You are on page 1of 331

Un Grec, Doi Greci, Trei Greci... Brăila. Reactivarea memoriei culturale a oraşului Brăila.

Cazul Comunităţii Greceşti.

1

Coperta: Ionel Cândea Tehnoredactare: Ghena Pricop, Camelia Hristian, Rozalia Pîrlitu Foto: Gabriel Stoica Traduceri din lb. greacă: Iulia Marica Saridache, Haralambie Caravia

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Un grec, doi greci, trei greci... Brăila / ed.: Camelia Hristian, Ghena Pricop - Brăila : Editura Istros a Muzeului Brăilei, 2009 ISBN 978-973-1871-46-2 I. Hristian, Camelia (ed.) II. Pricop, Ghena (ed.) 323.1(=14)(498)

Coperta I: Brăila, Casa Petzalis Coperta IV: Brăila, Teatrul Rally

© 2009, Editura Istros a Muzeului Brăilei

2

Un Grec, Doi Greci, Trei Greci... Brăila.

Editori: Camelia Hristian Ghena Pricop

MUZEUL BRĂILEI BRĂILA, 2009

EDITURA ISTROS

 
3

                                                                 
4

  GRECII DESPRE GRECI ŞI DESPRE BRĂILA     
Grecii  au  fost,  decenii  de‐a  rândul,  acasă  la  Brăila.  Au  venit  aici,  au  făcut  comerț,  au  prosperat,  au  clădit  case,  biserică,  şcoli,  mori,  tipografii,  dar  au  şi  trăit,  au  suferit,  au  iubit.  Cât  de  mult  s‐au  simțit  ei  aici  acasă  sau  cât  de  mult  au  tânjit  după  pierduta  patrida  este  dificil  de  spus. Un context istoric sau o alegere cu substrat financiar au determinat,  în  secolul  XIX,  zeci  de  familii  să‐şi  construiască  aici  viața.  Şi‐au  creat  propria insulă într‐o mare de alte nații. A fost destul de simplu, pentru că  aveau  portul  şi  propriile  vapoare  care  îi  legau  de  Elada.  Dar  vremurile   s‐au  schimbat  şi,  precum  alte  insule  greceşti  astăzi  puțin  locuite,  şi  „insula  grecească”  din  portul  Brăila  a  fost,  încet,  părăsită  pentru  alte  locuri  mai  prielnice  pentru  comerț  liber  sau  pentru  libertate  de  exprimare. Mai târziu, evenimentele politice din Grecia, din deceniul V al  secolului XX, au determinat alte familii de greci să se stabilească la Brăila.  Indiferent  care  a  fost  motivul  care  i‐a  determinat  sa  aleagă  calea  Brăilei  sau  să  părăsească  acest  oraş,  aceşti  greci  au  fost,  pentru  perioade  mai  lungi  sau  mai  scurte,  brăileni,  au  contribuit  la  evoluția  oraşului,  mărturiile  trecerii  lor  fiind  extrem  de  vizibile  în  Centrul  Istoric  al  oraşului.  Dar  câți  dintre  brăilenii  de  astăzi  mai  ştiu  că,  într‐un  trecut  foarte  apropiat,  pe  străzile  oraşului  se  vorbea  limba  greacă  ca  la  Pireu…  Extrem de puțini.  Prin  acest  proiect  am  încercat  să  salvăm,  atât  cât  mai  este  posibil,  fragmente  din  memoria  culturală  a  oraşului  şi  să  aducem  aceste  informații  în  atenția  publică.  Ne‐am  dorit  să  completăm  cercetările  istoricilor ‐ cu privire la  elementul  elen de la Brăila, de‐a lungul timpului  ‐,  cu  mărturii  ale  grecilor  care  s‐au  născut  sau  au  trăit  o  perioadă  mai  lungă sau mai scurtă de timp aici. Ca să cunoşti cu adevărat o comunitate  umană,  indiferent  de  etnie  sau  de  convingeri,  este  important  să  vorbeşti  cu oamenii şi să le asculți poveştile de viață, să înțelegi ce şi cum au trăit,  cum  au  gândit,  cum  au  simțit,  ce  vise  le‐au  animat  destinele,  ce  tipare  morale le‐au coordonat  acțiunile, cum au privit pe cei din jur şi cum s‐au  simțit  influențați  de  ceilalți,  cât  de  „diferiți”  au  fost şi  cum  sunt,  de  fapt ‐ 

5

pentru  că  la  Brăila  comunitatea  grecească  este  o  realitate  chiar  dacă  nu  mai  are  atât  de  mulți  membri,  nu  mai  are  nici  forța  financiară  şi  nici  strălucirea de altădată. Din păcate, nici Brăila nu mai este cea de altădată!   „Îmi  amintesc  că  pe  strada…  era  o  casă  (prăvălie,  restaurant,  cafenea, şcoală,  fabrică)   a  unui  grec…”,   „Îmi  amintesc  că  în  port  era  o  agenție  de  navigație  a  unui  grec…”,  „La  Brăila  în  port  venea  vaporul…  dinspre Grecia…”, ʺCând bunicii au venit la Brăila…”, „Tata citea un ziar  grecesc…”, ʺPrima  casă  în  care  au  locuit  bunicii  era  pe  strada…”,  „Eram  copil  şi  mă  jucam…”,  „Mi‐amintesc  că  am  primit  de  la  un  grec…”,  „La  sărbători…”,    „La  şcoala  grecească  era  un  profesor…”,  „Bunica  gătea  o  rețetă  din  insula…  ”,  „Mă  duceam  la  frizeria  unui  grec  şi‐l  auzeam  adesea  fluierând  un  cântec  vechi  grecesc…ʺ,  „Mama  nu  ne  lăsa  să…”,  „Când  am  ajuns  prima  dată  în  Grecia…”,  „Se  dansa  adesea  un  dans  grecesc…”,  „În  vremea  comunismului…”.  Astfel  de  informații  sunt  inedite,  tocmai  pentru  că  nu  le  putem  găsi  în  cărți  şi  arhive  ci  doar  în  mințile şi  sufletele  oamenilor.  Iar  oamenii  sunt  trecători şi  odată  cu  ei  se  pierde  şi  ce‐au  trăit  dacă  nu  aleg  să  împărtăşească  experiențele  lor  colii  de hârtie.   Interviurile  scrise  şi  video  complete,  realizate  în  cadrul  acestui  program  cultural,  toate  fotografiile  ‐  realizate  după  amintiri  de  familie,  documente,  obiecte ‐  pe  care  aceste  familii,  cu  generozitate,  ne‐au  permis  să  le  folosim  pentru  acest  proiect  –  din  care  noi  am  selectat  doar  câteva  pentru  această  publicație  tipărită  –  precum  şi  fotografii  după  documentele din arhiva Comunității Elene Brăila, copii după imagini din  arhiva  video  a  Comunității  Elene  Brăila,  la  care  am  adăugat  fotografii şi  imagini  video  din  arhiva  Muzeului  Brăilei,  pot  fi  consultate  de  public  în  Sala  Diversității  Culturale  a  Muzeului  Brăilei.  Centrul  va  dezvolta,  în  timp, această bază de date despre grecii din Brăila dar va crea şi alte baze  de  date,  cu  mărturii şi  material  foto şi  video,  legate  de  celelalte  etnii  care  au trăit şi influențat istoria oraşului: ruşii lipoveni, evrei, armeni, bulgari,  turci, rromi.   Vă  invităm  să  vizitați  şi  website‐ul  proiectului  http://www.diversitate‐culturala‐muzeulbrailei.ro/  unde  veți  găsi  şi  o  hartă  virtuală  care  propune  elemente  urbane  cu  mărturii  ale  prezenței  grecilor  în  oraş  ‐  marile  edificii  private  greceşti,  edificii  industriale  greceşti,  sediile  tipografilor  greci,  case  legate  de  viața  lui  Panait  Istrati 
6

precum  şi  de  viața  lui  Dumitru  Panaitescu  Perpessicius  la  Brăila,  frumoasele clădiri de altădată admirate de Nicolae Iorga în drumul lui de  la Gară până în Piața Sf. Arhangheli şi în port.   Prezentăm  în  paginile  ce  urmează  o  parte  dintre  răspunsurile  pe  care  le‐am  obținut  la  o  sumă  de  întrebări,  structurate  într‐un  interviu  scris, foarte amplu şi pe alocuri incomod, pe care l‐am trimis pretutindeni.  Am  reuşit  să  obținem,  într‐un  timp  foarte  scurt  –  având  în  vedere  că  perioada  de  derulare  a  proiectului  a  fost  de  doar  4  luni ‐  mărturiile  unor  greci  brăileni  care  acum  locuiesc  în  Brăila,  Galați,  Bucureşti,  Craiova,  Grecia, Germania, Franța, Australia, Noua Zeelandă, SUA.   Vă invităm să‐i cunoaşteți pe grecii din Brăila şi în acelaşi timp vă  invităm într‐o incursiune în Brăila de altădată, aşa cum o prezintă dânşii.  Mulțumim  tuturor  celor  care  au  înțeles  importanța  acestui  program  cultural  şi  mai  ales  celor  care  au  avut  răbdarea  şi  bunăvoința   să‐şi deschidă sufletele şi să ne împărtăşească experiențe de viață, fericite  sau  mai  puțin  fericite:  fam.  Andreescu  Jana  (Galați),  fam.  Bartaloş  Lidia  (Brăila),  fam.  Băjenică  Eli  (Brăila),  fam.  Bonicioli  Cleopatra  (Brăila),  fam.  Caravia  Haralambie  (Bucureşti),  fam.  Cochino  Vasile  (Brăila),  fam.  Diamandi  Maria  (Brăila),  fam.  Dimofte  Lidia  Maria  (Bucureşti),  fam.  Dumitriu  Nicolae  (Brăila),  fam.  Dumitru  Aspasia  (Brăila),  fam.  Exarhu  Marius  (Brăila),  fam.  Fotiadis  Adriana  (Wellington  ‐  Noua  Zeelandă),  fam.  Ganea  Maria  (Brăila),  fam.  Guleamachis  Adrian  (Brăila),  fam.  Gavaz‐Nicolae  Florentina  Octavia  (Brăila),  fam.  Haraga  Elefteria  (Brăila),  fam. Irimia Amalia (Brăila), fam. Ispir (Caligas) Reghina (Brăila), fam. Ion  Ana‐Maria  (Bucureşti),  fam.  Karafyllidis  Athanassios  (Berlin  –  Germania),  fam.  Lichiardopol  Corina  (Craiova),  fam.  Mandas  Constantinos  (Brăila),  fam.  Mihăilescu  Elena  (Bucureşti),  fam.  Mija  Nicoleta  (Brăila),  fam.  Muşat  Florentina‐Cristina  (Brăila),  fam.  Nicolae  Panait  (Brăila),  fam.  Pana  Ştefan  Panait  (Stuttgart  ‐  Germania),  fam.  Papas  Artemiza  Carmen  (Brăila),  fam.  Paraschiv  Caliopi  (Brăila),  fam.  Pieratos  Anisia  (Brăila),  fam.  dr.  Poenaru  Constantin  (Brăila),  fam.  Portocală  Radu  (Paris  ‐  Franța),  fam.  Raftopol  Stelian  (Brăila),  fam.  Samaras  Neculai  (Brăila),  fam.  Saridache  Marica  (Brăila),  fam.  Saridache  Nicolae  (Brăila),  fam.  Spiridon  Nicolas  (Brăila),  fam.  Stefanidis  Constantin  (Brăila),  fam.  Stroe  Antonette  Rodica  (Brăila),  fam.  Stroe  Elena  (Brăila),  fam.  Teodorescu  Victoria  (Brăila),  fam.  Theodoru  Maria‐
7

Denise  (Bucureşti),  fam.  Turculeț  Dumitra  (Brăila),  fam. Țigaridis  Panait  (Brăila),  fam.  Vertoudakis  (Caridi)  Alexandra  (Australia),  fam.  Vâlcu  Silvia (Brăila), fam. V. A. (Detroit ‐ S.U.A.).    Camelia Hristian 

8

    EMIGRAȚIA GREACĂ 1830‐1950 
    Tratatul de la Adrianopol încheia războiul ruso‐turc (1828‐1829) şi  punea  capăt  administrației  otomane  din  Brăila.  Articolul  V  conținea  prevederi  speciale  pentru  Moldova  şi  Țara  Românească  şi  stabilea,  pe  lângă  revenirea la Țara Românească a cetăților turceşti de  pe malul stâng  al Dunării, şi hotarul cu Imperiul Otoman, talvegul Dunării.  Sub  raport  economic,  desființarea  monopolului  otoman  asupra  produselor  româneşti  prin  liberalizarea  comerțului  pe  Dunăre  şi  pe  Marea  Neagră  a  însemnat  pentru  Brăila  momentul  de  cotitură  care  avea  să‐i  aducă,  în  scurtă  vreme,  recunoaşterea  de  cel  mai  mare  şi  important  port  dunărean  al țării,  rival  de  temut  pentru  vecinul  Galați şi  pentru  mai  îndepărtata Odessa.  Cadrul  natural  mai  mult  decât  favorabil1,  măsurile  întreprinse  de  autoritățile  centrale  şi  locale  pentru  modernizarea  oraşului  şi  îmbunătățirea  traficului  naval2,  facilitățile  introduse3,  sunt  câteva  dintre  premisele  pentru  atragerea  unor  valuri  succesive  de  emigranți,  interesați  de obținerea unui profit rapid şi substanțial.   Înainte  de  1828  populația  era  estimată  între  30000  –  40000  de  locuitori,  după  unii  cercetători  este  posibil  ca  cifrele  să  fie  exagerate,  iar  în  catagrafia  întocmită  de  serdarul  Tăut  în  1828,  după  retragerea  armatei  turceşti,  au  fost  înscrişi  591  capi  de  familie. Şi  în  acest  caz  se  vorbeşte  de  o  exagerare,  în  minus,  părerile  acceptate  fiind  că  populația  Brăilei  nu  atingea  cifra  de  3500  de  suflete.  Patru  ani  mai  târziu,  se  ajunge  la  4045,  iar  în  1834  la  6000.  O  statistică  din  1838  arată  că  în  structura  populației,  după  elementul  românesc  majoritar,  etnicii  greci  ocupau  locul  al  doilea.  La  sfârşitul  secolului  al  XIX‐lea  doar  o  treime  din  populație  era 

 Avea cel mai adânc şenal navigabil care oferea  posibilitatea circulației vaselor maritime.   Amenajarea cheiurilor pentru a uşura manipularea mărfurilor, construirea de magazii şi  silozuri  pentru  depozitarea  cerealelor,  a  docurilor  pentru  adăpostirea  navelor  pe  timpul  iernii, asigurarea securității traficului prin înființarea forțelor de pază fluviale, ş.a.  3 În 1836 la Brăila se instituie regimul de porto‐franc. 
1 2

9

autohtonă,  restul  era  constituită  din  români  veniți  din  alte  regiuni  ale  țării,  în  special  Buzău,  Vrancea  şi  Transilvania,  din  greci,  evrei,  ruşi  lipoveni,  turci,  austrieci,  germani,  italieni,  francezi,  englezi,  sârbi,  elvețieni şi chiar belgieni.  Cauzele  sosirii  masive  a  populației  de  origine  greacă  sunt  nu  numai  de  natură  economică  ci  şi  politică,  de  multe  ori  politicul  jucând  rolul  principal.  În  perioadele  de  confruntare  cu  autoritățile  otomane  fenomenul  imigraționist  se  intensifică,  familii  întregi  plecau  în  alte  zone  căutând  acea  stabilitate  care  le  putea  oferi  un  cămin  liniştit,  dar  şi  un  mediu  prielnic  afacerilor.  De  aceea,  în  rândul  lor  se  regăsesc  nu  numai  cei  veniți  în  căutarea  unui  loc  unde  banul  se  putea  obține  uşor,  ci  şi  familii  înstărite  în  țara  de  origine,  nevoite  să‐şi  lichideze  afacerile,  hotărâte  să  o  ia  de  la  capăt  acolo  unde    confortul  politic  şi  mai  puțina  agitație  socială  le‐ar  fi  permis  dezvoltarea  tihnită  a  propriei  bunăstări.  În  această  ecuație  intervin şi  tendințele  de  cuplare  a  bazinului  Mării  Negre  şi  a  Dunării  la  rutele  comerciale  ale  Mediteranei.  Liniile  de  navigație  din  Egeea  şi  Mediterana,  legate  de  casele  de  comerț  din  Constantinopol  şi  Odessa,  se  extind  spre  Sulina,  Tulcea,  Galați  şi  Brăila.  De  aici,  multe  companii  îşi  mută  sediul  principal  în  vestul  Europei,  în  special  în  Marsilia  şi  în  Londra,  nume  precum  Draculis,  Negropontes  sau  Embiricos  fiind  întâlnite  în  tot  acest  spațiu,  către  sfârşitul  secolului  al  XIX‐lea.   Drumurile  comerciale,  companiile  de  navigație,  cei  mai  importanți  armatori  din  a  doua  jumătate  a  secolului  al  XIX‐lea  şi  prima  treime  a  secolului  al  XX‐lea,  proveniți  din  spațiul  elen,  sunt  subiect  de  studiu pentru Gelina Harlaftis4. Printre firmele analizate se află şi cele ale  familiei  Embiricos,  originară  din  Andros,  ramificațiile  ei  regăsindu‐se  în  trecutul modern al Brăilei.  Brăila,  un  oraş  tânăr,  aflat  într‐un  proces  de  înnoire,  cu  pretenții  de  a‐şi  armoniza  prezentul  şi  viitorul  cu  valorile  civilizației  Europei  Apusene, la  început de  expansiune  economică,  era cadrul  propice  pentru 

4

  Am  folosit  ediția  on‐line  a  lucrării  intitulată  A  History  of  Greek‐Owned  Shipping:  The  Making  of  an  International  Tramp  Fleet,  1830  to  the  Present  Day,    Hardcover,  Taylor  &  Francis Group, 2005. 

10

ca  într‐un  timp  relativ  scurt  să  devii  factorul  decident  pentru  destinele  acestuia.  Cei  care  s‐au  preocupat  de  fenomenul  emigrației  greceşti  în  porturile  dunărene  au  constatat  că  mulți  dintre  grecii  stabiliți  la  Brăila,  individual  sau  familii  întregi,  proveneau  din  Insulele  Ionice  –  Corfu,  Paxos,  Levcada,  Ithaca,  Kefalonia,  Zante  şi  Cythera.  Plecau  din  locurile  natale fie direct spre Brăila, fie soseau aici după o experiență trăită în altă  parte  ‐  Odessa,  Burgas,  Constanța,  Tulcea  ş.a.  O  catagrafie  realizată  în  1837  şi  publicată  de  Ion  Vîrtosu  în  Analele  Brăilei  (nr.2‐3,  1939)  relevă  faptul  că  dintre  străinii  aşezați  la  Brăila  până  în  acel  an,  majoritatea  erau  greci,  iar  printre  ocupațiile  acestora,  negustoria  cu  cereale  şi  articole  alimentare  figura  la  loc  de  frunte.  Erau  prezenți  în  număr  semnificativ şi  marinarii.  Ca  urmare  a  importanței  comerțului  în  viața  cetății,  negustorii  hotărăsc  în  1838  înființarea  unei  structuri  care  să‐i  reprezinte  în  fața  autorităților,  Deputăția  mercantilă.  Parcurgerea  listei  cu  semnături  de  pe  memoriul  adresat  conducerii  Țării  Româneşti  evidențiază  faptul  că  mai  mult  de  jumătate  dintre  petenți  sunt  greci.  Printre  comercianții  de  frunte  ai  oraşului  de  la  acea  vreme  se  numărau  P.  Rubinis,  M.  Verinis,  M.  Baltaridis,  Ghiorghios  Botzaris,  Nicolaos  Anastiotis,  frații  Diamantidis,  Nicolaos Katelis, Alexandros Pavlidis, Ioannis Lichiardopoulos.  La  2  iulie  1838  Adunarea  Sfatului  Administrativ  Extraordinar  a  Țării Româneşti recunoştea prin lege dreptul comercianților din Brăila de  a‐şi  avea  propriul  organism  de  reprezentare,  legea  fiind  întărită  de  domnitor  la  27  august  acelaşi  an.  Ca  urmare,  la  15  octombrie  1838  a  fost  aleasă  prima  deputăție  mercantilă  a  Brăilei,  numele  celor  mandatați  de  negustori  fiind  Constantin  Hepites,  M.  Baltaridis5,  Ion  Minovici,  Ioannis  Faranga şi Sali Aga.  
5

  În  timpul  unei  demonstrații,  desfăşurată  în  fața  casei  comisarului  însărcinat  cu  propaganda  în  oraşul  Brăila,  Alecu  Manu,  în  timpul  căreia  orăşenii  şi‐au  exprimat  nemulțumirea  față  de  membrii  Magistratului,  acuzați  că  tergiversau  aplicarea  măsurilor  guvernului revoluționar de la 1848, Baltaridis, împreună cu un grup de comercianți greci,  a fost implicat  într‐o contramanifestație. În raportul asupra evenimentelor petrecute la 20  iulie  1848  se  preciza  că  negustorii  greci  au  confiscat  tricolorul şi  l‐au  depus  la  Consulatul  Greciei  ‐    N.  Mocioiu,  S.  Bounegru,  Gh.  Iavorschi,  A.  Vidis,  Documente  privind  istoricul  oraşului Brăila. 1831‐1918, DGAS, Bucureşti, 1975, doc. 62, pp. 81‐82. 

11

Tot  prin  inițiativă  negustorească,  pentru  eficientizarea  operațiunilor  comerciale,  s‐a  înființat  prima  instituție  financiară  la  Brăila,  Banca  Filemborică.  A  pornit  cu  un  capital  de  10000  ducați  olandezi,  sumă  transformată  în  acțiuni  cu  valoare  de  50  de  ducați  fiecare.  Funcționarea  băncii  comerciale  era  asigurată  de  o  Epitropie  compusă  din  5  membri,  Nicolaos  Armelinos,  Hristoforos  Petalas  şi  Dionisios  Karusso  în  calitate  de membri activi, Ioannis Faranga şi Anastasios Armelinos ca supleanți.   În  paralel  cu  intensificarea  traficului  naval  şi  creşterea  activității  comerciale  s‐a  dezvoltat  şi  oraşul,  raportul  de  determinare  reciprocă  fiind  evident.  Etnicii  greci,  în  funcție  de  ocupații  şi  de  meseriile  practicate,  s‐au  aşezat  compact:  armatorii şi  marii  comercianți  locuiau  în  perimetrul  Piața  Poligon  ‐  str.  Grădinii  Publice,  str.  Belvedere  ‐   str.  Fortificației,  Vadul  Schelei,  marinarii  comasându‐se  în  aşa  numitul  cartier  Carachiu  (sau  Carachioi),  situat  între  str.  Călăraşilor,   str.  Pensionatului  şi  b‐dul  Al.  I.  Cuza.  Cu  timpul,  alte  străzi  şi  zone  au  fost  preferate  de  comercianți de  mai  mare  sau  mai  mică  importanță,  cum  a  fost  şi  partea  de  oraş  cuprinsă  între  str.  Călăraşi,  str.  Vapoarelor,  str.  Împărat  Traian,  un  perimetru  în  care  s‐au  construit  Biserica  Greacă  cu  hramul  Buna  Vestire  (pe  lângă  biserică  funcționa  Comunitatea  Elenă  din  Brăila),  Pensionatul  Penetis  pentru  ajutorarea  fetelor  cu  stare  materială  modestă şi Şcoala  Greacă  de  Băieți.  Numele  străzii,  Rubinelor,  pe  care  se  află  aceste  obiective,  aminteşte  de  Panaiot  Rubinis,  personaj  implicat  atât  în activități comerciale cât şi în cele culturale.     

   
Biserica Bunavestire, str. Călăraşi                          Şcoala Greacă, str. Rubinelor  colț cu str. Rubinelor  12

 

Urmărind  planul  Brăilei  vom  observa  că  primele  generații  de  emigranți  stabiliți  la  Brăila şi‐au  ales  ca  zone  de  locuit  pe  cele  situate  în  apropierea  portului,  dotat  în  timp  cu  toate  utilitățile  necesare:  docuri,  siloz  de  cereale,  magazii  de  depozitare  a  mărfurilor,  birouri,  s.a.  Tot  în  raza portului se aflau şi marile agenții de navigație, autohtone şi străine.  Exploatarea  potențialului  agricol  a  condus  la  specializarea  Brăilei  în  domeniul  exportului  de  cereale,  iar  acest   tip  de  operațiuni  comerciale  i‐au asigurat un loc de necontestat, renumele de cel mai mare port al țării  fiind, către ultimul sfert al secolului al XIX‐lea, o realitate economică.   În  1862,  în  registrul  Căpităniei  portului  Brăila  sunt  înregistrate,  printre  altele,  un  număr  de  6  nave  cu  proprietari  de  etnie  greacă,  alături  de  numele  căpitanilor  şi  de  cel  al  vasului:  Teohari  Grigoriadi,  vasul  Evanghel,  căpitan  G.G.  Totolos,  Teohari  Grigoriadi,  bricul  Zeimis,  căpitan  Marco Musuri, H. Serghie, bricul Sf. Sofia, căpitan Peft. H. Panaiot, Anton  Dedoros,  bricul  Constantin  şi  Elena,  căpitan  G.G.  Goros,  Teodori  Diamandolo, vasul  Sf. Dumitru, căpitan Nicolo Chioco, Vasile Maropolo,  bricul Eftihia, căpitan Andrea Anemojoni.  În  1887,  firmele  semnificative  implicate  în  marele  comerț  cu  cereale  erau  deținute  de  L.  Chrissoveloni  fii  &  Cie,  L.  Lambrinidi  &  Cie,  C.  Nicolaidis,  N.  Pavlidis,  G.D.  Faranga,  T.  Stavraki,  Temistocle  Dimitriadi,  P.  Violatos,  AE.  Eustatiadi.  Până  la  primul  război  mondial  acestora  li  se  adaugă  Aftalion  I.S.  &  Co,  Cavadia  Stavru,  Calantzis  P.,  Embiricos & Co, Negropontes I,  Neofitos Gh.,  Padimatopol D., Tzouclos  & Lescos.   Principalii  proprietari  de  vase  comerciale  erau  M.Z.  Chrissoveloni  Freres,   Fotinos  Frangopoulos şi  Embiricos  A.  Mai  târziu  li  se alătură S. Cavadia, St. Paulopol, Frații Valerianos, J.M. Matzoukis, Gh.  Portolo şi Troianos Brothers6.  În  afară  de  ocuparea  celor  mai  bune  poziții  în  comerț,  grecii  au  fost  interesați  şi  de  industrializarea  cerealelor.  La  jumătatea  secolului  al  XIX‐lea  înființaseră  mici  întreprinderi  de  măcinat  grâu  şi  produs  pâine,  statistica  industriilor  din  acest  oraş  realizată  la  1863  consemnând  5  stabilimente  de  acest  fel,  în  proprietate  greacă:  Fabrica  de  pâine  Tudorache  Cantachide,  construită  în  1859,  moară  cu  4  pietre,  16  cai  şi  un  cuptor  cu 
6

 I‐am luat în calcul doar pe cei care dețineau cel puțin 5 şlepuri şi un remorcher. 

13

horn,  12  lucrători;  Fabrica  de  pâine  Cosma  Mihail  Chiprioti,  construită  în  1858,  moară  cu  4  pietre,  12  cai şi  un  cuptor  cu  horn,  14  lucrători;  Fabrica  de  pâine  Nicoli  Paplomata  Atanasiu,  construită  în  1840,  moară  cu  3  pietre,  6  cai,  un  cuptor  cu  horn,  5  lucrători;  Fabrica  de  pâine  Panait  Dendrino,  construită în 1832, moară cu o piatră, 6 cai, un cuptor cu horn, 7 lucrători;  Fabrica de pâine Stavri Papadopolu, construită în 1854, moară cu 3 pietre, 17  cai,  un  cuptor  cu  horn,  13  lucrători.  În  1882  erau  raportate  7  brutării  deținute  de  greci:  Haralambie  Mavrochefalo,  str.  Călăraşi;  Nicoli  Galiatzatos,  str.  Frumoasă;  Panaghi  Melos,  str.  Galați  59;  Dionisie  Valeriano,  str.  Galați  46;  Dumitru  Galiatzatos,  str.  Galați  10;  Stamate  Paxino,  str.  Lipovenilor  18;  Spiru Halichea, Bulevardul Cuza 152.  Tot  grecii  au  fost  promotorii  construcțiilor  de  mori  grandioase:  moara  Galiatzatos,  amplasată  pe  strada  Roşiori,  dispărută  astăzi,  moara  Violatos,  ridicată  pe  malul  Dunării  pentru  a  nu  cheltui  bani  de  prisos  cu  transportul  grânelor  pe  calea  ferată ‐  era  la  data  dării  ei  în  funcțiune  cea  mai  mare  unitate  de  profil  din  sud‐estul  Europei;  moara  Lykiardopol,  construită în apropierea docurilor, apărută ceva mai târziu decât suratele  ei  (1912),  dotată  cu  cea  mai  bună  tehnologie  austriacă  şi  germană  de  la  acea  vreme,  prevăzută  cu  o  capacitate  mai  mare  de  prelucrare  –  avea  o  forță  motrice  de  1350  CP  care  îi  permitea  să  prelucreze  24  vagoane  de  făină în 24 de ore,  premise pentru a o clasa prima între rivale.  Pe  lângă  marile  unități  de  morărit şi  micile  brutării  sau  cuptoare  de  pâine,  întreprinzătorii  greci  s‐au  implicat şi  în  prelucrarea  superioară  a  materiei  prime  pe  care  le‐o  oferea  Bărăganul,  dezvoltând  fabrici  de  paste  făinoase  şi  biscuiți.  Unul  dintre  cele  mai  bune  exemple  este  întreprinderea  Melissaratos  –  Fabrica  cu  Aburi  de  Paste  Făinoase,  Brăila   str.  Ştefan  cel  Mare  nr.  219,  Frați  Melisarato,  Fidea  albă  No  0,  cum  suna  marca  inscripționată  pe  unul  dintre  ambalajele  produselor.  De  altfel,  la  expoziția  de  agricultură  şi  vite  organizată  la  Brăila  în  anul  1903,  luna  octombrie,  produsele  Melissaratos  au  fost  distinse  cu  medalia  de  aur.  În  afară  de  aceasta,  funcționau  fabrica  de  paste  făinoase  Ambatis,  precum şi  o  fabrică  de  biscuiți,  Mercur,  iar  printre  acționari  se  aflau  cei  din  familia  Lykiardopol,  Polydor  şi  Basil.  Tot  familia  Lykiardopol,  prin  Polydor  şi  Eros,  cei  doi  gemeni,  a  avut  inițiativa  construirii  fabricii  de  biscuiți  Ancora, amplasată pe bulevardul Al. I. Cuza. 

14

Din  raportul  privind  industriile  care  funcționau  pe  raza  oraşului  în  1912,  înaintat  de  Poliția  oraşului  către  Prefectură,  în  care  erau  trecute  denumirea  întreprinderii,  adresa  acesteia  şi  numele  proprietarului,  rezultă  că  grecii  dețineau  3  fabrici  de  făină  ‐  Fabrica  de  făină  Frații  Galiatzatos,  str.  Roşiori  349,  Fabrica  de  făină  V.  A.  Serafides,  Vatra  Veche,  Fabrica  de făină Gabriel F. Violatos,  portul Brăila, 2 fabrici de  paste făinoase  ‐  Fabrica  de  paste  făinoase  Apostol  Melisaratos,  str.  Ştefan  cel  Mare  233,  Fabrica  de  macaroane şi  paste  făinoase  Iosif  Ambatis,  portul  Brăila şi   Fabrica  de rahat D.C Panagacos din portul Brăila.   

    
           Moara Violatos                                         Moara Lykiardopol 

 

  După  prima  conflagrație  mondială,  grecii  din  Brăila  au  continuat  să joace un rol important în dezvoltarea economică a oraşului, chiar dacă  operațiunile  comerciale  cu  cereale  nu  aveau  să  se  mai  ridice  vreodată  la  nivelul  antebelic.  Cauzele  au  fost  multiple,  a  contat  în  primul  rând  micşorarea  producției  determinată,  în  parte,  de  reforma  agrară  ‐  marile  suprafețe  de  teren  fuseseră  supuse  unui  proces  de  fărâmițare.  S‐au  adăugat  scăderea  interesului  european  pentru  acest  tip  de  produs  provenit  din  România,  considerat  prea  scump, şi  concurența  căilor  ferate  ‐  transportul  terestru  asigura  expedierea  mult  mai  rapidă  a  mărfurilor,  diminua riscul de perisabilitate. În consecință, o parte dintre marile firme  care  operau  la  Brăila,  fie  s‐au  retras  din  afacerile  cu  cereale,  cum  a  fost  cazul  Embiricos,  fie  şi‐au  lărgit  domeniul  de  activitate,  ca  în  cazul  familiei  Galiatzatos, interesată de  prelucrarea superioară  a  lemnului, mai  ales  că  la  Brăila  funcționau  mai  multe  fabrici  de  cherestea.  Apar  alte 

15

societăți  comerciale,  nume  noi  sunt  înscrise  la  Camera  de  Comerț  şi  Industrie  Brăila,  iar  cele  de  succes  au  rămas  şi  astăzi  în  memoria  localnicilor.  În  prim  planul  comerțului  cu  cereale  vin  Telemac  Prosalentis,  Evanghele  Barzuca  şi  Theodor  Lykiardopol.  În  industrie  continuă  ascensiunea  lui  Spiru  Lykiardopol,  apar  fabrici  noi,  în  fapt  ateliere al căror obiect de activitate era producerea şi comercializarea „de  covoare  persiene”:  Buhara,  proprietate  a  lui  Danielide  Ulysse  şi  Arta  Persiană,  societate  deținută  de  asociații  Petro  şi  Telemachos  Canelis.  În  anuare este consemnată  fabrica de mobile Titanic de pe strada Mărfurilor  nr.  7  a  lui  Iani  M.  Galiatzatos  –  producea  saloane,  dormitoare,  sufragerii,  birouri.  G.  Th.  Harvalias  avea  cea  mai  mare  firmă  de  coloniale,  iar  produsele de lux ale brutăriei şi franzelăriei lui Apostol Ambatis, cele ale  lui  V.  Tzacarianos,  înghețata  şi  prăjiturile  lui  Papacanaris,  migălite  cu  ingrediente aduse de la „patrida”, încă mai trezesc nostalgii.   În  privința  societăților  de  navigație  sunt  remarcate:  Societatea  Anonimă  Română  M.G.  Kyriakides  (M.G.  Kyriakides  Limited),  agenție  de  vapoare,  armament şi  aprovizionare  vapoare,  administrator  delegat  C.C.  Georgiades  ‐  printre  membrii  Consiliului  de  administrație  se  afla  Constantin  Hiott,  Theodoridi  SAR  care  avea  doar  11  lucrători  şi  cea  a  lui  George  I.  Chelaiditi.  Nici  armatorii  nu  mai  sunt  cei  de  altădată,  doar  firmele  lui  Spiru  Dimitriu  &  Ghenciu,  cu  70  de  lucrători  şi  o  adevărată  flotă  comercială ‐  8 şlepuri,  40  de  ceamuri,  6  remorchere, şi  cea  a  lui  Th.  Sf.  Levendi,  cu  15  lucrători,  amintesc  de  vremea  când  tranzacțiile  comerciale  prin  portul  Brăila  reprezentau,  din  punct  de  vedere  valoric,  80  %  din  comerțul  exterior  al  României.  Alexandru  Hiott,  Constantin  Hiott,  M.  Margulis,  G.  Stathetos,  Grigore  A.  Sthatos,  N.  Vretos,  Gh.  Fidelis,  O.  Aninos,  S.  Costide  şi  S.  Perfetto,  numele  difuzate  acum  pe  piața  transportatorilor,  nu  aveau  anvergura  şi  nu  puteau  emite  pretențiile  antecesorilor,  societățile  lor  angajau  doar  unul  până  la  trei  lucrători.  Poate  şi  de  aici  glumița,  mult  gustată  în  Brăila  interbelică,  potrivit căreia fiecare grec posesor de bărcuță avea pretenția să i se spună  armator.  În timpul marii crize economice, industria morăritului a suferit un  declin  serios.  Rapoartele  autorităților  locale  indicau  faptul  că,  dacă  altădată aceasta producea continuu pentru satisfacerea cererii interne şi a  piețelor din Orient, acum avea practic porțile închise. În această perioadă 
16

moara  şi  fabrica  de  paste  făinoase  Ambatis  de  pe  str.  Danubiului  au  ars  din  temelii,  iar  moara  Violatos  a  intrat  în  regres  ‐  la  începutul  anilor  40  firma  Moştenitorii  Violatos  intră  în  procedură  de  faliment,  administrația  fiind supravegheată de Judecătorul Sindic.  La  jumătatea  deceniului  al  treilea  al  secolului,  o  parte  din  operațiunile  financiar‐bancare  erau  controlate  de  greci  prin  Banca  Chrissoveloni  şi  Banca  eleno‐română,  unități  care  îşi  disputau  întâietatea  cu celelalte bănci comerciale existente în oraş.  Dările de seamă ale Administrației Docurilor, statisticile întocmite  pe  baza  registrelor  Căpităniei  portului  Brăila,  presa  vremii,  toate  analizate  atent  vorbesc  despre  o  scădere  considerabilă  a  activității  portuare  față  de  ceea  ce  se  înregistra  la  sfârşitul  primului  deceniu  al  secolului  al  XX‐lea.  Un  declin  constant  din  care  Brăila  nu  avea  să‐şi  mai  revină.  Era  ca  un  fel  de  prevestire  despre  vremurile  ce  aveau  să  se  abată  după terminarea celui de‐al doilea război mondial.   Schimbările  petrecute  în  societatea  românească  după  1944,  noua  legislație  restrictivă,  interzicerea  dreptului  de  proprietate  privată,  obligativitatea  de  opțiune  între  cetățenia  română  şi  cea  din  țara  de  origine,  au  determinat  pe  foarte  mulți  din  comunitățile  etnice  din  Brăila,  în special pe greci, să‐şi părăsească patria de adopție. O adevărată dramă  în  care  au  fost  implicate  familii  întregi,  nevoite  ca şi  înaintaşii  să  renunțe  la  agoniseală şi  să  plece  spre  necunoscut.  Fenomenul  se  inversa.  Cei  mai  mulți  reprezentau  generații  născute  şi  educate  pe  pământ  românesc,  mulți  proveneau  din  căsătorii  mixte,  Grecia  era  doar  țara  unde  se  născuseră  străbunii,  unde  puteai  să‐ți  vizitezi  rudele  în  vacanță,  era  nostalgia  şi  parfumul  trecutului  din  povestirile  bunicii,  însă  acasă  era  aici. Realitățile politice din Grecia, greutățile economice din această țară ‐  trecuse  printr‐un  război  civil,  iar  acum  încerca  să‐şi  aline  rănile ‐  au  fost  factori  determinanți  pentru  refugiați  să‐şi  caute  un  alt  loc  de  rezidență.  Patria  de  origine  reprezenta  doar  o  escală  în  drumul  lor  spre  Europa  de  Vest,  Statele  Unite,  Canada  sau  îndepărtatele  Australia  şi  Noua  Zeelandă.  Piesa  cu  substrat  ideologic  nu‐şi  trăsese  cortina.  După  1949,  pe  măsură  ce  urmaşii  vechilor  emigranți  părăseau  Brăila,  aici  sosea  o  nouă  categorie  de  refugiați  din  Grecia,  cei  politici,  nevoiți  să  ia  calea  pribegiei.  Actori  într‐o  regie  absurdă,  priviți  cu  suspiciune  de  conaționalii  rămaşi, 
17

cu  îngăduință  vecină  cu  indiferența  de  către  majoritarii  români,  cu  greu  aveau  să‐şi  croiască  un  destin  pe  pământ  străin,  purtând  povara  buletinului  roşu  „apatrid”.  Legal,  situația  acestora  s‐a  clarificat  abia  în  anii  optzeci,  amnistia  introdusă  de  autoritățile  greceşti  pentru  evenimentele  din  timpul  războiului  civil  permițându‐le  reîntoarcerea  în  țară.     

BRĂILA COSMOPOLITĂ 
  Despre  cosmopolitismul  oraşului  s‐a  tot  vorbit,  un  termen  uzitat  ca  pe  o  etichetă  compromițătoare  până  mai  ieri,  considerat  învechit şi  nu  atotcuprinzător  astăzi,  înlocuit  cu  mult  mai  europeanul  multiculturalitate. Ca orice  port al lumii, gazdă  primitoare  pentru toți cei  care  credeau  în  şansa  lor  de  a‐şi  asigura  un  viitor  prosper,  Brăila  nu  a  făcut  excepție.  Şi  nu  a  făcut  excepție  nici  din  felul  cum  alogenii  şi  populația  autohtonă  şi‐au  împărțit  arealul.  Este  drept  că  un  factor  în  plus,  favorizant  compactizării  nu  numai  pe  baze  etnice,  dar şi  în  funcție  de  preocupările  şi  de  starea  socială  a  diferitelor  grupuri  de  locuitori,  a  fost  maniera  în  care  autoritățile  au  gândit şi  pus  în  practică  planurile  de  sistematizare, modul cum au fost elaborate regulamentele urbanistice. De  aici a rezultat o aşezare ca într‐un amfiteatru, o sală de spectacole dăruită  cu cea mai frumoasă scenă,  Dunărea. Publicistul  Nicolae Carandino scria  în  memoriile  sale  că  ceea  ce  astăzi  se  consideră  partea  istorică  a  oraşului,  de la  Dunăre  până la bulevardul Al. I. Cuza, era locuită, în majoritate,  de  greci şi de evrei. Existau şi pătrunderi ale românilor, îşi făcuseră vad spre  zona centrală cei veniți din alte părți ale țării, în special transilvănenii. La  aceştia  se  adăugau  armenii şi,  în  parte,  bulgarii.  Ruşii  lipoveni  îşi  aveau  cartierul  lor,  Pisc,  în  afara  oraşului  şi  în  apropierea  Dunării.  Brăila  românească era cea cuprinsă între bulevardul Cuza şi cel al Dorobanților.   În  secolul  al  XIX‐lea  legăturile  se  stabileau  doar  în  interiorul  comunității  etnice,  pe  baza  unei  reguli  îndeobşte  acceptată,  statutul  social.  Probabil  că  acesta  a  fost  unul  dintre  motivele  pentru  care  Nicolae  Iorga  scria,  poate  prea  tranşant,  că  grecii  brăileni  participau  doar  la  viața  politică,  prezența  lor  în  viața  culturală  a  oraşului  fiind  aproape  inexistentă.  
18

Cuantumul  şi  soliditatea  averii  erau  normele  de  identificare  pentru ceea  ce însemna  protipendadă. Din  „lumea  bună”  a  Brăilei făceau  parte,  în  primul  rând,  grecii,  evreii  şi  armenii.  O  lume  care  importase  prin  copiii  lor,  trimişi  la  studii  înalte  în  străinătate,  mondenități  franțuzeşti,  grefate  peste  obiceiurile  şi  tradițiile  proprii,  respectate  cu  strictețe.  Folosirea  curentă  a  limbii  franceze  era  un  semn  al  distincției,  doamnele  din  înalta  societate  aveau  zile  fixe  de  primire,  se  implicau  în  evenimente  caritabile  –  „ceaiuri”,  „baluri”  publice,  serbări,  toate  pentru  sprijinirea celor mai puțin hărăziți de soartă. Preocupați de bunul mers al  afacerilor,  domnii  aveau  prea  puține  clipe  de  relaxare  în  sezonul  cald,  câte  o  plimbare  duminică  seara  spre  stațiunea  Lacu  Sărat, cu  un  popas  la  vreun  restaurant  pentru  o  cină  cu  familia.  Doar  sezonul  Dunării  înghețate  le  dădea  prilej  de  petrecere  în  cluburile  selecte  ale  oraşului,  unde  îşi  puteau  permite  câte  un  moment  de  nechibzuință,  departe  de  ochiul vigilent al consoartelor.   Şcolile  cu  predare  în  limba  maternă,  teatrul,  societățile  culturale,  tipăriturile,  toate  la  un  loc  aveau  menirea  să  asigure  continuitatea  legăturilor cu țara de origine. O sinteză a evoluției Comunității Elene din  Brăila  în  perioada  1864‐19007  a  fost  realizată  de  cercetătorul  Cristian  Filip,  pe  baza  documentelor  avute  la  dispoziție  din  fondurile  existente  la  Direcția  Brăila  a  Arhivelor  Naționale şi  din  arhiva  Comunității.  În  cadrul  studiului  sunt  prezentate,  în  afară  de  constituirea  Comunității  Elene  şi  recunoaşterea  ei  ca  persoană  juridică, şcolile,  teatrul,  tipografiile8,  cărțile,  presa  şi  societățile  culturale  care  se  adresau  în  exclusivitate  minorității  greceşti  din  Brăila.  Constata  că  grecii  din  Brăila  şi‐au  organizat  cea  mai  activă  comunitate  din  România,  deşi  numărul  lor  față  de  alte  oraşe  era  mai mic, circa  10.000  la  sfârşitul secolului al XIX‐lea, o  estimare mai mult  decât  generoasă,  conform  opiniei  autorului.  Membrii  săi  au  manifestat  întotdeauna  solidaritate  în  fața  oricărei  cerințe  a  conducătorilor  Comunității.  Sentimentul  de  mândrie  națională,  de  iubire  față  de  patrie,  orgoliul  apartenenței  la  o  străveche  civilizație,  au  fost  elementele  cheie 
  Cristian  Filip,  Comunitatea  Greacă  de  la  Brăila  1864‐1900,  Muzeul  Brăilei  –  Editura  Istros,  Brăila 2004.  8  Tipografiile  şi  activitatea  acestora  au  fost  subiectul  unei  lucrări  editată  de  Biblioteca  Județeană  „Panait  Istrati”,  realizată  de  Rodica  Drăghici  şi  Stanca  Bounegru:  Tipografii  brăilene 1838‐1944, Brăila 2001.  
7

19

pentru  o  clasare  pe  primul  loc  într‐o  competiție  neoficială  cu  celelalte  minorități şi cu majoritarii români.  După  primul  război  mondial  percepția  asupra  societății  brăilene  avea  să  comporte  o  altă  abordare,  nu  doar  în  privința  evoluției  economice  a  oraşului,  ci şi  în  reflectarea  unei  alte  stări  de  spirit.  Treptat  modificările  interveniseră,  s‐au  strecurat  pe  nesimțite,  iar  acum  au  devenit  vizibile.  Erau  alte  generații,  acelea  ale  copiilor  şi  nepoților  primilor sosiți.   Oferta  educațională  a  şcolii  româneşti  era,  în  fine,  agreată,  satisfăcea  pretențiile  elitiste,  nu  mai  era  nevoie  să  risipeşti  banii,  mult  mai  puțini  acum,  pentru  o  specializare  în  centrele  universitare  europene,  nevoia  de  comunicare  cu  majoritatea  s‐a  impus  aşa  că,  după  primele  clase  la şcolile  greceşti,  tot  mai  mulți  erau  cei  îndrumați  spre  instituțiile  româneşti.  Doar  pentru  fete  opțiunea  era  mai  grea,  părinții  urmau  să  decidă  între  Liceul  de  Fete  şi  Institutul  Sancta  Maria.  Această  din  urmă  instituție,  aflată  sub  îndrumarea  maicilor  catolice,  era  preferata  lor  în  ideea  că  regulamentele  stricte  –  nici  în  pauze  nu  aveai  voie  să  vorbeşti  decât  în  limba  germană ‐  vor  avea  ca  rezultat  final,  pe  lângă  cunoaşterea  a  două  limbi  străine,  germana  şi  franceza,  însuşirea  unor  deprinderi  practice necesare oricărei tinere de condiție bună.   O  programă  comună,  aceiaşi  educatori,  activități  sportive  şi  extraşcolare  comune,  schimburi  de  cărți,  noutăți  editoriale  comandate  la  librăriile  din  oraş;  filme  şi  piese  de  teatru  urmărite  de  la  balcoanele  sălilor  de  spectacol  prin  fanta  butonierii  paltonului,  camuflajul  era  obligatoriu  pentru  a  scăpa  de  ochii  vigilenți  ai  profesoarelor,  gata  oricând  să‐ți  semneze  o  eliminare;  reuniuni,  ceaiuri  dansante,  baluri  organizate  împreună;  până  şi  locurile  de  plimbare  alese  de  băieții  de  la  Bălcescu,  după  terminarea  orelor  de  curs,  rute  ocolitoare  spre  casă,  în  speranța  intersectării  cu  drumul  elevelor  de  la  Liceul  de  Fete,  au  creat  condiții pentru cunoaştere şi înțelegere. De aici au pornit  prietenii legate  pentru o viață.   Tinerii  au  reuşit  să  depăşească  barierele  etnice,  chiar şi  pe  cele  ale  statutului  social.   Trecuse  vremea  când  o  căsătorie  mixtă  era  văzută  ca  o  adevărată  dramă.  Cel  care‐şi  clădea  solid  o  profesiune  era  considerat  un  tânăr  de  viitor,  trocul  „tu  cu  averea,  eu  cu  numele”  începea  să  piardă  teren.  Însă  aceste  considerente  nu  sunt  singurele.  A  intervenit,  mai  mult 
20

ca  sigur,  pragmatismul.  Valurile  de  emigrație  practic  încetaseră,  legăturile  matrimoniale  doar  în  sânul  unei  comunități  exclusiviste  comportau  riscuri  pentru  posibilii  urmaşi.  Relațiile  de  rubedenie  puteau  da  naştere  la  accidente  genetice.  Seniorii  au  trebuit  să  accepte  evidența,  firescul  lucrurilor,  societatea  închisă  de  ieri  dispărea,  criteriile  de  apreciere  se  modificaseră,  poate  nu  întâmplător  odată  cu  tendința  femeilor  de  a‐şi  alege  o  carieră,  semn  al  puterii  de  opțiune  în  afara  constrângerilor  cutumiare. Şi  nu  întâmplător,  oricare  dintre  cei  care şi‐au  petrecut  copilăria  şi  adolescența  în  perioada  interbelică,  indiferent  de  originea  sau  de  condiția  lui  socială,  dispus  să‐ți  povestească,  îți  va  evidenția  două  lucruri:  o  economie  înfloritoare  datorată  portului,  capabilă  să‐i  întrețină  pe  toți şi  deplina  armonie  existentă  între  grupurile  etnice  trăitoare  în  Brăila.  Vei  simți  mândria  fățişă,  bucuria  aducerii  aminte, greu de înțeles pentru un străin de urbe şi de acele vremuri.  Brăila  bogăției  acumulate  de  marii  cerealişti,  de  armatori,  de  negustorii  de  coloniale  şi  de  industriaşi,  marele  Babilon  al  Misitiilor,  agitația din docuri, punțile care uneau cheiul de şlepuri, legănate de paşii  hamalilor,  striviți  de  povara  sacilor  încărcați,  se  regăsesc  doar  în  amintiri  şi în câte o carte  apărută ca un recurs la memoria celui „mai mare  port la  Dunăre şi capăt de drum maritim”.   

   
Clubul Parnassos, 1930  21

 

   
Absolvente  ale  Institutului  Sancta  Maria,  1942.  În  picioare,  ultima  din  dr.,  Maria  Mărgărit,  nepoata    armatorului  grec  Troianos.  Jos,  a  doua  din  st.,  Elena  Anghelescu, fiica preotului român Anton Anghelescu.   

   
În  curtea  casei  lui  Troianos,  la  petrecerea  organizată  pentru  absolventele  Institutului Sancta Maria, 1942.  22

La patinoar, 1939 

 

   
În st. jos, Mary Lykiardopol, fiica industriaşului grec Polydor Lykiardopol; în  spatele ei, Elena Anghelescu, fiica preotului român Anton Anghelescu.     

                                                                
Jos, în st., Mary Lykiardopol; în picioare, în dr., Elena Anghelescu.             Cele două, eleve la Institutul  Sancta Maria, au legat o prietenie statornică. 

 

23

  

   1                                                  

 2  

O plimbare şi fotografii în Grădina Publică, 1940  1. În dr. Elena Anghelescu; în spatele ei,                         2. În spate, de la dr. la st.:    Puiu Caludi, viitor jurist.                                        Puiu Caludi, Elena Anghelescu.  A lucrat în Ministerul Justiției. 

 

   
Un revelion în casa avocatului Şerban Stroe  De  la  st.  la  dr:  Luca  Stefanitzis,  soția  lui,  precum  şi  Elena  Stroe.  Fotografii  din  arhiva de familie a doamnei Elena Stroe (născută Anghelescu). 

24

    FAMILII GRECEŞTI STABILITE LA BRĂILA DUPĂ 1830 
  Familia Embiricos    Familie originară din Andros, primul menționat este Leonidas Embiricos,  născut la 1765. Unul dintre nepoții lui Leonidas, Leonard, activ în a doua  jumătate a secolului al XIX‐lea în rețeaua de navigație ioniană, armator şi  comerciant  de  grâne,  a  dat  cea  mai  importantă  ramură  a  familiei  prin  cei  trei  fii,  George,  Mihail  şi  Constantin.  Trei  dintre  copiii  lui  Constantin  ‐  Leonidas,  Alcibiade  şi  Epaminonda,  au  făcut  afaceri  la  Brăila.  Conform  informațiilor,  Alcibiade  şi‐a  investit  întreaga  avere  în  navigație,  iar  nepoții  săi,  Mihail  şi  Stamatios,  după  ce  au  lucrat  o  vreme  la  firma  unchiului  lor,  în  1896  şi‐au  deschis  propria  societate  de  navigație  în  Anglia, SG Embiricos Ltd.   Nepoții  lui  George,  Leonidas,  Mihail şi  Maris,  au  activat  la  Brăila  în  comerțul  cu  cereale şi  în  transportul  de  mărfuri,  fluvial şi  maritim.   În  1908 au deschis linia de pasageri National Steam Navigation of Greece, iar în  1916  Byron  Steamship  Ltd.9.  În  publicațiile  timpului  din  Brăila,  firmele  lui  Embiricos  şi  domeniile  de  activitate  ale  acestora  sunt  prezentate  sub  denumirea  de  „M.  Embiricos  &  Co.,  armatori şi  agenți  de  vapoare,  export  cereale,  import  cărbuni,  linie  regulată  de  mărfuri  între  Anglia  –  Continent  ‐  Mediterana  la  porturi  din  Marea  Neagră  şi  Dunăre;  linie  regulată  transatlantică  între  Constanța  ‐  New  York  cu  vapoare  transatlantice  de  lux;  linie  de  pasageri  Marsilia  –  Pireu  –  Salonic  –  Constantinopol  şi  Varna;  reprezentanți  generali  ai  Societăților  de  Navigație Byron Steamship Co. Ltd. Londra (M. Embiricos) şi National Steam  Navigation  Co.  Ltd  of  Greece.  Centrala  la  Bucureşti,  str.  Academiei  nr.  2,  filiale  la  Brăila,  str.  Belvedere  1,  Galați,  str.  Speranței  28 şi  Constanța,  str.  Lascăr Catargiu 28”10.  Către  sfârşitul  deceniului  al  treilea  al  secolului  al  XX‐lea,  compania  Embiricos  se  retrage  din  Brăila,  ca  urmare,  cel  mai  probabil,  a 
9

10

 Gelina Harlaftis, op. cit.   Almanahul Monitorul Brăilei, Tipografia Orghidan, Brăila 1924, p. 95 

25

scăderii  exportului  de  cereale.  A  rămas  în  memoria  localnicilor  casa  din  strada Belvedere nr. 1, astăzi Centrul Cultural Nicăpetre.  Andrei,  fiul  lui  Leonidas  Embiricos  şi  al  Ştefaniei  Kydonieos,  originară  tot  din  Andros,  născut  la  Brăila  în  anul  1901,  a  fost  considerat  unul dintre cei mai de seamă poeți ai Greciei.          

   
Casa Embiricos, str. Belvedere nr. 1, sediul Centrului Cultural Nicăpetre. 

             
26

        
Casa Embiricos, scara interioară 

27

 

   
Casa Embiricos, vitraliu 

28

    Familia Lykiardopol 
  Familia  Lykiardopol  este  originară  din  Kefalonia,  satul  Keramies,  districtul Argostolis.  Ilie  Lykiardopol,  soția  sa  Calomira  şi  fiul  acestora,  Spiru,  s‐au  stabilit  la  Tulcea  înainte  de  Războiul  de  Independență  al  României.  Aici  s‐au născut ceilalți 9 copii, ultimii, doi băieți gemeni, Polydor şi Erotocrit.  În  primul  deceniu  al  secolului  al  XX‐lea,  frații  Lykiardopol  sosesc  la  Brăila  unde  s‐au  orientat  spre  valorificarea  industrială  a  cerealelor.  Între 1911‐1912, Spiru Lykiardopol construieşte moara care a luat numele  familiei,  întreprindere  cu  cea  mai  mare  capacitate  de  măcinare  şi  depozitare,  utilajele  fiind  importate  din  Austria şi  Germania.  La  început,  toți  frații  fuseseră  acționari,  dar  după  moartea  lui  Ilie  Lykiardopol  cei  mai  mici  au  fost  convinşi  să  renunțe,  urmând  să‐şi  dezvolte  propriile  afaceri.  Moara  a  rămas  sub  autoritatea  lui  Spiru,  a  lui  Theodor  şi  a  cumnatului Valeriano, căsătorit cu Maria Lykiardopol.    

   
Moara Lykiardopol, arhiva dr. Constantin Poenaru 

29

Polydor  Lykiardopol,  împreună  cu  Ambatis,  a  pus  bazele  morii şi  a  fabricii  de  paste  făinoase  Ambatis‐Lykiardopol,  întreprindere  ridicată  pe  Vadul  Danubiului.  După  câțiva  ani  de  funcționare,  în  timpul  marii  crize  a  fost  distrusă  de  un  incendiu  devastator.  La  capătul  bulevardului  Al.  I.  Cuza, Polydor şi Eros aveau fabrica de biscuiți Ancora.  Moara  Lykiardopol‐Valeriano  a  funcționat  neîntrerupt  până  la  jumătatea anilor 90 ai secolului trecut, astăzi aflându‐se în conservare.  Familia  Lykiardopol  a  contribuit  nu  numai  la  dezvoltarea  economică  a  oraşului  sau  a  Comunității  elene,  ci  a  fost  un  factor  activ  în  promovarea  unor  inițiative  adresate,  în  primul  rând,  tineretului.  Polydor  Lykiardopol  a  fost  unul  dintre  fondatorii  Asociației  Tennis‐Club  Brăila  care  avea  ca  scop,  aşa  cum  reiese  din  Actul  constitutiv,  „educația  fizică  a  membrilor  săi  prin  jocul  de  tenis,  ping‐pong,  patinaj  şi  alte  sporturi”.  Una  dintre  preocupările  sale  a  fost  organizarea  competițiilor  sportive  la  Brăila.   Albumul inaugurării terenurilor de tenis a fost realizat în atelierul  fotografic  Francez  (funcționa  într‐o  aripă  a  clădirii  Hotelului  Francez,  astăzi sediul Muzeului Brăilei). La cererea lui Polydor Lykiardopol au fost  realizate  şi  3  filme  documentare  despre  patinoar,  care  se  doreau  un  început  al  proiectului  de  studio  cinematografic  la  Brăila  –  studioul  Zalewski.11  Între  anii  1934‐1940,  Polydor  a  fost  reprezentantul  Uniunii  Federațiilor  Sportive  din  România,  regiunea  Dunării  de  Jos,  prim  vicepreşedinte  al  Federației  de  Tenis  din  România  (1938‐1940),  preşedinte  al  Comitetului regional de patinaj artistic al Federațiilor sporturilor de iarnă etc.  Meritele  sale  de  industriaş  şi  animator  al  vieții  sportive  i‐au  fost  răsplătite  cu  numeroase  distincții:  Ordinul  Coroana  României  în  grad  de  ofițer,  Meritul  comercial şi  industrial  cl.  I,  Meritul  cultural  pentru  sport  cl.  II,  Insigna  de  onoare  a  Uniunii  Federațiilor  Sportive  din  România  cl.  II,  cu  dreptul  de  a  o  purta  pe  viață,  iar  pentru  „contribuția  adusă  înzestrării  oştirii” i s‐a conferit Medalia Centenarului Regelui Carol I12. 
  Prin  amabilitatea  domnului  dr.  Constantin  Poenaru,  care  ne‐a  pus  la  dispoziție  pentru  studiu fondul documentar al familiei, Muzeul Brăilei deține o copie a acestor filme.  12  Pe  baza  documentelor  de  familie,  în  anul  1997  Muzeul  Brăilei  a  realizat  un  film  documentar  intitulat  Case  vechi  şi  familii  din  Brăila.    Familia  Lykiardopol,  autori  ‐  Ghena  Pricop şi Gabriel Stoica. 
11

30

             

     
Ilie şi Calomira Lykiardopol. Arhiva dr. Constantin Poenaru 

 

 

                        
          Polydor Lykiardopol                                          Marica Lykiardopol (Tsassis)          Col. Muzeului Brăilei                                        Arhiva dr. Constantin Poenaru 

 

31

         
Actul Constitutiv şi Statutele Tennis Club Brăila, printre fondatori ‐  Polydor Lykiardopol.     Arhiva dr. Constantin Poenaru 

 

 

      

 

Album Tennis Club Brăila                                                        Sigla Tennis Club Brăila  Col. Muzeului Brăilei                                                  Arhiva dr. Constantin Poenaru 

32

     

 

Casa de pe str. Galați unde a locuit                     Menelas Papadatos, proprietar de magazii  Polydor Lykiardopol.                                                în portul Brăila şi Polydor Lykiardopol.  Col. Muzeului Brăilei                                                      Arhiva dr. Constantin Poenaru 

 

   
De  la  st.  la  dreapta:  Calomira,  Polydor  Lykiardopol,  nepotul  său  Dionisie,  fiul  Adamantinei  şi  al  lui  Nicolae  Pana,  Diamandula  Tsassis,  Emira,  soția  lui  Theodor  Lykiardopol,  Marica  născută  Tsassis,  fiica  Diamandulei  şi  soția  lui  Polydor,  (în  fața  ei,  jos,  George  Lykiardopol),  Irene  Lykiardopol  căsătorită  Benetato;  în  față,  de  la  st.  la  dr.:  Elly,  alături  Olimpia,  fiicele  lui  Theodor  Lykiardopol.   Arhiva dr. Constantin Poenaru 

33

 

     
 

 

Imobilul din str. Bolintineanu 10.                           Căsătoria lui Mary Lykiardopol cu Dan  Casa lui Theodor Lykiardopol                                Poenaru, descendent din boierii Poenari.                                                                 De la st. la dr.: Marica Lykiardopol,                                                                            Dan Poenaru, Mary, Polydor Lykiardopol. 

   

Familia Melissaratos 
  Rădăcinile  familiei  se  regăsesc  în  Valerianos,  Kefalonia.  Preotul  Anastasios  Melissaratos  a  avut  8  copii.  Ultimul  fiu,  Apostolos,  născut  în  1859, a emigrat în jurul anului 1880, împreună cu fratele său Aristidis.  Cei  doi  frați  s‐au  stabilit  mai  întâi  la  Galați,  după  care  au  venit  la  Brăila.  Aici  s‐au  ocupat  de  comercializarea  cerealelor  (în  1909  au   cumpărat 2 şlepuri de mare tonaj înregistrate la Căpitănia portului Brăila  sub  numele  de  Apostolos  şi  Aristidis)  şi  de  industrializarea  acestora.  În  1886  au  dat  în  funcțiune  Fabrica  de  paste  făinoase  Apostol  Melisaratos,  amplasată pe str. Ştefan cel Mare 233. 

34

La  început,  familia  Melissaratos  a  locuit  pe  strada  Rahovei,  în  apropierea  bisericii  Sf.  Gheorghe,  după  care  s‐au  mutat  pe  strada  Goleşti  nr. 29, imobilul devenind ulterior sediul Poliției oraşului.  Primul  război  mondial  a  pus  la  grea  încercare  situația  economică  a familiei: vasele au fost rechiziționate, fabrica a fost distrusă, iar Apostol  Melissaratos s‐a văzut nevoit să‐şi administreze cât mai chibzuit bunurile  rămase.  Fiica  lui  Apostol  Melissaratos,  Artemis,  a  devenint  unul  dintre  artiştii  plastici  importanți  ai  Greciei,  opera  sa  bucurându‐se  de  o  reală  apreciere din partea criticii de specialitate din țară şi din străinătate.   

   
Etichetă a produselor fabricii Melissaratos 

 

   
Sigiliul lui Apostol Melissaratos  Ştampila Frați Melissarato – Corp. Unite‐Brăila 

35

                                                                                    

   
Diplomă şi medalii la expoziții de agricultură, pentru frații Melissaratos 

 

   

Familia Moscu 
  Potrivit  amintirilor  de  familie,  întemeietorul  familiei  la  Brăila  a  fost  Lascăr  Moscu,  originar  din  Mesemvria.  A  emigrat,  împreună  cu  un  frate şi o soră, în România, pe la 1900. În timp ce Lascăr Moscu s‐a stabilit  la Brăila, fratele său a preferat portul vecin, Galați.  Lascăr  Moscu  s‐a  căsătorit  cu  o  grecoaică,  Tersiphora,  a  cărei  familie  locuia  la  Constanța.  Cei  doi  au  avut  doi  copii,  un  băiat,  Jean,  născut în 1903 şi o fiică, Iorgula, născută în 1907.  Lascăr  s‐a  ocupat  cu  importul  de  coloniale.  În  apropierea  Halelor  a  deschis  o  cofetărie,  rămasă  în  amintirea  vechilor  brăileni  de  La  domnul  Moscopol,  nume  translat  de  la  cel  al  celebrului    său  fiu.  În  funcție  de  cerințele  pieții  şi  de  mersul  afacerilor,  familia  Moscu  s‐a  îndreptat  spre  alte  sectoare  de  activitate,  transformând  cofetăria  într‐un  magazin  de  bijuterii, apoi într‐o frizerie.  Au  locuit  într‐un  imobil  de  pe  strada  Roşiori,  apoi  s‐au  mutat  într‐o  casă  pe  strada  Griviței  unde,  după  moartea  lui  Lascăr,  locuia  Jean  Moscopol când se reîntorcea în Brăila.  Sora  lui  Jean  Moscopol,  Iorgula  Moscu,  a  beneficiat  de  educația  specifică  fetelor  din  vremea  ei.  A  urmat  cursurile  Institutului  Sancta  Maria din Brăila, manifestând talent şi pasiune pentru arta broderiei.  

36

Din  cea  de‐a  doua  căsătorie,  cu  Aureliu  Popescu,    a  avut  o  fiică,  Jana,  stabilită  la  Galați  după  terminarea  studiilor  universitare,  astăzi  un  artist plastic apreciat de critica de specialitate.     

   
Tersiphora şi Lascăr Moscu 

37

                  
                   Jean Moscopol                                            Iorgula şi Tersiphora Moscu                                                                                  Piața Sf. Arhangheli Brăila 

 

 

                      

                                           

Bucureşti: Iorgula în balconul locuinței        Iorgula şi soțul său, Aureliu Popescu  fratelui său, Jean Moscopol  38

   
Jana Andreescu, artist plastic, nepoata lui Jean Moscopol. 

 

   
Jean Moscopol la un spectacol al Comunității Române din New York  Fotografii din arhiva doamnei Jana Andreescu 

 
39

 

Familia Portocală 
  Potrivit  datelor  obținute  prin  amabilitatea  domnului  Radu  Portocală,  strănepotul  lui  Miltiade  Portocală,  familia  îşi  are  originea  în  Insulele  Ioniene.  Primul  sosit  în  Țara  Românească  a  fost  Diamandi,  stabilit  la  Filipeştii  de  Târg,  lângă  Ploieşti.  Fiul  acestuia,  Temistocle,  s‐a  căsătorit  cu  fiica  lui  Asan  Mihu,  Smaranda.  Din  această  căsătorie  au  rezultat 4 copii: Aristide, Miltiade, Erofile şi Nicolae.  Miltiade  Portocală,  născut  la  1856,  poate  fi  considerat  întemeietorul  ramurii  brăilene  a  acestei  familii.  Aşa  cum  se  obişnuia  în  rândurile  emigranților  greci  avuți,  copiii  să  beneficieze  de  o  instruire  deosebită,  pentru  a  putea  dezvolta  afacerile  părinților,  a  fost  trimis  la  studii  economice  în  străinătate,  la  Institutul  de  Comerț  din  Anvers,  apoi   s‐a  specializat  în  domeniul  bancar  la  Crédit  Lyonnais  din  Paris.  Se  reîntoarce  în  țară  şi,  după  un  stagiu  la  Galați,  în  1885  este  numit  în  funcția de director al Băncii Naționale, sucursala Brăila.   În  1888  a  părăsit  Banca  Națională  pentru  a  se  lansa  în  afaceri  cu  cherestea.  La  marginea  oraşului,  pe  un  teren  situat  în  bariera  Călăraşilor,  a construit o fabrică de cherestea. O vreme, până când a lichidat afacerea,  Miltiade  a  locuit  cu  familia  într‐o  casă  situată  în  curtea  fabricii.  Acelei  perioade  faste  din  trecut,  Mihai  Portocală,  unul  dintre  cei  trei  fii,  îi  consacră  o  parte  din  amintirile  sale,  iar  pasajele  în  care  descrie  drumul  buştenilor  până  la  poarta  întreprinderii  sunt  de  un  real    interes:  „Lemnăria rotundă se aducea cu plutele, din județul Neamț mai ales, tata  făcând  dese  drumuri  la  Piatra  Neamț  pentru  a  o  cumpăra,  se  cobora  cu  plutele  pe  Bistrița,  pe  Siret  până  la  Dunăre,  de  unde  era  luată  cu  un  remorcher propriu şi adusă până la deal la Brăila, la malul Dunării. De la  Dunăre era pusă pe vagonete. Cu o linie îngustă se trecea printr‐un tunel  subteran  până  la  fabrică  unde  se  făcea  lemnărie  ecarisată  pentru  export.  Boala  intempestivă  a  tatii  a  întrerupt  această  activitate,  când  s‐a  pierdut  toată  averea  pentru  a  se  face  față  creditorilor.  Atunci  ne‐am  mutat  în  oraş,  mai  întîi  în  casa  Avramescu,  pe  str.  Călăraşi  colț  cu  str.  Şcoalei  Publice,  chiar  în  fața  Tribunalului.  De  acolo,  la  casa  profesorului  Suliotti,  pe  str.  Sf.  Nicolae,  de  unde  am  fost  dat  la Şcoala  Primară  nr.1  ce  era  cam 

40

peste  drum…Apoi,  în  fine,  ne‐am  mutat  cu  bunica  noastră,  iar  tata  a  fost  internat şi a murit departe de noi, după o lungă absență, în 1905…”  Miltiade  Portocală  s‐a  căsătorit  cu  Amalia  Djuvara  (1866‐1957),  fiica  lui  Constantin  Djuvara,  bun  prieten  cu  C.A.  Rosetti,  şi  a  Elizei,  născută  Divani.  Cei  doi  au  avut  patru  copii:  Florica  (1887‐1979),    Radu  (1888‐1952),  Mihai,  autorul  memoriilor  citate  (1892‐1976)  şi  Alexandru  (1895‐1974).   

   
Amplasamentul Fabricii de cherestea M. Portocală 

41

   
Planul Brăilei, 1898, realizat de J. Dufour, inginerul şef al oraşului, tipărit la  Tipografia Pericle M. Pestelmalgioglu.  Col. Muzeului Brăilei  „Fabrica de cherestea Dlui Portocală” era amplasată în partea de sud – est. La  nord  se învecina cu bulevardul Dorobanților, limita oraşului la acea vreme, iar  la vest avea ieşire la şoseaua ce lega Brăila de stațiunea Lacu Sărat. 

 

   

 

 

Miltiade Portocală            Amalia Djuvara                   Radu Portocală 

42

          Eleni Divani13                         Elisabeta Djuvara                       Constantin Djuvara  Arhiva Radu Portocală   

  Radu  Portocală  a  studiat  dreptul  şi  filosofia  la  Universitatea  Bucureşti şi s‐a specializat în drept maritim şi fluvial.   Personalitate  a  vieții  politice  brăilene,  Decan  al  Baroului  din  Brăila  (1925‐1928),  a  fost  ales  Primar  al  Brăilei  între  1922  ‐  1926.  Printre  realizările  din  perioada  primariatului  său  amintim  halele  din  Piața  Poporului, un bazin nou la Uzina de apă, ridicarea cartierului din spatele  Abatorului, împrejmuirea Abatorului şi a Cimitirului Sf. Maria, crearea şi  pavarea pieței din fața Cimitirului Sf. Constantin ş.a. Din punct de vedere  administrativ,  a  reorganizat  şi  modernizat  serviciile  Primăriei,  iar  din  punct  de  vedere  cultural,  a  fost  unul  dintre  membrii  fondatori  ai  revistei  regionale  de  cultură  Analele  Brăilei,  a  făcut  parte  din  Comitetul  de  conducere şi a sprijinit ciclul de Conferințe ale Analelor.  Membru marcant al Partidului Național Liberal, în perioada 1927‐ 1938, a fost deputat şi senator.   

13  În  timpul  revoluției  de  la  1848,  una  dintre  proprietățile  Elenei  Divani,  gazdă  a  sediului  Poliției  oraşului,  suferise  „oarecare  stricăciuni”.  Repararea  imobilului  o  costase  pe  proprietară  „30    icosari  noi”.  Cârmuirea  județului  Brăilei  solicita  Magistratului  „să  binevoiască  ca  din  iconomiile  sale  de  va  putea  să  sloboază  arătații  bani  în  primirea  pomenitei cocoane” întrucât „pomenita cucoană ca văduvă nu este cu drept a rămânea în  pagubă” – N. Mocioiu, S. Bounegru, Gh. Iavorschi, A. Vidis, op. cit., doc. 68, pp. 88‐89. 

43

   
Actul de cununie al lui Constantin Djuvara cu Eliza Divani, 26 iunie 1857.  Cununia a fost oficiată la biserica Sf. Nicolae din Brăila, naş fiind Trandafir  Djuvara. 

  În 1937 Radu Portocală se transferă la Baroul Ilfov şi, în acelaşi an,  este  numit  Secretar  de  Stat  la  Ministerul  de  Interne  în  guvernul  Tătărăscu.  Între  1939‐1940  este  numit  Ministru  de  Stat  la  Preşedinția  Consiliului  de  Miniştri.  În  această  funcție  a  primit  misiunea  să  reorganizeze  administrația  publică,  proiect  finalizat  prin  respectarea  unor  principii  de  bază  ‐  simplificare,  unificare  şi  coordonare  între  structurile  acesteia.  Pe  data  de  5  iunie  1940  a  prezentat  „Codul  funcționarilor publici”. A demisionat din guvern la 28 iunie 1940.  În semn de prețuire pentru ceea ce a realizat în oraşul natal, Brăila  îi acordă titlul de Cetățean de Onoare (24 decembrie 1939).     

44

   
Brevet pentru Medalia Apărătorilor Independenței 1877‐1878, distincție conferită lui  Constantin Djuvara 

 

 
  Casa Avramescu, str. Călăraşi, unde a locuit familia lui Miltiade Portocală  după falimentul fabricii de cherestea. 

45

  În  1948  este  arestat  şi  judecat  pentru  „sabotaj”,  acuzație  nedovedită.  După  nouă  luni  de  detenție,  este  pus  în  libertate.  Nu  pentru  multă  vreme,  pentru  că  în  1950,  în  noaptea  de  5/6  mai,  este  arestat  din  nou. Încarcerat la Sighet, moare în 1952.  Radu  Portocală  a  fost  căsătorit  cu  Maria  Margareta  Olănescu  (10  aprilie  1914),  nepoata  literatului  Dimitrie  C.  Ollănescu‐Ascanio.    La  30  martie  1915  i  s‐a  născut  unicul  fiu,  Radu  Constantin,  medic  virusolog  de  notorietate  mondială,  cu  activitate  complexă  în  cercetarea  medicală  atât  în România, până în 1976, cât şi în Grecia14.   

   
Brevet pentru Ordinul Sf. Ana, cl. III, Rusia, 1878,  conferit lui Constantin Djuvara 

   

14

 Informațiile ne‐au fost trimise cu amabilitate şi generozitate de domnul Radu Portocală,  jurnalist, fost director al Institutului Cultural Român din Paris. 

46

   
Brevet pentru Ordinul Steaua României, gr. de cavaler, conferit lui Constantin  Djuvara, 31 martie1878  Fotografii şi documente din Arhiva Radu Portocală 

   

Familia conților de Roma 
  Familie  nobiliară  „cu  titlu  papal”,  cum  îşi  amintea  Nicolae  Carandino, este originară din Zante, Grecia.   În  România,  conții  de  Roma  au  ajuns  să  se  înrudească,  prin  căsătorie,  cu  familii  precum  Ghica,  Calimachi,  Ipsilanti,  Cantacuzino,  Vogoride, Mavromihail, Greceanu.  Întemeietorul  ramurii  brăilene  a  conților  de  Roma  este  Pierre      (1833‐1914),  venit  în țară   pe  la  jumătatea  secolului  al  XIX‐lea.  În  1860  s‐a  căsătorit  cu  Sofia  Ipsilanti,  fiica  prințului  Alexandru  Ipsilanti,  proprietarul  unor  trupuri  de  moşii  în  județ:  Stanca,  Stăncuța,  Pârlita  (azi 
47

Cuza  Vodă)  şi  Lacu  Rezi.  Avea  în  stăpânire  şi  o  mare  parte  din  Balta  Brăilei.  Cu  timpul,  multe  dintre  proprietăți  au  fost  fărâmițate  şi  înstrăinate prin vânzări succesive. La moartea Sofiei, survenită la 6 ani de  la căsătorie, Petru de Roma moşteneşte „Moşia Mare” din Viziru15.  Ce‐a  de‐a  doua  soție,  Maria  Vogoride,  era  fiica  prințului  Nicolae  Vogoride,  fostul  caimacam  al  Moldovei,  şi  a  Caterinei  Conachi.  Cei  doi  au avut trei copii ‐ Petru, Nicolae şi George.   Nicolae,  titularul  unei  diplome  de  licență  în  ştiințe  juridice  obținute  la  Paris,  a  fost  un  cunoscut  armator.  A  deținut  mai  multe  nave  în portul Brăila, în perioada 1921‐1946.  La  sfârşitul  secolului  al  XIX‐lea,  proprietarul  reşedinței  de  la  Viziru  era  Camil  de  Roma.  Căsătoria  acestuia  cu  Gina  Varetto,  originară  din  Torino,  a  provocat  tulburare,  italianca  nefiind  acceptată  de  „lumea  bună”. La Brăila, Camil de Roma locuia într‐un imobil de pe strada Turcă  (azi  str.  Mărăşti).  În  urma  unei  drame  personale,  acesta  s‐a  înstrăinat  de  familie  şi  a  preferat  să  trăiască  până  la  sfârşitul  zilelor  în  compania  pescarilor din baltă.  Cei  doi  au  avut  un  fiu,  Petru,  născut  în  1901,  care  a  cochetat  cu  literatura,  se  pare  fără  prea  mult  succes,  însă  a  rămas  cunoscut  prin  funcțiile  de  preşedinte  al  Comunității  Elene  din  Brăila  (1939‐1940)  şi  vicepreşedinte al Societății de Ajutor Reciproc Fraternitatea.  Petru de Roma, Pierrino, aşa cum era cunoscut de către prieteni, a  creat  un  fond  documentar  al  familiei,  achiziționat  de  Arhivele  Naționale,  Direcția  Brăila:  corespondență,  acte  de  studii,  manuscrise  literare,  însemnări  personale,  cărți  poştale  ilustrate,  fotografii,  planuri,  hărți,  acte  de  proprietate,  conturi  bancare  etc.  Documentele  se  referă,  în  primul  rând, la activitatea sa, dar şi a altor membri din familie: Candiano, Camil,  Teodor, Zenaida.     

15

 Într‐o situație realizată de Prefectura Brăila în anul 1918, privitoare la marea proprietate  din  județ  „după  organizarea  administrativă  în  timp  de  pace”,  în  dreptul  proprietăților  conților de Roma  de la Viziru erau trecute: 8000 de ha de pământ arabil, 16.343 ha fânețe,  7  ha  vii  şi  grădini,  150  de  ha  de  pădure  –  Direcția  Brăila  a  Arhivelor  Naționale,  Fond  Prefectura județului Brăila, dos. 36/1918. 

48

   

         

 

Fostul conac al conților de Roma, com. Viziru, astăzi proprietatea Romsilva 

  Partea sudică a clădirii a fost construită imediat după căsătoria lui  Petru  de  Roma  cu  prințesa  Sofia,  partea  nordică  fiind  ridicată  ceva  mai  târziu.  Imobilul  avea  şi  o  sală  de  teatru.  Memorialistul  Nicolae  Carandino  povestea  că,  pe  la  începutul  secolulului  al  XX‐lea,  Camil  de  Roma  a  angajat  trupa  de  teatru  a  Elenei  Derusi  pentru  un  spectacol  cu  piesa  Dama  cu  camelii.  Pe  un  ger  cumplit,  actorii  au  fost  urcați  în  sănii şi,  înfăşurați în blănuri, au călătorit de la Brăila la Viziru. Evenimentul a fost  comentat îndelung de  societatea brăileană.   În  capela  conacului  au  fost  înmormântați  prințesa  Sofia,  contele  Petru de Roma şi alți membri ai familiei. 

49

Degradat  în  timpul  primului  război  mondial,  conacul  a  intrat  în  proprietatea  Ministerului  Agriculturii.  În  1923,  în  latura  sudică,  a  fost  organizată Şcoala  de  Agricultură  Alexandru  Constantinescu.  Astăzi,  fostul  conac al conților de Roma se află în proprietatea Romsilva.     

Familia Sclavos 
  Familia  Scalvos  îşi  are  originile  în  Kefalonia,  sat  Domata  Dominata, departamentul Lixuri.  Primul  menționat  în  familia  Sclavos  este  Marinos  Sclavos.  În  perioada  revoluției  greceşti  de  la  1821  făcea  negustorie  cu  vinuri  la  Odesa.  Potrivit  mărturiilor  de  familie,  de  numele  său  este  legat  episodul  dramatic  al  recuperării  trupului  Patriarhului  Gregoriu  al  V‐lea  din  apele  Bosforului.  A  reuşit  să‐l  transporte  pe  corabia  sa  la  Odessa,  iar  în  timpul  înmormântării  a  avut  loc  şi  o  amplă  manifestare  în  sprijinul  eliberării  Greciei, la care a participat însuşi țarul Alexandru I.  Cel  care  îşi  leagă  destinul  de  Brăila  este  Constantin  (1848‐1936),  născut  la  Odessa,  unde  a  şi  urmat  cursurile  Şcolii  Comerciale  a  Comunității Greceşti.   Vine  la  Brăila  în  1867 şi  obține  aprobarea  din  partea  Ministerului  Instrucțiunii  Publice  să  predea  limba  greacă  în şcolile  Comunității  Elene  şi în şcolile particulare.    

   
Clasă mixtă la Şcoala Greacă din Brăila 

50

În  1878  s‐a  căsătorit  cu  Maria  Vasopol,  profesoară  de  lucru  manual  în şcolile  Comunității  Elene.  Cei  doi  au  4  copii:  Gheorghe  (1888),  Elena  (1890),  Evanghelos  (1893) şi  Ecaterina  (1898).   După  moartea  soției,  se recăsătoreşte cu Maria Patis, în 1901.  Până  la  moartea  sa,  survenită  la  vârsta  de  88  de  ani,  Constantin   s‐a preocupat de bunul mers al Comunității Elene din Brăila, îndeplinind  funcția de secretar.   Fiul  său  cel  mai  mare,  Gheorghe,  a  devenit  unul  dintre  cei  mai  apreciați compozitori din Grecia.           

    
Constantin Sclavos                        Gheorghios Sclavos 

 

                             

51

                Eleni Sclavos                      Evanghelos Sclavos   

   

   
Ecaterina Sclavos 

52

 

  PERSONALITĂȚI BRĂILENE CU ASCENDENȚĂ GREACĂ16 
  Alifantis, Nicu (n. 1954 )  Compozitor, interpret de muzică pop, aranjor şi producător  Este editor şi producător al întregii activități personale componistice.  Discografie: 15 compilații şi albume individuale, 10 casete audio.  În 1997 publică volumul de versuri Scrisori nedesfăcute.  Colaborări  cu  teatrele  din  Brăila şi  din  Bucureşti  pentru  crearea  muzicii  de spectacol.  Figurează  în  International  Jouth  in  Achievements  ‐  International  Biographical Center, Cambridge, England 1986    Andreescu, Jana (n. 1951)  Artist plastic  Urmează  cursurile  gimnaziale  la  Şcoala  generală  nr.  10  Brăila  şi  pe  cele  liceale la Liceul Nicolae Bălcescu din Brăila.  Absolventă a Academiei de Arte Nicolae Grigorescu din Bucureşti.  Profesor la Liceul de Artă Dimitrie Cuclin Galați.   Între 1994‐2004 profesor la Facultatea de Design Studium.  Inspector metodist la Inspectoratul Şcolar Județean Galați.  Din 1991 este membră a UAP din România.  Din 1974 îşi începe activitatea expozițională la Galați. 

16

  Am  folosit  următoarele  materiale:  Arhiva  Comunității  Elene  Brăila;  Toader  Buculei,  Prezențe  brăilene  în  spiritualitatea  românească,  Editura  Ex‐Libris,  2004;  Rodica  Drăghici,  Stanca  Bounegru,  Tipografii  brăilene.  1838‐1944,  Biblioteca  Județeană  „Panait  Istrati”,  Brăila  2001;  Rodica  Drăghici,  Carte  greacă  la  Brăila,  secolul  al  XIX‐lea,  Biblioteca  Județeană  Panait  Istrati,  Brăila,  2006;  Paula  Scalcău,  Grecii  din  România,  Editura  Omonia,  2005;    S.  Semilian,  Istoria  presei  brăilene  de  la  1839  la  1926,  Editura  Moderna,  Brăila  1927;  Nicolae  Carandino,  De  la  o  zi  la  alta,  Editura  Cartea  Românească,  1979;  Elena  Ilie,  Din  istoricul  farmaciei  la  Brăila,  în  Istros,  VII,  Brăila,  1994,  pp.397‐409;  Wikipedia;  Ref.  Jana  Andreescu,  Elena Stroe. 

53

Expoziții  personale  la  Galați,  Călăraşi,  Bucureşti  –  Galeria  Sabina  şi  Jean  Negulescu în 2005, Viena, Centrul Cultural.  Este membru fondator al Grupului AXA cu care expune între 1995‐2005.  Participă  la  expoziții  naționale:  Cluj  –  1976;  Bucureşti  –  1977,  1987,  1988,  1990,  1994;  Galați  –  1990,  1999;  Salonul  Național  Bucureşti  –  1995,  2001,  2006; Bârlad – 2007.  Participă la expoziții internaționale de grup: Centrul Cultural Român din  Paris  –  1997;  Expoziție  la  Anne  Ghez,  Paris  –  1998;  Expoziția  Sinaide  Ghi  din  Roma  –  2000;  Grafică  umoristică  din  Belgia  –  2001,  2003,  2005;  Freiburg  –  2001;  Centrul  Cultural  Român  din  Veneția  –  2001;  Centrul  Cultural  Român  din  Paris  –  2003;  Duplex  Călăraşi  –  Silistra  (Bulgaria)  –  2003;  Quincy  Illinois,  SUA  –  2004;  Bosnia‐Herțegovina  –  2005;  Muzeul  Quartier  din  Viena  –  2005;  Centrul  Cultural  Viena  –  2005;  Bruxelles  –  2005; Ruse – 2006; Lyon – 2006; Pessac, Saint Gaudens, Franța – 2007.  Distincții:  Premiul  Municipiului  Galați  cu  Grupul  AXA  –  1999;  Premiul  Patriarhiei  Române,  Premiul  Organizației  Naționale  a  Femeilor  din  România;  Premiul  Oraşului  Călăraşi  –  2004;  Premiul  Municipiului  Galați  –  2004;  Medalia  Meritul  Cultural  –  2004;  Premiul  Gheorghe  Lazăr  cl.  I  –  2006; Premiul Ioana (Burda) – 2006.  „Unul  dintre  resorturile  ascunse  ale  compoziției  Janei  Andreescu  constă  în  capacitataea artistei de a orchestra alburile. Lirism şi rafinament, fast al culorilor  aflate într‐o mişcare alertă, muzicală, sunt câteva dintre impresiile persistente pe  care  pictura  Janei  Andreescu  le  lasă  asupra  privitorului”  –  Mariana  Tomozei  Cocoş  „Fără  a  fi  monumentale,  lucrările  trădează  sensibilitate  pentru  formă şi  culoare,  pentru  mişcare şi  relief  tactil.  Totul  pus  în  operă  cu  sonorități  aproape  muzicale  ale limbajului” – Simona Nastac    Baronzi, George (1828‐1895)  Scriitor, publicist, traducător  Apreciat  ca  deținător  al  unei  culturi  enciclopedice,  a  scris  câteva  zeci  de  volume:  poezii  (Cugetările  singurătății,  Nocturnele,  Satire,  Fabule  alese, 

54

Legende  şi  balade),  proză  (Misterele  Bucurescilor,  Fontana  zânelor),  teatru  (Matei  Basarab  sau  Dorobanți  şi  seimeni,  Nătăreii).  Nu  a  fost  gen  literar  pe  care  să  nu‐l  abordeze.  A  publicat  mult,  în fiecare  oraş unde  se  stabilea  îşi  tipărea operele – Brăila, Galați, Bucureşti, Craiova, Călăraşi.  A  tradus  romane  din  limbile  franceză  şi  engleză:  Al.  Dumas,  Byron,  George Sand, Eugène Sue, Al. Dumas‐fiul).  A  editat  o  serie  de  publicații  –  la  Brăila,  Moş  Ion  (1886) şi  Pressa  Română  (1886, împreună cu S. Carmellin).    Carandino, Nicolae (1905‐1996)  Scriitor, critic de teatru, gazetar  Studii de drept şi filosofie la Universitatea Bucureşti, studii de doctorat la  Paris (1926‐1929).  Din  1930  intră  în  ziaristică şi  devine  colaborator  la  numeroase  periodice  din capitală.   Opera sa:  Viața  de  glorie şi  de  pasiune  a  marii  cântărețe  Haricleea  Darcleé:  Darclée.  De  la  Electra  la  Dama  cu  camelii;  Autori,  piese şi  spectacole;  Actori  de  ieri şi  de  azi; Radiografii teatrale, ş.a  A  publicat  volumele  de  memorii  De  la  o  zi  la  alta  (prima  parte  este  dedicată Brăilei copilăriei sale) şi Nopți albe şi zile negre.    Cavadia, George (1858 – 1926)  Autodidact  în  muzică,  s‐a  remarcat  în  compoziții  şi  ca  interpret  de  lieduri,  valoarea  vocii  fiindu‐i  asemuită  de  cronicarii  vremii  cu  Tamberlik, Faure şi Carusso.  A compus melodii pentru voce şi pian pe versuri de Theodor Şerbănescu,  Hoffman, Carol Scrob, C. Petroni, I. Mallo, ş.a.   Dintre piesele compuse: Despărțirea, Le Depart, Dor de răzbunare, Unde eşti,  Jalea  mea,  Ştiu  că  m‐ai  iertat,  Alinta,  Rândunica.  Editorul  Jean  Feder  din  Bucureşti i‐a publicat o colecție de 23 de piese.  A întreprins turnee în Spania, Italia şi Franța. 

55

Este considerat fondatorul Societății Lyra din Brăila.   

                     

 

Casa lui George Cavadia,                                                    Mausoleul fam. Cavadia,  str. Belvedere colț cu str. Grădinii Publice.                           Cimitirul Sf. Constantin 

  Delis, Gheorghios (1871‐1954)  Medic şi poet  A studiat medicina la Viena.  În  1897  a  plecat  în  Grecia  pentru  a  lua  parte  la  războiul  greco‐turc  ca  ofițer de marină, în rezervă.  După război, o vreme a locuit în Germania, de unde se întoarce în Grecia  pentru  a‐şi  continua  profesiunea  de  medic.  În  paralel,  s‐a  preocupat  de  poezie.    Darclée, Haricleea (1860‐1939)  Cântăreață  celebră  de  operă,  simbol  al  triumfului  românesc  peste  hotare,  imagine  sonoră  a  frumuseții,  a  grației,  a  cântecului;  ridicată  pe  scutul  înflorit  al  unei  epoci  unice  în  istoria  lumii,  sinteză  definitivă  a  gloriei  de  scenă   (N. Carndino).  Studiile  muzicale  le‐a  început  la  Bucureşti,  le‐a  continuat  la  Galați,  apoi  la Brăila. Aici, i‐a avut profesori pe George Cavadia şi Luigi Ademallo.   Pleacă  la  Paris  pentru  desăvârşirea  pregătirii  muzicale.  Studiază  cu  Maria Sasse, Edmund Duvernoi şi Jean Baptiste Faure. 
56

Timbrul  vocal  şi  jocul  scenic  au  impus‐o  printre  cele  mai  mari  şi  mai  apreciate interprete dramatice ale timpului.  A  cântat  pe  marile  scene  ale  lumii:  Nisa,  Petersburg,  Milano,  Buenos  Aires,  Rio  de  Janeiro,  Montevideo,  New  York,  Monte  Carlo,  Roma.  Puccini  i‐a  compus  rolul  din  Tosca,  iar  rolul  Violetei  din  Traviata  i‐au  atras aprecieri măgulitoare din partea lui Verdi.  În  semn  de  prețuire  pentru  marea  artistă,  Brăila  a  inițiat  Festivalul  Internațional de Canto Haricleea Darclée.     Demosthen, Atanasie (1845 – 1925)  General medic, creatorul şcolii româneşti de chirurgie militară.  Absolvă  studiile  de  medicină  din  cadrul  Şcolii  Naționale  de  Medicină  Bucureşti  (1869),  doctor  în  medicină  la  Montpellier  (1871)  cu  teza  Contribution à lʹétude de la sclérose en plaque disseminée.  Ca  medic  militar,  urcă  treptele  ierarhiei  până  la  gradul  de  general  de  divizie (1905).  Funcții  deținute:  Şef  serviciu  la  Divizia  chirurgicală  a  Spitalului  Militar  Central  (1882‐1900),  director  al  Institutului  Sanitar  Militar  (1900‐1902),  director  al  Spitalului  Militar  Craiova  (1902‐1905),  inspector  general  al  Serviciului Sanitar Militar (1905‐1908).  Profesor la Facultatea de Medicină Bucureşti (1881‐1888), decan al acestei  instituții (1908‐1919).  A  fondat  Revista  Sanitară  Militară  (1877),  a  înființat  Societatea Ştiințifică  a  Ofițerilor Corpului Sanitar Militar Român.  În  timpul  Războiului  de  Independență  a  României,  ca  medic  de  brigadă,  a  organizat  şi  participat  la  îngrijirea  răniților  români şi  ruşi  la  Plevna şi  Grivița.  A fost distins cu ordine româneşti şi străine printre care Medalia de aur a  Republicii Franceze şi Premiul Laboire.    Embiricos, Andrei (1901‐1975)  Poet, prozator, reprezentant de seamă al poeziei suprarealiste din Grecia 

57

Urmează  Facultatea  de  Filosofie  a  Universității  din  Atena.  Datorită  separării părinților, îşi întrerupe studiile. Între 1921‐1925 a lucrat la firma  fraților  Embiricos,  Byron  Steamship  Co.  Ltd  din  Londra  şi,  în  paralel,  a  studiat filosofia şi literatura engleză la King’s College.  În  1926  pleacă  la  Paris  unde  s‐a  inițiat  în  psihanaliză.  În  aceeaşi  perioadă  a intrat în legătură cu grupul suprarealist.  Din  1931  revine  în  Grecia  unde,  după  o  scurtă  perioadă  de  lucru  în  cadrul firmei tatălui său,  s‐a consacrat literaturii şi psihanalizei.  A  fost  primul  care  a  introdus  suprarealismul  în  Grecia  şi  primul  care  a  practicat  psihanaliza.  În  domeniul  literar  este  considerat  ca  un  poet  vizionar, ocupând un loc de frunte în literatura greacă.    Faranga, N. Th., (1871 ‐ ?)  Absolvă cursurile liceale la Geneva, apoi pe cele de la Şcoala de Poduri şi  Şosele din Paris.   

        

 

Medalia Ozonarea apei, Primăria Brăilei, 1912  Pe  avers  sunt  trecute  lucrările  „esecutate  şi  puse  în  esecuție”  în  timpul  primariatului  lui  N.  Th.  Faranga:  ozonarea  apei,  rezervorul  de  apă,  canalizarea  şi hala de alimente.  Col. Muzeului Brăilei 

Urmează  o  carieră  politică  în  rândurile  Partidului  Conservator.  Este  Primar al Brăilei (în 1911, 1914) şi Prefectul județului Brăila (1905).  De  numele  său  se  leagă  două  mari  realizări  ale  oraşului:  Castelul  de  apă  şi extinderea rețelei de canalizare. 

58

Fotino, Androcle (1834‐1907)  Medic, general  A urmat cursurile primare la Brăila, apoi liceul şi primele studii medicale  la Atena, continuate la Paris. De aici se reîntoarce în România.  În  1860  este  numit  medic  de  regiment  cl.  II.  În  1862  conduce  secția  V  medicală a Spitalului Militar Central.  În  anul  1863  este  avansat  la  gradul  de  maior  (medic  de  regiment  cl.  I).  A  deținut  funcția  de  subdirector  al  Şcolii  Naționale  de  Medicină,  iar  la  Spitalul Militar a predat cursul de clinică chirurgicală şi dermatologică.  Între 1874‐1894 a fost membru în Consiliul Medical Superior.  În  timpul  Războiului  de  Independență  a  fost  şeful  ambulanței  Marelui  Cartier  General.  În  timpul  asaltului  Plevnei  a  contribuit  la  organizarea  serviciilor de Cruce Roşie.  În  1885  a  fost  numit  director  general  al  Serviciului  Sanitar  Civil,  iar  din  1886 Efor al Spitalelor Civile.  Prin  lucrările  sale  de  specialitate  a  contribuit  la  perfecționarea sistemului  de asistență medicală militară din România.    Fotino, Ilie  (1806‐1848)  Istoric  Vine  în Țara  Românească  în  1819 şi  în  1825  îl  găsim  în  Bucureşti,  angajat  ca  ca  funcționar  vamal.  Vine  la  Brăila  unde  ocupă  funcția  de  secretar  de  vamă.   Între  1836‐1842  încearcă  să  intre  în  afaceri  dar  eşecul  îl  determină  să  revină  la  Brăila  ca  funcționar  la  vamă.  Ia  în  arendă  veniturile  portului  Brăila.  A fost căsătorit cu fiica eteristului At. Xodillos.  Bazându‐se  pe  notele  lui Dionisie Fotino,  pe memoriile socrului său şi pe  informațiile  furnizate  de  episcopul  Argeşului,  Ilarion,  a  scris  o  istorie  a  revoluției  lui  Tudor  Vladimirescu,  intitulată  Atloi  tis  en  blahia  ellinikis  enanastasos,  în  traducerea  românească  a  lui  P.  Georgescu  (1874):  Tudor  Vladimirescu şi Alexandru Ipsilanti în revoluția din 1821 supranumită Zavera.  

59

Frangopoulos, Dimitrios  Redactor  al  publicației  Vocea  libertății,  editată  la  tipografia  Progresul  din  Brăila (1884 – 1886).    Frangopoulos, Mihailos F.  Preşedintele  unei  societăți  sportive  din  Brăila,  Asociația  Greacă  de  Gimnastică, înființată în februarie 1896.    Gigantes, Cristodul  A luat parte la războaiele balcanice, la expediția din Salonic a generalului  Sarrail,  la  campania  din  Asia  Mică  (1921)  împotriva  turcilor  lui  Kemal.  Rănit,  Cristodul  a  fost  salvat  de  mama  sa  care  s‐a  înrolat  ca  soră  de  caritate.  Cristodul  Gigantes  a  făcut  Şcoala  de  Război  la  Paris  unde  şi‐a  luat  brevetul în „ştiințe politice”.   S‐a căsătorit cu o verişoară a lui Nicolae Carandino şi a ocupat funcția de  ataşat militar al Greciei la Bucureşti.  La Atena, Cristodul a fost profesor şi comandantul Şcolii de război.   În  1935,  frații  Gigantes  au  fost  judecați  pentru  trădare  şi  condamnați  la  muncă silnică pe viață, pentru implicare în revolta cadeților venizelişti.   Odată  cu  ocuparea  Greciei  de  către  trupele  lui  Mussolini,  frații  Gigantes  au  reuşit  să  se  elibereze.  Au  fugit  în  Egipt şi,  de  acolo,  Cristodul  a  plecat  în  Eritreea,  unde  s‐a  înrolat  în  Legiunea  Străină.  A  creat  Batalionul  Sacru.  Participă la eliberarea insulelor din Marea Egee.   După  război,  a  fost  numit  guvernator  al  Cicladelor.  A  fost  membru  al  delegației  Greciei  la  procesul  de  la  Nüremberg,  apoi  guvernator  militar  al Eubeei. A trecut în rezervă cu gradul de general de armată.  

A fost directorul Radiodifuziunii greceşti şi consilier municipal la Atena.
  Gigantes, Iani  A participat la războaiele balcanice, la expediția din Salonic a generalului  Sarrail, la campania din Asia Mică (1921) împotriva turcilor lui Kemal. 

60

A fost profesor la Şcoala de război din Atena.  În  1935  este  condamnat  pentru  implicarea  în  revolta  cadeților  venizelişti  din marină.  În  timpul  ocupării  Greciei  de  către  trupele  lui  Mussolini  s‐a  înrolat  în  mişcarea  de  rezistență  împotriva  ocupantului  italian.  Prins  într‐o  casă  conspirativă,  a  refuzat  să  se  predea,  preferând  să  moară  în  schimbul  de  focuri.     Hrisanide, Alexandru (n. 1936)  Compozitor şi pianist,  stabilit, din 1974, în Olanda.  Studiază  la  Bucureşti  cu  Florica  Muzicescu şi  Mihail  Jora,  iar  la  Paris  cu  Nadia Boulanger.  Profesor universitar la Amsterdam şi Tiburg.  Promotor  al  muzicii  moderne,  compune  piese  camerale,  sonete  pentru  clavecin şi orchestră.    Istrati, Panait (1884‐1935)  Scriitor  Ataşat  inițial  ideilor  de  stânga,  se  împrieteneşte  cu  Romain  Rolland,  la  îndemnul  căruia  scrie  prima  sa  carte,  Chira  Chiralina.  Apropierea  de  Nikos  Kazantzakis  l‐a  determinat  să  întreprindă  o  călătorie  în  Grecia,  în  compania acestuia.  Opera  literară  a  lui  Panait  Istrati,  cu  puternice  accente  autobiografice,  a  fost  scrisă,  în  cea  mai  mare  parte,  în  limba  franceză  şi  tradusă  în  româneşte, parțial chiar de către autor.  Opera:  Chira  Chiralina,  Moş  Anghel,  Haiducii,  Trecut  şi  viitor,  Codin,  Domnița  din  Snagov,  Familia  Perlmutter,  Mihail,  Neranțula,  Ciulinii  Bărăganului, Spovedanie pentru învinşi, Țața Minca, Casa Thüringer, Biroul de  plasare, În lumea Mediteranei.  A fost tradus în 26 de limbi.   În semn de prețuire, în Franța a  fost înființată Asociația Les amis de Panait  Istrati, care editează trimestrial Les Cahiers des Amis de Panait Istrati. 

61

    
Casa Memorială Panait Istrati, Brăila, Grădina Publică 

În  1984,  Muzeul  Brăilei  a  organizat  o  expoziție  memorială,  găzduită  într‐un  imobil  din  Grădina  Publică,  aproape  de  Casa  Thüringer,  un  omagiu  prilejuit de sărbătorirea centenarului scriitorului. 
 

   
Casa Thüringer, str. Grădinii Publice 

62

     

 

Fosta  locantă  a  lui  Kir  Leonida  unde  Panait  Istrati  a  fost  băiat  de  prăvălie,   str. Malului nr. 2 

  Kefala, Antigone  Poetă şi prozatoare  S‐a  născut  în  1935  la  Brăila.  După  război  s‐a  mutat  împreună  cu  familia  în Grecia. Emigrează în Noua Zeelandă unde a studiat literatura franceză  la Victoria University. Din 1960 s‐a stabilit în Australia.  Dintre  volumele  de  poezii  menționăm  The  Alien  (1973),  Thirsty  Weather  (1978),  European  Notebook  (1978)  iar  dintre  volumele  de  proză  publicate ‐ The First Journey (1975), The Islands (1984), Summer Visit (2003).     Kyridis, Gheorghios  Profesor  la  Şcoala  Greacă  din  Brăila  şi,  mai  târziu,  în1859,  la  Şcoala  Companiei Greceşti din Braşov.    Melissaratou, Artemis (n. 1908)  Pictor  Primele lecții de pictură le‐a luat la Institutul Sancta Maria din Brăila.   În  1933  pleacă  în  Grecia  şi,  din  1934,  a  intrat  la  clasa  de  pregătire  la  Şcoala de Arte Plastice, unde se înscrie în 1937. Absolventă în 1941.  Picturile  sale  în  ulei,  acuarelă,  creion,  monotip  şi  postere  (peisaje,  portrete) au ca temă predilectă marea. 

63

A  participat  la  expoziții  individuale şi  de  grup,  interne şi  internaționale  (aproximativ  30):  Grecia,  New  York,  Paris,  Lyon,  Bruxelles,  Geneva,  Anvers, Frankfurt, Oslo, Munchen.   A  avut  parte  de  critici  favorabile.  A  obținut  mai  multe  premii  internaționale şi a fost medaliată.    Miliaresis, Gherasimos (1918‐2005)  Muzician  A  studiat  în  Italia  şi  Spania.  A  pus  bazele  studiului  chitarei  clasice  în  Grecia, fiind considerat rectorul chitariştilor greci.  A  colaborat  cu  cei  mai  mari  compozitori  din  Grecia şi  a  concertat  în  mai  multe țări.    Moscopol, Jean (1903‐1981)  Cântăreț de estradă şi de muzică uşoară, compozitor  Urmează  cursurile  primare  la  Şcoala  Greacă  din  Brăila,  iar  pe  cele  secundare  la  Liceul  Pelarinos  din  Galați.  Ia  lecții  de  canto  la  Conservatorul Lyra din Brăila.  Funcționar  la  Agenția  maritimă  M.  Embiricos  et  Co  (1921‐1922) şi  agenția       P. Macri et Son (1922‐1924).  Pleacă la Bucureşti unde se angajează la Banca Chrissoveloni (1925‐1929).  Debutează  la  barul  Zissu  (1929),  iar  în  toamna  aceluiaşi  an  face  primele  înregistrări pe discuri. Către sfârşitul anului debutează la Radio.  În  1932  s‐a  stabilit  la  Berlin.  Aici  a  studiat  canto  cu  prof.  Krost.  A  cântat  în două localuri şi a jucat în două filme.  A revenit în țară în 1933. Cântă doar în localuri selecte şi la Radio.  Realizează  peste  300  de  înregistrări  pe  discuri  de  gramofon  –  din  1931  a  încheiat  un  contract  de  exclusivitate  cu  firma  His  master’s  voice  din  Londra.  A  fost  membru  în  Sindicatul  Artiştilor  Dramatici  şi  Lirici,  membru  al  Societății  Compozitorilor  din  România,  membru  al  Societății  Muzicale  Oedip din Paris şi Amare din Berlin. 

64

După  război  pleacă  în  Grecia  unde  îşi  continuă  cariera  muzicală.  Devine  membru al Societății Compozitorilor din Atena.  Stabilit la New York, devine un animator cultural al diasporei româneşti.    Nicolau, Edmond (1922‐1996)  Om de ştiință, cibernetician, istoric al ştiinței şi tehnicii  Absolvent  al  Liceului  Nicolae  Bălcescu  din  Brăila,  studiază  filosofia  la  Universitatea  Bucureşti.  Obține  titlul  de  Doctor  în ştiințe  tehnice  cu  teza  Sinteza  sistemelor  radiane  (1968)  şi  pe  cel  de  Doctor  docent  în  ştiințe  (1974)..  Cariera didactică şi activitatea ştiințifică  le desfăşoară în cadrul Facultății  de Electrotehnică şi Electronică a Institutului Politehnic Bucureşti.  A  fost  membru  în  diferite  instituții  de  prestigiu  interne şi  internaționale  şi  a  condus  organizații  ştiințifice  internaționale:  membru  în  Comisia  de  Cibernetică  a  Academiei  Române;  membru  în  Consiliul  de  Administrație  al Asociației Internaționale de Cibernetică din Namur, Belgia; membru al  Academiei  Internaționale  de  Ştiințe  din  San  Marino;  membru  în  Comitetul  Internațional  de  decernare  a  premiilor  Norbert  Wiener;  director  al  Organizației  Mondiale  de  Sisteme  şi  Cibernetică  (WOSC);  director  tehnic  internațional  la  Institutul  de  Înalte  Sinteze  din  Nisa;  consilier  internațional  al  Fundației  de  Studiul  Sistemelor  din  Windsor,  Canada.  Este  autor  şi  coautor  la  peste  500  de  studii  şi  peste  70  de  volume  publicate în țară şi străinătate.  Printre  volume:  Introducere  în  cibernetică,  Bucureşti  1964,  Moscova  1967,  Sofia 1968; Introducere în lingvistica matematică, în colaborare cu S. Marcus  şi  S.  Stati  Bucureşti  1967,  Bologna  1974,  Barcelona;  Les  foundaments  cybernétiques  de  l’activité  nerveuse,  cu  C.  Bălăceanu,  Paris  1971;    Adaptiv  Arrays, împreună cu Dr. Zaharia, Amsterdam 1989.   

65

   

   
Casa  în  care şi‐a  petrecut  copilăria şi  adolescența  Edmond  Nicolau,  str.  Grădinii  Publice colț cu str. Goleşti. 

  Pana, Gherasim  Medic  Obține titlul de doctor în medicină în 1853.  A fost medic al oraşului şi portului Brăila.  1862 – vicepreşedinte al Consiliului de Igienă Brăila 

66

1866  –  publică  în  Monitorul  Medical  nr.  5/1866  lucrarea  Observații  asupra  cholera  morbus  care  a  bântuit  oraşul  Brăila,  în  colaborare  cu  dr.  Michel  Stafdter Solomon    Panaitescu‐Perpessicius, Dumitru (1891‐1971)  Critic, istoric literar, poet   

    

 

Actul de naştere a lui Dumitru Panaitescu,     Foaia matricolă a lui D. Panaitescu,  21 decembrie 1891, mama Elisaveta, tatăl                          elev în clasa a VI‐a                                                             Panait, „ de națiune grec… originar din                     la Gimnaziul N. Bălcescu,                    Ianina”.                                                                               anul şcolar 1907‐1908.   

Funcționar  la  Biblioteca  Academiei  Române,  între  1919‐1951  a  fost   profesor la licee din Arad, Târgu Mureş, Brăila şi Bucureşti.  Între  1951‐1954  a  fost  şef  de  secție  la  Institutul  de  Istorie  Literară  şi  Folclor  şi  apoi  a  devenit  directorul  general  al  Bibliotecii  Academiei  Române. 
67

Din  1957  a  devenit  membru  al  Academiei  Române.  În  această  calitate  a  contribuit  la  înființarea  Muzeului  Literaturii  Române  sub  auspiciile  căruia  apare  revista  Manuscriptum  (1970).  A  condus  această  instituție  până în 1971.  Este cunoscut publicului larg pentru strădania de a realiza o ediție critică  monumentală  la  opera  poetului  Mihai  Eminescu.  Din  păcate,  din  cele  15  volume proiectate, a reuşit să finalizeze şi să publice doar 6.   

   
Casa Memorială Perpessicius, Brăila, str. Cetății nr. 70   

                  
  Bustul lui Perpessicius, autor Nicăpetre, amplasat în curtea Casei Memoriale. 

 

 
68

Papamihailopol, Mihail E., (1866‐1938)  Ziarist  Doctor în drept la Bruxelles (1898)  Prefect  al  Poliției  Brăila,  deputat  de  Putna  şi  Brăila,  vicepreşedinte  al  Sindicatului ziariştilor.  A debutat în ziaristică la Războiul.  A  înființat  cotidienele  Globul  (1890),  Țara  (1903),  La  Depeche,  La  Roumanie  (1899), Gazeta ilustrată, Patriotul.  Decorat  cu  ordinele  Coroana  României  în  grad  de  cavaler,  Sf.  Sava  şi  Mântuitorul, ambele în grad de comandor.    Penetis, Hrisant (cca 1780‐1852)  Hristache  Penetis  a  studiat  la  Constantinopol.  A  trăit  într‐un  mediu  călugăresc pe lângă Patriarhia Constantinopolului.  Pe la 1805 este hirotonit diacon şi apoi preot de Patriarhul Calinic.  Vine în Țara Românească pe la 1805.  Cumpără  la  Brăila  mai  multe  proprietăți:  case,  locuri  virane,  15  magazii  în  port.  Se  hotărăşte  să  construiască  un  pension  de  fete,  pentru  pomenirea lui şi a părinților săi, unde învățământul trebuia să fie gratuit.  Cele 7 magazii, o pereche de case şi 20.000 de galbeni trebuiau să acopere  cheltuielile.   În  1852,  prin  grija  nepotului  său,  Stamate  Penetis  şi  sub  direcția  inginerului  Maghistratului,  începea  construcția  şcolii.  Lucrările  nu  pot  continua  întrucât  suma  de  20000  de  galbeni,  lăsată  prin  testament,  a  trebuit să fie utilizată pentru plata datoriilor care grevau moştenirea.  În  1857,  oraşul  Brăila  intră  în  proprietatea  imobilelor  lăsate  de  Hrisant  Penetis.  Doi  ani  mai  târziu,  Elena  Cuza  vine  în  sprijinul  acestui  proiect   printr‐o donație de 50 de galbeni, iar Adunarea Legislativă a țării votează  acordarea  unui  ajutor  de  2000  de  galbeni. Şcoala  este  terminată  în  1866,  iar în 1867 este dată în funcțiune.   

69

               
Fostul Pension de Fete „Penetis Zurmale”, str. Rubinelor 

 

  Pestelmalgioglu, Pericle N. (1831‐1902)  Tipograf,  ziarist,  editor.  A  fost  proprietarul  uneia  dintre  cele  mai  moderne  tipografii  din  țară,  înființată  în  1861,  în  asociere  cu  Ilie  Boerescu,  sub  numele  de  Tipografia  Pericle  M.  Pestelmalgioglu  &  Ilie  Boerescu,  cunoscută  apoi  ca  Tipografia  Unirea/Enosis.  În  1868,  contractul  de  asociere  dintre  cei  doi  încetează  prin  retragerea  lui  Pestelmalgioglu.  Ilie  Boerescu  trebuia  ca,  în  schimbul  păstrării  drepturilor  de  tipograf,  să  onoreze  datoriile  către  creditori.  Înțelegerea  nu  a  fost  respectată  şi  a  urmat  un  proces  în  urma  căruia  Ilie  Boerescu  a  fost  obligat  să  plătească  suma datorată fostului asociat.   În  1872  Pericle  Pestelmalgioglu  cumpără  Tipografia  Unirea,  între  timp  devenise proprietarul tipografiei Triangulu.  În  1873  înființează  Tipografia  Pericle  M.  Pestelmalgioglu,  o  imprimerie  unde  şi‐a  valorificat  experiența  şi  aptitudinile  deosebite,  calitatea  lucrărilor  editate  aici  fiind  recompensată  cu   numeroase  premii  obținute 
70

la  expozițiile  de  carte:  Brăila  (1882,  1883),  Bucureşti  (1883,  1895),  Craiova  (1887). Printre cele mai cunoscute lucrări se poate cita albumul Renaşterea  Greciei  (E  Palliggenesia  tēs  Ellados),  apărut  în  1895,  un  omagiu  adus  poporului  grec  în  lupta  sa  pentru  libertate  națională,  un  exemplu  de  reuşită datorat ținutei grafice impecabile.   Un  aspect  mai  puțin  cunoscut  din  activitatea  sa  este  acela  de  autor  de  manuale şcolare.  În  1878  a  realizat şi  tipărit,  în  aceeaşi  notă  de  excepție,  un  abecedar  (Alphabetarium)  pentru  copiii  înscrişi  la  Şcoala  Greacă  din  Brăila.  Pentru  tipărituri  în  limba  greacă  a  primit  ordinul  Salvator  al  Greciei  în  grad de cavaler.  În  atelierele  sale  au  fost  imprimate  şi  periodice:  gazete  politice  şi  comerciale.  Este  de  reținut  că  în  1883,  în  ziarul  Dunărea,  imprimat  la  Tipografia  Pericle  M.  Pestelmalgioglu,  Alexandru  G.  Djuvara  a  publicat  în  premieră poemul Luceafărul, capodopera creației lui Mihai Eminescu.     Petzalis, Rasti Sofocles (? – 1894)  Farmacist  Cu  o  diplomă  de  spițer,  obținută  la  Atena  în  1857,  vine  în  Țara  Românească unde i se acordă dreptul de liberă practică.   În 1864, deschide la Brăila farmacia Esculap.  Bun pianist, şi‐a transformat locuința într‐un loc de întrunire a iubitorilor  de  litere  şi  de  muzică,  organizând  serate  muzicale  şi  literare.  Este  ales  Preşedinte  de  onoare  al  Societății  muzicale  Muza  şi  al  Societății  filarmonice Lyra.  Una  dintre  fiicele  sale  s‐a  căsătorit  cu  dr.  Mina  Minovici  şi  a  primit  ca  zestre  Farmacia  Curții  Regale,  înființată  de  Petzalis  în  1857,  prin  decret  domnesc,  precum  şi  casa  construită  pe  strada  Regală  (azi  str.  Mihai  Eminescu).  Mina  Minovici  mută  farmacia  în  acest  imobil,  iar  în  1921  o  vinde farmacistului C. Ionescu‐Berechet.    

71

   
Casa Petzalis, str. Mihai Eminescu   

   
Antetul Farmaciei Curții, proprietar Sophocles Rasty Petsalis, Brăila, str. Galați  Arhiva Comunității Elene din Brăila 

  Polinakis, Costas (n. 1971)  Electronist, fotograf  A avut o expoziție foto în România.  A lucrat ca redactor de ştiri externe şi editor la Mediafax. 
72

Portocală, Radu Constantin (1915‐1993)  Medic, virusolog de talie europeană  Absolvent  al  Liceului  Nicolae  Bălcescu  din  Brăila  şi  al  Facultății  de  Medicină  din  cadrul  Universității  Bucureşti.  Teza  de  doctorat  Studiu  experimental  histopatologic  şi  morfologic  al  inframicrobului  hepatic  este  distinsă cu Magna cum laudae (1941).  Doctor în ştiințe medicale (1963), doctor docent în ştiințe medicale (1966),  este întemeietorul catedrei de inframicrobiologie. Din 1943 începe cariera  didactică  la  Facultatea  de  Medicină  Bucureşti,  avansând  până  la  gradul  de  conferențiar.  În  1952  ascensiunea  universitară  este  întreruptă  datorită  arestării de către organele de represiune.   După  eliberare  îşi  continuă  cariera  de  cercetător  la  Institutul  de  Virusologie  al  Academiei Române,  ajungând  până la funcțiile de director  ştiințific  (1968‐1973)  şi  preşedinte  al  consiliului  ştiințific  (1973‐1976)  al  acestei instituții.  Cele  274  de  lucrări  publicate  în  țară  şi  străinătate  sunt  mărturia  unui  efort  considerabil,  concretizat şi  prin  numeroase  descoperiri  în  domeniu,  printre  care  menționăm:  acțiunea  imunoglobulinelor  specifice  în  vaccinarea experimentală (1950), diabet experimental provocat de virusul  herpetic  (1951),  infectivitatea  acidului  ribonucleic  a  virusului  gripal  (1958),  infectivitatea  acidului  dezoxiribonucleic  a  adenovirusului  tip  3  (1961)  identificarea  autoanticorpilor  în  infecțiile  gripale  şi  adeno‐virale  (1964), ş.a.  În  1976  părăseşte  România  şi  se  stabileşte  la  Atena  unde  şi‐a  continuat  activitatea  de  cercetare  ştiințifică  în  cadrul  Centrului  de  Cercetări  Nucleare Demokritos şi la Institutul Pasteur Hellenique.    Rally, Alexandru (1897‐1986)  Poet, traducător  Licențiat în istorie şi franceză al Universității Bucureşti.   A urmat studii de literatură franceză medievală la Paris. 

73

A  ocupat  funcțiile  de  secretar  al  Fundațiilor  Culturale  Regale şi  director  al Editurii Cartea Românească.  A fost membru al Şcolii Române din Franța.  Rodul  activității  sale  de  cercetare  este  Bibliographie  franco‐roumaine,  apărută  în  1930  la  Paris,  în  două  volume,    semnalată  de  Perpessicius  ca  pe o operă excepțională ”prin proporții, prin erudiție şi prin utilitate”.     Razi, Gherasim (1916‐1989)  Jurist, diplomat, publicist  Şi‐a  luat  licența  în  Drept  (1937)  şi  în  Litere  şi  Filosofie  (1938)  la  Universitatea Bucureşti.  Studii  pentru  doctorat  în  drept  la  Bucureşti şi  Paris  cu  tema:  Le  Droit  sur  les Nouvelles (1948).  Membru  al  Baroului  Ilfov  (1938‐1947),  consilier  juridic  la  Paris  (1938‐ 1947)  şi  al  Baroului  din  Washington,  consultant  al  Departamentului  de  Stat.  Redactor  la  Radio  Vocea  Americii  (1954‐1963),  director  al  Centrului  de  Producție  al  postului  Vocea  Americii  pentru  Africa  de  Nord  (1963‐1966) şi  pentru Africa de Vest (1967‐1968).  Ataşat  de  presă  al  Ambasadei  SUA  la  Paris  (1966‐1967)  şi  la  Kinshasa‐ Zair (1968‐1972).  Consilier  şi  director  al  Centrelor  Culturale  Americane  din  Ciad  (1972‐ 1974) şi Madagascar (1974‐1978).    Roma, Giorgio Kandiano  Poet  A  studiat  la  Geneva.  A  fost  membru  al  societății  studențeşti  din  Geneva  Stela.  A  publicat  mai  multe  volume  editate  în  tipografii  din  Brăila:  Ē  kaloybē.  Asumata  tria,  Tipografia  Unirea/Enosis,  Brăila  1865;    Ē  krētē,  Tipografia  Unirea/Enosis, Brăila, 1866.   

74

Roma, Petru (1901 ‐ ?)  Jurist  A  urmat  cursurile  liceale  la  Liceul  Nicolae  Bălcescu  din  Brăila  şi  studii  juridice la Facultatea de Drept a Universității Bucureşti.  A fost vicepreşedinte al Societății Elene de Ajutor Reciproc Fraternitatea.  Între  1939‐1940  a  îndeplinit  funcția  de  preşedinte  al  Comunității  Elene  din Brăila.  A scris poeme, piese de teatru şi schițe, în limbile franceză şi română.    Sclavos, Gheorghios (1888‐?)  Compozitor  A urmat cursurile de la Şcoala Greacă şi Şcoala de Muzică Lyra din Brăila  Urmează studiile superioare la Conservatorul din Atena.  Profesor  de  liceu  (1913‐1923)  şi  profesor  la  Conservatorul  Asociației  Muzicale din Pireu.  Director al Teatrului Liric Național din Atena (1946‐1949).  Apreciat ca unul dintre cei mai străluciți compozitori din ultima perioadă  a Greciei  A  compus  muzică  pentru  piese  de  teatru,  opere,  poeme  şi  suite  simfonice.    Simos, Spiros  Jurnalist şi pedagog, redactor al ziarului Patris până în anul 1906 când, în  urma unei polemici cu ziarul Iris, părăseşte Brăila şi pleacă la Atena.    Suliotis, Cristodul (1854‐1908)  Jurist, publicist, traducător  A studiat la Paris, iar doctoratul în drept l‐a obținut la Geneva.  Doctor în litere şi filosofie la Berlin.  1873‐1874 – procuror la Brăila  1874‐1879 – prim procuror la Galați 

75

Părăseşte  magistratura  pentru  cariera  politică.  Este  ales  deputat  în  două  legislaturi.  A fost primar al Brăilei în două rânduri (1901 şi 1905)   

    
Casa Suliotis, str. Grădinii Publice, colț cu str. Bolintineanu 

    

  Fondează  la  Brăila  ziarul  Conservatorul  Brăilei  iar  la  Bucureşti  scoate  ziarul Românul.  Colaborează  cu  studii  politice,  juridice,  de  filozofie  şi  creații  literare  la  revistele:  Literatorul  a  lui  Al.  Macedonski,  Convorbiri  literare  şi  Revista  literară.  Printre  titlurile  publicate:  Le  droit  naturel  ou  la  Philosophie  du  droit;  Compendium  de  philosophie,  Brăila  1876;  Les  droits  des  enfants  nés  hors  mariage  en  droit  romain,  droit  français  et  droit  roumain,  Geneva  1879;  Elemente  de  drept  administrativ;  Elemente  de  drept  constituțional;  Le  réforme  judiciaire en Roumanie, Brăila 1890. 
76

Tsoukalidis, Konstantinos (n.1952)   Preşedintele Camerei de Comerț şi Industrie Eleno‐Română din Grecia.  A  urmat  cursurile  Institutului  Politehnic  Bucureşti,  obținând  diploma  în  domeniul  ingineriei  mecanice  şi  electrice,  dar  şi  specializarea  în  microelectronică şi fizica solidelor.   Şi‐a  început  cariera  în  domeniul  telecomunicațiilor.  Este  membru  fondator  al  companiei  Intracom,  în  cadrul  căreia  a  ocupat  diferite  posturi,  de  la  director  al  Departamentului  de  Cercetare  şi  Dezvoltare,  până la cel de vicepreşedinte.   Konstantinos  Tsoukalidis  a  contribuit  la  dezvoltarea  acestei  companii  multinaționale,  producătoare  de  echipamente  electronice  de  înaltă  calitate  ‐  el  însuşi  a  proiectat  mai  multe  produse  din  domeniul  telecomunicațiilor.   Din  martie  2004,  odată  cu  achiziționarea  pachetului  majoritar  al  firmei  Namako,  este  atât  preşedintele  companiei,  cât şi  preşedintele  consiliului  director  al  acesteia.  În  luna  iunie  a  anului  2004,  firma  şi‐a  schimbat  numele  în  GENNET  (General  Network  of  International  Trade  and  Services).  Konstantinos  Tsoukalidis  a  fost  acționar  şi  membru  în  consiliile  de  administrație  ale  subsidiarelor  Intracom  din  România  (Lotrom),  Bulgaria  (Bulfon),  Statele  Unite  ale  Americii  (Conklin),  Ungaria  (Fornax),  Iugoslavia, Emiratele Arabe Unite şi Cipru.   Tsoukalidis  este  si  preşedintele  mai  multor  organizații  de  afaceri  înființate  de  Grecia  cu  parteneri  ca  România,  Statele  Unite  ale  Americii,  Rusia, Iugoslavia.  Recunoscut  în  mediile  de  afaceri  datorită  seriozității şi  implicării  sale,  în  1994, Konstantinos Tsoukalidis a fost numit Consul Onorific al Republicii  Moldova în Grecia.         

77

Xenakis, Cosmas (1925‐1984)  Pictor, sculptor şi arhitect  A studiat arhitectura la Universitatea Națională Tehnică din Atena (1942‐ 1948) şi  pictura  la  Academia  de  Arte  Frumoase  din  Atena  (1942‐1943).  A  urmat cursuri postuniversitare la Paris (1955‐1956) şi ca beneficiar al unei  burse  guvernamentale  franceze  s‐a  specializat  în  tehnici  şi  materiale  de  construcție.  A  avut  o  carieră  impresionantă  ca  arhitect,  în  special  în  proiecte  de  amenajare  urbană  (Franța,  Iran,  Ghana,  Venezuela,  Spania,  Grecia,  s.a.).   A fost, de asemenea, un sculptor şi un pictor apreciat.    Xenakis, Iannis (1922‐2001)  Compozitor, arhitect, inginer constructor  A  urmat  cursurile  de  la  Şcoala  Greacă  din  Brăila  şi  pianul  la  Şcoala  de  muzică  Lyra  cu  profesoara  Thalia  Dimopol.  A  fost  încurajat  de  mama  sa,  Fotini Pavlou, o bună pianistă.   

   
Casa unde a copilărit Iannis Xenachis, str. Bolintineanu  78

În  1932  a  plecat  în  Grecia,  la  Spati,  unde  a  urmat  cursurile  liceale.  Vacanțele de vară le petrecea la Brăila.  A urmat Şcoala Politehnică din Atena ‐ în 1947 devine inginer.  La  Paris  urmează  studiile  de  arhitectură.  În  acelaşi  timp  îşi  completează  şi perfecționează cunoştințele muzicale.  Este  inventatorul  mai  multor  tehnici  compoziționale.  A  introdus  calculul  probabilităților  şi  teoria  ansamblurilor  în  compoziția  muzicii  instrumentale.     Ghena Pricop                                             

79

                                                               

80

  UN GREC, DOI GRECI, TREI GRECI… BRĂILA 
  1. Cât de importantă este pentru dumneavoastră originea greacă şi cum  considerați  că  v‐a  influențat  acest  fapt  viața?  Cum  a  fost  să  trăiți  prins  între două culturi diferite, între două limbi diferite?    Activitatea  grecilor  din  România  s‐a  desfăşurat  într‐o  strânsă  colaborare  cu  majoritatea  românească.  Ei  au  păstrat  vie  tradiția,  educându‐şi  copiii  în şcoli  greceşti, ținându‐şi  sărbătorile  religioase şi  pe  cele  naționale,  purtând  cu  mândrie  costumele  lor  naționale.  (Elena  Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Pentru  mine  originea  greacă  este  importantă,  fiind  şi  originea  bunilor şi  străbunilor  mei.  Ea  este  o  realitate şi  aşa  va  rămâne  până  mor.  Nu mi‐a fost foarte greu să trăiesc  prinsă între două culturi diferite, între  două limbi diferite. Aceasta şi datorită faptului că am fost tolerantă, fiind  şi  eu  poate  tolerată  la  rându‐mi.  (Dumitru  <Zissu>  Aspasia,  83  ani,  Brăila)  Originea  greacă  are  cea  mai  mare  importanță  pentru  mine.  E  un  sentiment  de  fericire  ce‐l  datorez  ambilor  părinți,  ambii  de  origine  greacă. Nici greu, nici uşor. (Nicolas Spiridon, 77 ani, Brăila)  Mama  mea  era  grecoaică  iar  tatăl  meu  provenea  dintr‐o  familie  mixtă  ‐  maghiară  şi  germană  ‐,  aşa  încât  personalitatea  mea  s‐a  putut  modela  împrumutând  elemente  din  toate  cele  trei  culturi.  Datorită  faptului  că  mama  mea  a  fost  grecoaică,  apropierea  mamă‐fiică  a  făcut  să  predomine  cultura  şi  limba  greacă  în  viața  mea.  (Lidia  Bartaloş,  72  ani,  Brăila)  Originea  greacă  a  ambilor  mei  părinți ‐  care,  din  motive  diferite,  au  fost  nevoiți  să  renunțe  la  cetățenia  greacă  ‐  a  fost  şi  este  o  mândrie  pentru  mine,  eu  fiind  cetățean  român.  Originea  greacă  mi‐a  influențat  viața  în  mod  pozitiv,  bine‐nțeles, şi  nu  mi‐a  creat  probleme.  Tot  timpul 

81

mi  s‐a  spus  „grecul”,  dar  nu  m‐a  deranjat  asta.  M‐am  simțit  bine  în  ambele „ipostaze”. (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila)  Pentru  mine  este  foarte  importantă  originea  greacă,  întotdeauna  am  avut  o  nostalgie  legată  de  limba  greacă.    (Dumitra  Turculeț,  70  ani,  Brăila)  Originea  greacă  este  pentru  mine  foarte  importantă,  deoarece  tatăl  meu  era  de  etnie  elenă.  Mama  fiind  de  origine  română,  am  trăit  sub  influența  celor  două  culturi ‐  elenă şi  română.  În  casă  se  vorbeau  ambele  limbi. (Maria Diamandi, 70 ani, Brăila)  Mi‐a schimbat viața radical. (Livia Vâlcu, 70 ani, Brăila)  Originea  greacă  mă  face  să  fiu  mândră  iar  cultura  greacă  mi‐a  influențat  mult  viața.  Trăind  între  două  culturi  diferite,  precum  şi  între  două  limbi  diferite,  mi‐a  fost  foarte  greu  să  mă  adaptez.  (Reghina  Ispir,  70 ani, Brăila)  Originea  greacă  este  importantă  pentru  mine.  Am  trăit  în  acest  oraş,  unde  a  fi  grec  nu  era  ceva  foarte  grav  într‐o  anumită  perioadă,  din  contră  era un lucru bun, grecii fiind  considerați  oameni  harnici, cinstiți şi  buni  prieteni.  În  anii  copilăriei  mele  toți  cunoscuții  mei  ştiau  limba  greacă, iar eu mai puțin limba română. (Maria Ganea, 69 ani, Brăila)  Este  importantă.  Tatăl  meu  era  de  origine  italiană,  dar  cunoştea  limba  greacă  perfect  înainte  de  a  se  căsători  cu  mama.  (Cleopatra  Bonicioli, 69 ani, Brăila)  Originea  mea  greacă  a  fost  fără  îndoială  o  îmbogățire  din  punct  de  vedere  spiritual,  familial,  cultural,  al  tradițiilor  culinare,  aşa  cum  eu  consider  că  orice  cultură  străină  este  o  îmbogățire  pentru  orice  etnie.  Chiar dacă  nu am trăit între două limbi diferite ‐ nu se vorbea greceşte la  mine  acasă  ‐  este  totdeauna  interesant  să  trăieşti  între  două  sau  mai  multe culturi diferite. (Ştefan Panait Pana, 68 ani, Stuttgart ‐ Germania)  Nu  se  poate  spune  că  era  aşa  de  importantă,  deoarece  trăiam,  în  vremurile  trecute,  într‐un  oraş  dunărean,  cu  locuitori  români,  greci,  evrei,  lipoveni,  armeni,  ruşi,  bulgari,  turci.  Brăila  era  foarte  cosmopolită.  Toți  trăiau  aici  într‐o  armonie  perfectă,  indiferent  de  cultură  sau  religie. 

82

Între  cele  două  culturi  nu  se  făcea  diferența.  (Constantin  Stefanidis,  68  ani, Brăila)  Sunt  mândră  că  mă  trag  dintr‐un  popor  civilizat,  dintr‐un  loc  de  unde s‐a dezvoltat cultura model pentru alte  popoare. (Antonette Rodica  Stroe, 61 ani, Brăila)  Nimeni  nu  îşi  alege  originea.  Ea  este  dată  de originea  părinților şi  are  o  importanță  secundară.  Obiceiurile  şi  tradițiile  culturii  în  care  trăieşti  sunt  importante  pentru  că  determină  anumite  trăsături  de  caracter.  A  fost  un  lucru  bun  faptul  că  am  trăit  în  sânul  a  două  culturi  diferite,  am  învățat  de  la  ambele  culturi şi  le‐am  prețuit  deopotrivă.  Un  lucru  negativ  a  fost  că  am  trăit  într‐un  sistem  totalitar  care  a  avut  influențe  negative  atât  asupra  culturilor  cât şi  a  persoanelor.  Din  aceeaşi  cauză  limba  română  o  cunosc  bine  iar  limba  greacă  o  cunosc  parțial,  pentru că am învățat‐o doar în familie. (Nicolae Saridache, 60 ani, Brăila)  Este  foarte  importantă  pentru  mine  originea  greacă.  (Jana  Andreescu, 58 ani, Galați)  Originea  greacă  a  fost  pentru  mine,  mulți  ani,  un  fel  de  taină,  despre  care  nu  puteam  să  vorbesc  cu  colegii  şi  prietenii.  Era  secretul  şi  mândria mea... (Maria‐Denise Theodoru, 57 ani, Bucureşti)  Mă  simt  mai  mult  român.  Interesant  este  că  şi  acum  gândesc  româneşte,  visez  româneşte,  număr  româneşte.  (Athanassios  Karafyllidis, 56 ani, Berlin – Germania)  Părinții  mei  sunt  români  de  origine  greacă,  născuți  în  România.  Bunica  din  partea  mamei  întreținea  spiritul  etnic  în  casă.  Se  vorbea  greaca şi  machedona,  dar  o  dată  cu  moartea  ei  s‐a  pierdut  acest  obicei şi  asta  s‐a  întamplat  în  1960.  În  prezent  nu  mai  vorbim  nici  unul  dintre  noi  greaca.  În  afară  de  nume şi  ceva  sânge,  nu  prea  mai  avem  nimic  grecesc  în noi. (Nicu Alifantis, 55 ani, Bucureşti)  Am fost mereu mândră de originea mea greacă pentru că Ellada a  fost  leagănul  civilizației.  Peste  tot  în  lume  există  vestigii  greceşti.  Limba  greacă şi‐a  lăsat  amprenta  în  mai  toate  domeniile,  mai  ales  în  medicină,  în ştiință şi  nu numai. Şi sigur a fost minunat şi  interesant să trăiesc  între  cele două culturi şi limbi, română şi greacă. (Eli Băjenică, 54 ani, Brăila) 
83

M‐am  născut  în  România.  Din  păcate  de  multe  ori  am  văzut  cum  familia  mea  a  trecut  prin  multe  greutăți.  Cu  toate  acestea  au  păstrat  tradițiile şi  obiceiurile greceşti. Am considerat  mereu că tăria de caracter,  respectarea  cuvântului  dat şi  dragostea  pentru  frumos  le‐am  moştenit  de  la  bunicul  meu  grec.  De  câte  ori  ascult   cântecele  Mariei  Tănase şi  Nanei  Mouskouri  o  lacrimă ştiută  numai  de  mine  îmi  apare  în  colțul  ochiului.  Sunt  două  culturi  frumoase  care  de  multe  ori  „s‐au  întâlnit”  prin  intermediul  scriitorilor,  muzicienilor,  istoricilor.  (Nicoleta  Mija,  53  ani,  Brăila)  Legat  de  originea  mea  pot  spune  că  în  România  am  fost  considerat  grecul,  iar  în  Grecia  străinul,  totuşi  traiul  „între  două  limbi  diferite”  mi‐a  dat  posibilitatea  să  comunic şi  cu  alți  etnici  greci.  (Neculai  Samaras, 53 ani, Brăila)  M‐am  născut  într‐o  familie  cu  mari  ʺcomplicații  interetniceʺ,  dintr‐un  tată  de  origine  greacă şi  o  mamă  care,  la  rândul  ei,  se  împărțea  între  originea  ei  românească,  din  partea  tatălui  şi  originea  ucraineană,  din  partea  mamei. Tata s‐a născut în Grecia, mama s‐a  născut în Ucraina,  tata  a  poposit  în  România  în  1949,  mama  în  1936.  Fiecare,  la  rândul  său,  nu ştia  limba  română  la  stabilirea  în  această țară,  fiecare  era  mândru  de  originea  lui,  tatăl  mamei,  de  originea  lui  română,  mama  mamei,  de  originea  ei  ucraineană,  tata,  de  originea  lui  greacă.  Eu  am  crescut  mereu  împărțită  între  toate  aceste  culturi şi  civilizații,  învățând,  practic,  de  mic  copil,  cum  să  fiu  un  ʺcetățean  al  lumiiʺ. Singurul  meu  regret  este  că  am  refuzat  cu  înverşunare  să  învăț  de  la  bunica  mea  limba  rusă,  o  încăpățânare  prostească  pe  care  o  voi  regreta  amarnic  până  la  sfârşitul  vieții. (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  Originea  greacă  îți  conferă  un  sentiment  de  mândrie  indiferent  că  trăieşti în Grecia sau poate chiar mai mult dacă trăieşti în România sau în  oricare  altă  țară.  Ce  au  gândit  şi  realizat  grecii  încă  din  antichitate  dăinuie şi  astăzi.  Elemente  din  limba  greacă  întâlnim  în  multe  alte  limbi  moderne,  elemente  din  artă,  cultură  şi  civilizație  greacă  s‐au  impus  în  lumea  întreagă.  Modul  lor  de  organizare,  de  gândire,  elemente  constructive,  de  slăvire şi  apreciere  ale  înaintaşilor  se  păstrează şi  astăzi.  Cultul  zeilor  sau  religia,  arta  şi  cultura  greacă  sunt  cunoscute  pe  întreg 

84

mapamondul.  Puțini  sunt  cei  care  nu  au  auzit  de  Grecia.  Aşa  că  este  o  mândrie  pentru  mine  că  aparțin  acestui  popor.  Grecii  au  navigat  foarte  mult,    au  luat  drumul  exodului  şi  astfel  au  făcut  cunoscută  cultura  lor.  (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  Consider  că  succesul  în  viață  al  unui  individ  depinde  de  cât  de  bine  se  cunoaşte  pe  sine  şi,  în  acest  context,  originea  greacă  este  foarte  importantă  pentru  mine.  Personal,  nu  am  trăit  prinsă  între  două  culturi,  fiind  născută  într‐o  familie  în  care  nu  se  vorbea  limba  greacă,  însă  am  simțit  din  copilărie  că  tot  ce  este  grecesc  îmi  este  aproape şi  sunt  mândră  de originea mea. (Corina Răducanu‐Lichiardopol, 43 ani, Craiova)  Originea  greacă  este  foarte  importantă  pentru  mine  şi  mi‐a  influențat  viața  pozitiv.  Trăind  între  două  culturi  diferite,  între  două  limbi  diferite,  mi  s‐a  oferit  posibilitatea  să  cunosc  mai  bine  cele  două  culturi  şi  să  iau  ce  era  mai  frumos  şi  mai  bun  de  la  ele.  (Florentina  Octavia Gavaz‐Nicolae, 39 ani, Brăila)  Am  considerat  mereu  un  dublu  beneficiu  faptul  că  am  crescut  cu  ochii  căscați  spre  două  mari  culturi  în  acelaşi  timp,  am  avut  „obligații”  duble dar şi bagajul de cunoştințe îmbogățit din două surse. (Haralambie  Răzvan Caravia, 36 ani, Bucureşti)  Pentru  mine  ambele  origini  sunt  la  fel  de  importante.  (Iulia  Marica Saridache, 33 ani, Brăila)  Este  foarte  importantă şi  mi‐a  influențat  viața.  De  exemplu  acum  lucrez în oraşul meu natal, Brăila, pentru un om de afaceri grec. Faptul că  am  trăit  prins  „între  două  culturi  diferite”  m‐a  făcut  să  pot  face  diferența  între  cele  două  popoare  ca:  mentalitate,  cultură,  obiceiuri  etc.  Referitor  la  cele  două  limbi,  sunt  total  diferite,  cu  excepția  câtorva  cuvinte,  limba  română provenind din limba latină, pe când cea greacă din greaca veche.  (Adrian Guleamachis, 33 ani, Brăila)  Cât  de  importantă  este  pentru  mine  originea  greacă?  Cu  siguranță,  mai  mult decât   încă  pot  conştientiza,  la  cei  32  de  ani.  De  când   mă ştiu,  de  când  am  amintiri  despre  mine şi  familia  mea,  de  atunci ştiu  ca  sunt  în  egală  măsură  grecoaică şi  româncă,  sau  mai  bine  zis,  aşa  cum  îmi  place  să  mă  laud  „greco‐brăileancă”.  E  un  aspect  foarte  important  al 

85

existenței mele, este ceea ce mă defineşte ca persoană, pentru că în fiecare  zi,  în  fiecare  clipă,  mă  simt şi  grecoaică  iar  fără  falsă  modestie  de  multe  ori  mă  simt  mai  mult  grecoaică  decât    româncă.  E  un  lucru  cu  care  mă  mândresc,  îmi  place şi  emană  prin  fiecare  por  acest  fapt.  Din  fericire  nu  am  avut  niciodată  de  suferit  din  cauza  faptului  că  nu  sunt  „pur‐sânge”  româncă, ba dimpotrivă  am fost „pata” de culoare a grupului de  prieteni  români  iar  în  viața  mea  profesională,  chiar  m‐a  ajutat  originea  elenă.  Nu  m‐am  simțit  niciodată  prinsă  între  2  culturi  diferite;  acesta  poate  că  este  meritul  mamei  mele,  care  deşi  este  româncă,  nu  s‐a  opus  niciodată  ca  în  familia  noastră  să  se  vorbească  limba  greacă,  să  se  danseze  şi  să  se  respecte  obiceiurile  greceşti; şi  ...  uite  aşa,  cele  două  culturi  s‐au  îmbinat  armonios,  atât  eu  cât  şi  sora  mea  devenind  ceea  ce  suntem  azi.  (Ana‐ Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)    2.  Ați  conştientizat  în  primii  ani  de  viață  sau  mai  târziu  că  sunteți  „diferit”  de  cei  din  jur  prin  origine,  că  faceți  parte  dintr‐o  comunitate  aparte?    Familiile de origine elenă s‐au integrat în viața românească, dar şi  românii  s‐au  implicat  mereu  în  viața  comunităților  greceşti.  La  Brăila,  grecii  emigrați  erau  insulari  şi  cei  mai  mulți  proveneau  din  Insulele  Ionice. M‐am născut într‐o familie de greci, casa părintească aflându‐se la  faleză,  pe  strada  Heliade  Rădulescu,  nr.  9.  „Diferit”  nu  mă  pot  considera  deoarece  credința  ortodoxă  a  format  o  legătură  strânsă  între  românii  şi  grecii din această zonă. (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Sigur  că  am  conştientizat  încă  din  copilărie.  Apoi  în  studenție  când  mi  s‐a  propus  a  fi  ori  grec  ori  student.  Am  fost  obligat  atunci,  în  1953, să‐mi iau cetățenia română. (Nicolas Spiridon, 77 ani, Brăila)  Cu  toate  că  mă  mândresc  cu  originea  mea  greacă,  n‐am  conştientizat  nici  în  primii  ani  de  viață,  nici  mai  târziu,  că  sunt  „diferit”  de  cei  din  jur.  Greci  sau  români,  toți  suntem  la  fel!  Oameni  („mai  mult  sau mai puțin oneşti”). (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila) 

86

De  mică  am  conştientizat  că  sunt  diferită  de  cei  din  jur  prin  educația  primită  de  la  părinți  şi  bunici,  precum  şi  prin  cunoştințele  de  cultură generală şi legate de tradițiile specifice grecilor. (Reghina Ispir, 70  ani, Brăila)  Am  trăit  primii  şapte  ani,  între  1940‐1947,  copilăria  mea,  pe  un  vas  remorcher  „România”.  Nu  cunoşteam  ce  fel  de  limbă  vorbesc  copiii,  totuşi  ştiam  româneşte  dar  era  o  diferență  de  educație.  (Cleopatra  Bonicioli, 69 ani, Brăila)  Se  trăia  într‐o  deplină  armonie şi  nu  era  considerat  nimeni  diferit  prin origine. (Constantin Stefanidis, 68 ani, Brăila)  Nu  am  avut  acest  sentiment,  că  sunt  „diferit”  de  cei  din  jur  prin  origine,  deoarece  în  Brăila  trăiau  foarte  multe  naționalități  şi  exista  o  conviețuire  paşnică şi  comună  între  locatarii  aceleiaşi  străzi  sau  zone.  În  perioada  anilor  ʹ50  ‐  ʹ60,  când  eram  copil,  nu  am  avut  sentimentul  că  vecinii  au  o  reținere  față  de  originea  mea  sau  a  altcuiva.  Diferit  m‐am  simțit  tratat  în  acea  perioadă  de  către  unele  autorități  ale  statului  totalitar. (Nicolae Saridache, 60 ani, Brăila)  Desigur,  originea  elenă  însăşi  m‐a  deosebit  şi  m‐a  făcut  să  fiu  diferită  de  cei  din  jur  şi  sunt  mândră  de  asta.  (Victoria  Teodorescu,  59  ani, Brăila)  Nu,  nu  am  avut  absolut  deloc  ideea  <diferenței>,  dar  aflasem  de  la bunicii materni că grecii sunt <altfel>, cumva <redutabili> ca negustori,  buni  familişti,  dar  <cu  nasul  pe  sus>    şi  ambițioşi!  (Maria‐Denise  Theodoru, 57 ani, Bucureşti)  Diferența  constă  în  faptul  că  învățam  în  paralel  două  limbi,  geografia, istoria, cultura, dansul a două țări. (Eli Băjenică, 54 ani, Brăila)  Am ştiut  de  copil  că  fac  parte  dintr‐o  familie  de  greci  dar  nu  am  fost şi  nu  sunt  diferită  de  cei  din  jur.  Nu  există  comunități  mai  bune  sau  mai  rele  ci  numai  oameni  mai  buni  sau  mai  răi.  (Nicoleta  Mija,  53  ani,  Brăila)  Am  copilărit  pe  strada  Bastionului  iar  oraşul  în  acea  perioadă  mi  se părea liniştit. (Neculai Samaras, 53 ani, Brăila) 

87

Da,  încă  din  primii  ani  de  viață  am  simțit  din  plin  că  sunt  „diferită”  de  cei  din  jurul  meu  pentru  simplul  motiv  că  aveam  tată  de  origine  greacă şi,  deşi  m‐am  născut şi  am  crescut în  România,  nu  am  fost  niciodată  considerată  de  români  ca  fiind  româncă,  ci  doar  „grecoaica”.  (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  Am  conştientizat  încă  din  primii  ani  de  viață  că  sunt  ʺdiferităʺ  deoarece, față de  alți  copii,  eu ştiam să  vorbesc şi o altă  limbă, diferită  de  a  lor.  Chiar  dacă  ei  încercau  să  mă  imite  ori  adesea  să  râdă  de  mine  (inocența  vârstei…)  sau  de  cei  din  familia  mea,  eu  am  continuat  să  vorbesc  în  familie  limba  greacă.  Nu  au  fost  rare  situațiile  în  care,   aflându‐ne în momente mai puțin plăcute, am comunicat în limba greacă.  O  reacție  negativă  şi  vehementă  am  avut  din  partea  învățătoarei  mele  care  le‐a  spus  părinților  mei şi  mai  ales  bunicei  mele ‐  cu  care  se  întâlnea  mai  des ‐  să  nu  îmi  mai  vorbească  în  limba  greacă,  lucru  nedemn  pentru  un om care este ʺformator de oameniʺ. (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani,  Brăila)  Da. În copilărie vag, dar la vârsta de 13 ani, când interviul pe care  l‐am  dat  revistei  „Cutezătorii”  a  apărut  sub  numele  românesc  al  unei  colege,  am  avut  sentimentul  acut  că  sunt  altfel.  (Corina  Răducanu‐ Lichiardopol, 43 ani, Craiova)  Am  conştientizat  mai  târziu,  deoarece  am  trăit  mulți  ani  în  perioada  comunistă,  când  erau  îngrădite  anumite  aspecte  privind  limba  şi  cultura.  Cu toate  acestea,  în  viața  de  familie,  bunicii,  mătuşile şi  unchii  vorbeau  în  limba  greacă,  dar  cu  anumite  rețineri.  (Florentina  Octavia  Gavaz‐Nicolae, 39 ani, Brăila)  Da,  am  conştientizat.  Poate  şi  datorită  faptului  că  în  familie  se  vorbeau două limbi. (Iulia Marica Saridache, 33 ani, Brăila)  Sincer să fiu nu mă consider diferit ca om față de ceilalți, ci numai  ca origine etnică. (Adrian Guleamachis, 33 ani, Brăila)  Încă  de  mică  am  ştiut  că  am  ceva  în  plus,  nu  neapărat  că  sunt  diferită.  Tatăl  meu  m‐a  învățat  primele  cuvinte  greceşti,  cred  că  de  la  vârsta  de  3  ani  (pentru  a‐şi  face  viața  mai  uşoară);  (am  să  scriu  cu  litere  latine,  primele  mele  cuvinte  deoarece  nu  sunt  un  as  în  a  scrie  în  greacă): 

88

petseta,  tigara,  spirta,  staktothiki,  psomi,  iar  bunica  care  mă  creştea  (mama  mamei,  româncă)  încerca  să  le  învețe  odată  cu  mine. Şi  atunci  am  înțeles  că  tatăl  meu  are  ceva  în  plus  față  de  ceilalți;  şi  mi‐a  plăcut.  Şi  asta  m‐a  făcut  să  îmi  doresc  să  fiu  ca  el,  să  ştiu  cât  mai  multe.  Ceea  ce  s‐a  şi  întâmplat,  pe  la  5  ani,  când  sora  mea  (devenită  din  naştere  o  veritabilă  grecoaică  deoarece  a  crescut‐o  bunica  grecoaica)  a  început  şcoala  şi  a  venit acasă să locuiască cu noi. (Ana‐Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)    3.  Vă  amintiți  vreun  cântec  de  leagăn  în  limba  greacă  pe  care  vi‐l  cântau părinții sau bunicii? Aveați jucării aduse din Grecia?    Da, un cântecel pe care şi eu la rândul meu l‐am cântat copiilor:  „Tα  kókkινα  μίλα,  /  Τα πράσινα φύλλα,  /  μ  ‫׳‬ αρέσυν  πολύ.  /  μ‫׳‬  αρέσυν  πολύ.  Μικρός  πως  να  φτάσω  /  και  μίλα  να  πιάσω  /  εδώ  στην  ποδία  /  εδώ στην ποδία  Χαρά  ή  σε  μένα  /  να  έπεφτε    ένα  /  εδώ  στην  ποδιά    /  εδώ  στην  ποδιά .” (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)   Sigur,  bunica  dinspre  mamă  îmi  cânta  cântece,  chiar şi  de  leagăn,  dar  nu‐mi  mai  amintesc  ce  anume.  Bunica  Vasilichi  mă  iubea  nespus,  mai  mult  decât  pe  ceilalți  doi  frați.  Ea  s‐a  ocupat  în  special  de  mine  ca şi  educație  şi  m‐a  dat  la  Şcoala  Greacă  pentru  a  învăța  cât  mai  bine  limba  maternă. (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Nu‐mi  amintesc  de  vreun  cântec  de  leagăn şi  nici  jucării  nu  prea  am  avut;  jucăriile  mele  erau  făcute  de  o  soră  mai  mare şi  erau  mingi  din  cârpă; jucării din Grecia, nici  pomeneală. Copiii  mei  au  primit, prin 1966,  jucării  din  Grecia  şi  numai  câteva,  de  la  un  frate  al  meu  care  a  fost  expulzat  din  România  pe  motivul  că  nu  a  vrut  să  ia  cetățenia  română.  (Nicolas Spiridon, 77 ani, Brăila)  Nu‐mi  amintesc  cântece  de  leagăn  cântate  de  bunicii  din  partea  tatălui sau ai mamei. Bunicile mele au murit tinere. Nu mai ştiu de jucării  din Grecia nimic... (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila) 

89

Nu‐mi  aduc  aminte  de  niciun  cântec  de  leagăn  grecesc  şi  nici  jucării din Grecia nu am avut. (Panait Țigaridis, 71 ani, Brăila)  Mama cânta des cântecelul „To ielekaki”. Am avut jucării aduse de  tata din Grecia. (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila)  Îmi aduc aminte de un cântec de leagăn în limba greacă, cântec pe  care  l‐am  cântat şi  eu  fiicei  mele şi  nepoatei  mele.  Copilăria  mea  a  fost  în  anii  grei  1940‐1955,  când  nu  se  putea  merge  în  Grecia,  iar  mai  târziu  a  fost şi mai dificil. (Maria Ganea, 69 ani, Brăila)  Îmi  amintesc  poezii,  pe  care  le  învățam  de  la  nona  Aglaia.  Poezii  româneşti şi  cântece  de  la  părinți  –  nu ştiu.  (Cleopatra  Bonicioli,  69  ani,  Brăila)  Fiind  la  o  vârstă  fragedă  nu‐mi  aduc  aminte,  dar  mai  târziu  am  auzit  astfel  de  cântece  cântate  verişorilor  şi  cunoştințelor  mele.  Nu.  (Nicolae Saridache, 60 ani, Brăila)  Cântec  de  leagăn  nu  îmi  amintesc,  dar  îmi  amintesc  o  rugăciune  învățată  de  la  mama,  pe  care  o  spuneam  seara,  la  culcare.  Jucării  din  Grecia  nu  am  avut,  deoarece  până  în  1976  nu  am  avut  legături  cu  rudele  din Grecia. (Victoria Teodorescu, 59 ani, Brăila)  Nu  mi  se  cânta  greceşte  pentru  că  nu  se  vorbea  în  casă...  Rudele  din  Grecia  erau  date  uitării  în  mod  voit,  de  frica  vremurilor.  (Maria‐ Denise Theodoru, 57 ani, Bucureşti)  Da,  îmi  amintesc.  Mama  mea  mai  crescuse  în  Grecia  cinci  copii.  Ştia  să  mă  alinte  cu  cântece  dragi  greceşti.  Jucării  în  perioada  aceea  aveam  foarte  puține.  Mama,  ca  să  mă  bucure,  îmi  făcea  păpuşi  din  cârpe  şi câlți. Din Grecia nu primeam nimic. Erau închise acele granițe mai ales  pentru noi, cei veniți în ʹ49. (Eli Băjenică, 54 ani, Brăila)  Bunicul îmi spunea o rugăciune simplă şi frumoasă „Καληνύχτα”  – „Noapte bună”, pe care nu am să o uit niciodată. (Nicoleta Mija, 53 ani,  Brăila)  Nu  îmi  amintesc  de  niciun  cântec  de  leagăn,  nici  în  limbă  greacă,  nici  în  limba  română,  pentru  simplul  motiv  că  nu  am  beneficiat  de  astfel  de cântări, sau dacă am beneficiat, eu una nu îmi amintesc. Jucării trimise 
90

din  Grecia  de  rudele  tatălui  meu  am  avut,  nu  prea  multe,  pentru  că  rudele  tatălui  meu  nu  au  vrut  să  păstreze  legătura  cu  familia  noastră,  de  teama  autorităților  greceşti.  Tata  a  fost  emigrant  politic  grec,  cu  alte  cuvinte  a  fost  comunist.  După  încheierea  războiului  civil  partizanii  greci  au  fost  nevoiți  să  ia  calea  pribegiei,  familiile  celor  refugiați  au  avut  de  ales  între  a‐şi  renega  rudele  şi  a  trăi  liniştiți  sau  a  muri  în  puşcărie.  Singurul  care  nu şi‐a  renegat  fiul  a  fost  bunicul  meu.  A  făcut  ani  grei  de  detenție  în  puşcăria  de  pe  insula  Makronissos,  un  adevărat  lagăr  de  exterminare  pentru  rudele  partizanilor  fugiți  din țară,  pentru  comuniştii  rămaşi  în  Grecia  şi  care  au  refuzat  să  semneze  actele  prin  care  recunoşteau    „că  au  greşit  şi  că  îşi  cer  iertare  pentru  răul  provocat”.  Situația  s‐a  reglementat  abia  după  1975,  când  regimul  coloneilor  a  fost  înlăturat  de  la  putere şi  democrația  a  fost  reinstaurată  în țara  care  a  pus  bazele acestei instituții. (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila) 

Da, bineînţeles. Cântecele şi jocurile copilăriei în care faci cunoştinţă cu primele cuvinte, glasul celui ce ţi le-a spus, rămân întipărite pentru toată viaţa în mintea ta şi cauţi şi tu la rându-ţi să le duci mai departe. "Uta ialesa na pame stin Odessa, na parume caridia, castana che apidia" (Uta să mergem la Odessa să luăm nuci, castane şi pere") "Paramithi mistico sico pano na sto po, paramithi mistico cate cato na sto po" (Ridică-te să îţi spun o povestioară secretă, stai jos să îţi spun o povestioară secretă) "Vrehi, hionizi, to marmaro potizi, i gata maghirevi che o pondicos horevi" (Plouă, ninge, marmura este udă, pisica face mâncare şi şoricelul dansează) ʺFtiano  culurachia  me  ta  dio  herachia, 
culurachia,  culurachia.  To  furno  tha  ta  psisi,  to  spiti  tha  mirisi,  culurachia,  culurachia.ʺ  (Fac  covrigei  cu  mânuțele  amândouă,  covrigei,  covrigei.  Cuptorul  o  să‐i  coacă,  în  casă  o  să  miroasă  a  covrigei,  covrigei.)  ʺTin  cambana  tu  horiumas  tin  acute  pedia?  Ti  glica  simeni,  ti  glica  simeni,  ding,  dang,  dong,  ding,  dang,  dong....ʺ  (Clopotul  din  satul  nostru  îl  auziți  copii?  Ce  dulce  este,  ding,  dang,  dong...) Şi  multe  altele…  Deşi  în  copilărie  am  avut  foarte  multe  jucării,  din  România  sau  China,  din  Grecia  nu  am  avut...  Pe  la  vârsta  de  12  ani  am  primit  de  la  o  doamnă  a  cărei  nepoată  avea  foarte  multe  jucării  din  Grecia  o  păpuşă  tip ʺmodelinoʺ,  de  care  am  fost foarte încântată. (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila) 

91

Nu  aveam  jucării  din  Grecia,  în  schimb  am  avut  ocazia  să  văd  la  fratele meu care, fiind mai mic cu zece ani, a primit jucării, prin anii 1987‐ 1988,  de  la  rudele  noastre  din  Grecia  (Atena).  (Florentina  Octavia  Gavaz‐ Nicolae, 39 ani, Brăila)  Cântec  de  leagăn,  nu.  Doar  ecouri  ale  unor  „cantade”  recitate  de  cei  în  vârstă  pe  care  mai  târziu,  adolescent  fiind,  le‐am  descoperit  din  nou  şi  am  încercat  să  le  am  în  colecția  mea  de  muzică,  una  din  melodii  fiind „To ilekaki”. Şi poate nişte poezii umoristice recitate mereu de o soră  a  bunicii,  Coralia,  care  atunci  când  era  în  toane  bune  ne  spunea  diverse  ”kalamburia” precum: „Auta einai tou Pangalou ta gousta, na makrenoume tin  fousta,  Kai  an  einai  pio  konti,  Prostimo  kai  filaki”.  (Haralambie  Răzvan  Caravia, 36 ani, Bucureşti)  Nu,  nu  îmi  amintesc  nici  un  cântec  de  leagăn.  Îmi  amintesc  însă  că  bunica  mea  îmi  spunea  seara  înainte  de  culcare  „Tatăl  nostru”,  în  limba  greacă  „Pater  imon”.  Şi  îmi  mai  amintesc  o  poezioară  pe  care  am  învățat‐o  de  la  bunica  mea,  când  eram  foarte  mică:  Pontikos  me  tin  trompeta/  Pigaine  na  parei  petra/  Na  htipisei  ton  Iorgaki/  Ton  kalo  palicaraki.  Da, am avut o păpuşă adusă de tanti Maria, o rudă a bunicii mele care ne  vizita, cam până în ʹ80.  (Iulia Marica Saridache, 33 ani, Brăila)  Cântece  de  leagăn  nu  ştiu    pentru  că  eu  am  fost  crescută  de  „partea  română”  a  familiei.  Însă  îmi  amintesc  petrecerile  date  de  grecii  familiei, în care se cântau multe melodii frumoase şi extrem de vesele; cel  mai  mult  îmi  plăceau  două  melodii:  una  pentru  copii,  cu  animale  (To  kokkoraki,  cred  –  încă  ştiu  să  o  cânt)  şi  una  pe  care  bunica  mea  o  cânta  divin  –  Mia  Kefalonitisa  (din  zona  din  care  bunica  era).  Şi  mai  îmi  amintesc  nu  de  jucării,  ci  de  cărți  de  poveşti  foarte  frumos  ilustrate,  cu  poveşti în  limba greacă. (Ana‐Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)    4.  Vi  se  citeau  în  copilărie  legendele  Olimpului  şi  vi  se  povestea  că  sunteți  urmaş  al    unui  popor  deosebit,  care  a  pus  bazele  civilizației  europene?   

92

Mi  se  citeau  poveşti  în  limba  greacă,  drept  amintire  mai  păstrez  un  volum  „ΠΑΡΑΜΥΘΙΑ” ‐ ΑΝΔΕΡΣΕΝ,   editat  în  Grecia,  în  anul  1931.  (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Nu‐mi  mai  amintesc  despre  legendele  Olimpului,  dar  îmi  amintesc  că  bunica  şi  sora  ei,  mătuşa  mea  Alexandra,  povesteau  că  suntem  urmaşii  unui  popor  deosebit,  ce  a  pus  bazele  civilizației  europene.  Îmi  mai  amintesc  cu  ce  drag  m‐a  crescut  bunica,  m‐a  educat,  eram doar nepoata ei favorită. (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Despre Legendele Olimpului am învățat câte ceva când am urmat  clasele I‐VII ale Şcolii Elene din Brăila. (Nicolas Spiridon, 77 ani, Brăila)  Am  fost  pregătit  să  trăiesc  ca  român,  fără  să  mi  se  inoculeze  mândria de a fi grec. (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila)  În copilărie părinții şi bunicii îmi citeau şi îmi povesteau Legendele  Olimpului,  menționând  că  poporul  grec  din  care  provin  a  pus  bazele  civilizației europene. (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila)  Nu  mi  se  citeau  în  copilărie  Legendele  Olimpului,  dar  le‐am  citit  eu  singur şi  m‐am  simțit  mândru  că  sunt  urmaş  al  unui  popor  deosebit.  De fapt acest lucru l‐am simțit toată viața. (Panait Nicolae, 69 ani, Brăila)  Legendele  Olimpului  le‐am  învățat  la Şcoala  Greacă.  (Constantin  Stefanidis, 68 ani, Brăila)  De  la  mama ştiu  anumite  lucruri,  deoarece  ea  a  învățat  în  curtea  Bisericii Greceşti şi tot de la mama am învățat „Pater imon o en tis uranis”,  pe care şi acum îl spun cu mare plăcere. Totodată, de la mama am învățat  şi imnul elen. (Cleopatra Bonicioli, 69 ani, Brăila)  Da,  atunci  când  am  citit  „Legendele  Olimpului”  bunica  mi  le  explica şi îmi vorbea despre Grecia. (Nicoleta Mija, 53 ani, Brăila)  De  citit  nu  mi‐au  fost  citite  Legendele  Olimpului,  le‐am  citit  singură în clasa a cincea şi a şasea, erau prevăzute în programa şcolară la  lectură  obligatorie.  Tata  însă  îmi  povestea  mereu  despre țara  lui,  despre  istoria  milenară  a  acesteia,  despre  faptul  că  a  fost  leagănul  civilizației  europene,  că  sunt  urmaşa  unui  popor  mândru,  viteaz,  care  nu  cunoaşte  frica. (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila) 
93

Am  citit  singură  Legendele  Olimpului şi  consideram  că  acei  eroi  au  fost  strămoşii  strămoşilor  mei,  fiind  la  vârsta  când  ficțiunea  se  confundă cu realul. (Corina Răducanu‐Lichiardopol, 43 ani, Craiova)    Legendele Olimpului le‐am citit în copilărie, dar ce grec este acela  care  nu  împărtăşeşte  urmaşilor  povestea  neamului  său?  Țin  minte  că  urmăream  cu  mare  atenție  emisiunile  difuzate  pe  postul  de  televiziune,  cu  teme  despre  istoria  şi  civilizația  greacă  ‐  mai  mult  la  emisiunea  „TeleEnciclopedia”  ‐,    cumpăram  tot  ce  apărea  în  librării  despre  Grecia  sau  greci ‐  dicționare,  ghid  de  conversație,  cărți  despre  mitologia  greacă,  maxime  şi  cugetări  greceşti  sau  beletristică.  (Florentina‐Cristina  Muşat,  43 ani, Brăila)  Le‐am  citit  singură  şi  lectura  mi‐a  întregit  ideea  că  fac  parte   dintr‐un  popor  deosebit.  (Florentina  Octavia  Gavaz‐Nicolae,  39  ani,  Brăila)  „Legendele”  lui  Alexandru  Mitru  a  fost  a  doua  mea  carte  de  căpătâi  după  „Toate  pânzele  sus”,  carte  în  care  simțeam  că  mă  regăsesc  pe  mine şi  istoria  apropiată  de  apă  a  familiei  mele.  (Haralambie  Răzvan  Caravia, 36 ani, Bucureşti)  Sora  mea  Andreea,  mai  mare  cu  2  ani  decât  mine,  a  fost  „responsabila”  cu  cititul  Legendelor  Olimpului.  Ea  îmi  citea  în  fiecare  zi,  până  adormeam.  Era  fascinată  de  această  carte.  Şi  îmi  povestea  mult.  (Ana‐Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)    5.  În  ce  zonă  a  Brăilei  ați  copilărit?  Cum  era  oraşul  în  timpul  copilăriei  dumneavoastră? Care erau străzile preponderent locuite de greci?    Am  copilărit  şi  am  locuit  în  zona  falezei,  pe  strada  Ion  Heliade  Rădulescu,  în  prezent  aici  se  află  Primăria  Municipiului  Brăila.  Străzile  din  Centrul  Istoric  al  Brăilei  păstrează  şi  astăzi  clădiri  ale  grecilor,  care  fac  simțită  prezența  elenismului  în  acest  străvechi  oraş.  (Elena  Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti) 

94

Am  avut  o  copilărie  frumoasă,  chiar  dacă  pe  atunci  era  foarte  dificil şi  părinții şi  bunica  se  confruntau  uneori  cu  greutăți  financiare.  Ai  mei  aveau  câteva  oi şi  multe  păsări.  Îmi  plăcea  să  am  grijă  de  oițe,  să  le  îngrijesc,  să  le  hrănesc.  Eu  eram  aceea  care  mergeam  să  le  culeg  iarbă şi  tot  eu  le  făceam  curățenie.  Îmi  era  drag  să  avem  curtea  plină  cu  animale.  Zona  în  care  am  copilărit  a  fost  zona  Ardealului,  aproape  de  Calea  Galați.  Paralel  cu  ea,  era  Alexe‐Andrei,  unde  locuia  mătuşa  Alexandra,  sora  mamei.  În  timpul  copilăriei  mele,  oraşul  era  chiar  foarte  frumos.  Străzile  locuite  de  greci  erau  Împăratul  Traian,  Danubiului,  Vapoarelor,  Hepites,  Ana  Aslan,  strada  Mare  (Poternei),  precum  şi  Faleza,  strada  Rubinilor. (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Am  copilărit  într‐o  zonă  a  Brăilei  cu  majoritatea  populației  de  origine  greacă,  zisă  „Carachioi”.  Un  oraş  foarte  frumos,  plin  de  oameni  buni,  nu  ca  acum;  oameni  care ştiau  ce‐i  munca,  munceau,  se  odihneau,  se  distrau  şi  se  stimau.  Străzile  locuite  de  greci  erau  străzile  din  jurul  Grădinii  Mari  şi  toate  străzile  ce  mergeau  din  strada  Călăraşi  spre  Dunăre.  Grecii,  fiind  în  majoritate  marinari,  au  locuit şi  încă  mai  locuiesc  la 100‐200 de metri de Dunăre. (Nicolas Spiridon, 77 ani, Brăila)  No.3  Str.  Zidari.  (Alexandra  Vertoudakis  ‐  Caridi,  77  ani,  Australia)  Tatăl,  Cristofor  Cordonis,  era  grec  născut  în  Grecia  în  oraşul  Agathopoli,  de  profesie  navigator.  Din  această  localitate  au  venit  şi  străbunicii  mei,  Xenofon  Maria şi  Cristu,  care  au  avut  2  copii:  pe  bunica  Frusina  Deigani şi  fratele  ei  Iani.  Când  au  venit  în  Brăila,  bunica  avea  16  ani,  iar  fratele  20  ani.  Străbunicii  au  cumpărat  casă  pe  strada  Ştefan  cel  Mare, unde bunica a născut 6 fete. Bunicul a venit tot din Grecia. Bunicul  se numea Stavru Murelos. (Caliopi Paraschiv, 77 ani, Brăila)  În  primii  ani  de  viață  am  locuit  cu  părinții  în  Orşova,  abia  de  la  vârsta  de  12  ani  am  locuit  în  Brăila,  pe  strada  Malului,  pe  care,  alături  de  strada  Veche,  Orientului,  Dr.  Giani  locuiau  multe  familii  de  greci.  (Lidia Bartaloş, 72 ani, Brăila)  Am  locuit  acolo  unde  m‐am  şi  născut:  pe  strada  Griviței  colț  cu  strada  Albinei.  Nu  era  o  zonă  locuită  de  prea  mulți  greci.  Apoi  pe  am 

95

locuit  pe  strada  Maşinilor,  pe  Bulevardul  Cuza  şi  pe  strada  Şcolilor.  (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila)  Am  copilărit  în  zona  unde  locuiau  cei  mai  mulți  dintre  greci.  În  copilăria  mea  am  văzut  oraşul  Brăila  mai  frumos  şi  mult  mai  curat.  Străzile  locuite  de  greci  erau  Ştefan  cel  Mare  şi  Vapoarelor.    (Panait  Țigaridis, 71 ani, Brăila)  M‐am  născut  dintr‐o  familie  mixtă,  tatăl  român  şi  mama  grecoaică.  Am  locuit  pe  strada  Mărăşti  19  (fostă  Turcă),  acolo  unde  au  locuit  bunicii  mei şi  s‐a  născut  mama  mea  Ecaterina şi  frații  ei:  George  ‐  plecat  în  Grecia  ‐,  Elena  ‐  care  locuia  în  aceeaşi  curte  ‐  şi  Vanghele.  Pe  strada  Mărăşti,  cât  şi  pe  Orientului  şi  Pensionatului,  locuiau  familii  de  greci şi  câteva  familii  de români,  evrei,  italieni.  Cartierul  era  grecesc şi  se  vorbea,  până  în  1950,  când  majoritatea  familiilor  de  greci  au  plecat  în  Grecia, limba greacă. (Lidia Dimofte, 70 ani, Bucureşti)  După  ce  s‐au  căsătorit,  bunicii  s‐au  mutat  în  Brăila  pe  strada  Goleşti,  iar  după  un  an  şi‐au  cumpărat  casă  pe  strada  Neagră.  În  zona  aceea  locuiau  mai  mulți  greci.  Pe  strada  Neagră  locuia  la  nr.  3  familia  Cutava,  la  nr.  6  Kefalas.  El  era  frizer  şi  a  avut  frizerie  pe  strada  Galați.  Tot  pe  strada  Neagră  la  nr.  20  locuia  Perfetos,  care  avea  băcănie  pe  Împăratul  Traian  la  nr.  10,  lângă  scările  care  duc  pe  strada  Neagră.  La  băcănia lui Perfetos se găseau produse alimentare şi, specific timpului de  atunci,  se  vindeau şi  lemne  de  foc  la  kilogram.  La  nr.  18  a  locuit, şi  mai  locuieşte şi  acum,  nepotul  familiei  Harduvelis.  Mai  erau  două  familii  pe  Împăratul  Traian  la  nr.  24,  dar  nu ştiu  cum  se  numeau.  Pe  strada  Pietrii,  clădirea  cu  2  etaje  a  fost  proprietatea  familiei  Valianatos.  Au  locuit  în  această  casă  până  au  plecat  în  Grecia.  Pe  strada  Regală  era  o  cofetărie  selectă a unui grec, Papacanaris. (Amalia Irimia, 70 ani, Brăila)  Am  copilărit  în  zona  centrală  a  oraşului.  Aşa  cum  mi‐l  aduc  aminte,  era  frumos,  cu  străzi  curate  şi  multe  prăvălii.  Ca  străzi  preponderent  locuite  de  greci  cunosc:  strada  Calea  Călăraşilor,  strada  Orientului,  strada  Veche,  strada  Malului,  strada  Justiției,  strada  Neagră,  strada Rahova, strada Pensionatului, strada Mărăşti, strada Bastionului şi  altele. (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila)  Pe Bulevardul Cuza. (Livia Vâlcu, 70 ani, Brăila) 
96

Am  copilărit  în  zona  Brăilei  ocupată  de  greci  ‐  unde  majoritatea  vecinilor  erau  greci,  armeni,  evrei şi  români.  Asta  se  întâmpla  pe  strada  Orientului şi strada Mărăşti. (Maria Ganea, 69 ani, Brăila)  Am  copilărit  pe  strada  Roşiori.  Oraşul  era  frumos,  cu  clădiri  vechi, unele construite chiar de greci. (Panait Nicolae, 69 ani, Brăila)  Stră‐străbunii  mei  şi  eu  ne‐am  născut  şi  am  copilărit  pe  strada  Gheorghe  Doja  nr.  6,  având  vecini:  grec,  lipovean,  armean,  evreu  ‐  amestec etnic pe o străduță cu 6 case. (Nicolae Dumitriu, 69 ani, Brăila)  Am  copilărit  în  apropierea  Dunării,  nu  departe  de  Grădina  Mare.  Îmi  plăcea  oraşul  vara,  era  luminos,  iar  cartierul  era  liniştit.  Din  păcate  era plin de steaguri roşii şi de ruşi. (Ştefan Panait Pana, 68 ani, Stuttgart ‐  Germania)  Am  copilărit  pe  Bulevardul  Independenței.  Oraşul  Brăila  era  un  oraş  plin  de  prăvălii,  portul  era  înfloritor.  Străzile  locuite  de  greci  erau  Călăraşi,  Bulevardul  Carol,  strada  Republicii,  străzile  din  port.  (Constantin Stefanidis, 68 ani, Brăila)  Am  copilărit  pe  strada  Unirii  (între  strada  Călăraşilor  şi  strada  Sfântul  Constantin).  Oraşul  purta  amprenta  secolului  XIX.  Eram  la  gimnaziu  când  au  început  să  se  construiască  primele  blocuri.  Îmi  amintesc că erau câțiva copii de greci (partizani ‐ cei veniți după al doilea  război  mondial)  care  frecventau  ca  loc  de  joacă  Piața  Traian.  (Vasile  Cochino, 63 ani, Brăila)  My  father  was  born  and  raised  in  Braila.  His  father  and  the  paternal  family  were  Ithacan;  Harilaus  Vlasopolos,  my  paternal  grandfather,  was  a  shipʹs  mechanic  who  fell  in  love  with  an  ethnic  Hungarian woman in Braila, and settled down to raise a family there. He  was on shipboard a lot of his life. […] He died before the war was over; I  was  born  in  1948,  in  Bucharest,  so  I  never  knew  him.  Since  my  grandmother was Hungarian‐Romanian, I learned very little of Greek life  from  her.  Consequently,  I  heard  little  of  his  childhood  except  stories  of  his  family  and  of  swimming  in  the  Danube.[…]  I  was  never  in  Braila.  (A.V., 61 ani, Detroit‐S.U.A.) 

97

Am  copilărit  în  zona  intersecției  dintre  Bulevardul  Cuza  cu  Calea  Călăraşilor,  dar  întreg  oraşul  a  fost  de  fapt  universul  copilăriei  mele.  Brăila era un oraş liniştit, frumos, cu multă vegetație, un oraş cosmopolit.  Străzile  în  care  erau  grupați  grecii  se  întindeau  de‐a  lungul  malului  Dunării  începând  cu  străzile:  Minervei,  Plutinei  unde  locuiau  comercianții,  apoi  Malului,  Cuza,  Frumoasa,  Sfântul  Nicolae  unde  locuiau  navigatorii,  iar  în  zona  străzilor  din  jurul  Grădinei  Mari  locuiau  armatorii, bancherii. (Nicolae Saridache, 60 ani, Brăila)  În  copilărie  am  locuit  în  zona  Călăraşi,  pe  strada Ştefan  cel  Mare,  unde  locuiau  şi  alte  familii  de  greci.  Oraşul  era  frumos,  avea  mulți  salcâmi,  iar  grecii  locuiau  în  zona  Călăraşilor,  în  special  pe  străzile  care  duceau  la  Dunăre şi  pe  strada  Galați,  până  în  centrul  oraşului.  (Victoria  Teodorescu, 59 ani, Brăila)  Am  locuit  pe  strada  Griviței.  Mama  mea  avea  prietene  în  comunitatea  greacă  din  Brăila  şi  din  Galați.  (Jana  Andreescu,  58  ani,  Galați)  M‐am  născut pe strada Ştefan  cel  Mare, la  nr.  266 (292  astăzi), dar  am  copilărit  şi  în  casa  bunicilor  paterni,  pe  strada  Orientului,  nr.  25.  (Maria‐Denise Theodoru, 57 ani, Bucureşti)  M‐am  născut  pe  strada  Rahova  într‐o  casă  de  greci  veniți  cu  mult  înaintea  noastră,  care  ne‐au  primit  cu  cea  mai  mare  dragoste şi  bunătate.  Apoi  nu  ne‐am  despărțit  toată  viața.  Ne‐am  mutat  în  1961  pe  bulevardul  Karl  Marx,  Hristo  Botev.  Acolo  am  copilărit  locuind  în  perfectă  armonie  greci  şi  români.  Îmi  amintesc  cu  drag  de  momentele  acelea,  când  tanti  Marioara  ne  aducea  acasă  în  balerci  laptele  şi  iaurtul,  când  se  vindea  bragă  peste  tot,  se  vindeau  sarailii  şi  baclavale,  când  trecea  pe  străzi  căruciorul  cu  înghețată  cum  n‐am  mai  mâncat  de  atunci.  (Eli  Băjenică,  54  ani, Brăila)  Am  copilărit  pe  strada  Minerva şi  Hipodrom.  Brăila  copilăriei  era  parcă  mai  curată  şi  mai  frumoasă.  Spun  asta  pentru  că  mă  plimbam  adesea  pe  stradă  cu  bunicul  –  până  la  6  ani  – şi  după  aceea  cu  tata.  Îmi  spuneau  multe,  multe  poveşti  despre  greci.  În  zona  Grădinii  Mari,  pe  malul  Dunării  erau  grupuri  de  greci  care  de  cele  mai  multe  ori  formau  o  familie mare. (Nicoleta Mija, 53 ani, Brăila) 
98

M‐am  născut  şi  locuiesc  încă  în  aceeaşi  casă,  în  centrul  vechi  al  Brăilei,  pe  strada  Cetății.  Oraşul  acum  seamănă  foarte  mult  cu  cel  din  timpul  copilăriei  mele.  Reabilitarea  străzii  Mihai  Eminescu  a  făcut‐o  să  semene cu cea din tinerețea mea. Nu ştiu care  erau străzile  preponderent  locuite de greci, partizanii au stat destul de retraşi, nu prea socializau, țin  minte  doar  congresele  de  la  Bucureşti,  acolo  unde  era  sediul  Comunității  Grecilor Emigranți. (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  Am  copilărit  pe  strada  Malului,  în  zona  centrală  a  oraşului.  Faleza, care era locul meu de joacă şi Dunărea, care era plină de vapoare,  făceau  parte  din  viața  de  zi  cu  zi.  Oraşul  s‐a  dezvoltat  foarte  mult  în  timpul  copilăriei  mele,  s‐a  confruntat  cu  foarte  multe  demolări  şi  cu  exodul  populației  spre  locuințele  tip  apartament  de  bloc.  Asta  i  s‐a  întâmplat  şi  familiei  mele.  Brăila  era  locuită  de  greci  pe  străzile  ce  se  aflau  aproape  de  faleză,  de  port.  Majoritatea  grecilor  din  Brăila  erau  lucrători  în  domeniul  portuar.  De  aceea  ei  căutau  să  locuiască  cât  mai  aproape  de  locul  de  muncă,  pentru  ca  la  pauză  să  poată  merge  acasă  să  servească  masa.  Pe  străzi  precum  Al.  I.  Cuza,  Malului,  Vechea,  Logofăt  Tăutu,  Albiei,  Orientului,  Justiției,  Pensionatului,  Frumoasa,  Bastionului  întâlneai  case  în  care  locuiau  familii  de  greci,  majoritatea  cu  chirie.  În  zona  centrului  vechi,  zona  Grădinii  Publice,  se  mai  aflau  casele  ʺbogătaşilorʺ  greci ‐  Portolo,  Messaris,  Draculis,  Spiru  Dumitriu ‐  care  au  părăsit  România  iar  casele  lor  au  fost  naționalizate.  Specific  oraşului  Brăila  este  pavajul  stradal  format  din  piatră  cubică  ‐  măruntă  şi  mare,  adusă  de  cele  mai  multe  ori  din  Grecia  cu  vasele,  pentru  a  contrabalansa  încărcătura  navei  ‐  care  se  întâlnea  pe  toate  aceste  străzi,  la  care  s‐a  renunțat o vreme şi la care acum s‐a revenit din nou. (Florentina‐Cristina  Muşat, 43 ani, Brăila)  Am  copilărit  în  cartierul  Hipodrom.  Cartierul  era  sumbru,  datorită  construcțiilor  ridicate  în  perioada  comunistă.  În  cartierul  Hipodrom,  unde  locuiesc  şi  în  prezent,  trăiau  foarte  mulți  greci,  care  între  timp  au  plecat  în  Grecia,  când  au  văzut  că  situația  în  România  devenea  din  ce  în  ce  mai  grea.  O  soră  a  bunicii  mele  a  plecat  în  Grecia  în  timpul  comunismului  iar  cealaltă  soră  a  bunicii  s‐a  mutat  la  Atena  după  revoluție,  cu  toată  familia.  (Florentina  Octavia  Gavaz‐Nicolae,  39  ani,  Brăila) 
99

Anii  copilăriei  i‐am  petrecut  în  perimetrul  cuprins  între  Calea  Călăraşilor şi Dunăre, pe strada Mărăşti care era deranjată o singură dată  pe an când treceau maşinile aflate în Raliul  Dunării, care  aveau traseu pe  acolo.  Era  o  stradă  liniştită  care,  în  fiecare  dimineață  de  vară,  se  stropea  de  către  locuitori.  Sincer,  târziu  am  descoperit  cartiere  precum  Obor,  Vidin  şi  Viziru.  Aveam  o  imagine  ştearsă  despre  ele  şi  labirintul  de  blocuri  mă  speria.  Am  crescut  în  umbra  caisului  din  curte  şi  a  sălciilor  care încă mai  erau pe malul Dunării.  În  cartier ştiu că bunica avea multe  cunoştințe  care  erau  greci  şi  locuiau  pe  Orientală,  Malului  sau  Justiției.  Eu  îmi  aduc  aminte  de  prietenii  de  joacă  ai  copilăriei  care,  o  parte  din  ei  erau  de  origine  greacă,  precum  Dan  Pozsonyi  a  cărui  tată  era  navigator,  Cătălin  Dimofte  a  cărui  bunică  din  partea  tatălui  era  grecoaică,  Adrian  nepotul  Mariei  tis  Pandoras,  Nicola  Dimache,  nepot  şi  el  de  căpitan  de  apă dulce, frații Fokas. (Haralambie Răzvan Caravia, 36 ani, Bucureşti)  Am  copilărit  în  zona  Călăraşiului,  în  spatele  restaurantului  Continental, mai precis pe strada Rahovei. […] Din câte îmi aduc aminte,  cam  prin  toate  zonele  existau  familii  de  greci.  (Adrian  Guleamachis,  33  ani, Brăila)  Am  copilărit  pe  strada  Aleea  Cocorilor,  în  cartierul  Viziru  III.  Oraşul  copilăriei  mele  era  mai  curat,  cu  mai  multă  verdeață,  mai  puțin  aglomerat.  În  perioada  copilăriei  mele  deja  mulți  greci  se  repatriaseră.  Ştiu  că  tatăl  meu  a  locuit  pe  Bulevardul  Cuza şi  că  acolo  au  locuit şi  alți  greci.  Şi  pe  strada  Malului,  unde  bunica  mea  avea  o  prietenă,  doamna  Camburopol, erau familii de greci. (Iulia Marica Saridache, 33 ani, Brăila)  De  când  m‐am  născut,  am  copilărit  pe  strada  Călăraşi  (unde  stau  şi  astăzi  părinții  mei)  şi  pe  strada  Gării,  la  bunica.  Dar  ştiam  încă  de  atunci  despre  zonele  de  greci,  cele  de  pe  Danubiului şi  toate  străzile  ale  căror  nume  nu  le ştiu  (parcă  strada  Neagră,  etc.,  cele  din  spatele  Bisericii  Greceşti,  de  la Şcoala  Greacă)  care  duc şi  astăzi  la  Dunăre.  Îmi  amintesc  că  naşul  părinților  mei,  dl.  Stavros  Harduvelis,  mai  îmi  povestea,  când  eram  mică,  despre  diferite  cofetării  sau  case  de  greci,  încercând  să  îmi  localizeze  în  minte  locuințe  ale  familiei  noastre  extinse.  Chiar  şi  astăzi  unul din unchii mei a rămas în  vechea casă elenă de  pe strada Neagră.  O  casă  nu  foarte  mare,  dar  extrem  de  frumoasă  şi  primitoare,  care  ai 

100

impresia  că  este  situată  pe  o  colină  (aşa  cum  sunt  multe  case  în  Grecia)  de  unde  se  vede  o  privelişte  care  îmi  place  tare  mult.  (Ana‐Maria  Ion,  32  ani, Bucureşti)    6.  Aveați  vecini  greci?  Vă  jucați  deopotrivă  cu  copii  de  greci şi  români  sau  aveați  restricție  de  la  părinți  să  nu  vă  jucați  cu  oricine?  Ce  jocuri  greceşti  ştiați?  Mai  țineți  minte  regulile  sau  versurile  vreun  joc  în  limba greacă?    Locuiau  foarte  mulți  greci  de‐a  lungul  falezei  şi  pe  strada  mea.  Am  avut  vecini  şi  prieteni:  familia  Cutzi  (Marianti  şi  Theodor),  familia  Paceas  (Lefka  şi  Iani),  familia  Misu  (Kleoniki,  Eftimia  şi  Iorgu),  familia  Laguros  (Erasti  şi  Sia),  familia  Galatzatos  (Marika  şi  Gogu),  familia  Kavadia  (Elpiniky  şi  Nicu),  doamna  Ardeleanu  Tasula  Eleni  (epitrop  la  Biserica  Grecească),  familia  Tzelentis,  familia  Boiagis  (Teodor,  Cociu),  familia  Moscopol  Jean  (Iani  Moscu),  familia  Tzolomidi,  familia  Vithino  (Veneta şi  Hristu),  familia  Cricopol,  Caludi  (frizer  la  o  unitate  situată  pe  strada Călăraşi). (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Nu‐mi  amintesc  de  vecini  greci.  Aveam  în  schimb  mulți  vecini  români,  cu  ai  căror  copii  mă  jucam.  Nu  aveam  restricție  de  la  părinți  să  nu mă joc cu anumiți copii. (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Aveam  vecini  greci.  Copilăria  nu  cunoaşte  origini,  ne  jucam şi  ne  împăcam,  pe  cât  se  poate  de  mult,  greci,  români,  evrei,  basarabeni  ce  locuiam  în  zonă.  Țin  minte  marşurile  greceşti  de  la  şcoală.  (Nicolas  Spiridon, 77 ani, Brăila)  În  zona  în  care  am  locuit  pe  bulevardul  Cuza,  între  strada  Călăraşi şi  malul  Dunării, trăiau greci, români,  evrei, lipoveni  cu care am  conviețuit  împreună  fără  să  simțim  vreo  diferență  de  naționalitate.  (Stelian Raftopol, 75 ani, Brăila)  Da,  aveam  vecini  greci,  dar  mă  jucam  deopotrivă  şi  cu  copii  români şi cu copii greci. (Lidia Bartaloş, 72 ani, Brăila) 

101

Desigur: unchiul meu Theodoridis (fratele mamei mele) şi sora lui  Jean  Moscopol  şi  familia  Paraschiv.  Mă  jucam  cu  oricine,  nu  mi  se  impuneau  restricții  de  niciun  fel.  Nu‐mi  amintesc  deloc  jocuri  în  limba  greacă.  Noi  ne  jucam  şi  vorbeam  cu  copiii  în  limba  română.  (Marius  Exarhu, 72 ani, Brăila)  Deoarece pe strada Mărăşti unde locuiam nu erau copii, mergeam  pe  strada  Orientală şi  mă  jucam  cu  gemenele  Moskana,  Lucy şi  Droso şi  cu  Viorica  Alibrantis  şi  Ketty  Teodoru.  Primele  trei  sunt  acum  în  America  (New  York),  iar  Ketty  în  Australia.  De  asemenea,  mă  jucam  cu  Gita,  nepoata  doamnei  De  Roma,  cu  care  eram  vecini.  Ei  vorbeau  în  limba  italiană,  iar  soțul  ei  De  Roma  era  grec  (Candianos).  Cu  familia  De  Roma  aveam  legături  doar  ca  vecini,  nu  de  prietenie.  (Lidia  Dimofte,  70  ani, Bucureşti)  Aveam  vecini  greci  şi  ne  jucam  fără  nicio  restricție  de  la  părinți.  Jucam  „Călugărul”.  Regula  jocului  era:  săream şi  spuneam  „patisa”  (am  călcat) şi răspunsul era „ohi” (nu). (Maria Diamandi, 70 ani, Brăila)  Am  avut  vecini  greci,  mă  jucam  cu  toți  copiii  din  cartier şi  nu  am  avut restricție de la părinți. (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila)  Aveam  vecini  greci  cu  care  ne  jucam,  dar  îmi  amintesc  cum  la  un  moment  dat  copiii  au  plecat  cu  părinții  lor  în  Grecia şi  i‐am  pierdut.  Nu  ştiam  precis  ce  se  întâmplă.  În  rest,  ne  jucam  cu  toți  copiii.  Ne  jucam  jocuri româneşti. (Maria Ganea, 69 ani, Brăila)  La  Giurgiu  nu  aveam  vecini  greci.  După  ce  l‐au  transferat  pe  tata  la  Brăila,  în  1950,  la  „Navrom”  (S.R.T.),  mama  s‐a  întâlnit  cu  foarte  mulți  greci  care  au  copilărit  pe  şlepuri  şi  cu  foste  eleve.  Am  avut‐o  aici  şi  pe  mătuşa  mea,  Ana  Camburopol,  sora  mamei.  (Cleopatra  Bonicioli,  69  ani,  Brăila)  Ne  jucam  toți  copiii  împreună,  indiferent  de  naționalitate  sau  religie. (Nicolae Dumitriu, 69 ani, Brăila)  Aveam şi vecini greci şi din alte etnii. Ne jucam deopotrivă cu toți  copiii,  nu  aveam  restricții,  aveam  prieteni  evrei,  turci,  lipoveni,  români,  armeni.  Jucam  tot  felul  de  jocuri,  nu  neapărat  greceşti.  (Constantin  Stefanidis, 68 ani, Brăila) 
102

Aveam  vecini  greci,  români,  evrei,  turci,  ruşi,  bulgari,  țigani,  italieni. Mă jucam cu toți copiii din aceste familii, intram în casele acestor  familii,  eram  aşezați  la  masă  deopotrivă  toate  naționalitățile  şi  nu  am  auzit niciodată ca un părinte să ne spună că nu este de acord să ne jucăm  cu  toți  copiii,  inclusiv  cu  țiganii.  Jocurile  erau  comune,  nu  le  puteam  diferenția,  dar  în  textul  lor  existau  cuvinte  din  mai  multe  limbi.  Pot  exemplifica:  „Patisa”,  care  se  joacă  şi  astăzi.  Se  contura  corpul  unui  om  pe  segmente  şi  cu  ochii  închişi  şi  într‐un  singur  picior  trebuia  să  sări  dintr‐un segment în altul, fără să atingi marginea segmentului întrebând:  Patisa?  (am  călcat?),  ceilalți  răspunzând  în  funcție  de  ce  se  întâmpla:  ne  (da) sau ohi (nu). (Nicolae Saridache, 60 ani, Brăila)  În  anii  copilăriei  mele,  vecinii  erau  foarte  suspicioşi  unii  față  de  ceilalți,  era  perioada  delațiunilor  şi  a  instalării  comunismului;  oamenii  sărăciseră,  li  se  naționalizaseră  proprietățile;  ai  mei  mă țineau  în  curte şi  mă jucam mai mult singură. (Maria‐Denise Theodoru, 57 ani, Bucureşti)  Trăiam  greci  şi  români  laolaltă.  Părinții  noştri  ne‐ncurajau  să  ne  jucăm cu copiii români şi nu exista nicio diferență. Jucam şotron ‐ unde şi  acum  se păstrează cuvintele  Patissa? ‐ Ohi! etc.  Γύρω  γύρω  όλοι  /  στη  μέση  ο  Μανόλης  /  χέρια  πόδια  στη  αυλή  /Κι ο Μανόλης στο σκαμνί  Ο χοντρός και η χοντρή, παίζουν μπάλα στην αυλή  / Ο χοντρός  την φίλησε, κι η χοντρή κοκκίνησε.  Τραμπα‐τραμπαλίζομαι  /  Πες  τα  και  τσακίζομε,  και  χτυπώ  το   γωνα  και μαλώνει  η νονά μου,  / Και μου σκίζεται η ποδιά και γελούνε  τα παιδιά: Να για πείσμα του εγώ, θα ξανατραμπαλιστώ.  (Eli  Băjenică,  54 ani, Brăila)  Am  avut  un  singur  vecin  grec,  care  stătea  pe  aceeaşi  stradă,  dar  destul  de  departe  de  casa  mea,  aşa  că  în  copilăria  care  nu  a  fost  prea  fericită  pentru  mine,  m‐am  jucat  doar  cu  copiii  români,  care  locuiau  lângă  casa  mea  şi  care  aveau  permisiunea  părinților  lor  de  a  se  juca  cu  mine.  Eu  nu  prea  m‐am  jucat  cu alți  copii,  dar  nu  din cauza  originii  mele  ci  a  handicapului  cu  care  m‐am  născut,  o  luxație  femurală  dreaptă,  tratată  ortopedic  când  aveam  patru  ani,  am  fost  imobilizată  în  aparat  gipsat  peste  un  an  de  zile,  ulterior  am  fost  imobilizată  încă  opt  luni  într‐

103

un  dispozitiv special,  după  care  au  urmat  lunile  de  recuperare  fizică,  etc.  Izolarea  mea  de  către  societate  s‐a  produs  din  cauza  acestui  motiv,  iar  copiilor  nu  li  se  permitea  apropierea  de  mine,  de  teamă  că  „boala  s‐ar  putea  lua!”.  Prin  urmare  nu  cunosc  nici  jocuri  româneşti,  darămite  greceşti,  nu  cunosc  nicio  regulă,  niciun  vers  al  vreunui  joc,  fie  el  grecesc,  fie românesc... (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)    Am avut vecini greci, chiar dacă în majoritatea cazurilor nu aveau  copii sau nepoți de vârstă apropiată mie. Ne salutam şi vorbeam în limba  greacă fără  a  ne  feri  sau  a  fi  priviți  altfel  de  vecini.  Pe  stradă  aveam  copii  români, țigani,  unguri şi  o  turcoaică  cu  care  m‐am  înțeles foarte  bine.  Nu  a  existat  niciodată  vreun  conflict  ʺetnicʺ  pe  stradă,  toți  ne‐am  trăit  copilăria  la  maxim.  Jocuri  greceşti  nu  prea  ştiam.  Singurul  joc  cu  influențe  greceşti  era  ʺCălugărulʺ.  Aici  dialogul  este  în  limba  greacă,  lucru  pe  care  foarte  puțini  îl  ştiu:  ʺpatisaʺ,  ʺneʺ  ʺohiʺ  (am  călcat,  nu,  da).  Probabil  că  acest  joc  a  fost  jucat  de  înaintaşii  noştri  veniți  din  Grecia  şi,  datorită  simplității  sale,  s‐a  menținut.  Un  alt  joc  este  o  variantă  românească  a  jocului ʺUrsul,  ursul,  doarmeʺ.  Ca şi  în  cea  cunoscută,  toți  copiii  stau  în  cerc  prinşi  de  mâini,  unul  stă  în  mijloc  cu  ochii  închişi  iar  ceilalți  se  rotesc  în  jurul  său  cântând: ʺGhiro,  ghiro  oli,  stin  mesi  o  Manolis,  heria,  podia  stin  grami,  oli  cathunde  stin  ghi.ʺ  (Florentina‐Cristina  Muşat,  43  ani, Brăila)  Aveam şi  încă  am  mulți  vecini  greci,  cu  care  îmi  plăcea  tare  mult,  atunci  când  mă  întâlneam,  să  scot  două  vorbe  în    greacă,  chiar  dacă  uneori le mai „stâlceam”. Unora nici nu le ştiu numele de familie dar ştiu  că  sunt  greci;  îmi  amintesc  acum  de:  tanti  Reghina şi  Boris,  tanti  Merry,  familia  Raftopol,  familia  Ienăchescu  (chiar  mă  jucam  cu  Kati  –  Socrates).  Nu am avut niciodată  restricție,  părinții  noştri  chiar  ne‐au încurajat să  ne  jucăm  dar  nu  existau  foarte  mulți  copii  greci  la  noi  în  cartier  de  aceea  jocuri greceşti chiar nu ştiu. (Ana‐Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)    7.  Primeați  doar  musafiri  greci  sau şi  musafiri  români,  evrei,  turci  etc.?  Cu ce erau tratați musafirii?   

104

Casa  noastră  era  deschisă  tuturor  prietenilor  şi  cunoştințelor,  indiferent  de  naționalitate.  Pentru  musafirii  noştri,  masa  era  plină  cu  tot  felul  de  bunătăți:  de  Crăciun  ‐   baclavale,  corăbioare,  trigoane,  cozonac,  vasilopita,  scordalea,  iar  de  Paşte  –  friptură  de  miel,  spanakopita,  tiropita,  ouă  roşii,  cozonac.  Parcă  şi  azi  mai  simt  parfumul  şi  gustul  dulceței  de  coji de portocale. (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Primeam  orice  fel  de  musafiri  şi  greci  bineînțeles.  Cu  evreii  ne  înțelegeam  foarte  bine.  Musafirii  îi  tratam  cu  dulcețuri,  de  trandafiri  ori  portocale,  cu  prăjiturele,  baclavale  ori  trigoane,  ce  aveam  mai  bun  făcut  de bunica. (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Primeam  musafiri  cam  60%  greci  şi  cam  40%  români  şi  evrei.  Erau  serviți  cu  prăjituri şi  dulcețuri  făcute  de  mama  în  casă:  corăbioare,  halva  turcească,  baclava,  dulceață  de  trandafiri,  de  vişine,  cireşe,  caise şi  gutui.  De  la  nicio  vizită  nu  lipsea  cafeaua.  (Nicolas  Spiridon,  77  ani,  Brăila)  La  noi  veneau  mai  mult  musafiri  greci  şi  mama  îi  servea  cu  dulceață. (Stelian Raftopol, 75 ani, Brăila)  Primeam musafiri atât greci cât şi români. De regulă, musafirii  erau  tratați  cu  dulceață  sau şerbet  făcute  de  mama.  (Lidia  Bartaloş,  72  ani, Brăila)  Primeam  orice  fel  de  musafiri.  Familia  Horenstein  erau  prietenii  noştri  fideli.  Mama  mea  îi  trata  cu  corăbioare  şi  alte  prăjituri,  fiind  o  bună  gospodină,  specialistă  în  acest  domeniu.  (Marius  Exarhu,  72  ani,  Brăila)  Primeam musafiri români şi greci  pe care îi tratam cu baclavale şi  trigoane. (Maria Diamandi, 70 ani, Brăila)  Aveam şi prieteni evrei. (Livia Vâlcu, 70 ani, Brăila)  Părinții  primeau  în  vizită  atât  români  cât  şi  greci  şi  îi  tratau  cu  cafea, dulceață, şerbet şi sarailii. (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila)  Aveam  musafiri  din  etniile  din  oraş.  Erau  tratați  cu  cafea,  dulceață şi halva turcească. (Maria Ganea, 69 ani, Brăila) 

105

Musafirii  se  tratau  obligatoriu  cu  o  cafea  servită  în  ceşti  mici,  din  cafeaua  verde,  prăjită şi  râşnită  de  mama  când  veneau  oaspeții.  (Nicolae  Dumitriu, 69 ani, Brăila)  Familia  mea  avea  numai  prieteni  greci.  Nu  primeam  în  casă  colegii de şcoală şi mai târziu nici colegii de serviciu. Nici tata nu primea  în  casă  colegi  români.  Avea  relații  cu  ei  numai  la  serviciu.  Se  serveau  musafirii cu cafea şi vişinată. (Cleopatra Bonicioli, 69 ani, Brăila)  În  direcția  aceasta  nu  era  nicio  diferență.  Musafirii  noştri  erau  de  toate  naționalitățile  existente  la  acea  vreme  în  oraş.  Date  fiind  timpurile,  mai  mult  de  o  dulceață  şi  apă  rece  nu  prea  se  obişnuia.  (Ştefan  Panait  Pana, 68 ani, Stuttgart ‐ Germania)  Nu  se  făcea  diferență  între  musafiri.  Erau  tratați  cu  dulceață,  şerbet, dulciuri. (Constantin Stefanidis, 68 ani, Brăila)  Primeam  în  familie  musafiri  de  toate  naționalitățile.  Erau  tratați  cu:  dulceață,  chec,  corăbioare,  baclava,  trigoane.  Se  ținea  cont  de  sărbătorile  religioase,  perioadele  de  post  şi  religia  fiecărui  musafir.  (Nicolae Saridache, 60 ani, Brăila)  Părinții  aveau  prieteni  greci,  români şi  evrei,  pe  care  îi  primeau şi  îi tratau cu baclava, corăbioare, cafea alături de un pahar cu apă, dulceață  şi limonadă. (Victoria Teodorescu, 59 ani, Brăila)  Bunicii  mei  aveau  prieteni  greci şi  evrei,  doctori şi  avocați,  la  care  mergeam  în  vizită  sau  veneau  dânşii  la  noi.  Pentru  că  era  mare  sărăcie  prin anii ’55,  pentru musafiri erau de bază cafeaua şi dulceața. Nu se mai  făceau  mese  mari,  totul  era  restrâns  la  minimum.  (Maria‐Denise  Theodoru, 57 ani, Bucureşti)  Primeam  cu  drag  tot  felul  de  prieteni.  Erau  tratați  cu  prăjituri  de  casă, cu cozonaci, cu baclavale şi dulcețuri făcute în casă. (Eli Băjenică, 54  ani, Brăila)  Musafirii  noştri  erau  toți  cei  ce  iubeau  cultura  şi  obiceiurile  grecilor. (Neculai Samaras, 53 ani, Brăila)  Musafirii nu aveau naționalitate şi erau foarte bine primiți. Bunica  făcea  nişte  prăjituri  cu  nuci  (Karidopita),   Baclava  grecească,  Milopita  ‐ 
106

prăjituri  cu  mere  foarte,  foarte  bune  (să  mă  iertați  dar  aş  folosi  o  altă  expresie:  te  lingeai  pe  mâini  de  bune  ce  erau).  Mai  facem  şi  astăzi  prăjituri, totuşi ne‐am cam modernizat. (Nicoleta Mija, 53 ani, Brăila)  În  casa  mea  intra  oricine  voia  să  vină  în  vizită,  mai  mult  veneau  prietene  ale  mamei,  ale  mătuşii,  tata  a  fost  o  fire  foarte  retrasă,  care  nu  a  avut  decât  vreo  doi‐trei  prieteni,  membrii  aceluiaşi  partid  comunist  grec... Eu nu i‐am cunoscut niciodată. (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  Am  locuit,  în  majoritatea  timpului,  la  un  loc,  trei  generații:  bunica,  care  era  italiancă  căsătorită  cu  grec,  părinții  care  erau  greci şi  eu.  Bunica    provenea  dintr‐o  familie  cu  şapte  copii,  care  s‐au  căsătorit  la  rândul  lor  cu  italieni,  greci,  cehi,  nemți  sau  români.  Aşa  se  face  că  musafirii  noştri  erau  de  toate  națiile.  Bunele    gospodine  aveau  în  casă  întotdeauna  mai  multe  tipuri  de  dulceață:  vişine,  gutui,  cireşe  albe,  portocale ‐  “glico  tou  cutaliou”  (dulceață  la  lingură) ‐  aşa  că  în  momentul  în  care  un  musafir  ne  trecea  pragul  se  servea  o  dulceață  şi  un  pahar  de  apă.  Cafeaua  era  şi  ea  nelipsită  din  casă,  cafea  de  bună  calitate,  care  se  servea alături de un produs făinos (biscuit, pişcot), însoțit de un pahar de  apă.  Vişinata  era şi  ea  servită,  mai  mult  domnilor  veniți  în  vizită.  Aveam  o  mătuşă,  grecoaică,  care  avea  în  curte  un  smochin  din  care  făcea  o  minunată  dulceață  de  smochine  cu  care  ne  trata  întotdeauna  iar  o  altă  mătuşă  era  specialistă  în  şerbet.  (Florentina‐Cristina  Muşat,  43  ani,  Brăila)  Primeam  musafiri  şi  greci  şi  români.  Musafirii  erau  tratați  cu  dulceață  de  cireşe  albe,  caise,  vişine,  un  pahar  cu  apă  şi  o  cafea.  (Florentina Octavia Gavaz‐Nicolae, 39 ani, Brăila)  Musafirii bunicii erau în special greci dar la ea poarta era deschisă  pentru  toată  lumea  şi  ajuta  pe  toată  lumea.  Avea  un  bătrân  român  care  era  grădinar şi  vara  venea  mereu  cu  roşii şi  castraveți  la  ea  într‐un  paner  de  nuiele,  şi  erau  nişte  roşii  cum  de  atunci  nu  am  mai  văzut.    Marin  îl  chema. După ce îi plătea, îl servea şi cu ceva zaharicale (rahat, dulceață şi  apă).  Mai  era  un  nene  pescar  care  îi  aducea  la  poartă  peşte  şi  pe  care  îl  trata  tot  ca  pe  un  musafir.  Erau  nelipsiți  ca  musafiri  kiria  Eleni  de  pe  Orientului,  Maria  tis  Pandoras,  kiria  Thekli,  vecinul  Arghir  care  era  căsătorit cu o armeancă, şi nelipsita Coralia, sora bunicii. La baza tratației 
107

era  cafeaua  însoțită  de  un  pahar  cu  apă  şi  de  ceva  dulce,  fie  şerbet,  fie  dulceață, rahat sau o bomboană. Parcă îi mai servea şi cu vişinată pe care  o  ținea  într‐o  mică  damigeană.  Mai  făcea  mama  Cula,  aşa  îi  spuneam  bunicii,  şi  un  de  neuitat  rizogalo  ‐  orez  cu  lapte  şi  halva  de  casă.  (Haralambie Răzvan Caravia, 36 ani, Bucureşti)  Bunica mea, care a locuit cu noi după moartea bunicului (lui papu,  cum îi spuneam), era vizitată de prietene grecoaice. Îmi aduc aminte că le  servea cu dulceață şi cafea. (Iulia Marica Saridache, 33 ani, Brăila)  Niciodată  nu  s‐a  făcut  vreo  diferență  la  noi  în  casă.  Mama  fiind  româncă,  normal  că  aveam  mulți  prieteni  români  dar  uşa  noastră  era  deschisă  tuturor.  Se  făceau  „chefuri”  atât  româneşti  cât  şi  greceşti.  Eu  întotdeauna  mă  apropiam  foarte  uşor  de  copii,  dar  mai  ales  de  cei  care,  ca şi mine,  mai aveau un  pic de  alt  sânge. Chiar îmi amintesc de o  colegă  de  şcoală,  cu  care  m‐am  înțeles  întotdeauna  bine  şi  care  era  turcoaică,  Inginur.  Îmi  plăcea  să  îmi  povestească  de  la  ea  de  acasă,  să  ne  aducă  dulciuri  turceşti.  Noi  în  schimb,  acasă  serveam  de  toate.  Mama  este  o  gospodină  înnăscută,  îi  place  să  gătească şi  poate  de  aceea  a şi  învățat  să  facă  şi  mâncare  grecească,  care  îi  reuşeşte  de  fiecare  dată.  De  la  noi  de  acasă  şi  astăzi  pleci  sătul,  aşa  că  invitații  noştri  erau  serviți  cu  de  toate.  Îmi  plăceau  foarte  mult  dintre  preparatele  greceşti:  supa  Avgholemono,  Scordalia,  Rigannia  (asta  m‐a  învățat şi  pe  mine  sora  mea),  Musaka.  Dintre  dulciuri,  când  eram  mică,  la  modă  era  şerbetul,  pe  care  mătuşa  mea  Atena  ni‐l  aducea  de  fiecare  dată  din  Grecia.  (Ana‐Maria  Ion,  32  ani,  Bucureşti)    8. Limba greacă ați învățat‐o la şcoală sau în familie?    Primele  cuvinte  greceşti  le‐am  învățat  în  familie,  deoarece  în  casă  se  vorbea  numai  în  această  limbă.  Mai  târziu  am  urmat  cursurile  Şcolii  Greceşti din Brăila. (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Limba  greacă  am  învățat‐o  la şcoală,  pe  Rubinilor,  dar  se  vorbea  şi  în  familie.  Îmi  pare  tare  rău  că  nu  am  reuşit  să‐mi  învăț  fetele  limba  greacă,  mai  ales  pe  cea  care  a  urmat  studiile  liceale  la  profilul  filologie, 
108

unde  a  învățat  limbi  străine:  franceza,  germana,  latina.  Mi‐a  tot  reproşat  asta după terminarea liceului când ar fi putut să urmeze limbile orientale  dacă  ştia  limba  greacă.  Aşa  a  ales  limba  franceză.  Nu  ştiu  cum  s‐a  întâmplat  de  nici  măcar  „din  zbor”,  cum  se  spune,  nu  a  reuşit  să  învețe  limba greacă. (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Limba  greacă  am  învățat‐o  întâi  în  familie  şi  pe  urmă  la  şcoală.  (Nicolas Spiridon, 77 ani, Brăila)  From  my  mother  and  our  maid.  (Alexandra  Vertoudakis ‐  Caridi,  77 ani, Australia)  Copilăria  mea  a  fost  în  jurul  casei,  unde  am  învățat  şi  limba  română  jucându‐mă  cu  copii  români.  Limba  elenă  am  învățat‐o  de  la  părinți, fiind greci. (Stelian Raftopol, 75 ani, Brăila)  Limba  greacă  am  învățat  să  o  vorbesc  în  familie,  apoi  am  învățat  să  scriu  şi  să  citesc  luând  lecții  particulare  de  la  doamna  Gheorghiadis,  prietenă  de  familie,  care  locuia  pe  strada  Maşinilor.  (Marius  Exarhu,  72  ani, Brăila)  Eu am început să vorbesc limba greacă cu familia mamei mele, cu  vecinii şi cu copiii lor. (Lidia Dimofte, 70 ani, Bucureşti)  Limba  greacă  am  învățat‐o  în  familie  de  la  tatăl  meu,  care  era  grec.  Mama  mea  era  româncă.  În  familia  mea  se  vorbea  româneşte.  Tăticul  vorbea  doar  cu  noi,  copiii,  greceşte.  Tăticul  a  murit  când  eu  aveam  doar  11  ani;  de  atunci  nu  am  mai  avut  cu  cine  să  vorbesc  greceşte  şi  am  uitat.  În  momentul  când  m‐am  înscris  în  Comunitatea  Elenă  Brăila  am reînceput să aud vorba grecească. (Dumitra Turculeț, 70 ani, Brăila)  Fiind  vremuri  grele  (tata  murise,  iar  mama  era  bolnavă),  nu  am  fost  învățat  să  vorbesc  limba  greacă.  Mama  vorbea  greceşte  cu  sora  ei,  pentru  ca  noi,  copiii,  să  nu  înțelegem  necazurile.  De  exemplu,  nu  spunea  la  zahăr  ‐  sahari,  ci  aspro  (alb).  Am  învățat  însă  singur  cuvinte  greceşti.  (Nicolae Dumitriu, 69 ani, Brăila)  Limba  greacă  am  învățat‐o  în  familie.  (Cleopatra  Bonicioli,  69  ani,  Brăila) 

109

Limba greacă am învățat‐o la Şcoala Elenă de pe strada Rubinilor.  (Constantin Stefanidis, 68 ani, Brăila)  Am  învățat  limba  greacă  în  familie.  (Nicolae  Saridache,  60  ani,  Brăila)  În familie, de la bunica; tata cunoştea limba dar nu vorbea în casă.  (Neculai Samaras, 53 ani, Brăila)  În  familie  am  învățat  limba  greacă,  deoarece Şcoala  Greacă  a  fost  desființată şi am mers la şcoală românească. (Victoria Teodorescu, 59 ani,  Brăila)  Nu  am  învățat  greceşte,  deşi  surorile  tatălui  meu  vorbeau  între  ele,  iar  străbunica  de  la  Tulcea,  Asima,  nici  nu  ştia  româneşte.  (Maria‐ Denise Theodoru, 57 ani, Bucureşti)  Mai  întâi  am  învățat  limba  greacă.  Părinții  mei  vorbeau  greceşte.  Apoi  afară,  la  joacă,  cu  copiii,  am  învățat  româna.  La şcoală  am  mers  în  paralel, la Şcoala nr. 5, Şcoala Grecească. (Eli Băjenică, 54 ani, Brăila)  În  primii  ani  de  viață  bunicul  mă  învăța  limba  greacă,  dar  atunci  când  el  nu  a  mai  fost  nu  am  mai  avut  cu  cine  să  învăț.  (Nicoleta  Mija,  53  ani, Brăila)  Limba  greacă  am  început  să  o  învăț  de  la  tata,  sau  cel  puțin  el  a  încercat,  dar,  ca şi  în  cazul  bunicii  materne,  am  refuzat  cu  îndârjire.  Abia  când  am  ajuns  la  facultate,  am  urmat  timp  de  doi  ani  cursuri  de  limbă  greacă  la  Universitatea  Cultural‐Ştiințifică,  iar  în  1995  am  fost  trimisă  de  Comunitatea Greacă la Universitatea din Ioannina pentru a urma un curs  intensiv  de  limba  greacă,  curs  pe  care  nu  am  reuşit  să  îl  absolv,  deoarece  la  întoarcerea  în  România,  în  vacanța  de  vară,  am  suferit  un  accident  de  circulație, în urma căruia mi‐a fost amputat un picior, iar pentru salvarea  celuilalt  mi‐au  fost  necesari  11  ani,  două  internări  într‐un  spital  din  Atena,  ultima  spitalizare  a  durat  din  iulie  2004  până  în  februarie  2006.  Abia  în  acel  spital,  înconjurată  doar  de  greci,  am  început  să  vorbesc  cursiv limba greacă. (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  Limba  greacă  am  învățat‐o  în  familie,  de  la  părinți  dar  şi  de  la  bunica mea care, deşi era italiancă născută la Sulina căsătorită cu un grec, 

110

vorbea  foarte  bine  această  limbă.  De  altfel toți  frații  ei  cunoşteau şi  limba  greacă  încă  din  vremea  copilăriei  lor  la  Sulina.  (Florentina‐Cristina  Muşat, 43 ani, Brăila)  Limba  greacă  am  învățat‐o  inițial  în  familie,  apoi,  după  revoluție,  în  cadrul  Comunității  Elene  din  Brăila şi  în  Grecia ‐  unde  am  fost  trimisă  de către comunitate în cadrul a două programe de învățare a limbii elene.  Limba  greacă  am  învățat‐o  la  comunitate,  unde  socializăm  cu  tineri  greci  şi  copii  greci,  când  ne  întâlnim  la  diverse  acțiuni  culturale.  (Florentina  Octavia Gavaz‐Nicolae, 39 ani, Brăila)  Melodia limbii am aflat‐o încă din familie când eram atent la ce se  vorbea  în  jurul  meu. Şcoală  în  limba  greacă  nu  am  făcut,  era şi  imposibil  în  regimul  comunist.  După  ‘90,  ca  mai  toți  grecii  din  comunitate  care  învățau  limba  greacă,  am  studiat  cu  doamna  Sia  (Anisia  Pieratos).  (Haralambie Răzvan Caravia, 36 ani, Bucureşti)  Limba  greacă  am  învățat‐o  în  Grecia,  pe  stradă,  dar  şi  la  şcoală.  Mai mult pe stradă. (Adrian Guleamachis, 33 ani, Brăila)  În  familie  am  învățat  puțin.  Până  să  merg  la  şcoală  țin  minte  că  bunica  îmi  vorbea  în  greacă şi  eu  îi  răspundeam  în  română,  după  care  în  clasa  I,  pentru  că  aveam  probleme  cu  limba  română  (nu  pronunțam  corect), mi s‐a vorbit numai în română şi am uitat greaca. Apoi am urmat  cursuri  de  limba  greacă  cu  doamna  Sia  la  Comunitatea  Elenă şi  apoi  am  obținut  o  bursă  de  studii  universitare  în  Grecia  şi  am  făcut  un  an  pregătitor de limbă greacă la Salonic, la Universitatea „Aristotelis”. (Iulia  Marica Saridache, 33 ani, Brăila)  După  cum  deja  am  povestit,  primele  cuvinte  le‐am  învățat  acasă,  de pe la vârsta de 3 ani, de la tatăl meu. „Perfecționarea” a început pe la 5  ani,  când  sora  mea,  care  la  acea  vreme  avea  7  ani  s‐a  mutat  de  la  bunica  grecoaica  cu  noi  acasă.  Tata  a  continuat  să  vorbească  cu  ea  limba  greacă  ca  să  nu  uite  şi  cum  eu  nu  înțelegeam  tot  ce  vorbesc,  am  început  să  fiu  foarte  atentă  la  ce  gesturi  făceau  şi  le  asociam  cuvintelor  auzite,  am  început  să  vorbesc  la  telefon  cu  bunica  grecoaica  (căreia  îi  spuneam  nona  –  aşa  cum  se  spune  în  Kefalonia) şi  încet,  încet  am  început  să  pot  purta  o  conversație.  Mai  târziu,  am  început  să  o  întreb  pe  sora  mea,  Andreea,  diferite  cuvinte  din  melodiile  pe  care  le  ascultam  (recunosc  că  şi  astăzi 
111

mai  fac  acest  lucru  iar  în  clasa  a  11‐a  am  făcut  un  an  de  limbă  greacă  la  şcoala  Comunității  Elene  din  Brăila  cu  domnul  Vastardis.  Ulterior,  în  Bucureşti,  după  ce  am  terminat  facultatea,  am  avut  norocul  să  lucrez  cu  societăți  greceşti şi  vocabularul  mi  s‐a  tot îmbogățit.  Nici  astăzi  nu  m‐am  oprit. (Ana‐Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)    9.  Ați  învățat  la  o  şcoală  grecească  sau  la  o  şcoală  românească?  Vă  amintiți vreun dascăl preferat sau vreun dascăl de care vă era teamă?     Primii  ani  de şcoală  i‐am  absolvit  la Şcoala  Grecească  din  Brăila,  apoi  am  urmat  cursurile  Liceului  „Sancta  Maria”  (strada  Radu  Campiniu,  azi  funcționează  un  spital).  Cu admirație şi  respect,  după  zeci  de  ani  îmi  amintesc  de  dascălii  mei:  doamna  prof.  Gheorghiade,  doamna  prof. Leontiade Cristalia. (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Am  învățat  la  Şcoala  Grecească  pe  strada  Rubinilor.  Nu‐mi  mai  amintesc  prea  multe  despre  dascăli,  poate  din  cauza  vârstei,  dar  îmi  plăcea  profesoara  de  lucru,  o  grecoaică  destoinică  ce  preda  lucrul  manual, evident în greacă. (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Am urmat clasele I‐VII la Şcoala Grecească, după care am trecut la  o  şcoală  românească.  Îmi  aduc  aminte  de  directorul  Şcolii  Greceşti,  domnul profesor Leontie Hristu, decedat în Grecia la o vârstă de peste 90  ani şi  de  alte  2‐3  profesoare,  cărora  nu  le  mai țin  minte  numele.  (Nicolas  Spiridon, 77 ani, Brăila)  Santa  Maria  Braila.  (Alexandra  Vertoudakis  ‐  Caridi,  77  ani,  Australia)  Am  învățat  la  Şcoala  nr.  7  (actualmente  nr.  10)  ‐  şcoală  românească.  Domnul  Balaban  a  fost  dascălul  meu  ‐  exigent  dar  nu  mă  temeam de el, eu fiind elev premiant. (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila)  Am  învățat  la Şcoala  Greacă,  care  acum  este Şcoala  nr.  5.  (Panait  Țigaridis, 71 ani, Brăila)  Tatăl  meu  a  dorit  ca,  în  loc  să  merg  la  grădiniță  românească,  să  merg în clasa I la Şcoala Greacă de pe strada Rubinilor. Eu aveam 5 ani şi 
112

am  urmat  clasa  I  împreună  cu  alți  copii  greci.  Aveam  ca  profesoară  pe  Kristalia  Leondiadi.  Serbarea  de  sfârşit  de  an,  la  care  am  spus  şi  eu  o  poezie  (am  fost  urcată  pe  catedră  şi  am  avut  un  mare  succes)  a  fost  coordonată de profesorul Iorgakopol. (Lidia Dimofte, 70 ani, Bucureşti)  Am  învățat  la Şcoala  Grecească  de  pe  strada  Rubinelor  din  Brăila.  Îmi  amintesc  cu  plăcere  de  directorul  şcolii  Leontiadi,  profesoara  Cristalia şi Gheorghiadi. (Maria Diamandi, 70 ani, Brăila)   Am  învățat  la  şcoli  româneşti  şi  mi‐a  plăcut  foarte  mult  învățătoarea Lache. (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila)  Eu  am  făcut  şcoala  numai  în  limba  română.  Mama  mea  a  considerat  că  dacă  ştiu  să  vorbesc  greceşte  e  suficient,  nimeni  nu  mai  spera  să  plece  în  Grecia.  La  şcoala  primară  am  avut  şi  colege  grecoaice:  Aravandino  Tasula,  Caligas  Regina,  Caravia  Tasula.  (Amalia  Irimia,  70  ani, Brăila)  Am  învățat  la  o  şcoală  românească,  deoarece  părinții  şi‐au  dat  seama că  limba greacă  nu se  va mai folosi  ca în vremurile trecute. (Maria  Ganea, 69 ani, Brăila)  Am  învățat  la  o  şcoală  românească.  (Cleopatra  Bonicioli,  69  ani,  Brăila)  Am  urmat  clasa  I  la şcoala  unde  a  învățat  Panait  Istrati.  Din  clasa  a  II‐a  până  în  clasa  a  X‐a  am  învățat  în  corpul  Liceului  „Nicolae  Bălcescu”. Toți profesorii au fost oameni deosebiți. (Nicolae Dumitriu, 69  ani, Brăila)  La  Şcoala  Elenă  am  învățat  4  clase  şi  pe  urmă  am  continuat  studiile  la  Liceul  „Nicolae  Bălcescu”.  Îmi  aduc  cu  plăcere  aminte  de  domnul  profesor  Radu  Niculescu  de  limba  latină,  de  directorul  Teodorescu,  de  profesorul  Robescu şi  alții.  (Constantin  Stefanidis,  68  ani,  Brăila)  Am  învățat  la  o  şcoală  românească.  Eram  plăcut  impresionat  de  domnul  învățător  Dimofte  (Şcoala  nr.  6  „Sfântul  Nicolae”)  şi  mai  târziu  de  domnul  profesor  de  istorie  Leoveanu,  poreclit  Baraj  (Liceul  „Nicolae  Iorga”).  Era  poreclit  astfel  pentru  că,  după  ce  te  asculta,  îți  punea  nota şi 

113

în  funcție  de  modul  cum  te  descurcai  la  cele  3  întrebări  de  baraj.  Noi,  elevii  lui,  am  acumulat  cu  toții  frumoase  cunoştințe  de  Istorie  Antică.  (Vasile Cochino, 63 ani, Brăila)  Am  învățat  la  o  şcoală  românească.  Nu‐mi  era  teamă  de  nici  un  dascăl,  aceştia  fiind  foarte  apropiați  de  copii.  (Nicolae  Saridache,  60  ani,  Brăila)  Am  învățat  în şcoli  româneşti.  Profesori  preferați  la  gimnaziu:  dl.  Gh.  Iacob  (literatură),  dl.  Mocioiu  (istorie).  Profesori  preferați  la  liceu:  dl.  Petride, dl. Zaharia Lucilius, dl. Roşioru, dl. Teofil, d‐na Câmpeanu, d‐na  Popescu Penelope. (Jana Andreescu, 58 ani, Galați)  Am  învățat  la  şcoală  românească,  era  chiar  la  capătul  străzii  Ştefan  cel  Mare,  o  şcoală  primară.  Îmi  amintesc  că  mulți  dintre  colegi,  evrei,  au  plecat  atunci  în  Israel  definitiv  (anii  ’60).  (Maria‐Denise  Theodoru, 57 ani, Bucureşti)  Învățam la Şcoala nr. 5, era Şcoala Elenă. Kakaveti era un profesor  de  limbă  greacă şi  preda şi  istoria şi  geografia,  era  aspru,  dar  de  fapt  ne  vroia binele. (Athanassios Karafyllidis, 56 ani, Berlin – Germania)  Am  învățat  la  Şcoala  nr.  5,  Şcoala  Grecească.  Învățătoarea  mea,  doamna  Argatu,  a  fost  îngerul  nostru  păzitor şi  deschizător  de  drum.  De  asemenea,  domnul  Tanos  Triandafilos  răbdător,  dar  sever,  ne‐a  inițiat  în  abecedarul  şi  gramatica  limbii  greceşti.  […]  Noi  aveam  clase  mixte.  Învățam  şi  ne  jucam  alături  de  români  şi  ne‐nțelegeam  foarte  bine.  Aveam  manuale  greceşti.  În  librării  nu  se  vindeau  cărți  greceşti,  dar  aveam  multe  cărți  de  la  Asociația  Emigranților  Politici  Greci.  (Eli  Băjenică, 54 ani, Brăila)  Am  învățat  numai  la  şcoli  româneşti.  Pe  vremea  aceea  copiii  emigranților  beneficiau  de  anumite  avantaje,  pe  care  nu  le  cunosc  foarte  bine, ştiu  doar  că  aveau  posibilitatea  de  a  urma  diverse  facultăți  în  fosta  Iugoslavie,  fără  examen  de  admitere.  Tatăl  meu  nu  a  fost  de  acord  cu  acest  lucru,  mi‐a  spus  că  dacă  vreau  să  urmez  vreo  facultate,  trebuie  să  aleg  o  facultate  din  România,  să  învăț  singură,  fără  meditatori,  să  dau  examen  de  admitere  ca  orice  alt  copil  român,  şi  exact  acest  lucru  l‐am  făcut.  Dascăli  preferați  au  fost  mulți,  dar  în şcoala  generală  îmi  amintesc 

114

cu  mare  plăcere  şi  respect  de  profesorul  de  limba  şi  literatura  română,  profesorul  Tătaru  Iustin,  un  profesor  genial,  care  ne‐a  oferit  mult,  dar   ne‐a  şi  cerut  mult.  Dascălul  de  care  mi‐a  fost  teamă...  Profesorul  de  matematică  de  la  Liceul  „N.  Bălcescu”,  d‐l  Dogăroiu  Emanoil,  un  profesor  care,  ca  să  îl  citez  pe  Bacovia,  a  transformat  anii  de  liceu  „în  cimitir  al  tinereții  mele”,  dar  care  ne‐a  dăruit  tot  ceea  ce  un  profesor  trebuia  să  dăruiască  unui  elev,  dragostea  de  matematică.  Un  profesor  care  pe  lângă  orele  de  matematică  din  programă,  ne  chema  în  fiecare  zi  de  la  7  dimineața  la  liceu  pentru  încă  şase  ore  de  matematică,  sâmbătă  seara,  ca  să  fie  sigur  că  nu  ne  pierdem  timpul  pe  la  cinematograf,  aveam  încă  patru  ore  suplimentare  de  matematică,  dirigenția...  era  oră  de  matematică,  ora  de  premilitară  se  transforma  în  mod  inevitabil  în  oră  de  matematică...  Era  profesorul  care  a  avut  ani de‐a  rândul, generații  întregi  de  absolvenți  care  intrau  absolut  toți  la  facultate  de  la  prima  încercare.  Singura  materie  de  care  mi‐a  fost  frică  cât  de  cât  era  matematica,  şi  tocmai  pentru  că  profesoara  de  sport  de  la  generală,  deşi  nu  a  avut  nicio  legătură cu  mine, ‐ eu am fost scutită de sport din cauza  problemelor din  copilărie ‐,  la  absolvirea  gimnaziului  mi‐a  spus  că  e  bine  că  m‐am  gândit  să  devin  medic,  acesta  era  visul  de  la  acea  vârstă,  pentru  că  eu  nu  ştiu  matematică.  Atunci  am  hotărât  să  dau  admitere  la  Liceul  Bălcescu,  la  clasa  specială  de  matematică‐fizică,  după  examen  profesorul  Dogăroiu  m‐a  selectat  pentru  clasa  dumnealui şi,  recunosc  că  a  trebuit  să  muncesc  mult  mai  mult  decât  cei  superdotați  la  această  materie,  dar  am  reuşit  să  țin totuşi pasul cu ei. (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  La vremea perioadei mele şcolare nu exista în Brăila şcoală (clasă)  cu  predare  în  limba  greacă.  Cursuri  de  limba  greacă  în  cadru  organizat  am  urmat,  după  anul  1990,  la  Comunitatea  Elenă  Brăila.  Primele  ore   le‐am  urmat  sub  îndrumarea  doamnei  Pieratos  Anisia,  apoi  am  urmat  cursurile  susținute  de  domnul  Milonakis  Matteo  pentru  care  am  toată  admirația.  Azi,  la  rândul  meu,  împărtăşesc  din  cunoştințele  mele  şi  din  frumusețea  acestei  limbi  copiilor  ce  doresc  să  învețe  tainele  limbii  elene.  (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  Doar  şcoală  românească,  motivația  este  mai  sus.  Şcoala  generală  nr.  15  cu  diriginte  domnul  Botea  Tiberiu.  Profesor  preferat  era  domnul 

115

Burlacu,  de  istorie,  şi  doamna  Haidusis  de  sport.  (Haralambie  Răzvan  Caravia, 36 ani, Bucureşti)  Am  învățat  la  o  şcoală  românească  (şcoala  generală,  liceul),  facultatea  însă  am  făcut‐o  în  Grecia.  (Iulia  Marica  Saridache,  33  ani,  Brăila)  Am  învățat  la şcoli  româneşti;  doar  acel  an  de  limbă  l‐am  făcut  la  Şcoala  Comunității  Elene  din  Brăila  şi  o  lună  de  limbă  elenă  la  Universitatea din Salonic. (Ana‐Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)    10.  Dacă  ați  învățat  la  o  şcoală  grecească…  Unde  era  această  şcoală?  Profesorii  erau  din  Grecia?  Ce  materii  se  predau?  Ce  materii  preferați  şi ce materii erau de nesuportat? Aveați manuale greceşti? În librării se  vindeau cărți în limba greacă?    Am  absolvit  cele  8  clase  elementare  la  Şcoala  Elenă,  din  strada  Rubinelor,  în  spatele  Bisericii  Elene.  În  limba  greacă,  ca  profesori,  i‐am  avut  pe  domnul  Papacostandinis,  directorul  şcolii,  pe  Antoniotis,  ambii  din Grecia. (Constantinos Mandas, 90 ani, Brăila)  Şcoala    Grecească  de  Fete  era  în  curtea  Bisericii  Greceşti.  Localul  Şcolii  de  Băieți  era  situat  pe  strada  Rubinelor.    Obiectele  predate  erau:  „Cetirea”,  „Scrierea”, „Gramatica”, „Composiția”,  „Istoria”, „Geografia”,  „Religia”,  „Intuiția”,  „Memorizarea”.  Preferam  desenul,  lucrul  manual  (broderia)  şi  mai  ales  pictura,  iar  de  nesuportat  pentru  mine  era  matematica.  Studiul  se  făcea şi  cu  ajutorul  manualelor  aduse  din  Grecia.  (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Şcoala  Grecească  se  afla  pe  strada  Rubinilor.  Îmi  amintesc  că  profesorii erau greci şi că se vorbea şi se preda în limba greacă. (Dumitru  <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Şcoala Grecească era pe strada Rubinilor nr. 5, unde există şi azi şi  unde  cu  mari  eforturi  suntem  lăsați  să  mai  predăm  limba  greacă.  Profesorii  erau  din  Grecia. Şi  azi  avem  un  profesor  din  Grecia  care  predă  limba  greacă.  Nu  aveam  preferințe  asupra  materiilor,  la  acea  vârstă,  am 
116

învățat  tot  ce  se  preda  după  puterile  mele.  Aveam  manuale  greceşti.  În  librării  nu  se  vindeau  cărți  în  limba  greacă.  (Nicolas  Spiridon,  77  ani,  Brăila)  De  la  7  ani  am  început  să  merg  la  Şcoala  Greacă.  Şcoala  era  pe  strada  Rubinilor.  Profesorii  mei  erau  greci.  Depuneau  mult  suflet  pentru  a  ne  învăța,  erau  buni  profesionişti.  Mi‐aduc  aminte  de  directorul  de  atunci,  Antoniadi,  Costi  (profesoara  de  limba  greacă).  Antoniadi  era  profesor  de  matematică.  Obiectele  învățate  în  limba  greacă  au  fost:  matematica,  limba  greacă,  geografia  Greciei,  istoria  Greciei şi  religia.  Am  terminat şcoala  în  1947,  an  în  care  profesorii  au  plecat  în  Grecia.  Clasa  a  6‐a  am  terminat‐o  în  1947.  În  incinta şcolii  era şi  o  sală  de  spectacole,  cu  scenă,  unde  dădeam  serbări  de  sfârşit  de  an  şi  de  Ziua  Națională  a  Greciei,  pe  25  martie.  La  terminarea  şcolii  am  fost  numai  6  elevi.  În  perioada  şcolii  am  învățat  şi  în  limba  română  gramatica,  geografia  României,  istoria  României,  cu  profesori  români.  Nu  aveam  manuale  în  limba  greacă.  În  timpul  şcolii,  am  fost  selectat  pentru  a  fi  “papadaki”,  „popişor”  la  Biserica  Elenă  timp  de  trei  ani.  Eram  trei  copii şi  ajutam  la  slujbă. Aveam robe  atât  de vară cât şi de iarnă. În  perioada aceasta slujea  la biserică un arhimandrit grec, pe nume Anatolie, cu o voce ce răsuna în  toată  biserica,  fără  microfon.  Despărțirea  de  şcoală  şi  de  profesori  s‐a  făcut  printr‐o  serbare  la  sala  de  spectacole  a  şcolii.  Costumația  noastră  pentru  zilele  naționale  ale  Greciei  era  cea  de  „evzon”.  La  festivități  se  recitau  poezii,  se  prezentau  cântece  şi  dansuri.    Îmi  amintesc  un  dans  aparte,  nu  mai  ştiu  cum  se  numea,  dar  era  foarte  interesant.  Am  o  fotografie  în  care,  împreună  cu  colegii,  executam  acest  dans.  Erau  10  copii,  5  băieți şi  5  fete  în  jurul  unui  catarg,  fiecare ținând  în  mână  câte  o  panglică (5 albe şi 5 albastre), prinse în vârful catargului. Câte o fată şi un  băiat  formau  o  pereche  şi  stăteau  față  în  față.  În  ritm  de  polcă  se  împleteau  de  sus  până  jos  aceste  panglici  alb‐albastre.  Apoi,  tot  în  acest  ritm,  se  despleteau.  Trebuia  să  fii  atent,  dacă  greşeai,  dansul  era  ratat.  (Stelian Raftopol, 75 ani, Brăila)  Şcoală  Grecească  unde  am  învățat  a  fost  pe  strada  Rubinilor.  Am  avut profesori din Grecia şi din România. Se preda şi în limba greacă şi în  limba  română.  Aveam  manuale  şi  în  limba  greacă  şi  în  limba  română.  (Panait Țigaridis, 71 ani, Brăila) 
117

La  Şcoala  Elenă  de  pe  strada  Rubinelor  directorul  Leontiadi  era  din  Grecia.  Se  predau  materiile  obişnuite  din  celelalte şcoli,  dar  în  limba  greacă  şi  aveam  în  plus  câte  o  oră  pe  zi  de  limba  română.  Preferam  geografia  şi  istoria  şi  nu  prea  suportam  matematica.  Aveam  manuale  „folosite”  greceşti.   În  librării  nu  se  găseau  cărți  în  limba  greacă.  (Maria  Diamandi, 70 ani, Brăila)  La  vremea  respectivă,  la Şcoala  Elenă  materiile  se  făceau  în  limba  greacă  şi  de  două  ori  pe  săptămână  învățam  şi  limba  română.  Aveam  manuale şi greceşti şi româneşti. (Constantin Stefanidis, 68 ani, Brăila)  Şcoala Greacă se desființase. (Panait Nicolae, 69 ani, Brăila)  Mama  a  învățat  clasele  I  ‐  IV  la  Şcoala  Greacă  (1905).  (Nicolae  Dumitriu, 69 ani, Brăila)  Şcoala  nr.  5    se  afla  pe  strada  Rubinelor,  în  apropierea  Bisericii  Greceşti. Profesorii de limbă greacă erau greci. În limba greacă se predau:  limba şi  literatura,  gramatica  limbii  greceşti,  geografia,  istoria,  muzică şi  dansuri  greceşti,  montaje,  piese  de  teatru,  grupuri  vocal‐corale.  […]  Noi  aveam  clase  mixte.  Învățam  şi  ne  jucam  alături  de  români  şi   ne‐nțelegeam foarte bine. (Eli Băjenică, 54 ani, Brăila)  Am  urmat  cursurile  de  limba  greacă  organizate,  în  cadru  privat,  de  Comunitatea  Elenă  Brăila,  care  ne‐a  pus  la  dispoziție  manualele  primite  prin  bunăvoința  statului  elen.  (Florentina‐Cristina  Muşat,  43  ani,  Brăila)    11.  Dacă  ați  învățat  la  o  şcoală  românească…  vă  simțeați  privit  sau  tratat altfel de către ceilalți colegi sau de către profesori?    Am  învățat  la  o şcoală  românească.  Mă  simțeam  tratat  altfel,  dar  nu  în  rău,  ci  în  bine,  ca  un  băiat  cu  o  cultură  şi  o  educație  mai  aparte.  (Nicolas Spiridon, 77 ani, Brăila)  Nu  am  simțit  nicio  diferență  în  felul  cum  se  purtau  învățătorul  sau  profesorul  cu  mine,  pentru  că  nu  făceam  „paradă”  de  nume  şi  de  originea mea greacă. (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila) 
118

Cursul  primar,  liceal şi  Facultatea  de  Chimie  le‐am  urmat  la şcoli  de  stat,  în  limba  română,  fără  să  am  colegi  greci.  (Lidia  Dimofte,  70  ani,  Bucureşti)  La  şcoala  românească  unde  am  învățat  eram  colegă  cu  copii  de  etnii  diferite.  Aveam  colege  evreice,  turcoaice,  grecoaice  şi  niciodată  nu   s‐a  făcut  diferențiere.  Cu  colegele  de  etnie  greacă  vorbeam  în  recreație  limba greacă. (Maria Ganea, 69 ani, Brăila)  În clasă erau şi evrei şi turci şi armeni şi lipoveni. Nu eram priviți  diferit. (Nicolae Dumitriu, 69 ani, Brăila)  Da,  mă  simțeam  privită  altfel  de  colegi.  De  profesori  nu.  (Cleopatra Bonicioli, 69 ani, Brăila)  Da, am învățat la Liceul „N. Bălcescu” din clasa a V‐a. Eram tratat  la  fel,  mai  ales  că  limba  română  o  făceam  cu  regretatul  profesor  Timotei  Petride  care  era  de  etnie  greacă.  Se  purta  mai  exigent  cu  mine  care  eram  grec ca dânsul. (Constantin Stefanidis, 68 ani, Brăila)  Nu,  nu  am  avut  niciodată  un  asemenea  sentiment.  (Nicolae  Saridache, 60 ani, Brăila)  Nu  m‐am  simțit  privită  sau  tratată  altfel  de  către  colegii  mei  sau  de  profesori, din contră, mă alintau „grecoaica”. (Victoria Teodorescu, 59  ani, Brăila)  Singurul  tratament  special  de  care  am  beneficiat  în  şcolile  româneşti a fost faptul că mi se spunea tot timpul „grecoaica”, lucru care  nu  m‐a  deranjat  niciodată,  m‐a  deranjat  însă  faptul  că  părinții  colegilor  le‐au  spus  copiilor  lor  că  mă  născusem  cu  o  luxație  de  femur,  le‐au  povestit  de  imobilizarea  mea  în  aparatul  gipsat  timp  de  aproape  doi  ani,  motiv  pentru  care  eram  bătută,  izolată  de  toți,  mergeam  singură  spre  casă  iar  în  spatele  meu,  colegele,  colegii  strigau  „şchioapa”.  Acest  cuvânt  m‐a  durut,  mai  ales  că  am  muncit  enorm  când  am  învățat  pentru  a  doua  oară  în  viață  să  merg,  aşa  că    nu  se  cunoştea  nimic  în  timpul  mersului.  (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila) 

119

Am  învățat  într‐o  şcoală  românească,  nu  am  negat  niciodată  că  sunt  grecoaică  şi  că  ştiu  această  limbă  şi  nu  am  fost  tratată  „altfel”  de  colegi. (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  Nu  mă  simțeam  şi  nu  eram  tratată  altfel  de  către  colegi  sau  profesori.  Din  contră,  le  împărtăşeam  din  obiceiurile şi  tradițiile  greceşti.  Unii dintre ei deveneau, în timp, filoeleni: le plăcea muzica grecească, iar  apoi  învățau  şi  limba  greacă  şi  dansurile  greceşti.  (Florentina  Octavia  Gavaz‐Nicolae, 39 ani, Brăila)  Nu,  dimpotrivă,  eram  mândră  că  sunt  grecoaică.  Oricum  numele  meu  de  familie  întotdeauna  a  “trădat”  originea  mea.  (Iulia  Marica  Saridache, 33 ani, Brăila)  Niciodată  în  sens  negativ;  aşa  cum  am  mai  menționat,  eram  privită cu admirație. (Ana‐Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)    12.  Dacă  ar  fi  să  comparați  cele  două  sisteme  de  învățământ  –  din  România şi Grecia – care considerați că este mai bun?    Nu  pot  face  o  comparație  deoarece  eu  sunt  născută  în  România,  am  avut  contact  cu  profesorii  veniți  din  Grecia,  dar  eu  nu  am  urmat  o  formă  de  învățământ  din  această  țară.  (Elena  Mihăilescu,  88  ani,  Bucureşti)  Consider  că  amândouă  sistemele  de  învățământ  –  din  România şi  Grecia  –  sunt  bune.  Eu  am  învățat  în  România,  dar  la  o şcoală  grecească  unde  era  autoritate  şi  totul  se  făcea  la  modul  cel  mai  serios  cu  putință.  (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Cred  că  sistemul  românesc  este  mai  bun.  (Anisia  Pieratos,  81  ani,  Brăila)  Amândouă la fel. (Nicolas Spiridon, 77 ani, Brăila)  Ambele  sisteme  sunt  bune.  În  timpul  cât  am  urmat  eu  şcoala  elementară,  gimnazială  şi  liceul,  a  fost  o  perioadă  de  reformă  continuă.  Datorită  învățătorilor  şi  profesorilor  care  aveau  o  formație  profesională 

120

dinainte  de  război,  calitatea  învățământului  era  foarte  bună.  (Maria  Ganea, 69 ani, Brăila)  Nu  am  învățat  în  Grecia,  ca  să  pot  face  o  comparație.  (Constantin  Stefanidis, 68 ani, Brăila)  Ştiu  că  sistemul  din  România  este  slab.  (Vasile  Cochino,  63  ani,  Brăila)  Cred  că  cel  din  România  la  acea  vreme  (1960‐1972).  (Eli  Băjenică,  54 ani, Brăila)  Din  ce  am  discutat  cu  cei  plecați  în  Grecia,  am  înțeles  că  sistemul  românesc este mai bun. (Nicoleta Mija, 53 ani, Brăila)  Dacă  compar  cele  două  sisteme  de  învățământ,  cel  din  Grecia  şi  cel din România, cel mai bun, de departe, este sistemul românesc, dar cel  din  perioada  comunistă,  atunci  se  făcea şcoală  serioasă,  chiar  dacă  acum  pare militărie ce se făcea atunci. Şcoala de  acum din România este doar  o  glumă sinistră. (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  Cunosc sistemul de învățământ din România pentru că trăiesc aici  şi  sunt  direct  interesată,  având  un  copil  care  încă  urmează  un  sistem  de  învățământ  de  stat.  Despre  sistemul  de  învățământ  din  Grecia  cunosc  puține lucruri, mai mult din dialogurile avute cu profesorii ce au venit să  predea  în  România.  Diferența  esențială  este  neimplicarea  factorului  politic  în  sistemul  educațional  din  Grecia  ca şi  stabilitatea  metodelor  de  trecere de la o etapă de învățământ la alta. În Grecia etapele sunt: cursuri  de  grădiniță,  cursuri  gimnaziale  şi  liceale  6+6,  finalizarea  printr‐un  examen  de  maturitate,  pe  trei  nivele,  cu  grade  diferite  de  dificultate  şi  perspectivă  diferită.  Desfăşurarea  cursurilor  într‐un  singur  schimb  şi  frecventarea  unor  şcoli  particulare  pe  anumite  discipline  şi  materii  pentru  aprofundarea  cunoştințelor,  programa  de  învățământ,  manualele  şi  caietele  simplificate  nu  îngreunează  mult  procesul  de  învățământ  atât  pentru  cadrul  didactic  cât  şi  pentru  cursant.  Faptul  că  nu  există  alternativa  universitară  particulară  şi  nu  dispun  de  un  suport  material  consistent din partea familiei, îi determină pe cei care vor să studieze mai  departe  să  o  facă  temeinic  pe  tot  parcursul  anilor  de şcoală.  (Florentina‐ Cristina Muşat, 43 ani, Brăila) 

121

Îl  prefer  pe  cel  din  Grecia.  (Florentina  Octavia  Gavaz‐Nicolae,  39  ani, Brăila)  Fiecare  sistem  are  părțile  sale  „bune”  şi  părțile  sale  mai  puțin  „bune”. (Iulia Marica Saridache, 33 ani, Brăila)    13. Vă amintiți sau ați auzit de la familia dumneavoastră cum era Brăila  de  altă  dată?  Cum  era  centrul  oraşului,  Regala,  celelalte  străzi?  Cum  erau parcurile? Care erau locurile preferate de promenadă ale tinerilor?  V‐amintiți  sau  v‐a  povestit  cineva  cum  arătau  trăsurile  sau  maşinile  de  epocă cu care se circula pe străzile Brăilei de altă dată?    Părinții  îmi  povesteau  că  la  început  de  secol  XX,  în  Brăila  erau  peste  10  000  de  greci,  limba  elenă  vorbindu‐se  în  mod  curent.  În  1863  începe  zidirea  Bisericii  Greceşti  în  oraşul  nostru,  având  ca  hram  „Buna  Vestire”.  În  anul  1872  se  aude  pentru  prima  dată  slujba  în  limba  greacă.  Au fost depuse mari eforturi în crearea unui cor care să cunoască muzica  bizantină,  iar  profesorii  veniți  din  Grecia  se  străduiau  ca  tinerii  să  învețe  corect  limba  strămoşilor.  Vara,  în  serile  calde,  familiile  se  plimbau  pe  strada  principală  Regala,  la  Grădina  Mare  sau  Parcul  Monument.  Tinerii  se  plimbau  şi  pe  malul  Dunării.  În  Brăila,  la  început  de  secol  XX,  erau  puține maşini, distanțele mari erau parcurse cu trăsuri bine întreținute de  birjarii  lipoveni.  Uniforma  birjarilor,  îmi  aduc  aminte,  era  confecționată  din  catifea  verde  închis  sau  neagră.  Străzile şi  parcurile  existente  la  acea  vreme  erau  foarte  bine  întreținute,  peste  tot  dominând  parfumul  salcâmilor.  Brăila...  „Oraşul  salcâmilor”...  (Elena  Mihăilescu,  88  ani,  Bucureşti)  Brăila  de  altădată  era  foarte  frumoasă,  cu  Piața  Sfinții  Arhangheli  care  era şi  este  „miezul”  Brăilei.  Niciun  oraş  în  România  nu  are  o  astfel  de  piață.  Regala  era  impunător  de  frumoasă  însă  era  rezervată, la  centru,  celor  bogați.  Erau  foarte  multe  restaurante,  berării,  tutungerii.  Era  o  veselie şi o bucurie de a trăi de nedescris. Parcurile erau îngrijite, pline de  flori, de pomi. Erau într‐adevăr maşini de epocă şi trăsuri. Cu trăsura mă  plimba  bunica  Vasilichi  şi  mătuşa,  sora  ei,  şi‐mi  plăcea  tare  mult  când 

122

spunea  „Mână,  birjar!”.  Existau  în  Brăila  tot  felul  de  prăvălii,  mori,  brutării,  fabrici,  magazine  de  delicatesuri  şi  coloniale.  Pot  aminti  aici  moara  de  făină  Lichiardopol,  moara  Violatos,  fabrica  de  paste  Anetos  unde  a  lucrat  şi  mama  mea  Anastasia,  brutăria  lui  Viru  Tagariseonus,   brutăria  bunicului  meu  Dumitriu  Zissu,  magazinul  de  coloniale  al  grecului Mihalakis, cafenele, cârciumi şi cofetării. La Brăila se încărcau în  general  grâne,  cereale  (grâu,  porumb,  orz,  fasole),  brânză,  seu,  lână,  miere.  Se  mai  aduceau  postavuri,  diferite  produse  manufacturate  engleze,  confecții,  ceasuri,  arme,  dar  şi  bumbac,  zahăr,  coloniale  şi  delicatesuri. (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Îmi amintesc cu mare plăcere de Brăila de altă dată, un oraş curat,  frumos şi  zgomotos,  în  sensul  bun  al  cuvântului.  Grădina  Mare şi  Parcul  Monument  erau  de  pomină,  ceea  ce  azi  plâng  şi  iarăşi  plâng,  pentru  că  nu se mai ocupă nimeni de ele. Strada principală a Brăilei a fost Regala, o  stradă  minunată,  cu  trotuare  largi,  cu  pomi  pe  marginea  trotuarelor,  ce  ofereau  celor  ce  se  plimbau  umbră,  culoare,  miros  plăcut,  aer  curat.  Era  strada  pe  care  seară  de  seară  tineretul  ‐  şi  nu  numai  ‐  se  plimba;  se  duceau pe un trotuar şi  se întorceau pe celălalt,  niciodată  nu se încurcau.  Îmi amintesc că la nunta mea am folosit o trăsură care să ne ducă şi să ne  aducă de la fotograf, în 1959. (Nicolas Spiridon, 77 ani, Brăila)  Mergeam  cu  mama  la  Grădina  Mare,  unde  cânta  muzica  militară  şi  la  Monument  la  restaurantul  pe  care  l‐au  dărâmat  între  timp.  (Caliopi  Paraschiv, 77 ani, Brăila)  It  is  a  very  strong  memory  of  a  good  life.    We  lived  near  the  central gardens of the city and often went to Str. Regale to eat sweets and  meet friends. (Alexandra Vertoudakis ‐ Caridi, 77 ani, Australia)  Pe  strada  Călăraşi  era  linie  de  tramvai,  traseul  fiind  de  la  Lacul  Sărat,  Monument,  Călăraşi,  Centru,  cu  intrare şi  în  Poligon.  Mai  era  linie  de  tramvai  pe  strada  Regală  şi  pe  Danubiului  până  în  port.  (Stelian  Raftopol, 75 ani, Brăila)  Îmi  amintesc  că  Regala  era  o  stradă  de  promenadă,  mai  ales  duminica, atunci când se etalau toalete şi se întâlneau prietenii. (Lidia  Bartaloş, 72 ani, Brăila) 

123

Brăila  de  altădată  era  un  oraş  cosmopolit,  liniştit  şi  civilizat.  Centrul  oraşului ‐  Piața  Sfinții  Arhangheli  unde  ne  jucam  cu  verii  noştri  şi cu alți copii greci şi români ‐ era locul nostru preferat, strada Regală cu  salcâmii  ei  vestiți  era  stradă  a  promenadelor  până  aproape  de  ʹ90.  (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila)  Brăila  era  foarte  animată  în  special  în  centru,  pe  strada  Regală,  unde  erau  restaurante  cu  muzică şi  mese  afară,  acestea  fiind şi  locuri  de  promenadă.  Trăsurile  erau  frumoase  iar  birjarii  aveau  haine  lungi  de  catifea raiată. (Maria Diamandi, 70 ani, Brăila)  Brăila  de  altă  dată  era  un  oraş  cosmopolit,  cu  mulți  comercianți,  era  un  oraş  curat,  îmi  amintesc  centrul  cu  ceasul  şi  statuile,  Biserica  Sfinții  Arhangheli,  în  parc  bănci,  flori  îngrijite şi  brazi.  Locurile  preferate  de  promenadă  erau  strada  Regală şi  Grădina  Mare.  Am  văzut  trăsuri  în  general  negre,  cu  coviltir,  trase  de  unul  sau  doi  cai şi  cu  vizitii  în  costum  şi pălărie neagră. (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila)  Când  aveam  35‐40  de  ani  o  întrebam  pe  mama  mea  de  ce  nu  s‐au  stabilit  în  Ungaria,  Cehoslovacia,  Austria,  unde  viața  era  cu  totul  altfel  decât  în  România.  Părinții  mei  fiind  navigatori  puteau  în  1943  să  se  stabilească  unde  doreau.  Răspunsul  mamei  mele  a  fost:  „Cum  să  ne  stabilim  într‐un  loc  străin,  ne‐am  stabilit  la  Brăila  unde  erau  toate  rudele  noastre,  unde  grecii  erau  la  ei  acasă,  unde  aveam  biserica  noastră,  oraşul  era  frumos şi bine întreținut”. (Maria Ganea, 69 ani, Brăila)  Locuri  preferate: Grădina Mare ‐ frumoasă  a fost şi este  – locul de  plimbare  al  îndrăgostiților  dar  şi  teren  de  patinoar  şi  volei  amenajat.  Centrul  ‐  Piața  Sfinții  Arhangheli  –  locul  bătrânilor  pe  bănci  şi  al  microbiştilor  de  fotbal.  Sala  de  Sport,  de  pe  strada  Carantinei  era  locul  evenimentelor  voleibalistice.  Strada  Republicii  ‐  partea  dreaptă,  până  la  Bulevardul  Cuza  ‐  era,  seara  şi  duminica  dimineață,  loc  de  plimbare  pentru  tineret.  Bulevardul  Cuza  ‐  de  la  Bălcescu  la  Călăraşi  ‐  era  loc  de  întâlnire a elevilor cu elevele. (Nicolae Dumitriu, 69 ani, Brăila)  Noi mai veneam pe la Brăila cu anumite manevre (de navigație) şi  îmi  plăcea  cel  mai  mult  Împăratul  Traian,  cum  se  spunea  greceşte  „Ta  Mesitica”.  Străzile  erau largi,  era  aer  mult,  veselie.  Eu  sunt  de mentalitate  veche. Şi în regimul trecut mi‐au plăcut şi în prezent prefer strada Regala 
124

sau  Bulevardul  Carol  sau  strada  Lemnatori,  unde  au  poposit  bunicii  mei  (strada Lemnatori nr. 3) după ce au vândut şlepul „Gladis” şi au ieşit cele  cinci  fete  la  şcoală.  Bunicii  mei...  papu  Pipos  şi  nona  Aglaia.  Trăsurile   mi‐au  plăcut  de  mic  copil şi  acum  la  fel ‐  nu  iubesc  maşinile.  (Cleopatra  Bonicioli, 69 ani, Brăila)  Brăila  era  un  oraş  prosper,  cu  oameni  veseli,  portul  era  plin  de  vapoare.  Pe  Regala şi  în  centru  erau  multe  prăvălii  particulare.  Parcurile  erau  o  oază  de  verdeață,  pline  de  flori,  mulți  oameni  pe  bănci.  Locurile  de  promenadă  erau  centrul  oraşului  şi  strada  Regală;  erau  trăsuri,  oameni care chefuiau. (Constantin Stefanidis, 68 ani, Brăila)  Oraşul  era  curat.  Erau  locuri  virane  (aşa  zise  maidane),  dar  fără  gunoaie.  Locuri  de  promenadă  erau  Regala  (între  strada  Traian  şi  Bulevardul  Cuza),  Grădina  Publică şi  Parcul  Monument  ulterior.  (Vasile  Cochino, 63 ani, Brăila)  Din  ce  îmi  amintesc şi  din  ce  îmi  spuneau  părinții, ştiu  că  Brăila  era  foarte  frumoasă,  avea  mulți  pomi,  în  special  salcâmi şi  tei,  tramvaiul  circula  din  centru  până  la  Dunăre,  până  în  Parcul  Monument şi  în  toate  cartierele.  Tinerii  se  plimbau  pe  Regala,  în  Grădina  Mare,  în  Parcul  Monument.  În  Grădina  Mare  era  chioşcul  unde  cânta  fanfara  dar  şi  ceasul de flori ‐ unicat. (Victoria Teodorescu, 59 ani, Brăila)  Îmi  amintesc  dar  am  şi  auzit  vorbindu‐se  despre  Brăila  de  altădată.  Era  un  oraş  curat,  plin  de  flori  şi  vegetație,  cu  oameni  buni  şi  civilizați.  Parcurile  erau  curate,  îngrijite,  cu  multe  flori.  Locurile  de  promenadă  erau:  strada  Regală,  Grădina  Mare,  Parcul  Monument,  Gara  Fluvială. (Nicolae Saridache, 60 ani, Brăila)  Bunicii  mei  erau  îndrăgostiți  de  oraş,  iar  eu  îmi  amintesc  în  special  liniştea  şi  dimensiunea  străzilor.  Totul  era  uriaş  pentru  mine  şi  îmi  plăceau  la  nebunie  străzile  pline  de  flori,  Grădinița  din  centru,  Grădina  Mare  cu  ceasul  floral.  Îmi  amintesc  tramvaiul  care  trecea  pe  la  Grădiniță  şi  pe  cel  cu  care  mergeam  la  Monument  şi  la  Lacul  Sărat.  Mergeam des cu bunicii materni la Grădina Mare, unde era un restaurant  în  aer  liber,  foarte  romantic,  cu  grătar  cu  mititei  şi  vin  rece  în  frapiere,  unde  se  cântau  romanțe  foarte  apreciate  de  ai  mei.  (Maria‐Denise  Theodoru, 57 ani, Bucureşti) 
125

Brăila era splendidă, cu o faleză superbă şi o baltă frumoasă. Erau  2  parcuri.  Îmi  aduc  foarte  bine  aminte  de  Grădina  de  Vară,  cu  pomi  mulți,  verdeață,  fântâna  arteziană  veche,  bazin  cu  peşti...  Faleza  era  preferata tinerilor. Trăsurile erau distracția noastră pentru ca ne suiam în  spatele  trăsurilor  să  mergem  şi  noi,  iar  birjarii  ne  băteau  cu  biciurile  pe  spate.  Mi‐e  mereu  dor  de  Brăila.  (Athanassios  Karafyllidis,  56  ani,  Berlin  – Germania)  Brăila  era  un  adevărat  oraş  cosmopolit  în  care  trăiau  alături  de  români  şi  greci,  turci,  evrei,  lipoveni,  nemți,  rromi.  Străzile  erau  largi  şi  oraşul  era  străbătut  de  bulevarde  mari.  Oraşul  era  plin  de  verdeață.  Undeva la capătul Parcului Monument era casa grădinarului Haralambie  care  se  ocupa  de  tot  ce  însemna  verdeață  în  Brăila.  Era  ajutat   de  unchiul  meu  Mihalache  (Mircea).  Împreună  au  organizat  Grădina  Mare  cu  ceasul,  malul  Dunării şi  zona  verde  de  pe  bulevarde.  Mergeam  des  acolo  şi mă jucam printre flori cu fetița lui. (Nicoleta Mija, 53 ani, Brăila)  Mi‐au  povestit  mama  şi  mătuşa  cum  era  Brăila  de  altă  dată.  Un  oraş  cosmopolit,  un  mare  port  la  Dunăre,  un  amalgam  de  civilizații  şi  culturi,  un  oraş  prosper.  În  anii  de şcoală  mama şi  mătuşa  nu  aveau  voie  să  circule  pe  Regala,  adică  elevii  nu  aveau  voie  să  meargă  pe  acolo  neînsoțiți  de  părinți,  dacă  cumva  erai  văzut  pe  acea  stradă,  a  doua  zi  urma  pedeapsa.  Pe  acea  stradă  se  plimbau  la  braț  cei  „din  lumea  bună  a  Brăilei”,  de  aceea  erau  tinerii  atraşi  într‐acolo,  voiau  să  admire  frumoasele  doamne  ale  superbului  oraş  de  la  Dunăre,  etalându‐şi  la  brațul soților lor elegantele ținute. Parcurile erau bine îngrijite, lumea era  civilizată şi politicoasă, tinerii nu prea se plimbau pe vremea când cei din  familia mea erau tineri. (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  Brăila  a  fost  în  primul  rând  un  oraş  curat  şi  civilizat,  unde  conviețuiau  mai multe  minorități, în bună înțelegere. Fiecare minoritate ‐  grecii,  italienii,  evreii,  armenii,  nemții,  turcii,  lipovenii  sau țiganii  (romii)  ‐  avea  şcoala,  biserica  şi  cimitirul  propriu,  membrii  comunităților  lor  trăind  şi  frecventând  zone  bine  delimitate.  Harta  oraşului  ne  prezintă  Brăila ca pe o pânză de păianjen, care îşi țese pânza pornind de la laturile  cele  mai  apropiate  şi  se  întinde  cu  ea...  cât  poate.  Centrul  Brăilei  a  fost  dominat  întotdeauna  de  parc  în  care  au  tronat  ceasul,  fântâna  şi 

126

ansamblul statuar. Clădirile ce delimitează acest parc au fost întotdeauna  sedii  importante  de  bănci  sau  companii,  restaurante,  cofetării  sau  hoteluri  selecte,  teatru  şi  cinematografe.  Aleile  parcului  au  fost  loc  de  promenadă,  loc  de  întâlnire  a  tuturor  locuitorilor  indiferent  de  vârstă.  Strada  Regală,  care  de‐a  lungul  anilor  a  purtat  mai  multe  nume,  a  fost  până  prin  anii  1975,  când  oraşul  s‐a  extins,  loc  de  promenadă  a  brăilenilor.  Grădina  Mare,  un  alt  loc  superb  plin  de  verdeață,  cu  celebrul  ei  ʺceas  de  floriʺ,  cu  spațiul  amenajat  cu  leagăne  în  formă  de  lebede,  rondoul  cu  cele  trei  biciclete,  labirintul,  ʺOrăşelul  copiilorʺ  organizat  iarna  ori  cofetăria,  constituiau  puncte  de  atracție  pentru  noi,  copiii.  Chioşcul  unde  cânta  fanfara  sau  Restaurantul  ʺPrivighetoareaʺ  dar  şi  priveliştea  de  sus  a  portului  industrial,  a  ʺdocurilorʺ,  a  Dunării  şi  a  Munților  Măcinului  făceau  din  acea  plimbare  una  aparte.  Nu  am  apucat  trăsurile  sau  maşinile  de  epocă  în  Brăila,  dar  din  povestirile  mamei ştiu  că  familiile  care  se  respectau  ieşeau  duminica  sau  în  zilele  de  sărbătoare  la  un  restaurant,  după  care  se  întorceau  acasă  cu  trăsura.  Mai  era  şi  categoria  hamalilor  de  port  care,  după  o  zi  de  muncă,  îşi  petreceau  seara  la o cârciumă unde îşi cheltuiau toți banii şi se duceau acasă cu trăsură şi  lăutari, în ciuda faptului că acasă îi aşteptau nevestele şi copiii. Maşini de  epocă  circulau  pe  vremea  copilăriei  mele,  dar  nu  în  număr  mare  şi  nefiind  pasionată la acel moment de ele nu‐mi atrăgeau atenția. Perioada  de  început  a  automobilului  în  Brăila  a  fost  prin  anii  1945‐1950,  din  câte  ştiu,  când  doar  fabricile  mari  aveau  în  dotare  maşini  de  fabricație  rusească  ʺPobedaʺ,  iar  viteza  lor  de  deplasare  era  foarte  mică.  (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  Ştiu  că  îmi  povesteau  că  pe  vremea  bunicii  erau  mai  mulți  greci  decât  români  în  Brăila.  Că  se  vorbea  foarte  mult  în  greacă.  Chiar  îmi  amintesc  că  în  cercul  meu  de  prieteni  intrase  un  băiat,  al  cărui  tată  era  pescar.  Şi  odată  ne‐a  spus  că  tatăl  lui  a  fost  la  „aspro  psari”  fără  să  ştie  neapărat  ce  înseamnă  (pescuise  „peşte  alb”).  Deci  frazele  în  limba  greacă  erau  împământenite  în  comunitatea  brăileană  chiar şi  printre  cei  care  nu  erau  greci.  Îmi  amintesc  de  o  doamnă,  nu  ştiu  dacă  nu  chiar  doamna  Merry  sau  o  rudă  de  a  dânsei,  care  avea  un  câine  dalmațian  Assos  care  era  dresat  în  greacă şi  răspundea.  Îmi  spuneau  nu  neapărat  de  locuri  sau  străzi  ci  de  oameni  şi  de  întâlniri  şi  de  petreceri.  Pentru  mine  „Grecia” 

127

din  Brăila  înseamnă  „aroma”  din  casa  nonei,  mirosea  altfel  decât    în  casele  de  români,  „cochetăria”  specifică  grecoaicelor,  petrecerile  despre  care  îmi  povestea  Andreea  de  la  tanti  Tita,  vizitele  la  Lulita  (mătuşa  noastră  Atena)  care  locuia  cu  străbunica  noastră  (yayaka)  şi  care  până  la  sfârşit  nu  a  învățat  limba  română şi  care  pe  noi  copiii  ne  amuza  atât  de  tare  când  „strica”  toate  cuvintele,  unchiul  nostru,  Barba  Vasile,  cel  mai  mare dansator din Brăila. (Ana‐Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)    14.  Vă  amintiți  sau  ați  auzit  de  prăvălii  ale  grecilor  în  Brăila  de  altă  dată?  Ce  produse  aduse  din  Grecia  se  comercializau?  Erau  şi  ateliere  greceşti de mici meşteşugari de care vă amintiți?    Îmi  amintesc  de  domnul  Stefanitis  Mihalis,  care  a  avut  magazin  de  biciclete  pe  strada  Galați.  Îmi  mai  amintesc  de  domnul  Ianis  Roca,  de  origine  greacă,  care  avea  magazin şi  restaurant  în  perioada  anilor  1927 şi  care  ajuta  cu  alimente  pe  foarte  mulți  greci  săraci,  dar  şi  pe  românii  nevoiaşi.  Aceste  două  magazine  au  fost  situate  pe  strada  Călăraşilor,  astăzi Independenței, chiar pe locul unde este Justiția (Tribunalul) în ziua  de  astăzi.  De  asemenea:  domnul  Barzuca,  foarte  implicat  în  viața  culturală,  foarte  apropiat  de  greci  şi  români,  care  avea  un  magazin  de  sticlărie şi  ornament.  Au  fost  în  acea  vreme  foarte  mulți  greci  de  valoare  în  Brăila,  dar  din  păcate  nu  putem  să‐i  enumerăm  pe  toți.  (Constantinos  Mandas, 90 ani, Brăila)  Da.  Am  venit  în  Brăila  în  1944.  Prăvălii  greceşti  mai  erau,  însă  nu  se  mai  comercializau  produse  din  Grecia.  Ateliere:  croitorii  ‐  doamna  Elvira,  doamna  Ana;  frizerii ‐  Raftopol  Caludis  (pe  Călăraşi),  Kefalas  (în  centru, în fața bisericii Sf. Arhangheli). (Anisia Pieratos, 81 ani, Brăila)  Mi‐aduc  aminte  de  prăvăliile  grecilor  din  Brăila:  restaurantul  Roca, cuptor de pâine Comisos, prăvălie cu articole pentru uz marinăresc  Aravandinos,  cofetărie  Papacanaris  şi  multe  altele,  mori  Violatos,  Lichiardopol,  prăvălia  „La  doi  cocoşi”  Temistocle şi  tutungerie;  cafenele,  cu  zecile.  Ateliere  greceşti  nu  aveam.  Cofetăria  Pascalis,  frizeria  Caludi 

128

Raftopulos,  regia  şi  băcănia  lui  Temistocle.  (Nicolas  Spiridon,  77  ani,  Brăila)  Pe  strada  Călăraşi  erau  cafenele, şi  greceşti şi  turceşti,  restaurant  La  Perdichi,  băcănie  La  Papa  Eftimiu,  La  Comino,  la strada Plevna,  la  strada  Cuza  era  Roca,  o  băcănie  asortată.  Mama  ne  cumpăra  de  toate  de  la  Badasarian,  pe  Republicii,  era  magazinul  cel  mai  bun.  (Caliopi  Paraschiv,  77 ani, Brăila)  După ce am absolvit gimnaziul, am învățat meseria de electrician.  Prima  dată  am  lucrat  la  doi  greci  care  aveau  un  atelier  pe  strada  Braşoveni  şi  care  au  plecat  apoi  în  Grecia.  (Stelian  Raftopol,  75  ani,  Brăila)  Mi‐amintesc  de  prăvăliile  de  pe  Călăraşi:  A.  Exarhu,  Perdichi,  Papaeftimiu, Roca. (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila)  Erau mici meşteşugari greci cu ateliere de reparat încălțăminte, ca  de  exemplu  cel  al  lui  Vangheli  Boiazidachi,  sau  atelierul  de  pălării  al  lui  Casimato. (Maria Diamandi, 70 ani, Brăila)  În ceea ce  priveşte magazinele greceşti, nu prea îmi mai amintesc.  Ca  farmacii ‐  Pandelis şi  Petsalis ‐,  băcănie ‐  Rocca,  pe  strada  Călăraşi ‐,  restaurantul  Arion  tot  pe  Călăraşi  şi  Melisaratos  pe  Împăratul  Traian.  (Lidia Dimofte, 70 ani, Bucureşti)  Am  văzut  şi  am  auzit  de  prăvăliile  grecilor  în  care  vindeau  măsline,  stafide,  lămâi,  rahat,  peşte,  mirodenii  şi  băuturi  aduse  din  Grecia.  Am  auzit şi  de  ateliere  ale  grecilor  din  Brăila.  (Reghina  Ispir,  70  ani, Brăila)  Îmi  amintesc  foarte  puțin  de  prăvăliile  grecilor.  Când  eram  copil,  era o mică prăvălie pe strada Malului ‐ La Barba Gligore ‐ de la care, copil  fiind,  cumpăram  bomboane.  Mai  târziu  era  băcănia  lui  Roca  ‐  care  deşi  devenise  „Alimentara”,  tot  Roca  i  se  spunea.  (Maria  Ganea,  69  ani,  Brăila)  Lămâi,  lacherdă,  bacaliar  (pentru  scordolea),  ulei  de  măsline,  măsline. (Nicolae Dumitriu, 69 ani, Brăila) 

129

Da,  prăvălii  ale  grecilor  îmi  amintesc  pe  strada  Regală:  erau  cofetăriile  Papacanaris,  Tucatos,  Diamandi,  atelierul  de  reparat  motociclete  Cataros.  De  asemenea,  atelierul  de  reparat  biciclete  şi  închirieri  Stefanidis  Spiru  pe  Bulevardul  Carol,  unde  patron  era  tatăl  meu. (Constantin Stefanidis, 68 ani, Brăila)  Existau  prăvălii  de  tot  felul,  ale  căror  patroni  erau  greci.  Se  comercializau:  halva,  rahat  grecesc,  fistic,  migdale,  ulei  de  măsline,  măsline.  Toate  au  dispărut  odată  cu  sistemul  comunist.  Erau  şi  ateliere  de  mici  meşteşugari  ale  grecilor:  tâmplari,  tinichigii,  ateliere  de  confecționat  pălării,  geamgii  ‐  situate  pe  Bulevardul  Cuza  şi  strada  Unirii, în apropiere de strada Regală. (Nicolae Saridache, 60 ani, Brăila)  Bunicul  meu  era  patronul  unei  cofetării.  Sora  bunicului  lucra  în  domeniul bijuteriilor. (Jana Andreescu, 58 ani, Galați)  Mi  se  povestea  cum  veneau  lăzi  cu  portocale  din  Grecia  şi  struguri  pentru  stafide  la  tata  acasă,  dar  înainte  de  război,  fireşte.  O  mătuşă  de‐a  mamei  mele  ținea  un  magazin  cu    „Delicatese”  unde  se  vindeau şunci  de  Praga şi  pate  de   gâscă…  (Maria‐Denise  Theodoru,  57  ani, Bucureşti)  Îmi  amintesc  de  brăgăriile  din  Brăila  unde  mergeam  să  iau  bragă  şi  unde  de  multe  ori  asistam  la  discuții  interminabile  între  băutorii  de  bragă  despre  această  băutură.  Fiecare  credea  că  a  lui  este  mai  bună.  Din  păcate  braga  a  dispărut  astăzi.  Undeva  pe  strada  Republicii  era  un  ceasornicar  vestit  unde  mergea  bunicul  meu.  Mai ştiu  din  poveşti  că  pe  malul  Dunării  –  bunicul  a  administrat  plaja  Brăilei  mulți  ani  –  se  făcea  cea mai bună mâncare de peşte. (Nicoleta Mija, 53 ani, Brăila)  Nu  am  auzit  de  prăvăliile  grecilor,  nu  cunosc  ce  produse  se  comercializau.  Nimeni  nu  mi‐a  povestit  nimic,  pentru  că  cei  din  ramura  românească a familiei mele probabil că nu au cumpărat vreodată ceva de  la  o  asemenea  prăvălie,  sau  nu  erau  în  zona  unde  locuiau  ei,  tata  a  venit  aici când prăvăliile dispăruseră demult. (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  Grecii  erau  comercianți  aşa  că,  stabiliți şi  aici  la  malul  Dunării,  au  încercat  să  trăiască  din  comerț.  Eu  nu  am  apucat  să  cunosc  magazinele  acestora,  dar  din  cele  povestite  în  familie  am  auzit  de  cofetăriile  lui 

130

Papacanaris,  Tzoukatos,  Pascali,  restaurantul  şi  prăvălia  lui  Rocca,  brutăria  lui  Cominos,  morile  lui  Lichiardopol,  Valianatos  şi  Violatos,  magazine  de  țesături,  mărunțişuri  şi  coloniale  amplasate  pe  Regala.  Pe  strada  Malului  era  prăvălia  lui  Barba  Cristachi  (unchiul)  preluată  de  la  tatăl  său,  Barba  Grigori,  de  unde  îşi  făceau  aprovizionarea  toți  vecinii.  Barba  Cristachi  a  fost  comerciant  o  viață  întreagă,  aşa  că  nu  a  avut  alt  serviciu,  nicio  altă  sursă  de  venit,  chiar şi în  ultima  perioadă  a  vieții  lui  a  vândut  borş.  Magazinele  erau  închise  în  zilele  de  duminică  fără  niciun  comentariu.  Erau  şi  ateliere  de  croitorie,  ceaprazărie  (Casimatos).  Produsele care se comercializau erau aduse majoritatea din Europa dar şi  din  Asia  sau  Africa.  Existau  depozite  de  mărfuri  care  vindeau  şi  cu  amănuntul  şi  care  ofereau  cadouri  clienților  fideli,  era  Zona  Liberă  de  unde  se  achiziționau  produse  aduse  pe  Dunăre,  la  prețuri  avantajoase.  (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  Nu cunosc prăvălii. Ştiu însă că veneau din Grecia citrice, măsline  în  saramură,  mastică,  scorțişoară.  (Haralambie  Răzvan  Caravia,  36  ani,  Bucureşti)  Nu  am  prins  astfel  de locuri.  Naşul  Stavros  îmi  mai  povestea  câte  ceva  dar  nu  aş  şti  să  individualizez  unde  erau.  (Ana‐Maria  Ion,  32  ani,  Bucureşti)    15.  În  Grecia  se  poate  vorbi  de  un  cult  al  cafelei  iar  „cafeneaua”  e  o  adevărată  instituție,  ca  şi  în  România  sfârşitului  de  secol  XIX.  Vă  amintiți  sau  v‐a  povestit  cineva  din  familie  despre  cafenele  sau  cofetării  ale  grecilor  în  Brăila  de  altă  dată?  Care  era  atmosfera,  cum  se  servea  cafeaua,  ce  se  mai  consuma,  care  erau  tabieturile  celor  care‐şi  petreceau  timpul  acolo?  Am  citit  că  în  secolul  XIX,  cea  mai  elegantă  cofetărie  la  Brăila  era  „Papacanaris”,  a  unui  grec…  Am  mai  citit  că  părinții  lui  Jean  Moscopol  au  avut  cofetărie  la  Brăila… Ştiți  unde  erau  situate?    Cofetăria  Papacanaris  era  situată  pe  strada  Regală,  lângă  Teatrul  „Maria Filotti”. Acolo îşi dădeau întâlniri şi petreceau clipe plăcute grecii 

131

dar şi românii din Brăila. Cofetăria părinților lui Jean Moscopol (Lascari ‐  tata, Terpsihori ‐ mama) era situată tot pe strada Regală, după Piața Mare  a oraşului. (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Într‐adevăr,  în  Grecia  se  poate şi  se  putea  vorbi  despre  un  cult  al  cafelei.  Nu‐mi  amintesc  numele  patronilor,  dar  erau  multe  cafenele  şi  cofetării  ale  grecilor.  Atmosfera  era  de  bună  dispoziție,  de  destindere,  de  veselie. (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  De  obicei  numai  bărbații  se  duceau  la  cafenele,  când  veneau  de  la  serviciu.  Jucau  cărți,  biliard.  Când  am  venit  în  Brăila,  în  1944,  mai  exista  cofetăria lui Papacanaris. (Anisia Pieratos, 81 ani, Brăila)  Într‐adevăr,  cafeneaua  e  un  cult.  Cafeaua  se  prepara  pe  sobe  care  aveau deasupra nisip. Cafeaua pe nisip are un gust mai deosebit, un gust  apreciat.  Jean  Moscopol  nu  cred  că  avea  cofetărie  în  Brăila.  Era  un  bun  cântăreț  dar  starea  lui  materială  nu  i‐ar  fi  permis  să  înființeze  o  cofetărie.  (Nicolas Spiridon, 77 ani, Brăila)  Mergeam  la  cofetăriile  cele  mai  bune,  la  Papacanaris  ‐  era  lângă  Teatrul  „Maria  Filotti”,  la  cofetăria  Moscopol,  părinții  marelui  cântăreț  Jean  Moscopol  (au  plecat  şi  fata  şi  băiatul  din  Brăila)  ‐  era  pe  Regala  la  Ştefan  cel  Mare  la  colț  ‐,  la  cofetăria  Diamandi  Pascali  între  Rahova  şi  Plevna, la Tucatos Dumitru. (Caliopi Paraschiv, 77 ani, Brăila)  Cofetării greceşti: cofetăria lui Papacanaris lângă intrarea actorilor  la  teatru,  ceva  mai  încolo  vis‐à‐vis  de  hotel  Bristol  cofetăria  lui  Țucatos,  între  Plevnei  şi  Rahovei  cofetăria  lui  Pascale  Diamandi.  Şi  eu  le‐am  frecventat  pe  toate.  Cu  copiii  lui  Țucatos  şi  Diamandi  am  fost  prieten.  (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila)  Îmi  amintesc  de  vreo  patru  cofetării  ale  grecilor  ‐  Caciu  Papacanaris,  Țucatos  Dumitru,  tatăl  meu  ‐  Pascali  Diamandi  ‐  şi  Jan  Andronic,  precum şi  o  plăcintărie  din  centru  a  lui  Eracle.  Am  auzit  de  la  tata  că  Lascăr  Moscopol  a  avut  cofetăria  pe  strada  Regală  colț  cu Ştefan  cel  Mare.  Când  au  închis  prăvălia,  tatăl  meu  a  cumpărat  o  parte  din  mobilierul lor. Eu am cunoscut‐o pe Iorgula, fata lui Moscopol şi pe fetița  ei  Jeni  ‐  care  s‐au  mutat  la  Galați.  Fata  se  numeşte  după  căsătorie  Jana  Andreescu. (Maria Diamandi, 70 ani, Brăila) 

132

Grecii  bogați  îşi  petreceau  serile  la  club  (care  era  în  cadrul  teatrului),  unde  jucau  jocuri  de  noroc  şi  comentau  problemele  politice  din  Grecia.  Ceilalți  greci  cu  posibilități  materiale  mai  modeste  se  duceau  la  cârciumi  sau  cafenele  greceşti,  unde  după  ce  consumau  ceva,  jucau  cărți şi table. (Amalia Irimia, 70 ani, Brăila)  În  Brăila  erau  multe  cofetării  şi  cafenele  ale  grecilor.  (Reghina  Ispir, 70 ani, Brăila)  Da,  am  mai  apucat  puțin  cafenelele  grecilor.  „Poliloghia”  ‐  se  vorbea tare şi cu contraziceri. (Cleopatra Bonicioli, 69 ani, Brăila)  Chiar lângă noi era o cafenea. Se jucau table, biliard şi pe mese era  nelipsita  cafea.  Majoritatea  cofetăriilor  erau  ale  grecilor:  Țucatos,  Papacanaris,  Andronic.  Specialitățile  cele  mai  consumate  erau  sarailiile,  cataifurile  şi  şerbetul,  care  se  servea  cu  apă  foarte  rece.  (Nicolae  Dumitriu, 69 ani, Brăila)  Da,  îmi  amintesc  cofetăriile:  Papacanaris,  Țucatos,  Pascali  Diamandi,  situate  în  diferite  locații  de  pe  strada  Regală,  Bulevardul  Carol,  strada  Călăraşilor.  Aveau  de  obicei  două  saloane  sau  o  sală  care  era  împărțită  în  două:  jumătate  cafenea,  jumătate  cofetărie.  În  aceste  cafenele  se  jucau şi  table.  La  cafea  întotdeauna  se  servea  şi  un  pahar  cu  apă  din  partea  cofetăriei,  la  fel şi  la  prăjituri şi  înghețată.  În  cofetărie  se  serveau  prăjituri,  torturi,  halva,  corăbioare  etc.  Pe  fiecare  măsuță  erau  nelipsite  vaza  cu  flori şi  bomboniera  cu  bomboane  pentru  copii.  (Nicolae  Saridache, 60 ani, Brăila)  Cofetăria  bunicului  (tatăl  lui  Jean  Moscopol)  era  situată  pe  strada  Regală.  La  cofetărie  se  ascultau  discuri  cu  Jean  Moscopol.  (Jana  Andreescu, 58 ani, Galați)  La  noi  se  bea  cafeaua  acasă,  asta  îmi  amintesc  eu.  Bunica  mea  avea  nişte  ceşti  interesante,  „Marghilomane”  –  le  spunea  ea.  Erau  nişte  ceşti  cu  fundul  gros,  care  dădeau  impresia  unei  cantități  mari  de  cafea,  dar  interiorul  era  mult  mai  mic.  Cafeaua  se  făcea  la  ibric,  obligatoriu  cu  năut şi se servea întotdeauna însoțită de un pahar cu apă rece. Cât despre  cofetării, nu ştiu…, la noi se făceau prăjituri în casă, la cofetărie mergeam 

133

doar  pentru  înghețată.  Erau  vestite  „parfait‐urile”  din  ciocolată  cu  fructe  confiate. (Maria‐Denise Theodoru, 57 ani, Bucureşti)  Eu  ştiu  din  poveşti  dar  spuse  cu  multă  pricepere  că  par  reale  şi  acum.  Patronii  de  atunci  erau  mult  diferiți  de  cei  de  acum.  Aveau  vânzare  bună  pentru  că  ştiau  ce  este  comerțul:  scădeau  prețuri  de  sărbători,  ajutau  lumea  sărmană.  De  multe  ori  elevii  –  ştiu  de  la  tata  –  veneau de Paşte sau Crăciun la Papacanaris şi la alții ca el, cântau cântece  specifice sărbătorilor, primeau dulciuri şi erau invitați la masă. Armatorii  greci făceau multe acțiuni caritabile, fapte anonime dar pline de credință.  Acum  când  scriu,  mama  îmi  spune  că    Papacanaris  avea  cofetăria  pe  strada Republicii. În zona Pieței Mari ‐ pe lângă Liceul „Panait Cerna” de  astăzi  ‐  era  plin  de  negustori  greci,  turci,  evrei  care  aduceau  produse  specifice, în special produse alimentare şi multe jucării. (Nicoleta Mija, 53  ani, Brăila)  Nu  cunosc  nicio  cofetărie  a  vreunui  grec  din  Brăila.  În  Grecia ştiu  şi i‐am văzut, mai ales pe cei din satul în care s‐a născut tata, că se aşezau  la cafenea destul de dimineață, la o măsuță, în fața unei cafele „elliniko”, a  unei felii de  Fetta stropită cu  puțin ulei de măsline, învârtind un komboloi  pe degete, punând țara la cale ore în şir. Acesta e ritualul, iar acea ceşcuță  de  cafea  parcă  nu  avea  fund,  cafeaua  părea  că  nu  se  termină  niciodată.  (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)    Într‐adevăr  grecii  au  un  cult  al  cafelei.  Deşi  nu  se  cultivă  în  Grecia,  ei  sunt  mari  amatori  de  cafea.  Cafeaua  cea  mai  bună  se  face  neapărat  din  boabe  proaspăt  măcinate  la  o  râşniță  (de  preferat)  manuală,  se  fierbe  în  cantitate  mică,  la  foc  mic  pentru  a  face  caimac,  care  se  pune  cu  ajutorul  unei  lingurițe  în  mod  egal  în  fiecare  ceaşcă  ce  urmează  a  fi  servită.  După  ce  a  fiert  se  lasă  să  se  decanteze  puțin  apoi  se  toarnă  în  ceşti.  După  cantitatea  de  zahăr  care  se  pune,  cafeaua  poate  fi:  ʺmetrioʺ‐  potrivită,  ʺschetoʺ‐  fără  zahăr,  ʺvariʺ‐  foarte  dulce.  Cafeaua  este  întotdeauna  servită  alături  şi  de  un  pahar  cu  apă.  Mai  nou,  în  zilele  toride  de  vară  în  Grecia  se  consumă  ʺfrappeʺ.  Cafeaua  este  “însoțită”  întotdeauna  de  o  țigară.  Grecul  scotea  tacticos  tabachera  de  argint  cu  tutun  de  bună  calitate  ‐  în  care  puneau  adesea  coji  de  portocală  sau  lămâie pentru a căpăta aromă ‐, foițele şi îşi pregătea o țigară. Cafeaua nu 

134

trebuie  să  fie  în  cantitate  mare,  astfel  încât  la  o  ceaşcă  de  cafea  să  fie  suficientă  o  singură țigară.  Cafenelele  din  Brăila  ca şi  cele  din  Grecia  au  fost locuri de întâlnire cu precădere pentru bărbați, prilej de a citi un ziar,  de  a  povesti  ceva  (a  bârfi  ‐  “cotzobolio”),  de  a  afla  ultimele  noutăți,  de  a  face  politică,  un  joc  de  table  sau  o  partidă  de  cărți,  de  a  se  întâlni  cu  prietenii,  fără  a  deranja  familia.  Cofetăriile  erau  locuri  frecventate  mai  mult de doamnele care se respectau şi ieşeau împreună  cu o prietenă sau  în  compania  unui  domn,  adesea  însoțite  de  copii  sau  nepoți,  pentru  a  savura  o  prăjitură.  ʺPame  na  fame  mia  pastaʺ‐  mergem  să  mâncăm  o  prăjitură  (de  cofetărie)  era  o  expresie  des  auzită.  Cofetăria  lui  Papacanaris  era  cea  mai  mare  cofetărie  din  Brăila,  amplasată  în  centrul  oraşului,  dar  avea şi  prețuri  pe  măsură.  În  cofetăriile  grecilor  Tzucatos şi  Pascalis  se  puteau  consuma  specialități  greceşti.  Spațiile  care  găzduiau  aceste  cofetării  de  cele  mai  multe  ori  erau  împărțite  în  două,  pe  o  parte  cofetăria,  pe  cealaltă  parte  cafenea  ‐  ceainărie.  În  Brăila  copilăriei  mele  mai  era  acest  obicei  la  cofetăria  de  lângă  Teatrul  ʺMaria  Filottiʺ  şi  cofetăria  de  lângă  ʺCasa  Modeiʺ.  (Florentina‐Cristina  Muşat,  43  ani,  Brăila)  Dați‐mi voie să vă dau răspunsul trimițând la un articol mai vechi  publicat de mine în „Jurnalul de Bucătărie” din 30/01/2006,   „DRAGOSTE DE CAFEA”, de Babis Caravia   BARUL CASEI  Lăsați‐mă  să  vă  spun  despre  o  istorie  care  se  întinde  pe  cinci  secole,  istoria  cafelei  care  a  devenit  un  obicei  național  în  Grecia,  o  marcă  a acestei țări.   Folosind doar cafea Arabica, cafeaua grecească, ʺo ellinikos kafesʺ, a  apărut  pentru  prima  dată  în  Constantinopole,  Salonic  şi  nordul  Greciei,  unde  grecii,  supuşi  ai  Imperiului  Otoman,  au  cunoscut  împreună  cu  turcii gustul şi aroma cafelei.   În  Salonicul  secolului  al  XVII‐lea  existau  mai  mult  de  300  de  cafenele  care,  încet,  încet,  s‐au  răspândit  în  toată  Grecia.  A  fost  o  dezvoltare  naturală  a  obiceiului  cafelei,  din  soiul  Arabica,  de  pe 

135

platourile  etiopiene,  prin  Peninsula  Arabica,  Balcani  şi  de  aici  în  toată  Europa. Prima cafenea din Viena a fost deschisă de un grec.   Dar,  odată  descoperit  gustul  cafelei  de  către  restul  Europei,  au  început  în  timp  să  apară  noi  metode  de  preparare,  precum  cafeaua  filtru  şi  espresso.  Cafeaua  grecească şi‐a  păstrat  originalitatea  sa  împreună  cu  secretele sale până în ziua de astăzi.   PULBERE FINĂ. Cafeaua nu  era consumată doar în cafenele, ci şi  în  casele  greceşti.  Pentru  această  piață  existau  băcăniile  cu  coloniale,  de  unde  gospodinele  se  aprovizionau  cu  cafea  verde,  pe  care  o  prăjeau şi  o  măcinau în casă. Primele magazine specializate în cafea apar la începutul  secolului  XX.  Ele  se  ocupau  cu  importul  şi  procesarea  cafelei.  Unele  dintre  ele  au  rezistat  de‐a  lungul  timpului  până  în  ziua  de  astăzi,  ca  acelea  din  Pireu,  unde  o  stradă  întreagă  este  dedicată  unor  asemenea  magazine,  în  care  mirosul  cafelei  prăjite  şi  proaspăt  măcinate  excita  de  departe  simțul  olfactiv.  Poate  tratamentul,  secret  bine  păstrat,  poate  faptul  că  e  măcinată  până  ajunge  sub  forma  unei  pulberi  fine  încarcă  atmosfera de atomi parfumați cu cafea.   REȚETE  SECRETE.  Prepararea  unei  cafele  greceşti  este  o  artă.  Trebuie  urmați  paşi  precişi  pentru  a  ajunge  la  a  te  delecta  şi  încânta  cu  gustul neasemuit al cafelei.   Fie  că  este  vorba  despre  ibric  (ʺbrikiʺ),  apă,  foc  sau  cafea,  totul  are  rostul şi  locul  său  în  această  artă.  Se  foloseşte  un  ibric  mic  de  capacitatea  a  trei,  maximum  patru  ceşti  mici  de  cafea.  Se  măsoară  cantitatea  de  apă  folosind  ceaşca  cu  care  va  fi  servită  cafeaua,  se  adaugă  zahăr  în  funcție  de  felul  cafelei,  aici  e  o  adevărată  tehnologie:  pe  măsură  ce  apa  fierbe,  se  amestecă  zahărul  până  se  dizolvă.  Din  acest  moment  se  adaugă  cafeaua,  o  linguriță  la  o  ceaşcă, şi se  amestecă  puțin.  Se  reduce şi  flacăra,  pentru  a  da timp cafelei să fiarbă şi să se ridice spre marginile ibricului.   Sub  nici  o  formă  nu  mai  interveniți  să  amestecați,  ar  fi  păcat  de  munca  depusă  până  acum...  se  pierde  toată  ʺafreauaʺ  (spuma)  ce  se  formează  deasupra.  Se  ia  de  pe  foc  şi  se  lasă  puțin  timp  zațului  să  se  aşeze, şi e numai bună de servit.  

136

Este  o  cafea  pentru  fiecare  gust  în  parte: ʺsketosʺ  (cafea  fără  zahăr,  tare  şi  amară),  ʺmetriosʺ  (cu  un  gust  dulce  mediu,  doar  o  linguriță  cu  zahăr), ʺglykosʺ  sau ʺvari  glykosʺ  (cu  un  gust  asemănător  mierii) şi ʺglykos  vrastosʺ  (cu  gust  dulce,  dar  are  mai  puțină  afrea  datorită  faptului  că  a  dat  în foc de mai multe ori).   O  CAFEA  UNICĂ.  La  servirea  ei,  alături  se  pune şi  un  pahar  cu  apă,  pentru  ca  fiecare  gură  de  cafea  să  fie  unică  şi  să  nu  ia  aroma  celei  anterioare,  băutorul  luând  şi  înghițituri  de  apă.  Totul  se  transformă   într‐un  ritual  (peste  90%  dintre  greci  sunt  consumatori  de  cafea),  care  durează ore bune în fața unei mici măsuțe din afara cafenelei în imaginea  soarelui care răsare din mare.   Dar  grecii  nu  sunt  numai  iubitori  ai  tradițiilor.  Sunt  şi  inovatori  cu  spirit  de  aventură.  Cel  mai  recent  tip  de  ʺcafea  greceascăʺ  este  servit  rece  cu  gheață  şi  este  făcut  din  cafea  nes  (pudră  sau  granule).  Această  cafea  este  servită  pe  timpul  verii  şi  a  început  să  se  răspândească  în  Europa  şi  în  America,  purtând  numele  inventat  în  Grecia  de  turiştii  francezi: ʺFrapp...!ʺ. (Haralambie Răzvan Caravia, 36 ani, Bucureşti)  Nu,  nu ştiu.  Dar ştiu  că  mama,  româncă  get‐beget  adoră  cafeaua  grecească, iar de la noi din casă nu lipseşte niciodată un pliculeț de cafea,  de cele mai multe ori „Papagalos”. (Ana‐Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)    16.  Jucați  table?  Părinții,  bunicii  obişnuiau  să  joace  table?  De  ce  le  place aşa mult grecilor să joace tavli? Se ştie că grecii fumează mult. Ce  fumau  grecii  pe  vremuri?  Ce  mărci  de  țigări  şi  trabucuri  greceşti  se  comercializau la Brăila?    Părinții mei nu fumau şi nu jucau table, timpul liber şi‐l petreceau  în  vizite  la  prieteni  sau  invitând  la  rândul  lor  persoanele  dragi.  (Elena  Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Eu  nu  jucam  table,  dar  jucau  tatăl,  fratele  dimpreună  cu  amicii  lor.  Este  adevărat  că  grecii  fumează  mult.  La  noi  în  casă  fuma  şi  sora  mamei,  mătuşa,  şi  a  fumat  până  la  bătrânețe.  Pe  vremuri  se  fumau 

137

trabucuri,  dar  şi  țigări.  Mătuşa  mea  fuma  în  special  „Assos”.  (Dumitru  <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Table  jucăm.  Joc  cu  soția,  cu  naşa,  cu  băieții  mei,  cu  colegii  şi  prietenii. E jocul lor favorit. Grecii fumează la fel ca şi românii. Frații mei  fumau  „Carpați”,  „Naționale”  şi  „Mărăşeşti”.  (Nicolas  Spiridon,  77  ani,  Brăila)  Tatăl  meu  împreună  cu  prietenii  lui  jucau  foarte  mult  table.  De  altfel  se  spune  că  jocul  de  table  a  fost  „inventat  în  Grecia”.  Asta  am  aflat  şi  când  am  vizitat  Grecia.  Şi  eu  am  învățat  să  joc  table  de  la  tata.  La  frizeria  lui  tata  se  juca  foarte  mult  acest  joc.  (Stelian  Raftopol,  75  ani,  Brăila)  Nu  am  avut  nici  eu  şi  nici  părinții  mei  acest  „microb”.  (Marius  Exarhu, 72 ani, Brăila)  Tatăl meu juca table şi fuma țigări  româneşti, deoarece din  Grecia  nu se aduceau. (Maria Diamandi, 70 ani, Brăila)  Joc  table.  Bunicii  mei  obişnuiau  să  joace  table.  Bunicul  şi  tata  fumau țigări „Papastratos”. (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila)  Table ştie  orice  om  de  naționalitate  greacă,  cred  că  „din  naştere”.  (Nicolae Dumitriu, 69 ani, Brăila)  Table  ştiu  să  joc,  dar  nu  sunt  un  jucător  pasionat.  (Constantin  Stefanidis, 68 ani, Brăila)  Da. Şi părinții şi bunicii. Cred că jocul de table destinde din punct  de vedere psihic. Eu nu am avut fumători în familie. Se fumau în general  țigări „Papastratos”. (Nicolae Saridache, 60 ani, Brăila)  Grecii  jucau  table  şi  erau  în  stare  să  renunțe  la  masă  pentru  o  partidă.  Am  să  vă  spun  o  mică  poveste.  Bunicul  meu  era  mare  campion.  Când a venit tata din armată au jucat table şi pentru prima dată bunicul a  mâncat  bătaie.  Linie  după  linie,  partidă  după  partidă  a  jucat  pentru  a  învinge.  La  un  moment  dat  a  vrut  să  se  ridice şi  a  plecat  cu  scaunul  lipit  de…  La  mine  în  familie  nu  s‐a  fumat,  poate  şi  pentru  că  s‐a  făcut  mult  sport. (Nicoleta Mija, 53 ani, Brăila) 

138

Eu  joc  table  doar  pe  calculator.  Tata ştia  să  joace,  dar  nu  avea  cu  cine. În schimb adora jocul de şah şi ca să aibă un adversar m‐a învățat să  practic şi eu acest sport. Nu ştiu ce fumau grecii pe vremuri, tata a fumat  doar țigări fără filtru, ca să poată simți mai bine tutunul cum îi invadează  plămânii.  Nu  cunosc  mărci  de  țigări  şi  trabucuri  greceşti  care  se  comercializau  pe  vremuri  la  Brăila, ştiu  doar  că  în  anii  în  care  am  fumat,  am  fumat  doar  „Assos”.  Singura  țigară  cu  filtru  pe  care  o  simțeai.  Oricum,  am  abandonat  acest  obicei  prost  acum  15  ani.  (Artemiza  Papas,  47 ani, Brăila)  Nu  joc  table.  În  casă  am  avut  întotdeauna,  dar  nu  m‐a  pasionat  acest  joc.  Poate  pe  alții  îi  pasionează, am jucat şi eu  ocazional,  dar  nu  pot  spune că am prins o pasiune nici măcar să‐i privesc pe alții cum joacă. De  ce  îi  pasionează  pe  greci  aşa  de  mult?  Nu ştiu,  dar  cred  că  atunci  când  se  întâlneau în cafenele, pentru a nu se încinge spiritele prea tare şi a se isca  alte  neplăceri,  mai  bine  se  concentrau  asupra  jocului...  Cât  priveşte  fumatul,  în  familia  mea  nu  s‐a  fumat şi  nici  nu  se  fumează,  aşa  că  nu  am  avut  tangență  cu  acest  domeniu.  Bunicul  meu ştiu  că  a  fumat țigări  din  foi  pe care le ʺînvârteaʺ  singur de cele mai multe ori, sau le  cumpăra, dar  a  decedat  (în  1954)  cu  mult  timp  înainte  de  a  mă  naşte  eu...  (Florentina‐ Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  Am jucat de mic copil, la bunica era nelipsită cutia de table. Toată  lumea juca, inclusiv bunica. Cu tata şi cu fratele meu jucam cel mai mult.  Îmi  aduc  aminte  că  în  anii  ‘80‐  ’90  grecii  pe  care  îi  cunoşteam  fumau  „Assos”,  „Karelia”  şi  „Papastratos”,  cu  care  se  aprovizionau  de  la  cei  care  veneau  din  Grecia  sau  de  la  speculanți  din  port.  (Haralambie  Răzvan Caravia, 36 ani, Bucureşti)  Da,  când  eram  copil  jucam  table  cu  fratele  meu.  (Iulia  Marica  Saridache, 33 ani, Brăila)    17.  Bărbații  greci  au,  de  obicei,  în  mână,  un  komboloi.  La  ce  foloseşte  acest  şirag  de  mărgele?  Aveți  un  komboloi?  Tată  dumneavoastră,  bunicul aveau komboloi?   

139

Grecii  au,  într‐adevăr,  în  mână  un  komboloi.  Acesta  este  specific  lor  şi  le  induce  o  anume  stare  de  linişte  interioară.  (Dumitru  <Zissu>  Aspasia, 83 ani, Brăila)  Da,  grecii  îşi  petrec  timpul  cu  un  komboloi  în  mână.  Am şi  eu  un  komboloi  adus  din  Grecia  în  2007.  Tatăl  meu  nu  avea  komboloi;  pe  bunicul  meu nu l‐am cunoscut. (Nicolas Spiridon, 77 ani, Brăila)  În  timpul  liber,  pentru  a  trece  timpul  mai  uşor,  oamenii  mai  în  vârstă  se  jucau  cu  un şirag  cu  mărgele,  „komboloi”.  Mărgelele  erau  făcute  din chihlimbar. (Stelian Raftopol, 75 ani, Brăila)  Avea şi  bunicul  meu şi  dețin  şi  eu  un  komboloi.  Ele  se  „joacă”  cu  degetele şi se numără. (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila)  Atât  bunicul  cât  şi  tata  au  avut  komboloi.  (Reghina  Ispir,  70  ani,  Brăila)  Grecii  erau  uşor  de  recunoscut  pe  stradă,  se  plimbau şi  învârteau  pe  degete  komboloi,  un  şir  de  mărgele  mai  mari  din  chihlimbar.  (Amalia  Irimia, 70 ani, Brăila)  Mătănii (din chihlimbar) am avut în toată copilăria. Acum mi s‐au  adus din Creta. (Nicolae Dumitriu, 69 ani, Brăila)  Papu  avea  komboloi,  tata  nu.  Italienii  aveau  rozariu,  cum  am şi  eu.  (Cleopatra Bonicioli, 69 ani, Brăila)  Majoritatea  grecilor  au  în  mână  un  komboloi;  plimbă  mărgelele  dintr‐o  parte  în  alta şi  trece  timpul  mai  repede; şi  tatăl  meu  avea şi  am şi  eu. (Constantin Stefanidis, 68 ani, Brăila)  Se  spune  ca  grecul  se  plictiseşte  uşor  şi,  ca  să  se  distreze  şi  să‐i  treacă  timpul,  îi  place  să‐şi  țină  mâinile  ocupate.  Se  pare  că  la  asta  serveşte un komboloi. (Maria‐Denise Theodoru, 57 ani, Bucureşti)  Aceste  mărgele  sunt  mereu  în  număr  impar  şi  pot  fi  uşor  confundate  cu  mătăniile,  fiind  văzute  în  mâinile  bărbaților.  Bărbații  bătrâni  dau  numărării  un  sens  religios.  Ele  provin  din  Orient  dar  în  Grecia simbolizează specificul unei zone precum şi infinitul. Toți bărbații  din familia mea aveau komboloi. (Nicoleta Mija, 53 ani, Brăila) 

140

Da,  am  un  komboloi,  tata  a  avut,  bunicul  la  fel.  Mi‐au  rămas  mie  toate,  dar  ca  simple  amintiri.   Komboloi‐ul  este  un şirag  de  mărgele  ce  ar  putea  fi  confundat  cu  mătaniile,  dar  care  este  folosit  ca  simplă  podoabă  sau  pentru  relaxare  şi,  uneori,  ca  amuletă  protectoare.  Reprezintă  o  tradiție  de  sute  de  ani  foarte  gustată  de  greci  dar şi  de  străini.  (Artemiza  Papas, 47 ani, Brăila)    Komboloi‐ul,  un  şirag  de  mărgele,  este  un  accesoriu  specific  bărbaților greci. Originea lui se pierde în timp, probabil că a fost folosit la  ritualuri  religioase  ‐  mătănii  ‐  se  zice  că  trebuie  să  aibă  33  de  mărgele  (vârsta  la  care  a  murit  Iisus).  Erau  folosite  poate şi  pentru  a  face  calculul  mărfurilor  vândute  sau  cumpărate.  Le  întâlnim  şi  în  unele  dansuri  tradiționale  greceşti  din  zona  Greciei  Centrale.  În  prezent  se  folosesc  ca  “accesoriu”  de  relaxare.  Este  un  suvenir  foarte  comercializat  în  Grecia  sub  diferite  forme  şi  mărimi.  Da,  am  avut  un  komboloi  original  al  bunicului  meu,  din  chihlimbar  roşu  veritabil,  dar  a  fost  transformat  în  şirag  de  mărgele.  În  prima  excursie  făcută  în  Grecia  am  găsit  unul  asemănător  pe  care  l‐am  achiziționat.  (Florentina‐Cristina  Muşat,  43  ani,  Brăila)  Bunicul  nu  avea  komboloi.  Soțul  meu  a  primit  în  dar  unul,  vara  aceasta, de la domnul Spiros, proprietar al unui magazin de podoabe din  Argostoli.  Am  stat  mult  de  vorbă  cu  dânsul  şi  ne‐a  povestit  că  bunicul  său era din Brăila. (Corina Răducanu‐Lichiardopol, 43 ani, Craiova)  Nu  ştiu  foarte  bine  istoria  komboloi‐ului  şi  nicio  definiție  a  acestuia.  Seamănă  cu  nişte  mătănii şi  sunt  folosite  exclusiv  de  bărbați  ca  mijloc  de  relaxare.  În  ziua  de  azi,  cunosc  greci  care  au  zeci  de  astfel  de  obiecte şi  le  folosesc  precum  noi  femeile  bijuteriile,  ca  accesorii.  Sunt  de  multe  culori  şi  din  diferite  pietre.  De  cele  mai  multe  ori  au  ca  şi  terminație un ciucuraş ornamental. Daaaa, tata are komboloi şi îl foloseşte.  Chiar  îmi  amintesc  că  acum  câțiva  ani  a  plecat  în  Grecia,  cu  un  grup  de  brăileni  de  la  Uniunea  Elenă  din  România.  A  venit  la  Bucureşti  şi  când   s‐a  urcat  în  avion  s‐a  schimbat  la  față  şi  ne‐a  spus  „Am  uitat”.  Eu  şi  Andreea ne‐am panicat gândindu‐ne că a uitat paşaportul, medicamente,  orice altceva acasă. El uitase komboloi‐ul. Deci da, la noi în familie, tata are  aşa ceva. (Ana‐Maria Ion, 32 ani, Bucureşti) 

141

  18.  Grecii  sunt  foarte  combatanți,  îşi  revendică  drepturile  cu  foarte  multă înverşunare. Ați moştenit acest spirit? Am citit că în Grecia, până  în  anii  ’80,  aproape  toate  cafenelele  ‐  unde  se  discuta  de  obicei  în  special politică, unde „se punea țara la cale” ‐ erau decorate astfel încât  să arate orientarea politică a proprietarului şi evident, a clientelei, ca să  se evite conflictele. Aşa era şi la Brăila?    În familia noastră discuțiile politice erau evitate, subiectele care se  discutau  erau  legate  de  bunul  mers  al  afacerilor  pentru  a  asigura  un  trai  foarte bun familiei. (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Este  adevărat  că  grecii  sunt  foarte  combatanți  şi  că  îşi  revendică  drepturile  cu  multă  înverşunare.  Sigur,  am  moştenit  acest  spirit  şi  chiar  copiii  mei  l‐au  moştenit.  Nu‐mi  pare  deloc  rău,  aşa  am  reuşit  să  fiu  o  luptătoare în viață. (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Da, sunt şi eu combatant şi‐mi apăr  opiniile cu înverşunare. Şi azi  în  Grecia,  unde  am  fost  de  câteva  ori,  „se  pune țara  la  cale”  în  cafenele.  (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila)  Am moştenit spiritul de a‐mi revendica drepturile. (Reghina Ispir,  70 ani, Brăila)  La  spiritul  de  înverşunare,  îi  semăn  mamei.  (Cleopatra  Bonicioli,  69 ani, Brăila)  Din  păcate  nu  am  fost  niciodată  combatant,  iar  familia  mea  nu  făcea politică. (Ştefan Panait Pana, 68 ani, Stuttgart ‐ Germania)  Grecii  în  general  îşi  spun  cu  voce  tare  gândurile şi  câteodată  par  mai  înverşunați.  Legat  de  întrebarea  cu  decorarea  cafenelelor  în  funcție  de  orientarea  politică,  nu  am  văzut  în  cafenelele  din  Brăila  aşa  ceva.  (Nicolae Saridache, 60 ani, Brăila)  Da,  e  interesant,  chiar  cred  că  am  moştenit  această  tendință,  nu  politic  vorbind,  ci  ca  mod  de  apărare  a  drepturilor  mele.  (Maria‐Denise  Theodoru, 57 ani, Bucureşti) 

142

Grecii  sunt  foarte  combatanți  dar şi  corecți  în  acelaşi  timp.  Grecii  au  făcut  politică  cu  multă  pasiune  iar  cafenelele  şi  restaurantele  vremii  au  asistat  la  multe  discuții.  În  România,  grecii  bătrâni  au  scăpat  de  prigoana  comunistă  prin  plecarea  din  România  sau  prin  moarte.  Cei  rămaşi nu au putut apoi nici să mai facă politică, nici să plece dar au trăit  în  credință.  Singura  „politică”  făcută  a  fost  credința  adevărată.  (Nicoleta  Mija, 53 ani, Brăila)  Nu  ştiu  eu  cum  era  în  cafenelele  brăilene,  în  Grecia  ştiu  că  se  discută  multă  politică,  nu  numai  în  cafenele.  Țin  minte  că  eram  în  casa  uneia  dintre  surorile  tatălui  meu,  era  în  1982,  stăteam  la  masă,  serveam  întreaga  familie  micul  dejun  şi  ne  trezim  că  vine  în  vizită  băiețelul  în  vârstă  de  6  ani  al  vecinei  de  peste  drum.  Se  aşează  la  masă,  i  se  serveşte  micul dejun, şi înainte de orice altceva îl aud cu stupoare că strigă în gura  mare  „Moarte  PASOK‐ului”.  Părinții  lui  erau  membri  ai  Noii  Democrații...  Aşa  că  de  la  acea  vârstă  copilul ştia  care  îi  va  fi  orientarea  politică...  În  ceea  ce  mă  priveşte,  deşi  sunt  un  coktail  inedit  de  culturi şi  civilizații,  rămân  fiica  tatălui  meu,  adică  sunt  mult  grecoaică  decât  româncă  sau  ucraineancă.  Semăn  perfect  cu  tata,  nu  atât  fizic,  cât  mai  ales  caracterele  sunt  în  proporție  de  90%  identice.  Şi  îi  mulțumesc  lui  Dumnezeu  că  semăn  cu  el,  dacă  aş  fi  moştenit  caracterul  mamei,  nu  aş  fi  putut supraviețui accidentului şi tuturor încercărilor ce au urmat timp de  11  ani.  Sunt  combatantă,  sunt  încăpățânată,  sunt  exact  cum  trebuie  un  grec să fie. (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)    Am  moştenit  acest  spirit  de  ʺgrec  încăpățânatʺ.  Când  ştiu  că  am  dreptate  mă  lupt şi  îmi  susțin  cauza  până  în  pânzele  albe,  cu  argumente  şi contraargumente. Nu am prea multe informații despre viața din Grecia  anilor ʹ80. Nu am avut rude la care să merg sau care să vină la noi, iar cei  cu  care  mai  luam  legătura  în  mod  ocazional  nu  prea  povesteau,  iar  eu  eram  un  copil...  Brăila,  pe  care  o  ştiu  eu  din  copilărie,  era  sub  semnul  comunismului  în  acei  ani,  totul  aparținea  statului,  poporului  român,  unui singur partid. (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  Sunt  încăpățânat  în  demersurile  mele  pentru  care  lupt  până  în  pânzele  albe.  În  cafenelele  din  Grecia  exista  un  obicei,  care  pe  alocuri  la  țară  încă  mai  există,  cum  că  femeile  nu  aveau  ce  căuta  înăuntru.  Doar 

143

bărbații  la  o  cafea,  ouzo, țigare şi  table  sau  cărți.  Mi‐am  readus  aminte  de  acest obicei în 2008 când în Tunisia fiind, cafenelele erau ocupate doar de  bărbați.  Multe  din  influențele  orientului  se  regăsesc  în  zona  grecească şi  se  întrepătrund.  Nu  ştiu  cum  era  la  Brăila  decât  din  auzite.  Astfel  unii  erau  regalişti  şi  aveau  portretul  regelui  acasă  alții  erau  venizelişti  şi  luptau  pentru  acele  idei.  Ştiu  că  au  plecat  să  lupte  în  războiul  din  Asia  Mică şi greci din Brăila. (Haralambie Răzvan Caravia, 36 ani, Bucureşti)  Da,  nu  îmi  place  nedreptatea.  Nu ştiu  cum  era  în  trecut  în  Brăila,  dar  astăzi  în  Grecia  încă  se  discută  politică  în  cafenele.  (Iulia  Marica  Saridache, 33 ani, Brăila)  Da,  cred  că  am  moştenit  spiritul  acesta  de  justițiară.  Sunt  foarte  impulsivă, în  sensul că pun imediat la suflet, plâng şi râd la fel de uşor şi  „fierbe”  în  mine  sângele  de  grecoaică.  Chiar  acum  câteva  zile  o  colegă  mi‐a  spus  că  într‐o  anumită  împrejurare  am  fost  foarte  încăpățânată  şi   m‐am  purtat  ca  o  grecoaică  autentică.  Nu  m‐a  supărat,  chiar  am  fost  mândră  şi  am  spus:  „era  timpul  să  iasă  la  lumină  şi  această  latură  a  personalității  mele  greceşti,  nu  doar  vorbitul  şi  dansul”.    Nu  ştiu    în   schimb cum erau cafenelele în Brăila. (Ana‐Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)    19.  Ați  auzit  de  la  familia  dumneavoastră  cam  ce  ziare  în  limba  greacă  se tipăreau la Brăila? Ați avut ocazia să vedeți un astfel de ziar? Cam ce  subiecte  erau  tratate,  cum  arătau  anunțurile  publicitare?  Simpatiile  şi  antipatiile  politice din  Grecia  aveau ecou şi în  ziarele tipărite la Brăila:  erau  ziare  regaliste  şi  venizeliste?  Ştiți  unde  erau  sediile  tipografiilor  greceşti?    Ziarul „Eleftero vima”. (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Ştiu  că  erau  mai  multe  tipografii  ale  grecilor.  Una  din  primele  tipo‐litografii  era  a  lui  Pericle  M.  Pestemaltzioglou,  apoi  tipografia  „Triangul”,  „Unirea”,  tipografia  lui  Leonidas  Kostumiris  cu  „Etnos”,  cu  ziarul  „Națiunea”  care  era ziar  politic,  comercial şi  literar;  apare  la  Brăila  şi  Bucureşti  în  anul  1912.  Chiar  făcând  efort  de  memorie,  cred  că  nu 

144

greşesc  spunând  că  sediile  lor  erau  în  general  în  zona  de  la  Dunăre.  (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  În  perioada  în  care  eu  eram  în  stare  să  pun  întrebări  sau  să  aud  din  partea  părinților  comentarii  politice  sau  de  altă  natură,  părinții  se  abțineau  să  discute  aşa  ceva  în  fața  copiilor,  a  tinerilor,  pentru  a  nu  fi  transmisă  informația  mai  departe,  deoarece  era  foarte  periculos.  Poliția  politică era la ordinea zilei şi părinții, cunoscuții se fereau să nu aibă de‐a  face cu această poliție politică. (Maria Ganea, 69 ani, Brăila)  Mama  ne  spunea  că  papu  „ținea”  cu  Venizelos.  (Cleopatra  Bonicioli, 69 ani, Brăila)  Da, cunosc ziarul „Embros”, care înseamnă „Înainte”. Acesta nu se  tipărea  la  Brăila,  ci  venea  de  la  Bucureşti.  Îmi  aduc  aminte  că  era  vorba  despre  comunism  în  multe  dintre  ziare,  dar  de  anunțuri  nu‐mi  mai  aduc  aminte. (Athanassios Karafyllidis, 56 ani, Berlin – Germania)  Se  tipărea  la  Bucureşti  un  ziar  cu  tentă  comunistă.  (Neculai  Samaras, 53 ani, Brăila)    20.  Exista  vreo  etnie  cu  care  relațiile  familiei  dumneavoastră  nu  erau  tocmai cordiale?    Nu  pot  spune  că  familia  mea  nu  avea  bune  relații  cu  vreuna  din  etniile  existente  în  Brăila.  Aveau şi  aveam  personal  o  admirație şi  stimă  pentru  evrei  şi  bulgari,  cu  care  am  şi  cooperat.  (Dumitru  <Zissu>  Aspasia, 83 ani, Brăila)  Bunicul  meu  a  fost  administrator  la  Turcoaia,  la  cariera  de  piatră,  administrator  şi  casier  la  Daniel,  o  firmă  a  unor  evrei.  După  ce  a  murit  bunicul,  a  luat  gestiunea  cumnatul  mamei  Panait  Vlahopol  şi  a  lucrat  acolo până la moarte. (Caliopi Paraschiv, 77 ani, Brăila)  Cordiali  nu am fost cu țiganii, dar nici nu am avut de‐a face  cu ei.  (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila) 

145

Familia  mea  avea  relații  cordiale  cu  toate  etniile  pe  care  le‐a  cunoscut. (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila)  Cu  restul  etniilor,  niciodată  nu  am  avut  decât  relații  cordiale.  (Nicolae Dumitriu, 69 ani, Brăila)  Da,  există  etnia  română;  foarte  greu,  pentru  că  nu  are  cuvânt.  (Cleopatra Bonicioli, 69 ani, Brăila)  Familia  mea  era  în  relații  bune  cu  toate  etniile:  evrei,  turci, țigani,  ruşi. (Jana Andreescu, 58 ani, Galați)  Nu,  bunicii  mei  erau  foarte  toleranți şi  foarte  darnici.  Nimeni  nu  pleca  nemâncat  sau  fără un  braț  de  lemne,  nici țiganii  care  mai  veneau  la  treaba în curte. (Maria‐Denise Theodoru, 57 ani, Bucureşti)  Cu  toate  etniile  ne  împăcam  foarte  bine.  (Nicoleta  Mija,  53  ani,  Brăila)  Da,  cu  etnia  rromă.  Pentru  simplul  motiv  că  la  noi  în  casa  în  care  locuiesc şi acum, IGLAC‐ul a închiriat nişte camere unor familii de rromi,  trei  la  număr.  Scandalurile,  bătăile,  între  ei  şi  pe  urmă  cu  toți  ceilalți  vecini  din  curte  erau  veşnice,  furturile  erau  pe  măsură,  toți  erau  recidivişti,  violatori,  criminali,  aduşi  printre  oamenii  normali  „spre  reeducare”.  Lucru  care  nu  s‐a  întâmplat.  În  final  au  fost  toți  evacuați  pentru  neplata  utilităților  şi  pentru  distrugerea  imobilului.  (Artemiza  Papas, 47 ani, Brăila)  Nu,  deloc,  însăşi  familia  mea  este  multietnică...  (Florentina‐ Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)    21.  Dar  restaurantele  de  altă  dată?  Ați  auzit  poveşti  de  la  părinții  sau  bunicii  dumneavoastră  despre  restaurante  ale  grecilor  din  Brăila?  Cineva  povestea  că  într‐un  restaurant  grecesc  de  demult  din  Brăila  îți  puteai  alege  peştele  pe  care  voiai  sa‐l  consumi  dintr‐un  acvariu  mare  situat  în  mijlocul  încăperii,  ca şi  la  restaurantele  din  insulele  greceşti.  Ce  preparate  se  puteau  servi?  Se  spărgeau  farfurii  în  localurile  greceşti  de  demult?  Se  cânta  muzică  grecească  în  localurile  de  demult,  existau 

146

cântăreți  cunoscuți  cu  bouzouki?  V‐amintiți  sau  ați  auzit  unde  erau  situate astfel de localuri la Brăila?    Petrecerile  aveau  loc  mai  mult  în  saloanele  familiilor  înstărite  şi  mai  puțin  se  frecventau  restaurantele.  Îmi  amintesc  de  renumitele  baluri  greceşti  care  aveau  loc  la  „Parnasó”,  în  localul  situat  în  curtea  bisericii.  La  aceste  baluri  participa  protipendada  Brăilei.  Muzica  grecească,  toaletele  tinerilor,  atmosfera...  imagini  care  nu  se  pot şterge  din  memoria  celor  care  au  trăit  acele  vremuri.  Atmosfera  plăcută  era  întreținută  nu  numai  de  orchestră  ci  şi  de  buna  dispoziție  care  predomina,  tombola  la  care  participau  cei  prezenți şi  gustările  tradiționale  greceşti.  Toate  făceau  aceste seri de neuitat. (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Sigur  erau  restaurante  greceşti  în  Brăila.  Nu‐mi  mai  amintesc  unde  era  situat  acel  restaurant  unde  îți  puteai  alege  peştele  din  acvariu.  Mai  erau  obiceiurile  de  petrecere  ale  grecilor.  Muzica  lor  se  cânta  în  restaurantele  lor  dar  nu  numai.  Muzică  grecească  s‐a  cântat  şi  în  restaurantele  româneşti  şi  se  cântă  chiar  şi  acum.  În  Brăila  s‐a  cântat  aproape  în  toate  restaurantele  muzică  grecească,  la  „Dunărea”,  „Chira  Chiralina”,  „Rubinul”,  barul  de  noapte  al  hotelului  Traian.  Un  cântăreț  de  bouzouki  era  Bouceavera.  Bunii  mei  vorbeau  despre  restaurantul  lui  Monopol  şi  Restaurantul  Francez.  (Dumitru  <Zissu>  Aspasia,  83  ani,  Brăila)  Pe  Bulevardul  Cuza,  colț  cu  Bălcescu,  mătuşa  mea,  sora  mamei  mele,  avea  restaurantul  La  Anghe  Ion.  După  ce  a  murit  unchiul,  mătuşa   l‐a închis. (Caliopi Paraschiv, 77 ani, Brăila)  Când  am  devenit  adolescent,  restaurantele  greceşti  au  dispărut.  (Nicolas Spiridon, 77 ani, Brăila)  Puține  lucruri,  de  la  bodega  bunicului  meu  patern,  la  colț  cu  strada  Traian,  Călăraşilor,  când  eu  nu  existam.  (Marius  Exarhu,  72  ani,  Brăila)  Restaurantele  de  altă  dată  ale  grecilor  din  Brăila  ‐  povesteau  părinții  şi  bunicii  mei  ‐  erau  pline  de  oameni  care  cântau  şi  petreceau  paşnic.  Se  serveau  preparate  din  peşte,  scordalea,  tsatziki  etc.,  iar  muzica 
147

era numai grecească, se cânta la chitară şi bouzouki, iar petrecerile durau  până dimineață. (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila)  Un  cântăreț  celebru  în  Brăila,  de  origine  greacă,  m‐a  învățat  cântece  din  Insulele  Ionice  (Inimă  neagră,  Vin  dulce  să  beau...).  Se  chema  Godino şi locuia în Carachiu (strada Călăraşi ‐ Dunăre ‐ în zona Facultății  de Inginerie). (Nicolae Dumitriu, 69 ani, Brăila)  Am  auzit  că  erau  restaurante  greceşti  în  Brăila,  că  se  cânta  la  bouzouki;  de  fapt,  muzica  grecească  era  foarte  apreciată  şi  de  români.  Muzica grecească se cânta şi în restaurantele  româneşti. Spre  exemplu, la  barul  de  noapte  „Rubin”,  unde  am  fost  şef  între  anii  1974‐1976  se  cânta  greceşte  şi  se  spărgeau  farfurii.  În  formația  barului  cântau  români  şi  greci.  În  port  veneau  multe  vapoare  greceşti,  iar  marinarii  greci  veneau  acolo  unde  se  cânta  muzică  grecească şi  se  spărgeau  farfurii.  (Constantin  Stefanidis, 68 ani, Brăila)  Restaurantele  şi  tavernele  greceşti  erau  situate  pe  strada  Călăraşilor,  în  zona  portului şi  pe  Regala.  Nu  îmi  amintesc  de  acvarii.  Se  serveau:  carne  de  miel,  costițe  de  miel,  peşte,  souvlaki,  friptură  la  tavă.  În  perioada  copilăriei  mele  nu  se  spărgeau  farfurii,  se  ofereau  flori  şi  se  cânta  muzică  grecească.  Cântăreți  erau:  frații  Lahanas,  frații  Dracopol,  Jean Moscopol. (Nicolae Saridache, 60 ani, Brăila)  Ştiu  doar  ce  mi  s‐a  povestit  despre  cele  două  restaurante  ale  bunicului  meu,  Tudorache  C.  Theodor.  Prin  anii  1920  avea  restaurantul‐ berărie  <La  Dobrogeanul>,  pe  strada Şcoalei  publice,  nr.  1.  Iar  după  1930  a  deschis  restaurantul  <Paradis>,  cu  salon  elegant  şi  grădină  de  vară  foarte  mare.  Nu  ştiu  unde  era  situat  acesta.  După  spusele  domnului  Manda,  ar  fi  fost  pe  Regala  colț  cu  Cuza  sau  cu  Goleşti.  Era  un  local  foarte  la  modă,  unde  bunicul  aducea  băuturi  spirtoase  din  Grecia,  Mastică,  Rom  şi  Ouzo,  iar  vinurile  veneau  din  viile  proprii  de  la  Odobeşti.  Se  serveau  mâncăruri  tradiționale  greceşti,  genul  de  meze  ‐  măsline  şi  zacuscă,  icre  şi  peşte  afumat,  toate  aduse  din  Grecia.  Dar  şi  mâncăruri  româneşti şi  grătar  cu  mititei şi  momițe.  Tata  mi‐a  spus  că  la  Grădina  restaurantului  „Paradis”  a  debutat  Jean  Moscopol,  pe  care  veneau să‐l asculte în special tinerii din oraş, înainte să plece la Bucureşti.  Îmi  amintesc  că  la  noi  acasă  încă  se  mai  folosea,  prin  anii  ’60,  vesela 
148

rămasă  după  naționalizarea  restaurantelor.  Erau  farfurii  mari  de  <piatră>,  albe,  grele,  platouri  ovale şi  pahare  splendide,  cu  picior,  pentru  vin. (Maria‐Denise Theodoru, 57 ani, Bucureşti)  Ştiu  din  poveşti  că  erau  multe  restaurante  pe  malul  Dunării.  Lângă  Spitalul  1  „Sfântul  Pantelimon”  era  un  restaurant  cu  mese  afară  unde  se  auzea  muzică  grecească  şi  unde  se  dansa  foarte  mult.  Veneau  pescari din Balta Brăilei şi le vindeau peştele cu câțiva bănuți. Peştele mic  era  aruncat  în  Dunăre.  Peştele  era  ales  şi  era  pregătit  după  plăcerea  clientului.  Mama  îmi  spune  că  dacă  un  român  sau  altă  etnie  venea  la  petrecere  era  imediat  servit  cu  ce  era  mai  bun.  (Nicoleta  Mija,  53  ani,  Brăila)  Nici  despre  localuri  nu  pot  vorbi,  nu  am  intrat  în  niciunul,  nici  părinții  mei  nu  au  frecventat  vreun  restaurant.  În  timpul  călătoriilor  în  Grecia  am  mâncat  în  asemenea  restaurante  unde  puteai  să  îți  alegi  peştele  din  acvariul  situat  în  sală.  Bucătăria  grecească  nu  este  apreciată  doar  pentru  diversitatea  preparării  felurilor  de  mâncare,  ci  şi  pentru  calitățile  ei  nutritive.  Mezedes  este  o  gustare  pentru  cină,  asemănătoare  tapas‐urilor.  Tradiția  mezedelor  a  evoluat  în  Grecia  pentru  că  mesele  de  dimineață şi  de  prânz  sunt  uşoare,  iar  cina  e  adesea  servită  seara  târziu.  Bucătăria  grecească  e  bogată  în  tipuri  de  mezedes,  ce  includ  gustări  din  măsline,  sosuri,  ardei  iute  copt,  vinete  preparate  la  grătar,  brânzeturi,  salate,  preparate  din  fructe  de  mare.  Brânza  grecească  proaspătă,  fie  că  e  Romano  sau  Kasseri,  e  folosită  cu  generozitate  pentru  a  însoți  pâinea  de  casă  făcută  din  semințe  întregi,  dar şi  pentru  a  o  rade  peste  preparatele  din  legume  şi  pe  deasupra  pastelor.  Carnea  de  miel  este  principalul  tip  de  carne  folosit  de  către  greci.  Pregătirea  mesei  cu  ocazia  unei  sărbători  tradiționale  presupune  prepararea  în  curte,  la  proțap,  a  mielului  întreg.  Carnea  de  porc,  de  vită,  de  pasăre  sau  de  vânat  se  prepară  marinată,  pe  grătar  sau  la  cuptor.  Puiul  se  găteşte  fript  sau  înăbuşit.  Există  nenumărate  combinații  de  carne  gustoasă  cu  legume,  adesea  îmbogățite  cu  sos  galben  de  lămâie  –  avgolemono  ‐,  Moussakaua,  garnisită  cu  straturi  de  vinete  sau  zucchini,  însoțită  de  un  sos  de  carne,  aromat  cu  usturoi, şi  dreasă  cu  ou  pe  deasupra,  e  felul  de  mâncare  întâlnit  aproape  pretutindeni.  Din  bucătăria  grecească  nu  lipsesc  pilafurile,  asezonate  cu  condimente şi  alune.  Orezul  este  preparat şi  la  cuptor,  cu  carne, şi  servit 
149

apoi cu legume înăbuşite. De asemenea, se poate găti în frunze de viță de  vie,  aşa‐numitele  dolmades.  O  abundență  de  legume  proaspete  inspiră  salate  şi  preparate  din  legume  marinate  şi  gătite  la  cuptor,  adesea  condimentate  cu  plante  care  cresc  în  munți:  usturoi,  oregano,  mentă,  cimbru,  busuioc  şi  pătrunjel.  Fructele  proaspete,  în  general  smochine,  portocale,  mere  şi  pepene,  încheie  de  obicei  cina  într‐o  seară  târzie.  Cel  mai  cunoscut  preparat  de  patiserie  este  baklavaua,  făcută  din  mai  multe  foi,  cu  sirop  de  miere  pe  deasupra şi  decorată  cu  nuci.  Grecia  e  faimoasă  pentru  vinul  ei,  consumat  mai  ales  după  gustări şi  cu  moderație.  Ouzo şi  berea  sunt  deasemenea  băuturi  alcoolice  populare.  Cafeaua  neagră  se  consumă chiar la mesele obişnuite. În orice local grecesc se sparg şi acum  farfurii  la  fel  ca  odinioară.  Când  femei  frumoase,  fete,  încep  să  danseze  Zeibetiko  ori  Hasapiko,  în  jurul  lor  zboară  paharele  şi  farfuriile,  multe  foarte valoroase, care se prefac în țăndări. În anii ʹ30 comesenii obişnuiau  să  arunce  la  picioarele  dansatoarelor,  în  semn  de  respect  şi  bărbăție,  cu  cuțite. S‐a renunțat la acest obicei şi s‐a trecut la farfurii. Mai zgomotoase,  fac  mai  multă  mizerie,  dar  sunt  mai  puțin  periculoase.  Sunt  însă  şi  pe  placul poftei de viață a grecilor. (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  În  Brăila  erau  foarte  multe  restaurante  ‐  majoritatea  situate  pe  strada  Călăraşi  sau  în  apropierea  acestei  artere  ‐  ai  căror  patroni  erau  greci.  Restaurante  mici,  cu  câteva  mese,  cu  o  terasă  eventual,  unde  muncea  întreaga  familie,  dar  erau  şi  restaurante  mai  mari  unde  aveau  angajați  ucenici,  băieți  veniți  de  la  țară  să  câştige  un  ban  şi  să  învețe  o  meserie.  Bineînțeles  că  muzica  ce  răsuna  aici  era  grecească,  cântată  de  câte  un ʺlăutarʺ,  ce  încânta  mesenii  până  la  ore  târzii  în  noapte.  Celebrul  ʺArion  Ciupleaʺ  a  cărui  faimă  a  dăinuit  până  azi  a  început  ca  ucenic,  Zanganas  sau  selectul  restaurant  Rocca  sunt  doar  câteva  dintre  restaurantele  unde  răsunau  renumitele  cantade  greceşti  făcându‐le  cunoscute  tuturor  brăilenilor,  de  care şi  azi  îşi  mai  amintesc  cu  nostalgie  unii.  Eu  am  locuit  într‐o  casă  pe  strada  Malului  unde  cândva  a  fost  o  mică cârciumioară, la care a lucrat ca ucenic Panait Istrati. Orice brăilean,  grec  sau  nu,  intra  în  local şi  servea ʺo  litră şi  un  sifonʺ.  La  Brăila  peştele  se  găsea  din  abundență,  la  restaurant  sau  la  pescari ʺare  balta  peşteʺ.  Nu  îmi aduc aminte de poveşti legate de restaurante în care să fie acvariul de  unde  să  îți  alegi  peştele,  dar  totul  e  posibil.  Nu  era  pe  atunci  acest  obicei 

150

de a sparge farfurii în localurile din Brăila. (Florentina‐Cristina Muşat, 43  ani, Brăila)  Nici  măcar  în  tinerețea  tatălui  meu  nu  au  existat  asemenea  restaurante.  Dar  stilul  de  distracție  grecesc  s‐a  perpetuat  printre  brăileni  şi  formațiile  din  Brăila  au  în  repertoriu  melodii  greceşti.  Am  cunoscut  recent  un  grec  din  Brăila,  destul  de  în  etate,  care  locuieşte  6  luni  în  New  York,  6  luni  în  Grecia  şi  care  spunea  că  tatăl  sau  a  avut  în  port  un  restaurant. (Haralambie Răzvan Caravia, 36 ani, Bucureşti)    22.  Aveți  cunoştință  ca  vreun  membru  al  familiei  dumneavoastră  să  fi  avut  relații  sau  să  fi  frecventat  vreuna  din  familiile  renumite  din  Brăila?    Tatăl  meu,  Panaioti  Boiagis,  se  întâlnea  fie  la  Biserica  Grecească,  fie  la  Grădina  Mare  cu  prietenii  lui:  Lichiardopol  Spiru,  Marica şi  Gogu  Galiatzatos, Fam. Lecatza şi alții. (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Da,  frații  mei,  în  număr  de  6 ‐  4  băieți şi  2  fete ‐,  aveau  relații  cu  unele  persoane din lumea bună.  Din lumea bună a Brăilei  au făcut parte:  Valerianos,  Lichiardopulos,  Violatos,  Galiatatos,  Portolos,  Melisaratos şi  mulți  alții  care  au  fost  şi  o  parte  din  ctitorii  Bisericii  Greceşti  „Buna  Vestire”  din  Brăila  construită  între  anii  1863‐1872.  (Nicolas  Spiridon,  77  ani, Brăila).   Yes  through  my  father  but  I  was  too  young  to  remember  any  names. (Alexandra Vertoudakis ‐ Caridi, 77 ani, Australia)  Părinții mei fiind săraci, nu aveam legături cu cei bogați. Prietenii  de  familie  erau  oameni  simpli.  Vizitele  care  se  făceau  erau  simple.  Se  servea  dulceață  ‐  eventual  şi  prăjituri  făcute  acasă.  Bogații  nu  prea  se  uitau la săraci. (Stelian Raftopol, 75 ani, Brăila)  Părinții mei au fost cununați iar eu şi sora mea botezați de familia  Ana  şi  Ioan  Roca  şi  părinții  mei  erau  rude  prin  alianță  cu  familia  Haritopol. (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila) 

151

Mă  jucam  cu  Gita,  nepoata  doamnei  De  Roma,  cu  care  eram  vecini.  Ei  vorbeau  în  limba  italiană,  iar  soțul  ei  De  Roma  era  grec  (Candianos).  Cu  familia  De  Roma  aveam  legături  doar  ca  vecini,  nu  de  prietenie.  Imi  amintesc  că,  după  1945,  doamna  De  Roma  venea  la  noi şi  ne  ruga  să‐i  scriem  scrisori  în  Grecia,  la  rudele  soțului  ei,  pentru  ca  băiatul  ei  Bebe  să  poată  pleca  cu  fiul  său  în  Grecia.  Nepotul  ei  a  fost  trimis  să  urmeze  şcoala  de  ucenici  de  la  Progresul  (nu  i  s‐a  permis  să  meargă  la  o  şcoală  primară  obişnuită).  Nu  ştiu  cum  au  plecat  din  țară.  Gita,  nepoata  ei,  a  urmat şcoala  de  balet  din  Timişoara;  nu  am  mai ținut  legătura  cu  ei.  În  Grecia  am  cunoscut  două  familii  legate  de  Brăila  (mai  bogate):  familia  Economu,  ce  locuia  la  Trieste,  cu  rang  de  baron,  tatăl  domnului  fiind  consulul  grec  la  Brăila,  înainte  de  primul  război  mondial  şi  Familia  Razi,  care  a  avut  o  moşie  lângă  Brăila.  O  altă  personalitate  a  Brăilei  a  fost  prof.  univ.  Radu  Portocală,  pe  care  l‐am  cunoscut  atât  în  Bucureşti,  la  Institutul  de  Virusologie  „St.  Nicolau”,  cât  şi  la  Atena,  în  1979,  când  lucra  la  Institutul  „Pasteur”  din  Atena.  El  a  plecat  din  România  în  1975  cu  ajutorul  familiei  Averoff  (mari  bogătaşi  din  Grecia),  cu  care  soția  lui  era  rudă.  Tatăl  profesorului,  tot  Radu  Portocală,  a  fost  deputat  de  Brăila,  cât şi  ministru,  iar  la  un  moment  dat  strada  Campiniu  s‐a  numit  Radu  Portocală.  El  a  murit  la  Atena,  iar  băiatul  lui,  tot  Radu  Portocală  (o  tradiție  a  familiei),  este  ziarist  la  Paris,  căsătorit  cu  o  franțuzoaică, şi  are  trei  copii.  L‐am  auzit  la  emisiunea  în  limba  română,  la Radio France. (Lidia Dimofte, 70 ani, Bucureşti)  Tatăl  meu  era  în  relații  bune  cu  Polidor  Lichiardopol.  (Maria  Diamandi, 70 ani, Brăila)  Părinții  şi  bunicii  frecventau  familiile  înstărite  de  greci:  Lichiardopol,  Violatos,  Embericos,  Galiațatos.  (Reghina  Ispir,  70  ani,  Brăila)  Bunicul  a  venit  în  Brăila  în  jurul  anului  1860  din  Kefalonia,  sat  Tosionata.  A  fost  rudă  cu  Panait  Istrati  ‐  cred  că  unchi.  Când  Panait  Istrati  venea  la  Brăila,  venea  în  vizită  şi  la  bunicul.  I‐a  oferit  bunicului  „Neranțula”  în  franceză.  Îl  sfătuia  adesea  pe  bunicul  ca  să  impună  să  se  vorbească în casă numai limba greacă. (Nicolae Dumitriu, 69 ani, Brăila) 

152

Familia  mea  avea  relații  cu  majoritatea  familiilor  renumite  din  Brăila. (Ştefan Panait Pana, 68 ani, Stuttgart ‐ Germania)  Tatăl  meu,  Stefanidis  Spiru,  era  bun  prieten  cu  Foti  Valerianos,  Polidor  Lichiardopol,  Aleco  Portolo,  dr.  Robitu.  (Constantin  Stefanidis,  68 ani, Brăila)  Pe  contele  de  Roma  l‐am  cunoscut  când  eram  copil.  La  fel  pe  avocatul  Fokas  (sau  Fokkas),  descendent  probabil  al  unei  mari  familii  bizantine.  Avea  o  fată,  Nicole,  care  poate  mai  trăieşte  (dar  cine  ştie  unde).  Bunica  mamei  mele  era  nascută  Pana,  sora  cu  bunica  maternă  a  lui Yorgos Bessis. […] Un Melisaratos a fost coleg de şcoală cu tatăl meu.  L‐am  cunoscut,  tot  când  eram  copil.  La  fel,  am  cunoscut  la  Atena  (unde  am  locuit  din  1977,  când  am  părăsit  România,  până  în  1982)  pe  Alexandros  Portolos,  coleg  de şcoală  primară  cu  tatăl  meu.  A  murit.  La  fel două doamne Likiardopol. (Radu Portocală, 58 ani, Paris)  Familia  mea  se  înrudea  (veri  îndepărtați)  cu  fam.  arh.  Costică  Davis  a  cărui  soră,  Lili  Davis  a  fost  căsătorită  cu  Francis  Verona,  fratele  lui Arthur Verona. (Jana Andreescu, 58 ani, Galați)  Tata avea prieteni din familia Lichiardopol şi fusese coleg cu unul  dintre  băieții  Violatos.  Iar  la  restaurantul  bunicului  meu  venea  toata  protipendada  oraşului  ‐  angrosiştii  de  cereale,  misiții  şi  notarii.  (Maria‐ Denise Theodoru, 57 ani, Bucureşti)  Din  spusele  tatălui  meu,  cu  familia  Lichiardopol.  În  Grădina  Mare,  pe  terenul  de  tenis  de  atunci,  veneau  copiii  grecilor  bogați şi  jucau  tenis. (Nicoleta Mija, 53 ani, Brăila)  Niciun  membru  al  familiei  mele  nu  a  avut  relații  şi  nici  nu  a  frecventat  vreuna  din  familiile  renumite  din  Brăila.  (Artemiza  Papas,  47  ani, Brăila)  Bunicul  îşi  petrecea  vacanțele  la  unchiul şi  mătuşa  lui  din  Brăila,  familia Rubatos. (Corina Răducanu‐Lichiardopol, 43 ani, Craiova)  Da,  bunica  şi  mama  mea  făceau  parte  din  organizațiile  de  femei  care se ocupau de actele filantropice de la acea vreme, în limita bugetului  de  care  se  dispunea.  În  perioada  interbelică  a  existat  în  cadrul 

153

Comunității  Elene  Brăila  organizația ʺParnassosʺ  a  doamnelor  grecoaice.  Preşedinte  era  doamna  Dionisia  Portolos,  activitățile  acesteia  aveau  scop  cultural,  social,  filantropic,  păstrarea  tradițiilor şi  obiceiurilor,  toate  fiind  activități voluntare. (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  Brăila  copilăriei  mele  nu  era  un  oraş  cu  orgolii,  nu  era  un  oraş  care se împărțea în săraci şi bogați, era un oraş în care eu simțeam că sunt  egală  cu  toți  copiii  iar  în  casa  noastră  veneau  mulți  prieteni  şi  atât.  Nu  conştientizam  dacă  sunt  renumiți  sau  nu  pe  plan  local.  Erau  prietenii  părinților mei şi atât. (Ana‐Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)    23.  Vă  amintiți  sau  v‐a  povestit  cineva  din  familie  despre  serile  dansante  sau  balurile  de  pe  vremuri?  Se  organizau  baluri  la  şcoala  grecească  de  fete  şi  sigur  şi  în  alte  cluburi  din  Brăila…  V‐a  povestit  cineva  din  familie  cum  erau  îmbrăcate  doamnele,  cum  erau  curtate  de  tinerii  de  altă  dată,  ce  muzică  se  asculta,  ce  se  dansa  la  astfel  de  „sindrofii”?  La  balurile  de  la şcoala  grecească  se  asculta  numai  muzică  grecească?    Eu  am  participat  la  aceste  baluri  de  la şcoala  grecească.  Toaletele  tinerelor  erau  pregătite  minuțios  cu  multă  vreme  înainte.  Materialele  folosite  pentru  confecționarea  toaletelor  erau:  catifea,  taftá,  tul,  mătasea  grea. Aceste baluri aveau loc primăvara, se asculta muzică grecească şi se  dansa mult tango şi vals. (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Se  organizau  baluri  la  Şcoala  de  Fete.  Despre  Şcoala  Grecească  este  vorba.  Erau  baluri  de  binefacere,  erau  organizate  de  Epitropia  Comunității  Elene,  cu  sprijinul  grecilor  bogați  din  oraş  şi  a  conducerii  Şcolilor  Elene  de  Băieți  şi  Fete.  La  Şcoala  de  Fete  învățau  şi  fete  ale  grecilor  săraci,  pentru  care  erau  necesare  cheltuieli  de  întreținere,  estimate  în  franci,  deficitul  acoperindu‐se  chiar  din  aceste  baluri.  Doamnele  erau  îmbrăcate  foarte  elegant  şi  decent  în  acea  vreme.  Se  purtau  rochii  lungi,  pălării şi  botine  de  cea  mai  bună  calitate.  Se  asculta  muzică  clasică,  operă şi  operetă.  Noi  în  casă  ascultam  muzică  grecească  la  plăci şi aveam şi gramofon. Ascultam Jean Moscopol, dar şi „Bărbierul 

154

din  Sevilla”,  „Carmen”,  „Aida”.  (Dumitru  <Zissu>  Aspasia,  83  ani,  Brăila)  Se  făceau  ceaiuri  dansante,  femeile  purtau  „toalete”  lungi;  se  alegea regina balului. (Anisia Pieratos, 81 ani, Brăila)  Țin minte balurile greceşti ce se făceau în curtea Şcolii Greceşti de  pe  strada  Rubinelor.  Erau  de  pomină,  toate  se  terminau  cu  bine,  toată  lumea  pleca  acasă  extrem  de  mulțumită.  Organizatori  erau  cei  din  comitetul  de  conducere  al  Comunității  Elene  din  Brăila,  în  frunte  cu  preşedintele  comunității,  Dracopulos  State.  Balurile  se  organizau  numai  la  Şcoala  de  Băieți,  unde  exista  o  curte  foarte  încăpătoare.  Am  luat  de  multe  ori  şi  eu  parte,  deşi  eram  copil,  fratele  meu  mai  mare  fiind  responsabil  la  butoiul  de  vin,  iar  altul  la  grătarul  de  mici  şi  cârnați.  La  balurile  de  la  Şcoala  Greacă  se  vindeau  vederi.  Care  fată  primea  mai  multe  vederi,  acea  fată  era  numită  regina  balului.  (Nicolas  Spiridon,  77  ani, Brăila)  We  used  to  send  food  for  parties  held  at  the  Greek  school.  (Alexandra Vertoudakis ‐ Caridi, 77 ani, Australia)  Mergeam  la  bal  la  Şcoala  Greacă,  ne  întâlneam  cu  fete  şi  băieți  români,  care  veneau  din  tot  oraşul  şi  petreceam  până  dimineață;  se  organizau  serbări  în  costume  greceşti  la  care  veneau  şi  tineri  căsătoriți.  (Caliopi Paraschiv, 77 ani, Brăila)  Curtea  şcolii  greceşti  era  mare  şi  se  făceau  chermeze  foarte  frumoase.  Erau  organizate  de  un  anume  Dracopol,  un  om  care  depunea  suflet,  în  tot  ceea  ce  făcea  pentru  grecii  din  Brăila.  Era  în  perioada  1950‐ 1960.  Iluminatul  în  curte  se  făcea  cu  lampioane.  Personal  mă  ocupam  de  acest  iluminat.  Petrecerile  se  organizau  în  curte,  cu  mici  şi  bere.  Era  o  plăcere.  Nu  era  moda  cu  spartul  farfuriilor.  Veneau  mulți  brăileni,  de  toate felurile şi diferite naționalități. (Stelian Raftopol, 75 ani, Brăila)  Aveam  un  văr,  George  Theodoridis,  care  a  emigrat  în  Grecia  în  1950, cu care mergeam la balurile ce se organizau la Şcoala Grecească. De  acolo  am şi  unele  fotografii  cu  colegele şi  colegii  lui,  pe  care  vi  le  pun  la  dispoziție. (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila) 

155

Se  organizau  baluri  în  incinta Şcolii  Greceşti şi  era  foarte  frumos.  (Panait Țigaridis, 71 ani, Brăila)  La Şcoala  Greacă  se  organizau  baluri  de  către  State  Dracopol,  iar  fiecare  negustor  grec  participa  cu  produse  din  magazinul  lui.  Noi,  de  exemplu,  trimiteam  torturi,  iar  după  ce  se  închidea  cofetăria  duceam  mese şi scaune. Şi aşa luam şi noi parte la bal. Astfel se strângeau fonduri  pentru biserică şi cantina şcolii.  (Maria Diamandi, 70 ani, Brăila)  La  Şcoala  Greacă  de  pe  strada  Rubinelor  au  fost  organizate  mai  multe  petreceri,  însă  mi‐au  rămas  în  minte  ultimele  două  chermeze  organizate  de  Comunitatea  Greacă.  La  pregătirea  acestora  participau  membrii  comunității.  La  aceste  sindrofii  se  cânta  atât  muzică  grecească  cât  şi  muzică  uşoară  românească  şi  străină,  iar  formația  preferată  la  aceste  petreceri  a  fost  orchestra  Facultății  de  Mecanică  ‐  Navală  din  Galați.  Ținuta  era  sobră:  bărbații  ‐  în  costum,  iar  femeile  în  rochii  elegante, vaporoase. (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila)  Mi‐au  povestit  părinții  şi  mătuşile  mele  despre  balurile  greceşti  care se organizau la şcoala grecească, baluri care erau organizate de către  Comunitatea  Elenă,  la  care  toată  organizarea  era  voluntară şi  participau  majoritatea  grecilor  din  Brăila,  indiferent  de  situația  socială.  Muzica  era  în  general  grecească,  iar  participanții  fredonau  în  permanență  cântecele  ascultate.  Doamnele  erau  foarte  elegante,  se  pregăteau  special  pentru  aceste baluri. (Maria Ganea, 69 ani, Brăila)  Îmi  amintesc  de  două  baluri  organizate  la  Şcoala  Grecească  de  Băieți de pe strada Rubinelor. (Nicolae Saridache, 60 ani, Brăila)  Părinții  mei  s‐au  cunoscut  la  o  sindrofie  la  o  verişoară,  erau  petrecerile  obişnuite  date  în  casele  mari,  în  special  pentru  zilele  onomastice,  scopul  lor  fiind  să  se  cunoască  tinerii  sub  supravegherea  părinților.  După  acest  moment,  tata  i‐a  scris  mamei  zeci  de  scrisori  în  versuri… (Maria‐Denise Theodoru, 57 ani, Bucureşti)  Mergeam  la  serbări  greceşti,  la  Palatul  Culturii, şi  dansam  Sirtaki  şi Tzamiko. Nu aveam îmbrăcăminte deosebită, deoarece eram în sistemul  comunist  şi  eram  toți  la  fel.  De  obicei  ascultam  muzică  populară  grecească. (Athanassios Karafyllidis, 56 ani, Berlin – Germania) 

156

Serile  dansante  din  clubul  grecesc  aveau  mare  succes.  Veneau  şi  românii  şi  se  distrau  de  minune.  Se  făcea  bufet  cu  cele  mai  bune  baclavale, cozonaci şi alte prăjituri. Se dansau toate dansurile posibile din  toate  regiunile  greceşti,  românii  încercau  să  le‐nvețe  şi  se  îndrăgosteau  de grecoaice. (Eli Băjenică, 54 ani, Brăila)  Mama  îmi  povesteşte  despre  aceste  baluri.  Veneau  fetele  însoțite  de  părinți,  care  urmăreau  „orice  mişcare”.  Părinții,  femei  şi  bărbați,  veneau  la  baluri  îmbrăcați  în  costume  tradiționale.  Tinerii  respectau  moda  vremii  cât  se  putea.  Decența  şi  bunul  simț  erau  caracteristicile  acestor  baluri.  Se  asculta  multă  muzică  grecească  dar  şi  românească,  pentru că ei trăiau în România.  (Nicoleta Mija, 53 ani, Brăila)  Balurile  care  se  țineau  la  Şcoala  Greacă  erau  renumite  în  toată  Brăila şi  mult  aşteptate  de  toți  etnicii  greci.  Ele  erau  organizate  cu  ocazia  diferitelor  evenimente  din  viața  acestei  comunități.  (Florentina‐Cristina  Muşat, 43 ani, Brăila)  Ştiu  de  la  bunica  mea  că  mergea  la  astfel  de  baluri.  Cum  erau  îmbrăcate  doamnele  se  poate  observa  din  fotografii. Ştiu  că  se  organizau  tombole. (Iulia Marica Saridache, 33 ani, Brăila)  Ştiu  de  la  bunica  că  existau.  Dar  bunica  era  destul  de  discretă  cu  aceste aspecte, mai multe aflam de la alții. Mult timp n‐am ştiut că bunica  era  considerată  „frumoasa  grecoaică  a  Brăilei” şi  că  în  vitrinele  celor  mai  mari  fotografi  din  Brăila  existau  poze  cu  ea.  A  trebuit  să  cunosc  o  doamnă  care  mi‐a  povestit  acest  lucru.  Tot  aşa  am  aflat,  întâmplător,  că  pe  vremea  bunicii  erau  puține  fete  care  mergeau  la  liceu,  iar  bunica  mea  a  fost  una  din  cele  5  admise  în  liceu  de  băieți.  Deci  povestirile  erau  mai  mult  în  această  zonă.  Cu  toate  acestea  ştiu  că  se  făceau  petreceri  ale  grecilor, nu ştiu dacă baluri sau organizate de şcoală. Dar îmi amintesc că  îmi  povestea  mătuşa  mea  despre  grecii  care  se  strângeau  şi  cântau  şi  dansau  până  dimineața.  Chiar  în  „gaşca”  lor,  deşi  mult  mai  mic,  era  şi  cântărețul Teodor Munteanu. (Ana‐Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)    24.  Ce  înseamnă  familia  pentru  un  grec?  Mama  este  într‐adevăr  cea  care  ia  hotărârile  cele  mai  importante  pentru  o  familie  grecească?  Se 

157

trece  peste  cuvântul  mamei  sau  nu?  Am  citit  că  la  început  de  secol  grecii  îşi  sfătuiau  copiii  să  nu  se  căsătorească  cu  români…  Şi  totuşi  mulți greci încălcau acest sfat…    Pentru  un  grec  familia  este  sfântă.  La  vremea  aceea,  divorțul  era  privit  ca  un  gest  necugetat  iar  rudele  care  aveau  un  cuvânt  greu  (aveau  loc  consilii  de  familie)  nu  aprobau  acest  lucru.  Capul  familiei,  tatăl,  lua  hotărârile  importante  în  ceea  ce  priveşte  familia  şi  afacerile.  Mama  se  ocupa  de  creşterea  şi  educația  copiilor  şi  de  gospodărie.  Am  cunoscut  multe  familii  mixte  în  Brăila,  chiar  eu,  Boiagis  Eleni  am  fost  căsătorită  Mihăilescu.  Alte  familii  mixte  pe  care  le  cunosc:  Angela  Lecatza  căsătorită  se  numea  Ivorski  sau  Erasti  Laguros  ‐  căsătorită  se  numea  Marcovici. (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Pentru  un  grec  familia  înseamnă  foarte  mult,  înseamnă  totul.   Într‐adevăr  mama  este  cea  care  ia  hotărârile  cele  mai  importante  în  familia grecească. De regulă nu se trecea peste cuvântul mamei. La noi în  casă  bunica  Anastasia  a  fost  cea  care  a  condus  în  casă,  atât  cât  a  fost  în  putere.  La  fel şi  sora  ei,  mătuşa  Alexandra.  Este  adevărat  că  mulți  greci  au  încălcat  sfatul  ca  grecii  să  nu  se  căsătorească  decât  cu  greci.  Aşa  că,  chiar  şi  în  familia  noastră  de  greci  nealterați  ‐  mama  Zissu  Dumitriu  şi  tata  Vlasopol ‐,  sfatul  a  fost  încălcat.  Eu  m‐am  căsătorit  cu  un  român  iar  sora  mea  cu  un  maghiar.  Nu  am  încetat  însă  să  vorbesc  limba  greacă  chiar  dacă  la  un  moment  dat  mi  s‐a  impus  asta  de  către  bărbat.  Imi  amintesc  că  mătuşa  Alexandra  mă  iubea  foarte  mult,  aşa  încât  în  puținul  timp cât a durat căsătoria ei la Constanța, cu armatorul armean, m‐a ținut  la ea. După ce ea a revenit în Brăila bunica nu a mai trăit mult şi mătuşa a  preluat  frâiele,  conducerea  casei,  chiar  dacă  exista şi  tata.  S‐a  implicat  în  pregătirea  fratelui  pentru  un  loc  de  muncă,  ducându‐l  la  ucenicie  la  brutărie.  Cealaltă  soră  a  fost  dusă  tot  spre  calificare  la  „Franco‐Român”,  unde  a  lucrat  şi  tatăl,  Gheorghios,  la  cazangerie.  Sora  Maria  a  lucrat  ca  sudor, ‐  prima  promoție  de  femei  sudor ‐,  la  fosta  uzină  „Progresul”.  Eu  am  mers  la  fabrica  de  biscuiți  şi  napolitane,  „7  noiembrie”  pe  atunci.  Mătuşa  nu  a  fost  deloc  încântată  de  soțul  pe  care  mi  l‐am  ales.  Bărbatul  meu  făcea  parte  dintr‐o  familie  foarte  bună,  de  foşti  negustori,  patroni, 

158

care  pierduseră  într‐un  moment  nefericit  aproape  tot.  Dar  nu  cu  asta  nu  era  mătuşa  de  acord,  nu  pentru  averea  inexistentă,  nu‐l  agrea  pentru  cum  era  el. Şi  a  avut  dreptate,  fiindcă  soțul  meu  s‐a  purtat  urât  cu  mine,  mi‐a  interzis  să  vorbesc  limba  greacă,  deşi  la  început  fusese  de  acord  cu  asta.  Când  fetițele  mele  au  mai  crescut,  nu  mi‐a  mai  permis  să  vorbesc  greacă  în  casă.  Dar  eu  mergeam  la  părinți şi   la  mătuşă şi  acolo  vorbeam  cât  pofteam.  Am  avut  însă  în  soacra  mea  un  aliat  de  nădejde,  căci  ea  mă  apăra  uneori  de  agresiunea  lui  cum  putea.  Ea  mi‐a  fost  ca  o  mamă,  mi‐a  crescut  şi  mi‐a  educat  copiii.  Îmi  primea  foarte  frumos  rudele.  Cel  mai  des  venea  la  noi  mătuşa  Alexandra.  (Dumitru  <Zissu>  Aspasia,  83  ani,  Brăila)  Familia  pentru  un  grec  e  un  lucru  sfânt.  Mama  conduce.  Tata,  marinar,  venea  la  săptămână  sau  la  lună.  Nu  se  trecea  peste  cuvântul  mamei.  Nu  a  existat  niciodată  restricția  ca  un  grec  să  nu  se  căsătorească  cu  o  româncă.  Pe  mine  m‐au  refuzat  două  românce  de  origine  greacă şi  atunci  am  fost  obligat  să  mă  căsătoresc  cu  o  româncă.  (Nicolas  Spiridon,  77 ani, Brăila)  Bunicul, Stavru Murelos, era un om blând. A murit în anul 1936, a  doua  zi  de  Sfânta  Maria,  accidentat  de  o  căruță  militară  condusă  de  un  ofițer beat. A dat cu biciul în cal şi a dat peste bunicul meu care a căzut şi  s‐a  lovit  cu  capul  de  bordură  pe  strada  Grivița,  în  zona  în  care  este  acum  Spitalul  1.  A  fost  judecată,  dar  bunica  nu  a  vrut  să  ia  despăgubiri,  n‐a  vrut  să  vândă  sângele  lui  bunicul  !  Eu  am  fost  căsătorită  cu…  un  român.  A  fost  un  soț  foarte  bun,  a  fost  militar.  Am  o  fată  asistentă şi  doi  băieți.  Fata  are  2  fete,  una  lucrează  la  o  bancă şi  una  este  avocat,  iar  băiatul  cel  mic  are  o  fată  avocat şi  un  băiat  student  în  Elveția.  Celălalt  are  un  băiat  student  la  Bucureşti.  Îmi  pare  bine  că  mi‐au  învățat  copiii şi  nepoții,  căci  pe  mine  mama  nu  a  putut  să  mă  lase  la  gazdă.  Pierduse  două  fete şi  eu  eram cea mai mică. Pe frate l‐a lăsat, asta era viața navigatorilor. Au ştiut  să  facă  copii  cinstiți,  nu  i‐am  făcut  de  ruşine.  (Caliopi  Paraschiv,  77  ani,  Brăila)  Family  is  everything.  (Alexandra  Vertoudakis  ‐  Caridi,  77  ani,  Australia) 

159

În general grecii erau buni familişti. Nu îmi aduc aminte de vreun  divorț.  Eu  nu  am  fost  sfătuit  să  mă  însor  cu  o  grecoaică.  Atât  eu  cât  şi  fratele meu  mai mare ne‐am căsătorit cu românce. În familie  era  armonie  şi respect deosebit. (Stelian Raftopol, 75 ani, Brăila)  Grecii sunt buni familişti. Pentru ei  familia înseamnă totul. Mama  este  importantă  dar  nici  tatăl  nu  poate  fi  ignorat.  (Marius  Exarhu,  72  ani,  Brăila)  Grecii  sunt  foarte  buni  familişti,  iar  mama  are  un  cuvânt  hotărâtor. Este adevărat că nu sunt agreate căsătoriile cu alte etnii. (Maria  Diamandi, 70 ani, Brăila)  Da,  aşa  este,  îi  sfătuiau  părinții  să  nu  se  însoare  cu  fete  românce.  Fratele  lui  tata  s‐a  căsătorit  cu  o  grecoaică  şi  nu  o  agrea  pe  mămica,  deoarece era româncă. (Dumitra Turculeț, 70 ani, Brăila)  Pentru  un  grec  familia  este  mai  presus  de  toate,  mama  având  un  rol  important  în  educația  copiilor,  în  luarea  unor  decizii  privind  ordinea  şi  disciplina.  Deşi  era  o  tradiție  ca  tinerii  greci  să  se  căsătorească  între  ei,  la  mine  în  familie,  mama  nu  a ținut  cont  de  acest  lucru şi  m‐am  căsătorit  cu un român din Basarabia. (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila)  Bunicul meu State (Eustate) M. s‐a născut în Grecia, insula Itaca în  1869.  Era  dintr‐o  familie  numeroasă  cu  12  copii,  el  fiind  cel  mai  mare.  Tatăl  lui  a  murit  într‐un  accident şi  el  a  trebuit  să  muncească  să‐şi  ajute  familia.  În  1895  a  venit  în  România,  la  Galați.  A  lucrat  în  aprovizionare  pentru  vasele  greceşti,  care  făceau  curse  cu  diferite  încărcături.  A  locuit  în  gazdă  la  o  familie  de  greci.  Deşi  nu  ştia  bine  româneşte  trebuia  să  meargă  pentru  aprovizionarea  vaselor  cu  produse  alimentare  şi  în  alte  localități  din țară.  Sărbătorile  le  petrecea  în  Grecia  cu  familia şi  cu  aceste  ocazii  ducea  şi  bani,  pe  care  îi  economisea  ca  să‐şi  ajute  familia.  În  perioada  cât  a  stat  în  Galați  şi‐a  mai  adus  2  frați,  care  au  făcut  studii  superioare  şi  s‐au  căsătorit  în  România.  În  1902  a  cunoscut‐o  pe  bunica  mea  Evantia,  cu  care  s‐a  căsătorit.  După  ce  s‐au  căsătorit,  bunicii  s‐au  mutat în Brăila (Amalia Irimia, 70 ani, Brăila)  Familia  este  totul  la  greci.  Mamele  luau  toate  hotărârile  importante  şi  nu  se  trecea  peste  ele.  În  anii  1951‐52‐53,  familia  (toată)  a 

160

depus  actele  pentru  plecarea  în  Grecia,  la  Consulatul  Elvețian  din  Brăila.  A şi venit aprobarea în 1953. Bunica mea a hotărât să nu plece nimeni din  familie în Grecia, deoarece fiul ei era căsătorit cu o româncă şi aceasta nu  dorea  să  plece.  Şi  astfel  am  rămas  în  România.  (Maria  Ganea,  69  ani,  Brăila)  Pentru  un  grec  familia  este  ceva  sfânt.  (Panait  Nicolae,  69  ani,  Brăila)  Mama  lua  hotărârile  cele  mai  importante  în  familia  grecească.  Este  explicabil,  căci  majoritatea  bărbaților  erau  plecați  de  acasă  (erau  marinari). (Nicolae Dumitriu, 69 ani, Brăila)  Străbunicul  meu  s‐a  căsătorit  cu  o  româncă  de  origine  greacă,  bunicul  meu  s‐a  căsătorit  cu  o  româncă  din  familie  de  mocani  şi  nu  s‐a  mai  vorbit  greceşte  în  familie.  (Ştefan  Panait  Pana,  68  ani,  Stuttgart  ‐  Germania)  Pentru un grec familia este ceva sfânt. Pe vremea aceea, în familia  unui  grec  femeia  nu  lucra  iar  casa  o  conducea  bărbatul.  (Constantin  Stefanidis, 68 ani, Brăila)  Bătrânii  familiei  sunt  cei  care  iau  în  general  hotărârile  importante  într‐o familie. (Nicolae Saridache, 60 ani, Brăila)  Familia este foarte importantă pentru greci. Grecii s‐au căsătorit şi  cu români, cunosc familii mixte fericite. (Jana Andreescu, 58 ani, Galați)  Grecii  au  fost  foarte  familişti  şi  foarte  stricți  în  relațiile  intrafamiliale.  Pentru  că  între  bunicii  mei  paterni  era  o  diferență  de  zece  ani,  bunicul  era  cel  care  dădea  ordine.  Mi  s‐a  povestit  că  bunica şi  fetele  trebuiau  să‐şi  ia  lucrul  de  mână  în  vizite şi  li  se  dădea  <normă>,  ca  să  nu  stea la taifas fără folos. Într‐adevăr, bunicul Tudorache nu a fost de acord  ca tata să se însoare cu o româncă, de aceea s‐a şi produs o ruptură foarte  gravă  între  ei şi,  ulterior,  nici  surorile  lui  tata  nu  au  acceptat‐o  pe  mama  niciodată  cu  adevărat.  Astfel  că  nunta  părinților  mei  a  fost  foarte  tristă,  nu  a  venit  nimeni  din  familia  mirelui,  iar  el  a  păstrat  toată  viața  în  suflet  amărăciunea  respingerii.  Mama  lui  murise  când  el  avea  17  ani,  astfel  încât  <ambiția  grecească>  cum  spunea  cealaltă  bunică  a  mea,  a  dominat.  Cu  toate  acestea,  pe  mine,  ca  primă  născută  a  fratelui  lor,  surorile  lui  
161

m‐au acceptat şi m‐au iubit, poate şi pentru că semănam izbitor cu mama  lor.  Mergeam  foarte  des  în  casa  lor,  pe  strada  Orientală,  la  nr.  25,  dormeam  acolo,  mergeam  la  plajă  cu  tanti  Ali.  Nu  erau  nişte  firi  calde,  mai  degrabă  severe,  dar  eu  mă  simțeam  foarte  bine  acolo,  îmi  plăcea  să  dorm  în  camera  care  dădea  spre  Dunăre,  pentru  că  vedeam  vapoarele şi  le auzeam şuierul… (Maria‐Denise Theodoru, 57 ani, Bucureşti)  Părinții  sunt  sfinți,  familia  e  totul.  Tata  era  cel  care  conducea  familia, dar mama îl mai certa din când în când. Am avut un văr, căruia i  s‐a  interzis  să  se  căsătorească  cu  cine  a  vrut  el,  cred  că  o  româncă  şi  în  ziua  de  azi  e  singur.  Copiii  unei  mătuşi  au  rămas  singuri,  deoarece  ea   le‐a  impus  să  nu  se  căsătorească  cu  alte nații  decât  cu  greci.  (Athanassios  Karafyllidis, 56 ani, Berlin – Germania)  Familia  la  greci  e  respectată  şi  nu  cred  că  femeia  ia  hotărârile  importante.  Dacă  părinții  ne  sfătuiau  să  nu  ne  căsătorim  cu  români  o  făceau  pentru  că‐şi doreau  să  ne  reîntoarcem  în  patria  lor,  nu  pentru c‐ar  fi avut ceva contra românilor. (Eli Băjenică, 54 ani, Brăila)  Hotărârile  în  casă  le  lua  bărbatul,  mama  se  ocupa  cu  creşterea  copiilor. (Neculai Samaras, 53 ani, Brăila)  Familia  este  sfântă  pentru  un  grec.  Nimeni,  niciodată,  nu  are  voie  să‐i  vorbească  de  rău  familia,  să  facă  rău  vreunui  membru  al  familiei.  Grecii  se  ceartă  între  ei  cu  mult  zgomot  dar  atunci  când  cineva  le  atacă  familia  se  unesc.  La  mine  în  familie  femeile  au  fost  şi  sunt  respectate.  Femeia  coordonează  toată  familia,  se  ocupă  de  educația  copiilor.  În  schimb  bărbatul  este  capul  familiei şi  nu  prea  se  trece  peste  cuvântul  lui.  Grecii țin şi  acum  la  acest  obicei  dar  în  ultima  vreme  mulți  s‐au  căsătorit  cu persoane de alte etnii. (Nicoleta Mija, 53 ani, Brăila)  Familia  pentru  un  grec  înseamnă  totul.  Eu  nu  am  trăit  într‐o  familie  în  care  mama  lua  cele  mai  importante  hotărâri  pentru  familie.  Se  consultau  în  tot  ceea  ce  făceau  şi  hotărau  împreună.  Odată  cu  trecerea  timpului  tata  a  predat  însă  aproape  toate  responsabilitățile  pe  umerii  mamei,  din  pură  comoditate,  ca  orice  bărbat...  Nu ştiu  ce  sfaturi  dădeau  grecii  copiilor  lor  la  început  de  secol  în  privința  căsătoriei,  pot  spune  doar  că  tata,  grec  fiind,  a  refuzat  să  se  căsătorească  cu  grecoaicele  care   i‐au  fost  prezentate şi  a  preferat‐o  pe  mama,  care  era  româncă.  Dar,  tata 
162

era  singur  pe  lume,  nu  avea  o  familie  care  să  îi  dicteze  ce  trebuie şi  cum  trebuie  să  îşi  clădească  viitorul.  Bunica  a  murit  când  tata  a  avut  trei  ani,  mama  vitregă  nu  l‐a  acceptat  niciodată  ca  fiu  al  bunicului,  singurul  sprijin  al  tatălui  meu  a  fost  bunicul.  Nu  l‐am  cunoscut  niciodată,  l‐am  văzut într‐o singură poză. A murit în 1963 când eu nici nu împlinisem un  an.  Pe  vremea  aceea  tata  nu  putea  coresponda  cu  nimeni  din țară.  Abia  când  a  ajuns  prima  dată  în  Grecia  în  1977  a  aflat  că  tatăl  său  murise  deja  de 14 ani. (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  În  familia  mea  bunicul  s‐a  căsătorit  cu  o  româncă,  fratele  mai  mare cu o franțuzoaică, iar celălalt cu o grecoaică. Din câte ştiu, mama lor  vitregă  a  fost  deosebit  de  respectată  (mama  naturală  a  murit  când  bunicul  avea  două  luni.  Ambele  au  fost  românce).  (Corina  Răducanu‐ Lichiardopol, 43 ani, Craiova)  Familia  pentru  greci  este  primordială.  Părinții,  înconjurați  de  copii,  trăiesc  adesea  mai  multe  generații  în  aceeaşi  gospodărie.  În  majoritatea  caselor  cel  care  asigura  venitul  era  tatăl,  iar  meseria  lui  era  legată  de  “apă” ‐  marinar,  pescar,  lucrător  portuar ‐  ori  negustor  adesea  ambulant,  mama  ocupându‐se  de  creşterea şi  educația  zilnică  a  copiilor;  cum  nu  existau  mijloace  moderne  de  comunicare,  ea  era  nevoită  să  ia  singură  hotărârile  cele  mai  importante  în  familie.  Copiii  petreceau  foarte  mult  timp  cu  mama  care ştia  totul,  „nimic  nu  îi  scăpa”. Ştia  întotdeauna  ce  e  bine  pentru  copilul  ei şi,  cu  experiența  ei  de  viață şi  prin  spiritul  său  grecesc, reuşea să se impună. Toți o ascultau şi nu ieşeau din cuvântul ei.  Grecii  care  au  ajuns  la  gurile  Dunării  la  sfârşitul  sec.  XIX ‐  începutul  sec.  XX  au  căutat  să  îşi  uşureze  munca.  Era  mai  uşor  să  navighezi  sau  să  faci  comerț pe apele liniştite ale fluviului decât să înfrunți valurile şi furtunile  iscate  pe  mare.  Aici  au  putut  să  îşi  aducă  şi  familiile  aproape.  Singurul  inconvenient  a  fost  învățarea  limbii  române,  însă  şi  cu  asta  s‐au  descurcat, i‐au învățat ei pe alții limba greacă! În Sulina, limba greacă era  limbă  oficială.  Pentru  că  au  vrut  să  îşi  păstreze  tradițiile  şi  obiceiurile,  oriunde  au  ajuns  grecii,  buni  creştini,  au construit  biserici ‐  unde  slujbele  se  oficiau  în  limba  greacă  de  către  preoți  veniți  din  Grecia  ‐  şi  şcoli  cu  predare  bilingvă ‐  greacă şi  română ‐   prin  bunăvoința  multor  profesori  care  au  venit  în  România  pentru  a  le  împărtăşi  copiilor  ce  se  aflau  departe  de  patria  mamă  limba  şi  cultura  elenă.  Pentru  copii  această 
163

adaptare s‐a realizat uşor, însă pentru părinți sau bunici, s‐a dovedit grea  şi  anevoioasă.  De  aceea  îşi  sfătuiau  copiii  să  se  căsătorească  cu  tineri  de  aceeaşi etnie. Motivele erau următoarele:   ‐  nu  cunoşteau  bine  altă  limbă  în  afară  de  greacă  ‐  cum  să  se  înțeleagă  soacra cu nora sau cu ginerele dacă nu vorbeau aceeaşi limbă?   ‐  factorul  religios  ‐  un  creştin  ortodox  cu  un  catolic,  protestant,  musulman, de rit vechi sau cine ştie ce altceva…?   ‐  dorința  de  a  nu  rămâne  definitiv  pe  aceste  meleaguri şi  de  a  se  întoarce  vreodată în ʺpatridaʺ.  ‐  menținerea  şi  transmiterea  către  copii  şi  nepoți  a  tradițiilor,  a  obiceiurilor şi mai ales a sentimentului de apartenență la etnia greacă.  Cu toate aceste ʺpiediciʺ şi ʺsfaturiʺ, s‐au oficiat multe căsătorii mixte care  au rezistat. (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  Înseamnă aer, viață, un lucru prețios. De cele mai multe ori partea  feminină  decide  asupra  unor  hotărâri.  Da,  este  adevărat  că  părinții  îşi  sfătuiau  copiii  să  se  căsătorească  doar  cu   greci  dar  erau şi  cazuri  în  care  tinerii  încălcau  acest  sfat.  (Florentina  Octavia  Gavaz‐Nicolae,  39  ani,  Brăila)  Familia  este  pe  primul  loc  pentru  greci.  Pentru  copii  au  o  atenție  specială.  Grecul,  cel  puțin  cel  cu  tradiție  de  navigator,  se  căsătoreşte  mai  târziu,  la  30  ani,  după  ce  a  navigat,  a  agonisit  ceva  şi  se  aşează  la  țărm  întemeindu‐şi  familia.  Nu  cred  că  domină  matriarhatul  dar  influența  mamei  este  de  multe  ori  decisivă.  Nu  cred  că  se  căsătoreau  cu  români,  mai  ales  că  erau  prima  generație  de  greci  sosiți  în  România,  într‐o  lume  străină,  şi  erau  numeroşi  grecii  în  Brăila  dar  şi  în  celelalte  porturi.  Dar  grecii  sunt  oameni  deschişi  noului  şi  orientați  către  călătorii  aşa  că,  cu  timpul, s‐au căsătorit şi cu românce. (Haralambie Răzvan Caravia, 36 ani,  Bucureşti)  Cuvântul  „familie”  cred  că  este  cuvântul  cel  mai  sfânt  pentru  greci,  asta  din  ce  am  văzut  eu  în  Grecia.  Mama  este  pe  primul  loc,  cea  mai  apreciată  în  familie,  mai  ales  de  către  băieți  […].  (Adrian  Guleamachis, 33 ani, Brăila)  Grecii sunt în general foarte uniți, familia însemnând mult pentru  aceştia.  În  general  deciziile  sunt  luate  de  cei  mai  în  vârstă  din  familie şi 
164

de  obicei  se  respectă.  Da,  ştiu  de  la  bunica  mea  că  tatăl  ei  prefera  să  se  căsătorească  cu  un  grec  şi  nu  cu  un  român,  lucru  care  s‐a  şi  întâmplat  până  la  urmă.  Cred  că  impuneau  acest  lucru  copiilor  pentru  a  putea  păstra vie limba şi tradițiile.  (Iulia Marica Saridache, 33 ani, Brăila)  Familia  pentru  un  grec  este  totul.  Iar  pentru  cei  care  au  văzut  filmul  „Nuntă  à  la  grec”  comentariile  sunt  de  prisos.  Bărbaților  greci  le  place să fie stăpânii în casă, să ştie tot şi să comande tot. Cu toate acestea,  întotdeauna  vor  fi  „neputincioşi”  în  fața  mamelor  peste  cuvântul  cărora  nu  vor  trece.  Atât...  sau  atât  au  ei  impresia.  Pentru  că  nevasta  grecoaică  este  cea  care  conduce  totul.  Având  însă  o  anumită  tactică,  lăsându‐l  pe  capul familiei să creadă că toate deciziile sunt ale lui. Şi în ziua de azi mai  sunt  mame  protectoare  care  îşi  doresc  ca  băieții  lor  să  nu  se  căsătorească  cu  românce  iar  dacă  aceştia  trec  peste  cuvântul  lor,  se  întâmplă  cea  mai  mare  tragedie  a  vieții  lor,  pare  că  totul  s‐a  terminat,  că  viața  lor  nu  mai  are  niciun  sens.  Dar  în  scurt  timp,  soțiile  românce  sunt  acceptate  iar  ulterior chiar iubite. Cât despre copiii care rezultă din căsătoriile mixte.....  uitați‐vă  la  majoritatea  celor  care  completează  aceste  interviuri.  Suntem  mândri de noi. (Ana‐Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)    25.  În  Grecia  exista  tradiția  ca  familia  să  cumpere  sau  să  construiască  o  casă  pentru  fiecare  fată,  nu  şi  pentru  băieții  familiei.  Sau  fata  era  cea  care moştenea casa părinților sau bunicilor. Aşa era şi la Brăila?    Da. (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)   Exista  tradiția  ca  familia să  construiască  casă  pentru  fete şi  fata să  fie  cea  care  moştenea  casa  părintească.  Aşa  era  şi  la  Brăila,  dar  în  cazul  nostru,  al  familiei  mele,  casa  strămoşească  a  revenit  fratelui  cel  mic.  Probabil că aşa au ținut părinții să ne pedepsească pentru că le‐am alterat  originea. (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Casa era moştenită de copii. (Nicolas Spiridon, 77 ani, Brăila)  Familiile  greceşti  din  Brăila  au  dispărut,  pentru  că  tradiția  era  ca  băiatul  familiei  să  nu  se  căsătorească  până  nu  se  căsătoreau  surorile  lui, 

165

cărora  trebuia  să  li  se  dea  „patul”,  aceasta  însemnând  o  locuință.  În  general  fetele  nu  studiau,  făceau  Şcoala  Greacă  sau  Pensionul  „Santa  Maria”  şi  nu  aveau  o  profesie.  Îmi  aduc  aminte  că  foarte  puține  aveau  carieră  universitară.  De  exemplu,  domnişoara  Skuli  era  profesoară  de  matematică,  surorile  Capolichi  ‐  una  era  funcționară  la  o  Bancă,  iar  cealaltă  profesoară  de  matematică  ‐,  doamna  Petanlis  era  secretară  la  Liceul Teoretic de Fete. După 1950 lucrurile s‐au schimbat ‐ toate colegele  de  la  liceu  au  mers  la  facultate.  Neavând  nici  zestre,  nici  carieră,  fetele  grecoaice  rămâneau  nemăritate,  locuind  împreună  cu  frații,  în  aceeaşi  casă,  sau  se  căsătoreau  cu  români;  sau  invers,  băieții  cu  românce.  Este  cazul mamei mele şi a surorii ei, Elena. (Lidia Dimofte, 70 ani, Bucureşti)  Din  câte  mi‐au  povestit  bunicii,  fata  moştenea  casa  părinților  sau  a bunicilor. (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila)  În general băieții aşteptau să se căsătorească fetele care primeau şi  zestre. (Nicolae Saridache, 60 ani, Brăila)  Cunosc  această  tradiție  referitoare  la  casele  construite  pentru  fete,  nu  şi  pentru  băieți,  nu  ştiu  însă  dacă  tradiția  a  fost  valabilă  şi  pentru  grecii din Brăila. (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  Nu  cunosc  prea  multe  amănunte  despre  această  tradiție  legată  de  casa  pe  care  trebuiau  să  o  aibă  fetele. Ştiu  că  fetele  de  măritat  trebuiau  să  aibă  o  ʺdotăʺ  şi  în  funcție  de  mărimea  acesteia  depindea  şi  poziția  ierarhică a viitorului soț. Cred că în Brăila erau puțini greci bogați care să  aibă  case,  familii  numeroase  şi  care  să  cumpere  sau  să  construiască  alte  case.  Sistemul şi  conjunctura  politică  a  vremurilor  a  făcut  ca  mulți  să  se  lipsească  de  averea  pe  care  o  aveau  şi  să  părăsească  România  cu  un  minim  de  bagaj  sau  să  îndure  rigorile  aspre  ale  comunismului  şi  să  ajungă  să  trăiască  o  viață  mizeră.  (Florentina‐Cristina  Muşat,  43  ani,  Brăila)  Ştiu  că  fata  trebuia  să  aibă  dotă.  Şi  că  întâi  erau  căsătorite  fetele  din  familie  şi  apoi  se  căsătoreau  băieții.  (Iulia  Marica  Saridache,  33  ani,  Brăila)    26. Prin ce sunt sau erau diferite obiceiurile de nuntă la greci? 
166

  La  greci,  cununia  religioasă,  care  are  o  importanță  cu  totul  deosebită, se desfăşoară la biserică, după acelaşi ritual religios, la fel ca la  români  –  suntem  creştini  ortodocşi.  La  greci  însă  cununiile  sunt  făcute  din  ceară  –  sparmanțet  şi  rămân  acasă,  păstrate  în  cutii  de  lemn  (nu  se  înstrăinează). (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Erau obiceiuri frumoase şi unice, acolo la greci, în țara lor.  Bunica  Vasilichi,  care  a  venit  din  Seatista  cu  mama  de  cinci  anişori,  le ştia  destul  de  bine.  Eu  nu‐mi  mai  amintesc  bine.  Aici,  în  România,  nu  erau  prea  deosebite  obiceiurile  grecilor  de  ale  românilor,  referitor  la  nuntă.  Cu  excepția muzicii poate. (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  My  mother  was  a  Coubara  at  several  Greek  weddings  during  the  1930’s and early 40’s. (Alexandra Vertoudakis ‐ Caridi, 77 ani, Australia)  Nunțile  la  greci  erau  diferite.  Darul  nu  este  în  bani.  Se  oferă  doar  cadouri. (Panait Țigaridis, 71 ani, Brăila)  În  1902,  bunicul  a  cunoscut‐o  pe  bunica  mea  Evantia,  cu  care  s‐a  căsătorit.  Nunta  s‐a  făcut  respectându‐se  tradițiile  greceşti.  La  greci  atât  mirele  cât şi  mireasa  îşi  fac  cununiile  lor  (lămâițe),  cu  care  se  cunună  la  biserică.  Aceste  cununii se  păstrează într‐o  cutie specială  ca un iconostas.  Şi  în  Grecia  cununia  religioasă  este  foarte  importantă.  Când  au  plecat  în  Grecia,  partizanii  greci  au  trebuit  să  obțină  certificat  de  căsătorie  de  la  Biserica  Greacă, altfel căsătoriile lor  erau considerate nelegitime. (Amalia  Irimia, 70 ani, Brăila)  Deoarece  căsătoria  civilă  nu  era  recunoscută  în  Grecia  la  acea  epocă,  am  participat  la  câteva  căsătorii  religioase,  oficiate  de  Pater  Anatolie,  la  familii  de  pe  strada  noastră:  familiile  Anghel  şi  Elefteria  Raftopol şi  sora  ei,  Maria.  S‐au  făcut  multe  căsătorii  religioase  înainte  de  1950,  în  special  pentru  cei  care  intenționau  să  plece  în  Grecia.  Pater  Anatolie  a  plecat  întâi  la  Atena,  de  unde  a  păstrat  legătura  cu  vechii  lui  enoriaşi  din  Brăila  şi  apoi  s‐a  retras  la  o  mănăstire  grecească  de  la  Ierusalim. (Lidia Dimofte, 70 ani, Bucureşti)  La  greci  nunțile  se  fac  la  biserică,  fără  să  fie  urmate  de  mese  festive ca la români. (Maria Diamandi, 70 ani, Brăila) 
167

În  primul  rând,  la  nunțile  greceşti  nu  se  „strigă  darul”.  (Reghina  Ispir, 70 ani, Brăila)  Nunțile  în  Grecia  sunt  fastuoase.  Actul  religios  autentifică  căsătoria. (Panait Nicolae, 69 ani, Brăila)  La  greci  nunțile  se  făceau  în  familie,  în  casa  unuia  dintre  miri, şi  se ofereau mirilor cadouri. (Maria Ganea, 69 ani, Brăila)  La  nunți  românii  chiuie  dar  grecii  petrec  cu  adevărat,  aşa‐i  mai  frumos. (Cleopatra Bonicioli, 69 ani, Brăila)  La  greci  exista  tradiția  ca,  într‐o  familie,  întâi  să  se  mărite  fetele şi  pe urmă să se însoare băieții. (Constantin Stefanidis, 68 ani, Brăila)  În  zilele  de  azi,  nunta  are  loc  într‐o  zi  de  duminică,  spre  sfârşitul  toamnei,  imediat  după  ce  au  fost  culeşi  măslinii.  De  preferabil,  este  prima duminică după ce a fost lună plină. Ritualul căsătoriei începe de la  casa  miresei,  unde  mirele  vine  alături  de  cavalerul  de  onoare,  numit  koumbaros.  La  fel  este  denumit şi  naşul,  acest  cuvânt  făcând  referire  la  o  persoană  foarte  apropiată.  Acum  se  adună  şi  prietenii  miresei,  care  îi  urează  toate  gândurile  bune,  pe  care  fata  le  primeşte  afectată  şi  cu  sfioşenie.  Se  consideră  ghinion  dacă  mirele  îşi  vede  viitoarea  soție  în  rochie de mireasă, înainte de ziua nunții. Mirelui i se dă un pahar de vin,  o  felie  de  tort  în  formă  inelară şi  o  lingură.  După  ce  bea  băutura,  viitorul  soț  introduce  în  pahar  câteva  monede,  iar  lingura,  împreună  cu  jumătate  din  felia  de  tort,  le  oferă  cavalerului,  care  apoi  i  le  dă  miresei  a  doua  zi  dimineață.  Tot  cavalerul  de  onoare  îi  pune  miresei  pantofii  în  picioare,  pantofi  oferiți  de  mire. Ceremonia  este  alcătuită  din  două  părți:  logodna  şi cununia propriu‐zisă. Fiind un popor foarte credincios, grecii valorifică  acest  eveniment  din  viața  lor,  punând  accentul  pe  libertatea  fiecăruia  de  a  alege.  De  aceea,  preotul  îi  întreabă  pe  miri,  înainte  de  a  ajunge  în  fața  altarului, dacă au venit la cununie de bună voie şi dacă nici unul dintre ei  nu  este  promis  altei  persoane.  Acest  lucru  arată  şi  integritatea  specifică  acestei  nații.  Ajunşi  în  fața  altarului,  naşul  îl  ajută  pe  preot  să  pună  cununile  mirilor  pe  cap.  Aceste  cununi  sunt  de  obicei  albe  sau  aurii  şi  sunt  făcute  din  flori  de  portocali  sau  crenguțe  de  viță  de  vie,  învelite  în  hârtie  argintie  sau  aurie.  Acestea  simbolizează  faptul  că  mariajul  este  unul  nobil,  iar  cuplul  este  văzut  ca  un  rege  şi  o  regină.  Ei  vor  întemeia  împreună  o  nouă  familie,  asemenea  unei  dinastii.  Numărul  trei 
168

simbolizează  Trinitatea  şi  se  regăseşte  pe  tot  parcursul  slujbei.  Tradiția  este  ca  mireasa  să  poarte  verigheta  pe  mâna  stângă  până  la  începerea  slujbei,  după  care  să  o  mute  pe  mâna  dreaptă,  mâna  ce  reprezintă  bunăstarea.  La  încheierea  slujbei,  mirele  primeşte  prima  sărutare  din  partea  actualei  lui  soții.  După  aceea,  se  înconjoară  masa  cununiei  de  trei  ori,  în  timp  ce  preotul  binecuvântează  cuplul  prin  cântări  în  greaca  veche.  De  la  biserică  se  merge  înapoi  acasă  la  mireasă,  mama  ei  întâmpinându‐i  pe  miri  cu  o  pâine,  pe  care  o  pune  deasupra  capetelor  lor. Apoi, toți se îndreaptă spre locația unde se va desfăşura petrecerea şi  unde  grecii  îşi  arată  talentul  înnăscut  în  materie  de  distracție.  Mult  dans,  muzică  şi  pahare  sparte  peste  umărul  stâng,  special,  pentru  a  alunga  ghinionul.  Invitaților  li  se  oferă  la  plecare  bomboane  din  migdale,  învelite  în  ciocolată  albă şi  înfăşurate  într‐o țesătură  specifică.  A  doua  zi,  după  nuntă,  are  loc  obiceiul  cunoscut  sub  denumirea  de  „Naiada  primăverii”.  Mireasa  lasă  să‐i  alunece  dintre  buze  o  monedă,  care  cade  într‐o  fântână. Apoi,  ea  îşi  umple  din  această  apă  ulciorul.  Revenind  acasă,  soția  îi  toarnă  puțină  apă  peste  mâini  bărbatului  ei,  pentru  ca  acesta să aducă cât mai mulți bani în casă totodată el oferindu‐i în schimb  un  cadou.  Pentru  a  avea  o  căsnicie  “dulce”,  miresele  îşi  strecoară  un  cubuleț  de  zahăr  în  mănuşă,  în  ziua  nunții.  În  antichitate,  viitoarele  soții  purtau  adesea  iederă  la  ele,  ca  însemn  al  dragostei  eterne.  Cavalerul  de  onoare  sau  naşul  trebuie  să  fie  neapărat  de  religie  ortodoxă.  Mireasa  trebuie  să  poarte  un  văl  pe  față  pe  tot  parcursul  desfăşurării  evenimentului.  În  timpul  petrecerii,  pe  ritmuri  de  dans,  femeile  îi  ridică  vălul  şi  îl  înlocuiesc  cu  o  „babushka”.  Acest  ritual  simbolizează  transformarea miresei din  fată în femeie.  De  asemenea, de  aici  a  pornit şi  tradiția  internațională  ca  mireasa  să  poarte  voal  în  ziua  nunții.  O  altă  tradiție  populară  este  legănatul  copiilor  în  patul  matrimonial.  Prietenii şi  familia  îşi  rostogolesc  uşor  bebeluşii  dintr‐o  parte  în  alta  a  acestuia.  Totodată,  sunt  presărate  petale  de  trandafir,  monede şi  migdale  învelite  în  zahăr,  numite  koufetta,  pentru  a  aduce  fertilitate  şi  prosperitate  cuplului. Mirii nu au parte de lună de miere. Din păcate, deşi toate aceste  datini  şi  tradiții  sunt  respectate  întru  totul...  modernismul  a  pătruns  adânc  şi  aici.  Mirii  trăiesc  împreună  ani  de  zile  înainte  ca  biserica  să  consfințească  căsătoria  în  fața  lui  Dumnezeu.  (Artemiza  Papas,  47  ani,  Brăila) 

169

Nunta  tinerilor  din  familii  de  greci  se  desfăşoară  în  două  etape:   Logodna, la biserică ‐ cu o perioadă de timp înainte care poate dura de la  câteva  zile  până  la  câțiva  ani  înainte  de  nuntă ‐,  prilej  cu  care  logodnicii  îşi  fac  cadouri  simbolice,  de  obicei  din  aur  sau  argint.  Nunta,  la  biserică:  mirele şi mireasa, naşii, părinții,  prietenii şi toți invitații participă la  acest  eveniment.  Naşii  aduc  la  biserică  cununiile şi  lumânările.  Cununiile  sunt  confecționate dintr‐un aranjament de flori de lămâiță, legate între ele cu o  panglică. După terminarea ceremoniei ei iau acasă aceste cununii, pe care  le  păstrează,  împreună  cu  celelalte  mărturii  ale  nunții  lor,  la  icoana  din  casă,  într‐o  cutie  specială.  În  cazul  decesului  unuia  dintre  soți  acestea  sunt  aruncate  în  mare  iar  în  caz  de  probleme  în  căsnicie  sau  divorț  sunt  distruse.  Preotul  eliberează  ʺcertificatul  de  cununieʺ.  Acesta  foloseşte  ca  dovadă  a  oficierii  căsătoriei  în  fața  lui  Dumnezeu.  În  Grecia  nu  se  oficiază  căsătoria  în  fața  autorităților  locale.  La  fel  la  înregistrarea  unei  naşteri,  ʺcertificatul  de  botezʺ  este  eliberat  de  preot.  Lumânările  şi  biserica  frumos  împodobită,  dar  mai  ales  ʺbomboniereleʺ  ‐  mărturiile  participării,  orezul  ce  semnifică  bunăstarea  şi  rodirea,  ce  se  aruncă  la  ieşirea  din  biserică,  întregesc  tabloul  de  nuntă.  Câteva  bomboane  ornamentale  din  arahide  glazurate  ‐  aşezate  pe  o  bucată  de  tul  alb  de  formă  pătrată  sau  rotundă,  legate  cu  o  panglică  şi  eventual  o  floare  ‐  reprezintă  simbolul  participării  nuntaşilor  la  ceremonie.  Felicitările  şi  masa  au  loc  la  restaurante  pentru  cei  din  oraş şi  sunt  foarte  fastuoase şi  în  săli  de  oaspeți  sau  în  spații  special  amenajate  la  cei  de  la  sate.  Obiceiurile  diferă  foarte  mult şi  de  la  o  regiune  la  alta.  În  Creta  se  trage  cu  pistolul  şi  e  o  adevărată  nebunie  dat  fiind  faptul  că  se  consumă  şi  alcool.  Înainte  de  nuntă  este  obligatoriu  ca  tinerii  să  dea  şi  un  anunț  în  ziarele  centrale  cu  privire  la  intenția  lor  de  căsătorie.  Anunțul  sună  cam  aşa:  Elleni  Papanicolaou,  fiica  lui  Maria  şi  Nicolaos  Papanicolaos,  născută  în  Trikala, cu domiciliul în Athena, se căsătoreşte cu Vasilis Giorgangiopoulos, fiul  Sofiei  şi  al  lui  Ioannis  Giorgangiopoulos  născut  la  Ioannina,  cu  domiciliul  în  Athena.  Cununia  va  avea  loc  pe  data  de  26  septembrie  2009  la  Biserica  Sf.  Ecaterina din… Astfel informația ajunge la toți care ar dori să le fie alături  la  eveniment  şi  totodată  sunt  preîntâmpinate  şi  cazurile  de  bigamie.  (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila) 

170

La  cununia  religioasă  cununiile  sunt  aduse  de  miri,  în  biserică  se  împart bomboane împachetate în voal. Copiii se botează mai târziu, chiar  şi  la  1  an şi  primul  născut  poartă  numele  bunicului  de  pe  linie  paternă.  (Haralambie Răzvan Caravia, 36 ani, Bucureşti)  Există  câteva  obiceiuri  de  nuntă  pe  care  am  văzut  că  grecii  din  Brăila  încă  le  păstrează:  cununiile  care  se  cumpără şi  apoi  se  păstrează şi  koufeta – migdale glazurate care sunt puse în tul şi se împart invitaților de  obicei  după  ce  se  termină  cununia  religioasă.  Semnificația  acestora  este:  sănătate,  fericire,  bunăstare  pentru  tânărul  cuplu.  (Iulia  Marica  Saridache, 33 ani, Brăila)  Sincer  nu  am  participat  niciodată  la  o  nuntă  în  Grecia  şi  nu  ştiu  obiceiurile.  Cea mai frumoasă  nuntă la  care  am fost până  acum a fost cea  a  prietenului  meu  Babi  (Haralambie  Caravia)  în   care  partea  românească  s‐a  îmbinat  perfect  cu  cea  grecească. Şi  mi‐a  plăcut;  mi‐a  plăcut  că  parte  din  slujba  religioasă  a  fost  în   greacă,  mi‐a  plăcut  că  s‐a  dansat  greceşte,  mi‐a  plăcut  că  s‐au  spart  farfurii,  ce  mai,  s‐a  petrecut  greceşte.  Ceea  ce  îmi  doresc  să  se  întâmple  şi  la  nunta  mea.  (Ana‐Maria  Ion,  32  ani,  Bucureşti)    27.  Cum  priveau  grecii  divorțul  sau  cum  privesc  astăzi  divorțul,  când  probabil  că  mentalitățile  s‐au  mai  schimbat şi  la  grecii  din  România  ca  şi la cei din Grecia…?    La  început  de  secol  XX  divorțul  era  de  neconceput.  Cazuri  rare,  pe care le cunosc, erau condamnate atât de rude cât şi de societate. (Elena  Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Divorțul  nu  era  privit  ca  un  lucru  firesc.  Astăzi  este  altfel şi  mai  ales  în  România.  Este  privit  ca  normalitate  atunci  când  situația  o  cere.  (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Divorțul  nu  era  privit  cu  ochi  buni  şi  rar  avea  loc.  (Nicolas  Spiridon, 77 ani, Brăila) 

171

Divorțul  la  greci  este  un  mare  păcat.  Acum,  atât  la  grecii  din  România  cât şi  la  cei  din  Grecia  s‐a  schimbat  mentalitatea şi  se  întâmplă  să divorțeze. (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila)  Grecii  priveau  divorțul  ca  un  act  negativ.  Acum  îl  privesc  ca  pe  un act normal. (Panait Nicolae, 69 ani, Brăila)  Nu prea am auzit ca grecii să divorțeze. (Constantin Stefanidis, 68  ani, Brăila)  Pe  timpuri,  divorțul  era  o  raritate;  astăzi  este  ceva  normal.  (Nicolae Saridache, 60 ani, Brăila)  Înainte  divorțul  era  o  ruşine,  dar  azi  dacă  nu  se‐nțeleg  este  normal să se despartă. (Eli Băjenică, 54 ani, Brăila)  Grecii  nu  acceptă  divorțul  decât  foarte,  foarte  greu  şi  acum  în  zilele noastre. Sunt foarte legați de familie şi sunt mult mai religioşi decât  românii.  Pentru  ei  divorțul  este  un  mare  păcat  şi  de  aceea  tratează  căsătoria cu multă seriozitate. (Nicoleta Mija, 53 ani, Brăila)  În  ceea  ce  priveşte  divorțul  în  Grecia  este  de  menționat  cazul  special  al  Bisericii  Ortodoxe  de  acolo,  unde  numai  căsătoria  religioasă  produce  toate  efectele  juridice  şi  unde  toate  chestiunile  litigioase  în  legătură  cu  căsătoria şi  divorțul  se  mai  găsesc  în  competența  instanțelor  judiciare  bisericeşti,  care  se  numesc  dicasterii,  după  vechea  terminologie  bizantină.  Aceasta  nu  împiedică  însă  ca  pentru  neortodocşi,  competența  respectivă  să  revină  instanțelor  civile  ale  Statului.  Din  păcate,  modernismul,  lipsa  de  respect  pentru  aproape,  îndepărtarea  de  Dumnezeu  şi  de  poruncile  Sale,  duce  treptat  la  distrugerea  instituției  căsătoriei  şi  în  Grecia.  Dacă  părinții  mei,  bunicii  mei,  rudele  mele  în  vârstă  din  această țară  au  trăit  împreună,  mai  bine  sau  mai  rău,  zeci  de  ani,  au  găsit  soluții  crizelor  de  moment,  respectul  față  de  instituția  căsătoriei  a  început  să  se  estompeze  încet‐încet  şi  aici.  A  apărut  ca  alternativă  căsătoria civilă,  inexistentă  în  Grecia  anilor  ’70,  ’80,  ca  atare şi  divorțul  a  devenit  o  modalitate  modernă  de  încheiere  a  căsătoriei.  (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  Divorțul nu era acceptat în mentalitatea multor greci, deşi bărbații  greci  mai  încălcau  taina  cununiei.  O  femeie  divorțată şi  cu  copii  mai  ales 
172

era  un  lucru  aproape  de  neconceput,    acceptat  foarte  greu  de  societate.  Acest  lucru  nu  era  frecvent  nici  în  România.  Azi  lucrurile  au  ʺevoluatʺ.  Femeia  nu  mai  e  la  ʺmâna  bărbatuluiʺ  ‐  sunt  situații  în  care  îi  este  superioară  din  punct  de  vedere  financiar şi  nu  se  mai  pune  problema  că  nu  poate  fi  independentă  sau  capabilă  să‐şi  educe  singură  copiii.  (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  În  familia  mea  nu  au  fost  divorțuri,  iar  mie  mi  s‐a  imprimat  încă  din  copilărie  un  cult  al  familiei.  (Corina  Răducanu‐Lichiardopol,  43  ani,  Craiova)  Ca  pe  ceva  ruşinos.  Considerat  aşa  atât  de  societate  cât  şi  de  biserica  grecească.  O  persoană  divorțată  era  privită  la  noi  în  familie  ca  o  ruşine. (Haralambie Răzvan Caravia, 36 ani, Bucureşti)  Cred  că  pe  vremuri  familia  condamna  divorțul,  dar  astăzi  este  ceva  normal.  În  general  grecii  astăzi  nu  se  căsătoresc  decât  după  ce  îşi  finalizează  studiile,  au  o  carieră,  un  serviciu  care  să  le  ofere  o  anumită  stabilitate. (Iulia Marica Saridache, 33 ani, Brăila)    28.  Am  citit  că  pentru  un  grec  felul  în  care  arată  soția  e  cartea  lui  de  vizită: dacă vrea ca lumea să vadă că îi merge bine, că e înstărit, trebuie  să  fie  bine  îmbrăcată,  să  aibă  bijuterii.  Aşa  este?  Sunt  grecoaicele  elegante?  Preferă  aurul  sau  argintul?  Cum  era  la  început  de  secol,  cum  erau  bunicile  îmbrăcate,  îşi  aduceau  hainele  şi  bijuteriile  din  Grecia  sau  preferau  casele  de  modă  occidentale?  Existau  croitorii,  frizerii,  ateliere de bijuterii greceşti la Brăila?    La  început  de  secol  XX,  familiile  de  greci  din  Brăila  aveau  un  standard  de  viață  ridicat.  Nivelul  de  viață,  educația  copiilor şi  tendințele  modei  se  reflectau  în  bunăstarea  acestor  familii.  Bijuteriile  purtate  erau  amintiri  de  familie  (dominau  aurul şi  pietrele  prețioase).  Îmbrăcămintea  şi  încălțămintea  erau  unicate  şi  în  general  cumpărate  de  la  magazinele  mari  din  Bucureşti şi  Paris  („Lafayette”;  „La  vulturul  de  mare  cu  peştele  în ghiare”). (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti) 

173

Este  adevărat  că  soția  este  cartea  de  vizită  pentru  un  grec.  Este  adevărat că grecoaicele sunt foarte elegante. Ştiu că preferă aurul. Fiecare  avea  „croitoreasa  familiei”. Şi  eu  mergeam  mereu  la  aceeaşi  croitoreasă.  Era  chiar  de  origine  greacă.  Bunica şi  mătuşa  aveau şi  manichiurista  lor.  (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Într‐adevăr,  soția  este  cartea  lui  de  vizită.  Grecoaicele  nu  mor  după  aur  şi  argint,  nici  după  bijuterii.  Mai  puțin  elegante,  dar  întotdeauna  curate  şi  bine  dispuse.  Sora  mea  era  o  bună  croitoreasă  şi  avea  o  clientelă    numeroasă  şi  deosebită.  (Nicolas  Spiridon,  77  ani,  Brăila)  Frizerii…  Tatăl  meu  a  învățat  meseria  de  frizer  când  a  venit  în  țară,  în  1914,  în  timpul  Războiului  Balcanic.  Ca  frizer  şi‐a  deschis  o  frizerie,  Caludi  Raftopol,  pe  strada  Călăraşi  între  Bulevardul  Cuza  şi  Frumoasa.  Nu  era  o  meserie  bănoasă.  Îmi  amintesc şi  de  un  bun  prieten  al lui tata, care era croitor. Marcu Ghinis se numea. Era un meseriaş bun.  (Stelian Raftopol, 75 ani, Brăila)  Ştiu  că  grecoaicele  se  îmbrăcau  elegant şi  că  grecii  preferau  soții  cu cel puțin 6‐7 ani mai tinere decât ei. (Lidia Bartaloş, 72 ani, Brăila)  Grecoaicele sunt elegante si preferă aurul. (Marius Exarhu, 72 ani,  Brăila)  O  altă  vecină  a  noastră  a  fost  Varvara  Economu,  care  era  croitoreasă  de  lux.  Avea  atelier  de  croitorie  cu  lucrătoare şi  ucenice  care  învățau  acolo  meserie.  Ea  avea  trei  copii,  care  erau  mai  mari  decât  mine:  Sonia,  Katiuşa şi  Alecu,  născuți  în  Siberia,  unde  soțul  ei  făcea  negoț.  […]  Nepoții ei au rămas în Brăila, dar cred că au pierdut legătura cu Grecia şi  limba  greacă.  La  acest  atelier  de  croitorie  veneau  doamnele  cu  trăsura  ca  să‐şi  probeze  rochiile,  iar  materialele  erau  aduse  de  la  Viena,  pe  Dunăre,  şi chiar de la Paris. (Lidia Dimofte, 70 ani, Bucureşti)  Grecoaicele  sunt  femei  elegante  cărora  le  plac  foarte  mult  bijuteriile,  în special  aurul. În Brăila  existau croitorii şi frizerii (Chefala  pe  strada  Galați,  Caludi  pe  strada  Călăraşi,  Furnioti ‐  croitoreasă,  Sachelarie ‐  pompe funebre). (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila) 

174

Sigur  că  grecoaicele  care  îşi  pot  permite  uzează  de  toate  posibilitățile  pe  care  le  oferă  moda şi  sunt  iubitoare  de  aur.  Bijutierii  din  Brăila  presupun  că  erau  în  majoritate  evrei.  (Ştefan  Panait  Pana,  68  ani,  Stuttgart ‐ Germania)  Da,  un  grec  îşi  respectă  soția.  Îi  place  ca  atunci  când  merg  la  petreceri,  soția  lui  să  fie  îmbrăcată  frumos,  decent.  (Constantin  Stefanidis, 68 ani, Brăila)  Din  amintirile  mele  pot  spune  că  grecii  care  trăiau  în  Brăila  se  îmbrăcau  modest,  cu  bun  gust,  cu  bijuterii  simple şi  delicate.  Hainele şi  bijuteriile  se  cumpărau  din  Brăila.  Existau  destul  de  multe  croitorii  şi  frizerii ale grecilor. (Nicolae Saridache, 60 ani, Brăila)  Într‐adevăr  grecoaicelor  le  place  să  fie  bine  îmbrăcate,  să  aibă  bijuterii,  în  special  de  aur,  dar  după  cum  îmi  spunea  mama  şi  bărbatul  deopotrivă  trebuie  să  fie  bine  îmbrăcat.  (Victoria  Teodorescu,  59  ani,  Brăila)  Bunica  mea  era  o  femeie  foarte  elegantă  şi  îi  plăceau  mult  bijuteriile. Se pare că prefera perlele, deşi nu am nicio fotografie cu perle.  Am  înțeles  că  erau  cele  mai  prețuite  bijuteriile  moştenite  care  aveau  modele  orientale,  erau  cruci  mari  din  aur  cu  pietre  prețioase,  se  purtau  pandantive cu fotografii, broşe camee. Rochiile erau din muselină, voal şi  atlas,  în  general  culori  neutre,  albe,  crem,  maro,  negre,  cu  pliseuri  soleil,  cu  ciorapi  albi  din  mătase,  ghete  cu şireturi şi  părul  era  pieptănat  strâns,  în  coc.  Se  broda  mult  cu  fir  de  mătase  pe  rochii,  se  împleteau  guleraşe şi  mâneci  din  dantelă.  Dar ținuta  era  mai  degrabă  de  o  eleganță  sobră,  fără  ostentație. Se purtau obligatoriu pălării ‐ şi doamnele şi domnişoarele ‐ şi  îmi  amintesc  că  mi  s‐a  povestit  despre  o  modistă  celebră  la  Brăila,  care  confecționa  pălării  din  fetru,  adus  de  la  Viena  şi  de  la  Paris,  dar  şi  buchetele  de  flori  care  se  purtau  la  taioare.  (Maria‐Denise  Theodoru,  57  ani, Bucureşti)  Bunica mea era elegantă, cu moderație. Prețuia mult atât aurul cât  şi argintul. (Jana Andreescu, 58 ani, Galați)  Da,  sunt  (erau)  deosebit  de  elegante.  Preferă  aurul.  (Eli  Băjenică,  54 ani, Brăila) 

175

Grecii  sunt  foarte  mândri şi  dau  mare  atenție  felului  în  care  sunt  îmbrăcate  soțiile  lor.  Din  câte  țin  eu  minte  şi  din  ce‐mi  amintesc,  aurul  era  la  mare  preț  în  familia  mea.  Cu  toate  acestea  bunica  avea şi  bijuterii  de  argint.  La  început  de  secol  grecii  respectau  foarte  mult  haina  grecească specifică şi aduceau multe haine şi bijuterii din Grecia.  Bunicul  meu  avea  un  croitor  grec  Ianis  care  locuia  undeva  pe  Călăraşi,  aproape  de  catedrală.  Erau  multe  ateliere  de  bijuterii  greceşti  pe  strada  Regala,  vestite în toată țara. (Nicoleta Mija, 53 ani, Brăila)  Grecoaicele  sunt  bine  îmbrăcate,  îşi  etalează  bijuteriile  exact  unde  nu trebuie,  adică la slujbele  religioase. În biserică omul intră smerit, să se  roage în fața lui Dumnezeu într‐o stare de covârşitoare umilință, iar acest  lucru  nu  e  posibil  când  apari  atât  de  împodobit.  În  schimb,  pe  stradă,  în  localuri,  grecoaicele  preferă  comoditatea.  Nu  am  văzut  grecoaică  elegantă, poate doar cele în vârstă, care încă mai ştiu să se respecte pe ele  şi  pe  cei  din  jur  prin  îmbrăcămintea  ce  o  poartă.  Tinerele  aruncă  pe  ele  doar  blugi,  tricouri,  sunt  încălțate  numai  cu  adidaşi  sau  pantofi  extrem  de  comozi.  Nu ştiu  care  era  situația  pe  vremuri  în  Brăila  în  comunitatea  greacă,  dar  în  Grecia,  femeile  nu  acordă  niciun  fel  de  importanță  felului  în  care  arată.  Nici  nu  se  pune  problema  să  îşi  aducă  hainele  de  la  vreo  casă  de  modă  occidentală.  Recesiunea,  care  a  atins  puternic şi  Grecia,  le  împinge  pe  grecoaice  la  economii  dramatice  în  ceea  ce  le  priveşte,  se  cumpără  puține  haine  şi  doar  în  perioadele  de  reduceri  de  prețuri.  (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  Mama  vitregă  a  bunicului  îşi  comanda  toaletele  la  Bucureşti  şi  Paris. Bunica a fost foarte cochetă dar a trăit în vremuri foarte vitrege. Cu  toate  acestea  era  permanent  elegantă  şi  pedantă.  (Corina  Răducanu‐ Lichiardopol, 43 ani, Craiova)  Modul  în  care  se  îmbracă  şi  se  comportă  o  femeie  este  cartea  de  vizită pentru ea şi familia ei. Grecoaicele, la începutul secolului, nu aveau  multe  haine,  dar  toate  erau  asortate  şi  accesorizate.  Femeia  grecoaică  purta  în  orice  anotimp  pe  cap  pălărie  sau  tocă,  simplă  sau  cu  voaletă,  încălțăminte  din  piele  de  bună  calitate,  ciorapi  de  mătase  sau  nylon,  blănuri, mănuşi sau manşon. Bijuteriile, din argint sau aur, simple sau cu  pietre  prețioase  montate  în  platină,  erau  transmise  din  generație  în 

176

generație,  sau  primite  cadou  cu  diferite  ocazii ‐  naşterea  unui  copil  (era  obiceiul  să  se  dăruiască  un  bănuț  din  argint),  botez,  cununie.  La  spectacolele  ce  se  desfăşurau  în  săli,  nu  era  permis  accesul  doamnelor  cu  pălăria  pe  cap  (incomoda  vizionarea  spectacolului  de  către  ceilalți  spectatori)  aşa  că  se  acorda  o  importanță  deosebită  şi  modului  cum  îşi  aranjau  părul.  Esențele  de  parfum,  parfumurile şi  apa  de  colonie,  alături  de  oglindă şi  perie,  se  găseau  pe  masa  de  toaletă  a  oricărei  femei.  Trusă  de  farduri  nu  exista  pe  atunci,  doar  un  ruj şi  o  pudră,  eventual  o  cremă  conturau  chipul  femeii.  Multe  din  ele  erau  comandate  din ʺcatalogul  de  modăʺ  de  la  diferite  case  de  modă  occidentale  şi  ajungeau  în  porturile  româneşti,  cu  vapoarele.  Nici  bărbații  greci  nu  erau  mai  prejos.  Costumul, cămaşa albă, pardesiul sau paltonul accesorizat cu un guler de  blană,  nelipsita  pălărie  ori  mănuşile,  pantoful  întotdeauna  lustruit  sau  şoşonul  pentru  iarnă,  costumul  de  marinar  sau  ofițer  ne‐au  rămas  marturie  în  fotografiile  de  familie.  Îmbrăcămintea  era  confecționată  de  cele  mai  multe  ori  în  atelierele  de  croitorie,  de  către  o ʺmodistăʺ,  o  haină  era cusută întâi pe o parte apoi era întoarsă şi recusută cu mici modificări  pentru a căpăta un  alt  model şi  pe  cealaltă  parte. Cămăşile  erau de foarte  multe  ori  cusute  în  casă,  de  femeile  familiei,  era  un  lucru  migălos  şi  necesita  pricepere.  Multe  din  accesoriile  purtate  aveau  volane  care  erau  spălate  apoi  scrobite  iar  călcatul  cu  fierul  de  călcat  pe  cărbune  era  un  adevărat  chin.  Bărbații  se  tundeau  la  frizeriile  din  zonele  în  care  locuiau.  Fiecare  îşi  avea  frizerul  lui  unde  mergea  periodic  uneori  şi  pentru  a  se  rade,  operațiune  care  se  executa  cu  briciul.  Aceste  frizerii  funcționau  în  casele proprii, un spațiu limitat cu unul sau două locuri, de aceea aici era  prilej  de  întâlnire,  de  aflat  noutăți şi,  evident, de  a  juca  o  partidă  de  table  sau  cărți.  În  zona  în  care  a  locuit  familia  mea,  îşi  avea  frizeria  ʺBarba  Caludiʺ. Specific bărbatului grec este mustața. Femeile, de cele mai multe  ori,  îşi  lăsau  părul  lung,  pe  care  îl  ondulau  cu  drotul  încălzit  la  flacără  sau  cu  diferite  clame.  Grecii  din  câte  ştiu  nu  aveau  înclinație  către  confecționarea  bijuteriilor,  dar  frecventau  atelierele  deschise  în  oraş  de  evrei  sau  ruşi.  Țesăturile  şi  încălțămintea  sau  alte  obiecte  de  îmbrăcăminte  erau  achiziționate  mai  mult  din  magazinele ʺevreieştiʺ  sau  ʺromâneştiʺ.  Pălăriile  erau  comandate  din  Occident  dar  şi  confecționate  în  atelierele  din  oraş  („Casimatos”).  Acest  lucru  se  întâmpla  cu  tinerele  femei  grecoaice  din  România.  În  Grecia,  din  fotografiile  pe  care  le‐am 
177

vazut,  femeile,  chiar  şi  cele  tinere,  erau  îmbrăcate  simplu,  în  culori  închise,  cu batic ‐ ʺmandiliʺ ‐ de culoare neagră. Şi astăzi femeia grecoaică  tânără  sau  mai  puțin,  este  cochetă  iar  bărbatul  are  o  eleganță  şi  o  prestanță aparte. (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  Da,  grecoaicele  sunt  elegante  prin  simplitatea  şi  curățenia  vestimentară,  sunt  pedante,  mai  ales  cele  în  vârstă.  Preferă  aurul.  (Florentina Octavia Gavaz‐Nicolae, 39 ani, Brăila)  Nu  numai  grecoaicele  dar  şi  româncele,    soții  de  greci,  sunt  „ținute  în  puf”  de  către  soții  lor.  (Haralambie  Răzvan  Caravia,  36  ani,  Bucureşti)  Deşi  nu ştiam  acest  aspect,  citind  întrebarea  îmi  dau  seama  că  aşa  este.  Da,  femeia  este  cartea  de  vizită  a  unui  bărbat,  indiferent  că  este  român  sau  grec.  Dar  cu  atât  mai  mult  în   cazul  grecilor  care  doresc  să  se  ştie  „potența”  lor  financiară.  Tinerele  grecoaice  nu  sunt  neapărat  elegante,  însă  femeile  trecute  de  o  anumită  vârstă,  categoric  da.  Iar  bijuteriile  sunt  un  accesoriu  foarte  important.  Doamnele  de  origine  pe  care  le  cunosc,  cred  că  preferă  argintul.  Şi  tot  din  câte  cunosc,  preferă  produsele  greceşti  şi  franțuzeşti.  Nu  ştiu,  dar  cu  siguranță  la  marea  comunitate  care  era  în  Brăila  existau  ateliere,  frizerii,  etc.  greceşti.  (Ana‐ Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)    29.  Dacă  sunt  aşa  cochete  grecoaicele,  mai  au  timp  de  gospodărie?  Gătesc?  Folosesc  uleiul  de  măsline  grecesc,  lămâile,  oregano,  alte  condimente  greceşti?  Ce  bucate  greceşti  se  prepară  la  dumneavoastră  în  familie?  Spuneți‐ne  şi  nouă  o  rețetă  sau  mai  multe  rețete de mâncăruri sau prăjituri greceşti, pe care merită să le încercăm.    Grecoaicele  sunt  femei  foarte  cochete,  ştiu  să  se  îmbrace  adecvat  fiecărei  situații  din  viață,  având  grijă  să  aibă  o  ținută  impecabilă  în  societate.  Ele  îşi  fac  timp  şi  pentru  gospodărie.  În  bucătăria  grecească  predomină  mâncărurile  făcute  la  cuptor  (sto  furno),  cu  sosuri  scăzute,  multe  salate  cu  ulei  de  măsline.  În  familia  noastră  se  pregăteau  multe  mâncăruri greceşti, funcție de anotimp: iarna ‐ scordalea; avgolemono; batal 
178

cu  orzişor  la  cuptor,  peşte  marinat,  salată  de  cozi  de  raci  cu  maioneză;  salată  de  rasol  de  vită,  ardei  sau  roşii  cu  carne  sau  orez…  multă  brânză…;  prăjituri  –  tiropita;  baclavale;  corăbioare;  sarailii;  trigoane;  cozonac; vasilopita...; vara – salate multe, condimentate cu piper, oregano,  lămâie,  usturoi;  ulei  de  măsline;  roşii  umplute  cu  carne;  vinete  umplute  cu  carne  (paputzachia);  ardei  umpluți  cu  carne  sau  orez;  saramură  de  peşte  sau  peşte  la  proțap;  friptură  de  miel;  linte;  musaca;  înghețată  de  casă; fructe. (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Chiar  dacă  sunt  cochete,  grecoaicele  au  timp  şi  de  gospodărie.  Sunt  foarte  bune  gospodine,  la  fel  cum  sunt  bune  soții şi  mame.  Folosesc  din  plin  uleiul  de  măsline,  lămâile,  oregano.  Se  preparau  multe  bunătăți  în familia mea. Îmi plăceau: supa avgolemono, pastele cu carne, scordaleaua  cu  peşte  sărat  pus  la  uscat,  pastrama  de  oaie,  mielul  fript  cu  mirodenii  pentru  Paşti  şi  baclavaua  care  devenise  prăjitura  casei  şi  la  mine  în  familia  mixtă.  Bunica  prepara  bucate  minunate,  dulcețuri  şi  prăjituri.  Punea  laptele  de  oaie  la  prins  în  ulcele  de  lut.  A  continuat  apoi  mama  să  țină  gospodăria,  deşi  nu  întotdeauna  îi  reuşeau  toate  ca  bunicii.  Copie  fidelă  a  bunicii  Vasilichi  a  fost  mătuşa,  sora  mamei,  Alexandra.  Era  o  femeie  deosebit  de  cochetă şi  o  foarte  bună  gospodină.  (Dumitru  <Zissu>  Aspasia, 83 ani, Brăila)  Erau şi  sunt  cochete,  dar  gospodine.  Până  în  1940  s‐a  gătit  numai  cu  ulei  de  măsline.  Acum  mâncăm  ceea  ce  mănâncă şi  românii.  Exemplu  de preparat: supa avgolemono. (Anisia Pieratos, 81 ani, Brăila)  Salată răcoritoare Tzaziki  Se  pun  500  g  iaurt  într‐un  castron.  Se  curăță  3  castraveți  de  coajă,  se  mărunțesc  cu  cuțitul.  Se  pisează  o  căpățână  de  usturoi,  cu  puțină  sare  şi ulei şi  câteva frunze  de mărar şi  pătrunjel. Se amestecă totul şi se  pune  la rece.  Scordalea  Se  pune  un  peşte  sărat  la  fiert;  se  fierb  2  1/2  kg  cartofi,  se  curăță  de  coajă,  se  fac  piure;  se  stoarce  o  lămâie;  se  pun  2  căpățâni  de  usturoi  pisat,  se  pune  zeamă  de  la  peşte  strecurată;  se  bate  bine,  se  amestecă  cu 

179

ulei  de  măsline  sau  de  floarea  soarelui.  Se  aşează  pe  platou  şi  se  pune  peştele peste piure.  Baclava  Se  ia  un  pachet  de  foi  de  plăcintă.  Se  desfac,  se  ung  foile şi  tava.  Se  amestecă  nucile  cu  1  pahar  de  pesmet şi  1  de  zahăr şi  cu  o  lingură  se  pune  amestecul  pe  foi.  Se  pun  2  foi,  apoi  nuci  şi  se  repetă  până  se  termină  foile.  Se  taie  crude,  se  bagă  la  cuptor.  Se  face  sirop:  1  pahar  zahăr,  o  lămâie  stoarsă.  Când  e  gata,  se  scoate  tava  din  cuptor  şi  se  toarnă  siropul  deasupra şi  se  mai  bagă  la  cuptor  închis.  Când  se  răceşte  se scoate pe  platou. (Caliopi Paraschiv, 77 ani, Brăila)  Tocmai  că  nu  sunt  aşa  cochete,  ele  au  timp  de  gospodărie.  Folosesc  uleiul  de  măsline  şi  condimentele  necesare.  La  mine  în  familie  se  prepară  avgolemono  (supă  cu  zeamă  de  lămâie),  fripturi,  scordalea,  peşte  prăjit,  borş  de  peşte.  Fiind  bărbat,  nu  pot  să  dau  rețete  culinare.  (Nicolas Spiridon, 77 ani, Brăila)  Mama  mea  nu  era  o  femeie  „cochetă”.  Era  o  femeie  simplă  şi  o  bună  gospodină.  Gătea  mâncăruri  gustoase.  Scordaleaua  se  făcea  manual. Zdrobea cartofii fierți într‐un lighean din lemn, cu bătător tot de  lemn,  până  se  făcea  o  pastă,  în  care  adăuga  ulei  şi  usturoi.  Acum  se  foloseşte malaxorul sau mixerul.   Scordalea  Ingrediente  pentru  o  masă  festivă  de  10  persoane:  peşte  3  kg  (înainte  era  „bacaliarul”,  apoi ştiuca,  apoi  crapul),  cartofi  curățați  –  3  kg,  ulei  1l.  (de  măsline  sau  floarea  soarelui),  usturoi  3‐4  căpățâni,  sare  de  lămâie sau lămâie. Se fierb cartofii, se fierbe peştele (peştele se sărează cu  circa  o  săptămână  înainte).  La  peştele  fiert  se  scot  toate  osişoarele.  Cartofii  fierți  se  dau  prin  maşina  de  tocat  sau  de  făcut  suc  de  roşii.  Se  pun într‐un malaxor sau într‐o oală cu mixer. Zeama de la peştele fiert se  pune  la  cartofi  în  timp  ce  se  mixează.  La  tot  conținutul  de  cartofi  se  adaugă  treptat  ulei,  zeamă  de  la  peşte,  usturoi  pisat,  sare  de  lămâie.  După  malaxare  sau  mixare  se  trec  printr‐o  sită.  Se  aşează  pe  un  platou  peştele fărâmițat, iar deasupra se pune conținutul de cartofi. Se munceşte  destul, dar merită efortul. 

180

O  altă  mâncare  făcută  de  mama  şi  preluată  de  soție  este  o  supă  grecească,  „Avgolemono”,  de  pasăre.  Prăjituri  făcea,  în  special,  baclava şi  corăbioare.  Corăbioarele  se  mâncau  îndeosebi  de  Crăciun,  iar  baclavaua  de Anul Nou, de aceea puneam şi un ban în interior. (Stelian Raftopol, 75  ani, Brăila)  Da,  grecoaicelor  le  place  să  gătească.  Bucătăria  grecească  foloseşte,  cu  preponderență,  uleiul  de  măsline,  lămâia,  oregano,  busuioc,  foi  de  dafin.  În  familia  mea,  cele  mai  preparate  bucate  greceşti  sunt:  tzatziki,  salata  ,,horiatikiʺ,  scordalia,  supa  ,,avgolemonoʺ,  baclava,  corăbioare. (Lidia Bartaloş, 72 ani, Brăila)  Femeile  elene,  ca  şi  mama  mea,  găteau  şi  făceau  multe  prăjituri.  Mama  mea  era  talentată  în  acest  domeniu şi,  stând  acasă  să  aibă  grijă  de  cei  doi  copii,  avea  timp  şi  de  aceasta.  Facem  şi  azi  musaka,  tzatziki  şi  folosim ulei de măsline şi lămâi. (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila)  Ca  bucate  se  prepară:  scordalea,  pastițio,  musakale,  kima,  supă  de  linte,  supă  de  năut,  minciunele  cu  miere  şi  nucă,  corăbioare,  baclava,  sarailii, kataif. (Panait Nicolae, 69 ani, Brăila)  Pentru  sărbătorile  religioase  se  făceau  obligatoriu  dulciuri  (sarailii,  cataif,  baclavale,  halva).  De  Florii,  obligatoriu  se  mânca  scrumbie  de  Dunăre  (friptă) şi  scordolea.  Uleiul  grecesc  era  la  noi  în  casă  rar  folosit,  căci  era  scump,  se  utiliza  numai  la  salate.  (Nicolae  Dumitriu,  69 ani, Brăila)  Noi facem  mâncărurile condimentate. Românii folosesc  prea mult  prăjelile,  ceea  ce  este  dăunător  pentru  organism.  (Cleopatra  Bonicioli,  69  ani, Brăila)  Grecoaicele  sunt  gospodine.  Folosesc  într‐adevăr  ulei  de  măsline,  lămâi,  oregano.  La  noi  în  familie  se  preparau  tiropita,  spanacopita,  papuzachi,  avgolemono  şi  prăjituri  greceşti  ca  galatoburiko  sau  cu  nume  turceşti  ‐  baclava,  kataif.  (Ştefan  Panait  Pana,  68  ani,  Stuttgart  ‐  Germania)  În  familiile  de  greci  se  gătea  zilnic  şi  se  foloseau  alimente  şi  condimente  care  se  găseau  în  Brăila.  Mâncărurile  greceşti  de  la  Brăila  se  deosebesc  de  cele  din  Grecia  existând  tradiții  şi  obiceiuri  locale  în 
181

prepararea  acestora.  La  noi  în  familie  se  găteau:  musaka  cu  cartofi  şi  vinete,  tzatziki,  pastițio,  macaronada,  supă  avgolemono,  corăbioare,  baclava  etc. (Nicolae Saridache, 60 ani, Brăila)  Mi  s‐a  povestit  că  bunica,  mama  lui  tata,  muncea  foarte  mult  şi   le‐a  învățat  de  foarte  mici  pe  fetele  ei  să  gătească,  parca ştia  că  va  muri  tânără,  la  43  de  ani.  Iar  la  Tulcea,  la  mama  ei,  care  nici  nu  vorbea  româneşte,  îmi  amintesc  că   eram  fascinată  de  multiplele  cămări:  una  cu  murături,  afară  în  curte,  cu  borcane  uriaşe,  zeci,  aranjate  ca  nişte  picturi  renascentiste;  era  apoi  cămara  de  dulcețuri  şi  şerbeturi,  în  casă,  sute  de  borcane cu etichete, apoi cămara pentru afumături… Surorile tatălui meu  ştiau  să  gătească  zeci  de  feluri  de  mâncare  şi  prăjituri  spectaculoase  cu  foarte  multe  ouă.  Absolut  toate  conservele  necesare  se  pregăteau  în  casă,  chiar  până  cu  doi‐trei  ani  în  urmă,  până  să  se  îmbolnăvească  ultima  dintre surorile tatălui meu. Şi apoi, am convins‐o foarte greu că şi fasolea  verde  la  cutie  este  comestibilă.  Ca  rețetă,  m‐aş  opri  la  zacuscă.  Rețeta  grecească  are  mult  ardei şi  ceapă,  roşii şi  vinete.  Fără  alte  adaosuri,  doar  sare,  piper  şi  foaie  de  dafin.  Şi  este  foarte  grasă,  se  pune  mult  ulei.   (Maria‐Denise Theodoru, 57 ani, Bucureşti)  Plăcintă  cu  spanac  ‐  spanakopita,  trahana  (pastă  din  făină,  ouă,  mirodenii  ‐  era  făcută  ca  un  aluat  şi  sfărâmată;  arăta  precum  orezul).  Mâncam  multă  pâine  cu  brânză  de  oaie.  Părinții  erau  din  Evros  şi  primeau  de  la  sora  mamei,  din  când  în  când,  pachete.  De  obicei şi  ouzo şi  rahat  grecesc  şi  eram  toți  foarte  bucuroşi.  (Athanassios  Karafyllidis,  56  ani, Berlin – Germania)  Mama  mea şi  toți  cei  veniți  în ʹ49  erau  oameni  simpli,  în  general  de la țară, respectuoşi şi muncitori. Găteau şi‐ar fi folosit numai uleiul de  măsline,  dar  erau  vremuri  dificile.  Uleiul  şi  altele  se  dădeau  pe  cartelă.  Eu folosesc numai uleiul de măsline.  Saganaki cu fructe de mare  Se  fierb  fructele  cu  roşii  şi  ceapă,  în  apă  cât  să  le  acopere.  Se  adaugă,  după  ce  au  fiert,  brânză şi  muştar.  Se  formează  un  sos  mai  gros.  Se  adaugă  ulei  şi  lămâie  (uleiul  şi  lămâia  ultimele,  după  stingerea  focului, să nu‐şi piardă proprietățile).  

182

Saganaki cu brânză   Se  face  un  aluat  de  clătite  mai  gros,  cu  maia.  Se  lasă  la  dospit.  Se  taie  brânză  tare  felii.  Se  tăvălesc  prin  aluat.  Se  prăjesc  în  ulei  încins.  (Eli  Băjenică, 54 ani, Brăila)  Grecoaicele  sunt  cele  mai  bune  gospodine.  Folosesc  uleiul  de  măsline  grecesc,  busuioc,  oregano,  mentă,  cimbru,  salvie,  coriandru,  prazul şi  de  asemenea  usturoiul.   Am  lăsat  la  urmă  lămâiul  pentru  ca  nu  lipseşte  din  mâncarea  grecească  şi  de  pe  masa  grecească.  Mezedes  sunt  gustări  pentru  cină.  Principalul  tip  de  carne  folosit  de  către  greci  este  carnea  de  miel.  În  bucătăria  grecească  orezul  este  un  ingredient  important.  Supă cu orez şi lămâie  Carne  de  vită  sau  de  pasăre,  1/2  l  de  supă,  80  g  de  orez,  2  ouă,  1  lămâie.  Se  prepară  o  supă  de  vita  sau  de  pasăre  în  care  se  fierbe  orezul  timp de cca 20 de minute. În castronul de supă se amestecă gălbenuşurile  cu  sucul  unei  lămâi,  apoi  se  toarnă  albuşurile  bătute  spumă.  Încetul  cu  încetul  se  adaugă  supă  încă  caldă,  amestecând  bine  toata  compoziția.  Se  serveşte  imediat.  În  familia  mea  de  când  mă ştiu  pe  1  ianuarie  dimineața  se serveşte această supă.  Gogoşi greceşti  2  căni  apă,  1/2  cană  unt,  sare,  1  cană  faină,  3  ouă,  ulei,  miere,  scorțişoară   Apa  cu  untul şi  sarea  se  pun  la  foc,  când  încep  să  fiarbă  se  pune  făina încet şi se amestecă mereu până se îngroaşă. Se dă la o parte, se lasă  să  se  răcească,  apoi  se  adaugă  ouăle,  unul  câte  unul,  amestecând  mereu.  Într‐o  tigaie  se  încinge  uleiul  şi  se  pune  câte  o  lingură  plină  din  compoziție.  Se  prăjesc  uniform  până  se  fac  aurii‐maronii.  Se  scot  pe  platou şi deasupra se pune miere şi scorțişoară.      Anghinare umplută cu sos de iaurt şi mentă 

6  căpățâni  de  anghinare  prospete/la  conservă/congelate,  4  linguri  orez,  1  1/2  linguri  mentă,  tocată  mărunt,  3  cepe  de  primăvară,  tocate 
183

mărunt,  1  ceapă  obişnuită  de  mărime  medie,  rasă  fin,  1  lingură  vin  alb,  7  linguri  iaurt  (scurs),  1  ou  mare,  zeama  de  la  o  lămâie  mare,  1  ceaşcă  ulei  de măsline, sare, piper verde, proaspăt macinat.   1.  Se  încinge  uleiul  de  măsline  într‐o  cratiță  mică  şi  se  căleşte  ceapa de primăvară 2‐3  minute. Se  pune orezul, se amestecă şi se adaugă  vinul şi trei linguri de apă. Se pune capacul şi se fierbe înăbuşit 7 minute.  Se  pune  jumătate  din  mentă,  se  amestecă,  apoi  se  stinge  focul  lăsând  cratița pe ochiul aragazului să mai fiarbă înăbuşit un timp.   2.  Se  cojeşte  anghinarea  până  la  frunzele  foarte  fragede.  Cu  un  cuțit  cu  vârful  ascuțit  se  înlătură  frunzulițele  mov  şi  perii  din  miezul  anghinarei,  spre  a  se  forma  o  cavitate.  Se  pune  anghinarea  într‐un  castron  cu  apă  în  care  s‐au  adăugat  înainte  zeama  de  lamâie şi  o  lingură  de sare.  3. Se scoate fiecare anghinare din castron şi se freacă peste tot cu o  lămâie tăiată în două, apoi cavitatea se umple cu orezul fiert.  4.  Se  încinge  1/2  ceaşcă  ulei  de  măsline  într‐o  cratiță şi  se  căleşte  ceapa  rasă  fără  să  se  rumenească.  Pe  fundul  cratiței  se  pune  anghinarea  în  cerc,  se  adaugă  o  ceaşcă  de  apă,  se  pune  capacul  şi  se  lasă  să  fiarbă  înăbuşit 12 minute.  5.  Anghinarea şi  sucul  se  transferă  într‐un  vas  de  sticlă  rezistentă  la  foc.  Se  ia  un  castron  şi  se  bate  iaurtul  cu  ouăle  şi  mult  piper  verde.  Acest  sos  se  toarnă  peste  anghinare şi  se  bagă  in  cuptorul  preîncălzit  la  1800 C. Se lasă în cuptor 30 de minute.  6. Se serveşte fierbinte, presărată cu multă mentă.   O  mare  parte  din  bucătăria  grecească  stă  la  baza  rețetelor  naturiste  atât  de  căutate    pentru  sănătate  şi  pentru….  slăbit.  POFTĂ  BUNĂ!  (Nicoleta Mija, 53 ani, Brăila)  Grecoaicele  au  timp  de  gospodărie,  deşi  cele  tinere,  care  muncesc  şi  nu  mai  sunt ținute  de  soții  lor  acasă,  pentru  simplul  motiv  că  salariile  sunt prea mici şi cu o singură sursă de  venituri  o familie  nu se mai  poate  descurca,  sunt  destul  de  obosite  pentru  a  mai  petrece  mult  timp  în  bucătărie.  Cu  toate  acestea,  obosite  după  o  cumplită  zi  de  muncă,  rezistă  cu  stoicism  şi  în  bucătărie.  Despre  grecoaicele  din  Brăila  nu  pot  spune  nimic,  pentru  că  nu  am  intrat  în  casa  niciuneia  dintre  puținele  pe  care  le  cunosc.  În  casa  mea  nu  s‐au  preparat  niciodată  bucate  greceşti,  tata  nu 

184

era  în  stare  să  povestească  cam  cum  trebuie  gătit  un  anume  fel  de  mâncare,  el  s‐a  mulțumit  să  mănânce  doar  ce  i  se  gătea,  în  principal  mâncare  cu  specific  românesc  şi  ucrainean,  pentru  că  gospodinele  îşi  aveau  originile  în  aceste țări.  Eu  nu  acord  gătitului  nicio  importanță,  nu  mă  interesează  să  aflu  rețete  de  mâncăruri  sau  prăjituri  pentru  simplul  motiv  că  nu  îmi  petrec  mai  mult  de  30  minute  pentru  a‐mi  prepara  mâncarea, cât se poate de simplu, cât se poate de puțin. (Artemiza Papas,  47 ani, Brăila)  Bunica  a  fost  o  gospodină  desăvârşită.  Ştia  să  prepare  limbă  cu  măsline,  scordalia,  musaca,  ardei  umpluți, plăcintă  cu  carne  dar şi  poale‐ n  brâu,  pască,  sarmale  şi  torturi  grozave.  (Corina  Răducanu‐ Lichiardopol, 43 ani, Craiova)  Femeilor  le‐a  plăcut  întotdeauna  să  gătească  pentru  soț  şi  copii  sau  pentru  prieteni.  Mâncarea  gătită  în  casă,  prăjiturile  de  casă  ori  dulceața  au  adunat  întotdeauna  în  jurul  mesei  familia  care  a  lăudat  bucătăreasa.  În  Grecia  se  pregătesc:  supă  de  pasăre  dreasă  cu  ou  şi  lămâie  ʺavgolemonoʺ,  numeroase  feluri  de  mâncare  pe  bază  de  peşte  de  mare  proaspăt,  sărat  sau  uscat,  carne  de  miel,  oaie,  capră,  pasăre,  mai  puțin  carne  de  vită  şi  porc.  Terenul  arid  nu  a  permis  dezvoltarea  legumelor sau a zarzavaturilor ci doar cultivarea fructelor în livezi sau în  gospodării  şi  chiar  de‐a  lungul  drumurilor.  Dulciuri  se  pregătesc  în  fiecare  gospodărie  şi  astăzi  chiar  dacă,  de  obicei,  sunt  cumpărate  din  laboratoarele  de  cofetărie.  O  sărbătoare  nu  este  completă  dacă  nu  se  simte şi  miros  de  prăjituri  în  casă.  Uleiul  de  măsline,  considerat  aliment  şi medicament, se găseşte din abundență în Grecia (cel de floarea soarelui  sau de porumb mai puțin ‐ nu au astfel de culturi), este de diferite calități  şi  este  folosit  atât  la  salate  cât  şi  la  gătit  sau  prăjit.  Lămâile  sau  portocalele,  busuiocul  grecesc  ʺvasilicoʺ,  cimbrul,  dafinul,  usturoiul,  piperul,  ienibaharul,  scorțişoara,  vanilia,  mastica,  cuişoarele,  nucuşoara,  sarea de mare sunt condimentele şi aromele cele mai folosite în bucătăria  grecească.  Măslinele  cultivate  pe  întreg  teritoriul  Greciei  sunt  de  mai  multe  sortimente,  se  conservă  foarte  bine,  prin  urmare  pot  fi  consumate  oricând.  Modalitatea  cea  mai  simplă  de  a  consuma  măslinele  este  următoarea:  se  pun  pe  o  farfurie  câteva  măsline  cu  puțin  ulei,  se  stoarce  lămâie şi  se  presară  cimbru;  se  poate  adăuga  şi  usturoi  tăiat  fin.  Peştele 
185

este  baza  mâncărurilor  în  Grecia,  preparate  apreciate  atât  de  localnici  cât  şi de turişti.   Plachie de peşte  Peştele  (de  obicei  mare)  este  pregătit,  porționat,  apoi  se  trece  prin  făină şi  se  prăjeşte  în  ulei  încins.  Se  curăță  2‐  3  cepe,  se  taie ʺsolzişoriʺ şi  se rumenesc în uleiul rămas. Se adaugă zarzavat proaspăt ‐ ardei şi roşii ‐  şi puțină apă, sosul astfel format se condimentează cu piper, sare şi foi de  dafin.  Peştele  prăjit  în  prealabil  se  pune  într‐o  tavă  peste  care  pe  adaugă  această  compoziție,  apoi  se  pune  în  cuptor  pentru  a  se  pătrunde  peştele  cu  sosul  respectiv.  Se  serveşte  cald  sau  rece,  după  preferință,  alături  de  un  pahar  de  vin  alb  (Retzina).  Tatăl  meu  pregătea  des  această  plachie  de  peşte.  Baclavalele,  trigoanele  sau  sarailiile,  a  căror  origine  sunt  revendicate şi de greci şi de turci sunt foarte apreciate de greci.   Prăjitură  Eu  vă  propun  o  rețetă  care  are  la  bază  foile  subțiri  de  plăcintă,  combinația  aromelor  date  de  vanilie,  scorțişoară  şi  rom  dar  fără  nucă.  Ingrediente  de  care  mai  avem  nevoie  sunt  stafide,  mac,  pesmet şi  zahăr  tos.  Stafidele  se  pun  într‐un  vas,  le  stropim  cu  esență  de  rom  şi  vanilie  eventual  alte  condimente  lichide  şi  le  lăsăm  aproximativ  1  oră.  Amestecăm  semințele  de  mac  cu  pesmetul,  adăugăm  şi  celelalte  condimente  uscate,  apoi  adăugăm  şi  stafidele.  Foile  se  ung  cu  ulei  şi  se  adaugă  compoziția.  Putem  să  rulăm  fiecare  foaie,  să  punem  într‐o  tavă  foaie  cu  foaie  sau  să  le  împăturim  sub  forma  trigoanelor.  Prăjitura  se  coace  în  cuptorul  încins  până  se  rumeneşte  apoi  imediat  ce  este  scoasă  tava  din  cuptor  se  toarnă  siropul  cald  pregătit  în  prealabil.  (Florentina‐ Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  Da!  Visul  copilăriei  mele  era  să  fiu  bucătar  pe  vapor ‐  cred  că  tot  influența  din  „Toate  pânzele  sus”.  Am  moştenit  cu  toții  patrimoniul  gastronomic  al  bunicii,  asta  însemnând  celebrele  sale  supe  de  roşii,  avgolemono,  ardei  şi  roşii  umplute,  pastitio,  kima  (macaroane  cu  carne),  chiftele  marinate  cu  saltsa şi  cu  piure, şi  nu  mai  departe  de  vestitele  sale  prăjituri ‐ corăbioare şi kathimaria.  Pentru rețetă apelez iarăşi la „Jurnalul  Național”, unde am publicat  o rețetă dragă mie,      
186

Htapodi catzarolas  (Caracatiță la cratiță)  Rețeta  este  foarte  simplă.  După  ce  se  spală  bine  caracatița,  să  nu  rămână  nisip  în  ea,  se  taie  membrele,  se  face  bucăți  mici  şi  se  pune  în  cratiță.  Fără  apă,  fără  nimic,  să  fiarbă  în  propriul  suc.  După  ce  o  înțepăm  puțin  cu  furculița şi  vedem  că  s‐a  pătruns,  adăugăm  o  ceaşcă  cu  vin  alb  sec,  o  ceaşcă  cu  ulei  de  măsline.  Mai  lăsăm  să  fiarbă  şi  adăugăm  condimentele  ‐  în  special  oregano.  Se  mănâncă  însă  cu  multă  lămâie.  Alături  de  fructele  de  mare  merge  întotdeauna  un  pahar  cu  ouzo  ‐  un  rachiu  cu  gust  deosebit,  dat  de  adăugarea  unui  extract  din  arborele  numit  mastică.  În  Grecia  veți  întâlni  celebrele  ouzerii,  un  fel  de  baruri  unde  se  serveşte  ouzo,  întotdeauna  alături  de  o  farfurie  cu  mezedes,  adică  antreuri. Cu cât bei mai  multe pahare cu ouzo, cu atât farfuria cu antreuri  care  însoțeşte  băutura  este  mai  mare.  (Haralambie  Răzvan  Caravia,  36  ani, Bucureşti)  Au  timp,  de  ce  nu?  Am  intrat  în  foarte  multe  case,  în  Grecia,  şi  mi‐a  plăcut  faptul  că  la  ei  este  foarte  curat  iar  în  familie  există  mult  respect. […] (Adrian Guleamachis, 33 ani, Brăila)  Da,  gătesc.  Folosesc  condimente  şi  ulei  de  măsline.  Musaka,  pastitsio,  macaronada,  baclava,  horiatiki  salata,  tsatsiki.  Vă  propun  să  încercați  o  rețetă  de  prăjitură.  Se  numeşte  melomacarona şi  este  o  prăjitură  specifică Crăciunului.    Melomacarona 

1  kg  făină,  2  ceşti  ulei  de  măsline,  o  ceaşcă  de  zahăr,  un  sfert  de  ceaşcă  de  coniac,  o  ceaşcă  de  suc  de  portocale,  două  ceşti  nuci  pisate,  3‐4  lingurițe  scorțişoară,  coajă  de  portocală  rasă,  2  lingurițe  praf  de  copt,  o  linguriță  de  bicarbonat.  Pentru  sirop:  1  ½   ceaşcă  miere,  1  ½  zahăr,  1  ½  apă.  Puneți  uleiul,  zahărul  şi  sucul  de  portocale  în  mixer  şi  amestecați  foarte  bine.  Adăugați  nucile  măcinate,  scorțişoara,  portocala  rasă,  praful  de  copt  şi  bicarbonatul  şi  continuați  amestecatul.  Adăugați  încet,  încet  făina  până  obțineți  o  masă  omogenă  ce  poate  fi  modelată  cu  mâna.  Luați  cantități  mici,  faceți  mici  prăjiturele  şi  puneți‐le  în  tava  unsă  cu  unt.  Le  coaceți  până  devin  maronii,  ca  fursecurile.  Într‐o  oală  puneți  ingredientele  pentru  sirop  şi  le  fierbeți  2‐3  minute.  Când  melomacarona  sunt  coapte şi  sunt  încă  calde,  le  puneți  una  câte  una  în  sirop şi  apoi  pe 
187

un  platou.  După  ce  le‐ați  însiropat  pe  toate,  adăugați  deasupra  nuca  măcinată şi scorțişoara. (Iulia Marica Saridache, 33 ani, Brăila)  Daaa,  sunt  foarte  bune  gospodine.  Mătuşa  noastră  din  Grecia  foloseşte  la  foarte  multe  mâncăruri  şi  puține  cuişoare  şi  scorțişoară.  Iar  mâncarea  e  delicioasă.  Şi  au  şi  talentul  de  a‐i  învăța  pe  ceilalți.  Am  exemplificat  mai  sus  mâncărurile  mele  preferate:  supa  Avgholemono,  Scordalia,  Righania  (asta  m‐a  învățat  şi  pe  mine  sora  mea),  Musaka.  Sau  supa  de  linte.    Eu  nu  prea  am  gătit,  având  o  mamă  expertă,  dar  v‐aş  propune să încercați:   Avgholemono – se prepară foarte simplu   Se  fierbe  o  găină  (de  preferat  de  țară);  se  păstrează  doar  apa  în  care  a  fiert,  din  carne  faceți  altceva  (pilaf  de  exemplu)  şi  în  acea  apă  se  fierbe orez cu condimente, după gust. La final se pune puțină verdeață şi  se  drege  cu  ou  şi  cu  lămâie  (de  aici  şi  numele  supei).  Este  delicioasă  şi  uşoară.  Righania – e un fel de aperitiv (bruschetele de astazi)   Se  ia  o  felie  de  pâine,  tăiată  mai  gros,  de  preferat  nu  foarte  proaspătă,  se  freacă  cu  sare,  se  toarnă  puțin  oțet şi  ulei  de  măsline,  după  aceea  se  freacă  felia  rezultată  cu  cimbru şi  la  final  se  adaugă  deasupra  o  felie  de  brânză,  una  de  roşie şi  iar  un  pic  de  cimbru.  E  foarte  bună şi  se  pregăteşte foarte repede. (Ana‐Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)    30.  Cum  sunt  sărbătorile  la  dumneavoastră  în  familie?  Se  simt  rădăcinile  greceşti?  Ce  sărbători,  în  afară  de  Paşte  şi  Crăciun,  sunt  importante  pentru  dumneavoastră şi  care  este  diferența  față  de  cum  le  sărbătoresc românii?    La  noi  în  familie  s‐au  păstrat  tradițiile  prin  educație.  Un  mare  rol  au  avut:  muzica,  dansul  şi  cărțile  care  au  mai  putut  fi  păstrate.  Mari  sărbători:  Crăciunul,  Anul  Nou,  Paştele,  Buna  Vestire,  Sfânta  Maria,  cât  şi  zilele  în  care  se  sărbătoresc  marii  sfinți  ai  ortodoxiei,  sunt  momente  în 

188

care toate familiile se reuneau, bucurându‐se unii de alții şi de atmosferă.  (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Nu pot spune că nu simțeam „rădăcinile” mele de sărbători, chiar  dacă  familia  era  mixtă.  Mergeam  de  fiecare  dată  şi  la  familia  mea,  cu  copiii.  Acolo  simțeam  cu  adevărat  sărbătorile.  Paştele  şi  Crăciunul,  din  punct  de  vedere  religios  sunt  la  fel  de  importante  şi  pentru  români  şi  pentru  greci.  Sunt  numai  unele  obiceiuri  care  diferă.  (Dumitru  <Zissu>  Aspasia, 83 ani, Brăila)  Se  simțeau  sărbătorile.  Cadourile  copiilor  le  aducea  Moş  Vasile  iar  la  Lăsatul  Secului  grecii  dansau  zilnic  în  casă şi  se  îmbrăcau  cu  măşti  timp de trei săptămâni. Cântecul la lăsatul secului: ΠΩΣ ΤΟ ΤΡΙΒΟΥΝ ΤΟ  ΠΙΠΕΡΙ (Piperul). (Anisia Pieratos, 81 ani, Brăila)  Sărbătorile  sunt  sărbătorite  aşa  cum  se  cuvine  şi  după  bunul  nostru  plac.  În  afară  de  Paşte  şi  Crăciun  sărbătorim  zilele  noastre  de  naştere  şi  zilele  onomastice,  fără  nicio  diferență  față  de  pregătirile  de  Paşte  şi  Crăciun.  Deosebirea  ar  fi  că  numai  de  Paşte  colorăm  ouăle  şi  facem cozonac. (Nicolas Spiridon, 77 ani, Brăila)  Aveam  tot  ce  mulți  copii  nu  aveau,  nouă  mama  ne  făcea  pom  de  Crăciun,  de  Paşte  ne  cumpăra  haine  noi şi  pantofi.  (Caliopi  Paraschiv,  77  ani, Brăila)  We  keep  the  traditions  of  Easter  and  Christmas,  weddings  and  funerals. (Alexandra Vertoudakis ‐ Caridi, 77 ani, Australia)  Grecii erau credincioşi. Se distrau împreună de sărbători. Nu cred  că  există  vreo  diferență  între  Paştele,  Crăciunul  sau  alte  sărbători  celebrate  de  greci  sau  de  români.  Îmi  mai  amintesc  că  în  ajun  de  Lăsata  Secului,  bărbații  se  mascau  şi  petreceau  cu  cântece,  cântate  de  ei  la  diferite  instrumente.  De  asemenea,  tot  de  lăsata  secului,  mai  era  alt  obicei: tata lega un ou fiert tare deasupra mesei, legat cu o ață de tavan şi  imprima  o  mişcare  circulară  iar  noi  copiii  încercam  să  prindem  oul  cu  gura.  Era  dificil,  dar  cel  care  reuşea  să  prindă  oul  îl  mânca.  La  fel  se  proceda şi cu bucată de halviță. (Stelian Raftopol, 75 ani, Brăila) 

189

Sărbătorile  sunt  la  fel  ca  şi  cele  din  țara  noastră.  S‐au  pierdut  nuanțele  etnice.  Mai  sărbătorim  aniversările  şi  onomasticile.  (Marius  Exarhu, 72 ani, Brăila)  Sărbătorim  ziua  de  25  martie  ‐  Ziua  Națională  a  Greciei  şi  28  octombrie ‐ Ziua Marelui „NU”. (Maria Diamandi, 70 ani, Brăila)  În  familia  noastră,  pe  lângă sărbătorile  de Paşte şi  Crăciun,  un  loc  important  îl  au şi  zilele  onomastice şi  cele  de  naştere.  (Reghina  Ispir,  70  ani, Brăila)  Ştiu  de  la  mama  mea  că  părinții  ei,  de  sărbători,  petreceau  cu  alte  familii,  la  prieteni  sau  la  local,  îşi  puneau  măşti  şi  dansau  pe  muzică  grecească până la ziuă. […] (Amalia Irimia, 70 ani, Brăila)  De  Florii,  se  servea  obligatoriu  scordalea.  (Nicolae  Dumitriu,  69  ani, Brăila)  For Orthodox Easter my father baked a half of a suckling lamb, as  a tradition he had learned from his father. He was not a religious man, so  that  is  the  only  tradition  with  which  Iʹm  familiar.  (A.V.,  61  ani,  Detroit‐ S.U.A.)  Obiceiurile  de  sărbători  sunt  comune  în  marea  lor  majoritate.  Sărbătorile  importante  la  greci,  în  afară  de  Crăciun şi  Paşte,  sunt:  Sfântul  Vasile, Sfânta Maria. (Nicolae Saridache, 60 ani, Brăila)  Paştele  şi  Crăciunul  se  sărbătoreau  ca  la  români.  Foarte  importante  sunt şi  Sfântul  Ioan,   Sfântul  Vasile,  Sfântul  Gheorghe.  (Jana  Andreescu, 58 ani, Galați)  Pentru că, după nuntă, tata a rupt aproape legăturile cu tatăl lui şi  cu  surorile,  nu‐mi  amintesc  sărbători  prea  vesele…  Doar  de  Crăciunul  dinaintea  morții  bunicului  meu,  îmi  amintesc  că  am  fost  la  ei  acasă,  iar  <fetele>  cum  li  se  spunea  surorilor  lui  tata,  pregătiseră  multe  prăjituri,  corăbioare,  pricomigdale,  prăjituri  cu  bezea  şi  plăcintă  cu  mere  cu  scorțişoară. (Maria‐Denise Theodoru, 57 ani, Bucureşti)  Nu  există  mari  deosebiri.  Ambele  popoare  sunt  balcanice,  sunt  creştine şi sărbătoresc cam la fel. (Eli Băjenică, 54 ani, Brăila) 

190

Pentru  mine  sărbătorile  au  fost  întotdeauna  minunate,  chiar  şi  atunci  când  trebuia  să  ne  ascundem  credința şi  bucuria.  Merg  la  Biserica  Greacă  de  când  mă  ştiu  dar  şi  la  alte  biserici.  Sărbători  importante:  25  martie  ‐  Buna  Vestire  şi  Ziua  Independenței  Greciei;  în  iunie  este  o   sărbătoare  importantă,  numita  Agios  Pnevmatos,  ziua  în  care  se  sărbătoreşte  Sfântul  Duh;  după  Paşte    a  doua  mare  sărbătoare    ‐  15  august,  Adormirea  Maicii  Domnului;  ʺLunea  curatăʺ  ‐  prima  zi  de  luni  din  postul  Paştelui.  Această  zi  în  Grecia  se  sărbătoreşte  prin  înălțarea  de  zmee,  iar  la  masă  se  servesc  mâncăruri  tradiționale  de  post.    (Nicoleta  Mija, 53 ani, Brăila)  Sunt  două  popoare  ortodoxe.  Sărbătorile  sunt  aproape  aceleaşi,  eu una  nu am sesizat  aproape nicio  diferență. Rădăcinile greceşti nu s‐au  simțit  niciodată  din  acelaşi  motiv,  totul  era  pregătit  de  bunica  maternă,  de  mama  şi  de  mătuşa  mea,  femei  care  nu  au  avut  nicio  legătură  cu  bucătăria  grecească.  Acum,  fiind  singură,  sărbătorile  pentru  mine  sunt  un  prilej  de  a  fi  alături  de  Dumnezeu,  aşa  că  în  noaptea  de  Anul  Nou,  la  cumpăna dintre ani sunt în biserică, săptămâna mare o petrec zilnic tot la  biserică  la  Denii,  în  noaptea  Învierii  Mântuitorului  stau  până  la  terminarea slujbei la biserică ca să mă pot împărtăşi... Mâncarea e aceeaşi  ca  în  oricare  altă  zi.  Trăind  însă  câțiva  ani  în  Grecia  singura  diferență  majoră  pe  care  am  observat‐o  e  că  Moş  Crăciun  nu  aduce  darurile  de  Crăciun, atunci este sărbătorită doar Naşterea Mântuitorului, cadourile le  aduce  în  noaptea  de  Anul  Nou  Sf.  Vasile  cel  Mare,  atunci  sunt  găsite  sub  bradul  frumos  împodobit  pachetele  cu  surprize. Şi  tot  în  acea  noapte  se  taie  Vasilopita  (plăcinta  Sfântului  Vasile)  în  interiorul  căreia  se  pune  simbolic  o  monedă,  iar  persoana  care  găseşte  în  porția  lui  de  plăcintă  acea  monedă,  se  spune  că  va  avea  belşug  întregul  an.  Alte  deosebiri  nu  am sesizat între cele două culturi. (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  Spiritul  sărbătorilor  ne  aduce  un  sentiment  de  bucurie  şi  fericire  indiferent  unde  am  fi.  În  familia  mea,  se  serbează  sărbătorile  religioase  legate  de  Sfintele  Sărbători  ale  Paştelui şi  Crăciunului,  zilele  onomastice  sau  cele  aniversare,  dar  oferim  un  aer  de  sărbătoare şi  Zilelor  Naționale  ale  Greciei şi  României.  În  aceste  zile  pregătesc  o  mâncare  tradițională şi  eventual  servim  o  băutură  tradițională,  după  caz.  (Florentina‐Cristina  Muşat, 43 ani, Brăila) 
191

Sărbătorile  le  petrecem  aproape  întotdeauna  în  familie,  nici  nu  cred că m‐aş simți bine altfel, iar de Crăciun şi Paşti mergem întotdeauna  la  cimitir  în  amintirea  celor  dragi  ce  nu  mai  sunt  printre  noi.  Mai  sărbătorim  zilele  de  naştere  şi  zilele  onomastice  ale  membrilor  familiei,  zilele  de  căsătorie  şi  parastase.  (Corina  Răducanu‐Lichiardopol,  43  ani,  Craiova)  Sunt foarte frumoase. Da, se simt rădăcinile greceşti. O sărbătoare  pentru  mine  şi  pentru  greci  este  ziua  de  15  august,  Panaghia.  Se  sărbătoresc cu mai multă intensitate şi cu mai mult dinamism (Florentina  Octavia Gavaz‐Nicolae, 39 ani, Brăila)  O  zi  importantă  era şi  este  25  martie,  ziua  de  Bunavestire şi  Ziua  Națională  a  Grecilor  de  pretutindeni,  când  se  găteşte  scordalia  cu  peşte.  De obicei se foloseşte bacaliaro dar acesta fiind un peşte de Egee care mult  timp  nu  s‐a  mai  găsit  în  România,  în  perioada  comunistă  se  făcea  cu  peşte  alb  care  era  încă  din  iarnă  pus  la  sărat şi  lăsat la  uscat.  Crăciunul şi  Paştele  ne  găsea  şi  ne  găseşte  în  sânul  familiei.  (Haralambie  Răzvan  Caravia, 36 ani, Bucureşti)  Sfânta  Maria  este  o  sărbătoare  foarte  mare,  Sfântul  Nicolae  etc.  […] (Adrian Guleamachis, 33 ani, Brăila)  Da,  se  simt.  De  Sfântul  Vasile,  în  fiecare  an,  mama  mea  face  Vasilopita şi  pe  1  ianuarie  tatăl  meu  ascunde  bănuțul şi  se  taie  Vasilopita.  O  altă  sărbătoare  importantă  este  Sfânta  Maria,  pe  15  august.  (Iulia  Marica Saridache, 33 ani, Brăila)  Nu  e  o  mare  diferență  între  ceea  ce  înseamnă  sărbătoarea  la  români  sau  la  greci,  cel  puțin  în  familia  noastră.  Însă  mama  pregăteşte  produsele  folosind  rețete  greceşti  şi  condimentele  specifice.  Mai  ales  în  cazul preparării mielului de Paşte (Ana‐Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)    31.  Avea  sau  are  vreun  specific  Paştele  grecilor  față  de  acela  al  românilor?  Există  obiceiuri  deosebite,  pregătiți  bucate  specifice  grecilor?   

192

Paştele  este  una  dintre  sărbătorile  ortodoxe  sfinte  atât  pentru  greci cât şi pentru români. (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Sigur  că  grecii  au  specificul  lor,  au  şi  obiceiuri  deosebite  şi  au  şi  mâncăruri specifice lor. (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Şi  grecii  şi  românii  sunt  ortodocşi,  prin  urmare  nu  cred  că  sunt  deosebiri  esențiale  în  pregătirea  bucatelor  şi  obiceiurile  specifice  de  Crăciun şi Paşte. (Stelian Raftopol, 75 ani, Brăila)  Grecii mănâncă miel de  obicei, nu numai de Paşte, ca noi. Au feta,  suvlakia,  tzatziki,  pe  care  le  mâncăm  şi  noi  din  când  în  când.  (Marius  Exarhu, 72 ani, Brăila)  La  sărbătorile  de  Paşte,  grecii  pregătesc  mielul  la  proțap,  iar  drobul  îl  fac  tot  din  măruntaie  în  formă  de  frigărui şi  se  numesc  cocoreți.  (Maria Diamandi, 70 ani, Brăila)  La  Paşte,  toate  familiile  de  greci  tăiau  miei  şi  îi  pregăteau  la  grătar. De obicei se petrecea la iarbă verde. (Amalia Irimia, 70 ani, Brăila)  Nu  ştiu.  Da,  pregăteam  bucate  specifice  grecilor,  de  exemplu  maghiritsa  (o  supă  din  măruntaie),  iar  ouăle  sunt  vopsite  numai  în  roşu.  (Nicolae Saridache, 60 ani, Brăila)  Paştele  este  una  dintre  cele  mai  importante  sărbători  din  cadrul  Bisericii Ortodoxe din Grecia. Sâmbătă seara, oamenii se adună la biserici  şi  aduc  cu  ei  lumânări  stinse.  La  miezul  nopții,  preotul  anunță  Învierea  Domnului Isus Hristos („Hristos a înviat!”‐ ʺXristos Anesthiʺ) şi le permite  credincioşilor  să‐şi  aprindă  lumânările  din  Flacăra  Sfântă  care  a  fost  adusă  tocmai  din  Ierusalim.  După  slujba  de  Înviere,  grecii  servesc  un  fel  de supă numită „maghiritsa”, un fel de drob lichid. În schimb, la masa din  prima zi de Paşte, friptura de miel pe grătar, ʺkokoretsiʺ, este nelipsită.  Bucătăria  grecească  poate  fi  considerată  una  dintre  cele  mai  bogate  din  lume.  Folosirea  rețetelor  simple,  însă  desăvârşite  ca  gust,  a  adus  celebritate  bucătarilor  greci.  Grecii  sunt,  asemenea  românilor,  ortodocşi,  iar  tradițiile  lor  sunt  similare  cu  ale  noastre.  Bucatele  pe  care  însă  grecii  le  pun  pe  masa  de  Paşte  pentru  prieteni şi  familie  sunt  puțin 

193

diferite  de  cele  tradiționale  româneşti,  influențate  fiind  de  cultura  mediteraneană.  Drop de miel  Organe  şi  prapure  de  miel  (1,5  kg),  4  cepe  mari,  6  legături  de  ceapă verde, 1 legătură de mărar, o legătură de pătrunjel, 3 ouă, 8 linguri  de  ulei,  sare  şi  piper.  Se  spală  foarte  bine  măruntaiele  de  miel  şi  prapurele.  Acesta  din  urmă  este  lăsat  în  apă  rece,  timp  de  30‐40  de  minute. Se curăță şi se spală verdeața şi se toacă mărunt.  Se  pun  la  fiert  măruntaiele  în  apă  clocotită  cu  sare  şi  se  îndepărtează  spuma.  Se  lasă  să  se  răcească,  se  taie  bucăți  şi  se  înăbuşă  împreună cu ceapa în 4 linguri de ulei.  Când  s‐au  răcit  se  dau  prin  maşina  de  tocat  sau  robot.  Se  amestecă  apoi  cu  ouăle  bătute,  cu  puțină  sare,  piper  şi  verdeață  tocată  fin.  Cu  această  compoziție  se  umple  prapurele.  Se  aşează  prapurele  într‐o  formă  de  chec,  se  adaugă  umplutura  şi  se  acoperă  cu  ce  a  mai  rămas  din  prapure.  Se  coace  la  cuptor,  la  temperatură  moderată,  timp  de  25‐30 de minute.  După  ce  se  răceşte,  se  porționează  şi  se  serveşte  simplu  sau  cu  salată verde.  Ciorba de miel à la grec  1.5  kg  carne  de  miel,  3  cepe,  2  morcovi,  1  ardei  gras  roşu,  1  rădăcină  păstârnac,  1  rădăcină  pătrunjel,  3  tulpini  de țelină,  2  lămâi,  500  g  smântână,  4  gălbenuşuri,  1  cățel  de  usturoi,  2  linguri  de  făina,  1  leg.  pătrunjel, sare, piper  1.  Se  curăță  carnea  de  pielițe  şi  tendoane,  se  taie  în  bucăți  potrivite,  se  spală şi se pune la fiert în 4 litri de apă cu 1 lingură de sare rasă.  2. Se curăță legumele şi se spală.  3.  Se  taie  în  cubulețe  morcovul,  țelina,  ardeiul  gras  şi  rădăcinile  de  pătrunjel şi păstârnac.   4. Se toacă ceapa mărunt, iar tulpinile de țelină se taie în rondele.  5.   Se  încinge  într‐o  tigaie  mare  uleiul,  se  adaugă  legumele şi  se  călesc  5  minute la foc mare, se amestecă din când în când. 

194

6.  Se  pun  legumele  călite  în  oala  în  care  fierbe  carnea,  se  acoperă  cu  un  capac şi se lasă ciorba să fiarbă la foc mic.  7. Când carnea este bine fiartă (se desprinde cu uşurință de pe oase), se ia  oala de pe foc.   8.  Se  amestecă  într‐un  castron  smântâna  cu  gălbenuşurile  de  ou,  făina,  coaja  de  la  o  lămâie  dată  prin  răzătoarea  mică,  zeama  de  la  cele  2  lămâi,  usturoiul şi pătrunjelul tocat mărunt.  9.  Se  pun  într‐un  castron  2  căni  din  supa  din  oală,  se  omogenizează bine, apoi se toarnă amestecul în oala cu ciorbă, puțin câte  puțin, amestecând continuu.  10. Se mai adaugă sare şi piper. (Nicoleta Mija, 53 ani, Brăila)  Paştele  este  una  dintre  cele  mai  importante  sărbători  din  cadrul  Bisericii  Ortodoxe  din  Grecia,  care  nu  urmează  aceleaşi  canoane  ca  şi  Biserica  Ortodoxă  din  Est.  În  sâmbăta  dinaintea  primei  zilei  de  Paşte,  Patriarhul  ortodox  deschide  sigiliul  uşii  de  la  mormântul  lui  Iisus  Hristos,  care  se  află  în  Biserica  Sfântului  Mormânt  din  Ierusalim  şi  iese  cu  Focul  Sfânt.  Flacăra  păzită  de  înalte  fețe  bisericeşti  şi  oficialități  ale  guvernului  grec este dusă cu avionul la Atena şi apoi  este transportată  la  o  biserică  mică  din  Agia  Anargyroi  în  Plaka.  De  aici  „iau  lumină”  toate  bisericile din Attika şi tot restul Greciei. Sâmbătă seara, oamenii se adună  la  biserici  aducând  cu  ei  lumânări  stinse.  La  miezul  nopții,  preotul  anunță  Învierea  Domnului  Iisus  Hristos  („Hristos  a  înviat!”‐  ʺXristos  Anesthi ʺ) şi le permite credincioşilor să‐şi aprindă lumânările din Flacăra  Sfântă care a fost adusă tocmai din Ierusalim. După ce au fost îndeplinite  ritualurile,  preotul  binecuvântează  mâncarea  pe  care  credincioşii  au  adus‐o  la  biserică  şi  care  va  fi  servită  la  masa  de  Paşte.  După  slujba  de  Înviere,  grecii  servesc  un  fel  de  supă  numită  „maghiritsa”,  un  fel  de  drob  lichid.  În  schimb,  la  masa  din  prima  zi  de  Paşte,  friptura  de  miel  pe  grătar,  ʺkokoretsiʺ,  este  nelipsită.  Dis‐de‐dimineață  carnea  de  miel  este  pusă  pe grătar  pentru a se frige încet, în timp  ce  aroma fripturii stârneşte  apetitul  mesenilor.  Christopsomon  (ʺpâinea  lui  Hristosʺ)  este  o  altă  delicatesă  grecească  constând  într‐o  bucată  de  pâine  rotundă  care  este  decorată  cu  o  cruce  şi  ouă  roşii.  Apokries  este  o  altă  tradiție  grecească,  care se  aseamănă  cu carnavalurile ținute de  catolici. În  Atena, în ultimele  două  week‐end‐uri  de  Apokries  oamenii  îmbracă  diverse  costumații  şi 

195

merg  la  Plaka,  „lovindu‐se”  unii  pe  alții  cu  niste  bețe  din  plastic  care  chițăie  şi  aruncând  cu  confetti.  În  Tracia  şi  Macedonia,  tinerele  îmbracă  un  port  tradițional  denumit  Lazarins şi  colindă  satele  cântând  piese  cu  o  tematică  religioasă.  Eu  nu  gătesc  nimic  din  toate  acestea,  am  mai  spus  care îmi sunt motivele. (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  Ambele  popoare  sunt  creştin  ortodoxe,  deci  mari  deosebiri  din  punct  de  vedere  religios  nu  există.  Obiceiurile  şi  tradițiile  sunt  particularizate  pe  regiuni,  în  ambele  țări.  Zilele  premergătoare  Învierii  Domnului  sunt  pline  de  evlavie şi  rugăciune,  zile  de  post,  spovedanie şi  împărtăşanie.  O  mai  mare  amploare  are  în  Grecia,  mai  mult  în  oraşele  mari, procesiunea Sf. Epitaf, care are loc pe străzile oraşului de la biserică  până  în  piața  din  centrul  oraşului.  Mâncărurile  tradiționale  au  la  bază  oul  vopsit  roşu  şi  carnea  de  miel,  pregătită  sub  diferite  forme.  În  Brăila  anilor ʹ40  era  obiceiul  ca  friptura  de  miel  să  fie  pregătită  de  gospodină  în  casă  şi  dusă  pentru  a  se  coace  la  un  cuptor  din  zonă,  în  cazul  familiei  mele la Cominos. La fel se  proceda şi cu cozonacul, singurul “dulce” ce se  făcea.    În  satele  din  insulele  greceşti  acest  obicei  se  mai  păstrează  şi  astăzi. (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  Există într‐adevăr obiceiuri mai deosebite. De exemplu, am fost în  vizită  la  rude  de  Paşti  şi  am  văzut  cum  în  Vinerea  Paştelui  seara,  în  centrul  Atenei,  se  întâlnesc  aproape  toate  epitafurile  ornate  cu  o  multitudine  de  flori,  însoțite  de  preoți şi  localnici  cu  lumânările  aprinse.  (Florentina Octavia Gavaz‐Nicolae, 39 ani, Brăila)  Se  găteşte  atât  miel  cât şi  ied ‐  a  cărui  carne  e  mult  mai  gustoasă.  Ciorba de miel – maghiritsa ‐ şi suvla ‐ miel la proțap ‐ sunt la loc de cinste  alături  de  ouăle  roşii  simple,  fără  încondeieri.  După  slujba  de  Înviere  se  vine  acasă  şi  cu  lumânarea  se  face  cruce  pe  tocul  uşii.  Importantă  este  pentru grecii din Brăila şi slujba din ziua de Înviere când merg la biserică  purtând  lucruri  noi  după  care  se  întâlnesc  pentru  masa  de  prânz  în  familie. (Haralambie Răzvan Caravia, 36 ani, Bucureşti)  Da,  grecii  pregătesc  proțapul  numit  „cocoreți”,  realizat  din  măruntaie  de  miel,  înfipte  în  proțap  şi  legate  de  jur  împrejur  cu  mațe,  apoi fripte la jar; este foarte gustos. (Adrian Guleamachis, 33 ani, Brăila) 

196

Nu,  are  aceeaşi  semnificație:  Învierea  Domnului.  Da,  există  obiceiuri  diferite  în  ceea  ce  priveşte  arta  culinară,  se  pregătesc  magheiritsa,  kokoretsi  şi  arni  sti  souvla.  De  asemenea  ouăle  se  vopsesc  numai  roşu.  Când  eram  copii  bunica  făcea  întotdeauna  doi  cozonăcei,  pentru  mine şi  fratele  meu,  care  erau  deosebiți  față  de  ceilalți,  în  sensul  că  erau  rotunzi  şi  în  mijloc  aveau  câte  un  ou  roşu.  (Iulia  Marica  Saridache, 33 ani, Brăila)  Ştiu  că  la  greci  Paştele  este  foarte  important,  poate  cea  mai  importantă  sărbătoare  a  grecilor.  Se  pregătesc  multe  bucate,  dar  cele  tradiționale  sunt:  supa  de  Paşte  ‐    Maghiritsa  şi  Kokoretsi  –  o  mâncare  făcută din organe de miel.  (Ana‐Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)    32.  Cum  era  sau  cum  este  de  Crăciun?  In  Grecia,  de  Crăciun,  grecii  împodobesc  şi  corăbii  nu  numai  un  brad.  La  Brăila  a  existat  vreodată  acest  obicei?  Pe  vremuri,  părinții  sau  bunicii  dumneavoastră  împodobeau  brad  de  Crăciun  sau  corabie?  Am  mai  citit  despre  diverse  obiceiuri  de  Crăciun  în  Grecia  pentru  alungarea  spiritelor,  pentru  belşug … La Brăila s‐au păstrat astfel de tradiții? Vă mai amintiți vreun  colind în greceşte?    La  noi  în  familie  bradul  de  Crăciun  a  fost  întotdeauna  împodobit  şi sărbătorit, reunind toate rudele. (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Povestea  bunica  că  în  Grecia  se  împodobeau şi  corăbii,  nu  numai  bradul.  La  noi,  la  Brăila,  aveau  ai  mei  nişte  rude  care  locuiau  în  zona  Dunării.  Bărbatul  familiei  care  era  comandantul  unui  vas  obişnuia   într‐adevăr  să  împodobească  vasul  de  sărbători.  (Dumitru  <Zissu>  Aspasia, 83 ani, Brăila)  Nu  ştiu,  nu‐mi  amintesc,  dar  brad  de  Crăciun  împodobeam  în  fiecare  an.  Colind  grecesc  ‐  mi‐l  amintesc  pe  cel  de  anul  nou.  (Nicolas  Spiridon, 77 ani, Brăila)  Mama  ne  făcea  pom  de  Crăciun,  ne  punea  în  el  toate  bunătățile,  ne  cumpăra  de  toate  de  la  Badasarian,  pe  Republicii,  era  magazinul  cel 

197

mai bun. Ne cumpăra jucării, păpuşi şi îmbrăcăminte, nu numai mie, ci şi  la  finuțele  noastre  cu  mai  puține  posibilități.  (Caliopi  Paraschiv,  77  ani,  Brăila)  Nu  am  avut  Crăciun  fără  brad,  chiar  şi  atunci  când  aveam  doar  un an şi eram în brațele mamei am avut brad. Şi acum, la fiecare Crăciun,  chiar  dacă  suntem  vârstnici,  nu  am  uitat  de  acest  obicei.  Avem  încă  podoabe  de  când  eram  mici,  pe  care  le  atârnăm  în  brad  în  fiecare  an. Şi  ne bucurăm! (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila)  De  Crăciun  noi  împodobim  bradul,  iar  colindul  este  „Aios  Vasilis  erhete”, adică „Sf. Vasile vine”. (Maria Diamandi, 70 ani, Brăila)  De  Crăciun  părinții  şi  bunicii  împodobeau  brazii  şi  se  cântau  colinde greceşti. (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila)  De  Crăciun  totdeauna  se  împodobea  bradul  şi  se  pregăteau  cadouri pentru copii şi prieteni. (Amalia Irimia, 70 ani, Brăila)  Şi  la  Brăila  de  Crăciun  se  împodobeau  corăbiile  cu  steaguri,  cu  însemne  bisericeşti.  De  asemenea  se  împodobeau  şi  copacii  din  curțile  caselor.  Existau  obiceiuri  care  între  timp  s‐au  pierdut  odată  cu  dispariția  celor bătrâni. (Nicolae Saridache, 60 ani, Brăila)  Tata  mi‐a  povestit  că  nu  există  Crăciun  fără  brad  adus  de  la  Braşov,  fără  portocale  şi  roşcove.  (Maria‐Denise  Theodoru,  57  ani,  Bucureşti)  Mergeam  la  colindat şi  primeam  bani şi  nuci.  Pluguşorul şi  acum  îl  mai  ştiu  pe  greceşte  ‐    Ta  kalanda.  (Athanassios  Karafyllidis,  56  ani,  Berlin – Germania)  În  sunet  de  tobe,  băieții  mai  mici  mergeau  din  casă  în  casă  şi  colindau,  după  care  primeau  smochine  uscate,  migdale,  nuci  şi  o  mulțime de  dulciuri şi câteodată şi cadouri. În  Grecia, există  o superstiție  numita  kallikantzeri,  potrivit  căreia  spiriduşi  poznaşi  apar  din  pământ,  în  perioada  Crăciunului.  Foarte  puține  cadouri  sunt  oferite  de  Crăciun  membrilor  familiei  sau  prietenilor.  Am  fost  învățată  că  au  nevoie  de  daruri  cei  aflați  în  suferință.  Mergeam  cu  bunica  la  biserică  şi  duceam  daruri.  Preoții  merg  din  casă  în  casă,  stropind  cu  apă  sfințită  pentru  a 

198

alunga  spiritele  rele  care  s‐ar  putea  ascunde  în  casele  oamenilor.  În  cele  mai  multe  case  greceşti  este  decorat  câte  un  brăduț,  cu  beteală  şi  o  stea  pusă  în  vârf.  Cadourile  sunt  schimbate  pe  1  ianuarie,  de  ziua  Sfântului  Vasile.  Mi‐a  spus  bunica  mea,  pe  vremea  când  citeam  „Legendele  Olimpului”,  despre  obiceiul  împodobirii  unui  vas  cu  lumânări.  În  ajunul  Crăciunului,  dis‐de‐dimineață,  copiii  pornesc  la  colindat  din  casă  în  casă  purtând  cu  ei  o  iesle  sau  o  corabie  miniaturală  care  simbolizează  viața şi  mântuirea  (Arca  lui  Noe).    Dar  la  noi  în  familie  nu  am  văzut  aşa  ceva.  (Nicoleta Mija, 53 ani, Brăila)  Tradițiile  din  perioada  sărbătorilor  de  iarnă  în  Grecia  sunt  rezultate  din  contopirea  sărbătorilor  creştine  clasice  cu  cele  păgâne,  pe  care  creştinismul  a  încercat  în  zadar  să  le  desființeze.  Către  sfârşitul  epocii  romane,  Biserica  a  izbutit  să  înlocuiască  toate  sărbătorile  păgâne,  precum  Saturnaliile,  Calendele  etc.,  transformându‐le  în  sărbători  creştine. În timpuri străvechi, perioada Crăciunului nu reprezenta zile de  bucurie  şi  destindere,  ci  victoria  luminii  asupra  întunericului.  Nu  întâmplător  25  decembrie  se  află  la  puține  zile  distanță  de  solstițiul  de  iarnă,  când  noaptea  este  mult  mai  lungă  decât  ziua.  Era  celebrată  atunci  naşterea  neînvinsului  Soare,  sărbătoare  ce  avea  să  devină  ulterior  sărbătoarea  naşterii  lui  Iisus  Hristos,  noua  Lumină  a  lumii.  Conform  obiceiurilor,  fiecare  casă  se  împodobea  cu  macheta  unui  vas  de  lemn,   împodobită  cu  ghirlande  luminoase  sau  cu  lumânări.  Bradul  de  Crăciun  înlocuieşte  azi  tradiționala  miniatură  a  corabiei  antice,  deşi  vechea  credință se perpetuează în unele insule, ba chiar în vitrinele magazinelor.  Pomul  de  Crăciun  nu  reprezintă  o  tradiție  grecească,  ci  una  bavareză,  ce  a  apărut  în  Grecia  odată  cu  înscăunarea  regelui  Otto  de  Wittelsbach.  Foarte  curând,  bradul  împodobit  cu  cadouri  şi  lumânărele  a  pătruns  în  saloanele  aristocrației,  dar  a  fost  nevoie  să  vină  epoca  de  dezvoltare  economică,  de  prosperitate  de  după  al  doilea  război  mondial  pentru  a‐l  întâlni  şi  în  căminele  oamenilor  de  rând.  La  mine  în  casă  nu  a  existat  nicicând  acest  obicei  al  corăbiei  împodobite,  pentru  că  de  obicei  femeile  se  ocupă  cu  toate  pregătirile  pentru  aceste  sărbători,  şi  cum  ele  erau  românce  naturalizate,  nu  cunoşteau  tradițiile  demult  apuse  ale  Greciei  secolelor  de  dinaintea  regelui  Otto.  Prin  urmare  doar  bradul  a  fost  împodobit. Nu cunosc alte tradiții din Grecia pentru alungarea spiritelor, 

199

pentru  belşug,  etc.  pentru  simplul  motiv  că  tata  a  fost  comunist  în  adevăratul  înțeles  al  cuvântului,  în  cei  opt  ani  de  război  mondial şi  civil  nu a avut posibilitatea de a se gândi la alte lucruri decât la supraviețuirea  în  cele  mai  cumplite  condiții şi  la  a  lupta  pentru  crezul  pe  care  l‐a  avut.  Nu  am  auzit  niciodată  niciun  colind  în  greceşte,  au  apus  demult  vremurile  când  auzeam  colinde  în  româneşte,  pe  stradă,  în  casele  oamenilor,  când  poposeau  în  seara  de  ajun  colindătorii...  Ierni  frumoase,  vremuri  superbe,  din  păcate,  demult  apuse...  (Artemiza  Papas,  47  ani,  Brăila)  Crăciunul  a  fost  şi  este  prilej  de  mare  sărbătoare  în  casele  creştinilor.  Naşterea  Mântuitorului  este  însoțită  de  colinde  a  căror  vechime  se  pierde  în  timp.  Obiceiul  de  a  colinda şi  de  a  face  urări  celor  dragi  există  la  ambele  popoare.  Pentru  a  da  farmec  sărbătorilor,  se  împodobeşte  un  brad,  sub  care  se  aşează  daruri.  Faptul  că  în  Grecia  se  împodobeau  corăbii  nu  mi  se  pare  ceva  anormal.  De  unde  să  aibă  ei  păduri  de  conifere,  să  poată  împodobi  brazi?  Corabia  a  fost  şi  este  simbolul  marinarilor,  are  o  formă  geometrică  asemănătoare,  aşa  că  e  logic,  grecul,  inventiv,  a  găsit  soluția!  Pentru  copiii  cuminți  din  Grecia,  ʺmoşulʺ  este  Aios  Vasilis  (Sf.  Vasile)  care  vine  în  seara  de  31  decembrie.  Colindele  greceşti  tradiționale,  “kalanda”,  sau  preluate  din  colindele  altor  popoare, sunt aşteptate de toți cu mare bucurie în Ajunul Crăciunului cât  şi  a  Anului  Nou.  La  masa  de  Crăciun  şi  Anul  Nou  se  savurează  gustoasele  bucate  tradiționale  greceşti  ‐  lucanica  (cârnați),  galopoula  (curcan),  hristopsoma  (pâinea  lui  Hristos),  Vasilopita  (pita  Sf.  Vasile),  curabiedes  (corăbioare),  xerotigana  (uscatele),  lucumades.  (Florentina‐ Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  La  fel  de  frumos  ca  şi  de  Paşti,  o  atmosferă  de  vis.  Nu  cunosc  aceste  aspecte  cu  corăbiile  care  se  împodobeau  sau  despre  obiceiuri  pentru  alungarea  spiritelor.  La  Brăila  s‐au  mai  păstrat  unele  tradiții  de  Crăciun.  Da,  îmi  amintesc  colinde,  le‐am  învățat  cu  tinerii şi  copiii  de  la  Comunitatea Elenă şi în călătoriile mele în  Grecia (Trighona Kalanda, Pai o  palios  o  hronos,  O  elato,  Aghia  Nihta).  (Florentina  Octavia  Gavaz‐Nicolae,  39 ani, Brăila) 

200

Ştiu  din  povestiri  că  bunicii  împodobeau  şlepul  cu  lumini  iar  vasele greceşti din port se întreceau care mai de care să fie mai luminoase  şi pavoazate. Acum am rămas doar la brad. Colinde ştiu multe, alături de  alți  tineri  mergeam  cu  colindul  în  greacă  pe  la  familiile  de  greci  din  Brăila. (Haralambie Răzvan Caravia, 36 ani, Bucureşti)  Noi  am  împodobit  numai  brad.  Da,  îmi  amintesc  colinde  în  greacă:  Arhiminia  kai  arhixronia,  O  aghios  Basilis  erhete,  Paei  o  palios  o  hronos,  etc.  Toate  aceste  colinde  le‐am  învățat  de  la  doamna  Sia.  Împreună  cu  alți  tineri  de  la  Comunitatea  Elenă  mergeam  şi  colindam  familiile  de  origine  greacă  în  ajunul  Crăciunului.  Începeam  de  pe  Calea  Galați  de  la  domnul  Samaras,  tatăl  domnului  Samaras  Nicolae şi  până  în  Viziru. (Iulia Marica Saridache, 33 ani, Brăila)    33.  Ați găsit vreodată de Anul  Nou, bănuțul în Vasilopita? Vă  amintiți,  chiar  vi  s‐a  îndeplinit  dorința?  Cum  se  prepară  Vasilopita?  Ce  alte  tradiții mai există legate de Anul Nou?    Ca orice familie am  parcurs şi momente fericite şi momente triste,  însă Vasilopita a marcat trecerea în noul an, nelipsind de pe masa noastră.  (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Da,  mama  cu  bunica  dinspre  mamă,  bunica  Vasilichi,  făceau  Vasilopita. Mă bucuram foarte mult şi eu şi frații mei când găseam bănuții  de argint în ea. Se spunea că aveam noroc tot anul următor. Mai târziu, în  familia  mea  mixtă,  soacra  mea  făcea  alt  fel  de  plăcintă  cu  răvaşe şi  bani  obişnuiți, a altă Vasilopita. (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Da,  chiar  şi  azi  mai  căutăm  bănuțul  în  Vasilopita.  Vasilopita  se  prepară  aşa  cum  se  prepară  cozonacul,  iar  într‐un  cozonac  se  ascunde  în  aluat un bănuț împachetat într‐o hârtie mai mare, ca să fie uşor de găsit şi  să nu se înghită dacă e mic. (Nicolas Spiridon, 77 ani, Brăila)  Da, am găsit bănuț în Vasilopita, dar nu de prea multe ori. (Marius  Exarhu, 72 ani, Brăila) 

201

De  Anul  Nou,  conform  tradiției,  făceau  „Vasilopita”,  din  cocă  de  cozonac,  ca  un  colac  mare  în  care  se  punea  un  ban  de  argint.  În  ziua  de  Anul  Nou,  când  se  tăia  colacul,  se  spunea:  „o  felie  pentru  Anul  Nou,  o  felie  pentru  Sfântul  Vasile”  ‐    căci  aşa  se  şi  traduce  „pâinea  Sfântului  Vasile”,  altă  felie  pentru  tata,  stăpânul  casei,  alta  pentru  mama  şi  în  continuare  pentru  musafiri şi  pentru  copiii  din  casă.  La  cel  care  se  găsea  banul  în  felie  se spunea  că  va  avea  noroc  tot  anul.  (Amalia  Irimia,  70  ani,  Brăila)  În  fiecare  an  pregăteau  Vasilopita  în  care  se  introducea  câte  un  bănuț de argint, care îi purta noroc celui care îl găsea. S‐a păstrat tradiția.  La  tăiatul  pitei ‐  Vasilopitei ‐,  mama  marca  cu  o  crenguță  de  brad  prima  felie ‐ a Sfântului Vasile. Urmau apoi: casa, copiii şi la sfârşit părinții. Am  găsit de multe ori bănuțul în Vasilopita. (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila)  Îmi  aduc  aminte  de  o  singură  Vasilopita  când  eram  copil.  Alte  tradiții  de  Anul  Nou  nu  cunosc.  (Ştefan  Panait  Pana,  68  ani,  Stuttgart  ‐  Germania)  Da,  am  găsit  bănuțul  şi  mi  s‐a  îndeplinit  dorința.  Vasilopita  sau  pita  (plăcinta)  Sfântului  Vasile  se  pregăteşte  în  ajunul  Anului  Nou.  Ea  se  pregăteşte  în  principal  din  făină,  ouă,  zahăr  şi  lapte.  Gospodina  casei  pune  în  interiorul  ei  un  bănuț.  La  ora  12  noaptea,  după  trecerea  în  noul  an, capul familiei taie  pita (plăcinta)  în mai multe bucăți. Cel care va găsi  bănuțul va fi norocosul anului. De Anul Nou grecii joacă cărți şi se spune  că  cel  care  câştigă  va  avea  un  an  bun  din  punct  de  vedere  financiar.  (Nicolae Saridache, 60 ani, Brăila)  La  noi  în  familie  ‐  mă  refer  la  bunicii  şi  părinții  mei  ‐  se  făcea  Vasilopita. Şi eu făceam şi fac Vasilopita, fiind o tradiție legată de Noul An.  Am găsit bănuțul, dar nu mai ştiu dacă dorința mi s‐a îndeplinit. Tot ca o  tradiție  de  familie,  de  Anul  Nou  fac  baclava  şi  corăbioare.  (Victoria  Teodorescu, 59 ani, Brăila)  Una  din  tradițiile  grecilor  este  tăierea  Vasilopitei  sau  plăcinta  Sfântului  Vasile.  Seamănă  cu  plăcinta  cu  răvaşe  a  românilor,  numai  că  noi  punem  un ban de  aur în interior şi pregătim plăcinta  pentru prima zi  a fiecărui an. Tăierea Vasilopitei este la greci sărbătoarea Noului An.  

202

Vasilopita  225  g  unt  sau  margarină,  250  g  zahăr  pudră,  4  ouă,  150  g  făină,  agent  de  creştere,  250  g  migdale,  1  plic  vanilie,  1  linguriță  de  scorțişoară.  Măcinăm  migdalele  la  mixer.  Batem  bine  untul  cu  zahărul  pudră  şi  vanilia. Adăugam unul câte unul ouăle şi apoi migdalele. Rezultă o pastă  destul  de  groasă.  O  scoatem  din  mixer şi  adăugăm  făina şi  scorțişoara şi  amestecăm cu mâna până se încorporează bine totul. Acoperim cu ceva şi  o  lăsăm  câteva  ore  la  frigider.  Luăm  o  formă,  o  ungem şi  o  presărăm  cu  făină  şi  punem  conținutul.  Va  fi  gros,  dar  aşa  şi  trebuie.  Coacem  aproximativ  o  oră  la  1700C.  Realizăm  din  hârtie  o  machetă  cu  numele  anului  care  vine şi  o  aşezăm  deasupra şi  pudrăm.  (Nicoleta  Mija,  53  ani,  Brăila)  Da,  am  găsit  în  2005,  pe  vremea  când  eram  internată  în  spitalul  din  Atena,  doi  bănuți.  Primul  mi‐a  fost  adus  de  asistentele  din  spital.  Pentru  fiecare  clinică  în  parte,  spitalul  a  comandat  câte  o  Vasilopita,  porțiile  au  fost  tăiate  de  asistenta  şefă  a  clinicii  mele,  au  împărțit  din  salon în salon fiecărui bolnav câte una, eu am primit‐o ultima şi acolo era  bănuțul. În aceeaşi zi am mai primit de la o prietenă o porție de Vasilopita  şi  acolo  era  al  doilea  bănuț...  Dorințele  nu  s‐au  împlinit,  nici  nu  aveau  cum...  păcat  însă  că  s‐a  împlinit  exact  opusul  lor...  Nu  cunosc  alte  tradiții  legate  de  Anul  Nou,  nu  am  văzut  nimic  deosebit  față  de  România  în  Grecia  în  casele  de  greci  pe  unde  m‐am  perindat.  Vasilopita…  se  taie  o  felie  pentru  Iisus,  una  pentru  Fecioara  Maria,  una  pentru  casă  şi  apoi  pentru cei din casă, de la cel mai mare la cel mai mic membru din familie,  şi dacă sunt  invitați la Revelion se numără şi ei la urmă tot după vârstă...  (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  ʺVasilopitaʺ  este  o  tradiție  ce  se  respectă  în  orice  casă  în  care  locuiesc greci, obicei pe care l‐am împărtăşit şi prietenilor. Când am găsit  bănuțul în felia mea, mi‐a mers bine în anul acela. Obiceiul este străvechi.  Pe  când  Sf.  Vasile  era  episcop  de  Cezareea,  pentru  a  salva  oraşul  de  la  jefuirea lui de către prefectul din Capadochia, a cerut locuitorilor să‐i dea  tot  aurul  în  monede şi  bijuterii  spre  a‐l  da  prefectului.  Dar  prefectul  nu   s‐a  aşteptat  la  aşa  ceva,  i  s‐a  făcut  ruşine  de  episcop şi  a  plecat  neluând  nimic.  Atunci  episcopul,  neavând  o  evidență  a  valorilor  primite  şi 

203

neştiind  cum  să  le  înapoieze,  s‐a  gândit  să  facă  plăcințele,  în  fiecare  să  pună  câte  un  ban  sau  o  bijuterie,  iar  apoi  să  le  împartă  locuitorilor.  În  felul  acesta,  fiecăruia  i‐a  revenit  ce  a  găsit  în  plăcinta  sa.  ʺVasilopitaʺ  este  făcută  dintr‐un  aluat  dulce şi  cu  mirodenii,  de  formă  rotundă,  în  care  se  pune  un  ban  mic,  pe  vremuri  ban  de  aur.  În  momentul  când  anul  vechi  pleacă şi cel nou vine, fiecare familie trebuie să îl întâmpine cu bucurie şi  veselie,  cu  colinde  şi  mult  zgomot.  Atunci  când  toată  familia  este  adunată  în  jurul  mesei  împodobită  de  sărbătoare,  se  taie  ʺVasilopitaʺ  în  mai  multe  felii  astfel:  pentru  Sf.  Vasile,  pentru  Iisus  Cristos,  pentru  săraci,  pentru  casă,  altele  pentru  serviciu  sau  şcoală  şi  câte  una  pentru  fiecare  membru  al  familiei.  Cel  care  va  găsi  în  porția  sa  banul,  va  fi  norocos  tot  anul.  Dacă  banul  va  fi  în  felia  casei,  casa  aceea  va  fi  îmbelşugată  tot  anul.  Anul  Nou  este  întâmpinat  cu  colinde  şi  mult  zgomot,  artificii.  Pentru  prosperitate  se  sparge  o  rodie,  a  cărei  semințe  înseamnă  bani.  În  unele  zone  din  Grecia  există  obiceiul  de  se  mânca  mâncare  de  linte,  care  semnifică  bani  –  obicei  păstrat  şi  de  familiile  din  Brăila. În noaptea şi în ziua de Anul Nou se joacă cărți, table şi alte jocuri  de  noroc,  care  au  o  mare  miză  –  cum  îi  va  merge  jucătorului  în  anul  care  vine.  În  ziua  de  Sf.  Vasile  lumea  merge  la  biserică şi  participă  la  slujbă.  (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  O  singură  dată  am  găsit  bănuțul  şi  mi  s‐a  îndeplinit  şi  dorința!  Jocul  de  cărți  la  trecerea  dintre  ani  este  specific  grecilor.  (Haralambie  Răzvan Caravia, 36 ani, Bucureşti)  Nu. Vasilopita se prepară astfel:   Vasilopita   850  gr.  făină,  maia,  6  ouă,  180  gr.  unt,  180  gr.  zahăr,  o  linguriță  sare,  100  gr.  stafide şi  coajă  de  portocală.  Amestecăm  100  gr.  de  făină  cu  maia,  pe  care  am  dizolvat‐o  mai  întâi  în  apă  călduță.  Lasăm  aluatul  să  crească timp de 3 ore. Frământăm restul de făină cu ouăle, untul, zahărul  şi  sarea.  Apoi  îl  amestecăm  cu  aluatul  frământat  inițial.  Îl  frământăm  până  devine  omogen.  Adăugăm  apoi  stafidele  şi  coaja  de  portocală.  Îl  lăsăm  să  crească  până  se  dublează  în  mărime,  îl  punem  într‐o  formă  rotundă, iar deasupra desenăm o cruce. Se coace la 180 0C, timp de o oră.  

204

Ştiu  că  în  Grecia  se  joacă  cărți  în  noaptea  de  Anul  Nou.  (Iulia  Marica Saridache, 33 ani, Brăila)  Nuuu  dar  perseverez.  În  fiecare  an  încerc.  Vasilopita,  sau  plăcinta  Sfântului  Vasile,  este  o  plăcintă  în  care  se  pune  unul  (sau  mai  mulți  bănuți),  în  funcție  de  mărimea  acesteia.  Se  taie  în  prima  zi  a  anului,  de  Sfântul  Vasile,  dar  aceasta  nu  mai  este  o  regulă,  de  aceea  sărbătoarea  Vasilopitei  se  cam  organizează  toată  luna  ianuarie.  Tradiția  este  ca  la  această  ocazie  să  se  taie  Vasilopita  în  mai  multe  bucăți  (una  pentru  Domnul,  una  pentru  casă,  şi  apoi  câte  una  pentru  fiecare  invitat).  Cine  găseşte bănuțul, în bucata lui, va avea noroc anul ce tocmai a început. Nu  mai ştiu alte tradiții de Anul Nou. (Ana‐Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)    34.  Cum  erau  întâlnirile  de  altădată  la  comunitate?  Veneau  mai  mulți  greci, erau mai animate? Erau schimburi culturale mai intense?    Poate  era  mai  animată  deoarece  numărul  grecilor  din  oraş  era  mare,  iar  slujba  la  biserică  se ținea  în  limba  elenă.  (Elena  Mihăilescu,  88  ani, Bucureşti)  Întâlnirile  de  altădată  la  comunitate  erau  mai  animate.  Serbările  de  sfârşit  de  an  ale  şcolii  erau  făcute  sub  protecția  şi  în  prezența  conducerii Comunității Elene. (Nicolas Spiridon, 77 ani, Brăila)  Comunitatea  Greacă  avea  atunci  şi  o  echipă  de  fotbal.  Clubul  se  numea  „Acropole”.  Echipa  era  printre  primele  din  Brăila.  (Stelian  Raftopol, 75 ani, Brăila)  Cunosc  doar  întâlnirile  de  la  comunitate  organizate  înainte  de ʹ89  şi  după.  Au  fost  şi  sunt  şi  acum  destul  de  animate.  (Marius  Exarhu,  72  ani, Brăila)  Din  câte  mi‐a  povestit  mama,  înainte,  la  comunitate  veneau  mai  mulți  greci,  era  mare  animație  şi  se  dădeau  multe  petreceri.  În  prezent,  numărul  grecilor  care  frecventează  comunitatea  a  scăzut,  mulți  greci  au  murit, iar alții au plecat din oraş. (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila) 

205

Din  spusele  mamei  şi  mătuşilor,  întâlnirile  la  comunitate  erau  foarte  animate,  grecii  se  întâlneau,  stăteau  de  vorbă,  îşi  depănau  amintirile din patrie, cântau, dansau. (Maria Ganea, 69 ani, Brăila)  Venea  lume  multă    la  comunitate.  Şi  acum  sunt  schimburi  culturale  iar  tradițiile  s‐au  transmis  mai  departe,  din  generație  în  generație. (Constantin Stefanidis, 68 ani, Brăila)  În  perioada  de  care  eu  îmi  amintesc,  comunitatea  se  confunda  cu  epitropia bisericii. (Nicolae Saridache, 60 ani, Brăila)  Da,  cam  toți  mergeau,  dar  îndeosebi  bărbații.  Femeile  mergeau  rar.  Bărbații  beau  cafea,  discutau  politică  şi  jucau  table.  (Athanassios  Karafyllidis, 56 ani, Berlin – Germania)  Îmi  amintesc  de  întâlnirile  discrete  ale  soțiilor  de  greci  –  deținuți  politic! (Jana Andreescu, 58 ani, Galați)  În  perioada  anilor  1949‐1985,  când  s‐au  deschis  granițele  Greciei,  exista  Asociația  Emigranților  Politici  Greci.  Aici  veneau  foarte  mulți  greci.  Toți  cunoşteau  limba  greacă.  Exista  o  intensă  activitate  culturală.  Copiii învățau să cânte vocal şi instrumental. Primeau cântecele lui Mikis  Teodorakis. Existau: trupă de teatru, montaje artistice, balet. O dată pe an  se  organiza  un  festival  internațional  la  munte  sau  la  mare.  După  spectacole se încingea petrecerea. (Eli Băjenică, 54 ani, Brăila)  Pentru  mine  spiritul  comunității,  cu  întâlnirile şi  evenimentele  ce  se  derulează  aici,  au  început  după  1990.  Până  atunci,  grecii  din  Brăila  nu  erau  reuniți  într‐o  organizație  proprie.  În  perioada  interbelică,  au  existat  în  cadrul  Comunității  Elene  Brăila  trei  organizații:  ʺParnassosʺ  a  doamnelor  grecoaice,  preşedinte  era  d‐na  Dionisia  Portolos,  ʺIstrosʺ  a  navigatorilor  greci,  preşedinte  Nicolaos  Samaras  şi  ʺPaleon  polemistonʺ  a  veteranilor  de  război  greci.  După  anul  1944,  tinerii  greci  din  Brăila  s‐au  reunit  în  organizația  numită  ʺAcropolisʺ.    Membrii  acestor  organizații  desfăşurau,  voluntar,  activități  culturale,  sociale,  de  păstrare  a  tradițiilor  şi obiceiurilor. (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  Altă  dată,  pentru  mine  înseamnă  tot  după  1990  pentru  că  vremurile  antebelice  nu  le‐am  apucat.  Am  crescut  legat  de  comunitate şi  implicat  în  acțiunile  sale.  Mi‐aduc  aminte  că  ne  încălzeam  cu  sobe  pe 
206

lemne şi  „furam”  lemne  din  magazie  de  la  bunica  pentru  a  putea  încălzi  soba  de  la  club  unde  vroiam  să  facem  un  revelion,  noi  tinerii.  Erau  mai  mulți  greci  pentru  că  trăiau  mai  mulți...  Schimburile  culturale  au  aceeaşi  intensitate  fie  că  sunt  cu  Grecia  fie  cu  alte  comunități  elene  din  România.  (Haralambie Răzvan Caravia, 36 ani, Bucureşti)  Nu  ştiu  cum  erau  înainte,  îmi  amintesc  cum  era  în  perioada  adolescenței  mele.  Prima  oară  am  mers  la  Comunitatea  Elenă  în  1990,  când  s‐a  reînființat.  Țin  minte  că  preşedinte  era  domnul  Barzuca  şi  că  doamna  Tasula,  mama  doamnei  Athena  Bondoc,  mi‐a  făcut  carnetul  de  membru.  Veneau  mulți  tineri,  aveau  loc  petreceri,  într‐un  fel  erau  reînviate balurile de altădată. (Iulia Marica Saridache, 33 ani, Brăila)  Da, în mod cert da. Era un loc de întâlnire, acolo se creau legături,  prietenii  sau  chiar  poveşti  de  dragoste.  Era  un  entuziasm  de  nestăvilit.  Veneam cu drag atât la comunități (oriunde în țară eram invitați) cât şi la  uniune.  Ne  întâlneam  la  un  loc  bunici şi  nepoți.  Ne  întâlneam  tineri,  de  origine  elenă,  din  toată  țara.  Ne  cunoşteam  la  Uniune  şi  ulterior  ne  întâlneam  şi  în  cadrul  diferitelor  comunități.  Şi  asta  nu  demult,  acum  câțiva  ani.  Din  păcate,  alte  interese  au  făcut  ca  tineri  cu  suflet  să  fie  încet  încet  îndepărtați  şi  întâlnirile  de  acest  gen  au  devenit  mai  greu  de  organizat.  Cu  toate  acestea,  prieteniile  create  în  acest  mediu  sunt  foarte  puternice  şi  chiar  dacă  pe  unii  oameni  îi  vedem  azi  mai  rar,  când  ne  întâlnim am impresia că nu i‐am mai văzut de ieri şi pot comunica foarte  uşor cu ei. Îmi amintesc că ne strângeam fie la Brăila, la inițiativa lui Babi  şi  a  domnului  Saridachis,  la  Bucureşti  unde  sufletul  petrecerilor  era  Codruț  Dumitrache,  la  Galați  unde  „maestru  de  ceremonii”  era  George  Anghelopol  sau  la  Piteşti  unde  familia  Cernătescu  ne  primea  cu  brațele  deschise. (Ana‐Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)    35.  Spiritul  religios  la  greci  este  mai  puternic?  Ce  înseamnă  pentru  dumneavoastră  şi  familia  dumneavoastră  religia  şi  Biserica  Greacă?  Familia  dumneavoastră  mergea şi  merge  cu  regularitate  la  biserică?  Vă  amintiți  sau  vi  s‐a  povestit  despre  preoții  care  veneau  la  Brăila  din  Grecia? Ați ajuns vreodată la Muntele Athos?   
207

Datorită  evenimentelor  politice  de  la  noi  din  țară,  mai  multor  generații  li  s‐a  impus  un  spirit  ateist.  Prin  tradiție,  poporul  român  este  creştin‐ortodox.  După  cei  50  de  ani  de  regim  comunist,  oamenii  revin  la  vechile  tradiții  şi  valori.  Familia  mea  mergea  în  fiecare  duminică  la  Biserica  Grecească.  Acest  obicei  se  respectă  şi  în  ziua  de  azi,  dar  la  Biserica Grecească din Bucureşti. (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  My  father  Aurel  Caridi  was  an  epitropos  of  the  Church.  (Alexandra Vertoudakis ‐ Caridi, 77 ani, Australia)  Suntem  ortodocşi  şi  ținem  mult  la  religia  noastră.  Mergeam  la  Biserica  Greacă  încolonați  câte  doi  când  eram  la  Şcoala  Greacă.  Băieții  stăteau  în  picioare  cu  rândul  format  în  partea  din  dreapta,  iar  fetele  în  partea  stângă.  Ne  duceau  cu  şcoala  duminică  de  duminică.  Țin  minte  preoții  care  erau  veniți  din  Grecia.  La    Muntele  Athos  nu  am  ajuns.  (Nicolas Spiridon, 77 ani, Brăila)  Religia  este  un  element  de  bază  în  viața  unui  grec.  La  Biserica  Greacă  din  Brăila,  în  jurul  anului  1950,  a  slujit  ca  preot  o  rudă  de‐a  mea,  Kendridis,  care  ulterior  a  plecat  în  Grecia şi  de  acolo  în  Australia.  (Lidia Bartaloş, 72 ani, Brăila)  Mama  noastră  ne‐a  crescut  în  spirit  religios.  Eu  am  fost,  ani  de  zile,  „papadaki”  la  Biserica  Elenă  („Buna  Vestire”),  împreună  cu  vărul  meu  Theodoridis.  Familia  mergea  duminica  la  biserică,  ceea  ce  fac şi  eu  astăzi  cu  soția  mea.  Locuim  lângă  biserica  „Sfântul  Constantin”,  dar  duminica  mergem  la  Biserica  Greacă,  unde  sunt  şi  epitrop  din  partea  comunității. Nu am ajuns încă la Athos. Acesta este visul meu. La fel ca şi  vizita la locurile sfinte de la Ierusalim. Sperăm să nu rămână doar un vis!  (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila)  Spiritul  religios  este  acelaşi  şi  la  greci  şi  la  români.  În  familie  se  obişnuieşte  să  se  meargă  la  biserică.  La  Biserica  Greacă  se  slujea  pe  timpuri  în  limba  greacă,  fiind  preot  grec.  Nu  am  fost  la  Muntele  Athos.  (Panait Țigaridis, 71 ani, Brăila)  La  biserică  mergeam  atât  la  Biserica  Greacă  cât  şi  la  Sfinții  Arhangheli.  Slujbele  la  Biserica  Greacă  se  țineau  în  limba  greacă,  dar   într‐un  stil  mai  modern,  cu  cor,  nu  în  stilul  vechi  bizantin.  Preot  era 

208

Arhimandritul Anatolie, care era o persoană educată şi vorbea elevat atât  greaca  cât  şi  engleza.  În  afară  de  Liturghia  de  duminică,  se  făcea  în  fiecare marți Acatistul Sf. Fanurie. (Lidia Dimofte, 70 ani, Bucureşti)  Spiritul  religios  la  greci  este  foarte  puternic.  Familia  noastră  mergea regulat la biserică. (Maria Diamandi, 70 ani, Brăila)  Armatorii  din  Brăila  au  contribuit  la  construcția  „Bisericii  Greceşti”.  […]  Bunicul  meu  a  murit  în  1939,  când  la  Biserica  Greacă  era  un preot din Grecia. În Grecia este obiceiul ca, după înmormântare, să fie  serviți toți cei care au participat la eveniment cu o cafea şi o felie de chec.  Acolo  nu  se  face  pomană  cu  mâncare  şi  băutură.  Mama  mea  a  pregătit  pomana  cum  se  face  la  noi,  dar  preotul  nu  a  vrut  să  slujească  mâncarea  spunând: „de unde obiceiul ăsta şi de ce?”. (Amalia Irimia, 70 ani, Brăila)  Suntem cu toții ortodocşi şi avem acelaşi Dumnezeu. (Livia Vâlcu,  70 ani, Brăila)  Spiritul  religios  la  greci  este  puternic  iar  Biserica  Greacă  din  Brăila  este  lăcaşul  de  rugăciune  ctitorit  de  grecii  din  Brăila.  Părinții  şi  rudele  mele  mergeau  cu  regularitate  la  Biserica  Greacă  unde  au  slujit  preoți din Grecia până în anii 1950‐1960. (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila)  Spiritul  religios  este  puternic,  dar  nu  exagerat.  La  Biserica  Greacă  se  mergea  în  fiecare  duminică,  de  sărbători,  cu  toată  familia.  Având  în  vederea  întreruperea  acestei  tradiții  în  perioada  lungă  şi  grea  pe  care  a  traversat‐o  România,  acest  obicei  a  fost  puțin  uitat,  deoarece şi  membrii  familiei  care  ne  îndrumau  să  facem  astfel  au  dispărut.  (Maria  Ganea,  69  ani, Brăila)  Să  nu  fiu  înțeles  greşit,  dar  la  greci  cultul  creştin  este  foarte  puternic.  Toate  familiile  de  greci  mergeau  la  biserică  împreună  cu  copiii.  Despre  acest  lucru  se  pot  spune  foarte  multe.  De  sărbători  veneau,  în  trecut,  şi  preoți  din  Grecia.  La  Muntele  Athos  nu  am  fost,  nu  am  avut  posibilitatea şi îmi pare foarte rău. (Constantin Stefanidis, 68 ani, Brăila)  Da.  Biserica  reprezintă  liantul  unei  comunități  la  fel  ca  şi  şcoala.  Da,  familia  mea  a  mers  cu  regularitate  la  biserică.  Nu,  nu  am  ajuns  la  Muntele Athos. (Nicolae Saridache, 60 ani, Brăila) 

209

Spiritul religios este foarte puternic. Toți din familia mea mergeau  la  biserică.  Jean  Moscopol  a  susținut  comunitatea  ortodoxă  din  New  York. (Jana Andreescu, 58 ani, Galați)  Da,  credința  a  însemnat  foarte  mult  pentru  familia  mea.  Bunicul  Tudorache  era  epitrop  la  Biserica  Sfântul  Nicolae,  unde  şi  acum  se  află  un  jilț  cu  plăcuța  lui.  Cei  trei  copii  au  fost  crescuți  în  spirit  ortodox  adevărat de  mama lor, care îi ducea  în fiecare duminică  la  biserică.  După  moartea  ei,  pentru  că  erau  atât  de  tineri,  19,  17  şi  respectiv  14  ani,  niciunul  dintre  ei  nu  a  mai  intrat  în  biserică,  nu  înțelegeau  de  ce  mama  lor care era o bunătate şi o frumusețe de femeie fusese luată la ceruri atât  de devreme. Rebeliunea lor a durat toată viața, până la bătrânețe, doar pe  patul  de  moarte  tata  a  acceptat  un  preot…  (Maria‐Denise  Theodoru,  57  ani, Bucureşti)  Acum religia e obligatorie pentru mine. Dar tata era ateu convins.  În general grecii erau ortodocşi. (Athanassios Karafyllidis, 56 ani, Berlin –  Germania)  La  greci,  maxima  responsabilitate  a  părinților  este  aceea  de  a  insufla  copiilor  lor,  încă  din  fragedă  copilărie,  credința  în  Dumnezeu.  De  mică  am  fost  educată  să  cred  în  Dumnezeu,  să  mă  rog  lui  Dumnezeu,  să  mă  spovedesc,  să  merg  la  biserică,  să  mă  împărtăşesc.  Am  mers  cu  părinții  la  Biserica  Greacă,  am  îngenunchiat  împreună  în  fața  icoanelor,  ne‐am rugat împreună. (Nicoleta Mija, 53 ani, Brăila)  În  mod  clar,  spiritul  religios  este  cu  mult  mai  puternic  la  greci  decât  la  români.  În  mod  clar,  Biserica  Ortodoxă  este  mult  mai  bine  ancorată  în  societate,  deşi  sunt  mult  mai  puțini  enoriaşi  participanți  activi  la  slujbele  religioase.  Familia  mea  din  partea  mamei  mergea  cu  regularitate  la  biserică,  tata  fiind  comunist,  a  fost  ateu.  Spre  sfârşitul  vieții  şi,  mai  ales,  după  accidentul  meu,  tata  a  reuşit  să  facă  întoarcerea  către  Dumnezeu şi  a  murit  ca  un  creştin.  Pentru  mine  biserica  înseamnă  totul.  Am  fost  ateistă  convinsă.  Deşi  bunica,  mama,  mătuşa  m‐au  dus  la  biserică  în  anii  copilăriei şi  ai  adolescenței,  odată  cu  înaintarea  în  vârstă  şi  crezând  tot  ceea  ce  mi  se  spunea  la şcoală  de  către  profesori,  am  ajuns  să  nu  mai  cred  în  nimic.  Nu  ştiu  din  ce  motive,  Dumnezeu  ştia  însă,  în  1990,  fără  nicio  explicație  logică  m‐am  întors  către  Dumnezeu şi  puterea 
210

Lui.  Cinci  ani  mai  târziu  s‐a  produs  accidentul.  Fără  credință,  fără  puterea  Lui  nu  aş  fi  putut  rezista.  Atunci  când  oamenii  m‐au  condamnat  la  moarte,  Dumnezeu  m‐a  luat  sub  aripa  lui  protectoare  şi  mi‐a  salvat  viața,  mi‐a  scos  în  cale  oameni  care  m‐au  ajutat,  care  m‐au  susținut  în  grelele  încercări  la  care  viața  avea  să  mă  supună  timp  de  11  ani  cumpliți  şi  mi‐a  dăruit  câțiva  ani  de  chin  pentru  a‐mi  putea  mântui  sufletul  şi  pentru  a‐i  conduce  pe  ultimul  drum  pe  toți  membrii  familiei  mele.  Adevăratele  minuni  pe  care  Dumnezeu  le‐a  făcut  cu  mine  nu  i‐au  convins  pe  români  de  absolut  nimic,  aici  totul  se  explică  logic,  şi  dacă  logica nu poate da răspuns, atunci totul este împins la extrem, găsindu‐se  explicații logice acolo unde ştiința e mută, eliminându‐se în mod voit din  ecuație  Dumnezeu şi puterea Lui. Grecii sunt cu totul altfel structurați, şi  martori  fiind  la  tot  ceea  ce  s‐a  întâmplat  în  fața  lor  în  cei  aproape  doi  ani  de  spitalizare  ai  mei  au  găsit  o  altă  explicație  logică  fenomenelor  ce  se  petreceau  în  prezența  lor:  nu  pe  mine  m‐a  iubit  Dumnezeu  mai  mult,  eu  am  fost  doar  un  simplu  instrument  în  mâinile  Lui,  El  a  îndreptat  ceea  ce  medicina  a  distrus,  tocmai  pentru  ca  văzând,  foarte  mulți  greci  care  poate  că  nu  aveau  o  credință  destul  de  puternică,  au  ajuns  să  creadă  cu  adevărat  în  iubirea  Lui  față  de  noi.  Românii  au  sfârşit  aproape  toți  prin  a  mă  considera  nebună.  Aceasta  e  diferența  dintre  cele  două  popoare.  Nu  cunosc  niciun  amănunt  despre  preoții  care  veneau  la  Brăila  din  Grecia.  La  Muntele  Athos  nu  am  ajuns  vreodată şi  nici  nu  voi  ajunge.  În  schimb,  în timpul spitalizării mele în Grecia, în 2005, pentru prima dată după zeci  de  ani,  patriarhul  Greciei  de  atunci,  a  permis  ca  moaştele  Sfântului  Pantelimon,  unul  dintre  cei  12  medici  fără  de  arginți,  să  părăsească  muntele  sfânt  şi  să  poposească  pentru  cinci  zile  la  bisericuța  din  curtea  spitalului  unde  eu  eram  deja  de  un  an.  Aşa  că  pot  spune  că  o  parte  din  Muntele Athos a venit către mine. (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  Biserica  pentru  greci  reprezintă  începutul  şi  sfârşitul,  “alfa  şi  omega”. Oriunde au ajuns în lume, şi‐au construit biserici, au adus preoți  care  să  le  slujească  în  limba  greacă  în  zilele  de  sărbătoare,  să  le  oficieze  cununiile, creştinarea  pruncilor sau înmormântările. Grecia este o țară cu  adevărat  creştină,  o  demonstrează  şi  faptul  că  grecii  au  ținut  să  pună  semnul  sfintei  cruci  pe  steagul  național.  Nume  de  botez  ca  Stavros  sau  Stavrula  (cruce)  nu  găsim  în  limba  română.  Întâmplător  am  avut  o 

211

discuție  cu  o  româncă  stabilită  în  Statele  Unite  care,  în  momentul  în  care  a aflat că sunt grecoaică, s‐a exprimat că şi‐ar fi dorit să cunoască şi dânsa  limba  greacă  ca  să  poată  citi  Biblia  în  original.  Străbunicul  meu,  preotul  Marcos Condos a slujit ca preot în Insula Mykonos şi a venit în România,  în  jurul  anului  1880,  pentru  a  sluji  pentru  membrii  comunității  greceşti  din  Tulcea.  Muntele  Athos  am  avut  prilejul  să‐l  privesc,  de  aproape,  de  trei  ori.  Fiind  femeie  nu  am  voie  să  păşesc  în  acele  locuri,  în  schimb  am  amintiri  de  acolo,  o  frunză  dintr‐un  copac  ce  creşte  pe  acest  munte.  Croazierele  organizate către acest loc de maximă încărcătură creştinească  sunt amintiri de neuitat. (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  Biserica  este  un  simbol  al  grecilor  din  Brăila şi  nu  numai.  De  mic  am  fost  adus  în  sânul  ei  de  către  cei  bătrâni  care  o  frecventau şi  unde  se  întâlneau  cu  alți  greci şi  discutau   fără  a  le  fi  teamă  ca  sunt  urmăriți  de  securitate. Preoți greci au slujit la biserică până în 1950. După care o mare  perioadă  de  timp  a  slujit  preotul  Bancuta  ‐  la  rândul  său  prigonit  de  comunişti ‐ care a fost îmbrățişat de greci. Preoții care veneau la Brăila să  slujească  aveau  rang  de  arhimandriți,  erau  necăsătoriți şi  comunitatea  se  îngrijea  de  cheltuielile  lor.  Am  fost  la  Athos  doar  în  croazieră.  (Haralambie Răzvan Caravia, 36 ani, Bucureşti)  Da, este un aspect foarte important în viața grecilor. Mărturie este  chiar  plăcuța  de  pe  Biserica  Greacă  din  Brăila  în  care  se  menționează  că  acea  biserică  a  fost  construită  de  membrii  Comunității  Elene  din  Brăila.  Repere  importante  sunt  şi  toate  bisericile  greceşti  din  marile  oraşe  ale  României  ‐  unele  dintre  cele  mai  frumoase  biserici  din  Europa  ‐  Galați,  Tulcea,  Sulina,  Constanța.  Nu  pot  spune  că  mergem  săptămânal  la  biserică  dar  suntem  o  familie  religioasă.  Iar  de  mică  cam  toate  evenimentele  de  la  mine  din  familie  s‐au  petrecut  la  Biserica  Greacă  din  Brăila.  Fiind  familie  de  origine  greacă,  ceremoniile  se țineau  parțial şi  în  limba  greacă.  Cred  că  acesta  este  marele  meu  regret  că  nunta  pe  care  o  voi face acest an nu este la Brăila. Deşi şi în Bucureşti am găsit oameni de  bună  credință  care  au  înțeles  „suferința”  mea şi  faptul  că  mi‐ar  fi  plăcut  ca,  într‐un  moment  atât  de  important  precum  nunta  mea,  să  existe  şi  o  parte  elenă  în  ceremonie.  În  consecință,  preotul  care  va  oficia  va  rosti  câteva  cuvinte  şi  în  greacă.  La  Meteora  am  ajuns  dar  la  Muntele  Sfânt  merg doar bărbații. (Ana‐Maria Ion, 32 ani, Bucureşti) 
212

  36.  Sunteți  superstițios?  Sunt  diferite  superstițiile  grecilor  de  ale  românilor?    Nu. (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Sunt  superstițioasă  şi  superstiția  rămâne  superstiție,  modul  de  interpretare diferă doar. (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Nu sunt superstițios. (Nicolas Spiridon, 77 ani, Brăila)  Nu  sunt  superstițios.  Nu  cunosc  diferența.  (Marius  Exarhu,  72  ani, Brăila)  Fiind  credincioasă,  crezând  în  Dumnezeu,  nu  sunt  superstițioasă.  (Victoria Teodorescu, 59 ani, Brăila)  Da,  cred  că  sunt  foarte  superstițioasă,  aşa  am  crescut,  mi‐au  rămas  înfipte  în  suflet  nişte  temeri  vechi,  dar  nu  ştiu  dacă  este  vreo  diferență între superstiții… (Maria‐Denise Theodoru, 57 ani, Bucureşti)  Au  cam  aceleaşi  superstiții.  Când  joc  cărți,  am  momente  când  sunt superstițios. (Athanassios Karafyllidis, 56 ani, Berlin – Germania)  Nu  sunt  superstițioasă,  nu  cunosc  niciun  fel  de  superstiții,  fie  ele  româneşti, fie greceşti. Nu aş fi o bună creştină dacă  aş crede în  aşa  ceva.  (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  Da,  am  anumite  lucruri  de  care țin  cont  întotdeauna  (iar  dacă  am  uitat  chiar  că  se  confirmă):  să  nu  îmi  iasă  „cu  gol”  cel  pe  care‐l  văd  primul  în  ziua  respectivă,  la  început  de  lună  evit  să  fiu  în  preajma  anumitor  persoane  care  au  o  puternică  încărcătură  negativă  asupra  mea.  Evit  să  fiu  privită  cu  ochi  răi  ʺcaco  matiʺ  sau  ʺvari  matiʺ.  (Florentina‐ Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  Sunt  superstițioasă.  Nu  cred  că  sunt  diferite  superstițiile  grecilor.  (Ana‐Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)   

213

37.  Cât  de  mult  v‐ați  dorit  să  ajungeți  în  Grecia?  La  ce  vârstă  ați   vizitat‐o prima dată? Care au fost primele impresii? Ați găsit‐o aşa cum  v‐ați imaginat?    Situația  politică  din  România  nu  mi‐a  permis  să  ajung  în  Grecia,  decât  la  o  vârstă  înaintată.  Datorită  Comunității  Elene  din  Bucureşti,  în  anul  1998  am  vizitat  şi  eu  țara  de  origine  a  strămoşilor  mei.  Trăirile  şi  emoțiile  avute  în  momentul  când  am  păşit  pe  pământul  Greciei  au  fost  copleşitoare.  Tot  ce  citisem şi  albumele  de  artă  pe  care  le‐am  studiat  nu  vor  putea  reda  niciodată  frumusețea  locurilor  sau  filosofia  de  viață  a  acestor oameni. (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Mi‐am  dorit  mult  de  tot.  De  copil  mi‐am  dorit  şi  nu  am  fost  niciodată.  Acum  sunt  bătrână  şi  bolnavă  şi  nu  mai  este  posibil.  Poate  vreuna  dintre  fetele  mele  va  ajunge  în  Grecia  sau  poate  nepoatele  mele.  Şi  astfel  se  va  îndeplini  visul  meu.  (Dumitru  <Zissu>  Aspasia,  83  ani,  Brăila)  Foarte mult. Prima dată am vizitat‐o la vârsta de 75 de ani. Foarte  bune. Da. (Nicolas Spiridon, 77 ani, Brăila)  Părinții  mei  fiind  săraci,  nu  au  călătorit  în  Grecia.  Eu  am  fost  o  singură  dată  în  Grecia,  într‐o  excursie  de  14  zile.  Pot  să  spun  că  nu  am  observat  o  diferență  prea  mare  între  modul  lor  de  viață şi  al  nostru,  din  România.  Am  vizitat  locuri  cu  un  trecut  istoric  deosebit.  Locuri  frumoase.  Dar  pot  spune  că  în  România  îmi  place  mai  mult,  am  colindat  toată  țara  şi  pot  face  această  comparație.  Românii  nu  ştiu  să  fructifice  frumusețile  țării,  să  cunoască  şi  să  arate  lumii  tot  ce  avem.  (Stelian  Raftopol, 75 ani, Brăila)  Am  ajuns  pentru  prima  oară  în  Grecia  la  vârsta  de  63  ani,  grație  programului  guvernului  elen  pentru  pensionarii  de  etnie  greacă  din  diaspora.  Grecia,  ca  țară,  m‐a  impresionat,  iar  oamenii  mi  s‐au  părut  foarte ospitalieri. (Lidia Bartaloş, 72 ani, Brăila)  Am  dorit  şi  am  visat  şi  eu  şi  Doina,  soția  mea,  să  ajungem  în  Grecia.  Dorința  ne‐a  îndeplinit‐o  unchiul  meu,  în  1968  ‐  anul  internațional al turismului ‐ când am obținut aprobare să vizităm, pentru 
214

o lună, Elada. Acesta  a fost darul de nuntă al fratelui mamei  mele  pentru  proaspăta  noastră  căsătorie.  Aveam  atunci  31  de  ani.  Impresiile  au  fost  copleşitoare,  fiindcă  ne‐a  plimbat şi  prin  insulele  Tinos şi  Mykonos.  Am  găsit Grecia mai frumoasă decât mi‐am imaginat. (Marius Exarhu, 72 ani,  Brăila)  Prima  dată  când  am  vizitat  Grecia  a  fost  la  vârsta  de  60  de  ani.  Am  fost  emoționat  de  ospitalitatea  grecilor  şi  de  frumusețile  văzute.  (Panait Țigaridis, 71 ani, Brăila)  Mi‐am dorit foarte mult să ajung în  Grecia, pe care am vizitat‐o la  vârsta  de  65  de  ani.  Am  găsit  Grecia  aşa  cum  mi‐o  imaginam  din  povestirile părinților şi bunicilor. (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila)  Mi‐am dorit mult să ajung în Grecia şi prima dată am fost pe data  de  02.03.1969.  Am  fost  foarte  emoționată,  dar  nu  mi‐a  plăcut  foarte  mult.  (Maria Diamandi, 70 ani, Brăila)  Foarte  mult.  La  70  de  ani  am  ajuns  în  Grecia.  Cel  mai  frumos  răsărit  de  soare  l‐am  văzut  în  Grecia şi  cea  mai  frumoasă  mare.  N‐am  să  uit  niciodată  ce  am  simțit  când  am  călcat  pe  pământul  grecesc,  am  plâns  de  fericire.  În  acel  moment  am  simțit  că  tăticu  mă  priveşte  şi  că  e  mulțumit  că  am  ajuns  în  țara  lui,  pe  care  el  nu  a  mai  apucat  să  o  vadă.  Am  găsit  Grecia  mai  ceva  decât  mi‐o  imaginam  şi  decât  mi‐a  descris‐o  tăticu în copilărie. (Dumitra Turculeț, 70 ani, Brăila)  Când  am  fost  prima  dată  în  Grecia  prin  Comunitatea  Elenă,  în  anul  2000,  am  fost  impresionată  mult  de  tot  ce  am  văzut.  M‐a  impresionat  curățenia  şi  vegetația  şi  felul  cum  îşi  păstrează  şi  prezintă  turiştilor  vestigiile  arheologice  din  antichitate.  Toate  clădirile  au  culori  albe  şi  albastru  deschis,  culori  ce  reprezintă  drapelul  grecesc.  După  ce  vin  de  la  serviciu  grecii  se  odihnesc,  iar  seara,  împreună  cu  familia,  se  duc  să  petreacă  la  restaurant  sau  taverne  (bouzoukia)  ‐  localuri  pentru  dans deschise toată noaptea. Mâncarea pe care am mâncat‐o acolo se face  şi  în  familiile  grecilor  din  România:  kima,  musaca,  scordalea,  frigărui  şi  multe  salate  în  care  se  pune  mult  usturoi.  Se  bea  vin,  bere şi  se  consumă  multe fructe. Băuturile alcoolice se beau mai moderat, din cauza căldurii.  (Amalia Irimia, 70 ani, Brăila) 

215

Întreaga  viață,  atât  eu  cât  şi  părinții  mei,  am  vrut  să  ajungem  în  Grecia.  Nu  am  reuşit  decât  în  1994,  când  am  vizitat‐o  prima  dată.  Nu  am  găsit‐o  cum  mi‐am  imaginat‐o!  Am  găsit  o  țară  dezvoltată,  bogată,  frumoasă. (Maria Ganea, 69 ani, Brăila)  Doresc să văd Kefalonia. (Nicolae Dumitriu, 69 ani, Brăila)  Mi‐am dorit mult să ajung în Grecia, am vizitat‐o prima dată la 41  de  ani,  iar  impresiile  au  fost  foarte  plăcute.  (Ştefan  Panait  Pana,  68  ani,  Stuttgart ‐ Germania)  Mi‐am  dorit  foarte  mult.  În  Grecia  am  fost  în  1988  împreună  cu  soția.  Copiii  au  rămas  acasă,  nu  am  obținut  aprobarea  pentru  ei.  Am  fost  foarte  impresionat,  este  normal,  deoarece  acolo  s‐au  născut  străbunii  mei  iar  Grecia  are  o  cultură şi  o  civilizație  colosale.  (Constantin  Stefanidis,  68  ani, Brăila)  A  fost  visul  vieții  mele.  Am  ajuns  în  Grecia  la  35  ani  (1983).  Am  simțit  că  sunt  acolo  de  o  viață şi  nu  mai  doream  să  plec.  Am  găsit  Grecia  aşa cum o vedeam în visele mele. (Antonette Rodica Stroe, 61 ani, Brăila)  Mi‐am  dorit  mult  să  ajung  în  Grecia.  Am  vizitat‐o  prima  dată  la  43  ani.  Nu  am  găsit  Grecia  din  amintirile  strămoşilor  mei,  am  găsit  o  nouă Grecie. (Nicolae Saridache, 60 ani, Brăila)  În  regimul  trecut,  tatăl  meu  a  avut  un  văr  care  a  venit  la  noi,  în  România, şi  ne  povestea  despre  Grecia.  Îl  ascultam şi  îmi  plângea  inima.  A  fost  visul  meu  să  ajung  în  Grecia.  Am  ajuns  să‐mi  împlinesc  visul  abia  la  vârsta  de  57  ani.  Am  simțit  fiori  când  am  călcat  pe  pământul  Greciei.  Am crezut că îmi stă inima, am simțit că acolo este țara mea şi nu am mai  vrut  să  plec.  Grecia  este  o  țară  minunată  şi  ca  peisaj,  relief,  construcții,  comportamentul oamenilor, ce să mai zic, este o țară foarte frumoasă, aşa  cum mi‐am imaginat‐o. (Victoria Teodorescu, 59 ani, Brăila)  Enorm mi‐am dorit să ajung în Grecia! Prima dată am fost în vara  lui  1984,  la  Atena.  Eu  sunt  foarte  credincioasă şi  primul  drum  l‐am  făcut  la  Mitropolia  din  piața  Monastirachi.  În  biserică  am  avut  straniul  sentiment că acolo sunt acasă, n‐am mai simțit niciodată aşa ceva…  Apoi  am  fost  de  mai  multe  ori  în  Grecia şi  de  fiecare  dată  mă  întrebam  de  ce  nu  iau  o  decizie  să  rămân  acolo,  unde  am  senzația  că  respir  fără  efort,  că 
216

îi  înțeleg  mai  uşor  pe  oameni.  De  fiecare  dată  mă  întorc  cu  durere  în  suflet acasă… (Maria‐Denise Theodoru, 57 ani, Bucureşti)  La  25  de  ani.  Foarte  bune  impresii.  E  călduroasă,  cu  oameni  primitori şi veseli. (Athanassios Karafyllidis, 56 ani, Berlin – Germania)  Mi‐am  dorit  dintotdeauna  să  merg  în  Grecia.  Abia  în  1978  am  reuşit,  cu  viză  şi  cu  aşteptări  interminabile  la  Ambasada  Greciei,  să  vizitez  Grecia, la  vârsta  de  25 ani.  Grecia  este o țară unică în  felul ei. Este  superbă.  Am  găsit‐o  mult  mai  frumoasă  decât  în  visele  mele.  Oamenii   m‐au dezamăgit. (Eli Băjenică, 54 ani, Brăila)  Mi‐am  dorit  foarte  mulți  ani  să  pot  ajunge  în  patria  tatălui  meu,  de  care  îmi  vorbea  fără  întrerupere şi  cu  multă  iubire.  Tata  a  putut  să  se  întoarcă în Grecia pentru prima dată în 1977, eu am vizitat‐o abia în 1981  prima  dată.  Primele  impresii!!!  Cam  dificil  de  relatat  ce  am  simțit  atunci  când  am  păşit  pentru  prima  dată  pe  pământ  grecesc.  După  superbele  peisaje  bulgăreşti,  după  peisajul  mirific  românesc,  care  m‐a  fascinat  şi  mi‐a  încântat  ochii  în  nenumăratele  călătorii  pe  care  le‐am  efectuat,  prima impresie făcută de  Grecia a fost a unui dezastru  absolut. Partea de  nord  a  Greciei  era  cât  de  cât  asemănătoare  cu  ceea  ce  văzusem  până  atunci  în  Bulgaria,  dar,  după  ce  am  părăsit  zona  muntoasă  de  lângă  graniță  totul  a  devenit  cumplit  de  arid,  galbenul  a  luat  locul  veşnicului  verde cu care fusesem obişnuită în călătoriile mele anterioare. Călătoria a  continuat  până  la  Thessaloniki,  în  acel  moment  nu  am  văzut  oraşul  prea  bine,  am  mers  doar  pe  şoseaua  de  centură,  motiv  pentru  care  nu  prea   m‐a  impresionat,  dar,  după  ce  am  părăsit  Thessaloniki  în  drumul  spre  Atena,  după  intrarea  pe  autostradă,  după  o  curbă  obişnuită,  din  spatele  peretelui de stâncă golaşă, a apărut în fața ochilor mei deja obosiți Marea  Egee.  Albastrul  acestei  mări  m‐a  uimit,  m‐a  fascinat  şi  m‐a  frapat.  Oboseala  a  dispărut  ca  prin  farmec şi  priveam  spectacolul  fantastic  care  se  desfăşura  în  fața  mea.  Abia  atunci  am  înțeles  de  ce  Marea  Neagră  se  numeşte  neagră...  Egeea  este  într‐adevăr  teribil  de  albastră.  Drumul  spre  Atena  a  fost  doar  o  inimaginabilă  călătorie  suspendată  între  cer şi  mare,  o  călătorie  fantastică  scăldată  într‐un  albastru  infinit...  O  senzație  pe  care  nu  am  redescoperit‐o  în  următorii  ani,  exact  precum  Marcel  Proust  care  şi‐a  adus  aminte  de  prăjitura  înmuiată  în  ceaiul  băut  în  fiecare  duminică 

217

în  casa  mătuşii  doar  la  prima  înghițitură,  următoarele  nu  au  amplificat  amintirile  ci  doar  le‐au  estompat.  Grecia  nu  beneficiază  de  darurile  cu  care  Dumnezeu  a  înzestrat  peisajul  românesc,  dar  îmbinarea  dintre  munte şi  mare,  faptul  că  e  înconjurată  de  trei  mări,  că  totul  e  fantastic  de  albastru,  că  cerul  rareori  este  străbătut  de  câte  un  nor...  fac  din  Grecia  o  țară  de  o  frumusețe  unică,  care  te  atrage  ca  un  magnet şi  care  reuşeşte  să  te  fascineze  ori  de  câte  ori  ajungi  să  o  revizitezi...  Asta  ca  să  nu  amintesc  senzația  pe  care  o  ai  când ştii  că  fiecare  pas  făcut  pe  pământ  elen  este  un  pas peste istoria celei mai fantastice şi celei mai vechi civilizații europene.  Fiecare  pas  se  aşează  peste  paşii  unui  Alexandru  cel  Mare  atunci  când  vizitezi  Palea  Pella,  peste  paşii  regelui  Filip,  atunci  când  păşeşti  în  mormântul său la Vergina.... Nu mai amintesc de Acropola ateniană şi de  toate  personajele  ilustre  ale  unei  istorii  antice  unice...    (Artemiza  Papas,  47 ani, Brăila)  Mi‐am  dorit  sa  ajung  în  Grecia,  să  vad  pe  viu  frumusețile  ei,  să  văd  modul  de  viață  al  grecilor,  pe  care  îl  cunoşteam  doar  din  cărți,  emisiuni  TV  sau  din  povestirile  celor  care  au  avut  prilejul  să  ajungă  acolo.  Am  făcut  cunoştință  cu  Grecia  la  33  de  ani,  în  1999,  dar  impresiile  cu  care  am  revenit  nu  au  fost  tocmai  aşa  cum  speram.  Dar  au  urmat  şi  alte  ieşiri  mai  mult  sau  mai  puțin  reuşite.  Am  avut  ocazia  să  vizitez  partea  nordică ‐  Tessaloniki,  Halkidiki‐  Metamorfosis,  Eddesa,  Killkis şi  Skotina,  unde  am  fost  găzduită  în  camping  sau  cămine şcolare şi  nu  am  avut  ocazia  să  văd  cum  trăieşte  cu  adevărat  o  familie  obişnuită  din  Grecia. (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  Mi‐am  dorit  enorm  să  ajung  în  Grecia,  iar  în  adolescență  chiar  visam  să  trăiesc  acolo.  Prima  oară  am  fost  în  Grecia  la  38  de  ani  şi  am  simțit  că  o  parte  din  sufletul  meu  a  fost  dintotdeauna  acolo,  ca  o  a  doua  casă.  Am  vizitat  Creta,  Rodos,  Corfu  iar  în  aceasta  vară  am  fost  în  Kefalonia,  de  unde  ştiam  că  au  venit  strămoşii  mei  (probabil  înainte  de  1864,  căci  erau  supuşi  englezi).  Soarta  a  făcut  să  descopăr  că  locul  lor  de  baştină a fost Keramies şi nu vă pot descrie ce sentiment extraordinar am  trăit  în  cimitirul  ce  adăposteşte  rămăşițele  familiei  mele.  Am  adus  de  acolo  puțin  pământ  pentru  bunicul  meu  şi  sunt  sigură  că,  de  acolo  de  unde  este,  e  mândru  de  mine.  Nu  pot  decât  să‐i  mulțumesc  lui 

218

Dumnezeu  că  mi‐a  dat  să  trăiesc  aceste  clipe.  (Corina  Răducanu‐ Lichiardopol, 43 ani, Craiova)  Mi‐am  dorit  foarte  mult  să  ajung  în  Grecia.  Am  vizitat  Grecia  la  vârsta de 19 ani. Am fost profund emoționată. Nici nu mi‐am imaginat că  voi  vedea  şi  voi  simți  aşa  ceva    ‐  mai  ales  când  am  ajuns  la  Acropole.  (Florentina Octavia Gavaz‐Nicolae, 39 ani, Brăila)  Dintotdeauna. Bunicii mei au trăit fără să vadă Grecia. Cred că, pe  undeva,  le‐am  moştenit  dorul.  Pentru  prima  oară  am  fost  în  1992,  la  19  ani,  iar  la  întoarcere  bunica  şi  rudele  sale  îmi  ascultau  cu  nesaț  povestirile mele de adolescent impresionat până şi de nişte pietre. Atunci  am  realizat  ce  a  însemnat  comunismul  pentru  grecii  şi  românii  deopotrivă  din  România.  Cât  de  mult  ne ținuse  regimul  cu  capul  în  sac.   Nu  era  chiar  aşa  cum  mi‐o  imaginasem,  idilic  ce‐i  drept,  dar  îmi  găsisem  o parte a mea de mult uitată care existase până atunci doar prin povestiri  şi  către  care  dintotdeauna  eram  atras  ca  de  Circe.  (Haralambie  Răzvan  Caravia, 36 ani, Bucureşti)  Prima dată  am văzut Grecia când  aveam  20 de  ani. Am fost într‐o  tabără  organizată  de  statul  elen  pentru  tinerii  de  origine  greacă  din  diasporă. Mi‐a plăcut foarte mult. (Iulia Marica Saridache, 33 ani, Brăila)  Foarte mult mi‐am dorit să văd Grecia, dar am ajuns relativ târziu  să  o  vizitez,  cred  că  prin  2001.  Primul  sentiment  pe  care  l‐am  avut  când  am intrat în Grecia ‐ şi pe care nici până în ziua de azi nu mi‐l pot explica  ‐  a fost că am ajuns acasă. A fost peste aşteptări şi de aceea, în fiecare an,  mă  reîntorc  cu  mare  drag  în  această țară,  încercând  să  vizitez  de  fiecare  dată alte zone ale fascinantei Grecia. (Ana‐Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)    38.  Nu  ați simțit că locul dumneavoastră  este  acolo, în Grecia, şi  că  este  mai bine să nu mai reveniți în România?    Da. (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Am  simțit  asta  de  când  eram  copil,  chiar  şi  mai  târziu,  cu  copiii  mei.  Sora  bunicii  dorea  ca  eu  să  plec  împreună  cu  ea  şi  cu  fetele  mele 
219

acolo,  în  Grecia.  Ea  era  după  o  căsătorie  eşuată  şi  nici  la  mine  lucrurile  nu  mergeau  bine.  Nu  am  reuşit  să  plecăm,  au  fost  multe  impedimente şi  mătuşa  Alexandra  a  murit  aici,  la  Brăila,  cu  visul  neîmplinit  în  suflet.  (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Vizitele pe care le‐am făcut la familiile Gheorghidis şi Anagnoste ‐  plecați  din  România  ‐  erau  întotdeauna  pigmentate  de  întrebarea:  „nu  rămâneți  aici?”.  Mai  ales  că  aveau  argumentul  cu  evenimentele  din  Cehoslovacia  din  1968.  Ne‐a  trecut  prin  minte  această  idee...  Dar  aveam  acasă  tată,  soră,  veri,  unchi,  prieteni,  cumnați  şi  în  plus  dragostea  mea  pentru teatru. (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila)  Nu  am  simțit  nevoia  de  a  rămâne în  Grecia,  deoarece  familia  mea  este în România. (Panait Țigaridis, 71 ani, Brăila)  Nu,  deoarece  m‐am  născut  în  România  şi  toate  amintirile  sunt  aici. (Maria Diamandi, 70 ani, Brăila)  În  vizitele  pe  care  le‐am  făcut  în  Grecia  m‐am  simțit  ca  acasă.  (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila)  Evit  să  merg  în  Grecia,  cred  că  nu  aş  mai  reveni  în  România.  (Cleopatra Bonicioli, 69 ani, Brăila)  Nu,  nici  un  moment.  (Ştefan  Panait  Pana,  68  ani,  Stuttgart  ‐  Germania)  Este  greu  să  mă  pronunț,  cea  mai  bună  alinare  este  să  poți  din  când  în  când  să  mergi  în  Grecia.  Este  un  lucru  interesant,  deoarece  când  ajungi  acolo  nu  te  consideri  străin,  deoarece  vorbeşti  aceeaşi  limbă.  Nu  m‐am  gândit  să  rămân  în  Grecia,  deoarece  în  România  m‐am  născut,  aici  erau părinții, aveam prieteni. (Constantin Stefanidis, 68 ani, Brăila)  Din  Grecia  nu  aş  mai  fi  plecat,  deoarece  simțeam  că  acolo  este  casa  şi  rostul  meu,  dar  situația  din  țară  m‐a  oprit  să  fac  acest  lucru.  (Antonette Rodica Stroe, 61 ani, Brăila)  Da, am simțit că locul meu este în Grecia şi că nu aş mai reveni în  România. (Victoria Teodorescu, 59 ani, Brăila)  Iată  că,  necitind întrebarea  ulterioară,  am  răspuns  deja,  din  suflet.  Sigur ca acolo m‐aş simți cel mai bine, nu ştiu să explic de ce. Aşa cum la 
220

Brăila  mă  simt  mult  mai  bine  decât  la  Bucureşti…  cred  că  nu  sunt  vorbe  goale,  <rădăcinile>  ne  trag  înapoi  mereu…  este  memoria  locului  intrată  în  memoria  colectivă  şi  moştenită,  aşa  cum  se  moştenesc  ochii  albaştri,  uneori la câteva generații… (Maria‐Denise Theodoru, 57 ani, Bucureşti)  Am  fost  mereu  în  dilemă.  Am  simțit  că  aparțin  deopotrivă  celor  două  lumi.  Merg  cu  drag  anual  în  Grecia şi  cu  acelaşi  drag  mă  întorc  în  România,  țara  care  ne‐a  îmbrățişat,  în  care  ne‐am  primit  educația.  (Eli  Băjenică, 54 ani, Brăila)  Câteodată  mă  întreb  ce  au  căutat  în  România  străbunii  mei şi  tot  eu îmi răspund: au găsit o țară frumoasă cu oameni minunați. Nu cred ca  aş  putea  părăsi  România,  dar  mi‐ar  plăcea  să  merg  mai  mult  în  Grecia.  (Nicoleta Mija, 53 ani, Brăila)  Nu.  Aşa  cum  tata,  deşi  a  trăit  54  de  ani  în  România şi  doar  25  de  ani  în  Grecia,  niciodată  nu  a  simțit  şi  trăit  ca  un  român,  rădăcinile  îşi  spun  întotdeauna  cuvântul.  La  fel  şi  eu...  m‐am  născut  în  România,  am  învățat  să  trăiesc  şi  să  simt  româneşte,  sunt  multe  lucruri  pe  care  nu  le  înțeleg  în  felul  de  a  fi  al  grecilor,  lucru  perfect  normal...  Tata  a  vrut  să  moară  acolo,  vis  neîmplinit,  era  patria  lui,  era  pământul  lui,  a  trebuit  să  se  mulțumească  cu  pământul  de  adopție,  eu m‐am  născut  aici,  aici  e  casa  în  care  m‐am  născut şi  în  care  încă  trăiesc,  aici  sunt  mormintele  familiei  mele, aici e pământul care mă cheamă... Deşi românii nu m‐au considerat  niciodată  româncă,  sunt  câteva  lucruri  despre  care  pot  spune  că  sunt  ale  mele...  atâta  timp  cât  Dumnezeu  va  îngădui  să  fie  ale  mele,  în  Grecia  nimic  nu  e  al  meu,  iar  grecii  nu  mă  consideră  grecoaică...  În  clipa  în  care  am  ripostat  şi  le‐am  spus  să  nu  mă  mai  strige  „românca”,  am  devenit  nimic  altceva  decât  „străina”.  În  concepția  mea,  fiecare  om  trebuie  să  trăiască  în  țara  în  care  s‐a  născut,  țările  de  adopție  nu  vor  accepta  vreodată  100%  străinii,  cei  ce  pleacă  vor  rămâne  permanent  în  suflet  cu  un  dor  nespus  față  de  pământul  natal,  oricât  de  multe şi  de  mari  le‐ar  fi  realizările  altundeva...  Am  văzut  timp  de  42  de  ani  cum  a  fost  măcinat  tatăl  meu  de  acest  dor  năpraznic.  Şi  nu  mi‐aş  dori  o  soartă  ca  a  lui...  (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila) 

221

Desigur,  locul  meu  este  acum  în  România,  însă  un  dor  ascuns  îmi  va  îndrepta  mereu  gândurile  spre  Grecia.  (Corina  Răducanu‐ Lichiardopol, 43 ani, Craiova)  Nu,  în  pofida  faptului  că  am  obținut  cetățenia  greacă,  că  sentimentele noastre față de tot ce este grecesc sunt foarte puternice, tipic  pentru  cei  din  diaspora,  în  Grecia  vom  fi  întotdeauna  străini ‐ ʺxeniʺ  sau  români  ‐  ʺrumaniʺ.  În  plus,  în  România  am  urmat  o  şcoală,  mi‐am  întemeiat  o  familie.  Spiritul  grecesc  îl  păstrăm şi  îl  împărtăşim  copiilor şi  prietenilor.  Pentru  mine  marele  noroc  este  că  fiica  mea  şi  apoi  eu  am  ajuns  să  păşim  pe  pământul  Greciei  dar  am  fost  cam  primii  din  familie  cam  am  reuşit  asta,  deşi  provin  dintr‐o  familie  de  greci  stabiliți  de  trei  sau  patru  generații  pe  aceste  meleaguri.  Mama  mea,  ce  a  urmat  cursurile  Şcolii  Elene  de  Fete  din  Brăila,  fiind  o  elevă  cu  rezultate  foarte  bune  la  învățătură,  cunoscătoare a limbii  elene vorbit şi  scris, a  culturii, istoriei şi  artei greceşti, a murit la  78 de  ani, fără să fi ajuns vreodată în acele locuri  despre  care ştia  atâtea.  Aceeaşi  situație  s‐a  întâmplat şi  cu  tatăl  meu ‐  fiu  de  greci  după  mamă şi  tată ‐  care  în  cei  64  de  ani  nu  a  reuşit  să  viziteze  patria  pentru care familia sa a  pătimit în  anii  comunismului. Bunicii mei,  părinții  tatălui  meu,  născuți  în  România  dar  cetățeni  greci,  ce  au  purtat  tot  timpul  în  suflet  spiritul  grec,  nu  au  păşit  pe  țărmurile  Insulei  Mykonos  ai  căror  cetățeni  erau.  Familia  preotului  Markou  şi  Arghira  Condos,  când  au  venit  pe  aceste  locuri,  nu  credeau  că  aici  le  va  fi  şi  mormântul.  Bunicul  meu,  tatăl  mamei  mele  a  fost  mai  ʺnorocosʺ,  deşi  născut  la  Sulina,  înregistrat  şi  în  evidențele  oraşului  Ermoupolis  din  Insula  Syros,  a  ajuns  în  Grecia,  soldat  fiind,  să  lupte  cu  arma  în  mână  pentru  pământul  patriei.  A  fost  singura  şi  ultima  ocazie  când  a  făcut  cunoştință  cu  Grecia  şi  ultima  dată  când  şi‐a  văzut  fratele,  deşi  atunci  erau  doar  nişte  tineri.  Au  mai  trăit  mulți  ani  departe  unul  de  celălalt,  fiecare cu familia lui. (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  Opou  zeis  ekei  patris  sau  ubi  bebe  ibi  patria.  Mă  regăsesc  în  Grecia  aidoma  lui  Anteu  care  îşi  recăpăta  puterile  atingând  pământul.  Am  nevoie  de  ambele  (Ro  şi  Gr),  în  egală  măsură  dar  din  motive  diferite.  (Haralambie Răzvan Caravia, 36 ani, Bucureşti) 

222

Într‐adevăr,  cred  că  locul  meu  este  acolo.  În  România  am  revenit  datorită  serviciului,  dar  chiar  nu  ştiu  pentru  cât  timp.  (Adrian  Guleamachis, 33 ani, Brăila)  Poate  că  da,  dar  familia  mea  este  în  România,  aici  am  crescut.  (Iulia Marica Saridache, 33 ani, Brăila)  Mă  regăsesc  în  Grecia,  este  o țară  pe  care  dacă  nu  o  vizitez  măcar  o  dată  pe  an,  parcă  ceva  îmi  lipseşte.  Dar  locul  meu,  cel  puțin  deocamdată,  este  în  România,  lângă  familia şi  prietenii  mei.  (Ana‐Maria  Ion, 32 ani, Bucureşti)    39.  La  Brăila  ați  păstrat  legătura  cu  cultura  greacă?  Citiți  literatură  greacă? Ce scriitori (greci şi români) preferați aveți? Cumpărați cărți din  Grecia?    Da,  prin  muzică  (colinde  de  Crăciun),  cărți.  (Elena  Mihăilescu,  88  ani, Bucureşti)  Sigur  că  am  citit  literatură  greacă şi  mai  citesc şi  astăzi.  Îmi  place  Nikos  Kazantzakis.  Dintre  români:  Marin  Preda,  Marin  Sorescu.  (Marius  Exarhu, 72 ani, Brăila)  Scriitori  greci  preferați:  Nikos  Kazantzakis.  Scriitori  români  preferați: Mircea Eliade. (Lidia Bartaloş, 72 ani, Brăila)  În  cadrul  comunității  menținem  tradițiile  şi  cultura  greacă.  (Panait Țigaridis, 71 ani, Brăila)  Citesc  publicațiile  de  la  Comunitatea  Greacă ‐  de  exemplu  revista  „Elpis”  (Speranța),  editată  de  Uniunea  Elenă  din  România.  (Maria  Diamandi, 70 ani, Brăila)  Astăzi  păstrez  legătura  cu  cultura  greacă.  Citesc  literatură  greacă  de la Editura „Omonia”. (Maria Ganea, 69 ani, Brăila)  Am  citit  Istoria  antică  a  Greciei şi  anul  acesta  am  cumpărat  de  la  comunitate  Istoria  modernă  a  Greciei.  Nu‐i  nicio  diferență,  toți  grecii 

223

sunt la fel. Dar ce se va întâmpla cu tineretul de la 1990 încoace…, nu văd  nimic grecesc în ei. (Cleopatra Bonicioli, 69 ani, Brăila)  Am  luat  cunoştință  cu  literatura  greacă  abia  în  anul  2009,  prin  Editura  Omonia  (condusă  de  doamna  Elena  Lazăr).  Am  citit:  „Numărul  31  328.  Cartea  sclaviei”  de  Ilias  Venezis,  „Sala  tronului”  de  Tasos  Athanasidis, „Dulce seară de vară” de Lia Megalou‐Seferiadi, „Elenismul  în  România”  de  Paula  Scalcău,  „Pentru  însoțirea  noastră”  de  Nikos  Themelis,  „Interferențe  Româno‐Elene”  de  Elena  Lazăr.  Am  şi  „Poeme”  scrise  de  marele  poet  Kavafis.  O  voi  citi  cu  atenție  pentru  că  e  ediție  bilingvă.  Mi‐au  plăcut  foarte  mult  scrierile  autorilor  greci.  M‐a  impresionat  faptul  că  toate  cărțile  sunt  străbătute  ca  un  fir  roşu  de  patriotism  chiar  dacă  tema  multora  este  predominant  romantică.  (Vasile  Cochino, 63 ani, Brăila)  Îl admir pe Elytis. Îmi place Kazantzakis. (Jana Andreescu, 58 ani,  Galați)  Am  citit  literatură  clasică  greacă,  câțiva  moderni,  destul  de  puțin.  Nu  se  prea  traduce,  iar  legăturile  culturale  mi  se  par  foarte  subțiri.  (Maria‐Denise Theodoru, 57 ani, Bucureşti)  Citesc  literatură  greacă  şi  română.  Citesc  literatură  variată.  Cumpăr  cărți  din  Grecia.  Am  o  bibliotecă  cu  cărți  în  limba  greacă.  (Eli  Băjenică, 54 ani, Brăila)  Din păcate, în România zilelor noastre cultura, literatura a devenit  obiect de lux... Pensia nu îmi permite să cumpăr cărți de aici, darămite să  mai  visez  la  a  cumpăra  cărți  din  Grecia!!!  De  citit  citesc  literatură,  noroc  cu  anii  comunişti  când  se  găseau  greu  cărțile,  dar  erau  accesibile şi  cu  o  pilă la locul potrivit, biblioteca se putea încărca uşor cu tot ce se publica...  În  anii  de  spitalizare  din  Grecia  am  primit  multe  cărți  cadou,  aşa  că  am  citit  mult,  doar  aveam  o  grămadă  de  timp  la  dispoziție...  Am  citit  în  primul  rând  Nikos  Kasantsakis,  Alkioni  Papadaki,  Marina  Zografou,  Maro  Bamboulaki,  asta  ca  să  citez  doar  câțiva  dintre  scriitorii  greci  ale  căror  opere  mi‐au  încântat  zilele  de  spitalizare.  Dintre  scriitorii  români  trebuie  enumerați  Liviu  Rebreanu,  Camil  Petrescu,  Cezar  Petrescu,  Mihail  Sadoveanu,  Geo  Bogza,  precum şi  poeții  Mihai  Eminescu,  George  Bacovia, Ion Minulescu. (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila) 
224

În ultimii  ani au  apărut în librării  pe  piața românească  lucrări ‐ ce  au  ca  protagonişti  eleni  sau  filoeleni  şi  activitățile  lor  de  pe  aceste  meleaguri sau din Grecia ‐ ori traduceri din operele  celebre  editate  acolo,  multe  dintre  ele  sub  sigla  Editurii  ʺOmoniaʺ.  Au  existat  şi  colaborări  cu  ziare  şi  reviste  ce  expediau  periodicele  şi  suplimentele  lor  în  România.  Urmărim  postul  național  de  televiziune  din  Grecia  ce  prezintă  foarte  multe  din  evenimentele  culturale,  piese  de  teatru  şi  film,  ecranizări  ale  marilor opere. (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  Cărți  din  Grecia  rar  cumpăr.  Contactul  îl  păstrez  datorită  internetului,  datorită  unor  oameni  ca  şi  Elena  Lazăr  cu  a  sa  editură,  datorită  schimburilor  culturale  cu  Grecia.  (Haralambie  Răzvan  Caravia,  36 ani, Bucureşti)  Da.  Kostas  Κariotakis,  Kavafis.  Nu.  (Iulia  Marica  Saridache,  33  ani, Brăila)  Da,  cultura  elenă  este  prezentă,  nici  nu  se  poate  altfel  pentru  o  familie care  afirmă cu mândrie că este pe jumătate de origine greacă.  Din  păcate  nu  avem  atât  timp  pe  cât  ne‐am  dori  pentru  a  aprofunda şi  a  afla  cât  mai  multe  despre  cultura  greacă  şi  română,  deopotrivă.  Am  citit  Nikos  Kazantzakis  dar  nu  pot  spune  că  citesc  literatură  greacă,  deşi  cine  nu  ştie  „Zorba  Grecul”?  Cărțile  pe  care  le  cumpăr  din  Grecia  sunt  mai  mult  dicționare,  ghiduri  de  conversație,  albume,  cărți  cu  informații  despre Grecia. (Ana‐Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)    40.  Ați  urmărit  evoluția  fenomenului  cultural  din  Grecia  –  teatru,  sculptură,  pictură?  Cunoaşteți  nume  de  actori  greci,  pictori,  sculptori?  Aveți albume de artă?    Cu  excepția  cărților  din  biblioteca  personală,  după  1989  am  putut  avea acces la spectacolele de teatru, muzică  sau expoziții care au venit în  Bucureşti. (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti) 

225

În  timpul  vizitei  din  1968,  unchiul  Theodoridis  Constantin  ne‐a  dus,  seară  de  seară,  la  festivalul  Athenei  unde  am  cunoscut  persoane  importante din teatrul şi muzica greacă. (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila)  Urmăresc  la  televizor  programe  culturale  greceşti.  (Panait  Țigaridis, 71 ani, Brăila)  Cel  mai  mare  scriitor  de  etnie  greacă  cred  că  este  Panait  Istrati.  (Nicolae Dumitriu, 69 ani, Brăila)  Apreciez  arta  antică  greacă,  felul  în  care  grecii  îşi  conservă  monumentele.  Îmi  place  arta  lui  El  Greco.  Admir  pe  Irene  Papas  şi  pe  Nana Mouskouri. (Jana Andreescu, 58 ani, Galați)  Mai  mult  teatrul,  care  m‐a  fascinat  întotdeauna.  Dar,  sigur  că ştiu  tot  ce  înseamnă  sculptura şi  arta  greacă  antică,  nu  cea  modernă.  (Maria‐ Denise Theodoru, 57 ani, Bucureşti)  De  câte  ori  mă  aflu  în  Grecia,  merg  la  expoziții  de  pictură,  scena  lirică  „Megaro  Musikis”,  ba  chiar  la  Irodio  pe  timp  de  vară.  Anul  acesta  fiica  mea  chiar  a  participat  ca  mezzosoprană  la  concursul  internațional  „Maria Callas”. (Eli Băjenică, 54 ani, Brăila)  Actori  greci...  Irini  Pappas,  Melina  Merkouri...  din  tânăra  generație  nu  pot  aminti  decât  o  foarte  talentată  actriță,  Alexia  Kaltsiki,  o  foarte bună prietenă de‐a mea, actriță de teatru şi film. Cu toate că se află  la  începutul  carierei,  promite  să  aibă  un  viitor  strălucit.  Cel  mai  important  rol  al  ei  a  fost  în  filmul  „Delivery”,  în  regia  lui  Nikos  Panayotopoulos,  selecționat  pentru  a  participa  în  2005  la  Festivalul  de  Film  de  la  Veneția.  Dintre  pictori  îl  pot  menționa  doar  pe  El  Greco...  Dintre  sculptori  îi  pot  aminti  pe  Fidias,  Policlet,  Miron.  (Artemiza  Papas,  47 ani, Brăila)  Mai  puțin,  trăind  aici  este  greu  să  fii  la  curent  cu  ce  se  întâmplă  acolo. Irini Pappas, Melina Merkouri ‐ actrițe de talie mondială, celebra şi  inegalabila  Maria  Callas  sau  pictorul  El  Greco  sunt  câteva  din  personalitățile  pe  care  le  pot  aminti.  (Florentina‐Cristina  Muşat,  43  ani,  Brăila) 

226

Nu.  Mai  degrabă  cunosc  artişti  greci  din  România  recunoscuți  atât  în  România  precum  şi  în  Grecia.  E  vorba  de  pictorul  Fampas,  de  scriitorul  Loudemis,  de  Istrati,  etc.  (Haralambie  Răzvan  Caravia,  36  ani,  Bucureşti)  Nu  prea.  Actori  greci:  Aliki  Vougiouklaki,  Dimitris  Papamichael,  Christoforos Papakaliatis. (Iulia Marica Saridache, 33 ani, Brăila)    41.  V‐a  povestit  cineva  din  familie  cum  erau  reprezentațiile  teatrale  în  limba greacă la Brăila şi unde se țineau?    La  Brăila,  până  în  anii  1945‐1946,  reprezentații  teatrale  în  limba  greacă aveau loc la PASALAQUA. (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Reprezentațiile  teatrale  la  Brăila  erau  pe  scena  teatrului  Rally,  actualul  „Maria  Filotti”.  Mai  exista  şi  un  teatru  de  varietăți.  (Dumitru  <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Nu  mi‐a  povestit  nimeni.  Am  văzut  piese  în  limba  greacă  la  Şcoala nr. 5 ‐ Şcoala Greacă. (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila)  Reprezentațiile  teatrale  în  limba  greacă  se  țineau  la  Teatrul  Comunal  ‐  actualmente  Teatrul  „Maria  Filotti”.  (Reghina  Ispir,  70  ani,  Brăila)  La  Teatrul  „Rally”  şi  la  Şcoala  Elenă.  (Constantin  Stefanidis,  68  ani, Brăila)  Spectacolele  culturale  prezentate  de  elevii Şcolii  Elene  cu  diverse  ocazii  ‐  Zile  Naționale,  Ziua  Regelui,  serbări  şcolare  ce  se  organizau  în  sala  de  festivități.  În  sălile  Teatrului  Rally  (Teatrul  Comunal),  actualul  Teatru  „Maria  Filotti”,  se  prezentau  spectacolele  susținute  de  trupe  de  artişti  consacrați  sau  amatori,  ce  veneau  în  turneu  la  Brăila.  Celebra  Hariclea  Hartulari  Darclée  a  debutat  pe  scena  Teatrului  Rally,  cu  ocazia  unui  spectacol  dedicat  zilei  de  25  martie,  Ziua  Națională  a  Greciei.  (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila) 

227

Nu.  Ai  mei  nu  mergeau  la  teatru.  Au  trăit  mai  mult  pe  apă.  Dar  recent, în 2008, am avut o trupă de teatru din Salonic la Festivalul „Zile şi  Nopți de Teatru European” de la Brăila. (Haralambie Răzvan Caravia, 36  ani, Bucureşti)  Reprezentațiile  teatrale  în  limba  greacă  aveau  loc  în  clădirea  teatrului. (Panait Țigaridis, 71 ani, Brăila)  Tătăl  meu  mi‐a  spus  că  se  țineau  la  Teatrul  Rally.  (Iulia  Marica  Saridache, 33 ani, Brăila)    42.  Grecii  sunt  considerați  un  popor  vesel,  care  cântă  şi  dansează  cu  mare  plăcere.  Vă  recunoaşteți  în  această  descriere?  Ce  cântăreți  greci  preferați  aveți?  Puteți  să  ne  scrieți  versurile  unui  cântec  sau  unor  cântece  preferate?  Ați  auzit  în  familie  cântece  foarte  vechi  greceşti?  Vi  le mai amintiți?    Menționez  că  după  ce  am  ieşit  de  pe  nave,  la  pensie,  am  mai  lucrat  în  calitate  de  vopsitor  artizanat  la  I.O.G.L  nr.  1,  unde  am  înființat  un  ansamblu  de  orchestră  cu  mandoline  format  din  36  de  persoane,  o  formație  folclorică  de  dansatori  formată  din  14  perechi,  o  echipă  de  teatru  amator  ‐  Vasilica  Tastaman,  Barzuca,  Ştefan  Mihăilescu  Brăila  şi  eu.  Formația  mea  avea  6  solişti  de  muzică  uşoară  şi  7  solişti  de  muzică  populară.  Am  realizat  toate  acestea  pentru  că  mi‐a  plăcut  activitatea  culturală,  neavând  concurență  pe  țară.  Vreau  să  amintesc  şi  pe  domnul  Delianachi,  om  de  cultură,  cu  mare  respect  pentru  tradițiile  Greciei  şi  folclorul românesc, care s‐a implicat în diferite manifestări culturale. Şi la  vârsta  pe  care  o  am,  încă  mai  cânt  şi  dansez  la  petrecerile  de  la  comunitate. (Constantinos Mandas, 90 ani, Brăila)  Cântăreți  greci  preferați:  Nana  Mouskouri;  Demis  Roussos;  Anna  Vissi. (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Într‐adevăr,  grecii  sunt  un  popor  vesel,  care  cântă şi  dansează  cu  mare plăcere. Ascultam acasă la părinți multă muzică grecească şi fiindcă  e  foarte  demult  nu‐mi  mai  amintesc  decât  acordurile  melodiilor  de 

228

altădată.  Şi  acum  ascult  CD‐uri,  dar  muzică  mai  modernă.  (Dumitru  <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Grecii  mai  simpli  se  întâlneau  şi  cântau  cu  diferite  instrumente.  Tatăl  meu  cânta  la  mandolină.  Cântau  cântece  greceşti.  (Stelian  Raftopol,  75 ani, Brăila)  Da,  mă  recunosc  în  această  descriere  fiindcă şi  eu  cânt şi  dansez.  Îmi  plac:  Roussos,  Merkouri,  Nana  Mouskouri  etc.  (Marius  Exarhu,  72  ani, Brăila)  Cântăreața  mea  preferată  este  Nana  Mouskouri.  Ca  şi  cântece  vechi,  îmi  amintesc  că  mama  mea  cânta  „Gialo,  Gialo” şi  „Pente,  Pente,  Deca”. (Lidia Bartalos, 72 ani, Brăila)  Mă  recunosc  în  descrierea  grecilor  ‐  oameni  veseli  care  cântă  şi  dansează.  În  familie  am  auzit  cântece  vechi  greceşti:  Ta  matia,  Palamakia,  To Elekaky. (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila)  Da,  îmi  plac  cântăreții  greci  Stamatis  Cocotas,  Tzon  Tikis,  Foti  Polimeri  şi  Sofia  Vembo.  Cântece  vechi:  „Samiotissa”,  „To  malono”,  „To  elekati”. (Maria Diamandi, 70 ani, Brăila)  Aceşti  tineri  (copiii  doamnei  Varvara  Economu)  mă  luau  şi  pe  mine în plimbările lor pe malul Dunării sau cu barca şi îmi amintesc că se  cântau  cântece  greceşti ‐  voce şi  mandolină,  printre  care  un  fel  de  imn  al  Kefaloniei ‐  Ialo  na  pas,  ialo  na  erthis;  Barba  Iani;  Orea  mu  pulakia  kelaithiste;  To ielekaki şi altele. (Lidia Dimofte, 70 ani, Bucureşti)  Da.  Cântăreți  greci  preferați:  Zambeta,  Parios,  Dionisiu,  Dalaras,  Kaloianis.  Am  auzit.  Da,  mi  le  amintesc:  Ialo,  ialo,  Samiotisa,  Ta  matia,  Barba Iani. (Panait Nicolae, 69 ani, Brăila)  Da, tata şi  mama cântau greceşte.  Acum, la  comunitate, cu cine să  mai cânți…? (Cleopatra Bonicioli, 69 ani, Brăila)  Ta  mavra  matia,  To  gliko  krasaki  an  pio  mi‐au  încântat  copilăria,  adolescența  şi  tinerețea.  Aceste  cântece  din  Insulele  Ionice  nu  se  mai  cântă, din păcate, nici în Grecia. (Nicolae Dumitriu, 69 ani, Brăila)  Mikis Theodorakis. (Vasile Cochino, 63 ani, Brăila) 

229

Da.  Îi  prefer  pe:  Nana  Mouskouri,  Vicki  Leandros,  Parios.  (Nicolae Saridache, 60 ani, Brăila)  Da,  îmi  place  să  cânt  şi  să  dansez  greceşte.  Îmi  plac  Pascalis  Terzis,  Giannis  Ploutarhos,  Haris  Alexioiu  şi  mulți,  mulți  alții.  Părinții  mei  cântau,  la  orice  petrecere,  pe  două  voci,  cântece  vechi  greceşti,  pe  care  mi  le  amintesc  şi  azi,  deşi  atunci  eram  doar  un  copil.  (Victoria  Teodorescu, 59 ani, Brăila)  Pentru  că  familia  mea  a  avut  o  istorie  tragică,  nu  pot  asocia  veselia cu amintirile mele... (Maria‐Denise Theodoru, 57 ani, Bucureşti)  Prefer  sau  preferam  Mitropanos,  Dalaras,  Kazanzidis,  Mikis  Teodorakis.  Îmi  mai  aduc  aminte  cântece  istorice.  (Athanassios  Karafyllidis, 56 ani, Berlin – Germania)  Da,  grecii  sunt  considerați  un  popor  vesel.  Ei  cântă  şi  dansează.  Ba chiar o fac şi atunci când au mari supărări, ca şi Zorba Grecul, şi sparg  farfurii.  Cântăreți  greci  preferați:  Stratos  Dionisiu,  Dalaras,  Marinela,  Protopsalti şi lista ar putea continua. (Eli Băjenică, 54 ani, Brăila)  Da,  mă  recunosc  în  această  descriere.  Cântăreți  preferați:  Vangelis,  Mikis  Theodorakis,  Nana  Mouskouri,  Maria  Callas.  (Nicoleta  Mija, 53 ani, Brăila)  Da, ştiu  că  sunt  considerați  un  popor  vesel,  i‐am  văzut  cântând şi  dansând.  Tata  dansa  şi  cânta  de  unul  singur.  Cântece  vechi,  cântece  pe  care  le  cântau  partizanii  în  singurătatea  la  care  au  fost  condamnați  să  trăiască.  Eu  nu  cânt,  de  dansat  nu  am  dansat  nici  când  eram  întreagă,  acum  nu  se  mai  pune  problema,  chiar  dacă  mi‐aş  dori...  Aşa  că  nu  mă  recunosc  în  descrierea  propusă  de  dumneavoastră...  Cântăreți  greci  preferați:  Demis  Roussos,  Nana  Mouskouri,  Anna  Vissi,  Sakis  Rouvas,  Helena  Paparizou,  Elli  Kokkinou.  Ador  însă  muzica  compusă  de  Mikis  Theodorakis,  colaborările  sale  cu  Irini  Pappas,  Maria  Farantouri,  Soula  Birbili,  Melina  Merkouri,  Meri  Linta,  Marinella,  Margarita  Zorbala...  Vangelis,  Yannis  Chryssomallis,  Christos  Spheeris,  cântărețul  de  muzică  de operă Mario Frangoulis. (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  Cântecul şi  dansul  fac  parte  din  viața  fiecărui  grec,  în  orice  colț  al  lumii  s‐ar  afla.  Grecul  îşi  manifestă  bucuria  sau  tristețea  prin  muzică. 
230

Acela  care  nu  simte  muzica  şi  ritmul  dansului  nu  este  grec.  Versurile,  precum  şi  liniile  melodice,  nu  te  lasă  indiferent.  În  familie  a  existat  întotdeauna  un  aparat  care  să  redea  muzică  grecească,  de  la  patefonul  bunicii  la  internetul  de  azi,  casa  a  răsunat  întotdeauna  de  acordurile  muzicii  greceşti  vechi  sau  moderne.  (Florentina‐Cristina  Muşat,  43  ani,  Brăila)  Da,  este  un  popor  foarte  vesel,  care  cântă şi  dansează  cu  plăcere.  Da,  mă  recunosc.  Cântăreți  greci  preferați:  Mikis  Theodorakis,  Stratos  Dionisiu,  Iorghos  Zambeta,  Iorgos  Dalaras,  Iani  Parios,  Kalogiannis,  Voscopoulos,  Makedonas,  Antonio  Remos.  Da,  am  auzit  în  familie  cântece  greceşti  foarte  vechi.  Da,  mi  le  amintesc.  (Florentina  Octavia  Gavaz‐Nicolae, 39 ani, Brăila)  Am  crescut  inițial  cu  melodii  ale  bunicilor  precum:  Maria  me  ta  kitrina, Samiotisa, Ston afro tis thalassas, Barka sto  gialo, To ilekaki, după care  mai  târziu  mi‐am  format  propriile  opțiuni  muzicale  care  sunt  in  zona  muzicii  rebetiko  („rebetis”‐  trândav,  leneş)  născută  în  suburbiile  Constantinopolelui şi  ale  Salonicului şi  cântată  de  bărbați  pentru  bărbați.  Târziu  au  pătruns şi  femeile  în  acest  gen.  După  care  am  adoptat şi  stilul  zeibetiko  în  special  pentru  dansul  care  îl  însoțeşte  dar  şi  pentru  vocile  unora  ca  Kazantzidis,  Dionisiou,  Mitropanos.  (Haralambie  Răzvan  Caravia, 36 ani, Bucureşti)  Cântăreții  mei  preferați  sunt:  Antonis  Remos,  Despina  Vandi,  Sakis  Rouvas,  Kaiti  Garbi,  Anna  Vissi  ‐  Eleni,  Mihalis  Hatzigiannis,  Lambis  Livieratos,  Notis  Sfakianakis  –  Soma  mou.    Da,  cînd  eram  copil  aveam un pick‐up si tata punea discuri cu Teodor Munteanu: Maria me ta  kitrina,  Samiotissa.  Deasemenea  aveam  casete  cu  Vicki  Leandros,  Nana  Mouskouri, Ianis Parios. (Iulia Marica Saridache, 33 ani, Brăila)  Da,  mă  regăsesc  întru  totul  în  veselia  acestui  popor.  Îmi  place  să  dansez  greceşte  şi  o  fac  cu  mare  plăcere  cu  orice  prilej.  Nu  există  petrecere la care, în momentul în care se pune o melodie grecească, să nu  fiu  ridicată  de  la  masă  (asta  în  situația  în  care  nu  o  fac  eu  singură).  Îmi  plac  majoritatea  cântăreților:  de  la  Parios,  Nana  Mouskouri  sau  Demis  Rousos  la  mai  tinerii  Sakis  Rouvas,  Anna  Vissi,  Despina  Vandi,  Antonis  Remos  sau  preferatul  meu  Yannis  Ploutarhos.  Am  crescut  cu  Parios, 
231

dupa  care  tata  era  înnebunit  sau  cu  Marinela  şi  melodii  ca  „Tha  pezi  to  tranzistor  t’americanika”,  „Maria  me  ta  kitrina”,  „Kokkino  garifalo”  sau   „S’agapo  giati  eisai  orea.”  Versuri?  Ştiu  o  groază,  ceva  mai  devreme  vă  povesteam  că,  ascultând  melodii,  încă  învăț  cuvinte şi  expresii,  aşa  că.....  ne‐ar  trebui  un  caiet  ca  să  vă  scriu  versurile  pe  care  le  ştiu.  Vă  mărturisesc însă că melodia mea preferată (dintre cele de actualitate) este  „Ola  se  sena  ta  vrika”  a  lui  Ploutarhos  care  are  nişte  versuri  de  dragoste  absolut  superbe.  Vă  recomand  să  o  ascultați  şi  să  descoperiți  singuri.  (Ana‐Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)    43.  Dansați  greceşte?  Unde  ați  învățat  să  dansați?    Ce  înseamnă  „a  dansa”  pentru  dumneavoastră?  Ați  purtat  vreodată  un  costum  tradițional  grecesc?  Descrieți  câteva  dansuri  greceşti  pe  care  le  cunoaşteți şi semnificația lor, dacă o cunoaşteți.    Da.  În  familie,  la  petreceri.  Costumul  grecesc  a  fost  purtat  de  fata  mea Ana Florian, în anul 1956, cu ocazia venirii ambasadorului Greciei în  România,  pentru  a  vizita  Biserica  Grecească  din  Brăila.  (Elena  Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Am  dansat  demult  când  eram  foarte  tânără  şi  încă  fată  la  mama  acasă.  Am  şi  purtat  un  costum  național  grecesc.  (Dumitru  <Zissu>  Aspasia, 83 ani, Brăila)  Da.  În  comunitate.  A  dansa  este  egal  cu  a  iubi.  (Nicolas  Spiridon,  77 ani, Brăila)  Nu ştiu  să  dansez  greceşte.  Mi‐am  propus  ca  la  comunitate,  când  sunt  repetiții  la  dansuri,  să  merg  să  învăț  sirtaki.  N‐am  purtat  niciodată  costum  tradițional.  Vărul  meu  George  Theodoridis  purta.  Am  poze  cu  el  ca „evzon”. (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila)  Ştiu  să  dansez  greceşte  şi  îmi  place,  simt  o  senzație  de  relaxare  plăcută.  Nu  am  purtat  costum  național  grecesc.  Dansuri  cunoscute:  Zorba, Kalamatianos. (Panait Țigaridis, 71 ani, Brăila) 

232

Da,  am  învățat  să  dansez  la  Şcoala  Greacă.  Am  purtat  costume  greceşti  şi  cunosc  dansurile:  Kalamatiano,  Tzamiko,  Zorba.  (Maria  Diamandi, 70 ani, Brăila)  Dansez  greceşte.  Am  învățat  să  dansez  greceşte  acasă.  Am  purtat  costum grecesc de la mama.  (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila)  Dacă  intri  într‐o  comunitate  de  greci  este  imposibil  să  nu  dansezi.  (Constantin Stefanidis, 68 ani, Brăila)  Da,  dansez  greceşte.  Am  învățat  să  dansez  la  comunitate.  (Victoria Teodorescu, 59 ani, Brăila)  Mă încântă costumul tradițional grecesc, admir dansurile grecilor.  (Jana Andreescu, 58 ani, Galați)  Da,  dansez.  Am  învățat  de  la  părinți  şi  la  şcoală.    Dansul  înseamnă  pentru  mine  bucurie  şi  distracție.  Da,  am  purtat  costum  tradițional.  Zeibekiko:  dans  de  băutură,  te  arunci  pe  jos,  te  ridici,  ridici  paharul; Sirtaki: dans comun, paşi cunoscuți în toată lumea.  (Athanassios  Karafyllidis, 56 ani, Berlin – Germania)  Da,  dansez  greceşte,  de  la  dansuri  populare  până  la  Sirtaki,  Zeibekiko  etc.  Am  dansat  de  mic  copil  cu  părinții  mei.  La  petrecerile  noastre  dansau  toate  generațiile.  Aşa  am  învățat.  Am  purtat  costume  tradiționale  greceşti  pe  scenă.  Dădeam  multe  spectacole.  (Eli  Băjenică,  54  ani, Brăila)  Dansez  puțin  greceşte,  deşi  îmi  place  foarte  mult.  Atunci  când  dansezi  uiți  de  griji.  Am  purtat  în  copilărie  un  costum  grecesc  la  o  serbare. Dansam Sirtaki cu tata iar cu bunicul meu Kalamatianos. (Nicoleta  Mija, 53 ani, Brăila)  După  cum  am  spus  nu  dansez,  nu  am  dansat  niciodată.  Acum,  infirmitatea  nu  îmi  permite  nici  măcar  să  visez  că  aş  putea  dansa.  Pentru  mine  „a  dansa”  nu  a  însemnat  nimic,  niciodată, şi  nu  fac  referire  doar  la  dansurile  greceşti...  ci  la  tot  ce  înseamnă  dans...  Sunt  oameni  care  pot  dansa  şi  oameni  care  nu  pot.  Eu  am  făcut  parte  din  a  doua  categorie.  Acum totul rămâne doar la stadiul de discuții, în cazul meu nimic nu mai  e posibil. (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila) 

233

În  anii  ʹ90,  când  reînființarea  Comunității  Elene  din  Brăila  şi  redeschiderea  Clubului  ʺParnassosʺ  au  oferit  prilejul  organizării  de  seri  cultural‐distractive,  precum  şi  în  programele  la  care  am  participat  în  Grecia,  am  avut  ocazia  să  învăț  mai  multe  tipuri  de  dansuri  tradiționale  din  diferite  zone.  Zorba  este  cel  mai  cunoscut  dans.  El  combină  mişcări  rapide  şi  lente  din  dansul  ʺHasapikoʺ  (măcelăresc).  Muzica  aparține  lui  Mikis  Theodorakis  iar  actorul  Antony  Quinn  l‐a  făcut  celebru  prin  rolul  interpretat  în  filmul ʺZorba  Greculʺ,  realizat  după  nu  mai  puțin  celebrul  roman  scris  de  Nikos  Kazantzakis.  Sirto  este  cel  mai  vechi  dans  ce  este  dansat  pe  întreg  teritoriul  Greciei,  sub  diferite  variante,  în  funcție  de  regiune.  Tsamikos,  dans  specific  haiducilor  şi  luptătorilor  de  la  1821,  Kalamatianos,  originar  din  regiunea  Kalamata,  Peloponez.  Costumele  greceşti  de  damă  sau  de  bărbat  sunt  diferite  în  funcție  de  regiune,  bogat  ornamentate,  divers  colorate,  predominând  culorile:  alb,  roşu,  albastru şi  negru.  Comunitatea  Elenă  din  Brăila  a  primit  o  donație  de  costume,  pe  care  am  avut  ocazia  să  le  îmbrac  cu  prilejul  unor  evenimente  artistice  la  care am participat. (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  Am  învățat  puțin  Sirtaki  în  Corfu,  la  o  petrecere.  (Corina  Răducanu‐Lichiardopol, 43 ani, Craiova)  Da,  dansez  greceşte.  Am  învățat  să  dansez  în  familie,  la  petreceri,  şi  în  diversele  călătorii şi  programe  de  învățare  a  limbii  elene ‐  în  Grecia.  Nu,  nu  am  purtat  costum  tradițional.  Dansuri  ‐  Kalamatiano,  Zorba,  Rembetiko,  Zembetiko,  Sirtaki,  Sirto  sta  tria.  (Florentina  Octavia  Gavaz‐ Nicolae, 39 ani, Brăila)  Îmi  place  să  dansez.  Am  făcut  parte  în  adolescență  şi  din  ansamblul de dansuri al comunității. La petreceri mă încălzesc cu câte un  Tsifteteli  după  care  trec  la  stiluri  mai  grele  gen  Zeibekiko  care,  dansul  în  sine, este o mărturie a mitologiei greceşti. Denumirea sa Zeibekiko vine de  la  numele  lui  ZEYS  (Zeus) şi  îmbină  atât  zborul  vulturului  lui  Zeus ‐  de  aici  mâinile  întinse  în  timpul  dansului  ‐  cât  şi  suferința  mândră  a  lui  Prometeu. (Haralambie Răzvan Caravia, 36 ani, Bucureşti)  Da,  am  învățat  să  dansez  încă  din  România,  de  la  părinții  mei.  Dansul  înseamnă  distracție,  plăcere,  dar  şi  un  fel  de  artă  de  a‐ți  mişca 

234

corpul.  Costum  tradițional  grecesc  nu  am  avut  ocazia  să  port  la  Brăila,  dar nu aş refuza. Sirtaki, Zeibekiko. (Adrian Guleamachis, 33 ani, Brăila)  Nu  prea  am  talent  la  dans,  aşa  că  nu  prea  dansez.  Am  învățat  să  dansez greceşte la comunitate şi în Grecia ne‐a învățat colegul nostru din  Bucureşti, Codruț Dumitrache. (Iulia Marica Saridache, 33 ani, Brăila)  Da,  dansez  şi  îmi  place  foarte  mult.  De  dansat  am  dansat  dintotdeauna,  acasă,  la  şcoală,  unde  prindeam  un  pic  de  spațiu  făceam  un  mic  „spectacol”.  Însă  dansurile  greceşti  în  grup  le‐am  învățat  cu  un  foarte drag prieten al meu, Codruț Dumitrache, care a urmat facultatea la  Salonic  şi  a  fost  în  trupa  de  dansuri  a  universității.  Reîntorcându‐se  în  România,  a  condus  Ansamblul  de  dansuri  „Ellas”  al  Comunității  Elene  din  Bucureşti  (o  face şi  în   prezent) şi  am  frecventat şi  eu  aceste  cursuri.  La un moment dat chiar am făcut parte din ansamblu şi DA, am îmbrăcat  un  costum  tradițional  în  care  m‐am  simțit  excelent.  Exemple  de  dansuri  care îmi plac ‐ nu le cunosc neapărat semnificațiile ‐ Hasapiko sau Sirtakis,  Kalamatianos, Tsamikos (dans specific  bărbătesc) sau Zeibekiko. (Ana‐Maria  Ion, 32 ani, Bucureşti)    44.  Se  sparg  sau  se  spărgeau  vreodată  farfurii  la  petrecerile  dumneavoastră  de  familie?  Ce  semnificație  are  acest  ritual?  Ritualul  aruncării  garoafelor  către  dansatori  exista şi  la  Brăila?  Am  citit  că  prin  anii ’30 în Grecia se aruncau la picioarele dansatoarelor cuțite. Ați auzit  să fi existat acest obicei şi la petrecerile grecilor din Brăila?    La  petrecerile  de  familie,  în  special  cele  date  de  mătuşa  dinspre  mamă,  se  spărgeau  farfurii.  Însemna  spargerea  necazurilor,  alungarea  ghinioanelor. (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  În  familie  nu  se  spărgeau  farfurii.  Îndepărtarea  duhurilor  rele.  (Nicolas Spiridon, 77 ani, Brăila)  Nu  s‐au  spart  farfurii şi  nici  nu  s‐au  aruncat  garoafe  sau  cuțite  în  familia  mea.  La  Comunitatea  Greacă  am  văzut  acest  obicei  şi  în  filme.  (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila) 

235

În  familie  mea  nu  se  spărgeau  farfurii  la  petreceri.  Acum  în  Grecia  spartul  farfuriilor  este  interzis şi  s‐a  înlocuit  cu  aruncarea  florilor.  La sărbătorile organizate de comunitate se aruncă cu flori către dansatori.  (Panait Țigaridis, 71 ani, Brăila)  Se  spărgeau  farfurii  la  petreceri şi  se  mai  sparg şi  acum.  (Reghina  Ispir, 70 ani, Brăila)  În familia noastră nu se spărgeau farfurii. Se spune că atunci când  se  sparg  farfurii  se  sparge  răul.  Se  ofereau  flori  la  Brăila.  Am  auzit şi  eu  de  acest  obicei  al  aruncării  cuțitelor,  dar  cred  că  nu  a  existat  la  Brăila.  (Nicolae Saridache, 60 ani, Brăila)  Nu, la petrecerile care se făceau în familie se dansa şi se cânta, dar  nu se spărgeau farfurii. (Victoria Teodorescu, 59 ani, Brăila)  O  tradiție  surprinzătoare  la  greci  este  aceea  de  a  sparge  farfurii şi  pahare  la  diverse  evenimente.  Se  sparge  ghinionul  şi  aduce  veselia.  (Nicoleta Mija, 53 ani, Brăila)  În familia mea s‐au organizat doar două petreceri, când am serbat  eu  majoratul,  deci  colegii  de  liceu...  toți  români,  şi  câțiva  ani  mai  târziu  tot  aniversarea  zilei  de  naştere,  împreună  cu  colegii  de  serviciu,  toți  români, şi  pentru  că  nu  îmi  plac  petrecerile,  nu  mă  simt  bine, şi  consider  totul  timp  pierdut  în  mod  inutil,  nu  am  mai  organizat  şi  nu  am  mai  participat  la  petreceri.  Aşa  că  niciodată  nu  s‐au  spart  farfurii  în  familia  mea.  Tata  era  în  minoritate,  deci  nici  măcar  nu  s‐a  gândit  vreodată  că  ar  putea face aşa ceva. Nu cunosc nimic despre ritualul aruncării garoafelor  către dansatori.  Despre  aruncatul cuțitelor la  picioarele dansatoarelor  am  scris  la  o  altă  întrebare.  Acest  obicei  a  fost  înlocuit  cu  spartul  farfuriilor  pentru  că  s‐au  întâmplat  foarte  multe  accidente  în  timpul  acelor  dansuri... (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  Obiceiul  de  a  sparge  farfurii  nu  există  în  Brăila,  am  văzut  acest  ritual  în  cadrul  programelor  de  muzică  şi  dansuri  tradiționale  greceşti  difuzate  pe  postul  de  televiziune.  Acest  obicei  se  practică  în  Atena,  în  tavernele  aflate  în  cartierul  Plaka,  spre  distracția  turiştilor  cu  dare  de  mână.  Acum,  cam  la  toate  ocaziile,  se  aruncă  cu  garoafe  albe.  Se  mai  aruncă  cu şervețele,  se  dansează  în  jurul  unui  pahar  cu  vin,  a  unei țigări 

236

aprinse  şi  aşezată  vertical,  de  ce  nu  şi  în  jurul  cuțitelor?  (Florentina‐ Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  Da,  s‐au  spart  farfurii  la  petrecerile  făcute  în  familie  dar  şi  în  cadrul  comunității.  Semnificația  ‐  să  se  spargă  ghinioanele.  (Florentina  Octavia Gavaz‐Nicolae, 39 ani, Brăila)  Sincer,  spargem  farfurii  la  orice  moment  în  care  dansăm  şi  ne  simțim  bine.  De  cuțite  nu  am  auzit  şi  nu  cred  că  aş  încerca...  spargerea  farfuriilor cred că înseamnă spargerea ghinioanelor. Ciudat mi se pare că  grecul  sparge  farfurii  nu  numai  la  petreceri  dar  şi  când  se  ceartă?!  (Haralambie Răzvan Caravia, 36 ani, Bucureşti)  Nu,  nu  se  spărgeau  la  petrecerile  de  familie.  Se  spărgeau  şi  se  sparg  la  petrecerile  de  la  Comunitate.  (Iulia  Marica  Saridache,  33  ani,  Brăila)  În  România  încă  se  sparg  farfurii  la  petrecerile  grecilor  dar  în  Grecia acest lucru nu se mai întâmplă, petrecăreții preferând să arunce cu  garoafe  către  dansatori.  Din  câte  cunosc,  într‐adevăr  în  trecut  se  aruncau  cuțite  la  picioarele  dansatoarelor,  în  semn  de  apreciere  pentru  dansul  oferit dar, pentru că au existat accidente, s‐a recurs la o măsură mai puțin  periculoasă  dar  mult  mai  costisitoare,  spartul  farfuriilor.  În  zilele  noastre  şi  acest  obicei  a  fost  înlocuit  cu  aruncatul  garoafelor.  (Ana‐Maria  Ion,  32  ani, Bucureşti)    45.  Ce  filme  greceşti  preferați?  Care  sunt  actorii  dumneavoastră  greci  preferați?    „Zorba grecul”; „Nuntă à la grec”; „Eleni”... (Elena Mihăilescu, 88  ani, Bucureşti)  Mi‐a  plăcut  tare  mult  „Zorba  grecul”,  pe  care  l‐am  văzut  şi  l‐am  revăzut de n ori. (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Toate  filmele  lui  Kakoyanis.  Şi  unul  mai  de  demult  „Fata  în  negru” (To koritsi me ta mavra). (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila) 

237

Cred  că  filmul  cel  mai  iubit  de  grecii  din  toată  lumea  a  fost  „Zorba”  cu  toate  că  este  film  american  jucat  de  un  mexican,  Anthony  Quinn. (Nicolae Dumitriu, 69 ani, Brăila)  Nu  am  preferințe,  dar  îmi  plac.  (Constantin  Stefanidis,  68  ani,  Brăila)  Mi‐au  plăcut  toate  filmele  cu  Irene  Papas  şi  Melina  Mercouri.  În  general,  ador  filmele  lui  Kazantzakis,  toate!  (Maria‐Denise  Theodoru,  57  ani, Bucureşti)  Prefer  filmele  vechi  greceşti.  Actrițele  mele  preferate  sunt  Irene  Papas şi Aliki Vougiouklaki. (Eli Băjenică, 54 ani, Brăila)  „Delivery”  este  singurul  film  grecesc  pe  care  l‐am  urmărit,  cu  Alexia  Kaltsiki,  prietena  mea,  în  rolul  principal.  Actorii  preferați,  pe  lângă  cea  deja  menționată,  sunt  Irene  Papas  şi  Melina  Merkouri.  (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  Urmăresc  pe  postul  TV  grecesc,  când  am  timp,  filmele.  În  general  sunt  filme  vechi,  de  pe  vremea  cinematografiei  alb‐negru  dar şi  mai  noi,  seriale,  mai  mult  pentru  a  asculta  dialogurile,  expresiile,  fără  să  rețin  numele actorilor. (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  Primul cred că  ar fi  „Zorba” cu  Quinn. Dar şi  „Nuntă à la grec” şi  mai  noul  „My  life  in  ruins”  tot  cu  Toula.  Jennifer  Aniston  este  una  din  actrițele  mele  preferate,  John  Stamos,  Bill  Zane,  Melina  Kanakarides  la  fel. (Haralambie Răzvan Caravia, 36 ani, Bucureşti)  Prefer  filme  vechi,  alb‐negru.  Stathis  Psaltis,  Vegos  etc.  (Adrian  Guleamachis, 33 ani, Brăila)  Filmele  din  anii  ’70  cu  Aliki  Vougiouklaki,  „Zorba  Grecul”,  „Nunta  à  la  grec”,  actualele  seriale  greceşti  (comediile).  Aliki  Vougiouklaki,    Dimitris  Papamichael,  Christoforos  Papakaliatis.  (Iulia  Marica Saridache, 33 ani, Brăila)  Rămâne  memorabil  „Zorba  Grecul”,  care  deşi  nu  este  un  film  grecesc  şi  l‐a  avut  ca  actor  principal  pe  Antonny  Quinn,  a  rămas  în  sufletul  tuturor  celor  care  l‐au  vizionat,  mulți  crezând  la  un  moment  dat  că  marele  actor  ar  fi  avut  rădăcini  elene.  De  asemenea  mi‐a  plăcut  foarte 
238

mult  „Nuntă  à  la  grec”  un  alt  film  care  deşi  nu  este  grecesc  surprinde  foarte  bine  specificul  unei  familii  greceşti.    (Ana‐Maria  Ion,  32  ani,  Bucureşti)     

46. „Trăiți clipa” ca Alexis Zorba sau aveți o altă filosofie de viață?    Aş  dori  să  am  filosofia  de  viață  a  personajului  Alexis  Zorba,   dar  având în vedere că trăim într‐o țară cu alte concepții de viață, a trebuit să  ne adaptăm situației. (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Sigur  aşa  este,  trăiesc  clipa  şi  am  trăit  clipa  mereu.  (Dumitru  <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Trăiesc şi îmi place. (Nicolas Spiridon, 77 ani, Brăila)  Aş fi vrut să fiu ca Alexis Zorba. Dar nu am reuşit decât de puține  ori.  Nu  am  altă  filozofie  de  viață,  din  păcate.  (Marius  Exarhu,  72  ani,  Brăila)  Trăiesc clipa. (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila)  Trăieşte‐ți  clipa  ‐  dar  depinde  de  împrejurări.  (Cleopatra  Bonicioli, 69 ani, Brăila)  Filosofia  mea  de  viață  este  diferită  de  a  lui  Zorba.  (Ştefan  Panait  Pana, 68 ani, Stuttgart ‐ Germania)  Filmul  „Zorba  Grecul”  îmi  place  de  fiecare  dată  când  îl  văd.  (Constantin Stefanidis, 68 ani, Brăila)  Aveam  o  altă  filosofie,  astăzi  nu  se  poate  trăi  decât  ca  Alexis  Zorba. (Nicolae Saridache, 60 ani, Brăila)  Da,  viața  trebuie  trăită  din  plin,  fiecare  zi,  fiecare  clipă  trebuie  trăită ca şi cum ar fi ultima. (Victoria Teodorescu, 59 ani, Brăila)  Cred  că  da,   <carpe   diem>  după  modelul  elen  este şi  modul  meu  de a gândi… (Maria‐Denise Theodoru, 57 ani, Bucureşti)  Da, trăiesc clipa precum Zorba. (Eli Băjenică, 54 ani, Brăila) 

239

Când  eram  tânără  aveam  aceeaşi  filozofie  de  viață  ca  Alexis.  Acum  încerc  să  aplic  o  nouă  filozofie:   a  trăi  clipa  înseamnă  a  o  prelungi.  Încerc  să  fiu  mai  flexibilă,  să  apreciez  orice  părticică  bună  dintr‐o  zi  şi   să‐i  las  pe  alții  să  descopere  marele  sens  al  vieții  cu  numeroasele  întrebări… (Nicoleta Mija, 53 ani, Brăila)  Trăiesc  doar  clipa,  întocmai  ca  Alexis  Zorba.  Accidentul  mi‐a  demonstrat  că  nimic  nu  depinde  de  mine,  nu  poți  schimba  cu  absolut  nimic  destinul  implacabil.  Degeaba  aş  sta şi  mi‐aş  programa  eu  viitorul,  degeaba  mi‐aş  planifica  viața  şi  ce  ar  trebui  să  fac.  Totul  e  în  zadar.  Destinul  e  scris  în  stele  dinainte  de  naşterea  fiecăruia  dintre  noi.  E  de  ajuns  o  singură  secundă  pentru  ca  întreaga  viață  să  se  schimbe  în  totalitate,  fără  drept  de  replică...  În  fața  destinului  nu  poți  face  nimic  altceva  decât  să  îl  accepți  şi  să  cauți  noi  modalități  pentru  a  te  replia  la  noul stil de viață impus de soartă. Aşa că acum 14 ani am învățat că pot fi  sigură  doar  de  clipa  prezentă,  nu  ştiu  clipa  ce  vine  ce  îmi  rezervă.  (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  Încerc,  dar  am  un  simț  al  datoriei  exacerbat.  (Corina  Răducanu‐ Lichiardopol, 43 ani, Craiova)  Nu ʺtrăiesc clipaʺ  întotdeauna, de cele mai multe ori gândesc şi în  perspectivă. (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  Glenta  tin  zoi,  oloi  dio  metra  pernoun  ghi!  Trăieşte‐ți  viața  pentru  că  toți  ajung  la  doi  metri  sub  pământ!  (Haralambie  Răzvan  Caravia,  36  ani,  Bucureşti)  Am  o  altă  filozofie  de  viață,  mă  gândesc şi  la  ce  va  urma  mâine.  (Iulia Marica Saridache, 33 ani, Brăila)  Din  perspectiva  mea,  în  zilele  noastre,  viața  nu  îți  mai  permite  să  trăieşti  clipa;  viața  este  mult  mai  complicată,  sunt  multe  responsabilități  care  nu  te  lasă  să  nu  te  gândeşti  şi  la  ziua  de  mâine.  Dar,  nu  de  puține  ori,  când  sângele  elen  începe  să  clocotească,  am  momente  când  nu  îmi  doresc  decât  să  mă  gândesc  la  momentul  pe  care  îl  trăiesc  atunci. Şi ştiți  ce  îmi  vine  să  fac?  Într‐o  bună  zi  aşa  se  va  şi  întâmpla:  am  impulsul  să  mă  urc  în  maşină şi  să  fug  câteva  zile  oriunde  în  Grecia.  (Ana‐Maria  Ion,  32 ani, Bucureşti) 

240

  47.  Grecia  este  o  țară  înconjurată  de  mare.  Iubiți  marea?  A  reuşit  Dunărea  să  suplinească  absența  mării  sau  tânjiți  câteodată  după  mirosul  mării şi  după  momentele  când  pe  mare  se  poate  vedea  luna  în  ape,  printre  luminițele  de  la  felinarele  pescarilor  de  pe  karavakia?  Aveți  pasiunea  pescuitului  şi  a  preparatelor  din  peşte?  Ştiți  să  preparați  caracatița,  fructele  de  mare  după  rețete  greceşti? Ştiți  cum  se  pescuieşte caracatița?    Ne‐am  născut  pe  malul  Dunării  şi  aici  avem  rădăcinile.  Mergem  acolo şi  de  fiecare  dată  ne  reîntoarcem  la  stările  pe  care  le‐am  fi  dorit  să  le trăim. (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Bine‐nțeles că iubesc marea. Atunci când eram mai mică am locuit  cu  sora  mamei  la  Constanța,  fiindcă  era  căsătorită  acolo,  cu  un  armator  de  vas.  Când  s‐a  desfăcut  căsătoria  lor,  am  revenit  cu  mătuşa  la  Brăila şi  sinceră  să  fiu  am  fost mult  timp  cu  marea  în  suflet. Fiind  femeie  am  avut  pasiunea preparatelor  din  peşte,  care  se  găteau  foarte  mult  la  noi  în  casă,  chiar şi în familia mea mixtă. (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Da,  iubesc  mult  marea.  Dunărea  a  reuşit  să  suplinească  lipsa  ei.  Păcat  că  Brăila  nu  ştie  să  se  folosească  de  prezența  ei.  Nici  plajă  amenajată nu avem, nici plimbări cu vaporul nu se organizează, nimic nu  întreprind conducătorii  noştri. Nu am pasiunea pescuitului, meseria mea  nici nu mi‐a permis  aşa  ceva.  Dar îmi place mult peştele ‐ doar să îl curăț  ştiu, nimic altceva. (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila)  Iubesc  marea şi  Dunărea.  Nu ştiu  să  prepar  caracatița,  fructele  de  mare după rețete greceşti. (Maria Ganea, 69 ani, Brăila)  Eu  am  fost  copil  de  Dunăre,  iubesc  Dunărea,  este  un  medicament  calmant. (Cleopatra Bonicioli, 69 ani, Brăila)  Da şi  sunt  pescar. Ştiu  cum  se  prepară  caracatița,  este  delicioasă.  Şi  ştiu  cum  se  pescuieşte.  (Ştefan  Panait  Pana,  68  ani,  Stuttgart  ‐  Germania) 

241

Da,  foarte  mult,  marea  în  Grecia  are  o  culoare  aparte,  când  albastră,  când  verde şi  este  foarte  curată.  Insulele  au  bisericile  albe,  unde  se  păstrează  şi  astăzi  obiceiurile  străvechi.    Între  anii  1990‐1991  am  fost  îmbarcat  pe  un  vapor  grecesc  „Athanasios”  care  făcea  cursă  România‐ Israel şi aşa am văzut majoritatea insulelor greceşti, de zeci de ori. Grecia  este  una  dintre  puținele țări  care şi‐a  păstrat  cu  adevărat  tradițiile  vechi.  (Constantin Stefanidis, 68 ani, Brăila)  Da,  iubesc  marea.  Dunărea  face  parte  din  ființa  mea,  am  savurat  clipa  când  Dunărea  intra  în  Balta  Brăilei,  m‐am  plimbat  cu  barca  pe  sub  copaci  şi  m‐am  cățărat  în  superbele  sălcii.  Marea  are  farmecul  ei,  Dunărea  pe  al  ei,  le  iubesc  pe  amândouă  deopotrivă.  Îmi  plac:  peştele,  caracatița şi fructele de mare, dar nu ştiu să le prepar. (Nicolae Saridache,  60 ani, Brăila)  Da,  iubesc  marea  iar  Dunărea  nu  a  putut  să  suplinească  absența  mării;  tânjesc  mereu  după  mirosul  mării.  (Victoria  Teodorescu,  59  ani,  Brăila)  Iubesc  marea,  apa.  Dunărea  „m‐a  dus”  adesea  la  mare.  Pictez  marea, lumea marină. (Jana Andreescu, 58 ani, Galați)  Îmi  place  marea.  Cui  nu‐i  place?  Dar  şi  Dunărea  are  farmecul  ei  dacă  ştii  s‐o  vezi.  Preparatele  de  peşte  de  mare şi  fructele  de  mare  sunt  delicioase, dar făcute „la mama lor”. (Eli Băjenică, 54 ani, Brăila)  Ador  marea,  deşi  nu  ştiu  să  înot.  Ador  şi  marea  văzută  din  Glifada,  din  insula  Poros,  din  Hydra,  din  Alexandropolis,  de  pe  insula  Samotraki, dar şi de la Limasol, din Ciprul grecesc. Nimic nu se compară  cu  peisajul  marin  al  Greciei şi,  mai  ales,  cu  imaginea  strălucitor  de  albă  a  micilor  capele  de  pe  țărm  în  spatele  cărora  se  vede  marea.  Cât  despre  miros,  cel  al  năvoadelor,  seara,  pe  mal,  cu  pisicile  furişându‐se  după  peştişorii  căzuți  printre  ochiuri,  sau  mirosul  iodat  al  pieței  de  peşte  din  Pireu,  se  află  ca  nişte  amprente  proustiene  în  memoria  mea  olfactivă.  Ador  fructele  de  mare,  dar  mai  ales  acel  <fish  meze>  în  care  nici  nu  prea  ştii  ce  mănânci,  în  zecile  de  castronaşe  aromate.  Evident,  însoțit  de  vinurile  albe  fructate,  tămâioase  sau  retzina.  (Maria‐Denise  Theodoru,  57  ani, Bucureşti) 

242

Îmi  place  marea,  dar  nu  o  iubesc.  Dunărea  nu  am  iubit‐o  pentru  simplul  motiv  că  mi‐e  frică  de  apă.  Dar,  Dunărea  mi‐a  salvat  viața  în  timpul accidentului, pur şi simplu a refuzat să mă rețină în adâncurile ei,  aşa  că  dacă  ar  fi  vreodată  să  tânjesc  după  ceva,  aceasta  e  Dunărea,  aşa  murdară cum e, e Dunărea copilăriei, a adolescenței, a vieții mele. Pentru  mine  Dunărea  e  totul,  marea  e  doar  o  amintire  plăcută  a  unor  vremuri  demult  apuse,  nimic  altceva...  Nu  îmi  plac  peştele,  nici  preparatele  din  peşte...  Nu ştiu  să  prepar  nici  caracatiță,  nici  fructe  de  mare,  nici  nu  ar  fi  posibil,  eu  am  început  să  gătesc  abia  acum  trei  ani,  şi  gătesc  doar  ca  să  pot trăi, nu  mi‐am făcut vreo  pasiune din a găti. (Artemiza Papas, 47  ani,  Brăila)  Da,  iubesc  marea,  îmi  place  zgomotul  valurilor  ce  se  lovesc  de  țărm,  îmi  place  să  simt  valurile  în  apa  mării şi  îmi  place  să  călătoresc  pe  mare. Dunărea pe malurile căreia am copilărit, cu vapoarele ce acostau în  portul  Brăila,  plimbările  cu  vaporul  pe  apele  ei  liniştite  sau  de‐a  lungul  cheiului  sunt  momente  ce  îmi  conferă  destindere  şi  bună  dispoziție.  Iubesc  deopotrivă  şi  marea  şi  Dunărea.  Fructele  de  mare,  caracatița,  bacaliaro,  calamarul  sunt  apreciate şi  consumate  în  România.  Caracatița  se  frige  pe  plita  încinsă,  apoi  se  taie  bucățele şi  se  stropeşte  cu  puțin  ulei  de  măsline şi  lămâie.  Fructele  de  mare  se  fierb,  separat se  fierbe şi  orezul,  în  care  se  picură  lămâie,  apoi  totul  se  amestecă.  Se  serveşte  cald,  cu  zeamă  de  lămâie  după  gust.  Pescarii  de  caracatiță  apar  pe  plajă   dis‐de‐dimineață sau spre seară, îşi pun măştile şi tuburile de oxigen şi se  avântă  în  larg.  După  ce  prind  caracatițele,  le  lovesc  până  când  eliberează  acea  ʺsubstanță  de  apărareʺ  din  corp,  apoi  le  întind  la  soare  şi  în  bătaia  vântului. (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  Îmi  place  enorm  mirosul  de  seară  al  Dunării  care  nu  poate  fi  egalat  de  nimic.  Aceleaşi  senzații  îmi  sunt  stârnite  de  mirosul  cu  totul  diferit  al  Mării  Ionice.  Îmi  place  să  pescuiesc.  (Haralambie  Răzvan  Caravia, 36 ani, Bucureşti)  Da,  îmi  place  marea,  dar  mai  mult  muntele.  Nu,  nu  am  pasiunea  pescuitului. Nu, nu ştiu să prepar caracatiță, fructe de mare. (Iulia Marica  Saridache, 33 ani, Brăila) 

243

Da,  iubesc  marea.  Cât  priveşte  „dorul”  de  mare  depinde  la  ce  te  raportezi.  Atunci  când    eram  la  Brăila  îmi  era  dor  de  mare,  acum  când  locuiesc  în  Bucureşti  îmi  lipseşte  Dunărea.  Oricum  îmi  e  dor  de  apă,  indiferent de forma în  care se  prezintă:  Dunăre, mare,  etc.  Din  păcate,  nu  ştiu    să  gătesc  peşte  şi  nici  nu  pescuiesc.  (Ana‐Maria  Ion,  32  ani,  Bucureşti)    48. Vă amintiți sau ați auzit de la familie cât de animat era portul Brăila  odinioară?  Cunoaşteți  numele  unor  companii  de  navigație  greceşti  şi  unde  îşi  aveau  sediile,  a  unor  vapoare  greceşti  care  veneau  la  Brăila?  Dețineți  fotografii  sau  date  despre  familii  de  armatori  greci  şi  unde  erau  situate  locuințele  lor,  despre  rude  ale  acestora  sau  persoane  care  au lucrat pentru ei şi care ar putea să ne ofere mai multe informații?    Îmi  amintesc  de  Anatras,  patronul  unui  remorcher  şi  de  dl.  Potamianos,  patronul  şlepului  Gheorghios.  După  absolvire  m‐am  îmbarcat  pe  şlepul  Gheorghios,  sub  pavilion  elen,  şi  prima  mea  cursă  a  fost  Brăila‐Regensburg,  Germania,  pe  o  distanță  de  2886  km;  am  fost  închiriați  de  cea  mai  bună  societate  germană  din  acea  vreme.  Câştigam  bani  frumoşi,  aveam  diurne,  ore  de  noapte,  premieri  de  la  patron.  De  la  început  am  îndrăgit  această  meserie.  Doream  să  ajung  comandant  de  cursă  lungă,  fluvial şi  maritim.  Am  revenit  din  acest  voiaj,  cu  bani  mulți.  M‐am  prezentat  la  Academia  din  Constanța  şi  le‐am  relatat  totul:  că  doresc să ajung  comandant de cursă lungă, fluvial şi maritim, să navig şi  să  învăț  această  meserie.  Mi  s‐a  aprobat  cererea.  Îmi  dădeau  cursuri  pentru  8‐9  luni  de  zile  şi,  în  cazul  că  nu  soseam  în  țară  în  această  perioadă,  repetam.  Zis  şi  făcut!  Această  Academie  a  durat  5  ani  de  zile,  dar  am  plătit  bani  grei.  Trebuia  să  cunosc  toate  detaliile  şi  mişcările  navei,  calajul  navei,  harta  globului  pământesc,  să  cunosc  busola,  foarte  multă  matematică,  geografie  şi  multe  altele,  conform  regulamentului  navigabil.  Apoi  m‐am  debarcat  de  pe  şlepuri  şi  am  luat  calea  remorcherelor. Şi  aşa  mi‐a  ajutat  bunul  Dumnezeu  că  după  6  ani  de  zile  am  ajuns  comandant  de  cursă  lungă,  la  vârsta  de  doar  28  de  ani.  Menționez  că  atunci  când  am  lucrat  pe  şlepul  Gheorghios  şi  a  început 
244

războiul,  vasul  a  fost  rechiziționat  de  marina  militară.  Am  rămas  pe  vas  ca  şi  cârmaci,  deoarece  fostul  cârmaci  şi‐a  luat  familia  şi,  de  frica  celui   de‐al  doilea  război  mondial,  a  plecat  în  Grecia.  Eu  nu  am  făcut  acest  lucru,  ci  mi‐am  făcut  datoria  în  război,  timp  de  3  ani şi  3  luni,  la  marina  militară.  După  ce  am  împlinit  20  de  ani,  m‐au  mutat  pe  monitorul  Lahovari  o  perioadă,  apoi  am  fost  transferat  pe  o  vedetă  de  urmărire  a  inamicului  pe  mare.  În  acest  timp,  când  ieşeam  din  cart,  puneam  mâna  pe  carte şi  învățam.  Aşa  că  mi‐am  făcut  datoria  pentru  patria  română şi  pentru  poporul  român;  aici  m‐am  născut  şi  am  crescut  şi  am  dorit  cu  mult  drag  să‐mi  fac  datoria  pentru  acest  scump  pământ.  Nu  mi‐am  mai  văzut  părinții  în  această  perioadă,  nimeni  nu  ştia  nimic  de  mine.  Bunul  Dumnezeu    m‐a  ajutat  şi  am  scăpat  şi  astăzi  sunt  Veteran  de  Onoare  al  Asociației  Veteranilor,  filiala  Brăila.  (Constantinos  Mandas,  90  ani,  Brăila)  Portul  Brăila  avea  activitate  zi‐noapte.  Dețin  o  fotografie  cu  vasul  care  a  aparținut  tatălui  meu,  Panaioti  Boiagis.  (Elena  Mihăilescu,  88  ani,  Bucureşti)  Portul  Brăila era foarte  animat  odinioară.  Erau  vapoare  greceşti şi  armatori  greci.  Aş  aminti  aici  pe  armatorul  grec  Embiricos,  cu  casa  pe  strada  Teatrului  nr.  8,  astăzi  Belvedere  1.  Aici  a  fost  sediul  agenției  de  vapoare  şi  locuința  marelui  armator.  Agenția  avea  ca  domenii  de  activitate  export  de  cereale  şi  import  de  cărbuni.  (Dumitru  <Zissu>  Aspasia, 83 ani, Brăila)  Da.  Companii  de  navigație:  Portolo,  Embericos.  Vapoare  greceşti,  Tasos,  Itaki,  Smirni,  Omonia,  Solomon,  Iason,  şlep  ce  aparținea  Bisericii  Greceşti  KASTRO  (castro),  naționalizat  şi  tăiat  şi  dat  la  fier  vechi  după  ani şi  ani  de  zile.  În  1942‐45,  exista  un  birou  pe  Împăratul  Traian,  vadul  ce duce în  port, unde  am lucrat şi eu ca băiat de  birou, care avea rolul  de  aprovizionare  cu  alimente  a  cargourilor  ce  ancorau  pentru  a  descărca şi  încărca  diferite  produse.  Se  întocmeau  aici  actele  necesare  în  raport  cu  căpitănia,  cu  C.F.R.‐ul  şi  magaziile  de  depozitare  ce  existau  în  Docuri.  Acest  birou  era  condus  într‐o  înțelegere  deplină  de  trei  etnii:  un  român,  Grigorescu,  un  evreu,  Vasoianu şi  un  grec,  Cristalopulos  Lalachi.  Casier  în  acea  vreme,  la  acest  birou,  era  Ştefan  Mihăilescu‐Brăila  ‐  care  după 

245

naționalizare  s‐a  dus şi  s‐a  făcut  actor.  Pe  vremuri  în  portul  Brăila  era  o  intensă  circulație  de  nave  pe  Dunăre.  Se  făcea  mult  comerț.  Acum  Brăila  a devenit un oraş „mort”. (Nicolas Spiridon, 77 ani, Brăila)  Am  lucrat  pe  „şinalul”  Dunării.  Pe  Dunăre  era  circulație  mare  de  diferite  tipuri  de  nave.  La  Dunăre  erau  ateliere  şi  şantiere  mici,  pot  aminti  pe  frații  „Maratos  şi  Lecața”.  Erau  şi  societăți  de  navigație  „Portolo”,  „Dimitriu”  şi  altele  mai  mici.  Moara  „Violatos”  lucra  cel  mai  mult.  Grâul  şi  făina  rezultate  erau  transportate  pe  calea  ferată  din  fața  morii. Mai era şi moara Lichiardopol. (Stelian Raftopol, 75 ani, Brăila)  Brăila  a  fost  un  port  animat  în  care  ancorau  foarte  multe  vase  maritime  care  preluau  cereale.  Pe  timpuri  erau  foarte  multe  companii  de  navigație  greceşti,  dintre  care  Embericos  era  cea  mai  renumită.  (Reghina  Ispir, 70 ani, Brăila)  Tot  ce  ne‐au  povestit  părinții  nu  se  mai  naşte  niciodată.  Flota  navigației  fluviale  comerciale  române  s‐a  dus.  Merg  pe  faleză  şi  îmi  plâng  copilăria  fericită  (1940‐1947).  Îi  caut  pe  toți,  îi  strig  pe  nume,  dar  nu‐mi răspunde nimeni! (Cleopatra Bonicioli, 69 ani, Brăila)  Portul  din  Brăila  era  foarte  animat.  Vărul  meu  din  Athena  mi‐a  povestit că a numărat când era copil într‐o singură zi, în 1942, 70 vapoare  care  aşteptau  să  fie  încărcate  sau  descărcate  între  Galați şi  Brăila.  (Ştefan  Panait Pana, 68 ani, Stuttgart ‐ Germania)  Portul Brăila era foarte important şi era foarte animat deoarece de  aici  plecau  vapoare  în  toată  Europa.  Întreg  portul  Brăila  era  plin  de  magazii ticsite cu grâul care pleca în toată Europa. Din Grecia se aduceau  măsline,  ulei  de  măsline,  marmură,  mirodenii  etc.  Sunt  foarte  multe  de  spus. (Constantin Stefanidis, 68 ani, Brăila)  Ştiu  că  Brăila  a  fost  un  port  extrem  de  activ.  Unchiul  meu  (vărul  lui  Jean  Moscopol),  Moscu  Enache  (de  la  Galați),  a  avut  şlepuri  pe  Dunăre. (Jana Andreescu, 58 ani, Galați)  Şi  când  eram  eu  copil,  deci  în  anii  ’60,  portul  din  Brăila  era  foarte  animat,  era  plin  de  cargouri  care  acostau  la  mal  şi  erau  descărcate  zile  întregi.  Mi  s‐a  povestit  că  înainte  de  război  era  viață  non‐stop  în  port,  se  descărcau  sute  de  mii  de  tone  de  grâne  care  erau  depozitate  în 
246

antrepozitele portuare care se mai văd şi acum de sus, din Grădina Mare.  Hamalii  stăteau  la  umbră  şi  aveau  scris  cu  creta,  pe  talpa  pantofilor,  prețul    pe  oră  şi  pe  zi.  Erau  şi  lupanare  în  port…  (Maria‐Denise  Theodoru, 57 ani, Bucureşti)  Portul  era  nu  animat,  foarte  animat.  Familia  mea  făcea  afaceri  pe  malul  Dunării.  Erau  vapoare  care  descărcau  tot  ce‐ți  dorea  inima.  Acolo  veneau  grecii  negustori şi  cu  priceperea  lor  obțineau  un  preț  mai  bun  pe  marfă.  Mi‐a  povestit  bunica  un  amănunt  specific  femeilor:  îşi  amintea  momentul  când  a  cumpărat  muselină  adusă  din  Grecia  şi  cât  de  bucuroasă  a  fost.  Armatorii  greci  erau  cei  mai  darnici  locuitori  ai  Brăilei,  ajutau  spitalele,  căminele  de  bătrâni.  Casele  frumoase  din  Brăila,  în  mare  parte,  au  aparținut  grecilor.  Din  păcate  au fost  demolate  multe.  (Nicoleta  Mija, 53 ani, Brăila)  Nu ar fi fost nevoie să îmi povestească cineva despre portul Brăila  de  odinioară,  în  timpul  copilăriei  mele  portul  era  plin  de  vapoare,  totul  era  un  furnicar  fantastic,  existau  nenumărate  curse  de  pasageri  Brăila‐ Galați.  Acum  e  doar  o  linişte  anormală.  Despre  companii  de  navigație  greceşti,  despre  sediile  lor,  despre  vapoare  greceşti  nu  cunosc  nimic.  (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  Viața  în  Brăila  începea  şi  se  termina  în  port.  Zeci  de  vase,  sub  diferite  pavilioane  soseau  şi  plecau  zilnic  de  aici  pline  cu  grâne.  Activitatea  din  port  nu  se  întrerupea  decât  atunci  când  Dunărea  îngheța.  Dar  armatorii  prevăzători  îşi  mutau  activitatea  la  Sulina,  aşa  că  puțini  erau  cei  care  nu  munceau  şi  iarna.  Bunicul  meu  era  mecanic  şef  pe  un  elevator  aflat  în  proprietatea  lui  Iorgou  Dracoulis.  Alți  armatori  ce  derulau  mici  sau  mai  mari  afaceri  în  Brăila  erau  Alecos  Portolo  şi  Embericos.  Sirini  este,  cred,  numele  unui  vapor  ce  aparținea  armatorului  Embericos. (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  Ştiu despre vizita lui Venizelos şi declarațiile sale în portul Brăilei  în 1913. Nu cunosc despre sediile armatorilor greci dar am auzit de cei ca  Embirikos,  Valianatos  dar  şi  de  zeci  de  alți  „căpitani”  greci,  stăpâni  ai  propriilor  „bărcuțe”  şi  vieți.    (Haralambie  Răzvan  Caravia,  36  ani,  Bucureşti)   
247

49.  „La  noi  la  Brăila,  la  tanti  Elvira…”  V‐a  povestit  cineva  dacă  erau  la  Brăila case de toleranță greceşti şi cam unde erau situate?    Bunica şi  mătuşa  povesteau  că  la  Brăila  existau  case  de  toleranță  greceşti,  cea  mai  cunoscută  fiind  cea  de  pe  strada  Neagră.  Bordelul  însă  era  o  instituție  a  vieții  portuare  de  pe  toate  meridianele  lumii.  Aici  în  zona Hepites‐Cojocari, în perioada dintre cele două războaie, mai existau  astfel  de  stabilimente,  fără  felinar  roşu,  dar  cu  aviz  de  la  poliție.  Casele  de  rendez‐vous  purtau  numele  patronilor:  Fanny,  Tereza,  Aneta.  (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  La  17  ani  m‐am  dus şi  eu  la  o  casă  de  toleranță,  nu ştiu  de  ce  i  se  spunea  aşa,  pentru  că  din  experiența  mea,  nu‐mi  amintesc  vreo  „toleranță”.  Ştiu  că  mi‐a  luat  banii  înainte  de  a  fi  urcat  în  cămăruța  intimă,  unde  exista  un  pat,  un  lighean,  o  cană  cu  apă  şi  un  prosop  nu  foarte  curat.  Era  pe  Bulevardul  Carol,  colț  cu  Regala.  Dar  nu  era  casă  grecească, ci românească. (Nicolas Spiridon, 77 ani, Brăila)  La  Brăila  erau  case  de  toleranță  greceşti  din  câte  mi‐au  povestit  rudele mele. (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila)  Cabarete  ‐  am  auzit  de  Trocadero  şi  pe  strada  Pensionatului,  în  cartierul  nostru,  Zainea  (care  era  pentru  marinari).  Nu  ştiu  dacă  erau  greceşti. (Lidia Dimofte, 70 ani, Bucureşti)  Da,  ne‐au  povestit  părinții,  cam  pe  strada  Neagră.  Dar  şi  în  regimul  trecut  şi  acum.  De  ce  să  mai  vorbim  de  greci?  Acum  este  plină  țara de asemenea case. (Cleopatra Bonicioli, 69 ani, Brăila)  Da,  într‐adevăr  se  cânta  foarte  mult  acest  cântec.  Da,  erau  case  de  toleranță  pe  strada  Rosetti,  pe  strada  Unirii  era  hotelul  Muscă,  pe  Bulevardul  Carol  era  Hanuʹ  lui  Ceapâru,  care  a  luat  foc.  Cunosc  aceste  lucruri  deoarece  am  copilărit  pe  aceste  străzi.  Şi  după  cum  v‐am  spus  tatăl  meu  a  avut  prăvălia şi  avea  lucrători  care  mă  luau şi  mă  duceau şi  îmi  arătau  aceste  locuri.  Pe  Bulevardul  Carol  se  montau  şi  bâlciurile  cu  bărci,  cu  lanțuri,  cu  roata  norocului.  Brăila  era  un  oraş  plin  de  viață.  (Constantin Stefanidis, 68 ani, Brăila) 

248

Ei  bine,  lupanarele  erau  în  zona  portului,  nu  ştiu  dacă  erau  greceşti şi  nu ştiu  dacă  nu  le‐a  prezentat  suficient  Panait  Istrati  în  cărțile  lui. Brăila nu făcea excepție față de alte porturi fluviale, era un oraş foarte  bogat,  unde  nu  prea  erau  săraci,  iar  faptul  că  Sulina  era  <Porto  Franco>  aducea  un  belşug  extraordinar.  (Maria‐Denise  Theodoru,  57  ani,  Bucureşti)  Am  auzit.  Mare  parte  erau  pe  strada  Danubiu  şi  în  zona  din  apropierea portului. (Nicoleta Mija, 53 ani, Brăila)  Brăila, oraş port la Dunăre, unde acostau zilnic zeci de vapoare cu  marinari  sosiți  din  toate  colțurile  lumii,  cum  să  nu  aibă  şi  case  de  toleranță?  Se  zice  că  marinarii  au  câte  o  ʺnevastăʺ  în  fiecare  port.  În  momentul în care  echipajul avea liber şi putea coborî  pe cheu, mergea  pe  primul  drum  care  îi  ieşea  în  cale,  pe  Împăratul  Traian,  apoi  tot  urcând   spre  oraş  ajungea  şi  la  primele  astfel  de  case  pe  străzile  Neagră,  Pietrei  sau  Rubinelor.  Cum  aici  locuiau şi  foarte  mulți  greci,  nu  este  exclus  să  fi  fost  mai  multe  case  de  toleranță  deschise  de  grecoaice,  celebră  este  casa  de  toleranță  ʺa  Elvireiʺ.  Din  câte  am  auzit,  această  kiria  Elvira,  era  o  femeie  foarte  gospodină,  se  ocupa  şi  cu  croitoria  în  timpul  zilei,  multe  fete  din  Brăila  au  învățat  de  la  ea  această  meserie.  Ea  însăşi  a  fost  ʺnevastaʺ  din  Brăila  a  unui  grec,  cu  care  a  avut  un  băiat.  Case  de  toleranță  se  mai  aflau  şi  pe  strada  Regala,  Braşoveni…  (Florentina‐ Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  Ha!  De  aşa  ceva  nu  am  auzit.  Cunosc  vechea  zonă  roşie  a  Brăilei,  cuprinsă  între  Unirii şi  bulevardul  Carol,  în  care  de  pe  o  stradă  se  intra  iar  pe  cealaltă  se  ieşea  dar  să  fi  fost  vreo  matroană  grecoaică,  nu  am  auzit. (Haralambie Răzvan Caravia, 36 ani, Bucureşti)  Presupun  că  erau,  că  fără  foc  nu  iese  fum.  Nu ştiu  unde  erau  dar  cunosc  melodia:  „...  uşor  se  câştigă  lira”.  (Ana‐Maria  Ion,  32  ani,  Bucureşti)    50. Aveți informații despre urmaşi ai proprietarilor de mori de la Brăila  sau  despre  persoane  care  au  lucrat  la  aceste  mori şi  care  ar  putea  să  ne  povestească mai multe despre activitatea sau viața lor? 

249

  La  Brăila  funcționau  Moara  Violatos  şi  Moara  de  făină  Lichiardopol. (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Ar trebui să abordați şi subiectul bancherilor brăileni, de exemplu  familia  Chrisovelonis,  care  avea  bancă  în  Piața  Sfinții  Arhangheli  şi  locuia  pe  strada  Călăraşi,  colț  cu  strada  Şcolilor.  (Lidia  Dimofte,  70  ani,  Bucureşti)  Referitor  la  Moara  Violatos,  din  câte  ştiu  eu,  nu  mai  trăieşte  nimeni din familie la Brăila. (Caliopi Paraschiv, 77 ani, Brăila)  Toți  sunt  decedați şi  nu  de  azi,  de  ieri.  (Nicolas  Spiridon,  77  ani,  Brăila)  Îmi  amintesc  banca  Chrisovelloni  şi  cele  două  mori.  (Constantin  Stefanidis, 68 ani, Brăila)  Nu prea, din familia lui Lykiardopol este cineva, mai nou am aflat  că  trăieşte  la  Brăila şi  cineva  din  familia  lui  Violatos,  dar  prea  multe  nu  ştiu. (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)    51.  Ați  auzit  de  la  familia  dumneavoastră  câte  ceva  despre  cabinete  medicale  greceşti  sau  birouri  de  avocatură  greceşti?  Ştiți  unde  erau  situate?    Existau  cabinete  medicale  şi  de  avocatură  greceşti,  dar  nu‐mi  amintesc  prea  bine.  Aş  aminti  pe  reputatul  medic  Carandino,  doctor  Paisis, doctor Kounduris. (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Fata  lui  Lichiardopol  era  doctorița  Poenaru;  soțul  ei  era  medic  radiolog.  A  rămas  un  urmaş,  Poenaru  Constantin,  medic  stomatolog,  care are un băiat. (Caliopi Paraschiv, 77 ani, Brăila)  În  Brăila  erau  şi  cabinete  medicale  ale  grecilor:  dr.  Fanciotis  (pe  strada  Pensionatului),  dr.  Cutava  (pe  strada  Grădinii  Publice),  dr.  Poenaru (din familia Lichiardopol). (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila) 

250

Băieții  erau  cei  care  mergeau  la  facultate.  Dintre  doctorii  greci,  ştiu  că  era  în  cartierul  din  strada  Pensionatului  dr.  Cutava  (chirurg şi  un  foarte  bun  violonist), dr. Petsalis, tehnician dentist Negropontis etc  iar  ca  avocați: Hioton, Tino, Ioanitiu etc. (Lidia Dimofte, 70 ani, Bucureşti)  În  Brăila  erau  medici  greci:  dr.  Paizi  (tatăl  şi  fiul)  au  locuit  în  clădirea  unde  la  parter  era  Agenția  de  voiaj,  actualmente  Bancpost.  Alt  doctor  cunoscut  era  dr.  Cutava  şi  mai  aproape  de  zilele  noastre  dr.  Dendrino  care  a  lucrat  şi  la  Direcția  Sanitară.  (Amalia  Irimia,  70  ani,  Brăila)  Nu ştiu  de  cabinete  medicale  sau  avocatură,  dar ştiu  că  toți  grecii  se  tratau  cu  medicii  Paisie  şi  Dendrino,  care  erau  greci,  şi  nu  luau  bani  oamenilor nevoiaşi. (Maria Ganea, 69 ani, Brăila)  În  perioada  tinereții  mele  ele  dispăruseră.  (Nicolae  Saridache,  60  ani, Brăila)  Atât  bunicul  meu  cât  şi  tatăl  său  au  fost  avocați,  iar  străbunicul  avea  un  birou  de  avocatură  în  Tulcea.  (Corina  Răducanu‐Lichiardopol,  43 ani, Craiova)  Da,  a  existat  un  dispensar  în  curtea  bisericii,  la  care  aveau  acces  gratuit  toți  membrii  Comunității  Elene  şi  era  deservit  de  medicii  greci  Petsalis,  Paizzi,  Koutava  şi  Koutsoulis.  Despre  existența  cabinetelor  de  avocatură  a  grecilor  nu  am  auzit.  (Florentina‐Cristina  Muşat,  43  ani,  Brăila)    52.  Comunismul  a  schimbat  radical  înfățişarea  şi  spiritul  oraşului  Brăila.  Cum  ați  suportat  comunismul?  Mulți  greci  din  Grecia  au  avut  sau  au  simpatii  comuniste,  într‐o  țară  care  a  avut  norocul  să  nu  cunoască acest regim… De ce acest paradox?    Este  foarte  adevărat  ‐  comunismul  a  schimbat  radical  şi  spiritul  oraşului  Brăila.  Eu  m‐am  adaptat  situației,  deşi  nu  mi‐a  fost  foarte  uşor.  Ştiu  că  plecarea  mea  spre  Grecia  mult  dorită  a  devenit  imposibilă  datorită acelei perioade. (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila) 
251

Comunismul  ne‐a  obligat  să  fim  oameni  serioşi şi  ne‐a  învățat  că  „cine muncă, mâncă” şi nu invers. (Nicolas Spiridon, 77 ani, Brăila)  Mătuşei care avea restaurantul La Anghe Ion i s‐a naționalizat casa  ‐  pe  o  stradă  de  la  Unirii  până  la  Cuza,  tot  Bălcescu.  Acum  sunt  chiriaşi.  Pe mătuşa Panoreia au dat‐o afară din casă. A stat la mătuşa Penelopi, pe  Rahova.  Şi  mătuşa  Maria  a  avut  casă  în  Barieră  şi  au  demolat‐o.  Ea  a  scăpat  că  a  murit.  Noi  am  avut  noroc  că  pe  Ştefan  cel  Mare  nu  s‐a  demolat,  dar  stând  la  bloc,  am  fost  obligați  să  vindem.  (Caliopi  Paraschiv, 77 ani, Brăila)  Comunismul  a  schimbat  nu  doar  înfățişarea  şi  spiritul  Brăilei  ci,  din  nefericire,  şi  mentalitatea  unor  oameni  care  mai  oftează  după  el.  Greu  am  suportat şi  eu şi  soția,  dar  mai  ales  băiatul  nostru,  comunismul  cu  cartelele  blestemate,  cu  cozile  interminabile,  cu  lumina  stinsă,  cu  căldura  oprită,  cu  securiştii  printre  noi.  Comunismul  ne‐a  înnegurat  foarte  mult  tinerețea  şi  maturitatea.  Cât  priveşte  paradoxul  de  care  vorbiți ‐  grecii  din  Elada  care  au  simpatii  comuniste  cred  că  s‐au  săturat  de bine! Nu vor să facă un schimb cu noi? (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila)  Nu  am  iubit  comunismul şi  nici  nu  o  să‐l  iubesc,  până  la  moarte.  La  noi  în  familie  nu  a  fost  nimeni  comunist,  nici  din  partea  tatălui,  nici  a  mamei.  În  casă  nu  primeam  membri  de  partid  şi  nici  prieteni  cu  ei  nu  eram. (Cleopatra Bonicioli, 69 ani, Brăila)  Şi  noi  am  suportat  comunismul  ca  toți  ceilalți.  Tatăl meu  a  trebuit  să  închidă  cofetăria  şi  să  intre  la  cooperativă.  (Maria  Diamandi,  70  ani,  Brăila)  Am  suportat  greu  regimul  comunist  ‐  care  în  1952  ne‐a  respins  actele de plecare în Grecia. (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila)  Da,  s‐a  schimbat  înfățişarea  oraşului.  Această  întrebare  necesită  o  discuție  mai  amplă  despre  regimul  comunist  şi  despre  simpatiile  comuniste  ale  unor  greci,  ei  vedeau  lucrurile  altfel  despre  comunism.  (Constantin Stefanidis, 68 ani, Brăila)  Da!  Greu!  Au  simpatii  comuniste  pentru  că  nu  cunosc  comunismul  decât  din  cărți  sau  din  propaganda  care  este  mincinoasă. 

252

Mulți greci ‐ emigranți politici care au ajuns în România după 1950 ‐ s‐au  lămurit asupra comunismului. (Maria Ganea, 69 ani, Brăila)  Desigur,  comunismul  a  schimbat  în  rău  totul  în  Brăila  şi  l‐am  suportat foarte greu. (Panait Nicolae, 69 ani, Brăila)  Într‐adevăr  comunismul  a  schimbat,  în  sensul  cel  mai  distructiv,  înfățişarea  şi  spiritul  Brăilei.  Ce  pot  spune  este  că  noi  nu  am  suportat  comunismul,  ci  ne‐am  străduit,  cu  mai  mult  sau  mai  puțin  succes,  să‐i  supraviețuim. Eu aparțin categoriei celor cu noroc, pentru că sunt încă în  viață.  Paradoxul  comuniştilor  greci  este  de  neînțeles  pentru  mine, ştiind  că,  în  timpul  ocupației  germane,  cele  două  mişcări  de  rezistență  regalistă  şi  comunistă  din  Grecia  nu  luptau  împotriva  ocupantului,  ci  se  băteau  între  ele  (informația  o  am  din  Istoria  greacă  de  la  1204  până  în  prezent  de  Apostolos  Vakalopulos).  (Ştefan  Panait  Pana,  68  ani,  Stuttgart  ‐  Germania)  Da.  Am  suportat  greu  prima  perioadă,  apoi  a  urmat  obişnuința.  Au simpatii comuniste din neştiință. (Nicolae Saridache, 60 ani, Brăila)  Am  suportat  comunismul,  când  eram  copil,  greu.  Acei  greci  care  simpatizează comunismul nu au trăit sub acest regim şi nu ştiu cum este.  (Victoria Teodorescu, 59 ani, Brăila)  Îmi  amintesc  anii  ’55‐60,  când  la  noi  în  casă  se  vorbea  despre  faptul  că  în  Brăila  se  refugiaseră  <partizanii>,  alungați  din  Grecia.  Nu  prea ştiam  ce  e  cu  ei,  dar  erau  diferiți  față  de  grecii  mei  din  oraş.  (Maria‐ Denise Theodoru, 57 ani, Bucureşti)  Părinții mei  erau comunişti ca şi toți cei  veniți în ʹ49. Ei şi‐au lăsat  casele şi  familiile  pentru  o  cauză  în  care  credeau şi  au  luptat  cu  arma  în  mână  pentru  asta.  Erau  buni,  corecți,  cinstiți  şi  muncitori.  N‐aş  putea  spune  că  mi‐a  fost  greu  în  timpul  comunismului.  Eram  săraci,  pentru  că  a  trebuit  să  luăm  totul  de  la  zero,  dar  bine  organizați.  Nu  ne‐a  lipsit  nimic şi primeam cea mai frumoasă educație. Când cei educați şi crescuți  aici  au  plecat  prin  lume,  au  fost  deosebit  de  apreciați.  (Eli  Băjenică,  54  ani, Brăila)  Comunismul a distrus familia mea. Frații bunicului meu au plecat  spre  alte  lumi.  Pentru  ca  unchiul  meu  să  poată  da  examen  la  Academia 
253

Militară  a  trebuit  ca  bunica  să  divorțeze  de  bunicul  meu,  să‐şi  ia  numele  mamei  şi  să  treacă  copilul  pe  numele  ei.  Cu  toate  acestea,  în  anul  doi  unchiul meu a trebuit să întrerupă şcoala. Bunicul nu a vrut să renunțe la  bunurile  lui şi  de  aceea  fost  bătut  crunt.  A  stat  multe  ore  în  zăpadă şi  s‐a  îmbolnăvit  de  astm.  Nu  a  acceptat  niciodată  să  fie  slugă  la  comunişti  şi  de aceea copiii lui au avut de suferit, trăind în sărăcie. A murit după cinci  ani.  Întrebam,  când  am  mai  crescut,  de  ce  în  casa  bunicii  mobila  este  altfel  şi  de  fiecare  dată  bunica  ocolea  răspunsul.  Am  aflat  mai  târziu  că  după  ce  bunicul  a  fost  bătut,  au  fost  luate  din  casă  multe  bunuri,  printre  care şi mobila (Nicoleta Mija, 53 ani, Brăila)  Dacă  nu  ar  fi  fost  lipsurile  alimentare  şi  celelalte  tipuri  de  restricții,  adică  renumitele  cartele  la  lemne,  dacă  am  fi  avut  acces  normal  la  cumpărarea  de  case,  maşini,  încălțăminte,  îmbrăcăminte,  dacă  nu  ar  fi  trebuit  să  stau  la  cozi  interminabile  nopți  la  rând  ca  să  cumpăr,  dacă  apăreau, cinci ouă pe cartelă... toate ar fi fost suportabile. Îmi amintesc de  anii  copilăriei,  când  bananele  stăteau  unele  peste  altele  la  copt  pe  şifoniere...  Până  în  1977  mesele  erau  îmbelşugate,  totul  se  găsea  la  liber,  eu  puteam  călători  în  voie,  nu  am  avut  probleme  cu  plecatul  în  străinătate,  chiar  şi  în  Grecia,  deşi  vorbim  despre  anii  cei  mai  urâți  ai  regimului  comunist.  Pe  mine  m‐au  deranjat  doar  cozile  interminabile,  atât.  Şi  acum  există  mulți  greci  cu  simpatii  comuniste.  Este  o  tendință  normală. Ei nu au cunoscut adevărata față a comunismului, nu ştiu nimic  şi  nici  nu  înțelegeau  nimic  când  le  vorbeam  despre  privațiunile  enumerate  mai  sus.  Nici  măcar  nu  cred  că  e  posibil  aşa  ceva.  De  ce?  E  simplu.  Ei  cunosc  doar  atrocitățile  provocate  de  aripa  dreaptă,  urăsc  americanii,  englezii,  „salvarea”  lor  vine  dinspre  stânga.  În  mintea  unor  oameni  care  doar  i‐au  citit  pe  Marx,  Engels,  Lenin  şi  nu  au  trăit  efectiv  calvarul  cartelelor...  tendința  este  de  a‐ți  dori  să  trăieşti  într‐o  astfel  de  societate  perfectă...  Păcat  că  ea  nu  există  în  realitate.  De  toate  păcatele  comunismului,  care  a  eşuat  lamentabil  în  tot  lagărul  comunist,  nu  numai  în  România,  întreaga  vină  este  aruncată  doar  pe  umerii  lui  Ceauşescu...  pentru  simplul  motiv  că  revoluția  de  aici  a  fost  cea  mai  mediatizată...  (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila) 

254

Bunicul  meu  a  iubit  libertatea  şi  omenia  dar  nu  i‐a  iubit  pe  comunişti din  partea cărora a avut numai de suferit, iar  eu îi împărtăşesc  opiniile. (Corina Răducanu‐Lichiardopol, 43 ani, Craiova)  Eu  m‐am  născut  în  plină  perioadă  comunistă,  iar  viața  din  Grecia  în  perioada  copilăriei  mele  nu  o  ştiu  decât  povestită  în  cuvinte  foarte  puține  de  grecii  care  vizitau  România  şi  în  şi  mai  puține  cuvinte  de  cei  care  aveau  rara  ocazie  de  a  petrece  câteva  săptămâni  în  Grecia.  După  schimbarea  radicală  din  1989,  am  putut  să  aflu  mai  multe şi  o  parte  din  acestea să le pot vedea. (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  Sigur,  comunismul  a  lăsat  amprente şi  bune,  dar şi  rele.  Personal  cred  că  mai  mult  rele.  Grecii  nu  au  „gustat”  din  acest  regim şi  de  aceea  cred  că  unii  îl  aprobă.  Când  îl  simți  pe  pielea  ta,  altfel  vezi  lucrurile.  (Adrian Guleamachis, 33 ani, Brăila)  Mulți  dintre  grecii  bătrâni  au  avut  de  suferit,  mulți  dintre  ei  plătind  cu  prețul  vieții.  Mulți  au  luat  calea  străinătății şi  mulți  au  rămas  să  rabde  acest  regim.  Începând  cu  al  2‐lea  război  mondial,  viața  pentru  grecii  din  Brăila  nu  a  mai  fost  la  fel.  Începând  de  la  prigoana  la  care  erau  supuşi de către legionari până la cea practicată de către bolşevici. Nu mai  aveau  voie  să‐şi  învețe  limba  iar  dacă  erau  auziți  vorbind  pe  stradă  în  limba  greacă  erau  săltați  de  securitate.  Vă  închipuiți  că  aceşti  50  de  ani  roşii  însângerați  au  fost  uitați?  Nu!  Încă  mai  sunt  bătrâni  cărora  le  este  frică  să  se  exprime şi  să  deschidă  uşa şi  sufletul  în  fața  cuiva.   Paradoxul  comunist  al  Greciei  se  explică  prin  rolul  avut  de  URSS  după  împărțirea  sferelor de influență,  prin faptul că  partidul comunist grec  era  condus  de  la  Moscova  şi  prin  faptul  că  idealurile  teoriei  marxiste  au  fost  deşănțat  cultivate  de  către  agenții  greci  ai  Moscovei  în  rândul  maselor  populare.  Oricum  KKE  în  Grecia  are  de  decenii  propriul  său  bazin  electoral  limitat  în  care  se  încadrează  permanent  8‐9%.  Este  de  „bon‐ton”  să  te  declari  comunist în Grecia. (Haralambie Răzvan Caravia, 36 ani, Bucureşti)  Pe  mine  comunismul  nu  prea  m‐a  afectat  pentru  că  eram  copil şi  am  prins  ultimii  14  ani  de  comunism.  Bunicii  mei şi  tatăl  meu  au  fost  cei  mai  afectați.  Bunica  mea  nu  a  vrut  să  renunțe  niciodată  la  cetățenia  greacă.  Îmi  spunea  ”Eu  m‐am  născut  grecoaică  şi  aşa  vreau  să  mor”  şi  din  această  cauză  a  avut  probleme  cu  autoritățile.  Bunicul  meu  a  trebuit 
255

să  renunțe  la  cetățenie  pentru  a  putea  întreține  familia  iar  tatăl  meu  pentru  a  putea  merge  la  liceu. Şi  în  ziua  de  azi,  în  Grecia  există  Partidul  Comunist  şi  este  al  treilea  partid  în  opțiunile  grecilor.  De  ce  acest  paradox?  Pentru că  nu ştiu  ce  înseamnă  adevăratul  regim  comunist.  (Iulia  Marica Saridache, 33 ani, Brăila)    53.  V‐ați  simțit  vreodată  discriminat,  persecutat  sau  marginalizat  datorită  originii?  Au  fost  momente  în  viață  când  părinții  sau  bunicii  dumneavoastră s‐au simțit discriminați în România?    În primul rând era foarte mare strictețe, nu puteam vorbi în limba  greacă,  deoarece  eram  urmăriți  pentru  acest  lucru.  Nu  numai  grecii,  ci şi  toate  naționalitățile  conlocuitoare.  […]  După  absolvire  nu ştiam  de  ce  să  mă apuc, ca să pot să‐mi câştig existența, deoarece venise un ordin ca toți  străinii  să  fie  dați  afară  din  serviciu  (inclusiv  tatăl  meu  a  rămas  fără  serviciu).  Trebuia  să  fac  ceva  ca  să‐i  pot  ajuta  pe  tata,  mama şi  cele  două  surori  ale  mele.  Ni  s‐a  permis  ca  unul  dintre  copii  să  muncească,  dar  numai  la  pavilionul  nației  lui.  Atunci  eu  m‐am  îmbarcat  pe  şlepul  Gheorghios,  sub  pavilion  elen,  şi  prima  mea  cursă  a  fost  Brăila‐ Regensburg,  Germania,  pe  o  distanță  de  2886  km;  am  fost  închiriați  de  cea  mai  bună  societate  germană  din  acea  vreme.  […]  Înainte  de  plecarea  mea  în  acest  lung  voiaj,  pe şlepul  încărcat  cu  grâu,  am  lăsat  carnetul  de  salariu  tatălui  meu,  ca  să‐l  ridice  lunar  de  la  agenția  respectivă,  ca  să  poată întreține familia. (Constantinos Mandas, 90 ani, Brăila)  M‐am  simțit  uneori  persecutată  şi  dată  la  o  parte  pe  motiv  că  eram  şi  grecoaică.  Asta  se  întâmpla  la  serviciu  de  obicei.  În  copilărie  şi  chiar  mai  târziu  mi‐amintesc  că  unii  români,  răuvoitori,  ne  numeau  „cațaoni”.  Nu  erau  mulți,  dar  erau  şi  dintre  aceia  ce  se  simțeau  bine  ponegrind pe cineva. (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  […] Fotografii nu mai am, deoarece la plecarea  noastră din țară (1  decembrie 1950), ne‐au fost distruse la vama Constanța. Atunci am plecat  foarte mulți greci din Romania, am stat 11 luni în insula Siros, iar în 1951  am  emigrat  în  Noua  Zeelandă.  Din  Braila  am  ramas  doar  trei  doamne. 

256

Toate  avem  peste  80  de  ani.  Din  păcate  foarte  mulți  ne‐au  părăsit,  inclusiv  soțul  meu  John  Fotiadis.  (Adriana  Fotiadis,  82  ani,  Wellington  –  Noua Zeelandă)  Soțul  meu  a  fost  militar, şef  de  frontieră  la  Giurgiu, dar  din  cauza  faptului  că  eu  eram  grecoaică,  a  fost  trecut  în  rezervă.  Am  suferit  mult.  Nu a fost uşor, cu 3 copii şi o mamă fără pensie. Ură de rasă era şi atunci,  copiii  mei  nu  au  vrut  să  vorbească  mult  timp  cu  nimeni  pe  motivul  că  îi  striga  lumea  grecii.  Eu  am  avut  un  frate  care,  în  anul  1951,  a  plecat  în  Grecia  şi  de  acolo  în  Noua  Zeelandă  cu  soția  lui,  care  era  româncă.  Au  avut 2 fete, care au studiat în Australia ‐ una arhitectura şi una economia.  La bătrânețe s‐au retras şi ei lângă copii. Tata a rămas în Grecia şi a murit  în 1980, iar fratele lui acum 4 ani. (Caliopi Paraschiv, 77 ani, Brăila)  Nu am simțit nimic din toate astea din cauză de origine, cred că şi  datorită mediului în care am trăit. E posibil ca bunicii şi părinții mei, care  au  fost  nevoiți  să  renunțe  la  cetățenie,  să  fi  simțit  aceste  sentimente.  (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila)  Şi  eu şi  părinții  mei  am  fost  persecutați.  Ni  s‐a  cerut  să  renunțăm  la cetățenia greacă. (Panait Țigaridis, 71 ani, Brăila)  Mama  şi  sora  ei  au  dorit  foarte  mult  să  vadă  Grecia  şi  să‐şi  cunoască  neamurile  de  acolo,  dar  nu  a  fost  posibil.  Mătuşa  mea  Eftihia  avea  cetățenie  greacă.  Ca  şi  alți  greci  care  au  rămas  în  România  au  fost  obligați  să  renunțe  la  cetățenia  greacă,  dacă  nu  renunțau  erau  expulzați.  Rudele din Grecia au vrut şi ei să vină să ne viziteze, dar cum securitatea  urmărea  pe  cei  care  veneau şi  pe  cei  care  îi  primeau,  mama  nu  a  fost  de  acord şi din acest motiv relațiile s‐au răcit.  (Amalia Irimia, 70 ani, Brăila)  Uneori m‐am simțit marginalizată. (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila)  În  1948,  mătuşii  mele  (care  avea  cetățenie  greacă)  i‐a  fost  desfăcut  contractul de muncă şi a fost obligată să plece în Grecia. Nu a plecat şi i‐a  fost  luată  cetățenia  greacă.  Mama  avea  deja  cetățenie  română  prin  căsătorie. (Nicolae Dumitriu, 69 ani, Brăila)  Ne‐am  simțit  cu  toții  şi  simt  şi  acum  că  suntem  discriminați.  (Cleopatra Bonicioli, 69 ani, Brăila) 

257

Eu  nu.  Poate  în  timpul  exceselor  naționaliste  să  se  fi  întâmplat  ceva.  Nu  am  însă  cunoştință.  (Ştefan  Panait  Pana,  68  ani,  Stuttgart  ‐  Germania)  Singurul  lucru  pe  care‐l  puteai  face la  acea  vreme  era  să  nu  pui  la  inimă  tot  ce  ți  se  întâmpla.  Era  normal  să  ai  probleme,  pentru  că  te  numeai  cum  te  numeai,  strămoşii  tăi  veneau  din  Grecia.  Eu  aveam şi  un  unchi,  frate  cu  tatăl  meu,  care  plecase  în  Grecia  legal,  cu  paşaport, şi  de  acolo  în  Noua  Zeelandă,  unde  a  stat  20  de  ani,  şi  care  avea  dublă  cetățenie,  greacă şi  engleză.  Din  acest  motiv  eu  nu  am  fost  nici  membru  de  partid.  Tatăl  meu  a  făcut  sport  de  performanță  (ciclism,  box  şi  motociclism) şi  a  fost  campion  al  României  la  viteză  ciclism.  În  perioada  1931 până în 1937‐1938 a ocupat succesiv locurile I, II, III, a fost câştigător  al  Cupei  „General  Macri”,  în  1933‐1934,  campionul  Dunării  de  Jos  la  box  şi  campionul  regiunii  Galați  la  motociclism  viteză.  Eu  am  practicat  ciclism;  am  vrut  să  merg  la  Dinamo,  dar  nu  m‐au  primit  deoarece  nu  aveam  origine  socială  sănătoasă  totuşi  m‐au  primit  la  Steaua,  tatăl  meu  fiind  antrenor  de  ciclism  la  Brăila  şi  arbitru  la  box.  Nu  pot  să‐mi  explic  acest  paradox,  deoarece  sportul  nu  are  nimic  cu  politica.  (Constantin  Stefanidis, 68 ani, Brăila)  Am  avut  multe  neplăceri  în  copilărie,  din  cauză  că  eram  de  origine  greacă.  Tatăl  meu,  care  lucra  la Şantierul  Naval  Brăila,  a  fost  dat  afară  din  serviciu  pentru  că  nu  a  vrut  să  renunțe  la  cetățenia  greacă.  A  fost  urmărit  zi  şi  noapte,  păzit  de  securitate.  Din  această  cauză  s‐a  îmbolnăvit foarte grav. (Antonette Rodica Stroe, 61 ani, Brăila)  In  the  early  forties,  because  of  the  persecution  of  Greeks  under  the  Antonescu  regime,  he  repatriated  himself  back  to  Athens,  where  he  was  killed  in  a  Nazi  bombardment  of  the  city.  […]  My  father  was  a  university  student  in  Bucharest  during  the  Second  World  War,  and  he  told  people  that  for  several  years  he  slept  with  an  axe  behind  the  door  because  of  the  ethnic  persecutions  regularly  practiced  by  the  legionnaires.  My  father  became  a  political  prisoner  of  the  Communist  regime just at the time he was being considered for an attaché position in  the  Romanian  embassy  in  Athens;  he  was  held  without  trial  between 

258

1952‐53, and he died as a result in 1956, at the age of 43, when I was eight  years old. (A.V., 61 ani, Detroit‐S.U.A.)  Personal  nu  am  avut  probleme  de  acest  gen.  Am  găsit  însă,  între  documentele  familiei,  un  fel  de  <certificate  de  român>  eliberate  de  prefectură.  Îi  erau  necesare  bunicului  meu  pentru  a‐şi  înscrie  copiii  la  şcoala  românească.  Sigur  ca  erau  formale,  după  cum  mi‐a  spus  mai  multă lume. Iar grecii au fost discriminați, din acest motiv în familia mea  nu  s‐a  mai  vorbit  greceşte şi  nu  s‐a  mai ținut  legătura  cu  cei  din  Grecia.  De  frica  represaliilor  regimului  comunist.  (Maria‐Denise  Theodoru,  57  ani, Bucureşti)  Da, în armată am fost mutat de două ori, până am ajuns la canalul  Dunăre‐Marea Neagră. (Neculai Samaras, 53 ani, Brăila)  Da, am fost „discriminată”. Deşi nu regret acea discriminare... Nu  am  fost  acceptată  ca  membră  a  partidului  comunist  român  pentru  că  nu  aveam origini sănătoase, adică tatăl meu, care îşi pierduse patria, familia,  averea,  sănătatea,  pierduse  tot  ceea  ce  un  om  poate  pierde  din  cauza  idealurilor  sale  comuniste...  eu  nu  am  fost  demnă  de  acest  partid,  pentru  că  aveam  rude  în  Grecia,  țară  care  nu  era  comunistă...  Tata  a  fost  marginalizat, lor li s‐a acordat cetățenia română la sosirea in România, pe  vremea lui Gheorghiu‐Dej, Ceauşescu le‐a retras‐o, după care au putut să  reintre  în  posesia  ei,  mulți  ani  mai  târziu,  dar  tata  a  fost  prea  mândru  ca  să  o  reaccepte.  Aşa  că  a  trăit  o  viață  ca  apatrid,  dar  a  murit  cu  dublă  cetățenie!!! (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  În  anumite  situații,  da,  deoarece  am  fost  confundată  cu  ʺpartizaniiʺ.  Însă  cum  aceste  „confuzii”  au  venit  de  la  persoane  care  nu  meritau  atenție,  am  înclinat  balanța  în  favoarea  mea.  Bunicii  şi  părinții  mei au avut de suferit pentru faptul că au fost greci. Toată lumea căuta să  muncească,  să  asigure  strictul  necesar  familiei,  dar  de  foarte  multe  ori,  din  cauza  politicii  partidului  ce  se  afla  la  putere  erau  dați  afară  din  serviciu pentru simplul  motiv că  erau „străini”. Bunicul meu, comerciant  grec,  nu  a  avut  voie  să  locuiască  la  fiica  sa  în   Bucureşti,  mama  mea  nu   şi‐a  putut  găsi  un  loc  de  muncă  până  nu  a  renunțat  la  cetățenia  greacă.  (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila) 

259

Nu,  nu  m‐am  simțit  discriminată.  Da,  bunicii şi  părinții  mei  s‐au  simțit  discriminați,  chiar  au  avut  de  suferit  pe  perioada  dictaturii  comuniste. (Florentina Octavia Gavaz‐Nicolae, 39 ani, Brăila)  Eu  personal  nu  am  avut  de  suferit.  Dar  din  câte  am  auzit  (deşi  aspectele  acestea  nu  prea  erau  discutate  în  familie) ştiu  că şi  bunicii  mele  şi  mătuşii  mele  li  s‐a  cerut  să  renunțe  la  cetățenia  elenă  pentru  a  fi  acceptați  în  societatea  comunistă  română  şi  pentru  a  se  putea  angaja.  (Ana‐Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)    54.  Nu  ne  alegem  părinții şi  nu  ne  alegem patria.  A  fost  vreun  moment  în viață când ați regretat că sunteți şi grec?    Sigur  că  părinții  nu  ni‐i  alegem  şi  nici  patria.  Patria  însă  este  „pământul care ne hrăneşte”. Nu aveam de ce să regret că sunt grecoaică.  (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Nu  am  regretat  şi  n‐am  să  regret  vreodată  originea  mea.  M‐am  născut şi mor român de origine elenă. (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila)  Personal  nu  am  regretat  şi  nici  nu  regret  că  sunt  grec.  (Panait  Țigaridis, 71 ani, Brăila)  Nu  am  regretat  şi  nu  regret  că  sunt  grecoaică.  Din  contră,  mă  mândresc cu asta. (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila)  Nu şi sunt mândră. (Livia Vâlcu, 70 ani, Brăila)  Nu  am  regretat  şi  nu  am  să  regret  niciodată  că  sunt  de  origine  greacă. (Panait Nicolae, 69 ani, Brăila)  Nu  am  regretat  niciodată  că  sunt  grec,  deoarece  asta  sunt.  (Constantin Stefanidis, 68 ani, Brăila)  Nu am regretat niciun moment în viața mea că sunt grecoaică. Mă  mândresc şi m‐am mândrit cu originea mea. (Victoria Teodorescu, 59 ani,  Brăila)  Nu, dimpotrivă! (Maria‐Denise Theodoru, 57 ani, Bucureşti)  

260

Nu, sunt mândră că am avut un bunic grec. (Nicoleta Mija, 53 ani,  Brăila)  Nu  am  regretat  niciun  moment  faptul  că  sunt  de  naționalitate  greacă.  Chiar  dacă  nu  aş  fi  dobândit  cetățenia  greacă,  naționalitatea  este  dată  pe  linie  paternă,  deci  sunt  grecoaică  prin  însăşi  naşterea  mea.  (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  Nu,  nu  am  regretat  niciodată  că  sunt  grecoaică.  Sunt  chiar  mândră  că,  deşi  nu  trăiesc  în  Grecia,  cunosc  limba,  cultura  şi  istoria  ei.  Sunt  mândră  de  înaintaşii  mei  de  la  care  am  moştenit  originea  greacă.  (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  NICIODATA! (Haralambie Răzvan Caravia, 36 ani, Bucureşti)  Nu  am  regretat  nicio  clipă. Şi  sunt  convinsă  că  atât  cât  voi  exista  în  acest  univers,  indiferent  în  ce  colț  al  lumii  mă  voi  afla,  mă  voi  mândri  că am sângele zeilor în vene. (Ana‐Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)    55.  Considerați  că  viața  dumneavoastră  putea  fi  mai  bună  dacă  părinții  sau bunicii nu hotărau să vină în România?    Mai  întâi  doresc  să  arăt  felul  cum  au  ajuns  părinții  pe  acest  frumos  teritoriu,  în  această  frumoasă țară şi  iubit  popor.  Bunicii  mei,  pe  numele  lor  Stavru Mesaris şi  Atena  Mesaris,  au  venit  în  România  în  anul  1913.  Menționez  că  nu  au  venit  în  România  de  frica  vreunui  război  sau  izgoniți  din  Grecia.  Nu!  Au  venit  aici  de  dragul  poporului  român.  Tatăl  meu  a  venit  în  1915.  Menționez  cazul  tatălui  meu:  tata  era  din  Kefalonia,  comuna  Curuclata,  iar  mama  de  la  Lixuri,  aparținând  tot  de  Kefalonia;  fiindcă  familiile  tatălui şi  mamei  nu  s‐au  înțeles,  tata  a  furat‐o  pe  mama  şi,  călare  pe  un  cal,  au  venit şi  s‐au  stabilit  în  România,  până  la  sfârşitul  vieții lor. Eu m‐am născut în România, oraşul Brăila, la data de 1.09.1919.  (Constantinos Mandas, 90 ani, Brăila)  Cred că viața mea ar fi fost mai bună dacă părinții şi bunicii nu ar  fi  venit  aici,  deşi  cred  foarte  mult  şi  în  destinul  implacabil.  Acum,  când  sunt bătrână şi bolnavă, mă gândesc că poate alta ar fi fost soarta copiilor 
261

mei  dacă  reuşeam  să  plecăm  în  Grecia,  când  mai  aveam  încă  pe  cineva  acolo.  A  fost  şi  dorința  mătuşii  mele,  de  a  pleca  cu  mine,  dar  nu  s‐a  materializat. Îmi este greu că nu am cu cine conversa. Ascult doar muzică  grecească  sau  slujbe  în  limba  greacă.  Mai  am  nostalgia  timpului  de  odinioară  când  eram  în  putere  şi  mergeam  foarte  des  la  comunitate,  la  biserică şi  mă  întâlneam  cu  grecii  mei.  Astea  fiind  spuse,  Dumnezeu  să‐i  ocrotească  pe  greci  atâți  cât  mai  sunt şi  deopotrivă şi  pe  românii  de  bun  simț  care  au  făcut  posibilă  cooperarea  interetnică.  (Dumitru  <Zissu>  Aspasia, 83 ani, Brăila)  No,  I  and  my  two  sisters  were  born  in  Romania  and  were  very  happy.  We  leaved  Romania  in  1947  on  the  ship  “Transylvania”  in  the  aftermath of WWII. (Alexandra Vertoudakis ‐ Caridi, 77 ani, Australia)  Cine  ştie.  Tata  a  venit  în  țară,  în  1914,  în  timpul  Războiului  Balcanic. A  fugit din calea războiului, împreună  cu tatăl său, îmbarcat  pe  un  „barcaz”  din  Vasilico  (astăzi  Tsarevo)  –  o  localitate  aflată  astăzi  în  Bulgaria.  Au  venit  pe  lângă  țărm,  spre  nord,  până  la  Sulina,  unde  s‐a  debarcat. (Stelian Raftopol, 75 ani, Brăila)  Poate  că  viața  noastră  ar  fi  fost  altfel  dacă  bunicii  mei  nu  hotărau  să  vină  în  România.  Ar  fi  scăpat  astfel  de  50  de  ani  de  comunism şi  mai  ales de ororile lui. (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila)  Cred  că  dacă  părinții  plecau  în  Grecia  când  eram  copil,  am  fi  trăit  mai bine. (Panait Țigaridis, 71 ani, Brăila)  Aici  s‐au  născut  şi  au  murit,  în  România.  (Livia  Vâlcu,  70  ani,  Brăila)  Părinții  şi  bunicii  mei  erau  în  România  când  m‐am  născut.  (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila)  Pentru  grecii  din  Kefalonia,  Brăila  a  fost  un  oraş  deosebit  de  primitor,  iar  mamei şi  bunicului  nu  le‐a  părut  rău  că  au  plecat  de  acolo.  (Nicolae Dumitriu, 69 ani, Brăila)  Da,  aşa  este,  dar  războiul  schimbă  istoria  omenirii.  (Cleopatra  Bonicioli, 69 ani, Brăila) 

262

Nu,  deoarece  înseamnă  să‐ți  renegi  trecutul.  (Constantin  Stefanidis, 68 ani, Brăila)  Nu,  viața  nu  a  fost  mai  bună  sau  mai  rea  pentru  că  au  venit  bunicii  în  România,  a  fost  aşa  din  cauza  sistemului  politic.  (Nicolae  Saridache, 60 ani, Brăila)   Da,  dacă  bunicii  mei  nu  ar  fi  hotărât  să  vină  în  România şi  eu  mă  năşteam  în  Grecia,  sunt  convinsă  că  viața  mea  ar  fi  fost  mult  mai  bună.  (Victoria Teodorescu, 59 ani, Brăila)  Fiecare  dintre  străbunici  a  venit  dintr‐un  motiv  anume,  n‐au  plecat  de  la  bine,  cum  se  spune.  Mi    s‐a  spus  că  străbunicii  tatălui  meu  veniseră  din  Corfu,  în  timpul  răscoalei  anti‐otomane  şi  încurajați  de  Eteria  lui  Tudor  Vladimirescu.  Asta  înseamnă  în  jur  de  1830,  când  li  se  luaseră  toate  averile  în  Elada,  iar  rebelii  erau  prigoniți.  Bunica  mea,  mama  lui  tata,  se  născuse  în  colonia  grecească  de  la  Odesa,  nu  am  prea  multe date despre venirea familiei ei la Tulcea, unde s‐au stabilit. (Maria‐ Denise Theodoru, 57 ani, Bucureşti)  Destinul  şi  soarta  nu  ți‐o  schimbă  nimeni.  (Neculai  Samaras,  53  ani, Brăila)  Dacă  tata  ar  fi  ales  o  altă  țară,  ‐  a  ales  România  pentru  că  în  Bulgaria  nu  mai  erau  locuri, şi  România  era  cea  mai  apropiată  de  Grecia,  unde  a  sperat  mereu  că  se  va  putea  întoarce ‐,  eu  nu  aş  mai  fi  fost...  Aşa  că  viața  mea  nu  ar  fi  putut  fi  mai  bună  dacă  tata  nu  alegea  România,  eu  pur şi  simplu  nu  aş  mai  fi  existat...  Ar  fi  fost  bine  în  acest  caz,  pentru  că  nu  aş  fi  acum  obligată  să  suport  calvarul  la  care  viața  mă  supune.  (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  Probabil  că  dacă  nu  veneau  în  România  nu  aş  fi  existat.  Părinții  mamei  mele  s‐au  născut  în  România,  la  Sulina,  părinții  lor  venind  aici  tineri, câştigându‐şi existența ca salariați ai Comisiunii Europene, deci eu  sunt  a  treia  generație  născută  la  ʺDunăreʺ.  Străbunicul  tatălui  meu  a  naufragiat  pe  mare  la țărmurile  Deltei  Dunării,  aşa  că  s‐a  stabilit  aici,  s‐a  căsătorit, a avut opt copii, printre care şi pe bunicul meu ‐ care s‐a născut  la  Sfântul  Gheorghe,  s‐a  căsătorit  cu  o  grecoaică şi  ea  născută  la  Tulcea ‐  aşa  că  dinspre  tată  sunt  a  patra  generație  de  greci  născută  pe  aceste 

263

meleaguri.  Se  vede  că  ne  place  mult  aici,  de  atâtea  generații  iubim  cele  două țări şi culturi deopotrivă. (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  Da, consider că viața mea ar fi fost mai bună din toate punctele de  vedere. (Florentina Octavia Gavaz‐Nicolae, 39 ani, Brăila)  Nu  mă  gândesc  niciodată.  (Haralambie  Răzvan  Caravia,  36  ani,  Bucureşti)  Sunt  întrebări  pe  care  este  mai  bine  să  nu  ni  le  punem.  Dar  înclin  să  cred  că  nu.  Dacă  ai  mei  nu  ar  fi  ajuns  în  România,  astăzi  nu  aş  fi  fost  copilul  părinților  mei,  nu  aş  fi  fost  acest  mix  interesant  de  astăzi  şi  cu  siguranță  nu  aş  fi  avut  ce  să  vă  povestesc  dumneavoastră.  (Ana‐Maria  Ion, 32 ani, Bucureşti)    56.  Căutând  informații  despre  greci,  am  găsit  despre  trăsăturile  grecilor:  Franz‐Joseph  Sulzer  (Călători,  X,  p.  469)  spune  despre  „moştenirile  grecilor”  că  cele  caracteristice  sunt  „şiretenie  şi  înşelăciune”.   Kelemen  Mikes  (Călători,  IX,  p.  202)  susține  că  „mintea  grecilor  nu  se  poate  spune  că  e  cu  totul  neagră,  dar  este  foarte  întunecată, căci veşnic umblă numai să înşele pe alții”, am auzit adesea  „Să  nu  te  încrezi  în  greci  chiar  daca  îți  fac  daruri”,  acelaşi  lucru  se  poate  citi  în  „Eneida”  lui  Vergilius  „I  fear  the  Greeks  even  when  they  bring  gifts”  iar  un  proverb  vechi  despre  care  pomeneşte  Sophocle  conține  aceeaşi  idee.  Cât  de  aproape  sau  departe  de  adevăr  sunt  aceste  afirmații? De ce credeți că se spune asta despre greci?    Chiar  dacă  marii  învățați  spun  că  „şiretenia şi  înşelăciunea”  sunt  „moşteniri  ale  grecilor”,  îndrăznesc  să  contrazic  aceasta  pentru  motivul  că  eu  cunosc  acest  popor.  Trăsătura  dominantă  a  grecilor,  după  părerea  mea, este înțelepciunea şi nu mintea întunecată.  Grecii sunt buni creştini,  buni  familişti,  patrioți,  cu  un  pronunțat  spirit  combatant,  intuiție,  energie,  cu  o  minte  ageră.  E  un  popor  războinic  când  se  cere,  luptător  pentru  o  cauză  dreaptă şi  perseverent  în  ceea  ce  face.  Nu  spun  că  nu  ar  exista  grec  şiret  sau  care  a  înşelat  vreodată,  dar  şiretenia  nu  este  o  caracteristică  a  grecilor.  Astfel  de  vorbe  se  spun  despre  toate  popoarele, 
264

inclusiv  despre  români.  Când  se  spune  că  sunt  şireți  şi  se  foloseşte  şi  dictonul  latin  „Timeo  Donos  et  dona  ferentes”  (Să  te  fereşti  de  Danai  chiar  şi  când  aduc  daruri)  cei  citați  se  referă  la  felul  cum  au  procedat  grecii  pentru  a  cuceri  cetatea  Troiei.  Au  folosit  calul  troian  ca  un  dar,  în  care  au  ascuns  războinici  greci,  soldați,  pentru  a  lupta  şi  a  câştiga.  „Scopul  scuză  mijloacele”,  fiind  vorba  de  o  cauză  clară  şi  nobilă.  (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Grecii sunt oamenii cei mai cinstiți din lume şi nu au înşelat şi nici  nu vor înşela pe nimeni niciodată. (Nicolas Spiridon, 77 ani, Brăila)  Cunosc  toate  sintagmele  despre  care  scrieți.  Dar  dacă  grecii  sunt  aşa,  atunci  ce  se  poate  spune  despre  evrei?  Doar  grecii  sunt  şireți  şi  înşeală pe alții? Greu de crezut! (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila)  Afirmațiile  despre  greci  sunt  aproape  de  adevăr.  (Reghina  Ispir,  70 ani, Brăila)  Câteodată  sunt  adevărate,  dar  de  cele  mai  multe  ori  aceste  trăsături  sunt  concluziile  unor  oameni  care  au  avut  de  suferit  de    pe  urma grecilor. (Maria Ganea, 69 ani, Brăila)  Datorită  sărăciei,  vieții  grele  din  Insulele  Ionice,  unii  dintre  greci  trăiau  la  limita  legii.  Acest  fapt  le‐a  dezvoltat  inteligența  (contrabandişti,  pirați  etc.)  şi  le‐a  schimbat  comportamentul.  (Nicolae  Dumitriu,  69  ani,  Brăila)  Se  spune  asta  în  general  despre  greci,  dar  oamenii  sunt  diferiți.  Cum  se  spune şi  despre  români  că  nu  au  cuvânt:  „cum  a  închis  uşa,  cum  te‐a vândut”. (Cleopatra Bonicioli, 69 ani, Brăila)  Consider  că  această  afirmație  provine  din  naționalism  tendențios.  (Ştefan Panait Pana, 68 ani, Stuttgart ‐ Germania)  Este  un  subiect  care  trebuie  discutat  mai  mult,  pentru  a  nu  înțelege greşit cele de mai sus. Şi astăzi se spune: „Frate, frate, dar brânza e  pe bani”. Nu e valabil doar pentru greci. Pe de altă parte grecii sunt făcuți  pentru  comerț,  au  o  minte  mai  ageră.  Am  să  vă  spun  o  vorbă  pe  care  o  ştiu  de  la  un  evreu  bătrân şi  pe  care  am  auzit‐o şi  în  Israel:  „cu  grecul  să  fii  prieten,  dar  să  nu  faci  afaceri  cu  el”.  Poți  fi  prieten  cu  un  grec  dar 

265

totuşi  acest  lucru  nu  contează  dacă  faci şi  afaceri  cu  el,  pentru  că  grecul  trăieşte din comerț! Aşa a fost şi e valabil şi astăzi.. (Constantin Stefanidis,  68 ani, Brăila)  Nu  cred  că  este  adevărat.  Grecii  erau  renumiți  în  meşteşuguri  şi  în comerț şi asta atrăgea invidia şi deseori mânia. Cu timpul, aptitudinile  s‐au  „egalizat”  între  popoare.  (De  altfel,  acele  afirmații  sunt  vechi,  ca  să  nu spun învechite.) (Vasile Cochino, 63 ani, Brăila)  Lucruri  rele  s‐au  spus  şi  se  spun  despre  toate  popoarele  din  Balcani şi  totuşi  aceste  popoare  au  avut  o  contribuție  esențială  la  cultura  europeană şi mondială. (Nicolae Saridache, 60 ani, Brăila)  Nu  este  adevărat.  Grecii  sunt  oameni  cinstiți,  cu  frica  lui  Dumnezeu,  cel  puțin  aşa  am  văzut  eu  în  familia  mea.  (Victoria  Teodorescu, 59 ani, Brăila)  Era  normal,  cred,  pentru  un  popor  care  trăia  pe  mare  să  aibă  o  altă  filosofie  de  viață.  Marea  aspreşte,  marea  cere  mereu  tribut  de  vieți,  iar  viețile  grecilor  au  fost  mai  mereu  marcate  de  tragedii,  poate  din  acest  motiv  veselia  lor  şi  petrecerile  lor  sunt  extreme,  se  sparge  ghinionul  spărgând  farfurii,  iar  pe  malul  mării,  în  triunghiul  sacru  al  Greciei,  cele  câteva sute de capele sunt dedicate  Sfântului Nicolae,  patronul celor  care  călătoresc  pe  mări. Şi  familia  mea  mergea  la  biserica  Sfântul  Nicolae  din  Brăila, ceea ce mă face să deduc legăturile strânse pe care le aveau cu <cei  ce  călătoreau  pe  ape>.  Grecii  nu  sunt  firi  vesele  chiar  şi  când  par,  sunt  introvertiți,  zgârciți,  suspicioşi,  orgolioşi.  Dar  sunt  familişti  convinşi  şi  negustori  destoinici.  Or,  negustoria  nu  înseamnă  întotdeauna  <transparență>.  Îşi  adoră  copiii şi  sunt  foarte  severi  cu  ei  în  acelaşi  timp.  Doar  în  Grecia  poți  vedea  o  mamă  care  îşi  pălmuieşte  copiii  în  autobuz!  Familia este sfântă la greci, iar atunci când, din diverse motive, legăturile  familiale  între  frați  se  slăbesc  şi  se  strică,  aşa  rămân  pe  viață.  Un  soi  de  <cerbicie>  greu  de  înțeles  pentru  mine,  face  ca  cei  care  s‐au  rupt  de  familie  să  nu  mai  fie  acceptați,  mai  mult,  să  fie  chiar  dezmoşteniți  ei  şi  urmaşii  lor.  Cel  mai  aspru  pedepsită  este  mezalianța,  căsătoria  în  afara  etniei.  Cel  care  îndrăzneşte  aşa  ceva  este  definitiv şters  din  familie,  ca şi  când nu ar exista. Am constatat acest lucru direct, în istoria familiei mele.  Prin  căsătoria  lui  cu  o  româncă,  tata  a  fost  dezmoştenit  şi  îndepărtat  de 
266

tatăl lui şi de surorile lui. Aşadar, pasiuni puternice, uneori devastatoare,  iar  când  acestea  se  dovedesc  <greşeli>,  grecul  tot  rămâne  familist,  îşi  roade  sufletul  şi  sănătatea,  dar  nu  pleacă  din  casa  lui.  (Maria‐Denise  Theodoru, 57 ani, Bucureşti)  Sunt  comercianți  şi  ştiu  să  facă  bani  din  nimic.  (Athanassios  Karafyllidis, 56 ani, Berlin – Germania)  Şi  despre  alte  nații  se  spun  multe.  Da,  grecii  sunt  şireți  dar  niciodată  hoți,  pentru  că  şiretenia  este  specifică  adevăraților  oameni  de  afaceri  iar  grecii  au  fost şi  sunt  mari  comercianți.  Atunci  când  fac  un  dar  îl  fac  din  inimă.  De  greci  să  se  ferească  numai  cei  care  vor  să  le  facă  rău.  Un  grec  nu  va  accepta  niciodată  să  fie  furat,  mințit  sau  să‐i  jignească  cineva familia. (Nicoleta Mija, 53 ani, Brăila)  Sophocle,  Vergilius  fac  referire  la  calul  troian,  când  darul  lăsat  de  greci  a  dus  la  distrugerea  unei  întregi  cetăți.  Dar  afirmațiile  despre  „şiretenia şi  înşelăciunea”  grecilor  nu  sunt  departe  de  adevăr şi  asta  am  simțit‐o  eu  pe  pielea  mea.  După  accident,  în  1995,  Ambasada  Greciei,  împreună  cu  Comunitatea  Elenă  de  la  Brăila  au  făcut  toate  demersurile  pentru  a  fi  trimisă  în  Grecia  pentru  a  se  încerca  îndreptarea  răului  produs  la  Brăila  şi  pentru  o  eventuală  protezare.  Atunci  nu  beneficiam  de  cetățenie  greacă,  pentru  greci  eram  doar  o  româncă  oarecare,  care  nu  avea  ce  căuta  în  acel  spital  militar,  unde,  mi  s‐a  spus  direct,  grecii  adevărați  ar  vrea  să  ajungă  şi  nu  pot,  iar  eu...  am  ajuns.  Abia  acolo  s‐a  descoperit  infecția  gravă  de  care  sufeream,  care  ar  fi  dus  la  amputarea şi  a  celui  de‐al  doilea  picior,  nu  pot  decât  să  le  mulțumesc  acelor  medici  pentru  că  acum  încă  mai  am  acel  picior... l‐au  salvat  de  la  amputare,  dar,  doar atât, restul operațiilor s‐au făcut în bătaie de joc, am nimerit în lupta  dintre cele două clinici de ortopedie  ale spitalului... proteza s‐a făcut, dar  nu  prea  s‐a  făcut,  pentru  că  medicul  care  mi‐a  preluat  cazul  după  ce  am  fost  abandonată  de  cel  ce  comandase  proteza  nu  mi‐a  permis  să  încep  recuperarea,  au  urmat  opt  luni  de  spitalizare  în  care  nu  am  făcut  nimic...  Ambasada  Greciei  de  la  Bucureşti  se  tot  lupta  să  îi  determine  pe  medicii  greci  să  rezolve  problema şi  spre  stupoarea  tuturor  au  rezolvat‐o...  M‐au  externat  în  iunie  1996  cu  mențiunea  că  trebuie  să  mă  reinternez  în  septembrie  acelaşi  an  pentru  un  nou  transplant  de  os,  primul  nu 

267

reuşise...  La  două  zile  de  la  externare,  am  primit  un  telefon  de  la  fostul  consul al Ambasadei Greciei de la Bucureşti care mă anunța că vorbise cu  ministrul  apărării,  care  rămăsese  stupefiat  când  a  aflat  de  la  consul  că  eu  nu eram protezată, că nu puteam să merg pentru că unicul picior era încă  rupt,  că  eram  încă  în  Grecia...  deoarece  a  doua  zi  după  externarea  mea,  medicii  au  cerut  de  la  minister  banii  pentru  proteza  mea  spunându‐i  ministrului  că  „românca  se  întorsese  în  România  protezată”...  Soluții  nu  au mai  existat. Am  primit darul grecilor, dar prin înşelăciune  am  pierdut  totul,  am  pierdut  orice şansă  de  a  mai  merge  vreodată,  pentru  că  în  anii  ce  au  urmat,  în  ciuda  intervențiilor  chirurgicale  din  România,  piciorul  a  rămas  timp  de  9  ani  rupt.  Prin  urmare,  afirmațiile  nu  sunt  departe  de  adevăr. (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  Probabil că acestea şi multe altele. Prin felul lor de a fi s‐au impus  în multe domenii. (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  Am remarcat că grecii din partea continentală sunt puțin aşa, însă  insularii  sunt  deosebit  de  generoşi  şi  sentimentali.  (Corina  Răducanu‐ Lichiardopol, 43 ani, Craiova)  Spiritul  cutezător  şi  mercantil  le‐a  atras  din  partea  concurenților  aceste  caracterizări.  Faptul  că  au  fost  cu  o  secundă  mai  deştepți şi  că  au  ajuns,  în  alte  locuri,  primii,  înaintea  altora,  mă  fac  să  fiu  mândru.  (Haralambie Răzvan Caravia, 36 ani, Bucureşti)  Grecii  sunt  negustori  şi  comercianți  de  când  lumea;  asta  nu  înseamnă că scopul lor este să înşele lumea ci le place să negocieze. (Ana‐ Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)    57.  Conform  „Eurobarometrului”  din  ianuarie  2007,  grecii  sunt  considerați  naționalişti,  conservatori    şi  cu  comportament  discriminatoriu  față  de  cei  care  nu  sunt  „de‐ai  lor”:    „jumătate  dintre  greci  nu  cred  că  persoanele  de  alt  neam  îmbogățesc  cultura  națională”,  grecii  consideră  că  „nu  e  necesar  ca  în  parlament  să  fie  mai  mulți  reprezentanți  ai  altor  etnii”:  „Cum  să  facă  legi  în  țara  mea  un  străin?  Cum să decidă soarta grecilor, prin vot, cineva care a trăit până acum în  altă  țară?”.  Mulți  greci  trăiesc  în  alte  țări  şi  se  bucură  de  drepturi  şi 

268

libertăți  în  țările  respective.  De  ce  această  atitudine  atunci  față  de  cei  care aleg să trăiască în țara lor?    Nu  ştiu,  probabil  aşa  sunt  jumătate  dintre  grecii  de  acolo.  Aşa  sunt şi  aşa  fac.  Nu  sunt  în  măsură  să  judec  comportamentul  lor  dar ştiu  că  la  mine  în  oraş,  la  Brăila,  deşi  erau  amestecați  într‐o  nouă  familie  etnică  şi  nu  şi‐au  uitat  originea,  grecii  au  fost  foarte  cooperanți.  Grecii  din  Brăila  s‐au  implicat  activ şi  pozitiv  în  viața  culturală şi  economică  a  Brăilei, colaborând cu autoritățile româneşti locale, devenind un model şi  un  exemplu  de  comuniune  şi  conviețuire  interetnică  în  cadrul  acestui  oraş. (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Grecii...  naționalişti?  Atunci  ce  să  mai  spunem  despre  unguri,  despre PRM‐ul lui Vadim şi despre alții? (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila)  Grecii  autohtoni de  la Institutul „Pasteur”  nu au fost prea  amabili  cu  profesorul  Portocală,  deşi  era  şi  el  grec  prin  naştere,  dar,  pentru  că  trăise  multă  vreme  în  România,  nu‐l  mai  considerau  de‐al  lor.  În  România  era  „grecul”  iar  la  Atena    era  „românul”.  Într‐adevăr,  grecii  sunt  naționalişti,  nu  le  place  să  vină  străini  în  țara  lor,  deşi  ei  pleacă  în  lume,  sunt  emigranți  şi  se  bucură  de  drepturile  țărilor  adoptive.  Nu‐i  recunosc  pe  „vlahi”,  spun  că  sunt  greci  care  vorbesc  un  dialect  aparte,  deşi  în  Grecia  sunt  sate  întregi  de  vlahi,  mai  ales  în  Epir.  Aceştia  vorbesc  „vlahica”,  dar  scriu  cu  litere  greceşti,  nu  cu  litere  latine.  (Lidia  Dimofte,  70 ani, Bucureşti)  Nu am simțit acest comportament discriminatoriu. (Reghina Ispir,  70 ani, Brăila)  Grecii  au  fost  sub  ocupație  turcească  400  de  ani.  Ei  nu  pot  uita  acest  lucru.  De  aceea  sunt  naționalişti,  dar  nu  extremişti.  (Maria  Ganea,  69 ani, Brăila)  Grecia este o țară săracă şi grecii consideră normal să se comporte  altfel  față  de  alte  etnii,  față  de  cei  ce  nu  sunt  „de‐ai  lor”.  (Nicolae  Dumitriu, 69 ani, Brăila) 

269

Din păcate, deschiderea Parlamentului în Athena se face cu preoți  care  vin  să  sfințească,  ceea  ce  nu  denotă  că  Grecia  s‐a  laicizat,  iar  căsătoria  civilă  este  recunoscută  de‐abia  de  30  de  ani.  Acest  fapt  nu  caracterizează neapărat un stat progresist şi tolerant. Grecii au rămas, din  punct  de  vedere  politic,  foarte  „balcanici”.  Având  în  vedere  trecutul  lor  istoric  şi  intențiile  unor  vecini  (ai  grecilor)  de  a‐şi  extinde  teritoriul  pe  seama  statului  grec,  sunt  în  parte  de  înțeles  anumite  „reticențe  naționaliste”. (Ştefan Panait Pana, 68 ani, Stuttgart‐Germania)  Grecii  nu  sunt  naționalişti,  ei  îşi  iubesc țara şi  tradițiile.  Se  poate  discuta  mai  mult  fiind  o  mare  confuzie  în  legătură  cu  acest  subiect.  (Constantin Stefanidis, 68 ani, Brăila)  Cred  că  fiecare  om  este  pragmatic  în  zilele  noastre.  Cât  priveşte  răceala  cu  care  îi  tratează  grecii  pe  străini... şi  alte  popoare  din  nordul şi  sudul  Europei  sunt  poate  mai  „reci”.  Nu  este  o  trăsătură  specifică  a  grecilor  sau  a  popoarelor din  Balcani şi nu  numai,  ci  a  vremurilor  în  care  trăim. (Nicolae Saridache, 60 ani, Brăila)  Este  vorba  despre  un sentiment  național  bine  cultivat şi  exacerbat  de secolele de dominație otomană. Grecii sunt toleranți doar față de evrei  pe  care  îi  simt  asemănători  în  abilitatea  de  a  face  negustorie  şi  a  se  descurca  în  viață,  dar  îi  țin  permanent  la  distanță.  Naționalismul  elen  este  mai  puternic  după  aderarea  Greciei  la  UE.  Grecului  îi  place  să  facă  bani  de  pe  urma  <turiştilor  străini>    şi  ştie  mai  bine  ca  oricine  să  facă  acest  lucru.  Dar  nu‐i  place  să  aibă  <ghimpi>  în  coastă.  Grecii  au  o  puternică  alergie  la  elementul  alogen  pentru  că  sunt  foarte  conservatori  şi  nu  concep  să  schimbe  nimic.  Prima  valoare  pe  care  şi‐o  simt  atacată  este  biserica  ortodoxă şi  din  acest  motiv  o  protejează  cu  mare  grijă.  Apoi  să  ne  gândim  că  democrația,  forța  şi  cuvântul  <demosului>  în  cetate,  înseamnă  la  origine  că  numai  omul  locului  are  dreptul  să‐şi  spună  părerea,  numai  cetățeanul  din  cetate,  el,  grecul, ştie  ce  e  bine  pentru  el şi  ai  lui.  Această  concepție  funcționează şi  astăzi.  (Maria‐Denise  Theodoru,  57 ani, Bucureşti)  Da,  grecii  sunt  naționalişti,  dar  cei  care  trăiesc  în  țara  lor  au  drepturi şi  libertăți,  e  de  ajuns  să  se  declare,  să  fie  corecți şi  să‐şi  vadă  de  treabă.  Din  păcate  au  pătruns  în  acea  țară  oameni  care  nu  fac  onoare 
270

nației  din  care  provin.  Niciun  popor  nu‐şi  doreşte  intruşi  care  să  fure,  să  comită  crime  şi  multe  altele.  Iar  grecii  au  puterea  să  se  manifeste.  (Eli  Băjenică, 54 ani, Brăila)  Naționalismul  grecilor  nu  este  mai  mare  ca  al  francezilor.  Nu  au  un comportament discriminatoriu față de alte etnii, ci față de cei care vor  să  facă  rău  poporului  grec.  Este  bine  că  sunt  conservatori,  că  reuşesc  să  asculte  în  țara  lor  în  proporție  de  95%  muzică  grecească,  că  îşi  respectă  cultura şi țara. (Nicoleta Mija, 53 ani, Brăila)  Atitudinea  la  care  faceți  referire  provine  din  faptul  că  situația  economică  a Greciei  e departe de  a fi una fericită. Greutățile cărora grecii  trebuie  să  le  facă  față  sunt  din  ce  în  ce  mai  mari,  puterea  de  cumpărare  a  grecului  mediu  a  scăzut  dramatic,  mai  ales  de  la  data  introducerii  monedei  unice  europene,  locurile  de  muncă  sunt  din  ce  în  ce  mai  puține  şi  acelea  sunt  ocupate  de  străinii  care  acceptă  să  lucreze  pe  salarii  de  nimic,  dar  care  sunt  mari  comparativ  cu  ceea  ce  oferă,  de  exemplu,  România  românilor.  E  o  atitudine  normală  vizavi  de  străini.  Ei  le  „fură”  locurile  de  muncă,  le  distrug  viețile....  După  cum  se  poate  vedea,  peste  tot în lume se manifestă această ură împotriva străinilor, criza economică  mondială  distruge  totul  în  jurul  ei,  înrăieşte  oamenii,  xenofobia  atinge  culmi  nemaiîntâlnite  până  acum.  Dar,  pentru  a  spune  tot  adevărul,  chiar  şi  când  le  era  bine,  acum  fac  referire  doar  la  familia  mea  din  Grecia,  tatăl  meu  şi  eu  nu  am  fost  acceptați  niciodată.  Tata,  născut  acolo,  crescut  acolo,  la  revenirea  în  Grecia  în  1977,  era  pentru  ei  doar  românul  care  nu  avea ce căuta în țara lor!!! (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  Poporul  grec  a  trăit  timp  de  400  de  ani  sub  ocupație  turcă.  Putea  să  nu  mai  existe  ca  neam şi țară,  însă  perseverența şi  tenacitatea  grecilor  i‐au  salvat.  După  atâția  ani  de  ocupație  turcă,  în  Grecia  nu  prea  se  simt  influențele  acestei  culturi.  Sunt  zone  însă  unde  se  observă  influențe  genoveze  sau  venețiene  pe  care  le‐au  acceptat  dar  din  alte  considerente.  Grecilor  le  plac  turiştii  şi  banii  lor,  însă  ʺsă  joace  după  cum  cântă  ei  muzicaʺ.  Adevărul  este  că  foarte  mulți  greci  şi‐au  părăsit  țara  pe  când  aceasta  trecea  printr‐o  perioadă  foarte  grea,  şi  au  luat  drumul  exilului  către țări  din  Europa,  America  sau  Australia.  Acum  când  viața  în  Grecia  se situează la alt nivel, mulți îşi revendică originea şi doresc să fie primiți 

271

cu  brațele  deschise  şi  acceptați.  Acest  lucru  nu  este  admis  însă  de  unii  dintre greci, fără  a fi însă xenofobi.  Comunitățile Elene din  diaspora sunt  foarte numeroase şi îşi desfăşoară activitatea având şi suport material din  partea statului elen. (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  Atunci  când  îți  intră  în țară,  mai  ales  de  pe  zona  turcească,  peste  100,000  emigranți  ilegali  anual,  care  rămân  în  Grecia  sau  merg  mai  departe  spre  occident,  emigranți  din  păturile  cele  mai  de  jos  ale  societății  de  unde  provin,  e  clar  că  aceştia  nu  pot  să  îmbogățească  o  cultură,  care  de  multe  ori  e  mai  veche  decât  existența  poporului  din  care  provin.  În  parlamentul  grecesc  sunt  reprezentanți  aleşi  ai  minorității  istorice  musulmane  din  Tracia,  care  au  fost  incluşi  pe  liste  de  partid.  Alte  minorități  nu  există  recunoscute  în  Grecia.  Toți  cei  care  trăiesc  legal  pe  teritoriul  Greciei  se  bucură  de  aceleaşi  drepturi  şi  libertăți  şi  sunt  reprezentați  de  actualul  sistem  politic.  La  fel  şi  în  România  sunt  recunoscute  doar  minoritățile  istorice  care  viețuiesc  pe  teritoriul  României.  Imigranții ‐  legali  sau  nu ‐  din  rațiuni  politice  sau  economice  (chinezi,  arabi)  nu  sunt  recunoscuți  ca  minoritate  etnică.  (Haralambie  Răzvan Caravia, 36 ani, Bucureşti)  Sunt naționalişti, dar dacă îi respecți, devii foarte repede de‐al lor.  (Adrian Guleamachis, 33 ani, Brăila)  Pentru  exact  motivele  enunțate  în  începutul  întrebării:  pentru  că  sunt naționalişti şi conservatori. (Ana‐Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)    58. Numiți câteva calități şi câteva defecte ale grecilor.    Calități:  inteligenți,  culți,  luptă  pentru  educația  copiilor,  buni  familişti,  diplomați,  dinamici,  fermi,  buni  comercianți    şi  sentimentali.  Defecte:  iuți  la  mânie,  greu  acceptă  să  fie  contrazişi,  uneori  trebuie  sa  accepte  rezultatul  unor  hotărâri  necugetate.  (Elena  Mihăilescu,  88  ani,  Bucureşti)  Au  şi  calități  şi  defecte.  Aşa  sunt  toți  oamenii,  nu  numai  grecii,  pentru  că  nu  există  perfecțiune  umană.  Un  lucru  ştiu  că  sunt  unici  în 

272

felul lor de‐a fi, inimitabili. Să nu uităm că oricât de multe defecte ar avea  grecii  ori  calități,  marii  filosofi  au  fost  greci,  iar  grecii  au  filosofia  lor  unică şi reprezentativă. (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Mândri  de  origine,  harnici,  drepți.  Nu  suportă  minciuna.  (Anisia  Pieratos, 81 ani, Brăila)  De  la  început  pot  spune  că  grecii  sunt  corecți,  cinstiți,  nu  suportă  minciuna.  Democrația  adevărată  s‐a  născut  în  Grecia.  Pe  vremuri,  poporul  conducea  statul.  Astăzi  cuvântul  democrație  şi‐a  pierdut  adevăratul sens de atunci. (Nicolas Spiridon, 77 ani, Brăila)  Calități  şi  defecte  ca  ale  celorlalți  oameni  de  pe  glob.  Sunt  optimişti, buni familişti, îşi iubesc  patria şi se spune c‐ar fi  puțin zgârciți!  (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila)  Calități:  patrioți,  veseli,  optimişti,  ospitalieri.  Defecte:  foarte  gălăgioşi. (Lidia Bartaloş, 72 ani, Brăila)  Sunt  primitori,  sunt  oameni  de  cuvânt,  sunt  veseli,  ambițioşi  şi  puțin răzbunători. (Maria Diamandi, 70 ani, Brăila)  Sunt  familişti  convinşi şi țin  la  tradițiile  lor.  (Livia  Vâlcu,  70  ani,  Brăila)  Calități:  cinstiți,  muncitori,  corecți,  îşi  iubesc  copiii.  Defecte:  puțin  naționalişti. (Maria Ganea, 69 ani, Brăila)  Calități:  patrioți,  buni  negustori,  plini  de  viață,  inimoşi.  Defecte:  răzbunători, impulsivi. (Panait Nicolae, 69 ani, Brăila)  Ospitalieri.  Dacă  eşti  la  masă  la  un  grec,  îl  jigneşti  dacă  nu  mănânci  tot  din  farfurie  şi  îi  faci  o  deosebită  plăcere  gazdei  dacă  îi  ceri  încă  o  porție.  E  o  „crimă”  să  arunci  mâncarea.  (Nicolae  Dumitriu,  69  ani,  Brăila)  Pe  mine  m‐au  impresionat  cinstea,  voioşia  şi  generozitatea  celor  pe  care  i‐am  cunoscut,  pot  fi  însă şi  xenofobi  (mulți  dintre  ei  au  un  nivel   cultural foarte scăzut, de aici poate şi naționalismul). (Ştefan Panait Pana,  68 ani, Stuttgart ‐ Germania) 

273

Calități:  prieteni  primitori,  darnici  dacă  ştii  să  te  porți  cu  ei.  Important este să nu‐i furi! (Constantin Stefanidis, 68 ani, Brăila)  Calități:  inteligența.    Defecte:  încăpățânarea.    (Nicolae  Saridache,  60 ani, Brăila)  Grecii,  după  cum  am  mai  arătat,  sunt  foarte  credincioşi,  familişti,  cinstiți,  săritori,  iar  ca  defect  –  sunt    încăpățânați.  (Victoria  Teodorescu,  59 ani, Brăila)  Calități:  sunt  profunzi,  îşi  iubesc țara,  tradițiile,  iubesc  călătoriile,  marea. Sunt sociabili, prietenoşi. (Jana Andreescu, 58 ani, Galați)  Cum  spuneam,  cred  că  primul  defect  al  grecului  este  încăpățânarea,  urmat  de  suspiciune şi  de  zgârcenie. Şi  o  anume  duritate  este  caracteristică  şi  femeilor  şi  bărbaților  în  egală  măsură.  Dar  şi  calitățile  sunt  pe  măsură:  grecul  este  inteligent,  credincios,  imaginativ,  pasional, talentat, fidel,  familist convins, cu o filosofie de viață  proprie  în  care  intră  predominant  respectul  față  de  Dumnezeu  şi  față  de  natură.  (Maria‐Denise Theodoru, 57 ani, Bucureşti)   Sunt  aceleaşi  pentru  ambele  popoare:  comercianți,  primitori,  bucătari  buni,  egoişti,  separatişti,  zgârciți.  (Athanassios  Karafyllidis,  56  ani, Berlin – Germania)  Sunt filotimi şi gălăgioşi. (Neculai Samaras, 53 ani, Brăila)  Calități:  patrioți,  ambițioşi,  hotărâți,  cinstiți,  buni  organizatori,  ospitalieri. Defecte: încăpățânați. (Nicoleta Mija, 53 ani, Brăila)  Calități:  îşi  iubesc  țara  la  nebunie,  îşi  iubesc  familia.  Defecte:  încăpățânare,  tendința  de  a  se  crede  cei  mai  deştepți  din  lume  şi  acest  lucru  datorită  fantasticei  lor  istorii  antice...  din  păcate,  striviți  acum  chiar  de măreția acestei istorii de neegalat. (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  Grecii  sunt  foarte  mândri,  de  ei şi  de  familie,  de  trecutul  lor.  Sunt  un  popor  vesel,  care  petrece,  cântă şi  dansează  ori  de  câte  ori  are  ocazia.  Sunt  foarte  ospitalieri,  foarte  buni  negustori,  buni  marinari,  dar  să  nu  îi  superi  pe  greci,  să  nu  îi  loveşti  în  mândria  lor,  căci  ai  terminat‐o  cu  prietenia lor. (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila) 

274

Calități:  buni  negustori,  prietenoşi,  sociabili,  gazde  bune,  patrioți,  trăiesc  „clipa”.  Defecte:  răzbunători  atunci  când  cineva  abuzează  de  bunătatea lor. (Florentina Octavia Gavaz‐Nicolae, 39 ani, Brăila)  Calități:  filotimi,  filoxeni,  devotați  familiei  şi  credinței.  Defecte:  uneori  prea  creduli  şi  cinstiți.  (Haralambie  Răzvan  Caravia,  36  ani,  Bucureşti)  Calități:  nu  fură,  nu  scuipă  pe  stradă,  nu  se  bat,  nu  fac  scandal,  sunt comercianți de super clasă. Defecte: sunt cam închişi în ei (în special  la început). (Adrian Guleamachis, 33 ani, Brăila)  Calități  :  înțelepți,    inteligenți,  ambițioşi.  Defecte:  încăpățânarea  (Iulia Marica Saridache, 33 ani, Brăila)  Principalele  calități  sunt:  pasionali,  temperamentali,  veseli,  plini  de  viață,  dansatori  şi  petrecăreți  înnăscuți.  Defecte:  iuți  la  mânie  şi  impulsivi. (Ana‐Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)    59. V‐ați întrebat vreodată în ce proporție sunteți grec şi în ce proporție  sunteți  român?  Să  ne  imaginăm  finalul  campionatului  mondial  de  fotbal  cu  România  şi  Grecia  în  finală...  Ce  echipă  ați  dori  să  fie  câştigătoarea cupei?    Un rezultat la egalitate. (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)  Aş  dori  să  câştige  cei  care  sunt  cei  mai  buni,  indiferent  de  etnie.  Este cel mai corect. (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  Nu  ştiu  în  ce  proporție  sunt  grec  sau  român.  Pentru  că  m‐am  născut şi  am  crescut  în  România şi  aici  m‐am  format  ca  om,  spun  că  aici  este  mai  bine,  chiar  dacă  în  altă  parte  se  trăieşte  mai  bine.  Într‐o  competiție  între  echipele  de  fotbal  ale  României şi  Greciei,  corect  este  să  câştige echipa care este mai bună. (Nicolas Spiridon, 77 ani, Brăila)  Sinceră să fiu, faptul că am trăit toată viața în România mă face să  mă  simt  mai  mult  româncă.  Dacă ar trebui să țin cu o echipă la o simplă 

275

competiție  sportivă,  aş  dori  să  câştige  cel  mai  bun.  Este  doar  o  întrecere  sportivă, nu este o luptă! (Lidia Bartaloş, 72 ani, Brăila)  Sunt  grec  în  proporție  mai  mare  decât  sunt  român,  chiar  dacă  cetățenia  mea  spune  altceva.  De  aceea  am  depus  dosarul  să  obțin  şi  cetățenia  greacă.  Mai  puțin  pentru  mine,  mai  mult  pentru  băiatul  meu  care  e  un  Exarhu.  Cât  priveşte  campionatul  mondial  de  fotbal  România ‐  Grecia, doresc să câştige... ai noştri! (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila)  Eu  sunt  sută  la  sută  grec,  deoarece  ambii  mei  părinți  sunt  greci.  (Panait Țigaridis, 71 ani, Brăila)  50% român ‐ 50% grec (Maria Diamandi, 70 ani, Brăila)  Nu  m‐am  întrebat  niciodată,  însă  dacă  ar  fi  jucat  România  cu  Grecia aş fi dorit să câştige Grecia. (Reghina Ispir, 70 ani, Brăila)  La  vârsta  mea  mă  simt  mai  întâi  european,  apoi  brăilean.  Echipa  cea mai bună să câştige. (Ştefan Panait Pana, 68 ani, Stuttgart ‐ Germania)  Legat  de  „procente”,  nu  pot  da  un  răspuns.  Legat  de  meci,  sunt  imparțial, să câştige cel mai bun. (Constantin Stefanidis, 68 ani, Brăila)  Eu  mă  consider  100%  grecoaică.  Bineînțeles  că  aş  dori  ca  echipa  Greciei să câştige. (Antonette Rodica Stroe, 61 ani, Brăila)  Un  om  nu‐şi  poate  exprima  în  „proporții”  sentimentul  de  apartenență  la  o  cultură.  Cupa ar  trebui  să  ajungă  la  echipa  care  va  fi  cea  mai  bună  pentru  că  în  fond  este  un  joc  de  fotbal.   (Nicolae  Saridache,  60  ani, Brăila)  Eu  mă  consider  grecoaică  în  proporție  de  100%.  Dacă  s‐ar  juca  finalul  campionatului  mondial  de  fotbal  cu  România  şi  Grecia  în  finală,  aş dori să câştige Grecia. (Victoria Teodorescu, 59 ani, Brăila)  Prefer 0‐0 sau 1‐1 (Jana Andreescu, 58 ani, Galați)  Faptul că sentimental, tot sufletul meu aspiră spre Grecia, tânjeşte  să  afle  cât  mai  multe  despre  istoria  îndepărtată  a  familiei,  chiar  modul  meu  de  a  gândi  mă  determină  să  spun  că  mă  simt  mai  mult  grecoaică.  Probabil  că  a  atârnat  mai  mult  în  balanță  modelul  grecesc  şi,  în  primul  rând,  figura  extraordinară  a  tatălui  meu  care  era  foarte  greu  înțeles  de 

276

mama.  Erau  ca  două  planete  diferite,  aproape  fără  nimic  în  comun.  (Maria‐Denise Theodoru, 57 ani, Bucureşti)  Cei mai buni să câştige! (Neculai Samaras, 53 ani, Brăila)  Grec 45%, Român 55% (Nicoleta Mija, 53 ani, Brăila)  E  simplu:  50%  vine  de  la  tata,  deci  50%  grecoaică,  50%  de  la  mama,  dar  cum  mama  nu  era  100%  româncă,  rezultă  că  sunt  50%  grecoaică, 25% româncă şi 25% ucraineancă. Pentru că semăn foarte mult  cu  tata  cred  că  procentul  de  grecoaică  este  mai  mare  de  50%,  dar  nu  mă  pot  pronunța  cam  care  e  nivelul  procentului...  Finalul  campionatului  mondial  de  fotbal  România‐Grecia...  normal  că  aş  ține  cu  echipa  care  a  demonstrat  că  poate  realiza  ceva,  adică  Grecia,  să  nu  uităm  că  în  2004  a  devenit  campioana  Europei...  România  la  fotbal  e  un  dezastru  total  acum... (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  Conform ʺsângeluiʺ  nu  am  decât  sânge  de  grec...  nimic  românesc,  conform  actelor  de  identitate...  sunt  româncă.  Meciul  România ‐  Grecia...  să  câştige  cea  mai  bună  echipă.  Grecia  a  câştigat  Campionatul  European  având  ca  antrenor  un  neamț  (deci şi  străinii  sunt  acceptați  să  facă  legea).  Am  urmărit  cum  în  interval  de  câteva  ore  s‐au  mobilizat  şi  le‐au  organizat  o  primire  triumfală.  Oare  România  ar  fi  fost  în  stare  să  facă  asta? (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  37,5%  grec (Corina Răducanu‐Lichiardopol, 43 ani, Craiova)  90%  sunt  grecoaică,  deoarece  mama  este  100%  grecoaică  iar  tatăl  50%.  Doresc  ca  echipa  Greciei  să  fie  câştigătoare.  (Florentina  Octavia  Gavaz‐Nicolae, 39 ani, Brăila)  Mă  bucur  şi  mă  întristez  în  acelaşi  timp  pentru  învingător  şi  învins.  În  ultimul  timp  parcă  România  ar  avea  ceva  nevoie  de  victorii  pentru afirmare. (Haralambie Răzvan Caravia, 36 ani, Bucureşti)  Cred  că  sunt  80%  grec.  Aceea  care  este  mai  bună.  (Adrian  Guleamachis, 33 ani, Brăila)  Echipa  cea  mai  bună,  în  fond  este  un  joc  de  fotbal.  (Iulia  Marica  Saridache, 33 ani, Brăila) 

277

Un  răspuns  extrem  de  simplu:  sunt  în  egală  măsură  grecoaică  şi  româncă.  Iar  în  cazul  unui  campionat  nu  mi‐aş  pune  o  astfel  de  problemă:  oricare  echipă  are  câştiga  m‐ar  mulțumi.  Ar  fi  echipa  mea  câştigătoare. (Ana‐Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)    60.  O  întrebare  pentru  persoanele  cu  dublă  cetățenie  (română  şi  greacă):  care  dintre  cetățenii  credeți  că  vă  oferă  mai  multă  credibilitate  în fața unui cetățean european sau american şi de ce?    Neavând  dublă  cetățenie,  trebuie  să  mă  abțin.  Sigur  mi‐aş  dori  ca  ambele  cetățenii  să  aibă  credibilitate  în  fața  europenilor,  dar  depinde  mult  şi  de  cum  este  persoana  respectivă,  fie  grec  fie  român.  (Dumitru  <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)  N‐am  dublă  cetățenie.  Deocamdată  cred  că  un  grec  are  mai  multă  credibilitate  în  fața  unui  european  sau  american.  Românii  nu  sunt  la  fel  de  bine  văzuți  în  lume.  În  excursia  în  care  am  fost  în  Franța  (şi  în țările  prin  care  am  trecut)  m‐am  ferit  să  spun  că  sunt  român.  Am  evitat şi  cred  că  aşa  am  avut  mai  mult  succes.  Trist,  dar  adevărat!  (Marius  Exarhu,  72  ani, Brăila)  În  ceea  ce  priveşte  credibilitatea  față  de  cetățenii  europeni  şi  americani,  atât  românii  cât  şi  grecii  sunt  considerați  balcanici.  (Lidia  Dimofte, 70 ani, Bucureşti)  Sigur  în  Europa  şi  în  SUA  grecii  au  fost  şi  sunt  preferați  românilor. (Nicolae Dumitriu, 69 ani, Brăila)  Nu  e  cazul,  dar  cred  că  cea  greacă,  dat  fiind  istoria  lor  antică.  (Ştefan Panait Pana, 68 ani, Stuttgart ‐ Germania)  Cred  că  ambele  cetățenii  oferă  aceeaşi  credibilitate  dacă  ştii  să  le  susții  şi  te  simți  mândru  că  eşti  şi  cetățean  român  şi  cetățean  grec.  Nu  contează  că  ai  în  față  un  cetățean  vest  european  sau  american.  (Nicolae  Saridache, 60 ani, Brăila)  Dacă  aş  avea  dublă  cetățenie,  credibilitate  în  fața  unui  cetățean  european  sau  american  aş  avea  ca  cetățean  grec,  deoarece  cetățenii 

278

români s‐au făcut de râs pe unde au fost, fie ei de orice etnie sau condiție  socială. (Victoria Teodorescu, 59 ani, Brăila)  Cetățenia  greacă  îmi  oferă  mai  multă  credibilitate.  Astfel  am  obținut mai uşor viza pentru America, ce‐mi fusese refuzată la Bucureşti.  (Eli Băjenică, 54 ani, Brăila)   Cetățenia  greacă,  pentru  că,  după  revoluție,  cetățenia  română  a  fost  confundată  cu  cea  de  rrom şi  asta  ne‐a  dus  în  urmă  cu  o  mie  de  ani.  Totuşi  țara  noastră  de  adopție  se  cheamă  România  şi  poporul  este  un  popor de români, fără un „r”. (Neculai Samaras, 53 ani, Brăila)  Simplu.  Cetățenia  greacă  îmi  oferă  mai  multă  credibilitate  în  fața  unui  cetățean  european  sau  american.  De  ce?  Pentru  că  România  a  „exportat”  în  vest  numai  „oameni  de  bine”,  „mâncători  de  lebede”,  violatori,  hoți,  criminali,  tâlhari...  aceasta  e  imaginea  pe  care  România  a  promovat‐o în afara granițelor. (Artemiza Papas, 47 ani, Brăila)  Cetățean  european.  În  America  (SUA)  au  ajuns  foarte  multe  persoane  care  nu  prea  aveau  ce  căuta  acolo.  În  Europa  există țări  care  au  ezitat  mult  până  să  accepte  emigranți.  Cred  că  atunci  când  prezinți  un  paşaport  grecesc,  ʺElliniko  Diavatirioʺ,  eşti  privit  altfel  în  orice  punct  vamal. (Florentina‐Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)  Inevitabil,  cea  greacă.  Şi  aş  completa,  în  afară  de  cetățean  european  şi  american  şi  pe  cel  rus....  De  ce?  Citiți  aparițiile  despre  cetățenii  români  în  presa  din  Europa.  (Haralambie  Răzvan  Caravia,  36  ani, Bucureşti)  Din  proprie  experiență,  pot  spune  că  cetățenia  elenă  îmi  conferă  mai  multă  credibilitate  în  fața  unui  cetățean  european  sau  american.  (Iulia Marica Saridache, 33 ani, Brăila)  Greacă.  În  contextul  actual,  românii  nu  sunt  prea  bine  văzuți  mai  ales  în  Europa.  În  Italia  de  exemplu  a  fi  român  este  o  problemă,  iar  denigrarea  românilor  continuă.  Este  păcat  că,  din  cauza  unor  cetățeni  români  care  comit  fapte  de  neexplicat  şi  de  neiertat,  suferă  o  întreagă  nație. (Ana‐Maria Ion, 32 ani, Bucureşti) 

Chestionar, selecţie şi sinteză - Camelia Hristian

279

280

Paşaport elen al lui Panaghis L. Mandas, tatăl domnului Constantinos Mandas (Arhiva fam. Constantinos Mandas)

Paşaport elen al lui Pantelis Saridakis, bunicul Maricăi Saridache (Arhiva fam. Nicolae Saridache)

281

Livret individual al navigatorului pe Dunăre, eliberat de Consulatul Elen Brăila, aparţinând lui Pantelis G. Saridakis (tatăl domnului Nicolae Saridache), 24 mai 1940 (Arhiva fam. Nicolae Saridache)

Diplomă de încetăţenire pentru navigatorul Ianis Carvunis (Col. Muzeului Brăilei)

282

Extras din Registrul Stării Civile – pentru născuţi (1939) certifică „naşterea copilei Evanghelula în Brăila, la 1896” (Arhiva fam. Constantin Stefanidis)

283

Certificat de botez, eliberat de Comunitatea Elenă Brăila, 1913 (Arhiva fam. Constantin Stefanidis)

Certificat de botez, 1948 (Arhiva fam. Constantin Stefanidis)

284

Certificat de căsătorie, eliberat de Comunitatea Elenă Brăila, 1925 (Arhiva fam. Stelian Raftopulos)

Certificat de cununie, 1953 (Arhiva fam. Constantin Stefanidis)

285

Certificat şcolar eliberat de Şcoala Greacă Brăila pentru Gheorghe Saridakis, fratele domnului Nicolae Saridache, 27 iunie 1948 (Arhiva fam. Nicolae Saridache)

286

Chitanţe pentru plata taxei şcolare la Şcoala de Băieţi a Comunităţii Elene Brăila (1920, 1921, 1922) (Arhiva fam. Constantin Stefanidis)

În faţa Şcolii Greceşti, 25 martie 1947. În prim plan, stânga, domnul Stelian Raftopulos, copil, în costum de „evzon”. În dreapta sus, profesorul de limba greacă Costi. (Arhiva fam. Stelian Raftopulos)

287

George Theodoridis, 1947 (Arhiva fam. Marius Exarhu)

Haralambi Pappafloratos, 1957 (Arhiva fam. Florentina-Cristina Muşat)

În curtea Şcolii Greceşti din Brăila, 25 martie 1947 (Arhiva fam. Stelian Raftopulos)

288

Şcoala Greacă din Brăila, 25 martie (Arhiva fam. Maria Diamandi)

Şcoala Greacă din Brăila. Împreună cu elevii, directorul şcolii Leontiadi şi domnişoara profesoară Kristalia (Arhiva fam. Maria Diamandi)

289

Şcoala Greacă, Brăila, 6 iunie 1943. Prima din stânga pe rândul de jos, eleva Ioana- Evanghelula Samaras, mama Florentinei-Cristina Muşat (Arhiva fam. Florentina-Cristina Muşat)

Volum în limba greacă de la 1894 (Arhiva fam. Constantin Stefanidis)

290

Volume în limba greacă de la 1899, respectiv 1904 (Arhiva fam. Constantin Stefanidis)

291

Ansamblul de dansuri al Comunităţii Elene Brăila, 1947 (Arhiva fam. Marius Exarhu)

Ansamblul de dansuri al Comunităţii Elene Brăila, 1947 (Arhiva fam. Marius Exarhu)

292

Panaiotis Ţigaridis, fratele Despinei Ţigaridis, mama lui Nicolae Saridache (pe scară - a doua treaptă de jos în sus), pe vasul Amiral Lacaze, în portul Brăila (Arhiva fam. Nicolae Saridache)

Vasul Amiral Lacaze, Panaiotis Ţigaridis fratele Despinei Ţigaridis, mama lui Nicolae Saridache (personajul cu mandolina) (Arhiva fam. Nicolae Saridache)

293

Dunărea la Brăila (Col. Muzeului Brăilei, Fond Familia Lykiardopol)

Despina Ţigaridis (jos, în prim plan) pe un şlep pe Dunăre, împreună cu prietenele sale cu ocazia logodnei uneia dintre ele, Lula. In fundal, cu rochie albă, este Maria, fiica naşei bunicii Maricăi Saridache, născută şi crescută la Brăila, repatriată în Pireu. A vizitat Brăila în repetate rânduri după repatriere. (Arhiva fam. Nicolae Saridache)

294

Maşină de epocă (Arhiva fam. Nicolae Saridache)

Maşină de epocă (Col. Muzeului Brăilei – fond familia Likiardopol)

295

Cu sania pe străzile Brăilei (col. Muzeului Brăilei – fond familia Likiardopol)

Foto (Arhiva fam. Constantin Stefanidis)

296

În Brăila anilor anii '50, pe strada Petre Maior, Pantelis Saridakis, tatăl domnului Nicolae Saridache, împreună cu fiul său Nicolae şi nepotul său Constantin (Arhiva fam. Constantin Stefanidis)

Despina Ţigaridis, Pantelis şi Ana (sora lui Pantelis) Saridakis împreună cu un grup de prieteni greci, Brăila, Parcul Monument, 1934 (Arhiva fam. Nicolae Saridache)

297

Aurel Caridi la fabrica de cherestea a familiei, numită “Stejarul”, situată în afara Brăilei la Radu Negru (Arhiva fam. Alexandra Vertoudakis)

Aurel Caridi la “Stejarul” (Arhiva fam. Alexandra Vertoudakis)

298

Papakanaris, cel a cărui cofetărie apare în toate poveştile celor în vârstă. De la stânga la dreapta: Papakanaris Konstantinos şi soţia Polixenia, Elefteria Raftopol (sora Polixeniei), mirele Dionisos (fiul Polixeniei şi al lui Anghelos), mireasa, Anghelos Raftopol. Foto este luată la nunta lui Dionisos la Atena în 18.09.1963. (Arhiva fam. Lidia Maria Dimofte)

Familia Diamandi în faţa cofetăriei pe care o deţineau pe Regala (Arhiva fam. Maria Diamandi)

299

Cofetari greci din Brăila 1. Ţucatos Dumitru, 2. Papakanaris, 3. Pascali Diamandi (Arhiva fam. Maria Diamandi)

<Pelin de mai> la restaurantul „La Dobrogeanul”. În spatele tejghelei, patronul Tudorache C. Theodor. Brăila 1928. (Arhiva fam. Denise Theodoru)

300

Tudorache C. Theodor, bunicul doamnei Denise Theodoru, în faţa restaurantului său din Brăila, „La Dobrogeanul”, 1930 (Arhiva fam. Denise Theodoru)

O parte din personalul restaurantului „La Dobrogeanul” din Brăila şi clienţi, 15 iulie, 1932 (Arhiva fam. Denise Theodoru)

301

Grădina restaurantului „Paradis”, 1932. Proprietar Tudorache C. Theodoru, bunicul doamnei Denise Theodoru (Arhiva fam. Denise Theodoru)

Text foto: <Cu fiul meu, Cociu, în faţa restaurantului> Brăila, 1933, Tudorache C. Theodor (Arhiva fam. Denise Theodoru)

302

Salonul localului „Paradis” din Brăila, proprietar Tudorache C. Theodor. Datat 23 octombrie 1932 (Arhiva fam. Denise Theodoru)

Bufetul special de la „Grădina Paradis”, proprietar Tudorache C. Theodor. Datare: 1931, Brăila (Arhiva fam. Denise Theodoru)

303

Zaharniţă de alamă şi mileu aduse de bunica Caravia, din Ithaca, Grecia; obiecte decorative, amintiri de familie (Arhiva fam. Maria Ganea)

Amintiri de familie ale doamnei Reghina Ispir, moştenite de la tatăl său, Panaghis Caligas, care avea moşie la Jugureanu. (Arhiva fam. Reghina Ispir)

304

În vizită la rudele din Brăila Nicolas Marulis din Grecia şi Eftihia Marulis, nepoata sa din Brăila (Col. Muzeului Brăilei, donaţia Amalia Irimia)

305

Surorile Maria şi Giacomina Chersulici, bunica şi mătuşa FlorentineiCristina Muşat, Brăila, 3 iulie 1920 (Arhiva fam. Florentina-Cristina Muşat)

306

Komboloi din lemn de măslin, realizat de Stavru Mesaris, bunicul domnului Constantinos Mandas (Arhiva fam. Constantinos Mandas)

Komboloi. A aparţinut lui Panait Mandas, tatăl domnului Constantinos Mandas (Arhiva fam. Constantinos Mandas)

307

Fotografie de la căsătoria lui Panait Curcumelis, fratele tatălui doamnei Dumitra Turculeţ, cu Ourania, Brăila, 5.10.1929 (Arhiva fam. Dumitra Turculeţ)

Fotografie de la căsătoria bunicilor paterni ai doamnei Denise Theodoru, Marigula şi Tudorache Teodoru, 25 aprilie 1921, Brăila (Arhiva fam. Denise Theodoru) 

N icolaos Sam aras ş i M aria Chersulich, bunicii dom nului N icolae Sam aras. Bră ila, 20.09.1925. (A rhiva fam . N eculai Sam aras)

Părinţii doamnei Elefteria Haraga, familia Elena şi Constantin Nicolaidis, 6.03. 1932 (Arhiva fam. Elefteria Haraga)

308

Fotografie de la căsătoria dintre Despina Ţigaridis şi Pantelis Saridakis (părinţii domnului Nicolae Saridache), 1937. Naşi fam. Milonas (stânga, dreapta mirilor) (Arhiva fam. Nicolae Saridache)

Ana Murelos şi Kristofor Kordonis (Arhiva fam. Paraschiv Caliopi)

Maria (fiica Ithageneiei Karlatois, naşa de botez care a crescut-o pe Despina Ţigaridis, mama domnului Nicolae Saridache, şi Emanuil, soţul ei (Arhiva fam. Nicolae Saridache)  

309

Prieteni de familie ai familiei Samaras, tineri căsătoriţi (Arhiva fam. Florentina-Cristina Muşat)

Tablou de nuntă: Atanasia Praizlers, Johan Praizlers, Vicki Praizler, Nachi Praizlers, Guta Praizlers Panait, Elisabeta Pappafloratos, Haralambi Pappafloratos, Panagachi Pappafloratos, Ianachi Spiru Pappafloratos, Meri Irini Pappafloratos (informaţii găsite pe verso), veri cu familia lui Iani Constantin, tatăl Florentinei- Cristina Muşat (Arhiva fam. Florentina-Cristina Muşat)

310

Vasiliki Caravia, bunica domnului Haralambie Caravia (Arhiva fam. Haralambie Caravia)

Tanti Cloi, soţia unchiului Ştefan Galiaţatos, unchiul doamnei Reghina Ispir (Arhiva fam. Regina Ispir)

Bunica domnului Neculai Samaras - Maria Chersulich - şi sora ei, Mina. Brăila, 12.04.1939. (Arhiva fam. Neculai Samaras)

311

Familia Marigula şi Tudorache Theodoru, în 1930, cu copiii : Asima (Asimula), Alexandra(Ali) şi Constantin (Cociu) – tatăl doamnei Denise Theodoru (copil) (Arhiva fam. Denise Theodoru)

Nicolae Chersulich, unul dintre fraţii bunicii domnului Neculai Samaras, cu soţia şi copilul, 31.07.1941 (Arhiva fam. Neculai Samaras) (doamna care este aşezată pe scaun), bunicii domnului Vasile Cochino. (Arhiva fam. Vasile Cochino)

Cochinos Nicolas şi Elefteria

312

Petros, Florita, Valeria (10 ani) şi Iani (3 ani), septembrie 1930, bunicii, mătuşa şi tatăl Florentinei-Cristina Muşat (Arhiva fam. Florentina-Cristina Muşat)

Giacomina şi Metodi Boniciolli, Maria Samaras, Antonio şi Maria Chersulici, Brăila, 23 ianuarie 1939, mătuşile, unchii şi bunica Florentinei-Cristina Muşat (Arhiva fam. Florentina-Cristina Muşat)

313

Ansamblu, format din 52 de persoane, înfiinţat de Constantinos Mandas (21 august 1953) (Arhiva fam. Constantinos Mandas)

8 discuri cu muzică grecească, aduse de mătuşa doamnei Elefteria Haraga, din Grecia (Arhiva fam. Elefteria Haraga )

314

Domnişoara Maria Chersulici, căsătorită Samaras (pe scaun cu mandolina) şi sora ei Giacomina, Brăila, 1925, bunica şi mătuşa Florentinei-Cristina Muşat (Arhiva fam. FlorentinaCristina Muşat)

Domnişoara Maria Chersulici (căsătorită Samaras) în picioare, a doua din stânga, cu familia, părinţii, fraţii şi sora, bunica Florentinei-Cristina Muşat (Arhiva fam. Florentina-Cristina Muşat)

315

Spiru Stefanidis, tatăl domnului Constantin Stefanidis (Arhiva fam. Constantin Stefanidis)

Plachetă Spiru Stefanidis. În perioada dintre 1931 şi 1937-1938, Spiru Stefanidis a ocupat succesiv locurile I, II, III, a fost câştigător al Cupei „General Macri” (în 1933-1934), campionul Dunării de Jos la box şi campionul regiunii Galaţi la motociclism viteză (Arhiva fam. Constantin Stefanidis)

316

Strada Republicii - circuit „Cupa Primăverii”, 1963 (Arhiva fam. Constantin Stefanidis)

„Cupa Primăverii” 1963 şi „Cupa General Macri”, 1933-1934 (Arhiva fam. Constantin Stefanidis)

317

Castelul de apă (Col. Muzeului Brăilei – Fond Familia Likiardopol)

318

Marinari, primul din stânga, Constantin Iani, tatăl FlorentineiCristina Muşat (Arhiva fam. Florentina-Cristina Muşat)

Constantin Iani, tatăl Florentinei-Cristina Muşat (Arhiva fam. FlorentinaCristina Muşat)

319

320

Sursa: „Pagini româneşti în Noua Zeelandă”, an II, numărul 18, noiembrie 2006. Mulţumim publicaţiei „Pagini româneşti în Noua Zeelandă” pentru amabilitatea de a ne facilita contactul cu doamna Adriana Fotiadis.

321

Fotografii de la evenimentul organizat de Comunitatea Elenă Brăila la Muzeul Brăilei, în ziua de 25 martie 2006, cu ocazia Zilei Naţionale a Greciei

322

Fotografii de la evenimentul organizat de Comunitatea Elenă Brăila la Muzeul Brăilei, în ziua de 25 martie 2006, cu ocazia Zilei Naţionale a Greciei

323

Fotografii de la evenimentul organizat de Comunitatea Elenă, în colaborare cu Editura Omonia Bucureşti, la Muzeul Brăilei, în ziua de 28 octombrie 2008, cu ocazia Zilei „MARELUI NU”

324

Fotografii de la evenimente ale Comunităţii Elene Brăila

325

326

  BIBLIOGRAFIE 
   

I. Izvoare  I.1. Inedite  Arhiva Comunității Elene Brăila  Arhiva Secției de Istorie a Muzeului Brăilei, Fondul Elena şi Şerban Stroe  Arhive  de  familie:  fam.  Andreescu  Jana  (Galați),  fam.  Bartaloş  Lidia  (Brăila),  fam.  Băjenică  Eli  (Brăila),  fam.  Bonicioli  Cleopatra  (Brăila),  fam.  Caravia  Haralambie  (Bucureşti),  fam.  Cochino  Vasile  (Brăila),  fam.  Diamandi  Maria  (Brăila),  fam.  Dimofte  Lidia  Maria  (Bucureşti),  fam.  Dumitriu  Nicolae  (Brăila),  fam.  Dumitru  Aspasia  (Brăila),  fam.  Exarhu  Marius  (Brăila),  fam.  Fotiadis  Adriana  (Wellington  ‐  Noua  Zeelandă),  fam.  Ganea  Maria  (Brăila),  fam.  Guleamachis  Adrian  (Brăila),  fam.  Gavaz‐Nicolae  Florentina  Octavia  (Brăila),  fam.  Haraga  Elefteria  (Brăila),  fam.  Irimia  Amalia  (Brăila),  fam.  Ispir  (Caligas)  Reghina  (Brăila),  fam.  Ion  Ana‐Maria  (Bucureşti),  fam.  Karafyllidis  Athanassios  (Berlin  –  Germania),  fam.  Lichiardopol  Corina  (Craiova),  fam.  Mandas  Constantinos  (Brăila),  fam.  Mihăilescu  Elena  (Bucureşti),  fam.  Mija  Nicoleta  (Brăila),  fam.  Muşat  Florentina‐Cristina  (Brăila),  fam.  Nicolae  Panait  (Brăila),  fam.  Pana  Ştefan  Panait  (Stuttgart  ‐  Germania),  fam.  Papas  Artemiza  Carmen  (Brăila),  fam.  Paraschiv  Caliopi  (Brăila),  fam.  Pieratos  Anisia  (Brăila),  fam.  dr.  Poenaru  Constantin  (Brăila),  fam.  Portocală  Radu  (Paris ‐  Franța),  fam.  Raftopol  Stelian  (Brăila),  fam.  Samaras  Neculai  (Brăila),  fam.  Saridache  Marica  (Brăila),  fam.  Saridache  Nicolae  (Brăila),  fam.  Spiridon  Nicolas  (Brăila),  fam.  Stefanidis  Constantin  (Brăila),  fam.  Stroe  Antonette  Rodica  (Brăila),  fam.  Stroe  Elena  (Brăila),  fam.  Teodorescu  Victoria  (Brăila),  fam.  Theodoru  Maria‐Denise  (Bucureşti),  fam.  Turculeț  Dumitra  (Brăila),  fam.  Țigaridis  Panait  (Brăila),  fam.  Vertoudakis  (Caridi)  Alexandra  (Australia),  fam.  Vâlcu  Silvia  (Brăila),  fam.  V.  A., (Detroit ‐ S.U.A.)    I.2. Edite  Activitatea  Comitetelor  de  construcțiune  din  județul  Brăila  în  anii  1922‐1923,  Tipografia Românească, Brăila, 1924.  Almanahul Monitorul Brăilei, Tipografia Orghidan, Brăila, 1924.  Analele Brăilei, seria veche, ediția Muzeul Brăilei ‐ Editura Istros, Brăila, 2007. 

327

Annuaire  de  Roumanie,  Guide  Damé,  Districts,  Renseignements  généraux  statistique.  Guide du commerce, 1887.  Anuarul Brăilei, Brăila, 1913.  Anuarul  general  al  oraşului  şi  județului  Brăila,  Editura  Marea  Fabrică  „Ancora”,  Brăila, 1922.  Anuarul  economic  al  municipiului  Brăila  pe  anul  1933,  Tipografia  Românească,  Brăila 1933.  Anuarul municipiului şi județului Brăila 1939‐1940, Tipografia Orghidan, Brăila.  L’annuaire  du  Danube,  Ard.  G.  S.  Youghoperian,  1911‐1912,  „Dunărea”,  Institut  de Arte Grafice, Brăila.  Buletinul Camerei de Comerț şi Industrie Brăila şi Bursei din Brăila, 1938‐1941, Brăila,  Tipografia „Slova”.  Mocioiu,  N.,  Bounegru,  S.,  Iavorschi,  Gh.,  Vidis,  A.,  Documente  privind  istoricul  oraşului 1831‐1918, vol. I, Bucureşti, D.G.A.S., 1975.  Mocioiu,  Bounegru,  S.,  Iavorschi,  Gh.,  Vidis,  G.,  Îndrumător  în  Arhivele  Statului  Brăila, Bucureşti, D.G.A.S., 1979.  Mocioiu,  N.,  Iavorschi,  Gh.,  Bounegru,  S.,  Vidis,  G.,  Brăila  –  file  de  istorie.  Documente privind istoria oraşului 1919 – 1944, vol. II, Bucureşti D.G.A.S., 1989.  Vasilescu,  Nae,  A.,  Oraşul  şi  județul  Brăila  odinioară  şi  astăzi  –  Schițe  istorice  şi  administrative, Brăila, 1906.    I. 3. Narative, Memorialistică  Berechet, Mihai, 9 caiete albastre. Block Notes, Editura Muzicală, Bucureşti, 1983.  Carandino, Nicolae, De la o zi la alta, Editura Cartea Românească, 1979.  Fokas, Antigone, Brăila copilăriei mele, Grupul editorial Vremea, 2005.  Iorga,  Nicolae,  Drumuri şi  oraşe  din  România,  ediția  a  II‐a,  Editura  Librăriei  Pavel  Suru, Bucureşti.  Rumano, Mihai Tican, Icoane dunărene, Editura ziarului Universul, 1933    II. Dicționare, cataloage  Anastasiu,  Fl.,  Vicol,  Ana  Maria,  Monumentele  județului  Brăila,  Muzeul  Brăilei,  1977.  Buculei,  Toader,  Prezențe  brăilene  în  spiritualitatea  românească,  Editura  Ex‐Libris,  2004.  Drăghici,  Rodica,  Bounegru,  Stanca,  Tipografii  brăilene.  1838‐1944,  Biblioteca  Județeană „Panait Istrati”, Brăila, 2001.  Drăghici,  Rodica,  Carte  greacă  la  Brăila:  secolul  al  XIX‐lea,  Biblioteca  Județeană  Panait Istrati, Brăila, 2006  Scalcău, Paula, Grecii din România, Editura Omonia, 2005.  

328

Semilian, S., Istoria presei brăilene de la 1839 la 1926, Editura Moderna, Brăila 1927    III. Lucrări    III.1. Lucrări generale  Contribuțiuni  pentru  monografia  oraşului  şi  județului  Brăila.  Cu  prilejul  serbărilor  Centenarului, Tipografia N. Orghidan, Brăila, 1929.  Monografia județului Brăila, Brăila, 1971.  Municipiul Brăila.  A  XII‐a  Adunare  Generală  a  Uniunii Oraşelor din România,  Brăila,  octombrie 1937.  Giurescu,  C.C.,  Istoricul  oraşului  Brăila.  Din  cele  mai  vechi  timpuri  până  astăzi,  Editura Ştiințifică, Bucureşti, 1968.  Harlaftis Gelina, A History of Greek‐Owned Shipping: The Making of an International  Tramp  Fleet,  1830  to  the  Present  Day,  ediția  Hardcover,  Taylor  &  Francis  Group,  2005.  Papacostea‐Danielopolu,  Cornelia,  Comunitățile  greceşti  din  România  în  secolul  al  XIX‐lea, Editura Omonia, Bucureşti, 1996.  Vasilescu,  Nae,  A.,  Oraşul  şi  județul  Brăila  odinioară  şi  astăzi  –  Schițe  istorice  şi  administrative, Brăila, 1906.    III.2. Lucrări speciale  Antipov,  Andrei,  Monografia  lipovenilor  „staro‐obradților”  din  oraşul  şi  județul  Brăila, în Analele Brăilei, I, 1929, nr. 1, pp. 19‐22.   Băncilă, Vasile, Oraşe dunărene, în Analele Brăilei, XI, 1939, nr. 2‐3, pp. 6‐12.  Bellesort,  André,  La  Roumanie  contemporaine,  Paris,  Perrin  et  C‐ie  Libraires‐ Editeurs, 1905, în Analele Brăilei, XI , 1939, nr.1, pp. 33‐34.  Cândea,  Ionel,  Comunitatea  greacă  de  la  Brăila  din  cele  mai  vechi  timpuri  până  în  secolul al XIX‐lea, Muzeul Brăilei‐ Editura Istros, 2004  Ciobanu,  Vasile  T.,  Comentarii  asupra  activității  portului  Brăila  între  anii  1911‐1938,  în Analele Brăilei, XII, 1940, nr. 1‐2, pp. 30‐41.  Demetriad,  Paul,  Viața  din  1927  a  portului  Brăila  față  de  activitatea  din  trecut,  în  Analele Brăilei, I, 1929, nr. 1, pp.10‐18  Filip,  Cristian,  Comunitatea  Greacă  de  la  Brăila.  1864‐1900,  Muzeul  Brăilei‐Editura  Istros, Brăila, 2004.  Ilie, Elena, Din istoricul farmaciei la Brăila, în Istros, VII, Brăila, 1994, pp.397‐409.  Karnabatt,  D.,  Brăila  care  s’a  dus  …  Brăila  care  se  duce,  în  Analele  Brăilei,  XI,  1939,  nr. 2‐3, pp. 57‐61.  Livada‐Duca, Evridiki, Common historical bonds between Kefallonia ‐ Greece and  Braila ‐ Romania ‐ A concise report, Municipality of Argostoli, Greece.  

329

Mocioiu,  N.,  Dezvoltarea  economică şi  socială  a  portului şi  oraşului  Brăila  în  perioada  1829‐1921, în Istros, II‐III, 1981‐1983, pp. 349‐368.  Paizis, C., Doctorul Conduris, în Analele Brăilei, XI, 1939, nr. 2‐3, pp. 62‐63.  Pricop,  C.,  Traficul  naval  şi  importanța  comercială  a  portului  Brăila  în  primele  două  decenii ale secolului al XX‐lea, în Analele Brăilei, serie nouă, nr. 3, 1999, pp. 19‐38.  Semilian,  S.,  Emigranții şi  revoluționarii  bulgari  în  Brăila.  Rolul  Brăilei  în  renaşterea  națională şi culturală bulgară, în Analele Brăilei, I,1929, nr. 1, pp. 23‐33.  Untaru,  Const.  I,  Ridicarea  portului  Brăila,  în  Analele  Brăilei,  XI,  1939,  nr.  2‐3,  pp.  13‐16.  Vîrtosu,  Ion,  Trei  catagrafii  pentru  Brăila  anului  1831,  în  Analele  Brăilei,  XI  ,  1939,  nr. 2‐3, pp. 17‐26  Vîrtosu,  Ion,  Hrisant  Penetis  fondatorul  pensionului  de  fete  din  Brăila  (Azi  Şcoala  Profesională), în Analele Brăilei, XII, 1940, nr. 1‐2, pp. 5‐29.  Voiculescu,  Vintilă,  Ceva  despre  mişcarea  muzicală  a  Brăilei,  în  Analele  Brăilei,  I,  1929, nr. 4‐6, pp. 90‐92.   

 

330