Povestea lui Harap-Alb de ION CREANGĂ

FANTASTICUL

Fantasticul este o categorie estetică, definită în raport cu realul şi imaginarul, plasându-se între acestea şi producând o ezitare de încadrare a evenimentului în natural sau supranatural. Tzvetan Todorov, în lucrarea sa Introducere în literatura fantastică spunea că „fantasticul este ezitarea cuiva care nu cunoaşte decât legile naturale pus faţă în faţă cu un eveniment în aparenţă supranatural.” Fantasticul propriu-zis presupune faptul că personajul şi cititorul, aflaţi în faţa unui fenomen necunoscut, ezită a-i da o explicaţie naturală sau supranaturală, ceea ce determină un sentiment de spaimă sau nelinişte. Orice opţiune pentru o soluţie sau alta, pentru natural sau supranatural, înseamnă pătrunderea într-un gen învecinat: fabulosul sau straniul. Fabulosul sau miraculosul presupune acceptarea supranaturalului. Cititorul ştie că se află într-o lume imaginară în care totul este posibil. Ex.: basmele, literatura S.F. Straniul apare în operele ale căror întâmplări aparent neverosimile, ieşite din comun şi înspăimântătoare au explicaţii raţionale. Ex.: romanele poliţiste.

BASMUL

Basmul este o specie în proză a genului epic în cuprinsul căreia se povestesc întâmplări miraculoase, puse pe sema unor personaje sau forţe supranaturale. Finalul basmului aduce totdeauna victoria binelui asupra răului. După originea lor, basmele pot fi populare sau culte.

mediane şi finale. Asemena acţiuni apar şi în basmele culte. Există trei tipuri de formule în basm: iniţiale. În afară de aceste două categorii. Cele două planuri. animale. fratele tatălui său. dezvăluirea vicleşugului. având un autor ce poate fi identificat. eroul este supus mai multor probe pentru a-şi duce la capăt misiunea. producând ieşirea din timpul şi spaţiul fabulos. a căror funcţie este de a avertiza asupra caracterului fabulos al povestirii. pot apărea şi donatorii sau furnizorii. neavând pe cine să lase la domnie.Basmul cult a copiat modelul popular. crăiasa albinelor). atunci şi undeva. începutul se află în opoziţie cu sfârşitul. Lipsa iniţială este înlăturată prin acţiunea lui Harap-Alb care pleacă la drum pentru a reface echilibrul. În Povestea lui Harap-Alb. Formulele iniţiale pregătesc auditoriul pentru ideea că ceea ce se va nara este rodul imaginaţiei. Este comună evoluţia narativă. imitând relaţia de comunicare dintre povestitor şi ascultători. În lumea basmului se intră şi se iese prin formule specifice. într-o împărăţie. Formulele mediane au rolul de a menţine legătura cu auditoriul. În călătoria sa. Eroul poate avea trăsături omeneşti. ca în orice basm popular. este bătrân şi are numai fiice. timpul şi spaţiul sunt imaginare. dar şi puteri supranaturale. În Povestea lui Harap-Alb lipsa iniţială se manifestă în lumea spre care se îndreaptă eroul. nu se poate considera că urmează momentele clasice ale subiectului literar. redate la modul general. pentru că împăratul Verde. conform căreia în situaţia iniţială se manifestă o lipsă. Personajele şi acţiunile sunt ieşite din comun. naraţiunea are un caracter fabulos. dar textul este scris şi definitiv stabilit. aşa cum se întâmplă în operele culte. Basmul popular combină acţiuni caracteristice al căror număr este limitat şi printre care se numără: plecarea de acasă. de a-i atrage atenţia. astfel încât de cele mai multe ori. Chiar dacă basmul are intrigă şi o anume tensiune narativă. odată. care se poate reduce la o schemă. imaginare. dar şi ajutoare (fiinţe. Între povestitor şi ascultători. Întâmplările se petrec cândva. personaje întâlnite întâmplător şi care îi dăruiesc eroului un obiect miraculos ce-l va ajuta la nevoie (de exemplu. Acţiunea basmului urmează o linie ascendentă. obiecte). de fapt fiind marcate foarte clar doar situaţia iniţială şi cea finală. punerea la cale a probelor. cum este cazul lui Harap-Alb. protagonistul întâlneşte adversari. Reperele temporale şi spaţiale sunt vagi. Formulele finale sugerează că totul a fost o născocire. nunta etc. eroul făcând un salt de la o poziţie socială umilă la una înaltă. Basmul popular şi cel cult au o serie de elemente comune. există o convenţie artistică. se întrepătrund în basmul cult deoarece fantasticul este tratat în . împrumutată şi de basul cult: totul este posibil. real şi fabulos. dar şi unele care le diferenţiază.

. demascarea răufăcătorului. Această particularitate se numeşte localizarea fantasticului. fără particularităţi psihice. [.. Toate poveştile autorului sunt de fapt creaţii culte. Incipitul stabileşte timpul şi spaţiul în care se desfăşoară acţiunea. Prin detalii realiste. În basmul popular. Totuşi se respectă schema narativă a basmului popular. supranaturale. personajul principal nu are trăsături supranaturale. În literatura cultă. succesiunea secvenţelor narative şi a episoadelor se relizează prin înlănţuire. Fata babei şi fata moşneagului. care devine un act iniţiatic în vederea formării eroului pentru viaţă. se reiau anumite motive narative specifice speciei: superioritatea mezinului. sociale. supunerea prin vicleşug. Meritul lui Ion Creangă este că a scos basmul din circuitul folcloric şi l-a introdus în literatura cultă. Făt-Frumos. Conform clasificării făcute de Jean Boutiere. alături de Soacra cu trei nurori. De asemenea. călătoria.mod realist. naţionale etc. Personajele. împrumutată din basmul popular. probele. aparţine grupului basmelor fantastice. lumea fabuloasă coboară într-un plan de existenţă care poate fi localizat geografic şi istoric. Şi craiul acela mai avea un frate mai mare. fantasticul este antropomorfizat. POVESTEA LUI HARAP-ALB Povestea lui Harap-Alb a fost publicată în revista Convorbiri literare în 1 august 1877. dar acestea nu au coordonate reale ci vagi. care era împărat într-o altă ţară mai depărtată.] ţara în care împărăţea fratele cel mai mare era tocmai la o . fiul iepei şi Povestea porcului. fantasticul este adaptat estetic. imaginare: „Amu cică era odată într-o ţară un crai care avea trei feciori. Acţiunea se desfăşoară linear. pedeapsa acestuia şi căsătoria. Structura compoziţională are ca element constitutiv călătoria pe care o întreprinde Harap-Alb. roman iniţiatic. însă umanizarea lor este convenţională. la împăratul Roş şi la cei cinci nezdrăvani. pot fi considerate chiar nuvele. Lumea descrisă de el în Povestea lui Harap-Alb este una ţărănească. Tema basmului. este triumful binelui asupra răului. Basmul poate fi interpretat şi ca un un bildungsroman. se comportă în general ca oamenii comuni. se comportă ca nişte ţărani şi vorbesc în graiul moldovenesc. de la Harap-Alb. personajele fabuloase.

punctul culminant constă în demascarea Spânului şi recunoaşterea meritelor adevăratului moştenitor.. şi crăiia istuilalt. cine are bani bea şi mănâncă. În funcţie de ipostazele în care se află eroul. iar prin deznodământ se reface echilibrul iniţial şi are loc răsplata eroului prin moştenirea tronului şi căsătoria cu fata împăratului Roş. înainte mult mai este. De asemenea. care nu apare în basmul popular. cât îi putea. se află în strânsă legătură cu formula finală: „Şi a ţinut veselia ani întregi. reprezentat de fapt de o formulă compoziţională specifică basmului. menţinând interesul cititorului: „Şi merg ei o zi. devenind sluga Spânului şi căpătând numele de Harap-Alb. care trebuie să călătorească de la un capăt al lumii la celălalt. iar cea finală conţine o reflecţie asupra realităţii sociale. Cine se duce acolo bea şi mănâncă.margine a pământului. Povestea lui Harap-Alb urmăreşte în primul rând evoluţia eroului. ca cuvântul din poveste. la altă margine. se uită şi rabdă. Această ipostază reprezintă de fapt procesul de maturizare în care fiul de crai trebuie să-şi dovedească trăsăturile chiar şi sub forma unei condiţii umile. eroul trebuie să parcurgă mai multe probe decât Făt-Frumos şi nu are puteri supranaturale. să n-ai de-a face cu dânşii că sunt foarte şugubeţi. probelele pe care le trece Harap-Alb împreună cu prietenii săi alcătuiesc desfăşurarea acţiunii. Iar pe la noi. „fiul craiului” care se pregăteşte de drumul care va echivala cu maturizarea şi iniţierea lui.” Cele două formule marchează intrarea şi ieşirea din fabulos. el complică situaţia. simbolizând trecerea de la imaturitate la maturitate. decade.” Având un caracter de bildungsroman. este structurată schema narativă a operei. Formulele mediane realizează trecerea de la o secvenţă narativă la alta. şi merg patruzeci şi nouă”. primirea scrisorii de la împăratul Verde. el îşi schimbă statutul. hotărârea fiului mai mic de a-şi încerca şi el norocul şi întâlnirea cu Spânul constituie intriga.] Şi cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii. renumiţi pentru viclenia şi răutatea lor: „să te fereşti de omul roş. Situaţia iniţială în care este prezentat eroul şi curtea craiului reprezintă expoziţiunea. iară cine nu. şi acum mai ţine încă. Deşi sunt specifice lumii fantastice a basmului. În a doua ipostază. Deşi Ion Creangă porneşte de la modelul popular şi păstrează teme şi motive specifice basmului tradiţional. adeseori dus rămânea până la moarte. În a treia etapă maturizarea se . Incipitul. nedemn pentru condiţia lui reală. duşmanii în legătură cu care este avertizat de tată nu sunt din altă lume (spre deosebire de basmele populare în care eroii se luptă cu zmeii) ci sunt oameni însemnaţi. [. şi merg două.” Reperele spaţiale sugerează dificultatea aventurii eroului. iar mai ales de omul spân. cele două convenţii suportă transformările autorului: formula iniţială este atribuită altcuiva prin adverbul „cică”. În prima ipostază eroul este doar „mezinul”. „Dumnezeu să ne ţie.” Momentele subiectului corespund acţiunilor realizate de erou..

Jurământul pe care îl face eroul în fântână are dublu rol: subliniază faptul că Harap-Alb este . [. După aceea zboară încă o dată până la lună şi iar se lasă în jos mai iute decât fulgerul.produce. Pentru a izbândi el trebuie să ia calul. Această călătorie trebuie pregătită. apucă o gură de jăratic. Este o probă menită să-i testeze vitejia. bărbăţia şi curajul. hainele şi armele tatălui său. fiul de crai trebuie să treacă prin diferite primejdii pentru a dovedi că este capabil să conducă o împărăţie. eroul primeşte de la ea sfaturi care îl vor ajuta să-şi îndeplinească misiunea. Şi atunci numai iaca ce iese din mijlocul hergheliei o răpciugă de cal grebănos. realizându-se astfel un transfer de calităţi de la tată la fiu. de la cunoscut la necunoscut. care îţi va găsi rezolvarea doar în final. Schimbarea identităţii reale cu cea aparente se observă din semnificaţia numelui pe care îl primeşte de la Spân: Harap-Alb („harap” înseamnă rob ţigan). Momentul întâlnirii cu Spânul declanşează conflictul principal şi exterior al basmului. şi venind de-a dreptul la tavă. se lasă păcălit şi acceptă să coboare în fântână pentru a se răcori. nu se poate realiza la întâmplare. dar şi o altă identitate. Dând dovadă de naivitate. unde va fi condus de Spân. sau de la imaturitate la maturitate. Podul simbolizează întotdeauna o trecere de la o lume la alta. Coborârea îi oferă eroului nu numai un alt nume. La fel ca şi părintele lui. el are puteri supranaturale.. se duce cu dânsa la herghelie şi o pune jos între cai. Această coborâre echivalează cu o coborâre simbolică în infern care reprezintă începutul iniţierii spirituale. Personajul negativ capătă şi el o nouă identitate. iar ademenirea lui nu se poate realiza decât cu o tavă de jăratic: „Pe urmă umple o tavă cu jăratic. dupuros şi slab de-i numărai coastele. Motivul animalului năzdrăvan din basmele populare se regăseşte şi aici: calul nu este un animal oarecare.. un alt element simbolic care este esenţial în procesul de maturizare. aceea de fiu de crai. fiul de crai îşi dovedeşte calităţile de conducător pe care le-a dobândit în procesul de iniţiere şi devine împărat.” Prima probă la care este supus eroul este înfrângerea ursului (a tatălui deghizat în urs) care se află sub podul ce desparte împărăţia de lumea necunoscută.] şi atunci calul odată zboară cu dânsul până la nouri şi apoi se lasă în jos ca o săgeată. încalcă sfaturile date de tatăl său şi la a treia apariţie a Spânului se lasă păcălit de acesta şi îl angajează ca slugă pentru a-l călăuzi în acest tărâm neprimitor. Pentru că s-a arătat milostiv cu bătrâna cerşetoare care era de fapt Sfânta Duminică. Scrisoarea primită de la împăratul Verde. vorbeşte şi poate zbura. Mezinul trece această probă cu ajutorul calului năzdrăvan care „dă năvală asupra ursului”. care are nevoie de moştenitori deoarece are numai fete (motivul împăratului fără urmaşi) este elementul care declanşează situaţia iniţială şi determină plecarea celui mai demn dintre fiii craiului (motivul superiorităţii mezinului) în călătorie. Trecerea podului este urmată de rătăcirea în pădurea-labirint. Pentru că este încă imatur.

şi anume obrăzarul şi sabia lui Statu-Palmă-Barbă-Cot. presupune un alt set de probe şi necesită mai multe ajutoare. Prima probă îi solicită curajul. până îi muri şi iar îi învia.” Aceeaşi răsplată o primeşte şi de la crăiasa albinelor pentru că fiindu-i milă de albinele pe care le întâlneşte le construieşte un stup: „pentru că eşti aşa de bun şi te-ai ostenit să ne faci adăpost. vreu să-ţi fac şi eu un bine în viaţa mea: na-ţi aripa asta. Mijloacele prin care trece probele ţin de miraculos. dar a doua şi capacitatea de a mânui sabia . Pentru a-şi duce la capăt a doua sarcină. Trecând peste un pod el vede o nuntă de furnici pe care decide să o lase să treacă pentru a nu pune în pericol viaţa acestora. şi când îi avea vrodată nevoie de mine. să dai foc aripii. dar anticipă şi finalul basmului deoarece el include şi condiţia eliberării de jurământ: „Dacă mai vrei să mai vezi soarele cu ochii şi mai calci pe iarbă verde. cea mai complexă dintre toate. Drumul spre împăratul Roş îi va aduce lui Harap-Alb o serie de prieteni cu puteri supranaturale fără ajutorul cărora nu ar fi posibilă îndeplinirea misiunii. şi eu îndată am să-ţi viu întru ajutor. În plus. stăpânirea de sine şi respectarea jurământului în faţa ispitei pe care o reprezintă pietrele preţioase.. Flămânzilă . Aceste cinci personaje se integrează perfect în lumea basmului. care îl sfătuieşte cum să procedeze şi îi dă obiecte magice care să-l ajute în misiunea sa. Sfânta Duminică îi dăruieşte alte obiecte magice. Setilă. şi atunci eu împreună cu tot neamul meu avem să-şi venim în ajutor.” Tot prin bunătate şi toleranţă faţă de alte fiinţe îi câştigă drept prieteni devotaţi pe cei cinci năzdrăvani: Gerilă.] şi atâta vreme să ai a mă sluji. Pentru înfrângerea ursului îi dă o licoare cu „somnoroasă” pe care o toarnă în fântâna ursului provocându-i un somn adânc.un om de onoare care îşi va ţine cuvântul dat. Şi ei au trăsături umane: Gerilă este o „dihanie de om”. Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă. A treia probă. este răsplătit de crăiasa acestora care îi oferă o aripă cu puteri magice: „când îi avea vrodată nevoie de mine. În această etapă se conturează adevăratele calităţi ale eroului care îl vor conduce spre tronul împăratului Verde. iar adjuvanţii au puteri supranaturale. Harap-Alb este supus de către Spân la trei probe: aducerea sălăţilor din Grădina Ursului. aducerea pielii cu pietre preţioase a cerbului şi aducerea fetei împăratului Roş pentru căsătoria Spânului. aprinde-o. pentru a-l păcăli se serveşte şi de pielea de urs dăruită la plecare de tatăl său. deci ajută la caracterizarea personajului. Flămânzilă. [. Primele două probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici. Primii adjuvanţi ai săi vor crăiasa furnicilor şi căiasa albinelor. atunci jură-mi-te pe ascuţişul paloşului tău că mi-i da ascultare şi supunere întru toate. Dând dovadă de bunătate.” Pentru a se putea continua procesul de iniţiere..

Setilă „o nanie de om”. Şi când sufla cu dânsele. Această călătorie reprezintă o nouă probă pentru erou. Descrierile lor sunt pitoreşti şi subliniază mai ales talentul autorului de a realiza descrieri inedite care se îmbină cu umorul. 12 ialoviţe fripte şi 12 buţi pline cu vin din cel hrănit”. Urmează alegerea macului de nisip care se realizează cu ajutorul furnicilor. Proba focului constă în înnoptarea în această casă menită să le aducă pieirea. Descrierea lui Gerilă este mai mult decât elocventă în acest sens: „omul acela era ceva de spăriet: avea nişte urechi clăpăuge şi nişte buzoaie groase şi debălăzate. Spânul îl acuză că şi-a încălcat jurământul şi îi taie capul. Dar. Nu era chip să te aproprii de dânsul. se punea promoroaca mai groasă de o palmă. iar cea de desupt atârna în jos. Doar în momentul în care iniţierea se încheie Spânul este pedepsit. Împăratul Roş. sub care se află un foc din 24 de stânjeni de lemne. probă de care grupul de prieteni trece datorită lui Gerilă. furându-le de la turturică şi astfel fata împăratului Roş este obligată să-l însoţească pe Harap-Alb la curtea împăratului Verde. Următoarea probă este specifică basmului popular şi constă în ghicitul fetei dintre trei femei identice.„o namilă de om”. care pune la încercare atât îndemânarea lui Ochilă care o vede cnd se ascund după lună. Calul este cel care face dreptate şi distruge . Harap-Alb trebuie mai întâi să moară şi apoi să învie pentru a se elibera de cuvântul dat. că aşa tremura de tare. şi va fi rezolvată cu ajutorul albinelor. În felul acesta îl dezleagă de jurământ. Punctul culminant al basmului constă în demascarea de către fata împăratului Roş a Spânului şi restabilirea adevărului. Gerilă răceşte casa şi astfel scapă cu viaţă. cea de deasupra se resfrângea în sus peste scăfârlia capului. de-i acoperea pântecele. dar fantasticul în cazul lor se produce prin exagerarea unei trăsături până la limita absurdului. Fata de împărat impune o ultimă probă: calul lui Harap-Alb şi turturica ei trebuie să aducă „trei smicele de măr dulce şi apă vie şi apă moartă. „vestit pentru bunătatea lui nepomenită şi milostivirea lui cea neauzită”. de unde se bat munţii în capete. Proba va fi dusă la îndeplinire de către Flămânzilă şi Setilă. cât şi îndemânarea lui PăsăriLăţi-Lungilă care se întinde şi o prinde. conform jurământului.” La curtea împăratului Roş Harap-Alb este supus unor noi probe pe care le trece datorită puterii supranaturale a ajutoarelor sale. deoarece trebuie să-şi respecte jurământul faţă de Spân deşi se îndrăgosteşte de fată. Proba mâncării şi a băuturii nu este mai prejos decât prima: peţitorii trebuie să consume „12 harabale cu pâine. iar rolul Spânului ia sfîrşit. semn că iniţierea este încheiată. El nu îi mărturiseşte reala sa identitate. dar fiind „o farmazoană cumplită” şi având puteri magice. Ochilă „o schimonositură de om”. ea ştie care este adevărul.” Calul obţine obiectele magice prin vicleşug. iar Păsări-Lăţi-Lungilă e „o pocitanie de om”. le oferă găzduire într-o casă de aramă. Păzirea fetei împăratului transformată în pasăre este a patra probă. Şi ori pe ce se oprea suflarea lui. de parcă-l zghihuia dracul.

care îl ajută să-şi facă ajutoare ce îl vor sprijini în călătoria sa. este şi iute la mânie deoarece se cam repede la cerşetoarea din grădină. Dând dovadă de naivitate. fiind singurul dintre cei trei fraţi care este afectat de dojana tatălui şi mâhnit de faptul că reprezintă un motiv de ruşine pentru acesta. PERSONAJUL HARAP-ALB Harap-Alb este personajul principal al basmului. eroul pleacă în călătoria sa iniţiatică. Harap-Alb e omenos şi milostiv. dar şi în faptul că se restabileşte echilibrul din lumea basmului prin găsirea unui moştenitor pentru împăratul Verde. fiul craiului nu ascultă sfaturile date de tată la plecare şi se lasă păcălit de Spân. care sunt de asemenea obiecte magice: „îl înconjură de trei ori cu cele trei smicele de măr dulce. Deznodământul constă în răsplată pe care o primeşte eroul. După ce trece de capcana pe care i-o întinde tatăl şi care era menită să-i probeze vitejia.” eroul îşi recapătă statul social şi adevărata identitate. Harap-Alb este cel mai reprezentativ dintre eroii pozitivi ai lui Creangă. mila şi bunătatea.forţele răului: „Şi odată mi ţi-l înfăşcă cu dinţii de cap. El nu are trăsături supranaturale. La fel ca şi alte personaje din poveştile autorului. Încă de la începutul basmului. apoi îl stropeşte cu apă vie şi atunci Harap-Alb îndată învie. din . se face spânul până jos praf şi pulbere. neştiind că este Sfânta Duminică. Apoi se observă trăsăturile lui fundamentale. fiul cel mic al Craiului îşi va dovedi calităţile de erou. se dovedeşte însă supus în relaţia cu Spânul. având un rol purificator şi simbolizează iniţierea lui totală. cât şi indirecte (caracterizarea prin propriile acţiuni.” Decapitarea lui Harap-Alb este una simbolică. În acelaşi timp. nume). puterea lui stă în gândul lui bun. zboară cu dânsul în înaltul ceriului şi apoi dându-i drumul de acolo. Este caracterizat atât cu ajutorul mijloacelor directe (portretul făcut de narator şi de alte personaje). dă dovadă că s-a maturizat şi primeşte drept recompensă împărăţia şi pe fata împăratului Roş. şi loveşte calul care i se pare răpciugos. Este înviat de fata împăratului Roş cu ajutorul smicelelor de măr şi a apei vii şi a apei moarte. toarnă apă moartă să steie sângele şi să se prindă pielea. Nunta şi obţinerea statutului de împărat confirmă maturizarea acestuia. cum ar fi Sfânta Duminică şi calul năzdrăvan. Neascultător cu tatăl. dar şi de lipsă de experienţă de viaţă.

Ele trebuie citite ca orice operă cultă. dar el reprezintă omul rău. cu multe detalii specifice care nuanţează mişcările. poveştile sale nu mai pot fi repovestite fără pierderi şi nici nu ar putea circula în variante. el dobândeşte un set de valori morale care în viziunea autorului sunt necesare unui împărat: mila. El reuşeşte să-l păcălească pe erou datorită vicleniei şi astfel are loc o schimbare de statut: Spânul devine fiul de crai. dar şi în vederea căsătoriei. devin de neconfundat. Probele la care este supus sunt menite a-l pregăti ca viitor conducător. În toate poveştile sale. inumanul. generozitatea. Harap-Alb devine un erou exemplar nu prin însuşiri miraculoase aşa cum se întâmplă de obicei în basme. Bunătatea şi mila de care dă dovadă încă de la început îl situează în rândul personajelor care reprezintă forţele binelui. ARTA NARAŢIUNII. moştenitor al tronului unchiului său. Creangă respectă întocmai schema universală a basmului şi nu inventează motive sau teme inedite. LIMBA ŞI STILUL Ion Creangă este un povestitor prin excelenţă cu un stil propriu şi inconfundabil. fără de care nu s-ar fi putut realiza iniţierea eroului pozitiv. Nici Spânul nu are trăsături miraculoase. iar acesta se transformă în sluga primului. Prin urmare. Originalitatea autorului stă în conceperea scrierii sale ca un mic roman de aventuri. În final. Pentru ca iniţierea eroului să fie totală. UMORUL. simbol al forţei răului. Prima etapă a formări personajului este coborârea în fântână. maleficul. Personajul este caracterizat şi prin opoziţia cu personajul negativ. care echivalează cu o coborâre ad inferos. HarapAlb. respectarea jurământului. bunătatea. este „un rău necesar”. curajul. În felul acesta personajele şi acţiunile capătă individualitate. Regresiunea de la fantastic la real are aceeaşi funcţie de umanizare. de slugă a Spânului. ci prin trăsturile sale profund umane.al cărui cuvânt nu iese. ca în folclor. gesturile şi stările sufleteşti ale personajelor. un botez în urma căruia fiul craiului primeşte un nou nume. el trebuie să primească din nou botezul morţii şi al învierii. De asemenea. Spânul are rolul unui iniţiator. şi o nouă identitate. prietenia. dând un contur realist subiectului de .

Modul de a povesti al lui Creangă se caracterizează prin: ritmul rapid al povestirii care rezultă din eliminarea explicaţiilor generale. a verbelor imitative şi a interjecţiilor. ironia („Doar unu-i împăratul Roş. Umorul este realizat prin mijloace diferite. astfel creându-se acea legătură afectivă dintre el şi cititor. a descrierilor etc. să fie umanizat. nu are un caracter obiectiv. a zicătorilor introduse în text prin expresia „vorba ceea”). Exprimarea afectivă este marcată de prezenţa interjecţiilor. Impresia de zicere este dată şi de expresiile narative tipice („şi odată”. Această exprimare afectivă oferă şi caracterul oral al basmului deoarece frazele lui Creangă lasă impresia de spunere. individualizarea acţiunilor şi a personajelor prin amănunte care particularizează şi prin dramatizarea acţiunii prin dialog. Creangă foloseşte limba populară: termeni regionali.. caracterizări pitoreşti (descrierea celor cinci năzdrăvani). „ce-mi pasă mie?”. „în sfârşit”. O altă particularitate a poveştilor lui Creangă este plăcerea cu care sunt spuse. a exclamaţiilor. a dativului etic. „după aceea”). cum ar fi: exprimarea mucalită (asocierea surprinzătoare a unor cuvinte: „să trăiască trei zile cu cea de-alaltăieri”).. dialogul are funcţie dublă. a întrebărilor şi exclamărilor („Ei. apoi şagă vă pare?”. poreclele şi apelativele caricaturale („ţapul cel roş”.. dar nu încapi de urechi. deşi se face la persoana a III-a.”). scene comice (cearta dintre Gerilă şi ceilalţi în casa de aramă). diminutive cu valoare augmentativă („buzişoare”.. „hai! hai!”). erudiţia paremiologică (frecvenţa proverbelor. basmul cult presupune îmbinarea naraţiunii cu dialogul şi descrierea. La Creangă.”). ca în teatru: prin el se dezvoltă acţiunea şi se caracterizează personajele. unde predomină naraţiunea.. vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea lui cea nepomenită şi milostivirea lui cea auzită.basm. Naraţiunea. Totuşi el nu copiază limba ţărănească. expresii. „băuturică”). care trăiesc şi se individualizează prin limbaj. Oralitatea rezultă şi din prezenţa expresiilor onomatopeice. „Buzilă”). Umorul face ca fabulosul să coboare pe pământ. a digresiunilor. Te-aş vârî în sân. deoarece naratorul omniscient intervine prin comentarii şi reflecţii. .”). Spre deosebire de basmul popular. exprimarea locuţională. „şi apoi”. În ceea ce priveşte limbajul. zeflemisirea („Tare-mi eşti drag!. Se creează o legătură între narator şi cititor care capătă accente afective. dar asta nu echivalează cu o degradare a acestuia. ci o recreează. devenind astfel o marcă a stilului său. „şi atunci”. citate cu expresii şi vorbe de duh („Dă-i cu cinstea. să peară ruşinea. „farfasiţi”.