CAPITOLUL 1 VECTORI ÎN PLAN ŞI SPAŢIU

ƒ ƒ ƒ ƒ ƒ In urma parcurgerii acestui capitol: veţi actualiza noţiunea de vector liber, veţi dispune de o fundamentare teoretică a noţiunii de vector liber pe baza axiomaticii lui Hilbert, veţi actualiza principalele operaţii cu vectori liberi, veţi înţelege mecanismul de aplicare a algebrei vectoriale în geometrie, veţi avea un set de demonstraţii vectoriale a unor rezultate importante de geometrie plană şi în spaţiu.

§1. CONSIDERAŢII GENERALE În esenţă, geometria este studiul proprietăţilor figurilor (mulţimilor de puncte) din spaţiu. Aceasta nu este o disciplină matematică închisă (suficientă sieşi) aşa cum nici matematica în ansamblu nu este astfel, ci s-a conturat şi dezvoltat într-un efort de modelare a lumii fizice şi există în virtutea interconexiunilor ei cu alte discipline matematice precum şi pe baza unor reveniri la modelări din ce în ce mai fidele ale unor fenomene din lumea înconjurătoare. Una dintre cele mai importante noţiuni geometrice create în mod special pentru a modela situaţii din lumea fizică este cea de vector liber. Observaţii simple arată că există mărimi fizice care sunt complet caracterizate de măsura lor (un număr real). De exemplu, temperatura unui corp, lungimea unei bare, suprafaţa unei foi de tablă, rezistenţa unui conductor ş.a. Pe de altă parte, există mărimi fizice pentru a căror caracterizare completă sunt necesare şi alte elemente. Astfel, pentru a descrie forţa cu care locomotiva acţionează asupra unei garnituri de vagoane, trebuie să precizăm intensitatea ei (un număr real), dar şi direcţia şi sensul ei de acţiune. Asemănător trebuie să procedăm pentru descrierea vitezei şi acceleraţiei unui corp în mişcare. Aşadar, există mărimi fizice care necesită şi alte atribute decât măsura lor şi anume direcţie şi sens. Asemenea mărimi se numesc mărimi vectoriale, iar cele caracterizate complet de un număr se numesc mărimi scalare. Modelul geometric potrivit pentru mărimile vectoriale este dat de vectorii liberi. Ideea de direcţie este modelată de o familie (fascicol) de drepte paralele între ele în sensul că putem accepta intuitiv că două sau mai multe corpuri mişcându-se pe drepte paralele au aceeaşi direcţie de deplasare. Pe o dreaptă dată un mobil se poate deplasa în două sensuri: de la stânga spre dreapta observatorului sau invers. Este natural să spunem că două mobile se mişcă în acelaşi sens numai dacă se deplasează pe aceeaşi dreaptă sau pe drepte paralele, simultan de la stânga spre dreapta observatorului sau invers. Numărul asociat unei mărimi vectoriale poate fi reprezentat prin lungimea unui segment. Cele spuse până acum sunt câteva dintre numeroasele situaţii practice şi consideraţii teoretice care au condus la noţiunea de vector liber. Aparent noţiunea de vector liber nu răspunde direct obiectului geometriei, ea rezultând dintr-o compunere de caracteristici ale unor figuri geometrice simple: segment, dreaptă. De ce se studiază această noţiune şi aspectele conexe cu ea la geometrie? Iată câteva argumente:

Vectori în plan şi spaţiu

2

9 Noţiunea de vector liber, model geometric pentru numeroase aspecte ale realităţii, este un instrument important de aplicare a geometriei în practică, direct sau prin intermediul altor dicipline ştiinţifice. 9 Vectorii liberi şi operaţiile cu ei oferă o cale de a exprima unitar şi elegant noţiuni şi rezultate de geometrie. Studiul transformărilor geometrice şi geometria analitică beneficiază enorm de folosirea vectorilor. 9 Calculul cu vectori liberi poate fi folosit în rezolvarea unor probleme de geometrie, unele chiar foarte rezistente la o abordare directă. Se vorbeşte curent de metoda vectorială ca metodă de rezolvare a problemelor de geometrie. 9 Structura algebrică a mulţimii vectorilor liberi oferă un model (abstract) pentru noţiunea, probabil cea mai importantă a matematicii contemporane, de spaţiu liniar (numit uneori şi vectorial) peste un câmp oarecare. 9 Terminologia legată de vectori s-a extins şi asupra altor domenii ale matematicii, oferind căi uşoare de înţelegere şi interpretare a unor rezultate foarte abstracte. Atât predarea cât şi învăţarea noţiunii de vector liber ridică o serie de dificultăţi. Ele se datorează, pe de o parte, faptului că ingredientele necesare în edificarea noţiunii de vector sunt printre noţiunile fundamentale în geometrie. Dacă acestea sunt lăsate pe seama intuiţiei elevilor, profesorul trebuie să se asigure că ele există în aproximativ aceeaşi formă în mintea tuturor elevilor şi să le fixeze într-o terminologie unitară, folosită în matematica-ştiinţă. Dacă se încearcă explicitarea lor, se consumă un timp lung cu eficienţă redusă, pentru că nu toţi elevii simt necesitatea acestei explicitări şi datorită aridităţii provocate de stringenţa logică pe care o presupune o asemenea explicitare. Pe de altă parte, după cum vom vedea în definiţia formală de mai jos, vectorul liber este o clasă de echivalenţă în raport cu o anume relaţie de echivalenţă în sens algebric. Deşi procedeul de a crea noi obiecte matematice prin "factorizare" este foarte des utilizat în matematică, el nu este prea accesibil elevilor. Clasa de echivalenţă este o mulţime formată din elemente care într-un sens bine precizat sunt pe picior de egalitate. Oricare dintre ele poate reprezenta clasa de echivalenţă în totalitate, adică este un reprezentant al ei, şi oricând un reprezentant poate fi înlocuit prin altul. Operaţiile de orice natură cu aceste clase de echivalenţă se reduc la operaţii similare cu elemente din ele (reprezentanţi) şi totdeauna trebuie să clarificăm ce se întâmplă la interschimbarea reprezentanţilor. Operaţia este corect definită dacă nu depinde de reprezentanţi. Posibilitatea de a înlocui oricând un element al unei clase de echivalenţă cu un altul din aceeaşi clasă oferă avantaje semnificative, dar poate tocmai această interschimbare a reprezentanţilor dă o anume nesiguranţă elevilor care nu au înţeles esenţa definirii prin clase de echivalenţă (factorizare). Credem că această modalitate de definire merită în continuare a fi analizată de psihologispecialişti în probleme de învăţare. Având în vedere dificultăţile menţionate şi importanţa studiului noţiunii de vector apreciem că strategia optimă este de a introduce noţiunea de vector şi operaţiile cu vectori într-o manieră neformală, prin consideraţii geometrice simple, pe baza intuiţiei sprijinită de o terminologie specifică, mai întâi în plan şi apoi în spaţiu.

3

Capitolul 1

§ 2.

NOŢIUNEA DE VECTOR LIBER

Începem prin a aminti o definiţie formală a noţiunii de vector liber. Apoi vom analiza dificultăţile ridicate de predarea ei. Pentru a evita lungirea acestui text, introducem de la început vectorii în spaţiu. Ideea de a studia întâi cazul plan este impusă de necesităţi de simplitate. Numim segment orientat o pereche ordonată ( A, B ) de puncte din spaţiu. Vom nota
( A, B ) prin AB şi vom spune că A este originea, iar B este extremitatea segmentului orientat AB . Dacă B = A , atunci AA se va numi segment orientat nul. Dreapta AB se numeşte

dreapta suport a segmentului orientat AB . Spunem că segmentele orientate AB şi CD au aceeaşi direcţie dacă dreptele lor suport au aceeaşi direcţie (deci sunt paralele sau coincid). Relaţia "a avea aceeaşi direcţie" este o relaţie de echivalenţă pe mulţimea segmentelor orientate din spaţiu. Pe baza axiomelor grupei al II-a din axiomatica lui Hilbert, se introduce noţiunea de orientare a dreptei şi se arată că oricare dreaptă are două şi numai două orientări [4, p.92]. Una se numeşte pozitivă, cealaltă negativă. A fixa o orientare revine la a preciza o semidreaptă [OA pe dreapta în discuţie. Un segment orientat nenul AB pe o dreaptă orientată a este pozitiv (negativ) orientat dacă semidreapta [AB este pozitiv (negativ) orientată. Fie două segmentele orientate AB şi CD nenule de aceeaşi direcţie. Dacă dreptele lor suport coincid, adică avem a = AB = CD , fixând o orientare pe dreapta a , vom spune că AB şi CD au acelaşi sens sau sunt la fel orientate daca sunt ambele pozitiv sau negativ orientate. Dacă AB şi CD se află pe drepte paralele, vom spune că au acelaşi sens dacă extremităţile lor B şi D se află în acelaşi semiplan determinat de dreapta originilor AC . Se arată (demonstraţie plicticoasă, cu analiza a numeroase cazuri) că relaţia "a avea acelaşi sens" este o relaţie de echivalenţă pe mulţimea segmentelor orientate din spaţiu. Acceptăm că toate segmentele orientate nule au aceeaşi direcţie şi acelaşi sens, echivalent direcţia şi sensul unui segment orientat nu sunt determinate. Lungimea unui segment orientat nenul AB este prin definiţie lungimea segmentului ( AB ) sau distanţa de la A la B . Segmentele orientate nule au lungime zero. Este evident că relaţia "a avea aceeaşi lungime" este o relaţie de echivalenţă pe mulţimea segmentelor orientate din spaţiu. Spunem că două segmente nenule sunt echipolente dacă au aceeaşi direcţie, acelaşi sens şi aceeaşi lungime. Convenim că segmentele nule sunt echipolente între ele. Se verifică uşor că relaţia de echipolenţă este o relaţie de echivalenţă pe mulţimea segmentelor orientate din spaţiu (ea este în fond conjuncţia logică a trei relaţii de echivalenţă). Clasele de echivalenţă în raport cu relaţia de echipolenţă se numesc vectori liberi. Clasa de echipolenţă a segmentului orientat AB se notează cu AB şi se citeşte vectorul AB . G G G G G Uneori, vectorii liberi se notează prin a , b , c , ..., u , v , ... . Vectorul AA se notează prin O . G Egalitatea u = AB are menirea de a pune în evidenţă un reprezentant AB al clasei de G echipolenţă u . Evident că AB ≡ CD dacă şi numai dacă AB este echipolent cu CD . Deci putem scrie O = AA = BB = ... . Se ştie şi se demonstrează uşor că oricare două clase de G G echivalenţă în raport cu o relaţie de echivalenţă sunt disjuncte sau coincid. Scrierea u = v G G citită "vectorul u este egal cu vectorul v " are semnificaţia de egalitate de mulţimi. Egalitatea G G G u = O spune că u este, de fapt, vectorul nul.

B. Subliniem că orice astfel de didactizare trebuie să se menţină foarte aproape de esenţa definiţiei formale. C . utile în expunerea succintă a subiectului.6]: AB este echipolent cu DC . Trei sau mai mulţi vectori se numesc coplanari dacă direcţiile lor sunt paralele cu un plan fix. La o analiză atentă a definiţiei formale a vectorului liber constatăm că aspectele dificile sunt date de relaţia "a avea acelaşi sens" (definiţie complicată. E să fie vârfurile a două paralelograme. Avem astfel o altă definiţie simplă a echipolenţei. Dificultatea înţelegerii vectorului ca o clasă de segmente echipolente poate fi surmontată printr-o operaţie prealabilă cu relaţii de echivalenţă simple. De exemplu. Se constată că două segmente orientate nenule MN şi PQ sunt echipolente dacă şi numai dacă segmentele MQ şi NP au acelaşi mijloc. Echivalent. E şi D. Evident că în predarea noţiunii de vector liber trebuie să folosim o variantă "didactizată" a definiţiei formale dată mai sus. trebuie să punem în evidenţă şi echivalenţa cu definiţia dată iniţial aşa cum se şi procedează în lucrările citate. G există un punct X încât u = OX . eventual pentru cunoscători. C formează vârfurile unui paralelogram. există un plan în care putem desena reprezentanţi ai lor. F . procedeu discutabil pentru că intuirea translaţiei pare mai dificilă decât intuirea existenţei a două sensuri (orientări) opuse pe o dreaptă. aridă) şi de înţelegerea ca atare a vectorului liber. pe mulţimea numerelor întregi clasele de congruenţă modulo 2 sunt formate din numere întregi pare şi respectiv numerele întregi impare. Avem astfel o definiţie foarte simplă a echipolenţei. demonstraţie lungă. Celelalte două sunt simpificări de natură logică. Ele apar cu totul artificiale şi chiar dacă începem cu una dintre ele. p. pentru care. eventual. ca o clasă de segmente echipolente. Relaţia "a avea acelaşi sens" poate fi lăsată pe seama intuiţiei elevilor sprijinită eventual de unele desene în care să apară seturi de segmente de acelaşi sens şi segmente de sensuri diferite. clasele să fie cu număr finit de elemente sau să poată fi descrise complet într-un mod interesant. dacă există un segment orientat EF încât cuaternele ordonate de punte A. Totuşi ea nu include cazul segmentelor orientate coliniare. D. Pentru a evita acest lucru se poate folosi un artificiu introdus în [3. p. Pe această cale se pot pune în evidenţă oricâţi reprezentanţi cu origine prescrisă ai unui vector. . efect greu de corectat în anii de studii universitare şi care poate afecta aplicarea acestei noţiuni la întreaga ei valenţă. sunt echipolente dacă şi numai dacă cuaterna ordonată de puncte A. dar numai definiţia dată iniţial surprinde fidel procesul de modelare care a dat ca rezultat noţiunea de vector liber.Vectori în plan şi spaţiu 4 Observăm că două segmente orientate AB şi DC ale căror drepte suport sunt drepte paralele distincte. 73]: Segmentele orientate nenule AB şi DC sunt echipolente dacă segmentele AC şi BD au acelaşi mijloc. Acest plan nu este unic. dar de valoare didactică redusă. F . Vom spune că doi vectori se numesc coliniari dacă au aceeaşi direcţie. G Continuăm cu observaţia că dat un vector u = AB şi O un punct oarecare din spaţiu. Ultimele două definiţii ale relaţiei de echipolenţă sunt foarte simple şi folosirea lor economiseşte mult timp. El poate fi înlocuit cu oricare altul paralel cu el. care ar trebui tratat separat. pentru a evita înţelegerea trunchiată sau chiar falsă a acestei noţiuni. Amintim că în [6] această relaţie este trecută pe seama translaţiei. folosită în [7. B.

Trei sau mai multe drepte se numesc concurente dacă există un punct care le aparţine (comun tuturor). . c. există cel puţin un plan la care ele să aparţină. B. de ordine pe dreaptă şi de axiome de continuitate.pentru relaţia de congruenţă: „ ≡ ”. Astfel două sau mai multe (cel puţin trei) puncte se numesc coliniare dacă aparţin unei drepte şi se numesc coplanare dacă aparţin unui plan.pentru plane: α. părintele metodei axiomatice în geometrie.2). Avem în vedere îndeosebi axiomatizarea formulată de D.axiome de apartenenţă sau incidenţă (I. Fiind date trei puncte. pentru că aceasta nu se ocupă explicit de orientarea dreptei. Notaţii: . Dacă două puncte aparţin unui plan şi unei drepte. .1 – V. Fiind date trei puncte astfel încât să nu existe nici o dreaptă la care ele să aparţină.. A ∈ a . ….pentru puncte: A. Există patru puncte astfel că nu există nici un plan la care ele să aparţină. conformă. b. există cel mult un plan la care ele să aparţină.3. Toate aceste noţiuni capătă un conţinut lipsit de orice echivoc în oricare una dintre axiomatizările moderne ale geometriei euclidiene.2. I. .axiome de continuitate (V.1). . dreaptă orientată.pentru relaţia „a fi între”: A − B − C citită „B este între A şi C”. β. proiectivă. . γ . .1 Axiomele de apartenenţă I. direcţie a unei drepte.8. plan şi trei relaţii fundamentale: „aparţine” sau „de incidenţă”. ..4. I.7. Două drepte distincte la care aparţin cel puţin un punct (au un punct comun) se numesc secante. . . Ne vom limita la geometria euclidiană (geometria în care se acceptă postulatul lui Euclid) fără a ignora că există şi alte geometrii: hiperbolică. Sistemul axiomatic al lui Hilbert pentru geometria în spaţiu Acest sistem are trei noţiuni primare: punct. Hilbert (1899) şi axiomatizarea datorată lui G. I. afină.1 – II. segment orientat. „congruenţă” pentru segmente şi unghiuri.5).4). dreaptă. Fiind date două puncte distincte există cel mult o dreaptă la care ele să aparţină.1 – I. C. …. care sunt descries de 20 de axiome împărţite în 5 grupe: .axioma paralelelor (IV.pentru drepte: a. I. . Dacă la două plane le aparţine un punct atunci mai există un punct care le aparţine. M. eliptică.8).5. FUNDAMENTARE AXIOMATICĂ A NOŢIUNII DE VECTOR LIBER Noţiunea de vector (liber) în spaţiu înglobează noţiuni ca segment.axiome de ordine (II. „situat între” pentru puncte. .1.5 Capitolul 1 § 3. Fiind date două puncte există cel puţin o dreaptă la care ele să aparţină. I. …. Aceste axiome se pot reformula folosind relaţii derivate precum cele de mai jos. . I. I.6. la orice plan aparţine cel puţin un punct. A ∈ α .pentru relaţia de apartenenţă: „ ∈ ”. 3. lungimea unui segment. Fiind dată o dreaptă există cel puţin două puncte care să aparţină ei. L.axiome de congruenţă (III. N. segmente de acelaşi sens.1 – III. atunci orice punct care aparţine dreptei aparţine şi planului. Birkoff (1931) şi lăsăm deoparte axiomatica lui Euclid.

Pentru două plane distincte α şi β există numai următoarele două posibilităţi: a) nu există nici un punct care să le aparţină (se spune că planele α şi β sunt paralele şi se notează α || β ). Teorema 5.4.3. B. Teorema 1.2 Axiomele de ordine Se consideră relaţia „a fi între” pentru puncte. Teorema 10. notată A − B − C cu privire la care se introduc axiomele: II. există un punct care nu-i aparţine. Pentru două drepte distincte d1 şi d 2 există cel mult un punct comun lor. notat ( ABC ) .2. notat d1 ∩ d 2 . Pentru orice plan α există cel puţin trei puncte care să-i aparţină. notată AB. (Pasch) Fie punctele A. C distincte care nu aparţin aceleaşi drepte şi o dreaptă d care nu conţine pe nici unul dintre ele. Oricare ar fi o dreaptă d.Predarea acestor teme se poate face păstrând influenţa şi spiritul metodei axiomatice. II. plan nu au nici un conţinut concret.1. b) există un punct comun dreptei şi planului. există exact un plan care conţine d şi la care aparţine A. Teorema 9. noţiunile primare de punct. Teorema 3. Teorema 8. II. Teorema 6. Dată o dreaptă d şi un punct A care nu-i aparţine. 3. cel mult unul se află între celelalte două. B. II. Pentru oricare două puncte A. Teorema 2. Teorema 7. Cu alte cuvinte în demonstraţiile teoremelor care urmează nu avem voie în principiu să folosim figurile geometrice cu care suntem obişnuiţi. Aceste teoreme dau poziţiile relative a unei drepte faţă de un plan şi a două plane. Oricare ar fi trei puncte necoliniare A. B există C astfel încât A − B − C . Observaţie. dreptelor şi planelor. Teorema 4. b) există o dreaptă conţinută în ambele plane (notată prin α ∩ β ). Dintre trei puncte distincte ale unei drepte. În spiritul deplin al metodei axiomatice. Eventual axiomele se numesc proprietăţi ale punctelor. Dacă dreapta d conţine un punct între A şi B atunci ea conţine un punct situat fie între A şi C fie între B şi C.Vectori în plan şi spaţiu 6 Dacă punctele unei drepte aparţin unui plan se spune că dreapta este conţinută în acel plan. Dacă A − B − C atunci punctele sunt coliniare şi C − B − A . Pentru o dreaptă d şi un plan α există următoarele trei posibilităţi: a) nu există nici un punct care să aparţină dreptei d şi planului α (se spune că d şi α sunt paralele şi se notează d || α ). Pentru orice drepte secante există exact un plan care le conţine. dreaptă. c) dreapta d este conţinută în planul α (se notează d ⊂ α ). C există exact un plan la care ele să aparţină. deci nici acela intuitiv pe care înclinăm să-l acordăm. Oricare ar fi două puncte distincte A. Aici se impune figura: A d A d B C B C . B există exact o dreaptă la care ele să aparţină. Pentru orice plan α există un punct care nu-i aparţine.

Mulţimea punctelor unei drepte a este împărţită de un punct O în două submulţimi nevide şi disjuncte: a 1 = {P ∈ a P − O − A} şi a 2 = {P ∈ a O − P − A sau O − A − P} ∪ {A} unde A este un alt punct al dreptei a. Fie P. Orice segment conţine cel puţin un punct interior. spunem că două puncte A. Fie B − A − C şi A − C − B . Fiind date trei puncte coliniare. Q.■ C A B Cu axioma II. P R AP şi AR în exterior.1 ne arată că relaţia „a fi între” este simetrică. E Demonstraţie. Aceiaşi axiomă ne rată că există F încât E-C-F. dacă d conţine un punct interior unei laturi. cel puţin unul este situat între celelalte două. Axioma II. Dreapta FD taie (AC) în interior.4 se reformulează astfel: dat un ∆ABC şi o dreaptă d care nu trece prin nici unul din vârfurile sale. Teorema 5. (BC ).4. ∆BCA . Considerăm ∆APR şi BC care taie PR în interior. B care nu-i aparţin sunt de o parte şi de alta a ei dacă dreapta a intersectează segmentul ( AB ) într-un punct interior şi spunem că sunt de aceeaşi parte a dreptei a în caz contrar. Exemple de consecinţe tipice: Teorema 1. Punctele P cu proprietatea A − P − B se numesc interioare segmentului iar cele care nu au această proprietate (şi nu sunt extremităţi) se numesc exterioare segmentului. ∆BCE cu AD ⇒ F cu E − F − C G ∆ABE cu CD ⇒ G cu A − G − E F D ∆AEF cu CG ⇒ E − F − C ∆AFC cu ED ⇒ A − B − C . A şi B se numesc extremităţile segmentului.7 Capitolul 1 Se numeşte segment o pereche neordonată de puncte A. Demonstraţie. B. După axioma II. ceea ce contrazice II. Există D care nu aparţine dreptei AC şi după axioma II. O dreaptă a împarte mulţimea punctelor planului care nu-i aparţin în două clase disjuncte şi nevide astfel încât două puncte din aceiaşi clasă sunt de o parte a . ■ B Q C Teorema 4. A Demonstraţie. Dată o dreaptă a în plan. 1 există E încât A-D-E. după axioma lui Pasch. O dreaptă ce nu trece prin nici unul din vârfurile unui triunghi nu poate tăia în interior toate laturile triunghiului. atunci mai conţine un punct interior uneia dintre celelalte laturi. ■ Rezultă că orice segment are cel puţin un punct interior şi un punct exterior şi că orice dreaptă are cel puţin 4 puncte. Arătăm că A − B − C .2 există puncte exterioare unui segment. B. Teorema 2. (CA) se numesc laturi ale ∆ABC . ∃D exterior încât B − D − E . Mulţimile a1 şi a2 se numesc semidrepte de origine O. Axioma II. R coliniare cu P − Q − R .3 rezultă că dintre trei puncte coliniare unul şi numai unul se află între celelalte două. A. Un triplet neordonat de puncte necoliniare A. Teorema 3. B şi se notează ( AB ) sau (BA) . Fie segmental (AC). C se numesc vârfuri iar segmentele ( AB ). C se numeşte triunghi şi se notează ∆ABC . ….

Urmează unghiuri drepte. Printr-un punct exterior unei drepte trece cel puţin o paralelă la acea dreaptă.Vectori în plan şi spaţiu 8 dreptei a iar două puncte din clase diferite sunt de o parte şi de alta a dreptei a. III. B' . congruenţă. B. Dat un segment AB şi o semidreaptă h' de origine A' există cel puţin un punct B ' pe h' cu A' B ' ≡ AB . k ) ≡ ∠(k . Dacă AB ≡ A' B ' . III. Se defineşte congruenţa triunghiurilor. în unul din semiplanele definite de h' există o semidreaptă unică k ' de aceiaşi origine cu h' încât ∠(h' . k ) şi o semidreaptă h' .3. atunci A' B ' ≡ A" B" . C ) şi ( A' .3 Relaţia şi axiomele de congruenţă Pe mulţimea S a segmentelor şi pe mulţimea U a unghiurilor se introduce relaţia de congruenţă. 3. Se numeşte unghi o pereche neordonată de semidrepte h. Teorema 1. se stabilesc cazurile de congruenţă.4. ˆ≡A ˆ ' . C atunci B Se arată că relaţia de congruenţă pe mulţimea segmentelor este o relaţie de echivalenţă şi că punctul din III. k ) . Dacă două triunghiuri ∆ABC şi ∆A' B' C ' satisfac AB ≡ A' B ' . Demonstraţie. ■ b B Unicitatea perpendicularei dintr-un punct pe o dreaptă sau într-un punct al dreptei este consecinţă a grupei a III-a de axiome. Fie tripletele de puncte ( A. A ˆ ≡C ˆ'. teorema unghiului exterior.5.1 este unic. C1 şi C 2 se numesc semiplane determinate de a. Arătăm a că a || b (prin reducere la absurd). Dacă a ∩ b = {C} . C1 = { P ∃Q încât A − Q − P } π = C1 ∪ C 2 ∪ {a}. AC ≡ A' C ' III. Pentru orice ∠(h. triunghiuri dreptunghice. ˆ≡B ˆ'. C2 = { P ∃ / Q încât A − Q − P } . notată ≡ . Fie A un punct care nu aparţine dreptei a.4 Relaţia de paralelism şi axioma de paralelism Pe mulţimea D a dreptelor din plan se introduce relaţia de paralelism || astfel: a || b ⇔ a ∩ b = φ . Perpendiculara din A pe b intersectează b în B. C ') cu A − B − C şi A'− B'−C ' . Pentru orice segment avem AB ≡ BA . k ) avem ∠(h. definită implicit prin axiomele de congruenţă: III. III. Fie b ∈ D şi A ∉ b . k cu aceiaşi origine. fals. A Notăm prin a dreapta prin A perpendiculară pe AB. k ) .1. atunci prin C am avea două perpendiculare pe AB. k ') ≡ ∠(h. h ) şi ∠(h. Dacă A' B ' ≡ AB şi A" B" ≡ AB . Rezultă imediat că această relaţie este simetrică. Se notează ∠(h. Dreapta a se numeşte muchie sau frontieră a semiplanului. Dat un unghi ∠(h.2. k ) ≡ ∠(h. inegalităţi în triunghi şi toate rezultatele de geometrie sintetică cuprinse în programa gimnazială de geometrie. 3. k ) . BC ≡ B' C ' atunci AC ≡ A' C ' .

6) – interne de aceiaşi parte a secantei (1.8) – externe de aceiaşi parte a secantei. 4 Teorema 2. Dacă două drepte sunt paralele atunci orice dreaptă care intersectează una dintre ele o intersectează şi pe cealaltă şi formează cu ele i) unghiuri corespondente congruente. Această relaţie de echivalenţă împarte mulţimea D a dreptelor din plan în clase de echivalenţă numite direcţii. (2. Teorema 3. ˆ≡5 ˆ contrazice teorema unghiului exterior. Demonstraţie. Noţiunea de direcţie în plan este esenţială pentru definirea vectorilor în plan.7). (2.5) – alterne interne (1. (2. Dacă două drepte au proprietatea că tăiate de o secantă apare congruenţă între unghiurile unei perechi de unghiuri de mai sus atunci dreptele sunt paralele. Se arată că aceasta este o relaţie de echivalenţă. Dacă în figura de mai sus dreptele a. Teorema 4. Definim o relaţie „de paralelism în sens larg” notată prin || astfel a || b ⇔ a || b sau a = b . Dacă în una din primele 8 perechi avem unghiuri congruente.6). ■ congruenţa 1 Axioma paralelelor. { } . 2 unghiuri suplimentare. Pentru definirea vectorilor în spaţiu avem nevoie de noţiunea de direcţie în spaţiu.7) – alterne externe (3. Printr-un punct exterior unei drepte se poate duce cel mult o paralelă la acea dreaptă. Prin reducere la absurd se ajunge la contrazicerea axiomei paralelelor.8) – unghiuri corespondente (3. v) unghiuri externe şi de aceiaşi parte a secantei suplimentare. ii) unghiuri alterne interne congruente.9 Capitolul 1 Din demonstraţie rezultă că două drepte distincte perpendiculare pe aceiaşi dreaptă sunt paralele. Demonstraţie. (4. b sunt concurente în C. etc. (3.6). ■ Relaţia de paralelism nu este reflexivă deci nu este o relaţie de echivalenţă. atunci fiecare din celelalte este formată din unghiuri congruente iar ultimele 4 perechi sunt formate din ˆ≡5 ˆ≡7 ˆ ≡6 ˆ (idem). Direcţia δ a a dreptei a este mulţimea δ a = b ∈ D b || a sau δ a = {b ∈ D b || a}∪ {a}. ˆ rezultă 3 ˆ (ca suplimentare).5).7).5). Două drepte tăiate de o secantă formează unghiurile din figură: A 1 3 5 C 2 a 4 6 b 7 8 B cu denumirile:(1. iv) unghiuri interne şi de aceiaşi parte a secantei suplimentare. iii) unghiuri alterne externe congruente. Printr-un punct exterior unei drepte se poate duce o singură paralelă la acea dreaptă. (4. (4. De exemplu 1 ˆ ≡8 ˆ (ca opuse la vârf).8).

Introducem şi pe mulţimea DS relaţia de paralelism în sens larg: a || b ⇔ a coincide cu b sau a || b . Demonstraţie. Considerăm doar cazul în care dreptele a. Dacă a || α şi un plan β prin a intersectează α după o dreaptă b atunci a || β .Vectori în plan şi spaţiu 10 Pe mulţimea DS a dreptelor în spaţiu introducem relaţia de paralelism: a || b ⇔ a. Spunem că dreapta d este paralelă cu planul α şi scriem d || α dacă fie d ⊂ α fie d şi α nu au nici un punct comun. Fie α planul determinat de a şi b iar β planul determinat de b şi c . c sunt distincte şi tratăm numai cazul în care dreptele a. Fie dreapta b şi un punct A ∉ b . Relaţia de paralelism a dreptelor este tranzitivă. Aceste argument ne permite să înlocuim axioma paralelelor de mai sus cu următoarea formă: Oricare ar fi un punct A şi o dreaptă d există o dreaptă oarecare unică care conţine A şi este paralelă cu d. Dacă a || α vom arăta că prin orice punct B ∈ α trece o dreaptă b ⊂ α cu b || a . Demonstraţie. Corolar 3. Fie a || b şi b || c . Teorema 5. Planele α şi β sunt paralele şi scriem α || β dacă fie coincid fie nu au nici un punct comun. În acest plan există o paralelă a la b care trece prin A şi după axioma paralelelor conform Teoremei 3 aceasta este unică. Presupunem prin reducere la absurd că a şi α au un singur punct comun A. b ∈ D S . Punctul B şi dreapta a determină un plan β şi β ∩ α = b . Pentru demonstrarea tranzitivităţii avem nevoie de definiţii şi teoreme suplimentare. Deci c este paralelă cu a. unica paralelă cu a prin B va juca rolul dreptei b. Dacă a || α şi B ∈ α . Reflexivitatea şi simetria ei sunt evidente. . c nu sunt în acelaşi plan (necoplanare). Deci γ = (C . ■ Clasele de echivalenţă ale relaţiei de „paralelism în sens larg” pe mulţimea dreptelor în spaţiu se numesc direcţii (în spaţiu). a ) . a. Dacă dreapta a este paralelă cu planele distincte α şi β atunci fie α || β fie α ∩ β este o dreaptă paralelă cu dreapta a. Există un plan unic α care conţine b şi A.■ Corolar 1. Prin A există o unică paralelă b' la b. Dacă există b ⊂ α cu b || a să demonstrăm că a || α . Aceasta este paralelă cu a şi din axioma de paralelism rezultă că ea coincide cu dreapta c . Teorema 6. care este conţinută în α . care contrazice faptul că a şi α au un singur punct comun. Fie acum situaţia a ∩ α = φ . În situaţia a ⊂ α şi B ∈ a proprietatea are loc cu b = a . Dreapta a este paralelă cu planul α dacă şi numai dacă există o dreaptă b ⊂ α încât b || a . Corolar 2. b. Relaţia de paralelism în sens larg este o relaţie de echivalenţă. Dreapta a este paralelă cu b când sunt privite ca drepte în spaţiu. este conţinută în α şi este paralelă cu a pentru că altfel am avea a ∩ α ≠ φ . Considerăm pe c un punct C care împreună cu a va determina un plan γ . b. Direcţia unei drepte a ∈ DS este δ a = {b b || a}∪ {b} cu b ∈ DS . Unicitatea ne conduce la a = b' . b sunt coplanare şi nu au nici un punct comun. Dacă a ⊂ α şi B ∉ a . paralela prin B la dreapta a este inclusă în α .Fie c’ dreapta de intersecţie a planelor γ şi β . Dreapta aceasta trece prin B.

Se numeşte măsură a segmentelor. Dacă şirul din axioma V. ≡ An An +1 ≡ CD An − B − An +1 sau B = An . Măsura segmentelor Fie mulţimea S a segmentelor din spaţiu... …... Dat un număr a ∈ R + . Demonstraţia existenţei este complicată.. V.2.2. An .2 satisface şi condiţia că pentru orice segment PQ . atunci punctul X este unic. există un segment AB ∈ S astfel încât m( AB) = a în raport cu unitatea fixată OU . există o aplicaţie unică m cu proprietăţile i) – iv). Atunci (∗) m' ( AB) = m( AB) ⋅ m' (OU ) . Fie m cu unitatea OU şi m' cu unitatea O'U ' .11 Capitolul 1 a Se poate arăta că relaţia de paralelism în sens larg a planelor este o relaţie de echivalenţă. CD ∈ S încât AB ≡ CD atunci m( AB ) = m(CD ) iii) ∀A. Atunci există cel puţin un punct X ∈ a astfel încât X ∈ [An Bn ] . 3. ∀n ∈ N ∗ . Dat un segment OU ≠ 0 . A1 − A2 − A3 . iv) Teorema 1. …. An +1 astfel ca i) ii) iii) V. ∀AB ∈ S . An −1 − An − An +1 AA1 ≡ A1 A2 ≡ .1. m( AB ) ≥ 0 şi m( AB ) = 0 ⇔ A = B i) ii) ∀AB. A2 . .5 Axiomele de continuitate (axioma lui Arhimede-Eudoxiu) Date două segmente ( AB ) şi ( CD ) (cu C ≠ D ). cu CD < AB . Clasele de echivalenţă ale relaţiei de paralelism în sens larg pe mulţimea planelor se numesc direcţii planare. B .. Teorema 2. [An Bn ] . C astfel încât A − B − C . A − A1 − A2 . Mai scurt: date segmentele AB şi CD ≠ 0 . asociată unui segment unitate [OU ] . pe semidreapta [AB există un număr finit de puncte A1 . Fie pe dreapta a un şir infinit de segmente închise [A1B1 ] . o aplicaţie m : S → R cu proprietăţile: ∀AB ∈ S . dar se bazează esenţial pe axiomele V. … astfel încât [A1B1 ] ⊃ [A2 B2 ] ⊃ … ⊃ [An Bn ] ⊃ … . Teorema 1. ∃n ∈ N ∗ astfel că An Bn < PQ . ∃n ∈ N ∗ încât nCD > AB . Se arată că şi invers AB ≡ CD implică m( AB ) = m(CD ) şi se observă că m : S → R + nu este injectivă.1 şi V. [A2 B2 ]. m( AB ) + m(BC ) = m( AC ) m(OU ) = 1 .

nu depind de alegerea acelor reprezentanţi. B ) + d (B. În cazul definiţiei geometrice se utilizează reprezentanţi ai vectorilor şi trebuie să ne asigurăm că operaţiile definite. B se află între A şi C ⇔ d ( A. f (M ) = x M care are proprietăţile: x A = 0 . [2]). Funcţia f se numeşte sistem de coordonate pe d. ■ Teorema 4. B ∈ d distincte. se verifică uşor că f m(OU ) satisface i) – iv). Există o funcţie bijectivă f : d → R . operaţiile de adunare a doi (sau mai mulţi) vectori. C . este introdus în programa analitică de fizică. Această independenţă a operaţiilor cu vectori de sistemul se coordonate ales se poate proba uneori şi indirect. B ) = 0 ⇔ A = B i) d ( A. OPERAŢII CU VECTORI În mod obişnuit. Notăm cu P mulţimea punctelor. B ) = d (B. B ) = m( AB ) . [5]. Demonstraţie. C ) ≤ d ( A. la nivelul şcolii de cultură generală. rezultatele lor. xB > 0 i) Într-adevăr. de înmulţire a unui vector cu un număr real şi de produs scalar a doi vectori sunt suficiente pentru ilustrarea metodei vectoriale de rezolvare a problemelor de geometrie. fără calcule. B. 157). Consecinţă. Obţinem astfel „axa numerelor” care este originea metodei analitice şi deci a geometriei analitice. „ ⇐ ” Se folosesc afirmaţii care nu au fost menţionate anterior. Introducem distanţa între puncte prin definiţia d ( A. geometric sau prin intermediul coordonatelor ([6]. C ) . ([6]. A) . Q ∈ d . numit origine pe d şi notat de obicei cu O. orice altă măsură este de forma m' = cm cu c = m' (OU ) . Dacă m este o măsură. . B se numeşte punct unitate notat E. dacă definim f : S → R prin f ( AB ) = ii) ∀P. Cu A § 4. Operaţiile menţionate se pot defini direct. adică f este o măsură cu unitate OU şi deci unicitatea f = m ⇒ (∗) . ∀A. d : P × P → R are proprietăţile: d ( A. C ) . C ) . ∀A. Q ) = xQ − x P = f (Q ) − f (P ) . Valoarea f (M ) = x M se numeşte abscisa punctului M. iii) Teorema 3. Se poate lua AB ca unitate de măsură deci m( AB) = 1 . ∀A. ci o înlocuieşte cu verificarea faptului că definirea operaţiilor nu depinde de alegerea sistemului de coordonate (aspect voit ignorat în unele manuale). B ) + d (B. B ) ≥ 0 . B şi d ( A. Fie d o dreaptă oarecare şi punctele A. C ) = d ( A. şi m( AB) = 1 . d ( A. fixat. Folosirea coordonatelor nu elimină această verificare consumatoare de timp. d (P. în consecinţă. B ) = x B = m( AB ) . p. C ) = d ( A.Vectori în plan şi spaţiu 12 m' ( AB ) . B ) + d (B. B ii) d ( A. Produsul vectorial a doi vectori este mult mai necesar la fizică şi. „ ⇒ ” A − B − C ⇒ m( AB ) + m(BC ) = m( AC ) ⇒ d ( A.

De fapt. În situaţia de coliniaritate. Calitatea de element neutru al lui O rezultă astfel: G G G u + O = AB + BB = AB = u . G G G u + (v + w) = AB + BC + CD = AB + BD = AD . G G G (u + v ) + w = AB + BC + CD = AC + CD = AD . dar formulăm astfel pentru a sugera independenţa de reprezentanţi. Definim suma u + v = AC . G G G O + u = AA + AB = AB = u . acelaşi lucru rezultă mult mai simplu. w . G G u +v A C G u G v B A G G u +v G v G u C B Fig. Demonstraţia simplă a asociativităţii adunării este un alt avantaj a "regulii G G G G G triunghiului". G G obţinem fig. astfel: u = AB. aceste operaţii le facem cu reprezentanţi ai vectorilor. trebuie să avem A' C ' = AC . 1 G Explicăm modul de obţinere a sumei: aşezăm sau depunem vectorul v cu originea în G G G G extremitatea vectorului u şi definim u + v ca vectorul determinat de originea lui u şi G extremitatea lui v . Pentru ca definiţia adunării să fie corectă. trebuie să punem G G u + v = A' C ' . 4) u + v = v + u G G G oricare ar fi vectorii u . Este preferabil să definim mai întâi adunarea a doi vectori după "regula triunghiului" care are un caracter unitar în sensul că "prinde" şi cazul vectorilor coliniari în acelaşi enunţ. G G G G G G (asociativitate) 1) (u + v ) + w = u + (v + w) G G G G G G 2) u + O = O + u = u ( O este element neutru) G G 3) Oricare ar fi u există un vector notat − u încât G G G G G G G ( − u se numeşte opusul lui u ) u + (− u ) = (− u ) + u = O G G G G (comutativitate). Dacă u = AB definim − u = BA şi deci u + (− u ) = AB + BA = AA = O . Fie deci A' ≠ A . Sunt univoc determinate G G punctele B ' şi C ' încât u = A' B ' şi v = B ' C ' şi. In continuare trebuie să ne întrebăm ce se întâmplă dacă schimbăm punctul A . Sunt unic determinate punctele B şi C G G G G încât u = AB şi v = BC . Ordinea în care se dau proprietăţile operaţiilor de adunare a vectorilor trebuie să fie cea uzuală în axiomatica spaţiului liniar (vectorial) abstract. Dacă desenăm. cele două situaţii fiind corespunzătoare respectiv cazurilor u . G G Fie doi vectori u şi v şi un punct A fixat. conform regulii introduse. Acest lucru rezultă uşor folosind faptul că triunghiul ABC este congruent cu triunghiul A' B' C ' . w = CD . v . adică AB + BC = AC . 1. G G G Asociativitatea rezultă imediat. pe baza unei figuri. v necoliniari şi coliniari. v = BC . Cu G G G G G − u = CD obţinem u = DC şi (− u ) + u = CD + DC = CC = O .13 Capitolul 1 Experienţa de compunere a două forţe care acţionează pe direcţii diferite conduce la "regula paralelogramului" de adunare a doi vectori. ( ( ) ) .

Cele două reguli de adunare conduc la reprezentările din fig. totuşi. iar G G G G cu v = AD şi u = DE obţinem v + u = AE . Cum un asemenea paralelogram există numai când u şi v sunt necoliniari. + u n . pentru a include vectorii coliniari. a n > 3 vectori. Această regulă este o generalizare a "regulii triunghiului". n > 3 (fig. în practică. 3 G u G u G G u +v G v G v G G u −v G u c) G G Totuşi. . 3. c). Se poate imagina o degenerare a paralelogramului prin "turtirea" lui pe AB . unghi... G G diagonala care pleacă din A . C G u G D v G G u +v G B v G u A Fig. + u n .Vectori în plan şi spaţiu 14 G G G G Pentru a demonstra 4) observăm că pentru u = AB şi v = BC avem u + v = AC . latură) de unde rezultă C ≡ E . urmează că asemenea reprezentare a vectorului sumă este posibilă numai în acest caz şi deci "regula paralelogramului" de adunare a doi vectori funcţionează numai când ei sunt necoliniari. Evident că această reprezentare este posibilă (corectă). G u G G u −v a) G −v G v G −v G v G G u −v b) Fig. G G Figura 2 ne arată că vectorul sumă u + v poate fi reprezentat şi ca o diagonală a G G paralelogramului construit pe câte un reprezentant al vectorilor u şi v cu aceeaşi origine A . 3. adică G G cealaltă diagonală a paralelogramului în care am figurat suma u + v . fig. Triunghiurile ABC şi ADE sunt congruente (cazul LUL: latură. a) şi b) pentru vectorul diferenţă.. de preferat "regula triunghiului" pentru adunarea vectorilor coliniari. Poate fi evidenţiată şi "regula poligonului" pentru reprezentarea vectorului G sumă u = u1 + u 2 + . dar este.. se preferă folosirea reprezentării lui u − v ca în fig. Diferenţa a doi vectori se defineşte ca adunarea primului cu opusul celui de al doilea: G G G G u − v = u + (− v ) . 2 G G Analiza situaţiei de coliniaritate a vectorilor u şi v se face separat şi se poate propune elevilor. 4). Proprietatea de asociativitate a adunării ne asigură că are sens suma u1 + u 2 + . 2.

în dreapta fiind diferenţa între vectorul de poziţie al extremităţii şi vectorul de poziţie al originii segmentului orientat care reprezintă vectorul din stânga. faţă de O putem folosi formule de tipul BC = OC − OB .Ea este de mai mică valoare. . Din nou este de preferat ca ordinea în care se dau proprietăţile esenţiale ale operaţiei de înmulţire a unui vector cu un nou număr real să fie cea folosită în definiţia spaţiului liniar (vectorial) abstract... 4 Pentru aplicaţiile în geometrie se recomandă fixarea formulei: AB = OB − OA cu A. Prin definiţie. Deci | λu |=| λ || u | . considerarea lor într-un desen poate contribui la fixarea definiţiei.15 Capitolul 1 u2 u1 G u u1 + u 2 u1 + u 2 + u 3 u3 un Fig. Cu O fixat şi numind OA. Numerele reale caracterizează mărimile numite scalare. Subliniem că putem scrie BC = OC − OB = O' C − O' B cu O' ≠ O . G G Spunem că am descompus vectorul AC ca sumă a vectorilor u şi v .. Din acest motiv ele însele se numesc uneori scalari şi se vorbeşte de înmulţirea unui vector cu un scalar. OM .. Totuşi. Fiind dat un vector reprezentat prin AC . considerăm prin A două drepte distincte. OC. B . C . acelaşi sens cu u pentru λ > 0 şi G G sens contrar lui u pentru λ < 0 . care are aceeaşi direcţie cu u . iar mărimea sa este | λ | înmulţit cu lungimea lui u . . …. v şi numerele reale λ. G G 7) (λµ )u = λ(µu ) .. . Vom nota cu | u | mărimea (lungimea. norma) vectorului G G G u . evident. λu este un vector. Construcţia care ne-a condus la paralelogramul din fig. Ducem prin C paralele la cele două drepte şi G G G G determinăm punctele B şi D . G G oricare ar fi vectorii u .. după cum rezultă din OB = OO ' + O' B şi OC = OO' + O' C . B puncte date şi O un punct oarecare. 2 poate fi inversată. AM = OM − OA . Dacă punem u = AB şi v = AD obţinem AC = u + v . G G 8) 1 ⋅ u = u ... G G G G 5) λ(u + v ) = λu + λv . G G G 6) (λ + µ )u = λu + µu . G G G numit produsul lui u cu λ . Descompunerea aceasta nu este. vectori de poziţie ai punctelor A. Constatăm că această definiţie nu utilizează reprezentanţ ai vectorilor în cauză. .. M . Dacă G G G G G λ = 0 sau u = O punem λu = O . diferite de AC dar situate în acelaşi plan ce conţine pe AC . OB. G G Fie λ un număr real diferit de zero şi un vector u . . unică. µ .. Vom reveni la astfel de descompuneri mai jos.

considerând u = AB şi v = AC . atunci AB = λu şi AD = µv cu λ. Acest rezultat este semnificativ când ne ocupăm numai de mulţimea vectorilor dintr-un plan. Reţinem că u =| u | u 0 . AB Operaţiile cu vectori introduse până acum dau sens expresiei λ1 u1 + λ 2 u 2 + . deci G G G G G w = λu + µv . ducem două drepte distincte diferite de AC . v . ceea ce implică luarea în consideraţie a numeroase situaţii provocate de compararea scalarilor în cauză cu zero. cu alte cuvinte. Paralele prin C la cele două drepte determină punctele B şi D . λ 2 .. G G AC rezultă v = λu cu | λ |= . u 2 .. G G G Reprezentarea geometrică a combinaţiei liniare λu + µv = w conduce la fig. Vom λ λ evita totuşi folosirea termenului "împărţire". 5. încât AC = AB + AD (fig. 5). . El se numeşte versorul vectorului u . 5. vectorul v = λu are aceeaşi direcţie cu u . . G u 0 Observăm că vectorul u = G are lungimea 1 şi este de acelaşi sens şi aceeaşi |u | G G G G direcţie cu u . Proprietatea 8) este G G G G G G G G evidentă. Putem defini şi împărţirea cu un număr real diferit de zero ca G u 1G înmulţire cu inversul acelui număr. fie un vector w ... Mai precis. numită combinaţie liniară a vectorilor u1 . u n . Reţinem de asemenea că (− 1) ⋅ u = − u .. Descompunerea lui w astfel obţinută este unică dacă u şi v necoliniari sunt G G G astfel ca u . λ n numere reale. Reciproc. implică λ = 0 . în sens invers. . µ numere reale şi. El ne spune că este suficient să se dea doi vectori necoliniari pentru a-i determina pe toţi ceilalţi din plan (combinaţii liniare de cei doi daţi). λu = O şi u ≠ O . obţinem descompunerea unui vector G după două direcţii paralele cu un plan fixat. Proprietăţile 6) şi 7) se verifică direct prin folosirea definiţiei. dar toate au acelaşi număr de vectori : 2. dacă doi vectori u şi v sunt coliniari. Se spune că cei doi vectori necoliniari formează o bază. Există evident mai multe baze de vectori în plan. Prin A . 5 B Refăcând construcţia din fig. λu = O G G şi λ ≠ 0 implică u = O .Vectori în plan şi spaţiu 16 Demonstraţia proprietăţii 5) se obţine pe baza teoremei lui Thales. deci v şu u sunt G G G G coliniari. Dacă dăm direcţiile celor două drepte AB . D C G µv G v A G u G λu Fig. Desenăm un reprezentant AC ... + λ n u n cu λ1 . w să fie coplanari. într-un plan fixat care conţine dreapta AC . putem considera raportul = u .. AD prin direcţiile G G G G vectorilor u şi respectiv v . Reţinem deci că dacă trei vectori sunt coplanari atunci oricare dintre ei se poate exprima ca o combinaţie liniară a celorlalţi doi (cu unii scalari eventuali nuli) şi reciproc. G G G G G După cum am văzut.

p.a. deci z = λu + µv + νw . iar OD ' este în G G G G G planul vectorilor OA şi OB . v = AC se ia prin definiţie unghiul BA ˆ B . Ele devin mai simple dacă ne limităm la vectori in plan. mărimea acestei proiecţii ş. v = OB . negativ şi G G H G G G devine nul atunci şi numai atunci când u = O sau v = O . Cum direcţia vectorului nul este nedeterminată. cu egalitate pentru şi numai pentru u = O . Într-adevăr. Aceste consideraţii sunt accesibile elevilor (proiecţia ortogonală a unui segment pe o dreaptă. Demonstraţia egalităţilor 1) stânga necesită mai multe consideraţii ([3. v ) . G G G G G G u ⋅ v1 + v2 = u ⋅ v1 + u ⋅ v2 . Mărimea unghiului a doi vectori este între 0 D şi 180 D . valorile extreme fiind convenite pentru doi vectori coliniari de acelaşi sens şi respectiv doi vectori coliniari de sens opus. putem conveni că ea este perpendiculară pe oricare altă direcţie şi formulăm rezultatul de anulare a produsului scalar a doi vectori astfel: G G G G u ⋅v = 0 ⇔ u ⊥ v . 6 G Rezultă că z = OD = OC ' + OD ' .17 Capitolul 1 În spaţiu situaţia este diferită în sensul că avem nevoie de trei vectori necoplanari G G G pentru a determina pe toţi ceilalţi. 6. G G G G G G G G (λu ) ⋅ v = λ(u ⋅ v ). v ) . v ) sau (u . 27-30]) pe care noi le omitem aici. dar solicită mult timp ceea ce ne obligă să le omitem şi la clasă. ( ) ( ) . B1 D C' C O B B' A1 D' A' A Fig. planul prin D paralel cu planul (OAB ) intersectează dreapta OC în C ' . Spunem că am descompus z după trei direcţii necoplanare din spaţiu. Proprietăţile 2) şi 3) sunt imediate . Din teorema unghiurilor cu laturi respectiv paralele rezultă că la o înlocuire a CA G G ˆ C . 2 G G 3) u ≥ 0 . u (λv ) = λ(u ⋅ v ) . G G G G 2) u ⋅ v = v ⋅ u . deci unghiul a doi reprezentanţilor vectorilor u şi v se obţine un unghi congruent cu BA G G G^ G vectori nu depinde de reprezentanţi şi poate fi notat prin ∠ / (u . G G G G G^ G Produsul scalar a doi vectori este numărul real u ⋅ v =| u || v | cos (u . În 1) egalităţile din dreapta rezultă din cele din stanga pe baza proprietăţii 2). fie u = OA . w = OC trei vectori G necoplanari şi un al patrulea. sau unghiul vectorilor u şi v are măsura de 90 D .). Dar OC ' este coliniar cu OC . Primele proprietăţi ale produsului scalar trebuie să fie cele folosite în definirea produsului scalar în spaţii liniare abstracte. oarecare z = OD . În fig. El poate fi pozitiv. iar paralela prin D la OC intersectează planul (OAB ) în D ' . Evident că G G acest număr nu depinde de reprezentanţii vectorilor u şi v . G G ˆ C sau Pentru unghiul a doi vectori u = AB . 1) u1 + u 2 ⋅ v = u1 ⋅ v + u 2 ⋅ v .

care ne spun în fond că produsul scalar este o formă biliniară. putem considera 2n numere reale a1 . v ) = .. O problemă care apare este că nu avem argumente de a omite demonstraţii pentru că ele nu depăşesc nivelul de înţelegere al elevilor. + anbn ) + λ2 (b12 + . dar dacă timpul ne permite putem să dăm şi demonstraţia algebrică de mai sus care sugerează o metodă generală de a stabili inegalităţi. v ) ).. ∀λ (a1 + λb1 )2 + . ( ) . b1 ... + a n b1 + .. Acestea se iau ca definiţii în spaţii abstracte cu produs scalar după ce în prealabil se demonstrează 7) în modul următor: ( ) GG 2 real ⇔ u 2 + 2λuv +λ v 2 ≥ 0 ... + a n bn |≤ a1 . b2 .. din raţiuni formale. + bn oricare ar fi numerele a1 ... ∀λ ⇔ (a1 + . trebuie să mai adăugăm: G G G G G G / (u ..... bn şi suma de pătrate: G G (u + λv )2 ≥ 0 . 2 2 u ⋅ v G G G G (inegalitatea Cauchy-Buniakowski). Demonstraţia inegalităţii mai generale se face prin inducţie sau direct folosind faptul că lungimea unui segment este mai scurtă decât lungimea oricărei linii poligonale închise din spaţiu cu originea şi extremitatea în capetele segmentului.. + a n ⇔ discriminantul ecuaţiei în λ este ≤ 0 ⇔ real ⇔ 2 2 2 2 ⇔ | a1b1 + . 5) | u |= u G G ^ G G u ⋅v 6) cos (u . a n . a n ... 4) u ⋅ v > 0 ⇔ 0 D < θ < 90 D şi u ⋅ v < 0 ⇔ 90 D < θ < 180 D ( θ = ∠ 2 G (reformularea proprietăţii 3)). + . b2 .7). b1 ... Nu putem fi mulţumiţi când ei G G G acceptă... simetrică şi pozitiv definită. + u n | ≤ | u1 | + | u 2 | +.. Ultima inegalitate poartă de asemenea numele de inegalitatea Cauchy-Buniakowski. chiar dacă folosim consistent intuiţia şi omitem unele demonstraţii. + bn2 ) ≥ 0 ... Ea se generalizează: G G G G G G 8' ) | u1 + u 2 .. Astfel în loc să folosim numai un pătrat. G G G G G G 9) | u + v | 2 + | u − v | 2 = 2 | u | 2 + | v | 2 (identitatea paralelogramului).. Din 5) şi 6) rezultă că mărimea unui vector şi unghiul a doi vectori se exprimă prin produse scalare.Vectori în plan şi spaţiu 18 Alături de proprietăţile de mai sus. Evident că în situaţia noastră particulară este preferabilă ordinea 6) . ∀λ real 2 2 )+ 2λ(a1b1 + . Tratarea geometrică a operaţiilor cu vectori schiţată mai sus... + (a n + λbn )2 ≥ 0 . ∀λ real ⇔ G G G G G G ⇔ ecuaţia în λ are rădăcini complexe sau duble ⇔ (u ⋅ v )2 − u 2 v 2 ≤ 0 ⇔| u ⋅ v | ≤ | u | ⋅ | v | ...+ | u n | . a 2 .. n ≥ 2 . Inegalitatea 8) rezultă algebric din 7) şi geometric din inegalitatea triunghiulară. că u1 + u 2 ⋅ v = u1 ⋅ v + u 2 ⋅ v (aşa-i la numere!) . bn .. 7) | u ⋅ v | ≤ | u | ⋅ | v | G G G G 8) | u + v | ≤ | u | + | v | ... solicită un timp care cu greu poate fi găsit în programă. a 2 .

Q ) = v . Q ) este bijecţie. Ele aparţin la o dreaptă d şi numai la una. Aşadar cu λ variabil în R. Q ) = −π(Q. R ) ϕ : A → V P → ϕO (P ) = π(O. notat şi prin rM . caz în care OM se numeşte vector de poziţie al punctului M. π(P. O' N − O' M = O' O + ON − O' O + OM = ON − OM = MN . Din relaţia lui Chasles deducem uşor că (3) MN = rN − rM . Un punct M ∈ d ⇔ vectorii MA şi MB sunt coliniari sau vectorii MA şi AB sunt coliniari sau … ( ) ⇔ ∃λ ∈ R încât AM = λ AB sau … ⇔ ∃λ ∈ R încât rM = rA + λ rB − rA . Q ) + π(Q. Q. ecuaţia G r = rA + λ rB − rA . pentru orice P ∈ A şi v ∈ V există şi este unic Q ∈ A încât π(P. ( A. Spaţiul S are structura de spaţiu afin asociată lui V 3 dată de aplicaţia π : S × S → V . R ) = π(P. 1. ϕ P (Q ) = π(P. relaţie de bază în aplicaţiile geometrice ale calculului cu vectori. (P. Într-adevăr. λ ∈ R . Punctul A se obţine pentru λ = 0 iar B pentru λ = 1 . APLICAŢII ALE VECTORILOR ÎN GEOMETRIE Mulţimea vectorilor din spaţiu S notată V 3 este un spaţiu liniar (vectorial) de dimensiune 3. Căutăm echivalenţe vectoriale ale unor noţiuni primare şi noţiuni derivate din axiomatica lui Hilbert. Punctul O se fixează şi se numeşte origine. Se spune că (4) este ecuaţia vectorială a dreptei AB. Sursa aplicaţiilor calculului cu vectori este dată de structura afină a lui S asociată spaţiului liniar V 3 . P ) . B ) = π( A. B două puncte distincte. Q ) → π(P. P ) = 0 .19 Capitolul 1 §5. pentru orice P ∈ A aplicaţia ϕ P : A → V . ( ) ( ) . M → ϕO (M ) = OM este bijecţie pentru orice O ∈ S . B ) = AB . să fie bijectivă b) ∃O ∈ A astfel încât aplicaţia O Dacă a) şi b) rezultă: π(P. O bază a sa este formată din oricare trei vectori necoplanari. R ∈ A : π(P. Amintim: O mulţime A are structură de spaţiu afin asociată unui spaţiu liniar V peste un câmp oarecare K dacă există o aplicaţie π : A × A → V . Am văzut mai sus că are loc (1) AB + BC = AC (relaţia lui Chasles) şi se verifică imediat că (2) aplicaţia ϕ O : S → V 3 . (4) ne dă vectorii de poziţie a tuturor punctelor de pe dreapta AB. Fie A. P ) . Relaţia (3) are loc pentru orice alt punct O' . Q ) cu proprietăţile: a) ∀P.

AB . M scrisă în forma rM − (1 − λ )rA − λ rB = 0 şi având în vedere că rolul lui M poate fi jucat şi de punctele A. + λ n rAn . BA . Ecuaţia G G r = rA + t u . rB . ( ( ) ( ) ) . B.. An cu ponderile λ1 . G Fiind dat un punct A şi un vector u există o singură dreaptă care conţine A şi un G reprezentant al vectorului u (se foloseşte axioma paralelelor).. Ecuaţia (6) caracterizează planul prin trei puncte necoliniare şi poate fi luată ca definiţie a planului. C trei puncte necoliniare. Fie A. (6) dă vectorii de poziţie a tuturor punctelor din planul α ... Fie A.. + λ n = 1 . M sunt coliniare ⇔ vectorii rA . µ ∈ R . B scrisă în forma rM = (1 − λ )rA + λ rB ne arată că M este centrul de greutate a punctelor A.. A2 . Cu această definiţie a planului şi cu definiţia dreptei dată de (4). λ 2 . În această determinare a G dreptei se foloseşte numai direcţia vectorului u . Există un plan α şi numai unul care le conţine. t ∈ R (5) G ne dă vectorii de poziţie pentru toate punctele de pe dreapta determinată de A şi u . B.6 şi I. µ ∈ R încât rM = rA + λ rB − rA + µ rC − rA .. A. Rezultă că punctele M. Se spune că (5) este ecuaţia vectorial-parametrică a dreptei determinate de un punct A G şi de direcţia unui vector u . Aceasta se numeşte ecuaţia vectorială a planului α determinat de trei puncte necoliniare. Punctele dreptei AB au vectorii de poziţie de forma rA + t rB − rA . t ∈ R iar cele ale planului α au vectorii de poziţie de forma rA + λ rB − rA + µ rC − rA ... B puncte distincte care aparţin unui plan α .. λ n . un punct G se numeşte centru de greutate a punctelor A1 . A. λ1 + λ 2 + . BC sunt coplanari sau … ⇔ ∃λ. 2. B. rM sunt liniar independenţi. proprietăţile din axiomele I.. A G u G Un punct M aparţine acestei drepte ⇔ vectorul AM este coliniar cu u ⇔ ∃t ∈ R G încât rM = rA + t u . B sunt necoliniare ⇔ nici unul dintre ele nu este centru de greutate al celorlalte două. B ne conduce la concluzia că punctele A. Un punct M ∈ α ⇔ vectorii AM . λ. Rezultă că ecuaţia G r = rA + λ rB − rA + µ rC − rA . dacă Condiţia de coliniaritate a punctelor M. AC sunt coplanari sau vectorii BM . Arătăm că toate punctele dreptei ( ) ( ) ( ) ( ) AB aparţin planului α . rG = λ1 rA1 + λ 2 rA2 + .Vectori în plan şi spaţiu 20 G Condiţia de coliniaritate a punctelor A. În general.7 se pot demonstra după cum urmează. B. µ ∈ R încât AM = λ AB + µ AC sau … ⇔ ∃λ..

cu c şi a arbitrare. M coincide cu mijlocul segmentului ( AB ) . E. El conţine şi reprezentanţi G G ai vectorilor de forma au + bv . AD sunt vectori liniar independenţi şi putem scrie AE = λ AB + µ AC + ν AD cu λ şi µ nesimultan nule. B cu A ≠ B . Acest subspaţiu se mai numeşte şi direcţie planară. c⎞ ⎛ Dacă ν ≠ 0 . ⎝ υ⎠ ⎞ c⎞ ⎛λ ⎛ µ ⎞ ⎛ a. v ) ⇔ ∃λ. Egalitatea (∗) devine a AB + b AC = c AD + d AE . ( ) ( ) ( ) ( ) Fie D ∉ α . d ) încât să aibă loc ( ) ( ) ( ) ( ) (∗) (∗ ∗) a rB − rA + b rC − rA = c rD − rA + d rE − rA . ⎝ λ ⎠ ⎝ υ ⎠ ⎝µ ⎠ Urmează de aici că cele două plane au chiar o dreaptă comună.− ⎟ . G G Fie un punct A şi doi vectori necoliniari u şi v . relaţia MA = λ MB este echivalentă cu (8) OA − λOB . Dacă ν = 0 . µ G G încât rM = rA + λu + µv . Aceste elemente determină unic un G G plan care trece prin A şi conţine reprezentanţi ai vectorilor u şi v . Alegem ca nouă origine a spaţiului punctul A. λ ≠ 1. AD . Fie planele distincte α şi β care au un punct comun A. 3. Urmărind sensul vectorilor MA şi MB constatăm că M este interior segmentului ( AB ) adică A − M − B . AC . Fie trei puncte necoliniare M. Aşadar vectorii de poziţie a punctelor din acest plan sunt de forma G G G r = rA + λu + µv . G G Un punct M aparţine planului determinat de A şi de direcţia planară (u . µ ) ∈ R 2 . a ⎟ dacă λ ≠ 0 . Avem λ = | MB | oarecare din S. A. Înlocuind AE în (∗ ∗) şi folosind din nou liniar independenţa vectorilor AB. Presupunem că α este determinat de punctele A. Considerând un punct O un număr real λ < 0 astfel ca MA = λ MB .21 Capitolul 1 (λ. ⎜ ⎜ ⎟ dacă µ ≠ 0 . deci punctele dreptei AB sunt conţinute în planul α . OM = . a ⎟ ⎜ a. 1− λ Condiţia λ ≠ 1 este impusă de condiţia A ≠ B . Vectorii de poziţie ai punctelor din planul α au forma rA + a rB − rA + b rC − rA iar cei ai punctelor din planul β au forma rA + c rD − rA + d rE − rA . Atunci AB. Se constată că cele două forme coincid pentru λ = t şi µ = 0 . respectiv ⎜ c. (7) Ecuaţia (7) se numeşte ecuaţia vectorial-parametrică a planului determinat de A şi G G direcţia planară (u . C iar β este determinat de punctele A. c + νd = 0 . (λ. v ) . B. obţinem a − λd = 0 . al doilea punct comun al planelor α şi β este dat de perechile ⎜ c. b ) şi (c. AC .− ⎟ . Punctele D şi E nu pot fi ambele în planul α pentru că ar urma α ≡ β . Pentru λ = −1 . µ ) ∈ R 2 . dacă şi numai dacă există | MA | . vectori care formează un subspaţiu liniar în V 3 de dimensiune 2. b − µd = 0 . E ∈ α şi deci planele α şi β mai au un punct comun. Planele α şi β au un punct comun dacă există perechile (a. unde C este un punct ce nu aparţine dreptei AB. D.

B. 1+ k 2) Uneori este convenabil să definim raportul a două segmente orientate AB şi CD . Să ( ) . Rezultă rA = (1 − b )rC + b rB cu b ∈ (0. Anume dacă din condiţia A.1] aparţin lui F.Vectori în plan şi spaţiu 22 Punctele exterioare segmentului ( AB) sunt caracterizate de valorile λ ∈ (0. λ Cu substituţia µ = . ∞ ) . cu această convenţie. µ ∈ R (9) şi rezultă că M este interior segmentului ( AB ) dacă şi numai dacă µ ∈ [0. Punctul A se obţine pentru λ = 0 iar din egalitatea MB = 1 / λ MA se constată că punctul B se obţine pentru λ → ∞ . există C încât A − B − C . | AB | AB C ≠ D . atunci F este convexă. relaţia (8) devine λ −1 OM = (1 − µ )OA + µOB . k ≠ −1 . Este suficient să luăm MA şi vom spune că punctul M împarte segmentul ( AB ) în MB presupunem că are loc A − C − B deci a ∈ (0. rezultă că dreptele şi planele sunt mulţimi convexe. Fie A. B fixate. 1) Condiţia MA = λ MB se poate înlocui cu forma echivalentă AM = k BM cu k = −λ şi atunci punctele interioare segmentului ( AB ) sunt caracterizate de condiţia k > 0 iar cele exterioare de condiţia k ∈ (− ∞. Afirmaţiile grupei a II-a de axiome a lui Hilbert pot fi transcrise vectorial după cum urmează. Condiţia A − B − C se scrie în forma (10) rB = (1 − a )rA + a rC . Din consideraţiile de la 1. şi 2.0) cu k ≠ −1 . 1+ k k .1] . cu a > 0 .1) şi C − A − B .1) dacă A − C − B . C cu rC = (1 − a )rA + a rB . Date trei puncte distincte A. notat ca fiind egal cu dacă cele două segmente orientate au acelaşi sens şi | CD | CD | AB | dacă ele au sensuri contrare. Înlocuind rC cu expresia de mai sus. B ∈ F rezultă că punctele M de vector de poziţie OM dat de (9) cu µ ∈ [0. Ecuaţia (9) se poate folosi pentru a verifica dacă o submulţime (figură) F din S este convexă. C ale unei drepte. forma ( 8' ) OM = OA + k OB . pentru orice A. Fiind date punctele A. Relaţia (8) capătă.1) . Cu a = 1 − b . Observaţii. a ∈ (0. cel mult unul se află între celelalte două. B cu A ≠ B . după calcule obţinem G (ab − a − b) rA − rB = 0 .1) . B ∈ F . Atunci rC = (1 − a )rA + a rB cu a ∈ (0. λ ≠ 1 . rescriem (10) în forma rB = (1 − b )rC + b rA şi constatăm că are loc şi C − B − A. egal cu − | CD | Formula (9) se menţine cu µ = Cu această convenţie λ = raportul λ ≠ 1 (pentru că A ≠ B ).

β. Asociem punctelor dreptele AM . −λ − 1− β 1− α 1− γ Dacă alegem O încât să nu aparţină planului ( ABC ) . N . Existenţa cel puţin a unuia dintre puncte N sau P este asigurată de axioma paralelelor. după teorema lui Thales există P şi se află între A şi B. N . P sunt coliniare ⇔ există λ real încât (11) ⎧β(1 − γ )(1 + λ ) + (1 − β)λ = 0 ⎪ ⎨λγ (1 − α ) − (1 − γ ) = 0 ⎪(1 + λ )(1 − α ) + α(1 − β) = 0 ⎩ 1− γ . Reformulăm aceste consideraţii astfel: fie o dreaptă d care nu trece prin nici unul din vârfurile ∆ABC . γ . P . La fel se procedează dacă nu există punctual P. Aşadar obţinem că punctele M . N ∈ CA. Fie ∆ABC şi punctele M ∈ BC . P sunt respectiv pe laturile triunghiului ABC şi 2) un punct este pe o latură şi două sunt pe prelungirile laturilor. vectorii OA. N . această concluzie se poate reformula astfel: Teorema lui Menelaos. OC sunt liniar independenţi şi relaţia obţinută are loc dacă şi numai dacă coeficienţii lor sunt zero. N . P sunt respectiv exterioare segmentelor (BC ).23 Capitolul 1 egalitate imposibilă pentru că rA ≠ rB ( A ≠ B ) şi ab − a − b = (1 − a )(1 − b ) − 1 < 0 . γ ≠ 0 . caz în care punctele M . N . Dacă d conţine M ∈ (BC )(⇔ α < 0) atunci fie N = d ∩ CA este între C şi A (⇔ β < 0) fie P = d ∩ AB este între A şi B . (CA). Dacă punctul N nu există. OB. geometric rămân de analizat cazurile 1) punctele M . N ∈ CA. Punctele M . ( AB ) sau b) doi factori negativi şi unul pozitiv. N. P sunt coliniare ⇔ există λ real încât MN = λ NP ⇔ ON − OM = λ OP − ON ⇔ (1 + λ ) ( ) OC − βOA OB − αOC OA − γOB = 0. Aceasta este exact axioma lui Pasch. Avem: M . N . Fie un triunghi ABC şi punctele M ∈ BC . MC NA PB În produsul αβγ = 1 putem avea a) toţi factorii pozitivi. (12) În legătură cu poziţiile punctelor M . caz în care două din cele trei puncte M . Ne întrebăm în ce condiţie asupra acestor rapoarte punctele M . (CA). . P sunt coliniare dacă şi numai dacă Din ecuaţia a doua obţinem λ = MB NC PA ⋅ ⋅ = 1. BN şi CP numite şi ceviene. α ≠ 1 valoare care introdusă în γ (1 − α ) celelalte două ecuaţii ne conduce la concluzia că ele au loc dacă şi numai dacă αβγ = 1 . Pentru a verifica vectorial că are loc afirmaţia din axioma lui Pasch vom face un mic ocol care ne va da ca bonus un rezultat important de geometrie. P sunt pe laturile ∆ABC şi al treilea nu este pe latura corespunzătoare ci pe prelungirea ei. P ∈ AB care împart segemntele (BC ). P sunt coliniare. ( AB) respectiv în rapoartele α. N . Folosind noţiunea de raport a două segmente orientate. P ∈ AB .

respective. = (1 + t b )rB + t b C = (1 + t c )rC + t c A 1− α 1− β 1− γ Alegem originea O încât să nu aparţină planului ( ABC ) . Aceste drepte sunt ⎟ ⎜ 1− γ ⎠ ⎝ concurente dacă există t a . rB . Vom folosi o abordare diferită în care teorema bisectoarei va apare ca o consecinţă. Obţinem astfel Teorema lui Ceva. respectiv a concurenţei a trei drepte. P ∈ AB . Fie ∆ABC şi punctele M ∈ BC . N ∈ CA. b =| CA | . CP sunt concurente dacă şi numai dacă (14) MB NC PA ⋅ ⋅ = −1 . MC NA PB Teoremele lui Menelaos şi Ceva sunt utile în demonstrarea coliniarităţii a trei puncte. t b . t b ∈ R iar cei ai ⎟ ⎜ 1− β ⎠ ⎝ ⎞ ⎛ r − γ rB punctelor dreptei CP sunt de forma rC + t c ⎜ A − rC ⎟ . luând ca punct de plecare un fapt mai simplu: în romb diagonalele sunt şi bisectoare ale unghiurilor rombului. BN şi CP sunt concurente dacă şi numai dacă sistemul ( 13' ) are soluţie unică (t a . ⎟ ⎜ 1− α ⎠ ⎝ ⎞ ⎛ r − βrA t a ∈ R . t b .Vectori în plan şi spaţiu 24 ⎞ ⎛ r − α rC Vectorii de poziţie ai punctelor dreptei AM sunt de forma rA + t a ⎜ B − rA ⎟ . Dreptele AM . 4. I b . Ne ocupăm de bisectoarele unghiurilor unui triunghi. O cale posibilă de abordare este să demonstrăm sintetic teorema bisectoarei care ne va da raportul în care piciorul bisectoarei împarte latura opusă. (1 + t a )rA + t a rB − α rC Liniar independenţa vectorilor rA . Se constată uşor că aceasta are loc dacă şi numai dacă αβγ = −1 . rC ne arată că relaţia (13) este echivalentă cu sistemul ⎧ β 1 ⎪1 + t a = β − 1 t b = 1 − γ t c ⎪ ⎪ 1 γ ( 13' ) ⎨ t a = 1 + tb = tc γ −1 ⎪1 − α ⎪ α 1 ta = tb = 1 + t c ⎪ 1− β ⎩α −1 Dreptele AM. cei ai punctelor dreptei BN sunt de forma rB + t b ⎜ C − rB ⎟ . . I c . Pentru ∆ABC notăm ca de obicei lungimile laturilor prin a =| BC | . t c ∈ R . BN . t c încât să avem: (13) r − βrA r − γ rB . Scriem apoi ecuaţiile bisectoarelor şi arătăm că bisectoarele interioare au un punct comun I iar câte două exterioare cu una interioară sunt concurente în punctele I a . t c ) . c =| AB | .

Suma lor se c b c b desenează pe bisectoarea interioară a unghiului A pentru că paralelogramul construit cu ei este romb (de latură 1) şi într-un romb diagonalele sunt şi bisectoare. relaţia (15) este echivalentă cu ⎧ ⎛1 1⎞ s ⎪1 − t ⎜ c + b ⎟ = c ⎝ ⎠ ⎪ ⎪ ⎛1 1⎞ t ⎨1 − s⎜ + ⎟ = ⎝c a⎠ c ⎪ ⎪t s ⎪ = ⎩b a Sistemul de ecuaţii ( 15' ) în necunoscutele t şi s are soluţia unică t = s= bc . rC pot fi aleşi liniar independenţi. Bisectoarea interioară din B cu cele exterioare din A şi C se intersectează în punctul Ib cu a b c rI b = rA − rB + rC iar bisectoarea interioară din C cu cele a+c−b a +c−b a+c−b . Aşadar vectorii de poziţie ai punctelor bisectoarei interioare din A sunt de forma ⎛ AB AC ⎞ ⎟. b c ⎝ c a ⎠⎦ a ⎝ c b ⎠⎦ c ⎣ ⎣ Cum rA . rB + s⎜ + ⎟ ⎜ c a ⎠ ⎝ Aceste două bisectoare interioare se intersectează ⇔ ∃ t . a+b+c ( 15' ) ac . rA + t ⎜ + ⎟ ⎜ c b ⎠ ⎝ Similar. s ∈ R încât să aibă loc Considerăm versorii (15) ⎡ ⎡ t s ⎛ 1 1 ⎞⎤ s ⎛ 1 1 ⎞⎤ t rA ⎢1 − t ⎜ + ⎟⎥ + rB + rC = rA + rB ⎢1 − s⎜ + ⎟⎥ + rC .25 Capitolul 1 AB AC AB AC + şi desenaţi în vârful A. Această bisectoare se intersectează cu bisectoarea interioară din A ⎝ c a⎠ c a b c în punctul I a de vector de poziţie rI a = − rA + rB + rC şi se arată b+c−a b+c−a b+c−a că prin acest punct trece şi bisectoarea exterioară prin C. vectorii de poziţie ai punctelor bisectoarei interioare din B sunt de forma ⎛ BA BC ⎞ ⎟. ⎛ AB BC ⎞ G ⎟ sau Ecuaţia bisectoarei exterioare din B este r = rB + r ⎜ + ⎟ ⎜ c a ⎠ ⎝ G ⎛ r r⎞ r r = rB ⎜1 + − ⎟ − rA . Printr-un calcul similar constatăm că a+b+c a+b+c a+b+c bisectoarele interioare din A şi C se intersectează tot în I şi deci putem spune că bisectoarele interioare ale unui triunghi sunt concurente. rB . a+b+c Rezultă că bisectoarele interioare din A şi B se intersectează în punctul I de vector de a b c poziţie rI = rA + rB + rC .

Aşadar rB + rC . se constată că bisectoarea exterioară din A intersectează dreapta BC într-un E' B b punct E ' încât B − C − E ' sau E '− B − C şi are loc egalitatea = . 5. numită configuraţia „cercul lui Euler”. care prin comparaţie cu B b+c b+c 1− λ c EB AB EB b are loc egalitatea . Această egalitate este echivalentă cu un + t .1) deci punctul E de intersecţie dintre bisectoarea interioară şi dreapta BC există şi se află pe latura BC. Teorema lui Sylvester Această teoremă ne oferă prilejul de a trece în revistă o configuraţie geometrică importantă într-un triunghi. Ea intersectează dreapta BC dacă există ⎛ AB AC ⎞ ⎟ = (1 − s )rB + s rC . Se constată că b+c b+c s ∈ (0. s= . prin G centrul său de greutate şi prin O centrul cercului circumscris acestui triunghi. a+b−c a+b−c a+b−c Revenim la bisectoarea interioară din A. s ∈ R încât rA + t ⎜ ⎟ ⎜ c b ⎠ ⎝ bc c sistem în t. s (pe care nu-l scriem) care are soluţie unică t = .Vectori în plan şi spaţiu 26 exterioare rI c = din A şi B se intersectează în punctul Ic cu a b c rA − rB − rC . adică este interior segmentului (BC ) şi are vectorul de poziţie de forma r − λ rC b c b conduce la valoarea λ = − . relaţie care E'C c reprezintă versiunea teoremei bisectoarei pentru bisectoarea exterioară din A. Notăm prin H ortocentrul său. 1). Fie D simetricul lui H faţă de mijlocul A al laturii BC (Fig. Demonstrăm sintetic propoziţia: Simetriile ortocentrului H faţă de mijloacele laturilor ∆ABC se află pe cercul circumscris triunghiului şi sunt respectiv diametral opuse vârfurilor triunghiului. Fie un triunghi ABC . rezultă că patrulaterul BHCD este paralelogram (diagonalele se taie în părţi egale) A C' H G O B' B A1 A' C D . = = − care conduce la teorema bisectoarei: c EC AC EC Similar.

Similar se procedează cu B" şi C" . H sunt coliniare (situate pe dreapta lui Euler). C1 picioarele înălţimilor şi A" . C " sunt pe acelaşi cerc numit cercul lui Euler. B" . unde O este centrul cercului circumscris ∆ABC iar H este ortocentrul ∆ABC . 1 În ∆AHD . segmentul OA' este linie mijlocie. Dar ∠BHC este suplementar cu A ˆ . Deci OA' = AH . Fie A' . C1 . deci A" B ' || AB iar A' B ' || AB . C ' mijlocele laturilor triunghiului ∆ABC . G. C ' .27 Capitolul 1 ˆ . în 2 1 ∆OBC . OA' este linie mijlocie şi deci OA' = OB + OC . CH . Într-adevăr. mijlocul segmentului OH. Pe de altă parte A' C ' || AC (linie mijlocie) şi deci C ' A" ⊥ C ' A' . A" . Pentru G avem 3rG = rA + rB + rC . BH . C " mijloacele segmentelor AH . adică G 1 2 de H. adică ∠A" B ' A' este drept. Rezultă 3OG = OA + OB + OC şi pe baza teoremei lui Sylvester. Rezultă A" B ' ⊥ B ' A . Aşadar are loc afirmaţia: Punctele O. are loc relaţia ( ) (16) OH = OA + OB + OC . Pe de altă parte. În continuare. A" B ' || CH (linie mijlocie). adică ∠A' C ' A" este drept. Rezultă că ∠ABD este unghi drept. Observăm că ∠CBD este congruent cu ∠BCH care este ˆ . Are loc propoziţia: Punctele A' . În orice ∆ABC . C ' şi arătăm pe rând că celelalte puncte se află pe cercul ( A' B' C ') . B ' . Conchidem că centrul ω al cercului celor nouă puncte este pe dreapta lui Euler. A1 . B ' . În patrulaterul A' B' A" C ' avem C ' A"|| BH (linie mijlocie) şi deci C ' A" ⊥ AC . B" . Pentru demonstraţie fixăm de exemplu punctele A' . B ' . Astfel patrulaterul A1 A' B' C ' este trapez isoscel 1 1 ( B ' C ' || BC . Alegem ca origine în S centrul cercului circumscris O. A1C ' = AB ca mediană în triunghi dreptunghic şi A' B ' = AB ca linie 2 2 mijlocie). [Traian Lalescu]). deci D este pe că ∠BDC este suplementar cu A cercul circumscris ∆ABC . Aşadar cele nouă puncte sunt conciclice. Putem transforma (17) astfel: OH = GH − GO = −3OG ⇒ GH = −2OG şi urmează concluzia că G este între O şi H şi împarte segmentul OH în raportul 2. Similar se procedează pentru B1 şi C1 . adică patrulaterul ABDC este inscriptibil. B1 . pe baza relaţiilor de mai sus avem OB + OC = AH = OH − OA şi deci (16). 2 Teorema lui Sylvester. este pe (OH ) la de O şi 3 3 Revenim la metoda sintetică. Urmează Deci ∠BDC este congruent cu ∠BHC . Rezultă că A' A" (diagonala) trece prin mijlocul lui OH. . Observaţia că ∠A" C ' A' este drept ne arată că A' A" este diametru în cercul celor nouă puncte. Aşadar D este diametral opus complementar cu B vârfului A. obţinem (17) 3OG = OH . deci este inscriptibil. Prin urmare patrulaterul A' B' A" C ' este inscriptibil. A1 . B1 . respectiv. Patrulaterul HA' OA" este paralelogram ( OA" este linie mijlocie în ∆AHD ). Se poate continua cu descoperirea altor proprietăţi ale acestei configuraţii (cf.

Dacă u = OA şi v = λu . putem scrie v = λu cu | λ |= OA atunci λ este negativ. G G G G Vectorul nul este coliniar cu orice vector. atunci o egalitate de forma G G G λa + µb = O implică λ = µ = 0 . Punctul origine se poate alege oricum şi se poate schimba pe parcursul rezolvării. Înainte de predarea acestei metode se impune o pregătire prin care se completează proprietăţile operaţiilor cu vectori date mai sus pentru obişnuirea elevilor cu transcrierea vectorială a unor aspecte geometrice şi cu traducerea în geometrie a relaţiilor cu vectori. Fiind dată o problemă de geometrie. c sunt trei vectori nenuli coplanari atunci oricare dintre ei se G G G scrie ca o combinaţie liniară faţă de ceilalţi. Altfel ei ar fi coliniari. introducând O. Dacă O este între A şi B. Schiţăm conţinutul unei asemenea pregătiri: G G G G G G . G G G . b . A. chiar dacă problema este plană) pentru a păstra simetriile în calcule. după explicitarea şi reprezentarea grafică a configuraţiei geometrice la care se referă. atunci v = λOA = OB cu OB . se fixează un punct numit origine. Aceste informaţii pot contribui la rezolvarea altor probleme şi trebuie exploatate pentru a câştiga timp. formă care se transformă prin metode algebrice până. De aici rezultă că dacă a . B . obţinem concluzia dorită. u = µv (µ = 1 / λ ) . Metoda vectorială trebuie introdusă numai după ce s-au predat toate operaţiile cu vectori pentru că acestea se aplică în combinaţie. b . legat de configuraţie.Amintim că dacă a .Vectori în plan şi spaţiu 28 §6. A. direcţiile şi sensurile vectorilor în discuţie.Dacă doi vectori nenuli a şi b sunt necoliniari. Se transcrie ipoteza problemei în formă vectorială. G G . prin revenire la forma geometrică. Subliniem că avem în vedere în primul rând probleme al căror enunţ nu conţine referiri la vectori. El este pozitiv sau zero pentru alte poziţii ale lui O în raport cu A şi B.Această metodă poate fi descrisă după cum urmează. date fiind trei puncte coliniare O. se introduc vectorii de poziţie ai celorlalte puncte şi oricare alţi vectori ce se pot considera. Reciproc. c sunt vectori . METODA VECTORIALĂ ÎN GEOMETRIE In continuare propunem alte aplicaţii ale calculuui vectorial în geometrie cu ideia de a notifica metoda vectorială de rezolvare a problemelor de geometrie. vectorii u = OA şi v = OB .Amintim că doi vectori nenuli u şi v sunt coliniari dacă v = λu . Uneori este bine să-l alegem particular. De obicei soluţiile vectoriale dau mai mult decât concluzia ce se urmăreşte pentru că din interpretarea geometrică a unei relaţii vectoriale obţinem informaţii în legătură cu mărimile. În soluţie vectorii au rol auxiliar. Alteori este de preferat să-l considerăm arbitrar (în spaţiu. B coliniare şi | λ |= OA G G G G OB .

Proprietatea lui A' şi B ' de a fi = 1+ λ 1+ µ mijloacele laturilor BC şi CA . Fie un triunghi ABC şi AA' . Putem scrie AM = OM − OA şi MB = OB − OM şi. Fie un punct fixat O în spaţiu. 2 care prin adunare conduc la G (4) AA' + BB ' + CC ' = O . cu O arbitrar în spaţiu. BB ' . succesiv. obţinem (1) OM = AB + AC . Fie ABCD un patrulater convex şi E . M devine mijlocul segmentului ( AB ) . k = 1 . 2OE = OA + OC. obţinem: Punctul M împarte segmentul ( AB ) în raportul k ≠ −1 dacă şi numai dacă are loc egalitatea: OA + k OB . C . k ≠ −1 . cu medianele unui triunghi se poate construi un triunghi (laturile lui satisfac inegalităţile triunghiulare). după un calcul simplu. Rezultă că G G G G G G G dacă u . 2OF = OB + OD. Medianele AA' şi BB ' se intersectează într-un punct G dacă şi numai dacă există numerele reale λ şi µ diferite de − 1 încât OG = OA + λOA' OB + µOB ' . B. Vom spune că M împarte segmentul ( AB ) în raportul k ≠ −1 . B. Avem. (3) AA' = respectiv. BB ' . Fie AA' . G Dacă EF = O .Fie A. o relaţie de forma λa + µb + νc = O implică λ = µ = ν = 0 pentru că. oricare ar fi O. 1+ k Pentru k = 1 . respectiv. 3. conduce la . atunci cu reprezentanţi ai lor se poate contrui un triunghi. Observăm MB că M ∈ [AB ) dacă şi numai dacă k ≥ 0 . . Aşadar. cu alte cuvinte.Amintim că doi vectori sunt perpendiculari dacă şi numai dacă produsul lor scalar este zero.29 Capitolul 1 G G G G nenuli şi necoplanari. M trei puncte coliniare cu A ≠ B . 2. în caz contrar. 1. Avem evident AB + BC + CA = O . w sunt trei vectori nenuli şi necoliniari încât u + v + w = O . 2 EF = OB + OD − OA − OC . F mijloacele diagonalelor AC şi BD . CC ' medianele sale. atunci E coincide cu F. ei ar fi coplanari. Aşadar. CC ' medianele unui triunghi ABC . G . v . Folosind (1) cu O = A.Fie trei puncte necoliniare A. Continuăm prin a stabili unele consecinţe imediate ale consideraţiilor de mai sus (vezi şi [8]). lungimile acestor vectori satisfac inegalităţile triunghiulare corespunzătoare. Dar EF = O ⇔ OB − OA = OC − OD ⇔ AB = DC ⇔ ABCD paralelogram şi obţinem: Diagonalele unui patrulater convex se înjumătăţesc dacă şi numai dacă este paralelogram. . diagonalele patrulaterului convex G ABCD se înjumătăţesc. Putem deci scrie AM = k MB cu MA | k |= . Reţinem şi egalitatea (2) OA ⋅ BC + OB ⋅ CA + OC ⋅ AB = 0 care se obţine uşor din BC = OC − OB etc.

Consideraţiile asupra lui OG ne sugerează să gândim 4 = 1 + 3 şi să exprimăm OR în ⎞ 1 ⎛ ⎜ OA + 3 OB + OC + OD ⎟ = OA + 3OA' . respectiv. N mijloacele laturilor AB şi CD. (6) . Egalând cu zero coeficienţii lor în relaţia de mai sus. ⎜1+ λ − 1+ µ ⎟ ⎟OB + ⎜ ⎜1+ λ − 1+ µ ⎟ ⎟OA + ⎜ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ Vectorii OA. OC . OG = = 2 1+ 3 Deci G se află şi pe mediana CC' . B. Alte două exprimări similare ale lui OR conduc la concluzia: Bimedianele unui tetraedru sunt concurente într-un punct care este mijlocul fiecărui segment de bimediană interior tetraedrului. Aranjări similare pentru OR conduc la proprietatea: Medianele unui tetraedru sunt concurente într-un punct situat pe fiecare din ele la 3/4 de vârf şi 1/4 de bază. OB. care este compatibil. 4. Fie un patrulater convex ABCD şi M. o relaţie între vectori de forma 2 MN = AD + BC . Dreapta EF se numeşte bimediană a tetraedrului ABCD . împărţind segmentul CC ' în raportul k = 2 . Ce (5) OG = interpretare geometrică putem da punctului R cu proprietatea că OR este media aritmetică a vectorilor de poziţie a patru puncte necoplanare A.Vectori în plan şi spaţiu 30 2OA + λ OB + OC 2OB + µ OC + OA = ⇔ 1+ λ 1+ µ G ⎛ λ ⎛ λ ⎛ 2 µ ⎞ µ ⎞ 2 ⎞ ⇔⎜ ⎜1+ λ − 1+ µ ⎟ ⎟OC = O . Formula (5) ne spune că OG este media aritmetică a vectorilor OA. la 3/4 de vârf şi 1/4 de bază. cu soluţie unică λ = µ = 2 . C . OC sunt necoplanari. Să se demonstreze că 2MN ≤ AD + BC şi să se identifice situaţia de egalitate. D ? Scriem proprietatea lui OR în forma 2OR = OA + OB OC + OD + ⇔ 2OR = OE + OF şi deci R este mijlocul segmentului 2 2 ce uneşte mijloacele mulchiilor opuse ( AB ) şi (CD ) în tetraedrul ABCD . Aşadar medianele AA' şi BB ' se intersectează într-un punct G al cărui vector de poziţie este ( ) ( ) OA + OB + OC . Problema nu aminteşte de vectori. obţinem un sistem de trei ecuaţii cu două necunoscute. Totuşi. numit şi mediană a tetraedrului ABCD . Concluzie: Medianele unui triunghi sunt concurente într-un punct aflat pe fiecare din ele la 2/3 de vârf şi 1/3 de bază. R se află pe segmentul AA' . 3 Expresiile anterioare ale lui OG sugerează să scriem (5) în forma OA + OB OC + 2 OC + 2OC ' 2 . Dreapta AA' se numeşte de asemenea mediană. unde A' este centrul de greutate al forma OR = ⎟ 1+ 3 ⎜ 3 1+ 3 ⎝ ⎠ feţei BCD . Punctul R se numeşte centrul de greutate al tetraedrului ABCD . Aşadar. OB.

Să se afle locul geometric al punctelor M cu proprietatea că unghiul AM drept. | u + v | ≤ | u | + | v | cu egalitate pentru u şi v coliniari şi de acelaşi sens. Să se arate că înălţimile unui triunghi sunt concurente. Prin înmulţire scalară obţinem AC ⋅ DB = AB 2 − AD 2 şi deci AC⊥ DB ⇔| AB |=| AD | . Avem: MN = MA + AD + DN şi MN = MB + BC + CN . Rămâne să demonstrăm (6). deci pentru 2k 2 > AB 2 locul geometric este un cerc de centru O şi 1 rază 2k 2 − AB 2 . Într-un triunghi ABC . egalităţi care prin adunare membru cu membru dau chiar (6) având în vedere ipoteza: DN = NC . B. G G G G G G În general. A. C devin coliniare. pentru 2k 2 = AB 2 locul geometric se reduce la punctul O. obţinem: Suma laturilor bimedianelor unui tetraedru este mai mică decât suma muchiilor tetraedrului. egalitatea ne dă proprietatea: Lungimea liniei mijlocii a unui trapez este media aritmetică a lungimilor bazelor sale. Fie un paralelogram ABCD . iar pentru 2 2k 2 < AB 2 devine mulţimea vidă. În cazul trapezului. C . Pentru D = A obţinem triunghiul ABC şi proprietăţile de mai sus au loc pentru linia mijlocie în triunghi. Aşadar. Acest fapt conduce la proprietatea: Linia mijlocie a trapezului este paralelă cu bazele. D . Punctul H există pentru că în caz contrar punctele A. B puncte fixe distincte. situaţia de egalitate este AD şi BC coliniari şi de acelaşi sens. ˆ B este 6. Am obţinut astfel o caracterizare a rombului. ( MO ) are lungime constantă AB . Fie O mijlocul (fix) al segmentului ( AB ) . şi deci locul geometric este cercul de diametru 2 AB. egalitatea (6) ne spune că MN este coliniar cu AD (evident şi cu BC ). situaţie în care MN devine linie mijlocie. Teorema medianei pentru MO ne dă: 4 MO 2 = 2k 2 − AB 2 şi. AM = MB . Notăm că inegalitatea propusă are loc şi în situaţia în care ( AB ) şi ( DC ) sunt două segmente necoplanare. cu alte cuvinte. B. 5. Aşadar.31 Capitolul 1 ne-ar conduce la soluţie. Demonstraţia vectorială nu a făcut uz de coplanaritatea punctelor A. fie H intersecţia înălţimilor AA1 şi BB1 cu A1 ∈ BC şi B1 ∈ AC . Aceeaşi configuraţie. Rezultă ( ) 2 MO = MA + MB şi prin ridicare scalară la pătrat 4 MO 2 = MA 2 + MB 2 ⇔ 2 MO = AB . Introducem vectori şi exprimăm ipoteza în . Aşadar avem: Într-un paralelogram diagonalele sunt perpendiculare dacă şi numai dacă laturile sale sunt congruente. Aceleaşi egalităţi vectoriale. 7. Avem evident AC = AB + AD şi DB = AB − AD . dacă ABCD devine trapez de baze AD şi BC . deoarece putem scrie 2 | MN |=| AD + BC |≤| AD | + | BC | care este chiar inegalitatea de demonstrat. În consecinţă. 1 Aşadar. prin ridicare la pătrat şi adunare conduc la (7) AC 2 + BD 2 = 2 AB 2 + AD 2 . Se cere locul lui M încât MA 2 + MB 2 = k 2 (constant). Fie din nou mijlocul O al segmentului ( AB ) .

. TEMĂ DE CONTROL 1. evident că dacă două produse scalare din această egalitate devin zero. I. Sunt de asemenea prezentate proprietăţile produsului scalar a doi vectori. Vol. Bucureşti. Brânzei D. Tomuleanu V. Ed. BIBLIOGRAFIE 1. Miron R. deci H este şi pe înălţimea din C. Introducere vectorială în geometria analitică plană. Lumina. Curs de geometrie analitică. Girard G. Pop Ioan. Univ. Geometrie vectorială. Vol. 1991. 1983. EDP.. zero.. Manual pentru clasa a XI-a. Ed. Arătaţi că definiţia nu depinde de . al treilea este. Simionescu Gh.a. ş. ABCD . ş. 5. 1992. Bucureşti. 1981. Iaşi. Manual de geometrie pentru clasele 7-11. Definim apoi adunarea a doi vectori şi înmulţirea unui vector cu un scalar şi punem în evidenţă structura de spaţiu liniar de dimensiune 3 a mulţimii vectorilor din spaţiu. Cuza". 1973. obţinem: Dacă într-un tetraedru două perechi de muchii opuse sunt mutual perpendiculare. 6. de asemenea. EDP. Chişinău. Chişinău. atunci şi a treia pereche de muchii opuse are aceeaşi proprietate. 1982. Metodica predării matematicii. Geometrie afină..a. Bucureşti. Academiei Române. Definiţi proiecţia unui vector din plan pe o dreaptă din plan. Geometrie. 1992.. Combinând aceste egalităţi cu relaţia (2) scrisă pentru O = H . Downs F. Moise E. Aşadar. 7. Achiri I. Continuăm cu aplicaţii ale calculului cu vectori în geometrie stabilind ecuaţii vectoriale pentru dreaptă şi plan pe care le folosim pentru a demonstra concurenţa liniilor remarcabile în triunghi şi pentru găsirea coordonatelor baricentrice ale unor puncte din plan sau spaţiu. prezentată pe scurt în § 2. acelaşi sens şi aceeaşi direcţie). Fie un tetraedru se scrie DA ⋅ BC + DB ⋅ CA + DC ⋅ AB = 0 şi. 8. II. Pentru fundamentare teoretică a noţiunilor de direcţie.Vectori în plan şi spaţiu 32 forma HA ⋅ BC = 0 . EDP. 9. Udrişte C. "Al. HB ⋅ CA = 0 . Noţiuni de algebră vectorială şi aplicaţii în geometrie.. Geometrie analitică. 1983. Relaţia (2) cu O=D 8. Pogorelov A.. obţinem HC ⋅ AB = 0 .. Un set suplimentar de aplicaţii sunt destinate a justifica metoda vectorială ca metodă de rezolvare a problemelor de geometrie. Miron R. Colecţia ALEF0. 3. Tehnică.. Fundamentele aritmeticii şi geometriei. Bucureşti. I. EDP. folosim axiomatica lui Hilbert a geometriei. REZUMAT Incepem prin a reaminti noţiunea de vector liber ca o clasă de segmente echipolente (segmente cu aceeaşi direcţie. 4. D. sens şi mărime pentru segmente orientate. 1970. Fie un plan fixat. V.. Bucureşti. 2. Bucureşti. Definiţi apoi proiecţia unui vector pe un vector. Lumina..

4. Arătaţi că într-un paralelogram suma pătratelor diagonalelor este egală cu suma patratelor laturilor. Deduceţi apoi coordonatele baricentrice ale ortocentrului H al triunghiului ABC. Folosiţi expresiile vectorilor care dau. direcţiiile înălţimilor triunghiului pentru a determina coordonatele baricentrice ale cercului circumscris triunghiului. 3. Demonstraţi că proiecţia sumei a doi vectori este egală cu suma proiecţiilor. 2.33 Capitolul 1 reprezentanţi. Generalizaţi la un patrulater oarecare folosind segmentul care uneşte mijloacele diagonalelor. . Arătaţi că raportul în care piciorul înălţimii din vârful A al unui triunghi ABC împarte latura BC este tgC/tgB. respective. Aplicaţi teorema medianei. Folosiţi acestă proprietate pentru a arata că produsul scalar este distributiv faţă de adunarea vectorilor.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful