P. 1
Anatomia Omului Papilian Vol I

Anatomia Omului Papilian Vol I

5.0

|Views: 17|Likes:
Published by Ella Consuela
Anatomia omului Victor Papilian vol I
Anatomia omului Victor Papilian vol I

More info:

Categories:Book Excerpts
Published by: Ella Consuela on Oct 08, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial
List Price: $0.99 Buy Now

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
See more
See less

03/12/2015

$0.99

USD

pdf

text

original

Sections

  • Fig. 28. Coloana vertebrală în întregime
  • ARTICULAŢIILE MEMBRULUI INFERIOR LIBER
  • ARTICULAŢIA GENUNCHIULUI
  • ARTICULAŢIILE TIBIOFIBULARE
  • ARTICULAŢIILE PICIORULUI
  • MIOLOGIA
  • Generalităţi
  • ANEXELE MUŞCHILOR
  • (Organizarea internă funcţională)
  • MECANICA MUSCULARĂ
  • 1. MUŞCHII CAPULUI
  • MUŞCHII MASTICATORI
  • 2.MUŞCHII GÂTULUI
  • MUŞCHII REGIUNII LATERALE A GÂTULUI
  • MUŞCHII REGIUNII MEDIANE A GÂTULUI
  • MUŞCHII PREVERTEBRALI
  • FASCIA CERVICALĂ
  • Fascia cervicalis
  • 3. MUŞCHII TRUNCHIULUI
  • MUŞCHII PLANULUI I
  • MUŞCHII PLANULUI II
  • MUŞCHII PLANULUI III
  • MUŞCHII PLANULUI IV
  • MUŞCHII PLANULUI V
  • MUŞCHII TORACELUI
  • MUŞCHII ABDOMENULUI
  • APONEVROZELE ABDOMENULUI
  • MUŞCHIUL REGIUNII SUPERIOARE AABDOMENULUI
  • REGIUNEA ANTERIOARĂ
  • ANEXELE MUŞCHILOR MEMBRULUI SUPERIOR
  • 5. MUŞCHII MEMBRULUI INFERIOR
  • MUŞCHII BAZINULUI
  • MUŞCHII REGIUNII ANTERIOARE
  • MUŞCHII REGIUNII MEDIALE (adductorii)
  • MUŞCHII REGIUNII POSTERIOARE
  • MUŞCHII PICIORULUI

VICTOR

ANATOMIA OMULUI APARATUL LOCOMOTOR
EDIŢIE REVIZUITĂ INTEGRAL DE PROR UNIU DR. ION ALBII
ediţia a Xl-a

ANATOMIA OMULUI
Volumul I APARATUL LOCOMOTOR

ANATOMIA OMULUI Victor Papilian Copyright© 1993,1998,2001, 2003 Editura BIC ALL ANATOMIA OMULUI Volumul I: Aparatul locomotor Volumul II: Splanhnologia

Ediţie revizuită integral de: prof. univ. dr. Ion Albu prof. univ. dr. Radu Georgia |prof. univ. dr. Alexandru Vaida Toate drepturile rezervate Editurii BIC ALL. Nici o parte din acest volum nu poate fi copiată fără permisiunea scrisă a Editurii BIC ALL. Drepturile de distribuţie în străinătate aparţin în exclusivitate editurii. AII rights reserved. The distribution of this book outside România, without the written permission of BIC ALL, is strietly prohibited. Copyright© 1993, 1998,2001, 2003 by BIC ALL.

ISBN 973-571-467-1 Voi. 1: Aparatul locomotor - 2003; 280 p. ISBN 973-571-468-X

Editura BIC ALL:

Departamentul difuzare: Comenzi la: URL: Redactor: Coperta: comenzi@all.ro http://www.all.ro

Bd Timişoara nr. 58, sector 6, cod 061317 - Bucureşti Tel: 402 26 00 Fax: 402 26 10 Tel.: 402 26 30,402 26 34

dr. Bianca Vasilescu Stelian Stanciu

Tipărit la Olimp Printing Services srl

VICTOR PAPILIAN

ANATOMIA OMULUI
Volumul I APARATUL LOCOMOTOR Ediţia a Xl-a revizuită integral de prof. univ. dr.
ION A L B U Membru emerit al Academiei de Ştiinţe Medicale în colaborare cu: prof. univ. dr. Radu Georgia, prof. univ. dr. Alexandru Vaida

VICTOR PAPILIAN (1888-1956)

Victor Papilian s-a născut la Galaţi, în anul 1888, ca fiu al viitorului medic-general Constantin Papilian; a mu Cluj în anul 1956. A urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti între anii 1907 şi 1914. S-a dovedit un student excepţii fiind apreciat de marile personalităţi ale lumii medicale româneşti din acel timp. Face campania din 1916-191 medic militar. în 1919, odată cu înfiinţarea Universităţii româneşti a Daciei Superioare, este chemat să con Institutul de Anatomie al Facultăţii de Medicină al noii Universităţi. în această calitate va depune o entuziastă, int şi susţinută activitate didactică, ştiinţifică şi organizatorică. Este creatorul Şcolii de Anatomie şi Antropologi Capitala Ardealului, căreia i-a dat o deosebită şi unanim recunoscută strălucire. Pleacă de la Catedră în 1947. Papilian a fost un distins medic şi profesor, ale cărui prelegeri au rămas neşterse în amintirea a zeci de general studenţi. Ediţia I a primului volum al „Tratat elementar de Anatomia Omului", cuprinzând Osteologia, Artrologia şi MioL a apărut în 1923. Până în 1946, Papilian a scos încă trei ediţii succesive. împreună cu celelalte două volum< Tratatului său, au constituit o sursă valoroasă de studiu pentru multe generaţii de studenţi din ţara noastră, chi după moartea Maestrului. Papilian a fost, în afară de omul de ştiinţă şi profesorul creator de şcoală, un om de vastă cultură, un muz distins şi un literat talentat. Nu se poate vorbi de viaţa culturală a Clujului - şi chiar a Ardealului interbelic, fără a referiri şi la Papilian.

Chiar dacă aceste noţiuni au constituit o atracţie pentru student. Vom fi receptivi la sugestiile cititorilor şi aşteptăm cu mult interes părerile domniilor lor. Cluj. de asemenea. credem că astăzi ele îşi găsesc mai bine locul în cadrul disciplinelor clinice. atât din punct de vedere didactic cât şi al conţinutului ştiinţific. de asemenea.-ului.).N. 1974 PROF. Credem că. simplu. Terminologia a fost actualizată în acord cu Ediţia a Vi-a a Nomenclaturii Anatomice şi cu Ediţia a IlI-a a Nomenclaturii Histologice (1989). Prelucrarea cea mai importantă priveşte capitolele de Osteologie şi cel de Miologie. cartea va fi utilă nu numai studenţilor. Medicii. ediţia a IV-a. chirurgii. Ţinem să mulţumim conducerii Institutului de medicină şi farmacie din Cluj-Napoca pentru ajutorul pe care ni 1-a acordat la realizarea prezentei ediţii a manualului. să reducem . Domnului Preşedinte Mihail Penescu. Aproape întreg textul a fost rescris. dar pe care nădăjduim să le putem realiza într-o ediţie viitoare. Am speranţa că această ediţie a vechiului. cât şi interesul cu care este căutat şi astăzi de studenţi.din amănuntele lipsite de valoarea practică. Textul scris de profesorul Papilian este precis. dar mereu tânărului „Papilian". am considerat necesar să aducem unele modificări faţă de ediţia precedentă. Am păstrat doar unele date esenţiale. Actuala ediţie caută să păstreze cât mai mult caracterul lucrării originale. Anatomia profesorului Papilian îşi păstrează şi azi tinereţea spirituală a autorului său.A. Aceste calităţi îngăduie cititorului să înţeleagă cu uşurinţă noţiunile. Am păşit la realizarea ei conştient de greutatea răspunderilor. Datorită dezvoltării actuale a ştiinţelor medicale. Independent de voinţa noastră. Am speranţa că această ediţie a vechiului. sunt o dovadă evidentă a valorii sale. Ediţia precedentă a acestui Manual s-a epuizat în mai puţin de doi ani. diferiţii noştri specialişti consultă din ce în ce mai mult literatura medicală internaţională. Textul a fost revăzut în întregime şi cu multă atenţie. ci şi medicilor. ION ALBU Prefaţă la ediţia a X-a Ediţia a X-a a Volumului I al Anatomiei lui Papilian apare după 78 de ani de la tipărirea primei ediţii. pentru ca prin aceasta el să devină mai accesibil şi în acelaşi timp mai complet. totuşi bogat şi complet. va fi primită cu interes şi bunăvoinţă. urmând ca acestea să se parcurgă pe larg la disciplina respectivă. ale ştiinţei noastre. prin aceasta. dar pătruns de sentimente de adânc devotament. Ediţia actuală caută să răspundă solicitărilor studenţilor şi medicilor pentru cartea medicală românească. O contribuţie importantă constă în introducerea nomenclaturii anatomice (P. la capitolele de aplicaţii medico-chirurgicale. atât de necesară pregătirii examenelor şi concursurilor. Cu toţi cei 50 de ani care s-au scurs de atunci. fără înflorituri inutile. de pioasă recunoştinţă pentru maestrul meu şi de dragoste pentru studenţii ce aşteaptă cu mult interes şi nerăbdare această carte. ca şi altor autori. Interesul constant pe care această carte 1-a trezit în rândurile publicului medical din ţara noastră dovedeşte în mod necontestat valoarea ei.N. o serie de dificultăţi. care în actualele ondiţii au înţeles necesitatea tipăririi acestei lucrări şi nu au precupeţit nici un efort pentru realizarea ei. Ediţiile succesive. necesare înţelegerii problemelor de anatomie macroscopică.V Prefaţă la ediţia a V-a De la apariţia primei ediţii a manualului de anatomie al profesorului Papilian au trecut 50 de ani. Aplicarea lor ne-a creat şi nouă. dar mereu tânărului „Papilian" va fi primită cu interes şi bunăvoinţă. cât şi din punct de vedere al conţinutului ştiinţific. actuala ediţie a suferit prelucrări importante atât din punct de vedere stilistic. Sarcina unei revizii a acestui manual nu a fost deloc uşoară. Cluj. ION ALBU . Am renunţat astfel la capitolele de histologie. care a adoptat cu hotărâre limbajul P. uneori dificile. Am renunţat. clar şi curgător.pe cât ni s-a părut posibil .A. împrejurările ne-au împiedicat să aducem toate îmbunătăţirile pe care le-am dorit. aplicativă. Dorim să exprimăm alesele noastre mulţumiri Editurii ALL. Am căutat. Comparată cu ediţiile noastre precedent. septembrie 2001 PROF.

nerv nervi proces profund. antenus Arteria Arteriae communis. Nn. -ă inferior. Proc. Rr. muşchi sg. int. -a. sup. Ligg. lat. ramură ramuri superior. -ă intern. Aa. trans. -e Musculus Musculi Nervus Nervi Processus profundus. -um Ramus Râmi superior. -a. ext. -ă ganglion nod limfatic noduri limfatice Nomenclatura Anatomică (lista termenilor anatomici stabilită de Comisia Internaţională a Federaţiilor Societăţilor de Anatomie . -ă lateral. Vv. Mm. -e Ganglion Nodus lymphaticus Nodi lymphatici Nomina Anatomica anterior arteră artere comun. Ggl. -e dorsalis. -ă extern. inferius internus. dors. Lig. -ă dorsal. superfic. -e externum. -ă ram. -um inferior. -e Vena Venae ventralis. -ă transversal.A. 11. med. -um lateralis. N. superius superficialis. -ă venă vene ventral. A. dist. -ă muşchi pi.VI PRESCURTĂRI ant. R. -e Ligamentum Ligamenta medialis. -e distalis. comm. Lymph. M. -ă distal. ventr. Nn. V. -ă ligament ligamente medial. N. N. -a. prof. -oară superficial. anterior. inf. -e transversalis.

Osteogeneza Proprietăţile fizice ale oaselor Compoziţia chimică a oaselor STUDIUL OASELOR 1.şi viscerocraniului Orbitele Cavităţile nazale Fosa infratemporală Fosa pterigopalatină Arhitectura scheletului capului 4. OASELE CAPULUI Neurocraniul Frontalul Etmoidul Sfenoidul Occipitalul Parietalul Temporalul Viscerocraniul Cornetul inferior Lacrimalul Nazalul Vomerul Maxila Palatinul Zigomaticul Mandibula Hioidul 1 5 7 7 7 9 11 12 12 13 13 13 13 14 16 16 17 17 17 18 19 20 21 23 23 25 25 26 27 28 29 29 30 32 35 37 38 42 42 43 43 43 43 46 47 47 49 Scheletul capului în întregime Neurocraniul Suprafaţa exterioară a neurocraniului Suprafaţa interioară a neurocraniului Viscerocraniul Caracterele scheletului capului la diferite vârste Cavităţile neuro. OASELE MEMBRELOR Oasele membrului superior Centura membrului superior Clavicula Scapula Scheletul membrului superior liber Scheletul braţului Humerusul Oasele antebraţului Ulna Radiusul Oasele mâinii Oasele carpului Metacarpul Oasele degetelor Oasele membrului inferior Centura membrului inferior sau centura pelviană Coxalul Pelvisul osos Scheletul membrului inferior liber Oasele coapsei Femurul Patela Oasele gambei Tibia Fibula Oasele piciorului Tarsul Metatarsul Oasele degetelor Oasele sesamoide Scheletul piciorului în totalitate ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) Generalităţi ARTROGENEZĂ Clasificarea articulaţiilor Articulaţiile fibroase Articulaţiile cartilaginoase Articulaţiile sinoviale 50 50 50 51 52 53 54 54 55 55 55 56 57 57 57 57 58 60 60 60 62 62 63 65 65 66 67 68 68 68 71 74 74 74 76 76 76 78 79 79 83 84 84 84 86 86 86 86 86 86 87 .VII CUPRINS GENERALITĂŢI APARATUL LOCOMOTOR OSTEOLOGIA Generalităţi Conformaţia exterioară a oaselor Conformaţia interioară a oaselor Structura funcţională a oaselor Partea cartilaginoasă a scheletului Periostul Pericondrul Măduva oaselor Vascularizaţia şi inervaţia oaselor Structura microscopică a osului Dezvoltarea oaselor. OASELE TORACELUI Sternul Coastele Toracele în întregime 3. COLOANA VERTEBRALĂ Vertebrele adevărate Caracterele generale ale vertebrelor adevărate Caracterele regionale ale vertebrelor Caracterele speciale ale unor vertebre Vertebrele false Coloana vertebrală în întregime Importanţa funcţională a coloanei vertebrale 2.

ARTICULAŢIILE CAPULUI Articulaţia temporomandibulară 4. MUŞCHII TRUNCHIULUI Muşchii regiunii posterioare a trunchiului (spatelui) şi ai cefei Muşchii planului I Muşchii planului II Muşchii planului III Muşchii planului IV Muşchii planului V Muşchii toracelui Muşchii abdomenului Muşchii regiunii anterolaterale Aponevrozele abdomenului Muşchii regiunii posterioare a abdomenului sau ai regiunii lombo-iliace Muşchiul regiunii superioare a abdomenului 4.VIII 1. ARTICULAŢIILE MEMBRULUI INFERIOR Articulaţiile centurii pelviene Articulaţiile membrului inferior liber Articulaţia şoldului sau coxofemurală Articulaţia genunchiului Articulaţiile tibiofibulare Articulaţiile piciorului MIOLOGIA Generalităţi Muşchiul şi tendonul Anexele muşchilor Muşchiul şi tendonul ca organe (Organizarea internă funcţională) Mecanica musculară 1. ARTICULAŢIILE TORACELUI 5. ARTICULAŢIILE COLOANEI VERTEBRALE Articulaţiile vertebrelor adevărate Articulaţiile vertebrelor false 2. MUŞCHII MEMBRULUI INFERIOR Muşchii bazinului Muşchii coapsei Muşchii regiunii anterioare Muşchii regiunii mediale (adductorii) Muşchii regiunii posterioare Muşchii gambei Muşchii regiunii anterioare (grupul extensorilor) Muşchii regiunii laterale Muşchii regiunii posterioare Muşchii piciorului Anexele muşchilor membrului inferior 177 179 179 181 181 181 183 186 187 188 190 196 196 198 203 204 206 206 208 208 211 212 212 215 218 219 223 226 226 234 234 237 241 242 244 2 4 C 24Î 251 251 . MUŞCHII MEMBRULUI SUPERIOR Muşchii umărului Muşchii braţului Muşchii regiunii anterioare Muşchii regiunii posterioare Muşchii antebraţului Regiunea anterioară Muşchii regiunii posterioare a antebraţului Muşchii regiunii laterale a antebraţului Muşchii mâinii Anexele muşchilor membrului superior 5. MUŞCHII GÂTULUI Muşchii regiunii laterale a gâtului 92 92 95 96 97 98 99 100 102 107 107 110 110 112 115 117 123 123 127 127 131 140 142 151 151 151 153 154 158 159 159 168 173 174 Muşchii regiunii mediane a gâtului Muşchii prevertebrali Fascia cervicală 3. ARTICULAŢIILE MEMBRULUI SUPERIOR Articulaţiile centurii pectorale Articulaţiile membrului superior liber Articulaţia umărului sau scapulohumerală Articulaţia cotului Articulaţiile radio-ulnare Articulaţiile mâinii 6. MUŞCHII CAPULUI Muşchii faciali Muşchii masticatori 2. ARTICULAŢIA CAPULUI CU COLOANA VERTEBRALĂ Articulaţia superioară sau atlanto-occipitală Articulaţia inferioară sau atlanto-axoidiană 3.

în strânsă relaţie cu mediul său biologico-social. Organismul uman nu este o simplă sumă mecanică de organe. structura. Ontogeneza are ca scop studiul dezvoltării individului din momentul fecundaţiei (fertilizaţiei) până la moartea naturală la vârsta seneseenţei. ci ca un tot unitar şi armonios. în gândirea studentului. Anatomia omului este ştiinţa care studiază forma şi structura organismului uman . un aspect. atât în interiorul său. De aceea este denumită şi anatomie regională . la ultima aceasta este doar o metodă. Anatomia este o disciplină importantă în cadrul învăţământului medical. în natură totul se schimbă. al corpului omenesc.GENERALITĂŢI DEFINIŢIE . să le dea o interpretare funcţională (Anatomia Funcţională). Conţinutul ei a evoluat în decursul vremii. omogen. a început cu observarea structurii corpului animalelor şi a omului din cele mai vechi timpuri. Anatomia sistematic.şi cercetează legile care reglează dezvoltarea acestuia. ea tinde nu numai să prezinte structurile. făcea inventarul. în acest sens. scopul fiind descrierea. al ştiinţelor fundamentale. Rainer „Anatomia este ştiinţa formei vii". în strânsă corelaţia cu funcţiunile sale şi cu mediul ambiant. la sistematizări. are ca principiu studiului analitic. Anatomia este o ştiinţă biologică. al organismului.formele şi funcţiunile . se dezvoltă. care înseamnă a tăia. a diseca. proiecţiile diferitelor organe . pentru omul viu. principiul ecologic). la descrierea legilor care le guvernează organizarea şi funcţionarea. totul se află într-o continuă evoluţie (principiul evolutiv). în acest sens Anatomia este o ştiinţă vie. Anatomia topografică are ca principiu de de studiu criteriul sintetic. elementele anatomice studiate în sălile de lucrări. Este cea mai veche dintre ştiinţele medicale. Anatomia modernă. Vechea Anatomie se limita la „descrierea" organelor. căreia îi aparţine individul. Anatomia omului include mai multe diviziuni. a datelor trece la generalizări. organele. El este un complex unitar. în acest scop „anatomia pe viu" .ocupă un loc important în instruirea viitorilor medici.al organelor şi al sistemelor sale . cât şi în relaţiile cu mediul ambiant (principiul integraţiv. organismul uman se consideră nu ca o alăturare mecanică de organe şi sisteme. Ea studiază aspectele morfologice ale fiinţelor vii. Toate structurile. fără să descifreze legile evoluţiei. trebuie integrate în organismul uman viu. palparea. sau cum spunea prof. cerceta. denumită şi descriptivă. pe când Fiziologia şi mai departe Biochimia se ocupă cu studierea desfăşurării diferitelor fenomene.DIVIZIUNI Termenul „Anatomie" vine de la grecescul anatemnein. dar să lămurească la ce servesc acele structuri.trebuie să îi fie legate în mod permanent în minte! Anatomia omului trebuie înţeleasă ca un studiu al omului viu. care caracterizează procesele vitale. aceste două aspecte . observa forma. al mecanismelor acestor fenomene. pe regiuni stratigrafie. Filogeneza are ca scop studiul evoluţiei speciei. din timpurile străvechi până în zilele noastre. a medicului. pe sisteme. fără relaţia sa cu funcţiunile. La prima. după acumularea faptelor.inspecţia.

Anatomia macroscopică studiază structura organelor până la limita vizibilităţii cu ochiul liber (sau eventual cu lupa). . integrative şi aplicative a acestor date constituie o temelie trainică pentru înţelegerea fenomenelor normale şi a celor patologice care se petrec în organismul uman. numite antimere. Face parte din familia hominide . sunt puşi în paranteză. O disciplină legată organic de Anatomie este Histologia. Anatomia radiologică are ca obiect studiul corpului omenesc cu ajutorul razelor X. principiile ciberneticii (mai ales pentru sistemul nervos). 1989. iar picioarele nu sunt prehensibile.GENERALITĂŢI sau pentru că este strâns legată de practica chirurgicală i se mai spune anatomie chirurgicală sau aplicativă. a Nominei Anatomice ediţia Vi-a. Ulterior. s-au cristalizat câteva principii generale de organizare. în studiul Anatomiei umane pentru studenţii Facultăţilor de Medicină trebuie să fie luate în consideraţiune în mod permanent ambele aspecte. relieful exterior al acestuia. al ţesuturilor (histologia în sens restrâns) şi studiul organelor (anatomia microscopică).ca noţiune în sens larg . cât şi topografică. datele medicinii cosmice. Termenii corespunzători (în latină). studiul dimensiunilor şi al proporţiilor omului. tomografia prin rezonanţă magnetică nucleară şi ecografia (sono grafia). PRINCIPII GENERALE DE ORGANIZARE A CORPULUI OMENESC Omul este un vertebrat . Anatomia vârstelor studiază particularităţile de vârstă survenite în decursul vieţii omului.este bine ilustrată în perioadele iniţiale ale dezvoltării.şi postnatale. Acestea sunt următoarele: Legea polarizării . comune omului şi vertebratelor. Histologia . în studiul Anatomiei omului se iau în consideraţiune încă: problema ritmurilor biologice. Secţiunea mediosagitală a corpului embrionar îl împarte în două jumătăţi identice. partea inţială a aparatului gastropulmonar. Ca etalon se ia anatomia copilului şi anatomia vârstnicilor (gerontologia). Este un primat .şi microscopice care survin în decursul diferitelor boli.cuprinde studiul celulei (citologia). Anatomia comparativă cuprinde studiul comparativ al structurii şi organizării organismelor umane şi a celor animale. o adaptare la particularităţile limbii române. Chiar şi părţile somatice nu mai sunt perfect simetrice. Alcătuirea corpului omenesc este determinată prin planul de organizare a vertebratelor.are staţiune verticală (de aici bipedia şi ortoskelia). Anatomia trebuie să fie în acelaşi timp sistematică. Este una dintre metodele curente de explorare în practica medicală.căci posedă o coloană vertebrală. La nivelul extremităţii cefalice s-au dezvoltat succesiv encefalul. jocul muşchilor. această simetrie este modificată în interiorul visceral într-un mod evident.căci are glande mamare. totul efectuat cu ajutorul microscopului optic şi a celui electronic. El este un mamifer . In final . în ultimii ani s-a dezvoltat tomografia computerizată. la care policele este opozabil.constă în apariţia unei extremităţi cefalice şi a alteia caudale. Anatomia patologică studiază marile procese patologice şi modificările macro . Nomenclatura Anatomică folosită de noi este o românizare. în decursul filogenezei. a modificărilor şi a adaptării sale în decursul evoluţiei pre .posedă mâini. scoţând în evidenţă asemănările şi deosebirile lor. Anatomia artistică sau Anatomia plastică studiază configuraţia exterioară a corpului omenesc. Prezentarea în lumina interpretării funcţionale.putem spune că scopul învăţământului anatomic este să ofere studentului cunoştinţe asupra formei şi structurii corpului omenesc şi a părţilor sale componente. diferitele atitudini şi mişcări. Legea simetriei bilaterale . organele de simţ. ca şi prin caracterele specifice ale mamiferelor.

Structura psihică e ciclotimă. hotărâtă din momentul fecundaţiei . cărora li se adaugă şi anumite trăsături de caracter. Capul este lat. El distinge: Tipul leptosom (leptos ~ greceşte . O formă mai accentuată a acestui tip este astenicul. Caracterele secundare sunt mai numeroase şi se referă la talie. se manifestă la nivelul trunchiului şi este evidentă la om în perioada embrionară. capul înalt. rase. organizarea segmentară. care intervin după aceea.şi adeseori diferite.fiind corelată cu cea a encefalului . la copilul de 6 ani 1/6.a. distribuţia ţesutului grăsos subcutanat. regiuni geografice.fiecare individ este o unitate biologică şi biochimică. aşezat pe un gât scurt. coastele. paratipici. încă de la jumătatea secolului al XlX-lea s-a observat o activare progresivă a fenomenelor de creştere denumită acceleraţie. Substratul morfologic.individ înalt. de personalitate. la copilul de 6 ani la mijlocul distanţei dintre ombilic şi simfiza pubiană. scheletul. ca şi greutatea corporală constituie probleme care privesc atât medicina practică. mai bogate în proteine. Consecinţe ale metameriei sunt vertebrele. Modificările proporţiilor şi diferenţelor proporţiilor rezultate din aceasta sunt denumite alometrii. cu membre lungi. puternic. La unele vertebrate (ex. Se admite că fenomenul se datorează unei alimentaţii calitativ superioare. precum şi factorii genetici. care sunt determinante pentru definirea sexului. Nu se poate vorbi de tipuri pure. Structura este achizotimă. ţesutul grăsos puţin dezvoltat.GENERALITĂŢI Legea metameriei. dimensiunile şi proporţiile individului. glandele mamare ş. în realitate este vorba de un amestec de particularităţi în care predomină unele sau altele dintre ele. în primul rând de către glandele sexuale (testiculul. corpul subţire. de comportament. Menţionăm printre acestea: dezvoltarea sistemului osteo-articular şi muscular. musculatura. cât şi a conţinutului său. Dimensiunile corpului omenesc şi ale diferitelor sale segmente. Creşterea capului se face mai repede . îngust transversal. sunt în primul rând cele care încadrează pe un individ într-un anumit „tip constituţional". înclinat spre depuneri de grăsime.solid. subţire. Constituţia în trăsăturile ei esenţiale este ereditară. gâtul puternic. care caracterizează individul respectiv. Aceasta priveşte o greutate şi talie mai mari la naştere. Creşterea extremităţilor (a membrelor) se face ceva mai târziu şi durează mai îndelung. Cea mai folosită clasificare este cea a lui Kretschemer. sex.greceşte . mediu dezvoltate. torace larg. iar la adult la nivelul simfizei pubiene. Dimensiunile şi proporţiile corpului omenesc se modifică în decursul evoluţiei (ontogenezei) postnatale. în privinţa tipurilor constituţionale trebuie spus că există o foarte mare variabilitate de la un individ la altul. vârstă. apoi intervine urbanizarea cu întreg cortegiu de influenţe pe care-1 atrage. Pentru medic este important să cunoască problema „constituţiei". fără tendinţă la îngrăşare. faţă îngustă. subţire) .faţă de cea a trunchiului. Datele necesare sunt cuprinse în tabele şi pot fi consultate la nevoie. iar la adult 1/8. piele groasă.este de talie mijlocie. au existat numeroase . muşchii intercostali. gâtul lung. peştii) metameria persistă în tot cursul vieţii. Dismorfismul sexual Caracteristicile (caracterele) primare sunt date de către organele de reproducere. proporţiile diferitelor părţi ale corpului. ceea ce duce la încadrarea persoanei respective într-un anumit grup tip constituţional. Tipul atletic . Ea este influenţată de factorii de mediu. cât mai ales antropologia. care se desfăşoară într-un tempo diferite pentru diferitele perioade (creştere heterocronă). Menţionăm că în această privinţă există importante deosebiri după indivizi. respectiv ovarul). De ex: înălţimea capului la nounăscut reprezintă aproximativ 1/4 din înălţimea totală a corpului. acestora li se adaugă participarea sistemului nervos şi a celui endocrin. paniculul adipos subcutanat. puternic) are trunchiul bine dezvoltat. Membrele sunt scurte. Tipul picnic (pyknos . este dezvoltarea individuală postnatală. vasele şi nervii intercostali. Aparatul locomotor e bine dezvoltat. puternic. particularităţile anatomice. greutate relativ redusă.delicat.opinii! Se înţelege prin „constituţie" complexul de particularităţi individuale morfologice şi fiziologice. instalarea mai timpurie a pubertăţii şi dimensiuni crescute la adulţi. deoarece ea explică printre altele şi predispoziţia la anumite boli. Mijlocul corpului se găseşte la nou-născut la nivelul ombilicului. Elementele esenţiale ale metameriei sunt la om somitele. . o creştere a ritmului dezvoltării. 3 Constituţia în privinţa definiţiei acestei noţiuni. Proporţiile şi modificările lor în decursul vieţii individului.

4 GENERALITĂŢI NORMAL . permanentă.VARIABILITATE .o abatere de la normă. Ca normă se consideră conformaţia tipică şi structura tipică . în natură viabilitatea este întâlnită curent. Variantele (variaţii) sunt abateri (îndepărtări) de la „normă" sau „normal" .MALFORMAŢIE Normal.norma statistică. este o abatere evidentă. de la forma şi structura organelor. funcţionalitatea organismului sau adaptarea lui la mediu. Se referă la organism sau la organele acestuia.care nu împiedică. Considerăm ca obiect al Anatomiei normale prezentarea corpului omenesc sănătos. nu deranjează activitatea. . în peste 50% din cazuri.adică particularităţile morfologice întâlnite mai frecvent . Anomalia . manifestată în grade diferite.

APARATUL LOCOMOTOR

La vertebratele superioare, inclusiv la om, s-au diferenţiat în decursul evoluţiei, grupuri de organe puse în slujba îndeplinirii unor mari funcţiuni ale întregului organism. Un astfel de „complex funcţional" este şi aparatul locomotor. Aparatul locomotor este alcătuit din oase cu legăturile lor - articulaţiile - şi din muşchi. Totalitatea structurilor osoase formează scheletul. Acesta constituie un fel de „schelă" care dă forma generală şi proporţiile corpului omenesc. Elementele scheletului contribuie la menţinerea posturii organismului, opunându-se împovărării date de greutatea corpului, care se află sub acţiunea gravitaţiei terestre. Oasele sunt legate între ele prin structuri conjunctive de diferite feluri, care le asigură mobilitatea, adică posibilitatea deplasării unele în raport cu altele. Aceste structuri sunt articulaţiile. Oasele şi articulaţiile formează partea pasivă a aparatului locomotor. Pe oase se fixează muşchii striaţi scheletici. Aceştia acţionează asupra oaselor şi articulaţiilor ca asupra unor pârghii, constituind partea activă a aparatului locomotor, adică elementele lui dinamice. în afară de imprimarea unor mişcări segmentelor osoase, muşchii mai intervin şi în imobilizarea acestor segmente în anumite atitudini. în acest fel, organele aparatului locomotor formează o arhitectură de bază, care învelită de ţesutul celulo-adipos şi de tegumente, defineşte morfologia exterioară a corpului şi delimitează cavităţile interioare, precum şi spaţiile conjunctivale ale acestuia, care adăpostesc aparatele vieţii vegetative, aparatul neuro-senzorial şi magistralele neuro-vasculare.

Aparatul locomotor are ca funcţie principală locomoţia, adică deplasarea individului în spaţiu, precum şi mobilizarea diverselor segmente ale organismului, unele în raport cu altele. Se asigură astfel desfăşurarea variatelor activităţi ale omului, active sau pasive, în cadrul mediului înconjurător. Activitatea organelor locomotorii nu este autonomă, independentă. Componentele sale formează un tot, ale cărui părţi se dezvoltă şi funcţionează în strânsă legătură unele cu altele, precum şi cu celelalte componente ale corpului omenesc. Această coordonare este realizată de sistemul nervos. Orice atitudine sau postură este menţinută şi orice mişcare este efectuată graţie activităţii continue şi atente a aparatului neuro-senzorial, fără a cărui prezenţă aparatul locomotor ar fi o masă inertă sau un ansamblu care ar funcţiona neomogen şi anarhic. Trebuie, în fine, menţionat că activitatea organelor locomotorii în cadrul economiei generale a organismului, include o activitate metabolică dintre cele mai intense. Organele aparatului locomotor constituie o mare parte din masa totală a corpului. Acestor organe le corespund aproximativ 52% din greutatea totală a unui adult, din care circa 38% revin musculaturii, iar 14% scheletului. Studiul aparatului locomotor cuprinde trei subdiviziuni: - Osteologia (greceşte osteon = os şi logos = ştiinţă), este partea Anatomiei care are ca obiect studiul oaselor; - Artrologia (greceşte arthron = încheietură, legătură), constituie partea care are ca obiect studiul legăturilor dintre oase, al articulaţiilor;

r
- Miologia (greceşte myos = muşchi, carne) cuprinde studiul muşchilor scheletici. Muşchii netezi din structura pereţilor vaselor sangvine şi a organelor interne, precum şi muşchiul cardiac, vor fi studiaţi odată cu aceste organe, în afară de aceştia, o serie de muşchi striaţi din structura unor viscere vor fi studiaţi cu acestea (v. pag. 151).

APARATUL LOCOMOTOR Studiul succesiv al fiecăreia dintre aceste subdiviziuni este dictat de necesităţi didactice, metodologice, care ne obligă să procedăm analitic în studiul corpului uman. Nu trebuie însă să pierdem din vedere, aşa cum am arătat mai sus, că aceste trei componente ale aparatului locomotor formează un ansamblu inseparabil.

OSTEOLOGIA

Generalităţi
Osteologia este partea anatomiei care are ca obiect studiul oaselor. Oasele sunt organe dure, rezistente, de culoare albăgălbuie. Ansamblul lor constituie scheletul {Systema skeletale). La om, oasele sunt situate în interiorul părţilor moi, cărora le servesc de sprijin; uneori ele formează cavităţi pentru adăpostirea unor organe delicate; ele servesc la inserţii musculare, devin astfel pârghii acţionate de diverse grupe musculare. Scheletul uman este constituit cu precădere din oase (Pars osseă) dar unele componente sunt constituite din cartilaje (Pars cariilaginosă) ca de ex: cartilajele costale, cartilajele nazale, procesul xifoidian al sternului ş.a. Unele dintre acestea se osifică la vârste înaintate. Nu toate animalele au schelet. Apariţia unei schele osoase în structura organismelor este un moment important în biologie. Amintim că pe acest fapt se bazează împărţirea lumii animale în două mari grupe: vertebrate şi nevertebrate. Există fiinţe lipsite de schelet, corpul celor mai multe însă este prevăzut cu formaţiuni rezistente, care servesc la susţinerea părţilor moi. Originea lor embriologică, raportul lor faţă de părţile moi, ca şi materialul din care sunt constituite elementele scheletului, sunt foarte diferite. Totalitatea oaselor constituie deci scheletul unui animal. Distingem schelete naturale, în care diferitele oase sunt legate prin legăturile lor naturale (articulaţii, ligamente) şi schelete artificiale, în care unirea se face prin elemente de înlocuire (sârmă, tablă, piele etc). Componentele scheletului sunt conţinute într-o învelitoare fibroasă continuă, care la nivelul oaselor poartă numele deperiost, iar la nivelul cartilajelor depericondru. Funcţiunile oaselor. Am văzut că oasele formează schela generală a corpului omenesc. Ele îndeplinesc următoarele funcţiuni: - determină forma, dimensiunile şi proporţiile corpului şi ale diferitelor sale segmente; - servesc ca sprijin pentru întregul corp şi pentru părţile moi; - alcătuiesc cavităţi ce protejează anumite organe delicate (creier);

- servesc ca element de inserţie pentru muşchi, devenind astfel pârghii pentru funcţiunea de locomoţie; - constituie rezerva calcică a organismului.

CONFORMAŢIA EXTERIOARĂ A OASELOR
Oaselor li se atribuie, în general, forma unor corpuri geometrice, şi li se descriu trei dimensiuni: lungimea, lăţimea şi grosimea. Tot ca şi corpurilor geometrice, oaselor li se descriu feţe, margini, unghiuri. Astfel, oasele se clasifică, după raporturile şi dimensiunile lor, în: lungi, plane şi scurte. Forma unor oase este însă foarte neregulată. De aceea se utilizează şi alte criterii de clasificare, adăugându-se celor trei categorii de oase amintite alte patru tipuri: oase pneumatice, oase sesamoide, oase suturale şi oase neregulate. La aceste tipuri de oase nu se ţine seama de forma lor, ci de caractere arhitecturale (oasele pneumatice), respectiv de situaţia lor în organism (oasele sesamoide şi suturale). 1. O a s e l e l u n g i (Os longum). La aceste oase, lungimea depăşeşte lăţimea şi grosimea. Un os lung este format dintr-un corp sau diafîză (Diaphysis) şi două extremităţi sau epifize (Epiphysis). între diafiză şi cele două epifize se delimitează o zonă numită metafiză (Metaphysis). Oasele lungi se găsesc mai ales la nivelul membrelor; ele îndeplinesc rolul de pârghii de viteză în diferitele mişcări. 2. O a s e l e p l a n e (Os planurri). La aceste oase, lungimea şi lăţimea sunt aproape egale între ele, dar depăşesc grosimea; sunt turtite şi prezintă de studiat două feţe şi un număr variabil de margini şi unghiuri; ele îndeplinesc două funcţiuni: a) servesc la edificarea cavităţilor de protecţie (de exemplu craniul); b) dau inserţie unui mare număr de muşchi (de exemplu scapula). 3. O a s e l e s c u r t e (Os breve). Sunt acele oase care au cele trei dimensiuni aproape egale; forma lor se apropie de cea cubică. Oasele scurte se găsesc în acele regiuni unde este necesară o mare soliditate şi unde există mişcări foarte variate însă cu amplitudine mică (coloana vertebrală, carp, tars). 4 . O a s e l e p n e u m a t i c e (Os pneumaticum). Sunt oase neregulate, care conţin în interiorul lor cavităţi pline cu aer (de exemplu, maxila).

APARATUL LOCOMOTOR fontanelelor. S-a mai descris un grup de oase wormiene, numite insulare, care se dezvoltă în centrul oaselor bolţii craniene (în special în parietal şi frontal). 7. O a s e l e n e r e g u l a t e (Os irregulare) care datorită formei şi arhitecturii lor complicate nu pot fi încadrate în nici unul din grupurile precedente (ex: palatinul, sfenoidul). Elementele descriptive ale oaselor. Oasele, deşi atât de rezistente, suferă influenţa organelor învecinate: tracţiunea muşchilor, presiunea unor organe, pulsaţiile arterelor şi acţiunea forţei de gravitaţie. De aceea, suprafaţa lor exterioară poate fi descompusă într-un număr de elemente morfologice care se numesc: feţe, margini şi unghiuri, care cuprind, la rândul lor, detalii importante din punct de vedere morfologic şi aplicativ. Detaliile morfologice de pe oase se grupează în: proeminenţe, cavităţi, găuri şi canale. PROEMINENŢELE sunt de două feluri: articulare şi nearticulare: 1. Proeminenţele articulare sunt modelate în raport cu suprafeţele articulare opuse lor care de obicei sunt cavităţi de recepţie. 2. Proeminenţele nearticulare sunt determinate în majoritatea cazurilor de tracţiunea exercitată de muşchi. Dezvoltarea acestor proeminenţe este în raport cu forţa muşchilor ce se insera pe os, fiind astfel mai pronunţate la bărbaţi şi la indivizii robuşti. Numirile proeminenţelor sunt foarte variate; unele, bine conturate şi puternice, detaşate de pe suprafaţa osului, se numesc procese sau apofize (Processus). Alte proeminenţe, voluminoase şi neregulate dar nedetaşate de suprafaţa osului se numesc tuberozităţi (Tuberositas). Dacă suprafaţa acestor proeminenţe nedetaşate este mai netedă, ele se numesc eminenţe (Eminentiae), iar dacă sunt neregulate, dar mai mici, se numesc tuberculi (Tuberculum). Spina (Spina) este un alt tip de proeminenţă, mai ascuţită, iar creasta (Crista), o proeminenţă liniară, de obicei tăioasă.

Fig. 1. Scheletul uman văzut anterior. 5. O a s e l e s e s a m o i d e (Ossa sesamoidea).

Sunt oase, de obicei lentiforme, mici, ce se dezvoltă în vecinătatea unor articulaţii (sesamoide periarticulare) sau chiar în tendoanele unor muşchi (sesamoide intratendinoase). 6 . O a s e l e s u t u r a l e (Ossa suturalia). S e numesc şi oase wormiene. Sunt oase mici, plane şi inconstante. Se dezvoltă din puncte de osificare speciale independente de ale oaselor învecinate, fie la nivelul suturilor craniului, în special în sutura lambdoidă, fie la nivelul

Fig. 2. Bolta craniană văzută posterior 1., 2., 3. Oase suturale.

OSTEOLOGIA CAVITĂŢILE sunt determinate de forţe de presiune; se divid, ca şi proeminenţele, în: articulare şi nearticulare: 1. Cavităţile articulare iau parte la formarea articulaţiilor şi răspund unor proeminenţe invers conformate ca, de exemplu, acetabulul coxalului în care pătrunde capul proeminent al femurului. Suprafeţele articulare se pot prezenta în unele cazuri ca suprafeţe plane ca, de exemplu, feţele auriculare ale sacrului şi ale osului iliac, care formează împreună articulaţia sacro-iliacă. Proeminenţele şi cavităţile articulare sunt acoperite cu un strat de cartilaj hialin, care le permite alunecarea în timpul mişcărilor. Porţiunea acoperită de cartilaj poartă numele de faţă articulară {Facies articularis) a osului. 2. Cavităţile nearticulare sunt variate ca formă, dimensiuni şi rol; pot servi fie pentru inserţii tendinoase sau ligamentare, fie pentru adăpostirea şi protejarea unor elemente anatomice. Alteori se prezintă sub forma unor şanţuri pe unde alunecă tendoane, nervi sau vase sangvine. GĂURILE ŞI CANALELE sunt de două feluri: de trecere şi de nutriţie.
Găurile şi canalele de trecere sunt străbătute de diferite elemente anatomice (vase sangvine, nervi e t c ) ; din cauza formei lor au diferite denumiri menţinute prin tradiţie: hiat = orificiu neregulat, în care se deschid mai multe canale; f o r a m e n = gaură, orificiu; s u 1 c u s = şanţ;c a n a l i s = canal; f o s s a = groapă; fossula H gropiţă; i n c i s u r a = scobitură, ştirbitură a unei margini; a p e r t u r a = deschizătură etc.

Găurile (Foramen nutriens) şi canalele nutritive (Canalis nutriens) servesc în marea lor majoritate pentru trecerea vaselor sangvine. După dimensiunile lor, se împart în patru grupe sau ordine: a) Găurile de ordinul Isau găurile nutritive, sunt cele mai mari şi mai importante; sunt situate pe diafiza oaselor lungi şi pe feţele unor oase late; de la ele pornesc canalele nutritive; prin ele intră arterele nutritive ale oaselor. b) Găurile de ordinul II, mai mici, dar mult mai numeroase decât precedentele, au o situaţie variabilă: pe epifizele oaselor lungi, circumferinţele oaselor late, feţele nearticulare ale oaselor scurte; de la ele pornesc canalele de ordinul doi, prin care ies venele oaselor. c) Găurile de ordinul III (40-50/mm2) se găsesc pe toate suprafeţele oaselor acoperite de periost; de la ele pleacă un sistem de canale (canalele Havers) prin care trec capilarele sangvine. Ele aparţin domeniului histologiei, ca şi d) Găurile de ordinul IV, care reprezintă orificiile de deschidere a canaliculelor osteoplastelor; se găsesc în număr de câteva sute pe mm2.

CONFORMAŢIA INTERIOARĂ A OASELOR
Secţionând diferite oase şi examinându-le pe secţiune, observăm că substanţa osoasă propriu-zisă (albicioasă, de consistenţă dură-lemnoasă) se prezintă sub două aspecte: compactă şi spongioasă.

a ) S u b s t a n ţ a c o m p a c t ă (Substantia compacta) numită incorect şi ţesut osos compact, este omogenă, dură, formată din lame osoase alăturate, alipite, fără a delimita cavităţi intermediare. b ) S u b s t a n ţ a s p o n g i o a s ă [Substantia spongiosa (trabecularis)] incorect denumită ţesut osos spongios, are aspectul unui burete. Este formată tot din lame sau trabecule osoase, însă acestea sunt orientate în sensuri diferite, întretăindu-se în anumite puncte şi delimitând prin aceasta o serie de cavităţi, unde se află măduvă osoasă. Aceste cavităţi pot avea dimensiuni variabile: de la un bob de fasole la o gămălie de ac. Când acestea sunt de mărimea unui bob, substanţa osoasă se mai numeşte areolară. Formatul cavităţii poate fi tubularcilindric, ovalar, sferic. Diametrele areolelor variază, de asemenea: cele apropiate de suprafaţa osului sunt mai mici, iar cele profunde devin din ce în ce mai mari, pe măsura apropierii lor de cavitatea medulară a osului. Atât în cazul substanţei osoase compacte, cât şi a celei spongioase, structura lor histologică este aceeaşi. Ele se deosebesc doar prin dispoziţia felurită a lamelor osoase ce le compun. Cavităţile interioare ale oaselor - cavitatea medulară şi arcadele substanţei spongioase - sunt tapetate de o pătură subţire de celule conjunctive denumită endost (Endosteum). Acesta se prelungeşte şi în interiorul canalelor Havers şi Volkmann. în structura celor trei categorii principale de oase, cunoscute deja de noi (lungi, late şi scurte), repartiţia celor două feluri de substanţă osoasă se face într-un mod caracteristic pentru fiecare categorie. Conformaţia interioară a unui os lung ne apare clar pe o secţiune longitudinală. 1. Corpul osului este format dintr-un cilindru de os compact, străbătut însă în tot lungul său de un canal central, larg, numit cavitate medulară (Cavitas medullaris). Tubul osos este mai gros în partea mijlocie a diafizei. Cavitatea medulară pătrunde în epifize, unde se îngustează, datorită unor sisteme lamelare ogivale ale spongioasei. în cavitatea medulară se află măduva osoasă. 2. Extremităţile sau epifizele osului lung sunt formate dintr-o pătură subţire de substanţă compactă la periferie, care îmbracă o masă de substanţă spongioasă. Cavităţile acesteia comunică printr-un grup de areole cu cavitatea medulară. La bătrâni, substanţa spongioasă a extremităţilor se resoarbe parţial, iar cavitatea medulară a diafizei se extinde până la acest nivel. Conformaţia interioară a oaselor plane. Ele sunt formate din două lame de substanţă osoasă compactă, care cuprind între ele un strat mai gros sau mai subţire de substanţă osoasă spongioasă. La nivelul marginilor osului, lamele de substanţă osoasă compactă fuzionează astfel încât învelesc din toate părţile substanţa spongioasă. în cazul oaselor plane ale bolţii craniene, lamele de ţesut compact se numesc table: una externă sau exocraniană (Lamina externa), cealaltă internă sau endocraniană

.4. . Secţiune longitudinală printr-un os lung. Vas haversian. Compactă diafizară. Cartilajul articular. .7. traiectul fibrelor colagene şi osteoplastele cu prelungirile lor. Suprafaţă articulară.3.6. o coajă de substanţă compactă. Periost. care înveleşte la interior o masă de substanţă spongioasă. 1. Trabecule ale spongioasei.8.6. în medalion un sistem haversian mărit. se observă lamelele concentrice şi telescopate.2. . . . Diploe. 1. în cavităţile acesteia se află măduvă osoasă. Epifiză. . Cavitate medulară.2. (Lamina interna). 5. Arhitectura unui os lung (schematic). Periostul. .2. 3.5. Spongioasa cu trabecule şi areole. iar substanţa osoasă spongioasă dintre ele se numeşte diploe. . Secţiune parţială printr-o epifiză (femurul).Interlinie diafizoepifizară. . Cavitate medulară. 1. Conformaţia interioară a oaselor scurte se Fig. Fig.4. .10 2 3 APARATUL LOCOMOTOR Fig. .5. 1. 6. Periostul. 2. Secţiune printr-un os scurt (talusul). acoperind compacta subţire. .. 3. Secţiune printr-un sistem haversian. Compactă diafizară. Spongioasă. 7. Vase periostale. . aseamănă cu cea a epifizelor oaselor lungi: la exterior se află o lamă.2. Secţiune printr-un os plan al bolţii craniene. 1. . Fig. delimitând areolele dintre ele. acoperind compacta subţire. Lamelele superficiale ale diafizei. Acestea asigură comunicarea dintre sinusurile durei mater şi venele exocraniene.7. Fig. Tablă compactă.3. în diploe sunt săpate numeroase canale (Canales diploicî) care conţin venele diploice.Lamelele haversiene telescopate. Spongioasă. . Secţiune longitudinală prin osul haversian. . 4.3.

Fasciculele trabeculare ale capului şi colului (travee de presiune). a podurilor sau a turnurilor de fier. Elementele osoase suferă stimulări mai puternice. în raport cu intensitatea acţiunilor musculare. Să examinăm mai întâi diafîza oaselor lungi. care ating dezvoltări variate. care sunt construite din bare metalice întretăiate în reţea. Despărţiturile osoase . cu pereţi rigizi. în raport cu condiţiile generale de activitate ale organismului din care fac parte. Dispoziţia lamelor osoase nu se dezvoltă în decursul unei existenţe individuale. în felul acesta. influenţate de formaţiunile înconjurătoare. astfel ca fiecare dintre ele să opună un maximum de rezistenţă cu un minimum de material. în general. este mai rezistent decât o vergea plină. una goală. se identifică cu liniile izostatice după care se transmit forţele în interiorul oaselor. ele urmează. 2. tăiată dintr-un copac şi având o lăţime egală cu diametrul trunchiului acestuia. în felul acesta. Pentru a înţelege Fig. Reprezentarea schematică a fasciculelor trabeculare din epifiza superioară a femurului. dacă din aceeaşi cantitate de material construim coloane de lungime egală. . în cazul substanţei osoase spongioase. Această dispoziţie este deci rezultatul adaptării materiei vii la acţiunile biomecanice ce se desfăşoară în organism. Ele sunt elemente plastice. pe lângă rezistenţă la presiune. confecţionată din aceeaşi cantitate de material. Dispoziţia lamelor osoase este independentă de orice finalitate. Un tub gol. mutarea inserţiilor lor.OSTEOLOGIA ii importanţa orientării lamelelor osoase în raport cu forţele ce acţionează asupra lor. în linii generale. presiune). Piesele scheletului au. Această dispoziţie se aseamănă cu cea din construcţia macaralelor. osul este un organ plastic. Privit biologic. Nounăscutul prezintă. în oase. deci cu diametrul mai mic. Dacă o forţă va acţiona perpendicular pe suprafaţa scândurii. 1. Acţiunile musculare determină diferite proeminenţe la suprafaţa oaselor. 8). Cu alte cuvinte. ele sunt mai rezistente şi mai elastice decât construcţiile similare din material plin.atât a celei compacte. Modelarea biologică a osului. 8. cât şi a celei spongioase . cele mai importante lame osoase sunt dispuse în aşa mod încât suprafaţa lor să se găsească în planul forţelor şi nu perpendicular pe ele. Aceasta este însă supusă unor modificări. ci ele s-au organizat în decursul evoluţiei întregii specii. prima va fî mai rezistentă (şi mai elastică) decât a doua. formând astfel sisteme comune. deci în planul scândurii. Dar trebuie să reţinem că şi caracteristicile segmentelor osoase exercită o influenţă modelatoare STRUCTURA FUNCŢIONALĂ A OASELOR Dispoziţia substanţei osoase . diafîza rezistă uşor forţelor ce acţionează asupra ei (tracţiune. elementele osoase trebuie să aibă şi un volum mai mare: oasele scurte şi mai ales epifîzele oaselor lungi. Ele se remaniază mereu. cât şi ale arhitecturii interioare. orientate în direcţiile în care se manifestă forţele de tracţiune şi de presiune lor. în general. Fapte experimentale extirpări de muşchi. în raport cu condiţiile mereu noi în care se găseşte osul.nu este întâmplătoare. în special de muşchi. Un muşchi mai puternic se va insera pe o eminenţă mai masivă decât unul mai slab. Lamelele osoase din arhitectura osului nu sunt formaţiuni neschimbate. Dacă însă forţa va acţiona asupra unei margini. ele oferă cu un minimum de material un maximum de rezistenţă. iar aceste stimulări au ca rezultat orientarea lamelor osoase în mod corespunzător. atunci rezistenţa pe care o opune aceasta va fi cu mult mai mare: este egală cu cea a trunchiului copacului din care a fost confecţionată. o anumită formă dobândită prin ereditate. aceeaşi direcţie ca şi forţele pe care le suportă (fig. faptele sunt la fel de concludente. atât ale reliefului exterior. o orânduire analogă a principalelor traiectorii arhitectonice ca la adult. între modul de aşezare a ţesutului osos şi între funcţiunile pe care osul le îndeplineşte există o strânsă interdependenţă. alta plină. Astfel de substanţă osoasă găsim în locurile unde. Fasciculele trabeculare epifizare (travee de tracţiune). rezultat al continuei sale adaptări la condiţiile diferite în care se găseşte. Prezenţa cavităţii medulare le face mai uşoare şi mai rezistente.lame şi travee din substanţa spongioasă sunt dispuse. în planul forţelor de presiune sau de tracţiune ce se exercită asupra osului.au confirmat aceste lucruri. dar cu diametrul mai mare. reproducem exemplul folosit de Braus. Trabeculele şi lamelele osoase ale spongioasei se materializează. Presupunem că avem o scândură de o anumită grosime. care se află într-o continuă mişcare interioară. care prin aceasta dobândesc suprafeţe articulare mai întinse. Arhitectura funcţională a oaselor nu este numai rezultatul evoluţiei unui singur individ. ea va opune o rezistenţă proporţională cu grosimea sa. în general. Grupele de travee osoase dintr-un os pot să se continue cu cele ale unor oase învecinate.

Ţesutul cartilaginos fibros sau fibrocartilajul. iar în cazul cartilajelor de către sinovie. paralizii musculare) se produce o rarefiere cu ştergerea treptată a arhitecturii interne a oaselor respective. profesionale. în care predomină fibre colagene dispuse în fascicule groase. Celulele cartilaginoase (Chondrocytae) sunt mari. alcătuit predominant din structuri colagene. Sistemul fibrilar este format predominant din fibre colagene „mascate" dispuse neregulat sau în fascicule subţiri orientate în raport cu forţele mecanice. rotunde. Această aderenţă . în general. Aderenţa periostului variază şi cu vârsta: ea este. plămâni). Un rol hotărâtor îl au şi condiţiile de mediu.a. 1. Acest tip de ţesut este puţin răspândit în organism. mai ales la tineri să regenereze osul (Heine extirpă scapula unui câine tânăr. Grosimea lui variază după natura oaselor. PERIOSTUL (Periosteum) Periostul este o membrană fibroasă care înveleşte oasele pe toată suprafaţa lor exterioară. pe cele lungi atinge grosimi considerabile (până la 3 mm). 2. Substanţa fundamentală este amorfa şi hialină (sticloasă).într-o masă de substanţă fundamentală. şi o parte din corpul lui muscular se transformă în tendon).se găseşte în pavilionul urechii. mai mare la bătrâni. Celulele cartilaginoase sunt răspândite în masa de substanţă fundamentală.se modifică în raport cu condiţiile de lucru ale acestora: solicitări funcţionale mărite produc o densifîcare a osului. la adult are rol în nutriţia osului. prin rolul pe care îl joacă în viaţa osului. numită calus (Os desmal). ş. Importanţa periostului este foarte mare. scheletul se dezvoltă armonios în toate segmentele sale şi în acest fel influenţează în mod favorabil unele organe importante (inimă. nici nervi. APARATUL LOCOMOTOR colonii sau grupe izogene. Aspectul radiologie al oaselor . situate în lacune ale substanţei fundamentale. care poate în anumite condiţii. 3. transparent în secţiuni subţiri. invers (în cazuri de imobilizări pentru fracturi. periostul fibros. mai ales în perioada de creştere. epiglotă. La acest proces contribuie şi periostul. prin intermediul căreia se face sudarea segmentelor osoase. Acest fapt se datorează vaselor care trec din el în osul subiacent prin canalele Volkmann. se deosebesc cartilaje hialine. numite condroplaste. Se găseşte în discurile intervertebrale. O altă proprietate importantă de adaptare a osului este capacitatea de vindecare a fracturilor. precum şi la repararea unor pierderi limitate de substanţă osoasă. acoperă suprafeţele articulare ale articulaţiei temporo-mandibulare. Aceasta la rândul său este formată din două componente: substanţa fundamentală şi sistemul fibrilar. Stratul superficial. Este format din celule şi din substanţă intercelulară. periostul se continuă cu capsula articulară. bogat în fibrocite şi vase ce pătrund în os. Cartilajul hialin este lipsit de vase sangvine şi nu posedă nici vase limfatice. prin aceasta. în perioada osteogenezei el participă la formarea de ţesut osos. precum şi cele din domeniul culturii fizice. Dispoziţia traveelor osoase se modifică în mod corespunzător. amplitudinea mişcării executate de muşchiul triceps sural scade. dar mai ales unor fibre conjunctive.imagine a structurii lor . la dreptaci se produce o îngroşare a compactei metacarpienelor mâinii drepte. în sistemul scheletic uman întâlnim aproape exclusiv cartilaj hialin. La locul fracturii apare o formaţiune osoasă nouă.12 asupra muşchilor ce se insera pe ele (Marey a rezecat calcaneul iepurelui. tuba auditivă. acesta a generat o scapulă nouă. au o importanţă excepţională realizările igienei şcolare. Ca structură microscopică. în raport cu modificările formei şi reliefului exterior . alcătuită la rândul ei din substanţă fundamentală şi fibre. elastic la presiune. astfel încât întregul schelet este învelit într-o teacă fibroasă conjunctivă. Din pătura profundă a acestui strat pleacă fibrele Sharpey.este mai mare la suprafaţa oaselor scurte şi la epifizele oaselor lungi. ovale sau rotunde. care pleacă din periost şi pătrund în substanţa osoasă compactă. cartilajele sunt formate din celule dispuse ordonat într-o masă de substanţă intercelulară. păstrând periostul. fibroase şi elastice. La nivelul aparatului locomotor întâlnim doar primele două. Deoarece osul posedă o plasticitate atât de remarcabilă. De asemenea. Periostul este foarte bogat în vase sangvine şi nervi. Nutriţia îi este asigurată prin difuziune de către pericondru. dispersate . la stângaci lucrurile sunt inverse. Prin faţa sa profundă periostul aderă de os. Macroscopic acesta este alb-strălucitor.ambele fiind în strânsă legătură cu întreaga activitate a organismului. Stratul profund. asemănătoare celei obişnuite). raportată la mâna stângă. cu excepţia suprafeţelor acoperite de cartilaj articular şi a unor inserţii musculare.de importanţă practică deosebită . Ea este mai redusă la nivelul diafizelor oaselor lungi şi la feţele oaselor late. orientate în direcţia forţelor mecanice de întindere. Este format din celule rare. Este bogat în apă (aproximativ 60-70%). Pe cele mici el este subţire. are rol important în formarea căluşului în caz de fracturi. periostul este format din două straturi. în discul simfizei pubiene. După natura substanţei fundamentale şi a sistemului fibrilar. sau grupate în . Ţesutul cartilaginos elastic . după un timp oarecare. este format din fibre conjunctive şi elastice. periostul osteogen. numite fibrele Sharpey. este format din 2-3 pături de celule mezenchi- PARTEA CARTILAGINOASĂ A SCHELETULUI [Pars cartilaginosa) Histologic. De asemenea.foarte rar grupate . La nivelul articulaţiilor. Datorită acestor măsuri.

osul dispune de o bogată vascularizaţie şi inervaţie. Capilarele se deschid în sinusuri largi.. ea conţine multe elemente conjunctive. un traiect independent de cel al arterelor. precum şi în epifizele oaselor lungi. sau provin din periost. aici formează un plex nervos. iar terminaţiile lor ajung la nivelul epifîzelor. . el este fertil.2.OSTEOLOGIA male cu potenţiale funcţionale osteogene şi care vor da naştere la osteoblaşti. Limfaticele reprezintă o problemă incomplet elucidată. Arterele unui os lung (schematic). 13 PERICONDRUL (Perichondrium) Pericondrul se continuă fără o limită netă cu ţesutul cartilaginos subiacent. Periostul străbătut de numeroase artere periostale (epifizare şi diafizare). care ar avea valoarea unor căi limfatice. are culoare galbenă datorită rezervelor de grăsime pe care le conţine.. iar din această reţea pornesc numeroase ramuri care pătrund în osul subiacent. stratul osteogen are un mare rol în elaborarea de ţesut osos nou. conţine şi reţele elastice şi conduce vase sangvine şi nervi. şi din celule osoase. iar ramificaţiile ei se anastomozează cu arterele periostale sosite de la suprafaţa osului. Arterele periostale provin din arterele care irigă organele învecinate. 3) are rol hematopoietic. ca şi cavitatea medulară a oaselor lungi. numită măduvă osoasă. ale căror celule endoteliale au capacitate fagocitară. în interiorul osului. . Nervii periostali formează un plex bogat ce conţine numeroşi receptori (proprioreceptori). şi ajung în cavitatea medulară. Măduva galbenă {Medulla ossium flava) se găseşte în cea mai mare parte a oaselor adultului. S-au descris spaţii limfatice perivasculare. Nervii pătrund în găurile nutritive împreună cu arterele respective. Oasele scurte posedă numai artere periostale. în canalele Havers. buretoasă. în anumite cazuri. Conţine numeroase capilare sangvine şi elemente figurate ale sângelui. Măduva gelatinoasă (Medulla ossium gelatinosa) se găseşte la bătrâni. Arterele. Nervii.-. 4) reprezintă una din rezervele de grăsime ale organismului.- MĂDUVA OASELOR (Medulla ossium) Cavităţile substanţei osoase spongioase. în toate oasele s-au găsit elemente nervoase. STRUCTURA MICROSCOPICĂ A OSULUI Ţesutul osos este un ţesut de natură conjunctivă. două sisteme arteriale: nutritiv şi periostal. 2) participă la procesele de reparare osoasă la adult. altele pătrund în canalele Havers. La oasele lungi arterele nutritive sunt însoţite de două venule. Oasele lungi primesc artere nutritive (diafizare) şi artere periostale. galbenă şi gelatinoasă. Din acest plex se desprind fibre care însoţesc vasele din canalele Havers. Dintre funcţiunile măduvei osoase amintim: 1) participă la edificarea ţesutului osos în perioada osteogenezei. Artera nutritivă a osului. 9. Se deosebesc trei varietăţi de măduvă osoasă: roşie. La copil. 1. Fig. La adult se află numai în oasele mici şi în oasele plane. VASCULARIZAŢIA Şl INERVAŢIA OASELOR Pentru a putea răspunde numeroaselor funcţiuni. vasele celor două sisteme . semifluidă. Nervii care merg cu arterele nutritive ajung în cavitatea medulară. de asemenea. Ele dau unele ramuri pentru măduvă. Este constituit din ţesut conjunctiv fibros.se anastomozează. bogată în elemente sangvine. sunt umplute cu o substanţă moale. Oasele plane au. Ele pătrund în periost unde se ramifică. în general. . Are un important rol hematopoietic. Măduva roşie (Medulla ossium rubrd) se găseşte în toate cavităţile oaselor fătului şi ale copilului până la aproximativ 7 ani. Venele urmează. El se compune dintr-o substanţă interstiţială protidică impregnată cu săruri minerale. ea se bifurcă în cavitatea medulară.nutritiv şi periostal . Vascularizaţia sangvină a măduvei osoase se face prin vasele nutritive (Vasa nutricia). Primele pătrund prin găurile de ordinul I şi apoi prin canalele nutritive.

Nervii care merg cu arterele nutritive ajung în cavitatea medulară.2. PERICONDRUL (Perichondrium) Pericondrul se continuă fără o limită netă cu ţesutul cartilaginos subiacent. Arterele. stratul osteogen are un mare rol în elaborarea de ţesut osos nou. iar ramificaţiile ei se anastomozează cu arterele periostale sosite de la suprafaţa osului. 2) participă la procesele de reparare osoasă la adult. Artera nutritivă a osului. Venele urmează. Nervii periostali formează un plex bogat ce conţine numeroşi receptori (proprioreceptori). în toate oasele s-au găsit elemente nervoase. în interiorul osului. Limfaticele reprezintă o problemă incomplet elucidată. numită măduvă osoasă. . Oasele plane au. în anumite cazuri. un traiect independent de cel al arterelor. şi ajung în cavitatea medulară. iar terminaţiile lor ajung la nivelul epifizelor. STRUCTURA MICROSCOPICĂ A OSULUI Ţesutul osos este un ţesut de natură conjunctivă. care ar avea valoarea unor căi limfatice. galbenă şi gelatinoasă. Periostul străbătut de numeroase artere periostale (epifizare şi diafizare). Nervii pătrund în găurile nutritive împreună cu arterele respective. . Măduva galbenă (Medulla ossium flava) se găseşte în cea mai mare parte a oaselor adultului. precum şi în epifîzele oaselor lungi. Ele pătrund în periost unde se ramifică. aici formează un plex nervos. Conţine numeroase capilare sangvine şi elemente figurate ale sângelui. Vascularizaţia sangvină a măduvei osoase se face prin vasele nutritive (Vasa nutricia). Oasele scurte posedă numai artere periostale. Oasele lungi primesc artere nutritive (diafizare) şi artere periostale. Măduva gelatinoasă (Medulla ossium gelatinosa) se găseşte la bătrâni. Dintre funcţiunile măduvei osoase amintim: 1) participă la edificarea ţesutului osos în perioada osteogenezei. buretoasă.OSTEOLOGIA male cu potenţiale funcţionale osteogene şi care vor da naştere la osteoblaşti. bogată în elemente sangvine. ca şi cavitatea medulară a oaselor lungi. Primele pătrund prin găurile de ordinul I şi apoi prin canalele nutritive. VASCULARIZAŢIA Şl INERVAŢI A OASELOR Pentru a putea răspunde numeroaselor funcţiuni. de asemenea. Este constituit din ţesut conjunctiv fibros. sunt umplute cu o substanţă moale. S-au descris spaţii limfatice perivasculare. 13 • Fig. două sisteme arteriale: nutritiv şi periostal. Din acest plex se desprind fibre care însoţesc vasele din canalele Havers. Arterele periostale provin din arterele care irigă organele învecinate. el este fertil.se anastomozează. şi din celule osoase. semifluidă. MĂDUVA OASELOR (Medulla ossium) Cavităţile substanţei osoase spongioase. conţine şi reţele elastice şi conduce vase sangvine şi nervi. în canalele Havers. vasele celor două sisteme . în general. Măduva roşie (Medulla ossium rubrd) se găseşte în toate cavităţile oaselor fătului şi ale copilului până la aproximativ 7 ani. sau provin din periost. La copil. El se compune dintr-o substanţă interstiţială protidică impregnată cu săruri minerale. are culoare galbenă datorită rezervelor de grăsime pe care le conţine. Arterele unui os lung (schematic). 3) are rol hematopoietic. Nervii. altele pătrund în canalele Havers. La adult se află numai în oasele mici şi în oasele plane. Are un important rol hematopoietic. 4) reprezintă una din rezervele de grăsime ale organismului. ale căror celule endoteliale au capacitate fagocitară. 1. osul dispune de o bogată vascularizaţie şi inervaţie. Se deosebesc trei varietăţi de măduvă osoasă: roşie. iar din această reţea pornesc numeroase ramuri care pătrund în osul subiacent. La oasele lungi arterele nutritive sunt însoţite de două venule. Ele dau unele ramuri pentru măduvă. 9. ea conţine multe elemente conjunctive. Capilarele se deschid în sinusuri largi. ea se bifurcă în cavitatea medulară.nutritiv şi periostal .

osul dobândeşte o foarte mare rezistenţă. Elementele celulare: osteoblastele şi osteoclastele. în claviculă. în decursul vieţii intrauterine şi apoi după naştere. DEZVOLTAREA OASELOR. Osteogeneza este un proces de distrugere şi totodată de refacere. fie din cel cartilaginos. cât şi în decursul procesului de creştere. sub periost. se numeşte osteogeneza secundară. Oasele nu iau naştere însă direct dintr-o formaţiune mezenchimatoasă indiferentă. faza în' care osul este modelat până dobândeşte forma şi arhitectura de la adult. Celulele şi fibrele sunt aşezate fără nici o ordine. . în producerea ţesutului osos intervin două feluri de elemente: 1. dezvoltarea scheletului se continuă până în jurul vârstei de 23 25 ani. Apariţia lor în decursul dezvoltării intrauterine. care completează piesa osoasă. formată din sisteme fibrilare. Faza în care predomină fenomenele de distrugere şi remaniere. 2. coloană haversiană sau osteon. în interiorul canalului Havers se găsesc vase. Fig. iar secundele. este inversă în două lamele vecine. Întreg scheletul fătului şi al copilului până la un an sunt formate din acest gen de os. pe de o parte în cavităţile spongioasei şi în cavitatea medulară. iar canalele Havers. prin orificiile de ordinul III (fig. Osteogeneza implică însă cu necesitate procese de osificare. Primele procese osteogenetice apar în săptămânile 6—7. Incluse în ele se află osteocitele. sub periost. împreună cu celulele osoase ce se hrănesc din vasul respectiv. Acestea emit o serie de prelungiri care pătrund în canaliculele osoase şi se pun în contact între ele. ci aceasta ia în prealabil înfăţişarea unui model membranos sau cartilaginos.în care substanţa fundamentală este dispusă în lamele. De la ele pleacă o serie de canalicule ce se ramifică bogat în substanţa fundamentală anastomozându-se între ele. legist). telescopate. cea mai mare parte a osului. Trabecule susţinătoare şi conducătoare ale procesului de osificare. Orientarea. Zonele unde începe şi de unde se întinde osificarea. un diametru de 10-300 micrometri. în jurul canalului medular găsim o altă serie similară de lame osoase. de forma unor păianjeni. se găsesc un număr de lamele concentrice. constituite numai din câteva lamele osoase. Osificarea este procesul prin care organismul uman construieşte ţesut osos. unele piese scheletice sunt formate din membrane conjunctive. formând o reţea ce se deschide. iar fibrele au o direcţie anumită în interiorul acestora. în cazul oaselor spongioase. 10 micrometri lărgime şi 7 micrometri grosime) şi se numesc osteoplaste. Canal anastomotic. osteocitele. al celui de resorbţie. Sistemul de lamele osoase centrate în jurul unui canal Havers. pediatru. 1. Marea majoritate însă a acestor piese este alcătuită din cartilaj hialin. precum şi sistemele intermediare. cât şi în piesele cartilaginoase. Să examinăm pe rând dispoziţia elementelor osului lamelar. fibrele colagene urmează un traiect spiroid. oasele cresc în grosime şi în lungime. a fibrelor şi a substanţei fundamentale în interiorul osului ne permite să descriem două feluri de ţesut osos: 1. Canal Havers. Primele sunt agenţii procesului de construcţie osoasă. 10). axate pe un canal central.14 Dispoziţia microscopică a celulelor. în interiorul lamelelor osoase sau în spaţiile dintre ele se găsesc săpate o mulţime de cavităţi. atât în membranele conjunctive. lamele fundamentale. ele provin fie din ţesutul conjunctiv. 10. din mezenchim. concentrice. Osteogeneza este procesul prin care se nasc şi se formează oasele pornind de la un model membranos sau cartilaginos -până dobândesc în mod progresiv forma şi dimensiunile ce le caracterizează. limitate fiind de travee osoase subţiri. uneori. în însuşi procesul de distrugere este cuprins procesul de ! creştere şi de formare de os nou. De-a lungul lor se aşează osteoblastele. în perioada intrauterină. direcţia lor. şi o cantitate mică de măduvă osoasă. Paralel cu aceste fenomene. Vom avea deci două modalităţi de osificare: conjunctivă şi cartilaginoasă. Există puncte de osificare primare (Centrum ossificationis primarium). Ele au o formă lenticulară (20-30 micrometri lungime. APARATUL LOCOMOTOR în diafiza oaselor lungi întâlnim următoarea dispoziţie: la periferie. constituie o unitate numită sistem haversian. numit canalul Havers (fig. Cunoaşterea lor prezintă un mare interes pentru medic (radiolog. şi puncte de osificare secundare sau complementare (Centrum ossificationis secundarium) cu apariţie mai tardivă. OSTEOGENEZA Osificarea şi osteogeneza sunt procese biologice diferite. 3). a fost bine studiată şi precizată. . şi o substanţa colagenă. Ele sunt perforate de fibrele Sharpey {Fibrae perforantes). ce apar primele în ordine cronologică şi din care se edifică. în interiorul osteoplastelor sunt adăpostite celulele osoase. Pentru aceasta s-au elaborat tabele care cuprind toate aceste date. numite sistem fundamental intern sau lamele fundamentale interne. Substanţa interstiţială cuprinde: substanţa fundamentală impregnată cu săruri minerale. Secţiune longitdinală prin compacta unui os lung. Se constituie substanţa corticală {Substantia corticalis) sistemul fundamental extern sau lamele fundamentale externe. Osul fibros-plexiform.2. îndreptându-se în diferite direcţii. se numesc centri sau puncte de osificare (Centrum ossificationis). încrucişându-se în unghi drept. Prin această structură în reţea. Ţesutul osos provine ca origine embrionară. iar pe de altă parte la suprafaţa osului. Sistemul acestor canale se anastomozează între ele. între aceste două sisteme fundamentale sunt dispuse sistemele Havers. incomplet diferenţiat. de obicei. Scheletul adultului este format din oase din această categorie. Lamelele au grosimea de 5-10 micrometri. în interiorul lamelelor osoase. Osul lamelar . 2. cavităţile medulare sunt largi şi neregulate. înconjurând toată grosimea osului. faza care dă naştere unui os brut. se numeşte osteogeneza primară. nervi şi. Faza în care predomină procesele de transformare a membranelor conjunctive şi a pieselor cartilaginoase în ţesut osos. în osul compact substanţa fundamentală calcifîcată formează sisteme de tuburi concentrice.

Cartilajul hipertrofiat. în acelaşi timp sau la scurt interval după apariţia cilindrului osos periostic. Limita dintre osul endocondral şi cel periostal. în aceste spaţii osteoblastele elaborează noi lamele osoase şi dau naştere sistemelor haversiene. cât şi spre diafiză.Canal nutritiv. Discul de cartilaj proliferează mereu în partea sa centrală. în centrul diafizei. care reproduce la o scară foarte redusă forma lor generală. care duc la dispariţia lui prematură. Ele elaborează un manşon osos periferic subpericondral. procesul de resorbţie nu mai este urmat de cel de reconstrucţie osoasă şi astfel se formează cavitatea medulară. apare un punct alb: punctul de osificare primar. dă naştere unei lamele osoase. sub formă de ace. în esenţă. se dispun la suprafaţa traveelor şi încep să secrete o materie proteică moale. osul creşte în lungime. şi creşte atât spre periferia epifizei. în decursul vieţii. în plin ţesut cartilaginos. .3. cât şi cea dinspre diafiză . precum şi câte un disc cartilaginos la limita dintre diafiză şi epifize. în grosime. pericondrul devine periost şi îşi continuă activitatea osteoformatoare. 1. Se formează apoi noi lamele osoase. Aceste piese scheletice sunt formate din membrane conjunctive. de la adult. în interiorul lor apare un punct de osificare secundar. 1. Cartilajul hialin. porţiunea cartilaginoasă periferică proliferează.OSTEOLOGIA a. Cartilajul calcifiat (în negru) şi os endocondral (în alb). iar periostul elaborează un strat subţire de substanţă osoasă compactă. Cavitate medulară primară. în general. iar substanţa preosoasă. în acest mod se dezvoltă oasele calvariei şi majoritatea oaselor feţei. determină o sudare precoce a epifizelor respective şi deci oprirea din creştere a osului (condrodistrofia.2. Creşterea oaselor încetează în jurul vârstei de 23-25 ani la bărbat şi 20-21 ani .4. numită substanţă preosoasă sau oseină.materie osoasă nouă. se apropie de cea periostală şi cele două piese sfârşesc prin a se pune în contact. definitiv. fibroblastele devin osteoblaste. Tulburări în evoluţia acestui cartilaj. în acest moment. Acesta elaborează pături succesive de ţesut osos. . între ele rămân încă multă vreme porţiuni membranoase datorită cărora osul creşte în suprafaţă (de exemplu. devenind astfel rigide. La oasele scurte dezvoltarea se aseamănă cu cea a epifizelor oaselor lungi. Se face atât pe cale periostală. în axul diafizei. . în decursul procesului de osteogeneză. în curs de dezvoltare.la femeie. şi aceste sisteme haversiene sunt supuse unor remanieri perpetue. Aceasta creşte progresiv. . constituindu-se în acest fel metafiză osului. oasele plane cresc prin apoziţie. care vor constitui o reţea cu spaţii cavitare largi: spaţii medulare. Pe aceste travee de osificare.acondroplazia). în felul acesta. 3. Pe măsură ce partea centrală se osifică. cartilajul încetează să mai prolifereze. Ele sunt lipsite de cavitate medulară. Ele progresează apoi spre epifiză. Din acest moment. tot cartilajul este treptat înlocuit cu os. El evoluează după aceeaşi modalitate generală ca şi cel diafizar. Nu mai rămâne decât o pătură subţire de cartilaj pe surprafeţele articulare (cartilajul articular). Osteoclastele distrug substanţa osoasă primitivă. cât şi pe cale endocondrală. în timp ce feţele sale atât cea dinspre epifiză. . Se numeşte cartilaj epifizar (Cartilago 15 ? 6 "fi li Fig. Paralel cu aceste fenomene au loc procese de resorbţie a osului primar şi înlocuirea lui treptată cu osul secundar. se osifică şi se produce sudarea diafizei cu epifizele. Secţiune longitudinală printr-un os lung. rolul principal revine pericondrului.7. Oasele din această categorie sunt precedate de un tipar cartilaginos. cele scurte şi unele oase plane. epifizar. Punctul de osificare creşte mereu paralel cu distrugerea cartilajului prexistent.suferă un proces de osificare. oasele sunt formate dintr-un ţesut spongios. 4. în modelul cartilaginos apare un punct de osificare primar. până atinge dimensiunile sale obişnuite. Fibrele conjunctive din constituţia lor devin arciforme şi se impregnează cu săruri de calciu. dar totdeauna aceleaşi pentru aceeaşi epifiză. prin adăugarea succesivă de noi lame osoase pe faţa exterioară a lor. Ea constă. fontanelele). care se angrenează cu cele similare ale oaselor învecinate. Esenţa procesului constă în înlocuirea cartilajului hialin al pieselor respective . procesul înaintează radiar spre periferie. Osificarea secundară. Totuşi. . Osteoblastele devin osteocite. în transformarea ţesutului membranos în ţesut osos.prin ţesut osos. după cum nu prezintă nici substanţă osoasă compactă. După acest tip se edifică oasele lungi. 11. Celulele stratului intern al acestuia devin osteogene: osteoblaste. cartilaj de creştere sau cartilaj de conjugare. cartilajul se opreşte din creştere. osteoblastele ce formează acest ţesut osos sunt aduse de vasele sangvine ale periostului. Când osul şi-a atins dimensiunile normale. generând necontenit prin pătura sa profundă . Din punctul de osificare. Osificareafibroasă (endoconjunctivă sau desmală). de la care osteogeneză se întinde spre periferie. impregnându-se cu săruri de calciu. La examenul radiologie şi pe secţiuni osoase apare sub forma unei linii de condensare. în urma proceselor enumerate anterior. La osul adult marchează linia de unire dintre epifiză şi metafiză. la care el apare mai complex. cale numită ostogenezăpericondrală sau periostală (piesa osoasă ia naştere prin mijlocirea periostului). epiphysialis). . în metaplazia. ce se dispune la suprafaţa celei existente. care se depun la periferia manşonului osos periostal existent. Prin acest proces. Acesta este punctul de osificare primar. numită pericondru.care este resorbit .6. în raport cu mereu noile cerinţe de ordin funcţional. La intervale foarte diferite. 2) pe calea formării de substanţă osoasă în interiorul schiţei cartilaginoase (provenienţă endocondrală). Osul se va forma din schiţa cartilaginoasă pe două căi: 1) pe calea formării la suprafaţa schiţei cartilaginoase a unei carapace (cruste) osoase. în tot decursul evoluţiei. Să urmărim procesul de osteogeneză la oasele lungi. în osteogeneză periostală. b) Osificarea din model cartilaginos (endocondrală). Formarea epifizelor. osul periostal înveleşte ca un manşon osul endocondral. Marginea sa la suprafaţa osului formează linia epifazară (Linea epiphysialis). creând lacune mari. Formarea diafizei. epifizele oaselor lungi sunt cartilaginoase la nou născut. Acest tipar cartilaginos este învelit într-o membrană conjunctivă. este substanţa corticală menţionată anterior. Piesa osoasă definitivă se formează prin fenomene succesive de resorbţie şi de reconstrucţie osoasă. Creşterea în grosime se face datorită periostului. Creşterea în lungime a oaselor are loc datorită cartilajului epifizar numit şi cartilaj de conjugare. Canale vasculare. dând naştere piesei osoase endocondrale. 2.

se „decalcifică". iar sărurile minerale. în copilărie. . . Unele oase care suportă presiuni mai mari sunt mai bogate în săruri minerale. oasele nu se rup atunci când asupra lor acţionează diferite forţe de presiune sau de tracţiune. Un craniu poate cădea de la o înălţime de 1-2 m pe ciment. Hormonul somatotrop hipofizar determină proliferarea cartilajului de conjugare (produs în exces dă gigantismul. 2. hormonii etc). Prin menţinerea osului în soluţie de 5%. PROPRIETĂŢILE FIZICE ALE OASELOR Principalele proprietăţi fizice ale oaselor sunt: rezistenţa şi elasticitatea. Ea este de 30 de ori mai mare pe mm 2 decât a cărămizii 2. Au rol foarte important. COMPOZIŢIA CHIMICĂ A OASELOR în compoziţia osului intră substanţe organice şi substanţe minerale (fosfaţi. numai betonul armat poate fi comparat cu osul. HC1. In general. oasele stau sub influenţa a numeroşi factori (vitaminele. Enzimele. cât şi a elasticităţii. în structura lui a rămas numai materia organică. asemănător cu cauciucul. De asemenea. Datorită acestor proprietăţi. el sare ca o minge datorită elasticităţii sale. în procesul de creştere.5. se poate spune că substanţele organice dau elasticitatea osului. calcitonina tiroidiană favorizează depunerea sărurilor de calciu la nivelul oaselor. . Vitamina A limitează activitatea osteoblastelor şi a osteoclaştilor. Hormonii tiroidieni triiodtironina şi tetraiodtironina stimulează creşterea. Proporţia lor este de aproximativ 35% substanţe organice şi 65% substanţe minerale.6. atât în privinţa rezistenţei. Hormonul testicular: castrarea prelungeşte timpul de funcţionare a cartilajului de conjugare (eunucii). Vitamina D favorizează calcificarea. iar estrogenii (experimental la animale) duc la calcificarea prematură a oaselor lungi. Dacă se distruge materia organică prin calcinare. rezistenţa. când oasele devin mult mai casabile decât în copilărie. Cel mai de seamă este rolul trofic general exercitat fie în mod direct de sistemul nervos. carbonaţi şi cantităţi foarte mici de fluorură şi clorură de calciu). 12. Os periostal. Hormonul paratiroidian (parathormonul) influenţează resorbţia osoasă.5 ori mai mare decât a granitului şi se apropie de cea a fierului. cât şi în diferitele stări patologice. Astfel. proporţia variază şi în raport cu vârsta. Aceste proprietăţi sunt datorate compoziţiei chimice a osului. Os endocondral. Cartilajul de creştere. 5. devine elastic.16 APARATUL LOCOMOTOR 3 r? Fig. Vitaminele. Cavitatea medulară. produs deficitar dă nanismul). Puncte de osificare epifizare. Dintre toate materialele tehnice. 1. Fosfatazele intervin. de asemenea. Proporţia celor două materiale principale din structura oaselor variază de la un os la altul. Atât în creşterea lor normală. Dezvoltarea osului lung. micşorându-şi cel mult înălţimea (diametrul bazilo-bregmatic) cu 7-8%. Vitamina C favorizează edificarea osului. osul se demineralizează. perpendicular pe suprafaţa lui şi prin torsiune (helicoidal). Rezistenţa la presiune este foarte mare. . Primordiul cartilaginos. precum şi structurii sale macro-microscopice. fără a se sfărâma. hipotiroidia determină nanismul. craniul uman poate rezista la presiuni mari în direcţie boltăbază fără a se rupe. fie pe cale umorală.4. deoarece au relativ puţine săruri minerale. Aceste forţe pot acţiona paralel cu axul longitudinal al osului. osul devine friabil. sărurile minerale se dizolvă. El se înmoaie. Procentul acestora creşte mult la bătrâneţe. arhitecturii sale interne. Hormonii. oasele sunt foarte elastice. Factorii ce influenţează osteogeneza şi creşterea. .3.

iar restul de 174 se grupează în jurul acesteia. 1. Vertebrele coloanei cervicale.5. pentru că cele două jumătăţi ale lor nu sunt identic conformate. Procesul articular. prin urmare.şi vertebrele coccigiene . Vertebrele sacrate în număr de 5 (se notează de la S\ la S5) .cum s-a mai menţionat . dintre care 34 alcătuiesc coloana vertebrală. sacrul şi altele. toracice şi lombare sunt oase mobile şi independente. el trebuie orientat în aşa fel încât poziţia lui să fie aceeaşi cu cea pe care o are în organism. vertebrele răspund: gâtului. toracice şi lombare. toracele osos şi craniul sunt situate în axul corpului. 2.caracterele regionale. Vertebrele prezintă însă şi modificări regionale. numită şi rachis. ele se mai numesc din această cauză vertebre adevărate. toate au. Vertebrele poartă diferite denumiri împrumutate de la regiunile respective: 1. Vertebrele toracice răspund toracelui. 2. Urmărite de sus în jos.STUDIUL OASELOR Scheletul uman (Systema skeletale) este format din 208 oase.2. din cauza . pe care trebuie să le aşezăm în trei planuri ce nu se opun. Vertebrele adevărate sunt constituite după un tip comun.una dreaptă. Procesul transvers.3. toracelui. Procesul spinos. Coloana vertebrală. Lamă vertebrală. . Vertebrele lombare răspund regiunii lombare (peretele posterior al abdomenului). 4. planuri care nu sunt însă opuse unul altuia. anumite caractere generale. 4. .4. 2 . 3 . Vertebrele cervicale răspund gâtului. sunt neperechi. Pediculul. oasele membrelor sunt perechi . Coloana vertebrală. VERTEBRELE ADEVĂRATE Sub această denumire se grupează . Scheletul se împarte în patru părţi: 1. regiunii lombare şi pelvisului. împreună formează coloana cervicală. 1. Vertebra. Ele sunt în număr de 7 şi se notează de la Cţ la C7. Gaura verterbrală. 3. vertebre ce şi-au păstrat independenţa şi mobilitatea. Ele se sudează dând naştere la două oase: sacrul. Pentru orientarea oaselor pereche sunt necesare trei elemente anatomice. La aceste vertebre se studiază: 1 .6.în număr de 4-5 (se notează de la Coj la C05) răspund pelvisului. Pentru ca un os să poată fi studiat şi descris izolat.caracterele speciale ale unora dintre ele. vertebrele (Vertebrae). .caracterele generale. formată prin suprapunerea celor 33-34 de piese osoase. fiind formate din două jumătăţi . Pentru orientarea unui os nepereche sunt necesare două elemente anatomice. COLOANA VERTEBRALĂ (Columna vertebralis) Coloana vertebrală este o lungă coloană mediană şi posterioară.Corpul. pe care le punem în raport cu două planuri ale corpului. Fig. . Oasele situate pe linia mediană a corpului. ele sunt în număr de 5 (se notează de la Lj la L5) şi împreună formează coloana lombară. alta stângă la fel conformate.vertebrele cervicale. Dimpotrivă. 13.însă asimetrice. respectiv coccigele. Ele se consideră a fi oase simetrice. al treilea plan fiind necesar pentru determinarea osului din dreapta sau din stânga. ca sternul. formând scheletul axial {Skeleton axiale) în timp ce oasele membrelor alcătuiesc scheletul apendicular {Skeleton appendiculare). în afara organismului. Fiind oase sudate între ele se mai numesc vertebre false. Orientarea se face prin ajutorul celor mai caracteristice elemente anatomice pe care le prezintă osul respectiv. reprezentată schematic. . Oasele capului sau craniul. 3. . ele sunt în număr de 12 (se notează de la Tj la T12) formând împreună coloana toracică.7. Toracele osos. Oasele membrelor.

. Fiecare lamă prezintă: faţa anterioară .una superioară. . El prezintă două feţe şi o circumferinţă. Aceste particularităţi formează caracterele speciale ale vertebrelor.8. Feţele numite intervertebrale {Facies intervertebralis). alta inferioară. Prezintă o bază. Gaura transversară. . Gaura vertebrală.7. Constituite în acelaşi mod. sunt destinate articulării cu vertebrele învecinate. şi o bandă periferică de ţesut compact. Corpul. care înconjoară zona precedentă.ce se uneşte cu cea de partea opusă. .9. Aceste modificări formeaă caracterele regionale ale vertebrelor. . Arcul vertebral. Procesul spinos. alta posterioară. Feţişoara costală a procesului transvers.. .două lame vertebrale [{Lamina arcuş vertebrae {vertebralis)] ce se întind de la pediculi la procesul spinos. Corpul. Acesta din urmă este format două lame vertebrale şi doi pediculi ai arcului vertebral.. . Sunt două proeminenţe: una dreaptă şi alta stângă. Este un rest al cartilajului epifizar embrionar al vertebrei şi se numeşte apofiza inelară {Apophysis anularis). . Circumferinţa are o porţiune anterioară. . pornind de la locul de unire al celor două lame vertebrale.5. Tuberculul posterior al procesului transvers.18 raporturilor anatomice diferite. Foseta costală superioară.. o margine superioară şi alta inferioară. având forma unui cilindru plin. Gaura vertebrală. -11. .9. un vârf.. două margini: . Procesul transvers. Vertebra T7 văzută de sus. 7 6 Fig. . un vârf. Procesul spinos. uşor proeminentă. . . Arcul vertebral. Procesul spinos are o bază.2.. o faţă anterioară şi alta posterioară. .6.6.—. faţa posterioară acoperită de muşchi. .5. . Pediculul.procesele transverse {Processus transversus). Tuberculul anterior al procesului transvers. Şanţul nervului spinal.3. . cât şi a diferenţelor funcţionale. Foseta costală inferioară. .4. în număr de patru. Vertera T. o extremitate medială . . 16.mai puţin scobită {Incisura vertebralis A r c u l v e r t e b r e i [{Arcuş vertebrae Fig. Corpul şi arcul delimitează gaură vertebrală. Pediculii arcului vertebral {Pediculus arcuş vertebrae) sunt două punţi care unesc extremitatea fiecărui arc vertebral cu corpul vertebrei.2.7.3. Uncusul corpului. -10. Vertebra C4 văzută de sus. . ce pleacă de pe părţile laterale ale arcului vertebral. Foseta costală superioară. . -procesul spinos {Processus spinosus) se prelungeşte înapoi. una superioară. C o r p u l v e r t e b r e i [Corpus ^rtebrae {vertebrale)} este porţiunea ei cea mai voluminoasă. Incizura vertebrală superioară. {vertebrale)]. 15. Procesul transvers. Unele vertebre prezintă particularităţi anatomice care le deosebesc.3.ce se întinde până la masivul osos format de pedicul.4. procesul transvers şi procesele articulare. Procesul articular superior. numită corpul vertebrei.4. 14. Formează peretele posterior al găurii vertebrale. ce se întinde între cei doi pediculi ai arcului vertebral şi o porţiune posterioară. Foseta costală a procesului transvers. . o extremitate laterală . Procesul articular superior.8. care priveşte spre gaura vertebrei formând astfel peretele anterior al acesteia.10. sunt două superioare {Processus articularis superior) şi două inferioare {Processus articularis inferior). . cu o formă mai complicată. feţele prezintă o porţiune centrală ciuruită de numeroase găurele. .2. în decursul primilor ani de viaţă corpul vertebrei este legat cu cele două lame vertebrale prin câte o sincondroză numită joncţiunea neurocentrală {Junctio neurocentralis).procesele articulare [Processus articularis {Zygapophysis)].mai scobită şi alta superioară . . . 1. văzută lateral.9.. Pediculii au câte o margine inferioară . APARATUL LOCOMOTOR CARACTERELE GENERALE ALE VERTEBRELOR ADEVĂRATE O vertebră adevărată este constituită din două părţi: una anterioară. Arcul vertebral este alcătuit din mai multe elemente: . 1. .6.7. Corpul. o margine superioară şi alta inferioară. Procesul articular superior.8. Procesul articular inferior.ce priveşte spre gaura vertebrei. alta inferioară.5. 5 7 . două feţe laterale. numită arcul vertebrei. Procesele superioare ale unei vertebre se articulează cu procesele articulare inferioare ale vertebrei supraiacente. Incizura vertebrală inferioară. Procesul spinos. Pediculul. <ff Fig. chiar şi în cadrul regiunii din care fac parte. 1.

Procesul 1. Procesul spionos. înapoi .8. 3. Tuberculul posterior. Procesul accesor. Procesele articulare sunt orientate într-un plan aproape orizontal. -11. Procesul spinos.3.4. Procesul spinos este prismatic triunghiular. Arcul vertebral. 3.2. Procesele transverse prezintă pe faţa lor anterioară foseta costală a procesului transvers {Fovea costalis processus transversi) care se articulează cu tuberculul coastei corespunzătoare.2. Procesele articulare sunt verticale şi dispuse în plan frontal. Procesele transverse au câteva caractere diferenţiale: a) baza lor este străbătută de gaura transversară {Foramen transvers ar iuni) prin care trec artera şi vena vertebrale. . Procesul articular inferior. . CARACTERELE REGIONALE ALE VERTEBRELOR VERTEBRELE CERVICALE (C I . Gaura vertebrală. G a u r a v e r t e b r a l ă {Foramen vertebrale) 19 Din suprapunerea tuturor găurilor vertebrale ia naştere canalul vertebral {Canalis vertebralis). . 1.6. Caracterul principal . Procesul articular superior. ..9. 4.pentru vertebrele III-VII . Arcul anterior. 2. Arcul posterior.6. Pediculul. . 18. . Se numesc uncusurile corpurilor vertebrale {Uncus corporis) sau procesele unciforme. .L V) (Vertebrae lumbales) 1.7. .STUDIUL OASELOR inferior şi Incisura vertebralis superior)'. tot cu direcţie anteroposterioară. prin suprapunerea a două vertebre. . Procesul costal. . diametrul transversal depăşind pe cel antero-posterior. Fig. Feţişoara articulară pentru dintele axisului. Corpul vertebrei este uşor alungit antero-posterior.C VII) (Vertehme cervicales) ' Fig. . . 1.5. Corpul vertebrelor este mic şi mult alungii transversal. VERTEBRELE LOMBARE (L I . 2.2.3. Cavitatea articulară superioară. b) vârful este împărţit într-un tubercul anterior {Tuberculum anterius) care este un rudiment de coastă şi într-un tubercul posterior {Tuberculumposteriorus) ce reprezintă procesul transvers propriu-zis: c) pe faţa superioară a procesului transvers se găseşte şanţul nervului spinal {Sulcus nervi spinalis). Pe coloana vertebrală în totalitate. Procesul articular inferior. Pediculul. Fig.8.3. Vertebra lombară văzută lateral. . 4. Procesul articular superior. Vertebra L3 văzută de sus. Procesul spinos este scurt şi are vârful bifid. prezintă două fosete superioare {Fovea costalis superior) şi două fosete inferioare {Fovea costalis inferior) câte una de fiecare parte a corpului vertebrei. .de corpul vertebrei. Pe feţele articulare inferioare ale corpurilor vertebrale se găsesc două mici şanţuri.10. . .9. 19.7.4.7.6. Corpul. Corpul. Faţa medială a masei laterale. între aceste margini scobite se delimitează gaura intervertebrală {Foramen intervertebrale). . Atlasul văzut de sus.de către pediculii vertebrali. Şanţul arterei vertebrale. Tuberculul anterior. Corpul vertebrei are dimensiuni mari.înainte . ele răspund uncusurilor vertebrelor subiacente şi vor forma articulaţiile unco-vertebrale. iar pe laturi . este formată . el descinde oblic înapoi şi în jos. . Procesul transvers.T XII) {Vertebrae thoracicae) 1.5. Procesul costal. . VERTEBRELE TORACICE (T I . . .4. 1.este dat de prezenţa a două mici proeminenţe sau creste situate pe marginile laterale ale feţelor articulare superioare şi orientate în direcţie antero-posterioară. Gaura vertebrală. Gaura transversară. foseta superioară a unei vertebre delimitează cu cea inferioară a vertebrei supraiacente un unghi diedru în care pătrunde capul coastei. .5. . 17.de arcul vertebral.

destinată capului costal. Tuberculul carotidian se poate palpa. ce leagă dintele cu marginea anterioară a găurii occipitale mari în articulaţia atlanto-axoidiană mediană. Fig.20 2. . destinată capului costal corespunzător precum şi prin absenţa feţişoarei costale de pe procesul transvers.7. 1. 4. şi o faţă articulară posterioară (Facies articularis posterior) care vine în contact cu ligamentul transversal al atlasului. De pe masele laterale ale atlasului pleacă procesele transverse. unite printr-un arc anterior şi un arc posterior.4. Ele sunt mari şi turtite dinainte înapoi. în timp ce feţişoarele articulare ale proceselor inferioare privesc lateral şi se prezintă ca segmente de cilindru plin. . . unde este situată măduva spinării cu învelişurile ei. Procesele costale (Processus costalis) sunt resturi de coastă. Este vertebra cervicală a şaptea. Prin comprimarea puternică a arterei carotide comune pe acest tubercul. Procesele articulare au o direcţie verticală şi sunt dispuse în plan sagital. fiind orientat dinainte înapoi. CARACTERELE SPECIALE ALE UNOR VERTEBRE ATLASUL (Atlas) este vertebra cervicală întâia. 1. APARATUL LOCOMOTOR apical. Axisul văzut anterior. A UNSPREZECEA VERTEBRĂ TORACICĂ este caracterizată printr-o singură scobitură de pe corp. Masele laterale (Massa lateralis atlantis) prezintă: a) cavitatea articulară superioară (Facies articularis superior) pentru articulaţia cu condilul occipitalului: b) faţa articulară inferioară (Facies articularis inferior) pentru articulaţia cu procesul articular superior al axisului: c) faţa medială pe care se insera ligamentul transvers al atlasului. Arcul anterior (Arcuş anterior atlantis) prezintă pe faţa sa anterioară tuberculul anterior (Tuberculum anterius). 1. deoarece coasta a douăsprezecea nu se articulează cu procesul transvers al acestei vertebre. Acest ligament împarte gaura vertebrală a atlasului într-un segment anterior. . în care pătrunde dintele axisului şi într-un segment posterior. A ŞASEA VERTEBRĂ CERVICALĂ. Vârful dintelui (Apex dentis) dă inserţie ligamentului său Fig. lângă rădăcina acestora din urmă şi poartă denumirea de procese accesorii (Processus accessorius). . Arcul posterior (Arcuş posterior atlantis) prezintă pe faţa sa posterioară tuberculul posterior (Tuberculum posterius) iar pe faţa lui superioară şanţul arterei vertebrale (Sulcus arteriae vertebralis) prin care trece artera omonimă. pot fi confundate cu procesele transverse. Corpul. A DOUĂSPREZECEA VERTEBRĂ TORACICĂ este caracterizată printr-o singură scobitură de pe corp. AXISUL (Axis) este vertebra cervicală a doua. de unde pleacă procesul transvers.6. iar pe faţa sa posterioară o feţişoară articulară (Fovea dentis) destinată articulaţiei cu dintele axisului. Procesul articular superior. Nu are corp vertebral. se poate realiza hemostaza provizorie a arterei. Dintele prezintă o faţă articulară anterioară (Facies articularis anterior) destinată feţişoarei de pe arcul anterior al atlasului.5. fiind astfel un reper important în anatomia topografică şi în medicină. Adevăratele procese transverse sunt de fapt mici proeminenţe situate pe faţa posterioară a proceselor costale. % VERTEBRA PROEfONENTĂ (Vertebra prominens). numită dinte (Dens axis). Procesul spinos.4. 3. 3. d) faţa laterală. Procesul transvers cu (5) gaura transversară. . are o direcţie orizontală.6. Modificarea la această vertebră priveşte numai corpul.. Tuberculul anterior al procesului transvers este mai proeminent şi este cunoscut sub numele de tuberculul Chassaignac sau tuberculul carotidian (Tuberculum caroticum). acesta din urmă prezintă caracterele proceselor transverse ale celorlalte vertebre cervicale. care poate fi palpat cu uşurinţă sub piele. pe faţa superioară a corpului se găseşte o proeminenţă verticală. fiind un reper important. Este format din două mase laterale. Este caracterizată prin lungimea procesului spinos. Procesul articular inferior. 21. . Dintele cu (2) faţa articulară posterioară. Arcul vertebral.. elementele menţionate circumscriu gaura vertebrală.3. Procesul articular superior. Procesul transvers. 2. 20. Dinte cu (2) faţa articulară anterioară. Axisul văzut posterior. Procesul spinos este dreptunghiular şi bine dezvoltat.3. adevărata gaură vertebrală. Feţişoarele articulare ale proceselor superioare privesc medial şi se prezintă ca segmente de cilindru gol.

două feţe laterale.4.3. Procesul articular superior. Această faţă priveşte înainte şi în jos. Sacrul şi coccigele vedere laterală.6. Fig.2. Aripioara sacrului. . Pe linia mediană a feţei pelviene se află o coloană osoasă ce provine din sudarea celor cinci corpuri vertebrale componente. . Cornul coccigian. Această faţă priveşte înapoi şi în sus. Pe coloanele osoase dintre găurile sacrate anterioare se insera muşchiul piriform. • 6.9. . Hiatul sacrat.faţa concavă. Faţa superioară a primei vertebre sacrate. Sub creasta sacrată mediană se găseşte un orificiu în formă de V răsturnat.5. 1. Faţa pelviană prezintă patru linii transverse (Lineae transversae) care indică locurile de sudură ale celor cinci vertebre sacrate. Creasta sacrată laterală. .3. Fig.8. 1. . Tuberozitatea sacrată. Privit pe un os izolat se vede că sacrul are extremitatea superioară mai voluminoasă decât cea inferioară. . Cornul sacrului. Găuri sacrate posterioare. Găurile sacrate anterioare. Procesul articular superior..10. 1. . .5. Orificiul superior al canalului sacrat. Orientare. . . Coccigele. o bază şi un vârf. La extremitatea fiecărei linii transverse există câte o gaură sacrată anterioară [Foramina sacralia anteriora (pelvica)] prin care trec ramurile anterioare ale nervilor spinali sacraţi. .3. Fig.4. . Cornul sacrat. .6.7.7. Pe linia mediană prezintă creasta sacrată mediană (Crista sacralis mediana) rezultată din unirea proceselor spinoase ale vertebrelor sacrate. Faţa dorsală a sacrului şi a coccigelui. Se aşează înainte . Este format prin sudarea a cinci vertebre sacrate (Vertebrae saerales I-VI). . iar în sus .. . 23. Faţa auriculară. Faţa pelviană a sacrului. Creasta sacrată mediană. astfel că baza lui formează cu ultima vertebră lombară un unghi numit promontoriu (Promontorium) de o mare importanţă obstetricală şi antropologică. Lateral de creasta sacrată mediană se găsite de fiecare parte câte o creastă sacrată intermediară (Crista sacralis intermedia) care rezultă din VERTEBRELE FALSE Vertebrele false sunt în număr de nouă sau zece. . .2. . Putem descrie osul sacru: o faţă pelviană sau anterioară. o faţă dorsală. este orificiul canalului sacrat sau hiatul sacrat (Hiatus sacralis) delimitat de două mici creste numite coarnele sacrate (Cornu sacale). spre pelvis.2.5. Creasta sacrată intermediară. Linii transverse. Creasta sacrată mediană. . Faţa pelviană a sacrului şi a coccigelui. Coccigele. Procesul articular al sacrului..9. având forma unei piramide. 22.STUDIUL OASELOR 21 F a ţ a d o r s a l ă (Facies dorsalis) este convexă. Pe scheletul articulat este oblic îndreptat de sus în jos şi dinainte înapoi. ele se sudează formând două oase: sacrul şi coccigele.4. F a ţ a p e l v i a n ă {Facies pelvica) este concavă.8. 24. Cornul coccigelui. Baza sacrului.baza osului. în plus el este recurbat înainte. Coccigele. SACRUL [Os sacrum (sacrale)] Este un os median şi nepereche5 situat în continuarea coloanei lombare. deasupra coccigelui şi înfipt ca o pană între cele două oase iliace.

. b) înapoia acestei suprafeţe se găseşte orificiul superior al canalului sacrat. a rudimentelor costale şi a diferitelor ligamente anexate acestora şi osificate. 1.3. . Conductele au valoarea găurilor Fig. Se pune în sus . Partea laterală rezultă din fuzionarea proceselor transverse. Se află situat în continuarea sacrului şi este format din unirea celor patru sau cinci vertebre coccigiene atrofiate. prezentând de studiat două feţe. . Este omologul scheletului cozii de la mamifere. Creasta sacrată. ele poartă numele de găuri intervertebrale {Foramina intervertebralia). termen utilizat de noi.6. C a n a l u l s a c r a t {Canalis sacralis) străbate osul sacru. Creasta sacrată mediană. c) lateral de suprafaţa ovalară se găseşte o altă suprafaţă. COCCIGELE (Os coccygis. . reprezentând pediculii vertebrali. . Lateral. triunghiulară.5. Aripioarele sacrului. Coccyx) Este format prin sudarea a patru vertebre coccigiene {Vertebrae coccygeae I-IV). F e ţ e l e .2. iar înainte . Este un os median şi nepereche. sudarea proceselor articulare ale vertebrelor sacrate. continuând canalul vertebral. Faţa anterioară sau pelviană este concavă. 1. 25. Faţa pelviană. 27). 23. Orientare. Orificiul inferior al canalului sacrat. rezultate din sudarea vertebrelor coccigiene (fig. Menţionăm că în Nomenclatura Anatomică termenul de faţă laterală a sacrului. convexă.baza. care include atât faţa laterală descrisă de noi. Procesul articular superior. d) două procese articulare {Processus articularis superior) destinate articulaţiei cu procesele articulare inferioare ale ultimei vertebre lombare. înapoia feţişoarei pleacă în sus două procese. Canalul sacrat este triunghiular în partea superioară şi turtit anteroposterior în partea inferioară. un vârf şi două margini. cu direcţie antero-posterioară. 26. . Lateral de găurile precedente se găseşte creasta sacrată laterală {Crista sacralis lateralis) care rezultă din sudarea proceselor transverse ale vertebrelor sacrate. Cele două feţe prezintă trei sau patru linii transversale. Are o feţişoară eliptică pentru articularea cu vârful sacrului. . cât şi acele porţiuni ale feţelor pelvină şi dorsală care sunt situate lateral de găurile sacrate. Baza osului. . Creasta sacrată intermediară . Conductele sacrate se bifurcă dând o ramură anterioară care se deschide la nivelul găurilor sacrate anterioare. prezintă: a) faţa auriculară {Facies auricularis) care serveşte la articularea cu osul coxal şi b) o suprafaţă rugoasă situată înapoia precedentei. . Procesul articular al sacrului. pleacă patru conducte transversale. numite coarnele coccigelui {Cornu coccygeum) . în general. Lateral de ele există o serie de patru găuri sacrate posterioare {Foramina sacralia posteriord) pe unde trec ramurile posterioare ale nervilor sacraţi. B a z a . Fiecare conduct este separat de cele învecinate (supra.7. diferenţe sexuale (evidente): la bărbat este mai lung. în număr de două. în nomenclatura anatomică apare termenul de Pars lateralis. intervertebrale dintre vertebrele adevărate. care este faţa superioară a corpului primei vertebre sacrate. iar cea dorsală.2. V â r f u l {Apex ossis sacri) prezintă o feţişoară eliptică. şi o ramură posterioară care se deschide prin gaura sacrată posterioară. o bază. mai îngust şi mai curbat anterior decât la femeie. F e ţ e l e l a t e r a l e . Osul sacru al adultului prezintă.5.4. numită aripioara sacrului {Ala sacralis). . de fiecare parte a canalului sacrat. nu există. Canalul sacral cu patru găuri intervertebrale (care se deschid prin găurile sacrate anterioare). Baza sacrului. numită tuberozitatea sacrată {Tuberositas sacralis) pe care se insera puternicele ligamente sacro-iliace.3. 24. ce se articulează cu coccigele. Orificiul superior al canalului sacral. Promontoriul.faţa concavă. Orificiul superior al canalului sacrat.4. B a z a {Basis ossis sacri) prezintă: a) o suprafaţă ovalară mediană. Secţiune medio-sagitală prin sacru.6.şi subiacente) prin câte o punte osoasă.22 1 2 3 I APARATUL LOCOMOTOR 2 Fig.

se poate numerota fiecare vertebră. Diametrele canalului vertebral variază. Protecţia măduvei. Este evident rolul . La nou-născut. Lordoza cervicală apare în lunile 3-5.-2. reprezentând astfel aproximativ 40% din lungimea totală a corpului. Canalul vertebral se continuă în sus cu cavitatea neurocraniului. c) curbura lombară cu convexitatea înainte. Curburile în plan sagitai. Sunt orientate fie cu convexitatea înainte. La „stângaci". Cornul. mai ales în timpul flectării trunchiului. b) curbura toracică . în canalul vertebral se găseşte măduva spinării învelită în meninge. Fig. Lăţimea maximă a coloanei vertebrale este la baza sacrului. fie cu convexitatea înapoi. lungimea coloanei vertebrale este de 73 cm la bărbat şi 63 cm la femeie. Conformaţia exterioară. o faţă posteriftlră şi două feţe laterale. cât şi în sus.cu convexitatea la stânga. apoi descreşte atât în sus . Canalul vertebral urmăreşte toate inflexiunile coloanei vertebrale.cu convexitatea înapoi. ele se articulează cu coarnele sacrate. unde mobilitatea coloanei vertebrale este mai redusă. De fiecare parte a crestei spinale se găsesc şanţuri profunde.3 . 2 . coloana vertebrală prezintă un unghi lombosacrat. este rezultatul ridicării capului de către sugar. care formează împreună creasta spinală. pornind de la acest proces spinos. Diametrul sagital maxim este la nivelul ultimelor vertebre lombare. Curburi. Lordoza lombară apare în jurul vârstei de 2 ani şi se datorează staţiunii verticale şi locomoţiei. Coloana vertebrală nu este rectilinie.STUDIUL OASELOR 23 După cum se observă. b) curbura toracică cu convexitatea la dreapta. COLOANA VERTEBRALĂ ÎN ÎNTREGIME Dimensiuni. pediculii vertebrali. având scopul de a restabili echilibrul corporal. rezultată din suprapunerea corpurilor vertebrelor. iar în plică interfesieră se pot palpa coarnele sacrate. Coloana vertebrală. când se numesc cifoze. Procesele spinoase se pot explora cu multă uşurinţă. Baza.cu convexitatea la stânga. în mod obişnuit întâlnim: a) curbura cervicală . în raport cu mobilitatea mai mare a coloanei vertebrale în aceste regiuni. F e ţ e l e l a t e r a l e prezintă: vârful proceselor transverse. c) curbura lombară . care sunt resturi ale proceselor articulare superioare. aceasta are importanţă practică pentru anesteziile ce se execută la acest nivel (anestezia epidurală). V â r f u 1.cât şi în jos. Vârful. Curburile în plan frontal Sunt mai puţin pronunţate ca cele în plan sagital. în medie. coarnele coccigelui şi hiatul sacrat. 1. Sunt oblice. d) curbura sacro-coccigiană cu convexitatea înapoi. diametrele canalului vertebral sunt mai mici. 27. F a ţ a a n t e r i o a r ă este formată d e o coloană cilindrică. Vârful procesului transvers al atlasului poate fi palpat imediat sub procesul mastoidian. Canalul vertebral (Canalis vertebralis) este format prin suprapunerea găurilor vertebrale. Se termină printr-un mic tubercul. numite şanţuri vertebrale. găurile intervertebrale şi porţiunile laterale ale corpilor vertebrali. De aici merge descrescând atât în jos. în continuarea proceselor spinoase se explorează creasta sacrată mediană. considerată în totalitatea ei. La coloana vertebrală aceste curburi sunt în număr de patru: a) curbura cervicală cu convexitatea înainte. l . 1. contribuind astfel la delimitarea hiatului sacrat. Curbura toracică este primară. ce separă cifoza cervicotoracică de cea sacrococcigiană. prezintă o faţă anterioară. iar în jos se deschide prin hiatul sacrat. celelalte două curburi sunt compensatorii. unde atinge 7 cm. F a ţ a p o s t e r i o a r ă prezintă p e linia mediană procesele spinoase. în timpul vieţii intrauterine coloana vertebrală prezintă o singură curbură cu convexitatea înapoi. în regiunea toracică. 2. 3 . . curburile sagitale sunt dobândite în cursul vieţii postnatale. Coccigele văzut anterior. fiind determinată de tracţiunea muşchilor mai dezvoltaţi la membrul superior drept. ele adăpostesc muşchi ce acţionează asupra coloanei vertebrale. La limita dintre coloana cervicală şi cea toracică se vizualizează foarte net procesul spions al vertebrei C7 (vertebra proeminentă). când se numesc lordoze. ele sunt mai mari în regiunea cervicală şi lombară. IMPORTANŢA FUNCŢIONALĂ A COLOANEI VERTEBRALE Coloana vertebrală caracterizează vertebrele şi îndeplineşte trei roluri majore: 1. Hiatul sacrat se poate palpa. curburile în plan frontal sunt îndreptate în sens invers. unde măsoară 11 cm. M a r g i n i l e . Prezintă două feluri de curburi: în plan sagital şi în plan frontal. convergând către vârf.

. mărirea rezistenţei. Anterior.4. 29. 1. Rolul static. Marea dezvoltare a vertebrelor lombare se explică astfel prin greutatea pe care trebuie să o susţină. Canalul vertebral. . în unele cazuri. 28. Acest fapt este exprimat de formul< . Coccigele. Secţiune medio-sagitală prin coloana vertebrală. . Coloana lombară.24 APARATUL LOCOMOTOR Fig. Posterior. Coloana cervicală.5. Canalul sacrat. formată anterior de către puternicele corpuri vertebrale. Sacrul.C.6.9. trunchiul şi membrele superioare.B. 2. Gaură intervertebrală.2. A. . Lateral protector al coloanei vertebrale. Curburile sagitale ale coloanei vertebrale au ca rezult.3. Fig. . . . Procesul spinos. iar posterior de arcurile vertebrale suprapuse.7. . Coloana vertebrală în întregime. Coloana toracică. în staţiunea verticală (ortostatism) coloana vertebrală reprezintă un ax solid ce susţine capul. .8. fracturile coloanei vertebrale pot interesa măduva sau meningele. ea transmite apoi greutatea la pelvis şi la membrele inferioare. .

în număr d e două. Procesul xifoidian. Spongioasa sternului conţine măduvă osoasă roşie . Această oblicitate este mai accentuată la bărbaţi decât de femei. Orientare. situat în partea anterioară a toracelui. Se pune înainte. Sternul văzut anterior. Unghiul sternal (Louis). 30. între care se găseşte os spongios. este cartilaginos. Fig. ca urmare a exagerării curburilor normale. în scop diagnostic. Procesul xifoidian. . Corpul sternului. V â r f u l . Ţinând seama că vertebrele toracice au fost descrise în capitolul precedent. format de procesul xifoidian. L a unirea manubriului cu corpul se formează pe această faţă o proeminenţă numită unghiul sternal sau unghiul Louis (Angulus sterni) ce se poate palpa sub piele. Este un os lung şi turtit.6.3. în acest capitol se tratează despre stern. Manubriul. Scobitura jugulară este situată la limita dintre gât şi torace. coaste şi toracele osos în întregime. Scobitura jugulară. . 1.12. graţie acestor^ corpul are o mare mobilitate. numită proces xifoidian {Processus xiphoideus). Scolioza este exagerarea curburilor în plan frontal. aceasta se articulează cu sternul (prin intermediul cartilajului costal) la nivelul unghiului Louis. adică este format din două lame de os compact. precum şi spaţiile intercostale. 4. numită manubiru (Manuhrium sterni) una mijlocie. Coloana vertebrală la om are indicele 17 (42 + 1 = 17) faţă de o eventuală coloană cu o singură curbură. OASELE TORACELUI (Ossa thoracis) Toracele osos este o cutie formată de către coloana toracică. numită corp {Corpus sterni) iar alta inferioară. Sternul are structura oaselor late.baza.4.7.2.şi la adult . prezintă câte şapte scobituri costale (frrctsurae costales) în care pătrund capetele primelor şapte cartilaje costale. Fig. Coloana vertebrală este antrenată în mişcări numeroase şi ample. . . . Acestea vor fi descrise la articulaţiile toracelui (pag. -10. coaste cu cartilajele costale şi stern. . 106). 2 25 Mai jos. se pot numerota (palpa) toate coastele. Sternul are o direcţie oblică de sus în jos şi dinapoi înainte.8. Plecând de la unghiul Louis şi de la coasta a Ii-a. .care se poate extrage uşor prin puncţie sternală. două margini laterale. faţa convexă şi în sus . o bază şi un vârf. Marginile l a t e r a l e.9. Unghiul sternal serveşte la reperarea coastei a doua. -11. situate pe marginea 2. evidenţiabilă sub piele. Sternul prezintă de studiat: o faţă anterioară şi alta poserioară. STERNUL (Sternum) Sternul este un os median şi nepereche. F a ţ a p o s t e r i o a r ă este concavă. în care C reprezintă numărul curburilor. Cifoza patologică se caracterizează prin accentuarea convexităţii posterioare. prezintă aceleaşi linii transversale ca şi faţa anterioară. Oasele suprasternale (Ossa suprasternalia) sunt mici piese osoase inconstante ovalare. faţa anterioară a sternului prezintă 3-4 linii transversale care provin din unirea unor piese osoase numite sternebre.5.STUDIUL OASELOR C + 1. F a ţ a a n t e r i o a r ă este convexă. 3L Sternul văzut lateral. Rolul biomecanic. Cele trei piese ale sternului sunt unite prin două sincondroze: cea manubriosternală şi cea xifosternală. Coloana vertebrală poate prezenta şi curburi patologice. când indicele ar finumai2(l2+ 1 = 2). Pe laturile scobiturii jugulare se găseşte câte o scobitură claviculară (Incisura clavicularis) care serveşte pentru articularea sternului cu clavicula. 1.5. Scobitura claviculară. Procesul xifoidian se osifică la bătrâni. Scobiturile costale. Lordoza patologică se caracterizează prin accentuarea convexităţii anterioare. Scobitura claviculară.2. Dezvoltarea şi funcţionarea unor viscere pot fi influenţate în sens negativ de către curburile patologice ale coloanei vertebrale. Deseori este bifurcat sau perforat. 3. 3. B a z a prezintă pe linia mediană scobitura jugulară (Incisura jugularis). Scobituri costale. . compus din trei piese: una superioară. Unghiul sternaî (Louis). Curburile patologice ale coloanei vertebrale pot fi ereditare sau dobândite.

COASTA OSOASĂ (Os costale). Curbura de-a lungul feţelor este cea descrisă mai sus. aceeaşi faţă medială priveşte în jos.6.4.3.marginea prevăzută cu un şanţ. 32. 1. . Al doilea grup. respectiv convexitatea feţei laterale a coastei. iar în jos . şi astfel coastele contribuie la mărirea diametrului transversal al toracelui. Tuberculul. Se aşază lateral . .8. . . în două grupe: coaste adevărate şi coaste false. 33. Curbura de-a lungul axului determină torsiunea coastei osoase: în partea posterioară. torsiunea de-a lungul axului diminua. a IX-a şi a X-a care. 33B. Capul. ca urmare coastele au o direcţie oblică dinapoi înainte şi de sus în jos. Coastele sunt oase lungi şi arcuate. Uneori (în până la 70% din cazuri) coasta a X-a poate fi coastă plutitoare. iar înainte de a ajunge la cartilajul costal îşi schimbă din nou traiectul (unghiul costal anterior) şi se îndreaptă medial. Orientare.7. se articulează totuşi prin extremitatea lor anterioară cu unul din cartilajele costale situate deasupra. De la acest unghi. Se numesc coaste plutitoare sau flotante (Costae fluitantes). Coastele se numerotează de sus în jos: coasta I. Extremitatea anterioară. se îndreaptă lateral şi înapoi.3. medial şi în jos. . Sternul este situat superficial.5. Lungimea lor creşte de sus în jos. format de perechile a Xl-a şi a XII-a au extremitatea anterioară nearticulată cu sternul. faţa medială priveşte în sus. . . Colul. determinând concavitatea feţei mediale. . Extremitatea anterioară. . Coastele descriu o curbă cu concavitatea medială. . deşi nu ajung la stern. . Fiecare coastă este formată din două părţi: 1) coasta osoasă şi 2) cartilajul costal. Extremitatea anterioară. 34). COASTELE (Costae) Coastele sunt arcuri ce se desprind de pe coloana vertebrală şi se îndreaptă către stern.2. Faţa superioară a corpului. Dintre coastele false se disting perechile a VUI-a. . Se consideră că sunt omoloagele episternului unor vertebrate. Se remarcă cele trei curburi costale.4.2.6. paralel cu procesul transvers al vertebrei corespunzătoare. COASTELE ADEVĂRATE {Costae verae) ajung până la stern şi sunt reprezentate de primele şapte perechi (fig. Faţa medială. Deşi este situat superficial. . Faţa medială a corpului. 32). Marginea superioară. aşa că se poate palpa în întregime cu multă uşurinţă. 2. Tuberculul muşchiului scalen anterior. . 1. APARATUL LOCOMOTOR Coasta a VUI-a junge uneori până la stern devenind astfel coastă adevărată.26 superioară a sternului. Se notează I-VII. apoi descreşte până la coasta a XII-a. Colul. iar în apropierea extremităţii anterioare. Tuberculul costal.5. a Ii-a etoi(Costae I-XII). . în ligamentele articulaţiilor sterno-claviculare. Marginea inferioară. înapoi extremitatea prevăzută cu o feţişoară articulară. Coasta a Vil-a.7. 33 B).faţa convexă. Faţa laterală. Coasta I. Capul. Fig. După ce se desprind de pe coloana toracică. Coastă osoasă văzută posterior. Şanţul arterei subclaviculare. . deoarece traumatismele regiunii sunt atenuate prin elasticitatea toracelui. Din punct de vedere descriptiv. curbura de-a lungul marginilor şi curbura de-a lungul axului (fig. Curbura de-a lungul marginilor determină coborârea extremităţii anterioare a coastei osoase faţă de extremitatea ei posterioară. în realitate. fracturile lui sunt rare. Tuberculul cu feţişoara articulară pentru procesul transvers. Şanţul venei subclaviculare. la o coastă osoasă se studiază: corpul şi cele două extremităţi (fig.6. A. Fig. . Fig. după raportul lor cu sternul. 1. puţin lateral de vârful acestui proces ele cotesc brusc îndreptându-se înainte şi formând un unghi obtuz cu deschidere antero-medială numit unghiul costal posterior (Angulus costae).5.8. lateral de incizura jugulară.3. . coastele se îndreaptă înainte. de pe coasta I până la coasta a Vil-a. Coastele sunt împărţite.4. Colul. . coastele osoase prezintă trei curburi: curbura de-a lungul feţelor. Şanţul costal. în timpul inspiraţiei. 1. COASTELE FALSE (Costae spuriae) nu ajung până la stern şi sunt reprezentate de ultimele cinci perechi (VIII-XII). Capul cu feţişoara articulară pentru corpul vertebrei.

Dimensiunile şi forma lui variază după vârstă. Faţa anterioară este delimitată de două linii oblice ce trec prin unghiurile anterioare ale coastelor. . toracele devine rotund şi rigid. Cutia toracică (Compages thoracis) cuprinde o cavitate interioară (Cavitas thoracis) care găzduieşte organe importante: inima. Capul coastelor II-X (uneori şi XI) prezintă o faţă articulară {Facies articularis capitis costae) care este împărţită printr-o creastă (Crista capitis costae) în două feţişoare. pot exista şi absenţe ale unor coaste. Coasta a Xl-a şi a XII-a se deosebesc de celelalte coaste prin absenţa tuberculului de pe extremitatea lor posterioară. Cifoza şi scolioza patologică pot modifica forma toracelui. La bătrâni. 2. de şanţul arterei subclaviculare (Sulcus arteriae subclaviae) situat înapoia lui. fracturile se pot complica cu leziuni ale organelor toracice.Tuberculul (Tuberculum costae) este o proeminenţă situat dorsal. în cifoză. E x t r e m i t a t e a p o s t e r i o a r ă prezintă trei elemente anatomice: capul. Marginea medială delimitează orificiul superior al toracelui şi intră în raport cu domul pleural. fie în regiunea cervicală. Pe el se găseşte o feţişoară articulară (Facies articularis tuberculi costae) care se articulează cu foseta costală a procesul transvers al vertebrei corespunzătoare. în aceste cazuri lipseşte de obicei coasta a XII-a. Primele şapte perechi de cartilaje aparţin coastelor adevărate şi unesc aceste coaste cu sternul. între două coaste vecine se delimitează câte un spaţiu intercostal (Spatium intercostale). una inferioară. Acest spaţiu este închis de muşchii intercostali şi este străbătut de vasele şi nervii intercostali. Pot exista coaste supranumerare. La adulţi. articulaţiile condrocostale. extremitatea anterioară a coastelor şi a spaţiilor intercostale. Coasta a doua (Costa secunda) are o direcţie oblică. CARTILAJUL COSTAL (Cartilago costalis) este situat în continuarea coastei osoase. sex. care marchează limita dintre colul şi corpul coastei. E x t r e m i t a t e a a n t e r i o a r ă este scobită. Pe faţa ei supero-laterală se găseşte o impresiune rugoasă pentru inserţia muşchiului dinţat anterior (Tuberositas musculi serrati anterioris). coastele sunt puţin oblice şi. Toracele la femei este mai scurt şi are diametrul transversal mai mic decât la bărbaţi. diametrul transversal al toracelui este mic. La tipul astenic. astfel că prezintă o faţă superioară. Acest tubercul separă şanţul venei subclaviculare (Sulcus venae subclaviae) situat înainte. La copii. marginea lui superioară prezintă o creastă ascuţită {Crista colii costae) . constituţie. Tuberculul lipseşte. SUPRAFAŢA EXTERIOARĂ sau EXOTORACELE este divizată în patru feţe: 1. fie în regiunea lombară. în scolioză. 2. 27 Varianta. Coastele se pot fractura când traumatismul depăşeşte limita lor de elasticitate şi de rezistenţă. creşte diametrul transversal.C o r p u 1 (Corpus costae) prezintă o faţă laterală convexă.STUDIUL OASELOR l. extremitatea posterioară a coastelor şi a spaţiilor intercostale. articulaţiile costotransversare. Pe ea găsim: sternul. o margine superioară şi o margine inferioară. plămânii. o margine medială şi una laterală.Capul (Caput costae). toracele osos este turtit transversal şi alungit în plan sagital. . pe măsură ce se dezvoltă plămânii. un orificiu superior sau vârful şi un orificiu inferior sau baza. Pe ea găsim procesele spinoase ale vertebrelor toracice. ca urmare. Invers. TORACELE ÎN ÎNTREGIME [Compages thoracis (Skeleton thoraciens)] Toracele osos sau cutia toracică are forma unui trunchi de con modificat. Coasta cervicală (Costa cervicalis) se articulează cu vertebra cervicală a VUI-a. Acestea formează un unghi diedru care se articulează cu fosetele costale darce corpul a două vertebre toracice alăturate. deoarece aceste coaste nu se articulează cu procesul transvers al vertebrelor T\\ şi Tj22. ea are importanţă practică deoarece poate da naştere la tulburări nervoase şi vasculare. iar la tipul hipersten. din cauza osificării cartilajelor costale. scurt şi larg. Următoarele trei perechi de cartilaje continuă coastele false şi se unesc succesiv cu cartilajul supraiacent. se caracterizează prin scurtimea şi prin direcţia ei orizontală. Faţa posterioară este delimitată tot de două linii oblice ce trec prin unghiurile costale posterioare. vasele mari şi nervi importanţi. şanţurile vertebrale. în scobitura acestei extremităţi pătrunde cartilajul costal. o suprafaţă interioară. Marginea inferioară este prevăzută cu şanţul costal (Sulcus costae) prin care trece mănunchiul vasculo-nervos intercostal. procesele transverse. Toracele osos prezintă o suprafaţă exterioară. Pe faţa superioară a primei coaste se găseşte tuberculul de inserţie pentru muşchiul scalen anterior (Tuberculum musculi scaleni anterioris). colul şi tuberculul. o faţă medială concavă. cele douăjumătăţi ale toracelui nu sunt simetrice. Uneori. articulaţiile sternocondrale. iar ultimele două perechi de cartilaje continuă coastele flotante şi se pierd în musculatura peretelui abdominal. ™ .Gâtul sau colul (Collum costae) este o porţiune îngustată dintre cap şi tubercul. cartilajele costale. ocupaţie şi anumite stări patologice. toracele osos este lung şi îngust. 3. făcând tranziţia dintre prima coastă şi următoarele. CARACTERELE SPECIALE ALE UNOR COASTE Prima coastă (Costaprima) este deosebită de celelalte.

2. . . IX. baza toracelui descinde mai mult. sunt alcătuite din corpul coastelor şi de spaţiile intercostale.7. Cartilajul costal.de coasta a XII-a. Spaţiul intercostal. înapoi . pectoralul mic. de o parte şi de alta se găseşte câte un şanţ pulmonar (Sulcus pulmonalis) în care pătrund porţiunile vertebrale ale plămânilor. Celelalte oase sunt fixe.28 $ 9 APARATUL LOCOMOTOR / 2 Fig. dreptul abdominal. dinţatul anterior.9. Este format astfel: înaintede procesul xifoidian.3. înapoi. . . Prin el trec organele de la gât la torace şi invers. Manubriul sternului. nervi). baza prezintă o mare scobitură triunghiulară. înapoi de corpul vertebrei T|2» iar lateral . . formând creasta spinală . VIII şi VII se unesc şi formează arcul costal (Arcuş costalis) sau rebordul costal. . Scobiturile costovertebrale (renale). Lateral. Procesele spinoase.de corpul vertebrei Ti.de scobitura jugulară a sternului. Şanţul vertebral. Orificiul superior este constituit astfel: înainte . Orificiul superior al toracelui. Coastă osoasă. esofagul. Arcul costal. de vârful coastei a Xl-a şi de cartilajul coastelor. . IX. Procesul xifoidian. Spaţiu intercostal. 1. . numită unghiul substernal (Angulus infrasternalis) delimitat de cele două arcuri costale care urcă spre procesul xifoidian. Faţa anterioară şi feţele laterale prezintă aceleaşi elemente constitutive ca şi cele ale suprafeţei exterioare. vase sangvine. din torace la gât (traheea. Vertebra Tr . Procesul transvers. Feţele laterale. . 1.5. . VIII şi VIL Cartilajele coastelor X. Toracele văzut posterior. Suprafaţa exterioară a toracelui osos.2. BAZA sau ORIFICIUL INFERIOR (Apertura thoracis inferior) are diametre mari. Unghiul costal. Toracele văzut anterior. spaţiile intercostale sunt completate cu muşchii intercostali externi şi interni. . iar lateral de marginea medială a primei coaste.6. Acesta este constituit din 23 oase (Ossa cranii). înainte. foarte convexe. se formează de fiecare parte a coloanei vertebrale câte o scobitură costo-vertebrală sau renală. Faţa posterioară este însă caracteristică. prezintă proeminenţa corpurilor vertebrelor toracice. Fig.4. . X. dă inserţii unor muşchi puternici: pectoralul mare.3. 3.6. ea este cuprinsă între coasta a XIP şi vertebra 3. Dintre acestea numai mandibula şi hioidul sunt mobile. 35. oblicul intern etc.4. SUPRAFAŢA INTERIOARĂ sau ENDOTORACELE este divizată tot în patru feţe. oblicul extern. OASELE CAPULUI Oasele capului formează craniul (Craniwri).5. 34. Arcurile costale delimitează cea mai mare parte a orificiului inferior al toracelui. Pe viu. VÂRFUL sau ORIFICIUL SUPERIOR (Apertura thoracis superior) are o formă ovală şi este situat într-un plan oblic dinapoi înainte şi de sus în jos. Corpul sternului.8.

Linia temporală se continuă înapoi cu liniile temporale superioară şi inferioară de pe parietal. l . neregulat şi lăţit.porţiunea ce prezintă o mare scobitură. impresiuni digitiforme (Impressiones digitatae) şi eminenţe mamilare. Ia parte. Faţa externă a porţiunii solzoase. De o parte şi de cealaltă a scobiturii etmoidale se afle două lame osoase care formează porţiunea orbitară. e) Marginea laterală a procesului zigomatic se continuă înapoi cu linia temporală (Linea temporalis) care delimitează o faţă laterală.2. . împreună ele formează calvaria sau bolta craniului şi jţza craniului. iar înainte porţiunea mai boltită a osului. la rândul ei. osul frontal fiind format din două jumătăţi simetrice.14. Orientare. 2 . . Glabela cu o sutură metopică incompletă. Prezintă de studiat două feţe şi o margine. în timp ce porţiunea orizontală ia parte la formarea bazei craniului.r STUDIUL OASELOR Oasele capului se împart în: neurocraniul. care poartă acest nume datorită faptului că în ea pătrunde osul etmoid. c) o suprafaţă uneori proeminentă. SCOBITURA ETMOIDALĂ (Incisura ethmoidalis) Incizura etmoidală este o scobitură mare în formă de U. formată. PORŢIUNEA SOLZOASĂ (Squama frontalis) Porţiunea solzoasă sau scuama formează porţiunea anterioară a calvariei. Margine supraorbitară cu (6) procesul zigomatic. şi oasele feţei sau viscerocraniul. înaintea ei se află o suprafaţă neregulată cunoscută sub numele de porţiunea nazală. de asemenea. Porţiune orbitară. în care este adăpostit encefalul. . Eminenţă frontală.4. Se aşază în jos . . . numite arcade supraciliare (Arcuş superciliaris). fl Fig. numită faţă temporală (Facies temporalis). sfenoidul.5. -11. Această margine este curbă şi groasă şi poartă denumirea de margine supra-orbitară (Margo supra-orbitalis). Arc supraciliar. situat în partea anterioară a craniului. această sutură există în viaţa intrauterină şi la naştere. Creasta frontală se continuă cu c) şanţul sinusului sagital superior (Sulcus sinus sagittalis superioris) pentru sinusul omonim al durei mater. Frontalul văzut anterior. în care sunt situate unele organe de simţ şi segmentele iniţiale ale aparatelor digestiv şi respirator. mai mică. etmoidul. (8) scobitura frontală. f) uneori pe linia mediană se află sutura frontală sau metopică [Sutura frontalis (metopică)]. Este un os pneumatic. . ea reprezintă limita dintre porţiunea solzoasă şi cea orbitară a frontalului. situată între arcadele supraciliare. alteori uşor deprimată numită glabela (Glabella) cu o mare importanţă în antropologie.13. M a r g i n e a nea s o l z u l u i sau m a r g i p a r i e t a l a (Margo parietalis) este arc uată NEUROCRANIUL (Neurocranium) Neurocraniul este format din 8 oase: frontalul. b) creasta frontală (Crista frontalis).9. Frontalul este format dintr-o porţiune verticală sau solzoasă şi o porţiune orizontală.11. se articulează cu oasele parietale. . 1.12. Scobitura etmoidală. . Spina nazală.3. 3. apoi două parietale şi două temporale. Ea se termină lateral cu procesul zigomatic (Processus zygomaticus) ce se articulează cu osul cu acelaşi nume. b) două proeminenţe transversale. d) dedesubtul arcadelor supraciliare se găseşte marginea inferioară a porţiunii solzoase. . şi foarte dinţată. (7) gaura supraorbitară. situate de o parte şi de alta a liniei mediane. situate sub eminenţele frontale. cu concavitatea posterioară. Porţiunea solzoasă face parte din calvaria. Ea dispare începând de la vârsta de 1 an. F a ţ a e n d o c r a n i a n ă sau i n t e r n ă (Facies interna) prezintă pe linia mediană: a) gaura oarbă (Foramen caecum) de la care pleacă în sus. FRONTALUL (Os frontale) Frontalul este un os median şi nepereche. dintr-o scobitură adâncă numită scobitura etmoidală. De o parte şi de alta a liniei mediane se găsesc şanţuri arteriale (Sulei arteriales). formând sutura coronară. Marginea supraorbitară prezintă incizura supra-orbitară (Incisura supra-orbitalis) iar medial de aceasta incizura frontală (Incisura frontalis). Marginea parietală. occipitalul (nepereche). pe care se prinde coasa creierului. F a ţ a e x o c r a n i a n ă sau e x t e r n ă (Facies externa) prezintă: a) eminenţele frontale sau tuberozităţile (Tuber frontale) care sunt două ridicături netede. Oasele neurocraniului au forme variate: unele sunt plane. la formarea cavităţilor nazale şi a orbitelor. altele pneumatice şi altele neregulate. 36. Porţiunea nazală. . Linia temporală a frontalului. Adesea cele două incizuri sunt transformate prin câte o punte osoasă în găuri: gaura supra-orbitară (Foramen supra-orbitale) respectiv gaura frontală (Formane frontale)".

8. Aceste lame prezintă: a) o faţă inferioară. Ramurile laterale ale scobiturii etmoidale conţin semicelule. Glabela. Ramura transversală a acestui U răspunde porţiunii nazale. . Se înţelege că inflamaţia mucoasei nazale se poate astfel propaga la mucoasa sinusurilor frontale. Printre aceste semicelule se găsesc două orificii. . orbitară (Facies orbitalis). PORŢIUNEA ORBITARĂ (Pars orbitalis) Situate de o parte şi de alta a scobiturii etmoidale.5.7. care se continuă prin canalul frontonazal. . . -12. Porţiunea nazală.2. . presărată cu impresiuni digitiforme şi eminenţe mamilare. adeseori asimetric (Septum intersinusale frontale). . în timp ce curburile laterale sunt reprezentate de cele două margini supraorbitare. care fac să comunice cavitatea neurocraniului cu orbitele: gaura etmoidală anterioară (Foramen ethmoidale anterius) şi gaura etmoidală posterioară {Foramen ethmoidale posterius).3. asimetrice: sinusurile frontale (Sinus frontalis).6. 37. Acesta se deschide în infundibilul meatului mijlociu. (Pars nasalis) Este situată între cele două lame orbitare înaintea scobiturii etmoidale.5. Este un os complex. neregulată. Spina nazală se articulează cu cele două oase nazale (anterior) şi cu lama perpendiculară a etmoidului (posterior). . Frontalul văzut posterior (endocranian). Spina nazală. Şanţuri arteriale. se numeşte creasta fronto-orbito-nazală.30 APARATUL LOCOMOTOR 1 2 Fig. . . PORŢIUNEA NAZALĂ Fig. d) o margine medială. cerebrală. . . convexă şi neregulată. Marginea supraorbitară. . La nivelul glabelei şi lateral de ea. se găsesc cele două lame osoase ale porţiunii orbitare. Procesul zigomatic. Curbura mediană este reprezentată de porţiunea nazală.3. între porţiunea verticală şi cea orizontală a frontalului se află o creastă transversală. Procesul zigomatic. ce răspunde scobiturii etmoidale şi mărgineşte semicelulele şi găurile etmoidale menţionate. . care pe craniul articulat sunt completate de semicelulele etmoidului.4. Porţiunea nazală a osului. 38. în partea antero-medială se găseşte de asemenea o mică depresiune. Creasta frontală. . Marginea parietală a osului. Şanţul sinusului sagital superior. Creasta transversală are trei curburi: una mediană şi două laterale. .10. având forma . ETMOIDUL (Os ethmoidale) Este un os nepereche şi median. Semicelule frontale. ce alcătuiesc porţiunea solzoasă a osului. situat în scobitura etmoidală a frontalului. . CONFORMAŢIA INTERIOARĂ. concavă şi netedă. Aici se articulează extremităţile superioare ale oaselor nazale şi procesele frontale ale maxilarelor. Cele două sinusuri frontale sunt despărţite printrun sept sagital. Spina nazală. în partea ei cea mai laterală există o mică depresiune. -11. Sinusurile frontale prezintă un orificiu (Apertura sinus frontalis) situat în partea medială a planşeului sinusului. 1. Porţiunea orbitară a osului. Faţa orbitară. Gaura etmoidală anterioară.2. Gaura oarbă. Incizura etmoidală. b) o faţă superioară.4.7. de pe care pleacă spina nazală (Spina nasalis). determinând sinuzita frontală. Marginea anterioară. Sinusurile frontale se formează prin îndepărtarea celor două lame de substanţă compactă. e) o margine posterioară. Frontalul văzut de jos 1. Arcul supraciliar. ce ia parte la formarea bolţii orbitei. Se prezintă ca o suprafaţă neregulată şi dinţată. care se confundă cu marginea supraorbitară a porţiunii solzoase. Gaura supraorbitară. Gaura etmoidală posterioară.9. .6. Mucoasa ce tapetează sinusurile frontale comunică cu mucoasa cavităţilor nazale.8. c) o margine anterioară.9. osul fontal conţine două cavităţi pneumatice. numită fosa glandei lacrimale (Fossa glandulae lacrimalis) ce adăposteşte glanda cu acelaşi nume. foseta trohleară (Fovea tochlearis) care are în partea ei laterală o mică apofiză inconstantă denumită spina trohleară (Spina trochlearis) ambele servesc la fixarea scripetelui muşchiului oblic superior al ochiului. Ea delimitează net cele două porţiuni. a porţiunii nazale se numeşte marginea nazală (Margo nasalis). care se articulează cu aripa mică a sfenoidului.

foarte subţire. .este mai mică şi are o formă triunghiulară. o prelungire a durei mater. 2. datorită asemănării ei cu o creastă de cocoş . trebuie să cunoaştem situaţia lui. respectiv la cea a pereţilor mediali ai orbitei. pe scheletul articulat al capului. în meatul mijlociu se găsesc câteva formaţiuni importante. Labirinturile etmoidale conţin celule etmoidale completate. două proeminenţe antero-posterioare.marginea groasă şi scurtă a acestei lame. 3. mai mare. Lama ciuruită. LAMA ORIZONTALĂ SAU LAMA CIURUITĂ (Lamina cri broşa) Este o lamă dreptunghiulară. Se aşază în sus porţiunea mică a lamei verticale a osului. Crista galii. . cu care se articulează. 1. Cornetele delimitează împreună cu faţa medială a labirintului câte un spaţiu numit meat superior. situată înapoia şi deasupra procesului uncinat. Masele laterale sau Jfcbirintele etmoidale contribuie la alcătuirea peretelui lateral al cavităţilor nazale.2. numite cornete: cornetul sau concha superioară {Concha nasalis superior) şi cornetul sau concha mijlocie {Concha nasalis media). se numesc aripile crestei (Alae cristae galii). LABIRINTELE ETMOIDALE (Labyrinthi ethmoidales) sau masele laterale Sunt două mase cubice. Pe vârful crestei se insera coasa creierului. rudimentar. deasupra cornetului superior se găseşte un cornet mic. . fapt pentru care etmoidul este considerat un os pneumatic. care ia parte la formarea bazei craniului. înaintea crestei se găseşte gaura oarbă a frontalului.Bula etmoidală {Bulla ethmoidalis) este o celulă osoasă proeminentă a etmoidului.de către lama orizontală în două porţiuni: una situată deasupra ei şi alta dedesubt. hiatul semilunar {Hiatus semilunaris). în mod inconstant. c) Faţa superioară prezintă semicelule. 39. Orientare. . Este foarte subţire şi de aceea se mai numeşte Lamina papyracea. 1. iar înainte . respectiv meat mijlociu {Meatus naşi superior şi meatus naşi medius). care pătrunde în cavitatea nazală şi ia parte la formarea septului nazal. completate pe scheletul articulat al craniului. . cu semicelulele frontalului. desprinsă de pe faţa medială a labirintului. Ea coboară în cavitatea nazală. pe faţa medială a labirintului. b) Porţiunea inferioară. numit cornetul suprem Santorini {Concha nasalis suprema). 3) două mase laterale cubice. . situată deasupra lamei orizontale şi alta.cum s-a mai menţionat . numită Crista galii. Pentru detalii vezi Splanhnologia. numite celule etmoidale. Prin ele trec filetele nervului olfactiv. împărţită de Crista galii în două şanţuri antero-posterioare. Lama orizontală umple scobitura etmoidală a frontalului şi participă astfel la formarea bazei craniului şi a bolţii cavităţilor nazale. participă la formarea peretelui medial al orbitei. ce atârnă de marginile lamei orizontale. 2) o lamă orizontală ciuruită. Fiecare labirint are şase feţe: a) Faţa laterală sau lama orbitară {Lamina orbitalis) plană şi netedă. Acesta conduce în infundibilul etmoidal {Infundibulum ethmoidale) un fund de sac îngust şi alungit. el străbate meatul mijlociu în jos şi înapoi şi ajunge la nivelul cornetului inferior. a) Porţiunea superioară. acestea alcătuiesc.4. participând împreună cu vomerul şi cu un cartilaj la formarea septului nazal. de cele ale oaselor învecinate. Semicelule ale labirintului etmoidal. în care se deschide canalul nazo-frontal. Lama verticală are o porţiune mică.3. înainte de a studia osul. Este format din: 1) o lamă verticală şi mediană. .între procesul uncinat şi bula etmoidală se delimitează o despicătură semilunară.Procesul uncinat {Processus uncinatus) este o lamelă osoasă subţire şi oblică. hiatul maxilar şi celulele etmoidale anterioare şi mijlocii.STUDIUL OASELOR unei balanţe. LAMA VERTICALĂ Este subdivizată . aceste mase laterale conţin o serie de cavităţi pline cu aer. 31 Fig. Cornetul mijliciu 4 b) Faţa medială participă la formarea peretelui lateral al cavităţii nazale. atârnate de marginile laterale ale lamei orizontale. Etmoidul văzut de sus. Din marginea anterioară a crestei se desprind două mici prelungiri care completează gaura oarbă şi se unesc apoi cu creasta frontalului. De pe această faţă se desprind două lame răsucite în formă de cornet de hârtie. numită lama perpendiculară (Lamina perpendicularis) este mai mare şi are formă patrulateră. Şanţurile sunt prevăzute cu câte 25-30 de orificii (Foramina cribrosa). a cavităţilor nazale şi a orbitelor.

f) Faţa anterioară prezintă semicelule completate cu cele ale osului lacrimal g) Faţa posterioară prezintă semicelule completate de corpul osului sfenoid. abducens şi oftalmic. şi de aceea i se descriu un corp şi trei perechi de prelungiri. prezintă o suprafaţă patrulateră numită planul sau jugul sfenoidal (Jugum sphenoidale) ce ocupă spaţiul dintre cele două aripi mici. cu şase feţe. Faţa inferioară saufaringiană. numite aripile mici. Pe marginile laterale ale fosei pituitare se găsesc două mici proeminenţe. Fosa poate fi evidenţiată radiologie. la rândul ei. câte un şanţ carotidian (Sulcus caroticus) în formă de S culcat. cu şanţul vomerului. de fiecare parte. care poartă denumirea de concha sau cornetul sfenoidului (Concha spenoidalis). ele sunt numite procesele clinoide posterioare (Processus clinoideus posterior). în partea laterală a acestei feţe se găseşte câte o lamă triunghiulară uşor răsucită. labirintul mai conţine semicelule care se completează .care asigură comunicarea neurocraniului cu orbita. Iniţial cele două oase cu fost unite prin sincondroza sfeno-occipitală (Syncondrosis sphenooccipitalis) care se osifică între 16-18 ani. . Fosa hipofizară (Fossa hypophysialis) care adăposteşte pe viu glanda hipofiză. Deasupra inserţiei aripilor mari se găseşte. în cea mai mare parte. 1. Această mucoasă se poate inflama. Celulele anterioare şi mijlocii se deschid în meatul mijlociu.menţionate la osul frontal . Unghiurile libere ale lamei patrulatere proemină. Acest şanţ începe înapoi. cerebrală sau endocraniană prezintă mai multe detalii: a) în partea cea mai anterioară. numită creasta sfenoidului (Crista sphenoidalis) ce se articulează cu lama perpendiculară a etmoidului.32 în afară de aceste semicelule. pot orienta atenţia în direcţia unor procese patologice la nivelul hipofizei. se observă orificiile sinusurilor sfenoidale. Conformaţia interioară. 4.aşa cum s-a mai arătat . se găseşte ciocul sfenoidal (Rostrum sphenoidale). precum şi prelungirile celor două cornete ale sfenoidului. Modificările de formă ale fosei hipofizare. precum şi dintr-o porţiune orizontală triunghiulară. mediae şi poşteriores). la acest nivel se mai găsesc gaura etmoidală anterioară şi gaura etmoidală posterioară . Fosa hipofizară este limitată înainte. Etmoidul este format din lame de os compact. care vin de pe faţa inferioară a corpului.marginea dinţată a acestor prelungiri. Sunt mascate. 5. Celulele etmoidale sunt căptuşite de o mucoasă ce se continuă cu cea a cavităţilor nazale. cu creasta sfenoidală inferioară. Şanţul carotidian adăposteşte sinusul cu acelaşi nume al durei mater şi este străbătut de artera carotidă internă şi de nervii cranieni oculomotor. trei elemente: fosa hipofizară. tuberculul şeii şi spătarul şeii. Faţa superioară. care leagă cele două canale optice. Faţa posterioară a lamei patrulatere se continuă cu porţiunea bazilară a occipitalului cu care formează clivusul (Clivus). SFENOIDUL (Os sphenoidale) Sfenoidul este un os median şi nepereche. Faţa anterioară răspunde pe craniul articulat părţii posterioare a etmoidului şi fiindcă participă la formarea peretelui superior al foselor nazale. Faţa posterioară este sudată cu porţiunea bazilară a occipitalului. dând etmoidita. numit şanţul prechiasmatic (Sulcus prechiasmatis)\ c) mai posterior apare şaua turcească (Sella turcica).cu semicelulele oaselor cu care se articulează etmoidul. Se aşază în sus . aripile mari şi procesele pterigoide Orientare. prin tuberculul şeii (Tuberculum sellae) iar înapoi prin spătarul şeii sau lama patrulateră (Dorsum sellae). care este aplicată pe faţa anterioară a corpului sfenoidului şi micşorează foarte mult orificiul sinusului sfenoidal. iar înainte . b) înapoia acestei suprafeţe este situat un şanţ transversal. situat la baza craniului. Ciocul sfenoidal se articulează. imediat înaintea vârfului stâncii temporalului şi este mărginit lateral de o apofiză ascuţităl numită lingula sfenoidală (Lingula sphenoidalis). Aşezarea celulelor etmoidale favorizează propagarea procesului inflamator în direcţia orbitei şi a neurocraniului. în meatul superior al cavităţii nazale. Ea prezintă pe linia mediană o creastă verticală. trohlear. CORPUL (Corpus) Are o formă cubică.faţa netedă a prelungirilor (aripilor) mici. 2. Pe lângă celulele proprii. La unirea crestei sfenoidale de pe această faţă. e) Faţa inferioară este alcătuită de cornetul mijlociu. mijlocii şi posterioare (Cellulae ethmoidales anteriores. apofizele sau procesele clinoide mijlocii (Processus clinoideus medius). APARATUL LOCOMOTOR depistate cu ajutorul acestui procedeu. Cornetele sfenoidale provin din capsula cartilaginoasă nazală şi se osifică la vârsta pubertăţii. determinând uneori complicaţii severe. Cornetele sfenoidale sunt două lame osoase recurbate. Fiecare cornet constă dintr-o porţiune verticală patrulateră. ce pătrunde în şanţul vomerului cu care se articulează. De o parte şi de alta a crestei sfenoidului. dispuse simetric pe feţele anterioară şi inferioară ale corpului sfenoidului. poartă numele de faţă etmoido-nazală. de asemenea. El a fost comparat cu o viespe în zbor. 3. iar cele posterioare. Labirintele etmoidale conţin celule cu aer care se grupează în: anterioare. Ea prezintă pe linia mediană creasta sfenoidală inferioară. aplicată pe faţa inferioară a corpului sfenoidului şi care participă la formarea bolţii foselor nazale. sunt inconstante. Aceasta prezintă. Feţele laterale. de aripile mari care se desprind de la acest nivel.

. -12. Cornetul sfenoidului. 40. Spina sfenoidului.4. Cârligul pterigoid. Faţa orbitară a aripii mari. Fosa pterigoidă. Canalul pterigoid.6. Sfenoidul văzut anterior. Spina sfenoidului. Marginea solzoasă a aripii mari.12. Ele prezintă: o faţă superioară (endocraniană) plană. Incizura pterigoidă.7. .8. Marginea pietroasă a aripii mari. Cornetul sfenoidului. Faţa endocraniană a aripii mari.5. concavă şi tăioasă. .3. . Lama medială a procesului pterigoid. Procesul clinoid anterior. . Procesul clinoid posterior. Marginea frontală a aripii mari.2. -16. . ce desparte fosa craniană anterioară de fosa craniană mijlocie. . Sfenoidul văzut de sus. Fisura orbitară superioară. . Canalul pterigoidian. Canalul optic. . -15.5. Lama laterală a procesului pterigoid. . Aripile mici. Această margine se îngroaşă medial. . Creasta sfenoidului. ce se articulează cu osul frontal.13. Şanţul prechiasmatic. .6. . Fisura orbitară superioară. . Intrarea în sinusul sfenoidului. .STUDIUL OASELOR Fig. . . Gaura spinoasă. Fosa scafoidă. Lama laterală a procesului pterigoid.2. l. Fosa hipofizară. Gaura rotundă.9.7. Sfenoidul văzut posterior. Gaura ovală.8. .14. Lama patrulateră. Fig.13. .13. . 10 9 8 Fig. formând o proeminenţă. . Faţa temporală a aripii mari. .7. procesul clinoid anterior (Processus clinoideus anterior)\ o bază orientată medial şi străbătută de canalul optic {Canalis opticus) prin care trece nervul optic şi artera oftalmică. 42.17. . -10. 12. Faţa cerebrală a aripii mari. . . . . 41.5. Lama medială a procesului pterigoid. dinţată. .14. Corpul. . Şanţul carotidian.9. o margine anterioară. 1.3. 1.8.3.9. . . Aripa mică a osului. Creasta sfenoidală inferioară.10. Gaura rotundă. -11. . Tuberculum sellae.10. o faţă inferioară (orbitară) care ia parte la formarea peretelui superior al orbitei şi delimitează cu aripile mari fisura orbitară superioară (Fissura orbitalis superior)'. o margine posterioară.4. -11. Fisura orbitară superioară. . Incizura pterigoidă.2.4. ARIPILE MICI (Ala minor) Sunt două lame triunghiulare.6. . -11. Aripile mici.

Marginea pietroasă priveşte posterior. ea formează peretele superior al fosei infratemporale. Lama medială este mai îngustă. situată sub precedenta. în canalul palatin mare cu ajutorul unui şanţ similar. a) Marginile endocraniene sunt: frontală. cele două lame se distanţează. Dacă privim aripa mare a sfenoidului pe faţa externă a bazei craniului. este separată de aceasta prin creasta infratemporală (Crista infratemporalis)'. în partea inferioară. . desprinse de pe partea inferioară a corpului şi a aripilor mari ale sfenoidului. Este o faţă excavată. c) Faţa temporală {Facies temporalis) face parte din fosa temporală. 3. îngustă. Ele sunt foarte întinse şi prezintă un mare număr de feţe şi de margini. Posterior. APARATUL LOCOMOTOR Marginea frontală {Margo frontalis) este orizontală şi priveşte înainte. de corp. b) Marginile exocraniene sunt: zigomatică. Ea este străbătută de trei orificii: a) gaura rotundă (Foramen rotundum) care asigi^jă comunicarea cavităţii craniene cu fosa pterigopalatină. prin ea trece nervul maxilar. oblic. Dacă privim faţa endocraniană a unei aripi mari a sfenoidului. d) Faţa infratemporală. Marginea orbitară este orientată în jos şi separă faţa orbitară de cea maxilară. este situată sub faţa orbitară. Marginea zigomatică (Margo zygomaticus) este verticală şi orientată anterior. în care este situată porţiunea cârtilaginoasă a tubei auditive [Sulcus tubae auditoriae (auditive)]. se numeşte procesul vaginal Faţa infratemporală este separată de faţa temporală printr-o creastă antero-posterioară. Rădăcina sau baza proceselor pterigoide este străbătută de canalul pterigoidian sau canalul vidian (Canalis pterigoideus) care dă trecere arterei şi nervului canalului pterigoidian. între marginea solzoasă şi cea pietroasă a sfenoidului. b) gaura ovală (Foramen ovale) situată înapoia găurii rotunde. se articulează cu parietalul. vom vedea că este limitată de trei margini. ea face să comunice cavitatea craniană cu fosa infratemporală. un vârf. în parte. e) Faţa maxilară (Facies maxillaris) participă la formarea fosei pterigopalatine. numită fosa pterigoidă (Fossa pterygoidea) în care se insera muşchiul pterigoidian medial. pe ea se găseşte un şanţ vertical numit şanţul pterigopalatin. şi de aceea se numeşte unghiul parietal. Baza sau rădăcina aderă. amintită mai sus şi numită creasta infratemporală. se articulează cu stânca temporalului. dă trecere arterei meningee mijlocie. b) Faţa orbitară (Facies orhitalis) participă la formarea peretelui lateral al orbitei. Prezintă şanţuri arteriale. incizura pterigoidiană (Incisura pterygoidea) în care pătrunde (completând astfel fosa pterigoidiană) procesul piramidal al palatinului. Lama medială este dispusă sagital. c) gaura spinoasă (Foramen spinosum) situată înapoia precedentei. prin care nervul maxilar pătrunde în orbită. Prin fisura orbitară superioară trece vena oftalmică superioară şi pătrund în orbită următorii nervi: oculomotor. Feţele sunt în număr de cinci: a) Faţa cerebrală (Facies cerebralis) este singura faţă endocraniană. Aripile mari prezintă o bază. dar prezintă mai multe detalii. prin gaura ovală trece nervul mandibular. se articulează. Marginile sunt în număr de şase. care rezultă din unirea celor două lame participă la formarea fosei pterigopalatine. iar cea laterală. mai multe feţe şi mai multe margini. Marginea solzoasă (Margo squamosus) este dinţată. 1. dintre care trei endocraniene şi trei exocraniene. Acesta pleacă de la canalul pteriogoidian. Extremitatea ei superioară dă naştere unei lamele osoase care se îndreaptă medial şi se aplică pe faţa interioară a corpului sfenoidului. Vârful este îndreptat lateral. se articulează cu parietalul. Este cea mai mică. Pe această faţă. Separă faţa temporală de cea orbitară. PROCESELE PTERIGOIDE (Processus pterygoideus) Sunt două coloane verticale. impresiuni digitiforme şi eminenţe mamilare. se formează spina sfenoidului (Spina ossis sphenoidalis). parietală şi orbitală. Medial de gaură ovală se află un mic orificiu inconstant numit gaura venoasă Vesalius (Foramen venosum) care dă trecere unei vene emisare.34 ARIPILE MARI (Ala major) Sunt două prelungiri ce se desprind de pe feţele laterale ale corpului. Marginea parietală (Margo parietalis) este orientată în sus. solzoasă şi pietroasă. trohlear. 4. astfel că ele se unesc anterior. se observă un şanţ puţin adânc. între cele două lame rămâne o despicătură triunghiulară. iar mai lateral se articulează cu solzul frontalului. Ea formează împreună cu maxila fisura orbitară inferioară. iar în rest este liberă. dând astfel inserţie muşchiului temporal. vom vedea alte trei margini. merge în jos şi e transformat pe craniul întreg. De aceea iau parte la alcătuirea diferitelor regiuni ale capului. care se găseşte pe maxilă şi pe procesul piramidal al palatinului. delimitează cu aripile mici fisura orbitară superioară. Forma lor este complexă. Faţa anterioară. cu osul zigomatic. priveşte lateral şi se articulează cu solzul temporalului. 2. Medial de gaura spinoasă se găseşte un alt orificiu inconstant numit gaura pietroasă (Foramen petrosum) prin care trece nervul pietros mic. delimitând astfel o depresiune adâncă. Procesele pterigoide sunt formate din două lame: lama laterală [Lamina lateralis (processuspterygoidei)] şi lama medială [Lamina medialis (processuspterygoidei)]. abducens şi oftalmic. aproape de marginea ei posterioară şi lateral de procesul pterigoid. cu care delimitează gaura ruptă.

Faţa laterală prezintă în partea ei superioară foseta scafoidă (Fossa scaphoidea) în care se insera muşchiul tensor al vălului palatin. tromboflebita sinusurilor carotidiene etc. Cele două sinusuri sunt separate printr-un sept (Septum intersinusale sphenoidale). Linia nucală superioară. Protuberanta occipitală externă. ele se sudează alcătuind un singur os. . Sinusurile sfenoidale răspund: în sus şeii turceşti şi glandei hipofizare. Porţiunea bazilară a osului. Gaura occipitală (Foramen occipitale magnum) are o formă ovală. nervilor accesori şi arterelor vertebrale. abcese cerebrale. cele patru porţiuni constitutive ale osului sunt izolate. este convexă şi orientată posteroinferior. câte un sinus sfenoidal (Sinus sphenoidalis). Lama laterală este mai mare. iar lateral sinusurilor carotidiene ale durei mater şi formaţiunilor ce străbat aceste sinusuri.4. Linia nucală supremă. Tuberculul jugular. FAŢA EXOCRANIANĂ. Creasta occipitală externă. situat în partea posterioară şi inferioară a neurocraniului. Gaura occipitală serveşte pentru trecerea bulbului. în corpul sfenoidului există. o faţă endocraniană. se află şanţul palatovaginal (Sulcus palatovaginalis) care pe scheletul întreg este transformat de procesul sfenoidal al palatinului în canalul palatovaginal (Canalis palatovaginalis). 3) d o u ă p o r ţ i u n i l a t e r a l e (Pars lateralis) care completează gaura occipitală.9. alungită antero-posterior. . Linia nucală inferioară.cavităţilor nazale şi bolţii faringelui.7. 43. se explică complicaţiile posibile şi gravitatea lor în caz de sinuzită sfenoidală: meningite. ce leagă acest proces cu spina sfenoidului.13.14. . . în jurul căreia se grupează părţile constitutive ale osului. Condilul occipital. în mijlocul ei se găseşte un mic tubercul faringian (Tuberculum pharyngeum) iar înaintea acestuia o fosetă ce adăposteşte (la omul viu) bursa faringiană.8. occipitalul prezintă o faţă exocraniană.3.10. 1. Marginea posterioară este subţire şi prezintă o scobitură semicirculară prin care trece tuba auditivă.faţa concavă. patru margini şi patru unghiuri. Ea prezintă: 1. de o parte şi de alta a liniei mediane. Medial de el. Faţa medială ia parte la formarea fosei pterigopalatine. în timpul dezvoltării intrauterine. în jos . Occipitalul. Ţinând seama că sinusurile sfenoidale se pot inflama (ca şi cele frontale sau ca cel etmoidal) datorită comunicării cu cavitatea nazală.5. Fig. este cârligul pterigoidian (Hamuluspterygoideus) pe care se găseşte şanţul cârligului (Sulcus hamuli pterygoidieî) prin care se reflectă tendonul muşchiului tensor al vălului palatin. . posterior porţiunii bazilare a occipitalului. . ulterior. chiar pe procesul vaginal. dar mai simplă. 1 ) p o r ţ i u n e a b a z i l a r â(Pars basilaris).2. 35 2 ) s o l z u l o c c i p i t a l u l u i (Squama occipitalis) larg şi subţire. PORŢIUNEA BAZILARĂ Faţa exocraniană a acestei porţiuni este orientată în jos. Tuberculul faringian. Se aşază înainte . Scobitura jugulară cu (11) procesul intrajugular. El prezintă o gaură. se află şanţul vomerovaginal (Sulcus vomerovaginalis) care pe scheletul întreg este transformat de aripile vomerului în canalul vomerovaginal (Canalis vomerovaginalis). . Meningele spinale se continuă la acest nivel cu meningele cerebrale. Pe faţa laterală a acestei lame se insera muşchiul pterigoidian lateral. CONFORMAŢIA INTERIOARĂ. .12. situat înapoia găurii occipitale. anterior cavităţilor nazale. numită gaura occipitală mare. Sinusurile sfenoidale se deschid în recesul sfeno-etmoidal al cavităţilor nazale prin câte un orificiu (Apertura sinus sphenoidalis) situat de o parte şi de alta a crestei sfenoidale. Ea face să comunice canalul vertebral cu cavitatea neurocraniului. .gaura mare pe care o prezintă osul. formând bolta faringelui. Fosa condilară. Extremit^ea ei inferioară se termină printr-un cârlig. OCCIPITALUL (Os occipitale) Occipitalul este un os nepereche şi median. Lateral de acest şanţ. Gaura occipitală. . . Marginea posterioară a ei prezintă procesul pterigospinos (Processus pterygospinosus) de pe care pleacă ligamentul omonim {Ligamentul pterygospinale). Faţa medială este acoperită parţial de lama perpendiculară a palatinului şi participă la formarea peretelui lateral al fosei nazale respective. pe care se insera muşchii drept anterior al capului şi lungul capului. înapoia ei pe părţile laterale ale tuberculului se află o serie de rugozităţi. iar în jos şi orizontal . Sondă introdusă în canalul hipoglosului. Faţa exocraniană. Orientare. Se delimitează astfel orificiul pterigospinal (Foramen pterygospinale). . . care se îndreaptă în jos şi lateral. Gaura occipitală are o mare importanţă în antropologie. adică între proces şi corpul sfenoidului.STUDIUL OASELOR (Processus vaginalis). situată înaintea găurii occipitale.6. Privit în totalitate. privită în totalitate.

7. o proeminenţă numită tubercul jugular (Tuberculum jugulare). b) trei perechi de linii curbe ce se îndreaptă lateral: linia nuchală superioară {Linea nitohae superior) şi linia nuchală inferioară (Linea nuchalis inferior). . c) o ramură verticală superioară. reprezentate de şanţurile sinusurilor transverse (Sulcus sinus transversi). Marginea mastoidiană a osului.36 2. şi pe spaţiile dintre ele. prezintă liniile nuchale şi dă inserţie unor muşchi. Procesul intrajugular. 44. Porţiunea bazilară a osului. reprezentată de şanţul sinusului sagital superior.2. . linia nuchală MARGINILE OCCIPITALULUI Osul are patru margini: două superioare şi două inferioare. Se numeşte planul nuchal (Planum nuchale) şi face parte din baza craniului. se articulează cu parietalele şi formează sutura lambdoidă. . trapezul ş. Clivusul. Sondă introdusă în canalul hipoglosului. PORŢIUNEA BAZILARĂ Faţa endocraniană este orientată în sus. Creasta occipitală internă.6. Occipitalul. Clivusul adăposteşte bulbul şi puntea. Această faţă este formată de clivus. înapoia condililor occipitali există o depresiune. . 3. este concavă şi orientată antero-superior. numită roşa condiliană (Fossa condylaris) care este uneori străbătută de canalul condilian (Canalis condylaris) prin care trece o venă emisară.4. Marginea lambdoidă. . 3. spleniul capului. 2. Şanţul sinusului longitudinal superior. PORŢIUNILE LATERALE Faţa exocraniană a acestei porţiuni prezintă câte un condil occipital (Condylus occipitalis) pentru articularea cu atlasul. şi două fose cerebeloase ((Fossa cerebellaris) situate dedesubt. FAŢA ENDOCRANIANĂ. vine în raport cu meningele şi encefalul. Eminenţa cruciformă împarte faţa endocraniană a solzului în două fose cerebrale (Fossa cerebralis) situate deasupra. o prelungire a durei 13 APARATUL LOCOMOTOR mater craniene.a. ea face parte din calota craniană şi se numeşte planul occipital (Planum occipitale). Proeminenţa supracondiliană.13. Lateral de clivus. Pe partea laterală a scuamei se află şanţul sinusului sigmoidian (Sulcus sinus sigmoidei) care continuă şanţul sinusului transvers. d) o ramură verticală inferioară. . în terminologia tradiţională românească.12. ea se îndreaptă în jos şi ajunge până la gaura occipitală. Fosele sunt presărate cu eminenţe mamilare şi impresiuni digitiforme. se găseşte câte un şanţ al sinusului pietros inferior (Sulcus sinus petrosi inferioris). SOLZUL OCCIPITALULUI Prezintă eminenţa cruciformă (Eminentia cruciformis) formată de: a) protuberanta occipitală internă (Protuberantia occipitalis interna) de la care pornesc b) două ramuri orizontale. . . Pe liniile nuchale. 1. acel şanţ larg realizat împreună cu lama patrulateră a sfenoidului. semk aialul capului. scuama este netedă şi răspunde pielii capului şi muşchilor occipitali. scuama este accidentată. SOLZUL OCCIPITALULUI Prezintă protuberanta occipitală externă (Protuberantia occipitalis externa) de la care pleacă: a) creasta occipitală externă (Crista occipitalis externa)'. Ea prezintă: 1. 12 11 Fig. . Fosa cerebeloasă. Tuberculul jugular. Fosa cerebrală. Marginile superioare sau lambdoide (Margo lambdoideus) prezintă numeroase dinţaturi. deasupra condilului occipital şi a canalului hipoglosului.11. Ele sunt împărţite în două părţi aproape egale printr-o proeminenţă numită procesul jugular (Processus jugularis).5. înaintea condililor occipitali se găseşte canalul hipoglosului (Canalis hypoglossi) străbătut de nervul hipoglos. Deasupra protuberantei occipitale externe. supremă (Linea nuchalis suprema). Marginile inferioare se articulează cu temporalele şi sunt mult mai complexe. reprezentată de creasta occipitală internă (Crista occipitalis interna) De care se prinde coasa cerebelului.3.9. . Dedesubtul protuberantei. Şanţul sinusului transvers. . .14. Gaura occipitală. superioară şi inferioară. -10. ele sunt numite liniile curbe occipitale supremă. acesta se articulează cu o suprafaţă asemănătoare de pe stânca temporalului. protuberanta occipitală internă.8. Uneori în locul crestei occipitale interne se găseşte un şanţ (Sulcus sinus occipitalis) care adăposteşte sinusul omonim al durei mater. . Lateral şi posterior de cest tubercul se află porţiunea verticală a şanţului sinusului sigmoidian. PORŢIUNILE LATERALE Prezintă la unirea cu porţiunea bazală. .15. se insera o serie de muşchi ai cefei: sternocleidomastoidianul. Faţa endocraniană. privită în totalitate.

. prezentând de studiat: două feţe. Pe linia temporală inferioară şi pe suprafaţa Fig. prezintă o serie de şanţuri arteriale (Sulei arteriales) dintre care cele mai important este cel al arterei meningee mijlocii şi a venelor sale însoţitoare (Sulcus arteriae meningeae mediae) impresiuni digitiforme şi eminenţe mamilare.a scuamei de restul ei. format la unirea celor două margini lambdoide. formate la unirea marginilor lambdoide cu cele mastoidiene. procesul intrajugular (Processus intrajugularis) care împreună cu o spină asemănătoare de pe temporal. care delimitează fisura pietroccicipitală {Fissura petrooccipitalis). Ea se îndreaptă spre procesul transvers al atlasului cu care se poate articula. împarte gaura jugulară în două compartimente: prin cel anterior trece nervul glosofaringian. Marginea frontală.lateral de condilul occipital . în partea inferioară a incizurii jugulare proemină o spină osoasă. 37 situată dedesubtul acestei linii (suprafaţă ce face parte din fosa temporală) se insera muşchiul temporal. parietalul răspunde calotei aponevrozei epicraniene. în jos marginea scobită. . Marginea frontală. Şanţuri arteriale.5. Unghiul occipital. Parietalul văzut lateral (exocranian).3. . înainte unghiul cel mai ascuţit (de pe care pleacă şanţuri vasculare). formând şanţul sinusului sagital superior (Sulcus sinus sagittalis superioris). FAŢA EXTERNĂ (Facies externa). Porţiunea situată înaintea procesului jugular se alătură stâncii temporalului.2. Pe linia temporală superioară se insera fascia temporală care acoperă muşchiul temporal. -10. Spre unghiul superior al scuamei occipitalului poate exista uneori o sutură occipitală transversă. 1) Unghiul superior. Unghiul sfenoidal. Procesul paramastoidian {Processus par amastoideus) este o proeminenţă osoasă situată lateral de gaura occipitală. Este inconstant. Aceasta se continuă înapoi .7. 3) Unghiurile laterale. 1. care separă partea superioară -triunghiulară . Este convexă. Are o formă patrulateră. prin cel posterior nervii vag şi accesor împreună cu vena jugulară internă.4. se vede gaura parietală (Foramen parietale) prin care trece vena emisară parietală. Parietalul văzut medial (endocranian).10. PARIETALUL (Os parietale) Parietalul este aşezat între frontal şi occipital. . Sub eminenţa parietală se găsesc două linii semicirculare: linia temporală superioară şi linia temporală inferioară (Linea temporalis superior şi Linea temporalis inferior).8. Deasupra liniei temporale superioare. UNGHIURI. . Se aşază medial . Unghiul sfenoidal. Unghiul mastoidian. . 45.4. pătrunde între cele două oase parietale.2.8. . De-a lungul marginii superioare se află un semi şanţ care se uneşte cu cel de pe partea opusă. . . sunt situate la locul de articulare a temporalului cu parietalul. reprezentat de porţiunea bazilară. Unghiul mastoidian. Marginea occipitală.7. patru margini şi patru unghiuri. .faţa concavă. Eminenţa parietală. Marginea solzoasă.cu o largă scobitură numită incizura sau scobitura jugulară (Incisurajugularis) care împreună cu scobitură omoloagă de pe marginea posterioară a stâncii temporalului formează gaura jugulară (Foramen jugulare). Este concavă. Unghiul frontal. FAŢA INTERNĂ (Facies interna). Şanţul sinusului sagital superior. Marginea sagitală. . .3. deasupra temporalului. 1. Marginea solzoasă. . 2) Unghiul anterior. Variante.6.9.9. 46. Marginea occipitală.STUDIUL OASELOR Porţiunea marginii situate înapoia procesului jugular se articulează cu mastoida şi poartă numele de marginea mastoidiană (Margo mastoideus). Unghiul occipital. pe faţa inferioară a procesului jugular. se articulează cu corpul sfenoidului.5. . . Unghiul frontal. . Aproape de marginea superioară şi de unghiul postero-superior al osului. Linia temporală inferioară. aparţine numai calvariei. Se delimitează osul interparietal (Os inter parietale) sau osul Incaşilor. Linia temporală superioară. Marginea sagitală. Acesta din urmă este mărginit de numeroase -7 Fig. . -11. . Orientare. numită eminenţa sau tuberozitatea parietală (Tuberparietale) ce poate fi palpată sub piele.6. prezintă o proeminenţă rotunjită.

Orificiul acustic extern. -15. Marginea parietală a solzului. 1) Marginea superioară sau sagitală {Margo sagittalis) este groasă şi dinţată. Circumferinţa are o porţiune liberă şi alta aderentă: a ) p o r ţ i u n e a l i b e r ă este neregulată şi zimţată. . porţiunea timpanică. o faţă temporală şi o faţă cerebrală. 1. numite fosete sau foveole granulare {Foveolae granulares) ce adăpostesc granulaţiile arahnoidiene. neregulat.4.9. Se aşază în sus porţiunea solzoasă.6. . -18. Marginea sfenoidală. Lângă unghiul mastoidian. antero-inferior sau sfenoidal {Angulus sphenoidalis). între porţiunea liberă şi porţiunea aderentă se găseşte i n c i z u r a p a r i e t a l ă {Incisura parietalis) în care intră unghiul postero-inferior al parietalului. 2) Marginea inferioară sau solzoasă {wargo squamosus) este scobită.8. -11. -12. lateral faţa solzului de pe care se desprinde un proces. Eminenţa arcuată.cu aripa mare a sfenoidului {Margo sphenoidalis) cu care formează sutura sfenoscuamoasă {Sutura sphenosquamosa) iar înapoi cu parietalul {Margo parietalis) cu care formează sutura scuamoasă {Sutura squamosa). se articulează cu solzul frontalului. Incizura parietală. Orificiul extern al apeductului vestibulului. . 48. cu care formează sutura coronară.2. 47.13.10. iar înainte cu porţiunea pietroasă a temporalului. Fisura pietrotimpanică. Orificiul mastoidian. -14. procesul stiloidian şi mastoidă. MARGINI. Procesul stiloidian. Secţiune prin meatul acustic intern. Porţiunea solzoasă. cu care formează sutura lambdoidă. . reprezentând pătrunderea în canalul nervului facial. Procesul stiloidian. . se articulează cu solzul temporalului. TEMPORALUL (Os temporale) Temporalul este un os pereche.7. Orificiul postero-inferior pentru trecerea filetelor nervului sacular. t 2 3 Fig. .9. şi (4) rădăcina lui longitudinală. . UNGHIURILE sunt: antero-superior sau frontal {Angulus frontalis). 4) Marginea posterioară sau occipitală {Margo occipitalis) este dinţată. -12. .3. faţa internă prezintă şanţul sinusului sigmoidian {Sulcus sinus sigmoide) care continuă şanţul omonim de pe occipital şi se continuă la rândul lui cu un şanţ omonim de pe mastoidă. Orificiul acustic intern. . între occipital.5. APARATUL LOCOMOTOR 11 10 Fig. Procesul zigomatic.4. Tuberculul articular. iar înainte extremitatea liberă a acestui proces.. Faţa laterală sau temporală {Facies temporalis) este netedă. .10. postero-inferior sau mastoidian {Angulus mastoideus). Scobitura mastoidiană. Orificiul postero-superior pentru trecerea filetelor nervului utricular. Mastoidă. .5. Şanţul sigmoidian.8. . Temporalul văzut lateral (exocranian). Temporalul are mai multe porţiuni care s-au contopit în timpul dezvoltării intrauterine: porţiunea solzoasă. .11. . cu care formează sutura solzoasă. b ) p o r ţ i u n e a a d e r e n t ă este sudată înapoi cu mastoidă. .3. postero-superior sau occipital {Angulus occipitalis). Meatul acustic intern. -19. Vagina procesului stiloidian. Marginea sfenoidală a solzului. . Mastoidă.3.6. 1. -16. 2. -17. Orificiul mastoidian. 1. Şanţ arterial. formând sutura sagitală. PORŢIUNEA SOLZOASĂ (Pars squamosa) Este circulară. 49. parietal şi sfenoid. Procesul mastoidian. -13. porţiunea pietroasă sau stânca temporalului. I. . presărată cu orificii pentru trecerea filetelor nervului vestibulocohlear. se articulează cu cea de partea opusă.2. Marginea parietală. Şanţul arterei occipitale. se articulează cu solzul occipitalului. . . situat pe laturile scheletului capului. Porţiunea timpanică a osului. Fosa subarcuată. 2. Prezintă o circumferinţă. . Fosa mandibulară. Spina suprameatum. . Incizura parietală. . Orientare. 3) Marginea anterioară sau frontală {Margo frontalis) este dinţată. . Orificiul antero-superior. ea se articulează: înainte . Vagina procesului stiloidian. Baza modiolului.5.7.38 depresiuni mici. Temporalul văzut medial (endocranian). ea face parte din fosa temporală şi dă inserţie 8 7 6 5 Fig.

Orificiul intern al canalului carotidian.B a z a se uneşte cu solzul temporalului. Vagina procesului stiloidian.4. Marginea anterioară a porţiunii timpanice ne aduce detalii importante. . . Ea se bifurcă dând naştere la două rădăcini. . Partea ei laterală (externă) se sudează cu scuama şi formează fisura timpano-scuamoasă {Fissura tympanoscuamosd). Spina suprameatum (Henle). Tuberculul articular.10.9. . Porţiunea solzoasă şi (2) marginea ei sfenoidală. Ambele formaţiuni sunt acoperite cu fibro-cartilaj şi se articulează cu capul mandibulei în articulaţia temporo-mandibulară. . ce ocoleşte baza procesului stiloid şi se numeşte teaca sau vagina procesului. Fosa mandibulară. rămânând din ea doar o linie sinuoasă.13. PORŢIUNEA TIMPANICĂ (Pars tympanica) Porţiunea timpanică formează cea mai mare parte a meatului auditiv extern. dintre care cel mai constant este al arterei temporale mijlocii (Sulcus arteriae temporalis mediae). Gaura stilomastoidiană.12. Fossula petrosa. Faţa postero-superioară este concavă şi formează pereţii anterior. Din această rădăcină se desprinde o scurtă prelungire care coboară pe peretele anterior al meatului auditiv extern . La adult fisura dispare.un v â r f d i n ţ a t. Pe această faţă se văd câteva şanţuri vasculare. . Fisura pietrotimpanică (Glaser). numit inelul timpanic (Anulus tympanicus). . din cauza şanţurilor vasculare în care merg ramuri ale arterei meningee mijlocii. Ambele formaţiuni au importanţă în trepanarea mastoidei. Extremităţile libere ale inelului . Rădăcina longitudinală continuă înapoi direcţia procesului zigomatic. Orificiul canalului timpanic. Orificiul extern al canalului carotidian. 39 Inelul timpanic prezintă şanţul timpanic {Sulcus tympanicus) în care este inserată membrana timpanică. ce se articulează cu osul zigomatic. . Fosa jugulară. a impresiunilor digitiforme şi a eminenţelor mamilare.14. în timpul vieţii fetale între scuamă şi faţa anterioară a stâncii temporalului există fisura pietroscuamoasă (Fissura petrosquamosa). Cele două feţe ale porţiunii timpanice converg în jos dând naştere crestei timpanice.21. 1.11. care se aplică pe faţa inferioară a stâncii temporalului. trece deasupra orificiului acustic extern şi se continuă cu creasta supramastoidiană (Crista supramastoidea). Procesul stiloidian. deschis în sus.19. . Cele două spine se fixează pe faţa inferioară a scuamei. formând cu el arcada zigomatică şi .8.este procesul retroarticular {Processus retro articulasis). Rădăcina longitudinală a procesului zigomatic. . Procesul mastoidian. 3. iar cea inferioară muşchiului maseter.15. 3. Fig. faţa temporală prezintă o lamelă rugoasă numită Spina suprameatică {Henle). . . La extremitatea internă a meatului . 6. la temporalul nounăscutului. vizibilă la limita dintre cele două porţiuni ale temporalului.întâlnim şanţul timpanic descris mai înainte. .18. Şanţul arterei occipitale.spina timpanică mare {Spina timpanică major) sau anterioară. . Porţiunea timpanică a osului.17. .d o u ă m a r g i n i : cea superioară dă inserţie fasciei temporale.delimitează între ele o scobitură -Incisura tympanica -. Extremitatea laterală (externă) a meatului constituie orificiul sau porul acustic extern osos (Porus acusticus externus osseus). 50. Orificiul canalului musculotubar.5. .20.7. . Acesta prezintă: . peretele superior este format din scuamă. Pe această faţă este situat procesul zigomatic {Processus zygomaticus). care se separă una de alta formând un unghi drept. Rădăcina iransversală poartă numele de tubercul articular (Tuberculum articulare) şi este concav în sens transversal şi convex în sens anteroposterior. Faţa medială sau cerebrală (Facies cerebralii) este concavă şi neregulată. două margini şi două extremităţi. Deasupra şi înapoia orificiului acustic extern. . La fat şi la nou-născut porţiunea timpanică e formată dintr-un cerc incomplet.şi deci şi a porţiunii timpanice . Temporalul văzut de jos. inferior şi posterior ai meatului acustic extern osos {Meatus acusticus externus osseus).16.STUDIUL OASELOR muşchiului temporal. între cele două rădăcini se află o depresiune adâncă numită fosa mandibulară (Fossa mandibularis). înapoia spinei se găseşte foseta suprameatică (Foveola suprarfeatica) care răspunde antrului mastoidian. De pe această creastă pleacă o mică lamelă osoasă. Orificiul acustic extern. şi spina timpanică mică {Spina tympanica minor) sau posterioară . care are: două feţe. numai o mică parte a acestuia este formată de porţiunea solzoasă. Partea ei anterioară se numeşte faţă articulară {Facies articularis) şi se continuă cu tuberculul articular descris mai sus. . Faţa antero-inferioară a porţiunii timpanice continuă înapoi fosa mandibulară. Procesul zigomatic. La adult porţiunea timpanică se prezintă ca un jgheab. care astfel completează cercul.

Ar mai trebui adăugat că între extremitatea externă a porţiunii timpanice şi procesul mastoidian se găseşte fisura timpano-mastoidiană {Fissura tympanomastoidea). este hiatul canalului facialului şi răspunde genunchiului acestui canal. ea este determinată de canalul semicircular anterior al urechii interne. în cursul dezvoltării. spre vârful stâncii. P r o c e s u l s t i l o i d aparţine aparatului hioidian. trei margini şi vârful. c) mai lateral se găseşte o fisură oblică. petrosi minoris) şi se continuă fiecare cu câte un şanţ (Sulcus n. 3. înainte şi puţin lateral de orificiul extern al canalului carotidian se află deschiderea exterioară a canalului musculo-tubar {Canalii musculotubarius). Mai medial. b) lateral şi mai sus. în fundul fosetei se vede un orificiu prin care începe canalicul timpanic {Canaliculus tympanicus). petrosi majoris şi Sulcus n. d) între impresiunea trigemenului şi eminenţa arcuată se găsesc d o u ă o r i f i c i i: unul dintre orificii. este orificiul extern. Notă. situată lângă vârful stâncii. între ea şi scuamă. Faţa anterioară sau faţa cerebrală {Facies anterior partis petrosae) este endocraniană. Această faţă priveşte înapoi şi în sus. care se insinuează între stâncă şi porţiunea timpanică formând fisura pietro-timpanică şi fisura pietro-scuamoasă. am văzut că tegmen tympani trimite creasta tegmentală. . Porţiunea pietroasă prezintă de studiat trei feţe. numită septul canalului {Septum canalis musculotubarii) care îl împarte în două compartimente: semicanalul superior sau al muşchiului tensor al timpanului {Semicanalis musculi tensoris tympani)şi semicanalul inferior sau al tubei auditive {Semicanalis tubae auditoriae). în ea se găseşte ganglionul Gasser sau ganglionul semilunar al nervului trigemen. {Porus acusticus internus) care se continuă în interiorul stâncii cu meatul acustic intern {Metaus acusticus internus)'. PORŢIUNEA PIETROASĂ {Pars petrosa) Porţiunea pietroasă sau stânca temporalului are forma unei piramide cu vârful îndreptat medial şi înainte. ligamentele stilomandibular şi stilohioidian). respectiv nervul pietros mic. iar medial (intern) cu stânca. mai mare. Această suprafaţă plană este tegmen tympani. pe când autorii francezi cuprind sub acest termen atât fisura pietro-timpanică cât şi fisura pietro-scuamoasă.40 între partea medială (internă) a marginii şi scuamă se interpune o lamelă osoasă provenită din tegmen tympani care se numeşte creasta tegmentală {Crista tegmetalis). petrosi minoris). autorii germani denumesc fisura pietro-timpanică. care formează peretele superior al cavităţii timpanice. al canalului carotidian {Canalis caroticus) în care se găseşte artera carotidă internă. este o r i f i ciul e x t e r n a i a p e d u c t u l u i vest i b u l u l u i {Apertura externa aqueductus vestibuli). pe care se găseşte o depresiune: foseta pietroasă {Fossulapetrosa) în care este situai ganglionul inferior al nervului glosofaringian. priveşte înainte şi în sus. b) lateral de impresiunea trigemenului se găseşte o ridicătură. este situată f o s a s u b a r c u a t ă {Fossa subarcuata). Prin fisura Glaser. c) înaintea eminenţei arcuate. -procesul stiloid {Processusstyloideus) înconjurat de teaca sau vagina procesului stiloid. Pe peretele lateral al porţiunii incipiente a canalului carotidian se află două mici orificii ale canaliculelor carotico-timpanice {Canaliculi caroticotympanici). aproape de marginea superioară a stâncii. Privind în acest canal se vede o lamela osoasă dispusă orizontal. 1. numită e m i n e n ţ a a r c u a t ă {Eminentia arcuată). petrosi majoris şi Hiatus canalis n. prin ea iese nervul coarda timpanului din cavitatea timpanică. fisura pietroscuamoasă {Fissura petrosquamosa) între creasta tegmentală şi scuama temporalului. înaintea fosei jugulare se află un orificiu ovalar. Orificiul carotidian e separat de fosa jugulara printr-o creastă proeminentă. Faţa inferioară {Facies inferior partis petrosuae) este exocraniană. procesul stiloid se sudează în mod secundar cu faţa inferioară a stâncii temporalului. 2. Margina posterioară a porţiunii timpanice este groasă. este situată în interiorul meatului auditiv şi se sudează lateral (extern) cu scuama. Ea prezintă: b) Zona mijlocie prezintă o excavaţie profundă şi netedă numită f o s a j u g u l a r ă {Fossa jugularii) în care este găzduit golful superior al venei jugulare interne. APARATUL LOCOMOTOR a) o r i f i c i u l a c u s t i c intern. Această faţă poate fi subdivizată în trei zone: a) Zona laterală prezintă dinafară înăuntru: -gaura s t i l o m a s t o i d i a n ă {Foramen stylomastoideum) care reprezintă orificiul inferior al canalului facialului. Pe peretele lateral al acestei fose se găseşte un mic orificiu al canaliculului mastoidian {Canaliculus mastoideus)\ c) Zona medială (internă) este mult mai întinsă şi mai complicată decât precedentele. este mai pronunţată la tineri. aceasta este umplută cu ţesut conjunctiv şi prin ea iese ramura articulară a nervului vag din canalul mastoidian. aceasta zonă prezintă o suprafaţă rugoasă pentru inserţia m u ş chiului ridicător al vălului palatin. Pe ea se găsesc următoarele detalii: a ) i m p r e s i u n e a t r i g e m e n u l u i {Impressio trigeminalis). pe care se insera un mănunchi de muşchi şi de ligamente (muşchii stiloglos. Baza piramidei este mascată de mastoidă. stilofaringian şi stilohiodian. Se formează astfel două fisuri: fisura pietrotimpanică {Fissura petrotympanică) între porţiunea timpanică şi creasta tegmentală. Faţa posterioară sau cerebeloasă {Faciesposterior partis petrosae) este tot endocraniană. ea reprezintă unul din punctele importante de unde a început osificarea stâncii temporalului. celălalt orificiu este mai mic Hiatus canalis n. de intrare. faţa anterioară devine plană şi subţire. Prin aceste orificii şi şanţuri trec nervul pietros mare.

La locul de sudură rămân: fisura timpano-mastoidiană descrisă anterior şi sutura scuamoso-mastoidiană (Sutura squamosomastoidea) vizibilă uneori la suprafaţa exterioară a osului. Ea aparţine urechii mijlocii şi conţine. pe când porţiunea mijlocie rămâne liberă şi va participa la delimitarea găurii jugulare. 5) Canaliculul timpanic (Canaliculus tympanicus) începe mFossulapetrosa şi se termină în cavitatea timpanică. CANALELE Şl CAVITĂŢILE SĂPATE ÎN OSUL TEMPORAL Cea mai mare parte a cavităţilor şi canalelor osului temporal sunt legate de organul vestibulocohlear. Marginea superioară (Margo superior partis petrosae) separă faţa anterioară de cea posterioară. 3) Labirintul osos (Labyrinthus osseus) este reprezentat de cavităţile şi formaţiunile osoase ale urechii interne. 6. 3. ea delimitează cu aripa mare a sfenoidului gaura ruptă (Foramen lac mim). 7) în mastoidă se găsesc cavităţi pneumatice căptuşite de mucoasă. Medial de scobitura mastoidiană există un şanţ. d) o scobitură adâncă numită scobitura jugulară a temporalului (Incisura jugularis) care corespunde cu scobitura omonimă a occipitalului delimîtându-se astfel gaura jugulară (Foramen jugulare). medial. c) o fosetă triunghiulară în care se deschide orificiul extern al canaliculului cohleei (Apertura externa canaliculi cochleae). Cavităţile şi canalele legate de organul vestibulocohlear 1) Meatul acustic extern (Meatus acusticus externus). numite celule mastoidiene (Cellulae mastoideae). care reprezintă astfel fundul meatului acustic intern. şanţul arterei occipitale (Sulcus arteriae occipitalis). 6) Canalul musculo-tubar începe pe faţa inferioară a stâncii şi se termină în cavitatea timpanică. Mergând dinăuntru în afară vom avea: a) şanţul sinusului pietros inferior {Sulcus sinus petrosi inefioris) pentru sinusul omonim aiaurei mater. Vom descrie bazei stâncii o faţă exocraniană. o altă parte sunt independente de acest organ. în jos şi înainte. Vârful intră în unghiul format de corpul cu aripa mare ale sfenoidului. Face parte din organul vestibulo-cohlear. Tavanul meatului acustic extern este format de porţiunea solzoasă a temporalului. 4) Meatul acustic intern (Meatus acusticus internus) începe pe faţa posterioară a stâncii prin orificiul acustic intern (Porus acusticus internus) (fig. Baza stâncii temporalului este acoperită în mare parte de porţiunea timpanică şi mai ales de scuamă. Lângă vârful stâncii. 5. La nou-născut ele formează piese separate.şi doi muşchi: muşchiul tensor al timpanului şi muşchiul scăriţei. Meatul merge paralel cu axul stâncii şi se termină la o lamă osoasă aparţinând urechii interne. între altele. Circumferinţa este groasă şi dinţată. Orificiul extern al meatului (Porus acusticus externus) este situat sub rădăcina longitudinală a procesului zigomatic. Baza stâncii creşte dând naştere procesului mastoidian şi apoi în timpul copilăriei se produce sudarea celor trei piese. cele trei oscioare . Pe procesul mastoidian se insera muşchi puternici: sternocleidomastoidianul. Această ultimă parte a circumferinţei constituie marginea occipitală (Margo occipitalis) a scuamei temporalului. 8. ramură din nervul glosofaringian. o faţă endocraniană şi o circumferinţă. Pe ea s e găseşte ş a n ţ u l s i n u s u l u i p i e t r o s s u p e r i o r (Sulcus sinuspetrosi superioris). De pe marginea incizurii jugulare se desprinde o mică apofiză numită spina intrajugulară (Spina intrajugularis) care se uneşte cu spina omonimă a occipitalului şi astfel împart gaura jugulară în două compartimente: unul posterior pentru vena jugulară internă şi altul anterior pentru nervii glosofaringian. este situat tot în stânca temporalului.ciocanul. Vârful (Apex partis petrosae) prezintă orificiul intern al canalului carotidian şi orificiul canalului musculotubar. 2) Cavitatea timpanică (Cavitas tympanica)cstQ situată în stânca temporalului. 2. ambele orificii se află şi pe faţa inferioară. . în patru compartimente. Compartimentul antero-superior constituie începutul canalului facialului. Acesta este împărţit. Ea se articulează înainte cu parietalul formând sutura parieto-mastoidiană (Sutura parietomastoidea) şi înapoi cu marginea inferioară a occipitalul cu care formează sutura occipito-mastoidiană (Sutura occipitomastoidea). începe la incizura parietală de unde continuă marginea parietală a scuamei. Deasupra procesului mastoidian se găseşte orificiul 41 mastoidian (Foramen mastoideum) destinat unei vene emisare.STUDIUL OASELOR 4. Faţa endocraniană prezintă şanţul sinusului sigmoid (Sulcus sinus sigmoidei) continuare a şanţului omonim de pe parietal. vag şi accesor. nicovala şi scăriţa. Mai lateral de gaura ruptă este o feţişoară care se sudează cu occipitalul. Prin celelalte compartimente ies din urechea internă ramurile nervului vestibulocohlear. Marginea posterioară (Margo posterior partis petrosae) se alătură marginii inferioare (temporale) a occipitalului. 1. Faţa exocraniană este convexă şi se termină în jos printr-o proeminenţă numită procesul mastoidian (Processus mastoideus). prin el intră nervul timpanic. cu care se articulează la extremităţi. cea mai mare parte a lui fiind însă formată de porţiunea timpanică a osului. şi artera timpanică inferioară. printr-o creastă transversală şi alta verticală. Pe faţa medială a procesului mastoidian se găseşte scobitura mastoidiană (Incisura mastoidea) în care se insera pântecele posterior al muşchiului digastric. Marginea anterioară este sudată lateral cu solzul temporalului. 49). marginea superioară prezintă o scobitură prin care trece nervul trigemen. splenîul capului şi lungul capului. b) fisura pietro-occipitală (Fissura pietro-occipitalis) situată lateral de şanţul sinusului. 7. Este orientat medial.

. taie perpendicular axul stâncii şi ajunge până în dreptul hiatului canalului facialului de pe faţa anterioară a stâncii. Ele se grupează formând cele două maxilare. Am mai putea adăuga faptul că prin gaura stilomastoidiană intră artera omonimă. apoi coteşte orizontal şi înainte. continuându-se cu a treia porţiune.4. merge înainte. De pe peretele anterior al porţiunii descendente. ceea ce favorizează inflamaţia lor în caz de otită. lacrimalele. Prin el trece ramura auriculară a nervului vag. Marginea superioară se fixează anterior .6. Cornetul inferior prezintă două feţe şi două margini. Seamănă cu o lamelă răsucită ca un cornet de hârtie. Prin ele trec nervii caroticotimpanici (din plexul simpatic carotidian intern) şi arterele caroticotimpanice (din carotida internă). . CORNETUL INFERIOR (Con eh a nasalis inferior) Este os pereche.42 6 7 APARATUL LOCOMOTOR care are o direcţie posterioară şi se deschide în cavitatea timpanică. Secţiune prin temporal. 3. Aici coteşte brusc. unde se ramifică.pe maxilă. dispuse dinainte înapoi: a) procesul lacrimal (Processus lacrimalis) articulat cu osul lacrimal.pe lama perpendiculară a palatinului. . altele plane. merge ascendent. terminânduse la vârful stâncii prin orificiul său intern. singurul nepereche. Hiatul canalului facialului. sub concha mijlocie a etmoidului. Acesta pătrunde prin compartimentul antero-superior al meatului acustic intern. urmează coturile canalului şi îl părăseşte la nivelul găurii stilomastoidiene. 9) Canaliculul cohleei {Canaliculus cochleae) pleacă din scala timpanică a melcului şi se deschide pe marginea posterioară a stâncii temporalului înaintea fosei jugulare. 51. zigomaticele (toate pereche) şi vomerul. Această margine prezintă trei procese mici. delimitează cu peretele lateral al cavităţii nazale meatul inferior. 10) Canaliculele corticotimpanice (Canaliculi corticotympanicî) sunt două canale fine care pornesc de pe peretele lateral al canalului carotidian şi se deschid în casa timpanului. VISCEROCRANIUL (Viscerocranium) Viscerocraniul sau oasele feţei (Ossa fadei) sunt în număr de 15.5. care este şi singurul os mobil al scheletului capului. Faţa laterală este concavă. Cavităţile mastoidiene comunică cu cavitatea timpanică. formând genunchiul canalului facialului (Geniculum canalis facialis). aproape de gaura stilomastoidiană. Canalul facialului. c) procesul etmoidal (Processus ethmoidalis) care merge în sus şi se . cu toate că este situat la nivelul gâtului.3. . pleacă canaliculul cozii timpanului (Canaliculus chordae tympani). Este situat în cavitatea nazală. Procesul mastoidian. Pe viu este închis de \ll dop de ţesut conjunctiv. Canalul musculotubar. A doua porţiune continuă genunchiul canalului şi merge paralel cu axul stâncii până la baza acestuia. . Prima porţiune începe în compartimentul antero-superior al meatului acustic intern. 1. Acestea sunt: cornetele inferioare. 1. Oasele viscerocraniului sunt unele pneumatice şi neregulate.2. 1) Canalul facialului (Canalis facialis) are trei porţiuni. La acest nivel este situat ganglionul geniculat al nervului facial. Cavitatea timpanică. unde coteşte din nou. Fig. mandibula. Canalul conţine nervul facial. . Canalele independente de aparatul vestibulocohlear. hioidul. de aici şi numele de cornet sau conehă. 3) Canaliculul mastoidian (Canaliculus mastoideus) pleacă de pe peretele lateral al fosei jugulare şi se deschide la nivelul fisurii timpano-mastoidiene. Celule mastoidiene. Faţa medială este convexă. Este cel mai mare dintre cele trei cornete. proemină în cavitatea nazală. Orificiul intern al canalului carotidian. Prin apeductul vestibulului trece duetul endolimfatic. Canalul carotidian dă trecere arterei carotide interne şi plexului carotidian intern (simpaiic) care pătrunde pe această cale în neurocraniu.7. şi se deschide pe faţa posterioară a stâncii prin orificiul extern al apeductului vestibulului. palatinele. nazalele. maxilele. care merge paralel cu nervul facial până la hiatul canalului nervului pietros mare. 2) Canalul carotidian (Canalis caroticus) începe pe faţa inferioară a stâncii cu orificiul său extern. Maxilarul superior este alcătuit din 13 oase. se studiază împreună cu oasele feţei. 8) Apeductul vestibulului {Aquaeductus vestibulî) este un canal îngust care pleacă din vestibulul osos al urechii interne. iar posterior . 2. b) procesul maxilar (Processus maxillaris) ce se aplică pe partea inferioară a hiatului maxilar şi contribuie la micşorarea acestui orificiu. Aceasta este descendentă şi se termină la gaura stilomastoidiană. Maxilarul inferior este alcătuit dintr-un singur os. Al 15-lea os.

Marginea superioară prezintă un şanţ antero-posterior. mai departe până la procesul sfenoidal al osului palatin. în sus se articulează cu spina nazală a frontalului. de formă patrulateră. participă la formarea orbitei şi a cavităţii nazale prezintă două feţe şi patru margini. 3. La extremitatea inferioară a crestei se desprinde o mică prelungire în formă de cârlig numită cârligul lacrimal (Hamulus lacrimalis) care participă la delimitarea orificiului de intrare în canalul nazolacrimal. 43 Porţiunea lui anterioară. sub ea se poate pătrunde în meatul inferior al cavităţii nazale. Marginea inferioară delimitează. 5. Maxila prezintă un corp şi patru procese. 2. împreună cu incizura nazală a maxilei. Marginea superioară se articulează cu frontalul. cele două piese pot fi separate prin sutura incisivă (Sutura incisiva) sau pot fi complet izolate (buza de iepure). orientată medial. situat în centrul feţei. care ia parte la formarea septului nazal. 4. prin care ies ramuri ale nervului nazal extern (la rândul său ramura din nervul etmoidal anterior). a cavităţii nazale. poartă numele de partea cuneiformă a vomerului (Pars cuneiformis vomeris).marginea cea mai voluminoasă. 2. Marginea posterioară este subţire. 6. o mică lamă osoasă patrulateră. contribuind la divizarea hiatului maxilar în două orifîcii.format între procesul vaginal şi faţa inferioară a corpului sfenoidal . Şanţul vomero-vaginal . Marginea superioară se articulează cu porţiunea nazală a frontalului. intră în alcătuirea peretelui lateral al cavităţii nazale. 4. Marginea anterioară este oblică în jos şi înainte. 1. Marginea posterioară se articulează cu etmoidul. Oasele nazale prezintă de studiat două feţe şi patru margini. de formă unui ic. 5. Forma nasului extern depinde mult de dezvoltarea oaselor nazale. a orbitei. Ea delimitează împreună cu creasta lacrimală anterioară a maxilei. tăioasă şi nearticulară. prezintă şanţul etmoidal (Sulcus ethmoidalis) care coboară vertical şi prin care merge nervul etmoidal anterior. 1. 3. NAZALUL (Os nasale) * Nazalul este un os mic. trei feţe şi trei margini. 5.marginea prevăzută cu dinţi. Faţa posterioară face parte din cavitatea nazală. umplut cu ţesut conjunctiv. Se formează astfel canalul sfenovomerian median. ea priveşte spre faringe şi participă la delimitarea orificiilor posterioare ale foselor nazale (a choanelor). se articulează cu lama perpendiculară a etmoidului şi cu cartilajul septului nazal. Marginea anterioară se articulează cu procesul frontal al maxilei. medial faţa prevăzută cu un orificiu mare. Baza. aripile vomerului ajung până la procesele vaginale de pe rădăcina procesului pterigoidid şi apoi. Se aşază: în jos . Marginea inferioară se articulează cu maxilarul şi cu cornetul inferior. VOMERUL (Vomer) Vomerul este un os nepereche şi median.dreapta. De o parte şi de alta. formând sutura frontonazală (Suturafrontonsalis). MAXILA (Maxilla) Maxila este un os pereche şi neregulat.participă la formarea peretelui medial (septal) al foselor nazale. a cavităţii bucale. ea prezintă câteva mici orifîcii nazale (Foramina nasalia) inconstante. Feţele . Faţa medială participă la formarea peretelui lateral al cavităţii nazale. LACRIMALUL (Os lacrimale) Este os pereche. pereche. Are forma unui fier de plug. în şanţ pătrund creasta inferioară şi ciocul sfenoidului. Prezintă de studiat două feţe şi patru margini. un vârf.STUDIUL OASELOR uneşte cu procesul unciform al etmoidului. iar înapoi . a fosei infratemporale şi a fosei pterigopalatine. pe ele se găseşte şanţul vomerului (Sulcus vomeris) care merge în jos şi înainte şi în care coboară nervul nazopalatin şi vasele sangvine însoţitoare. delimitat de două aripi ale vomerului (Ala vomeris). Marginea inferioară este liberă. Marginea inferioară se prinde pe creasta nazală de pe planşeul cavităţii nazale. Uneori. 3. şanţul lacrimal (Sulcus lacrimalis). împrejurul maxilei se grupează celelalte oase ale maxilarului superior. 4.este transformat de către aripa vomerului în canalul vomero-vaginal (Canalis vomero-vaginalis) sau sfeno-vomerian lateral. 1. respectiv stânga . 6. Marginea laterală se articulează cu procesul frontal al maxilei formând sutura nazomaxilară (Sutura nasomaxillaris). 2. apertura piriformă a cavităţilor nazale. Orientare. Faţa laterală prezintă creasta lacrimală posterioară (Crista lacrimalis posterior). Lacrimalul. Marginea medială se articulează cu osul nazal de partea opusă. prin care merge o ramură a arterei sfenopalatine. care ia parte la constituirea scheletului nasului. de unde şi denumirea de faţa nazală (Facies nasalis). . Fiecare maxilă este formată în realitate din două oase care s-au sudat în timpul dezvoltării embrionare timpurii: maxila propriu-zisă şi osul incisiv (Os incisivum). 4. se află pe peretele medial al orbitei. formând sutura internazală (Sutura internasalis). 1. CORPUL (Corpus maxillae) Are forma unei piramide triunghiulare. ce prezintă o bază. motiv pentru care se numeşte creasta choanală (Crista choanalis). ea intră în constituţia palatului osos. Faţa anterioară este concavă în sens vertical.

6.6.10. . Faţa superioară sau orbitară (Facies orbitalis) face parte din planşeul orbitei. Faţa anterioară (Facies anterior) este concavă (fig. Procesul palatin al maxilei. -13. Maxila văzută lateral. .11. . . se numeşte creasta concală (Crista conchalis).7. 53. . Spina nazală anterioară. Hiatul sinusului maxilar. Procesul frontal. situat înapoia şanţului lacrimal. împreună cu osul lacrimal şi cornetul inferior. în jos.3.5. Procesul sfenoidal al palatinului. Faţa anterioară a osului. în partea superioara. Creasta concală a palatinului. între cele două oase rămâne o despicătură. . Juga alveolaria.8. iar mai jos o mică depresiune. .11.13.10. Marginea inferioară a osului. Marginea anterioară se prezintă ca o creastă proeminentă. de cornetul inferior. Ea este rotunjită şi a primit numele de tuberozitatea maxilei Faţa posterioară sau infratemporală (Facies (Tuber maxiilae sau Eminentia maxillaris). Extremitatea superioară a şanţului delimitează împreună cu cârligul lacrimalului. Aceste patra oase reduc dimensiunile hiatului maxilar la un mic orificiu ce se deschide în infundibulul etmoidal al meatului mijlociu. Lama perpendiculară a palatinului.44 APARATUL LOCOMOTOR Fig. . . Printre aceste rugozităţi coboară şanţul palatin mare (Sulcus palatinus major) care se alătură unui şanţ similar de pe palatin şi de pe procesul pterigoid şi formează astfel canalul palatin mare (Canalis palatinus major) prin care coboară nervul palatin mare şi artera palatină descendentă. . Şanţul suborbitar. ca1% se va articula cu cornetul inferior. orificiul de intrare în canalul nazolacrimal c) hiatul maxilar (Hiatus maxillaris). fapt pentru care poartă numele de margine suborbitară (Margo infraorbitalis). Marginea posterioară răspunde aripii mari a sfenoidului.4. în partea anterioară a acestei feţe. înapoi de lama perpendiculară a palatinului şi înainte de lacrimal. Fosa canină.14.9. Creasta concală a maxilei.5. Creasta etmoidală a palatinului. b) şanţul lacrimal (Sulcus lacrimalis). Vârful este orientat înafară. Faţa orbitarâ a osului. prin care trec înspre orbită artera şi nervul suborbitar. Creasta etmoidală a maxilei.7. Gaura suborbitară. . Tuberozitatea maxilei. participă la formarea deschiderii orbitei. semiovală. acest şanţ este transformat în canalul nazolacrimal (Canalis nasolacrimalis). cu contur neregulat. .8. conţinând dinţi implantaţi. Ea prezintă: a) gaura suborbitară (Foramen infraorbitale).12. Procesul alveolar. Faţa nazală prezintă o serie de elemente anatomice. cu care totuşi nu se articulează. numită fisura orbitară inferioară.2. . Scobitura sfenopalatină. care. se termină prin procesul zigomatic. numită incizura sau scobitura nazală (Incisura nasalis) care va participa la delimitarea aperturii piriforme. Fig. 52. canalul şi gaura suborbitară trece mănunchiul vasculo-nervos suborbitar.3. . de pe faţa anterioară a osului. Prezintă şanţul suborbitar (Sulcus infra-orbitalis). faţa posterioară este netedă şi formează peretele anterior al fosei pterigopalatine. planşa VII). 1. 1. c) faţa anterioară se termină cu o scobitură largă. Pe scheletul capului. articulat cu osul zigomatic. dinainte-înapoi sunt: a) o creastă orientată antero-posterior. ce se deschide apoi prin gaura suborbitară. Procesul alveolar al maxilei. .2.9. 53. . Tuberozitatea este presărată cu orificii alveolare (Foramina alveolaria) care se continuă în grosimea osului cu canalele alveolare (Canales alveolares) prin care trec ramuri ale nervului infra-orbitar pentru molari. Prin şanţul. Procesul frontal. Vedere medială. -12. Şanţul lacrimal. situată sub baza procesului frontal.4. . Maxîla şî palatinul. Procesul orbitar al palatinului. şanţul suborbitar se transformă într-un canal suborbitar. . este un orificiu mare. Şanţul pentru canalul incisiv. . infratemporalis) face parte din fosa infratemporală. . b) fosa canină (Fossa canina) în care îşi are originea muşchiul ridicător al unghiului gurii. . pe sub ea trece canalul suborbitar. în partea inferioară ea este rugoasă şi se articulează cu osul palatin şi cu procesul pterigoid. . hiatul este acoperit de patru oase: în sus de etmoid. Procesul zigomatic (vârful corpului maxilei).. Creasta lacrimală anterioară. .

sinusul maxilar (Sinus maxillaris). îngustă în partea posterioară. Către partea ei anterioară se găseşte orificiul superior al canalului incisiv. f) Marginea inferioară se confundă cu corpul osului. e) Marginea anterioară prezintă spina nazală anterioară (Spina nasalis anterior). ajunge pe marginea lui medială şi se uneşte cu cel de partea opusă. c) Marginea anterioară se articulează cu osul nazal. între această creastă şi creasta lacrimală posterioară a lacrimalului se formează un şanţ adânc. în alveolele dinţilor multiradiculari (molari) se văd şi septuri interradiculare (Septa interradicularia) care separă rădăcinile acestor dinţi. formând sutura zigomatico-maxilară (Sutura zygomaticomaxilaris). se numeşte fosa sacului lacrimal (Fossa sacci lacrimalis). Pe marginea medială. formează canalul incisiv (Canalis incisivus) care are formă de Y. a) Faţa superioară face parte din planşeul cavităţii nazale. c) Marginea medială este foarte rugoasă. de la orificiul superior al canalului incisiv. 4. Marginea sa liberă descrie o curbă cu concavitate posterioară numită arcada alveolară (Arcuş alveolaris). Şanţul. Procesul alveolar lipseşte la sugar. Pe ea se găsesc câteva şanţuri palatine (Suleipalatini) care pleacă . Canalul incisiv este format astfel: pleacă de pe faţa superioară a procesului palatin. în această incizura intră cârligul osului lacrimal. Ea este subţire în partea superioară. numită incizura sau scobitura lacrimală (Incisura lacrimalis) aflată la locul unde creasta se continuă cu marginea suborbitară. d) Marginea laterală se confunaă cu faţa nazală a corpului. Această margine se articulează cu cea din partea opusă formând sutura palatină mediană (Sutura palatina mediana). Alveolele sunt separate între ele prin septuri interalveolare (Septa intr alveolar ia). Din unirea celor două margini rezultă creasta nazală. se găseşte un şanţ. ce se continuă cu marginea suborbitară şi participă astfel la delimitarea bazei orbitei. împreună cu cel de partea opusă. Pe ea se găseşte o creastă orientată antero-posterior. Maxila este străbătută de canale înguste: a) canalul suborbitar (Canalis infra-orbitalis) continuă şanţul 3. formând sutura nazomaxilară (Sutura nasomaxillaria). 5. PROCESUL PALATIN {Processus palatinus) Ia naştere de pe faţa nazală a corpului. b) Faţa laterală dă inserţie muşchiului ridicător al buzei superioare şi a aripii nasului. se bifurcă formând un şanţ limitat de două buze sau creste. Procesul alveolar prezintă cavităţile de recepţie ale dinţilor. 2. numită creasta etmoidală (Crista ethmoidalis) care se articulează cu cornetul mijlociu al etmoidului. Ea se numeşte creasta lacrimală anterioară (Crista laerimalis anterior). Buza anterioară se prezintă ca o creastă puternică. PROCESUL ALVEOLAR (Processus alveolaris) Este situat în porţiunea inferioară a maxilei. PROCESUL ZIGOMATIC (Processus zygomaticus) Este chiar vârful corpului. Inflamaţia mucoasei determină sinuzita maxilară. numite alveole dentare (Alveoli dentales). către treimea ei anterioară. dar pe măsură ce . 45 coboară. ei sunt formaţi de baza şi de cele trei feţe ale corpului maxilei. e) Marginea superioară este dinţată şi se articulează cu osul frontal.dinapoi de la gaura palatină mare şi se îndreaptă înainte şi rgşdial. ea devine mult mai înaltă în partea anterioară. PROCESUL FRONTAL {Processus frontalis) Urcă spre oasele craniului. ele se numesc juga alveolaria. face parte din peretele superior al cavităţii bucale. Sinusul maxilar este căptuşit cu o mucoasă ce se continuă din cavitatea nazală. Pereţii sinusului sunt subţiri. creasta lacrimală anterioară prezintă o scobitură. apare o dată cu dentiţia şi involuează la edentaţi. d) Marginea posterioară este cea mai importantă. Prezintă două feţe şi patru margini. Procesul zigomatic este foarte rugos şi serveşte la articularea cu osul zigomatic. Corpul maxilei conţine o cavitate pneumatică mare. pe care l-am văzut pe faţa nazală a maxilei. Pe faţa anterioară a procesului alveolar se observă proeminenţele determinate de alveole. ce se articulează cu vomerul. Fosa se continuă în jos cu canalul nazolacrimal. numit gaura incisivă (Foramen incisivum). f) Marginea posterioară se uneşte cu lama orizontală a palatinului formând sutura palatină transversară (Sutua palatina transversa).STUDIUL OASELOR Marginea inferioară este concavă şi merge către primul sau a cel de-al doilea molar. Este dispus orizontal şi are o formă dreptunghiulară. prin hiatul maxilar. Ea este de fapt adevărata margine posterioară şi este numită marginea lacrimală a procesului frontal (Margo lacrimalis). b) Faţa inferioară este rugoasă. Acesta se deschide pe faţa nazală a corpului. ramura comună se deschide pe faţa inferioară a palatului osos printr-un singur orificiu. prin el merg ramuri ale nervului şi arterei palatine mari. în partea inferioară. CONFORMAŢIA INTERIOARĂ. Buza posterioară este subţire şi se articulează cu osul lacrimal. a) Faţa medială face parte din cavitatea nazală. în acest fel se completează orificiul superior al canalului nazo-lacrimal. în care este găzduit sacul lacrimal. străbate procesul palatin. Şanţurile sunt mărginite de mici proeminenţe osoase numite spine palatine (Spinae palatinae). prezintă două feţe şi patru margini.

4. înapoia marginii anterioare a acestei feţe se găseşte adesea o creastă transversală . canalul palato-vaginal. Zona anterioară se articulează cu tuberozitatea maxilei. Amintim că acest proces formează împreună cu procesul vaginal al lamei mediale a procesului pterigoid. Marginea laterală se uneşte cu lama perpendiculară a osului. Orientare. Lama orizontală. Creasta etmoidală. prin care trec artera şi nervul suborbitar. Zona mijlocie este netedă şi nu se articulează cu nici un alt os. ea se uneşte cu cea de partea opusă. Palatinul văzut anterior. Marginea inferioară se confundă cu lama orizontală a osului. 5. Din unirea celor două margini mediale rezultă creasta nazală (Crista nasalis). Procesul sfenoidal. a orbitei şi a fosei pterigopalatine. . Marginea medială a lamei orizontale. unite între ele în unghi drept. b) numeroase canale alveolare prin care trec arterele şi ramurile nervoase destinate dinţilor de pe arcada dentară superioară. 6. Creasta inferioară. Feţişoarele nearticulare poartă numele de: orbitară (ia parte la formarea planşeului orbitei) şi pterigopalatină (ia parte la formarea fosei omonime). Procesul orbitar.Proeminenţa care partcipă la formarea spinei nazale posterioare. între acestea se formează scobitura sfenopalatină. Faţa laterală (Facies lateralis) poate fi împărţită în trei zone. ea micşorează astfel hiatul maxilar. Prezintă trei feţişoare articulare şi două feţişoare nearticulare. Feţişoarele articulare pot fi numite astfel. poate determina o serie de complicaţii. Faţa medială sau nazală (Facies nasalis) care ia parte la formarea peretelui lateral al cavităţii nazale. 3. Are o formă caracteristică. La unirea marginii mediale cu cea posterioară se găseşte o proeminenţă ce formează cu cea de partea opusă spina nazală posterioară (Spina nasalis posterior). 1. . cu numeroasele canale alveolare şi cu canalul suborbitar. orientat posterior şi lateral. 8. LAMA ORIZONTALĂ (Lamina horisontalis) intră în constituţia treimii posterioare a palatului osos. Creasta concală. Procesul piramidal. situat în porţiunea posterioară a viscerocraniului. Marginea anterioară se uneşte cu procesul palatin al maxilei. Scobitura sfenopalatină.10. P r o c e s u l o r b i t a r (Processus orbitalis). Marginea posterioară este subţire şi concavă. Prezintă două creste.9. Marginea medială este groasă şi dinţată. numită creasta conchală (Crista conchalis) serveşte pentru articularea cu cornetul inferior. ea formează peretele medial al fosei pterigopalatine. Prezintă de studiat: 1. pe ea se găseşte orificiul palatin mare (Formen palatinum majus). 2.2. Faţa superioară sau nazală (Facies nasalis) formează treimea posterioară a planşeului cavităţii nazale. 6.7. Fig. * 5. . Marginea superioară emite două procese: orbitar şi sfenoidal.4. Este situat înaintea scobiturii sfenopalatine. după oasele cu care se articulează: maxilară. Marginea posterioară se articulează cu lama medială a procesului pterigoid. 1. LAMA PERPENDICULARĂ (Lamina perpendicularis) se articulează cu tuberozitatea maxilei şi cu procesul pterigoid al sfenoidului. zona posterioară se articulează cu procesul pterigoid. etmoidală şi sfenoidală. . Pe această porţiune se găseşte un şanţ vertical numit şanţul palatin mare (Sulcus palatinus major) care împreună cu un şanţ similar de pe maxilă şi de pe procesul pterigoid formează canalul palatin mare (Canalis palatinus major). 54. 2. fiind alcătuit dintr-o lamă orizontală şi o lamă verticală sau perpendiculară. . Marginea anterioară se aplică pe faţa nazală a maxilei.APARATUL LOCOMOTOR omonim de pe faţa superioară a corpului. Se aşază în jos lama mai mică. Faţa inferioară sau palatină (Facies palatina) participă la formarea plafonului cavităţii bucale. . . dă inserţie palatului moale. Astft^constituit. înapoi marginea ei concavă şi medial marginea ei mai groasă. P r o c e s u l s f e n o i d a l (Processus sphenoidalis) este orientat posterior şi este acoperit de faţa inferioară a corpului sfenoidului. Mai prezintă şi trei mici procese. Prezintă de studiat două feţe şi patru margini. Lama perpendiculară. care contribuie la formarea crestei nazale.3. a cavităţilor nazale.6. . PALATINUL (Os palatinum) Palatinul este un os pereche.este creasta palatină (Cristapalatina). participă la formarea palatului osos. ce continuă posterior creasta nazală formată de cele două procese palatine ale maxilei. Raportul sinusului maxilar cu rădăcinile dinţilor din alveole. 4. cu care formează sutura palatină transversă. . numită creasta etmoidală (Crista ethmoidalis) se articulează cu cornetul mijlociu al etmoidului. Creasta nazală serveşte pentru articularea cu vomerul. 3. Creasta superioară.5. orientate antero-posterior. .

Marginea postero-inferioară este groasă şi rugoasă. iar în jos cu faţa orbitară a maxilei. Osul zigomatic prezintă şi patru unghiuri. în jos marginea cea mai rugoasă a osului. Prezintă un corp şi două ramuri. Ia naştere la locul de unire al lamei orizontale cu lama perpendiculară. Canalul zigomatic are în totalitate forma unui Y şi conţine ramuri ale nervului zigomatic. Baza mandibulei constituie toată partea inferioară a corpului. participând la formarea pereţilor lateral Conformaţia interioară. Notă. 1. faţa prevăzută cu un proces. Faţa laterală (Facies lateralis) este netedă. în gaura sfenopalatină (Foramen sphenopalatinum) prin care trec ramuri nervoase din ganglionul sfenopalatin şi artera sfenopalatină. Zigomaticul văzut medial. Are formă patrulateră. Unii autori înţeleg prin baza mandibulei numai marginea inferioară a corpului. în sus aceasta se articulează cu procesul zigomatic al frontalului. . situat pe partea laterală şi superioară a feţei. în sus şi orizontal . Unii autori descriu tuberculul marginal şi eminenţa orbitară ca aparţinând corpului zigomaticului.marginea prevăzută cu alveole. Pe ea se găseşte orificiul zigomatico-temporal (Foramen zygomaticotemporale). Marginea antero-inferioară este rugoasă şi se articulează cu maxila formând sutura zigomatico-maxilară. Are formă de Fig. Unghiul posterior este format de procesul temporal (Processus temporalis).prin faţa sa convexă. pe ea se insera muşchiul maseter. Unghiul superior este format de procesul frontal (Processus frontalis) care este gros şi dinţat. Pe această faţă se găseşte orificiul zigomatico-orbitar (Foramen zygomatico-orbitale). . ea participă la delimitarea foselor temporală şi infratemporală.2. Faţa orbitară. Orificiul zigomatico-temporal.STUDIUL OASELOR S c o b i t u r a s f e n o p a l a t i n ă 47 şi inferior ai orbitei . Orientare. potcoavă. Orificiul zigomatico-orbitar. Marginea postero-superioară ia parte la delimitarea fosei temporale şi pe ea se insera fascia temporală. şi prezintă trei feţe. Procesul temporal. Faţa orbitară (Facies orbitalis) este netedă şi concavă.6. Acesta ia naştere pe faţa orbitară prin orificiul zigomatico-orbitar şi apoi se bifurcă în grosimea osului. înainte suprafaţa semilunară concavă a acestui proces. Orientare. Se aşază: înapoi . 3. . . în apropierea marginii anterioare a procesului. se află o mică ridicătură numită eminenţa orbitară (Eminentia orbitalis) pentru inserţia ligamentului palpebral lateral. Bifurcaţiile se deschid pe faţa laterală prin orificiul zigomatico-facial şi pe faţa medială a osului prin orificiul zigomatico-temporal.prin faţa sa concavă . pe ea se insera muşchii zigomatici. acesta se îndreaptă înapoi şi se articulează cu procesul zigomatic al temporalului formând arcada zigomatică (Arcuş zygomaticus). Marginea medială este dinţată şi se articulează în sus cu aripa mare a sfenoidului. Se aşază medial. Pe se găseşte un mic orificiu zigomatico-facial (Foramen zygomaticofaciale). unde formează „pomeţii". Ea este acoperită de corpul sfenoidului şi transformată astfel. Procesul piramidal este străbătut de două canale palatine mici (Canales palatini minores). pătrunzând în incizura pterigoidă dintre cele două lame ale procesului pterigoid. P r o c e s u l p i r a m i d a l (Processus pyramidalis). 55. Dintre acestea importante sunt unghiul superior şi unghiul posterior. Procesul piramidal se îndreaptă înapoi şi lateral. MANDIBULA (Mandibula) Este un os median şi nepereche.5.4. Marginea antero-superioară este netedă şi concavă. Osul zigomatic este străbătut de canalul zigomatic. Se articulează cu aripa mare a sfenoidului şi cu corpul maxilei. (Incisura sphenopalatină) separă cele două procese descrise anterior. Pe marginea posterioară a acestui proces. pe faţa lui orbitară. formează o parte importantă a aditusului orbitei. care se deschid pe faţa inferioară a procesului prin două găuri palatine mici (Foramina palatina minora). .concavitatea corpului. iar înapoi cu aripa mare a sfenoidului. Mandibula constituie singură maxilarul inferior. cu concavitatea posterioară.Procesul frontal. ele sunt situate lângă gaura palatină mare de pe lama orizontală. pe ea se sprijină porţiunea CORPUL (Corpus mandibulae). ^ ZIGOMATICUL (Os zygomaticum) Zigomaticul sau malarul este un os lat şi pereche. .şi la delimitarea fosei temporale . cinci margini şi două procese. Este alcătuit din două porţiuni complet sudate: baza mandibulei (Basis mandibulae) şi porţiunea alveolară (Pars alveolaris). Faţa temporală. se găseşte o proeminenţă numită tuberculul marginal (Tuberculum marginale) pe care se insera fibre ale fasciei temporale. Faţa temporală (Facies temporalis) priveşte medial şi înapoi.

De o parte şi de alta a liniei mediane pleacă linia milohioidiană {Linea mylohyoided) pe care se insera muşchiul omonim. Linia oblk:ă. Capul prevăzut cu o suprafaţă articulară pentru temporal. . . Deasupra liniei milohioidiene şi paralel cu ea. coborâtor al unghiului gurii. .3. . Scobitura mandibulei . . fosa digastrică {Fossa digastrică) pentru inserţia muşchiului omonim. Pe cele superioare se insera muşchii geniogloşi. Protuberanta mentonieră. Gaura mandibulei. . în porţiunea ei inferioară.10. Gaura mentonieră.4. Marginea inferioară prezintă.48 alveolară. Pe laturile protuberantei mentoniere sub premolarul al doilea se găseşte câte o gaură mentonieră (Foramen mentale) prin care trec elementele mănunchiului vasculo-nervos mentonier. . Lingula.5. Unghiul mandibulei. 3 4 — 10 Fig. Tuberozitatea masetenca.10. şi prezintă de fiecare parte câte o foseta submandibulară {Fovea submandibularî) pentru glanda submandibulară. Foseta pterigoidiană de pe colul mandibulei. Fosa digastrică. îndreptate oblic în sus şi înapoi. această faţă prezintă. câte un şanţ determinat de trecerea arterei faciale. Incizura mandibulei. Mandibula văzută lateral. . coborâtor al buzei inferioare). Unghiul mandibulei. 57. . Alveolele dinţilor frontali (incisivi şi canini) proemină.11. Porţiunea alveolară ocupă partea superioară a corpului. Alveolele sunt separate prin septuri interalveolare (Septa inter alveolaria). Faţa anterioară prezintă o linie mediană verticală. faţa posterioară a mandibulei răspunde gâtului. care formează împreună spina mentonieră (Spina mentalis).4. 3. numite juga alveolaria. numită din această cauză foseta sublinguală {Fovea sublingualis). se află.câte o linie oblică {Linea obliqua) ce se termină pe marginea anterioară a ramurii mandibulei.6. In alveolele destinate dinţilor multiradiculari se găsesc septuri interradiculare {Septa interradicularia) care separă rădăcinile acestor dinţi. 9. 56. .3. numită simfiza mentonieră {Symphysis mandibulae). această linie indică locul de unire a celor două jumătăţi din care se formează mandibula. Ramurile prezintă două feţe şi patru margini. 1. pe cele inferioare muşchii geniohioidieni. se găseşte o proeminenţă numită Torsus mandibularis. Ramurile formează cu corpul un unghi de 135140° la nou-născut. . Procesul coronoidian.7 Şanţul milohiodian. Colul mandibulei. . dealtfel. Marginea superioară prezintă alveolele dentare {Alveoli dentales)l în care pătrund rădăcinile dinţilor. Tuberozitatea pterigoidiană. Dedesubtul liniei milohioidiene. La acest nivel se pot înregistra pulsaţiile acestei artere. 1.5. . Linia oblică dă inserţie unor muşchi pieloşi (pielosul gâtului. la nivelul premolarilor. Mandibula văzută medial. acele menţionate la descrierea feţei anterioare a corpului. de o parte şi de alta a liniei mediane. . Faţa anterioară mai prezintă o serie de proeminenţe verticale. Simfiza mentonieră se termină în jos prin protuberanta mentonieră (Protuberantia mentalis). De o parte şi de alta a protuberantei se găseşte câte un mic tubercul mentonier (Tuberculum f 2 3 APARATUL LOCOMOTOR mentale) de la care porneşte .6. Faţa posterioară prezintă pe linia mediană patru mici procese: două superioare şi două inferioare. Procesul coronoidian. 4. . respectiv de 120° la adult. Simfiza mentonieră. Linia milohioidiană. 2. o serie de rugozităţi care constituie 8 Fig. faţa posterioară răspunde cavităţii bucale şi prezintă de fiecare parte câte o depresiune care găzduieşte glanda sublinguală. de flecare parte. este proeminentă şi de aceea se mai numeşte şi proces alveolar inferior sau arcadă alveolară inferioară {Arcuş alveolaris). Corpul considerat în totalitate. Procesul alveolar cu juga alveolaria.8. . Capul mandibulei. Deasupra liniei milohioidiene. 1. RAMURILE MANDIBULEI {Ramus mandibulae) sunt două lame patrulatere. Este inconstantă şi poate constitui o piedică în purtarea unei proteze dentare. Marginea superioară este formată de porţiunea alveolară a corpului mandibulei.2. -11.9.7. prezintă două feţe şi două margini.de fiecare parte . acestea corespund rădăcinilor dinţilor incisivi şi canini. 8.2. Lateral de fosa digastrică. formând juga alveolaria. Faţa laterală este acoperită aproape în întregime de muşchiul maseter. 1. ea se formează concomitent cu apariţia dentiţiei şi se atrofiază la edentaţi. .

Marginea inferioară se continuă cu marginea inferioară a corpului. se remarcă absenţa porţiunii alveolare. Capul prezintă o creastă ce separă două versante. El este suspendat prin muşchi şi ligamente de procesul stiloidian şi se găseşte în strânsă legătură cu limba. mandibula. A. motiv pentru care se studiază cu acesta. 6. care îmbrăţişează această margine. 2. Ea lasă o impresiune adâncă pe glanda parotidă. Direcţia sau axul capului mandibulei variază în raport cu tipul de masticaţie al mamiferelor. se găseşte o proeminenţă triunghiulară numită lingula mandibulei (Lingula mandibulae) reper important pentru anestezierea nervului mandibular. situată în partea anterioară a marginii superioare. 4. Procesul condilian este format: . Pe faţa medială a procesului se află o proeminenţă. Embriologic. C. Se desprinde din partea posterioară a ramurii mandibulei. se termină cu gaura mentonieră de pe faţa anterioară a corpului. Marginea superioară este formată din trei elemente anatomice: a) Procesul coronoidian (Processus coronoideus) este o lamă triunghiulară. La naştere. destinat muşchiului omonim. Conformaţia interioară. unii autori o numesc canal incisiv. în jos şi înainte. se găsesc nişte rugozităţi {Tuberositas pterygoidea) pentru inserţia muşchiului pterigoidian medial. un versant anterior şi un versant posterior. La adult. groasă şi netedă. Marginea anterioară este tăioasă. Faţa medială prezintă gaura mandibulei (Foramen mandibulae) prin care pătrunde mănunchiul vasculonervos alveolar inferior. acesta serveşte pentru articularea cu temporalul (articulaţia temporomandibulară). Fiecare jumătate a mandibulei este străbătută de canalul mandibulei {Canalis mandibulae) care conţine mănunchiul vasculonervos alveolar inferior. B. aparţine viscerocraniului. în partea inferioară a feţei. înaintea găurii. 58. scurtă. merge în jos şi înainte. .o proeminenţă elipsoidă cu care se continuă colul. Vedere laterală. De la gaura mandibulei pleacă. faringele şi laringele. pe partea antero-medială a colului se găseşte foseta pterigoidiană {Fovea pterygoidea) în care se insera muşchiul pterigoidian lateral. tuberozitatea masterină {Tuberositas masterică) destinate inserţiei acestui muşchi. Din întâlnirea acestei margini cu cea posterioară se formează unghiul mandibulei {Angulus mandibulae). 3. se continuă cu linia oblică de pe corpul mandibulei.STUDIUL OASELOR 49 Fig. Canaliculele conţin vase şi nervi din mănunchiul alveolar inferior şi ajung la rădăcinile dinţilor. 5.dintr-o coloană îngustă.se numeşte creasta temporală {Crista temporalis). Este turtit lateral. se remarcă atrofia porţiunii alveolare. Din canalul mandibulei pleacă mici canalicule. către unghiul mandibulei. situat în partea anterioară şi superioară a gâtului. unde se poate palpa imediat deasupra laringelui. c) Scobitura mandibulei {Incisura mandibulae) este situată între procesul coronoidian şi procesul condilian. dă trecere mănunchiului vasculonervos maseterin. Hioidul alcătuieşte împreună cu cele două procese stiloidiene şi cu cele două ligamente stilohioidiene (care . HIOIDUL (Os hyoideum) Hioidul este un os median şi nepereche. care coboară de la vârf şi se continuă cu extremitatea posterioară a liniei milohioidiene . numită colul mandibulei (Collum mandibulae). ramura medială continuă traiectul canalului mandibulei şi se termină sub rădăcina dinţilor incisivi. iar vârful ascuţit este orientat în sus. şanţul milohioidian {Sulcus mylohyoideus) pe unde coboară artera şi nervul cu acelaşi nume. numită capul mandibulei {Caput mandibulae). şi apoi se bifurcă: ramura laterală. La 4 ani. Baza se confundă cu marginea superioară a ramurii. D. Marginea posterioară este sinuoasă. Mandibula edentată. b) Procesul condilian {Processus condylaris). mai abrupt. Canalul mandibulei pleacă de la gaura mandibulei. Pe procesul coronoidian se insera muşchiul temporal. Mandibula la diferite vârste.

în schimb este slab ataşat la suprafaţa oaselor acesteia. Limita convenţională dintre neurocraniu şi viscerocraniu începe la nivelul glabelei. Pe linia mediană se întâlnesc: glabela. iar înainte de faţa temporală (medială) a osului zigomatic. faringelui. intervine în masticaţie. cu o faţă anterioară convexă. numit pericraniu (Pericranium). numite coarne. Hioidul văzut anterior 1. cele două parietale. Corpul. se îndreaptă înapoi şi lateral. medial . Arhitectura scheletului capului. trece prin marginea supraorbitară a frontalului. Cornul mare. Calvaria este acoperită la exterior de un periost cu o dispoziţie particulară. lambdoidă. eminenţele parietale.comunică cu fosa infratemporală printr-un spaţiu delimitat astfel: lateral . Viscerocraniul este un masiv suspendat de partea anterioară a neurocraniului. Coarnele mari (Cornu majus) se desprind de pe laturile corpului. este orientat oblic dinainte înapoi şi de sus în jos. Privit în totalitate. respectiv aparatul hioidian. adică atât neuro. hioidul are forma de U şi este alcătuit dintr-o parte mediană. eminenţele frontale. muşchii suprahioidieni şi subhioidieni. Aceasta este limitată . Pe hioid se insera muşchii limbii. Cavităţile neuro. NEUROCRANIUL Este format din două regiuni: calvaria sau bolta craniului şi baza craniului. Sunt legate de procesele stiloide ale temporalelor prin ligamentele stilo-hioidiene. şi din patru prelungiri. se îndreaptă în sus şi înapoi. aripa mare a sfenoidului şi solzul temporalului. iar în jos . sagitală.şi viscerocraniului. Neurocraniul. delimitarea între ele fiind convenţională. Planurile care separă calvaria de baza craniului sunt tot convenţionale: 1) planul ce separă suprafaţa exterioară a craniului trece prin glabelă şi protuberanta occipitală externă. Caracterele scheletului capului la diferite vârste. Corpul (Corpus ossis hyoideî) se prezintă ca o lamelă transversală.de osul zigomatic şi de arcada zigomatică. Cele două componente formează însă o singură piesă. o faţă posterioară concavă. sfenoparietală. SUPRAFAŢA EXTERIOARĂ A NEUROCRANIULUI Bolta craniului sau calvaria (Calvaria) La constituţia boitei craniului participă: solzul frontalului. solzul occipitalului. Atât calvaria. Neurocraniul cuprinde în interiorul său cavitatea craniană (Cavitas cranii) în care se află encefalul şi învelişurile sale . \ El este foarte aderent de membranele suturale ale calvariei. Linia temporală porneşte de pe frontal. de la unirea corpului cu coarnele mari. şi se termină pe parietal. marginea zigomatică şi creasta infratemporală de pe aripa mare a sfenoidului. Suturile dintre oasele constitutive sunt: coronară.2. Neurocraniul se prezintă ca un ovoid cu marele ax anteroposterior şi cu extremitatea voluminoasă situată în partea posterioară. cât şi baza craniului prezintă câte o suprafaţă interioară şi alta exterioară. deoarece: a) oasele neuro. Viscerocraniul. numită corp. Pe laturi se întâlnesc: marginile supraorbitare şi arcurile supraciliare ale frontalului.şi viscerocraniului nu se pot izola între ele şi b) unele oase edifică ambele porţiuni ale scheletului capului. 59. C. . Fosa conţine muşchiul temporal. Cornul mic. E.50 APARATUL LOCOMOTOR D. B. rădăcina longitudinală a procesului zigomatic de pe temporal. pe care se insera o parte din muşchii subhioidieni. SCHELETUL CAPULUI ÎN ÎNTREGIME Am menţionat faptul că oasele capului sunt grupate în: oasele neurocraniului şi oasele viscerocraniului.meningele. uneori sutura metopică. Coarnele mici (Cornu minus) se desprind de o parte şi de alta.cât şi viscerocraniul.de linia temporală superioară. o margine superioară subţire. feţele temporale de pe aripile mari ale sfenoidelor şi solzurile temporalelor.3.în sus . . Sub liniile temporale se găseşte o porţiune a calvariei numită fosa temporală (Fossa temporalis). iar viscerocraniul dedesubtul liniei descrise. pe care se insera membrana hioglosiană şi alta inferioară mai groasă. deglutiţie. Astfel hioidul. sfenofrontală. aparatul hioidian. 2) planul care separă suprafaţa interioară a craniului pleacă de la linia de unire a porţiunii solzoase cu cea orbitară a frontalului şi se termină la protuberanta occipitală internă. Oasele constitutive ale fosei temporale sunt: solzul frontalului. Vom avea de studiat: A.de creasta infratemporală a sfenoidului. Neurocraniul este situat deasupra. respiraţie şi vorbire. unde este unică. sfenotemporală şi solzoasă. cu deosebită importanţă biomecanica. . Datorită acestei dispoziţii se pot produce în caz Fig. unde se dedublează în liniile temporale superioară şi inferioară. îl leagă de procesele stiloidiene). sutura sagitală şi protuberanta occipitală externă. înapoi de tuberculul articular al temporalului. Fosa temporală este acoperită la suprafaţă de către fascia temporală. găurile parietale şi liniile temporale.

de corpul şi aripile mici ale sfenoidului. procesul pterigoidian şi condilul occipital. suturile sfenofrontale. de traumatisme.3.STUDIUL OASELOR se găsesc: orificiul acustic extern. ETAJUL sau FOSA CRANIANĂ ANTERIOARĂ (Fosa cranii anterior) Este mărginit: înainte . C. Exobaza sau suprafaţa exterioară a bazei (Basis cranii extei%a) Exobaza este o regiune foarte complexă. eminenţe mamilare şi impresiuni digitiforme. mijlocie şi posterioară. hematoamele sau cefalhematoamele. Pe linia mediană se întâlnesc: creasta frontală. Endobaza sau suprafaţa interioară a bazei craniului (Basis cranii interna) Este împărţită în trei etaje: anterior. vârful celor două procese mastoidiene. Ea este constituită: 1.de două patrulatere . pe ea se găseşte tuberculul faringian şi mica fosetă ce conţine bursa faringiană. care formează bolta faringelui. El este constituit: în partea mediană: de şaua turcească. fosa mandibularp.de planul convenţional ce separă calvaria de baza craniului. feţele cerebrale ale porţiunii orbitale a frontalului şi feţele superioare ale aripilor mici ale sfenoidului cu canalele optice. Aria acestor patrulatere este mărginită la unghiuri de tuberculul articular al temporalului. Pe linia mediană se găsesc: gaura occipitală mare. elementele de pe faţa inferioară a stâncii temporalului. găurile etmoidale anterioare şi posterioare. . Eminenţa parietală. .11. prin care trec nervul optic şi artera oftalmică. Pe linia mediană: gaura oarbă şi crista galii. de lama ciuruită a etmoidului. gaura ovală. în acest etaj se găsesc următoarele detalii: 1.2.de porţiunea bazilară a occipitalului. Pe laturi se găsesc: foveolele granulare. A. protuberanta occipitală externă.8. Solzul occi-pitalului. Pe linia mediană: a) şanţul prechiasmatic. Sutura coronară. Ele sunt limitate la dimensiunile oaselor individuale şi sunt oprite la nivelul suturilor. Pe laturi . gaura ruptă. divizată convenţional în trei zone: anterioară. Zona anterioară sau facială este mascată de viscerocraniul ce se prinde de ea. gaura jugulară cu fosa jugulară. în patrulater . din care prima uneşte tuberculii articulari ai temporalelor. sutura sagitală. cele două parietale şi solzul occipitalului. Sutura lambdoidă. iar pe laturi de aripile mari ale sfenoidului. c) lama patrulateră a sfenoidului sau spătarul şeii. 2. Este limitat: înainte: prin şanţul prechiasmatic şi de marginile posterioare ale aripilor mici sfenoidale. A.10. care fac să comunice neurocraniul cu orbitele. Fig. . Pe părţile laterale se găsesc: condilii occipitali. gaura parietală. liniile nucale şi mastoida cu elementele de pe ea. . şanţul sinusului sagital superior (Sulcus sinus sagittalis superioris) şi protuberanta occipitală internă. de şanţul prechiasmatic şi de marginile posterioare ale aripilor mici sfenoidale. Nazalul. şanţuri arteriale şi venoase.unde şi-au dat întâlnire aproape toate orificiile ce fac să comunice diferitele regiuni ale gâtului cu cavitatea neurocraniului. iar înapoi de lama patrulateră a sfenoidului şi de marginile superioare ale stâncilor temporalului. mijlociu şi posterior.4. solzul temporalului şi faţa anterioară a stâncii temporalului. Pe linia mediană . De o parte şi de alta a liniei mediane: lama ciuruită a etmoidului. SUPRAFAŢA INTERIOARĂ A NEUROCRANIULUI Bolta craniului sau calvaria La constituţia ei participă: solzul frontalului. Zona mijlocie sau jugulară este cuprinsă între cele două linii teoretice amintite. . 2. canalul hipoglosului. B.9. iar înapoi. . 1. Etajul este constituit de porţiunile orbitare ale frontalului. . Această separare se face cu ajutorul a două linii teoretice transversale. vârful procesului mastoidian. Suprafaţa exterioară (exocraniană) a calvariei.7. Zona posterioară sau occipitală. . 60. ETAJUL sau FOSA CRANIANĂ MIJLOCIE (Fossa cranii media). sutura coronală. gaura spinoasă. b) fosa hipofizară pentru glanda hipofiză. Frontalul. în etajul anterior se găsesc următoarele detalii: 1. Gaura parietală. B. creasta occipitală externă. Parietalul cu (5) linia temporală inferioară şi (6) superioară. prin care trec filetele nervului olfactiv. iar a doua. Sutura sagitală. sutura lambdoidă.

8. 2.găurile palatine mici.3. Procesul intrajugular de pe occipital împarte gaura jugulară în două părţi: prin partea anterioară trece nervul glosofaringian. 1. 2. b) gaura occipitală mare. d) spina nazală anterioară. b) elementele de pe faţa posterioară a stâncii temporalului.4. . şi vârfurile celor două stânci ale temporalului. .7. la rândul ei.9. pe de altă parte. a nervilor accesori. Pe linia mediană se găsesc de sus în jos: a) sutura frontonazală.6. d) găurile ovale pentru nervul mandibular. c) găurile rotunde. înapoia dinţilor incisivi. c) procesul frontal al maxilei. Pe linia mediană: a) clivusul. Prin canal coboară nervul nazopalatin lung. h) orificiile interne ale canalelor carotidiene. Şanţul sinusului sagital. iar posterior. . i) suturile sfenoscuamoase şi j) fisurile sfenopietroase. e) faţa anterioară a corpului mandibulei. Tot aici se mai găsesc câteva orificii: .de o linie orizontală ce trece prin sutura frontozigomatică. situate în partea posterolaterală a palatului osos. în număr de două de fiecare parte (găurile au fost descrise la osul palatin). trohlear şi abducens.52 APARATUL LOCOMOTOR meningele spinale se continuă aici cu meningele cerebrale. C. formată. Sutura lambdoidă. fO 9 8 Fig. f) găurile rupte {Foramen lacerum) care formează între corpul şi aripile mari ale sfenoidului. prin care trec vena oftalmică: nervii oculomotor. numit apertura piriformă.este graniţa ce face separaţia cu etajul mijlociu. e) canalele hipoglosului.5. Palatul osos este limitat: înainte şi pe laturi . care serveşte la trecerea bulbului.de procesul alveolar al maxilei. Sutura sagitală. 2.deschiderea inferioară (bucală) a canalului incisiv se face prin unul sau două orificii incisive {Foramen incisivum. Etajul este format de faţa posterioară a stâncii temporalului şi de occipital. iar în sus . . Solzul frontalului. arterelor şi venelor vertebrale. superioară şi două feţe laterale. prin ele trece nervul canalului pterigoidian. . g) fisurile pietrooccipitale. de asemenea. de marginea inferioară a mandibulei. posterioară. f) protuberanta mentonieră. în acest etaj se descriu: 1. c) creasta occipitală internă şi d) protuberanta occipitală internă. iar înapoi . g) hiatul canalului facialului. e) sutura intermaxilară. planul de separaţie cu bolta craniului. se găsesc: a) deschiderea orbitei. în număr de două. d) găurile jugulare cuprinse între occipital şi stâncile temporalului. urmând aceeaşi direcţie. Parietalul. Suprafaţa interioară (endocraniană) a calvariei. c) şanţurile sinusurilor pietroase inferioare. . b) sutura internazală. separate între ele prin vomer. Gaura parietală. . Pe palatul osos se găseşte o sutură cruciformă. nervul vag şi vena jugulară internă. d) fosa canină. Pe ea găsim: a) Orificiile posterioare ale cavităţilor nazale sau choanele. din sutura palatină mediană şi din sutura palatină transversă. Solzul occipitalului. FAŢA ANTERIOARĂ formează „faţa". iar prin partea posterioară trec nervul accesor. Foveole granulare. b) Palatul osos {Palatum osseum) la formarea căruia iau parte procesele palatine ale celor două maxile şi lamele orizontale ale palatinelor. FAŢA POSTERIOARĂ. prin care trece nervul maxilar. b) fisurile orbitare superioare. b) corpul maxilei cu gaura suborbitară. . f) şanţurile sinusurilor sigmoidiene. Ea este limitată: în jos. pe de o parte.10. 1. . Pe laturi se găsesc: a) şanţurile carotidiene. reprezintă terminaţia canalelor palatine mari. . 61.Sutura coronară.găurile palatine mari. acestea se află situate întro gropiţă numită fosa incisivă {Fossa incisiva) aflată pe linia mediană a palatului osos. ea este închisă printr-un dop epitelial. Foramina incisiva)'. e) găurile spinoase pentru artera meningee mijlocie. ETAJUL sau FOSA CRANIANĂ POSTERIOARĂ {Fossa cranii posterior) înainte . .se termină cu marginile posterioare ale lamelor orizontale ale palatinelor. VISCEROCRANIUL Viscerocraniul are forma de prismă cu cinci feţe: anterioară. 2. De fiecare parte a liniei mediane. c) orificiul anterior al cavităţilor nazale. Şanţuri arteriale. Pe laturi se găsesc: a) şanţurile sinusurilor pietroase superioare.

cunoscute sub denumirea de fontanele (Fonticuli cranii)'. Are forma rombică şi măsoară 2. . Este situată la unirea dintre solzul frontalului şi cele două parietale. antero-laterale sau sfenoidale [Fonticulus shpenoidalis (anterolateralis)] în număr de CARACTERELE SCHELETULUI CAPULUI LA DIFERITE VÂRSTE Scheletul capului se dezvoltă în strânsă legătură cu encefalul. perechi şi simetrice. c) Faţa laterală a ramurii mandibulei. Neurocraniul va adăposti encefalul şi organele de simţ. suturile nu sunt complet formate. . 53 numeşte în această fază condrocraniu) şi la scurt timp începe osificarea lui (craniul se numeşte.văzut de sus.desmocraniu. situate lateral. trecând numai prin faza de desmocraniu şi osteocraniu. în timp ce porţiunea posterioară. Porţiunea anterioară a palatului osos este accidentată. Are formă triunghiulară şi diametrul de 1 cm. Craniul nou-născutului . 63.5-5 cm. Dar în timp ce oasele bazei craniului şi o mare parte a oaselor viscerocraniului trec prin toate cele trei faze. în timp ce viscerocraniul (cu origine din arcurile branhiale) se va organiza în raport cu cavitatea bucală şi cavităţile nazale. Fig.2. FEŢELE LATERALE sunt formate de către oasele zigomatice şi ramurile mandibulei. formată de oasele palatine. b) Arcada zigomatică formată de procesul zigomatic al temporalului unit cu procesul temporal al osului zigomatic. Fontanela lambdoidă sau posterioară {Fonticulus posterior) este situată la unirea solzului occipitalului cu cele două parietale. o proeminenţă osoasă inconstantă cu direcţie antero-posterioară. Mărimea exagerată sau închiderea întârziată coincid cu rahitismul sau hidrocefalia. situate pe linia mediană. adică în raport cu funcţiile de masticaţie şi respiraţie.STUDIUL OASELOR La extremitatea posterioară a suturii palatine mediane se găseşte spina nazală posterioară.3. Fontanela bregmatică serveşte în clinică pentru abordarea sinusului sagital superior (puncţii. Nou-născutul are şase fontanele principale: două neperechi. 1. craniul se numeşte . la locul de întâlnire dintre sutura lambloidă cu sutura sagitală. în săptămâna a 8a începe condrificarea scheletului capului (craniul se Fig. Fontanelele pterice. . temporozigomatică şi zigomaticomaxilară). Regresează progresiv şi dispare la sfârşitul vârstei de 2 ani . Pe ele găsim: a) Suturile osului zigomatic cu oasele învecinate (frontozigomatică. Se numeşte Torus palatinus. Osificarea completă a scheletului capului nu se realizează decât după naştere. până la dispariţie.în această fază . procesul coronoidian. d) Faţa posterioară a corpului mandibulei cu elementele de la acest nivel.începutul vârstei de 3 ani. organele de simţ. Fontanela anterioară. în primele 5-6 săptămâni ale perioadei prenatale (intrauterine) scheletul capului este membranos. acestea din urmă se osifică direct din schiţa membranoasă. FAŢA SUPERIOARA este aderentă la suprafaţa exterioară a bazei craniului. lângă linia mediană. la locul de întâlnire dintre suturile coronară şi sagitală. presărată cu şanţuri şi spine palatine. Această dispoziţie este legată de necesitatea dezvoltării craniului în raport cu creşterea encefalului. fapt pentru care.2. 62. La nivelul calvariei. administrare de medicamente). cavitatea bucală şi cavităţile nazale. Fontanela mastoidiană. este netedă. acesta prezintă porţiuni membranoase. Fontanela sfenoidală. Craniul nou-născutului văzut lateral. iar în unele locuri. . în timp ce închiderea prematură este însoţită de microcefalie. între oasele constitutive rămân spaţii membranoase largi. respectiv cartilaginoase. c) Procesul alveolar al maxilei. situată simetric. în această fază osteocraniu). Se închide în primele 4-8 săptămâni după naştere. oasele calvariei şi o altă parte a oaselor viscerocraniului nu trec prin faza cartilaginoasă (de condocraniu). Se remarcă volumul mare al craniului neural faţă de cel visceral. se întinde de la spina nazală posterioară până la fosa incisivă. Fontanela bregmatică sau anterioară (Fonticus anterior) este cea mai mare. Fontanela posterioară. iar alte două. Fontanela anterioară. scobitura mandibulei şi procesul condilian al mandibulei. 1. în momentul naşterii. ele se reduc treptat.

Peretele superior (Paries superior). de fisura orbitară inferioară (Fissura orbitalis inferior) prin care nervul infra-orbitar pătrunde în orbită. ultimul se deschide pe faţa anterioară a maxilei. orificiul etmoidal anterior şi orificiul etmoidal posterior. lama orbitară a labirintului etmoidal şi faţa laterală a corpului sfenoidului. 2) globul ocular este slab protejat în jos şi lateral. 2. formând suturile. De aici rezultă: 1) câmpul vizual este mai întins în jos şi lateral. prin gaura suborbitară. Cu „faţa" prin şanţul şi canalul suborbitar. sunt situate la unirea occipitalului. marginea este formată de faţa orbitară a osului zigomatic. Baza sau deschiderea orbitei (Aditus orbitalis). canalul nazolacrimal se deschide în meatul inferior al fosei nazale. Osificarea acestei lame. APARATUL LOCOMOTOR partea posterioară de către aripa mică a sfenoidului. Cu fosa infratemporalăprin fisura orbitară inferioară şi prin canalul zigomatic.54 două. ceea ce explică nevralgiile suborbitare în caz de sinuzită maxilară. în cea mai mare parte. începe pe suprafaţa endocraniană şi se termină pe suprafaţa exocraniană a calvariei. Şanţul şi canalul conţin artera şi nervul suborbitar. Cel mai important detaliu de pe acest perete îl reprezintă şanţul şi canalul suborbitar. marginea medială (Margo medialis) este formată în cea mai mare parte de procesul frontal al maxilei. Comunicările orbitei. Peretele inferior (Paries inferior) este compus din faţa orbitară a maxilei. Baza orbitei poate fi uşor explorată sub piele. Osificarea suturilor începe după vârsta de 45 de ani: întâi la nivelul suturii sagitale şi continuă la nivelul suturii coronare. faţa orbitară a osului zigomatic şi procesul orbitar al palatinului. în partea anterioară. în constituţia lui intră: procesul frontal al maxilei.Şl VISCEROCRANIULUI ORBITELE [Orbita (Cavitas orbitalis)] Orbitele sunt două cavităţi situate de o parte şi de alta a cavităţilor nazale. temporalelor şi parietalelor. în afară de fontanelele indicate. Cu neurocraniul prin canalul optic. orbita este căptuşită de periost. se închid la scurt timp după naştere. CAVITĂŢILE NEURO. Fosa sacului lacrimal se continuă cu şanţul lacrimal (Sulcus lacrimalis) iar aceasta prin canalul nazolacrimal (Canalis nasolachmalis). La omul viu. Cu cavitatea nazală prin canalul nazolacrimal. Peretele lateral (Paries lateralis). Marginea superioară sau marginea supraorbitară (Margo supra-orbitalis) este formată de frontal. 4. Pe ea se văd sutura lacrimomaxilară şi etmoidomaxilară.marginea laterală (Margo lateralis) e formată de zigomatic. lambdoide (50-60 ani) şi solzoase (60-65 ani). Vârful este reprezentat de extremitatea medială a fisurii orbitare superioare (planşa X). sunt situate la unirea sfenoidului. pentru pereţi şi patru margini. dispar de asemenea la scurt timp după naştere. Mai posterior se găseşte orificiul etmoidal anterior. Oasele calvariei cresc treptat şi se unesc. Conturul medial al bazei este şi el mai proeminent ca cel lateral. marginea inferioară sau marginea infra-orbitară (Margo infra-orbitalis) este formată de maxilă şi zigomatic. prelungite înapoi. Este oblic. îndreptat înapoi şi medial. Marginea infero-medială este rotunjită. iar în partea ei cea mai posterioară se observă fisura orbitară superioară (Fissura orbitalis superior). Peretele inferior este subţire şi intră în raport cu sinusul maxilar. Linia suturală conţine însă şi pe mai departe o lamă de ţesut conjunctiv. lacrimalul. Important. parietalului şi mastoidelor. Marginea supero-medială prezintă suturile frontomaxilară. este format de porţiunea orbitară a frontalului şi numai în . Fiecare orbită este comparată cu o piramidă patru unghiulară şi prezintă de studiat: o bază îndreptată înainte. mai pot exista fontanele supranumerare (inconstante): glabelară. Se realizează astfel: 1. Este format din faţa orbitară a osului zigomatic. Cu fosa pterigopalatină prin porţiunea medială a fisurii orbitare inferioare. un vârf îndreptat înapoi. Peretele medial (Paries medialis) răspunde cavităţii nazale. 3. Are forma unui patrulater cu unghiurile foarte rotunjite. Marginea supero-laterală prezintă sutura sfenofrontală. Marginea infero-laterală este ocupată. sagitală (situată între cele două parietale). fisura orbitară superioară. metopică (în sutura metopică). concav. 5. puţin aderent de pereţii orbitei. Pe acest perete se găseşte orificul zigomatico-orbitar. frontalului. Nu trebuie confundate marginile aditusului orbitei cu cele ale cavităţii orbitare propriu-zise. se observă că marginea superioară este mai proeminentă decât marginea inferioară. ele adăpostesc globii oculari şi anexele lor. cu sinostoza suturilor. Conturul ei este cunoscut sub numele de marginea orbitară (Margo orbitalis) şi se subdivide în patru segmente. orificiul etmoidal posterior şi canalul optic. Axul orbitei este oblic dinainte înapoi şi dinafară înăuntru. Examinată pe schelet. frontolacrimală şi frontoetmoidală. Pe acest perete se găseşte fosa sacului lacrimal (Fossa sacci lacrimalis) delimitat de creasta lacrimală anterioară a maxilei şi de creasta lacrimală posterioară de pe osul lacrimal. aripa mare a sfenoidului şi porţiunea orbitară a frontalului. Pe acest perete se găseşte fosa glandei lacrimale. Fontanelele asterice postero-laterale sau mastoidiene [Fonticulus mastoideus (postemlateralis)] în număr de două. cele două axe s-ar întâlni la nivelul şeii turceşti.

Se realizează astfel: 1) cu craniul . o anexă a fosei infratemporale. Peretele superior este format în partea medială de faţa infratemporală de pe aripa mare a sfenoidului.de lama orizontală a palatinului. . 4.prin orificiile lamei orizontale a etmoidului. între cornetul superior şi faţa anterioară a corpului sfenoidului. se delimitează un spaţiu îngust. 3) cu fosa pterigopalatină prin fisura pterigomaxilară de pe peretele ei medial. Acest perete este concav în sens transversal. în meatul mijlociu {Meatus nasalis medius) se întâlnesc elementele descrise la faţa medială a labirintului etmoidal: . 2.bula etmoidală şi procesul uncinat.de lama orizontală a osului palatin.prin canalul nazolacrimal. în meatul inferior {Meatus nasalis inferior) se deschide canalul nazolacrimal.prin apertura piriformă. ce prezintă de studiat patru pereţi şi două orificii: Peretele inferior sau planşeul este format: înainte de procesul palatin al maxilei. în partea inferioară apertura piriformă este delimitată de către spina nazală anterioară. în partea postero-superioară a peretelui lateral. 3. mijlociu şi inferior. Peretele inferior şi cel posterior lipsesc. cuprinsă între extremitatea posterioară a cornetelor şi choane. lacrimalul. medial . prin el fosele nazale comunică cu faringele.prin gaura sfenopalatină. etmoidul. Este format în sus . Peretele medial. spina nazală a frontalului. format de faţa temporală a osului zigomatic şi a ramurii mandibulei. feţele anterioară şi inferioară ale corpului sfenoidului. Peretele lateral. 7. curb. este reprezentat printr-un orificiu mare. FOSA PTERIGOPALATINĂ {Fossa pterygopalatina) Fosa pterigopalatină este situată între tuberozitatea maxilei. se numeşte meat nazofaringian {Meatus nasaopharingeus). Peretele superior sau bolta se prezintă ca un şanţ îngust. Peretele medial sau septul osos al nasului {Septum naşi osseum) separă cele două cavităţi nazale. Cornetele delimitează cu peretele lateral al cavităţii nazale. în sus . CAVITĂŢILE NAZALE {Cavitas naşi) Cavităţile nazale. prin care fosa temporală comunică cu fosa noastră. lama orizontală (ciuruită) a etmoidului. 3. Fiecare dintre ele poate fi asemănată cu un coridor turtit transversal. între ele se delimitează hiatul semilunar. 2) cu fosa temporală prin spaţiul larg. 5. Fosa infratemporală are următorii pereţi: 1.acoperit de aripile vomerului.prin orificiile de pe peretele lateral al cavităţii. Fosa infratemporală este o regiune topografică în care se găsesc cei doi muşchi pterigoidieni. format de lama laterală a procesului pterigoid şi de tuberozitatea maxilei. Comunicările cavităţilor nazale. Tot aici se găseşte şi gaura sfenopalatină {Foramen sphenopalatinum) care asigură comunicarea între fosa pterigopalatină şi cavitatea nazală. Comunicările fosei infratemporale. dreaptă respectiv stângă sunt situate în centrul feţei. sinusul maxilar şi celulele etmoidale anterioare.de lama perpendiculară a etmoidului. 2. 6. Cu fosa pterigopalatină . orientat dinainte înapoi. lateral de lama medială a procesului pterigoid. iar în jos de vomer. Cele două oase delimitează un unghi deschis înainte.prin gaura ovală şi gaura spinoasă. aici se găseşte fisura pterigomaxilară {Fissura pterygomaxillaris) ce conduce în fosa pterigopalatină. 4) cu orbita prin fisura orbitară inferioară. FOSA INFRATEMPORALĂ {Fossa infratemporalis) Este situată sub fosa temporală.de marginea posterioară a vomerului. în rest. Orificiul anterior al cavităţilor nazale sau apertura piriformă {Apertura piriformis) este circumscris de scobiturile nazale ale celor două maxile şi de cele două oase nazale. iar înapoi . acesta conduce în infundibulul etmoidal în care se deschid sinusul frontal. în constituţia lui intră şase oase: maxila. Este. 5. sfenoidul. în meatul superior {Meatus nasalis superior) se deschid celulele etmoidale posterioare. Se realizează în felul următor: 1. nervul mandibular şi artera maxilară. între cele două oase se găseşte sutura palatină transversă. fiind situată în fundul acesteia. procesul pterigoid şi lama perpendiculară a palatinului. Cu exteriorul . Sunt orificii dreptunghiulare şi formate astfel: în jos . 4. numit reces sfenoetmoidal {Recessus spheno-ethmoidalis) în care se deschide sinusul sfenoidal. Cu orbita . delimitat de arcada zigomatică. Cu faringele . Pe acest perete se găsesc cornetul superior şi mijlociu (care aparţin etmoidului) respectiv cornetul inferior (care este un os aparte). 5) cu canalul mandibulei prin gaura mandibulei. numită meatul comun {Meatus naşi communis). Cu sinusurile paranazale . format tuberozitatea maxilei. cele trei meaturi: superior. Peretele anterior.de corpul sfenoidului . Porţiunea posterioară acestui meat. care la omul viu este completat de cartilajul septului nazal.STUDIUL OASELOR 55 prin ea trec artera sfenopalatină şi ramuri nervoase destinate mucoasei nazale. în constituţia lui intră: nazalul. de fapt.prin choane. Peretele lateral. Cu cavitatea bucală prin canalul incisiv. între faţa medială a cornetelor şi septul nazal se formează o fisură verticală. Orificiile posterioare ale cavităţilor nazale sau choanele {Choanae). Cu craniul . lama perpendiculară a palatinului şi cornetul inferior. în partea anterioară se găseşte orificiul superior al canalului incisiv.

are o grosime destul de uniformă. un vârf şi patru pereţi. 4) acţiunea muşchilor cefei. Aici se găseşte gaura sfenopalatină. la care converg căpriorii de rezistenţă ai bazei craniului. b) fisura orbitară inferioară. Arhitectura scheletului capului. De la nervul maxilar. fie din oase pneumatice. Peretele lateral lipseşte. prezintă găurile şi canalele alveolare pentru trecerea nervilor şi arterelor alveolare postero-superioare. pentru trecerea arterei omonime şi a ramurilor nervoase destinate cavităţii nazale. Peretele posterior este format de procesul pterigoid. Baza este îndreptată în sus. 2) cu orbita prin fisura orbitară inferioară. Viscerocraniul este alcătuit . Pe alocuri este formată numai din lame subţiri de substanţă compactă. la nivelul protuberantei occipitale interne. prin care ies nervul maxilar şi artera suborbitară.5. . Căprior temporal (stânca temporalului). Baza craniului prezintă diferenţe de grosime mai mari.5. care rotunjesc craniul.3. şi cele două canale palatine mici pentru arterele şi nervii omonimi. în medie de 5 mm. La nivelul viscerocraniului se întâlnesc patru perechi de linii sau stâlpi de rezistenţă.2. Este formată din faţa maxilară a aripii mari a sfenoidului şi de faţa inferioară a corpului acestuia. .prin gaura rotundă. Comunicările fosei pterigopalatine. Se realizează astfel: 1) cu craniul . Aici se găseşte canalul pterigoid prin care trece nervul canalului pterigoidian. prezintă: a) gaura rotundă. 6) cu alveolele dentare . Fig. el este înlocuit prin fisura pterigomaxilară. care reflectă ARHITECTURA SCHELETULUI CAPULUI Forma capului uman rezultă din interacţiunea mai multor factori: 1) dezvoltarea encefalului şi creşterea consecutivă a neurocraniului. Căprior sfenoidal (aripa mica a sfenoidului). 3) concentrarea organelor de simţ la limita dintre neuroşi viscerocraniu. Căpriorul frontal al bazei craniului.4. Căpriorul occipital. a muşchilor masticatori şi a gravitaţiei. Se înţelege că diferenţele de grosime şi de arhitectură au un rol important în organizarea liniilor de rezistenţă şi în condiţionarea liniilor de fractură.fie din oase subţiri. care prezintă o bază. Stâlpul zigomatic cu ramura ascendentă şi (3) posterioară. APARATUL LOCOMOTOR Calvaria sau bolta craniului este formată din două lame de substanţă compactă şi dintr-un strat de diploe între ele.56 în fosa pterigopalatină este situat nervul maxilar. Stâlpul pterigopalatin. prin care nervul maxilar pătrunde în această fosă. Porţiunea bazilară a occipitalului.4. Se asigură astfel o mare rezistenţă şi elasticitate din partea scheletului capului. ganglionul pterigopalatin şi artera maxilară pleacă multe ramuri. fără substanţă spongioasă. Vârful este îndreptat în jos şi este format prin întâlnirea procesului pterigoid cu tuberozitatea maxilei. Linia mandibulară. dar. Adaptările de formă ale oaselor capului sunt însoţite de o arhitectură corespunzătoare. ajunge la 10-15 mm. B. Stâlpul frontonazal. . 1. A. 4) cu exobaza prin canalul pterigoidian. 3) cu cavitatea nazală prin gaura sfenopalatină. Peretele anterior este format de tuberozitatea maxilei. 64. . 2) poziţia bipedă. La creşterea rezistenţei craniului mai contribuie suturile şi dura mater care căptuşeşte neurocraniul. Peretele medial este format de lama perpendiculară a palatinului. ganglionul pterigopalatin şi terminaţia arterei maxilare. . care străbat orificiile acestei fose şi se răspândesc în regiunile învecinate. Fosa pterigopalatină este comparată cu o piramidă patruunghiulară. Vârful se continuă cu trei canale: canalul palatin mare prin care ies nervul palatin mare şi artera palatină descendentă. viteza relativ mică de deplasare şi transmiterea funcţiilor de prehensiune la membrele superioare. 5) cu palatul osos prin -canalul palatin mare şi canalele palatine mici. Aceşti factori contribuie la dispariţia botului şi apariţia viscerocraniului. 1. . . . ceea ce determină alungirea viscerocraniului. iar în altele conţine substanţă spongioasă abundentă.2.cu unele excepţii . 7) cu fosa infratemporală prin fisura pterigomaxilară. A.prin orificiile şi canalele alveolare de pe tuberozitatea maxilei.

Linia mandibulară sumează presiunile exercitate asupra arcadei dentare inferioare. Arcurile transversale sunt reprezentate de creasta transversală a frontalului înainte. 2. B. care îi dau forma literei S culcat (C\J ). arcada zigomatică. 3. a lamei perpendiculare a palatinului şi a procesului pterigoidian şi ajunge la nivelul corpului sfenoidului. La nivelul calvariei. de aici se transmit la neurocraniu. şi revin la linia temporală a frontalului. CLAVICULA (Clavicula) Clavicula este un os lung şi pereche. există un căprior frontal. OASELE MEMBRULUI SUPERIOR (Ossa membri superioris) Membrul superior este constituit din patru segmente: umăr. solzul temporalului şi aripa mare a sfenoidului împiedică deplasarea în afară a celorlalte două oase. liniile de fractură sunt situate între arcuri. urcă de-a lungul feţei anterioare a corpului maxilei şi ajunge la osul zigomatic. Vom studia mai întâi oasele membrelor superioare şi apoi pe cele ale membrelor inferioare. fiind astfel un reper important pentru delimitarea unor regiuni ale corpului şi pentru localizarea eventualelor afecţiuni. C. una este medială. înapoi. braţ. antebraţ. de aici se transmite la mastoidă. o parte din forţele produse de masticaţie. Arcul mediosagital trece prin creasta frontală. şi altul occipital. continuându-se cu căpriorii de rezistenţă ai acestuia. şi de liniile nucale. 4. protuberanta occipitală internă şi creasta occipitală internă. 1. în primul rând. numită membrul liber. Arcurile laterosagitale trec dinainte înapoi. La nivelul calvariei se întâlnesc trei arcuri de rezistenţă cu orientare sagitală. Alături 57 de ele.STUDIUL OASELOR forţele de presiune ce se dezvoltă în timpul masticaţiei în dreptul arcadelor dentare. la liniile temporale al calvariei şi la baza neurocraniului. ramura şi capul mandibulei. 1. reprezentat de crista galii şi corpul sfenoidului. datorită felului de angrenare al oaselor constitutive: majoritatea suturilor sunt dinţate. Căpriorii de rezistenţă sunt în număr de şase. în primul rând. Cea mai mare parte a presiunilor produse de masticaţie converg însă în direcţia porţiunii bazilare a occipitalului. la rândul lor. La nivelul bazei neurocraniului se întâlnesc căpriori de rezistenţă. unite prin două arcuri transversale. care corespunde crestei occipitale interne. b) a doua se continuă cu arcada zigomatică şi cu liniile temporale de pe calvaria. şi alta laterală. apoi urmează traiectul liniei oblice de pe corpul mandibulei. Dintre aceste două curburi. CENTURA MEMBRULUI SUPERIOR (Cingulum membri superioris) Centura membrului superior sau centura pectorală (Cingulum pectorale) formează scheletul umărului şi asigură legătura dintre oasele membrului liber şi toracele osos. Osul poate fi explorat prin palpare aproape pe toată întinderea lui. fiind cuprinsă între manubriul sternului şi acromionul scalpului. OASELE MEMBRELOR (Skeleton appendiculare) Membrele sau extremităţile sunt două perechi de apendice mobile. procesul mastoidian şi baza craniului. Clavicula este formată din corp şi două extremităţi. înspre arcurile de rezistenţă ale calvariei. Arcurile de rezistenţă ale calvariei sunt întărite prin suturile de la acest nivel. Fracturile interesează. Ei sunt alcătuiţi: posterior de cele două stânci ale temporalului. anterior de cele două aripi mici ale sfenoidului. zonele mai slabe. 3. care reprezintă astfel piesa de rezistenţă maximă a bazei neurocraniului şi care nu se fracturează decât foarte rar. . cu concavitatea posterioară. numită centura membrului. Clavicula prezintă două curburi inegale. linia temporală inferioară a parietalului. în timp ce parietalul şi frontalul sunt tăiate în dauna lamei compacte externe. 4. şi o porţiune care o continuă pe precedenta. Stâlpul pterigopalatin porneşte de la nivelul ultimilor molari superiori. Stâlpul zigomatic porneşte de la nivelul primului molar superior. prin linia temporală a frontalului. urcă de-a lungul procesului frontal al maxilei şi se răsfrânge pe marginea supra-orbitară a frontalului. Suturile intervin ca arcuri de rezistenţă. Stâlpul frontonazal porneşte de la nivelul caninilor şi al incisivilor superiori. Ele sunt împărţite în membre superioare şi membre inferioare. prin rădăcina longitudinală a procesului zigomatic. osul zigomatic. Forma osului poate fi observată prin simpla inspecţie. astfel. lama internă. de aici se îndreaptă dinapoi înainte. Cei şase căpriori converg către porţiunea bazilară a occipitalului. liniile de rezistenţă se divid: a) una dintre ele continuă procesul orbitar al osului zigomatic şi ajunge frontonazal. este orientată transversal. şi interesează. situat la limita dintre torace şi gât. pe care se sprijină stâlpii de rezistenţă ai viscerocraniului şi care transmit. destinate diferitelor mişcări. situate între liniile de rezistenţă. Ea este constituită din două oase: clavicula şi scapula. Aici. mână. cu concavitatea anterioară. urcă de-a lungul tuberozităţii maxilei. Extremităţile prezintă o porţiune care le leagă de trunchi. iar aripa mare a sfenoidului şi solzul temporalulului au marginea tăiată în dauna lamei compacte interne. 2. sutura sagitală.

Medial de şanţ. Este concavă în treimea laterală. şi linia trapezoidă (Linea trapezoidea) situată anterolateral faţă de tubercul. situat la partea postero-superioară a toracelui. Linia trapezoidală. Pe schelet. Clavicula văzută de jos. cu muşchii scaleni. EXTREMITATEA MEDIALĂ sau STERNALĂ (Extremitas sternalis) este voluminoasă. Extremitatea laterală (acromială). anterior . de pe ea se desprinde transversal o puternică lamă. determinând complicaţii vasculare şi nervoase.marginea concavă a acestei extremităţi. în porţiunea mijlocie are raporturi cu muşchiul omohioidian. Este şi ea concav-convexă. Priveşte posterior şi lateral. Marginea anterioară. . numită spim scapulei. . MARGINEA POSTERIOARĂ. acest os se întinde între primul spaţiu intercostal şi coasta a VIIP Osul este aplicat pe torace. 66. FAŢA SUPERIOARĂ este netedă în porţiunea ei mijlocie şi se poate palpa sub piele. se găseşte impresiunea ligamentului costoclavicular (Impressio ligament costoclavicularis) pe care se insera ligamentul cu acelaşi nume. . Se continuă în porţiunea ei laterali cu o prelungire liberă. lateral (şi puţin înainte) unghiul cel mai voluminos (prevăzut cu o cavitate articulară). Margineaposterioară. Orientare. Se aşază: lateral . 1. Se aşază: posterior faţa prevăzută cu o puternică spină. Extremitatea medială (sternală). în porţiunea laterală a marginii se insera muşchiul trapez. . Impresiunea ligamentului costoclavicuIar.3. .4. cu artera şi vena subclaviculară şi cu trunchiurile plexului brahial. Faţa sternală a extremităţii mediale. . rugozităţile dau inserţie muşchiului sternocleidomastoidian. MARGINEA ANTERIOARĂ. dar în sens invers decât marginea anterioară. ea este convexă în treimea medială. muşchilor deltoid şi trapez. prevăzută cu un şanţ. în sus marginea cea mai mică şi subţire.58 APARATUL LOCOMOTOR Fig. . iar la partea laterală. Faţa acromială a extremităţii laterale. de asemenea. Lateral de şanţ se găseşte o suprafaţă rugoasă numită tuberozitatea ligamentului coraco-clavicular (Tuberositas ligamenti coracoclavicularis) pe care se insera ligamentele coraco-claviculare. în porţiunea ei mijlocie. . prezintă o faţă sternală (Facies articularis sternalis) destinată articulării cu manubriul sternului. iar în jos . numită acromion.5. Clavicula văzută de sus. gaura nutritivă şi şanţul care ne-a servit la orientarea osului.2. 65. Marginea anterioară.2.4.faţa osului. Tuberozitatea este formată din două proeminenţe: tuberculul conoid (Tuberculum conoideum) situat aproape de marginea posterioară a osului. 1. La cele două extremităţi. căluşul poate comprima sau chiar include aceste formaţiuni. Pe tubercul se insera ligamentul conoidian. faţa superioară este rugoasă şi dă inserţii musculare. trei margini şi trei unghiuri. pe care-1 depăşeşte însă lateral. Această spină împarte faţa posterioară într-o fosa situată deasupra şi alta situată dedesubtul ei. FAŢA INFERIOARĂ răspunde primei coaste. Şanţul pentru inserţia muşchiului subclavicular.3.6.8. clavicula poate fi fracturată în porţiunea ei mijlocie. . Fig. luând astfel parte la formarea umărului şi la delimitarea axilei. EXTREMITATEA LATERALĂ sau ACROMIALĂ (Extremitas acromialis) este turtită. Prezintă două feţe. . La partea medială a acestei feţe. unde dă inserţie muşchiului pectoral mare. Prezintă. neaderentă de faţa posterioară . SCAPULA (Scapula) acromială (Facies articularis acromialis) destinată Scapula sau omoplatul este un os lat. care leagă clavicula cu procesul coracoid al scapulei. prezintă o faţă articulării cu acromionul. iar pe linia trapezoidă ligamentul trapezoid. Marginea posterioară. de formă triunghiulară. Fragmentele fracturate pot leza vasele subclaviculare şi trunchiurile plexului brahial. Tuberculul conoid. 1. Aceste raporturi sunt deosebit de importante. deoarece în căderile pe umăr. FAŢA POSTERIOARĂ sau DORSALĂ (Facies posterior). Orientare. Corpul claviculei (Corpus claviculae) prezintă două feţe şi două margini. .extremitatea turtită. unde dă inserţie muşchiului deltoid. scapulei. Spina scapulei (Spina scapulae) aderă de faţa posterioară a scapulei.7. Pe acest şanţ (Sulcus musculi subclavii) se insera muşchiul subclavicular.

. Aici se insera muşchiul ridicător al scapulei. .9.8. Fosa subspinoasă sau infraspinoasă (Fossa . Marginea medială a osului. UNGHIUL INFERIOR (Angulus inferior). iar prin cea inferioară muşchiului deltoid. FAŢA COSTALĂ (Facies costalis) sau FAŢA ANTERIOARA (Facies anterior). are deosebită importanţă practică. se formează unghiul acromionului (Angulus acromialis). Procesul coracoid. Marginea superioară a osului. Fosa subscapulară. Este subţire şi prezintă scobitura sau ineizura scapulei (Incisura scapulae).7. alta laterală. se pot face măsurătorile pentru stabilirea eventualelor luxaţii ale centurii scapulare. MARGINEA MEDIALĂ (Margo medialis) poate fi explorată sub piele. Este uşor rotunjit. Prezintă o concavitate. prin care spina aderă de faţa poasterioară a scapulei. . .4. Fosa supraspinoasă.9. Faţa posterioară a scapulei. Unghiul superior al osului. Acromionul (Acromion). Prezintă de studiat două elemente: 4. Prin scobitură trece nervul suprascapular. Dă inserţie mai multor muşchi: infraspinos. Spina scapulei are o formă triunghiulară. dintre care una anterioară.8.5. Aici se insera muşchii rotund mare şi rotund mic. MARGINEA LATERALĂ (Margo lateralis). 1. Unghiul inferior. a treia dorsală. 67. Marginea medială a osului. .3. . cu care se articulează. Mediat de scobitură. se insera muşchiul subscapular.12. . Este o proeminenţă turtită de sus în jos şi palpabilă sub piele. 68. . Ea are trei margini. . Acromionul. Procesul coracoid. dinţat anterior. Marginea laterală a osului.10. liberă şi concavă. . Dă inserţie muşchiului supraspinos. Pe ea se insera numeroşi muşchi.2. romboid mic. Marginea superioară a osului. Pe fosă. MARGINEA SUPERIOARĂ (Margo superior). Este cel mai voluminos. rotund mare. .6. .13. .7.6. Colul scapulei. marginea superioară dă inserţie muşchiului omohioidian. fosa subscapulară (Fossa subscapularis) străbătută de creste oblice. Marginea dorsală este groasă şi rugoasă şi dă inserţie.STUDIUL OASELOR 1Q Fig. . Ineizura scapulei. UNGHIUL SUPERIOR (Angulus superior). 3.5. Unghiul superior.11. Prezintă faţa articulară a acromionului (Facies articularis acromiî) pentru extremitatea laterală a claviculei. Cavitatea glenoidală.3. Fosa supraspinoasă (Fossa supraspinata). 12. Spina scapulei şi acromionul se pot palpa sub piele. Ea este orientată spre coloana vertebrală. prin buza superioară muşchiului trapez. rotund mic. Aici se insera muşchiul dinţat anterior. . Unghiul inferior al osului.10. infraspinata).4. dintre care amintim muşchiul romboid mare. . Pe porţiunea medială a feţei se mai insera şi muşchiul dinţat anterior. Colul scapulei. Cavitatea glenoidală. Marginea laterală a osului. UNGHIUL LATERAL (Angulus lateralis). . ca şi pe crestele oblice.11. .2. Spina scapulei. Unghiul acromionului. -14. . . Faţa costală a scapulei. Unghiul acromionului. . Este orientată spre axilă. La unirea acromionului cu buza inferioară a spinei scapulei. 1. se poate explora parţial. Acromionul. prezentând o faţă superioară şi alta inferioară. situat la unirea celor două formaţiuni. pornind de la el. Fig. . Ineizura scapulei. Fosa subspinoasă. Faţa articulară pentru claviculă. 2. Este ascuţit şi uşor de explorat sub piele.

Faţa posterioară (Facies posterior) este străbătută oblic de şanţul nervului radial. Prezintă o diafiză şi două epifize. Scapula are mai multe găuri nutritive: în fosa supraspinoasă. Este unită cu corpul prin colul chirurgical (Collum chirurgicum) al osului. Marginea laterală se continuă cu creasta supracodiliană laterală (Crista supracondylaris lateralis) care se termină pe epicondilul lateral. iar pe creasta tuberculului mic muşchiul rotund mare.60 1. CORPUL (Corpus humerî). 4. a cărei bază ocupă spaţiul dintre cavitatea glenoidă şi scobitura scapulei. amândouă se recurbează. Prin şanţ alunecă tendonul capului lung al muşchiului biceps brahial. iar pe braţul inferior muşchiul brahial. anterior şanţul profund pe care această extremitate îl prezintă. se articulează cu cavitatea glenoidă a scapulei. Pe el se insera muşchi (capul scurt al bicepsului brahial. Pe el se insera muşchiul subscapular. deasupra şanţului se insera capul lateral. ceva mai sus de mijlocul ei o rugozitate în formă de V. Prezintă trei feţe şi trei margini. Marginea anterioară este bine pronunţată. Tot aici are loc dezlipirea traumatică a epifizei. 3) o impresiune rugoasă pentru inserţia muşchiului coracobrahial. iar dedesubtul lui se insera capul medial al muşchiului triceps brahial. pe cea mijlocie muşchiul subspinos. EXTREMITATEA sau EPIFIZA INFERIOARĂ este turtită şi recurbată dinapoi înainte. Pe creasta tuberculului mare se insera muşchiul pectoral mare. iar pe cea inferioară muşchiul rotund mic. reprezentând o treime dintr-o sferă. 3. SCHELETUL MEMBRULUI SUPERIOR LIBER (Pars libera membri superioris) (Skeleton membri superioris liberi) SCHELETUL BRAŢULUI HUMERUSUL (Humerus) Este un os lung şi pereche. priveşte medial. Acest nerv poate fi interesat în fracturile osului. Este situat pe partea laterală a capului în partea superioară. medial suprafaţa ei articulară. de formă ovoidă. faţa antero-laterală este înconjurată de nervul axilar. care se poate produce la copii şi tineri. EPIFIZA sau EXTREMITATEA SUPERIOARĂ. Capul humerusului (Caput humeri). poate fi explorat prin spaţiul deltopectoral. se articulează cu capul humerusului. ele devin adevărate creste în jumătatea distală a lui. este şanţul nervului radial (Sulcus nervi radialis) prin care trec nervul radial şi artera brahială profundă. care pleacă de pe faţa posterioară. prismatic triunghiular în cea inferioară. Se aşază: în sus extremitatea prevăzută cu un cap sferic. iar cea superioară este tuberculul supraglenoidian {Tuberculum supraglenoidale) pentru inserţia capului lung al muşchiului biceps brahial. Axul său formează cu axul diafizei un unghi de 130°. Deasupra tuberozităţii. cu mult mai slab în porţiunea superioară. El este limitat de creasta tuberculului mare (Crista tuberculi majoris) situată anterior. Cele mai frecvente fracturi ale humerusului se întâlnesc la nivelul colului chirurgical. 2) şanţul intertubercular . Epifiza superioară sau proximală prezintă mai multe elemente descriptive. Este aproape cilindric în porţiunea superioară. coracobrahialul şi pectoralul mic) şi ligamentele conoid şi trapezoid. Colul anatomic (Collum anatomicum). 1. 5. Procesul coracoid (Processus coracoideus). numită tuberozitatea deltoidiană (Tuberositas deltoidea)\ pe braţul ei superior se insera muşchiul deltoid. 2. Tuberculul mic (Tuberculum minus) este situat pe partea anterioară a epifizei. şi de creasta tuberculului mic (Crista tuberculi minoris) situată posterior. care separă capul humerusului de restul epifizei. iar marginea medială se continu[ cu creasta supracondiliană medială (Crista supracondylaris medialis) care se termină pe epicondilul medial. Orientare. Ele dau inserţie despărţitoarelor care separă muşchii anteriori de cei posteriori ai braţului. deoarece epifiza superioară şi diafiza se sudează abia la vârsta de 20-25 ani. Este o prelungire recurbată. Cavitatea glenoidă (Cavitas glenoidalis) este legată de restul scapulei printr-o porţiune mai îngustă. Procesul coracoid. se află un şanţ puţin pronunţat. Este un şanţ circular. Este un şanţ vertical. în sus şi puţin posterior. în fosa subspionasă. Tuberculul mare (Tuberculum majus). numită gâtul sau colul scapulei (Collum scapulae). prezintă trei feţişoare pentru inserţii musculare. Pe feţişoara superioară se insera muşchiul supraspinos. la nivelul acromionului şi la nivelul procesului coracoid. Marginea laterală (Margo lateralis) şi marginea medială (Margo medialis) prezintă caractere comune. terminându-se pe epicondilul corespunzător. Sub tuberozitate. astfel că diametrul transversal este cu mult mai mare ca cel antero-posterior. La cele două extremităţi ale cavităţii se găsesc rugozităţi: cea inferioară este tuberculul subglenoidian sau infraglenoidian (Tuberculum infraglenoidale) pentru inserţia capului lung al muşchiului triceps. Şanţul intertubercular (Sulcus intertubercularis) sau culisa bicipitală. Punţi pronunţate în jumătatea proximală a corpului. bine diferenţiate în porţiunea inferioară. Cavitatea este puţin profundă. Faţa antero-medială (Facies anterior medialis) prezintă: 1) gaura nutritivă a osului. APARATUL LOCOMOTOR care descinde de la epifiza superioară. care pleacă de pe faţa anterioară a epifizei şi se termină pe faţa antero-medială a diafizei. Faţa antero-laterală (Facies anterior lateralis) prezintă. 2. Este o suprafaţă articulară netedă.

Trohleea. . Culisa bicipitală. . .4.9. . Capul. Şanţul intermediar. . Fig. . -9.5. 1.4.15.8.10. . Epicondilul medial. Fosa olecraniană. 1.6. Tuberculul mare. . Condilul lateral.6. Trohleea.8. Capitalul. Capul. 3. Şanţul nervului ulnar. Colul anatomic.2. 71. . .10.13. . . .8. Humerusul văzut anterior. 69.Fosaradială. 70. Fig. . Humerusul văzut posterior. . . Tuberozitatea deltoidiană.5. Fosa coronoidă. Tuberculul mare. . . Colul chirurgical înconjurat de (5) nervul axilar. Epicondilul medial. .14. .10. .2. Capul. Tuberculul mare.STUDIUL OASELOR / 2 8 7 Fig. .2.7. 1. . . . . . .4. Colul anatomic.3. Şanţul nervului radial. -12.7. Colul chirurgical. Colul chirurgical. Trohleea. Epicondilul medial. . Nervul radial traversând şanţul omonim.9. Tuberculul mic. Humerusul văzut posterior.6.3. Epicondilul lateral. Nervul ulnar traversând şanţul omonim. Marginea anterioară.ll. Epicondilul lateral.7. Colul anatomic.

. la care se termină creasta supracondiliană medială a diafizei. Pe el se insera muşchii supinatori ai antebraţului. cu deschiderea laterală. răspunzând marginii fosetei articulare de pe capul radiusului. situat în partea medială a antebraţului. Pe epicondilul medial se insera muşchi pronatori ai antebraţului. în ea pătrunde olecranul. Prezintă de studiat corpul şi două epifize. CORPUL (Corpus ulnae). în prelungirea degetului mic. fiind un reper important (ca şi epicondilul medial) pentru proiecţia formaţiunilor de la nivelul antebraţului. în ea pătrunde capul radiusului. două categorii de formaţiuni. Examinate pe scheletul articulat. scurt extensor al policelui. fiecare prezintă deci trei feţe şi trei margini. Ele sunt reprezentate de către: trohleea humerusului. iar lateral marginea cea mai ascuţită a osului. la rândul lui. în ea pătrunde procesul coronoidian al ulnei. ULNA (Ulna) Este un os lung şi pereche. deschis lateral. flexor superficial al degetelor). Torsiunea humerusului. formând astfel un inel osteofibros. Fose. deasupra epicondilului medial se găseşte în mod inconstant (în aproximativ 1% din cazuri) o apofiză triunghiulară. El este articular. Orientare. supinator extensor al degtelor.62 APARATUL LOCOMOTOR Epifiza distală prezintă un condil şi doi epicondili. printr-o linie verticală. ele delimitează spaţiul interosos. Deasupra liniei oblice se delimitează o suprafaţă triunghiulară pentru inserţia muşchiului anconeu. iar mai jos muşchii: lung abductor al policelui. într-o fâşie medială şi alta laterală. Aceste două oase se articulează prin epifizele lor. 1. iar altul lateral. Se poate explora prin inspecţie şi palpare. Sunt destinate radiusului şi ulnei. Este puţin concav înainte. imprimând direcţia mişcărilor din articulaţia cotului. Condilul humerusului (Condylus humeri) supracondilian (Processus supracondylaris). respectiv extensori ai antebraţului. iar în partea inferioară muşchiul pătrat pronator. La adult ele formează un unghi ascuţit. unul este medial. Se pune în sus extremitatea mai voluminoasă. La el se termină creasta supracondiliană laterală a diafizei. La aproximativ 5-6 cm pe marginea medială. Suprafeţe articulare. Faţa lui posterioară prezintă şanţul nervului ulnar (Sulcus nervi ulnaris) pe unde trece nervul omonim. două povârnişuri şi un şanţ. dacă ţinem seama de această formă prismatic-triunghiulară a diafizelor. în mişcările de flexiune ale antebraţului. Fosa r a d i a l ă (Fossa radialis) este situată deasupra capitulului. Pe scheletul articulat el este puţin oblic de sus în jos şi medio-lateral. E p i c o n d i l u l l a t e r a l (Epicondylus lateralis). Epicondilii sunt două proeminenţe. Este mai mic decât cel medial. care servesc pentru inserţii musculare. Procesul este legat de epicondil printr-o bandeletă fibroasă. Şanţul are un traiect spiroid de jos în sus şi medio-lateral. Faţa posterioară (Faciesposterior). Pe fâşia medială a feţei posterioare se insera muşchiul extensor ulnar al carpului. Este o puternică proeminenţă triunghiulară. se vede că radiusul depăşeşte ulna prin epifiza lui inferioară şi este depăşit de aceasta prin epifiza superioară. în treimea superioară de o linie oblică în jos şi medial. rămânând însă distanţate la nivelul diafizelor printr-un spaţiu eliptic numit spaţiul interosos. la rândul ei. pe cea laterală se insera sus muşchiul supinator. numită procesul OASELE ANTEBRAŢULUI Antebraţul are două oase paralele: unul situat în prelungirea degetului mic. mâinii şi degetelor (scurt extensor radial al carpului. prin care trec nervul median şi artera brahială. anconeu). ai mâinii şi degetelor (rotundul pronator. Prezintă gaura nutritivă. extensor al degetului mic. 2. flexor ulnar al carpului. Diafizele celor două oase sunt prismatice triunghiulare. ce se privesc printr-una din marginile lor. pe faţa anterioară a epifizei. Este străbătută. Orientarea acestor elemente descriptive este uşor de reţinut. T r o h l e e a h u m e r u s u l u i (Trochlea humeri) răspunde scobiturii trohleare de pe ulnă. situată lateral de trohlee. ulna precumpăneşte în formarea articulaţiei cotului. B. se poate explora prin inspecţie şi palpare. în mişcările de flexiune. porţiunea inferioară este împărţită. Ca urmare. C a p i t u l u l (Capitulum humeri) este o proeminenţă rotunjită. iar radiusul în formarea articulaţiei radiocarpiene. Sunt în număr de trei. F o s a c o r o n o i d ă (Fossa coronoidea) este situată deasupra trohleei. Axul transversal al capului humerusului şi cel al condilului numeral nu se află în acelaşi plan frontal. respectiv flexori ai antebraţului. prezintă. El răspunde fosetei articulare de pe capul radiusului. numit ulnă şi altul situat în prelungirea policelui. A. pe faţa posterioară a epifizei. F o s a o l e c r a n i a n ă (Fossa olecrani) este situată deasupra trohleei. are 14-20° şi denotă torsiunea osului. capitulul humerusului şi un şanţ intermediar. Ea este formată din două margini. formând cu humerusul un unghi. palmar lung. flexor radial al carpulu. La nou-născut unghiul are aproximativ 60°. lung extensor al policelui şi extensorul indicelui. prezintă trei feţe şi trei margini. numit radius. extensor ulnar al carpului. anterior scobitura acestei extremităţi. E p i c o n d i l u l m e d i a l (Epicondylus medialis). Ş a n ţ u l i n t e r m e d i a r separă trohleea de capitul. numite margini interosoase. Faţa anterioară (Facies anterior). în mişcările de extensiune ale antebraţului. în partea superioară a feţei se insera muşchiul flexor profund al degetelor.

-w\ R. . Procesul coronoid al ulnei. . Marginea laterală sau interosoasă (Margo Faţa medială (Facies medialis). . Procesul stiloidian al ulnei. Spaţiul interosos. pe faţa posterioară a osului. situat la partea laterală a antebraţului. EXTREMITATEA sau EPIFIZA INFERIOARĂ. Ramura de bifurcaţie posterioară poartă numele de creasta muşchiului supinator (Crista musculi supinatoris) pentru inserţia muşchiului omonim. Ulna şi radiusul văzute anterior. Marginea posterioară (Margoposterior). . Marginea laterală (interosoasă) a ulnei.6. . . Ulna şi radiusul văzute posterior. El este palpabil în jumătatea lui inferioară. în dreptul policelui. descinde sub forma unei . .5.6. Prezintă două formaţiuni: capul şi procesul stiloid.13. Este largă în porţiunea superioară şi se îngustează în partea inferioară. Capul ulnei. Este situat pe partea medială a capului. . 73. . în sus. 1. în care este situată incizura radială a epifizei proximale. . Spaţiul interosos. Pleacă de pe olecran. Marginea laterală (interosoasă) a ulnei. -12. Capul radiusului.4.8.3. 72.7. Olecranul se palpează cu uşurinţă pe faţa posterioară a articulaţiei cotului. Scobitura trohleară prezintă o creastă anteroposterioară. Proemină sub piele. Este bine pronunţată. Tuberozitatea ulnei. unde este de altfel palpabilă sub piele. numită scobitura sau i nc i z u r a r a d i a l ă (Incisura radialis) care s e articulează cu capul radiusului. şi dispare apoi în treimea inferioară a diafizei.2. un şanţ prin care trece tendonul muşchiului extensor ulnar al carpului. EXTREMITATEA sau EPIFIZA SUPERIOARĂ.9.7. cu vârful în jos. ce uneşte corpurile celor două oase ale antebraţului. Procesul stiloid al radiusului. Pe partea laterală a procesului coronoid se găseşte o feţişoară articulară semilunară. Olecranul. 1. . ce răspunde şanţului de pe trohleea humerusului. Orientare. Colul radiusului.10. Prezintă un corp şi două epifize. 1. Marginea anterioară (Margo anterior). între cap şi procesul stiloid se formează. Marginea medială (interosoasă) a radiusului. Colul radiusului.2. lateral procesul descendent al acestei extremităţi.8. Cele două proeminenţe formează între ele un unghi drept şi circumscriu o cavitate articulară ce priveşte anterior. Procesul stiloid al ulnei. Pe olecran se insera muşchiul triceps brahial. Scobitura trohleeară. se bifurcă şi delimitează o suprafaţă triunghiulară. are trei feţe şi trei margini. . Suprafaţa laterală a capului se numeşte circumferinţă articulară (Circumferentia articularis) şi se articulează cu incizura ulnară a radiusului. . . C a p u 1 (Caput ulnae) reprezintă un segment de cilindru. .3.9.STUDIUL OASELOR 3 creste sinuoase ca un S. Dedesubtul procesului coronoid se găseşte t u b e r o z i t a t e a u 1n e i (Tuberositas ulnae) pe care se insera muşchiul brahial. începe la procesul coronoid şi se termină la cel stiloid.4. Dă inserţie membranei interosoase. Fig. interosseus).11. Procesul stiloidian al radiusului. Tuberozitatea radiusului. Marginea medială (interosoasă) a radiusului. Faţa inferioară a capului intră în contact cu discul fibrocartilaginos al articulaţiei radio-ulnare distale. numită o l e c r a n (Olecranon) şi alta orizontală. Este formată din două proeminenţe osoase: una verticală. 2. CORPUL (Corpus radii). posterior faţa ei prevăzută cu şanţuri. Este prismatic triunghiular şi. îneizura trohleară a ulnei.5. numită s c o b i t u r a t r o h l e a r ă (Incisura trochlearis) ce se articulează cu trohleea humerusului. Este o prelungire conoidă. . . numită p r o c e s u l c o r o n o i d (Processus coronoideus). Aceste două formaţiuni se palpează uşor sub piele. ca atare. Olecranul. RADIUSUL (Radius) Este un os lung şi pereche. . Capul radiusului. P r o c e s u l s t i l o i d (Processus styloideus). Se aşază în jos extremitatea cea mai voluminoasă. . 9 * Fig.

mai înalt în porţiunea medială. coboară mai jos decât procesul stiloid al ulnei. EXTREMITATEA sau EPIFIZA INFERIOARĂ (DISTALĂ). adesea palpabilă sub piele. .5. unde se insera lungul abductor şi scurtul extensor ai policelui. Circumferinţa articulară a capului. La baza acestui triunghi se găseşte scobitura sau incizura ulnară a radiusului. Faţa medială a epifizei prezintă scobitura ulnară (Incisura ulnaris) destinată articulaării cu capul ulnei. . numită tuberculul dorsal (Tuberculum dorsale) care o împarte în două şanţuri. iar în cea inferioară muşchiul pătrat pronator. Această faţă se continuă în jos cu p r o c e s ui s t i l o i d (Processus styloideus). . numită foseta capului radial (Fovea articularis) care răspunde capitulului humerusului. Colul. . în porţiunea superioară a feţei anterioare se insera muşchiul flexor lung al policelui. este oblic îndreptat de sus în jos şi latero-medial. Incizura trohleară. Tuberozitatea. 3. interosseus).3. C a p u 1 (Caput radii).6. Este comparată cu o piramidă trunchiată.3. Pe marginea medială se prinde membrana interosoasă. Procesul stiloid. deoarece fracturile osului la acest nivel pot interesa nervul. Este rotunjită în porţiunea superioară. Procesul stiloid. dispare însă în treimea inferioară. Acesta se poate inspecta şi palpa.2. Capul. Marginea laterală (interosoasă). La mijlocul feţei posterioare se găseşte o creastă verticală. 2. li Olecranul. Ulna văzută lateral. 75. Faţa posterioară prezintă mai multe creste verticale. 74. Incizura radială. . Acest raport are o mare importanţă practică. . T u b e r o z i t a t e a r a d i u s u l u i (Tuberositas radii). Fig. care la acest nivel este străbătut de ramura profundă a nervului radial. EXTREMITATEA sau EPIFIZA SUPERIOARĂ (PROXIMALĂ) este compusă din trei elemente: capul. Faţa posterioară (Facies posterior). Prezintă la partea mijlocie o tuberozitate pronatorie (Tuberosistas pronatoria) pentru inserţia muşchiului rotund pronator. bifurcându-se şi delimitând astfel o suprafaţă triunghiulară. Fig. Este porţiunea îngustă care leagă capul de corp. Faţa anterioară (Facies anterior). care delimitează şanţuri. formând cu capul un unghi deschis lateral. Este plană şi uşor excavată în restul întinderii. Scobitura ulnară. Prin şanţuri alunecă tendoane ale muşchilor extensori ai mânii şi ai degetelor. Ea se poate explora aproape în întregime. . C o 1 u 1 (Collum radii).7.6. pe ea se găseşte gaura nutritivă. Lateral de tubercul se află un şanţ prin care trec tendoanele muşchilor extensori radiali ai carpului. pe ea se insera muşchiul biceps brahial. Este pronunţată în partea superioară. Circumferinţa capului (Circumferentia articularis) răspunde scobiturii radiale de pe ulnă. Deasupra rugozităţii. unde răspunde muşchiului supinator. .64 APARATUL LOCOMOTOR Faţa laterală (Facies lateralis). . Faţa laterală prezintă un şanţ pentru trecerea tendoanelor muşchilor lung abductor şi scurt extensor ai policelui. ce prezintă patru feţe şi o bază. colul şi tuberozitatea radiusului. Marginea anterioară (Margo anterior). Există numai în porţiunea mijlocie. Este un segment de cilindru plin. capul se poate palpa sub epicondilul lateral al humerusului. Faţa lui superioară prezintă o depresiune. 1. Marginea posterioară (Margo posterior). Procesul coronoid. medial Marginea medială sau interosoasă (Margo .5. Este ascuţită şi se termină în partea inferioară a corpului. . situată sub col. 1. Radiusul văzut medial. Marginea medială (interosoasă). Este o proeminenţă ovoidală.2. Când se execută mişcări de rotaţie ale antebraţului. .4. faţa este acoperită de muşchiul supinator.4. Este îngustă în porţiunea superioară.

piramidalul şi pisiformul. .13. semilunarul. Baza. 6. Osul cu cârlig. Vom folosi aceşti termeni la descrierea oaselor mâinii. în contact cu semilunarul. .12. .21. .3.. 19. 9. Trapezoidul. 77. Procesul stiloid al ulnei. şi alta medială. Scafoidul. Semilunarul. 1. 18.7. . 8. . Osul capitat. . OASELE CARPULUI {Ossa carpi) Carpul este format din opt oase {Ossa carpi) dispuse pe două rânduri..4. .14. . corpul şi baza metacarpianului. . Osul capitat. Pisiformul. . Baza. -17. . -14.20. -16. . dosul mâinii. Procesul stiloid al metacarpianului III.17. trapezoidul. Procesul stiloid al radiusului. Faţa articulară carpiană a radiusului.2. 76. -15. concavă. Capul ulnei. 1. Fig. Oasele mâinii văzute dorsal. a mâinii se numeşte palma mâinii. Baza sau faţa articulară carpiană {Facies articularis carpalis) are forma unui triunghi. dă inserţie muşchiului pătrat pronator. triunghiulară. Corpul falangei mijlocii..20. Falanga mijlocie. Corpul falangei distale.. 5.3. -11. . .19. capitatul şi osul cu cârlig. metacarpul şi oasele degetelor. Fig.9. .11. Osul cu cârlig şi (13) cârligul acestuia. Piramidalul.5. . 16.4.21. se găsesc în aceeaşi ordine alte patru oase: trapezul. marginea laterală. 15. corpul şi capul metacarpienelor. . Procesul stiloid al radiusului.2. convexă. Corpul falangei distale. .10. Scafoidul. patrulateră. corpul şi capul falangei proximale.10. Trapezul. . Tuberozitatea falangei distale.22. Oasele mâinii văzute palmar. în primul rând sau rândul proximal şi începând de la police în direcţia degetului mic. .. Pisiformul. Trapezul. Procesul stiloid al ulnei.8. Tuberozitatea falangei distale. Piramidalul.. în două feţe secundare: una laterală. în raport cu scafoidul. Semilunarul. . 65 Faţa anterioară. . Capul.STUDIUL OASELOR de tubercul se află alt şanţ subdivizat printr-o creastă verticală mai mică în alte două şanţuri: unul lateral mai mic pentru lungul extensor al policelui şi unul medial mai larg pentru tendoanele extensorului degetelor şi extensorului indexului.18. Trapezoidul. iar faţa posterioară.7. . în al doilea rând sau rândul distal.. iar cea corespunzătoare degetului mic marginea ulnară. . Capul ulnei. corespunzătoare policelui se numeşte marginea radială. Faţa anterioară este concavă de sus în jos..6. Capul. al cărui vârf se prelungeşte lateral pe procesul stiloid. corpul şi baza falangei proximale. -12. Toate aceste oase au o formă OASELE MÂINII (Ossa Manus) Sunt formate din 27 de oase dispuse în trei grupe: carpul. . . se găsesc patru oase: scafoidul. Baza este subdivizată printr-o creastă antero-posterioară.

8. El se articulează proximal cu semilunarul.7. Prin şanţul carpului trec tendoanele muşchilor flexori ai mâinii şi ai degetelor. Trapezul. Numerotarea lor se face în sens radio-ulnar (latero-medial) de la I la V. PISIFORMUL (Os pisiforme) este un os lenticular. de pisiform şi de cârligul osului cu cârlig. deasupra regiunii tenare (mâna fiind în extensiune). Pisiformul. Faţa anterioară a osului prezintă o feţişoară articulară pentru pisiform. care formează ş a n ţ u l c a r p u l u i (Sulcus carpi). lateral cu trapezul şi medial cu osul capitat. Tuberculul scafoidului. distal cu metacarpienii IV şi V. TRAPEZUL (Os trapezium). Piramidalul. El se articulează proximal cu scafoidul. El se articulează proximal cu radiusul. Este cel mai lateral os al rândului întâi. Osul cu cârlig. aproape cubică. pe faţa anterioară a palmei. .. situat între osul capitat. distal cu trapezul şi trapezoidul.6. Este primul os din rândul al doilea. Faţa lui distală are formă de şa şi se articulează cu metacarpianul I. prezintă două feţe: . Piramidalul. . acest şanţ este transformat într-un canal de către retinaculul flexorilor. Pe viu. Corpul. anteromedial faţă de procesul stiloid al radiusului. lateral cu scafoidul şi trapezoidul.4. 10. OSUL CU CÂRLIG (Os hamatum). . . lateral cu osul capitat.5. 79. Carpul privit în totalitatea lui.cu piramidalul. Osul se palpează în fundul tabacherei anatomice. Pisiformul. Osul cu cârlig. este format din cinci oase m e t a c a r p i e n e [Ossa metacarpi (Metacarpalid) I-V]. El se articulează proximal cu semilunarul.4. 78. una inferioară sau distală. un ligament transversal. Trapezul. iar cea medială. medial cu osul cu cârlig. deasupra regiunii hipotenare. prezentând un cap. lateral . a fost comparat cu o luntre (Os naviculare) din cauza concavităţii pe care o prezintă. Trapezul se articulează proximal cu scafoidul.anterioară sau palmară. Carpul văzut palmar. III şi IV. .dorsală. 1. . Scafoidul se poate palpa pe faţa anterioară. Cârligul osului cu cârlig. inconstant. Trapezoidul. distal cu metacarpienii II. Trapezoidul. . distal cu metacarpianul II. Osul central (Os centrale) este un os supranumerar. medial cu piramidalul. PIRAMIDALUL (Os triquentrum). scafoid şi trapezoid. 9.66 1 2 APARATUL LOCOMOTOR 3 4 Fig.12. Scafoidul. . Cârligul osului se poate palpa cu oarecare dificultate sub pisiform.l u i (Tuberculum ossis scaphoidei). de pe a cărei faţă palmară pleacă un cârlig (Hamulus ossis hamati). TRAPEZOIDUL (Os trapezoideum) este foarte neregulat. distal cu osul cu cârlig.2.9. Scafoidul.7. SEMILUNARUL (Os lunatum) îşi datorează numele formei sale. . . lateral cu semilunarul. OSUL CAPITAT (Os capitatum) sau osul mare. . Piramidalul poate fi palpat pe partea dorsală. Fig. un col şi un corp.cu scafoidul şi medial .6. . Se palpează uşor. cu care se articulează. colul şi capul osului capitat. El se articulează proximal cu capul ulnei (prin intermediul discului fibro-cartilaginos al articulaţiei radio-ulnare distale). . situat înaintea piramidalului. Osul capitatl. îşi datorează numele formei sale. .8. METACARPUL (Metacarpus) Metacarpul constituie scheletul palmei şi al dosului mâinii. . distal cu osul capitat şi osul cu cârlig. Trapezul se articulează medial cu trapezoidul şi cu metacarpianul II. Capul osului capitat. Scafoidul se articulează proximal cu radiusul. sub procesul stiloid al ulnei. Carpul văzut dorsal. o faţă anterioară (palmară) şi una dorsală şi în fine. acoperită de muşchii extcnsori ai mâinii şi degetelor şi .2.. Şanţul carpian este mărginit de două eminenţe formate astfel: cea laterală de tuberculul scafoidului şi tuberculul trapezului. Semilunarul.5.3. Semilunarul. Este cel mai voluminos os al carpului. medial (ulnar) cu semilunarul şi cu osul capitat. o faţă laterală sau radială şi una medială sau ulnară.3. forma de şa imprimă anumite caracteristici mişcărilor metacarpianului I şi policelui. 1. . Scafoidul are pe faţa lui palmară t u b e r c u l u l s c a f o i d u . fiecare are o faţă superioară sau proximală. Are forma unei piramide. . Faţa lui anterioară prezintă un şanţ şi t u b e rc u l u l t r a p e z u l u i (Tuberculum ossis trapeziî). SCAFOIDUL (Os scaphoideum). .11. concavă.

dar nu se articulează cu metacarpianul II. B a z a prezintă o cavitate de recepţie pentru trohleea de pe capul falangei proximale. corpul şi tuberozitatea falangei distale. B a z a (Basis phalangis) prezintă o cavitate articulară pentru capul metacarpianului. în tendoanele sau în ligamentele degetelor. respectiv cu metacarpianul IV. 3. Se găsesc în total 14 falange. Baza. Metacarpianul IV.. FALANGA PROXIMALĂ (Phalanx proximalis). o faţă laterală şi o faţă medială. Baza are formă de şa şi se articulează cu trapezul. 1. Metacarpienii se pot explora uşor. respectiv cu metacarpienii III şi V. 2. Baza corpului şi capul falangei proximale. C a p u l falangei distale are o faţă dorsală ce răspunde unghiei. netede. Este cel mai lung.. 3.. FALANGA MIJLOCIE (Phalanx media) are şi ea corp. numerotate radioulnar (latero-medial) de la I la V Fiecare deget are câte un nume: p o 1 i c e (Pollex) i n d i c e (Index) m e d i u (Digitus medius) i n e l a r (Digitus anularis) şi m i c (Digitus minimus).. Baza are un proces stiloid (Processus styloideus) îndreptat lateral. dar mai ales în cele ale policelui. în afară de police. 12. 2.ca şi cel al falangei proximale . C o r p u 1 {Corpus metacarpale) este prismatic triunghiular şi prezintă o faţă dorsală. . FALANGA DISTALĂ (Phalanx distalis) are un c o r p foarte redus. trapezoidul şi osul capitat. respectiv cu metacarpienii II şi IV. Baza se articulează cu trapezul. Metacarpianul III [Os metacapales tertium (III)]. ovoidale. dar mai scurt. prezintă un corp. bază şi cap. B a z a (Basis metacarpalis) este voluminoasă şi se articulează cu oasele capului şi cu metacarpienii învecinaţi. .. Baza se articulează cu osul capitat şi cu osul cu cârlig. o bază şi un cap. 2. C o r p u 1 este asemănător cu cel al falangei proximale. Metacarpianul V. 5. care are numai două. se întâlnesc frecvent nişte oase mici. 3. 2. C o r p u 1 (Corpus phalangis) turtit anteroposterior. 9. are o faţă anterioară sau palmară. Este cel mai scurt şi cel mai gros.. respectiv cu metacarpianul III. ce prezintă un corp. C a p u 1 (Caput metacrpale) rotunjit se articulează cu falanga proximală.. numite oase sesamoide (Ossa sesamoidea). plană şi una dorsală. C a p u 1 . OASELE DEGETELOR (Ossa digitorum manus) Degetele sunt în număr de cinci. Are caracterele unui os lung. Baza. Caractere proprii ale metacarpienilor Metacarpianul I. 80. corpul şi capul metacarpianului. Metacarpian şi falange. corpul şi capul falangei mijlocii. 11. -4. Oasele care formează degetele se numesc f a l a n g e (Phalanges).are formă de trohlee pentru articularea cu falanga distală. Oasele sesamoide. Falangele se pot explora cu uşurinţă. 1.10.. şi o faţă palmară pe care se găseşte o tuberozitate rugoasă în formă de potcoavă (Tuberositas phalangis distalis) care serveşte ca suport pulpei degetului. mai ales pe faţa lor dorsală.STUDIUL OASELOR Metacarpianul II. baza se articulează cu osul capitat. 1. 1. Baza.7. deoarece fiecare deget are trei. Baza se articulează cu osul cu cârlig. 8. 6. C a p u 1 sau t r o h 1 e e a [Caput (Trochlea) phalangis)] se articulează cu baza falangei mijlocii. 3. Fig. Baza seamănă cu cea a falangei mijlocii. o bază şi un cap. Caractere generale Metacarpienii sunt oase lungi şi perechi. convexă. .

. 1. El se uneşte cu ilionul. iar la picior distingem tarsul. din trei piese distincte: ilionul. 23. torsionat ca o elice. unde sudarea lui cu celelalte două piese nu s-a realizat încă. . . Orientare. Şanţul obturator. . Se aşază: înapoi . formând împreună r a m u r a i s c h i o p u b i a n ă. Ramura superioară a pubelui.5. De aceea vom studia separat oasele coxale. . Linia gluteală inferioară. Incizura acetabulului. . Creasta iliacă. Ilionul prezintă un c o r p (Corpus ossis ilii) care participă la formarea acetabulului şi o porţiune superioară.14.13.17.7. Suprafaţa semilunară a acetabulului. la gambă tibia şi fibula. Pubele (Os pubis sau Pubis). iar înapoi se unesc cu sacrul şi cu coccigele. Ischionul (Os ischii sau Ischium). Corpul pubelui. se unesc înainte între ele.2. Spina ischiatică. 81. care se sudează definitiv între 12-16 ani la fete şi 13-18 ani la băieţi.26. . Ramura inferioară a pubelui. sacrul şi coccigele). Este format la început.faţa prevăzută cu o cavitate emisferică (acetabulul). Oasele membrului liber sunt situate la nivelul celor trei segmente ale membrului inferior: la coapsă se găsesc femurul şi patela.4. Marea incizură ischiatică. metatarsul şi oasele degetelor. Linia gluteală posterioară.19. Linia gluteală anterioară. el are un corp şi o ramură.centura membrului inferior. C o r p u l (Corpus ossis pubis) participă la formarea porţiunii antero-inferioare a acetabulului. numită pelvis.11. 8. . Gaura obturată. .3. 25. considerat în totalitate. La adult. Spina iliacă anterosuperioară.22. ce se îndreaptă înainte.aşa cum am menţionat . Spina iliacă postero-inferioară. Sprânceana cotiloidiană. Spina iliacă antero-inferioară. Corpul se continuă cu r a m u r a (Ramus ossis ischii). Tuberozitatea ischidiatică. patru margini şi patru unghiuri. voluminos şi neregulat.9.68 APARATUL LOCOMOTOR OASELE MEMBRULUI INFERIOR (Ossa membri inferioris) dintre corp ş i ramură s e găseşte t u b e r o z i t a t e a i s c h i a d i c ă (Tuber ischiadicum). . Spina iliacă postero-superioară.marginea care prezintă o mare scobitură. iar în jos . .10. Limita inferioară a ilionului este reală la fat şi la copil. împreună cu (15) ramura ischionului. constituind porţiunea postero-inferioară a acestei cavităţi. C o r p u l (Corpus ossis ischii) participă la formarea acetabulului. . a r i p a o s u l u i i 1 i a c (Alia ossis ilii). turtită.scobitura acestei cavităţi. poartă denumirea de ramură ischiopubiană. comparată c u o aripă. prezintă două feţe. Ramura inferioară a pubelui se uneşte cu ramura ischionului.18. . Coxalul. Mica incizură ischiatică. Oasele membrului inferior se divid. CENTURA MEMBRULUI INFERIOR (Cingulum membri inferioris) sau CENTURA PELVIANĂ (Cingulum pelvicum) COXALUL (Os coxae) Coxalul este un os plan. formând peretele osos al unei cavităţi importante. .16. în două grupe: centura membrului şi membrul liber. care reprezintă . Formează porţiunea superioară a osului şi reprezintă mai mult din jumătatea lui. Centura membrului inferior se compune din cele două oase coxale. .20. pubele şi ischionul. Oasele coxale. ca fiind oasele centurii membrului inferior şi separat pelvisul (osos) ce rezultă din articularea celor patru oase menţionate (două coxale. De la corp pleacă înainte ramura superioară (Ramus superior ossis pubis). .24. Corpul ilionului. ea coteşte în unghi ascuţit (u n g h i u 1 p u b e 1 u i) şi se continuă cu r a m u r a d e s c e n d e n t ă sau i n f e r i o a r ă (Ramusinferior ossis pubis). Corpul ischionului. ca şi oasele membrului superior.12. Cuprinde porţiunea posterioară şi inferioară a osului. lateral . Suprafaţa gluteală a osului iliac. Ilionul (Os ilii sau Uium). . Unghiul pubelui. 6. iar la locul de unire se găseşte e m i n e n ţ a i 1 i o p u b i a n ă (Eminentia iliopubică). limita inferioară a ilionului este reprezentată de o linie convenţională ce trece prin treimea superioară a acetabulului. Fosa acetabulului. . 21. Reprezintă porţiunea antero-inferioară a osului. Coxalul văzut lateral. el are un corp şi două ramuri. . La limita 16- 15 Fig. .

12.18. care serveşte la articulaţia cu femurul. Scobitura acetabulului se află imediat deasupra găurii obturate şi este transformată pe viu. Este limitată în cea mai mare parte printr-o margine ascuţită. emisferică. l i n i a g l u t e a l ă i n f e r i o a r ă {Linea glutealis inferior) care s e îndreaptă de la marea scobitură ischiatică către marginea anterioară a osului. este nearticulară.9.7. încadrată de suprafaţa semilunară. Tuberozitatea ischiatică. aproape vertical. Cavitatea cotiloidă sau acetabulul (Acetabulum). l i n i a g l u t e a l ă p o s t e r i o a r ă {Liniea glutealis posterior) se desprinde tot de pe marea scobitură ischiatică.13. . Ramura ischiopubiană. în câmpul posterior. spre a se termina pe marginea superioară a ileonului. Marea scobitură ischiatică. într-o gaură prin ajutorul unei formaţiuni fibro-cartilaginoase. Canalul obturator este străjuit de doi tuberculi: tuberculul obturator anterior {Tuberculum obturatorium anterius) care se află la nivelul ramurii superioare a pubelui şi inconstantul tubercul obturator posterior {Tuberculum obturatorium posterius) situat sub incizura acetabulului. cea mai profundă dintre ele este scobitura sau i n c i z u r a a c e t a b u l u l u i {Incisura acetabuli) situată în partea inferioară. mic. de formă patrulateră. la unirea ischionului cu pubele. Suprafaţa gluteală a osului iliac {Facies glutealis).10. Coxalul văzut medial. . se găseşte o suprafaţă rugoasă numită şanţul supra-acetabular {Sulcus supra-acetabularis) unde se insera tendonul reflectat al muşchiului drept femural. . Deasupra acetabulului se găseşte faţa gluteală a aripii osului iliac. la formarea ei contribuie işchionul şi pubele. . . . Spina iliacă antero-inferioară. Este o cavitate profundă. unde marginea este înlocuită cu un şanţ. Suprafaţa interioară a acetabulului prezintă: a) s u p r af a ţ a s e m i l u n a r ă {Facies lunata) situată l a periferia cavităţii şi care este articulară şi b) f o s a a c e t a b u l u l u i (Fossa acetabuli) ocupă fundul cavităţii. pe care se insera muşchiul gluteu mare. Şanţul obturator . Spina iliacă postero-superioară. Porţiunea circumferinţei găurii obturate care se întinde între tuberculul pubian şi tuberculul obturator posterior se numeşte creasta obturatorie {Crista obturatoria). în sus. .3. Spina iliacă antero-superioară. 1.5. 2. 3. Spina ischiatică. al treilea. . şi poartă numele de s p r â n c e a n a c o t i l o i d ă sau l i m b u l a c e t a b u l a r (Limbus acetabuli sau Margo acetabularis). şi se termină tot pe marginea superioară a osului. . Circumferinţa acetabulului este proeminentă şi ascuţită. Gaura obturată. Eminenţa iliopectinee. Creasta pectineală. .15.STUDIUL OASELOR FAŢA LATERALĂ. numit gaura obturată. Prezintă în partea ei mijlocie o cavitate mare. pe care se insera muşchiul gluteu mijlociu. Este uşor excavată în porţiunea ei mijlocie. imediat deasupra limbului acetabular.24. . .20. apoi merge 69 Fig.16. unul situat mai anterior. gaura obturată este acoperită de membrana obturatoare. . . Cele trei linii delimitează t r e i c â m p u r i : unul posterior. . care dă inserţie muşchiului gluteu mic. la unirea treimii posterioare cu cele două treimi anterioare. numită ligamentul transvers al acetabulului. Ea este întreruptă de trei incizuri situate la locurile de sudură dintre cele trei piese iniţiale ale coxalului. . Faţa auriculară. Creasta iliacă. Linia arcuată. este şanţul e transformat în canalul obturator. 82. Unghiul pubelui.22. 19. prin care trece mănunchiul vasculo-nervos obturator. Spina iliacă postero-inferioară. numit ş a n ţ u l o b t u r a t o r (Sulcus obturatorius). Pe viu. Dedesubtul acetabulului se găseşte un orificiu mare. Faţa simfizară.8. Creasta obturatoare. Tuberculul pubian. 1. anterior.17. Scobitura prin care alunecă muşchiul iliopsons.23. . care ne-a servit la orientarea osului.2.11. afară de porţiunea superioară. Suprafaţa pectineală. numită acetabul. . Mica incizură ischiatică. La formarea acetabulului contribuie corpul celor trei oase constitutive ale coxalului.14.6. . Gaura obturată (Foramen obturatum).21. Tuberozitatea iliacă. 4. . pe ea se găseşte gaura nutritivă principală a osului şi este străbătută d e trei linii: l i n i a g l u t e a l ă a n t e r i o a r ă {Linea glutealis anterior) care pleacă de la nivelul marii scobituri ischiatice (de pe marginea posterioară a osului) merge în sus şi înainte. Fosa iliacă. . în vecinătatea spinei iliace antero-superioare.

7) la vârful suprafeţei pectineale s e găseşte t u b e r c u l u l p u b i a n (Tuberculum pubicum) uşor d e explorat prin palpare. Această linie împarte faţa medială în două porţiuni: 1. la rândul ei. oblicul intern. numită din această cauză f a ţ a a u r i c u l a r ă (Facies auricularis). Marginea este formată d e ilion ş i ischion. adductorul scurt) şi corpilor cavernoşi. situată la unirea cu marginea superioară. nervului ruşinos şi vaselor ruşinose interne. Această margine este accidentată şi prezintă: 1) la unirea ei cu marginea superioară. creasta pectineală continuă linia arcuată de pe suprafaţa medială a osului. Se întinde între tuberozitatea ischiatică şi unghiul pubelui. 2) s p i n a i l i a c ă p o s t e r o .(Pecten ossis pubis).p u b i e n e . MARGINEA ANTERIOARĂ. 3. La constituirea ei iau parte ramura ischionului şi ramura inferioară a pubelui. numită f o s a i 1 i a că (Fossa iliaca) pe care se insera muşchiul iliac. nervul gluteal superior. numită c r e a s t a p u b e l u i (Crista pubica) pentru inserţia muşchiului drept abdominal şi a muşchiului piramidal. 3 ) m a r e a s c o b i t u r ă sau i n c i z u r a i s c h i a t i c ă (Incisura ischiadica major). care răspunde muşchiului pectineu. de sus în jos şi dinapoi înainte. este mărginită anterior d e c r e a s t a o b t u r a t o a r e (Crista obturatoria) ş i posterior d e c r e a s t a p e c t i n e a 1 ă. ce aparţine pubelui. 6 ) mai jos este situată s u p r a f a ţ a p e c t i n e a l ă . Unghiul antero-inferior este reprezentat prin unghiul pubelui.o puternică rugozitate. se află una dintre găurile nutritive ale osului. este palpabilă sub piele. cea mai groasă dintre cele patru margini ale coxalului. c) înaintea suprafeţei precedente se găseşte g a u r a o b t u r a t ă. Imediat sub unghiul pubian. Este formată dintr-o porţiune verticală. ce aparţine ilionului. ea se articulează cu o faţă asemănătoare de pe osul sacru. numită t u b e r o z i t a t e a i 1 i a c ă (Tuberositas iliacd) şi . Se poate palpa uşor. s p in a i l i a c ă a n t e r o . o altă s c ob i t u r ă. ce răspunde acetabulului. separată de precedenta printr-o scobitură.APARATUL LOCOMOTOR FAŢA MEDIALĂ. Unghiul postero-inferior este format de tuberozitatea ischiatică. dând trecere muşchiului obturator intern. Dedesubtul liniei arcuate se găsesc: a) s u p r a f a ţ a s a c r o p e l v i a n ă {Facies sacropelvică) alcătuită. gluteul mijlociu. de la această scobitură urmează schimbarea de direcţie a marginii. iliacul). i se descriu: o buză externă (Labium externum) care prezintă o îngroşare situată la 5-6 cm înapoia spinei iliace anterosuperioare. în partea ei posterioară. mica s c o b i t u r ă i s c h i a t i c ă (Incisura ischiadica minor). pătratul lombelor. b) dedesubtul feţei auriculare se găseşte o suprafaţă plană. 4) mai jos. 5 ) mai jos. precum şi ligamentul inghinal. 2. o buză internă (Labium internum) şi un interstiţiu sau linie intermediară (Linea intermedia) situată între cele două buze. Creasta iliacă. din două formaţiuni anatomice. Unghiul postero-superior este reprezentat de spina iliacă posterosuperioară. 4. rugoasă. Poate fi palpată în întregime sub piele. MARGINEA SUPERIOARĂ sau CREASTA ILIACĂ (Crista iliaca) se întinde de la spina iliacă anterosuperioară la spina iliacă posterosuperioară. 2) o mică s c o b i t u r ă prin care trece nervul cutanat femural lateral. vasele ruşinoase interne). nervul ischiatic. Pe creasta iliacă se insera un mare număr de muşchi (oblicul extern.i n f e r i o a r ă (Spina iliaca anterior inferior) pe care se insera muşchiul drept femural. MARGINEA INFERIOARĂ. Este tot atât de accidentată ca şi marginea anterioară. destinată inserţiei ligamentelor articulaţiei sacro-iliace. transversul. gluteul mare. se găseşte o proeminenţă voluminoasă. E a prezintă: l ) s p i n a i l i a c ă p o s t e r o . în stare şezândă. 8) medial de tubercul. 5) sub scobitură se vede proeminenţa rotunjită a e m i n e n ţ e i i l i o . 6) mai jos. cu care formează articulaţia sacro-iliacă. . Marginea aparţine în totalitate osului iliac. Marginea inferioară dă inserţie unor muşchi (adductorul mare. Pe el se insera ligamentul inghinal. simfiza pubiană. 4) sub precedenta s e găseşte s p i n a i s c h i a t i c ă (Spina ischiadica) pentru inserţia muşchiului gemen superior.s u p e r i o a r ă (Spina iliaca posterior superior). s p i n a i l i a c ă a n t e r o . f a ţ a s i m f i z a r â (Facies symphysialis) ce serveşte la articularea cu osul coxaJ de partea opusă. nervul gluteal inferior. se află o linie groasă şi rotunjită. Cele două porţiuni determină între ele un unghi obtuz. UNGHIURILE 1. 3 ) mai jos. pe ea repauzează omul. Prin ea trec numeroase formaţiuni (muşchiul piriform. numită tuberculul iliac (Tuberculum iliacum). şi o porţiune orizontală. mai ales când se pune coapsa în flexiune. Este străbătută de linia arcuată (Linea arcuatd) îndreptată oblic. cu care formează. marginea prezintă o suprafaţă ovală. t u b e r o z i t a t e a i s c h i a t i c ă (Tuber ischiadicum) pe care se insera numeroşi muşchi. MARGINEA POSTERIOARĂ. 2. de care diferă totuşi prin direcţia ei aproape verticală.i n f e r i o a r ă (Spina iliaca posterior inferior). pe unde trece muşchiul iliopsoas.s u p e r i o a r ă (Spina iliaca anterior superior) pe care se insera muşchii croitor şi tensor al fasciei lata. . Unghiul antero-superior este reprezentat de spina iliacă antero-superioară. Datorită grosimii ei.o suprafaţă asemănătoare cu pavilionul urechii. Superior se găseşte o suprafaţă excavată. Cele două spine dau inserţie puternicelor ligamente ale articulaţiei sacroiliace. spina este palpabilă sub piele. este arcuită în formă de S culcat.

cu aproximaţie.y . CONFORMAŢIA GENERALĂ.2. Simfiza pubiană. 83. Pelvisul osos cuprinde în interiorul său cavitatea pelviană (Cavitas pelvis) care conţine numeroase organe de mare importanţă. limitat de arcul pubian.8. 6. 2) Posterior: feţele dorsale ale sacrului şi coccigelui. Spina iliacă postero-superioară. de: baza sacrului. . . . . Diametrul biiliac superior. la rândul ei. . .4. . 84. Spina ischiadică. Aceste diametre sunt importante pentru obstetrician. măsoară 29 cm. Tuberozitatea ischiadică. precum şi marginile posterioare ale oaselor PELVISUL OSOS (Pelvis) Pelvisul osos sau bazinul este format de cele două coxale. Spina iliacă antero-inferioară.3. Pelvisul osos prezintă: o circumferinţă superioară şi alta inferioară. 1. Are forma unui trunchi de con.3.5. .5.7.cunoscută sub numele de pelvimetrie externă. Bazinul (pelvisul) văzut anterior. între punctele cele mai îndepărtate ale crestei iliace.4. .2. cu baza mare în sus şi cu baza mică în jos. Creasta iliacă. Diametrul transversal maxim. limitat de arcul pubelui. Diametrele care interesează această circumferinţă sunt următoarele: 1. 1. Unghiul subpubian.STUDIUL OASELOR 71 şi marginea superioară a simfizei pubiene. Evaluarea lor la femeia gravidă face parte dintr-o metodă obstetricală. Simfiza pubiană.8. Gaura obturată. Fig. 1. . Circumferinţa superioară sau baza mare a pelvisului osos este formată. la mijlocul corpului adultului. Creasta iliacă. situată pe linia mediană lateral de ea se găsesc unghiurile pubelui şi găurile obturate.7. Prezintă elementele anatomice de pe feţele laterale ale celor două coxale şi de pe feţele dorsale ale sacrului şi coccigelui. măsoară 25 cm. cu cadrele osoase de care ele sunt mărginite. Cavitatea cotiloidiană. . o suprafaţă exterioară şi suprafaţă interioară. . Suprafaţa exterioară (exopelviană). Unghiul subpubian. Bazinul (pelvisul) văzut posterior. marginea anterioară a coxalului Fig. ce separă spinele iliace antero-superioare. Spina iliacă antero-superioară.6. Spina iliacă postero inferioară. creasta iliacă. sacru şi coccige. . 2. Spina ischiadică. Spina iliacă antero-superioară. 2. . 1) Anterior: faţa anterioară a simfizei pubiene. El este situat.

1. Acest diametru măsoară 11 cm. Strâmtoarea superioară împarte pelvisul în două porţiuni: una situată deasupra şi alta dedesubtul ei. între sacru şi coccige. El este utilizat de ovoidul fetal în timpul naşterii. Fig. şi marginile posterioare ale coxalelor. cât şi unghiul subpubian au o deosebită importanţă obstetricală. 5.5 cm.5 cm. c) înainte de marginea superioară a simfizei pubiene. El este format de cele două fose iliace ale coxalelor şi de aripioarele sacrului. Creşterea diametrului se datorează mobilizării înapoi a coccigelui în articulaţia sacrococcigiană. 85.de fiecare parte . . 2) Diametrul transversal sau biischiatic uneşte feţele mediale ale celor două tuberozităţi ischiatice. la eminenţa iliopubiană de partea opusă.de simfiza pubiană. Pelvisul mare prezintă o scobitură dorsală. acetabulul şi tuberozitatea ischiatică.72 coxale. se întind de la articulaţia sacro-iliacă dintr-o parte. 3. Acest diametru împarte strâmtoarea superioară într-un arc anterior şi altul posterior. ea este delimitată . ajungând până la 12. Micşorarea lui patologică devine o piedică importantă în mecanismul naşterii. Diametrul transversal maxim (Diameter transversa) uneşte punctele cele mai îndepărtate ale liniei arcuate şi măsoară 13. pe de o parte. Cele două linii terminale delimitează strâmtoarea superioară a pelvisului mic. 4. se delimitează scobiturile sacro-ischiatice. Diametrele strâmtorii inferioare: 1) Diametrul anteroposterior uneşte vârful coccigelui cu marginea inferioară a simfizei pubiene şi măsoară 9. măsoară 11 cm. Porţiunea superioară sau p e l v i s u l m a r e (Pelvis major) aparţine topografic abdomenului. Unghiul format între ramurile inferioare ale celor două oase pubiene se numeşte u n g h i u l s u b p u b i a n (Angulus subpubicus). el întretaie diametrul promonto-retropubian la unirea celor două treimi anterioare cu treimea lui posterioară. Suprafaţa interioară (endopelviană). 4. iar în jos de strâmtoarea superioară ale bazinului. De asemenea. care continuă crestele pectineale. Cele două strâmtori şi pelvisul mic au o deosebită importanţă obstetricală. de marginea inferioară a simfizei pubiene. Are forma unui oval neregulat. acestea sunt legate anterior . lateral. în marea majoritate a cazurilor. măsoară 11. Acest arc se numeşte a r c a d a p u b i a n ă (Arcuş pubiens). de vârful coccgelui.5 cm. ele măsoară 12 cm şi constituie.5 cm. motiv APARATUL LOCOMOTOR pentru care se mai numeşte şi diametrul util (diametrul transversal maxim nu poate servi în timpul naşterii. Atât arcul pubian. prelungite prin crestele pectineale. numit linia terminală (Linea terminalis). Diametrele strâmtorii superioare a pelvisului. Diametrul promonto-retropubian (Diameter conjugata) se întinde de la promontoriu la faţa posterioară a simfizei pubiene. diametrul de intrare (angajare) a ovoidului fetal în pelvisul mic. al cărui vârf este situat la nivelul marginii inferioare a simfizei pubiene. simfiza pubiană este proeminentă în pelvis. cât şi feţei laterale a pelvisului osos. comparat cu un „as de cupă". este mărginit în sus de circumferinţa superioară. închisă de muşchii peretelui abdominal anterior. 3) Lateral: feţele laterale ale coxalelor cu faţa gluteală. Circumferinţa inferioară (strâmtoarea inferioară a pelvisului) (Apertura pelvis inferior) sau baza mică a pelvisului osos este formată: anterior. Arcul anterior face parte dintr-un cerc cu raza de 6 cm. Se caracterizează printr-un relief osos semicircular. pe de altă parte. iar posterior de sacru şi coccige prin ligamentele sacrotuberale şi sacrospinoase. Strâmtoarea superioară delimitează împreună cu circumferinţa inferioară sau baza mică a pelvisului osos (numită şi strâmtoarea inferioară a pelvisului) o excavaţie ce poartă numele de p e 1 v i s mi c (Pelvis minor). b) pe laturi de liniile arcuate ale celor două coxale. ce aparţine atât feţei dorsale. în care pătrunde coloana lombară şi alta anterioară. în timpul naşterii (expulziei fătului) el se măreşte. Cele două ramuri ischiopubiene alcătuiesc împreună un arc osos. Măsoară aproximativ 75° la bărbat şi 90100° la femeie. 3. de cele două tuberozităţi ischiatice. la acest nivel. S t r â m t o a r e a s u p e r i o a r ă a p e l v i s u l u i {Apertura pelvis superior).de către l i n i a t e r m i n a l ă {Linea terminalis) dreaptă respectiv stângă alcătuită astfel: a) înapoi de promontoriu şi marginea anterioară a aripioarelor sacrului. Diametrele oblice (Diameter obliqua) în număr de două. Diametrul promonto-suprapubian se întinde de la promontoriu la marginea superioară a simfizei pubiene. Diametrul transversal clinic întretaie pe cel promonto-retropubian la mijlocul lui şi măsoară 13 cm. Determinarea arcului anterior are o importanţă practică. din cauza proeminenţei pe care o face promontoriul). deoarece raza lui creşte şi descreşte împreună cu diametrul transversal. 2. Strâmtoarea superioară prezintă mai multe diametre cu importanţă obstetricală şi anatomică. prin ramurile ischiopubiene. posterior. se găseşte şi o parte din scobitura sacro-ischiatică.

deformarea ei îngreunând naşterea în condiţii normale. unghiul de înclinaţie se reduce la 45°. anterior de faţa posterioară a simfizei pubiene. se accentuează promontoriul şi creşte diametrul transversal. Pelvisul prezintă diferenţe sexuale. pe laturi . Importanţa lor este redusă. La nou-născut lipseşte promontoriul. Pelvisul are formă de pâlnie. . Aceste variaţii determină modificarea diametrelor pelvisului. Strâmtoarea mijlocie este formată: posterior . Acest diametru se măsoară prin tact vaginal şi are. 86. Pelvisul mic este format: posterior de faţa anterioară a sacrului şi coccigelui. Diferenţele individuale. înţelegându-se prin aceasta pelvisul mic împreună cu cele două strâmtori ale lui. unind ombilicul cu coccigele.5-5 cm. formată de muşchii ridicători anali şi muşchii coccigieni.S. ce poate fi măsurat pe viu (la femeie). pelvisul mic apare foarte înclinat faţă de coloana vertebrală. . în pelvimetria externă se utilizează repere osoase care slujesc la cunoaşterea formei şi a Fig.R. în staţiunea verticală. . anterior . care indică direcţia de progresie a capului fetal în timpul naşterii.9-10 cm. pelvisul este mai înclinat decât la bărbaţi.Axul strâmtorii superioare este perpendiculara ce cade în centrul planului strâmtorii. Datorită înclinaţiei pelvisului şi a strâmtorilor lui.A. el este oblic în jos şi înapoi. Diferenţele sexuale încep să apară la vârsta de 8-10 ani. lateral . Axul este curb şi paralel cu concavitatea feţei anterioare a sacrului.de marginea superioară a ligamentelor sacrospinoase şi de spinele ischiatice. se execută pelvimetria externă şi pelvimetria internă. Este oblic. . Planul strâmtorii superioare a pelvisului. în clinică se utilizează şi termenul de canal pelvian. baza sacrului proemină în pelvis. 12-13 cm.P. diametrele strâmtorii superioare sunt aproape egale. este aproape vertical. pelvis rotund. arcada pubiană este mai deschisă. P e l v i s u l m i c s a u e x c a v a ţ i a pelv i a n di (Pelvis minor). pelvis oval.A. măsoară 11-12 cm. pelvis triunghiular. ca şi planul strâmtorii superioare. este diametrul promontosubpubian. înclinaţia pelvisului P. Pe lângă diametrele celor trei strâmtori. de asemenea.numai 4. ce se întinde de la promontoriu la marginea inferioară a simfizei pubiene. care măsoară 11 cm. la bărbaţi predomină cele anteroposterioare.de o linie curbă ce se întinde de la spinele ischiatice la treimea inferioară a feţei posterioare a simfizei pubiene. Axul strâmtorii inferioare. Pelvisul la femeie are diametrele transversale mai mari. A x u l p e l v i s u l u i m i c {Axis pelvis) uneşte centrul planurilor celor două strâmtori. Diametrul cel mai important în timpul trecerii fătului este cel bispinos (transversal). de vârstă şi individuale. numit unghiul de înclinaţie al pelvisului. Este porţiunea delimitată între cele două strâmtori. lateral de suprafeţele plane ce răspund acetabulelor (situate pe feţele mediale ale coxalelor) şi de găurile obturate. Strâmtoarea mijlocie răspunde liniei de inserţie a diafragmei pelviene. Planul strămtorii inferioare trece prin vârful coccigelui şi marginea inferioară a simfizei pubiene. Oasele constitutive sunt mai groase şi proeminenţele mai evidente la bărbaţi. în obstetrică se mai utilizează un diametru al excavaţiei pelviene. Diferenţele de vârstă. planul strâmtorii formează cu orizontala un unghi de 60° ce trece prin marginea inferioară a simfizei.O. . axele teoretice. Promontoriul este situat la 9-10 cm deasupra simfizei pubiene. Pelvisul mic prezintă relieful strâmtorii mijlocii. iar anterior . unind prima vertebră sacrată cu un punct situat puţin înaintea anusului. trecând prin promontoriu şi marginea superioară a simfizei pubiene. Planul strâmtorii inferioare. în decubit dorsal.STUDIUL OASELOR 3) Diametrele oblice.I. el este puţin apreciabil pe pelvisul osos. Axul s t r â m t o r i i inferioare este perpendiculara ce cade în centrul planului strâmtorii. Pentru evaluarea pe viu a dimensiunilor bazinului. rămânând în tot traiectul lui la egală distanţă de pereţii excavaţiei. în condiţii normale. 2. 3 . în staţiune verticală.S. unesc mijlocul ligamentului sacrospinos cu mijlocul ramurii ischiopubiene de partea opusă.O. Pereţii pelvisului mic diferă în înălţime: posterior măsoară 16 cm. prezintă unele particularităţi: 73 l. La femei. dar devine evident pe viu în prezenţa formaţiunilor musculo-aponevrotice şi ligamentoase ce căptuşesc pelvisul mic. în număr de două. Planul orizontal. după ce copilul începe să şadă. îmbrăţişând astfel simfiza pubiană în concavitatea lui. ulterior. Există variaţii de formă ale pelvisului care se încadrează în normal: pelvis lat. Axul strâmtorii superioare. dar formează cu orizontala un unghi de numai 10°. deoarece planul strâmtorii superioare este orientat dinapoi înainte şi de sus în jos.de linia transversală dintre vertebrele sacrate 4 şi 5. Acest unghi se anulează în decubit dorsal. înclinaţia pelvisului (Inclinatio pelvis).

care măsoară 125-130°. FEMURUL (Femur) Este un os lung (cel mai lung os al corpului omenesc). care primeşte greutatea corpului şi o transmite celor două coapse. pe care se insera muşchiul pectineu. Orientare. linia aspră se trifurcă. în porţiunea superioară. numite marele şi micul trohanter. APARATUL LOCOMOTOR Marginile medială şi laterală sunt puţin pronunţate. Faţa anterioară. Epifiza superioară este legată de corp printrun col chirurgical. Se aşază: în sus extremitatea cotită. are astfel un rol important în statică şi locomoţie. între cele două linii aspre condiliene se găseşte o suprafaţă triunghiulară numită f a ţ a p o p l i t e e (Facies poplitea). Pelvimetria internă a fost. C a p u l (Caput femoris). cele două femure se ating prin epifizele lor inferioare. medial suprafaţa sferică şi articulară a acestei extremităţi. o transmite la cavităţile cotiloide şi de aici la femure. în cazul în care pelvisul osos şi-a pierdut rezistenţa normală. este un os pereche. Femurul prezintă de studiat corpul şi două epifize. Prezintă foseta capului (Fovea capitis femoris) pentru inserţia ligamentului capului femural. groasă. colul şi doua tuberozităţi. echilibrul de forţe se rupe şi se produc deformaţii. Considerat astfel (în plan frontal) bazinul osos se prezintă ca o boltă. şi doi stâlpi (arcade) reprezentaţi de oasele coxale. aceasta se poate transforma într-un adevărat tubercul. Corpul este prismatic triunghiular şi deci vom avea de descris trei feţe şi trei margini. dând: 1) o ramură laterală ce continuă buza laterală a liniei aspre şi se îndreaptă în direcţie laterală spre marele trohanter. exercitată de cele două femure. presiunea este neutralizată şi de contrapresiunea de jos în sus. . Ea se termină sub marele trohanter prin nişte rugozităţi care constituie t u b e r o z i t a t e a g 1 u t e a 1 ă (Tuberositas glutealis). numit t r o h a nt e r u l a l t r e i l e a (Trochanter tertius). ce se continuă cu linia intertrohanteriană de pe epifiza superioară. produce o tensiune în articulaţiile sacro-iliace. motiv pentru care poartă numele de linia pectineală (Linea pectinea). pe câni axul colului este oblic înainte şi medial. 2 ) o ramură medială. menţionată la descrierea strâmtorii inferioare a bazinului. care aduce după sine tendinţa la îndepărtarea celor doi stâlpi de boltă. poartă numele de creasta gluteală. Dar stâlpii sunt menţinuţi în legătură prin cele două ramuri ischiopubiene şi prin simfiza pubiană. axele de rotaţie ale humerusului în articulaţiile scapulohumerale şi cele ale femurelor în articulaţiile coxofemurale. Bazinul osos serveşte (pe lângă rolul de protecţie a organelor pelviene şi pe lângă cel jucat în mecanismul naşterii) la transmiterea greutăţii corpului la membrele inferioare. încât nu se pune nici o piedică locomoţiei şi staticii. care măsoară în medie 12°. pe ea se insera muşchiul vast medial. Unghiul de declinaţie. Mărir» unghiului de înclinaţie are ca rezultat ducerea membruliM SCHELETUL MEMBRULUI INFERIOR LIBER (Skeleton membri inferioris liberi sau Pars libera membri inferioris) OASELE COAPSEI Scheletul coapsei este alcătuit din două oase: femurul şi patela. proeminentă şi se numeşte linia aspră (Linea asperă). Axul transversal ce trece prin condilii femurali răspunde planului frontal al corpului. ramurile ei diverg şi se termină fiecare pe condilul corespunzător. în mod asemănător. Ramura de bifurcaţie medială continuă buza sa medială şi se numeşte linia supracondiliană medială (Linea supracondylaris medialis)\ aceasta prezintă o uşoară depresiune în porţiunea ei mijlocie determinata de trecerea arterei femurale. fiindcă dă inserţie muşchiului gluteu mare. marginea cea mai aspră a corpului osului. astfel că presiunea de sus în jos nu-i poate îndepărta. Prezintă capul. Greutatea corpului apăsând pe sacru. buza laterală a liniei aspre se continuă cu linia supracondiliană laterală (Linea supracondylaris lateralis). Linia aspră prezintă o b u z ă l a t e r a l ă (Labium laterale) pe care se insera muşchiul vast lateral. este acoperită de muşchiul vast intermediar. EPIFIZA SUPERIOARĂ sau PROXIMALĂ. Pe de altă parte. Intervin în menţinerea echilibrului de forţe şi puternicele ligamente ale articulaţiilor sacro-iliace. Sacrul primeşte greutatea de la trunchi şi prin intermediul stâlpilor. La extremitatea inferioară. Este articular şi constituie două treimi dintr-o sferă. Marginea posterioară este rugoasă. aceste repere au fost menţionate la descrierea circumferinţei superioare a pelvisului. Ea străbate de sus în jos corpul femurului şi ne-a servit la orientarea lui. Axul colului formează cu axul transversal al extremităţii inferioare un alt unghi. deoarece pelvisul este mai larg decât la bărbaţi. Această boltă are un vârf reprezentat de sacru. posterior. convexă şi netedă. se găsesc în acelaşi plan frontal: promontoriul. C o l u l (Collum femoris). de asemenea. In staţiunea verticală. Această oblicitate este mai accentuată la femei. o buză medială (Labium mediale) pe care se insera muşchiul vast medial şi un interstiţiu pe care se prind muşchii adductori ai coapsei şi capul scurt al bicepsului femural. Arhitectura bazinului osos este realizată astfel în mod atât de fericit. Prezintă o uşoară curbură cu concavitatea posterioară. numit unghiul de declinaţii deschis medial.74 diametrelor pelvisului. Modificările unghiurilor de înclinaţie şi declinaţie se repercutează asupra atitudinii membrului inferior. Este o coloană osoasa puternică. CORPUL (Corpus femoris). faţa laterală dă inserţie muşchiului vast intermediar: faţa medială este netedă şi nu are nici o particularitate. turtită antero-posterior. 3) o ramură mijlocie ce continuă buza medială a liniei aspre. Este îndreptat oblic de sus în jos şi mediolateral şi formează cu diafiza unghiul de înclinaţie. Pe schelet este oblic îndreptat de sus în jos şi latero-medial Când călcâiele sunt alipite. linia aspră se bifurcă. care uneşte capul cu restul epifizei.

. . T r o h a n t e r u l m i c (Trochanter minor). . . cu un şanţ anteropostenor ce separă două povârnişuri. Mărirea unghiului de declinaţie pune membrul inferior în rotaţie laterală. unul medial (Condylus medialis) şi celălalt lateral (Condylus lateralis). Epicondilul medial. ceea ce explică arhitectura lui trabeculară deosebit de complexă. Linia intertrohanteriană.15. intercondiliană şi cutanată. Condilul medial este mai îngust ca cel lateral şi descinde mai jos ca acesta. cei doi condili converg spre o suprafaţă articulară numită faţă patelară. alcătuită dintr-un sistem de bolţi. Greutatea corpului şi resorbţia osoasă favorizează fracturile colului. 88. Capul. sistemul trabecular începe să se resoarbă. Invers. aceste fracturi au un caracter foarte grav. Condilul medial. I. T r o h a n t e r u l m a r e (Trochanter major). . colul prezintă două feţe: anterioară şi posterioară.12. coapsa formează cu gamba un unghi obtuz de 170-175° deschis lateral. Fosa intercondiliană. Situaţia inversă.4.9. Capul. -16. Colul. II.13. Faţa patelară. . F e ţ e l e a r t i c u l a r e continuă înapoi cele două povârnişuri ale feţei patelare şi descriu o curbă anteroposterioară. 8. Colul. Trohanterul mare .2. Trohanterul mare se poate palpa cu uşurinţă pe faţa laterală a coapsei. a n ă (Linea intertrochanterica). membrul inferior în rotaţie medială. Micşorarea sau reducerea lui la zero duce.3. Trohanterul mic. Sunt în număr de doi. gluteu mic.a).8.4. Pe aceasta din urmă se află un puternic mamelon numit tuberculul pătratului femural (Tuberculum quadratum) pentru inserţia muşchiului omonim. Faţa anterioară este limitată lateral prin l i n i a i n t e r t r o h a n t e r i - fS Fig. . 1.6. caracterizată printr-o oblicitate mai mare a femurului. Trohanterul mare şi trohanterul mic sunt uniţi prin linia intertrohanteriană (situată anterior) şi prin creasta intertrohanteriană (mai proeminentă ca precedenta. . iar cavitatea medulară se continuă în epifiza superioară. 7. După cum îi arată numele. forma unei trohleei. piriform.10. Linia pectineală. iar cea posterioară. . EPIFIZA INFERIOARĂ sau DISTALĂ.3. Pe el se insera muşchiul iliopsoas. delimitând astfel fosa intercondilară menţionată. Trohanterul al treilea. . Este un masiv voluminos. decât în sens antero-posterior. Ei diverg antero-posterior. Direcţia forţelor ce se transmit solicită din partea colului o mare rezistenţă. 14. Este o proeminenţă mamelonată. situată posterior). rezultă o deformare numită Genu valgum. 12 Fig. Condilii. După vârsta de 50 de ani. Este o proeminenţă patrulateră ce continuă în sus corpul femurului. Femurul văzut anterior. Creasta intertrohanteriană. . micşorarea lui imprimă adducţia membrului inferior {Coxa vara). 87. graţie acestei particularităţi. cu raza descrescândă de la 43 mm (în partea anterioară) la 16 mm (în partea posterioară). numite condili. Condilul lateral. numită fosa intercondiliană. în timp ce posterior condîlii sunt separaţi printro fosă adâncă. Când condilul medial descinde prea mult. Unghiul este mai accentuat la femei decât la bărbaţi. obturator intern ş. Condilul lateral . Faţa poplitee. Are inferior în abducţie (Coxa valga). Condilul medial. numiţi din această cauză muşchi pelvi-trohanterieni (gluteu mijlociu. Femurul văzut posterior. Trohanterul mic. . . situată la partea posteroinferioară a colului. Buza medială a liniei aspre. . când unghiul dintre coapsă şi gambă este deschis medial. proiecţia medială a genunchiului şi diminuarea unghiului lateral sub 145°.STUDIUL OASELOR / 2 3 75 Din punct de vedere descriptiv. Ramura medială de trifurcaţie a liniei aspre.5. . Trohanterul mare.5. princ r e a s t a i n t e r t r o h a n t e r i a n ă (Crista intertrochanierică). Trohanterul mare dă inserţie unor muşchi care unesc pelvisul cu femurul. F a ţ a p a t e l a r ă (Facies patellaris). Fiecare condil prezintă trei feţe: articulară. . Foseta capului. Pe faţa lui medială. Tuberozitatea gluteală. constituie Genu varum.2. Formarea căluşului fiind mai dificilă. .17. ea se articulează cu faţa posterioară a patelei.18.6. Este formată din două proeminenţe articulare puternice. Greutatea corpului se transmite de la bazinul osos la membrul inferior liber prin colul femurului. Anterior. . se găseşte f o s a t r oh a n t e r i c ă {Fossa trochanterica) în care se insera muşchiul obturator extern. Buza laterală a liniei aspre. Epicondilul lateral.7. mai întins în sens transversal.

posterior faţa articulară şi lateral . se numeşte fibula. în jos. I. Orientare. cel lateral este mai întins. situat în tendonul muşchiului cvadriceps femural. Prezintă două uşoare curburi: una superioară. cel tibial pe epicondilul medial şi cel fibular pe epicondilul lateral. Pe feţele intercondiliene se insera ligamentele încrucişate ale articulaţiei genunchiului. acesta din urmă se insera în şanţul popliteu (Sulcus popliteus) aflat înaintea epicondilului lateral. Priveşte în sus. . Baza. ca şi cele ale antebraţului. prin contracţia violentă a muşchiului cvadriceps femural. Faţa cutanată a condilului lateral dă inserţie capului lateral al muşchiului gastrocnemian şi muşchiului popliteu. fie în mod indirect. devenind anterioară. în care se insera muşchiul tibial anterior. Vârful (Apex patellae). Feţele cutanate sunt accidentate. Faţeta articulară medială. Lângă acest tubercul se insera capul medial al muşchiului gastrocnemian. cu direcţie verticală. APARATUL LOCOMOTOR PATELA (Patella) Patela sau rotula este un os scurt. Este convexă şi rugoasă. .se găseşte o proeminenţă transversală. Faţeta articulară laterală. în porţiunea superioară prezintă un şanţ longitudinal. în partea superioară se insera o formaţiune fibroase numită piciorul gâştei (Pes anserinus). Osul medial este cel mai voluminos şi puternic şi suportă greutatea corpului. Dintre aceste două povârnişuri. Prezintă câte o proeminenţă. 89. Patela văzută anterior. relativ frecvente. Faţa articulară (Facies articularis) sau faţa posterioară este destinată articulaţiei cu faţa patelară a femurului. Prezintă o creastă verticală şi două povârnişuri. Faţa posterioară (Facies posterior) prezintă în porţiunea superioară o linie oblică. Fracturile patelei.deci pe faţa posterioară . se numeşte tibia şi este singurul care se articulează cu femurul. se poate palpa sub piele. Prezintă de studiat baza. Faţa medială (Facies medialis) este plană şi netedă. care uneşte cei doi condili. 1. Deasupra fosei . Patela proemină în regiunea anterioară a genunchiului. Priveşte în jos. medial prelungirea ei. 90. şi alta inferioară. orientată în jos şi Fig. de două oase unite prin epifizele lor şi separate la nivelul diafizelor printr-un spaţiu interosos. Patela văzută posterior. Osul lateral este mai subţire. . se aşază epifiza mai mică. Orientare. Baza (Basis patellae). concavă medial. sunt produse fie de traumatisme. care îi dau aspectul literei S. în porţiunea inferioară îşi schimbă orientarea. Vârful. se poate palpa tuberculul adductorului. Deasupra şi înapoia epicondilului medial se găseşte o altă proeminenţă.2. Fig. este linia intercondiliană (Linea intercondylaris). turtit şi pereche. două feţe şi două margini. imediat deasupra şi înapoia epicondilului medial. nefiind acoperită de muşchi. Tibia are un corp şi două epifize. cât şi prin palpare. Vârful. OASELE GAMBEI Sunt reprezentate. convexă medial. Condilii şi epicondilii femurali se pot palpa cu uşurinţă de o parte şi de alta a patelei. t u b e r c u l u l a d d u c t o r u 1 u i (Tuberculum adductorium) pe care se insera muşchiul adductor mare. numită e p i c o n d i l m e d i a l (Epicondylus medialis) respectiv e p i c o n d i 1 l a t e r a l {Epicondylus lateralis) pe care se insera ligamentele colaterale ale articulaţiei genunchiului. Baza. Faţa anterioară (Facies anterior). Se pune în sus baza.76 F e ţ e l e i n t e r c o n d i l i e n e s e privesc între ele ş i delimitează f o s a i n t e r c o n d i 1 i a n a(Fossa intercondylaris). Marginile.3. . CORPUL (Corpus tibiae). iar anterior marginea cea mai ascuţită a osului (a diafizei). Faţa laterală (Facies lateralis) este evidentă numai în porţiunea superioară.2.povârnişul cel mai larg al acestei feţe.4. . Sunt în număr de două: medială şi laterală. vârful. poate fi explorată atât prin inspecţie. De asemenea. TIBIA (Tibia) Este un os lung şi pereche. Corpul este prismatic triunghiular şi prezintă trei feţe şi trei margini.

3. numite aria intercondiliană anterioară (Area intercondylaris anterior) pe care se insera ligamentul încrucişat anterior şi aria intercondiliană posterioară (Area intercondylaris posterior) pe care se insera ligamentul încrucişat posterior ale articulaţiei genunchiului. . . . în sus se bifurcă şi cuprinde tuberozitatea tibiei (Tuberositas tibiae) de pe epifiza superioară. Maleola laterală. . altul lateral) (Tuberculum intercondylare mediale şi Tuberculum intercondylare laterale) între care se găseşte o mică incizura. Tibia şi fibula văzute posterior.10. 2. Ea este formată din doi tuberculi intercondilieni (unul medial. Tibia şi fibula văzute anterior. . iar suprafaţa laterală. .6. Fig.8. Tuberculul intercondilian medial. Tot aici se găseşte gaura nutritivă a osului. 1. Linia solearului.8.9. Condilul medial al tibiei.2. . Marginea anterioară (Margo anterior) este foarte ascuţită şi.9. mai poartă numele de c r e a s t a t i b i e i . Eminenţa intercondiliană. Suprafaţa medială este ovală şi mai adâncită. 93. este l i n i a s o l e a r u l u i (Linea musculi solei) pentru inserţia muşchiului omonim. Circumferinţa. . din două suprafeţe articulare ce răspund condililor femurali. Tuberozitatea tibiei. Tuberculul intercondilian lateral. Vârful capului fibulei. Suprafaţa medială de pe faţa articulară superioară. Aria intercondiliană anterioară.7. Spaţiul interosos.3. 91. Capul fibulei.7. Faţa superioară sau platoul tibiei prezintă mai multe detalii. delimitând incizura fibulară.2. 2. 77 Marginea interosoasă (Margo interoseus) sau laterală dă inserţie membranei interosoase. marginea anterioară are forma de S.6. EPIFIZA SUPERIOARĂ sau PROXIMALĂ. . Marginea anterioară a tibiei. în jos. 3.5. Anterior şi posterior faţă de eminenţa intercondiliană.4. 92. Spaţiul interosos.4. . Maleola medială. se află două suprafeţe neregulate şi rugoase. şi are o formă ovală.5. . Deasupra liniei se insera muşchiul popliteu. Vârful capului fibulei. .4. de aceea. se termină pe maleola medială a osului. . .5. -11. Este constituită din doi condili: condilul medial (Condylus medialis) şi condilul lateral (Condylus lateralis). Marginea medială {Margo medialis) este bine pronunţată numai în porţiunea inferioară.Faţa a r t i c u l a r ă s u p e r i o a r ă (Facies articularis superior) este alcătuită.STUDIUL OASELOR medial. Capul fibulei. Tibia. . Suprafaţa laterală de pe faţa articulară superioară a epifizei proximale. Are o înălţime de 2 cm. Fig. .Condilul lateral al tibiei. . 1. mai lărgită în sens transversal. Condilii prezintă o faţă superioară comună şi o circumferinţă.6. 1. . la rândul ei. . 1. Aria intercondiliană posterioară. . E m i n e n ţ a i n t e r c o n d i l i a n ă (Eminentia intercondylaris) sau spina tibiei este un masiv osos ce separă cele două suprafeţe articulare. Pe Fig. Este întreruptă posterior de aria intercondiliană posterioară. . Tuberozitatea tibiei. Faţa superioară a epifizei proximale. Maleola medială. Condilul medial al tibiei. Gaura nutritivă a tibiei.. Şanţul maleolar al tibiei. Condilul lateral al tibiei. Urmând curburile corpului. Maleola laterală. proemină sub piele şi este palpabilă pe toată lungimea ei. Pe porţiunea laterală a circumferinţei se află o feţişoară articulară (Facies articularis fibularis) pentru capul fibulei. Ea se bifurcă pe epifiza inferioară.7. Dedesubtul liniei se insera muşchii flexor lung al degetelor (medial) şi tibial posterior (lateral). Este o masă voluminoasă. alungită în sens transveral. .

în această suprafaţă se găseşte tuberozitatea tibiei {Tuberositas tibiae) care dă inserţie ligamentului patelei. o f e ţ i ş o a r ă a r t i c u l a r ă (Facies porţiunea anterioară a circumferinţei se găseşte o articularis capitis fibulae) pentru tibie. atât creasta. Este accesibilă explorării prin inspecţie şi palpare. posterior marginea epifizei care prezintă o fosă. c e s e prelungeşte c u o apofiză puternică numită m a l e o l a m e d i a l ă {Malleolus medialis) vizibilă şi palpabilă sub piele. un os lung ce pare torsionat pe axul său. b) posterioară (Margoposterior). o faţă medială. c) medială. APARATUL LOCOMOTOR EPIFIZA SUPERIOARĂ sau PROXIMALĂ. Maleola laterală are formă piramidală şi prezintă o bază ce se confundă cu osul. Maleola laterală. în care se insera muşchii peronieri. iar lateral de ea se insera solearul şi flexorul lung al halucelui. Fibula văzuta medial. . La nivelul epifizei superioare se pot explora prin palpare cei doi condili şi tuberozitatea tibiei. Acesta prezintă. Fig. Este formată de o proeminenţă turtită dinafară înăuntru. Feţişoara articulară pentru tibie şi talus. Orientare. p e care alunecă tendonul muşchiului flexor lung al halucelui.78 suprafaţă triunghiulară. care o împarte în două feţişoare. cât şi feţişoarele răspund trohleei talusului. numită m a l e o l a l a t e r a l ă (Malleolus lateralis). . / 2 FIBULA (Fibula) Fibula sau peroneul. CORPUL (Corpus fibulae). 1. Are trei feţe: a) laterală (Facies lateralis) prezintă un şanţ longitudinal. vizibilă sub piele. Este reprezentata de c a p u J f i b u J e i (Caputfibulae) palpabilă sub piele. Este învelit aproape în întregime de muşchi. Ea coboară mai mult decât maleola medială.4. un vârf. . Colul. Este mai puţin dezvoltată. Capul este legat de corp printr-un col (Collum fibulae). Pe ea se găseşte o creastă longitudinală numită creasta medială (Crista medialis). iar posterior şanţul maleolar (Sulcus malleolaris) prin care trec tendoanele muşchilor flexor lung al degetelor şi tibial posterior. Pe această faţă se găseşte şi gaura nutritivă a osului. . Marginile sunt: a) anterioară (Margo anterior). Maleola medială se poate fractura relativ uşor. O f a ţ ă p o s t e r i o a r ă . pe faţa sa medială. puternic pronunţată în porţiunea mijlocie a diafizei. Capul se prelungeşte în sus cu un v â r f(Apex capitis fibulae) pe care se insera muşchiul biceps femural. raport important în fracturile osului la acest nivel. O f a ţ ă a r t i c u l a r ă i n f e r i o a r ă (Facies articularis inferior) (pe această faţă se găseşte o creastă antero-posterioară. Este prismatic triunghiular. este un os pereche.o suprafaţă rugoasă pe care se insera ligamentul interosos al sindesmozei tibio-fibulare. scobitura sau incizura se articulează c u f i b u l a . O f a ţ ă a n t e r i o a r ă . Se pune: în jos epifiza turtită. c) posterioară (Facies posterior) este cea mai întinsă dintre cele trei feţe şi vine în raport cu muşchii flexori ai piciorului. înconjurat lateral de nervul peronier comun. 94. limitată de bifurcarea marginii anterioare a corpului. Capul cu vârful (2) şi cu feţişoara articulară pentru tibie (3). Prezintă un corp şi două epifize. neregulată şi prezintă următoarele elemente: O f a ţ ă superio a r ă c e s e confundă c u corpul.7.5. .9. b) medială (Facies medialis) pe care se insera extensorul lung al degetelor şi lung al halucelui. O f a ţ ă m e d i a l ă . . o faţă laterală subcutanată. Maleola medială prezintă o faţă articulară (Facies articularis malleoli) pentru talus. Fosa maleolei laterale. Pe ea se insera membrana interosoasă şi din această cauză se mai numeşte margine interosoasă (Margo interoseus). p e care alunecă tendoanele extensorilor degetelor şi tendonul tibialului anterior. Ea are o formă cuboidală. c e prezintă scobitura fibulară (Incisurafibularis). EPIFIZA INFERIOARĂ sau DISTALĂ. Medial de aceasta se insera muşchiul tibial posterior. Corpul cu (6) marginea interosoasă. EPIFIZA INFERIOARĂ sau DISTALĂ. cu care se articulează). medial feţişoara articulară pe care ea o prezintă. Pe această faţă medială se succed de sus în jos: . O f a ţ ă l a t e r a l ă .8.

Acesta este străbătut de un şanţ prin care trece tendonul muşchiului flexor al halucelui (Sulcus tendinis musculi flexoris hallucis longi). cu cât piciorul este mai boltit. se fracturează relativ uşor. numită f o s a m a l e o l e i l a t e r a l e (Fossa rnalleoli lateralis) pe care se prinde ligamentul talo-fibular posterior. UNGHIURILE TALUSULUI. Feţele calcaneană posterioară şi cea mijlocie sunt separate printr-un şanţ numit ş a n ţ u l t a l u s u l u i (Sulcus tali) orientat oblic postero-anterior şi medio-lateral. Se aşază înainte capul. Acesta prezintă o suprafaţă articulară în formă de scripete. Unghiul de declinaţie este mai mic şi colul mult deviat medial în piciorul varus. unghiuri ce se formează prin faptul că. două povârnişuri şi două margini . feţişoara are o bază care se continuă cu scripetele talusului şi un vârf care este ridicat d e p r o c e s u l l a t e r a l a l t a l u s u l u i (Processus lateralis tarsi). descrisă la faţa inferioară a osului. unul medial (Tuberculum mediale).o feţişoară articulară (Facies articularis malleolî) pentru t i b i e şi t a l u s . Feţele talusului sunt: superioară. TALUSUL sau ASTRAGALUL (Talus) Este situat în vârful masivului tarsian. medială. un cap (Caput îali) şi un col (Collum tali) ce uneşte primele două porţiuni. Aceasta are un şanţ antero-posterior. Orientare. ci este înclinat în jos şi medial. dispuse în trei grupe: tarsul. dimpotrivă. b ) f a ţ a c a l c a n e a n ă m i j l o c i e (Facies a r t i c u l a r i s c a l c a n e a media). c ) f a ţ a c a l c a n e a n ă p o s t e r i o a r ă (Facies a r t i c u l a r i s calcanea posterior). Porţiunile talusului sunt bine izolate şi uşor de recunoscut. Faţa posterioară prezintă p r o c e s u l p o s t e r i o r al t a l u s u l u i (Processus posterior tali). Unghiul de înclinaţie este cu atât mai deschis. . faţa superioară prezintă o mică suprafaţă neregulată ce aparţine colului. b) un rând anterior cu celelalte cinci oase: navicularul. la acest os. fiind interpus între oasele gambei. faţa este neregulată şi dă inserţii unor ligamente. Faţa anterioară prezintă c a p u l t a l u s u l u i (Caput tali). trei feţişoare articulare pentru calcaneu: a) f a ţ a c a l c a n e a n ă a n t e r i o a r ă (Facies articularis calcanea anterior)'. Cele două unghiuri se modifică în unele deformări ale piciorului.cea laterală fiind mai înaltă decât cea medială. la aproximativ 6% din indivizi). Tuberculul lateral este puţin mai mare şi are un punct de osificare propriu.posterior de fosa precedentă se găseşte şanţul maleolar (Sulcus malleolaris) prin care alunecă tendoanele muşchilor peronieri. Trohleea se continuă pe faţa medială şi pe cea laterală cu câte o feţişoara articulară. Aceasta este mai mare. colul nu continuă direcţia corpului. de maleola medială şi maleola laterală). .STUDIUL OASELOR . înaintea şi înapoia acestui proces. anterioară şi posterioară. Faţa superioară este formată în cea mai mare parte de corpul talusului. în sus trohleea. OASELE PICIORULUI (Ossa pedis) Sunt reprezentate de 26 de oase. Şanţul este limitat prin doi tuberculi. în jos capul se continuă cu faţa calcaneană anterioară. dinainte înapoi. navicularul şi cele trei cuneiforme şi un rând lateral. Unghiul de înclinaţie este deschis în jos şi are în medie 115°. în care se găsesc calcaneul şi cuboidul. (Facies malleolaris lateralis) pentru articularea cu . laterală.o excavaţie profundă. lateral faţa articulară triunghiulară. Oasele tarsului pot fi grupate şi în două rânduri anteroposterioare: un rând medial ce cuprinde: talusul. Unghiul de declinaţie este deschis medial şi are 158°. metatarsul şi oasele degetelor. se continuă şi ea cu trohleea talusului şi are forma unei virgule. Vom întâlni aceste feţişoare la descrierea feţelor respective ale talusului. cu toate acestea este considerat în întregime şi comparat cu un cuboid. El poate rămâne astfel separat de talus printr-o fisură articulară şi poartă numele de Os trigonum (inconstant. Faţa inferioară prezintă. TARSUL (Ossa tarsi) Tarsul este format din şapte oase dispuse pe două rânduri: a) un rând posterior cu două oase suprapuse: talusul sus şi calcaneul jos. Faţa laterală prezintă feţişoara maleolară laterală maleola fibulei. numită trohleea talusului (Trochlea tali). respectiv calcaneu şi navicular. cu atât mai închis. altul lateral (Tuberculum laterale). Maleola laterală se poate palpa cu uşurinţă. De formă triunghiulară. Faţa superioară a trohleei (Facies superior) se articulează cu scoaba gambieră (formată de faţa articulară inferioară de pe epifiza distală a tibiei. Faţa medială prezintă şi ea o feţişoară maleolară media\ă(Facies malleolaris medialis) pentru articularea cu maleola tibiei. înaintea trohleii. căruia i se descriu şase feţe. cu cât piciorul este mai plat şi. inferioară. Sub feţişoară se insera unele ligamente articulare. El este format dintr-un corp (Corpus tali). Capul este o proeminenţă rotunjită. El prezintă f a ţ a a r t i c u l a r ă n a v i c u I a r ă (Facies articularis navicularis). cuboidul şi trei cuneiforme. alungită şi concavă. Corpul formează cu colul două unghiuri: unghiul de declinaţie şi unghiul de înclinaţie.

13. A. Faţa dorsală.6. tuberozitatea calcaneului. .4.C. Cuneiformul medial. .2.B. Cuneiformul medial.8. .C..7. Cuneiformul intermediar. A.. 1. Capul talusului. . Scheletul piciorului.80 APARATUL LOCOMOTOR \ Fig. . Şanţul pentru tendonul muşchiului lung peronier. Tarsul. 96. . -11. Metatarsul. Tuberozitatea cuboidului. .4.8.5. -12. Tubercului navicularului. Cuneiformul intermediar. Falangele. Fig. Cuboidul. Metatarsul.9. Faţa plantară. 95. Cuneiformul lateral.2. Calcaneul. . . Scheletul piciorului.B. Proeminenţa medială şi (9) laterală ale tuberozitătii calcaneului.3. Falangele.. Cuneiformul lateral. Capul talusului.7. -10. Tuberozitatea metatarsianului V.5. . . Sustentaculum tali. . . Oase sesamoide. . . Tarsul. . . Feţişoara maleolară laterală a talusului. .6. Navicularul. Trohleea talusului. 1.3.

. Falanga distală. . 15. 4.10. . . . 98. Capul. Feţişoara maleolară laterală. Trohleea peronieră cu (16.11. Capul.7. 1. Falanga distală a halucelui.4. Faţa articulară calcaneană mijlocie..5.8. Navicularul. Trohleea talusului.2. 4. Faţa articulară calcaneană posterioară.6. 17. 1. . . Capul talusului. 14. Feţişoara maleolară laterală care se sprijină pe procesul lateral al talusului.3.3. Falanga mijlocie. 13. 2. Tuberozitatea calcaneană. Colul. 15.19. . baza şi tuberozitatea metatarsianului V. 1. Talusul văzut de jos. corpul. . 13- N 15 13 12 H 10 Fig. 18.10..14.. 100.. . Trohleea. . . Metatarsianul I şi II.8. .2. Procesul posterior. 97.6. Cuboidul.5.STUDIUL OASELOR 2 3 4 5 81 Fig. . Oasele piciorului văzute medial.. . Oasele piciorului văzute lateral. Feţişoara maleolară a talusului..5. Capul cu faţa articulară naviculară. 6. 5. . Sinus tarsi. 12. Navicularul. Cuneiformul lateral. . Faţa articulară calcaneană anterioară. . Falanga proximală.) cele două şanţuri (care o limitează). corpul şi capul metatarsianului I. .9.7. Tuberozitatea calcaneană. Şanţul talusului. Baza. 13. .4. destinate tendoanelor muşchilor peronieri.3. . Cuboidul. 1. Fig. 3. . 99. Cuneiformul medial şi intermediar. intermediar şi medial. 12.. Falanga proximală a halucelui. Sustentaculum tali. ft 13 12 41 Fig. . Talusul văzut de sus. Feţişoara maleolară medială. 11.2.. . 9.

4.4. Faţa laterală este subcutanată. Faţa superioară prezintă dinainte înapoi: a) f a ţ a a r t i c u l a r ă t a l a r ă a n t e r i o a r ă (Facies a r t i c u l a r i s t a l a r i s anterior)'. Orientare. şanţul calcaneului şi şanţul talusului formează un canal numit Sinus tarsi. el este frecvent folosit în clinici şi în anatomia topografică. Pe tuberculul medial se insera muşchii abductor al halucelui şi flexor scurt al degetelor. . . Pe faţa inferioară. dintre care una este medială (Processus medialis tuberis calcanei) iar cealaltă laterală (Processus lateralis tuberis calcanei) se prelungesc pe faţa posterioară a osului.82 APARATUL LOCOMOTOR CALCANEUL (Calcaneus) Este cel mai voluminos os al tarsului. Faţa posterioară răspunde c ă l c â i u l u i . . numită Sustentaculum toii. fiind alungit antero-posterior şi uşor turtit transversal. prin care trece tendonul muşchiului peronier scurt. . Proeminenţa anterioară s e numeşte tuberculul calcaneului (Tuberculum calcanei) şi dă inserţie ligamentului plantar lung. c) ş a n ţ u 1 c a l e a n e u 1 u i (Sulcus calcanei). Faţa talar posterioară. Are o formă prismatică. Jumătatea superioară răspunde bursei seroasea tendonului Achille. Faţa cuboidală (anterioară). . Prezintă t r e i p r o e m i n e n ţ e . Proeminenţa postero-medială. şi altul inferior mai adânc numit şanţul tendonului peronier lung (Sulcus tendinis musculiperonei longi). Sustentaculum tali. . Cele două proeminenţe posterioare dau inserţie unor muşchi ai plantei. Faţa talară anterioară. b) f a ţ a a r t i c u l a r ă t a l a r ă m i j l o c i e (Facies a r t i c u l a r i s t a l a r i s media). posterior extremitatea cea mai voluminoasă. Totuşi. Şanţul calcanean de pe faţa medială. Sustentaculum tali prezintă un şanţ (Sulcus tendinis musculi flexor is hallucis longi) pe unde alunecă tendonul muşchiului flexor lung al halucelui. Pe ea se găseşte o proeminenţă numită t r o h l e e a p e r o n i e r ă separă două şanţuri: unul superior. Faţa talară mijlocie. iar anterior printr-o proeminenţă puternică. termenul Sulcus calcanei. Faţa articulară cuboidală (Facies articularis cuboideci) sau faţa anterioară este concavă de sus în jos şi convexă transversal şi este destinată articulaţiei cu cuboidul. Faţa medială este prevăzută cu marele şanţ calcanean. Notă importantă. El nu trebuie însă confundat cu sau f i b u I a r ă [Trochlea peronealis (fîbularis)] ce Fig. Cele două proeminenţe posterioare. vase şi nervi. e) înapoia suprafeţelor articulare precedente. Faţa inferioară este neregulată. Tuberozitatea calcaneului. Caicaneul văzut de jos.5.6. Proeminenţa anterioară. d) f a ţ a a r t i c u l a r ă t a l a r ă p o s t e r i o a r a (Facies articularis talaris posterior). Calcaneul văzut de sus. faţa superioară a calcaneului intră în contact cu o masă adipoasă situată înaintea tendonului Achille. Fig. Călcâiul (Calx) sau regiunea calcaneană (Regio calcanea) este format din tuberozitatea calcaneană şi părţile moi care o acoperă. Faţa laterală a osului. când talusul şi calcaneul sunt suprapuşi.5. formând împreună tuberozitatea calcaneană (Tuber calcanei). . iar pe tuberculul lateral abductorul degetului mic. Jumătatea inferioară a feţei este rugoasă. 101. Termenul parele şanţ calcanean" nu este omologat de N.3. cel care participă la formarea lui Sinus tarsi şi se află pe faţa superioară a calcaneului. Şanţul calcanean mare este limitat posterior prin tuberozitatea calcaneană.3. .2.2. Cele trei feţe articulare răspund feţelor calcaneene de pe faţa inferioară a talusului. . 1. 102. Pe sustentaculum tali se sprijină talusul: faţa superioară a acestei proeminenţe prezintă dealtfel faţa talară mijlocie a calcaneului (serveşte la articularea şi susţinerea talusului). Are şase feţe. . pe unde trec de la gambă la plantă tendoane. 1. Proeminenţa postero-laterală.I. .6. medial faţa prevăzută cu un şanţ adânc. face parte din tuberozitatea calcaneului şi dă inserţie tendonului lui Achille. Se aşază în sus faţa prevăzută cu trei feţişoare articulare. Şanţul calcaneului.

celelalte feţe delimitează spaţiile interosoase. Se articulează anterior cu metatarsianul I. posterior cu navicularul. iar medial cu cuneiformul medial. 3. îngustă. Feţişoara articulară pentru capul talusului. METATARSUL (Metatarsus) Este format din cinci oase metatarsiene (Ossa metatarsi). Ele contribuie la edificarea bolţii transversale a piciorului. Faţa posterioară serveşte pentru articularea cu calcaneul. Feţişoara articulară pentru cuboid. 3. Prezintă un corp.STUDIUL OASELOR NAVICULARUL (Os naviculare) Este un os scurt. De pe marginea medio-proximală a feţei plantare a cuboidului se desprinde o apofiză numită procesul calcanean (Processus calcaneus). cu o formă neregulată cuboidală. iar marginea ascuţită. are baza situată plantar. Cuneiformul medial (Os cuneiforme mediale) este cel mai mare. care se articulează cu metatarsienii IV. Aceasta se articulează cu partea plantară a feţei articulare cuboidiene a calcaneului şi în acest fel contribuie la susţinerea acestuia. Prezintă următoarele elemente: Faţa posterioară este concavă şi se articulează cu capul talusului. C o r p u 1 (Corpus metatarsale) este prismatic triunghiular. Numerotarea lor se face dinspre marginea medială spre cea laterală a piciorului. ^ 1 ^ Fig. Osul se articulează anterior cu metatarsianul III. o bază şi un cap. este situată pe marginea laterală a piciorului şi palpabilă sub piele.2. Osul se articulează anterior cu metatarsianul II. iar vârful răspunde plantei. Faţa plantară face parte din plantă. Faţa laterală prezintă o feţişoară articulară pentru cuboid. lateral cu cuneiformul lateral.. 1. Prezintă următoarele elemente: Faţa superioară face pate din dosul piciorului. fiind cuprins între capul talusului. 104. cuboid şi cele trei cuneiforme. Prin acest canal trece tendonul muşchiului peronier lung.4. Feţişoarele articulare pentru cuneiformul lateral. de la I la V. este aşezat pe partea laterală a piciorului. turtit dinainte înapoi. el este transformat pe viu într-un canal. are o bază ce face parte din dosul piciorului. . 2. 1. prin ajutorul unui ligament. tuberculul. Faţa anterioară este subdivizată printr-o creastă verticală în două feţişoare.5. Navicularul văzut posterior. iar vârful răspunde plantei. Faţa medială prezintă o suprafaţă articulară pentru cuneiformul lateral. Faţa laterală. . 2. Navicularul văzut anterior. CUBOIDUL (Os cuboideum) Este un os scurt. Faţa inferioară prezintă t u b e r o z i t a t e a c u b o i d u 1 u i (Tuberositas ossis cuboideî). Faţa anterioară prezintă trei feţişoare. iar medial cu cuneiformul intermediar şi metatarsianul II. 1. pe ea se insera tendonul muşchiului tibial posterior. Metatarsienii sunt oase lungi şi perechi. face parte din dosul piciorului. unde se poate palpa. 1.. . Cuneiformul lateral (Os cuneiforme laterale) are baza orientată spre dosul piciorului. destinate articulaţiei cu cele trei cuneiforme. lateral cu cuboidul. CUNEIFORMELE (Ossa cuneiform ia) Sunt trei oase de formă prismatic triunghiulară. Tuberculul. Este situat pe partea medială a piciorului. Faţa dorsală face parte din dosul piciorului. înaintea tuberozităţii se găseşte un şanţ profund (Sulcus tendinis musculi peronei longi). iar a treia medială. alta laterală. posterior cu navicularul. 103. având o faţă dorsală. Ocupă spaţiul dintre cuboid şi navicular. Faţa dorsală face parte din dosul piciorului. posterior cu navicularul. intermediar şi medial. Fig. faţa medială a osului face parte din marginea medială a piciorului şi dă inserţie muşchiului tibial anterior. lateral cu metatarsianul II şi cuneiformul intermediar. Faţa medială prezintă t u b e r c u l u l n a v i c u 1 a r u 1 u i (Tuberositas ossis navicualris) care se poate palpa sub piele. Cuneiformul intermediar (Os cuneiforme intermedium) este cel mai mic. şi respectiv V. Caractere generale..

în acest fel fiecare falangă prezintă un corp (Corpus phalangis). Baza osului se articulează cu cuneiformul medial şi cu metatarsianul II. Baza se articulează cu cuneiformul lateral. Ele apar regulat dedesubtul capului metatarsianului I. fiind formată aproape numai din bază şi cap. se articulează cu oasele tarsului şi cu metatarsienii învecinaţi. Metatarsianul IV. navicular. Adaptarea la aceste funcţii se realizează printr-o boltă plantară caracteristică. caractere ce sunt strâns legate de procesul de umanizare. Calcaneul reprezintă deci stâlpul posterior. Baza lui se articulează cu toate cele trei cuneiforme. Metatarsianul V. . 106. Piciorul la om este foarte bine adaptat bipediei şi îndeplineşte două funcţii: de susţinere a corpului (de staţiune) şi de mişcare (de locomoţie). Oasele care formează degetele se numesc f a l a n g e (Phalanges). C a p u 1 (Caput metotarsale) numit şi extremitate anterioară.84 2. prezintă o suprafaţă ovalară. Caractere proprii ale metatarsienilor. numerotate de la I la V. Degetul I poartă numele încă de h a 1 u c e (Hallux) iar degetul V de d e g e t m i c (Digitus minimus). respectiv cu metatarsianul I şi III. A-C. 105. Arcul longitudinal medial este mai înalt şi nu intră în contact cu suprafaţa de sprijin a plantei. de cele trei cuneiforme şi primii trei metatarsieni. 3. Aponevroza plantară. Metatarsianul Ieste cel mai scurt şi cel mai gros. Pe faţa plantară are o rugozitate numită tuberozitatea falangei distale (Tuberositas phalangis distalis) în raport cu pulpa degetului. pe ambele laturi ale tendonului flexorului lung al halucelui. Arhitectura oaselor piciorului. cuboid şi metatarsienii IV şi V. B a z a (Basis metatarsalis) numită şi extremitate posterioară. 1. o bază sau extremitate posterioară (Basis phalangis) şi un cap sau extremitatea anterioară (Caput phalangis). înălţimea arcului lateral. APARATUL LOCOMOTOR FALANGA PROXIMALĂ (Phalanx proximalis) este turtită transversal. Baza se articulează cu cuboidul şi cu metatarsianul IV. Metatarsianul II este cel mai lung. talus. şi arcul medial format de calcaneu. afară de haluce care are numai două. . III antero-medial şi de capul metatarsienilor IV şi V antero-lateral. este turtit transversal şi se articulează cu falanga proximală. concavă.2. Se găsesc în total 14 falange: fiecare deget are trei. Ligamentul mare plantar. respectiv metatarsienele III şi V. pentru articularea cu capul metatarsianului corespunzător. în timp ce anterior arcurile diverg spre ceilalţi doi stâlpi. SCHELETUL PICIORULUI ÎN TOTALITATE Piciorul la om prezintă caractere de diferenţiere foarte importante. Baza prezintă lateral o tuberozitate (Tuberositas ossis metatarsalis quinti) ce se poate palpa sub piele. de capul metatarsienilor I. FALANGA MIJLOCIE (Phalanx media) este scurtă. respectiv cu metatarsienele II şi IV. B Fig. iar faţa dorsală susţine unghia. pe ea se insera muşchiul peronier lung. Acestea se dezvoltă în tendoane şi ligamente. FALANGA DISTALĂ (Phalanx distalis) este de dimensiuni reduse. comun pentru cele două arcuri. Capul este turtit. Stâlpii sunt uniţi prin două arcuri longitudinale: arcul lateral format de calcaneu. înălţimea arcului medial. Tendonul Achille. Falangele se prezintă după tipul celor de la mână cu deosebirea că cele de la picior sunt mult mai reduse în dimensiune. Baza se articulează cu cuboidul şi cu cuneiformul lateral. Bolta plantară are trei stâlpi de sprijin reprezentaţi de: tuberozitatea calcaneului posterior. OASELE SESAMOIDE Ca şi la mână. Metatarsianul III. Fig. de la marginea medială spre cea laterală a piciorului. A-B.3. Falangele halucelui sunt deosebit de puternice. este arcul de OASELE DEGETELOR [Ossa digitorum (pedis)] Degetele sunt în număr de cinci. . II. Arcurile bolţii plantare. Pe bază se găseşte o tuberozitate (Tuberositas ossis metatarsalis primi) care se poate explora prin palpare. şi la picior vom întâlni oase sesamoide (Ossa sesamoidea).

acest mănunchi se termină în al treilea stâlp. mai largi ca cele plantare. care materializează liniile de forţă transmise de la oasele gambei. trabeculele osoase din substanţa spongioasă a tarsului şi a metatarsului sunt dispuse paralel cu arcurile bolţii plantare. Arcurile longitudiale sunt unite prin arcuri transversale. al cuneiformului medial şi al metatarsianului I. întărind arhitectural bolta. care se studiază odată cu capitolele respective. b) altul se îndreaptă antero-inferior şi se continuă cu sistemul trabecular al navicularului.STUDIUL OASELOR mişcare. metatarsianul IV şi V. Din calcaneu porneşte al treilea mănunchi de trabecule. Bolta plantară este menţinută arcuită de ligamente. muşchi şi tendoane. atinge suprafaţa de sprijin. Arcul longitudinal lateral. Aceste două mănunchiuri trabeculare se sprijină pe doi din cei trei stâlpi ai bolţii: stâlpul posterior şi cel anteromedial. Trohleea talusului conţine trabecule verticale. este arcul de sprijin. mai puţin boltit. De aici trabeculele se grupează în două mănunchiuri principale: a) unul se îndreaptă postero-inferior şi se continuă în calcaneu cu trabeculele terminate la nivelul tuberozităţii calcaneului. . stâlpul antero-lateral al bolţii. care se continuă cu ce! din cuboid. în general. Feţele dorsale ale oaselor tarsului sunt. Asamblarea oaselor tarsului contribuie la alcătuirea scobiturii formate de bolta plantară. De asemenea. mai înalte posterior şi mai turtite anterior.

legătura dintre oase se face prin cartilaj hialin sau prin fibrocartilaj. care se continuă la exterior cu periostul exocranian. de aceea se mai numeşte şi sutură solzoasă. Luându-se în consideraţie. ARTROGENEZĂ Din descrierea mecanismului osteogenezei am reţinut faptul că oasele se formează printr-un proces de condensare a mezenchimului. lăsând în locul lor o cavitate îngustă. ele se pot transforma în cartilaj. De ex. când plăcile mezenchimatoase se resorb. în aceste cazuri se realizează articulaţii cartilaginoase. pericondrul se continuă nemijlocit cu periostul. Articulaţiile astfel formate au o mai mare mobilitate şi se numesc articulaţii sinoviale. 1. c) Sutura plană (Sutura plana) la care suprafeţele alăturate sunt netede. articulaţia dintre prima coastă şi stern. în primul rând. Alteori. Articulatio dento-alveolaris) uneşte rădăcina dintelui cu alveola dentară. adică mişcarea pe care o permite. 2. în alte cazuri cartilajul este tranzitoriu. Acesta poate lua variate forme. Suturile (Suturue) sunt articulaţii pe care le întâlnim numai la oasele craniului. Aceste articulaţii nu permit mişcări. b) Sutura scuamoasă (Sutura squamosa) în care marginile oaselor sunt tăiate oblic şi se suprapun ca solzii de peşte. la care se mai adaugă formaţiunile de legătură şi modul de dezvoltare. ARTICULAŢIILE FIBROASE (Articulationes fibrosae) Sunt articulaţii în care oasele sunt strâns unite între ele prin ţesut fibros dens (membrane sau ligamente). delimitată de o membrană umedă. plăcile mezenchimatoase se pot transforma în ţesut fibros şi acesta poate constitui un mijloc de unire între oase. Aceste elemente sunt reprezentate prin formaţiuni conjunctive şi muşchi. De ex. Artrologia tratează îndeosebi formaţiunile conjunctive. Sincondrozele (Synchondroses) sunt articulaţii în care suprafeţele articulare sunt unite prin cartilaj hialin foarte aderent la ele. Distingem trei varietăţi de articulaţii fibroase: 1. de exemplu creasta inferioară a corpului sfenoidului şi şanţul de pe marginea superioară a vomerului. de exemplu sutura coronară.ARTROLOGIA (Syndesmologia) Generalităţi Artrologia sau syndesmologia (to syndesmos ligament şi to logos — ştiinţă) este partea anatomiei care are ca obiect studiul articulaţiilor. cu mişcări reduse. CLASIFICAREA ARTICULAŢIILOR Factorul cel mai important ce determină caracteristicile şi structura unei articulaţii este funcţiunea ei. în viitoarele organe osoase apar centri de condrificare şi de osificare. sincondroza sfeno-occipitală. sau chiar dacă acestea există sunt foarte reduse. Acestea sunt legate între elel menţinute în contact printr-un strat subţire de ţesut fibros. ligamentul coracoacromial de forma unei benzi. sutura sagitală. articulaţiile au fost împărţite în trei grupe: articulaţii fibroase. 3. de exemplu sutura internazală sau cea etmoidolacrimală. Dăm ca exemplu: ligamentul stilohioidian în formă de şnur. Gomfoza sau articulaţia dento-alveoloră (Gomphosis. care cunosc modalităţi de evoluţie diferită şi prin acestea se realizează diferite tipuri de articulaţii. Se disting două varietăţi în acest grup. va fi expusă în Splanhnologie. articulaţii cartilaginoase şi articulaţii sinoviale. iar la interior cu stratul fibros al durei-mater. ligamentele galbene dintre lamele vertebrale. de exemplu sutura parieto-temporalâ. Astfel. ARTICULAŢIILE CARTILAGINOASE (Articulationes cartilagineae) La aceste articulaţii. Se subdividîn: a) Sutura dinţată {Sutura serrata) când marginile oaselor se angrenează ca dinţii unui ferăstrău. la Cavitatea bucală. numită membrană sinovială. Sindesmozele (Syndesmoses) sunt articulaţii în care suprafeţele osoase articulare sunt unite prin ţesut fibros. . d) Schindileza (Schindylesis) în care un os prezintă un şanţ iar celălalt o creastă. în sfârşit există şi o a treia eventualitate. Articulaţiile (Articulationes) sunt constituite din totalitatea elementelor prin care oasele se unesc între ele. Articulaţiile de acest gen se numesc articulaţii fibroase (imobile). acest factor. într-o etapă mai avansată. în timp ce muşchii sunt studiaţi la capitolul de miologie. Aceştia sunt separaţi între ei prin plăci de mezenchim.

2) Articulaţii semimobile sau amfiartrozele care cuprind simfîzele şi 3) Articulaţiile mobile sau diartrozele. în general. Pe măsura înaintării în vârstă are tendinţa să se subţieze. . Deshidratarea ţesutului cartilaginos duce la micşorarea acestei elasticităţi şi constituie una din cauzele artrozelor senile. care corespund articulaţiilor sinoviale. Este important. Uneori ocupă toată articulaţia. eliptice. articulaţiile dintre corpurile vertebrale sau dintre oasele pubiene. Acestea aduc elemente celulare care vor edifica ţesut osos în locul cartilajului articular ce se resoarbe. de asemenea. Uneori labrul constituie în acelaşi timp şi un mijloc de unire. Marginea lui se continuă cu periostul. Aşa de exemplu. El măreşte cavitatea articulară şi prin aceasta face posibilă o mai bună concordanţă între o suprafaţă articulară sferică . numit şi cartilaj de încrustare. de vasele ţesutului osos subiacent ca şi de lichidul sinovial. în articulaţiile/?/a«e.şi o cavitate articulară mai puţin adâncă. Sinostoza unei articulaţii sinoviale se numeşte anchiloză. de obicei de cea mai mobilă. Acestea rămân în cavitatea articulară menţinându-şi vitalitatea prin alipirea de un ciucure sinovial. la articulaţia genunchiului ele aderă de tibie. Stratul fibros are o formă comparabilă cu cea a unui manşon ce se insera prin cele două extremităţi ale sale la periferia cartilajelor articulare. El este considerat ca un ţesut braditrof (cu metabolism redus). El are. cu reflexe albăstrui. Lipsa acestei concordanţe articulare face posibilă producerea de leziuni ulcero-necrotice şi. şi elasticitatea. Cartilajul Mijloacele de unire: capsula şi ligamentele C a p s u l a a r t i c u l a r ă (Capsula articularis) este o formaţiune constituită din două straturi: unul extern. formă de disc. Acest gen de formaţiune se întâlneşte în cazul unor articulaţii sinoviale (de exemplu. Fibrocartilajele intra-articulare aderă de una din suprafeţele articulare. formaţiunile de asigurare a concordanţei articulare la unele articulaţii (ca: fibrocartilaje de mărire. rolul să asigure o cât mai bună concordanţă a acestora. cartilajul articular. Ele diferă mult ca formă şi dimensiuni. acoperă suprafeţele articulare ale oaselor. Nutriţia cartilajului este asigurată de arterele capsulo-sinoviale. membrana sinovială (Membrana synovialis sau Stratum synoviale). (de exemplu. o suprafaţă interioară acoperită . mişcările sunt reduse. meniscuri) şi mijloace de unire. în cele ce urmează vom enumera elementele componente ale unei articulaţii sinoviale. de obicei.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) 2. I se descrie: o suprafaţă exterioară în raport cu muşchii şi tendoanele periarticulare. Grosimea lui este variabilă (1-12 mm) fiind în raport cu presiunea ce se exercită pe suprafeţele articulare. datorită căreia joacă rol de amortizor.cap articular . denumite meniscuri (Meniscus articualris). El reprezintă o continuare a periostului oaselor. încadrabile geometric. articulaţia umărului. I se atribuie două proprietăţi importante: compresibilitatea. Cunoaşterea formei suprafeţelor articulare este foarte importantă pentru înţelegerea biomecanicii articulare. sau fibrocartilajul de mărire. El prezintă două feţe: una aderentă de suprafaţa articulară a osului şi alta liberă ce corespunde cavităţii articulare. şi o însoţesc în toate mişcările. Acestea pot fi: sferice. La nivelul acestei margini se termină şi membrana sinovială. în cursul imobilizărilor prelungite (aparate gipsate) cartilajele articulare sunt invadate de vase sangvine. Suprafeţele articulare.Labrul articular (Labrum articulare) cadrul articular. In nomenclatura tradiţională românească s-a folosit următoarea clasificare a articulaţiilor: 1) Articulaţii fixe sau sinartroze.Fibrocartilaje intra-articulare: discurile şi meniscurile. care includ sinfibrozele şi sincondrozele. Mişcările. Simfîzele {Symphyses) la care ţesutul de legătură este fibrocartilajul. capsula articulară. sunt cu mult mai întinse. ARTICULAŢIILE SINOVIALE (Articulationes synoviales) Cele mai multe articulaţii aparţinând corpului uman se încadrează în grupul sinovial. Uneori fragmente de cartilaj articular se desprind de pe epifize în urma acţiunii unui factor patologic. Sinostozele rezultă prin osificarea ţesutului de legătură fibros sau cartilaginos din articulaţiile fibroase sau din cele cartilaginoase. în raport cu structura sa în care condroplastele ocupate de condrocite joacă rolul unor pneuri. discuri. Acestea sunt articulaţii complexe. ligamentele). şi anume: suprafeţele articulare. formând un disc (Discus articularis) alteori partea centrală a discului lipseşte. o concordanţă sau cum se mai spune în limbaj clinic o „congruenţă" articulară. în cele cu suprafeţe sferoidale există porţiuni osoase convexe ce corespund unor porţiuni concave. să se ia în consideraţie şi conţinutul său în apă (50-60%). aceste suprafeţe. de asemenea. 87 articular nu prezintă terminaţii nervoase şi nici vase de sânge. articulaţia şoldului). şi suprafeţele articulare vin direct în contact la acest nivel. Pentru o funcţie normală este necesară o adaptare perfectă a suprafeţelor articulare. Cartilajul articular (Cartilago articularis). fibros (Membrana fibrosa sau Stratum fibrosum) şi altul intern. cilindrice şi plane. Există şi fibrocartilaje de forma unei semilune. ajungându-se în acest fel la „anchiloza articulară". Sunt formaţiuni anatomice ce se găsesc între suprafeţele articulare şi au. în acestea din urmă. se pot reduce la două forme principale: plană şi curbă. întinderea acestui cartilaj este proporţională cu întinderea mişcărilor articulare. în final. instalarea de procese artrozice prin alterarea cartilajului şi a ţesutului osos subiacent. Formaţiuni ce asigură concordanţa dintre suprafeţele articulare: . la nivelul cărora se produc mişcări multiple şi variate. De ex. Este un cartilaj hialin de culoare albă-strălucitoare.

şi unele formaţiuni intracapsulare. ligamentele pot fi: a) diferenţieri ale capsulei (ligamente capsulare). De regulă. unsuros. paralele cu axul articular. Aici intervin factori deosebiţi. Vasele limfatice. articulaţia umărului). Acea porţiune . oblice sau circulare. b) ligamente tendinoase rezultate prin transformarea unor tendoane musculare (ligamentul patelar). Vascularizaţia arterială a capsulei este asigurată de ramuri secundare provenite din arterele musculare. aceste formaţiuni semnalează situaţiile respective prin durerea ce se resimte la nivelul lor. în sensul că pe anumite porţiuni ea se prinde pe marginea suprafeţei articulare. ligamentele colaterale ale articulaţiilor degetelor mâinii). ajunge la inserţia acestuia pe os şi apoi se reflectează. Rolul capsulei: protejează articulaţia de procese patologice periarticulare şi împiedică răspândirea revărsatelor articulare în ţesuturile din jur. Când stratul fibros al capsulei se insera la oarecare distanţă de periferia cartilajului. articulaţia umărului. suportarea de greutăţi mari. aceste fibre formează plexuri întinse din care vor rezulta atât terminaţii nervoase libere cât şi terminaţii care se pun în legătură cu corpusculii Vater-Pacini şi Golgi-Mazzoni. Se deosebesc: ligamente capsulare (Ligamenta capsularia) situate în APARATUL LOCOMOTOR grosimea capsulei (de ex. Membrana sinovială acoperă. ele sunt în realitate extraarticulare. în acelaşi timp ele sunt suficient de flexibile încât să nu împiedice executarea mişcărilor fiziologice. la articulaţiile în care se execută mişcări mai ample. care provin prin atrofierea unor fascicule musculare (ligamentul acromio-coracoidian). Suprafaţa interioară a sinovialei are un aspect neted şi lucios. ligamentul stilo-hioidian). Acestea din urmă se insera la marginea cartilajului articular. care aderă intim la suprafaţa interioară a stratului fibros al capsulei articulare. netedă şi lucioasă. articulaţia şoldului). de varietatea şi întinderea mişcărilor (de exemplu. în condiţii normale. Când acesta se insera la limita dintre cartilaj şi os. meniscurile articulaţiei genunchiului). ligamentele încrucişate ale articulaţiei genunchiului). fără a intra în contact cu capsula articulară (de ex. cum sunt tracţiuni puternice. în cazul unor solicitări prelungite. această eventualitate este înlăturată prin acţiunea unor fascicule musculare cu inserţie capsulară. ligamente extracapsulare (Ligamenta extracapsularia) situate la exteriorul capsulei (de ex. Suprafaţa exterioară vine în raport cu stratul fibros de care aderă intim. este mai redusă şi deci mai puţin rezistentă în unele articulaţii cu mobilitate mare şi de grosime apreciabilă în articulaţiile cu mişcări limitate. aşezate între oasele care formează o articulaţie. ligamentul colateral al articulaţiei genunchiului) şi ligamentele intracapsulare (Ligamenta intracapsularia) situate în interiorul cavităţii capsulei (de ex. o membrană fibroasă este formată din fibre conjunctive şi puţine fibre elastice. c) ligamente musculare. Tot pentru membranele fibroase laxe mai este caracteristică prezenţa unor orificii prin care herniază prelungiri ale membranei sinoviale. cum sunt: tendoanele. şi două circumferinţe. în legătură cu raporturile dintre membrana sinovială şi os trebuie reţinut faptul că aceste raporturi diferă după modul de inserţie al stratului fibros al capsulei. L i g a m e n t e l e a r t i c u l a r e (Ligamenta) sunt benzi fibroase care se insera pe oasele ce se articulează între ele. Există şi unele excepţii. Dimpotrivă. Inervaţia este asigurată de filete nervoase care însoţesc vasele sangvine. După structura lor. Unii autori le consideră în mod greşit ca fiind intraarticulare. la limita dintre cartilajul articular şi os. de asemenea. O astfel de membrană fibroasă poate fi prinsă uneori între suprafeţele articulare şi traumatizată. Venele îşi varsă conţinutul în trunchiurile venoase învecinate articulaţiei. Ea secretă un lichid gălbui. în unele cazuri membrana fibroasă urmează o linie de inserţie neregulată. vâscos. d) ligamente fibrozate (ligamentul stilo-hioidian). Se mai descriu ligamente interosoase. atunci membrana sinovială tapetează stratul fibros. în articulaţiile cu mare mobilitate membrana fibroasă prezintă o mare laxitate. puţine la număr. Se prezintă ca o foiţă subţire. Această dispoziţie este condiţionată. Toate ligamentele sunt rezistente şi inextensibile. deoarece se găsesc în afara membranei sinoviale. Ele se subdivid şi se ramifică în jurul fasciculelor fibroase ajungând (unele) până la membrana sinovială sau la prelungirile acesteia. se găsesc atât în stratul fibros al capsulei cât şi la nivelul membranei sinoviale. Acestea pot avea orientări diferite. dar care prezintă o membrană fibroasă foarte îngroşată (de exemplu. Acestea provin din muşchii periarticulari. în general. Menţionăm faptul că există totuşi şi articulaţii cu mobilitate accentuată. deoarece ea trece de pe capsulă direct pe cartilajul cu care se continuă. care sunt denumiţi „tensori ai capsulei articulare" (de exemplu. discul articulaţiei temoromandibulare. contribuind la menţinerea contactului dintre suprafeţele articulare. Ligamentele la distanţă unesc între ele oase separate printr-un interval.88 de membrana sinoviaJă. când formaţiuni intracapsulare nu sunt acoperite de ea (de exemplu. aşa cum este cazul la articulaţiile în care se produc mişcări de amplitudine mai mică. M e m b r a n a s i n o v i a l ă constituie stratul profund al capsulei articulare. oprindu-se la periferia cartilajelor articulare. numit sinovie (Synovia). acoperind toată porţiunea osului cuprinsă între suprafaţa cartilaginoasă şi inserţia stratului fibros al capsulei. încapsulaţi şi lamelari. membrana sinovială nu prezintă nici un raport cu osul. în timp ce în altele se îndepărtează. Ea acoperă acele porţiuni din os care sunt intracapsulare. Grosimea membranei fibroase diferă. ligamentele sau discurile intraarticulare. cu rol important în biomecanica articulară. membrana fibroasă se va insera la o distanţă mai mică sau mai mare de periferia suprafeţelor articulare. de asemenea. Au de asemenea şi valoarea unor elemente ce previn depăşirea limitei normale a unor mişcări. articulaţia genunchiului). împletindu-se.

Membrana sinoviala este bogat vascularizată şi inervată. împiedicând prinderea eventualelor plice între suprafeţele articulare. MIŞCĂRILE ÎN ARTICULAŢII (BIOMECANICA ARTICULARĂ) Funcţiunea articulaţiilor constă în a permite anumite mişcări oaselor care intră în alcătuirea lor. cu o suprafaţă de 2 m2. învârtirea (rostogolirea) şi rotaţia. vâscos. lichidul sinovial este împins din prelungirile sinovialei pe suprafeţele articulare. Este. Dacă însă se va perfora prin bazin peretele fosei acetabulare pe o mică porţiune. tonicitatea şi elasticitatea. prin contracţia lor muşchii trag de capsulă. Ca prelungiri externe se consideră: fundurile de sac şi criptele. ce se insinuează între fibrele ligamentelor. Nervii formează plexuri mielinice puternice. 89 femural nu va părăsi acetabulul. atât suprafeţele articulare cât şi celelalte elemente articulare sunt intim aplicate unele pe celelalte prin efectul a doi factori: presiunea atmosferică şi tonusul musculaturii. formându-se în acest fel „frâurile capsulei". Sunt formaţiuni ce plutesc libere în interiorul cavităţii articulare. se produc modificări vizibile ale suprafeţelor precum şi ale ligamentelor articulare. în primul rând. Dintre acestea menţionăm. prin exerciţii gimnastice. Resorbţia lichidelor intraarticulare este explicată prin prezenţa unor mici rupturi ale membranei sinoviale. Cunoaşterea ei prezintă importanţă pentru orice medic practician şi în mod special pentru chirurgi. permeabili în ambele sensuri. în diferitele mişcări articulare. El rezultă printrun proces de transsudare a plasmei sangvine care trece în cavitatea articulară prin pereţii capilarelor perisinoviale. Aceasta din urmă are rolul de a menţine suprafeţele articulare în contact. femurul se va menţine în această cavitate. formând spirale sau ghemuri venoase. capul 2) Criptele sinoviale §e prezintă ca mici funduri de. se exercită o presiune de 20. fundul de sac din jurul tendonului lungii porţiuni a bicepsului brahial sau bursa suprapatelară de sub muşchiul cvadriceps). adică fără îndepărtarea Rolul muşchilor în menţinerea suprafeţelor CflVitatea aPtiCUlâPa (Gfitffa* aAwulans) esie un . Se ştie că pe când stratul fibros al capsulei poate fi uneori subţiat sau perforat. Linia sau interlinia articulară este linia de contact dintre suprafeţele articulare.000 kg. ea este ridicată de fibrele recurente conjunctive ale stratului fibros sau de unele vase mici. care devin tot mai laxe. între suprafeţele articulare se găseşte un strat subţire de sinovie. Venele au un traiect varicos.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) a membranei sinoviale ce acoperă suprafaţa osoasă intracapsulară nu este netedă. Lichidul sinovial sau sinovia are aspectul unui lichid gălbui. Ele comunică cu cavitatea articulară. Rolul prelungirilor interne este acela de a umple anumite porţiuni ale cavităţii articulare. capul va fi eliberat cu uşurinţă datorită presiunii atmosferice. sinoviala nu este niciodată perforată. în condiţii normale. sinoviala se inflamează cea dintâi dintre toate elementele articulaţiei. Ca prelungiri interne se consideră ciucurii sau plicele sinoviale şi vilozităţile sinoviale. ocupat de lichidul sinovial şi delimitat între cartilajul articular şi membrana sinoviala. ele nu comunică cu cavitatea articulară decât printr-un orificiu foarte mic. Examinând forma acestor suprafeţe. virtual. între oasele ce intră în componenţa unei articulaţii sinoviale se pot efectua trei feluri de mişcări elementare: alunecarea. lubrifiere şi de curăţire. Conţin vase de sânge sau mase adipoase. Pe de altă parte. Felul mişcărilor şi forma suprafeţelor articulare sunt într-o strânsă interdependenţă. la acrobaţi. Membrana sinoviala prezintă adeseori o serie de prelungiri. atunci când execută o dezarticulare. în anumite împrejurări. după paralelogramul forţelor. prin repunerea capului în acetabul şi obstruarea cu degetul a orificiului creat. important să menţionăm faptul că acţiunea muşchilor se descompune. 1) Fundurile de sac sau recesurile (Recessus) se găsesc sub tendoanele unor muşchi. în acest lichid se găsesc elemente celulare desprinse de pe suprafaţa interioară a membranei sinoviale. Rolul presiunii atmosferice în menţinerea suprafeţelor articulare. Cavitatea articulară devine o cavitate reală în cazurile în care în interiorul ei se produc revărsate sau colecţii lichidiene (lichid purulent. pe care practic nu o simţim. Dacă la un cadavru la care membrele inferioare cad libere pe lângă masă se secţionează toate părţile moi periarticulare ale articulaţiei şoldului. articulare se îndeplineşte graţie câtorva proprietăţi fiziologice ale lor. Din cauza abundenţei vaselor. Rolul lichidului sinovial este triplu: de nutriţie. Alunecarea constă în deplasarea suprafeţelor articulare puse în contact însoţită de frecare. 1) Plicele sinoviale sau ciucurii (Plicae synoviales). putem deduce foarte uşor natura mişcărilor. în acelaşi timp mişcarea constituie şi factorul principal al producerii lui. uşurându-le alunecarea. sac ale membranei sinoviale. Contraproba confirmă această constatare. Arterele provin din stratul fibros al capsulei. cu rol lubrifiant asupra elementelor articulare şi în acelaşi timp el produce şi o oarecare adeziune între suprafeţele articulare. sangvinolent sau simplă serozitate). Sunt considerate drept burse seroase musculare unite cu sinoviala (de exemplu. Uneori au aspectul unor prelungiri mai mari şi sunt dispuse în grupe sau sunt ramificate. Limfaticele sunt unele superficiale şi altele profunde. deoarece ea acţionează din toate părţile. 2) Vilozităţile sinoviale {Vilii synoviales) au forma unor prelungiri filiforme. dar va cădea ori de câte ori vgni riţ|ica dţ Asupra corpului uman. de asemenea. care au fost împărţite în prelungiri externe şi prelungiri interne. cu deschiderea consecutivă a vaselor. întro componentă de mişcare şi alta articulară. spaţiu capilar. Influenţa funcţiunii asupra suprafeţelor articulare este foarte evidentă în cazul articulaţiilor sinoviale.

Rotaţia este o mişcare circulară. de exemplu. adducţia. Axul a r t i c u l a r este o linie teoretică împrejurul căreia se execută mişcările unei articulaţii. astfel că la fiecare nouă fază a mişcării. Exemple de acest fel de mişcări găsim în articulaţiile plane. articulaţiile interfalangiene. Aşa. Scoaba tibiofibulară determină şi sensul mişcării în plan sagital. şi două povârnişuri laterale care corespund părţilor laterale ale scripetelui. chiar dacă au aceleaşi grade de libertate. iar la osul opus de o creastă ce corespunde şanţului scripetelui. extensiunea. De exemplu: APARATUL LOCOMOTOR articulaţia cotului prezintă un singur ax. ca în cazul articulaţiei cotului. cu conducere musculară. Prin această denumire înţelegem mişcarea datorită căreia un membru sau un segment de membru se apropie de planul sagital al corpului. deoarece are o conducere ligamentară în comparaţie cu cea de-a doua. Exemple de învârtire avem la articulaţia temporomandibulară. Circumducţia rezultă din executarea succesivă a celor patru mişcări precedente: abducţia. După f o r m a s u p r a f e ţ e l o r articulare se deosebesc şapte grupe de articulaţii sinoviale. pe care le execută mâna sau piciorul. De subliniat însă este faptul că în articulaţiile cu conducere ligamentară amplitudinea mişcărilor este mai mică decât în cele cu conducere musculară. ci şi amplitudinea ei. forma suprafeţelor articulare şi numărul axelor articulare. 4) Articulaţiile bicondiliene {Articulatio bicondylaris). sunt mai reduse în prima. 3) Articulaţiile trohoide {Articulatio trochoidea) au suprafeţele formate dintr-un cilindru osos conţinut întrun inel osteofibros. De fapt. deşi articulaţiile şoldului şi ale umărului au aceleaşi grade de libertate (trei axe). pronaţia şi supinaţia. Alteori. mişcările lor diferă. Posedă doar mişcări de rotaţie. La acestea se observă pe un os două suprafeţe . Există şi o a treia eventualitate în care excursiile (mişcările) articulaţiilor mai mari sunt limitate exclusiv de acţiunea muşchilor periarticulari. amplitudinea mişcării se datorează frânării ligamentare şi în acele cazuri vorbim de „conducere ligamentară" (de exemplu. ca în mişcarea fosetei capului radial pe capitulul humerusului. mai multe grade de libertate (axe). cilindrul osos se răsuceşte în jurul axului său în interiorul inelului osteofibros. Mişcarea se poate compara cu deplasarea unei sănii pe zăpadă. Sensul mişcării ce se efectuează într-o articulaţie este imprimat de conformaţia suprafeţelor articulare. Ele permit mişcări de flexiune . Extensiunea este mişcarea contrarie prin care segmentele respective se îndepărtează. ce se rostogoleşte pe pământ. Exemple: articulaţia humeroulnară. Exemple: articulaţiile dintre oasele carpului sau ale tarsului. O asemenea mişcare este comparabilă cu aceea a unei roţi. în articulaţia talocrurală. trecând prin cele două maleole. extensiunea. de planul sagital al corpului. celelalte mişcări sunt opozite. atlanto-axoidiană mediană. în timpul mişcărilor articulare. el descrie un trunchi de con. flexiunea. articulaţia cotului. Articulaţiile cu conducere osoasă au cel mai adesea un singur ax (grad de libertate) de mişcare şi mişcările acestora se execută într-un singur plan. Exemple: articulaţiile radioulnare proximală şi distală. Pronaţia şi supinaţia sunt mişcări complexe de rotaţie. adducţia. CONDUCEREA ÎN ARTICULAŢII. în acest caz se vorbeşte de o „conducere osoasă". adică gradul de flexiune plantară şi flexiune dorsală ale piciorului. 2) Ginglimul {Ginglymus) sau articulaţia trohleană. Suprafeţele articulare sunt formate la unul din oase de un scripete sau trohlee.90 lor. caracterizată prin răsucirea. deplasarea osului mobil împrejurul axului său longitudinal. articulaţia genunchiului. circumducţia. formate doar prin unirea a două oase.extensiune. Abducţia este mişcarea de sens contrariu. atunci vorbim de o „conducere musculară". CLASIFICAREA ARTICULAŢIILOR SINOVIALE se face ţinând seama de: numărul oaselor ce le compun. au şi mişcări foarte reduse de lateralitate. iar articulaţia umărului. După n u m ă r u l o a s e l o r c e intră î n alcătuirea lor. Astfel. în acest caz rotaţia e însoţită de deplasare ca în supinaţia şi pronaţia mâinii. Ele vor fi descrise la articulaţiile segmentelor respective.. alte porţiuni ale acestora vin în contact. şi de articulaţii compuse {Articulatio composita). Alteori axul trece chiar prin punctele de contact ale suprafeţelor articulare. Axul poate fi situat în afara osului. fără deplasare. Când un os efectuează o astfel de mişcare. Adducţia. cea radiocarpianâ are două axe. trei. oasele (şi la omul viu diferitele segmente "ale membrelor) iau anumite poziţii între ele. permit numai mişcări de alunecare. Articulaţiile cu conducere ligamentară şi musculară au. în articulaţia şoldului). De aceea se admite că ele joacă întotdeauna un oarecare rol în ceea ce numim „conducere articulară". cu vârful la nivelul articulaţiei. O articulaţie poate avea unul sau mai multe axe. rotaţia este pură. mişcările au loc numai în plan sagital şi axul mişcării este transversal. După felul acestor poziţii deosebim: flexiunea. 1) Articulaţiile plane {Articulatio plana) au suprafeţe articulare plane. în afară de circumducţie. Se întâmplă uneori ca amplitudinea mişcării să fie determinată de suprafeţele articulare. abducţia. în general. sub această denumire trebuie să înţelegem nu numai sensul şi direcţia mişcării. adică de îndepărtare. dar şi întinderea ei. Flexiunea este mişcarea prin care două segmente ale unui membru se apropie între ele. învârtirea sau rostogolirea este caracterizată prin deplasarea circulară a suprafeţelor articulare. cele formate prin unirea mai multor oase. vorbim de articulaţii simple {Articulatio simplex). întotdeauna într-o articulaţie cu mai multe axe vor fi posibile mişcări mai ample şi mai variate decât într-una cu un singur ax. Aceste mişcări se combină între ele.

l a . articulaţia carpometacarpiană a policelui. şi 2. . .5. .1.a. articulaţia cotului. articulaţii interfalangiene.2a. .4.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) 91 Fig. articulaţie elipsoidală. -4a. articulaţie sferoidală. Formele articulaţiilor. articulaţii în şa. . .5. . 107. .3a. Diferite grupe de articulaţii sinoviale. articulaţia şoldului. articulaţia radiocarpiană.3. . . în partea stângă a figurii: formele suprafeţelor articulare. în partea dreaptă: exemple.ginglim (trohlee) .

Exemple: articulaţiile umărului şi şoldului.9. astfel că pentru concavitatea uneia corespunde convexitatea celeilalte.5.10. abducţia şi adducţia. 2. degetele mâinii în toate direcţiile spaţiului şi. perpendiculare unul pe altul: exemple. datorită acestui ansamblu articular. 1. Vertebrele adevărate se I articulează între ele prin corpurile lor şi prin procesele articulare. Secţiune mediană prin vertebrele lombare I. 3. Exemplu: articulaţia genunchiului. 6) Aritculaţii elipsoidale {Articulatio ellipsoideă) sau articulaţii condiliene (Articulatio condylaris). Proces articular superior. A. Aceste relaţii îndreptăţesc împărţirea articulaţiilor coloanei vertebrale în articulaţii propriu-zise. . 5) Articulaţia în şa (Articulatio sellaris) sau prin îmbucătură reciprocă are suprafeţele articulare opozite concave într-un sens şi convexe în celălalt sens. Acestea permit mişcări opuse. mişcările pe care le vor permite se vor petrece într-un singur plan. . Articulaţii uniaxiale. pe de o parte. mişcările corpului nostru nu se execută prin intermediul unei singure articulaţii. . Procesul mamilar. coloana vertebrală este unită în sus cu capul.APARATUL LOCOMOTOR articulare rotunjite (segmente de cilindru plin). Dupăn u m ă r u l a x e l o r în jurul cărora se execută mişcările în diferitele articulaţii. Numai astfel se înţelege cum este posibil să ducem. Articulaţii cu trei axe (triaxiale). Prezintă o mare mobilitate. în acelaşi timp. Nucleul pulpos. Articulaţii cu două axe (biaxiale). Au suprafeţele opozite formate dintr-un cap (segment de sferă) ce pătrunde întro cavitate în formă de cupă. Lig. Exemple: articulaţia radiocarpiană. numite încă articulaţii intrinseci şi articulaţii ale coloanei cu oasele învecinate sau articulaţii extrinseci. în mod secundar sunt posibile şi mişcări limitate în alte planuri. Inelul fibros. . iar în jos pe ambele laturi cu oasele coxale. .6. Deoarece această varietate de articulaţii prezintă două perechi de suprafeţe articulare. ale căror axe sunt paralele între ele.3. . Au mişcări de flexiune-extensiune.2. circumducţia şi rotaţia.4. Lig. Posedă mişcări de flexiune-extensiune. . ARTICULAŢIILE VERTEBRELOR ADEVĂRATE Din studiul osteologiei s-a văzut că vertebrele sunt de două feluri: adevărate şi false. ele se unesc la distanţă prin procesele spinoase. articulaţiile sferoidale. care sunt primite în două depresiuni corespunzătoare ale celuilalt os. într-un singur plan. Piesele componente ale acestuia sunt unite între ele cu ajutorul diferitelor ligamente. Lig. rotaţia (de exemplu. se poate asigura amortizarea loviturilor. 108. Prin intermediul lanţului articular se pot executa mişcări variate şi în acelaşi timp. interspinal. permiţând: flexiunea-extensiunea. pe de altă parte. lamele vertebrale şi procesele transverse. Fig. . în mod obişnuit. ginglimul). puţin adâncită.8. supraspinal. articulaţia metacarpofalangiană. articulaţiile elipsoidale şi articulaţiile în şa. ARTICULAŢIILE COLOANEI VERTEBRALE (Articulationes columnae vertebralis) Coloana vertebrală reprezintă unul din principalele segmente ale aparatului locomotor. De exemplu. iar cealaltă de forma unei depresiuni corespunzătoare. să ne putem atinge aproape toate părţile corpului. Lig. în acelaşi timp. în acest capitol vom expune numai articulaţiile intrinseci. vertebral longitudinal anterior. articulaţia carpo metacarpiană a policelui (trapezo-metacarpiană). Lig. în nomenclatura franceză şi română sunt denumite enartroze. . ARTICULAŢIILE CORPURILOR VERTEBRALE sunt încadrate în grupul de articulaţii numite simfize (Symphysis intervertebralis). 7) Articulaţiile sferoidale sau cotilice (Articulatio spheroidea sau cotylica). II şi III şi ligamentele lor. vertebral longitudinal posterior. galben. Cele două suprafeţe articulare sunt astfel conformate: una este de forma unui segment de elipsoid mai mult sau mai puţin alungit. ca: flexiunea-extensiunea (de exemplu. care permit mişcări în toate planurile spaţiului. înrudite cu ele sunt articulaţiile bicondiliene ale căror mişcări principale se efectuează în jurul unui singur ax. abducţie-adducţie şi circumducţie. care împreună formează un lanţ articular. Gaura intervertebrală. înainte cu coastele. deosebim: 1. ci prin participarea unui şir de articulaţii. Lanţul articular. De exemplu. 1. abducţieadducţie şi circumducţie.7. trohoidele). cele extrinseci vor fi studiate în capitole aparte.

Suprafeţele articulare. Coloană vertebrală văzută posterior. prin deshidratare. Sunt reprezentate prin feţele superioare şi inferioare ale corpurilor vertebrale. sunt mai înalte în partea posterioară. Discurile intervertebrale sunt „centrele şi organele mişcărilor ce se "Jt* m Fig. iar nutriţia lor să fie efectuată prin difuziune. Lig. în acelaşi timp. . Coloană vertebrală văzută anterior. pulpos se deplasează întotdeauna în direcţie opusă aceleia pe care o ia coloana. Este o panglică lungă fibrocon- . unde poate atinge un maximum (9 mm). La bătrâni. denumită inelul fibros este de natură fibro-cartilaginoasă. Depresiunea feţelor articulare este atenuată prin prezenţa unei lame fine de cartilaj hialin. Porţiunea periferică sau inelul fibros (Anulus fibrosus) este formată din fibre conjunctive încrucişate. Disc intervertebral. a. vertebral longitudinal posterior. cu fiecare mişcare. în acelaşi timp aderă de ligamentele vertebrale longitudinale amintite. Inelul fibros. anterior şi posterior. nucleul pulpos ocupă centrul discurilor intervertebrale. Inervaţia discurilor intervertebrale provine din ramura meningeală a nervului spinal. Nucleul pulpos. ea asigură stabilitatea coloanei vertebrale şi protejează măduva faţă de mişcările exagerate. gălbuie şi mai consistentă la bătrâni. 1. 111. Se admite că discurile intervertebrale în totalitatea lor reprezintă o pătrime din înălţimea coloanei. 110. Au forma unor lentile biconvexe ce depăşesc cu puţin prin circumferinţa lor. de culoare albicioasă la tineri. Lig. poate hernia din inelul fibros în care este strânsă. Pe el repauzează corpul vertebrei supraiacente într-un echilibru labil. în regiunile cervicală şi lombară discurile intervertebrale sunt mai înalte în partea anterioară. Până la adolescenţă. Mijloacele de unire sunt: discurile intervertebrale şi ligamentele vertebrale longitudinale. b. vertebral longitudinal anterior. care le acoperă. ea fiind mai mică în regiunea cervicală (3 mm) decât în cea toracică (5 mm) sau lombară. fapt important în formarea curburilor coloanei. 109. Porţiunea centrală sau nucleul pulpos (Nucleus pulposus) este elastică. înălţimea discurilor intervertebrale este variabilă. ceea ce explică scăderea globală a înălţimii trunchiului la această vârstă. aceste discuri. Deoarece aceste feţe sunt uşor excavate. cele două suprafeţe adiacente delimitează între ele un spaţiu eliptic. Acestea regresează în jurul vârstei de 20-25 de ani. discurile dispun de vase sangvine. fără a-şi modifica volumul. spaţiul lenticular dintre suprafeţele osoase. o parte din aceste fibre se întind şi se opun îndepărtării corpurilor vertebrale. Canalul rahidian deschis.2. Nucleul pulpos poate fi comparat cu o pernuţă plină cu lichid care îşi poate schimba forma. datorită zonelor ciuruite ale suprafeţelor articulare. 1. 1. Fig. în stare de repaus. Porţiunea periferică. 1. longitudinale anterius). Discurile sau fibrocartilajele intervertebrale (Disci intervertebrales). se reduc. denumită nucleul pulpos. 2.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) 93 Fig. Ligamentul vertebral longitudinal anterior (Lig. în timp ce în regiunea toracică. Fiecărui disc intervertebral i se descriu două porţiuni: una periferică şi alta centrală. Porţiunea centrală. pentru ca la adult discurile să fie lipsite de vase.

UNIREA PROCESELOR TRANSVERSE. în acest spaţiu. Se prezintă tot ca o formaţiune fibroconjunctivă. La acest nivel primeşte denumirea de ligament nuchal (Lig. Ele sunt articulaţii plane. Sunt mai puţin dezvoltate în regiunea cervicală. marginea vertebrei şi disc se află un spaţiu ocupat de ţesut conjunctiv lax. comparabilă cu o lungă panglică albăsidefie aplicată pe faţa posterioară a corpurilor vertebrale. .94 vertebrale. Se insera prin baza sa pe protuberanta occipitală externă. după ce a fost flectată. 3) contribuie la menţinerea în poziţie verticală a coloanei vertebrale. Este mai lat la nivelul vertebrelor adevărate. Extremităţile lor laterale se prelungesc până la găurile intervertebrale.4. înaintea măduvei spinării şi a durei mater. Membranele articulaţiilor din regiunea cervicală sunt mai laxe şi mai subţiri. maximum de dezvoltare a acestui ligament se află în regiunea cervicală. superioară şi inferioară. ocupând spaţiul ce se întinde de la procesul articular până la baza procesului spinos. între ligament. numit ligamentul sacrococcigian dorsal profund. UNIREA LAMELOR VERTEBRALE. 3. . spre deosebire de cele din regiunea toracică şi lombară. supraspinale) apare ca un cordon fibros. Se întinde de la faţa endocraniană a porţiunii bazilare a occipitalului până la baza coccigelui. 1. D. Ligamentul vertebral longitudinal posterior. Prin aceasta discurile intervertebrale sunt protejate contra leziunilor. care constituie un semn important în aşa-numitele „discartroze". iar prin marginea anterioară pe procesele spinoase ale vertebrelor cervicale. Fiecare membrană este tapetată pe partea interioară de un strat sinovial. Ca mijloace de legătură au câte o membrană fibroasă tapetată de o membrană sinovială. din cauza culorii lor. mai lăţite şi de formă patrulateră. interspinaliă) sunt într-un număr egal cu acela al spaţiilor interspinoase. longitudinale posterius). Acesta se prezintă ca o formaţiune triunghiulară. dar ajung la o dezvoltare mai mare în regiunea lombară.2. Ca mijloace de unire se descriu: o membrană fibroasă ce se insera pe periferia suprafeţelor articulare. El uneşte vârful proceselor spinoase. întins în toată regiunea coloanei vertebrale. Sunt formate din fibre elastice anastomozate între ele. intertransversaria). . Ligamentul vertebral longitudinal posterior (Lig. APARATUL LOCOMOTOR Fig. se insera pe procesele spinoase corespunzătoare. nuchae). Se realizează prin două feluri de ligamente: 1) Ligamentele interspinoase {Ligg. Este mai dezvoltat la unele mamifere patrupede şi mai redus la om. La aceasta contribuie o serie de formaţiuni fibroase numite ligamente intertransversare (Ligg. Exceptând această ultimă porţiune (sacrococcigiană) acest ligament se prezintă ca o panglică festonată. . Aceste ligamente închid în partea posterioară canalul vertebral. iar cele mediale se unesc cu cele de partea opusă la nivelul proceselor spinoase. B. puternic. Articulaţiile unco-vertebrale sunt formate prin unirea proceselor unciforme ale vertebrelor cervicale III-VII cu şanţurile corespunzătoare de pe corpul vertebrelor imediat superioare. Rolul ligamentelor galbene este multiplu: 1) prin elasticitatea lor contribuie la readucerea coloanei în poziţia ei normală. 112. Suprafeţele articulare sunt acoperite de un strat subţire de cartilaj hialin. vertebral longitudinal posterior. 2) împiedică flexiunea exagerată sau bruscă a coloanei vertebrale. ARTICULAŢIILE PROCESELOR ARTICULARE (Articulationes zygapophysiales). ce separă muşchii cefei. Discul intervertebral. plexuri venoase şi terminatiuni nervoase senzitive. însă în canalul sacrat se reduce la dimensiunile unui cordon subţire. Vertebra a XII-a toracală. Ea se întinde de la porţiunea bazilară a occipitalului până la vertebra a Ii-a sacrată. Ele au formă dreptunghiulară. 2) Ligamentul supraspinos (Ligg. Lăţimea acestei formaţiuni este variabilă în raport cu gradul de amplitudine al mişcărilor de extensiune faţă de care ea are un rol frenator. flavă). Lig. mai îngroşate. Se prezintă ca lame sagitale situate în spaţiul dintre două procese spinoase învecinate. Prin marginile. pe când cele din regiunea lombară. Cele din regiunea cervicală şi toracică sunt articulaţii plane. dispusă în plan sagital. dar în interiorul canalului rahidian. trohoide. Ligamentul longitudinal anterior aderă intim de corpurile vertebrale şi mai slab (lax) de discurile intervertebrale. Se realizează cu ajutorul unor ligamente care. Permit uşoare mişcări de alunecare.3. mai largă la nivelul discurilor intervertebrale şi mai îngustă la nivelul corpurilor vertebrale. E. se pot forma uneori ciocuri osoase „osteofite". Ele sunt de dimensiuni mai reduse în regiunea cervicală şi toracică. în regiunea lombară. UNIREA PROCESELOR SPINOASE. C. au fost numite ligamente galbene (Ligg. datorită unor procese de demineralizare. Rădăcina arcului vertebral.

.2. La copil. sacrococcigian lateral. vertebrele coccigiene sunt independente. aceste articulaţii . ARTICULAŢIA MEDIOCOCCIGIANĂ.)R ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) / 2 95 Fig. Procesul articular inferior. Se întind de la marginile sacrului la procesul transvers al coccigelui. Procesul spinos. . sacrococcygeum anterius (ventrale)] este considerat ca porţiunea inferioară a Fig. 4) ligamentele sacrococcigiene laterale {Lig.2. ARTICULAŢIA LOMBOSACRATĂ {Articulatio lumbosacralis) uneşte sacrul cu vertebra a V-a lombară.5. sacrococcigian posterior. . . 113. Ligamentul interosos are valoarea unui disc intervertebral. 1. C. sacrococcigian posterior profund. în această articulaţie vom întâlni: 1) un disc intervertebral. Lig. Se întinde de la vârful sacrului la coccige. Lig. sacrococcygea lateralia) câte unul de fiecare parte.3. 3) o capsulă pentru articulaţia proceselor articulare. Procesul articular superior. 115. 3) ligamentul sacrococcigian posterior sau dorsal profund [Lig. sacrococcigian anterior. sacrococcigian lateral. A. Articulaţia sacrococcigiană.2. Lig. Lig. Această unire se face după tipul articulaţiilor vertebrelor adevărate. Lig. Cu înaintarea în vârstă această articulaţie se sinostozează. ligamentului vertebral longitudinal anterior. Articulaţiile intervertebrale cu ligamentele galbene. 2) ligamentul sacrococcigian posterior sau dorsal superficial [Lig. 2) partea inferioară a ligamentelor vertebrale longitudinale anterior şi posterior. Ligamentele periferice: 1) ligamentul sacrococcigian anterior sau ventral [Lig. sacrococcigian posterior superficial. ARTICULAŢIA SACROCOCCIGIANĂ {Articulatio sacrococcygea). Articulaţia sacrococcigiană (vedere posterioară) 1. . sacrococcygeum posterius {dorsale) profundum].6. Suprafeţele articulare sunt eliptice. Procesul transversal. . Ligamentul galben.3. având axul mare transversal. . 5) ligamentele supraspinos şi interspinos. Prin aceasta se măreşte diametrul anteroposterior al strâmtorii inferioare a bazinului. .4. vertebral longitudinal anterior. fapt de mare importanţă la naştere. Arcul vertebral. 1. Lig. sacrococcygeum posterius {dorsale) superficiale] închide hiatul sacrat. . ARTICULAŢIILE VERTEBRELOR FALSE Sunt următoarele: articulaţia lombosacrată. El se osifică după vârsta de 40 de ani. La adult. Ea permite mobilizarea pasivă înapoi a vârfului coccigelui în timpul naşterii. lig. Mijloacele de unire sunt reprezentate printrun ligament interosos şi mai multe ligamente periferice.4. 114. 4) ligamentele galbene. Acesta reprezintă partea terminală a ligamentului vertebral longitudinal posterior. B.3. Fig. unite între ele prin discuri intervertebrale. articulaţia sacrococcigiană şi articulaţia mediococcigiană. constituită după tipul simfizelor. Este o articulaţie mlădioasă. (vedere anterioară).

extensiune. înclinaţia laterală. întinderea mişcării în fiecare articulaţie este în raport cu înălţimea fiecărui disc în sensul că. înclinare laterală). 1 : 5 (în regiunea toracică) şi 1 : 3 (în regiunea lombară). rezultanta mişcărilor ei parţiale sunt foarte întinse. care trece prin centrul discurilor. spinalul) 2) semispinalul şi multifidul 3) interspinoşii 4) spleniusul. iar pe de altă parte. 4) Circumducţia este mişcarea rezultată din executarea succesivă a mişcărilor precedente. extensiunea. orizontale şi sagitale pentru mişcările de înclinaţie laterală. cu atât mai accentuată este mişcarea posibilă la acel nivel. Muşchii rotatori se împart în: a) rotatori de aceeaşi parte: 1) oblicul intern 2) complexul mic 3) splenius b) rotatori de partea opusă: 1) sistemul transversospinal 2) oblicul extern 3) semispinalul 4) sternocleidomastoidianul 5) iliopsoasul 6) trapezul 7) ridicătorul coastei. Acest fapt este explicat prin dimensiunile mari ale discurilor intervertebrale în raport cu cele ale corpurilor vertebrale şi prin direcţia proceselor articulare. în raport cu regiunea considerată. 2. Mişcările de rotaţie se produc în jurul unui ax longitudinal. cu cât un disc este mai mare. coloana vertebrală îndeplineşte rolul unei pârghii de gradul III. înclinaţia laterală). sprijinul la nivelul articulaţiei sacrovertebrale. pe de o parte. Raportul dintre înălţimea discului şi aceea a corpului vertebral este de 2 : 5 (în regiunea cervicală).96 sunt osificate. această situaţie este mai frecventă la femeie decât la bărbat. Sunt însă po- APARATUL LOCOMOTOR sibile şi mişcări de flexiune-extensiune. Fiecare articulaţie intervertebrală are mişcările ei proprii. atlasul şi axisul. suprapunerii atât de accentuate a lamelor vertebrale şi a proceselor articulare. Muşchii extensori: 1) extensorul sau erectorul coloanei (iliocostalul. mai mică în regiunea lombară şi mult mai redusă în cea toracică. mişcările coloanei vertebrale depind de: 1) grosimea discului intervertebral. în regiunea lombară. Posibilitatea executării acestei mişcări este dată de dimensiunile mari ale celui de-al 23-lea disc intervertebral şi de direcţia aproape frontală a ultimului proces articular lombar. Se mai pot întâlni. în regiunea toracică se produc îndeosebi mişcările de înclinaţie laterală. Discurile intervertebrale suferă o mai mare apăsare în partea lor anterioară. care trece chiar prin centrul discurilor intervertebrale. MIŞCĂRILE COLOANEI VERTEBRALE sunt următoarele: flexiunea. în timp ce ele se înalţă posterior. au fost comparate cu nişte şine conducătoare. din cauza dimensiunilor reduse ale discurilor intervertebrale. 5) Rotaţia se execută spre dreapta sau spre stânga în jurul unui ax vertical. circumducţia şi rotaţia. de asemenea. înclinaţie laterală şi rotaţie). 3) înclinarea laterală în partea dreaptă sau stângă. Astfel. celelalte. între atlas şi occipital. pe atât de puternic. mişcările sunt puţin întinse. Mişcările coloanei în întregime. Excepţie face doar articulaţia dintre prima vertebră şi restul coccigelui. suntI unite cu craniul prin intermediul unui aparat ligamentarl pe cât de complex. Se admite că totalitatea mişcărilor executate la nivelul coloanei vertebrale se reduce la două tipuri fundamentale. Articularea capului cu coloana se face prin două articulaţii: una superioară. extensiunea. iar forţa este reprezentată de muşchii coloanei vertebrale. şi alta . în general. se face prin turtirea discului de aceeaşi parte şi înălţarea sa în partea opusă. 2) Extensiunea (retroflexiunea) are drept urmare aplecarea coloanei înapoi. La omul viu. în această mişcare ligamentul vertebral longitudinal anterior este întins. Principalii flexori laterali: 1) pătratul lombelor 2) muşchii intertransversari 3) scalenii 4) sternocleidomastoidianul 5) lungul gâtului 6) spleniusul 7) ridicătorul scapulei 8) trapezul. prin natura dispoziţiei lor. de fapt. care sunt reduse. ARTICULAŢIA CAPULUI CU COLOANA VERTEBRALĂ Primele două vertebre cervicale. La aceasta contribuie înălţimea relativ mare a discului intervertebral şi dispoziţia suprafeţelor articulare de pe procesele articulare (segmente de cilindru cu orientare sagitală). şi anume: 1) mişcări de înclinaţie (flexiunea. Discurile intervertebrale sunt turtite posterior şi se înalţă anterior. Mobilitatea coloanei vertebrale diferă în raport cu regiunea considerată. în regiunea cervicală sunt posibile toate mişcările. 1) Flexiunea este mişcarea de înclinare înainte. Ligamentul vertebral longitudinal anterior este relaxat. Aceste mişcări se execută în vecinătatea promontoriului (flexiune-extensiune. de asemenea. lungul şanţurilor vertebrale. Acestea se execută în jurul unui număr infinit de axe orizontale şi transversale pentru mişcările de flexiuneextensiune. sunt întinse. în executarea acestor mişcări (flexiune. Se admite că în această ultimă regiune. MUŞCHII MOTORI Al COLOANEI VERTEBRALE Muşchii flexori: 1) dreptul abdominal 2) oblicul extern 3) oblicul intern 4) iliopsoasul 5) sternocleidomastoidianul | 6) scalenii 7) lungul gâtului. Mobilitatea mai accentuată a regiunii cervicale superioare a imprimat articulaţiilor acesteia unele deosebiri faţă de aspectul general al celorlalte articulaţii vertebrale. 2) felul articulaţiilor proceselor articulare. Articulaţiile proceselor articulare au rol primordial în direcţionarea mişcărilor. mişcările de flexiune-extensiune sunt de amplitudine apreciabilă. mişcări asociate de rotaţie şi înclinaţie laterală. Felul mişcărilor este. Rezistenţa se află la extremitatea ei superioară. dimpotrivă. ea este maximă în regiunea cervicală. toate aceste mişcări sunt limitate de prezenţa coastelor. La mişcările proprii diferitelor segmente ale coloanei vertebrale presacrate se mai adaugă mobilitatea întregii coloane suprasacrate (în articulaţia lombosacrată) faţă de sacru. iar celelalte relaxate. îndeosebi între ultimele trei vertebre.

Articulaţiile capului cu coloana vertebrală cervicală (vedere posterioară).9. 117. Lig. Artera vertebrală. pe de o parte. pe partea posterioară a găurii occipitale mari. Lig.2. . -15.6. Arcul axisului. Lig.10. în acest scop există: o capsulă articulară şi două membrane. stratul fibros. Mijloacele de unire. Membrana atlanto-occipitală posterioară (Membrana atlanto-occipitalis posterior) închide spaţiul dintre occipital şi arcul posterior al atlasului. pe partea anterioară a găurii occipitale mari. inferioară.2. Discul intervertebral. Membrana atlanto-occipitală anterioară (Membrana atlanto-occipitalis anterior) închide spaţiul existent între arcul anterior al atlasului şi occipital. 1. stratul sinovial. Membrana sinovială tapetează suprafaţa interioară a membranei fibroase. transvers al atlasului. Atlasul (arcul ante rior).5. apical al dintelui. vertebral longitudinal anterior. I. ARTICULAŢIA SUPERIOARĂ SAU ATLANTO-OCCIPITALĂ (Articulatio atlanto-occipitalis) Atlasul este unit cu occipitalul prin două articulaţii condiliene şi prin două formaţiuni numite membranele atlanto-occipitale.4. Capsula are forma unui manşon care contribuie la menţinerea în contact a suprafeţelor articulare.7. . împreună. galben. pe marginea superioară a arcului anterior al atlasului. iar în cea inferioară. Inserţia ei se face în sus. Canalul hipoglosului. Axisul. şi altul intern. I1. între atlas şi axis. . iar în jos. . pe marginile cavităţilor articulare superioare ale atlasului. 2. -17. Articulaţiile capului cu coloana vertebrală. -13. Lig. N. Corpul vertebrei cervicale III. de cavităţile articulare ale atlasului..dreaptă şi stângă constituie o unitate funcţională. . Suprafeţele articulare. iar pe de alta. . Atlasul (arcul posterior). Membrana atlantoaxaoidiană. 116.8. ele se numesc articulaţiile cranio-vertebrale. . Ligamentul atlanto-occipital anterior (Ligamentum atlanto-occipitale anterius) este o întărire a membranei Fig. de condilii occipitali.3. .4. Lig. . în partea superioară se insera pe periferia condililor occipitali. . Imediat înaintea membranei se găseşte ligamentul vertebral longitudinal anterior. Dintele axisului.19. Se prezintă ca o formaţiune laxă constituită din două straturi: unul extern.16. atlanto-occipital.18.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) 97 Fig. . -12. Lig. -14. Membrana atlanto-occipitală posterioară.3. atlanto-occipitale. . iar în jos pe marginea superioară a arcului posterior al . care leagă tuberculul anterior al atlasului cu occipitalul (marginea găurii occipitale mari). Membrana tectoria. Artera vertebrală. Osul occipital. Acestea sunt reprezentate. vertebral longitudinal posterior. Capsula articulară (Capsula articularis). . cervical I. 1. Cavitatea articulară. Se insera în sus. Cele două articulaţii . . Ligamentul vertebral longitudinal posterior. 3. .20. Membrana atlanto-occipitală.

. tectoria. 118.2. uşor convexe. transvers.98 atlasului. 2) membranele atlantoaxoidiene. cruciforme atlantis). 7 6 Fig. 2 APARATUL LOCOMOTOR 3 2 4 ARTICULAŢIA INFERIOARA SAU ATLANTO-AXOIDIANĂ Atlasul se articulează cu axisul prin două articulaţii atlanto-axoidiene laterale şi o articulaţie atlanto-axoidiană mediană. . Ea.2. Lig. 1. . Această particularitate îşi are importanţa sa în mecanica articulară. Capsula articulaţiei atlanto-occipitale. cruciform. Prima este o membrană fibroasă ce se întinde de la marginea inferioară a arcului anterior al atlasului. pentru dintele axisului. una dreaptă. . deoarece suprafeţele articulare vor veni în contact mai intim numai în porţiunea lor mijlocie. Cea de-a doua membrană se întinde între arcul posterior al atlasului şi cel similar al axisului. sunt acoperite de un cartilaj hialin. alare. Dintele. şi de proeminenţa verticală a axisului numită dinte. la faţa anterioară a corpului axisului. cuiul transverso-axoidian. rămânând mai îndepărtate înainte şi înapoi. Mijloacele de unire. Acestei membrane i se atribuie valoarea unui ligament.5. Toate trei constituie o unitate anatomică: articulaţia inferioară a capului cu coloana vertebrală. Formaţiunile care îndeplinesc acest rol sunt: 1) capsula articulară. . alta stângă Suprafeţele articulare.3. 1) Inelul atlantoidian este constituit din două porţiuni distincte: a) înainte.j mentul transvers împarte orificiul atlasului în două porţiuni: una anterioară. este foarte laxă şi este tapetată pe suprafaţa interioară de stratul sinovial. cruciform. Aceasta îl separă de ligamentul vertebral longitudinal posterior. ARTICULAŢIILE ATLANTO-AXOIDIENE LATERALE (Articulatio atlanto-axialis lateralis dextr a/sinistră) sunt două articulaţii plane. împreună cu arcul posterior al atlasului. Lig. Ansamblul format de ligamentul transvers împreună cu aceste două fascicule longitudinale este cunoscut sub denumirea de ligamentul cruciform al atlasului (Lig. de arcul anterior al atlasului prevăzut pe faţa lui posterioară cu o feţişoară articulară circulară şi mediană. Arcul axisului. Suprafeţele articulare. care leagă baza procesului transvers al atlasului cu procesul jugular al occipitalului.4. Lig. Ligamentul atlanto-occipital lateral (Ligamentum atlanto-occipitale laterale) este format dintr-un mănunchi de fibre oblice. . transversum atlantis). . . delimitează de fiecare parte câte un orificiu pentru trecerea arterei vertebrale. care uneşte suprafeţele articulare. Acesta este denumit fasciculul transverso-occipital.7. b) înapoi. De pe marginile ligamentului transvers se desprind două fascicule longitudinale {Fasciculi longitudinales): unul ascendent şi altul descendent. 119. Sunt reprezentate de un inel osteofibros atlantoidian.6. Masele laterale. Partea posterioară a occipitalului şi lamele vertebrelor cervicale superioare au fost îndepărtate. Arcul posterior al atlasului. Şanţul sinusului sigmoidian. Pe atlas. . mai gros în partea centrală decât la periferie. Procesul bazilar al occipitalului. pe axis sunt reprezentate prin feţişoarele de pe procesele articulare superioare. ele ocupă faţa inferioară a maselor laterale. Cel de-al doilea se fixează pe faţa posterioară a corpului axisului şi se numeşte faci. Articulaţia atlanto-axoidiană (vedere posterioară). Suprafeţele articulare. Lig.4. . şi alta posterioară pentru bulbul rahidian. . Articulaţia atlanto-axoidiană mediană (vedere posterioară).. ARTICULAŢIA ATLANTO-AXOIDIANĂ MEDIANĂ sau ATLANTO-ODONTOIDIANĂ {Articulatio atlantoaxialis mediana) face parte din grupul articulaţiilor trohoide. Liga. Fasciculul transverso-axoidian.5. Arcul poserior al atlasului. 1. Faţa posterioară este acoperită de membrana Fig. Faţa anterioară a acestuia vine în raport cu dintele axisului. pe de o parte. pe de altă parte.3. . sunt două formaţiuni fibroconjunctive întinse de la atlas la axis.6. Cel dintâi se insera pe şanţul bazilar aflat pe faţa endocraniană a porţiunii bazilare a occipitalului. înaintea acesteia se află ligamentul vertebral longitudinal anterior. de o bandeletă fibroasă întinsă transversal între cele două mase laterale ale atlasului numită ligamentul transvers al atlasului (Lig. Deosebim: a) membrana atlanto-axoidiană anterioară şi b) membrana atlanto-axoidiană posterioară.

dreptul anterior al capului. .4. Se găseşte între occipital şi axis. Mişcările de rotaţie sunt limitate de ligamentele alare. va descinde şi el cu ocazia fiecărei rotaţii. 4) ligamentul cruciform. membrana tectoria separă articulaţia de bulb. Acest ligament are semnificaţia unui disc intervertebral. Canalul hipoglosului. alariă) sunt două formaţiuni fibroconjunctive scurte. se înţelege că ele vor descinde fie înainte. dispus anterior. pe când extensiunea prin întinderea celor anterioare. fie înapoi. de câte ori se deplasează în cele două sensuri. 120. . Există şi o articulaţie sinovială . Rotaţia. care uneşte ultima vertebră craniană cu prima vertebră cervicală. protejându-1. Acest fel de mişcare este foarte limitată (aproximativ 15°). apicis dentis) se întinde de la partea anterioară a găurii occipitale mari la vârful dintelui axisului. Prezintă o feţişoară articulară pentru arcul anterior al atlasului şi alta posterioară. care acoperă întreg aparatul ligamentar precedent. splenius. Flexiunea este limitată de formaţiunile ligamentare posterioare. dispus posterior. înclinarea laterală. Acestea sunt reprezentate de: 1) ligamentul apical al dintelui. feţişoarele atlantoidiene alunecă pe cele axoidiene. care este solidar cu atlasul. Flexiunea-extensiunea. Ele se insera în sus. Osul occipital. complexul mare. 6) ligamentul vertebral longitudinal posterior. Aceasta se execută în jurul unui ax vertical care trece prin dintele axisului. iar în jos pe feţele laterale ale dintelui axisului. Deci dinainte înapoi dispoziţia ligamentelor mai sus menţionate. Muşchii extensori ai capului: marele drept posterior al capului. astfel: atunci când capul se roteşte spre stânga. în jurul unui ax transversal care trece prin centrul condililor occipitali. Atlasul . Mişcările de flexiune-extensiune de amplitudine mai mare antrenează şi restul coloanei cervicale. Lig. Capul este solidar cu axisul. pentru ligamentul transvers. 1.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) 99 MIŞCĂRILE CAPULUI. acoperind jumătatea posterioară a feţişoarei axoidiene corespunzătoare. 2) ligamentele alare şi 3) membrana tectoria. 3) înclinare laterală.articulaţia temporomandibulară. 5) membrana tectoria. sternocleidomastoidianul. în grad foarte redus (20-30°) se produc în articulaţiile atlanto-occipitale. . 3) ligamentul apical al dintelui şi ligamentele alare. iar în sus pe porţiunea bazilară a occipitalului şi pe faţa internă a condililor occipitali. El se află între ligamentul occipitoatlantoidian. vertebral longitudinal posterior. în jurul acestuia inelul osteofibros al atlasului execută mişcări de rotaţie. Fig.5. marele drept posterior al capului. oblicul superior al capului. . . trapezul. dimpotrivă. Sunt posibile şi mişcări de rotaţie mai accentuate. în articulaţiile descrise anterior: atlanto-occipitală şi atlanto-axoidiană se produc următoarele mişcări: 1) flexiune-extensiune. 2) membranele anterioare atlanto-occipitală şi atlanto-axoidiană. .6. feţişoara atlantoidiană stângă este dusă înapoi. 3) Membrana tectoria (Membrana tectoria) este o formaţiune fibroasă de formă patrulateră. Capul. 1) Ligamentul apical al dintelui (Lig.3. 2) Ligamentele alare (Lig. 3. sternocleidomastoidianul. Se execută în jurul unui ax anteroposterior (sagital) care trece prin fiecare condil. . 2) rotaţie. când. şi fasciculul transversooccipital al ligamentului cruciform. în jos ea se insera pe faţa posterioară a corpului axisului. ea va acoperi jumătatea anterioară a feţişoarei axoidiene drepte. prin antrenarea celorlalte articulaţii vertebrale. împreună cu dura mater. în articulaţia atlanto-axoidiană (trohoidă) se produce un singur fel de mişcare.8. splenius. Mijloacele de unire. Capsulele articulare. însă acestea se produc ca şi în cazul mişcărilor de flexiune-extensiune. feţişoara atlantoidiană dreaptă este rotată înainte. Articulaţiile capului cu coloana vertebrală. Axisul. groase şi puternice cu direcţia uşor oblică ascendentă. MUŞCHII MOTORI Al ARTICULAŢIILOR ATLANTO-OCCIPITO-AXOIDIENE Muşchii flexori ai capului: lungul capului. 2) Dintele axisului. ocupând o poziţie anterioară faţă de ligamentul vertebral longitudinal posterior. Mişcările de rotaţie a capului sunt relativ reduse (aproximativ 30^). pe faţa medială a condililor occipitali.2. în cursul executării acestor mişcări. Muşchii care produc mişcarea de lateralitate a capului: dreptul lateral al capului. oblicul superior al capului. 7) membranele posterioare atlanto-occipitală şi atlanto-axoidiană. ARTICULAŢIILE CAPULUI (Articulationes cranii) Oasele capului sunt unite între ele prin articulaţii fibroase sau suturi şi prin articulaţii cartilaginoase. este următoarea: 1) ligamentul vertebral longitudinal anterior. complexul mic. Membrana tectoria. rotaţia. Deoarece suprafeţele articulare atlanto-axoidiene sunt convexe dinainte-înapoi. sternocleidomastoidianul. Procesul bazilar al occipitalului. . Muşchii rotatori ai capului: oblicul inferior al capului.7.

122. Povârnişul posterior poate fi acoperit numai pe o mică întindere de fibrocartilaj.6. Articulaţia temporomandibulară este o articulaţie condiliană. 121. Din întâlnirea acestora se formează o creastă paralelă cu axul mare al capului mandibulei. Ediţia a Vi-a. în general. . Fig. mai gros la periferie (2-4 mm) şi mai subţire în partea centrală. Exemple de suturi dinţate: articulaţia oaselor nazale cu frontalul. aparatul dentomaxilar mai cuprinde maxila şi mandibula. superioară a ramurii mandibulei de care este unit printro porţiune mai îngustă. în afara articulaţiei temporomandibulare. Arcul zigomatic. ARTICULAŢIA TEMPOROMANDIBULARĂ (Articulatio temporomandibularis) Articulaţia temporomandibulară leagă mandibula de baza craniului. unde vine în raport cu fosa mandibulară. unde răspunde tuberculului articular. Lig. . De notat că numai povârnişul anterior şi creasta constituie suprafeţe articulare şi ele sunt acoperite de un strat subţire de cartilaj. Cele mai multe din oasele feţei sunt articulate între ele. Acest tubercul este convex dinainte-înapoi şi uşor concav în sens transversal. articulară. Pe o secţiune sagitală. precum şi în determinarea arhitecturii sale. Bolta fosei mandibulare este foarte subţire. suprafaţa temporală (fosa mandibulară şi tuberculul) are forma literei S culcat (ev). 1989. sutura plană. Articulaţia temporomandibulară. include în cadrul articulaţiilor sinoviale ale capului şi articulaţiile atlanto-occipitale şi atlantoaxoidiene. Lig. oasele sunt unite printr-unul din genurile de suturi studiate anterior: sutură dinţată. de asemenea. şi convexă înapoi. Ea face parte din aparatul dentomaxilar. muşchii masticatori şi cei orofaciali. Meatul acustic extern. Exemple de sutură plană: între procesele pterigoide şi osul palatin. având axul mic de 9-10 mm şi cel mare de 18-20 mm. Pe fiecare cap mandibular se observă două povârnişuri: unul anterior şi altul posterior. Fiecare condil este situat la partea posteroFig. Proces coronoidian al mandibulei. stilomandibular. Ea este împărţită prin fisura lui Glaser în două porţiuni: una anterioară. T u b e r c u l u l a r t i c u l a r (Tuberculum articulare) se prezintă ca o proeminenţă situată înaintea fosei mandibulare. glandele salivare. SUPRAFEŢELE ARTICULARE au fost descrise la Osteologie. Este un fibrocartilaj dezvoltat între suprafeţele articulare cu scopul de a stabili concordanţa dintre acestea. . extraarticulară. deglutiţia şi constituirea fizionomiei umane. a) în poziţie de repaus. Suturile craniului au o mare importanţă în creşterea acestuia.3. în timp ce fundul fosei mandibulare este acoperit numai de periost. Prezintă o faţă inferioară concavă ce corespunde convexităţii capului mandibular şi una superioară de forma literei S culcate (os) pe secţiune sagitală. El este de formă eliptică. fonaţia. . Procesul condilian al mandibulei. Dintre acestea amintim. dependentă de porţiunea timpanică a temporalului.b) în situaţia de coborâre a mandibulei. un ansamblu de organe ce conlucrează la îndeplinirea unor importante funcţiuni cum sunt: digestia bucală. lateral. sutură plană şi prin sincondroze. 1. dependentă de scuama temporalului. buzele şi obrajii. APARATUL LOCOMOTOR La nivelul bolţii craniene. ca pe cea mai obişnuită. . dinţii. Articulaţia temporomandibulară stângă în secţiune sagitală. . numită c o 1 (Collum mandibulae). F o s a m a n d i b u l a r ă {Fossa mandibularis) se prezintă ca o depresiune semielipsoidală. D i s c u l a r t i c u l a r (Discus articulam). având axul oblic orientat dinainte-înapoi şi dinafară-înăuntru. Tuberculul articular este acoperit de un strat subţire de fibrocartilaj.c a p u l m a n d i b u l e i (Caput mandibule) d e formă elipsoidală. Această faţă este concavă înainte. De partea mandibulei se găseşte un condil .2.A. De partea temporalului avem fosa mandibulară şi tuberculul articular. prin suturi.100 N. .5. fapt ce explică posibilitatea lezării ei (erodării) în cazul infecţiilor purulente sau a fracturării în cazul traumatismelor de intensitate mai mare. în cadrul articulaţiilor dintre oasele feţei cu cele ale capului există: suturi dinţate şi suturi plane. între etmoid şi frontal. a osului zigomatic tu procesul orbitar al frontalului. a osului zigomatic cu procesul zigomatic al temporalului.4. şi alta posterioară. sutură solzoasă.

el se găseşte în ţesutul celular dintre cei doi muşchi pterigoidieni. mişcări de proiecţie înainte şi înapoi. în articulaţia temporomandibulară se pot executa la om trei feluri de mişcări: mişcări de coborâre şi de ridicare a mandibulei. .4. dar care se petrec simultan: a) O mişcare de translaţie (alunecare) a capului mandibulei împreună cu discul articular. M. sfenomandibular. şi altul inferior. mişcări de lateralitate sau diducţie. care constă într-o îndepărtare minimă a arcadelor MIŞCĂRILE ARTICULAŢIEI TEMPORO- dentare. pe fundul fosei mandibulare înaintea fisurii petrotimpanice Glaser. Pe această porţiune a ei. Ligamentul lateral {Lig. Articulaţia temporomandibulară are două membrane sinoviale distincte. 123. Mişcările de coborâre şi ridicare. I se descriu două circumferinţe de inserţie şi două suprafeţe. alunecare ce se face dinapoi înainte pe Fig. . pterigoidian lateral. mişcările mandibulei s-au modificat şi s-au perfecţionat prin adaptări funcţionale la felul alimentaţiei şi la condiţiile mediului extern. fapt explicat prin aceea că raporturile lui sunt mai intime cu acest segment decât cu fosa mandibulară. pe marginea anterioară a tuberculului articular. M. Capsula articulară este mai subţire şi mai laxă anterior şi mai groasă posterior. pe baza spinei sfenoidului. Acesta îndeplineşte un dublu rol: 1) de a limita deplasarea înainte a discului şi a capului mandibulei în mişcarea de coborâre. comparată cu baza mică a unui trunchi de con. milohioidian. pe lângă fibrele conjunctive.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) în diferite mişcări ale mandibulei. ci au o oarecare stare de tonicitate. Lor li se adaugă în descrierea curentă ligamentele stilo. în cursul evoluţiei. lateral pe rădăcina longitudinală a procesului zigomatic. Ligamentul stilo-mandibular {Lig.3. El constituie principalul mijloc de întărire a capsulei articulare. atât în structura articulaţiei cât şi în mecanismul ei funcţional. digastric (pântecele posterior). Lig. 1. Suprafaţa interioară răspunde articulaţiei. întinse de la mandibulă la temporal. Starea de repaus trebuie considerată ca o uşoară inocluzie a mandibulei. Acestea sunt ligamentul sfenomandibular şi ligamentul stilomandibular. se insera pe colul mandibulei. de la temporal la periferia discului. iar în jos pe partea postero-externă a colului mandibulei. în structura capsulei intră şi un număr de fibre elastice. se insera muşchiul pterigoidian lateral.şi sfenomandibular care sunt două bandelete fibroase cu o importanţă redusă. Ea se insera: înainte. Sunt mişcări verticale şi sagitale complexe ce rezultă din asocierea a două mişcări elementare diferite. în apropierea unghiului ei. Locul de trecere (punctul fix al pârghiei) se află aproape de marginea posterioară ramurii. laterale). Coborârea mandibulei prin acţiunea muşchiului pterigoidian lateral (conturul punctat). Ligamentul sfenomandibular {Lig. 2) de a le readuce la locul iniţial. sau de la aceasta până la mandibulă. în această situaţie^ arţada dşnţarft MSIMfil SC află la o distanţă de 2-3 mm de cea superioară. MANDIBULARE. Circumferinţa inferioară. care formează frâul posterior al capsulei. Prin fibrele sale anterioare el se opune deplasării înapoi a condilului. Capsula. .2. stylo-mandibulare) se insera pe procesul stiloid. Are forma unui manşon dispus împrejurul articulaţiei. deasupra mijlocului înălţimii sale. medial. Circumferinţa superioară este comparabilă cu baza mare a unui trunchi de con. Capsula articulară este formată din două feluri de fibre: unele lungi. muşchii masticatori nu sunt complet relaxaţi. . Drept rezultat au apărut modificări corespunzătoare. Este un ligament scurt şi gros. Ele se petrec în jurul unui ax transveral care trece prin cele două ramuri ale mandibulei. se insera în sus lângă spina sfenoidului. sprameniscal. La acest nivel. când mandibula revine la poziţia normală. Se insera în sus pe rădăcina longitudinală a procesului zigomatic şi pe tuberculul de la originea sa. inframeniscal. fără însă a li se atribui vreun rol în mecanica articulară. sphenomandibulare) merge de la spina osului sfenoid la lingula mandibulei. Menţionăm că sinovialele se fixează la periferia discului articular. Se mai descriu ca ligamente accesorii două bandelete fibroase. discul articular însoţeşte capul mandibulei. cât şi pe discul articular. M. şi altele scurte. MIJLOACELE DE UNIRE sunt reprezentate de o capsulă întărită pe partea laterală de un ligament. iar în jos pe partea posteromedială a colului mandibular. apoi coboară lărgindu-se şi se prinde pe marginea posterioară a ramurii mandibulei. înapoi. una pentru camera suprameniscală {Membrana synovialis superior) alta pentru camera inframeniscală {Membrana synovialis inferior). Ligamentul medial {Lig. inconstant şi mult mai subţire decât precedentul. mediale) de formă triunghiulară. Aceste mişcări au ca rezultat deschiderea şi închiderea gurii. Ea adera d? dlŞCi fŞŞft CŞ face ca această cavitate articulară să fie subdivizată în două etaje: unul superior.

capul mandibulei revine împreună cu discul la poziţia lui normală în fosa mandibulară. arcadele dentare inferioare alunecă dinainte înapoi pe arcadele dentare superioare. când rolul de piesă mobilă. unul faţă de altul. proiecţia înapoi este ajutată de elasticitatea frâului posterior al discului. care rezultă din alternarea unor mişcări diferite ale unui cap mandibular faţă de celălalt: unul din capetele mandibulei (numit cap de balans) se deplasează împreună cu discul APARATUL LOCOMOTOR înainte. predomină una sau alta din aceste mişcări elementare (rotaţie sau alunecare): la o coborâre redusă predomină alunecarea. La mişcarea de proiecţie înapoi capul mandibulei este readus în fosa mandibulară. până ajung la poziţia iniţială. care este elastic. 168. în mişcarea inversă. în mişcările descrise până acum. în mişcările de diducţie ale mandibulei se deplasează ambele capete ale acesteia. Mişcările de lateralitate sunt mişcări complexe. Studierea acestor articulaţii se va face în ordinea amintita. în mişcarea inversă. articulaţiile coastelor cu cartilajele costale şi articulaţiile pieselor sternale. la proiecţia înainte.102 suprafaţa articulară temporală (fosa mandibulară) în mişcarea de coborâre a mandibulei. Capetele mandibulei împreună cu discul articular execută o mişcare de alunecare care. în aşa fel că latura de balans a mandibulei se îndreaptă înainte. din acest grup fac parte: articulaţiile capetelor costale sau articulaţiile costovertebrale propriu-zise şi articulaţiile costotransversare. Această mişcare se petrece în articulaţia discotemporală. când rolul de pivot. produce coborârea sau ridicarea acesteia.4. în mişcarea de coborâre. Lig. iar la o coborâre mai accentuată se asociază amândouă mecanismele. Ele pol fi împărţite în două mari grupe. Lig. De fapt. părăseşte fosa mandibulară şi se aşază sub tuberculul articular al temporalului. Este aceeaşi mişcare de alunecare menţionată mai sus care. articulaţiile cartilajelor între ele. Proiecţia înainte este limitată de întinderea frâului posterior al discului. Discul intervertebral . costotransversar superior. în raport cu amplitudinea mişcărilor de ridicare şi coborâre. 124. aşezându-se sub tuberculul articular (mişcarea se petrece în etajul discotemporal al articulaţiei) în timp ce capul din partea opusă (capul de masticaţie) se roteşte pe loc în jurul unui ax vertical. Acestea sunt mişcări sagitale care se petrec în etajul discotemporal al articulaţiei. ARTICULAŢIILE TORACELUI (Articulationes thoracis) Articulaţiile toracelui sunt multiple şi variate. Sunt mişcări prin care mandibula este dusă când înspre dreapta. numite după situaţia lor grupul posterior şi grupul anterior. GRUPUL POSTERIOR este format din articulaţiile coastelor cu vertebrele: articulaţiile costovertebrale. sau dinainte înapoi în mişcarea de ridicare a acesteia. Lig. Mişcarea de deplasare înainte a capului mandibulei este limitată prin tensiunea frâului posterior al discului. Ele corespund fazei de măcinare a alimentelor. Rotaţia se petrece în articulaţia discomandibulară. pus în tensiune. Capetele mandibulei se rotesc în jurul unui ax care trece prin axul lor de curbură.2. Apoi primul cap al mandibulei se întoarce. iar latura activă lateral. deci în etajul subdiscal. arcadele dentare inferioare alunecă dinapoi înainte pe arcadele dentare superioare şi ajung să le depăşească cu 4-5 mm sau chiar mai mult. în jos şi puţin medial. iiiiPi Fig. ARTICULAŢIILE CAPETELOR COASTELOR (Articulationes capitulorum costarum) sunt articulaţii plane. I. în mişcarea de revenire. La fiecare coastă aceste articulaţii alcătuiesc o unitate funcţională. b) O mişcare de rotaţie a capetelor mandibulei pe faţa inferioară a discului articular. Deplasarea se face pe partea inferioară a discului. fiind însoţită şi de o deplasare înainte a capului mandibulei. în timp ce capul opus devine mobil. 1. Articulaţiile costovertebrale cu ligamentul intervertebral. în concluzie. capul mandibular se mişcă împreună cu discul. pe faţa inferioară a discului articular respectiv (mişcarea are loc în etajul discomandibular al articulaţiei). fiecare cap mandibular joacă alternativ. . 4. . costotransversar. cele două capete ale mandibulei se comportă identic. Mişcarea este limitată prin tensiunea ligamentului lateral. . vertebral longitudinal anterior. când înspre stânga. Mişcările de lateralitate sau de diducţie. Mişcarea are ca rezultat ducerea mandibulei de partea opusă capului ce se deplasează. GRUPUL ANTERIOR cuprinde: articulaţiile cartilajelor costale cu sternul. iar discul rămâne pe loc (sub tuberculul temporalului). în mişcarea de proiecţie înainte. Măcinarea alimentelor se petrece pe latura activă. dacă se asociază cu rotaţia capetelor mandibulei. duce capul mandibulei împreună cu discul sub tuberculul articular. contribuie împreună cu muşchii la readucerea capului mandibulei şi a discului înapoi. Prezentarea muşchilor care acţionează asupra mandibulei este făcută la pag. rămânând să se rotească pe loc. Mişcările de proiecţie înainte şi proiecţie înapoi (propulsia şi retropulsia). în jos şi medial. frâul posterior al discului.3.

9. costotransversarium laterale) se prezintă ca o formaţiune mai slabă. II. Ligamentul costotransversar (Lig. El constituie o condensare puternică de fibre în planul anterior al fasciei toracolombare. costotransversar. Lig. Este întins de la creasta colului coastei până la procesul transvers al vertebrei supraiacente. 1. costotransversarium). iar pe de alta.6. Arcul vertebrei. El umple aproape în întregime spaţiul dintre procesul transvers şi colul coastei. costotransversar. o feţişoară circulară. Ligamentul costotransversar superior (Lig. fiind aşezat între faţa posterioară a colului coastei şi baza procesului transvers al vertebrei supraiacente. sunt considerate ca adevărate mijloace de unire. pe de o parte.2. -13. La formarea acestora participă tuberculul costal şi procesul transvers al vertebrei căreia îi corespunde numeric. . 2) Ligamentul radiat al capului coastei (Lig. 1. Procesul articular superior. Fiecare articulaţie costotransversară posedă o sinovială. Există. Articulaţia costotransversară. . răsfirându-se ca un evantai. Prin gaură trece nervul intercostal. Această formaţiune este întărită de ligamente care. pe de o parte. Aceasta împarte articulaţia în două etaje: unul superior şi altul inferior. pe faţa anterioară a procesului transvers al vertebrei corespunzătoare. lumbocostale) este situat între coasta a XII-a şi procesele costiforme ale primelor două vertebre lombare. Sunt reprezentate de o membrană fibroasă întărită de mai multe ligamente puternice. Feţişoarele articulare sunt acoperite de un strat subţire fibro-cartilaginos. . La coastele XI şi XII aceste articulaţii lipsesc. se fixează pe vertebrele învecinate. capitis costae intra-articulare). Acestea leagă colul coastei de procesele transverse ale vertebrei corespunzătoare şi de acela al vertebrei supraiacente. Se insera. ARTICULAŢIILE COSTOTRANSVERSARE (Articulationes costotransversariae).7. -10. . Lig. costotransversarium superius). Corpul vertebral. puţin convexă. Articulaţii costovertebrale.3. -12. de asemenea. una pentru fiecare etaj al articulaţiei. pe când cele superioare şi cele inferioare se îndreaptă spre vertebra supraşi subiacentă. .5. . a Xl-a şi a XII-a se articulează numai cu feţişoara costală a vertebrei corespunzătoare. 2. pe faţa posterioară a colului coastei. Ligamentul lombocostal (Lig. -11. Lig. 125. Tuberculul costal prezintă o suprafaţă circulară. . o cavitate dispusă ca un unghi diedru. Ligamentul costotransversar lateral (Lig. de fapt. Pe procesul transvers există. El se insera pe capul coastei şi apoi. 3. Coasta dreaptă. care poartă denumirea de gaura costotransversară (Foramen costotransversarium). Este o lamă fibrocartilagnoasă întinsă de la creasta capului costal la discul intervertebral. radiat al capului coastei. Gaura vertebrală. Procesul spinos. Lig. capitis costae radiatum) se află pe partea anterioară a articulaţiei. . puţin concavă. Există în acest scop: 1) O membrană fibroasă subţire ce se insera la periferia suprafeţelor articulare. Suprafeţele articulare sunt acoperite de un strat foarte subţire de cartilaj hialin.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) f 103 Fig. SUPRAFEŢELE ARTICULARE. formată prin alăturarea feţişoarelor costale ce aparţin la două vertebre toracice adiacente. Coasta stângă. . 4. Membrana sinovială este dublă. Capetele coastelor I-a. SUPRAFEŢELE ARTICULARE. Dispoziţia fibrelor sale este următoarea: fibrele mijlocii se prind pe discul intervertebral corespunzător. Ele sunt articulaţii plane. Articulaţia capului coastei. galben. 3) Ligamentul intra-articular al capului coastei {Lig. fixând în acest fel coasta şi împiedicând coborârea extremităţii ei sternale. în partea medială a acestui spaţiu rămâne o porţiune liberă.8. MIJLOACELE DE UNIRE. MIJLOACELE DE UNIRE. capul unei coaste. iar pe de altă parte.4.

Ligamentul radiat posterior (neomologat de NA Prezintă acelaşi aspect şi aceeaşi dispoziţie ca. SUPRAFEŢELE ARTICULARE. Articulaţiile coloanei vertebrale şi costovertebrale privite posterior. Deosebim: 1) o membrană intercostală externă (Membrana intecostalis externa) care continuă planul muşchilor intercostali externi şi se află la extremitatea sternală a spaţiilor intercostale. costotransversar superior. 1.6.3. şi pe fundul scobiturii sternale.6. costotransversare laterale. Ligg.2. Lig. . galbene. întâlnim în mod constant numai la articulaţiile sternocostale II-V. costoxiphoidea). pe de o parte. Ligg. prin intermediul unei sincondroze (Sinchondosis sternocostalis costaeprimae). ea lipseşte în spaţiile X şi XII. Lig. De partea sternului sunt scobiturile costale dispuse asemenea unor unghiuri diedre. . Coastele a Vi-a şi a Vil-a pot şi ele . Ligg. Se insera pe partea anterioară a cartilajului costal. costotransversare. Fig. . . sternocostak radiatum). III. Lig. costotransversar superior. alte prin intermediul unor sincondroze. . Ligamentul sternocostal intra-articular sau interosos (Lig. Disc intervertebral. Lig. fără cavitate articulară. 1. 2) o membrană intercostală internă (Membrana intercostalis interna) continuă planul muşchilor intercostali interni şi se află la extremitatea vertebrală a spaţiilor intercostale. Cartilajele costale adiacente (învecinate) şi extremităţile vertebrale ale coastelor sunt unite prin membrane situate în planul muşchilor intercostali. intertransversare. costotransversar inferior. MIJLOACELE DE UNIRE sunt reprezentate printrun ligament intra-articular şi o membrană fibroasă a capsulei întărită de două ligamente radiate: unul anterior şi altul posterior. . precedentul. Prima coastă se leagă în mod direct.4. IV.să se articuleze cu sternul tot prin sincondroze. Cartilajele coastelor adevărate (I-VII) sunt unite cu marginile sternului. ca o fisură. ARTICULAŢIILE STERNOCOSTALE (Articulationes sternocostales). Membrana fibroasă se confundă cu pericondrul. unele prin intermediul unor articulaţii plane. supraspinal. Are aspectul u n e i benzi de fibrocartilaj care se insera pe creasta costală. între mijloacele de unire amintim şi o membrani sternală anterioară (Membrana sternî) la formarea căreia participă alături de ligamentele radiate şi expansiunile tendinoase ale muşchilor pectorali.5. radiat anterior. . Această unire este completată prin continuarea periostului cu pericondrul.4. . . costotransversare superioare. iar de acolo radiază spre stern asemenea u n u i evantai.3. Ligamentul sternocostal radiat (Lig. Cartilajele costale prezintă nişte colţuri ce pătrund în aceste unghiuri. pe de altă parte. Lig. De la cartilajele coastelor a Vi-a şi a Vil-a coboari fibre de întărire ale membranei sternale.uneori . Coastele şi cartilajele costale sunt unite între ele formând sincondroze. Lig.104 APARATUL LOCOMOTOR Fig. Articulaţiile coloanei vertebrale. El se găseşte pe faţaposterioară a articulat» . ARTICULAŢIILE COSTOCONDRALE (Articulationes costochondrales). . Extremitatea unei coaste prezintă o depresiune eliptică în care pătrunde extremitatea corespunzătoare a cartilajului. Ligg. O cavitate articulară îngustă.5. 126. Lig. cu sternul. c a r e se continuă cu periostul. sternocostale intra-articulare). radiat anterior. ele formei ligamentele costoxifoidiene (Ligg. 127.2.

ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA)

105

Fig. 128. Articulaţiile anterioare ale toracelui. 1. Lig. sternocostal intra-articular. - 2. Articulaţie sternocostală. - 3. Articulaţie intercondrală. - 4. Lig. costoxifoidian. - 5. Lig. sternocostal radiat.

e La acest nivel există, de asemenea, ca şi pe partea anterioară, o membrană sternală posterioară, la formarea căreia participă periostul şi tendoanele muşchilor gâtului, care se insera pe stern: sternocleidomastoidianul, sternotiroidianul şi fibrele tendinoase din transversul abdominal. Membrana sinovială. Exceptând prima articulaţie, toate celelalte articulaţii eondrostemale posedă câte două sinoviale rudimentare. V. ARTICULAŢIILE INTERCONDRALE (Articulationes interchondrales). Cartilajele 8, 9 şi 10 sunt articulate prin extremităţile lor anterioare formând arcada costală. în plus, cartilajele 6, 7, 8 şi 9 sunt unite între ele şi prin partea lor mijlocie. Ca suprafeţe articulare există câte o feţişoară ovalară. Pericondrul, ce trece de pe un cartilaj pe altul şi câteva fascicule fibroase care unesc feţele anterioare a două cartilaje vecine, formează mijloacele de unire. VI. ARTICULAŢIILE STERNULUI (Synchondroses sternales). Cele trei părţi componente ale sternului:

1

2

3

8 7 Fig. 129. Articulaţiile sternoclaviculare şi sternocondrale. 1. Clavicula. - 2. Discul articular. - 3. Lig. interclavicular. - 4. Lig. costoclavicular.- 5. Lig. sternoclavicular. - 6. Lig. sternocostal radiat. - 7. Cartilajul coastei a Ii-a. - 8. Sincondroza sternală. - 9. Manubriul sternal.- 10. Cartilajul coastei I-a. - 11. Capsula articulară. - 12. Lig. costoclavicular.

106

APARATUL LOCOMOTOR şi de sus în jos. Oblicitatea lor este cu atât mai mare, cu cât ele ocupă poziţii mai inferioare în cutia toracică. în această situaţie, extremităţile anterioare ale coastelor se | găsesc pe un plan mult coborât în raport cu extremităţile posterioare. La acest nivel coastele sunt unite cu coloana j vertebrală prin intermediul capetelor şi a tuberculilor lor. Axul de mişcare al coastelor urmează o linie care corespunde aproximativ colului lor. Un fapt esenţial în biomecanica toracelui este acela că mărirea diametrului anteroposterior şi a diametrulu trasversal nu se face prin mişcări separate ci printrmişcare unică. în efectuarea acesteia coastele se comport asemenea unor pârghii de gradul III (fig. 131 a). Articu laţia capului coastei reprezintă punctul de sprijin (S) Zonele de inserţie ale muşchilor pe coastă reprezint punctul de aplicare al forţei (F). Extremitatea anterioar a coastelor echivalează cu rezistenţa (R). Privind fig. 13La. remarcăm că axul de mişcarea coastelor este oblic înapoi şi lateral, trecând prin colu acestora. în scopul reproducerii unei imagini mai apropiate d realitate, Braus a imaginat un model în care braţele sun duse înapoi şi în sus, indicând direcţia colului coastelor Prin flexiunea coatelor, alipirea antebraţelor de torace şi ducerea mâinilor în flexiune, se formează o curbă cu concavitatea în sus. (fig. 131 .b. şi 131 .c). în acest model cotul reprezintă unghiul costal, antebraţul reprezint coasta, iar mâna cartilajul costal. Prin mişcarea coastelo împrejurul axului lor oblic, se produce o mărire a diame trului antero-posterior şi a celui transversal. în acelaş timp coastele se ridică. în timpul mişcărilor de ridicar punctele de pe coaste descriu un arc cu atât mai mare cu cât ele sunt mai îndepărtate de axul de rotaţie. înţelegem astfel de ce extremităţile anterioare ale coastelor executa deplasarea cea mai mare. Articulaţiile chondrosternale şi chondrocostale prezintă şi ele modificări în timpul mişcărilor de ridicare şi de coborâre a coastelor. în timpu înălţării unei coaste, unghiul dintre coastă şi cartilaj, ca şi cel dintre cartilaj şi stern, devin obtuze. în articulaţiile intercondrale, se produc mişcări uşoare de alunecare, în timp ce în articulaţia sternală superioară se înregistrează mişcări foarte reduse înapoi şi înainte. Muşchii care ridică peretele costal pot modifica şi| curbura coastelor, datorită elasticităţii osoase. Se ştie d e j asemenea că în timpul inspiraţiei are loc şi o mărire aj diametrului longitudinal al toracelui - datorită coborârii! diafragmei - fără participarea elementelor osoase. în expiraţie se produce o micşorare a diametrului amintii Extremităţile anterioare ale coastelor coboară împreuna cu cartilajele şi sternul. Capetele coastelor urcă în articula ţiile capetelor coastelor, unghiul sternal devine proeminent (anterior) iar coloana vertebrală - segmenta toracic - se flectează. în acest fel se reduce şi diametr longitudinal. Expiraţia obişnuită este, spre deosebire d inspiraţie, un fenomen pasiv. Coborârea coastelor s datorează elasticităţii elementelor peretelui toracic.

Fig. 130. Modificarea diametrelor cutiei toracice.

manubriul, corpul şi procesul xifoid sunt unite între ele prin două articulaţii: ARTICULAŢIA STERNALĂ SUPERIOARĂ sau sincondroza manubrio-sternală {Synchondrosis manubriosternalis) leagă corpul cu manubriul sternal. Ca suprafeţe articulare există două feţişoare ovalare, situate una pe extremitatea manubriului sternal, iar cealaltă pe partea superioară a corpului sternului. Ele sunt acoperite cu un strat subţire de cartilaj hialin. între acestea se găseşte un fibrocartilaj cu valoare de ligament interosos. El aderă de suprafeţele osoase. Periostul se continuă de pe manubriul sternal pe corp. La adulţi, în peste 30% din cazuri, discul articular prezintă o fisură transversală îngustă, umplută cu sinovie: avem o simfiză manubriosternală (Symphysis manubriosternalis). (Synchondrosis xiphosternalis). Se realizează între corpul sternului şi procesul xifoid. Aceste piese sunt unite printrun ligament interosos şi prin periost. Ambele articulaţii au o durată temporară variabilă: cea inferioară se osifică între 40-50 de ani, cea superioară ceva mai târziu. BIOMECANICA TORACELUI. Mişcările cutiei toracice sunt legate de actul respiraţiei. Mobilitatea diverselor ei segmente, precum şi caracterul mişcărilor produse sunt imprimate de contracţiile musculare. O dinamică normală a cutiei toracice contribuie la realizarea unei funcţiuni respiratorii eficiente. în cursul mişcărilor toracelui se observă succesiunea ritmică a două momente: dilatarea, care corespunde inspiraţiei şi revenirea ce corespunde expiraţiei. Mişcările coastelor sunt de două feluri: 1) de ridicare şi 2) de coborâre. Mişcarea de ridicare este asociată cu aceea de proiecţie înainte a coastelor, ceea ce are drept urmare mărirea diametrului sagital al toracelui. Mişcarea de coborâre a coastelor produce efecte mecanice inverse. în analiza mişcărilor cutiei toracice imprimate de actul respirator se porneşte de la faza premergătoare inspiraţiei. Aceasta este caracterizată prin aşezarea coastelor într-o poziţie de oblicitate maximă, orientate fiind dinapoi-înainte

ARTICULAŢIA STERNALĂ INFERIOARĂ

ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA)

107

5. ARTICULAŢIILE MEMBRULUI SUPERIOR
{Articulationes membri superioris)
Articulaţiile membrului superior pot fi împărţite în două mari grupe: articulaţiile centurii pectorale şi articulaţiile membrului liber sau propriu-zis. în această din urmă categorie se încadrează: articulaţia scapulohume-

rală, articulaţia cotului, articulaţiile radioulnare, articulaţiile mâinii şi articulaţiile degetelor.
ARTICULAŢIILE CENTURII PECTORALE (Articulationes cinguli pectoralis) Din studiul osteologiei am văzut că centura pectorală este formată de claviculă şi scapulă. Clavicula se articulează, pe de o parte, cu sternul, iar, pe de alta, cu acromionul. De aceea, la acest nivel descriem două articulaţii: 1) sternoclaviculară şi 2) acromioclaviculară. în plus, clavicula este unită şi cu procesul coracoidian prin intermediul unor ligamente numite coracoclaviculare. Completarea descrierii articulaţiilor centurii pectorale se face cu prezentarea unor formaţiuni fibroase cunoscute ca ligamente proprii ale scapulei. ARTICULAŢIA STERNOCLAVICULARĂ (Articulatio sternoclavicularis) Uneşte extremitatea sternală a claviculei cu sternul şi primul cartilaj costal. Este o articulaţie în şa. Suprafeţele articulare sunt inegale ca formă şi dimensiuni. De partea toracelui se prezintă marginea laterală a manubriului sternal şi primul cartilaj costal. Feţişoara articulară sternală formează cu feţişoara plană de pe primul cartilaj un unghi diedru deschis în afară. De partea claviculei există două feţişoare articulare, una verticală şi alta orizontală, care determină între ele un unghi diedru proeminent, ce pătrunde în deschizătura celui precedent. Cele două suprafeţe articulare sunt acoperite de un fibrocartilaj. Sub claviculă, între ea şi coasta I se găsesc vasele subclaviculare şi plexul brahial, în cazul unor traumatisme asupra regiunii respective aceste elemente pot fi comprimate. Tot astfel se pot explica paraliziile plexului brahial în urma ridicării exagerate a braţelor în timpul narcozei. între suprafeţele articulare nu există o concordanţă perfectă. Suprafaţa sternală este concavă în sens frontal şi uşor convexă în sens sagital. Suprafaţa claviculară este invers conformată; convexă în sens frontal şi plană (cel mai adesea) în sens sagital.
D i s c u l a r t i c u l a r (Discus articularis)

Fig. 131. Mişcările coastelor.

MUŞCHII RESPIRATORI. Se împart în muşchi inspiratori şi muşchi expiratori. Principalii muşchi inspiratori sunt: diafragma, intercostalii externi, dinţaţii posterosuperiori, supracostalii, sernocleidomastoidienii, scalenii anterori, mijlocii şi posteriori. Muşchii expiratori sunt: intercostalii interni, transversul abdomenului, dinţatul posterior inferior, oblicul extern, oblicul intern, marele drept abdominal şi pătratul lombelor.

este un fibrocartilaj situat între cele două suprafeţe articulare. Prin feţele sale răspunde suprafeţelor articulare,

108 iar prin periferie aderă de aparatul ligamentar periferic. Acest disc împarte articulaţia în două compartimente: unul medial, meniscosternal, şi altul lateral, meniscoclavicular. Mijloacele de unire. Sunt reprezentate de o capsulă şi un număr de ligamente. Capsula articulară este formată din două straturi: unul extern, fibros, şi altul intern, sinovial. Stratul fibros se insera prin cele două circumferinţe (medială şi laterală) pe marginile suprafeţelor articulare. Partea anterioară şi posterioară a capsulei este mai puternică decât partea superioară şi inferioară. Ligamentele care întăresc capsula sunt: 1) Ligamentul sternoclavicular anterior (Lig. sternoclaviculare anterius). Se insera pe faţa anterioară a extremităţii interne a claviculei şi pe faţa anterioară a manubriului sternal. 2) Ligamentul sternoclavicular posterior (Lig. sternoclaviculare posterius). Este situat pe faţa posterioară a articulaţiei. în acelaşi timp trebuie reţinut faptul că acest ligament este mai puternic decât precedentul, ceea ce explică şi posibilitatea mai rară a luxaţiilor sternoclaviculare posterioare. în cazurile unor asemenea luxaţii pot fi lezaţi nervii frenic sau vag, pot fi comprimate vasele mari (cianoză, diminuarea pulsului radial). 3) Ligamentul interclavicular {Lig. interclaviculare). îl găsim pe faţa superioară a articulaţiei. El este constituit din două feluri de fibre: unele superficiale care unesc extremităţile sternale ale celor două clavicule (ligamentul interclavicular propriu-zis) altele profunde, mai scurte, care unesc, de fiecare parte, extremitatea sternală a claviculei cu manubriul sternal. 4) Ligamentul costoclavicular (Lig. costoclaviculare). Ocupă unghiul format de claviculă şi primul cartilaj costal. Se insera în jos pe acest cartilaj, iar în sus pe impresiunea ligamentului costoclavicular. Ligamentul este foarte puternic; deşi scurt, el permite ridicarea primei coaste deasupra planului orizontal. Sinoviala sau stratul intern al capsulei este subdivizată de discul fibrocartilaginos într-o porţiune medială (meniscosternală) şi una laterală (meniscoclaviculară). Ea trimite mici prelungiri între fibrele capsulei şi ale ligamentelor. multe feluri de mişcări, ca în orice articulaţie sferoidală cu trei axe. Clavicula, împreună cu membrul superior, se poate mişca pe stern; ea poate fi dusă înainte şi înapoi, în sus şi în jos. Totodată, ea execută şi mişcări de circumducţie. în toate aceste mişcări cele două extremităţi ale claviculei se deplasează în mod invers. ARTICULAŢIA ACROMIOCLAVICULARĂ
(Articulatio acromioclavicularis)

APARATUL LOCOMOTOR Mijloacele de unire. Sunt reprezentate de o capsula întărită de un ligament acromioclavicular (Lig. acromioclaviculare) care se află pe faţa superioară a acesteia. Capsula este formată dintr-un strat extern fibros şi altul intern, sinovial. între cele două suprafeţe articulare se găseşte un disc fibrocartilaginos (Discus articularîs) de dimensiuni variabile. Mişcările. în această articulaţie se produc mişcări de f alunecare. Scapula urmează deplasările claviculei în arti-1 culaţia sternoclaviculară, dar rămâne alipită de torace. SINDESMOZA CORACOCLAVICULARĂ Clavicula este unită cu procesul coracoid prin ligamentul coracoclavicular (Lig. coracoclaviculare) format din două porţiuni: ligamentul trapezoid şi ligamentul conoid: 1) Ligamentul trapezoid (Lig. trapezoideum) este o lamă fibroasă de formă patrulateră. Printr-o extremitate se insera pe faţa superioară a procesului coracoid, iar prin cealaltă se prinde pe linia trapezoidă de pe faţa inferioară a claviculei. 2) Ligamentul conoid (Lig. conoideum) este de forma triunghiulară; prin vârful său se insera pe baza procesului coracoid, iar prin bază, pe tuberculul conoid de pe faţa inferioară a claviculei. Rolul ligamentelor coracoclaviculare. Prin faptul că aceste ligamente unesc clavicula cu procesul coracoid, ele fac ca greutatea membrului superior să fie suportata în mai mare măsură de claviculă şi în mai mică măsura

Mişcările. în această articulaţie sunt posibile mai

Face parte din grupul articulaţiilor plane. Suprafeţele articulare. Pe extremitatea acromială a claviculei se află o feţişoară articulară ovalară uşor convexă, în timp ce pe extremitatea acromionului se află o feţişoară similară, uşor concavă.

Fig. 132. Articulaţiile centurii scapulare drepte. 1. - Lig. acromioclavicular. - 2. Lig. coracoacromial. - 3. Lig. trapezoidal. - 4. Lig. conoid. - 5. Clavicula. - 6. Lig. transvers superioral scapulei. - 7. Capsula articulară. - 8. Labrul glenoidal.- 9. Cavitatea glenoidă. - 10. M. biceps (capătul lung) , - 1 1 . Acromionul.

ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA)

109 MIŞCĂRILE CENTURII SCAPULARE a) Mişcările de ridicare şi coborâre a umărului. Această mişcare se execută în jurul unui ax anteroposterior care trece prin punctul de inserţie al ligamentului costoclavicular. Deoarece acest punct se găseşte mai aproape de extremitatea medială a claviculei, în timpul mişcării este realizată situaţia similară aceleia unei pârghii cu braţe inegale. Cele două braţe execută mişcări simultane, însă în sens opus. Astfel, când umărul se ridică, braţul lateral (extremitatea laterală a claviculei) se ridică şi el odată cu scapula. în acelaşi timp, braţul medial, mai scurt, coboară, alunecând în articulaţia sternoclaviculară. Mişcarea de ridicare a umărului se realizează prin contracţia muşchilor: trapez şi ridicător al scapulei. Ea este limitată de ligamentul sternoclavicular superior. In mişcarea de coborâre a scapulei intervine muşchiul subclavicular. Când umărul coboară, extremitatea laterală a claviculei coboară şi ea împreună cu scapula, în timp ce extremitatea sa sternală se deplasează în sus. Acest gen de mişcare se întâlneşte atunci când pe umăr apasă o greutate. b) Mişcarea de proiecţie înainte şi înapoi a umărului. Se execută, de asemenea, în jurul unui ax anteroposterior care trece prin acelaşi punct de inserţie al ligamentului costoclavicular. în cazul proiecţiei înainte a claviculei, extremitatea ei laterală se va deplasa împreună cu umărul, în timp ce extremitatea ei medială suferă o uşoară alunecare înapoi în articulaţia sternoclaviculară. Muşchii ce proiectează umărul înainte sunt: pectoralul mic, dinţatul mare şi pectoralul mare. Această mişcare este limitată prin întinderea ligamentului anterior al articulaţiei sternoclaviculare. în mişcarea de proiecţie înapoi se petrec fenomene inverse. Ea este realizată prin contracţia muşchiului romboid. Limitarea acestei mişcări se datorează ligamentului posterior al aceleiaşi articulaţii sternoclaviculare. c) Circumducţia. Rezultă dintr-o însumare a mişcărilor anterioare executate succesiv: ridicare, proiecţie înainte, coborâre şi proiecţie înapoi a umărului. Execuţia mişcării de circumducţie reproduce două conuri imaginare: unul mai mic, cu baza la nivelul extremităţii sternale a claviculei şi cu vârful îndreptat înspre axul mişcării şi altul lateral, mai mare, având baza la nivelul extremităţii acromiale a claviculei, iar vârful, îndreptat spre acelaşi ax anteroposterior. Cele două conuri se unesc prin vârfurile lor. d) Mişcările scapulei. Studiul acestora a dus la următoarea sistematizare: Mişcări imprimate de articulaţiile apropiate. Astfel, mişcările limitate ale articulaţiei acromioclaviculare permit deplasări apreciabile ale scapulei. Mişcări proprii ale scapulei: de ridicare şi coborâre, alunecare medială şi laterală. O atenţie deosebită se acordă mişcărilor de rotaţie. Acestea se execută în jurul unui ax care trece prin articulaţia acromioclaviculară. în mişcările de rotaţie, dacă se urmăresc unghiurile scapulei, se constată că atunci când unghiul supero-medial se ridică, cel supero-lateral (articular) coboară. De asemenea, când

Fig. 133. Articulaţia umărului. 1. Lig. trapezoid. - 2. Lig. conoid. - 3. Lig. transvers superior al scapulei. - 4. Lig. glenohumeral mijlociu.- 5. Lig. glenohumeral inferior. - 6. Lunga porţiune a m. triceps. - 7. M. rotund mare. - 8. -Lunga porţiune a bicepsului. - 9. M. latisim. - 10. M. pectoral mare. - 1 1 . Lig. humeral transvers. - 12. M. subscapular. - 1 3 . Tendonul m. subspinos. •14. Lig. glenohumeral superior. - 15. Lig. coracohumeral. -16. Lig. acromiocoracoidian. - 17. Lig. acromioclavicular.

de acromion. în acelaşi timp, aceste ligamente au rolul de a limita mişcările dintre scapulă şi claviculă.

LIGAMENTELE PROPRII ALE SCAPULEI
Sunt trei formaţiuni fibroase, asemănătoare unor benzi. Ele se insera exclusiv pe scapulă. 1) Ligamentul coraco-acromial (Lig. coraco-acromiale). Se prezintă ca un evantai fibros, de formă triunghiulară, care se prinde pe vârful acromionului, iar prin bază pe toată marginea laterală a procesului coracoid. El este dispus sub forma unei bolţi, ce rotejează epifiza superioară a humerusului cu muşchii ce se insera pe ea. 2) Ligamentul transvers superior al scapulei sau ligamentul coracoidian {Lig. transversum scapulae wperius) trece ca o punte peste scobitura coracoidiană, transformând-o într-un orificiu. Prin acesta trece nervul suprascapular, pe când artera scapulară superioară trece deasupra lui. Ligamentul se insera prin extremităţile lui pe marginile scobiturii coracoide. 3) Ligamentul transvers inferior al scapulei (Lig. kmersum scapulae inferius) este un fascicul subţire care trece ca o punte peste scobitura care se găseşte între marginea laterală a spinei scapulei şi marginea posterioară a cavităţii glenoide.

glenohumeral superior. mai gros la periferie şi mai subţire în porţiunea sa centrală. Procesul coracoidian. . C a d r u l g l e n o i d i a n (Labrum glenoidale). mişcările de ansamblu ale scapulei.6. . Lig. sinovial. pe când cea a lungii porţiuni a tricepsului este extraarticulară. aceasta din urmă reprezentând doar un sfert din suprafaţa capului humeral. In centrul cavităţii se găseşte tuberculul glenoidal. Lig. Bursa seroasă subacoracoidian. M.10. Lig.7. Pentru stabilirea unei mai bune concordanţe între suprafeţele articulare. cu deosebire ale acestui unghi articular. glenohumeral mijlociu. iar prin cea opusă.3. transvers superior al scapulei.5. De fapt. El prezintă trei feţe: una care aderă de periferia cavităţii glenoide. . 1. Cavitatea glenoidă împreună cu capsula care o înconjoară. Spina scapulei. Inserţia humerală este m a i . supraspinos. care se găseşte în continuarea suprafeţei glenoidiene. .9. dimpotrivă.8. Stratul fibros al capsulei se insera printr-o extremitate pe periferia cavităţii glenoide. ce continuă suprafaţa colului scapulei şi o a treia. La o privire mai atentă a suprafeţelor articulare se constată ca între capul humeral şi cavitatea glenoidă există o disproporţie evidentă. . formând o articulaţie sferoidală.6. Pană la acest nivel.2. Lig. 135. Datorită mişcărilor scapulei este posibilă ducerea braţului chiar şi dincolo depoziţia orizontală. Labrul glenoidian. Ea este acoperită de un cartilaj hialin. în partea superioară. APARATUL LOCOMOTOR ARTICULAŢIILE MEMBRULUI SUPERIOR'LIBER (Articulationes membri superiohs liberi) ARTICULAŢIA UMĂRULUI SAU SCAPULOHUMERALĂ {Articulatio humeri)" Această articulaţie uneşte capul humeral şi cavitatea glenoidă a scapulei. . se transmit umărului ce urmăreşte fidel deplasările în sus sau în jos ale unghiului amintit. unghiul superolateral se ridică. cel inferior se îndepărtează de coloana vertebrală. Lig. alta externă.4. Spina scapulei. 134. studiat l a osteologic E l este acoperit de un cartilaj hialin care se întinde până la buza Fig. care nu împiedică totuşi amplitudinea şi varietatea mişcărilor. Mişcările scapulei.4. Inserţia glenoidală se face pe faţa externă a cadrului glenoidian şi pe colul scapulei. . pe o anumită întindere. Suprafeţele articulare.7. . unghiul inferior se apropie de coloana vertebrală. braţul poate fi ridicat prin mişcări executate exclusiv în articulaţia scapulohumerală. Fig. medială a colului anatomic şi are o grosime uniformă (2 mm). La menţinerea în contact a suprafeţelor articulare contribuie capsula. depăşeşte cadrul glenoidian şi de aceea inserţia lungii porţiuni a bicepsului este intraarticulară. asemenea celor ale claviculei. faţa internă. De partea humerusului există c a p u l h u m e r a l . Mijloacele de unire. pe colul humeral. subspinos. De partea scapulei găsim c a v i t a t e a g l e n o i d ă care are o formă ovală şi este limitată de o sprânceană osoasă glenoidală. biceps. servesc pentru a imprima membrului superior o libertate mai mare de mişcare. coracohumeral. Cavitatea glenoidă. M. fibros şi altul intern. Lig. Ea nu este perfect circulară. . Cadrul glenoidian este un inel fibrocartilaginos. . care pe secţiune are o formă prismatică triunghiulară. C a p s u l a a r t i c u l a r ă are forma unui manşon şi este constituită din două straturi: unul extern. Lunga porţiune am.110 acesta din urmă coboară.. . văzute anterior. coracoglenoidian.3. glenohumeral inferior. M.. 1. rotundul mic. . Când. o serie de ligamente şi muşchii periarticulari.2. la periferia cavităţii glenoidale s-a dezvoltat un cadru constituit dintr-un fibrocartilaj. Capsula. * Se admite şi termenul alternativ de Articulatio glenohumeralis. .5. Articulaţia scapulohumerală (vedere posterioară).

după ce a trecut ca o punte peste şanţul intertubercular. cu baza înspre scapulă şi vârful înspre humerus (muşchii: subscapular. 1. . transformându-1 în canal. rotundul mic. biceps. sinovial. ea se recurbează pentru ca printr-un traiect recurent să se înapoieze către ele.13. Ele au rolul de a limita mişcările de extensie. Lunga porţiune a tricepsului.2. M.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) complicată.2. stratul fibros al capsulei se insera la limita cartilajului hialin. M. în partea posterioară a capsulei o „fereastră ". Tendonul M. a doua poartă numele de teacă sinovială intertubcrculară. pectoral mare şi bursa sa. Sinovială trimite în afară două prelungiri constante care străbat prin orificiile capsulei: prima poartă denumirea de prelungirea sau bursa subscapularului. . . Lig.8.3. In partea inferioară inserţia stratului fibros al capsulei prezintă o dispoziţie deosebită. ci coboară şi pe cel chirurgical. Tendonul M. dar în acelaşi timp face posibilă producerea mai frecventă a luxaţiilor.14. deoarece însoţeşte tendonul capului lung al bicepsului.6.6. i Fig. glenohumeral superior.5. rotaţie internă şi abducţie. supraspinos. Capsula articulaţiei este laxă şi puţin rezistentă. dorsal mare cu bursele sale (anterioară şi posterioară). Lig. Sinovială. . pe partea ei medială. • 4 . Prinderea acestora între suprafeţele articulare este evitată prin acţiunea fasciculelor musculare ale muşchilor vecini (triceps. Mai există unele burse sinoviale periarticulare inconstante. Tendonul M. Stratul intern. •IM subscapular. unde depărtarea dintre inserţia capsulei şi suprafaţa articulară este mai mare. . Aceste ligamente se insera cu un capăt pe cadrul glenoidian. Bursa subacromială. La acest nivel se găseşte şi o prelungire a sinovialei articulare. glenohumeral inferior. rotundul mic). în porţiunea superioară. Fig. supraspinos. Bursa subscapularului. 137. . sinovială este ridicată prin acele frâuri fibroase ce determină formarea de mici plice sinoviale în interiorul articulaţiei (Frenula capsulae). . subspinos. • 1 0 . I Lig. capsula coboară şi se îndepărtează de cartilajul articular. M. . In porţiunea inferioară.. Lig. Bursele seroase ale umărului. Reţinem deci faptul că o porţiune din colul chirurgical se aflăm interiorul articulaţiei. iar cu celălalt se fixează pe tuberculul mare al humerusului şi pe capsula articulară. Sinovială articulaţiei scapulohumerale. Aceste ligamente ocupă partea antero-superioară a capsulei. spre a se insera pe colul chirurgical.11.3. Capsula articulară îndeplineşte un rol minor în menţinerea suprafeţelor articulare. . Aceştia sunt dispuşi asemenea unui con. rotund mare şi bursa sa. glenohumeraliă) sunt trei fascicule fibroase care întăresc capsula. determinând formarea de frâuri proeminente în interiorul articulaţiei. Capsula. glenohumeral mijlociu. între ligamentul superior şi cel mijlociu există un spaţiu triunghiular pe unde tendonul muşchiului subscapular vine în raport nemijlocit cu capsula. Prin acest caracter structural ea favorizează producerea unor mişcări mai ample. . Bursa scurtei porţiuni a M.12. subspinos. lăsând în afară cei doi tuberculi (mare şi mic).9. iar cu celălalt pe colul anatomic al humerusului. tapetează capsula articulară. La nivelul şanţului intertubercular. Lig. Ele se pot pune / 2 3 ii S in în evidenţă dacă se creează prin excizie. stratul fibros al capsulei trece ca o punte peste acesta. Cum inserţiile acesteia se fac la oarecare distanţă de învelişul cartilaginos al suprafeţelor articulare.5. coracohumeral. Ele sunt denumite „Frenula capsulae ". Articulaţia umărului din partea dreaptă (s-a secţionat capul humeral). coracohumeral. transvers superior al scapulei. . . Cavitatea glenoidă. coracohumerale) este cel mai important ligament 1 al acestei articulaţii. La locul unde se reflectă. L i g a m e n t u l c o r a c o h u m e r a l I (Lig. subscapular). deoarece trecând prin spaţiul dintre ligamentele glenohumerale superior şi mijlociu merge sub muşchiul subscapular. supraspinos.. Fibrele cele mai superficiale coboară pe osul humerus în timp ce fibrele mai profunde se reflectă şi se întorc înspre suprafaţa articulară. L i g a m e n t e l e g l e n o h u m e r a l e (Ligg. 136. Lig.7. Acestea din urmă ridică stratul intern sinovial al capsulei. . . .4. Un rol mai important se atribuie în această acţiune presiunii atmosferice şi muşchilor periarticulari. Tot datorită laxităţii sale. Reflexiunea este mai vizibilă pe humerus. Ea nu se face strict pe colul anatomic. Se insera pe baza şi pe marginea externă a procesului coracoid cu un capăt. această capsulă prezintă o serie de plice. Foramen ovale.

8. .aproximativ 30°. Secţiunea frontală prin articulaţia umărului. devine intra-articular în jos şi medial. . sunt în raport cu mişcările de flexiune-extensiune ale antebraţului pe braţ. Rotaţia înăuntru şi în afară. 1) Conul musculo-tendinos format: înainte de muşchiul subscapular. ci devine posibil printr-o mişcare de basculare a scapulei. . Proiecţia înainte (flexiunea) şi proiecţia înapoi (extensiunea). humero-radială şi radio-ulnară proximală. unii autori folosesc termenii de „pronaţie" şi „supinaţie" şi în cazul humerusului. 2. axilar şi vasele circumflexe posterioare. Proiecţia înapoi este mult mai redusă . . M. Proiecţia înainte a braţului ajunge până la ARTICULAŢIA COTULUI {Articulatio cubiti) La formarea articulaţiei cotului participă trei oase: humerusul. iar în jos de lunga porţiune a tricepsului. . în această situaţie. Din punct de vedere fiziologic trebuie descrise însă două articulaţii diferite. deltoid. Bursa scroasă subdcltoidiană.4. teoretic la acest nivel se descriu trei articulaţii: humero-ulnară.r a d i ală (Articulatio humero-radialis) o elipsoidă. pag. -13. împiedică continuarea mişcării. 1. ajungând în raport cu partea superioară a cadrului glenoidian. rotund marc. în sus de muşchiul supraspinos. Vasele scapularc inferioare. Abducţia-adducţîa. Articulaţia humero-radială (elipsoidală) este astfel conformată încât urmează mişcările articulaţiei humeroulnare. Pentru acest considerent. Capul lung al m. Se execută împrejurul unui ax vertical. una în raport cu mişcările de pronaţie-supinaţie. M. Ambele mişcări se efectuează împrejurul unui ax transversal care trece prin centrul tuberculului mare al humerusului şi prin centrul cavităţii glenoide. la rândul ei. circumducţia. . şi alta în raport cu mişcările de flexiune-extensiune.11. 138. Aceste mişcări se execută în jurul unui ax anteroposterior ce trece prin partea inferioară a capului humeral. 206. în cea de-a doua fază are loc continuarea ridicării braţului până la verticală. precum şi a muşchilor rotund mic şi subspinos. subclavicular. Capsula articulară. M. 2) Deasupra articulaţiei se află bolta acromio-coracoidiană.2.9. Tendonul m. adică de apropiere a segmentului respectiv de corp. în abducţie se pot distinge două faze: una. M. acoperită. abducţia.u l n a r ă p r o x i m a l ă (Articulatio radio-ulnaris proximalis) este o trohoidă. de asemenea. 4. Deoarece considerentele funcţionale au prevalat asupra celor anatomice.7.-14. radial şi vasele humcrale profunde. tuberculul mare. 4) Raportul cu cartilajul de creştere al epifizei superioare a humerusului este important pentru clinicieni: cartilajul este în cea mai mare parte extra-articular. Adducţia este mişcarea de sens opus.112 APARATUL LOCOMOTOR aproximativ 120°.3. faptul că articulaţia este străbătută de tendonul capului lung al muşchiului biceps. N. Mişcarea de proiecţie înapoi (extensiunea) este limitată prin întinderea părţii anterioare a capsulei şi prin contracţia muşchiului subscapular.10.abducţie. Vasele şi nervul suprascapular. Segmentul anterior al secţiunii. în care braţul este dus până la poziţia orizontală. MIŞCĂRILE ARTICULAŢIEI SCAPULOHUMERALE sunt următoarele: flexiunea. pe când celelalte două. . Circumducţia rezultă din executarea alternativă a mişcărilor precedente: flexiune. extensie. biceps. . Acest fenomen nu se mai petrece în articulaţia scapulohumerală. adducţia. articulaţia prezintă raporturi cu organele din cavitatea axilară. . ş i h u m e r o . triceps. în raport cu mişcările de rotaţie (pronaţie-supinaţie). s-a convenit de către majoritatea autorilor. supraspinos.u l n a r ă (Articulatio humeroulnaris) o t r o c h l e a r t r o z ă . . Prezentarea sintetică a muşchilor care acţionează asupra articulaţiei umărului este făcută la capitolul de Miologie. N. După cum vedem. Vasele circumflexe. Vom reţine. Fig. 3. de muşchiul deltoid. rotaţia externă. A r t i c u l a ţ i a r a d i o . ca în articulaţia cotului să se recunoască de fapt două articulaţii: 1) articulaţia humerusului cu oasele antebraţului (humero-antebrahială). adducţie. 3) Medial. Abducţia este mişcarea prin care braţul se îndepărtează de corp. înapoi de muşchiul subspinos şi rotundul mic. care trece prin centrul capului humeral şi al capitulului humeral. Dacă luăm în consideraţie faptul că pentru toate acestea există o singură capsulă şi o singură sinovială. h u m e r o . Mişcările de rotaţie ale braţului completează pe cele de pronaţie-supinaţie ale antebraţului. Mişcarea de proiecţie înainte (flexiune) este limitată de întinderea ligamentului coracohumeral şi a părţii posterioare a capsulei. N. atunci ne apare îndreptăţită părerea acelor autori care descriu la nivelul cotului o singură articulaţie.6. ulna şi radiusul. extensiunea. .5. rotaţia interna. RAPORTURILE ARTICULAŢIEI SCAPULOHUMERALE.-12. pentru mişcarea de flexiune-extensiune articulaţia humero-ulnară este hotărâtoare. axilar. 2) articulaţia dintre extremităţile proximale ale radiusului şi ulnei (radioulnară proximală). 1. Pentru acest motiv.

.8. înapoi la periferia fosei olecramene. .2.7. Fibre verticale ale capsulei. . Fascicule humero-olecraniene. 141. Articulaţia radio-ulnară proximală se va studia întrun capitol special. Foseta coronoidă. N. Capsula articulară. foseta capului radial corespunde capitulului humeral. Capitulul. Epifiza proximală a ulnei prezintă incizura trohleară. 7. .5 mm. Corespunderea suprafeţelor articulare se face astfel: incizura trohleară răspunde trohleei humerale. Inserţia humerală se face de a lungul unei linii ce trece înainte. [•7. Inserţia antebrahilă se face după cum urmează: pe radius. Toate aceste suprafeţe articulare sunt acoperite de un cartilaj hialin având o grosime de 1. Cei doi epicondili rămân astfel liberi pentru inserţii musculare. colateral ulnar. 140. .5. . Foseta capului radial. . ulnar.6. Tendonul m. biceps. Fasciculul humero-coronoidian al lig. C a p s u l a a r t i c u l a r ă este constituită din două straturi: unul extern fibros şi altul intern sinovial. Mijloacele de unire sunt reprezentate printr-o capsulă întărită de ligamente. . Tuberozitatea radiusului. Suprafeţele articulare ale articulaţiei cotului.6. Membrana fibroasă prezintă o inserţie humerală şi alta antebrahială. triceps. Capsula articulară. la 5-6 mm sub . împreună cu cea radio-ulnară distală. Jos(antebrahiale) 1. 139. .5.9. .3 şi 8.5. .4.2.2. Incizura trohleară (partea coronoidiană). . foseta capului radial. Tendonul m. Ligamentul inelar. Fascicule humerohumerale. Fig. Lateral şi medial ea coboară pe partea inferioară a epicondilului lateral şi a celui medial. deasupra fosei coronoide şi a celei radiale. . 1. M. .4.. Suprafaţa humerală este compusă din: trohlee. brahial. Fig. Suprafeţele articulare. Sunt reprezentate de partea humerusului prin faţa articulară a epifizei distale.6.m 113 Fig. inelar. Articulaţia cotului (văzută posterior). iar epifiza proximală a radiusului. capitulul humerusului şi şanţul intermediar. Fund de sac periradial.3. . Fasciculul humero-olecranian al lig. • 4 . iar de partea oaselor antebraţului prin feţele articulare ale epifizelor proximale ale ulnei şi radiusului. Trohleea. Şanţul intermediar.2.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) A = . .3. Incizura trohleară (partea oleocraniană). iar şanţului intermediar îi corespunde marginea fosetei capului radial. Foseta radială. Lig. • 3. Articulaţia cotului din partea dreaptă (vedere medială) 1. Bursă sinovială. colateral ulnar. împrejurul colului. Sus (humerale) 1. Epicondilul medial. . Tuberozitatea ulnei.

M.3 şi 5.6. .7. Astfel se explică de ce prin intermediul lor se pot produce smulgeri ale epicondililor. V bazilică. Bursa seroasă retro-olecraniană. N. musculocutanat.19.21. M. Fasciculul posterior. el poate fi deschis pentru drenarea colecţiilor din cavitatea articulară.A. Faţa anterioară a articulaţiei constituie planul profund al regiunii plicei cotului. pe ambele margini ale incizurii trohleare. M. scurt extensor radial al carpului. cutanat medial al antebraţului. . iar pe ulnă. biceps brahial. Fasciculul posterior al ligamentului colateral radial. N.4. Cunoaşterea dispoziţiei fundului de sac posterior prezintă importanţă clinică.j diate cu sinoviala.20. stratul sinovial tapetează faţa anterioară a fosei coronoidiene şi a celei radiale. ca în unele leziuni inflamatorii. . un fund de sac împrejurul colului radial. Datorită acestei dispoziţii. Vena mediană cefalică. Pe faţa posterioară. 1)Ligamentul colateral ulnar {Lig. articulaţie uniaxială. collaterale ulnare) se desprinde de pe epicondilul medial şi radiază spre faţa medială a epifizei proximale a ulnei (marginea incizurii trohleare). ele sunt considerate ca fascicule tensoare ale stratului sinovial. M. . ulnar. 2)Ligamentul colateral radial (Lig. N. rotund pronator. . . Tendonul m. Este un ligament puternic. partea ei humeroantebrahială.2. poate invada epifiza şi de aici articulaţia. flexor radial al carpului. Faţa posterioară face parte din regiunea oleocraniană. formând fundul de sac posterior (subtricipital). pe incizura radială. Aceste fibre îl trag în sus în Fig. în articulaţia cotului.2. de formă triunghiulară căruia i se pot descrie două fascicule: humero-coronoidian şi humcro-olecranian. collaterale radiale) porneşte de pe faţa anteroinferioară a epicondilului lateral şi se împarte în două fascicule divergente. . Când ci este plin cu lichid. flexor comun superficial al degetelor. V. triceps. Stratul fibros se termină la oarecare distanţă de cartilajul articular. . formând un fund de sac bilobat anterior. M. . radial. . .12. M. Ulna> 15 capul radial. Inserţia capsulei ne ajută să înţelegem de ce fracturile sau smulgerile epifizelor respective vor interesa şi capsula. lung extensor radial al carpului.C. Fasciculul anterior al ligamentului colateral radial. . -14. .23. MIŞCĂRILE.. Ramuri din n. . 1. acoperind întreaga suprafaţă osoasă dintre inserţia acestuia şi cartilaj.13. Axul articular este transversal . după ce a perforat cartilajul de conjugare. pe când fracturile izolate ale epicondililor o vor evita. Humerusul. Vârfurile olecranului şi procesului coronoid se găsesc în interioml capsulei. brahială.B. . N. Capsula articulară. Ligamentele colaterale ulnar şi radial sunt foarte rezistente. similare cu cele ce se întâlnesc la articulaţia genunchiului.24. Prelungirile lui se găsesc între triceps şi cei doi epicondili. Stratul sinovial al capsulei tapetează faţa profundă a capsulei.17. Secţiune transversală prin articulaţia cotului (segmentul inferior al secţiunii). Tendonul m. Ar. Sinoviala. de asemenea. median. 2. prelungirile sale pot fi observate pe laturile olecranului. De aceea. . sunt posibile două mişcări: de flexiune (apropierea antebraţului de braţ) şi de extensiune (în sens invers). radial şi vasele recurente radiale anterioare. . .16. celălalt înapoia capului radial şi se fixează fiecare la extremitatea respectivă a incizurii radiale a ulnei. M. N. M. Ele sunt strâns legate cu fibrele ligamentului inelar al radiusului. . anconeu. .. Vena cefalică.6. brahial. Radiusul. Venă comitantă.114 APARATUL LOCOMOTOR 1 2 3 4 5 6 7 Fig. Acestea trec unul înaintea.4.5. timpul extensiunii braţului. brahioradial. Datorită situaţiei sale superficiale. Stratul sinovial se reflectă la nivelul inserţiei stratului fibros.9. .3. 142.5. . ea tapetează fosa olecraniană. numit fund de sac periradial.18.10.8. . -11. 143. Fascia.22. biceps. Stratul sinovial al capsulei formează. mediană bazilică. . Articulaţia cotului din partea dreaptă (vedere laterală).15. Cartilajele de conjugare ale extremităţii inferioare a humerusului şi cele superioare ale radiusului şi ulnei se găsesc în raporturi ime. Tendonul m.. . pe olecran şi pe procesul coronoidian. Aşa se explică de ce în cazurile de osteomielită (inflamaţie purulentă a osului) infecţia. Tendonul tricepsului. RAPORTURI.. Pe acest fund de sac posterior se insera câteva fibre musculare din triceps.

Ulna este osul care participă obligatoriu la mişcările de flexiune-extensiune ale antebraţului. numită circumferinţa articulară. Ele sunt acoperite de cartilaj hialin. Articulaţia humeroradială participă şi la mişcările de pronaţie şi supinaţie. La aceasta contribuie şi traiectul spiroid al şanţului trohleei. ARTICULAŢIILE RADIO-ULNARE Oasele antebraţului. capsula articulară va fi formată în partea laterală de c a p s u l a a r t i c u l a ţ i e i cotului. ci orientat din afară-înăuntru. quadratum) care este o lamă fibroasă de formă patrulateră. alta inferioară. şi în acest caz vom avea un triunghi cu vârful în sus. Ulna prezintă pentru articuI incizura radială care este un segment de cilindru ) 1 . Lig. cele două segmente formează un unghi deschis în afară. radiusul şi ulna. . ARTICULAŢIA RADIO-ULNARĂ PROXIMALĂ {Articulatio radio-ulnaris proximalis) Face parte din grupul trohoidelor. printrosindesmoză. La aceasta mai contribuie interpunerea părţilor moi între braţ şi antebraţ. Sinovîala este o dependinţă a sinovialei cotului. la faţa medială a colului radial. El este acoperit în cea mai mare parte de ligamentul colateral radial al cotului. Ele alcătuiesc o unitate funcţională legată de mişcarea de pronaţie şi supinaţie. Feţişoarele articulare ulnare se articulează cu o . radiusul este unit cu ulna şi prin l i g a m e n t u l p ă t r a t {Lig. între aceste suprafeţe articulare există o mare disproporţie. olecranul ajunge în fundul fosei olecraniene. sunt unite între ele la nivelul epifîzelor proximale şi a celor distale prin d o u ă articulaţii trohoide. când antebraţul este dus în pronaţie sau în supinaţie. Articulaţia radioulnară proximală. are forma unei jumătăţi de cilindru plin şi ocupă o parte din periferia capului. precum şi pătrunderea procesului coronoid în fosa coronoidă. iar porţiunea anterioară a capsulei şi muşchii anteriori vor fi întinşi la maximum. spre a deosebi o fractură a extremităţii distale a humerusului de o luxaţie posterioară. Suprafeţele articulare. epicondilul medial. Acest ligament este relaxat atunci când antebraţul se află în poziţie intermediară. anulare radii) constituie principalul mijloc de unire a oaselor. dimpotrivă. în afara ligamentului inelar. De fapt. ea este completată de ligamentul inelar. în practica medicală este important să cunoaştem raporturile în care se pot afla în poziţia de flexiune şi extensiune. Articulaţiile sunt numite radio-ulnare. 115 Fig. pe când cei doi epicondili rămân pe loc. Lig.2. Ulna prezintă două feţişoare articulare situate pe cap: una laterală. Deoarece această articulaţie este integrată anatomic în articulaţia cotului. Adevăratul ligament inelar este constituit numai din fibrele circulare profunde ale ligamentului colateral radial. întărită de ligamentul colateral radial. în acest fel.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) şi el trece prin mijlocul trohleei şi al capitulului humeral. El pleacă de la extremitatea anterioară a incizurii radiale. în luxaţia cotului. L i g a m e n t u l i n e l a r (Lig. Deoarece acest ax nu este perfect transversal. Aceste date sunt necesare. Vom studia aşadar articulaţiile radioulnară proximală. întinsă orizontal de la marginea inferioară a incizurii radiale. suprafaţa ulnară reprezintă un sfert din circumferinţa radială. ARTICULAŢIA RADIO-ULNARĂ DISTALĂ (Articulatio radio-ulnaris distalis) Face parte. iar la nivelul diafizelor. în ambele mişcări braţul şi antebraţul nu se vor comporta unul faţă de altul ca ramurile unui compas. epicondilul lateral şi olecranul. 1. în mişcarea de flexiune. iar radiusul urmează ulna. 144. linia dreaptă pe care se află cele trei formaţiuni osoase în extensie se va transforma într-un triunghi cu vârful în jos. Limitarea flexiunii este făcută de întinderea părţii posterioare a capsulei şi de muşchiul triceps. olecranul va fi deplasat în sus. ligamentul inelar este foarte puţin vizibil prin suprafaţa lui exterioară. Astfel. care înconjoară capul radial. din grupul trohoidelor. inelar secţionat. olecranul părăseşte fosa olecraniană. întins. radio-ulnară distală şi sindesmoza formată de membrana interosoasă ce ocupă spaţiul dintre cele două oase. în articulaţia cotului se mai produc şi foarte reduse mişcări de înclinaţie marginală. Feţişoara inferioară este situată pe partea inferioară a capului. pătrat. antebraţul ajunge puţin medial faţă de braţ. iar radiusul prezintă jumătatea medială a circumerinţei capului. înconjoară capul radial şi se fixează la extremitatea posterioară a acesteia. Mijloacele de unire. Feţişoara laterală. între flexiunea maximă şi extensiunea maximă mişcarea atinge o valoare de 140°. care este un segment de cilindru plin. De aceea. Suprafeţele articulare. de asemenea. iar când acesta este dus în extensiune. A m b e l e suprafeţe sunt acoperite de cartilaj hialin. dinainte-înapoi şi de sus-în jos. Când antebraţul este flexat. în extensiune.

El trimite o prelungire în sus către spaţiul interosos numită recesul saciform (Recessus sacciformis).8. cavitate formată din incizura ulnara a radiusului şi un fibrocartilaj de formă triunghiulară numit discul articular (Discus articularis). formează sindesmoza radio-ulnară (Syndesmosis radioulnaris). Este o formaţiune fibroasă ce ocupă spaţiul delimitat de cele două diafize ale oaselor antebraţului.6. In jos coboară până la articulaţia radio-ulnară distală. 4. atât în poziţie de repaus cât şi în poziţia orizontală a antebraţului. 1 . Ulna. Procesul stiloid radial. C a p s u l a a r t i c u l a r ă {Capsula articularis). b) le menţine în contact. Mijloacele de unire. . Stratul sinovial al capsulei depăşeşte suprafeţele articulare.116 APARATUL LOCOMOTOR superioare ale feţişoarelor articulare radiale şi ulnare. 2. Sinoviala. se prinde pe marginea inferioară a incizurii ulnare a radiusului. 2) mişcările de pronaţie şi supinaţie pure. Spaţiul rămas liber este ocupat de o altă formaţiune fibroasă numită coarda oblică. Rolul acestei membrane este acela de a transmite forţele de la extremitatea voluminoasă proximală a ulnei către extremitatea voluminoasă distală a radiusului. El se insera în sus pe baza procesului coronoid al ulnei. în acest capitol se vor trata următoarele probleme: 1) dinamica raporturilor dintre extremităţile proximale şi distale ale celor două oase în cursul mişcărilor de pronaţie şi supinaţie. . Membrana interosoasă prezintă un număr de orificii pentru ramurile vasculare care trec din regiunea anterioară în cea posterioară. c) limitează mişcările de pronaţie şi supinaţie.2. unde se confundă cu capsula articulaţiei radiocarpiene. Lig. D i s c u l a r t i c u l a r a fost descris anterior. Prin baza sa. 1. Inelar al radiusului. respectiv supinaţie. iar prin cea inferioară. Acesta se fixează prin vârful său pe scobitura ce separă procesul stiloid de capul ulnei. cu piramidalul. In principiu. Când antebraţul se află 5 — Fig. Marginile anterioară şi posterioară aderă de capsula articulară. . Corpul celor două oase anterobrahiale . . Tratarea biomecanicii articulaţiilor radio-ulnare implică definirea corectă a celor două sensuri ale rotaţiei: pronaţie-supinaţie. Procesul stiloid al ulnei. iar în sus se termină la câţiva centimetri sub tuberozitatea radială. într-o asemenea articulaţie este posibilă o singură mişcare: rotaţia. Capsula este întărită de o serie de fibre ce formează ligamentele radio-ulnare anterior şi posterior. iar în jos. Prin faţa lui superioară vine în raport cu ulna. biceps (secţionat). Aceasta se insera în sus pe marginile . Radius.3. pe faţa anterioară a radiusului. 1) Mişcările de pronaţie-supinaţie sunt absolut necesare în vederea efectuării prehensiunii. Această mişcare la nivelul antebraţului devine pronaţie. Coarda oblică. 145. C o a r d a o b l i c ă (Chorda obliqua). Uneori comunică cu sinoviala articulaţiei radiocarpiene printr-un orificiu situat în discul articular. Acesta îndeplineşte un triplu rol: a) completează suprafeţele articulare.7.5. imediat sub tuberozitatea radială. 3) participarea articulaţiei scapulohumerale la executarea mişcărilor de pronaţie-supinaţie. Ea se insera pe marginile interosoase ale acestor oase.9. Articulaţiile radioulnare. Tendonul m. . . MIŞCĂRILE ÎN ARTICULAŢIILE RADIOULNARE.radiasul şi ulna . Membrana interoasoasă. Este u n fascicul fibros cu direcţia oblică. 4) factori frenatori ai mişcărilor de pronaţie-supinaţie. . M e m b r a n a i n t e r o s o a s ă a antebraţului (Membrana interossea antebrachii).legate prin membrana interosoasă şi coarda oblică. Discul articular. iar în jos pe discul articular. Pentru înţelegerea acestor mişcări este necesar să ne referim la conformaţia suprafeţelor articulare care participă la formarea unei articulaţii care face parte din grupul trohoidelor.

b) întinderea muşchilor 117 periradiali peste o anumită limită. De partea carpului se află: o proeminenţă elipsoidală formată din oasele scafoid. care în aceste mişcări se deplasează de asemenea. când policele este îndreptat în sus. Aici este vorba despre un lanţ articular. Astfel. adică articulaţiile oaselor carpului şi ale metacarpului. Articulaţiile degetelor. Capsula (porţiunea posterioară). Discul articular. în poziţia intermediară. Scafoidul. . De aceea se şi recomandă să se imprime antebraţului această poziţie în cazul imobilizărilor ce se impun în fracturi. Suprafaţa carpiană a radiusului. prin care faţa palmară priveşte înainte şi policele lateral. . 4) Limitarea mişcărilor de pronaţie-supinaţie se face de către formaţiunile ligamentare şi muşchii periarticulari. în timp ce extremitatea distală execută o mişcare de rotaţie combinată cu deplasare (translaţie). se poate stabili cu mult mai uşor contribuţia antebraţului (pronaţie şi supinaţie pură) şi cea braţului (pronaţie şi supinaţie obişnuită sau combinată). . I se spune articulaţia radio-carpiană.8. având axul mare orientat transversal. Plică sinovială. Există şi o poziţie intermediară. Uneşte radiusul cu rândul proximal al carpului. ci sunt însoţite de mişcări ale membrului în articulaţia scapulohumerală. De menţionat că în decursul schimbărilor de poziţie a celor două oase ale antebraţului în cadrul mişcărilor de pronaţie-supinaţie. 4) articulaţiile intermetacarpiene. cântatul la pian). având o independenţă anatomică şi funcţională.5. astfel. In acest caz. Când membrul superior este dus în flexiune. în cazul acestor mişcări de pronaţie-supinaţie combinate. adică lăsat liber pe lângă corp cu policele orientat înainte şi cu faţa palmară privind medial spre corp. Fig. în cursul mişcării de pronaţie. iar policele medial. ovalară. mişcările dine articulaţiile radio-ulnare se repercuta asupra mâinii. axul mişcării trece între cele două oase ale antebraţului şi mijlociul mâinii. bătaia la palmă). 3) Mişcările obişnuite de pronaţie şi supinaţie nu se produc numai la nivelul celor două articulaţii radioulnare. b) întinderea coardei oblice. 3) articulaţiile carpo-metacarpiene. . în supinaţie. în sensul că extremitatea distală a radiusului trece pe partea medială.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) în poziţie de „repaus". membrana interosoasă este întinsă la maximum. Semilunarul. Mâna este legată de radius şi deci îi va urma mişcările. Mişcările se petrec împrejurul axului diagonal al antebraţului. când cele două oase sunt mai îndepărtate. .6. Acest fapt se constată uşor prin urmărirea poziţiilor epicondililor medial şi lateral. d) întâlnirea procesului stiloid al ulnei cu partea posterioară a incizurii ulnare a radiusului.3. Dinpoziţia de repaus a antebraţului. Articulaţiile mâinii sunt următoarele: 1) articulaţia radio-carpiană.4. raporturile dintre cele două oase se schimbă. în poziţia de pronaţie.. cele două oase se încrucişează prin diafizele lor. . în acest fel de mişcări ulna este imobilă şi singurul os ce se mişcă este radiusul. care trece prin capul radiusului şi al ulnei. semilunar şi piramidal. Unii autori deosebesc la acest nivel o articulaţie proximală (radio-carpiană) şi alta distală (medio-carpiană). 2. numită faţa articulară carpiană. spaţiul interosos nu dispare. 2) Mişcările de pronaţie şi supinaţie pure se produc în mod excepţional în activitatea obişnuită.7. c) interpunerea muşchilor flexori profunzi între oase. deplasându-se în jurul extremităţii distale aulnei şi. 146. De partea antebraţului găsim o cavitate de recepţie. se studiază într-un capitol aparte. Aceasta este separată de oasele carpului prin discul articular al articulaţiei radio-ulnare distale. c) interpunerea muşchilor extensori între cele două oase. solidarizate prin ligamente interosoase. numai că rotaţia şi translaţia se produc în sens invers. supinaţia va fi limitată prin: a) întinderea ligamentului pătrat. Supinaţia se execută prin acelaşi mecanism. ARTICULAŢIA RADIO-CARPIANĂ (Articulatio radio-carpalis) Este o articulaţie elipsoidală. palma priveşte în sus (de exemplu. extremitatea proximală a radiusului se roteşte pe loc (învârtire). şi faţa inferioară a discului articular. Rolul membranei interosoase în limitarea acestor mişcări nu este bine cunoscut. Când însă antebraţul este întins orizontal. La formarea acesteia iau parte: faţa inferioară a epifizei distale radiale. deoarece ulna nu ia parte la formarea ei. Supinaţia este mişcarea inversă. Piramidalul. Articulaţia radiocarpiană dreaptă (deschisă anterior) 1. Pronaţia este limitată prin: a)întinderea ligamentului pătrat. faţa palmară priveşte în jos (de exemplu. 2) articulaţiile carpului. ARTICULAŢIILE MÂINII (Articulationes manus) în acest capitol se grupează articulaţia radio-carpiană şi articulaţiile oaselor care formează mâna propriu-zisă. Suprafeţele articulare. se consideră că pronaţia este mişcarea prin care faţa palmară devine posterioară.

. Stratul fibros al acesteia are forma unui manşon care se insera în sus la periferia suprafeţei articulare radiale şi a discului Oasele carpului sunt aşezate pe două rânduri. collaterale carpi ulnare). Lig. El trimite o prelungire înaintea procesului stiloid al radiusului şi comunică uneori cu sinoviala articulaţiei radio-ulnare distale printrun orificiu situat în discul articular. colateral ulnar. ulnocarpale palmare).semilunar şi între semilunar-piramidal. la acest nivel vom descrie următoarele articulaţii: .c a r p i a n d o r s a l (Lig. colateral radial. radio-ulnare. 147. Sunt reprezentate de o capsulă întărită de ligamente. radio-ulnare distale. Acesta se insera în partea superioară pe marginea anterioară a suprafeţei articulare radiale şi a procesului stiloid radial.c a r p i a n p a l m a r (Lig. 4)Ligamentul colateral radial al c a r p u l u i (Lig. Articulaţia radiocarpiană (văzută posterior. Lig. Este mai slab dezvoltat decât ligamentele palmare. 3) L i g a m e n t u l r a d i o . ARTICULAŢIILE CARPULUI [Articulationes carpi) Fig. colateral ulnar. fibrele acestui ligament descind către oasele carpului. De aceea. formate între oasele individuale ale fiecărui rând. iar pe de alta pe piramidal şi pisiform. Au forma literei „V" fiind constituite din două fascicule. 1.articulaţiile intercarpiene. piramidal şi osul capitat. 5)Ligamentul c olateral ulnar al c a r p u l u i (Lig.5. pe când în partea inferioară fibrele sale se îndreaptă unele spre semilunar şi piramidal. sinoviala injectată). Lig.articulaţia mediocarpiană. Articulaţia radiocarpiană (văzută anterior. cele două rânduri sunt unite şi între ele. Se insera pe vârful procesului stiloid al radiusului şi pe scafoid. 2) Ligamentele palmare. ^ l i g a m e n t u l u l n o . numai acestui disc. 1) Capsula articulară (Capsula articularis). denumite: a) 1 i g a m e n t u 1 r a d i o . Suprafeţele articulare sunt încrustate cu cartilaj hialin. . sinoviala injectată). collaterale carpi radiale). iar piramidalul. formată între cele două rânduri de oase. Lig.. semilunarul feţişoarei mediale şi discului articular. Lig. posterior al articulaţiei radio-ulnare distale. . Lig. El se insera în partea superioară pe marginea posterioară a feţei articulare radiale.2. iar altele spre osul capitat (osul mare). Reamintim că faţa articulară carpiană a radiusului este împărţită printr-o creastă antero-posterioară în două feţişoare. pe de o parte. mediocarpiene. . care acoperă suprafeţele articulare. Scafoidul răspunde feţişoarei laterale.3. Lig. . . pe periferia elipsoidului carpian la limita cartilajului articular al oaselor carpiene. Se insera pe marginea anterioară a discului articular şi a fosetei ce separă capul de procesul stiloid ulnar. intercarpalia interossea).APARATUL LOCOMOTOR articular. radiocarpale dorsale). radiocarpale palmare). inserându-se pe semilunar. Suprafeţele articulare se află între scafoid . iar în partea inferioară se termină pe faţa posterioară a osului piramidal. Stratul sinovial al capsulei articulare tapetează stratul fibros şi se termină la nivelul cartilajului articular.5. anterior al artic. iar în jos. Ciucuri sinoviali. De acolo. în fiecare rând se găsesc câte patru oase unite între ele prin ligamente. 1. Fasciculele radiocarpian şi ulnocarpian. Mijloacele de unire. Sunt articulaţii plane. Fig. .3.c a r p i a n p a l m a r (Lig. Lig. . ARTICULAŢIILE INTERCARPIENE (Articulationes intercarpales) ARTICULAŢIILE RÂNDULUI ÎNTÂI (PROXIMAL). Se insera pe procesul stiloid al ulnei. Ele sunt acoperite de cartilaj hialin. Ca mijloace de unire există două ligamente interosoase (Ligg.4.4. colateral radial. 148.2. în plus. dorsal al artic. . posterior al artic.

Trapezul. trapezoidul. ARTICULAŢIILE R Â N D U L U I AL D O I L E A (DISTAL). Fibrele lui îşi au punctul principal de inserţie pe faţa posterioară a piramidalului. remarcăm următoarele caractere: 1) existenţa adouâ cavităţi glenoide şi a doi condili. Sinovialele sunt prelungiri provenite din stratul sinovial al capsulei articulare mediocarpiene. pisomelacarpale) care se întinde între pisiform şi baza mctacarpianului V. Fig. Articulaţiile intercarpiene. întărită de câteva ligamente. . 151. Pisiformul. Dintre acestea. Sinoviala articulaţiei mediocarpiene. unul superior care se îndreaptă spre scafoid. carpi radiatum) este un ligament puternic. osul capitat şi osul cu cârlig se articulează între ele formând trei articulaţii plane. Sinovialele articulaţiilor intercarpiene sunt prelungiri ale sinovialei articulaţiei mediocarpiene. Al doilea rând al carpului. . Mijloacele de unire sunt reprezentate prin trei ligam e n t e interosoase. L i g a m e n t u l r a d i a t al c a r p u l u i (Lig. iar lateral imic condil format de scafoid. două ligamente palmare (Ligg.B. între sunt două sea). Sinoviala articulaţiei radio-ulnare distale. Suprafeţele articulare. situat pe faţa palmară. ramura laterală inserându-se pe scafoid. Linia articulară are forma unui S orizontal (~). 3) rândul distal prezintă Fig. . Suprafeţele articulare sunt acoperite de un strat de cartilaj hialin. . ARTICULAŢIA MEDIOCARPIANĂ (Articulatio Mdiocarpalis) uneşte rândul proximal. Primul rând al carpului. . pisohamtum) care se află între pisiform şi cârligul osului hamat. cu rândul distal al carpului. Trapezoidul. . .8. 149. exceptând pisiformul. care se termină AL). 1. A. şi ligamentul pisohamat (Lig. L i g a m e n t u l d o r s a l este slab dezvoltat şi inconstant. Secţiune prin articulaţiile mâinii (dreapta). Osul mare. iar cea medială pe piramidal. 2) rândul proxim a l prezintă medial o cavitate glenoidă formată de piraal. Scafoidul. care diferă de precedentele printr-un număr mai mare de ligamente ce întăresc capsula. Osul cu cârlig. semilunar şi faţa medială a scafoidului. . carpometacarpiene şi intermetacarpiene (văzute dorsal).2. . intercarpalia palmaria) şi două ligamente dorsale (Ligg. medial un condil voluminos format de osul capitat şi de osul cu cârlig.5. Sinoviala articulaţiei trapezometacarpiene. trei ligamente palmare şi trei ligamente dorsale similare celor ale rândului întâi. Articulaţia piso-piramidală sau articulaţia osului pisiform {Articulatio ossispisiformis) este tot o articulaţie plană. Scmilunarul. Acesta pătrunde în cavitatea glenoidală a rândului precedent. 1.3. . Trapezul. două sunt m a i dezvoltate: ligamentul pisometacarpian (Lig.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) 119 Fig. de forma literei V. ele se desprind sub forma a două fascicule. intercarpalia dorsalia).2. . Cele două ramuri componente ale ligamentului pornesc de pe colul osului capitat şi de acolo diverg. Piramidalul. şi altul inferior.3. Cele două rânduri ale carpului sunt unite printr-o capsulă laxă. Articulaţiile intercarpiene. carpometacarpiene şi intermetacarpiene (văzute palmar).7.6. Mijloacele de unire. De acolo. Considerând articulaţia în totalitate. In partea laterală există o cavitate glenoidală formată de trapez şi trapezoid. 150.4. 4) suprafaţa articulară distală se articulează cu cea proximală.

(Nu este omologat de Nomenclatura anatomică). III. în general. Celelalte oase carpiene basculează în jurul acestui centru. Toate aceste mişcări se realizează printr-o deplasare „în etaj" a segmentelor regiunii. în articulaţiile radio-ulnare. ARTICULAŢIA CARPOMETACARPIANĂ A POLICELUI {Articulatio carpometacarpalis policis) Este o articulaţie în şa. în partea superioară. ci o elipsă. el a fost comparat. Mişcările policelui astfel înţelese se produc împrejurul a două axe: unul antero-posterior care trece prin baza metacarpianului şi altul radio-ulnar ce trece prin trapez. ea se face prin pronaţie-supinaţie. Cum aceste articulaţii sunt. deoarece flexiunea şi extensiunea sunt mai ample decât înclinarea laterală. astfel că înclinarea radială atrage cu sine o uşoară pronaţie. adică convexă în sens transversal şi concavă dinainte-înapoi. mişcarea este inversă. mai dens în partea posterioară şi laterală. ca rol mecanic. . Deoarece primul rând carpian se găseşte între cele două suprafeţe articulare. Suprafeţele articulare sunt acoperite de cartilaj hialin. Mijloacele de unire. Stratul sinovial al capsulei emite prelungiri ascendente între oasele rândului proximal. în acest capitol vom trata separat: . In flexiune. Ca mijloc unic de solidarizare a suprafeţelor articulare există o capsulă de forma unui manşon. policele poate executa mişcări mai ample şi mai variate. Biomecanica policelui. care se produc în jurul unui ax transversal ce trece prin centrul osului capitat. este foarte lax. care au posibilităţi mai reduse de mişcare. Abducţia sau înclinarea radială este mişcarea prin care marginea radială a mâinii se înclină către marginea radială a antebraţului. şi descendente între oasele rândului distal. Axul mişcării trece prin osul semilunar. El este tapetat de stratul sinovial. Aceste mişcări se execută împrejurul unui ax antero-posterior care trece prin centrul osului capitat. Limitarea mişcărilor este făcută de ligamentele palmare şi dorsale şi. permiţând mişcările ample ale policelui. Spre deosebire de ultimele patru degete. BIOMECANICA ARTICULAŢIILOR MÂINII Complexul osteo-articular carpian este astfel alcătuit încât să permită efectuarea mişcărilor de flexiune-extensiune. iar cea ulnară o uşoară supinaţie. reprezentată de falangele policelui. adducţie-abducţie şi circumducţie. de tendoanele muşchilor flexori şi extensori ai degetelor. trapez şi scafoid (coloana policelui). dar de sens contrar. Această mişcare nu reproduce un cerc perfect. IV şi V. APARATUL LOCOMOTOR ligamentele laterale. cu un adevărat menise. Acestea se realizează cu participarea întregii raze laterale a mâinii. Extensiunea este mişcarea prin care dosul mâinii se apropie de faţa posterioară a antebraţului. A. pe când extensiunea în cea mediocarpiană.articulaţia carpometacarpiană a policelui. adducţie sau invers. Adducţia sau înclinarea ulnară este mişcarea prin care marginea ulnară a mâinii se înclină către marginea respectivă (ulnară) a antebraţului. în mişcarea de extensiune se produc fenomene analoge. primul metacarpian. rândul proximal al carpului se deplasează înainte (flexiune). Mişcările articulaţiilor mâinii se produc simultan. Flexiunea se petrece mai cu seamă în articulaţia radiocarpiană. semilunarul se înclină în afară. Ea mai poate fi denumită şi articulaţia trapezometacarpiană. De partea primului metacarpian se găseşte o feţişoară invers conformată. pe când în adducţie. Flexiunea-extensiunea. rândul proximal al carpului se deplasează medial (ulnar) în aşa fel încât scafoidul ajunge la mijlocul suprafeţei radiale. Flexiunea este mişcarea prin care palma se apropie de faţa anterioară a antebraţului. Al doilea rând carpian se mişcă pe primul.120 pe trapez şi pe trapezoid. Mişcarea de circumducţie. reprezentate de-al doilea rând carpian în partea inferioară şi de antebraţ. în mişcarea de abducţie. cât şi în cea mediocarpiană. Majoritatea autorilor au în vedere totuşi următoarele elemente: 1) mişcările de înclinare ulnară şi radială au loc în ambele articulaţii. şi anume: primul rând carpian se mişcă pe oasele antebraţului. Mişcarea se execută împrejurul unui ax transversal care trece prin osul capitat. . adică atât în cea radiocarpiană. primul rând carpian se înclină pe oasele antebraţului. fiecare în parte permite mişcări de alunecare de mică amplitudine. 2) Mişcările de adducţie-abducţie sunt însoţite de mişcări accesorii de flexiune-extensiune.articulaţiile carpometacarpiene ale celorlalte degete. abducţie. Astfel. în special. atât în articulaţia radiocarpiană cât şi în cea mediocarpiană. iar scafoidul depăşeşte cu 1 cm poziţia sa iniţială. Adducţia-abducţia. iar semilunarul trece sub ulnă. Rotaţia mâinii este imposibilă în articulaţiile mâinii. în mişcarea de adducţie. Limitarea abducţiei se face de către ARTICULAŢIILE CARPOMETACARPIENE (Articulationes carpometacarpales) Datorită unei dispoziţii anatomice diferite a articulaţiei carpometacarpiene a policelui în comparaţie cu cele ale degetelor II. în abducţie. Suprafeţele articulare. iar cel de-al doilea rând pe primul. Ea este concavă în sens transversal şi convexă dinainte-înapoi. Mecanismul acestor mişcări este de o mare complexitate şi încă nu pe deplin elucidat. Stratul fîbros al capsulei. rândul proximal se deplasează înapoi (extensiune). al doilea rând carpian (distal) se deplasează pe primul rând (proximal) iar acesta alunecă pe antebraţ. Ea se insera pe periferia suprafeţelor articulare ale celor două oase. De partea trapezului există o feţişoară articulară de formă patrulateră situată pe faţa lui inferioară. articulaţii plane. 3) Mişcările de adducţie-abducţie sunt Însoţite de mişcări foarte reduse de rotaţie în jurul unui ax longitudinal. extensiune. Rezultă în urma executării succesive a mişcărilor de flexiune.

Pentru executarea ei intervine muşchiul lung abductor al policelui. Sesamoidul medial. cât şi de cea a suprafeţelor articulare metacarpiene. . al IV-lea. Sinoviale metacarpofalangiene. 153. Ea are drept rezultat apropierea şi îndepărtarea întregii coloane osoase a policelui de celelalte patru degete. Ligamentele c â r p o metacarpiene d o r s a l e (Ligg.2. împrejurul axului radioulnar se execută mişcarea de opoziţie-repoziţie. colateral ulnar. Articulaţia metacarpofalangiană a policelui drept (Articulaţia deschisă dorsal). Amplitudinea acestei mişcări este de 35°-40°. Opoziţia rezultă din combinarea a trei mişcări: 1) o mişcare unghiulară. care este independent.3. colateral radial. Ea este efectuată de muşchiul adductor al policelui. Teaca tendoanelor fiexorilor degetelor. mâna omului este transformată într-o adevărată pensă de prins obiecte. prin care vârful policelui descrie un arc de 120°. . . Acestea sunt mai numeroase şi mai neregulate în dispoziţia lor. Este format din două fascicule ce se insera în sus pe feţele adacente ale osului capitat şi ale osului cu cârlig. Lig. iar la extremităţile lor distale. 152. carpometacarpales ţalmaria). sinoviala.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) împrejurul axului antero-posterior se execută mişcarea de adducţie-abducţie. Articulaţiile metacarpofalangiene ale ultimelor patru degete (sinoviale injectate). 2. Ligamentul i n t e r o s o s are forma erei V. şi V) se articulează cu cele ale rândului distal carpian. Dintre aceştia. Capul metacarpianului. lungul şi scurtul abductor îndepărtează policele la maximum.3. Metacarpianul al III-lea se articulează cu osul capitat. Prima falangă corespunzătoare capului metacarpianului. Mişcarea de abducţie este aceea prin care policele se îndepărtează de degetul al doilea. în acest fel. iar flexorul lung şi în mai mică măsură adductorul policelui îl apropie de oricare din cele patru degete. .' Lig. Aceste trei oase formează împreună o scoabă. .4. Suprafaţa articulară a falangei. Stratul intern al capsulei.3. 1. Ligamentele c a r p o m e t a c a r iene p a l m a r e (Ligg. al V-lea. cu osul capitat şi cu osul cu cârlig. Mişcările posibile în aceste articulaţii sunt numai de alunecare. Fig. Capsula şi cavitatea articulară sunt unice pentru toate patru articulaţiile. 2) o mişcare concomitentă de rotaţie de 90° a policelui în jurul axei lui longitudinale. şi apoi converg spre a se insera în jos pe extremitatea proximală a metacarpianului al III-lea. Stratul fibros al capsulei se insera la limita cartilajului articular atât de partea carpului. . Metacarpianul al II-lea se articulează cu trapezul. Capul metacarpianului. ARTICULAŢIILE CARPOMETACARPIENE ALE CELORLALTE DEGETE {Articulationes carpometacarpales) Cele patru oase metacarpiene (II. Fig. Ele formează articulaţii plane. . între punctul cel mai îndepărtat de axul longitudinal al mâinii şi un punct care depăşeşte în direcţie medială această axă. de aceea ele au denumite „articulaţia carpometacarpiană comună".1. Articulaţia metacarpofalangiană deschisă prin faţa dorsală.2' Lig. Mişcarea de opoziţie este caracteristică mâinii omului. este o dependinţă a sinovialei articulaţiei mediocarpiene. B. Adducţia este mişcarea prin care policele se apropie de degetul al doilea. Sunt în număr de patru sau cinci: unul cu direcţie orizontală. 1. printr-un ligament. . cu osul cu cârlig. în care pătrunde baza metacarpianului al II-lea. 1. IV. Partea anterioară a capsulei. 154. Suprafeţele articulare. Ea se realizează prin contracţia unui mare număr de muşchi.B. .A. ARTICULAŢIILE 1NTERMETACARPIENE (Articulationes intermetacarpales) Cu excepţia primului metacarpian. iar celelalte cu direcţie verticală. III. Capsulă este întărită de un ligament interosos şi mai multe ligamente palmare şi dorsale.2. transvers profund. Sesamoidul lateral. Mijloacele de unire. trapezoidul şi osul capitat. dorsalia). 3) o mişcare de flexiune a ultimei falange pe prima şi a acesteia pe metacarpian. toate celelalte metacarpiene sunt unite între ele la extremităţile lor proximale prin articulaţii. carpometacarpales 121 Fig.

El împiedică îndepărtarea metacarpienelor vecine. L i g a m e n t e l e p a l m a r e (Ligg. în capitolul de faţă vom descrie: A. 156. Stratul intern sinovial tapetează stratul fibros. cu capsula şi cu ligamentele palmare. Mijloacele de unire. De acolo se răsfiră spre a se fixa pe tuberozităţile marginale ale falangelor. prima falangă se înclină pe palma mâinii ca în închiderea pumnului. . care uneşte extremităţile oaselor. Prima falangă. aşezate radial şi respectiv ulnar pe laturile acesteia. de la metacarpianul al Il-lea la cel de-al V-lea. Sunt în număr de două pentru fiecare articulaţie. Francezii numesc aceste ligamente palmare „fibrocartilaje de mărire" sau „fibrocartilaje glenoidiene". Ele se fixează strâns pe marginea palmară a capsulei articulare a falangei proximale şi asigură concordanţa între cele două suprafeţe articulare. Ele se insera proximal pe depresiunea şi pe tuberozitatea de pe laturile capului metacarpi anului respectiv. cavităţile articulare injectate). Aceste ligamente sunt formaţiuni puternice. Tendon perforai . Mişcările. Feţele lor palmare sunt unite cu ligamentul metacarpian transvers profund şi sunt moderat excavate pentru a primi tendoanele flexorilor. Fiecare articulaţie posedă o capsulă sinovială. .2. trecând înaintea articulaţiilor metacarpofaîangiene şi a spaţiilor interosoase. melacarpalia dorsalia) şi trei ligamente interosoase (Ligg. pe când în spaţiile interarticulare el este liber. metacarpalia interosseă). metacarpale transversum profundum). colateral radial. între cele cinci oase mctacarpiene se delimitează patru spaţii interosoase (Spatia interosseă metacarpi). .4. . Această panglică poartă numele de ligamentul transvers profund al metacarpului şi va fi descris la articulaţiile metacarpofaîangiene. Articulaţiile metacarpofaîangiene şi B. Articulaţiile metacarpofaîangiene prezintă următoarele mişcări: 1) Mişcări de flexiune şi extensiune a degetelor. Primele falange sunt unite şi cu metacarpienii formând articulaţiile metacarpo-falangiene. în acelaşi timp. APARATUL LOCOMOTOR puternice. Aceste extremităţi nu sunt unite prin aiticulaţii propriu-zise. 1". ci printr-o panglică fibroasă. dense şi Fig.se insera la oarecare distanţă de cartilajul articular. Are aspectul unei panglici care se întinde pe faţa palmară. ligamentul este solidar cu falanga. C a p s u l a articulară este de forma unui manşon. Articulaţia interfalangiană. 1 V. fibrele anterioare ale ligamentelor colaterale se insera pe oasele sesamoide. Lig. collateralia) au formă de evantai.fîbros . Tendon perforant. iar în j ARTICULAŢIILE DEGETELOR (Articulaiiones digitorum manus) Falangele sunt unite între ele prin articulaţii interfalangiene. Articulaţiile interfalangiene.122 Unirea extremităţilor proximale. capul metacarpienelor. Ele se execută împrejurul unui ax radio-ulnar care trece prin. care pătrund în cavităţile ovalare puţin adânci de pe baza falangelor proximale.B. L i g a m e n t e l e c o l a t e r a l e (Ligg.3. La articulaţia metacarpofalangiană a policelui. metacarpales palmaria). având rol important în conducerea mişcărilor de flexiune şi extensiune. Fantă în care se msinuiază sinovială. întinsă transversal de la metacarpianul al Il-lea la al V-lea. ARTICULAŢIILE METACARPOFALANGIENE (Articulationes metacarpophalangeales) sunt de tip elipsoid. Mijloacele de unire sunt reprezentate prin trei ligamente palmare (Ligg. La nivelul articulaţiilor el fuzionează cu tecile tendoanelor flexorilor. Ele sunt reprezentate de capetele rotunde ale metacarpienelor. în flexiune. . Falanga Ii-a.2'.A. Articulaţiile metacarpofaîangiene şi interfalangiene. A.2'. L i g a m e n t u l m e t a c a r p i a n t r a n s v e r s p r o f u n d (Lig. Ca suprafeţe articulare există acele feţişoare mici prin care metacarpienele vin în contact pe laturi.2". Stratul ei extern . aceste articulaţii sunt plane. colaterale. Fig. dezvoltate în partea palmară a articulaţiilor. 155. Sinovială injectată.2. Unirea extremităţilor distale.3. . Suprafeţele articulare au fost studiate la Osteologie. colateral uinar. (vedert laterală.1'. palmaria) sunt formaţiuni fîbrocartilaginoase. 1. ligamentul transvers este în legătură atât cu aponevroza palmară cât şi cu fascia dorsală a mâinii. . Lig. trei ligamente dorsale {Ligg. în timpul mişcărilor. Fiecare din aceste ligamente se găseşte între două oase alăturate. Ligamentul palmar la primei falange a policelui conţine în grosimea lui cele două oase sesamoide. Lig.

collateralia) care au aceeaşi inferior liber. Flexiunea falangei a II-a pe prima. în două grupe: articulaţiile întărită de un ligament palmar (Lig. III. A R T I C U L A Ţ I I L E proximale ale celei de-a II-a şi a IlI-a falange. se produc fie izolat. prin care degetele se apropie de palmă. extensorul Flexiunea primei falange pe metacarpianul corespunlung al policelui. reprezentată prin extremităţile superficial şi cel profund flecteazâ falangele II şi III. Flectarea policelui în scopul aducerii înspre pienelor. Degetul mic conferă o mai deplină siguculaţie. însă cu o forţă 3) Circumducţia. interosoşi palmari. reprezentată de extremităţile 6. executând mişcarea de opoziţie. Idispoziţie ca şi la articulaţiile metacarpofalangiene. interosoşi. părtarea de axul mâinii sunt produse de muşchii interosoşi. în actul scrisului se flectează primele falange şi se extind falangele II şi III. Indexul intervine ca unul din stabilizatorii principali ai B. în această mişcare se flec| gă şi contracţia extensorului degetului mic ca şi aceea a tează toate falangele degetelor II. Sunt reprezentate de o capsulă cele ale membrului superior. şi După cum ştim din osteologie. Fârăpolice. bricali. palmare) şi două centurii membrului inferior şi articulaţiile membrului ligamente colaterale (Ligg. a falangelor II de către muşchiul flexor superficial Date fi dusă în sens ulnar (adducţie) sau radial (abducţie) al degetelor şi al falangelor III de către flexorul profund îjurul unui ax dorsopalmar ce trece prin capul metacaral degetelor. Degetul mediu este articulaţii: una proximală şi alta distală.muşchii lomşi interfalangiene distale). extensiune. extensorul indexului. este o trohlee. Prin această mişcare. prezintă o creastă antero-posterioară ce răspunde şanţului trohleei MEMBRULUI INFERIOR şi două mici cavităţi care răspund povârnişurilor trohleei. (Articulationes membri inferioris) Şi aici găsim pe laturi două mici tuberozităţi pentru inserţii ligamentare. prin acţiuPrivire de ansamblu a s u p r a mişcărilor degetelor. iar degetul j extensorului degetului index. Apropierea şi îndesusţinere sau mişcări de prehensiune între celelalte degete. oase coxale împreună cu sacrul. Această mişcare de înclinare marginală este pocelelalte degete se face prin contracţia muşchilor lungul sibilă numai cu degetele în extensie. bricalii şi interosoşii dorsali realizează o abducţie a acesce prezintă pe laturile ei două depresiuni care servesc tora. Degetele mâinii prezintă câte două de sesizare a formelor obiectelor. care prezintă o singură artiacţiunile de efort. interfalangiene proximale flexor al policelui. La aceasta se mai adau( pul principal al prehensiunii. interosoşi dorsali. 2) Suprafaţa distală. în timp ce flexorul comun 1) Suprafaţa proximală. Inelarul secundează pe precedentul în regula face excepţie policele. înclinare radială sau invers. Rezultă din executarea succesivă a redusă. în aceste articulaţii se pot executa: mişcări «flexiune. realizează timmuşchiului extensor al degetelor.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) 123 Muşchii motori ai articulaţiilor interfalangiene: extensiune ea se îndepărtează de aceasta. în partea anterioară şi . extensorul degezător se execută prin contracţia muşchilor lombricali şi tului mic. IV şi V. înclinare ulnară. . Articulaţiile membrului inferior pot fi împărţite. falanga osoşi. flectarea falangelor I de către muşchii lombricali şi inter2) înclinarea marginală. Aceste mişcări a) muşchii flexori--muşchiul tlexor profund al degetelor. când este vorba de extenmare se aplică pe acestea. o scădere a capacităţii funcţionale a mâinii cu 60%. Prehensiunea se realizează prin sia acestor degete. lentru inserţii ligamentare. prin care se îndepărtează. în această situaţie. IFiecare din articulaţiile interfalangiene este prevăzută cu ARTICULAŢIILE CENTURII PELVIENE •te o sinovială. Aceste pelviene sau a membrului inferior. în cazul acestor mişşi scurtul flexor şi a opozantului acestui deget. dar şi de o apreciabilă eficacitate. (Articulationes cinguli pelvici) Mişcările. în această :ii trohleene. nea muşchilor flexori superficiali şi flexiunea celei de-a Mişcările executate de degetele noastre sunt nu numai IlI-a falange prin contracţia flexomlui profund. de I falange pe capetele metacarpienelor. participă cele două •iscări se produc în jurul unui ax transversal ce trece p r i n trohleea extremităţii distale a falangelor I şi II. fie simultan în cele trei articulaţii ale muşchiul flexor superficial al degetelor şi muşchiul lung degetelor (metacarpofalangiene. b) muşchii exîensoh . Lomistale ale primei şi a celei de a II-a falange. De la această degetul de forţă. Toate sunt constituite după acelaşi tip. prin întinderea aponevrozei dorsale a degetelor. [câri se produce o alunecare transversală a bazei primelor mâna nu poate executa decât mişcări de împingere. sunt articuranţă a actului de prehensiune. extensorul degetelor. persoana respsectivă prezintă [mişcărilor descrise anterior: flexiune. de o mare fineţe. Extensiunea degetelor este produsă prin acţiunea Policele. ARTICULAŢIILE INTERFALANGIENE {Articumişcării de prehensiune şi în acelaşi timp este şi un deget Xktiones interphalangeales manus) sunt articulaţiile proprii ale degetelor. ginglime. acţiune intervin: muşchiul extensor comun al degetelor Suprafeţele articulare care extinde primele falange. la formarea centurii •iscări de extensiune. ca şi Mijloacele de unire. precum şi între acestea şi podul palmei.

sunt articulaţii trohleene. Mijloacele de unire. Şi aici găsim pe laturi două mici tuberozităţi pentru inserţii ligamentare. 6. în această acţiune intervin: muşchiul extensor comun al degetelor care extinde primele falange. şi mişcări de extensiune. înclinare ulnară. 3) Circumducţia. La aceasta se mai adaugă şi contracţia extensorului degetului mic ca şi aceea a extensorului degetului index. extensorul degetelor. Fiecare din articulaţiile interfalangiene este prevăzută cu câte o sinovială. în timp ce flexorul comun superficial şi cel profund flecteaza falangele II şi III. falanga poate fi dusă în sens ulnar (adducţie) sau radi al (abducţie) în jurul unui ax dorsopalmar ce trece prin capul metacarpienelor. de susţinere sau mişcări de prehensîune între celelalte degete. mâna nu poate executa decât mişcări de împingere. extensoral lung al policelui. B. persoana respsectivă prezintă o scădere a capacităţii funcţionale a mâinii cu 60%. ARTICULAŢIILE CENTURII PELVIENE (Articulationes cinguli pelvici) După cum ştim din osteologie. IV şi V. Toate sunt constituite după acelaşi tip. prezintă o creastă antero-posterioară ce răspunde şanţului trohleei şi două mici cavităţi care răspund povârnişurilor trohleei. în actul scrisului se flectează primele falange şi se extind falangele II şi III. Lombricalii şi interosoşii dorsali realizează o abducţie a acestora. reprezentată de extremităţile proximale ale celei de-a Ii-a şi a IlI-a falange. în două grupe: articulaţiile centurii membrului inferior şi articulaţiile membrului inferior liber. prin care se îndepărtează. Indexul intervine ca unul din stabilizatorii principali ai mişcării de prehensiune şi în acelaşi timp este şi un deget de sesizare a formelor obiectelor. ca şi cele ale membrului superior. executând mişcarea de opoziţie. Prin această mişcare. Policele. la formarea centurii pelviene sau a membrului inferior. Mişcările. Fără police. 2) Suprafaţa distală. extensorul indexului. ARTICULAŢIILE MEMBRULUI INFERIOR (Articulationes membri inferioris) Articulaţiile membrului inferior pot fi împărţite. ginglime.muşchii lombricali. Inelarul secundează pe precedentul în acţiunile de efort. în această situaţie. înclinare radială sau invers. ARTICULAŢIILE INTERFALANGIENE {Articulationes interphalangeales manus) sunt articulaţiile proprii ale degetelor. Prehensiunea se realizează prin flectarea falangelor I de către muşchii lombricali şi interosoşi. Sunt reprezentate de o capsulă întărită de un ligament palmar (Lig. 2) înclinarea marginală. participă cele două oase coxale împreună cu sacrul. III. Această mişcare de înclinare marginală este posibilă numai cu degetele în extensie. Apropierea şi îndepărtarea de axul mâinii sunt produse de muşchii interosoşi. Degetul mediu este degetul de forţă. interosoşi dorsali. precum şi între acestea şi podul palmei. când este vorba de extensia acestor degete.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) extensiune ea se îndepărtează de aceasta. Rezultă din executarea succesivă a mişcărilor descrise anterior: flexiune. prin acţiunea muşchilor flexori superficiali şi flexiunea celei de-a IlI-a falange prin contracţia flexorului profund. în partea anterioară şi . muşchiul flexor superficial al degetelor şi muşchiul lung flexor al policelui. b) muşchii extensori . Flexiunea falangei a Ii-a pe prima. Mişcările executate de degetele noastre sunt nu numai de o mare fineţe. fie simultan în cele trei articulaţii ale degetelor (metacarpofalangiene. în această mişcare se flecteazâ toate falangele degetelor II. în aceste articulaţii se pot executa: mişcări de flexiune. dar şi de o apreciabilă eficacitate. însă cu o forţă redusă. care prezintă o singură artij culaţie. Aceste mişcări se produc fie izolat. ce prezintă pe laturile ei două depresiuni care servesc pentru inserţii ligamentare. realizează timpul principal al prehensiunii. Flectarea policelui în scopul aducerii înspre celelalte degete se face prin contracţia muşchilor lungul şi scurtul flexor şi a opozantului acestui deget. Privire de ansamblu asupra mişcărilor degetelor. Suprafeţele articulare 1) Suprafaţa proximală. în cazul acestor mişcări se produce o alunecare transversală a bazei primelor falange pe capetele metacarpienelor. iar degetul mare se aplică pe acestea. Flexiunea primei falange pe metacarpianul corespunzător se execută prin contracţia muşchilor lombricali şi interosoşi. Degetele mâinii prezintă câte două articulaţii: una proximală şi alta distală. Degetul mic conferă o mai deplină siguranţă a actului de prehensiune. este o trohlee. a falangelor II de către muşchiul flexor superficial al degetelor şi al falangelor III de către flexorul profund al degetelor. reprezentată prin extremităţile distale ale primei şi a celei de a Ii-a falange. Aceste pcări se produc în jurul unui ax transversal ce trece prin trohleea extremităţii distale a falangelor I şi II. prin întinderea aponevrozei dorsale a degetelor. Extensiunea degetelor este produsă prin acţiunea muşchiului extensor al degetelor. extcnsoruî degetului mic. collateralid) care au aceeaşi dispoziţie ca şi la articulaţiile metacarpofalangiene. interfalangiene proximale şi interfalangiene distale). prin care degetele se apropie de palmă. extensiune. 123 Muşchii motori ai articulaţiilor interfalangiene: a) muşchii flexori ~ muşchiul ii cxor profund al degetelor. interosoşi palmari. palmare) şi două gamente colaterale (Ligg. De la această regulă face excepţie policele.

Este foarte scurtă şi în partea dorsală este înlocuită prin ligamentele sacro-iliace interosoase. In acest fel. Inserţia superioară a bicepsului femural. Lig. intertransversar. Fig. se constituie o unitate osteofibroasă. în partea posterioară şi mediană. partea lui dorsală este mai lată decât cea ventrală. . 1.124 mediană. în timp ce ligamentele sacro-sciatice le solidarizează cu părţile laterale ale sacrului şi coccigelui. . Ligg. 157. Ele unesc spina iliacă posterosuperioară cu creasta sacrată laterală. la care trebuie adăugată şi membrana obturatoare care închide gaura obturată a coxalului. Articulaţiile bazinului. .3. sacrococcigene posterioare. (văzute posterior). prin articularea celor dintâi se formează simfiza pubiană. fixându-se pe partea învecinată a liniei arcuate. 158. Sunt formate din fibre subţiri care se insera în afară. Au o direcţie oblică. sacro-iliac posterior. tapetat la rândul său de o lamă fibrocartilaginoasă mai groasă pe sacru (1-4 mm) decât pe coxal (0.4. Fibrele cele mai inferioare sunt lungi şi intricate. cu cele din partea superioară a ligamentului sacrotuberal (lig. Lig. se îndreaptă lateral către osul coxal. în acelaşi timp.6 mm). . Lig. sacrospinos. . . Lig. L i g a m e n t e l e s a c r o i l i a c e anter i o a r e (Ligg.3. sacro-iliac posterior lung). ceea ce împiedică căderea lui în jos. Cavitatea articulară este îngustă. asigurând stabilitatea pelvisului. necesară echilibrării bazinului şi în acelaşi timp o suficientă elasticitate pentru atenuarea şocurilor produse în mers. iliolombar. Articulaţiile de mai sus au o mare rezistenţa. Fibrele superioare sunt scurte şi aproape orizontale (lig. cele două suprafeţe articulare se angrenează între ele datorită formei de „pană" a sacrului. Lig. Prin aceasta sacrul transmite în mod elastic greutatea părţii superioare a corpului asupra bazinului şi apoi a membrelor inferioare.2. . iliolombar. L i g i sacroiliace anterioare. 1. fugă. Suprafeţele articulare sunt reprezentate de feţele auriculare ale osului coxal şi cele ale osului sacrat.6. Lig. De fiecare parte. descendent al lig.7. între ele se interpune osul sacru formându-se astfel articulaţiile sacroiliace. de acolo. Fig. Faptul acesta contribuie la mai buna solidarizare a oaselor bazinului şi reduce la minimum mişcările lor. sacrospinos. Aproape plane la fat şi copil. L i g a m e n t e l e s a c r o i l i a c e poşte r i o a r e(Ligg. Capsula articulară. Suprafeţele articulare sunt acoperite cu un strat de cartilaj hialin. sacro-iliacaposteriora). . ele devin neregulate la adult. Ligamentele iliolombare fixează oasele coxale de coloana lombară.5. ii sacrotuberal. sacro-iliac posterior scurt). în parte.3-0. vertebral longitudinal anterior. sacro-iliaca anterioră). supraspinos. sacrotuberal.7. . Lig.2. . Mijloacele de unire constau dintr-o capsulă întărită de ligamente. . Acesta are baza mai voluminoasă. salt. sacrococcigan anterior. . Lig.5. de forma unei fisuri. şi aceasta nu permite pătrunderea lui dinapoi-înainte în bazin. Articulaţiile bazinului (văzute anterior). pe aripioara sacrului şi pe faţa pelviană a osului sacru.4.8. .8. Lig. lateral de primele două găuri sacrate. Lig. pelvină. Unii autori o consideră o simfiză.li intertransversar. . . Se prezintă ca un manşon ce se insera la periferia suprafeţelor articulare ale coxalelor şi a sacrului. APARATUL LOCOMOTOR ARTICULAŢIA SACRO-ILIACĂ {Articulatio sacro-iliaca) Face parte din grupul articulaţiilor sinoviale. Fascie.6. iliolombar.

ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) L i g a m e n t e l e s a c r o i l i a c e i n t e r o s o a s e (Ligg. sacro-iliaca interosseă). Formează principalul mijloc de unire între cele două oase. Sunt foarte puternice. Ele umplu spaţiul neregulat format imediat deasupra şi înapoia cavităţii articulare. Sunt acoperite de ligamentele sacro-iliace dorsale. Aceste ligamente sunt formate din fascicule de fibre scurte, care unesc tuberozitatea iliacă cu tuberozitatea sacrată. L i g a m e n t u l i l i o l o m b a r (Lig. iliolumbale). Este un ligament puternic, situat în spaţiul unghiular ce separă coloana lombară de creasta iliacă. El se insera pe procesele costale (transverse) ale vertebrelor a IV-a şi a V-a lombară şi de acolo, răsfirându-se, se insera pe creasta iliacă şi în fosa iliacă, deasupra feţei auriculare. Acest ligament este format din fibre transversale şi oblice. Raporturi. Anterior, articulaţia răspunde vaselor iliace externe şi interne, muşchiului iliopsoas, muşchiului yinfoxm; posterior, muşchiului extensor al coloanei vertebrale; superior, muşchiului pătrat al lombelor; inferior. marii incizuri sciatice, străbătută de mănunchiul vasculonervos gluteal superior. Mişcările articulaţiei sacro-iliace. în mod normal, la nivelul acestei articulaţii se produc mişcări foarte reduse. Ele sunt în număr de două: mişcarea de nutaţie şi mişcarea de contranutaţie. în nutaţie, baza sacrului se apleacă înainte şi în jos; în contranutaţie, dimpotrivă, ea se îndreaptă înapoi şi în sus. în ambele mişcări, axul transversal nu trece prin articulaţia propriu-zisă, ci prin ligamentele sacro-iliace posterioare sau prin cel interosos. Aceste mişcări se pot produce nu numai prin participarea sacrului, ci şi prin deplasarea celor două oase coxale pe osul sacrat imobilizat. Cunoaşterea articulaţiilor sacroiliace prezintă importanţă deosebită pentru obstetrică, deoarece la naştere ele permit modificarea diametrelor bazinului. Astfel, nutaţia reduce diametrul antero-posterior al strâmtorii superioare, dar măreşte pe cel omonim al strâmtorii inferioare. Un fenomen invers se produce în contranutaţie. Mişcarea de nutaţie este limitată de ligamentele sacrosciatice. Aceste mişcări se pot efectua în afara actului naşterii. Un exemplu de nutaţie ni-1 oferă susţinerea unei greutăţi pe umeri. în acest caz, greutatea se transmite prin intermediul coloanei vertebrale spre baza sacrului şi aceasta este împinsă înainte (într-o mică măsură). Repausul unei persoane pe regiunea lombară, sprijinit pe o bancă transversală constituie un exemplu pentru mişcarea de contranutaţie. în această situaţie, baza sacrului este dusă înapoi, deoarece greutatea trunchiului apasă asupra bazei sacrului prin intermediul coloanei vertebrale. în acelaşi timp, membrele inferioare deplasează oasele coxale înainte.

125 Suprafeţele articulare. De partea fiecărui os pubian există câte o feţişoară articulară ovalară - feţişoara simfizară. Acestea sunt mult mai apropiate prin marginea lor posterioară decât prin cea anterioară. în acest fel, între ele se delimitează un spaţiu cuneiform cu baza anterioară. Cele două feţişoare articulare sunt acoperite de un strat de cartilaj hialin. Mijloacele de unire. Există un disc fibrocartilaginos interpubian şi trei ligamente periferice. D i s c u l i n t e r p u b i a n {Discus interpubicus). Este un fibrocartilaj ce umple spaţiul dintre cele două suprafeţe articulare. în structura lui deosebim două porţiuni: una periferică, mai densă şi mai rezistentă, şi alta centrală, moale, prevăzută adesea cu o cavitate mediană, situată în jumătatea superioară. Când aceasta

Fig. 159. Simfiza pubiană văzută anterior 1. Linia albă abdominală. - 2. M. drept abdominal. - 3. M. piramidal. - 4. Lig. anterior. - 5. Lig. arcuat pubian.

SIMFIZA PUBIANĂ {Symphysis pubica)
Este o articulaţie rezultată în urma unirii celor două oase coxale în partea anterioară, pe linia mediană. Este o simfiza.
Fig. 160. Simfiza pubiană la femeie, văzută pe secţiune frontală. 1. Lig. superior. - 2. Discul interpubian. - 3. Porţiunea fîbrocartiolaginoasă a discului interpubian. - 4. Cavitatea articulară. - 5. Lig. arcuat pubian.

126 atinge dimensiuni mai mari, articulaţia devine plană (articulaţie sinovială). Ligamentele periferice aderă strâns la pericondru. Se descriu trei ligamente: 1. L i g a m e n t u l p u b i a n s u p e r i o r (Lig. pubicum superius). Este format dintr-un fascicul fibros, orientat transversal. Se întinde de la un tubercul pubian la celălalt; se continuă în sus cu linia albă abdominală. 2. L i g a m e n t u l p u b i a n a r c u a t {Lig. arcuatumpubis). Are aspectul unei lame semilunare, foarte rezistentă, cu concavitatea orientată în jos şi înapoi. Este situat imediat sub simfiza pubiană şi măsoară aproximativ 1 0 - 1 2 mm pe linia mediană, diminuând progresiv în grosime spre ramurile ischiopubiene. Prin marginea sa superioară aderă intim la discul interpubian, iar de o parte şi de cealaltă la ramurile descendente pubiene. Marginea inferioară, concavă şi tăioasă, formează o curbă orientată spre tuberozităţile ischidiace. Ea atenuează deschiderea dintre cele două ramuri pubiene {unghiulpubian). Obstetricienii numesc „arcadă subpubiană" această margine a ligamentului şi îi acordă o mare importanţă practică (pentru măsurarea diametrelor anteroposterioare ale bazinului, la naşteri). în practica medicală întâlnim uneori rupturi ale uretrei, provocate prin comprimarea acesteia între ligamentul arcuat şi un corp contondent. 3. Ligamentul anterior (neomologat de N.A) este situat pe partea anterioară a articulaţiei. El este gros (are aproape un centimetru) şi este format prin încrucişarea a diferite fibre, verticale, transversale şi oblice, venite de la muşchii învecinaţi (piramidal, drept abdominal, oblic extern, gracilis şi adductori). în afară de aceste fibre împrumutate, care reprezintă porţiunea superficială, există mai profund nişte fibre proprii ale articulaţiei, care merg transversal de la un pube la celălalt. Raporturile simfizei pubiene. înainte cu: unghiul format de corpii cavernoşi ai penisului sau ai clitorisului, cu corpul adipos al muntelui pubian; înapoi, cu vezica, de care este separată prin spaţiul prevezical; în sus, cu muşchii abdominali; în jos, ligamentul arcuat se continuă cu fascia perineală mijlocie; aceasta este străbătută de uretră. Adaptările articulaţiilor bazinului în timpul sarcinii şi a naşterii. Sub influenţa infiltraţiei seroase se produce o ramolire a fibrocartilajelor articulare, a capsulelor şi a ligamentelor articulaţiilor bazinului. Rezultă o relaxare a tuturor articulaţiilor, mai ales a simfizei, care se traduce prin mărirea mobilităţii lor. Graţie acestui fapt, diametrele excavaţiunii se măresc şi fătul poate descinde mai uşor.

APARATUL LOCOMOTOR cea mai posterioară a suprafeţei gluteale a coxalului; pe marginile laterale ale sacrului şi coccigelui până la nivelul celei de-a IlI-a vertebre coccigiene. De pe aceste puncte de inserţie, fibrele converg în jos, fixându-se pe partea postero-medială a tuberozităţii ischiadice. O mică parte din acestea merg de-a lungul ramurii ischionului formând o plică cu concavitatea superioară, denumită p l i c ă f a 1 c i f o r mă {Processus falciformis) pe care se insera fascia muşchiului obturator intern. B, LIGAMENTUL SACROSPINOS {Lig. sacrospinale) sau sacrosciatic mic. Este situat anterior faţă de ligamentul precedent. Are fonna unei lame triunghiulare care se insera prin bază pe marginile laterale ale sacrului şi coccigelui, pe o lungime de 3-4 cm, iar prin vârf, pe spina ischiadică. Raporturile ligamentelor sacro-sciatice. Orificiile sciatice sau ischiadice. Aceste ligamente completează peretele lateral al pelvisului osos. între marginea posterioară a osului coxal şi cea laterală a sacrului există o scobitură mare {incizura sacrosciatică). Scobitura este închisă prin marele ligament sacrotuberal şi transformată într-un orificiu. Acest orificiu este subdivizat, la rândul lui, de către ligamentul sacrospinos în alte două orificii secundare. Există aşadar la acest nivel două orificii dintre care unul superior, în raport cu marea scobitură sciatică, şi altul inferior, cu mica scobitură sciatică. Prin aceste orificii se pot propaga, datorită conţinutului de ţesut grăsos, colecţiile patologice din bazin la fesă. Prin aceste orificii este posibila şi producerea de hernii. O r i f i c i u l s c i a t i c sau i s c h i a d i c m a r e [Foramen sciaticum (ischiadicum) majus], cel superior, este delimitat astfel: medial, de ligamentul sacrotuberal; superolateral: de marea incizura ischiadică; inferior: de ligamentul sacrospinos. Prin acest orificiu trec: muşchiul piriform, mănunchiul vasculonervos gluteal superior, nervul ischiadic, nervul femural cutanat posterior, vasele ischiadice şi mănunchiul vasculonervos ruşinos intern. O r i f i c i u l s c i a t i c sau i s c h a i d i c m i c [Foramen sciaticum (ischiadicum) minus], cel inferior, este delimitat astfel: infero-medial, de ligamentul sacrotuberal; superior, de ligamentul sacrospinos, iar lateral, de mica incizura sciatică. Prin acest orificiu trec: muşchiul obturator intern, mănunchiul vasculo-nervos ruşinos intern. Acesta din urmă iese prin orificiul sciatic mare, ocoleşte spina sciatică şi intră apoi în fosa ischioanală a perineului.

MEMBRANA OBTURATOARE
{Membrana obturatoria) Este o formaţiune fibroasă care închide complet gaura obturată. Ea lipseşte în partea superioară, în dreptul canalului obturator, de pe osul coxal. Se insera pe circumferinţa găurii obturate. Este formată din fibre predominant transversale. Pe faţa laterală (externă) a membranei obturatoare, în partea superioară, se găseşte o panglică fibroasă,

LIGAMENTELE SACRO-SCIATICE
A. LIGAMENTUL SACROTUBERAL {Lig. sacrotuberale) sau sacrosciatic mare. Are forma unei lame triunghiulare, cu baza pe sacru şi vârful pe tuberozitatea ischiadică. Inserţiile superioare ale acestui ligament se fac astfel: pe cele două spine iliace posterioare şi pe partea

ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) numită ligamentul subpubian. Acesta se insera, pe de o parte pe ligamentul transvers al acetabulului, iar pe de altă parte pe ramura superioară a pubelui şi pe membrana obturatoare. C a n a l u l o b t u r a t o r (Canalis obturatorius). Este un canal osteofibros, la formarea căruia participă şanţul obturator, membrana obturatoare şi ligamentul subpubian. Acestui canal i se descriu doi pereţi şi două orificii. Peretele superior este format din şanţul obturator, peretele inferior, de ligamentul subpubian. Cele două orificii sunt unul pelvian şi altul femural. Acest canal conţine trei organe care sunt dispuse de sus în jos astfel: nervul, artera şi vena obturatoare. Prin el se produc herniile obturatoare. Pe lângă elementele mănunchiului vasculo-nervos, în acest canal se mai află şi o oarecare cantitate de grăsime. Aceasta se continuă, pe de o parte, cu cea subperitoneală a bazinului, iar pe de alta, cu aceea a coapsei. în acest fel ne explicăm cum o colecţie din bazin poate migra la coapsă.

127

ARTICULAŢIILE MEMBRULUI INFERIOR LIBER (Articulationes membri inferioris liberi)
ARTICULAŢIA ŞOLDULUI SAUCOXOFEMURALĂ (Articulaţie* coxae)
Este o articulaţie sferoidală tipică cu trei axe de mişcare, având o mare importanţă în statică şi locomoţie. în această articulaţie sunt unite capul femural şi acetabulul coxalului. Suprafeţele articulare. Ca suprafeţe articulare avem: deoparte capul femural, care prezintă foseta capului; de cealaltă parte, acetabulul la care se descrie suprafaţa articulară semilunară şi fosa acetabulului de formă patrulateră. Suprafeţele articulare sunt acoperite de un strat de cartilaj hialin. Acest cartilaj lipseşte în partea anterioară a fosetei capului femural, cât şi în fosa acetabulului. Fundul acesteia din urmă este umplut de o masă grăsoasă. Labrul sau cadrul acetabular (Labrum acetabulare). iste un fibrocartilaj dispus ca un inel la periferia acetabulului şi are rolul de a-i mări adâncimea. Astfel mărit, acetabulul cuprinde două treimi ale capului femural. Labrul, asemenea aceluia de la articulaţia umărului, are pe secţiune o formă prismatică triunghiulară, cu trei feţe: baza se insera pe sprânceana acetabulară: faţa externă este în raport cu capsula articulaţiei; faţa internă priveşte spre interiorul articulaţiei venind în contact cu capul femural. Datorită faptului că circumferinţalui liberă este mai strânsă decât cea aderentă (a bazei) m a i contribuie şi la menţinerea capului femural în cavitatea de recepţie. în dreptul incizurii acetabulului, labrul trece ca o punte peste ea transformând-o într-un orificiu. Această porţiune a lui poartă numele de 1 i g a m e n t ransvers al a c e t a b u l u l u i (Lig. mversum acetabuli). Fig. 161. Extremitatea superioară a femurului şi capsula articulaţiei coxofemurale. 1. Lig. capului femural. - 2. Capul femural. - 3. Capsula articulară. - 4. Trohanterul mic. - 5. Frâurile capsulei (Frenula capsulae).

Fig. 162. Articulaţia coxofemurală (capsula rezecată). 1. Lig. transvers al acetabulului. 2. Lig. subpubian. - 3. Lig. capului femural.

128

APARAT UL LOCOMOTOR

Fig. 163. Cavitatea acetabulară. 1. Lig. iliofemural secţionat. - 2. Tendonul m. drept anterior. - 3. Fundul cavităţii acetabulare. - 4. Lig. capului femural. - 5. Lig. transvers al acetabulului. - 6. Labrul acetabular.

Fig. 164. Articulaţia coxofemurală (văzută anterior). 1. M. gluteu mic. - 2. Lig. iliofemural (fasc. iliopretrohanterian). - 3. Tendonul reflectat al m. drept anterior. - 4. Lig. pubofemural. - 5. Lig. iliofemural (fasc. iliopretrohantinian). - 6. Tendonul m. iliopsoas. recurente ridică sinoviala, formând plice denumite Frenula capsulae. Capsula articulaţiei şoldului este foarte rezistentă şi e formată din două feluri de fibre: unele longitudinale, superficiale şi altele circulare, profunde. Cele superficiale se grupează pe alocuri formând fascicule de întărire ale capsulei; cele profunde se condensează constituind un fascicul circular numit zona orbiculară. 0 privire de ansamblu asupra dispoziţiei capsulei articulaţiei şoldului ne conduce la următoarele concluzii: 1) capsula acoperă în întregime faţa anterioară a colului femural, pe când din faţa posterioară a acestuia ea acoperă numai două treimi mediale. O consecinţă directă a acestei dispoziţii este faptul ca o fractură în treimea laterală a colului femural va fi intracapsulară în partea anterioară, şi extracapsulară în partea posterioară; 2) trohanterul mare, fosa trohanterică şi trohanterul mic rămân în afara inserţiei capsulei; 3) inserţia capsulei la mare distanţă de colul femural permite efectuarea unor mişcări ample şi variate Ligamentele articulare sau fasciculele de întărire longitudinale. Sunt în număr de trei şi reprezintă porţiuni mai condensate ale capsulei. Ele au o mare importanţă îi asigurarea solidităţii articulaţiei, atât în staţiune cât şi în mers l ) L i g a m e n t u l i l i o f e m u r a l {Lij> iliofemorale) este cel mai puternic ligament al articulaţiei El suportă greutăţi cuprinse între 350-500 kg. Are f o r m a unui evantai situat pe faţa anterioară a articulaţiei. Se

Mijloace de unire. Sunt reprezentate de o capsulă întărită de un număr de ligamente, dintre care unul se află chiar în interiorul articulaţiei, ligamentul capului femural. La acţiunea de unire mai participă labrul acetabular, muşchii periarticulari şi presiunea atmosferică. Capsula articulară (Capsula articularis). Are forma unui manşon conoid, cu baza mare inserată pe coxal şi cu baza mică prinsă pe femur. Inserţia pe osul coxal se face astfel: pe faţa externă a labrului acetabular şi pe periferia sprâncenei acetabulare. La nivelul incizurii acetabulare, ea se prinde pe faţa laterală a ligamentului transvers al acetabulului, lăsând liber orificiul subiacent. Inserţia pe colul femural este mai complexă, dar în acelaşi timp mai importantă din punctul de vedere al studiului fracturilor. Ea nu se face ca la humerus în vecinătatea capului, ci la mare distanţă, în felul următor; 1) înainte, la limita laterală a colului, pe linia intertrohanteriană; 2) înapoi, pe faţa posterioară a colului, la unirea treimii laterale cu cele două treimi mediale ale colului adică aproximativ la un deget medial de creasta intertrohanteriană; 3) în sus şi în jos, inserţia capsulei urmează traiectul unor linii care unesc inserţia anterioară cu cea posterioară. Inserţia capsulei se face deci la o mare distanţă de suprafaţa articulară a femurului. O parte din fibrele sale profunde se reflectă pe col şi pe alocuri urcă până la nivelul suprafeţei articulare a capului. Aceste fibre

ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) insera prin vârf pe spina iliacă antero-inferioară, iar prin bază pe linia intertrohanteriană. în grosimea acestui ligament se disting două fascicule: a) unul lateral, orientat oblic, numit din cauza inserţiilor sale iliopretrohanterian şi b) altul medial, cu direcţie verticală, numit iliopretrohantinian. între cele două fascicule, capsula este relativ subţire. Ligamentul iliofemural limitează extensiunea, rotaţia în afară şi adducţia. în staţiune verticală, coapsa este extinsă şi cele două fascicule ale ligamentului apasă asupra colului femural, contribuind la menţinerea capului acetabul. 2) L i g a m e n t u l p u b o f e m u r a l (Lig. pubofemorale). Este situat, de asemenea, pe faţa nterioară a articulaţiei. El se insera pe eminenţa iliopubiană, creasta pectineală şi ramura superioară a pubelui pe de o parte; iar pe de alta, fibrele lui se termină fixându-se înaintea trohanterului mic (o parte din ele se pierd în grosimea capsulei). Acest ligament limitează abducţia şi rotaţia externă. 3) L i g a m e n t u l i s c h i o f e m u r a l [Lig. ischiofemorale). Se găseşte pe faţa postero-inferioară a articulaţiei. El se insera pe ischion, înapoia şi dedesubtul acetabulului. De aici se îndreaptă în sus şi în afară spre femur. O parte a fibrelor sale se continuă cu cele ale zonei orbiculare (fasciculul ischiozonular), altele se fixează la baza trohanterului mare (fasciculul ischiosupracervical). Ligamentul ischiofemural limitează rotaţia internă şi adducţia. Zona o r b i c u l a r ă {Zona orbicularis). Ocupă faţa profundă a capsulei, în imediata vecinătate a membranei sinoviale. Este formată din două feluri de fibre: unele cu inserţie osoasă, altele proprii. Cele cu inserţie osoasă pornesc de sub spina iliacă antero-inferioară şi formează un inel ce înconjoară colul femural. Cele proprii formează inele complete sau aproape complete în capsulă. Fibrele zonei orbiculare sunt intim întreţesute cu fibrele profunde ale celorlalte ligamente şi ale capsulei. Această z o n ă orbiculară prezintă o reală importanţă în susţinerea i. Deoarece diametrul ei este mai mic decât cel al capului, este de înţeles că acesta nu poate părăsi acetabulul decât dacă ea este secţionată ca în dezarticulaţie, ruptă sau desprinsă de pe os, ca în traumatisme. Grosimea capsulei articulaţiei şoldului este variabilă; ea atinge un maximum la nivelul fasciculului iliopretrohanterian (10-13 mm) şi devine minimă (2-3 mm) în porţiunea dintre fasciculul iliopretrohantinian şi cel puboal. De notat că la acest nivel, între capsula articulară itendonul muşchiului iliopsoas, se găseşte o bursă inovială ce comunică uneori (în 15% din cazuri) cu sinoviala articulară (bursa iliopectinee). Ligamentul c a p u l u i f e m u r a l s a u l i g a m e n t u l r o t u n d {Lig. capitis ris). Este o lamă fibroasă, intraarticulară, de formă triunghiulară. Prin baza sa se insera pe ligamentul transvers al acetabulului şi pe porţiunile învecinate ale

129

Fig. 165. Articulaţia coxofemurală (văzută posterior). 1. Tendonul m. drept anterior. - 2. Lig. iliofemural. - 3. Trohanterul mare. - 4. Trohanterul mic. - 5. Lig. sacrotuberal. - 6. Zona orbiculară. - 7. Lig. ischiofemural.

sprâncenei osoase acetabulare. Unele fibre coboară spre fosa acetabulului. Vârful ligamentului se fixează în foseta capului femural. Ligamentului capului femural i se atribuie o triplă importanţă: 1) conţine vase nutritive pentru capul femural, cu rol important în special în perioada de osteogeneză; 2) fiind înconjurat de sinoviala, ci măreşte suprafaţa de secreţie a acestei membrane; 3) prin mişcările lui contribuie la răspândirea sinoviei pe suprafeţele articulare. Unii autori îi atribuie, de asemenea şi un rol în susţinerea capului femural în interiorul acetabulului în perioada embrionară. Stratul sinovial tapetează faţa profundă a stratului fibros al capsulei. La nivelul inserţiilor acesteia, sinoviala se reflectă pentru a se termina la periferia cartilajului articular. Porţiunea reflectată se aplică pe porţiunea intraarticulară a colului şi pe faţa laterală a labrului acetabular. La nivelul unde sinoviala se reflectă, ea este ridicată fie de vase, fie de fascicule fibroase recurente provenite din capsulă {Frenula capsulae). în felul acesta se formează nişte plice între care se găsesc mici depresiuni. In general, capsula este foarte rezistentă; prin ea nu ies prelungiri ale stratului sinovial. Este mai subţire doar pe o mică porţiune, pe faţa posterioară, sub ligamentul ischiofemural. Aici se formează un fund de sac al sinovialei.

Articulaţia şoldului este situată profund.22. M. obturator intern. -18. . Această problemă a fost expusă la capitolul Generalităţi. . . drept anterior. 1.30. La nivelul ei se pot produce următoarele mişcări: 1) flexiune-extensiune. inclusiv muşchii. Lig. iar în extensiune ea se îndepărtează.21.6. V.26.13. . Prin mişcarea de flexiune.A. în flexiune moderată (45°) trohanterul mare atinge mijlocul acestei linii. . M.25. Amplitudinea totală a mişcărilor de flexiune-extensiune depinde de poziţia în care se găseşte genunchiul: astfel.4. Articulaţia şoldului se prezintă ca o articulaţie sferoidală tipică. Val sele şi nervii ruşinoşi alături de vaselepl nervii ischiadici. Luxaţia congenitală a şoldului (cea mai frecventă dintre luxaţiile congenitale) se datorează unei dezvoltări incomplete a acetabulului. M.130 Rolul presiunii atmosferice în menţinerea suprafeţelor articulare. In flexiune.28.7. nervul sciatic. Dată fiind greutatea unui membru inferior de 9-10 kg. nervul femurocutanat posterior şi artera gluteală superioară. gluteu mare. Vasele şi nervul obturate .19.8. Limitarea acestei mişcări se face de către muşchii posteriori ai coapsei. Datorită lungimii colului femural şi unghiului de înclinaţie. inf.3. în luxaţii. gluteu mijlociu. obturatei intern. M. Trohanter mare. în poziţia „pe vine". Funiculul spermatic. N.29. -24. 3) circumducţiune.14. N. aşa cum s-a demonstrat prin secţionarea tuturor elementelor fibromusculare periarticulare. este evident faptul că presiunea atmosferică singură poate menţine capul în cavitatea acetabulară.27.12. capulal femural. -17. . sciatic. M. Fascia ctibriformă. gluteu mic. femurală. pectineu. tensora fasciei lata. RAPORTURI. . -16. f e mural cutanat lateral.10. . dacă acesta este întins. . . -11. . . M. Articulaţia şoldului vine în raport: anterior cu elementele regiunii topografice aparţinând triunghiului femural Scarpa. partea anterioară a capsulei şi ligamentul iliofemural se relaxează.9. femurală . sacrotuberal. fiind înconjurată de muşchi. croitor. .5 kg. BIOMECANICA ARTICULAŢIEI ŞOLDULUI. partea anterioară a capsulei şi ligamentul iliofemural se întind. Deoarece suprafaţa articulaţiei şoldului măsoară 16 cm2 şi ea reprezintă un spaţiu virtual. femural. flexiunea coapsei va fi limitată la aproximativ 90°. cu trei axe de mişcare. Burai seroasă trohantenană. obturator extern. Ram! cutanate gluteale ale n. M. asupra acesteia acţionează o presiune atmosferică evaluată la 16. Fascia lai .15. . Nod inghinal superficial . . . 2) abducţieadducţie. 166. M. N. Capsula articulara . coapsa se alipeşte de peretele abdominal anterior. intervenţii chirurgicale). posterior. . limitând mişcarea. Lig. coapsa se aproapie de peretele anterior al abdomenului. Bursa seroasâil m. în extensiune. Flexiunea şi extensiunea se execută în jurul unui ax transversal care trece prin vârful trohanterului mare. APARATUL LOCOMOTOR dar alterează şi celelalte elemente ale articulaţiei. flexiunea coapsei atinge 130°. Pentru explorarea articulaţiei se utilizează linia Nelaton-Roser: aceasta uneşte spina iliacă antero-superioară cu tuberozitatea ischiadică. M. M.20. superior şi lateral cu muşchii regiunii gluteale. Este posibilă şi executarea unei 30 Fig. Când genunchiul este flectat. iliopsoas . Ureterul. . mişcările de flexiune-extensiune şi cele de abducţie-adducţie se asociază cu mişcări de rotaţie.23. sciatic. coxofem u r a l ă (segm. al secţiunii). . de aceea este greu accesibilă (palpare. Secţiune prin art.5.Mi obturator intern.2. trohanterul o depăşeşte în sus. 4) rotaţie.

privitoare la conformaţia şi orientarea condililor - [hrticulatio genus) E s t e cea mai mare articulaţie a corpului omenesc. fiind sediul a numeroase traumatisme şi a unor procese inflamatorii şi tumorale. reprezentată prin cei doi condili. în timpul executării circumducţiei. 2) este foarte mult solicitată în statică şi locomoţie. c) condilul medial este mai proeminent decât cel lateral. abducţia poate ajunge la 140°. amplitudinea totală a rotaţiei atinge valoarea de 100°. extensiunea maximă nu se obţine în articulaţia şoldului respectiv. Când coapsele sunt foarte flectate. este produsă prin întinderea ligamentului puboemural. Mişcarea de rotaţie în afară şi înăuntru. opunându-se căderii trunchiului înapoi. şt rotaţia înăuntru (pronaţia femurală) este limitată de l i g a m e n t u l ischiofemural. Condilii femurali sunt acoperiţi de un cartilaj hialin. Unii autori o consideră o articulaţie trohleeană. este mai puţin acoperită şi protejată de părţi Fig. va trebui să observăm că: a) suprafaţa articulară a epifizei inferioare femurale. hiperextensie. ceea ce are drept urmare şi o aplecare a trunchiului înainte. încrucişat posterior. Adducţia este mişcarea inversă prin care coapsa este adusă medial. gros de 2-3 mm. este recurbată înapoi şi. Fibula nu ia parte la alcătuirea ei. Astfel. în exteni fiecare coapsă poate efectua o abducţie de 40°. . . i a r diafîza acesteia. partea sa cea mai mare este situată înapoia axului osului. Faţa patelară. Lig. un con. . când ligamentele sunt relaxate. b) fiecare condil este oblic orientat şi axul său de învârtire este oblic de sus în jos şi din spaţiul intercondilian înspre faţa cutanată. iar cea a rotaţiei înăuntru de 35°. Pentru înţelegerea biomecanicii articulare. Această iscare se realizează în jurul unui ax vertical care trece p r i n capul femural. atunci membrul situat anterior (cel flectat) poate trece dincolo de linia mediană şi chiar de membrul opus. Amplitudinea maximă a rotaţiei în a f a r ă este de 15°.3. Ambele mişcări sunt mai întinse în flexiu\ coapsei. pe lângă elementele osteologice cunoscute anterior.adducţie. Condilul lateral (femural). Limitarea ei. Condilul medial. ca în mişcările de balet sau patinaj. accentuându-se curbura lombară. 3) articulaţia genunchiului are numeroase implicaţii în patologie. Mişcarea de abducţie . Rotaţia în afară (supinaţia f e m u r a l ă ) este limitată de fasciculul iliopretrohanterian. ca în timpul naşterii. scapulohumeralaă). Această articulaţie se încadrează în grupul articulaţiilor bicondiliene. ligamentele pubofemurale au rol adjuvant. Abducţia este mişcarea prin care coapsa se îndepărtează de linia mediană. 1. capul femural se învârteşte în acetabul. Circumducţia este mişcarea ce rezultă din alternarea c e l o r patru mişcări precedente. fapt ce grăbeşte uzura mai accentuată a elementelor sale componente. epifiza inferioară a femurului descrie un cerc. şi anume: jcomparativ cu alte articulaţii mari (şold. ci printr-o mişcare de flexiune executată în articulaţia şoldului de partea opusă (a membrului fixat). . SUPRAFEŢELE ARTICULARE aparţin epifizei inferioare a femurului. vom adăuga unele detalii femurali. în asemenea cazuri. abducţia ambelor coapse atinge 80°.5.5. în cazul în care coapsa este puţin flectată. Mişcarea se opreşte prin întâlnirea celor două coapse. iar când coapsa este în extensiune prin intermediul ligamentului ilio-pretrohantinian. ARTICULAŢIA GENUNCHIULUI 131 moi. .2. t e n ţ i a mai deosebită ce i se acordă se întemeiază pe leva observaţii de ordin general medical. astfel că diametrul transversal al extremităţii inferioare femurale este mai mare în partea posterioară decât în cea anterioară. mişcarea se mai petrece şi în coloana vertebrală.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) extensiuni forţate. epifizei superioare a tibiei şi patelei. Se execută în jurul unui ax sagital care trece prin centrul capului femural. de aceea. 167. f) condilul medial este mai îngust şi mai lung (aproximativ 10 mm) decât cel lateral (aproximativ 8 mm). în c a z u r i l e în care coapsa se află în poziţie de flexiune şi ibducţie (cu ligamentele relaxate). când coapsa este în flexiune. în realizarea acesteia intervin toate grupele musculare ale şoldului. e) privind din profil se observă cum raza de curbură a celor doi condili descreşte dinainte-înapoi (în partea anterioară ea are aproximativ 45 mm. ceea ce explică frecventele sale expuneri la acţiunea factorilor nocivi externi. Ligamentele iliofemurale au rol principal în staţiunea verticală. Lig. încrucişat anterior. g) cei doi condili diverg dinainte-înapoi. Epifiza distală a femurului. iar în cea posterioară aproximativ 16 mm) ceea ce face ca suprafaţa articulară a condililor să apară nu ca un segment de cerc ci ca o curbă spirală. d) condilul medial se află pe un plan inferior celui lateral. Limitarea adducţiei este dată de întinderea ligamentului iliopretrohantinian.

Lig.7. numite coarne. . pe aria intercondiliană posterioara. d) câte două extremităţi: una anterioară şi alta posterioare. Pe secţiune verticală. El este foarte elastic şi are rolul de a atenua presiunile şi traumatismele produse de mişcările ce se efectuează în mers. Fig. . Formula mnemotehnică privind forma meniscuriloi intraarticulare este OE-CI (O Extern. . fugă sau sărituri. insuficient excavate. Eminenţa intercondiliană.6. Articulaţia genunchiului drept. Meniscul medial. Lig. Cartilajul care acoperă fosele articulare este mai subţire în partea periferică a acestora şi mai gros în partea centrală (6-7 mm). Condilul medial femural. Fig. deci cu o întrerupere medială mult mai mare El prezintă inserţii mai îndepărtate. feţele articulare ale condililor răspund foselor articulare ale platoului tibiei. .2. aplicată pe fosa articulară corespunzătoare a tibiei. . Se insera prin conul anterior şi cel posterior la nivelul eminenţei intercondiliene.9. Faţa patelară.10.3. 1. el este întrerupt doar pe o mică întindere la nivelul eminenţei intercondiliene. Meniscul medial. . încrucişat anterior. la soliditatea articulaţiei. Linia de inserţie a capsulei în negru.8.132 APARATUL LOCOMOTOR Faţaposterioară a patelei prezintă o creastă verticală şi două povârnişuri pe laturi. încrucişat anterior. b) o bază (circumferinţa laterală) ce răspunde capsulei articulare de care aderă. eminenţa intercondiliană continuă creasta patelei. încrucişat posterior. numită ligamentul transvers al genunchiului (Lig. Meniscul lateral. 1.3. . în special. Plică alară. Meniscurile se insera pe platoul tibiei exclusiv prin intermediul coarnelor. Meniscul lateral (Meniscus lateralis) are forma unui cerc aproape complet. Meniscul lateral. fiecare menise prezintă: a) două feţe: dintre care una superioară concavă care răspunde condilului femural. . Lig.2. Ele sunt solidare cu platoul tibial în timpul mişcărilor. pe marginea anterioară a platoului tibial. . Aici ligamentele şi muşchii contribuie.6. . .7. şi alta inferioară plană. Meniscurile au fost secţionate.5. Platoul tibial. C o r e s p u n d e r e a suprafeţelor a r t i c u l a r e se face astfel: faţa patelară a femurului răspunde feţei posterioare a patelei (creasta şi povârnişurile sale).5. . Condilul lateral femural. Lig. Epifiza superioară a tibiei prezintă faţa superioară articulară cu cele două fose articulare (cavităţi glenoide) separate prin eminenţa intercondiliană sau spina tibiei. MIJLOACELE DE UNIRE sunt reprezentate printr o capsulă şi o serie de ligamente. Lig.4. de care rămâne separată printr-o distanţă de 6-8 mm. c) o creastă (circumferinţa medială) cu mult mai subţire şi întinsă înspre centrul articulaţiei. . 168. Meniscurile intraarticulare sunt două flbrocartilaje ce s-au dezvoltat la periferia fiecăreia din fosele articulare tibiale. Meniscul medial. Meniscul medial {Meniscus medialis) are forma unei semilune.4. . transversum genus). . şi anume: prin cornul anterior. Cele două meniscuri sunt unite în partea anterioara printr-o bandeletă transversală. . Faţa articulară a patelei. încrucişat posterior. colateral fibular. Rolul lor este de a contribui la o mai bună concordanţă între suprafeţele condiliene femurale şi fosele articulare ale tibiei. iar pra cel posterior. în această articulaţie nu există o concordanţă perfectă între suprafeţele oaselor. 169. Plică sinovială infrapatelară. C Intern). Pentru atenuarea acestei nepotriviri se dezvoltă fibrocartilajele semilunare. Capsula deschisă anterior.

Capsula articulară mai prezintă o particularitate importantă: ea aderă de baza (circumferinţa externă) meniscurilor şi astfel. . patellae) Se prezintă ca o formaţiune fibroasă.2. Fig. pentru patelă pe ale cărei margini se şi insera. situată înaintea articulaţiei. De acolo. El este aşezat asemenea unei punţi peste scobitura intercondiliană şi este format din trei părţi: una în mijloc şi două pe laturi. încrucişat anterior. Capsula este slabă înainte şi pe feţele marginale. . Ea nu cuprinde articulaţia tibiofibulară. Meniscurile articulaţiei genunchiului. iar prin vârf pe partea inferioară a tuberozităţii tibiei. la nivelul scobiturii intercondiliene. Linia de inserţie a capsulei articulaţiei genunchiului (contur negru). care se mulează pe condilii femurali. .6. Lig. Lig. . Este constituită din fibre longitudinale. S t r u c t u r a c a p s u l e i . Lig. meniscofemural posterior. începând de la aria intercondiliană anterioară şi terminându-se în aria intercondiliană posterioară. pe ligamentele încrucişate. Inserţia femurală a capsulei are următorul traiect: pleacă din depresiunea de deasupra feţei patelare la circa 10-20 mm de suprafaţa articulară şi descinde pe laturile condililor până sub epicondili. 1.4. Acestea din urmă sunt calotele fibroase şi au fost amintite la structura capsulei. colateral fibular. încrucişat posterior. 1. Lig. transvers al genunchiului. Statul fibros al capsulei genunchiului prezintă două orificii mari: unul anterior. . încrucişat posterior. Există şi alte orificii mai mici care dau trecere unor prelungiri ale stratului sinovial al capsulei. Pe lângă fibrele longitudinale mai există fibre transversale şi oblice. unei mase celulo-adipoase.unei burse sinoviale. numită corpul adipos infrapatelar. Acest ligament este cunoscut în miologie sub numele de tendonul recurent al muşchiului semimembranos.4. Se prezintă ca un manşon care uneşte cele trei oase: femurul. . Marginile ligamentului vin în raport cu formaţiunile de întărire ale capsulei. tibia şi patela. Femurul drept văzut posterior. colateral tibial. Deoarece este considerat ca tendon terminal al muşchiului cvadriceps. Ligamentul patelei sau ligamentul rotulian (Lig. ligamentele încrucişate reprezintă porţiunea profundă de invaginare intercondiliană a capsulei. In afară de ele.3. Prin faţa sa anterioară răspunde fasciei femurale. la acest nivel este întărită de două calote fibroase. îndreptându-se în sus şi în afară. din aceste fibre unele merg de la femur până la tibia. Aceştia rămân extracapsulari. lungă de 5-6 cm şi lată de 2-3 cm. Meniscul medial. . Lig. politeum obliquum) reprezintă o expansiune largă şi sidefoasă care porneşte din tendonul muşchiului semimembranos. spre a se termina pe calota fibroasă corespunzătoare condilului lateral. L i g a m e n t u l p o p l i t e u ob 1 i c (Lig. dar mai densă pe partea posterioară. este împărţită în două porţiuni: una suprameniscală şi alta submeniscală. în partea anterioară capsula este perforată de patelă pe marginile căreia se şi insera. şi altul posterior. Meniscul lateral. unde se află acea porţiune a capsulei ce se contopeşte cu ligamentele încrucişate. mai evidente pe părţile marginale. iar altele sunt întrerupte de meniscuri. şi mai în jos. iar prin cea posterioară. patela ar fi în acest caz un os sesamoid. numită bursa infrapatelară profundă. Are forma unui triunghi şi se insera prin baza sa pe vârful patelei. puternică.2. .ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) 133 Inserţia tibială urmăreşte conturul condililor tibiali. 171. Linia de inserţie capsulară se află la o distanţă de aproximativ 2-5 mm sub cartilajul articular. Capsula. Ligamentul patelei se poate vedea şi palpa sub piele (mai uşor în semiflexiune). capsula se afundă în fosa intercondiliană. Lig. unde se confundă cu ligamentele încrucişate. După unii autori. 170. mai găsim două formaţiuni numite ligamentul popliteu oblic şi ligamentul popliteu arcuat. Ligamentele posterioare Pe partea posterioară a articulaţiei se găseşte un plan fibros având diferite provenienţe. Lig. Platoul tibiei drepte văzut de sus. . L i g a m e n t u l p o p l i t e u a r c u - Fig. Ligamentul patelei prezintă două feţe şi două margini.3. încrucişat anterior. Lig.5.

3. . în extensiune. Condilul lateral. înaintea vârfului capului.3.12. Ligamentul colateral tibial (Lig.9. .134 APARATUL LOCOMOTOR Fig. se prezintă ca o bandă fibroasă cu concavitatea superioară. situate în partea cea mai anterioară şi întinse de la femur la tibie. deoarece el prezintă dispoziţiuni individuale foarte variate. Lig. Patela. Ligamentul nu aderă de capsulă.4. Retinacul lateral al patelei. colateral fibular.10. 172. Lig.2. relaxat. Fig. ligamentul popliteu arcuat prezintă o margine superioară concavă şi alta inferioară convexă. Articulaţia dreaptă văzută posterior.8. răsfirându-se pe meniscul medial. 173. . care plecate de la femur se îndreaptă în jos. Ligamentele articulaţiei genunchiului.5.7. posterior al capului fibulei. .7. Acest ligament este înţeles şi descris în mod diferit de autori. . . Capsula a fost îndepărtată. acest ligament este întins. Capul fibulei.10. patelei. Tuberozitatea tibiei. Membrana interosoasă. iar în cea inferioară pe faţa medială a tibiei. a t (Lig. . Corp adipos. acesta se prezintă ca o formaţiune fibroasă mai aplatizată. . . Condilul medial al tibiei. . pentm a se pierde în capsulă. colateral medial. collaterale tibiale). încrucişat anterior. oblice ascendente. Lig. iar prin cea superficială cu fascia femurală.5. meniscofemural posterior. . Retinacul medial al patelei. Meniscul medial. colateral tibial. Condilul lateral tibial. 1. . Lig.11. care în mare măsură se confundă cu capsula.6. Lig. De la această margine inferioară pleacă o bandă fibroasă numită retinaculul ligamentului arcuat. . Meniscul lateral. 1. în grosimea acestui ligament se deosebesc trei feluri de fibre: verticale. ce pleacă de pe condilul lateral şi merge în sens medial către fosa intercondiliană. . El se insera în partea superioară pe epicondilul medial al femurului. Ligamentul colateral fibular (Lig.9. oblice I descendente. Condilul medial. anterior al capului fibulei. . De obicei. .2. încrucişat posterior. Lig. iar în cea inferioară pe partea antero-laterală a capului fibulei. collaterale fibulare). . Lig. .11. . Ligamentele şi formaţiunile fibroase ale articulaţiei genunchiului (vedere anterioară). care se insera pe capul fibulei. popliteum arcuatum). . colateral lateral. . Prin faţa sa profundă vine în raport cu tendonul muşchiului popliteu şi artera articulară supero-externă. Lig.8. Comparativ cu precedentul. trecând pe sub ligamentul popliteu oblic. în flexiune. Lig. Descris în felul acesta.4.6. Se insera în partea superioară pe epicondilul lateral al femurului. Lig. .

174. iar în jos cu cea crurală. L i g a m e n t u l î n c r u c i ş a t post e r i o r (Lig. Faţa lui superficială este acoperită de fascia femurală şi de tendoanele ce participă la formarea complexului aponevrotic. De aici se îndreaptă în sus. cu tendonul orizontal al semimembranosului şi cu artera inferomedială a genunchiului. Prin faţa sa profundă vine în raport cu meniscul articular. . Pe partea sa laterală. Acoperă articulaţia ca un manşon. S e insera prin extremitatea inferioară pe aria intercondiliană anterioară a tibiei. pe ariile intercondiliene ale tibiei. R a p o r t u r i l e l i g a m e n t e l o r • î n c r u c i ş a t e î n t r e e l e . . Ambele se desprind de pe • cornul posterior al meniscului lateral. 1) Fascia genunchiului. încrucişat anterior. fibular şi tibial. aceste ligamente se găsesc în realitate în afara articulaţiei.9. cruciata genus). Meniscul lateral. Pe partea anterioară şi pe cea posterioară a acestui ligament se I distinge câte un fascicul. respectiv I p o s t e r i o r (Lig. In partea anterioară. meniscofemorale anterius QtLig. au fost denumite unul anterior şi altul posterior. Lig. iar pe de alta. Lig. Deşi profund situate. Lig. în fosa intercondiliană.4.8. se continuă în sus cu fascia femurală. iar prin cel superior pe faţa intercondiliană a condilului lateral (partea posterioară). au rolul de a asigura stabilitatea articulară în extensiunea genunchiului. Ligamentele încrucişate se ating prin marginile lor I axiale. ID i n cele două feţe pe care le prezintă (anterioară şi posteI rioară) numai cea anterioară este tapetată de sinovială. înainte şi înăuntru. mmeniscofemorale posterius). se alătură ligaI mentului posterior şi după un traiect variabil se confundă • cu el. 135 Fig. pe feţele intercondiliene ale femurului. Tuberozitatea tibiei. Formaţiuni aponevrotice de întărire ale capsulei. I mergând să se insere pe faţa laterală a condilul medial. . Meniscul medial. Ligamentele încrucişate (Ligg. . Are o direcţie oblică în sus. . această fascie este întărită de tractul iliotibial. După situaţia lor. numit „piciorul gâştei" (Pes anserinus). colateral tibial. transvers al genunchiului. .2.3. ligamentul „anterior" este anterior prin inserţia tibială şi „extern" I (lateral) prin cea femurală.10.7. ele apar ca fiind porţiunea cea mai profundă a capsulei şi sunt de fapt formaţiuni extraarticulare. Acest ligament se confundă în partea posterioară cu capsula articulară. Adeseori. pentru a se fixa pe faţa intercondiliană a condilului medial (partea ei anterioară). numit l i g a m e n t m en i s c o . ele rămân izolate (independente). Sunt în număr de două şi se găsesc posterior. cruciatum posterius). înapoi şi în afară. Lig. Totodată.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) îndreptate de la tibie înspre meniscul medial. Ligamentul colateral fibular. Lig.5. . Ligamentele colaterale. Cele două •ligamente prezintă o dublă încrucişare. anterior al capului fibulei. Faţapatclară a femurului. încrucişat posterior. I pe când cea posterioară este extrarticulară şi vine în raport fccorpul adipos posterior al genunchiului. intercondiliene a capsulei.6.f e m u r a l a n t e r i o r . deoarece sunt în afara membranei sinoviale. pe când prin cele marginale dau inserţie capsulei. expansiunea cvadricipitală cu retinaculele patelei şi aripioarele patelei. ligamentele încrucişate sunt părţi îngroşate ale porţiunii invaginate. pe de o parte. Ligg. . încrucişate ale genunchiului (capsula a fost secţionată). dar mai ales după inserţia lor tibială. într-adevăr. . iar cel „posterior" este posterior prin inserţia tibială şi „intern" (medial) prin cea •femurală (formula mnemotehnică AE-PI). L i g a m e n t u l î n c r u c i ş a t anter i o r (Lig. cruciatum anterius). . Se insera. una în sens anteroI posterior şi alta în sens frontal. 1. pe când în cea anterioară este bine individualizat. capsula articulară este întărită de trei formaţiuni aponevrotice care se succed înainte înapoi astfel: fascia genunchiului. Pentru considerentul că ligamentele încrucişate împing stratul sinovial înaintea lor. Se insera pe aria intercodiliană posterioară a tibiei (înapoia inserţiilor meniscurilor).

se îndreaptă în sus. popliteu arcuat. lateral (Retinaculum patellae mediale et Retinaculum patellae laterale). Sinoviala. de o parte sau de cealaltă a tuberozităţii tibiei. M. .15. patelă şi tibie. în cursul dezvoltării ea intră în comunicare cu articulaţia. . Pe acest fund de sac se prind câteva fascicule musculare ce formează muşchiul subcrural sau tensorul sinovialei genunchiului (M. iar pe de alta. mişcările sunt mult diminuate. tapetând stratul fibros. Bursa pretibială.9. Aceste formaţiuni sunt complexe. când el e s t e lezat. deoarece comunică parţial sau în totalitate cu bursa sinoviala subcvadricipitală.2. încrucişat anterior. popliteu cu bursa lui. M. Am văzut că în partea anterioară stratul fibros al capsulei se insera până la 2 cm deasupra marginii superioare a feţei patelare a femurului. Cum în partea anterioară şi posterioară sinoviala descinde direct de la femur pe tibie. . . se insera la nivelul cartilajelor articulare de pe femur. pe condilul femural respectiv (faţa cutanată). . şi inferioară a acestor fibrocartilaje.13. cuprins între ea şi ligamentul patelar înainte. Ele se insera. spre a se fixa pe circumferinţa epifizei proximale tibiale. la fat şi copil există o bursă s u b cvadricipitală independentă. iar aripioarele patelei ar avea rolul unor frâuri. ea se reflectează. de exemplu. cum ar fi. la adult acest fund de sac e cu mult mai mare. Această expansiune este consolidată pe marginile patelei şi ale ligamentului patelar printr-o serie de fibre verticale care constituie două formaţiuni numite retinaculele patelei medial şi. Lig.6.136 2) Expansiunea cvadricipitală.10. se admite că are aceeaşi dispoziţie ca pretutindeni.7. încrucişat posterior. Tendonul m. Chirurgii înţeleg sub numele de „aripioare rotuliene" întreg aparatul fibros situat pe laturile patelei. spre a acoperi suprafaţa osoasă. în acest caz. mai târziu. b) rămâne independent. . Spre a evita confuziile s-a propus ca unele să fie numite „aripioare anatomice". patelei. apoi se reflectă şi tapeteazâ faţa profundă a muşchiului cvadriceps.11. cuprinsă între inserţia stratului fibros şi cartilaj. .3. Lig. expansiunea cvadricipitală. Fiecare retinacul pleacă din tendonul vastului şi de la marginea respectivă a patelei şi se fixează pe circumferinţa condilului tibial subiacent. respectiv. formând bursa sinoviala destinată să favorizeze alunecarea muşchiului cvadriceps. în general. el este formal astfel: sinoviala pleacă de la limita cartilajului de pe marginea superioară a feţei patelare a femurului.) sunt două bandelete fibroase întinse în plan orizontal şi acoperite de expansiunea cvadricipitală. în depresiunea de deasupra feţei patelare şi pe laturile condililor. 3) Aripioarele patelei (neomologate de N. Sinoviala este întreruptă la nivelul meniscurilor articulare. colateral fibular.4. Acest fund de sac permite o alunecare uşoară a tendonului. este o prelungire pe care sinoviala genunchiului o APARATUL LOCOMOTOR ii <0 Fig. pe de o parte. înapoi. între faţa profundă a acestui muşchi şi femur. Lig. trimite sub muşchiul cvadriceps. Retinaculele verticale se pot compara cu nişte şine ce conduc patela. Lig. . Secţiune transversală prin articulaţia genunchiului cu dispoziţia sinovialei şi a burselor. după ce acoperă faţa profundă a stratului fibros. luxaţii ale patelei). ajungând la marginile patelei pe care se insera. popliteu oblic. Capsula. fiind formate din: fascia genunchiului cu piciorul gâştei. Acestea din urmă au un rol important în traumatisme (fracturi. formează aici un fund de sac care reprezintă porţiunea anterioară şi superioară a sinovialei. trebuie să o considerăm ca o singură sinoviala subdivizată în două porţiuni. în mod schematic. ariicularis genus). ea oferă o suprafaţă apreciabilă pentru resorbţia de toxine în infecţii. Lig. semimembranos.A. cu alte cuvinte. . Prin marea ei întindere. 1. Artera poplitee. acoperă faţa anterioară a diafizei pe o întindere de circa 2-6 cm. Articulaţia genunchiului prezintă o sinovială vastă şi complicată. Este o lamă fibroasă ce se desprinde din tendoanele terminale ale muşchiului cvadriceps (mai ales ale vaştilor) trece ca o perdea înaintea articulaţiei genunchiului. pe marginile patelei. B u r s a s u p r a p a t e l a r ă {Bursa suprapatellaris) fundul de sac sau recesul subcvadricipital. colateral tibial.14. ea se insera pe faţa superioară. Corpul adipos anterior. . Lig. pe laturile articulaţiei există două sinoviale: una suprameniscală ce corespunde articulaţiei femuro-meniscale. De aici rezultă că în punctele unde capsula se depărtează de cartilaj.8. 175. şi condilii femurali. După cum vedem. în mod obişnuit. Tot el apără tendonul de uzură în timpul mişcărilor mai întinse ale patelei (6 c i n de la flexiune la extensiune).12. . şi alta inframeniscală ce corespunde articulaţiei menisco-tibiale. . Raporturile acestui fund de sac cu sinoviala se prezintă în două feluri: a) fundul de sac comunică cu sinoviala. retinaculele verticale şi aripioarele orizontale. Ligamentul transvers al genunchiului. . Lig. . biceps femural. adică.5. Sinovila articulaţiei genunchiului prezintă câteva detalii importante. iar celelalte „aripioare chirurgicale". Sinoviala. .

15. încrucişat anterior. N. Bursa suprapatelară. 1. Fibula. Sinovială acoperă corpul adipos anterior şi apoi formează trei cute. Fascia genunchiului. Pe o secţiune sagitală. . . altul sub mensical. •5. Tendonul muşchiului gracilis. . 176. Tot în afara articulaţiei rămâne şi eminenţa intercondiliană a tibiei. . încrucişat posterior.13. Lig. patelei. M.17. Plică sinovială infrapatelară împreună cu ligamentele încrucişate formează un sept. acest corp adipos apare ca un triunghi cu baza la ligamentul patelar şi cu vârful în spaţiul intercondilian. înapoia ligamentelor încrucişate. Sinovială articulaţiei genunchiului injectată cu ser (văzută lateral). Aripa patelară medială. M. înaintea ligamentelor încrucişate.10. plică sinovială infrapatelară {Plică synovialis infrapatellaris) care merge înapoi şi se fixează pe ligamentul încrucişat anterior. în partea anterioară a articulaţiei se găseşte o masă grăsoasă dispusă ca un colţ între condilii femurali şi platoul tibial. se reflectă înăuntru pe laturile ligamentelor încrucişate. Fiecare jumătate este subdivizată în două etaje. Lig. De la vârful corpului adipos porneşte o cută mediană. colateral fibular. al secţiunii). Lig. croitor. . M. colateral tibial. Secţiune transversală prin articulaţia genunchiului (segmentul inf. delimitat în jos de plicele alare.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) 137 R a p o r t u r i l e dintre sinovială şi ligamentele încrucişate: Sinovială pleacă de pe partea posterioară a capsulei. De pe ea se desprind plicele alare {Plicae alares) una în dreapta alta în stânga.8. 177. ci le aplică unul pe celălalt şi că ele sunt în realitate în afara sinovialei şi a cavităţii articulare.3.6. .Lig. liberă în cavitatea articulară. •9.6. colateral fibular. patelei. biceps femural. formând două foiţe cu direcţie sagitală: una pe partea medială. Acestor patru compartimente li se adaugă un al cincilea.12. Corp adipos anterior. .19. . .2. •18. între ea Fig. unul supra meniscal. gastrocnemian. Lig. . Tendonul muşchiului semimembranos. ea poartă numele de corpul adipos infrapatelar {Corpus adiposum infrapatellare).3. M. -14. care împarte articulaţia în două jumătăţi. De aici vedem că sinovială nu se interpune între aceste ligamente. . care se fixează pe marginile laterale corespunzătoare ale patelei. •11. popliteu. 13 H . Epicondilul lateral.4. • 7 . M. . Lig. 5. Tendonul m. cele două foiţe se unesc restabilind continuitatea sinovială. tibial.4. gastrocnemian. Patela. Lig.2. . Meniscul medial. plantar. . • 20. •16. . . Meniscul lateral. N. 20 13 Fig. iar cealaltă pe partea laterală a acestor ligamente. peronier comun. deci mapoia sinovialei. Corpurile (masele) adipoase ale genunchiului.

Curbura condililor femurali. urmată . de ţesut celular şi de piele. Ea se execută în jurul unui ax transversal care trece prin condilii femurali. semimebranosî). Demonstrarea mişcării de flexiune la nivelul articulaţiei genunchiului. Dacă în analiza mişcării de flexiune se admite deplasarea femurului pe tibie. variabilă. pe laturi. Acestea sunt impuse de forma suprafeţelor articulare ale condililor femurali. Pe lângă acestea sunt încă posibile mişcări secundare. unul pe altul. în această articulaţie se mai pot produce şi mişcări de înclinare marginală. medială şi laterală. Ele prezintă mai multe raze de curbură ale căror dimensiuni descresc dinainte înapoi.2. există o altă masă grăsoasă numită corpul adipos posterior al genunchiului. 2) a deplasării femurului pe tibie. Deşi foarte reduse ca amplitudine. Le vom analiza pe rând. Bursele pretibiale. De aceea propagarea osteomielitei la articulaţie este posibilă prin partea anterioară şi posterioara (mai puţin pe laturi). sinoviala mai prezintă o mulţime de apendici sau ciucuri care au rolul de a umple spaţiile ce s-ar forma în interiorul articulaţiei prin diferitele mişcări. Cartilajul de conjugare al extremităţii superioare a tibiei nu are nici un raport cu sinoviala. 2) Bursa subfascială prepatelară (Bursa subfascialis praepatellaris) se găseşte între fascie şi tendonul muşchiului cvadriceps (inconstantă). APARATUL LOCOMOTOR Fig. această mişcare se execută în jurul mai multor axe. în flexiune corpul adipos anterior ocupă spaţiul cuprins între condili şi platoul tibial. care este spiroidală. Pentru uniformitate le vom descrie într-un capitol separat. de fiecare parte a tendonului patelei. inconstantă. de rotaţie medială şi laterală. De fapt. tot în ţesutul celular subcutanat. răspunde planurilor regiunii poplitee şi diferitelor organe care se găsesc în această regiune.3. va prezenta doua mişcări principale: 1) flexiunea. 1. . se constată că această mişcare implică la începutul ei o mişcare mai redusă de învârtire. între el şi patelă. înainte şi pe laturi. raporturile acestuia cu sinoviala sunt mai îndepărtate. în ţesutul celular subcutanat. 1) Bursa subcutanată infrapatelară (Bursa subcutanea infrapatellaris) se găseşte înaintea tendonului patelei. în număr de trei: două superficiale şi una profundă. ca două perniţe. 1) Flexiunea este mişcarea prin care gamba se apropie de faţa posterioara a coapsei. Cartilajul articular. fiind o articulaţie cu un singur ax (grad de libertate). Condil femural. 3) a deplasării simultane a ambelor oase. 178. în mişcarea de flexiune a genunchiului trebuie luate în consideraţie trei eventualităţi: 1) a deplasării tibiei pe femur. înapoi. Bursele sinoviale ale genunchiului Bursele prepatelare: 1) Bursa subcutanată prepatelară (Bursa subcutanea praepatellaris) situată între piele şi fascia genunchiului. . 179. 3) Bursa infrapatelară profundă (Bursa infrapatellaris profunda) se află între ligamentul patelei şi tibie.b. articulaţia este acoperită de planurile fibroase descrise anterior. gastrocnemii medialis) şi alta sub muşchiul semimembranos {Bursa m.reprezintă desfăşurarea curburii condiliene. De obicei. Prelungirile s i n o v i a l e i . a. toate trei comunică cu cavitatea sinoviala. d b b' Fig. Raporturile dintre sinoviala şi cartilajele de conjugare ale extremităţilor osoase. Faţa patelară. MIŞCĂRILE ARTICULAŢIEI GENUNCHIULUI Articulaţia femuropatelotibială. 2) extensiunea. Ambele corpuri adipoase sunt nişte formaţiuni de umplutură. î n afară de bursa suprapatelară sinoviala trimite în partea posterioară prelungiri analoge: una sub muşchiul popliteu (Recessus subpopliteus) una sub capul medial al muşchiului gastrocnemian {Bursa subtendinea m.138 şi ligamentele posterioare. 3) Bursa subtendinoasă prepatelară (Bursa subtendinea praepatellaris) este aşezată sub tendonul terminal al cvadricepsului. Raporturile articulaţiei. în extensiune el este împins înainte formând o proeminenţă bilobată. în plus. . Cartilajul de conjugare al femurului prezintă raporturi intime cu sinoviala înainte şi înapoi. 2) Bursa subcutanată a tuberozităţii tibiei (Bursa subcutanea tuberositatis tibiae) este situată la nivelul tuberozităţii tibiei.

Ea este executată în jurul unui ax vertical care trece prin centrul eminenţei intercondiliene tibiale. mişcărilor de flexiune . Aceasta din urmă este mai întinsă. Mişcării de extensiune i se asociază o mişcare de rotaţie externă. Ligamentul patelei. ligamentele încrucişate se întind. Se asociază. în sensul că punctul tibial (b) ajungând în (b) parcurge o distanţă mai mică decât punctul femural (a) care. după cum am văzut. apropiindu-se prin extremităţile lor anterioare. In flexiune. meniscul lateral se deplasează dinainte-înapoi şi din afară-înăuntru. mai scurtă. foarte puţin. în . adică de îndepărtare a feţei posterioare a gambei de faţa corespunzătoare a coapsei. în producerea rotaţiei înăuntru intervin: muşchiul semimembranos. semitendinosul. mai alungită şi cavitatea tibială. Se apreciază că mişcările de flexiune până la 70° sunt mişcări „pure". ligamentul încrucişat posterior este întins. iar cel colateral tibial. Aceste fenomene. Limitarea mişcării de flexiune este realizată de întâlI nirea feţei posterioare a gambei cu cea similară a coapsei. Ele sunt limitate de ligamentele colaterale şi de cele încrucişate. suferind leziuni. în mişcarea de rotaţie în afară a gambei. unul pe condilul femural (superior) şi altul pe cel tibial (inferior). atât în mişcarea de flexiune cât şi în cea de extensiune. aceste repere îşi pierd simetria. In extensiune. în rotaţia internă. meniscul medial alunecă dinapoi-înainte şi dinăuntru-în afară. croitorul şi tensorul fasciei lata. Articulaţia femurotibială lucrează după principiul unei pârghii de gradul III. 4) înclinarea laterală şi medială. în extensiunea maximă. ajutat de tensorul fasciei lata. 2) Mişcarea de extensiune este opusă flexiunii. Mişic a r e a de extensiune se petrece în articulaţia meniscotibială. parcurge o distanţă cu mult mai mare. Flexiunea gambei la omul viu poate atinge un unghi de 130°. limitarea extensiunii intervin: ligamentele posterioare ale 139 genunchiului şi ligamentul încrucişat anterior. ajungând în (a'). în momentul în care începe flexiunea. Principalii muşchi care produc flexiunea în articulaţia I genunchiului sunt: bicepsul femural.5 cm). Muşchii care produc rotaţia în afară sunt: bicepsul femural şi capul medial al gastrocnemianului. rupturi sau fisuri. muşchiul cvadriceps femural se află întins la maximum şi el poate fi considerat ca un factor frenator activ al mişcării de flexiune. Meniscurile sau fibrocartilajele intraarticulare. în mod pasiv. Ea se execută în jurul aceluiaşi ax transversal ca şi flexiunea. S-a pornit de la poziţia de repaus în extensiune şi au fixat două repere osoase simetrice. Dintre aceste două grupe de muşchi. Consecinţa acestei deplasări este distensia puternică a meniscului. raza descreşte ajungând până la maximum 16-17 mm. Este formaţiunea ce realizează legătura dintre tibie şi patelă şi care include acest os considerat ca un os sesamoid sau ca un „olecran" detaşat din extremitatea inferioară a femurului. în mod secundar. de învârtire. până ce ajunge în contact cu coapsa. au fost demonstrate printr-o experienţă. De la amplitudinea de 70° mai departe. în această mişcare. gamba poate fi flectată şi mai mult. meniscurile sunt deplasate invers. mai intervin: gastrocnemianul. Extensiunea maximă poate ajunge până la 180°. urmat de altul de alunecare care are drept s c o p aducerea axului longitudinal al gambei exact în prelungirea axului longitudinal al coapsei.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) de alta mai amplă. alunecă pe condilii femurali. Sensul rotaţiei poate fi înăuntru sau în afară. Mişcarea de extensie este produsă în primul rând de muşchiul cvadriceps. Este mişcarea de răsucire a gambei pe coapsă sau a coapsei pe gambă. în rotaţia înăuntru. ligamentul colateral fibular se relaxează total. gracilisul. coborând în flexiunea genunchiului şi ridicându-se în extensiune. atât în sens lateral cât şi în sens medial. Pentru o mai bună înţelegere a biomecanicii articulaţiei genunchiului este necesar să amintim rolul altor elemente anatomice (în detaliu). în rotaţia în afară. Un alt factor care explică întinderea mai mare a mişcării de alunecare este cel amintit: forma spiroidă a condilului femural care în partea anterioară prezintă o rază de curbură de circa 45 mm. 3) Rotaţia. în efectuarea extensiunii se deosebesc. în acest moment. iar în partea posterioară. iar cele laterale se întind. vârful piciorului se apropie de linia mediană (adducţie). curând după declanşarea mişcării. Din această poziţie se imprimă gambei mişcări oscilatorii pendulare. rotatorii înăuntru sunt mai puternici decât rotatorii în afară. . apropiindu-se între ele prin extremităţile lor posterioare. extremitatea sa posterioară este împinsă înapoi de către condilul femural respectiv. de alunecare. Executarea mişcării de rotaţie poate avea loc numai când gamba este flectată şi când ligamentele colaterale se relaxează. Mişcarea de flexiune se produce în articulaţia femuromeniscală. meniscurile sunt împinse dinainte-înapoi. Aceste mişcări sunt de amplitudine foarte redusă (2-2. Deşi meniscurile articulare urmăresc cu mare fidelitate direcţia pe care le-o impune condilii prin forţa lor de presiune. datorită disproporţiei existente între suprafaţa condiliană femurală.extensiune. semimembranosul şi semitendinosul. Au o mare importanţă în dinamica articulaţiei. Patela. Este o mişcare pasivă care se execută în felul următor: se fixează coapsa. adică dinapoiînainte. găsindu-se în acea parte a platoului care suportă presiunea condililor femurali. iar gamba este dusă în semiflexiune. în sensul că ele se deplasează întotdeauna deodată cu platoul tibial. popliteul şi gracilisul. de învârtire şi alunecare din cursul mişcării de flexiune. croitorul şi în mod secundar. aceste mişcări se combină cu o mişcare de rotaţie internă a gambei şi de aceea ele sunt denumite mişcări „terminale". aceleaşi momente: unul iniţial. în acelaşi timp. în rotaţia înăuntru (5-10°) dimpotrivă. prin învârtire şi alunecare. de asemenea. De reţinut faptul că meniscul lateral este mai rezistent şi mai mobil şi de aceea deplasările lui sunt mai întinse. fiind acţionată de un tendon puternic şi inextensibil. în mişcarea de rotaţie în afară (aproximativ 40°) ligamentele încrucişate se relaxează. se întâmplă uneori ca unul sau chiar ambele meniscuri să fie prinse sub condili. el se deplasează lateral (abducţie). adică necombinate cu vreo altfel de mişcare. iar cele laterale se relaxează.

între diafizele celor două oase se găseşte un spaţiu ocupat de membrana interosoasă crurală.2. b) când flexiunea atinge 45°. acoperă condilii femurali ajungând astfel în contact cu tibia. tensiunea acestor ligamente nu este uniformă. ligamentul se relaxează permiţând accentuarea extensiunii anterioare. Cele două suprafeţe articulare sunt acoperite de cartilaj hialin. pe când ligamentele colaterale servesc pentru menţinerea solidităţii articulaţiei în extensiune. 2) L i g a m e n t u l p o s t e r i o r a l c a p u l u i f i b u l e i (Lig. După câte se cunoaşte. Membrana itnerosoasâ. flexiunea depăşeşte 60°. ARTICULAŢIA TIBIOFIBULARĂ Fig. Ligamentele care întăresc această capsulă sunt: 1) L i g a m e n t u l a n t e r i o r a l cap u l u i f i b u l e i (Lig.5. fiind orientat dinspre partea posterioară a capului fibulei înspre partea posterioară a condilului lateral al tibiei. în flexiunea maximă. Studiile de biomecanica a articulaţiei genunchiului au mai arătat că dispoziţia ligamentelor încrucişate constituie unul din factorii care explică combinarea „mişcărilor terminale" ale genunchiului cu mişcări de rotaţie. Ligamentele articulaţiilor tibiofibulare. Unii autori sunt de părere că. în aceste mişcări. plană. Lig. patela părăseşte spaţiul intercondilian. . Lig. de asemenea. situată pe partea posterioară a condilului lateral.4. anterior al capului fibulei. patela ajunge în raport cu condilii prin treimea sa medie. îndeosebi pe terenuri accidentate. Fibula. patela vine în raport cu condilii numai prin treimea sa inferioară. Este acoperit de tendonul muşchiului popliteu. la sfârşitul unei mişcări de extensiune „pură" ligamentul încrucişat anterior este întins. 1. Ea se insera pe marginile suprafeţelor articulare. în aceste situaţii. sinovial. Sunt reprezentate printr-o capsulă şi două ligamente. în sfârşit. rezultatul ce se obţine este o compromitere a solidităţii acesteia.3. . pe epifiza ei superioară o suprafaţă asemănătoare. Ligamentele încrucişate. 180. Tibia. cele inferioare printro sindesmoză. patela ajunge în raport cu condilii prin treimea sa superioară. Poziţia ligamentelor încrucişate în mişcările de flexiune şi extensiune este o problemă controversată. El are o direcţie aproape orizontali fiind întins de la condilul lateral al tibiei la partea anterioară a capului fibulei. capitisfibulae posteriusi este mai puţin rezistent decât precedentul. Aceste mişcări zise „terminale" care însoţesc în acest caz extensiunea maximă conferă o mai mare siguranţă locomoţiei. . Mijloacele de unire. fibros şi altul intern. Capsula articulară este formată dintr-un strat extern. c) când. Această extensiune poate fi accentuată dacă femurul execută o mişcare de rotaţie înăuntru sau tibia o rotaţie în afară. . în prezentarea dinamică a raporturilor dintre patelă şi condilii femurali se impun următoarele precizări: a) la începutul mişcării de flexiune. între tibie şi condili se interpune corpul adipos infrapatelar. ele formează o articulaţie plana. tibiofibular anterior. Dacă se secţionează ligamentele încrucişate când articulaţia se află în poziţie de flexiune. capitis f i b u l a e antehus) este foarte rezistent. De aici s-a dedus în mod logic că ligamentele încrucişate sunt elemente ce asigură soliditatea articulaţiei în flexiune. . în ambele ligamente încrucişate (anterior şi posterior) ar exista porţiuni întinse şi porţiuni relaxate. Secţionarea aceloraşi ligamente în poziţia de extensiune a articulaţiei nu este urmată de nici un prejudiciu. deoarece articulaţia devine foarte mobilă „balanţă". Fiind aproape plane. De fapt. Fibula prezintă.140 baza patelei ajunge în scobitura intercondiliană de care este despărţită doar prin bursa suprapatelară. APARATUL LOCOMOTOR •---• -ÂIÎÎ ARTICULAŢIILE TIBIOFIBULARE Oasele gambei sunt unite prin epifizele lor: cele superioare printr-o articulaţie sinovială. El are o direcţi! oblică. (Articulatio tibiofibularis) Suprafeţele articulare. De partea tibiei există o feţişoară rotunjită.

Lig.3. Lig. tibiofibular posterior. calcaneocuboidian dorsal. Ligamentele piciorului drept văzute din partea laterală. Mijloacele de unire sunt: l i g a m e n t u l t iiofibular a n t e r i o r (Lig.9. Mişcările: în sindesmoza tibio-fibulară se produc mişcări de foarte mică întindere. Fig.) se continuă în sus cu membrana interosoasă crurală. El este format din fascicule scurte. . . Articulaţia talocrurală (văzută posterior). -12. metatarsiene dorsale. talofibular posterior.6.2.9. calcaneonavicular dorsal. bifurcat. Lig. talonavicular dorsal. Lig. -10. Acest ligament trece dincolo de marginile oaselor şi formează o parte din suprafaţa articulară pentru talus. Lig. 1. Ligamentul lung plantar. . Lig. . . calcaneofibular. Partea calcaneocuboidiană a lig. . sindesmoza a devenit articulaţie plană (Articulatio tibiofibularis). L i g a m e n t u l i n t e r o s o s (neomologat de N. Ele se reduc la simple apropieri şi îndepărtări ale tibiei de fibulă. Lig. . în aceste cazuri. Ligg. Pe fibulă. Porţiunea sa profundă şi inferioară formează ligamentul transvers inferior. Faţa superioară a talusului. talocalcanean lateral. De remarcat că aceste mişcări nu se datorează intervenţiei unor muşchi. Fibula. Lig. o feţişoară triunghiulară uşor concavă.13. Pe tibie găsim incizura bulară. ci conformaţiei speciale a SINDESMOZA TIBIOFIBULARĂ [Syndesmosis tibiofibularis) Suprafeţele articulare. Mişcări. -11. Lig. talofibular anterior. în unele cazuri. 182. Fasciculul tibiocalcanean al lig. lăsând un spaţiu ce va fi ocupat i ligamente.3. . • 8. rientată oblic de la marginea anterioară a feţişoarei biale la marginea corespunzătoare a maleolei fibulare. tibiofibulare nierius). Are o dispoziţie obişnuită. care trec între feţele învecinate ale tibiei şi fibulei. Mai rar comunică cu sinoviala articulaţiei genunhiului (prin intermediul bursei muşchiului popliteu).6. Tuberozitatea calcaneană. bifurcat. talotibial posterior.8. dar mai rezistent decât precedentul. . Lig. Se produc mai ales în cursul executării mişcării de flexiune dorsală a piciorului. tibiofibulare posterius).2.4. Maleola tibială. Partea calcaneonaviculară a lig. tarsometatarsiene dorsale. partea posterioară a maleolei fibulare. Lig. faţa medială a maleolei laterale. . Este mai scurt. 181. . .5.4. . tibiofibular anterior. Sinoviala acesteia îi trimite un diverticul. ligamentul t i b i o f i b u l a r pose r i o r (Lig. Acesta se întinde de la marginea superioară a fosei maleolare a fibulei până la marginea posterioară a maleolei mediale (tibiale). Ele vin în contact ai prin marginile lor. în această articulaţie se produc mişcări limiate de alunecare. Lig.5. Sinoviala. . fiind de obicei indepenntă. porţiunile distale ale suprafeţelor articulare de pe tibie şi fibulă sunt acoperite de cartilaj şi mărginesc între ele o fisură ce comunică cu articulaţia talocrurală. se află o feţişoară sau uşor concavă. puternice. talocalcanean interosos. medial. Are aspectul unei panglici fibroase patrulatere. Acesta se seră pe marginea posterioară a feţişoarei tibiale şi pe .ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) 141 Fig. . Este considerat ca principala legătură între extremităţile inferioare ale oaselor.7. Suprafeţele articulare sunt erite cu un strat fin de periost. Ligg. calcaneofibular. Membrana interosoasă. 1. Ea tapetează prafaţa interioară a capsulei. .7.A.10. .

183. ARTICULAŢIILE PICIORULUI (Articulationes pedis) în capitolul de faţă vom studia articulaţiile oaselor care formează piciorul.142 trohleei talusului care este mai lată în partea anterioară decât în cea posterioară. Suprafeţele articulare sunt acoperite cu un strat de cartilaj hialin.flexiune dorsală. La picior ca şi la mână putem distinge două mari articulaţii: o articulaţie superioară. din punct de vedere anatomic. Membrana interosoasă.4. 4. Este o trohleartroză sau ginglim. Când piciorul se flectează plantar oasele gambiere se apropie. Tendonul muşchiului peronier lung. Tibia. -12. talofibularanterior. . Articulaţia talocrurală este legată de mişcarea de flexiune plantară . . Aceste articulaţii sunt multiple şi diferit concepute. . talotarsală. Fig. Sinoviala talocrurală injectată cu seu. şi una inferioară. La formarea acesteia iau parte faţa articulară inferioară a tibiei. Ea se insera pe marginile interosoase ale celor două oase şi serveşte ca suport pentru inserţii musculare. este o formaţiune fibroasă. formată de extremităţile inferioare ale tibiei şi fibulei. în partea superioară şi cele două feţe articulare ale maleolelor medială şi laterală. . rezistentă care închide spaţiul dintre tibie şi fibulă şi desparte muşchii anteriori ai gambei de cei posteriori. trohleea talusului pătrunde cu partea sa mai lărgită între cele două oase gambiere pe care le îndepărtează determinând întinderea ligamentelor. Mijloacele de unire sunt reprezentate de o capsulă articulară întărită pe laturi de două ligamente puternice. Lig. -13. prin care trec vasele tibiale anterioare. Noi. Sinoviala talocrurală injectată. Aceasta din urmă este subdivizată în mai multe articulaţii secundare. Este constituită din fascicule fibroase. le împărţim astfel: 1. Membrana interosoasă crurală {Membrana interossea cruris). Tendonul caleanean. Lig. Articulaţiile intermetatarsiene. Articulaţia talocrurală sau a gâtului piciorului.11. De partea gambei există o formaţiune comparabilă cu o scoabă. Suprafeţele articulare. .supinaţie.8. păstrând punctul de vedere anatomic. talofibular posterior. 2. după cum sunt privite. . ale piciorului. talocrurală.2. Articulaţia talocrurală dreapta (văzută lateral). deoarece porţiunea mai îngustă a talusului ocupă locul dintre tibie şi fibulă. .7.9. Articulaţiile intertarsiene. . oblic descendente de la tibie la fibulă. care îşi oferă trohleea prelungită pe^ laturi de cele două feţişoare maleolare (medială şi laterală).10. Bursa tendonului calcanean. cea talotarsală de mişcarea de pronaţie .3. . . Tendonul muşchiului peronier scurt. Suprafaţa tarsiană a articulaţiei este reprezentată de faţa superioară a talusului. tibiofibular anterior. .6. Trohleea talusului este mai largă în partea anterioară decât în cea posterioară. Lig. pe cele două laturi. ARTICULAŢIA TALOCRURALĂ (Articulatio talocruralis) La formarea acestei articulaţii participă oasele gambei împreună cu talusul. funcţional sau chirurgical. 1. în partea inferioară găsim o deschidere îngustă pentru trecerea ramurii perforante a arterei fibulare. Lig. APARATUL LOCOMOTOR 3. calcaneofibular. în partea superioară ea prezintă un orificiu mare.5. Când piciorul se flectează dorsal. Articulaţiile tarsometatarsiene. Fibulă.

5. Fibrele anterioare ale acestui fascicul trec în ligamentul calcaneonavicular plantar. dcaneofibulare) se insera pe vârful maleolei laterale.8.3. Lig.4. ligamentul talofîbular posterior. Suprafaţa articulară a maleolei tibiale. . ter-se pe faţa laterală a calcaneului.2. Stratul fibros al acesteia se insera la periferia cartilajului articular. este acoperit de tendoanele muşchilor peronieri şi pare îngropat în grosimea capsulei. Ligamentul colateral medial este gros şi are fibrele dispuse în două planuri: unul superficial. El se insera pe foseta de pe maleola laterală. I. . navicular). denumite în raport cu situaţia lor: ligamentul talofîbular anterior. pe de o parte. . Ligamentul colateral medial este mai puternic. l. ligamentul calcaneofîbular.6. . deltoideum). terminându-se pe tuberculul lateral al procesului posterior al talusului. Fig. Trohleea talusului.Lig. cele două maleole rămân extraarticulare. Fasciculul mijlociu sau ligamentul calcaneofibular {Lig. Suprafaţa articulară inferioară a tibiei. 185.7.6. Fasciculul posterior sau talofibular posterior {Lig. 184. tibiocalcanean. . tibiotalar anterior. L i g a m e n t u l c o l a t e r a l later a 1 radiază de la maleola laterală la oasele tarsiene învecinate şi este constituit din fibre grupate în trei fascicule distincte.5. Faţa maleolară laterală a talusului. Fasciculul anterior sau ligamentul talofibular anterior (Lig. -4. Fasc. Fasciculul tibiotalar anterior (Pars tibiotalaris anterior) este format din fibre scurte ce se întind de la marginea anterioară şi vârful maleolei mediale la colul talusului (faţa medială). Lig. Lig. El participă la formarea culiselor acestor tendoane şi acoperă ligamentul talocalcanean lateral. iar pe de alta. de la acest nivel se îndreaptă orizontal înapoi şi medial.2. tibiocalcanean şi tibiotalar posterior. Capsula este subţire şi foarte strânsă pe laturi. talofibulare anterius) se întinde de la marginea anterioară a maleolei laterale la faţa laterală a colului talusului. . Fasciculul tibionavicular (Pars tibionavicularis) este constituit din fibre ce pornesc de pe marginea anterioară şi vârful maleolei şi se insera cu celălalt capăt pe faţa dorsală şi medială a osului navicular şi pe ligamentul calcaneonavicular plantar. Tendoanele muşchilor extensori aderă intim de capsulă şi în acest fel o feresc de a fi prinsă între oase în timpul mişcărilor. Lig. . calcaneu. Stratul . mediale sau Lig. calcaneocuboidian plantar. tibiotalar posterior. Faţa superfî- cială a ligamentului este acoperită de tendoanele muşchilor peronieri. tibio-navicular. este mult mai laxă. Ia naştere pe marginile şi pe vârful maleolei mediale şi de acolo se răspândeşte la oasele tarsiene (talus. I se descriu patru fascicule: tibiotalar anterior. de forma unei lame triunghiulare şi de aceea se mai numeşte şi ligament deltoidian (Lig. Faţa maleolară medială a talusului. Suprafaţa articulară maleolară a fibulei.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) 143 Fig. talofibulare posterius) este pe faţa posterioară a articulaţiei. Lig. de aici fibrele lui se îndreaptă oblic înapoi şi în jos. . Lig. tibiofibular posterior. Fasciculul tibiotalar posterior (Pars tibiotalaris posterior) se insera înapoia vârfului maleolei mediale. talofibular posterior. tibiotalar posterior. Lig. calcaneonavicular plantar.9. altul profund. Acest fascicul a r e o situaţie profundă. dar rezistentă I în partea anterioară şi posterioară. Articulaţia talocrurală (capsula deschisă anterior). C a p s u l a a r t i c u l a r ă .3. tibionavicular. . pe faţa medială a talusului (în porţiunea cea mai posterioară). Ligamentele articulaţiilor piciorului drept (văzute medial). . Fasiculul tibiocalcanean (Pars tibiocalcaned) se insera în sus pe vârful maleolei iar în jos pe Sustentaculum tali. . .

Cele două suprafeţe articulare sunt acoperite de cartilaj hialin. de asemenea.6.4. talocalcaneum interosseum).9. Stratul intern al capsulei articulare (sinoviala) prezintă dispoziţia obişnuită: tapetează faţa profundă a stratului fibros. tendoanele flexorilor degetelor şi cei doi peronieri. Ea uneşte talasul şi calcaneul prin intermediul feţişoarelor lor articulare posterioare. atât prin rezistenţa sa. 1. sub feţişoara articulară. Talusul. calcaneonavicular plantar.7. două intercuneene şi cuneocuboidiană. Lig. în cazurilî de torsiuni ale piciorului. el are rolul de a interveni p e n t n frânarea exagerării acestora. între tendoanele muşchilor flexori se află mănunchiul vasculo-nervos tibial posterior. Stratul profund este format din fibre scurte. rezistente. un diverticul cu oarecare importanţă în chirurgie. feţişoara calcaneanâ posterioară concavă (segment de cilindru gol). care se insera în sus pe vârful maleolei mediale. articulaţia prezintă raporturi cu tendoanele muşchilor extensori ai degetelor şi cu mănunchiul vasculo-nervos tibial anterior. Suprafeţele articulare. în desfăşurarea ei formează două funduri de sac: unul anterior şi altul posterior. Oasele cuneiforme. Acoperit în cea mai mare parte de stratul superficial. Mişcările articulaţiei talocrurale se vor trata împreună cu cele ale piciorului. spre a se termina la limita cartilajului hialin. Articulaţia subtalară. că această sinoviala trimite uneori în partea superioară. apoi se reflectă la locul de inserţie al acestuia. înainte. între oasele gambei. pe <M cel anterior articulaţiei talocalcaneonaviculare. deltoidian. Ligamentele. cât şi prin rolui sau funcţional. Este cel mai important dintre ligamentele acestei articulaţii. Pe un plan şi mai posterior se găseşte tendonul calcanean. . Secţiune transversală prin articulaţiile piciorului. Plănui posterior aparţine articulaţiei de care ne ocupăm. cuboidonaviculară. favorizând locomoţia.5. Se mai numeşte şi talocalcaneană posterioară Fig. Amintim. Pe faţaposterioară vine în raport cu muşchiul tibial posterior. calcaneocuboidiană.2. 1 ) L i g a m e n t u l t a l o c a l c a n e a n i n t e r o s o s (Lig. Poate fi considerată o trohoidă. C a p s u 1 a se insera la periferia suprafeţelor articulare. ARTICULAŢIA SUBTALARĂ {Articulaţie* subtalaris) (Articulatio talo-calcanea). Ea este formată dintr-un strat extern fibros şi dintr-un strat intern sinovial. . Raporturi. . ligamente interosos asigură articulaţiei un grad apreciabilii soliditate şi elasticitate. Ultimele patru sunt destul de simple. Calcaneu. 186. . .8. cuneonaviculară. De partea calcaneului exista feţişoara talară posterioară convexă (segment de cilindru plin). Pe deasupra tuturor e .3. talocalcaneonaviculară. prezentând suprafeţe articulare mai variate şi un aparat ligamentar mai complicat. . ARTICULAŢIILE INTERTARSIENE {Articulationes intertarseae) Cele şapte oase care compun tarsul realizează între ele următoarele opt articulaţii: subtalară. superficial este format din fasciculul tibiotalar anterior. Osul navicular. Mijloacele de unire sunt reprezentate de o capsulaşi trei ligamente. Sinoviala. Este format du două planuri: unul posterior şi altul anterior.144 APARATUL LOCOMOTOR acestora trece retinaculul extensorilor. iar de partea talusului. Primele trei articulaţii au o structură mai complexă. iar în jos pe faţa medială a talusului. Cuboidul. . el apare doar în partea posterioară sub forma fasciculului tibiotalar posterior. Linia articulară corespunde unui plan orizontal care începe în partea laterală de la maleola peronieră la 2 cm deasupra vârfului acesteia şi se termină în partea medială la 1 cm deasupra vârfului maleolei tibiale. Prin aceasta. Lig. . tibionavicular şi tibiocalcanean. El ocupă Sinus tarsi şi separă articulaţia subtalară de cea talocalcaneonaviculară. Lig. talocalcanean interosos.

cdcaneonaviculareplantare). . pe talus există trei feţişoare articulare ce se continuă între ele. Lig. Suprafeţele articulare sunt reprezentate printr-un cap şi ocavitate de recepţie. Capul aparţine talusului. Fasc. 1. între Sustentaculum tali şi navicular rămâne un spaţiu triunghiular. 7. talocalcaneum laterale). Nu comunică cu articulaţiile învecinate. Chirurgii. tibiofîbular anterior. -11. Pe faţa lui superioară (dorsală) se dezvoltă un fibrocartilaj denumit navicular. . . rezistent. din punct de vedere al dezarticulărilor. Este unul dintre cele mai importante ligamente ale piciorului. Osul navicular prezintă pentru articulaţie faţa lui posterioară. Are o direcţie paralelă cu aceea a ligamentului calcaneofibular. C a p s u 1 a. Cavitat e a este formată de calcaneu şi osul navicular unite între de printr-un ligament puternic. calcaneofibular. Este formată dintr-un strat extern fibros şi dintrun strat intern sinovial. Ligamentul calcaneonavicular plantar este gros.. Lig. talocalcaneum interosseum) a fost descris la articulaţia subtalară. 3)Ligamentul taloc alcanean m e d i a l (Lig. Mijloacele de unire.6.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) 145 Fig. Faţa articulară mijlocie a calcaneului.3. L i g a m e n t u l b i f u r c a t sau î n Y (Lig. iar bolta plantară se reduce treptat putând chiar să dispară (piciorul plat). iar calcaneul două feţişoare articulare.12. Pe sub faţa plantară a ligamentului calcaneonavicular trec tendoanele muşchilor tibial posterior şi cele ale flexorilor degetelor. Prin aceasta greutatea corpului este transmisă ligamentului şi prin el bolţii plantare. Articulaţia talocalcaneonaviculară (talusul a fost extras). Tuberozitatea metatarsianului V. ARTICULAŢIA TALOCALCANEONAVICULARĂ {Articulatio talocalcaneonavicularis) Este o articulaţie sferoidală. una situată pe faţa anterioară a osului ( f a ţ a articulară naviculară sau capul talusului) şi celelalte d o u ă pe faţa inferioară a sa (feţele articulare calcaneene anterioară şi mijlocie). sub care este situat. Faţa artic. Se insera pe marginea suprafeţelor articulare.5. 187. care contribuie în mod activ la susţinerea capului talusului. grupează sub numele de „articulaţie subastragaliană".8.2.9. . Lig. format din ţesut fibros. Ligg. -10. articulaţia subtalară anatomică şi partea posterioară a articulaţiei talocalcaneonaviculare. posterioară a calcaneului. Faţa articulară anterioară a calcaneului.4. tibionavicular al ligamentului medial. . 2 ) L i g a m e n t u l t a l o c a l c a n e a n l a t e r a l (Lig. . bifurcat. Denumirea de mai sus se justifică prin faptul . Rolul acestuia în formarea cavităţii de recepţie devine foarte evident pe o piesă de la care s-a extras talusul. De notat că acestei articulaţii îi aparţine numai planul său anterior. numiţi i g a m e n t ui c a l c a n e o n a v i c u l a r p l a n t a r(Lig. L i g a m e n t u l t a l o c a l c a n e a n i n t e r o s o s (Lig. dorsale. anterioară şi mijlocie de pe faţa sa superioară. bifurcatum) este denumit de chirurgi „cheia articulaţiei lui Chopart". L i g a m e n t u l c a l c a n e o n a v i c u l a r p l a n t a r a fost descris mai sus. . Fibrocartilaj navicular. Este scurt şi se întinde între tuberculul medial al procesului posterior al talusului şi Sustentaculum tali. între acestea descriem o capsulă subţire şi o serie de ligamente. talocalcaneum mediale). Faţa posterioară a osului navicular. Pe acest ligament se sprijină capul talusului. După câte se cunoaşte din osteologie. talofibular anterior. lat. Se întinde de la faţa laterală a talusului la cea omonimă a calcaneului. care este ocupat de ligamentul calcaneonavicular plantar. Lig. Prin relaxarea ligamentului capul talusului coboară.

unde o parte a fibrelor sale se fixează pe tuberozitatea de pe faţa plantară a acestui os. . L i g a m e n t u l t a l o n a vi cu 1 ar (Lig. Sunt reprezentate printr-o capsulă întărită de două ligamente.A. Este subîmpărţit în două straturi: unul superficial şi altul profund. Suprafeţele articulare. ARTICULAŢIA CALCANEOCUBOIDIANĂ (Articulatio calcaneocuboidea) Este o articulaţie în şa (îmbucătură reciprocă). De reţinut este faptul că numai l i g a m e n t u l c a l c a n e o n a v i c u l a r (Lig. înaintea tuberozităţii calcaneului. I precum şi de feţişoarele triunghiulare situate pe faţa poşte-j rioară a fiecărui cuneiform. Membrana fibroasă s e insera l a periferia suprafeţelor articulare. Suprafeţele articulare sunt reprezentate de cele trei feţişoare articulare de pe faţa anterioară a osului navicular. sidefie. C a p s u l a . în timp c e l i g a m e n t u l c a l c a n e o c u b o i d i a n {Lig. şi alta laterală. ca de exemplu ce tarsometatarsiană . Vom deosebi ca suprafeţe articulare: faţa anterioară a calcaneului. aceste linii articulare. cuneonavicularia dorsalia) I sunt în număr de trei şi unesc faţa dorsală a navicularului i cu faţa similară a fiecărui cuneiform. Este o articulaţie plană. în trecutul nu prea îndepărtat. L i g a m e n t e l e c u n e o n a v i c u 1 a r e d o r s a l e (Ligg. Se insera printr-o extremitate plantaţia). întins de la faţa inferioară a calcaneului la baza ultimilor metatarsieni. calcaneocuboideum plantare) este mai larg şi mai scurt decât precedentul. Membrana sinovială tapetează suprafaţa interioară a stratului fibros. concavă înainte. Datorită rezultatelor nesatisfăcătoare şi mai ales progreselor realizate de chirurgia modernă. Mijloacele de unire. ARTICULAŢIA TRANSVERSALĂ A TARSULUI (Articulatio tarsi transversa) între cele patru oase ale tarsului posterior. Suprafeţele articulare se găsesc pe feţele adiacente ale oaselor. chirurgii.). Acestea se întind de' la faţa plantară a osului navicular la feţele plantare ale cuneiformelor. ARTICULAŢIILE INTERCUNEENE (Articulationes intercuneiformes) Prin articularea oaselor cuneiforme rezultă d o u a articulaţii plane (inconstante). El transformă şanţul muşchiului lung peronier într-un canal osteo-fîbros şi contribuie la menţinerea bolţii longitudinale a piciorului. APARATUL LOCOMOTOR pe faţa inferioară a calcaneului. calcaneocuboideum). Pentru dezarticularea mediotarsiană este absolut necesară secţionarea ligamentului bifurcat. fără să comunice cu articulaţiile învecinate. acestei articulaţii îi aparţine numai ramura laterală. Dintre cele două ramuri ale sale. calcaneocuboidiană (Lig. conformată în sens invers. care se fixează pe faţa superioară şi laterală a navicularului. L i g a m e n t u l m a r e p l a n t a r se prezintă ca o panglică fibroasă. de pe câmpul osos situat medial. L i g a m e n t u l b i f u r c a t . p l a n t a r e longum) se îndreaptă spre cuboid.articulaţia Lisfranc . Este denumit ligamentul bifurcat deoarece este format din două ramuri divergente (în V sau Y). iar prin cealaltă se fixează pe şanţul aflat înapoia tuberozităţii de pe faţa inferioară a cuboidului. ARTICULAŢIA CUNEONAVICULARĂ (Articulatio cuneonavicularis) Se realizează între osul navicular şi cele trei cuneiforme. partea talonaviculară este concavă înapoi. Mijloacele de unire sunt: o capsulă şi o serie de ligamente. care se prinde pe partea superioară şi medială a cuboidului. cuneonavicularia i l u n g (Lig. Mai există o serie de ligamente accesorii. Se insera cu un capăt în partea anterioară a feţei superioare a calcaneului şi apoi se împarte în două porţiuni: una medială.146 că pentru dezarticulare este absolut necesară secţionarea lui. L i g a m e n t u l m e d i a l este gros ş i s e întinde de la tuberculul navicularului la faţa medială a I primului cuneiform (neomologat în N. calcaneonaviculare) face parte din articulaţia noastră.serveau la efectuarea dezarticulaţiilor. calcaneocuboideum) aparţine articulaţiei calcaneocuboidiene. Ambele straturi pornesc din partea inferioară a calcaneului. talonaviculare) se întinde de la partea dorsală a colului talusului la faţa superioară a navicularului. având forma literei S culcat (~). spre a se termina prin trei sau patru fascicule pe bazele ultimelor trei sau patru metatarsiene. Lig a m e n t e l e c u n e o n a v i c u - m e n t u l S t r a t u l p l a n t a r s u p e r f i c i a l sau l i g a - l a r e p l a n t a r e (Ligg. Sunt tot în număr de trei. în componenţa acesteia se găsesc articulate patru oase: talusul cu navicularul şi calcaneul cu cuboidul. Ligamentul principal al acestei articulaţii este l i g a m e n t u l b i f u r c a t („cheia articulaţiei"). Linia articulară este dispusă transversal. pe criteriul „dezarticulării" descriu o articulaţie complexă numită articulaţia transversa a tarsului (articulaţia mediotarsiană sau articulaţia lui Chopart). Ambele suprafeţe sunt acoperite de cartilaj hialin. trece apoi mai departe peste şanţul peronierului lung. Ele aparţin articulaţiei calcaneocuboidiene şi articulaţiei talocalcaneonaviculare. S t r a t u l p r o f u n d sau l i g a m e n tul c a l c a n e o c u b o i d i a n plant a r(Lig. faţa posterioară a osului cuboid. pe când cea calcaneocuboidiană. concavă de sus în jos şi uşor convexă în sens transversal. de formă triunghiulară. convexă de sus în jos şi concavă în sens transversal. aceste „linii" au rămas mai mult cu o valoare istorică.

articulându-se astfel cu toate trei. tibiocalcanean. Mijloacele de unire: un ligament interosos. De obicei sunt trei articulaţii. cuboideonaviculare plantare).7.5. . cuneonaviculare plantare. plantare şi interosoase.2. cuneocuboideum interosseum) un ligament cuneocuboidian dorsal (Lig. Ligg. . Ligamentele articulaţiilor piciorului (văzute pe faţa plantară).ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) Mijloacele de unire sunt reprezentate de: două ligamente i n t e r c u n e i f o r m e i n t e r o s o a s e (Ligg.4. 1. Ambele sunt acoperite de un cartilaj hialin. Dealtfel. Lig. 188. tarsometatarsiene plantare. Ligg. 147 Fig. Uneori cel de-al patrulea metatarsian se articulează şi cu al treilea cuneiform. . Linia articulară. Sinoviala. Cunoaşterea acesteia prezintă importanţă în chirurgie. .10. Ligg. ARTICULAŢIA CUNEOCUBOIDIANĂ {Articulatio cuneocuboidea) Uneşte cuboidul cu al treilea cuneiform. ele sunt considerate ca dependinţe ale articulaţiei cuneonaviculare. este o articulaţie plană. Mijloacele de unire se reduc la: un ligament cuneocuboidian interosos (Lig.3. Ea se prezintă ca o linie curbă cu convexitatea anterioară. ARTICULAŢIILE TARSOMETATARSIENE {Articulationes tarsometatarsales) Reunesc cuboidul şi cele trei cuneiforme cu oasele metatarsului. cuneocuboideum dorsale) şi un ligament cuneocuboidian plantar (Lig. Lig. Suprafeţele articulare sunt reprezentate de feţele adiacente ale oaselor amintite. metatarsian transvers profund. cuneocuboideum plantare). al patrulea şi al cincilea metatarsian se articulează iflicuboidul (articulaţia laterală). ARTICULAŢIA CUBOIDEONAVICULARĂ Este o articulaţie inconstantă (neomologată în Nomenclatura Anatomică). Lig. intercuneiformia interossea). calcaneonavicular plantar. al doilea metatarsian litmnde în scoaba formată de cele trei cuneiforme. Pentru aceasta. unul cuboideonavicular dorsal (Lig. Mijloacele de unire sunt realizate de capsulele articulare întărite de trei categorii de ligamente: dorsale. care uneşte tuberozitatea metatarsianului I cu tuberozitatea metatarsianului V. . intercuneiformia dorsalia) şi două l i g a m e n t e i n t e r c u n e i f o r m e p l a n t a r e (Ligg. Tuberozitatea calcaneană. Sunt articulaţii plane. . Lig. două l i g a m e n t e i n t e r c u n e i f o r m e d o r s a l e (Ligg. intercuneiformia plantar ia). cuneonaviculară.8. de la care pleacă prelungiri pentru articulaţiile vecine (intercuneene şi cuneocuboidiană).6. . Proemînarea metatarsianului al doilea între cele trei cuneiforme constituie un accident ce întrerupe uniformitatea conturului dat de această linie. Suprafeţele articulare sunt reprezentate de o feţişoară mică. C e l e două grupe de oase care participă la formarea articulaţiilor tarsometatarsiene se articulează între ele după c u m urmează: primul metatarsian se articulează cu primul cuneiform (articulaţia medială). metatarsofalangiene plantare.9. al treilea metatarsian se articulează cu al treilea cuneiform (articulaţia intermeiarâ). şi capsulele lor se continuă între ele. Suprafeţele articulare. . plantar lung. cuboidenaviculare dorsale) şi altul cuboideonavicular plantar (Lig. Sustentaculum tali. cunoscute împreună s u b numele de „articulaţia Lisfranc". aflată pe faţa laterală a osului navicular şi una analoagă pe suprafaţa medială a cuboidului. Tuberozitatea metatarsianului V. • . . Articulaţiile tarsului anterior posedă o singură smovială.

Secţiune sagitală prin degetul al doilea al piciorului. Articulaţiile acestea sunt de tip plan. I.7. iar capetele printr-un ligament. pe când cele plantare şi cele dorsale se găsesc la periferia articulaţiilor. Se realizează astfel trei. Intre cei cinci metatarsieni se delimitează patru spaţii interosoase metatarsiene (Spatia interossea metatarsi). 3) Ligamentul interosos lateral. în mod obişnuit se află trei sinoviale. Le enumerăm: 1) Ligamentul interosos medial uneşte faţa laterală a primului cuneiform cu baza metatarsianului II.8. METATARSIENELE se articulează prin intermediul bazei lor. 2) Ligamentul interosos mijlociu uneşte cuneiformele II şi III cu bazele metatarsienelor corespunzătoare. ceire prin intersectare realizează un dispozitiv de forma literei X. celular subcutanat. . CAPETELE METATARSIENELOR sunt unite prin ligamentul metatarsian transvers profund.LIE plantar. Există trei capsule. Există o singură excepţie: metatarsianul II.6. . A . trei ligamente metatarsiene dorsale (Ligg. .D. 1. situate fie pe partea dorsală. L i g a m e n t e l e c u n e o m e t a t a r siene i n t e r o s o a s e (Ligg. se atribuie o importanţă deosebită primului. . Fiecare articulaţie intermetatarsiană posedă câte o mică sinoviala. întinse de la faţa dorsală a cuboidului şi cuneiformelor la faţa dorsală a celor cinci metatarsieni. Mişcările. Falanga distală. t a r s o m e t a t a r s a l i a dorsaliă) sunt mici panglici fibroase. Sinoviala. căruia i se spune şi ligamentul Lisfranc (cheia articulaţiei) deoarece dezarticularea impune secţionarea lui. U n g h i . Mijloacele de unire. 189.5. metatarsalia dorsaliă) trei ligamente metatarsiene plantare (Ligg. Falanga mijlocie. s i e n e d o r s a l e (Ligg. Există numai mişcări limitate de alunecare.C. Tendon extensor. Toate au aceeaşi dispoziţie. A) ARTICULAŢIILE METATARSOFALANGIENE (Articulationes metatarsophalangeales) sunt articulaţii elipsoide. Se produc exclusiv mişcări de alunecare. separate între ele prin ligamentele interosoase. ARTICULAŢIILE DEGETELOR (Articulationes digitorum pedis) în această grupă de articulaţii vom descrie: articulaţiile metatarsienelor cu falangele. care provine din articulaţia tarsometatarsiană. . Tegument. Celelate metatarsiene se pun în contact prin feţişoarele articulare situate pe feţele alăturate (adiacente) ale bazei lor. Tendon flexor. II. cuneometatarsalia interossea) sunt în număr de trei şi li se atribuie o importanţă chirurgicală.Metatarsianul al II-lea. Ţes.B. care-1 uneşte cu tarsianul corespunzător. Fig. Muşchi plantari. Falanga proxima! . Mişcările. Dintre aceste ligamente. mai rar patru articulaţii plane.4. fie pe cea plantară a articulaţiilor. Adesea se pun în evidenţă ligamente supranumerare. care prezintă trei ligamente dorsale. fiind întinse între oasele învecinate. Sunt în număr de cinci şi au o dispoziţie similară celor dorsale. Descrierea ligamentelor în această formă are desigur un caracter schematic. este constituit din fibre longitudinale şi oblice. . metatarsalia plantaria) şi trei ligamente metatarsiene interosoase (Ligg. . Dispoziţia obişnuită este aceasta: fiecare metatarsian este prevăzut cu un ligament dorsal. Din cunoaşterea suprafeţelor articulare se poate deduce şi caracteml mişcărilor posibile. metatarsalia interossea). numai că cele trei ligamente interosoase se găsesc între oase. Ele leagă ultimul rând al tarsului cu cele cinci metatarsiene. . precum şi articulaţiile falangelor între ele.148 L i g a m e n t e l e t a r s o m e t a t a r - APARATUL L O C O M O T O R ARTICULAŢIILE INTERMETATARSIENE [Articulationes intermetatarsales) Subliniem de la început marea analogie dintre articulaţiile piciorului anterior cu cele corespunzătoare ale mâinii: bazele metatarsienelor sunt unite prin articulaţii sinoviale. se întinde de la faţa laterală a cuneiformului III la faţa laterală a metatarsianului III. . Sinoviala. L i g a m e n t e l e t a r s o m e t a t a r s i e n e p l a n t a r e {Ligg.3. Capsula articulară. De obicei primul metatarsian nu se articulează cu cel de-al doilea.2. în realitate se găsesc adeseori variante privind numărul sau dispoziţia acestor ligamente. tarsometarsalia plantaria).

talusul se solidarizează cu oasele . flexiunea plantară (sau simplu extensiunea) este mişcarea opusă prin care faţa dorsală a piciorului se îndepărtează de faţa anterioară a gambei. înainte de a prezenta al treilea interosos plantar. de obicei. scurtul flexor. Cu excepţia halucelui cele ale tarsului. Ca punct de plecare al acestor mişcări vom lua poziţia de unghi drept. pătratul plantei şi lungul flexor al halucelui. abductorul halucelui. Articulaţia metatarso-falangiană a halucelui. abducţia. supinaţia şi pronaţia) abducţie de către abductorul degetului mic. Flexiunea este mai amplă decât extensiunea şi în general. în articulaţiile degetelor se produc ca mişcări principale flexiunea şi extensiunea. Flexiunea este mai accentuată decât extensiunea şi se însoţeşte. un ligament plantar {Lig. în mişcările de flexiune dorplantare) şi două ligamente colaterale {Ligg. iar de alta cavitatea articulară ovală. uşor scobită. supinaţia şi pronaţia. tendoanele muşchilor regiunii au două articulaţii interfalangiene. ea rezultă din executarea succesivă sunt: scurtul flexor al degetelor şi interosoşii (au acţiune a mişcărilor precedente. trimiţând câte un fund de sac plantar. ci care posedă o singură articulaţie. spre a se insera pe diferitele oase ale trohleene (ginglime) fiind conformate după tipul articupiciorului. Pentru producerea acesteia intervin muşchii: lungul flexor al degetelor. dar mult mai limitate. flexiunea plantară. ele putându-se solidariza cu oasele ca mijloace de unire o capsulă. formată de gambă cu faţa dorsală a piciorului. 149 Toate amintesc prin forma şi dispoziţia lor formaţiunile omoloage ale articulaţiilor metatarsofalangiene. iar celălalt capăt se lăţeşte terminându-se pe tuberculii omonimi ai falangelor. Fasciculele inferioare ale ligamentelor colaterale vin să se insere pe sesamoide şi delimitează astfel un şanţ de trecere pentru tendonul flexorului lung al halucelui. în abducţie şi adductie vom lua ca linie de referinţă axul ce Pronaţia este mişcarea inversă. aceste mişcări. Mişcările. 3 ) l i g a m e n t e l e p l a n t a r e (Ligg. 122). plantaţia) sunt formaţiuni fibro-cartilaginoase.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) Suprafeţele articulare. collateralia). Extensiunea este produsă de: extensorii lung şi scurt ai degetelor. adducţia. abducţia este mişcarea prin care el se îndepărtează de acest plan. Halucele este dus în adductie prin laterală se ridică de pe sol. l ) o c ap su 1 ă l a x ă. gambei sau cu cele tarsiene. iar în adductie de către se petrec în articulaţiile tarsului. interosoşi. lungul extensor al halucelui. lungul flexor al degetelor şi accesorul acestuia (pătratul Supinaţia este mişcarea prin care marginea medială a plantei) cu acţiune secundară. de adductie. precum şi mişcări accesorii de abducţie şi adductie. collateralia) care se insera printr-un capăt pe tuberculii marginali ai metatarsianului corespunzător. De o parte există capul metatarsianului. Abducţiaeste posibilă numai când degetele sunt întinse. groase şi rezistente. Adducţia este mişcarea prin care vârful halucelui se apropie de planul medio-sagitaî al corpului. care leagă capetele metatarsienilor (de la I până la al V-lea). socotim necesar să precizăm rolul pe care B) ARTICULAŢIILE INTERFALANGIENE (Articuîl are talusul. Mijloacele de unire. Pe talus nu se insera nici un muşchi. Acestea sunt articulaţii trec pe lângă el. 4) l i g a m e n t u l m e t a t a r s i a n t r a n s v e r s p r o f u n d (Lig. Există. Al treilea şi al patrulea deget sunt duse în abducţie prin acţiunea în toate articulaţiile piciorului. Mişcările. toate celelalte degete numai ligamente articulare. astfel încât planta priveşte în acţiunea muşchiului adductor al halucelui şi în abducţie de către afară. o membrană sinovială ce tapetează suprafaţa interioară a stratului fibros al capsulei. dorsali şi plantari. Degetul mic este dus în celelalte mişcări (abducţia. priveşte spre planul medio-sagital. Fiecare articulaţie posedă cu oasele învecinate. principală). Flexiunea dorsală (sau simplu flexiunea) este mişcarea prin care faţa dorsală a piciorului se apropie de faţa anterioară a gambei. Are aceeaşi dispoziţie ca cel corespunzător de la mână. Al doilea deget este dus în adductie de către Aceste mişcări nu se produc în mod egal şi simultan primul muşchi interosos. Mişcările active posibile în articulaţiile metatarso-falangiene sunt foarte asemănătoare cu acelea ce se produc în articulaţiile corespunzătoare de la mână. Sinoviala. metatarsale transversum profundum) are aspectul unei panglici fibroase cu direcţie transversală. Circumducţiunea este mişcarea prin care vârful haluMuşchii motori ai articulaţiilor degetelor. MIŞCĂRILE PICIORULUI Sunt următoarele: flexiunea dorsală. muşchii lombricali. mişcările de flexiune-extensiune sunt mai libere între falangele proximale şi mijlocii decât între cele mijlocii şi cele distale. Ceea ce caracterizează această articulaţie este prezenţa celor două oase sesamoide în interiorul fibro-cartilajului ligamentului plantar. iar în abducţie de cel de-al doilea. adducţia. Muşchii motori ai articulaţiilor interfalangiene Flexiunea. prin care marginea trece prin degetul al doilea. sală-flexiune plantară. identice cu cele metacarpofalangiene (vezi pag. circumducţiunea. Muşchii flexori celui descrie un cerc. Există o sinovială pentru fiecare articulaţie. întărită pe partea dorsală de tendonul muşchiului extensor. primul şi al doilea interosos plantar. în articulaţia talocrurală muşchilor interosoşi dorsali corespunzători şi în adductie de către au loc mişcările de flexiune dorsală şi flexiune plantară. a falangei corespunzătoare. Jocul talusului este condiţionat de relaţiile lui laţiilor degetelor de la mână. astfel că faţa plantară extensor ai degetelor şi lungul extensor al halucelui. 2 ) două l i g a m e n t e c o l a t e r a l e {Ligg. Muşchii extensori: lungul şi scurtul piciorului este ridicată de pe pământ. Acesta este interpus între oasele gambei şi ktiones interphalangeales pedis).

dar solidare din punct de vedere funcţional. Mişcarea de flexiune dorsală este limitată prin întinderea fasciculelor posterioare ale ligamentelor . trece prin corpul talusului şi iese prin vârful maleolei laterale. ci împrejurul unui ax rezultant. . Mecanismul mişcărilor piciorului: flexiunea şi torsiunea piciorului (schematic). 190. calcaneu şi iese în vecinătatea trohleei fibulare a acestui os. Sinus tar si. Să examinăm pe rând mişcările în diferitele segmente ale piciorului.. o flexiune dorsală puternică în articulaţia talocrurală poate fi însoţită de adducţie şi supinaţie. Rolul cel mai mare al acestor articulaţii este de a asigura elasticitatea tarsului în diferite împrejurări fiziologice şi să-1 protejeze împotriva traumatismelor. individuale. de adducţie. pe de o parte. . tarsului şi mişcările se petrec între el şi gambă (în articulaţia talocrurală). ea este oprită prin întâlnirea procesului posterior al talusului cu marginea posterioară a scoabei tibiofîbulare. A. Nu toţi autorii sunt de acord asupra denumirii acestor mişcări complexe. înapoi şi în afară. împrejurul acestui ax rezultant se petrec mişcări complexe. mişcările lor nu se execută înjurul acestor axe izolate. talocalcaneonaviculară şi calcaneocuboidiană) sunt independente din punct de vedere anatomic. Reamintim faptul că trohleea talusului este mai largă în partea anterioară decât în cea posterioară.flexiune plantară pot fi adiţionate sau sustrase celor din articulaţiile tarsului posterior.A = Axul mişcărilor de torsiune (artic... întinderea acestor mişcări este de 60-80°. precum şi de întâlnirea colului talusului cu marginea anterioară a scoabei gambiere. continuă. Fig. în flexiunea dorsală maximă. fiecare dintre ele posedă un ax de mişcare propriu. De asemenea. 3) Tarsul anterior este format numai din articulaţii plane. trecând prin colul talusului. în rezumat. opusul lui cuprinde abducţia. . T-T = Axul mişcărilor de flexiune şi de extensiune (artic. talusul se solidarizează cu oasele gambei şi mişcările se desfăşoară între el şi celelalte oase ale piciorului.în haşurat: muşchii extensori ai piciorului. Aceste mişcări se petrec înjurul unui ax transversal care trece aproximativ prin vârful celor două maleole. subtalară şi talocalcaneonaviculară). Acest complex de mişcări este format. Prin urmare. Pe măsură ce piciorul se deplasează în flexiune plantară şi trohleea se îngustează uşor. dimpotrivă. S . 1) Articulaţia talocrurală (ginglim sau articulaţie trohleană) este caracterizată prin mişcările de flexiune plantară-flexiune dorsală.în negru: muşchi flexori. B. supinaţie şi flexiune plantară. iar în articulaţiile tarsului posterior se produc mişcările complexe de inversiune şi eversiune ale piciorului.în negru: muşchii abductori şi rotatori în afară ai piciorului. 2) Articulaţiile formate între oasele tarsului posterior (subtalară. ci o flexiune plantară puternică în articulaţia talocrurală poate fi însoţită de pronaţie şi abducţie. Considerate izolat. noi îl denumim inversiune sau răsturnarea înăuntru. . mai exact intră puţin sub vârful maleolei mediale. în care singurele mişcări posibile sunt cele de alunecare. ele duc mai departe. Mişcarea de flexiune plantară este limitată prin întinderea fasciculelor anterioare ale ligamentelor colaterale (medial şi lateral). mişcările tarsului posterior. prin întinderea puternicelor ligamente colaterale. în articulaţia talocrurală se petrec mişcările de flexiune dorsală şi flexiune plantară. Acesta are o triplă oblicitate şi se îndreaptă în jos. . talocrurală).150 APARATUL LOCOMOTOR colaterale şi a tendonului calcancan Achille. mişcărilor principale de flexiune dorsală şi flexiune plantară li se asociază şi mişcări reduse de oscilaţie laterală tibială sau fibulară (adducţie-abducţie şi rotaţie).în haşurat: muşchii adductori şi rotatori înăuntru ai piciorului. piciorul nu trebuie în mod obligatoriu să fie flectat dorsal simultan cu abducţia şi pronaţia. pronaţia şi flexiunea dorsală şi îl denumim eversiune sau răsturnarea în afară a piciorului. în mişcările de supinaţiepronaţie.. abducţie-adducţie. Menţionăm că mişcările de flexiune dorsală . în realitate. rezultate din combinarea mai multor mişcări individuale ale celor trei articulaţii. trohleea este strânsă şi imobilizată în scoaba tibiofibulară.

adică muşchii striaţi care se fixează pe schelet. 1. ai urechii medii.Muşchi lat. . ai vălului palatin.2. în ţesutul muscular striat. Muşchii lungi sunt de obicei fuziformi (Musculus fusiformis) la ei predomină lungimea faţă de lăţime şi grosime. Importanţa muşchilor scheletici rezultă şi din masa lor mare absolută şi relativă. dar după funcţie şi aşezare aparţin •organelor de simţ sau organelor viscerale şi se studiază împreună J cu acestea. muşchii «alizează mişcările în limita posibilităţilor date de •eonfonnaţia anatomică a articulaţiilor sau fixează poziţiile I segmentelor corporale. se găsesc în special la membre. lăţimea şi lungimea faţă de grosime. Această proporţie variază cu vârsta şi cu starea de antrenament a individului (la sugar-20%.4. care este o proprietate generală a protoplasmei. la femeia adultă35%. b.6. . contractilitatea. musculatura scheletică reprezintă aproximativ 25 kg (30-40%) din greutatea corporală. contractilă Forţa dezvoltată de muşchi se transmite oaselor prin tendoane (Tendo). şi un corp sau pântece (Venter). Muşchi lung sub formă • panglică cu intersecţii tendinoase. MUŞCHIUL Ş! TENDONUL I. la bătrâni. digastric cu tendon intermediar. şi-a găsit cel mai I înalt grad de perfecţiune. cu fasciculele orientate pe o singură Kteatendonului. pelvis). în cadrul aparatului locomotor se studiază numai muşchii scheletici. Au de cele mai multe ori formă patrulateră (Musculus quadratus) sau triunghiulară (Musculus triangularis).3. Muşchii scheletici (Musculi skeleti) sunt componenta •activă a aparatului locomotor. abdomen. Jfe. Tipuri de muşchi scheletici. . unipem\. muşchii pot fî: a. CONFORMAŢIA EXTERIOARĂ A MUŞCHILOR Unui muşchi lung i se descriu un cap (Caput). precum şi muşchii planşeului pelvian şi ai perineului. Rg. La un bărbat de 70 kg greutate corporală. porţiunea musculară propriu-zisă. prin care se fixează pe oase. Muşchii sunt organe foarte variate ca mărime şi aspect exterior şi se pot clasifica după mai multe criterii. b) tenHDUI terminal. muşchii scheletici constituie şi principala sursă de căldură J ţi mai au rol asupra circulaţiei. Miologia generală descrie particularităţile generale ale muşchilor şi ale anexelor lor şi activitatea lor biomecanica în cadrul aparatului locomotor. •Muşchi fuziform lung. scheletul abia 14%. la halterofili-50%). Muşchi Hg cu capătul superior dublat: biceps 15. Muşchi lung. favorizând indirect •brculaţia venoasă şi limfatică. Miologia specială descrie în mod sistematic fiecare muşchi în parte în ordinea grupării lor pe segmente corporale. spre deosebire de oase şi •articulaţii care reprezintă componenta pasivă. . După formă. Pe lângă funcţia contractilă. ei se găsesc de obicei în pereţii marilor cavităţi (torace. Muşchii laţi la care predomină două dimensiuni. şi a porţiunii superioare a I esofagului. Bponevroza .25-30%. Anexele muşchilor sunt formaţiuni auxiliare care ajută activitatea musculară. cu fascicule •bximativ paralele şi în aceeaşi direcţie •tendonul: a) corpul muscular. "'•%•/ Mi M M . 191. muşchii limbii. ai 1 laringeiui şi musculatura faringelui. Muşchi lung bipeBtcu fascicule orientate oblic simetric faţă Btendonul aşezat între ele. Isunt şi ci muşchi striaţi. pian: a) corpul muscular. Muşchii orbitei.MIOLOGIA Generalităţi Miologia este partea anatomiei care are ca obiect studiul muşchilor şi al tuturor formaţiunilor anexate lor.

tendonul este bine dezvoltat. fixarea se face pe anumite porţiuni ale oaselor (de aici şi denumirea de muşchi scheletici) determinând formarea unor creste. arcada muşchiu-l lui solear). 4. pe membrane fibroase (de ex. cutanaţi sau pieloşi (Musculus cutaneus) aşezaţi direct sub piele (de ex. muşchiul sfmcter anal). muşchii laţi ai abdomenului). în cele mai multe cazuri. pe cartilaje (de ex. fasciculele fiind oblic întinse între mai multe lame aponevrotiee. 6. Ele servesc de asemenea lai inserţia unor fibre musculare. Inserţia muşchilor se face întotdeauna prin intermediul unui tendon (Tendo). b) La majoritatea muşchilor. în jurul articulaţiilor. Arcadele tendinoase deter. muşchii flexori şi extensori lungi ai degetelor). e. muşchi multipenaţi (Musculus multipennatus) au o penaţie complexă. cu trei capete (triceps) sau cu patru capete (cvadriceps). ca punct de origine se consideră porţiunea mai puţin mobilă sau fixă a muşchiului Aceste denumiri ale punctelor de inserţie. d. toţi muşchii scurţi). muşchiul drept femural). şi pe alte formaţiuni: pe piele (de ex. muşchiul omohioidian). tendonul j are forma unei lame lărgite şi poartă numele de aponevroză (Aponeurosis) ca de ex. 2. compresori. ei au funcţiunea de a închide unele orificii sau conducte (de ex. muşchiul tibial posterior). Muşchii scurţi au dimensiuni mici. abductori etc. cu rolul de a-i mări deschiderea (de ex. f. foarte» comodă pentru descrierea muşchiului. în funcţie de mişcările realizate (mai ales la membre) muşchii pot fi flexori. foarte rezistent. ridicători. muşchii biarticulari (de ex. muşchi bipenaţi (Musculus bipennatus) sunt aceia la care fasciculele musculare se insera oblic pe ambele părţi ale tendonului (de ex. Din cele două extremităţi de fixare ale muşchiului. care sunt aşezate unele la suprafaţă şi altele în profunzimea muşchiului (de ex. constrictori. Forma tendonului este variată. ei au fascicule curbe care înconjoară diferite orificii sau canale. aşezaţi sub fascia segmentului respectiv (cei mai mulţi). II. pe septe intermusculare. Muşchii dilatatori (Musculus dilatator) sunt dispuşi radiar în jurul unui orificiu. pe porţiuni îngroşate aponevrotic ale fasciilor de înveliş regionale. alţi muşchi sunt profunzi. pe mucoase (de ex. în unele cazuri. Acesta este o formaţiune de culoare albă. muşchii pieloşi). Uneori există mai multe fâşii aponevrotiee transversale numite intersecţii tendinoase (Intersectio tendinea) care împart muşchiul în mai multe segmente (de ex. pe tendoanele altor muşchi (de ex. La viscere întâlnim muşchi cu funcţii analoagc precedenţilor. c) La unii muşchi. în acest caz se vorbeşte de o inserţie „cărnoasă". în funcţie de modul de grupare a fasciculelor musculare faţă de tendoane: a) La unii muşchi fasciculele musculare se continuă direct cu cele ale tendonului. cu două capete (biceps). După numărul articulaţiilor peste care trec există: muşchi uniarticulari (în general. având o structură conjunctivă fibroasă. muşchiul dilatator al pupilei). ca inele sau semi-inele. TENDONUL Un muşchi este liber prin corpul său. Unii autori îl consideră ca fiind o anexa a muşchiului. APARATUL LOCOMOTOR supinatori. Muşchii se pot fixa.rolul de punct fix s a t de punct mobil. inextensibil şi necontractil. aproximativ în aceeaşi direcţie (de ex. această porţiune tendinoasă poate fi redusă ca dimensiuni încât macroscopic . I terminologia românească. extensori. adductori.j mină formarea unor orificii care servesc la trecerea u n o r| formaţiuni vasculare şi nervoase (de ex. termenul de inserţie e s t e echivalent celui de fixare. muşchii bulbului ocular). 3. deşi are o altă structură histologică. găsim muşchi dilatatori. muşchii mimicii). dar se prinde se insera . muşchii lombricali). MODUL DE FIXARE A MUŞCHILOR. în majoritatea cazurilor. în general. alţii consideră că tendonul face parte din muşchiul ca organ. însă. muşchiul croitor. este fără valoare din punct de vedere funcţional. După situaţie există muşchi superficiali. 5. în plus însă. ca origine (Origo). muşchii limbii). pe unele organe (de ex. membranele interosoase la antebraţ şi la gambă). în cazul muşchilor laţi. muşchiul orbicular al gurii. muşchiul maseter). iar cealaltă este considerată ca inserţie terminală (Insertio). muşchiul drept abdominal). După numărul de capete pe care le are un muşchi la una din extremităţi. fibrele musculare se prind oblic pe tendon: muşchii penaţi sau peniformi. în funcţie de forma corpului muscular: cordon cilindric sau cordon turtit. pronatori. Ei sunt situaţi de cele mai multe ori mai profund. într-adevăr fiecare d i n t r e cele două puncte de inserţie poate juca succesiv-ii funcţie de condiţiile de moment . Ei pot fi unipenaţi (Musculus unipennatus) atunci când fasciculele musculare se fixează oblic pe o singură parte a tendonului (de ex. .nu poate fi recunoscută. muşchiul drept femural). Arcadele tendinoase (Arcuş tendineus) sunt formaţiuni fibroase dispuse ca nişte arcuri între două inserţii I ale aceleaşi extremităţi. muşchii laringelui).prin extremităţile lui pe anumite suprafeţe (puncte de fixare). Muşchii cruciformi (Musculus cruciatus) au fibrele încrucişate. proeminenţe sau depresiuni pe suprafaţa lor. muşchiul solear. corpul muscular este întrerupt şi împărţit în două porţiuni (pântece) printr-un tendon intermediar (Tendo intermedius): muşchiul astfel format ia numele de digastric (de ex. tensori. în special ale colonei vertebrale. la muşchii laţi ai abdomenului. acesta poate fi cu un singur capăt (majoritatea muşchilor).152 c. pentru muşchii lungi. Muşchii circulari sunt numiţi orbiculari (Musculus orbicularis) sau sfinctere (Musculus sphincter). subfasciali. muşchi poliarticulari (de cx. unal este considerată convenţional.

V. Septul intermuscular medial. Fascia comună a unui membru . la menţinerea calibrului fciorvene şi la favorizarea circulaţiei venoase.2. dimpotrivă. Ele 1 au roluri multiple servind: ca membrană de protecţie •pentru unul sau mai mulţi muşchi. Pentru orientare putem să admitem cifra aproximativă de 400. RAPORTURILE MUŞCHILOR Sunt foarte variate. noi nu vom folosi cei doi termeni (fascie superficială şi profundă). în interstiţiile dintre ei se găsesc fasciile care duc vasele şi nervii. Loja muşchiului biceps. reprezenta fasciile profunde {Fasciaprofunda). Ei au o mare importanţă practică. 3'. alţii denumesc astfel doar stratul profund al I ţesutului celular subcutanat cu aspect lamelar. Fasciile muşchilor vin în contact-prin suprafaţa profundă . . vene şi nervi superficiali. N. cu nervul musculocutanat. Muşchii profunzi acoperă articulaţiile. După situaţia lor. în anumite regiuni. pentru muşchiul croitor) sau pentru vase şi nervi (de ex. constituind repere preţioase în descoperirea acestora (exemplu. fascia brahială. a tibialului anterior etc). 192. toate celelalte fascii musculare ar Fig. 3" Loja muşchiului brahial. ea însă nu este uniform de groasă. respectiv după muşchii pe care îi înveleşte (de ex. permit propagarea acestora într-o anumită direcţie. ANOMALIILE MUSCULARE Sunt foarte frecvente.8. .4. Fibrele lor au o anumită orientare. în dependenţă de factorii mecanici care acţionează asupra lor (presiunea sau tracţiunea muşchilor). datorită inserţiilor unor fascicule musculare pe suprafaţa lor. situat J superficial faţă de fascia de înveliş a segmentului respectiv. 1. forma exterioară caracteristică a regiunilor. Secţiune transversală prin braţul stâng (segmentul inferior al secţiunii văzut de sus). în sfârşit. | Fasciile au mare importanţă practică în chirurgie: ajută [ la descoperirea unor vase şi nervi. De obicei. mijlocie şi profundă. 1. NUMĂRUL MUŞCHILOR Este dat diferit în literatură. aşa după cum am văzut mai sus. cutanat medial al antebraţului. contractând cu ele raporturi precise: sunt muşchii sateliţi ai vaselor respective. Vena bazilică. croitorul este satelitul arterei femurale). muşchii superficiali vin în raport cu pielea prin intermediul fasciei de înveliş a segmentului respectiv.10. ulnar însoţit de a. unele sunt orientate perpendicular pe axul muşchiului. fascia gambieră în •porţiunea ei superioară şi anterioară). le vom denumi după situaţia lor. Pentru a nu crea confuzii. aşezare şi starea de contracţie sau de relaxare. brahială profundă. N. antebrahială. Unii muşchi însoţesc în mod constant anumite vase sangvine. teaca vaselor femurale). A. un grup mus•cular sau totalitatea muşchilor unui segment corporal. Septul intermuscular lateral. . . 153 ANEXELE MUŞCHILOR Sunt formaţiuni auxiliare cu rol de protecţie şi de uşurare a activităţii musculare. la alunecarea •muşchiului în timpul contracţiei. femurală etc). prin dedublarea în două foiţe.cu epimisiumul acestora. există termenul de Fascia superficialis care este diferit înţeleasă de autori. în unele cazuri este greu de stabilit dacă un fascicul poate fi socotit un muşchi aparte sau aparţine unui alt muşchi. Dacă la una din regiunile corpului există mai multe fascii.7.6. Septul intermuscular al lojei anterioare. deoarece. fasciile pot fi superficiale sau •rotunde. fasciile segmentelor corporale pot forma teci pentru muşchi (de ex. N. Muşchii se aşază unul lângă altul sau se suprapun pe planuri.3. . Muşchii au un rol plastic însemnat. Loja tricepsului.9. .MIOLOGIA III. fascia bicepsului brahial. deci circular. Ţesut subcutanat aşezat între piele şi fascia brahială. fasciile sau lamele cervicale superficială. ci vom folosi denumirea după segmentul de corp învelit (de ex. care prin dedublare formează o teacă pentru mănunchiul vasculo-ncrvos principal al braţului. Fasciile musculare {Fascia) sunt formaţiuni conBunctive care învelesc un muşchi individual. -12. alţi autori consideră fascia de înveliş a [regiunii drept Fascia superficialis. radial însoţit de a. Fascia lata a coapsei este în ansamblu mai puternică decât fascia brahială. . cutanat medial al braţului. . în cea mai mare parte pot fi explicate embriologic şi filogenetic. altele merg paralel cu muşchiul. Grosimea şi rezistenţa fasciilor variază în raport cu forţa muşchiului pe care îl învelesc sau. N. De ex. IV. în acest caz •ele se îngroaşă aponevrotic (de ex. confundându-se cu acesta. Structura fasciilor este cea a membranelor conjunctive. limitează colecţiile purulente sau hemoragiile sau. ca suprafaţă de •inserţie pentru anumite fascicule musculare. ca de ex. . în N. Vena cefalică. având porţiuni îngroşate şi rezistente şi alte porţiuni cu mult mai subţiri. Fascia brahială (fascia segmentară a braţului).5. -11. deoarece se opun depla•sarii muşchilor în timpul contracţiilor. Cu excepţia ultimei Iconcepţii amintite. Unii înţeleg sub această denumire întregul hipoderm (ţesutul celular subcutanat). colaterală ulnară superioară. Corpul lor muscular determină prin volum.

se continuă cu lama viscerală. . La fiecare deget se formează în acest fel un canal osteo-fibros pentru tendoanele respective. FIBRA MUSCULARĂ STRIATĂ este unitatea structurală şi elementul specific al muşchiului. fie oblică . în primul rând. nervii şi formaţiuni receptoare. Cele două lame se continuă una cu cealaltă la extremităţile tecii. Retinaculele mai sunt cunoscute şi sub numele de ligamente inelare. tendoanele muşchilor flexori sunt menţinute pe faţa corespunzătoare a falangelor. ele delimitează împreună cu oasele loji osteofibroase pentru grupele musculare. adică un punct de sprijin osos. Această dispoziţie aproape schematică a tecilor sinoviale este complicată pe alocuri. 193. în mod se-1 cundar ele pot comunica cu o cavitate articulară apropiată. După localizare bursele sinoviale pot fi subcutanate [Bursa (synovialis) subcutanea]. subfasciale [Bursa (synovialis) subfascialis]. în mod analog. Foiţa superficială: foiţa parietală. 1. brahială. sunt mezotendoanele (Mezotendineum). prin care trec anumite tendoane. tendonul este învelit în stratul sinovial (Stratum synoviale). 5. Foiţa profundă a tecii. Important: atragem atenţia asupra deosebirii dintre tecile tendoanelor şi tecile fibroase ale degetelor. şi tendonul este I organizat ca organ. Tendonul. vase. Mezotendon. Trohleele musculare (Trochlea muscularis) sau scripetele de reflexiune. Ramură arterială care pătrunde în mezotendon. Au rol de protecţie. Stratul fibros (Stratumfibrosuni) constituie învelişul exterior al formaţiunii. La nivelul degetelor mâinii şi ale piciorului. între cele două lame se delimitează o cavitate sinovială capilară care conţine o cantitate foarte mică de lichid asemănător cu sinovia. 3. sub ea se găseşte un spaţiu (spaţiul subfascial sau de clivaj) cu o reală importanţă chirurgicală. -4. Trecând peste diferite şanţuri osoase prin care trec tendoanele muşchilor. le transformă în canale de conducere osteo-fibroase. sunt inele fibroase complete sau incomplete. unele dintre ele au o oarecare independenţă faţă de fascie. care servesc la trecerea vaselor nutritive ale tendonului.inelară (Pars anulam vaginae fibrosae). unde acestea trebuie să-şi schimbe direcţia. Ţesut conjunctiv care înveleşte teaca sinovială şi se continuă cu peritendonul. Retinaculele sunt nişte îngroşări fibroase sub formă de panglici. care la extremităţi se continuă cu învelişul tendonului. Tecile tendoanelor (Vaginae tendinum) sunt formaţiuni cu rol de a favoriza alunecarea tendoanelor în locurile unde ele întâmpină o anumită rezistenţă. având ui înalt grad de diferenţiere în vederea contractilităţii Substratul structural propriu-zis este format de miofilamente ce se găsesc în număr de 10-20 de milioane într-o singură fibră musculară. Acesta este alcătuit din două lame: o lamă „viscerală" sau tendinoasă {Pars tendinea) care înveleşte nemijlocit tendonul şi o lamă parietală {Pars parietalis) APARATUL LOCOMOTOR care tapetează faţa profundă a stratului fibros. conţinând o cantitate minimă de lichid sinovial. la gâtul mâinii sau al piciorului). crurala etc. . învelind tendonul: foiţa viscerală. care merg în profunzime şi fixându-se pe oase. împrejurul căruia coteşte un tendon spre punctul de inserţie. La interior au un aspect lucios şi neted. 4. Retinaculele menţin tendoanele unor muşchi în locul unde acestea îşi schimbă direcţia (de ex. Aceste tracturi ridică lama parietală care.2. Bursele sinoviale sau seroase (Bursae synoviaks) sunt nişte saci conjunctivi anexaţi tendoanelor sau muşchilor. Septele intermusculare sunt nişte dependinţe ale fasciilor de înveliş regionale. Ele sunt constituite din două straturi. MUŞCHIUL STRIAT în structura muşchiului striat intră. sinovial. Teacă sinovială deschisă pentru evidenţierea mezotendon ului şi a vascularizaţiei tendonului.) este în general bine izolată de grupele musculare subiacente. sau între două tendoane. 2. apoi ţesut conjunctiv. Teaca fibroasă este formată în diferitele ei porţiuni din fascicule conjunctive cu dispoziţie fie circulară (Pars cruciformis vaginae fibrosae). . Se formează în acest mod nişte plice sinoviale care învelesc tendoanele şi tracturile conjunctive. tendonul este unit cu canalul osteo-fibros prin tracturi conjunctive. funcţionând ca perne de apă ce distribuie presiunea. unul fibros exterior şi altul interior. fibre musculare striate.3. . Ele funcţionează prin aceasta ca hipomohlion. într-adevăr. In interiorul acestui sac fibros. Bursele sunt situate între aceste formaţiuni şi un plan dur subiacent. printr-o lamă conjunctivă recurbată ca un semicerc şi inserată pe marginile falangei. Fig. Se numeşte teaca fibroasă a degetelor {Vagina fibros a digitorum). separă grupele musculare unele de altele. MUŞCHIUL Şl TENDONUL CA ORGANE (Organizarea internă funcţională) A. 1. .5. subtendinoase sunt cele mai numeroase [Bursa (synovialis) subtendinea] sau subn>usculare [Bursa (synovialis) submuscularis].154 (de ex. ale fasciilor de înveliş. după ce îl înveleşte. In interior se află teaca tendonului.6.

tibialul anterior 270 000.3. Predomină în muşchii flexori şi în muşchiul temporal.. Gruparea acestor fascicule se face prin intermediul ţesutului conjunctiv. formând un fascicul primar. un schelet interior cu rol mecanic multiplu şi cu o construcţie complicată. gluteul mare atinge numărul de peste 10 milioane. Mai multe fascicule primare se asociază spre a forma fasciculul secundar. care poartă numele de epimisium (perimisiumul extern la vechii nomenclaturi). O singură fibră musculară este compusă din 400-2 000 de miofibrile. Perimisiul extern.MIOLOGIA 155 Fig. ŢESUTUL CONJUNCTIV AL MUŞCHIULUI. învelind suprafaţa exterioară a fasciculului primar. . Perimisiul intern care înveleşte un fasicul primar.3. 1.4.2.5. La om cele două categorii de fibre sunt amestecate în cadrul aceluiaşi muşchi. bicepsul I brahial 580 000. După compoziţie. Perimisiul intern. până la 1 mm grosime. Ramuri vasculare şi nervoase secţionate. Determină o contracţie rapidă. . a) Secţiune transversală printr-un fascicul muscular primar. portat la suprafaţa de 1 mm2. pe o secţiune transversală. Penmisul intern care înveleşte fasiculele secundare. . Fibrele albe sau clare sunt sărace în sarcoplasmă. Endomisiul format din totalitatea ţesutului conjunctiv care pătrunde în interiorul fasciculului primar. diafragmă. adecvată complexităţii fibrei musculare. muşchiul tensor al timpanului conţine 1 100 de fibre musculare.. . Totalitatea acestor despărţitori. Ţesutul conjunctiv formează un sistem bine organizat. De exemplu. b. din interiorul perimisiului intern. se disting fibre roşii şi albe. Se găsesc în număr mai mare în muşchii extrinseci ai ochiului. care separă . în muşchii voluminoşi. maseter. Numărul ie fibre musculare variază de la un muşchi la altul în funcţie de volumul lui şi de calibrul fibrelor componente. Cei aproximativ 400 de muşchi ai corpului uman conţin oximativ 250 de milioane de fibre musculare. 194. care sunt cu atâta mai subţiri cu cât învelesc şi izolează fascicule mai subţiri. 1. Aproximativ 15% din masa musculară nu eSte reprezentată de fibre musculare. La microscop. Organizarea internă a muşchiului ca organ. Compartimente goale determinate de endomisiu. dar sărace în miofibrile. Un astfel de fascicul măsoară jumătate de milimetru. Capilare sanguine aşezate la suprafaţa fibrelor musculare. numărul de fibre poate varia între ). cu ajutorul ţesutului conjunctiv. Din acesta pleacă în interiorul muşchiului despărţitori sau septe conjunctive. Fibra musculară. Fibrele roşii sau tulburi ca aspect. b) Secţiune transversală printr-un muşchi întreg. din care s-au îndepărtat fibrele musculare. dreptul lateral al ochiului 2 200.2. corpul muscular se vede înconjurat de un înveliş conjunctiv. vase şi nervi. fasciculele secundare se alătură pentru a alcătui fascicule terţiare. Se caracterizează prin contracţie lentă şi persistentă. bogate în mioglonâ şi sarcoplasmă. mai frecvent este între 1 000 şi 1 500. d a r obosesc repede.. culoare şi proprietăţi funcţionale.4. 2. Fibrele musculare se alătură unele de altele în direcţie longitudinală. î n s ă bogate în miofibrile. acest spaţiu extracelular fiind ocupat de ţesut conjunctiv. a.

156 fasciculele unele de altele, poartă numele deperimisium (perimisiumul intern al vechii nomenclaturi). In sfârşit, de pe suprafaţa interioară a perimisiumului fasciculelor musculare primare, se desprind lame foarte fme ce învelesc fiecare fibră musculară; acestea sunt denumite endomisium. El trebuie deosebit de sarcolemă (membrana celulei musculare) în afara căreia se găseşte. întreg acest complex conjunctiv serveşte la susţinerea vaselor şi nervilor care, prin intermediul tuturor acestor formaţiuni, ajung până în imediata vecinătate a fibrelor musculare. Astfel, fasciculul muscular primar reprezintă cea mai mică unitate structurală ce cuprinde toate elementele muşchiului ca organ, şi se numeşte mion. Formaţiunile conjunctive ale muşchilor au însă şi un rol mecanic destul de important. Endomisiumul împiedică îngroşarea prea mare în timpul contracţiei unei fibre musculare. Tot el asigură alunecarea fibrelor unele faţă de altele, împiedicând frecarea între ele. Perimisiumul formează muşchiului un adevărat schelet intern; el împiedică o întindere peste măsură a muşchiului şi o eventuală rupere a lui; de asemenea el solidarizează diferitele fascicule în timpul funcţionării. Epimisiumul are un rol mecanic analog. Intre el şi fascie există un ţesut celular lax - paramisium - care ajută la alunecarea muşchiului în timpul contracţiei. Epimisiumul asigură, de asemenea, soliditate muşchiului; prin fibrele sale elastice contribuie la revenirea în situaţie normală astfel forţa de contracţie activă.
Rolul ţesutului conjunctiv al muşchiului. Perimisiumul cu diferitele lui porţiuni are un rol mecanic însemnat. Endomisiul oferă un înveliş rezistent şi elastic fibrelor musculare susţinând forma fibrei; poartă capilarele şi fibrele nervoase; împiedică îngroşarea prea mare a fibrei musculare în timpul contracţiei. Perimisiumul formează un schelet interior muşchiului ce serveşte la susţinerea vaselor şi a nervilor, ordonează pasiv toate translaţiile care au loc în timpul contracţiilor în interiorul muşchiului, împiedică întinderea lui peste măsura. Perimisiumul asigură soliditatea şi menţine forma muşchiului învelindu-1 ca un tricot elastic şi permite lunecarea muşchilor vecini în cadrul unui grup muscular.

APARATUL LOCOMOTOR fibrelor musculare. Capilarele muşchilor sunt printre cele mai fme din tot corpul. Venele sunt prevăzute până în ramificaţiile lor mici cu valvule. Limfaticele sunt rare şi însoţesc vasele sangvine. Vascularizaţia tendonului este slabă.
Numărul capilarelor variază în raport cu specia şi intensitatea metabolismului. La om, 1 mm suprafaţă musculară conţine în medie 2 000 de capilare. Lungimea totală a capilarelor din musculatura omului are aproximativ 100 000 de km, iar suprafaţa de schimb realizată de pereţii acestor capilare este de 6 300 de m . în repaus, majoritatea capilarelor sunt închise, ele se deschid alternativ pe zone în timpul contracţiei musculare. Debitul circulator al muşchiului creşte în timpul contracţiei dinamice de la 4 mml/min/100 g muşchi până la 150 mml. în contracţie statică în schimb debitul circulator scade invers proporţional cu presiunea intramusculară.
2 2

VASELE MUŞCHIULUI. Vascularizaţia muşchiului este foarte bogată, din cauza metabolismului său intens. Ramura arterială destinată unui muşchi, însoţită de două vene şi un nerv, pătrunde la nivelul nilului neuro-vascular în muşchi şi se răspândeşte de-a lungul perimisiului intern. Dispoziţia vaselor în interiorul muşchiului se caracterizează printr-o mare regularitate. Arterele mici sunt aşezate în ţesutul conjunctiv care separă fasciculele primare şi au orientare longitudinală în direcţia fibrelor musculare. Ele emit în unghi drept arteriole ce trec deci perpendicular pe fibrele musculare şi reprezintă vase terminale. Fiecare arteriolă dă naştere unei reţele capilare cu ochiuri alungite orientate, de asemenea, în direcţia fibrelor musculare; capilarele, arteriolele şi venele cele mai mici sunt situate în interiorul fasciculelor primare, deci în endomisiu, reţelele capilare fiind strâns aplicate pe suprafaţa

INERVAŢIA MUŞCHIULUI. Un muşchi este inervat, de regulă, de o singură ramură nervoasă ce pătrunde împreună cu vasele la nivelul hilului neurovascular şi se răspândeşte de-a lungul perimisiului în interiorul întregului muşchi formând un bogat plex intramuscular. De aici fibrele nervoase se distribuie fibrelor musculare şi receptorilor. Nervii muşchilor au o constituţie complexă, fiind întotdeauna mieşti; din această cauză, denumirea de „nerv motor" folosită curent este incorectă şi trebuie înlocuită cu termenul „nerv muscular". Conţine în proporţie inegală trei categorii de fibre: motoare, senzitive (proporţia între ele este, de regulă, de 3/2) şi vegetative. a. Fibrele motoare reprezintă contingentul principal. Majoritatea lor aparţin categoriei Aâ de fibre nervoase si au originea în motoneuronii coarnelor anterioare din măduvă sau ai nucleilor motori din trunchiul cerebral. I Fibrele sunt groase şi lungi, trecând fără întrerupere până la fibrele musculare striate, care reprezintă organul lor efector. Contactul între fibra nervoasă şi cea musculară se stabileşte prin câte o placă motoare care este o sinapsa neuroefectoare specială. Ultrastructura plăcii este foarte complicată, fiind un sistem multimembranos a cărei componentă musculară formează microvilozităţi. P r i n aceasta se măreşte foarte mult suprafaţa de contact în aşa fel încât un singur impuls nervos este suficient pentru a provoca excitarea fibrei musculare corespunzătoare (spre deosebire de contactele punctiforme a l e sinapselor interneuronale). O singură fibră nervoasă se ramifică şi inervează! mai multe fibre musculare, constituind împreună tatea motorie.
Numărul de fibre musculare aparţinând unei unităţi mo (inervate deci de un singur neuron motor) constituie coeficienţii, de inervaţie şi variază de la un muşchi la altul, în funcţie de finei şi precizia mişcărilor. Pentru cele 250 milioane de fibre musculare, ne stau la dispoziţie câteva sute de mii de fibre nervoase motoare în muşchii extrinseci ai globului ocular, cu mişcările lor de m a r t precizie, unitatea motorie e foarte mică, conţinând doar câtej fibre musculare (între 3 şi 15). în schimb, muşchii voluminos antigravitaţionali ai membrului inferior cu acţiunea lor lenta;

MIOLOGIA

157

3

2

Fig. 195. Inervaţia motorie şi senzitivă a muşchiului. A. Un fascicul muscular primar secţionat transversal şi inervaţia lui dintr-un segment medular. - a. Secţiune prin măduvă. - b. Secţiune printr-un fascicul primar cu un singur fus neuromuscular. - 1. Un neuron motor alfa cu două plăci motorii. - 2. Un neuron motor gama inervând fibrele musculare intrafusale. - 3. Fibră senzitivă inervând fusul neuromuscular.- 4. Fibră senzitivă inervând fusul neurotendinos. - 5. Fibre din fasciculele cordonului posterior. - 6. Colaterale reflexe. - 7. O fibră musculară. - 8. Un fus neuromuscular. B. Trei fibre musculare striate cu plăci motorii. C. Placă motorie. - 1. Membrană presinaptică. - 2. Membrană postsinaptică. - 3. Două miofibrile. D. Porţiune dintr-un fus neuromuscular. - 1. Fibre musculare intrafusale. - 2. Teaca conjunctivă a fusului. - 3. Plăci motorii cu terminaţia fibrelor gama. - 4. Terminaţii anulospirale ale fibrelor senzitive tip Ia. - 5. Terminaţii în eflorescentă a fibrelor tip II. mai puţin fină, posedă unităţi motorii foarte mari (de la câteva sute până la peste 1 000 de fibre musculare). Trebuie să facem deosebire între numărul de fibre musculare dintr-o unitate motorie (mărimea unităţii motorii), şi între numărul unităţilor motorii ce se găsesc întrun muşchi întreg. Majoritatea muşchilor sunt compuşi din 100-700 unităţi motorii. Muşchii cu contracţie rapidă şi de precizie posedă un număr relativ mare de unităţi motorii mici (muşchii extrinseci ai globului ocular, muşchii laringelui, muşchii degetelor). Unităţile motorii au importanţă capitală pentru contracţia musculară. Ele, şi nu fibra musculară individuală, şi nici fasciculul primar, reprezintă i adevăratele unităţi funcţionale ale muşchiului, deoarece intră în acţiune întotdeauna în întregime ca răspuns la un impuls nervos. Prin activarea unuinumăr crescând de unităţi motorii („recrutare") se obţine o gradare a forţei de contracţie a întregului muşchi.

Localizarea unităţilor motorii în cadrul corpului muscular se face într-un anumit fel: fibrele musculare aparţinând unei unităţi motorii nu formează un grup compact, ci se repartizează (pe o secţiune) pe un câmp de aproxim a t i v 5-10 mm diametru în cadrul căruia se pot întrepă15-30 unităţi motorii diferite.

Fibrele motoare Ay constituie 30% din totalitatea fibrelor motoare şi se întind fără întrerupere din coarnele anterioare ale măduvei spinării până în muşchi. Aici se termină în interiorul fusurilor neuromusculare, sub forma unei plăci motoare localizată spre capetele fibrelor intrafusale. Aceste fibre y se încadrează într-un circuit de reglare a tonusului şi a motricitatii segmentare, în cadrul căruia îndeplinesc un rol complicat. Fibrele y nu fac parte din unităţile motorii şi participă numai indirect la contracţia musculară. b. Fibrele senzitive sunt groase şi au originea în ganglionii senzitivi; la nivelul muşchiului ele se termină în nişte organe receptoare speciale (fus neuromuscular şi fus neurotendinos) sau sub diferite alte forme mai simple (în spirală, în reţele, în ghemuri sau arborescent) la nivelul fibrelor musculare, în tendon şi în perimisiu. Aceste foarte numeroase şi variate formaţiuni receptoare asigură împreună cu fibrele lor senzitive sensibilitatea proprioceptivă, reacţionând la variaţiile de presiune şi de tensiune

158 ce iau naştere în timpul contracţiei musculare în muşchi, în tendoane şi în anexele lor. c. Fibrele vegetative reprezintă contingentul cel mai mic al nervului muscular; unele urmează drumul perivascular pentru a ajunge în profunzimea muşchiului. Fibrele aparţin neuronului postganglionar simpatic aşezat în ganglionii lanţului laterovertebral. Nu s-a putut pune în evidenţă o acţiune directă a acestor fibre asupra contracţiei; ele se consideră fibre vasculare, care prin intermediul vaselor îşi realizează efectul „trofic" asupra muşchiului.

APARATUL LOCOMOTOR MECANICA MUSCULARĂ Muşchiul prezintă două proprietăţi importante: contractilitatea şi elasticitatea. Mai sus am văzut că prin contracţie muşchiul îşi schimbă forma, devenind mai scurt şi mai gros, dar că nu-şi schimbă volumul. Contracţia se produce în mod normal în urma unui stimul ce soseşte de la sistemul nervos central, prin intermediul nervilor motori. După încetarea stimulului, muşchiul revine la forma iniţială, graţie elasticităţii. Stimulii care pot determina contracţia unui muşchi pot fi şi de altă natură: mecanici, electrici, chimici. Cea mai mare parte a muşchilor acţionează asupra oaselor pe care se insera; prin contracţia lor realizează deplasarea sau imobilizarea acestora. Două oase vecine articulate mobil şi legate printr-un muşchi, realizează astfel o pârghie. în fizică, pârghia este o bară rigidă care se poate roti în jurul unui punct de sprijin şi asupra căruia se aplică două forţe. în pârghiile osoase sau biologice din organism, forţa activa este reprezentată prin muşchi; forţa de rezistenţă este reprezentată de greutatea segmentului ce se deplasează; punctul de sprijin este axul biomecanic al mişcării. După aşezarea forţelor faţă de punctul de sprijin, se disting cele trei tipuri de pârghii. Ca exemplu pentru pârghia de gradul I dăm articulaţia atlantooccipitală; pârghiile de gradul II sunt mai rare, de exemplu articulaţia talocrurală. Pârghiile de gradul III sunt cele mai răspândite, ca de exemplu articulaţia cotului. La omul viu, muşchii în repaus se găsesc într-o stare specială de semicontracţie numită tonus. Dacă se taie unui muşchi în repaus tendonul său, el se scurtează în oarecare măsură. Tonusul are mare importanţă în menţinerea corpului sau a diferitelor sale segmente într~o anumită poziţie precum şi de contenţie a pieselor osoase în articulaţiile lor. Acţiunea unor muşchi depinde de doi factori: numărul fibrelor şi lungimea acestora. Forţa de contracţie a muşchiului este în raport cu numărul fibrelor ce-1 constituie: ea este în raport deci cu secţiunea transversală (secţiunea fiziologică). înălţimea la care un muşchi poate ridica o anumită greutate este în raport cu lungimea fibrelor sale. în activitatea muşchilor intervin însă şi forţe externe; cea mai importantă este forţa gravitaţională, pe lângă inerţie, forţa centrifugă, presiunea atmosferică, rezistenţa mediului. Ea intervine hotărâtor în realizarea mişcărilor. Gravitatea poate acţiona în acelaşi sens cu mişcarea considerată, ca de exemplu aruncarea pe pământ a unui obiect. Muşchii care într-un moment dat trebuie să contrabalanseze forţa gravitaţiei, pentru menţinerea unei poziţii sau pentru executarea unei mişcări în sensul opus al gravitaţiei, au acţiune antigravitaţională. Orice muşchi poate acţiona în anumite împrejurări, fie în sensul gravitaţiei, fie antigravitaţional. Totuşi, în condiţiile staţiunii verticale, ca poziţie obişnuită a omului, anumite grupe musculare sunt deosebit de solicitate, efectuând

B. TENDONUL {Tendo)
Tendoanele, indiferent de forma lor, sunt constituite din ţesut conjunctiv, în care predomină fasciculele colagene, cele elastice fiind într-o cantitate foarte redusă. în tendoanele propriu-zise, fasciculele conjunctive sunt întinse şi orientate după o singură direcţie; în aponevroze, ele sunt dispuse şi orientate după mai multe direcţii. Ca şi în cazul muşchiului, şi tendoanele sunt alcătuite din fascicule primare rezultate prin alăturarea fibrelor conjunctive tendinoase; fasciculele primare se alătură pentru a alcătui fascicule secundare şi apoi terţiare. în tendoanele mari, cum este tendonul lui Achile, fasciculele terţiare se unesc spre a forma fascicule cuaternare. Gruparea tuturor acestor fascicule se face, ca şi la muşchi, prin intermediul ţesutului conjunctiv. La suprafaţa tendonului se găseşte un strat de ţesut conjunctiv, care-1 înveleşte ca un manşon şi se numeşte epitendineu (Epitendineum). De pe faţa profundă a acestei teci pleacă despărţitori din ce în ce mai subţiri, care învelesc fasciculele tendinoase de diferite ordine, este peritendineul (Peritendineum). în ce priveşte modul de unire a tendonului cu muşchiul, se admite că aceasta se realizează prin intermediul unor fibre conjunctive provenite din endomisium. Tendonul nu continuă fibrele musculare ci ţesutul conjunctiv muscular. La locul de inserţie fasciculele conjunctive ale tendonului fuzionează cu periostul sau uneori se fixează direct pe oase, fără intermediul periostului. Vasele sangvine ale tendonului sunt puţin abundente. Ele pătrund prin intermediul ţesutului conjunctiv de unire al fibrelor tendinoase, ca în cazul muşchiului. Tendoanele sunt bogat inervate. După rolul lor, unele sunt fibre nervoase proprioceptive, iar altele sunt fibre nervoase vegetative destinate vaselor tendoanelor. De obicei, modul de fixare macroscopică a fasciculelor musculare este destul de complicat. Tendonul se continuă pe suprafaţa corpului muscular, dar poate pătrunde şi în interiorul lui sub formă de lamă aponevrotică. Fasciculele musculare formează întotdeauna un unghi ascuţit cu aceste lame aponevrotice: unghiul de penaţie. Această dispoziţie structurală are importanţă funcţională, deoarece datorită ei, în timpul contracţiei, se măreşte acest unghi de înclinaţie a fibrelor musculare şi implicit creşte distanţa între fibre şi se creează spaţiul necesar îngroşării lor, fără a fi comprimate sau strivite vasele şi nervii.

MIOLOGIA preponderent activitate antigravitaţională. Ei se numesc spatelui, extensorii membrului inferior, muşchii plantei). Un muşchi are o acţiune principală, care se evidenţiază când el se contractă izolat; poate avea însă şi una sau mai multe acţiuni secundare, ce se evidenţiază în anumite împrejurări. De ex. bicepsul brahial are ca acţiune principală flexia antebraţului, iar ca acţiune secundară supinaţia acestuia. Un muşchi uniarticular poate avea o singură acţiune când se contractă în totalitate, cu toate fascicule deodată. Există însă şi muşchi care, deşi din punct de vedere anatomic se prezintă ca o unitate, din punct de vedere funcţional pot fi împărţiţi în mai multe segmente. De ex. muşchiul gluteu mijlociu are - din punct de vedere funcţional - trei segmente cu funcţie diferită. In timpul contracţiei, un muşchi exercită o tracţiune asupra ambelor oase pe care se insera, deci propriu-zis are două capete mobile. In funcţie de rezistenţa întâmpinată la cele două capete, efectul contracţii este variabil: a) dacă rezistenţele sunt egale şi nu prea mari, muşchiul se scurtează prin ambele capete şi cele două oase se apropie unul de altul; b) dacă ambele capete sunt fixate, contracţia este statică şi nu se manifestă mişcare; c) în majoritatea cazurilor, rezistenţele sunt inegale şi unul din cele două capete rămâne fix, iar celălalt mobil. Pentnx acelaşi muşchi cele două puncte se pot inversa în 0 funcţie de condiţiile biomecanice de moment. în organismul viu nu există acţiuni izolate ale unui singur muşchi, ci doar o activitate de muşchi asociaţi în grupe funcţionale. Această asociere se poate face în mai multe feluri: grupe funcţionale aşezate în jurul aceleaşi articulaţii, asociere în lanţuri musculare şi gruparea în chingi musculare. Sinergiştii sunt muşchii unui grup funcţional ce efectuează o mişcare în acelaşi sens într-o anumită articulaţie, ajutându-se unul pe altul. De ex. muşchii biceps brahial, brahialul, brahioradialul şi rotundul pronator sunt sinergişti în mişcare de flexie a antebraţului, în jurul aceleaşi articulaţii se pot grupa şi muşchi cu acţiuni opuse; în acest caz se vorbeşte de agonism şi antagonism muscular. Astfel, în articulaţia cotului, pentru mişcarea de flexiune agoniştii sunt muşchi flexori ai antebraţului, iar antagoniştii sunt muşchi extensori. în cazul extensiei antebraţului, situaţia se inversează. Agoniştii şi antagoniştii acţionează întotdeauna simultan. Revenind la exemplul flexiunii cotului: flexorii se scurtează înving â n d rezistenţa antebraţului; în acelaşi timpi, însă, intervin şi extensorii prin scăderea gradată a tensiunii lor şi prin cedarea progresivă în lungime. Astfel, antagoniştii controleazaazâ efectuarea uniformă şi lină a mişcării. I Mai mulţi muşchi se pot asocia şi prin grupare în sens longitudinal, de-a lungul unui lanţ articular, formând un lant muscular. întinzându-se peste mai multe articulaţii, contracţia lor simultană, dar şi succesivă, muşchii

159 lanţului muscular solidarizează într-o acţiune comună mai multe segmente corporale, chiar la distanţă mare. Un exemplu este aşa-numitul lanţ al triplei extensii: muşchii gluteu mare, cvadriceps femural şi triceps sural. O altă modalitate de grupare funcţională a muşchilor este chinga musculară. Ea poate avea formă de ansă sau de litera V şi este alcătuită, de obicei, de câte doi muşchi cu inserţia distală apropiată sau chiar comună şi cu capetele proximale divergente. De ex. chinga formată de peronierul lung şi de tibialul anterior, cu rol în susţinerea bolţii plantare.

muşchi antigravitaţionali, ex. muşchii profunzi ai

1. MUŞCHII CAPULUI
(Musculi capitas)
Muşchii capului se împart în muşchii masticatori şi muşchii faciali (muşchii mimicii, muşchii pieloşi). Cele două grupe sunt complet deosebite după caracteristicile lor anatomice, după acţiunea lor principală, după semnificaţia embriologică şi după invervaţie. MUŞCHII FACIALI (Musculi faciales) a. Caracteristici morfologice, originea embrionară şi inervaţia. Ei sunt numiţi astfel după conexiunile intime cu pielea, una din cele două inserţii fiind în mod obligatoriu cutanată; aceasta se face prin intermediul unei porţiuni tendinoase elastice. Muşchii pieloşi pot adera şi dea lungul întregului traiect la piele. Cu excepţia buccinatorului, ei sunt lipsiţi de fascie, pielea mişcându~se împreună cu muşchiul. Volumul şi forţa lor sunt reduse; sunt individualizaţi mai mult sau mai puţin bine, deoarece provin filo- şi ontogenetic din subîmpărţirea unei mase musculare unitare. Acest material comun primordial derivă din mezodermul arcului branhial hioidian; din această cauză, toţi muşchii pieloşi sunt inervaţi de nervul facial. b. Aşezarea şi rolul lor. Muşchii pieloşi sunt dispuşi în jurul orificiilor feţei şi au grade diferite de diferenţiere, după importanţa biologică a acestor orificii. La multe mamifere se grupează în mare parte în jurul pavilionului urechii dându-i o mare mobilitate. La om, acest grup este cu totul neînsemnat şi rudimentar. în schimb se diferenţiază tot mai mult, începând cu primatele, muşchii din jurul orificiului bucal şi ai bulbului ochiului. La aripa nasului, muşchii sunt slab dezvoltaţi. Funcţia lor primordială este legată de acte fiziologice elementare, unde intervin prin deschiderea şi închiderea orificiilor: prehensiunea alimentelor şi rol ajutător în masticaţie, în respiraţie, în recepţie, dozarea şi eventual respingerea excitaţiilor senzoriale (optice, olfactive, gustative şi auditive). Datorită caracteristicilor morfologice şi funcţionale muşchii pieloşi câştigă în filogeneză un rol crescând în exprimarea stărilor

160
psihice prin: modul particular de inserţie situaţi prefascial, spre deosebire de toţi ceilalţi muşchi ai corpului; volumul redus şi diferenţierea într-un număr mare de unităţi musculare cu direcţie şi localizare diferite; promptitudinea, repeziciunea şi nuanţarea fină a contracţiilor şi marea varietate de combinaţii funcţionale; independenţa lor de tipare rigide dictate de articulaţie.

APARATUL LOCOMOTOR

Astfel, muşchii pieloşi, sub controlul nemijlocit al sistemului nervos, devin un instrument motor plastic pentru exteriorizarea stărilor psihice. întregul aparat locomotor are o funcţie expresivă, chiar şi acolo unde scopul principal este cu totul de altă natură (mersul, scrisul, postura). Mişcările expresive ale membrelor şi trunchiului se numesc mişcări pantomimice; gesturile sunt, în special, acelea ale mâinilor şi ale membrului superior în întregime. Mişcările expresive ajung la cel mai înalt grad de perfecţiune la nivelul feţei, unde formează mimica. Mimica este deci exteriorizarea stărilor psihice (mai ales a celor afective) la nivelul feţei, prin acţiunea muşchilor faciali; mimica e înfăţişarea individuală a feţei în mişcare, este deci aspectul dinamic al feţei. Funcţiunea mimică atinge diferenţierea cea mai înaltă la om. La copil, primează funcţiunile utilitare faţă de cele mimice. Funcţiunea mimică, filo- şi ontogenetic, este deci secundară, derivând din alte funcţiuni mai elementare şi vitale. c. Mecanismul de acţiune al muşchilor pieloşi. Prin contracţia lui, un muşchi pielos încreţeşte pielea, apropie punctul de inserţie cutanată spre inserţia osoasa şi formează un relief de forma unei proeminenţe liniare, orientate întotdeauna perpendicular în direcţia tracţiunii; când inserţia cutanată e punctiformă, se formează o gropiţă. După cedarea contracţiei, pielea îşi revine la poziţia iniţială, datorită atât elasticităţii ei proprii, cât şi a porţiunilor tendinoase ale muşchilor. Pielea şi muşchiul pielos formează astfel o unitate funcţională. Elasticitatea pielii este agentul antagonist veritabil al muşchilor pieloşi, deoarece în mare parte lipseşte o dispoziţie antagonistă a pielioşilor. Pe lângă producerea unor cute temporare, prin contracţia pieloşilor se mai mobilizează buzele (importanţă în limbajul articulat) pleoapele, aripa nasului sau se deformează în mod caracteristic unele şanţuri existente ale pielii. Contrar concepţiei vechi a acţiunii expresive specifice a unui muşchi izolat (de exemplu, zigomaticul mare ca „muşchiul bucuriei", frontalul ca „muşchiul atenţiei") azi se ştie că pentru exprimarea unei stări psihice este necesară intervenţia concomitentă a mai multor muşchi şi, invers, un singur muşchi poate interveni în exprimarea stărilor psihice diferite. d. Rolul muşchilor faciali în fizionomie. Pentru definitivarea unor cute ale mimicii, muşchii intervin şi în modelarea fizionomiei. Permanentizarea cutelor trecătoare şi înscrierea lor în fizionomie se face prin repetarea în cursul vieţii, prin pirderea elasticităţii pielii şi prin scurtarea definitivă a fibrelor musculare. Fizionomia este înfăţişarea statică, în repaus, a feţei. Dacă mimica e determinată, în primul rând, de contracţia

ti—

7 .__
Fig. 196. Şanţurile şi cutele principale ale feţei şi muşchii care le determină (zonele punctate reprezintă inserţiile pe piele). 1. M. sprâncenos (cute verticale în regiunea intersprâncenoasă). - 2. Şanţul palpebral superior, 2' Şanţul palpebral inferior (limita între porţiunea palpebrală şi cea orbitară a orbicularului ochiului). - 3. M. piramidal (cute transversale în regiunea intersprâncenoasă şi la rădăcina nasului). - 4. Şanţul nazo-labial. - 5. Şanţul comisural (angular). - 6. Şanţul mentolabial. - 7. Foseta mentonieră. - 8. Şanţul jugal accesor. - 9. Şanţul jugal (m. zigomatic mare şi m. rizorius). 10. Şanţul alar (înconjoară aripa nasului). 11. Piciorul ciorii (m. orbicular al ochiului). -12. Porţiunea frontală a muşchiului occipito-fronta! (şanţuri şi cute transverse pe frunte).

muşchilor pieloşi, fizionomia e mai complexă, fiind dată de un număr de elemente componente: configuraţia particulară a craniului, calităţile pielii, abundenţa sau absenţa ţesutului grăsos şi distribuirea lui, dezvoltarea muşchilor masticatori cu situaţie superficială, dezvoltarea muşchilor pieloşi şi mai ales a şanţurilor determinate de ei, conformaţia nasului, gradul de deschidere a crăpăturii palpebrale, modul particular de utilizare a muşchilor pieloşi în funcţie de sistemul nervos şi de starea psihică preponderentă. Depresiunile liniare stabile ale feţei (moştenite sau dobândite prin preluarea lor din mimică) au mare impor- I tanţă pentru fizionomie; ele se numesc şanţuri, spre deosebire de cutele din mimică. Şanţurile principale ale feţei sunt următoarele: 1. Şanţul nazolabial este cel mai constant şi caracteristic; este moştenit. Are formă de linie uşor ondulata,! care porneşte de lângă aripa nasului cu direcţie oblică în I jos şi în afară spre comisura gurii. 2. Şanţul mentolabial, cu direcţie transversală, uşori curb, cu concavitatea în jos, separă bărbia de buza inferioara. I 3. Şanţul jugal sau mentozigomatic coboară din regiu-f nea zigomatică spre menton.

1. .Muşchiul occipitofrontal(M. formând câte o umflătură pe umerii obrajilor. Pleoapele se apropie prin contracţia orbicularului. cu concavitate medială. fasciculele merg în sus şi înainte.161 . 2.3. Sprâncenosul. în realitate există de fiecare parte câte două porţiuni musculare izolate. crăpătura bucală e încurbată cu concavitatea în jos. caracterele morfologice şi muşchii activi ai unor expresii mimice mai obişnuite. coborâtor al buzei inferioare. Dispreţul se manifestă prin coborârea colţului gurii şi prin întinderea şanţului nazolabial sub formă aproape rectilinie (coborârea unghiului gurii). .4. P o r ţ i u n e a o c c i p i t a l ă sau pântecele occipital (Ventar occipitalis) este subţire. . Crăpătura palpebrală se micşorează (orbicularul) şi sprânceana e coborâtă (sprâncenosul). Cunoaşterea acestor aspecte are importanţă practică în clinică. şanţul nazolabial usor curbat sub formă de arc cu concavitatea medială. 5. comisurile gurii sunt trase în sus şi lateral (zigomaticul mare). .1. Ridicătorul comun al aripii nasului şi al buzei superioare şi ridicătorul propriu al buzei superioare. e) Plânsul: acţiune combinată a coborâtorului unghiului gurii (1). 3. epicranius). MUŞCHII BOLŢII CRANIENE (Al CALVARIEI) Se caracterizează prin inserţia lor cu un capăt de aponevroza epicraniană şi poartă împreună numele de muşchi epicranian (M. are formă patrulateră. în plâns. care sunt descrise ca: muşchiul o c c i p i t o f r o n t a l ş i muşchiul t e m p o r o p a r i e t a l . 7. iar în unghiul lateral al ochiului se formează cute radiare. Dăm mai jos pentru exemplificarea rolului muşchilor pieloşi în mimică. „Piciorul ciorii" este format din şanţuri radiare aşezate în unghiul lateral al ochiului. Cute în unghiul lateral al pleoapelor prin contracţia orbicularului. şi dinţii superiori vor fi descoperiţi până la premolari. situată în partea posterioară a bolţii craniene. P o r ţ i u n e a f r o n t a l ă sau pântecele frontal (Venterfrontalis) este mai bine dezvoltată decât cea precedentă. tuberculoză. de formăpatrulateră. 197. b) Râsul: Zigomaticul mare (1) şi rizorius (2) trag comisura bucală în sus şi lateral. angulate în partea inferioară. M. între care se întinde aponevroza epicraniană ca un fel de tendon intermediar foarte lat. şi a ridicătorului buzei superioare. . nazalului (5). Tot prin contracţia zigomaticului. peritonită {facies hippocratica). Şanţul nazolabial cu aspect de linie dreaptă verticală. E x e m p l e pentru expresii m i m i c e . 2. Şanţul nazolabial ia forma literei S. Fizionomia poate fi modificată în mod caracteristic în diferite boli: febră tifoidă. Prin contracţia ridicătorilor buzei superioare. a orbicularului ochiului (3) a frontalului (4). a sprâncenosului (2). M. Atenţia e caracterizată prin formarea de cute transversale pe frunte (occipitofrontalul) şi deschiderea mare a crăpăturii palpebrale. 4. şanţul nazolabial devine curb. a) Contracţia bilaterală a muşchilor buccinatori cu gura închisă tracţionează comisura bucală în sus şi înapoi. Şanţul submental separă mentonul de eventuala „bărbie dublă". crăpătura bucală e lărgită. occipilqfmntalis) este format din două porţiuni musculare. . 1. fanta labială curbă cu concavitateaînjos. Gândirea se exteriorizează prin micşorarea crăpăturilor palpebrale şi coborârea sprâncenelor. Şanţul palpebral inferior are aceeaşi dispoziţie la nivelul pleoapei inferioare. A. Şanţul nazolabial în formă de S. întinzând fanta labială (în zâmbet). Ia naştere în sus pe marginea Fig. pielea obrajilor e ridicată. . Şanţul palpebral superior separă porţiunea palpebrală de cea orbitară a pleoapei superioare.4.2. comisurile gurii sunt trase în jos (coborâtorul unghiului gurii).1. Ia naştere pe linia nucală supremă a occipitalului. Piramidal. . 5. 6. şanţul nazolabial are aspectul unei drept recurbate. 4. coborâtor al unghiului gurii.3. buza superioară se ridică (ridicătorii comun şi propriu). este situată în partea anterioară a bolţii craniene. Stările afective se manifestă mai mult în jurul cavităţii bucale. Stările de activitate intelectuale se exprimă mai mult la frunte şi la ochi. In timpul râsului. terminându-se pe aponevroza epicraniană. d)Manifestarea dispreţului: gura închisă. c) Manifestarea dezgustului.

el se intercalează între muşchii auricular anterior şi cel superior. spaimă. admiraţie. prin aceasta determină formarea de cute transversale în regiunea frunţii. porţiunea orbitară şi porţiunea lacrimală. ea crapă formând plăgi cu buze dchiscente. Este situat în grosimea pleoapelor şi pe circumferinţa orbitei. APARATUL LOCOMOTOR B. ridicând sprânceana. de acolo merge în afară şi La om. de care este separată prin muşchiul sprâncenos. datorită unui strat de ţesut conjunctiv lax de alunecare (lama subaponevrotică). faţa profundă răspunde periferiei orbitei. palpebrale mediale) este o bandă fibroasă care se insera cu două fascicule în unghiul medial al ochiului. în mimică. acoperind-o ca un coif (de unde şi numele latinesc: galea = coif). Muşchiul occipitofrontal în ansamblu are deci o singură inserţie osoasă (înapoi. alte fascicule se desprind din traiectul circular trecând spre muşchii vecini cu care se confundă. ci au dispoziţie de semicerc sau de arc. aderenţa între piele şi stratul muscular e mai laxă. e aşezată central şi nepereche. Pe această porţiune laterală se insera muşchii auriculari şi muşchiul temporoparietal. Muşchiul temporoparietal (M. având rol important în fizionomie. Aponevroza epicraniană este întinsă peste calota craniană şi este ţinută sub tensiune prin tonusul muscular. Aponevroza e p i c r a n i a n ă(Galea aponeurotica. Raporturi. fme dispuse sub formă de două semiineîe. marginea posterioară da inserţie porţiunilor occipitale. Orbicularul este format din trei porţiuni: porţiunea palpebrală. este un mic fascicul patrulater situat înapoia sacului lacrimal. aceasta explică hemoragiile puternice. Ajută ridicătorul pleoapei superioare care oboseşte mai repede şi prin aceasta dă senzaţia pleoapelor „grele" în stare de somnolenţă. pe faţa superficială e în raport cu pielea. Aponeurosis epicranialis) este o lama fibroasă situată la nivelul bolţii craniene. devenind şanţuri stabilite. Hematoamele şi colecţiile purulente dezvoltate în ţesutul conjunctiv subaponevrotic se propagă uşor şi repede. este un muşchi rudimentar şi foarte variabil în mărime şi volum. Pe părţile laterale. a ) P o r ţ i u n e a p a l p e b r a l ă (Pan palpebralis) a orbicularului se prinde pe cele două ligamente palpebrale şi intră în constituţia pleoapelor. porţiunea frontală este muşchiul atenţiei şi se mai contractă în surpriză. din această cauză. Marginea anterioară pătrunde cu o prelungire triunghiulară între cele două porţiuni frontale. fiecare mergând la tarsul corespunzător. fasciculele merg în jos şi se termină pe pielea regiunii sprâncenoase şi intersprâncenoase.162 anterioară a aponevrozei epicraniene.l i g a m e n t u l p a l p e b r a l med i a l (Lig. care la acest nivel e foarte fină şi lipsită complet de grăsime subcutanată. MUŞCHII PLEOAPELOR Muşchiul propriu-zis al pleoapelor este orbicularul ochiului. Muşchiul occipitofrontal este strâns unit cu pielea capului. care se insera în cea mai mare parte pe ligamentele palpebrale. Muşchiul orbicular al ochiului (M. raporturile între ele se complică însă mai ales când se deschide ochiul. contribuie la descoperirea globului ocular prin deschiderea crăpăturii palpebrale. acoperind fascia temporală. ea descinde până la arcada zigomatică. Scalpul este foarte bine vascularizat. oprindu-se doar la nivelul inserţiilor muşchiului epicranian. cuprinzând între ele sacul lacrimal. La autopsii şi intervenţii neurochirurgicale mai întinse scalpul se incizează şi se ridică în lambou. pe eminenţa orbitară a zigomaticului. temporoparietalis) este o lamă musculară subţire care coboară de pe porţiunea temporală a aponevrozei epicraniene spre cartilajul pavilionului urechii. Porţiunea frontală mai are acţiune şi asupra ochiului. Cu capătul celălalt ligamentul se bifurcă în două ramuri. care servesc pentru inserţia fasciculelor musculare: . în caz de traumatisme. Porţiunea orbitară nu se află pe acelaşi plan cu cea palpebrală nici când ochiul este închis. una superioară şi alta inferioară. ci se împletesc. Tot aici se mai descriu trei muşchi care merg de la rădăcina nasului la regiunea sprâncenoasă şi intersprâncenoasă. aderă mai strâns de piele decât porţiunea palpebrală. cutele frontale se fixează definitiv. . 2. Stratul muscular este lipit de formaţiunile fibroase care constituie scheletul pleoapelor (septul orbitar şi cei doi tarşi). este formată dintr-un strat foarte subţire de fibre musculare . în caz de traumatism. Cu vârsta. Acţiune. Ca aşezare. o fixează doar. pe creasta lacrimală anterioară şi pe cea posterioară. 1. înconjurând pe cea palpebrală. formând clinic o unitate numită scalp. orbicularîs oculi). ele nu trec toate concentric. frică. la nivelul limitei părului. pe occipital) şi o singură inserţie cutanată (înainte). Acesta este mobil şi uşor separabil faţă de pericraniu. Porţiunea occipitală fixând aponevroza epicraniană permite jocul porţiunii frontale care trage în sus pielea regiunii sprâncenoase.l i g a m e n t u l p a l p e b r a l lat e r a l (Lig. palpebrale laterale) se fixează pe extremitatea laterală a tarşilor şi pe periostul porţiunii laterale a circumferinţei orbitei. Mai întâi trebuie descrise cele două ligamente palpebrale. pentru a se putea aborda bolta craniană. . Se insera pe creasta lacrimală posterioară. Este formată din fascicule mai groase cu inserţie ligamentară şi osoasă pe circumferinţa orbitei pe care o depăşeşte. c ) P o r ţ i u n e a l a c r i m a l ă (Pan lacrimalis) sau muşchiul lui Horner. porţiunea occipitală este rudimentară şi nu este suficient de puternică pentru a deplasa aponevroza înapoi. b ) P o r ţ i u n e a o r b i t a r ă (Pars orbitalis) este periferică. dând naştere la marginile ei muşchilor epicranieni. adică paralele între ele. artera supraorbitară şi ramurile nervului frontal. care însă rămân localizate. dispoziţie ce faciliteaza formarea edemului palpebral. Fasciculele musculare nu sunt circulare.

.MIOLOGIA 163 16 0 H 10 9 6 Fig. M. Temporalul.4. mentonier. zigomatic mic. Porţiunea orbitară se contractă în închidere forţată. când orbicularul este relaxat. Contracţia orbicularului este însoţită de o alunecare din afară înăuntru a pleoapelor pe globul ocular şi contribuie la distribuirea lacrimilor pe suprafaţa corneei către unghiul medial al ochiului. platisma. M. 12'.14. prin aspiraţie.2. . . Inserţiile muşchilor capului (vedere anterioară). de exemplu. M.6.15. Maseterul.5. 2'. M.3. îl. în distribuirea şi drenarea lacrimilor). orbicular al ochiului. [ridicător al buzei superioare.12. M. a lacrimilor dilatând punctele lacrimale şi sacul lacrimal. . piramidal. . Acţiune. . Porţiunea palpebrală închide ochiul.11.M. . nazal. Ridicătorul unghiului gurii. . M. I-13. zigomatic mare. M. la lumină prea vie. coborâtor al buzei inferioare. coborâtor al unghiului Mirii.6'. se termină prin două ramuri ce se prind pe fiecare pleoapă ipoia punctelor lacrimale. . 2".9. . buccinator.7. 7'.8. sprâncenos. cât şi una importantă în serviciul ochiului (de tarare. adică apropie pleoapele în condiţii normale (în somn şi în clipit). pleoapa inferioară coboară prin greutatea ei proprie. M. 198. Orbicularul ochiului are atât funcţiune ică. . Mişcarea inversă jfe deschidere a ochiului este făcută pentru pleoapa superioară (care face excursii mai ample în închidere şi deschidere) printr-un muşchi special care aparţine orbitei*: muşchiul ridicător al pleoapei superioare. M. ochire etc.16. M. -10. . Fasciculele incisiv superior şi incisiv inferior ale orbicularului gurii. Porţiunea lacrimală favorizează scurgerea. . . M. . M. ridicător comun al aripii nasului şi al buzei superioare.

. Ridicătorul buzei superioare. Coborâtorul buzei inferioare (pătratul buzelor). . atât în râs cât şi în plâns. Rizorius. Coborâtorul unghiului gurii (triunghiularul buzelor).. a cărei dependinţă este (corrugator = care încreţeşte). . maseter-15.10. . coborând sprânceana mai ales în partea ei laterală şi netezeşte pielea frunţii.4. mentonier. . fasciculele merg în sus şi lateral şi se termină pe pielea porţiunii mijlocii a sprâncenei.18. Acţiune. Orbicularul gurii. -12. -16. în drumul lor fibrele străbat fasciculele frontalului şi ale orbicularului ochiului Muşchiul este aşezat direct pe os şi acoperă mănunchiul vasculo-nervos supra-orbitar. 1.5. . Temporalul.2.11. care stă pe loc şi o acoperă. 6. Muşchiul sprâncenos (M corrugator supercilii)vte un muşchi arciform. porţiunea palpebrală. Trage sprânceana medial şi în jos. Coborâtorul septului nazal. este antagonistul frontalului. Porţiunea orbitară. dar foarte puternic. . Piramidal. M. Aponevroza epicraniană.19. 2.7.. porţiunea marginală. Orbicularul ochiului. Muşchii capului. M. în mimică. M. alunecă în parte sub porţiunea orbitară. situat sub precedentul. . pielea formează cute verticale. Zigomaticul mare.3.9. muşchiul nu are acţiune specifică.8. Inserţii. Nazalul. coborâtor al sprâncenei. Ridicătorul buzei superioare şi al aripii nasului (ridicătorul comun). . Ridicătorul unghiului gurii. M. porţiunea transversă. intervine împreună cu alţi muşchi. . El pleacă de pe porţiunea medială a arcadei superciliare şi de pe porţiunea nazală a osului frontal. 13. 1'. mic. între cele două sprâncene. -14. occipito-frontal. 199. Buccinatorul.5'. . mai ales a pleoapei superioare. în deschiderea ochiului.164 APARATUL LOCOMOTOR Fig. Zigomaticul mic. Porţiunea orbitară produce prin scurtarea ei circulară o serie de cute radiare la nivelul unghiului lateral al ochiului (piciorul ciorii). porţiunea palpebrală. în mimică . Se formează un şanţ adânc la locul de separare a celor două porţiuni: şanţul palpebral superior şi şanţul palpebral inferior. porţiunea frontală.17. Intervine în exprimarea gândirii profunde.

Piramidalul. porţiunea lacrimală. plastisma. Coborâtorul buzei inferioare.17. coboară pielea regiunii intersprâncenoase şi produce cute transversale. .10. . 4.20.8. Zigomaticul mare. merge în sus fasciculele frontalului şi se răsfiră în pielea glabelei. şi muşchiul coborâtor al septului (M. . Muşchiul piramidal (M. procerus). situate la rădăcina nasului. Sternocleidomastoidianul.15. .5. . Coborâtorul unghiului gurii. Ridicătorul buzei superioare. Acţiune. Inserţiile muşchilor capului (vedere laterală). are originea pe dosul nasului. Fasciculele incisiv superior şi inferior al orbicularului gurii. Orbicularul ochiului (ligamentul palpebral medial). P o r ţ i u n e a t r a n s v e r s ă a naz a l u l u i (M. Porţiunea occipitală a occipitofrontalului. are f o r m ă triunghiulară cu baza în sus. depressor supercilii) este aşezat medial faţă de precedentul şi reprezintă ca şi acesta un fascicul al orbicularului. Trapezul. 3. el se contractă în emoţii dureroase.6. 11. Nomenclatura Anatomică descrie muşchiul nazal (M. . M. .13. fixându-se pe piele la nivelul capului sprâncenei. a mâniei sau a reflexiei profunde (cutele gânditorului).9. Orbicularul ochiului. Ridicătorul unghiului gurii. exprimă ameninţare şi agresiune. 16. M. temporal. piramidalul. Sprâncenosul. C. împreună cu piramidalul şi cu orbicularul ochiului formează triada muşchilor apărători ai ochiului.3. nasalis) compus din două porţiuni. Coboară capul sprâncenei şi a j u t ă sprâncenosul.11'. este mic şi subţire. M. Buccinatorul. nazal.12. Maseterul. 4. Este antagonistul frontalului. 2'. . Ia nastere în imediata vecinătate a rădăcinii nasului. .18.2.19. în mimică. mai ales în privinţa punctului lor fix şi a acţiunilor asupra nărilor. . Zigomaticul mic. . jarticipă la exprimarea durerii. . Ridicătorul comun al buzei superioare şi al aripii nasului.. . . a nerăbdării.7. Pars transversa) are formă triunghiulară şi e dispusă transversal pe porţiunea . MUŞCHII NASULUI Sunt slab dezvoltaţi şi descrişi în mod diferit. M. nasalis.10'.MIOLOGIA 165 15 ft 'ig.14.200. Muşchiul coborâtor al sprâncenei (M. . depressor sepii). mentonier. 2".

Linia nucală supremă.12. .2. fiind unit cu cel din partea opusă printr-o aponevroză fină. iar terminaţia pe cartilajul alar mare (unghiul dintre ramura medială cu cea laterală) pe pielea septului nazal şi pe marginea posterioară a nării. cartilaginoasă a nasului. m. . .17. . . temporoparietal.16. Auricularul superior.166 APARATUL LOCOMOTOR Fig. Se insera pe faţa anterioară a maxilei dedesubtul incizurii nazale şi ureă spre dosul nasului. porţiunea frontală. . aponevroza epicraniană.7. occipitofrontal.9. M. . Acţiunea e diferit interpretată. 18". 16'. Maseter. piramidal. . . 1'. -. Ridicătorul unghiului gurii.5. Are originea pe procesul alveolara) maxilei în dreptul incisivului central. se întind doar până la aripa nasului. . 2'. 1. . porţiunea profundă. porţiunea palpebrală. M.10. MUŞCHII DIN REGIUNEA GURII Sunt situaţi în jurul orificiului bucal.18. Orbicularul gurii. Coborâtorul buzei inferioare. Este inervat de ramuri bucale ale nervului facial. M u ş c h i u l c o b o r â t o r al septului (M.4. din această cauză s-a renunţat la vechea denumire de muşchi dilatator al nărilor. porţiunea superficială. 1'". .15. Sistemul central . Coboară vârful nasului. . coborâtor al unghiului gurii. Rizorius. Considerând punctul fix pe maxilă.8. Buccinator.14. porţiunea marginală. muşchiul trage nasul cartilaginos în jos. . Orbicularul ochiului. porţiunea orbitară. anterior.13. M.3. 201. porţiunea transversală. .10' Nodul muscular. M. Fibrele sunt mai scurte. Nazalul. porţiunea occipitală. Coborâtorul septului nazal.Pars alaris) are inserţie osoasă comună cu prima porţiune. P o r ţ i u n e a alară a n a z a l u l u i (M nasalis. Ridicătorul buzei superioare. depresor septi) este format dintr-un fascicul subţire de fibre musculare.6. 1". D. mentonier. . Ridicătorul buzei superioare şi al aripii nasului.18'.11. Muşchii capului (vedere laterală). . apasă asupra aripii nasului şi comprimă deci orificiul nazal. . Zigomaticul mare. acţiunea lui nu este clarificată. posterior. formând d o u ă sisteme: unul central şi altul periferic. .

în sărut. dintre care buccinatorul este cel mai important. a relei dispoziţii. Acţiune. La nivelul comisurii gurii se formează | astfel o intricaţie de fibre musculare venite din diferite direcţii. rezultă o serie de funcţiuni importante. datorită aşezării muşchiului în grosimea obrajilor. Este foarte rezistentă în regiunea posterioară. a necazului. Sunt dilatatori ai orificiului bucal şi imprimă buzelor şi crăpăturii bucale cele mai variate mişcări şi forme cu rol expresiv. fiind format din numeroase fascicule radiare. anterior devine foarte subţire şi apoi dispare complet. înapoi se insera pe rafeul pterigomandibular care este o intersecţie tendinoasă între buccinator şi constrictorul superior al faringelui. mai mult sau mai puţin individualizate. după raportul cu cavitatea bucală şi cu arcadele dentare. în paralizia unilaterală. fiind situat pe părţile lateItale ale cavităţii bucale. la sugerc. ei sunt numiţi şi muşchi oro-faciali. mai are şi rol ajutător în masticaţie. în funcţiunile de relaţie are rol important în articularea consoanelor labiale. muşchiul este perforat de duetul parotidian şi de nervul bucal. Contracţia porţiunii labiale subţiază marginea liberă a buzelor. unde se termină pe piele şi pe mucoasă. Inserţia fixă se face de-a lungul unei linii cu formă de potcoavă. participând la multe acte fiziologice. muşchiul ar avea rol de ridicător al mandibulei) ci paralel cu aceste linii. formată din porţiunea marginală. b ) P o r ţ i u n e a l a b i a l ă {Pars labialis) este porţiunea principală a orbicularului şi ocupă marginea liberă a buzei. este situat între buccinator şi maseter şi are rol mecanic de a umple spaţiul variabil în timpul mişcărilor de masticaţie şi în timpul suptului. a) P o r ţ i u n e a m a r g i n a l ă (Pars marginalis) e formată din fasciculele muşchilor învecinaţi (buccinator. fiind deci partea centrală a muşchiului. în partea posterioară e ascunsă de ramura mandibulei. Prin tonusul său contribuie alăt u r i de dinţi şi de oase. coborâtorul unghiului gurii). Faţa profundă e acoperită de mucoasa bucală. şi alta verticală mai lungă. ridicătorul unghiului gurii. Porţiunea marginală răsfrânge roşul buzelor spre exterior şi îngroaşă marginea liberă a buzelor. contracţia muşchiului comprimă aerul şi-1 expulzează sub presiune. în legătură cu această funcţiune din urmă este deosebit de bine dezvoltat la sugari. ridicătorul unghiului gurii). mai ales în cadrul aparatului dento-maxilar. pe procesul alveolar al maxilei şi pe porţiunea alveolară a mandibulei (la nivelul fornixului superior şi inferior al vestibulului bucal). Alte fascicule intră în constituţia orbicularului. formată din porţiunea labială. El are o constituţie complexă. stimulând şi consolidând aceste formaţiuni. 1 2. Fasciculele musculare nu trec vertical între cele două linii de inserţie (în acest caz. curentul de aer este deviat spre partea bolnavă. în unghiul format de cele două porţiuni trece artera labială. După situaţia particulară a muşchiului. în fluierat şi cântat cu instrumente de suflat. închiderea obişnuită e datorată porţiunii labiale. 1. Sistemul periferic e cu mult mai complex. Cele două porţiuni nu sunt aşezate în acelaşi plan. 167 Inserţii. Raporturile buccinatorului sunt numeroase şi Buccinatorul este singurul muşchi pielos care posedă o fascie. numită nodul muscular {Modiolus). Posterior. Astfel în digestie el serveşte la prinderea alimentelor. astfel muşchiul participă la fluierat şi la cântat cu instrumente de sulfat („muşchiul trompetiştilor"). dar şi cu importanţă în diferite acte fiziologice. După aşezarea fasciculelor i se descriu două porţiuni. Acţiunea lui variază după cum cavitatea bucală e plină sau goală. şi presează buzele pe arcadele dentare. care fac ca cea mimică să treacă pe un plan secundar.MIOLOGIA este format din fascicule circulare dispuse în jurul orificiului bucal alcătuind muşchiul orbicular al gurii. având aici şi rol plastic. „bula grăsoasă a lui Bichat". e dispus ca o elipsă în jurul orificiului bucal. să dea forma caracteristică gurii. Acţiune. pe o secţiune sagitală ele au forma literei L inversată. importante. Muşchiul orbicular al gurii (M. unde se continuă cu fascia muşchiului constrictor superior al faringelui. Muşchiul buccinator (M buccinator) constituie suportul muscular al obrajilor. rizorius. . împreună cu orbicularul gurii exercită o uşoară presiune permanentă asupra arcadelor dentare şi asupra gingiilor. fiind format din fibre proprii şi din fibre cu provenienţă din muşchii învecinaţi. Această faţă mai este în raport cu ramuri ale nervului facial şi cu vasele faciale. apoi e acoperită de muşchi (zigomatic. determinând forma bucălată caracteristică pentru obrazul copilului. întinsă de la cârligul procesului pterigoid la extremitatea posterioară a liniei milohioidiene. Când gura e plină cu aer şi obrajii sunt umflaţi. Orbicularul produce închiderea gurii. menţinând împreună cu limba alimentele între arcadele dentare. şi a j u t ă în masticaţie. cu deschiderea anterioară. C o r p u l a d i p o s a l o b r a z u l u i {Corpus adiposum buceae). Are rol multiplu. muşchiul vine în raport cu constrictorul superior al faringelui. împiedicând să se scurgă saliva din gură. Această fascie bucofaringiană {Fascia buccopharyngea) acoperă faţa superficială a muşchiului. cea superficială. în mimică el contribuie la exprim a r e a durerii fizice. la închiderea forţată intervine porţiunea marginală. dar şi aenergiei şi a deciziunii. Corpul adipos e format din grăsime de constituţie şi se păstrează deci şi în stările de slăbire şi la bătrâni. este cel mai lat şi mai puternic d i n t r e muşchii faciali şi este aşezat pe un plan mai profund d e c â t ceilalţi. întorcând-o vestibular. împiedică să se prindă plice ale mucoasei între dinţi. de care rămâne separat prin corpul adipos al obrazului. care este constrictorul orificiului bucal. Deoarece pe lângă funcţiunea mimică mai au şi o serie de alte funcţiuni importante. alcătuind un număr de zece muşchi. cu o ramură orizontală scurtă. Anterior. mai anterior vine în raport cu maseterul. orbicularis oris) alcătuieşte suportul muscular al buzelor. fasciculele converg către comisura gurii. Este învelit la suprafaţă de o foiţă conjunctivă foarte subţire care îl separă de formaţiunile învecinate.

cu baza se prinde pe fascia maseterină sau tot pe piele. Onto. maseterul şi cei pterigoidieni) care au aproape exclusivi numai acest rol mobilizator al mandibulei. imprimă şanţului nazolabial forma de S. De aici fasciculele converg către un tendon * su ] . Se insera pe faţa anterioară a corpului maxilei. Ei sunt deci muşchi motori ai acestui singur os mobil al craniului (muşchi cranio-mandibulari). muşchiul trage de comisuri şi lăţeşte crăpătura bucală. Ei se prind cu un capăt pe pavilionul urechii. Muşchiul temporal (M. şanţul nazolabial e tras în jos devenind aproape rectiliniu. depresor labii inferioris) este aşezat APARATUL LOCOMOTOR dedesubtul şi medial de precedentul. E superficial şi are direcţie transversală. Acoperă maseterul. acoperind platisma şi coborâtorul buzei inferioare. cu oblicitate inversă decât precedentul şi se termină pe pielea mentonului. muşchii suprahioidieni şi muşchii craniomotori (muşchii cefei etc). dintre care una pe mandibulă. se descrie un muşchi auricular anterior. pătratul buzei inferioare (M. 6. are formă patrulateră. La unii indivizi.şi filogenetic. variabil şi deseori absent. 10. la copii la începutul plânsului). Muşchiul ridicător al unghiului gurii. Muşchiul ridicător al buzei superioare (M. 4. Muşchiul ridicător al buzei superioare şi al aripii nasului (M. Masticaţia este una din funcţiunile principale ale întregului aparat dentomaxilar. levator labii superioris alaeque naşi). merge în jos urmând şanţul nazogenian. formează foseta râsului. în funcţie de alţi muşchi împreună cu care acţionează asupra comisurii buzelor. fiind înconjurat de un dens ţesut conjunctiv. Peste el trec ramificaţiile terminale ale nervului infraorbitar. dar puternic. Muşchiul zigomatic mare (M. Se insera pe osul zigomatic şi coboară oblic la pielea buzei superioare. tăiate. 3. dispus ca o lamă sagitalâ desfăşurată în evantai în regiunea temporală. în mimică participă la exprimarea neplăcerii şi a relei dispoziţii. pe lângă cei trei muşchi masticatori propriu-zişi (temporalul. temporalis) este cel m a i puternic muşchi masticator. cu vârful se prinde pe pielea comisurii gurii. deasupra găurii infraorbitare. unul superior şi unul posterior (M auricularis anterior. levator labii superioris) este situat lateral şi dedesubtul precedentului. este mic. Are formă triunghiulară cu vârful pe pielea comisurii buzelor. 8. buccinatorul. crăpătura bucală ia formă de curbă cu concavitatea în jos. Cu baza se insera pe linia oblică a mandibulei. ironie. iar cu celălalt pe părţile învecinate. „caninul" (M. 11. în masticaţie participă. trece în jos. Prin mişcările mandibulei. se insera pe faţa anterioară a corpului mandibular la nivelul alveolelor incisivilor). Muşchiul rizorius (M. astfel trage lateral comisura buzelor intervenind în surâs. arcada dentară inferioară este deplasată pe cea superioară. Muşchiul coborâtor al buzei inferioare. între cei doi mentonieri se poate forma foseta bărbiei. care ocupă şanţul dintre nas şi obraz (şanţul nazogenian). 9. Este situat sub bărbie. vor fi prezentaţi odată cu studiul urechii. Ridică buza superioară şi descoperă dinţii frontali. intervine şi în plâns. se insera pe faţa laterală a procesului frontal al maxilei. MUŞCHII MASTICATORI {Musculi masticatorii) Muşchii masticatori se aseamănă cu restul muşchilor scheletici. Muşchiul transvers al mentonului (M. 5. Trage în sus buza superioară. posterior). Muşchiul mentonier (M mentalis) este acoperit în cea mai mare parte de precedentul. cei patru masticatori derivă d i nI arcul branhial mandibular şi sunt deci inervaţi din nervul mandibular. realizându-se masticaţia prin care alimentele sunt prinse. triunghiularul buzelor (M depressor anguli oris) are formă triunghiulară. dezgust. trage comisura buzelor în sus şi lateral. Are acţiune mimică atât în râs cât şi în plâns. 1. merge în jos şi medial spre comisura gurii. corpul adipos şi vasele faciale. zygomaticus major) este subţire şi alungit. datorită inserţiei cutanate a capătului lateral. Prin contracţie ridică moţul bărbiei şi împinge înainte buza inferioară (de exemplu. Este un muşchi alungit. Trage comisura gurii în sus şi puţin medial. risorius) este slab dezvoltat. având două inserţii osoase. scurt şi puternic. Muşchiul zigomatic mic (M zygomaticus minor) este o mică panglică musculară situată între ridicătorul buzei superioare şi zigomaticul mare. apoi şanţul nazolabial şi se termină pe aripa nasului şi pe pielea buzei superioare. lateral şi dedesubtul zigomaticului mic şi al ridicătorului buzei superioare în fosa canină. 12. j muşchii limbii. coboară spre comisura gurii. MUŞCHII URECHII EXTERNE După aşezare. este aproximativ patrulater şi se termină pe pielea buzei superioare. se insera pe linia oblică a mandibulei în partea ei cea mai medială. superior. transversus menti) este format dintr-un fascicul muscular care leagă muşchiul coborâtor al unghiului gurii din dreapta cu cel din stânga. Trage buza inferioară în jos şi o împinge înainte. Muşchiul coborâtor al unghiului gurii.168 Când gura este goală. Prin contracţia sa coboară comisura buzelor. 7. Are o suprafaţă de origine foarte întinsă: pel întreaga fosă temporală până la linia temporală inferioară şi pe faţa profundă a fasciei temporale care îi serveşte a aponevroză. E. Ridică aripa nasului şi buza superioară. E aşezat superficial. se îndreaptă medial şi în sus şi se prinde pe buza inferioară. şi alţi muşchi cu rol ajutător în masticaţie: muşchii picloşi oro-faciali. Inserţii. este situat superficial în regiunea centrală a obrazului şi se insera pe faţa laterală a osului zigomatic. Exprimă tristeţe. lăţind crăpătura bucală şi dându-i forma curbă cu concavitatea în sus. sfâşiate şi sfărâmate. levator anguli oris) este situat profund. Este muşchiul râsului asociat cu alţi muşchi. Inervat de facial.

P o r ţ i u n e a s u p e r f i c i a l ă (Pars superficialis) este mai oblică. Inervaţie. cu buccinatorul şi cu corpul adipos al obrazului. mai jos.3. l a m a p r o f u n d ă (Lamina profunda) p e buza ei medială. F a s c i a t e m p o r a l ă (Fascia temporalis) f ig. între planul osos şi muşchi trec vasele şi nervii temporali profunzi. înainte pe procesul zigomatic al frontalului şi pe procesul frontal al osului zigomatic. masseter) este un muşchi puternic. . Din nervul mandibular prin cei trei nervi temporali profunzi.MIOLOGIA 169 mandibulei. aşezată lateral şi superficial de muşchiul temporal. Contracţia în ansamblu a muşchiului duce mandibula în sus şi înapoi. cuprins între cele două lame. Faţa superficială a fasciei e în raport cu aponcvroza epicraniană. acţiune şi inervaţie i se pot distinge trei fascicule: -fasciculul anterior cu direcţie aproape verticală. După direcţie. 202. e inervat de nervul temporal mijlociu şi trage mandibula în sus şi posterior. suprafeţe de inserţie a osului se poate modela sub acţiunea forţelor de tracţiune. Muşchii rnasticatori. pe viu apare ca cel mai caracteristic muşchi masticator. realizând fenomenul de suprasuficienţă. fasciculele merg în jos şi înapoi şi se insera pe unghiul mandibulei. Este format din două porţiuni. sidefoasă. Maseterul. Fibrele lui nu sunt contractate la maximum când arcadele dentare au venit în contact. care duce mandibula înapoi şi aduce capul mandibulei în fosa mandibulară atunci când. -fasciculul mijlociu cu fibre uşor oblice de sus în jos şi înainte. 2.2. Muşchiul maseter (M. Acţiune. formând tuberozitatea maseterică. Datorită aşezării superficiale şi a volumului său. porţiunea superficială. el are totuşi importanţă plastică: în timpul masticaţiei se observă sub piele contracţia lui ritmică. Se insera în sus pe linia temporală superioară. artera temporală mijlocie străbate cele trei straturi în drumul ei spre profunzime. Temporalul este cel mai puternic muşchi mas. cu vasele temporale superficiale şi cu nervul auriculotemporal. apoi trece vertical în jos şi se insera pe faţa laterală a ramurii mandibulei. când schiul este atrofiat sau când ţesutul grăsos din spaţiul interfascial dispare (în stările de slăbire excesivă) regiun e a se deprimă la suprafaţă şi arcada zigomatică se conturează foarte net. muşchiul se poate contracta în continuare şi mai mult. trage mandibula în sus. Faţa superficială este acoperită în cea mai m a r e parte de fascia temporală şi în partea inferioară de arcada zigomatică. prin aceasta creşte foarte mult secţiunea lui fiziologică şi astfel forţa de contracţie. cu muşchiul auricular superior şi cu cel anterior. In spaţiul interfascial. în prealabil. în porţiunea inferioară se interpune un ţesut conjunctiv tot mai abundent. în jos pe marginea superioară a arcadei zigomatice. Cu toate că muşchiul temporal nu e aşezat direct la suprafaţă. Fibrele lui relativ lungi permit o scurtare apreciabilă şi rapidă. Fascia e simplă în porţiunea superioară. Raporturi.4. se găseşte ţesut celulo-grăsos. deosebite prin direcţie şi aşezare. fibrele acestei .fasciculul posterior e aproape orizontal. Faţa profundă a fasciei e în raport cu muşchiul temporal. în porţiunea mijlocie şi inferioară ea se dedublează în două lame: cea s u p e r f i c i a l ă (Lamina superficialis) se prinde pe buza laterală a marginii superioare a arcadei zigomatice. pe măsură ce fascia se apropie de arcada zigomatică. care cuprinde din toate părţile procesul coronoidian al mandibulei. Temporalul are o constituţie internă bipenată. poriunea profundă. Componenta lui principală este cea de ridicare a este o lamă aponevrotică. . . inervat de nervul temporal posterior şi trage mandibula posterior. . Forţa muşchiului creşte cu cât arcadele dentare sunt mai apropiate. inervat de nervul temporal anterior. Ligamentul stilo-mandibular. muşchiul depăşeşte fosa temporală şi vine în raport cu muşchii pterogoidieni. P o r ţ i u n e a p r o f u n d ă (Pars profunda) ia naştere pe marginea inferioară şi faţa medială a arcadei zigomatice (în cele două treimi posterioare) şi depăşeşte posterior porţiunea superficială. Inserţii. Temporalul. Din cauza unor lame aponevrotice profunde. Faţa profundă e în raport cu fosa temporală. situat pe faţa laterală a ramurii mandibulei. patrulater şi gros. acesta a fost scos prin contracţia pterigoidianului lateral. Ea formează peretele lateral al lojei temporale. se prinde pe marginea inferioară a arcadei zigomatice (în cele două treimi anterioare) cu ajutorul unei aponevroze rezistente. Fasciculul posterior cu direcţie orizontală este componenta retractoare.

el produce. Raporturi. 1. Raporturi. buccinator. M. M. Prin intermediul ei. Componenta de lateralitate se datoreşte porţiunii superficiale care e orientată oblic de sus în jos şi medial (în plan frontal). Faţa superficială este acoperită de fascia maseterină. M. Cele două porţiuni ale maseterului sunt fuzionate anterior. datorită oblicităţii în plan sagital.170 porţiuni sunt mai scurte.5.2.4. -2 . de care este separat prin elementele spaţiului îatero-faringian.8. Pentru evidenţierea muşchilor pterigoidieni s-a rezecat arcada zigomatică şi o porţiune din ramura mandibulei. Pterigoidianul medial e situat în f o s a infratemporală şi are raporturi foarte importante.3. presiune masticatoare. fascia se prinde pe marginea anterioară şi pe faţa laterală a ramurii mandibulei. genioglos. muşchiul vine în raport cu muşchii superficiali (rizorius. F a s c i a m a s e t e r i n ă {Fascia masseterică) are aceeaşi formă ca şi muşchiul. . Medial. porţiunea anterioară. Nervul maseterin din mandibular. 9 8 Fig. pterigoidian lateral . posterior rămân separate printr-un spaţiu umplut cu ţesut conjunctiv. dintre care două acoperă cele două feţe ale muşchiului şi alte trei pătrund în grosimea lui. muşchiul arc şi o componentă de propulsie. Rafeul pterigo-mandibular. Lig. însă pe faţa ei medială. M. Capsulaşi ligamentul lateral ale articulaţiei temporomandibulare.7. rezultanta duce mandibula în sus şi puţin anterior. constrictor superior al faringelui. muşchiul răspunde pterigoidianului .5. dar devine evidentă numai în contracţia unilaterală a muşchiului.11. Anterior. de care rămâne separată prin coipul adipos al obrazului. M. 3. M. Muşchii masticatori. 204. M. genio-hioidian. . digastric. Se insera pe toată întinderea fosei pterigoide.6. incizurii mandibulare prin care trece mănunchiul vasculo-nervos maseterin. . sfeno-mandibular. aşezat ca şi maseterul pe ramura mandibulei. digastric. 1.7. . . posterior pe marginea posterioară a ramurii mandibulei. temporal. milohioidian . . O parte din porţiunea profundă urcă chiar până pe faţa profundă a fasciei temporale şi se poate contopi cu muşchiul temporal. M. în parte se continuă cu fascia parotidiaiiă din care cauză au fost descrise împreună ca fascia parotideomaseterică. . 203. . de formă patrulateră.6. M stilohioidian. în primul rând. Buccinatorul traversat de duetul parotidian. M. cei doi muşchi fiind uniţi printr-o lamă tendinoasă la nivelul unghiului mandibulei. tendonului de inserţie al temporalului şi muşchiului buccinator. Porţiunea verticală al tcnsorului vălului palatin se insera lângă pterigoidianul I medial. Acţiune. Inervaţie. M. Aceste fascicule sunt deseori greşit socotite ca aparţinând temporalului (fasciculul jugal) au însă aceeaşi inervaţie cu maseterul. dar nu atinge forţa temporalului. există în total cinci lame aponevrotice. Maseterul este un muşchi foarte puternic. zigomatic şi platisma) cu prelungirea anterioară a glandei parotide şi cu duetul nervului parotidian.. cu ramurile nervului facial ieşite din glanda parotidă şi cu artera transversă a feţei. pterigoidian lateral. Datorită fibrelor lui mai scurte. împreună cu maseterul formează o puternică chingă musculară de forma literei V. Fasciculele merg în jos şi posterior (ca ale maseterului) şi lateral (invers decât ale maseterului) şi se insera pe faţa medială a unghiului mandibulei. pterigoidian medial. pterigoidian medial. APARATUL LOCOMOTOR Fig.3. .8.10.9. Ea se insera în sus pe faţa laterală a arcadei zigomatice. e în raport cu faringele. Componenta principală este cea de ridicare. . pterygoideus medialis) este un muşchi gros. Raportul cu glanda parotidă are importanţă funcţională pentru evacuarea salivei prin presiunea exercitată de muşchiul maseter asupra glandei. . orofaciali şi suprahioidieni. Când cei doi maseteri se contractă simultan în totalitatea lor. Maseterul are o constituţie interna complexă.4. Rafeul pterigo-mandibular. M. Inserţiile pe faţa medială a mandibulei. Lateral. Inserţii. Orbicularul gurii. M. . Muşchiul prezintă suprasuficienţă ca şi temporalul.. în jos pe marginea inferioară a mandibulei. Faţa profundă răspunde ramurii mandibulei. Muşchiul pterigoidian media! (M.

procesului coronoid şi tendonului temporalului. între cei doi muşchi pterigoidieni se află fascia interpterigoidiană. Varianta profundă. Este format din două porţiuni sau capete: •sciculul superior şi fasciculul inferior. atât după semnificaţia filogenetică cât şi după acţiune. . Mai posedă şi o componentă cu mult mai i mică de propulsie. de care e separat prin fascia interpterigoidianâ. ia naştere pe faţa infratemporală a aripii măria sfenoidumi. ptertygoideus Meralis) ocupă un loc aparte în cadrul celor patru muşchi masticatori. M. sfenoidal sau infratemporal. antepterigoidiană. ii jos. pterigoidian lateral cu fasciculul sfenoidal (superior) şi pterigoidian (inferior). în ansamblu are formă de piramidă triunghiulară. F a s c i c u l u l s u p e r i o r . geniohiodian. Acţiune. 1.MIOLOGIA 171 Fig. Cel inferior este oblic ascendent. în acest caz artera este situată în spaţiul interpterigoidian. Muşchiul pterigoidian lateral (M.8.9. Prin oblicitatea inversă în plan frontal [faţăde cea a maseterului. apoi se aşază pe faţa lui antero-laterală. Artera maxilară înconjurând colul mandibulei. unde se insera în foseta pterigoidiană a procesului condilian. Muşchiul este situat în fosa infratemporaîă. [ 4. F a s c i c u l u l i n f e I i o r sau pterigoidian se insera pe faţa laterală a lamei pterigoide laterale. M. Palatul dur. formează cu faţa medială a mandibulei un spaţiu unghiular (spaţiul pterigomandibular) în care se găsesc nervul linguaî. O ramură din nervul mandibular. Discul articulaţiei ternporomandibulare. nervul şi artera alveolară inferioară. este mai frecventă.10.6. . artera înconjură marginea inferioară a muşchiului. în raport cu el. cu artera maxilară şi cu ramurile ei. M. Ambele fascicule converg către articulaţia temporomandibulara.3. componentele de ateralitate cât şi cele de retropulsie-propulsie se contrabansează şi rămâne o rezultantă de ridicare a mandibulei. Ineiyaţie. Muşchii pterigoidieni (vedere posterioară). apoi corpului adipos. fiind ascuns ca şi acesta pe ramura j mandibulei. teral. interpterigoidiană. situat lateral şi deasupra precedentului. Artera carotidă externă. duşchiul are o constituţie complexă. . 205. faţa antero-laterală răspunde maseterului. în profunzime şi la prafaţă găsindu-se în total şase lame aponevrotice. fibre tendinoase din fasciculul superior se insera şi pe partea corespunzătoare a capsulei şi a discului articular al articulaţiei ternporomandibulare. dinainte-înapoi şi dinăuntruîn afară. milohioidian. Raporturi. M. Artera alveolară inferioară. Faţa superioară răspunde bazei craniului. . . M. către marginea inferioară a muşchiului pterigoidian lateral. Traiectul arterei maxilare este strâns legat de pterigoidianul lateral. I inserţii.5. în contracţie unilaterală duce nandibula medial. Muşchiul are raporturi importante cu ramurile nervului mandibular. ea încrucişează faţa postero-medială a fasciculului inferior şi se apropie de procesul pterigoid. Componenta principală a muşchiului este cea ide ridicare. Are ca acţiune principală propulsia mandibulei ca urmare a orientării sale orizontale şi a punctului fîx situat anterior.4. . Varianta superficială. Este un muşchi gros şi scurt.7. Prin contracţia simultană a celor trei muşchi ridicători din ambele părţi. pterigoidian medial. faţa postero-mediala este în raport cu pterigoidianul medial. genioglos. Fasciculul superior este orientat orizontal sau uşor descendent dinainte înapoi şi dinăuntru în afară.2. . . . artera poate să ocupe două poziţii diferite. .

sphenomandibulare). Arcada zigomatică.. mandibula execută mişcări de diducţie. . Când se contractă alternativ. ci este dictată şi de panta tuberculului articular. . de grosime inegală.12. Marginea antero-medialil se fixează de marginea posterioară a lamei pterigoidient laterale. Artera temporală mijlocie. între spina sfenoidală şi proces pterigospinos se întinde aproape orizontal o îngroşareafc ciei numită ligamentul pterigospinos (Lig. . Mănunchiul temporal profund anterior. temporal.3. . F a s c i a i n t e r p t e r i g o i d i a n ă este o lamă fibroasă patrulateră. contracţia bilaterală a muşchiului intervine în prima fază a deschiderii gurii. pterigoidian medial. Marginea postero-laterali e liberă. 206. sfenomandibular. Duetul parotidian.8. pterigoidian lateral. deasupra şi anterior inserţiei pterigoidianului medial. . Faţa antero-laterală a fasciei răspunde pterigoidiil nului lateral şi ramurii mandibulei.6. 207. Componenta principală este cea de propulsie. . O ramură din nervul mandibular. Fascia temporală. dedesubtul tuberculului articular de partea muşchiului contractat. Nervul bucal.172 APARATUL LOCOMOTOR -9 Fig. Inervaţie.M.4. Contracţia unilaterala produce mişcarea de lateropulsie a mandibulei deplasând anterior condilul de balans.7. A. maseter.-1'.14'. Coborârea nu se datoreşte numai oblicităţii fasciculelor.10. Lig. M. Schematic îi putem descrie patru margini şi două feţe. Lig. Mănunchiul temporal profund mijlociu . temporal (procesul coronoid a fost secţionat şi răsfrânt în sus. Fig. pentru a pune în evidenţă mănunchiul vasculo-nervos masctenii .9. Această m a r gine este îngroşată şi se numeşte ligamentul sfenomaij dibular (Lig. Tuba auditivă.8. pterigospinm . l. temporal profund posterior dispusă între cei doi pterigoidieni. M. . Muşchii masticatori şi fasciile lor. care combină orice mişcare de propulsie în mod obligatoriu cu o coborâre a capului mandibular până sub tuberculul mandibular. care pătrunde în partea posterioară a fasciculului inferior. pentru a pune în evidenp mănunchiurile vasculo-nervoase temporale profunde). M. . pterigoidian lateral cu cele două fascicule . Astfel.2.12'. trecând peste linguli mandibulei pe care se insera. Fascia interpterigoidiană. A. pterigoidian lateral. M.5. cea inferioară se fixeazăpel faţa medială a ramurii mandibulei. O altă componentă duce mandibula medial. facială. în porţiune anterioară şi superioară. . -14. fasciculul inferior. Cea mai slabă componentă duce mandibula în jos. Inervaţia şi vascularizaţia muşchilor masticatori. zigomatico-orbitară. . -13.2. Când muşchiul se contractă bilateral rămâne activă numai componenta de propulsie şi de coborâre.6. mai jos devine liberă şi merge să se fixeze lai nivelul trigonului retromolar. . Prin butonieră pătrunde din afinii artera maxilară şi iese în sens invers nervul auricoteu poral. -3. . Forţa muşchiului este aproape egală cu cea a pterigoidianului medial. Grosimea fasciei variază în diferitele ei porţiuni. peâ curi se îngroaşă formând ligamente. Prelungirea anterioară a glandei parotide. groasă şi se întinde de la spina sfenoidală li marginea posterioară a ramurii mandibulei. . -11. 1. fasciculul superior. Fasciculul jugal.12". Butoniera retrocondij liană a lui Juvara este spaţiul delimitat de acest ligament! de colul mandibulei şi de faţa medială a articulaţi» temporomandibulare. între fascie şi ace» două formaţiuni trec o serie de elemente importai! vasculo-nervoase: nervul lingual. M.5. nervul alveolar inferij artera maxilară cu unele ramuri ale sale. Marginea superioara! se insera pe baza craniului. transversă a feţei.4. împreună cu inserţia muşchiului temporal. pterigospinos. Ligamentul sfenor» dibular a fost amintit la marginea posterioară. Arcada zigomatică secţionată şi răsfrântă împreună cu muşchiul maseter. Acţiune. . prin care se macină alimentele. N..7. A. Fascia maseterină. dar numai dacă acţionează unilateral. raporturile muşchiului pterigoidian lateral. M.

lingual. muşchii iau numele regiunii în care sunt plasaţi: muşchii regiunii antero-laterale a gâtului şi . iunea >cesul 2. . Muşchiul pterigoidian medial secţionat. Pe lângă muşchii masticatori propriurală ă la I zişi mai intervin şi alte grupe musculare în mişcările I mandibulei (muşchii suprahioidieni şi muşchii cefei). ACŢIUNEA DE TOTALITATE A MUŞCHILOR ară pe MASTICATORI ior Cele şase mişcări elementare ale mandibulei se fac ula cu participarea inegală a muşchilor masticatori. Ligamentul stilo-mandibular. Ea se distribuie asupra suprafeţelor triturante ale dinţilor (la nivelul molarilor în mod normal este de aproximativ 70 kg.este tante ' fixează craniul şi astfel tracţiunea suprahioidienilor acţionează numai asupra mandibulei şi nu asupra întregului . Pentru ridicarea mandibulei în afara mas- ticaţiei (închiderea gurii în timpul vorbirii. Ligamentul sfeno-mandibular în porţiunea inferioară se bifurcă în două braţe (2' şi 2"). N. anEste iniţiată prin contracţia bilaterală a pterigoidienilor idilaterali. Suprahioidienii acidiaţionează de pe osul hioid fixat. . Propulsia (proiecţia înainte) se face prin contracţia simultană a pterigoidienilor laterali. 2. Mişcarea este continuată apoi prin fără intervenţia suprahioidienilor (mai ales milohioidianul şi emdigastricul) şi a greutăţii mandibulei. Mişcările de lateralitate se fac asimetric. . 1. . Coborârea mandibulei realizează deschiderea gurii. Acţiunea muşchiului pterigoidian lateral.5. După moarte. 208. cu aspect cnbriform. . pterinale). Muşchiul tensor al vălului palatin. . Contracţia muşchilor cefei . iar ene pterigoidianul lateral are rol special în propulsie şi în mişî la 1 cările de lateralitate.8.7. gura se deschide dato. care cere mişcări de precizie) este suficientă acţiunea temporalului singur. 5. milohioidian.rnanntă greutăţii mandibulei şi a relaxării ridicătorilor. articular sunt scoase din fosa mandibulară şi aşezate sub iţiei tuberculul articular. Capul mandibulei şi semiarcada activă se rotesc pe loc. Ridicarea mandibulei în timpul masticaţiei e proafasdusă de complexul trimuscular (temporal. Deschiderea gurii se poate face şi invers. 209. Artera maxilară. şi 4'. Porţiunea antero-superioară a fasciei. Fascia interpterigoidiană. Presiunea masticatoare e cu mult mai mică decât forţa masticatoare potenţială. stabilită teoretic. îar1.3. . prin care capul mandibulei împreună cu discul ent.4.6. a) Prin contracţia bilaterală se realizează propulsia mandibulei.b) Contracţia unilaterală realizează mişcarea de lateralitate a mandibulei spre partea opusă. Retropulsia (proiecţia înapoi) se face prin fasciculul posterior al temporalului. .10. cea de balans se deplasează prin contracţia pterigoidianului lateral homolateral. După felul cum sunt aşezaţi înaintea sau înapoia coloanei vertebrale.MIOLOGIA 173 Fig. Forţa ridicătorilor se manifestă între cele două arcade dentare ca presiune masticatoare şi nu se iroseşte ca presiune în articulaţie.2. Fig. goidian medial). de 20 kg). 4. perforată de ramuri motoare ale nervului man-dibular (9). forţa lor ală principală fiind necesară ridicării mandibulei. Ele se succed alternativ la dreapta şi la stânga şi realizează măcinarea alimentelor. N. Ligamentul pterigo-spinos.MUŞCHII GÂTULUI (Musculi colii) Gâtul este partea trunchiului care uneşte capul cu toracele. craniu. maseter. la nivelul incisivilor.rior. 3. cu mandibula fixată şi răsturnarea înapoi a craniului prin contracz aloţia muşchilor cefei. .

Muşchilor li se adaugă şi formaţiunile fasciale ale regiunii respective. . M spleniu al capului. M. I . . . M.3. unele se insera pe os. 210.6. coborâtor al unghiului gurii. . 2. M.j hioidian. ridică pielea gâtului şi o duce înainte. foarte puternic. fibrele posterioare depăşesc mandibula. . Inserţiile se fac inferior prin două capete: capul sternal (medial) se insera pe faţa anterioară a manubriului sternal.14. . M. Când întregul muşchi se contractă. ridicător al scapulei. M.28. Capul clavicular al m.19. Pântecul anterior al m. Procesul stiloid. platisma şi lama superficială a fasciei gâtului (foiţa anterioară). . cu unghiul mandibulei. M. Faţa superficială vine în raport cu pielea de care aderă. -17. orbicular al ochiului.12. .25. Marginea posterioară delimitează cu trapezul triunghiul supraclavicular. Fibrele anterioare se încrucişează mai jos şi îndărătul rafeului suprahioidian cu cele de partea opusă. care trece pe partea laterală a gâtului. . M. APARATUL LOCOMOTOR mici (Fossa supraclavicularis minor). Este unul din muşchii cei mai caracteristici omului. Pântecul posterior al m. nervul vag. clavicula şi pectoralul mare. Porţiunea transversă am. asociată cu acţiunea muşchiului frontal.22. M.21. ridicător al buzei superioare şi al aripii nasului. zigomatic mare. amestecându-se o parte din ele cu muşchii comisurii labiale şi cu fascia parotideomaseterică. M. Osul hioid. situaţie ce se menţine şi după bifurcarea ei. sternocleidomastoideus). în jos ia naştere în ţesutul celular subcutanat al regiunii infraclaviculare şi acromiale. sub linia oblică. vena jugulară internă. . Pântecul inferior al m.24.şi infrahioidieni. Pântecul superior al m omohioidian. Fibrele încrucişează clavicula. buccinator. între fascia gâtului şi platisma sunt ramurile superficiale ale plexului cervical şi vena jugulară externă. M. acoperind faţa antcro-laterală a gâtului. Muşchiul determină prin contracţia sau încreţirea pielii şi tracţiunea comisurii labiale în jos şi lateral. iar mai jos cu muşchii supra.2. Prezintă două feţe. stilo. Muşchiul sternocleidomastoidian (M. . fk î 3 4 MUŞCHII REGIUNII LATERALE A GÂTULUI Cuprind o serie de muşchi ce se dispun pe trei planuri: 1. M. Muşchiul este conţinut într-o dedublare a lamei superficiale a fasciei gâtului. I . deltoid. Când punctul fix este în partea inferioară.8. M. produce încreţirea pielii gâtului pe direcţie oblică şi scade concavitatea dintre mandibulă şi regiunea laterală a gâtului. . expresia este şi mai evidentă. . M.7. Muşchiul sternocleidomastoidian prezintă două margini: marginea anterioară vine în raport de sus în jos cu glanda parotidă. ridicător al buzei superioare.30.11. Muşchii regiunii faciale inferioare şi ai gâtului. . Mai sus raporturile se schimbă. Când punctul fix este pe mandibulă. Faţa profundă acoperă muşchii profunzi şi mănunchiul vasculo-nervos al gâtului: artera carotidă comună.4. M. pe partea laterală a gâtului. . sternocleidomastoidian. Inserţii. artera carotidă comună trece paralel cu marginea anterioară a muşchiului.16. dispreţ şi frică.20.27. scalen posterior. . . M. el coboară buzele exprimând sentimente triste. Raporturi. capul clavicular (lateral) se insera pe porţiunea medială a feţei superioare a claviculei. -15. sternohioidian. pectoral mare .13.29. Inserţii. Faţa profundă este în raport cu lama superficială a fasciei cervicale. Un plan superficial. 21 20 Fig. M. semispinal al capului.18. .9. digastric. M. coborâtor al buzei inferioare. de care este unit prin despărţitoarea submandibuloparotidiană. orbicular al gurii. Inserţia superioară se face printr-un tendon pe faţa laterală a procesului mastoidian şi pe linia nuchală superioară. omohioidian. Acţiunea este diferită după cum îşi ia punctul fix. Capul sternal al m.23. digastnc. . vena jugulară externă coboară între lama superficială şi muşchiul platisma. muşchi lung. muşchiul sternocleidomastoidian acoperă artera. cu muşchii scaleni şi dreptul lateral al capului. . ridicător al unghiului gurii. j . Cele două capete sunt despărţite unul de altul la origine printr-un spaţiu triunghiular ce pe viu corespunde fosei supraclavicularc J. zigomatic mic. care iniţial este situată între cele două fascicule de origine ale sale. apoi se îndreaptă oblic în sus şi medial. Un plan profund. Ca satelit al arterei carotide comune. Faţa superficială este acoperită de piele.26.174 muşchii regiunii posterioare sau ai regiunii nuchale. M. Muşchiul platisma sau pielos al gâtului (Platysma) se întinde ca o pânză trapezoidală de la baza mandibulei spre umăr şi claviculă. . uşor spiralat în traiectul său. . M. 3. de pe fascia pectoralului mare şi a deltoidului. M. Muşchiul platisma situat imediat sub pielea regiunii laterale a gâtului. maseter. aceştia din urmă vor fi studiaţi odată cu muşchii regiunii posterioare a trunchiului (regiunile retrorahidiene) Muşchii regiunii antero-laterale pot fi sistematizaţi în: muşchii regiunii laterale a gâtului şi muşchii regiunii mediane a gâtului. cu muşchiul sternocleidomastoidian.5. sternocleidomastoidian. 1. mentonier. Raporturi. trapez. altele se fixează pe piele şi în ţesutul subcutanat al regiunii faciale inferioare. nazal. . Inervaţia provine din nervul facial. -10.

Scalenii sunt situaţi în profunzimea regiunii supraclaviculare. şi de ramuri din plexul cervical. Nervul trece într-o dedublare a fasciei muşchiului scalen anterior. Acţiunea muşchiului sternocleidomastoidian. flexiunea din primul timp este dată de muşchiul drept anterior şi este completată de muşchiul sternocleidomastoidian. Flexiunea coloanei cervicale combinată cu extensiunea capului. scalenus medius) este cel mai mare şi mai lung dintre scaleni. care-1 străbate. Acţiunea muşchiului sternocleidomastoidian. •2.VII (VIII). între scalenul Fig. Raporturi. an. înclină capul spre aceeaşi parte şi rotează faţa spre partea opusă. după ce s-au unit într-un singur corp. Dacă lipseşte flexiunea prealabilă. în care pătrund pleura şi plămânul. situaţi profund pe părţile laterale ale gâtului. se insera printr-un tendon pe tuberculul muşchiului scalen de pe faţa superioară a coastei I.212. Balansarea capului şi a coloanei cervicale în plan frontal. Sunt trei muşchi. şi se termină pe faţa superioară a coastei I. Se prinde pe tuberculii anteriori ai proceselor transverse ale vertebrelor cervicale 2-7. Când ia punctul fix pe cap. Este inervat de ramura anterioară a nervului cervical VIII. prin el trec vena subclaviculară şi nervul frenic. Scalenul posterior (M. acţionează ca un ridicător al toracelui. scalenus posterior) pleacă de pe tuberculii posteriori ai proceselor transverse ale vertebrelor cervicale 5-7 şi se termină printr-un tendon subţire pe faţa superioară a coastei a Ii-a. prin jocul antagonist al celor doi muşchi sternocleidomastoidieni: a) înclinaţia laterală a capului şi a coloanei cervicale prin contracţia d i n a m i c ă a sternocleidomastoidianului din partea stângă.şi pe membrana suprapleurală. ui.M1OLOGIA 175 Acţiune. al asM. prin el trec artera subclaviculară şi plexul brahial. Inervaţia este dată de nervul accesor. Mişcarea menţionată se face în doi timpi. 1 Extensiunea capului şi a coloanei cervicale. . înaintea şanţului arterei subclaviculare. Muşchii scaleni. Contracţia bilaterală: flexiunea coloanei cervicale şi a capului. icz. . Contracţia unilaterală: rotaţia capului de partea opusă. b) sternocleidomastoidianul din partea dreaptă. flectează capul şi gâtul. formând un acoperiş orificiului superior al toracelui.3 . Muşchiul scalen anterior separă două spaţii importante: spaţiul scalenic anterior format de muşchiul scalen şi muşchiul sternocleidomastoidian. Când se contractă un singur muşchi. scalenus minimus) este un muşchi mic. împiedică oînchnaţie opusă excesivă. muşchiul fixează capul în articulaţia atlanto-occipitală şi este extensor. scalenus anterior) naşte pe tuberculii anteriori ai proceselor transverse ale vertebrelor cervicale 3-6 prin 4 fascicule. El pleacă de pe tuberculii anteriori ai proceselor transverse ale vertebrelor cervicale 6 şi 7 şi se termină pe marginea medială a primei coaste posterior de scalenul anterior .VIII. 1.211. .2. prin contracţie statică de frânare. Scalenul minim (M. înapoia şanţului arterei subclaviculare. Scalenul anterior (M. uneori chiar şi pe atlas. Spaţiul scalenic posterior se găseşte între scalenul anterior şi scalenul mijlociu. mijlociu şi posterior. Este inervat de ramurile anterioare ale nervilor cervicali (III) IV . Medial inserţiilor distale ale scalenului anterior şi mijlociu se află cupola plcurală. Separă plexul brahial de artera subclaviculară. când se contractă ambii muşchi şi iau punctul fix pe stern. Scalenul mijlociu (M. Este inervat de ramurile anterioare ale nervilor cervicali (IV) V . care. ea tic M. Este inervat de ramura anterioară a nervului cervical VIII. Muşchiul ajută acţiunea scalenului anterior şi contribuie la fixarea domului pleural. iloilui. Fig. ire. După situaţia lor sunt numiţi: scalenul anterior. inconstant. la care se adaugă încă unul rudimentar.

176 APARATUL LOCOMOTOR ZI 21 20 19 ÎS Fig. . . . Traheea. .11.17. Muşchii gâtului (după secţionarea sternocleidomastoidianului). . . intercostal intern. tirohoidian. Pântecul inferior al m. M. stilohioidian. M. M. M. cilindric.15. M. . M. mijlociu şi cel posterior trec nervul toracic lung pentru muşchiul dinţat anterior. Contracţia scalenilor de aceeaşi parte. Posterior . Conţinutul acestui spaţiu este format de ganglionul cervicotoracic al simpaticului cervical (ganglionul stelat). digastric. şi nervul dorsal al scapulei pentru muşchiul romboid. . sternocleidomastoidian. Contracţia de ambele părţi măreşte rigiditatea coloanei vertebrale. Plecat de la procesul transvers al atlasului. . M.6. M.22. .21. V e 1 1 u d a a descris un triunghi situat între scalenul anterior (lateral). . ridică toracele şi devin muşchi inspiratori .26. Glanda tiroidă. M. Pântecul posterior al m. hioglos.inspiraţie forţată. Contracţia scalenilor anteriori flectează coloana cervicală.28. M. scalen anterior. Pântecul anterior al m.14.16. artera vertebrală (medial). sternohioidian. semispinal al capului. . artera subclaviculară (inferior). M. omohioidian. Raporturi. M. Coasta I-a.. 14'.23.9. urcă pentru a se insera pe procesul jugular al occipitalului. M. M.19. M. M. scalen mijlociu. Inserţii. 1.24. ridicător al scapulei. .. . M. Anterior vine în raport cu muşchiul dreptI anterior al capului şi cu vena jugulară internă. . subclavicular.3. Este un muşchi mic. . M. Muşchiul drept lateral al capului (M. . Pântecul superior al m. M.2.4. înclină coloana cervicală de partea lor. redus capitu lateralis).-10. digastric. Mi lung al gâtului.7..25. I spleniu al capului. scalen posterior. .18.27.31. .30. omohioidian.-12.. lung al capului. milohiodian. . longissim al capului. . Esofagul . Acţiune.8.5.20.13. maseter. r intercostal extern.Osul hioid. cu punctul fix pe torace. M. . 213. Luând punctul fix pe coloana vertebrală. Muşchiul scalen posterior este în raport cu muşchii spatelui şi ai cefei.29. . constrictor inferior al faringelui. sternotiroidian. Clavicula.

Când ia punctul fix pe mandibulă şi pe procesul mastoidian. Tendonul este legat şi de tendonul muşchiului din partea opusă printr-o formaţiune aponevrotică ce este constituită în parte de fascia de înveliş a muşchiului. Pântecul anterior este inervat de nervul milohioidian din mandibular. Ridică osul hioid în timpul deglutiţiei. ramură a facialului. după situaţia lor faţă de osul hioid. formând un orificiu prin care trece tendonul intermediar al muşchiului digastric. sunt împărţiţi în muşchi suprahioidieni şi muşchi infrahioidieni. Când punctul fix este pe mandibulă. din milohioidian care este căptuşit superior de geniohioidian şi inferior de digastric. Când punctul fix este pe hioid. Acţiune: produce înclinarea laterală a capului. cu nervii accesor şi hipoglos. suprahyoidei) Sunt în număr de patru: muşchiul digastric. în funcţie de punctul fix. mylohyoideus) este un muşchi lat. este acoperit de lama superficială a fasciei I . MUŞCHII REGIUNII MEDIANE A GÂTULUI Muşchii regiunii mediane a gâtului se sistematizează în raport cu viscerele gâtului într-un grup de muşchi superficiali ce sunt legaţi prin inserţii de osul hioid. cei doi geniohioidieni vin în contact între ei pe linia mediană. se prezintă ca un arc cu concavitatea superioară. deci are rol în deglutiţie. geniohyoideus) este un muşchi îngust cu direcţie antero-posterioară. Inervaţia provine din ramurile anterioare ale nervilor cervicali I şi II. printr-un tendon turtit. Raporturi. fibrele se îndreaptă oblic în jos şi înapoi. muşchiul milohioidian. Inferior acoperă milohioidianul. Acţiune. Muşchiul situat în partea antero-laterală a gâtului. pântecul posterior de nervii facial şi glosofaringian. la rândul său. Inserţii. când ia punctul fix pe osul hioid. Pântecul anterior ia parte la delimitarea triunghiului submentonier. Inserţia superioară se face pe baza procesului stiloid al temporalului. mandibulară (Venter anterior) unite printr-un tendon intermediar. Inserţii. cele mai posterioare se insera pe faţa anterioară a osului hioid aproape de marginea sa inferioară. Acesta se îndreaptă anterior şi medial şi se insera pe foseta digastrică a mandibulei. muşchiul milohioidian şi muşchiul geniohioidian. iar inferior de pântecul anterior al digastricului. prevertebral. coboară mandibula având rol în masticaţie. Inserţii. are rol în deglutiţie şi masticaţie. de unde se îndreaptă în jos. stylohyoideus). de loja sublinguală situată deasupra lui. terminându-se pe tendonul intermediar ce străbate partea inferioară a muşchiului stilohioidian. Tendonul intermediar este acoperit lateral de glanda submandibulară şi serveşte ca reper în descoperirea arterei linguale. Grupul muşchilor superficiali. în relaţii cu coloana vertebrală. Inervaţie. Planşeul este format. Aproape de osul hioid acest tendon se dedublează. ca apoi să se insere pe faţa anterioară a osului hioid lângă cornul mare. muşchiul este compus din două părţi musculare: porţiunea posterioară. Acţiune. Această expansiune. 177 gâtului. Sunt identice cu cele ale porţiunii posterioare a digastricului. înainte şi medial. iar superior este acoperit de genioglos. de platisma şi piele şi acoperă. îşi schimbă direcţia formând o curbă cu concavitatea superioară şi se continuă cu fibrele ce constituie pântecul anterior al muşchiului. mişcarea având rol în deglutiţie. Muşchiul geniohioidian (M. Muşchi fusiform. Inervaţie: ramura anterioară a primului nerv cervical. medial cu muşchiul stilohioidian şi cu mănunchiul vasculo-nervos al gâtului. Planşeul este întărit superior de muşchii geniohioidieni. de aici merge în jos şi înapoi. Ridică osul hioid sau coboară mandibula. Are rol în susţinerea limbii şi separă loja submandibulară situată dedesubtul lui. Muşchiul milohioidian (M. Raporturi. mastoidiană (Venter posterior) şi porţiunea anterioară. situat deasupra porţiunii mediale a milohioidianului. ridică osul hioid şi laringele. prin coborârea mandibulei. şi se prinde pe faţa anterioară a corpului osului hioid. Inervaţie. în special. Plecate de pe linia milohioidiană a mandibulei. Tendonul intermediar este situat deasupra osului hioid.T MIOLOGIA acoperă muşchii marele drept posterior şi oblicul mic ai capului. Cei doi muşchi formează planşeul gurii sau planşeul bucal. este cea care determină curbura muşchiului. Denumirea e luată după forma lui. precum şi artera vertebrală. cele anterioare se insera pe rafeul median fibros (linia albă suprahioidiană) ce se întinde de la simfiza mentonieră la osul hioid. Digastricul are un rol important în masticaţie. Raporturi. şi un grup profund. din el pleacă fibre ce se prind pe acest os. Pântecul postsuperior se insera pe incizura mastoidiană a osului temporal. Raporturile celor 3 porţiuni ale muşchiului sunt următoarele: pântecul posterior este în raport antero-lateral cu glanda parotidă şi cu muşchiul sternocleidomastoidian. care cu cel de partea opusă formează d i a f r a g m a g u r i i (Diaphragma oris). Acţiune. MUŞCHII SUPRAHIOIDIENI (Mm. ridică şi duce înainte osul hioid şi limba. muşchiul coboară paralel cu digastricul. numită aponevroza suprahioidiană. Prin nervul stilohioidian. muşchiul stilohioidian. Inervaţia. Muşchiul stilohioidian (M. Muşchiul digastric (M digastricus). este situat medial de porţiunea posterioară a digastricului. ajunge apoi deasupra osului hioid. iar în parte din fibre proprii care provin chiar din tendon. ei iau parte la alcătuirea planşeului bucal. Din ramura milohioidiană a nervului alveolar inferior. > Acţiune. Inserţia anterioară are loc pe spina mentonieră a mandibulei.

Raporturi. . sternotyroideus) este situat profund faţă de muşchiul stemohioidian.5'. Anterior este acoperit de stemohioidian şi omohioidian. ţesut celular şi piele.planul II din muşchii sternotiroidian şi tirohioidian. fibrele merg în sus şi medial pentru a se insera pe marginea inferioară a corpului osului hioid. Raporturi.planul I format din muşchii stemohioidian şi omohioidian. posterior acoperă cartilajul tiroid şi membrana tirohioidiană. Inervaţie. Acţiune: coboară osul hioid. după care îşi schimbă direcţia. patrulater. Artera şi nervul milohioidian. Inervaţia. sternohyoideus). o îngroşare a fasciilor gâtului care fuzionează sub istmul tiroidian. Privit în totalitate. Este dată de ansa cervicală a plexului cervical. Muşchiul tirohioidian (M. Raporturi. Acţiune. muşchii infrahioidieni sunt în număr de 4. în regiunea jugulocarotidiană tendonul intermediar încrucişează mănunchiul vasculo-nervos al gâtului. Osul hioid. încrucişează marginea pos- . în jumătatea superioară muşchii sunt apropiaţi. în care apare traheea şi muşchii sternotiroidieni. dispuşi pe două planuri: . Inferior se insera pe linia oblică a cartilajului tiroid. Este acoperit în porţiunea inferioară de muşchiul sternocleidomastoidian. M. Acţiunea muşchilor infrahioidieni. Muşchiul sternotiroidian (M. . Muşchiul omohioidian străbate fosa supraclaviculară mare. Superior se fixează pe linia oblică a cartilajului tiroid. unite printr-un tendon intermediar. la rândul său. . Inserţii. muşchii sternotiroidieni sunt apropiaţi în porţiunea sternal ă şi îndepărtaţi în porţiunea tiroidiană. Ambii muşchi omohioidieni sunt interesaţi în mişcările de inspiraţie forţată. Inervaţie: din ramurile ansei cervicale. Artera şi nervul alveolar inferior intrând în canalul mandibulei. în cea inferioară sunt îndepărtaţi delimitând între marginile lor mediale un triunghi cu baza în jos. Inserţii. Coboară osul hioid şi îl fixează. având inserţia inferioară pe faţa posterioară a manubriului sternal şi pe marginea posterioară a cartilajului primei coaste.5. între muşchi şi membrană este o bursă seroasă. Fig. Când osul hioid este fixat. Inserţii. Muşchiul stemohioidian (M. muşchiul ia parte la delimitarea regiunii triunghiului carotic şi subdivide triunghiul lateral al gâtului într-un spaţiu omo-clavicular şi altul omo-trapezezian. MUŞCHII SUBHIOIDIENI {Mm. unul superior (Venter suprior) şi altul inferior {Venter inferior). M geniohioidian. M. Coboară cartilajul tiroid. Este un muşchi mic. prin întinderea porţiunii inferioare a lamei pretraheale a fasciei cervicale. genioglos (secţionat). Trage laringele în jos. . . muşchiul descrie o curbă cu concavitatea superioară şi laterală. infrahyoidei) Ca şi muşchii suprahioidieni. în porţiunea mijlocie prezintă un tendon intermediar care îi dă caracterul de muşchi digastric. devenind verticale de-a lungul marginii laterale a stemohioidianului. Fibrele se îndreaptă medial. Cea inferioară se găseşte pe marginea superioară a scapulei. Muşchii planşeului bucal văzuţi de sus şi dinapoi. Muşchiul omohioidian (M. Pe linia mediană.6. şi acoperă. Muşchiul omohioidian este un tensor al fasciei pretraheale şi favorizează circulaţia venoasă. muşchii sternotiroidian şi tirohioidian. Muşchii din stânga sunt separaţi de cei din dreapta prin linia albă infrahioidiană. motiv pentru care acest spaţiu poartă numele de rombul traheal. 214. Prin traiectul său. Cele două perechi de muşchi delimitează pe linia mediană un spaţiu rombic in care se poate pune în evidenţă traheea. la rândul său. este întins de la cartilajul tiroid la osul hioid. Este un muşchi alungit întins de la stern la osul hioid. Omohioidianul este inervat de ramura superioară a ansei cervicale a plexului cervical. Coboară osul hioîd sau ridică laringele.2. Inserţii. care pare la prima vedere o continuare superioară a sternotiroidianului. permiţând jocul muşchilor suprahioidieni şi mişcările limbii. ridică cartilajul tiroid şi odată cu el laringele (ca în dcglutiţic).178 APARATUL LOCOMOTOR terioară a claviculei. Plecate de pe faţa posterioară a articulaţiei sternoclaviculare.4. Invers muşchilor sternohioidieni. omohyoideus) este un muşchi digastric format din două corpuri musculare. 1. traheea şi glanda tiroidă. între muşchiul stemohioidian şi membrana tirohioidiană se găseşte bursa infrahioidiană inconstantă {Bursa infrahyoidea). imediat medial de incizura scapulei. Raporturi. marginea sa superioară este un reper util în descoperirea acestor elemente. Inervaţie: ramură proprie (nervul tirohioidian) din nervul hipoglos.3. de aici coboară. . lateral de muşchiul stemohioidian. pentru a se insera pe marginea inferioară a osului hioid. Acţiune. Este acoperit de muşchiul stemohioidian şi acoperă. milohioidian. thyrohyoideus). Muşchii omohioidieni sunt legaţi între ei prin lama pretraheală a fasciei cervicale. iar superior pe marginea inferioară a cornului mare al osului hioid.

. cât şi diferite grupe musculare sau chiar segmente ale corpului. drept anterior al capului. şi care totodată le solidarizează între ele. . inserţia se face pe procesul bazilar al occipitalului. Sunt în număr de trei.9'. . . . . Nomenclatura Anatomică atribuie termenul „Fascia" şi unor mase de ţesut conjunctiv celulo-adipos de grosime şi abundenţă variabile. Muşchiul drept anterior al capului (M. se vorbeşte de fasciile cervicale superficială. care au grosime şi rezistenţă diferite. . prin intermediul căreia vin în raport anterior cu faringele şi cu mănunchiul vasculo-nervos al gâtului. 215 . M. redus capitis anterior) este un muşchi mic cu originea pe faţa anterioară a masei laterale şi a procesului transvers al atlasului. longus colii) este un muşchi alungit şi multifid. care pleacă d e p e corpurile primelor trei vertebre toracice şi ale ultimelor trei vertebre cervicale şi se insera pe corpurile vertebrelor cervicale 2-4. situat pe partea antero-iaterală a coloanei vertebrale. longus capitis) este cel mai anterior dintre toţi. Este constituit din trei porţiuni. prin fascii se înţeleg nişte manşoane fibroase care învelesc atât fiecare muşchi. care de la suprafaţă spre profunzime se dispun astfel: pe un plan superficial. scalen mijlociu. care înconjură tot gâtul. Muşchii prevertebrali şi scaleni.MIOLOGIA MUŞCHII PREVERTEBRALI Muşchii prevertcbrali ocupă planul cel mai profund al gâtului. planul profund este reprezentat de lama prevertebrală. Apoi trece în triunghiul lateral al gâtului sub forma unei lame subţiri şi uneori discontinue. M. Sistemul conjunctiv. Muşchiul lung al gâtului (M. anexată muşchilor prevertebrali. M scalen posterior. 179 Muşchii lung al capului şi lung al gâtului sunt adesea greu de separat unul de celălalt. El ia naştere de pe tuberculii anteriori ai proceselor transverse ale vertebrelor CyCfr şi se insera pe faţa inferioară a porţiunii bazilare a occipitalului. 7'.15.14. © p o r ţ i u n e v e r t i c a l ă . . M. M. Lamele fasciei cervicale sunt legate de trei pături musculare.3. Toţi sunt inervaţi din ramurile anterioare ale nervilor cervicali 1-6. drept lateral al capului. . în terminologia românească tradiţională. mijlocie şi profundă. M. 15 Fig. Prima vertebră toracică.9. fiind aplicaţi direct pe coloana vertebrală. lungul gâtului fiind şi flexor al coloanei cervicale. lung al gâtului (porţiunea oblică superioară). Membrana atlanto-occipitală anterioară. lama superficială a gâtului anexată muşchilor sternocleidomastoidieni şi trapezi. . care umplu spaţiile dintre diferite organe. Raporturi. .7.10.12. Aceasta se condensează sub forma a trei lame concentrice. O p o r ţ i u n e o b l i c ă s u p e r i o a r ă care porneşte d e p e tuberculii anteriori ai proceselor transverse ale vertebrelor CyC^ şi urcă până la tuberculul anterior al atlasului. O p o r ţ i u n e o b l i c ă i n f e r i o a r ă care naşte pe corpurile primelor trei vertebre toracice şi se insera pe tuberculii anteriori ai proceselor transverse ale vertebrelor cervicale 5-6. poartă numele de fascia cervicală.13. M. M. M. ca şi în cea clinică. unde se dedublează din nou formând muşchiului o teacă (teaca trapezului) şi apoi se fixează pe procesele spinoase ale vertebrelor cervicale. Acest complex sistem conjunctiv permite mobilitatea organelor gâtului şi poate constitui planurile de clivaj şi de propagare a diferitelor colecţii patologice. . viscerele. Membrana atlanto-axoidiană anterioară. . 1. Inervaţie.6. M. Pleacă de pe linia mediană ca o foiţă unică şi ajunge la muşchiul sternocleidomastoidian unde se dedublează formându-i o teacă (teaca muşchiului sternocleidomastoidian). El are forma unui triunghi cu baza medială şi cu vârful la procesul transvers al celei de a 5~a vertebre cervicale. . ajunge la muşchiul trapez. intertransversar cervical. LAMA SUPERFICIALĂ A GÂTULUI (Lamina superficialis) are forma unui manşon. planul mijlociu este format de lama pretraheală anexată muşchilor infrahioidieni. scalen anterior. ridicător al scapulei. Acţiune. intercostal extern al primului spaţiu. Muşchiul lung al capului (M. M.4. lung al capului. în diferitele regiuni ale gâtului. Este şi cazul pentru Fascia cervicalis.8. Lama superficială a gâtului nu este uniformă: e îngroşată pe linia mediană. Muşchii prevertebrali sunt acoperiţi de lama prevertebrală a fasciei cervicale. lung al gâtului (porţiunea oblică inferioară). lung al gâtului (porţiunea verticală). . Muşchii prevertebrali sunt flexori ai capului.11. M. înaintea găurii occipitale mari. care la nivelul gâtului înveleşte muşchii. vasele şi nervii.2.5. FASCIA CERVICALĂ {Fascia cervicalis) în mod obişnuit. Pe lângă acest fel de formaţiuni.

Vena jugulară internă'. scalen anterior. unde ia parte împreună cu lama pretraheală la formarea liniei albe a gâtului. -13. nervul vag. sternohioidian. ca apoi să descindă pe muşchiul trapez şi dorsal mare la nivelul toracelui. Ramura posterioară a nervului spinal. M. -10. . în regiunea anterioară fascia dă 3 prelungiri. tapetând faţa profundă a glandei. M.12.31. M. Prelungirea sterno- cleidomastoidianului nu este altceva decât foiţa profundă a tecii acestui muşchi.38. Lama superficială a fasciei gâtului. -7. trapez. trecând prin extremitatea superioară a esofagului (schemă). . Nervul frenic. .42. -20. . .21. claviculă. scalen mijlociu. spleniu al gâtului. Glanda tiroidă. Traheea.35. inferior. .36.180 38 39 APARATUL LOCOMOTOR 26 2! 23 22 21 ZO Fig. . Se face superior pe osul hioid. .3. spina scapulei. 216. Inserţie. 1.. . .39.6.30. lama se fixează pe marginea posterioară a claviculei şi pe faţa posterioară a sternului. Artera cervicală profundă.19.9. . M. tapetează faţa lui profundă şi apoi se uneşte cu lama propriu-zisă la marginea posterioară a muşchiului. . Artera tiroidiană inferioară. .25. Ramura anterioară a nervului spinal.26. Anterior se mai pune în evidenţă în regiunea infrahioidiană un orificiu pentru trecerea venei jugulare anterioare. trece peste fascia maseterină şi se prinde pe arcada zigomatică. Spaţiul prevertebral (retrovisceral). Inserţie. Prelungirile lamei superficiale a gâtului. -29. De pe faţa profundă a lamei superficiale se desprind alte două lame despărţitoare (intermusculare) care se insera pe procesele transverse cervicale şi separă regiunea anterioară de regiunea posterioară ale gâtului. Vena cervicală profundă. Lama superficială depăşeşte inserţia mandibulară. Secţiune orizontală prin gât. Nod limfatic. . M. în care se găsesc cei doi muşchi pieloşi ai gâtului.14. .15. Teaca vasculară.34. M. . M. . Lama pretraheală . Cele două loji glandulare sunt separate între ele prin despărţitoarea submandibulo-parotidiană.16. M. ca apoi să se continue cu ţesutul conjunctiv al mediastinului anterior. Artera cervicală ascendentă. se întinde la faţă. sternotiroidian. M. M. . . -11.24. . Vena vertebrală. Spre exterior ea este acoperită de ţesutul adipos subcutanat. Trunchiul simpatic. Ocupă spaţiul triunghiular dintre cei doi muşchi omohioidieni. împreună cu lama superficială această prelungire delimitează loja parotidiană pentru glanda cu acelaşi nume.5.41.4.33. M. -17. . Prelungirea submandibulară se întinde de la linia milohioidiană a mandibulei la osul hioid.37.40.2.43.23. -22. Muşchi prevertebral. omohioidian. . -8. Inserţia inferioară se face de-a lungul inserţiei inferioare a celor doi muşchi sternocleidomastoidieni (la nivelul gâtului) pe manubriul sternal. Lama pretraheală. Artera vertebrală.27. . lung al capului. . acromion. Teaca viscerală a lamei pretraheale. LAMA PRETRAHEALĂ (Lamina pretrachealis). Ramura inferioară a ansei cervicale. Esofagul. . Ea pleacă din lama superficială la marginea anterioară a muşchiului. Vena jugulară externă.32.28. Această prelungire împreună cu fascia propriu-zisă determină o lojă care cuprinde glanda submandibulară. Vena jugulară anterioară. semispinal al capului. M. Nervul laringeu recurent. ridicător al scapulei. . . scalen posterior. spleniu al capului. .18. sternocleidomastoidian. . . Prelungirea parotidiană se desprinde din lama superficială la nivelul marginii anterioare a sternocleidomastoidianului şi căptuşeşte succesiv pereţii posterior. în triunghiul lateral al gâtului prezintă două orificii pe unde trec venele jugulare externe şi alte orificii pentru trecerea ramurilor plexului cervical. . Ramura superioară a ansei cervicale. Superior se face de-a lungul unei linii întinse de la protuberanta occipitală externă până la protuberanta mentonieră. Lama prevertebrală. Artera carotidă comună. Nervul accesor. medial şi anterior ai lojii parotidiene.M.

este situat în partea postero-inferioară a trunchiului. uneori câteva fibre pornesc de pe unghiul inferior al scapulei (porţiunea scapulară). în al doilea rând distingem muşchii vertebro-humerali cu localizare lombară. fibrele descendente contribuie la formarea conturului cefei. cu o lamă conjunctivă densă. Datorită acestor legături. vasele sunt menţinute deschise şi astfel se favorizează circulaţia venoasă. se insera pe treimea laterală a marginii posterioare şi a feţei superioare a claviculei. ridică umărul şi-1 trage înăuntru. iar înapoia lamei se află spaţiul prevertebral. Marginile laterale ale acestei lame se fixează pe procesele transverse ale vertebrelor cervicale. cu o formă triunghiulară. umărul cade în jos şi înainte. Faţa posterioară a muşchiului vine în raport cu pielea. porţiunea descendentă ridică umărul. în grosimea trapezului. înaintea lamei prevertebrale se găseşte spaţiul retrovisceral. care permite totodată alunecarea acestor organe în timpul mişcărilor gâtului. corpul tiroid. fibrele mijlocii înclină coloana vertebrală de partea lor. pe protuberanta occipitală externă. Uneori este situat superficial. se formează spaţiul interfascial suprasternal (Spatium suprasternale) în care se află grăsime. pe ligamentul nuchal şi pe procesele spinoase ale vertebrelor C7-T12. De la această inserţie. trapezius) are formă triunghiulară. prezent la aproximativ 25% dintre indivizi. spaţiul prevertebral este fragmentat prin inserţia inferioară a lamei prevertebrale. ei sunt următorii: muşchiul trapez. muşchii acestei regiuni sunt de două feluri: . Inervaţie. la nivelul inserţiei inferioare a acestora pe stern şi claviculă. transversus nuchae) este inconstant. LAMA PREVERTEBRALĂ {Lamina prevertebralis) se întinde de la exobaza craniului până în dreptul vertebrei a 3-a toracice. porţiunea ascendentă îl coboară. 181 cefei şi partea superioară a spatelui. şi . muşchii romboizi mare şi mic şi muşchiul ridicător al scapulei. Teaca viscerală înveleşte organele viscerale cervicale: traheea. .muşchii superficiali care leagă membrul superior de coloana vertebrală. precum şi pe fascia toracolombară. Muşchiul trapez este inversat de nervui accesor şi de ramuri din plexul cervical. ale vertebrelor lombare şi pe creasta sacrată medială (porţiunea vertebrală). ambele porţiuni având şi o acţiune de rotaţie. Acţiune. Când iau punctul fix pe scapulă. porţiunea transversală duce scapula medial. se insera pe marginea posterioară a spinei scapulei. Inserţii. Are originea pe faţa externă a celor trei sau patru ultime coaste. 2. Raporturi. mai ales în partea inferioară. fibrele inferioare oblic ascendente. Din prima categorie de muşchi distingem în primul rând pe cei ce leagă coloana vertebrală de scapulă. pe treimea posterioară a buzei externe a crestei iliace (porţiunea iliacă). proprii ai coloanei vertebrale. fibrele mijlocii se insera pe marginea posterioară a acromionului şi a spinei scapulei. muşchiul menţine umărul la înălţimea normală. Când muşchiul ia ca punct fix inserţia medială şi se contractă în întregime. cum este muşchiul dorsalul mare. Muşchiul trapez (M. cu baza la coloana vertebrală şi vârful la humerus. 1. Muşchiul dorsal mare (M. oblic descendente. Prin tonicitatea sa. cu care adesea se confundă. Teaca vasculară sau teaca carotidiană (Vagina carotica) îmbracă mănunchiul vasculonervos al gâtului. Inserţia medială se face pe linia nuchală superioară. între lama superficială a gâtului şi lama pretraheală. prin fascicule încrucişate cu digitaţiile oblicului extern. La omul viu. vom studia muşchii spatelui pe planuri. fibrele converg spre centura scapulară: fibrele superioare. Dacă primul spaţiu se continuă cu mediastinul posterior. Pentru o mai bună înţelegere a lor. Prin intermediul acesteia se insera pe: procesele spinoase ale ultimelor 5-6 vertebre toracice. MUŞCHII PLANULUI I Din acest plan fac parte muşchii trapez şi dorsal mare. M U Ş C H I I T R U N C H I U L U I (Musculi trunci) MUŞCHII REGIUNII POSTERIOARE A TRUNCHIULUI (SPATELUI) Şl Al CEFEI (Musculi dorsi) Din punctul de vedere al formei şi a situaţiei lor. latissimus dorsi) cel mai lat muşchi al corpului. 3. există mici noduri limfatice. Inserţii. Din lama pretraheală se desprind două prelungiri: una viscerală şi alta vasculară.muşchi profunzi. fibrele superioare înclină capul de partea respectivă şi în acelaşi timp îi imprimă o mişcare de rotaţie ce duce faţa de partea opusă. faţa anterioară cu muşchii planurilor următoare. între aponevroza porţiunii inferioare a trapezului şi extremitatea medială a spinei scapulei se găseşte bursa subtendinoasă a muşchiului {Bursa subtendinea musculi trapezii). în paralizia muşchiului. fibrele inferioare contribuie la ridicarea corpului în întregime (acţiunea de căţărare). noduri limfatice şi vena jugulară anterioară. şi în special la nou-născut. deglutiţiei şi respiraţiei. Pleacă de pe protuberanta occipitală externă şi merge spre muşchiul auricular posterior. La mijlocul bazei triunghiului se evidenţiază o structură aponevrotică ce se prelungeşte cranial şi caudal cu un rafeu fibros. esofagul.MIOLOGIA trimite prelungiri pe toate vasele mari ale răspântiei cervico-toracice. împreună cu cel de partea opusă ocupă regiunea 3. precum şi pe ligamentul supraspinos toracic. cu localizare în regiunea spino-toracică. Muşchiul transvers al cefei (M. alteori profund faţă de trapez. unde se pierde treptat în masa conjunctivă a mediastinului.

. Muşchii spatelui (planul superficial).2. romboidmare . . oblic intern.11. -4. marginea laterală vine în raport cu oblicul extern de care este separat în porţiunea inferioară prin triunghiul] lombar al lui Petit (Trigonum lumbale) delimitat de muşcM dorsal mare şi oblicul extern.3'. mulându-se pe faţa anterioară a rotundului mare. 2'. .13. M. M.6.5. . M. M. rotund mare. 11'. Fascia toraco-lombară. Muşchiul se răsuceşte apoi.Fascia gluteală.12. în regiunea spatelui. M. M.182 APARATUL LOCOMOTOR z • 1 s- t 3 ii Fig. gluteu mare. . triceps brahial.3.9. rotund mic. M. 217. Se deosebesc raporturi în regiunea spatelui şi în axilâ. cele mijlocii oblic ascendent. . superior cu muşchiul trapez. . împreună cu creasta iliacă. deltoid. cu care se uneşte adesea. M.5'. faţa posterioară vine în raport cu pielea. M. Raporturi. . M. iar cele inferioare aproape vertical. . fibrele converg spre axilă: cele superioare orizontal. Muşchiul se termină printr-un scurt tendon patrulater în fundul şanţului intertubercular al humerusului. dorsal mare. M.7. De la origine.8. oblic extern. . traiectul în spirală reprezentând o adaptare faţă de condiţiile mecanice ale dorsalului. infraspinos. faţa anterioară acoperă muşchi planului următor.10. . . trapez.

«. 219. Sinergie cu trapezul. .2. .văzut anterior: 1. Văzut (ustenor: 1. Dteşte înăuntru. în modul următor: muşchiul ridicător al scapulei şi romboidul.2. pe când unghiul superior se ridică. Inervaţie. La omul viu. 1. Când punctul fix este pe humerus. Porţiunea ascendentă a m. levator scapulae) este un muşchi de formă triunghiulară. alături de trapez. Muşchiul imprimă scapulei o mişcare de rotaţie împrejurul unui ax ce trece prin unghiul lateral al acestui os care rămâne fix. Acest muşchi este mai îngroşat la persoanele care suferă de afecţiuni ce evoluează cu tuse. iar unghiul inferior se B ig.218. imprimându-i totodată şi o mişcare de lensiunc. care depind de musculatura membrului superior. cele şi este inspirator. M. M pectoral mare. Kn axilă vine în raport cu rotundul mare. Inserţii. M. coborând braţul ridicat. muşchiul splcnius este un muşchi al spatelui şi aparţine sistemului spino-transversar. alta posterioară situată între tendonul său şi tendonul rotundului mare (Bursa subtendinea musculi latissim dorn). dorsal mare. Acţiunea statică a unor muşchi trunco-humerali (cu invertirea punctului fix) în suspendarea trunchiului de membrele supeirioare imobilizate. Porneşte prin 4-5 fascicule de pe primele 4-5 procese transverse (tuberculii posteriori) ale vertebrelor cervicale. el ridică scapula în totalitate (important în paralizia trapezului este faptul că ridicarea umărului se poate face.MIOLOGIA 183 Fig. .3. MUŞCHII PLANULUI II Este format din cinci muşchi. formând ipreună peretele posterior al axilei. Trunchiul este suspendat de braţe cu ajutorul celor doi muşchi dorsali mari. de unde fasciculele merg în jos şi se unesc întrun corp comun care se insera pe unghiul superior al scapulei. •tund mare. care răspunde înainte fosei supraclaviculare. dar mai greu). Dorsalul mare dispune de două burse seroase: una anterioară situată între tendonul său şi biceps. Corpul atârnat de o bară fixă. ridică tora- . având punctul fix pe humerus. Acţiune. fiind muşchi vertebro-scapulari. dorsal mare. Raporturi. M. Acoperă muşchii planului următor şi este acoperit de trapez şi de sternocleidomastoidian. trapez. Când punctul fix este pe coloana vertebrală. Este dată de nervul toracodorsal din plexul brahial.B. care se suprapun în parte. cei doi dinţaţi posteriori uniţi printr-o aponevroză sunt muşchii costali. el contribuie la lărgirea în jos a conturului gâtului. Acţiunea muşchiului variază după situaţia punctului |. Muşchiul ridicător al scapulei sau muşchiul unghiular (M. situat pe părţile laterale ale cefei. el pionează asupra humerusului. .

Inserţiile se fac pe procesele spinoase ale primelor patru vertebre toracice şi a ultimelor două cervicale precum şi pe porţiunile corespunzătoare ale ligamentelor nuchal şi supraspinos. . . Fibrele coboară spre marginea me- APARATUL LOCOMOTOR dială a scapulei şi se fixează pe ea. Raporturi.13'. M. Muşchiul romboid (M. Se face prin nervul ridicătorului scapulei din plexul cervical şi prin nervul dorsal al scapulei din plexul brahial. rhomboideus major) sau porţiunea inferioară de primele patru procese spinoase toracice.7.19. Capii lung al m. în două porţiuni: micul şi marele romboid. -26. Micul romboid (M rhomboideus minor) sau porţiunea superioară pleacă de pe ultimele două procese spinoase cervicale. .17. supraspinos . Procesul spinos al vertebrei toracic. .20.184 apropie de linia mediană. . Planurile superficiale ale musculaturii spatelui şi a cefei.14. romboidul este subdivizat printr-un interstiţiu celular ce se găseşte în partea superioară. iar marele romboid (M.6. -23. oblic intern.11'. Triunghiul omotricipital. M. .8. .5.11. Coasta a VUI-a. dorsal mare.10. oblic extern. . M. M. . rhomboideus) este aşezat pe peretele posterior al toracelui. 2. dinţat posterior şi inferior. Trigonul lombar.4. Deseori.18. Patrulaterul humerotricipital. deltoid. . M. . . sternocleidomastoidiar. infraspinos. Spina scapulei.25. M. .24.12. M.16. în afară de porţiunea sa inferioară. tricepsbrahial. M. Procesul spinos al vertebrei cervicale a Vil-a. 220.obli extern. . . M. M. . -22. trapez. semispinal al capului. . şi acoperă dinţatul posterosuperior. Digitaţii de inserţie alem. romboid. . splemu al capului. rotund mare. . Inervaţie. spleniul şi muşchii şanţurilor vertebrale. M. .2. Fascia toraco-lombară. spleniu al gâtului.21. . 26 25 • 24 Fig. M. Este acoperit de trapez. . Contribuie împreună cu romboidul la menţinerea scapulei în poziţie. M. înclină coloana vertebrală de partea lui. 1. a XII-a. rotund mic.13.15. M. M. Când ia punctul fix pe scapulâ. M.3.9. ridicător al scapulei.

ca şi muşchiul. marginea laterală de oblicul intern. sunt antagonişti. pe care-i uneşte. Ea se prinde medial. Ridică coastele. Este expirator. Este acoperit de dorsalul mare şi acoperă muşchii stratului următor. splenius capitis) care se insera pe jumătatea laterală a mastoidei. Fig. prin nervul muşchiului romboid şi prin nervul dorsal al scapulei. Muşchiul dinţat postero-inferior (M. situat în partea superioară a spatelui.MIOLOGIA Acţiune. Acţiune. a romboidului şi a dinţatului postero-superior.M. datorită traiectului lor divergent. Acţiune. el roteşte scapula în jurul unghiului lateral. Inervaţia se face prin nervii intercostali 9-12. Este foarte aderentă de piele. lateral se continuă cu lama superficială a fasciei cervicale.2. Inervaţia este dată de nervii intercostali 2-5. semispinal al capului (complex mare). coborând coastele. Este un muşchi subţire. M. în contracţie unilaterală. între cei doi muşchi. aponevroza intermediară a dinţaţilor şi fascia toracolombară. pe unde se pot produce hernii. . Spleniusul este un muşchi spinotransversar. Se prinde pe procesele spinoase ale vertebrei cervicale a 7-a şi ale primelor trei vertebre toracice. Prezintă o acţiune antagonistă cu muşchii sternocleidomastoidian şi semispinal al capului de aceeaşi parte şi sinergistă cu muşchii sternocleidomastoidian şi semispinal al capului de partea opusă. Este acoperit de muşchiul dorsal mare şi este delimitat astfel: marginea medială este formată de masa comună a muşchiului ercctor al coloanei vertebrale. M. pe ligamentul nuchal şi pe procesele spinoase ale vertebrelor C7-T|2. Inserţii. Inserţii. a) F a s c i a n u c h a l ă sau fascia cefei (Fascia nuchae) este de fapt fascia trapezului. l. . Raporturi. Inervaţia se face din plexul cervical. Muşchiul dinţat postero-superior (M. iar inferior se continuă cu fascia dorsalului mare. marginea supero-medială de dinţatul postero-inferior. M. care se prinde pe jumătatea inferioară a lig. Fibrele merg în sus şi se împart în două porţiuni: s p 1 e n i u l c a p u l u i (M. nuchal. pe procesele spinoase ale ultimei vertebre cervicale şi ale primelor 4-5 vertebre toracice. se formează un triunghi cu baza pe occipital: triunghiul intersplenic în care apar muşchii semispinali ai capului. Spaţiul lui Grynfelt (tetragonul lombar). spleniu al capului. 221. Raporturi. 185 5. devin inspiratori. situat înaintea trapezului. imprimându-i o mişcare de rotaţie homolaterală. ramură colaterală posterioară a plexului brahial. . Merge în sus şi lateral. precum şi pe ligamentele interspinoase. Este acoperit de muşchiul romboid. iar superior de muşchiul sternocleidomastoidian. Sunt acoperiţi de muşchii precedenţi. Raporturi. superior se prinde pe occipital deasupra liniei nuchale superioare. lateral pe coaste. serratus posterior inferior). Se face prin ramurile posterioare ale nervilor cervicali. Acţiune. ş i s p l e n i u l g â t u 1 u i (M splenius cervicis) care se prinde pe vârful proceselor transverse ale atlasului şi axisului.3. Inserţii. splenius). perforaţi de nervii occipital mare şi occipital al treilea. înaintea romboidului. 4. Este un muşchi subţire şi lat. este deci inspirator. FASCIILE Şl APONEVROZELE ANEXATE MUŞCHILOR PRECEDENŢI Sunt următoarele: fascia nuchală. de aici se continuă prin patru fascicule ce se insera pe faţa externă a coastelor 2-5. iar marginea supero-laterală de coasta a 12-a. de formă patrulateră. Muşchiul splenius (M. Contractaţi bilateral sunt extensori ai capului. Muşchii spatelui şi ai cefei (după ridicarea trapezului şi | a dorsalului mare). b) A p o n e v r o z a i n t e r m e d i a r ă a d i n ţ a ţ i l o r ocupă spaţiul dintre cei doi dinţaţi posteriori. Când acţionează izolat. Se insera medial pe procesele spinoase. Este un muşchi subţire patrulater. Este întins din regiunea cefei până în partea superioară a spatelui. Când cei doi dinţaţi posteriori se contractă în acelaşi timp. Inervaţie. coastele şi muşchii intercostali. terminându-se prin patru digitaţii pe feţele externe ale ultimelor patru coaste. Reprezintă restul unui muşchi spinocostal sau dinţatul posterior. romboid. Acoperă muşchii planului următor. situat în partea inferioară a regiunii spatelui. 3. Se prinde pe ultimele două procese spinoase toracice şi primele două lombare. • 4 . Este un punct slab al peretelui postero-lateral al abdomenului. serratus posterior superior). ridicător al scapulei. Are o acţiune analogă cu muşchiul ridicător al scapulei: adductor şi ridicător al umărului. înclină capul de aceeaşi parte. el acoperă stratul următor şi muşchii intercostali.

care leagă ultimele şase coaste cu primele: c ) p o r ţ i u n e a c e r v i c a l ă (M. de un complex muscular numit muşchiul erector al coloanei vertebrale. iliocostalis). iliocostalul şi lungul şanţurilor vertebrale. 2. Plecând de aici. masa comună sacrospinală se divide în două coloane musculare. dinţat postero-inferior. le coboară (sunt expiratoare). El uneşte bazinul cu coastele prin fasciculele laterale şi cu procesele transverse ale vertebrelor prin fasciculele mediale. MUŞCHII PLANULUI III Planul al III-lea al muşchilor spatelui este format. respectiv pe procesele transverse în regiunea toracică. muşchii planurilor III. care leagă bazinul de coaste şi coastele între ele. marginea inferioară se prinde pe creasta iliacă şi pe marginea posterioară a osului coxal. iliocostalis cervicis). longissimus thoracis) pleacă din masa comună şi trimite două feluri de fascicule de inserţie. acestea se unesc într-un corp muscular ce merge în sus şi se prinde pe vârful mastoidei. I se disting şi lui trei porţiuni: Muşchiul erector sau extensor al coloanei . b ) p o r ţ i u n e a cervicalăamuşchiului longissim (M. în regiunea lombară aceasta se împarte în două coloane diferite. Fasciculele fixate pe coaste. pe faţa posterioară a sacrului şi pe fascia toracolombară. acestea se reunesc într-un corp muscular ce se împarte apoi în cinci fascicule ce se prind pe procesele transverse ale ultimelor cinci vertebre cervicale. Se întinde de la masa comună până la procesul mastoidian. La contracţie unilaterală înclină coloana de aceeaşi parte. longissimus cervicis) care prin dispoziţia sa îndreptăţeşte şi denumirea de muşchi transversar al gâtului. autohtonă a spatelui. Muşchiul iliocostal se împarte în: a ) p o r ţ i u n e a l o m b a r ă ( M iliocostalis lumborum). care pleacă din masa comună şi se insera pe unghiurile costale ale ultimelor şase coaste. vom prezenta succesiv masa comună. oblic intern şi transvers al abdomenului. fascicule transversare desprinse din partea medială a muşchiului se insera pe procesele accesorii în regiunea lombară. pe creasta iliacă. Muşchii componenţi ai acestui plan leagă bazinul de torace şi de coloana vertebrală. 4. Masa comună se insera pe procesele spinoase ale ultimelor vertebre lombare. Muşchiul longissimus (M. Contracţia unilaterală înclină coloana şi o roteşte de aceeaşi parte. 1. ce urcă de-a lungul coloanei spre torace şi spre craniu. longissimus) sau muşchiul lungul şanţurilor vertebrale sau muşchiul lungul dorsal este situat de-a lungul şanţurilor vertebrale. cu forma unui triunghi trunchiat. La contracţie bilaterală. ce se întinde de la bazin până la occipital. Pleacă din masa comună şi merge în sus încrucişând succesiv toate coastele. vertebrale (M. în drumul lui. Muşchiul iliocostal (M. După cum am arătat mai sus. Lui i se adaugă muşchiul spinal. Contracţia bilaterală a întregului muşchi produce extensia coloanei vertebrale şi a capului. în partea inferioară erectorul coloanei este nedivizat şi poartă numele de masa comună. sacrospinalis). de o parte şi de alta. cele trei porţiuni ale iliocostalului sunt extensoare ale coloanei vertebrale. După localizare distingem trei porţiuni: a ) p o r ţ i u n e a t o r a c i c ă a muşchiului longissim (M. vârful trunchiat este acoperit de trapez.186 c ) F a s c i a t o r a c o l o m b a r ă (Fascia thoracolumbalis) este o lamă aponevrotică. marginea medială se fixează pe procesele spinoase ale ultimelor vertebre toracice. pe care le putem considera muşchi aparte. pe marginea sa inferioară vin fibre musculare din gluteul mare. Fascia toracolombară rezultă din fuziunea mai multor aponevroze de inserţie a muşchilor dorsal mare. pe creasta sacrată mediană. b) Coloana medială. Porţiunea toracică coboară coastele (este expiratoare). b ) p o r ţ i u n e a t o r a c i c ă ( M iliocostalis thoracis). având originea pe coastele 3-6 şi inserţia pe tuberculii posteriori ai proceselor transverse C3-C7. pleacă prin mai multe fascicule de pe procesele transverse ale ultimelor vertebre cervicale şi ale primelor vertebre toracice. Muşchiul spinal (M spinalis) cu localizarea cea mai medială este greu de izolat şi de identificat. De pe faţa laterală APARATUL LOCOMOTOR a celor 12 coaste se îndreaptă fascicule de întărire spre faţa medială a coloanei musculare. 3. fasciculele lui fiind amestecate cu cele ale muşchiului longissim toracic. până ce ajunge în regiunea cervicală. Coloanele musculare se dispun astfel: a) Coloana laterală. apoi segmentele coloanei vertebrale între ele şi coloana cu craniul. care leagă bazinul de coaste şi de procesele transverse. IV şi V. ale tuturor vertebrelor lombare şi pe creasta sacrată mediană. situată în regiunea lombară şi toracică inferioară. se insera prin fascicule tendinoase pe procesele transverse ale primelor cinci vertebre toracice. c ) p o r ţ i u n e a c e f a l i c ă a muşchiului longissim (M longissimus capitis) sau micul complex. formată de scheletul regiunii sacrolombare şi de fascia toracolombară. Acţiune. inserţii în parte acoperite de muşchiul lung al şanţurilor vertebrale. Aceştia sunt iliocostalul şi lungul şanţurilor vertebrale (longissimul). Masa comună este cuprinsă într-o lojă osteofibroasă. Acţiune. este reprezentată de muşchiul lungul şanţurilor vertebrale (longissimus). Marginea laterală dă inserţie muşchiului dorsal mare. emite prin partea sa laterală fasciculele de inserţie care se termină pe cele 12 unghiuri ale coatelor şi pe cei cinci tuberculi posteriori ai ultimelor vertebre cervicale. reprezintă musculatura profundă. Fascicule costale desprinse din partea sa laterală se insera pe procesele costiforme ale vertebrelor lombare şi pe coaste. erector spinae) a mai fost denumit şi muşchiul sacrospinal (M. împreună. este reprezentată de muşchiul iliocostal. medial de muşchiul ilocostal.

pe când inserţiile se fac prin mai multe fascicule. M. După localizare. semispinalis) care ocupă planul cel mai superficial. dinţat posterior şi inferior (secţionat). longissim toracic. ea uneşte ligamentul nuchal de procesele spinoase ale vertebrelor Cg şi C7. . Cele două coloane musculare situate de o parte şi de cealaltă a coloanei vertebrale sunt formate din unităţi musculare din ce în ce mai scurte cu cât sunt aşezate mai în profunzime. . care acţionează global asupra coloanei vertebrale. longissim al capului.3. . schemă liniară).5. semispinal al capului.MIOLOGIA 187 ce se insera pe procesele spinoase ale primelor 7-8 vertebre toracice. spinalis thoracis) se caracterizează prin faptul că originea ei este reprezentată prin fascicule unice. Inervatia muşchiului extensor al coloanei vertebrale şi a spinalului este asigurată de ramurile posterioare ale nervilor spinali. iliocostal. • 10. a 3-a. c) p o r ţ i u n e a c e f a l i c ă sau spinalul cefalic (M. M. denumit şi marele complex. Contracţia bilaterală determină extensia coloanei vertebrale şi contribuie la menţinerea curburilor normale ale ei. Originea lui are loc pe procesele transverse ale primelor 5-6 vertebre Fig. a 4-a şi a 5-a). b) M u ş c h i u l s e m i s p i n a l cerv i c a l (M. dinţat posterior şi superior (secţionat). M. constituind în ansamblu. M. transversospinales) După felul cum fasciculele musculare sar până la un proces spinos supraiacent mai îndepărtat sau mai apropiat. pe care o fixează în extensiune. Masa comună. b ) p o r ţ i u n e a c e r v i c a l ă sau spinalul cervical (M. La contracţia unilaterală înclină coloana spre aceeaşi parte. 1. M. c) M u ş c h i u l s e m i s p i n a l al c a p u l u i (M.9. 1. M. M. el este împărţit în trei porţiuni.6. iliocostal. iliocostal cervical. longissim. longissim al capului. semispinalis cervis) îşi are originea pe procesele transverse ale primelor cinci sau şase vertebre toracice şi se termină pe procesele spinoase ale primelor vertebre cervicale (a 2-a. M. Muşchii planurilor III şi IV ale spatelui (în partea stângă. spinal. este un muşchi voluminos şi puternic.15.7. aşezat de o parte şi de cealaltă a liniei mediane. M. semispinal al spatelui. . longissim cervical. are fascicule ce sar peste patru vertebre între punctul de origine şi cel de inserţie. . spinalis cervicis) este slab dezvoltată şi inconstantă. M. . este practic fuzionată cu muşchiul semispinal al capului. a) M u ş c h i u l s e m i s p i n a l torac i c(M semispinalis thoracis) are originea pe procesele transverse ale ultimelor şase vertebre toracice şi inserţia pe procesele spinoase ale ultimelor două vertebre cervicale şi ale primelor patru vertebre toracice. Muşchiul semispinal (M. M. un dispozitiv asemănător cu frânghiile unui catarg. multifizi şi rotatori. El ia naştere din fasciculele tendinoase ce pleacă de pe procesele spinoase ale primelor două vertebre lombare şi ale ultimelor două toracice.14. M. M. de unde converg spre un singur corp muscular ce se împarte în fascicule . • 8. Acest muşchi este unit în profunzime cu muşchiul semispinal toracic. 222. spinalis capitis) inconstantă. . longissim cervical. M. semispinalis capitis). . -13.4.2. cunoscute sub numele de muşchi: semispinal. MUŞCHII PLANULUI IV Este format din fascicule musculare care se întind de la procesul transvers al unei vertebre la un proces spinos supraiacent. Acţiune. . fiind din această cauză considerate ca făcând parte dintr-un complex muscular ce constituie muşchii transversospinali. MUŞCHII TRANSVERSOSPINALI (Mm. -12. împărţim acest complex muscular în trei grupări. a ) p o r ţ i u n e a t o r a c i c ă sau spinalul toracic (M. -11.

spleniu al capului. Muşchii intertransversari (Mm. când se contractă unilaterală rotesc coloana spre parte opusă.13. care se insera apoi pe craniu între cele două linii nuchale ale occipitalului. care acoperă în parte scheletul osteo-fibros axial.11. M. După inserţii aceşti muşchi îi grupăm în: muşchi interspinoşi. M. Muşchiul este vizibil. Muşchii planurilor IV şi V ale spatelui şi cefei. Prezenţi pe întreaga coloană vertebrală. Sunt acoperiţi de multifizi. . . interspinoşi lombari (Mm. care ocupă şanţurile vertebrale de la sacru până la axis. intratransversar lombar. mic drept posterior al capului. rotatores lumborum). M. când capul este flectat.10. motiv pentru care poartă şi numele de submultifizi. suboccipitali.6. Inervaţie: ramurile posterioare ale nervilor spinali. .3. ei leagă rădăcina proceselor transverse cu rădăcina proceselor spinoase sau cu lamele arcurilor vertebrale imediat supraiacente (rotatori scurţi). . multifidi) formează o coloană musculară cu aceeaşi direcţie ca şi a precedenţilor. . M. ce leagă între ele procesele transverse . 2. când se contractă unilateral. interspinales lumborum). 3. M. Contracţia bilaterală a întregului muşchi determină extensia coloanei.4. interspinales) sunt perechi de fascicule musculare dispuse pe părţile laterale ale ligamentelor interspinoase. coccigieni şi ridicători ai coastelor (ultimii au fost studiaţi cu muşchii toracelui). marele drept posterior al capului. . spleniu al gâtului. Procesul transvers al vertebrei toracice a IX-a.12. Contracţia bilaterală determină extensia coloanei. interspinos. APARATUL LOCOMOTOR 12 t3 f MUŞCHII PLANULUI V Este planul cel mai profund. ca o proeminenţă alungită aşezată de o parte şi de cealaltă a liniei mediane. ei se împart în muşchi interspinoşi cervicali (Mm. Muşchii interspinoşi toracici (Mm. M. interspinales cervicis) şi muşchi Fig. M. ce unesc două procese spinoase vecine. M. rotator. 1. Când se contractă bilaterală. . Muşchii interspinoşi (Mm. Fac parte din sistemul spino-spinos. rotatores lumborum) ocupă planul cel mai profund al muşchilor transversospinali. sunt extensori ai coloanei. . 2. rotesc coloana toracică şi cea cervicală spre partea opusă. 5. Inervaţia muşchilor transversospinali este dată de ramurile posterioare ale nervilor spinali. 5' M.188 toracice şi ale ultimelor cinci vertebre cervicale. la contracţie unilaterală. . In regiunea cefalocervicală. Coloana musculară este mai bine reprezentată în regiunea toracică (Mm. semispinal al capului. rotatores thoracis) şi lombară (Mm. Muşchii multifizi (Mm. Când se contractă unilateral înclină coloana în aceeaşi parte. M. intertransyersari. M.8. oblic inferior al capului .7. interspinales thoracis) lipsesc adesea. Acţiune. Semispinalul toracic şi semispinalul cervical. rotatores cervicis) şi mai slab reprezentată în regiunea cervicală (Mm. muşchii acoperă muşchii suboccipitali. M. ridicător scurt al coastei. Acţiune. pe procesele accesorii ale vertebrelor lombare şi pe procesele transverse ale vertebrelor toraco-cervicale.9. Muşchii rotatori (Mm. 1.2. Acţiune. Inserţia are loc pe procesele spinoase. oblic superior al capului. Ca şi multifizii. 223. sunt situaţi doar la cele două porţiuni extreme ale coloanei toracice. Când sar peste o vertebră şi ajung până la a doua vertebră superioară constituie rotatori lungi. Prezenţi în zonele de maximă mobilitate a coloanei vertebrale. la fel cu muşchiul spinal. contractat bilateral este un puternic extensor. multifid . rotesc coloana spre partea opusă. când există. Acţiune. intertransversarii) sunt muşchi scurţi. după ce fasciculele sar câte două (multifidul scurt) sau trei vertebre (multifidul lung). toate aceste fascicule se unesc într-un corp muscular. Originea fasciculelor musculare are loc în şanţurile sacrate. Ajută la extensia coloanei vertebrale.

pterigoidian lateral. 225. M.3.22. îi împărţim în muşchi intertransversari anteriori şi în muşchi intertransversari posteriori. pterigoidian medial. . în principiu. . Muşchii intertransversari lombari mediali (Mm.2. M. M. . M.24. intertransversarii anterioris cervicis) unesc tuberculii anteriori ai proceselor transverse cervicale 1-7.21.6. iliocostal cervical. iliocostal toracal. M. . 1. stilofaringian. Fig. sternocleidomastoidian. . 1S 17 16 Fig. maseter. . Ligamentul cruciform. semispinal. Muşchii intertransversari cervicali posteriori (Mm.7. M. Ligamentul apical al dintelui. . Muşchii intertransversari lombari laterali (Mm.17. -12. M. M.6'. M. intertransversarii lateralis lumborum) au o porţiune anterioară întinsă între procesele costale a două vertebre învecinate.13. drept lateral al capului.16. . M. M.18..7. M. . intertransversar cervical. Membrana atlantooccipitală posterioară. M. adică în regiunea cervicală (Mm.20. •27. -18. trapez. spinal. M. ridicător lung al coastei. M. .3. M. Muşchii intertransversari cervicali anteriori (Mm.L. mare drept posterior al capului.20. multifid. . M. Porţiunea occipitală a m. longissim toracal.15. rotator. Când există. . intertransversar lombar. intertransversarii lumborum). . stiloglos.. Sistematizarea acestor muşchi este complicată. -19.11.28. transversospinal. M.14. M. .29. .10. iliocostal lombar. drept posterior al capului. . M. drept anterior al capului.26. . IV şi V). temporal. . digastric. M. ridicător al buzei superioare. M.8.11. şi o porţiune posterioară întinsă între procesul accesor şi procesul costal respective. tensor al vălului palatin. Schema muşchilor spatelui (planurile III. 1. .12. Ligamentul nuchal. ridicător scurt al coastei.9.. .17.. intertransversarii thoracis) sunt mai puţin dezvoltaţi. M. zigomatic mare. M. .10. . constrictor superior al faringelui.19.2. M.MIOLOGIA a două vertebre învecinate.. După criteriul embriologic li se descrie o porţiune medială (Pars medialis) şi o porţiune laterală (Pars lateralis). ridicător al unghiului gurii.5. M. M.8. . 224. intertransversarii cervicis) şi în cea lombară (Mm.23. muşchii intertransversari anteriori sunt separaţi de cei posteriori prin ramura anterioară a nervului spinal corespunzător. intertransversarii posteriores cervicis) unesc tuberculii posteriori ai proceselor transverse cervicale 1-7.-13. M. semispinal al capului. longissim cervical. occipitofrontal. M.. .25.9. M. M. longissim al capului.6. adesea lipsesc. M. M. drept lateral al capului. . interspinos cervical. lung al capului. semispinal al capului. . ridicător al vălului palatin. . . . . . care îi şi inervează. M. Sunt dezvoltaţi în special în regiunile vertebrale cu cea mai mare mobilitate de lateralitate. Masa comună.14. longissim al capului. M. M. . Membrana tectoria.4. 189 Muşchii intertransversari toracici (Mm. M. intertransversarii medialis lumborum) leagă procesul accesor cu procesul mamilar al vertebrei alăturate. M. interspinos lombar. •30. . . Inserţiile musculare la nivelul exobazei craniului.4.5. se întind între procesele transverse T 10 . M. M. M. .

176. la rândul lor. sunt reprezentaţi de: a) un muşchi vertebrohumeral: muşchiul dorsal mare.muşchii ridicători ai coastelor . APARATUL LOCOMOTOR II. la pagina 179.190 Acţiune. sunt: pectoralul mare. ducând faţa de partea opusă. inconstanţi.fascia toracolomabră muşchiul mare gluteu opus. A. oblicul superior şi oblicul inferior ai capului. c) lanţul muşchiului spleniu al capului . ei înclină capul şi îl rotesc de partea lor. stern o c o s t a 1 (Pars sternocostalis) pleacă de pe faţa anterioară a sternului şi de pe cartilajele primelor şase coaste adevărate. Muşchiul pectoral mare (M. 1. de unde merge să se prindă pe partea posterioară şi inferioară a procesului transvers al atlasului.muşchiul oblic extern abdominal. rectus capitis lateralis) a fost descris cu muşchii regiunii laterale a gâtului. musculatura şanţurilor vertebrale poate fi sistematizată în patru sisteme de orientare facsiculară: I. subpleural. MUŞCHII COMUNI TORACELUI Şl MEMBRELOR SUPERIOARE Numiţi şi muşchii regiunii antero-laterale a toracelui. el roteşte capul. iar cel de-al treilea plan. obliquus capitis superior) s e insera pe vârful procesului transvers al atlasului. întorcând faţa pe aceeaşi parte cu muşchiul contractat. Ei se întind de la sacru la coccige. studiat la muşchii spatelui. la pag. situaţi în partea cea mai profundă şi superioară a cefei. aşezaţi pe peretele anterior al toracelui. Muşchii suboccipitali (Mm. în extensiunea capului. Contractaţi unilateral. cel profund. 4. cei care leagă membrul superior de torace. c ) f a s c i c u l u l a b d o m i n a l (Pars abdominalis) îşi fixează fibrele pe teaca dreptului abdominal . dreptul anterior al capului şi dreptul lateral al capului. f)Muşchiul d r e p t a n t e r i o r al c a p u l u i (M.muşchii semispinali opuşi . diferite prin originea lor. pectoralul mic şi subclavicularul. când se contractă bilateral. Este vorba de muşchii intercostali externi ce formează stratul extern. sternal. III. obliquus capitis inferior) se insera pe faţa laterală a procesului spinos al axisului. membrana atlanto-occipitală posterioară. sacrococcygeus dorsalis). b) muşchii costo-scapulari reprezentaţi prin muşchiul dinţat anterior şi muşchiul pectoral mic. rectus capitis posterior minor) se insera pe tuberculul posterior al atlasului şi respectiv sub linia nuchală inferioară. d) M u ş c h i u l o b l i c s u p e r i o r a l c a p u l u i (M. c) M u ş c h i u l o b l i c i n f e r i o r al c a p u l u i (M. Toţi sunt inervaţi de ramura posterioară a primului nerv cervical (nervul suboccipital). şi muşchiul dinţat anterior. pectoralis major) : este format din trei fascicule musculare. 3. e) M u ş c h i u l d r e p t l a t e r a l al c a p u l u i (M. rectus capitis anterior) a fost prezentat la muşchii prevertebrali. muşchii subcostali şi muşchiul transvers al toracelui. multifizi şi rotatori. muşchii intertransversari sunt inervaţi de ramurile anterioare ale acestora. b) lanţul muşchiului dorsal mare . b) M u ş c h i u l m i c u l d r e p t post e r i o r a l c a p u l u i (M. Toţi muşchii intertransversari înclină coloana vertebrală spre partea lor. care ocupă peretele lateral al toracelui. Sistemul spinotransversar format de muşchiul splenius. c) un muşchi toracohumeral reprezentat de muşchiul marele pectoral. Muşchii intrinseci sunt formaţi din materialul muscular propriu peretelui şi sunt situaţi pe acelaşi plan cu scheletul costal al toracelui. a) M u ş c h i u l m a r e l e d r e p t p o s t e r i o r a l c a p u l u i (M. Muşchii sacrococcigieni. Sunt în număr de doi: unul ventral (M. Sistemul interspinos formal din muşchiul spinal. deasupra dreptului mare. fiind nişte muşchi atrofiaţi. redus capitis posterior major) este un muşchi triunghiular ce se insera în jos pe procesul spinos al axisului şi în sus pe suprafaţa rugoasă de sub linia nuchală inferioară a occipitalului. B. muşchii intercostali interni ce formează planul mijlociu. Spre deosebire de toţi ceilalţi muşchi ai şanţurilor vertebrale inervaţi de ramurile posterioare ale nervilor spinali. Sistemul transversospinos constituit din muşchii semispinal. Din punctul de vedere al orientării fasciculelor musculare. IV. sacrococcygeus ventralis) şi altul dorsal (M. Inserţiile se fac în felul următor: a) f a s c i c u l u l s u p e r i o r sau clavic u l a r (Pars clavicularis) ia naştere de pe jumătatea medială a marginii anterioare a claviculei. Toţi muşchii suboccipitali ai capului sunt acoperiţi de semispinalul capului şi acoperă. b) f a s c i c u l u l m i j l o c i u . d) lanţul muşchiului spleniu . este reprezentat prin muşchii intercostali intimi. Cele mai importante sunt: a) lanţul muşchiului spleniu al gâtului . Muşchii extrinseci. MUŞCHII TORACELUI (Musculi thoracis) Muşchii peretelui antero-lateral al toracelui sunt constituiţi din două categorii de muşchi. Depăşind sfera muşchilor erectori şi referindu-ne şi la muşchii peretelui posterior al trunchiului. Ei sunt marele şi micul drept posterior ai capului. El este cel mai puternic rotator al capului. Sistemul intertransversar în care intră muşchii intertransversari. vom observa că aceştia se asociază din punct de vedere morfodinamic. Toate aceste formaţiuni se încrucişează pe linia mediană la nivele diferite. pe care se şi insera. A. Acţiunea ambilor muşchi constă.muşchii intercostali externi. şi respectiv sub linia nuchală inferioară. Oblicul superior este extensor şi înclinator lateral al capului. suboccipitales) sunt în număr de şase.muşchiul spinal toracic opus muşchiul transversospinos şi muşchiul mare gluteu de aceeaşi parte cu spleniul. iliocostalul şi longissimul.muşchiul dinţat postero-superior opus . alcătuind lanţuri kinematice.

Aponevroza m. dinţat anterior. M. M.3.7. biceps brahial. muşchiul platisma şi piele. . . . coastele şi spaţiile intercostale. omohioidian. Raporturi. Linia albă. -14. . 2'. . dorsal mare.21.2. . M. M. M. . Muşchii peretelui anterolateral al trunchiului (planul superficial). adductor lung. . M. sternohioidian. Funiculul spermatic. croitor.18. iliopsoas. . formând cu pectoralul .16. M. Ligamentul inghinal. M. M.19..25. .23. Faţa anterioară este acoperită de fascia pectoralului mare. M. sternocleidomastoidian. . deltoid. M. cele trei fascicule converg spre un tendon comun. .5. pectineu. M. . tensor al fasciei lata. oblic extern. . 226. coracobrahial. M.8.24.5'. drept femural. iar la femei de glanda mamară. 1. trapez. . pectoral mare. M.12.17.6. . . oblic extern. Ombilicul. . De pe această întinsă suprafaţă de inserţie. drept abdominal. care ia drept inserţie creasta tuberculului mare a humerusului (inserţiile reale se prelungesc mult mai departe. . M.9. Faţa posterioară acoperă sternul. M.10. triceps brahial. ţesut celular. .22. M. Lateral se depărtează de peretele toracic. • 2 0 .3'.13.15. rotund mare.MIOLOGIA 5' 3' 2' 24 191 13 <2 Fig.4. M. lat de 5 cm. . M.11. M. la capsula articulaţiei umărului şi la fascia brahială).

sternohioidian. . M. Când ia punct fix pe torace.APARATUL LOCOMOTOR 19 1? ii Fig.13. IV.3. mai ales când braţul este dispus orizontal: el coboară braţul ridicat. sternul. . în aceasta se găseşte vena cefalică. Prin aceasta face parte din grupa pronatorilor. B. 228. Porţiunea superioară a muşchiului dinţat anterior.Muşchiul sternal (M. deltoid. Faţa superioară. Diferă după cum îşi ia punctul fix. Porţiunea abdominală a m. Când muşchiul are punct fix pe humerus. subclavicular. A. -21. Acţiune.3. Fascia clavipectorală.. oblic intern. Din plexul brahial.9. marginea supero-laterală vine în raport cu deltoidul cu care determină triunghiul deltopectoral sau clavipectoral {Trigonum clavipectorale. sub forma unei fâşii întinse de-a lungul marginii sternului. Inervaţie. Poate fi prezent uni. M. Procesul coracoid.14. Muşchiul pectoral mic (M pectoralis minor) este un muşchi toraco-scapular. M. trapez. Ligamentul costoclavicular. puţin în afara cartilajelor costale. Inserţiile musculare pe claviculă. Fig. Spina iliacă anterosuperioară. se găseşte o bursă seroasă. dorsal mare.16. pe fascia pectorală. . ridicând toracele şi odată cu el corpul.10. Lama superficială a fasciei cervicale. La europeni survine în 5% din cazuri. Fossa Mohrenheimi). M. intercostal intern.-11. pectoral mare.17. -10.2. între acesta şi biceps. mai rar de intercostali. iar mai profund. cartilajele costale şi muşchii abdominali. . Este inervat de nervii pectorali. unindu-se într-un tendon. . . Inserţii. . sternalis) are formă şi dimensiuni variabile.15. . o ramură din artera toracoacromială şi un nod limfatic. Coasta a XII-a. Marginea inferolaterală formează marginea anterioară a bazei axilei. Raporturi. 2. M. M. Ligamentul trapezoid. Pe faţa posterioară a tendonului pectoralului mare. ce dispare în caz de luxaţii ale capului Iiumeral. deltoid. Lama pretraheală a fasciei cervicale. intervine în acţiunea de căţărare. Capsula articulaţiei acromioclaviculare. dinţat anterior. care se varsă în vena axilară. prin nervii pectoral medial anastomozat cu nervul pectoral lateral. .8. M.2. Muşchii peretelui antero-lateral al trunchiului. deltoid.12. -19. Porneşte prin trei digitaţii de pe feţele anterolaterale ale coastelor III. . -12. M. pectoral mare. . .6. 1. Fibrele se îndreaptă în sus şi lateral. -14. Intervine şi în respiraţie ca muşchi inspirator auxiliar. Lama anterioară a tecii muşchiului drept abdominal. 227. spaţiile intercostale şi dinţatul anterior. . .11. 3. . . M. 1.4. M. M. M. coracobrahial. muşchiul este un puternic adductor.20. M. Faţa anterioară a muşchiului este acoperită de pectoralul mare.4'. Capsula articulaţiei sternoclaviculare. . Marginea medială vine în raport cu clavicula. . ducându-1 şi puţin înainte.9. subclavicular. Clavicula. M.5. . V. vine în raport cu organele conţinute aici.6. intercostal extern. Faţa inferioară.sau bilateral. . numită bursa pectoralului mare. . Marginea supero-medială este separată de muşchiul subclavicular printr-un spaţiu ocupat de fascia clavipectorală. . faţa posterioară acoperă medial coastele. M. Aponevroza muşchiului oblic intern. .8.5.7.7. subscapular. pectoral mare. iar lateral vine în raport cu organele conţinute în axilă. M. Pe viu îi corespunde fosa subclaviculară. Braţului atârnat pe părţile laterale ale corpului îi imprimă o mişcare de rotaţie internă. Creasta iliacă.18. marginea . Ligamentul conoid. pectoral mic. care se insera pe marginea medială a procesului coracoid al scapulei. -13. mic (care se află posterior lui) peretele anterior al axilei. . sternocleidomastoidian. M. .4. M.

M. întins fiind de la primele zece coaste la marginea medială a scapulei. . . 6 7 8 9 Fig. M. Acţiune. . Se întinde de la prima coastă. . Nervul axilar. . depărtând marginea medială a scapulei de coloana vertebrală. rotund mare. Muşchiul coboară clavicula şi cu ea umărul. Nervul musculocutanat. Secţiune transversală prin partea inferioară a axilei. Nervul toracal lung. M.29. M.15.2. pectoral mic. -16.MIOLOGIA infero-laterală este legată de fascia brahială şi de pielea regiunii axilare prin ligamentul suspensor al axilei. fibrele se insera apoi pe unghiul inferior al scapulei. b) o porţiune mijlocie care ia naştere prin trei digitaţii de pe faţa laterală a coastelor II-IV şi se termină pe marginea medială a scapulei.32. Nervul median. dofsal mare. M. Nervul cutanat medial al antebraţului. Acţiune. Participă la mişcarea de basculare a scapulei. . Nervul ulnar.10.5. este inspirator. trecând prin inserţiile humerale ale muşchilor rotund mare şi dorsal mare. prin digitaţii încrucişate cu cele ale muşchiului oblic extern. Capul lateral al tricepsului brahial. dinţat anterior.35. subclavius). M. . Tendonul capului lung al bicepsului brahial. •6.23.17. Raporturi. .20.7. .33. c) o porţiune inferioară cu originea pe faţa laterală a coastelor V-X. •30. Capul lung al tricepsului brahial.21. . 1.22. M.28. Inserţii. Atunci când ia punctul fix pe torace. . . . Venaaxilarâ. infraspinos. Faţa lui superficială formează în porţiunea ei superioară peretele medial al axilei. deltoid. trage de scapulă şi o duce înainte şi lateral.8. El protejează plexul brahial şi vasele subclaviculare de contactul dur al osului. 5. subscapular. •26. .18.9. . Când muşchiul ia punct fix pe scapulă. . . Fascia clavipectorală. serratus anterior) ocupă cea mai mare parte a regiunii antero-laterale a toracelui. . Prin tonicitatea lui. .4. Humerusul. rotund mic. Este divizat în trei porţiuni: a) o porţiune superioară întinsă de la faţa laterală a primelor două coaste.24. . M. Este dată de nervul subclavicular din plexul brahial. M.12. 31 32 33 34 35 193 Inervaţie. M. coracobrahial. Artera toracală laterală. Vasele circumflexe humerale posterioare. . Faţa lui profundă este aşezată pe coaste şi pe spaţiile intercostale. la şanţul de pe mijlocul feţei inferioare a claviculei. fiind sinergist al porţiunii ascendente a trapezului. Spina scapulei. . Fascia muşchiului dinţat anterior. Ramura dorsalului mare din nervul toracodorsal.11. 229. 4. .31. Muşchiul dinţat anterior (M.25. -13. . Nervul radial. . Este dată de nervii pectorali medial şi lateral din plexul brahial. trapez. în porţiunea inferioară devine subcutanată. predominant însă. . Este separat de prima coastă prin vasele subclaviculare şi plexul brahial. ridică coastele şi devine muşchi inspirator prin porţiunea Ia şi a III a .27. la unghiul superior al scapulei. Când punctul fix este pe procesul coracoid el ridică coastele şi intervine în inspiraţie. pectoral mare. Inserţii.34. Vena cefalică.19. Nervul cutanat lateral superior. Ramura rotundului mare din nervul toracodorsal. Atunci când punctul fix este pe torace trage procesul coracoid şi coboară umărul în jos şi înainte. muşchiul fixează scapula pe torace. .14. . . iar prin porţiunea a II a este expirator. Inervaţia. Raporturi.3. Artera axilară. Capul scurt al bicepsului brahial. între tendonul pectoralului mic şi procesul coracoid se găseşte bursa pectoralului mic. Vasele subscapulare. M. . Acţiune. continuată inferior cu fascia clavipectorală. Muşchiul subclavicular (M. e învelit într-o fascie bine reprezentată.

2. FASCIILE MUŞCHILOR REGIUNII ANTEROLATERALE A TORACELUI Toţi muşchii acestei regiuni sunt acoperiţi de câte o fascie. glanda este mobilizabilă. peretele lateral format de articulaţia umărului.14.20. Fascia clavipectorală. Secţiune sagitală prin regiunea axilară dreaptă. . Fascia axilară este boltită spre interiorul axilei şi este perforată de numeroase orificii prin care trec artere.15. continuându-se înainte şi respectiv înapoi cu fasciile acestor muşchi. Vena axilară. M. Ligamentul suspensorai axilei. M. Fosa axilară .1 /. având forma unei piramide patrunghiulare cu vârful în sus şi baza în jos. iar medial cu cea a dinţatului anterior. iar vârful care priveşte în sus răspunde bazei triunghiului lateral al gâtului. M. M. coboară apoi acoperind spaţiul clavi-pectoral. -29. M. . . Ei mobilizează coastele şi sunt: intercostalii interni şi externi. Ea se continuă lateral cu fascia brahială. M. . supraspinos.21. pectoral mare. unind două coaste între ele. ridicătorii coastelor. Regiunea axilară sau axila (Regio axillaris). . La nivelul marginii infero-laterale se clivează în două foiţe: a) o foiţă profundă care acoperă faţa poşte rioară a muşchiului. . -10.23. subclavicular. Ea pleacă de pe marginea anterioară a claviculei.9. infraspinos. . La limitele muşchiului pectoral mare. ea se continuă cu lama superficială a fasciei cervicale.26. trapez. în sus. Ea prezintă: un perete anterior format de muşchii pectorali mare şi mic. .25. La marginea lui inferioară. rotund mare. Fascia dinţatului anterior este fină. astfel. . Fascia pectoralului mare (Fascia pectoralis) se insera pe claviculă şi pe stern. Este separată de piele printr-un ţesut lax. luând numele de fascia axilară.18. . întrucât ei i se datoreşte forma concavă a bazei regiunii axilare.2. . această primă porţiune a ei se numeşte fascia clavipectorală (Fascia clavipectoralis) Ajunsă la marginea superioară a pectoralului mic. 1. M. limita ei anterioară este reprezentată de marginea inferioară a pectoralului mare. . de unde merge lateral aco- B. Rădăcina laterală a neivului median. .12. . Nervul ulnar. Clavicula. în fiecare spaţiu intercostal sunt câte doi muşchi intercostali care umplu acest spaţiu. Este o regiune topografică. 8.24. Vasele toracoacromiale. M. . Altera axilară. acestea se deosebesc între ele prin dezvoltarea şi importanţa lor. rotund mic. aproape celuloasă. ea căptuşeşte pielea şi ţesutul subcutanat. muşchiul intercostal . • 19. 5. Fascia axilară (Fascia axillaris) este deci continuarea fasciei pectoralului mare. iar cealaltă înapoia muşchiului. . venind în raport în sus cu conţinutul axilei. în care la femei se găseşte glanda mamară. în cancerul mamar se formează aderenţe care determină dispariţia acestei mobilităţi. . de muşchii dorsal mare şi rotundul mare. pectoral mic. MUŞCHII PROPRII Ai TORACELUI Fig. Fascia axilară. dorsal mare. Fascia subclavicularului acoperă muşchiul în întregime. M. subclavicular şi fasciile lor. Graţie acestui ţesut. vase limfatice şi nervi. având în totalitatea ei forma unui semicilindru. Nervul axilar . 230. baza priveşte în jos fiind formată din piele şi fascie. formându-i cu clavicula o lojă osteofibroasă. iar în partea inferioară. iar cea posterioară de marginea muşchiului dorsal mare. fascia se comportă astfel: 1. căruia îi formează astfel o teacă. M.4. M. subcostalii şi transversul toracelui. subscapular. Nod limfatic axilar. Muşchii intercostali (Mm intercostales). . Această porţiune poartă numele de ligamentul suspensor al axilei. Scapula. şi b) o foiţă axilară care merge înapoi spre muşchiul dorsal mare cu a cărui fascie se confundă.22.11.13. . ea acoperă tot muşchiul. Rădăcina medială a nervului median. .7. sunt numiţi externi şi interni. situată la partea medială a articulaţiei scapulohumerale. Nervul radial.194 Inervaţia se face din plexul brahial prin nervul toracic lung. După situaţia lor. APARATUL LOCOMOTOR perind faţa anterioară a muşchiului. vene. Intercostaîii nu ocupă toată lungimea spaţiilor întercostale in care se găsesc.3. Nervul cutanat medial al antebraţului.28. Fascia clavi-coraco-axilară se desprinde de pe fascia subclavicularului şi de pe procesul coracoid. platisma.6 Vena cefalică. formând fascia profundă a muşchiului pectoral. cele două foiţe se reunesc şi coboară pentru ca să se termine pe fascia axilară.27. M. La nivelul marginii supero-lateralc acoperă spaţiul delto-pectoral şi se continuă cu fascia deltoidului. înconjură muşchiul şi se insera pe marginea posterioară a osului.16. peretele medial format de dinţatul anterior cu coastele şi spaţiile intercostale. deltoid. . în drumul ei. peretele posterior este format de fosa subscapulară şi de muşchiul subscapular. se dedublează: o foiţă trece înaintea. 1.

. de aici. Intercostalii externi sunt inspiratori (ridicători ai coastelor). intercostal intern. Acţiune. . care au originea pe faţa posterioară a procesului xifoid şi a corpului sternului. intercostales externi) se insera pe buza externă a marginilor a două coaste vecine.6. între pleură şi intercostalii interni. Sunt muşchi inspiratori. Membrana intercostalis interna) Inserţii: a ) M u ş c h i i i n t e r c o s t a i i e x t e r n i (Mm. situaţi în interiorul toracelui. transfer sus thoracis) ocupă faţa profundă a plastronului sternocostal. . Cele trei organe ale mănunchiului vasculo-nervos se suprapun în următoarea ordine: superior vena.7'.2. când se contractă bilateral participă la extensia coloanei vertebrale. Raporturi. în general.1. Secţiune verticală în porţiunea mijlocie a unui spaţiu intercostal. numită m e m b r a n a i n t e r c o s t a l ă e x t e r n ă . B Fig. Se insera pe faţa medială a unei coaste. Fasciculele musculare sunt orientate oblic de sus în jos şi dinapoi înainte. respectiv m e m b r a n a i n t e r c o s t a l ă i n t e r n ă (Membrana intercostalis externa. lnervaţie. 195 Acţiune. 7. Muşchii ridicători ai coastelor sau muşchii supracostali (Mm. Muşchii subcostali (Mm. aproape de unghi şi apoi pe faţa medială a celei de a ll a sau a III a coaste subiacente. cu o funcţie redusă respiratorie: coboară coastele. în sus au dublă inserţie: o parte din fibre se insera pe buza externă a şanţului costal de pe marginea inferioară a coastei supraiacente. în vecinătatea unghiului costal. Văzuţi din partea anterioară într-un spaţiu intercostal. se termină în j os pe faţa dorsală a coastei subiacente între tuberculul costal şi unghiul coastei. Fibrele au. Inserţii. iar o altă parte din fibre se insera pe buza internă a şanţului. unind feţele mediale ale coastelor. . Raporturi. De fiecare parte sunt 12 muşchi mici.5. Sar deci una sau două coaste. despărţind nervii şi vasele intercostali de pleură. Superficial vin în raport cu diferiţi muşchi ce se insera pe coaste: pectoralul mare şi mic. constituind muşchii ridicători scurţi ai coastelor (Mm. ultimele fibre constituie muşchii intercostali intimi (Mm. Nervul intercostal.5'. Muşchii intercostali. In partea inferioară a toracelui există patru muşchi analogi care sar peste coasta subiacentă. prin provenienţa lor comună din pătura musculară primitivă internă a trunchiului. intercostalul intern se întinde între unghiul costal şi stern. la mijloc artera. Muşchii iau parte la constituirea peretelui toracic.6'. Sunt fixaţi sus pe vârful proceselor transverse de la C7 la T11.3.B. Este omolog cu muşchiul transvers abdominal. 4. Inervaţia este dată de ramuri ale intercostalilor II-VI. Acţiune. levatores costarum breves). intercostales interni) sunt constituiţi din fascicule cu direcţie inversă cu a precedenţilor. Artera intercostală. M.7".4. întinşi de la procesele transverse la coaste. Muşchiul transvers al toracelui sau triunghiularul sternului (M. dinţatul anterior. . subcostales) sunt muşchi subţiri. având rol expirator. M. levatores costarum longi). b) M u ş c h i i i n t e r c o s t a l i int e r n i (Mm. toracele se poate mări şi micşora. Inserţii. A. Fascia endotoracică. Din nervii intercostali corespunzători. Sunt consideraţi muşchi rudimentari cu valoare funcţională redusă . . Pleura parietală. Primesc filete laterale ale ramurilor posterioare ale nervilor cervical VIII şi toracici I-X. . Este un muşchi rudimentar. o direcţie oblică. 231. Inserţia se face în jos pe buza internă a marginii superioare a coastei subiacente.ar coborî coastele şi astfel ar avea rol expirator . cel extern până la stern şi cel intern până la coloana vertebrală. . Muşchii intercostali cuprinşi într-un spaţiu sunt separaţi între ei de ţesut celular. intercostal intim. unde se continuă cu fibrele muşchiului transvers abdominal. Acoperă intercostalii externi şi sunt acoperiţi de muşchii spatelui. intercostalii interni sunt expiratori (coborâtori ai coastelor). lnervaţie. Fascia toracică (Fascia thoracica) este o lamă subţire conjunctivă rezultată din fuzionarea epimisiumului de pe feţele profunde ale muşchilor proprii ai toracelui. inferior nervul (formula mnemotehnică VAN). micii dinţaţi. 3. . inserându-se pe coasta următoare: sunt muşchii ridicători lungi ai coastelor (Mm. Ambii muşchi intercostali sunt continuaţi. de către o lamă aponevrotică. intercostales intimi). lnervaţie: este dată de nervii intercostali (ramuri anterioare ale nervilor spinali toracici). fasciculele diverg şi se insera separat pe marginile inferioare ale cartilajelor costale II-VI. Inserţii. Oblicitatea fibrelor este asemănătoare cu cea a intercostalilor interni. intercostal extern. profund vin în raport cu pleura. între intercostalii interni şi intercostalii intimi trece mănunchiul vasculo-nervos intercostal. datorită elasticităţii lor. M. Este format din cinci fascicule musculare. Vena intercostală.8. situaţi îndărătul intercostalilor externi.MIOLOGIA extern se întinde de la extremitatea vertebrală a spaţiului intercostal până la articulaţia condrocostalâ. 2. levatores costarum). Ei au un rol important în constituirea pereţilor toracici. tinzând să devină transversale în porţiunea inferioară.

Muşchiul drept abdominal este întretăiat transversal de trei intersecţii tendinoase (Intersectiones tendineae). Această dispoziţie este un vestigiu al metameriei primitive. Ţinând seama de dispoziţia lor topografică. când ia punct fix pe pube flectează toracele pe bazin şi coboară coastele (este muşchi expirator). oblicul extern se continuă în partea posterioară printr-o fascie conjunctivă ce aderă de aponevroză posterioară a transversului. Fasciculul abdominal al muşchiului pectoral mare. faţa lui posterioară nu aderă de lama posterioară a tecii. oblic intern. muşchii abdomenului se pot grupa astfel: 1) muşchii regiunii antero-laterale. derivaţi din cele trei pături primitive.8. situată imediat lateral de linia mediană. aceştia vor fi studiaţi împreună cu organele genito-urinare. 1. Ligamentul inghinal.17. Inervafie. muşchii regiunii antero-laterale sunt: doi anteriori. laţi (oblicul extern. în timp ce doar muşchii oblic intern şi transvers au şi o aponevroză posterioară. epigastrice inferioare şi superioare. Linia albă împreună cu intersecţiile tendinoase formează un puternic schelet fibros de tracţiune şi solidarizare a muşchilor laterali cu muşchiul drept abdominal. Intersecţie tendinoasă. M. Musculatura peretelui abdominal antero-lateral este formată exclusiv din muşchi intrinseci.12. De muşchi sunt legate o serie de aponevroze abdominale şi formaţiuni dependente de ele.20.2. dublează uneori muşchiul drept abdominal în partea inferioară. Muşchiul este conţinut în teaca dreptului abdominal de care este separat printr-o lamă fibroasă. intercostal extern. Lama anterioară a tecii muşchiului drept abdominal. Inervaţia este dată de nervul subcostal. pe cartilajele celor de-a V-a. Muşchiul piramidal (M. .19.6. . dinţat anterior. în plus din materialul păturii mijlocii a luat naştere şi un muşchi longitudinal. Este prezent la 75-80% a indivizilor. proprii peretelui.9.4. MUŞCHII REGIUNII ANTERO-LATERALE După situaţie şi formă.7. diafragma. de formă triunghiulară. . -11. oblicul intern şi transversul abdominal).. când ia punctul fix pe coaste flectează bazinul spre torace. Ligamentul interfoveolar. oblic extern. .18. .9'. Fascia transversalis. în acest spaţiu trecând vasele 16 15 n Fig. Inserţii. . Raporturi. Lama posterioară a tecii muşchiului drept abdominal. Acţiune. care ocupă toată aria peretelui abdominal. . Fiecare pătură a dat naştere unui muşchi lat. Cei doi drepţi abdominali sunt separaţi unul de celălalt pe linia mediană. redus abdominis) reprezintă „o fâşie" longitudinală. cu baza la pube şi vârful la linia albă. cremaster. Este antagonist al muşchiului erector al coloanei vertebrale. pe procesul xifoid şi pe ligamentul costoxifoidian. M. ce se anastomozează prin inosculaţie în interiorul muşchiului drept abdominal. Vil-a coaste. Membranaintercostală externă. printr-un rafeu tendinos numit linia albă. Muşchii peretelui abdominal antero-lateral (în partea stângă m. . Aceste formaţiuni posterioare iau parte alături de aponevroză muşchiului dorsal mare la formarea fasciei toraco-lombare. 5. MUŞCHII PROPRIU-ZIŞI 1. M. Linia albă. drept abdominal a fost scos din teaca lui). . lungi (dreptul abdominal şi piramidalul) şi trei laterali. Linia semilunară. întinsă de la partea antero-inferioară a toracelui la pube. Vi-a. .7'. Muşchiul este cuprins în „teaca muşchiului drept abdominal". 2. Tendonul conjunct.196 APARATUL LOCOMOTOR MUŞCHII ABDOMENULUI (Musculi abdominis) Abdomenul este în cea mai mare parte circumscris de pereţi musculari.3. Superior se fac printre fâşii. 4) muşchii regiunii perineale sau inferioare. M. Considerat izolat. . Inervaţia lui este identică cu cea a muşchiului drept abdominal. . Acţiune: întinde linia albă abdominală. 232. Este prezent la 75-80% din indivizi. cu importanţă anatomică şi medicală.10. 3) muşchiul regiunii superioare. . 2) muşchii regiunii posterioare sau lomboiliace. . M. de aici fibrele musculare merg în jos şi se termină printr-un tendon pe creasta pubiană. M. continuată anterior cu câte o aponevroză.16.21. Muşchiul drept abdominal (M. Fiecare muşchi lat abdominal este format dintr-o porţiune musculară. situat anterior pe acelaşi plan cu oblicul intern. . Linia arcuată. Este inervat de nervii intercostali 7-12 precum şi de nervii ilio-hipogastric şi ilio-inghinal. pyramidalis). transvers abdominal.

între abdomen şi coapsă se distinge în aponevroza muşchiului o bandă aponevrotică . aproape verticale.ligamentul inghinal (arcada femurală) ale cărui raporturi importante vor fi studiate ulterior. . Muşchiul oblic intern (M obliquus internus abiominis). După ce învelesc funiculul spermatic. produce flexia bazinului pe torace. ducând faţa anterioară a toracelui şi umărul în partea sa. Este inervat de nervii intercostali inferiori I iliohipogastric şi ilioinghinal. obliquus externus abdominis) este cel mai superficial şi cel mai întins dintre muşchii laterali ai abdomenului. Contracţia sa unilaterală cu punct fix pe inserţia inferioară are acţiune inversă cu cea a oblicului extern: roteşte toracele. Muşchiul cremaster (M. Raporturi. ducând faţa anterioară a toracelui şi umărul în partea opusă muşchiului în contracţie. Muşchiul este acoperit antero-lateral de oblicul extern. Este compus din două părţi: una musculară şi alta aponevrotică. radiind pe tot peretele antero-lateral al abdomenului şi terminându-se în două feluri: a) fasciculele cele mai posterioare. Inervaţie. b) pe procesele costale ale vertebrelor lombare prin intermediul aponevrozei sale posterioare. terminându-se astfel. pe marginea superioară a pubelui şi pe creasta pectineală. Se face de către nervii intercostali inferiori. o altă parte. care dinapoi-înainte se desprind de pe fascia toracolombară împreună cu muşchiul dorsal mare. iar când punctul fix este pe coaste. se insera pe marginea inferioară a ultimelor trei coaste. Acesta se termină pe faţa anterioară a simfizei pubiene. direcţia fibrelor sale continuând pe cea a intercostalilor externi. ultimele 7-8 coaste şi muşchii intercostali. Aponevroza anterioară a oblicului intern se divide în două foiţe inegale. fibrele musculare se desfăşoară ca un evantai formând tunica musculară a scrotului. au o direcţie aproape verticală. ale cărei fibre au aceeaşi direcţie oblică cu a celor musculare şi se termină în mod diferit: cea mai mare parte a fibrelor merg înainte până la linia mediană şi formează lama anterioară a tecii dreptului abdominal.MIOLOGIA 3. este deci antagonistul oblicului extern de aceeaşi parte şi sinergistul oblicului extern de partea opusă. Va fi studiată ulterior. Vezi şi Splanhnologia. faţa profundă acoperă muşchiul oblic intern. Acţiune. Inserţii. Fibrele musculare sunt unite prin fascia cremasterică {Fascia cremasterica). este un muşchi expirator. învelind testiculul şi constituind muşchiul cremaster. mai mică. d) pe treimea laterală a ligamentului inghinal.fasciculele anterioare merg în jos şi medial. situat sub precedentul. Unele fibre musculare inferioare coboară de-a lungul funiculului spermatic până în scort. inserându-se pe buza externă a crestei iliace. unde se continuă cu fascia lata. flectează bazinul pe torace. Este separat prin trigonul lombar (triunghiul Petit) de muşchiul dorsal mare. şi fasciculul medial de pe tuberculul pubian. continuându-se cu muşchii intercostali interni. iar fibrele cele mai anterioare de pe jumătatea j laterală a ligamentului inghinal. împreună cu ceilalţi muşchii antero-laterali are o acţiune de totalitate. Inserţii. Faţa superficială a muşchiului este acoperită de piele. limita dintre corpul muşchiului şi . c) pe buza internă a crestei iliace (înjumătăţea anterioară). . Intervine în expiraţie. Raporturi. se insera pe pube luând parte la formarea inelului inghinal superficial. Formează aria triunghiului lombar şi constituie prin marginea posterioară una din laturile spaţiului lui Grynfelt. Porneşte de pe faţa externă a ultimelor 7 sau 8 coaste (de la coasta a Va până la a XII a ) pe care-şi alternează digitaţiile cu cele ale muşchilor dinţat anterior şi dorsal mare. 197 . de j care diferă prin situaţie. 5. fibrele ' musculare radiază având o direcţie inversă celei a fibrelor •oblicului extern.fasciculele mijlocii se termină pe aponevroza anterioară a oblicului intern. Inserţiile de origine sunt reprezentate de fibre muscuj lare. coborând coastele. faţa profundă vine în raport cu transversul. transversus abdominis) este un muşchi lat. Când punctul fix este la inserţia superioară. De la origine. fasciculele musculare se îndreaptă oblic în jos şi înainte. 6. fibrele muşchiului merg transversal şi dinapoi-înainte. el determină rotaţia trunchiului. Inervaţie. situat profund faţă de oblicul intern. fiind compus dintr-o parte musculară şi două părţi aponevrotice (anterioară şi posterioară). Muşchiul oblic extern al abdomenului (M. Urmând originea muşchiului de sus în jos. b) restul fasciculelor musculare se continuă cu aponevroza oblicului. iliohipogastric şi ilio-inghinal. Ca şi oblicul extern. de pe porţiun e a anterioară a crestei iliace şi de pe spina iliacă anterosuperioară. De la origine. Este un muşchi larg. se unesc cu fibrele aponevrotice ale transversului formând tendonul conjunct (Falx inguinalis sau Tendo conjunctivus). Muşchiul transvers al abdomenului (M. Are o acţiune de totalitate împreună cu ceilalţi muşchi abdominali şi se va studia ulterior. cremaster) naşte prin două fascicule: fasciculul lateral din muşchii oblic infern şi transvers. contribuind la formarea tecii dreptului abdominal şi a liniei albe. dimensiuni şi direcţia inversă a fibrelor ce continuă traiectul fibrelor intercostalilor interni. ea se face în felul următor: a) pe faţa medială a ultimelor şase cartilaje costale prin digitaţii încrucişate cu cele ale diafragmei. precum şi flexiunea toracelui pe pelvis. spre a se termina pe aponevroza anterioară a transversului. în contracţia de o singură parte.fasciculele posterioare. ţesut celular subcutanat şi fascia de înveliş. în contracţia bilaterală cu punct fix pe inserţia inferioară produce flexia toracelui pe bazin. iar posterior se continuă cu o fascie conjunctivă ce aderă de aponevroza posterioară a muşchiului transvers abdominal. De la origine. ca şi fibrele muşchilor intercostali externi. 4. ultimele fibre se îndreaptă spre coapsă. Acţiune. pornite de pe ultimele două coaste.

5. M. fibrele cele mai inferioare. se unesc cu cele ale oblicului intern şi formează tendonul conjunct. aponevrozele sunt anterioare şi posterioare. APONEVROZELE ABDOMINALE ANTERIOARE 1. . Fascia transversalis.8.16. Provine din nervii intercostali inferiori. Acţiune. Linia albă. -12. Vena cavă inferioară. Lama anterioară a tecii muşchiului drept abdominal. •• 9. lama posterioară a tecii dreptului abdominal. . iliohipogastric şi ilio-inghinal. -15.10. .şanţul din dreptul marginii laterale a muşchiului erector al coloanei vertebrale.198 aponevroză este reprezentată prin linia semilunară a lui Spiegel (Linea semilunaris Spiegeli). U Fig. jumătatea dreaptă. Superficial este acoperit de oblicul intern. Transversul are şi el rol expirator. . .6. M. de la simfiză până la tuberculul pubian. cu valoarea unor tendoane de inserţie. . prin intermediul fasciei transversalis. Inserţia pe linia albă se face prin cele mai multe fibre. Lama posterioară a tecii muşchiului drept abdominal. Raporturi. Trece în întregime înaintea dreptului abdominal. . M. dorsal mare. Prin marginea inferioară. M. iar inferior pe pube şi ligamentul inghinal. Aorta abdominală. . M. contribuind la formarea lamei anterioare a tecii. Inserţia pe pube se face prin fibre ce formează trei bandelete oblice cu direcţie infero-medială numite stâlpi. Ajunsă la marginea laterală a dreptului abdominal. Aponevroză posterioară a muşchiului transvers. 1.3. . care se desprind de pe ligamentul inghinal. . Secţiune transversală prin musculatura pereţilor abdominali. coborând coastele. Participă la acţiunea de totalitate asupra conţinutului abdominal. ce se unesc cu aponevroză anterioară a oblicului intern şi trec înaintea dreptului abdominal. Stâlpul medial (Crus mediale) se încrucişează cu cel de partea opusă şi se termină pe faţa anterioară a pubelui şi pe tuberculul pubian contralateral. spinal. drept abdominal. încrucişându-se cu cele de partea opusă. aponevroză se împarte în două porţiuni. Fascia toracolombară. Cei doi stâlpi sunt legaţi între ei prin fibre intercrurale sau arciforme (Fibrae intercrurales). . participă la formarea peretelui superior al canalului inghinal. oblic extern. . . . posterior . este situat anterior muşchiului drept abdominal.19.Săgeţile indică situaţia celor două şanţuri verticale ale pereţilor abdominali: anterior . Inervaţia. iliocostal.4. . pătrat al lombelor. aponevroză trece în întregime înaintea muşchiului drept. duce coastele spre linia mediană.şanţul din dreptul marginii laterale a muşchiului drept abdominal. Planul superficial al muşchiului psoas mare. strângând toracele ca un brâu.7. M. vine în raport cu peritoneul. transvers. Continuă direcţia fibrelor muşchiului oblic extern şi este cea mai superficială. Cele două treimi superioare formează cu foiţa posterioară a aponevrozei oblicului intern. oblic intern. Anterior se termină pe linia albă. M.18.14.2. . profund.17. M. Stâlpul posterior (Ligamentum reflexum) încrucişează linia mediană şi se insera pe pubele contralateral. 233. Planul profund al muşchiului psoas mare. Din muşchiul transvers pleacă fibre care împreună cu cele similare din oblicul intern formează muşchiul cremaster. segmentul inferior al secţiunii (semi-schematic). în treimea inferioară. După situaţia lor. Aponevroză oblicului extern. -13.Porţiunea toracică a muşchiului longissitn.11. fiind cel mai important muşchi al presei abdominale. APARATUL LOCOMOTOR APONEVROZELE ABDOMENULUI Sunt lame aponevrotice terminale. Stâlpul lateral (Crus laterale) se insera pe tuberculul pubelui.

Aponevroza transversului este împărţită în două părţi: porţiunea superioară trece posterior de muşchiul drept abdominal şi împreună cu foiţa posterioară a aponevrozei oblicului intern formează lama posterioară a tecii. ei pot executa toate mişcările acesteia. întins de la primele două procese costale ombare la coasta a XII-a. aceasta. la menţinerea în rectitudine a coloanei. ACŢIUNEA DE TOTALITATE A MUŞCHILOR ABDOMINALI Priviţi în ansamblu. în mişcările de flexiune şi extensiune ale trunchiului. 1. iar cealaltă trece posterior muşchiului drept şi se fuzionează cu cea a transversului formând lama posterioară a tecii. împreună cu spinalii şi pătratul lombelor. Muşchii scaleni.2. .MIOLOGIA 2. 3. au două categorii mari de acţiuni: acţiune asupra coloanei vertebrale şi acţiune de presă abdominală. .5. înclinaţie laterală. la rândul ei. Ajunsă la marginea laterală a muşchiului drept abdominal. b) foiţa anterioară. Dedublarea interesează doar cele două treimi superioare ale aponevrozei oblicului intern. c) foiţa posterioară fuzionează cu aponevroza dorsalului mare şi lartitipă astfel la formarea fasciei toracolombare. Muşchii largi ai abdomenului şi aponevrozele lor sunt formaţi din fibre încrucişate (fibrele oblicilor). M. se împarte în alte două foiţe. 2. ea este Mărită superior prin ligamentul arcuat. de care se deosebeşte doar prin direcţia fibrelor.4. Aşa se explică faptul că muşchiul oblic extern dintr-o parte lucrează sinergie cu oblicul intern de partea opusă. Muşchii abdominali.3. muşchiul oblic extern nu are aponevroza posterioară. în centura abdominală. Când muşchii abdominali sunt paralizaţi. . Ea se întinde între coasta a XII-a şi creasta iliacă. în afară de extensie: flexiune. luând parte la formarea liniei albe. M. Deci se formează în totalitate trei foiţe aponevrotice: a) foiţa mijlocie. se despică în două foiţe care formează o teacă acestui muşchi şi apoi se reunesc pe linia mediană. închisă fiecare într-o teacă: teaca dreptului abdominal şi loja muşchilor spinali. când atinge muşchii spinali. bazinul tinde Dintre cei trei muşchi laţi abdominali. care merge nterior muşchiului pătrat al lombelor (fascia pătratului ombelor) şi se fixează pe baza proceselor costale. 1. continuă direcţia transversului 1 se insera pe vârful proceselor costale ale vertebrelor ombare. fuzionează cu aponevroza muşchiului dorsal mare. se observă că: a) fibrele transversului dintr-o parte se continuă cu cele ale transversului din partea opusă şi b) fibrele oblicului extern dintr-o parte după ce au trecut de linia mediană se continuă cu fibrele oblicului intern din partea opusă. în ceea ce priveşte dispoziţia fibrelor. în special muşchii drepţi. Vedere laterală a unor muşchi ai trunchiului (schemă). oblic intern. După datele clasice se comportă în felul următor: ajunsă la marginea laterală a pătratului lombelor se împarte într-o foiţă ce trece anterior muşchiului şi alta posterior lui. O foiţă trece anterior muşchiului. 3. muşchii abdominali sunt antagonişti muşchilor spinali. între foiţa mijlocie şi cea anterioară loja muşchilor spinali. Cele trei foiţe delimitează două loji musculare: loja lătratului lombelor. sub ei găsindu-se un plan de fibre transversale. cea mai groasă. contribuie. M drept abdominal. extensor al colos nei (erector spinae) . Aponevroza posterioară a transversiilui prezintă o dispoziţie foarte mult discutată. Aponevroza posterioară a oblicului intern V s Fig. APONEVROZELE ABDOMINALE POSTERIOARE 199 CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA ARHITECTURII PERETELUI ABDOMINAL 1. Intră în constituţia fasciei toracolombare. Astfel. se pot distinge: fibre circulare (muşchiul transvers) şi oblice (muşchii oblici). ste întărită printr-o lamă fibroasă. . rotaţie. 234. Acţiunea asupra coloanei vertebrale. numită ligamentul ombocostal. porţiunea inferioară trece anterior dreptului abdominal contribuind împreună cu aponevroza oblicului intern şi a celui extern la formarea lamei anterioare a tecii. între foiţa mijlocie şi cea Kterioară. M. oblic extern. în treimea inferioară aponevroza trece în totalitate anterior de muşchiul drept împreună cu celelalte două aponevroze ale muşchilor laterali abdominali. In partea lor anterioară şi posterioară se găseşte câte o formaţiune musculară verticală. Aponevroza oblicului intern. fuzionându-se cu aponevroza oblicului extern cu care formează lama anterioară a tecii. în timp ce muşchii oblic intern şi transvers se insera posterior prin câte o aponevroza. Marginea inferioară a foiţei posterioare se termină la nivelul liniei arcuate sau a liniei semicirculare Douglas {Linia arcuatd).

în partea inferioară. începe după ce aponevroza a depăşit muşchiul iliopsoas. pe faţa sa dorsală. Structura. 2. prin marginile laterale şi superioară înjurai inelului ombilical. Arterele se unesc cu uracul într-un singur cordon şi se insera pe marginea inferioară a inelului. 4. iar în treimea medială de linia ce proemină prin reflectarea înapoi a acestei aponevroze. Muşchii abdomenului formează o centură contractilă. comprimă aceste organe. Ombilicul (Umbilicus). sex şi gradul de mobilitate a coloanei vertebrale. având în medie de 15-25 mm. în treimea inferioară se reduce la dimensiunile unei veritabile linii. proptea). iar când muşchii spinali sunt paralizaţi. pe el. trunchiul este răsturnat înapoi şi menţinut vertical prin contracţia muşchilor abdominali. determinând formarea plicii inghinale. d) fascia ombilicală aderă. ce-1 leagă de mamă (placentă). iar între papilă şi^cadrul cutanat apare şanţul ombilical cu forma cadrului ce-1 delimitează. întinsă de la spina iliacă antero-superioară la tuberculul pubian. 2. are formă triunghiulară cu baza inserată pe pube între cei doi tuberculi pubieni. tendonul conjunct. rolul principal revenind transversului. şi anume marginea inferioară a acesteia. ligamentul interfoveolar) mărind rezistenţa peretelui abdominal. formează la nivelul ombilicului o depresiune numită gropiţa ombilicală posterioară. Linia albă (Linea alba) este un rafeu fibros. prin care trece la făt cordonul ombilical (Funiculus umbilicalis). Acest inel se găseşte în linia albă având o margine groasă. Ca localizare. Pe periferia inelului ombilical se fixează vasele ombilicale şi un cordon alb. cicatricea ombilicală este situată la adult. Când se contractă activ. fibros: uracul. b) ţesutul celular subcutanat. e) peritoneul parietal ce reprezintă ultimul strat al regiunii. adminiculum = sprijin. iar marginea inferioară rămâne liberă. aderă de fascia iliacă. Acest rafeu este membranos şi destul de lat în cele două treimi superioare. nu descinde la coapsă. adică la nivelul vaselor femurale. ce umple spaţiul dintre cei doi drepţi. în fundul depresiunii proemină o eminenţă numită papilă. fascia transversalis. mai frecvente în porţiunea superioară (hernie epigastrică). Fixarea se face prin tracturi fibroase.200 să fie proiectat înainte. Ligamentul inghinal este format în cele două treimi laterale de marginea inferioară a aponevrozei oblicului extern. lacunare) reprezintă o formaţiune fibroasă. prin care trec la făt vena şi arterele ombilicale. apoi trece ca o punte peste vasele femurale. imediat deasupra liniei ce trece prin crestele iliace. linia albă este întărită de un ligament numit Adminiculum lineae albae (lat. Prin tonicitatea lor contribuie la fixarea organelor abdominale. pe când laparotomia subombilicală şi în special laparotomiile din treimea inferioară vor avea de o parte şi de alta a inciziei. median şi vertical. Planurile constitutive ale ombilicului sunt următoarele: a) pielea. Pielea aderă de ligament astfel încât o colecţie subcutanată de la abdomen. Este o bandă fibroasă ce separă regiunea abdominală de cea femurală. inguinale (Arcuş inguinalis)] incorect denumită arcada crurală. care are ca rezultat formarea ligamentului lacunar. Raporturi. provenită prin reflectarea înapoi a aponevrozei oblicului extern. la nivelul muşchiului pectineu se inflectează înapoi formând ligamentul lacunar. întins de la procesul xifoid la simfiza pubiană. Forma exterioară este a unei depresiuni circulare. iar cu vârful orientat spre ombilic. Acesta este situat în plan frontal. Ligamentul inghinal are conexiuni importante. Prin ele se produc herniile liniei albe. se insera muşchii oblic intern. Ligamentul lacunar Gimbernat (Lig. Reflectarea antero-posterioară a marginii inferioare a oblicului extern. Aproape de mijlocul liniei albe se află inelul ombilical (Anulus umbilicalis). de obicei. Când tonicitatea şi forţa musculară a muşchilor scade. naştere). Rezultă în urma secţionării cordonului ombilical al fătului. Se formează astfel un jgheab ce participă la formarea! canalului inghinal. Aponevroza oblicului extern trecând peste iliopsoas la nivelul marginii anterioare a osului iliac. Vena ombilicală devine la adult ligamentul rotund al ficatului (Ligamentum teres hepatis) şi se împarte deasupra ombilicului în două ramuri ce se prind pe marginile laterale ale inelului. Spaţiul situat între fascia ombilicală şi faţa profundă a liniei albe poartă numele de canal ombilical. semicirculară sau de virgulă. întărită de fibre arciforme. trec vase şi nervi. ţesutul preperitoneal şi fascia transversalis. inelul se obstruează după naştere. Astfel. transvers şi fascia transversalis. o laparotomie madiană în cele două treimi superioare întâlneşte numai planuri aponevrotice. valoarea lor funcţională diminua şi rezistenţa peretelui abdominal se micşorează. înconjurate de un cadru cutanat de formă circulară. APARATUL LOCOMOTOR Poziţia amintită diferă în funcţie de vârstă. posterior cu peritoneul. pentru ca greutatea corpului să fie suportată de muşchii spinali valizi. Acţiunea muşchilor pune în tensiune întregul aparat fibros de care sunt legaţi (ligamentul inghinal. Anterior vine în raport cu pielea şi ţesutul celular subcutanat. stabilind comunicaţie între ţesutul celular subcutanat şi ţesutul celular peritoneal. Acţiunea de presă abdominală. 3. c) inelul ombilical (Anulus umbilicus). ce merge să FORMAŢIUNILE DEPENDENTE DE APONEVROZELE ABDOMINALE 1. Prin celelalte orificii. marginea medială a muşchilor drepţi. . Apare ca o depresiune cicatriceală provenită din închiderea unui orificiu ce există în timpul vieţii intrauterine. Ligamentul inghinal sau arcada inghinală [Lig. defecaţie. pe care se găseşte o cicatrice liniară sau stelată. care sunt mici. Orificii. există deci „o presă abdominală" ce intervine în toate actele fiziologice ce necesită o sforţare (micţiune. Ligamentul inghinal este o porţiune a aponevrozei oblicului extern.

întâlneşte muşchiul iliopsoas şi se insera pe fascia iliacă. fascia transversalis participă la formarea tecii dreptului abdominal. L a c u n a v a s e u l a r ă {Lacuna vasorum) este situată medial şi are formă patrulateră cu: marginea anterioară delimitată de ligamentul inghinal. marginea posterioară de ligamentul pectineal (ligamentul Cooper). Ligamentul pectineal Cooper (Lig. este ocupată de limfatice şi acoperită de septul femural. Porţiunea cea mai medială a lacunei vasculare. întreaga lacună vasculară este cunoscută sub numele de inel femural {incorect inel cruraî). a) P o r ţ i u n e a j u x t a m e d i a n ă . -17. cuprinsă între vena femurală şi baza ligamentului lacunar Gimbernat. Artera este situată lateral.10. Până la nivelul liniei arcuate. culcată pe arcada iliopectinee. . Fascia iliacă. care o separă de nervul femural. anterior până la linia mediană şi posterior până la muşchiul pătrat al lombelor cu a cărui fascie se continuă. formează împreună cu aceasta două orificii. M. . pectineu. unde se continuă cu fascia diafragmatică.19.. sub această linie ea formează singură peretele posterior al tecii. Ramura femurală a nervului genitofemural. b)Porţiunea inghinofemurală. -2. De formă triunghiulară. . Artera femurală. Arcada iliopectinee. la nivelul lacunei vasculare se insera pe marginea posterioară a ligamentului inghinal. medial.4. Prin el se produc herniile femurale. care descinde oblic de la ligamentul inghinal la eminenţa iliopubiană. De o parte şi de alta a liniei mediane. 7. Prin ea trece muşchiul iliopsoas însoţit pe marginea lui medială de nervul femural. 6. medial de lacuna vasculară se continuă cu fascia de partea opusă. 235. fascia transversalis tapetează faţa posterioară a aponevrozei muşchiului transvers. . Ea se întinde în jos până la ligamentul inghinal. care răspunde vaselor femurale. un vârf fixat pe tuberculul pubian.8. . Nervul m. ea poartă numele de inelul femural {Anulus femoralis). . Ligamentul lacunar Gimbernat.16. Intre ligament şi vasele femurale se găseşte un nod limfatic profund (nodul lui Cloquet). Nervul femural.12. liberă. . M. separate între ele prin arcada iliopectinee. Fascia transversalis se îngroaşă pe măsură ce coboară. o margine anterioară care se continuă cu ligamentul inghinal. o faţă inferioară ce răspunde muşchiului pectineu. o margine posterioară fixată pe creasta pectineală. 8. iliopsoas. marginea medială de ligamentul lacunar Gimbernat. De aceea se mai numeşte porţiunea interlacunară a fasciei iliace.5. Tuberculul pubian. Teaca vaselor femurale. o margine laterală (baza).11. Lacuna vasulara şi lacuna musculară (vedere anterioară. Nervul cutanat femural lateral. . marginea laterală delimitată de arcada iliopectinee. Vena femurală.14.MIOLOGIA 9- 201 2 3 10 Fig.9. gros. -l 5. . . acoperită de fascia transversalis. marginea osului coxal şi arcada iliopectinee. Lacuna musculară şi lacuna vasculară.3.13. în sus până la diafragmă. pectineale) este un cordon fibros rezistent. Fascia transversalis {Fascia transversalis) este fascia de înveliş profundă a muşchiului transvers. fiind cel mai bine reprezentată la nivelul canalului inghinal. din ea se izolează la nivelul ombilicului.7. Prin ea trec vasele femurale. In terminologia tradiţională. partea dreaptă).. delimitat de ligamentul inghinal. Urmărită în sens latero-medial se comportă astfel: se insera pe spina iliacă antero-superioară şi pe creasta iliacă. 5. Spina iliacă anterosuperioară. . Ligamentul inghinal. Ligamentul inghinal trecând ca o punte peste marginea anterioară a osului iliac. acoperă apoi inelul femural şi se insera pe creasta pectineală.. . 1. formează la nivelul inelului inghinal profund fascia spermatică internă a funiculului spermatic. Vena se află medial de arteră. Este porţiunea din fascia muşchiului iliopsoas. croitor. Nod limfatic inghinal profund. Arcada iliopectinee {Arcuş iliopectineus). L a c u n a m u s c u l a r ă {Lacuna musculorum) este orificiul lateral. se prindă pe creasta pectineală. pectineu. prezintă o faţă superioară abdominală.6. M.. întins de la tuberculul pubian la eminenţa iliopubiană. Aponevroza muşchiului oblic extern.18. Fascia muşchiului pectineu. Este foarte importantă. fascia ombilicală.

Marginea inferioară se continuă cu ligamentul pectineal Cooper.15. . întărită de tendonul conjunct. datorită absenţei muşchiului transvers abdominal în regiunea canalului inghinal. de-a lungul liniei de unire a fasciei transversalis cu fascia iliacă.6. adaugă interstiţiului propriu-zis încă doi pereţi: superior şi inferior. . aşezat lângă inelul inghinal profund. . în partea medială.8. M. sunt foarte bine dezvoltate. e ) F i b r e l e d e î n t ă r i r e ale fasciei transversalis sunt reprezentate prin fibre transversale şi fibre verticale. la alcătuirea lui contribuie ligamentul reflex şi tendonul conjunct. Fascia spermatică internă. M. se recurbează în jos şi trece posterior foniculului. vârful se pierde în fascia transversalis sau se continuă cu linia arcuată şi anume cu stâlpul lateral al acesteia. care şi-a modificat structura sub acţiunea condiţiilor speciale ale regiunii. El separă cavitatea abdominală de canalul femural şi este străbătut de limfatice. astfel încât fascia transversalis este întărită pe toată suprafaţa ei şi pericolul herniilor este diminuat. De cele mai multe ori. ligamentul Henle. Ramura superioară a pubelui. . Vena iliacă externă. este o formaţiune triunghiulară cu vârful în sus.17. Ligamentul pectineal Cooper. oblic intern. Este un orificiu de formă ovalară al fasciei transversalis. Este un interstiţiu între planurile musculare ale peretelui abdominal. Fascia muşchiului pectineu. ramură din nervul ilio-inghinal. de ligamentul Henle şi de ligamentul interfoveolar. şi altul lateral. are tot o formă triunghiulară. ele vin în contact prin marginile lor alăturate.2. precum şi trecerea foniculului pe sub marginea inferioară a muşchiului transvers abdominal. f( Fig.peretele posterior. transvers abdominal. aceşti muşchi. Uneori în partea cea mai laterală contribuie la formarea acestui perete şi fasciculele cele mai inferioare Ligamentul interfoveolar Hesselbach (Lig. Ligamentul inghinal.16. Marginea laterală poate merge până la inelul inghinal profund şi contribuie în acest caz la formarea marginii lui. participând deci la formarea peretelui posterior. i7 {Anulus inguinalis profundus). a)Pereţii canalului inghinal: -peretele anterior este format de aponevroza oblicului extern. Raportul strâns pe care fonicului spermatic îl are cu ligamentul inghinal. legat de teaca dreptului. uneori constituind o formaţiune continuă. liberi în partea lor laterală. Astfel. 9. unul medial. când aceşti muşchi sunt foarte dezvoltaţi. numit ligamentul interfoveolar. devin aponevrotici în partea medială. . La formarea peretelui posterior mai contribuie peritoneul şi ţesutul celular preperitoneal. Henle şi interfoveolar. -10. Prin marginea medială răspunde muşchiul drept abdominal. . .5. . Fibrele verticale ocupă spaţiul dintre inelul inghinal profund şi teaca dreptului. De fapt aici nu este un orificiu. Fascia superficială. Nod limfatic inghinal superficial. 1.202 c) S e p t u l f e m u r a l (Septum femorale) închide spaţiul dintre vena femurală şi baza ligamentului lacunar Gimbernat. Ligamentul Henle. . . . neomologat în Nomenclatura Anatomică. Zona corespunde fosei inghinale mediale şi reprezintă un punct slab al peretelui abdominal. . se pot descrie canalului inghinal patm pereţi şi două orificii. Fibrele transversale se întind de la spina iliacă anterosuperioară la tuberculul pubian. de ligamentul reflex. Fascia cribroasă. situat superior de ligamentul inghinal. . fascia transversalis. unde se unesc formând tendonul conjunct. la unirea treimii mijlocii cu treimea medială a acestuia. Acesta din urmă. Peritoneul parietal. Marginea medială răspunde ligamentului lui Henle de care este separată printr-o porţiune subţire a fasciei transversalis. De cele mai multe ori. interfoveolare) situat lateral de precedentul.9. d ) I n e l u l i n g h i n a l p r o f u n d APARATUL LOCOMOTOR ale muşchilor transvers şi oblic intern. Canatul inghinal (Canalis inguinalis) este situat în porţiunea infero-medială a peretelui abdominal şi este străbătut de fonicului spermatic la bărbat şi de ligamentul rotund al uterului la femeie. pectineu. Prin bază ajunge la ligamentul inghinal. care înveleşte fonicului spermatic. Secţiune sagitală prin treimea mijlocie a canalului inghinal drept (segmentul lateral al secţiunii). M.14. Când cele două ligamente.3. ci este locul unde fascia transversalis se evaginează sub forma fasciei spermatice interne. Tendonul conjunct. este format de planul imediat următor. Marginea laterală se situează la o distanţă variabilă de vasele epigastrice.11. . Fascia transversalis. ea se continuă adesea în sus cu aponevroza muşchiului transvers. Nerv scrotal anterior. -12. Aponevroza muşchiului oblic extern. ligamentul Henle este separat de ligamentul interfoveolar printr-un spaţiu la nivelul căruia fascia transversalis nu este întărită. pe unde se produc herniile directe. 236.7. . după ce formează peretele superior al canalului. sunt împărţite în două fascicule.13.4. . -peretele superior este reprezentat de marginile inferioare ale muşchilor transvers abdominal şi oblic intern.

pentru a forma l a m a e i p o s t e r i o a r a (Lamina posterior). Orificiul este situat aproximativ la 2 cm. c)plică o m b i l i c a l ă l a t e r a l ă (Plică umbilicalis lateralis) situată lateral de precedenta. Forma generală a tecii este a unei cavităţi turtite. Deschiderea orificiului variază cu starea de tonus a peretelui abdominal şi cu poziţia corpului. Inelul este delimitat exclusiv de fascia transversalis situată circumferenţial funiculului spermatîc. este formată prin ridicarea peritoneului de către urac (cordon fibros provenit din obstruarea alantoidei). deasupra ligamentului inghinal. Plicele peritoneului. Medial. Ea îmbracă muşchiul drept abdominal. Hiperextensiunea îl îngustează. La făt. orificiile mai strâmte. împreună cu fasciile lor. câte una în dreapta şi alta în stânga. porţiunile terminale ale nervilor intercostali şi uneori muşchiul piramidal (când acesta există). strâns legate de formaţiunile mai sus studiate şi cu o mare importanţă practică. formând împreună lama a n t e r i o a r ă a t e c i i (Lamina anterior). peritoneul formând la nivelul lui aşa-numitul „con peritoneal" ce corespunde fosei inghinale laterale. iradiate din aponevroza oblicului extern din partea opusă. vasele epigastrice şi nervii perforanţi). între aceste plice se găsesc următoarele depresiuni peritoneale: f o s a i n g h i n a l ă l a t e r a l ă (Fossa inguinalis lateralis) situată lateral de plică ombilicală laterală. 10. Peretele posterior al tecii nu aderă de intersecţiile aponevrotice ale muşchiului drept abdominal. Fosele inghinale. e formată prin ridicarea peritoneului de cordonul fibros rezultat prin obstruarea arterei ombilicale. Aponevroza transversului se uneşte cu foiţa posterioară a aponevrozei muşchiului oblic intern. celelalte două sunt perechi. 11. Inelul i n g h i n a l p r o f u n d (Anulus inguinalis profundus) este determinat de fascia transversalis. Iliopsoasul şi psoasul mic. care se întind până la ligamentul inghinal. întinsă de la arcada costală a bazei toracelui la simfiza pubiană. b) p l i c ă o m b i l i c a l ă m e d i a l ă (Plică umbilicalis medialis) se întinde de la ombilic la partea laterală a vezicii. Prin canalul inghinal trece funiculul spermatic la bărbaţi şi ligamentul rotund al uterului la femei. astfel încât faţa lui posterioară vine aici în contact direct cu fascia transversalis. inelul este format din fibrele ligamentului reflectat. sunt următoarele: a) plică o m b i l i c a l ă m e d i a n ă (Plică umbilicalis mediana) întinsă de la ombilic la vârful vezicii urinare. f o s a i n ghinală m e d i a l ă (Fossa inguinalis medialis) situată între plică ombilicală laterală şi cea ombilicală medială. iliopsoasul şi micul psoas.MIOLOGIA -peretele inferior este format de jgheabul ligamentului inghinal. Posterior. Persistenţa în interiorul funiculului spermatic a procesului vaginal al peritoneului (a canalului peritoneo-vaginal) poate fi urmată de formarea unei hernii oblice externe congenitale. b) O r i f i c i i 1 e. răspunde peretelui posterior al canalului inghinal. Nu are margini nete datorită continuităţii la acest nivel a fasciei transversalis cu fascia spermatică internă a funiculului spermatic. mai îngust. toate cele trei aponevroze ale muşchilor laterali trec înaintea muşchiului drept. I n e l u l i n g h i n a l s u p e r f i c i a l (Anulus inguinalis superficialis) este delimitat de fibre ale aponevrozei muşchiului oblic extern. Această dispoziţie corespunde numai celor două treimi superioare. este formată prin ridicarea peritoneului de vasele epigastrice inferioare. Plică ombilicală mediană este unică. flexiunea trunchiului îl lărgeşte. peretele posterior al canalului inghinal conţine fibre ale muşchilor oblic intern şi transvers. el vine în raport cu vasele epigastrice inferioare. MUŞCHII REGIUNII POSTERIOARE A ABDOMENULUI SAU Al REGIUNII LOMBO-ILIACE Regiunea lombo-iliacă cuprinde trei muşchi: pătratul lombelor. Canalul inghinal la femeie este mai lung. Pe faţa posterioară a peretelui abdominal anterior există trei depresiuni ale peritoneului. Pe lângă muşchiul drept abdominal teaca mai conţine arterele epigastrice. în treimea inferioară. care poate fi 203 considerată ca formând singură peretele posterior al tecii dreptului. în număr de trei. f o s a supravezicală(Fossasupravesicalis) situată între plică ombilicală mediană şi plică ombilicală medială. vor fi descrişi la muşchii membrului inferior. quadratus lumborum) are formă patrulateră şi este situat pe părţile laterale . La nivelul orificiului superficial deseori se află o bulă grăsoasă. Teaca dreptului abdominal este perforată de orificii pentru trecerea vaselor şi nervilor (pentru vasele toracice interne. Limita dintre porţiunea aponevrotică şi cea facială este indicată prin linia arcuată. aşa că o colecţie purulentă poate descinde din partea superioară spre simfiza pubiană. Muşchiul pătratul lombelor (M. Ele sunt determinate de prezenţa unor plice ale peritoneului. răspunde inelului inghinal profund. Teaca este formată prin dedublarea aponevrozei muşchiului oblic intern de a cărei foiţă anterioară aderă aponevroza muşchiului oblic extern. Teaca muşchiului drept abdominal (Vagina musculi recti abdominis). Canalul inghinal are două orificii: unul superficial şi unul profund. răspunde inelului inghinal superficial. concavă inferior. Inelul are un diametru de aproximativ 2 cm şi permite pătrunderea în el a pulpei degetului index. densificate sub forma a doi stâlpi: stâlpul medial (Crus mediale) şi stâlpul lateral (Crus laterale) între care se găsesc fibrele intercrurale.

8.19. 237. Porţiunea costală. Porţiunea lombară a diafragmei. înclină coloana lombară de partea lui. Pătratul lombelor contribuie la menţinerea trunchiului în rectitudine. Trigonul lombocostal.2. Ligamentul arcuat lateral. . Când ia punctul fix pe torace. iar anterior cu muş21 22 APARATUL LOCOMOTOR chiul iliopsoas. Artera aortă. muşchiul vine în raport posterior cu muşchii spinali. Pătratul lombelor este conţinut într-o lojă osteo-fibroasă formată: anterior de foiţa anterioară a aponevrozei posterioare a transversului. verticale. Stâlpul stâng. prin fasciculele iliocostale. Muşchiul este format din trei feluri de fibre dispuse în două planuri: a) fibre iliocostale. -l 6. Raporturi. Trunchiul vagal anterior.15.5. . . b) fibrele iliotransversare cu aceeaşi origine. / 2 Fig. ambele aceste categorii de fibre se găsesc pe un plan posterior. . medial de procesele costale lombare. Nervul splanhnic mic. Vertebra lombară a IlI-a. Faţa inferioară a diafragmei. . care desparte cavitatea toracică de cavitatea abdominală: diafragma toraco-abdominală. respectiv descendent şi cu peritoneul. -17. Acţiune. Nervul splanhnic mare. el închide spaţiul dintre coasta a XII-a şi creasta iliacă.21. Atunci când punctul fix de inserţie este pe bazin. posterior de foiţa mijlocie a acestei aponevroze. Nervul frenic stâng.13. . Prin intermediul acestei loje. 1. Trunchiul vagal posterior. dar terminându-se pe vârful proceselor costale ale primelor patru vertebre lombare. înclină bazinul pe partea sa. Inserţii. Ligamentul arcuat median. .204 ale coloanei lombare. colonul ascendent. rinichii.18. Nervul frenic drept. Esofagul. .7. -11. . Ligamentul arcuat medial. Este în mod secundar un muşchi expirator.12.20. . . Vena cavă inferioară. Centrul tendinos . c) fibrele costotransversare se întind de la coasta a XII-a la procesele costale ale primelor patru vertebre lombare şi se găsesc pe un plan anterior. . Stâlpul drept. Inervaţie.6. .4. . ce pornesc de pe creasta iliacă şi ligamentul iliolombar şi merg în sus la coasta a XII-a. Prin nervul subcostal şi ramurile anterioare ale nervilor lombari I-IV. -10.89. . Nervul subcostal.3. Vertebra lombară a Ii-a. . Ganglionii trunchiului simpatic.22. MUŞCHIUL REGIUNII SUPERIOARE AABDOMENULUI DIAFRAGMA [Diaphragma (thoraco-abdominale)] Diafragma este o despărţitoare musculo-aponevrotică boltită. 14.

Astfel. ca şi hiaturile. variind în funcţie de sex. Prin el trec artera aortă şi duetul toracic. spre aceasta converg toate fibrele conjunctive constitutive ale acestei componente aponevrotice.o r i f i c i u l venei c a v e (Foramen venae cave) este situat în centrul tendinos.MIOLOGIA Faţa superioară convexă formează baza cavităţii toracice. costală şi sternală. cei doi stâlpi ai porţiunii lombare şi ligamentul arcuat median. motiv pentru care organele din etajul superior al abdomenului (stomac. este întins de la corpul celei de a doua vertebre lombare. Raporturi. Prin el trece vena cavă inferioară ai cărei pereţi aderă de marginile orificiului. Este situat între fibrele stâlpului drept. . în diafragmă se mai găsesc şi: -hiatul esofagian(Hiatusoesophageus) are o formă eliptică. Aceste orificii. Situaţia diafragmei diferă pe cadavru faţă de omul viu: pe cadavru apare mai ridicată. pleurei şi bazei plămânilor.h i a t u l a o r t i c (Hiatus aorticus) aşezat postero-inferior faţă de precedentul. printr-un interstiţiu dintre fibrele pornite de pe ligamentul arcuat medial şi stâlpul homolateral. la procesul costal al primei vertebre lombare. Prin aceste spaţii comunică ţesutul celular mediastinal cu cel extraperitoneal. la nivelul lui cei doi stâlpi schimbă fascicule anastomotice. Hiaturile diafragmei. şi periferică. vârstă. care o divide în două bolţi secundare. convexă. Componenta aponevrotică numită centrul tendinos (Centrum tendineum) este o puternică lamă fibroasă (comparată de Winslow cu un trifoi) care prezintă o foliolă anterioară (cea mai mică). Pe aici se produc cele mai frecvente hernii diafragmatice. între diferitele porţiuni musculare pot exista o serie de hiaturi. o foliolă dreaptă (cea mai mare) şi o foliolă stângă (intermediară). Prin el trec esofagul. se întinde de la procesul costal al primei vertebre lombare la marginea inferioară a ultimei coaste. în structura ei distingem o porţiune centrală densă. Planul de orientare a diafragmei este oblic de sus în jos şi dinainte înapoi. arcuatum laterale) sau arcada muşchiului pătrat al lombelor. concavă. prin care se pot face hernii ale organelor din abdomen spre torace. Componenta musculară formează partea periferică a diafragmei. venele lombare ascendente trec spre torace pentru a deveni venele azygos şi respectiv hemiazygos. Cupola diafragmei nu este uniformă. porneşte de pe corpurile primelor trei vertebre lombare şi de pe discurile intervertebrale corespunzătoare. este delimitat între coloana vertebrală. reprezentând puncte slabe ale diafragmei. dreaptă şi stângă (cea din dreapta este mai înaltă). musculoasă. la unirea foliolei anterioare cu cea dreaptă. Forma sa boltită. de o parte şi de cealaltă. Faţa superioară. arcuatum mediale) sau arcada muşchiului psoas. ea prezintă o depresiune centrală corespunzătoare inimii. 205 Ligamentul arcuat lateral {Lig. splină) pot fi proiectate pe peretele toracic. având originea pe circumferinţa inferioară a toracelui. Stâlpul stâng (Crus sinistrum) naşte doar de pe primele două vertebre lombare şi de pe discurile învecinate. nervii splanhnici mare şi mic trec prin grosimea stâlpilor diafragmei. situată între orificiul esofagian şi orificiul venei cave inferioare. la omul viu situaţia este foarte schimbătoare. iar faţa inferioară. formează plafonul cavităţii abdominale. Ligamentul arcuat medial {Lig. conformaţie toracică şi mai ales după mişcările respiratorii şi poziţia individului. uneori cu trunchiul simpaticului. nervii vagi şi ramurile esofagiene ale vaselor gastrice stângi. reprezintă puncte slabe. Stâlpul drept (Crus dextrum) mai puternic şi mai lung decât cel stâng. ficat. răspunde următoarelor organe toracice: central. a ) P o r ţ i u n e a l o m b a r ă (Pars lumbalis diaphragmatis) porneşte de pe vertebrele lombare prin stâlpii musculari. denumite ligamentele arcuate medial şi respectiv lateral. este o arcadă aponevrotică ce trece ca o punte peste muşchiul respectiv. 2. Este ligamentul arcuat median (Lig. pericardului care aderă de folia anterioară. c ) P o r ţ i u n e a s t e r n a l ă (Pars sternalis diaphragmatis) naşte prin două fascicule de pe faţa posterioară a procesului xifoidian. aponevrotică. Aceste hiaturi se pot forma: 1. între porţiunile costală şi sternală (trigonul sternocostal). între porţiunile lombară şi costală (trigonul lombocostal). Acestea pot fi grupate în trei porţiuni: lombară. b ) P o r ţ i u n e a c o s t a l ă (Pars costalis diaphragmatis) îşi are originea pe feţele mediale şi pe marginile superioare ale ultimelor şase coaste de fiecare parte. diafragma are două porţiuni: centrală. arcuatum medianum). în stânga atinge coasta a V-a. deci coasta a IlI-a în dreapta şi a IV-a în stânga. 1. Structural. printre fibrele musculare ale diafragmei mai trec o serie de elemente vasculo-nervoase. La cadavru valorile sunt mai ridicate cu înălţimea unei coaste. trunchiul simpaticului trece de obicei prin porţiunea lombară. sau în sens invers. Astfel în dreapta diafragma se ridică anterior până la nivelul coastei a IV-a. între cele două fascicule ale porţiunii sternale. Pleura coboară adânc în şanţurile dintre . Marginile mediale tendinoase ale celor doi stâlpi se întâlnesc în planul median pentru a forma o arcadă înaintea aortei. . 2. precum şi de pe două perechi de arcade aponevrotice. în afară de aceste orificii mari. explică invaginarea abdomenului în cavitatea toracică la nivelul hipocondrelor. 3. prin digitaţiuni ce se încrucişează cu cele ale muşchiului transvers al abdomenului. de unde fibrele musculare converg spre centrul tendinos. este tot o arcadă aponevrotică ce trece ca o punte peste acest muşchi. Stâlpii diafragmei sunt doi. pe unde se pot forma herniile diafragmatice. creând posibilitatea propagării unor colecţii purulente din torace spre abdomen. alteori cu nervii splanhnici.

Atât nervul frenic drept cât şi cel stâng se împarte în ramuri anterioare. Muşchiul deltoid (M. diafragma intervine în importante acte fiziologice ca: râs. Acţiune. MUŞCHII MEMBRULUI SUPERIOR (Musculi membri superioris) Se vor studia: muşchiul umărului. înainte. rotundul mare. Este dată de nervul axilar. Influenţează dinamica esofagiană împiedicând conţinutul gastric să se întoarcă în esofag în timpul inspiraţiei (nu are influenţă asupra aortei şi venei cave). Prin această contracţie. care se pot face astfel cu evitarea secţionării nervilor. pe de o parte. în paralizia deltoidului. deltoideus). Astfel vine în raport cu faţa convexă a ficatului. şi punct fix pe centrul tendinos ridicând coastele şi sternul. Mai vin în raport cu duodenul. Cele trei grupe de fascicule realizează următoarele mişcări: a) fasciculele anterioare execută proiecţia înainte şi rotaţia internă a braţului: b) cele posterioare. Are formă triunghiulară şi acoperă articulaţia scapulohumerală.206 peretele toracic şi diafragmă. supraspinosul. fasciculele mijlocii (acromiale) vertical. Inervaţie. rotundul mare şi capul lung al tricepsului. Ei sunt în număr de şase: deltoidul. pancreasul şi cu importante vase şi nervi din abdomen.pe buza inferioară a marginii posterioare a spinei scapulei (printr-o aponevroză triunghiulară). Marginea anterioară a muşchiului formează cu pectoralul mare spaţiul deltopectoral. . umărul este căzut. precum şi formaţiunile anexate lor. Este constantă şi comunică adesea cu bursa subacromială (Bursa subacromialis) situată între acromion şi ligamentul coracoacromial. diafragma se relaxează şi urcă spre cavitatea toracică. care îi separă de faţa posterioară a stomacului. este acoperită de peritoneu şi răspunde unor organe abdominale. anexată muşchiului deltoid. Inserţia deltoidului pe humerus se face sub cea a pectoralului mare. Aceştia sunt: înapoi. infraspinosul. coborând centrul tendinos. principalul muşchi inspirator. fasciculele musculare coboară spre humerus în modul următor: fasciculele anterioare (claviculare) oblic dinainte înapoi. Faţa profundă acoperă articulaţia umărului. Muşchiul supraspinos (M. luând aspectul de „umăr în epolet". concavă. . tras de muşchiul deltoid. în timpul contracţiei. 2. defecaţia.pe treimea laterală a marginii anterioare a claviculei (prin fibre tendinoase şi fibre musculare). fibrele muşchiului iau în acelaşi timp punct fix pe coaste. supraspiosul. Are originea în fosa supraspinoasă a scapulei şi pe fascia cu caracter de aponevroză ce acoperă muşchiul. formând recesurile pleurale costodiafragmatice. Raporturi. sughiţ. în expiraţie. muşchiul contractat împinge viscerele în jos şi înainte. Cunoaşterea dispoziţiei ramurilor orientează traiectul frenotomiilor. Inserţii. astfel că pereţii abdomenului se destind la fiecare inspiraţie. căscat şi creşte presa abdominală favorizând micţiunea. Diafragma reprezintă şi o barieră ce împiedică organele abdominale să pătrundă în torace sub influenţa presiunii abdominale. Diafragma. Totodată. Inervaţia este dată de nervii frenici şi de ultimii 6-7 nervi intercostali. bicepsul. proiecţia înapoia şi rotaţia externă a braţului. laterale şi posterioare. este dispusă între faţa profundă a muşchiului şi tuberculul mare al humerusului. iar baza răspunde liniei de inserţie a trapezului. 1. coracobrahialul şi pectoralul mare. rotundul mic şi subscapularul. ceea ce poate duce la luxaţii şi subluxaţii ale humerusului în articulaţia scapulohumerală. Toate cele trei fascicule converg spre un tendon ce se prinde pe tuberozitatea deltoidiană a humerusului. care dă reliefurile umărului şi acoperă articulaţia scapulohumerală. APARATUL LOCOMOTOR Inserţii. şi capsula articulaţiei. prin contracţia sa măreşte cele trei diametre ale toracelui: vertical. în timp ce baza plămânului rămâne la o oarecare distanţă. în partea posterioară este în raport cu rinichii şi cu glandele suprarenale. ai braţului. precum şi tendoanele muşchilor care înconjură articulaţia. iar cele posterioare (scapulare) oblic dinapoi înainte. Inflamaţia acestor burse (bursită) poate da o limitare a mişcărilor. medial. rotundul mic. expulzarea fătului din uter. ai mâinii. cu fundul stomacului şi cu faţa laterală (diafragmatică) a splinei.pe marginea laterală a acromionului (prin mici aponevroze). Vârful se prinde pe tuberozitatea deltoidiană. Inserţia superioară se face corespunzător celor trei porţiuni ale sale: . iar marginea posterioară încrucişează muşchii infraspinos. 4. iar viscerele îşi reiau poziţia iniţială. c) fasciculul mijlociu este exclusiv abductor. voma. Fibrele musculare se îndreaptă anterior şi lateral . MUŞCHII UMĂRULUI (Musculi cinguli membri superioris) Formează o masă musculară. Bursa subdeltoidiană (Bursa subdeltoidea). Acţiunea sinergică a celor trei fascicule produce abducţia braţului până la orizontală. supraspinatus) ocupă fosa supraspinoasă. ai antebraţului. transversal şi antero-posterior. pe de altă parte. Acţiune. tras de pectoralul mare. Faţa superficială a muşchiului este acoperită de fascie şi piele. rotund mare. Fragmentul inferior al osului se va deplasa în sus. fapt cu importanţă în deplasarea capetelor osoase într-o fractură a diafizei humerale situată deasupra tuberozităţii. iar capsula articulară este relaxată. Muşchii se dispun sub forma unui con cu baza la torace şi vârful la humerus. Faţa inferioară. Este cel mai superficial şi mai voluminos dintre muşchii umărului. Stâlpii diafragmei vin în raport înainte cu bursa omentală a peritoneului. De la origine. iar fragmentul superior. rotund mic şi triceps. braţul atârnă flasc şi balant de-a lungul trunchiului. infraspinosul.

4. supraspinos. M.13. rotund mic. întins de la unghiul inferior al scapulei. Inserţiile de pe faţa dorsală a scapulei. Muşchii posteriori ai umărului. .6. . M. . cu eficienţă mai mare atunci când braţul a fost. de care apoi se depărtează formând un spaţiu triunghiular. dinţat anterior. 4. M. Inserţii. Este acoperit de muşchiul deltoid. în prealabil. infraspinos. Capul lateral al tricepsului brahial. 3. Ia creasta tuberculului mic al humerusului. . Patrulaterul humero-tricipital. el acoperă capul lung al tricepsului. Muşchiul rotund mic (M. . Este un rotator în afară al braţului. M. b) Asupra capsulei articulare: inserându-se şi pe capsulă. teres major) este alungit. Raporturi. ridicător al scapulei. Are originea pe faţa posterioară a scapulei.2. Raporturi.5. M. Muşchiul dispune de o bursă seroasă situată între tendonul propriu şi capul humeral {Bursa subtendinea musculi infraspinati). o fereşte să fie prinsă între suprafeţele articulare în mişcările din articulaţia umărului. romboid mare. . Capul lung al tricepsului.11. . Acţiune. . Inserţii. M. Fibrele converg într-un tendon ce trece posterior de articulaţia umărului şi se insera pe feţişoara mijlocie a tuberculului mare al humerusului. Capsula articulaţiei umărului. în vecinătatea marginii laterale a acesteia şi pe faţa profundă a fasciei infraspinoase. 238.12.9. romboid mic. în paralizia acestuia îl poate înlocui parţial. deltoid. Este un tensor al capsulei articulare şi menţine în acelaşi timp în contact oasele în articulaţia scapulohumerală. teres minor) este situat lateral de muşchiul infraspinos. Muşchiul infraspinos (M.4. M. M. -14. . M. La origine este situat imediat lângă rotundul mare. acesta va fi descris cu rotundul mare. Medial porneşte de pe unghiul inferior al scapulei şi de pe jumătatea inferioară a fâşiei osoase situate de-a lungul marginii laterale a osului. . 5. rotat înăuntru. Inervaţia este dată de nervul suprascapular. Inervaţia este dată de nervul suprascapular. .5. Muşchiul se îndreaptă lateral şi în sus. . Raporturi.6. supraspmos.3. infraspinatus) ocupă cea mai mare parte a fosei infraspinoase. omohioidian. M. trecând înapoia articulaţiei scapulohumerale de a cărei capsulă aderă şi se termină printr-un tendon pe feţişoara inferioară a tuberculului mare al humerusului. lateral răspunde marelui şi micului rotund. . M. M.2. voluminos şi puternic.7. ram colateral din nervul axilar.3. 1. .8. . Capul lung al tricepsului brahial.7. trapez. ramură colaterală a plexului brahial. cu care se confundă la prima vedere. Acţiune.10.8. deltoid şi piele.MIOLOGIA 207 Fig. are rolul unui ligament activ menţinând capul humeral în cavitatea glenoidă. 10 trecând peste articulaţia scapulohumerală şi converg într-un tendon ce se insera pe feţişoara superioară de pe tuberculul mare al humerusului. rotund mare. Muşchiul rotund mare (M. M. . Este acoperit de trapez. M. . Acţiune. ajutând deltoidul în acţiunea sa. Originea se face în fosa infraspinoasă prin fibre tendinoase şi pe fascia infraspinoasă ce-1 acoperă. 1. . Muşchiul este acoperit de trapez şi acoperă fosa supraspinoasă şi capsula articulaţiei umărului. având fibre inserate şi pe faţa profundă a fasciei infraspinoase. Muşchiul este un rotator în afară al humerusului. S Fig. Triunghiul omo-tricipital. M. infraspinos. acoperă fosa infraspinoasă şi articulaţia scapulohumerală. Fasciculele . rotund mic. rotund mare. . Capsula articulaţiei acromioclaviculare. Inserţii. a) Asupra articulaţiei scapulohumerale: este abductor al braţului. Inervaţia este dată de nervul micului rotund. 239.

Marginea inferioară formează cu marginea omonimă a muşchiului dorsal mare marginea posterioară a bazei axilei. Acţiune. sunt următoarele: posterior cu capsula articulaţiei de care este separat de bursa subscapulară (Bursa subtendinea musculi subscapularis). Cele mai importante raporturi le au marginile muşchiului. când muşchiul biceps este contractat. iar lateral. duce scapula în sus şi înainte. . de aici toate fibrele converg lateral într-un tendon ce aderă strâns de capsula articulaţiei scapulohumerale şi se insera pe tuberculul mic al humerusului. cu originea pe scapulă. triunghiul omotricipital. ea este încrucişată de vasele axilare şi de muşchiul coracobrahial.rotundul mare şi subscapularul sunt adductori şi rotatori înăuntru. dorsalul mare. Rezumând acţiunea sinergică şi cea antagonistă a celor şase muşchi grupaţi în jurul articulaţiei scapulohumerale. Are originea în fosa subscapulară. şi se termină printr-un tendon pe creasta tuberculului mic al humerusului. Cel mai important este deltoidul. rolul principal îl are deltoidul. Raporturi. Raporturi. Este mişcarea de „a pune mâinile la spate". 1. Acţiune. în plus. ajutaţi de capul lung al bicepsului. c) a b d u c ţ i a este asigurată de deltoid şi supraspinos. anterior este încrucişat de biceps şi coracobrahial.infraspinosul şi rotundul mic sunt rotatori în afară. Acesta este divizat în două porţiuni de capul lung al tricepsului: a) lateral. având şi acţiune protectoare asupra capsulei. se poate spune că: . MUŞCHII REGIUNII ANTERIOARE Regiunea anterioară cuprinde muşchii flexori. cu muşchiul triceps brahial. prin care trece artera circumflexă a scapulei. apoi de toţi muşchii umărului. capul lung al tricepsului. Faţa posterioară este acoperită de dorsalul mare şi piele. Marginea superioară este separată de rotundul mic printr-un spaţiu triunghiular cu baza la humerus numit triunghiul birondo-humero-tricipital. e) r o t a ţ i a î n ă u n t r u : cel mai important este subscapularul. Muşchiul biceps brahial (M. Muşchiul subscapular (m. iar în rest se îndepărtează de acesta şi ia parte la formarea peretelui posterior al axilei. Când ia punctul fix pe humerus. La omul viu. prin care trec nervul axilar şi artera circumflexă humerală posterioară. rotund mare. biceps brachii) este un muşchi lung. fusiform. coracobrahial şi brahial.208 musculare se îndreaptă în sus. faţa anterioară este în raport tot cu muşchiul dorsalul mare care înconjură marginea inferioară a rotundului mare şi se aşază pe faţa lui anterioară. menţine capul humeral în cavitatea glenoidă. medial de el există un şanţ bicipital medial (Sulcus bicipitalis medialis) care răspunde traiectului arterei brahiale. Tendonul muşchiului rotund mare este situat înapoia tendonului muşchiului dorsal mare. APARATUL LOCOMOTOR Rezumatul acţiunilor muşchilor umărului. apare şanţul bicipital lateral (Sulcus bicipitalis lateralis). d ) a d d u c ţ i a este realizată de un complex muscular format din cei doi muşchi mari ai axilei (pectoralul mare şi dorsal mare). în special cu vasele şi nervii din această regiune. b) medial. de care se află separat printr-o bursă seroasă independentă de articulaţie. între acest tendon şi humerus se dezvoltă o majoris). MUŞCHII NECESARI MIŞCĂRILOR ÎN ARTICULAŢIA SCAPULO-HUMERALĂ Pot fi grupaţi astfel: a ) p r o i e c ţ i a î n a i n t e este executată d e muşchiul deltoid (porţiunea anterioară) pectoralul mare şi muşchiul biceps brahial. de asemenea şi adductor. Este un rotator înăuntru al humerusului şi deci antagonist al infraspinosului. cu muşchii biceps brahial. în acelaşi timp imprimă braţului şi o uşoară mişcare de retropulsie. b ) p r o i e c ţ i a î n a p o i este executată d e muşchiul deltoid (prin fasciculul posterior) dorsal mare. este adductor şi rotator înăuntru al braţului (deci sinergie cu dorsalul mare şi antagonist cu deltoidul). rotund mare. Când muşchiul ia punctul fix pe torace. bolnavul are dificultate în ducerea alimentelor la gură. I a o r i g i n e a p r i n d o u ă p o r ţ i u n i : c a p u l s c u r t s a u p o r ţ i u n e a s c u r t ă (Caput breve) p e vârful . infraspinos. rotund mic. subscapularis) este un muşchi triunghiular situat în fosa subscapulară. Marginile inferioare ale celor doi muşchi sunt unite. aşezaţi pe două planuri: planul superficial format de bicepsul brahial şi planul profund format de muşchii coracobrahial şi brahial. 6. . aşa că în paralizia lui. subscapular) şi de muşchii lungi ai braţului (biceps şi coracobrahial). Faţa posterioară acoperă fosa subscapulară. Ca urmare va fi în raport cu conţinutul axilei. anterior şi lateral. rotundului mic şi porţiunii scapulare a deltoidului. faţa anterioară se aplică parţial pe torace. de care este despărţit printr-o bursă sinovială. care se unesc într-un corp muscular ce coboară prin loja anterioară a braţului şi se termină pe extremitatea superioară a radiusului. susţinut de pectoralul mare. Aceste regiuni sunt separate între ele prin septe intermusculare ce provin din fascia braţului. bursă sinovială (Bursa subtendinea musculi teretis MUŞCHII BRAŢULUI (Musculi brachii) Sunt aşezaţi în două regiuni: regiunea anterioară. regiunea posterioară. Inervaţia o dă nervul toracodorsal din plexul brahial. când braţul este ridicat. Inserţii. prin două capete distincte: capul lung şi capul scurt. Raporturile tendonului. Inserţii. rotundul mare şi de capul lung al bicepsului. f ) r o t a ţ i a î n a f a r ă este dată d e infraspinos ş i rotundul mic. Inervaţia provine din nervul subscapular. patrulaterul humero-tricipital. diferite de cele ale corpului muscular (care au fost prezentate anterior).deltoidul şi supraspinosul sunt abductori. în afară de supraspinos (deltoid prin fasciculul anterior şi cel posterior.

iar anterior este acoperit de peretele anterior al acestei regiuni.5.7. flexor lung al policelui. ţesut celular subcutanat şi piele. M. dar flexia este completă numai dacă antebraţul este în supinaţie. -17. flexor superficial al degetelor. la început independente. coracobrachialis) este situat medial faţă de capul scurt al bicepsului. pe vârful procesului coracoid. . Când ia punct fix pe antebraţ. tuberozitatea radiusului este aşezată dorsal. între tendon ' şi tuberozitate există o bursă bicipitoradială (Bursa bicipitoradialis). tendonul bicepsului fiind înfăşurat în jurul radiusului. c a p u l 1 u n g sau porţiunea lungă (Caput longum) aşezat lateral de precedentul. muşchii lung şi scurt extensori radiali ai carpului). brahial. . se insera printr-un tendon pe tuberculul supraglenoidian al scapulei şi pe cadrul glenoidian. . biceps brahial. M.8. -14. . -10. . vine în raport cu peretele posterior al axilei. Fasciculele musculare merg în jos şi se fixează pe faţa medială a humerusului. unde se insera printr-un tendon pe tuberozitatea radiusului. unde se află o impresiune rugoasă. Aponevroza bicipitală. M. 2.12. Muşchii regiunilor anterioare ale membrului superior. brahioradial. Retinaculul flexorilor.6. -15. Tendonul trece prin interiorul cavităţii articulare scapulohumerale învelit într-o teacă sinovială (Vagina tendinis intertubercularis). c) La nivelul cotului intră în unghiul format de grupul muşchilor epitrohleeni şi cel al muşchilor laterali (brahioradial. medial de el trec vasele brahiale (acoperite de aponevroza bicipitală). M. Inervaţia este dată de nervul musculocutanat. Cele două capete. 1 M. M. fuzionează într-un singur corp muscular gros şi fusiform ce descinde până la cot. contracţia muşchiului deplasează înainte tuberozitatea şi duce antebraţul în supinaţie. este aşezat pe muşchiul brahial. El este deci intracapsular. M. Muşchiul coracobrahial (M. se poate dezvolta o bursă interosoasă cubitală (Bursa cubitalis interossed). Aponevroza radiază în direcţie ulnară şi se ancorează în fascia antebrahialâ. procesului coracoid. care ia capul humeral drept hipomohlion. Proximal se insera printr-un tendon comun cu al capului scurt al bicepsului.3. tendoanele bicepsului sunt situate în axilă: capul lung în cavitatea articulară între capul humerusului şi capsulă. de care este separat prin nervul musculocutanat. 3'. Iese apoi din articulaţie şi coboară prin şanţul intertubercular. rotund pronator. în 20% din cazuri. Inserţii. lateral de muşchi trec nervul radial şi artera recurentă radială. o acţiune de adducţie (ca şi coracobrahialul). acţiunea lui se efectuează până în articulaţia radioulnara distală. . flectează braţul pe antebraţ. unde este acoperit . .MIOLOGIA 209 de tendonul marelui pectoral. . . M. medial cu mănunchiul vasculo-nervos brahial. scurt extensor radial al carpului. dar extrasinovial. triceps brahial. M.9'. M. a) La umăr. prin capul lung. . . -11. capul scurt. deltoid.4'. 240. Situat în bună parte în axilă. tendonul brahialului şi coarda oblică. M. . M.13. el are trei raporturi principale: medial cu mănunchiul vasculo- Fig. prin capul scurt. M. flexor radial al capului. lateral de coracobrahial. Raporturi.18.20. Cu toate că sare numai peste două articulaţii.9. Muşchiul flectează antebraţul pe braţ. -16. flexor ulnar al carpului. pectoral mare. Lateral vine în raport cu muşchii deltoid şi brahioradial. este abductor.19. Muşchii eminenţei tenare. palmar scurt. printr-un tendon comun cu al coracobrahialului (tendonul coracobicipital). M. b) La braţ este acoperit anterior de fascia brahială. fiind muşchiul satelit al arterei brahiale. De pe partea medială a acestui tendon se desprinde o lamă aponevrotică numită aponevroza muşchiului biceps sau expansiunea bicipitală (Aponeurosis musculi bicipitis brachii sau Aponeurosis bicipitalis). M. Raporturi. lung extensor radial al carpului. iar posterior. Este un puternic supinator al antebraţului: când antebraţul se află în pronaţie. Asupra braţului are. în porţiunea ei mijlocie.4.2. palmar lung. Are acţiune atât asupra braţului cât şi a antebraţului. Muşchii eminenţei hipotenare. între tendonul terminal al bicepsului. Aponevroza palmară. . Acţiune.

dorsal mare. . Nervul musculocutanat. scurt extensor radial al carpului. 17 17 \\\ \ ff- Fig. M. M.9. M.4.3. .5. coracobrahial. brahioradial. deltoid. pectoral mare. M. 1. .10.8. . coracobrahial. -13. supraspinos. Capul lateral al tricepsului brahial. rotund pronator. brahial.19.5.11. .7. . . -12. M. .9. . . Linia de inserţie a muşchiului dinţat anterior. Nervul median. M. 241.6. M. Fig. -10. Vasele brahiale profunde.9. subscapular.11. . M. -13. M. brahial. -11. M.12.7.20. .14. Nervul ulnar. . . .17. deltoid. Capul medial al tricepsului brahial. rotund mare. pectoral mare. Vena cefalică. 243. coracobrahial. M. . . .17. . M. Capul lung al bicepsului brahial. 242. Muşchii flexor radial al carpului. M. . triceps brahial. palmar lung şi flexor superficial al degetelor. M. . .210 APARATUL LOCOMOTOR Fig. subscapular. Artera brahială. Capul lung al muşchiului biceps brahial.3. Nervul cutanat medial al antebraţului.12. 10- . deltoid. Septul mtermuscular brahial lateral. .18. lung extensor radial al carpului. Nervul cutanat brahial lateral superior. rotund mare. M.16. M. . M.2. -2 . . . Tendonul muşchiului biceps brahial. M. . M.7.8. . -15. . Capul scurt al muşchiului biceps brahial. Vena bazilică. 1. Epicondilul medial. M. Muşchii planului profund al regiunii anterioare a braţului. .3. Tuberozitatea radiusului. . pectoral mic.10. . Coarda oblică. . . Secţiune transversală prin treimea superioară a braţului drept. . 6. 1. Capul scurt al bicepsului brahial. M. Inserţiile musculare pe humerus (văzute anterior). . Septul intermuscularmedial. Capul lung al tricepsului brahial. Vasele colaterale ulnare superioare. -16.2.5.4.13. brahial. M. dorsal mare. -15.4.6.8. Nervul radial.14. . M. M.

. anconeu. -10.3. M. arterele brahială profundă şi recurentă radială. C a p u l 1 a t er a 1 (Caput laterale) se insera pe septul intermuscular brahial lateral şi pe faţa posterioară a humerusului. Capul lateral al tricepsului brahial. Capsula articulaţiei cotului. M.8. el dă lărgimea braţului în partea lui inferioară. posterior răspunde humerusului şi feţei anterioare a articulaţiei cotului. Muşchiul triceps brahial (M. 3. .2. M. . Capul lung.2.4. brachialis) este un muşchi lăţit. lung extensor radial al carpului. -19. M.17. văzute posterior. brahioradial. Capul medial. Inervaţia provine din nervul musculocutanat. . M. M. deltoid.16. . . . C a p u l m e d i a l (Caput mediale) se insera pe septul intermuscular brahial medial şi pe faţa posterioară a humerusului. M. deasupra şanţului nervului radial. M. Este cel mai puternic flexor al antebraţului pe braţ şi tensor al capsulei articulaţiei cotului. trec înaintea capsulei articulaţiei cotului pe care o parte din ele se insera şi se termină printr-un tendon pe baza procesului coronoid al ulnei. nervos axilar. lateral cu capul scurt al bicepsului şi este perforat de nervul musculocutanat. aderă de capsula articulaţiei umărului şi coboară între cei doi muşchi rotunzi pentru a se uni cu celelalte două capete şi a forma corpul muşchiului. văzute lateral. . Inervaţie: Din nervul musculocutanat. Are raporturi strânse cu vasele axilei. . între brahioradial şi brahial trec nervul radial. tricepsul brahial. . infraspinos. 1.3. .11. format din trei porţiuni: o porţiune lungă şi două porţiuni scurte. Acţiune. 245. de care este separat prin nervul musculocutanat. brahial.18. 1. supinator.13. pe feţele laterală şi medială a humerusului dedesubtul inserţiei deltoidului şi pe cele două septe intermusculare ale braţului. supraspinos. Capsula articulaţiei umărului. rotund mic. . M.4.7.6. lateral cu muşchi brahioradial şi lung extensor radial al carpului. M. Capul medial al tricepsului brahial. M. mai rar din nervul radial. constituind un bun reper pentru descoperirea lor. extensor al degetului mic. Inserţii. I n s e r ţ i i . . M. Este adductor şi proiector înainte al braţului. 244. extensor al degetelor. în special pe cel medial.20. Vine în raport anterior cu bicepsul.9. M. subscapular. triceps brachii) este un muşchi voluminos. situată sub şanţul radiatului. anconeu. B. Raporturi. . .5. între tendonul de inserţie al muşchiului coracobrahial şi muşchiul subscapular se găseşte bursa muşchiului coracobrahial (Bursa musculi coracobrachialis). Ligamentul colateral radial.MIOLOGIA 211 Fig.15. . . flexor ulnar al capului. M. Fig. Inserţia superioară se face pe buza inferioară a tuberozităţii deltoidiene. C a p u l l u n g (Caput l o n g u m ) s e i n s e r a printr-un tendon pe tuberculul infraglenoidian al scapulei.15. Inserţiile musculare pe humerus: A. înapoia bicepsului. M. situat la partea anterioară şi inferioară a braţului. Capul lateral. . MUŞCHIUL REGIUNII POSTERIOARE Regiunea conţine un singur muşchi. Muşchiul brahial (M. . M. -12. Muşchiul triceps brahial. Acţiune. pectoral mare. . medial cu mănunchiul vasculo-nervos al braţului şi cu muşchiul rotund pronator. Fibrele musculare descind. scurt extensor radial al carpului.

După un scurt traiect. flexor ulnar al carpului. Fasciculele musculare se îndreaptă în jos şi în afară. dispuşi în patru planuri: a) primul plan este format din patru muşchi. altul ulnar (Caput ulnare) de pe faţa medială a procesului coronoid al ulnei.5. iar prin capul humeral. care în succesiune latero-medială sunt: rotund pronator. b)planul al doilea este format de flexorul superficial al degetelor. d) planul al patrulea este format de muşchiul pătrat pronator. pe baza metacarpianului al doilea. toţi muşchii iau naştere pe epicondilul medial. palmar lung. în grupul superficial. ce se îndreaptă oblic în jos şi lateral şi se fixează în treimea mijlocie a feţei laterale a radiusului. Raporturi. Fig. .4. Muşchiul are raporturi importante: posterior este acoperit de deltoid şi mai jos de piele. lateral. Ramuri din nervul radial. Inserţii. Muşchii acestei regiuni au porţiunile lor musculare spre partea proximală a antebraţului. MUŞCHII ANTEBRAŢULUI (Musculi antebrachii) Muşchii antebraţului sunt grupaţi în trei regiuni: anterioară. format de primele două planuri. REGIUNEA ANTERIOARĂ Cuprinde opt muşchi. Ia naştere prin două fascicule: un fascicul humeral (Caput humerale) de pe faţa anterioară a epicondilului medial. flexor carpi radialis) sau palmarul mare. Acţiune. . .212 Cele trei porţiuni merg în jos şi se insera printr-un tendon comun puternic pe faţa posterioară şi pe cele două margini ale olecranului. Raporturi. extensor şi adductor al braţului prin APARATUL LOCOMOTOR capul lung. între el şi olecran se află bursa subtendinoasă olecraniană (bursa subtendinea m. Nervul median trece printre cele două capete de origine ale muşchiului. Inervaţie. pe tuberozitatea pronatorie. tensor al capsulei articulare. flexor radial al carpului. 246. medial. simpla extensie a antebraţului evidenţiază muşchiul. Muşchiul flexor radial al carpului (M. . M. Acţiune. palmar lung. cele două fascicule fuzionează dând corpul muscular. Muşchiul rotund pronator (M. Muşchiul este extensor al antebraţului. Acesta trece înapoia retinaculului flexorilor şi se insera printr-o expansiune fibroasă. de-a lungul marginii mediale merge nervul ulnar. anterior este separat prin nervul radial şi artera brahială profundă. M. 2. capul lung al muşchiului triceps participă la formarea patrulaterului humerotricipital şi al triunghiului omotricipital. format de următoarele două planuri. Aponevroza palmară. c) planul al treilea este format de muşchii flexor profund al degetelor şi flexor lung al policelui. au originea pe diafizele oaselor antebraţului.6. de unde şi numele lor de epitrohleeni. Inserţii. flexor al antebraţului pe braţ. laterală şi posterioară. M. iar între olecran şi piele se află bursa subcutanată olecraniană (Bursa subcutanea olecrani). între fasciculele tendonului tricipital se găseşte uneori. rotund pronator. iar la partea mijlocie a antebraţului converg către un tendon. Unele fibre profunde se fixează pe capsula articulaţiei'cotului (M. Pe viu. Epicondilul medial. iar tendoanele spre partea distală. articulam cubitî). Muşchii planului superficial al regiunii anterioare a antebraţului 1.3. bursa intratendinoasă olecraniană {Bursa intratendinea olecrani). . . de humerus. şi de palmarul lung. Inervaţia este dată de nervul median. pronator teres) este cel mai lateral muşchi al primului plan. ele împiedică prinderea capsulei între suprafeţele articulare. flexor ulnar al carpului. flexor radial al carpului. Muşchii grupului profund. Are originea pe faţa anterioară a epicondilului medial şi pe despărţitoarele fibroase care îl separă de rotundul pronator. înaintea tendonului tricepsului. Este un pronator al mâinii. M.2. acoperită de aponevroza muşchiului biceps. Prezintă trei raporturi principale: marginea lui laterală delimitează cu brahioradialul fosa cubitalâ (Fossa cubitî) în care pătrunde bicepsul brahial. iar între biceps şi rotundul pronator se află artera brahială. tricipitis brachii). 1.

fiind muşchiul cel mai medial din primul plan. de la epicondilul medial la pisiform. Este un flexor al mâinii pe antebraţ şi slab flexor al antebraţului pe braţ. Este un slab flexor al mâinii şi al antebraţului. Inervaţia o dă nervul ulnar.4. Inserţii. de asemenea. fiecare tendon se divide în două fâşii. La nivelul falangei proximale. 247. • 2. tendonul se împarte în două bandelete terminale. care se termină fiecare prin câte un tendon. Muşchiul se întinde de la epicondilul medial. situată lateral de tendonul flexorului.M1OLOGIA Raporturi. lateral. când mâna este în extensie. Corpul muscular se continuă cu un tendon ce se insera pe osul pisiform. între aceste capete se întinde o arcadă tendinoasâ. fiind muşchiul lor satelit. 5. cât şi a nervului median. La partea distală a antebraţului. Capul radial. ajung la palmă şi apoi la degetele respective. 4. capul accesor sau radial (Caput radiale) se prinde pe marginea anterioară a radiusului în porţiunea proximală. Muşchiul palmar lung (M. . faţa profundă acoperă muşchii flexor superficial al degetelor şi flexor lung al policelui. Raporturile principale sunt cu artera şi nervul ulnar. Inervaţia este dată de nervul median. medial. Cea proximală se face prin două capete: unul humeral (Caput numerale) pe epicondilul medial şi altul ulnar (Caput ulnare) pe marginea medială a olecranului şi pe cele două treimi superioare ale marginii posterioare aulnei. M. la acest nivel palpându-se pulsul arterei radiale. . serveşte. slab abductor al mâinii şi pronator al antebraţului. Corpul muscular foarte scurt se continuă cu un lung tendon care trece pe dinaintea retinaculului flexorilor şi se termină la palmă cu aponevroza palmară. La antebraţ: faţa superficială este acoperită de fascia antebrahială şi piele. Tendonul lui participă în treimea distală a antebraţului împreună cu tendonul brahioradialului la delimitarea şanţului pulsului.5. Raporturi. la palmă. Acest şanţ are o deosebită importanţă în practica medicală. corpul muscular se împarte în patru porţiuni. Este flexor şi adductor al mâinii. Muşchiul flexor superficial al degetelor (M. 3. Muşchiul flexor ulnar al carpului (M. ce conţine fibre pentru degetele II şi V. Inserţii. Arcada tendinoasă. Acţiune. Capul humeroulnar. Muşchiul flexor superficial al degetelor. Inserţia proximală este întinsă şi porneşte prin două capete: capul principal sau humero-ulnar (Caput 213 humero-ulnare) pleacă de pe faţa anterioară a epicondilului medial şi de pe marginea medială a procesului coronoid. 4- i ţţi FA I III nn fl\ M i Fig. Acestea trec separat pe sub retinaculul flexorilor. flexor lung al policelui. flexor carpi j ulnaris) sau muşchiul cubital anterior. este de asemenea. Inervaţia este dată de nervul median. Nervul median. pe sub care trec artera uînară şi nervul median. Prezintă un traiect paralel cu ulna. Acestea se reunesc mai jos (unele fibre ale lor chiar se încrucişează) formând Chiasma tendinum şi delimitează astfel un orificiu prin care trec tendoanele flexorului profund al degetelor. La gâtul mâinii tendonul trece înapoia retinaculului flexorilor. !. Acţiune. palmaris longus) sau palmarul mic. . situat medial de el. în 20% din cazuri lipseşte.3. unde prezintă o bursă seroasă. slab pronator al mâinii. care merg să se insere pe partea mijlocie a falangei medii. Acţiune. fund situat medial de flexorul radial al carpului. pe care le acoperă prin faţa profundă sau laterală. Corpul muscular este format dintr-un strat superficial destinat degetelor III şi IV şi dintr-un strat profund. Inserţiile se fac pe faţa anterioară a epicondilului medial şi pe despărţitoarele fibroase ce-1 separă de muşchii flexor radial al carpului. în şanţul osului trapez. . flexor digitorum superficialis) formează singur planul al doilea al muşchilor regiunii anterioare a antebraţului. Reconstituind. în medicina operatorie la descoperirea acestei artere. Aceste capete sunt unite printr-o arcadă fibroasă pe sub care trec nervul ulnar şi artera recurentă ulnară posterioară. şi flexor ulnar al carpului.

Acţiune. d) La degete sunt importante raporturile între tendoanele celor doi flexori ai degetelor. Corpul muscular se continuă cu un tendon ce se termină pe baza falangei distale a policelui. numită teaca fibroasă a degetelor mâinii (Vaginaefîbrosae digitorum manus). Originea este pe cele două treimi proximale ale feţelor anterioară şi medială ale ulnei şi pe membrana interosoasă a antebraţului. Este flexor al ultimelor două falange. posterior (tendon perforat). M. La antebraţ este acoperit de muşchii planurilor precedente şi acoperă radiusul şi membrana interosoasă. mâna pe antebraţ şi antebraţul pe braţ. c) La palmă. Porţiunea medială primeşte ramuri din nervul ulnar. iar la partea mijlocie a antebraţului se împarte în patru fascicule. . precum şi cu nervul median. Raporturi. La deget. Muşchiul flexor profund al degetelor (M. a) La antebraţ. în canalul carpian. Această lamă se fixează pe marginile feţelor anterioare ale falangelor. între aceşti doi muşchi şi flexorul profund trec nervul median. flexor profund al degetelor. aici perforează tendoanele flexorului superficial şi se termină pe baza falangelor distale. se insera muşchii lombricali. 248. Inserţii. Corpul muscular se îndreaptă distal. Este un muşchi situat în acelaşi plan cu precedentul. ce devine astfel superficial. 1. Inervaţie. continuate fiecare prin câte un tendon. II. APARATUL LOCOMOTOR Fig. sunt menţinute pe faţa anterioară a falangelor printr-o lamă conjunctivă recurbată ca un semicerc. Raporturi. al mâinii pe antebraţ şi adductor al mâinii. de care este separat prin nervul median şi artera ulnară. La degete acestea se numesc frâie ale tendoanelor şi pot fi lungi sau scurte (Vincula tendinum.3. la palmă şi la degete are raporturi identice cu ale flexorului superficial şi au fost studiate cu acestea. degetele pe mână. Vinculum longum. la nivelul falangelor medie şi distală dispoziţia tendoanelor este inversată: tendonul flexorului profund este situat anterior (tendon perforant) iar al celui superficial.214 Raporturi. La mână trece printre cele două fascicule ale flexorului scurt al policelui. muşchiul este aşezat pe flexorul profund al degetelor. Fascicul anastomotic. de care este separat printr-un interstiţiu. La gâtul mâinii trece înapoia retinaculului flexorilor. ajung la palmă unde diverg spre degetele II. Acţiune. La antebraţ: muşchiul este aşezat pe ulnă. . dar lateral de el. Vinculum breve). La gâtul mâinii. Muşchiul flectează falanga medie pe cea proximală. este acoperit de flexorul superficial al degetelor şi de flexorul ulnar al carpului. IV şi V. Inervaţia o dă nervul median.4. la nivelul palmei. b) La gâtul mâinii. superficial şi profund. pe unde trec vasele şi nervul interosos anterior. . porţiunea laterală din nervul median (interososul anterior).2. Muşchiul flexor lung al policelui (M flexorpollicis longus). Acestea trec înapoia retinaculului flexorilor. Muşchii lombricali. şi este acoperit de planul muscular superficial şi piele. 6. La fiecare deget se formează deci câte un canal osteofibros pentru tendoanele respective. Pe tendoanele acestui muşchi. . Am văzut că tendoanele flexorului superficial prezintă în dreptul falangei proximale câte un orificiu prin care pătrunde tendonul corespunzător al flexorului profund. tendonul intră într-un tunel osteo-fibros asemănător cu cel al celorlalte degete. pe membrana interosoasă şi pe pătratul pronator. Deci. tendoanele sunt situate înaintea celor ale flexorului profund al degetelor. Muşchii planului al 3-lea al regiunii anterioare a antebraţului. vasele şi nervul ulnar. cu flexorul profund al degetelor. Cele două tendoane. Marginea lui laterală vine în raport cu capul radial al flexorului superficial al degetelor iar marginea medială. Inserţiile se fac proximal pe faţa anterioară a radiusului şi pe membrana interosoasă. Este un adductor al mâinii şi apropie degetele depărtate. 7.flexor digitorum profundus) formează partea medială a stratului al treilea muscular. tendoanele trec prin canalul osteofibros al carpului împreună cu cele ale flexorului profund al degetelor şi al flexorului lung al policelui. flexor lung al policelui. Alunecarea lor este favorizată de o teacă sinovială. unde acestea sunt fixate pe faţa anterioară a falangei prin mezotendoane. M.

.8. Membrana interosoasă. determinând şi o uşoară abducţie a acesteia. datorită retinaculului flexorilor care îi menţine strâns pe carp. . rotund pronator. extensor ulnar al carpului. . . 250. Muşchii flexori au o importantă acţiune de flexiune asupra mâinii. M.7. 8.2'.10. Muşchiul acoperă scheletul antebraţului şi articulaţia radio-ulnară distală şi este acoperit de flexorul lung al policelui. . brahioradial. pătrat pronator. Plecate din treimea inferioară a feţei anterioare a ulnei. . brahial.5. extensor al degetelor. . Capsula articulaţiei radiocarpiene. Raporturi. . Acţiune.6. abductor lung al policelui. Capul radial al muşchiului flexor superficial al degetelor. 249. Tendonul muşchiului biceps brahial. supinator. -11. M. Acţiunea flexorilor asupra falangei proximale este foarte redusă. • 9. . M. M. de flexorul profund al degetelor şi de flexorul ulnar al carpului.10.9. brahioradial. Acţiune. . . M.3.4. M. scurt extensor radial al carpului. rotund pronator. Muşchii planului superficial al regiunii posterioare a antebraţului. 1.10. -2. M.2. M. Muşchii pronatori şi supinatori ai antebraţului. . Muşchiul pătrat pronator (M. . . brahioradial. M. 251.4'. Inervaţia este dată de nervul median (interososul anterior). extensor lung al policelui. M. Inervaţia o dă nervul median prin ramura interosoasă. . pronator quadrate) se întinde între porţiunile distale ale ulnei şi radiusului. . flexor profund al degetelor. M. 5. Această flexiune este executată de interosoşi.8. M. . • 7. M. . M. M. Nervul radial.3. Capsula articulaţiei cotului.3. Nervul median.8.4. M. M.6. Acţiunea flexorilor degetelor.11. pătrat pronator. M.7.2'.7'. Procesul stiloid al radiusului.MIOLOGIA 215 Fig. flexor lung al policelui. 4. Muşchiul flectează falanga distală pe cea proximală.2. . M. biceps brahial. . . Inserţii. MUŞCHII REGIUNII POSTERIOARE AANTEBRAŢULUI Regiunea posterioară a antebraţului este formată din opt muşchi dispuşi pe două planuri.9. Fig. . degetul pe metacarpian şi mâna pe antebraţ. Este un pronator al mâinii şi antebraţului. M anconeu. extensor scurt al policelui. .3'.3'. . . Inserţiile de pe oasele antebraţului (văzute anterior). fibrele merg transversal şi se insera pe faţa anterioară a radiusului.12. Procesul stiloid al ulnei.6. 1.5. supinator. Flexorul profund al degetelor are acţiune în flexiunea de forţă. M. iar cel superficial intervine în mişcările delicate. Axul diagonal al mişcărilor de rotaţie. extensor al degetului mic. M. lung extensor radial al carpului. Fig. 1 Capul humero-ulnar al muşchiului flexor superficial al degetelor. în treimea corespunzătoare.

Inserţii. iar marginea sa medială cu extensorul degetului mic. proximal anconeului şi distal ulnei. Planul profund este constituit tot de patru muşchi: lungul abductor al policelui. Sub inserţia proximală se găseşte bursa anconeului. Inervaţia provine din ramura profundă a radialului. ce trece pe sub retinaculul extensorilor printr-o culisă specială. extensorul degetului mic. fiind situat profund. Muşchiul se îndreaptă oblic în jos şi în afară. care din punct de vedere anatomic şi fiziologic poate fi considerat ca o porţiune a tricepsului brahial. Raporturi. 2. Extensia falangei proximale este puternică. raporturile APARATUL LOCOMOTOR anterioare şi posterioare sunt similare cu ale muşchiului precedent. Muşchiul este extensor al antebraţului. Anterior vine în raport cu muşchiul supinator. în partea proximală. iar la mână de fascia dorsală a mâinii. Este acoperit de fascia antebrahială şi piele. Medial. nedivizată. Marginea laterală vine în raport cu supinatorul. Muşchiul abductor lung al policelui (M. Fiecare tendon se împarte în trei ramuri aponevrotice: cea mediană se fixează pe faţa dorsală a falangei medii. Corpul muscular se continuă cu un tendon. 3. faţa profundă vine în raport cu articulaţia cotului şi cu muşchiul supinator. Tendoanele degetelor III. Muşchiul extensor ulnar al carpului (M. 1. Inervaţia este dată de un firişor din ramura profundă a nervului radial. extensor digiti minimi) este situat medial de extensorul degetelor şi fuzionat adesea cu acesta. 5. pe ligamentul colateral radial. Raporturi. Inei~vaţia provine din ramura profundă a radialului. lateral. extensor carpi ulnaris) sau cubitalul posterior. Acţiune. se continuă printr-un tendon ce trece prin şanţul de pe faţa laterală a extremităţii distale a radiusului împreună cu tendonul scurtului extensor al policelui. Acţiune. Muşchiul extensor al degetelor (M. Ei formează la origine o masă musculară comună. Proximal se fac pe faţa posterioară a ulnei. Proximal se insera prin capul humeral pe epicondilul lateral (Caput numerale). pe fascia antebrahială şi pe despărţitoarele fibroase care îl separă de muşchii vecini. tendonul lui încrucişând muşchii scurt şi lung extensori radiali ai carpului. Marginea laterală vine în raport cu scurtul extensor radial al carpului. Muşchiul extensor al degetului mic (M. marginea medială. Este un extensor al falangei distale pe cea medie. anconeus) este un muşchi mic. Faţa posterioară a muşchiului este acoperită la nivelul antebraţului de piele şi de fascia antebrahială. Muşchiul este şi extensor şi adductor al mâinii şi abductor al degetelor. este situat medial de precedentul. articulaţia radiocarpiană. în timp ce extensia celorlalte falange este insuficientă. apoi primesc expansiunile largi ale muşchilor interosoşi şi ale lombricalilor cu care formează aponevroza dorsală a degetelor. antebrahială şi piele. contribuind şi la extensia mâinii. IV şi V sunt legate între ele pe faţa dorsală a metacarpienelor prin punţi fibroase transversale (Connexus intertendineus). Este extensor al degetului mic. Inervaţia provine din nervul radial. abductor pollicis longus). Corpul muscular se îndreaptă distal şi se împarte în patru fascicule ce se continuă prin câte un tendon spre degetele II-V. care apoi se împarte în cei patru muşchi. de unde fibrele musculare se îndreaptă oblic. fascia antebrahială şi pe despărţitoarele fibroase care îl separă de muşchii vecini. cu muşchii stratului profund şi cu ulna. Tendonul lui trece prin şanţul epifizei distale a ulnei. scurtul extensor al policelui. Muşchiul este extensor şi adductor al mâinii.216 Planul superficial conţine patru muşchi: extensorul degetelor. Se fac pe partea posteromedială a epicondilului lateral. Se fac pe epicondilul lateral. ea fiind completată de interosoşi. se insera pe baza primului metacarpian. Raporturi. situat în regiunea cotului. Proximal se fac pe epicondilul lateral. care-1 separă de muşchiul flexor ulnar al carpului. 4. între cap şi procesul stiloid şi se insera pe baza metacarpianului V. Raporturi. a acesteia pe cea proximală. iar marginea distală cu extensorul ulnar al carpului. Marginea laterală răspunde extensorului degetului mic. Este cel mai lateral şi mai puternic dintre muşchii planului profund. Muşchiul acoperă oasele antebraţului. la gâtul mâinii de retinaculul extensorilor. Inserţii. în partea distală a antebraţului devine superficial şi este acoperit doar de fascia . iar cea medială cu scurtul extensor al policelui. cu extensorul degetelor. pe marginea posterioară a ulnei prin capul ulnar (Caput ulnare) şi pe fascia antebrahială. La nivelul articulaţiilor metacarpofalangiene. merge de-a lungul celui de-al V-lea metacarpian şi se insera pe ultimele două falange ale degetului mic. lungul extensor al policelui şi extensorul indexului. pe faţa posterioară a radiusului (treimea mijlocie) şi pe membrana interosoasă. . vine în raport cu extensorul ulnar al carpului. muşchii interosoşi dorsali şi falangele. este acoperit de muşchii precedenţi. Inserţii. Muşchiul anconeu (M. iar celelalte se unesc şi se prind pe faţa dorsală a falangei distale. a falangei proximale pe metacarp şi a mâinii pe antebraţ. Raporturi. terminându-se pe suprafaţa triunghiulară de pe treimea proximală a feţei posterioare a ulnei. Marginea proximală e în raport cu tricepsul. distal şi medial. fuzionându-se cu tendonul provenit de la extensorul degetelor. Acţiune. fiecare tendon trimite câte o expansiune fibroasă care aderă de capsula articulară şi se insera pe falanga proxima! ă. Inserţii. Inserţii. extensorul ulnar al carpului şi anconeul. triunghiular. Prin faţa sa anterioară extensorul degetelor acoperă muşchiul supinator şi muşchii planului profund al antebraţului. extensor digitorum) este muşchiul cel mai lateral din stratul superficial. Faţa superficială este acoperită de piele şi fascie. Acţiune.

. 1.II. Muşchiul este abductor al policelui şi al mâinii. supinator. 7. se delimitează un triunghi care corespunde la suprafaţă depresiunii . . muşchiul are aceleaşi raporturi ca şi precedenţii. M. 2. anconeu. încrucişează tendoanele extensorilor radiali ai carpului şi se insera pe falanga distală a policelui. La antebraţ. M. . . Prezintă aceleaşi raporturi cu precedentul. Raporturi. . Inserţii. . M. Fig. apoi îndreptându-se oblic distal şi lateral. Muşchiul extensor lung al policelui (M. La gâtul mâinii.11. M.9.2'. Acţiune. Raporturi. M. în caz de paralizie a flexorilor el poate săi înlocuiască. interosos dorsal.10. ramură a radialului.12. . coteşte puţin împrejurul crestei osoase ce delimitează lateral acest şanţ. lung abductor al policelui. 6. M. Inervaţia o dă nervul interosos posterior.7. . Radiusul. extensor ulnar al carpului.MIOLOGIA 217 Fig.8. extensor lung al policelui. Artera radială. Ulna. flexor profund al degetelor. Tendoanele ambilor muşchi formează împreună relieful ce delimitează lateral „tabachera anatomică". . . extensor al indexului. scurt extensor al policelui. . M. Tendonul terminal trece printr-un şanţ oblic. El este sinergist al muşchilor flexori (şi nu al extensorilor). Muşchii planului profund al regiunii posterioare a antebraţului. M. . Tendon al muşchiului extensor al degetelor. Acţiune. brahioradial. Se prinde proximal pe membrana interosoasă şi pe treimea mijlocie a feţei posterioare a ulnei. pătrat pronator. abductor lung al policelui. 253 .9. Inserţii. M.13. Capsula articulaţiei cotului. M. situat pe faţa posterioară a epifizei distale a radiusului. scurt extensor radial al carpului. . şi tendonul lungului extensor situat medial. M.3. Arc aceeaşi inserţie proximală şi acelaşi traiect cu precedentul.2'. M. extensor scurt al policelui. . M.13. M.5. Tendonul său trece prin aceeaşi lojă osteofibroasă şi se insera distal pe baza falangei proximale a policelui.3. . Humerusul. . Inervaţia este dată de nervul interosos posterior.4.1'. triceps brahial. extensor al indexului. extensor pollicis brevis) este situat medial de precedentul.5. Este extensor şi abductor al policelui.12. 252. M.2.4. . . între tendoanele scurtului extensor şi al lungului abductor situate lateral. lung extensor radial al carpului. Ramură arterială perforantă. Muşchiul extensor scurt al policelui (M.6. M.6. . M. . extensor pollicis longus) este situat medial de precedentul.7. Inserţiile de pe oasele antebraţului (văzute posterior). de care este alipit în partea proximală. . M. rotund pronator. ramură a radialului.IO. lung extensor al policelui. . .8. M.

muşchiul supinator. . 1. M. Muşchiul extensor al indexului (M. 8. . Se face prin nervul interosos posterior. muşchiul brahioradial este aici satelitul arterei radiale. flexor ulnar al carpului. extensor radial al carpului. flexor lung al policelui. aşezaţi pe două planuri. M. Acţiune. Ramura superficială a nervului radial. Nervul median. planul superficial cu muşchii brahioradial. . Muşchiul este un puternic flexor al antebraţului pe braţ. ramura a radialului. Muşchiul brahioradial (M.18. supinator. Fascia antebrahială. -11.17. lung extensor radial al carpului şi scurt extensor radial al carpului şi un plan profund reprezentat de un singur muşchi. Nervul cutanat antebrahial lateral. brahioradial.22. Inserţia proximală se face pe faţa posterioară a ulnei şi a membranei interosoase. Nervul ulnar. Vena cefalică. . Radiusul. ce coboară prin şanţul cel mai lateral de pe faţa posterioară a extremităţii distale a radiusului şi se insera pe baza celui de-al doilea metacarpian.15. Mănunchiul vasculonervos interosos anterior. . Vasele ulnare. .2. . destinat degetului index.27.6. .13. La gâtul mâinii tendonul lui trece prin acelaşi canal osteo-fibros cu extensorul degetelor. flexor profund al degetelor. Este extensor şi abductor al mâinii.12. 254. Acţiune. prin care trec nervul radial şi arteră recurentă radială (fig.218 26 APARATUL LOCOMOTOR Fig. Muşchiul este extensor al indexului şi ajută la extensia mâinii. extensor carpi radialis longus).16. M. extensor al degetelor.7. 17 16 15 H 13 12 11 denumite „tabachera anatomică".25. extensor ulnar al carpului. . MUŞCHII REGIUNII LATERALE AANTEBRAŢULUI Regiunea laterală a antebraţului cuprinde patru muşchi. M. lung abductor al policelui. scurtului extensor şi lungului extensor al policelui. Asupra policelui pus în abducţie are însă o acţiune de adducţie.20. Muşchiul scurt extensor radial al carpului (M.29. extensor indicis) este cel mai medial din grupul muşchilor profunzi. M.23. iar la mână de fascie şi piele. M.24. Inervaţia provine din nervul radial. Acţiune. Muşchiul acoperă articulaţia cotului.. 3.3. 240). M. se găsesc tendoanele extensorilor radiali ai carpului şi artera radială. M. lung extensor radial al carpului. Raporturi.26. M. . . Muşchiul extinde falanga distală a policelui. Ulna. la nivelul articulaţiei metacarpofalangiene se confundă cu tendonul acestuia. flexor radial al carpului.4. . Vasele radiale . hrachioradialis) este cel mai superficial şi cel mai puternic muşchi al grupului lateral. Pornit de pe marginea laterală a humerusului şi de pe septul intermuscular lateral al braţului.8.5. M. La nivelul antebraţului. carpul şi metacarpul. El este acoperit de brahioradial. Ramura profundă a nervului radial. Inserţii. . Raporturi. 1. Corpul muscular se continuă cu un tendon ce se insera pe baza procesului stiloid al radiusului. flectează antebraţul pe braţ şi contribuie la supinaţie. acoperă ulna. flexor superficial al degetelor. . extensor carpi radialis brevis) este mai scurt şi este acoperit în parte de precedentul. 2. Ia naştere de pe epicondilul humeral lateral şi de pe ligamentul colateral radial al articulaţiei cotului. înclinând lateral şi extinzând uşor întreaga mână. Inervaţia provine din nervul interosos posterior. . . . Inserţii. Raporturile principale sunt formate de marginea anterioară. în fundul acesteia. M. Inervaţia o dă nervul radial. El devine supinator numai când antebraţul este în pronaţie forţată şi pronator când antebraţul este în supinaţie completă. Secţiune transversală prin treimea superioară a antebraţului drept.21. ramură a nervului radial. Acţiune. M.14. . M. iar distal este încrucişat superficial de tendoanele lungului abductor. La braţ această margine formează cu muşchii brahial şi biceps şanţul bicipital lateral. . este în raport cu ramura superficială a nervului radial şi cu artera radială. Inserţii. Inserţia proximală se face pe marginea laterală a humerusului şi pe septul intermuscular lateral al braţului. -10.9. . M. M. palmar lung. pe planul osos. -19. La nivelul antebraţului este acoperit de muşchii superficiali. Muşchiul lung extensor radial al carpului (M. Raporturi. rotund pronator. M. scurtul extensor radial al carpului şi articulaţia radiocarpiană. Inserţii. . articulaţia radiocarpiană. . anconeu. Vasele interosoase posterioare. Inervaţia. corpul muscular se continuă de la jumătatea antebraţului cu un tendon. .28. . . extensor al degetului 5.

cu muşchii ce deservesc degetul mic. Inervaţia provine din ramura profundă a nervului radial. . împreună cu acestea este încrucişat superficial de muşchii lung abductor.7. situat profund faţă de muşchii precedenţi. faţa dorsală conţinând doar tendoanele muşchilor posteriori ai antebraţului. Muşchii necesari mişcărilor în articulaţia cotului şi în cele radioulnare în flexiune intervin muşchii brahial. Acţiune. Inserţii. M. Are muşchi numai pe faţa palmară şi în spaţiile interosoase. muşchiul supinator şi muşchiul rotund pronator. în primul rând. Adducţia este efectuată. Al doilea muşchi interosos palmar. care cuprinde muşchii ce deservesc degetul mare. Raporturi. Acţiunea. flexor ulnar al carpului şi toţi flexorii degetelor). Pronaţia este produsă de cei doi muşchi pronatori: rotundul şi pătratul pronator. Retinaculul flexorilor. adductor al policelui.5. M. planul al II-lea conţine doi muşchii: opozant al policelui aşezat . . flexor ulnar al carpului. Muşchii regiunii palmare (după secţionarea tendoanelor muşchilor antebraţului). -13. scurt abductor al policelui. Primul muşchi interosos dorsal. pentru a se insera pe faţa laterală a acestuia. în supinaţie cel mai important este muşchiul supinator. format de muşchiul scurt abductor al policelui. MUŞCHII EMINENŢEI TENARE [Thenar (Eminenţia thenaris)] Sunt în număr de patru.6. o regiune medială (ulnară) numită eminenţa hipotenară. M. flexor scurt al degetului mic. palmar lung. . Al patrulea muşchi interosos dorsal. opozant al policelui. Este extensor şi abductor al mâinii. Raporturi. Muşchii necesari mişcărilor în articulaţia radiocarpiană Inflexiune intervin toţi muşchii regiunii anterioare a antebraţului care depăşesc linia articulară radiocarpiană (muşchii flexor radial al carpului. Faţa lui profundă acoperă articulaţia cotului. în extensiune intervin muşchii lung şi scurt extensori radiali ai carpului şi toţi muşchii regiunii posterioare a antebraţului. cu muşchii interosoşi şi lombricali. flexor radial al carpului. flexorul radial al carpului. de care se desparte numai în apropierea inserţiei distale. scurt extensor şi lung extensor al policelui. precum şi de muşchii planului superficial al regiunii posterioare.20. M. -14. scurt extensor şi lung extensor ai policelui. . Este acoperit de muşchiul lung extensor radial al carpului. se mai prind însă şi pe ligamentul colateral radial al articulaţiei cotului. Fibrele musculare coboară înconjurând posterior treimea proximală a radiusului. flexor radial al carpului.MIOLOGIA Tendonul lui merge paralel cu cel al extensorului radial lung. o regiune mijlocie. scurt flexor al policelui. M. pe ligamentul inelar şi pe epicondilul humeral lateral. palmar lung. extensorul ulnar al carpului. de muşchii flexor ulnar al carpului şi extensor ulnar al carpului.19. M. extensorul degetului mic. Cei 19 muşchi ai palmei sunt grupaţi în trei regiuni: o regiune laterală (radială) numită eminenţa tenară. M. 219 f9 20 II iO 8 Fig. muşchii triceps şi anconeu. Muşchiul supinator (M. 4.17. . brahioradial. -12. trece prin acelaşi şanţ osos al extremităţii distale radiale şi se insera pe baza celui de al treilea metacarpian. 1. Tendonul muşchiului flexor lung al policelui. rotund pronator. brahioradial. Al treilea muşchi interosos palmar. 255. M. .2. . M. Ramura profundă a nervului ulnar şi ramura palmară profundă a arterei ulnare.4.16. MUŞCHII MÂINII (Musculi manus) Deşi cel mai mic segment al membrului superior. mâna posedă un aparat muscular complex. . lung abductor al policelui. Al doilea muşchi interosos dorsal. între tendonul său terminal şi baza metacarpianului al III-lea se găseşte bursa lui seroasă {Bursa musculi extensoris carpi radialis brevis). . aşezaţi pe trei planuri: planul I. -15. flexorul ulnar al carpului şi flexor superficial al degetelor. supinator) este scurt şi gros. palmarul lung şi brahioradialul.18. acoperit fiind de cei doi extensori radiali ai carpului. . M. în extensiune intervin. Majoritatea fibrelor îşi au originea pe suprafaţa rugoasă de sub incizura radială a ulnei şi pe creasta muşchiului supinator. apoi de flexorii superficial 51 profund ai degetelor. apoi bicepsul şi brahioradialul. . Extensorul scurt acoperă radiusul. exceptând anconeul. abductor al degetului mic.3. în special. Abducţia este executată de muşchii lung şi scurt extensori radiali ai carpului. biceps. apoi ceilalţi muşchi epicondilieni: extensorul degetelor. -11. în raport cu mişcările fine pe care le execută. Muşchiul este profund situat. Inervaţia provine din ramura profundă a nervului radial. Este cel mai puternic şi mai constant supinator al antebraţului şi al mâinii. lung abductor. Supinatorul este străbătut de ramura profundă a nervului radial. -10.

M.13. opozantal policelui. . . Tendon al muşchiului flexor superficial al degetelor.8'. .26.2. Fascia dorsală a mâinii. M. 27 28 29 30 3/ 32 33 / 2 3 t. . lateral. flexor scurtai degetului mic. M. Tendon af muşchiului extensor al degetelor.21.8. lombrical.3'. . .11. . .32.22.7. . scurt abductor al policelui. Aponevroza palmară.25.3. Primul metacarpian.10. Ramura profundă a nervului ulnar. .17. .8". abductor pollicis brevis) este cel care determină cea mai mare parte a rotunjimii eminenţei tenare.10'. abductor scurt al policelui. Primul muşchi interosos palmar. . adductorul policelui. Muşchii interosoşi dorsali. .5. M.6. Al patrulea muşchi interosos dorsal. M. M. . 256. Arcada palmară profundă. . M. Tendonul muşchiului extensor lung al policelui. . . 257. 1.3. Inserţia de origine este pe retinaculul flcxorilor şi pe scafoid.19.30.4.29. Reţeaua venoasă dorsală a mâinii. . 10. Secţiune transversală prin mâna dreaptă.18. Tendonul muşchiului extensor scurtai policelui. Al doilea muşchi interosos palmar. opozant al degetului mic. terminaţia este pe partea laterală a bazei falangei proximale a policelui şi pe sesamoidul lateral. . flexor ulnar al carpului. . Arcada vasculară palmară profundă. Fascicul profund al muşchiului flexor scurt al policelui. M.20. M.7'. Muşchiul scurt abductor al policelui (M. Nervul şi vasele digitale palmare proprii ale degetului mic.27. Muşchii profunzi ai regiunii palmare. M.15. abductor al degetului mic.12. .12. acoperă la rândul său cei doi muşchi ai planului al doilea. . M. . .13.7. 1. M. Primul muşchi interosos dorsal. -11. Al doilea muşchi interosos dorsal. Al treilea muşchi interosos dorsal. . scurt flexor al degetului mic.5.2'.8.9. lung abductor al policelui.16. . adductor al policelui. . 20 19 <8 17 <6 15 tt 13 Fig. Tendon al muşchiului flexor profund al degetelor.11'.23. Fascicul superficial al muşchiului flexor scurt al policelui. opozant al policelui. M. opozant al degetului mic. Artera ulnară. şi scurt flexor al policelui aşezat medial.9. M.14.31. abductor al degetului mic. . . Al treilea muşchi interosos palmar.7". Muşchii interosoşi palmari. Tendonul muşchiului extensor al indexului . .8'".33. . Ramura musculară a nervului median.2. . M.APARATUL LOCOMOTOR Fig. . . Tendonul muşcihului flexor lung al policelui. palmar scurt. . . planul al treilea cuprinde un singur muşchi. Raporturi: este acoperit de fascia palmară şi de piele.4. M. trecând prin eminenţele tenară şi hipotenară (mâna în supinatie). . scurt flexor al policelui. M. precum şi tendonul flexorului lung al policelui. .24. adductor al policelui. . .6.28. . . Tendonul muşchiului extensor al degetului mic. 1.

scurt abductor al policelui. M. . Inervaţia este dată de nervul ulnar. 3. . Raporturi. Flexorul scurt al degetului mic (M. . -12. flexor lung al policelui. flexor ulnar al carpului.18. . capul transvers (Caput transversum) plecat de pe metacarpianul al treilea. şi abductorul degetului mic. 2. M.17. căruia îi imprimă şi o mişcare de rotaţie. M. . Este acoperit de fascie. flexor pollicis brevis). flectează în mod secundar falanga proximală şi contribuie la opoziţie. .8. abductor al degetului mic.11. acoperă opozantul şi adductorul. Acţiune: muşchiul flectează falanga proximală şi participă la mişcarea de opoziţie a policelui. Inervaţia: capul superficial primeşte o ramură din median. Muşchii mâinii (s-au secţionat tendoanele muşchiului flexor superficial al degetelor). Flectează falanga proximală a degetului mic pe metacarpianul corespunzător. capul profund este inervat din ulnar.4. M. terminându-se pe întreaga faţă radială a primului metacarpian. . Cele două fascicule se termină cu un singur tendon inserat pe sesamoidul medial şi pe faţa medială a falangei proximale a policelui. opozant al policelui.MIOLOGIA Acţiune: este abductor al degetului mare. Opozantul policelui (M. M. M. planul al doilea este format din doi muşchi: flexorul scurt al degetului mic.2. Fig. 4.16.15. abductor digiti minimi) se insera pe retinaculul flexorilor şi pe osul pisiform. . acoperind artera ulnară.19. situat imediat sub piele. Inervaţia: printr-o ramură din median. . scurt flexor al policelui. • 13. . acoperă opozantul. acoperă metacarpianul prim şi articulaţia trapezometacarpiană. Flexorul scurt al policelui (M. Acţiune: este adductor al metacarpianului I.7. Capul oblic al muşchiului adductor al policelui. adductor pollicis) are două capete de origine: capul oblic (Caput obliquum) inserat pe rândul distal al oaselor carpiene. flexor digiti minimi brevis) îşi are originea pe retinaculul flexorilor şi pe cârligul osului hamat. Se termină pe sesamoidul lateral şi pe 221 faţa laterală a bazei falangei proximale a policelui. Inervaţia provine din ramura profundă a nervului ulnar. M. 1. Se găseşte superficial în ţesutul celuloadipos subcutanat. Acţiune. Capul transvers al muşchiului adductor al policelui. Ia naştere prin două fascicule: capul superficial (Caput superficiale) inserat pe retinaculul flexorilor. se termină pe baza falangei proximale a degetului mic şi dă o expaniune pentru aponevroza dorsală a acestui deget.9. Raporturi. Raporturi: este acoperit de precedentul şi parţial de piele. Al 2-lea muşchi lombrical.6. Tendoanele secţionate ale muşchiului flexor superficial al degetelor. 2. Inervaţia este realizată de nervul median. MUŞCHII EMINENŢEI HIPOTENARE [Hypothenar (Eminenţia hypothenar)] Sunt în număr de patru şi dispuşi tot pe trei planuri: primul plan conţine doar palmarul scurt. fascie şi parţial de piele. aşezat lateral. Inervaţia este realizată de ramura profundă a nervului ulnar. Acţiune.3. Este aşezat subfascial. scurt flexor al degetului mic. Abductorul degetului mic (M. . . iar terminaţia pe baza falangei proximale a degetului V. Palmarul scurt (M. Se insera pe marginea ulnară a aponevrozei palmare şi pe faţa profundă a pielii eminenţei hipotenare. M. AI 3-leamuşchi lombrical. . acoperă opozantul. . 3. Al 4-lea muşchi lombrical. Primul muşchi lombrical. -14. este acoperit de scurtul abductor. Retinaculul flexorilor. Este un muşchi atrofie. graţie căreia policele poate fi opus celorlalte degete. prin faţa sa dorsală muşchiul răspunde interosoşilor primelor două spaţii intermetacarpiene. . Acţiune: este adductor al degetului mare. poate primi şi o ramură din radial. Raporturi: între cele două fascicule trece tendonul flexorului lung al policelui. opponens pollicis) porneşte de pe retinaculul flexorilor şi de pe osul trapez. capul profund (Caput profundum) pornit de pe rândul distal al carpului. el încreţeşte pielea regiunii şi protejează vasul subiacent când pumnul este strâns puternic. Faţa palmară a adductorului este acoperită de tendoanele flexorilor (fasciculul transvers) şi de flexorul scurt al policelui (fasciculul oblic). palmaris brevis) este un muşchi cutanat.10. .5. Raporturi. 258. planul al treilea este reprezentat de un singur muşchi: opozantul degetului mic. Tendonul muşchiului flexor profund al degetelor (perforant). Adductorul policelui (M. Raporturi. 1. Tendonul muşchiului flexor superficial al degetelor (perforat). Tendoanele muşchiului flexor profund al degetelor. lung abductor al policelui.

3. sunt de două feluri: palmari şi dorsali. . Inserţii. 260. Muşchii lombricali {Mm. Studiul lor se face în raport cu axul mâinii. Ei au următoarele caractere comune: ocupă jumătate din spaţiul interosos. Este acoperit de precedenţi muşchi. lombrical. adductor al policelui. merg Fig. 259. al treilea interosos palmar şi tendonul corespunzător al flexorului lung al degetelor. Inervaţie. Muşchii interosoşi (Mm. . Tendonul muşchiului extensor al degetelor. .7. Opozantul degetului mic (M. M. interosos. . M. distal se prinde pe marginea ulnară a celui de al V-lea metacarpian. M. M. flexor radial al carpului. . . flexor lung al policelui. participă la flexia falangei proximale şi la extensia celorlalte două falange (acţiune analoagă cu cea a interosoşilor). flexor profund al degetelor. sunt anexaţi tendoanelor flexorului profund al degetelor şi situaţi pe acelaşi plan cu ele.222 Acţiune.6. opozant al policelui.8. ax ce trece prin mijlocul articulaţiei radiocarpiene şi prin degetul mijlociu. prin intermediul aponevrozei dorsale a degetului. M. flexor superficial al degetelor. M. .3. se insera pe ambele metacarpiene ce mărginesc acest spaţiu. flexor ulnar al carpului.4. Tendonul muşchiului flexor profund al degetelor. . Apropie metacarpianul de axul mâinii (ca interosoşii) şi schiţează o mişcare de opoziţie a degetului mic. . APARATUL LOCOMOTOR ÎS 10 MUŞCHII REGIUNII PALMARE MIJLOCII Regiunea este formată de tendoanele muşchilor flexori. Inserţia proximală se face pe faţa metacarpianului ce priveşte axul mâinii. interossei palmares) sunt în număr de trei. M. M.6. Inserţiile terminale ale muşchilor interosoşi şi lombricali (văzute lateral). Acoperă muşchiul adductor al policelui şi spaţiile interosoase. Originea lor se găseşte pe tendoanele flexorului profund al degetelor. Aponevroza dorsală a degetului. a ) I n t e r o s o ş i i p a l m a r i (Mm. . M. de pe cârligul osului cu cârlig şi de pe osul pisiform. Acţiune. Raporturi.15. iar ultimii doi. după situaţia lor. abductor al degetului mic. . se insera pe tendonul muşchiului extensor destinat degetului respectiv. Inervaţia este dată de ramura profundă a nervului ulnar. Raporturi.2. M. pe ambele tendoane învecinate. opozant al degetului mic. . între care sunt situaţi. M.10. Inserţiile musculare pe faţa palmară a scheletului mâinii.9. interossei). unindu-se cu câte o formaţiune similară provenită din muşchiul interosos corespunzător. . M. . flexor scurt al policelui. Raporturi. flexor scurt al degetului mic. . Muşchii interosoşi palmari. 4. ocupă ultimele trei spaţii interosoase. iar faţa palmară tendoanelor flexorilor şi lombricalilor. se numerotează de la police spre degetul mic. de muşchii lombricali şi de muşchii interosoşi. interossei dorsales) prezintă şi ei câteva caractere generale: ocupă întreg spaţiul interosos. Sunt acoperiţi de tendoanele flexorului superficial. acoperă metacarpianul V. în număr de patru. Sunt flexori ai falangei proximale şi extensori ai celorlalte două. se prind numai pe câte un metacarpian. Fig. Tendonul muşchiului flexor superficial al degetelor.11. . unde se lăţesc şi. Muşchii interosoşi dorsali. Primul muşchi interosos dorsal. Primii doi se insera pe câte un singur tendon.5. Este adductor în raport cu corpul şi abductor în raport cu axul mâinii. Tendoanele terminale ale lombricalilor trec pe faţa laterală a articulaţiilor metacarpofalangiene.12. b) M u ş c h i i i n t e r o s o ş i dorsali (Mm. iar cea distală pe falanga proximală şi ia parte la formarea aponevrozei dorsale a degetului respectiv. Muşchii interosoşi şi lombricali. Inervaţia: din ramura profundă a nervului ulnar. Acţiune. .4. . 1. Completează spaţiile dintre metacarpiene şi. M. 1. Este dată de nervul median pentru cei doi lombricali laterali şi de nervul ulnar pentru cei doi lombricali mediali. arcada palmară superficială şi ramurile nervilor ulnar şi median. şi anume pe faţa lor laterală.5.2. abductor scurt al policelui. M. Faţa dorsală răspunde interosoşilor dorsali. .16. -13. lombricales). Inserţii. merg distal la degetul ce urmează metacarpianului pe care se insera. -14. opponens digiti minimi) porneşte de pe retinaculul flexorilor.

MIOLOGIA distal la degetul corespunzător metacarpianului pe are au inserţiile mai puternice. când aceşti muşchi se contractă. cu fascia muşchilor umărului şi ai peretelui toracic. Inserţia proximală se face pe ambele metacarpiene ce delimitează spaţiile interosoase. ceea ce explică unele simptome paradoxale în caz de paralizie a nervului ulnar. Aponevroza dorsală a degetelor are rolul de a menţine poziţia dorsală a tendonului extensorului: când degetele se flexează. Inervaţie.2. pe marginea medială a humeru- . Muşchii interosoşi au o acţiune comună: toţi flectează falanga proximală şi le extind pe celelalte două. Porţiunea lungă a tendonului distal. mai groasă.3. Extremitatea ei distală se prinde pe olecran. S e p t u l i n t e r m u s c u l a r m e d i a l ANEXELE MUŞCHILOR MEMBRULUI SUPERIOR FASCIILE Şl APONEVROZELE MEMBRULUI SUPERIOR Muşchii membrului superior sunt înveliţi de o teacă fibroasă şi rezistentă. Aponevroza dorsală a degetului. fiind subţire şi formată predominant din fascicule conjunctive. Este perforată de orificii pentru trecerea nervilor şi venelor superficiale (prin cel mai mare trece vena bazilică). cu următoarea structură: fiecare tendon al extensorului se lăţeşte ca o pânză aponevrotică ce aderă de toate cele trei falange. M. Ajungând la nivelul deltoidului. . această fascie de înveliş. vor flexa falanga proximală. Când este tracţionată porţiunea mijlocie prin contracţia tendonului extensorului. dar în mod inegal: pe întreaga faţă a metacarpianului care nu priveşte axul mâinii (deoarece pe aceasta nu se insera un interosos palmar) şi pe jumătatea posterioară a feţei metacarpianului care priveşte axul mâinii (pe acest metacarpian se insera şi un interosos palmar). Muşchiul subscapular este învelit de o fascie subţire. Tendonul muşchiului extensor al degetelor.5. . numit aponevroza s dorsală a degetelor. Fasciile umărului. Fosa infraspinoasă cu conţinutul ei (muşchii infraspinos. 223 2 Fig.4. ca şi muşchiul. Interosoşii sunt sinergişti în acţiunea lor de flexiune şi extensiune şi antagonişti în mişcările de adducţie-abducţie. se insera. 261. M. ce se termină printr-o expansiune pe tendonul extensorului. S e p t u l i n t e r m u s c u l a r l a t e r a l (Septum intennusulare brachii laterale) se insera pe creasta tuberculului mare. Fascia brahială (Fascia brachii) înconjură braţul ca un manşon. Acţiune. pe spina scapulei. pe acromion şi claviculă. Ea continuă fascia deltoidiană şi pe cele pectorale. Pe faţa dorsală a falangelor există un complex fibros. Fosa supraspinoasă cu conţinutul ei (muşchiul supraspinos) este acoperită de o fascie ce se insera pe marginile fosei. pentru a se prinde de marginile ei. aponevroza se întinde şi ca rezultat ultimele două falange se extind. Foiţa superficială. rotund mare. Porţiunea scurtă a tendonului distal. de aceea. primul interosos este deseori inervat de nervul median. se prezintă ca un cilindru şi se continuă în sus (Septum intermusculare brachii mediale) se insera pe creasta tuberculului mic. interosoşii palmari fiind adductori (apropie degetele de axul mâinii) iar interosoşii dorsali sunt abductori (îndepărtează degetele de axul mâinii). Inserţii. în rest. . tendoanele extensorilor ar aluneca pe laturile falangelor dacă nu ar fi menţinute la locul lor de evantaiul 1 fibros al aponevrozei. care se fixează pe falanga proximală şi o porţiune lungă. Muşchii lombricali şi interosoşi vin însă de pe un plan mai anterior decât aponevroza. pe măsură ce se apropie de articulaţia scapulohumerală şi se termină pe bolta acromio-coracoidiană. pe epicondilul medial şi pe cel lateral. rotund mic) este acoperită tot de o fascie inserată pe marginile fosei. . pe marginile acestei lame aponevrotice vin să se insere tendoanele muşchilor interosoşi şi lombricali. Au şi o acţiune specială. Muşchii interosoşi dorsali şi aponevroza dorsală a degetelor (degetul mijlociu drept). De pe faţa sa internă se desprind două septe intermuscularc conjunctivo-fibroase. Dar aponevroza dorsală explică şi mişcările degetelor. ea se clivează în două foiţe ce învelesc deltoidul.6. iar în jos se termină la nivelul degetelor. delimitând loja osteo-fibroasă supraspinoasă. în acelaşi timp însă. în acest fel degetul mediu are doi interosoşi dorsali şi nici unul palmar. 1. se numeşte fascia deltoidiană (Fascia deltoidea). Aponevroza dorsală a degetelor. pe marginea laterală a humerusului şi pe epicondilul lateral. Inserţia distală se face printr-un tendon ce se împarte într-o porţiune scurtă. . privită în totalitate. Toţi primesc ramuri din nervul ulnar. cât şi de fibrele marginale ale sale. şi anterior cu cea a pectoralul mare. degetul este extins în întregime. interosos dorsal al spaţiului al treilea. ea diminua în grosime. fascia se continuă distal cu fascia brahială. interosos dorsal al spaţiului al doilea. Sunt în număr de patru.

De pe marginile acestor Fig. care se insera pe oasele carpiene. P o r ţ i u n e a m i j l o c i e . Arteră digitală palmară comuna şi nervi digitali palmari proprii. Extremitatea sa proximală se continuă cu fascia brahială. două sunt mai importante: una laterală şi alta medială. Cea medială se fixează pe marginea posterioară a ulnei. d) culisa extensorului degetelor şi extensorului indexului. extremitatea sa inferioară se îngroaşă formând două benzi dispuse transversal. şi o lojă posterioară pentru triceps. iar cea laterală pe marginea posterioară a radiusului.6. iar lateral pe radius. trimite o serie de prelungiri care învelesc muşchii. cu excepţia tendonului flexorului ulnar al carpului. acoperind tendoanele flexorilor şi ale extensorilor. Retinaculul extensorilor (Retinaculum extensorum). iar în loja posterioară. El se continuă proximal cu fascia antebrahială. precum şi din fibre profunde transversale. c u valoare într-adevăr de aponevroză (Aponeurosis palmaris) ocupă spaţiul dintre eminenţele tenară şi hipotenară. piramidal şi pisiform. De pe faţa profundă pornesc o serie de despărţitori ce se prind pe crestele osoase ale extremităţilor distale ale ulnei şi radiusului. condensându-se anterior tendoanelor flexorilor. .5. Tendonul muşchiului palmar lung. Fascia antebrahială (Fascia antebrachii) este dispusă ca un manşon în jurul antebraţului. .224 sului şi pe epicondilul medial. întinsă pe toată palma. 262. tenară şi hipotenară. în acest caz. sub forma a patru bandelete pretendinoase. Are forma unui triunghi cu vârful la retinaculul flexorilor. retinaculul flexorilor este format din fibre superficiale verticale şi oblice. f) culisa extensorului ulnar al carpului. acestea sunt: a) culisa lungului abductor şi scurtului extensor ai policelui. Prelungirea medială poate însă lipsi. Se formează astfel două loje: o lojă anterioară pentru muşchii biceps brahial şi brahial. Porţiunea mijlocie a aponevrozei este formată din două feluri de fibre: a) Fibrele longitudinale diverg din tendonul palmarului lung. iar distal cu cea dorsală a mâinii. Bandeletă pretendinoasă. b) culisa extensorilor radiali ai carpului. Se prezintă ca o bandă de întărire a fasciei antebrahiale. De pe faţa posterioară a retinaculului pleacă o lamă despărţitoare. unde se continuă cu tendonul muşchiului palmar lung. e) culisa extensorului degetului mic. Aponevroză palmară. aşa încât i se consideră trei porţiuni: 1 . Astfel se formează retinaculul flexorilor şi retinaculul extensorilor. . Fascia palmară. fascia antebrahială aderă de ulnă. care răspunde muşchilor antebraţului. . . Extremitatea sa medială se insera pe eminenţa carpiană medială (pisiform şi osul cu cârlig) iar extremitatea laterală pe eminenţa carpiană laterală (tuberculul scafoidului şi tuberculul trapezului). 1. prin care trec tendoanele flexorilor. formând astfel două culise osteo-fibroase: una laterală prin care trece muşchiul flexor radial al carpului şi alta medială. muşchii grupului posterior. Fasciile şi aponevrozele mâinii sunt dispuse atât pe faţa palmară cât şi pe cea dorsală ale ei. . Lojile comunică între ele prin orificii care străbat despărţitoarele şi prin care trec vase şi nervi (nervii ulnar şi radial). cu formă patrulateră.3. APARATUL LOCOMOTOR în sens latero-medial. Fascia antebrahială este perforată de numeroase orificii pentru trecerea vaselor şi a nervilor superficiali. acestea se împart în câte două fâşii ce înconjură rădăcina fiecărui deget. Fibrele trans versale ale aponevrozei palmare. Se formează astfel şase culise osteo-fibroase. Suprafaţa interioară. care înconjură regiunea carpului atât pe faţa palmară.2. cu mult mai mare. şi cu baza la nivelul degetelor. denumite după tendoanele ce trec prin ele. palmar scurt. Acesta face comunicarea între antebraţ şi regiunea profundă a palmei şi permite propagarea unor colecţii patologice între cele două compartimente. Ajunse la baza degetelor. Aponevroză palmară. Dintre acestea. prezintă mari deosebiri în structura şi dispoziţia ei. Retinaculul flexorilor transformă şanţul carpian în canalul carpian (Canalis carpi) numit de chirurgi tunel carpian. Structural. cât şi pe cea dorsală. ce se insera medial pe ulnă. M. Prin această dispoziţie se formează două loje musculare: în loja anterioară se găsesc muşchii grupurilor anterior şi lateral. inserânduse pe cei doi epicondili humcrali. Cele două margini se continuă cu cele două fascii. Este o panglică fibroasă patrulateră întinsă transversal între cele două margini ale şanţului carpului. c) culisa lungului extensor al policelui. Retinaculul flexorilor (Retinaculumflexorum). precum şi nervul median.4. inserându-se pe faţa dorsală a falangei proximale.

Septul palmar lateral trece medial de muşchii flexor scurt şi opozant ai policelui şi se insera pe metacarpianul al III-lca. fiecare conţinând câte două tendoane aparţinând flexorilor superficial şi respectiv profund ai degetelor. Tendonul muşchiului flexor ulnar al carpului. Acest ligament determină împreună cu bandeletele pretendinoase. . P o r ţ i u n e a l a t e r a l ă a fasciei palmare. pătrunde în profunzime câte un sept conjunctiv. BURSELE SINOVIALE Şl TECILE TENDOANELOR MUŞCHILOR MEMBRULUI SUPERIOR [Bursae (synoviales) et vaginae tendinum musculorum membri superioris] 225 Există numeroase formaţiuni seroase anexate fie muşchilor. Tecile tendoanelor flexorilor. Aceste două septuri întâlnesc anterior metacarpienelor 0 fascie subţire întinsă transversal.3. cubitală şi radială. lung abductor al policelui. rămânând să se facă în continuare descrierea tecilor tendoanelor muşchilor mâinii (Vaginae tendinum digitorum manus). Tendonul flexorului radial al carpului posedă o teacă proprie. scurt abductor al policelui. adductor al policelui. . metacarpale transversum superficiale). Tendoanele muşchilor flexori ai degetelor. După întinderea lor vom avea teci tendinoase digitale şi teci tendinoase digito-carpiene. . 263. 2 .7.MIOLOGIA benzi pornesc fibre despărţitoare. . inserată pe marginile anterioare ale tuturor metacarpienelor. . acoperă tendoanele extensorilor. .8. pe sub care trec lombricalii. M. în felul acesta se determină patru teci fibroase. Retinaculul flexorilor. nervii şi vasele digitale palmare proprii. De pe marginile medială şi laterală ale porţiunii mijlocii ale aponevrozei palmare. pe sub care trec tendoanele flexorilor. . şapte arcade: patru în dreptul degetelor. inserată pe marginile respective ale acestor oase. format de faţa anterioară a falangelor şi de câte o lamă fibroasă recurbată.2. Tecile tendoanelor flexorilor sunt anexate acestora şi au rolul de a le uşura alunecarea. M. iar proximal se continuă cu fascia antebrahială. Ea se prinde proximal pe elementele fibroase ale articulaţiilor intercarpiene. M. se insera pe cele două metacarpiene extreme. flexor radial al carpului. în porţiunea mijlocie constituie fasciculele transversale (Fasciculi transversi) ale aponevrozei. loja mijlocie (mezotenară) şi loja medială (hipotenară). 3 . Fascia dorsală a mâinii {Fascia dorsalis manus) situată sub piele. ce se insera pe fascia muşchilor interosoşi. fie tendoanelor muşchilor membrului superior. . M. Septul palmar medial trece lateral de muşchiul opozant al degetului mic şi se insera pe metacarpianul al V-lea. el este perforat de ramurile profunde ale arterei şi nervului ulnar. j Marginile sale laterale. cu importanţă atât fiziologică cât şi practică.12. 1. se continuă medial cu fascia dorsală a mâinii. şi trei în dreptul spaţiilor interdigitale. asemănătoare ca structură cu precedenta. iar distal se continuă cu ligamentul metacarpian transvers profund şi separă muşchii interosoşi palmari de tendoanele flexorilor. .6. în partea distală a aponevrozei. .4. Bursele au fost descrise la muşchii respectivi. . Tecile digitale. lamele reprezintă tecile fibroase ale tendoanelor. cu excepţia celui de-al 111-lea. mediului şi inelarului. M. acoperă muşchii eminenţei tenare şi se continuă lateral cu fascia dorsală a mâinii.11.Tecile t e n d i n o a s e digitale sunt anexate indexului. Este fascia interosoşilor sau fascia palmară profundă. Teaca digitocarpiană laterală. scurt flexor al policelui. .9. b) Fibrele transversale sunt dispuse între benzile pretendinoase. P o r ţ i u n e a m e d i a l ă a fasciei palmare. Astfel se formează trei loji: loja laterală (tenară). fibrele transversale se grupează sub forma unor panglici subţiri întinse între capetele metacarpienelor II-V formând ligamentul metacarpian superficial (Lig. Tendoanele flexorilor (superficial şi 1 profund) trec prin câte un tunel osteo-fibros. Dispoziţia lor generală a fost descrisă la Capitolul de generalităţi asupra muşchilor . Tecile fibroase ale flexorilor (Vaginae fibrosae I digitorum manus). Teaca digitocarpiană medială.anexele musculare . cu mult mai subţire decât aponevroza palmară. 1.la pagina 153. Teaca digitocarpiană laterală. ele iau i Fig. Pentru detalii vezi pagina 154.10.5.

alcătuit din două porţiuni: muşchiul psoas mare şi muşchiul iliac. . Tecile depăşesc proximal şi distal retinaculul extensorilor. Muşchiul flexor ulnar al carpului posedă şi el o teacă asemănătoare (inconstantă). ei sunt izolaţi în pelvis. Ei formează o aglomerare de musculatură atât de puternică cum nu se mai găseşte în altă parte a corpului. muşchii bazinului se mai numesc şi „muşchii pelvi-trohanterieni". a) Teaca tendonului muşchiului flexor lung al policelui (Vagina tendinis musculi flexor is pollicis longi) reprezintă teaca digito-carpiană laterală. . . respectiv laterală a bazinului.teaca tendonului muşchiului extensor al degetului mic (Vagina tendinis musculi extensoris digiti minimi). spre deosebire de membrul superior. şi după acţiune. a) Grupul anterior sau interior. Fiecare muşchi are mai multe acţiuni. se împart în două grupe.teaca tendonului lungului extensor al policelui (Vagina tendinis musculi extensoris pollicis longi)'. formând în totalitatea lor fesa. 2. T e c i l e t e n d i n o as e d i g i t o c a r p i e n e sunt în număr de două: una laterală şi alta medială. trece apoi prin canalul carpian înapoia retinaculului flexorilor şi sfârşeşte la acelaşi nivel cu cea laterală. nu şi trunchiului. Naşte la nivelul bazei falangei distale a degetului mic şi urcă până la palmă învelind cele două tendoane flexoare ale degetului mic. După inserţia lui pe femur. Dispoziţia radiară în jurul acestei articulaţii le dă posibilitatea de acţiuni multiple. 3.teaca tendoanelor lungului abductor şi scurtului extensor aie policelui (Vagina tendinum musculorum abductoris longi et extensoris brevis pollicis). urcă proximal învelind tendonul acestui muşchi. în majoritatea lor sunt voluminoşi. . format de muşchiul iliopsoas şi de inconstantul muşcbilui psoas mic. adică aparţin membrului inferior. După aşezarea lor faţă de bazin şi faţă de articulaţia coxofemurală. b) Teaca comună a muşchilor flexori (Vagina communis musculorum flexorum) este teaca digito-carpiană medială. având astfel o acţiune asociată cu o porţiune a gluteului mare. După aşezarea topografică. întinzându-se până la articulaţiile raetacarpofalangicne. cu acţiune exclusiv asupra articulaţiei coxofemurale. toţi muşchii bazinului sunt autohtoni. unde în timpul dezvoltării au loc deplasări şi suprapuneri de muşchi ai membrului cu cei ai trunchiului. . fiind situat la limita între fesă şi coapsă.teaca tendoanelor muşchilor scurt şi lung extensori radiali ai carpului (Vagina tendinum musculorum extensorum carpi radialium). mediului şi indexului. Cu excepţia tensoralui fasciei lata şi a porţiunii superficiale a gluteului mare (care prin intermediul tractului iliotibial acţionează şi asupra genunchiului) toţi ceilalţi muşchi sunt uniarticulari. T e a c a t e n d o n u l u i m u s c h i u lui flexor r a d i a l al c a r p u l u i (Vagina lendinis musculi flexoris carpi radialis). Acţiune. aici se lărgeşte şi îmbracă şi tendoanele flexoare ale inelarului. MUŞCHII MEMBRULUI INFERIOR (Musculi membri inferioris) MUŞCHII BAZINULUI Sunt aşezaţi cu corpul muscular la nivelul bazinului şi se întind de aici până la extremitatea superioară a femurului. datorită aşezării sale faţă de un anumit ax de mişcare. Originea lor ocupă suprafeţe întinse în exteriorul şi în . Muşchiul iliopsoas (M. Ia naştere la nivelul bazei falangei distale a policelui. ca cele ale flexorilor. însă nu ajung niciodată până la degete. iliopsoas) este un muşchi complicat. psoasul mare aparţine însă membrului inferior. el a dobândit în mod secundar inserţia terminală pe tractul iliotibial. sunt situaţi în interiorul pelvisului mare. Muşchii bazinului acţionează asupra articulaţiei coxofemurale împreună cu numeroşi muşchi ai coapsei MUŞCHII ANTERIORI Al BAZINULUI 1. este chiar posibil ca unul şi acelaşi muşchi. el poate fi descris şi la muşchii coapsei. dar au o inserţie comună pe trohanterul mic. 5. Aceste teci urmărite în sens radio-ulnar sunt: . relativ scurţi şi puternici. trece înapoia retinaculului flexorilor şi ajunge la 1 cm deasupra acestuia. împreună cu pătratul lombar. b) Grupul posterior sau exterior cuprinde un număr de 10 muşchi aşezaţi pe suprafaţa exterioară a pelvisului (obturatorul intern şi piriformul au migrat în mod secundar spre interiorul pelvisului). Tecile tendoanelor extensorilor. să acţioneze în două sensuri opuse.226 naştere la baza falangelor distale. alcătuind un adevărat con muscular înjurai articulaţiei coxofemurale. Corpurile lor musculare se suprapun în două sau chiar trei planuri pe faţa posterioară. Embriologic. APARATUL LOCOMOTOR interiorul bazinului. înveleşte tendonul respectiv în culisa lui osteo-fibroasă. una fiind de regulă cea principală. Nu există muşchi separaţi pentru fiecare din cele şase mişcări fundamentale ale articulaţiei coxofemurale.teaca tendoanelor extensorului degetelor şi a extensorului indexului (Vagina tendinum musculorum extensoris digitorum et extensoris indicis). deci muşchi de forţă. Tensorul fasciei lata este o dependinţă a gluteului mijlociu. Din această cauză. motiv pentru care pot fi studiaţi şi la muşchii abdomenului.teaca tendonului muşchiului extensor ulnar al carpului (Vagina tendinis musculi extensoris carpi ulnaris). de aici muşchii converg spre cele două trohantere şi spre regiunile învecinate lor de pe epifiza proximală a femurului. aceştia intră şi în constituţia peretelui abdominal posterior. Fiecare dintre culisele tendoanelor extensorilor posedă câte o teacă.

M. acesta trece succesiv prin regiunea lombară şi pelvianâ. Inserţiile pe faţa medială a osului coxal. lateral şi înainte. . Muşchiul psoas mare ia naştere: 1) pe faţa laterală a corpului ultimei vertebre toracice şi a primelor patru vertebre lombare. ischiocavernos.12. .5. transvers al abdomenului. . prin ele trec vasele lombare şi ramurile comunicante care unesc lanţul simpatic cu plexul lombar. .6.11. N. .14.4. .7. . pe discurile intervertebrale corespunzătoare.10. Capsula articulară sacro-iliacă. celălalt superficial şi medial.2. Am văzut că această arcadă fibroasă se întinde între corpul şi procesul costal al vertebrei Li şi serveşte ca inserţie pentru porţiunea lombară a diafragmei. . .6. M. muşchiul urcă până la vertebra Tj2. M. psoas m i c Fig. iliacus) este lăţit şi de formă triunghiulară. . Ligamentele sacro-iliace interosoase. M. din care s-a păstrat numai o mică porţiune.3. . 264.11. M.8. constituind un singur corp muscular. psoas mare. dedesubtul lui.10. oblic intern. transvers profund al perineului.13. 1.8'. M. Ligamentul sacrospinal. M u ş c h i u l p s o a s m a r e (M. .4. M. între tendon şi trohanter se găseşte bursa subtendinee iliacă (Bursa subtendinea Maca). Vertebra Lr .I MIOLOGIA a . Inserţia psoasului Im i c pe eminenţa iliopubiană. Hiopsoas şi M.7. .4". M. porţiunile superioare ale psoasului mare şi mic trec în torace. în urma ortostatismului. Cu capătul lui superior. ilidC. Ligamentul iliolombar. iese din bazin prin lacuna musculară şi ajunge la coapsă. Ligamentul saciotuberal. La om.8. b) M u ş c h i u l '"t 2 i l i a c (M. M. se insera printrun tendon comun pe trohanterul mic. între ele este situat plexul lombar. psoas major) este lung şi fusiform. . . Inserţiile de pe corpul vertebrelor şi de pe discurile intervertebrale se fac prin nişte arcade fibroase. Vertebra T 12 . unit cu muşchiul iliac. M. . . care îi serveşte ca hipomohlion: prin aceasta creşte mult eficienţa lui funcţională. spre 227 coloana vertebrală. Arcadele fibroase pe sub care trec vasele lombare şi • m u r i comunicante. femural. M. se insera în sus pe fosa iliacă pe care o căptuşeşte şi trece apoi împreună cu psoasul mare prin lacuna musculaiă. pătrat lombar. coccigian. Fig. obturator intern. M.5. Inserţii. 265. . acestea au marginea