Clătitele se pot umple cu ciocolată, dulceaţa sau chiar amestec pentru tiramisu

Prima clătită este totdeauna aruncată. Este trist, dar valabil. Se lipeşte de tigaie sau pur şi simplu arată ca o cârpă zdrenţuită. Problema, de cele mai multe ori, este că tigaia nu este suficient de încinsă. Pentru o clătită perfectă, tigaia trebuie să aibă temperatura perfectă, aceea în care o picătură de apă sfârâie puţin înainte să se evapore complet. Ştiri pe aceeaşi temă

12 februarie, ziua clătitelor

FESTIVAL Mii de clătite au fost preparate timp de două zile la Moneasa... Grăsimea Untul dă cea mai bună savoare, dar tigaia trebuie să fie atât de încinsă, încât, cu siguranţă untul se va arde. Există moduri de a evita asta, susţine „The Telegraph“. Unul

dintre ele este ca tigaia să fie unsă cu unt cu ajutorul unei pensule, în loc să lăsăm o bucăţică de unt în mijloc, să se topească. Se va folosi numai unt fără sare sau o combinaţie de unt cu ulei, pentru că nu se va mai arde atât de uşor. Reţeta perfectă (pentru şase clătite) Este nevoie de 110 grame de făină simplă, un ou mare, 280 de mililitri de lapte (sau jumătate lapte, jumătate apă) şi două linguri de unt. Puneţi făina într-un bol şi creaţi un spaţiu în mijloc în care să spargeţi oul şi să adăugaţi cam un sfert din laptele pregătit, plus un praf de sare. Eventual, pentru o culoare frumoasă mai adăugaţi un gălbenuş. Bateţi oul şi laptele împreună, încorporând, treptat, făina de pe margine. Adăugaţi restul de lapte şi untul topit şi bateţi până când totul se transformă într-o pastă omogenă. Dacă aveţi timp, lăsaţi compoziţia cam o oră, sau chiar o noapte, în frigider, pentru ca aluatul să fie mai uşor. Dar nu e obligatoriu. Gătitul clătitelor Încingeţi tigaia şi ungeţi-o cu unt. Turnaţi un polonic de aluat cu o mână, iar cu cealaltă manevraţi tigaia în aşa fel încât aluatul să se întindă perfect pe toată suprafaţa ei. Atunci când marginile clătitei s-au aurit un pic şi s-au ridicat de pe tigaie, încercaţi cu o mişcare scurtă din încheietură să întoarceţi clătita în aer. Dacă e lipită pe undeva (şi de obicei aşa se întâmplă) folosiţi o spatulă pentru a o dezlipi. Acum puteţi să o întoarceţi în aer. Dacă nu reuşiţi, exersaţi. Umplutura Pe lângă zahărul simplu cu puţin suc de lămâie sau dulceaţa de orice fel, se pot folosit şi creme mai complicate: puţină ciocolată topită şi bucăţele de banană. Peste ciocolată se pot adăuga şi nişte cereale dulci pentru micul dejun pentru o nouă savoare. Mai mult, se poate face un amestec de prăjitură tiramisu. Folosiţi cu încredere crema mascarpone. Poftă bună!

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful