You are on page 1of 168

V.

MUTIHAC Iuliana Maria STRATULAT Roxana Magdalena FECHET

GEOLOGIA ROMÂNIEI

BUCUREŞTI 2004

1

ÎNCADRAREA TERITORIULUI ROMÂNIEI ÎN ANSAMBLUL GEOSTRUCTURAL CONTINENTAL...............................................................4 P A R T E A I -a...................................................................................................7 U N I T Ă Ţ I L E P R E C A R P A T I C E......................................................7 1. UNITĂŢI EOPROTEROZOICE....................................................................10
1.1. P L A T F O R M A M O L D O V E N E A S C Ă....................................................................................10 1.1.1. S T R A T I G R A F I E Ş I L I T O F A C I E S U R I...................................................................10 1.1.1.1. SOCLUL.......................................................................................................................................10 1.1.1.2. CUVERTURA...............................................................................................................................17 1.1.2. E V O L U Ţ I E Ş I T E C T O G E N E Z Ă.....................................................................................23 1.1.3. R E S U R S E N A T U R A L E M I N E R A L E...........................................................................25 1.2. P L A T F O R M A S U D-D O B R O G E A N Ă .................................................................................27 1.2.1. S T R A T I G R A F I E Ş I L I T O F A C I E S U R I...................................................................27 1.2.1.1. SOCLUL.......................................................................................................................................27 1.2.1.2. CUVERTURA...............................................................................................................................27 1.2.2. E V O L U Ţ I E Ş I T E C T O G E N E Z Ă.....................................................................................32 1.2.3. R E S U R S E N A T U R A L E M I N E R A L E...........................................................................34

2. UNITĂŢI CADOMIENE................................................................................35
2.1. M A S I V U L C E N T R A L - D O B R O G E A N ..........................................................................35 Ş I Z O N A A D I A C E N TĂ A F U N D A T Ă.....................................................................................35 2.1.1. S T R A T I G R A F I E Ş I L I T O F A C I E S U R I...................................................................35 2.1.1.1. SOCLUL........................................................................................................................................36 2.1.1.2. CUVERTURA ..............................................................................................................................37 2.1.2. E V O L U Ţ I E Ş I T E C T O G E N E Z Ă...................................................................................38 2.1.3. R E S U R S E N A T U R A L E M I N E R A L E.........................................................................39 2.2. P L A T F O R M A V A L A H Ă.............................................................................................................40 2.2.1. S T R A T I G R A F I E Ş I L I T O F A C I E S U R I...................................................................40 2.2.1.1. SOCLUL ......................................................................................................................................40 2.2.1.2. CUVERTURA..............................................................................................................................41 2.2.2. E VO L U Ţ I E Ş I T E C T O G E N E Z Ă....................................................................................44 2.2.3. R E S U R S E N A T U R A L E M I N E R A L E..........................................................................45

3. UNITĂŢI HERCINIC - CHIMERICE............................................................46
3.1. S T R U C T O G E N U L N O R D - D O B R O G E A N......................................................................46 3.1.1. S T R U C T U R A G E O L O G I C Ă.............................................................................................48 3.1.1.1. UNITATEA MĂCIN....................................................................................................................48 3.1.1.2. UNITATEA NICULIŢEL.............................................................................................................58 3.1.1.3. UNITATEA TULCEA..................................................................................................................59 3.1.1.4. ZONA CÂRJELARI – CAMENA.................................................................................................65 3.1.2. R E S U R S E N A T U R A L E M I N E R A L E.........................................................................68

4. CUVERTURI POSTCHIMERICE ................................................................69
4.1. D E P R E S I U N E A P R E D O B R O G E A N Ă..............................................................................69 4.2. B A Z I N U L B A B A D A G..................................................................................................................69

5. PLATFORMA CONTINENTALĂ A MĂRII NEGRE..................................71
5.1. S T R A T I G R A F I E Ş I L I T O F A C I E S U R I............................................................................72 5.1.1. F U N D A M E N T U L P R E E U X I N I C...................................................................................72 5.1.1.1. FUNDAMENTUL PREEUXINIC SUD-DOBROGEAN.............................................................73 5.1.1.2. FUNDAMENTUL PREEUXINIC CENTRAL -DOBROGEAN..................................................73 5.1.1.3. FUNDAMENTUL PREEUXINIC NORD-DOBROGEAN..........................................................74 5.1.2. Î N V E L I Ş U L S E D I M E N T A R E U X I N I C...................................................................74 5.2. E V O L U Ţ I E Ş I T E C T O G E N E Z Ă............................................................................................75 5.3. R E S U R S E N A T U R A L E M I N E R A L E................................................................................76

P A R T E A a II-a..............................................................................................77
2

U N I T Ă Ţ I L E C A R P A T I C E...............................................................77 1. C A R P A Ţ I I O R I E N T A L I...............................................................83
1.1. Z O N A C R I S T A L I N O -M E Z O Z O I C Ă..................................................................................83 1.1.1. U N I T A T E A C E N T R A L–E S T–C A R P A T I C Ă............................................................84 1.1.1.1. STRATIGRAFIE ŞI LITOFACIESURI........................................................................................84 1.1.1.2. EVOLUŢIE ŞI TECTOGENEZĂ..................................................................................................98 1.1.2. U N I T A T E A L E A O T A – B U C E G I – P I A T R A M A R E..........................................105 1.1.2.1. STRATIGRAFIE ŞI LITOFACIESURI......................................................................................105 1.1.2.2. EVOLUŢIE ŞI TECTOGENEZĂ................................................................................................109 1.1.3. Î N V E L I Ş U L S E D I M E N T A R P O S T P A R O X I S M A L......................................111 1.2. Z O N A F L I Ş U L U I..........................................................................................................................113 1.2.1. S T R A T I G R A F I E Ş I L I T O F A C I E S U R I.................................................................113 1.2.1.1. FLIŞUL INTERN........................................................................................................................114 1.2.1.2. FLIŞUL MEDIAN.......................................................................................................................116 1.2.1.3. FLIŞUL EXTERN........................................................................................................................118 1.2.2. E V O L U Ţ I E Ş I S T R U C T O G E N E Z Ă.........................................................................124 1.3. Z O N A D E M O L A S Ă....................................................................................................................130 1.3.1. S T R A T I G R A F I E Ş I L I T O F A C I E S U R I.................................................................131 1.3.2. E V O L U Ţ I E Ş I T E C T O G E N E Z Ă.................................................................................137 1.4. Z O N A T R A N S C A R P A T I C Ă..................................................................................................138 1.4.1. S T R A T I G R A F I E Ş I L I T O F A C I E S U R I................................................................140 1.4.1.1. CUVERTURA POSTAUSTRICĂ...............................................................................................140 1.4.1.2. UNITATEA KLIPPELOR ŞI A FLIŞULUI TRANSCARPATIC.........................................146 1.4.2. E V O L U Ţ I E Ş I T E C T O G E N E Z Ă.................................................................................150 1.4.2.1. PÂNZELE FLIŞULUI TRANSCARPATIC.............................................................................153 1.4.2.2. STRUCTURILE CUVERTURII POSTAUSTRICE.................................................................154 1.5. Z O N A V U L C A N I T E L O R N E O G E N E.............................................................................155 1.5.1. C O M P A R T I M E N T U L O A Ş – G U T Ă I.........................................................................155 1.5.2. C O M P A R T I M E N T U L Ţ I B L E Ş – B Ă R G Ă U...........................................................157 1.5.3. C O M P A R T I M E N T U L C Ă L I M A N – H A R G H I T A...............................................158 1.6. D E P R E S I U N I L E I N T R A M O N T A N E Ş I ....................................................................160 V U L C A N I T E B A Z A L T I C E...........................................................................................................160 1.7. R E S U R S E N A T U R A L E M I N E R A L E .............................................................................166

3

celor două categorii de unităţi geostructurale li se suprapun: zona de dealuri.  cel de al doilea domeniu îl constituie spaţiul carpatic şi care corespunde marginii active a Plăcii Euroasiatice.) La scară continentală. două sunt domeniile geostructurale majore în care se încadrează unităţile geostructurale din România:  un prim domeniu îl constituie ariile cratonizate. dar a cărui cratonizare s-a desăvârşit. În consecinţă. Platforma Valahă. au evoluat ca arii labile (margini de placă active) capabile de a genera structuri cutate şi catene muntoase. găsindu-se într-o asemenea situaţie. în două mari plăci: Placa Africană şi Placa Euroasiatică. Masivul Central Dobrogean şi Structogenul Nord-Dobrogean) (Pl. Între ultimele două domenii. Marginea Plăcii Euroasiatice. domeniul precarpatic include unităţile din faţa Carpaţilor Nordici (Masivul Bohem.II). podişuri şi câmpii (primei categorii). I. adică regiunile care şi-au încheiat evoluţia de arii labile înainte de ciclul alpin. totuşi. Depresiunea Miechov. În aspectul fizico-geografic al ţării. adică zonele de margine ale plăcilor menţionate. Riftul despărţitor a generat o arie de expansiune oceanică creând Marea (Oceanul) Tethys. adică 4 .ÎNCADRAREA TERITORIULUI ROMÂNIEI ÎN ANSAMBLUL GEOSTRUCTURAL CONTINENTAL Principalul eveniment tectonic care a avut loc la începutul ciclului alpin a fost apariţia unui rift care a avut drept consecinţă separarea ariei continentale. în structura actuală. Ariile continentale din imediata vecinătate a zonei de rift. sau chiar în ciclul alpin. dar într-o tectogeneză anterioară aceleia care a generat primele structuri carpatice. Teritoriul României circumscrie în graniţele sale atât o parte din marginea activă (labilă) a Plăcii Euroasiatice cât şi o parte din aria neafectată de influenţa ariei de rift care a rămas şi a evoluat ca arie stabilă. Munţii Sudeţi. Acesta include ariile cutate în orogeneza alpină. Platforma Est-europeană şi domeniul moesic dintre Carpaţi şi Balcani (Platforma SudDobrogeană. a generat catenele alpino-carpato-balcanice. şi zona carpatică montană şi submontană cu depresiunea colinară a Transilvaniei (celei de a doua categorie -Pl. acestea formează domeniul precarpatic sau vorlandul carpatic. consolidate anterior ciclului alpin. care atinsese starea de Pangea la sfârşitul ciclului hercinic. Munţii Swietokrzki). în tectogeneza chimerică. sutura tethysiană sau sutura Vardar evidentă în ţinuturile Vardarului. se delimitează un spaţiu a cărui evoluţie de arie labilă din timpurile prealpine s-a continuat şi în primele epoci ale ciclului alpin. Aceasta şi-a încheiat evoluţia de arie labilă spre sfârşitul Eocretacicului devenind.

5 . Acest spaţiu constituie (în structura actuală) Structogenul Hercinic-Chimeric Nord-Dobrogean.înainte de apariţia primelor structuri carpatice (mezocretacice).

Cel de al doilea domeniu geostructural european. Acestea constituie unităţile carpatice (Pl. acela al ariilor cutate în orogeneza alpină.III). pe teritoriul României formează cele trei ramuri ale Carpaţilor româneşti care circumscriu Depresiunea Transilvaniei. 6 .

P A R T E A I -a UNITĂŢILE PRECARPATICE 7 .

în continuare au fost acoperite de ape încât au devenit arii de acumulare cu substrat consolidat. Prin urmare. toate aceste unităţi au trecut printr-o etapă de zonă labilă. Aceste regiuni constituie unităţi tipice de platformă. care acoperă complet soclul. însă nu toate au căpătat această calitate în acelaşi timp. Depozitele acumulate în această a doua etapă formează o cuvertură relativ groasă. în vorlandul carpatic sunt: Platforma Moldovenească. Din acest punct de vedere. 8 . în graniţele României.III). căci unităţile precarpatice înaintează şi sub edificiul carpatic. adică timpul de consolidare a soclului. Platforma Sud-Dobrogeană şi Platforma Valahă. mai departe este acoperită. Din prima categorie (unităţi de platformă). Alte regiuni. au rămas emerse ca atare timp îndelungat fiind supuse eroziunii Acestea alcătuiesc cratogenele. după ce au devenit sisteme cutate cratonizate. Această limită este aparentă. Din cea de a doua categorie sunt: Masivul Central-Dobrogean şi Structogenul Nord-Dobrogean. însă a fost detectată prin foraje până în Valea Dunării la Drobeta-Turnu Severin (v. Astfel. Limita la zi dintre unităţile precarpatice şi unităţile carpatice este dată de falia pericarpatică ce se poate urmări de la graniţa de nord a ţării până în Valea Trotuşului. urmată de o etapă de stabilitate (craton). în evoluţia lor.Domeniul precarpatic este alcătuit din mai multe unităţi geostructurale care diferă între ele prin anumite particularităţi. au fost supuse eroziunii fiind nivelate. cutate şi cratonizate. O a doua distincţie este aceea că. unele din unităţile vorlandului carpatic. cuasiorizontală. unităţi cadomiene şi unităţi hercinic-chimerice.Pl. în domeniul precarpatic se pot delimita: unităţi eoproterozoice. o primă distincţie în rândul unităţilor precarpatice trebuie făcută în funcţie de vârsta lor.

9 .

şi altul superior.1. P L A T F O R M A M O L D O V E N E A S C Ă Platforma Moldovenească este unitatea consolidată din faţa Carpaţilor Orientali (v. I.2).fig.Pl.I).1). Platforma Moldovenească face corp comun cu Platforma Est-Europeană reprezentând marginea vestică a acesteia din urmă (v.Jeanrenaud. Platforma Moldovenească este o unitate geostructurală precarpatică cu structură tipică de platformă. din punct de vedere morfologic. corespunzând etapei în care spaţiul moldav a evoluat ca domeniu stabilizat.1. Th. apoi I. Spre est. constituind soclul şi care corespunde etapei în care spaţiul moldav a evoluat ca arie labilă.1.Atanasiu. N. cuvertura.III).III). Platforma Moldoveneasca. se suprapune Podişului Moldovenesc (v. Bătrâneşti). hornblendă şi diopsid.Macarovici.1.1. 1. Todireni.Simionescu. SOCLUL În Platforma Moldovenească au fost efectuate mai multe foraje dintre care unele (de la Iaşi. 1. 1. la adâncimea în jur de 1000 m au atins şi au pătruns pe anumite intervale în soclul platformei. UNITĂŢI EOPROTEROZOICE În domeniul precarpatic. La cunoaşterea geologiei Platformei Moldoveneşti şi-au adus contribuţia Gr.Văscăuţanu.Cobălcescu care a scris prima lucrare de geologie românească. În alcătuirea ei se disting cele două elemente structurale specifice: unul inferior. Platforma Moldovenească se întinde până la o falie ce s-ar continua la est de Prut în direcţia prelungirii ipotetice a cursului Trotuşului şi care este de fapt prelungirea faliei Solca. Limita vestică a acesteia este dată de o falie care trece prin localitatea Solca fiind denumită ca atare (falia Solca). Analizele radiometrice efectuate asupra biotitului 10 . Bica şi Liviu Ionesi şi mulţi alţii.1. Acesta este reprezentat prin mezometamorfite cărora li se adaugă masive granitice (fig. cutat. cele mai vechi unităţi geostructurale sunt acelea care s-au cratonizat în Proterozoicul vechi şi anume: Platforma Moldovenească şi Platforma SudDobrogeană (v. S T R A T I G R A F I E Ş I L I T O F A C I E S U R I Aşa cum sugerează şi numele. Spre sud. P. Astfel delimitată.Pl.Pl. Mezometamorfitele sunt reprezentate prin gnaise cuarţdioritice cu biotit. Natalia Paghida-Trelea.1.

14). soclul nu a fost atins de foraje întrucât acesta coboară spre sud în lungul unor fracturi profunde cum este falia Siret-Târgu Plopana-Fălciu (v. Neajunsul este că în Platforma Moldovenească soclul a fost atins doar în jumătatea nordică a platformei şi numai între Prut şi Siret. În interpretarea acestor date s-a ţinut seamă şi de ceea ce se ştie din Masivul Ucrainian. Unele foraje (Bârlad. în timp ce forajul de la Băneasa s-a oprit în depozite detritico-pelitice violacee cu anhidrite aparţinând Triasicului cuverturii Platformei Moldoveneşti. La vest de această falie. Crasna) au atins depozite paleozoice (devoniene) necutate aparţinând cuverturii Platformei Moldoveneşti.III). soclul întâlnit în forajele din Platforma Moldovenească este similar aceluia din Masivul Ucrainian. iar la Bodeşti. La vest de Siret. parţial. Indicii asupra limitei sudice a soclului Platformei Moldoveneşti oferă forajele de la Băneasa şi de la Crăieşti din Depresiunea Bârladului (v. Depozite paleozoice asemănătoare s-au mai întâlnit între râurile Moldova şi Bistriţa (la Roman. Nici în jumătatea sudică a Platformei Moldoveneşti. Deşi în unele interpretări acestea au fost considerate ca reprezentând prelungirea structurilor cadomiene central-dobrogene. 11 . 1967) au dat valori de 1398 şi 1500 M. unele remobilizări eoproterozoice. indicând Proterozoicul inferior sau chiar Arhaicul. procese care dealtfel s-au petrecut şi în Masivul Ucrainian. Acesta se întinde spre vest până la falia Solca. Straja. Secueni. Târgu Neamţ etc. a intrat în formaţiuni aparţinând structurilor nord-dobrogene. Adăugând şi faptul că şi din punctul de vedere al constituţiei petrografice. Această falie delimitează la sud de ea.a. s-au întâlnit depozite paleozoice.fig. situat imediat la sud.din gnaise (D.Ianovici. o zonă mai coborâtă a Platformei Moldoveneşti aparţinând unui sistem depresionar marginal care ar porni din ţinuturile predobrogene şi s-ar prelungi în direcţia Bârlad-Paşcani-Lvov. cutate. acestea. Valea Seacă. dar care a suferit. Este evident că limita sudică a soclului Platformei Moldoveneşti trece printre cele două localităţi amintite (Băneasa şi Crăieşti) şi este dată de falia Solca-Trotuş. la Putna. s-a conchis că soclul din Platforma Moldovenească este de fapt prelungirea aceluia din Masivul Ucrainian. reprezintă prelungirea structurilor presiluriene (epimetamorfitele de Boclugea) din Munţii Măcin. deosebite ca litofacies de acelea din cuvertura platformei. forajele s-au oprit în depozite paleozoice însă acestea sunt tot orizontale şi similare cu cele de la est de Siret încât se admite că şi soclul este acelaşi.Giuşcă. V. forajul de la Crăieşti.Pl. Astfel. unde s-au obţinut valori de 1750 şi 2500 M. atât ca litofacies cât şi ca poziţie în contextul structural regional.a. dovadă că soclul acesteia se întinde şi la sud de falia Siret-Târgu PlopanaFălciu. Bacău). s-au întâlnit formaţiuni slab metamorfozate bogate în clorit. prin foraje.

8 – Cenomanian. 1. 4 – Basarabian. Harta geologică a Platformei Moldoveneşti 1 – cuaternar. mai ales. 9 – domeniul carpatic. 6 – Buglovian. 3 – Kersonian. nord-estul Moldovei. 10 – falia pericarpatică. Investigaţiile gravimetrice au indicat existenţa unor anomalii de maxim şi de minim gravimetric ce se grupează într-un segment al unei anomalii majore denumită anomalia nord- 12 . 7 – Badenian.Fig. datele asupra soclului platformei furnizate de forajele amintite au fost completate cu informaţii geofizice (gravimetrice. magnetometrice şi magnetotelurice) privind. 2 – pliocen. În jumătatea nordică a Platformei Moldoveneşti. 5 – Volhinian.

13 . Aceasta se întinde mult spre nord până în Valea Nistrului. iar spre sud ajunge în Valea Jijiei.bucovinică.

14 .

(v. Pl. În ceea ce priveşte paleorelieful soclului. Pl. Pl. Anomaliile magnetice (Hudeşti-Cordăreni. Studiile magnetotelurice au completat datele gravimetrice şi magnetometrice privind paleorelieful soclului (v. VB). ale căror izogale (1 mgal/2 km) le înscrie în rândul structurilor arhaice. pe alocuri se grefează anomalii ale căror izogale prezintă o densitate ridicată (1 mgal/1 km) caracteristică structurilor eoproterozoice cum este. Pe aceste anomalii. Anomaliile de maxim gravimetric (Ivăncăuţi-Drăguşani. IVB) corespund unei zone compartimentată în blocuri de fracturi cu înclinări foarte mari.Anomalia nord-bucovinică indică prezenţa în adâncime a unor formaţiuni de vârstă arhaică reprezentate prin metamorfite şi corpuri magmatice similare acelora din Masivul Ucrainian.) alternează cu minime gravimetrice (Coţuşca-Sărata Grecea. VA). Pl. În ansamblu. spre vest şi spre sud-vest ajungând la –1800 m la marginea vestică a platformei (v. Este de remarcat existenţa la suprafaţa soclului a unor forme de relief de tipul coşurilor vulcanice cum este aceea de la Coţuşca (v. 15 . Prepeleanca-Bătrâneşti etc. de pildă. Sadoveni-LiveniDângeni. Ripiceni-Drăguşani etc. investigaţiile geofizice au arătat că energia de relief este cuprinsă între –200 m şi –300 m. Movila Corbului-Mihăileşti etc. relieful coboară de la -200 m în zona Rădăuţi. Deşi rezultatele investigaţiilor geofizice de până acum privesc un sector limitat din Platforma Moldovenească. anomalia Srepeniţa-Valea Volovăţ grefată pe anomalia Liveni-Sadoveni-Drăguşani. IVA).VA).Pl. acestea pot fi extrapolate la întreaga platformă. v.

Această situaţie duce la concluzia că în structura soclului Platformei Moldoveneşti şi a Platformei Est-Europene. Coloană stratigrafică pentru partea de nord a Platformei Moldoveneşti Studiul rezistivităţii rocilor au evidenţiat neomogenităţi în comportamentul unor roci care constituie nuclee arhaice. Comportamentul deosebit se datorează contactelor foarte înclinate care nu pot fi decât contacte ale unor corpuri magmatice intruse. 2. şi altul eoproterozoic timpuriu spre 2500 M. Aceasta înseamnă că soclul este rezultatul a două cicluri: unul arhaic spre 3100-3000 M. Pe acestea s-au grefat formaţiuni geologice cu un comportament geofizic distinct.fig. se poate conchide că investigaţiile geofizice au indicat existenţa în soclul Platformei Moldoveneşti a unor nuclee arhaice constituite în cea mai mare parte din corpuri magmatice. Cu privire la structura de ansamblu a soclului. 16 . la care se adaugă metamorfite realizate în condiţiile faciesului granulitic. formate din corpuri magmatice şi metamorfite realizate în condiţiile faciesului amfibolic.a.Fig. arhaic şi altul superior eoproterozoic (v. se disting două etaje structurale: unul inferior.a.2). în general.

CUVERTURA Peste soclul eoproterozoic se dispune transgresiv şi discordant o stivă de depozite sedimentare cu grosime variabilă însă de ordinul a mii de metri. acoperirea nu totdeauna a fost totală. Prin urmare. care corespunde intervalului Neoproterozoic târziu-Cuaternar. însă a fost interceptată.3). ci prezintă discontinuităţi cu durate inegale şi mai ales nu totdeauna generalizate la întreaga suprafaţă a platformei. în jumătatea nordică a platformei nu s-au dezvoltat ciclurile de sedimentare complete.2).2.1. În consecinţă. în unele părţi ale platformei şi de regulă în jumătatea sudică.fig. iar când a fost acoperită. Fireşte că aria moldavă nu a fost acoperită continuu de ape în tot acest interval de timp. întreaga succesiune care s-a depus (v.1.1. în schimb. 17 . dar care nu sunt suficient cunoscute găsindu-se la mare adâncime (v.fig. suita de depozite din cuvertură nu este o succesiune stratigrafică neîntreruptă. se întâlnesc succesiuni mai complete. prin foraje.

Coloană stratigrafică pentru partea centrală şi de sud a Platformei Moldoveneşti Cuvertura Platformei Moldoveneşti aparţine la mai multe cicluri de sedimentare şi anume: ciclul Vendian-Ordovician.Fig. În continuare urmează gresii grosiere cu Sabellidites revenind Cambrianului. ciclul Permian terminal-Triasic. ciclul Jurasic mediu-Eocretacic. Primul ciclu de sedimentare debutează prin depozite psamito-psefitice urmate de depozite pelito-siltice cu Vendotaenia antiqua revenind Vendianului.O r d o v i c i a n . ciclul Silurian-Carbonifer inferior. Primul ciclu de sedimentare se încheie cu o formaţiune grezoasă-argiloasă cu 18 . ciclul Cenomanian-Paleogen şi ciclul Badenian-Pleistocen. C i c l u l V e n d i a n . 3.

brahiopode revenind Ordovicianului inferior. Asemenea depozite au fost întâlnite în forajele de la Bătrâneşti, Todireni, Iaşi (v.fig.2). C i c l u l S i l u r i a n - C a r b o n i f e r i n f e r i o r . Acesta se instalează după exondarea din Ordovician şi Silurianul timpuriu şi începe prin calcare negricioase cu graptoliţi şi trilobiţi aparţinând Silurianului mediu; urmează depozite marnocalcaroase cu intercalaţii de tufite reprezentând Silurianul superior. Al doilea ciclu de sedimentare, în nordul Platformei Moldoveneşti, se încheie prin marnocalcare şi tufite cu Meristella sp. revenind Devonianului inferior. Depozite devoniene au fost interceptate şi de forajele de la Crasna din sudul platformei. În forajele de la Conţeşti şi Vindireni s-au întâlnit depozite epiclastice cu Endothyra prima conferite Carboniferului inferior În Paleozoicul târziu (Carbonifer superiorPermian), Platforma Moldovenească a fost exondată evoluând ca uscat supus eroziunii care, penrtru o bună parte din aria moldavă, va dura până la începutul Neocretacicului. C i c l u l P e r m i a n t e r m i n a l - T r i a s i c. În Permianul târziu, partea sudică depresionară a Platformei Moldoveneşti a fost acoperită de ape încât aceasta a devenit bazin de sedimentare în care s-au acumulat depozite grezoase şi argiloase de culoare roşiecărămizie cu cuiburi de anhidrite. Grosimea acestora depăşeşte 1000 m. Asemenea depozite s-au întâlnit în forajele de la Oancea, Băneasa, Zărneşti şi au fost atribuite Permianului terminal şi Triasicului însă fără o argumentare paleontologică, ci doar pe criterii geognostice, acestea amintind Triasicul de tip germanic. C i c l u l J u r a s i c - E o c r e t a c i c După exondarea din Triasicul târziu, tot în zonele depresionare din sudul Platformei Moldoveneşti, apele au revenit spre sfârşitul Liasicului şi, cu unele discontinuităţi nesemnificative, au durat până spre sfârşitul Eocretacicului. Suita stratigrafică a acestui ciclu începe printr-un episod grezos atribuit Liasicului superior, urmat de depozite preponderent pelitice cu Bositra buchi revenind Jurasicului mediu (v.fig.3). Suita jurasică se încheie printr-o formaţiune carbonatică ce revine Jurasicului superior. Depozitele jurasice au o grosime de peste 1000 m şi au fost întâlnite în forajele de la Ghidigeni, Adjud, Glăvăneşti etc. (v.fig.14) din zona depresionară a platformei.

19

20

În Eocretacic, apele au persistat în partea sudică şi s-au extins treptat şi în partea nordică a zonei marginale depresionare. În acest interval de timp s-au acumulat calcare algale urmate de formaţiuni argilo-siltitice policolore, cărora li se adaugă anhidrite. Asemenea depozite s-au întâlnit în zonele Rădăuţi şi Suceava şi au fost atribuite Neocomianului. Spre sfârşitul Eocretacicului au avut loc unele ingresiuni. Dovada producerii acestora o constituie existenţa unor depozite care s-au conservat ca martori de eroziune. Astfel, la sud de Roman şi la Găiceaua şi Hurueşti în Depresiunea Bârladului, prin foraje, s-au întâlnit arenite şi calcare oolitice cu Palorbulina conoidea conferite Barremian-Apţianului. Tot în partea marginală depresionară, în zona Fălticeni-Suceava s-au întâlnit gresii calcaroase cu Ticinella roberti aparţinând Albianului. C i c l u l C e n o m a n i a n - E o c e n . Începutul Neocretacicului este marcat de o transgresiune majoră încât apele au acoperit întreaga arie moldavă, situaţie ce a durat, cu unele scurte întreruperi, până la sfârşitul Perioadei cretacice, pe alocuri prelungindu-se şi în Paleogen. În acest timp s-au acumulat depozite foarte variate care au fost interceptate prin foraje pe toată întinderea platformei, dar sunt deschise la zi numai pe Valea Prutului între localităţile Rădăuţi-Prut şi Liveni (fig.1); au fost studiate la Crasnaleuca unde, din acest ciclu, nu apar decât depozite cenomaniene (v.fig.4) reprezentate prin gresii şi nisipuri glauconitice; spre vest s-au întâlnit şi depozite calcaroase-silicioase cu microforaminifere indicând prezenţa etajelor superioare ale Neocretacicului. Spre sfârşitul Perioadei cretacice începe o nouă regresiune, urmată de o ingresiune în Paleogen când s-au acumulat depozite pelitice cu globigerine şi depozite detritice cu
21

4-bentonite. ca peste tot. C i c l u l B a d e n i a n . Conţinutul paleontologic conferă acestor depozite vârsta ca atare. 7-nisipuri argiloase şi gresii.fig.fig. Sarmaţianul este reprezentat prin depozite preponderent pelito-detritice.4). În Platforma Moldovenească. Drept urmare. În general. Faza de emersie începută în Paleogen s-a prelungit până în Miocenul mediu când s-a produs o nouă transgresiune de amploare încât apele au acoperit din nou întreg spaţiul moldovenesc. În suita sedimentară.Macarovici şi P. Secţiune la Crasnaleuca pe Prut (după N. şi în continuare spre nord la marginea vestică a platformei În continuare spaţiul moldav a evoluat ca uscat. cele mai vechi aflorând în partea cea mai nordică şi cu cât sunt mai noi ocupă zone mai sudice (v. 6-calcare cu Serpula. Fig. depozitele de apă salmastră să devină subordonate.Jeanrenaud) 1-Calcare şi marnocalcare cretoase.2. Asemenea depozite se cunosc în zona Bacău. 2-conglomerate şi nisipuri glauconitice. Ca element 22 .1) şi au fost cercetate în secţiunea de la Crasnaleuca (v. începând din Basarabianul timpuriu şi care devin din ce în ce mai frecvente pentru ca la începutul Meoţianului. acest proces este relevat de apariţia unor secvenţe cu faună de apă dulce (sub formă de intercalaţii). Sarmţianul. 8-calcare oolitice.P l i o c e n .1). dar cu frecvente schimbări laterale de facies (v. iar la zi sunt deschise pe Valea Prutului (v. Primele formaţiuni ale noului ciclu de sedimentare au fost întâlnite prin foraje pe toată întinderea platformei.fig. se caracterizează prin conţinutul în faună salmastră indicând trecerea spre regimul de apă dulce ce se va realiza în Meoţian. 5-gresii şi nisipuri. 4.calcare şi marnocalcare cu Lithothamnium. însă nu este atestată decât prezenţa jumătăţii superioare a etajului (Kossovianul). Badenianul include depozite variate ca litologie prezentând frecvente schimbări laterale de facies.3).foraminifere mari revenind Paleocen-Eocenului. depozitele de această vârstă apar pe anumite zone ce se eşalonează de la nord spre sud. 3. Sarmaţianul corespunde cu începutul unei faze de retragere a apelor mării.fig.

fig. a trecut la o a doua fază calitativ bine distinctă din punct de vedere geodinamic şi anume. Meoţianul în Platforma Moldovenească este restrâns la partea sudică unde s-au depus cinerite (cineritele de Nuţasca-Ruseni) şi arenite ce conţin resturi de mamifere cu Dinotherium gigantissimum. care durează şi în prezent. Ca entităţi litofaciale. în Romanian s-au identificat: formaţiunea de Bălăbăneşti. Acestea ar corespunde unei prime etape din evoluţia ariei moldave desfăşurate înainde de consolidarea soclului. prundişuri şi argile cu resturi de mamifere incluzând zăcămintele de fosile de la Bereşti şi Măluşteni. Aceste evenimente au adus Platforma Moldoveneasă de mai multe ori în situaţia de uscat supus eroziunii. Mio-Pliocenul este dezvoltat mai complet în zona depresoinară a Bârladului şi în aria predobrogeană unde Ponţianul este reprezentat prin argile siltite şi nisipuri cu prosodacne şi Valenncienius annulatus. Pietrişurile de Cândeşti şi formaţiunea de Tuluceşti. Cu aceasta. Grosimea depozitelor sarmaţiene este foarte modestă în partea estică a platformei. Tot înainte de a se ajunge la cratonizare. iar Romanianului îi revin depozitele continentale şi lacustre care ocupă interfluviile. E V O L U Ţ I E Ş I T E C T O G E N E Z Ă Platforma Moldovenească este parte integrantă a Platformei Est-Europene şi în mod firesc a evoluat în cadrul acesteia.Eocretacic. însă poate atinge 1000 m în partea vestică şi sud-vestică.4). Retragerea apelor a determinat dezvoltarea depozitelor deltaice cu faună de mamifere. reprezentate prin nisipuri.1.3. în care arii întinse din Platforma Moldovenească au fost exondate. Dacianul include depozite continentale cu argile şi siltite roşii. 23 . a început în Sarmaţian (v. faza de stabilitate. Ultima fază de exondare. spaţiul moldav şi în general spaţiul est-european.caracteristic se dezvoltă calcarele oolitice cu mactre (oolitul de Repedea). Cea mai îndelungată perioadă de timp. O a doua se plasează în intervalul Paleogen târziu . Ca arie stabilă. Această etapă a avut loc în Eoproterozoicul timpuriu şi a dus în final la cratonizarea (formarea) soclului. acoperă intervalul Paleozoic târziu . spaţiul moldav a mai cunoscut o nouă etapă când au fost generate mezometamorfitele şi corpurile granitice asociate care sunt cunoscute direct prin foraje. În Cuaternar s-au format depozitele de terasă şi s-au acumulat depozite loessoide revenind Pleistocenului inferior-mediu. Investigaţiile geofizice din ultimii ani sugerează că cele mai vechi formaţiuni din soclul profund al platformei aparţin Arhaicului şi sunt reprezentate prin granitoide.Eomiocen. 1.2. Platforma Moldovenească a cunoscut doar mişcări epirogenetice care au generat transgresiuni şi regresiuni de anverguri diferite.

Platforma Moldovenească. după care soclul eoproterozoic. coboară spre Orogenul carpatic (v. în ansamblu. cu care. Acest sistem depresionar reprezintă structura majoră a Platformei Moldoveneşti şi a funcţionat ca atare începând din Triasic. în continuare a avut o evoluţie comună. cea mai externă.Pl. Vârsta faliilor este.Pl. Două sunt principalele falii după care s-a produs ruperea şi afundarea zonelor de margine ale platformei. Ca efect al neotectonicii. 24 .III). Aşa se explică faptul că aici se găsesc succesiunile cele mai complete şi grosimea cea mai mare a depozitelor. Aceasta se recunoaşte mai ales la nivelul soclului. În afară de faliile majore menţionate. cadomiană însă acestea au evoluat ca falii active în diferite epoci când au afectat şi cuvertura sedimentară. cunoscând etape de subsidenţă foarte active. Aceasta delimitează la vest şi sud un sistem depresionar marginal predobrogean care se extinde în direcţia Bârlad-Paşcani-Lvov (v. În concluzie se poate spune că Platforma Moldovenească prezintă o tectonică rupturală specifică unităţilor stabilizate. Din Jurasicul mediu. în general. acestei arii depresionare cu substrat eoproterozoic. Platforma Moldovenească a mai fost afectată de un sistem de falii aproximativ paralel cu faliile majore. adică partea nordică a Structogenului Nord-Dobrogean. i s-a adăugat şi marginea zonei de structuri hercinic-chimerice din imediata vecinătate vestică şi sudvestică. şi în primul rând zonele de margine. dar şi cuvertura. cea de a doua este falia Siret-Plopana-Fălciu.Pe lângă mişcările epirogenetice la care a fost supusă Platforma Moldovenească. care afectează şi depozitele cuaternare. arată o înclinare de 5-8o spre sud-est. este falia Solca-Trotuş care reprezintă limita sud-vestică a Platfprmei Moldoveneşti. una.VB). aceasta. au suferit şi importante deformări rupturale.

rocile utile. sarmaţiene şi pliocene. însă. în rândul resurselor minerale intră: diferite tipuri de minereuri. în cuprinsul prezentei lucrări. Acumulările sunt localizate în depozitele badeniene. mecanice şi metalurgice complexe (Fodor şi Baican.III). Deşi repartiţia resurselor naturale nu este totdeauna în strictă dependenţă de unităţile geostructurale majore. totuşi. foarte puţini cărbuni. fazele lagunare din evoluţia bazinelor de sedimentare care au generat zăcăminte de sare şi de săruri de potasiu. În Platforma Moldovenească au fost săpate numeroase sonde pentru a se verifica dacă există acumulări de hidrocarburi. R E S U R S E N A T U R A L E M I N E R A L E În subsolul României se găsesc însemnate bogăţii de origine minerală.1. când s-au produs mineralizaţii care au generat zăcăminte de minereuri. fazele euxinice din evoluţia bazinelor de sedimentare care au favorizat formarea şi acumularea hidrocarburilor. zăcămintele. însă de mici dimensiuni. Ţepu. Buciumeni şi Independenţa de pe promontoriul nord-dobrogean. C ă r b u n i.3. Todireşti.Pl. substanţele nemetalifere. sărurile haloide. Platforma Moldovenească este săracă în resurse naturale minerale. cum ar fi: fazele de metalogeneză legate de anumite activităţi magmatice şi mai ales vulcanice. unele în cantităţi suficiente susceptibile de a deveni rentabile. În linii mari. H i d r o c a r b u r i. la care se adaugă structurile Matca. descrierea fiecărei unităţi geostructurale majore va fi însoţită şi de o prezentare succintă a resurselor naturale minerale pe care le include. se întâlnesc acumulări foarte limitate de hidrocarburi. fazele de sedimentare paralică din zonele de margine ale bazinelor care au favorizat formarea zăcămintelor de cărbuni etc. au fost identificate numai în partea mai afundată a platformei (Depresiunea Bârladului). Repartiţia resurselor naturale minerale este legată de anumite evenimente geologice şi de anumite stadii din evoluţia geologică a diverselor unităţi geostructurale constituente ale teritoriului României (v. care apar sub forma unor mici lentile cu grosimi cuprinse între 5 şi 50 cm. hidrocarburile. Roman-Mărgineni. În faciesul continental al Sarmaţianului inferior (Volhinian) se cunosc acumulări de cărbuni inferiori (lignit) la Şoldăneşti-Fălticeni şi la Boroaia pe Valea Moldovei. roci utile şi ape minerale. prezentarea lor pe unităţi tectonice pare a fi cea mai potrivită. Se cunosc structurile Glăvăneşti. sunt de dimensiuni mici sau cel mult medii. Asemenea zăcăminte. şi se caracterizează prin condiţii geologice şi miniere dificile. Se mai cunosc şi 25 .1. încât. apele minerale şi nămolurile terapeutice. 2002). în majoritate. şi prin caracteristici fizice.

Siretul şi Bârladul. Paiu-Vaslui sunt utilizate la fabricarea cărămizilor. R o c i u t i l e. Vlădiceni. La Copou-Iaşi este în exploatare un zăcământ de ape minerale naturale necarbogazoase. au un conţinut în SiO2 de 98 % reprezentând zăcământul cu cel mai ridicat conţinut în SiO 2 din ţară. mai ales în horticultură.câteva turbării. Nisipuri cuarţoase se cunosc la Hudeşti-Darabani. sunt exploatate pentru construcţii. Prutul. Nisipurile şi prundişurile din depozitele aluvionare ale principalelor cursuri de ape. iar la Nicolina-Iaşi se exploatează ape minerale terapeutice. Botoşani cu turbă eutrofă folosită ca îngrăşământ pentru paturi germinative. A p e m i n e r a l e. Argilele comune de la Trestiana. Ciurea. în exploatare fiind cea de la Dersca-Lozna din jud. _____________ 26 . Se utilizează în industria sticlei şi în industria metalurgică.

Bombiţă. Paltforma Sud-Dobrogeană este cuprinsă între falia Palazu la nord şi falia Fierbinţi (transmoesică) la sud şi cuprinde treimea sudică a Dobrogei cu prelungirea ei la vest de Dunăre până în falia pericarpatică (v.1. Determinările radiometrice efectuate pe biotitul din gnaisele granitice de la Cocoşu au indicat 1673 şi 1853 M. cunoscut şi sub numele de cristalinul de Palazu. Deşi acoperită în mare parte de o mantie de loes. din Platforma Est-Europeană. Soclul cristalin de la Palazu. 27 . Dobrogea de Sud a atras pe geologi mai ales prin bogăţia de fosile pe care o conţin anumite formaţiuni geologice constituente.2.2. cât şi în stânga Dunării.2. SOCLUL Soclul eoproterozoic este cunoscut prin forajele efectuate în zona localităţilor Cocoşu (Poeni) şi Palazu Mare. de asemenea eoproterozică. S T R A T I G R A F I E Ş I L I T O F A C I E S U R I Prin foraje s-a traversat întreaga cuvertură sedimentară a Platformei Sud-Dobrogene. Însă. La cunoaşterea geologică a Platformei Sud-Dobrogene şi-au adus contribuţia Gh. repectiv în Karelian şi mai înseamnă că acestea nu au mai suferit remobilizări ulterioare. la adâncimea de 930 m şi respectiv 1760 m au atins formaţiunile soclului care sunt reprezentate în bază prin gnaise granitice urmate de şisturi cristaline mezometamorfice.a. 1. M. cuvertura este acoperită de depozite mai recente. CUVERTURA Formaţiunile cuverturii sedimentare sud-dobrogene aparţin la mai multe cicluri de sedimentare şi sunt cunoscute prin numeroase foraje executate atât în dreapta. Gh.2. în timp ce la vest de Dunăre. iar în partea central-nordică s-au atins şi formaţiunile soclului.2. V. 1. Th. L.1.Neagu. Atât vârsta cât şi prezenţa concentraţiei de magnetit constituie motivaţia ca soclul Dobrogei de Sud să fie asemuit formaţiunii de Krivoi Rog.Costache şi mulţi alţii.1. Ultimele includ concentraţia de magnetit de la Palazu Mare. Acestea. P L A T F O R M A S U D-D O B R O G E A N Ă Cea de a doua unitate eoproterozoică.Pl.Ionesi. ceea ce înseamnă că formaţiunile constituente ale soclului au fost metamorfozate în Eoproterozoicul timpuriu. 1.Macovei. coboară spre sud încât nu a mai fost întâlnit prin foraje.III). Bica Ionesi.Chiriac.1. O.Dragastan.1. Magdalena Iordan.

28 . alcătuind formaţiunea de Cumpăna. Primul ciclu de sedimentare din Platforma Sud-Dobrogeană debutează printr-o formaţiune care se cunoaşte numai în zona Palazu Mare-Cocoşu din apropiere de Constanţa. argilite) asociate cu vulcanite andezitice puternic afectate hidrotermal (fig.Pl. Aceasta este alcătuită din depozite vulcanogen-sedimentare care au fost denumite de O. argiloasă.VI). Aceasta a fost interceptată în forajele din jurul localităţii cu acelaşi nume de la sud de Constanţa şi în împrejurimile Mangaliei. este constituită din depozite preponderent detritice (conglomerate. începând cu cele de vârstă cretacică. Ca vârstă. formaţiunea de Cocoşu aparţine Vendian?-Cambrian-Ordovicianului.C a r b o n i f e r . are dezvoltare locală găsindu-se numai în zona Palazu Mare-Cocoşu. Spre sud trece la o formaţiune preponderent grezoasă. aflorează pe numeroase văi (v. slab metamorfozată (sericitizată). în Dobrogea de Sud. C i c l u l V e n d i a n ? .Mirăuţă drept formaţiunea (seria) de Cocoşu. formaţiunile cuverturii.5).la est de Dunăre. gresii.

Coloană stratigrafică în Platforma Sud-Dobrogeană 29 .Fig.5.

Secţiune la piciorul podului de la Cernavodă 1. Cele mai vechi depozite ale cuverturii care aflorează în Dobrogea de Sud aparţin Neocomianului şi sunt bine deschise la piciorul podului de la Cernavoda (fig.4. roşiatice întâlnite în forajul de la Topraisar şi care sunt atribuite Triasicului. Cu excepţia unui episod calcaros detritic grosier care marchează începutul transgresiunii şi care aparţine Jurasicului mediu (v.C r e t a c i c. Suita debutează prin depozite preponderent calcaroase însoţite în bază de evaporite cu argile policolore. C i c l u l J u r a s i c m e d i u . 8. argile. condiţiile de sedimentare au fost favorabile formării unei platforme carbonatice. După exondarea instalată spre sfârşitul Carboniferului. calcare cretoase. Platforma Sud-Dobrogeană a funcţionat ca arie emersă supusă eroziunii până în Jurasicul inferior inclusiv. Spre sfârşitul perioadei s-a trecut la un regim lagunar când s-au format evaporite (facies purbekian). însă au fost interceptate prin toate forajele executate în regiune. 2. Asemenea depozite au fost întâlnite în forajele de la vest de Dunăre şi în cele de pe Valea Carasu şi au fost deschise şi la zi la Cernavoda cu ocazia săpăturilor la Canalul Dunărea-Marea Neagră.5). Fig. Urmează depozite argiloase-grezoase care suportă la rândul lor calcare bogat fosilifere aparţinând Devonianului.Peste formaţiunea de Cumpăna se dispun depozite calcaro-grezoase asociate cu şisturi argiloase negre. 5. argile colorate şi gipsuri. 7. marne şi argile.fig. Suita eocretacică se continuă cu calcare organogene masive care amintesc faciesul urgonian al Barremian-Apţianului deschis pe văile tributare Dunării. calcare masive. fosilifere revenind Silurianului. 6. calcare compacte.6). 3. Ciclul paleozoic se încheie cu o secvenţă argiloasă în care s-a identificat o asociaţie protisto-palinologică ce indică apartenenţa acesteia la Carboniferul inferior. calcare micritice. Depozitele jurasice nu aflorează în Dobrogea de Sud. În acest interval de timp se înscrie totuşi un episod cu acumulări de tip continental reprezentate prin gresii şi argile feruginoase. 30 . 6. calcare noduloase. în restul intervalului de timp şi cu precădere în Jurasic. o transgresiune majoră s-a produs în Jurasicul mediu. Începând din Carboniferul târziu.

apele se retrag spre sud în timp ce în partea nordică se acumulează depozite continentale. 31 . preced fiecare etaj. încât etajele Neocretacicului corespund unor "microcicluri" de sedimentare. Neocretacicul a însemnat pentru Platforma Sud-Dobrogeană o etapă în care întreaga regiune a fost supusă unor mişcări de basculare pe verticală. Asemenea mişcări. de regulă. în procesul de sedimentare s-au reflectat prin apariţia unor discontinuităţi care.În Apţianul târziu.

C u a t e r n a r u l . 32 . 1. Toate depozitele sunt foarte fosilifere încât au făcut posibilă realizarea unei stratigrafii foarte detaliate (v.Fiecare din acestea debutează cu un nivel subţire de microconglomerate cu concreţiuni fosforitice. Ultimul ciclu de sedimentare din Platforma SudDobrogeană începe în Badenian şi. Ansamblul depozitelor de loess şi loesooide sunt atribuite Pleistocenului inferior şi mediu. Formaţiunile cuaternare sunt reprezentate prin loess şi depozite loessoide. Acestea sunt reprezentate prin calcare organogene. Peste depozitele badeniene. dar se găsesc la adâncime. Formaţiunile cretacice aflorează de sub o placă de calcare sarmaţiene. Formaţiunile acestui ciclu s-au conservat pe suprafeţe limitate în partea sudică a Dobrogei.VI). în lungul râurilor care au reuşit s-o fierăstruiască şi în primul rând pe Valea Carasu (v. însă numai depozitele eocene aflorează. Acest ultim ciclu de sedimentare se încheie prin depozite arenito-pelitice aparţinând Mio-Pliocenului şi au o mare dezvoltare la vest de Dunăre.Pl. dar sunt acoperite de mantia de loess. În Platforma Sud-Dobrogeană se distinge un aranjament tectonic vechi care a afectat soclul platformei şi un aranjament tectonic care afectează cuvertura sedimentară.5). sunt preponderent arenitice şi fosilifere.P l i o c e n .fig. E V O L U Ţ I E Ş I T E C T O G E N E Z Ă Platforma Sud-Dobrogeană s-a individualizat spre sfârşitul Neoproterozoicului prin detaşarea unei porţiuni din Platforma Est-Europeană. se încheie în Pliocen (v. Acestea acoperă aproape în întregime Dobrogea de Sud şi pe alocuri pot atinge 20 m grosime. În Dobrogea de Sud.Pl. dar şi acesta din urmă este determinat. depozitele badeniene apar sporadic însă la vest de Dunăre au o răspândire continuă. urmează depozitele sarmaţiene. În masa acestora se găsesc frecvent lentile de gips cristalizate sub formă de creastă de cocoş. cele oligocene rămânând acoperite.VI). care sunt urmate de gresii frecvent glauconitice şi calcare.fig.Pl. în primul rând.2. În Paleogen s-a desfăşoarat un nou ciclu de sedimentare când s-au acumulat depozite preponderent calcaroase cu numuliţi revenind Eocenului şi depozite bituminoase de tipul disodilelor aparţinând Oligocenului (v.5). C i c l u l M i o c e n . Primele depozite ale ultimului ciclu de sedimentare aparţin Badenianului. C i c l u l P a l e o g e n.VI). depozitele miopliocene aflorează doar pe o fâşie îngustă în lungul Dunării de la localitatea Rasova spre sud (v. adesea lumaşele de mactre care acopăr toate formaţiunile mai vechi şi apar pe văile tributare Dunării şi pe malul mării. după o scurtă întrerupere a procesului de sedimentare.2.5). cu unele discontinuităţi nesemnificative.fig. de la Costineşti spre sud (v. În Dobrogea de Sud.

– Falia Palazu 33 .7). 9-Silurian.Airinei. 7-Triasic. De aici şi diferenţa de orientare a structurilor (NV-SE în Platforma SudDobrogeană şi E-V în Platforma Valahă învecinată).de aranjamentul profund caracterizat de existenţa unor falii crustale vechi reactivate în diverse etape ulterioare formării lor. 7. Primul termen al cuverturii neafectat sensibil de falie este Jurasicul mediu.formaţiunea şisturilor verzi. şi un altul perpendicular pe primul. Acestea au afectat şi cuvertura. În afară de cele două falii amintite. În felul acesta. soclul eoproterozoic (cristalinul de Palazu) încalecă peste structurile cadomiene central-dobrogene (fig. 5 a).Pl. de aceea a mai fost denumită de M.P. Falia Palazu delimitează Platforma Sud-Dobrogeană la nord şi a fost identificată iniţial prin investigaţii geofizice (Şt. 10-Sarmaţian 11-Paleogen. 2-cristalinul de Palazu. Elementele tectonice majore din prima categorie sunt faliile profunde care delimitează Platforma Sud-Dobrogeană şi anume. c). În lungul acestei falii. 12-Senonian. b). 3-formaţiunea de Cocoşu. soclul eoproterozoic a mai fost afectat de un sistem de falii paralel cu faliile majore.1955). 6-Malm. falia Palazu şi falia Fiebinţi (v. d) . Falia Fierbinţi delimitează spre sud Platforma Sud-Dobrogeană traversând domeniul moesic. F.III).fig 7) cu tendinţa generală de afundare spre sud. Fig. şi prin foraje în zona Constanţa-Palazu MareCocoşu. 4-formaţiunea de Cumpăna. Săndulescu şi falia transmoesică. 13-Albian-Cenomanian. Aceasta are o vârstă postcadomiană şi s-a format ca urmare a tendinţei de ridicare şi rotire a Platformei SudDobrogene. Platforma SudDobrogeană a fost compartimentată în mai multe blocuri care s-au mişcat diferenţiat pe verticală dând structuri de tip horst şi de tip graben. mai ales la nivelul soclului (v. 8-Devonian. de unde se deduce că vârsta faliei Palazu este postcadomiană şi ante mezojurasică. Secţiune prin zona litorală 1-Gnaise granitice.

sunt utilizate în industria chimică. Calcarele jurasice şi cretacice se exploatează în carierele Valea Canaraua FetiiBăneasa. se utilizează pentru fabricarea cărămizilor. Creta se exploatează în zăcământul de la Basarabi (Murfatlar). pentru industria materialelor de construcţii. 34 . în industria chimică.3. sunt utilizate în industria cimentului. rocile utile. respectiv falia pericarpatică. sau cele mai recent activate. industria materialelor de construcţii etc. Ultima (cea mai recentă) falie care afectează Platforma Sud-Dobrogeană este aceea prin care se face contactul cu structurile carpatice. îndustria siderurgică. cu dezvoltare lenticulară în depozitele loessoide. apele termominerale şi nămolul terapeutic. 1. ca horst. o a doua falie cu aceeaşi semnificaţie se găseşte undeva la est de Constanţa în domeniul platformei continentale a Mării Negre. Calcarele dolomitice se exploatează la Ovidiu şi se utilizează în siderurgie. Asemenea ape se exploatează pentru proprietăţile terapeutice. Cernavodă. s-a stabilit că acestea nu por fi clasificate ca resurse datorită condiţiilor tehnicoeconomice de exploatare extrem de grele. Cea mai importantă acumulare de acest fel este aceea din Lacul Techirghiol. În lungul faliei pericarpatice structurile sud-dobrogene se afundă sub cele carpatice. dintre resursele minerale existente sunt de menţionat substanţele utile nematalifere. Deleni. metalurgie. În ceea ce priveşte mineralizaţiile de magnetit de la Palazu Mare.2. Ţibrinu. în staţiunile de pe litoral dintre Neptun şi Mangalia. N ă m o l u r i t e r a p e u t i c e. Medgidia etc. cea a materialelor de construcţii etc. Argilele caolinoase de la Cuza Vodă. Argilele comune. Aceasta se urmăreşte din zona de curbură spre sud-vest până în bazinul Dâmboviţei unde întâlneşte falia Fierbinţi. Nisipuri se exploatează în carierele de la Ciobăniţa şi Remus Opreanu. Diatomite se întâlnesc în zăcământul de la Adamclisi. precum şi la construcţia de diguri.Cele mai recente falii. după cercetări detaliate. R E S U R S E N A T U R A L E M I N E R A L E În Platforma Sud-Dobrogeană. ceramică etc. Mircea Vodă şi Tortomanu sunt utilizate în industria produselor refractare. R o c i u t i l e. A p e t e r m o m i n e r a l e. sunt acelea care delimitează Platforma Sud-Dobrogeană şi Dobrogea în ansamblu. În vestul Dobrogei o asemenea falie urmăreşte cursul Dunării între Galaţi şi Ostrov. În lungul acesteia compartimentul de la vest de Dunăre este coborât cu 1000-1500 m.

Drăgănescu.Jipa.Pascu. însă are avantajul de a fi atras mai mult atenţia. Structurile cadomiene din Masivvul Central-Dobrogean se continuă şi la vest de Dunăre în direcţia nord-vest unde sunt afundate. Violeta Iliescu şi V. N.1. Aurelia Bărbulescu. La cunoaşterea acestei unităţi geostructurale şi-au adus contribuţia L.1. prin faptul că aici soclul apare la zi putând fi observat şi cercetat direct.Pl.Pl. cum este cazul Platformei Valahe (v. A.D O B R O G E A N Ş I Z O N A A D I A C E N TĂ A F U N D A T Ă Masivul Central-Dobrogean se circumscrie în treimea mijlocie a Dobrogei fiind delimitat la sud de falia Palazu. în Dobrogea centrală soclul apare la zi.1.VI).III). aşa cum s-a amintit. fie prin remobilizarea unor porţiuni din aria cu soclu eoproterozoic detaşată din Platforma Est-Europeană (aria moesică). S T R A T I G R A F I E Ş I L I T O F A C I E S U R I Spre deosebire de celelalte unităţi precarpatice prezentate până acum.VI). de aici caracterul de "masiv" în sens geostructural (arie în care soclul precambrian cutat aflorează pe suprafeţe întinse).Airinei.Mirăuţă. o reprezintă ciclul cadomian (Neoproterozoic târziu-Eocambrian).Anastasiu şi mulţi alţii. iar la nord de falia Peceneaga-Camena (v.2. M A S I V U L C E N T R A L . încât aria structurilor cadomiene are o extindere mult mai mare afundându-se sub structurile carpatice.III.Mutihac. R. în timp ce cuvertura sedimentară acoperă suprafeţe foarte limitate (v. fie de evoluţia unei zone de tip rift care a afectat Platforma Est-Europeană eoproterozoică. Trăsătura distinctivă a acestei unităţi o constituie natura şi vârsta neoproterozoică a unei bune părţi din soclu şi faptul că acesta din urmă aflorează pe suprafeţe foarte întinse. Aceste unităţi au fost generate. 35 .Mrazec. 2. în care s-au conturat şi s-au individualizat unităţi geostructurale şi care s-au conservat ca atare în limitele teritoriului României.Pl. 2. cum este cazul Masivului Central-Dobrogean şi a zonelor adiacente afundate. UNITĂŢI CADOMIENE A doua etapă din istoria precambriană a ariei precarpatice. Masivul Central-Dobrogean reprezintă numai parte din aria structurilor cadomiene. St. O. D.

Acesta este reprezentat prin mezometamorfite care aflorează pe o zonă îngustă în lungul faliei Peceneaga-Camena. Depozitele din baza suitei. şi mai înseamnă că metamorfitele de la Altân Tepe sunt similare. Măsurătorile radiometrice au indicat valori de 634 şi 711 M. pe o anumită grosime.2. Aceasta reprezintă un ansamblu de depozite în grosime de peste 3000 m constituit dintr-o alternanţă ritmică de depozite pelitice şi psefito-psamitice cu un pronunţat caracter de granoclasare.1.1. sunt foarte slab metamorfozate. adică în Eoproterozoic. sunt reprezentate prin micaşisturi.fig. cuarţite şi amfibolite totul fiind afectat de retromorfism.a. SOCLUL În alcătuirea soclului Masivului Central-Dobrogean se deosebesc două formaţiuni bine distincte şi anume: cristalinul de Altân Tepe şi formaţiunea şisturilor verzi. 36 .8). În formaţiunea şisturilor verzi. înseamnă totuşi că metamorfismul în urma căruia a rezultat cristalinul de Altân Tepe a avut loc în timpul unei orogeneze anterioară Neoproterozoicului. O. dar mai ales sincrone. F o r m a ţ i u n e a ş i s t u r i l o r v e r z i .Mirăuţă a deosebit mai multe complexe sau subformaţiuni (v. dar primele au fost remobilizate. pentru că reprezintă remobilizări ulterioare formării acestora.1. Deşi valorile sunt aparente. cu acelea de la Palazu. C r i s t a l i n u l d e A l t â n T e p e .

2. Astfel.1. peste formaţiunea şisturilor verzi s-au întâlnit depozite pelitice cu graptoliţi indicând prezenţa Ordovicianului.8). în ansamblu. 8 Coloană stratigrafică în Dobrogea Centrală Formaţiunea şisturilor verzi. prezintă caractere de fliş fiind cel mai vechi fliş cunoscut în Europa. la Bordei Verde. CUVERTURA Succesiunea mai completă a cuverturii soclului cadomian se cunoaşte la vest de Dunăre în zona coborâtă unde a fost întâlnită prin foraje.1. la adâncimea de peste 2000 m. 37 .2.Fig.fig. Din anumite nivele ale şisturilor vezi provine o asociaţie protistopalinologică ce conferă acestei formaţiuni vârsta neoproterozoic târzie-eocambriană (v.

rezultatul orogenezei cadomiene. Formarea şi evoluţia spaţiului central-dobrogean A) în Neoproterozoic. revenind Oxfordianului şi Kimmeridgianului (v. 2. în primul rând.1. Elementele tectonice majore sunt cele două falii care delimitează Masivul CentralDobrogean: falia Peceneaga-Camena la nord şi falia Palazu la sud (v. foarte fosilifere. Cea de a doua falie (Palazu) separă Masivul Central-Dobrogean de Platforma 38 .În Masivul Central-Dobrogean. Depozitele cuverturii jurasice se întâlnesc în Valea Casimcea şi în zona Hârşova (v.10). adesea silicifiate.fig.fig.VI). a generat şi o serie de cute largi. ea a fost activată încât prinde sub planul de încălecare şi depozite neojurasice.VI).Pl. B) la sfârşitul ciclului cadomian Aranjamentul tectonic al Masivului Central-Dobrogean este. La vest de Dunăre cuvertura jurasică este acoperită de depozite mio-pliocene. cuvertura este reprezentată printr-o masă calcaroasă având în bază o secvenţă pelito-detritică cu Bisitra buchi semnificativă pentru Jurasicul mediu. Deşi această falie este foarte veche.2. Aceasta.8). structurile cadomiene încalecă structurile hercinic-chimerice nord-dobrogene. 9. Prima delimitează Masivul Central-Dobrogean de Structogenul Nord-Dobrogean. E V O L U Ţ I E Ş I T E C T O G E N E Z Ă Masivul Central-Dobrogean a rezultat din evoluţia unei arii labile care s-a creat în Neoproterozoic prin "spargerea" ariei continentale est-europene consolidată în Eoproterozoic (fig.Pl.9). pe lângă cutarea strânsă a şisturilor verzi. Fig. Aceasta a evoluat ca o zonă de rift intraplacă cunoscând procese de lărgire şi de scurtare a scoarţei. anticlinale şi sinclinale care se succed de la nord spre sud (v. În lungul acesteia. Masa calcaroasă este reprezentată prin calcare organogene.

Calcarele jurasice se exploatează în carierele de la Hârşova. Topalu şi de la Piatra de pe Valea Casimcea. 39 .7). 2. 4-infragraywacke. este un exemplu clasic de interferenţă a unor structuri de origine şi vârstă diferite. Fig. 3-şisturi cristaline de Altân Tepe. 9-Triasic 10. Secţiune prin Masivul Central-Dobrogean 1-Cuvertura jurasică. 7supragraywacke. În Dobrogea centrală. Atât falia Peceneaga-Camena cât şi falia Palazu se continuă şi la vest de Dunăre având aceiaşi semnificaţie. precum şi în cele de pe malul lacului Taşaul şi de la Corbu de Sus.VI). 6-graywacke sup. situaţia din Valea Casimcea. R E S U R S E N A T U R A L E M I N E R A L E M i n e r e u r i. unde ondulaţia de depozite jurasice se suprapune oblic peste structurile cadomiene. 2-soclul Platf. FPC-falia Peceneaga-Camena. 5-graywacke inf. 8-Paleozoic.riolite. Astfel. Acestea constau în culminaţii şi afundări axiale cu alură de ondulaţii largi şi care au o dispoziţie oblică faţă de structurile soclului. sectorul coborât de la vest de Dunăre este de asemenea compartimentat în blocuri care se afundă spre şi sub structurile carpatice.3. Dealtfel.fig.Sud-Dobrogeană. Şisturile verzi sunt exploatate ca piatră spartă pentru drumuri şi agregate pentru betoane în carierele Sibioara şi Cheia. rezervele de minereu (pirită cupriferă) de la Altân Tepe sunt aproape epuizate încât mina urmează să fie închisă.1. În afară de tectonica preponderent plicativă şi care priveşte mai ales soclul. Calcarele sunt utilizate ca piatră de construcţie şi la fabricarea cimentului.Kogălniceanu. FP-Falia Palazu. În ansamblu.Pl. 10. În lungul ei soclul eoproterozoic sud-dobrogean încalecă structurile Masivului Central-Dobrogean (v. Sud-Dobrogene. sau structuri de tip anticlinal cum este aceea din zona localităţilor Beidaud şi Neatârnarea (v. se întâlnesc structuri de tip sinclinal cu rază mare de curbură cum este aceea din zona localităţilor Cogealac şi Vulturu. în Masivul Central-Dobrogean se mai recunosc deformări caracteristice domeniilor consolidate. Sitorman şi M. R o c i u t i l e.

1.Muţiu.Pătruţ. prin foraje.III. Th.Beju. Aceasta de fapt se prelungeşte şi la sud de Dunăre până în faţa Balcanilor.Vinogradov.2.1. Magdalena Iordan.Grigoraş.2. D.11). a fost atins soclul.Paraschiv şi şi-au mai adus aportul D.2. Aici. 2. SOCLUL Soclul Platformei Valahe a fost întâlnit prin câteva foraje în zonele Balş.Mutihac. I. Dioşti.1990) Cunoaşterea destul de detaliată a structurii geologice a Platformei Valahe a fost posibilă datorită celor peste 5000 foraje care s-au efectuat în această zonă.Răileanu. a fost traversată de foraje în întregime.1. fig. P L A T F O R M A V A L A H Ă Platforma Valahă este cuprinsă între falia Fierbinţi la nord-est şi Dunăre la sud.Pl. iar cuvertura. Harta structurală a spaţiului moesic decopertată la baza Permianului (din V. R. referindu-ne numai la teritoriul României (v. S T R A T I G R A F I E Ş I L I T O F A C I E S U R I Şi în Platforma Valahă. Fig. La interpretarea datelor furnizate de foraje au contribuit N. C. la adâncimi în jur de 3000 m forajele au întâlnit şisturi cristaline 40 . Gr. Slatina. deşi alcătuită din formaţiuni sedimentare groase. 2.2.11.Dăneţ şi alţii.

cloritoşisturi etc. transgresiuni şi regresiuni care se reflectă în existenţa mai multor cicluri de sedimentare. frecvent retromorfozate. 2003) 41 . în principal. iar pe de altă parte. au dus la largi variaţii a grosimii depozitelor cuverturii.2.2. CUVERTURA În evoluţia ulterioară consolidării.Matreşu. pe de o parte. înainte de Cambrianul mediu. sfârşitul Fig. şi şisturi cristaline epimetamorfice reprezentate prin şisturi clorito-cuarţitice. Această situaţie arată că soclul şi respectiv aria de la sud-vest de falia Fierbinţi s-a consolidat spre Neoproterozoicului. prin amfibolite. 2. soclul valah a fost fragmentat în blocuri care s-au mişcat diferenţiat pe verticală determinând zone de ridicare şi zone depresionare (fig. au fost remobilizate şi parţial retromorfozate într-un ciclu orogenic ulterior (cadomian) care a generat şisturile cristaline epimetamorfice. Imaginea structurală a părţii central-vestice din Platforma Valahă pe date seismice (după J. Deşi vârsta şisturilor cristaline nu a fost stabilită pe cale radiometrică.11 bis. Aceste deformări au determinat. Şisturilor cristaline li se asociază corpuri magmatice reprezentate prin granitoide şi gabbrouri.1.11bis). generate de un ciclu eoproterozoic.mezometamorfice reprezentate. apartenenţa lor la două cicluri orogenice ar fi demonstrată de faptul că mezometamorfitele.

Coloană stratigrafică în Platforma Valahă C i c l u l C a m b r i a n m e d i u .În Platforma Valahă. urmată de depozite variate asociate pe alocuri cu anhidrite. Primul ciclu de sedimentare se încheie printr-o formaţiune detritică superioară cu tufite şi cu conodonte care indică vârsta namurian-westphaliană (v.C a r b o n i f e r. sedimentarul cuverturii acoperă intervalul Cambrian mediuPleistocen şi aparţine la mai multe cicluri de sedimentare care corespund următoarelor intervale de timp: Cambrian mediu-Carbonifer. Permian terminal-Triasic.12). 42 . Fig. Badenian-Pleistocen (v.12).fig. Jurasic mediuCretacic. Acesta include o formaţiune detrito-pelitică inferioară cu Paradoxides paradoxissimus şi graptoliţi semnificativi pentru Cambrianul mediu.fig. 12.

zone relativ limitate au rămas acoperite de ape şi în timpul Paleocen-Eocenulu. Acesta începe poate chiar din Liasicul terminal şi durează până la sfârşitul Cretacicului prelungindu-se pe alocuri şi în Paleogenul timpuriu. C i c l u l B a d e n i a n . o formaţiune carbonaticăevaporitică mediană şi o formaţiune detritică roşie superioară. în Badenianul târziu (Kossovian). Dovada o constituie unele depozite marnoase şi calcarele cu numuliţi şi microforaminifere din zona dunăreană. C i c l u l J u r a s i c m e d i u . după care au acoperit din nou tot spaţiul valah şi au durat până la sfârşitul perioadei. iar în continuare se dezvoltă exclusiv depozite carbonatice. gipsuri. ci a continuat să evolueze ca arie consolidată. în Oligocen şi în primele epoci ale Miocenului. Revin acestui ciclu depozitele care s-au acumulat după faza de exondare din Neocarbonifer-Permian şi corespund unei etape în care Platforma Valahă a evoluat ca arie cu o subsidenţă foarte activă. Procesului de sedimentare i s-a adăugat o activitate vulcanică bimodală care a generat curgeri de lavă riolitice. În suita acestora se disting trei formaţiuni care se succed în timp. Totuşi. timp în care zonele marginale au devenit emerse. Grosimea depozitelor ciclului Permian terminal-Triasic poate atinge câteva mii de metri cea mai mare întâlnindu-se în Depresiunea Roşiori-Alexandria. În continuare. Depozitele sunt foarte fosilifere indicând o vârstă badeniană. Apele au atins expansiunea maximă în Sarmaţian. În aceste condiţii. Suita sedimentară debutează printrr-o formaţiune preponderent detritică cu gipsuri.fig.12).P l e i s t o c e n . procesul de sedimentare.T r i a s i c.C i c l u l P e r m i a n t e r m i n a l .C r e t a c i c . tufite etc.12) începe printr-un complex de depozite preponderent detritice grosiere în bază. Acesta marchează o nouă transgresiune majoră care a început spre sfârşitul Miocenului mediu.12). Acestea corespund celor trei subdiviziuni ale Triasicului germanic (v. Platforma Valahă a evoluat ca arie de denudaţie. cărora li se adaugă. care a început spre sfârşitul Permianului. bazalte. Suita sedimentară se continuă printr-o alternanţă de 43 . Acestea sunt foarte fosilifere încât au fost identificate toate etajele Jurasicului mediu-superior şi ale Cretacicului. timp în care s-au acumulat depozite arenito-pelitice şi carbonatice cretoase (v. Acumularea a durat până la sfârşitul Triasicului.fig. Evoluţia zonei de acumulare. Paroxismul laramic manifestat în ariile labile învecinate domeniului valah s-a făcut simţit şi în acesta din urmă printr-o ridicare generală. Succesiunea formaţiunilor celui de al patrulea ciclu de sedimentare (v. pe alocuri. a continuat în aceleaşi condiţii şi în Triasic dezvoltându-se faciesuri specifice Triasicului de tip germanic. care se profila ca o zonă de graben-rift. Începând cu Barremianul a avut loc o restrângere a apelor spre partea centrală a spaţiului valah. Retragerea apelor începută în Barremian a atins cotele maxime în Apţian. nu a atins stadiul de zonă labilă. şi anume: o formaţiune roşie inferioară.fig.

13).11bis). 11. Depozite de asemenea factură se întâlnesc în toată Platforma Valahă excepţie făcând zona dunăreană de la Turnu Măgurele spre est. La acestea se mai adaugă calcare lumaşelice şi calcare oolitice asemănătoare acelora din Platforma Moldovenească. încât blocurile rezultate în urma compartimentării soclului s-au mişcat pe verticală dând zone de ridicare şi zone depresionare. se deosebeşte esenţial de cealaltă unitate cadomiană (Masivul Central-Dobrogean) care a rezultat în urma evoluţiei unei zone labile de tip rift. În centrul Platformei Valahe se conturează depresiunea Roşiori-Alexandria care este structura majoră a Platformei Valahe. iar între aceasta din urmă şi ridicarea Balş-Oporelu se găseşte depresiunea Slatinei. E VO L U Ţ I E Ş I T E C T O G E N E Z Ă Platforma Valahă a fost generată şi s-a individualizat prin remobilizarea jumătăţii sudvestice a compartimentului detaşat din Platforma Est-Europeană în Neoproterozoic. 2. deşi unitate cadomiană. Platforma Valahă prezintă o tectonică rupturală tipică ariilor cratonizate. Peste stratele de Cândeşti urmează stratele de Frăteşti constituite din depozite aluvionare cu resturi de mamifere.fig. falia Fierbinţi. iar în zonele de margine s-au format faciesuri recifale cu serpulide. Aceasta este delimitată spre sud-est de ridicarea nord-bulgară.2. Acestea sunt cunoscute sub numele de strate sau formaţiunea de Cândeşti şi aparţine Romanianului superior şi Pleistocenilui inferior. Cu timpul lacul pleistocen s-a restrâns şi în final s-a colmatat evoluând spre starea actuală. s-au recunoscut: ridicarea Strehaia. Principala falie este aceea care o delimitează de Platforma Sud-Dobrogeană. Soclul Platformei Valahe a mai fost afectat de un sistem de falii orientat est-vest şi de un altul orientat aproximativ nord-sud (v.2. separate prin zona depresionară Golumbu. Suita ultimului ciclu de sedimentare se încheie prin acumulări cuaternare care debutează cu depozite fluvio-lacustre cu resturi de mamifere. Formaţiunea marnoasă este urmată de depozite preponderent detritice cu Unio rumanus revenind Dacianului. Acestea au fost falii funcţionale până în Terţiar. Aceasta este o falie crustală de vârstă cadomiană dar care a fost reactivată în mai multe etape ulterioare. Suita pliocenă se încheie cu depozite marnoaseargiloase cu Unio lenticularis revenind Romanianului. spre nord de pragul Ciureşti.fig. iar mai spre est ridicarea Iancu-Jianu-Făureşti. Urmează depresiunea Craiovei delimitată spre est de ridicarea BalşStrejeşti. Astfel. iar la nord de acesta este depresiunea Negreni delimitată spre est de ridicarea Optaş (v. În Meoţian. Prin aceasta.marno-argile cu nisipuri şi gresii calcaroase. de la vest spre est. 44 . Platforma Valahă. o bună parte din Platforma Valahă a continuat să funcţioneze ca bazin de acumulare în care s-au depus nisipuri şi argile urmate de depozite preponderent pelitice aparţinând Ponţianului.

Malu Mare. Aceasta este acoperită de depozitele sarmato-pliocene însă a fost interceptată prin foraje. Iancu Jianu. Platforma Valahă constituie cea de a doua unitate structurală de pe teritoriul României. Spineni. ___________ 45 . 2.Jurasic şi Cretacic (J+K).Carbonifer (C). Ca o trăsătură specifică a Platformei Valahe. 8-Silurian (S). 2-Miocen (N1) 3-Sarmato-Pliocen (N2). R E S U R S E N A T U R A L E M I N E R A L E H i d r o c a r b u r i.Fig. Melineşti. Oporelu. La BibeştiBulbuceni acumulările sunt în depozite detritice devoniene. Acumulări se mai întâlnesc în depozitele detritice mezotriasice de la Sâmnic. 7-Devonian (D). localizate în depozitele triasice. din partea centrală a platformei. Argeş. R o c i u t i l e. Brădeşti şi Bibeşti. de unde caracterul de platformă instabilă care i se conferă. Olt. cât şi producţia de petrol a ţării noastre. 1990) 1-Roci vulcanice. Ghereşti. Nisipurile şi pietrişurile din albiile râurilor Ialomiţa. atât în ceea ce priveşte volumul rezervelor.3.2. se exploatează pe scară largă asigurând necesarul de materiale de construcţie pentru numeroasele oraşe din sudul ţării printre care şi capitala. Oporelu. 13. 4. Ciurăşti etc.Mutihac. în comparaţie cu Platforma Moldovenească de pildă. Jiu şi ale afluenţilor acestora. Incu Jianu etc. Argile comune se exploatează în numeroase cariere. Dintre numeroasele structuri productive sunt de menţionat: Ciurăşti. 5-Permian terminal-Triasic (PT). Tot în partea centrală sunt productive depozitele detritice miocene şi cele pliocene în care sunt localizate numeroase zăcăminte. prima este mult mai fragmentată. şi în calcarele eocretacice de la Corbii Mari-Petreşti. 9-soclu proterozoic (Ptz) Cea mai recentă falie este falia pericarpatică ce se poate urmări din Valea Dâmboviţei până la Drobeta-Turnu Severin. Secţiune geologică sintetică N-S prin Platforma Valahă (din V. 6.

includea şi aria structurilor cadomiene (v. a fost din nou parţial remobilizată şi deformată încât.Pl.VIII). dar care. întregită cu spaţiul cadomian.fig. la nord.1. care a însemnat cratonizarea ariei dintre cele două domenii eoproterozoice (est-european şi moesic). Gheorghe (v. 3. Însă structurile nord-dobrogene se întind şi la nord de această falie. o zonă din vecinătatea contactului dintre domeniul cadomian central-dobrogean şi soclul eoproterozoic est-european a devenit arie labilă (v. S T R U C T O G E N U L N O R D .3. 46 .9). zonă ce reprezintă un compartiment afundat care se întinde până la falia Trotuşului unde ia contact cu soclul eoproterozoic est-european.VIIA).Pl.Sf.III). aria consolidată.fig. Structurile nord-dobrogene se continuă şi la vest de Dunăre alcătuind ceea ce s-a numit promontoriul nord-dobrogean (v. Începând chiar din Paleozoicul timpuriu.14) şi mai departe spre nord-vest unde se afundă sub structurile carpatice (v. în noua situaţie. Din evoluţia acesteia a rezultat Structogenul NordDobrogean.CHIMERICE Odată cu încheierea ciclului cadomian.D O B R O G E A N Structogenul Nord-Dobrogean este circumscris în treimea nordică a Dobrogei fiind delimitat la zi de falia Peceneaga-Camena la sud şi de o falie care urmăreşte aproximativ cursul Dunării falia Galaţi . UNITĂŢI HERCINIC . s-a refăcut de fapt domeniul consolidat precarpatic.Pl.

O.Fig. Schiţa structurală a promontoriului Nord-Dobrogean Dobrogea de Nord a atras atenţia cercetătorilor geologi încă de timpuriu.Grădinaru. 14. Au urmat V. D. prin variabilitatea petrografică a constituenţilor din alcătuirea subsolului. Elena Mirăuţă.Rotman. prin lucrări de detaliu au întregit imaginea geologică a Dobrogei de Nord. E.Mutihac.Giuşcă. Antoneta Seghedi şi alţii care.Savul au pus bazele cunoaşterii geologice a Dobrogei de Nord. Primii geologi de seamă în a căror preocupare a intrat această zonă ca Gh. M.Munteanu-Murgoci. I.Mirăuţă. 47 .Simionescu. D.

din punct de vedere tectogenetic. aranjamentul arhitectonic definitoriu este heterocron. mai departe este acoperită în mare parte de cuvertura neocretacică din zona Babadag (v. la care s-ar mai putea adăuga zona Cârjelari-Camena (v. Astfel delimitată. este de preferat termenul de Structogenul Nord-Dobrogean ca stare intermediară între orogen şi cratogen.VIII).1. 3.Pl. Pentru a scoate în evidenţă acest fapt. 48 .3. iar la est de o falie care pleacă din Dealul Consul spre nord-vest cunoscută sub numele de falia Luncaviţa-Consul evidenţiată de M.1. Unitatea Măcin este descoperită spre sud până în zona localităţii Mircea Vodă. Drept urmare. pentru a nu se pune semnul egal între Orogenul carpatic (structuri cutate încă labile) şi "Orogenul" norddobrogean (în curs de cratonizare sau chiar cratonizat).Savul (1935). I. în timp ce altele se comportau ca arii instabile şi chiar labile. continuă să o considere în rândul unităţilor alpine. De aici justificarea şi necesitatea încadrării ariei nord-dobrogene. UNITATEA MĂCIN Situată în partea de nord-vest a Dobrogei. reiese că încadrarea acesteia ca arie hercinicchimerică pare mai judicioasă şi reflectă mai fidel realitatea. Ca urmare a evoluţiei foarte variate şi complexe a Dobrogei de Nord. sau cel puţin instabilă. în anumite intervale de timp. sau mai bine zis. Cert este că spaţiul nord-dobrogean şi-a păstrat parţial starea de arie labilă. în sensul că. Unitatea Măcin este delimitată la vest de Dunăre.Dumitrescu.1. S T R U C T U R A G E O L O G I C Ă Spaţiul nord-dobrogean a avut o evoluţie geologică foarte variată şi complexă. atât în timp cât şi în spaţiu. adică ultimele aranjamente tectonice (chimerice) s-au desăvârşit înaintea apariţiei primelor structuri carpatice (austrice). O altă trăsătură specifică Dobrogei de Nord constă în faptul că ultimele structuri.VII. în Structogenul Nord-Dobrogean se întâlnesc unităţi hercinice şi unităţi chimerice. până în ciclul alpin.Săndulescu et al. Din cele arătate şi din ceea ce se va prezenta mai departe. de pildă în Paleozoicul timpuriu.Pl. întreaga arie avea o evoluţie unitară.1. deşi H. Unitatea Niculiţel şi Unitatea Tulcea. iar autorii hărţii tectonice a României.1. în cuprinsul acesteia se disting mai multe unităţi structurale bine individualizate şi anume: Unitatea Măcin. diversele zone din aria norddobrogeană aveau comportamente diferite: unele evoluau ca arii rigide. M. în sensul că. în alte perioade. VIII). în rândul unităţilor hercinic-chimerice.Stille (1951) o încadra în ariile chimerice.

a. Stratigrafie şi litofaciesuri În alcătuirea geologică a Unităţii Măcin, din punct de vedere stratigrafic, petrofacial şi petrogenetic, se disting două categorii de elemente constituente care diferă între ele atât ca vârstă şi origine, cât şi ca semnificaţie structo- şi tectogenetică. Astfel, se întâlnesc elemente de soclu (eoproterozoice), deci anterioare apariţiei ariei labile Măcin. Cea de a doua categorie include elemente proprii zonei labile Măcin rezultate în urma evoluţiei acesteia şi care aparţin exclusiv Paleozoicului (v.fig.15). E l e m e n t e d e s o c l u. Elementele de soclu sunt foarte vechi fiind reprezentate prin mezometamorfite. Acestea apar ca insule ce se eşalonează pe două aliniamente. Unul circumscrie promontoriul Orliga şi Dealul Sărărie la nord de oraşul Măcin, iar mezometamorfitele în cauză au fost descrise drept cristalinul de Orliga. Cel de al doilea aliniament se găseşte mai spre centrul Munţilor Măcin, formând Culmea Megina care se prelungeşte spre sud până la localitatea Mircea Vodă. Cristalinul de aici este descris drept cristalinul de Megina. C r i s t a l i n u l d e O r l i g a descris ca atare de D.Giuşcă, include polimetamorfite rezultate din transformarea unui material predominant terigen, în condiţiile faciesului amfibolitelor, subfaciesul staurolit-almandin; este reprezentat prin micaşisturi cu granat, gnaise amfibolice, amfibolite adesea rubanate şi paragnaise biotitice cu disten. Totul este străbătut de pegmatite. C r i s t a l i n u l d e M e g i n a provine din metamorfozarea, în condiţiile faciesului amfibolitelor, a unui material preponderent magmatogen bazic şi subordonat material terigen; este reprezentat prin amfibolite, şisturi cuarţo-feldspatice, micaşisturi cu granat şi gnaise cu biotit. În baza cristalinului de Megina sunt gnaise granitice. Analizele de vârstă pe cale izotopică au indicat, pentru cristalinul de Orliga valori între 390 şi 400 M.a, iar pentru cristalinul de Megina valori între 250 şi 420 M.a. Fără îndoială că aceste valori indică remobilizări în ciclurile ulterioare aceluia care le-a generat. Cele mai scăzute valori (250 M.a.) arată că mezometamorfitele din Unitatea Măcin nu au suferit influenţa mişcărilor alpine. Luând în consideraţie petrofaciesul, gradul de metamorfism, precum şi contextul geostructural regional, V.Ianovici, D.Giuşcă et al. (1961) au considerat că mezometamorfitele din Unitatea Măcin sunt similare şi sincrone cu cristalinul de Altân Tepe şi cu cristalinul de Palazu reprezentând soclul eoproterozoic. Mezometamorfitele din Unitatea Măcin, ca de altfel şi acelea din Masivul Central-Dobrogean, sunt interpretate de V.Mutihac (1990), ca reprezentând elemente relicte ale soclului eoproterozoic est-european remobilizat în ariile labile posteoproterozoice.
49

Formaţiunile

p a l e o z o i c e. Formaţiunile proprii Unităţii Măcin sunt

reprezentate prin epimetamorfite, prin formaţiuni sedimentare şi prin formaţiuni magmatice. Ş i s t u r i l e c r i s t a l i n e e p i m e t a m o r f i c e sunt cele mai vechi formaţiuni ale Unităţii Măcin propriu-zise. Acestea reprezintă acumulări realizate în condiţii de instabilitate a bazinului de sedimentare care au suferit un metamorfism regional în condiţiile faciesului şisturilor verzi, astfel încât, în structura actuală, se prezintă ca epimetamorfite. Metamorfismul regional s-a produs în Paleozoicul presilurian probabil în faza taconică. Acestea aflorează pe două aliniamente: unul estic formând culmile Coşlugea şi Boclugea de unde se prelungesc pe versantul estic al Munţilor Măcin până în promontoriul Bugeac din faţa oraşului Galaţi; cel de al doilea aliniament formează culmile Priopcea şi Piatra Cernei (v.Pl.VIII). În culmile Boclugea şi Coşlugea, epimetamorfitele au o largă dezvoltare şi sunt reprezentate prin şisturi cuarţito-sericitice în alternanţă cu şisturi verzi, urmate de un complex filito-cuarţitic. Întreaga suită epimetamorfică a fost descrisă drept cristalinul de Boclugea. În zona Priopcea-Piatra Cernei epimetamorfitele au aceeaşi alcătuire cuarţito-filitică, iar suita se încheie cu o secvenţă de cuarţite masive cu intercalaţii subordonate de şisturi satinate care formează Culmea Priopcea. I n v e l i ş u l s e d i m e n t a r. Sedimentarul Munţilor Măcin aparţine Silurianului, Devonianului şi Carboniferului (v.fig.15). Silurianul. Depozitele siluriene se întâlnesc pe aliniamentul Priopcea-Piatra Cernei fiind bine deschise pe versantul vestic al Culmii Priopcea; se dispun peste complexul cuarţitelor masive al epimetamorfitelor caledoniene. În succesiunea depozitelor siluriene se disting două formaţiuni carbonatice (inferioară şi superioară) separate printr-o formaţiune filito-argiloasă. Din aceasta din urmă provin exemplare de Cyathophyllum sp., Rastrites sp. şi Fenestella sp. semnificative pentru Silurian. Devonianul. Depozitele devoniene urmează în continuitate de sedimentare peste depozitele siluriene formând dealurile Bujoare de la vest de Culmea Priopcea; sunt reprezentate printr-o suită, adesea pararitmică, de calcare dolomitice, gresii cuarţoase, argilite şi silicolite fosilifere şi care atestă vârsta devoniană (v.fig.15). De remarcat şi de reţinut este faptul că în jumătatea estică a Munţilor Măcin în cuta-solz Boclugea-Bugeac, nu se întâlnesc depozite siluriene şi devoniene. Carboniferul. Acesta include depozitele care s-au acumulat după faza de exondare din Devonianul târziu. În cuprinsul acestora se disting: o formaţiune inferioară conglomeratică în care sunt remaniate granite de tip Hamciarca prinse într-o masă argiloasă, satinată, adesea de culoare roşiatică, o formaţiune grezoasă-graywackică, de asemenea, de
50

culoare roşiatică, şi o formaţiune superioară vulcanogen-sedimentară în care materialului terigen i se adaugă material piroclastic reprezentat prin tufite, ignimbrite, curgeri de lavă şi filoane bazaltice (v.fig.15). Ansamblul acestor depozite a fost descris de L.Mrazec şi R.Pascu (1912) sub numele de “Strate de Carapelit”.

51

G r a n i t e l e c a l c o a l c a l i n e formează două corpuri. granitele de Hamcearca sunt remaniate în stratele de Carapelit. deşi acestea ar putea fi mai tinere. Nu se cunosc situaţii în care granitele de acest tip să vină în contact cu formaţiunile sedimentare paleozoice (Silurian şi Devonian). Vârsta carboniferă a depozitelor descrise rămâne încă incertă. depozitele din baza suitei sunt afectate de granitul de Greci a cărui vârstă a fost stabilită la 306-320 M. Analizele de vârstă pe cale radiometrică au indicat valori de 320 şi 306 M. mai sunt asimilate acestora unele depozite care aflorează sporadic pe un aliniament mai vestic şi în insula Blasova. se disting două tipuri de granite hercinice: granite calcoalcaline şi granite alcaline. una prehercinică legată de ciclul caledonian şi alta legată de ciclul hercinic. Acestea s-au manifestat în două etape. ceea ce indică sfârşitul Eocarboniferului şi că depozitele în cauză ar reveni Carboniferului inferior. Sunt reprezentate prin importante corpuri granitice care străbat depozitele carbonifere pe care le metamorfozează la contact. M a g m a t i t e l e h e r c i n i c e. nivelele superioare ale acestora sunt constituite din acumulări vulcanogen-sedimentare cu ignimbrite şi curgeri de lavă riolitică ceea ce înseamnă că ele sunt sincrone cu vulcanismul riolitic hercinic desfăşurat în Carboniferul terminalPermian. Aceasta înseamnă că granitele de tip Hamcearca sunt prehercinice şi postcaledoniene timpurii. M a g m a t i t e l e p r e h e r n i c e.a. corpul granitic de la Hamcearca şi corpul granitic Pietrosu. Concluzia firească ar fi că aşa numitele strate de Carapelit. probabil aparţin ciclului caledonian târziu reprezentând magmatismul tardicinematic. ar fi mai comprehensive revenind Permo-Carboniferului.Depozitele atribuite Carboniferului au o grosime de 1500-2000 m şi ocupă zona axială a unei structuri sinclinale din centrul Munţilor Măcin. Pe de o parte. Masivul de la Greci este cel mai mare corp plutonic din Unitatea Măcin (15/3 km). În evoluţia ariei labile Măcin a avut loc o activitate magmatică plutonică şi alta efuzivă. Acesta include o mare varietate de tipuri petrografice începând de la diorite cu nuclee de gabbrouri până la tonalite şi leucogranite. 52 . Acestea sunt reprezentate prin corpuri plutonice care străbat şi metamorfozează la contact cristalinul de Boclugea. În rândul lor intră masivul granitic care străbate şi metamorfozează la contact epimetamorfitele din Culmea Boclugea. în ansamblu. Pe de altă parte. Corpurile granitice sunt reprezentate prin granite roşii cu structură microcristalină.a. cu mult feldspat potasic. masivul de la Greci şi masivul Pricopan. în schimb. ceea ce înseamnă că plutonul de la Greci a fost pus în loc spre sfârşitul Eocarboniferului. Formaţiuni m a g m a t i c e .

a. reprezentate printr-o masă fundamentală sticloasă cu fenocristale de feldspat potasic şi cuarţ (la Sacar Bair).). G r a n i t e l e a l c a l i n e apar pe un aliniament mai vestic şi includ masivele Iacobdeal şi Piatra Roşie de la Turcoaia şi masivul Sacar Bair de la Cârjelari. Vulcanitele apar.a. Magmatismul hercinic s-a manifestat şi printr-o activitate vulcanică de pe urma căreea au fost puse în loc importante mase de material riolitic şi care s-a desfăşurat spre sfârşitul ciclului hercinic. ceea ce indică Neocarboniferul. însă ele ţin de ciclul alpin prehercinic care s-a desfăşurat în zonele învecinate dinspre est şi în principal în Unitatea Niculiţel care. Pentru granitele hercinice. Acestora li se asociază diferite tipuri de tufuri ( de cădere. de culoare alb-cenuşie sau roz. Vârsta obţinută pe cale radiometrică pentru granitele alcaline este de 290 M. granite cu egirin. textura cataclastică (milonitizare intensă) este apreciată ca fiind rezultat al deformării chimerice. fie interstratificate în formaţiunea vulcanogen-sedimentară de la partea superioară a stratelor de Carapelit. arată că punerea în loc a granitului de Pricopan este hercinică târzie. fie sub formă de curgeri de lavă sau corpuri vulcanice.Masivul Pricopan este un corp omogen de granite cu biotit. în ciclul alpin a funcţionat ca arie labilă. în general. materialul piroclastic este reprezentat în principal prin ignimbrite care pot forma corpuri masive cu aspect lenticular. s-au mai obţinut valori izotopice între 245 şi 193 M. granite micropegmatitice şi granite aplitice. sienite cuarţifere. Pe acest aliniament apar faciesuri subvulcanice.a. larg granular. V u l c a n i t e l e h e r c i n i c e. 53 . tufuri cu lapilli etc. Rocile au o textură masivă. Granitele alcaline sunt reprezentate prin granite cu riebekit. Acestea sunt reprezentate prin dyke-uri riolitice sau bazaltice. ceea ce arată că punerea lor în loc a durat până în Permian. În primul caz. Formaţiunile constituente ale Unităţii Măcin sunt străbătute şi de vulcanite bimodale. cu structuri primare de curgere. sau printr-o masă microcristalină sau granofirică (la Cârjelari şi Turcoaia). de val. În cea de a doua categorie intră apariţiile de riolite de pe aliniamentul Cârjelari-Turcoaia care însoţesc masivele de granite alcaline. iar vârsta de 264 M. roşii. Granitul de Pricopan este intrus în granitul de Greci.

54 .

Astfel. reprezintă tectogeneza definitorie Aceste mişcări au determinat cutarea intensă a zonei care a dus la stabilirea unui aranjament tectonic de tip cute-solzi. numai aria Măcin a redevenit bazin de acumulare cu substrat instabil. Două sunt structurile majore ale Unităţii Măcin: structura Megina şi structura Boclugea-Bugeac (v. Deşi O. Cert este că.Săndulescu susţine structura în pânze de şariaj a ariei nord-dobrogene. În aceste codiţii s-au acumulat depozite preponderent detritice cu caractere turbiditice.Evoluţie şi tectogeneză Din analiza litofacială şi cronostratigrafică a formaţiunilor constituente ale Unităţii Măcin se deduce că structura acesteia este rezultatul unor prefaceri pe care le-a suferit începând din Paleozoicul timpuriu şi până la sfârşitul acestei ere. În aceste condiţii s-au acumulat depozite carbonatice şi detritice frecvent cu caracter turbiditic. pentru Unitatea Măcin. VII D. Mişcările sudete. Pl. în această arie. în condiţiile faciesului şisturilor verzi. Mirăuţă a sugerat.Pl. cel puţin parţial. Pl. Procesul de sedimentare a cunoscut o întrerupere spre sfârşitul Devonianului şi începutul Carboniferului când au avul loc mişcările bretone. Întreg nsamblu sedimentar a suferit efectele unui metamorfism regional slab. care a avut loc cel mai probabil în faza taconică. aria Unităţii Măcin. respectiv depozitele permo-carbonifere. Începând cu Silurianul (v.b. iar în zona axial-sinclinală se gâsesc depozite permo-carbonifere şi granitele alcaline dela Iacobdeal-Turcoaia.VIIA). formaţiunile constituente ale structurii Megina. Falia Megina se urmăreşte până 55 a început să se delimiteze zone cu evoluţii . Aşadar.VIIB). aceasta nu se confirmă şi nici nu se justifică. Aceste mişcări au determinat un metamorfism de tip incipient asupra formaţiunilor sedimentare.VII C).Pl. a redevenit bazin de sedimentare cu un substrat labil. iar M.E. în care s-au acumulat depozite foarte groase. nu se întâlnesc depozite carbonifere şi nici nu sunt indicii că s-ar fi depus şi că ar fi fost erodate. Structura Megina este o cută-solz în a cărei zonă axial-anticlinală apar gnaisele granitice eoproterozoice şi cristalinul de Megina.Pl. zona Măcin evolua în cadrul unei arii labile mai largi care fucţiona ca bazin de sedimentare (v. începând cu gnaisele granitice încalecă peste formaţiunile permo-carbonifere din structura Boclugea-Bugeac de la est. În Paleozoicul timpuriu (antesilurian). În lungul acesteia. se poate aprecia că.VIII). Restul ariei nord-dobrogene a evoluat ca uscat cu un pronunţat caracter de stabilitate tectonică (v. Flancul estic al anticlinalului Megina este afectat de falia Megina. Mişcările bretone au avut urmări şi din punct de vedere morfostructural. după desăvârşirea mişcărilor bretone. în aria nord-dobrogeană distincte. încă din ciclul hercinic timpuriu.

fig. aparţin Badenianului mediu. În felul acesta. În zona axial-sinclinală se găsesc stratele de Carapelit. Structura Boclugea-Bugeac se situează la est de Megina şi are în zona axial-anticlinală epimetamorfitele caledoniene respectiv cristalinul de Boclugea.Pl. structurile hercinice din Munţii Măcin se prelungesc spre nord-vest peste Dunăre alcătuind promontoriul nord-dobrogean (v. contact care va deveni falia Luncaviţa-Consul (v. Formaţiunile cele mai vechi ale cuverturii soclului hercinic.III).Pl. adăugându-i-se un sector cu soclu hercinic cu care.VIIE). În afară de cutele majore menţionate. în continuare.VIII) cum ar fi falia Taiţei în lungul căreea curge râul cu acelaşi nume însă aceasta este complet acoperită de depozite cuaternare. Pe un sistem de fracturi. În structura Megina se mai întâlnesc epimetamorfite caledoniene şi depozite sedimentare siluriene. Influenţa acestora a constat doar în reactivarea contactului estic al unităţii. Mai trebuie adăugat că. Acest sector vest-dunărean a suferit o afundare puternică după o falie ce urmăreşte cursul Dunării pe direcţia nord-sud. În continuare depresiunea a evoluat ca bazin de sedimentare în care s-au acumulat depozite sarmato-pliocene şi cuaternare similare acelora din Platforma Moldovenească. Mişcările chimerice nu au mai afectat-o sensibil. s-a lărgit aria depresionară a marginii Platformei Moldoveneşti din zona Bârladului. Flancul estic al anticlinalului Boclugea-Bugeac este faliat. Cu tectogeneza sudetă se desăvârşeşte aranjamentul arhitectural al Unităţii Măcin.Pl. în Unitatea Măcin au ajuns şi lavele vulcanice bimodale din zona Niculiţel care a apărut ca arie de rift în ciclul alpin. se mai întâlnesc o serie de solzi de mai mică amploare şi o serie de falii (v. va avea o evoluţie comună. devoniene şi carbonifere.în promontoriul Orliga.14) şi mai departe spre nord-vest se prelungesc şi sub structurile carpatice (v. 56 . rezultat în urma influenţei stressului chimeric. lipsesc depozitele siluriene şi devoniene.

57 .

Asemenea depozite se întâlnesc pe un aliniament vestic între dealul Consul şi Luncaviţa. 58 . gresii calcaroase etc. Formaţiunea de Poşta-Trestinic ar fi cu certitudine postanisiană urcând şi în Carnian. Este reprezentată printr-o alternanţă de turbidite şi calcare pelagice. F o r m a ţ i u n e a d e P o ş t a . Ca vârstă.1. cu curgeri de riolite. la care se adaugă material vulcanic bazic. Cât priveşte vârsta acesteia din urmă. iar în parte este sincronă cu formaţiunea de Poşta-Trestinic.fig. iar pe verticală trece la Formaţiunea de Alba.T r e s t i n i c. Bazaltele apar frecvent în facies de pilow-lava sub forma unui val puternic ce formează în întregime platoul Niculiţel şi dealurile Sarica. Această unitate a rezultat în urma evoluţiei unei zone de tip rift intracontinental (v. Calcarele au dezvoltare lenticulară. şisturi argiloase-marnoase. La anumite nivele în masa bazaltică apar calcare stratificate cu intercalaţii subţiri de argile.1. Formaţiunea de Consul este cel puţin în parte sincronă cu Formaţiunea de Sarica-Niculiţel revenind Triasicului inferior-mediu. F o r m a ţ i u n e a d e C o n s u l. include calcarenite. calcare crinoidale.2. Dezvoltarea tipică o au în dealul Consul. UNITATEA NICULIŢEL Unitatea Niculiţel se delimitează între falia Luncaviţa-Consul şi o falie mai estică ce se urmăreşte pe direcţia localităţilor Isaccea-Poşta-Trestinic.fig. Stratigrafie şi litofaciesuri La alcătuirea Unităţii Niculiţel participă vulcanite bazice constituind formaţiunea de Sarica-Niculiţel. Formaţiunea de Poşta-Trestinic vine în contact de superpoziţie tectonică faţă de gresiile liasice de la Poşta.N i c u l i ţ e l.15). se apreciază a fi triasic mediusuperioară. iar pe verticală cresc în frecvenţă formaţiunea în ansamblu căpătând un aspect caracteristic în platoul Niculiţel şi mai ales în dealurile Sarica (v. Dacă blocurile însedimentate se dovedesc a fi calcare de Agighiol.VII D şi VIII). Asemenea depozite se întâlnesc pe un aliniament estic ce se poate urmări de la Poşta până la Trestinic şi mai departe până în Valea Taiţei la Nicolae Bălcescu.Pl.15). a. Aceasta este reprezentată prin curgeri de bazalte şi corpuri de gabbrouri. În masa preponderent şistoasă a acestei formaţiuni se găsesc însedimentate blocuri mari (de sute de metri) de calcare de tipul celor de la Agighiol care conţin fragmente de amonoidee însă improprii pentru o determinare riguroasă.3. Aceasta are o structură litofacială mai complexă. acumulări mixte vulcanogen-sedimentare reprezentate prin formaţiunea de Consul şi formaţiunea de Poşta-Trestinic şi o formaţiune flişoidă denumită formaţiunea de Alba (v. F o r m a ţ i u n e a d e S a r i c a .

Pl.VII. Formaţiunea de Alba are o grosime în jur de 600 m şi acoperă cea mai mare parte a Unităţii Niculiţel (v. Evoluţie şi tectogeneză Dezvoltarea largă a vulcanitelor bazice arată că Unitatea Niculiţel a rezultat în urma evoluţiei unei zone de rift intracontinental. spre est se continuă în platforma continentală a Mării Negre (v.3. În baza ei se întâlnesc secvenţe conglomeratice ale căror elemente constituente sunt aproape exclusiv calcaroase. Cu aceasta se încheie suita stratigrafică a Unităţii Niculiţel. zona de rift a cunoscut o etapă de lărgire urmată de o etapă de restrângere însoţită de procese de scurtare a scoarţei. în bună parte Norianului. F u n d a m e n t u l p r e a l p i n. În lungul acesteia.1.VIII). având în bază formaţiunea de Poşta-Trestinic. UNITATEA TULCEA Unitatea Tulcea se suprapune jumătăţii estice a ariei nord-dobrogene şi se delimitează la nord prin falia Galaţi-Sf. Stratigrafie şi litofaciesuri În alcătuirea geologică a Unităţii Tulcea se deosebeşte un fundament prealpin şi un înveliş sedimentar alpin. 59 .VIII). spre sud este acoperită de cuvertura neocretacică a zonei Babadag. Aceasta se dezvoltă peste formaţiunea de PoştaTrestinic şi este preponderent grezoasă cu factură pararitmică. De aici concluzia că aranjamentul tectonic al Unităţii Niculiţel s-a desăvârşit în urma tectogenezei chimerice târzii intra sau postliasice (v. a.Pl. În lungul acesteia din urmă formaţiunea de Consul încalecă peste formaţiunea de Alba de la est. formaţiunea de Alba neotriasică. Această ultimă etapă s-a încheiat cu desăvârşirea aranjamentului tectonic al Unităţii Niculiţel care se caracterizează prin existenţa a doua cute-solzi: solzul Consul şi solzul Sarica-Cilic (v. VIII). În Triasic. Solzul Sarica-Cilic se întinde la est de precedentul fiind cuprins între falia Consul şi falia Poşta-Trestinic situată mai la est. b.Pl. Riftul s-a deschis după ridicarea şi stabilizarea Unităţii Măcin.Pl. iar la vest prin falia Poşta-Trestinic.VIII ). 3.F o r m a ţ i u n e a d e A l b a . încalecă peste formaţiunile Unităţii Tulcea şi prinde sub planul de încălecare depozitele liasice de la Poşta din Unitatea Tulcea.1. În alcătuirea fundamentului prealpin al Unităţii Tulcea intră şisturi cristaline şi un înveliş sedimentar paleozoic.Gheorghe.VII E. Gresiile care formează strate groase au intercalaţii subţiri de argile în care s-au găsit impresiuni de halobii ceea ce le conferă Triasicului superior. Solzul Consul este delimitat de falia Luncaviţa-Consul şi de o falie mai estică falia Consul.

ar reprezenta numai partea terminală (cea mai de sus) a cristalinului de Boclugea şi anume complexul cuarţitic. prin depozite turbiditice. Interpretarea cea mai apropiată de realitate ar fi că această formaţiune. Acesta aparţine Silurianului şi Devonianului (v.fig. denumită de Horia. Acumulările sunt reprezentate. vârsta ordoviciană a epimetamorfitelor de Horia este atestată întrucâtva şi de conţinutul paleontologic reprezentat prin acritarche şi chitinozoare. fapt contestat de alţii. Tot Paleozoicului pot fi atribuite depozitele întâlnite în forajele din deltă la adâncimea în jur de 3000 m la Rosetti. Devonianul. metagraywacke cu intercalaţii subţiri de metapelite.Ş i s t u r i l e c r i s t a l i n e. Acestea sunt reprezentate printr-o suită de metagresii grosiere sau fine. în general. Acesta include depozitele care se găsesc în zona axială a anticlinalului Tulcea-Mahmudia şi acelea care apar sporadic de la Isaccea până la Mahmudia cu cea mai largă arie de aflorare în Colinele Mahmudiei (Beştepe). Palmatodella unicostata etc. Epimetamorfitele de Horia constituie cea de a doua categorie de şisturi cristaline din Unitatea Tulcea.Pl. Aceste epimetamorfite au fost echivalate de unii geologi cu cristalinul de Boclugea din Unitatea Măcin. adică acela care formează Culmea Priopcea. Deşi acestea au fost asimilate de 60 . Silurianul. iar mai spre sud la Uzum Bair (v. dar care au şters structurile sedimentare primare. vârsta siluriană (v. Stipoc etc. Faptul că şi formaţiunea de Horia suportă depozite siluriene fosilifere întăreşte şi mai mult această convingere.15). Dealtfel.15). depozite calcaroase sau argiloase şi silicolite care au un conţinut paleontologic (conodonte) semnificativ pentru Devonian. Mezometamorfitele de la Uzum Bair sunt reprezentate prin micaşisturi. În Unitatea Tulcea şisturile cristaline apar pe suprafeţe foarte limitate în dealurile din partea centrală a acestei zone şi anume în dealurile Horia şi Redi.) care conferă depozitelor descrise sub numele de formaţiunea de Redi. Matricea este sericitoasă. încât în Unitatea Tulcea nu poate fi vorba de prezenţa elementelor de soclu eoproterozoic. metamorfozate în condiţiile faciesului foarte slab al şisturilor verzi. Acestea ar fi rezultat în urma metamorfozării depozitelor siluriene la contactul cu un corp graniticpegmalitic de vârstă carboniferă. Î n v e l i ş u l s e d i m e n t a r p a l e o z o i c. Depozite siluriene se întâlnesc în dealul Redi şi în dealul Horia unde se dispun peste epimetamorfitele de Horia. Lacu Roşu. Din calcarele intercalate în silicolite.VIII). E. sunt reprezentate în baza suitei prin silicolite cu intercalaţii de calcare cenuşii urmate de o secvenţă de ardezii negre sau cenuşii totul purtând urmele unui anchimetamorfism.Mirăuţă a făcut cunoscută o asociaţie de conodonte (Ozarkodina fundamentata.fig.

D.Paraschiv şi I.Pătruţ cu Paleozoicul din Depreşiunea Bârladului sau din Platforma Valahă, ele nu au nimic comun cu acesta din urmă, în schimb seamănă până la identitate cu Paleozoicul din colinele Mahmudiei. Se constată că există o deosebire litofacială între Silurian-Devonianul din Unitatea Tulcea şi acela din Unitatea Măcin, primul având trăsături de acumulări de mare adâncă. Sedimentarul paleozoic este străbătut de filoane riolitice cum sunt acelea dela TulceaMonument (fig.16), sau acelea din Colinele Mahmudiei, şi de granite pegmatoide cum sunt acelea de la Uzum Bair. Atât vârsta detectată pe cale radiometrică, cât şi faptul că filoanele riolitice străbat depozitele paleozoice de la Tulcea-Monument dar nu şi pe cele triasice, atestă că magmatismul în cauză este prealpin.

Fig. 16. Secţiune la Tulcea-Monument
1-Formaţiuni prealpine; 2-filoane de porfire; 3-conglomerate werfeniene

Î n v e l i ş u l s e d i m e n t a r a l p i n. Formaţiunile învelişului sedimentar alpin includ depozite preponderent calcaroase care aparţin Triasicului, şi depozite detriticeturbiditice şi calcaroase atribuite Jurasicului (v.fig.15). Triasicul. La începutul ciclului alpin, apele mării au acoperit relieful hercinic peneplenizat încât acesta mai apărea doar ca insule. Acţiunea de erodare a apelor mării conjugată cu aceea de transport şi depozitare a materialului terigen au dus la nivelarea reliefului şi formarea unei platforme cu suprafaţă aproape plană. Triasicul inferior include depozitele care au colmatat denivelările bazinului de sedimentare şi care sunt predominant psefito-psamitice prezentând variaţii litofaciale locale. Astfel, în jurul fostelor insule s-au acumulat depozite grosiere reprezentate prin conglomerate cum sunt acelea de la Tulcea-Monument, de la Bogza sau de pe Valea Taiţei unde sunt asociate cu vulcanite riolitice sau bazaltice. Acestea, lateral, sunt substituite, total sau în parte, prin gresii cuarţoase stratificate, cu intercalaţii de argile roşii cum sunt acelea de la vest de oraşul Tulcea; treptat, lateral şi pe verticală se trece la depozite preponderent argilo-marnoase, fosilifere cum sunt acelea de la Tulcea Veche unde conţin amonoidee printre care Tirolites haueri, Danubites ellipticus etc., sau bivalve cu Claraia clarai, faună care indică vârsta
61

werfeniană pentru aceste faciesuri heteropice sincrone. Tot Triasicului inferior aparţin şi conglomeratele şi argilele roşii întâlnite prin foraje în subsolul deltei. Triasicul mediu include depozitele care s-au acumulat pe suprafaţa aproape plană realizată spre sfârşitul Eotriasicului. În felul acesta s-a format o platformă carbonatică în condiţii de mare puţin adâncă. La alcătuirea acesteia participă calcare şi calcare dolomoitice cenuşii, roşiatice sau negre. Astfel de calcare au o largă răspândire în zona Tulcea, însă în cea mai mare parte, sunt acoperite de depozite loessoide încât nu apar decât pe dealuri. Sunt bine deschise în dealurile Agighiolului unde sunt foarte fosilifere conţinând o bogată faună de amonoidee care a constituit obiectul unei monografii în care I.Simionescu a descris peste 80 de specii. Printre acestea, cele mai semnificative, din punct de vedere cronostratigrafic, sunt: Sturia forujulense, Protrachyceras archelaus, Acrohordiceras halili, indicând Triasicul mediu (v.fig.15). Calcare dolomitice cu grosime importantă s-au intâlnit şi prin forajele din deltă care, în ciuda faptului că au fost considerate (fără o argumentare concludentă) a aparţine domeniului consolidat, acestea arată că formaţiunile Structogenului Nord-Dobrogean se întind şi la nord de falia Galaţi-Sfântu Gheorghe. Triasicul superior include depozitele calcaroase care debutează cu calcare nodulare roşii ce urmează peste calcarele cenuşii mezotriasice (calcarele de Agighiol) şi care conţin Trachyceras aon, indicând vârsta lor carniană. Calcarele nodulare roşii sunt urmate în succesiunea stratigrafică de calcare stratificate cu intercalaţii subţiri de argilite, frecvent de culoare verzuie. Ca element caracteristic, aceste calcare prezintă silicolite dispuse foarte regulat şi aparent stratiform în masa calcarelor dându-le un aspect dungat foarte specific. Vârsta acestor calcare nu este argumentată paleontologic însă urmând normal peste calcarele nodulare roşii cu Trachyceras aon (carniene), li se atribuie aceeaşi vârstă (carniană). De reţinut este faptul că relaţiile dintre calcarele de Agighiol (mezotriasice) şi Werfenianul psamito-psefitic nu se surprind decât la Uzum Bair unde, primele se dispun pe conglomerate werfeniene Aceasta înseamnă, pe de oparte, că faciesul conglomeratic ar putea acoperi tot intervalul Werfenian, iar pe de altă parte, că între Triasicul inferior şi Triasicul mediu, local pot exista discontinuităţi stratigrafice, acestea indicând fostele insule ale fundamentului emers care au dăinuit până spre sfârşitul Eotriasicului. Atât calcarele de Agighiol cât şi calcarele nodulare roşii şi calcarele cu silexite care constituie platforma carbonatată, se întâlnesc aproximativ până la Valea Teliţei. Mai departe spre vest se dezvoltă depozite de tip bazinal, de mare mai adâncă, în parte sincrone cu cele de tip platformă carbonatată, în parte mai noi. Astfel, în dealurile de la sud de localităţile Câşla şi Somova, se întâlnesc calcare pelagice, iar pe Valea Teliţei, la Cataloi, de sub şesul aluvionar, apar calcare nodulare în strate groase până la un metru, cu intercalaţii subţiri de argile verzui.
62

Nu se surprind relaţiile cu depozitele subiacente iar distanţa până la calcarele cu silexite dinspre est este destul de mare. Totuşi este de presupus că ivirile de calcare noduloase de la Cataloi sunt sincrone cel puţin cu partea superioară a calcarelor cu silexite şi ar reveni deci Carnianului. În continuitate de sedimentare calcarele nodulare trec la o formaţiune marnocalcaroasă reprezentată prin nivele de marnocalcare şi calcare negre, stratificate, adesea cu separaţii intraformaţionale elipsoidale. În nivelele de marnocalcare, care prin alterare devin şistoase şi capătă culoare cenuşie-verzue, se găsesc adevărate lumaşele de halobii; urmează calcare cu Sageceras haidingeri şi Cladiscites diuturnus care indică o vârstă carnian-noriană pentru întreaga formaţiune descrisă drept formaţiunea cu Halobii sau formaţiunea de Cataloi (v.fig.15). Această formaţiune se găseşte şi pe flancul nordic al anticlinalului Redi-dealurile Somovei, între localităţile Somova şi Parcheş, pe malul gârlei Somova; sunt ultimele depozite triasice (cele mai de sus) care se întâlnesc în Unitatea Tulcea. Jurasicul. Depozitele jurasice marchează o schimbare sensibilă a condiţiilor de sedimentare în bazinul de acumulare Tulcea, în sensul că, de la mediul favorabil acumulărilor carbonatitelor indicând o perioadă de calm tectonic, se trece la condiţii de acumulare a depozitelor eminamente detritice, în faciesuri turbiditice, adesea prezentând caractere tipice de fliş (formaţiunea de Nalbant, formaţiunea de Denis Tepe etc.) care relevă o etapă de instabilitate tectonică în mediul de sedimentare. Relaţiile dintre Triasic şi Jurasic sunt de discontinuitate, deşi s-au exprimat şi păreri contrarii. Situaţiile de la Frecăţei pe Valea Teliţei (v.fig.17) şi de la Denis Tepe (v.fig.18), indică discontinuitate. Posibil ca în părţile vestice (bazinale) să existe continuitate. Cert este că pe Valea Teliţei, peste formaţiunea de Cataloi urmează gresia de Frecăţei marcând o netă schimbare litofacială. Succesiunea mai completă a Jurasicului inferior se întâlneşte la Denis Tepe (v.fig.18). Aici, direct peste depozitele calcaroase cu Proarcestes ausseanus (carniene), se dispun gresii cu cochilii de lamelibranchiate ca acelea de la Poşta unde conţin şi amonoidee ( Tropidoceras masseanum, Uptonia jamesoni) indicative pentru Liasic. În continuare, pe profilul de la Denis Tepe urmează depozite turbiditice, cu fucoide, iar suita se încheie cu gresii silicioase. Aceiaşi vârstâ o au şi depozitele cu factură tipică de fliş de la Nalbant (formaţiunea de Nalbant), dar ale căror relaţii cu depozitele sub- şi supraiacente nu se cunosc.

63

Tectogeneza sudetă. Liasic: 4-gresii liasice Jurasicul mediu este de asemenea reprezentat prin faciesuri turbiditice.VII C).calcare cu elipsoizi. 2-Liasic: turbidite (formaţiunea de Denis Tepe). Evoluţie şi tectogeneză Unitatea Tulcea s-a schiţat în cadrul ariei nord-dobrogene în urma tectogenezei bretone când zona Măcin a redevenit bazin de sedimentare. Aici apar gresii cuarţoase cu ciment oolitic şi secvenţe turbiditice. în primul rând. care s-a manifestat cu mare intensitate în zona Măcin. Cu aceste depozite se încheie procesul de sedimentare din Unitatea Tulcea. Relaţiile Triasic/Jurasic la Frecăţei pe Valea Teliţei. Fig.Fig. 17. Q-aluviuni. pentru zona Tulcea a avut efecte nesemnificative. în reactivarea contactului dintre cele două zone (Măcin şi Tulcea). b. 3-gresii silicioase. 3-lumaşel de halobii. acestea constând. 18. Secţiune geologică la Denis Tepe 1-Triasic: calcare roşii noduloase carniene. 64 .Pl. Acestea aflorează pe suprafeţe foarte limitate la Valea Nucarilor şi la Dunavăţul de Jos (formaţiunea de Dunavăţ). Triasic: 1-marnocalcare cu halobii. în timp ce zona Tulcea a rămas exondată şi supusă denudaţiei (v. acestea sunt urmate pe verticală de calcare crinoidale şi marnocalcare cu Holcophylloceras zignodianum şi Sowebyceras tortisulcatum indicând Jurasicul superior. 2. Procesul de erodare a cunoscut o etapă mai intensă în Carbonifer când zona Tulcea a constituit sursa de alimentare cu material terigen pentru aria de acumulare Măcin.

zona Tulcea ajunsese în stadiul de peneplenă. Ultimele deformări au fost de natură rupturală şi au avut drept efect major afundarea unei porţiuni de la marginea nordică a Structogenului Nord-Dobrogean.Pl. Aceasta din urmă a avut o evoluţie proprie de arie labilă care la sfârşitul perioadei a devenit arie emersă.VII E).III.1. care a devenit arie labilă favorabilă acumulării depozitelor cu factură de fliş şi susceptibilă de a suporta deformări plicative. Spre sfârşitul Jurasicului mediu instabilitatea a atins intensitatea maximă declanşându-se paroxismul neochimeric timpuriu. În felul acesta s-a ajuns la lărgirea zonei depresionare din sudul Platformei Moldovenesţi care. Principalul efect al acestuia a fost redresarea structurilor preexistente şi cutarea largă a învelişului alpin (v. în Triasic.1. Stressul tectonic la care a fost supusă zona Tulcea a determinat şi raporturile tectonice (de încălecare) dintre Unitatea Niculiţel şi Unitatea Tulcea în lungul faliei Poşta-Trestinic (v. Apariţia în Triasic. Flancul nordic al acestei structuri este afectat de falia Galaţi-Sf. a unei platforme carbonatice.Pl.Pl.4. Mişcările neochimerice terminale au imprimat structurilor Unităţii Tulcea. VII E). iar la începutul ciclului alpin a fost acoperită de ape redevenind bazin de acumulare. implicit planului faliei Galaţi-Sf.Gheorghe. Procesul de sedimentare a fost preluat de zona Tulcea. începând din Jurasicul mediu-superior a preluat funcţia de bazin de acumulare cu substrat stabilizat. la contactul dintre cele două arii (Măcin şi Tulcea).Spre sfârşitul ciclului hercinic. Acest anticlinal este flancat de sinclinalul Valea Nucailor-Câşla la nord-est şi sinclinalul Teliţa la sud-vest. a zonei de rift Niculiţel. Această afundare s-a produs în lungul faliei Galaţi-Sf.VIII).Pl. Astfel. Aceasta se continuă spre nordvest constituind sistemul depresionar Predobrogean-Bârlad-Paşcani-Lvov (v.Pl.Gheorghe. între ele interpunându-se zona Niculiţel nou creată (v.Grădinaru (2000). a dus la separarea şi îndepărtarea una de alta a celor două zone.VIII). Acestea se desenează ca o zonă foarte îngustă la 65 .Pl. o vergenţă estică (v.Pl.VII E). Starea de peneplenă şi stabilitate tectonică a favorizat formarea. în centrul zonei Tulcea se desenează un anticlinal orientat SE-NV pe direcţia Agighiol-dealurile Redi-Horia-Somova având în zona axială epimetamorfitele de Horia. Cele mai sudice şi mai noi structuri ale Structogenului Nord-Dobrogean au fost identificate recent de E. Spre nord-est urmează structura anticlinală TulceaMahmudia în a cărei zonă axială se găsesc depozitele paleozoice din colinele Mahmudiei (v. 3. VIII).Gheorghe acoperită de formaţiunile deltaice (v. ZONA CÂRJELARI – CAMENA .VII D).

Acestea (riolitele de Camena) aflorează în apropierea 66 . lateral trec la un facies terigen detritic cu spongoradiolarite. totul aparţine Jurasicului mediu-superior (fig. formaţiunea de Cârjelari. spre est s-a întâlnit (prin lucrări miniere) în zona Ciamurlia.nord şi în lungul faliei Peceneaga-Camena. Jurasicul mediu în vestul zonei include depozite terigene cu caracter turbiditic şi şisturi argiloase cu dinoflagelate descrise drept formaţiunea Aiorman care. total sau parţial. La alcătuirea acestor structuri participă depozite sedimentare terigene predominant turbiditice şi depozite carbonatice cărora li se adaugă produsele unui vulcanism bimodal. Spre nord se întind până la o linie care urmăreşte aproximativ direcţia localităţilor Traian-Cârjelari-Başpunar (v. descrise drept formaţiunea de Cârjelari. Coloană stratigrafică în zona Cârjelari-Camena. . 19. Local. Primele apar ca ignimbrite riolitice şi riolite ca atare. (v.19).19). tufuri riolitice etc. tufuri riolitice etc.Pl.fig.VIII). radiolarite. Jurasicul superior include depozite carbonatice. Aceste depozite. Vulcanitele bimodale sunt reprezentate prin produse acide şi bazice. la care se adaugă blocuri exotice (de şisturi verzi). este substituită printr-o megabrecie monomictică ale cărei elemente sunt reprezentate exclusiv prin şisturi verzi. Fig.

în consecinţă nu au putut genera structuri tectonice de mare anvergură cum ar fi de pildă pânzele de şariaj. Odată cu migrarea zonelor de deformare a avut loc şi o diminuare a ştressului tectonic încât. Vulcanitele bazice au o pondere mult mai mică şi sunt reprezentate prin spilite asociate cu silicolite radiolaritice. în lungul acestei arii. Aceste grabene-rift apăreau de regulă în zonele de contact dintre ariile cu structuri consolidate în timpuri diferite. apariţie favorizată de reactivarea faliei Peceneaga-Camena.Pl. se delimitează zone (unităţi structurale) de vârste diferite. sau cute normale largi cum sunt acelea din Unitatea Tulcea (v. mai vechi în partea nord-vestică şi din ce în ce mai tinere cu cât se înaintează spre est. Astfel. Ultima. Apariţia şi evoluţia în timpuri diferite a zonelor labile dintre aria de structuri cadomiene şi Platforma Est-Europeană înseamnă implicit cratonizarea heterocronă a acestora. Structogenul Nord-Dobrogean s-a edificat în urma apariţiei succesive în timp a unor arii labile cu structură de graben-rift de tip aulacogen sau tafrogen. se poate conchide că acesta prezintă anumite particularităţi care îl deosebesc de alte sisteme orogenice şi în primul rând de Orogenul Carpatic. Din punct de vedere structogenetic se apreciază că structurile din zona CârjelariCamena au rezultat în urma evoluţiei unui graben-rift care a apărut spre sfârşitul Jurasicului. cum se întâlnesc în unităţile Niculiţel şi Măcin.localităţii Camena. O caracteristică a grabenelor-rift nord-dobrogene o constituie faptul că acestea au avut o evoluţie (ca arii labile) relativ scurtă în timp şi limitată în spaţiu. sintetizând datele asupra evoluţiei aranjamentului arhitectural al Structogenului Nord-Dobrogean. o a doua arie labilă s-a format şi a evoluat în Silurian şi Devonian generând formaţiunile argiloase-calcaroase şi detritice. un prim rift a apărut în Paleozoicul timpuriu între aria cadomiană central-dobrogeană şi Platforma Est-Europeană eoproterozoică şi care a generat epimetamorfitele caledoniene. din partea vestică a Munţilor Măcin (structura Megina). Cea mai importantă deformare a fost aceea care a generat Unitatea Niculiţel. aşa cum s-a întâmplat cu Orogenul Carpatic. În final. de o amploare mai modestă. În consecinţă. pararitmice. trecând prin Dobrogea de Nord şi mai departe prin Crimea până în Caucazul Mare. a fost aceea din care a rezultat zona Cârjelari-Camena. începând din faţa Carpaţilor. 67 . O primă distincţie o constituie faptul că Structogenul Nord-Dobrogean nu s-a edificat în urma evoluţiei unei margini continentale active.VII şi VIII). Deformările s-au limitat la cute anticlinale şi sinclinale. având un flanc faliat (cute-solzi). ultimele efecte au constat doar în deformări rupturale şi imprimarea unei vergenţe nordestice a structurilor.

imediat la vest de falia Solca (v.1. La Codru-Babadag se exploatează calcarele şi grezocalcarele neocretacice utilizate la construcţii. în faţa Carpaţilor Orientali nu apar prelungirile unităţilor nord-dobrogene chimerice Niculiţel şi Tulcea.Gheorghe. Granite se exploatează la Atmagea şi la Iacobdeal (granite alcaline). Indiferent dacă aceste structuri.2.III).Stille încă din 1953. R E S U R S E N A T U R A L E M I N E R A L E În Dobrogea de Nord resursele naturale minerale sunt foarte limitate şi sunt reprezentate doar prin roci utile. a început din capătul său nord-vestic în hercinic. Dobrogea de Nord face parte dintr-o zonă cutată (Sarmatide) care se întinde din Munţii Swietokrzyskie din Polonia. au întâlnit Triasicul de tip nord-dobrogean stând pe depozite paleozoice cutate. Cuarţite se exploatează în cariera Priopcea şi sunt utilizate ca materiale refractare. griblură etc. este faptul că. 3. sunt considerate ca formând Platforma Central-Europeană. Ceea ce se constată însă. Cu precizarea că Munţii Măcin se înscriu în rândul structurilor hercinice. până în Crimea şi mai departe în Caucazul Mare. Aceasta înseamnă că zona de rift alpină care a generat cele două unităţi s-a deschis începând din această zonă şi s-a lărgit treptat spre est.III). imaginea dată de Stille este cât se poate de clară şi evidentă. Dealtfel. pe harta tectonică a Europei (1964). iar la Greci se exploatează granodiorite utilizate sub formă de piatră brută şi concasată.Pl. prin Dobrogea de Nord. se întâlneşte Paleozoicul cutat reprezentând prelungirea directă a structurilor hercinice din Munţii Măcin.În faţa Carpaţilor Orientali. structurile alpine rezultate se interpun între Dobrogea hercinicâ (Unitatea Măcin) şi Platforma Est-Europeană. când a afirmat că. Forajele efectuate în Delta Dunării. prin Dobrogea de Nord chimerică şi apoi în Caucaz alpină târzie. În această situaţie este evident că nu sunt dovezi care să ateste existenţa unei "Platforme Scitice".Pl. Cutarea şi consolidarea acestei arii s-a făcut treptat. siderurgie şi în industria chimică. la nord de falia Galaţi-Sf. cea mai clară şi judicioasă imagine structogenetică a Dobrogei de Nord a dat-o H. Ele dispar în zona de confluenţă a Bârladului cu Siretul (v. Calcarele dolomitice triasice se exploatează în carierele de la Cârjelari. Mahmudia şi Murighiol şi sunt utilizate în metalurgie. ele reprezintă primele structuri care mărginesc spre vest Platforma Est-Europeană din această zonă. Stille mai adaugă constatarea că această arie se situează între Feno-Sarmaţia (Platforma Est-Europeană) şi Vistulikum (structurile cadomiene ce apar în Dobrogea centrală). În aria nord-dobrogeană. 68 .

Albianul.4. Procesul de sedimentare în Bazinul Babadag a început cu depozite continentale.Pl. în continuare. Hedbergella infracretacaea etc. a avut o evoluţie comună începând din Jurasicul mediuterminal. marginea nordică a acestuia s-a afundat alăturându-se ariei depresionare din sudul Platformei Moldoveneşti cu care. B A Z I N U L B A B A D A G În aria Structogenului Nord-Dobrogean se întâlneşte numai cuvertura neocretacică şi care se delimitează la zona Babadag. spre sfârşitul Eocretacicului şi s-a încheiat spre sfârşitul Senonianului (v.fig.20). Formaţiunile postliasice acumulate pe fundamentul de origine nord-dobrogeană aparţin cuverturii postchimerice şi este aceea întâlnită şi descrisă la cuvertura Platformei Moldoveneşti (v. Vârsta lor nu este argumentată paleontologic însă cu certitudine sunt mai vechi decât conglomeratele cenomaniene pe care le suportă. în Dobrogea de Nord este dovedit paleontologic şi este reprezentat prin calcare recifale cu Archaeolithothamnium amphiroeforme. Neohibolites ultimus etc. Aceasta s-a conservat în jumătatea sudică a ariei Structogenului Nord-Dobrogean şi constituie ceea ce se cunoaşte sub numele de bazinul sau zona Babadag (v. D E P R E S I U N E A P R E D O B R O G E A N Ă După realizarea aranjamentului tectonic al Structogenului Nord-Dobrogean.VIII). CUVERTURI POSTCHIMERICE 4. şi apar pe o suprafaţă foarte limitată la marginea nordică a Bazinului Babadag pe înălţimea care poartă ruinele cetăţii Heraclea. care indică o atare vârstă.2. Formaţiunile acumulate în aceste condiţii alcătuiesc cuvertura postchimerică. 69 .3) 4.1. După cratonizarea Structogenului Nord-Dobrogean. Aceasta ar constitui Depresiunea Predobrogeană care se prelungeşte spre vest cu Depresiunea Bârladului şi mai departe spre nord până în Depresiunea Lvov. apele mării au revenit în această arie spre sfârşitul Eocretacicului. Aceste prundişuri amintesc Apţianul continental din Dobrogea de Sud. Cenomanianul marchează transgresiunea majoră şi include conglomerate şi calcare lumaşelice cu Exogyra columba.fig. Apţianul ar include acumulările de prundişuri care se întâlnesc în jurul localităţii Cerna din zona Măcin.

Formarea şi amplasarea acestuia în imediata vecinătate a faliei Peceneaga-Camena nu este întâmplătoare. care atestă prezenţa Coniacianului şi a părţii inferioare a Santonianului.aflorează. Depozitele acumulate au caracter tipic de cuvertură de platformă. sn-marnocalcare (Senonian). se găsesc ondulaţii de tip siclinal cum este aceea dintre Jurilofca şi Caugagia. În Senonianul târziu întreaga zonă a fost exondată. sau ridicarea Atmagea (vPl.T-Triasic Turonianul este reprezentat prin calcare grezoase gălbui cu Inoceramus labiatus şi calcare albicioase cu Inoceramus lamarcki.Mutihac. Tectonica Bazinului Babadag este independentă de tectonica fundamentului. Astfel. sau aceia de la Ospenia. Fig. Din depozitele descrise provine o faună cu Micraster cortestudinarium. Parapachydiscus sayni etc. 1974) Q-Nisipuri şi loess (Cuaternar). se poate spune că Bazinul Babadag s-a format şi a evoluat în Neocretacic. Pe planul acesteia. în zonele de margine iar spre sud ajung să se dispună peste şisturile verzi din Masivul Central-Dobrogean. şi ondulaţii de tip anticlinal cum sunt acelea de la Slava Rusă. Din punct de vedere tectogenetic. compartimentul din faţă (Structogenul Nord-Dobrogean) a cunoscut o afundare semnificativă creindu-se astfel un bazin de sedimentare cu substrat consolidat.VIII). Depozitele turoniene ocupă partea centrală a Bazinului Babadag Senonianul încheie seria stratigrafică neocretacică şi este reprezentat prin calcare şi marnocalcare în partea centrală a zonei care trec lateral la calcare grezoase şi microconglomerate. Deformările pe care aceasta le-a suferit sunt de tipul ondulaţiilor de mică amploare. De crearea ariei depresionare în care s-au acumulat depozite cu grosime importantă este responsabilă falia amintită. Barroissiceras haberfelneri. Secţiune prin Bazinul Babadag (din V. al-calcare recifale (Albian). 20. tu-marnocalcare şi pelite (Turonian) cmconglomerate şi calcare grezoase (Cenomanian). mai ales. Fundament: Pz-Paleozoic. 70 .

este compartimentată de o ridicare mediană în două depresiuni. B). Cei mai mulţi geologi estimează că depresiunea vestică ar avea un substrat de origine oceanică. prin definiţie.fig.21). care urmăreşte tot ţărmul Mării Negre constituind Platforma Continentală care. Revenind şi limitându-ne la litoralul românesc. se poate spune că Platforma Continentală românească se extinde spre est până la povârnişul continental care. Despre originea acestor două depresiuni foarte adânci nu se ştie prea mult.5. este prelungirea unităţlor geostructurale limitrofe sub apele mării. PLATFORMA CONTINENTALĂ A MĂRII NEGRE Platforma Continentală a Mării Negre. 71 . Această prelungire dă o prispă (şelf) cu lăţime variabilă. prin partea sa bazală. Suprafaţa zonei de şelf până la marginea superioară a povârnişului (care se găseşte la o adâncimea de 130 m) are o lăţime de 130-150 km fiind mai largă în partea de sud (v. ia contact cu substratul presupus de origine oceanică. înconjoară o zonă mediană mult mai adâncă dar care.IX A. una estică şi alta vestică (Pl. la rândul ei.

21. F U N D A M E N T U L P R E E U X I N I C Fundamentul preeuxinic al Platformei Continentale româneşti include formaţiunile geologice şi structurile realizate înante de schiţarea Mării Negre. a Masivului Central-Dobrogean şi a Structogenului Nord-Dobrogean. 72 . pe alocuri putând coborâ chiar în Albian. acest moment s-ar plasa în Neocretacic (la limita Turonian/Senonian). Secţiune prin zona de margine a depresiunii vestice din Marea Neagră 5. Marea Neagră s-a format şi a evoluat ca atare începând din Neocretacic.21). Cu alte cuvinte. în Platforma Continentală românească se disting două etaje structurale: un prim etaj constituie fundamentul preeuxinic incluzând soclul cutat şi cuvertura sa preeuxinică. Fig. ci este o arie consolidată cu soclu heterocron care s-a individualizat ca unitate geostructurală distinctă atunci când spaţiul submers a început să evolueze unitar.1.Din punct de vedere structural. S T R A T I G R A F I E Ş I L I T O F A C I E S U R I În acceptul că Marea Neagră s-a format şi a evoluat ca atare începând din Neocretacic. Platforma Continentală românească reprezintă prelungirea unităţilor dobrogene.1. În timp. Al doilea etaj structural îl constituie învelişul sedimentar euxinic incluzând depozite care încep cu cele neocretacice până la cele cuaternare (v. 5. Se înţelege deci că Platforma Continentală românească nu se individualizează ca o unitate de platformă tipică. Acestea reprezintă de fapt prelungirea în acvatoriu a Platformei Sud-Dobrogene.fig.1.

IX A).Pl. iar spre est se întinde până la baza taluzului (povârnişul continental) unde ia contact cu crusta bazaltică a depresiunii vestice din Marea Neagră. în unele interpretări. spre vest limita este dată de linia ţărmului. FUNDAMENTUL PREEUXINIC CENTRAL -DOBROGEAN Fundamentul preeuxinic cadomian al Platformei Continentale este constituit din prelungirea formaţiunii şisturilor verzi central-dobrogene şi cuvertura lor sedimentară. este mai probabil că cele două falii se prelungesc în Platforma Continentală încât soclul cadomian ia contact cu crusta bazaltică din substratul depresiunii vestice din Marea Neagră (v. 5.1. pe lângă depozitele carbonatice cunoscute din Dobrogea centrală. revenind 73 .1. întinzându-se şi în apele teritoriale bulgare până la prelungirea faliei Fierbinţi.1. include şi depozite predominant evaporitice (anhidrite. La vest şi la est limita este dată de ţărm şi respectiv de limita cu crusta bazaltică de la baza taluzului.1. gips. falia Peceneaga-Camena s-ar uni cu falia Palazu închizând astfel extinderea soclului cadomian. este cuprins între prelungirea celor două falii cunoscute (Palazu şi Peceneaga-Camena). sare gemă).2. FUNDAMENTUL PREEUXINIC SUD-DOBROGEAN Acesta este constituit din prelungirea soclului eoproterozoic sud-dobrogean şi a cuverturii sedimentare preneocretacice.1.5. se delimitează la sud de prelungirea faliei Palazu. Cuvertura preneocretacică. Deşi.

FUNDAMENTUL PREEUXINIC NORD-DOBROGEAN Reprezintă prelungirea structurilor nord-dobrogene sub apele Mării Negre. se consideră a fi limita dintre Turonian şi Senonian pentru că. pe toată aria şelfului. începând cu acest moment. Acest fapt face ca în cuprinsul cuverturii euxinice să se delimiteze două cicluri de sedimentare majore: un ciclu Senonian-Paleogen şi un altul Badenian-Cuaternar. Sarmaţianul este de asemenea preponderent argilos-siltic. aşa cum s-a amintit. iar în partea sudică se întâlnesc şi produsele unui vulcanism bimodal de tipul acelora din zona Cârjelari-Camena. de tipul disodilelor. 5. Se mai întâlnesc şi depozite detritice neocomiene şi barremian-apţiene care nu au corespondent în zona Tulcea. C i c l u l B a d e n i a n-C u a t e r n a r. atribuite Oligocenului. conţinutul în alge. Acesta debutează prin depozite marnodetritice şi subordonat calcare micritice cu Spiratella sp.1. se întâlnesc numai structurile unităţilor Tulcea şi ale zonei Cârjelari-Camena.fig. 5. De fapt. însă nu constituie o suită sedimentară neîntreruptă (v. indică pentru depozitele acestui ciclu apartenenţa la intervalul Neocretacic-Paleogen. Ponţian-Romanianului revin 74 .1. revenind Badenianului superior.3. Se cunoaşte o discontinuitate majoră corespunzătoare Miocenului inferior. iar la nord de prelungirea faliei Trotuşului. Momentul formării Mării Negre..P a l e o g e n. În general. Jurasicul are o răspândire generală fiind predominant detritic. se mai recunoasc şi alte discontinuităţi însă de mică amploare. lipsesc acelea ale unităţilor Măcin şi Niculiţel Prin foraje s-au întâlnit formaţiunile cunoscute din Dobrogea de Nord. care se încheie cu şisturi argiloase. Sedimentarul euxinic mulează un paleorelief eocretacic şi corespunde intarvalului de timp Senonian-Cuaternar. acumulările au căpătat o grosime foarte mare şi uniformă şi o omogenitate litofacială foarte constantă în timp. C i c l u l A l b i a n .1. Acestea sunt delimitate la sud de prelungirea faliei Peceneaga-Camena.21). până la Triasic inclusiv. spongieri. Acestora li se adaugă depozite carbonato-ruditice şi depozite grosiere revenind Apţianului.2.Neocomianului. foraminifere etc. între limitele arătate. Cele din partea nordică şi centrală ar putea coborî chiar şi în Albian. bituminoase. Î N V E L I Ş U L S E D I M E N T A R E U X I N I C Acesta include formaţiunile care au luat naştere după individualizarea Mării Negre şi conturarea acesteia ca bazin de acumulare.. Acesta are dezvoltarea mai completă în partea sudică a zonei de şelf şi include o suită de formaţiuni predominant detritice-argiloase.

Cuaternarului îi revin prundişurile. Asupra originii acestor zone depresionare s-au emis diverse ipoteze. odată cu apariţia depresiunii graben-rift.). marginea estică a unităţilor dobrogene a suferit o puternică fracturare distensională creându-se un sistem de falii.Viviparus sp. printre care falia est-moesică. În timpul acumulării cuverturii sedimentare euxinice. Cei mai mulţi dintre cercetători admit că substratul depresiunii vestice din Marea Neagră ar fi de origine oceanică. până spre sfârşitul Jurasicului şi chiar până spre sfârşitul Eocretacicului. PeceneagaCamena etc. adesea preponderent grosiere. Acest fapt a determinat compartimentarea întregii arii în mai multe blocuri care s-au mişcat diferenţiat atât pe verticală cât şi pe orizontală. Didacna sp etc. Cert este că. la marginea sudică a Structogenului Nord-Dobrogean.21). aparţinea unei arii continentale mult mai întinse care.. în 75 . Acestea din urmă adesea se aliniază dând un prag euxinic. În felul acesta. spre sfârşitul Eocretacicului s-a creat un paleorelief pronunţat. s-a format şi a evoluat un graben-rift în care s-a desfăşurat şi o activitate vulcanică bimodală. însă tendinţa generală a fost de afundare accentuată spre est (v. această arie continentală a suferit o fracturare profundă creindu-se una sau două zone depresionare de tip graben-rift din care a evoluat Marea Neagră.fig. De remarcat este omogenitatea litofacială a întreg ciclului Badenian-Cuaternar pe toată suprafaţa şelfului românesc. această uniformitate de fapt a început încă din Oligocen. acumulările constituind sedimentarul euxinic mulează paleorelieful eocretacic. Fără a intra în detalii. 5. spre sfârşitul Jurasicului. aproximativ perpendiculare pe sistemul de falii crustale (Palazu. trebuie amintit că. Spre sfârşitul Eocretacicului. se poate presupune că acest graben-rift nu este străin de apariţia şi evoluţia Mării Negre care şi-ar avea începutul chiar din Neojurasic.depozite detritice. în lungul faliei Peceneaga-Camena. Începând din Neocretacic. delimitându-se zone depresionare ca: depresiunea Eforie. şi zone de ridicare. nisipurile şi mâlurile cele mai recente precum şi depozitele loessoide. subordonat se întâlnesc marne cu Phyllocardium sp.2. depresiunea Istria etc. Asemenea vulcanite se găsesc şi în acvatoriu în prelungirea zonei Cârjelari-Camena. Prin urmare. aceasta ar fi rezultat în urma evoluţiei unuia din rifturile amintite. regiunea a fost afectată de mişcări epirogenetice care adesea au atins cote pozitive încât procesul de sedimentare care a generat cuvertura euxinică a cunoscut mai multe întreruperi: dar. la rândul ei. însă fără o argumentare bazată pe elemente cât de cât concludente.. falia estCaliacra etc. E V O L U Ţ I E Ş I T E C T O G E N E Z Ă Şelful românesc. era formată din mai multe unităţi structurale.

ansamblu. în zona de şelf a Mării Negre sunt în exploatare zăcămintele de petrol pe structurile Lebăda vest. eocene şi mai recent şi cele oligocene. Lebăda est şi Sinoe.3. mişcările epirogenetice au fost prepoderent negative asigurând astfel permanenţa acvatoriului Mării Negre şi extinderea acestuia asupra şelfului. unde sunt productive formaţiunile cretacice. R E S U R S E N A T U R A L E M I N E R A L E În prezent. va începe exploatarea gazelor asociate din structura Lebăda şi se apreciază că exploatarea va dura circa 10 ani în ritm de un milion metri cubi zilnic. ___________ 76 . În curând. 5.

P A R T E A a II-a UNITĂŢILE CARPATICE 77 .

iar în al doilea rând. aceste formaţiuni constituie ceea ce se desemnează. Acestea.O mare parte din teritoriul României este constituită din terenuri a căror evoluţie şi aranjament tectonic s-au desăvârşit în ciclul alpin. formaţiunile au suferit deformări şi reaşezări arhitecturale. ci de Orogenul Carpato-Balcanic. atât Carpaţii cât şi Balcanii au evoluat. şi din implicarea în structurile alpine a aceloraşi arii (blocuri) continentale rezultate din dezmembrarea marginii continentale est-europene. drept masivele cristaline prealpine unele din ele reprezentând nuclee continentale sau mai bine zis relicte ale unor nuclee foarte vechi. Aceste transformări au constat. Această situaţie sugerează că. multe din zonele structurale majore din Carpaţi se continuă şi în Balcani de aşa manieră.22). De pildă. încât nu se poate vorbi de o limită propriu-zisă între aceste două segmente. nu se regăsesc în Alpi. atât de evidente în Carpaţi şi Balcani. Formaţiunile geologice prealpine din unităţile carpatice au aparţinut unor domenii geostructurale care au suferit transformări în mai multe cicluri orogenice. sunt componente ale edificiului carpatic şi constituie unităţile carpatice. se constată că zonele structurale. 78 . În schimb. Unităţile carpatice circumscrise de graniţele ţării noastre se încadrează în aria alpină centrală şi sud-est europeană care se individualizează ca un ansamblu geostructural mai larg ce se întinde între Alpi şi Marea Egee incluzând Carpaţii şi Balcanii (fig. nu de un Orogen Carpatic şi de un Orogen Balcanic. în faptul că formaţiunile în cauză. au fost metamorfozate regional. În structura actuală. de regulă. Acest ansamblu prezintă anumite trăsături structurale prin care se deosebeşte de Alpii propriu-zişi. ca sistem geostructural în cadrul ariei tethysiene. din aceleaşi paleozone de rift care au afectat marginea activă a Plăcii Euroasiatice. în primul rând. Este cât se poate de firesc să se vorbească.23). Şi aceasta pe bună dreptate. în majoritate. în cadrul domeniului tethysian. în mare parte. căci deosebirile structurale dintre Alpi şi Carpato-Balcani mai sugerează că deformările care au afectat marginea Plăcii Euroasiatice şi din care au evoluat paleozonele de rift din care s-au edificat Carpaţii şi Balcanii s-au deschis începând din regiunea Bazinului Vienei sau din aria nordcarpatică şi s-au continuat spre est şi sud-est până în ţinuturile Mării Egee sau ale Mării Negre (fig.

În Carpaţii româneşti se recunosc mărturiile mai multor asemenea zone de structuri şi anume: una constituind Munţii Apuseni de Sud (paleozona de rift vest-carpatică). 14unităţi nord-apusene. 17-Pânza Subcarpatică.Fig. 19-Prebalcani: 20-Stara Planina. 11-unităţi supragetice. 15-urma şi elementele suturii transcarpatice (Pânzele de Botiza. Petrova. 2-vulcanite alpine. 25-limite indicând zone structogenetice. 27-limită între unităţi tectonice. Măgura). 5-Masivul Rhodope. 4-Masivul Median Pannonic. 21-urma şi elementele suturii transilvane. Din analiza geostructurală. se evidenţiază pregnant existenţa unor aliniamente formate din structuri la alcătuirea cărora participă formaţiuni pelagice asociate cu ofiolite sau formaţiuni terigene prezentându-se frcvent cu factură de fliş. alta la marginea estică a Depresiunii Transilvaniei 79 . Unităţi suprapuse marginii continentale instabile subşariată: 16-pânzele flişului median şi extern. rezultate din evoluţia unor paleozone de tip rift. Unităţi de margine continentală nedeformată: 3Masivul Median Transilvan. mai ales a ariei carpatice. 26-falii crustale. 13-tatride. 10-Pânza Srednegore. 8-Unitatea Leaota-Bucegi-Piatra Mare. 24-limita zonei Vardar. 22 Schiţa geotectonică a Orogenului Carpato-Balcanic 1-Înveliş postpânză şi formaţiuni recente. Unităţi de margine continentală deformată: 7-Unitatea central est-carpatică. 9-Pânza Getică. 22-urma şi elementele suturii vest-carpatice. 6-Masivul Serbo-Macedonean. Paleozone de expansiune. 12-Pânza de Morava. 23-urma şi elementele suturii central-carpatice. Margine continentală instabilă ridicată: 18-Autohtonul Danubian.

sub influenţa ariei labile carpatice din imediata vecinătate. Acestora. III). v. sunt elemente şi situaţii care atestă cu certitudine prezenţa acestora. datorită condiţiilor paleostructurale care existau sau care se creiau în spaţiul ce avea să devină Orogenul CarpatoBalcanic.23. v. Carpaţii fac mai multe curburi sugerând că structurile acestora mulează o arie centrală rămasă relativ rigidă în ciclul alpin. La cele menţionate se mai adaugă porţiuni de crustă continentală care. în primul rând. iar ultima se schiţează începând din Munţii Lăpuş spre nordvest (paleozona de rift transcarpatică). le corespund tot atâtea zone de sutură (fig. arhitectural etc. Adesea ele sunt subşariate faţă de unităţile carpatice încât au participat de fapt la edificarea catenelor muntoase. zonele cristalino-mezozoice ale celor trei segmente carpatice. Acestea din urmă formează masive mediane (Masivul Median Transilvan. după cum urmează (v. 23). a unor unităţi structogenetice de prim ordin care se delimitează. În final. această evoluţie diferenţiată a condus la individualizarea. petrogenetic. în structura actuală. deşi nu au fost detaşate de aria continentală mamă. Zonele de sutură alternează cu zone structogenetice în care sunt implicate şi structuri mai vechi. mai puţin sau deloc deformate de mişcările alpine constituind zonele marginale continentale nedeformate. fiecare segment constituind o unitate geostructurală majoră.fig. acestea. aceste unităţi au şi orientări distincte determinate de condiţiile paleostructurale în care s-au format şi au evoluat. ci şi în ceea ce priveşte timpul de desfăşurare a diverselor etape structogenetice. Aceste structuri alcătuesc marginea continentală instabilă. existenţa acestor masive mediane este negată. Particularităţile acestor unităţi constau.Pl. Deşi. prealpine. Drept urmare. În plus.(paleozona de rift transilvană). Aceste arii corespund porţiunilor de arie continentală (blocuri) detaşate din marginea ariei continentale est-europene. în schimb se dezvoltă o zonă a flişului transcarpatic. au fost remobilizate în ciclul alpin. 80 . III):  un prim segment se delimitează între Bazinul Vienei şi bazinul râului Tisa constituind Carpaţii Nordici. în interpretări mai recente. Pl. în structura actuală reprezentând zonele de margine continentală deformate care constitue. Altele.22. chiar dacă parţial şi mai ales zonele de margine. Unele din ele au fost deformate şi implicate în arhitectura alpină. Masivul Median Pannonic. mai ales în spaţiul carpatic. de regulă. Paleozonele de rift care au dus la dezmembrarea marginii continentale est-europene au cunoscut o evoluţie adesea sensibil diferenţiată şi aceasta. nu numai în diferenţieri de ordin litofacial. cea de a treia în partea centrală a Carpaţilor Orientali (paleozona central-carpatică). Aceştia se caracterizează prin lipsa unei zone centrale cristalinomezozoice şi lipsa flişului intern. în sens longitudinal. au suferit deformări preponderent rupturale. În felul acesta se delimitează mai multe segmente care au avut o evoluţie mai mult sau mai puţin proprie.

Unităţile geostructurale majore amintite delimitează la interiorul lor arii cu caracteristici structurale distincte. între bazinul superior al Tisei şi bazinul râului Dâmboviţa se întind Carpaţii Orientali.III) reprezentând margini continentale nedeformate. se individualizează Munţii Apuseni. în mare. distinctă de celelalte două zone de rift.  între bazinul Dâmboviţei şi Dunăre se întind Carpaţii Meridionali care se diferenţiază de Carpaţii Orientali.Pl. se suprapun masivelor mediane transilvan şi panonic (v. a unei zone a flişului intern şi a unei largi zone de molasă neogenă.  cu poziţie mai internă. în primul rând. Aceştia se caracterizează prin dezvoltarea unei zone centrale cristalino-mezozoice. precum şi prin vergenţa inversă (nord-vestică) a structurilor. Aceştia se caracterizează printr-o largă dezvoltare a formaţiunilor ofiolitice şi a unui fliş atipic relevând originea lor într-o zonă de rift intramicroplacă. faţă de celelalte două segmente carpatice. 81 . Acestea alcătuiesc depresiunile interne sau intermontane care. din Valea Mureşului spre nord. prin lipsa unui fliş extern şi prin dezvoltarea unei molase paleogen-neogene. (transilvană şi central-carpatică).

sugerând că aria sud-apuseană constituie o zonă cu evoluţie distinctă şi independentă de aceea a Vardarului. că aceasta ar da o ramură care s-ar prelungi în Munţii Apuseni de Sud şi mai departe s-ar continua.Săndulescu. aceasta ridică unele probleme.Fig. Aceasta ar separa marginea continentală africană de marginea continentală europeană.Rădulescu. ce-i drept cu multă reţinere şi semne de întrebare. Cât despre extinderea spre vest a ariei carpatice. M. În unele modele geostructurale (D. 82 . a ariei alpine dintre graniţele României. Cea mai firească pare continuarea în direcţia nord-vest spre Alpi. Sunt însă elemente care se opun unei atare interpretări (în primul rând vârsta jurasică a formaţiunilor ofiolitice sud-apusene). spre est. Paleozonele de rift alpine central şi sud-est europene Delimitarea la suprafaţă. Părerea cea mai acreditată şi cea mai logică este că zona ofiolitică Vardar ar reprezenta sutura ofiolitică tethysiană. pe o anumită distanţă. în subsolul Depresiunii Transilvaniei. 23. este foarte clară aceasta fiind dată de falia pericarpatică. 1973) se admite. Continuarea spre nord sau nordvest este controversată.

pe lângă formaţiunile sedimentare mezozoice preaustrice. V.Kräutner. pe teritoriul ţării noastre. Din punct de vedere structogenetic. zona flişului şi zona de molasă.Uhlig a dat prima imagine a structurii în pânze a acestei zone. cu atât mai tinere cu cât ocupă o poziţie mai estică. M. Spre est şi sud-est limita este dată de falia pericarpatică.1. XIV). iar spre vest se mărginesc cu Depresiunea Transilvaniei (v.Savul. au urmat mulţi geologi români printre care. ca unitate geostructurală majoră. C A R P A Ţ I I O R I E N T A L I Carpaţii Orientali. din punct de vedere structogenetic.III. 83 .XIV).Pl. în general. La cunoaşterea geologiei acestei zone şi-au adus contribuţia mulţi geologi. corespund unor etape structogenetice bine definite din evoluţia acestui segment carpatic. primei etape din edificarea acestora. După ce V. se delimitează: zona cristalino-mezozoică. Aceste zone sunt dispuse în lungul catenei muntoase fiind.Patrulius. se întind din bazinul superior al Tisei până în bazinul râului Dâmboviţa.Mutihac.Săndulescu. zona cristalino-mezozoică corespunde primei etape din edificarea Carpaţilor Orientali. Incepând de la vest spre est.Băncilă.Ilie. 1. Zona cristalino-mezozoică provine dintr-o zonă detaşată din marginea continentală est-europeană şi deformată în orogeneza alpină. H. acestea reprezentând de fapt unităţi tectonice distincte şi anume: un compartiment nordic cu structură complexă în pânze de şariaj constituind Unitatea central est-ccarpatică şi un compartiment sudic constituind Unitatea (Pânza) Leaota-Bucegi-Piatra Mare (v. M. În cuprinsul zonei cristalino-mezozoice a Carpaţilor Orirntali se delimitează două compartimente a căror structură geologică este sensibil deosebită.Pl. de fapt. D.Atanasiu. în Carpaţii Orientali se disting mai multe zone de structuri care. M. I. I. sunt implicate şi formaţiuni cristalofiliene prealpine.Pl. Acestora li se adaugă zona transcarpatică şi zona vulcanitelor neogene de la marginea vestică a Carpaţilor Orientali. Ca arii structurale suprapuse zonelor amintite sunt depresiunile intramontane (posttectonice) (v. I. I. Th.Bercia şi mulţi alţii care au contribuit la întregirea imaginii geologice a acestei zone.Kräutner.1. Ca unitate geostructurală prezintă particularitatea că. Z O N A C R I S T A L I N O -M E Z O Z O I C Ă Zona cristalino-mezozoică ocupă partea centrală a Carpaţilor Orientali şi corespunde.Popescu-Voiteşti. Din punct de vedere geostructural.XIV).

De aici o primă diferenţiere în şisturi cristaline prehercinice şi şisturi cristaline hercinice. Astfel. Acestea din urmă. în primul rând. Masivul sienitic de la Ditrău. În ansamblul acestora se disting şisturi cristaline rezultate în urma unor procese de metamorfism care au avut loc în Proterozoic şi şisturi cristaline care au fost generate într-o fază a ciclului hercinic. În aria circumscrisă de Unitatea central-est-carpatică se mai întâlneşte. prin implicaţiile pe care le-au avut în tectogeneza austrică. U N I T A T E A C E N T R A L–E S T–C A R P A T I C Ă Unitatea central-est-carpatică se întinde de la culoarul Vlădeni. se distinge o grupă a şisturilor cristaline mezometamorfice şi o grupă a şisturilor cristaline epimetamorfice (fig. a. marginea vestică a Unităţii ccntral-est-carpatice este acoperită de învelişul sedimentar postparoxismal (postaustric). Munţii Bistriţei. Munţii Hăghimaş. în sensul arătat. în sensul arătat. prin gradul de metamorfism. dar care. 24). participă şisturi cristaline (masivele cristaline prealpine) şi formaţiuni sedimentare. Ş i s t u r i l e c r i s t a l i n e p r e h e r c i n i c e. care o separă de Munţii Făgăraş. căci.1. deşi au fost generate de bazine de sedimentare diferite. sub această ultimă denumire nu sunt incluse Pânzele Transilvane. pot fi înglobate şi tratate sub denumirea de sedimentarul preaustric. Munţii Rodnei şi Munţii Maramureşului.1.1.Săndulescu (1984) defineşte drept pânzele central-carpatice. Munţii Rarău.1. STRATIGRAFIE ŞI LITOFACIESURI În alcătuirea Unităţii central est-carpatice. spre nord incluzând Munţii Perşani. ca element structural distinct. 1. Spre vest zona cristalino-mezozoică este parţial acoperită de vulcanitele neogene iar în regiunea Someşului şi Maramureş. Unitatea central-est-carpatică nu trebuie confundată cu ceea ce M. M a s i v e l e c r i s t a l i n e p r e a l p i n e Cea mai largă suprafaţă din aria Unităţii central-est-carpatice este ocupată de şisturi cristaline.1. 84 . Spre est vine în contact cu zona flişului estcarpatic în lungul faliei central-carpatice. Astfel delimitată.1. Acestea au o largă răspândire şi includ două grupe care diferă. constituie parte integrantă a Unităţii central est-carpatice.

mai apare în zona axială a anticlinalului Bretila în Munţii Rodnei şi în Munţii Maramureşului. În lucrările de sinteză. La scară regională.. însă peste tot se remarcă efectele unui retromorfism. C r i s t a l i n u l d e H ă g h i m a ş .a. 24).G r u p a ş i s t u r i l o r c r i s t a l i n e m e z o m e t a m o r f i c e. în zona Iacobeni-Vatra Dornei. Aceasta include două entităţi descrise sub numele de cristalinul de Hăghimaş-Rarău-Bretila şi cristalinul de Rebra-Barnar. se mai preferă ca acestea să fie considerate de vârstă nesigură reprezentând relicte ale unor nuclee foarte vechi care au suferit mai multe remobilizări. pe lângă altele cuprinse între 370-507 M.R a r ă u . Munţii Barnar etc. în general.B a r n a r aflorează pe suprafeţe limitate în Munţii Maramureşului şi în alte câteva zone (M.000 m. Acest tip de cristalin include mezometamorfite în care sunt frecvente rocile carbonatice. C r i s t a l i n u l d e R e b r a .a. şisturile cristaline fiind de fapt polimetamorfite. în suita acestor şisturi cristaline se disting mai multe complexe (v.Rodnei.24). analizele radiometrice au indicat valori de 800 M.).B r e t i l a se întâlneşte în Munţii Hăghimaş şi Rarău unde formează substratul imediat al formaţiunilor sedimentare mezozoice. Cristalinul de Hăghimaş-Rarău-Bretila include şisturi cristaline rezultate în urma unui metamorfism realizat în condiţiile faciesului amfibolitic cu almandin.fig. 85 . Grosimea şisturilor cristaline de Hăghimaş-Rarău-Bretila este în jur de 3. Şi în cristalinul de Rebra-Barnar s-au delimitat mai multe complexe (v.fig. Toate aceste valori sunt însă aparente indicând procesele de remobilizare pe care le-au suferit ulterior formării. adesea generalizat.

Acestea acoperă suprafeţe mai întinse în Munţii Rodnei şi suprafeţe mai limitate în alte masive muntoase (v. Pe criterii palinologice se apreciază că 86 . Deşi au fost descrise sub denumiri diferite (de Rusaia. Complexele petrografice ale şisturilor cristaline din Unitatea central-est-carpatică G r u p a ş i s t u r i l o r c r i s t a l i n e e p i m e t a m o r f i c e.). calcare şi dolomite cristaline. şisturile cristaline hercinice sunt reprezentate prin metapelite. ceea ce înseamnă ciclul cadomian. şisturile cristaline hercinice sunt cuprinse în totalitate în cristalinul de Repedea. Epimetamorfitele includ şisturi cristaline rezultate în urma metamorfozării unui material terigen şi vulcanogen în condiţiile faciesului şisturilor verzi. Aceasta ocupă cea mai mare suprafaţă din aria Unităţii central-est-carpatice. şisturi cuarţitice etc. şisturi cloritoase.000 m şi sunt reprezentate în principal prin şisturi grafitoase. de Argestru etc. a unor formaţiuni sedimentare şi magmatogene de vârstă paleozoică. Şi în suita acestora s-au separat mai multe complexe (v. Pl. 24. metaconglomerate.Fig.Kräutner (1980) şi grupează formaţiunile cristaline rezultate în urma metamorfozării în condiţiile cele mai slabe ale şisturilor verzi. şisturile cristaline hercinice au fost separate ca atare de H.a. îar în sudul Munţilor Perşani formează Muntele Gârbova. şisturi grafitoase şi şisturi verzi.fig.24).Atanasiu sub numele de cristalinul de Tulgheş. Vârsta şisturilor cristaline de Tulgheş este apreciată pe baza rezultatelor oferite de analizele radiometrice care au indicat valori de 500-610 M. Ş i s t u r i l e c r i s t a l i n e h e r c i n i c e. au o grosime în jur de 4. În mare. XIV). roci carbonatice. Incluse iniţial în şisturile cristaline de Tulgheş. Ele au fost descrise de I.

87 . În suita şisturilor cristaline de Repedea s-au separat mai multe complexe (v.formaţiunile premetamorfice aparţin intervalului Ordovician-Eocarbonifer şi că au fost metamorfozate în faza sudetă.24).fig.

b. 5-sienite foidice. Aceasta înseamnă că punerea în loc a corpului sienitic a avut loc în Neojurasic. 3-roci sienitice. deşi aparţin la zone de sedimentare diferite. foiaite. încă din 1866.).Ianovici. 8-filon de lamprofire. S e d i m e n t a r u l p r e a u s t r i c Formaţiunile sedimentare care participă la alcătuirea Unităţii cntral-est-carpatice. c. însă analizele radiometrice efectuate asupra biotitului din granite sau din corneene au indicat 160 M.Codarcea etc. 6-essexite şi sienite foidice orientate. se poate spune doar că este postcadomiană.25).fig.Reinchard. M a s i v u l s i e n i t i c d e l a D i t r ă u Masivul sienitic de la Ditrău se conturează ca un corp cuasicircular străbătând discordant şisturile cristaline de Tulgheş din partea sudică a Unităţii central-est-carpatice (v. Masivul sienitic de la Ditrău are o structură aproape concentrică. 7-granodiorite. Prin particularităţile sale mineralogice (prezenţa feldspatoizilor.Strekeisen.) acest corp are un caracter de excepţie între corpurile magmatice din România şi din Europa. iar partea centrală a masivului este ocupată de sienite alcaline cu nefelin (v. hornblendite etc. sub numele de “ditroit”. 4-essexite. Al. iar Zirkel.Secţiune prin corpul sienitic de la Ditrău (după E. au fost deopotrivă implicate în tectogeneza austrică încât pot fi înglobate sub numele de sedimentarul preaustric. a descris şi a introdus în circuitul mondial.9-vulcanite neogene şi piroclastite. Originea magmatogenă sau metasomatică a corpului sienitic de la Ditrău este încă controversată. un petrotip specific “sienitul cu nefelin şi sodalit” al cărui locus tipicus este la Ditrău. Prin aceasta a atras foarte mulţi cercetători printre care: M.XIV). A. Fig. 25. V.Anastasiu) 1-Şisturi cristaline. pe baza relaţiilor cu rocile învecinate. 88 . Cu dezvoltare mai mult sau mai puţin zonară se mai întâlnesc diverse roci feldspatice (essexite.Constantinescu şi N. Despre vârsta masivului sienitic de la Ditrău.a..Pl. a mineralelor cu pământuri rare etc. 2-monzonite. granitele sunt spre exterior.

conglomerate de Muncelu). se deosebeşte un sedimentar care este în relaţii normale faţă de substratul cristalin. 12-grohotiş. sedimentarul preaustric are o largă răspândire în Munţii Perşani. şi aparţine Pânzei sau Pânzelor 89 . 4-Callovian-Oxfordian. 11-olistolite. Datorită unei ridicări axiale. Sinclinalul Marginal Extern este divizat în sinclinalul Rarău (fig. Sedimentar. în structura actuală. 5-6 Tithonic-Neocomian (formaţiunea de Lunca. Flişul carpatic: 9-Tithonic-Neocomian (form. Mai departe spre sud.XIV). Fig. aparţin la unităţi tectonice deosebite. Schiţa geologică a sinclinalului Rarău 1-Fundamant. 26. sedimentar transilvan: 10-Malm-Neocomian. În toată aria de răspândire a sedimentarului preaustric. Astfel.În structura actuală. 3-Triasic mediu.Pl.7Barremian-Albian (wildfliş). sedimentarul preaustric s-a conservat mai ales la marginea estică a Unităţii central-est-carpatice alcătuind ceea ce se cunoaşte sub numele de Sinclinalul Marginal Extern (v. 8-roci bazice. iar spre nord ocupă suprafeţe relativ întinse în Munţii Maramureşului.bucovinic: 2-Triasic inf.26) şi sinclinalul Hăghimaş.cristalin. se disting foarte clar două tipuri litofaciale şi litogenetice de acumulări care provin din zone de sedimentare distincte şi care. de Sinaia).

27) este reprezentat prin conglomerate. Coloane stratigrafice sintetice în Unitatea central-est-carpatică din segmentul Hăghimaş-Rarău-Maramureş. Un alt tip de sedimentar este alohton şi constituie Pânzele Transilvane. S e d i m e n t a r u l b u c o v i n i c . în general.fig. nu este o suită stratigrafică neîntreruptă (v.Bucovinice. Ca vârstă. 27. astfel încât acestea nu constituie acumulări permiene propriu-zise. Fig. Acesta constituie sedimentarul bucovinic. însă acestea sunt de fapt cruste de alteraţie din faza emersă pretriasică. sedimentarul bucovinic corespunde Triasic-Eocretacicului însă. 27). fireşte. Sedimentarul bucovinic include ansamblul de depozite care stă normal peste şisturile cristaline formând învelişul acestora.28). Triasicul. gresii şi calcare dolomitice care se dispun pe substratul cristalin.27). atât în Munţii Perşani (fig. a-Sedimentar bucovinic. din depozite neritico-litorale acumulate în zona de şelf a marginii continentale esteuropene şi constituie o suită relativ subţire cu multe discontinuităţi stratigrafice. Triasicul inferior. 90 . b-sedimentar transilvan În unele lucrări este admisă prezenţa depozitelor permiene. Este alcătuit. Acest sistem debutează prin depozite psefito-psamitice urmate de depozite exclusiv carbonatice care s-au conservat în toate zonele de dezvoltare a sedimentarului începând din Munţii Perşani până în Munţii Maramureşului. cât şi în Munţii Hăghimaş şi Rarău (v.fig. Acesta este sedimentarul transilvan (fig.

înălţimile Adam şi Eva de lângă Pojorâta. calcare oolitice etc.). Doggerul este foarte slab reprezentat fiind cunoscut prin calcare oolitice fosilifere cum sunt acelea de pe valea Tătarca sau din Culmea Tarniţa. În Munţii Rarău nu se cunoaşte Liasicul bucovinic. În Munţii Rarău. prin dolomite urmate de calcare organogene care se întâlnesc în Munţii Perşani pe văile Comăna şi Gărbova. în principal. calcare negre. Jurasicul. În sedimentarul bucovinic. Jurasicul mediu prezintă o mai mare variabilitate litologică (marnocalcare. Jurasicul inferior (Liasicul). în Munţii Hăghimaş pe flancul vestic al sinclinalului şi sporadic pe flancul estic (în Culmea Dămuc).fig. calcare spatice etc.Triasicul mediu este reprezentat. 91 . Jurasicul mediu (Doggerul) este preponderent carbonatic (calcare oolitice. 28). se găseşte în jurul Lacului Roşu şi pe pârâul Ghilcoş unde este fosilifer. În sinclinalele Hăghimaş şi Rarău. Triasicul mediu mai include calcare organogene cu Giroporella şi Diplopora revenind Ladinianului. Triasicul superior ar include unele calcare şi dolomite roşiatice care stau peste calcarele cu Giroporella. Piatra Buhă de pe Izvorul Alb etc. Liasicul are o răspândire redusă. printre altele. Ca iviri izolate. se întâlneşte în Munţii Perşani în zona Comăna. Jurasicul se caracterizează prin predominarea depozitelor detritice-calcaroase şi existenţa mai multor discontinuităţi în procesul de sedimentare (v. în Munţii Perşani debutează prin calcare detritice roşiatice urmate de calcare oolitice fosilifere. Triasicul mediu se mai întâlneşte în zona Iacobeni. În aceeaşi situaţie se regăseşte în sinclinalul Rarău unde formează. În Munţii Hăghimaş. În Munţii Hăghimaş.27. se întâlnesc în zona Gârbova şi pe Valea Comana.) şi se întâlneşte pe pârâul Hăghimaş şi la Lacul Roşu.

Acestea sunt 92 . cu intercalaţii de argile roşii. bine deschis în cariera de la Pojorâta.Fig.Coloane stratigrafice sintetice în Munţii Perşani Jurasicul superior marchează o semnificativă schimbare de facies în sensul că primele depozite neojurasice sunt reprezentate prin silicolite care formează un nivel de jaspuri divers colorate. 28. jaspurile sunt atribuite Callovian-Oxfordianului. Pe baza poziţiei stratigrafice (urmând peste calcarele cu Giroporella) şi a conţinutului în radiolari. Ultimele depozite jurasice aparţin Tithonicului. Jaspurile se întâlnesc constant pe flancurile sinclinalelor Rarău şi Hăghimaş.

În această epocă. În mod firesc acest sistem este reprezentat numai prin seria sa inferioară (Eocretacicul).12-calcare cu amoniţi (Dogger). Cretacicul inferior include suita Tithonic-Neocomian (v. La diferite nivele. 28) reprezentată prin depozite cu factură flişoidă. iar subordonat depozite pelagice. formaţiunea de wildfliş este lipsită de stratificaţie sau are o stratificaţie haotică.27. 11-marnocalcare liasice. Secţiune geologică pe Valea Moldovei la Gura Sadovei 1-Cristalinul de Hăghimaş-Rarău-Bretila.fig.29) unde suportă un episod conglomeratic (conglomeratele de Muncelu). motiv pentru care aceste depozite au fost asemuite stratelor cu Aptycus din Alpi. Asemenea depozite se întâlnesc în Munţii Perşani sectorul Comăna şi în defileul Oltului unde conţin o faună neocomiană (v. 4-jaspuri callovian-oxfordiene.transilvan: 9-calcare triasice. Sedimentar. dar care a început încă din Jurasicul târziu. Sedimentar. 5. Neocomianul în faciesul formaţiunii de Lunca suportă formaţiunea de wildfliş. 7-gresii şi conglomerate de Muncelu-. de culoare închisă. 10calcare rheţiene. sunt bine deschise în profilul de pe Valea Moldovei între Gura Sadovei şi Pojorâta (fig. depozitele neocomiene (formaţiunea de Lunca) se întâlnesc numai pe flancul estic al acestora. Acestea sunt reprezentate printr-o masă argiloasă. Drept urmare. Cretacicul. acumulările prezintă faciesuri tipice sinorogene începând cu dezvoltarea turbiditelor obişnuite până la litofaciesuri grosiere şi haotice (wildflişuri). în formaţiunea de Lunca se intercalează marnocalcare cu Aptychus. Fig. aria central-est-carpatică a cunoscut o pronunţată instabilitate tectonică.6-formaţiunea de Lunca tithonic-neocomienă. se 93 .şi s-a accentuat spre sfârşitul Eocretaciculul.bucovinic:2-conglomerate eotriasice. 3-dolomite anisiene. 8-wildfliş (Barremian-Albian). În general.incluse într-o suită mai comprehensivă corespunzând intervalului Tithonic-Neocomian descrisă drept formaţiunea (strate) de Lunca. urmate de o formaţiune de wildfliş aparţinând Barremian-Albianului.28) şi de asemenea suportă formaţiunea de wildfliş.fig. În sinclinalele Hăghimaş şi Rarău. Acumulările de wildfliş formează umplutura propriu-zisă a sinclinalului marginal extern. Pe lângă argilitele care predomină. în care sunt însedimentate blocuri exotice (olistolite) ce dau nota caracteristică a wildflişului. 29. pe alocuri se întâlnesc şi curgeri de bazalte. cu aspect de curgere.

În Munţii Maramureşului. acestei formaţiuni şi acestei situaţii.Bercia et al. sau medio jurasică-eocretacică după I. (1979) au realizat o stratigrafie de detaliu în Munţii Maramureşului care lasă să se întrevadă posibilitatea corelării situaţiei din această zonă cu aceea din restul Sinclinalului Marginal Extern. Astfel. unde se întâlneşte prelungirea directă a Sinclinalului Marginal Extern. cu o 94 . fireşte. În această situaţie.27). Astfel. S e d i m e n t a r u l t r a n s i l v a n . cu care se încheie sedimentarul bucovinic. în primul rând.mai întâlnesc brecii. în aşa numita “pânză a flişului negru” s-au inclus de fapt două entităţi deosebite. intervenţiei unei intense activităţi vulcanice. formaţiunea în cauză are o poziţie alohtonă şi că ar reprezenta “pânza flişului negru”. Aceasta se datorează.Mitrea et al. Acest fliş negru include de fapt depozite foarte heterogene. bazice. Lăsând la o parte Triasicul inferior a cărui situaţie este clară.Bleahu a numit “flişul negru” de vârstă eocretacică. şi culoarea neagră a depozitelor. conglomerate. Acest fapt a făcut foarte anevoiosă recunoaşterea entităţilor cronostratigrafice întâlnite în Sinclinalul Marginal Extern din Hăghimaş şi Rarău şi care. fie sub formă de klippe de rabotaj. marne etc. toate celelalte formaţiuni constituente ale sinclinalului marginal extern din acest sector nordic au fost incluse în ceea ce M. Conţinutul paleontologic conferă acestei formaţiuni vârsta barremian-albiană (v.Bleahu a denumit complexul mafic de vârstă mezotriasică aparţinând sedimentarului transilvan. sedimentarul transilvan se întâlneşte. trebuie să se regăsească şi în Munţii Maramureşului. În cuprinsul acestuia s-au identificat mai multe formaţiuni care. cu excepţia Triasicului inferior care se recunoaşte cu certitudine. pe baza conţinutului paleontologic. Gh. şi în Munţii Maramureşului. în situaţie alohtonă: fie ca blocuri însedimentate în formaţiunea de wildfliş. calcare recifale. după el. aparţin Dogger-Malmului (respectiv jaspurile callovian-oxfordiene). gresii.Săndulescu le-a dat o interpretare tectonică considerând că. cea de a doua entitate este “flişul negru” care aparţine sedimentarului bucovinic. constituie umplutura unor structuri sinclinale marcând prelungirea Sinclinalului Marginal Extern. insuficient clarificată. de la izvoarele Ceremuşului spre nord. dar şi complicaţiilor tectonice de detaliu. fie ca petice de acoperire rămăşiţe ale unor pânze (Pânzele Transilvane). nu poate fi vorba de urmărirea vreunui profil în care să se recunoască succesiunea normală a sedimentarului transilvan. În structura actuală. Ulterior.fig. M. formaţiunea de wildfliş. s-a putut stabili apartenenţa acestora la intervalul Triasic-Eocretacic. Tithonic-Neocomianului (respectiv formaţiunea de Lunca ) şi Barremian-Albianului (respectiv formaţiunea de wildfliş). ca primă entitate se deosebeşte ceea ce M. situaţia este (sau pare) mai deosebită dar. însă. însă particularitatea esenţială este dată de prezenţa unui material vulcanic de compoziţie bazică. În concluzie. în mod firesc. depozitele fiind foarte fosilifere. pe hărţle geologice de ansamblu. mai ales.

andezite şi trahite.). Acestea din urmă. Triasicul mediu este reprezentat prin depozite calcaroase foarte variate ca facies şi foarte fosilifere fiind asociate cu vulcanite bazice. în Munţii Perşani. cum sunt acelea din defileul Oltului. Triasicul inferior. mai ales în Triasic. Triasicul inferior este reprezentat prin grezo-calcare în plăci cu intercalaţii de şisturi argiloase bogat fosilifere.fig.fig. Hăghimaş şi Rarău).28). Anisianul este reprezentat prin calcare dolomitice.importantă discontinuitate corespunzătoare Callovian-Oxfordianului (v. În Munţii Hăghimaş.C. dolerite. Ca litofacies. apar doar ca fragmente însedimentate în formaţiunea de wildfliş a Cretacicului bucovinic. serpentinite. O trăsătură definitorie a sedimentarului transilvan o constituie asocierea acestuia cu material vulcanic de tip ofiolitic.x bis B. până la Mezojurasic şi de tip recifal în Neojurasic şi Eocretacic. cum sunt acelea de pe Valea Seacă fiind însedimentate în wildfliş. În Munţii Maramureşului. Triasicul superior. Formaţiunile acestui sistem se întâlnesc în toate cele trei compartimente (Perşani. Caracterele litofaciale şi prezenţa ofiolitelor arată că sedimentarul transilvan îşi are originea într-o zonă de rift (zona de rift transilvană). intercalaţii de argile şi şisturi calcaroase foarte fosilifere (v. iar Ladinianului îi revine o formaţiune vulcanogen-sedimentară.27. sau marnocalcarele de pe pârâul Cailor. Triasicul. Triasicul mediu este slab reprezentat doar prin blocuri însedimentate de calcare negre anisiene şi calcare roşii ladiniene cum sunt acelea din Muntele Criminiş. calcarele dolomitice care formează Pietrele Albe de pe pârâul Izvorul Alb. Se remarcă şi existenţa unor faciesuri heteropice sincrone. Între ele se situa Microplaca Transilvano-Pannonică (Pl. este reprezentat prin diverse varietăţi de calcare bogat fosilifere aparţinând Carnianului şi se încheie prin calcare negre cu megalodontide aparţinând Rhetianului.fig. În sedimentarul transilvan s-au identificat toate etejele Triasicului. În sinclinalul Hăghimaş revin Neotriasicului calcarele nodulare roşii 95 . Acestora li se adaugă bazalte. sedimentarul transilvan este aproape exclusiv carbonatic de tip pelagic. În sinclinalul Hăghimaş se cunosc puţine depozite eotriasice. Aceasta mai înseamnă că în Unitatea central-est-carpatică suntem în prezenţa suprapunerii a două faciesuri ale Triasic-Eocretacicului sincrone şi heteropice. în Munţii Perşani este reprezentat prin grezo-calcare în plăci. În sinclinalul Rarău. Această zonă a apărut în aria de margine a ariei continentale est-europene şi a evoluat contemporan sau penecontemporan cu zona de rift tethysiană. mai ales pentru intervalul Triasic-Mezojurasic. 28). fapt ce arată că zona de acumulare a sedimentarului transilvan avea o morfologie variată.27. 28). gabbrouri. ale Jurasicului aproape toate şi ale Cretacicului inferior (v. în Munţii Perşani sunt reprezentate printr-un complex ofiolitic constituit din porfire bostonitice. calcarele negre stratificate de pe pârâul Cailor foarte foilifere aparţin Ladinianului. În sinclinalul Rarău.

În Munţii Hăghimaş.fig. în principal. În baza suitei calcaroase se distinge un nivel de calcare nodulare (stratele cu Acanthicum) revenind Kimmeridgianului. În sinclinalul Rarău. etapă caracterizată printr-un proces de extindere însoţit de depuneri de tip pelagic şi veniri succesive de lave bazice. iar Neojurasicul este reprezentat prin calcare masive recifale. în Munţii Perşani. Jurasicul. În sinclinalul Rarău revin Liasicului unele calcare roşii cu Arietites din Muntele Muncelu de la vest de Câmpulung precum şi blocurile cu marnocalcare cu Leioceras sp de la Gura Sadovei. O dezvoltare mai largă a depozitelor neojurasice se întâlneşte în Hăghimaş unde participă la alcătuirea pânzei de Hăghimaş (v. Această netă diferenţiere arată că în bazinul depoziţional condiţiile de sedimentare s-au modificat sensibil. În sinclinalul Rarău s-a identificat şi Norianul fiind reprezentat prin calcare de tip Hallstadt foarte fosilifere şi marnocalcare cu Monotis salinaria. Asemenea depozite se întâlnesc în defileul Oltului şi în zona localităţii Comăna. este reprezentat aproape exclusiv prin depozite carbonatice. este reprezentat prin marnocalcare cu Bositra buchi aparţinând Bathonianului. Jurasicul inferior (Liasicul). În sinclinalul Rarău. în Munţii Perşani este dezvoltat în faciesul de Adneth (calcare şi marnocalcare roşii fosilifere) urmat de gresii silicioase.30). depozitele mezojurasice sunt reprezentate prin marnocalcare şi grezocalcare foarte fosilifere cum sunt acelea de pe Valea Pojorâta sau acelea de la Gura Sadovei. Carnianul este reprezentat prin calcare cu Halobia styriaca cum sunt acelea din Popchii Rarăului şi din Piatra Zimbrului şi prin calcarele roşii noduloase de pe pârâul Timen de la est de Fundu Moldovei. Liasicul în facies de Adneth este cunoscut în Valea Curmătura şi la Piatra Unică. peste care se dezvoltă calcare masive de tip Stramberg cu Thecosmilia care aparţin Tithonicului superior. depozite mezojurasice apar numai ca lame tectonice la baza calcarelor din Pânza de Hăghimaş. În sinclinalul Hăghimaş. în Sinclinalul Marginal Extern. mai ales pentru primele epoci. Cu Doggerul se încheie o primă etapă din evoluţia ariei labile transilvane.29). Jurasicul superior.fig. Suita neotriasică din Rarău se încheie prin grezo-calcare cu Rhaetina gregaria Rhetianului cum sunt acelea de la Gura Sadovii (v. Jurasicul mediu. apartinând 96 . cum sunt acelea de pe Valea Lupşa. depozite de facies pelagic. Revin sistemului Jurasic de tip transilvan. Urmează un nivel arenitic cu Haploceras elimatum aparţinând Tithonicului inferior.cu Jovites dacus de tipul calcarelor de Hallstadt. de la Piatra Unică.

sedimentar transilvan:5-calcare cu accidente silicioase carniene. Sedimentar transilvan: 11-calcare masive kimmeridgian-neocomiene. 7-calcare masive malm-neocomiene. Secţiune geologică prin sinclinalul Hăghimaş (după M.10-urma şariajului transilvan. Fig. 9-bauxite. Schiţă panoramică în masivul Rarău 1-Cristalinul de Hăghimaş-Rarău-Bretila. 12-calcare masive barremian-apţiene (facies urgonian).fig. În sinclinalul Rarău până în prezent nu a fost identificat Malmul. În sinclinalul Hăghimaş. Sedimentar bucovinic: 3-conglomerate şi gresii werfeniene. 6-calcare masive noriene.27. Partea superioară a calcarelor masive organogene conţin o 97 . 5-calcare masive ladiniene. 8-jaspuri callovian-oxfordiene. 9-grezo-calcare tithonic-neocomiene (formaţiunea de Lunca). 8-calcare masive barremian-apţiene. Eocretacicul debutează printr-o secvenţă de marnocalcare cu Neocomites neocomiensis urmată de calcare masive organogene cu Leviathania leviathan semnificativă pentru Neocomian. 3dolomite anisiene. care au la partea superioară o lentilă de bauxită. Cretacicul.fig. 4-jaspuri callovian-oxfordiene.31). 6-marno-gresii liasice. Sedimentar bucovinic: 2-conglomerate şi gresii werfeniene. Este posibil ca unele calcare din Pietrele Doamnei.Săndulescu) 1-Cristalinul de Hăghimaş-Rarău-Bretila. Flişul: 14-formaţiunea de Sinaia. 28). Inveliş posttectonic: 13-conglomerate vraconian-cenomaniene. 2-cristalinul de Tulgheş. Eocretacicului îi revin depozite calcaroase recifale (v. 30. 4-dolomite anisiene.Fig. 7-marno-gresii şi marne mezojurasice. să aibă o atare vârstă (v. 10-wildfliş Barremian-Albian. 31.

a apărut şi a evoluat o paleozonă de rift intracontinentală (paleozona de rift transilvană). în zona de margine a ariei continentale est-europene.X A). rămân cele două tipuri de facies. ar mai include şi altele (subbucovinică. Acest fapt a avut drept consecinţă detaşarea din zona de margine a ariei continentale est-europene a unei părţi individualizându-se astfel Microplaca Transilvano-Pannonică (Pl. Astfel. procesul de scurtare a scoarţei din paleozona de rift tansilvană. incontestabile şi cu semnificaţie structogenetică majoră. şi structuri cadomiene care sunt de fapt o prelungire a acelora din Masivul-Central-Dobrogean (Pl. de Iacobeni etc) şi chiar mai multe suite transilvane. Paleozona de rift transilvană a cunoscut o etapă de extensie până spre sfârşitul Jurasicului mediu.faună cu Requienia sp. de tipul unităţilor structurale din faţa Carpaţilor Nordici (v. totul indicând vârsta Barremian-Apţian.Pl. mai exact. şi Toucasia sp. pe lângă Platforma EstEuropeană cu soclu eoproterozoic. care a durat până spre sfârşitul Eocretacicului.31). includea structuri vechi precambriene şi paleozoice de tipul acelora din domeniul moesic însă remobilizate în ciclurile paleozoice. pe lângă suitele bucovinică şi transilvană. În unele interpretări se consideră că sedimentarul din Unitatea central-est-carpatică. la care se adaugă orbitoline.fig. Pe de altă parte. mai includea o zonă de structuri hercinice (caledonianhercinice) prelungire a acelora din Munţii Măcin.II).1. La începutul ciclului alpin. contemporan sau penecontemporan cu formarea şi evoluţia paleoriftului tethysian (Vardar). bucovinic şi transilvan care corespund la două zone de sedimentare cu evoluţie net distinctă. Fără îndoială că pe întinsul ariilor de sedimentare bucovinică şi transilvană au existat condiţii de sedimentare întrucâtva deosebite şi care se reflectă în anumite variaţii litofaciale. 1. timp în care s-au acumulat depozite pelagice asociate cu formaţiuni ofiolitice. Calcarele urgoniene sunt ultimele depozite ale sedimentarului transilvan din Unitatea central-est-carpatică. care s-a desfăşurat contemporan cu mişcarea convergentă a blocurilor continentale. însă.1. Mai departe până în regiunea Vardar. EVOLUŢIE ŞI TECTOGENEZĂ La sfârşitul ciclului hercinic.X B). în procesul de sedimentare s-a tradus prin acumularea unor depozite neritice-carbonatice cu care se încheie sedimentarul transilvan. a 98 . În sinclinalul Rarău.2. reale. Barremian-Apţianul este dezvoltat de asemenea în facies urgonian. marginea continentală est-europeană care va fi implicată în edificarea lanţului carpatic avea o structură heterogenă. iar calcarele respective formează Pietrele Doamnei (v. Acest eveniment. În Neojurasic s-a produs inversiunea mişcării celor două blocuri implicate.

peste zona flişului din faţă generând astfel un al doilea sistem de pânze. Coliziunea dintre Microplaca Transilvano-Panonnică şi blocul central carpatic a avut drept consecinţă împingerea acestuia din urmă. În felul acesta s-a realizat aranjamentul tectonic al Unităţii central-est-carpatice ca efect al tectogenezelor mezocretacice (v. înclusiv Pânzele Transilvane. iar în bazinul Tisei dispare odată cu afundarea zonei cristalino-mezozoice: fie că este acoperită de unitaţile transcarpatice mai interne.Pl.Pl. 99 . expulzarea şi împingerea acestora peste sedimentarul bucovinic de pe blocul central carpatic.determinat apariţia. fie că dispare ca atare (fig. pe un aliniament mai intern al marginii continentale est-europene. Închiderea paleozonei de rift transilvană a fost însoţită de ridicarea (obducerea) unor fragmente din crusta oceanică. Urmarea a fost desprinderea şi îndepărtarea altei porţiuni din aria continentală şi care va deveni blocul central carpatic (v. dar care este acoperită de depoitele acesteia. Pânzele Bucovinice.X C). a unei noi zone de rift intracontinental (paleozona de rift central-carpatică).32). În felul acesta s-a ajuns la suprapunerea tectonică a două litofaciesuri sincrone şi heteropice rezultând Pânzele Transilvane (Pl. Urma suturii transilvane se continuă spre nord. Urma şi rămăşiţele paleozonei de rift transilvane se găsesc undeva în partea estică a Depresiunii Transilvaniei constituind sutura transilvană. suferă unele decroşări.X C).X B). de vulcanitele neogene şi de sedimentarul postaustric (postparoxismal).

100 .

Ilie şi s-a conservat sub forma mai multor petice de acoperire. FP-falia Plopiş. 32. 8 unităţi supragetice. mai întinse în partea sudică a Munţilor Perşani între localităţile Comăna şi Lupşa.Pl. şi mai restrânse în defileul Oltului şi în zona Vârghiş. Aceasta a fost pusă în evidenţă de M. 6-vulcanite neogene. Pânza de Perşani este constituită din depozite triasice şi eojurasice de tip pelagic asociate cu ofiolite. 2-înveliş posttectonic. 7-flişul carpatic.Aria cristalino-mezozoică. P â n z e l e t r a n s i l v a n e În structura actuală Pânzele Transilvane includ Pânza de Perşani şi Pânza de Hăghimaş (v.FST-falia sud-transilvană.13-depresiuni posttectonice. FDV-falia Dragoş Vodă. a. 15-urma suturii transilvane. Schiţa tectonică a Carpaţilor româneşti interni 1. 14-urmă de şariaj. (duplicatura de Lăpuş).Fig.XIV). 12-blocul transilvan (a-acoperit. FA-falia est-apuseană. 3-klippele transilvane. 11-unităţile Munţilor Apuseni. Formaţiunile Pânzei de Perşani stau pe formaţiunea de wildfliş (Cretacic inferior bucovinic) şi sunt acoperite de depozite apţiene târzii. FS-falia Someşului. 10-Autohtonul Danubian. Pânza de Perşani. de unde rezultă vârsta apţiană medie a punerii în loc 101 .b-la zi). 9 Pânza Getică. 4-flişul transcarpetic (Pânzele de Botiza şi Petrova):5-klippele pienine.

15-argile şi nisipuri badeniene. Pânza de Perşani: 9-calcare mezotriasice. 34.fig. 5-marno-gresii tithonic-neocomiene (formaţiunea de Lunca). iar contactul tectonic este acoperit de depozitele neocretacice ale sedimentarului postaustric (v. Secţiune geologică prin sinclinalul Rarău 1-Şisturi cristaline. Aceasta a fost pusă în evidenţă de M. Flişul carpatic: 9-Tithonic-Neocomian (formaţiunea de Sinaia). 6-wildfliş barremian-albian. 13-şisturi argiloase oligocene. Sedimentar transilvan: 7-calcare mezotriasice.34).a Pânzei de Perşani (fig. 4-dolomite mezotriasice. Pietrele Doamnei etc. Situaţie similară aceleia din Hăghimaş se întâlneşte şi în Rarău unde calcarele recifale care formează vârful Rarău. 7-wildfliş barremian-apţian.12-gresii eocene. Fig. Pânza Bucovinică: 2-cristalinul de Gârbova.33). 33.Săndulescu în partea centrală a sinclinalului Hăghimaş. Fig. stau tectonic pe formaţiunea de wildfliş (fig.30). Inveliş posttectonic: 10-gresii şi conglomerate vraconian-cenomaniene. Sedimentar bucovinic: 2-conglomerate werfeniene 3-dolomite anisiene. β-bazalte 102 . Resturi ale Pânzelor Transilvane se mai găsesc în sinclinalul Rarău (pe Valea Timen) şi în Munţii Maramureşului. 5-calcarenite mezojurasice. Formaţiunile pânzei stau pe wildflişul cretacic. 4-jaspuri callovianoxfordiene.8-calcare barremian-apţiene. 11-marnocalcare turonian-senoniene. este constituită preponderent din calcare recifale de vârstă neojurasică şi eocretacică. 8-Barremian-Aptian în facies urgonian. Secţiune geologică prin compartimentul sudic al Munţilor Perşani 1-Cristalinul de Făgăraş. 3-conglomerate eotriasice. 6-depozite flişoide neocomiene. 16-depozite cuaternare. 17-urma şariajului transilvan Pânza de Hăghimaş. 14-marno argile burdigaliene.

solzul Putna Seacă şi solzul Ortoaia. Pânza Bucovinică Mediană. epimetamorfite de Tulgheş şi din şisturi cristaline de 103 . încât Pânza Bucovinică în sens larg ar reprezenta de fapt un sistem de pânze de imbricare constituind Sistemul Pânzelor Bucovinice. la care se adaugă sedimentarul bucovinic care ocupă Sinclinalul Marginal Extern. Pe suprafeţe mai restrânse sedimentarul bucovinic se mai întâlneşte în lungul unor contacte tectonice din partea de vest a pânzei. întâlnindu-se frecvent vergenţe vestice şi serii stratigrafice inverse.Pl. Urma şariajului bucovinic se poate recunoaşte din Munţii Maramureşului până în Munţii Perşani şi constituie falia central carpatică. Sistemul Pânzelor Bucovinice se recunoaşte mai clar în partea nordică a Unităţii central-est-carpatice în bazinele superioare ale Bistriţei şi Moldovei unde. v. Spre sud aceste pânze nu mai pot fi urmărite.Săndulescu (1984) să elaboreze un model structural mult deosebit de cel prezentat mai sus. în cuprinsul Pânzei Bucovinice s-au individualizat mai multe digitaţii sau pânze de ordinul al doilea. Este alcătuită din cristalinul de Hăghimaş-Rarău-Bretila. în lungul contactelor tectonice dintre pânze s-au conservat şi formaţiunile sedimentare preaustrice implicate în tectonica mezocretacică (v. cristalinul de Tulgheş şi cristalinul de Repedea. În felul acesta. 35. În timpul şariajului. fapt ce pune în evidenţă existenţa unor cute-solzi ca: solzul Delniţa. este posibil ca ele să scadă în amploare sau chiar să se destrame revenindu-se la o situaţie mai puţin complicată. În Sistemul Pânzelor Bucovinice. Se urmăreşte la vest de precedenta şi este alcătuită din mezometamorfite de Rebra-Barnar.Pl. corpul Pânzei bucovinice s-a fragmentat în mai multe blocuri cu tendinţă de încălecare de la vest spre est.XIV). în sensul arătat. Această situaţie l-a făcut pe M. mediană şi superioară (fig. Mai trebuie spus că Pânzele Transilvane sunt pânze de cuvertură. Spre est se recunosc solzi pe Izvorul Alb. se deosebesc trei pânze bucovinice: inferioară. Aceasta se delimitează în partea estică a Unităţii central-est-carpatice. P â n z e l e B u c o v i n i c e Al doilea efect major al tectogenezelor mezocretacice a fost încălecarea în ansamblu a zonei cristalino-mezozoice peste aria flişului carpatic constituind Pânzele Bucovinice. Pânza Bucovinică inferioară.XIV). b. Planurile de încălecare şi în acelşi timp şi formaţiunile constituente ale pânzelor au fost redresate şi chiar răsturnate în timpul tectogenezelor ulterioare. la Gura Sadovei etc.Se poate conchide că Pânzele Transilvane sunt alcătuite din formaţiuni diferite ca vârstă şi litofacies şi că punerea lor în loc s-a făcut în momente diferite.

Spre sud se recunoaşte în zona Izvoarele Mureşului. D1-masivul de serpentinite de la Breaza D2-Pânza Bucovinică Inferioară. 3-cristalinul de Tulgheş. 2-cristalinul de Hăghimaş-Rarău-Bretila. 5-sedimentarul din Sinclinalul Marginal Extern. Acest contact se urmăreşte de la localitatea Ortoaia de pe Valea Bistriţei spre nord până la Cârlibaba. spre sud de Ortoaia. Acestora li se adaugă sedimentarul bucovinic de pe aliniamentul Iacobeni. În comparaţie cu Pânzele Transilvane. În componenţa ei intră mezometamorfitele de Rebra-Barnar.Repedea. D3-Pânza Bucovinică Mediană.35) diferă sensibil de modelul conceput de M. pe de altă parte. Contactul tectonic se stabileşte între cristalinul de Tulgheş care se dispune anormal peste sedimentarul bucovinic sau peste cristalinul de Repedea. Reamintim că modul cum sunt înţelese şi delimitate Pânzele Bucovinice în modelul prezentat (fig. 4-cristalinul de Repedea. 6-flişul carpatic A-crustă oceanică. Contactul tectonic se stabileşte între mezometamorfitele de RebraBarnar pe de o perte şi cristalinul de Tulgheş. cristalinul de Repedea sau sedimentarul bucovinic de la Iacobeni care aparţin Pânzei Bucovinice mediane. unde nu se mai întâlneşte sedimentarul bucovinc.D4 Pânza Bucovinivă Superioară . În cuprinsul Pânzei Bucovinice superioare se conturează solzul Rebra şi solzul Inău. 35. Este Pânza Bucovinică cea mai vestică. B-fundament de origine precarpatică. Contactul tectonic se urmăreşte de la Iacobeni-Vatra Dornei până în muntele Bretila şi se regăseşte în Munţii Maramureşului. Fig. Pânzele Bucovinice sunt pânze de soclu fiind implicat şi fundamentul cristalin. epimetamorfitele de Tulgheş şi cristalinul de Repedea. contactul tectonic nu se mai regăseşte. Pânza Bucovinică Superioară. Secţiune geologică prin partea nordică a Unităţii central-est-carpatice 1-Substrat bazaltic. 104 .Săndulescu.

2. şisturile cristaline aparţin unor cicluri prehercinice şi ciclului hercinic. iar molasa este paleogen-mio-pliocenă.1. Ca şi în Unitatea central-est-carpatică şi aici. Lăsând la o parte valabilitatea mai mult sau mai puţin convingătoare a acestora. în timp ce la vest de Dâmboviţa nu există un fliş cretacic-paleogen.1. sau de prezenţa depozitelor triasice şi lipsa depozitelor carbonifere şi permiene pentru a evidenţia deosebirea dintre Unitatea Leaota-Bucegi-Piatra Mare şi Pânza Getică. aria Leaota-Bucegi-Piatra Mare se individualizează ca unitate geostructurală distinctă deosebindu-se de Unitatea centralest-carpatică. a. 105 . În ultimile decenii au apărut opinii diferite în ceea ce priveşte apartenenţa acestei zone la Carpaţii Orientali sau la Carpaţii Meridionali.XIV). Postăvaru. Piatra Mare şi culoarul Dâmbovicioarei (v.1.Pl. Este suficient să se ţină seamă de lipsa sedimentarului transilvan din aria Leaota-Bucegi-Piatra Mare pentru a o distinge de Unitatea central-estcarpatică. U N I T A T E A L E A O T A – B U C E G I – P I A T R A M A R E Cea de a doua unitate a zonei cristlino-mezozoice din Carpaţii Orientali se situiază la sud de culoarul Vlădeni din sudul Munţilor Perşani şi circumscrie masivele: Piatra Craiului.2. Leaota. Este mai mult decât evident că. elementul hotărâtor îl constituie structura flişului cretacic-paleogen şi a molasei neeogene din Carpaţii Orientali care se continuă până în bazinul Dâmboviţei din sudul Unităţii Leaota-Bucegi-Piatra Mare. un fapt este cert şi anume că.1. din punct de vedere geostructural. 1. În ceea ce priveşte afinităţile Unităţii Leaota-Bucegi-Piatra Mare cu Carpaţii Orientali sau cu Carpaţii Meridionali. dar şi de Pânza Getică. Bucegi. limita dintre Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali este în zona bazinului Dâmboviţei şi nu Valea Prahovei. Argumentele care se aduc pentru una sau alta din păreri sunt de ordin stratigrafic şi tectonic. STRATIGRAFIE ŞI LITOFACIESURI La alcătuirea Unităţii Leaota-Bucegi-Piatra Mare participă şisturile cristaline care formează masivele cristaline prealpine şi un înveliş sedimentar preaustric. M a s i v e l e c r i s t a l i n e p r e a l p i n e Masivele cristaline prealpine formează în întregime Culmea Leaota prelungindu-se spre vest până la falia Iezer-Păpuşa.

sunt reprezentate preponderent prin şisturi cristaline cu sericit şi au o grosime de 2. Cristalinul este reprezentat în principal prin şisturi sericito-cloritoase cu porfiroblaste de albit. 36. Suita şisturilor cristaline din Unitatea Leaota-Bucegi-Piatra Mare G r u p a ş i s t u r i l o r c r i s t a l i n e e p i m e t a m o r f i c e .000 m. Ş i s t u r i l e c r i s t a l i n e h e r c i n i c e.36). Constituite preponderent din paragnaise şi micaşisturi. acestea mai includ o largă varietate de roci având 2.500 m grosime. la care se adaugă şisturi clorito-amfibolice.Gherasi şi R. Acestea formează aproape în întregime Culmea Leaota în care se disting cele două grupe: mezometamorfite şi epimetamorfite (fig. Epimetamorfitele au fost generate de ciclul cadomian. Se atribuie o atare vârstă unor epimetamorfite din partea vestică a Culmii Leaota.Dimitrescu drept cristalinul de Voineşti care se întâlneşte în partea centrală a Culmii Leaota. Fig.Ş i s t u r i l e c r i s t a l i n e p r e h e r c i n i c e. Pe criterii micropaleontologice se apreciază că materialul 106 . Aceasta include mezometamorfitele descrise de N. Ca vârstă această grupă ar aparţine unui ciclu precambrian. Aceasta ocupă cea mai întinsă suprafaţă din Culmea Leaota şi este cunoascută sub numele de cristalinul de Lereşti-Tămaş. Acestea au fost descrise sub numele de cristalinul de Căluşu-Tămăşel. G r u p a ş i s t u r i l o r c r i s t a l i n e m e z o m e t a m o r f i c e.

fig. Dogger-Apţian şi Albian (fig. Sedimentarul preaustric din Unitatea Leaota-Bucegi-Piatra Mare este localizat în două sinclinale: sinclinalul Piatra Craiului-Dâmbovicioara şi sinclinalul Bucegi-Postăvaru-Piatra Mare (v. cât şi prezenţa anclavelor de paragnaise (din cristalinul de Voineşti) în granitele de Albeşti.37).a.Pl. Neotriasicului. 107 . cel puţin în parte.XIV).premetamorfic ar aparţine Paleozoicului. Sedimentarul preaustric acoperă intervalul Triasic-Eocretacic şi corespunde la mai multe cicluri de sedimentare şi anume: Triasic. M a g m a t i t e l e l e g a t e d e ş i s t u r i l e c r i s t a l i n e . se întâlnesc în zona Vulcan.37). Triasicul mediu este exclusiv carbonatic incluzând o largă varietate de calcare al căror conţinut paleontologic atestă vârsta anisian-ladiniană. pledează pentru vârsta cadomiană a punerii în loc a acestor magmatite. Atât vârsta obţinută pe cale radiometrică (464-543 M. îi corespunde o lacună stratigrafică (v. b. Se întâlnesc la Cristian şi la Braşov. totul revenind Werfenianului. Liasic. Acestea par a fi concordante cu şisturile cristaline prehercinice. Acesta debutează prin conglomerate urmate de gresii cuarţoase şi argile roşii peste care se depun calcare şi dolomite. C i c l u l T r i a s i c . S e d i m e n t a r u l p r e a u s t r i c. Şisturilor cristaline din Culmea Leaota li se asociază câteva masive magmatice desemnate drept granitul de Albeşti şi granitul de Lalu. Aceste sinclinale sunt separate între ele prin ridicarea Leaota.). iar metamorfismul s-ar fi produs în tectogeneza sudetă.

XIV. Piatra Mare (v. 9-calcare nodulare. fig. 3-gresii cuarţoase. Postăvaru. este fosilifer. 7. 2-gresii şi conglomerate.Pl. La rândul lor acestea suportă calcare nodulare stratele cu Acanthicum). Acestea formează cea mai mare parte din masivele Piatra Craiului. Neocomianul se întâlneşte şi în 108 . Cu asemenea facies. Kimmeridgian. pe verticală.37). 5-roci argiloase. dar care. Doggerul se întâlneşte şi pe ambele flancuri ale sinclinalului Piatra Craiului-Dâmbovicioara unde. 13-gresii. 37. În Bucegi. de asemenea.Fig. 16-jaspuri . Malmul debutează prin jaspuri divers colorate (Oxfordian) identice cu acelea din Unitatea central-est-carpatică. Tithonic. 11-marnocalcare. 4-dolomite. de la calcarele de Stramberg se trece la marnocalcare cu tintinide aparţinând Neocomianului. 14-gresii calcaroase. debutează printr-o formaţiune detritică. C i c l u l L i a s i c . Primele depozite mezojurasice marchează o transgresiune majoră care. 10-marne. Formaţiunile acestui ciclu se întâlnesc atât în sinclinalul Piatra Craiului-Dâmbovicioara. Cu facies asemănător. 15-gresocalcare.-calcare. 8-calcare masive organogene. Coloane stratigrafice în Unitatea Leaota-Bucegi-Piatra Mare 1-Fundamantul cristalin. foarte fosilifere pe flancul vestic al sinclinalului Bucegi la Strunga. C i c l u l D o g g e r . trece la depozite marnocalcaroase.A p ţ i a n . cât şi în sinclinalul Bucegi-Piatra Mare. 12-calcare oolitice. în Bucegi. după care se dezvoltă calcare masive (calcare de Stramberg). Acesta se caracterizează prin dezvoltarea faciesului de Gresten reprezentat prin depozite preponderent detritice cu cărbuni cum sunt acelea de la Cristian. În Postăvaru şi la Cristian se întâlneşte un facies marnos calcaros cu Bositra buchi. 6-calcare bituminoase.

La sfârşitul Eocretacicului. Conglomeratele de Bucegi s-au format exclusiv pe seama ariei mai vestice care. cu dezvoltare tipică în bazinul Dâmbovicioarei. se dispun transgresiv şi discordant depozite bogat fosilifere de vârstă vraconiană. fie aspect masiv. apoi de N. EVOLUŢIE ŞI TECTOGENEZĂ În intervalul Triasic-Eocretacic. Vârsta albiană a conglomeratelor de Bucegi se deduce din faptul că.2. În timp.Jekelius. Cu depozitele barremian-apţiene se încheie ciclul sedimentar Dogger-Apţian.2. pe Valea Dâmboviţei ca şi în împrejurimile oraşului Predeal. În elementele conglomeratelor de Bucegi se recunoaşte întreaga gamă de roci constituente ale zonei cristalino-mezozoice. Mişcările au început de fapt mai de timpuriu. reprezentând faciesul urgonian al Barremian-Apţianului. Urma planului de încălecare se continuă de la 109 . poate chiar din Jurasicul terminal şi au avut drept efect producerea unor deformări preponderent rupturale. Aceasta vine în contact tectonic cu formaţiuni sincrone aparţinând flişului carpatic. în timpul Albianului. însă aici lipseşte primul etaj (Valanginianul). Acestea formează umplutura sinclinalului Bucegi-Piatra Mare. 1. peste flişul carpatic. aria Leaota-Bucegi-Piatra Mare a evoluat ca domeniu cu o oarecare stabilitate fiind supusă doar unor mişcări de basculare. C i c l u l A l b i a n. sau adesea capătă factură de fliş. În această situaţie a cunoscut succesiv şi alternativ mai multe faze de exondare şi de submersie. Suita conglomeratelor de Bucegi se încheie cu gresiile şi conglomeratele de Babele. În sinclinalul Bucegi-Piatra Mare. în mod constant. Apţianul superior nu este cunoscut cu certitudine. Ultimul ciclu este reprezentat prin ceea ce se cunoaşte sub numele de conglomeratele de Bucegi. Principalul efect al tectogenezei austrice constă în încălecarea zonei Leaota-BucegiPiatra Mare în ansamblu.Oncescu şi de I. au o grosime de 2.Băncilă. În felul acesta au avut loc denivelări de tip grabene şi horsturi favorabile producerii unor dislocări importante de roci. de-asupra acestora. fie stratificat. întreaga zonă a fost afectată de mişcările mezocretacice care au fost definitorii pentru aranjamentul arhitectural.1.000 m şi prezintă largi variaţii de facies atât lateral cât şi pe verticală căpătând. Acestea au furnizat materialul care s-a depus în zonele mai joase generând formaţiunea cu blocuri.bazinul Dâmbovicioarei. mişcările au fost cu atât mai intense cu cât se apropiau de paroxismul austric. funcţiona ca zonă emersă supusă eroziunii. De la faciesul pelitic se trece la o alternanţă de marne şi calcare masive organogene cu Requienia sp. Acest contact tectonic a fost remarcat încă de E. depozitele Barremian-Apţianului nu se întâlnesc decât pe flancul estic al acestuia unde se prezintă ca o formaţiune cu blocuri de tip wildfliş.

în unele interpretări. Din cauza unor similitudini litofaciale între Barremian-Apţianul în faciesul Piscu cu Brazi din flişul carpatic (care prezintă episoade mai grosiere) şi formaţiunea cu blocuri din sinclinalul Bucegi-Piatra Mare. este foarte greu de recunoscut contactul tectonic major dintre Unitatea Leaota-Bucegi-Piatra Mare şi Pânza de Ceahlau. contestându-se astfel caracterul major al relaţiilor tectonice dintre Unitatea Leaota-Bucegi-Piatra Mare şi flişul carpatic de la est. 5-Barremian-Apţian (a-facies urgonian. De aceea. vest Predeal. FCC-falia central-carpatică.b-facies de wildfliş). În lungul acestui contact tectonic. aceasta fiind situaţia cea mai frecvent întâlnită pe versantul estic al Munţilor Bucegi. situaţie evidentă în bazinul Dâmbovicioarei. Odată cu încălecarea spre est. De aici decurge vărsta mezocretacică a încălecării zonei Leaota-Bucegi-Piatra Mare şi individualizarea acesteia ca unitate tectonică devenind Pânza Leaota-Bucegi-Piatra Mare. 6-Albian (conglomerate de Bucegi). Această influenţă se reflectă în deformări specifice ca. relaţiile de suprapunere anormală se stabilesc. Unitatea Leaota-Bucegi-Piatra Mare a suferit şi influenţa paroxismului laramic. Mai departe este acoperit de sedimentarul postaustric. Cele mai vechi depozite care acoperă urma planului de şariaj aparţin Neocretacicului. prin sudul Munţilor Postăvaru. Vârsta încălecării acesteia este un argument în plus şi definitoriu a deosebirii între aceasta din urmă şi Pânza Getică. Unitatea Leaota-Bucegi-Piatra Mare a suferit o cutare largă formându-se cele două structuri sinclinale: sinclinalul Piatra Craiului-Dâmbovicioara şi sinclinalul Bucegi-Postăvaru-Piatra Mare separate prin ridicarea Leaota (fig. fie între BarremianApţianul în faciesul formaţiunii cu blocuri din sinclinalul Bucegi şi flişul barremian-apţian în faciesul formaţiunii de Comarnic sau de Piscu cu Brazi. 8-fliş carpatic Tithonic-Neocomian (formaţiunea de Sinaia). 2-Dogger. Fig. 4-Neocomian. Secţiune geologică între Piatra Craiului şi Valea Prahovei 1-Şisturi cristaline. 7-Vraconian-Cenomanian.Bunloc. 38. se consideră că pe versantul estic al Bucegilor ar fi o continuitate de sedimentare de la formaţiunea stratelor de Sinaia (tithonic-neocomiene) până la conglomeratele de Bucegi (albiene). tendinţa de redresare a structurilor din 110 . 3-Malm. vest Sinaia şi ajunge în Valea Ialomiţei. însă ajunge în Valea Dâmboviţei. fie între calcarele jurasice ale Unităţii Leaota-Bucegi-Piatra Mare şi flişul barremian-apţian în faciesul grezos-ruginiu din Pânza de Ceahlău cum se poate constata la Bunloc.38).

chiar de la începutul Neocretacicului. 7-depozite jurasice. În structura actuală.39). Unitatea-Leaota-Bucegi-Piatra Mare a avut de suportat stressul indus de încălecarea unităţilor Carpaţilor Meridionali. Astfel. iar Pânza de Leaota-Bucegi-Piatra Mare este analoagă Pânzelor Bucovinice însă decroşată spre est (v. s-au păstrat pe suprafeţe mai întinse în Maramureş. Î N V E L I Ş U L S E D I M E N T A R P O S T P A R O X I S M A L După desăvârşirea tectogenezei austrice. iar pe suprafeţe mai 111 . 5-conglomerate werfeniene. înclusiv a planului de şariaj. postparoxismal sau postaustric. 2-cristalin getic. Depozitele acumulate în aceste condiţii constituie învelişul sedimentar postpânză. 3-cristalinul de Leaota. 9-conglomerate de Bucegi albiene. Secţiune geologică prin partea de nord a Unităţii Leaota-Bucegi-Piatra Mare 1-Cristalin supragetic (de Făgăraş).zona de margine şi adesea chiar retroversarea acestora. în speţă a Unităţii de Făgăraş şi a solzilor din faţa acesteia. Consecinţa a fost fracturarea flancului vestic al sinclinalului Piatra Craiului. care a dus la stabilirea aranjamentului tectonic şi la individualizarea unităţilor Central-est-carpatice şi Leaota-Bucegi-Piatra Mare. 6-calcare mezotriasice. învelişul sedimentar neocretacic este prins sub solzii Holbav şi Măgura Codlei (fig. cea mai mare parte din unităţile amintite a fost acoperită de ape redevenind astfel bazine de sedimentare cu substrat stabil.12-depozite recente. fapt evident la vest de oraşul Predeal. La marginea vestică. 4-sedimentar getic (solzii Holbav şi Măgura Codlei). În zona Vulcan de pildă. 39. În concluzie. Unitatea Leaota-Bucegi-Piatra Mare prezintă afinităţi cu Unitatea central-est-carpatică.Pl. 1. învelişul postparoxismal s-a conservat pe suprafeţe mai mari sau mai mici în diferite zone ale ariei cutărilor austrice. Urma şariajului Pânzei de Leaota-BucegiPiatra Mare este cel puţin analoagă faliei central-carpatice. în lungul faliilor Iezer-Păpuşa şi Holbav. 8-depozite eocretacice. şi din punct de vedere tectogenetic.XIV). acestea au evoluat în continuare ca domenii cu oarecare stabilitate.10-conglomerate neocretacice. în nordul Transilvaniei şi în Munţii Bârgăului. În această situaţie. Fig. 11-flişul carpatic (formaţiunea de Sinaia).1.3.

la marginea vestică a Unităţii Leaota- 112 . Cea mai largă dezvoltare o au în zona transcarpatică. prin depozite psamito-psefitice cenomaniene cum sunt acelea din culoarul Dâmbovicioarei şi din zona Vulcan. unde sunt implicate în structura acesteia şi vor fi tratate la capitolul respectiv. depozitele neocretacice au o dezvoltare litofacială asemănătoare şi se întâlnesc pe Valea Bogata (gresia de Bogata). acestea din urmă fiind preponderente. cu factură de fliş.37). în defileul Oltului şi în zona localităţii Comăna (v. Ca iviri discontinui. depozitele neocretacice se întâlnesc în lungul limitei dintre cristalinul din Unitatea central-est-carpatică şi învelişul sedimentar postparoxismal. Din punct de vedere litofacial.27). Eocenul are o slabă dezvoltare. fiind puncte fosilifere devenite clasice.27. În Munţii Bârgăului.fig. În aria de aflorare a zonei cristalino-mezozoică propriuzisă.fig. în schimb Oligocenul. Formaţiunile paleogene acoperă cea mai mare parte din aria de dezvoltare a sedimentarului postparoxismal. cum sunt acelea din estul Munţilor Bârgău.28). XIV şi fig. din culoarul Râşnov. Depozite neocretacice se mai întâlnesc la Ţibău (Valea Cârlibaba) şi în sinclinalul Hăghimaş unde este prezent numai Cenomanianul. de la calcare până la depozite psefito-psamitice.restrânse în Munţii Perşani şi în zona Leaota-Bucegi-Piatra Mare (v. Cenomanianului. Paleogenul. În continuitate de sedimentare se dezvoltă depozite marnocalcaroase cu globotruncane cum sunt acelea de pe Valea Glăjăriei din sinclinalul Bucegi-Postăvaru care revin Turonian-Senonianului (v. are o grosime de 2. 28). de regulă. Astfel.fig.fig. Podu Cheii etc. sedimentarul postparoxismal s-a conservat pe suprafeţe limitate şi aparţine Cretacicului superior şi Paleogenului. Valea lui Ecle. Succesiunea completă a depozitelor neocretacice se întâlneşte la Glodu (est de Munţii Călimani) unde debutează prin conglomerate şi gresii glauconitice care revin.Pl.000-3.fig. Sunt foarte fosilifere.000 m. de asemenea.28). Cretacicul. În Munţii Perşani. dar extinderea cea mai mare o au în zona transcarpatică (v. Cele mai sudice iviri de depozite paleogene se întâlnesc în sudul Munţilor Perşani unde se găsesc numai depozite oligocene (v.27). sedimentarul postparoxismal include depozite variate. Din punct de vedere tectonic deformări mai importante a suferit învelişul postaustric în compartimentul Leaota-Bucegi-Piatra Mare. În compartimentul Leaota-Bucegi-Piatra Mare învelişul neocretacic postparoxismal debutează. Pe verticală se trece la depozite predominant pelitice de tipul marnelor roşii (de Puchow) cu globigerine aparţinând Turonian-Senonianului (v.XIII.

s-au format trei tipuri litofaciale semnificative şi definitorii mai ales pentru Cretacicul inferior şi anume:  un fliş intern preponderent grezos-calcaros asociat cu ofiolite.Atanasiu.Ionesi. I. S T R A T I G R A F I E Ş I L I T O F A C I E S U R I Bazinul de sedimentare al mării flişului prezenta condiţii de acumulare foarte variate.Pătruţ. Gr.Murgeanu.Pl. D.Filipescu.  un fliş extern în facies silezian (şisturi negre) care este propriu zonei de margine continentală instabilă. Zona flişului include formaţiunile şi structurile care au rezultat din evoluţia unei zone de rift (zona de rift central-carpatică) apărută spre sfârşitul Jurasicului mediu (v.M.Bucegi-Piatra Mare.X C). M Săndulescu. Gh. 1. apele s-au extins şi peste această margine continentală devenită instabilă. M.Grigoraş.39).G.Athanasiu care a pus bazele stratigrafiei flişului cretacic. Încă din Eocretacic. Z O N A F L I Ş U L U I Zona flişului.fig. Diferenţierea era determinată de morfologia fundului mării.Băncilă.1.XIV). care este propriu paleozonei de rift central-carpatice.Cernea.Macovei. N. zona flişului vine în contact cu Unitatea central-est-carpatică şi cu Unitatea Leaota-Bucegi-Piatra Mare în lungul faliei central carpatice (v. I. I. şi-au adus contribuţia la descifrarea şi cunoaşterea structurii geologice a zonei flişului: I.Alexandrescu. Gr. de relieful ariei limitrofe sursă de furnizare a materialului terigen şi de natura şi comportamentul substratului.Joja. Th. Spre vest. Spre est vine în contact cu zona de molasă de care o separă falia externă.Pl. O. Acesată zonă acoperită de ape a antrenat în “Valea de Rift” şi zona de margine continentală est-europeană care a fost compartimentată de falii în mai multe blocuri ce s-au afundat spre zona de rift generând structuri de tip graben-horst (v.Dumitrescu.Pl.2.Popescu.X B. L. învelişul postparoxismal este prins tectonic sub solzii Holbav şi Măgura Codlei (v. Se întinde în tot lungul catenei muntoase spre sud până în bazinul râului Dâmboviţa. Începând cu S. G. este cea mai întinsă dintre toate zonele structurale ale Carpaţilor Orientali şi dă nota caracteristică a acestora. flişul a reprezentat un adevărat miraj pentru mulţi geologi români. 113 . Toţi aceşti factori au concurat la dezvoltarea unor faciesuri heteropice sincrone cu distribuţie zonară în lungul edificiului muntos. Gh.2. I.Popescu-Voiteşti. C).Preda.Dicea şi mulţi alţii. ca arie structogenetică. Din acest punct de vedere. Prin complexitatea şi variabilitatea problemelor pe care le-a ridicat. 1.

Fig. un fliş median (de tranziţie) între cele două faciesuri extreme reprezentat în principal printr-un fliş curbicortical (v.Pl. 40.Pl. intervalului Tithonic-Neocretacic. FLIŞUL INTERN Formaţiunile constituente ale fişului intern s-au acumulat în fosa cea mai internă a mării flişului. dar care avea în vedere.1. a căror vârstă s-a apreciat pe baza conţinutului paleontologic. se extinde până în Paleogen (fig. respectiv paleozona de rift central-carpatică (v.1. în cea mai mare parte. 1. mai ales. flişul intern aparţine. Această sistematizare a flişului carpatic este de preferat aceleia de până acum care deosebea un fliş intern şi un fliş extern. Acestea au o grosime de mai multe mii de metri.40).X C). sub diferite denumiri. Din punct de vedere cronostratigrafic. Coloană stratigrafică în flişul intern 114 .X). iar în cuprinsul lor se disting mai multe formaţiuni desemnate. de regulă. poziţia geometrică în spaţiu şi mai puţin litofaciesurile.2. dar incluzând şi flişul postparoxismal.

ofiolitele pot forma adevărate masive muntoase. C r e t a c i c u l s u p e r i o r. pe verticală. Pe alocuri.fig. provenind din flişul de Bobu. mai ales a depozitelor dinspre baza succesiunii. Din conţinutul în tintinide (Calpionella alpina.T i t h o n i c -N e o c o m i a n u l cuprinde cele mai vechi depozite ale flişului intern.) se deduce vârsta tithonic-neocomiană a formaţiunii stratelor de Sinaia. fiind reprezentate printr-un fliş preponderent marnocalcaros cu intercalaţii subţiri de microbrecii. cum este acela de la Breaza (Valea Moldovei). C. Întreaga suită poate atinge 2. Acestea sunt reprezentate printr-un flis argilo-grezos-conglomeratic cunoscut sub numele de strate de Bobu. De la Depresiunea Bârsei spre nord se remarcă o schimbare de facies pe direcţie în sensul că.40). şi Neohibolites minimus. O caracteristică a acestora este dată de asocierea lor. cunoscut sub numele de formaţiunea (stratele) de Comarnic. A l b i a n u l include depozitele cu care se încheie Cretacicul inferior al flişului intern.500 m grosime şi este cunoscută sub numele de formaţiunea (stratele) de Sinaia. Este reprezentat prin depozite marnoase-grezoase cu Lechites gaudini şi auceline (stratele cu Auceline) sau prin depozite grezoase-conglomeratice (strate de Dumbrăvioara) revenind Vraconianului care are poziţie transgresivă. dar mai ales prin gresii şi conglomerate masive cunoscute sub numele de conglomeratele şi gresiile de Ceahlău-Zăganu. se trece la un fliş grezos descris sub numele de formaţiunea sau stratele de Bistra bine dezvoltate în Munţii Ciuc şi mai departe spre nord. cu ofiolite cum sunt acelea de la Azuga. Palorbulina disciodeaconoidea etc. Succesiunea stratigrafică a acestora debutează printr-o componentă preponderent argiloasă de la care. se trece la un fliş grezos-calcaros.carpathica etc. atestă vârsta barremian-apţiană a formaţiunilor de Comarnic şi de Piscu cu Brazi. cât şi a conglomeratelor de Ceahlă-Zăganu decurge din conţinutul paleontologic cu Colombiceras subpeltoceratoides şi Salfeldiella guettardi găsite în baza conglomeratelor. Acesta este puţin răspândit în aria flişului intern întâlnindu-se sporadic în bazinul superior al Buzăului şi ceva mai frecvent la vest de Valea Prahovei. suita flişului intern se încheie printr-un fliş marnocalcaros cu 115 . etc. Conţinutul paleontologic al acestor depozite atestă sincronismul dintre ele şi formaţiunea de Comarnic şi respectiv formaţiunea de Piscu cu Brazi (v. Barremian-Apţianul în faciesul descris se întâlneşte în partea sudică a Carpaţilor Orientali. Atât vârsta flişului de Bobu. Aceasta prezintă o remarcabilă constanţă litofacială în tot lungul Carpaţilor Orientali. Urmează un fliş marnos de culoare roşie cu Rotalipora appenninica şi Neohibolites ultimus (formaţiunea de Teliu) revenind Cenomanianului. Acestea sunt urmate de un fliş grezos ruginiu descris drept formaţiunea Piscu cu Brazi. B a r r e m i a n -A p ţ i a n u l include formaţiunile care urmează peste formaţiunea de Sinaia. printr-un facies marnos-grezos de tranziţie (flişul de Sânmartin). Leymeriella sp. Macroscaphytes yvani. Conţinutul paleontologic cu Phylloceras infundibulum.

De la flişul de Toroclej. Flişul median are o grosime de câteva mii de metri şi aparţine ca vârstă Cretacic-Paleogenului. pe verticală se trece la o alternanţă tipică de fliş curbicortical constituit dintr-o suită ritmică. FLIŞUL MEDIAN Flişul median s-a format în fosele mediane ale mării flişului care. care atestă vârsta apţianalbiană a flişului curbicortical. 116 . fac trecerea de la flişul intern preponderent grezoscalcaros sau grezos conglomeratic. iar al doilea din argile verzui. Acestuia îi revine un fliş marnos-grezos (stratele cu echinizi) urmat de marne roşii (Strate de Gura Beliei). Acestea sunt urmate de o alternanţă de secvenţe de fliş curbicortical cu secvenţe de şisturi argiloase negre. P a l e o g e n u l include partea terminală a marnelor roşii de Gura Beliei şi un fliş marnos-grezos cunoscut sub numele de flişul sau Eocenul de Şotrile. Pânza de Ceahlău. Acestea au mai fost descrise de I.41). Sedimentarul postparoxismal din aria flişului intern se încheie cu şisturi disodilice şi menilite revenind Oligocenului (v.2. În Senonian s-au produs mişcările neocretacice (laramice timpurii ) care au dus la aranjamentul tectonic al flişului intern acesta devenind. binară. la flişul extern în facies silezian. Trăsăturile litofaciale ale acestor depozite evidenţiază situaţia lor de depozite de tranziţie între Cretacicul inferior din flişul intern şi Cretacicul inferior din flişul extern. din punct de vedere tectonic. Asemenea depozite se întâlnesc în partea centralinternă (zona Ciuc) a ariei de apariţie a flişului median. Depozitele eocretacice debutează printr-o alternanţă de şisturi argiloase şi gresii în strate subţiri. Acumulările realizate după desăvârşirea cutărilor intrasenoniene constituie învelişul postparoxismal sau postpânză. De la diferite nivele din flişul curbicortical provin exemplare de Puzosia mayoriana. primul termen fiind dat de o gresie calcaroasă cu textură curbicorticală. Hoplites dentatus. descrise drept strate de Toroclej. pentru Eocretacic. S e n o n i a n u l.2. aveau substrat oceanic.Globotruncana lapparenti şi Inoceramus labiatus revenind Turonian-Coniacianului care a fost descris drept formaţiunea de Valea Dobârlăului. Băncilă drept strate de Palanca. iar în parte substrat continental (v.40). se apreciază că acestea ar aparţine ca vârstă Hauterivian-Apţianului. Acesta aparţine Senonianului superior şi Paleogenului. descrise sub numele de strate de Plăieşi. Nota caracteristică este dată de dezvoltarea unui fliş curbicortical (fig. 1.fig. Neohibolites minimus etc.X C). C r e t a c i c u l i n f e r i o r. În asemenea condiţii s-au acumulat depozite care.1. în parte.Pl.

În flişul median se individualizează 117 . Parahibolites turtiae.Pl. gresia de Măciucu Berţii etc. C r e t a c i c u l s u p e r i o r . În ansamblu. Cretacicul superior al flişului median este grezos-marnos prezentând o mare similitudine cu acela din aria flişului intern. Anisoceras ornatus etc. cu precădere spre partea superioară a suitei flişului curbicortical.Fig. cum sunt acelea din bazinele Bistriţei şi Trotuşului descrise ca gresia de Cotumba. la diferite nivele. fapt ce dovedeşte o uniformizare a condiţiilor de sedimentare în cele două arii de acumulare. indicând Albianul superior. Din diverse puncte din gresia de Sita-Tătaru provine o faună cu Puzosia communis.XIV). Formaţiunile neocretacice s-au conservat la marginea vestică a flişului median şi aflorează sporadic în lungul faliei Lutu Roşu fiind prinse sub planul de încălecare a flişului intern. Coloană stratigrafică în flişului median Începând din partea centrală a Carpaţilor Orientali (în sens longitudinal). se dezvoltă episoade de fliş grezos până la conglomeratic. În zona de curbură episoadele grezoase au o mai mare pondere şi au fost descrise sub numele de gresia de Sita-Tătaru. depozitele neocretacice apar ca o zonă continuă având o mai mare extindere în semifereastrele Teliu şi Cheia (v. La sud de Depresiunea Breţcu. 41.

Filipescu şi colaboratorii au realizat o stratigrafie de detaliu separând trei complexe bine individualizate (v. în primul rând.fig. C r e t a c i c u l i n f e r i o r. adesea preponderentă. S e n o n i a n .X C). De altfel. iar în al doilea rând. Globotruncana lappareti etc.1.2. Asemenea depozite sunt bine deschise la Audia pe Valea Bistriţei unde au fost descrise ca atare (formaţiunea de Audia). nota caracteristică a acestuia fiind dată de frecvenţa ridicată a unor sferosiderite cu dezvoltare lenticulară. Formaţiunile constituente ale flişului extern aparţin intervalului de timp EocretacicPaleogen la care se adaugă şi depozite miocene timpurii (fig. prezentând o remarcabilă variaţie laterală de facies. acestea din urmă. a unor roci siltice de culoare neagră. Pseudothurmania angulicostata etc. Inoceramus labiatus. Vârsta acestora este argumentată de un bogat conţinut paleontologic cu Aucellina gryphaeoides. FLIŞUL EXTERN Flişul extern s-a format în marea flişului care avea drept substrat marginea instabilă a Platformei Est-Europene (v. În ansamblu se prezintă cu o factură specifică dată de prezenţa.P a l e o g e n u l se întâlneşte de la Valea Prahovei spre vest unde îmbracă faciesul marnelor roşii. şistos.Pl. care îi conferă vârsta valanginian-eoapţiană. formaţiunea de Gura Beliei pentru Senonian. în care predomină argilele siltice de culoare neagră cu intercalaţii subţiri de gresii spongolitice şi brecii cu elemente de şisturi verzi. Nota distinctivă a acestui fliş extern o constituie. semnificativă pentru Apţianul târziu-Albianul timpuriu.3. stratotipurile menţionate se găsesc tot aici.42). 118 . respectiv formaţiunea de Şotrile pentru Eocen. urmate de depozite argiloase. Acatnthoplites laticostatus etc. Din aceste depozite provine o faună cu Neohibolites aptiensis strombeckiformis. Acest substrat era compartimentat în mai multe blocuri deplasate diferenţiat pe verticală dând structuri de tipul horst-graben. Din aceste depozite provin exemplare de Neocomites neocomiensis. Acesta are o răspândire generală şi este reprezentat prin ceea ce V.G. litofaciesul de tip silezian al Cretacicului inferior. Neohobolites ultimus.aceleaşi entităţi litostratigrafice (strate cu Auceline. formaţiunea de Teliu. 1.  un complex median.42):  un complex inferior sferosideritic. formaţiunea de Valea Dobârlăului). dezvoltarea mare a formaţiunilor paleogene. la rândul lor. În cuprinsul acestora M. bituminoase aparţinând Oligocenului.Uhlig a descris drept şisturi negre sau faciesul silezian al Eocretacicului. Leopoldia castelanensis.

Fig. fapt pentru care depozitele în cauză au căpătat alte denumiri (strate de Sărata în anticlinalul Horaiţa-Doamna. În restul ariei flişului extern. şisturile negre apar în zonele axiale ale unor culminaţii anticlinale la Găineşti pe Valea Suha Mare. Astfel. la Poiana Uzului. are loc o mai frecventă dezvoltare a depozitelor pelitice şi a calcarelor. Coloane stratigrafice sintetice în flişului extern 119 . strate de Streiu în semifereastra Vrancea). cu care se încheie suita şisturilor negre şi care are ca element caracteristic o gresie silicioasă foarte dură. 42. Parahibolites turtiae etc. în zona Cârnu-Şiclău de pe Valea Bistriţei (sud de Lacul Bicaz). dar continuă la marginea vestică a flişului extern. Eocretacicul în faciesul şisturilor negre aflorează pe o zonă îngustă. şisturile negre se găsesc în anticlinalul HoraiţaDoamna de pe Valea Sărata (semifereastra Bistriţei) şi în anticlinalul Coza (semifereastra Vrancea) unde apar cu anumite modificări litofaciale. de la vest spre est. la est de localitatea Ojdula şi la Voineşti-Şiclău (Covasna). un complex superior al gresiilor silicioase glauconitice. semnificativă pentru Albianul superior inclusiv Vraconianul. cu glauconit din care provine o faună cu Neohibolites minimus. Mai spre est.

atât ca arie de extindere şi aflorare. Cretacicul superior este reprezentat printr-un fliş grezos-marnos. Astfel. se deosebesc faciesuri grezoase grosiere spre vest.Filipescu drept strate de Zagon. iar spre est aflorează pe suprafeţe mai largi (v. La acestea s-au mai adăugat diverse riduri sau ridicări axiale care. Din acestea provin exemplare de Inoceramus salisburgensis. Spre est se remarcă o modificare laterală de facies în sensul că în jumătatea inferioară a suitei neocretacice.C r e t a c i c u l s u p e r i o r. predomină argilele cu intercalaţii de gresii calcaroase. Globotruncana lapparenti etc. care constituie formaţiunea de Lupchianu sau formaţiunea de Cârnu-Şiclău revenind Cenomanian-Coniacianului.) şi strate subţiri de brecii. Două au fost principalele surse: una o reprezenta unităţile carpatice interne. În funcţie de relieful ariilor sursă. Spre marginea estică a flişului extern deosebirile litofaciale faţă de partea vestică sunt evidente. marne roşii etc.XIV). Paleogenul. cât şi ca dezvoltare litofacială. Acestea sunt urmate de formaţiunea de Lepşa care sunt reprezentate printr-un fliş calcarosmarnos cu silexite. desemnate de M. Rotalipora appenninica. în general. Globotruncana arca. Aşa cum s-a amintit. tufite etc. respectiv zona cristalino-mezozoică şi flişul intern. corelabile cu formaţiunea de Hangu (SantonianMaastrichtian). apare într-o serie de solzi în lungul zonei vestice (pânza de Audia ). Aceste variaţii au fost determinate de natura şi structura ariilor sursă de furnizare a materialului terigen. şi faciesuri argilo-grezoase şi calcaroase spre est. în aria flişului extern. care le conferă vârsta Santonian-Maastrichtian. partea inferioară a suitei neocretacice este reprezentată printr-un fliş vărgat argilos-grezos cu glauconit şi intercalaţii microconglomeratice desemnate drept strate de Tisaru care revin Cenomanian-Coniacianului fiind corelabile cu formaţiunea de Cârnu-Şiclău. În partea de vest (în Pânza de Audia) sunt frecvente intercalaţiile de marne şi argile roşii iar subordonat se intercalează roci silicioase (jaspuri. De la diverse nivele din suita acestor depozite. atât în lungul zonei.Pl. provin exemplare de Neohibolites ultimus. intermitent şi local. Suita neocretacică se încheie cu un fliş marnos-grezos-microconglomeratic (formaţiunea de Hangu sau strate cu inocerami) având ca element distinctiv marne cu fucoide. În flişul extern. Paleogenul în flişul extern are dezvoltare completă. depozitele paleogene imprimă flişului extern una din trăsaăturile cele mai caracteristice. Abathomphalus mayaroensis etc. care le conferă apartenenţa la CenomanianSantonian. iar cea de a doua era vorlandul. au putut deveni surse de alimentare cu material terigen. Faciesurile grezoase grosiere s-au format în proximitatea zonei cristalino-mezozoice şi a flişului intern care evoluau ca arii emerse cu un relief activ supuse unei erozcini intense şi 120 . cât şi pe direcţia est-vest. radiolarite. Cretacicul superior. acoperă suprafeţe foarte întinse şi prezintă importante variaţii laterale de facies.G.

La diverse nivele apar intercalaţii groase de argile cenuşii. pe pârâul Senator din bazinul Moldoviţei. şi aceasta din cauză că. L i t o f a c i e s u l d e T a r c ă u este dezvoltat în partea de vest a ariei flişului extern. În cuprinsul acestor faciesuri se disting: litofaciesul de Doamna pentru Paleocen-Eocen (denumit după calcarele de Doamna) şi litofaciesul de Kliwa (după litotopul caracteristic gresia de Kliwa).capabile să furnizeze un bogat material terigen grosier.fig. P a l e o c e n-E o c e n u l este dezvoltat în cele trei litofaciesuri amintite. La marginea vestică a flişului extern. Deşi prin aceasta. mai rar roşiatice. o asociaţie de foraminifere mari cu Nummulites uronensis. Între faciesurile principale (extreme) amintite se surprind faciesuri de tranziţie şi anume: litofaciesul de Tazlău pentru Paleocen-Eocen şi litofaciesul de Moldoviţa pentru Oligocen. eventual Senonian-Paleocenului. vârsta lor a fost foarte disputată. şi este dominat de un fliş grezos masiv în care este preponderentă o gresie grosieră. N. micacee. care atestă vârsta Eocen mediu-inferior eventual şi Paleocen a acestor gresii. 121 . în partea mediană a ariei flişului extern (Pânza de Tarcău). cu strate subţiri de gresii calcaroase. Acest ansamblu predominant grezos reprezintă ceea ce s-a numit gresia de Tarcău sau flişul grezos masiv de Tarcău. iar din Valea Covasnei spre sud a fost descris drept gresia de Siriu. mai persistă încă tendinţa de a face din gresia de Siriu un accident sedimentologic neocretacic. mai întâi în gresia de Siriu. Paleocen-Eocenul grezos-grosier are caracter transgresiv.Ionesi a descoperit în gresia de Prisaca-Tomnatec. În cuprinsul acestor faciesuri grosiere se disting: litofaciesul de Tarcău pentru Paleocen-Eocen (după litotopul caracteristic şi dominant gresia de Tarcău) şi litofaciesul de Fusaru-Pucioasa (după litotopul gresia de Fusaru) pentru Oligocen (v. urmează peste un facies mai grosier al Senonianului superior. iar marea masă a acesteia revine Eocenului inferior şi mediu. vârsta paleogenă a gresiei de Siriu-Prisaca a fost lămurită. pentru Oligocen.partschi.42). N. cu episoade microconglomeratice. adesea glauconitice. s-au găsit prisme şi mulaje de inocerami şi chiar o impresiune de amonit. Se poate conchide deci că baza gresiei de Tarcău aparţine Paleocenului. unde se individualizează Pânza de Audia. Acesta. Acesta se întâlneşte din Valea Moldovei spre nord unde a fost descris ca gresia de Prisaca-Tomnatec. L. pe baza cărora gresia de Siriu a fost atribuită Senonianului. deşi semnele de remaniere ale resturilor fosile păreau evidente.perforatus. Faciesurile pelitice calcaroase s-au format în partea estică având ca sursă de alimentare în principal vorlandul. Ulterior. facies cunoscut sub numele de strate de Horgazu. Discocyclina roberti etc. Deşi similitudinea acestora cu gresia de Tarcău merge până la identitate.

Pl. Litofaciesul de Tarcău se încheie printr-o secvenţă de fliş grezos-calcaros formaţiunea de Ardeluţa din care provin: Nummulites chavannessi. structurile se afundă încât litofaciesul de Tarcău nu mai apare decât prin partea sa superioară într-o structură anticlinală cunoscută ca anticlinalul Homorâciu-Prăjani (v. urmat de marne cu globigerine. În continuare spre sud-vest. Aceasta conţine foraminifere mari printre care Nummulites fabianii indicativ pentru Priabonian. Întreaga formaţiune constituie formaţiunea de Bisericani echivalentul lateral al formaţiunii de Podu Secu. Această formaţiune aparţine Eocenului superior. atribuite Luteţianului. Particularitatea acestuia constă în alternanţa unor gresii micacee de tipul gresiei de Tarcău cu gresii calcaroase şi marne care substituie litofaciesul de Doamna. indicând Paleocenul.Peste flişul grezos masiv de Tarcău urmează un fliş grezos-argilos în grosime de 200 m. urmează un fliş calcaros-silicios (formaţiunea de Straja) pe alocuri de culoare roşie. descrise sub numele de formaţiunea (strate) de Podu Secu. iar mai spre sud între Valea Bistriţei şi Valea Buzăului. Globigerina triloculinoides etc. Paleocen-Eocenul în litofaciesul de Tarcău poate atinge grosimea de 2. N. reprezentată prin calcare micritice în strate subţiri. Suita litofaciesului de Doamna se încheie cu o formaţiune grezoasă-silicioasă denumită gresia de Lucăceşti.fig. L i t o f a c i e s u l d e T a z l ă u se remarcă prin caracterul său de tranziţie între cele două faciesuri extreme (de Tarcău şi de Doamna). Ansamblul acestor depozite a fost descris drept formaţiunea de Tazlău revenind Paleocen-Eocenului mediu. cu accidente silicioase. o entitate litofacială foarte constantă în tot flişul extern. indicând Priabonianul. din care provine o asociaţie de foraminifere cu Asterocyclina taramelli indicând Eocenul inferior. în ansamblu. În regiunea Văii Buzăului. L i t o f a c i e s u l d e D o a m n a este dezvoltat spre marginea externă a flişului extern şi include depozite pelito-grezoase-calcaroase (v. Calcarele de Doamna suportă o secvenţă de argile pestriţe care trec pe verticală la o alternanţă ritmică de gresii calcaroase şi argile verzi urmate de marne cu globigerine. printre care Gobigerina praebulloides. cunoscută drept formaţiunea de Lupoaia. Formaţiunea de Suceviţa este urmată de calcarele de Doamna.XIV). În continuare pe verticală se dezvoltă un fliş similar formaţiunilor de Podu Secu şi de Bisericani alcătuind formaţiunea de Plopu. Suita sedimentară debutează printr-o secvenţă de fliş grezos-calcaros descris drept formaţiunea de Putna sau de Izvor conţinând o faună cu Discocyclina seunesi.000 m şi se întâlneşte între Valea Sucevei şi Valea Moldovei. litofaciesul de Tazlău şi litofaciesul de Doamna. Suita litofaciesului de Tazlău se încheie printr-o formaţiune constituind o întrepătrundere între gresia de Lucăceşti şi formaţiunea de Ardeluţa.fabianii etc.42). capătă o factură tipică de fliş grezos devenind o alternanţă ritmică şi monotonă de 122 . În continuitate de sedimentare urmează un fliş grezos-argilos (formaţiunea de Suceviţa).

În cuprinsul acestuia se delimitează o formaţiune pelitică. Pl. se diferenţiază. Din Valea Buzăului spre sud-vest şi în continuare în anticlinalul Homorâciu-Prăjani.fig. În suita litofaciesului de Fusaru din Moldova centrală de jos în sus se recunosc şi se delimitează mai multe formaţiuni (v.fig.).42). se consideră a fi între gresia de Lucăceşti şi primele depozite bituminoase. acestea revenind Miocenului (v. mai ales la nivelul gresiei de Fusaru şi respectiv al gresiei de Kliwa. în partea sudică a zonei flişului extern. ca facies de tranziţie între litofaciesul de Fusaru şi litofaciesul de Kliwa. unitară. M i o c e n u l încheie ciclul de sedimentare paleogen din bazinul de sedimentare al mării flişului extern unde s-a prelungit până în Burdigalianul timpuriu fiind întrerupt de mişcările stirice vechi intraburdigaliene. Succesiunea acestui litofacies se continuă cu un episod de fliş cu intercalaţii de cinerite alcătuind formaţiunea de Vineţişu urmată de şisturile disodilice şi menilitele superioare. convenţional. bituminos în grosime de peste 1. bituminoasă. este dezvoltat sub cele trei aspecte litofaciale amintite (de Fusaru-Pucioasa.42). de Kliwa şi de Moldoviţa. Suita litofaciesului de Moldoviţa se încheie printr-o formaţiune de fliş grezos-calcaros similară formaţiunii de Vineţişu. Drept urmare.fig.200 m grosime. De aici denumirea de litofsaciesul de FusarPucioasa pentru Oligocenul din partea vestică a flişului extern. Termenul pelitic are un caracter slab bituminos. urmează formaţiunea de Pucioasa (o formaţiune argiloasă. cu menilite alcătuind manilitele şi disodilele inferioare. L i t o f a c i e s u l d e K l i w a se întâlneşte în partea estică a flişului extern şi se caracterizează prin dezvoltarea largă a depozitelor pelitice bituminoase cu secvenţe de gresii silicioase (gresia de Kliwa). Oligocenul trece la un fliş grezos-argilos. De reţinut este că gresia de Kliwa poate constitui o masă compactă. bituminoasă cu intercalaţii episodice de gresii de tip Fusaru). L i t o f a c i e s u l d e F u s a r u-P u c i o a s a îşi are dezvoltarea în partea de vest a flişului extern şi este reprezentat printr-un fliş grezos masiv. Mai departe spre vest acest fecies se urmăreşte prin partea lui superioară în zona axială a anticlinalului Văleni de Munte (v. în structura şi arhitectura flişului 123 . Pentru acest tip de Paleocen-Eocen. N. În litofaciesul de Kliwa se delimitează mai multe entităţi litostratigrafice (v.000 m. în partea nordică şi centrală sau apare la două nivele separate printr-o secvenţă de fliş (formaţiunea de Podu Morii).gresii calcaroase şi argile având peste 1. L i t o f a c i e s u l d e M o l d o v i ţ a.Grigoraş a introdus termenul de Eocenul (faciesul) de Colţi.XIV).42). Limita Eocen/Oligocen. în cea mai mare parte. elementul arenitic predominant fiind dat de gresia de Fusaru. O l i g o c e n u l în flişul extern. Acestea sunt înlocuite printr-o alternanţă de secvenţe de gresii de tip Fusaru cu secvenţe de tip Kliwa.

fig. pânza cutelor marginale etc. 1. Acest fapt a dus la o nomenclatură foarte greoaie adesea dând loc la confuzii. în aria flişului extern.2. aşa cum figurează pe hărţile actuale.). se mai întâlnesc în semiferestrele Vrancea. la care Gh. Ele conţin o faună cu Pecten beudanti şi Pecten pseudobeudanti manţionate de D. s-a realizat în timp.42). diversele generaţii de structuri s-au concretizat în pânze sau sisteme de pânze de şariaj (fig. Chiar acelaşi autor nu a fost consecvent în aplicarea unuia şi aceluiaşi criteriu.2.Voicu mai adaugă Globigerina ampliapertura şi Operculina complanata. Astfel. E V O L U Ţ I E Ş I S T R U C T O G E N E Z Ă În evoluţia mării flişului. Acestea suportă o formaţiune foarte heterogenă ca litologie.Preda et al. care acoperea paleozona de rift central-carpatică dar şi marginea instabilă a ariei continentale est-europene. Eomiocenului timpuriu îi mai revine o formaţiune gipsiferă. Din punct de vedere tectonic. unii au luat în consideraţie poziţia geometrică a pânzelor una faţă de alta (vest internă. Astfel. care urmează peste disodilele şi menilitele superioare.M. mediană etc. descrisă de L. unde împreună cu formaţiunea lutitic-evaporitică constituie molasa de Cornu. care aparţin Acvitanianului. Oituz şi Bistriţa unde alcătuiesc formaţiunea de Goru-Mişina corespunzătoare menilitelor superioare (v. Cel mai agreat criteriu pare să fie acela al denumirilor regionale pornindu-se de la numele unui masiv muntos. pânza de Tarcău etc. În această situaţie.Mrazec drept strate de Cornu. alţii au ţinut seamă de caracterele structurale şi litofaciale (pânza de solzi. La vremea respectivă. denumită formaţiunea lutitic-evaporitică sau gipsurile inferioare. Spre est aceasta se întâlneşte pe flancurile sinclinalelor Slănic şi Drajna. internă superioară. Formaţiunea de Cornu are o răspândire largă în Valea Prahovei. Depozite eomiocene timpurii.43). Acest aranjament arhitectural în pânze s-a realizat în două etape: una în Neocretacic-Paleogen.). alţii au utilizat denumiri regionale (pânza de Ceahlău. pe lângă formaţiunile de Vineţişu şi disodilele şi menilitele superioare. etapei de extensie i-a urmat o etapă de restrângere însoţită de procese de scurtare a şcoarţei care a avut drept consecinţă formarea şi ridicarea succesivă a unor generaţii de structuri care se urmăresc de la vest spre est. încă din 1916. care indică vârsta Burdigalian timpuriu. se impune unificarea nomenclaturii pornidnduse de la un criteriu bine stabilit.extern din zona de curbură spre sud-vest sunt implicate şi depozite eomiocene aparţinând Acvitanianului şi Burdigalianului timpuriu. iar cea de a doua în Miocen. al unor localităţi sau al unor râuri 124 . Conturarea pânzelor flişului carpatic. cel puţin din punct de vedere didactic.). cercetătorii au creat o nomenclatură mai mult sau mai puţin proprie (personală) în desemnarea pânzelor pornind de la criterii diferite.

FA-falia Audia. geostructurile majore la scara întregii arii carpatice romăneşti.Băncilă actualizată) Fundamentul.19-(18 form. FE-falia externă.Burdigalian (27-conglomerate de Pleşu-Petricica. FT-falia Tarcău. 21-Priabonian (gresia de Lucăceşti). 18. de Hangu).5-Barremian-Apţian (form. 9-Apţian sup. Secţiune geologică prin Carpaţii Orientali (după I. în structura actuală. 6-Albian (conglomerate de Ceahlău-Zăganu).-Albian (form. F l i ş u l i n t e r n. astfel încât. 25-Paleogen. de Putna-calcare de Doamna).Pânza de Vrancea: 20-PaleocenLuteţian în litof. . pânza care corespunde flişului median este desemnată drept Pânza de Teleajen: pânzele care corespund flişului extern sunt denumite.de Doamna (form. (form. aşa cum s-a amintit. cu sare). FCC-falia centralcarpatică. 15-Paleocen-Luteţian (gresia de Tarcău).16-Priabonian (form. acesta are rol de sutură. de Ardeluţa). din punct de vedere tectogenetic. de Palanca). Pânza de Tarcău 13-Cenomanian-Coniacian (form.de Sinaia). B-de origine oceanică. A-de origine continentală (est-europeană). 30Platforma Moldovenească: a-Cretacic. Aranjamentul tectonic al 125 .19-form. de Putna. Fig. b-Miocen presarmaţian.-Vraconian inf. de Fusaru. 17Oligocen în litof. 10-Albian sup. de Plăieşi). de CotumbaSita-Tătaru). FI-falia internă. 3-sedimentar preaustric. Unitatea central-estcarpatică: 1-cristalinul de Hăghimaş-Rarău-Bretila. Pânza de Audia: 11-Valanginian-Albian (formaţiunea de Audia)12-Cenomanian-Senonian. 26-Acvitanian (form. de la interior spre exterior: Pânza de Audia. putânduse vorbi de dacide timpurii (acelea realizate în tectogenezele mezocretacice) şi de dacidele târzii (acelea generate în tectogenezele neocretacice). FLR-falia Lutu Roşu. 8-Barremian-Apţian (form. de Cârnu-Şiclău). 14-Santonian-Maastrichtian (form. Pânza Subcarpatică: 24-Cretacic. Structurile realizate în Terţiar au fost grupate sub numele de moldavide şi în acest caz putându-se vorbi de moldavide timpurii (acelea realizate în tectogenezele miocene timpurii) şi moldavide târzii (acelea generate de tectogenezele din Miocenul târziu). pânza sub care se prezintă flişul intern este desemnată drept Pânza de Ceahlău.foarte cunoscute în aria de aflorare a pânzei respective.28-argile vărgate) 29-Badenian. 22Oligocen în litof. În intenţia de a se încadra şi generaliza. În acest spirit. de Kliwa.43). Pânza de Teleajen: 7-Neocomian (form. 23-Miocen inf. de Toroclej). în lucrările de sinteză toate structurile realizate în tectogenezele cretacice au fost grupate sub numele de dacide.fig. de Straja). 27. 43. a fost generat de paleozona de rift centralcarpatică. Pânza de Tarcău şi Pânza de Vrancea (v. FP-falia pericarpatică. Pânza de Ceahlău: 4-Tithonic-Neocomian (form.de Bistra). 2-cristalinul de Tulgheş. c-Sarmato-Pliocen. în cele ce urmează. de Podu Secu şi form. 28.

unde are o lăţime de câţiva kilometri. a. Cele 126 . Pânza de Ceahlău prezintă şi unele compliaţii tectonice secundare mai ales de tipul digitaţiilor.flişului intern este rezultatul mai multor tectogeneze începând cu paroxismul austric şi terminând cu mişcările eostirice şi chiar cu mişcările moldavice.XIV). Elementul definitoriu al Pânzei de Ceahlău îl constitue flişul de Sinaia încât prezenţa acestuia în diversele structuri tectonice dovedeşte apartenenţa şi subordonarea acestora Pânzei de Ceahlău. dispare spre sud fiind acoperită tectonic în zona Câmpulung şi apoi se lărgeşte treptat atingând lăţimea maximă în zona internă a curburii. Un exemplu se surprinde în Munţii Baiului unde se recunoaşte o structură anticlinorie. În Munţii Stânişoara şi Ceahlău se delimitează sinclinalul Sabasa-Ceahlău având în zona axială conglomeratele de Ceahlău. Primele deformări au fost generate de încălecarea Unităţii central-est-carpatice şi a Unităţii Leaota-Bucegi-Piatra Mare peste flişul intern încă înainte ca acesta din urmă să se fi individualizat ca unitate tectonică. Cea mai nouă formaţiune a flişului median prinsă sub planul de încălecare este aceea de Valea Dobârlăului aparţinând TuronianSenonianului inferior. sau digitaţiile de Bobu. de Bratocea etc. În lungul acesteia. Dovada o constituie caracterul transgresiv al Cretacicului superior (Vraconianul) din flişul intern. de la sud de Depresiunea Bârsei (v. O structură oarecum asemănătoare se întâlneşte în Munţii Baraolt unde flişul de Sinaia marchează zonele axiale ale unor anticlinale. în timp ce depozitele barremian-apţiene ocupă structuri sinclinale. Rolul definitoriu în stabilirea aranjamentului tectonic al flişului intern l-a avut tectogeneza intrasenoniană care a dus la încălecarea flişului intern peste flişul median individualizându-se astfel Pânza de Ceahlău. în Pânza de Ceahlău se întâlnesc cute anticlinale şi sinclinale care se urmăresc pe mari distanţe. cum ar fi digitaţia Ciuc ce se urmăreşte din Valea Bistricioarei spre sud. În afară de deformările amintite.Pl. Pânza de Ceahlău Aceasta se urmăreşte de la graniţa de nord a ţării. Se închide în zona bazinului Dâmboviţei. este formaţiunea cu echinizi urmată de marnele de Gura Beliei inferioare aparţinând Senonianului superior. De aici rezultă că punnerea în loc a Pânzei de Ceahlău a avut loc într-o tectogeneză neocretacică (laramică timpurie). diverşi termeni stratigrafice ai flişului intern vin în contact de superpoziţie tectonică cu formaţiunile neocretacice ale flişului median. Urma şariajului Pânzei de Ceahlău constituie falia Lutu Roşu. iar cea mai veche formaţiune care acoperă urma planului de şariaj.

mai judicios şi mai aproape de realitate este de a o considera o digitaţie (de Macla) a Pânzei de Teleajen. Mai departe este implicată în tectonica de detaliu încât este mai greu de urmărit (v. sub planul de încălecare sunt prinse depozite paleogen-eomiocene ultimele reprezentând gipsurile inferioare. Dovada o constitue existenţa vergenţelor vestice. Pânza de Teleajen Aceasta este cuprinsă între falia Lutu Roşu şi o falie mai estică. Aceasta se continuă spre sud până aproape de Valea Doftanei incluzând semiferestrele tectonice Teliu şi Cheia.mai multe din contactele tectonice din cuprinsul Pânzei de Ceahlău sunt falii inverse. 127 .43). Aceasta constă în existenţa unor structuri plicative de tipul digitaţiilor. iar alţii o consideră ca o pânză independentă constituind Pânza de Macla. Se remarcă totuşi afinitatea mai pregnantă cu Pânza de Teleajen încât.fig. de la marginea Depresiunii Breţcu spre sud. Primele depozite care acoperă urma planului de şariaj aparţin molasei burdigaliene corespunzătoare conglomeratelor de Brebu. F l i ş u l m e d i a n a suferit o primă deformare în tectogeneza neocretacică timp când a fost încălecat dinspre vest de Pânza de Ceahlău. se surprind situaţii unde. Însă tectogeneza definitorie este tectogeneza stirică veche (intraburdigaliană) când flişul median a devenit Pânza de Teleajen. Astfel. unde s-au păstrat şi depozitele paleogene şi cele eomiocene. falia internă sau falia Teleajen. la marginea vestică a Pânzei de Teleajen. Toate acestea datorită litofaciesurilor constituente care arată afinităţi şi cu una şi cu alta din pânzele între care se găseşte. tot de la Depresiunea Breţcu spre sud. La marginea estică a Pânzei de Teleajen. o dovedeşte structura sinclinală Bărbuleţu care traversează Valea Dâmboviţei constituită din depozite paleogene ce se suprapun oblic faţă de structurile Pânzei de Ceahlău. Pânza de Teleajen prezintă o tectonică proprie. Structura în ansamblu este dislocată şi împinsă peste flişul curbicortical individualizându-se ca o digitaţie a Pânzei de Teleajen. se individualizează o altă structură care a iscat controverse în sensul că. Unele din ele sunt reluări ulterioare punerii în loc a pânzei. În partea sudică. Aceasta se urmăreşte de la graniţa de nord până în Valea Prahovei. Că Pânza de Ceahlău a suferit deformări în faze tectogenetice ulterioare aceleea care a generat-o. se delimitează o structură constituită din depozite neocretacice prinse sub planul de încălecare al Pânzei de Ceahlău. alţii Pânzei de Audia de la est. Această situaţie atestă vârsta intraburdigaliană a Pânzei de Teleajen fiind un efect al tectogenezei eostirice. b. Cel mai elocvent exemplu este oferit de caracterul retroversat al planului de încălecare central-carpatic de la vest de oraşul Predeal şi planul de încălecare al digitaţiei de Bobu. unii cercetători o atribuie Pânzei de Teleajen.

Pânza de Teleajen prezintă o serie de cute sinclinale şi anticlinale cu ambele flancuri frecvent deversate spre est şi mai rar spre vest. În alcătuirea Pânzei de Audia intră formaţiuni eocretacice în facies silezian (formaţiunea de Audia). Astfel. Pânza de Audia încalecă peste Pânza de Tarcău de la est în lungul faliei Audia. formaţiuni neocretacice şi formaţiuni paleogene respectiv gresia de Siriu-Tomnatec (v.XIV). prezintă efectele cutărilor postparoxismale. Astfel. c.Pl. Pânza de Audia (v. Astfel. iar cele mai vechi depozite care acoperă urma planului de şariaj aparţin Burdigalianului superior (conglomeratele de Brebu) fapt ce confirmă vârsta stirică veche a Pânzei de Audia. sub influenţa încălecării de către flişul median. Procesele de încălecare în aria flişului extern au continuat. procesul de încălecare a flişului extern spre est a început în Miocenul timpuriu. F l i ş u l e x t e r n. Cele mai noi depozite prinse 128 . aşa cum s-a amintit.42. Acestea se reflectă în redresarea sau chiar retroversarea planului de şariaj fiind un efect al mişcărilor moldavice. Acest fapt se recunoaşte. Pl.fig. În felul acesta s-a format pânza cea mai vestică a flişului extern. 43). a rezultat din evoluţia bazinului de sedimentare cu substrat de margine continentală est-europeană instabilă.Pl. P â n z a d e A u d i a Pânza de Audia se urmăreşte ca o zonă îngustă în tot lungul Carpaţilor Orientali până în zona internă a curburii. Mai departe este acoperită de Pânza de Teleajen (v. În felul acesta s-au schiţat încă două pânze: Pânza de Tarcău şi Pânza de Vrancea. în redresarea şi răsturnarea planului de şariaj principal. după individualizarea Pânzei de Audia. Cele două digitaţii se încalecă după falia Feredău. respectiv Pânza de Teleajen. de la Valea Moldovei spre nord se distinge o digitaţie inferioară în care predomină gresia de Prisaca-Tomnatec şi o digitaţie superioară în care preponderente sunt şisturile negre. Cele mai noi depozite încălecate aparţin Oligocen-Eomiocenului (formaţiunea de Vineţişu).În afară de structurile menţionate. formaţiunile constituente au fost cutate şi faliate dând o structură tipică de cute-solzi (de imbricare). De asemenea. Unele suprapuneri tectonice din cadrul pânzei au o amploare deosebită formând adevărate digitaţii. Pânza de Audia în ansamblu a suferit şi influenţa mişcărilor ulterioare punerii ei în loc. În timpul încălecării. s-au desprins de pe substrat şi au înaintat peste structurile mai estice.XIV). mai ales.III. Aranjamentul tectonic este efectul mai multor tectogeneze. alte generaţii de structuri din faţa Pânzei de Audia s-au desprins de pe substratul lor şi au înaintat peste formaţiunile din faţă. odată cu încălecarea flişului median (intraburdigaliană) când structurile cele mai vestice ale flişului extern. flişul median.

li s-a acordat de asemenea valoare de digitaţii (de Ciunget. Aceste două anticlinale sunt la rândul lor delimitate de sinclinalele Slănic şi Drajna (v. d. S-au delimitat două asemenea structuri: digitaţia de Tarcău şi digitaţia de Tazlău. se întâlnesc frecvent. Prima se continuă spre vest până în bazinul Dâmboviţei.XIV). de Putna-Leşunţ etc. Pânza de Tarcău. iar fruntea ei se urmăreşte din zona de curbură spre nord până la graniţă. iar cele mai vechi depozite care acoperă urma planului de şariaj aparţin Sarmaţianului încât se poate spune că încălecarea a început în timpul mişcărilor neostirice. Amploarea încălecării dovedită prin forajé depăşeşte 30 km. la rândul ei. unde are loc o afundare a întregii zone a flişului şi unde urma planului de şariaj este acoperită de depozite postpânză.XIV şi fig. Cert este însă că etapa finală când flişul extern în ansamblu a înaintat peste formaţiunile molasei inferioare s-a produs în tectogeneza moldavică (intrasarmaţiană). Chiar dacă aceste ultime deformări nu au valoarea ce li se acordă. Cert este că Pânza de Tarcău se mai poate urmări doar prin două structuri anticlinale: Homorâciu-Prăjani şi Vălenii de Munte. în Pânza de Tarcău se întâlnesc şi alte structuri tectonice. la rândul ei. este larg cutată.43). Şi aceasta prezintă o cutare strânsă. în interpretări mai recente. Unora dintre acestea. mergând de la simple falii inverse pănă la încălecări de o anumită amploare. Pânzei de Tarcău mai aparţin o serie de klippe de rabotaj situate în faţa pânzei cum este aceea de la nord de Valea Suceviţei (intre pâraele Voiticel şi Clit) şi aceea dintre bazinul 129 . Această digitaţie. relaţii tectonice între diverse formaţiuni. Digitaţia de Tazlău (inferioară) are o poziţie externă şi se urmăreşte de la graniţa de nord a ţării până în zona de curbură.).sub planul de şariaj al acestora se consideră a aparţine Badenianului inferior.Pl. iar urma planului de şariaj a fost acoperită de depozite sarmato-pliocene (v. iar cea de a doua se îngustează afundându-se în zona Văii Prahovei. formaţiuni paleogene de faciesuri foarte diferite şi depozite miocene timpurii cu factură de molasă. În afară de deformările tectonice majore menţionate. La alcătuirea Pânzei de Tarcău participă formaţiuni eocretacice în faciesul şisturilor negre. Digitaţia de Tarcău (superioară) este cea mai internă. pare să aibă loc şi o atenuare a amploarei deformărilor.Pl. De la Valea Buzăului spre sud-vest. Pânza de Tarcău Este cea mai întinsă dintre pânzele flişului extern fiind cuprinsă între falia Audia la vest şi o linie tectonică foarte sinuasă spre est. prezintă deformări remarcându-se structuri de amploarea digitaţiilor. imbricată.

în anticlinalul Coza apare formaţiunea de Streiu. Pânza de Vrancea încalecă peste formaţiunile molasei inferioare în lungul faliei externe care se urmăreşte până în zona de curbură. Pânza de Vrancea Este pânza cea mai externă a flişului carpatic şi prezintă particularitatea că apare discontinuă sub formă de semiferestre tectonice.Motaş. Acestea sunt foarte evidente în semifereastra Bistriţa care este dominată de anticlinalul Horaiţa-Doamna în care apare formaţiunea de Sărata şi în semifereastra Vrancea unde.Iorgulescu. întreg ansamblul structural al flişului extern dispare. lacustre. Gh. tufite etc. molasele pot fi marine. adesea cu caracter de ritmicitate. Molasele sunt legate de încheierea evoluţiei de edificare a unui sistem cutat şi se plasează la marginea acestuia. I. Oituz şi Vrancea. sunt acumulări terigene foarte heterogene încluzând de la conglomerate până la marno-argile. Pânza de Vrancea apare în semiferestrele: Putna.Tazlăului Sărat şi Culmea Berzunţ. Pânza de Vrancea la rândul ei este deformată prezentând structuri cu vergenţă estică.Voicu şi 130 . De asemenea mai apare în ferestrele Dumesnic şi Mitocu lui Bălan. Cert este că în bazinul Dâmboviţei. Th. din punct de vedere litofacial. mai departe este acoperită de Pânza de Tarcău. Klippele sunt constituite din formaţiuni paleogene de tipul celor din Pânza de Vrancea.3. aceasta a intrat foarte de timpuriu în preocupările multor geologi. săruri de potasiu etc. în lungul Carpaţilor. cărbuni.Olteanu. N. De la nord spre sud. Dată fiind existenţa unor importante bogăţii în subsolul zonei de molasă ca: petrol. Gr. Fl. Această dispariţie trebuie pusă pe seama comportamentului diferit a marginii continentale instabile. Spre est.Protescu. Preponderente sunt însă conglomeratele şi gresiile cu frecvente schimbări laterale. La acestea se pot adăuga evaporite. Bistriţa.Cobălcescu urmat de numeroşi geologi români şi străini printre care: D. Z O N A D E M O L A S Ă Molasele.M. Gr.Pătruţ.Preda. sugerează că odată cu afundarea axială ar avea loc şi o atenuare. calcare. 1. Este constituită din depozite eocretacice în faciesul şisturilor negre. depozite neocretacice în faciesul stratelor cu inocerami şi depozite paleogene în litofaciesul de Doamna şi respectiv de Kliwa. e.Popescu. Dispariţia Pânzei de Vrancea spre sud-vest şi în general.Grigoraş. Spre deosebire de flişuri care sunt eminamente marine. sare. I. O. Humor. fluvio-lacustre etc. modul cum se afundă structurile flişului extern în această direcţie. dacă nu chiar o destrămare a încălecărilor.

De la Valea Trotuşului spre sud. la zi. Depozitele acumulate în această a doua etapă constitue molasa superioară. şi cu celălalt flanc (extern) pe cuvertura unităţilor de vorland. M. Pe această distanţă.1.3. S T R A T I G R A F I E Ş I L I T O F A C I E S U R I Formaţiunile celor două molase se delimitează foarte clar molasa inferioară incluzând depozite miocene până la Badenian inclusiv. este delimitată de falia externă şi o falie mai estică denumită falia Caşin-Bisoca. Bazinul de acumulare respectiv s-a creat spre sfârşitul ridicării lanţului carpatic. I. Din Valea Buzăului spre vest.XIV). aparţin Miocenului inferior şi mediu.Pl. Au urmat generaţiile M.Săndulescu.Pl. Mai departe se lărgeşte treptat atingând lăţimea maximă în Moldova centrală unde ajunge la 15-20 km în bazinul Tazlăului.Andreescu şi alţii care au întregit imaginea geologică a zonei de molasă.Pană.Mărunţeanu. Molasa inferioară ocupă constant o poziţie internă. formaţiunile de molasă sau acumulat într-un bazin al cărui substrat era format în întregime din fliş extern. cele două molase se delimitează cu uşurinţă. sau se suprapune celei inferioare. bazinul de sedimentare al molasei superioare evolua ca avanfosă reprezentând ultima etapă din evoluţia bazinului est-carpatic. pe o zonă foarte îngustă până în Valea Moldovei. în timp ce molasa superioară are o poziţie externă. în timp ce molasei superioare îi revin depozite sarmato-pliocene.XIV). cutate. M o l a s a i n f e r i o a r ă Molasa inferioară se urmăreşte de la graniţa de nord a ţării spre sud. Într-o a doua etapă. bazinul de sedimentare a migrat spre est situându-se cu un flanc (intern) pe formaţiunile flişului extern. încât nu mai apare decât în sinclinalele Drajna şi Slănic (v. Zona de molasă este partea cea mai estică (externă) a Carpaţilor Orientali. Depozitele molasei inferioare. a. din punct de vedere cronostratigrafic. molasa inferioară este cuprinsă între falia externă (urma şariajului Pânzei de Vrancea) spre vest şi falia pericarpatică spre est. Într-o primă etapă. necutată. în Miocenul timpuriu.Micu. molasa inferioară. În această situaţie. corespunzătoare Miocenului timpuriu şi mediu. mai ales din Valea Buzăului spre nord (v. I. corespunzătoare SarmatoPliocenului. în zona cutelor diapire.multi alţii au pus bazele stratigrafiei Neogenului din zona de molasă. molasa inferioară este acoperită în mare parte de molasa superioară. Şi din punct de vedere al răspândirii areale. Acumulările din această etapă constitue molasa inferioară. 131 . 1. M.

Ultimele 132 . gresia de Condor. Astfel. molasa inferioară debutează printr-o formaţiune argiloasă-bituminoasă cunoscută drept formaţiunea (strate) de Gura Şoimului. cu blocuri însedimentate.XI). Pe alocuri se surprind variaţii laterale de facies şi ca o notă caracteristică apar şi intercalaţii de roci carbonatice (v.M i o c e n u l i n f e r i o r – m e d i u.XIV).Pl. Suita stratigrafică a molasei inferioare continuă cu depozite preponderent piroclastice constituind formaţiunea tufurilor şi marnelor cu globigerine. prezintă importante variaţii litofaciale. formaţiunea vărgată inferioară trece. care suportă formaţiunea şisturilor cu radiolari urmată de formaţiunea marnelor cu Spiratella. Molasa inferioară urmărită în lungul Carpaţilor Orientali. sau la conglomerate (conglomerate de Almaşu) şi se încheie cu o secvenţă grezoasă (gresia de Moişa). În Moldova centrală (Pl. ar reveni Acvitanianului. Formaţiunea vărgată superioară este atribuită Badenianului inferior şi acoperă suprafeţe întinse ocupând zonele axiale ale unor cute sinclinale (v. gresie de Kliwa etc. constituind formaţiunea cu sare inferioară. Peste gresia de Condor.000 m. însă predomină argilele cenuşii motiv pentru care mai este cunoscută şi sub numele de molasa cenuşie. Urmează o formaţiune preponderent argiloasă. fie lame tectonice. Aceasta lateral poate trece la o gresie calcaroasă de culoare albă cu noduli de Lithothamnium descrisă drept formaţiunea de Răchitaşu.XIV).XI). Asociate conglomeratelor se întâlnesc blocuri de depozite provenind din flişul extern (formaţiunea de Bisericani. Molasa inferioară din Moldova centrală se continuă cu formaţiunea vărgată superioară în grosime de 2. cu evaporite. sau încă formaţiunea de Măgireşti.000 m şi prezintă însemnate variaţii laterale de facies.Pl. fie blocuri însedimentate. Acestea suportă o secvenţă cu litologie preponderent argiloasă (formaţiunea de Tescani). Astfel.) care reprezintă. la un facies grezos (gresia de Borzeşti).Pl. constituită din marno-argile nisipoase adesea roşiatice. puternic deformată. ca vârstă.XI. pe alocuri. în Moldova centrală. Aceasta are o grosime în jur de 1. iar la nivele superioare un altul (gipsul de Stufu). spre est trece la conglomerate formate aproape exclusiv din şisturi verzi şi sunt bine dezvoltate în Culmile Petricica Bacăului şi Pleşu (conglomeratele de Pleşu-Petricica). XII). se remarcă o deosebire sensibilă între molasa din Moldova centrală şi molasa din partea sudică (zona cutelor diapire) (Pl. Lateral spre vest. Aceasta suportă o gresie feldspatică. În baza formaţiunii apare un complex gipsifer (gipsul de Perchiu). formaţiunea cu sare şi gresia de Condor sunt atribuite Burdigalianului inferior. Urmează formaţiunea cu gipsuri şi sare adesea cu aspect brecios. Aceasta. Ca vârstă. Se apreciază că formaţiunea vărgată inferioară revine Burdigalianului superior şi apare la zi pe arii limitate marcând culminaţiile unor cute anticlinale (v. urmează depozite preponderent marnoargiloase frecvent de culoare roşie constituind formaţiunea vărgată inferioară sau molasa roşie.

două formaţiuni trec lateral la depozite calcaroase cu piroclastite descrise drept formaţiunea de Haloşu. 133 . Vârsta Badenian mediu-superior a formaţiunilor de deasupra formaţiunii vărgate superioare este argumentată de un bogat conţinut micropaleontologic de foraminifere provenind mai ales din formaţiunea tufurilor şi marnelor cu globigerine.

pe alocuri.500 m şi pe baza asociaţiilor de microforaminifere şi de nannoplancton a fost atribuită Burdigalianului superior urcând şi în Badenianul inferior. aşa cum s-a arătat.XII). peste ultimele formaţiuni ale flişului extern. şi mai ales începând din Valea Buzăului. şi prin formaţiunea de Cornu corelabilă cu gresia de Condor. (formaţiunea de Vineţişu şi disodilele şi menilitele superioare atribuite Acvitanianului). formaţiunea şisturilor cu radiolari şi formaţiunea marnelor cu Spiratella (v.XII). formaţiunea cu gipsuri şi sare.XII). în zona Slănic-Vărbilău.Pl. Este corelabilă cu formaţiunile vărgate inferioară şi superioară din Moldova centrală. Orbulina universa etc. a Badenianului mediu-superior (Pl. Fl. în cuprinsul molasei de Slănic s-au separat: formaţiunea tufurilor şi marnelor cu globigerine. Formaţiunea vărgată are o grosime de peste 1. frecvent de culoare roşie reprezentând formaţiunea vărgată. Badenianului inferior revenindu-i. devenită clasică. molasa de Slănic în ansamblu este atribuită Badenianului mediu-superior. Transgresiv şi discordant peste molasa de Cornu se dispune molasa de Doftana reprezentată printr-o formaţiune preponderent argiloasă. urmează molasa de Cornu reprezentată în bază printr-o formaţiune lutitic-evaporitică (gipsurile inferioare) corelabilă cu formaţiunea cu sare inferioară din Moldova centrală. Aceasta. 134 . totul revenind Burdigalianului inferior (Pl. cu intercalaţii de gresii.Olteanu şi Gr. Astfel. tufuri şi gipsuri.De la curbură spre sud-vest. Astfel.Popescu (1953) au realizat orizontarea litostratigrafică a Badenianului care are valoare regională. Pe baza conţinutului în microfaună cu Praeorbulina glomerosa. debutează printr-un nivel de conglomerate (conglomerate de Brebu) peste care urmează depozite preponderent argilomarno-grezoase frecvent de culoare roşie. jumătatea superioară a formaţiunii vărgate. Urmează molasa de Slănic aici întâlnindu-se dezvoltarea. aşa cum s-a arătat deja.

135 .

molasa superioară nu s-a mai păstrat. depozitele aparţinând Volhinianului sunt urmate de depozite pelitice cu Cryptomactra pesanseris revenind Basarabianului. se întâlneşte un facies calcaros recifal cu bioherme de serpulide (la Râuri-Bozioru). Aceasta constituie 136 . Unio subatavus etc. Din punct de vedere cronostratigrafic. debutează prin marne albicioase cu Syndesmia scythica. Cu dezvoltare locală se întâlnesc şi faciesuri marginale ale Basarabianului reprezentate fie prin conglomerate. Congeria rhomboidea.XII).Pl.Moţas drept (stratele) formaţiunea de Milcov (v. lipsit de un conţinut paleontologic astfel încât nu se poate face nici o detaliere stratigrafică. În continuitate de sedimentare se dispun depozite nisipoase-grzoase cu cărbuni conţinând o faună cu Prosodacna rumana. fie prin calcare oolitice sau lumaşelice cu Mactra fabreana. În partea centrală a zonei cutelor diapire.XII). Suita sarmaţiană în zona cutelor diapire se încheie prin calcare lumaşelice cu Mactra pallasi (v. Mai spre interiorul zonei de molasă. molasa superioară include depozite sarmatopliocene a căror stratigrafie este clară în partea sudică a zonei de molasă respectiv în bazinul Văii Buzăului. între Valea Buzăului şi Valea Râmnicului Sărat. Aceste depozite au fost descrise de N. molasa superioară înaintează peste molasa inferioară. indicând Dacianul. Urmează depozite preponderent marnoase cu Valencennius annulatus. unde se presupune că este în continuitate de sedimentare cu depozitele badeniene. În zona cutelor diapire. Mai spre nord Volhinianul are caracter transgresiv.Pl.b. (în Măgura Istriţei). Cardium fittoni etc. depozitele sarmaţiene sunt urmate de depozite nisipoase argiloase cu Dossinia maeotica. Între Văile Buzău şi Prahova. Stylodacna heberti etc. În partea sudică a zonei cutelor diapire. Ervilia praepodolica Mactra eichwaldi etc. formaţiunile molasei superioare îmbracă un facies detritic grezos argilo-nisipos foarte monoton. fie prin calcare recifale cu serpulide (între Teleajen şi Buzău). Suita pliocenă se încheie cu depozite argiloase şi marnoase cu Psilunio lenticularis revenind Romanianului. La nord de Valea Trotuşului. Sarmato-Pliocenul.Macarovici şi I.Pl. revenind Volhinianului timpuriu. M o l a s a s u p e r i o a r ă Formaţiunile molasei superioare se dispun în bună parte pe marginea unităţilor de vorland şi se urmăresc la est de aria de extindere a molasei inferioare începând din Valea Trotuşului spre sud. Phyllocardium planum planum aparţinând Ponţianului. Din Valea Milcovului spre nord. revenind Meoţianului. La partea superioară a acestora se întâlnesc şi episoade de prundişuri reprezentând prundişurile de Cândeşti care în parte aparţin Cuaternarului (v.XI).

în Moldova centrală molasa superioară nu s-a păstrat. Formaţiunile molasei inferioare.XIV). în Pânza Subcarpatică se mai întâlnesc frecvent cute normale. aici se recunoaşte solzul Valea Mare. La est de Culmile Pleşu şi Petricica se constată relaţii tectonice între conglomeratele burdigaliene şi formaţiunile mai tinere de la est. Din Valea Buzăului spre vest. care constau în străpungerea depozitelor mai noi de către un sâmbure de sare mai vechi. P â n z a S u b c a r p a t i c ă În partea nordică a zonei de molasă.3. Cele mai noi formaţiuni prinse sub planul de şariaj aparţin Sarmaţianului timpuriu.homoclinul sarmato-pliocen care se situiază la marginea zonei de molasă şi se întinde spre nord până în Valea Trotuşului (v.2.43.Pl. a fost influenţată de mişcările tectonice care au dus la 137 . E V O L U Ţ I E Ş I T E C T O G E N E Z Ă Zona de molasă constitue ultima şi cea mai estică unitate tectonică a Carpaţilor Orientali. Cutele diapire. odată încălecate de flişul extern dinspre interior. 44). la exterior (v. La nord de aceasta.XIV. unde molasa superioară se extinde mult peste molasa inferioară. Lapoş. Pânza Subcarpatică. Cutarea în stil diapir a zonei de la Valea Buzăului spre vest. Pânza Subcarpatică este cuprinsă între falia externă (fruntea Pânzei de Vrancea) la interior şi falia pericarpatică reprezentând contactul tectonic dintre molasa inferioară şi cuvertura din vorland. formaţiunile de molasă au fost afectate de diapirismul sării. 1. Astfel. la rândul ei.III.Pl. Berca-Arbănaş etc). ca prim termen al molasei superioare. generată de comportamentul particular al sării. se caracterizează prin anticlinale înguste şi sinclinale largi (fig.44). a. înaintează transgresiv acoperind urma planului de şariaj al Pânzei Subcarpatice. Valea Buzăului este traversată de mai multe cute diapire (Tega. XIV). Pe lângă aceste structuri.Pl. la rândul lor au încălecat peste cuvertura unităţilor de vorland individualizându-se astfel Pânza Subcarpatică. Sarmaţianul mediu. cute-solzi şi cute culcate. Pânza Subcarpatică. mai ales în bazinul Bistriţei. Din Valea Trotuşului spre sud unde se dezvoltă şi molasa superioară. situaţie din care se deduce vârsta intrasarmaţiană (moldavică) a Pânzei Subcarpatice. Aceasta este foarte evidentă în partea centrală a zonei. prezintă o tectonică proprie (v. în bazinul Tazlăului se recunoaşte un contact tectonic interpretat ca reprezentând o digitaţie (digitaţia MăgireştiPerchiu). fig. Această falie se urmăreşte de la graniţa de nord a ţării până în Valea Trotuşului.

XIII). Limita vestică a molasei superioare este dată de limita de eroziune presarmaţiană. cute criptodiapire (care se prezintă ca boltiri în care prezenţa sării nu a fost dovedită. 6-Sarmaţian. 3-Acvitanian. Fig. Cunoaşterea geologiei zonei transcarpatice s-a realizat în două etape. 9-Dacian-Romanian. În prima etapă. 8-Ponţian. Z O N A T R A N S C A R P A T I C Ă Zona transcarpatică se delimitează în nord-vestul Carpaţilor Orientali şi cuprinde nordul Transilvaniei şi Maramureşului (Pl. Printre efectele acestora se numără stabilirea raporturilor tectonice între molasa inferioară şi molasa superioară în lungul faliei Caşin-Bisoca. cute diapire atenuate (la care sâmburele de sare nu ajunge la suprafaţă: cutele din zona Ploieşti). dar se presupune că există: Urlaţi. iar limita externă este considerată zona de îngroşare a formaţiunilor acesteia. I.Sârbu) 1-Cretacicul unităţilor de vorland.deformarea cutelor diapire. Aceasta din urmă se prelungeşte şi în faţa Carpaţilor Meridionali. Formaţiunile molasei superioare spre vest se întind mult peste molasa inferioară acoperind falia pericarpatică. deformări care sunt cu atât mai accentuate cu cât structurile în cauză sunt situate pe aliniamente mai nordice. care s-a desfăşurat în prima jumătate a secolului trecut. La est de aceasta se găseşte un compartiment coborât care se desenează ca un vast homoclin sarmato-pliocen. 5-Badenian. 2-Oligocen. 44. mişcările valahice.). Acesta se urmăreşte din zona de curbură spre nord până în Valea Trotuşului. Buştenari). s-a obţinut o informare generală 138 . 1.4. 11-masive de sare Ultimele mişcări care au afectat zona de molasă au fost acelea din Pliocen-Pleistocen.Atanasiu şi J. 7-Meoţian. Tinosu etc.Gavăt au deosebit: cute diapire revărsate (la care sâmburele de sare a fost dezrădăcinat încât acesta are o poziţie superficială: Lapoş. cute diapire exagerate (la care sâmburele de sare străpunge toate formaţiunile suprapuse: Udreşti). 10-Cuaternar. 4-Burdigalian. Secţiune geologică prin zona cutelor diapire (după C.

Patrulius. La aceasta şi-au adus contribuţia I. Năstăseanu. L. în aria zonei transcarpatice se întâlnesc unităţi structurale specifice Carpaţilor Orientali. Acestora li se adaugă prelungirea blocului transilvan deformat. eventual elemente ale suturii transilvane.Atanasiu.Dumitrescu.  urma. O. Gh. V. D. În această situaţie. I. S.Motaş. S. zona transcarpatică reprezintă zona de joncţiune dintre Carpaţii Nordici şi Carpaţii Orientali.estcarpatice. în zona transcarpatică se găsesc următoarele unităţi structurale majore:  marginea internă a Unităţii central .Dicea. Zapalowicz. Drept urmare.Draghinda. M. inclusiv marginea vestică acoperită a acesteia.Mutihac. Z.Jasko şi alţii. la care şi-au adus contribuţia H. I. Astfel delimitată. Din punct de vedere al structurii geologice.Bombiţă şi multi alţii.Schretter.  prelungirea blocului transilvan deformat. şi unităţi proprii Carpaţilor Nordici. în zona transcarpatică sunt incluse unităţile structurale de la vest de Unitatea central-estcarpatică. 139 . Săndulescu.asupra geologiei de ansamblu. Cea de a doua etapă s-a desfăşurat după 1950 şi a dus la realizarea cunoaşterii geologiei detaliate şi la întocmirea hărţilor geologice moderne.

În partea estică a Maramureşului bazinul de sedimentare avea drept fundament marginea Unităţii central-estcarpatice relativ stabilă. 1. XIII). faciesurile marginale se întind până în bazinul Sălăuţei unde.1. adesea grosiere şi mai rar pelitice sau recifale. dar mai ales de comportamentul fundamentului care. acestea din urmă au căpătat o oarecare stabilitate.45). Aşadar. în partea estică a Maramureşului se deosebeşte o zonă de faciesuri marginale (neritico-litorale). În asemenea condiţii s-au acumulat depozite neritico-litorale preponderent detritice. Apele se întindeau mult spre vest acoperind şi prelungirea spre nord a blocului transilvan şi sutura transilvană. celelalte sunt acoperite complet de cuvertura postaustrică formând fundamentul heterogen al acesteia. cuvertura formează mai 140 . În funcţie de alcătuirea. este heterogen.4. Astfel. F a c i e s u r i l e m a r g i n a l e. în structura actuală. sutura transcarpatică cu flişul transcarpatic constituind Unitatea klippelor şi a flişului transcarpatic. aşa cum s-a arătat. S T R A T I G R A F I E Ş I L I T O F A C I E S U R I Dintre toate unităţile menţionate constituiente ale zonei transcarpatice. Cuvertura postaustrică s-a păstrat pe largi suprafeţe în Maramureş şi în nordul Transilvaniei întinzându-se spre vest până la limita cu Unitatea klippelor şi a flişului transcarpatic (v.4. Atât alcătuirea litofacială cât şi aranjamentul tectonic al acesteia reflectă în bună măsură extinderea.1. structura şi mai ales comportamentul fundamentului heterogen. Depozitele acumulate în asemenea condiţii constituie cuvertura postaustrică. numai ultima.Pl.1. CUVERTURA POSTAUSTRICĂ După desăvârşirea tectogenezei austrice care a dus la edificarea primelor structuri ale Carpaţilor Orientali. însă chiar de la începutul Neocretacicului. în timp ce spre vest se întâlnesc faciesuri de larg. Unitatea klippelor şi a flişului transcarpatic este deschisă la zi. în jumătatea sudică a zonei. în zona transcarpatică aflorează şi pot fi cercetate direct două entităţi structurale: cuvertura postaustrică şi Unitatea klippelor şi a flişului transcarpatic 1. au fost acoperite în bună parte de ape devenind astfel bazine de sedimentare. în litostratigrafia cuverturii se delimitează două arii litofaciale sensibil deosebite. flişoide (fig. Spre vest.

Pl . Depozitele paleogene au caracter ingresiv diverşii termeni adesea depăşind formaţiunile neocretacice încât iau contact direct cu fundamentul cristalin. şi numeroase foraminifere la care se adaugă moluşte ( Chlamys. pe baza unei faune de inocerami şi microforaminifere. mai exact la nord de un sistem de falii Rodna-Dreagoş Vodă-Bogdan Vodă (prescurtat R-DV-BV) ajung până în bazinul Ruscovei (v. Acestea au dezvoltare locală şi sunt reprezentate prin calcare organogene cu alge. XIII). Se întâlnesc în paleogolfurile Ruscova şi Borşa şi în Pasul Prislop (v. Conţinutul în foraminifere mari cu Nummulites brogniarti. Paleogenul. indică vârsta Priabonian eventual cu trecere la Oligocen (v. Pl. ansamblul acestora constituind formaţiunea de Prislop care se încheie prin şisturi siltice. 45). formaţiunea de Gura Vaserului în grosime de 200 m.mulţi solzi.perforatus etc. pararitmice. Pl. 141 . corali.XIII). indică Luteţianul. La nord de Valea Izei. Pe verticală se trece la gresii la început masive apoi stratificate. briozoare etc. Ca ultim termen al Eocenului sunt calcarele de Valea Teilor de la izvoarele Izei în grosime de 50 m.45) debutează prin brecii masive lipsite de stratificaţie iar elementele constituiente sunt foarte heterogene fiind prinse într-o matrice nisipoasă.fig. la care se adaugă Nummulites striatus este indicativ pentru Eocen mediu terminal-Eocen superior. N.). indică vârsta Eocen timpuriu a formaţiunii de Prislop. Ca prim termen al cuverturii postaustrice Cretacicul superior debutează prin depozite detritice grosiere care se dispun direct peste fundamentul cristalin şi din care se cunosc fragmente de Exogyra sp. Pecten etc. revenind Cenomanianului. XIII). Cretacicul superior. Conţinutul destul de sărac în microforaminifere. aparţin Cretacicului superior şi Paleogenului. Suita eocenă din faciesul marginal se continuă cu o formaţiune preponderent marnoasă.chavannesi etc. pe alocuri turbiditice. Formaţiunea de Prislop este urmată de formaţiunea de Vişeu preponderent marnogrezoasă conglomeratică în grosime ce poate atinge 300 m. N. Pe verticală se dezvoltă brecii. Prezenţa nummuliţilor printre care Nummulites fabianii. Conţinutul în nannoplancton cu Ericsonia formosus Sphaenolithus radians etc. Depozitele neocretacice apar sporadic de sub depozitele paleogene în lungul contactului cuverturii cu fundamentul cristalin. în alternanţă cu gresii calcaroase. ca vârstă. a fost atribuită Turonian-Senonianului. la care se adaugă şi numuliţi. Formaţiunile neritico-litorale. conglomerate şi gresii în grosime de până la 200 m alcătuind formaţiunea de Ajmaru Mare care. Eocenul în facies de margine apare ca o fâşie aproape continuă la marginea estică a zonei transcarpatice în lungul contactului cu şisturile cristaline din Unitatea centralestcarpatică (v. E o c e n u l (v.fig.

Primele depozite de această vârstă au fost descrise pe Valea Carelor în apropiere de satul Săcel (pe Iza) şi au fost denumite ca atare (formaţiunea de Valea Carelor). Frecvent prezintă mecanoglife de regulă largi şi liniare. formaţiunii de Valea Carelor. este gresia sau formaţiunea de Borşa. Elementul pelitic este reprezentat prin intercalaţii de marno-argile. În formaţiunea de Borşa se întâlnesc de asemenea intercalaţii subţiri de brecii cu noduli de cruste algale în care sunt remaniaţi numuliţi. cum ar fi situaţia din regiunea Valea Carelor. formaţiunea de Valea Carelor este atribuită Rupelianului fiind comparabilă cu stratele de Ileanda Mare din Bazinul Transilvaniei a căror vârstă rupeliană a fost dovedită. grsia de Borşa capătă aspect ruiniform. Roca se prezintă compactă sau stratificată şi numai rareori şistoasă.BV La nord de acesta. atât ca grosime cât şi ca extindere. Argilelor li se adaugă intercalaţii subţiri de gresii fin granulare iar pe alocuri apar microbrecii în care sunt remaniate calcare priaboniene din substratul calcaros. în cea mai mare parte fiind remaniat. conglomerate cretacice. În vecinătatea zonei cristaline. Formaţiunea de Valea Carelor se întâlneşte la sud de sistemul de fracturi R-DV. Pe baza litofaciesului şi a biofaciesului cu frecvente schelete de peşti. care prin diageneză a devenit argilă slab siltică. sau galbenă când este alterată. cu rare cruste de alterare oxhidrică. şisturi cristaline etc).O l i g o c e n u l aflorează pe o zonă mult mai întinsă decât Eocenul. Stratotipul este reprezentat prin blocuri mari de argile de culoare închisă ce îşi au originea într-un mâl sapropelic. O caracteristică a formaţiunii de Valea Carelor este dată de faptul că aceasta este puternic deformată şi contorsionată fenomenul de budinaj fiind foarte frecvent. Dezvoltarea tipică a gresiei de Borşa se întâlneşte la nord de sistemul de falii R-DV-BV. Se apreciază că acest aspect particular al formaţiunii de Valea Carelor este. Cea mai importantă formaţiune din Maramureş. de culoare cenuşie-albăstrue. cunoacută drept formaţiunea de Valea Morii. zonă care a cunoscut o 142 . sferosiderite şi lentile de menilite. Prin dizolvarea cimentului calcaros. însă fauna in situ indică un mediu anaerobic bogat în H 2S. în masa formaţiunii de Valea Carelor sunt remaniate numeroase şi variate blocuri din substrat (conglomerate de Prislop. cel puţin în parte. Aceasta are peste 2000 m grosime. marnocalcare silicifiate cu intercalaţii de menilite şi şisturi argiloase. sau este cauzat de deformări gravitaţionale mai recente după ce eroziunea a îndepărtat gresia de Borşa de de-asupra care o proteja. îi corespunde o formaţiune bituminoasă reprezentată prin marnocalcare bituminoase (marne albe). şisturi bituminoase. lagunar. fie de origine tectonică cum este cazul pe Valea Sălăuţei. Se întâlnesc de asemenea lentile ankeritice şi şisturi disodilice cu eflorescenţe de sulfaţi. Conţinutul paleontologic al formaţiunii de Valea Carelor este foarte heterogen. Este o gresie turbiditică în strate de grosimi metrice.

Această zonă de faciesuri flişoide constituie. XIII). Această instabilitate se reflectă în caracterul predominant arenitic-turbiditic al cuverturii postaustrice. însă aceasta nu are carecterele specifice evidente ale gresiei de Borşa. XIII). la rândul său.5 la 2. Din bazinul Văii Sălăuţa spre vest. Spre partea superioară a suitei greiile devin dominante.45). spre nord. Fiad (v. Romuli. Şetref. Pl. prin intermediul unei zone de tranziţie (îndinţare) reprezentată de depozite preponderent detritice-turbiditice. o duplicatură a 143 . începând de la graniţa dintre Transilvania şi Maramureşul istoric (Culmea Hudin-Ţibleş-Pasul ŞetrefPietrosul Rodnei) a fost deformat în ciclul alpin şi a suferit o afundare în trepte spre nord reducându-se treptat până la dispariţia totală în bazinul Tisei. Pl. din punct de vedere tectonic. se face trecerea la faciesurile de larg cu caractere flişoide.45).subsidenţă foarte activă. Aceasta debutează printr-o secvenţă pararitmică reprezentată de o alternanţă de gresiiî în strate cu grosimi de la 0. Faciesul de tranziţie ar indica prezenţa în fundamentul preaustric a zonei de sutură transilvană care ar fi constituit un substrat mai instabil decât substratul marginal de la est.fig. fundamentul preaustric este reprezentat de prelungirea blocului transilvan (v. formaţiunea de Preluca (v. iar la nord de graniţa amintită se întâlnesc faciesuri preponderent arenitice cu factură flişoidă. precum şi în aranjamentul tectonic în cute-solzi al cuverturi. La vest de urma suturii transilvane. formaţiunea de Preluca. F a c i e s u r i l e d e l a r g. În aceste condiţii cuvertura postaustrică în nordul Transilvaniei din Munţii Ţibleş spre vest (în Munţii Preluca) capătă caractere de depozite de mare puţin adâncă.00 m cu intercalaţii de marno-argile şi gresii siltice de culoare cenuşie-albăstrue. cu o grosime de până la 600 m.fig. F a c i e s u r i l e f l i ş o i d e se întind în sudul Maramureşului istoric pe o zonă relativ largă începând din bazinul Văii Lăpuş spre est până în Valea Izei la Săcel (v. Gresia de Borşa are un bogat conţinut paleontologic remaniat din Eocen printre care numuliţi însă dintre fosilele in situ Globigerina ciperoensis şi Globigerinoides trilobus îndică pentru gresia de Borşa vârsta Oligocen superior-Miocen timpuriu. XIII). O gresie analoagă şi sincronă se găseşte şi la sud de falia amintită. Pl. Acesta. Pe baza conţinutului în nannoplancton. La sud de sistemul de falii Rodna-Dragoş Vodă-Bogdan Vodă faciesul marginal al cuverturii postaustrice formează mai multe cute-solzi: Valea Carelor. este atribuită Oligocenului mediusuperior şi Miocenului timpuriu (v. F a c e s u r i l e d e l a r g d e m a r e p u ţ i n a d â n c ă se întâlnesc în sudul Maramureşului la vest de Munţii Ţibleş unde formează Munţii Preluca şi convine să fie denumite ca atare.

Dacă se mai daugă faptul că. pe Valea Carelor. episoadele grosiere fiind foarte frecvente mai ales în zona Munţilor Lăpuş. Neocretacicului. ca vârstă. Formaţiunile în faciesuri flişoide aparţin. aceste separaţii sunt foarte relative. 144 .fig. E o c e n u l este reprezentat prin faciesuri preponderent grosiere în care sunt frecvente episoadele conglomeratice cu aspect masiv sau slab stratificate. Paleogenul este reprezentat prin depozite preponderent detritice. formaţiunile eocene de cele oligocene. Se poate însă distinge relativ uşor. Apare într-o deschidere foarte limitaă la Săcel. adesea cu caracter turbiditic şi cu largi variaţii litofaciale. pe alocuri.cuverturii postaustrice şi anume Duplicatura de Lăpuş care. Paleogenul. Este reprezentat prin marne roşii cu globotruncane şi cu intercalaţii subordonate de gresii calcaroase. Elementele constituiente sunt alcătuite în principal din diferite tipuri de şisturi cristaline. rezultă că acumularea depozitelor eocene a avut loc într-un bazin foarte instabil ale cărui arii de alimentare erau foarte apropiate şi prezentau abrupturi şi faleze susceptibile să furnizeze blocuri de desprindere. Deşi s-a încercat delimitarea unor formaţiuni. tocmai din cauza schimbărilor laterale de facies. este delimitată de fruntea Pânzei klippelor şi a flişului transcarpatic şi de sistemul de falii R-DV-BV. Aceste deformări au fragmentat marginea fundamantului transilvan în blocuri care au suferit mişcări pe verticală dând horsturi şi grabene în care sau pe care acumulările au fost foarte variate. În general. Paleoansamblul geostructural îl constituiau prelungirile blocului transilvan care a fost implicat în cutările alpine suferind deformări preponderent rupturale. se întâlnesc şi blocuri de calcare mezozoice ce pot atinge dimensiuni de câţiva metri cubi. Eocenului şi Oligocenului (v. Insula de cristalin de la Preluca este un exemplu de bloc ridicat. spre nord.45) Cretacicul superior.

Pl. Depozitele preponderent grosiere alternează sau trec lateral la depozite tipice de fliş de tipul “stratelor cu hieriglife” Elementul pelitic este reprezentat prin argile şi marno-argile cenuşii-verzui adesea căpătând culoare roşie-vişinie. Coloane stratigrafice în zona transcarpatică. Pl. Se caracterizează prin prezenţa rocilor bituminoase însă preponderente sunt gresiile care devin foarte frecvente spre partea superioară a suitei ajungând în strate de 2-3 m şi sunt analoage gresiei de Borşa. Vârsta eocenă a acestora este dovedită atât de conţinutul în foraminifere mari cu Nummulites perforatus. indică o atare vârstă. Globotruncana corpulenta etc. fabianii etc. depozitele eocene în faciesuri detritice de larg aflorează pe o zonă foarte îngustă în bazinul Văii Ruscovei. cu intercalaţii subţiri de gresii calcaroase cu hieroglife caracteristice. XIII). XIII). N. Grosimea depozitelor eocene poate atinge câteva sute de metri.Fig. aparţinând duplicaturii Ruscova echivalent al Duplicaturii Lăpuş (v. iar prezenţa diatomeelor în nivelele superioare ale succesiunii stratigrafice ar indica Miocenul timpuriu cu care s-a încheiat ciclul de sedimentare. Asemenea depozite se întâlnesc pe Valea Bistriţei de la sud de Săcel unde depozitele grosiere sunt foarte reduse însă care. 145 . Helicoshaera recta etc. cât şi în microforaminifere cu Globigerina eocaena. Depozitele oligocene în facies flişoid au fost descrise şi sub numele de formaţiunea de Baicu având dezvoltare mare pe valea cu acelaşi nume. La nord de falia R-DV-BV. Conţinutul paleontologic cu Cocolithus pelagicus. spre vest devin foarte frecvente.45. O l i g o c e n u l în facies flişoid are o largă dezvoltare la sud de sistemul de falii RDV-BV participând la alcătuirea Duplicaturii Lăpuş (v.

jaspuri. traversează Valea Vişeului şi ajunge pe Valea Bistrei (v. Aceasta se întinde de la Rozavlea spre nord. la care se adaugă microbrecii şi tufite cu elemente de vulcanite bazice (fig.Anton în 1943. III). 1.2. constituind klippele transilvane (v Pl. în Munţii Lăpuş din nord-vestul Transilvaniei la Poiana Botizei.4. Klipele pienine. C.46). marnocalcare etc.1. K l i p p e l e t e c t o n i c e Klippele tectonice apar pe două aliniamente: un aliniament intern. Klippele transilvane. Pl. În structura acestei zone se disting o serie de klippe tectonice cu învelişul lor sedimentar şi flişul transcarpatic propriu-zis paleocen-eocen. reprezentând klippele pienine. XIII). şi un aliniament extern (estic) situat în faţa flişului transcarpatic. La alcătuirea acestora participă formaţiuni neojurasice şi eocretacice cu litofaciesuri variate însă specifice zonelor de rift. Unele din depozitele menţionate sunt foarte fosilifere conţinând printre altele: Punctaptychus punctatus. Acestea nu se întâlnesc pe teritoriul ţării noastre.La nord de Valea Îzei. adică la vest de zona de apariţie a flişului transcarpatic. Cu depozitele oligocen-miocen inferioare se încheie procesul de sedimentare preeostiric din zona transcarpatică. Ele apar începând de la nord de Valea Tisei spre vest până la marginea Bazinului Vienei. Berriasella sp. carpathica etc. Calpionella alpina. Sunt alcătuite din depozite preponderent pelagice reprezentate prin calcare micritice şi microdetritice. UNITATEA KLIPPELOR ŞI A FLIŞULUI TRANSCARPATIC Aria klippelor şi a flişului transcarpatic se desfăşoară la vest de aria de extindere a cuverturii postaustrice şi se suprapune peste zona de rift şi sutura transcarpatică ce au evoluat la vest de blocul transilvan. depozitele oligocene flişoide ocupă o arie mult mai restrânsă şi sunt reprezentate prin gresia (formaţiunea) de Borşa care participă la alcătuirea duplicaturii de Ruscova. Au fost descoperite de S. 146 . a. care conferă formaţiunilor din klippe o vârstă ce nu coboară sub Callovian şi nu urcă mai sus de Neocomian.

Din punct de vedere litofacial şi cronostratigrafic. calcare pelagice cu accidente silicioase.). Din acestea provin asociaţii de microforaminifere cu Rotalipora appenninica. radiolarite (CallovianOxfordian). Asemenea depozite apar în solzii frontali de la Poiana Botizei. 14. Î n v e l i ş u l k l i p p e l o r . 6. care în Pânzele Transilvane din Munţii Perşani şi Rarău sunt din abundenţă. calcare nodulare roşii (Km-Tith. marne roşii (Cretacic sup. ar pleda pentru încadrarea klippelor de la Poiana Botizei în rândul klippelor pienine Distincţia definitorie şi de necontestat dintre klippele pienine şi klippele transilvane de la Poiana Botizei este de ordin tectonic pentru că. 8. nu sunt deosebiri semnificative între klippele pienine şi klippele transilvane. 13. calcarenite (Oxfordian). Praeglobotruncana stephani. 1999) 1.12.3. Argile cu vulcanoclastite. 46. Abathomphalus mayaroensis etc.calcare pelagice cu accidente silicioase (Tithonic sup.11. Klippele transilvane sunt înglobate în structurile de solzi din faţa Pânzei de Botiza.).Fig. Secţiune prin klippele pienine de la Poiana Botizei (după Gh..):10. inf. fliş tipic (Eocen). Klippele malm-neocomiene (transilvane) de la Poiana Botizei sunt acoperite de depozite de facies pelagic reprezentate în principal prin marne şi marnocalcare roşii (v. semnificative pentru Cretacicul superior (Cenomanian-Senonian).45). 7. 147 .-marne cenuşii cu tufite (Cenomanian). 4. calcare nodulare şi marne cu Aptychus. lipsa depozitelor triasice.-Berriasian sup). 12 a. marne oliv cu concreţiuni (Neocomian. brecii. klippele transilvane se găsesc în faţa flişului transcarpatic fiind încălecate de acesta din urmă.Bombiţă. 2. diferite silturi (Paleocen). în timp ce klippele pienine încalecă flişul transcarpatic dinspre interior. 5. calcare cu fragmente vulcanice. Dimpotrivă. 9.fig. cinerite şi cinerite grezoase (Callovian).

30 m. În ansamblu aceste depozite prezintă caracterele tipice ale stratelor cu hieroglife şi sunt relativ bogat fosilifere mai ales în numuliţi printre care Nummulites pratti. Conţinutul în nannoplancton. micacee. Flişul transcarpatic este reprezentat aproape exclusiv printr-un fliş grezos-argilos de vârstă paleocen-eocenă. În cuprinsul acestuia. N. partschi etc. indică vârsta paleocenă. Aceste depozite din baza formaţiunii de Tocila au o grosime în jur de 50 m şi se dispun peste învelişul neocretacic al klippelor. În general. în ţara noastră. al cărei stratotip este în Muntele Secu din Munţii Lăpuş.00 m grosime. dar mai ales în microforaminifere cu Globorotalia crassata. Acestea alternează cu depozite pelitice în strate până la 1. În general. din Valea Tisei spre sud depăşind Valea Izei (v. adesea roşiatice. formaţiunea de Secu-Strâmtura şi formaţiunea de Valea Vinului (v. 500 m grosime reprezentând o succesiune ritmică de gresii dure. Rona de Sus etc. cu hieroglife mici proeminente pe talpa stratelor. în mare. Formaţiunea de Tocila are o grosime de 350 m iar conţinutul paleontologic cu Chilostomella sp. Leordina. XIII). F o r m a ţ i u n e a d e S e c u . iar la nord de Valea Izei se întâlneşte în zona localităţilor Petrova. indică Eocenul mediu cu trecere spre Eocenul superior. Pl.. F o r m a ţ i u n e a d e T o c i l a debutează printr-o secvenţă constituită din argile roşii şi marne nisipoase micacee purpurii sau cenuşii-verzui.S t r â m t u r a. în alternanţă cu argile sau marne siltice de culoare cenuşie-verzue. Stratele pot atinge grosimea de 2-3 m şi sunt separate prin intercalaţii de marne nisipoase şi argile siltice. fin granulare.45). Peste secvenţa din baza formaţiunii urmează o stivă de gresii de cca. care indică Eocenul inferior. N. Aceasta este rezultatul unei faze de sedimentare nisipoasă de tip fluxoturbiditic care a generat gresii cu aspect masiv lipsite de sedimentare gradată.b. se disting trei formaţiuni litofaciale care se succed pe verticală şi anume: formaţiunea de Tocila.fig.Ultima secvenţă de la partea superioară a formaţiunii de Tocila este preponderent grezoasă stratele putând atinge 2. numai local apare o 148 . Globigerina triloculinoides etc.00 m grosime reprezentate prin marne sau argile marnoase adesea cu episoade de siltite roşii. formaţiunea de Tocila este bine dezvoltată în compartimentul sudic în zona Poiana Botizei. Spre partea superioară a formaţiunii. depozitele secvenţei superioare a formaţiunii de Tocila sunt lipsite sau prezintă o granoclasare slabă. microforaminifere etc. distans. poate atinge grosimea de peste 1 000 m. în strate groase până la 0. Subordonat se întâlnesc intercalaţii de gresii care imprimă depozitelor în ansamblu un început de ritmicitate. assiline. F l i ş u l t r a n s c a r p a t i c Acesta este cel de al doilea component al Unităţii klippelor şi al flişului transcarpatic şi acoperă o largă suprafaţă întinzându-se.

Nu sunt dovezi care să indice continuarea procesului de sedimentare şi în Oligocen. indică Eocenul mediu. Însă depozitele presupuse oligocene din aceşti solzi reprezintă mai curând elemente antrenate şi rabotate din Oligocenul cuverturii postaustrice peste care. sau reprezintă terminaţiile vestice ale Oligocenului care au acoperit şi marginea extrem-estică a ariei flişului transcarpatic. în timpul Oligocenului. mai ales compartimentul nordic în care se acumula Oligocenul în faciesul gresiei de Borşa. Zigodiscus dubius etc. În această situaţie. dar mai ales conţinutul în nannoplancton cu Ericsonia formosus. din punct de vedere stratigrafic. F o r m a ţ i u n e a d e V a l e a V i n u l u i include ultimele depozite ale flişului transcarpatic Acesta îşi are dezvoltarea tipică pe Valea Vinului. Se întâlnesc şi una sau două intercalaţii de argile roşii. Dovada o constituie prezenţa nivelelor cu numuliţi remaniaţi din abundenţă. În compartimentul de la nord de Iza formaţiunea de Secu se întâlneşte începând de la Valea Izei spre nord prin regiunea Petrova până la Rona de Sus. Este o formaţiune predominant pelitică reprezentată prin marne şi siltite de culoare cenuşie-verzue-albăstrue frecvent având cruste de alteraţie ruginii. assiline). însă cu multă incertitudine. unde atinge grosimea de 300 m. în împrejurimile localităţii Botiza. Atât conţinutul în fitoplancton cu Rhambodinum draco şi Wezeliella articulata cât şi asociaţiile de foraminifere cu Sphaerammina subgaleata indică Eocenul târziu. Secătura. constiuie o diferenţă semnificativă între flişul transcarpatic şi cuvertura postaustrică de la est. aria flişului transcarpatic a evoluat ca spaţiu exondat. s-ar găsi numai în solzii frontli (Ieud. Peste flişul transcarpatic se dispun formaţiunile celei de a doua cuverturi sedimentare posteostirice din bazinul posttectonic al Maramureşului de vârstă Miocen mediu. Conţinutul în foraminifere (numuliţi. operculine. Leordina) formaţi în principal din depozite neocretacice şi eocene. Mai rar se întâlnesc concreţiuni lenticulare de gresii dure. 149 . aria flişului transcarpatic a fost supusă eroziunii şi a constituit sursa de alimentare cu material terigen pentru bazinul de sedimentare de la est în care se acumulau depozitele cuverturii postaustrice. Formaţiunea de Secu are o mare răspândire la sud de Valea Izei. Formaţiuni atribuite Oligocenului. Cert este că procesul de acumulare a depozitelor care au generat flişul transcarpatic s-a încheiat spre sfârşitul Eocenului sau începutul Oligocenului astfel încât. De reţinut este faptul că în aria de răspândire a flişului transcarpatic propriu-zis nu se întâlnesc depozite oligocene ceea ce.oarecare ritmicitate depozitele în ansamblu căpătând factură de fliş reprezentat printr-o altenanţă de gresii cu laminaţii curbicorticale şi marno-argile cenuşii-verzui. Unitatea klippelor şi a flişului transcarpatic a alunecat.

flişoide (Pl. Acestea au suferit deformări preponderent rupturale (Pl. După paroxismul austric a urmat o perioadă de calm tectonic ce a durat în tot intervalul neocretacic. fundamentul constituit din marginea internă a Unităţii central-estcarpatice şi din prelungirea blocului transilvan deformat au căpătat o anumită instabilitate însă nu au devenit arii labile. E V O L U Ţ I E Ş I T E C T O G E N E Z Ă Zona transcarpatică a rezultat. cât şi urma suturii transilvane şi marginea internă a Unităţii central-estcarpatice. Procesele de scurtare a scoarţei declanşate de mişcarea convergentă a celor două blocuri au dus. s-au acumulat depozite de tip pelagic preponderent pelitice de tipul marnelor roşii de Puchow (Pl. XIII bis A). În Oligocen.fig. În acest bazin de sedimentare cu fundament foarte heterogen. diversele compartimente ale fundamentului foarte heterogen al bazinului de sedimentare transcarpatic au avut comportamente diferite. depozitele acumulate au constituit o cuvertură postaustrică alcătuită din faciesuri marginale neritico-litorale şi din faciesuri bazinale de larg. În aceste condiţii. respectiv marginea internă a Unităţii central-estcarpatice. dar şi a celor învecinate dinspre est. Spre sfârşitul Eocretacicului. În acest timp apele mării din zona de rift transcarpatică s-au întins mult spre est acoperind atât prelungirea spre nord a blocului transilvan.2. Astfel. Aceasta a apărut nu cu mult înainte de Callovian. XIII bis E). zona de rift transcarpatică a cunoscut o fază de restrângere şi a suportat procese de deformare care au dus la ridicarea unor porţiuni ale zonei de rift sub forma unor riduri dintre care unele erau emerse. s-au manifestat mişcările eostirice precursoare care au dus la ridicarea ariei flişului transcarpatic Aceasta a evoluat în continuare ca arie emersă cu relief variat constituind aria de alimentare cu material terigen pentru bazinul de sedimentare de la est care 150 . Pe de altă parte.1. ca unitate geostructurală. În Paleogen. XIII bis D). pe de o parte. pe lângă deformarea zonei de rift. ca urmare a fracturării Microplăcii Transilvano-Panonice care s-a divizat într-un bloc panonic şi un bloc transilvan (Pl. XIII bis C). dar cu o stabilitate pronunţată. În această situaţie. predominant carbonatice şi silicioase (Pl . şi la deformarea blocurilor în mişcare (blocul transilvan).XIII bis B).23). zona de rift transcarpatică a devenit arie foarte labilă în care s-au creat condiţii de acumulare a formaţiunilor tipice de fliş care au devenit flişul transcarpatic. zona de rift transcarpatică a redevenit arie labilă cu o subsidenţă activă. Zona de rift transcarpatică a cunoscut o etapă de expansiune timp în care a avut loc o activitate vulcanică bazică şi s-au acumulat depozite de tip pelagic. din evoluţia zonei de rift transcarpatice (v.4.

a dus. formează solzii frontali Poiana Botizei şi Secătura. pe de o parte. a fost antrenat şi învelişul neocretacic al structurilor din substrat.evolua ca mare închisă în care. (în Burdigalian) a avut loc paroxismul eostiric care reprezintă tectogeneza definitorie pentru întreaga zonă transcarpatică. în structura actuală. precum şi fragmente dislocate din substratul preneocretacic (Malm-Neocomian). Romuli şi Fiad.Pl. periodic se realizau condiţii de mediu de sedimentare euxinic (Pl. definitorie pentru zona transcarpatică. XIII bis F). Aşadar. iar blocurile malm-neocomiene reprezintă klippele tectonice de la Poiana Botizei (Pl. Odată cu desprinderea flişului paleocen-eocen şi înaintarea pe cale tectonică a acestuia. În Miocenul timpuriu. a provocat deformarea cuverturii postaustrice generând structuri de tip duplicatură (Duplicatura de Lăpuş şi Duplicatura de Ruscova). Acestea din urmă au fost înglobate în formaţiunile marnoase ale învelişului neocretacic care. Această încălecare a determinat şi deformarea cuverturii postaustrice din faţă al cărei fundament heterogen se comporta ca margine continentală instabilă. iar pe de altă parte. 151 . XIII bis E). XIII bis F). se poate conchide că tectogeneza eostirică. Principala consecinţă a paroxismului eostiric pentru aria labilă a flişului transcarpatic a constat în desprinderea flişului paleocen-eocen de pe substrat şi înaintarea lui sub forma unei pânze de şariaj peste cuvertura postaustrică dinspre est. Şetref. sau structuri de cute solzi (solzii Valea Carelor. la încălecarea flişului transcarpatic peste cuvertura postaustrică generând Pânza Klippelor şi a Flişului Transcarpati.

152 .

Mutihac a desemnat klippele de la Poiana Botizei drept klippele transilvane. V. PÂNZELE FLIŞULUI TRANSCARPATIC În aria flişului transcarpatic se delimitează ca unitate tectonică majoră Pânza Klippelor şi a Flişului transcarpatic. Este formată.1. Mai spre est este solzul Ieud format numai din depozite paleocen-eocene. de asemenea. Însă.Punerea în loc a Pânzei Klippelor şi a Flişului Transcarpatic şi formarea duplicaturolor şi a structurilor de solzi amintite. 1. Toţi cercetătorii. Pânza de Petrova Se întinde la nord de Valea Izei până în Valea Tisei. Pentru a scoate în evidenţă această situaţie. V. fără excepţie. a. în timpul Oligocenului.2.sau posteostirice şi are un pronunţat caracter de transcurenţă.Mutihac (1988) face observaţia (dealtfel lesne de constatat) că.4. În baza pânzei se găseşte solzul Leordina. iar din punct de vedere tectonic. În lungul lui. Acestea ar proveni din aceiaşi paleozonă de rift (transcarpatică) însă ar reprezenta un aliniament de klippe mai avansat decât klippele pienine. din acelaşi fliş paleocen-eocen de tipul stratelor cu hieroglife ca şi Pânza de Botiza. au fost urmate de o deformare rupturală majoră reprezentând sistemul de falii Rodna – Dragoş Vodă – Bogdan Vodă care a afectat partea mediană a zonei transcarpatice. b. Corpul pânzei propriu-zise este format din fliş paleocen-eocen. care au avut în preocupare această zonă începând cu S. aceste două pânze sunt 153 . Acest sistem de falii este de fapt mai vechi. ci pentru că se găsesc în nord-vestul Transilvaniei şi pentru că sunt altele decât cele pienine.Anton (1943) care a descoperit klippele de la Poiana Botizei. în timp ce primele se găsesc în spatele Pânzelor Flişului Transcarpatic pe care le încalecă dinspre sudvest. Din punct de vedere litofacial nu sunt deosebiri semnificative faţă de Pânza de Botiza. nu pentru că ar proveni din sutura transilvană. Sistemul de falii a fost activ până în timpurile eo. jumătatea nordică a zonei transcarpatice a cunoscut o afundare accentuată favorizând acumularea gresiei de Borşa în grosime de peste 2 000 m. Dumitrescu (1953). Elementul distinctiv al acesteia îl reprezintă prezenţa klippelor malm-neocomiene în solzii frontali Poiana Botizei şi Secătura formaţi din marne roşii neocretacice şi depozite paleocen-eocene. le-au considerat ca reprezentând continuarea klippelor pienine din Carpaţii Nordici. klippele pienine şi klippele de la Poiana Botizei nu sunt aceleaşi întrucât ultimele se găsesc în faţa şi sub Pânzele Flişului Transcarpatic. Aceasta este divizată de sistemul de falii R-DV-BV în două sectoare: unul sudic constituind Pânza de Botiza şi altul nordic alcătuind Pânza de Petrova. Pânza de Botiza Se întinde la sud de Valea Izei şi a fost identificată de I.

decroşate de sistemul de falii R-DV-BV. b. Se urmăreşte din regiunea Poiana Botizei spre est până la Săcel pe Valea Izei. 1. prezenţa şi dezvoltarea largă a depozitelor oligocene. Într-o singură deschidere. partea cea mai internă a zonei de margine continentală instabilă. Aceasta a suferit deformări plicative cu atât mai intense cu cât se găsea mai aproape de aria labilă transcarpatică. Şetref.2. STRUCTURILE CUVERTURII POSTAUSTRICE Mişcările eostirice care s-au manifestat cu intensitate în aria de rift transcarpatică şi procesele tectonice care s-au desfăşurat aici au influenţat şi zona de margine continentală din jumătatea estică a zonei transcarpatice acoperită de cuvertura postaustrică. În părţile mai estice.2. stressul tectonic a dus la formarea unor solzi cum sunt: solzii Valea Carelor.Pl. Pânza de Măgura Se întinde în afara graniţelor ţării noastre la nord de Tisa.Pl. Duplicatura Ruscova 154 . Aceasta încalecă spre exterior peste depozitele oligocen-eomiocene ale duplicaturii de Ruscova aparţinând cuverturii postaustrice a Unităţii central-estcarpatice c. a fost mai puternic afectată de ştressul tectonic încât a suferit deformări care au generat structuri de tip duplicatură.III). Astfel. pledează`pentru apartenenţa acestora la cuvertura postaustrică. a. la Săcel. Este formată din depozite de fliş similare celor din Pânzele Botiza şi Petrova şi este de fapt prelungirea Pânzei de Petrova fiind încălecată dinspre sud-vest de klippele pienine (v. apar şi depozite neocretacice. Duplicatura Lăpuş Se desfăşoară în faţa Pânzei de Botiza pe care o suportă tectonic. care avea drept fundament prelungirea blocului transilvan deformat. Lipsa Oligocenului este o caracteristică a flişului transcarpatic. Este formată în principal din depozite paleocen-eocene şi oligocene în faciesuri flişoide. caracteristică a cuverturii postaustrice. Deşi în unele interpretări duplicaturile amintite sunt incluse în zona pienidelor (zona de rift transcarpatică). În rândul acestora se numără Duplicatura de Lăpuş şi Duplicatura Ruscova. unde marginea continentală era reprezentată de prelungirea Unităţii central-estcarpatice mai puţin instabilă comparativ cu fundamentul transilvan. s-ar putea ca unii solzi incluzând klippe malm-neocomiene să fi fost depăşiţi de Pânza de Petrova. XIII).4. Însă distincţia constă în faptul că solzul frontal Leordina nu include klippe malm-neocomiene deşi. Romuli şi Fiad (v.

spre nord-vest este compartimentul OaşGutâi.Se întinde la nord de sistemul de falii R-DV-BV. iar din regiunea Munţilor Ţibleş spre vest îşi pierd individualitatea. Activitatea vulcanică a debutat printr-un episod exploziv când s-a pus în loc o formaţiune vulcanogen-sedimentară reprezentată prin tufite şi aglomerate riolitice. s o l z u l R o m u l i se urmăreşte în principal în bazinul Văii Sălăuţa şi include depozitele neocretacice şi paleogene de la Romuli. cu poziţie mediană este compartimentul Tibleş-Bârgău. cel mai estic. Structurile de solzi sunt foarte evidente în partea central-estică din jumătatea sudică a zonei transcarpatice. 1. Acesta include şi depozitele neocretacice din Pasul Şetrf şi din zona tunelului Dealul Ştefăniţei. Structurile de solzi De la vest spre est sunt: s o l z u l V a l e a C a r e l o r format în principal din depozite oligocene în faciesul formaţiunii de Valea Carelor. Astfel. sunt tufurile şi marnele cu globigerine. s o l z u l Ş e t r e f format de asemenea din depozite oligocene de tip Valea Carelor. Au urmat 155 . În lanţul vulcanic amintit se disting trei compartimente cu particularităţi petrologice. c. predominant andezitice.5. 1. De pe urma acestei activităţi a rezultat lanţul eruptiv Oaş-GutâiCălimani-Harghita (v.1.Pl. Z O N A V U L C A N I T E L O R N E O G E N E Ca ultim act din cortegiul proceselor geodinamice majore care au dus la edificarea Carpaţilor Orientali se înscrie activitatea vulcanică neogenă. vulcanologice şi morfostructurale specifice.5. din Depresiunea posttectonică a Maramureşului. Este formată din depozite eocene în facies flişoid şi din depozite oligocene în faciesul gresiei de Borşa. Spre sud-vest structurile se reduc în amploare.. însă se întâlnesc toate speciile de roci de la riolite până la bazalte. în partea sud-estică se găseşte compartimentul Călimani-Harghita. Cele mai vechi formaţiuni care acoperă şi sigilează tectonica eostirică a zonei transcarpatice. prin bazinul Văii Vişău până în bazinul Ruscovei.XIV). C O M P A R T I M E N T U L O A Ş – G U T Ă I Punerea în loc a vulcanitelor din această zonă s-a produs în intervalul BadenianPliocen. Aceasta s-a desfăşurat din Badenian până spre sfârşitul Pliocenului. badeniene. Vulcanitele neogene sunt vulcanite de subducţie. timp în care a cunoscut momente de paroxism ce au alternat cu faze de calm. s o l z u l F i a d. traversează cursul mijlociu al Văii Sălăuţa şi este constituit în principal din depozite oligocene în faciesuri grezoase turbiditice.

47).48). Activitatea vulcanică din compartimentul Oaş-Gutâi a furnizat. (fig. de Igniş etc. In partea nordică a regiuni au fost identificate caldera Mara şi caldera Săpânţa (fig. în întreg compartimentul Oaş-Gutâi.47). Primul ciclu include vulcanitele de la riolite până la andezitele de Seini şi se caracterizează printr-o puternică diferenţiere. Al doilea ciclu cuprinde vulcanitele de la dacite. până la andezitele piroxenice cu hornblendă şi se caracterizează printr-o diferenţiere moderată. în funcţie de varietatea petrografică. au fost descrise sub diferite denumiri locale (andezite de Seini. în ordinea punerii lor în loc. foarte frecvent produse piroclastice care însoţesc aproape toate tipurile de vulcanite. 47. alternând cu curgerile de lave încât. de Şindileu. Activitatea magmatică s-a încheiat în Pliocen prin punerea în loc a unor andezite piroxenice. Al treilea ciclu include masa andezitelor piroxenice şi se caracterizează prin lipsa unei diferenţieri. de asemenea. se întâlnesc şi corpuri subvulcanice formate din microdiorite. Fig. D Rădulescu distinge trei cicluri evolutive. Succesiunea punerii în loc a vulcanitelor din Oaş-Gutâi Pe lângă curgerile de lavă şi piroclastite. 156 . Compartimentul Oaş-Gutâi a fost puternic erodat încât au putut fi identificate puţine centre de emisie şi aparate vulcanice. Aceste produse. prin andezite cuarţfere. Pe criterii petrografice şi ţinând seamă de evoluţia chimismului vulcanitelor de la acid spre bazic. însă cu totul subordonat. Unele veniri de lave au fost însoţite de faze metalogenetice (v.veniri de lave preponderent andezitice. structurile vulcanice sunt de tip stratovulcani.fig.

2.1. la care trebuie adăugat şi masivul Toroiaga din Munţii Maramureşului. vulcanitele din Ţibleş-Bârgău. C O M P A R T I M E N T U L Ţ I B L E Ş – B Ă R G Ă U Spre deosebire de celelalte două compartimente.5. se prezintă sub formă de 157 .

Curgerile de lavă alternează cu piroclastite fiind evidente structurile de stratovulcani. a. Harghita (fig. Lipsesc curgerile de lavă şi produsele piroclastice.3. situate la graniţa dintre Transilvania şi Maramureş. Este alcătuit din andezite. domuri etc. Una din caracteristicile acestui compartiment este dată de faptul că eroziunea nu a afectat profund suprastructura vulcanică. 158 . procesele hidrotermale au generat importante mineralizaţii de sulfuri complexe. Măgura Sturzilor şi altele de dimensiuni mai mici se întâlnesc tot în Munţii Bârgăului.XIV). Corpul Toroiaga se prezintă ca un corp central însoţit de numeroase apofize (silluri. dykeuri).5. O primă etapă a fost predominant explozivă şi a generat o formaţiune vulcanogen-sedimentară care constitue infrastructura. Acestea sunt formate din diorite în partea centrală şi din andezite cu piroxeni în zonele marginale. încât aceasta s-a păstrat în mare parte fiind evidente aparatele vulcanice care ies în relief. diorite şi dacite. În desfăşurarea activităţii vulcanice din compartimentul sud-estic se disting două etape cărora. le corespund două entităţi petrofaciale bine distincte. Formaţiunea vulcanogen-sedimentară poate atinge grosimea de 500 m şi are o largă dezvoltare în cele trei masive: Călimani.s e d i m e n t a ră Aceasta include produse rezultate de pe urma unei activităţi vulcanice combinată cu procese de natură exogenă. iar rocile prezintă zone de alteraţie hidrotermală cu mineralizaţii polimetalice. Se întâlnesc numeroase asemenea masive intrusive.49. Gurghiu. I n f r a s t r u c t u r a v u l c a n o g e n . Muntele Heniu din Bârgău este alcătuit din silluri insinuate în depozite oligocene. Se întâlnesc şi corpuri intrusive reprezentate prin dykeuri.corpuri eruptive intruse în şisturi cristaline sau în depozite paleogene. 1. Produsele sunt reprezentate prin material piroclastic acumulat subaerian sau subacvatic. Măgura Mică. Corpurile Vârful Cornii. în structura actuală. Pl. C O M P A R T I M E N T U L C Ă L I M A N – H A R G H I T A Compartimentul sud-estic este cuprins între Bistriţa Bârgăului la nord şi Valea Oltului la sud şi include masivele Călimani. A doua etapă a fost preponderent efuzivă şi a generat stratovulcani care constituie suprastructura. Sunt formate din diferite varietăţi de andezite. Gurghiu şi Harghita. în alternanţă cu material terigen provenit din erodarea vulcanitelor în fazele de calm. Masivele Tibleş şi Hudin. sunt formate din diferite varietăţi de andezite şi dacite şi au o întinsă zonă de contact.

corespunde unei întreruperi a activităţii vulcanice şi o intervenţie a factorilor exogeni. A urmat punerea în loc a diferitelor specii de roci. Nivelul intermediar. 49. constituit aproape exclusiv din depozite grosiere de natură foarte diferită. Astfel. b-suprastructura strato-vulcanică. corespunde unei activităţi vulcanice puţin cunoscută. nivelul inferior. Pe lângă curgerile de lave. V u l c a n i t e l e cele mai vechi ale suprastructurii sunt considerate dacitele de Drăgoiasa din Munţii Călimani. reprezentat printr-o alternanţă de cinerite fine şi gresii. în suprastructura vulcanică se găsesc şi mici corpuri subvulcanice cum este corpul de diorite din caldera Călimani.49). cele mai noi fiind andezitele bazaltoide din Harghita. constituit preponderent din material terigen cu granulaţie mijlocie depus subaerian. În Munţii Gurghiu s-a putut face o detaliere litostratigrafică a formaţiunii vulcanogensedimentare delimitându-se trei nivele. fiecare dintre ele corespunzând unor anumite procese geologice (fig. b. 159 . S u p r a s t r u c t u r a s t r a t o v u l c a n i c ă Aceasta este alcătuită din curgeri de lavă care alternează cu piroclastite. Complexele vulcanogene din compartimentul Călimani-Harghita a-Infrastructura vulcanogen-sedimentară. corespunde unei activităţi vulcanice ale cărei produse s-au depus în condiţii subaeriene fără intervenţia factorilor exogeni.Fig. Nivelul superior.

aparate vulcanice însă acestea sunt mai mici. În unele bazine mai tinere din imediata vecinătate a lanţului vulcanic. mediu şi superior). Elemente v u l c a n o l o g i c e. căci nu se cunosc relaţiile acestora cu sedimentarul. Cea mai importantă prin dimensiuni este caldera Călimani cu un diametru de 10 km. fiind deschisă spre nord de pârâul Neagra.XIV). iar cele mai noi sunt asociate depozitelor pliocene. 1. adesea cu cărbuni. Harghita-Mădăraş etc. Însă. de asemenea.Pl. D E P R E S I U N I L E I N T R A M O N T A N E Ş I VULCANITE BAZALTICE Ultimele deformări care au afectat edificiul Carpaţilor Orientali s-au produs în MioPliocen şi chiar în Pleistocen. identificarea lor făcându-se după natura petrografică a elementelor constituente. microbrecii. Aparatul Ciumani-Ferăstrae din apropiere este de fapt o îngemănare a două aparate. Aşa cum s-a amintit. În Munţii Harghita s-au păstrat. Ariile afundate au devenit bazine de sedimentare posttectonice în care s-au acumulat depozite cu caractere de molasă. între 3 şi 10 M. Nu acelaşi lucru se poate spune despre vulcanitele din Călimani-Harghita. în timp ce în Călimani-Harghita activitatea vulcanică a început mai târziu şi s-a încheiat în Romanian. Cu privire la vârsta punerii în loc a vulcanitelor din lanţul Gutâi-Călimani-Harghita. atât pentru vulcanitele din Oaş-Gutâi. Aceste deformări au avut caracter ruptural şi au generat o serie de depresiuni situate în interiorul edificiului muntos. pentru vulcanitele din compartimentul nord-vestic s-a putut constata că cele mai vechi curgeri de lavă alternează cu depozite badeniene. Rezultatele obţinute. arată că activitatea vulcanică neogenă din compartimentul Oaş-Gutâi se încadrează în intervalul Badenian-Pliocen. având o grosime de 10-100 m. Acestea alternează cu produsele efuzive şi sunt reprezentate prin brecii. iar în partea sudică este aparatul închis Sfânta Ana (v. ca: Astaroş. În Munţii Gurghiu este caldera Fâncel-Lăpuşna larg deschisă spre sud.P i r o c l a s t i t e l e au o dezvoltare importantă. mai la sud este aparatul Seaca-Tătarca de formă circulară deschis spre nord. s-au realizat analize radiometrice. materialul piroclastic are o mare pondere. iar în Munţii Gurghiului au putut fi identificate trei nivele (inferior. Piroclastitele se întâlnesc în toate cele trei masive muntoase.a. în compartimentul Călimani-Harghita s-au păstrat foarte bine aparatele vulcanice.. cât şi pentru cele din Călimani-Harghita. aglomerate şi tufuri..6. 160 .

a. D e p r e s i u n e a C o m ă n e ş t i Aceasta s-a format în Sarmaţianul târziu prin afundarea unei porţiuni foarte limitate din zona flişului extern din bazinul mijlociu al Trotuşului (v.Pl.XIV). Umplutura depresiunii este formată din depozite psefito-psamitice cu cărbuni ce aparţin Sarmaţianului şi Meoţianului (fig.50). Din punct de vedere tectonic, Depresiunea Comăneşti formează mai multe cute sinclinale (Lapoş, Lăloaia, Asău, Sălătruc, Dărmăneşti, Larga) separate prin zone de ridicare în care apare la zi fundamentul (flişul extern). b. D e p r e s i u n e a B â r s e i Este cea mai întinsă depresiune intramontană din Carpaţii Orientali şi s-a format prin afundarea unei părţi din aria flişului est-carpatic de la interiorul curburii (v.Pl.XIV). Depresiunea Bârsei prezintă mai multe intrânduri în zonele montane înconjurătoare dând tot atâtea depresiuni secundare (Zărneşti, Căpeni-Baraolt, Sfântu Gheorghe, Breţcu). Dintre toate acestea mai bine cunoscută este Depresiunea Căpeni-Baraolt. Umplutura acesteia este alcătuită din material fin până la grosier la care se adaugă cărbuni. Pe baza conţinutului paleontologic în bivalve şi resturi de mamifere (v.fig.50) se apreciază că depozitele din Depresiunea Căpeni-Baraolt aparţin Ponţianului superior-Pleistocenului mediu. Cel puţin unele din depresiunile secundare pot fi mai tinere.

Fig. 50. Coloane stratigrafice în depresiunile posttectonice din Carpaţii Orientali

161

c. D e p r e s i u n e a C i u c u l u i Este situată în bazinul superior al Oltului între Munţii Ciuc la est şi Munţii Harghita la vest. Depresiunea Ciucului este traversată de două praguri (Jigolin şi Racu) care o divid în trei depresiuni secundare (inferioară, mijlocie şi superioară). Umplutura depresiunii este constituită din acumulări terigene a căror grosime poate atinge 800 m. Se apreciază că acestea ar aparţine ca vârstă Pliocenului terminal-Pleistocenului. d. D e p r e s i u n e a G h e o r g h i e n i Se găseşte la izvoarele Mureşului fiind cuprinsă între Munţii Gurghiului şi Harghita la vest şi Munţii Hăghimaş şi Giurgeu la est. Depozitele acumulate sunt foarte asemănătoare acelora din Depresiunea Ciucului fiind reprezentate prin aglomerate, tufite etc. şi material terigen. Grosimea lor poate atinge 1.000 m. Ca vârstă sunt sincrone cu acelea din Depresiunea Ciucului. e. S i s t e m u l d e p r e s i o n a r B o r s e c - B i l b o r - D r ă g o i a s a Această adevărată salbă de depresiuni formează un aliniament orientat nord-sud la limita dintre zona cristalină mezozoică şi vulcanitele neogene din compartimentul CălimaniHarghita. Cea mai sudică este Depresiunea Borsec şi în acelaşi timp şi cea mai bine cunoscută din punct de vedere geologic. Umplutura acesteia este constituită dintr-o alternanţă de argile cu intercalaţii de cărbune xiloid cu impresiuni de plante ( Quercus, Salix etc.) la care se mai adaugă o faună cu resturi de mamifere ( Zygolophodon sp.) care conferă depozitelor din acest sistem vârsta Pliocen terminal-Pleistocen. f. D e p r e s i u n e a M a r a m u r e ş u l u i Depresiunea Maramureşului este situată în aria transcarpatică pe cursul mijlociu şi inferior al Izei şi s-a format prin afundarea unei părţi din flişul transcarpatic şi a învelişului postparoxismal al Unităţii central-est-carpatice. Prin caracterele litostratigrafice, Depresiunea Maramureşului prezintă mari afinităţi cu zona molasei est-carpatice şi cu Depresiunea Transilvaniei fiind de fapt o zonă adiacentă a acesteia din urmă. Formaţiunile constituente ale Depresiunii Maramureşului aparţin ca vârstă Badenianului, Sarmaţianului şi Pliocenului (v.fig.50). Badenianul este reprezentat prin cele patru formaţiuni cunoscute din sudul molasei
162

est-carpatice, iar Sarmaţianul este marnos-grezos cu secvenţe conglomeratice. Pe baza conţinutului paleontologic este dovedită prezenţa Volhinianului şi a Basarabianului inferior; nu se ştie nimic despre Sarmaţianul superior. Umplutura Depresiunii Maramureşului se încheie printr-o alternanţă de marne şi nisipuri cu Congeria partschi despre care se poate spune că ar aparţine Sarmato-Pliocenului în facies panonic. Din punct de vedere tectonic, Depresiunea Sighetului nu prezintă complicaţii. Depozitele descriu cute largi, iar pe alocuri sarea a generat cute diapire. g. V u l c a n i t e l e b a z a l t i c e În partea sudică a Munţilor Perşani, în zona localităţilor Racoşul de Jos, Horghiz, Veneţia, se găsesc produsele unui vulcanism tânăr desfăşurat în intervalul Pliocen terminalPleistocen mediu (2,2-0,35 M.a.). Acesta este reprezentat prin produse piroclastice şi curgeri de lavă bazaltică care, pe anumite intervale, capătă aspect columnar cele mai cunoscute fiind “Coloanele de Bazalte de la Racoş” declarate monument al naturii protejat. Structura vulcanică de la Racoşul de Jos (fig.51) este alcătuită în bază dintr-o formaţiune vulcanogen-sedimentară (freato-magmatică) rezultat al unui episod exploziv. A urmat un episod efuziv cu curgeri de lavă care, prin consolidare, au căpătat aspect columnar. Grosimea curgerilor de bazalte nu depăşeşte 30 m. A urmat un nou episod exploziv când s-a pus în loc o formaţiune vulcanogen sedimentară (superioară). Structura vulcanică se încheie cu un con de bazalte scoriacee rezultat al unui nou episod efuziv. În elementele terigene ale formaţiunii vulcanogen-sedimentare, N.Mihăilă (1977) a identificat resturi fosile (v.fig.51) care conferă vulcanitelor bazaltice vârsta Pliocen terminalPleistocen mediu. Aceiaşi vârstă a fost obţinută şi pe cale radiometrica K-Ar (2,.2-0,35 M.a. – Mihăilă, Kreuzer, 1981; Downes, 1995). Substratul vulcanitelor bazaltice de la Racoş îl constitue tuful de Perşani de vârstă miocen medie. Din punct de vedere petrografic, bazaltele prezintă aspecte relativ variate datorate atât gradului diferit de cristalinitate cât şi componenţilor mineralogici diferiţi. Ca element caracteristic, I.Măldărăscu a pus în evidenţă prezenţa frecventă în masa bazaltică a unor noduli de peridotit. Chimismul vulcanitelor bazaltice este alcalin. Atât vârsta cât şi chimismul bazaltelor din Perşani le deosebesc pe acestea de vulcanitele neogene din lanţul vulcanic Oaş-Gutâi-Călimani-Hargita. Vulcanitele alcalibazaltice aparţin unui vulcanism distinct. Dacă se mai adaugă faptul că vulcanitele alcali163

Ca mişcări tectonice în curs de desfăşurare. Homoclinul sarmato-pliocen dintre Milcov şi Trotuş şi formaţiunile cuaternare cutate din Măgura Odobeşti reprezintă mărturiile cele mai convingătoare despre caracterul tectonic încă activ al compartimentului sudic din Carpaţii Orientali. se poate conchide că edificiul Carpaţilor Orientali s-a format în urma evoluţiei a trei zone de rift intracontinental cu implicarea şi a unor arii continentale prealpine. Fig.bazaltice sunt situate pe sistemul de fali crustale din partea sudică a Depresiunii Transilvaniei. iar tectogeneza moldavică (intrasarmaţiană) a generat structurile flişului extern şi ale molasei. al zonei de curbură. şi în spaţiu de la vest către est. Tectogenezele neocretacică (intrasenoniană) şi eostirică (intraburdigaliană) au generat structurile flişului median şi ale flişului transcarpatic. Ca prim efect al acestora este stabilirea relaţiilor de superpoziţie tectonică între molasa inferioară şi molasa superioară (falia Caşin-Bisoca).Măldărăscu îi pune în legătură cu materialul venit din manta. tectogeneza austrică (mezocretacică) a generat cele mai vechi structuri alpine (Pânzele Transilvane şi Pânzele Bucovinice). În sprijinul unei atare interpretări vin şi nodulii de peridotit pe care I. este evident că acestea îşi au o origine mai profundă. Coloană stratigrafică ilustrând relaţiile bazaltelor de la Racoş cu sedimentarul În încheiere. 164 . din punct de vedere tectonic. Astfel. dar mai ales de seismicitatea ridicată din zona Vrancea. sunt mişcările valahice începute în Pliocen şi care se manifestă din zona de curbură spre vest. Caracterul încă activ. este dovedit atât de anvergura modestă a structurilor flişului extern din zona de curbură. 51. Structurile generate de cele trei tipuri de paleozone sunt rezultatul unor tectogeneze care s-au desfăşurat în timp începând din Cretacicul mediu până în Pliocen.

Pl. Harta geologică a Carpaţilor Orientali 165 . XIV.

Ulm-Sihăstria. Structurile se urmăresc pe 166 . Minereuri de sulfuri polimetalice în exploatare sunt cele de la Leşu Ursului şi de la Fundu Moldovei din Munţii Bistriţei şi de la Bălan din Munţii Hăghimaş. la Săsar şi sunt legate de erupţiile neogene andezitice. Minereurile de mangan în Carpaţii Orientali sunt legate de şisturile cristaline de Tulgheş. În zona Baia Mare. metamorfozate. de roci carbonatice. de săruri haloide. H i d r o c a r b u r i. Zăcămintele din zona de molasă sunt cele mai bogate. galena etc. În zona Borca-Broşteni. dacitice şi riolitice. acestea fiind localizate în depozitele burdigaliene. Se cunosc acumulări de petrol începând cu depozitele paleogene până la cele romaniene inclusiv. în schimb. roci utile. subordonat se întâlnesc săruri de argint sub formă de filoane. de cărbuni. Minereul se prezintă sub formă de lentile strat find constituit din pirită. Baritina se consideră a fi de origine hidrotermală. în timp ce la Băiţa-Nistru. Minereuri radioactive sunt prezente în mineralizaţiile din gnaisele de Rarău din zonele Crucea şi Tulgheş. calcopirită etc. însă cele mai bogate se găsesc în Meoţian. Acumulările cele mai importante de hidrocarburi se găsesc în zona de molasă. În sectorul moldav al zonei de molasă. Cele mai importante zăcăminte se găsesc în zona cutelor diapire. localizate în cristalinul de Tulgheş. zăcămintele sunt legate de vulcanismul neogen. Dadu. acumulările de hidrocarburi sunt mai puţine. Tolovanu. sunt legate. fiind reprezentate prin galenă şi blendă la Baia Sprie şi Cavnic. foarte multe dintre exploatările existente sunt cuprinse în programe de închidere datorită costurilor ridicate de extracţie pentru exploatările subterane. Mineralizaţia este reprezentată prin aur nativ fin diseminat în cuarţ. datorită conţinutului scăzut în metal. în principal. Zăcăminte de baritină se cunosc şi se exploatează în bazinul Văii Moldovei la Ostra. Aceste zăcăminte sunt de natură sedimentară. predomină pirita şi numai subordonat se asociază calcopirita.7. substanţe utile nemetalifere. Zăcămintele de minereuri sunt relativ frecvente în ceea ce priveşte numărul acestora. Zăcăminte auro-argintifere se cunosc în regiunea Baia Mare pe Valea Roşie.1. de hidrocarburi. badeniene şi sarmaţiene. ape minerale naturale şi balneoterapeutice M i n e r e u r i. Băiuţ. R E S U R S E N A T U R A L E M I N E R A L E În subsolul Carpaţilor Orientali se găsesc zăcăminte de minereuri. mai puţine în zona flişului şi foarte puţine în cuvertura posttectonică a zonei cristalino-mezozoice. În bazinul Dornelor se exploatează la Iacobeni.

unde staţiunea s-a dezvoltat datorită acestei substanţe. Filipeştii de Pădure. (lignit). Burdigalian. se suprapune peste cutele diapire incipiente. Podenii Vechi. În legătură cu manifestările postvulcanice. Şotânga. Borsec. Urlaţi etc. La Tazlăul Mare se cunosc zăcăminte exploatabile de gaze. Dacian şi Romanian însă principalul colector a fost Meoţianul care a ajuns să includă până la 29 complexe productive cum este cazul cu structura Berca-Arbănaşi din valea Buzăului. 167 . Băicoi-Ţintea. Cele mai externe structuri sunt acelea de la Brazi şi de la Măneşti-Vlădeni. Asemenea nămoluri se întâlnesc la Sovata-Lacul Ursului. Se cunosc multe zăcăminte de sare. Moreni etc. De asemenea au fost puse în evidenţă şi ape minerale naturale necarbogazoase (plate) cum ar fi zăcământul de la Izvorul Alb. Uture-Solonţ-Stăneşti. Tuşnad.anumite aliniamente dintre care cel mai intern se suprapune cutelor diapire exagerate cum ar fi structurile: Buştenari-Runcu. Ape minerale balneoterapeutice la Sângiorz-Băi. A p e m i n e r a l e n a t u r a l e. Meoţian. Ceptura. dintre care. cele mai importante sunt cele de la Comăneşti şi Borsec (cărbune brun). Turbă se găseşte în regiunea Vatra Dornei unde se exploatează la Poiana Stampei şi în regiunea Ciuc. Zăcămintele din zona flişului cele mai importante se întâlnesc în Pânza de Vrancea şi anume în zona Moineşti. Câmpina-Gura Drăgănesei. Slănic-Moldova etc. Biborţeni. Ocniţa etc. Boteni. Covasna. Ponţian. de la Căpeni-Baraolt (lignit) şi în zona subcarpatică (Schitu Goleşti. şi la Slănic (Prahova). de la Târgu Ocna. N ă m o l t e r a p e u t i c. Moineşti. Trebuie menţionat că valorificarea acestor ape este cu mult sub potenţialul existent. Ceptura etc. S a r e g e m ă. Cele mai multe dintre acestea sunt localizate în depozitele badeniene cum sunt acelea de la Slănic (Prahova). Zăcămintele din cuvertura posttectonică sunt foarte limitate printre acestea numărâduse acela descoperit în zona Săcel-Maramureş localizat în gresia de Borşa. mai spre exterior. Un al doilea aliniament spre exterior se suprapune cutelor diapire normale şi include structurile Boldeşti. Între principalele structuri din zona flişului sunt de luat în seamă: Gropile lui Zaharache. în Carpaţii Orientali se cunosc numeroase izvoare de ape carbogazoase care au permis evaluarea unor importante rezerve de ape minerale naturale carbogazoase. iar rezervele sunt mari. C ă r b u n i. cele mai cunoscute fiind în zona Vatra Dornei. Un al treilea aliniament. cum ar fi structurile Sărata. Tazlău-Lucăceşti-Moineşti. de la Cacica. Sâncrăieni. Formaţiunea colectoare este aproape întotdeauna gresia de Kliwa. În aceste structuri acumulările se găsesc în Oligocen. Zăcăminte de cărbuni se găsesc în depresiunile intramontane.

Suceava la Bâtca Şarului. Calcare se exploatează la Bicaz. Nisipuri siliciase se exploatează la Copăceni şi Gura Viţioarei fiind utilizate în industria sticlei şi în metalurgie. Gipsuri se cunosc şi formează zăcăminte importante în zona subcarpatică la Bătrâni. Lespezi. ceramică şi alimentară. se utilizează la fabricarea cimentului şi ca piatră ornamentală. sunt utilizate la fabricarea cimentului. Mateiaş etc. tufuri vulcanice. Mâneciu-Ungureni. nisipuri cuarţoase. pe pârâul Limpedea. în judeţul Harghita la Păuleni-Ciuc etc. de diatomite. În rândul acestora intră zăcămintele de andezite. Andezite se exploatează în diverse cariere din lanţul vulcanic Gutâi-HarghitaCălimani. Nisipuri şi pietrişuri se exploatează din depozitele aluvionare ale principalelor râuri ce străbat Carpaţii Orientali. Albeşti. Dolomite se găsesc în cantităţi mari şi se exploatează în jud. sunt utilizate în industria cimentului. ______________ 168 . de dolomite. se exploatează la Velniţa pe pârâul CapraTarcău. Diatomite se cunosc şi se exploatează la Pătârlagele-Buzău fiind utilizate în industria chimică. pe pârâul Cailor. Dolomitele se utilizează în siderurgie. Sarichiojd etc. Gresii şi în primul rând gresia de Kliwa. Marne sunt cunoscute la Ţepeşeni-Bicaz şi sunt utilizate la fabricarea cimentului. de gipsuri. gresii etc. de calcare. la Delniţa.R o c i u t i l e. este utilizată ca piatră fasonată. la fabricarea ipsosului etc. Sunt exploatate în cariera Piatra Verde de la Slănic (Prahova). la fabricarea sticlei şi ca piatră naturală pentru drumuri. Tufuri vulcanice se întâlnesc în depozitele badeniene din zona de curbură şi în Depresiunea Maramureşului. Ceraşu.