Elegia întâia Cine, dacă-aş striga, m-ar auzi din cetele îngerilor?

Şi chiar dacă unul din ei dintr-o dată m-ar lua pe inima lui: aş pieri de prea intensa lui fiinţare. Căci frumosul nu-i altceva decât începutul cumplitului, pe care încă abia-l îndurăm, şi dacă atât ne uimeşte, e pentru că, nepăsător, din dispreţ, nu ne distruge. Şi orice înger e cumplit. Şi astfel mă înfrânez şi într-un sumbru hohot de plâns înec ademenitoarea chemare. Ah, cine ne-ar putea ajuta? Nici îngeri, nici oameni, iar înţeleptele animale presimt şi ştiu că nu ne simţim prea acasă în lumea asta tălmăcită. Ne mai rămâne poate vreun arbore pe-o costişă, pe care zilnic să-l vedem iarăşi; ne rămâne strada de ieri şi molateca încredere întârziată într-o obişnuinţă căreia i-a plăcut la noi şi a rămas şi n-a mai plecat. O, şi noaptea, noaptea când vântul încărcat de-al lumilor larg ne mistuie chipul - cui nu i-ar rămâne, ea, cea pătimaş dorită, lin dezamăgind, grea încercare pentru inima singuratică? Este ea mai uşoară pentru îndrăgostiţi? Ah, dar ei nu fac decât să-şi ascundă unul altuia soarta. Asta nu o ştii încă? Aruncă din braţele tale golul către spaţiile pe care le respirăm; poate că păsările simţi-vor văzduhul lărgit cu un şi mai lăuntric zbor. Da, primăverile aveau nevoie de tine. Multe stele doreau să le simţi. Se ridica spre tine un val din adâncul trecutului, sau când treceai pe lângă-o fereastră deschisă, ţi se dăruia o vioară. Totul era o solie. Ai dus-o la împlinire? Nu erai mereu distrat de-aşteptare, ca şi cum totul îţi prevestea sosirea unei iubite? (Unde vrei s-o adăposteşti, când în tine marile, străinele gânduri intră şi ies, iar noaptea adesea rămân).

Dar dacă ţie ţi-e dor, îndrăgostitele cântă; nici pe departe nu-i destul de nemuritor vestitul lor simţământ. Cântă-le - aproape invidiate de tine - îndrăgostitele care-au fost părăsite şi pe care chiar mai iubitoare le-ai aflat decât pe cele-alinate. Reîncepe iarăşi şi iarăşi slăvirea ce n-o poţi nicicând desăvârşi; adu-ţi aminte: eroul durează, - chiar şi căderea lui e doar un pretext să existe: ultima-i naştere. Dar pe îndrăgostiţi natura sleită îi reia în sânu-i, ca şi cum n-ar avea destule puteri pentru două asemenea împliniri. Gânditu-te-ai oare destul la Gaspara Stampa (celebră poetă şi curtezană veneţiană din secolul XVI n.r.), încât vreo fată de cel drag părăsită, să-şi spună după sublima pildă a acestei iubite: şi eu la fel ca ea să devin? N-ar trebui ca în sfârşit aceste cele mai demult dureri în noi să rodească? Nu este timpul ca, iubind, să ne eliberăm de ce ne e drag şi tremurători să-l depăşim precum săgeata arcu-l învinge, pentru ca în salt adunată să devină mai mult chiar decât ea însăşi? Căci rămânere nu-i nicăieri! Glasuri! Glasuri! Ascultă inimă, aşa cum numai sfinţii odinioară-ascultau: încât uriaşa chemare îi ridica din ţărână; dar ei, cei peste putinţă, rămâneau îngenuncheaţi mai departe şi n-o luau în seamă. Aşa ascultau. Nu, nici pe departe n-ai putea să înduri al Domnului glas. Dar ascultă-acest suflu, neîntrerupta veste ce din tăcere se încheagă. Un murmur se înalţă acum, dinspre morţii tineri spre tine. Oriunde mereu ai intrat, în biserici din Roma sau Neapole, nu ţi-au mărturisit în şoaptă destinul lor? Sau o inscripţie îţi apărea sublimă ca acum, de curând, stela din Santa Maria Formosa. Ce vor ei de la mine? să îndepărtez cu blândeţe acea aparenţă de nedreptate, ce stinghereşte uneori a duhurilor curată mişcare.

Fără-ndoială e straniu să nu mai locuieşti pe pământ, să nu mai urmezi abea deprinsele-obiceiuri, trandafirilor şi altor lucruri pline de făgăduinţi să nu le mai dai înţelesul viitorului omenesc; să nu mai fii ceea ce ai fost în nesfârşita nelinişte a mâinilor, şi însuşi numele tău să-l laşi deoparte ca pe o jucărie stricată. Straniu, dorinţele să nu le mai doreşti. Straniu, să vezi toate câte se legau între ele fluturând de ici colo prin spaţiu. Trudnică şi plină de reînceputuri e starea de moarte, până ce încetul cu încetul simţi cum te pătrunde puţină veşnicie. - Dar cei vii fac toţi greşeala că delimitează prea tare. Îngerii (se spune) adesea nu ştiu prea bine dacă merg printre cei vii sau printre cei morţi. Curentul eternităţii târăşte vârstele toate prin amândouă tărâmuri mereu cu el, şi pe-amândouă vuietul lui le copleşeşte. Până la urmă cei aleşi timpuriu de moarte nu mai au nevoie de noi, se dezvaţă de ce-i pământesc, aşa cum, crescând, blând te desprinzi de sânul mamei. Dar noi, care avem nevoie de taine atât de mari, noi pentru care adesea din jale se naşte un suiş fericit -: am putea oare exista fără ei? Este oare zadarnică legenda că odinioară, jelindu-l pe Linos, muzica dintâi îndrăzni să străpungă stearpa-ncremenire; că, abia în spaţiul înfricoşat pe care tânărul aproape dumnezeiesc dintr-o dată pe vecie-l părăsise, golul intră în acea vibraţie, care acum ne răpeşte, ne-alină, ne-ajută. Elegia a doua Orice înger e înfricoşător. Şi totuşi, vai mie, vă invoc pe voi, păsări aproape muritoare ale sufletului, ştiindu-vă bine. Unde sunt vremurile lui Tobie, când pe umilul prag al casei cobora

se depărtează -: vai mie: totuşi ACEASTA SUNTEM. propriul lor suflu sau.. măcar atât cât nedesluşitul pe chipul femeilor ce poartă ascunsul rod? Ei o trec cu vederea în vâltoarea-ntoarcerii în ei înşişi. ah! noi ne exalăm fiinţa. solitare OGLINZI a căror iradiată frumuseţe se recreează mereu şi mereu întorcându-se pe propriul chip. primăvara se umplu de tine . a simţi înseamnă să ne cheltuim. ar putea să vorbească . o. mireasma noastră? Îngerii nu iau în adevăr decât numai ce este al lor. voi răsfăţaţi ai Creaţiei. Ne spune uneori cineva: da. încotro? O! privire-nălţată -: nou şi cald val care pleacă din inimă. Cine sunteţi voi? Desăvârşiri ale zilei dintâi. O! zâmbet. tumulturi ale simţirii în furtunoasa-ncântare şi dintr-o dată. (Cum ar putea să-şi dea seama?) Îndrăgostiţii. spaţii de esenţe. (un tânăr iscodind curios pe-un alt tânăr). de la o flacără la alta dăm tot mai stinsă mireasmă. Căci pentru noi. primejdiosul. acum ar veni dinapoia stelelor. puţin travestit pentru călătorie şi care nu mai înfricoşa. care-s atât de frumoşi. Dacă arhanghelul. piscuri împurpurate de auroră ale oricărei Faceri. . Ca roua de pe iarba dimineţii ceea ce suntem se ridică din noi. Iar pe ei. tronuri.polen al dumnezeirii dând în floare. creste înalte. tu îmi pătrunzi în sânge. uneori. cine-ar putea să-i păstreze? Neîncetat pe chipul lor aparenţa se înalţă şi piere. dispărem în el şi pentru el. Dar la ce bun? nu ne poate păstra.. aşa cum se pierde căldura dintr-o mâncare fierbinte. de-ar înţelege. odaia asta. Spaţiul fără de margini în care ne-absoarbem păstrează vreo urmă. trecători. şi puţin din fiinţa noastră? Suntem amestecaţi în trăsăturile lor. din greşeală.unul din cei mai strălucitori dintre voi. articulaţii de lumină. trepte. dacă ar face un singur pas coborând şi-apropiindu-se de noi: atât de tare s-ar zbate inima încât zvâcnetul ei ne-ar ucide. scuturi din desfătări.

mie uneori mi se întâmplă că mâinile mele se-mpreunează şi îşi dau seama una de cealaltă. dăinuie încă. ar îndrăzni SĂ FIE? Voi însă. voi care uneori vă absorbiţi în preaplinul celuilalt: pe voi vă întreb despre noi. Şi toate se unesc să ne-ascundă-n tăcere. ce suntem? Voi vă cuprindeţi. îl acoperiţi cu îmbrăţişarea voastră . Aveţi vreo dovadă? Iată. Astfel. Iată. Îndrăgostiţilor. Numai noi trecem pe lângă toate ca un schimb aerian. îmbrăţişarea voastră vă făgăduieşte aproape veşnicia. Ştiu. Totuşi. sau că faţa mea ofilită în ele se cruţă. . suavii.ciudat în al nopţii văzduh. pentru că locul pe care voi. arborii SUNT. pe semne. atunci când aţi învins spaima primelor priviri şi dorul la fereastră tânjind. mai SUNTEŢI încă? Când unul pe altul la buze vă duceţi spre-a vă soarbe: licoare la licoare. jumătate de ruşine. voi care vă sunteţi de ajuns în calda voastră îmbrăţişare şi care cunoaşteţi mulţumirea: pe voi vă întreb. totul ne tăinuieşte. covârşit.nu piere. imploră: DESTUL -. casele în care sălăşluim. pentru că sub voi simţiţi acolo vibrând dăinuirea fără prihană. Nu v-a mirat pe câte-o stelă atică prudenţa gestului omenesc? Iubirea şi despărţirea nu erau oare atât de blând aşezate pe umeri ca şi cum ar fi fost făcute din altă substanţă decât a noastră? Amintiţi-vă mâinile. Şi totuşi. voi care în mâinile celuilalt mai îmbelşugaţi deveniţi decât anii rodnici în struguri. care sporiţi unul în extazul celuilalt până ce el. O DATĂ doar în grădină: îndrăgostiţilor. o! cât de ciudat atunci cel care bea evadează din faptă. Fiindcă. şi cea dintâi plimbare-mpreună. cine numai pentru atât. poate. Aceasta îmi dăruie puţină conştiinţă de mine însumi. iar jumătate din negrăită speranţă. sunteţi atât de fericiţi în atingerea voastră pentru că alintul vă păstrează.

deşi torsul e-atât de puternic. mai puternic zeii ne strâng. De-am putea şi noi să găsim o pură.cât de fără greutate se lasă. ATÂTA e numai al nostru. în care sporind. se domoleşte. . Aceşti stăpâni pe ei înşişi. Dar asta e treaba zeilor. o fâşie de pământ roditor care să fie al nostru între fluviu şi stâncă. Şi nu mai putem s-o urmărim cu privirile în imagini în care se potoleşte. ştiau: numai atât ni-i cuprinsul. îngustă. Căci inima noastră ne depăşeşte mereu ca şi ei. dăinuitoare esenţă de omenesc. nici în trupuri dumnezeieşti. AŞA să ne-atingem.

ah! unde sunt anii când doar cu făptura ta zveltă îl apărai de clocotitorul haos? . Neptun al Sângelui! Înfricoşătorul său trident! O. nu coboară din voi pătimaşa-ncântare pe care iubitul o aprinde pe chipul cel drag? Şi lăuntrica iluminare pătrunzând chipul ei pur. uşurat. Gândeşti tu. ferindu-l de lumea străină. Iubitul . voi. totuşi. nici tu. înspăimântatu-i-ai inima. adesea. vuind într-o întortocheată scoică! Ascultă cum noaptea se-nvolburează şi abisuri scobeşte. întunecatul vânt al pieptului său. nu este un har de la neprihănitele astre? Vai. în inima singurătăţii sale. copilă atât de fremătătoare alături de el. în adevăr. chemând noaptea la o nemărginită revoltă? O. nu pentru tine buzele sale se arcuiesc într-o mai rodnică icoană a simţirii. .Elegia a treia Una este să cânţi iubirea. Nu pentru tine. Neîndoielnic. Cheamă-l . se obişnuieşte puţin în adăpostul inimii tale. stelelor. o.pe care ea şi-l recunoaşte de departe . să cânţi acel ascuns vinovat Zeu-fluviu al sângelui. spaime mai de demult l-au năpădit în fulgerarea inimii la-ntâlnirea cu tine.ce ştie el de Domnul-Desfăţului care.îşi înălţa fruntea de zeu. vai. tu. ţie nou ţi-a fost. adesea ca şi cum ea nu ar exista. dar pe de-a-ntregul îl vei chema din întunecatu-i ocol. se desprinde.. se cuprinde şi se începe. pe ochii săi încă feciorelnici tu ai făcut să se aplece o lume prietenă. înainte ca fata să vină să-l aline. TU ai fost cea care prunc l-ai făcut.ah! şiroind cât de adânc din necunoscut . care treci ca vântul prin zori? Da. el AR VOI. Alta. că venirea ta atât de aeriană l-ar fi cutremurat aşa de intens. nici mama sa nu i-aţi încordat atât de intens arcul sprâncenelor întru aşteptare. Dar oare s-a început el vreodată? Mamă. Dar. O. tu ai fost cea care l-a început..

ca şi cum ai fi ştiut CÂND podeaua are să joace . sălbăticia acestui Lăuntric. Rareori. Îşi iubea Lăuntricul. tu amestecai cuprins mai omenesc cu noptaticul său spaţiu. Şi fiecare spaimă îl cunoştea. în ce arşiţă: şi cum se lăsa de ele purtat! El. da. în genunile unde colcăie Înfricoşătorul. unde mărunta-i naştere deja supravieţuise. odaia sa întunecată cu nebănuite primejdii. el cel alinat. pe a cărei mută prăbuşire în verde luminos inima sa poposea. dormind. Iubind el coborî în sângele vechilor evuri. cât era de înlănţuit. în lumina duioşiei tale o înecai..Multe aşa i-ai ascuns. şi-n pliurile perdelei se potrivea. încă ghiftuit de strămoşi. Înfricoşătorul zâmbit-a . Da. ci cât mai aproape de-a fiinţei tale auroră. Nu era troznitură pe care tu să n-o tălmăceşti surâzând. Părăsi pădurea pentru a se afunda de-a lungul rădăcinilor sale dincolo în măreaţa-i obârşie. tălăzuirile începutului său dintâi? Ah! atunci nici o prudenţă NU VEGHEA în cel ce dormea.. Mamă.. cine-i stăvilea. înapoia dulapului se strecura ascunsă sub mantie. Dar LĂUNTRIC: cine-l apăra.. sub somnoroasele pleoape topind dulceaţa suavei tale alcătuiri în preadulcele preludiu al lunecării în somn -: PĂREA ocrotit.. cum se odihnea. în adâncurile fiinţei sale. captiv al lianelor cotropitoare ale devenirii sale lăuntrice. Iubi. soarta-i. Iubi. neliniştitul lui viitor. virginală prezenţă. surâs-ai atâta de duios! . nemărginit adăpost. Şi el asculta şi se alina. pădurea virgină din el. uşor şi nesigur. Aşa de multe prezenţa ta-naltă gingaş ştia să-mplinească. şi ea strălucea parcă din prietenie. Nu în beznă aşezat-ai tu lampa.. Şi el însuşi. a căror învârtejire deja supunea silnic tiparelor sale creşterea-i sugurumătoare şi formele sale ameţitor schimbătoare precum ale unei jivine fugărite. însă în ce visuri. din inima ta. O! cum li se dăruia -. încă temător. clipindu-i ca şi cum s-ar fi înţeles între ei.

acela era dizolvat în fluidul ce-i înlesnea plămădirea. dăruieşte-i a nopţilor precumpănire . stau la temeliile noastre.. ci toţi străbunii care. în deplină comuniune.. atunci când iubim. eliberându-se. O. lin. copilo. pomi ai vieţii. Depăşiţi şi zăbavnici. asemenea unui grohotiş de munte sfărâmat. cu blândeţe împlineşte-i înainte. şi-alături de tine fă-l să simtă de-aproape grădina. .. copilă află ACEASTA: că iubit-am ÎN noi. Păstrează-l! . brusc silnicim vântul . fost-a înainte de tine. l-a iubit. Nu suntem uniţi printr-un acord ca păsările migratoare. o. Elegia a patra O.iată. ÎNAINTE de-a te iubi pe tine. şi când îl purtai în tine.Cum putea să nu-l iubească văzând că-i zâmbeşte? O. din toate acele fiinţe captive? Ce femei te-au urât acolo? Ce fel de bărbaţi cumpliţi ai aţâţat în vinele adolescentului? Copiii morţi năzuiau să vină spre tine . iubirea noastră nu este asemeni cu-a florilor.du-l. ci acest întreg tărâm fără glas menit unei zodii înnourate sau senine -: ACEASTA . ci fermentarea unui noian. Şi tu însăţi ce ştii? Ademenit-ai genunea timpilor duşi în cel ce ţi-i drag. îndrăgite treburi de fiece zi care să-i dea siguranţă... nu un singur copil. într-un singur an încheiată. când iernatici? Noi nu suntem una. O. Ce fel de simţiri au răzbătut şi izbucniră. o sevă foarte străveche urcă în braţele noastre. Mamă. una din acele umile.. Iată. în adevăr. nu Viitorul. ci albia secată a fluviului apuselor mame -. nu Unicul.

chiar dacă dinspre scenă nu ar mai veni decât pustiul cu-al său curent de aer cenuşiu. goană fabuloasă. Şi chiar când lămpile s-ar stinge. Ştiuta grădină. Vreau paiaţa şi sforile ei şi chipul ei încropit din aparenţă. un fundal contrastant ni se pregăteşte pentru-a vedea fugara imagine. Noi înţelegem înflorirea şi ofilirea ca pe unul şi acelaşi timp. Aici. eu totuşi rămân. tu. el e deghizat şi devine un burghez care intră în casă prin bucătărie. Ci noi. Cine nu s-a aşezat plin de nelinişte în faţa cortinei inimii sale? Ea s-a deschis şi iată: decorul este cel al unui adio. gustând-o pe a mea. nici o femeie şi nici măcar băieţelul cu ochii căprui şi saşii. Şi undeva hălăduiesc încă lei. ei care îşi făgăduiseră largi zarişti. Dar nu mai vreau aceste măşti umplute pe jumătate. când gândim la Unul. Îndrăgostiţii nu se izbesc unul într-altul de zăgazuri mereu. Dar nu el ÎNSUŞI. Destul! Căci oricât de îndemânatec s-ar mişca. trudnic. asta a fost totul! . simţim deja în toată plenitudinea copleşitoarea prezenţă a Celuilalt. Uşor de înţeles. . Rămâne mereu ceva de văzut.şi ne prăbuşim într-o mlaştină nepăsătoare. pentru un desen fulgurant de o clipă. Nu am dreptate? Spune-mi tată.nici o slăbiciune. Mă aflu înainte-i. chiar când mi s-ar spune: s-a sfârşit. Duşmănie-i pentru noi cel care ni-i cel mai aproape. şi nu cunosc atât timp cât maiestuoşi sunt . Nu. şi uşor unduitoare: abia apoi intră Dansatorul. căci cu noi totul este foarte desluşit. care-ai cunoscut gustul atât de amar al vieţii. Dar conturul lăuntric al simţirii nu-l ştim: doar ceea ce-l modelează din afară. Mai curând păpuşa. o patrie? Acolo. Măcar ea e plină. chiar de n-aş avea lângă mine nici unul din tăcuţii mei străbuni.

. Fireşte. atunci când îl iubeam. atât de des te nelinişteşti în mine. care. pe jumătate din dragoste pentru cei neavând nimic altceva decât că se făcuseră mari.. căci pentru mine spaţiul din chipul vostru.. tată. Şi iată că din hora anotimpurilor noastre se-nalţă spre noi întregul circuit al preschimbării.o..nu am dreptate? Şi voi. tu. ceasuri ale copilăriei. care renunţi pentru mărunta mea soartă la seninătatea aceea pe care doar morţii o au. Nimic nu-i el însuşi. Înger şi Păpuşă: iată în sfârşit un spectacol! Atunci se armonizează ceea ce. Iată. nu. muribunzii nu trebuie să-şi dea seama că tot ce înfăptuim noi e doar simplu pretext. nu am dreptate. în singuratica noastră pribegie. O. în nădejdea mea. chinuit de amarul iz al unui atât de straniu viitor. astfel ca la urmă ca actor un Înger trebuie să se arate. cât suntem aici. tu. dintru început . care de când ai murit. iar el ridică păpuşile din nou să joace. spuneţi-mi. se pierdea în spaţiile lumii. sau mai degrabă. eram mulţumiţi cu tot ceea ce dăinuie şi stam acolo în spaţiul care desparte lumea de jucărie. iscodeai privirea-mi înceţoşată. voi care mi-aţi dăruit iubirea voastră pentru firavul meu început de dragoste. gustând încă pe măsură ce creşteam primele iluzii tulburi ale neînduplecatei mele solii. Atunci jocul îngerului suie dincolo de noi. aceste domnii ale seninătăţii. în locul acela. în care voi nu mai eraţi .tu. tu. noi am crescut şi uneori am fost siliţi să ne maturăm mai curând.: când doresc să aştept în faţa scenei de păpuşi. să privesc atât de intens încât să devin numai privire. dezbinăm. de la care mereu mă-ntorceam. . când îndărătul figurilor nu se mai afla nimic decât trecutul iar înaintea noastră deloc viitorul. Şi totuşi.

cine SUNT ei. la masă.. aceasta-i mai presus de cuvinte. îl înşfacă neîncetat. iată.sau în gura-i rotundă i-o lasă ca pe miezul unui măr frumos?. îi stoarce. Lipit ca un plasture. Rătăcitorii. îi încovoaie şi iarăşi îi prinde.de dragul CUI. ridicaţi în picioare. de-ndată de asemeni bărbaţii cei mai puternici sunt rostogoliţi iarăşi. repeziţi de o voinţă mereu nepotolită? Îi înşfacă. o farfurie de cositor. moartea copilului.. precum August cel tare. Elegia a cincea (dedicată doamnei Hertha Koenig) Spune-mi. ca şi cum cerul mahalelor ar fi rănit în acel loc pământul. Dar aceasta: moartea... ca dintr-o joacă. aceştia care de timpuriu dau năvală. . întreaga moarte şi chiar ÎNAINTE de viaţă atât de suav să o porţi şi să nu fii rău. trandafirul contemplării: . cum se ţine anume? Cine-l aşază în constelaţie şi-i pune în mâini măsura distanţei? Cine plămădeşte din pâine cenuşie.. pe acest covor pierdut undeva în văile lumii. Cine arată un copil. . Ucigaşii lesne îi poţi înţelege. ca şi cum aerul ar fi unsuros. luând acolo chipul majusculei primordiale a prezenţei. îi aruncă.întemeiat pentru un eveniment pur. ei lunecă-n jos pe covorul ros şi tot mai subţiat de necontenitele lor salturi. aceştia puţin mai efemeri decât noi. mai neted. grăbiţi PENTRU CINE. ce se-ntăreşte. Ah! şi-n jurul acestui centru. Şi abia.

Şi iarăşi bărbatul şi-a lovit palmele pentru un nou salt şi înainte ca pentru tine o durere să devină vreodată mai desluşită. fără ca el niciodată s-o ştie. străbate-ntr-o clipă primăvara. în timp ce celălalt. dimpotrivă. . surd şi uneori puţin rătăcit în pielea sa văduvită. de-a lungul trupului tău. atins de propriu-i polen al înfloririi.. zbârcitul halterofil. bătrân. nemulţumire schiţând un uşor surâs prefăcut şi lucind cu subţirea sa coajă ce stă să se frângă.solid şi bine-mplinit. acel chip sfios de-abia înfiripat se rătăceşte.. ca şi cum ar fi fiul unei cefe şi al unei călugăriţe. iar unul ar zăcea deja în cimitir. pe faţa ta o icoană-a iubirii ia naştere. Şi-acolo. se pierde. rarei ei duioşii menită. zilnic de sute de ori te desprinzi din pomul mişcării făurite de ele toate (şi care. vara şi toamna) tu care cazi şi te izbeşti de mormânt: uneori. Bărbatul cel mai tânăr însă. în una din lungile-i convalescenţe. i-ar supravieţui. voi. arsura din tălpi suind. În jurul acestui şteamp . în întregime numai muşchi şi naivitate. cel care într-o cădere aşa cum numai fructele o cunosc. se amuza ca de o jucărie. uzat până la a nu mai avea relief.. bate doar toba. tu care fără a fi dat în pârg. mai iute ca apa. . într-un scurt interludiu. veştejitul. leagă din nou părelnicul fruct al nemulţumirii.pistilul .. care-acum. scufundat în pielea-i atât de largă că pare-a fi încăput altădată doi oameni. ce copil încă era. mamei tale. aici. aproape de inima ta mereu galopând. totuşi. Şi tu. de care o suferinţă.care. O.înfloreşte şi se scutură.

unde pe vergile zădarnic învârtindu-se. locul cu totul negrăit. Poate că franjurile tale se bucură pentru tine -. ia în mâinile tale această delicată floare de leac. fermecătoareo. unde Preapuţinul pur de neînţeles se preschimbă şi brusc zvâcneşte în acel Preamult golit.. Şi dintr-o dată în acest trudnic Niciunde. unde încă unul de pe celălalt căzând. Îngere! o. . Acolo unde socoteala cu nenumărate cifre iese din număr şi-n nimic se preface. pe toate talerele şovăitoare ale echilibrului. culege. păstreaz-o! Aşaz-o printre acele bucurii nouă ÎNCĂ nedeschise: şi pe graţioasa urnă slăveşte-o cu o înflorită. înaripată inscripţie: "SUBRISIO SALTAT" Apoi tu.. o. Şi totuşi.. ocolită tăcut de cele mai încântătoare bucurii. ca într-un neizbuit salt a două animale stângaci împerecheate. oferind fructul seninătăţii în plină lumină sub umeri. UNDE e locul . orbeşte.preîntâmpină izvorul suferinţei tale. sau pe sânii tăi zvâcnind de tinereţe mătasea de un verde metalic infinit răsfăţată se simte şi nimic nu-i lipseşte. surâsul . mereu altfel. tu.. Unde. unde greutăţile sunt încă apăsătoare. Tu. farfuriile încă se clatină . şi dintr-o dată în ochii tăi izbucnesc trupeştile lacrimi.îl port în inimă unde ei sunt încă departe de A PUTEA. Adu o glastră. dintr-o dată.

....... nesărbătorit să te pătrunzi de taina-ţi curată. şi-ar dezvălui cutezătoarele.. Rari sunt cei în care imboldul înfăptuirii se-avântă cu-atâta putere .. Asemeni ţevei fântânilor săltătoare. . . în slava înfloririi şi ajunşi în inima fructului nostru sosit prea târziu...... Îngere! ar fi un loc . îndrăgostiţii ce nu pot nicicând să ajungă aici la totala-mplinire. ...... în fructul tău timpuriu împlinit.... turnurile voluptăţii....toate cu false culori pentru pălăriile de iarnă ale destinului. pieţe. MADAME LAMORT...... zăbovim.dar pe care noi nu-l cunoaştem şi acolo. fructe artificiale .. pe un covor inefabil. micii lor bănuţi de fericire...şi netrezită aproape. scările lor nicicând pământu-atingând.. unde modista.....Ci noi. valoroşi în eternitate. .... panglicele fără capăt din care născoceşte mereu alte noduri şi funde şi flori.. de mult timp adânc înţeles am aflat în faptul că tu aproape în întregime înflorirea o depăşeşti.. ..... pentru ca lăuntric..... de noi neştiuţii.....suntem trădaţi..... ah... vândute la preţ redus.... ţâşneşte din somn în bucuria celei mai dulci împliniri....... ci doar tremurător sprijinite una de alta.. Iată... aidoma lui Dumnezeu în lebădă. nesfârşită scenă de spectacole.... nenumăraţii morţi tăcuţi: mereu ascunşii.. cocarde. unduitoarele-ţi ramuri seva o zoresc şi-n jos şi-n înalt.. înaltele icoane ale inimii lor avântate........şi AR PUTEA în faţa spectatorilor din zori......... cu-adevărat înaintea celor doi surâzând în sfârşit pe alinatul covor? Elegia a şasea Smochinule.O. o! pieţe-n Paris.. împleteşte şi răsuceşte şi ţese drumurile fără odihnă ale pământului.

în vinele cărora moartea. Dintr-o dată. în care din nou alese şi izbuti. mă străbate întunecatul său glas. o iau înaintea surâsului lor. mamă. fiece bătaie de inimă . Acolo puţini s-ar putea afla. cu el se-nflăcărează şi-l cântă în inima învolburatei sale lumi. fiece iubire purtându-l mai înalt. alegerea? Mii de alte făpturi în pântecul tău se zbăteau şi voiau EL să fie. Necontenit se smulge din el însuşi şi se avântă în constelaţia mereu alta a necurmatei sale primejdii. Mame ale Eroilor. acest Grădinar. Aceştia se-avântă-ntr-acolo. Atunci. acestui fiu făgăduite. . Pe nimeni nu aud ca pe DÂNSUL. deja copile se-aruncă. dintr-o dată. destinul. Nu era el erou încă în sânul tău. jertfe gemând. de-aş fi. Şi când dărâmă coloanele. cum mama sa. Să dăinuie nu-l ispiteşte. Uimitor de aproape-i eroul de cei morţi tineri. zămisli apoi totul. în adâncurile tale. de-aş fi un copil încă în devenire. nu-şi încerca încă de-acolo. în timp ce. Dar. ispita-nfloririi. pentru noi învăluit în tăcere şi beznă. Căci. ca un torent de aer. de pe crestele inimii lor. uşor atinge pleoapa şi buzele adolescentine: poate eroii şi poate cei aleşi de timpuriu de tărâmul de dincolo. prăpăstii în care. la început stearpă.alese şi izbuti.că-i înalţă şi-i înflăcărează în deplinătatea inimii. precum atelajul carelor de luptă ale biruitorului rege pe imaginile delicatelor basoreliefuri de la Karnak. şi care ar citi despre Samson. o. a desenat o cu totul altă arcuire. ca pe nişte petale. furtunos. înlătură. O. aşa a fost că din lumea trupului tău într-o lume mai strâmtă izbucni. eroul străbătu popasurile dragostei. o. Înălţarea sa-i fiinţare. cât de bucuros m-aş ascunde în faţa unui dor: o. purtat în braţele a ceea ce voi fi. Dar iată: el înşfacă. izvor de fluvii ce nu pot fi zăgăzuite! Voi. ca o mai suavă adiere a nopţii.

altul. tu ai striga preacurat ca o pasăre. Elegia a şaptea Să nu mai fie nici o implorare. pe care-o aruncă-n seninul azurului.care-i fu închinată. în inima cerului. Ca şi pasărea . nu implorare. deja întorcându-se. când suitorul anotimp o înalţă. ci glas matur să fie natura strigătului tău. şi. aproape uitând că este o vietate mâhnită şi nu numai o inimă singuratică -. . iată-l la sfârşitul surâsurilor. în adevăr.

. Şi în faţa sa vara. nu numai pajiştile în soare-apune. O. copii. O... cum le-am putut uita! Iată. Nu doar numai dimineţile toate-ale verii -. ci nopţile! Înaltele nopţi ale verii. . Nu numai zilele. să te afle prietena. . Să nu credeţi că Soarta-i mai mult decât condensarea Copilăriei. seara .Ar veni din şubredele lor morminte copile.... în jurul căreia. nici numai cum ele se preschimbă în zi strălucind în fecioria-nceputului. . Apoi treptele suitoare. Dar nu numai EA ar veni. Nu doar evlavia acestor învoalte puteri.şi tu ai implora. acel suflu curat al limpezirii. ci stelele. o. simţirea ei arzătoare. treptele chemării urcând până la visatul templu al viitorului -. tăcută. respirând.fântânile a căror pătimaşă ţâşnire revărsarea o prevesteşte într-un joc plin de făgăduinţi. atunci mi-aş chema iubita. că nu există vreun loc care să nu poarte sunetul Bunei-Vestiri. atât de duioase cu florile. nu numai apropiatul somn şi acea presimţire. şi sus.. în libertatea pură. nevăzută încă. după o furtună târzie. puternice şi măreţe cu falnicii arbori.. gâfâind în goana preafericită după nimic. . Căci cum aş putea să pun hotare chemării odată strigate? Cei scufundaţi năzuiesc mereu să ajungă iar pe pământ. preţuieşte cât multe.Voi. nici numai cărările. cu larguri de linişti crescânde o domoleşte o zi pură ce-ncuviinţează. aşa încât. Mai întâi acea firavă izbucnire întrebătoare. în care se trezeşte pe-ncetul un răspuns ce se înflăcărează ascultându-te. de câte ori nu l-aţi întrecut pe cel drag.. un lucru odată-nsuşit. care s-ar trezi şi-ar sta aici. stelele acestui pământ.cutezătoarei tale simţiri. într-o zi să nu mai exişti şi infinit să ştii stelele toate: cum. lângă mine. apoi trilurile. nu numai. şi primăvara ar înţelege -.

Faptul acesta S-A ÎNĂLŢAT odinioară printre oameni. Da. nu ni-l încuviinţează sau nu ni-l râvneşte. ca şi cum ar sta încă toată în creier. Desigur. când o preschimbăm în noi înşine. Viaţa noastră are loc în prefaceri. Îngere. acolo unde încă mai stăruie vreun lucru altă dată slujit. nimicitorul. să-ntărească în noi păstrarea înfăţişării aici recunoscută. Mulţi sunt cei care nu-l mai zăresc. ţinând cu totul de închipuire. ŢIE ţi-l arăt încă AICI. . fetelor cele prăbuşite şi aparent nimic nemaiavând -. iubito. pe pământ. Această risipă a inimii o păstrăm tăinuind-o în noi. e minunat! Voi aţi ştiut aceasta. Ci noi uităm aşa de uşor ceea ce vecinul zeflemitor. se păstrează. cărora nici ce a fost. am voi s-o arătăm. Vinele pline de viaţă. implorat în genunchi-.Să fii aici. tinzând spre nevăzut. Căci a existat un ceas pentru fiecare. răzbate-acum o întruchipare fantomatică. Spiritul timpului şi-adună puteri peste puteri.ceva între două clipe. un răstimp scăpând măsurilor timpului -. şi VOI. departe-i de oameni. Nicăieri. în contemplarea ta stă.putreziciunii sau căderii sortite. în miezul destinului. PE NOI nu trebuie să ne tulbure asta. Căci chiar şi ceea ce-i foarte aproape. fără să aibă totuşi norocul de a-l zidi acum LĂUNTRIC cu pilaştri şi statui. şi stele spre sine înclina din mai neîndoielnice ceruri. ca înzestrat cu fiinţare. nu va fi lume decât înăuntru. Au avut totul. voi rătăcind pe cele mai duşmănoase uliţi ale oraşelor. ca atare. mai măreţ încă! Fiece-năbuşită răsucire-n adâncuri a lumii are atari desmoşteniţi. voi . când ele-au avut o existenţă. se destramă ce se află-n afară. el care este la fel de inform ca şi încordatul avânt pe care-l soarbe din lucrurile toate. poate că nu o oră întreagă. Pentru el templu nu mai există. Şi mereu împuţinându-se. deşi fericirea cea mai vădită numai atunci ni se dezvăluie. . râzând. dimpotrivă. se-nălţa în miezul lui Nu-se-ştie-ncotro. nici ce se apropie nu le aparţine. Unde cândva era o casă trainică.

singură la fereastră. Îngere şi chiar de te-aş implora! Nu ai veni. Elegia a opta (Dedicată lui Rudolf Kassner) Cu toţi ochii vieţuitoarelor văd DESCHISUL. nu a ajuns la genunchii tăi -? Să nu crezi că te implor. Căci chemarea mea este mereu plină de refuz. cenuşiu. Ceea ce ESTE-n afară noi nu ştim decât din căutătura animalului. căci până şi pe prunc îl răsucim şi-l silim să privească-napoi lumea formelor şi nu DESCHISUL. mărturiseşte-o. Mărite. aceste spaţii ALE NOASTRE. Astfel. căci NOI suntem aceasta. miră-te. (Cât de înfricoşător de imense par a fi ele. Împotriva unui atât de puternic şuvoi tu nu poţi trece. oh. Îngere. Şi mâna lui desfăcută sus. tu. rămâne larg deschisă. o. Dar un turn era măreţ totuşi. iar muzica suia înalt. Sfinxul. roată. Numai ochii noştri sunt ca întorşi şi aşezaţi ca nişte capcane.mântuit până la urmă. a domului din oraşul ce piere sau îi este străin. în faţa ta într-un gest de apărare şi prevenire. până ce ne depăşea. N-a fost aceasta o minune? O. ca să apuce. fost-a el măreţ şi încă alături de tine? Chartres sublim era -. Îngere. am putut împlini asemenea lucruri: suflul meu prea firav este pentru deplina slăvire. în jurul liberei ieşiri. nu-i aşa? O. Şi totuşi. noi nu am lăsat să se piardă spaţiile. Ca un braţ înălţat este strigătul meu... că nici cu milenii de simţire n-am putut să le umplem). noi. tot mai înalt. muribundul avânt al susţinerii. dăruitoarele. şi-acum în sfârşit înălţat. care . Denecuprinsule. Columne. chiar numai o îndrăgostită-. piloni. noaptea.

dar slobodul animal are mereu asfinţitu-i în urmă. ci ÎNAFARĂ. noi vedem doar în răsfrângeri acel Liber. Căci în apropierea morţii nu mai vedem moartea. . şi iarăşi închis e în lume. Sau poate când un animal. devine acel niciunde. fără zăgazuri şi fără privire către-a sa stare. nicicând. Necontenit este Lume. şi niciodată acel Nicăieri fără Nimic: Purul.. ne străbate cu privirea-i liniştită. Îndrăgostiţii. unde florile la nesfârşit se învoaltă. Ci NOI. Ca din greşeală. Întorşi mereu către Creaţie. mut ridicându-şi ochii. Sau un altul moare şi ESTE. În ochii noştri ficşi se deschide poate atunci marea privire a animalului. uneori tăcut se pierde în el şi cineva îl zgâlţâie şi-l dezmeticeşte.pe chipul animalelor atât de adânc e. nici măcar o singură zi nu avem în faţă spaţiul pur. sigur pe sine venind către noi o conştiinţă-ar avea. Dar peste celălalt nu trece nimeni.. pe care noi înşine-l întunecăm. Un copil. la fel de pură ca şi viziunea sa. şi-s cuprinşi de uimire. Şi-acolo unde noi vedem viitor. ca a noastră. . dacă celălalt n-ar fi. Liber de moarte. Dacă animalul. el vede totul şi-n Totul se vede pe sine şi vindecat e astfel de-a pururi. pe care-l respiri şi ŞTII că-i fără margini şi nu-l râvneşti. li se întredeschide înapoia celuilalt. iar în faţă pe Dumnezeu.atât şi nimic mai mult şi mereu în faţă. mascându-i văzul. aproape-ar fi de asta. Noi numai PE EA o vedem..şi chiar când el înaintează. Nevegheatul. Iată ce se numeşte soartă: să fii în faţa lumii . Dar pentru el fiinţa sa e nemărginită. el ne-ar întoarce din cale şi ne-ar purta în sensul mersului său. aşa cum îşi petrec curgerea fântânile.. înaintează în veşnicie.

şi-acolo totul era suflu. Noi înşine ne prăbuşim.amintirea. Aici totul este distanţă. noroc al gâzei ce saltă LĂUNTRIC chiar şi-atunci când nunteşte. După patria dintâi. ca şi cum toate spre care năzuim altădată mai aproape ne erau. Şi iată semisiguranţa păsării. pretutindeni. mai cu credinţă şi-n infinit de suavă comuniune. Şi cât de tulburat este cel care trebuie să zboare. . cea de-a doua hibridă pare şi-n destrămare ca vântul. o. Ca înfricoşat de sine. de unde încă o dată întreagă valea sa i se arată. Din nou rânduim şi iar se ruinează. Cine ne-a răsucit în aşa fel că noi. Aşa sfâşie porţelanul serii dâra lăsată de-al liliacului zbor. care RĂMÂNE mereu în Sânul care-a purtat-o. pe care sicriu-l închisese. Orânduim. Totul se sfarmă. întorşi către totul şi niciodată dincolo-n afară! Suntem copleşiţi. întârzie-. O. fericirea MICII făpturi. orice-am face. Iar noi: spectatori. avântându-se afară dintr-un sân. despică văzduhul aşa cum o fisură ceaşca o frânge. mereu. totuşi cu portretul său în veşnică hodină drept capac. stă. ne aflăm mereu în postura celui care pleacă? Ca şi cum. ea care prin obârşie întrezăreşte-amândouă tărâmurile ca şi cum ar fi sufletul unui Etrusc ivit dintr-un mort.Şi totuşi. căci Sânul e Totul. această sălbăticiune ageră şi caldă duce povara şi grija unei nesfârşite melancolii. se-ntoarce. aşa şi noi vieţuim şi mereu ne luăm rămas bun. ajuns pe dealul din urmă. Căci şi în ea dăinuie ceea ce pe noi adesea ne copleşeşte: .

Durerile. vai. deci. când mai lesne-ar fi să-ţi petreci popasul existenţei în chip de laur.şi destinul ocolindu-l. acest pripit câştig al unei apropiate pierderi. Nouă. . O SINGURĂ dată. voim s-o încăpem în mâinile noastre umile. pentru că EXISTĂ fericire. ce-am putea lua cu noi dincolo? Nu privirea. O DATĂ şi nimic mai mult. Nimic.Elegia a noua De ce. Nicicând încă o dată. Şi-astfel ne zorim şi voim această-mplinire. şi nimic din tot ce s-a petrecut aici. nu duce în vale un pumn de pământ. Dar aceasta O SINGURĂ DATĂ ar fi existat chiar dacă-i numai O DATĂ: PĂMÂNTEŞTE să fi existat. şi pesemne tot ce-i aici. mai apoi printre stele. puţin mai întunecat decât orice alt verde. Ci pentru că a fi aici este mult. Nici din curiozitate.. pieritorul acesta. .nimic.. decât . nu pare cu putinţă a fi tăgăduit. Ah! în celălalt raport. Deci. de asemeni O DATĂ.Cui să o dăruim? Cel mai drag ni-i să păstrăm totul mereu. cu-acele vălurele (ca un surâs de briză) pe marginea fiecărei frunze -: de ce atunci suntem siliţi să fim om . să ducem dorul unui destin? O. încet-încet învăţată aici. Şi noi. Să ne preschimbăm în ea însăşi voim.galbena şi vioria . fiindu-ne în chip ciudat hărăzit. Nici pribeagul. deci lunga-ncercare a dragostei. are nevoie de noi. la ce bun: ELE sunt CU MULT mai de nespus. O DATĂ fiecare lucru. ci un cuvânt agonisit . Dar. înainte de toate tot ce greu apasă. deci.unul pur . sau numai pentru deprinderea inimii ce s-ar AFLA şi în laur. în preaplinul privirilor şi în inima noastră fără cuvinte.. de negrăit orişicui. NU. de pe povârnişul muntelui.. cei mai pieritori.pur Denegrăitul.

atât de uşor. Suntem poate AICI să spunem: casă. după atâţia alţii câţi au trecut şi-naintea celor care-or veni. fântână. dar care totuşi slăvitoare rămâne... Între ciocane dăinuie inima noastră. AICI este vremea ROSTIRII. înţelege! s-o spunem AŞA cum lucrurile nicicând în adâncul lor nu şi-au închipuit că sunt.genţiană. ulcior. lui arată-i ceea ce-i simplu. sau moare într-un lucru -. cum până şi geamătul durerii pur se-ntruchipează. şi mai înalt: coloană. Grăieşte şi mărturiseşte. Nu-i oare tainic vicleşug din partea tăcutului pământ când el îmboldeşte pe-ndrăgostiţi ca în simţirea lor fiece lucru să suie-n extaz? Pragul: ce este pentru doi îndrăgostiţi.. lucrul pe-ncetul modelat din generaţie în generaţie şi care vieţuieşte ca un bun al nostru. evadează. Mai mult ca oricând se prăbuşesc lucrurile-aici. punte. Arată-i cât de fericit poate fi un lucru. în tărâmul unde el mai deplin se simte. poartă. turn. Se va opri uimit. Tocmai de aceea. livadă.. dacă tocesc puţin acest vechi prag al uşii. căci ceea ce le înlocuieşte spulberându-le e-o lucrare fără chip. fericit. Şi aceasta. ca limba între dinţi. O înfăptuire sub cruste gata în orice clipă să crape de îndată ce impulsul lăuntric creşte şi astfel se îngrădeşte. fereastră. AICI e patria sa. cât de fără vină şi-al nostru. PE EL nu-l poţi ului cu măreţe simţiri. slujeşte ca un lucru. şi dincolo. . cele pe care le poţi vieţui. aici la-ndemână şi-n privirile noastre.. Îngerului Lumea slăveşte-o şi nu Negrăitul. dar S-O SPUNEM. din trupul viorii. aşa cum tu uimit ai rămas în faţa frânghierului din Roma sau a olarului de pe Nil. Rosteşte-i lucrurile. tu eşti doar un începător.

O. O.în noi înşine! Indiferent ce-am deveni noi până la urmă. Din ce? nici copilăria. dacă nu cumva se sfârşesc. Dreptatea totdeauna fost-a de partea ta şi e descoperirea ta sfântă moartea în care te poţi încrede. cum de nu m-am lăsat răsfirat în răsfiratele voastre şuviţe. Fără de nume ţie îţi sunt hărăzit. trecătoare. cei mai trecători. Cum încercăm să întrezărim.. risipitori ai durerilor. înflorească-n sfârşit nezăritele lacrimi. cât de dragi mi-aţi fi atunci. voiesc. noi. sau gata să se rupă. Nici una din limpezile bătăi ale inimii să nu dea greş pe strunele moi. . în adevăr. UNUL din anotimpurile tainicului an. Pământule. Elegia a zecea De-ar veni în sfârşit ziua când. trăiesc. crede-mă. mâhnitelor nopţi. nealinate surori. Ele o vor. ieşind din crunta înţelegere. şovăielnice. Noi.UNA. şi de foarte departe. o-nţeleg lucrurile din destrămare trăind. dragule. sensul nostru obscur.. ele se încred în noi ca într-un mântuitor. ah! una singură e sângelui deja prea mult. . oare nu aceasta ţi-i voia: nezărit în noi să renaşti? Nu-i oare visul tău cândva să fii nezărit? Pământule! nevăzut! Ce altceva dacă nu prefacerea e nepotolita-ţi menire? Pământule. nesfârşit . Iată. Chipul meu înrourat mai strălucitor să mă facă. şi nu numai . în trista durată.că tu le slăveşti. nu e nevoie de toate primăverile tale pentru a mă câştiga. Cum de nu v-am primit îngenuncheat. O fiinţare peste măsură îmi irumpe în inimă. frunzişul pururea verde. şi este datoria noastră să le prefacem în inima noastră nezărită.o. imn de bucurie şi slavă să înalţ îngerilor ce încuviinţează. Ele sunt însă. nici viitorul nu se împuţinează.

Vai.. chiar în spatele gardului. afară. nimereşte. unde ceva ţopăie la ţintă şi zdrăngăne ca tinicheaua.. Dar o lasă.. În urma ei mergând. .. căci tarabele pe orice curios îl atrag trâmbiţând şi lărmuind. La ce bun? E doar o tânguire. afacerea -. Târgul Consolării. a desprinderii. violent smulsă din tiparele golului.. de-a gata cumpărată: curăţică şi închisă şi dezamăgită. Scrâncioburi ale libertăţii! Scafandrii şi scamatorii zelului! Şi tirul cu figurinele norocului chinovărit. în afară după ultimul gard pe care-i lipit afişul: "Fără de Moarte". mărginit de Biserică. într-adevăr. în falsa linişte făcută din zgomot asurzitor. ajunge-n poieni. la voia întâmplării. ca un oficiu poştal duminica. gâtul -.. se făleşte poleita larmă. fără urmă. unde. cât de străine sunt uliţele Cetăţii-Durere. poate îndrăgeşte o tânără Tânguire. asta instruieşte şi te face rodnic. Copiii se joacă. dar numai ceva mai încolo. face semn. necontenit se-ncreţesc marginile bâlciului. acolo se află cu adevărat REALUL. Ţinuta-i îl farmecă.ci mult mai mult . poate că este de nobilă viţă. Oh. chiar după el. în timp ce alte distracţii proaspete mestecă într-una.. Noi locuim acolo. acea bere amară. Adolescentul este atras mai departe. monument al tumultului. care pare dulce celor ce o sorb.anotimp . aşezare. Adulţii au ceva mai departe de văzut. culcuş. îndrăgostiţii se-mbrăţişează..loc.. mai dibaci. Unde? şi tânărul o urmează. nu numai pentru distracţie: sexul banului. -deoparte şi gravi în iarba săracă. întregul. Ea-i spune: .. se-ntoarce. şi câini domnesc peste natură. Numai morţii tineri. sol. totul. în starea lor dintâi a liniştii peste timp... se uită-napoi. . O. Umerii. cum ar zdrobi un înger sub tălpi. Şi în aplauze pleacă-ameţit mai departe.. Afară însă. când unul. cum banii puiesc anatomic. lăcaş.Departe.

Şi uimirea-i cuprinde în faţa acestei încununate frunţi. Cândva fost-am bogate. .şi uneori o pasăre ţâşneşte cuprinsă de spaimă şi zboru-i săgetat în privirea lor înălţată înscrie până departe icoana însinguratului ei ţipăt. şi-n curând asemenea lunii se-nalţă. găseşti câteodată la oameni. noi Tânguirile. Şi ea-l conduce cu blândeţe prin întinsa privelişte a Tânguirilor. veghind peste toate monumentul funebru. din bătrânul vulcan.Pe tineri însă îi însoţeşte tăcând. Ei bine. am fost un neam mare. Dar când noaptea se-apropie.r. prooroci.o urmează cu drag. pe cumpăna stelelor aşează icoana umană. îl duce la mormintele strămoşilor din neamul Jeluirilor. unde-şi au lăcaşul.sibile. Frate cu cel de la Nil. vreo aşchie şlefuită din durerea străveche.Odinioară. în vale. Contemplarea ei. sau. de-acolo-şi trăgea obârşia. Blând le arată ceea ce poartă: perle ale durerii şi-ale răbdării finele văluri. Străbunii noştri săpau la mine acolo în munţii cei mari. i-arată animalele bocetului. şi-i arată coloanele templelor sau ruinele falnicelor castele din care prinţi ai Tânguirii domneau odinioară-nţelept peste ţară. Îi arată înalţii arbori de lacrimi şi câmpii de-nfloritor alean (cei vii le ştiu numai în chip de catifelat frunziş). una din cele mai vârstnice Tânguiri îl ia în grijă pe tânăr când acesta pune-ntrebări: .) Şi ea . . Seara. atunci păşesc mai încet. Ci privirea sa ameţită încă de proaspăta moarte nu o desluşeşte. păscând. Pe fete le-aşteaptă şi se-mprieteneşte cu ele. sperie bufniţa dindărătul marginii Pschentului (Pschentul este coroana Egiptului de Sus şi a Egiptului de Jos .n. dimpotrivă. spune ea. Dar acolo. ce pururi tăcând. . o bucată de mânie-mpietrită ca zgura. sublimul Sfinx -: chip al tăinuitei cămări.

Singur el urcă. aici: CAVALERUL. CARTE-ARZĂTOARE.. către pol: LEAGĂN. FEREASTRĂ.marele M. am fi cuprinşi de-nfiorare . Dar e timpul să plece cel mort.uite. Stelele acestui tărâm al Durerii. Lin Tânguirea le numeşte: . în clarul lunii. DRUM. pe cea mai pârguită rotunjime a lui. Şi-acolo ea-l strânge la piept plângând. Şi mai departe. limpede strălucind . PĂPUŞĂ. Iar mai înalt. şi tăcând. pe-o foaie îndoit desfăcută. Cu evlavie ea îl numeşte şi-i spune: "La oameni acesta-i un şuvoi ce năvalnic îi poartă". negrăitul contur. Şi noi. iar constelaţia mai deplină ei o numesc: COROANE DE FRUCTE. care-nţelegem norocul ca pe-un SUIŞ. care-nsemnează Mumele. Tânguirea mai vârstnică îl duce până la valea prăpăstioasă unde. se pierde în munţii Durerii-din-Începuturi. delicat desenează în noul auz al mortului. Noile. ne-ar arăta mâţişorii atârnând în alunii golaşi sau ne-ar vorbi despre ploaia ce cade pe-ntunecatul pământ primăvara. fără prihană ca-n palma unei mâini binecuvântate. Dar pe cerul de miazăzi. TOIAGUL.cu o prelungă. Dar dacă cei nesfârşit morţi ar trezi în noi un simbol iată. Se opresc la poalele muntelui. Şi nici măcar o dată nu mai răsună pasul său din acel destin fără grai.. stelele. licăreşte Izvorul Bucuriei. înceată atingere de-a lungul obrazului.

în miezul fiinţei plânge în noi. Când. moartea. arzătoare. Suntem ai ei. cu râsul în gură. 2000 Epilog Mare e moartea peste măsură. (Traducere de Lucian Blaga) . viaţa ne-o credem în toi.care-aproape ne doboară când ceea ce este fericit CADE. traducere şi note George Popa Editura Polirom.

Ceas Solemn Cine plange acuma. undeva pe lume. moare fara temei pe lume. plange fara temei pe lume ma plange pe mine. undeva pe lume. Cine rade-acuma. . undeva pe lume. rade fara temei in noapte. rade de mine. umbla fara temei pe lume. Cine moare-acuma. Cine umbla-acuma. priveste la mine. vine spre mine. undeva in noapte.