Analiză comparativă între diferite tehnici de acces multiplu folosite in comunicaţiile mobile

Abstract—Acest articol cuprinde diferite aspecte legate de tehnicile de access multiplu folosite în sistemele de comunicaţii mobile celulare. Se porneşte de la sistemele analogice de primă generaţie (1G) şi se continuă până la cele de generaţia 4-a (4G).

I.

INTRODUCERE

În ultimul deceniu unul dintre cele mai remarcabile sucese atât pe plan tehnologic cât şi pe plan comercial îl constitue telefonul mobil. Locul telefonului pe piaţă a progresat rapid, de la introducerea lui în anii 1980, fiind un produs esenţial, folosit pe plan personal şi pe plan profesional, minimizând timpul şi efortul depus. Progresul din ultimele două decenii s-a datorat reducerii semnificative în costurile de funcţionare, dezvoltării de noi aplicaţii si servicii şi avansurilor din tehnologia mobilă. La jumătatea anului 2000 fiind peste 580 de milioane de abonaţi pe mobil în toată lumea, şi aproximativ jumatate din aceştia in Europa. Spre deosebire de alte inovaţii tehnologice, comercializarea telefonului mobil nu a fost un succes realizat peste noapte, ci mai degrabă o dezvoltare progresivă si sistematică, implicând cooperarea multinaţională atât la nivel tehnic cât si la nivel politic. Evoluţia comunicaţiilor mobile poate fi clasificată în generaţii de dezvoltare, acestea fiind descrise în capitolele care urmează.

Figura 1. Canalele FDMA şi benzile de gardă

B. Time-Division Multiple Access (TDMA) În TDMA, în locul atribuirii unui canal cu frecvenţă proprie fiecărui utilizator, utilizatorii împart un canal cu o lărgime de bandă mai mare numit purtătoare, în domeniul timp. Acest lucru este realizat utilizând cadre TDMA, fiecare cadru fiind împărţit la rândul lui în N sloturi de timp, N fiind numărul maxim de canale suportate.

II.

PRINCIPALELE TEHNICI DE ACCES MULTIPLU

Figura 2. Canalele TDMA şi sloturile de timp

Acest capitol face o scurtă descriere a tehnicilor de acces multiplu de bază utilizate în sistemele de comunicaţii mobile, acestea fiind FDMA, TDMA şi CDMA. Sistemele de comunicaţii celulare analogice de primă generaţie au utilizat FDMA ca tehnică de access de bază, pe când în cele de generaţia a doua predomină TDMA, dar există şi sisteme bazate pe CDMA. În ceea ce priveşte sistemele de generaţia a 3-a, acestea utilizează CDMA, în unele cazuri complementate de o tehnică hibridă CDMA/TDMA. A. Frequency-Division Multiple Access (FDMA) În FDMA, fiecare comunicare este realizată pe unul sau două (în funcţie de tehnica duplex utilizată) canale de frecvenţe de bandă îngustă. Numărul de utilizatori este direct proporţional cu numărul de frecvenţe disponibile. Rata de bit care poate fi suporatată este determinată de lărgimea de bandă a canalului şi de tehnica de modulaţie folosită. În figura următoare se pot observa canalele FDMA şi benzile de gardă dintre acestea. Motivul introducerii benzilor de gardă este eliminarea interferenţelor între canalele adiacente datorate filtrării neideale.

Unui utilizator ‘x’ îi este permis sa acceseze purtătoarea doar în momentul de timp ‘x’ prin transmiterea unui aşa-numit burst care se încadrează în acel time slot. Pentru a putea menţine o rată de bit continuă de Rs biţi/s ar trebui ca viteza de transmisie în timpul transmiterii burstului să fie de cel putin N*Rs biţi/s. Datorită faptului că există suficient spectru disponibil, fiecărei celule i se pot asigna mai multe purtătoare. Prin urmare, aceste tipuri de sisteme TDMA au de asemenea un element FDMA şi sunt în realitate sisteme hibride TDMA/FDMA.

C. Code-Division Multiple Access (CDMA) În CDMA, semnalele de bandă îngustă sunt transormate cu ajutorul tehnicilor de spectru împrăştiat în semnale de bandă largă, banda purtătoarei. La fel ca in TDMA, mai mulţi utilizatori împart lărgimea de bandă a purtătoarei, dar la fel ca în FDMA, aceştia transmit continuu în timpul unui apel sau sesiuni. Există două tehnici de bază CDMA potrivite pentru comunicaţiile mobile, şi anume Frequency-Hopping (FH) şi Direct-Sequence (DS). Pentru sistemele 2G numite cdmaOne

1

Sistemele analogice utilizează tehnica de acces multiplu Frequency Division Multiple Access (FDMA). sistemul AMPS foloseşte o bandă de transport de 30 kHz pentru fiecare utilizator. Sisteme digitale de generaţia a doua (2G) Creşterea capacităţii a fost unul dintre principalele motivaţii pentru introducerea de sisteme 2G. Sisteme celulare analogice de primă generaţie (1G) La sfârşitul anilor 1970 şi începutul anilor 1980. reţelele GSM au fost lansate în mai mult de 10 ţări europene.şi pentru majoritatea sistemelor 3G. Cu toate aceste constrângeri aceste sisteme s-au bucurat de un succes considerabil cu publicul. Viteza de date a ajuns până la 19. care se afla în mişcare (la viteze foarte mici). utilizator de canal are o bandă de transport dedicată.2 Kbps. frecvenţă şi putere între 3 utilizatori. pentru a le distinge de "clasicele" sisteme mobile care operau sub 1 GHz. în 1982. fapt care limitează capacitatea de control a reţelei. opţional cu salt lent în frecvenţă. în Global System for Mobile Communications. cu formarea a Groupe Special Mobile (GSM). Aceste sisteme 'up-banded' sunt destinate în primul rând persoanelor.care sunt transportate pe canalul de voce. aceste sisteme funcţionau doar la frecvenţele de 900 MHz (800 MHz în SUA şi Japonia). resursele necesare pentru transmisie trebuie furnizate atât pe direcţia de uplink cât si pe cea de downlink. Introdus la începutul anului 1992. caracterizată prin transmisiuni analogice (modulaţie în frecvenţă) de voce şi flexibilitate limitată. European Telecommunications Standards Institute (ETSI) a fost înfiinţat.TDMA şi CDMA D. unde transmisiile pe uplink şi pe downlink au loc pe aceiaşi frecvenţă. ETSI este încă în mod oficial responsabil pentru Figura 3. Acesta este un motiv pentru care dimensiunea celulei nu poate fi redusă pentru creșterea capacității. şi în afara Europei (Hong Kong. s-a ales DS/CDMA ca tehnică de bază.TDMA şi CDMA. 2G oferă : • capacitate crescută ca urmare a aplicării codec-urilor de voce şi factorilor de reutilizare de frecvenţă mică. dezvoltat la începutul anilor 1990 şi a fost utilizat prima dată în 1994. Frequency-Division Duplex şi Time-Division Duplex Pentru o comunicare bidirecţională între un terminal mobil şi o staţie de bază. B. Iniţial. pentru FDMA. Alte sisteme 1G includ Nordic Mobile Telephone System (NMT) şi Total Access Communications System (TACS). dar s-a modificat. datorită mesajelor de control ale reţelei — precum cele de handover şi controlul puterii . III. sau cu TDD (Time Division Duplex). unde fiecare bandă de transport este de numai 10 KHz. un sistem bazat pe TDMA. • securitate (de criptare pentru confidenţialitate. Acest lucru se poate realiza cu FDD (Frequency Division Duplex). se întrerupe transmisia de voce şi se produc clicuri sonore. Acestea sunt menţionate ca Personal Communications Networks (PCN). În 1988. Cu un număr de aproape 500 de milioane de abonaţi la începutul anului 2001. • integrarea de voce şi de date datorită tehnologiei digitale. astfel încât sunt suportaţi de trei ori mai multi abonaţi. la începutul anilor 1990. şi anume GSM. şi 1800 MHz (1900 MHz în SUA. în Marea Britanie şi Personal Communications Systems (PCS). pentru FDMA. Iar din 1994. au fost introduse diferite sisteme de comunicaţii mobile celulare de primă generaţie. cu o cotă pe piaţa de celulare digitale de aproape 70% în luna februarie a anului 2001 (potrivit cifrelor publicate de Asociaţia GSM). meritând cu adevărat acest nume. astfel încât numărul de abonati a fost încă în creştere la mijlocul anilor 1990. Efortul de standardizare care a condus la GSM a fost iniţiat de Conference Europeenne des Administrations des Postes et des Telecommunications (CEPT). iniţial. Aceste sisteme oferă calitate bună a vocii dar eficienţă spectrală limitată. CDPD a permis transferul de pachete de date pe canale analogice prin folosirea canalelor neutilizate pentru transmisii de date scurte. GSM a cucerit treptat pieţele din celelalte ţări europene şi părţi mari din restul lumii. De exemplu. în SUA. de la Groupe Special Mobil. Australia). Totodata. în care fiecare 2 . Advanced Mobile Phone System (AMPS). cu telefoane protabile. Unul dintre aceste sisteme 2G trebuie să fie izolat de restul. deja la sfârşitul anului 1993. O îmbunătăţire la sistemul AMPS este Narrow AMPS (NAMPS).frecvenţă şi putere. • canale dedicate pentru schimbul de informaţii de control de retea între mobile terminale şi infrastructura reţelei în timpul unui apel. 1500 MHz în Japonia) la scurt timp după. Comparativ cu prima generaţie. cu scopul de a depăşi limitele reţelei de control întâlnită la sistemele 1G (semnalizările de handover încă se realizează pe canalul de trafic). a devenit o amprentă acoperind practic fiecare unghi al lumii. SISTEME DE COMUNICAŢII MOBILE CELULARE: DE LA 1G PÂNĂ LA 4G A. devenind de atunci responsabil pentru evoluţia standardelor GSM. şi de autentificare pentru a preveni accesul neautorizat şi utilizarea sistemului). Împărţirea resurselor de timp. unde canalele de uplink şi de downlink sunt pe frecvenţe diferite. Un add-on la sistemul AMPS este Cellular Digital Packet Data (CDPD). Primul astfel de sistem. Acronimul a venit. În figura de mai jos se pot observa 3 utilizatori care împart resursele de timp. într-un mod convenabil. a fost introdus în SUA în 1970. dar sunt alternative in timp.

de obicei sisteme hibride CDMA2000-IS-95. primul sistem operaţional CDMA. standardizat de 3GPP2. După cum am menţionat mai sus. Este baza serviciului japonez dezvoltat de NTT DoCoMo. multiple frecvenţe purtătoare. Din moment ce toate apelurile utilizatorilor sunt realizate în aceeaşi bandă a canalului. Primul şi cel mai popular standard digital 2G japonez este Personal Digital Cellular (PDC). China şi alte regiuni în care era dezvoltată infrastructura sistemului GSM 2G. În cdmaOne semnalul vocal este transmis cu un debit de aproximativ 1. În contextul sistemelor celulare. În timp ce GSM este în prezent standardul de necontestat în ceea ce priveşte comunicaţiile mobile digitale 2G în Europa. comparativ cu cele care utilizează TDMA. în care un derivat al IS-95 domină piaţa 2G. folosit ca un sinonim pentru UMTS). ETSI este un membru 3GPP. standardizat de 3GPP. împreună cu alte organisme de standardizare şi grupuri de interese din jurul lumii. Acesta utilizează DS-CDMA (Direct-Sequence Code Division Multiple Access) ca metodă de acces canal şi FDD ca tehnică de separare a sensurilor. şi. din această cauză s-a dezvoltat o familie de standarde pentru a face faţă evoluţiei GSM şi cdmaOne. datorită succesului imens de care s-a bucurat serviciul "i-mode". dar sunt incompatibile între ele. Următoarele standarde sunt marca 3G:  sistemul UMTS (Universal Mobile Telecommunications System). Telefoanele mobile sunt în general sisteme hibride UMTSGSM. De asemenea. singura modalitate de a face distincţia între ele este printr-un cod unic atribuit fiecarui canal de voce. comunitatea de cercetare a început să se gândească la cerinţele pentru o nouă generaţie. roaming între diferite sisteme. apărut în 2001.23 MHz . Acest lucru duce la îmbunătăţirea capabilităţilor sistemelor. dar lucrările tehnice cu privire la evoluţia sistemului sunt acum efectuate de Third Generation Partnership Project (3GPP). Acest lucru poate crea confuzie. în special GSM şi cdmaOne. a treia. Sistemele cdmaOne s-au bucurat de un succes considerabil. Sistemele de generaţia a treia (3G) Deja înainte de lansarea sistemelor 2G. frecvenţele purtătoare pot fi refolosite între celule. rolul ETSI este acum de a transforma specificaţiile tehnice create de 3GPP în standarde regionale pentru Europa. atât pentru GSM cât şi pentru UMTS. Cu toate eforturile nu s-a putut ajunge la un acord privind un standard comun. dar este popular pentru anumite aplicaţii datorită debitului relativ mare (32 kbit / s. Acest lucru a fost înaintat de International Telecommunications Union (ITU) şi referit ca International Mobile Telecommunications 2000 (IMT-2000). care au aceeaşi infrastructură: interfaţa radio originală şi cea mai răspândită poartă numele de W-CDMA. în Extremul Orient. La sfârşitul anilor 1990. folosit în principal în Europa. şi poate oferi debite maxime de până la 56 Mbit / s în downlink în teorie (28 Mbit / s în serviciile existente) şi 22 Mbit / s în uplink. ofera rate maxime de 14.standardele GSM. Evoluţia către GSM a fost adăugată în anul 2000. cdmaOne foloseşte o tehnică diferită numită "spectru împrăştiat" (Spread Spectrum). Primul este un sistem TDMA numit North American Digital Cellular or Digital AMPS (D-AMPS). din moment ce există alte sisteme celulare bazate pe TDMA. mai ales în Coreea de Sud. apărut în 2002. care satisface doar pentru mobilitate redusă. cdmaOne foloseşte conceptul de reutilizare a frecvenţelor. atâta timp cât emiţătoarele radio care folosesc aceleaşi frecvenţe nu sunt în celule adiacente. Codul unic este utilizat pentru a ‘împrăştia’ semnalul original şi apoi să decodeze semnalul la partea de recepţie. Fiecare bandă este cuprinde opt sloturi temporare. sistemul GSM este un sistem radio TDMA cu benzi de transport. iar cea mai recentă poartă numele de HSPA +. În SUA. Al doilea sistem. În GSM.7 Mbit / s downstream. de exemplu. cel mai important lucru a fost acela de a defini un nou sistem care sa rezolve problema incompatibilităţilor dintre diferite standarde. de 200 kHz. Acesta este un sistem bazat pe comutaţie de circuite în care un slot dedicat este alocat unei comunicaţii de voce. pentru a atinge viteze mai mari şi pentru a suporta un număr mai mare de utilizatori. şi are aceeaşi infrastructura ca standardul IS-95 2G. Cea mai recentă versiune EVDO Rev B. astfel că o bandă de transport poate fi utilizată de până la opt abonaţi. un sistem de cdmaOne a fost lansat în Japonia. este utilizat în special în America de Nord şi Coreea de Sud. debite mai ridicate. două tipuri de sisteme celulare 2G care operează la 800 MHz. o altă interfaţă radio numită TD-SCDMA a fost comercializată în 2009. sau IMT-2000 CDMA Direct Spread este un standard de interfaţă radio găsit în reţelele de telecomunicaţii mobile 3G. într-un fel un hermafrodit între sistemul mobil şi fără fir (cordless). Evoluţia către sistemele celulare de generaţia a treia (3G) a fost determinată de nevoia de o capacitate mai mare. astfel încât să faciliteze. de exemplu. în conformitate cu schema de acces multiplu pe care se bazează. numit FOMA (Freedom of Mobile Multimedia Access) şi membrul cel mai frecvent utilizat al familiei UMTS (uneori. şi de mai bună calitate a serviciilor (QoS). similar cu seviciile WAP (Wireless Application Protocol).  W-CDMA (Wideband Code Division Multiple Access). de sisteme de comunicaţii mobile şi la posibile soluţii tehnologice care sa le îndeplinească. menţionat simplu ca TDMA. sistemul CDMA2000. deoarece distincţia între canalele de voce se face pe baza codurilor unice. în special GSM. Acesta a fost completat ulterior de către Personal Handyphone System (PHS). există în esenţă. C. îmbunătăţit mai târziu la 64 kbit / s).23Mbit/s. în restul lumii nu există dominaţia clară a unui standard digital. unde aceeaşi frecvenţă poate fi refolosită în fiecare celulă. Modelul de reutilizare a frecvenţelor este numit "plan de frecvenţă" şi este proiectat în aşa fel încât să reducă la minimum interferenţele radio. Acesta permite accesul la o formă de Internet pe telefoanele mobile. unde spectrul de frecvenţe radio este împărţit în benzi purtatoare cu o laţime de aproximativ 1. dar disponibilă doar în China. care a fost lansat mai târziu. Există mai multe interfeţe radio. este cdmaOne. UTRA-FDD. un organism creat în 1998 pentru a standardiza UMTS. 3 . Ambele standarde sunt bazate pe TDMA. uneori. PDC a primit o oarecare atenţie în afara Japoniei. comparativ cu sistemele care utilizează TDMA şi TDD (Time-Division Duplexing). O singură celulă suportă de obicei. UMTS-FDD. Telefoanele mobile sunt. Japonia.

Tc. datorită propagării multicale. neortogonalitatea crează intereferenţe intre utilizatori. Cadrul generic radio (Figura 6) are o durată de timp de 10 ms şi este format din 20 de sloturi fiecare de 0. concentrat pe comunicaţii wireless de bandă largă (broadband). Din păcate. şi cele bazate pe standardul IS-95 (Figura 5). Figura 5. foloseşte o tehnică de transmisie de tip direct sequence CDMA. (CP) în downlink. W-CDMA vs GSM Orthogonal Frequency-Division Multiple Access (OFDMA) este o versiune multi-utilizator a popularei tehnici de modulaţie Orthogonal Frequency-Division Multiplexing (OFDM). Acesta permite atât modul duplex de transport FDD cât şi TDD. Astfel OFDMA permite o viteză de conectare şi o probabilitate de eroare individuală pentru fiecare utilizator. împărţită la durata unui chip. video-conferinţe şi televiziune 3D.5 ms. Formatul cadrului LTE Figura 4. HD (High-Definition) mobile TV. Accesul multiplu se realizează în OFDMA prin atribuirea de subseturi de subpurtătoare pentru fiecare utilizator în parte (Figura 7). telefonie IP. D. Din punct de vedere tehnic. Dacă codrile sunt atribuite unor semnale diferite sau canalele utilizatorului sunt ortogonale atunci aceste semnale pot fi separate perfect la partea de recepţie. W-CDMA transmite pe o pereche de canale radio cu o lăţime de bandă de 5MHz. Fiecare slot este format din şapte simboluri OFDM cu prefix ciclic scurt / normal sau şase simboluri OFDM cu prefix ciclic lung / extins. în uplink. cu prefix ciclic. Aplicaţii posibile includ accesul la web pe mobil. Aceleaşi coduri care s-au folosit la partea de transmisie pentru împrăştierea semnalelor. Există două sisteme 4G comerciale: standardul Mobile WiMAX (a început în Coreea de Sud în 2006) şi standardul Long Term Evolution (LTE) (în Scandinavia din 2009). care. promite să reducă costurile pentru telefoanele video mobilă (video phones). Figura 6. şi densitate. Factorul de împrăştiere este egal cu durata unui bit. Sistemele 3G oferă debite de până la 2 Mbps. la smartphone-uri. performanţă. reprezintă de fapt un interval de timp de transmisie – TTI (Transmission Time Interval). Deşi W-CDMA. capacitate. la laptop-uri cu modemuri USB wireless. precum şi la alte dispozitive mobile. W-CDMA sunt echilibrate compromisurile între cost. una dintre noile caracteristici incluse în proiectarea reţelelor 3G este asigurarea calităţii serviciilor (Qos). Două sloturi adiacente formează un sub-cadru cu durata de 1 ms. În plus. Tehnica OFDMA 4 . şi Single-Carrier Frequency Division Multiple Access (SCFDMA). În realitate. Are la bază tehnica Orthogonal Frequency Division Multiple Access (OFDMA). W-CDMA nu este pur si simplu o versiune de banda largă a CDMA 2000 ci diferă în privinţa multor aspecte.25MHz. LTE este un sistem mobil de generaţie viitoare de la 3GPP. garantând astfel o calitate a serviciilor (QoS) bazată pe lăţimea de bandă alocată. asa-numitele MAI (Mutiple Access Interference). spre deosebire de generaţiile anterioare. servicii de gaming. de asemenea. W-CDMA vs IS-95 Figura 7. de exemplu. Sistemele 4G Sistem 4G oferă mobile ultra-broadband Internet access.În DS/CDMA un stream de biţi este înmulţit cu o secvenţă directă (direct sequence) sau cod de împrăştiere compus din chips-uri individuale. separarea perfectă a semnalelor la partea de recepţie nu poate fi realizată. la fel ca CDMA2000. cu prefix ciclic. se folosesc şi la partea de recepţie pentru deîmprastierea lor. Tb. În figurile de mai jos se pot observa diferenţele între sistemele W-CDMA şi sistemele GSM (Figura 4). în timp ce CDMA2000 transmite pe una sau mai multe perechi de canale radio de lăţime 1.

dar practic. care reduce probabilitatea de interferenţe între utilizatori. şi de generare de frecvenţe / filtrare în cazul de FDMA. precum şi al SC-FDMA. Rev A . 5 . prin folosirea diferitelor permutări între purtătoarele de bază ale utilizatorilor din celule diferite. OFDMA a devenit tehnica cea mai favorizată pentru sistemele wireless broadband datorită faptului ca utilizează în mod eficient banda avută la dispoziţie (spectrele componente se suprapun. înainte de a trece prin modulaţia standard OFDM. Astfel. CDMA. Akyildiz ∗. suportă "soft hand-off". În mod similar. necesitând modificări minore la nivelul interfeţei radio. 2002 Autor: Camelia Hotico IV. Hamid Aghvami . fiecare are propriile sale provocări: de control al puterii. UMTS and Beyond”.„Multiple Access Protocols for Mobile Communications: GPRS. permite controlul puterii per canal sau per subcanal. Gutierrez-Estevez. şi cel mai bun este selectat. Deoarece acest lucru nu poate fi perfect controlat într-un mediu mobil. sistemele FDMA trebuie să utilizeze o bandă de gardă între canalele adiacente. Benzile de gardă reduc probabilitatea de interferenţă între canalele adiacente. prin comparaţie.November 2009 Ian F. un tip de "same-frequency handover". Sistemele TDMA trebuie să sincronizeze cu atenţie timpul de transmisie al tuturor utilizatorilor pentru a se asigura că acesta este primit în timeslot-ul corect şi nu proavocă interferenţe. ca urmare saltului de tip Doppler al spectrului semnalului din cauza mobilităţii utilizatorului. dar scade eficienţa spectrală. CONCLUZII În teorie. SC-FDMA aduce suplimentar o îmbunătăţire a raportului PAPR (Peak to Average Power Ratio). In plus pachetele recepţionate sunt comparate pentru calitate. facând-o potrivită pentru transmisiile uplink. în cazul de TDMA. oferă flexibilitate în implementare. asigurând o acoperire excelentă. Principalul avantaj al OFDM. de sincronizare. REFERINŢE: [1] [2] [3] [4] IXIA – „Single Carrier FDMA in LTE”. care permite telefonului mobil să comunice cu până la 6 staţii de bază în acelaşi timp. Sisteme de comunicaţii mobile Alex Brand. Elias Chavarria Reyes „The evolution to 4G cellular systems: LTE-Advanced”. medierea interferenţelor prin folosirea alocării cu permutări ciclice. Tehnica SC-FDMA este o formă modificată a OFDM cu performanţe şi de complexitate similare. în cazul de CDMA. TDMA şi FDMA au exact aceeaşi eficienţă spectrală. ceea ce îl face potrivit pentru sistemele wireless broadband. SC-FDMA moşteneşte toate avantajele OFDM. în cazul unei probleme de acoperire permite Single Frequency Network Coverage. CDMA. Aceasta este adesea privită ca o modulaţie OFDM codată DFT (Discrete Fourier Transform) unde simbolurile de date din domeniul timp sunt transformate în domeniul frecvenţă utilizând DFT. 2010 Romulus Terebeş – Curs 1. fiecare interval de timp trebuie să aibă interval temporal numit interval de gardă. combatere a fading-ului mai robustă si mai puţin complexă. comparativ cu OFDM. este robusteţea sa împotriva propagării multicale. posibilitate de control pentru fiecare purtatoare (subchannel).Printre avantajele tehnicii OFDMA se numără: flexibilitatea în implementare. dar reduce capacitatea de utilizare a spectrului de frecvenţe. dar semnalele pot fi separate datorită ortogonalităţii subpurtatoarelor). medierea interferenţelor între celulele adiacente. David M.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful