PLATON - CRITON Dialogul ispitei

În nota introductivă scrisă de o anume Marta Guţu ni se spune că acest text aparţine dialogurilor socratice, de tinereţe ale lui Platon şi că aparţine unei serii de 3 dialoguri dedicate episodului condamnării şi morţii lui Socrate. Este – îmi pare – o a doua piesă a unei trilogii dramatico-filosofice , dar şi un dialog al ispitei în care o altă viaţă pare să se deschidă, numai eroul să-şi uite misiunea în care crezuse până atunci cu toată fiinţa lui. Să devină propria negaţie. Acţiunea se deschide într-o atmosferă apăsătoare – Socrate, se află la 2 zile de execuţia sa capitală. Prietenul său cel mai vechi, Criton, a reuşit să intre în celula sa şi îi aşteaptă trezirea încă de dinaintea zorilor pentru a-i face o propunere de evadare. Dialogul, un fel de şah lingvistic, care cuprinde o argumentare şi o respingere a evadării, are de fapt ca ţintă datoria – după cum apare şi în subtitlul său – respectiv dacă trebuie să respectăm deciziile Cetăţii noastre ori să le ignorăm prin fugă sau sfidare. Aici Socrate se află într-o dilemă existenţială: fie fuge din Atena, abandonându-şi toate rosturile şi mai ales propria identitate socială, fie îndură pedeapsa silnică a concetăţenilor săi induşi în eroare. E adevărat, i se oferă o portiţă de fugă, dar care – într-o privire largă, în care sunt cuprinse ciclurile vieţii şi ale morţii – se dovedeşte iluzorie şi sigur ruşinoasă. Ce dezamăgire ar fi fost dacă înţeleptul Greciei antice, Socrate ar fi evadat ca un oarecare răufăcător! Cum spuneam, când se trezeşte soţul guralivei Xantippa are plăcerea de a-l vedea la căpătâi pe Criton, un prieten vechi. Acesta îl compătimeşte încă de la primele replici şi se miră de seninătatea lui Socrate în faţa morţii. Filosoful îi răspunde că refuză atitudinea altor persoane de vârsta sa de a fi neîmpăcaţi în faţa urgiei şi a sorţii. Compătimirea bruscă a lui Criton era datorată panicii: corabia plecată la Delos pentru ritualurile anuale şi care pricinuise întârzierea execuţiei lui Socrate era pe cale să revină în Atena şi bătrânul înţelept urma să moară a doua zi după venirea ei. Socrate îşi linişteşte amicul spunându-i că termenul se mai amână cu câteva ore deoarece a avut un vis cu o femeie frumoasă care-i proorocise că în trei zile va fi “în ţara mănoasă, în Ftia”. Oferta critoniană Criton nu se resemnează cu acest sentiment, ci vrea să lupte pentru salvarea filosofului. De aceea se va ajuta de un set de argumente aparţinând unor zone distincte: “¢ sociale - teama de judecata celor mulţi. Socrate îi răspunde că doar oamenii cu judecată sunt singurii vrednici de luat în seamă. Criton afirmă însă că mulţimea poate face răul cel mai mare. Socrate din nou revine cu ideea că mulţimea nu poate face nici răul, nici binele cel mai mare, ci acţionează la întâmplare. “¢ politice - Criton dovedeşte cunoaşterea profundă a mijloacelor de corupţie, afirmă că nu cer prea mult nici temnicerii, nici sicofanţii, procurorii publici ai acelei Atene. - Afirmă că are o mulţime de susţinători şi îi numeşte pe Cebes sau pe Simmias Tebanul care vor să-l ocrotească în exil. - Îi reproşează lui Socrate că pare să se comporte pe placul duşmanilor săi, adică să-şi dorească singur nimicirea.

preţuind astfel zona corpului şi lăsându-se condus de instincte şi întâmplare. . Sophroniscos şi Menexenos. De pildă un astfel de om se dovedeşte antrenorul pentru gimnast care-l învaţă cum să se comporte în arenă. Logica unui refuz De aceea Socrate. Părerea mulţimii nu poate anula caracterul de adevăr al unor propoziţii şi nici nu există împrejurări în care acestea se dovedesc adevărate. afirmă că mulţimea care a adoptat al doilea tip de viaţă condamnă şi regretă cu mare uşurinţă şi gândeşte numai prin argumente de genul: banii. Nu toate părerile sunt valoroase. crescându-i şi educându-i” zice Criton căruia i se pare că filosoful a abandonat virtutea şi care îndeamnă la acţiune pentru noaptea următoare. Cum vedem argumentele nu sunt foarte bine susţinute. una uriaşă care se răzbună când suferă o acţiune rea. deoarece nu ar fi un lucru drept (iată aici o posibilă întâlnire a atenianului cu creştinismul care cere în mod scandalos să-ţi iubeşti duşmanul ca pe tine însuţi). atunci trupul şi performanţele sportivului vor avea de suferit. apelul la Spiritul Legilor şi al Cetăţii care i-ar cere socoteală de ce le duce la pieire? Aceeaşi Marta Guţu . respectiv a preţui mai mult decât orice zona raţiunii. să pătimeşti alături de ei. discuţiile ştiinţifice ori morale se dovedesc nişte simple jocuri de copii. nu au o legătură ierarhică între ele. filosoful vrea să vadă dacă această acţiune poate avea loc fără îngăduinţa Cetăţii. cum să se antreneze.teama de suferinţa prietenilor care vor mai degrabă să înfrunte primejdia fugii decât să pară laşi şi nemernici. să mănânce ori să bea pentru a atinge o performanţă cât mai ridicată. pe de alta a trăi pur şi simplu. iar neascultarea va duce la pângărirea părţii bune a sufletului. De aceea. planurile sunt confuze. aflăm din notele postdialogale. Constată că ar comite o nedreptate prin mituirea unor oameni. iar răului cu rău. iar în altele false. Repetă argumentul că propoziţiile cercetate în discuţiile anterioare sunt adevărate indiferent de părerea mulţimii. Mai mult. Afirmă clar că nu trebuie să facem nedreptatea în nicio împrejurare. Socrate se va folosi de un procedeul juridic din Antichitate. altfel toate vechile noastre convingeri. Socrate îndeamnă să ascultăm de un singur om dacă acesta este priceput în drept şi adevăr.“¢ sentimentale . creşterea copiilor. îi cere permisiunea de a-i cerceta reproşurile şi astfel de a-şi construi argumentaţia pentru datorie. ori dacă-i ai. reputaţia. sunt puse cam la întâmplare. Din câteva replici ajunge cu Criton la concluzia că zona prin care stabilim dreptatea şi nedreptatea este mai importantă decât trupul. În acest moment. Afirmă apoi că orice nedreptate aduce ceva rău şi înjositor. Aceste argumente contra nedreptăţii au rolul de a arăta că şi evadarea ar fi tot o astfel de acţiune rea. Apoi filosoful face distincţia între două tipuri de vieţuire: pe de-o parte a trăi frumos şi drept conform binelui. ci doar cele folositoare date de oamenii cu cap. alta minoră care caută să facă binele chiar şi în împrejurări potrivnice.teama de abandon a celor trei copii ai săi: Lamprocles. după ce îi atrage atenţia lui Criton că ar fi putut să nu se ducă la proces. Este conştient că sunt puţini oameni care gândesc ca filosoful nostru şi de aici rezultă două tabere care se dispreţuiesc. Nedreptăţii nu trebuie să i se răspundă cu nedreptate. singura când se mai puteau face ceva evadări. că judecata ar fi putut să nu aibă acel curs sau un deznodământ tragic. încă mici la moartea lui Socrate: “Una din două: ori să n-ai copii. Dacă sfatul antrenorului este nesocotit. În ceea ce priveşte decizia de a fugi.

deşi în calitate de cetăţeni avem aceleaşi drepturi ca toţi ceilalţi. ar auzi numeroase vorbe umilitoare.afirmă în acest sens următoarele: “Prosopopeea Legilor. Atitudinea lui ascundea de fapt ideea că preferă moartea. La această suită de argumente. fără înşelăciune. se întreabă Socrate retoric. deoarece nu a plecat aproape niciodată din Cetate cu excepţia perioadei sale militare. în nu mai puţin de 70 de ani. ţară. Socrate este persoana cea mai legată de hotărârile Atenei. fie că este război. aceştia ar ajunge să se transforme în străini. Socrate în calitate de cetăţean crede că. Dar cum ţara este mai presus de propriul neam. fiinţe care nu mai au nicio preţuire pentru ţara părintelui lor. Criton se declară învins şi convins. introduce un aer de solemnitate gravă” . dreptul la educaţie şi dreptul la propria alegere. zice Socrate faţă de dreptul la viaţă. Folosirea violenţei ori a blasfemiei faţă de părinţi ori faţă de ţară este o nelegiuire evidentă. a făcut un legământ faţă de Atena fără să fie silit. la viitor. este de trei ori vinovat. Renunţă la salvarea prietenului său. la căsătorie. fie că este o judecată publică. în alte cetăţi nu va mai putea pleda pentru virtute cât timp el însuşi a stricat legea. dar nu şi legile ei?” Şi ce ar fi fost dacă” Socrate vorbeşte în final de consecinţele posibilei sale fugi: prietenii săi ar putea fi la rândul lor exilaţi sau să-şi piardă averile. un dialog inclus în dialog. ci asupra judecătorilor săi nedrepţi. dar odată cu alegerea trebuie să-i respectăm legile. la educaţie. în loc să ceară clemenţa tribunalului. somează să fie cinstit după proces ca fiinţa cea mai importantă din Grecia. Pe de altă parte. fără grabă. Cele mai multe legi ale cetăţii sunt pozitive – prin legi se confirmă dreptul la viaţă. oricărei forme de exil. tinerii i-ar reproşa că filosoful a dovedit lăcomie de viaţă la vârsta lui sau o să fie pus să stea pe la ospeţe. De altfel. Dacă ar fugi. chiar dacă aceasta ia uneori hotărâri nedrepte. iar judecătorii săi atenieni ar fi fost convinşi că au dat o sentinţă justă. Cât despre copiii săi. Ajunge apoi să afirme că. ci oamenii cu interpretarea lor greşită. Şi exclamă cu un ton care şi-a păstrat severitatea până azi: “Poate să-ţi fie pe plac o cetate. De aceea Socrate preferă să moară în urma condamnării. de parcă menirea lui în viaţă ar fi să stea la masă. El ar fi considerat un stricător de legi. Cetăţeanul trebuie să-şi respecte cetatea. totuşi există persoane în faţa cărora anumite drepturi ne lipsesc – anume părinţii ori stăpânii noştri faţă de care nu avem voie să răspundem la ocară sau la loviri. la bine sau la libera circulaţie. În faţa acestei pledoarii. De altfel. avem oricând dreptul de a ne alege o altă Cetate. Cunoştea foarte bine procedeele juridice ale vremii şi ar fi putut obţine exilul – să ne aducem aminte de pledoaria lui Socrate din a doua parte a procesului său (din dialogul Apărarea lui Socrate) când. . Aflăm astfel că o cetate nu poate exista dacă legile şi sentinţele nu au efect. Mânia Legilor se va îndrepta nu asupra sa. Cine nu le respectă. deoarece se va dovedi că vina morţii sale nu o poartă Legile. Mai mult. Ar îndreptăţi deci acuzaţiile sale de la proces cum că ar fi corupătorul moral al tinerilor ori ai celor cu judecată slabă. adăugă şi faptul că nerespectarea propriului cuvânt dovedeşte o atitudine de sclav nemernic. legile singure oferă dreptul de a-ţi construi apărarea contra acuzaţiilor primului venit. de ce am avea atunci dreptul să lovim în propria noastră ţară? Iată pentru ce trebuie să facem binele după cum ne porunceşte ţara.

Alţi vinovaţi au fugit şi de aici a ieşi stricarea tuturor. A preţuit mai mult organul vătămat decât întregul corp al Cetăţii. Politicienii noştri nu respectă legile. Nu ne pasă de părerea celorlalţi. . modelele noastre sunt miliardari dubioşi care ascund mafii îngrozitoare în spatele lor. oamenii bătrâni sunt izgoniţi de tâlhari oficiali din propriile locuinţe. tinerii sunt stricaţi prin tot felul de acţiuni antipatriotice. Există o lipsă de respect generală faţă de legi. Programele de ştiri ne inundă cu tot felul de crime ale copiilor contra părinţilor. Ce departe este gândirea lui Socrate de neorânduiala de azi! A preferat să moară decât să vadă asemenea consecinţe. prin urmare cu nelegiuirile cele mai atroce. în propria noastră ţară înfloreşte neorânduiala şi stricăciunea.Citesc aceste rânduri şi mă gândesc cât de departe suntem noi înşine de ideile sale. deşi ei înşişi le iniţiază. drepturile fundamentale sunt încălcate în mod flagrant. Propriile cuvinte nu sunt respectate. faţă de propria ţară.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful