P. 1
Anat Pap

Anat Pap

|Views: 8|Likes:
Published by bodeadumitru9261
Organismul uman, ca orice ființă vie, există grație corelării fine și perpetue a tuturor structurilor și proceselor sale, cu scopul realizării funcțiilor acestora. El constituie un sistem ierarhizat, ce dispune de sisteme de autoreglare integrate. Deși majoritatea funcțiilor sunt îndeplinite de structuri specializate, acestea nu acționează izolat, ci în strânsă dependență de celelalte.
Organismul uman, ca orice ființă vie, există grație corelării fine și perpetue a tuturor structurilor și proceselor sale, cu scopul realizării funcțiilor acestora. El constituie un sistem ierarhizat, ce dispune de sisteme de autoreglare integrate. Deși majoritatea funcțiilor sunt îndeplinite de structuri specializate, acestea nu acționează izolat, ci în strânsă dependență de celelalte.

More info:

Categories:Types, School Work
Published by: bodeadumitru9261 on Oct 14, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/05/2013

pdf

text

original

Sections

  • Fig. 28. Coloana vertebrală în întregime
  • ARTICULAŢIILE MEMBRULUI INFERIOR LIBER
  • ARTICULAŢIA GENUNCHIULUI
  • ARTICULAŢIILE TIBIOFIBULARE
  • ARTICULAŢIILE PICIORULUI
  • MIOLOGIA
  • Generalităţi
  • ANEXELE MUŞCHILOR
  • (Organizarea internă funcţională)
  • MECANICA MUSCULARĂ
  • 1. MUŞCHII CAPULUI
  • MUŞCHII MASTICATORI
  • 2.MUŞCHII GÂTULUI
  • MUŞCHII REGIUNII LATERALE A GÂTULUI
  • MUŞCHII REGIUNII MEDIANE A GÂTULUI
  • MUŞCHII PREVERTEBRALI
  • FASCIA CERVICALĂ
  • Fascia cervicalis
  • 3. MUŞCHII TRUNCHIULUI
  • MUŞCHII PLANULUI I
  • MUŞCHII PLANULUI II
  • MUŞCHII PLANULUI III
  • MUŞCHII PLANULUI IV
  • MUŞCHII PLANULUI V
  • MUŞCHII TORACELUI
  • MUŞCHII ABDOMENULUI
  • APONEVROZELE ABDOMENULUI
  • MUŞCHIUL REGIUNII SUPERIOARE AABDOMENULUI
  • REGIUNEA ANTERIOARĂ
  • ANEXELE MUŞCHILOR MEMBRULUI SUPERIOR
  • 5. MUŞCHII MEMBRULUI INFERIOR
  • MUŞCHII BAZINULUI
  • MUŞCHII REGIUNII ANTERIOARE
  • MUŞCHII REGIUNII MEDIALE (adductorii)
  • MUŞCHII REGIUNII POSTERIOARE
  • MUŞCHII PICIORULUI

VICTOR

ANATOMIA OMULUI APARATUL LOCOMOTOR
EDIŢIE REVIZUITĂ INTEGRAL DE PROR UNIU DR. ION ALBII
ediţia a Xl-a

ANATOMIA OMULUI
Volumul I APARATUL LOCOMOTOR

ANATOMIA OMULUI Victor Papilian Copyright© 1993,1998,2001, 2003 Editura BIC ALL ANATOMIA OMULUI Volumul I: Aparatul locomotor Volumul II: Splanhnologia

Ediţie revizuită integral de: prof. univ. dr. Ion Albu prof. univ. dr. Radu Georgia |prof. univ. dr. Alexandru Vaida Toate drepturile rezervate Editurii BIC ALL. Nici o parte din acest volum nu poate fi copiată fără permisiunea scrisă a Editurii BIC ALL. Drepturile de distribuţie în străinătate aparţin în exclusivitate editurii. AII rights reserved. The distribution of this book outside România, without the written permission of BIC ALL, is strietly prohibited. Copyright© 1993, 1998,2001, 2003 by BIC ALL.

ISBN 973-571-467-1 Voi. 1: Aparatul locomotor - 2003; 280 p. ISBN 973-571-468-X

Editura BIC ALL:

Departamentul difuzare: Comenzi la: URL: Redactor: Coperta: comenzi@all.ro http://www.all.ro

Bd Timişoara nr. 58, sector 6, cod 061317 - Bucureşti Tel: 402 26 00 Fax: 402 26 10 Tel.: 402 26 30,402 26 34

dr. Bianca Vasilescu Stelian Stanciu

Tipărit la Olimp Printing Services srl

VICTOR PAPILIAN

ANATOMIA OMULUI
Volumul I APARATUL LOCOMOTOR Ediţia a Xl-a revizuită integral de prof. univ. dr.
ION A L B U Membru emerit al Academiei de Ştiinţe Medicale în colaborare cu: prof. univ. dr. Radu Georgia, prof. univ. dr. Alexandru Vaida

VICTOR PAPILIAN (1888-1956)

Victor Papilian s-a născut la Galaţi, în anul 1888, ca fiu al viitorului medic-general Constantin Papilian; a mu Cluj în anul 1956. A urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti între anii 1907 şi 1914. S-a dovedit un student excepţii fiind apreciat de marile personalităţi ale lumii medicale româneşti din acel timp. Face campania din 1916-191 medic militar. în 1919, odată cu înfiinţarea Universităţii româneşti a Daciei Superioare, este chemat să con Institutul de Anatomie al Facultăţii de Medicină al noii Universităţi. în această calitate va depune o entuziastă, int şi susţinută activitate didactică, ştiinţifică şi organizatorică. Este creatorul Şcolii de Anatomie şi Antropologi Capitala Ardealului, căreia i-a dat o deosebită şi unanim recunoscută strălucire. Pleacă de la Catedră în 1947. Papilian a fost un distins medic şi profesor, ale cărui prelegeri au rămas neşterse în amintirea a zeci de general studenţi. Ediţia I a primului volum al „Tratat elementar de Anatomia Omului", cuprinzând Osteologia, Artrologia şi MioL a apărut în 1923. Până în 1946, Papilian a scos încă trei ediţii succesive. împreună cu celelalte două volum< Tratatului său, au constituit o sursă valoroasă de studiu pentru multe generaţii de studenţi din ţara noastră, chi după moartea Maestrului. Papilian a fost, în afară de omul de ştiinţă şi profesorul creator de şcoală, un om de vastă cultură, un muz distins şi un literat talentat. Nu se poate vorbi de viaţa culturală a Clujului - şi chiar a Ardealului interbelic, fără a referiri şi la Papilian.

cartea va fi utilă nu numai studenţilor. Am speranţa că această ediţie a vechiului. Chiar dacă aceste noţiuni au constituit o atracţie pentru student. de pioasă recunoştinţă pentru maestrul meu şi de dragoste pentru studenţii ce aşteaptă cu mult interes şi nerăbdare această carte. sunt o dovadă evidentă a valorii sale. diferiţii noştri specialişti consultă din ce în ce mai mult literatura medicală internaţională.A. Aceste calităţi îngăduie cititorului să înţeleagă cu uşurinţă noţiunile. Cu toţi cei 50 de ani care s-au scurs de atunci.). Domnului Preşedinte Mihail Penescu. va fi primită cu interes şi bunăvoinţă.A. ci şi medicilor. Am păşit la realizarea ei conştient de greutatea răspunderilor. am considerat necesar să aducem unele modificări faţă de ediţia precedentă.pe cât ni s-a părut posibil . Ediţia precedentă a acestui Manual s-a epuizat în mai puţin de doi ani. dar mereu tânărului „Papilian" va fi primită cu interes şi bunăvoinţă. dar mereu tânărului „Papilian".V Prefaţă la ediţia a V-a De la apariţia primei ediţii a manualului de anatomie al profesorului Papilian au trecut 50 de ani. de asemenea. fără înflorituri inutile. ale ştiinţei noastre. Prelucrarea cea mai importantă priveşte capitolele de Osteologie şi cel de Miologie. să reducem . credem că astăzi ele îşi găsesc mai bine locul în cadrul disciplinelor clinice. clar şi curgător. aplicativă. împrejurările ne-au împiedicat să aducem toate îmbunătăţirile pe care le-am dorit. ION ALBU . Interesul constant pe care această carte 1-a trezit în rândurile publicului medical din ţara noastră dovedeşte în mod necontestat valoarea ei. Aproape întreg textul a fost rescris. Terminologia a fost actualizată în acord cu Ediţia a Vi-a a Nomenclaturii Anatomice şi cu Ediţia a IlI-a a Nomenclaturii Histologice (1989). atât din punct de vedere didactic cât şi al conţinutului ştiinţific. atât de necesară pregătirii examenelor şi concursurilor. de asemenea. Anatomia profesorului Papilian îşi păstrează şi azi tinereţea spirituală a autorului său. Medicii. pentru ca prin aceasta el să devină mai accesibil şi în acelaşi timp mai complet. care în actualele ondiţii au înţeles necesitatea tipăririi acestei lucrări şi nu au precupeţit nici un efort pentru realizarea ei. urmând ca acestea să se parcurgă pe larg la disciplina respectivă. Am păstrat doar unele date esenţiale. Dorim să exprimăm alesele noastre mulţumiri Editurii ALL. cât şi interesul cu care este căutat şi astăzi de studenţi. necesare înţelegerii problemelor de anatomie macroscopică. Actuala ediţie caută să păstreze cât mai mult caracterul lucrării originale. care a adoptat cu hotărâre limbajul P. la capitolele de aplicaţii medico-chirurgicale. Ediţia actuală caută să răspundă solicitărilor studenţilor şi medicilor pentru cartea medicală românească. ION ALBU Prefaţă la ediţia a X-a Ediţia a X-a a Volumului I al Anatomiei lui Papilian apare după 78 de ani de la tipărirea primei ediţii. Am renunţat. prin aceasta. ca şi altor autori. ediţia a IV-a. O contribuţie importantă constă în introducerea nomenclaturii anatomice (P. dar pe care nădăjduim să le putem realiza într-o ediţie viitoare. simplu. Ţinem să mulţumim conducerii Institutului de medicină şi farmacie din Cluj-Napoca pentru ajutorul pe care ni 1-a acordat la realizarea prezentei ediţii a manualului. Vom fi receptivi la sugestiile cititorilor şi aşteptăm cu mult interes părerile domniilor lor. Credem că. 1974 PROF. Cluj. Am renunţat astfel la capitolele de histologie. Ediţiile succesive. o serie de dificultăţi. Aplicarea lor ne-a creat şi nouă. septembrie 2001 PROF. uneori dificile. Am căutat. Textul a fost revăzut în întregime şi cu multă atenţie. Datorită dezvoltării actuale a ştiinţelor medicale. dar pătruns de sentimente de adânc devotament. Sarcina unei revizii a acestui manual nu a fost deloc uşoară. actuala ediţie a suferit prelucrări importante atât din punct de vedere stilistic. Independent de voinţa noastră. Am speranţa că această ediţie a vechiului. Textul scris de profesorul Papilian este precis.N. totuşi bogat şi complet. chirurgii. Cluj.-ului. cât şi din punct de vedere al conţinutului ştiinţific. Comparată cu ediţiile noastre precedent.din amănuntele lipsite de valoarea practică.N.

N. -ă muşchi pi. Nn. Proc. ramură ramuri superior. -e dorsalis. -a. inferius internus. V. -ă inferior. -ă transversal. -e Ligamentum Ligamenta medialis. -ă ram. -e Vena Venae ventralis.VI PRESCURTĂRI ant. comm. sup. -um inferior. Nn. -ă lateral. -ă venă vene ventral. Mm. 11. -ă distal. A. Lymph. -e Musculus Musculi Nervus Nervi Processus profundus. muşchi sg. N. R. -ă ganglion nod limfatic noduri limfatice Nomenclatura Anatomică (lista termenilor anatomici stabilită de Comisia Internaţională a Federaţiilor Societăţilor de Anatomie . lat. int. ventr. dist. -e distalis. -um Ramus Râmi superior. dors. -e Ganglion Nodus lymphaticus Nodi lymphatici Nomina Anatomica anterior arteră artere comun. -ă ligament ligamente medial. Ggl. -e transversalis. -a.A. superius superficialis. trans. antenus Arteria Arteriae communis. -e externum. anterior. Ligg. -um lateralis. -a. -oară superficial. Vv. N. Rr. ext. superfic. -ă intern. nerv nervi proces profund. prof. -ă dorsal. Aa. Lig. med. -ă extern. M. inf.

OASELE CAPULUI Neurocraniul Frontalul Etmoidul Sfenoidul Occipitalul Parietalul Temporalul Viscerocraniul Cornetul inferior Lacrimalul Nazalul Vomerul Maxila Palatinul Zigomaticul Mandibula Hioidul 1 5 7 7 7 9 11 12 12 13 13 13 13 14 16 16 17 17 17 18 19 20 21 23 23 25 25 26 27 28 29 29 30 32 35 37 38 42 42 43 43 43 43 46 47 47 49 Scheletul capului în întregime Neurocraniul Suprafaţa exterioară a neurocraniului Suprafaţa interioară a neurocraniului Viscerocraniul Caracterele scheletului capului la diferite vârste Cavităţile neuro.VII CUPRINS GENERALITĂŢI APARATUL LOCOMOTOR OSTEOLOGIA Generalităţi Conformaţia exterioară a oaselor Conformaţia interioară a oaselor Structura funcţională a oaselor Partea cartilaginoasă a scheletului Periostul Pericondrul Măduva oaselor Vascularizaţia şi inervaţia oaselor Structura microscopică a osului Dezvoltarea oaselor. OASELE TORACELUI Sternul Coastele Toracele în întregime 3. Osteogeneza Proprietăţile fizice ale oaselor Compoziţia chimică a oaselor STUDIUL OASELOR 1. OASELE MEMBRELOR Oasele membrului superior Centura membrului superior Clavicula Scapula Scheletul membrului superior liber Scheletul braţului Humerusul Oasele antebraţului Ulna Radiusul Oasele mâinii Oasele carpului Metacarpul Oasele degetelor Oasele membrului inferior Centura membrului inferior sau centura pelviană Coxalul Pelvisul osos Scheletul membrului inferior liber Oasele coapsei Femurul Patela Oasele gambei Tibia Fibula Oasele piciorului Tarsul Metatarsul Oasele degetelor Oasele sesamoide Scheletul piciorului în totalitate ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) Generalităţi ARTROGENEZĂ Clasificarea articulaţiilor Articulaţiile fibroase Articulaţiile cartilaginoase Articulaţiile sinoviale 50 50 50 51 52 53 54 54 55 55 55 56 57 57 57 57 58 60 60 60 62 62 63 65 65 66 67 68 68 68 71 74 74 74 76 76 76 78 79 79 83 84 84 84 86 86 86 86 86 86 87 . COLOANA VERTEBRALĂ Vertebrele adevărate Caracterele generale ale vertebrelor adevărate Caracterele regionale ale vertebrelor Caracterele speciale ale unor vertebre Vertebrele false Coloana vertebrală în întregime Importanţa funcţională a coloanei vertebrale 2.şi viscerocraniului Orbitele Cavităţile nazale Fosa infratemporală Fosa pterigopalatină Arhitectura scheletului capului 4.

VIII 1. ARTICULAŢIA CAPULUI CU COLOANA VERTEBRALĂ Articulaţia superioară sau atlanto-occipitală Articulaţia inferioară sau atlanto-axoidiană 3. MUŞCHII CAPULUI Muşchii faciali Muşchii masticatori 2. ARTICULAŢIILE MEMBRULUI INFERIOR Articulaţiile centurii pelviene Articulaţiile membrului inferior liber Articulaţia şoldului sau coxofemurală Articulaţia genunchiului Articulaţiile tibiofibulare Articulaţiile piciorului MIOLOGIA Generalităţi Muşchiul şi tendonul Anexele muşchilor Muşchiul şi tendonul ca organe (Organizarea internă funcţională) Mecanica musculară 1. ARTICULAŢIILE TORACELUI 5. ARTICULAŢIILE COLOANEI VERTEBRALE Articulaţiile vertebrelor adevărate Articulaţiile vertebrelor false 2. MUŞCHII GÂTULUI Muşchii regiunii laterale a gâtului 92 92 95 96 97 98 99 100 102 107 107 110 110 112 115 117 123 123 127 127 131 140 142 151 151 151 153 154 158 159 159 168 173 174 Muşchii regiunii mediane a gâtului Muşchii prevertebrali Fascia cervicală 3. ARTICULAŢIILE CAPULUI Articulaţia temporomandibulară 4. MUŞCHII TRUNCHIULUI Muşchii regiunii posterioare a trunchiului (spatelui) şi ai cefei Muşchii planului I Muşchii planului II Muşchii planului III Muşchii planului IV Muşchii planului V Muşchii toracelui Muşchii abdomenului Muşchii regiunii anterolaterale Aponevrozele abdomenului Muşchii regiunii posterioare a abdomenului sau ai regiunii lombo-iliace Muşchiul regiunii superioare a abdomenului 4. MUŞCHII MEMBRULUI SUPERIOR Muşchii umărului Muşchii braţului Muşchii regiunii anterioare Muşchii regiunii posterioare Muşchii antebraţului Regiunea anterioară Muşchii regiunii posterioare a antebraţului Muşchii regiunii laterale a antebraţului Muşchii mâinii Anexele muşchilor membrului superior 5. ARTICULAŢIILE MEMBRULUI SUPERIOR Articulaţiile centurii pectorale Articulaţiile membrului superior liber Articulaţia umărului sau scapulohumerală Articulaţia cotului Articulaţiile radio-ulnare Articulaţiile mâinii 6. MUŞCHII MEMBRULUI INFERIOR Muşchii bazinului Muşchii coapsei Muşchii regiunii anterioare Muşchii regiunii mediale (adductorii) Muşchii regiunii posterioare Muşchii gambei Muşchii regiunii anterioare (grupul extensorilor) Muşchii regiunii laterale Muşchii regiunii posterioare Muşchii piciorului Anexele muşchilor membrului inferior 177 179 179 181 181 181 183 186 187 188 190 196 196 198 203 204 206 206 208 208 211 212 212 215 218 219 223 226 226 234 234 237 241 242 244 2 4 C 24Î 251 251 .

a diseca. sau cum spunea prof. elementele anatomice studiate în sălile de lucrări. pe când Fiziologia şi mai departe Biochimia se ocupă cu studierea desfăşurării diferitelor fenomene. a început cu observarea structurii corpului animalelor şi a omului din cele mai vechi timpuri. în strânsă relaţie cu mediul său biologico-social.formele şi funcţiunile .trebuie să îi fie legate în mod permanent în minte! Anatomia omului trebuie înţeleasă ca un studiu al omului viu.ocupă un loc important în instruirea viitorilor medici. organele. Rainer „Anatomia este ştiinţa formei vii". palparea.al organelor şi al sistemelor sale . Anatomia omului include mai multe diviziuni. după acumularea faptelor. dar să lămurească la ce servesc acele structuri. la sistematizări. structura. care caracterizează procesele vitale. observa forma. are ca principiu studiului analitic. la descrierea legilor care le guvernează organizarea şi funcţionarea. în acest sens. organismul uman se consideră nu ca o alăturare mecanică de organe şi sisteme.GENERALITĂŢI DEFINIŢIE . al corpului omenesc. De aceea este denumită şi anatomie regională . din timpurile străvechi până în zilele noastre. în acest scop „anatomia pe viu" . ea tinde nu numai să prezinte structurile. aceste două aspecte . se dezvoltă. căreia îi aparţine individul. omogen. fără să descifreze legile evoluţiei. al mecanismelor acestor fenomene. care înseamnă a tăia. a datelor trece la generalizări. Toate structurile. proiecţiile diferitelor organe . Ontogeneza are ca scop studiul dezvoltării individului din momentul fecundaţiei (fertilizaţiei) până la moartea naturală la vârsta seneseenţei. în acest sens Anatomia este o ştiinţă vie. pe regiuni stratigrafie.inspecţia. a medicului. principiul ecologic). al organismului. denumită şi descriptivă. fără relaţia sa cu funcţiunile. în natură totul se schimbă. ci ca un tot unitar şi armonios. Anatomia omului este ştiinţa care studiază forma şi structura organismului uman . pe sisteme. Anatomia sistematic. să le dea o interpretare funcţională (Anatomia Funcţională). Filogeneza are ca scop studiul evoluţiei speciei. El este un complex unitar. în strânsă corelaţia cu funcţiunile sale şi cu mediul ambiant. cerceta. făcea inventarul. scopul fiind descrierea. trebuie integrate în organismul uman viu. La prima. totul se află într-o continuă evoluţie (principiul evolutiv). Anatomia topografică are ca principiu de de studiu criteriul sintetic.DIVIZIUNI Termenul „Anatomie" vine de la grecescul anatemnein. Organismul uman nu este o simplă sumă mecanică de organe. un aspect. al ştiinţelor fundamentale. cât şi în relaţiile cu mediul ambiant (principiul integraţiv. în gândirea studentului. Conţinutul ei a evoluat în decursul vremii. Este cea mai veche dintre ştiinţele medicale. Anatomia este o ştiinţă biologică. pentru omul viu. Anatomia modernă. Ea studiază aspectele morfologice ale fiinţelor vii. atât în interiorul său. la ultima aceasta este doar o metodă. Anatomia este o disciplină importantă în cadrul învăţământului medical.şi cercetează legile care reglează dezvoltarea acestuia. Vechea Anatomie se limita la „descrierea" organelor.

. Histologia . PRINCIPII GENERALE DE ORGANIZARE A CORPULUI OMENESC Omul este un vertebrat . comune omului şi vertebratelor. studiul dimensiunilor şi al proporţiilor omului. In final . principiile ciberneticii (mai ales pentru sistemul nervos).constă în apariţia unei extremităţi cefalice şi a alteia caudale.cuprinde studiul celulei (citologia). integrative şi aplicative a acestor date constituie o temelie trainică pentru înţelegerea fenomenelor normale şi a celor patologice care se petrec în organismul uman. Este un primat . Ca etalon se ia anatomia copilului şi anatomia vârstnicilor (gerontologia). La nivelul extremităţii cefalice s-au dezvoltat succesiv encefalul. Ulterior. El este un mamifer . s-au cristalizat câteva principii generale de organizare. Legea simetriei bilaterale . Prezentarea în lumina interpretării funcţionale.GENERALITĂŢI sau pentru că este strâns legată de practica chirurgicală i se mai spune anatomie chirurgicală sau aplicativă. sunt puşi în paranteză. iar picioarele nu sunt prehensibile.are staţiune verticală (de aici bipedia şi ortoskelia). relieful exterior al acestuia. Termenii corespunzători (în latină). Secţiunea mediosagitală a corpului embrionar îl împarte în două jumătăţi identice. organele de simţ. scoţând în evidenţă asemănările şi deosebirile lor. Anatomia radiologică are ca obiect studiul corpului omenesc cu ajutorul razelor X. Chiar şi părţile somatice nu mai sunt perfect simetrice. Anatomia patologică studiază marile procese patologice şi modificările macro . Anatomia artistică sau Anatomia plastică studiază configuraţia exterioară a corpului omenesc. datele medicinii cosmice. jocul muşchilor. partea inţială a aparatului gastropulmonar. Nomenclatura Anatomică folosită de noi este o românizare. o adaptare la particularităţile limbii române.este bine ilustrată în perioadele iniţiale ale dezvoltării. Anatomia macroscopică studiază structura organelor până la limita vizibilităţii cu ochiul liber (sau eventual cu lupa). în ultimii ani s-a dezvoltat tomografia computerizată. în decursul filogenezei. în studiul Anatomiei umane pentru studenţii Facultăţilor de Medicină trebuie să fie luate în consideraţiune în mod permanent ambele aspecte. Este una dintre metodele curente de explorare în practica medicală. cât şi topografică. 1989. O disciplină legată organic de Anatomie este Histologia. Anatomia comparativă cuprinde studiul comparativ al structurii şi organizării organismelor umane şi a celor animale.posedă mâini. ca şi prin caracterele specifice ale mamiferelor. totul efectuat cu ajutorul microscopului optic şi a celui electronic.putem spune că scopul învăţământului anatomic este să ofere studentului cunoştinţe asupra formei şi structurii corpului omenesc şi a părţilor sale componente. a modificărilor şi a adaptării sale în decursul evoluţiei pre .căci are glande mamare. tomografia prin rezonanţă magnetică nucleară şi ecografia (sono grafia).şi microscopice care survin în decursul diferitelor boli. Acestea sunt următoarele: Legea polarizării . diferitele atitudini şi mişcări. Anatomia trebuie să fie în acelaşi timp sistematică. Alcătuirea corpului omenesc este determinată prin planul de organizare a vertebratelor. numite antimere. a Nominei Anatomice ediţia Vi-a. în studiul Anatomiei omului se iau în consideraţiune încă: problema ritmurilor biologice.şi postnatale.ca noţiune în sens larg . la care policele este opozabil. al ţesuturilor (histologia în sens restrâns) şi studiul organelor (anatomia microscopică).căci posedă o coloană vertebrală. Face parte din familia hominide . Anatomia vârstelor studiază particularităţile de vârstă survenite în decursul vieţii omului. această simetrie este modificată în interiorul visceral într-un mod evident.

cât şi a conţinutului său.fiecare individ este o unitate biologică şi biochimică. ca şi greutatea corporală constituie probleme care privesc atât medicina practică. vârstă. apoi intervine urbanizarea cu întreg cortegiu de influenţe pe care-1 atrage. regiuni geografice. înclinat spre depuneri de grăsime. de comportament. au existat numeroase . Dimensiunile şi proporţiile corpului omenesc se modifică în decursul evoluţiei (ontogenezei) postnatale.greceşte .faţă de cea a trunchiului. Consecinţe ale metameriei sunt vertebrele. De ex: înălţimea capului la nounăscut reprezintă aproximativ 1/4 din înălţimea totală a corpului. muşchii intercostali.fiind corelată cu cea a encefalului . Aceasta priveşte o greutate şi talie mai mari la naştere. mai bogate în proteine. paniculul adipos subcutanat. mediu dezvoltate. Menţionăm că în această privinţă există importante deosebiri după indivizi. piele groasă. organizarea segmentară. încă de la jumătatea secolului al XlX-lea s-a observat o activare progresivă a fenomenelor de creştere denumită acceleraţie. . la copilul de 6 ani 1/6. în realitate este vorba de un amestec de particularităţi în care predomină unele sau altele dintre ele. subţire. iar la adult la nivelul simfizei pubiene. iar la adult 1/8. gâtul lung.opinii! Se înţelege prin „constituţie" complexul de particularităţi individuale morfologice şi fiziologice. O formă mai accentuată a acestui tip este astenicul. Proporţiile şi modificările lor în decursul vieţii individului. proporţiile diferitelor părţi ale corpului. particularităţile anatomice. paratipici.şi adeseori diferite. cât mai ales antropologia. instalarea mai timpurie a pubertăţii şi dimensiuni crescute la adulţi. glandele mamare ş. Structura este achizotimă. sunt în primul rând cele care încadrează pe un individ într-un anumit „tip constituţional". subţire) . Se admite că fenomenul se datorează unei alimentaţii calitativ superioare. dimensiunile şi proporţiile individului. Substratul morfologic. Membrele sunt scurte. Creşterea extremităţilor (a membrelor) se face ceva mai târziu şi durează mai îndelung. puternic) are trunchiul bine dezvoltat. greutate relativ redusă. în primul rând de către glandele sexuale (testiculul. torace larg. acestora li se adaugă participarea sistemului nervos şi a celui endocrin. capul înalt. ţesutul grăsos puţin dezvoltat. Pentru medic este important să cunoască problema „constituţiei". deoarece ea explică printre altele şi predispoziţia la anumite boli.este de talie mijlocie. de personalitate. este dezvoltarea individuală postnatală. Dismorfismul sexual Caracteristicile (caracterele) primare sunt date de către organele de reproducere. Elementele esenţiale ale metameriei sunt la om somitele. Menţionăm printre acestea: dezvoltarea sistemului osteo-articular şi muscular. în privinţa tipurilor constituţionale trebuie spus că există o foarte mare variabilitate de la un individ la altul. puternic. cu membre lungi.GENERALITĂŢI Legea metameriei. Dimensiunile corpului omenesc şi ale diferitelor sale segmente. musculatura. aşezat pe un gât scurt. Mijlocul corpului se găseşte la nou-născut la nivelul ombilicului. Tipul picnic (pyknos .individ înalt.a. rase. El distinge: Tipul leptosom (leptos ~ greceşte . care sunt determinante pentru definirea sexului. gâtul puternic. se manifestă la nivelul trunchiului şi este evidentă la om în perioada embrionară. 3 Constituţia în privinţa definiţiei acestei noţiuni. precum şi factorii genetici. corpul subţire. fără tendinţă la îngrăşare. cărora li se adaugă şi anumite trăsături de caracter. coastele. sex. Aparatul locomotor e bine dezvoltat. distribuţia ţesutului grăsos subcutanat. Constituţia în trăsăturile ei esenţiale este ereditară.solid. Caracterele secundare sunt mai numeroase şi se referă la talie. La unele vertebrate (ex. Cea mai folosită clasificare este cea a lui Kretschemer.delicat. la copilul de 6 ani la mijlocul distanţei dintre ombilic şi simfiza pubiană. Nu se poate vorbi de tipuri pure. care caracterizează individul respectiv. Creşterea capului se face mai repede . faţă îngustă. o creştere a ritmului dezvoltării. puternic. Structura psihică e ciclotimă. Tipul atletic . Capul este lat. scheletul. îngust transversal. respectiv ovarul). Ea este influenţată de factorii de mediu. vasele şi nervii intercostali. care intervin după aceea. Datele necesare sunt cuprinse în tabele şi pot fi consultate la nevoie. hotărâtă din momentul fecundaţiei . Modificările proporţiilor şi diferenţelor proporţiilor rezultate din aceasta sunt denumite alometrii. ceea ce duce la încadrarea persoanei respective într-un anumit grup tip constituţional. care se desfăşoară într-un tempo diferite pentru diferitele perioade (creştere heterocronă). peştii) metameria persistă în tot cursul vieţii.

este o abatere evidentă.o abatere de la normă. funcţionalitatea organismului sau adaptarea lui la mediu.VARIABILITATE . permanentă. Ca normă se consideră conformaţia tipică şi structura tipică . Anomalia .4 GENERALITĂŢI NORMAL .care nu împiedică.norma statistică. în natură viabilitatea este întâlnită curent. . de la forma şi structura organelor. Se referă la organism sau la organele acestuia. Considerăm ca obiect al Anatomiei normale prezentarea corpului omenesc sănătos. manifestată în grade diferite.MALFORMAŢIE Normal. nu deranjează activitatea. Variantele (variaţii) sunt abateri (îndepărtări) de la „normă" sau „normal" . în peste 50% din cazuri.adică particularităţile morfologice întâlnite mai frecvent .

APARATUL LOCOMOTOR

La vertebratele superioare, inclusiv la om, s-au diferenţiat în decursul evoluţiei, grupuri de organe puse în slujba îndeplinirii unor mari funcţiuni ale întregului organism. Un astfel de „complex funcţional" este şi aparatul locomotor. Aparatul locomotor este alcătuit din oase cu legăturile lor - articulaţiile - şi din muşchi. Totalitatea structurilor osoase formează scheletul. Acesta constituie un fel de „schelă" care dă forma generală şi proporţiile corpului omenesc. Elementele scheletului contribuie la menţinerea posturii organismului, opunându-se împovărării date de greutatea corpului, care se află sub acţiunea gravitaţiei terestre. Oasele sunt legate între ele prin structuri conjunctive de diferite feluri, care le asigură mobilitatea, adică posibilitatea deplasării unele în raport cu altele. Aceste structuri sunt articulaţiile. Oasele şi articulaţiile formează partea pasivă a aparatului locomotor. Pe oase se fixează muşchii striaţi scheletici. Aceştia acţionează asupra oaselor şi articulaţiilor ca asupra unor pârghii, constituind partea activă a aparatului locomotor, adică elementele lui dinamice. în afară de imprimarea unor mişcări segmentelor osoase, muşchii mai intervin şi în imobilizarea acestor segmente în anumite atitudini. în acest fel, organele aparatului locomotor formează o arhitectură de bază, care învelită de ţesutul celulo-adipos şi de tegumente, defineşte morfologia exterioară a corpului şi delimitează cavităţile interioare, precum şi spaţiile conjunctivale ale acestuia, care adăpostesc aparatele vieţii vegetative, aparatul neuro-senzorial şi magistralele neuro-vasculare.

Aparatul locomotor are ca funcţie principală locomoţia, adică deplasarea individului în spaţiu, precum şi mobilizarea diverselor segmente ale organismului, unele în raport cu altele. Se asigură astfel desfăşurarea variatelor activităţi ale omului, active sau pasive, în cadrul mediului înconjurător. Activitatea organelor locomotorii nu este autonomă, independentă. Componentele sale formează un tot, ale cărui părţi se dezvoltă şi funcţionează în strânsă legătură unele cu altele, precum şi cu celelalte componente ale corpului omenesc. Această coordonare este realizată de sistemul nervos. Orice atitudine sau postură este menţinută şi orice mişcare este efectuată graţie activităţii continue şi atente a aparatului neuro-senzorial, fără a cărui prezenţă aparatul locomotor ar fi o masă inertă sau un ansamblu care ar funcţiona neomogen şi anarhic. Trebuie, în fine, menţionat că activitatea organelor locomotorii în cadrul economiei generale a organismului, include o activitate metabolică dintre cele mai intense. Organele aparatului locomotor constituie o mare parte din masa totală a corpului. Acestor organe le corespund aproximativ 52% din greutatea totală a unui adult, din care circa 38% revin musculaturii, iar 14% scheletului. Studiul aparatului locomotor cuprinde trei subdiviziuni: - Osteologia (greceşte osteon = os şi logos = ştiinţă), este partea Anatomiei care are ca obiect studiul oaselor; - Artrologia (greceşte arthron = încheietură, legătură), constituie partea care are ca obiect studiul legăturilor dintre oase, al articulaţiilor;

r
- Miologia (greceşte myos = muşchi, carne) cuprinde studiul muşchilor scheletici. Muşchii netezi din structura pereţilor vaselor sangvine şi a organelor interne, precum şi muşchiul cardiac, vor fi studiaţi odată cu aceste organe, în afară de aceştia, o serie de muşchi striaţi din structura unor viscere vor fi studiaţi cu acestea (v. pag. 151).

APARATUL LOCOMOTOR Studiul succesiv al fiecăreia dintre aceste subdiviziuni este dictat de necesităţi didactice, metodologice, care ne obligă să procedăm analitic în studiul corpului uman. Nu trebuie însă să pierdem din vedere, aşa cum am arătat mai sus, că aceste trei componente ale aparatului locomotor formează un ansamblu inseparabil.

OSTEOLOGIA

Generalităţi
Osteologia este partea anatomiei care are ca obiect studiul oaselor. Oasele sunt organe dure, rezistente, de culoare albăgălbuie. Ansamblul lor constituie scheletul {Systema skeletale). La om, oasele sunt situate în interiorul părţilor moi, cărora le servesc de sprijin; uneori ele formează cavităţi pentru adăpostirea unor organe delicate; ele servesc la inserţii musculare, devin astfel pârghii acţionate de diverse grupe musculare. Scheletul uman este constituit cu precădere din oase (Pars osseă) dar unele componente sunt constituite din cartilaje (Pars cariilaginosă) ca de ex: cartilajele costale, cartilajele nazale, procesul xifoidian al sternului ş.a. Unele dintre acestea se osifică la vârste înaintate. Nu toate animalele au schelet. Apariţia unei schele osoase în structura organismelor este un moment important în biologie. Amintim că pe acest fapt se bazează împărţirea lumii animale în două mari grupe: vertebrate şi nevertebrate. Există fiinţe lipsite de schelet, corpul celor mai multe însă este prevăzut cu formaţiuni rezistente, care servesc la susţinerea părţilor moi. Originea lor embriologică, raportul lor faţă de părţile moi, ca şi materialul din care sunt constituite elementele scheletului, sunt foarte diferite. Totalitatea oaselor constituie deci scheletul unui animal. Distingem schelete naturale, în care diferitele oase sunt legate prin legăturile lor naturale (articulaţii, ligamente) şi schelete artificiale, în care unirea se face prin elemente de înlocuire (sârmă, tablă, piele etc). Componentele scheletului sunt conţinute într-o învelitoare fibroasă continuă, care la nivelul oaselor poartă numele deperiost, iar la nivelul cartilajelor depericondru. Funcţiunile oaselor. Am văzut că oasele formează schela generală a corpului omenesc. Ele îndeplinesc următoarele funcţiuni: - determină forma, dimensiunile şi proporţiile corpului şi ale diferitelor sale segmente; - servesc ca sprijin pentru întregul corp şi pentru părţile moi; - alcătuiesc cavităţi ce protejează anumite organe delicate (creier);

- servesc ca element de inserţie pentru muşchi, devenind astfel pârghii pentru funcţiunea de locomoţie; - constituie rezerva calcică a organismului.

CONFORMAŢIA EXTERIOARĂ A OASELOR
Oaselor li se atribuie, în general, forma unor corpuri geometrice, şi li se descriu trei dimensiuni: lungimea, lăţimea şi grosimea. Tot ca şi corpurilor geometrice, oaselor li se descriu feţe, margini, unghiuri. Astfel, oasele se clasifică, după raporturile şi dimensiunile lor, în: lungi, plane şi scurte. Forma unor oase este însă foarte neregulată. De aceea se utilizează şi alte criterii de clasificare, adăugându-se celor trei categorii de oase amintite alte patru tipuri: oase pneumatice, oase sesamoide, oase suturale şi oase neregulate. La aceste tipuri de oase nu se ţine seama de forma lor, ci de caractere arhitecturale (oasele pneumatice), respectiv de situaţia lor în organism (oasele sesamoide şi suturale). 1. O a s e l e l u n g i (Os longum). La aceste oase, lungimea depăşeşte lăţimea şi grosimea. Un os lung este format dintr-un corp sau diafîză (Diaphysis) şi două extremităţi sau epifize (Epiphysis). între diafiză şi cele două epifize se delimitează o zonă numită metafiză (Metaphysis). Oasele lungi se găsesc mai ales la nivelul membrelor; ele îndeplinesc rolul de pârghii de viteză în diferitele mişcări. 2. O a s e l e p l a n e (Os planurri). La aceste oase, lungimea şi lăţimea sunt aproape egale între ele, dar depăşesc grosimea; sunt turtite şi prezintă de studiat două feţe şi un număr variabil de margini şi unghiuri; ele îndeplinesc două funcţiuni: a) servesc la edificarea cavităţilor de protecţie (de exemplu craniul); b) dau inserţie unui mare număr de muşchi (de exemplu scapula). 3. O a s e l e s c u r t e (Os breve). Sunt acele oase care au cele trei dimensiuni aproape egale; forma lor se apropie de cea cubică. Oasele scurte se găsesc în acele regiuni unde este necesară o mare soliditate şi unde există mişcări foarte variate însă cu amplitudine mică (coloana vertebrală, carp, tars). 4 . O a s e l e p n e u m a t i c e (Os pneumaticum). Sunt oase neregulate, care conţin în interiorul lor cavităţi pline cu aer (de exemplu, maxila).

APARATUL LOCOMOTOR fontanelelor. S-a mai descris un grup de oase wormiene, numite insulare, care se dezvoltă în centrul oaselor bolţii craniene (în special în parietal şi frontal). 7. O a s e l e n e r e g u l a t e (Os irregulare) care datorită formei şi arhitecturii lor complicate nu pot fi încadrate în nici unul din grupurile precedente (ex: palatinul, sfenoidul). Elementele descriptive ale oaselor. Oasele, deşi atât de rezistente, suferă influenţa organelor învecinate: tracţiunea muşchilor, presiunea unor organe, pulsaţiile arterelor şi acţiunea forţei de gravitaţie. De aceea, suprafaţa lor exterioară poate fi descompusă într-un număr de elemente morfologice care se numesc: feţe, margini şi unghiuri, care cuprind, la rândul lor, detalii importante din punct de vedere morfologic şi aplicativ. Detaliile morfologice de pe oase se grupează în: proeminenţe, cavităţi, găuri şi canale. PROEMINENŢELE sunt de două feluri: articulare şi nearticulare: 1. Proeminenţele articulare sunt modelate în raport cu suprafeţele articulare opuse lor care de obicei sunt cavităţi de recepţie. 2. Proeminenţele nearticulare sunt determinate în majoritatea cazurilor de tracţiunea exercitată de muşchi. Dezvoltarea acestor proeminenţe este în raport cu forţa muşchilor ce se insera pe os, fiind astfel mai pronunţate la bărbaţi şi la indivizii robuşti. Numirile proeminenţelor sunt foarte variate; unele, bine conturate şi puternice, detaşate de pe suprafaţa osului, se numesc procese sau apofize (Processus). Alte proeminenţe, voluminoase şi neregulate dar nedetaşate de suprafaţa osului se numesc tuberozităţi (Tuberositas). Dacă suprafaţa acestor proeminenţe nedetaşate este mai netedă, ele se numesc eminenţe (Eminentiae), iar dacă sunt neregulate, dar mai mici, se numesc tuberculi (Tuberculum). Spina (Spina) este un alt tip de proeminenţă, mai ascuţită, iar creasta (Crista), o proeminenţă liniară, de obicei tăioasă.

Fig. 1. Scheletul uman văzut anterior. 5. O a s e l e s e s a m o i d e (Ossa sesamoidea).

Sunt oase, de obicei lentiforme, mici, ce se dezvoltă în vecinătatea unor articulaţii (sesamoide periarticulare) sau chiar în tendoanele unor muşchi (sesamoide intratendinoase). 6 . O a s e l e s u t u r a l e (Ossa suturalia). S e numesc şi oase wormiene. Sunt oase mici, plane şi inconstante. Se dezvoltă din puncte de osificare speciale independente de ale oaselor învecinate, fie la nivelul suturilor craniului, în special în sutura lambdoidă, fie la nivelul

Fig. 2. Bolta craniană văzută posterior 1., 2., 3. Oase suturale.

OSTEOLOGIA CAVITĂŢILE sunt determinate de forţe de presiune; se divid, ca şi proeminenţele, în: articulare şi nearticulare: 1. Cavităţile articulare iau parte la formarea articulaţiilor şi răspund unor proeminenţe invers conformate ca, de exemplu, acetabulul coxalului în care pătrunde capul proeminent al femurului. Suprafeţele articulare se pot prezenta în unele cazuri ca suprafeţe plane ca, de exemplu, feţele auriculare ale sacrului şi ale osului iliac, care formează împreună articulaţia sacro-iliacă. Proeminenţele şi cavităţile articulare sunt acoperite cu un strat de cartilaj hialin, care le permite alunecarea în timpul mişcărilor. Porţiunea acoperită de cartilaj poartă numele de faţă articulară {Facies articularis) a osului. 2. Cavităţile nearticulare sunt variate ca formă, dimensiuni şi rol; pot servi fie pentru inserţii tendinoase sau ligamentare, fie pentru adăpostirea şi protejarea unor elemente anatomice. Alteori se prezintă sub forma unor şanţuri pe unde alunecă tendoane, nervi sau vase sangvine. GĂURILE ŞI CANALELE sunt de două feluri: de trecere şi de nutriţie.
Găurile şi canalele de trecere sunt străbătute de diferite elemente anatomice (vase sangvine, nervi e t c ) ; din cauza formei lor au diferite denumiri menţinute prin tradiţie: hiat = orificiu neregulat, în care se deschid mai multe canale; f o r a m e n = gaură, orificiu; s u 1 c u s = şanţ;c a n a l i s = canal; f o s s a = groapă; fossula H gropiţă; i n c i s u r a = scobitură, ştirbitură a unei margini; a p e r t u r a = deschizătură etc.

Găurile (Foramen nutriens) şi canalele nutritive (Canalis nutriens) servesc în marea lor majoritate pentru trecerea vaselor sangvine. După dimensiunile lor, se împart în patru grupe sau ordine: a) Găurile de ordinul Isau găurile nutritive, sunt cele mai mari şi mai importante; sunt situate pe diafiza oaselor lungi şi pe feţele unor oase late; de la ele pornesc canalele nutritive; prin ele intră arterele nutritive ale oaselor. b) Găurile de ordinul II, mai mici, dar mult mai numeroase decât precedentele, au o situaţie variabilă: pe epifizele oaselor lungi, circumferinţele oaselor late, feţele nearticulare ale oaselor scurte; de la ele pornesc canalele de ordinul doi, prin care ies venele oaselor. c) Găurile de ordinul III (40-50/mm2) se găsesc pe toate suprafeţele oaselor acoperite de periost; de la ele pleacă un sistem de canale (canalele Havers) prin care trec capilarele sangvine. Ele aparţin domeniului histologiei, ca şi d) Găurile de ordinul IV, care reprezintă orificiile de deschidere a canaliculelor osteoplastelor; se găsesc în număr de câteva sute pe mm2.

CONFORMAŢIA INTERIOARĂ A OASELOR
Secţionând diferite oase şi examinându-le pe secţiune, observăm că substanţa osoasă propriu-zisă (albicioasă, de consistenţă dură-lemnoasă) se prezintă sub două aspecte: compactă şi spongioasă.

a ) S u b s t a n ţ a c o m p a c t ă (Substantia compacta) numită incorect şi ţesut osos compact, este omogenă, dură, formată din lame osoase alăturate, alipite, fără a delimita cavităţi intermediare. b ) S u b s t a n ţ a s p o n g i o a s ă [Substantia spongiosa (trabecularis)] incorect denumită ţesut osos spongios, are aspectul unui burete. Este formată tot din lame sau trabecule osoase, însă acestea sunt orientate în sensuri diferite, întretăindu-se în anumite puncte şi delimitând prin aceasta o serie de cavităţi, unde se află măduvă osoasă. Aceste cavităţi pot avea dimensiuni variabile: de la un bob de fasole la o gămălie de ac. Când acestea sunt de mărimea unui bob, substanţa osoasă se mai numeşte areolară. Formatul cavităţii poate fi tubularcilindric, ovalar, sferic. Diametrele areolelor variază, de asemenea: cele apropiate de suprafaţa osului sunt mai mici, iar cele profunde devin din ce în ce mai mari, pe măsura apropierii lor de cavitatea medulară a osului. Atât în cazul substanţei osoase compacte, cât şi a celei spongioase, structura lor histologică este aceeaşi. Ele se deosebesc doar prin dispoziţia felurită a lamelor osoase ce le compun. Cavităţile interioare ale oaselor - cavitatea medulară şi arcadele substanţei spongioase - sunt tapetate de o pătură subţire de celule conjunctive denumită endost (Endosteum). Acesta se prelungeşte şi în interiorul canalelor Havers şi Volkmann. în structura celor trei categorii principale de oase, cunoscute deja de noi (lungi, late şi scurte), repartiţia celor două feluri de substanţă osoasă se face într-un mod caracteristic pentru fiecare categorie. Conformaţia interioară a unui os lung ne apare clar pe o secţiune longitudinală. 1. Corpul osului este format dintr-un cilindru de os compact, străbătut însă în tot lungul său de un canal central, larg, numit cavitate medulară (Cavitas medullaris). Tubul osos este mai gros în partea mijlocie a diafizei. Cavitatea medulară pătrunde în epifize, unde se îngustează, datorită unor sisteme lamelare ogivale ale spongioasei. în cavitatea medulară se află măduva osoasă. 2. Extremităţile sau epifizele osului lung sunt formate dintr-o pătură subţire de substanţă compactă la periferie, care îmbracă o masă de substanţă spongioasă. Cavităţile acesteia comunică printr-un grup de areole cu cavitatea medulară. La bătrâni, substanţa spongioasă a extremităţilor se resoarbe parţial, iar cavitatea medulară a diafizei se extinde până la acest nivel. Conformaţia interioară a oaselor plane. Ele sunt formate din două lame de substanţă osoasă compactă, care cuprind între ele un strat mai gros sau mai subţire de substanţă osoasă spongioasă. La nivelul marginilor osului, lamele de substanţă osoasă compactă fuzionează astfel încât învelesc din toate părţile substanţa spongioasă. în cazul oaselor plane ale bolţii craniene, lamele de ţesut compact se numesc table: una externă sau exocraniană (Lamina externa), cealaltă internă sau endocraniană

Spongioasa cu trabecule şi areole. Compactă diafizară. 3. 5. (Lamina interna). Secţiune printr-un sistem haversian. iar substanţa osoasă spongioasă dintre ele se numeşte diploe. Lamelele superficiale ale diafizei. Periost. Secţiune parţială printr-o epifiză (femurul). traiectul fibrelor colagene şi osteoplastele cu prelungirile lor. se observă lamelele concentrice şi telescopate.7.6. Tablă compactă. Secţiune longitudinală printr-un os lung. . Periostul. 2. în medalion un sistem haversian mărit. . . 7. Cavitate medulară. Arhitectura unui os lung (schematic). în cavităţile acesteia se află măduvă osoasă. Secţiune longitudinală prin osul haversian. Fig. 3. delimitând areolele dintre ele. Spongioasă. Acestea asigură comunicarea dintre sinusurile durei mater şi venele exocraniene.Lamelele haversiene telescopate. .3. în diploe sunt săpate numeroase canale (Canales diploicî) care conţin venele diploice.5. Secţiune printr-un os scurt (talusul). Secţiune printr-un os plan al bolţii craniene. Spongioasă.5. . Fig. Cartilajul articular.3.3. acoperind compacta subţire.2. 6. Vase periostale. aseamănă cu cea a epifizelor oaselor lungi: la exterior se află o lamă.. 1. . Fig.Interlinie diafizoepifizară.7.2. 1. 1. o coajă de substanţă compactă. Diploe. Vas haversian. 1.4. Suprafaţă articulară.8. . 4. Periostul. . .6. . acoperind compacta subţire. Trabecule ale spongioasei. . . .2. Epifiză.4. care înveleşte la interior o masă de substanţă spongioasă. . . 1.10 2 3 APARATUL LOCOMOTOR Fig. . Conformaţia interioară a oaselor scurte se Fig. Compactă diafizară. Cavitate medulară. .2.

Pentru a înţelege Fig. cele mai importante lame osoase sunt dispuse în aşa mod încât suprafaţa lor să se găsească în planul forţelor şi nu perpendicular pe ele. în felul acesta. cât şi a celei spongioase . 8. dacă din aceeaşi cantitate de material construim coloane de lungime egală. Prezenţa cavităţii medulare le face mai uşoare şi mai rezistente. Fasciculele trabeculare epifizare (travee de tracţiune). care ating dezvoltări variate. se identifică cu liniile izostatice după care se transmit forţele în interiorul oaselor. este mai rezistent decât o vergea plină. . în planul forţelor de presiune sau de tracţiune ce se exercită asupra osului. astfel ca fiecare dintre ele să opună un maximum de rezistenţă cu un minimum de material. ea va opune o rezistenţă proporţională cu grosimea sa. dar cu diametrul mai mare. atât ale reliefului exterior. mutarea inserţiilor lor. rezultat al continuei sale adaptări la condiţiile diferite în care se găseşte. a podurilor sau a turnurilor de fier. ele sunt mai rezistente şi mai elastice decât construcţiile similare din material plin.OSTEOLOGIA ii importanţa orientării lamelelor osoase în raport cu forţele ce acţionează asupra lor. deci în planul scândurii. în linii generale. Grupele de travee osoase dintr-un os pot să se continue cu cele ale unor oase învecinate. în cazul substanţei osoase spongioase. în raport cu condiţiile generale de activitate ale organismului din care fac parte. faptele sunt la fel de concludente. Dispoziţia lamelor osoase este independentă de orice finalitate. Cu alte cuvinte.lame şi travee din substanţa spongioasă sunt dispuse. reproducem exemplul folosit de Braus. una goală. Arhitectura funcţională a oaselor nu este numai rezultatul evoluţiei unui singur individ. Dacă o forţă va acţiona perpendicular pe suprafaţa scândurii. Lamelele osoase din arhitectura osului nu sunt formaţiuni neschimbate. orientate în direcţiile în care se manifestă forţele de tracţiune şi de presiune lor. Modelarea biologică a osului. cu pereţi rigizi. Ele se remaniază mereu. Fapte experimentale extirpări de muşchi.atât a celei compacte. Reprezentarea schematică a fasciculelor trabeculare din epifiza superioară a femurului. Elementele osoase suferă stimulări mai puternice. care se află într-o continuă mişcare interioară. presiune). în raport cu intensitatea acţiunilor musculare. tăiată dintr-un copac şi având o lăţime egală cu diametrul trunchiului acestuia. elementele osoase trebuie să aibă şi un volum mai mare: oasele scurte şi mai ales epifîzele oaselor lungi. în general. influenţate de formaţiunile înconjurătoare. Dispoziţia lamelor osoase nu se dezvoltă în decursul unei existenţe individuale. în felul acesta. Ele sunt elemente plastice. prima va fî mai rezistentă (şi mai elastică) decât a doua. în general. o orânduire analogă a principalelor traiectorii arhitectonice ca la adult. în general. Aceasta este însă supusă unor modificări. pe lângă rezistenţă la presiune. formând astfel sisteme comune. în oase. 2. 8). confecţionată din aceeaşi cantitate de material. Această dispoziţie se aseamănă cu cea din construcţia macaralelor. cât şi ale arhitecturii interioare. Această dispoziţie este deci rezultatul adaptării materiei vii la acţiunile biomecanice ce se desfăşoară în organism. Dar trebuie să reţinem că şi caracteristicile segmentelor osoase exercită o influenţă modelatoare STRUCTURA FUNCŢIONALĂ A OASELOR Dispoziţia substanţei osoase . alta plină. Un tub gol. atunci rezistenţa pe care o opune aceasta va fi cu mult mai mare: este egală cu cea a trunchiului copacului din care a fost confecţionată. Fasciculele trabeculare ale capului şi colului (travee de presiune). iar aceste stimulări au ca rezultat orientarea lamelor osoase în mod corespunzător. Acţiunile musculare determină diferite proeminenţe la suprafaţa oaselor.au confirmat aceste lucruri. Un muşchi mai puternic se va insera pe o eminenţă mai masivă decât unul mai slab. osul este un organ plastic. în special de muşchi. deci cu diametrul mai mic. ci ele s-au organizat în decursul evoluţiei întregii specii. Dacă însă forţa va acţiona asupra unei margini. ele oferă cu un minimum de material un maximum de rezistenţă. Trabeculele şi lamelele osoase ale spongioasei se materializează. între modul de aşezare a ţesutului osos şi între funcţiunile pe care osul le îndeplineşte există o strânsă interdependenţă. 1. ele urmează. aceeaşi direcţie ca şi forţele pe care le suportă (fig. Nounăscutul prezintă. care prin aceasta dobândesc suprafeţe articulare mai întinse. în raport cu condiţiile mereu noi în care se găseşte osul. care sunt construite din bare metalice întretăiate în reţea. diafîza rezistă uşor forţelor ce acţionează asupra ei (tracţiune. Să examinăm mai întâi diafîza oaselor lungi. Astfel de substanţă osoasă găsim în locurile unde.nu este întâmplătoare. o anumită formă dobândită prin ereditate. Presupunem că avem o scândură de o anumită grosime. Piesele scheletului au. Privit biologic. Despărţiturile osoase .

Din pătura profundă a acestui strat pleacă fibrele Sharpey. Se găseşte în discurile intervertebrale.ambele fiind în strânsă legătură cu întreaga activitate a organismului. Importanţa periostului este foarte mare.într-o masă de substanţă fundamentală. precum şi cele din domeniul culturii fizice. epiglotă. De asemenea.se găseşte în pavilionul urechii. păstrând periostul. cartilajele sunt formate din celule dispuse ordonat într-o masă de substanţă intercelulară. paralizii musculare) se produce o rarefiere cu ştergerea treptată a arhitecturii interne a oaselor respective. la dreptaci se produce o îngroşare a compactei metacarpienelor mâinii drepte. la adult are rol în nutriţia osului. De asemenea. prin intermediul căreia se face sudarea segmentelor osoase. mai ales în perioada de creştere. Nutriţia îi este asigurată prin difuziune de către pericondru. acesta a generat o scapulă nouă. 3.12 asupra muşchilor ce se insera pe ele (Marey a rezecat calcaneul iepurelui. La acest proces contribuie şi periostul. Pe cele mici el este subţire. Periostul este foarte bogat în vase sangvine şi nervi. fibroase şi elastice.se modifică în raport cu condiţiile de lucru ale acestora: solicitări funcţionale mărite produc o densifîcare a osului. precum şi la repararea unor pierderi limitate de substanţă osoasă. invers (în cazuri de imobilizări pentru fracturi. prin rolul pe care îl joacă în viaţa osului.este mai mare la suprafaţa oaselor scurte şi la epifizele oaselor lungi. Este format din celule şi din substanţă intercelulară. profesionale.foarte rar grupate . ş. Un rol hotărâtor îl au şi condiţiile de mediu. dar mai ales unor fibre conjunctive. în sistemul scheletic uman întâlnim aproape exclusiv cartilaj hialin. Este bogat în apă (aproximativ 60-70%). La nivelul articulaţiilor. se deosebesc cartilaje hialine. Prin faţa sa profundă periostul aderă de os. dispersate . în general. amplitudinea mişcării executate de muşchiul triceps sural scade. Ca structură microscopică. 1. Stratul superficial. rotunde. raportată la mâna stângă. periostul fibros. Dispoziţia traveelor osoase se modifică în mod corespunzător. periostul osteogen. mai ales la tineri să regenereze osul (Heine extirpă scapula unui câine tânăr. Cartilajul hialin este lipsit de vase sangvine şi nu posedă nici vase limfatice. Acest fapt se datorează vaselor care trec din el în osul subiacent prin canalele Volkmann.imagine a structurii lor . Aderenţa periostului variază şi cu vârsta: ea este. O altă proprietate importantă de adaptare a osului este capacitatea de vindecare a fracturilor. numite fibrele Sharpey. Aspectul radiologie al oaselor . astfel încât întregul schelet este învelit într-o teacă fibroasă conjunctivă. orientate în direcţia forţelor mecanice de întindere. După natura substanţei fundamentale şi a sistemului fibrilar. Celulele cartilaginoase (Chondrocytae) sunt mari. transparent în secţiuni subţiri. La locul fracturii apare o formaţiune osoasă nouă. Ea este mai redusă la nivelul diafizelor oaselor lungi şi la feţele oaselor late. prin aceasta. sau grupate în . ovale sau rotunde. are rol important în formarea căluşului în caz de fracturi. Macroscopic acesta este alb-strălucitor. Celulele cartilaginoase sunt răspândite în masa de substanţă fundamentală. APARATUL LOCOMOTOR colonii sau grupe izogene. pe cele lungi atinge grosimi considerabile (până la 3 mm). după un timp oarecare. La nivelul aparatului locomotor întâlnim doar primele două. iar în cazul cartilajelor de către sinovie. Aceasta la rândul său este formată din două componente: substanţa fundamentală şi sistemul fibrilar. şi o parte din corpul lui muscular se transformă în tendon). Datorită acestor măsuri. Ţesutul cartilaginos fibros sau fibrocartilajul. în discul simfizei pubiene. Sistemul fibrilar este format predominant din fibre colagene „mascate" dispuse neregulat sau în fascicule subţiri orientate în raport cu forţele mecanice. în care predomină fibre colagene dispuse în fascicule groase. periostul este format din două straturi.de importanţă practică deosebită . alcătuită la rândul ei din substanţă fundamentală şi fibre.a. periostul se continuă cu capsula articulară. elastic la presiune. Deoarece osul posedă o plasticitate atât de remarcabilă. în perioada osteogenezei el participă la formarea de ţesut osos. nici nervi. este format din 2-3 pături de celule mezenchi- PARTEA CARTILAGINOASĂ A SCHELETULUI [Pars cartilaginosa) Histologic. situate în lacune ale substanţei fundamentale. Este format din celule rare. PERIOSTUL (Periosteum) Periostul este o membrană fibroasă care înveleşte oasele pe toată suprafaţa lor exterioară. asemănătoare celei obişnuite). Grosimea lui variază după natura oaselor. care poate în anumite condiţii. este format din fibre conjunctive şi elastice. acoperă suprafeţele articulare ale articulaţiei temporo-mandibulare. numite condroplaste. 2. tuba auditivă. Această aderenţă . care pleacă din periost şi pătrund în substanţa osoasă compactă. mai mare la bătrâni. cu excepţia suprafeţelor acoperite de cartilaj articular şi a unor inserţii musculare. Substanţa fundamentală este amorfa şi hialină (sticloasă). Ţesutul cartilaginos elastic . numită calus (Os desmal). Stratul profund. în raport cu modificările formei şi reliefului exterior . scheletul se dezvoltă armonios în toate segmentele sale şi în acest fel influenţează în mod favorabil unele organe importante (inimă. Acest tip de ţesut este puţin răspândit în organism. plămâni). la stângaci lucrurile sunt inverse. alcătuit predominant din structuri colagene. bogat în fibrocite şi vase ce pătrund în os. au o importanţă excepţională realizările igienei şcolare.

Dintre funcţiunile măduvei osoase amintim: 1) participă la edificarea ţesutului osos în perioada osteogenezei. osul dispune de o bogată vascularizaţie şi inervaţie.2. care ar avea valoarea unor căi limfatice. numită măduvă osoasă. Măduva gelatinoasă (Medulla ossium gelatinosa) se găseşte la bătrâni. Fig. VASCULARIZAŢIA Şl INERVAŢIA OASELOR Pentru a putea răspunde numeroaselor funcţiuni. Ele dau unele ramuri pentru măduvă. 13 PERICONDRUL (Perichondrium) Pericondrul se continuă fără o limită netă cu ţesutul cartilaginos subiacent. . La copil. Din acest plex se desprind fibre care însoţesc vasele din canalele Havers.- MĂDUVA OASELOR (Medulla ossium) Cavităţile substanţei osoase spongioase. în interiorul osului. Limfaticele reprezintă o problemă incomplet elucidată. aici formează un plex nervos. ale căror celule endoteliale au capacitate fagocitară. 3) are rol hematopoietic. 4) reprezintă una din rezervele de grăsime ale organismului. Este constituit din ţesut conjunctiv fibros. şi ajung în cavitatea medulară. Nervii. galbenă şi gelatinoasă. Nervii periostali formează un plex bogat ce conţine numeroşi receptori (proprioreceptori). două sisteme arteriale: nutritiv şi periostal. în general. ca şi cavitatea medulară a oaselor lungi. un traiect independent de cel al arterelor. S-au descris spaţii limfatice perivasculare. în canalele Havers. semifluidă. are culoare galbenă datorită rezervelor de grăsime pe care le conţine. iar din această reţea pornesc numeroase ramuri care pătrund în osul subiacent. ea conţine multe elemente conjunctive. Periostul străbătut de numeroase artere periostale (epifizare şi diafizare). vasele celor două sisteme . iar ramificaţiile ei se anastomozează cu arterele periostale sosite de la suprafaţa osului. 1. în anumite cazuri. STRUCTURA MICROSCOPICĂ A OSULUI Ţesutul osos este un ţesut de natură conjunctivă. Nervii pătrund în găurile nutritive împreună cu arterele respective. El se compune dintr-o substanţă interstiţială protidică impregnată cu săruri minerale. Oasele lungi primesc artere nutritive (diafizare) şi artere periostale. Ele pătrund în periost unde se ramifică. Măduva galbenă {Medulla ossium flava) se găseşte în cea mai mare parte a oaselor adultului. Venele urmează. Oasele plane au.OSTEOLOGIA male cu potenţiale funcţionale osteogene şi care vor da naştere la osteoblaşti. iar terminaţiile lor ajung la nivelul epifîzelor. sau provin din periost. Arterele unui os lung (schematic).. 2) participă la procesele de reparare osoasă la adult. .se anastomozează. conţine şi reţele elastice şi conduce vase sangvine şi nervi. altele pătrund în canalele Havers. 9. Capilarele se deschid în sinusuri largi. precum şi în epifizele oaselor lungi. Arterele. Măduva roşie (Medulla ossium rubrd) se găseşte în toate cavităţile oaselor fătului şi ale copilului până la aproximativ 7 ani. şi din celule osoase. Are un important rol hematopoietic. ea se bifurcă în cavitatea medulară. în toate oasele s-au găsit elemente nervoase.nutritiv şi periostal . La adult se află numai în oasele mici şi în oasele plane. Se deosebesc trei varietăţi de măduvă osoasă: roşie. Conţine numeroase capilare sangvine şi elemente figurate ale sângelui.. Arterele periostale provin din arterele care irigă organele învecinate. buretoasă. La oasele lungi arterele nutritive sunt însoţite de două venule. sunt umplute cu o substanţă moale. de asemenea. el este fertil. Vascularizaţia sangvină a măduvei osoase se face prin vasele nutritive (Vasa nutricia). Nervii care merg cu arterele nutritive ajung în cavitatea medulară. Primele pătrund prin găurile de ordinul I şi apoi prin canalele nutritive. Oasele scurte posedă numai artere periostale.-. bogată în elemente sangvine. stratul osteogen are un mare rol în elaborarea de ţesut osos nou. . Artera nutritivă a osului.

buretoasă. sunt umplute cu o substanţă moale. 1. de asemenea. Arterele unui os lung (schematic). iar din această reţea pornesc numeroase ramuri care pătrund în osul subiacent. ea conţine multe elemente conjunctive. un traiect independent de cel al arterelor. Are un important rol hematopoietic. VASCULARIZAŢIA Şl INERVAŢI A OASELOR Pentru a putea răspunde numeroaselor funcţiuni. La copil. Nervii periostali formează un plex bogat ce conţine numeroşi receptori (proprioreceptori). El se compune dintr-o substanţă interstiţială protidică impregnată cu săruri minerale. S-au descris spaţii limfatice perivasculare. Arterele periostale provin din arterele care irigă organele învecinate. în canalele Havers. MĂDUVA OASELOR (Medulla ossium) Cavităţile substanţei osoase spongioase. La oasele lungi arterele nutritive sunt însoţite de două venule. Arterele. Ele dau unele ramuri pentru măduvă. La adult se află numai în oasele mici şi în oasele plane. ea se bifurcă în cavitatea medulară.nutritiv şi periostal . Din acest plex se desprind fibre care însoţesc vasele din canalele Havers. iar terminaţiile lor ajung la nivelul epifizelor. Nervii pătrund în găurile nutritive împreună cu arterele respective. . Conţine numeroase capilare sangvine şi elemente figurate ale sângelui. Se deosebesc trei varietăţi de măduvă osoasă: roşie. Nervii care merg cu arterele nutritive ajung în cavitatea medulară. şi din celule osoase. conţine şi reţele elastice şi conduce vase sangvine şi nervi. în toate oasele s-au găsit elemente nervoase. vasele celor două sisteme . şi ajung în cavitatea medulară. aici formează un plex nervos. STRUCTURA MICROSCOPICĂ A OSULUI Ţesutul osos este un ţesut de natură conjunctivă. Periostul străbătut de numeroase artere periostale (epifizare şi diafizare). sau provin din periost. 4) reprezintă una din rezervele de grăsime ale organismului. două sisteme arteriale: nutritiv şi periostal. Măduva gelatinoasă (Medulla ossium gelatinosa) se găseşte la bătrâni. el este fertil.se anastomozează. stratul osteogen are un mare rol în elaborarea de ţesut osos nou. galbenă şi gelatinoasă. Măduva roşie (Medulla ossium rubrd) se găseşte în toate cavităţile oaselor fătului şi ale copilului până la aproximativ 7 ani. Este constituit din ţesut conjunctiv fibros. iar ramificaţiile ei se anastomozează cu arterele periostale sosite de la suprafaţa osului.2. Venele urmează. . ale căror celule endoteliale au capacitate fagocitară. 13 • Fig. Măduva galbenă (Medulla ossium flava) se găseşte în cea mai mare parte a oaselor adultului. Vascularizaţia sangvină a măduvei osoase se face prin vasele nutritive (Vasa nutricia). Artera nutritivă a osului. are culoare galbenă datorită rezervelor de grăsime pe care le conţine. osul dispune de o bogată vascularizaţie şi inervaţie. Limfaticele reprezintă o problemă incomplet elucidată. numită măduvă osoasă. în anumite cazuri. precum şi în epifîzele oaselor lungi. în general. 2) participă la procesele de reparare osoasă la adult. semifluidă. Capilarele se deschid în sinusuri largi. care ar avea valoarea unor căi limfatice. Oasele plane au. Oasele lungi primesc artere nutritive (diafizare) şi artere periostale. Ele pătrund în periost unde se ramifică. altele pătrund în canalele Havers. Oasele scurte posedă numai artere periostale. Primele pătrund prin găurile de ordinul I şi apoi prin canalele nutritive. Dintre funcţiunile măduvei osoase amintim: 1) participă la edificarea ţesutului osos în perioada osteogenezei.OSTEOLOGIA male cu potenţiale funcţionale osteogene şi care vor da naştere la osteoblaşti. ca şi cavitatea medulară a oaselor lungi. 9. PERICONDRUL (Perichondrium) Pericondrul se continuă fără o limită netă cu ţesutul cartilaginos subiacent. 3) are rol hematopoietic. în interiorul osului. bogată în elemente sangvine. Nervii.

faza care dă naştere unui os brut. faza în' care osul este modelat până dobândeşte forma şi arhitectura de la adult. 10 micrometri lărgime şi 7 micrometri grosime) şi se numesc osteoplaste. Apariţia lor în decursul dezvoltării intrauterine. încrucişându-se în unghi drept. Acestea emit o serie de prelungiri care pătrund în canaliculele osoase şi se pun în contact între ele. Întreg scheletul fătului şi al copilului până la un an sunt formate din acest gen de os. Faza în care predomină procesele de transformare a membranelor conjunctive şi a pieselor cartilaginoase în ţesut osos. în producerea ţesutului osos intervin două feluri de elemente: 1. lamele fundamentale. ce apar primele în ordine cronologică şi din care se edifică. Sistemul acestor canale se anastomozează între ele. De-a lungul lor se aşează osteoblastele. 3). Trabecule susţinătoare şi conducătoare ale procesului de osificare. fie din cel cartilaginos. un diametru de 10-300 micrometri. coloană haversiană sau osteon. Scheletul adultului este format din oase din această categorie. Faza în care predomină fenomenele de distrugere şi remaniere. Primele sunt agenţii procesului de construcţie osoasă. OSTEOGENEZA Osificarea şi osteogeneza sunt procese biologice diferite.în care substanţa fundamentală este dispusă în lamele. se numesc centri sau puncte de osificare (Centrum ossificationis). numite sistem fundamental intern sau lamele fundamentale interne. Lamelele au grosimea de 5-10 micrometri. care completează piesa osoasă. în interiorul lamelelor osoase sau în spaţiile dintre ele se găsesc săpate o mulţime de cavităţi. 10). 1. fibrele colagene urmează un traiect spiroid.14 Dispoziţia microscopică a celulelor. ci aceasta ia în prealabil înfăţişarea unui model membranos sau cartilaginos. cât şi în decursul procesului de creştere. APARATUL LOCOMOTOR în diafiza oaselor lungi întâlnim următoarea dispoziţie: la periferie. Primele procese osteogenetice apar în săptămânile 6—7. Osul fibros-plexiform. Zonele unde începe şi de unde se întinde osificarea. unele piese scheletice sunt formate din membrane conjunctive. în interiorul lamelelor osoase. Ţesutul osos provine ca origine embrionară. şi o substanţa colagenă. numit canalul Havers (fig. 2. în interiorul osteoplastelor sunt adăpostite celulele osoase. Există puncte de osificare primare (Centrum ossificationis primarium). legist). pe de o parte în cavităţile spongioasei şi în cavitatea medulară.2. Orientarea. Celulele şi fibrele sunt aşezate fără nici o ordine. pediatru. sub periost. în decursul vieţii intrauterine şi apoi după naştere. formând o reţea ce se deschide. se numeşte osteogeneza secundară. cavităţile medulare sunt largi şi neregulate. în jurul canalului medular găsim o altă serie similară de lame osoase. Osteogeneza este un proces de distrugere şi totodată de refacere. Paralel cu aceste fenomene. în perioada intrauterină. de obicei. formată din sisteme fibrilare. Marea majoritate însă a acestor piese este alcătuită din cartilaj hialin. Ele au o formă lenticulară (20-30 micrometri lungime. Incluse în ele se află osteocitele. Pentru aceasta s-au elaborat tabele care cuprind toate aceste date. prin orificiile de ordinul III (fig. în claviculă. Canal Havers. este inversă în două lamele vecine. între aceste două sisteme fundamentale sunt dispuse sistemele Havers. De la ele pleacă o serie de canalicule ce se ramifică bogat în substanţa fundamentală anastomozându-se între ele. Fig. . direcţia lor. uneori. 10. . telescopate. Oasele nu iau naştere însă direct dintr-o formaţiune mezenchimatoasă indiferentă. 2. înconjurând toată grosimea osului. incomplet diferenţiat. constituie o unitate numită sistem haversian. nervi şi. Sistemul de lamele osoase centrate în jurul unui canal Havers. Osul lamelar . a fost bine studiată şi precizată. dezvoltarea scheletului se continuă până în jurul vârstei de 23 25 ani. în cazul oaselor spongioase. Osteogeneza implică însă cu necesitate procese de osificare. DEZVOLTAREA OASELOR. Elementele celulare: osteoblastele şi osteoclastele. oasele cresc în grosime şi în lungime. precum şi sistemele intermediare. Vom avea deci două modalităţi de osificare: conjunctivă şi cartilaginoasă. cât şi în piesele cartilaginoase. de forma unor păianjeni. atât în membranele conjunctive. sub periost. concentrice. iar pe de altă parte la suprafaţa osului. Ele sunt perforate de fibrele Sharpey {Fibrae perforantes). iar secundele. Să examinăm pe rând dispoziţia elementelor osului lamelar. Cunoaşterea lor prezintă un mare interes pentru medic (radiolog. ele provin fie din ţesutul conjunctiv. din mezenchim. în însuşi procesul de distrugere este cuprins procesul de ! creştere şi de formare de os nou. Osteogeneza este procesul prin care se nasc şi se formează oasele pornind de la un model membranos sau cartilaginos -până dobândesc în mod progresiv forma şi dimensiunile ce le caracterizează. osteocitele. şi puncte de osificare secundare sau complementare (Centrum ossificationis secundarium) cu apariţie mai tardivă. se găsesc un număr de lamele concentrice. Se constituie substanţa corticală {Substantia corticalis) sistemul fundamental extern sau lamele fundamentale externe. în interiorul canalului Havers se găsesc vase. în osul compact substanţa fundamentală calcifîcată formează sisteme de tuburi concentrice. limitate fiind de travee osoase subţiri. a fibrelor şi a substanţei fundamentale în interiorul osului ne permite să descriem două feluri de ţesut osos: 1. osul dobândeşte o foarte mare rezistenţă. constituite numai din câteva lamele osoase. Secţiune longitdinală prin compacta unui os lung. Prin această structură în reţea. îndreptându-se în diferite direcţii. Canal anastomotic. al celui de resorbţie. se numeşte osteogeneza primară. Substanţa interstiţială cuprinde: substanţa fundamentală impregnată cu săruri minerale. şi o cantitate mică de măduvă osoasă. iar canalele Havers. axate pe un canal central. împreună cu celulele osoase ce se hrănesc din vasul respectiv. Osificarea este procesul prin care organismul uman construieşte ţesut osos. iar fibrele au o direcţie anumită în interiorul acestora. cea mai mare parte a osului.

sub formă de ace. Osificareafibroasă (endoconjunctivă sau desmală). în esenţă. Discul de cartilaj proliferează mereu în partea sa centrală. Acesta elaborează pături succesive de ţesut osos. în grosime. Formarea epifizelor.la femeie. 11. cale numită ostogenezăpericondrală sau periostală (piesa osoasă ia naştere prin mijlocirea periostului). în acelaşi timp sau la scurt interval după apariţia cilindrului osos periostic. care se depun la periferia manşonului osos periostal existent. în transformarea ţesutului membranos în ţesut osos. se osifică şi se produce sudarea diafizei cu epifizele. Canale vasculare. . b) Osificarea din model cartilaginos (endocondrală). La osul adult marchează linia de unire dintre epifiză şi metafiză.suferă un proces de osificare. se dispun la suprafaţa traveelor şi încep să secrete o materie proteică moale. Creşterea în lungime a oaselor are loc datorită cartilajului epifizar numit şi cartilaj de conjugare. Totuşi. rolul principal revine pericondrului. până atinge dimensiunile sale obişnuite. 2) pe calea formării de substanţă osoasă în interiorul schiţei cartilaginoase (provenienţă endocondrală). ce se dispune la suprafaţa celei existente. Oasele din această categorie sunt precedate de un tipar cartilaginos. la care el apare mai complex. osul creşte în lungime. Cartilajul hipertrofiat. apare un punct alb: punctul de osificare primar. se apropie de cea periostală şi cele două piese sfârşesc prin a se pune în contact. Ea constă. de la care osteogeneză se întinde spre periferie. constituindu-se în acest fel metafiză osului. Osul se va forma din schiţa cartilaginoasă pe două căi: 1) pe calea formării la suprafaţa schiţei cartilaginoase a unei carapace (cruste) osoase. Aceasta creşte progresiv.materie osoasă nouă. în tot decursul evoluţiei.Canal nutritiv. în plin ţesut cartilaginos. după cum nu prezintă nici substanţă osoasă compactă. în acest moment. numită pericondru. Se numeşte cartilaj epifizar (Cartilago 15 ? 6 "fi li Fig.7. în axul diafizei. care reproduce la o scară foarte redusă forma lor generală. generând necontenit prin pătura sa profundă . Cartilajul hialin.3. cartilaj de creştere sau cartilaj de conjugare. în interiorul lor apare un punct de osificare secundar. procesul înaintează radiar spre periferie. dând naştere piesei osoase endocondrale. Din punctul de osificare. Creşterea oaselor încetează în jurul vârstei de 23-25 ani la bărbat şi 20-21 ani . 3. procesul de resorbţie nu mai este urmat de cel de reconstrucţie osoasă şi astfel se formează cavitatea medulară. în centrul diafizei. în decursul procesului de osteogeneză. Din acest moment. cartilajul încetează să mai prolifereze. Se formează apoi noi lamele osoase. fibroblastele devin osteoblaste. Tulburări în evoluţia acestui cartilaj. porţiunea cartilaginoasă periferică proliferează. Când osul şi-a atins dimensiunile normale. Cartilajul calcifiat (în negru) şi os endocondral (în alb). Să urmărim procesul de osteogeneză la oasele lungi. prin adăugarea succesivă de noi lame osoase pe faţa exterioară a lor. . După acest tip se edifică oasele lungi. în modelul cartilaginos apare un punct de osificare primar.4. numită substanţă preosoasă sau oseină. . iar periostul elaborează un strat subţire de substanţă osoasă compactă. tot cartilajul este treptat înlocuit cu os. oasele plane cresc prin apoziţie. osul periostal înveleşte ca un manşon osul endocondral. în felul acesta. Marginea sa la suprafaţa osului formează linia epifazară (Linea epiphysialis). între ele rămân încă multă vreme porţiuni membranoase datorită cărora osul creşte în suprafaţă (de exemplu. dar totdeauna aceleaşi pentru aceeaşi epifiză. Se face atât pe cale periostală. în aceste spaţii osteoblastele elaborează noi lamele osoase şi dau naştere sistemelor haversiene. Osteoclastele distrug substanţa osoasă primitivă. osteoblastele ce formează acest ţesut osos sunt aduse de vasele sangvine ale periostului. definitiv. . epifizele oaselor lungi sunt cartilaginoase la nou născut. Limita dintre osul endocondral şi cel periostal.care este resorbit .prin ţesut osos.OSTEOLOGIA a. şi aceste sisteme haversiene sunt supuse unor remanieri perpetue. pericondrul devine periost şi îşi continuă activitatea osteoformatoare. . Aceste piese scheletice sunt formate din membrane conjunctive.6. Acesta este punctul de osificare primar. care se angrenează cu cele similare ale oaselor învecinate. în timp ce feţele sale atât cea dinspre epifiză. 1. devenind astfel rigide.2. de la adult. în curs de dezvoltare. oasele sunt formate dintr-un ţesut spongios.acondroplazia). Celulele stratului intern al acestuia devin osteogene: osteoblaste. determină o sudare precoce a epifizelor respective şi deci oprirea din creştere a osului (condrodistrofia. care duc la dispariţia lui prematură. Acest tipar cartilaginos este învelit într-o membrană conjunctivă. Paralel cu aceste fenomene au loc procese de resorbţie a osului primar şi înlocuirea lui treptată cu osul secundar. epifizar. Cavitate medulară primară. în general. şi creşte atât spre periferia epifizei. La intervale foarte diferite. Osificarea secundară. Ele progresează apoi spre epifiză. El evoluează după aceeaşi modalitate generală ca şi cel diafizar. este substanţa corticală menţionată anterior. în urma proceselor enumerate anterior. Creşterea în grosime se face datorită periostului. Pe aceste travee de osificare. în acest mod se dezvoltă oasele calvariei şi majoritatea oaselor feţei. . 2. Piesa osoasă definitivă se formează prin fenomene succesive de resorbţie şi de reconstrucţie osoasă. Fibrele conjunctive din constituţia lor devin arciforme şi se impregnează cu săruri de calciu. Punctul de osificare creşte mereu paralel cu distrugerea cartilajului prexistent. Secţiune longitudinală printr-un os lung. 4. epiphysialis). cât şi spre diafiză. dă naştere unei lamele osoase. cele scurte şi unele oase plane. 1. impregnându-se cu săruri de calciu. în metaplazia. Pe măsură ce partea centrală se osifică. cât şi pe cale endocondrală. iar substanţa preosoasă. Esenţa procesului constă în înlocuirea cartilajului hialin al pieselor respective . . care vor constitui o reţea cu spaţii cavitare largi: spaţii medulare. în osteogeneză periostală. cartilajul se opreşte din creştere. creând lacune mari. cât şi cea dinspre diafiză . în raport cu mereu noile cerinţe de ordin funcţional. La oasele scurte dezvoltarea se aseamănă cu cea a epifizelor oaselor lungi. Ele sunt lipsite de cavitate medulară. Formarea diafizei. Prin acest proces. Ele elaborează un manşon osos periferic subpericondral. precum şi câte un disc cartilaginos la limita dintre diafiză şi epifize. La examenul radiologie şi pe secţiuni osoase apare sub forma unei linii de condensare. Osteoblastele devin osteocite. în decursul vieţii. Nu mai rămâne decât o pătură subţire de cartilaj pe surprafeţele articulare (cartilajul articular). fontanelele).

osul devine friabil.6. când oasele devin mult mai casabile decât în copilărie.4. perpendicular pe suprafaţa lui şi prin torsiune (helicoidal). iar estrogenii (experimental la animale) duc la calcificarea prematură a oaselor lungi. asemănător cu cauciucul. Procentul acestora creşte mult la bătrâneţe. se „decalcifică". Proporţia celor două materiale principale din structura oaselor variază de la un os la altul. Ea este de 30 de ori mai mare pe mm 2 decât a cărămizii 2. oasele stau sub influenţa a numeroşi factori (vitaminele. Dacă se distruge materia organică prin calcinare. proporţia variază şi în raport cu vârsta. oasele sunt foarte elastice. micşorându-şi cel mult înălţimea (diametrul bazilo-bregmatic) cu 7-8%. deoarece au relativ puţine săruri minerale. în procesul de creştere. . Dintre toate materialele tehnice. Vitamina A limitează activitatea osteoblastelor şi a osteoclaştilor.5. Datorită acestor proprietăţi. Hormonii tiroidieni triiodtironina şi tetraiodtironina stimulează creşterea. . Astfel. Vitamina C favorizează edificarea osului. craniul uman poate rezista la presiuni mari în direcţie boltăbază fără a se rupe. arhitecturii sale interne. Cel mai de seamă este rolul trofic general exercitat fie în mod direct de sistemul nervos. osul se demineralizează. 2. Proporţia lor este de aproximativ 35% substanţe organice şi 65% substanţe minerale. 12. oasele nu se rup atunci când asupra lor acţionează diferite forţe de presiune sau de tracţiune. . Hormonul paratiroidian (parathormonul) influenţează resorbţia osoasă. .16 APARATUL LOCOMOTOR 3 r? Fig. cât şi în diferitele stări patologice. devine elastic. se poate spune că substanţele organice dau elasticitatea osului.3. precum şi structurii sale macro-microscopice. El se înmoaie. iar sărurile minerale. calcitonina tiroidiană favorizează depunerea sărurilor de calciu la nivelul oaselor. Os endocondral. PROPRIETĂŢILE FIZICE ALE OASELOR Principalele proprietăţi fizice ale oaselor sunt: rezistenţa şi elasticitatea. Factorii ce influenţează osteogeneza şi creşterea. Aceste forţe pot acţiona paralel cu axul longitudinal al osului. Au rol foarte important. Enzimele. de asemenea. Primordiul cartilaginos. De asemenea. Hormonul testicular: castrarea prelungeşte timpul de funcţionare a cartilajului de conjugare (eunucii). rezistenţa. Prin menţinerea osului în soluţie de 5%. în copilărie. 5. Vitaminele.5 ori mai mare decât a granitului şi se apropie de cea a fierului. Os periostal. carbonaţi şi cantităţi foarte mici de fluorură şi clorură de calciu). fie pe cale umorală. Hormonii. Atât în creşterea lor normală. Cartilajul de creştere. hormonii etc). atât în privinţa rezistenţei. fără a se sfărâma. Aceste proprietăţi sunt datorate compoziţiei chimice a osului. sărurile minerale se dizolvă. Cavitatea medulară. HC1. numai betonul armat poate fi comparat cu osul. Unele oase care suportă presiuni mai mari sunt mai bogate în săruri minerale. . Dezvoltarea osului lung. în structura lui a rămas numai materia organică. Un craniu poate cădea de la o înălţime de 1-2 m pe ciment. Rezistenţa la presiune este foarte mare. In general. Puncte de osificare epifizare. cât şi a elasticităţii. el sare ca o minge datorită elasticităţii sale. 1. Hormonul somatotrop hipofizar determină proliferarea cartilajului de conjugare (produs în exces dă gigantismul. Vitamina D favorizează calcificarea. produs deficitar dă nanismul). Fosfatazele intervin. hipotiroidia determină nanismul. COMPOZIŢIA CHIMICĂ A OASELOR în compoziţia osului intră substanţe organice şi substanţe minerale (fosfaţi.

al treilea plan fiind necesar pentru determinarea osului din dreapta sau din stânga. 3. regiunii lombare şi pelvisului. 2. prin urmare. .STUDIUL OASELOR Scheletul uman (Systema skeletale) este format din 208 oase. 2 . Vertebrele prezintă însă şi modificări regionale. pentru că cele două jumătăţi ale lor nu sunt identic conformate. în afara organismului. Ele sunt în număr de 7 şi se notează de la Cţ la C7. Lamă vertebrală. împreună formează coloana cervicală. Vertebrele toracice răspund toracelui. 1. respectiv coccigele.caracterele regionale. Scheletul se împarte în patru părţi: 1.în număr de 4-5 (se notează de la Coj la C05) răspund pelvisului. ele se mai numesc din această cauză vertebre adevărate. numită şi rachis. oasele membrelor sunt perechi . Pentru orientarea oaselor pereche sunt necesare trei elemente anatomice. Toracele osos. din cauza . sacrul şi altele. toate au.2. vertebrele (Vertebrae). Procesul spinos. vertebre ce şi-au păstrat independenţa şi mobilitatea. Fig. Pentru ca un os să poată fi studiat şi descris izolat. reprezentată schematic.3. Vertebra.una dreaptă. 3 .vertebrele cervicale. formând scheletul axial {Skeleton axiale) în timp ce oasele membrelor alcătuiesc scheletul apendicular {Skeleton appendiculare). Fiind oase sudate între ele se mai numesc vertebre false.7. Orientarea se face prin ajutorul celor mai caracteristice elemente anatomice pe care le prezintă osul respectiv. Pentru orientarea unui os nepereche sunt necesare două elemente anatomice. pe care trebuie să le aşezăm în trei planuri ce nu se opun. ca sternul. pe care le punem în raport cu două planuri ale corpului. sunt neperechi. 3. Vertebrele coloanei cervicale. Vertebrele poartă diferite denumiri împrumutate de la regiunile respective: 1. Oasele membrelor. dintre care 34 alcătuiesc coloana vertebrală. .Corpul. Vertebrele sacrate în număr de 5 (se notează de la S\ la S5) . toracice şi lombare sunt oase mobile şi independente. 4. VERTEBRELE ADEVĂRATE Sub această denumire se grupează . toracele osos şi craniul sunt situate în axul corpului. iar restul de 174 se grupează în jurul acesteia. .însă asimetrice.cum s-a mai menţionat . Urmărite de sus în jos. 2.şi vertebrele coccigiene . formată prin suprapunerea celor 33-34 de piese osoase. toracelui. Vertebrele lombare răspund regiunii lombare (peretele posterior al abdomenului). La aceste vertebre se studiază: 1 .5. Ele se sudează dând naştere la două oase: sacrul.caracterele generale. el trebuie orientat în aşa fel încât poziţia lui să fie aceeaşi cu cea pe care o are în organism. toracice şi lombare. Pediculul. Vertebrele adevărate sunt constituite după un tip comun. Procesul transvers. Oasele situate pe linia mediană a corpului. Procesul articular. vertebrele răspund: gâtului. Dimpotrivă. planuri care nu sunt însă opuse unul altuia. Ele se consideră a fi oase simetrice. 1. . ele sunt în număr de 5 (se notează de la Lj la L5) şi împreună formează coloana lombară. 4. anumite caractere generale. . Gaura verterbrală. Coloana vertebrală. ele sunt în număr de 12 (se notează de la Tj la T12) formând împreună coloana toracică. Vertebrele cervicale răspund gâtului. alta stângă la fel conformate. Oasele capului sau craniul.caracterele speciale ale unora dintre ele.6. Coloana vertebrală. fiind formate din două jumătăţi . 13. . COLOANA VERTEBRALĂ (Columna vertebralis) Coloana vertebrală este o lungă coloană mediană şi posterioară.4.

procesele transverse {Processus transversus). . . {vertebrale)]. ..4. Incizura vertebrală inferioară. numită corpul vertebrei. un vârf.7.. faţa posterioară acoperită de muşchi. Gaura vertebrală. pornind de la locul de unire al celor două lame vertebrale. Procesele superioare ale unei vertebre se articulează cu procesele articulare inferioare ale vertebrei supraiacente. -10. Foseta costală superioară.3.6. . . Vertera T. . Gaura vertebrală. o faţă anterioară şi alta posterioară. Procesul articular inferior. sunt două superioare {Processus articularis superior) şi două inferioare {Processus articularis inferior). Procesul transvers. . uşor proeminentă. Uncusul corpului.6. o margine superioară şi alta inferioară. 14. cât şi a diferenţelor funcţionale.3. -11. alta inferioară. Şanţul nervului spinal. 1. ce se întinde între cei doi pediculi ai arcului vertebral şi o porţiune posterioară. Circumferinţa are o porţiune anterioară. Procesul spinos. Fiecare lamă prezintă: faţa anterioară . în număr de patru.ce se întinde până la masivul osos format de pedicul.—. Constituite în acelaşi mod.una superioară.2. . văzută lateral. -procesul spinos {Processus spinosus) se prelungeşte înapoi.4.. Vertebra C4 văzută de sus. . Corpul. Arcul vertebral este alcătuit din mai multe elemente: . Procesul spinos. numită arcul vertebrei. Foseta costală inferioară. Arcul vertebral. .3. ce pleacă de pe părţile laterale ale arcului vertebral. . o margine superioară şi alta inferioară. . 7 6 Fig. Aceste particularităţi formează caracterele speciale ale vertebrelor. . Procesul articular superior.9. feţele prezintă o porţiune centrală ciuruită de numeroase găurele. Feţele numite intervertebrale {Facies intervertebralis). Prezintă o bază. Vertebra T7 văzută de sus. având forma unui cilindru plin.6. Procesul spinos are o bază. . . un vârf. Pediculul.mai scobită şi alta superioară .9. 5 7 . Tuberculul posterior al procesului transvers.8. C o r p u l v e r t e b r e i [Corpus ^rtebrae {vertebrale)} este porţiunea ei cea mai voluminoasă. şi o bandă periferică de ţesut compact. Acesta din urmă este format două lame vertebrale şi doi pediculi ai arcului vertebral.5. Aceste modificări formeaă caracterele regionale ale vertebrelor.2. 15. .două lame vertebrale [{Lamina arcuş vertebrae {vertebralis)] ce se întind de la pediculi la procesul spinos. în decursul primilor ani de viaţă corpul vertebrei este legat cu cele două lame vertebrale prin câte o sincondroză numită joncţiunea neurocentrală {Junctio neurocentralis). 1. . 1.18 raporturilor anatomice diferite. .10. . sunt destinate articulării cu vertebrele învecinate.9.2. <ff Fig. Procesul articular superior. alta inferioară. Corpul. una superioară. Procesul articular superior. Este un rest al cartilajului epifizar embrionar al vertebrei şi se numeşte apofiza inelară {Apophysis anularis). o extremitate medială .4. Formează peretele posterior al găurii vertebrale. . Corpul şi arcul delimitează gaură vertebrală. Procesul transvers. . . APARATUL LOCOMOTOR CARACTERELE GENERALE ALE VERTEBRELOR ADEVĂRATE O vertebră adevărată este constituită din două părţi: una anterioară. care priveşte spre gaura vertebrei formând astfel peretele anterior al acesteia. . Pediculii arcului vertebral {Pediculus arcuş vertebrae) sunt două punţi care unesc extremitatea fiecărui arc vertebral cu corpul vertebrei. două feţe laterale.mai puţin scobită {Incisura vertebralis A r c u l v e r t e b r e i [{Arcuş vertebrae Fig. . Tuberculul anterior al procesului transvers.8.5. Feţişoara costală a procesului transvers. .5. Pediculii au câte o margine inferioară . alta posterioară. cu o formă mai complicată. o extremitate laterală . Arcul vertebral.8. chiar şi în cadrul regiunii din care fac parte.. Pediculul. procesul transvers şi procesele articulare.procesele articulare [Processus articularis {Zygapophysis)]. El prezintă două feţe şi o circumferinţă. Gaura transversară. Incizura vertebrală superioară. . Unele vertebre prezintă particularităţi anatomice care le deosebesc. 16. Foseta costală superioară. Foseta costală a procesului transvers. Sunt două proeminenţe: una dreaptă şi alta stângă..ce se uneşte cu cea de partea opusă.7..7. . Procesul spinos.ce priveşte spre gaura vertebrei. două margini: . care înconjoară zona precedentă. Corpul.

. Procesul costal. 17. Caracterul principal .2. Corpul. Corpul vertebrei este uşor alungit antero-posterior. iar pe laturi . 19. Procesele transverse au câteva caractere diferenţiale: a) baza lor este străbătută de gaura transversară {Foramen transvers ar iuni) prin care trec artera şi vena vertebrale. 1. 18. el descinde oblic înapoi şi în jos.3. Pe feţele articulare inferioare ale corpurilor vertebrale se găsesc două mici şanţuri. . . Procesele articulare sunt verticale şi dispuse în plan frontal.10.4. . VERTEBRELE TORACICE (T I . . Procesele transverse prezintă pe faţa lor anterioară foseta costală a procesului transvers {Fovea costalis processus transversi) care se articulează cu tuberculul coastei corespunzătoare. ele răspund uncusurilor vertebrelor subiacente şi vor forma articulaţiile unco-vertebrale.pentru vertebrele III-VII . Cavitatea articulară superioară. Procesul spinos. Procesul articular inferior. . Vertebra lombară văzută lateral. -11.2. .6.4. . Procesul accesor. 2.8. Pediculul.3.de arcul vertebral. Procesul articular superior. CARACTERELE REGIONALE ALE VERTEBRELOR VERTEBRELE CERVICALE (C I . VERTEBRELE LOMBARE (L I . Arcul posterior. . .4. Procesul spinos este prismatic triunghiular. este formată .înainte . diametrul transversal depăşind pe cel antero-posterior.5.5. Procesele articulare sunt orientate într-un plan aproape orizontal.7.6. . .3. . 4.8. 3. . Procesul costal. 3. Atlasul văzut de sus. Procesul articular inferior. Corpul vertebrelor este mic şi mult alungii transversal. prezintă două fosete superioare {Fovea costalis superior) şi două fosete inferioare {Fovea costalis inferior) câte una de fiecare parte a corpului vertebrei.9. Vertebra L3 văzută de sus. .6. . Tuberculul anterior. . Arcul anterior. . Gaura vertebrală.T XII) {Vertebrae thoracicae) 1. Corpul. Fig. . Tuberculul posterior.7. G a u r a v e r t e b r a l ă {Foramen vertebrale) 19 Din suprapunerea tuturor găurilor vertebrale ia naştere canalul vertebral {Canalis vertebralis). foseta superioară a unei vertebre delimitează cu cea inferioară a vertebrei supraiacente un unghi diedru în care pătrunde capul coastei. Procesul 1. .2. Arcul vertebral. b) vârful este împărţit într-un tubercul anterior {Tuberculum anterius) care este un rudiment de coastă şi într-un tubercul posterior {Tuberculumposteriorus) ce reprezintă procesul transvers propriu-zis: c) pe faţa superioară a procesului transvers se găseşte şanţul nervului spinal {Sulcus nervi spinalis). Gaura vertebrală.este dat de prezenţa a două mici proeminenţe sau creste situate pe marginile laterale ale feţelor articulare superioare şi orientate în direcţie antero-posterioară. Şanţul arterei vertebrale.C VII) (Vertehme cervicales) ' Fig. Procesul spinos este scurt şi are vârful bifid.de corpul vertebrei. Procesul spionos. . Pediculul. Fig. Procesul transvers. . Procesul articular superior.9. 1. 2. Corpul vertebrei are dimensiuni mari. Se numesc uncusurile corpurilor vertebrale {Uncus corporis) sau procesele unciforme. tot cu direcţie anteroposterioară.5.7. prin suprapunerea a două vertebre. Faţa medială a masei laterale. Pe coloana vertebrală în totalitate. Feţişoara articulară pentru dintele axisului. între aceste margini scobite se delimitează gaura intervertebrală {Foramen intervertebrale).STUDIUL OASELOR inferior şi Incisura vertebralis superior)'.de către pediculii vertebrali.L V) (Vertebrae lumbales) 1. înapoi . .. Gaura transversară. 1. 4.

în care pătrunde dintele axisului şi într-un segment posterior. Axisul văzut anterior. % VERTEBRA PROEfONENTĂ (Vertebra prominens). Procesul transvers cu (5) gaura transversară. Fig. pot fi confundate cu procesele transverse. CARACTERELE SPECIALE ALE UNOR VERTEBRE ATLASUL (Atlas) este vertebra cervicală întâia. ce leagă dintele cu marginea anterioară a găurii occipitale mari în articulaţia atlanto-axoidiană mediană. Arcul anterior (Arcuş anterior atlantis) prezintă pe faţa sa anterioară tuberculul anterior (Tuberculum anterius). unde este situată măduva spinării cu învelişurile ei. Ele sunt mari şi turtite dinainte înapoi. Procesul articular inferior. Procesul spinos este dreptunghiular şi bine dezvoltat. Adevăratele procese transverse sunt de fapt mici proeminenţe situate pe faţa posterioară a proceselor costale. Arcul posterior (Arcuş posterior atlantis) prezintă pe faţa sa posterioară tuberculul posterior (Tuberculum posterius) iar pe faţa lui superioară şanţul arterei vertebrale (Sulcus arteriae vertebralis) prin care trece artera omonimă. Dinte cu (2) faţa articulară anterioară.3. Este caracterizată prin lungimea procesului spinos. 4. iar pe faţa sa posterioară o feţişoară articulară (Fovea dentis) destinată articulaţiei cu dintele axisului. fiind orientat dinainte înapoi. şi o faţă articulară posterioară (Facies articularis posterior) care vine în contact cu ligamentul transversal al atlasului. Modificarea la această vertebră priveşte numai corpul. acesta din urmă prezintă caracterele proceselor transverse ale celorlalte vertebre cervicale. Arcul vertebral. pe faţa superioară a corpului se găseşte o proeminenţă verticală. Axisul văzut posterior. 2. care poate fi palpat cu uşurinţă sub piele. Corpul. .6. Acest ligament împarte gaura vertebrală a atlasului într-un segment anterior. A UNSPREZECEA VERTEBRĂ TORACICĂ este caracterizată printr-o singură scobitură de pe corp. Masele laterale (Massa lateralis atlantis) prezintă: a) cavitatea articulară superioară (Facies articularis superior) pentru articulaţia cu condilul occipitalului: b) faţa articulară inferioară (Facies articularis inferior) pentru articulaţia cu procesul articular superior al axisului: c) faţa medială pe care se insera ligamentul transvers al atlasului.. Este vertebra cervicală a şaptea.5. Procesul spinos. Procesul articular superior. De pe masele laterale ale atlasului pleacă procesele transverse.4. A DOUĂSPREZECEA VERTEBRĂ TORACICĂ este caracterizată printr-o singură scobitură de pe corp. destinată capului costal corespunzător precum şi prin absenţa feţişoarei costale de pe procesul transvers. 3. numită dinte (Dens axis). Feţişoarele articulare ale proceselor superioare privesc medial şi se prezintă ca segmente de cilindru gol. A ŞASEA VERTEBRĂ CERVICALĂ. destinată capului costal. . are o direcţie orizontală. Este format din două mase laterale. se poate realiza hemostaza provizorie a arterei. 1. Nu are corp vertebral. d) faţa laterală. 1. Procesele articulare au o direcţie verticală şi sunt dispuse în plan sagital. de unde pleacă procesul transvers. . APARATUL LOCOMOTOR apical.20 2.3. 20.7. lângă rădăcina acestora din urmă şi poartă denumirea de procese accesorii (Processus accessorius). Tuberculul carotidian se poate palpa. unite printr-un arc anterior şi un arc posterior. Tuberculul anterior al procesului transvers este mai proeminent şi este cunoscut sub numele de tuberculul Chassaignac sau tuberculul carotidian (Tuberculum caroticum). Prin comprimarea puternică a arterei carotide comune pe acest tubercul. Dintele prezintă o faţă articulară anterioară (Facies articularis anterior) destinată feţişoarei de pe arcul anterior al atlasului. Procesele costale (Processus costalis) sunt resturi de coastă. . 21.. Procesul articular superior. Procesul transvers. fiind astfel un reper important în anatomia topografică şi în medicină. . adevărata gaură vertebrală.4. 3. 1. elementele menţionate circumscriu gaura vertebrală. Dintele cu (2) faţa articulară posterioară. în timp ce feţişoarele articulare ale proceselor inferioare privesc lateral şi se prezintă ca segmente de cilindru plin. . fiind un reper important. AXISUL (Axis) este vertebra cervicală a doua. deoarece coasta a douăsprezecea nu se articulează cu procesul transvers al acestei vertebre.6. Vârful dintelui (Apex dentis) dă inserţie ligamentului său Fig. .

Creasta sacrată mediană.6. 1. Pe linia mediană prezintă creasta sacrată mediană (Crista sacralis mediana) rezultată din unirea proceselor spinoase ale vertebrelor sacrate. 1. Fig. Coccigele. Coccigele. Găurile sacrate anterioare. Creasta sacrată mediană.8.2. Pe linia mediană a feţei pelviene se află o coloană osoasă ce provine din sudarea celor cinci corpuri vertebrale componente. . 24.4. Tuberozitatea sacrată. Faţa auriculară. Procesul articular superior. Orificiul superior al canalului sacrat. . spre pelvis. o faţă dorsală.9. Sacrul şi coccigele vedere laterală.2.7. 1. Privit pe un os izolat se vede că sacrul are extremitatea superioară mai voluminoasă decât cea inferioară.10. două feţe laterale.. 22. . Lateral de creasta sacrată mediană se găsite de fiecare parte câte o creastă sacrată intermediară (Crista sacralis intermedia) care rezultă din VERTEBRELE FALSE Vertebrele false sunt în număr de nouă sau zece. Creasta sacrată intermediară. F a ţ a p e l v i a n ă {Facies pelvica) este concavă. astfel că baza lui formează cu ultima vertebră lombară un unghi numit promontoriu (Promontorium) de o mare importanţă obstetricală şi antropologică. Găuri sacrate posterioare.faţa concavă. Fig. iar în sus . o bază şi un vârf. Cornul coccigelui. SACRUL [Os sacrum (sacrale)] Este un os median şi nepereche5 situat în continuarea coloanei lombare. Procesul articular al sacrului. . 23. .. Pe coloanele osoase dintre găurile sacrate anterioare se insera muşchiul piriform. Faţa pelviană a sacrului. Această faţă priveşte înapoi şi în sus. .4. Hiatul sacrat. Linii transverse. . Cornul coccigian. Faţa superioară a primei vertebre sacrate.8.3. . . în plus el este recurbat înainte. Pe scheletul articulat este oblic îndreptat de sus în jos şi dinainte înapoi.4.5. Procesul articular superior. Fig. Această faţă priveşte înainte şi în jos. • 6. Putem descrie osul sacru: o faţă pelviană sau anterioară.7. .3. Aripioara sacrului.5. Faţa dorsală a sacrului şi a coccigelui. .baza osului. . Cornul sacrat. Creasta sacrată laterală. deasupra coccigelui şi înfipt ca o pană între cele două oase iliace. . Sub creasta sacrată mediană se găseşte un orificiu în formă de V răsturnat. Este format prin sudarea a cinci vertebre sacrate (Vertebrae saerales I-VI). . este orificiul canalului sacrat sau hiatul sacrat (Hiatus sacralis) delimitat de două mici creste numite coarnele sacrate (Cornu sacale).9. . . Baza sacrului.5. . ele se sudează formând două oase: sacrul şi coccigele. Faţa pelviană a sacrului şi a coccigelui. Coccigele. Faţa pelviană prezintă patru linii transverse (Lineae transversae) care indică locurile de sudură ale celor cinci vertebre sacrate. având forma unei piramide.6. Cornul sacrului.3.. Orientare. Se aşează înainte . .STUDIUL OASELOR 21 F a ţ a d o r s a l ă (Facies dorsalis) este convexă. .2. La extremitatea fiecărei linii transverse există câte o gaură sacrată anterioară [Foramina sacralia anteriora (pelvica)] prin care trec ramurile anterioare ale nervilor spinali sacraţi.

faţa concavă. ce se articulează cu coccigele. Orificiul superior al canalului sacral. în nomenclatura anatomică apare termenul de Pars lateralis. Aripioarele sacrului. 26.3.şi subiacente) prin câte o punte osoasă.baza. Procesul articular superior. . 24. Orificiul inferior al canalului sacrat. care este faţa superioară a corpului primei vertebre sacrate. Lateral de găurile precedente se găseşte creasta sacrată laterală {Crista sacralis lateralis) care rezultă din sudarea proceselor transverse ale vertebrelor sacrate.6. numite coarnele coccigelui {Cornu coccygeum) . C a n a l u l s a c r a t {Canalis sacralis) străbate osul sacru. B a z a {Basis ossis sacri) prezintă: a) o suprafaţă ovalară mediană.2. Orificiul superior al canalului sacrat. Se află situat în continuarea sacrului şi este format din unirea celor patru sau cinci vertebre coccigiene atrofiate. Lateral. . Creasta sacrată mediană. cu direcţie antero-posterioară. Canalul sacrat este triunghiular în partea superioară şi turtit anteroposterior în partea inferioară. numită tuberozitatea sacrată {Tuberositas sacralis) pe care se insera puternicele ligamente sacro-iliace.5. diferenţe sexuale (evidente): la bărbat este mai lung. reprezentând pediculii vertebrali. F e ţ e l e l a t e r a l e . prezentând de studiat două feţe. mai îngust şi mai curbat anterior decât la femeie. rezultate din sudarea vertebrelor coccigiene (fig. termen utilizat de noi. Baza sacrului. intervertebrale dintre vertebrele adevărate. care include atât faţa laterală descrisă de noi. ele poartă numele de găuri intervertebrale {Foramina intervertebralia). d) două procese articulare {Processus articularis superior) destinate articulaţiei cu procesele articulare inferioare ale ultimei vertebre lombare. Partea laterală rezultă din fuzionarea proceselor transverse. convexă. triunghiulară. . iar cea dorsală. 27). o bază.22 1 2 3 I APARATUL LOCOMOTOR 2 Fig. . un vârf şi două margini. Canalul sacral cu patru găuri intervertebrale (care se deschid prin găurile sacrate anterioare).4. şi o ramură posterioară care se deschide prin gaura sacrată posterioară.6. . 23. . Creasta sacrată intermediară . numită aripioara sacrului {Ala sacralis). c) lateral de suprafaţa ovalară se găseşte o altă suprafaţă. B a z a .3. Osul sacru al adultului prezintă. Este un os median şi nepereche. a rudimentelor costale şi a diferitelor ligamente anexate acestora şi osificate. 1. Procesul articular al sacrului. iar înainte . . 25. continuând canalul vertebral.2. Creasta sacrată. prezintă: a) faţa auriculară {Facies auricularis) care serveşte la articularea cu osul coxal şi b) o suprafaţă rugoasă situată înapoia precedentei. nu există. Coccyx) Este format prin sudarea a patru vertebre coccigiene {Vertebrae coccygeae I-IV). Baza osului. sudarea proceselor articulare ale vertebrelor sacrate. Orientare.7. Conductele sacrate se bifurcă dând o ramură anterioară care se deschide la nivelul găurilor sacrate anterioare. Cele două feţe prezintă trei sau patru linii transversale. Conductele au valoarea găurilor Fig. b) înapoia acestei suprafeţe se găseşte orificiul superior al canalului sacrat. în general. . Este omologul scheletului cozii de la mamifere. F e ţ e l e . Promontoriul. în număr de două. de fiecare parte a canalului sacrat. Secţiune medio-sagitală prin sacru. cât şi acele porţiuni ale feţelor pelvină şi dorsală care sunt situate lateral de găurile sacrate. . Faţa anterioară sau pelviană este concavă. pleacă patru conducte transversale. COCCIGELE (Os coccygis. . Menţionăm că în Nomenclatura Anatomică termenul de faţă laterală a sacrului. înapoia feţişoarei pleacă în sus două procese. 1. Lateral de ele există o serie de patru găuri sacrate posterioare {Foramina sacralia posteriord) pe unde trec ramurile posterioare ale nervilor sacraţi.4. Faţa pelviană. V â r f u l {Apex ossis sacri) prezintă o feţişoară eliptică.5. Are o feţişoară eliptică pentru articularea cu vârful sacrului. Se pune în sus . Fiecare conduct este separat de cele învecinate (supra.

pornind de la acest proces spinos. Curbura toracică este primară. c) curbura lombară . M a r g i n i l e . apoi descreşte atât în sus . reprezentând astfel aproximativ 40% din lungimea totală a corpului. Curburi. este rezultatul ridicării capului de către sugar. Lordoza cervicală apare în lunile 3-5. b) curbura toracică . Canalul vertebral urmăreşte toate inflexiunile coloanei vertebrale. Fig. Cornul. Vârful. cât şi în sus. F a ţ a a n t e r i o a r ă este formată d e o coloană cilindrică. Este evident rolul . Canalul vertebral (Canalis vertebralis) este format prin suprapunerea găurilor vertebrale. în continuarea proceselor spinoase se explorează creasta sacrată mediană. ele se articulează cu coarnele sacrate. c) curbura lombară cu convexitatea înainte. F e ţ e l e l a t e r a l e prezintă: vârful proceselor transverse. rezultată din suprapunerea corpurilor vertebrelor.cât şi în jos. având scopul de a restabili echilibrul corporal. fiind determinată de tracţiunea muşchilor mai dezvoltaţi la membrul superior drept.cu convexitatea la stânga. care formează împreună creasta spinală. ce separă cifoza cervicotoracică de cea sacrococcigiană. prezintă o faţă anterioară. numite şanţuri vertebrale. La „stângaci". ele sunt mai mari în regiunea cervicală şi lombară. La nou-născut. convergând către vârf.cu convexitatea înapoi. 2 . Prezintă două feluri de curburi: în plan sagital şi în plan frontal. ele adăpostesc muşchi ce acţionează asupra coloanei vertebrale. De fiecare parte a crestei spinale se găsesc şanţuri profunde. mai ales în timpul flectării trunchiului. Baza. în timpul vieţii intrauterine coloana vertebrală prezintă o singură curbură cu convexitatea înapoi. când se numesc cifoze. b) curbura toracică cu convexitatea la dreapta. se poate numerota fiecare vertebră. găurile intervertebrale şi porţiunile laterale ale corpilor vertebrali. 2. Diametrul sagital maxim este la nivelul ultimelor vertebre lombare. F a ţ a p o s t e r i o a r ă prezintă p e linia mediană procesele spinoase. contribuind astfel la delimitarea hiatului sacrat. iar în jos se deschide prin hiatul sacrat. care sunt resturi ale proceselor articulare superioare. coloana vertebrală prezintă un unghi lombosacrat. când se numesc lordoze. Sunt orientate fie cu convexitatea înainte. Protecţia măduvei. La coloana vertebrală aceste curburi sunt în număr de patru: a) curbura cervicală cu convexitatea înainte. considerată în totalitatea ei. Curburile în plan sagitai. IMPORTANŢA FUNCŢIONALĂ A COLOANEI VERTEBRALE Coloana vertebrală caracterizează vertebrele şi îndeplineşte trei roluri majore: 1. în mod obişnuit întâlnim: a) curbura cervicală .cu convexitatea la stânga. celelalte două curburi sunt compensatorii. Coloana vertebrală nu este rectilinie. în medie. în canalul vertebral se găseşte măduva spinării învelită în meninge. curburile în plan frontal sunt îndreptate în sens invers. Canalul vertebral se continuă în sus cu cavitatea neurocraniului. Se termină printr-un mic tubercul. fie cu convexitatea înapoi. o faţă posteriftlră şi două feţe laterale. Conformaţia exterioară.-2. d) curbura sacro-coccigiană cu convexitatea înapoi. 3 . 1. COLOANA VERTEBRALĂ ÎN ÎNTREGIME Dimensiuni. unde atinge 7 cm. pediculii vertebrali. coarnele coccigelui şi hiatul sacrat. iar în plică interfesieră se pot palpa coarnele sacrate. în raport cu mobilitatea mai mare a coloanei vertebrale în aceste regiuni. Coccigele văzut anterior. aceasta are importanţă practică pentru anesteziile ce se execută la acest nivel (anestezia epidurală). Procesele spinoase se pot explora cu multă uşurinţă. Hiatul sacrat se poate palpa. Vârful procesului transvers al atlasului poate fi palpat imediat sub procesul mastoidian. curburile sagitale sunt dobândite în cursul vieţii postnatale. 1. în regiunea toracică. Diametrele canalului vertebral variază. Coloana vertebrală.3 . diametrele canalului vertebral sunt mai mici. unde mobilitatea coloanei vertebrale este mai redusă. Curburile în plan frontal Sunt mai puţin pronunţate ca cele în plan sagital. unde măsoară 11 cm. l . Sunt oblice. Lordoza lombară apare în jurul vârstei de 2 ani şi se datorează staţiunii verticale şi locomoţiei. De aici merge descrescând atât în jos. . La limita dintre coloana cervicală şi cea toracică se vizualizează foarte net procesul spions al vertebrei C7 (vertebra proeminentă). 27. Lăţimea maximă a coloanei vertebrale este la baza sacrului. V â r f u 1. lungimea coloanei vertebrale este de 73 cm la bărbat şi 63 cm la femeie.STUDIUL OASELOR 23 După cum se observă.

Anterior. . ea transmite apoi greutatea la pelvis şi la membrele inferioare. Canalul vertebral. Coccigele.24 APARATUL LOCOMOTOR Fig. Coloana lombară. Coloana cervicală.B. . Lateral protector al coloanei vertebrale.2. A. Marea dezvoltare a vertebrelor lombare se explică astfel prin greutatea pe care trebuie să o susţină.6. trunchiul şi membrele superioare. Procesul spinos. . Secţiune medio-sagitală prin coloana vertebrală. Acest fapt este exprimat de formul< . . . 2.9.3. fracturile coloanei vertebrale pot interesa măduva sau meningele. . Coloana toracică. Curburile sagitale ale coloanei vertebrale au ca rezult. 29.7. Canalul sacrat.C. Coloana vertebrală în întregime. . Gaură intervertebrală. . formată anterior de către puternicele corpuri vertebrale. Posterior. în staţiunea verticală (ortostatism) coloana vertebrală reprezintă un ax solid ce susţine capul. în unele cazuri. .4. Rolul static.8. 28. Fig. . 1. mărirea rezistenţei. Sacrul. iar posterior de arcurile vertebrale suprapuse.5.

când indicele ar finumai2(l2+ 1 = 2). 4. ca urmare a exagerării curburilor normale. . -10. în scop diagnostic.3. -11. Fig. Corpul sternului. Procesul xifoidian.6. numită proces xifoidian {Processus xiphoideus). coaste şi toracele osos în întregime. Scobiturile costale. două margini laterale.2. OASELE TORACELUI (Ossa thoracis) Toracele osos este o cutie formată de către coloana toracică. format de procesul xifoidian. în acest capitol se tratează despre stern. Ţinând seama că vertebrele toracice au fost descrise în capitolul precedent. situat în partea anterioară a toracelui. situate pe marginea 2.şi la adult . .baza. Procesul xifoidian se osifică la bătrâni. F a ţ a a n t e r i o a r ă este convexă. Deseori este bifurcat sau perforat. . Se pune înainte. 30.5.care se poate extrage uşor prin puncţie sternală. Cele trei piese ale sternului sunt unite prin două sincondroze: cea manubriosternală şi cea xifosternală. Este un os lung şi turtit. faţa convexă şi în sus . Sternul are structura oaselor late. Sternul are o direcţie oblică de sus în jos şi dinapoi înainte. evidenţiabilă sub piele. Unghiul sternal serveşte la reperarea coastei a doua. Oasele suprasternale (Ossa suprasternalia) sunt mici piese osoase inconstante ovalare. precum şi spaţiile intercostale.8.4. Orientare. Unghiul sternal (Louis).9. Coloana vertebrală poate prezenta şi curburi patologice. Scolioza este exagerarea curburilor în plan frontal. Sternul văzut anterior. Plecând de la unghiul Louis şi de la coasta a Ii-a. Procesul xifoidian. prezintă câte şapte scobituri costale (frrctsurae costales) în care pătrund capetele primelor şapte cartilaje costale. Curburile patologice ale coloanei vertebrale pot fi ereditare sau dobândite. coaste cu cartilajele costale şi stern. în care C reprezintă numărul curburilor. adică este format din două lame de os compact. .2. Dezvoltarea şi funcţionarea unor viscere pot fi influenţate în sens negativ de către curburile patologice ale coloanei vertebrale. între care se găseşte os spongios. Coloana vertebrală este antrenată în mişcări numeroase şi ample. Coloana vertebrală la om are indicele 17 (42 + 1 = 17) faţă de o eventuală coloană cu o singură curbură. L a unirea manubriului cu corpul se formează pe această faţă o proeminenţă numită unghiul sternal sau unghiul Louis (Angulus sterni) ce se poate palpa sub piele. . 106). STERNUL (Sternum) Sternul este un os median şi nepereche. . 1. Unghiul sternaî (Louis). numită corp {Corpus sterni) iar alta inferioară. Scobitura claviculară. Lordoza patologică se caracterizează prin accentuarea convexităţii anterioare. 3. numită manubiru (Manuhrium sterni) una mijlocie. graţie acestor^ corpul are o mare mobilitate. Scobitura jugulară. Scobitura claviculară. Spongioasa sternului conţine măduvă osoasă roşie . Cifoza patologică se caracterizează prin accentuarea convexităţii posterioare.STUDIUL OASELOR C + 1. Pe laturile scobiturii jugulare se găseşte câte o scobitură claviculară (Incisura clavicularis) care serveşte pentru articularea sternului cu clavicula. prezintă aceleaşi linii transversale ca şi faţa anterioară. Această oblicitate este mai accentuată la bărbaţi decât de femei. 3L Sternul văzut lateral. Fig. compus din trei piese: una superioară.7.12. 3. Scobituri costale. Scobitura jugulară este situată la limita dintre gât şi torace. 1. Manubriul. se pot numerota (palpa) toate coastele. aceasta se articulează cu sternul (prin intermediul cartilajului costal) la nivelul unghiului Louis. Sternul prezintă de studiat: o faţă anterioară şi alta poserioară. F a ţ a p o s t e r i o a r ă este concavă. 2 25 Mai jos. . . este cartilaginos. faţa anterioară a sternului prezintă 3-4 linii transversale care provin din unirea unor piese osoase numite sternebre.5. V â r f u l . o bază şi un vârf.în număr d e două. Rolul biomecanic. B a z a prezintă pe linia mediană scobitura jugulară (Incisura jugularis). Marginile l a t e r a l e. Acestea vor fi descrise la articulaţiile toracelui (pag.

Capul. APARATUL LOCOMOTOR Coasta a VUI-a junge uneori până la stern devenind astfel coastă adevărată. se îndreaptă lateral şi înapoi. 33. iar în jos .3.4. Din punct de vedere descriptiv. COASTA OSOASĂ (Os costale).6. Extremitatea anterioară. Capul cu feţişoara articulară pentru corpul vertebrei. .4.3. Curbura de-a lungul feţelor este cea descrisă mai sus. Se consideră că sunt omoloagele episternului unor vertebrate. Tuberculul. Şanţul costal. . Marginea superioară. Marginea inferioară. Fiecare coastă este formată din două părţi: 1) coasta osoasă şi 2) cartilajul costal.4. Coastele sunt oase lungi şi arcuate. 1. 32). ca urmare coastele au o direcţie oblică dinapoi înainte şi de sus în jos. în realitate. Se numesc coaste plutitoare sau flotante (Costae fluitantes).3. . Faţa laterală. COASTELE (Costae) Coastele sunt arcuri ce se desprind de pe coloana vertebrală şi se îndreaptă către stern. Se remarcă cele trei curburi costale. puţin lateral de vârful acestui proces ele cotesc brusc îndreptându-se înainte şi formând un unghi obtuz cu deschidere antero-medială numit unghiul costal posterior (Angulus costae). respectiv convexitatea feţei laterale a coastei. medial şi în jos. lateral de incizura jugulară. Faţa medială a corpului. apoi descreşte până la coasta a XII-a. Extremitatea anterioară. a IX-a şi a X-a care. COASTELE FALSE (Costae spuriae) nu ajung până la stern şi sunt reprezentate de ultimele cinci perechi (VIII-XII). . Coastele se numerotează de sus în jos: coasta I. Capul. iar în apropierea extremităţii anterioare. . Curbura de-a lungul marginilor determină coborârea extremităţii anterioare a coastei osoase faţă de extremitatea ei posterioară. Coasta I.faţa convexă.7. 1. Tuberculul muşchiului scalen anterior. . Dintre coastele false se disting perechile a VUI-a. după raportul lor cu sternul. 1. şi astfel coastele contribuie la mărirea diametrului transversal al toracelui. Fig. .marginea prevăzută cu un şanţ. curbura de-a lungul marginilor şi curbura de-a lungul axului (fig. deşi nu ajung la stern. în două grupe: coaste adevărate şi coaste false. în ligamentele articulaţiilor sterno-claviculare. De la acest unghi. Uneori (în până la 70% din cazuri) coasta a X-a poate fi coastă plutitoare.8. 1. în timpul inspiraţiei. Colul. . . Fig. Al doilea grup. faţa medială priveşte în sus. paralel cu procesul transvers al vertebrei corespunzătoare. de pe coasta I până la coasta a Vil-a. 33 B).5.26 superioară a sternului. . Extremitatea anterioară. coastele osoase prezintă trei curburi: curbura de-a lungul feţelor. Colul.5. Se notează I-VII. Fig. COASTELE ADEVĂRATE {Costae verae) ajung până la stern şi sunt reprezentate de primele şapte perechi (fig. Sternul este situat superficial. Coasta a Vil-a. fracturile lui sunt rare. Tuberculul cu feţişoara articulară pentru procesul transvers. determinând concavitatea feţei mediale. După ce se desprind de pe coloana toracică. a Ii-a etoi(Costae I-XII). Tuberculul costal. aşa că se poate palpa în întregime cu multă uşurinţă. . 34). 33B. deoarece traumatismele regiunii sunt atenuate prin elasticitatea toracelui. Faţa medială. . Colul. Coastele descriu o curbă cu concavitatea medială. Curbura de-a lungul axului determină torsiunea coastei osoase: în partea posterioară.2. . format de perechile a Xl-a şi a XII-a au extremitatea anterioară nearticulată cu sternul. la o coastă osoasă se studiază: corpul şi cele două extremităţi (fig. . Coastele sunt împărţite. aceeaşi faţă medială priveşte în jos. A. 2. se articulează totuşi prin extremitatea lor anterioară cu unul din cartilajele costale situate deasupra.2. 32. Şanţul venei subclaviculare. Şanţul arterei subclaviculare.6.5. Se aşază lateral . Orientare. înapoi extremitatea prevăzută cu o feţişoară articulară. . Deşi este situat superficial. torsiunea de-a lungul axului diminua. . coastele se îndreaptă înainte. . . Faţa superioară a corpului. Lungimea lor creşte de sus în jos. . Coastă osoasă văzută posterior.6. iar înainte de a ajunge la cartilajul costal îşi schimbă din nou traiectul (unghiul costal anterior) şi se îndreaptă medial.8.7.

La copii. fracturile se pot complica cu leziuni ale organelor toracice. articulaţiile condrocostale. toracele devine rotund şi rigid. procesele transverse. Coasta cervicală (Costa cervicalis) se articulează cu vertebra cervicală a VUI-a. iar la tipul hipersten. toracele osos este turtit transversal şi alungit în plan sagital. CARTILAJUL COSTAL (Cartilago costalis) este situat în continuarea coastei osoase. vasele mari şi nervi importanţi. o faţă medială concavă. Acest tubercul separă şanţul venei subclaviculare (Sulcus venae subclaviae) situat înainte. . coastele sunt puţin oblice şi. ca urmare. 3. constituţie. Pe ea găsim procesele spinoase ale vertebrelor toracice. astfel că prezintă o faţă superioară. extremitatea anterioară a coastelor şi a spaţiilor intercostale. TORACELE ÎN ÎNTREGIME [Compages thoracis (Skeleton thoraciens)] Toracele osos sau cutia toracică are forma unui trunchi de con modificat. care marchează limita dintre colul şi corpul coastei. deoarece aceste coaste nu se articulează cu procesul transvers al vertebrelor T\\ şi Tj22. Coastele se pot fractura când traumatismul depăşeşte limita lor de elasticitate şi de rezistenţă. din cauza osificării cartilajelor costale. pot exista şi absenţe ale unor coaste. La bătrâni. ea are importanţă practică deoarece poate da naştere la tulburări nervoase şi vasculare. Pe el se găseşte o feţişoară articulară (Facies articularis tuberculi costae) care se articulează cu foseta costală a procesul transvers al vertebrei corespunzătoare. Acestea formează un unghi diedru care se articulează cu fosetele costale darce corpul a două vertebre toracice alăturate. Pot exista coaste supranumerare. în scolioză. Marginea inferioară este prevăzută cu şanţul costal (Sulcus costae) prin care trece mănunchiul vasculo-nervos intercostal. fie în regiunea lombară. Acest spaţiu este închis de muşchii intercostali şi este străbătut de vasele şi nervii intercostali. Capul coastelor II-X (uneori şi XI) prezintă o faţă articulară {Facies articularis capitis costae) care este împărţită printr-o creastă (Crista capitis costae) în două feţişoare. Primele şapte perechi de cartilaje aparţin coastelor adevărate şi unesc aceste coaste cu sternul. un orificiu superior sau vârful şi un orificiu inferior sau baza. o margine superioară şi o margine inferioară. E x t r e m i t a t e a p o s t e r i o a r ă prezintă trei elemente anatomice: capul. creşte diametrul transversal. 2. extremitatea posterioară a coastelor şi a spaţiilor intercostale. ocupaţie şi anumite stări patologice. una inferioară. colul şi tuberculul. Faţa posterioară este delimitată tot de două linii oblice ce trec prin unghiurile costale posterioare. diametrul transversal al toracelui este mic. făcând tranziţia dintre prima coastă şi următoarele. SUPRAFAŢA EXTERIOARĂ sau EXOTORACELE este divizată în patru feţe: 1.STUDIUL OASELOR l. şanţurile vertebrale. ™ . Coasta a Xl-a şi a XII-a se deosebesc de celelalte coaste prin absenţa tuberculului de pe extremitatea lor posterioară.Tuberculul (Tuberculum costae) este o proeminenţă situat dorsal. articulaţiile sternocondrale. articulaţiile costotransversare. 27 Varianta. 2. se caracterizează prin scurtimea şi prin direcţia ei orizontală.C o r p u 1 (Corpus costae) prezintă o faţă laterală convexă. Pe ea găsim: sternul. pe măsură ce se dezvoltă plămânii. La adulţi. marginea lui superioară prezintă o creastă ascuţită {Crista colii costae) . iar ultimele două perechi de cartilaje continuă coastele flotante şi se pierd în musculatura peretelui abdominal. în aceste cazuri lipseşte de obicei coasta a XII-a. în cifoză. Marginea medială delimitează orificiul superior al toracelui şi intră în raport cu domul pleural. Invers. o suprafaţă interioară. La tipul astenic. Cutia toracică (Compages thoracis) cuprinde o cavitate interioară (Cavitas thoracis) care găzduieşte organe importante: inima. Toracele la femei este mai scurt şi are diametrul transversal mai mic decât la bărbaţi. o margine medială şi una laterală.Gâtul sau colul (Collum costae) este o porţiune îngustată dintre cap şi tubercul. Coasta a doua (Costa secunda) are o direcţie oblică. între două coaste vecine se delimitează câte un spaţiu intercostal (Spatium intercostale). Dimensiunile şi forma lui variază după vârstă. E x t r e m i t a t e a a n t e r i o a r ă este scobită. Faţa anterioară este delimitată de două linii oblice ce trec prin unghiurile anterioare ale coastelor. cele douăjumătăţi ale toracelui nu sunt simetrice. Pe faţa ei supero-laterală se găseşte o impresiune rugoasă pentru inserţia muşchiului dinţat anterior (Tuberositas musculi serrati anterioris). plămânii.Capul (Caput costae). Uneori. Următoarele trei perechi de cartilaje continuă coastele false şi se unesc succesiv cu cartilajul supraiacent. Cifoza şi scolioza patologică pot modifica forma toracelui. scurt şi larg. fie în regiunea cervicală. Tuberculul lipseşte. CARACTERELE SPECIALE ALE UNOR COASTE Prima coastă (Costaprima) este deosebită de celelalte. . Pe faţa superioară a primei coaste se găseşte tuberculul de inserţie pentru muşchiul scalen anterior (Tuberculum musculi scaleni anterioris). Toracele osos prezintă o suprafaţă exterioară. sex. cartilajele costale. în scobitura acestei extremităţi pătrunde cartilajul costal. de şanţul arterei subclaviculare (Sulcus arteriae subclaviae) situat înapoia lui. toracele osos este lung şi îngust.

Feţele laterale. . esofagul. dreptul abdominal. X. numită unghiul substernal (Angulus infrasternalis) delimitat de cele două arcuri costale care urcă spre procesul xifoidian. . Procesul transvers. Şanţul vertebral. Arcul costal. dă inserţii unor muşchi puternici: pectoralul mare. .4.3. Toracele văzut posterior. OASELE CAPULUI Oasele capului formează craniul (Craniwri). dinţatul anterior.3. prezintă proeminenţa corpurilor vertebrelor toracice. din torace la gât (traheea. oblicul intern etc. Lateral. Arcurile costale delimitează cea mai mare parte a orificiului inferior al toracelui. Coastă osoasă. BAZA sau ORIFICIUL INFERIOR (Apertura thoracis inferior) are diametre mari. 34. 1.5. sunt alcătuite din corpul coastelor şi de spaţiile intercostale. Celelalte oase sunt fixe. Unghiul costal. Dintre acestea numai mandibula şi hioidul sunt mobile. Procesul xifoidian. Procesele spinoase.7. Toracele văzut anterior. foarte convexe. .de coasta a XII-a. oblicul extern. . Orificiul superior al toracelui. . înapoi. Spaţiu intercostal. Fig. înainte.28 $ 9 APARATUL LOCOMOTOR / 2 Fig. de vârful coastei a Xl-a şi de cartilajul coastelor.2. Este format astfel: înaintede procesul xifoidian.de scobitura jugulară a sternului. .4. de o parte şi de alta se găseşte câte un şanţ pulmonar (Sulcus pulmonalis) în care pătrund porţiunile vertebrale ale plămânilor. Scobiturile costovertebrale (renale).de corpul vertebrei Ti. ea este cuprinsă între coasta a XIP şi vertebra 3. Acesta este constituit din 23 oase (Ossa cranii). . iar lateral de marginea medială a primei coaste. . .9. 3. SUPRAFAŢA INTERIOARĂ sau ENDOTORACELE este divizată tot în patru feţe. Vertebra Tr . 1. IX.2.5. . Suprafaţa exterioară a toracelui osos. pectoralul mic. Prin el trec organele de la gât la torace şi invers. înapoi de corpul vertebrei T|2» iar lateral . nervi). Orificiul superior este constituit astfel: înainte . Faţa posterioară este însă caracteristică. . 35. Spaţiul intercostal. VIII şi VII se unesc şi formează arcul costal (Arcuş costalis) sau rebordul costal. VÂRFUL sau ORIFICIUL SUPERIOR (Apertura thoracis superior) are o formă ovală şi este situat într-un plan oblic dinapoi înainte şi de sus în jos. IX. Pe viu. baza prezintă o mare scobitură triunghiulară.6. înapoi . Faţa anterioară şi feţele laterale prezintă aceleaşi elemente constitutive ca şi cele ale suprafeţei exterioare. se formează de fiecare parte a coloanei vertebrale câte o scobitură costo-vertebrală sau renală. VIII şi VIL Cartilajele coastelor X. Corpul sternului. Manubriul sternului. Cartilajul costal. vase sangvine. spaţiile intercostale sunt completate cu muşchii intercostali externi şi interni.6. formând creasta spinală .8. baza toracelui descinde mai mult.

Ea dispare începând de la vârsta de 1 an. Creasta frontală se continuă cu c) şanţul sinusului sagital superior (Sulcus sinus sagittalis superioris) pentru sinusul omonim al durei mater. SCOBITURA ETMOIDALĂ (Incisura ethmoidalis) Incizura etmoidală este o scobitură mare în formă de U. înaintea ei se află o suprafaţă neregulată cunoscută sub numele de porţiunea nazală. situată între arcadele supraciliare. formată. 1. cu concavitatea posterioară. formând sutura coronară. FRONTALUL (Os frontale) Frontalul este un os median şi nepereche. Porţiune orbitară. Spina nazală. Marginea supraorbitară prezintă incizura supra-orbitară (Incisura supra-orbitalis) iar medial de aceasta incizura frontală (Incisura frontalis). situate sub eminenţele frontale. situate de o parte şi de alta a liniei mediane. dintr-o scobitură adâncă numită scobitura etmoidală. f) uneori pe linia mediană se află sutura frontală sau metopică [Sutura frontalis (metopică)]. Linia temporală a frontalului. occipitalul (nepereche).2. Orientare. 3. impresiuni digitiforme (Impressiones digitatae) şi eminenţe mamilare.r STUDIUL OASELOR Oasele capului se împart în: neurocraniul.porţiunea ce prezintă o mare scobitură. această sutură există în viaţa intrauterină şi la naştere.4. Ea se termină lateral cu procesul zigomatic (Processus zygomaticus) ce se articulează cu osul cu acelaşi nume. Scobitura etmoidală. . Porţiunea solzoasă face parte din calvaria.9. la rândul ei. ea reprezintă limita dintre porţiunea solzoasă şi cea orbitară a frontalului. Ia parte. e) Marginea laterală a procesului zigomatic se continuă înapoi cu linia temporală (Linea temporalis) care delimitează o faţă laterală. Frontalul văzut anterior. şi foarte dinţată. Porţiunea nazală. mai mică. Această margine este curbă şi groasă şi poartă denumirea de margine supra-orbitară (Margo supra-orbitalis). De o parte şi de alta a liniei mediane se găsesc şanţuri arteriale (Sulei arteriales). care poartă acest nume datorită faptului că în ea pătrunde osul etmoid. 2 . l . Oasele neurocraniului au forme variate: unele sunt plane. Adesea cele două incizuri sunt transformate prin câte o punte osoasă în găuri: gaura supra-orbitară (Foramen supra-orbitale) respectiv gaura frontală (Formane frontale)". . Faţa externă a porţiunii solzoase.3. . şi oasele feţei sau viscerocraniul. (8) scobitura frontală. altele pneumatice şi altele neregulate. F a ţ a e x o c r a n i a n ă sau e x t e r n ă (Facies externa) prezintă: a) eminenţele frontale sau tuberozităţile (Tuber frontale) care sunt două ridicături netede. 36. . Linia temporală se continuă înapoi cu liniile temporale superioară şi inferioară de pe parietal. fl Fig. Eminenţă frontală. pe care se prinde coasa creierului. d) dedesubtul arcadelor supraciliare se găseşte marginea inferioară a porţiunii solzoase. iar înainte porţiunea mai boltită a osului. -11. alteori uşor deprimată numită glabela (Glabella) cu o mare importanţă în antropologie. de asemenea. la formarea cavităţilor nazale şi a orbitelor. M a r g i n e a nea s o l z u l u i sau m a r g i p a r i e t a l a (Margo parietalis) este arc uată NEUROCRANIUL (Neurocranium) Neurocraniul este format din 8 oase: frontalul.5. b) două proeminenţe transversale. (7) gaura supraorbitară. etmoidul. Arc supraciliar. apoi două parietale şi două temporale. numite arcade supraciliare (Arcuş superciliaris). b) creasta frontală (Crista frontalis). . PORŢIUNEA SOLZOASĂ (Squama frontalis) Porţiunea solzoasă sau scuama formează porţiunea anterioară a calvariei. Se aşază în jos .13.12. . situat în partea anterioară a craniului. Frontalul este format dintr-o porţiune verticală sau solzoasă şi o porţiune orizontală. . numită faţă temporală (Facies temporalis). Glabela cu o sutură metopică incompletă. . Prezintă de studiat două feţe şi o margine. . în timp ce porţiunea orizontală ia parte la formarea bazei craniului. . în care este adăpostit encefalul. sfenoidul. osul frontal fiind format din două jumătăţi simetrice. se articulează cu oasele parietale. Este un os pneumatic.14. Margine supraorbitară cu (6) procesul zigomatic. în care sunt situate unele organe de simţ şi segmentele iniţiale ale aparatelor digestiv şi respirator. F a ţ a e n d o c r a n i a n ă sau i n t e r n ă (Facies interna) prezintă pe linia mediană: a) gaura oarbă (Foramen caecum) de la care pleacă în sus.11. împreună ele formează calvaria sau bolta craniului şi jţza craniului. neregulat şi lăţit. Marginea parietală. c) o suprafaţă uneori proeminentă. De o parte şi de cealaltă a scobiturii etmoidale se afle două lame osoase care formează porţiunea orbitară.

30 APARATUL LOCOMOTOR 1 2 Fig. foseta trohleară (Fovea tochlearis) care are în partea ei laterală o mică apofiză inconstantă denumită spina trohleară (Spina trochlearis) ambele servesc la fixarea scripetelui muşchiului oblic superior al ochiului. . . CONFORMAŢIA INTERIOARĂ. La nivelul glabelei şi lateral de ea. în partea antero-medială se găseşte de asemenea o mică depresiune. Incizura etmoidală. PORŢIUNEA NAZALĂ Fig. determinând sinuzita frontală. Creasta transversală are trei curburi: una mediană şi două laterale. Faţa orbitară. care se continuă prin canalul frontonazal. Arcul supraciliar. Porţiunea nazală.7.2. în timp ce curburile laterale sunt reprezentate de cele două margini supraorbitare. Ea delimitează net cele două porţiuni. presărată cu impresiuni digitiforme şi eminenţe mamilare. asimetrice: sinusurile frontale (Sinus frontalis). neregulată. Spina nazală. c) o margine anterioară.6. Ramura transversală a acestui U răspunde porţiunii nazale.3. ce răspunde scobiturii etmoidale şi mărgineşte semicelulele şi găurile etmoidale menţionate. de pe care pleacă spina nazală (Spina nasalis). Aceste lame prezintă: a) o faţă inferioară. . PORŢIUNEA ORBITARĂ (Pars orbitalis) Situate de o parte şi de alta a scobiturii etmoidale. a porţiunii nazale se numeşte marginea nazală (Margo nasalis). Şanţul sinusului sagital superior. Gaura etmoidală anterioară.9. ce ia parte la formarea bolţii orbitei. Este un os complex. care pe craniul articulat sunt completate de semicelulele etmoidului. se numeşte creasta fronto-orbito-nazală. Semicelule frontale. Creasta frontală. care se articulează cu aripa mică a sfenoidului. Cele două sinusuri frontale sunt despărţite printrun sept sagital. . Şanţuri arteriale. Marginea supraorbitară. Porţiunea nazală a osului. 1. Printre aceste semicelule se găsesc două orificii. care fac să comunice cavitatea neurocraniului cu orbitele: gaura etmoidală anterioară (Foramen ethmoidale anterius) şi gaura etmoidală posterioară {Foramen ethmoidale posterius). b) o faţă superioară. . concavă şi netedă. adeseori asimetric (Septum intersinusale frontale). Marginea parietală a osului. . 37. Ramurile laterale ale scobiturii etmoidale conţin semicelule. Se înţelege că inflamaţia mucoasei nazale se poate astfel propaga la mucoasa sinusurilor frontale.5. care se confundă cu marginea supraorbitară a porţiunii solzoase. numită fosa glandei lacrimale (Fossa glandulae lacrimalis) ce adăposteşte glanda cu acelaşi nume. având forma . Glabela.3.8. . Gaura oarbă. Sinusurile frontale prezintă un orificiu (Apertura sinus frontalis) situat în partea medială a planşeului sinusului. orbitară (Facies orbitalis). d) o margine medială. osul fontal conţine două cavităţi pneumatice. 38.6. . . Sinusurile frontale se formează prin îndepărtarea celor două lame de substanţă compactă. . în partea ei cea mai laterală există o mică depresiune. Marginea anterioară. Frontalul văzut posterior (endocranian).10. ce alcătuiesc porţiunea solzoasă a osului.7. -12. . Gaura supraorbitară. cerebrală.9. Porţiunea orbitară a osului. situat în scobitura etmoidală a frontalului. e) o margine posterioară. . Acesta se deschide în infundibilul meatului mijlociu.4. . . ETMOIDUL (Os ethmoidale) Este un os nepereche şi median. . Procesul zigomatic. Mucoasa ce tapetează sinusurile frontale comunică cu mucoasa cavităţilor nazale. între porţiunea verticală şi cea orizontală a frontalului se află o creastă transversală. convexă şi neregulată.5. Spina nazală se articulează cu cele două oase nazale (anterior) şi cu lama perpendiculară a etmoidului (posterior). -11. se găsesc cele două lame osoase ale porţiunii orbitare.4. Frontalul văzut de jos 1. Procesul zigomatic. Se prezintă ca o suprafaţă neregulată şi dinţată. .2. Aici se articulează extremităţile superioare ale oaselor nazale şi procesele frontale ale maxilarelor.8. (Pars nasalis) Este situată între cele două lame orbitare înaintea scobiturii etmoidale. Curbura mediană este reprezentată de porţiunea nazală. Spina nazală. Gaura etmoidală posterioară. .

. Fiecare labirint are şase feţe: a) Faţa laterală sau lama orbitară {Lamina orbitalis) plană şi netedă. care pătrunde în cavitatea nazală şi ia parte la formarea septului nazal. 31 Fig. se numesc aripile crestei (Alae cristae galii). 2. numite cornete: cornetul sau concha superioară {Concha nasalis superior) şi cornetul sau concha mijlocie {Concha nasalis media). . . trebuie să cunoaştem situaţia lui. Prin ele trec filetele nervului olfactiv. ce atârnă de marginile lamei orizontale. situată înapoia şi deasupra procesului uncinat. de cele ale oaselor învecinate.între procesul uncinat şi bula etmoidală se delimitează o despicătură semilunară. împărţită de Crista galii în două şanţuri antero-posterioare.STUDIUL OASELOR unei balanţe. Labirinturile etmoidale conţin celule etmoidale completate. a) Porţiunea superioară. datorită asemănării ei cu o creastă de cocoş . . desprinsă de pe faţa medială a labirintului. foarte subţire.de către lama orizontală în două porţiuni: una situată deasupra ei şi alta dedesubt. Orientare. Lama orizontală umple scobitura etmoidală a frontalului şi participă astfel la formarea bazei craniului şi a bolţii cavităţilor nazale. Este format din: 1) o lamă verticală şi mediană. numită Crista galii. Lama verticală are o porţiune mică. hiatul maxilar şi celulele etmoidale anterioare şi mijlocii. în meatul mijlociu se găsesc câteva formaţiuni importante. Masele laterale sau Jfcbirintele etmoidale contribuie la alcătuirea peretelui lateral al cavităţilor nazale. Se aşază în sus porţiunea mică a lamei verticale a osului. numit cornetul suprem Santorini {Concha nasalis suprema). . b) Porţiunea inferioară. . 1. 1.marginea groasă şi scurtă a acestei lame. o prelungire a durei mater.2. înaintea crestei se găseşte gaura oarbă a frontalului. Ea coboară în cavitatea nazală. Şanţurile sunt prevăzute cu câte 25-30 de orificii (Foramina cribrosa). Cornetul mijliciu 4 b) Faţa medială participă la formarea peretelui lateral al cavităţii nazale. Este foarte subţire şi de aceea se mai numeşte Lamina papyracea. 2) o lamă orizontală ciuruită. hiatul semilunar {Hiatus semilunaris).Procesul uncinat {Processus uncinatus) este o lamelă osoasă subţire şi oblică. fapt pentru care etmoidul este considerat un os pneumatic. Crista galii. mai mare. Etmoidul văzut de sus. LAMA VERTICALĂ Este subdivizată . aceste mase laterale conţin o serie de cavităţi pline cu aer. De pe această faţă se desprind două lame răsucite în formă de cornet de hârtie. numite celule etmoidale. Pe vârful crestei se insera coasa creierului. înainte de a studia osul. acestea alcătuiesc. LAMA ORIZONTALĂ SAU LAMA CIURUITĂ (Lamina cri broşa) Este o lamă dreptunghiulară. el străbate meatul mijlociu în jos şi înapoi şi ajunge la nivelul cornetului inferior. numită lama perpendiculară (Lamina perpendicularis) este mai mare şi are formă patrulateră. 3. Semicelule ale labirintului etmoidal. Lama ciuruită.este mai mică şi are o formă triunghiulară.cum s-a mai menţionat . Pentru detalii vezi Splanhnologia. două proeminenţe antero-posterioare.Bula etmoidală {Bulla ethmoidalis) este o celulă osoasă proeminentă a etmoidului. în mod inconstant. a cavităţilor nazale şi a orbitelor. participă la formarea peretelui medial al orbitei. cu care se articulează. 3) două mase laterale cubice. rudimentar.3. c) Faţa superioară prezintă semicelule. cu semicelulele frontalului. LABIRINTELE ETMOIDALE (Labyrinthi ethmoidales) sau masele laterale Sunt două mase cubice. pe scheletul articulat al capului. pe faţa medială a labirintului. deasupra cornetului superior se găseşte un cornet mic. completate pe scheletul articulat al craniului. . situată deasupra lamei orizontale şi alta. atârnate de marginile laterale ale lamei orizontale. respectiv meat mijlociu {Meatus naşi superior şi meatus naşi medius). respectiv la cea a pereţilor mediali ai orbitei. iar înainte . participând împreună cu vomerul şi cu un cartilaj la formarea septului nazal.4. care ia parte la formarea bazei craniului. Cornetele delimitează împreună cu faţa medială a labirintului câte un spaţiu numit meat superior. 39. Acesta conduce în infundibilul etmoidal {Infundibulum ethmoidale) un fund de sac îngust şi alungit. Din marginea anterioară a crestei se desprind două mici prelungiri care completează gaura oarbă şi se unesc apoi cu creasta frontalului. în care se deschide canalul nazo-frontal.

determinând uneori complicaţii severe. Labirintele etmoidale conţin celule cu aer care se grupează în: anterioare. Celulele anterioare şi mijlocii se deschid în meatul mijlociu. numită creasta sfenoidului (Crista sphenoidalis) ce se articulează cu lama perpendiculară a etmoidului. dând etmoidita. Sunt mascate. 3. poartă numele de faţă etmoido-nazală. Ea prezintă pe linia mediană creasta sfenoidală inferioară. aripile mari şi procesele pterigoide Orientare. în cea mai mare parte. Unghiurile libere ale lamei patrulatere proemină. Acest şanţ începe înapoi. Se aşază în sus . cu şanţul vomerului.32 în afară de aceste semicelule.faţa netedă a prelungirilor (aripilor) mici. tuberculul şeii şi spătarul şeii. care vin de pe faţa inferioară a corpului. ele sunt numite procesele clinoide posterioare (Processus clinoideus posterior). Faţa anterioară răspunde pe craniul articulat părţii posterioare a etmoidului şi fiindcă participă la formarea peretelui superior al foselor nazale. CORPUL (Corpus) Are o formă cubică. 5. precum şi prelungirile celor două cornete ale sfenoidului. Faţa superioară. şi de aceea i se descriu un corp şi trei perechi de prelungiri. Faţa inferioară saufaringiană. Modificările de formă ale fosei hipofizare. Şanţul carotidian adăposteşte sinusul cu acelaşi nume al durei mater şi este străbătut de artera carotidă internă şi de nervii cranieni oculomotor. Fosa poate fi evidenţiată radiologie. Feţele laterale.aşa cum s-a mai arătat . f) Faţa anterioară prezintă semicelule completate cu cele ale osului lacrimal g) Faţa posterioară prezintă semicelule completate de corpul osului sfenoid. Ea prezintă pe linia mediană o creastă verticală. dispuse simetric pe feţele anterioară şi inferioară ale corpului sfenoidului. se observă orificiile sinusurilor sfenoidale. la rândul ei. 4. pot orienta atenţia în direcţia unor procese patologice la nivelul hipofizei. Această mucoasă se poate inflama. trei elemente: fosa hipofizară. Aceasta prezintă. El a fost comparat cu o viespe în zbor. numite aripile mici. Deasupra inserţiei aripilor mari se găseşte. care poartă denumirea de concha sau cornetul sfenoidului (Concha spenoidalis). abducens şi oftalmic. situat la baza craniului. Pe marginile laterale ale fosei pituitare se găsesc două mici proeminenţe. cerebrală sau endocraniană prezintă mai multe detalii: a) în partea cea mai anterioară. care este aplicată pe faţa anterioară a corpului sfenoidului şi micşorează foarte mult orificiul sinusului sfenoidal. Cornetele sfenoidale sunt două lame osoase recurbate. . Faţa posterioară este sudată cu porţiunea bazilară a occipitalului. ce pătrunde în şanţul vomerului cu care se articulează. Fosa hipofizară este limitată înainte. mijlocii şi posterioare (Cellulae ethmoidales anteriores. 2. 1. Conformaţia interioară. SFENOIDUL (Os sphenoidale) Sfenoidul este un os median şi nepereche. prezintă o suprafaţă patrulateră numită planul sau jugul sfenoidal (Jugum sphenoidale) ce ocupă spaţiul dintre cele două aripi mici. Aşezarea celulelor etmoidale favorizează propagarea procesului inflamator în direcţia orbitei şi a neurocraniului. numit şanţul prechiasmatic (Sulcus prechiasmatis)\ c) mai posterior apare şaua turcească (Sella turcica).care asigură comunicarea neurocraniului cu orbita. Iniţial cele două oase cu fost unite prin sincondroza sfeno-occipitală (Syncondrosis sphenooccipitalis) care se osifică între 16-18 ani. câte un şanţ carotidian (Sulcus caroticus) în formă de S culcat. cu creasta sfenoidală inferioară. iar cele posterioare. La unirea crestei sfenoidale de pe această faţă. care leagă cele două canale optice. trohlear. De o parte şi de alta a crestei sfenoidului. labirintul mai conţine semicelule care se completează . Fiecare cornet constă dintr-o porţiune verticală patrulateră. Etmoidul este format din lame de os compact. Faţa posterioară a lamei patrulatere se continuă cu porţiunea bazilară a occipitalului cu care formează clivusul (Clivus). prin tuberculul şeii (Tuberculum sellae) iar înapoi prin spătarul şeii sau lama patrulateră (Dorsum sellae). aplicată pe faţa inferioară a corpului sfenoidului şi care participă la formarea bolţii foselor nazale. de fiecare parte. în partea laterală a acestei feţe se găseşte câte o lamă triunghiulară uşor răsucită. mediae şi poşteriores). se găseşte ciocul sfenoidal (Rostrum sphenoidale).cu semicelulele oaselor cu care se articulează etmoidul. e) Faţa inferioară este alcătuită de cornetul mijlociu. Fosa hipofizară (Fossa hypophysialis) care adăposteşte pe viu glanda hipofiză. apofizele sau procesele clinoide mijlocii (Processus clinoideus medius). b) înapoia acestei suprafeţe este situat un şanţ transversal. cu şase feţe. de aripile mari care se desprind de la acest nivel. de asemenea. precum şi dintr-o porţiune orizontală triunghiulară. imediat înaintea vârfului stâncii temporalului şi este mărginit lateral de o apofiză ascuţităl numită lingula sfenoidală (Lingula sphenoidalis).menţionate la osul frontal . sunt inconstante.marginea dinţată a acestor prelungiri. APARATUL LOCOMOTOR depistate cu ajutorul acestui procedeu. Cornetele sfenoidale provin din capsula cartilaginoasă nazală şi se osifică la vârsta pubertăţii. Celulele etmoidale sunt căptuşite de o mucoasă ce se continuă cu cea a cavităţilor nazale. iar înainte . în meatul superior al cavităţii nazale. la acest nivel se mai găsesc gaura etmoidală anterioară şi gaura etmoidală posterioară . Ciocul sfenoidal se articulează. Pe lângă celulele proprii.

8. ce desparte fosa craniană anterioară de fosa craniană mijlocie. Fisura orbitară superioară. ce se articulează cu osul frontal.8. concavă şi tăioasă. . Creasta sfenoidului. . Cornetul sfenoidului. Gaura rotundă.10. . . Fig. Incizura pterigoidă. .12.13. 12. Canalul optic. Aripile mici. Fisura orbitară superioară. Intrarea în sinusul sfenoidului. Această margine se îngroaşă medial. . -11.4. Marginea solzoasă a aripii mari.10.7. Fosa scafoidă. -10. . . . . Aripile mici. 41. Gaura rotundă. o margine anterioară. Fosa hipofizară. Faţa temporală a aripii mari. Sfenoidul văzut de sus. Marginea pietroasă a aripii mari. . . . . formând o proeminenţă. -11. .2.STUDIUL OASELOR Fig.14. Fisura orbitară superioară. . procesul clinoid anterior (Processus clinoideus anterior)\ o bază orientată medial şi străbătută de canalul optic {Canalis opticus) prin care trece nervul optic şi artera oftalmică.8. Faţa orbitară a aripii mari. Lama medială a procesului pterigoid.5. . Tuberculum sellae. . 40.17. Fosa pterigoidă. Faţa endocraniană a aripii mari. Lama patrulateră. . Sfenoidul văzut posterior.13. Corpul.2. .9. Spina sfenoidului. dinţată. .6. Sfenoidul văzut anterior. 1. Cârligul pterigoid.6. 42. .3.4. . Ele prezintă: o faţă superioară (endocraniană) plană. -12. . Gaura ovală. ARIPILE MICI (Ala minor) Sunt două lame triunghiulare. Procesul clinoid anterior. .3. -15. Lama medială a procesului pterigoid. 1. o margine posterioară.9. -11. -16. o faţă inferioară (orbitară) care ia parte la formarea peretelui superior al orbitei şi delimitează cu aripile mari fisura orbitară superioară (Fissura orbitalis superior)'. . Lama laterală a procesului pterigoid. . . Incizura pterigoidă.4. Marginea frontală a aripii mari. Canalul pterigoidian. .3. Lama laterală a procesului pterigoid. Gaura spinoasă.13.5. Şanţul prechiasmatic. Aripa mică a osului. . Creasta sfenoidală inferioară. . . Şanţul carotidian. Canalul pterigoid.7. Procesul clinoid posterior.2. Spina sfenoidului. Cornetul sfenoidului.7. Faţa cerebrală a aripii mari. l. . 10 9 8 Fig.5.9. .6.14.

Lama medială este dispusă sagital. se articulează. 2. de corp. un vârf. desprinse de pe partea inferioară a corpului şi a aripilor mari ale sfenoidului. Marginile sunt în număr de şase. Medial de gaura spinoasă se găseşte un alt orificiu inconstant numit gaura pietroasă (Foramen petrosum) prin care trece nervul pietros mic. şi de aceea se numeşte unghiul parietal. APARATUL LOCOMOTOR Marginea frontală {Margo frontalis) este orizontală şi priveşte înainte. b) Marginile exocraniene sunt: zigomatică. De aceea iau parte la alcătuirea diferitelor regiuni ale capului. e) Faţa maxilară (Facies maxillaris) participă la formarea fosei pterigopalatine. prin gaura ovală trece nervul mandibular. Dacă privim aripa mare a sfenoidului pe faţa externă a bazei craniului. este separată de aceasta prin creasta infratemporală (Crista infratemporalis)'. delimitează cu aripile mici fisura orbitară superioară. prin care nervul maxilar pătrunde în orbită. b) gaura ovală (Foramen ovale) situată înapoia găurii rotunde. Vârful este îndreptat lateral. mai multe feţe şi mai multe margini. între marginea solzoasă şi cea pietroasă a sfenoidului. parietală şi orbitală. Acesta pleacă de la canalul pteriogoidian. numită fosa pterigoidă (Fossa pterygoidea) în care se insera muşchiul pterigoidian medial. Prin fisura orbitară superioară trece vena oftalmică superioară şi pătrund în orbită următorii nervi: oculomotor. ea formează peretele superior al fosei infratemporale. trohlear. cu osul zigomatic. c) gaura spinoasă (Foramen spinosum) situată înapoia precedentei. solzoasă şi pietroasă. astfel că ele se unesc anterior. Forma lor este complexă. vom vedea alte trei margini. Extremitatea ei superioară dă naştere unei lamele osoase care se îndreaptă medial şi se aplică pe faţa interioară a corpului sfenoidului. Ea formează împreună cu maxila fisura orbitară inferioară. se numeşte procesul vaginal Faţa infratemporală este separată de faţa temporală printr-o creastă antero-posterioară. situată sub precedenta. prin ea trece nervul maxilar. c) Faţa temporală {Facies temporalis) face parte din fosa temporală. abducens şi oftalmic. se articulează cu parietalul. d) Faţa infratemporală. Este o faţă excavată. Pe această faţă. . merge în jos şi e transformat pe craniul întreg. Lama medială este mai îngustă. dintre care trei endocraniene şi trei exocraniene. între cele două lame rămâne o despicătură triunghiulară. iar cea laterală. care se găseşte pe maxilă şi pe procesul piramidal al palatinului. se observă un şanţ puţin adânc. Aripile mari prezintă o bază. priveşte lateral şi se articulează cu solzul temporalului. se formează spina sfenoidului (Spina ossis sphenoidalis). în partea inferioară. incizura pterigoidiană (Incisura pterygoidea) în care pătrunde (completând astfel fosa pterigoidiană) procesul piramidal al palatinului. îngustă. Posterior. cu care delimitează gaura ruptă. PROCESELE PTERIGOIDE (Processus pterygoideus) Sunt două coloane verticale. este situată sub faţa orbitară. a) Marginile endocraniene sunt: frontală. se articulează cu stânca temporalului. impresiuni digitiforme şi eminenţe mamilare. Prezintă şanţuri arteriale. Feţele sunt în număr de cinci: a) Faţa cerebrală (Facies cerebralis) este singura faţă endocraniană. 4. 3. Separă faţa temporală de cea orbitară. Este cea mai mică. cele două lame se distanţează. iar mai lateral se articulează cu solzul frontalului. în care este situată porţiunea cârtilaginoasă a tubei auditive [Sulcus tubae auditoriae (auditive)]. aproape de marginea ei posterioară şi lateral de procesul pterigoid. în canalul palatin mare cu ajutorul unui şanţ similar. delimitând astfel o depresiune adâncă. se articulează cu parietalul. care rezultă din unirea celor două lame participă la formarea fosei pterigopalatine.34 ARIPILE MARI (Ala major) Sunt două prelungiri ce se desprind de pe feţele laterale ale corpului. oblic. dar prezintă mai multe detalii. Ele sunt foarte întinse şi prezintă un mare număr de feţe şi de margini. Faţa anterioară. amintită mai sus şi numită creasta infratemporală. Procesele pterigoide sunt formate din două lame: lama laterală [Lamina lateralis (processuspterygoidei)] şi lama medială [Lamina medialis (processuspterygoidei)]. iar în rest este liberă. Rădăcina sau baza proceselor pterigoide este străbătută de canalul pterigoidian sau canalul vidian (Canalis pterigoideus) care dă trecere arterei şi nervului canalului pterigoidian. Marginea pietroasă priveşte posterior. dând astfel inserţie muşchiului temporal. Marginea zigomatică (Margo zygomaticus) este verticală şi orientată anterior. vom vedea că este limitată de trei margini. b) Faţa orbitară (Facies orhitalis) participă la formarea peretelui lateral al orbitei. Marginea solzoasă (Margo squamosus) este dinţată. dă trecere arterei meningee mijlocie. în parte. pe ea se găseşte un şanţ vertical numit şanţul pterigopalatin. Dacă privim faţa endocraniană a unei aripi mari a sfenoidului. 1. Baza sau rădăcina aderă. ea face să comunice cavitatea craniană cu fosa infratemporală. Medial de gaură ovală se află un mic orificiu inconstant numit gaura venoasă Vesalius (Foramen venosum) care dă trecere unei vene emisare. Marginea parietală (Margo parietalis) este orientată în sus. Marginea orbitară este orientată în jos şi separă faţa orbitară de cea maxilară. Ea este străbătută de trei orificii: a) gaura rotundă (Foramen rotundum) care asigi^jă comunicarea cavităţii craniene cu fosa pterigopalatină.

3) d o u ă p o r ţ i u n i l a t e r a l e (Pars lateralis) care completează gaura occipitală. . posterior porţiunii bazilare a occipitalului. ce leagă acest proces cu spina sfenoidului. Faţa medială este acoperită parţial de lama perpendiculară a palatinului şi participă la formarea peretelui lateral al fosei nazale respective. Scobitura jugulară cu (11) procesul intrajugular. Gaura occipitală serveşte pentru trecerea bulbului. Meningele spinale se continuă la acest nivel cu meningele cerebrale. . El prezintă o gaură. anterior cavităţilor nazale. Linia nucală supremă. . Porţiunea bazilară a osului. OCCIPITALUL (Os occipitale) Occipitalul este un os nepereche şi median.8. . FAŢA EXOCRANIANĂ. Gaura occipitală (Foramen occipitale magnum) are o formă ovală. dar mai simplă. ulterior. numită gaura occipitală mare. Linia nucală inferioară. tromboflebita sinusurilor carotidiene etc. Ea prezintă: 1.2. este convexă şi orientată posteroinferior.STUDIUL OASELOR (Processus vaginalis). se află şanţul palatovaginal (Sulcus palatovaginalis) care pe scheletul întreg este transformat de procesul sfenoidal al palatinului în canalul palatovaginal (Canalis palatovaginalis). Orientare. formând bolta faringelui. cele patru porţiuni constitutive ale osului sunt izolate. . Protuberanta occipitală externă. situat în partea posterioară şi inferioară a neurocraniului. Fig. Privit în totalitate. iar lateral sinusurilor carotidiene ale durei mater şi formaţiunilor ce străbat aceste sinusuri. în mijlocul ei se găseşte un mic tubercul faringian (Tuberculum pharyngeum) iar înaintea acestuia o fosetă ce adăposteşte (la omul viu) bursa faringiană. Faţa medială ia parte la formarea fosei pterigopalatine. chiar pe procesul vaginal. situată înaintea găurii occipitale. care se îndreaptă în jos şi lateral. Ea face să comunice canalul vertebral cu cavitatea neurocraniului.9. Faţa laterală prezintă în partea ei superioară foseta scafoidă (Fossa scaphoidea) în care se insera muşchiul tensor al vălului palatin. Sinusurile sfenoidale se deschid în recesul sfeno-etmoidal al cavităţilor nazale prin câte un orificiu (Apertura sinus sphenoidalis) situat de o parte şi de alta a crestei sfenoidale. . Lateral de acest şanţ. Se aşază înainte . nervilor accesori şi arterelor vertebrale. Marginea posterioară este subţire şi prezintă o scobitură semicirculară prin care trece tuba auditivă. Faţa exocraniană. în jurul căreia se grupează părţile constitutive ale osului. este cârligul pterigoidian (Hamuluspterygoideus) pe care se găseşte şanţul cârligului (Sulcus hamuli pterygoidieî) prin care se reflectă tendonul muşchiului tensor al vălului palatin. ele se sudează alcătuind un singur os. iar în jos şi orizontal .gaura mare pe care o prezintă osul. Gaura occipitală are o mare importanţă în antropologie. Creasta occipitală externă.5. se află şanţul vomerovaginal (Sulcus vomerovaginalis) care pe scheletul întreg este transformat de aripile vomerului în canalul vomerovaginal (Canalis vomerovaginalis). PORŢIUNEA BAZILARĂ Faţa exocraniană a acestei porţiuni este orientată în jos. Tuberculul jugular.6. Lama laterală este mai mare. în jos . alungită antero-posterior.13. . în corpul sfenoidului există. . situat înapoia găurii occipitale. înapoia ei pe părţile laterale ale tuberculului se află o serie de rugozităţi. o faţă endocraniană. adică între proces şi corpul sfenoidului. Linia nucală superioară. Ţinând seama că sinusurile sfenoidale se pot inflama (ca şi cele frontale sau ca cel etmoidal) datorită comunicării cu cavitatea nazală.faţa concavă. . 1 ) p o r ţ i u n e a b a z i l a r â(Pars basilaris). 35 2 ) s o l z u l o c c i p i t a l u l u i (Squama occipitalis) larg şi subţire. 1. . câte un sinus sfenoidal (Sinus sphenoidalis). Sondă introdusă în canalul hipoglosului. .4. occipitalul prezintă o faţă exocraniană.12.3. Se delimitează astfel orificiul pterigospinal (Foramen pterygospinale). de o parte şi de alta a liniei mediane.7. în timpul dezvoltării intrauterine. CONFORMAŢIA INTERIOARĂ. Fosa condilară. Marginea posterioară a ei prezintă procesul pterigospinos (Processus pterygospinosus) de pe care pleacă ligamentul omonim {Ligamentul pterygospinale). Medial de el. privită în totalitate. 43.14. abcese cerebrale. Sinusurile sfenoidale răspund: în sus şeii turceşti şi glandei hipofizare. Cele două sinusuri sunt separate printr-un sept (Septum intersinusale sphenoidale). . Occipitalul. se explică complicaţiile posibile şi gravitatea lor în caz de sinuzită sfenoidală: meningite. Gaura occipitală. . Pe faţa laterală a acestei lame se insera muşchiul pterigoidian lateral. pe care se insera muşchii drept anterior al capului şi lungul capului. Tuberculul faringian. Extremit^ea ei inferioară se termină printr-un cârlig.10.cavităţilor nazale şi bolţii faringelui. patru margini şi patru unghiuri. Condilul occipital.

. Şanţul sinusului transvers. Lateral de clivus. scuama este netedă şi răspunde pielii capului şi muşchilor occipitali. Ele sunt împărţite în două părţi aproape egale printr-o proeminenţă numită procesul jugular (Processus jugularis). numită roşa condiliană (Fossa condylaris) care este uneori străbătută de canalul condilian (Canalis condylaris) prin care trece o venă emisară. Marginile inferioare se articulează cu temporalele şi sunt mult mai complexe. PORŢIUNILE LATERALE Faţa exocraniană a acestei porţiuni prezintă câte un condil occipital (Condylus occipitalis) pentru articularea cu atlasul. . se găseşte câte un şanţ al sinusului pietros inferior (Sulcus sinus petrosi inferioris).5.13. deasupra condilului occipital şi a canalului hipoglosului. ea face parte din calota craniană şi se numeşte planul occipital (Planum occipitale).8. Ea prezintă: 1. Porţiunea bazilară a osului. acel şanţ larg realizat împreună cu lama patrulateră a sfenoidului.7. Eminenţa cruciformă împarte faţa endocraniană a solzului în două fose cerebrale (Fossa cerebralis) situate deasupra.15. . se insera o serie de muşchi ai cefei: sternocleidomastoidianul. Clivusul adăposteşte bulbul şi puntea. Marginea mastoidiană a osului. o prelungire a durei 13 APARATUL LOCOMOTOR mater craniene. Pe liniile nuchale. linia nuchală MARGINILE OCCIPITALULUI Osul are patru margini: două superioare şi două inferioare. scuama este accidentată. Se numeşte planul nuchal (Planum nuchale) şi face parte din baza craniului. . . Deasupra protuberantei occipitale externe. 12 11 Fig. Uneori în locul crestei occipitale interne se găseşte un şanţ (Sulcus sinus occipitalis) care adăposteşte sinusul omonim al durei mater. Pe partea laterală a scuamei se află şanţul sinusului sigmoidian (Sulcus sinus sigmoidei) care continuă şanţul sinusului transvers. prezintă liniile nuchale şi dă inserţie unor muşchi. 3. . Lateral şi posterior de cest tubercul se află porţiunea verticală a şanţului sinusului sigmoidian. . FAŢA ENDOCRANIANĂ. Această faţă este formată de clivus. Clivusul. Dedesubtul protuberantei. Fosa cerebrală. 3. Fosele sunt presărate cu eminenţe mamilare şi impresiuni digitiforme. SOLZUL OCCIPITALULUI Prezintă protuberanta occipitală externă (Protuberantia occipitalis externa) de la care pleacă: a) creasta occipitală externă (Crista occipitalis externa)'. ele sunt numite liniile curbe occipitale supremă. Gaura occipitală. spleniul capului. -10.4. înapoia condililor occipitali există o depresiune. . o proeminenţă numită tubercul jugular (Tuberculum jugulare). PORŢIUNILE LATERALE Prezintă la unirea cu porţiunea bazală. supremă (Linea nuchalis suprema). . Sondă introdusă în canalul hipoglosului. .a.9. înaintea condililor occipitali se găseşte canalul hipoglosului (Canalis hypoglossi) străbătut de nervul hipoglos.14. este concavă şi orientată antero-superior. . 2. . Marginea lambdoidă. superioară şi inferioară. SOLZUL OCCIPITALULUI Prezintă eminenţa cruciformă (Eminentia cruciformis) formată de: a) protuberanta occipitală internă (Protuberantia occipitalis interna) de la care pornesc b) două ramuri orizontale. reprezentată de şanţul sinusului sagital superior. 44. b) trei perechi de linii curbe ce se îndreaptă lateral: linia nuchală superioară {Linea nitohae superior) şi linia nuchală inferioară (Linea nuchalis inferior). Proeminenţa supracondiliană. PORŢIUNEA BAZILARĂ Faţa endocraniană este orientată în sus. reprezentată de creasta occipitală internă (Crista occipitalis interna) De care se prinde coasa cerebelului. Creasta occipitală internă. d) o ramură verticală inferioară. . . Tuberculul jugular. Fosa cerebeloasă. privită în totalitate. 1. protuberanta occipitală internă. semk aialul capului.2. acesta se articulează cu o suprafaţă asemănătoare de pe stânca temporalului. c) o ramură verticală superioară. ea se îndreaptă în jos şi ajunge până la gaura occipitală. Faţa endocraniană. reprezentate de şanţurile sinusurilor transverse (Sulcus sinus transversi).11. Occipitalul. Procesul intrajugular.12. în terminologia tradiţională românească. Şanţul sinusului longitudinal superior. şi două fose cerebeloase ((Fossa cerebellaris) situate dedesubt. şi pe spaţiile dintre ele. se articulează cu parietalele şi formează sutura lambdoidă. trapezul ş.3. vine în raport cu meningele şi encefalul. Marginile superioare sau lambdoide (Margo lambdoideus) prezintă numeroase dinţaturi.6.36 2.

4. FAŢA EXTERNĂ (Facies externa). Unghiul frontal. formând şanţul sinusului sagital superior (Sulcus sinus sagittalis superioris). Porţiunea situată înaintea procesului jugular se alătură stâncii temporalului. Ea se îndreaptă spre procesul transvers al atlasului cu care se poate articula. formate la unirea marginilor lambdoide cu cele mastoidiene. . .2.8. Unghiul sfenoidal. pe faţa inferioară a procesului jugular. . . . Unghiul sfenoidal. Marginea sagitală. .faţa concavă. Marginea frontală. format la unirea celor două margini lambdoide. . Unghiul occipital. prezentând de studiat: două feţe. -11.7. Unghiul occipital. Marginea solzoasă. Deasupra liniei temporale superioare.3. Marginea solzoasă. . Marginea occipitală. se vede gaura parietală (Foramen parietale) prin care trece vena emisară parietală. Sub eminenţa parietală se găsesc două linii semicirculare: linia temporală superioară şi linia temporală inferioară (Linea temporalis superior şi Linea temporalis inferior).3. Unghiul mastoidian. 37 situată dedesubtul acestei linii (suprafaţă ce face parte din fosa temporală) se insera muşchiul temporal. Linia temporală inferioară. Variante. -10. Unghiul frontal. procesul intrajugular (Processus intrajugularis) care împreună cu o spină asemănătoare de pe temporal.5. 1. . Pe linia temporală superioară se insera fascia temporală care acoperă muşchiul temporal. Orientare.9. prin cel posterior nervii vag şi accesor împreună cu vena jugulară internă. . 2) Unghiul anterior. parietalul răspunde calotei aponevrozei epicraniene. Este inconstant. se articulează cu corpul sfenoidului. Eminenţa parietală. Şanţul sinusului sagital superior. Linia temporală superioară. Marginea sagitală. numită eminenţa sau tuberozitatea parietală (Tuberparietale) ce poate fi palpată sub piele. Şanţuri arteriale. Acesta din urmă este mărginit de numeroase -7 Fig. Parietalul văzut lateral (exocranian).STUDIUL OASELOR Porţiunea marginii situate înapoia procesului jugular se articulează cu mastoida şi poartă numele de marginea mastoidiană (Margo mastoideus). împarte gaura jugulară în două compartimente: prin cel anterior trece nervul glosofaringian. Marginea frontală. . înainte unghiul cel mai ascuţit (de pe care pleacă şanţuri vasculare). Are o formă patrulateră. patru margini şi patru unghiuri. Este concavă.6. care separă partea superioară -triunghiulară . . 3) Unghiurile laterale.6.2. Unghiul mastoidian. în partea inferioară a incizurii jugulare proemină o spină osoasă. Este convexă.5. . aparţine numai calvariei. . 1) Unghiul superior.cu o largă scobitură numită incizura sau scobitura jugulară (Incisurajugularis) care împreună cu scobitură omoloagă de pe marginea posterioară a stâncii temporalului formează gaura jugulară (Foramen jugulare). reprezentat de porţiunea bazilară. Marginea occipitală. PARIETALUL (Os parietale) Parietalul este aşezat între frontal şi occipital. .10. prezintă o proeminenţă rotunjită. . Se delimitează osul interparietal (Os inter parietale) sau osul Incaşilor. Aceasta se continuă înapoi . prezintă o serie de şanţuri arteriale (Sulei arteriales) dintre care cele mai important este cel al arterei meningee mijlocii şi a venelor sale însoţitoare (Sulcus arteriae meningeae mediae) impresiuni digitiforme şi eminenţe mamilare.a scuamei de restul ei. 46. în jos marginea scobită. Procesul paramastoidian {Processus par amastoideus) este o proeminenţă osoasă situată lateral de gaura occipitală. De-a lungul marginii superioare se află un semi şanţ care se uneşte cu cel de pe partea opusă. pătrunde între cele două oase parietale.4. sunt situate la locul de articulare a temporalului cu parietalul. Pe linia temporală inferioară şi pe suprafaţa Fig.7. 45. deasupra temporalului. care delimitează fisura pietroccicipitală {Fissura petrooccipitalis). 1.8.9. . . FAŢA INTERNĂ (Facies interna). Se aşază medial . Parietalul văzut medial (endocranian). Spre unghiul superior al scuamei occipitalului poate exista uneori o sutură occipitală transversă. Aproape de marginea superioară şi de unghiul postero-superior al osului. UNGHIURI.lateral de condilul occipital .

Marginea sfenoidală.5. formând sutura sagitală. MARGINI. ea se articulează: înainte .8. 3) Marginea anterioară sau frontală {Margo frontalis) este dinţată. . -18. se articulează cu cea de partea opusă. antero-inferior sau sfenoidal {Angulus sphenoidalis). Orificiul acustic intern.2. Prezintă o circumferinţă. ea face parte din fosa temporală şi dă inserţie 8 7 6 5 Fig. -16.7. cu care formează sutura coronară. iar înainte extremitatea liberă a acestui proces. Circumferinţa are o porţiune liberă şi alta aderentă: a ) p o r ţ i u n e a l i b e r ă este neregulată şi zimţată. cu care formează sutura lambdoidă.11. situat pe laturile scheletului capului. . 1. Orificiul mastoidian. Marginea parietală a solzului.9.6. procesul stiloidian şi mastoidă. Procesul mastoidian.5. Faţa laterală sau temporală {Facies temporalis) este netedă. Marginea parietală. .13. faţa internă prezintă şanţul sinusului sigmoidian {Sulcus sinus sigmoide) care continuă şanţul omonim de pe occipital şi se continuă la rândul lui cu un şanţ omonim de pe mastoidă. porţiunea timpanică. Procesul stiloidian. porţiunea pietroasă sau stânca temporalului.cu aripa mare a sfenoidului {Margo sphenoidalis) cu care formează sutura sfenoscuamoasă {Sutura sphenosquamosa) iar înapoi cu parietalul {Margo parietalis) cu care formează sutura scuamoasă {Sutura squamosa). 1. . se articulează cu solzul occipitalului.7. 1) Marginea superioară sau sagitală {Margo sagittalis) este groasă şi dinţată. Spina suprameatum. . 1. cu care formează sutura solzoasă.3. . I. Orificiul postero-superior pentru trecerea filetelor nervului utricular. Porţiunea timpanică a osului. . Se aşază în sus porţiunea solzoasă. presărată cu orificii pentru trecerea filetelor nervului vestibulocohlear.2. -12. Incizura parietală. parietal şi sfenoid. Mastoidă.3. . Orificiul acustic extern. .3. Temporalul are mai multe porţiuni care s-au contopit în timpul dezvoltării intrauterine: porţiunea solzoasă. 2. Procesul zigomatic. 2) Marginea inferioară sau solzoasă {wargo squamosus) este scobită. Şanţul sigmoidian. Vagina procesului stiloidian.10.. -12. Orificiul antero-superior. Marginea sfenoidală a solzului. Temporalul văzut lateral (exocranian). .10. Lângă unghiul mastoidian. -19. -15. . . Şanţ arterial. Mastoidă. Secţiune prin meatul acustic intern. între occipital. o faţă temporală şi o faţă cerebrală. 48. Orientare. Temporalul văzut medial (endocranian).38 depresiuni mici. Orificiul postero-inferior pentru trecerea filetelor nervului sacular. -13. . APARATUL LOCOMOTOR 11 10 Fig.9. TEMPORALUL (Os temporale) Temporalul este un os pereche. Fisura pietrotimpanică. . Orificiul mastoidian. Vagina procesului stiloidian. -17. Eminenţa arcuată. . 4) Marginea posterioară sau occipitală {Margo occipitalis) este dinţată. iar înainte cu porţiunea pietroasă a temporalului. Tuberculul articular. . . Porţiunea solzoasă.8. Procesul stiloidian. . şi (4) rădăcina lui longitudinală. . b ) p o r ţ i u n e a a d e r e n t ă este sudată înapoi cu mastoidă.6. Meatul acustic intern.4. Baza modiolului. Şanţul arterei occipitale. t 2 3 Fig. -14. lateral faţa solzului de pe care se desprinde un proces. 47. între porţiunea liberă şi porţiunea aderentă se găseşte i n c i z u r a p a r i e t a l ă {Incisura parietalis) în care intră unghiul postero-inferior al parietalului. se articulează cu solzul temporalului. -11. PORŢIUNEA SOLZOASĂ (Pars squamosa) Este circulară. numite fosete sau foveole granulare {Foveolae granulares) ce adăpostesc granulaţiile arahnoidiene. . postero-superior sau occipital {Angulus occipitalis). 49.5. postero-inferior sau mastoidian {Angulus mastoideus). neregulat. Orificiul extern al apeductului vestibulului. UNGHIURILE sunt: antero-superior sau frontal {Angulus frontalis). se articulează cu solzul frontalului. Fosa mandibulară. Scobitura mastoidiană. . Fosa subarcuată. . 2. reprezentând pătrunderea în canalul nervului facial.4. Incizura parietală. .

. a impresiunilor digitiforme şi a eminenţelor mamilare.11.spina timpanică mare {Spina timpanică major) sau anterioară. ce ocoleşte baza procesului stiloid şi se numeşte teaca sau vagina procesului.8. Din această rădăcină se desprinde o scurtă prelungire care coboară pe peretele anterior al meatului auditiv extern . numai o mică parte a acestuia este formată de porţiunea solzoasă. Procesul zigomatic.STUDIUL OASELOR muşchiului temporal.delimitează între ele o scobitură -Incisura tympanica -. Orificiul canalului musculotubar. Fosa jugulară.16. care se separă una de alta formând un unghi drept. Rădăcina longitudinală continuă înapoi direcţia procesului zigomatic.d o u ă m a r g i n i : cea superioară dă inserţie fasciei temporale. 39 Inelul timpanic prezintă şanţul timpanic {Sulcus tympanicus) în care este inserată membrana timpanică. 50. . . înapoia spinei se găseşte foseta suprameatică (Foveola suprarfeatica) care răspunde antrului mastoidian. . numit inelul timpanic (Anulus tympanicus).19. inferior şi posterior ai meatului acustic extern osos {Meatus acusticus externus osseus). Acesta prezintă: . Porţiunea solzoasă şi (2) marginea ei sfenoidală. care astfel completează cercul. . dintre care cel mai constant este al arterei temporale mijlocii (Sulcus arteriae temporalis mediae).15. . De pe această creastă pleacă o mică lamelă osoasă. . iar cea inferioară muşchiului maseter.18. peretele superior este format din scuamă. Orificiul acustic extern. Gaura stilomastoidiană. Vagina procesului stiloidian.5. care are: două feţe. care se aplică pe faţa inferioară a stâncii temporalului. Fosa mandibulară. PORŢIUNEA TIMPANICĂ (Pars tympanica) Porţiunea timpanică formează cea mai mare parte a meatului auditiv extern. Procesul stiloidian. La adult porţiunea timpanică se prezintă ca un jgheab. Spina suprameatum (Henle). Extremităţile libere ale inelului .21. . Orificiul extern al canalului carotidian. . rămânând din ea doar o linie sinuoasă. Şanţul arterei occipitale. Faţa antero-inferioară a porţiunii timpanice continuă înapoi fosa mandibulară. . Fossula petrosa. Partea ei laterală (externă) se sudează cu scuama şi formează fisura timpano-scuamoasă {Fissura tympanoscuamosd). Rădăcina iransversală poartă numele de tubercul articular (Tuberculum articulare) şi este concav în sens transversal şi convex în sens anteroposterior.10. Faţa postero-superioară este concavă şi formează pereţii anterior. Ambele formaţiuni au importanţă în trepanarea mastoidei. Pe această faţă se văd câteva şanţuri vasculare. 3. Cele două spine se fixează pe faţa inferioară a scuamei. . 1. Marginea anterioară a porţiunii timpanice ne aduce detalii importante.este procesul retroarticular {Processus retro articulasis). . . formând cu el arcada zigomatică şi .17. La extremitatea internă a meatului .4.12. 6.20. Porţiunea timpanică a osului. şi spina timpanică mică {Spina tympanica minor) sau posterioară .14. . din cauza şanţurilor vasculare în care merg ramuri ale arterei meningee mijlocii. Fig. ce se articulează cu osul zigomatic.şi deci şi a porţiunii timpanice . Orificiul intern al canalului carotidian. între cele două rădăcini se află o depresiune adâncă numită fosa mandibulară (Fossa mandibularis). două margini şi două extremităţi. .7. Rădăcina longitudinală a procesului zigomatic. deschis în sus.13. .un v â r f d i n ţ a t. 3. La fat şi la nou-născut porţiunea timpanică e formată dintr-un cerc incomplet. trece deasupra orificiului acustic extern şi se continuă cu creasta supramastoidiană (Crista supramastoidea). Ambele formaţiuni sunt acoperite cu fibro-cartilaj şi se articulează cu capul mandibulei în articulaţia temporo-mandibulară. Orificiul canalului timpanic. Tuberculul articular.întâlnim şanţul timpanic descris mai înainte. la temporalul nounăscutului. Fisura pietrotimpanică (Glaser). Pe această faţă este situat procesul zigomatic {Processus zygomaticus). Procesul mastoidian. . Cele două feţe ale porţiunii timpanice converg în jos dând naştere crestei timpanice. Faţa medială sau cerebrală (Facies cerebralii) este concavă şi neregulată. Ea se bifurcă dând naştere la două rădăcini. . în timpul vieţii fetale între scuamă şi faţa anterioară a stâncii temporalului există fisura pietroscuamoasă (Fissura petrosquamosa). Temporalul văzut de jos. .B a z a se uneşte cu solzul temporalului. Partea ei anterioară se numeşte faţă articulară {Facies articularis) şi se continuă cu tuberculul articular descris mai sus. Extremitatea laterală (externă) a meatului constituie orificiul sau porul acustic extern osos (Porus acusticus externus osseus). Deasupra şi înapoia orificiului acustic extern. faţa temporală prezintă o lamelă rugoasă numită Spina suprameatică {Henle).9. vizibilă la limita dintre cele două porţiuni ale temporalului. La adult fisura dispare.

Mai medial. ligamentele stilomandibular şi stilohioidian). aceasta este umplută cu ţesut conjunctiv şi prin ea iese ramura articulară a nervului vag din canalul mastoidian. P r o c e s u l s t i l o i d aparţine aparatului hioidian. spre vârful stâncii. Pe ea se găsesc următoarele detalii: a ) i m p r e s i u n e a t r i g e m e n u l u i {Impressio trigeminalis). Această suprafaţă plană este tegmen tympani. Ar mai trebui adăugat că între extremitatea externă a porţiunii timpanice şi procesul mastoidian se găseşte fisura timpano-mastoidiană {Fissura tympanomastoidea). d) între impresiunea trigemenului şi eminenţa arcuată se găsesc d o u ă o r i f i c i i: unul dintre orificii. în ea se găseşte ganglionul Gasser sau ganglionul semilunar al nervului trigemen. care formează peretele superior al cavităţii timpanice. PORŢIUNEA PIETROASĂ {Pars petrosa) Porţiunea pietroasă sau stânca temporalului are forma unei piramide cu vârful îndreptat medial şi înainte. autorii germani denumesc fisura pietro-timpanică. situată lângă vârful stâncii. al canalului carotidian {Canalis caroticus) în care se găseşte artera carotidă internă. Faţa anterioară sau faţa cerebrală {Facies anterior partis petrosae) este endocraniană. este hiatul canalului facialului şi răspunde genunchiului acestui canal. în fundul fosetei se vede un orificiu prin care începe canalicul timpanic {Canaliculus tympanicus). am văzut că tegmen tympani trimite creasta tegmentală. este orificiul extern. pe care se insera un mănunchi de muşchi şi de ligamente (muşchii stiloglos. 2. respectiv nervul pietros mic. pe care se găseşte o depresiune: foseta pietroasă {Fossulapetrosa) în care este situai ganglionul inferior al nervului glosofaringian. petrosi minoris) şi se continuă fiecare cu câte un şanţ (Sulcus n. Se formează astfel două fisuri: fisura pietrotimpanică {Fissura petrotympanică) între porţiunea timpanică şi creasta tegmentală. {Porus acusticus internus) care se continuă în interiorul stâncii cu meatul acustic intern {Metaus acusticus internus)'. Margina posterioară a porţiunii timpanice este groasă. Prin aceste orificii şi şanţuri trec nervul pietros mare. APARATUL LOCOMOTOR a) o r i f i c i u l a c u s t i c intern. b) lateral de impresiunea trigemenului se găseşte o ridicătură. este mai pronunţată la tineri. pe când autorii francezi cuprind sub acest termen atât fisura pietro-timpanică cât şi fisura pietro-scuamoasă. ea reprezintă unul din punctele importante de unde a început osificarea stâncii temporalului. Ea prezintă: b) Zona mijlocie prezintă o excavaţie profundă şi netedă numită f o s a j u g u l a r ă {Fossa jugularii) în care este găzduit golful superior al venei jugulare interne. 3. iar medial (intern) cu stânca. Pe peretele lateral al acestei fose se găseşte un mic orificiu al canaliculului mastoidian {Canaliculus mastoideus)\ c) Zona medială (internă) este mult mai întinsă şi mai complicată decât precedentele. . -procesul stiloid {Processusstyloideus) înconjurat de teaca sau vagina procesului stiloid. prin ea iese nervul coarda timpanului din cavitatea timpanică. petrosi minoris). priveşte înainte şi în sus. este situată în interiorul meatului auditiv şi se sudează lateral (extern) cu scuama. de intrare. este situată f o s a s u b a r c u a t ă {Fossa subarcuata). procesul stiloid se sudează în mod secundar cu faţa inferioară a stâncii temporalului. c) mai lateral se găseşte o fisură oblică. Această faţă poate fi subdivizată în trei zone: a) Zona laterală prezintă dinafară înăuntru: -gaura s t i l o m a s t o i d i a n ă {Foramen stylomastoideum) care reprezintă orificiul inferior al canalului facialului. Privind în acest canal se vede o lamela osoasă dispusă orizontal. faţa anterioară devine plană şi subţire.40 între partea medială (internă) a marginii şi scuamă se interpune o lamelă osoasă provenită din tegmen tympani care se numeşte creasta tegmentală {Crista tegmetalis). Notă. Porţiunea pietroasă prezintă de studiat trei feţe. c) înaintea eminenţei arcuate. stilofaringian şi stilohiodian. Această faţă priveşte înapoi şi în sus. petrosi majoris şi Sulcus n. Faţa posterioară sau cerebeloasă {Faciesposterior partis petrosae) este tot endocraniană. celălalt orificiu este mai mic Hiatus canalis n. Baza piramidei este mascată de mastoidă. înaintea fosei jugulare se află un orificiu ovalar. care se insinuează între stâncă şi porţiunea timpanică formând fisura pietro-timpanică şi fisura pietro-scuamoasă. Prin fisura Glaser. numită septul canalului {Septum canalis musculotubarii) care îl împarte în două compartimente: semicanalul superior sau al muşchiului tensor al timpanului {Semicanalis musculi tensoris tympani)şi semicanalul inferior sau al tubei auditive {Semicanalis tubae auditoriae). aceasta zonă prezintă o suprafaţă rugoasă pentru inserţia m u ş chiului ridicător al vălului palatin. numită e m i n e n ţ a a r c u a t ă {Eminentia arcuată). trei margini şi vârful. petrosi majoris şi Hiatus canalis n. fisura pietroscuamoasă {Fissura petrosquamosa) între creasta tegmentală şi scuama temporalului. b) lateral şi mai sus. ea este determinată de canalul semicircular anterior al urechii interne. între ea şi scuamă. este o r i f i ciul e x t e r n a i a p e d u c t u l u i vest i b u l u l u i {Apertura externa aqueductus vestibuli). mai mare. Orificiul carotidian e separat de fosa jugulara printr-o creastă proeminentă. în cursul dezvoltării. Pe peretele lateral al porţiunii incipiente a canalului carotidian se află două mici orificii ale canaliculelor carotico-timpanice {Canaliculi caroticotympanici). aproape de marginea superioară a stâncii. Faţa inferioară {Facies inferior partis petrosuae) este exocraniană. 1. înainte şi puţin lateral de orificiul extern al canalului carotidian se află deschiderea exterioară a canalului musculo-tubar {Canalii musculotubarius).

cea mai mare parte a lui fiind însă formată de porţiunea timpanică a osului. în patru compartimente. 2) Cavitatea timpanică (Cavitas tympanica)cstQ situată în stânca temporalului. splenîul capului şi lungul capului. Meatul merge paralel cu axul stâncii şi se termină la o lamă osoasă aparţinând urechii interne.STUDIUL OASELOR 4. Compartimentul antero-superior constituie începutul canalului facialului. o altă parte sunt independente de acest organ. între altele. De pe marginea incizurii jugulare se desprinde o mică apofiză numită spina intrajugulară (Spina intrajugularis) care se uneşte cu spina omonimă a occipitalului şi astfel împart gaura jugulară în două compartimente: unul posterior pentru vena jugulară internă şi altul anterior pentru nervii glosofaringian. 3. Vom descrie bazei stâncii o faţă exocraniană. 4) Meatul acustic intern (Meatus acusticus internus) începe pe faţa posterioară a stâncii prin orificiul acustic intern (Porus acusticus internus) (fig. Lângă vârful stâncii. Acesta este împărţit. 6. 8. nicovala şi scăriţa. Mai lateral de gaura ruptă este o feţişoară care se sudează cu occipitalul. pe când porţiunea mijlocie rămâne liberă şi va participa la delimitarea găurii jugulare. b) fisura pietro-occipitală (Fissura pietro-occipitalis) situată lateral de şanţul sinusului. ramură din nervul glosofaringian. Marginea anterioară este sudată lateral cu solzul temporalului. vag şi accesor. Deasupra procesului mastoidian se găseşte orificiul 41 mastoidian (Foramen mastoideum) destinat unei vene emisare. ambele orificii se află şi pe faţa inferioară. Este orientat medial. Prin celelalte compartimente ies din urechea internă ramurile nervului vestibulocohlear. 49). Pe ea s e găseşte ş a n ţ u l s i n u s u l u i p i e t r o s s u p e r i o r (Sulcus sinuspetrosi superioris). 1. medial. La locul de sudură rămân: fisura timpano-mastoidiană descrisă anterior şi sutura scuamoso-mastoidiană (Sutura squamosomastoidea) vizibilă uneori la suprafaţa exterioară a osului. Vârful intră în unghiul format de corpul cu aripa mare ale sfenoidului. Faţa exocraniană este convexă şi se termină în jos printr-o proeminenţă numită procesul mastoidian (Processus mastoideus). 3) Labirintul osos (Labyrinthus osseus) este reprezentat de cavităţile şi formaţiunile osoase ale urechii interne. 7) în mastoidă se găsesc cavităţi pneumatice căptuşite de mucoasă. marginea superioară prezintă o scobitură prin care trece nervul trigemen. Tavanul meatului acustic extern este format de porţiunea solzoasă a temporalului. CANALELE Şl CAVITĂŢILE SĂPATE ÎN OSUL TEMPORAL Cea mai mare parte a cavităţilor şi canalelor osului temporal sunt legate de organul vestibulocohlear. 5.şi doi muşchi: muşchiul tensor al timpanului şi muşchiul scăriţei. c) o fosetă triunghiulară în care se deschide orificiul extern al canaliculului cohleei (Apertura externa canaliculi cochleae). şanţul arterei occipitale (Sulcus arteriae occipitalis). cu care se articulează la extremităţi. Această ultimă parte a circumferinţei constituie marginea occipitală (Margo occipitalis) a scuamei temporalului. 2. d) o scobitură adâncă numită scobitura jugulară a temporalului (Incisura jugularis) care corespunde cu scobitura omonimă a occipitalului delimîtându-se astfel gaura jugulară (Foramen jugulare). începe la incizura parietală de unde continuă marginea parietală a scuamei. Marginea posterioară (Margo posterior partis petrosae) se alătură marginii inferioare (temporale) a occipitalului. Orificiul extern al meatului (Porus acusticus externus) este situat sub rădăcina longitudinală a procesului zigomatic. La nou-născut ele formează piese separate. Face parte din organul vestibulo-cohlear. Pe faţa medială a procesului mastoidian se găseşte scobitura mastoidiană (Incisura mastoidea) în care se insera pântecele posterior al muşchiului digastric. Vârful (Apex partis petrosae) prezintă orificiul intern al canalului carotidian şi orificiul canalului musculotubar. în jos şi înainte. Medial de scobitura mastoidiană există un şanţ. printr-o creastă transversală şi alta verticală. Pe procesul mastoidian se insera muşchi puternici: sternocleidomastoidianul. 5) Canaliculul timpanic (Canaliculus tympanicus) începe mFossulapetrosa şi se termină în cavitatea timpanică. . Circumferinţa este groasă şi dinţată. Mergând dinăuntru în afară vom avea: a) şanţul sinusului pietros inferior {Sulcus sinus petrosi inefioris) pentru sinusul omonim aiaurei mater. care reprezintă astfel fundul meatului acustic intern. Baza stâncii temporalului este acoperită în mare parte de porţiunea timpanică şi mai ales de scuamă. şi artera timpanică inferioară. ea delimitează cu aripa mare a sfenoidului gaura ruptă (Foramen lac mim). este situat tot în stânca temporalului. Faţa endocraniană prezintă şanţul sinusului sigmoid (Sulcus sinus sigmoidei) continuare a şanţului omonim de pe parietal. Ea aparţine urechii mijlocii şi conţine. 7. Ea se articulează înainte cu parietalul formând sutura parieto-mastoidiană (Sutura parietomastoidea) şi înapoi cu marginea inferioară a occipitalul cu care formează sutura occipito-mastoidiană (Sutura occipitomastoidea). prin el intră nervul timpanic. cele trei oscioare . o faţă endocraniană şi o circumferinţă.ciocanul. numite celule mastoidiene (Cellulae mastoideae). 6) Canalul musculo-tubar începe pe faţa inferioară a stâncii şi se termină în cavitatea timpanică. Marginea superioară (Margo superior partis petrosae) separă faţa anterioară de cea posterioară. Cavităţile şi canalele legate de organul vestibulocohlear 1) Meatul acustic extern (Meatus acusticus externus). Baza stâncii creşte dând naştere procesului mastoidian şi apoi în timpul copilăriei se produce sudarea celor trei piese.

Secţiune prin temporal. cu toate că este situat la nivelul gâtului. . iar posterior . hioidul.42 6 7 APARATUL LOCOMOTOR care are o direcţie posterioară şi se deschide în cavitatea timpanică. VISCEROCRANIUL (Viscerocranium) Viscerocraniul sau oasele feţei (Ossa fadei) sunt în număr de 15. terminânduse la vârful stâncii prin orificiul său intern. se studiază împreună cu oasele feţei. 10) Canaliculele corticotimpanice (Canaliculi corticotympanicî) sunt două canale fine care pornesc de pe peretele lateral al canalului carotidian şi se deschid în casa timpanului.pe lama perpendiculară a palatinului. De pe peretele anterior al porţiunii descendente. Cornetul inferior prezintă două feţe şi două margini. unde coteşte din nou. 2) Canalul carotidian (Canalis caroticus) începe pe faţa inferioară a stâncii cu orificiul său extern. care merge paralel cu nervul facial până la hiatul canalului nervului pietros mare. Acesta pătrunde prin compartimentul antero-superior al meatului acustic intern. Canalele independente de aparatul vestibulocohlear. delimitează cu peretele lateral al cavităţii nazale meatul inferior.4. maxilele. dispuse dinainte înapoi: a) procesul lacrimal (Processus lacrimalis) articulat cu osul lacrimal. 1) Canalul facialului (Canalis facialis) are trei porţiuni.6. sub concha mijlocie a etmoidului. formând genunchiul canalului facialului (Geniculum canalis facialis).7. Aceasta este descendentă şi se termină la gaura stilomastoidiană. unde se ramifică. Maxilarul inferior este alcătuit dintr-un singur os. merge ascendent. 1. . Canalul facialului. La acest nivel este situat ganglionul geniculat al nervului facial. altele plane. 2. Cavităţile mastoidiene comunică cu cavitatea timpanică. . palatinele. c) procesul etmoidal (Processus ethmoidalis) care merge în sus şi se . Al 15-lea os. 8) Apeductul vestibulului {Aquaeductus vestibulî) este un canal îngust care pleacă din vestibulul osos al urechii interne. Acestea sunt: cornetele inferioare. singurul nepereche.5. 3) Canaliculul mastoidian (Canaliculus mastoideus) pleacă de pe peretele lateral al fosei jugulare şi se deschide la nivelul fisurii timpano-mastoidiene. CORNETUL INFERIOR (Con eh a nasalis inferior) Este os pereche. pleacă canaliculul cozii timpanului (Canaliculus chordae tympani). Este cel mai mare dintre cele trei cornete. Este situat în cavitatea nazală. Prin el trece ramura auriculară a nervului vag. de aici şi numele de cornet sau conehă. Celule mastoidiene. taie perpendicular axul stâncii şi ajunge până în dreptul hiatului canalului facialului de pe faţa anterioară a stâncii. . lacrimalele. proemină în cavitatea nazală. urmează coturile canalului şi îl părăseşte la nivelul găurii stilomastoidiene. Canalul carotidian dă trecere arterei carotide interne şi plexului carotidian intern (simpaiic) care pătrunde pe această cale în neurocraniu. Această margine prezintă trei procese mici. apoi coteşte orizontal şi înainte. 9) Canaliculul cohleei {Canaliculus cochleae) pleacă din scala timpanică a melcului şi se deschide pe marginea posterioară a stâncii temporalului înaintea fosei jugulare. A doua porţiune continuă genunchiul canalului şi merge paralel cu axul stâncii până la baza acestuia. Marginea superioară se fixează anterior . Prima porţiune începe în compartimentul antero-superior al meatului acustic intern. merge înainte. Fig. Maxilarul superior este alcătuit din 13 oase. Ele se grupează formând cele două maxilare. 3. b) procesul maxilar (Processus maxillaris) ce se aplică pe partea inferioară a hiatului maxilar şi contribuie la micşorarea acestui orificiu. Canalul conţine nervul facial. şi se deschide pe faţa posterioară a stâncii prin orificiul extern al apeductului vestibulului. Canalul musculotubar. . Am mai putea adăuga faptul că prin gaura stilomastoidiană intră artera omonimă. Prin apeductul vestibulului trece duetul endolimfatic. 51. Faţa laterală este concavă. Procesul mastoidian.pe maxilă. Faţa medială este convexă. aproape de gaura stilomastoidiană. nazalele. Cavitatea timpanică. care este şi singurul os mobil al scheletului capului. Prin ele trec nervii caroticotimpanici (din plexul simpatic carotidian intern) şi arterele caroticotimpanice (din carotida internă). ceea ce favorizează inflamaţia lor în caz de otită. Pe viu este închis de \ll dop de ţesut conjunctiv. Hiatul canalului facialului. . Seamănă cu o lamelă răsucită ca un cornet de hârtie.3. 1. continuându-se cu a treia porţiune. Orificiul intern al canalului carotidian. zigomaticele (toate pereche) şi vomerul. Aici coteşte brusc. Oasele viscerocraniului sunt unele pneumatice şi neregulate. mandibula.2.

în sus se articulează cu spina nazală a frontalului.marginea cea mai voluminoasă. Marginea inferioară este liberă. Are forma unui fier de plug. o mică lamă osoasă patrulateră. Ea delimitează împreună cu creasta lacrimală anterioară a maxilei. Orientare. în şanţ pătrund creasta inferioară şi ciocul sfenoidului. sub ea se poate pătrunde în meatul inferior al cavităţii nazale. VOMERUL (Vomer) Vomerul este un os nepereche şi median. se articulează cu lama perpendiculară a etmoidului şi cu cartilajul septului nazal. 1. aripile vomerului ajung până la procesele vaginale de pe rădăcina procesului pterigoidid şi apoi.dreapta. a cavităţii bucale. de formă unui ic. 43 Porţiunea lui anterioară. Şanţul vomero-vaginal . 3. umplut cu ţesut conjunctiv. ea priveşte spre faringe şi participă la delimitarea orificiilor posterioare ale foselor nazale (a choanelor). motiv pentru care se numeşte creasta choanală (Crista choanalis). situat în centrul feţei. Se aşază: în jos . MAXILA (Maxilla) Maxila este un os pereche şi neregulat. Faţa posterioară face parte din cavitatea nazală. ea intră în constituţia palatului osos. apertura piriformă a cavităţilor nazale. 6.este transformat de către aripa vomerului în canalul vomero-vaginal (Canalis vomero-vaginalis) sau sfeno-vomerian lateral. iar înapoi . Faţa laterală prezintă creasta lacrimală posterioară (Crista lacrimalis posterior). Marginea anterioară este oblică în jos şi înainte. 5. Marginea inferioară delimitează. a orbitei. 2. de unde şi denumirea de faţa nazală (Facies nasalis). Feţele . Marginea laterală se articulează cu procesul frontal al maxilei formând sutura nazomaxilară (Sutura nasomaxillaris). Marginea posterioară este subţire. de formă patrulateră. ce prezintă o bază.participă la formarea peretelui medial (septal) al foselor nazale. 4. formând sutura frontonazală (Suturafrontonsalis). a cavităţii nazale. Marginea posterioară se articulează cu etmoidul. 6. Marginea superioară prezintă un şanţ antero-posterior. 3.STUDIUL OASELOR uneşte cu procesul unciform al etmoidului. tăioasă şi nearticulară. prin care ies ramuri ale nervului nazal extern (la rândul său ramura din nervul etmoidal anterior). împreună cu incizura nazală a maxilei. Marginea inferioară se prinde pe creasta nazală de pe planşeul cavităţii nazale. NAZALUL (Os nasale) * Nazalul este un os mic. 3. pe ele se găseşte şanţul vomerului (Sulcus vomeris) care merge în jos şi înainte şi în care coboară nervul nazopalatin şi vasele sangvine însoţitoare. formând sutura internazală (Sutura internasalis). 2. poartă numele de partea cuneiformă a vomerului (Pars cuneiformis vomeris). medial faţa prevăzută cu un orificiu mare. Faţa anterioară este concavă în sens vertical. Maxila prezintă un corp şi patru procese. Fiecare maxilă este formată în realitate din două oase care s-au sudat în timpul dezvoltării embrionare timpurii: maxila propriu-zisă şi osul incisiv (Os incisivum). delimitat de două aripi ale vomerului (Ala vomeris). Marginea medială se articulează cu osul nazal de partea opusă. Marginea anterioară se articulează cu procesul frontal al maxilei. prezintă şanţul etmoidal (Sulcus ethmoidalis) care coboară vertical şi prin care merge nervul etmoidal anterior. Marginea superioară se articulează cu porţiunea nazală a frontalului. 2. 4. Marginea superioară se articulează cu frontalul. se află pe peretele medial al orbitei. care ia parte la constituirea scheletului nasului. Marginea inferioară se articulează cu maxilarul şi cu cornetul inferior. Prezintă de studiat două feţe şi patru margini. Forma nasului extern depinde mult de dezvoltarea oaselor nazale. 4. 1. a fosei infratemporale şi a fosei pterigopalatine. mai departe până la procesul sfenoidal al osului palatin. împrejurul maxilei se grupează celelalte oase ale maxilarului superior. pereche. cele două piese pot fi separate prin sutura incisivă (Sutura incisiva) sau pot fi complet izolate (buza de iepure). şanţul lacrimal (Sulcus lacrimalis).format între procesul vaginal şi faţa inferioară a corpului sfenoidal . Baza. 5. 1. trei feţe şi trei margini. La extremitatea inferioară a crestei se desprinde o mică prelungire în formă de cârlig numită cârligul lacrimal (Hamulus lacrimalis) care participă la delimitarea orificiului de intrare în canalul nazolacrimal. Oasele nazale prezintă de studiat două feţe şi patru margini. un vârf. 1. participă la formarea orbitei şi a cavităţii nazale prezintă două feţe şi patru margini. CORPUL (Corpus maxillae) Are forma unei piramide triunghiulare. 5. . Se formează astfel canalul sfenovomerian median. contribuind la divizarea hiatului maxilar în două orifîcii. Uneori.marginea prevăzută cu dinţi. 4. care ia parte la formarea septului nazal. Faţa medială participă la formarea peretelui lateral al cavităţii nazale. respectiv stânga . De o parte şi de alta. prin care merge o ramură a arterei sfenopalatine. orientată medial. LACRIMALUL (Os lacrimale) Este os pereche. Lacrimalul. ea prezintă câteva mici orifîcii nazale (Foramina nasalia) inconstante. intră în alcătuirea peretelui lateral al cavităţii nazale.

înapoi de lama perpendiculară a palatinului şi înainte de lacrimal. Faţa anterioară a osului. . Printre aceste rugozităţi coboară şanţul palatin mare (Sulcus palatinus major) care se alătură unui şanţ similar de pe palatin şi de pe procesul pterigoid şi formează astfel canalul palatin mare (Canalis palatinus major) prin care coboară nervul palatin mare şi artera palatină descendentă. conţinând dinţi implantaţi.. acest şanţ este transformat în canalul nazolacrimal (Canalis nasolacrimalis). Prezintă şanţul suborbitar (Sulcus infra-orbitalis). în partea anterioară a acestei feţe. Şanţul lacrimal. Creasta concală a palatinului. participă la formarea deschiderii orbitei. iar mai jos o mică depresiune. Marginea inferioară a osului. Fosa canină. . . . 53. . Procesul palatin al maxilei. între cele două oase rămâne o despicătură. 53. Ea prezintă: a) gaura suborbitară (Foramen infraorbitale). care.44 APARATUL LOCOMOTOR Fig. pe sub ea trece canalul suborbitar. numită fisura orbitară inferioară. Marginea posterioară răspunde aripii mari a sfenoidului. . Procesul alveolar al maxilei. Procesul orbitar al palatinului. în jos. Prin şanţul. Faţa anterioară (Facies anterior) este concavă (fig. cu care totuşi nu se articulează. Creasta lacrimală anterioară. Şanţul suborbitar.6.5. Faţa superioară sau orbitară (Facies orbitalis) face parte din planşeul orbitei. dinainte-înapoi sunt: a) o creastă orientată antero-posterior. Pe scheletul capului. Procesul alveolar. . ce se deschide apoi prin gaura suborbitară. c) faţa anterioară se termină cu o scobitură largă. cu contur neregulat. b) şanţul lacrimal (Sulcus lacrimalis).8. Maxila văzută lateral.11. Creasta etmoidală a maxilei. Creasta etmoidală a palatinului. Ea este rotunjită şi a primit numele de tuberozitatea maxilei Faţa posterioară sau infratemporală (Facies (Tuber maxiilae sau Eminentia maxillaris). 1. Vedere medială. Gaura suborbitară. fapt pentru care poartă numele de margine suborbitară (Margo infraorbitalis).4. Procesul sfenoidal al palatinului. . situat înapoia şanţului lacrimal. Faţa nazală prezintă o serie de elemente anatomice. 52.12. Spina nazală anterioară. Vârful este orientat înafară. . Lama perpendiculară a palatinului.6. Scobitura sfenopalatină. prin care trec înspre orbită artera şi nervul suborbitar.9. hiatul este acoperit de patru oase: în sus de etmoid. canalul şi gaura suborbitară trece mănunchiul vasculo-nervos suborbitar. .7. . . . articulat cu osul zigomatic.2. se termină prin procesul zigomatic. Marginea anterioară se prezintă ca o creastă proeminentă. Tuberozitatea maxilei.3.4. b) fosa canină (Fossa canina) în care îşi are originea muşchiul ridicător al unghiului gurii.5. împreună cu osul lacrimal şi cornetul inferior.10. -12. .3.14. Creasta concală a maxilei. . în partea superioara. . numită incizura sau scobitura nazală (Incisura nasalis) care va participa la delimitarea aperturii piriforme. Tuberozitatea este presărată cu orificii alveolare (Foramina alveolaria) care se continuă în grosimea osului cu canalele alveolare (Canales alveolares) prin care trec ramuri ale nervului infra-orbitar pentru molari. infratemporalis) face parte din fosa infratemporală. . . de cornetul inferior.13. se numeşte creasta concală (Crista conchalis). de pe faţa anterioară a osului. 1.10. . în partea inferioară ea este rugoasă şi se articulează cu osul palatin şi cu procesul pterigoid. Hiatul sinusului maxilar. Şanţul pentru canalul incisiv. şanţul suborbitar se transformă într-un canal suborbitar.8. Faţa orbitarâ a osului. Procesul frontal. . este un orificiu mare. Juga alveolaria. Procesul frontal.2. . situată sub baza procesului frontal. Maxîla şî palatinul. . planşa VII).7. Aceste patra oase reduc dimensiunile hiatului maxilar la un mic orificiu ce se deschide în infundibulul etmoidal al meatului mijlociu.9. faţa posterioară este netedă şi formează peretele anterior al fosei pterigopalatine. Procesul zigomatic (vârful corpului maxilei). -13. semiovală. orificiul de intrare în canalul nazolacrimal c) hiatul maxilar (Hiatus maxillaris).11. ca1% se va articula cu cornetul inferior. Extremitatea superioară a şanţului delimitează împreună cu cârligul lacrimalului. . Fig.

Şanţurile sunt mărginite de mici proeminenţe osoase numite spine palatine (Spinae palatinae). numită creasta etmoidală (Crista ethmoidalis) care se articulează cu cornetul mijlociu al etmoidului. pe care l-am văzut pe faţa nazală a maxilei. formând sutura nazomaxilară (Sutura nasomaxillaria). prin el merg ramuri ale nervului şi arterei palatine mari. formează canalul incisiv (Canalis incisivus) care are formă de Y. Buza anterioară se prezintă ca o creastă puternică. Inflamaţia mucoasei determină sinuzita maxilară.STUDIUL OASELOR Marginea inferioară este concavă şi merge către primul sau a cel de-al doilea molar. Procesul alveolar lipseşte la sugar. face parte din peretele superior al cavităţii bucale. d) Marginea posterioară este cea mai importantă. f) Marginea posterioară se uneşte cu lama orizontală a palatinului formând sutura palatină transversară (Sutua palatina transversa). ramura comună se deschide pe faţa inferioară a palatului osos printr-un singur orificiu. d) Marginea laterală se confunaă cu faţa nazală a corpului. 45 coboară. se numeşte fosa sacului lacrimal (Fossa sacci lacrimalis). ajunge pe marginea lui medială şi se uneşte cu cel de partea opusă. numit gaura incisivă (Foramen incisivum). Pe marginea medială. în partea inferioară. ce se articulează cu vomerul. PROCESUL ZIGOMATIC (Processus zygomaticus) Este chiar vârful corpului. ei sunt formaţi de baza şi de cele trei feţe ale corpului maxilei. e) Marginea anterioară prezintă spina nazală anterioară (Spina nasalis anterior). Acesta se deschide pe faţa nazală a corpului. a) Faţa medială face parte din cavitatea nazală. în care este găzduit sacul lacrimal. Ea este subţire în partea superioară. între această creastă şi creasta lacrimală posterioară a lacrimalului se formează un şanţ adânc. PROCESUL ALVEOLAR (Processus alveolaris) Este situat în porţiunea inferioară a maxilei. 5. se bifurcă formând un şanţ limitat de două buze sau creste. Canalul incisiv este format astfel: pleacă de pe faţa superioară a procesului palatin. Fosa se continuă în jos cu canalul nazolacrimal. c) Marginea medială este foarte rugoasă. se găseşte un şanţ.dinapoi de la gaura palatină mare şi se îndreaptă înainte şi rgşdial. de la orificiul superior al canalului incisiv. numită incizura sau scobitura lacrimală (Incisura lacrimalis) aflată la locul unde creasta se continuă cu marginea suborbitară. 4. Această margine se articulează cu cea din partea opusă formând sutura palatină mediană (Sutura palatina mediana). a) Faţa superioară face parte din planşeul cavităţii nazale. Alveolele sunt separate între ele prin septuri interalveolare (Septa intr alveolar ia). Pe faţa anterioară a procesului alveolar se observă proeminenţele determinate de alveole. Corpul maxilei conţine o cavitate pneumatică mare. în alveolele dinţilor multiradiculari (molari) se văd şi septuri interradiculare (Septa interradicularia) care separă rădăcinile acestor dinţi. Ea se numeşte creasta lacrimală anterioară (Crista laerimalis anterior). f) Marginea inferioară se confundă cu corpul osului. prin hiatul maxilar. prezintă două feţe şi patru margini. 2. b) Faţa inferioară este rugoasă. apare o dată cu dentiţia şi involuează la edentaţi. creasta lacrimală anterioară prezintă o scobitură. ele se numesc juga alveolaria. Marginea sa liberă descrie o curbă cu concavitate posterioară numită arcada alveolară (Arcuş alveolaris). ce se continuă cu marginea suborbitară şi participă astfel la delimitarea bazei orbitei. îngustă în partea posterioară. c) Marginea anterioară se articulează cu osul nazal. Ea este de fapt adevărata margine posterioară şi este numită marginea lacrimală a procesului frontal (Margo lacrimalis). Procesul alveolar prezintă cavităţile de recepţie ale dinţilor. Sinusul maxilar este căptuşit cu o mucoasă ce se continuă din cavitatea nazală. Din unirea celor două margini rezultă creasta nazală. formând sutura zigomatico-maxilară (Sutura zygomaticomaxilaris). ea devine mult mai înaltă în partea anterioară. Procesul zigomatic este foarte rugos şi serveşte la articularea cu osul zigomatic. numite alveole dentare (Alveoli dentales). Prezintă două feţe şi patru margini. PROCESUL FRONTAL {Processus frontalis) Urcă spre oasele craniului. dar pe măsură ce . PROCESUL PALATIN {Processus palatinus) Ia naştere de pe faţa nazală a corpului. Maxila este străbătută de canale înguste: a) canalul suborbitar (Canalis infra-orbitalis) continuă şanţul 3. Pereţii sinusului sunt subţiri. străbate procesul palatin. Pe ea se găsesc câteva şanţuri palatine (Suleipalatini) care pleacă . CONFORMAŢIA INTERIOARĂ. Buza posterioară este subţire şi se articulează cu osul lacrimal. Şanţul. sinusul maxilar (Sinus maxillaris). împreună cu cel de partea opusă. către treimea ei anterioară. e) Marginea superioară este dinţată şi se articulează cu osul frontal. Pe ea se găseşte o creastă orientată antero-posterior. Este dispus orizontal şi are o formă dreptunghiulară. Către partea ei anterioară se găseşte orificiul superior al canalului incisiv. în acest fel se completează orificiul superior al canalului nazo-lacrimal. b) Faţa laterală dă inserţie muşchiului ridicător al buzei superioare şi a aripii nasului. în această incizura intră cârligul osului lacrimal.

ea formează peretele medial al fosei pterigopalatine. . . Pe această porţiune se găseşte un şanţ vertical numit şanţul palatin mare (Sulcus palatinus major) care împreună cu un şanţ similar de pe maxilă şi de pe procesul pterigoid formează canalul palatin mare (Canalis palatinus major).3. Marginea anterioară se uneşte cu procesul palatin al maxilei. Fig. Raportul sinusului maxilar cu rădăcinile dinţilor din alveole. Creasta inferioară. ea micşorează astfel hiatul maxilar. 6. care contribuie la formarea crestei nazale.9. Creasta superioară. a cavităţilor nazale. cu numeroasele canale alveolare şi cu canalul suborbitar. Feţişoarele articulare pot fi numite astfel. Are o formă caracteristică. participă la formarea palatului osos.APARATUL LOCOMOTOR omonim de pe faţa superioară a corpului. Prezintă de studiat: 1. PALATINUL (Os palatinum) Palatinul este un os pereche. Marginea medială a lamei orizontale. Mai prezintă şi trei mici procese. 4. Lama perpendiculară. etmoidală şi sfenoidală. Este situat înaintea scobiturii sfenopalatine.6. . Marginea medială este groasă şi dinţată. orientate antero-posterior. Prezintă două creste.7. Lama orizontală. cu care formează sutura palatină transversă. 5.4. Se aşază în jos lama mai mică. prin care trec artera şi nervul suborbitar. înapoi marginea ei concavă şi medial marginea ei mai groasă. Prezintă trei feţişoare articulare şi două feţişoare nearticulare. 3. Orientare. Scobitura sfenopalatină. . . ce continuă posterior creasta nazală formată de cele două procese palatine ale maxilei. Zona mijlocie este netedă şi nu se articulează cu nici un alt os. 3. . La unirea marginii mediale cu cea posterioară se găseşte o proeminenţă ce formează cu cea de partea opusă spina nazală posterioară (Spina nasalis posterior). 2. ea se uneşte cu cea de partea opusă. Creasta etmoidală. P r o c e s u l s f e n o i d a l (Processus sphenoidalis) este orientat posterior şi este acoperit de faţa inferioară a corpului sfenoidului. 6. Prezintă de studiat două feţe şi patru margini. situat în porţiunea posterioară a viscerocraniului. b) numeroase canale alveolare prin care trec arterele şi ramurile nervoase destinate dinţilor de pe arcada dentară superioară. Marginea laterală se uneşte cu lama perpendiculară a osului. canalul palato-vaginal. Amintim că acest proces formează împreună cu procesul vaginal al lamei mediale a procesului pterigoid. fiind alcătuit dintr-o lamă orizontală şi o lamă verticală sau perpendiculară. după oasele cu care se articulează: maxilară. * 5. Marginea inferioară se confundă cu lama orizontală a osului. Faţa medială sau nazală (Facies nasalis) care ia parte la formarea peretelui lateral al cavităţii nazale. . Zona anterioară se articulează cu tuberozitatea maxilei. 1. Marginea posterioară este subţire şi concavă. Marginea posterioară se articulează cu lama medială a procesului pterigoid. a orbitei şi a fosei pterigopalatine. Procesul orbitar. zona posterioară se articulează cu procesul pterigoid. orientat posterior şi lateral. 8. 1. Marginea superioară emite două procese: orbitar şi sfenoidal.5. Feţişoarele nearticulare poartă numele de: orbitară (ia parte la formarea planşeului orbitei) şi pterigopalatină (ia parte la formarea fosei omonime). . înapoia marginii anterioare a acestei feţe se găseşte adesea o creastă transversală . unite între ele în unghi drept. LAMA PERPENDICULARĂ (Lamina perpendicularis) se articulează cu tuberozitatea maxilei şi cu procesul pterigoid al sfenoidului. dă inserţie palatului moale. Faţa laterală (Facies lateralis) poate fi împărţită în trei zone. pe ea se găseşte orificiul palatin mare (Formen palatinum majus). numită creasta conchală (Crista conchalis) serveşte pentru articularea cu cornetul inferior. Faţa superioară sau nazală (Facies nasalis) formează treimea posterioară a planşeului cavităţii nazale.10. între acestea se formează scobitura sfenopalatină.Proeminenţa care partcipă la formarea spinei nazale posterioare. LAMA ORIZONTALĂ (Lamina horisontalis) intră în constituţia treimii posterioare a palatului osos.2. . Marginea anterioară se aplică pe faţa nazală a maxilei. Creasta concală. Palatinul văzut anterior. poate determina o serie de complicaţii. P r o c e s u l o r b i t a r (Processus orbitalis). . Procesul sfenoidal.este creasta palatină (Cristapalatina). 2. Din unirea celor două margini mediale rezultă creasta nazală (Crista nasalis). numită creasta etmoidală (Crista ethmoidalis) se articulează cu cornetul mijlociu al etmoidului. 4. 54. Procesul piramidal. Creasta nazală serveşte pentru articularea cu vomerul. Faţa inferioară sau palatină (Facies palatina) participă la formarea plafonului cavităţii bucale. Astft^constituit.

acesta se îndreaptă înapoi şi se articulează cu procesul zigomatic al temporalului formând arcada zigomatică (Arcuş zygomaticus). P r o c e s u l p i r a m i d a l (Processus pyramidalis). 1. Are formă de Fig. Pe această faţă se găseşte orificiul zigomatico-orbitar (Foramen zygomatico-orbitale). Pe ea se găseşte orificiul zigomatico-temporal (Foramen zygomaticotemporale). potcoavă. 55. cinci margini şi două procese. Faţa laterală (Facies lateralis) este netedă. Canalul zigomatic are în totalitate forma unui Y şi conţine ramuri ale nervului zigomatic. în sus şi orizontal . . Prezintă un corp şi două ramuri.marginea prevăzută cu alveole. Ea este acoperită de corpul sfenoidului şi transformată astfel. Notă. Faţa orbitară. Unghiul superior este format de procesul frontal (Processus frontalis) care este gros şi dinţat. MANDIBULA (Mandibula) Este un os median şi nepereche. . Procesul piramidal se îndreaptă înapoi şi lateral. care se deschid pe faţa inferioară a procesului prin două găuri palatine mici (Foramina palatina minora). iar în jos cu faţa orbitară a maxilei. cu concavitatea posterioară.prin faţa sa convexă. ele sunt situate lângă gaura palatină mare de pe lama orizontală. Dintre acestea importante sunt unghiul superior şi unghiul posterior. Marginea antero-inferioară este rugoasă şi se articulează cu maxila formând sutura zigomatico-maxilară. Marginea medială este dinţată şi se articulează în sus cu aripa mare a sfenoidului. (Incisura sphenopalatină) separă cele două procese descrise anterior. participând la formarea pereţilor lateral Conformaţia interioară. Acesta ia naştere pe faţa orbitară prin orificiul zigomatico-orbitar şi apoi se bifurcă în grosimea osului.prin faţa sa concavă . . şi prezintă trei feţe. Osul zigomatic prezintă şi patru unghiuri. în gaura sfenopalatină (Foramen sphenopalatinum) prin care trec ramuri nervoase din ganglionul sfenopalatin şi artera sfenopalatină. Marginea antero-superioară este netedă şi concavă. ea participă la delimitarea foselor temporală şi infratemporală.Procesul frontal. în sus aceasta se articulează cu procesul zigomatic al frontalului. formează o parte importantă a aditusului orbitei. . Orientare. pe faţa lui orbitară. . Este alcătuit din două porţiuni complet sudate: baza mandibulei (Basis mandibulae) şi porţiunea alveolară (Pars alveolaris).2.şi la delimitarea fosei temporale . Faţa temporală (Facies temporalis) priveşte medial şi înapoi. în jos marginea cea mai rugoasă a osului. Se aşază medial. Unii autori descriu tuberculul marginal şi eminenţa orbitară ca aparţinând corpului zigomaticului. Bifurcaţiile se deschid pe faţa laterală prin orificiul zigomatico-facial şi pe faţa medială a osului prin orificiul zigomatico-temporal. pătrunzând în incizura pterigoidă dintre cele două lame ale procesului pterigoid. Zigomaticul văzut medial. unde formează „pomeţii". Se aşază: înapoi . în apropierea marginii anterioare a procesului.4. pe ea se insera muşchiul maseter. se găseşte o proeminenţă numită tuberculul marginal (Tuberculum marginale) pe care se insera fibre ale fasciei temporale. Are formă patrulateră. Baza mandibulei constituie toată partea inferioară a corpului. iar înapoi cu aripa mare a sfenoidului. Marginea postero-inferioară este groasă şi rugoasă. Pe marginea posterioară a acestui proces. Procesul piramidal este străbătut de două canale palatine mici (Canales palatini minores). Se articulează cu aripa mare a sfenoidului şi cu corpul maxilei.5.STUDIUL OASELOR S c o b i t u r a s f e n o p a l a t i n ă 47 şi inferior ai orbitei . Osul zigomatic este străbătut de canalul zigomatic. Faţa orbitară (Facies orbitalis) este netedă şi concavă. Unghiul posterior este format de procesul temporal (Processus temporalis). faţa prevăzută cu un proces. 3. înainte suprafaţa semilunară concavă a acestui proces. Unii autori înţeleg prin baza mandibulei numai marginea inferioară a corpului. . Orientare.6. pe ea se insera muşchii zigomatici. Mandibula constituie singură maxilarul inferior.concavitatea corpului. ^ ZIGOMATICUL (Os zygomaticum) Zigomaticul sau malarul este un os lat şi pereche. Orificiul zigomatico-temporal. Marginea postero-superioară ia parte la delimitarea fosei temporale şi pe ea se insera fascia temporală. pe ea se sprijină porţiunea CORPUL (Corpus mandibulae). Ia naştere la locul de unire al lamei orizontale cu lama perpendiculară. situat pe partea laterală şi superioară a feţei. se află o mică ridicătură numită eminenţa orbitară (Eminentia orbitalis) pentru inserţia ligamentului palpebral lateral. Faţa temporală. Pe se găseşte un mic orificiu zigomatico-facial (Foramen zygomaticofaciale). Procesul temporal. Orificiul zigomatico-orbitar.

faţa posterioară a mandibulei răspunde gâtului. In alveolele destinate dinţilor multiradiculari se găsesc septuri interradiculare {Septa interradicularia) care separă rădăcinile acestor dinţi. Scobitura mandibulei . Ramurile formează cu corpul un unghi de 135140° la nou-născut. . care formează împreună spina mentonieră (Spina mentalis). 3. numită simfiza mentonieră {Symphysis mandibulae). Procesul coronoidian. . pe cele inferioare muşchii geniohioidieni. Faţa anterioară mai prezintă o serie de proeminenţe verticale. ea se formează concomitent cu apariţia dentiţiei şi se atrofiază la edentaţi.3. Colul mandibulei.48 alveolară. . . Faţa anterioară prezintă o linie mediană verticală. Linia oblică dă inserţie unor muşchi pieloşi (pielosul gâtului. Alveolele dinţilor frontali (incisivi şi canini) proemină. . prezintă două feţe şi două margini.7 Şanţul milohiodian. .6. 1. Este inconstantă şi poate constitui o piedică în purtarea unei proteze dentare. Simfiza mentonieră. Tuberozitatea masetenca.11. şi prezintă de fiecare parte câte o foseta submandibulară {Fovea submandibularî) pentru glanda submandibulară. de flecare parte.10. Linia milohioidiană.5. 57. Faţa posterioară prezintă pe linia mediană patru mici procese: două superioare şi două inferioare. Procesul coronoidian. . o serie de rugozităţi care constituie 8 Fig. . . Incizura mandibulei. 9.8. Deasupra liniei milohioidiene. Unghiul mandibulei. Capul prevăzut cu o suprafaţă articulară pentru temporal. numite juga alveolaria. Fosa digastrică. Corpul considerat în totalitate. respectiv de 120° la adult. Porţiunea alveolară ocupă partea superioară a corpului. coborâtor al buzei inferioare).10. De o parte şi de alta a liniei mediane pleacă linia milohioidiană {Linea mylohyoided) pe care se insera muşchiul omonim.4. Simfiza mentonieră se termină în jos prin protuberanta mentonieră (Protuberantia mentalis). Gaura mentonieră.7. . coborâtor al unghiului gurii. 1.2. Gaura mandibulei. Faţa laterală este acoperită aproape în întregime de muşchiul maseter. 1. 3 4 — 10 Fig. De o parte şi de alta a protuberantei se găseşte câte un mic tubercul mentonier (Tuberculum f 2 3 APARATUL LOCOMOTOR mentale) de la care porneşte .5. Capul mandibulei. fosa digastrică {Fossa digastrică) pentru inserţia muşchiului omonim. . Mandibula văzută lateral. . Lingula. 1. Procesul alveolar cu juga alveolaria. Linia oblk:ă. .3. Pe laturile protuberantei mentoniere sub premolarul al doilea se găseşte câte o gaură mentonieră (Foramen mentale) prin care trec elementele mănunchiului vasculo-nervos mentonier. în porţiunea ei inferioară. această faţă prezintă. acele menţionate la descrierea feţei anterioare a corpului. de o parte şi de alta a liniei mediane. . Lateral de fosa digastrică. acestea corespund rădăcinilor dinţilor incisivi şi canini.6. Unghiul mandibulei. Ramurile prezintă două feţe şi patru margini. dealtfel.4. La acest nivel se pot înregistra pulsaţiile acestei artere. Tuberozitatea pterigoidiană. se găseşte o proeminenţă numită Torsus mandibularis. formând juga alveolaria. numită din această cauză foseta sublinguală {Fovea sublingualis). această linie indică locul de unire a celor două jumătăţi din care se formează mandibula. . 8. Marginea superioară este formată de porţiunea alveolară a corpului mandibulei. câte un şanţ determinat de trecerea arterei faciale. . . Dedesubtul liniei milohioidiene.9. Pe cele superioare se insera muşchii geniogloşi. 4. Foseta pterigoidiană de pe colul mandibulei. Protuberanta mentonieră. Alveolele sunt separate prin septuri interalveolare (Septa inter alveolaria).2.de fiecare parte . îndreptate oblic în sus şi înapoi. 2. -11. Deasupra liniei milohioidiene şi paralel cu ea. 56. faţa posterioară răspunde cavităţii bucale şi prezintă de fiecare parte câte o depresiune care găzduieşte glanda sublinguală. la nivelul premolarilor. este proeminentă şi de aceea se mai numeşte şi proces alveolar inferior sau arcadă alveolară inferioară {Arcuş alveolaris). RAMURILE MANDIBULEI {Ramus mandibulae) sunt două lame patrulatere.câte o linie oblică {Linea obliqua) ce se termină pe marginea anterioară a ramurii mandibulei. Marginea superioară prezintă alveolele dentare {Alveoli dentales)l în care pătrund rădăcinile dinţilor. Mandibula văzută medial. Marginea inferioară prezintă. se află.

înaintea găurii. ramura medială continuă traiectul canalului mandibulei şi se termină sub rădăcina dinţilor incisivi. Mandibula la diferite vârste. Baza se confundă cu marginea superioară a ramurii. merge în jos şi înainte. 2. Embriologic. c) Scobitura mandibulei {Incisura mandibulae) este situată între procesul coronoidian şi procesul condilian. se termină cu gaura mentonieră de pe faţa anterioară a corpului. unii autori o numesc canal incisiv. 4. . D. Ea lasă o impresiune adâncă pe glanda parotidă. pe partea antero-medială a colului se găseşte foseta pterigoidiană {Fovea pterygoidea) în care se insera muşchiul pterigoidian lateral. situată în partea anterioară a marginii superioare. destinat muşchiului omonim. Marginea anterioară este tăioasă. Mandibula edentată. scurtă.dintr-o coloană îngustă. numită capul mandibulei {Caput mandibulae). Canalul mandibulei pleacă de la gaura mandibulei. Procesul condilian este format: . A. Canaliculele conţin vase şi nervi din mănunchiul alveolar inferior şi ajung la rădăcinile dinţilor. şi apoi se bifurcă: ramura laterală. La naştere. se găsesc nişte rugozităţi {Tuberositas pterygoidea) pentru inserţia muşchiului pterigoidian medial. 6. dă trecere mănunchiului vasculonervos maseterin. numită colul mandibulei (Collum mandibulae). tuberozitatea masterină {Tuberositas masterică) destinate inserţiei acestui muşchi. 58. Faţa medială prezintă gaura mandibulei (Foramen mandibulae) prin care pătrunde mănunchiul vasculonervos alveolar inferior. C. b) Procesul condilian {Processus condylaris). motiv pentru care se studiază cu acesta. Pe faţa medială a procesului se află o proeminenţă. Conformaţia interioară. care coboară de la vârf şi se continuă cu extremitatea posterioară a liniei milohioidiene . se remarcă atrofia porţiunii alveolare. un versant anterior şi un versant posterior. Marginea posterioară este sinuoasă. Pe procesul coronoidian se insera muşchiul temporal. se remarcă absenţa porţiunii alveolare. Marginea inferioară se continuă cu marginea inferioară a corpului. acesta serveşte pentru articularea cu temporalul (articulaţia temporomandibulară). 3. Din canalul mandibulei pleacă mici canalicule. către unghiul mandibulei. Se desprinde din partea posterioară a ramurii mandibulei. aparţine viscerocraniului. 5.se numeşte creasta temporală {Crista temporalis).o proeminenţă elipsoidă cu care se continuă colul.STUDIUL OASELOR 49 Fig. mai abrupt. faringele şi laringele. HIOIDUL (Os hyoideum) Hioidul este un os median şi nepereche. se găseşte o proeminenţă triunghiulară numită lingula mandibulei (Lingula mandibulae) reper important pentru anestezierea nervului mandibular. De la gaura mandibulei pleacă. situat în partea anterioară şi superioară a gâtului. Hioidul alcătuieşte împreună cu cele două procese stiloidiene şi cu cele două ligamente stilohioidiene (care . în jos şi înainte. unde se poate palpa imediat deasupra laringelui. Din întâlnirea acestei margini cu cea posterioară se formează unghiul mandibulei {Angulus mandibulae). Marginea superioară este formată din trei elemente anatomice: a) Procesul coronoidian (Processus coronoideus) este o lamă triunghiulară. Direcţia sau axul capului mandibulei variază în raport cu tipul de masticaţie al mamiferelor. groasă şi netedă. B. Fiecare jumătate a mandibulei este străbătută de canalul mandibulei {Canalis mandibulae) care conţine mănunchiul vasculonervos alveolar inferior. La adult. El este suspendat prin muşchi şi ligamente de procesul stiloidian şi se găseşte în strânsă legătură cu limba. şanţul milohioidian {Sulcus mylohyoideus) pe unde coboară artera şi nervul cu acelaşi nume. care îmbrăţişează această margine. iar vârful ascuţit este orientat în sus. Vedere laterală. Capul prezintă o creastă ce separă două versante. La 4 ani. mandibula. se continuă cu linia oblică de pe corpul mandibulei. Este turtit lateral. în partea inferioară a feţei.

meningele. Privit în totalitate. Viscerocraniul este un masiv suspendat de partea anterioară a neurocraniului.comunică cu fosa infratemporală printr-un spaţiu delimitat astfel: lateral . Limita convenţională dintre neurocraniu şi viscerocraniu începe la nivelul glabelei. o faţă posterioară concavă. înapoi de tuberculul articular al temporalului. Sunt legate de procesele stiloide ale temporalelor prin ligamentele stilo-hioidiene. sagitală. Corpul (Corpus ossis hyoideî) se prezintă ca o lamelă transversală. Neurocraniul cuprinde în interiorul său cavitatea craniană (Cavitas cranii) în care se află encefalul şi învelişurile sale . Astfel hioidul. Linia temporală porneşte de pe frontal. uneori sutura metopică. Fosa conţine muşchiul temporal. de la unirea corpului cu coarnele mari. iar înainte de faţa temporală (medială) a osului zigomatic.cât şi viscerocraniul. Sub liniile temporale se găseşte o porţiune a calvariei numită fosa temporală (Fossa temporalis). NEUROCRANIUL Este format din două regiuni: calvaria sau bolta craniului şi baza craniului. găurile parietale şi liniile temporale. Viscerocraniul. feţele temporale de pe aripile mari ale sfenoidelor şi solzurile temporalelor. respiraţie şi vorbire. faringelui. unde se dedublează în liniile temporale superioară şi inferioară. sfenofrontală. Coarnele mici (Cornu minus) se desprind de o parte şi de alta. Corpul. eminenţele parietale. Planurile care separă calvaria de baza craniului sunt tot convenţionale: 1) planul ce separă suprafaţa exterioară a craniului trece prin glabelă şi protuberanta occipitală externă. Pe hioid se insera muşchii limbii. Datorită acestei dispoziţii se pot produce în caz Fig. Cornul mare. deglutiţie. iar viscerocraniul dedesubtul liniei descrise.3. Oasele constitutive ale fosei temporale sunt: solzul frontalului. . cu o faţă anterioară convexă. Suturile dintre oasele constitutive sunt: coronară. în schimb este slab ataşat la suprafaţa oaselor acesteia. Vom avea de studiat: A. Pe laturi se întâlnesc: marginile supraorbitare şi arcurile supraciliare ale frontalului. SCHELETUL CAPULUI ÎN ÎNTREGIME Am menţionat faptul că oasele capului sunt grupate în: oasele neurocraniului şi oasele viscerocraniului. Aceasta este limitată . iar în jos . sfenotemporală şi solzoasă. numită corp. hioidul are forma de U şi este alcătuit dintr-o parte mediană. rădăcina longitudinală a procesului zigomatic de pe temporal. Atât calvaria. aripa mare a sfenoidului şi solzul temporalului. C. cele două parietale. Cavităţile neuro. Pe linia mediană se întâlnesc: glabela.50 APARATUL LOCOMOTOR D.şi viscerocraniului nu se pot izola între ele şi b) unele oase edifică ambele porţiuni ale scheletului capului. numit pericraniu (Pericranium). o margine superioară subţire. respectiv aparatul hioidian. B. \ El este foarte aderent de membranele suturale ale calvariei. intervine în masticaţie. aparatul hioidian. delimitarea între ele fiind convenţională. adică atât neuro. Coarnele mari (Cornu majus) se desprind de pe laturile corpului. Neurocraniul. E. muşchii suprahioidieni şi subhioidieni.şi viscerocraniului. este orientat oblic dinainte înapoi şi de sus în jos. îl leagă de procesele stiloidiene). Calvaria este acoperită la exterior de un periost cu o dispoziţie particulară. . Neurocraniul se prezintă ca un ovoid cu marele ax anteroposterior şi cu extremitatea voluminoasă situată în partea posterioară. pe care se insera membrana hioglosiană şi alta inferioară mai groasă. numite coarne.în sus . deoarece: a) oasele neuro. Neurocraniul este situat deasupra. cu deosebită importanţă biomecanica. . marginea zigomatică şi creasta infratemporală de pe aripa mare a sfenoidului. sfenoparietală. pe care se insera o parte din muşchii subhioidieni. solzul occipitalului. eminenţele frontale. Cornul mic. Arhitectura scheletului capului. şi se termină pe parietal.de linia temporală superioară. Hioidul văzut anterior 1. unde este unică.2. şi din patru prelungiri. Fosa temporală este acoperită la suprafaţă de către fascia temporală. medial . trece prin marginea supraorbitară a frontalului.de creasta infratemporală a sfenoidului. Cele două componente formează însă o singură piesă. 2) planul care separă suprafaţa interioară a craniului pleacă de la linia de unire a porţiunii solzoase cu cea orbitară a frontalului şi se termină la protuberanta occipitală internă. 59. sutura sagitală şi protuberanta occipitală externă. SUPRAFAŢA EXTERIOARĂ A NEUROCRANIULUI Bolta craniului sau calvaria (Calvaria) La constituţia boitei craniului participă: solzul frontalului.de osul zigomatic şi de arcada zigomatică. lambdoidă. cât şi baza craniului prezintă câte o suprafaţă interioară şi alta exterioară. Caracterele scheletului capului la diferite vârste. se îndreaptă în sus şi înapoi. se îndreaptă înapoi şi lateral.

elementele de pe faţa inferioară a stâncii temporalului. SUPRAFAŢA INTERIOARĂ A NEUROCRANIULUI Bolta craniului sau calvaria La constituţia ei participă: solzul frontalului. Pe linia mediană .de două patrulatere . Este limitat: înainte: prin şanţul prechiasmatic şi de marginile posterioare ale aripilor mici sfenoidale. în patrulater . procesul pterigoidian şi condilul occipital.de planul convenţional ce separă calvaria de baza craniului. care formează bolta faringelui. B. Exobaza sau suprafaţa exterioară a bazei (Basis cranii extei%a) Exobaza este o regiune foarte complexă. Pe linia mediană: a) şanţul prechiasmatic. . din care prima uneşte tuberculii articulari ai temporalelor. eminenţe mamilare şi impresiuni digitiforme. vârful procesului mastoidian. Pe laturi . şanţul sinusului sagital superior (Sulcus sinus sagittalis superioris) şi protuberanta occipitală internă. sutura sagitală. suturile sfenofrontale. liniile nucale şi mastoida cu elementele de pe ea. De o parte şi de alta a liniei mediane: lama ciuruită a etmoidului. şanţuri arteriale şi venoase. Zona mijlocie sau jugulară este cuprinsă între cele două linii teoretice amintite.STUDIUL OASELOR se găsesc: orificiul acustic extern. Ele sunt limitate la dimensiunile oaselor individuale şi sunt oprite la nivelul suturilor. C. hematoamele sau cefalhematoamele. mijlociu şi posterior. Zona anterioară sau facială este mascată de viscerocraniul ce se prinde de ea. . A. . gaura ovală. Fig. prin care trec filetele nervului olfactiv. Eminenţa parietală. Endobaza sau suprafaţa interioară a bazei craniului (Basis cranii interna) Este împărţită în trei etaje: anterior. de şanţul prechiasmatic şi de marginile posterioare ale aripilor mici sfenoidale.8. c) lama patrulateră a sfenoidului sau spătarul şeii. Pe linia mediană: gaura oarbă şi crista galii. găurile etmoidale anterioare şi posterioare. Parietalul cu (5) linia temporală inferioară şi (6) superioară. în acest etaj se găsesc următoarele detalii: 1. gaura parietală. ETAJUL sau FOSA CRANIANĂ ANTERIOARĂ (Fosa cranii anterior) Este mărginit: înainte . feţele cerebrale ale porţiunii orbitale a frontalului şi feţele superioare ale aripilor mici ale sfenoidului cu canalele optice. 2.10. . Sutura lambdoidă. vârful celor două procese mastoidiene. Zona posterioară sau occipitală. iar înapoi. 60. Aria acestor patrulatere este mărginită la unghiuri de tuberculul articular al temporalului. Suprafaţa exterioară (exocraniană) a calvariei. gaura spinoasă. sutura coronală. Nazalul. pe ea se găseşte tuberculul faringian şi mica fosetă ce conţine bursa faringiană. A. canalul hipoglosului. .7. ETAJUL sau FOSA CRANIANĂ MIJLOCIE (Fossa cranii media). Pe laturi se găsesc: foveolele granulare. de corpul şi aripile mici ale sfenoidului. Pe linia mediană se întâlnesc: creasta frontală. iar pe laturi de aripile mari ale sfenoidului. .11. El este constituit: în partea mediană: de şaua turcească. B. de lama ciuruită a etmoidului. Sutura sagitală. sutura lambdoidă. Această separare se face cu ajutorul a două linii teoretice transversale. protuberanta occipitală externă. iar înapoi de lama patrulateră a sfenoidului şi de marginile superioare ale stâncilor temporalului. . gaura jugulară cu fosa jugulară. Pe părţile laterale se găsesc: condilii occipitali. 1. de traumatisme. b) fosa hipofizară pentru glanda hipofiză. 2. prin care trec nervul optic şi artera oftalmică. Gaura parietală. care fac să comunice neurocraniul cu orbitele. fosa mandibularp. . mijlocie şi posterioară. Pe linia mediană se găsesc: gaura occipitală mare. cele două parietale şi solzul occipitalului.4. în etajul anterior se găsesc următoarele detalii: 1. solzul temporalului şi faţa anterioară a stâncii temporalului. Solzul occi-pitalului. Sutura coronară. Etajul este constituit de porţiunile orbitare ale frontalului. creasta occipitală externă.unde şi-au dat întâlnire aproape toate orificiile ce fac să comunice diferitele regiuni ale gâtului cu cavitatea neurocraniului. Ea este constituită: 1. gaura ruptă.9.de porţiunea bazilară a occipitalului. Frontalul. divizată convenţional în trei zone: anterioară.2.3. iar a doua.

Palatul osos este limitat: înainte şi pe laturi . posterioară. ETAJUL sau FOSA CRANIANĂ POSTERIOARĂ {Fossa cranii posterior) înainte . Pe linia mediană se găsesc de sus în jos: a) sutura frontonazală.7. şi vârfurile celor două stânci ale temporalului. b) sutura internazală. de asemenea. FAŢA POSTERIOARĂ. în acest etaj se descriu: 1. prin care trec vena oftalmică: nervii oculomotor. f) şanţurile sinusurilor sigmoidiene. iar înapoi . d) fosa canină. a nervilor accesori. acestea se află situate întro gropiţă numită fosa incisivă {Fossa incisiva) aflată pe linia mediană a palatului osos. Prin canal coboară nervul nazopalatin lung. g) fisurile pietrooccipitale. b) Palatul osos {Palatum osseum) la formarea căruia iau parte procesele palatine ale celor două maxile şi lamele orizontale ale palatinelor. Sutura sagitală. formată. .Sutura coronară. iar în sus . e) faţa anterioară a corpului mandibulei. . iar posterior.3.este graniţa ce face separaţia cu etajul mijlociu.găurile palatine mici. Foveole granulare.10. . Sutura lambdoidă. Tot aici se mai găsesc câteva orificii: . . Pe ea găsim: a) Orificiile posterioare ale cavităţilor nazale sau choanele.se termină cu marginile posterioare ale lamelor orizontale ale palatinelor. e) găurile spinoase pentru artera meningee mijlocie. Pe linia mediană: a) clivusul. i) suturile sfenoscuamoase şi j) fisurile sfenopietroase.5. 2. numit apertura piriformă. nervul vag şi vena jugulară internă. pe de altă parte. reprezintă terminaţia canalelor palatine mari. d) găurile ovale pentru nervul mandibular. fO 9 8 Fig. e) canalele hipoglosului. Pe laturi se găsesc: a) şanţurile carotidiene. 1. Suprafaţa interioară (endocraniană) a calvariei. de marginea inferioară a mandibulei. Gaura parietală. planul de separaţie cu bolta craniului. De fiecare parte a liniei mediane. superioară şi două feţe laterale. e) sutura intermaxilară. b) corpul maxilei cu gaura suborbitară. 2. c) orificiul anterior al cavităţilor nazale. iar prin partea posterioară trec nervul accesor. g) hiatul canalului facialului. Şanţul sinusului sagital.52 APARATUL LOCOMOTOR meningele spinale se continuă aici cu meningele cerebrale. situate în partea posterolaterală a palatului osos. VISCEROCRANIUL Viscerocraniul are forma de prismă cu cinci feţe: anterioară. la rândul ei. Pe laturi se găsesc: a) şanţurile sinusurilor pietroase superioare.de o linie orizontală ce trece prin sutura frontozigomatică. 2.6. în număr de două. ea este închisă printr-un dop epitelial. d) găurile jugulare cuprinse între occipital şi stâncile temporalului. b) fisurile orbitare superioare. pe de o parte.8. .găurile palatine mari. prin ele trece nervul canalului pterigoidian. Şanţuri arteriale. . Pe palatul osos se găseşte o sutură cruciformă.9. urmând aceeaşi direcţie.deschiderea inferioară (bucală) a canalului incisiv se face prin unul sau două orificii incisive {Foramen incisivum.4. c) creasta occipitală internă şi d) protuberanta occipitală internă. separate între ele prin vomer. care serveşte la trecerea bulbului. b) elementele de pe faţa posterioară a stâncii temporalului. .de procesul alveolar al maxilei. c) şanţurile sinusurilor pietroase inferioare. se găsesc: a) deschiderea orbitei. 1. . . f) găurile rupte {Foramen lacerum) care formează între corpul şi aripile mari ale sfenoidului. f) protuberanta mentonieră. c) procesul frontal al maxilei. înapoia dinţilor incisivi. Ea este limitată: în jos. Parietalul. FAŢA ANTERIOARĂ formează „faţa". trohlear şi abducens. în număr de două de fiecare parte (găurile au fost descrise la osul palatin). Solzul occipitalului. . Procesul intrajugular de pe occipital împarte gaura jugulară în două părţi: prin partea anterioară trece nervul glosofaringian. prin care trece nervul maxilar. h) orificiile interne ale canalelor carotidiene. c) găurile rotunde. Etajul este format de faţa posterioară a stâncii temporalului şi de occipital. b) gaura occipitală mare. Foramina incisiva)'. 61. C. arterelor şi venelor vertebrale. 2. d) spina nazală anterioară. Solzul frontalului. din sutura palatină mediană şi din sutura palatină transversă. .

în momentul naşterii. . ele se reduc treptat. craniul se numeşte . adică în raport cu funcţiile de masticaţie şi respiraţie. situate lateral. Neurocraniul va adăposti encefalul şi organele de simţ. FEŢELE LATERALE sunt formate de către oasele zigomatice şi ramurile mandibulei. Această dispoziţie este legată de necesitatea dezvoltării craniului în raport cu creşterea encefalului. Fontanela bregmatică sau anterioară (Fonticus anterior) este cea mai mare. trecând numai prin faza de desmocraniu şi osteocraniu. se întinde de la spina nazală posterioară până la fosa incisivă. antero-laterale sau sfenoidale [Fonticulus shpenoidalis (anterolateralis)] în număr de CARACTERELE SCHELETULUI CAPULUI LA DIFERITE VÂRSTE Scheletul capului se dezvoltă în strânsă legătură cu encefalul.2. Are formă triunghiulară şi diametrul de 1 cm. între oasele constitutive rămân spaţii membranoase largi.în această fază . b) Arcada zigomatică formată de procesul zigomatic al temporalului unit cu procesul temporal al osului zigomatic. Fig. . d) Faţa posterioară a corpului mandibulei cu elementele de la acest nivel. c) Procesul alveolar al maxilei. presărată cu şanţuri şi spine palatine. Se numeşte Torus palatinus. Craniul nou-născutului . lângă linia mediană. Fontanela anterioară. procesul coronoidian. Regresează progresiv şi dispare la sfârşitul vârstei de 2 ani . Fontanela mastoidiană. în timp ce închiderea prematură este însoţită de microcefalie. cunoscute sub denumirea de fontanele (Fonticuli cranii)'. Fontanela posterioară. la locul de întâlnire dintre suturile coronară şi sagitală.văzut de sus. 1. situate pe linia mediană. în timp ce viscerocraniul (cu origine din arcurile branhiale) se va organiza în raport cu cavitatea bucală şi cavităţile nazale. Se remarcă volumul mare al craniului neural faţă de cel visceral. acestea din urmă se osifică direct din schiţa membranoasă. fapt pentru care. în această fază osteocraniu). 53 numeşte în această fază condrocraniu) şi la scurt timp începe osificarea lui (craniul se numeşte. 63. temporozigomatică şi zigomaticomaxilară). Fontanela bregmatică serveşte în clinică pentru abordarea sinusului sagital superior (puncţii. cavitatea bucală şi cavităţile nazale. în timp ce porţiunea posterioară. organele de simţ. Fontanela anterioară. până la dispariţie. administrare de medicamente).STUDIUL OASELOR La extremitatea posterioară a suturii palatine mediane se găseşte spina nazală posterioară. . Fontanela sfenoidală.3. în primele 5-6 săptămâni ale perioadei prenatale (intrauterine) scheletul capului este membranos. . oasele calvariei şi o altă parte a oaselor viscerocraniului nu trec prin faza cartilaginoasă (de condocraniu). Fontanelele pterice. iar alte două. acesta prezintă porţiuni membranoase. formată de oasele palatine. respectiv cartilaginoase. Fontanela lambdoidă sau posterioară {Fonticulus posterior) este situată la unirea solzului occipitalului cu cele două parietale. este netedă. la locul de întâlnire dintre sutura lambloidă cu sutura sagitală. suturile nu sunt complet formate. Mărimea exagerată sau închiderea întârziată coincid cu rahitismul sau hidrocefalia. Are forma rombică şi măsoară 2. c) Faţa laterală a ramurii mandibulei. Se închide în primele 4-8 săptămâni după naştere.desmocraniu.5-5 cm. 62. Este situată la unirea dintre solzul frontalului şi cele două parietale.începutul vârstei de 3 ani. FAŢA SUPERIOARA este aderentă la suprafaţa exterioară a bazei craniului.2. situată simetric. Osificarea completă a scheletului capului nu se realizează decât după naştere. Dar în timp ce oasele bazei craniului şi o mare parte a oaselor viscerocraniului trec prin toate cele trei faze. Craniul nou-născutului văzut lateral. perechi şi simetrice. iar în unele locuri. La nivelul calvariei. în săptămâna a 8a începe condrificarea scheletului capului (craniul se Fig. Porţiunea anterioară a palatului osos este accidentată. Nou-născutul are şase fontanele principale: două neperechi. scobitura mandibulei şi procesul condilian al mandibulei. 1. Pe ele găsim: a) Suturile osului zigomatic cu oasele învecinate (frontozigomatică. o proeminenţă osoasă inconstantă cu direcţie antero-posterioară.

parietalului şi mastoidelor. în cea mai mare parte. Peretele inferior este subţire şi intră în raport cu sinusul maxilar. Cu fosa infratemporalăprin fisura orbitară inferioară şi prin canalul zigomatic. sunt situate la unirea occipitalului. lambdoide (50-60 ani) şi solzoase (60-65 ani). cu sinostoza suturilor. marginea inferioară sau marginea infra-orbitară (Margo infra-orbitalis) este formată de maxilă şi zigomatic. fisura orbitară superioară.54 două. se observă că marginea superioară este mai proeminentă decât marginea inferioară. Fontanelele asterice postero-laterale sau mastoidiene [Fonticulus mastoideus (postemlateralis)] în număr de două. începe pe suprafaţa endocraniană şi se termină pe suprafaţa exocraniană a calvariei. Vârful este reprezentat de extremitatea medială a fisurii orbitare superioare (planşa X). sagitală (situată între cele două parietale). Are forma unui patrulater cu unghiurile foarte rotunjite. Examinată pe schelet. Cel mai important detaliu de pe acest perete îl reprezintă şanţul şi canalul suborbitar. 5. Pe ea se văd sutura lacrimomaxilară şi etmoidomaxilară. Conturul medial al bazei este şi el mai proeminent ca cel lateral. Peretele superior (Paries superior). prin gaura suborbitară. puţin aderent de pereţii orbitei. La omul viu. în partea anterioară. Peretele medial (Paries medialis) răspunde cavităţii nazale. Se realizează astfel: 1. Pe acest perete se găseşte fosa sacului lacrimal (Fossa sacci lacrimalis) delimitat de creasta lacrimală anterioară a maxilei şi de creasta lacrimală posterioară de pe osul lacrimal. CAVITĂŢILE NEURO. pentru pereţi şi patru margini. este format de porţiunea orbitară a frontalului şi numai în . Fosa sacului lacrimal se continuă cu şanţul lacrimal (Sulcus lacrimalis) iar aceasta prin canalul nazolacrimal (Canalis nasolachmalis). un vârf îndreptat înapoi. de fisura orbitară inferioară (Fissura orbitalis inferior) prin care nervul infra-orbitar pătrunde în orbită. formând suturile. 2. Este oblic. Osificarea acestei lame. faţa orbitară a osului zigomatic şi procesul orbitar al palatinului. lacrimalul. Nu trebuie confundate marginile aditusului orbitei cu cele ale cavităţii orbitare propriu-zise. Marginea supero-laterală prezintă sutura sfenofrontală. Cu neurocraniul prin canalul optic. ele adăpostesc globii oculari şi anexele lor. ultimul se deschide pe faţa anterioară a maxilei. Important. orificiul etmoidal anterior şi orificiul etmoidal posterior. Conturul ei este cunoscut sub numele de marginea orbitară (Margo orbitalis) şi se subdivide în patru segmente. marginea medială (Margo medialis) este formată în cea mai mare parte de procesul frontal al maxilei. Marginea superioară sau marginea supraorbitară (Margo supra-orbitalis) este formată de frontal. Comunicările orbitei. Peretele inferior (Paries inferior) este compus din faţa orbitară a maxilei. sunt situate la unirea sfenoidului. lama orbitară a labirintului etmoidal şi faţa laterală a corpului sfenoidului. canalul nazolacrimal se deschide în meatul inferior al fosei nazale. Peretele lateral (Paries lateralis). temporalelor şi parietalelor. De aici rezultă: 1) câmpul vizual este mai întins în jos şi lateral. frontolacrimală şi frontoetmoidală. Cu cavitatea nazală prin canalul nazolacrimal. Pe acest perete se găseşte fosa glandei lacrimale. Şanţul şi canalul conţin artera şi nervul suborbitar. Marginea infero-laterală este ocupată. 2) globul ocular este slab protejat în jos şi lateral. Fiecare orbită este comparată cu o piramidă patru unghiulară şi prezintă de studiat: o bază îndreptată înainte. Cu fosa pterigopalatină prin porţiunea medială a fisurii orbitare inferioare. Baza sau deschiderea orbitei (Aditus orbitalis). dispar de asemenea la scurt timp după naştere. aripa mare a sfenoidului şi porţiunea orbitară a frontalului. metopică (în sutura metopică). se închid la scurt timp după naştere. Mai posterior se găseşte orificiul etmoidal anterior. îndreptat înapoi şi medial. 4.Şl VISCEROCRANIULUI ORBITELE [Orbita (Cavitas orbitalis)] Orbitele sunt două cavităţi situate de o parte şi de alta a cavităţilor nazale. în constituţia lui intră: procesul frontal al maxilei.marginea laterală (Margo lateralis) e formată de zigomatic. Pe acest perete se găseşte orificul zigomatico-orbitar. Marginea infero-medială este rotunjită. Osificarea suturilor începe după vârsta de 45 de ani: întâi la nivelul suturii sagitale şi continuă la nivelul suturii coronare. Marginea supero-medială prezintă suturile frontomaxilară. Cu „faţa" prin şanţul şi canalul suborbitar. ceea ce explică nevralgiile suborbitare în caz de sinuzită maxilară. cele două axe s-ar întâlni la nivelul şeii turceşti. Axul orbitei este oblic dinainte înapoi şi dinafară înăuntru. orificiul etmoidal posterior şi canalul optic. 3. frontalului. iar în partea ei cea mai posterioară se observă fisura orbitară superioară (Fissura orbitalis superior). Baza orbitei poate fi uşor explorată sub piele. marginea este formată de faţa orbitară a osului zigomatic. orbita este căptuşită de periost. în afară de fontanelele indicate. Oasele calvariei cresc treptat şi se unesc. APARATUL LOCOMOTOR partea posterioară de către aripa mică a sfenoidului. Linia suturală conţine însă şi pe mai departe o lamă de ţesut conjunctiv. concav. Este format din faţa orbitară a osului zigomatic. mai pot exista fontanele supranumerare (inconstante): glabelară. prelungite înapoi.

aici se găseşte fisura pterigomaxilară {Fissura pterygomaxillaris) ce conduce în fosa pterigopalatină. Este format în sus .STUDIUL OASELOR 55 prin ea trec artera sfenopalatină şi ramuri nervoase destinate mucoasei nazale. Peretele anterior. procesul pterigoid şi lama perpendiculară a palatinului. 4. 3. în meatul superior {Meatus nasalis superior) se deschid celulele etmoidale posterioare. Peretele medial sau septul osos al nasului {Septum naşi osseum) separă cele două cavităţi nazale. feţele anterioară şi inferioară ale corpului sfenoidului.bula etmoidală şi procesul uncinat. între ele se delimitează hiatul semilunar. în meatul mijlociu {Meatus nasalis medius) se întâlnesc elementele descrise la faţa medială a labirintului etmoidal: .de marginea posterioară a vomerului. este reprezentat printr-un orificiu mare. sfenoidul. iar înapoi . Peretele lateral. Cu craniul . Sunt orificii dreptunghiulare şi formate astfel: în jos . Este. Peretele inferior şi cel posterior lipsesc. Acest perete este concav în sens transversal. mijlociu şi inferior. etmoidul.de lama perpendiculară a etmoidului. curb. CAVITĂŢILE NAZALE {Cavitas naşi) Cavităţile nazale. se numeşte meat nazofaringian {Meatus nasaopharingeus). Cu orbita . 4) cu orbita prin fisura orbitară inferioară. format tuberozitatea maxilei. 5. medial . Peretele medial.prin apertura piriformă. Comunicările cavităţilor nazale. format de faţa temporală a osului zigomatic şi a ramurii mandibulei. între faţa medială a cornetelor şi septul nazal se formează o fisură verticală. Orificiul anterior al cavităţilor nazale sau apertura piriformă {Apertura piriformis) este circumscris de scobiturile nazale ale celor două maxile şi de cele două oase nazale.prin orificiile de pe peretele lateral al cavităţii.prin gaura ovală şi gaura spinoasă. o anexă a fosei infratemporale. 6.prin orificiile lamei orizontale a etmoidului. 3.prin choane. orientat dinainte înapoi. nervul mandibular şi artera maxilară. Porţiunea posterioară acestui meat. Pe acest perete se găsesc cornetul superior şi mijlociu (care aparţin etmoidului) respectiv cornetul inferior (care este un os aparte). spina nazală a frontalului. prin care fosa temporală comunică cu fosa noastră. sinusul maxilar şi celulele etmoidale anterioare. lama perpendiculară a palatinului şi cornetul inferior. Orificiile posterioare ale cavităţilor nazale sau choanele {Choanae). Comunicările fosei infratemporale. fiind situată în fundul acesteia. 2) cu fosa temporală prin spaţiul larg. delimitat de arcada zigomatică. în constituţia lui intră şase oase: maxila. 7. lacrimalul. . dreaptă respectiv stângă sunt situate în centrul feţei. Cu cavitatea bucală prin canalul incisiv. se delimitează un spaţiu îngust. FOSA INFRATEMPORALĂ {Fossa infratemporalis) Este situată sub fosa temporală. în partea inferioară apertura piriformă este delimitată de către spina nazală anterioară. Cu fosa pterigopalatină . iar în jos de vomer. Peretele superior este format în partea medială de faţa infratemporală de pe aripa mare a sfenoidului.de lama orizontală a osului palatin. 5. FOSA PTERIGOPALATINĂ {Fossa pterygopalatina) Fosa pterigopalatină este situată între tuberozitatea maxilei. de fapt.de corpul sfenoidului . între cornetul superior şi faţa anterioară a corpului sfenoidului. Se realizează astfel: 1) cu craniul . Fiecare dintre ele poate fi asemănată cu un coridor turtit transversal. 2. în rest. 3) cu fosa pterigopalatină prin fisura pterigomaxilară de pe peretele ei medial. Cu faringele . Cornetele delimitează cu peretele lateral al cavităţii nazale. în partea anterioară se găseşte orificiul superior al canalului incisiv. Peretele superior sau bolta se prezintă ca un şanţ îngust. ce prezintă de studiat patru pereţi şi două orificii: Peretele inferior sau planşeul este format: înainte de procesul palatin al maxilei.prin gaura sfenopalatină. Cu exteriorul . acesta conduce în infundibulul etmoidal în care se deschid sinusul frontal. 5) cu canalul mandibulei prin gaura mandibulei. Fosa infratemporală are următorii pereţi: 1. care la omul viu este completat de cartilajul septului nazal. Se realizează în felul următor: 1. cuprinsă între extremitatea posterioară a cornetelor şi choane. format de lama laterală a procesului pterigoid şi de tuberozitatea maxilei. în meatul inferior {Meatus nasalis inferior) se deschide canalul nazolacrimal.prin canalul nazolacrimal. 4. între cele două oase se găseşte sutura palatină transversă. Fosa infratemporală este o regiune topografică în care se găsesc cei doi muşchi pterigoidieni.acoperit de aripile vomerului. în sus . lateral de lama medială a procesului pterigoid. în partea postero-superioară a peretelui lateral.de lama orizontală a palatinului. Tot aici se găseşte şi gaura sfenopalatină {Foramen sphenopalatinum) care asigură comunicarea între fosa pterigopalatină şi cavitatea nazală. în constituţia lui intră: nazalul. lama orizontală (ciuruită) a etmoidului. Cele două oase delimitează un unghi deschis înainte. numit reces sfenoetmoidal {Recessus spheno-ethmoidalis) în care se deschide sinusul sfenoidal. numită meatul comun {Meatus naşi communis). prin el fosele nazale comunică cu faringele. Peretele lateral. 2. Cu sinusurile paranazale . cele trei meaturi: superior.

Baza craniului prezintă diferenţe de grosime mai mari. Fig. ajunge la 10-15 mm. .prin orificiile şi canalele alveolare de pe tuberozitatea maxilei. Baza este îndreptată în sus. 4) acţiunea muşchilor cefei. fie din oase pneumatice. Adaptările de formă ale oaselor capului sunt însoţite de o arhitectură corespunzătoare. Porţiunea bazilară a occipitalului. . Aici se găseşte canalul pterigoid prin care trece nervul canalului pterigoidian. .5. care reflectă ARHITECTURA SCHELETULUI CAPULUI Forma capului uman rezultă din interacţiunea mai multor factori: 1) dezvoltarea encefalului şi creşterea consecutivă a neurocraniului. Vârful este îndreptat în jos şi este format prin întâlnirea procesului pterigoid cu tuberozitatea maxilei. De la nervul maxilar.5. Peretele anterior este format de tuberozitatea maxilei. Căprior temporal (stânca temporalului). prin care ies nervul maxilar şi artera suborbitară. 5) cu palatul osos prin -canalul palatin mare şi canalele palatine mici. Viscerocraniul este alcătuit . 1. pentru trecerea arterei omonime şi a ramurilor nervoase destinate cavităţii nazale.2.3.4. Comunicările fosei pterigopalatine. Aceşti factori contribuie la dispariţia botului şi apariţia viscerocraniului. 6) cu alveolele dentare .2. 1. 64. fără substanţă spongioasă. iar în altele conţine substanţă spongioasă abundentă. care străbat orificiile acestei fose şi se răspândesc în regiunile învecinate. Fosa pterigopalatină este comparată cu o piramidă patruunghiulară. 2) poziţia bipedă. APARATUL LOCOMOTOR Calvaria sau bolta craniului este formată din două lame de substanţă compactă şi dintr-un strat de diploe între ele. Peretele posterior este format de procesul pterigoid.prin gaura rotundă. la nivelul protuberantei occipitale interne. . Se asigură astfel o mare rezistenţă şi elasticitate din partea scheletului capului. Căpriorul occipital. în medie de 5 mm. Căpriorul frontal al bazei craniului. el este înlocuit prin fisura pterigomaxilară. a muşchilor masticatori şi a gravitaţiei. Peretele medial este format de lama perpendiculară a palatinului. 4) cu exobaza prin canalul pterigoidian. Stâlpul pterigopalatin. Arhitectura scheletului capului. Linia mandibulară.cu unele excepţii . Stâlpul zigomatic cu ramura ascendentă şi (3) posterioară. 7) cu fosa infratemporală prin fisura pterigomaxilară. prezintă: a) gaura rotundă. A. . Se înţelege că diferenţele de grosime şi de arhitectură au un rol important în organizarea liniilor de rezistenţă şi în condiţionarea liniilor de fractură. Se realizează astfel: 1) cu craniul . Vârful se continuă cu trei canale: canalul palatin mare prin care ies nervul palatin mare şi artera palatină descendentă. Peretele lateral lipseşte. care rotunjesc craniul. Pe alocuri este formată numai din lame subţiri de substanţă compactă. . Este formată din faţa maxilară a aripii mari a sfenoidului şi de faţa inferioară a corpului acestuia. . Aici se găseşte gaura sfenopalatină. Căprior sfenoidal (aripa mica a sfenoidului).4. şi cele două canale palatine mici pentru arterele şi nervii omonimi. ganglionul pterigopalatin şi artera maxilară pleacă multe ramuri. 3) concentrarea organelor de simţ la limita dintre neuroşi viscerocraniu. A. ceea ce determină alungirea viscerocraniului.56 în fosa pterigopalatină este situat nervul maxilar. . prin care nervul maxilar pătrunde în această fosă. care prezintă o bază. viteza relativ mică de deplasare şi transmiterea funcţiilor de prehensiune la membrele superioare. Stâlpul frontonazal. are o grosime destul de uniformă. b) fisura orbitară inferioară. B. dar. 3) cu cavitatea nazală prin gaura sfenopalatină. 2) cu orbita prin fisura orbitară inferioară. la care converg căpriorii de rezistenţă ai bazei craniului. un vârf şi patru pereţi.fie din oase subţiri. La nivelul viscerocraniului se întâlnesc patru perechi de linii sau stâlpi de rezistenţă. prezintă găurile şi canalele alveolare pentru trecerea nervilor şi arterelor alveolare postero-superioare. La creşterea rezistenţei craniului mai contribuie suturile şi dura mater care căptuşeşte neurocraniul. ganglionul pterigopalatin şi terminaţia arterei maxilare.

cu concavitatea anterioară. este orientată transversal. Clavicula prezintă două curburi inegale. linia temporală inferioară a parietalului. La nivelul bazei neurocraniului se întâlnesc căpriori de rezistenţă. Ele sunt împărţite în membre superioare şi membre inferioare. astfel. Căpriorii de rezistenţă sunt în număr de şase. 4. zonele mai slabe. în primul rând. şi de liniile nucale. şi revin la linia temporală a frontalului. Cei şase căpriori converg către porţiunea bazilară a occipitalului. 1. OASELE MEMBRELOR (Skeleton appendiculare) Membrele sau extremităţile sunt două perechi de apendice mobile. anterior de cele două aripi mici ale sfenoidului.STUDIUL OASELOR forţele de presiune ce se dezvoltă în timpul masticaţiei în dreptul arcadelor dentare. . şi altul occipital. iar aripa mare a sfenoidului şi solzul temporalulului au marginea tăiată în dauna lamei compacte interne. urcă de-a lungul procesului frontal al maxilei şi se răsfrânge pe marginea supra-orbitară a frontalului. Dintre aceste două curburi. situate între liniile de rezistenţă. a lamei perpendiculare a palatinului şi a procesului pterigoidian şi ajunge la nivelul corpului sfenoidului. procesul mastoidian şi baza craniului. urcă de-a lungul tuberozităţii maxilei. La nivelul calvariei se întâlnesc trei arcuri de rezistenţă cu orientare sagitală. La nivelul calvariei. arcada zigomatică. Vom studia mai întâi oasele membrelor superioare şi apoi pe cele ale membrelor inferioare. B. C. 3. continuându-se cu căpriorii de rezistenţă ai acestuia. numită membrul liber. datorită felului de angrenare al oaselor constitutive: majoritatea suturilor sunt dinţate. care corespunde crestei occipitale interne. există un căprior frontal. Stâlpul pterigopalatin porneşte de la nivelul ultimilor molari superiori. fiind cuprinsă între manubriul sternului şi acromionul scalpului. solzul temporalului şi aripa mare a sfenoidului împiedică deplasarea în afară a celorlalte două oase. Extremităţile prezintă o porţiune care le leagă de trunchi. la rândul lor. destinate diferitelor mişcări. sutura sagitală. la liniile temporale al calvariei şi la baza neurocraniului. fiind astfel un reper important pentru delimitarea unor regiuni ale corpului şi pentru localizarea eventualelor afecţiuni. unite prin două arcuri transversale. 2. prin rădăcina longitudinală a procesului zigomatic. ramura şi capul mandibulei. liniile de rezistenţă se divid: a) una dintre ele continuă procesul orbitar al osului zigomatic şi ajunge frontonazal. braţ. lama internă. apoi urmează traiectul liniei oblice de pe corpul mandibulei. de aici se îndreaptă dinapoi înainte. prin linia temporală a frontalului. numită centura membrului. şi interesează. b) a doua se continuă cu arcada zigomatică şi cu liniile temporale de pe calvaria. Alături 57 de ele. protuberanta occipitală internă şi creasta occipitală internă. de aici se transmit la neurocraniu. pe care se sprijină stâlpii de rezistenţă ai viscerocraniului şi care transmit. CENTURA MEMBRULUI SUPERIOR (Cingulum membri superioris) Centura membrului superior sau centura pectorală (Cingulum pectorale) formează scheletul umărului şi asigură legătura dintre oasele membrului liber şi toracele osos. Aici. Suturile intervin ca arcuri de rezistenţă. Forma osului poate fi observată prin simpla inspecţie. Linia mandibulară sumează presiunile exercitate asupra arcadei dentare inferioare. Fracturile interesează. care îi dau forma literei S culcat (C\J ). Cea mai mare parte a presiunilor produse de masticaţie converg însă în direcţia porţiunii bazilare a occipitalului. una este medială. înspre arcurile de rezistenţă ale calvariei. antebraţ. situat la limita dintre torace şi gât. Osul poate fi explorat prin palpare aproape pe toată întinderea lui. o parte din forţele produse de masticaţie. în timp ce parietalul şi frontalul sunt tăiate în dauna lamei compacte externe. Arcurile laterosagitale trec dinainte înapoi. 4. OASELE MEMBRULUI SUPERIOR (Ossa membri superioris) Membrul superior este constituit din patru segmente: umăr. liniile de fractură sunt situate între arcuri. Arcurile transversale sunt reprezentate de creasta transversală a frontalului înainte. Stâlpul frontonazal porneşte de la nivelul caninilor şi al incisivilor superiori. mână. înapoi. de aici se transmite la mastoidă. 2. reprezentat de crista galii şi corpul sfenoidului. Arcul mediosagital trece prin creasta frontală. 1. care reprezintă astfel piesa de rezistenţă maximă a bazei neurocraniului şi care nu se fracturează decât foarte rar. în primul rând. Arcurile de rezistenţă ale calvariei sunt întărite prin suturile de la acest nivel. Ei sunt alcătuiţi: posterior de cele două stânci ale temporalului. Clavicula este formată din corp şi două extremităţi. şi o porţiune care o continuă pe precedenta. Stâlpul zigomatic porneşte de la nivelul primului molar superior. cu concavitatea posterioară. CLAVICULA (Clavicula) Clavicula este un os lung şi pereche. osul zigomatic. 3. şi alta laterală. urcă de-a lungul feţei anterioare a corpului maxilei şi ajunge la osul zigomatic. Ea este constituită din două oase: clavicula şi scapula.

determinând complicaţii vasculare şi nervoase. scapulei. numită acromion. 66. unde dă inserţie muşchiului pectoral mare. Linia trapezoidală. Această spină împarte faţa posterioară într-o fosa situată deasupra şi alta situată dedesubtul ei.3. Lateral de şanţ se găseşte o suprafaţă rugoasă numită tuberozitatea ligamentului coraco-clavicular (Tuberositas ligamenti coracoclavicularis) pe care se insera ligamentele coraco-claviculare. căluşul poate comprima sau chiar include aceste formaţiuni. Clavicula văzută de jos.3. în porţiunea laterală a marginii se insera muşchiul trapez. Pe acest şanţ (Sulcus musculi subclavii) se insera muşchiul subclavicular. SCAPULA (Scapula) acromială (Facies articularis acromialis) destinată Scapula sau omoplatul este un os lat. unde dă inserţie muşchiului deltoid. Priveşte posterior şi lateral. . Impresiunea ligamentului costoclavicuIar. Marginea anterioară. MARGINEA POSTERIOARĂ. Corpul claviculei (Corpus claviculae) prezintă două feţe şi două margini. în sus marginea cea mai mică şi subţire. Margineaposterioară. Este şi ea concav-convexă. Fig. Tuberozitatea este formată din două proeminenţe: tuberculul conoid (Tuberculum conoideum) situat aproape de marginea posterioară a osului. acest os se întinde între primul spaţiu intercostal şi coasta a VIIP Osul este aplicat pe torace. Pe tubercul se insera ligamentul conoidian. 1.2. La partea medială a acestei feţe. 1. în porţiunea mijlocie are raporturi cu muşchiul omohioidian. Marginea anterioară. Medial de şanţ.2. Orientare. FAŢA POSTERIOARĂ sau DORSALĂ (Facies posterior). Marginea posterioară.faţa osului. muşchilor deltoid şi trapez. . Pe schelet. Fragmentele fracturate pot leza vasele subclaviculare şi trunchiurile plexului brahial. . Tuberculul conoid. dar în sens invers decât marginea anterioară. EXTREMITATEA MEDIALĂ sau STERNALĂ (Extremitas sternalis) este voluminoasă.4. în porţiunea ei mijlocie. FAŢA INFERIOARĂ răspunde primei coaste. deoarece în căderile pe umăr. . faţa superioară este rugoasă şi dă inserţii musculare. Şanţul pentru inserţia muşchiului subclavicular. Se continuă în porţiunea ei laterali cu o prelungire liberă. iar în jos . de formă triunghiulară. prezintă o faţă articulării cu acromionul. Prezintă două feţe.marginea concavă a acestei extremităţi. 65. de pe ea se desprinde transversal o puternică lamă. ea este convexă în treimea medială. . iar la partea laterală. neaderentă de faţa posterioară . clavicula poate fi fracturată în porţiunea ei mijlocie. MARGINEA ANTERIOARĂ. cu muşchii scaleni. Spina scapulei (Spina scapulae) aderă de faţa posterioară a scapulei. 1. lateral (şi puţin înainte) unghiul cel mai voluminos (prevăzut cu o cavitate articulară). . situat la partea postero-superioară a toracelui. Faţa sternală a extremităţii mediale. luând astfel parte la formarea umărului şi la delimitarea axilei. prevăzută cu un şanţ. . de asemenea.extremitatea turtită. numită spim scapulei.5.7. EXTREMITATEA LATERALĂ sau ACROMIALĂ (Extremitas acromialis) este turtită. . FAŢA SUPERIOARĂ este netedă în porţiunea ei mijlocie şi se poate palpa sub piele. care leagă clavicula cu procesul coracoid al scapulei. anterior . rugozităţile dau inserţie muşchiului sternocleidomastoidian. Este concavă în treimea laterală. Aceste raporturi sunt deosebit de importante.4. trei margini şi trei unghiuri. Faţa acromială a extremităţii laterale. gaura nutritivă şi şanţul care ne-a servit la orientarea osului. iar pe linia trapezoidă ligamentul trapezoid. Orientare. pe care-1 depăşeşte însă lateral. Se aşază: lateral . La cele două extremităţi. Extremitatea laterală (acromială).58 APARATUL LOCOMOTOR Fig. cu artera şi vena subclaviculară şi cu trunchiurile plexului brahial.8. . . Extremitatea medială (sternală). se găseşte impresiunea ligamentului costoclavicular (Impressio ligament costoclavicularis) pe care se insera ligamentul cu acelaşi nume. Se aşază: posterior faţa prevăzută cu o puternică spină.6. prezintă o faţă sternală (Facies articularis sternalis) destinată articulării cu manubriul sternului. şi linia trapezoidă (Linea trapezoidea) situată anterolateral faţă de tubercul. . Clavicula văzută de sus. Prezintă.

6. Procesul coracoid. Colul scapulei. Marginea laterală a osului. . Unghiul inferior.8. . .3. Acromionul.9. . dinţat anterior. se insera muşchiul subscapular. MARGINEA MEDIALĂ (Margo medialis) poate fi explorată sub piele. Fosa subspinoasă sau infraspinoasă (Fossa . . Procesul coracoid.12. . 1. alta laterală. Unghiul acromionului. rotund mare. .7. MARGINEA LATERALĂ (Margo lateralis). ca şi pe crestele oblice. a treia dorsală. Fosa supraspinoasă. rotund mic. Marginea medială a osului.11. . prezentând o faţă superioară şi alta inferioară. Mediat de scobitură. dintre care una anterioară. Acromionul (Acromion).8. dintre care amintim muşchiul romboid mare. Prezintă de studiat două elemente: 4. Pe ea se insera numeroşi muşchi. Fosa supraspinoasă (Fossa supraspinata).11. 3.10. Prezintă o concavitate. situat la unirea celor două formaţiuni. . . Fig. Aici se insera muşchiul dinţat anterior. Unghiul inferior al osului. Dă inserţie mai multor muşchi: infraspinos. Fosa subspinoasă.13. marginea superioară dă inserţie muşchiului omohioidian. . Spina scapulei. . Ineizura scapulei. fosa subscapulară (Fossa subscapularis) străbătută de creste oblice. se pot face măsurătorile pentru stabilirea eventualelor luxaţii ale centurii scapulare. se formează unghiul acromionului (Angulus acromialis). Marginea laterală a osului. UNGHIUL SUPERIOR (Angulus superior). Marginea superioară a osului. se poate explora parţial. Aici se insera muşchii rotund mare şi rotund mic.3. . .4. Marginea medială a osului. Marginea superioară a osului. infraspinata). Unghiul superior. Unghiul superior al osului. 1. Este o proeminenţă turtită de sus în jos şi palpabilă sub piele. Fosa subscapulară. Unghiul acromionului. Este cel mai voluminos. prin care spina aderă de faţa poasterioară a scapulei. . are deosebită importanţă practică. -14. Este subţire şi prezintă scobitura sau ineizura scapulei (Incisura scapulae). 12. . FAŢA COSTALĂ (Facies costalis) sau FAŢA ANTERIOARA (Facies anterior). Aici se insera muşchiul ridicător al scapulei.5. Dă inserţie muşchiului supraspinos. Cavitatea glenoidală. 2. Ea are trei margini. Faţa articulară pentru claviculă. . .7.STUDIUL OASELOR 1Q Fig. Este ascuţit şi uşor de explorat sub piele.6. Cavitatea glenoidală. . Pe porţiunea medială a feţei se mai insera şi muşchiul dinţat anterior. liberă şi concavă. Este uşor rotunjit. Prezintă faţa articulară a acromionului (Facies articularis acromiî) pentru extremitatea laterală a claviculei. Spina scapulei şi acromionul se pot palpa sub piele. Acromionul. Spina scapulei are o formă triunghiulară. UNGHIUL LATERAL (Angulus lateralis). cu care se articulează. Marginea dorsală este groasă şi rugoasă şi dă inserţie. pornind de la el.2. . La unirea acromionului cu buza inferioară a spinei scapulei. UNGHIUL INFERIOR (Angulus inferior).4. Colul scapulei. 67. Ineizura scapulei. iar prin cea inferioară muşchiului deltoid. romboid mic. Faţa posterioară a scapulei. . .5.9.2. prin buza superioară muşchiului trapez. Pe fosă.10. Este orientată spre axilă. MARGINEA SUPERIOARĂ (Margo superior). Ea este orientată spre coloana vertebrală. Faţa costală a scapulei. Prin scobitură trece nervul suprascapular. 68.

Punţi pronunţate în jumătatea proximală a corpului. 2. Este un şanţ vertical. terminându-se pe epicondilul corespunzător. Şanţul intertubercular (Sulcus intertubercularis) sau culisa bicipitală. Pe feţişoara superioară se insera muşchiul supraspinos. iar pe cea inferioară muşchiul rotund mic. la nivelul acromionului şi la nivelul procesului coracoid. Prin şanţ alunecă tendonul capului lung al muşchiului biceps brahial. prismatic triunghiular în cea inferioară. care separă capul humerusului de restul epifizei. EPIFIZA sau EXTREMITATEA SUPERIOARĂ. se articulează cu cavitatea glenoidă a scapulei. iar pe braţul inferior muşchiul brahial. Procesul coracoid (Processus coracoideus).60 1. Pe creasta tuberculului mare se insera muşchiul pectoral mare. care pleacă de pe faţa posterioară. Este aproape cilindric în porţiunea superioară. 2. Acest nerv poate fi interesat în fracturile osului. Pe el se insera muşchiul subscapular. Faţa antero-medială (Facies anterior medialis) prezintă: 1) gaura nutritivă a osului. iar dedesubtul lui se insera capul medial al muşchiului triceps brahial. Pe el se insera muşchi (capul scurt al bicepsului brahial. 1. Prezintă trei feţe şi trei margini. Deasupra tuberozităţii. Capul humerusului (Caput humeri). a cărei bază ocupă spaţiul dintre cavitatea glenoidă şi scobitura scapulei. şi de creasta tuberculului mic (Crista tuberculi minoris) situată posterior. reprezentând o treime dintr-o sferă. Faţa posterioară (Facies posterior) este străbătută oblic de şanţul nervului radial. Marginea laterală (Margo lateralis) şi marginea medială (Margo medialis) prezintă caractere comune. coracobrahialul şi pectoralul mic) şi ligamentele conoid şi trapezoid. Ele dau inserţie despărţitoarelor care separă muşchii anteriori de cei posteriori ai braţului. Epifiza superioară sau proximală prezintă mai multe elemente descriptive. bine diferenţiate în porţiunea inferioară. astfel că diametrul transversal este cu mult mai mare ca cel antero-posterior. La cele două extremităţi ale cavităţii se găsesc rugozităţi: cea inferioară este tuberculul subglenoidian sau infraglenoidian (Tuberculum infraglenoidale) pentru inserţia capului lung al muşchiului triceps. deoarece epifiza superioară şi diafiza se sudează abia la vârsta de 20-25 ani. Tuberculul mic (Tuberculum minus) este situat pe partea anterioară a epifizei. Marginea laterală se continuă cu creasta supracodiliană laterală (Crista supracondylaris lateralis) care se termină pe epicondilul lateral. iar cea superioară este tuberculul supraglenoidian {Tuberculum supraglenoidale) pentru inserţia capului lung al muşchiului biceps brahial. APARATUL LOCOMOTOR care descinde de la epifiza superioară. EXTREMITATEA sau EPIFIZA INFERIOARĂ este turtită şi recurbată dinapoi înainte. numită gâtul sau colul scapulei (Collum scapulae). Este o prelungire recurbată. El este limitat de creasta tuberculului mare (Crista tuberculi majoris) situată anterior. se articulează cu capul humerusului. Tot aici are loc dezlipirea traumatică a epifizei. CORPUL (Corpus humerî). Procesul coracoid. 5. ele devin adevărate creste în jumătatea distală a lui. 4. Sub tuberozitate. Este un şanţ circular. SCHELETUL MEMBRULUI SUPERIOR LIBER (Pars libera membri superioris) (Skeleton membri superioris liberi) SCHELETUL BRAŢULUI HUMERUSUL (Humerus) Este un os lung şi pereche. Cele mai frecvente fracturi ale humerusului se întâlnesc la nivelul colului chirurgical. care pleacă de pe faţa anterioară a epifizei şi se termină pe faţa antero-medială a diafizei. cu mult mai slab în porţiunea superioară. 3) o impresiune rugoasă pentru inserţia muşchiului coracobrahial. priveşte medial. pe cea mijlocie muşchiul subspinos. ceva mai sus de mijlocul ei o rugozitate în formă de V. Este situat pe partea laterală a capului în partea superioară. medial suprafaţa ei articulară. iar pe creasta tuberculului mic muşchiul rotund mare. numită tuberozitatea deltoidiană (Tuberositas deltoidea)\ pe braţul ei superior se insera muşchiul deltoid. 2) şanţul intertubercular . iar marginea medială se continu[ cu creasta supracondiliană medială (Crista supracondylaris medialis) care se termină pe epicondilul medial. este şanţul nervului radial (Sulcus nervi radialis) prin care trec nervul radial şi artera brahială profundă. care se poate produce la copii şi tineri. anterior şanţul profund pe care această extremitate îl prezintă. prezintă trei feţişoare pentru inserţii musculare. deasupra şanţului se insera capul lateral. se află un şanţ puţin pronunţat. Cavitatea glenoidă (Cavitas glenoidalis) este legată de restul scapulei printr-o porţiune mai îngustă. Prezintă o diafiză şi două epifize. de formă ovoidă. Faţa antero-laterală (Facies anterior lateralis) prezintă. Scapula are mai multe găuri nutritive: în fosa supraspinoasă. poate fi explorat prin spaţiul deltopectoral. amândouă se recurbează. în fosa subspionasă. Tuberculul mare (Tuberculum majus). 3. Colul anatomic (Collum anatomicum). Axul său formează cu axul diafizei un unghi de 130°. Cavitatea este puţin profundă. Marginea anterioară este bine pronunţată. în sus şi puţin posterior. faţa antero-laterală este înconjurată de nervul axilar. Este o suprafaţă articulară netedă. Este unită cu corpul prin colul chirurgical (Collum chirurgicum) al osului. Orientare. Se aşază: în sus extremitatea prevăzută cu un cap sferic.

Fosa olecraniană. . -9. Nervul ulnar traversând şanţul omonim. Tuberozitatea deltoidiană.3. 3. Colul anatomic. . Epicondilul medial. 1. . Capitalul. 69. . Colul chirurgical. Trohleea. Capul.STUDIUL OASELOR / 2 8 7 Fig. Şanţul nervului ulnar. Tuberculul mare. Şanţul nervului radial.9. Colul anatomic. . Trohleea. Capul. -12. Fig. . . . Epicondilul medial. . 1.ll. Capul. Marginea anterioară. .10.6. Epicondilul lateral.8. Condilul lateral.4. .7.2. . .5. . Epicondilul medial. Tuberculul mic. . . .8. Nervul radial traversând şanţul omonim. . Tuberculul mare.4.6. 71. Colul anatomic. .13. Colul chirurgical. .10.2. . .14. Şanţul intermediar. Trohleea. Humerusul văzut posterior. 70.7.2. Humerusul văzut posterior. Fig. .4. . .5.15.Fosaradială.3. . Epicondilul lateral. .10. Tuberculul mare. . . Colul chirurgical înconjurat de (5) nervul axilar. Fosa coronoidă.7.8. Culisa bicipitală. 1.9.6. Humerusul văzut anterior.

respectiv extensori ai antebraţului. prezintă. La aproximativ 5-6 cm pe marginea medială. situată lateral de trohlee. pe faţa posterioară a epifizei. în partea superioară a feţei se insera muşchiul flexor profund al degetelor. palmar lung. Axul transversal al capului humerusului şi cel al condilului numeral nu se află în acelaşi plan frontal. Se poate explora prin inspecţie şi palpare. se vede că radiusul depăşeşte ulna prin epifiza lui inferioară şi este depăşit de aceasta prin epifiza superioară. Pe el se insera muşchii supinatori ai antebraţului. pe cea laterală se insera sus muşchiul supinator. anterior scobitura acestei extremităţi. Şanţul are un traiect spiroid de jos în sus şi medio-lateral. fiind un reper important (ca şi epicondilul medial) pentru proiecţia formaţiunilor de la nivelul antebraţului. Suprafeţe articulare. numit radius. Procesul este legat de epicondil printr-o bandeletă fibroasă. extensor al degetului mic. Prezintă gaura nutritivă. respectiv flexori ai antebraţului. flexor superficial al degetelor). ce se privesc printr-una din marginile lor. deschis lateral. F o s a o l e c r a n i a n ă (Fossa olecrani) este situată deasupra trohleei. prin care trec nervul median şi artera brahială. ele delimitează spaţiul interosos. Faţa anterioară (Facies anterior). Aceste două oase se articulează prin epifizele lor. numit ulnă şi altul situat în prelungirea policelui. iar mai jos muşchii: lung abductor al policelui. Este o puternică proeminenţă triunghiulară. Ele sunt reprezentate de către: trohleea humerusului. Ş a n ţ u l i n t e r m e d i a r separă trohleea de capitul. cu deschiderea laterală. într-o fâşie medială şi alta laterală. Prezintă de studiat corpul şi două epifize. flexor ulnar al carpului. printr-o linie verticală. Faţa posterioară (Faciesposterior). la rândul lui. scurt extensor al policelui. iar lateral marginea cea mai ascuţită a osului. în ea pătrunde olecranul. Ca urmare. La adult ele formează un unghi ascuţit. Torsiunea humerusului. El este articular. imprimând direcţia mişcărilor din articulaţia cotului. pe faţa anterioară a epifizei. mâinii şi degetelor (scurt extensor radial al carpului. extensor ulnar al carpului. Pe fâşia medială a feţei posterioare se insera muşchiul extensor ulnar al carpului. ULNA (Ulna) Este un os lung şi pereche. ulna precumpăneşte în formarea articulaţiei cotului. Orientarea acestor elemente descriptive este uşor de reţinut. La el se termină creasta supracondiliană laterală a diafizei. Orientare. Este mai mic decât cel medial. Faţa lui posterioară prezintă şanţul nervului ulnar (Sulcus nervi ulnaris) pe unde trece nervul omonim. anconeu). numită procesul OASELE ANTEBRAŢULUI Antebraţul are două oase paralele: unul situat în prelungirea degetului mic. răspunzând marginii fosetei articulare de pe capul radiusului. Pe scheletul articulat el este puţin oblic de sus în jos şi medio-lateral. fiecare prezintă deci trei feţe şi trei margini. în mişcările de flexiune ale antebraţului. lung extensor al policelui şi extensorul indicelui. 1. ai mâinii şi degetelor (rotundul pronator. unul este medial. formând astfel un inel osteofibros. Se pune în sus extremitatea mai voluminoasă. se poate explora prin inspecţie şi palpare. CORPUL (Corpus ulnae). C a p i t u l u l (Capitulum humeri) este o proeminenţă rotunjită. Diafizele celor două oase sunt prismatice triunghiulare. numite margini interosoase. prezintă trei feţe şi trei margini. . Pe epicondilul medial se insera muşchi pronatori ai antebraţului. Sunt destinate radiusului şi ulnei. iar altul lateral. situat în partea medială a antebraţului. deasupra epicondilului medial se găseşte în mod inconstant (în aproximativ 1% din cazuri) o apofiză triunghiulară. care servesc pentru inserţii musculare. în mişcările de extensiune ale antebraţului. E p i c o n d i l u l l a t e r a l (Epicondylus lateralis). flexor radial al carpulu. Sunt în număr de trei.62 APARATUL LOCOMOTOR Epifiza distală prezintă un condil şi doi epicondili. în mişcările de flexiune. E p i c o n d i l u l m e d i a l (Epicondylus medialis). două categorii de formaţiuni. supinator extensor al degtelor. în treimea superioară de o linie oblică în jos şi medial. B. El răspunde fosetei articulare de pe capul radiusului. Fosa r a d i a l ă (Fossa radialis) este situată deasupra capitulului. Ea este formată din două margini. formând cu humerusul un unghi. iar în partea inferioară muşchiul pătrat pronator. la care se termină creasta supracondiliană medială a diafizei. capitulul humerusului şi un şanţ intermediar. Este străbătută. 2. în prelungirea degetului mic. porţiunea inferioară este împărţită. Condilul humerusului (Condylus humeri) supracondilian (Processus supracondylaris). Fose. în ea pătrunde capul radiusului. în ea pătrunde procesul coronoidian al ulnei. două povârnişuri şi un şanţ. dacă ţinem seama de această formă prismatic-triunghiulară a diafizelor. F o s a c o r o n o i d ă (Fossa coronoidea) este situată deasupra trohleei. T r o h l e e a h u m e r u s u l u i (Trochlea humeri) răspunde scobiturii trohleare de pe ulnă. Examinate pe scheletul articulat. Epicondilii sunt două proeminenţe. iar radiusul în formarea articulaţiei radiocarpiene. La nou-născut unghiul are aproximativ 60°. are 14-20° şi denotă torsiunea osului. Este puţin concav înainte. la rândul ei. Deasupra liniei oblice se delimitează o suprafaţă triunghiulară pentru inserţia muşchiului anconeu. rămânând însă distanţate la nivelul diafizelor printr-un spaţiu eliptic numit spaţiul interosos. A.

Cele două proeminenţe formează între ele un unghi drept şi circumscriu o cavitate articulară ce priveşte anterior. . Spaţiul interosos. Ulna şi radiusul văzute anterior. Este prismatic triunghiular şi. Proemină sub piele. pe faţa posterioară a osului. . ce răspunde şanţului de pe trohleea humerusului. Dă inserţie membranei interosoase. Marginea medială (interosoasă) a radiusului. Ramura de bifurcaţie posterioară poartă numele de creasta muşchiului supinator (Crista musculi supinatoris) pentru inserţia muşchiului omonim. . Procesul stiloid al ulnei. cu vârful în jos. . Ulna şi radiusul văzute posterior. Marginea laterală (interosoasă) a ulnei. descinde sub forma unei .6. Marginea posterioară (Margoposterior). un şanţ prin care trece tendonul muşchiului extensor ulnar al carpului. 1. numită o l e c r a n (Olecranon) şi alta orizontală. Fig.7. Prezintă un corp şi două epifize. 9 * Fig. Procesul stiloidian al radiusului. P r o c e s u l s t i l o i d (Processus styloideus). Olecranul se palpează cu uşurinţă pe faţa posterioară a articulaţiei cotului. Capul radiusului. posterior faţa ei prevăzută cu şanţuri. Aceste două formaţiuni se palpează uşor sub piele. Este bine pronunţată. RADIUSUL (Radius) Este un os lung şi pereche. Colul radiusului. . . Procesul stiloidian al ulnei.STUDIUL OASELOR 3 creste sinuoase ca un S.2.5.2. Se aşază în jos extremitatea cea mai voluminoasă. Pe olecran se insera muşchiul triceps brahial. Suprafaţa laterală a capului se numeşte circumferinţă articulară (Circumferentia articularis) şi se articulează cu incizura ulnară a radiusului. CORPUL (Corpus radii). Marginea laterală (interosoasă) a ulnei. interosseus). Dedesubtul procesului coronoid se găseşte t u b e r o z i t a t e a u 1n e i (Tuberositas ulnae) pe care se insera muşchiul brahial. în care este situată incizura radială a epifizei proximale. 72.3.3. Este formată din două proeminenţe osoase: una verticală. Marginea medială (interosoasă) a radiusului. . . . Este situat pe partea medială a capului. 1. Olecranul. . Tuberozitatea radiusului.8. lateral procesul descendent al acestei extremităţi. între cap şi procesul stiloid se formează. Orientare. unde este de altfel palpabilă sub piele. 1. Faţa inferioară a capului intră în contact cu discul fibrocartilaginos al articulaţiei radio-ulnare distale.9. . îneizura trohleară a ulnei.6. Marginea laterală sau interosoasă (Margo Faţa medială (Facies medialis). Scobitura trohleeară. Prezintă două formaţiuni: capul şi procesul stiloid. . Pe partea laterală a procesului coronoid se găseşte o feţişoară articulară semilunară. începe la procesul coronoid şi se termină la cel stiloid. Procesul stiloid al radiusului. . . Este largă în porţiunea superioară şi se îngustează în partea inferioară.7. . EXTREMITATEA sau EPIFIZA INFERIOARĂ.8. 73.10. . . Tuberozitatea ulnei. El este palpabil în jumătatea lui inferioară.4. numită p r o c e s u l c o r o n o i d (Processus coronoideus). numită s c o b i t u r a t r o h l e a r ă (Incisura trochlearis) ce se articulează cu trohleea humerusului. Marginea anterioară (Margo anterior). EXTREMITATEA sau EPIFIZA SUPERIOARĂ. Este o prelungire conoidă. are trei feţe şi trei margini. 2. în sus. . Capul ulnei. -12.9.4. numită scobitura sau i nc i z u r a r a d i a l ă (Incisura radialis) care s e articulează cu capul radiusului. Spaţiul interosos. ce uneşte corpurile celor două oase ale antebraţului.11. ca atare. -w\ R. în dreptul policelui. C a p u 1 (Caput ulnae) reprezintă un segment de cilindru. Procesul coronoid al ulnei. situat la partea laterală a antebraţului. Olecranul. . Scobitura trohleară prezintă o creastă anteroposterioară. se bifurcă şi delimitează o suprafaţă triunghiulară. Colul radiusului. şi dispare apoi în treimea inferioară a diafizei. Capul radiusului. Pleacă de pe olecran.5.13.

Este comparată cu o piramidă trunchiată. Deasupra rugozităţii. Scobitura ulnară. Fig. Prezintă la partea mijlocie o tuberozitate pronatorie (Tuberosistas pronatoria) pentru inserţia muşchiului rotund pronator. EXTREMITATEA sau EPIFIZA INFERIOARĂ (DISTALĂ).6. . Acesta se poate inspecta şi palpa.4. Pe marginea medială se prinde membrana interosoasă. EXTREMITATEA sau EPIFIZA SUPERIOARĂ (PROXIMALĂ) este compusă din trei elemente: capul. Faţa posterioară prezintă mai multe creste verticale. 2. Această faţă se continuă în jos cu p r o c e s ui s t i l o i d (Processus styloideus). . Marginea posterioară (Margo posterior). Circumferinţa articulară a capului. . . adesea palpabilă sub piele. Lateral de tubercul se află un şanţ prin care trec tendoanele muşchilor extensori radiali ai carpului. Faţa laterală prezintă un şanţ pentru trecerea tendoanelor muşchilor lung abductor şi scurt extensor ai policelui. Prin şanţuri alunecă tendoane ale muşchilor extensori ai mânii şi ai degetelor. unde se insera lungul abductor şi scurtul extensor ai policelui. Fig. Procesul coronoid. Ea se poate explora aproape în întregime. Este îngustă în porţiunea superioară. Este rotunjită în porţiunea superioară. La mijlocul feţei posterioare se găseşte o creastă verticală. Este o proeminenţă ovoidală. formând cu capul un unghi deschis lateral. 1. li Olecranul.6. medial Marginea medială sau interosoasă (Margo . . Circumferinţa capului (Circumferentia articularis) răspunde scobiturii radiale de pe ulnă. Marginea medială (interosoasă).64 APARATUL LOCOMOTOR Faţa laterală (Facies lateralis).3. interosseus). în porţiunea superioară a feţei anterioare se insera muşchiul flexor lung al policelui.2. Faţa lui superioară prezintă o depresiune. Este plană şi uşor excavată în restul întinderii. numită foseta capului radial (Fovea articularis) care răspunde capitulului humerusului. capul se poate palpa sub epicondilul lateral al humerusului. 3. Incizura trohleară. .7. bifurcându-se şi delimitând astfel o suprafaţă triunghiulară. Există numai în porţiunea mijlocie. Faţa posterioară (Facies posterior). Este pronunţată în partea superioară. Acest raport are o mare importanţă practică. Este ascuţită şi se termină în partea inferioară a corpului. Ulna văzută lateral. faţa este acoperită de muşchiul supinator.5. . 74. La baza acestui triunghi se găseşte scobitura sau incizura ulnară a radiusului.4. Faţa medială a epifizei prezintă scobitura ulnară (Incisura ulnaris) destinată articulaării cu capul ulnei. Marginea laterală (interosoasă). 75. Radiusul văzut medial. dispare însă în treimea inferioară. Incizura radială. C o 1 u 1 (Collum radii). Faţa anterioară (Facies anterior). pe ea se insera muşchiul biceps brahial. iar în cea inferioară muşchiul pătrat pronator. 1. Marginea anterioară (Margo anterior). coboară mai jos decât procesul stiloid al ulnei.2. unde răspunde muşchiului supinator. Colul. . Procesul stiloid. colul şi tuberozitatea radiusului. Este porţiunea îngustă care leagă capul de corp. . Este un segment de cilindru plin.3. ce prezintă patru feţe şi o bază. . mai înalt în porţiunea medială. Când se execută mişcări de rotaţie ale antebraţului. situată sub col. Capul. Tuberozitatea.5. deoarece fracturile osului la acest nivel pot interesa nervul. T u b e r o z i t a t e a r a d i u s u l u i (Tuberositas radii). care la acest nivel este străbătut de ramura profundă a nervului radial. numită tuberculul dorsal (Tuberculum dorsale) care o împarte în două şanţuri. C a p u 1 (Caput radii). Procesul stiloid. care delimitează şanţuri. . este oblic îndreptat de sus în jos şi latero-medial. pe ea se găseşte gaura nutritivă.

. Osul cu cârlig... în contact cu semilunarul. 1. 16. 6. Piramidalul. . .20. corpul şi baza falangei proximale. . . . . Corpul falangei mijlocii. triunghiulară. . .21.2. .STUDIUL OASELOR de tubercul se află alt şanţ subdivizat printr-o creastă verticală mai mică în alte două şanţuri: unul lateral mai mic pentru lungul extensor al policelui şi unul medial mai larg pentru tendoanele extensorului degetelor şi extensorului indexului. corpul şi capul metacarpienelor. 9.. OASELE CARPULUI {Ossa carpi) Carpul este format din opt oase {Ossa carpi) dispuse pe două rânduri. în al doilea rând sau rândul distal. Faţa anterioară este concavă de sus în jos. 18.9. şi alta medială. Baza.. Tuberozitatea falangei distale.. Baza este subdivizată printr-o creastă antero-posterioară. Baza sau faţa articulară carpiană {Facies articularis carpalis) are forma unui triunghi. . .. 77. Procesul stiloid al metacarpianului III. Procesul stiloid al radiusului. în primul rând sau rândul proximal şi începând de la police în direcţia degetului mic. iar cea corespunzătoare degetului mic marginea ulnară. în raport cu scafoidul. Osul capitat.3. a mâinii se numeşte palma mâinii. 15. Tuberozitatea falangei distale. -15. Pisiformul.19. Oasele mâinii văzute dorsal. Corpul falangei distale. 65 Faţa anterioară. al cărui vârf se prelungeşte lateral pe procesul stiloid. Procesul stiloid al radiusului. -11. . corpul şi capul falangei proximale. Semilunarul. . Osul cu cârlig şi (13) cârligul acestuia. Vom folosi aceşti termeni la descrierea oaselor mâinii. capitatul şi osul cu cârlig. convexă. 5. -17.11. . . Baza.10.2. Scafoidul.7.22. -14. Piramidalul.13. Pisiformul..5.18. semilunarul. Capul ulnei. se găsesc în aceeaşi ordine alte patru oase: trapezul. Fig. . Trapezoidul. în două feţe secundare: una laterală.3. . . Scafoidul. 19. Procesul stiloid al ulnei. Trapezul. Osul capitat. concavă.6.21. iar faţa posterioară. corespunzătoare policelui se numeşte marginea radială. .12. Oasele mâinii văzute palmar.14. -16. Corpul falangei distale. corpul şi baza metacarpianului. Semilunarul. dosul mâinii. .4. trapezoidul. . Capul ulnei. . .17. Toate aceste oase au o formă OASELE MÂINII (Ossa Manus) Sunt formate din 27 de oase dispuse în trei grupe: carpul. metacarpul şi oasele degetelor. Fig. 76. -12. Capul. .. dă inserţie muşchiului pătrat pronator. se găsesc patru oase: scafoidul.20.10. . Falanga mijlocie.8. Trapezul. Faţa articulară carpiană a radiusului. Procesul stiloid al ulnei.7. 1. patrulateră. Capul. . Trapezoidul. piramidalul şi pisiformul. marginea laterală.4. 8.

cu care se articulează. Cârligul osului cu cârlig. Cârligul osului se poate palpa cu oarecare dificultate sub pisiform. III şi IV. îşi datorează numele formei sale. Carpul văzut dorsal. lateral cu semilunarul. medial cu osul cu cârlig. Carpul privit în totalitatea lui. . . Este cel mai voluminos os al carpului. 10. . Fig. 79. Prin şanţul carpului trec tendoanele muşchilor flexori ai mâinii şi ai degetelor. . . El se articulează proximal cu radiusul. 9. un ligament transversal. Piramidalul. lateral cu trapezul şi medial cu osul capitat. colul şi capul osului capitat. acest şanţ este transformat într-un canal de către retinaculul flexorilor. prezentând un cap. Faţa anterioară a osului prezintă o feţişoară articulară pentru pisiform.. . lateral .cu scafoidul şi medial . care formează ş a n ţ u l c a r p u l u i (Sulcus carpi).3. deasupra regiunii tenare (mâna fiind în extensiune). TRAPEZOIDUL (Os trapezoideum) este foarte neregulat. medial cu piramidalul. Piramidalul poate fi palpat pe partea dorsală. . distal cu trapezul şi trapezoidul. .dorsală. 1.4. inconstant. PIRAMIDALUL (Os triquentrum). lateral cu scafoidul şi trapezoidul. iar cea medială. Scafoidul se articulează proximal cu radiusul. 78.6.7. concavă.l u i (Tuberculum ossis scaphoidei). este format din cinci oase m e t a c a r p i e n e [Ossa metacarpi (Metacarpalid) I-V]. de pe a cărei faţă palmară pleacă un cârlig (Hamulus ossis hamati). .8. Osul se palpează în fundul tabacherei anatomice. Scafoidul se poate palpa pe faţa anterioară. forma de şa imprimă anumite caracteristici mişcărilor metacarpianului I şi policelui. distal cu osul capitat şi osul cu cârlig.4. . METACARPUL (Metacarpus) Metacarpul constituie scheletul palmei şi al dosului mâinii.12. El se articulează proximal cu capul ulnei (prin intermediul discului fibro-cartilaginos al articulaţiei radio-ulnare distale). pe faţa anterioară a palmei. distal cu metacarpienii IV şi V. Piramidalul. distal cu metacarpianul II. a fost comparat cu o luntre (Os naviculare) din cauza concavităţii pe care o prezintă. El se articulează proximal cu semilunarul. SCAFOIDUL (Os scaphoideum). Se palpează uşor. Trapezoidul. . un col şi un corp. Faţa lui distală are formă de şa şi se articulează cu metacarpianul I. PISIFORMUL (Os pisiforme) este un os lenticular. Semilunarul. Osul capitatl. sub procesul stiloid al ulnei. Scafoidul are pe faţa lui palmară t u b e r c u l u l s c a f o i d u . Scafoidul. Tuberculul scafoidului. El se articulează proximal cu scafoidul.9. o faţă laterală sau radială şi una medială sau ulnară. OSUL CAPITAT (Os capitatum) sau osul mare. lateral cu osul capitat. . Carpul văzut palmar. El se articulează proximal cu semilunarul. deasupra regiunii hipotenare. scafoid şi trapezoid.11. fiecare are o faţă superioară sau proximală.2. . distal cu metacarpienii II. Pe viu. . Trapezul.5.7. una inferioară sau distală. SEMILUNARUL (Os lunatum) îşi datorează numele formei sale. de pisiform şi de cârligul osului cu cârlig.66 1 2 APARATUL LOCOMOTOR 3 4 Fig. Este primul os din rândul al doilea. Trapezul se articulează medial cu trapezoidul şi cu metacarpianul II.3. Osul cu cârlig. Osul cu cârlig. Corpul. .8. Numerotarea lor se face în sens radio-ulnar (latero-medial) de la I la V. OSUL CU CÂRLIG (Os hamatum). Scafoidul. o faţă anterioară (palmară) şi una dorsală şi în fine. Trapezul.anterioară sau palmară. TRAPEZUL (Os trapezium). Capul osului capitat. Pisiformul.. . prezintă două feţe: . medial (ulnar) cu semilunarul şi cu osul capitat.2. Osul central (Os centrale) este un os supranumerar. Este cel mai lateral os al rândului întâi. aproape cubică.5.cu piramidalul. Semilunarul. anteromedial faţă de procesul stiloid al radiusului. Trapezul se articulează proximal cu scafoidul. situat între osul capitat. Şanţul carpian este mărginit de două eminenţe formate astfel: cea laterală de tuberculul scafoidului şi tuberculul trapezului. situat înaintea piramidalului. acoperită de muşchii extcnsori ai mâinii şi degetelor şi . Pisiformul. . . Are forma unei piramide. distal cu osul cu cârlig. Faţa lui anterioară prezintă un şanţ şi t u b e rc u l u l t r a p e z u l u i (Tuberculum ossis trapeziî). Trapezoidul. 1.6.

numite oase sesamoide (Ossa sesamoidea). B a z a (Basis metacarpalis) este voluminoasă şi se articulează cu oasele capului şi cu metacarpienii învecinaţi. C o r p u 1 (Corpus phalangis) turtit anteroposterior. FALANGA MIJLOCIE (Phalanx media) are şi ea corp. Se găsesc în total 14 falange.10. C a p u 1 (Caput metacrpale) rotunjit se articulează cu falanga proximală. Baza. baza se articulează cu osul capitat. prezintă un corp. B a z a (Basis phalangis) prezintă o cavitate articulară pentru capul metacarpianului. corpul şi capul falangei mijlocii. în tendoanele sau în ligamentele degetelor. Metacarpianul V. o bază şi un cap. şi o faţă palmară pe care se găseşte o tuberozitate rugoasă în formă de potcoavă (Tuberositas phalangis distalis) care serveşte ca suport pulpei degetului. convexă. dar mai scurt. se întâlnesc frecvent nişte oase mici. Baza are formă de şa şi se articulează cu trapezul. Caractere generale Metacarpienii sunt oase lungi şi perechi. 9. Metacarpianul IV. C o r p u 1 este asemănător cu cel al falangei proximale. 5. Baza. -4. 1.. 1. Metacarpianul III [Os metacapales tertium (III)].7. respectiv cu metacarpianul III. Caractere proprii ale metacarpienilor Metacarpianul I. Falangele se pot explora cu uşurinţă. C a p u 1 . 12. 3.. . care are numai două. Este cel mai scurt şi cel mai gros. netede. B a z a prezintă o cavitate de recepţie pentru trohleea de pe capul falangei proximale. respectiv cu metacarpianul IV. FALANGA PROXIMALĂ (Phalanx proximalis). C a p u 1 sau t r o h 1 e e a [Caput (Trochlea) phalangis)] se articulează cu baza falangei mijlocii. Baza se articulează cu trapezul. numerotate radioulnar (latero-medial) de la I la V Fiecare deget are câte un nume: p o 1 i c e (Pollex) i n d i c e (Index) m e d i u (Digitus medius) i n e l a r (Digitus anularis) şi m i c (Digitus minimus). trapezoidul şi osul capitat.. ovoidale. 11. are o faţă anterioară sau palmară. 2. 1. o bază şi un cap. Fig. Baza corpului şi capul falangei proximale. Baza se articulează cu osul cu cârlig.. 6. 2. 2.STUDIUL OASELOR Metacarpianul II. . Baza. 8. Baza are un proces stiloid (Processus styloideus) îndreptat lateral. Are caracterele unui os lung. Oasele sesamoide. mai ales pe faţa lor dorsală. în afară de police. Oasele care formează degetele se numesc f a l a n g e (Phalanges). bază şi cap. deoarece fiecare deget are trei.. corpul şi tuberozitatea falangei distale. C o r p u 1 {Corpus metacarpale) este prismatic triunghiular şi prezintă o faţă dorsală. ce prezintă un corp.. Metacarpienii se pot explora uşor. . 3. Baza se articulează cu osul capitat şi cu osul cu cârlig.. plană şi una dorsală. C a p u l falangei distale are o faţă dorsală ce răspunde unghiei.are formă de trohlee pentru articularea cu falanga distală. respectiv cu metacarpienii II şi IV. 3.. FALANGA DISTALĂ (Phalanx distalis) are un c o r p foarte redus. OASELE DEGETELOR (Ossa digitorum manus) Degetele sunt în număr de cinci. respectiv cu metacarpienii III şi V. o faţă laterală şi o faţă medială.ca şi cel al falangei proximale . Baza seamănă cu cea a falangei mijlocii. corpul şi capul metacarpianului. Este cel mai lung. 2. 3. dar mai ales în cele ale policelui. dar nu se articulează cu metacarpianul II. 80. 1. Metacarpian şi falange.

7. Ischionul (Os ischii sau Ischium). Spina iliacă antero-inferioară. . Mica incizură ischiatică. . Şanţul obturator. . 21. iar înapoi se unesc cu sacrul şi cu coccigele. patru margini şi patru unghiuri. Oasele coxale.marginea care prezintă o mare scobitură. poartă denumirea de ramură ischiopubiană. Orientare. lateral . . la gambă tibia şi fibula. . Creasta iliacă. Ramura inferioară a pubelui se uneşte cu ramura ischionului. La limita 16- 15 Fig. limita inferioară a ilionului este reprezentată de o linie convenţională ce trece prin treimea superioară a acetabulului. Pubele (Os pubis sau Pubis). Incizura acetabulului. Ramura superioară a pubelui.3. Spina iliacă anterosuperioară.22.aşa cum am menţionat . se unesc înainte între ele. Ramura inferioară a pubelui. ce se îndreaptă înainte.18. iar la picior distingem tarsul. care se sudează definitiv între 12-16 ani la fete şi 13-18 ani la băieţi. Oasele membrului liber sunt situate la nivelul celor trei segmente ale membrului inferior: la coapsă se găsesc femurul şi patela. .19. 8.24. . Fosa acetabulului.4. numită pelvis. Coxalul văzut lateral. Reprezintă porţiunea antero-inferioară a osului. Tuberozitatea ischidiatică. Suprafaţa gluteală a osului iliac. Centura membrului inferior se compune din cele două oase coxale. unde sudarea lui cu celelalte două piese nu s-a realizat încă. el are un corp şi două ramuri.scobitura acestei cavităţi. Formează porţiunea superioară a osului şi reprezintă mai mult din jumătatea lui. din trei piese distincte: ilionul. Coxalul. Corpul se continuă cu r a m u r a (Ramus ossis ischii). . Linia gluteală anterioară. ea coteşte în unghi ascuţit (u n g h i u 1 p u b e 1 u i) şi se continuă cu r a m u r a d e s c e n d e n t ă sau i n f e r i o a r ă (Ramusinferior ossis pubis). Marea incizură ischiatică. Sprânceana cotiloidiană. Ilionul prezintă un c o r p (Corpus ossis ilii) care participă la formarea acetabulului şi o porţiune superioară. . Corpul pubelui. considerat în totalitate. pubele şi ischionul. el are un corp şi o ramură. iar la locul de unire se găseşte e m i n e n ţ a i 1 i o p u b i a n ă (Eminentia iliopubică). formând împreună r a m u r a i s c h i o p u b i a n ă.11. Gaura obturată. La adult. iar în jos .17. constituind porţiunea postero-inferioară a acestei cavităţi. C o r p u l (Corpus ossis pubis) participă la formarea porţiunii antero-inferioare a acetabulului. a r i p a o s u l u i i 1 i a c (Alia ossis ilii). care reprezintă . CENTURA MEMBRULUI INFERIOR (Cingulum membri inferioris) sau CENTURA PELVIANĂ (Cingulum pelvicum) COXALUL (Os coxae) Coxalul este un os plan. ca şi oasele membrului superior. 25.5. voluminos şi neregulat. împreună cu (15) ramura ischionului.9. .2. sacrul şi coccigele). Corpul ilionului. . . . C o r p u l (Corpus ossis ischii) participă la formarea acetabulului. Este format la început. 1.centura membrului inferior. Spina iliacă postero-superioară. Linia gluteală inferioară. Se aşază: înapoi . Limita inferioară a ilionului este reală la fat şi la copil. De la corp pleacă înainte ramura superioară (Ramus superior ossis pubis). . 23. Spina ischiatică. în două grupe: centura membrului şi membrul liber.16. Corpul ischionului. Linia gluteală posterioară. .14. torsionat ca o elice.68 APARATUL LOCOMOTOR OASELE MEMBRULUI INFERIOR (Ossa membri inferioris) dintre corp ş i ramură s e găseşte t u b e r o z i t a t e a i s c h i a d i c ă (Tuber ischiadicum).10.12. comparată c u o aripă. . Spina iliacă postero-inferioară. . Suprafaţa semilunară a acetabulului.faţa prevăzută cu o cavitate emisferică (acetabulul). 6. . El se uneşte cu ilionul. De aceea vom studia separat oasele coxale. Oasele membrului inferior se divid. formând peretele osos al unei cavităţi importante.20. ca fiind oasele centurii membrului inferior şi separat pelvisul (osos) ce rezultă din articularea celor patru oase menţionate (două coxale. Unghiul pubelui. . metatarsul şi oasele degetelor. Ilionul (Os ilii sau Uium). prezintă două feţe.26. Cuprinde porţiunea posterioară şi inferioară a osului.13. . turtită. 81.

Spina iliacă antero-inferioară. unul situat mai anterior.9. Prezintă în partea ei mijlocie o cavitate mare. Creasta iliacă. Creasta obturatoare. .22. este şanţul e transformat în canalul obturator.STUDIUL OASELOR FAŢA LATERALĂ. Circumferinţa acetabulului este proeminentă şi ascuţită. care serveşte la articulaţia cu femurul. Linia arcuată. aproape vertical. . Este limitată în cea mai mare parte printr-o margine ascuţită. Scobitura prin care alunecă muşchiul iliopsons. Tuberozitatea ischiatică. Creasta pectineală. . mic. Suprafaţa gluteală a osului iliac {Facies glutealis). Eminenţa iliopectinee. 3. .10.3. Faţa auriculară. . Coxalul văzut medial. Cavitatea cotiloidă sau acetabulul (Acetabulum). Suprafaţa pectineală.13.14. se găseşte o suprafaţă rugoasă numită şanţul supra-acetabular {Sulcus supra-acetabularis) unde se insera tendonul reflectat al muşchiului drept femural. la unirea treimii posterioare cu cele două treimi anterioare. .5. emisferică. 1. la unirea ischionului cu pubele. numită ligamentul transvers al acetabulului. 82.12. Şanţul obturator . . l i n i a g l u t e a l ă i n f e r i o a r ă {Linea glutealis inferior) care s e îndreaptă de la marea scobitură ischiatică către marginea anterioară a osului. . Ramura ischiopubiană. afară de porţiunea superioară.11. în vecinătatea spinei iliace antero-superioare. încadrată de suprafaţa semilunară.6. 2. . este nearticulară. . Deasupra acetabulului se găseşte faţa gluteală a aripii osului iliac. Unghiul pubelui. pe ea se găseşte gaura nutritivă principală a osului şi este străbătută d e trei linii: l i n i a g l u t e a l ă a n t e r i o a r ă {Linea glutealis anterior) care pleacă de la nivelul marii scobituri ischiatice (de pe marginea posterioară a osului) merge în sus şi înainte. într-o gaură prin ajutorul unei formaţiuni fibro-cartilaginoase. Pe viu. .23.7. al treilea. .17. Marea scobitură ischiatică. . . Cele trei linii delimitează t r e i c â m p u r i : unul posterior. unde marginea este înlocuită cu un şanţ. pe care se insera muşchiul gluteu mare. care ne-a servit la orientarea osului. şi se termină tot pe marginea superioară a osului. . l i n i a g l u t e a l ă p o s t e r i o a r ă {Liniea glutealis posterior) se desprinde tot de pe marea scobitură ischiatică.15.24. Ea este întreruptă de trei incizuri situate la locurile de sudură dintre cele trei piese iniţiale ale coxalului. Gaura obturată. 1. . Suprafaţa interioară a acetabulului prezintă: a) s u p r af a ţ a s e m i l u n a r ă {Facies lunata) situată l a periferia cavităţii şi care este articulară şi b) f o s a a c e t a b u l u l u i (Fossa acetabuli) ocupă fundul cavităţii. de formă patrulateră. Spina iliacă postero-inferioară. . 4. Tuberozitatea iliacă. Canalul obturator este străjuit de doi tuberculi: tuberculul obturator anterior {Tuberculum obturatorium anterius) care se află la nivelul ramurii superioare a pubelui şi inconstantul tubercul obturator posterior {Tuberculum obturatorium posterius) situat sub incizura acetabulului. numită acetabul. Dedesubtul acetabulului se găseşte un orificiu mare. . .18. anterior. pe care se insera muşchiul gluteu mijlociu. . Gaura obturată (Foramen obturatum). la formarea ei contribuie işchionul şi pubele. Faţa simfizară.16. numit gaura obturată. Scobitura acetabulului se află imediat deasupra găurii obturate şi este transformată pe viu. apoi merge 69 Fig. cea mai profundă dintre ele este scobitura sau i n c i z u r a a c e t a b u l u l u i {Incisura acetabuli) situată în partea inferioară. Este uşor excavată în porţiunea ei mijlocie. Spina ischiatică. imediat deasupra limbului acetabular.21.20. Spina iliacă postero-superioară.2. în câmpul posterior. 19.8. La formarea acetabulului contribuie corpul celor trei oase constitutive ale coxalului. prin care trece mănunchiul vasculo-nervos obturator. care dă inserţie muşchiului gluteu mic. numit ş a n ţ u l o b t u r a t o r (Sulcus obturatorius). Este o cavitate profundă. în sus. Tuberculul pubian. Spina iliacă antero-superioară. şi poartă numele de s p r â n c e a n a c o t i l o i d ă sau l i m b u l a c e t a b u l a r (Limbus acetabuli sau Margo acetabularis). Porţiunea circumferinţei găurii obturate care se întinde între tuberculul pubian şi tuberculul obturator posterior se numeşte creasta obturatorie {Crista obturatoria). . Fosa iliacă. spre a se termina pe marginea superioară a ileonului. gaura obturată este acoperită de membrana obturatoare. Mica incizură ischiatică.

Cele două spine dau inserţie puternicelor ligamente ale articulaţiei sacroiliace. 8) medial de tubercul.s u p e r i o a r ă (Spina iliaca anterior superior) pe care se insera muşchii croitor şi tensor al fasciei lata. creasta pectineală continuă linia arcuată de pe suprafaţa medială a osului. se găseşte o proeminenţă voluminoasă. Această linie împarte faţa medială în două porţiuni: 1. este mărginită anterior d e c r e a s t a o b t u r a t o a r e (Crista obturatoria) ş i posterior d e c r e a s t a p e c t i n e a 1 ă. mica s c o b i t u r ă i s c h i a t i c ă (Incisura ischiadica minor).i n f e r i o a r ă (Spina iliaca posterior inferior). o buză internă (Labium internum) şi un interstiţiu sau linie intermediară (Linea intermedia) situată între cele două buze. ce aparţine ilionului. E a prezintă: l ) s p i n a i l i a c ă p o s t e r o . cu care formează articulaţia sacro-iliacă. şi o porţiune orizontală. f a ţ a s i m f i z a r â (Facies symphysialis) ce serveşte la articularea cu osul coxaJ de partea opusă. Unghiul antero-inferior este reprezentat prin unghiul pubelui. se află una dintre găurile nutritive ale osului. adductorul scurt) şi corpilor cavernoşi. situată la unirea cu marginea superioară. Imediat sub unghiul pubian. nervul gluteal superior. 3 ) m a r e a s c o b i t u r ă sau i n c i z u r a i s c h i a t i c ă (Incisura ischiadica major). la rândul ei. ce răspunde acetabulului. destinată inserţiei ligamentelor articulaţiei sacro-iliace. gluteul mijlociu. este palpabilă sub piele. Unghiul postero-inferior este format de tuberozitatea ischiatică. ea se articulează cu o faţă asemănătoare de pe osul sacru. nervul ischiatic. cu care formează. Marginea este formată d e ilion ş i ischion. se află o linie groasă şi rotunjită. 2. Prin ea trec numeroase formaţiuni (muşchiul piriform. pătratul lombelor. Se întinde între tuberozitatea ischiatică şi unghiul pubelui. 3. separată de precedenta printr-o scobitură. . Unghiul postero-superior este reprezentat de spina iliacă posterosuperioară. simfiza pubiană. nervul gluteal inferior. Cele două porţiuni determină între ele un unghi obtuz. precum şi ligamentul inghinal. Această margine este accidentată şi prezintă: 1) la unirea ei cu marginea superioară. marginea prezintă o suprafaţă ovală. mai ales când se pune coapsa în flexiune. MARGINEA INFERIOARĂ. este arcuită în formă de S culcat.i n f e r i o a r ă (Spina iliaca anterior inferior) pe care se insera muşchiul drept femural. gluteul mare.o suprafaţă asemănătoare cu pavilionul urechii. Pe creasta iliacă se insera un mare număr de muşchi (oblicul extern. Marginea aparţine în totalitate osului iliac. 5 ) mai jos. ce aparţine pubelui. Este străbătută de linia arcuată (Linea arcuatd) îndreptată oblic. Poate fi palpată în întregime sub piele. Pe el se insera ligamentul inghinal. numită f o s a i 1 i a că (Fossa iliaca) pe care se insera muşchiul iliac. Unghiul antero-superior este reprezentat de spina iliacă antero-superioară. din două formaţiuni anatomice. 4) sub precedenta s e găseşte s p i n a i s c h i a t i c ă (Spina ischiadica) pentru inserţia muşchiului gemen superior. 5) sub scobitură se vede proeminenţa rotunjită a e m i n e n ţ e i i l i o . MARGINEA ANTERIOARĂ. . pe unde trece muşchiul iliopsoas. în partea ei posterioară. 2) s p i n a i l i a c ă p o s t e r o . de la această scobitură urmează schimbarea de direcţie a marginii. UNGHIURILE 1. Este tot atât de accidentată ca şi marginea anterioară. 2. 6 ) mai jos este situată s u p r a f a ţ a p e c t i n e a l ă . MARGINEA SUPERIOARĂ sau CREASTA ILIACĂ (Crista iliaca) se întinde de la spina iliacă anterosuperioară la spina iliacă posterosuperioară. 7) la vârful suprafeţei pectineale s e găseşte t u b e r c u l u l p u b i a n (Tuberculum pubicum) uşor d e explorat prin palpare. spina este palpabilă sub piele. rugoasă. Superior se găseşte o suprafaţă excavată.s u p e r i o a r ă (Spina iliaca posterior superior). i se descriu: o buză externă (Labium externum) care prezintă o îngroşare situată la 5-6 cm înapoia spinei iliace anterosuperioare. s p in a i l i a c ă a n t e r o . transversul. s p i n a i l i a c ă a n t e r o . Datorită grosimii ei.o puternică rugozitate. Se poate palpa uşor.p u b i e n e .APARATUL LOCOMOTOR FAŢA MEDIALĂ. numită tuberculul iliac (Tuberculum iliacum). numită din această cauză f a ţ a a u r i c u l a r ă (Facies auricularis). t u b e r o z i t a t e a i s c h i a t i c ă (Tuber ischiadicum) pe care se insera numeroşi muşchi. o altă s c ob i t u r ă. MARGINEA POSTERIOARĂ. Dedesubtul liniei arcuate se găsesc: a) s u p r a f a ţ a s a c r o p e l v i a n ă {Facies sacropelvică) alcătuită. oblicul intern. 4) mai jos.(Pecten ossis pubis). vasele ruşinoase interne). 3 ) mai jos. Creasta iliacă. Marginea inferioară dă inserţie unor muşchi (adductorul mare. pe ea repauzează omul. La constituirea ei iau parte ramura ischionului şi ramura inferioară a pubelui. 4. b) dedesubtul feţei auriculare se găseşte o suprafaţă plană. de sus în jos şi dinapoi înainte. numită t u b e r o z i t a t e a i 1 i a c ă (Tuberositas iliacd) şi . c) înaintea suprafeţei precedente se găseşte g a u r a o b t u r a t ă. cea mai groasă dintre cele patru margini ale coxalului. 6) mai jos. numită c r e a s t a p u b e l u i (Crista pubica) pentru inserţia muşchiului drept abdominal şi a muşchiului piramidal. de care diferă totuşi prin direcţia ei aproape verticală. în stare şezândă. dând trecere muşchiului obturator intern. iliacul). care răspunde muşchiului pectineu. nervului ruşinos şi vaselor ruşinose interne. Este formată dintr-o porţiune verticală. 2) o mică s c o b i t u r ă prin care trece nervul cutanat femural lateral.

măsoară 29 cm. ce separă spinele iliace antero-superioare. Simfiza pubiană. Creasta iliacă. Simfiza pubiană.8. . 6. Gaura obturată. .y . 2. de: baza sacrului.5.2. 1) Anterior: faţa anterioară a simfizei pubiene. Diametrele care interesează această circumferinţă sunt următoarele: 1. Bazinul (pelvisul) văzut anterior. . Bazinul (pelvisul) văzut posterior. . situată pe linia mediană lateral de ea se găsesc unghiurile pubelui şi găurile obturate. limitat de arcul pubian. .2. Prezintă elementele anatomice de pe feţele laterale ale celor două coxale şi de pe feţele dorsale ale sacrului şi coccigelui.5. El este situat. . Spina iliacă antero-inferioară. Unghiul subpubian. Fig.3. Circumferinţa superioară sau baza mare a pelvisului osos este formată. cu cadrele osoase de care ele sunt mărginite. măsoară 25 cm. Spina iliacă postero-superioară. CONFORMAŢIA GENERALĂ. o suprafaţă exterioară şi suprafaţă interioară. Cavitatea cotiloidiană. 2. Unghiul subpubian. 84. Pelvisul osos cuprinde în interiorul său cavitatea pelviană (Cavitas pelvis) care conţine numeroase organe de mare importanţă. Spina iliacă antero-superioară. Evaluarea lor la femeia gravidă face parte dintr-o metodă obstetricală. Spina iliacă postero inferioară. . 1. Tuberozitatea ischiadică. 2) Posterior: feţele dorsale ale sacrului şi coccigelui. între punctele cele mai îndepărtate ale crestei iliace.7. . Suprafaţa exterioară (exopelviană). cu aproximaţie. . Aceste diametre sunt importante pentru obstetrician.4. 83. . creasta iliacă. Spina ischiadică. Diametrul transversal maxim. Creasta iliacă.6. Diametrul biiliac superior. . Spina iliacă antero-superioară. 1. .STUDIUL OASELOR 71 şi marginea superioară a simfizei pubiene. cu baza mare în sus şi cu baza mică în jos. sacru şi coccige. . la rândul ei. limitat de arcul pubelui. Are forma unui trunchi de con.cunoscută sub numele de pelvimetrie externă.4. .8. precum şi marginile posterioare ale oaselor PELVISUL OSOS (Pelvis) Pelvisul osos sau bazinul este format de cele două coxale. Pelvisul osos prezintă: o circumferinţă superioară şi alta inferioară. la mijlocul corpului adultului.7.3. Spina ischiadică. marginea anterioară a coxalului Fig. 1.

al cărui vârf este situat la nivelul marginii inferioare a simfizei pubiene. Unghiul format între ramurile inferioare ale celor două oase pubiene se numeşte u n g h i u l s u b p u b i a n (Angulus subpubicus). 3. Strâmtoarea superioară prezintă mai multe diametre cu importanţă obstetricală şi anatomică. Arcul anterior face parte dintr-un cerc cu raza de 6 cm.5 cm. cât şi unghiul subpubian au o deosebită importanţă obstetricală. de marginea inferioară a simfizei pubiene. ele măsoară 12 cm şi constituie. Atât arcul pubian. în marea majoritate a cazurilor. prelungite prin crestele pectineale. Se caracterizează printr-un relief osos semicircular. se delimitează scobiturile sacro-ischiatice.de simfiza pubiană. în timpul naşterii (expulziei fătului) el se măreşte. El este format de cele două fose iliace ale coxalelor şi de aripioarele sacrului. cât şi feţei laterale a pelvisului osos. acestea sunt legate anterior . Diametrele strâmtorii inferioare: 1) Diametrul anteroposterior uneşte vârful coccigelui cu marginea inferioară a simfizei pubiene şi măsoară 9. Diametrul transversal maxim (Diameter transversa) uneşte punctele cele mai îndepărtate ale liniei arcuate şi măsoară 13. se găseşte şi o parte din scobitura sacro-ischiatică. 85. Determinarea arcului anterior are o importanţă practică. la eminenţa iliopubiană de partea opusă. b) pe laturi de liniile arcuate ale celor două coxale. Strâmtoarea superioară delimitează împreună cu circumferinţa inferioară sau baza mică a pelvisului osos (numită şi strâmtoarea inferioară a pelvisului) o excavaţie ce poartă numele de p e 1 v i s mi c (Pelvis minor). el întretaie diametrul promonto-retropubian la unirea celor două treimi anterioare cu treimea lui posterioară. Are forma unui oval neregulat. Măsoară aproximativ 75° la bărbat şi 90100° la femeie. şi marginile posterioare ale coxalelor.5 cm. 4. închisă de muşchii peretelui abdominal anterior. Acest diametru împarte strâmtoarea superioară într-un arc anterior şi altul posterior. De asemenea.5 cm. ajungând până la 12. Circumferinţa inferioară (strâmtoarea inferioară a pelvisului) (Apertura pelvis inferior) sau baza mică a pelvisului osos este formată: anterior. Cele două ramuri ischiopubiene alcătuiesc împreună un arc osos. de vârful coccgelui.72 coxale. Creşterea diametrului se datorează mobilizării înapoi a coccigelui în articulaţia sacrococcigiană. 2. . între sacru şi coccige. simfiza pubiană este proeminentă în pelvis. Diametrul transversal clinic întretaie pe cel promonto-retropubian la mijlocul lui şi măsoară 13 cm. deoarece raza lui creşte şi descreşte împreună cu diametrul transversal. Porţiunea superioară sau p e l v i s u l m a r e (Pelvis major) aparţine topografic abdomenului. prin ramurile ischiopubiene. la acest nivel. acetabulul şi tuberozitatea ischiatică. El este utilizat de ovoidul fetal în timpul naşterii. Diametrul promonto-retropubian (Diameter conjugata) se întinde de la promontoriu la faţa posterioară a simfizei pubiene. 5. 3. ce aparţine atât feţei dorsale. 4. Micşorarea lui patologică devine o piedică importantă în mecanismul naşterii. din cauza proeminenţei pe care o face promontoriul). c) înainte de marginea superioară a simfizei pubiene. pe de o parte. Strâmtoarea superioară împarte pelvisul în două porţiuni: una situată deasupra şi alta dedesubtul ei. ea este delimitată . posterior. comparat cu un „as de cupă". care continuă crestele pectineale. măsoară 11. 2) Diametrul transversal sau biischiatic uneşte feţele mediale ale celor două tuberozităţi ischiatice. Acest diametru măsoară 11 cm. iar în jos de strâmtoarea superioară ale bazinului. Suprafaţa interioară (endopelviană). Pelvisul mare prezintă o scobitură dorsală. diametrul de intrare (angajare) a ovoidului fetal în pelvisul mic. 3) Lateral: feţele laterale ale coxalelor cu faţa gluteală. măsoară 11 cm.de către l i n i a t e r m i n a l ă {Linea terminalis) dreaptă respectiv stângă alcătuită astfel: a) înapoi de promontoriu şi marginea anterioară a aripioarelor sacrului. de cele două tuberozităţi ischiatice.5 cm. se întind de la articulaţia sacro-iliacă dintr-o parte.de fiecare parte . în care pătrunde coloana lombară şi alta anterioară. Acest arc se numeşte a r c a d a p u b i a n ă (Arcuş pubiens). S t r â m t o a r e a s u p e r i o a r ă a p e l v i s u l u i {Apertura pelvis superior). iar posterior de sacru şi coccige prin ligamentele sacrotuberale şi sacrospinoase. este mărginit în sus de circumferinţa superioară. Cele două strâmtori şi pelvisul mic au o deosebită importanţă obstetricală. Diametrul promonto-suprapubian se întinde de la promontoriu la marginea superioară a simfizei pubiene. numit linia terminală (Linea terminalis). motiv APARATUL LOCOMOTOR pentru care se mai numeşte şi diametrul util (diametrul transversal maxim nu poate servi în timpul naşterii. Diametrele strâmtorii superioare a pelvisului. lateral. 1. pe de altă parte. Cele două linii terminale delimitează strâmtoarea superioară a pelvisului mic. Diametrele oblice (Diameter obliqua) în număr de două. Fig.

Planul strămtorii inferioare trece prin vârful coccigelui şi marginea inferioară a simfizei pubiene. în obstetrică se mai utilizează un diametru al excavaţiei pelviene.numai 4. unind ombilicul cu coccigele. La nou-născut lipseşte promontoriul. 12-13 cm. pelvisul mic apare foarte înclinat faţă de coloana vertebrală.A. se accentuează promontoriul şi creşte diametrul transversal. lateral de suprafeţele plane ce răspund acetabulelor (situate pe feţele mediale ale coxalelor) şi de găurile obturate. de vârstă şi individuale.O. de asemenea. în număr de două. ce poate fi măsurat pe viu (la femeie). măsoară 11-12 cm. unind prima vertebră sacrată cu un punct situat puţin înaintea anusului. în pelvimetria externă se utilizează repere osoase care slujesc la cunoaşterea formei şi a Fig. Planul strâmtorii superioare a pelvisului. el este oblic în jos şi înapoi. Pereţii pelvisului mic diferă în înălţime: posterior măsoară 16 cm. pelvis rotund. înţelegându-se prin aceasta pelvisul mic împreună cu cele două strâmtori ale lui. ca şi planul strâmtorii superioare. dar formează cu orizontala un unghi de numai 10°. pelvis triunghiular. care indică direcţia de progresie a capului fetal în timpul naşterii. pelvis oval. Pelvisul prezintă diferenţe sexuale. . este aproape vertical. Planul strâmtorii inferioare. ce se întinde de la promontoriu la marginea inferioară a simfizei pubiene. . Este oblic. Diferenţele sexuale încep să apară la vârsta de 8-10 ani. planul strâmtorii formează cu orizontala un unghi de 60° ce trece prin marginea inferioară a simfizei. formată de muşchii ridicători anali şi muşchii coccigieni. pe laturi . diametrele strâmtorii superioare sunt aproape egale. Axul strâmtorii superioare. se execută pelvimetria externă şi pelvimetria internă. anterior . Există variaţii de formă ale pelvisului care se încadrează în normal: pelvis lat. Pelvisul la femeie are diametrele transversale mai mari. . iar anterior . Aceste variaţii determină modificarea diametrelor pelvisului. Strâmtoarea mijlocie este formată: posterior . Pentru evaluarea pe viu a dimensiunilor bazinului. Axul este curb şi paralel cu concavitatea feţei anterioare a sacrului. înclinaţia pelvisului P. Axul s t r â m t o r i i inferioare este perpendiculara ce cade în centrul planului strâmtorii. Pelvisul mic prezintă relieful strâmtorii mijlocii. pelvisul este mai înclinat decât la bărbaţi. unghiul de înclinaţie se reduce la 45°. numit unghiul de înclinaţie al pelvisului.O. în condiţii normale. Pelvisul mic este format: posterior de faţa anterioară a sacrului şi coccigelui.Axul strâmtorii superioare este perpendiculara ce cade în centrul planului strâmtorii.de linia transversală dintre vertebrele sacrate 4 şi 5. La femei. deoarece planul strâmtorii superioare este orientat dinapoi înainte şi de sus în jos. în clinică se utilizează şi termenul de canal pelvian. este diametrul promontosubpubian. Acest diametru se măsoară prin tact vaginal şi are.de o linie curbă ce se întinde de la spinele ischiatice la treimea inferioară a feţei posterioare a simfizei pubiene. el este puţin apreciabil pe pelvisul osos. anterior de faţa posterioară a simfizei pubiene. trecând prin promontoriu şi marginea superioară a simfizei pubiene. 2. .STUDIUL OASELOR 3) Diametrele oblice. în staţiune verticală. rămânând în tot traiectul lui la egală distanţă de pereţii excavaţiei. 3 . arcada pubiană este mai deschisă. deformarea ei îngreunând naşterea în condiţii normale. ulterior. Axul strâmtorii inferioare. în staţiunea verticală. Diferenţele individuale. îmbrăţişând astfel simfiza pubiană în concavitatea lui. baza sacrului proemină în pelvis. dar devine evident pe viu în prezenţa formaţiunilor musculo-aponevrotice şi ligamentoase ce căptuşesc pelvisul mic. înclinaţia pelvisului (Inclinatio pelvis).I. la bărbaţi predomină cele anteroposterioare. Planul orizontal. care măsoară 11 cm. Strâmtoarea mijlocie răspunde liniei de inserţie a diafragmei pelviene. în decubit dorsal. Pe lângă diametrele celor trei strâmtori.R.5-5 cm.S. unesc mijlocul ligamentului sacrospinos cu mijlocul ramurii ischiopubiene de partea opusă.P. prezintă unele particularităţi: 73 l. . Acest unghi se anulează în decubit dorsal. Promontoriul este situat la 9-10 cm deasupra simfizei pubiene. după ce copilul începe să şadă. 86.de marginea superioară a ligamentelor sacrospinoase şi de spinele ischiatice. Oasele constitutive sunt mai groase şi proeminenţele mai evidente la bărbaţi. P e l v i s u l m i c s a u e x c a v a ţ i a pelv i a n di (Pelvis minor).A. Diametrul cel mai important în timpul trecerii fătului este cel bispinos (transversal). Diferenţele de vârstă. lateral . Este porţiunea delimitată între cele două strâmtori.9-10 cm. Importanţa lor este redusă. axele teoretice.S. Datorită înclinaţiei pelvisului şi a strâmtorilor lui. Pelvisul are formă de pâlnie. A x u l p e l v i s u l u i m i c {Axis pelvis) uneşte centrul planurilor celor două strâmtori.

Se aşază: în sus extremitatea cotită. EPIFIZA SUPERIOARĂ sau PROXIMALĂ. Este o coloană osoasa puternică. convexă şi netedă. pe ea se insera muşchiul vast medial. Ea se termină sub marele trohanter prin nişte rugozităţi care constituie t u b e r o z i t a t e a g 1 u t e a 1 ă (Tuberositas glutealis). Mărir» unghiului de înclinaţie are ca rezultat ducerea membruliM SCHELETUL MEMBRULUI INFERIOR LIBER (Skeleton membri inferioris liberi sau Pars libera membri inferioris) OASELE COAPSEI Scheletul coapsei este alcătuit din două oase: femurul şi patela. faţa laterală dă inserţie muşchiului vast intermediar: faţa medială este netedă şi nu are nici o particularitate. numite marele şi micul trohanter. axele de rotaţie ale humerusului în articulaţiile scapulohumerale şi cele ale femurelor în articulaţiile coxofemurale. Unghiul de declinaţie. La extremitatea inferioară. care măsoară 125-130°. posterior. APARATUL LOCOMOTOR Marginile medială şi laterală sunt puţin pronunţate. produce o tensiune în articulaţiile sacro-iliace. care măsoară în medie 12°. Sacrul primeşte greutatea de la trunchi şi prin intermediul stâlpilor. aceasta se poate transforma într-un adevărat tubercul. este acoperită de muşchiul vast intermediar. . poartă numele de creasta gluteală. C a p u l (Caput femoris). care uneşte capul cu restul epifizei. Această boltă are un vârf reprezentat de sacru. Axul transversal ce trece prin condilii femurali răspunde planului frontal al corpului. Marginea posterioară este rugoasă. linia aspră se bifurcă. Axul colului formează cu axul transversal al extremităţii inferioare un alt unghi. Este îndreptat oblic de sus în jos şi mediolateral şi formează cu diafiza unghiul de înclinaţie. se găsesc în acelaşi plan frontal: promontoriul. pe care se insera muşchiul pectineu. în porţiunea superioară. ce se continuă cu linia intertrohanteriană de pe epifiza superioară. Prezintă o uşoară curbură cu concavitatea posterioară. Epifiza superioară este legată de corp printrun col chirurgical. Modificările unghiurilor de înclinaţie şi declinaţie se repercutează asupra atitudinii membrului inferior. proeminentă şi se numeşte linia aspră (Linea asperă). echilibrul de forţe se rupe şi se produc deformaţii. numit unghiul de declinaţii deschis medial. buza laterală a liniei aspre se continuă cu linia supracondiliană laterală (Linea supracondylaris lateralis). Considerat astfel (în plan frontal) bazinul osos se prezintă ca o boltă. numit t r o h a nt e r u l a l t r e i l e a (Trochanter tertius). groasă. este un os pereche. în cazul în care pelvisul osos şi-a pierdut rezistenţa normală. presiunea este neutralizată şi de contrapresiunea de jos în sus. ramurile ei diverg şi se termină fiecare pe condilul corespunzător. Linia aspră prezintă o b u z ă l a t e r a l ă (Labium laterale) pe care se insera muşchiul vast lateral. Faţa anterioară. turtită antero-posterior. Orientare. şi doi stâlpi (arcade) reprezentaţi de oasele coxale. medial suprafaţa sferică şi articulară a acestei extremităţi. marginea cea mai aspră a corpului osului. dând: 1) o ramură laterală ce continuă buza laterală a liniei aspre şi se îndreaptă în direcţie laterală spre marele trohanter. Femurul prezintă de studiat corpul şi două epifize. Este articular şi constituie două treimi dintr-o sferă. pe câni axul colului este oblic înainte şi medial. motiv pentru care poartă numele de linia pectineală (Linea pectinea). colul şi doua tuberozităţi. Bazinul osos serveşte (pe lângă rolul de protecţie a organelor pelviene şi pe lângă cel jucat în mecanismul naşterii) la transmiterea greutăţii corpului la membrele inferioare. Dar stâlpii sunt menţinuţi în legătură prin cele două ramuri ischiopubiene şi prin simfiza pubiană. care aduce după sine tendinţa la îndepărtarea celor doi stâlpi de boltă. cele două femure se ating prin epifizele lor inferioare. Ramura de bifurcaţie medială continuă buza sa medială şi se numeşte linia supracondiliană medială (Linea supracondylaris medialis)\ aceasta prezintă o uşoară depresiune în porţiunea ei mijlocie determinata de trecerea arterei femurale. Pe de altă parte. Această oblicitate este mai accentuată la femei. are astfel un rol important în statică şi locomoţie. Pe schelet este oblic îndreptat de sus în jos şi latero-medial Când călcâiele sunt alipite. o buză medială (Labium mediale) pe care se insera muşchiul vast medial şi un interstiţiu pe care se prind muşchii adductori ai coapsei şi capul scurt al bicepsului femural. astfel că presiunea de sus în jos nu-i poate îndepărta. fiindcă dă inserţie muşchiului gluteu mare. exercitată de cele două femure. Ea străbate de sus în jos corpul femurului şi ne-a servit la orientarea lui. care primeşte greutatea corpului şi o transmite celor două coapse. Prezintă capul. CORPUL (Corpus femoris). C o l u l (Collum femoris). Pelvimetria internă a fost. încât nu se pune nici o piedică locomoţiei şi staticii. de asemenea. FEMURUL (Femur) Este un os lung (cel mai lung os al corpului omenesc). 2 ) o ramură medială. Greutatea corpului apăsând pe sacru.74 diametrelor pelvisului. Arhitectura bazinului osos este realizată astfel în mod atât de fericit. linia aspră se trifurcă. deoarece pelvisul este mai larg decât la bărbaţi. Prezintă foseta capului (Fovea capitis femoris) pentru inserţia ligamentului capului femural. o transmite la cavităţile cotiloide şi de aici la femure. Corpul este prismatic triunghiular şi deci vom avea de descris trei feţe şi trei margini. In staţiunea verticală. între cele două linii aspre condiliene se găseşte o suprafaţă triunghiulară numită f a ţ a p o p l i t e e (Facies poplitea). aceste repere au fost menţionate la descrierea circumferinţei superioare a pelvisului. în mod asemănător. menţionată la descrierea strâmtorii inferioare a bazinului. 3) o ramură mijlocie ce continuă buza medială a liniei aspre. Intervin în menţinerea echilibrului de forţe şi puternicele ligamente ale articulaţiilor sacro-iliace.

cei doi condili converg spre o suprafaţă articulară numită faţă patelară. cu raza descrescândă de la 43 mm (în partea anterioară) la 16 mm (în partea posterioară).3.4. Anterior. aceste fracturi au un caracter foarte grav. Fiecare condil prezintă trei feţe: articulară. Pe faţa lui medială. caracterizată printr-o oblicitate mai mare a femurului. Capul.2. Trohanterul mare şi trohanterul mic sunt uniţi prin linia intertrohanteriană (situată anterior) şi prin creasta intertrohanteriană (mai proeminentă ca precedenta. intercondiliană şi cutanată. Ramura medială de trifurcaţie a liniei aspre. . . Femurul văzut anterior.8.12.18. situată posterior). sistemul trabecular începe să se resoarbă. După cum îi arată numele. forma unei trohleei. .3. 1. . Tuberozitatea gluteală. -16. cu un şanţ anteropostenor ce separă două povârnişuri. . ceea ce explică arhitectura lui trabeculară deosebit de complexă. membrul inferior în rotaţie medială. F e ţ e l e a r t i c u l a r e continuă înapoi cele două povârnişuri ale feţei patelare şi descriu o curbă anteroposterioară.15. numiţi din această cauză muşchi pelvi-trohanterieni (gluteu mijlociu. Trohanterul mic. Epicondilul lateral.a). Formarea căluşului fiind mai dificilă. rezultă o deformare numită Genu valgum. unul medial (Condylus medialis) şi celălalt lateral (Condylus lateralis). 88.9. Trohanterul mare se poate palpa cu uşurinţă pe faţa laterală a coapsei. Ei diverg antero-posterior. numite condili. Este o proeminenţă mamelonată. Linia pectineală. a n ă (Linea intertrochanterica). Colul. Condilul medial este mai îngust ca cel lateral şi descinde mai jos ca acesta. I. Este un masiv voluminos. ea se articulează cu faţa posterioară a patelei. . Condilul medial.7. . obturator intern ş. EPIFIZA INFERIOARĂ sau DISTALĂ. Linia intertrohanteriană. mai întins în sens transversal. Buza laterală a liniei aspre. Sunt în număr de doi. . Condilii. Invers.17.5. Unghiul este mai accentuat la femei decât la bărbaţi. . delimitând astfel fosa intercondilară menţionată. Direcţia forţelor ce se transmit solicită din partea colului o mare rezistenţă. T r o h a n t e r u l m i c (Trochanter minor).4. situată la partea posteroinferioară a colului. 14. Foseta capului. Este o proeminenţă patrulateră ce continuă în sus corpul femurului. . Pe el se insera muşchiul iliopsoas. 87.13. când unghiul dintre coapsă şi gambă este deschis medial. Trohanterul mare . princ r e a s t a i n t e r t r o h a n t e r i a n ă (Crista intertrochanierică).10.6. Colul. Pe aceasta din urmă se află un puternic mamelon numit tuberculul pătratului femural (Tuberculum quadratum) pentru inserţia muşchiului omonim. Condilul lateral. proiecţia medială a genunchiului şi diminuarea unghiului lateral sub 145°.STUDIUL OASELOR / 2 3 75 Din punct de vedere descriptiv. coapsa formează cu gamba un unghi obtuz de 170-175° deschis lateral. iar cavitatea medulară se continuă în epifiza superioară. constituie Genu varum. 8. iar cea posterioară. Epicondilul medial. Faţa anterioară este limitată lateral prin l i n i a i n t e r t r o h a n t e r i - fS Fig. Condilul medial. Mărirea unghiului de declinaţie pune membrul inferior în rotaţie laterală. gluteu mic. Greutatea corpului şi resorbţia osoasă favorizează fracturile colului. Femurul văzut posterior. Trohanterul mare. Faţa patelară. T r o h a n t e r u l m a r e (Trochanter major). 12 Fig. Fosa intercondiliană. Când condilul medial descinde prea mult. Condilul lateral . Faţa poplitee. Capul. Trohanterul mare dă inserţie unor muşchi care unesc pelvisul cu femurul. alcătuită dintr-un sistem de bolţi. . piriform. micşorarea lui imprimă adducţia membrului inferior {Coxa vara). numită fosa intercondiliană. După vârsta de 50 de ani. F a ţ a p a t e l a r ă (Facies patellaris). . Este formată din două proeminenţe articulare puternice. Trohanterul al treilea. Buza medială a liniei aspre. Greutatea corpului se transmite de la bazinul osos la membrul inferior liber prin colul femurului. decât în sens antero-posterior. se găseşte f o s a t r oh a n t e r i c ă {Fossa trochanterica) în care se insera muşchiul obturator extern. Are inferior în abducţie (Coxa valga). în timp ce posterior condîlii sunt separaţi printro fosă adâncă. Trohanterul mic. . graţie acestei particularităţi.6. Situaţia inversă.5. colul prezintă două feţe: anterioară şi posterioară. 7. . . . Micşorarea sau reducerea lui la zero duce. . . Creasta intertrohanteriană. II.2.

este linia intercondiliană (Linea intercondylaris). Feţele cutanate sunt accidentate. Lângă acest tubercul se insera capul medial al muşchiului gastrocnemian. ca şi cele ale antebraţului. t u b e r c u l u l a d d u c t o r u 1 u i (Tuberculum adductorium) pe care se insera muşchiul adductor mare. devenind anterioară.se găseşte o proeminenţă transversală. în partea superioară se insera o formaţiune fibroase numită piciorul gâştei (Pes anserinus). se numeşte fibula. Orientare. Faţeta articulară medială. De asemenea. iar anterior marginea cea mai ascuţită a osului (a diafizei). fie în mod indirect.povârnişul cel mai larg al acestei feţe. Fig. se aşază epifiza mai mică. 90. turtit şi pereche. care îi dau aspectul literei S. vârful. Se pune în sus baza. sunt produse fie de traumatisme. I. situat în tendonul muşchiului cvadriceps femural. două feţe şi două margini.deci pe faţa posterioară . Faţa posterioară (Facies posterior) prezintă în porţiunea superioară o linie oblică. relativ frecvente. Faţa medială (Facies medialis) este plană şi netedă. Deasupra fosei . Deasupra şi înapoia epicondilului medial se găseşte o altă proeminenţă. Faţeta articulară laterală. Prezintă câte o proeminenţă. TIBIA (Tibia) Este un os lung şi pereche. Fracturile patelei. poate fi explorată atât prin inspecţie. se poate palpa tuberculul adductorului. . Vârful.76 F e ţ e l e i n t e r c o n d i l i e n e s e privesc între ele ş i delimitează f o s a i n t e r c o n d i 1 i a n a(Fossa intercondylaris). 89. Pe feţele intercondiliene se insera ligamentele încrucişate ale articulaţiei genunchiului. nefiind acoperită de muşchi. Priveşte în jos. Prezintă două uşoare curburi: una superioară. Baza. Prezintă de studiat baza. cu direcţie verticală. cât şi prin palpare. Orientare. APARATUL LOCOMOTOR PATELA (Patella) Patela sau rotula este un os scurt. imediat deasupra şi înapoia epicondilului medial. Faţa articulară (Facies articularis) sau faţa posterioară este destinată articulaţiei cu faţa patelară a femurului. Este convexă şi rugoasă. Baza. Marginile. Faţa cutanată a condilului lateral dă inserţie capului lateral al muşchiului gastrocnemian şi muşchiului popliteu. Patela proemină în regiunea anterioară a genunchiului. de două oase unite prin epifizele lor şi separate la nivelul diafizelor printr-un spaţiu interosos. Patela văzută anterior. . prin contracţia violentă a muşchiului cvadriceps femural.2.4. posterior faţa articulară şi lateral . Corpul este prismatic triunghiular şi prezintă trei feţe şi trei margini. cel lateral este mai întins. care uneşte cei doi condili. cel tibial pe epicondilul medial şi cel fibular pe epicondilul lateral. 1. se poate palpa sub piele. Priveşte în sus. Patela văzută posterior. Prezintă o creastă verticală şi două povârnişuri. . Baza (Basis patellae). se numeşte tibia şi este singurul care se articulează cu femurul. în porţiunea inferioară îşi schimbă orientarea. Tibia are un corp şi două epifize. Sunt în număr de două: medială şi laterală. concavă medial. în jos. Vârful (Apex patellae). Faţa laterală (Facies lateralis) este evidentă numai în porţiunea superioară. Vârful. . numită e p i c o n d i l m e d i a l (Epicondylus medialis) respectiv e p i c o n d i 1 l a t e r a l {Epicondylus lateralis) pe care se insera ligamentele colaterale ale articulaţiei genunchiului. Dintre aceste două povârnişuri. Osul medial este cel mai voluminos şi puternic şi suportă greutatea corpului. OASELE GAMBEI Sunt reprezentate. Condilii şi epicondilii femurali se pot palpa cu uşurinţă de o parte şi de alta a patelei. Osul lateral este mai subţire. Faţa anterioară (Facies anterior). convexă medial. orientată în jos şi Fig. CORPUL (Corpus tibiae). acesta din urmă se insera în şanţul popliteu (Sulcus popliteus) aflat înaintea epicondilului lateral. în care se insera muşchiul tibial anterior. .3. şi alta inferioară. medial prelungirea ei. în porţiunea superioară prezintă un şanţ longitudinal.2.

Circumferinţa.9.7. Condilul medial al tibiei. -11. 3.7. Tibia şi fibula văzute anterior. . . Gaura nutritivă a tibiei. . Tibia şi fibula văzute posterior. Faţa superioară sau platoul tibiei prezintă mai multe detalii. . .8. Maleola laterală. .6. se află două suprafeţe neregulate şi rugoase. . numite aria intercondiliană anterioară (Area intercondylaris anterior) pe care se insera ligamentul încrucişat anterior şi aria intercondiliană posterioară (Area intercondylaris posterior) pe care se insera ligamentul încrucişat posterior ale articulaţiei genunchiului. Ea este formată din doi tuberculi intercondilieni (unul medial.Condilul lateral al tibiei. 91. Dedesubtul liniei se insera muşchii flexor lung al degetelor (medial) şi tibial posterior (lateral). Aria intercondiliană anterioară. . . 2. . Tuberculul intercondilian lateral. Şanţul maleolar al tibiei. 77 Marginea interosoasă (Margo interoseus) sau laterală dă inserţie membranei interosoase.10. Fig. Eminenţa intercondiliană. Maleola laterală. iar suprafaţa laterală. delimitând incizura fibulară. . Linia solearului. Marginea medială {Margo medialis) este bine pronunţată numai în porţiunea inferioară. EPIFIZA SUPERIOARĂ sau PROXIMALĂ. de aceea. în sus se bifurcă şi cuprinde tuberozitatea tibiei (Tuberositas tibiae) de pe epifiza superioară. proemină sub piele şi este palpabilă pe toată lungimea ei. este l i n i a s o l e a r u l u i (Linea musculi solei) pentru inserţia muşchiului omonim. . mai poartă numele de c r e a s t a t i b i e i . Maleola medială.5. Condilul medial al tibiei. . Tibia. 1.4.8. . Este o masă voluminoasă. Tuberozitatea tibiei. Pe Fig. Anterior şi posterior faţă de eminenţa intercondiliană. Suprafaţa laterală de pe faţa articulară superioară a epifizei proximale. Fig. . Urmând curburile corpului. Tot aici se găseşte gaura nutritivă a osului. în jos. marginea anterioară are forma de S. şi are o formă ovală.2. . Tuberozitatea tibiei. . 93. Capul fibulei.4.3. Maleola medială. Spaţiul interosos.Faţa a r t i c u l a r ă s u p e r i o a r ă (Facies articularis superior) este alcătuită. Faţa superioară a epifizei proximale.5. Vârful capului fibulei. . Capul fibulei.7. altul lateral) (Tuberculum intercondylare mediale şi Tuberculum intercondylare laterale) între care se găseşte o mică incizura. . Este constituită din doi condili: condilul medial (Condylus medialis) şi condilul lateral (Condylus lateralis). Pe porţiunea laterală a circumferinţei se află o feţişoară articulară (Facies articularis fibularis) pentru capul fibulei. Aria intercondiliană posterioară. Condilul lateral al tibiei.3.9. Suprafaţa medială de pe faţa articulară superioară.6. . Condilii prezintă o faţă superioară comună şi o circumferinţă. Tuberculul intercondilian medial. Suprafaţa medială este ovală şi mai adâncită. Are o înălţime de 2 cm. E m i n e n ţ a i n t e r c o n d i l i a n ă (Eminentia intercondylaris) sau spina tibiei este un masiv osos ce separă cele două suprafeţe articulare. . 1. Spaţiul interosos.2. din două suprafeţe articulare ce răspund condililor femurali. 92. Ea se bifurcă pe epifiza inferioară. la rândul ei.5. Marginea anterioară a tibiei. . 1. Deasupra liniei se insera muşchiul popliteu.4. se termină pe maleola medială a osului. 2..STUDIUL OASELOR medial. Este întreruptă posterior de aria intercondiliană posterioară. 1. alungită în sens transveral. Vârful capului fibulei. Marginea anterioară (Margo anterior) este foarte ascuţită şi.6. mai lărgită în sens transversal.

. Pe această faţă se găseşte şi gaura nutritivă a osului. Marginile sunt: a) anterioară (Margo anterior).9.4. Este formată de o proeminenţă turtită dinafară înăuntru. în această suprafaţă se găseşte tuberozitatea tibiei {Tuberositas tibiae) care dă inserţie ligamentului patelei. EPIFIZA INFERIOARĂ sau DISTALĂ. Pe ea se insera membrana interosoasă şi din această cauză se mai numeşte margine interosoasă (Margo interoseus). Maleola medială prezintă o faţă articulară (Facies articularis malleoli) pentru talus. raport important în fracturile osului la acest nivel. Medial de aceasta se insera muşchiul tibial posterior. Fig.7. scobitura sau incizura se articulează c u f i b u l a . . cât şi feţişoarele răspund trohleei talusului. . Colul. pe faţa sa medială. Prezintă un corp şi două epifize. Pe această faţă medială se succed de sus în jos: . posterior marginea epifizei care prezintă o fosă. numită m a l e o l a l a t e r a l ă (Malleolus lateralis). O f a ţ ă p o s t e r i o a r ă . puternic pronunţată în porţiunea mijlocie a diafizei. . limitată de bifurcarea marginii anterioare a corpului. c e s e prelungeşte c u o apofiză puternică numită m a l e o l a m e d i a l ă {Malleolus medialis) vizibilă şi palpabilă sub piele. Capul este legat de corp printr-un col (Collum fibulae). / 2 FIBULA (Fibula) Fibula sau peroneul. Feţişoara articulară pentru tibie şi talus.o suprafaţă rugoasă pe care se insera ligamentul interosos al sindesmozei tibio-fibulare. un os lung ce pare torsionat pe axul său. o faţă medială. O f a ţ ă l a t e r a l ă . CORPUL (Corpus fibulae). Acesta prezintă. Ea coboară mai mult decât maleola medială. O f a ţ ă a r t i c u l a r ă i n f e r i o a r ă (Facies articularis inferior) (pe această faţă se găseşte o creastă antero-posterioară. Pe ea se găseşte o creastă longitudinală numită creasta medială (Crista medialis). Este învelit aproape în întregime de muşchi. Este prismatic triunghiular. care o împarte în două feţişoare. 94. iar lateral de ea se insera solearul şi flexorul lung al halucelui. c e prezintă scobitura fibulară (Incisurafibularis). 1. p e care alunecă tendonul muşchiului flexor lung al halucelui. . un vârf. Fibula văzuta medial. Fosa maleolei laterale. Corpul cu (6) marginea interosoasă. EPIFIZA INFERIOARĂ sau DISTALĂ. o f e ţ i ş o a r ă a r t i c u l a r ă (Facies porţiunea anterioară a circumferinţei se găseşte o articularis capitis fibulae) pentru tibie. . p e care alunecă tendoanele extensorilor degetelor şi tendonul tibialului anterior. La nivelul epifizei superioare se pot explora prin palpare cei doi condili şi tuberozitatea tibiei. Capul cu vârful (2) şi cu feţişoara articulară pentru tibie (3).8. atât creasta. o faţă laterală subcutanată. Capul se prelungeşte în sus cu un v â r f(Apex capitis fibulae) pe care se insera muşchiul biceps femural. iar posterior şanţul maleolar (Sulcus malleolaris) prin care trec tendoanele muşchilor flexor lung al degetelor şi tibial posterior.5. Este mai puţin dezvoltată. neregulată şi prezintă următoarele elemente: O f a ţ ă superio a r ă c e s e confundă c u corpul. este un os pereche. b) medială (Facies medialis) pe care se insera extensorul lung al degetelor şi lung al halucelui. O f a ţ ă a n t e r i o a r ă . Are trei feţe: a) laterală (Facies lateralis) prezintă un şanţ longitudinal. Maleola laterală. APARATUL LOCOMOTOR EPIFIZA SUPERIOARĂ sau PROXIMALĂ. O f a ţ ă m e d i a l ă . Este reprezentata de c a p u J f i b u J e i (Caputfibulae) palpabilă sub piele. medial feţişoara articulară pe care ea o prezintă. vizibilă sub piele. înconjurat lateral de nervul peronier comun. Ea are o formă cuboidală. Maleola laterală are formă piramidală şi prezintă o bază ce se confundă cu osul. cu care se articulează).78 suprafaţă triunghiulară. Orientare. b) posterioară (Margoposterior). Se pune: în jos epifiza turtită. în care se insera muşchii peronieri. Maleola medială se poate fractura relativ uşor. c) medială. Este accesibilă explorării prin inspecţie şi palpare. c) posterioară (Facies posterior) este cea mai întinsă dintre cele trei feţe şi vine în raport cu muşchii flexori ai piciorului.

Faţa posterioară prezintă p r o c e s u l p o s t e r i o r al t a l u s u l u i (Processus posterior tali). . feţişoara are o bază care se continuă cu scripetele talusului şi un vârf care este ridicat d e p r o c e s u l l a t e r a l a l t a l u s u l u i (Processus lateralis tarsi). b ) f a ţ a c a l c a n e a n ă m i j l o c i e (Facies a r t i c u l a r i s c a l c a n e a media). respectiv calcaneu şi navicular. Porţiunile talusului sunt bine izolate şi uşor de recunoscut. unghiuri ce se formează prin faptul că. Unghiul de declinaţie este deschis medial şi are 158°. Faţa superioară a trohleei (Facies superior) se articulează cu scoaba gambieră (formată de faţa articulară inferioară de pe epifiza distală a tibiei. alungită şi concavă. Vom întâlni aceste feţişoare la descrierea feţelor respective ale talusului. numită trohleea talusului (Trochlea tali). faţa este neregulată şi dă inserţii unor ligamente. navicularul şi cele trei cuneiforme şi un rând lateral. trei feţişoare articulare pentru calcaneu: a) f a ţ a c a l c a n e a n ă a n t e r i o a r ă (Facies articularis calcanea anterior)'. Faţa medială prezintă şi ea o feţişoară maleolară media\ă(Facies malleolaris medialis) pentru articularea cu maleola tibiei. două povârnişuri şi două margini . El este format dintr-un corp (Corpus tali). dispuse în trei grupe: tarsul. Acesta este străbătut de un şanţ prin care trece tendonul muşchiului flexor al halucelui (Sulcus tendinis musculi flexoris hallucis longi). cu cât piciorul este mai plat şi. Acesta prezintă o suprafaţă articulară în formă de scripete. Oasele tarsului pot fi grupate şi în două rânduri anteroposterioare: un rând medial ce cuprinde: talusul. în care se găsesc calcaneul şi cuboidul. (Facies malleolaris lateralis) pentru articularea cu . Feţele talusului sunt: superioară. c ) f a ţ a c a l c a n e a n ă p o s t e r i o a r ă (Facies a r t i c u l a r i s calcanea posterior). înaintea trohleii. un cap (Caput îali) şi un col (Collum tali) ce uneşte primele două porţiuni. medială. cu atât mai închis. UNGHIURILE TALUSULUI. TARSUL (Ossa tarsi) Tarsul este format din şapte oase dispuse pe două rânduri: a) un rând posterior cu două oase suprapuse: talusul sus şi calcaneul jos. în sus trohleea. OASELE PICIORULUI (Ossa pedis) Sunt reprezentate de 26 de oase. descrisă la faţa inferioară a osului. Unghiul de înclinaţie este cu atât mai deschis. faţa superioară prezintă o mică suprafaţă neregulată ce aparţine colului. dinainte înapoi. la aproximativ 6% din indivizi). altul lateral (Tuberculum laterale). Şanţul este limitat prin doi tuberculi. dimpotrivă. Corpul formează cu colul două unghiuri: unghiul de declinaţie şi unghiul de înclinaţie. Faţa superioară este formată în cea mai mare parte de corpul talusului. lateral faţa articulară triunghiulară. fiind interpus între oasele gambei.o excavaţie profundă.cea laterală fiind mai înaltă decât cea medială. Faţa inferioară prezintă. Trohleea se continuă pe faţa medială şi pe cea laterală cu câte o feţişoara articulară. în jos capul se continuă cu faţa calcaneană anterioară. Se aşază înainte capul. de maleola medială şi maleola laterală). cu cât piciorul este mai boltit.posterior de fosa precedentă se găseşte şanţul maleolar (Sulcus malleolaris) prin care alunecă tendoanele muşchilor peronieri. Faţa laterală prezintă feţişoara maleolară laterală maleola fibulei. Capul este o proeminenţă rotunjită. anterioară şi posterioară.o feţişoară articulară (Facies articularis malleolî) pentru t i b i e şi t a l u s . metatarsul şi oasele degetelor. TALUSUL sau ASTRAGALUL (Talus) Este situat în vârful masivului tarsian. . Faţa anterioară prezintă c a p u l t a l u s u l u i (Caput tali). Unghiul de înclinaţie este deschis în jos şi are în medie 115°. ci este înclinat în jos şi medial. Aceasta are un şanţ antero-posterior. se fracturează relativ uşor. numită f o s a m a l e o l e i l a t e r a l e (Fossa rnalleoli lateralis) pe care se prinde ligamentul talo-fibular posterior. colul nu continuă direcţia corpului. De formă triunghiulară.STUDIUL OASELOR . Orientare. se continuă şi ea cu trohleea talusului şi are forma unei virgule. la acest os. cuboidul şi trei cuneiforme. inferioară. Maleola laterală se poate palpa cu uşurinţă. înaintea şi înapoia acestui proces. unul medial (Tuberculum mediale). Cele două unghiuri se modifică în unele deformări ale piciorului. Sub feţişoară se insera unele ligamente articulare. Aceasta este mai mare. El prezintă f a ţ a a r t i c u l a r ă n a v i c u I a r ă (Facies articularis navicularis). cu toate acestea este considerat în întregime şi comparat cu un cuboid. laterală. căruia i se descriu şase feţe. Tuberculul lateral este puţin mai mare şi are un punct de osificare propriu. El poate rămâne astfel separat de talus printr-o fisură articulară şi poartă numele de Os trigonum (inconstant. Feţele calcaneană posterioară şi cea mijlocie sunt separate printr-un şanţ numit ş a n ţ u l t a l u s u l u i (Sulcus tali) orientat oblic postero-anterior şi medio-lateral. Unghiul de declinaţie este mai mic şi colul mult deviat medial în piciorul varus. b) un rând anterior cu celelalte cinci oase: navicularul.

Falangele. Cuneiformul intermediar. . 1. . Faţa dorsală. Tarsul. Tarsul.C. -12.2. tuberozitatea calcaneului. Metatarsul. .80 APARATUL LOCOMOTOR \ Fig.8. A. Falangele. . 95.4. . Trohleea talusului. Tuberozitatea metatarsianului V. . Fig.B. Feţişoara maleolară laterală a talusului.3.9. Navicularul. . Capul talusului.5. Cuboidul. Sustentaculum tali.2. Calcaneul. Scheletul piciorului. . Metatarsul... . Tuberozitatea cuboidului.7. . 96.8.B. Cuneiformul intermediar. Şanţul pentru tendonul muşchiului lung peronier. -10.C.13. -11. Proeminenţa medială şi (9) laterală ale tuberozitătii calcaneului. Tubercului navicularului. Cuneiformul medial.5.. Cuneiformul lateral.7. Faţa plantară. .6. . 1. . . Scheletul piciorului. .6.3. Cuneiformul lateral. A. . Cuneiformul medial. . .4. Capul talusului. Oase sesamoide.

9. Fig. . Şanţul talusului.7. 15. 1.4.3. Feţişoara maleolară medială.2.8. Trohleea peronieră cu (16.11. Metatarsianul I şi II.4.19. . 100. . Colul.10. destinate tendoanelor muşchilor peronieri. . . . intermediar şi medial.8. . Falanga distală a halucelui. 14. . baza şi tuberozitatea metatarsianului V. Trohleea talusului. Falanga proximală. Cuneiformul lateral. Navicularul.2. 97. .6. Baza. 13. . . 1. Trohleea. Oasele piciorului văzute medial. Faţa articulară calcaneană anterioară. 5. ft 13 12 41 Fig. Talusul văzut de jos. . Tuberozitatea calcaneană. Oasele piciorului văzute lateral. corpul. 99. 1.. Falanga distală. Falanga proximală a halucelui.. Capul. Capul. 98.) cele două şanţuri (care o limitează).. Falanga mijlocie.. 18. corpul şi capul metatarsianului I..2. Feţişoara maleolară laterală care se sprijină pe procesul lateral al talusului. 11.STUDIUL OASELOR 2 3 4 5 81 Fig. . Faţa articulară calcaneană posterioară.14. 15.10.3. Navicularul. . 2. 4. 13. . 13- N 15 13 12 H 10 Fig. Sinus tarsi. 4. . 17. . Cuboidul.7.. Feţişoara maleolară laterală. . Feţişoara maleolară a talusului. 3. 12. . Procesul posterior. Tuberozitatea calcaneană..5. 9. 6.5.6. Cuboidul. Capul cu faţa articulară naviculară. 1. .5. Faţa articulară calcaneană mijlocie. . Cuneiformul medial şi intermediar. .. Capul talusului. 12. Talusul văzut de sus.3.. . Sustentaculum tali.

Faţa medială este prevăzută cu marele şanţ calcanean.5.I. c) ş a n ţ u 1 c a l e a n e u 1 u i (Sulcus calcanei). numită Sustentaculum toii. Are şase feţe. Pe faţa inferioară. El nu trebuie însă confundat cu sau f i b u I a r ă [Trochlea peronealis (fîbularis)] ce Fig. Faţa laterală a osului. Cele două proeminenţe posterioare. face parte din tuberozitatea calcaneului şi dă inserţie tendonului lui Achille. Caicaneul văzut de jos. Faţa talară mijlocie. Proeminenţa postero-laterală. Notă importantă. Se aşază în sus faţa prevăzută cu trei feţişoare articulare. medial faţa prevăzută cu un şanţ adânc. pe unde trec de la gambă la plantă tendoane. Faţa cuboidală (anterioară). formând împreună tuberozitatea calcaneană (Tuber calcanei). Pe sustentaculum tali se sprijină talusul: faţa superioară a acestei proeminenţe prezintă dealtfel faţa talară mijlocie a calcaneului (serveşte la articularea şi susţinerea talusului).4. b) f a ţ a a r t i c u l a r ă t a l a r ă m i j l o c i e (Facies a r t i c u l a r i s t a l a r i s media). şi altul inferior mai adânc numit şanţul tendonului peronier lung (Sulcus tendinis musculiperonei longi).2.6. dintre care una este medială (Processus medialis tuberis calcanei) iar cealaltă laterală (Processus lateralis tuberis calcanei) se prelungesc pe faţa posterioară a osului. Sustentaculum tali. Faţa talar posterioară. şanţul calcaneului şi şanţul talusului formează un canal numit Sinus tarsi. vase şi nervi. Orientare. Pe tuberculul medial se insera muşchii abductor al halucelui şi flexor scurt al degetelor. Proeminenţa anterioară. Jumătatea superioară răspunde bursei seroasea tendonului Achille. . Şanţul calcanean mare este limitat posterior prin tuberozitatea calcaneană. . Fig. posterior extremitatea cea mai voluminoasă.3. . Jumătatea inferioară a feţei este rugoasă.3. faţa superioară a calcaneului intră în contact cu o masă adipoasă situată înaintea tendonului Achille. Prezintă t r e i p r o e m i n e n ţ e . . . Cele două proeminenţe posterioare dau inserţie unor muşchi ai plantei. iar pe tuberculul lateral abductorul degetului mic. Sustentaculum tali prezintă un şanţ (Sulcus tendinis musculi flexor is hallucis longi) pe unde alunecă tendonul muşchiului flexor lung al halucelui. termenul Sulcus calcanei.6. Totuşi.5. cel care participă la formarea lui Sinus tarsi şi se află pe faţa superioară a calcaneului. 1. 102. prin care trece tendonul muşchiului peronier scurt. Tuberozitatea calcaneului. Proeminenţa postero-medială. Şanţul calcanean de pe faţa medială. Proeminenţa anterioară s e numeşte tuberculul calcaneului (Tuberculum calcanei) şi dă inserţie ligamentului plantar lung.82 APARATUL LOCOMOTOR CALCANEUL (Calcaneus) Este cel mai voluminos os al tarsului. Pe ea se găseşte o proeminenţă numită t r o h l e e a p e r o n i e r ă separă două şanţuri: unul superior. Faţa laterală este subcutanată. iar anterior printr-o proeminenţă puternică. Cele trei feţe articulare răspund feţelor calcaneene de pe faţa inferioară a talusului. 101. Are o formă prismatică. Şanţul calcaneului.2. Faţa articulară cuboidală (Facies articularis cuboideci) sau faţa anterioară este concavă de sus în jos şi convexă transversal şi este destinată articulaţiei cu cuboidul. Faţa inferioară este neregulată. Călcâiul (Calx) sau regiunea calcaneană (Regio calcanea) este format din tuberozitatea calcaneană şi părţile moi care o acoperă. Calcaneul văzut de sus. . 1. e) înapoia suprafeţelor articulare precedente.4. Termenul parele şanţ calcanean" nu este omologat de N. Faţa talară anterioară. el este frecvent folosit în clinici şi în anatomia topografică. fiind alungit antero-posterior şi uşor turtit transversal. . d) f a ţ a a r t i c u l a r ă t a l a r ă p o s t e r i o a r a (Facies articularis talaris posterior). când talusul şi calcaneul sunt suprapuşi. . . . . Faţa posterioară răspunde c ă l c â i u l u i . Faţa superioară prezintă dinainte înapoi: a) f a ţ a a r t i c u l a r ă t a l a r ă a n t e r i o a r ă (Facies a r t i c u l a r i s t a l a r i s anterior)'.

face parte din dosul piciorului. iar medial cu cuneiformul medial. 3.STUDIUL OASELOR NAVICULARUL (Os naviculare) Este un os scurt. 1. Cuneiformul lateral (Os cuneiforme laterale) are baza orientată spre dosul piciorului. CUNEIFORMELE (Ossa cuneiform ia) Sunt trei oase de formă prismatic triunghiulară. 1. lateral cu cuneiformul lateral. îngustă. intermediar şi medial. înaintea tuberozităţii se găseşte un şanţ profund (Sulcus tendinis musculi peronei longi). Fig. destinate articulaţiei cu cele trei cuneiforme. fiind cuprins între capul talusului. CUBOIDUL (Os cuboideum) Este un os scurt. Faţa plantară face parte din plantă.5.. Este situat pe partea medială a piciorului. C o r p u 1 (Corpus metatarsale) este prismatic triunghiular. . având o faţă dorsală. şi respectiv V. posterior cu navicularul.. Navicularul văzut posterior. Ocupă spaţiul dintre cuboid şi navicular. 2. 104. Faţa inferioară prezintă t u b e r o z i t a t e a c u b o i d u 1 u i (Tuberositas ossis cuboideî). Osul se articulează anterior cu metatarsianul II. 103. Prezintă următoarele elemente: Faţa posterioară este concavă şi se articulează cu capul talusului. Faţa anterioară este subdivizată printr-o creastă verticală în două feţişoare. Faţa dorsală face parte din dosul piciorului. Metatarsienii sunt oase lungi şi perechi. Se articulează anterior cu metatarsianul I. prin ajutorul unui ligament. Tuberculul. iar marginea ascuţită. tuberculul. . De pe marginea medio-proximală a feţei plantare a cuboidului se desprinde o apofiză numită procesul calcanean (Processus calcaneus). Faţa posterioară serveşte pentru articularea cu calcaneul. Caractere generale. iar vârful răspunde plantei. Cuneiformul intermediar (Os cuneiforme intermedium) este cel mai mic. care se articulează cu metatarsienii IV. turtit dinainte înapoi. Aceasta se articulează cu partea plantară a feţei articulare cuboidiene a calcaneului şi în acest fel contribuie la susţinerea acestuia. Osul se articulează anterior cu metatarsianul III. Cuneiformul medial (Os cuneiforme mediale) este cel mai mare. lateral cu metatarsianul II şi cuneiformul intermediar. Feţişoarele articulare pentru cuneiformul lateral. Feţişoara articulară pentru capul talusului. 2. Faţa medială prezintă t u b e r c u l u l n a v i c u 1 a r u 1 u i (Tuberositas ossis navicualris) care se poate palpa sub piele. iar medial cu cuneiformul intermediar şi metatarsianul II. METATARSUL (Metatarsus) Este format din cinci oase metatarsiene (Ossa metatarsi). pe ea se insera tendonul muşchiului tibial posterior. cuboid şi cele trei cuneiforme. Prezintă un corp. faţa medială a osului face parte din marginea medială a piciorului şi dă inserţie muşchiului tibial anterior. Navicularul văzut anterior. Ele contribuie la edificarea bolţii transversale a piciorului. ^ 1 ^ Fig. Faţa medială prezintă o suprafaţă articulară pentru cuneiformul lateral. alta laterală. are o bază ce face parte din dosul piciorului. Faţa dorsală face parte din dosul piciorului. Numerotarea lor se face dinspre marginea medială spre cea laterală a piciorului. este aşezat pe partea laterală a piciorului. Faţa laterală prezintă o feţişoară articulară pentru cuboid. cu o formă neregulată cuboidală. posterior cu navicularul. o bază şi un cap. Faţa laterală. unde se poate palpa.. lateral cu cuboidul. 1. de la I la V. are baza situată plantar. Feţişoara articulară pentru cuboid.2. iar vârful răspunde plantei. iar a treia medială.4. celelalte feţe delimitează spaţiile interosoase. Faţa anterioară prezintă trei feţişoare. Prin acest canal trece tendonul muşchiului peronier lung. . el este transformat pe viu într-un canal. posterior cu navicularul. 1. 3. Prezintă următoarele elemente: Faţa superioară face pate din dosul piciorului. este situată pe marginea laterală a piciorului şi palpabilă sub piele.

Arcurile bolţii plantare. şi arcul medial format de calcaneu. SCHELETUL PICIORULUI ÎN TOTALITATE Piciorul la om prezintă caractere de diferenţiere foarte importante. caractere ce sunt strâns legate de procesul de umanizare. o bază sau extremitate posterioară (Basis phalangis) şi un cap sau extremitatea anterioară (Caput phalangis). înălţimea arcului lateral. respectiv cu metatarsianul I şi III. Baza prezintă lateral o tuberozitate (Tuberositas ossis metatarsalis quinti) ce se poate palpa sub piele. Se găsesc în total 14 falange: fiecare deget are trei. pe ambele laturi ale tendonului flexorului lung al halucelui. Metatarsianul IV. iar faţa dorsală susţine unghia. Ele apar regulat dedesubtul capului metatarsianului I. Degetul I poartă numele încă de h a 1 u c e (Hallux) iar degetul V de d e g e t m i c (Digitus minimus). Acestea se dezvoltă în tendoane şi ligamente. Baza lui se articulează cu toate cele trei cuneiforme. prezintă o suprafaţă ovalară. Metatarsianul II este cel mai lung. Baza osului se articulează cu cuneiformul medial şi cu metatarsianul II. 106. Baza se articulează cu cuneiformul lateral. de cele trei cuneiforme şi primii trei metatarsieni. . Capul este turtit.3. Piciorul la om este foarte bine adaptat bipediei şi îndeplineşte două funcţii: de susţinere a corpului (de staţiune) şi de mişcare (de locomoţie). Tendonul Achille. Arhitectura oaselor piciorului. III antero-medial şi de capul metatarsienilor IV şi V antero-lateral.2. înălţimea arcului medial. Metatarsianul V. afară de haluce care are numai două. Adaptarea la aceste funcţii se realizează printr-o boltă plantară caracteristică. de la marginea medială spre cea laterală a piciorului. Aponevroza plantară. A-B. comun pentru cele două arcuri.84 2. numerotate de la I la V. Oasele care formează degetele se numesc f a l a n g e (Phalanges). 1. A-C. Metatarsianul III. Arcul longitudinal medial este mai înalt şi nu intră în contact cu suprafaţa de sprijin a plantei. şi la picior vom întâlni oase sesamoide (Ossa sesamoidea). de capul metatarsienilor I. . OASELE SESAMOIDE Ca şi la mână. Baza se articulează cu cuboidul şi cu cuneiformul lateral. cuboid şi metatarsienii IV şi V. Ligamentul mare plantar. pentru articularea cu capul metatarsianului corespunzător. Fig. se articulează cu oasele tarsului şi cu metatarsienii învecinaţi. este turtit transversal şi se articulează cu falanga proximală. Bolta plantară are trei stâlpi de sprijin reprezentaţi de: tuberozitatea calcaneului posterior. B a z a (Basis metatarsalis) numită şi extremitate posterioară. Caractere proprii ale metatarsienilor. APARATUL LOCOMOTOR FALANGA PROXIMALĂ (Phalanx proximalis) este turtită transversal. . FALANGA DISTALĂ (Phalanx distalis) este de dimensiuni reduse. Falangele se prezintă după tipul celor de la mână cu deosebirea că cele de la picior sunt mult mai reduse în dimensiune. pe ea se insera muşchiul peronier lung. B Fig. Metatarsianul Ieste cel mai scurt şi cel mai gros. în acest fel fiecare falangă prezintă un corp (Corpus phalangis). FALANGA MIJLOCIE (Phalanx media) este scurtă. fiind formată aproape numai din bază şi cap. 105. în timp ce anterior arcurile diverg spre ceilalţi doi stâlpi. concavă. II. Calcaneul reprezintă deci stâlpul posterior. talus. 3. Baza se articulează cu cuboidul şi cu metatarsianul IV. Pe faţa plantară are o rugozitate numită tuberozitatea falangei distale (Tuberositas phalangis distalis) în raport cu pulpa degetului. respectiv cu metatarsienele II şi IV. Falangele halucelui sunt deosebit de puternice. Stâlpii sunt uniţi prin două arcuri longitudinale: arcul lateral format de calcaneu. este arcul de OASELE DEGETELOR [Ossa digitorum (pedis)] Degetele sunt în număr de cinci. navicular. C a p u 1 (Caput metotarsale) numit şi extremitate anterioară. Pe bază se găseşte o tuberozitate (Tuberositas ossis metatarsalis primi) care se poate explora prin palpare. respectiv metatarsienele III şi V.

atinge suprafaţa de sprijin. acest mănunchi se termină în al treilea stâlp. mai puţin boltit. muşchi şi tendoane. metatarsianul IV şi V. care se continuă cu ce! din cuboid. Bolta plantară este menţinută arcuită de ligamente. Asamblarea oaselor tarsului contribuie la alcătuirea scobiturii formate de bolta plantară. Arcul longitudinal lateral. Feţele dorsale ale oaselor tarsului sunt. al cuneiformului medial şi al metatarsianului I. mai largi ca cele plantare. care materializează liniile de forţă transmise de la oasele gambei. mai înalte posterior şi mai turtite anterior. întărind arhitectural bolta. De aici trabeculele se grupează în două mănunchiuri principale: a) unul se îndreaptă postero-inferior şi se continuă în calcaneu cu trabeculele terminate la nivelul tuberozităţii calcaneului. . Trohleea talusului conţine trabecule verticale. trabeculele osoase din substanţa spongioasă a tarsului şi a metatarsului sunt dispuse paralel cu arcurile bolţii plantare. este arcul de sprijin. care se studiază odată cu capitolele respective. stâlpul antero-lateral al bolţii. Arcurile longitudiale sunt unite prin arcuri transversale. b) altul se îndreaptă antero-inferior şi se continuă cu sistemul trabecular al navicularului. Din calcaneu porneşte al treilea mănunchi de trabecule. în general. Aceste două mănunchiuri trabeculare se sprijină pe doi din cei trei stâlpi ai bolţii: stâlpul posterior şi cel anteromedial. De asemenea.STUDIUL OASELOR mişcare.

sutura sagitală. Articulaţiile de acest gen se numesc articulaţii fibroase (imobile). d) Schindileza (Schindylesis) în care un os prezintă un şanţ iar celălalt o creastă. în aceste cazuri se realizează articulaţii cartilaginoase. 2. Astfel. Articulaţiile astfel formate au o mai mare mobilitate şi se numesc articulaţii sinoviale. Articulatio dento-alveolaris) uneşte rădăcina dintelui cu alveola dentară. Aceştia sunt separaţi între ei prin plăci de mezenchim. când plăcile mezenchimatoase se resorb. de exemplu sutura internazală sau cea etmoidolacrimală. Se disting două varietăţi în acest grup. ARTROGENEZĂ Din descrierea mecanismului osteogenezei am reţinut faptul că oasele se formează printr-un proces de condensare a mezenchimului. Dăm ca exemplu: ligamentul stilohioidian în formă de şnur. c) Sutura plană (Sutura plana) la care suprafeţele alăturate sunt netede. cu mişcări reduse. va fi expusă în Splanhnologie. De ex. articulaţiile au fost împărţite în trei grupe: articulaţii fibroase. acest factor. sau chiar dacă acestea există sunt foarte reduse. Sindesmozele (Syndesmoses) sunt articulaţii în care suprafeţele osoase articulare sunt unite prin ţesut fibros. ligamentul coracoacromial de forma unei benzi. Aceste elemente sunt reprezentate prin formaţiuni conjunctive şi muşchi. Luându-se în consideraţie. ARTICULAŢIILE CARTILAGINOASE (Articulationes cartilagineae) La aceste articulaţii. iar la interior cu stratul fibros al durei-mater. ligamentele galbene dintre lamele vertebrale. în sfârşit există şi o a treia eventualitate. 1. într-o etapă mai avansată. Articulaţiile (Articulationes) sunt constituite din totalitatea elementelor prin care oasele se unesc între ele. b) Sutura scuamoasă (Sutura squamosa) în care marginile oaselor sunt tăiate oblic şi se suprapun ca solzii de peşte. CLASIFICAREA ARTICULAŢIILOR Factorul cel mai important ce determină caracteristicile şi structura unei articulaţii este funcţiunea ei. Distingem trei varietăţi de articulaţii fibroase: 1. Sincondrozele (Synchondroses) sunt articulaţii în care suprafeţele articulare sunt unite prin cartilaj hialin foarte aderent la ele. în alte cazuri cartilajul este tranzitoriu. care se continuă la exterior cu periostul exocranian. Se subdividîn: a) Sutura dinţată {Sutura serrata) când marginile oaselor se angrenează ca dinţii unui ferăstrău. la Cavitatea bucală. în primul rând. Acestea sunt legate între elel menţinute în contact printr-un strat subţire de ţesut fibros. Gomfoza sau articulaţia dento-alveoloră (Gomphosis. ele se pot transforma în cartilaj.ARTROLOGIA (Syndesmologia) Generalităţi Artrologia sau syndesmologia (to syndesmos ligament şi to logos — ştiinţă) este partea anatomiei care are ca obiect studiul articulaţiilor. pericondrul se continuă nemijlocit cu periostul. de aceea se mai numeşte şi sutură solzoasă. articulaţii cartilaginoase şi articulaţii sinoviale. de exemplu sutura coronară. legătura dintre oase se face prin cartilaj hialin sau prin fibrocartilaj. . ARTICULAŢIILE FIBROASE (Articulationes fibrosae) Sunt articulaţii în care oasele sunt strâns unite între ele prin ţesut fibros dens (membrane sau ligamente). De ex. lăsând în locul lor o cavitate îngustă. numită membrană sinovială. la care se mai adaugă formaţiunile de legătură şi modul de dezvoltare. plăcile mezenchimatoase se pot transforma în ţesut fibros şi acesta poate constitui un mijloc de unire între oase. în viitoarele organe osoase apar centri de condrificare şi de osificare. Suturile (Suturue) sunt articulaţii pe care le întâlnim numai la oasele craniului. sincondroza sfeno-occipitală. de exemplu sutura parieto-temporalâ. articulaţia dintre prima coastă şi stern. care cunosc modalităţi de evoluţie diferită şi prin acestea se realizează diferite tipuri de articulaţii. Aceste articulaţii nu permit mişcări. adică mişcarea pe care o permite. în timp ce muşchii sunt studiaţi la capitolul de miologie. Artrologia tratează îndeosebi formaţiunile conjunctive. Acesta poate lua variate forme. de exemplu creasta inferioară a corpului sfenoidului şi şanţul de pe marginea superioară a vomerului. 3. delimitată de o membrană umedă. Alteori.

Simfîzele {Symphyses) la care ţesutul de legătură este fibrocartilajul. şi o însoţesc în toate mişcările. încadrabile geometric. . cilindrice şi plane. mişcările sunt reduse. de asemenea. formă de disc. datorită căreia joacă rol de amortizor. articulaţiile dintre corpurile vertebrale sau dintre oasele pubiene. Pentru o funcţie normală este necesară o adaptare perfectă a suprafeţelor articulare. Uneori fragmente de cartilaj articular se desprind de pe epifize în urma acţiunii unui factor patologic. întinderea acestui cartilaj este proporţională cu întinderea mişcărilor articulare. Cartilajul Mijloacele de unire: capsula şi ligamentele C a p s u l a a r t i c u l a r ă (Capsula articularis) este o formaţiune constituită din două straturi: unul extern. în cele ce urmează vom enumera elementele componente ale unei articulaţii sinoviale. în acestea din urmă. denumite meniscuri (Meniscus articualris). care corespund articulaţiilor sinoviale. la articulaţia genunchiului ele aderă de tibie. articulaţia umărului. şi suprafeţele articulare vin direct în contact la acest nivel. rolul să asigure o cât mai bună concordanţă a acestora.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) 2. ajungându-se în acest fel la „anchiloza articulară". membrana sinovială (Membrana synovialis sau Stratum synoviale). de obicei de cea mai mobilă. Cartilajul articular (Cartilago articularis). şi elasticitatea. Acestea pot fi: sferice. Acestea sunt articulaţii complexe. El are. ligamentele).cap articular . discuri. fibros (Membrana fibrosa sau Stratum fibrosum) şi altul intern. Pe măsura înaintării în vârstă are tendinţa să se subţieze. în final. Există şi fibrocartilaje de forma unei semilune. ARTICULAŢIILE SINOVIALE (Articulationes synoviales) Cele mai multe articulaţii aparţinând corpului uman se încadrează în grupul sinovial. Cunoaşterea formei suprafeţelor articulare este foarte importantă pentru înţelegerea biomecanicii articulare. cu reflexe albăstrui. In nomenclatura tradiţională românească s-a folosit următoarea clasificare a articulaţiilor: 1) Articulaţii fixe sau sinartroze. Acestea aduc elemente celulare care vor edifica ţesut osos în locul cartilajului articular ce se resoarbe. Sunt formaţiuni anatomice ce se găsesc între suprafeţele articulare şi au. sau fibrocartilajul de mărire. instalarea de procese artrozice prin alterarea cartilajului şi a ţesutului osos subiacent. Este un cartilaj hialin de culoare albă-strălucitoare. în raport cu structura sa în care condroplastele ocupate de condrocite joacă rolul unor pneuri. cartilajul articular. I se atribuie două proprietăţi importante: compresibilitatea. Acestea rămân în cavitatea articulară menţinându-şi vitalitatea prin alipirea de un ciucure sinovial. în articulaţiile/?/a«e. Sinostozele rezultă prin osificarea ţesutului de legătură fibros sau cartilaginos din articulaţiile fibroase sau din cele cartilaginoase. Ele diferă mult ca formă şi dimensiuni. articulaţia şoldului). Suprafeţele articulare. se pot reduce la două forme principale: plană şi curbă. Uneori ocupă toată articulaţia. Aşa de exemplu. De ex. numit şi cartilaj de încrustare. capsula articulară. şi anume: suprafeţele articulare. de obicei.Fibrocartilaje intra-articulare: discurile şi meniscurile. Uneori labrul constituie în acelaşi timp şi un mijloc de unire. (de exemplu. să se ia în consideraţie şi conţinutul său în apă (50-60%). La nivelul acestei margini se termină şi membrana sinovială. în cursul imobilizărilor prelungite (aparate gipsate) cartilajele articulare sunt invadate de vase sangvine. formaţiunile de asigurare a concordanţei articulare la unele articulaţii (ca: fibrocartilaje de mărire. eliptice. Lipsa acestei concordanţe articulare face posibilă producerea de leziuni ulcero-necrotice şi. Formaţiuni ce asigură concordanţa dintre suprafeţele articulare: . El măreşte cavitatea articulară şi prin aceasta face posibilă o mai bună concordanţă între o suprafaţă articulară sferică . formând un disc (Discus articularis) alteori partea centrală a discului lipseşte. Acest gen de formaţiune se întâlneşte în cazul unor articulaţii sinoviale (de exemplu.şi o cavitate articulară mai puţin adâncă. Grosimea lui este variabilă (1-12 mm) fiind în raport cu presiunea ce se exercită pe suprafeţele articulare. El este considerat ca un ţesut braditrof (cu metabolism redus). Este important. meniscuri) şi mijloace de unire. o suprafaţă interioară acoperită . Stratul fibros are o formă comparabilă cu cea a unui manşon ce se insera prin cele două extremităţi ale sale la periferia cartilajelor articulare. Mişcările. Deshidratarea ţesutului cartilaginos duce la micşorarea acestei elasticităţi şi constituie una din cauzele artrozelor senile. aceste suprafeţe. care includ sinfibrozele şi sincondrozele. acoperă suprafeţele articulare ale oaselor. în cele cu suprafeţe sferoidale există porţiuni osoase convexe ce corespund unor porţiuni concave. Sinostoza unei articulaţii sinoviale se numeşte anchiloză. 87 articular nu prezintă terminaţii nervoase şi nici vase de sânge. de vasele ţesutului osos subiacent ca şi de lichidul sinovial. El prezintă două feţe: una aderentă de suprafaţa articulară a osului şi alta liberă ce corespunde cavităţii articulare. în general.Labrul articular (Labrum articulare) cadrul articular. I se descrie: o suprafaţă exterioară în raport cu muşchii şi tendoanele periarticulare. Fibrocartilajele intra-articulare aderă de una din suprafeţele articulare. de asemenea. 2) Articulaţii semimobile sau amfiartrozele care cuprind simfîzele şi 3) Articulaţiile mobile sau diartrozele. o concordanţă sau cum se mai spune în limbaj clinic o „congruenţă" articulară. Marginea lui se continuă cu periostul. la nivelul cărora se produc mişcări multiple şi variate. Nutriţia cartilajului este asigurată de arterele capsulo-sinoviale. sunt cu mult mai întinse. El reprezintă o continuare a periostului oaselor.

care aderă intim la suprafaţa interioară a stratului fibros al capsulei articulare. puţine la număr. Se prezintă ca o foiţă subţire. în condiţii normale. la articulaţiile în care se execută mişcări mai ample. Venele îşi varsă conţinutul în trunchiurile venoase învecinate articulaţiei. d) ligamente fibrozate (ligamentul stilo-hioidian). Acea porţiune . Suprafaţa exterioară vine în raport cu stratul fibros de care aderă intim. Membrana sinovială acoperă. Acestea pot avea orientări diferite. meniscurile articulaţiei genunchiului). Vascularizaţia arterială a capsulei este asigurată de ramuri secundare provenite din arterele musculare. această eventualitate este înlăturată prin acţiunea unor fascicule musculare cu inserţie capsulară. se găsesc atât în stratul fibros al capsulei cât şi la nivelul membranei sinoviale. în general. b) ligamente tendinoase rezultate prin transformarea unor tendoane musculare (ligamentul patelar). Toate ligamentele sunt rezistente şi inextensibile. ele sunt în realitate extraarticulare. de asemenea. Au de asemenea şi valoarea unor elemente ce previn depăşirea limitei normale a unor mişcări. ligamentele pot fi: a) diferenţieri ale capsulei (ligamente capsulare). ligamentele colaterale ale articulaţiilor degetelor mâinii). aceste fibre formează plexuri întinse din care vor rezulta atât terminaţii nervoase libere cât şi terminaţii care se pun în legătură cu corpusculii Vater-Pacini şi Golgi-Mazzoni. cum sunt: tendoanele. Ele se subdivid şi se ramifică în jurul fasciculelor fibroase ajungând (unele) până la membrana sinovială sau la prelungirile acesteia. şi două circumferinţe. membrana fibroasă se va insera la o distanţă mai mică sau mai mare de periferia suprafeţelor articulare. deoarece se găsesc în afara membranei sinoviale. O astfel de membrană fibroasă poate fi prinsă uneori între suprafeţele articulare şi traumatizată. După structura lor. discul articulaţiei temoromandibulare. la limita dintre cartilajul articular şi os. care sunt denumiţi „tensori ai capsulei articulare" (de exemplu. în cazul unor solicitări prelungite. suportarea de greutăţi mari. Se mai descriu ligamente interosoase. ligamentele sau discurile intraarticulare. Acestea provin din muşchii periarticulari. contribuind la menţinerea contactului dintre suprafeţele articulare. Inervaţia este asigurată de filete nervoase care însoţesc vasele sangvine. când formaţiuni intracapsulare nu sunt acoperite de ea (de exemplu. Vasele limfatice. unsuros. Menţionăm faptul că există totuşi şi articulaţii cu mobilitate accentuată. atunci membrana sinovială tapetează stratul fibros. Aici intervin factori deosebiţi. De regulă. şi unele formaţiuni intracapsulare. în sensul că pe anumite porţiuni ea se prinde pe marginea suprafeţei articulare. Când stratul fibros al capsulei se insera la oarecare distanţă de periferia cartilajului. împletindu-se. oblice sau circulare. Se deosebesc: ligamente capsulare (Ligamenta capsularia) situate în APARATUL LOCOMOTOR grosimea capsulei (de ex. articulaţia genunchiului). în articulaţiile cu mare mobilitate membrana fibroasă prezintă o mare laxitate. ligamentul stilo-hioidian). deoarece ea trece de pe capsulă direct pe cartilajul cu care se continuă. Ligamentele la distanţă unesc între ele oase separate printr-un interval. vâscos. ajunge la inserţia acestuia pe os şi apoi se reflectează. Tot pentru membranele fibroase laxe mai este caracteristică prezenţa unor orificii prin care herniază prelungiri ale membranei sinoviale. Acestea din urmă se insera la marginea cartilajului articular. este mai redusă şi deci mai puţin rezistentă în unele articulaţii cu mobilitate mare şi de grosime apreciabilă în articulaţiile cu mişcări limitate. numit sinovie (Synovia). încapsulaţi şi lamelari. în acelaşi timp ele sunt suficient de flexibile încât să nu împiedice executarea mişcărilor fiziologice.88 de membrana sinoviaJă. Când acesta se insera la limita dintre cartilaj şi os. Dimpotrivă. articulaţia şoldului). Ea acoperă acele porţiuni din os care sunt intracapsulare. de varietatea şi întinderea mişcărilor (de exemplu. Există şi unele excepţii. ligamente extracapsulare (Ligamenta extracapsularia) situate la exteriorul capsulei (de ex. articulaţia umărului. Ea secretă un lichid gălbui. dar care prezintă o membrană fibroasă foarte îngroşată (de exemplu. fără a intra în contact cu capsula articulară (de ex. aceste formaţiuni semnalează situaţiile respective prin durerea ce se resimte la nivelul lor. cu rol important în biomecanica articulară. aşa cum este cazul la articulaţiile în care se produc mişcări de amplitudine mai mică. Grosimea membranei fibroase diferă. ligamentul colateral al articulaţiei genunchiului) şi ligamentele intracapsulare (Ligamenta intracapsularia) situate în interiorul cavităţii capsulei (de ex. ligamentele încrucişate ale articulaţiei genunchiului). membrana sinovială nu prezintă nici un raport cu osul. care provin prin atrofierea unor fascicule musculare (ligamentul acromio-coracoidian). Rolul capsulei: protejează articulaţia de procese patologice periarticulare şi împiedică răspândirea revărsatelor articulare în ţesuturile din jur. acoperind toată porţiunea osului cuprinsă între suprafaţa cartilaginoasă şi inserţia stratului fibros al capsulei. articulaţia umărului). oprindu-se la periferia cartilajelor articulare. M e m b r a n a s i n o v i a l ă constituie stratul profund al capsulei articulare. aşezate între oasele care formează o articulaţie. o membrană fibroasă este formată din fibre conjunctive şi puţine fibre elastice. în unele cazuri membrana fibroasă urmează o linie de inserţie neregulată. Suprafaţa interioară a sinovialei are un aspect neted şi lucios. Această dispoziţie este condiţionată. netedă şi lucioasă. cum sunt tracţiuni puternice. de asemenea. L i g a m e n t e l e a r t i c u l a r e (Ligamenta) sunt benzi fibroase care se insera pe oasele ce se articulează între ele. în timp ce în altele se îndepărtează. în legătură cu raporturile dintre membrana sinovială şi os trebuie reţinut faptul că aceste raporturi diferă după modul de inserţie al stratului fibros al capsulei. paralele cu axul articular. Unii autori le consideră în mod greşit ca fiind intraarticulare. c) ligamente musculare.

Cunoaşterea ei prezintă importanţă pentru orice medic practician şi în mod special pentru chirurgi. Rolul presiunii atmosferice în menţinerea suprafeţelor articulare. 2) Vilozităţile sinoviale {Vilii synoviales) au forma unor prelungiri filiforme. tonicitatea şi elasticitatea. sinoviala se inflamează cea dintâi dintre toate elementele articulaţiei. Ca prelungiri externe se consideră: fundurile de sac şi criptele. Arterele provin din stratul fibros al capsulei. atunci când execută o dezarticulare. spaţiu capilar. în condiţii normale. capul 2) Criptele sinoviale §e prezintă ca mici funduri de. Sunt formaţiuni ce plutesc libere în interiorul cavităţii articulare. se exercită o presiune de 20. în acest lichid se găsesc elemente celulare desprinse de pe suprafaţa interioară a membranei sinoviale.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) a membranei sinoviale ce acoperă suprafaţa osoasă intracapsulară nu este netedă. care devin tot mai laxe. dar va cădea ori de câte ori vgni riţ|ica dţ Asupra corpului uman. cu rol lubrifiant asupra elementelor articulare şi în acelaşi timp el produce şi o oarecare adeziune între suprafeţele articulare. se produc modificări vizibile ale suprafeţelor precum şi ale ligamentelor articulare. virtual. sac ale membranei sinoviale. 1) Plicele sinoviale sau ciucurii (Plicae synoviales). Nervii formează plexuri mielinice puternice. formând spirale sau ghemuri venoase. Limfaticele sunt unele superficiale şi altele profunde. vâscos. Felul mişcărilor şi forma suprafeţelor articulare sunt într-o strânsă interdependenţă. întro componentă de mişcare şi alta articulară. Lichidul sinovial sau sinovia are aspectul unui lichid gălbui. la acrobaţi. Rolul lichidului sinovial este triplu: de nutriţie. Dacă însă se va perfora prin bazin peretele fosei acetabulare pe o mică porţiune. Sunt considerate drept burse seroase musculare unite cu sinoviala (de exemplu. 1) Fundurile de sac sau recesurile (Recessus) se găsesc sub tendoanele unor muşchi. Linia sau interlinia articulară este linia de contact dintre suprafeţele articulare. Contraproba confirmă această constatare. în acelaşi timp mişcarea constituie şi factorul principal al producerii lui. Resorbţia lichidelor intraarticulare este explicată prin prezenţa unor mici rupturi ale membranei sinoviale. Venele au un traiect varicos. Dintre acestea menţionăm. în anumite împrejurări. 89 femural nu va părăsi acetabulul. Membrana sinoviala prezintă adeseori o serie de prelungiri. Uneori au aspectul unor prelungiri mai mari şi sunt dispuse în grupe sau sunt ramificate. ea este ridicată de fibrele recurente conjunctive ale stratului fibros sau de unele vase mici. El rezultă printrun proces de transsudare a plasmei sangvine care trece în cavitatea articulară prin pereţii capilarelor perisinoviale. ocupat de lichidul sinovial şi delimitat între cartilajul articular şi membrana sinoviala. Este. permeabili în ambele sensuri. Se ştie că pe când stratul fibros al capsulei poate fi uneori subţiat sau perforat. Ele comunică cu cavitatea articulară. Aceasta din urmă are rolul de a menţine suprafeţele articulare în contact. împiedicând prinderea eventualelor plice între suprafeţele articulare. pe care practic nu o simţim. atât suprafeţele articulare cât şi celelalte elemente articulare sunt intim aplicate unele pe celelalte prin efectul a doi factori: presiunea atmosferică şi tonusul musculaturii. în primul rând. cu o suprafaţă de 2 m2.000 kg. Influenţa funcţiunii asupra suprafeţelor articulare este foarte evidentă în cazul articulaţiilor sinoviale. prin repunerea capului în acetabul şi obstruarea cu degetul a orificiului creat. care au fost împărţite în prelungiri externe şi prelungiri interne. lichidul sinovial este împins din prelungirile sinovialei pe suprafeţele articulare. sangvinolent sau simplă serozitate). de asemenea. Pe de altă parte. învârtirea (rostogolirea) şi rotaţia. lubrifiere şi de curăţire. Dacă la un cadavru la care membrele inferioare cad libere pe lângă masă se secţionează toate părţile moi periarticulare ale articulaţiei şoldului. adică fără îndepărtarea Rolul muşchilor în menţinerea suprafeţelor CflVitatea aPtiCUlâPa (Gfitffa* aAwulans) esie un . Membrana sinoviala este bogat vascularizată şi inervată. fundul de sac din jurul tendonului lungii porţiuni a bicepsului brahial sau bursa suprapatelară de sub muşchiul cvadriceps). Conţin vase de sânge sau mase adipoase. MIŞCĂRILE ÎN ARTICULAŢII (BIOMECANICA ARTICULARĂ) Funcţiunea articulaţiilor constă în a permite anumite mişcări oaselor care intră în alcătuirea lor. Din cauza abundenţei vaselor. ele nu comunică cu cavitatea articulară decât printr-un orificiu foarte mic. între suprafeţele articulare se găseşte un strat subţire de sinovie. în diferitele mişcări articulare. Examinând forma acestor suprafeţe. femurul se va menţine în această cavitate. uşurându-le alunecarea. sinoviala nu este niciodată perforată. între oasele ce intră în componenţa unei articulaţii sinoviale se pot efectua trei feluri de mişcări elementare: alunecarea. capul va fi eliberat cu uşurinţă datorită presiunii atmosferice. deoarece ea acţionează din toate părţile. ce se insinuează între fibrele ligamentelor. Alunecarea constă în deplasarea suprafeţelor articulare puse în contact însoţită de frecare. articulare se îndeplineşte graţie câtorva proprietăţi fiziologice ale lor. Ca prelungiri interne se consideră ciucurii sau plicele sinoviale şi vilozităţile sinoviale. cu deschiderea consecutivă a vaselor. Rolul prelungirilor interne este acela de a umple anumite porţiuni ale cavităţii articulare. putem deduce foarte uşor natura mişcărilor. prin contracţia lor muşchii trag de capsulă. după paralelogramul forţelor. Cavitatea articulară devine o cavitate reală în cazurile în care în interiorul ei se produc revărsate sau colecţii lichidiene (lichid purulent. important să menţionăm faptul că acţiunea muşchilor se descompune. formându-se în acest fel „frâurile capsulei". prin exerciţii gimnastice.

amplitudinea mişcării se datorează frânării ligamentare şi în acele cazuri vorbim de „conducere ligamentară" (de exemplu. cu vârful la nivelul articulaţiei. permit numai mişcări de alunecare. Exemple: articulaţia humeroulnară. caracterizată prin răsucirea. Alteori axul trece chiar prin punctele de contact ale suprafeţelor articulare. articulaţia genunchiului. în afară de circumducţie. cea radiocarpianâ are două axe. dar şi întinderea ei. Ele vor fi descrise la articulaţiile segmentelor respective. 4) Articulaţiile bicondiliene {Articulatio bicondylaris). După f o r m a s u p r a f e ţ e l o r articulare se deosebesc şapte grupe de articulaţii sinoviale. Adducţia. sub această denumire trebuie să înţelegem nu numai sensul şi direcţia mişcării. deşi articulaţiile şoldului şi ale umărului au aceleaşi grade de libertate (trei axe). Axul poate fi situat în afara osului. Flexiunea este mişcarea prin care două segmente ale unui membru se apropie între ele. adică de îndepărtare. De aceea se admite că ele joacă întotdeauna un oarecare rol în ceea ce numim „conducere articulară". de planul sagital al corpului. învârtirea sau rostogolirea este caracterizată prin deplasarea circulară a suprafeţelor articulare. De exemplu: APARATUL LOCOMOTOR articulaţia cotului prezintă un singur ax. sunt mai reduse în prima. Mişcarea se poate compara cu deplasarea unei sănii pe zăpadă. forma suprafeţelor articulare şi numărul axelor articulare. el descrie un trunchi de con. mai multe grade de libertate (axe). în articulaţia talocrurală. Posedă doar mişcări de rotaţie. trecând prin cele două maleole. 3) Articulaţiile trohoide {Articulatio trochoidea) au suprafeţele formate dintr-un cilindru osos conţinut întrun inel osteofibros. ca în mişcarea fosetei capului radial pe capitulul humerusului. în timpul mişcărilor articulare. fără deplasare. flexiunea. atunci vorbim de o „conducere musculară". iar articulaţia umărului. Articulaţiile cu conducere osoasă au cel mai adesea un singur ax (grad de libertate) de mişcare şi mişcările acestora se execută într-un singur plan. Exemple: articulaţiile radioulnare proximală şi distală. Abducţia este mişcarea de sens contrariu. în articulaţia şoldului). Există şi o a treia eventualitate în care excursiile (mişcările) articulaţiilor mai mari sunt limitate exclusiv de acţiunea muşchilor periarticulari. O articulaţie poate avea unul sau mai multe axe. pronaţia şi supinaţia. formate doar prin unirea a două oase. rotaţia este pură.extensiune. mişcările au loc numai în plan sagital şi axul mişcării este transversal. abducţia. deplasarea osului mobil împrejurul axului său longitudinal. pe care le execută mâna sau piciorul. iar la osul opus de o creastă ce corespunde şanţului scripetelui. Aşa. trei. Prin această denumire înţelegem mişcarea datorită căreia un membru sau un segment de membru se apropie de planul sagital al corpului. Când un os efectuează o astfel de mişcare. celelalte mişcări sunt opozite. oasele (şi la omul viu diferitele segmente "ale membrelor) iau anumite poziţii între ele. adducţia. CLASIFICAREA ARTICULAŢIILOR SINOVIALE se face ţinând seama de: numărul oaselor ce le compun. extensiunea. Exemple de acest fel de mişcări găsim în articulaţiile plane. circumducţia. De fapt. 2) Ginglimul {Ginglymus) sau articulaţia trohleană. au şi mişcări foarte reduse de lateralitate. Suprafeţele articulare sunt formate la unul din oase de un scripete sau trohlee. mişcările lor diferă. deoarece are o conducere ligamentară în comparaţie cu cea de-a doua. Ele permit mişcări de flexiune . articulaţia cotului. alte porţiuni ale acestora vin în contact. După felul acestor poziţii deosebim: flexiunea.90 lor. cele formate prin unirea mai multor oase. Exemple de învârtire avem la articulaţia temporomandibulară. Circumducţia rezultă din executarea succesivă a celor patru mişcări precedente: abducţia. Axul a r t i c u l a r este o linie teoretică împrejurul căreia se execută mişcările unei articulaţii. Scoaba tibiofibulară determină şi sensul mişcării în plan sagital. şi de articulaţii compuse {Articulatio composita). cu conducere musculară. Se întâmplă uneori ca amplitudinea mişcării să fie determinată de suprafeţele articulare. Astfel. La acestea se observă pe un os două suprafeţe . întotdeauna într-o articulaţie cu mai multe axe vor fi posibile mişcări mai ample şi mai variate decât într-una cu un singur ax. ci şi amplitudinea ei. CONDUCEREA ÎN ARTICULAŢII. 1) Articulaţiile plane {Articulatio plana) au suprafeţe articulare plane. ce se rostogoleşte pe pământ. După n u m ă r u l o a s e l o r c e intră î n alcătuirea lor. Exemple: articulaţiile dintre oasele carpului sau ale tarsului. adducţia.. articulaţiile interfalangiene. Alteori. în general. ca în cazul articulaţiei cotului. astfel că la fiecare nouă fază a mişcării. Extensiunea este mişcarea contrarie prin care segmentele respective se îndepărtează. De subliniat însă este faptul că în articulaţiile cu conducere ligamentară amplitudinea mişcărilor este mai mică decât în cele cu conducere musculară. de exemplu. Pronaţia şi supinaţia sunt mişcări complexe de rotaţie. Rotaţia este o mişcare circulară. atlanto-axoidiană mediană. chiar dacă au aceleaşi grade de libertate. în acest caz rotaţia e însoţită de deplasare ca în supinaţia şi pronaţia mâinii. Sensul mişcării ce se efectuează într-o articulaţie este imprimat de conformaţia suprafeţelor articulare. adică gradul de flexiune plantară şi flexiune dorsală ale piciorului. Aceste mişcări se combină între ele. în acest caz se vorbeşte de o „conducere osoasă". O asemenea mişcare este comparabilă cu aceea a unei roţi. vorbim de articulaţii simple {Articulatio simplex). Articulaţiile cu conducere ligamentară şi musculară au. extensiunea. şi două povârnişuri laterale care corespund părţilor laterale ale scripetelui. cilindrul osos se răsuceşte în jurul axului său în interiorul inelului osteofibros.

. 107. în partea stângă a figurii: formele suprafeţelor articulare.a. .ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) 91 Fig.3. Diferite grupe de articulaţii sinoviale.5. articulaţii interfalangiene. . -4a. Formele articulaţiilor. articulaţia şoldului.2a. . . articulaţia radiocarpiană. articulaţie sferoidală. articulaţia cotului. . în partea dreaptă: exemple. articulaţia carpometacarpiană a policelui. . articulaţii în şa.ginglim (trohlee) .3a.1. . articulaţie elipsoidală. şi 2.l a . .4. .5.

3. galben. Secţiune mediană prin vertebrele lombare I. datorită acestui ansamblu articular. iar în jos pe ambele laturi cu oasele coxale.APARATUL LOCOMOTOR articulare rotunjite (segmente de cilindru plin). în mod obişnuit. 1. 108. numite încă articulaţii intrinseci şi articulaţii ale coloanei cu oasele învecinate sau articulaţii extrinseci. Acestea permit mişcări opuse. Au mişcări de flexiune-extensiune. II şi III şi ligamentele lor. Exemple: articulaţia radiocarpiană. A. Nucleul pulpos. care sunt primite în două depresiuni corespunzătoare ale celuilalt os.8. rotaţia (de exemplu.2. Articulaţii cu două axe (biaxiale).10. vertebral longitudinal anterior. ARTICULAŢIILE VERTEBRELOR ADEVĂRATE Din studiul osteologiei s-a văzut că vertebrele sunt de două feluri: adevărate şi false. deosebim: 1. trohoidele). 6) Aritculaţii elipsoidale {Articulatio ellipsoideă) sau articulaţii condiliene (Articulatio condylaris). abducţia şi adducţia. cele extrinseci vor fi studiate în capitole aparte. lamele vertebrale şi procesele transverse. să ne putem atinge aproape toate părţile corpului. astfel că pentru concavitatea uneia corespunde convexitatea celeilalte. 7) Articulaţiile sferoidale sau cotilice (Articulatio spheroidea sau cotylica). ele se unesc la distanţă prin procesele spinoase. în nomenclatura franceză şi română sunt denumite enartroze. puţin adâncită. Gaura intervertebrală. . Procesul mamilar. .9. Dupăn u m ă r u l a x e l o r în jurul cărora se execută mişcările în diferitele articulaţii.6. Articulaţii uniaxiale. mişcările corpului nostru nu se execută prin intermediul unei singure articulaţii. Inelul fibros. articulaţiile elipsoidale şi articulaţiile în şa.7. perpendiculare unul pe altul: exemple. Numai astfel se înţelege cum este posibil să ducem. Deoarece această varietate de articulaţii prezintă două perechi de suprafeţe articulare. Vertebrele adevărate se I articulează între ele prin corpurile lor şi prin procesele articulare. ci prin participarea unui şir de articulaţii. în acelaşi timp. articulaţia metacarpofalangiană. ginglimul). . Posedă mişcări de flexiune-extensiune. supraspinal.4. Aceste relaţii îndreptăţesc împărţirea articulaţiilor coloanei vertebrale în articulaţii propriu-zise. abducţie-adducţie şi circumducţie. abducţieadducţie şi circumducţie. . Exemple: articulaţiile umărului şi şoldului. degetele mâinii în toate direcţiile spaţiului şi. vertebral longitudinal posterior. mişcările pe care le vor permite se vor petrece într-un singur plan. circumducţia şi rotaţia. Cele două suprafeţe articulare sunt astfel conformate: una este de forma unui segment de elipsoid mai mult sau mai puţin alungit. . permiţând: flexiunea-extensiunea. Exemplu: articulaţia genunchiului. Prezintă o mare mobilitate. De exemplu. Lig. Lig. De exemplu. . 5) Articulaţia în şa (Articulatio sellaris) sau prin îmbucătură reciprocă are suprafeţele articulare opozite concave într-un sens şi convexe în celălalt sens. în acest capitol vom expune numai articulaţiile intrinseci. Piesele componente ale acestuia sunt unite între ele cu ajutorul diferitelor ligamente. pe de o parte. . care împreună formează un lanţ articular. ARTICULAŢIILE CORPURILOR VERTEBRALE sunt încadrate în grupul de articulaţii numite simfize (Symphysis intervertebralis). Fig. Au suprafeţele opozite formate dintr-un cap (segment de sferă) ce pătrunde întro cavitate în formă de cupă. ale căror axe sunt paralele între ele.5. Prin intermediul lanţului articular se pot executa mişcări variate şi în acelaşi timp. în mod secundar sunt posibile şi mişcări limitate în alte planuri. . într-un singur plan. 1. coloana vertebrală este unită în sus cu capul. Lanţul articular. pe de altă parte. interspinal. Lig. iar cealaltă de forma unei depresiuni corespunzătoare. înrudite cu ele sunt articulaţiile bicondiliene ale căror mişcări principale se efectuează în jurul unui singur ax. care permit mişcări în toate planurile spaţiului. articulaţiile sferoidale. Lig. se poate asigura amortizarea loviturilor. înainte cu coastele. ARTICULAŢIILE COLOANEI VERTEBRALE (Articulationes columnae vertebralis) Coloana vertebrală reprezintă unul din principalele segmente ale aparatului locomotor. ca: flexiunea-extensiunea (de exemplu. în acelaşi timp. Lig. . Articulaţii cu trei axe (triaxiale). articulaţia carpo metacarpiană a policelui (trapezo-metacarpiană). 2.3. Proces articular superior.

Porţiunea centrală. Nucleul pulpos poate fi comparat cu o pernuţă plină cu lichid care îşi poate schimba forma. unde poate atinge un maximum (9 mm). Porţiunea periferică sau inelul fibros (Anulus fibrosus) este formată din fibre conjunctive încrucişate. aceste discuri. 111. o parte din aceste fibre se întind şi se opun îndepărtării corpurilor vertebrale. cele două suprafeţe adiacente delimitează între ele un spaţiu eliptic. b. poate hernia din inelul fibros în care este strânsă. 1. Porţiunea periferică. prin deshidratare. în stare de repaus. fără a-şi modifica volumul. în acelaşi timp. ea fiind mai mică în regiunea cervicală (3 mm) decât în cea toracică (5 mm) sau lombară. Sunt reprezentate prin feţele superioare şi inferioare ale corpurilor vertebrale. ea asigură stabilitatea coloanei vertebrale şi protejează măduva faţă de mişcările exagerate. denumită nucleul pulpos. în timp ce în regiunea toracică. Până la adolescenţă. 1. Acestea regresează în jurul vârstei de 20-25 de ani. discurile dispun de vase sangvine. Disc intervertebral. denumită inelul fibros este de natură fibro-cartilaginoasă. gălbuie şi mai consistentă la bătrâni. nucleul pulpos ocupă centrul discurilor intervertebrale. 1. Discurile intervertebrale sunt „centrele şi organele mişcărilor ce se "Jt* m Fig. se reduc. Inelul fibros. în acelaşi timp aderă de ligamentele vertebrale longitudinale amintite. Porţiunea centrală sau nucleul pulpos (Nucleus pulposus) este elastică. pentru ca la adult discurile să fie lipsite de vase. Depresiunea feţelor articulare este atenuată prin prezenţa unei lame fine de cartilaj hialin. cu fiecare mişcare. sunt mai înalte în partea posterioară. spaţiul lenticular dintre suprafeţele osoase. datorită zonelor ciuruite ale suprafeţelor articulare. Inervaţia discurilor intervertebrale provine din ramura meningeală a nervului spinal. Au forma unor lentile biconvexe ce depăşesc cu puţin prin circumferinţa lor. Este o panglică lungă fibrocon- . 109. Coloană vertebrală văzută posterior. Discurile sau fibrocartilajele intervertebrale (Disci intervertebrales). în regiunile cervicală şi lombară discurile intervertebrale sunt mai înalte în partea anterioară. Nucleul pulpos. Lig. La bătrâni. 2. Coloană vertebrală văzută anterior. Canalul rahidian deschis. . înălţimea discurilor intervertebrale este variabilă. iar nutriţia lor să fie efectuată prin difuziune. Fiecărui disc intervertebral i se descriu două porţiuni: una periferică şi alta centrală.2. 110. 1. Lig. Pe el repauzează corpul vertebrei supraiacente într-un echilibru labil. Mijloacele de unire sunt: discurile intervertebrale şi ligamentele vertebrale longitudinale. Ligamentul vertebral longitudinal anterior (Lig. pulpos se deplasează întotdeauna în direcţie opusă aceleia pe care o ia coloana. Fig. Deoarece aceste feţe sunt uşor excavate. ceea ce explică scăderea globală a înălţimii trunchiului la această vârstă. Se admite că discurile intervertebrale în totalitatea lor reprezintă o pătrime din înălţimea coloanei. care le acoperă. vertebral longitudinal anterior.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) 93 Fig. a. de culoare albicioasă la tineri. Suprafeţele articulare. longitudinale anterius). vertebral longitudinal posterior. anterior şi posterior. fapt important în formarea curburilor coloanei.

Articulaţiile unco-vertebrale sunt formate prin unirea proceselor unciforme ale vertebrelor cervicale III-VII cu şanţurile corespunzătoare de pe corpul vertebrelor imediat superioare. Sunt mai puţin dezvoltate în regiunea cervicală. Suprafeţele articulare sunt acoperite de un strat subţire de cartilaj hialin. numit ligamentul sacrococcigian dorsal profund. dispusă în plan sagital. Ligamentul longitudinal anterior aderă intim de corpurile vertebrale şi mai slab (lax) de discurile intervertebrale. dar în interiorul canalului rahidian. Permit uşoare mişcări de alunecare. se pot forma uneori ciocuri osoase „osteofite".3. . întins în toată regiunea coloanei vertebrale. plexuri venoase şi terminatiuni nervoase senzitive. La aceasta contribuie o serie de formaţiuni fibroase numite ligamente intertransversare (Ligg. C. însă în canalul sacrat se reduce la dimensiunile unui cordon subţire. Se realizează cu ajutorul unor ligamente care. supraspinale) apare ca un cordon fibros. Fiecare membrană este tapetată pe partea interioară de un strat sinovial.2. au fost numite ligamente galbene (Ligg. maximum de dezvoltare a acestui ligament se află în regiunea cervicală. Ele sunt articulaţii plane. Lig. ARTICULAŢIILE PROCESELOR ARTICULARE (Articulationes zygapophysiales). UNIREA PROCESELOR TRANSVERSE. La acest nivel primeşte denumirea de ligament nuchal (Lig. marginea vertebrei şi disc se află un spaţiu ocupat de ţesut conjunctiv lax. mai lăţite şi de formă patrulateră. iar prin marginea anterioară pe procesele spinoase ale vertebrelor cervicale. Ligamentul vertebral longitudinal posterior (Lig. care constituie un semn important în aşa-numitele „discartroze". se insera pe procesele spinoase corespunzătoare. Ca mijloace de unire se descriu: o membrană fibroasă ce se insera pe periferia suprafeţelor articulare. datorită unor procese de demineralizare. Rolul ligamentelor galbene este multiplu: 1) prin elasticitatea lor contribuie la readucerea coloanei în poziţia ei normală. mai largă la nivelul discurilor intervertebrale şi mai îngustă la nivelul corpurilor vertebrale. între ligament. după ce a fost flectată. Cele din regiunea cervicală şi toracică sunt articulaţii plane. Este mai lat la nivelul vertebrelor adevărate. APARATUL LOCOMOTOR Fig. 2) împiedică flexiunea exagerată sau bruscă a coloanei vertebrale. B. Se prezintă tot ca o formaţiune fibroconjunctivă. nuchae). din cauza culorii lor. Discul intervertebral. Rădăcina arcului vertebral. Ele au formă dreptunghiulară. comparabilă cu o lungă panglică albăsidefie aplicată pe faţa posterioară a corpurilor vertebrale. .94 vertebrale. flavă). . Vertebra a XII-a toracală. Ea se întinde de la porţiunea bazilară a occipitalului până la vertebra a Ii-a sacrată. El uneşte vârful proceselor spinoase. iar cele mediale se unesc cu cele de partea opusă la nivelul proceselor spinoase. în regiunea lombară. . ocupând spaţiul ce se întinde de la procesul articular până la baza procesului spinos. 3) contribuie la menţinerea în poziţie verticală a coloanei vertebrale. Se realizează prin două feluri de ligamente: 1) Ligamentele interspinoase {Ligg. spre deosebire de cele din regiunea toracică şi lombară. 2) Ligamentul supraspinos (Ligg. Ca mijloace de legătură au câte o membrană fibroasă tapetată de o membrană sinovială. intertransversaria). Se întinde de la faţa endocraniană a porţiunii bazilare a occipitalului până la baza coccigelui. D. Acesta se prezintă ca o formaţiune triunghiulară. UNIREA LAMELOR VERTEBRALE. longitudinale posterius). ce separă muşchii cefei. vertebral longitudinal posterior. Se prezintă ca lame sagitale situate în spaţiul dintre două procese spinoase învecinate. Lăţimea acestei formaţiuni este variabilă în raport cu gradul de amplitudine al mişcărilor de extensiune faţă de care ea are un rol frenator. Prin marginile. 3. puternic. Este mai dezvoltat la unele mamifere patrupede şi mai redus la om. E. în acest spaţiu. trohoide. Exceptând această ultimă porţiune (sacrococcigiană) acest ligament se prezintă ca o panglică festonată. 112. Se insera prin baza sa pe protuberanta occipitală externă. înaintea măduvei spinării şi a durei mater. Sunt formate din fibre elastice anastomozate între ele. Extremităţile lor laterale se prelungesc până la găurile intervertebrale. interspinaliă) sunt într-un număr egal cu acela al spaţiilor interspinoase. Membranele articulaţiilor din regiunea cervicală sunt mai laxe şi mai subţiri. Prin aceasta discurile intervertebrale sunt protejate contra leziunilor.4. dar ajung la o dezvoltare mai mare în regiunea lombară. Ele sunt de dimensiuni mai reduse în regiunea cervicală şi toracică. pe când cele din regiunea lombară. mai îngroşate. Ligamentul vertebral longitudinal posterior. 1. UNIREA PROCESELOR SPINOASE. superioară şi inferioară. Aceste ligamente închid în partea posterioară canalul vertebral.

3. sacrococcigian posterior superficial. fapt de mare importanţă la naştere. Articulaţiile intervertebrale cu ligamentele galbene. 115.2. Procesul articular superior. sacrococcygea lateralia) câte unul de fiecare parte.3. Fig. Cu înaintarea în vârstă această articulaţie se sinostozează.2. sacrococcigian anterior. Procesul spinos. 1. 4) ligamentele galbene. în această articulaţie vom întâlni: 1) un disc intervertebral. Ligamentul galben. Procesul transversal. Lig. Este o articulaţie mlădioasă. 2) partea inferioară a ligamentelor vertebrale longitudinale anterior şi posterior. 4) ligamentele sacrococcigiene laterale {Lig. având axul mare transversal. ARTICULAŢIILE VERTEBRELOR FALSE Sunt următoarele: articulaţia lombosacrată. sacrococcigian lateral. articulaţia sacrococcigiană şi articulaţia mediococcigiană. 3) o capsulă pentru articulaţia proceselor articulare. constituită după tipul simfizelor. Arcul vertebral. . sacrococcygeum anterius (ventrale)] este considerat ca porţiunea inferioară a Fig. aceste articulaţii . 114. unite între ele prin discuri intervertebrale.5. . La adult. 3) ligamentul sacrococcigian posterior sau dorsal profund [Lig. Ligamentele periferice: 1) ligamentul sacrococcigian anterior sau ventral [Lig.2. ARTICULAŢIA LOMBOSACRATĂ {Articulatio lumbosacralis) uneşte sacrul cu vertebra a V-a lombară. (vedere anterioară). B. Lig. ARTICULAŢIA MEDIOCOCCIGIANĂ. Mijloacele de unire sunt reprezentate printrun ligament interosos şi mai multe ligamente periferice. . . La copil. sacrococcygeum posterius {dorsale) superficiale] închide hiatul sacrat. Ligamentul interosos are valoarea unui disc intervertebral. sacrococcigian posterior profund. . ligamentului vertebral longitudinal anterior.6. Suprafeţele articulare sunt eliptice. Articulaţia sacrococcigiană. Prin aceasta se măreşte diametrul anteroposterior al strâmtorii inferioare a bazinului. vertebral longitudinal anterior. . . . Ea permite mobilizarea pasivă înapoi a vârfului coccigelui în timpul naşterii. Se întind de la marginile sacrului la procesul transvers al coccigelui. 5) ligamentele supraspinos şi interspinos. Lig. . Lig. 1. Se întinde de la vârful sacrului la coccige.3.)R ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) / 2 95 Fig.4. sacrococcygeum posterius {dorsale) profundum]. Această unire se face după tipul articulaţiilor vertebrelor adevărate. ARTICULAŢIA SACROCOCCIGIANĂ {Articulatio sacrococcygea). Procesul articular inferior. Articulaţia sacrococcigiană (vedere posterioară) 1. Lig. 113. Lig.4. sacrococcigian lateral. lig. C. 2) ligamentul sacrococcigian posterior sau dorsal superficial [Lig. Acesta reprezintă partea terminală a ligamentului vertebral longitudinal posterior. El se osifică după vârsta de 40 de ani. sacrococcigian posterior. vertebrele coccigiene sunt independente. A.

Rezistenţa se află la extremitatea ei superioară. dimpotrivă. celelalte. ARTICULAŢIA CAPULUI CU COLOANA VERTEBRALĂ Primele două vertebre cervicale. Posibilitatea executării acestei mişcări este dată de dimensiunile mari ale celui de-al 23-lea disc intervertebral şi de direcţia aproape frontală a ultimului proces articular lombar. înclinare laterală). MUŞCHII MOTORI Al COLOANEI VERTEBRALE Muşchii flexori: 1) dreptul abdominal 2) oblicul extern 3) oblicul intern 4) iliopsoasul 5) sternocleidomastoidianul | 6) scalenii 7) lungul gâtului. Mobilitatea coloanei vertebrale diferă în raport cu regiunea considerată. Articulaţiile proceselor articulare au rol primordial în direcţionarea mişcărilor. au fost comparate cu nişte şine conducătoare. extensiunea. mai mică în regiunea lombară şi mult mai redusă în cea toracică. 5) Rotaţia se execută spre dreapta sau spre stânga în jurul unui ax vertical. Discurile intervertebrale suferă o mai mare apăsare în partea lor anterioară. atlasul şi axisul. Mişcările de rotaţie se produc în jurul unui ax longitudinal. mişcările de flexiune-extensiune sunt de amplitudine apreciabilă. Aceste mişcări se execută în vecinătatea promontoriului (flexiune-extensiune. Raportul dintre înălţimea discului şi aceea a corpului vertebral este de 2 : 5 (în regiunea cervicală). întinderea mişcării în fiecare articulaţie este în raport cu înălţimea fiecărui disc în sensul că. iar forţa este reprezentată de muşchii coloanei vertebrale. cu cât un disc este mai mare. iar celelalte relaxate. Fiecare articulaţie intervertebrală are mişcările ei proprii. 2) Extensiunea (retroflexiunea) are drept urmare aplecarea coloanei înapoi. rezultanta mişcărilor ei parţiale sunt foarte întinse. prin natura dispoziţiei lor. sprijinul la nivelul articulaţiei sacrovertebrale. La omul viu. din cauza dimensiunilor reduse ale discurilor intervertebrale. circumducţia şi rotaţia. între atlas şi occipital. mişcări asociate de rotaţie şi înclinaţie laterală. 3) înclinarea laterală în partea dreaptă sau stângă. ea este maximă în regiunea cervicală. de asemenea. cu atât mai accentuată este mişcarea posibilă la acel nivel. înclinaţia laterală. în general. în timp ce ele se înalţă posterior. în această mişcare ligamentul vertebral longitudinal anterior este întins. 2. această situaţie este mai frecventă la femeie decât la bărbat. înclinaţia laterală). iar pe de altă parte. în executarea acestor mişcări (flexiune. îndeosebi între ultimele trei vertebre. Acestea se execută în jurul unui număr infinit de axe orizontale şi transversale pentru mişcările de flexiuneextensiune. de fapt. Excepţie face doar articulaţia dintre prima vertebră şi restul coccigelui. pe atât de puternic. extensiunea. Principalii flexori laterali: 1) pătratul lombelor 2) muşchii intertransversari 3) scalenii 4) sternocleidomastoidianul 5) lungul gâtului 6) spleniusul 7) ridicătorul scapulei 8) trapezul. 1) Flexiunea este mişcarea de înclinare înainte. şi alta . 4) Circumducţia este mişcarea rezultată din executarea succesivă a mişcărilor precedente. pe de o parte.96 sunt osificate. înclinaţie laterală şi rotaţie). care trece prin centrul discurilor. 1 : 5 (în regiunea toracică) şi 1 : 3 (în regiunea lombară). Ligamentul vertebral longitudinal anterior este relaxat. extensiune. Se admite că totalitatea mişcărilor executate la nivelul coloanei vertebrale se reduce la două tipuri fundamentale. Felul mişcărilor este. sunt întinse. Acest fapt este explicat prin dimensiunile mari ale discurilor intervertebrale în raport cu cele ale corpurilor vertebrale şi prin direcţia proceselor articulare. suprapunerii atât de accentuate a lamelor vertebrale şi a proceselor articulare. orizontale şi sagitale pentru mişcările de înclinaţie laterală. Mobilitatea mai accentuată a regiunii cervicale superioare a imprimat articulaţiilor acesteia unele deosebiri faţă de aspectul general al celorlalte articulaţii vertebrale. în regiunea cervicală sunt posibile toate mişcările. mişcările sunt puţin întinse. spinalul) 2) semispinalul şi multifidul 3) interspinoşii 4) spleniusul. Astfel. La aceasta contribuie înălţimea relativ mare a discului intervertebral şi dispoziţia suprafeţelor articulare de pe procesele articulare (segmente de cilindru cu orientare sagitală). MIŞCĂRILE COLOANEI VERTEBRALE sunt următoarele: flexiunea. Se mai pot întâlni. care trece chiar prin centrul discurilor intervertebrale. Muşchii rotatori se împart în: a) rotatori de aceeaşi parte: 1) oblicul intern 2) complexul mic 3) splenius b) rotatori de partea opusă: 1) sistemul transversospinal 2) oblicul extern 3) semispinalul 4) sternocleidomastoidianul 5) iliopsoasul 6) trapezul 7) ridicătorul coastei. de asemenea. lungul şanţurilor vertebrale. în regiunea lombară. Discurile intervertebrale sunt turtite posterior şi se înalţă anterior. Articularea capului cu coloana se face prin două articulaţii: una superioară. se face prin turtirea discului de aceeaşi parte şi înălţarea sa în partea opusă. suntI unite cu craniul prin intermediul unui aparat ligamentarl pe cât de complex. coloana vertebrală îndeplineşte rolul unei pârghii de gradul III. şi anume: 1) mişcări de înclinaţie (flexiunea. în raport cu regiunea considerată. care sunt reduse. Se admite că în această ultimă regiune. toate aceste mişcări sunt limitate de prezenţa coastelor. Sunt însă po- APARATUL LOCOMOTOR sibile şi mişcări de flexiune-extensiune. mişcările coloanei vertebrale depind de: 1) grosimea discului intervertebral. Mişcările coloanei în întregime. în regiunea toracică se produc îndeosebi mişcările de înclinaţie laterală. La mişcările proprii diferitelor segmente ale coloanei vertebrale presacrate se mai adaugă mobilitatea întregii coloane suprasacrate (în articulaţia lombosacrată) faţă de sacru. Muşchii extensori: 1) extensorul sau erectorul coloanei (iliocostalul. 2) felul articulaţiilor proceselor articulare.

Atlasul (arcul posterior). Imediat înaintea membranei se găseşte ligamentul vertebral longitudinal anterior. ARTICULAŢIA SUPERIOARĂ SAU ATLANTO-OCCIPITALĂ (Articulatio atlanto-occipitalis) Atlasul este unit cu occipitalul prin două articulaţii condiliene şi prin două formaţiuni numite membranele atlanto-occipitale. pe marginile cavităţilor articulare superioare ale atlasului. Discul intervertebral. vertebral longitudinal anterior. Axisul.8. pe marginea superioară a arcului anterior al atlasului. 117. . iar în jos.3. -14. 3. galben. Cele două articulaţii . 1.. iar în jos pe marginea superioară a arcului posterior al .3. -13. Lig. Atlasul (arcul ante rior). şi altul intern. Se insera în sus. 2. pe partea anterioară a găurii occipitale mari. Membrana sinovială tapetează suprafaţa interioară a membranei fibroase. I. transvers al atlasului. . Lig. Lig. Cavitatea articulară. împreună. de condilii occipitali. -17. Corpul vertebrei cervicale III. pe partea posterioară a găurii occipitale mari.2.6.7. Canalul hipoglosului. 116. .18.16. . Membrana atlanto-occipitală posterioară (Membrana atlanto-occipitalis posterior) închide spaţiul dintre occipital şi arcul posterior al atlasului. Membrana atlanto-occipitală. Se prezintă ca o formaţiune laxă constituită din două straturi: unul extern. Suprafeţele articulare. iar pe de alta. . Capsula are forma unui manşon care contribuie la menţinerea în contact a suprafeţelor articulare. Ligamentul atlanto-occipital anterior (Ligamentum atlanto-occipitale anterius) este o întărire a membranei Fig. . Membrana tectoria. Osul occipital. . 1. .20. inferioară. Lig. Ligamentul vertebral longitudinal posterior.4. . Lig.dreaptă şi stângă constituie o unitate funcţională. pe de o parte. Membrana atlanto-occipitală anterioară (Membrana atlanto-occipitalis anterior) închide spaţiul existent între arcul anterior al atlasului şi occipital. stratul fibros. în partea superioară se insera pe periferia condililor occipitali. -15. Inserţia ei se face în sus. stratul sinovial. Capsula articulară (Capsula articularis). . atlanto-occipitale.19. Arcul axisului. ele se numesc articulaţiile cranio-vertebrale. Lig.5. . atlanto-occipital. Membrana atlantoaxaoidiană. Membrana atlanto-occipitală posterioară. Articulaţiile capului cu coloana vertebrală cervicală (vedere posterioară). apical al dintelui.9. Dintele axisului. . Articulaţiile capului cu coloana vertebrală. N. vertebral longitudinal posterior.2. de cavităţile articulare ale atlasului.10. Mijloacele de unire.4. I1. -12. care leagă tuberculul anterior al atlasului cu occipitalul (marginea găurii occipitale mari). . iar în cea inferioară. în acest scop există: o capsulă articulară şi două membrane.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) 97 Fig. Artera vertebrală. . cervical I. între atlas şi axis. Acestea sunt reprezentate. . Artera vertebrală.

Formaţiunile care îndeplinesc acest rol sunt: 1) capsula articulară.3. împreună cu arcul posterior al atlasului.2. Pe atlas. Mijloacele de unire. . care leagă baza procesului transvers al atlasului cu procesul jugular al occipitalului. 1. sunt acoperite de un cartilaj hialin.4. . tectoria. 1. Toate trei constituie o unitate anatomică: articulaţia inferioară a capului cu coloana vertebrală. pe de altă parte. Aceasta îl separă de ligamentul vertebral longitudinal posterior. pentru dintele axisului. delimitează de fiecare parte câte un orificiu pentru trecerea arterei vertebrale. transversum atlantis). ARTICULAŢIA ATLANTO-AXOIDIANĂ MEDIANĂ sau ATLANTO-ODONTOIDIANĂ {Articulatio atlantoaxialis mediana) face parte din grupul articulaţiilor trohoide. Dintele.7. 118. cruciforme atlantis). Suprafeţele articulare. Prima este o membrană fibroasă ce se întinde de la marginea inferioară a arcului anterior al atlasului. alare. Procesul bazilar al occipitalului. Suprafeţele articulare. Acestei membrane i se atribuie valoarea unui ligament.98 atlasului. înaintea acesteia se află ligamentul vertebral longitudinal anterior. . Această particularitate îşi are importanţa sa în mecanica articulară. Fasciculul transverso-axoidian. . Partea posterioară a occipitalului şi lamele vertebrelor cervicale superioare au fost îndepărtate. pe de o parte.2. cruciform. alta stângă Suprafeţele articulare. Ansamblul format de ligamentul transvers împreună cu aceste două fascicule longitudinale este cunoscut sub denumirea de ligamentul cruciform al atlasului (Lig. şi de proeminenţa verticală a axisului numită dinte. la faţa anterioară a corpului axisului. este foarte laxă şi este tapetată pe suprafaţa interioară de stratul sinovial. mai gros în partea centrală decât la periferie.5. Lig. Liga. Lig.6. Sunt reprezentate de un inel osteofibros atlantoidian. Ea. b) înapoi. De pe marginile ligamentului transvers se desprind două fascicule longitudinale {Fasciculi longitudinales): unul ascendent şi altul descendent. 7 6 Fig. uşor convexe.4. . 1) Inelul atlantoidian este constituit din două porţiuni distincte: a) înainte. cuiul transverso-axoidian.j mentul transvers împarte orificiul atlasului în două porţiuni: una anterioară. deoarece suprafeţele articulare vor veni în contact mai intim numai în porţiunea lor mijlocie. de o bandeletă fibroasă întinsă transversal între cele două mase laterale ale atlasului numită ligamentul transvers al atlasului (Lig. Acesta este denumit fasciculul transverso-occipital. Faţa anterioară a acestuia vine în raport cu dintele axisului.3. Masele laterale. Lig.5. una dreaptă. . Şanţul sinusului sigmoidian. ele ocupă faţa inferioară a maselor laterale.. ARTICULAŢIILE ATLANTO-AXOIDIENE LATERALE (Articulatio atlanto-axialis lateralis dextr a/sinistră) sunt două articulaţii plane. Cel dintâi se insera pe şanţul bazilar aflat pe faţa endocraniană a porţiunii bazilare a occipitalului. Arcul poserior al atlasului. transvers. 119. care uneşte suprafeţele articulare. Cel de-al doilea se fixează pe faţa posterioară a corpului axisului şi se numeşte faci.6. de arcul anterior al atlasului prevăzut pe faţa lui posterioară cu o feţişoară articulară circulară şi mediană. . Lig. Faţa posterioară este acoperită de membrana Fig. 2 APARATUL LOCOMOTOR 3 2 4 ARTICULAŢIA INFERIOARA SAU ATLANTO-AXOIDIANĂ Atlasul se articulează cu axisul prin două articulaţii atlanto-axoidiene laterale şi o articulaţie atlanto-axoidiană mediană. pe axis sunt reprezentate prin feţişoarele de pe procesele articulare superioare. Capsula articulaţiei atlanto-occipitale. Arcul posterior al atlasului. . Cea de-a doua membrană se întinde între arcul posterior al atlasului şi cel similar al axisului. . Arcul axisului. Deosebim: a) membrana atlanto-axoidiană anterioară şi b) membrana atlanto-axoidiană posterioară. sunt două formaţiuni fibroconjunctive întinse de la atlas la axis. Articulaţia atlanto-axoidiană mediană (vedere posterioară). rămânând mai îndepărtate înainte şi înapoi. cruciform. Articulaţia atlanto-axoidiană (vedere posterioară). Ligamentul atlanto-occipital lateral (Ligamentum atlanto-occipitale laterale) este format dintr-un mănunchi de fibre oblice. . . 2) membranele atlantoaxoidiene. şi alta posterioară pentru bulbul rahidian. .

complexul mic. înclinarea laterală. Acestea sunt reprezentate de: 1) ligamentul apical al dintelui. feţişoarele atlantoidiene alunecă pe cele axoidiene. Există şi o articulaţie sinovială . şi fasciculul transversooccipital al ligamentului cruciform. splenius.articulaţia temporomandibulară. se înţelege că ele vor descinde fie înainte. 2) ligamentele alare şi 3) membrana tectoria. 1. MUŞCHII MOTORI Al ARTICULAŢIILOR ATLANTO-OCCIPITO-AXOIDIENE Muşchii flexori ai capului: lungul capului. Axisul. El se află între ligamentul occipitoatlantoidian. Mijloacele de unire.5. marele drept posterior al capului.7. este următoarea: 1) ligamentul vertebral longitudinal anterior. iar în sus pe porţiunea bazilară a occipitalului şi pe faţa internă a condililor occipitali. 2) rotaţie. în jurul acestuia inelul osteofibros al atlasului execută mişcări de rotaţie. pe când extensiunea prin întinderea celor anterioare. pe faţa medială a condililor occipitali. rotaţia. Capsulele articulare. va descinde şi el cu ocazia fiecărei rotaţii. Se găseşte între occipital şi axis. Fig. Se execută în jurul unui ax anteroposterior (sagital) care trece prin fiecare condil. 1) Ligamentul apical al dintelui (Lig. . ocupând o poziţie anterioară faţă de ligamentul vertebral longitudinal posterior. Flexiunea-extensiunea. în cursul executării acestor mişcări. feţişoara atlantoidiană stângă este dusă înapoi. Osul occipital. dimpotrivă. prin antrenarea celorlalte articulaţii vertebrale. în articulaţia atlanto-axoidiană (trohoidă) se produce un singur fel de mişcare. Muşchii extensori ai capului: marele drept posterior al capului. 7) membranele posterioare atlanto-occipitală şi atlanto-axoidiană. care acoperă întreg aparatul ligamentar precedent. . sternocleidomastoidianul. . în jos ea se insera pe faţa posterioară a corpului axisului. Flexiunea este limitată de formaţiunile ligamentare posterioare. Muşchii rotatori ai capului: oblicul inferior al capului. feţişoara atlantoidiană dreaptă este rotată înainte. Sunt posibile şi mişcări de rotaţie mai accentuate. . 5) membrana tectoria. vertebral longitudinal posterior. alariă) sunt două formaţiuni fibroconjunctive scurte. care este solidar cu atlasul. fie înapoi. împreună cu dura mater. ARTICULAŢIILE CAPULUI (Articulationes cranii) Oasele capului sunt unite între ele prin articulaţii fibroase sau suturi şi prin articulaţii cartilaginoase. Capul. acoperind jumătatea posterioară a feţişoarei axoidiene corespunzătoare. însă acestea se produc ca şi în cazul mişcărilor de flexiune-extensiune. Prezintă o feţişoară articulară pentru arcul anterior al atlasului şi alta posterioară. sternocleidomastoidianul. Capul este solidar cu axisul. când.8. Acest ligament are semnificaţia unui disc intervertebral. Rotaţia. Atlasul . Membrana tectoria. splenius. oblicul superior al capului. groase şi puternice cu direcţia uşor oblică ascendentă. pentru ligamentul transvers. de câte ori se deplasează în cele două sensuri. dispus anterior. . 4) ligamentul cruciform. Deoarece suprafeţele articulare atlanto-axoidiene sunt convexe dinainte-înapoi. astfel: atunci când capul se roteşte spre stânga. Mişcările de rotaţie sunt limitate de ligamentele alare. 3) Membrana tectoria (Membrana tectoria) este o formaţiune fibroasă de formă patrulateră. sternocleidomastoidianul.2. 2) Dintele axisului. în jurul unui ax transversal care trece prin centrul condililor occipitali. apicis dentis) se întinde de la partea anterioară a găurii occipitale mari la vârful dintelui axisului. 6) ligamentul vertebral longitudinal posterior. Procesul bazilar al occipitalului. dispus posterior.4. complexul mare. trapezul. 3) ligamentul apical al dintelui şi ligamentele alare. Lig. 120. ea va acoperi jumătatea anterioară a feţişoarei axoidiene drepte. 3) înclinare laterală. . în articulaţiile descrise anterior: atlanto-occipitală şi atlanto-axoidiană se produc următoarele mişcări: 1) flexiune-extensiune. Articulaţiile capului cu coloana vertebrală. care uneşte ultima vertebră craniană cu prima vertebră cervicală. . 2) Ligamentele alare (Lig. Ele se insera în sus. în grad foarte redus (20-30°) se produc în articulaţiile atlanto-occipitale. iar în jos pe feţele laterale ale dintelui axisului. Muşchii care produc mişcarea de lateralitate a capului: dreptul lateral al capului.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) 99 MIŞCĂRILE CAPULUI. Mişcările de flexiune-extensiune de amplitudine mai mare antrenează şi restul coloanei cervicale. protejându-1.6. Deci dinainte înapoi dispoziţia ligamentelor mai sus menţionate. . dreptul anterior al capului. Mişcările de rotaţie a capului sunt relativ reduse (aproximativ 30^). 3. Aceasta se execută în jurul unui ax vertical care trece prin dintele axisului.3. 2) membranele anterioare atlanto-occipitală şi atlanto-axoidiană. oblicul superior al capului. membrana tectoria separă articulaţia de bulb. Acest fel de mişcare este foarte limitată (aproximativ 15°). Canalul hipoglosului.

. De notat că numai povârnişul anterior şi creasta constituie suprafeţe articulare şi ele sunt acoperite de un strat subţire de cartilaj. De partea temporalului avem fosa mandibulară şi tuberculul articular. Este un fibrocartilaj dezvoltat între suprafeţele articulare cu scopul de a stabili concordanţa dintre acestea. în general. Arcul zigomatic. sutura plană. . Suturile craniului au o mare importanţă în creşterea acestuia. Tuberculul articular este acoperit de un strat subţire de fibrocartilaj. unde vine în raport cu fosa mandibulară. şi alta posterioară. 1. Ea face parte din aparatul dentomaxilar. Pe fiecare cap mandibular se observă două povârnişuri: unul anterior şi altul posterior.4.100 N. Articulaţia temporomandibulară. dinţii. ca pe cea mai obişnuită. extraarticulară. muşchii masticatori şi cei orofaciali. în timp ce fundul fosei mandibulare este acoperit numai de periost. T u b e r c u l u l a r t i c u l a r (Tuberculum articulare) se prezintă ca o proeminenţă situată înaintea fosei mandibulare. numită c o 1 (Collum mandibulae). Această faţă este concavă înainte. . precum şi în determinarea arhitecturii sale. aparatul dentomaxilar mai cuprinde maxila şi mandibula. 121. Lig.5. Fig. a) în poziţie de repaus. glandele salivare. D i s c u l a r t i c u l a r (Discus articulam). Articulaţia temporomandibulară este o articulaţie condiliană. Acest tubercul este convex dinainte-înapoi şi uşor concav în sens transversal. 1989. Cele mai multe din oasele feţei sunt articulate între ele. lateral. Bolta fosei mandibulare este foarte subţire. fapt ce explică posibilitatea lezării ei (erodării) în cazul infecţiilor purulente sau a fracturării în cazul traumatismelor de intensitate mai mare. Fiecare condil este situat la partea posteroFig. APARATUL LOCOMOTOR La nivelul bolţii craniene. Procesul condilian al mandibulei. Lig. stilomandibular.2. SUPRAFEŢELE ARTICULARE au fost descrise la Osteologie. Ediţia a Vi-a. buzele şi obrajii. ARTICULAŢIA TEMPOROMANDIBULARĂ (Articulatio temporomandibularis) Articulaţia temporomandibulară leagă mandibula de baza craniului. . 122. dependentă de porţiunea timpanică a temporalului. de asemenea. Din întâlnirea acestora se formează o creastă paralelă cu axul mare al capului mandibulei. şi convexă înapoi. având axul oblic orientat dinainte-înapoi şi dinafară-înăuntru. De partea mandibulei se găseşte un condil . deglutiţia şi constituirea fizionomiei umane. Exemple de sutură plană: între procesele pterigoide şi osul palatin. Ea este împărţită prin fisura lui Glaser în două porţiuni: una anterioară. . prin suturi. Dintre acestea amintim. sutură plană şi prin sincondroze. . Povârnişul posterior poate fi acoperit numai pe o mică întindere de fibrocartilaj. include în cadrul articulaţiilor sinoviale ale capului şi articulaţiile atlanto-occipitale şi atlantoaxoidiene.b) în situaţia de coborâre a mandibulei. sutură solzoasă.A. unde răspunde tuberculului articular. Prezintă o faţă inferioară concavă ce corespunde convexităţii capului mandibular şi una superioară de forma literei S culcate (os) pe secţiune sagitală.c a p u l m a n d i b u l e i (Caput mandibule) d e formă elipsoidală. oasele sunt unite printr-unul din genurile de suturi studiate anterior: sutură dinţată. în afara articulaţiei temporomandibulare. suprafaţa temporală (fosa mandibulară şi tuberculul) are forma literei S culcat (ev). a osului zigomatic tu procesul orbitar al frontalului.3. având axul mic de 9-10 mm şi cel mare de 18-20 mm. între etmoid şi frontal. Pe o secţiune sagitală. mai gros la periferie (2-4 mm) şi mai subţire în partea centrală.6. Proces coronoidian al mandibulei. superioară a ramurii mandibulei de care este unit printro porţiune mai îngustă. F o s a m a n d i b u l a r ă {Fossa mandibularis) se prezintă ca o depresiune semielipsoidală. în cadrul articulaţiilor dintre oasele feţei cu cele ale capului există: suturi dinţate şi suturi plane. un ansamblu de organe ce conlucrează la îndeplinirea unor importante funcţiuni cum sunt: digestia bucală. fonaţia. Exemple de suturi dinţate: articulaţia oaselor nazale cu frontalul. a osului zigomatic cu procesul zigomatic al temporalului. dependentă de scuama temporalului. El este de formă eliptică. . articulară. Meatul acustic extern. Articulaţia temporomandibulară stângă în secţiune sagitală.

se insera pe colul mandibulei. Ligamentul lateral {Lig. MANDIBULARE. în cursul evoluţiei. Ligamentul medial {Lig. cât şi pe discul articular. deasupra mijlocului înălţimii sale. El constituie principalul mijloc de întărire a capsulei articulare. 1. Coborârea mandibulei prin acţiunea muşchiului pterigoidian lateral (conturul punctat). digastric (pântecele posterior). . Se mai descriu ca ligamente accesorii două bandelete fibroase. în această situaţie^ arţada dşnţarft MSIMfil SC află la o distanţă de 2-3 mm de cea superioară. iar în jos pe partea postero-externă a colului mandibulei. pterigoidian lateral. Lig. M. Prin fibrele sale anterioare el se opune deplasării înapoi a condilului. Articulaţia temporomandibulară are două membrane sinoviale distincte. mediale) de formă triunghiulară. Capsula articulară este formată din două feluri de fibre: unele lungi. fapt explicat prin aceea că raporturile lui sunt mai intime cu acest segment decât cu fosa mandibulară. Drept rezultat au apărut modificări corespunzătoare. La acest nivel. Are forma unui manşon dispus împrejurul articulaţiei. I se descriu două circumferinţe de inserţie şi două suprafeţe. comparată cu baza mică a unui trunchi de con. alunecare ce se face dinapoi înainte pe Fig. milohioidian. în structura capsulei intră şi un număr de fibre elastice. Mişcările de coborâre şi ridicare.şi sfenomandibular care sunt două bandelete fibroase cu o importanţă redusă. şi altul inferior. pe baza spinei sfenoidului. sau de la aceasta până la mandibulă. apoi coboară lărgindu-se şi se prinde pe marginea posterioară a ramurii mandibulei. . care constă într-o îndepărtare minimă a arcadelor MIŞCĂRILE ARTICULAŢIEI TEMPORO- dentare. inframeniscal. fără însă a li se atribui vreun rol în mecanica articulară. mişcări de lateralitate sau diducţie. ci au o oarecare stare de tonicitate. mişcări de proiecţie înainte şi înapoi. Ligamentul stilo-mandibular {Lig. Aceste mişcări au ca rezultat deschiderea şi închiderea gurii. Circumferinţa inferioară. M. întinse de la mandibulă la temporal. se insera muşchiul pterigoidian lateral. MIJLOACELE DE UNIRE sunt reprezentate de o capsulă întărită pe partea laterală de un ligament. în articulaţia temporomandibulară se pot executa la om trei feluri de mişcări: mişcări de coborâre şi de ridicare a mandibulei. Locul de trecere (punctul fix al pârghiei) se află aproape de marginea posterioară ramurii. atât în structura articulaţiei cât şi în mecanismul ei funcţional. lateral pe rădăcina longitudinală a procesului zigomatic. Lor li se adaugă în descrierea curentă ligamentele stilo. mişcările mandibulei s-au modificat şi s-au perfecţionat prin adaptări funcţionale la felul alimentaţiei şi la condiţiile mediului extern. în apropierea unghiului ei. Menţionăm că sinovialele se fixează la periferia discului articular. Este un ligament scurt şi gros.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) în diferite mişcări ale mandibulei. laterale). Capsula. el se găseşte în ţesutul celular dintre cei doi muşchi pterigoidieni. Ea se insera: înainte. 2) de a le readuce la locul iniţial. Sunt mişcări verticale şi sagitale complexe ce rezultă din asocierea a două mişcări elementare diferite. se insera în sus lângă spina sfenoidului. pe lângă fibrele conjunctive. Ele se petrec în jurul unui ax transveral care trece prin cele două ramuri ale mandibulei. Acesta îndeplineşte un dublu rol: 1) de a limita deplasarea înainte a discului şi a capului mandibulei în mişcarea de coborâre. pe marginea anterioară a tuberculului articular. dar care se petrec simultan: a) O mişcare de translaţie (alunecare) a capului mandibulei împreună cu discul articular. Ligamentul sfenomandibular {Lig. Se insera în sus pe rădăcina longitudinală a procesului zigomatic şi pe tuberculul de la originea sa. . Capsula articulară este mai subţire şi mai laxă anterior şi mai groasă posterior.2. M. . Pe această porţiune a ei. de la temporal la periferia discului. care formează frâul posterior al capsulei. muşchii masticatori nu sunt complet relaxaţi. 123. stylo-mandibulare) se insera pe procesul stiloid. sprameniscal. Ea adera d? dlŞCi fŞŞft CŞ face ca această cavitate articulară să fie subdivizată în două etaje: unul superior. înapoi. sfenomandibular.3. Circumferinţa superioară este comparabilă cu baza mare a unui trunchi de con. iar în jos pe partea posteromedială a colului mandibular. medial. şi altele scurte. când mandibula revine la poziţia normală. Suprafaţa interioară răspunde articulaţiei. pe fundul fosei mandibulare înaintea fisurii petrotimpanice Glaser. discul articular însoţeşte capul mandibulei. sphenomandibulare) merge de la spina osului sfenoid la lingula mandibulei. Acestea sunt ligamentul sfenomandibular şi ligamentul stilomandibular.4. Starea de repaus trebuie considerată ca o uşoară inocluzie a mandibulei. una pentru camera suprameniscală {Membrana synovialis superior) alta pentru camera inframeniscală {Membrana synovialis inferior). inconstant şi mult mai subţire decât precedentul.

Această mişcare se petrece în articulaţia discotemporală. Lig. în mişcările descrise până acum. costotransversar superior. costotransversar. rămânând să se rotească pe loc. Rotaţia se petrece în articulaţia discomandibulară. iar discul rămâne pe loc (sub tuberculul temporalului). proiecţia înapoi este ajutată de elasticitatea frâului posterior al discului. Mişcarea este limitată prin tensiunea ligamentului lateral. predomină una sau alta din aceste mişcări elementare (rotaţie sau alunecare): la o coborâre redusă predomină alunecarea. Lig. frâul posterior al discului. Este aceeaşi mişcare de alunecare menţionată mai sus care. duce capul mandibulei împreună cu discul sub tuberculul articular.4. De fapt. Proiecţia înainte este limitată de întinderea frâului posterior al discului. 1. iar latura activă lateral. produce coborârea sau ridicarea acesteia. . din acest grup fac parte: articulaţiile capetelor costale sau articulaţiile costovertebrale propriu-zise şi articulaţiile costotransversare. sau dinainte înapoi în mişcarea de ridicare a acesteia. părăseşte fosa mandibulară şi se aşază sub tuberculul articular al temporalului. ARTICULAŢIILE TORACELUI (Articulationes thoracis) Articulaţiile toracelui sunt multiple şi variate. Articulaţiile costovertebrale cu ligamentul intervertebral. în mişcarea inversă. în mişcarea de revenire. vertebral longitudinal anterior. Mişcarea are ca rezultat ducerea mandibulei de partea opusă capului ce se deplasează.3. în raport cu amplitudinea mişcărilor de ridicare şi coborâre. Capetele mandibulei împreună cu discul articular execută o mişcare de alunecare care. Discul intervertebral . Ele pol fi împărţite în două mari grupe. Mişcările de lateralitate sunt mişcări complexe. în concluzie. pe faţa inferioară a discului articular respectiv (mişcarea are loc în etajul discomandibular al articulaţiei). aşezându-se sub tuberculul articular (mişcarea se petrece în etajul discotemporal al articulaţiei) în timp ce capul din partea opusă (capul de masticaţie) se roteşte pe loc în jurul unui ax vertical. în mişcările de diducţie ale mandibulei se deplasează ambele capete ale acesteia. 4. 124.102 suprafaţa articulară temporală (fosa mandibulară) în mişcarea de coborâre a mandibulei. Ele corespund fazei de măcinare a alimentelor. până ajung la poziţia iniţială. unul faţă de altul. în jos şi medial. care este elastic. contribuie împreună cu muşchii la readucerea capului mandibulei şi a discului înapoi. ARTICULAŢIILE CAPETELOR COASTELOR (Articulationes capitulorum costarum) sunt articulaţii plane. în aşa fel că latura de balans a mandibulei se îndreaptă înainte. articulaţiile cartilajelor între ele. I. capul mandibular se mişcă împreună cu discul. GRUPUL ANTERIOR cuprinde: articulaţiile cartilajelor costale cu sternul. dacă se asociază cu rotaţia capetelor mandibulei. La fiecare coastă aceste articulaţii alcătuiesc o unitate funcţională. . Apoi primul cap al mandibulei se întoarce. în mişcarea inversă. fiecare cap mandibular joacă alternativ. Măcinarea alimentelor se petrece pe latura activă. pus în tensiune. Studierea acestor articulaţii se va face în ordinea amintita. arcadele dentare inferioare alunecă dinainte înapoi pe arcadele dentare superioare. iar la o coborâre mai accentuată se asociază amândouă mecanismele. la proiecţia înainte. deci în etajul subdiscal. Mişcarea de deplasare înainte a capului mandibulei este limitată prin tensiunea frâului posterior al discului. Mişcările de proiecţie înainte şi proiecţie înapoi (propulsia şi retropulsia). arcadele dentare inferioare alunecă dinapoi înainte pe arcadele dentare superioare şi ajung să le depăşească cu 4-5 mm sau chiar mai mult. 168. Prezentarea muşchilor care acţionează asupra mandibulei este făcută la pag. GRUPUL POSTERIOR este format din articulaţiile coastelor cu vertebrele: articulaţiile costovertebrale. cele două capete ale mandibulei se comportă identic. care rezultă din alternarea unor mişcări diferite ale unui cap mandibular faţă de celălalt: unul din capetele mandibulei (numit cap de balans) se deplasează împreună cu discul APARATUL LOCOMOTOR înainte. Capetele mandibulei se rotesc în jurul unui ax care trece prin axul lor de curbură. Mişcările de lateralitate sau de diducţie. . Lig. când înspre stânga. numite după situaţia lor grupul posterior şi grupul anterior. când rolul de piesă mobilă. în jos şi puţin medial. capul mandibulei revine împreună cu discul la poziţia lui normală în fosa mandibulară. Sunt mişcări prin care mandibula este dusă când înspre dreapta. fiind însoţită şi de o deplasare înainte a capului mandibulei. La mişcarea de proiecţie înapoi capul mandibulei este readus în fosa mandibulară. Deplasarea se face pe partea inferioară a discului.2. iiiiPi Fig. în mişcarea de proiecţie înainte. articulaţiile coastelor cu cartilajele costale şi articulaţiile pieselor sternale. în timp ce capul opus devine mobil. în mişcarea de coborâre. b) O mişcare de rotaţie a capetelor mandibulei pe faţa inferioară a discului articular. Acestea sunt mişcări sagitale care se petrec în etajul discotemporal al articulaţiei. când rolul de pivot.

4. o feţişoară circulară. Există în acest scop: 1) O membrană fibroasă subţire ce se insera la periferia suprafeţelor articulare. Arcul vertebrei. Pe procesul transvers există. Feţişoarele articulare sunt acoperite de un strat subţire fibro-cartilaginos. pe de o parte. Aceasta împarte articulaţia în două etaje: unul superior şi altul inferior. . . Corpul vertebral. galben. -13. costotransversarium). El umple aproape în întregime spaţiul dintre procesul transvers şi colul coastei. Lig. Este întins de la creasta colului coastei până la procesul transvers al vertebrei supraiacente. pe când cele superioare şi cele inferioare se îndreaptă spre vertebra supraşi subiacentă. . care poartă denumirea de gaura costotransversară (Foramen costotransversarium). pe faţa posterioară a colului coastei. 3) Ligamentul intra-articular al capului coastei {Lig. La formarea acestora participă tuberculul costal şi procesul transvers al vertebrei căreia îi corespunde numeric. Articulaţii costovertebrale. Ligamentul lombocostal (Lig. -11.4. Tuberculul costal prezintă o suprafaţă circulară. El constituie o condensare puternică de fibre în planul anterior al fasciei toracolombare. o cavitate dispusă ca un unghi diedru. Lig. Ligamentul costotransversar (Lig. . Suprafeţele articulare sunt acoperite de un strat foarte subţire de cartilaj hialin. 2) Ligamentul radiat al capului coastei (Lig. fiind aşezat între faţa posterioară a colului coastei şi baza procesului transvers al vertebrei supraiacente. II. Coasta stângă.8. Fiecare articulaţie costotransversară posedă o sinovială. Procesul spinos. -12. . puţin concavă. Această formaţiune este întărită de ligamente care. Lig. capul unei coaste. sunt considerate ca adevărate mijloace de unire. de fapt.9. costotransversarium laterale) se prezintă ca o formaţiune mai slabă. . Articulaţia capului coastei. Se insera. Există. iar pe de altă parte. La coastele XI şi XII aceste articulaţii lipsesc. răsfirându-se ca un evantai. Capetele coastelor I-a.6. Ligamentul costotransversar superior (Lig. SUPRAFEŢELE ARTICULARE. 125. SUPRAFEŢELE ARTICULARE. El se insera pe capul coastei şi apoi. . costotransversar. 3. MIJLOACELE DE UNIRE. lumbocostale) este situat între coasta a XII-a şi procesele costiforme ale primelor două vertebre lombare. ARTICULAŢIILE COSTOTRANSVERSARE (Articulationes costotransversariae).5. Dispoziţia fibrelor sale este următoarea: fibrele mijlocii se prind pe discul intervertebral corespunzător. se fixează pe vertebrele învecinate. 1.3. iar pe de alta.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) f 103 Fig. pe de o parte. Acestea leagă colul coastei de procesele transverse ale vertebrei corespunzătoare şi de acela al vertebrei supraiacente. în partea medială a acestui spaţiu rămâne o porţiune liberă. Este o lamă fibrocartilagnoasă întinsă de la creasta capului costal la discul intervertebral. Lig.2. formată prin alăturarea feţişoarelor costale ce aparţin la două vertebre toracice adiacente. puţin convexă. 2. Coasta dreaptă. Ligamentul costotransversar lateral (Lig. a Xl-a şi a XII-a se articulează numai cu feţişoara costală a vertebrei corespunzătoare. de asemenea. radiat al capului coastei. una pentru fiecare etaj al articulaţiei. Prin gaură trece nervul intercostal. . costotransversarium superius). costotransversar. Ele sunt articulaţii plane. . Membrana sinovială este dublă. fixând în acest fel coasta şi împiedicând coborârea extremităţii ei sternale. capitis costae intra-articulare). Gaura vertebrală. -10. pe faţa anterioară a procesului transvers al vertebrei corespunzătoare. Sunt reprezentate de o membrană fibroasă întărită de mai multe ligamente puternice. MIJLOACELE DE UNIRE. Articulaţia costotransversară.7. capitis costae radiatum) se află pe partea anterioară a articulaţiei. Procesul articular superior. 1.

2.104 APARATUL LOCOMOTOR Fig. precedentul. galbene. ele formei ligamentele costoxifoidiene (Ligg. Membrana fibroasă se confundă cu pericondrul.4. . Ligg. O cavitate articulară îngustă. fără cavitate articulară. . Cartilajele costale prezintă nişte colţuri ce pătrund în aceste unghiuri. SUPRAFEŢELE ARTICULARE. . Deosebim: 1) o membrană intercostală externă (Membrana intecostalis externa) care continuă planul muşchilor intercostali externi şi se află la extremitatea sternală a spaţiilor intercostale.6.2. pe de o parte. costotransversare superioare. ea lipseşte în spaţiile X şi XII. şi pe fundul scobiturii sternale. ARTICULAŢIILE STERNOCOSTALE (Articulationes sternocostales). . sternocostale intra-articulare). Această unire este completată prin continuarea periostului cu pericondrul. iar de acolo radiază spre stern asemenea u n u i evantai. costotransversar superior. Coastele a Vi-a şi a Vil-a pot şi ele . El se găseşte pe faţaposterioară a articulat» . radiat anterior. IV. ca o fisură. Cartilajele costale adiacente (învecinate) şi extremităţile vertebrale ale coastelor sunt unite prin membrane situate în planul muşchilor intercostali. Coastele şi cartilajele costale sunt unite între ele formând sincondroze. III.4. intertransversare. pe de altă parte.6. costotransversare laterale. 1. Articulaţiile coloanei vertebrale. Cartilajele coastelor adevărate (I-VII) sunt unite cu marginile sternului.5. Are aspectul u n e i benzi de fibrocartilaj care se insera pe creasta costală. Extremitatea unei coaste prezintă o depresiune eliptică în care pătrunde extremitatea corespunzătoare a cartilajului. Ligg. costotransversar superior. alte prin intermediul unor sincondroze. . .5. Fig. Articulaţiile coloanei vertebrale şi costovertebrale privite posterior. costotransversar inferior. Lig. întâlnim în mod constant numai la articulaţiile sternocostale II-V. Se insera pe partea anterioară a cartilajului costal. ARTICULAŢIILE COSTOCONDRALE (Articulationes costochondrales).3. Ligg. 126. Lig. Ligamentul radiat posterior (neomologat de NA Prezintă acelaşi aspect şi aceeaşi dispoziţie ca. unele prin intermediul unor articulaţii plane. Lig. Ligamentul sternocostal intra-articular sau interosos (Lig.uneori . 2) o membrană intercostală internă (Membrana intercostalis interna) continuă planul muşchilor intercostali interni şi se află la extremitatea vertebrală a spaţiilor intercostale. între mijloacele de unire amintim şi o membrani sternală anterioară (Membrana sternî) la formarea căreia participă alături de ligamentele radiate şi expansiunile tendinoase ale muşchilor pectorali. MIJLOACELE DE UNIRE sunt reprezentate printrun ligament intra-articular şi o membrană fibroasă a capsulei întărită de două ligamente radiate: unul anterior şi altul posterior. c a r e se continuă cu periostul. De partea sternului sunt scobiturile costale dispuse asemenea unor unghiuri diedre. Ligamentul sternocostal radiat (Lig. . sternocostak radiatum). Prima coastă se leagă în mod direct. supraspinal. . costoxiphoidea). 127. . Disc intervertebral. Lig. 1. Lig.3. costotransversare. Lig. De la cartilajele coastelor a Vi-a şi a Vil-a coboari fibre de întărire ale membranei sternale. Ligg. cu sternul. .să se articuleze cu sternul tot prin sincondroze. prin intermediul unei sincondroze (Sinchondosis sternocostalis costaeprimae). radiat anterior. Lig.

ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA)

105

Fig. 128. Articulaţiile anterioare ale toracelui. 1. Lig. sternocostal intra-articular. - 2. Articulaţie sternocostală. - 3. Articulaţie intercondrală. - 4. Lig. costoxifoidian. - 5. Lig. sternocostal radiat.

e La acest nivel există, de asemenea, ca şi pe partea anterioară, o membrană sternală posterioară, la formarea căreia participă periostul şi tendoanele muşchilor gâtului, care se insera pe stern: sternocleidomastoidianul, sternotiroidianul şi fibrele tendinoase din transversul abdominal. Membrana sinovială. Exceptând prima articulaţie, toate celelalte articulaţii eondrostemale posedă câte două sinoviale rudimentare. V. ARTICULAŢIILE INTERCONDRALE (Articulationes interchondrales). Cartilajele 8, 9 şi 10 sunt articulate prin extremităţile lor anterioare formând arcada costală. în plus, cartilajele 6, 7, 8 şi 9 sunt unite între ele şi prin partea lor mijlocie. Ca suprafeţe articulare există câte o feţişoară ovalară. Pericondrul, ce trece de pe un cartilaj pe altul şi câteva fascicule fibroase care unesc feţele anterioare a două cartilaje vecine, formează mijloacele de unire. VI. ARTICULAŢIILE STERNULUI (Synchondroses sternales). Cele trei părţi componente ale sternului:

1

2

3

8 7 Fig. 129. Articulaţiile sternoclaviculare şi sternocondrale. 1. Clavicula. - 2. Discul articular. - 3. Lig. interclavicular. - 4. Lig. costoclavicular.- 5. Lig. sternoclavicular. - 6. Lig. sternocostal radiat. - 7. Cartilajul coastei a Ii-a. - 8. Sincondroza sternală. - 9. Manubriul sternal.- 10. Cartilajul coastei I-a. - 11. Capsula articulară. - 12. Lig. costoclavicular.

106

APARATUL LOCOMOTOR şi de sus în jos. Oblicitatea lor este cu atât mai mare, cu cât ele ocupă poziţii mai inferioare în cutia toracică. în această situaţie, extremităţile anterioare ale coastelor se | găsesc pe un plan mult coborât în raport cu extremităţile posterioare. La acest nivel coastele sunt unite cu coloana j vertebrală prin intermediul capetelor şi a tuberculilor lor. Axul de mişcare al coastelor urmează o linie care corespunde aproximativ colului lor. Un fapt esenţial în biomecanica toracelui este acela că mărirea diametrului anteroposterior şi a diametrulu trasversal nu se face prin mişcări separate ci printrmişcare unică. în efectuarea acesteia coastele se comport asemenea unor pârghii de gradul III (fig. 131 a). Articu laţia capului coastei reprezintă punctul de sprijin (S) Zonele de inserţie ale muşchilor pe coastă reprezint punctul de aplicare al forţei (F). Extremitatea anterioar a coastelor echivalează cu rezistenţa (R). Privind fig. 13La. remarcăm că axul de mişcarea coastelor este oblic înapoi şi lateral, trecând prin colu acestora. în scopul reproducerii unei imagini mai apropiate d realitate, Braus a imaginat un model în care braţele sun duse înapoi şi în sus, indicând direcţia colului coastelor Prin flexiunea coatelor, alipirea antebraţelor de torace şi ducerea mâinilor în flexiune, se formează o curbă cu concavitatea în sus. (fig. 131 .b. şi 131 .c). în acest model cotul reprezintă unghiul costal, antebraţul reprezint coasta, iar mâna cartilajul costal. Prin mişcarea coastelo împrejurul axului lor oblic, se produce o mărire a diame trului antero-posterior şi a celui transversal. în acelaş timp coastele se ridică. în timpul mişcărilor de ridicar punctele de pe coaste descriu un arc cu atât mai mare cu cât ele sunt mai îndepărtate de axul de rotaţie. înţelegem astfel de ce extremităţile anterioare ale coastelor executa deplasarea cea mai mare. Articulaţiile chondrosternale şi chondrocostale prezintă şi ele modificări în timpul mişcărilor de ridicare şi de coborâre a coastelor. în timpu înălţării unei coaste, unghiul dintre coastă şi cartilaj, ca şi cel dintre cartilaj şi stern, devin obtuze. în articulaţiile intercondrale, se produc mişcări uşoare de alunecare, în timp ce în articulaţia sternală superioară se înregistrează mişcări foarte reduse înapoi şi înainte. Muşchii care ridică peretele costal pot modifica şi| curbura coastelor, datorită elasticităţii osoase. Se ştie d e j asemenea că în timpul inspiraţiei are loc şi o mărire aj diametrului longitudinal al toracelui - datorită coborârii! diafragmei - fără participarea elementelor osoase. în expiraţie se produce o micşorare a diametrului amintii Extremităţile anterioare ale coastelor coboară împreuna cu cartilajele şi sternul. Capetele coastelor urcă în articula ţiile capetelor coastelor, unghiul sternal devine proeminent (anterior) iar coloana vertebrală - segmenta toracic - se flectează. în acest fel se reduce şi diametr longitudinal. Expiraţia obişnuită este, spre deosebire d inspiraţie, un fenomen pasiv. Coborârea coastelor s datorează elasticităţii elementelor peretelui toracic.

Fig. 130. Modificarea diametrelor cutiei toracice.

manubriul, corpul şi procesul xifoid sunt unite între ele prin două articulaţii: ARTICULAŢIA STERNALĂ SUPERIOARĂ sau sincondroza manubrio-sternală {Synchondrosis manubriosternalis) leagă corpul cu manubriul sternal. Ca suprafeţe articulare există două feţişoare ovalare, situate una pe extremitatea manubriului sternal, iar cealaltă pe partea superioară a corpului sternului. Ele sunt acoperite cu un strat subţire de cartilaj hialin. între acestea se găseşte un fibrocartilaj cu valoare de ligament interosos. El aderă de suprafeţele osoase. Periostul se continuă de pe manubriul sternal pe corp. La adulţi, în peste 30% din cazuri, discul articular prezintă o fisură transversală îngustă, umplută cu sinovie: avem o simfiză manubriosternală (Symphysis manubriosternalis). (Synchondrosis xiphosternalis). Se realizează între corpul sternului şi procesul xifoid. Aceste piese sunt unite printrun ligament interosos şi prin periost. Ambele articulaţii au o durată temporară variabilă: cea inferioară se osifică între 40-50 de ani, cea superioară ceva mai târziu. BIOMECANICA TORACELUI. Mişcările cutiei toracice sunt legate de actul respiraţiei. Mobilitatea diverselor ei segmente, precum şi caracterul mişcărilor produse sunt imprimate de contracţiile musculare. O dinamică normală a cutiei toracice contribuie la realizarea unei funcţiuni respiratorii eficiente. în cursul mişcărilor toracelui se observă succesiunea ritmică a două momente: dilatarea, care corespunde inspiraţiei şi revenirea ce corespunde expiraţiei. Mişcările coastelor sunt de două feluri: 1) de ridicare şi 2) de coborâre. Mişcarea de ridicare este asociată cu aceea de proiecţie înainte a coastelor, ceea ce are drept urmare mărirea diametrului sagital al toracelui. Mişcarea de coborâre a coastelor produce efecte mecanice inverse. în analiza mişcărilor cutiei toracice imprimate de actul respirator se porneşte de la faza premergătoare inspiraţiei. Aceasta este caracterizată prin aşezarea coastelor într-o poziţie de oblicitate maximă, orientate fiind dinapoi-înainte

ARTICULAŢIA STERNALĂ INFERIOARĂ

ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA)

107

5. ARTICULAŢIILE MEMBRULUI SUPERIOR
{Articulationes membri superioris)
Articulaţiile membrului superior pot fi împărţite în două mari grupe: articulaţiile centurii pectorale şi articulaţiile membrului liber sau propriu-zis. în această din urmă categorie se încadrează: articulaţia scapulohume-

rală, articulaţia cotului, articulaţiile radioulnare, articulaţiile mâinii şi articulaţiile degetelor.
ARTICULAŢIILE CENTURII PECTORALE (Articulationes cinguli pectoralis) Din studiul osteologiei am văzut că centura pectorală este formată de claviculă şi scapulă. Clavicula se articulează, pe de o parte, cu sternul, iar, pe de alta, cu acromionul. De aceea, la acest nivel descriem două articulaţii: 1) sternoclaviculară şi 2) acromioclaviculară. în plus, clavicula este unită şi cu procesul coracoidian prin intermediul unor ligamente numite coracoclaviculare. Completarea descrierii articulaţiilor centurii pectorale se face cu prezentarea unor formaţiuni fibroase cunoscute ca ligamente proprii ale scapulei. ARTICULAŢIA STERNOCLAVICULARĂ (Articulatio sternoclavicularis) Uneşte extremitatea sternală a claviculei cu sternul şi primul cartilaj costal. Este o articulaţie în şa. Suprafeţele articulare sunt inegale ca formă şi dimensiuni. De partea toracelui se prezintă marginea laterală a manubriului sternal şi primul cartilaj costal. Feţişoara articulară sternală formează cu feţişoara plană de pe primul cartilaj un unghi diedru deschis în afară. De partea claviculei există două feţişoare articulare, una verticală şi alta orizontală, care determină între ele un unghi diedru proeminent, ce pătrunde în deschizătura celui precedent. Cele două suprafeţe articulare sunt acoperite de un fibrocartilaj. Sub claviculă, între ea şi coasta I se găsesc vasele subclaviculare şi plexul brahial, în cazul unor traumatisme asupra regiunii respective aceste elemente pot fi comprimate. Tot astfel se pot explica paraliziile plexului brahial în urma ridicării exagerate a braţelor în timpul narcozei. între suprafeţele articulare nu există o concordanţă perfectă. Suprafaţa sternală este concavă în sens frontal şi uşor convexă în sens sagital. Suprafaţa claviculară este invers conformată; convexă în sens frontal şi plană (cel mai adesea) în sens sagital.
D i s c u l a r t i c u l a r (Discus articularis)

Fig. 131. Mişcările coastelor.

MUŞCHII RESPIRATORI. Se împart în muşchi inspiratori şi muşchi expiratori. Principalii muşchi inspiratori sunt: diafragma, intercostalii externi, dinţaţii posterosuperiori, supracostalii, sernocleidomastoidienii, scalenii anterori, mijlocii şi posteriori. Muşchii expiratori sunt: intercostalii interni, transversul abdomenului, dinţatul posterior inferior, oblicul extern, oblicul intern, marele drept abdominal şi pătratul lombelor.

este un fibrocartilaj situat între cele două suprafeţe articulare. Prin feţele sale răspunde suprafeţelor articulare,

108 iar prin periferie aderă de aparatul ligamentar periferic. Acest disc împarte articulaţia în două compartimente: unul medial, meniscosternal, şi altul lateral, meniscoclavicular. Mijloacele de unire. Sunt reprezentate de o capsulă şi un număr de ligamente. Capsula articulară este formată din două straturi: unul extern, fibros, şi altul intern, sinovial. Stratul fibros se insera prin cele două circumferinţe (medială şi laterală) pe marginile suprafeţelor articulare. Partea anterioară şi posterioară a capsulei este mai puternică decât partea superioară şi inferioară. Ligamentele care întăresc capsula sunt: 1) Ligamentul sternoclavicular anterior (Lig. sternoclaviculare anterius). Se insera pe faţa anterioară a extremităţii interne a claviculei şi pe faţa anterioară a manubriului sternal. 2) Ligamentul sternoclavicular posterior (Lig. sternoclaviculare posterius). Este situat pe faţa posterioară a articulaţiei. în acelaşi timp trebuie reţinut faptul că acest ligament este mai puternic decât precedentul, ceea ce explică şi posibilitatea mai rară a luxaţiilor sternoclaviculare posterioare. în cazurile unor asemenea luxaţii pot fi lezaţi nervii frenic sau vag, pot fi comprimate vasele mari (cianoză, diminuarea pulsului radial). 3) Ligamentul interclavicular {Lig. interclaviculare). îl găsim pe faţa superioară a articulaţiei. El este constituit din două feluri de fibre: unele superficiale care unesc extremităţile sternale ale celor două clavicule (ligamentul interclavicular propriu-zis) altele profunde, mai scurte, care unesc, de fiecare parte, extremitatea sternală a claviculei cu manubriul sternal. 4) Ligamentul costoclavicular (Lig. costoclaviculare). Ocupă unghiul format de claviculă şi primul cartilaj costal. Se insera în jos pe acest cartilaj, iar în sus pe impresiunea ligamentului costoclavicular. Ligamentul este foarte puternic; deşi scurt, el permite ridicarea primei coaste deasupra planului orizontal. Sinoviala sau stratul intern al capsulei este subdivizată de discul fibrocartilaginos într-o porţiune medială (meniscosternală) şi una laterală (meniscoclaviculară). Ea trimite mici prelungiri între fibrele capsulei şi ale ligamentelor. multe feluri de mişcări, ca în orice articulaţie sferoidală cu trei axe. Clavicula, împreună cu membrul superior, se poate mişca pe stern; ea poate fi dusă înainte şi înapoi, în sus şi în jos. Totodată, ea execută şi mişcări de circumducţie. în toate aceste mişcări cele două extremităţi ale claviculei se deplasează în mod invers. ARTICULAŢIA ACROMIOCLAVICULARĂ
(Articulatio acromioclavicularis)

APARATUL LOCOMOTOR Mijloacele de unire. Sunt reprezentate de o capsula întărită de un ligament acromioclavicular (Lig. acromioclaviculare) care se află pe faţa superioară a acesteia. Capsula este formată dintr-un strat extern fibros şi altul intern, sinovial. între cele două suprafeţe articulare se găseşte un disc fibrocartilaginos (Discus articularîs) de dimensiuni variabile. Mişcările. în această articulaţie se produc mişcări de f alunecare. Scapula urmează deplasările claviculei în arti-1 culaţia sternoclaviculară, dar rămâne alipită de torace. SINDESMOZA CORACOCLAVICULARĂ Clavicula este unită cu procesul coracoid prin ligamentul coracoclavicular (Lig. coracoclaviculare) format din două porţiuni: ligamentul trapezoid şi ligamentul conoid: 1) Ligamentul trapezoid (Lig. trapezoideum) este o lamă fibroasă de formă patrulateră. Printr-o extremitate se insera pe faţa superioară a procesului coracoid, iar prin cealaltă se prinde pe linia trapezoidă de pe faţa inferioară a claviculei. 2) Ligamentul conoid (Lig. conoideum) este de forma triunghiulară; prin vârful său se insera pe baza procesului coracoid, iar prin bază, pe tuberculul conoid de pe faţa inferioară a claviculei. Rolul ligamentelor coracoclaviculare. Prin faptul că aceste ligamente unesc clavicula cu procesul coracoid, ele fac ca greutatea membrului superior să fie suportata în mai mare măsură de claviculă şi în mai mică măsura

Mişcările. în această articulaţie sunt posibile mai

Face parte din grupul articulaţiilor plane. Suprafeţele articulare. Pe extremitatea acromială a claviculei se află o feţişoară articulară ovalară uşor convexă, în timp ce pe extremitatea acromionului se află o feţişoară similară, uşor concavă.

Fig. 132. Articulaţiile centurii scapulare drepte. 1. - Lig. acromioclavicular. - 2. Lig. coracoacromial. - 3. Lig. trapezoidal. - 4. Lig. conoid. - 5. Clavicula. - 6. Lig. transvers superioral scapulei. - 7. Capsula articulară. - 8. Labrul glenoidal.- 9. Cavitatea glenoidă. - 10. M. biceps (capătul lung) , - 1 1 . Acromionul.

ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA)

109 MIŞCĂRILE CENTURII SCAPULARE a) Mişcările de ridicare şi coborâre a umărului. Această mişcare se execută în jurul unui ax anteroposterior care trece prin punctul de inserţie al ligamentului costoclavicular. Deoarece acest punct se găseşte mai aproape de extremitatea medială a claviculei, în timpul mişcării este realizată situaţia similară aceleia unei pârghii cu braţe inegale. Cele două braţe execută mişcări simultane, însă în sens opus. Astfel, când umărul se ridică, braţul lateral (extremitatea laterală a claviculei) se ridică şi el odată cu scapula. în acelaşi timp, braţul medial, mai scurt, coboară, alunecând în articulaţia sternoclaviculară. Mişcarea de ridicare a umărului se realizează prin contracţia muşchilor: trapez şi ridicător al scapulei. Ea este limitată de ligamentul sternoclavicular superior. In mişcarea de coborâre a scapulei intervine muşchiul subclavicular. Când umărul coboară, extremitatea laterală a claviculei coboară şi ea împreună cu scapula, în timp ce extremitatea sa sternală se deplasează în sus. Acest gen de mişcare se întâlneşte atunci când pe umăr apasă o greutate. b) Mişcarea de proiecţie înainte şi înapoi a umărului. Se execută, de asemenea, în jurul unui ax anteroposterior care trece prin acelaşi punct de inserţie al ligamentului costoclavicular. în cazul proiecţiei înainte a claviculei, extremitatea ei laterală se va deplasa împreună cu umărul, în timp ce extremitatea ei medială suferă o uşoară alunecare înapoi în articulaţia sternoclaviculară. Muşchii ce proiectează umărul înainte sunt: pectoralul mic, dinţatul mare şi pectoralul mare. Această mişcare este limitată prin întinderea ligamentului anterior al articulaţiei sternoclaviculare. în mişcarea de proiecţie înapoi se petrec fenomene inverse. Ea este realizată prin contracţia muşchiului romboid. Limitarea acestei mişcări se datorează ligamentului posterior al aceleiaşi articulaţii sternoclaviculare. c) Circumducţia. Rezultă dintr-o însumare a mişcărilor anterioare executate succesiv: ridicare, proiecţie înainte, coborâre şi proiecţie înapoi a umărului. Execuţia mişcării de circumducţie reproduce două conuri imaginare: unul mai mic, cu baza la nivelul extremităţii sternale a claviculei şi cu vârful îndreptat înspre axul mişcării şi altul lateral, mai mare, având baza la nivelul extremităţii acromiale a claviculei, iar vârful, îndreptat spre acelaşi ax anteroposterior. Cele două conuri se unesc prin vârfurile lor. d) Mişcările scapulei. Studiul acestora a dus la următoarea sistematizare: Mişcări imprimate de articulaţiile apropiate. Astfel, mişcările limitate ale articulaţiei acromioclaviculare permit deplasări apreciabile ale scapulei. Mişcări proprii ale scapulei: de ridicare şi coborâre, alunecare medială şi laterală. O atenţie deosebită se acordă mişcărilor de rotaţie. Acestea se execută în jurul unui ax care trece prin articulaţia acromioclaviculară. în mişcările de rotaţie, dacă se urmăresc unghiurile scapulei, se constată că atunci când unghiul supero-medial se ridică, cel supero-lateral (articular) coboară. De asemenea, când

Fig. 133. Articulaţia umărului. 1. Lig. trapezoid. - 2. Lig. conoid. - 3. Lig. transvers superior al scapulei. - 4. Lig. glenohumeral mijlociu.- 5. Lig. glenohumeral inferior. - 6. Lunga porţiune a m. triceps. - 7. M. rotund mare. - 8. -Lunga porţiune a bicepsului. - 9. M. latisim. - 10. M. pectoral mare. - 1 1 . Lig. humeral transvers. - 12. M. subscapular. - 1 3 . Tendonul m. subspinos. •14. Lig. glenohumeral superior. - 15. Lig. coracohumeral. -16. Lig. acromiocoracoidian. - 17. Lig. acromioclavicular.

de acromion. în acelaşi timp, aceste ligamente au rolul de a limita mişcările dintre scapulă şi claviculă.

LIGAMENTELE PROPRII ALE SCAPULEI
Sunt trei formaţiuni fibroase, asemănătoare unor benzi. Ele se insera exclusiv pe scapulă. 1) Ligamentul coraco-acromial (Lig. coraco-acromiale). Se prezintă ca un evantai fibros, de formă triunghiulară, care se prinde pe vârful acromionului, iar prin bază pe toată marginea laterală a procesului coracoid. El este dispus sub forma unei bolţi, ce rotejează epifiza superioară a humerusului cu muşchii ce se insera pe ea. 2) Ligamentul transvers superior al scapulei sau ligamentul coracoidian {Lig. transversum scapulae wperius) trece ca o punte peste scobitura coracoidiană, transformând-o într-un orificiu. Prin acesta trece nervul suprascapular, pe când artera scapulară superioară trece deasupra lui. Ligamentul se insera prin extremităţile lui pe marginile scobiturii coracoide. 3) Ligamentul transvers inferior al scapulei (Lig. kmersum scapulae inferius) este un fascicul subţire care trece ca o punte peste scobitura care se găseşte între marginea laterală a spinei scapulei şi marginea posterioară a cavităţii glenoide.

văzute anterior. faţa internă. El prezintă trei feţe: una care aderă de periferia cavităţii glenoide. 1.3. pe colul humeral. De partea humerusului există c a p u l h u m e r a l . C a d r u l g l e n o i d i a n (Labrum glenoidale). . Mişcările scapulei. Inserţia glenoidală se face pe faţa externă a cadrului glenoidian şi pe colul scapulei. Pană la acest nivel. M.. Labrul glenoidian. Spina scapulei. transvers superior al scapulei. . glenohumeral inferior.7. studiat l a osteologic E l este acoperit de un cartilaj hialin care se întinde până la buza Fig. Lig. formând o articulaţie sferoidală. Capsula. glenohumeral mijlociu. mişcările de ansamblu ale scapulei.4. Când. mai gros la periferie şi mai subţire în porţiunea sa centrală. coracoglenoidian. * Se admite şi termenul alternativ de Articulatio glenohumeralis. M. Bursa seroasă subacoracoidian.5. Ea este acoperită de un cartilaj hialin. . Mijloacele de unire. Articulaţia scapulohumerală (vedere posterioară).10. subspinos. M. în partea superioară. Procesul coracoidian. . Spina scapulei. iar prin cea opusă. care nu împiedică totuşi amplitudinea şi varietatea mişcărilor. APARATUL LOCOMOTOR ARTICULAŢIILE MEMBRULUI SUPERIOR'LIBER (Articulationes membri superiohs liberi) ARTICULAŢIA UMĂRULUI SAU SCAPULOHUMERALĂ {Articulatio humeri)" Această articulaţie uneşte capul humeral şi cavitatea glenoidă a scapulei. Cavitatea glenoidă. biceps. o serie de ligamente şi muşchii periarticulari. Stratul fibros al capsulei se insera printr-o extremitate pe periferia cavităţii glenoide. 1. pe când cea a lungii porţiuni a tricepsului este extraarticulară. coracohumeral.4. sinovial. La menţinerea în contact a suprafeţelor articulare contribuie capsula. unghiul superolateral se ridică. ce continuă suprafaţa colului scapulei şi o a treia. Lig. De fapt. De partea scapulei găsim c a v i t a t e a g l e n o i d ă care are o formă ovală şi este limitată de o sprânceană osoasă glenoidală. 134. Datorită mişcărilor scapulei este posibilă ducerea braţului chiar şi dincolo depoziţia orizontală. Lig. rotundul mic. . braţul poate fi ridicat prin mişcări executate exclusiv în articulaţia scapulohumerală. La o privire mai atentă a suprafeţelor articulare se constată ca între capul humeral şi cavitatea glenoidă există o disproporţie evidentă.5. . depăşeşte cadrul glenoidian şi de aceea inserţia lungii porţiuni a bicepsului este intraarticulară. pe o anumită întindere.8.. dimpotrivă. cu deosebire ale acestui unghi articular. .7. servesc pentru a imprima membrului superior o libertate mai mare de mişcare.6. care pe secţiune are o formă prismatică triunghiulară. Suprafeţele articulare. C a p s u l a a r t i c u l a r ă are forma unui manşon şi este constituită din două straturi: unul extern.3. Cavitatea glenoidă împreună cu capsula care o înconjoară. . aceasta din urmă reprezentând doar un sfert din suprafaţa capului humeral. cel inferior se îndepărtează de coloana vertebrală. care se găseşte în continuarea suprafeţei glenoidiene.9. Pentru stabilirea unei mai bune concordanţe între suprafeţele articulare. se transmit umărului ce urmăreşte fidel deplasările în sus sau în jos ale unghiului amintit. la periferia cavităţii glenoidale s-a dezvoltat un cadru constituit dintr-un fibrocartilaj. fibros şi altul intern. Cadrul glenoidian este un inel fibrocartilaginos. . Fig. Ea nu este perfect circulară. medială a colului anatomic şi are o grosime uniformă (2 mm). unghiul inferior se apropie de coloana vertebrală. alta externă. . In centrul cavităţii se găseşte tuberculul glenoidal. asemenea celor ale claviculei. Lig. 135.2. supraspinos.6. Lig. glenohumeral superior. .110 acesta din urmă coboară. Inserţia humerală este m a i . Lig. Lunga porţiune am. .2. .

spre a se insera pe colul chirurgical. deoarece trecând prin spaţiul dintre ligamentele glenohumerale superior şi mijlociu merge sub muşchiul subscapular. unde depărtarea dintre inserţia capsulei şi suprafaţa articulară este mai mare. Reţinem deci faptul că o porţiune din colul chirurgical se aflăm interiorul articulaţiei. iar cu celălalt pe colul anatomic al humerusului. Sinovială trimite în afară două prelungiri constante care străbat prin orificiile capsulei: prima poartă denumirea de prelungirea sau bursa subscapularului. Lig. . . Prin acest caracter structural ea favorizează producerea unor mişcări mai ample. Bursa subscapularului. această capsulă prezintă o serie de plice. M. Aceştia sunt dispuşi asemenea unui con. Bursa subacromială. Reflexiunea este mai vizibilă pe humerus. Capsula articulară îndeplineşte un rol minor în menţinerea suprafeţelor articulare. In porţiunea inferioară. glenohumeral superior.4. Mai există unele burse sinoviale periarticulare inconstante. .6. Lunga porţiune a tricepsului. In partea inferioară inserţia stratului fibros al capsulei prezintă o dispoziţie deosebită. coracohumerale) este cel mai important ligament 1 al acestei articulaţii. stratul fibros al capsulei se insera la limita cartilajului hialin. subscapular). Ele sunt denumite „Frenula capsulae ". lăsând în afară cei doi tuberculi (mare şi mic). . . rotundul mic). 136. Ele au rolul de a limita mişcările de extensie. L i g a m e n t u l c o r a c o h u m e r a l I (Lig. rotundul mic. biceps. în partea posterioară a capsulei o „fereastră ". Ele se pot pune / 2 3 ii S in în evidenţă dacă se creează prin excizie. supraspinos. Articulaţia umărului din partea dreaptă (s-a secţionat capul humeral). supraspinos. ea se recurbează pentru ca printr-un traiect recurent să se înapoieze către ele. i Fig.2. .. .3. . în porţiunea superioară. La locul unde se reflectă. Capsula articulaţiei este laxă şi puţin rezistentă.13. Lig. coracohumeral. •IM subscapular.3. subspinos. pectoral mare şi bursa sa. Lig. Aceste ligamente ocupă partea antero-superioară a capsulei. Fig. transvers superior al scapulei. .2. • 4 . M. a doua poartă numele de teacă sinovială intertubcrculară. • 1 0 . Foramen ovale. sinovială este ridicată prin acele frâuri fibroase ce determină formarea de mici plice sinoviale în interiorul articulaţiei (Frenula capsulae). dorsal mare cu bursele sale (anterioară şi posterioară). transformându-1 în canal. Lig. M. L i g a m e n t e l e g l e n o h u m e r a l e (Ligg. Prinderea acestora între suprafeţele articulare este evitată prin acţiunea fasciculelor musculare ale muşchilor vecini (triceps. . subspinos. între ligamentul superior şi cel mijlociu există un spaţiu triunghiular pe unde tendonul muşchiului subscapular vine în raport nemijlocit cu capsula. .7. Bursele seroase ale umărului. Tot datorită laxităţii sale. Lig. ci coboară şi pe cel chirurgical. . după ce a trecut ca o punte peste şanţul intertubercular. determinând formarea de frâuri proeminente în interiorul articulaţiei. dar în acelaşi timp face posibilă producerea mai frecventă a luxaţiilor. Se insera pe baza şi pe marginea externă a procesului coracoid cu un capăt. I Lig.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) complicată. Stratul intern. sinovial. coracohumeral. Bursa scurtei porţiuni a M. . Cum inserţiile acesteia se fac la oarecare distanţă de învelişul cartilaginos al suprafeţelor articulare. Aceste ligamente se insera cu un capăt pe cadrul glenoidian. rotund mare şi bursa sa. . deoarece însoţeşte tendonul capului lung al bicepsului. supraspinos. .5. Tendonul M.. glenohumeral inferior. capsula coboară şi se îndepărtează de cartilajul articular. glenohumeral mijlociu.9.11. pe partea ei medială. tapetează capsula articulară. La acest nivel se găseşte şi o prelungire a sinovialei articulare.8. Cavitatea glenoidă. Fibrele cele mai superficiale coboară pe osul humerus în timp ce fibrele mai profunde se reflectă şi se întorc înspre suprafaţa articulară.6.12.14. Acestea din urmă ridică stratul intern sinovial al capsulei. Sinovială articulaţiei scapulohumerale. glenohumeraliă) sunt trei fascicule fibroase care întăresc capsula. Un rol mai important se atribuie în această acţiune presiunii atmosferice şi muşchilor periarticulari. cu baza înspre scapulă şi vârful înspre humerus (muşchii: subscapular. La nivelul şanţului intertubercular. Tendonul M. iar cu celălalt se fixează pe tuberculul mare al humerusului şi pe capsula articulară. 1. Capsula. 137. Tendonul M. stratul fibros al capsulei trece ca o punte peste acesta.5. rotaţie internă şi abducţie. Sinovială. Ea nu se face strict pe colul anatomic.

Circumducţia rezultă din executarea alternativă a mişcărilor precedente: flexiune.9. Vasele şi nervul suprascapular. Prezentarea sintetică a muşchilor care acţionează asupra articulaţiei umărului este făcută la capitolul de Miologie. 206. . humero-radială şi radio-ulnară proximală. Vasele scapularc inferioare. Din punct de vedere fiziologic trebuie descrise însă două articulaţii diferite. ajungând în raport cu partea superioară a cadrului glenoidian. . . şi alta în raport cu mişcările de flexiune-extensiune. .5. Bursa scroasă subdcltoidiană. în această situaţie.-12. Proiecţia înapoi este mult mai redusă . de muşchiul deltoid.7. axilar şi vasele circumflexe posterioare. în abducţie se pot distinge două faze: una. Abducţia este mişcarea prin care braţul se îndepărtează de corp. s-a convenit de către majoritatea autorilor. pag. Articulaţia humero-radială (elipsoidală) este astfel conformată încât urmează mişcările articulaţiei humeroulnare. Ambele mişcări se efectuează împrejurul unui ax transversal care trece prin centrul tuberculului mare al humerusului şi prin centrul cavităţii glenoide. adducţia. . Capsula articulară.8. subclavicular. ci devine posibil printr-o mişcare de basculare a scapulei. rotaţia interna.4. pe când celelalte două. Tendonul m. în raport cu mişcările de rotaţie (pronaţie-supinaţie).2. Dacă luăm în consideraţie faptul că pentru toate acestea există o singură capsulă şi o singură sinovială.3.abducţie. Rotaţia înăuntru şi în afară. tuberculul mare. una în raport cu mişcările de pronaţie-supinaţie.aproximativ 30°. 138. 2.6. în sus de muşchiul supraspinos.-14. precum şi a muşchilor rotund mic şi subspinos. Secţiunea frontală prin articulaţia umărului.r a d i ală (Articulatio humero-radialis) o elipsoidă. pentru mişcarea de flexiune-extensiune articulaţia humero-ulnară este hotărâtoare. 4) Raportul cu cartilajul de creştere al epifizei superioare a humerusului este important pentru clinicieni: cartilajul este în cea mai mare parte extra-articular. Vom reţine. Pentru acest motiv. Mişcarea de proiecţie înainte (flexiune) este limitată de întinderea ligamentului coracohumeral şi a părţii posterioare a capsulei.10. N. A r t i c u l a ţ i a r a d i o . -13. faptul că articulaţia este străbătută de tendonul capului lung al muşchiului biceps. Abducţia-adducţîa. Proiecţia înainte a braţului ajunge până la ARTICULAŢIA COTULUI {Articulatio cubiti) La formarea articulaţiei cotului participă trei oase: humerusul. circumducţia.112 APARATUL LOCOMOTOR aproximativ 120°. Fig. ca în articulaţia cotului să se recunoască de fapt două articulaţii: 1) articulaţia humerusului cu oasele antebraţului (humero-antebrahială). acoperită. adică de apropiere a segmentului respectiv de corp. axilar. 4. 1.11. h u m e r o . Se execută împrejurul unui ax vertical. Aceste mişcări se execută în jurul unui ax anteroposterior ce trece prin partea inferioară a capului humeral. la rândul ei. triceps. de asemenea. 3) Medial. în care braţul este dus până la poziţia orizontală. . M. 2) Deasupra articulaţiei se află bolta acromio-coracoidiană. 2) articulaţia dintre extremităţile proximale ale radiusului şi ulnei (radioulnară proximală). . MIŞCĂRILE ARTICULAŢIEI SCAPULOHUMERALE sunt următoarele: flexiunea. ulna şi radiusul. Capul lung al m. atunci ne apare îndreptăţită părerea acelor autori care descriu la nivelul cotului o singură articulaţie.u l n a r ă p r o x i m a l ă (Articulatio radio-ulnaris proximalis) este o trohoidă. Segmentul anterior al secţiunii. rotund marc. iar în jos de lunga porţiune a tricepsului. extensie. adducţie. . supraspinos. N. M. .u l n a r ă (Articulatio humeroulnaris) o t r o c h l e a r t r o z ă . . teoretic la acest nivel se descriu trei articulaţii: humero-ulnară. După cum vedem. Pentru acest considerent. unii autori folosesc termenii de „pronaţie" şi „supinaţie" şi în cazul humerusului. 1. rotaţia externă. Acest fenomen nu se mai petrece în articulaţia scapulohumerală. devine intra-articular în jos şi medial. Mişcarea de proiecţie înapoi (extensiunea) este limitată prin întinderea părţii anterioare a capsulei şi prin contracţia muşchiului subscapular. M. Adducţia este mişcarea de sens opus. 3. RAPORTURILE ARTICULAŢIEI SCAPULOHUMERALE. împiedică continuarea mişcării. Vasele circumflexe. 1) Conul musculo-tendinos format: înainte de muşchiul subscapular. Proiecţia înainte (flexiunea) şi proiecţia înapoi (extensiunea). articulaţia prezintă raporturi cu organele din cavitatea axilară. înapoi de muşchiul subspinos şi rotundul mic. . biceps. sunt în raport cu mişcările de flexiune-extensiune ale antebraţului pe braţ. abducţia. în cea de-a doua fază are loc continuarea ridicării braţului până la verticală. Mişcările de rotaţie ale braţului completează pe cele de pronaţie-supinaţie ale antebraţului. care trece prin centrul capului humeral şi al capitulului humeral. deltoid. extensiunea. N. radial şi vasele humcrale profunde. M. ş i h u m e r o . Deoarece considerentele funcţionale au prevalat asupra celor anatomice.

Articulaţia radio-ulnară proximală se va studia întrun capitol special.5. Şanţul intermediar. • 4 . . Fig. Sus (humerale) 1. Toate aceste suprafeţe articulare sunt acoperite de un cartilaj hialin având o grosime de 1. . Inserţia antebrahilă se face după cum urmează: pe radius. inelar. deasupra fosei coronoide şi a celei radiale.6.3 şi 8. .8. . Fascicule humero-olecraniene. . Articulaţia cotului (văzută posterior). Tuberozitatea radiusului.2. . Bursă sinovială. Fasciculul humero-coronoidian al lig. foseta capului radial corespunde capitulului humeral. 7. Corespunderea suprafeţelor articulare se face astfel: incizura trohleară răspunde trohleei humerale. împrejurul colului. [•7. înapoi la periferia fosei olecramene. M.6. Suprafeţele articulare ale articulaţiei cotului. Mijloacele de unire sunt reprezentate printr-o capsulă întărită de ligamente. foseta capului radial.4. colateral ulnar. Capsula articulară. iar de partea oaselor antebraţului prin feţele articulare ale epifizelor proximale ale ulnei şi radiusului. Sunt reprezentate de partea humerusului prin faţa articulară a epifizei distale. iar epifiza proximală a radiusului.3. .2.7. Ligamentul inelar.5 mm. triceps.2. Tendonul m. . . Lig. împreună cu cea radio-ulnară distală. . . Tendonul m. Epicondilul medial.2. la 5-6 mm sub .4. Foseta coronoidă. Fascicule humerohumerale.. C a p s u l a a r t i c u l a r ă este constituită din două straturi: unul extern fibros şi altul intern sinovial. 140. Trohleea. Fund de sac periradial. Foseta capului radial.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) A = .5. Fasciculul humero-olecranian al lig. 1. • 3. Fibre verticale ale capsulei. Jos(antebrahiale) 1. . 141. brahial.m 113 Fig. . Incizura trohleară (partea oleocraniană).3. Tuberozitatea ulnei. ulnar. Epifiza proximală a ulnei prezintă incizura trohleară. Fig. Capitulul.5. Suprafeţele articulare. . Articulaţia cotului din partea dreaptă (vedere medială) 1. Capsula articulară. iar şanţului intermediar îi corespunde marginea fosetei capului radial. capitulul humerusului şi şanţul intermediar. . Inserţia humerală se face de a lungul unei linii ce trece înainte. . N. Foseta radială.6. Membrana fibroasă prezintă o inserţie humerală şi alta antebrahială. Incizura trohleară (partea coronoidiană).9. biceps. 139. colateral ulnar. Suprafaţa humerală este compusă din: trohlee. Lateral şi medial ea coboară pe partea inferioară a epicondilului lateral şi a celui medial. Cei doi epicondili rămân astfel liberi pentru inserţii musculare. .

Cartilajele de conjugare ale extremităţii inferioare a humerusului şi cele superioare ale radiusului şi ulnei se găsesc în raporturi ime. Astfel se explică de ce prin intermediul lor se pot produce smulgeri ale epicondililor. Venă comitantă. N. Datorită acestei dispoziţii. Fascia. flexor comun superficial al degetelor. Când ci este plin cu lichid. Ar. lung extensor radial al carpului. Cunoaşterea dispoziţiei fundului de sac posterior prezintă importanţă clinică. Tendonul m. Ele sunt strâns legate cu fibrele ligamentului inelar al radiusului. . Faţa posterioară face parte din regiunea oleocraniană. ele sunt considerate ca fascicule tensoare ale stratului sinovial. Aşa se explică de ce în cazurile de osteomielită (inflamaţie purulentă a osului) infecţia. 143. .5.23. Tendonul m. -14.6.2.5. biceps brahial. acoperind întreaga suprafaţă osoasă dintre inserţia acestuia şi cartilaj. M. .24.4. . Prelungirile lui se găsesc între triceps şi cei doi epicondili. De aceea.j diate cu sinoviala. Capsula articulară. N. . după ce a perforat cartilajul de conjugare. .. pe când fracturile izolate ale epicondililor o vor evita.13.9. Inserţia capsulei ne ajută să înţelegem de ce fracturile sau smulgerile epifizelor respective vor interesa şi capsula. Ligamentele colaterale ulnar şi radial sunt foarte rezistente.114 APARATUL LOCOMOTOR 1 2 3 4 5 6 7 Fig. median. Stratul fibros se termină la oarecare distanţă de cartilajul articular..A. . el poate fi deschis pentru drenarea colecţiilor din cavitatea articulară. Articulaţia cotului din partea dreaptă (vedere laterală).10. rotund pronator. formând fundul de sac posterior (subtricipital). similare cu cele ce se întâlnesc la articulaţia genunchiului. . RAPORTURI. MIŞCĂRILE. . de formă triunghiulară căruia i se pot descrie două fascicule: humero-coronoidian şi humcro-olecranian. 1)Ligamentul colateral ulnar {Lig. Fasciculul anterior al ligamentului colateral radial. musculocutanat. partea ei humeroantebrahială.7. . în articulaţia cotului. Stratul sinovial al capsulei tapetează faţa profundă a capsulei. Bursa seroasă retro-olecraniană. Sinoviala. Pe acest fund de sac posterior se insera câteva fibre musculare din triceps. ulnar. M. Faţa anterioară a articulaţiei constituie planul profund al regiunii plicei cotului. brahioradial. numit fund de sac periradial.17. .19. . .C. brahială. biceps. Fasciculul posterior al ligamentului colateral radial. N. .20. collaterale radiale) porneşte de pe faţa anteroinferioară a epicondilului lateral şi se împarte în două fascicule divergente. ea tapetează fosa olecraniană. cutanat medial al antebraţului. M.21. flexor radial al carpului. de asemenea. . Acestea trec unul înaintea. pe olecran şi pe procesul coronoidian. . stratul sinovial tapetează faţa anterioară a fosei coronoidiene şi a celei radiale. timpul extensiunii braţului. 142. Tendonul m. Pe faţa posterioară. Ulna> 15 capul radial. sunt posibile două mişcări: de flexiune (apropierea antebraţului de braţ) şi de extensiune (în sens invers).6. scurt extensor radial al carpului. prelungirile sale pot fi observate pe laturile olecranului. N. Axul articular este transversal . poate invada epifiza şi de aici articulaţia. V. Vena mediană cefalică. .4. triceps. . Tendonul tricepsului.2. iar pe ulnă. .3 şi 5. mediană bazilică.15. ca în unele leziuni inflamatorii. 1. anconeu. Datorită situaţiei sale superficiale. M.. Stratul sinovial al capsulei formează. . 2)Ligamentul colateral radial (Lig. . Aceste fibre îl trag în sus în Fig.. Radiusul. . . formând un fund de sac bilobat anterior. articulaţie uniaxială.12. pe incizura radială. radial. Este un ligament puternic.B.3. pe ambele margini ale incizurii trohleare. M. Vena cefalică. Vârfurile olecranului şi procesului coronoid se găsesc în interioml capsulei. Ramuri din n. 2. Secţiune transversală prin articulaţia cotului (segmentul inferior al secţiunii). Stratul sinovial se reflectă la nivelul inserţiei stratului fibros. M. M. collaterale ulnare) se desprinde de pe epicondilul medial şi radiază spre faţa medială a epifizei proximale a ulnei (marginea incizurii trohleare). . N. brahial. radial şi vasele recurente radiale anterioare. Humerusul. Fasciculul posterior.22.16. -11.8. M. V bazilică. un fund de sac împrejurul colului radial. celălalt înapoia capului radial şi se fixează fiecare la extremitatea respectivă a incizurii radiale a ulnei. .18.

ligamentul inelar este foarte puţin vizibil prin suprafaţa lui exterioară. de asemenea. epicondilul lateral şi olecranul. Astfel. numită circumferinţa articulară. care înconjoară capul radial. la faţa medială a colului radial. Articulaţia radioulnară proximală. radiusul şi ulna. întărită de ligamentul colateral radial. anulare radii) constituie principalul mijloc de unire a oaselor. Lig. Ele alcătuiesc o unitate funcţională legată de mişcarea de pronaţie şi supinaţie. Ele sunt acoperite de cartilaj hialin. iar la nivelul diafizelor. Feţişoarele articulare ulnare se articulează cu o . Ulna prezintă pentru articuI incizura radială care este un segment de cilindru ) 1 . între flexiunea maximă şi extensiunea maximă mişcarea atinge o valoare de 140°. iar radiusul urmează ulna. Când antebraţul este flexat. în ambele mişcări braţul şi antebraţul nu se vor comporta unul faţă de altul ca ramurile unui compas. radio-ulnară distală şi sindesmoza formată de membrana interosoasă ce ocupă spaţiul dintre cele două oase. din grupul trohoidelor. El este acoperit în cea mai mare parte de ligamentul colateral radial al cotului. Deoarece acest ax nu este perfect transversal. ARTICULAŢIA RADIO-ULNARĂ PROXIMALĂ {Articulatio radio-ulnaris proximalis) Face parte din grupul trohoidelor. întinsă orizontal de la marginea inferioară a incizurii radiale. quadratum) care este o lamă fibroasă de formă patrulateră. Articulaţiile sunt numite radio-ulnare. De fapt. linia dreaptă pe care se află cele trei formaţiuni osoase în extensie se va transforma într-un triunghi cu vârful în jos. dinainte-înapoi şi de sus-în jos. 1. 115 Fig. La aceasta mai contribuie interpunerea părţilor moi între braţ şi antebraţ. în afara ligamentului inelar. în luxaţia cotului. pe când cei doi epicondili rămân pe loc. Ulna prezintă două feţişoare articulare situate pe cap: una laterală. L i g a m e n t u l i n e l a r (Lig. în practica medicală este important să cunoaştem raporturile în care se pot afla în poziţia de flexiune şi extensiune. inelar secţionat. Ulna este osul care participă obligatoriu la mişcările de flexiune-extensiune ale antebraţului. iar radiusul prezintă jumătatea medială a circumerinţei capului. înconjoară capul radial şi se fixează la extremitatea posterioară a acesteia. cele două segmente formează un unghi deschis în afară. în acest fel. pătrat. olecranul părăseşte fosa olecraniană. olecranul va fi deplasat în sus. ARTICULAŢIA RADIO-ULNARĂ DISTALĂ (Articulatio radio-ulnaris distalis) Face parte. Sinovîala este o dependinţă a sinovialei cotului. în articulaţia cotului se mai produc şi foarte reduse mişcări de înclinaţie marginală. suprafaţa ulnară reprezintă un sfert din circumferinţa radială. El pleacă de la extremitatea anterioară a incizurii radiale. Acest ligament este relaxat atunci când antebraţul se află în poziţie intermediară. dimpotrivă. întins. iar porţiunea anterioară a capsulei şi muşchii anteriori vor fi întinşi la maximum. . Articulaţia humeroradială participă şi la mişcările de pronaţie şi supinaţie. printrosindesmoză. care este un segment de cilindru plin. Lig. antebraţul ajunge puţin medial faţă de braţ. Suprafeţele articulare. ARTICULAŢIILE RADIO-ULNARE Oasele antebraţului. precum şi pătrunderea procesului coronoid în fosa coronoidă. ci orientat din afară-înăuntru. La aceasta contribuie şi traiectul spiroid al şanţului trohleei. 144. epicondilul medial. iar când acesta este dus în extensiune. radiusul este unit cu ulna şi prin l i g a m e n t u l p ă t r a t {Lig. capsula articulară va fi formată în partea laterală de c a p s u l a a r t i c u l a ţ i e i cotului. în extensiune. Vom studia aşadar articulaţiile radioulnară proximală. când antebraţul este dus în pronaţie sau în supinaţie. Adevăratul ligament inelar este constituit numai din fibrele circulare profunde ale ligamentului colateral radial. ea este completată de ligamentul inelar. în mişcarea de flexiune. Limitarea flexiunii este făcută de întinderea părţii posterioare a capsulei şi de muşchiul triceps. Deoarece această articulaţie este integrată anatomic în articulaţia cotului. olecranul ajunge în fundul fosei olecraniene. Feţişoara inferioară este situată pe partea inferioară a capului. De aceea.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) şi el trece prin mijlocul trohleei şi al capitulului humeral. între aceste suprafeţe articulare există o mare disproporţie. Suprafeţele articulare. alta inferioară. A m b e l e suprafeţe sunt acoperite de cartilaj hialin. are forma unei jumătăţi de cilindru plin şi ocupă o parte din periferia capului. Feţişoara laterală. sunt unite între ele la nivelul epifîzelor proximale şi a celor distale prin d o u ă articulaţii trohoide. şi în acest caz vom avea un triunghi cu vârful în sus. Aceste date sunt necesare. spre a deosebi o fractură a extremităţii distale a humerusului de o luxaţie posterioară. Mijloacele de unire.2.

2. formează sindesmoza radio-ulnară (Syndesmosis radioulnaris). 2) mişcările de pronaţie şi supinaţie pure.8. 4. Stratul sinovial al capsulei depăşeşte suprafeţele articulare. Tendonul m. .radiasul şi ulna . Prin baza sa. Când antebraţul se află 5 — Fig. 1) Mişcările de pronaţie-supinaţie sunt absolut necesare în vederea efectuării prehensiunii. 4) factori frenatori ai mişcărilor de pronaţie-supinaţie. cavitate formată din incizura ulnara a radiusului şi un fibrocartilaj de formă triunghiulară numit discul articular (Discus articularis). Articulaţiile radioulnare.6. cu piramidalul.3. c) limitează mişcările de pronaţie şi supinaţie. în acest capitol se vor trata următoarele probleme: 1) dinamica raporturilor dintre extremităţile proximale şi distale ale celor două oase în cursul mişcărilor de pronaţie şi supinaţie. Acesta îndeplineşte un triplu rol: a) completează suprafeţele articulare. atât în poziţie de repaus cât şi în poziţia orizontală a antebraţului. Sinoviala. Ulna. MIŞCĂRILE ÎN ARTICULAŢIILE RADIOULNARE. 1 . Ea se insera pe marginile interosoase ale acestor oase. . Prin faţa lui superioară vine în raport cu ulna. Acesta se fixează prin vârful său pe scobitura ce separă procesul stiloid de capul ulnei. Radius. 3) participarea articulaţiei scapulohumerale la executarea mişcărilor de pronaţie-supinaţie. El trimite o prelungire în sus către spaţiul interosos numită recesul saciform (Recessus sacciformis). .legate prin membrana interosoasă şi coarda oblică. Este o formaţiune fibroasă ce ocupă spaţiul delimitat de cele două diafize ale oaselor antebraţului. b) le menţine în contact. In jos coboară până la articulaţia radio-ulnară distală. Rolul acestei membrane este acela de a transmite forţele de la extremitatea voluminoasă proximală a ulnei către extremitatea voluminoasă distală a radiusului. Membrana interoasoasă. iar în jos. C o a r d a o b l i c ă (Chorda obliqua).9. C a p s u l a a r t i c u l a r ă {Capsula articularis). 1. In principiu. . 2.7. Procesul stiloid radial. iar prin cea inferioară. iar în sus se termină la câţiva centimetri sub tuberozitatea radială. Această mişcare la nivelul antebraţului devine pronaţie. Aceasta se insera în sus pe marginile . biceps (secţionat). imediat sub tuberozitatea radială. Procesul stiloid al ulnei. Coarda oblică. respectiv supinaţie. Lig. Discul articular. Tratarea biomecanicii articulaţiilor radio-ulnare implică definirea corectă a celor două sensuri ale rotaţiei: pronaţie-supinaţie. 145. Mijloacele de unire. El se insera în sus pe baza procesului coronoid al ulnei. Este u n fascicul fibros cu direcţia oblică.116 APARATUL LOCOMOTOR superioare ale feţişoarelor articulare radiale şi ulnare.5. . . Pentru înţelegerea acestor mişcări este necesar să ne referim la conformaţia suprafeţelor articulare care participă la formarea unei articulaţii care face parte din grupul trohoidelor. iar în jos pe discul articular. Uneori comunică cu sinoviala articulaţiei radiocarpiene printr-un orificiu situat în discul articular. pe faţa anterioară a radiusului. Spaţiul rămas liber este ocupat de o altă formaţiune fibroasă numită coarda oblică. Corpul celor două oase anterobrahiale . într-o asemenea articulaţie este posibilă o singură mişcare: rotaţia. . M e m b r a n a i n t e r o s o a s ă a antebraţului (Membrana interossea antebrachii). Capsula este întărită de o serie de fibre ce formează ligamentele radio-ulnare anterior şi posterior. Inelar al radiusului. D i s c u l a r t i c u l a r a fost descris anterior. Marginile anterioară şi posterioară aderă de capsula articulară. unde se confundă cu capsula articulaţiei radiocarpiene. se prinde pe marginea inferioară a incizurii ulnare a radiusului. Membrana interosoasă prezintă un număr de orificii pentru ramurile vasculare care trec din regiunea anterioară în cea posterioară.

c) interpunerea muşchilor flexori profunzi între oase. deplasându-se în jurul extremităţii distale aulnei şi. . Plică sinovială. numită faţa articulară carpiană. 4) articulaţiile intermetacarpiene. Unii autori deosebesc la acest nivel o articulaţie proximală (radio-carpiană) şi alta distală (medio-carpiană). deoarece ulna nu ia parte la formarea ei. . In acest caz. în supinaţie. iar policele medial. mişcările dine articulaţiile radio-ulnare se repercuta asupra mâinii.. faţa palmară priveşte în jos (de exemplu. cântatul la pian). supinaţia va fi limitată prin: a) întinderea ligamentului pătrat. De aceea se şi recomandă să se imprime antebraţului această poziţie în cazul imobilizărilor ce se impun în fracturi. când policele este îndreptat în sus. membrana interosoasă este întinsă la maximum.3. în sensul că extremitatea distală a radiusului trece pe partea medială. 3) articulaţiile carpo-metacarpiene. se poate stabili cu mult mai uşor contribuţia antebraţului (pronaţie şi supinaţie pură) şi cea braţului (pronaţie şi supinaţie obişnuită sau combinată). extremitatea proximală a radiusului se roteşte pe loc (învârtire). 2) Mişcările de pronaţie şi supinaţie pure se produc în mod excepţional în activitatea obişnuită. se consideră că pronaţia este mişcarea prin care faţa palmară devine posterioară. axul mişcării trece între cele două oase ale antebraţului şi mijlociul mâinii. . se studiază într-un capitol aparte. Scafoidul. bătaia la palmă). Rolul membranei interosoase în limitarea acestor mişcări nu este bine cunoscut. solidarizate prin ligamente interosoase. De partea antebraţului găsim o cavitate de recepţie.4. Supinaţia este mişcarea inversă. în poziţia de pronaţie. când cele două oase sunt mai îndepărtate. Astfel. astfel. prin care faţa palmară priveşte înainte şi policele lateral. Articulaţiile degetelor. De partea carpului se află: o proeminenţă elipsoidală formată din oasele scafoid. semilunar şi piramidal.8. Acest fapt se constată uşor prin urmărirea poziţiilor epicondililor medial şi lateral.6. De menţionat că în decursul schimbărilor de poziţie a celor două oase ale antebraţului în cadrul mişcărilor de pronaţie-supinaţie. în cursul mişcării de pronaţie. Fig. ARTICULAŢIILE MÂINII (Articulationes manus) în acest capitol se grupează articulaţia radio-carpiană şi articulaţiile oaselor care formează mâna propriu-zisă. adică lăsat liber pe lângă corp cu policele orientat înainte şi cu faţa palmară privind medial spre corp. Articulaţiile mâinii sunt următoarele: 1) articulaţia radio-carpiană. raporturile dintre cele două oase se schimbă. Suprafaţa carpiană a radiusului. spaţiul interosos nu dispare. ci sunt însoţite de mişcări ale membrului în articulaţia scapulohumerală. I se spune articulaţia radio-carpiană. Aceasta este separată de oasele carpului prin discul articular al articulaţiei radio-ulnare distale. 146. La formarea acesteia iau parte: faţa inferioară a epifizei distale radiale. Uneşte radiusul cu rândul proximal al carpului. în cazul acestor mişcări de pronaţie-supinaţie combinate.7. adică articulaţiile oaselor carpului şi ale metacarpului. Supinaţia se execută prin acelaşi mecanism. Suprafeţele articulare. . c) interpunerea muşchilor extensori între cele două oase. cele două oase se încrucişează prin diafizele lor. b) întinderea coardei oblice. având axul mare orientat transversal. care trece prin capul radiusului şi al ulnei. Semilunarul. numai că rotaţia şi translaţia se produc în sens invers. Când însă antebraţul este întins orizontal. 3) Mişcările obişnuite de pronaţie şi supinaţie nu se produc numai la nivelul celor două articulaţii radioulnare. în poziţia intermediară. 2. Mişcările se petrec împrejurul axului diagonal al antebraţului. d) întâlnirea procesului stiloid al ulnei cu partea posterioară a incizurii ulnare a radiusului.5. . Articulaţia radiocarpiană dreaptă (deschisă anterior) 1. Pronaţia este limitată prin: a)întinderea ligamentului pătrat. Capsula (porţiunea posterioară). care în aceste mişcări se deplasează de asemenea. . Există şi o poziţie intermediară. Mâna este legată de radius şi deci îi va urma mişcările. având o independenţă anatomică şi funcţională. şi faţa inferioară a discului articular. ARTICULAŢIA RADIO-CARPIANĂ (Articulatio radio-carpalis) Este o articulaţie elipsoidală. Când membrul superior este dus în flexiune.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) în poziţie de „repaus". Discul articular. ovalară. în timp ce extremitatea distală execută o mişcare de rotaţie combinată cu deplasare (translaţie). b) întinderea muşchilor 117 periradiali peste o anumită limită. Aici este vorba despre un lanţ articular. Dinpoziţia de repaus a antebraţului. 4) Limitarea mişcărilor de pronaţie-supinaţie se face de către formaţiunile ligamentare şi muşchii periarticulari. palma priveşte în sus (de exemplu. în acest fel de mişcări ulna este imobilă şi singurul os ce se mişcă este radiusul. Piramidalul. 2) articulaţiile carpului.

iar pe de alta pe piramidal şi pisiform. numai acestui disc. . colateral ulnar.3. collaterale carpi radiale). pe periferia elipsoidului carpian la limita cartilajului articular al oaselor carpiene. El trimite o prelungire înaintea procesului stiloid al radiusului şi comunică uneori cu sinoviala articulaţiei radio-ulnare distale printrun orificiu situat în discul articular. ARTICULAŢIILE CARPULUI [Articulationes carpi) Fig. Ciucuri sinoviali. posterior al articulaţiei radio-ulnare distale.articulaţiile intercarpiene. pe când în partea inferioară fibrele sale se îndreaptă unele spre semilunar şi piramidal. . formate între oasele individuale ale fiecărui rând. 1. Stratul sinovial al capsulei articulare tapetează stratul fibros şi se termină la nivelul cartilajului articular. 5)Ligamentul c olateral ulnar al c a r p u l u i (Lig. ARTICULAŢIILE INTERCARPIENE (Articulationes intercarpales) ARTICULAŢIILE RÂNDULUI ÎNTÂI (PROXIMAL). colateral radial. anterior al artic. Sunt reprezentate de o capsulă întărită de ligamente. Lig.c a r p i a n p a l m a r (Lig.4. dorsal al artic. posterior al artic. Lig. inserându-se pe semilunar. 1) Capsula articulară (Capsula articularis). denumite: a) 1 i g a m e n t u 1 r a d i o . Fasciculele radiocarpian şi ulnocarpian.3.2. sinoviala injectată). Lig. collaterale carpi ulnare).semilunar şi între semilunar-piramidal. Se insera pe marginea anterioară a discului articular şi a fosetei ce separă capul de procesul stiloid ulnar. 2) Ligamentele palmare.5. Suprafeţele articulare se află între scafoid . Se insera pe vârful procesului stiloid al radiusului şi pe scafoid. cele două rânduri sunt unite şi între ele. Au forma literei „V" fiind constituite din două fascicule. . . Ca mijloace de unire există două ligamente interosoase (Ligg. Fig. Se insera pe procesul stiloid al ulnei. 3) L i g a m e n t u l r a d i o . . radiocarpale dorsale). Acesta se insera în partea superioară pe marginea anterioară a suprafeţei articulare radiale şi a procesului stiloid radial. formată între cele două rânduri de oase.5. Scafoidul răspunde feţişoarei laterale. El se insera în partea superioară pe marginea posterioară a feţei articulare radiale. în fiecare rând se găsesc câte patru oase unite între ele prin ligamente. iar altele spre osul capitat (osul mare). Lig.APARATUL LOCOMOTOR articular. Suprafeţele articulare sunt încrustate cu cartilaj hialin. De aceea. radio-ulnare distale. . Ele sunt acoperite de cartilaj hialin. fibrele acestui ligament descind către oasele carpului. piramidal şi osul capitat. radiocarpale palmare). . Lig. Articulaţia radiocarpiană (văzută posterior. Stratul fibros al acesteia are forma unui manşon care se insera în sus la periferia suprafeţei articulare radiale şi a discului Oasele carpului sunt aşezate pe două rânduri. 148. ^ l i g a m e n t u l u l n o . Articulaţia radiocarpiană (văzută anterior. De acolo. 1. iar în jos.. mediocarpiene. care acoperă suprafeţele articulare. semilunarul feţişoarei mediale şi discului articular.4. Mijloacele de unire. colateral ulnar. pe de o parte.c a r p i a n d o r s a l (Lig. colateral radial. ulnocarpale palmare). în plus.2. intercarpalia interossea).articulaţia mediocarpiană. Lig. Sunt articulaţii plane. iar piramidalul. Lig. la acest nivel vom descrie următoarele articulaţii: . . iar în partea inferioară se termină pe faţa posterioară a osului piramidal. Este mai slab dezvoltat decât ligamentele palmare.c a r p i a n p a l m a r (Lig. 147. Lig. radio-ulnare. Reamintim că faţa articulară carpiană a radiusului este împărţită printr-o creastă antero-posterioară în două feţişoare. sinoviala injectată). 4)Ligamentul colateral radial al c a r p u l u i (Lig. .

Sinoviala articulaţiei trapezometacarpiene.7. Piramidalul. exceptând pisiformul. 151. Articulaţiile intercarpiene. Cele două rânduri ale carpului sunt unite printr-o capsulă laxă. remarcăm următoarele caractere: 1) existenţa adouâ cavităţi glenoide şi a doi condili. Trapezoidul. Dintre acestea. semilunar şi faţa medială a scafoidului. Cele două ramuri componente ale ligamentului pornesc de pe colul osului capitat şi de acolo diverg. pisomelacarpale) care se întinde între pisiform şi baza mctacarpianului V. Scmilunarul. ARTICULAŢIILE R Â N D U L U I AL D O I L E A (DISTAL). 1. şi ligamentul pisohamat (Lig. Al doilea rând al carpului. iar cea medială pe piramidal. Articulaţia piso-piramidală sau articulaţia osului pisiform {Articulatio ossispisiformis) este tot o articulaţie plană.2. . . ele se desprind sub forma a două fascicule. trei ligamente palmare şi trei ligamente dorsale similare celor ale rândului întâi. carpi radiatum) este un ligament puternic. Sinovialele articulaţiilor intercarpiene sunt prelungiri ale sinovialei articulaţiei mediocarpiene. intercarpalia dorsalia). între sunt două sea). întărită de câteva ligamente.3. Suprafeţele articulare sunt acoperite de un strat de cartilaj hialin. . Sinoviala articulaţiei radio-ulnare distale.2. A. 2) rândul proxim a l prezintă medial o cavitate glenoidă formată de piraal. Mijloacele de unire. . Fig.8. .5. 1. ARTICULAŢIA MEDIOCARPIANĂ (Articulatio Mdiocarpalis) uneşte rândul proximal. Suprafeţele articulare. . care se termină AL). . ramura laterală inserându-se pe scafoid. . Trapezul. de forma literei V. Pisiformul. 3) rândul distal prezintă Fig. L i g a m e n t u l d o r s a l este slab dezvoltat şi inconstant. Sinovialele sunt prelungiri provenite din stratul sinovial al capsulei articulare mediocarpiene.4. Scafoidul. carpometacarpiene şi intermetacarpiene (văzute palmar). 149. L i g a m e n t u l r a d i a t al c a r p u l u i (Lig. .ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) 119 Fig. 4) suprafaţa articulară distală se articulează cu cea proximală. . două ligamente palmare (Ligg. Mijloacele de unire sunt reprezentate prin trei ligam e n t e interosoase. cu rândul distal al carpului. trapezoidul. pisohamtum) care se află între pisiform şi cârligul osului hamat. De acolo. Articulaţiile intercarpiene. carpometacarpiene şi intermetacarpiene (văzute dorsal). intercarpalia palmaria) şi două ligamente dorsale (Ligg. două sunt m a i dezvoltate: ligamentul pisometacarpian (Lig.3. medial un condil voluminos format de osul capitat şi de osul cu cârlig. şi altul inferior. Osul cu cârlig. In partea laterală există o cavitate glenoidală formată de trapez şi trapezoid. Sinoviala articulaţiei mediocarpiene. Linia articulară are forma unui S orizontal (~).B. osul capitat şi osul cu cârlig se articulează între ele formând trei articulaţii plane. unul superior care se îndreaptă spre scafoid. situat pe faţa palmară. Osul mare. care diferă de precedentele printr-un număr mai mare de ligamente ce întăresc capsula. 150. Acesta pătrunde în cavitatea glenoidală a rândului precedent. Trapezul.6. . Considerând articulaţia în totalitate. Primul rând al carpului. Fibrele lui îşi au punctul principal de inserţie pe faţa posterioară a piramidalului. iar lateral imic condil format de scafoid. Secţiune prin articulaţiile mâinii (dreapta).

ca rol mecanic. Adducţia-abducţia. Aceste mişcări se execută împrejurul unui ax antero-posterior care trece prin centrul osului capitat. primul metacarpian.articulaţiile carpometacarpiene ale celorlalte degete. Mişcarea se execută împrejurul unui ax transversal care trece prin osul capitat. Limitarea abducţiei se face de către ARTICULAŢIILE CARPOMETACARPIENE (Articulationes carpometacarpales) Datorită unei dispoziţii anatomice diferite a articulaţiei carpometacarpiene a policelui în comparaţie cu cele ale degetelor II. Ea mai poate fi denumită şi articulaţia trapezometacarpiană. Această mişcare nu reproduce un cerc perfect. iar cea ulnară o uşoară supinaţie. Deoarece primul rând carpian se găseşte între cele două suprafeţe articulare. In flexiune. mai dens în partea posterioară şi laterală. Abducţia sau înclinarea radială este mişcarea prin care marginea radială a mâinii se înclină către marginea radială a antebraţului. Mişcările articulaţiilor mâinii se produc simultan. El este tapetat de stratul sinovial. Toate aceste mişcări se realizează printr-o deplasare „în etaj" a segmentelor regiunii. în mişcarea de abducţie. în abducţie. Axul mişcării trece prin osul semilunar. Mişcările policelui astfel înţelese se produc împrejurul a două axe: unul antero-posterior care trece prin baza metacarpianului şi altul radio-ulnar ce trece prin trapez. reprezentate de-al doilea rând carpian în partea inferioară şi de antebraţ. Mecanismul acestor mişcări este de o mare complexitate şi încă nu pe deplin elucidat. iar semilunarul trece sub ulnă. ci o elipsă.articulaţia carpometacarpiană a policelui. mişcarea este inversă. cât şi în cea mediocarpiană. iar cel de-al doilea rând pe primul. de tendoanele muşchilor flexori şi extensori ai degetelor. ea se face prin pronaţie-supinaţie. IV şi V. primul rând carpian se înclină pe oasele antebraţului. pe când în adducţie. Stratul fîbros al capsulei. în acest capitol vom trata separat: . rândul proximal al carpului se deplasează medial (ulnar) în aşa fel încât scafoidul ajunge la mijlocul suprafeţei radiale. în special. articulaţii plane. şi anume: primul rând carpian se mişcă pe oasele antebraţului. în mişcarea de extensiune se produc fenomene analoge. Flexiunea se petrece mai cu seamă în articulaţia radiocarpiană. reprezentată de falangele policelui. Extensiunea este mişcarea prin care dosul mâinii se apropie de faţa posterioară a antebraţului. Adducţia sau înclinarea ulnară este mişcarea prin care marginea ulnară a mâinii se înclină către marginea respectivă (ulnară) a antebraţului. dar de sens contrar. ARTICULAŢIA CARPOMETACARPIANĂ A POLICELUI {Articulatio carpometacarpalis policis) Este o articulaţie în şa. adică atât în cea radiocarpiană. trapez şi scafoid (coloana policelui). şi descendente între oasele rândului distal. Rotaţia mâinii este imposibilă în articulaţiile mâinii. Mişcarea de circumducţie. abducţie. extensiune. care se produc în jurul unui ax transversal ce trece prin centrul osului capitat. III. în mişcarea de adducţie. atât în articulaţia radiocarpiană cât şi în cea mediocarpiană. Astfel. astfel că înclinarea radială atrage cu sine o uşoară pronaţie. în partea superioară. policele poate executa mişcări mai ample şi mai variate. el a fost comparat. De partea trapezului există o feţişoară articulară de formă patrulateră situată pe faţa lui inferioară. adducţie-abducţie şi circumducţie. pe când extensiunea în cea mediocarpiană. semilunarul se înclină în afară. . Mijloacele de unire. iar scafoidul depăşeşte cu 1 cm poziţia sa iniţială. A. Acestea se realizează cu participarea întregii raze laterale a mâinii. Suprafeţele articulare. Ca mijloc unic de solidarizare a suprafeţelor articulare există o capsulă de forma unui manşon. . permiţând mişcările ample ale policelui. deoarece flexiunea şi extensiunea sunt mai ample decât înclinarea laterală. Suprafeţele articulare sunt acoperite de cartilaj hialin.120 pe trapez şi pe trapezoid. Cum aceste articulaţii sunt. 3) Mişcările de adducţie-abducţie sunt Însoţite de mişcări foarte reduse de rotaţie în jurul unui ax longitudinal. este foarte lax. BIOMECANICA ARTICULAŢIILOR MÂINII Complexul osteo-articular carpian este astfel alcătuit încât să permită efectuarea mişcărilor de flexiune-extensiune. Rezultă în urma executării succesive a mişcărilor de flexiune. adică convexă în sens transversal şi concavă dinainte-înapoi. Majoritatea autorilor au în vedere totuşi următoarele elemente: 1) mişcările de înclinare ulnară şi radială au loc în ambele articulaţii. Al doilea rând carpian se mişcă pe primul. (Nu este omologat de Nomenclatura anatomică). în articulaţiile radio-ulnare. fiecare în parte permite mişcări de alunecare de mică amplitudine. Spre deosebire de ultimele patru degete. Limitarea mişcărilor este făcută de ligamentele palmare şi dorsale şi. cu un adevărat menise. Flexiunea este mişcarea prin care palma se apropie de faţa anterioară a antebraţului. rândul proximal al carpului se deplasează înainte (flexiune). Biomecanica policelui. Flexiunea-extensiunea. APARATUL LOCOMOTOR ligamentele laterale. Celelalte oase carpiene basculează în jurul acestui centru. rândul proximal se deplasează înapoi (extensiune). în general. Ea este concavă în sens transversal şi convexă dinainte-înapoi. 2) Mişcările de adducţie-abducţie sunt însoţite de mişcări accesorii de flexiune-extensiune. al doilea rând carpian (distal) se deplasează pe primul rând (proximal) iar acesta alunecă pe antebraţ. Stratul sinovial al capsulei emite prelungiri ascendente între oasele rândului proximal. Ea se insera pe periferia suprafeţelor articulare ale celor două oase. adducţie sau invers. care au posibilităţi mai reduse de mişcare. De partea primului metacarpian se găseşte o feţişoară invers conformată.

în care pătrunde baza metacarpianului al II-lea. transvers profund. IV. Suprafaţa articulară a falangei. între punctul cel mai îndepărtat de axul longitudinal al mâinii şi un punct care depăşeşte în direcţie medială această axă. Capul metacarpianului. 1. în acest fel. Partea anterioară a capsulei. B. Fig. cât şi de cea a suprafeţelor articulare metacarpiene. al IV-lea. sinoviala.3.2. . carpometacarpales 121 Fig.B.2' Lig. Fig. Teaca tendoanelor fiexorilor degetelor. . Sesamoidul lateral. printr-un ligament.2.' Lig. 1. Sunt în număr de patru sau cinci: unul cu direcţie orizontală. . carpometacarpales ţalmaria).1. Pentru executarea ei intervine muşchiul lung abductor al policelui. care este independent. iar celelalte cu direcţie verticală. cu osul cu cârlig. Amplitudinea acestei mişcări este de 35°-40°.A. şi V) se articulează cu cele ale rândului distal carpian. Metacarpianul al II-lea se articulează cu trapezul. Ea se realizează prin contracţia unui mare număr de muşchi. Ele formează articulaţii plane. Articulaţia metacarpofalangiană deschisă prin faţa dorsală. de aceea ele au denumite „articulaţia carpometacarpiană comună". Adducţia este mişcarea prin care policele se apropie de degetul al doilea. . 1. lungul şi scurtul abductor îndepărtează policele la maximum. ARTICULAŢIILE CARPOMETACARPIENE ALE CELORLALTE DEGETE {Articulationes carpometacarpales) Cele patru oase metacarpiene (II. Mişcările posibile în aceste articulaţii sunt numai de alunecare. 3) o mişcare de flexiune a ultimei falange pe prima şi a acesteia pe metacarpian. 153. împrejurul axului radioulnar se execută mişcarea de opoziţie-repoziţie. Dintre aceştia. 152. Lig.4. prin care vârful policelui descrie un arc de 120°. toate celelalte metacarpiene sunt unite între ele la extremităţile lor proximale prin articulaţii. Articulaţia metacarpofalangiană a policelui drept (Articulaţia deschisă dorsal). . Sesamoidul medial. Ligamentele c â r p o metacarpiene d o r s a l e (Ligg. iar la extremităţile lor distale. Prima falangă corespunzătoare capului metacarpianului. cu osul capitat şi cu osul cu cârlig. Stratul intern al capsulei. Opoziţia rezultă din combinarea a trei mişcări: 1) o mişcare unghiulară. Ea este efectuată de muşchiul adductor al policelui. . trapezoidul şi osul capitat. Mijloacele de unire. 2) o mişcare concomitentă de rotaţie de 90° a policelui în jurul axei lui longitudinale. .ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) împrejurul axului antero-posterior se execută mişcarea de adducţie-abducţie. colateral ulnar. colateral radial. ARTICULAŢIILE 1NTERMETACARPIENE (Articulationes intermetacarpales) Cu excepţia primului metacarpian. Capul metacarpianului. al V-lea. mâna omului este transformată într-o adevărată pensă de prins obiecte. şi apoi converg spre a se insera în jos pe extremitatea proximală a metacarpianului al III-lea. Sinoviale metacarpofalangiene. Ea are drept rezultat apropierea şi îndepărtarea întregii coloane osoase a policelui de celelalte patru degete. Aceste trei oase formează împreună o scoabă. Ligamentele c a r p o m e t a c a r iene p a l m a r e (Ligg. 154. . este o dependinţă a sinovialei articulaţiei mediocarpiene. Este format din două fascicule ce se insera în sus pe feţele adacente ale osului capitat şi ale osului cu cârlig. dorsalia). iar flexorul lung şi în mai mică măsură adductorul policelui îl apropie de oricare din cele patru degete. Stratul fibros al capsulei se insera la limita cartilajului articular atât de partea carpului. Articulaţiile metacarpofalangiene ale ultimelor patru degete (sinoviale injectate). Mişcarea de opoziţie este caracteristică mâinii omului. Suprafeţele articulare. Acestea sunt mai numeroase şi mai neregulate în dispoziţia lor.3.3. Capsulă este întărită de un ligament interosos şi mai multe ligamente palmare şi dorsale. III. Ligamentul i n t e r o s o s are forma erei V. Capsula şi cavitatea articulară sunt unice pentru toate patru articulaţiile. Metacarpianul al III-lea se articulează cu osul capitat. . 2. Mişcarea de abducţie este aceea prin care policele se îndepărtează de degetul al doilea.

prima falangă se înclină pe palma mâinii ca în închiderea pumnului. Articulaţiile metacarpofaîangiene şi interfalangiene. în capitolul de faţă vom descrie: A.se insera la oarecare distanţă de cartilajul articular. A. cavităţile articulare injectate). pe când în spaţiile interarticulare el este liber. dezvoltate în partea palmară a articulaţiilor. întinsă transversal de la metacarpianul al Il-lea la al V-lea. Aceste ligamente sunt formaţiuni puternice. Tendon perforai . colateral radial. colateral uinar. Lig. L i g a m e n t u l m e t a c a r p i a n t r a n s v e r s p r o f u n d (Lig. metacarpales palmaria). Articulaţia interfalangiană. Sinovială injectată. în acelaşi timp. Stratul intern sinovial tapetează stratul fibros. . . Fiecare din aceste ligamente se găseşte între două oase alăturate. 1 V. fibrele anterioare ale ligamentelor colaterale se insera pe oasele sesamoide.122 Unirea extremităţilor proximale. de la metacarpianul al Il-lea la cel de-al V-lea. .2. . palmaria) sunt formaţiuni fîbrocartilaginoase. Suprafeţele articulare au fost studiate la Osteologie. Aceste extremităţi nu sunt unite prin aiticulaţii propriu-zise. . De acolo se răsfiră spre a se fixa pe tuberozităţile marginale ale falangelor. melacarpalia dorsalia) şi trei ligamente interosoase (Ligg. Sunt în număr de două pentru fiecare articulaţie. Feţele lor palmare sunt unite cu ligamentul metacarpian transvers profund şi sunt moderat excavate pentru a primi tendoanele flexorilor. Mijloacele de unire sunt reprezentate prin trei ligamente palmare (Ligg. care pătrund în cavităţile ovalare puţin adânci de pe baza falangelor proximale. care uneşte extremităţile oaselor.2'. Articulaţiile metacarpofaîangiene şi B. La nivelul articulaţiilor el fuzionează cu tecile tendoanelor flexorilor. Fig.A.3. Stratul ei extern . 156. Fiecare articulaţie posedă o capsulă sinovială. La articulaţia metacarpofalangiană a policelui. Mişcările. C a p s u l a articulară este de forma unui manşon. Francezii numesc aceste ligamente palmare „fibrocartilaje de mărire" sau „fibrocartilaje glenoidiene". 155. Ele sunt reprezentate de capetele rotunde ale metacarpienelor. Prima falangă. Unirea extremităţilor distale.3.2". Ligamentul palmar la primei falange a policelui conţine în grosimea lui cele două oase sesamoide. 1. Fantă în care se msinuiază sinovială. Această panglică poartă numele de ligamentul transvers profund al metacarpului şi va fi descris la articulaţiile metacarpofaîangiene. (vedert laterală. Ca suprafeţe articulare există acele feţişoare mici prin care metacarpienele vin în contact pe laturi. . Primele falange sunt unite şi cu metacarpienii formând articulaţiile metacarpo-falangiene. Are aspectul unei panglici care se întinde pe faţa palmară. având rol important în conducerea mişcărilor de flexiune şi extensiune. metacarpalia interosseă). metacarpale transversum profundum).4. trecând înaintea articulaţiilor metacarpofaîangiene şi a spaţiilor interosoase. trei ligamente dorsale {Ligg. ARTICULAŢIILE METACARPOFALANGIENE (Articulationes metacarpophalangeales) sunt de tip elipsoid. Tendon perforant. în flexiune.2. Lig. ligamentul transvers este în legătură atât cu aponevroza palmară cât şi cu fascia dorsală a mâinii. între cele cinci oase mctacarpiene se delimitează patru spaţii interosoase (Spatia interosseă metacarpi). colaterale. El împiedică îndepărtarea metacarpienelor vecine.B. Articulaţiile interfalangiene. ligamentul este solidar cu falanga. dense şi Fig. aceste articulaţii sunt plane. cu capsula şi cu ligamentele palmare. Articulaţiile metacarpofaîangiene prezintă următoarele mişcări: 1) Mişcări de flexiune şi extensiune a degetelor. Ele se insera proximal pe depresiunea şi pe tuberozitatea de pe laturile capului metacarpi anului respectiv.2'. Lig. capul metacarpienelor. ci printr-o panglică fibroasă. iar în j ARTICULAŢIILE DEGETELOR (Articulaiiones digitorum manus) Falangele sunt unite între ele prin articulaţii interfalangiene.fîbros . APARATUL LOCOMOTOR puternice. L i g a m e n t e l e p a l m a r e (Ligg.1'. L i g a m e n t e l e c o l a t e r a l e (Ligg. în timpul mişcărilor. Ele se fixează strâns pe marginea palmară a capsulei articulare a falangei proximale şi asigură concordanţa între cele două suprafeţe articulare. aşezate radial şi respectiv ulnar pe laturile acesteia. . 1". collateralia) au formă de evantai. Falanga Ii-a. Mijloacele de unire. Ele se execută împrejurul unui ax radio-ulnar care trece prin.

în cazul acestor mişşi scurtul flexor şi a opozantului acestui deget. De la această degetul de forţă. interosoşi dorsali. prin acţiuPrivire de ansamblu a s u p r a mişcărilor degetelor.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) 123 Muşchii motori ai articulaţiilor interfalangiene: extensiune ea se îndepărtează de aceasta. o scădere a capacităţii funcţionale a mâinii cu 60%. prin întinderea aponevrozei dorsale a degetelor. de o mare fineţe. ca şi Mijloacele de unire. de I falange pe capetele metacarpienelor. Prin această mişcare. La aceasta se mai adau( pul principal al prehensiunii. Apropierea şi îndesusţinere sau mişcări de prehensiune între celelalte degete. Idispoziţie ca şi la articulaţiile metacarpofalangiene. înclinare radială sau invers. este o trohlee. extensorul indexului. A R T I C U L A Ţ I I L E proximale ale celei de-a II-a şi a IlI-a falange. extensorul degezător se execută prin contracţia muşchilor lombricali şi tului mic. interosoşi. lentru inserţii ligamentare. IFiecare din articulaţiile interfalangiene este prevăzută cu ARTICULAŢIILE CENTURII PELVIENE •te o sinovială. interfalangiene proximale flexor al policelui. Sunt reprezentate de o capsulă cele ale membrului superior. reprezentată prin extremităţile superficial şi cel profund flecteazâ falangele II şi III. precum şi între acestea şi podul palmei. Degetul mediu este articulaţii: una proximală şi alta distală. Prehensiunea se realizează prin sia acestor degete. oase coxale împreună cu sacrul. extensiune. Extensiunea degetelor este produsă prin acţiunea Policele. Flexiunea falangei a II-a pe prima. executând mişcarea de opoziţie. (Articulationes cinguli pelvici) Mişcările. III. Inelarul secundează pe precedentul în regula face excepţie policele. collateralia) care au aceeaşi inferior liber. b) muşchii exîensoh . la formarea centurii •iscări de extensiune.muşchii lomşi interfalangiene distale). în actul scrisului se flectează primele falange şi se extind falangele II şi III. reprezentată de extremităţile 6. Rezultă din executarea succesivă a redusă. şi După cum ştim din osteologie. palmare) şi două centurii membrului inferior şi articulaţiile membrului ligamente colaterale (Ligg. Degetele mâinii prezintă câte două de sesizare a formelor obiectelor. flectarea falangelor I de către muşchii lombricali şi inter2) înclinarea marginală. însă cu o forţă 3) Circumducţia. extensorul degetelor. în partea anterioară şi . Toate sunt constituite după acelaşi tip. Aceste mişcări a) muşchii flexori--muşchiul tlexor profund al degetelor. Flectarea policelui în scopul aducerii înspre pienelor. (Articulationes membri inferioris) Şi aici găsim pe laturi două mici tuberozităţi pentru inserţii ligamentare. prin care degetele se apropie de palmă. se produc fie izolat. înclinare ulnară. Degetul mic conferă o mai deplină siguculaţie. Articulaţiile membrului inferior pot fi împărţite. Lomistale ale primei şi a celei de a II-a falange. ginglime. participă cele două •iscări se produc în jurul unui ax transversal ce trece p r i n trohleea extremităţii distale a falangelor I şi II. interosoşi palmari. bricalii şi interosoşii dorsali realizează o abducţie a acesce prezintă pe laturile ei două depresiuni care servesc tora. bricali. acţiune intervin: muşchiul extensor comun al degetelor Suprafeţele articulare care extinde primele falange. nea muşchilor flexori superficiali şi flexiunea celei de-a Mişcările executate de degetele noastre sunt nu numai IlI-a falange prin contracţia flexomlui profund. Aceste pelviene sau a membrului inferior. prezintă o creastă antero-posterioară ce răspunde şanţului trohleei MEMBRULUI INFERIOR şi două mici cavităţi care răspund povârnişurilor trohleei. falanga osoşi. în această situaţie. dar şi de o apreciabilă eficacitate. în aceste articulaţii se pot executa: mişcări «flexiune. în timp ce flexorul comun 1) Suprafaţa proximală. a falangelor II de către muşchiul flexor superficial Date fi dusă în sens ulnar (adducţie) sau radial (abducţie) al degetelor şi al falangelor III de către flexorul profund îjurul unui ax dorsopalmar ce trece prin capul metacaral degetelor. în această mişcare se flec| gă şi contracţia extensorului degetului mic ca şi aceea a tează toate falangele degetelor II. extensorul Flexiunea primei falange pe metacarpianul corespunlung al policelui. în două grupe: articulaţiile întărită de un ligament palmar (Lig. ARTICULAŢIILE INTERFALANGIENE {Articumişcării de prehensiune şi în acelaşi timp este şi un deget Xktiones interphalangeales manus) sunt articulaţiile proprii ale degetelor. . IV şi V. [câri se produce o alunecare transversală a bazei primelor mâna nu poate executa decât mişcări de împingere. Fârăpolice. Indexul intervine ca unul din stabilizatorii principali ai B. fie simultan în cele trei articulaţii ale muşchiul flexor superficial al degetelor şi muşchiul lung degetelor (metacarpofalangiene. prin care se îndepărtează. când este vorba de extenmare se aplică pe acestea. realizează timmuşchiului extensor al degetelor. în această :ii trohleene. iar degetul j extensorului degetului index. Această mişcare de înclinare marginală este pocelelalte degete se face prin contracţia muşchilor lungul sibilă numai cu degetele în extensie. părtarea de axul mâinii sunt produse de muşchii interosoşi. sunt articuranţă a actului de prehensiune. care prezintă o singură artiacţiunile de efort. 2) Suprafaţa distală. persoana respsectivă prezintă [mişcărilor descrise anterior: flexiune.

Aceste mişcări se produc fie izolat. 2) Suprafaţa distală. precum şi între acestea şi podul palmei. Fără police. collateralid) care au aceeaşi dispoziţie ca şi la articulaţiile metacarpofalangiene. în două grupe: articulaţiile centurii membrului inferior şi articulaţiile membrului inferior liber. Extensiunea degetelor este produsă prin acţiunea muşchiului extensor al degetelor. muşchiul flexor superficial al degetelor şi muşchiul lung flexor al policelui. iar degetul mare se aplică pe acestea. prin acţiunea muşchilor flexori superficiali şi flexiunea celei de-a IlI-a falange prin contracţia flexorului profund. Flectarea policelui în scopul aducerii înspre celelalte degete se face prin contracţia muşchilor lungul şi scurtul flexor şi a opozantului acestui deget. în această acţiune intervin: muşchiul extensor comun al degetelor care extinde primele falange. 3) Circumducţia. la formarea centurii pelviene sau a membrului inferior. realizează timpul principal al prehensiunii. Această mişcare de înclinare marginală este posibilă numai cu degetele în extensie. Policele.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) extensiune ea se îndepărtează de aceasta. palmare) şi două gamente colaterale (Ligg. falanga poate fi dusă în sens ulnar (adducţie) sau radi al (abducţie) în jurul unui ax dorsopalmar ce trece prin capul metacarpienelor. B. în cazul acestor mişcări se produce o alunecare transversală a bazei primelor falange pe capetele metacarpienelor. în aceste articulaţii se pot executa: mişcări de flexiune. reprezentată prin extremităţile distale ale primei şi a celei de a Ii-a falange. în timp ce flexorul comun superficial şi cel profund flecteaza falangele II şi III. Fiecare din articulaţiile interfalangiene este prevăzută cu câte o sinovială. Şi aici găsim pe laturi două mici tuberozităţi pentru inserţii ligamentare. în această situaţie. Sunt reprezentate de o capsulă întărită de un ligament palmar (Lig. mâna nu poate executa decât mişcări de împingere. Mijloacele de unire. De la această regulă face excepţie policele. Degetul mic conferă o mai deplină siguranţă a actului de prehensiune. Prehensiunea se realizează prin flectarea falangelor I de către muşchii lombricali şi interosoşi. în partea anterioară şi . Degetele mâinii prezintă câte două articulaţii: una proximală şi alta distală. prezintă o creastă antero-posterioară ce răspunde şanţului trohleei şi două mici cavităţi care răspund povârnişurilor trohleei. interosoşi palmari. 123 Muşchii motori ai articulaţiilor interfalangiene: a) muşchii flexori ~ muşchiul ii cxor profund al degetelor. ARTICULAŢIILE INTERFALANGIENE {Articulationes interphalangeales manus) sunt articulaţiile proprii ale degetelor. ca şi cele ale membrului superior. extensiune. Flexiunea falangei a Ii-a pe prima. executând mişcarea de opoziţie. La aceasta se mai adaugă şi contracţia extensorului degetului mic ca şi aceea a extensorului degetului index.muşchii lombricali. în actul scrisului se flectează primele falange şi se extind falangele II şi III. extensorul degetelor. persoana respsectivă prezintă o scădere a capacităţii funcţionale a mâinii cu 60%. ce prezintă pe laturile ei două depresiuni care servesc pentru inserţii ligamentare. şi mişcări de extensiune. înclinare ulnară. Prin această mişcare. extensorul indexului. fie simultan în cele trei articulaţii ale degetelor (metacarpofalangiene. 6. 2) înclinarea marginală. prin care degetele se apropie de palmă. Rezultă din executarea succesivă a mişcărilor descrise anterior: flexiune. Flexiunea primei falange pe metacarpianul corespunzător se execută prin contracţia muşchilor lombricali şi interosoşi. participă cele două oase coxale împreună cu sacrul. Apropierea şi îndepărtarea de axul mâinii sunt produse de muşchii interosoşi. IV şi V. interosoşi dorsali. sunt articulaţii trohleene. extensoral lung al policelui. în această mişcare se flecteazâ toate falangele degetelor II. Mişcările. când este vorba de extensia acestor degete. Mişcările executate de degetele noastre sunt nu numai de o mare fineţe. Toate sunt constituite după acelaşi tip. dar şi de o apreciabilă eficacitate. de susţinere sau mişcări de prehensîune între celelalte degete. prin întinderea aponevrozei dorsale a degetelor. Privire de ansamblu asupra mişcărilor degetelor. este o trohlee. care prezintă o singură artij culaţie. b) muşchii extensori . a falangelor II de către muşchiul flexor superficial al degetelor şi al falangelor III de către flexorul profund al degetelor. Degetul mediu este degetul de forţă. interfalangiene proximale şi interfalangiene distale). Inelarul secundează pe precedentul în acţiunile de efort. însă cu o forţă redusă. înclinare radială sau invers. prin care se îndepărtează. ARTICULAŢIILE MEMBRULUI INFERIOR (Articulationes membri inferioris) Articulaţiile membrului inferior pot fi împărţite. extcnsoruî degetului mic. reprezentată de extremităţile proximale ale celei de-a Ii-a şi a IlI-a falange. Suprafeţele articulare 1) Suprafaţa proximală. Indexul intervine ca unul din stabilizatorii principali ai mişcării de prehensiune şi în acelaşi timp este şi un deget de sesizare a formelor obiectelor. ginglime. ARTICULAŢIILE CENTURII PELVIENE (Articulationes cinguli pelvici) După cum ştim din osteologie. Aceste pcări se produc în jurul unui ax transversal ce trece prin trohleea extremităţii distale a falangelor I şi II. III. Lombricalii şi interosoşii dorsali realizează o abducţie a acestora.

sacrococcigene posterioare. sacro-iliac posterior lung). APARATUL LOCOMOTOR ARTICULAŢIA SACRO-ILIACĂ {Articulatio sacro-iliaca) Face parte din grupul articulaţiilor sinoviale. între ele se interpune osul sacru formându-se astfel articulaţiile sacroiliace. în partea posterioară şi mediană. Lig. Fibrele cele mai inferioare sunt lungi şi intricate. ele devin neregulate la adult. sacrospinos. necesară echilibrării bazinului şi în acelaşi timp o suficientă elasticitate pentru atenuarea şocurilor produse în mers. Sunt formate din fibre subţiri care se insera în afară. Inserţia superioară a bicepsului femural. de acolo. Ligg. . la care trebuie adăugată şi membrana obturatoare care închide gaura obturată a coxalului. Lig. partea lui dorsală este mai lată decât cea ventrală. . . Cavitatea articulară este îngustă. fixându-se pe partea învecinată a liniei arcuate. . vertebral longitudinal anterior.2.6. Articulaţiile bazinului. 1. 1.3. Fibrele superioare sunt scurte şi aproape orizontale (lig. Articulaţiile bazinului (văzute anterior). fugă. Fig. Acesta are baza mai voluminoasă. iliolombar. sacro-iliaca anterioră). . intertransversar. sacro-iliac posterior. lateral de primele două găuri sacrate. Capsula articulară. Lig. Lig. Fig. asigurând stabilitatea pelvisului.6. Fascie. 158. ii sacrotuberal. iliolombar. Suprafeţele articulare sunt reprezentate de feţele auriculare ale osului coxal şi cele ale osului sacrat. . în acelaşi timp. 157. .4. tapetat la rândul său de o lamă fibrocartilaginoasă mai groasă pe sacru (1-4 mm) decât pe coxal (0. sacrococcigan anterior.8.5. Ligamentele iliolombare fixează oasele coxale de coloana lombară. în timp ce ligamentele sacro-sciatice le solidarizează cu părţile laterale ale sacrului şi coccigelui. Aproape plane la fat şi copil. Lig. în parte. iliolombar. salt. L i g i sacroiliace anterioare. Este foarte scurtă şi în partea dorsală este înlocuită prin ligamentele sacro-iliace interosoase. Lig. Suprafeţele articulare sunt acoperite cu un strat de cartilaj hialin. De fiecare parte.4. sacro-iliac posterior scurt). sacro-iliacaposteriora). . supraspinos. . cele două suprafeţe articulare se angrenează între ele datorită formei de „pană" a sacrului. prin articularea celor dintâi se formează simfiza pubiană. Lig.7.8. descendent al lig. . .3.5. sacrotuberal. Prin aceasta sacrul transmite în mod elastic greutatea părţii superioare a corpului asupra bazinului şi apoi a membrelor inferioare.124 mediană.2. ceea ce împiedică căderea lui în jos. pelvină. Unii autori o consideră o simfiză. de forma unei fisuri. . Lig. Ele unesc spina iliacă posterosuperioară cu creasta sacrată laterală. Articulaţiile de mai sus au o mare rezistenţa. . se îndreaptă lateral către osul coxal. pe aripioara sacrului şi pe faţa pelviană a osului sacru. şi aceasta nu permite pătrunderea lui dinapoi-înainte în bazin. Au o direcţie oblică. Lig. In acest fel. Mijloacele de unire constau dintr-o capsulă întărită de ligamente. L i g a m e n t e l e s a c r o i l i a c e anter i o a r e (Ligg.6 mm).li intertransversar. (văzute posterior). Lig.3-0. sacrospinos. . L i g a m e n t e l e s a c r o i l i a c e poşte r i o a r e(Ligg. Se prezintă ca un manşon ce se insera la periferia suprafeţelor articulare ale coxalelor şi a sacrului. se constituie o unitate osteofibroasă.7. cu cele din partea superioară a ligamentului sacrotuberal (lig. Faptul acesta contribuie la mai buna solidarizare a oaselor bazinului şi reduce la minimum mişcările lor. .

ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) L i g a m e n t e l e s a c r o i l i a c e i n t e r o s o a s e (Ligg. sacro-iliaca interosseă). Formează principalul mijloc de unire între cele două oase. Sunt foarte puternice. Ele umplu spaţiul neregulat format imediat deasupra şi înapoia cavităţii articulare. Sunt acoperite de ligamentele sacro-iliace dorsale. Aceste ligamente sunt formate din fascicule de fibre scurte, care unesc tuberozitatea iliacă cu tuberozitatea sacrată. L i g a m e n t u l i l i o l o m b a r (Lig. iliolumbale). Este un ligament puternic, situat în spaţiul unghiular ce separă coloana lombară de creasta iliacă. El se insera pe procesele costale (transverse) ale vertebrelor a IV-a şi a V-a lombară şi de acolo, răsfirându-se, se insera pe creasta iliacă şi în fosa iliacă, deasupra feţei auriculare. Acest ligament este format din fibre transversale şi oblice. Raporturi. Anterior, articulaţia răspunde vaselor iliace externe şi interne, muşchiului iliopsoas, muşchiului yinfoxm; posterior, muşchiului extensor al coloanei vertebrale; superior, muşchiului pătrat al lombelor; inferior. marii incizuri sciatice, străbătută de mănunchiul vasculonervos gluteal superior. Mişcările articulaţiei sacro-iliace. în mod normal, la nivelul acestei articulaţii se produc mişcări foarte reduse. Ele sunt în număr de două: mişcarea de nutaţie şi mişcarea de contranutaţie. în nutaţie, baza sacrului se apleacă înainte şi în jos; în contranutaţie, dimpotrivă, ea se îndreaptă înapoi şi în sus. în ambele mişcări, axul transversal nu trece prin articulaţia propriu-zisă, ci prin ligamentele sacro-iliace posterioare sau prin cel interosos. Aceste mişcări se pot produce nu numai prin participarea sacrului, ci şi prin deplasarea celor două oase coxale pe osul sacrat imobilizat. Cunoaşterea articulaţiilor sacroiliace prezintă importanţă deosebită pentru obstetrică, deoarece la naştere ele permit modificarea diametrelor bazinului. Astfel, nutaţia reduce diametrul antero-posterior al strâmtorii superioare, dar măreşte pe cel omonim al strâmtorii inferioare. Un fenomen invers se produce în contranutaţie. Mişcarea de nutaţie este limitată de ligamentele sacrosciatice. Aceste mişcări se pot efectua în afara actului naşterii. Un exemplu de nutaţie ni-1 oferă susţinerea unei greutăţi pe umeri. în acest caz, greutatea se transmite prin intermediul coloanei vertebrale spre baza sacrului şi aceasta este împinsă înainte (într-o mică măsură). Repausul unei persoane pe regiunea lombară, sprijinit pe o bancă transversală constituie un exemplu pentru mişcarea de contranutaţie. în această situaţie, baza sacrului este dusă înapoi, deoarece greutatea trunchiului apasă asupra bazei sacrului prin intermediul coloanei vertebrale. în acelaşi timp, membrele inferioare deplasează oasele coxale înainte.

125 Suprafeţele articulare. De partea fiecărui os pubian există câte o feţişoară articulară ovalară - feţişoara simfizară. Acestea sunt mult mai apropiate prin marginea lor posterioară decât prin cea anterioară. în acest fel, între ele se delimitează un spaţiu cuneiform cu baza anterioară. Cele două feţişoare articulare sunt acoperite de un strat de cartilaj hialin. Mijloacele de unire. Există un disc fibrocartilaginos interpubian şi trei ligamente periferice. D i s c u l i n t e r p u b i a n {Discus interpubicus). Este un fibrocartilaj ce umple spaţiul dintre cele două suprafeţe articulare. în structura lui deosebim două porţiuni: una periferică, mai densă şi mai rezistentă, şi alta centrală, moale, prevăzută adesea cu o cavitate mediană, situată în jumătatea superioară. Când aceasta

Fig. 159. Simfiza pubiană văzută anterior 1. Linia albă abdominală. - 2. M. drept abdominal. - 3. M. piramidal. - 4. Lig. anterior. - 5. Lig. arcuat pubian.

SIMFIZA PUBIANĂ {Symphysis pubica)
Este o articulaţie rezultată în urma unirii celor două oase coxale în partea anterioară, pe linia mediană. Este o simfiza.
Fig. 160. Simfiza pubiană la femeie, văzută pe secţiune frontală. 1. Lig. superior. - 2. Discul interpubian. - 3. Porţiunea fîbrocartiolaginoasă a discului interpubian. - 4. Cavitatea articulară. - 5. Lig. arcuat pubian.

126 atinge dimensiuni mai mari, articulaţia devine plană (articulaţie sinovială). Ligamentele periferice aderă strâns la pericondru. Se descriu trei ligamente: 1. L i g a m e n t u l p u b i a n s u p e r i o r (Lig. pubicum superius). Este format dintr-un fascicul fibros, orientat transversal. Se întinde de la un tubercul pubian la celălalt; se continuă în sus cu linia albă abdominală. 2. L i g a m e n t u l p u b i a n a r c u a t {Lig. arcuatumpubis). Are aspectul unei lame semilunare, foarte rezistentă, cu concavitatea orientată în jos şi înapoi. Este situat imediat sub simfiza pubiană şi măsoară aproximativ 1 0 - 1 2 mm pe linia mediană, diminuând progresiv în grosime spre ramurile ischiopubiene. Prin marginea sa superioară aderă intim la discul interpubian, iar de o parte şi de cealaltă la ramurile descendente pubiene. Marginea inferioară, concavă şi tăioasă, formează o curbă orientată spre tuberozităţile ischidiace. Ea atenuează deschiderea dintre cele două ramuri pubiene {unghiulpubian). Obstetricienii numesc „arcadă subpubiană" această margine a ligamentului şi îi acordă o mare importanţă practică (pentru măsurarea diametrelor anteroposterioare ale bazinului, la naşteri). în practica medicală întâlnim uneori rupturi ale uretrei, provocate prin comprimarea acesteia între ligamentul arcuat şi un corp contondent. 3. Ligamentul anterior (neomologat de N.A) este situat pe partea anterioară a articulaţiei. El este gros (are aproape un centimetru) şi este format prin încrucişarea a diferite fibre, verticale, transversale şi oblice, venite de la muşchii învecinaţi (piramidal, drept abdominal, oblic extern, gracilis şi adductori). în afară de aceste fibre împrumutate, care reprezintă porţiunea superficială, există mai profund nişte fibre proprii ale articulaţiei, care merg transversal de la un pube la celălalt. Raporturile simfizei pubiene. înainte cu: unghiul format de corpii cavernoşi ai penisului sau ai clitorisului, cu corpul adipos al muntelui pubian; înapoi, cu vezica, de care este separată prin spaţiul prevezical; în sus, cu muşchii abdominali; în jos, ligamentul arcuat se continuă cu fascia perineală mijlocie; aceasta este străbătută de uretră. Adaptările articulaţiilor bazinului în timpul sarcinii şi a naşterii. Sub influenţa infiltraţiei seroase se produce o ramolire a fibrocartilajelor articulare, a capsulelor şi a ligamentelor articulaţiilor bazinului. Rezultă o relaxare a tuturor articulaţiilor, mai ales a simfizei, care se traduce prin mărirea mobilităţii lor. Graţie acestui fapt, diametrele excavaţiunii se măresc şi fătul poate descinde mai uşor.

APARATUL LOCOMOTOR cea mai posterioară a suprafeţei gluteale a coxalului; pe marginile laterale ale sacrului şi coccigelui până la nivelul celei de-a IlI-a vertebre coccigiene. De pe aceste puncte de inserţie, fibrele converg în jos, fixându-se pe partea postero-medială a tuberozităţii ischiadice. O mică parte din acestea merg de-a lungul ramurii ischionului formând o plică cu concavitatea superioară, denumită p l i c ă f a 1 c i f o r mă {Processus falciformis) pe care se insera fascia muşchiului obturator intern. B, LIGAMENTUL SACROSPINOS {Lig. sacrospinale) sau sacrosciatic mic. Este situat anterior faţă de ligamentul precedent. Are fonna unei lame triunghiulare care se insera prin bază pe marginile laterale ale sacrului şi coccigelui, pe o lungime de 3-4 cm, iar prin vârf, pe spina ischiadică. Raporturile ligamentelor sacro-sciatice. Orificiile sciatice sau ischiadice. Aceste ligamente completează peretele lateral al pelvisului osos. între marginea posterioară a osului coxal şi cea laterală a sacrului există o scobitură mare {incizura sacrosciatică). Scobitura este închisă prin marele ligament sacrotuberal şi transformată într-un orificiu. Acest orificiu este subdivizat, la rândul lui, de către ligamentul sacrospinos în alte două orificii secundare. Există aşadar la acest nivel două orificii dintre care unul superior, în raport cu marea scobitură sciatică, şi altul inferior, cu mica scobitură sciatică. Prin aceste orificii se pot propaga, datorită conţinutului de ţesut grăsos, colecţiile patologice din bazin la fesă. Prin aceste orificii este posibila şi producerea de hernii. O r i f i c i u l s c i a t i c sau i s c h i a d i c m a r e [Foramen sciaticum (ischiadicum) majus], cel superior, este delimitat astfel: medial, de ligamentul sacrotuberal; superolateral: de marea incizura ischiadică; inferior: de ligamentul sacrospinos. Prin acest orificiu trec: muşchiul piriform, mănunchiul vasculonervos gluteal superior, nervul ischiadic, nervul femural cutanat posterior, vasele ischiadice şi mănunchiul vasculonervos ruşinos intern. O r i f i c i u l s c i a t i c sau i s c h a i d i c m i c [Foramen sciaticum (ischiadicum) minus], cel inferior, este delimitat astfel: infero-medial, de ligamentul sacrotuberal; superior, de ligamentul sacrospinos, iar lateral, de mica incizura sciatică. Prin acest orificiu trec: muşchiul obturator intern, mănunchiul vasculo-nervos ruşinos intern. Acesta din urmă iese prin orificiul sciatic mare, ocoleşte spina sciatică şi intră apoi în fosa ischioanală a perineului.

MEMBRANA OBTURATOARE
{Membrana obturatoria) Este o formaţiune fibroasă care închide complet gaura obturată. Ea lipseşte în partea superioară, în dreptul canalului obturator, de pe osul coxal. Se insera pe circumferinţa găurii obturate. Este formată din fibre predominant transversale. Pe faţa laterală (externă) a membranei obturatoare, în partea superioară, se găseşte o panglică fibroasă,

LIGAMENTELE SACRO-SCIATICE
A. LIGAMENTUL SACROTUBERAL {Lig. sacrotuberale) sau sacrosciatic mare. Are forma unei lame triunghiulare, cu baza pe sacru şi vârful pe tuberozitatea ischiadică. Inserţiile superioare ale acestui ligament se fac astfel: pe cele două spine iliace posterioare şi pe partea

ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) numită ligamentul subpubian. Acesta se insera, pe de o parte pe ligamentul transvers al acetabulului, iar pe de altă parte pe ramura superioară a pubelui şi pe membrana obturatoare. C a n a l u l o b t u r a t o r (Canalis obturatorius). Este un canal osteofibros, la formarea căruia participă şanţul obturator, membrana obturatoare şi ligamentul subpubian. Acestui canal i se descriu doi pereţi şi două orificii. Peretele superior este format din şanţul obturator, peretele inferior, de ligamentul subpubian. Cele două orificii sunt unul pelvian şi altul femural. Acest canal conţine trei organe care sunt dispuse de sus în jos astfel: nervul, artera şi vena obturatoare. Prin el se produc herniile obturatoare. Pe lângă elementele mănunchiului vasculo-nervos, în acest canal se mai află şi o oarecare cantitate de grăsime. Aceasta se continuă, pe de o parte, cu cea subperitoneală a bazinului, iar pe de alta, cu aceea a coapsei. în acest fel ne explicăm cum o colecţie din bazin poate migra la coapsă.

127

ARTICULAŢIILE MEMBRULUI INFERIOR LIBER (Articulationes membri inferioris liberi)
ARTICULAŢIA ŞOLDULUI SAUCOXOFEMURALĂ (Articulaţie* coxae)
Este o articulaţie sferoidală tipică cu trei axe de mişcare, având o mare importanţă în statică şi locomoţie. în această articulaţie sunt unite capul femural şi acetabulul coxalului. Suprafeţele articulare. Ca suprafeţe articulare avem: deoparte capul femural, care prezintă foseta capului; de cealaltă parte, acetabulul la care se descrie suprafaţa articulară semilunară şi fosa acetabulului de formă patrulateră. Suprafeţele articulare sunt acoperite de un strat de cartilaj hialin. Acest cartilaj lipseşte în partea anterioară a fosetei capului femural, cât şi în fosa acetabulului. Fundul acesteia din urmă este umplut de o masă grăsoasă. Labrul sau cadrul acetabular (Labrum acetabulare). iste un fibrocartilaj dispus ca un inel la periferia acetabulului şi are rolul de a-i mări adâncimea. Astfel mărit, acetabulul cuprinde două treimi ale capului femural. Labrul, asemenea aceluia de la articulaţia umărului, are pe secţiune o formă prismatică triunghiulară, cu trei feţe: baza se insera pe sprânceana acetabulară: faţa externă este în raport cu capsula articulaţiei; faţa internă priveşte spre interiorul articulaţiei venind în contact cu capul femural. Datorită faptului că circumferinţalui liberă este mai strânsă decât cea aderentă (a bazei) m a i contribuie şi la menţinerea capului femural în cavitatea de recepţie. în dreptul incizurii acetabulului, labrul trece ca o punte peste ea transformând-o într-un orificiu. Această porţiune a lui poartă numele de 1 i g a m e n t ransvers al a c e t a b u l u l u i (Lig. mversum acetabuli). Fig. 161. Extremitatea superioară a femurului şi capsula articulaţiei coxofemurale. 1. Lig. capului femural. - 2. Capul femural. - 3. Capsula articulară. - 4. Trohanterul mic. - 5. Frâurile capsulei (Frenula capsulae).

Fig. 162. Articulaţia coxofemurală (capsula rezecată). 1. Lig. transvers al acetabulului. 2. Lig. subpubian. - 3. Lig. capului femural.

128

APARAT UL LOCOMOTOR

Fig. 163. Cavitatea acetabulară. 1. Lig. iliofemural secţionat. - 2. Tendonul m. drept anterior. - 3. Fundul cavităţii acetabulare. - 4. Lig. capului femural. - 5. Lig. transvers al acetabulului. - 6. Labrul acetabular.

Fig. 164. Articulaţia coxofemurală (văzută anterior). 1. M. gluteu mic. - 2. Lig. iliofemural (fasc. iliopretrohanterian). - 3. Tendonul reflectat al m. drept anterior. - 4. Lig. pubofemural. - 5. Lig. iliofemural (fasc. iliopretrohantinian). - 6. Tendonul m. iliopsoas. recurente ridică sinoviala, formând plice denumite Frenula capsulae. Capsula articulaţiei şoldului este foarte rezistentă şi e formată din două feluri de fibre: unele longitudinale, superficiale şi altele circulare, profunde. Cele superficiale se grupează pe alocuri formând fascicule de întărire ale capsulei; cele profunde se condensează constituind un fascicul circular numit zona orbiculară. 0 privire de ansamblu asupra dispoziţiei capsulei articulaţiei şoldului ne conduce la următoarele concluzii: 1) capsula acoperă în întregime faţa anterioară a colului femural, pe când din faţa posterioară a acestuia ea acoperă numai două treimi mediale. O consecinţă directă a acestei dispoziţii este faptul ca o fractură în treimea laterală a colului femural va fi intracapsulară în partea anterioară, şi extracapsulară în partea posterioară; 2) trohanterul mare, fosa trohanterică şi trohanterul mic rămân în afara inserţiei capsulei; 3) inserţia capsulei la mare distanţă de colul femural permite efectuarea unor mişcări ample şi variate Ligamentele articulare sau fasciculele de întărire longitudinale. Sunt în număr de trei şi reprezintă porţiuni mai condensate ale capsulei. Ele au o mare importanţă îi asigurarea solidităţii articulaţiei, atât în staţiune cât şi în mers l ) L i g a m e n t u l i l i o f e m u r a l {Lij> iliofemorale) este cel mai puternic ligament al articulaţiei El suportă greutăţi cuprinse între 350-500 kg. Are f o r m a unui evantai situat pe faţa anterioară a articulaţiei. Se

Mijloace de unire. Sunt reprezentate de o capsulă întărită de un număr de ligamente, dintre care unul se află chiar în interiorul articulaţiei, ligamentul capului femural. La acţiunea de unire mai participă labrul acetabular, muşchii periarticulari şi presiunea atmosferică. Capsula articulară (Capsula articularis). Are forma unui manşon conoid, cu baza mare inserată pe coxal şi cu baza mică prinsă pe femur. Inserţia pe osul coxal se face astfel: pe faţa externă a labrului acetabular şi pe periferia sprâncenei acetabulare. La nivelul incizurii acetabulare, ea se prinde pe faţa laterală a ligamentului transvers al acetabulului, lăsând liber orificiul subiacent. Inserţia pe colul femural este mai complexă, dar în acelaşi timp mai importantă din punctul de vedere al studiului fracturilor. Ea nu se face ca la humerus în vecinătatea capului, ci la mare distanţă, în felul următor; 1) înainte, la limita laterală a colului, pe linia intertrohanteriană; 2) înapoi, pe faţa posterioară a colului, la unirea treimii laterale cu cele două treimi mediale ale colului adică aproximativ la un deget medial de creasta intertrohanteriană; 3) în sus şi în jos, inserţia capsulei urmează traiectul unor linii care unesc inserţia anterioară cu cea posterioară. Inserţia capsulei se face deci la o mare distanţă de suprafaţa articulară a femurului. O parte din fibrele sale profunde se reflectă pe col şi pe alocuri urcă până la nivelul suprafeţei articulare a capului. Aceste fibre

ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) insera prin vârf pe spina iliacă antero-inferioară, iar prin bază pe linia intertrohanteriană. în grosimea acestui ligament se disting două fascicule: a) unul lateral, orientat oblic, numit din cauza inserţiilor sale iliopretrohanterian şi b) altul medial, cu direcţie verticală, numit iliopretrohantinian. între cele două fascicule, capsula este relativ subţire. Ligamentul iliofemural limitează extensiunea, rotaţia în afară şi adducţia. în staţiune verticală, coapsa este extinsă şi cele două fascicule ale ligamentului apasă asupra colului femural, contribuind la menţinerea capului acetabul. 2) L i g a m e n t u l p u b o f e m u r a l (Lig. pubofemorale). Este situat, de asemenea, pe faţa nterioară a articulaţiei. El se insera pe eminenţa iliopubiană, creasta pectineală şi ramura superioară a pubelui pe de o parte; iar pe de alta, fibrele lui se termină fixându-se înaintea trohanterului mic (o parte din ele se pierd în grosimea capsulei). Acest ligament limitează abducţia şi rotaţia externă. 3) L i g a m e n t u l i s c h i o f e m u r a l [Lig. ischiofemorale). Se găseşte pe faţa postero-inferioară a articulaţiei. El se insera pe ischion, înapoia şi dedesubtul acetabulului. De aici se îndreaptă în sus şi în afară spre femur. O parte a fibrelor sale se continuă cu cele ale zonei orbiculare (fasciculul ischiozonular), altele se fixează la baza trohanterului mare (fasciculul ischiosupracervical). Ligamentul ischiofemural limitează rotaţia internă şi adducţia. Zona o r b i c u l a r ă {Zona orbicularis). Ocupă faţa profundă a capsulei, în imediata vecinătate a membranei sinoviale. Este formată din două feluri de fibre: unele cu inserţie osoasă, altele proprii. Cele cu inserţie osoasă pornesc de sub spina iliacă antero-inferioară şi formează un inel ce înconjoară colul femural. Cele proprii formează inele complete sau aproape complete în capsulă. Fibrele zonei orbiculare sunt intim întreţesute cu fibrele profunde ale celorlalte ligamente şi ale capsulei. Această z o n ă orbiculară prezintă o reală importanţă în susţinerea i. Deoarece diametrul ei este mai mic decât cel al capului, este de înţeles că acesta nu poate părăsi acetabulul decât dacă ea este secţionată ca în dezarticulaţie, ruptă sau desprinsă de pe os, ca în traumatisme. Grosimea capsulei articulaţiei şoldului este variabilă; ea atinge un maximum la nivelul fasciculului iliopretrohanterian (10-13 mm) şi devine minimă (2-3 mm) în porţiunea dintre fasciculul iliopretrohantinian şi cel puboal. De notat că la acest nivel, între capsula articulară itendonul muşchiului iliopsoas, se găseşte o bursă inovială ce comunică uneori (în 15% din cazuri) cu sinoviala articulară (bursa iliopectinee). Ligamentul c a p u l u i f e m u r a l s a u l i g a m e n t u l r o t u n d {Lig. capitis ris). Este o lamă fibroasă, intraarticulară, de formă triunghiulară. Prin baza sa se insera pe ligamentul transvers al acetabulului şi pe porţiunile învecinate ale

129

Fig. 165. Articulaţia coxofemurală (văzută posterior). 1. Tendonul m. drept anterior. - 2. Lig. iliofemural. - 3. Trohanterul mare. - 4. Trohanterul mic. - 5. Lig. sacrotuberal. - 6. Zona orbiculară. - 7. Lig. ischiofemural.

sprâncenei osoase acetabulare. Unele fibre coboară spre fosa acetabulului. Vârful ligamentului se fixează în foseta capului femural. Ligamentului capului femural i se atribuie o triplă importanţă: 1) conţine vase nutritive pentru capul femural, cu rol important în special în perioada de osteogeneză; 2) fiind înconjurat de sinoviala, ci măreşte suprafaţa de secreţie a acestei membrane; 3) prin mişcările lui contribuie la răspândirea sinoviei pe suprafeţele articulare. Unii autori îi atribuie, de asemenea şi un rol în susţinerea capului femural în interiorul acetabulului în perioada embrionară. Stratul sinovial tapetează faţa profundă a stratului fibros al capsulei. La nivelul inserţiilor acesteia, sinoviala se reflectă pentru a se termina la periferia cartilajului articular. Porţiunea reflectată se aplică pe porţiunea intraarticulară a colului şi pe faţa laterală a labrului acetabular. La nivelul unde sinoviala se reflectă, ea este ridicată fie de vase, fie de fascicule fibroase recurente provenite din capsulă {Frenula capsulae). în felul acesta se formează nişte plice între care se găsesc mici depresiuni. In general, capsula este foarte rezistentă; prin ea nu ies prelungiri ale stratului sinovial. Este mai subţire doar pe o mică porţiune, pe faţa posterioară, sub ligamentul ischiofemural. Aici se formează un fund de sac al sinovialei.

-17. 2) abducţieadducţie. iliopsoas .8. Ram! cutanate gluteale ale n. Bursa seroasâil m. Lig. M.9. gluteu mijlociu. obturator intern. Datorită lungimii colului femural şi unghiului de înclinaţie.4. în extensiune. .3. -11. coapsa se aproapie de peretele anterior al abdomenului. în flexiune moderată (45°) trohanterul mare atinge mijlocul acestei linii.12. nervul femurocutanat posterior şi artera gluteală superioară.14. . M. superior şi lateral cu muşchii regiunii gluteale. f e mural cutanat lateral. partea anterioară a capsulei şi ligamentul iliofemural se relaxează. posterior.26. cu trei axe de mişcare. Trohanter mare. N. Articulaţia şoldului este situată profund. . Când genunchiul este flectat. coxofem u r a l ă (segm. 3) circumducţiune. Limitarea acestei mişcări se face de către muşchii posteriori ai coapsei. iar în extensiune ea se îndepărtează.30. Vasele şi nervul obturate .20. RAPORTURI.29. M. Dată fiind greutatea unui membru inferior de 9-10 kg. Articulaţia şoldului se prezintă ca o articulaţie sferoidală tipică. limitând mişcarea. -18.19. M. coapsa se alipeşte de peretele abdominal anterior. inf. flexiunea coapsei va fi limitată la aproximativ 90°. . . al secţiunii). Nod inghinal superficial . capulal femural.25.130 Rolul presiunii atmosferice în menţinerea suprafeţelor articulare. Această problemă a fost expusă la capitolul Generalităţi. Pentru explorarea articulaţiei se utilizează linia Nelaton-Roser: aceasta uneşte spina iliacă antero-superioară cu tuberozitatea ischiadică. intervenţii chirurgicale). Lig. M. sciatic. M. N. Deoarece suprafaţa articulaţiei şoldului măsoară 16 cm2 şi ea reprezintă un spaţiu virtual. Secţiune prin art. . . trohanterul o depăşeşte în sus.Mi obturator intern. este evident faptul că presiunea atmosferică singură poate menţine capul în cavitatea acetabulară. N. asupra acesteia acţionează o presiune atmosferică evaluată la 16. Amplitudinea totală a mişcărilor de flexiune-extensiune depinde de poziţia în care se găseşte genunchiul: astfel. M. Articulaţia şoldului vine în raport: anterior cu elementele regiunii topografice aparţinând triunghiului femural Scarpa.10. Burai seroasă trohantenană.22. obturatei intern.5 kg.5. partea anterioară a capsulei şi ligamentul iliofemural se întind. tensora fasciei lata.27. La nivelul ei se pot produce următoarele mişcări: 1) flexiune-extensiune. -24. . Fascia lai . în poziţia „pe vine". Este posibilă şi executarea unei 30 Fig.23. femurală. nervul sciatic. M.13. fiind înconjurată de muşchi. .6. mişcările de flexiune-extensiune şi cele de abducţie-adducţie se asociază cu mişcări de rotaţie. femural. Val sele şi nervii ruşinoşi alături de vaselepl nervii ischiadici.15.28. . . pectineu. croitor. de aceea este greu accesibilă (palpare. obturator extern. . dacă acesta este întins.2. Funiculul spermatic. Luxaţia congenitală a şoldului (cea mai frecventă dintre luxaţiile congenitale) se datorează unei dezvoltări incomplete a acetabulului. gluteu mare. . sciatic. 166.7. BIOMECANICA ARTICULAŢIEI ŞOLDULUI. Capsula articulara . sacrotuberal.A. Flexiunea şi extensiunea se execută în jurul unui ax transversal care trece prin vârful trohanterului mare. femurală . 1. aşa cum s-a demonstrat prin secţionarea tuturor elementelor fibromusculare periarticulare. . APARATUL LOCOMOTOR dar alterează şi celelalte elemente ale articulaţiei. . . flexiunea coapsei atinge 130°. -16. M. . . Prin mişcarea de flexiune. gluteu mic. Fascia ctibriformă. în luxaţii. . V. inclusiv muşchii. In flexiune. M. 4) rotaţie. Ureterul.21. drept anterior.

e) privind din profil se observă cum raza de curbură a celor doi condili descreşte dinainte-înapoi (în partea anterioară ea are aproximativ 45 mm. Ligamentele iliofemurale au rol principal în staţiunea verticală. .3. astfel că diametrul transversal al extremităţii inferioare femurale este mai mare în partea posterioară decât în cea anterioară. Ambele mişcări sunt mai întinse în flexiu\ coapsei. 3) articulaţia genunchiului are numeroase implicaţii în patologie. este produsă prin întinderea ligamentului puboemural. Faţa patelară. Pentru înţelegerea biomecanicii articulare. fiind sediul a numeroase traumatisme şi a unor procese inflamatorii şi tumorale. Astfel. în timpul executării circumducţiei. Unii autori o consideră o articulaţie trohleeană. este mai puţin acoperită şi protejată de părţi Fig. Această articulaţie se încadrează în grupul articulaţiilor bicondiliene. SUPRAFEŢELE ARTICULARE aparţin epifizei inferioare a femurului.5. Adducţia este mişcarea inversă prin care coapsa este adusă medial. Când coapsele sunt foarte flectate. abducţia ambelor coapse atinge 80°. ceea ce explică frecventele sale expuneri la acţiunea factorilor nocivi externi. când ligamentele sunt relaxate. 167. d) condilul medial se află pe un plan inferior celui lateral. . Mişcarea de abducţie . g) cei doi condili diverg dinainte-înapoi. iar cea a rotaţiei înăuntru de 35°. ca în mişcările de balet sau patinaj. f) condilul medial este mai îngust şi mai lung (aproximativ 10 mm) decât cel lateral (aproximativ 8 mm).adducţie. încrucişat posterior. Lig. un con. Fibula nu ia parte la alcătuirea ei. Mişcarea se opreşte prin întâlnirea celor două coapse. Rotaţia în afară (supinaţia f e m u r a l ă ) este limitată de fasciculul iliopretrohanterian. iar când coapsa este în extensiune prin intermediul ligamentului ilio-pretrohantinian. iar în cea posterioară aproximativ 16 mm) ceea ce face ca suprafaţa articulară a condililor să apară nu ca un segment de cerc ci ca o curbă spirală. hiperextensie. capul femural se învârteşte în acetabul. reprezentată prin cei doi condili. Amplitudinea maximă a rotaţiei în a f a r ă este de 15°. . şi anume: jcomparativ cu alte articulaţii mari (şold. Limitarea ei.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) extensiuni forţate. în asemenea cazuri. mişcarea se mai petrece şi în coloana vertebrală. c) condilul medial este mai proeminent decât cel lateral. opunându-se căderii trunchiului înapoi. amplitudinea totală a rotaţiei atinge valoarea de 100°. scapulohumeralaă). accentuându-se curbura lombară. privitoare la conformaţia şi orientarea condililor - [hrticulatio genus) E s t e cea mai mare articulaţie a corpului omenesc. Abducţia este mişcarea prin care coapsa se îndepărtează de linia mediană. ci printr-o mişcare de flexiune executată în articulaţia şoldului de partea opusă (a membrului fixat). gros de 2-3 mm. şt rotaţia înăuntru (pronaţia femurală) este limitată de l i g a m e n t u l ischiofemural. extensiunea maximă nu se obţine în articulaţia şoldului respectiv. Condilul lateral (femural). Limitarea adducţiei este dată de întinderea ligamentului iliopretrohantinian. de aceea. Condilii femurali sunt acoperiţi de un cartilaj hialin. în exteni fiecare coapsă poate efectua o abducţie de 40°. ceea ce are drept urmare şi o aplecare a trunchiului înainte. Mişcarea de rotaţie în afară şi înăuntru. Lig. vom adăuga unele detalii femurali. partea sa cea mai mare este situată înapoia axului osului. epifizei superioare a tibiei şi patelei. Se execută în jurul unui ax sagital care trece prin centrul capului femural. este recurbată înapoi şi. în c a z u r i l e în care coapsa se află în poziţie de flexiune şi ibducţie (cu ligamentele relaxate). t e n ţ i a mai deosebită ce i se acordă se întemeiază pe leva observaţii de ordin general medical. în realizarea acesteia intervin toate grupele musculare ale şoldului. va trebui să observăm că: a) suprafaţa articulară a epifizei inferioare femurale. . epifiza inferioară a femurului descrie un cerc. atunci membrul situat anterior (cel flectat) poate trece dincolo de linia mediană şi chiar de membrul opus. abducţia poate ajunge la 140°. fapt ce grăbeşte uzura mai accentuată a elementelor sale componente. când coapsa este în flexiune. Circumducţia este mişcarea ce rezultă din alternarea c e l o r patru mişcări precedente. 1. în cazul în care coapsa este puţin flectată. pe lângă elementele osteologice cunoscute anterior. încrucişat anterior. Condilul medial. 2) este foarte mult solicitată în statică şi locomoţie. ARTICULAŢIA GENUNCHIULUI 131 moi.5. ligamentele pubofemurale au rol adjuvant. i a r diafîza acesteia. . b) fiecare condil este oblic orientat şi axul său de învârtire este oblic de sus în jos şi din spaţiul intercondilian înspre faţa cutanată. Această iscare se realizează în jurul unui ax vertical care trece p r i n capul femural. Epifiza distală a femurului. ca în timpul naşterii.2.

Meniscul lateral. eminenţa intercondiliană continuă creasta patelei. Formula mnemotehnică privind forma meniscuriloi intraarticulare este OE-CI (O Extern. şi alta inferioară plană. Rolul lor este de a contribui la o mai bună concordanţă între suprafeţele condiliene femurale şi fosele articulare ale tibiei.2. insuficient excavate. Lig. Pe secţiune verticală. Lig. Condilul lateral femural. Se insera prin conul anterior şi cel posterior la nivelul eminenţei intercondiliene. . Cele două meniscuri sunt unite în partea anterioara printr-o bandeletă transversală. Fig. . Platoul tibial. Faţa articulară a patelei.7. . Meniscul medial. în această articulaţie nu există o concordanţă perfectă între suprafeţele oaselor. aplicată pe fosa articulară corespunzătoare a tibiei. 1. Ele sunt solidare cu platoul tibial în timpul mişcărilor.5. feţele articulare ale condililor răspund foselor articulare ale platoului tibiei. Meniscul lateral (Meniscus lateralis) are forma unui cerc aproape complet. . încrucişat posterior. Fig. . . Pentru atenuarea acestei nepotriviri se dezvoltă fibrocartilajele semilunare.132 APARATUL LOCOMOTOR Faţaposterioară a patelei prezintă o creastă verticală şi două povârnişuri pe laturi. c) o creastă (circumferinţa medială) cu mult mai subţire şi întinsă înspre centrul articulaţiei. d) câte două extremităţi: una anterioară şi alta posterioare. C o r e s p u n d e r e a suprafeţelor a r t i c u l a r e se face astfel: faţa patelară a femurului răspunde feţei posterioare a patelei (creasta şi povârnişurile sale). Lig. deci cu o întrerupere medială mult mai mare El prezintă inserţii mai îndepărtate. numite coarne. Cartilajul care acoperă fosele articulare este mai subţire în partea periferică a acestora şi mai gros în partea centrală (6-7 mm).9. b) o bază (circumferinţa laterală) ce răspunde capsulei articulare de care aderă. la soliditatea articulaţiei. transversum genus). . de care rămâne separată printr-o distanţă de 6-8 mm.10. Meniscul lateral. Articulaţia genunchiului drept. . numită ligamentul transvers al genunchiului (Lig. Meniscurile intraarticulare sunt două flbrocartilaje ce s-au dezvoltat la periferia fiecăreia din fosele articulare tibiale. colateral fibular. . iar pra cel posterior. .3. Plică sinovială infrapatelară. Meniscurile se insera pe platoul tibiei exclusiv prin intermediul coarnelor. fiecare menise prezintă: a) două feţe: dintre care una superioară concavă care răspunde condilului femural.6. fugă sau sărituri. şi anume: prin cornul anterior. Plică alară. Aici ligamentele şi muşchii contribuie.2. Meniscurile au fost secţionate.4. Meniscul medial {Meniscus medialis) are forma unei semilune. pe marginea anterioară a platoului tibial. 169. încrucişat posterior. Meniscul medial. încrucişat anterior. în special. Meniscul medial. .8. încrucişat anterior.7. el este întrerupt doar pe o mică întindere la nivelul eminenţei intercondiliene.5. 1. Eminenţa intercondiliană. C Intern). Lig. 168.3. Faţa patelară. . Condilul medial femural.6. . El este foarte elastic şi are rolul de a atenua presiunile şi traumatismele produse de mişcările ce se efectuează în mers. Epifiza superioară a tibiei prezintă faţa superioară articulară cu cele două fose articulare (cavităţi glenoide) separate prin eminenţa intercondiliană sau spina tibiei. .4. pe aria intercondiliană posterioara. Capsula deschisă anterior. MIJLOACELE DE UNIRE sunt reprezentate printr o capsulă şi o serie de ligamente. Linia de inserţie a capsulei în negru. Lig. . .

Ligamentele posterioare Pe partea posterioară a articulaţiei se găseşte un plan fibros având diferite provenienţe. colateral fibular. capsula se afundă în fosa intercondiliană.2. . Pe lângă fibrele longitudinale mai există fibre transversale şi oblice. mai evidente pe părţile marginale. Lig.6. încrucişat posterior. In afară de ele. . 1. care se mulează pe condilii femurali. Este constituită din fibre longitudinale. Ligamentul patelei prezintă două feţe şi două margini. pentru patelă pe ale cărei margini se şi insera. Capsula. . L i g a m e n t u l p o p l i t e u ob 1 i c (Lig. Lig. . numită corpul adipos infrapatelar. Lig. Are forma unui triunghi şi se insera prin baza sa pe vârful patelei. colateral tibial. din aceste fibre unele merg de la femur până la tibia. De acolo. 1. Ea nu cuprinde articulaţia tibiofibulară.5. Meniscul medial. Statul fibros al capsulei genunchiului prezintă două orificii mari: unul anterior. Lig. Deoarece este considerat ca tendon terminal al muşchiului cvadriceps. tibia şi patela. Se prezintă ca un manşon care uneşte cele trei oase: femurul.4. îndreptându-se în sus şi în afară. 170. Meniscul lateral. şi altul posterior. Femurul drept văzut posterior. Fig. ligamentele încrucişate reprezintă porţiunea profundă de invaginare intercondiliană a capsulei. El este aşezat asemenea unei punţi peste scobitura intercondiliană şi este format din trei părţi: una în mijloc şi două pe laturi. Ligamentul patelei sau ligamentul rotulian (Lig. . Capsula articulară mai prezintă o particularitate importantă: ea aderă de baza (circumferinţa externă) meniscurilor şi astfel. . dar mai densă pe partea posterioară. Platoul tibiei drepte văzut de sus. politeum obliquum) reprezintă o expansiune largă şi sidefoasă care porneşte din tendonul muşchiului semimembranos. puternică. numită bursa infrapatelară profundă. Linia de inserţie capsulară se află la o distanţă de aproximativ 2-5 mm sub cartilajul articular. este împărţită în două porţiuni: una suprameniscală şi alta submeniscală. Lig. iar altele sunt întrerupte de meniscuri. L i g a m e n t u l p o p l i t e u a r c u - Fig. lungă de 5-6 cm şi lată de 2-3 cm. Marginile ligamentului vin în raport cu formaţiunile de întărire ale capsulei. Există şi alte orificii mai mici care dau trecere unor prelungiri ale stratului sinovial al capsulei. După unii autori. . S t r u c t u r a c a p s u l e i . încrucişat posterior. Linia de inserţie a capsulei articulaţiei genunchiului (contur negru).4. situată înaintea articulaţiei. la nivelul scobiturii intercondiliene. Lig. 171. unde se află acea porţiune a capsulei ce se contopeşte cu ligamentele încrucişate. Ligamentul patelei se poate vedea şi palpa sub piele (mai uşor în semiflexiune). Prin faţa sa anterioară răspunde fasciei femurale. la acest nivel este întărită de două calote fibroase. .ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) 133 Inserţia tibială urmăreşte conturul condililor tibiali. . mai găsim două formaţiuni numite ligamentul popliteu oblic şi ligamentul popliteu arcuat. iar prin vârf pe partea inferioară a tuberozităţii tibiei. pe ligamentele încrucişate. patela ar fi în acest caz un os sesamoid.3. şi mai în jos. meniscofemural posterior.3. Meniscurile articulaţiei genunchiului. Lig. Inserţia femurală a capsulei are următorul traiect: pleacă din depresiunea de deasupra feţei patelare la circa 10-20 mm de suprafaţa articulară şi descinde pe laturile condililor până sub epicondili. iar prin cea posterioară. Acest ligament este cunoscut în miologie sub numele de tendonul recurent al muşchiului semimembranos. încrucişat anterior. Capsula este slabă înainte şi pe feţele marginale. Lig. Aceştia rămân extracapsulari.unei burse sinoviale. încrucişat anterior. unei mase celulo-adipoase. transvers al genunchiului. unde se confundă cu ligamentele încrucişate. Acestea din urmă sunt calotele fibroase şi au fost amintite la structura capsulei.2. patellae) Se prezintă ca o formaţiune fibroasă. începând de la aria intercondiliană anterioară şi terminându-se în aria intercondiliană posterioară. în partea anterioară capsula este perforată de patelă pe marginile căreia se şi insera. spre a se termina pe calota fibroasă corespunzătoare condilului lateral.

. răsfirându-se pe meniscul medial. Retinacul medial al patelei. .7.8. . iar în cea inferioară pe partea antero-laterală a capului fibulei. . Lig.134 APARATUL LOCOMOTOR Fig. Condilul medial al tibiei. . Ligamentul colateral fibular (Lig. Ligamentul nu aderă de capsulă. . collaterale fibulare). Lig. Ligamentul colateral tibial (Lig. Capsula a fost îndepărtată.10.11.7. Ligamentele articulaţiei genunchiului. care se insera pe capul fibulei.11. în grosimea acestui ligament se deosebesc trei feluri de fibre: verticale.5. oblice ascendente. care plecate de la femur se îndreaptă în jos. Capul fibulei. .6. Articulaţia dreaptă văzută posterior.4. Meniscul lateral. . anterior al capului fibulei. Condilul lateral. Meniscul medial. situate în partea cea mai anterioară şi întinse de la femur la tibie. Lig. Acest ligament este înţeles şi descris în mod diferit de autori. se prezintă ca o bandă fibroasă cu concavitatea superioară. oblice I descendente. popliteum arcuatum).4.8. . Corp adipos. Comparativ cu precedentul. a t (Lig. colateral medial. colateral lateral. acesta se prezintă ca o formaţiune fibroasă mai aplatizată. 1. Condilul medial. . Patela. . . Prin faţa sa profundă vine în raport cu tendonul muşchiului popliteu şi artera articulară supero-externă. iar în cea inferioară pe faţa medială a tibiei.6.10. trecând pe sub ligamentul popliteu oblic. în extensiune. Lig.2. încrucişat posterior. pentm a se pierde în capsulă. . Descris în felul acesta. 172.12. ligamentul popliteu arcuat prezintă o margine superioară concavă şi alta inferioară convexă. Tuberozitatea tibiei. deoarece el prezintă dispoziţiuni individuale foarte variate. Fig. . colateral fibular. Lig. meniscofemural posterior. De obicei. . acest ligament este întins. De la această margine inferioară pleacă o bandă fibroasă numită retinaculul ligamentului arcuat. înaintea vârfului capului.9. Se insera în partea superioară pe epicondilul lateral al femurului. patelei. colateral tibial. care în mare măsură se confundă cu capsula. Lig. relaxat. . în flexiune. Lig. Membrana interosoasă. . . El se insera în partea superioară pe epicondilul medial al femurului. posterior al capului fibulei. .5. Lig. . collaterale tibiale).2. Ligamentele şi formaţiunile fibroase ale articulaţiei genunchiului (vedere anterioară). 1. 173. ce pleacă de pe condilul lateral şi merge în sens medial către fosa intercondiliană. Retinacul lateral al patelei.3. Lig. încrucişat anterior. Lig. iar prin cea superficială cu fascia femurală. . .3. Condilul lateral tibial.9.

Tuberozitatea tibiei. L i g a m e n t u l î n c r u c i ş a t anter i o r (Lig. . se continuă în sus cu fascia femurală. Totodată. De aici se îndreaptă în sus. Sunt în număr de două şi se găsesc posterior. înapoi şi în afară. Lig. într-adevăr. în fosa intercondiliană. 135 Fig.9. încrucişat anterior. iar pe de alta. Acoperă articulaţia ca un manşon. Cele două •ligamente prezintă o dublă încrucişare. pe feţele intercondiliene ale femurului. Adeseori. transvers al genunchiului. Ligamentele colaterale.3. Prin faţa sa profundă vine în raport cu meniscul articular.6. Se insera. Formaţiuni aponevrotice de întărire ale capsulei. una în sens anteroI posterior şi alta în sens frontal. Lig. ligamentul „anterior" este anterior prin inserţia tibială şi „extern" I (lateral) prin cea femurală. 1. pe de o parte. Lig. pe ariile intercondiliene ale tibiei. ID i n cele două feţe pe care le prezintă (anterioară şi posteI rioară) numai cea anterioară este tapetată de sinovială. colateral tibial.8. I mergând să se insere pe faţa laterală a condilul medial. cu tendonul orizontal al semimembranosului şi cu artera inferomedială a genunchiului. pentru a se fixa pe faţa intercondiliană a condilului medial (partea ei anterioară). se alătură ligaI mentului posterior şi după un traiect variabil se confundă • cu el. Pe partea anterioară şi pe cea posterioară a acestui ligament se I distinge câte un fascicul. numit „piciorul gâştei" (Pes anserinus).5. mmeniscofemorale posterius). respectiv I p o s t e r i o r (Lig. capsula articulară este întărită de trei formaţiuni aponevrotice care se succed înainte înapoi astfel: fascia genunchiului. meniscofemorale anterius QtLig. încrucişat posterior. In partea anterioară. După situaţia lor. încrucişate ale genunchiului (capsula a fost secţionată).f e m u r a l a n t e r i o r .2. deoarece sunt în afara membranei sinoviale. pe când în cea anterioară este bine individualizat. Faţapatclară a femurului. expansiunea cvadricipitală cu retinaculele patelei şi aripioarele patelei. Pe partea sa laterală. . ele rămân izolate (independente). . cruciatum anterius). iar cel „posterior" este posterior prin inserţia tibială şi „intern" (medial) prin cea •femurală (formula mnemotehnică AE-PI). numit l i g a m e n t m en i s c o . Are o direcţie oblică în sus. Ligamentul colateral fibular. . anterior al capului fibulei. iar în jos cu cea crurală.7. intercondiliene a capsulei.10. .ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) îndreptate de la tibie înspre meniscul medial. iar prin cel superior pe faţa intercondiliană a condilului lateral (partea posterioară). Ambele se desprind de pe • cornul posterior al meniscului lateral. . fibular şi tibial. . această fascie este întărită de tractul iliotibial. Faţa lui superficială este acoperită de fascia femurală şi de tendoanele ce participă la formarea complexului aponevrotic. au fost denumite unul anterior şi altul posterior. Se insera pe aria intercodiliană posterioară a tibiei (înapoia inserţiilor meniscurilor). cruciatum posterius). înainte şi înăuntru. L i g a m e n t u l î n c r u c i ş a t post e r i o r (Lig. ligamentele încrucişate sunt părţi îngroşate ale porţiunii invaginate. . Lig. Meniscul lateral. aceste ligamente se găsesc în realitate în afara articulaţiei. Lig. ele apar ca fiind porţiunea cea mai profundă a capsulei şi sunt de fapt formaţiuni extraarticulare. . cruciata genus). . Deşi profund situate. 174. Ligamentele încrucişate (Ligg. I pe când cea posterioară este extrarticulară şi vine în raport fccorpul adipos posterior al genunchiului. S e insera prin extremitatea inferioară pe aria intercondiliană anterioară a tibiei. au rolul de a asigura stabilitatea articulară în extensiunea genunchiului. Pentru considerentul că ligamentele încrucişate împing stratul sinovial înaintea lor. dar mai ales după inserţia lor tibială.4. pe când prin cele marginale dau inserţie capsulei. Meniscul medial. Acest ligament se confundă în partea posterioară cu capsula articulară. R a p o r t u r i l e l i g a m e n t e l o r • î n c r u c i ş a t e î n t r e e l e . Ligamentele încrucişate se ating prin marginile lor I axiale. 1) Fascia genunchiului. Ligg.

mişcările sunt mult diminuate. . fiind formate din: fascia genunchiului cu piciorul gâştei. B u r s a s u p r a p a t e l a r ă {Bursa suprapatellaris) fundul de sac sau recesul subcvadricipital. Lig. retinaculele verticale şi aripioarele orizontale. Fiecare retinacul pleacă din tendonul vastului şi de la marginea respectivă a patelei şi se fixează pe circumferinţa condilului tibial subiacent.15.A. spre a acoperi suprafaţa osoasă.12. se insera la nivelul cartilajelor articulare de pe femur. . Corpul adipos anterior.8. Acestea din urmă au un rol important în traumatisme (fracturi. Este o lamă fibroasă ce se desprinde din tendoanele terminale ale muşchiului cvadriceps (mai ales ale vaştilor) trece ca o perdea înaintea articulaţiei genunchiului. Ligamentul transvers al genunchiului.13. el este formal astfel: sinoviala pleacă de la limita cartilajului de pe marginea superioară a feţei patelare a femurului.3.7. Ele se insera. acoperă faţa anterioară a diafizei pe o întindere de circa 2-6 cm.5. la adult acest fund de sac e cu mult mai mare. pe de o parte. pe laturile articulaţiei există două sinoviale: una suprameniscală ce corespunde articulaţiei femuro-meniscale. formând bursa sinoviala destinată să favorizeze alunecarea muşchiului cvadriceps. la fat şi copil există o bursă s u b cvadricipitală independentă. Tot el apără tendonul de uzură în timpul mişcărilor mai întinse ale patelei (6 c i n de la flexiune la extensiune). pe condilul femural respectiv (faţa cutanată). apoi se reflectă şi tapeteazâ faţa profundă a muşchiului cvadriceps. trebuie să o considerăm ca o singură sinoviala subdivizată în două porţiuni. Articulaţia genunchiului prezintă o sinovială vastă şi complicată. Retinaculele verticale se pot compara cu nişte şine ce conduc patela. şi inferioară a acestor fibrocartilaje. în general. ariicularis genus). . . 3) Aripioarele patelei (neomologate de N. Lig. ea se insera pe faţa superioară. respectiv. popliteu oblic. patelei. . 175. Spre a evita confuziile s-a propus ca unele să fie numite „aripioare anatomice". expansiunea cvadricipitală. De aici rezultă că în punctele unde capsula se depărtează de cartilaj. iar aripioarele patelei ar avea rolul unor frâuri. . Sinoviala este întreruptă la nivelul meniscurilor articulare. şi condilii femurali. încrucişat anterior. de exemplu. colateral fibular. şi alta inframeniscală ce corespunde articulaţiei menisco-tibiale. pe marginile patelei. Această expansiune este consolidată pe marginile patelei şi ale ligamentului patelar printr-o serie de fibre verticale care constituie două formaţiuni numite retinaculele patelei medial şi. când el e s t e lezat. cu alte cuvinte. Sinoviala. tapetând stratul fibros. Aceste formaţiuni sunt complexe.4. ea oferă o suprafaţă apreciabilă pentru resorbţia de toxine în infecţii. M.2. Tendonul m. între faţa profundă a acestui muşchi şi femur. formează aici un fund de sac care reprezintă porţiunea anterioară şi superioară a sinovialei. în mod obişnuit. Artera poplitee. Chirurgii înţeleg sub numele de „aripioare rotuliene" întreg aparatul fibros situat pe laturile patelei. M. deoarece comunică parţial sau în totalitate cu bursa sinoviala subcvadricipitală. Sinovila articulaţiei genunchiului prezintă câteva detalii importante. . . popliteu arcuat. b) rămâne independent. de o parte sau de cealaltă a tuberozităţii tibiei. Lig.10. . Prin marea ei întindere. ea se reflectează. mai târziu. . spre a se fixa pe circumferinţa epifizei proximale tibiale. . în cursul dezvoltării ea intră în comunicare cu articulaţia. adică. Am văzut că în partea anterioară stratul fibros al capsulei se insera până la 2 cm deasupra marginii superioare a feţei patelare a femurului. Cum în partea anterioară şi posterioară sinoviala descinde direct de la femur pe tibie.6. Lig.14.136 2) Expansiunea cvadricipitală. Capsula. în acest caz.9. semimembranos. . este o prelungire pe care sinoviala genunchiului o APARATUL LOCOMOTOR ii <0 Fig. biceps femural. ajungând la marginile patelei pe care se insera. colateral tibial. . patelă şi tibie. . iar celelalte „aripioare chirurgicale". iar pe de alta. Bursa pretibială. în depresiunea de deasupra feţei patelare şi pe laturile condililor.) sunt două bandelete fibroase întinse în plan orizontal şi acoperite de expansiunea cvadricipitală. trimite sub muşchiul cvadriceps. popliteu cu bursa lui. Lig.11. după ce acoperă faţa profundă a stratului fibros. Secţiune transversală prin articulaţia genunchiului cu dispoziţia sinovialei şi a burselor. Raporturile acestui fund de sac cu sinoviala se prezintă în două feluri: a) fundul de sac comunică cu sinoviala. se îndreaptă în sus. Sinoviala. înapoi. 1. cum ar fi. lateral (Retinaculum patellae mediale et Retinaculum patellae laterale). Lig. cuprins între ea şi ligamentul patelar înainte. cuprinsă între inserţia stratului fibros şi cartilaj. luxaţii ale patelei). După cum vedem. . se admite că are aceeaşi dispoziţie ca pretutindeni. Lig. încrucişat posterior. Acest fund de sac permite o alunecare uşoară a tendonului. în mod schematic. Pe acest fund de sac se prind câteva fascicule musculare ce formează muşchiul subcrural sau tensorul sinovialei genunchiului (M.

19. plică sinovială infrapatelară {Plică synovialis infrapatellaris) care merge înapoi şi se fixează pe ligamentul încrucişat anterior. plantar. deci mapoia sinovialei. . M. 5. colateral fibular. delimitat în jos de plicele alare.6. colateral tibial. Sinovială articulaţiei genunchiului injectată cu ser (văzută lateral).Lig. care se fixează pe marginile laterale corespunzătoare ale patelei.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) 137 R a p o r t u r i l e dintre sinovială şi ligamentele încrucişate: Sinovială pleacă de pe partea posterioară a capsulei. Tendonul m.3. încrucişat anterior. colateral fibular. 1.8. Acestor patru compartimente li se adaugă un al cincilea. încrucişat posterior.13. înapoia ligamentelor încrucişate. Lig. . M. liberă în cavitatea articulară. M. •16. între ea Fig. Corpurile (masele) adipoase ale genunchiului. •18. Patela. . . gastrocnemian. M.2.4. Lig. ci le aplică unul pe celălalt şi că ele sunt în realitate în afara sinovialei şi a cavităţii articulare. înaintea ligamentelor încrucişate. iar cealaltă pe partea laterală a acestor ligamente. popliteu.3. Pe o secţiune sagitală. Lig. biceps femural.6. Plică sinovială infrapatelară împreună cu ligamentele încrucişate formează un sept. N. peronier comun. 176. . care împarte articulaţia în două jumătăţi. N. . croitor. 13 H . Lig. . .10. . . . al secţiunii). altul sub mensical.15. ea poartă numele de corpul adipos infrapatelar {Corpus adiposum infrapatellare). Lig.12. patelei. De la vârful corpului adipos porneşte o cută mediană. Epicondilul lateral. 20 13 Fig. formând două foiţe cu direcţie sagitală: una pe partea medială. •11. M. Meniscul lateral. Lig. Fiecare jumătate este subdivizată în două etaje. în partea anterioară a articulaţiei se găseşte o masă grăsoasă dispusă ca un colţ între condilii femurali şi platoul tibial. • 7 . 177. De pe ea se desprind plicele alare {Plicae alares) una în dreapta alta în stânga. Tendonul muşchiului semimembranos. gastrocnemian. Tot în afara articulaţiei rămâne şi eminenţa intercondiliană a tibiei. tibial. . se reflectă înăuntru pe laturile ligamentelor încrucişate. acest corp adipos apare ca un triunghi cu baza la ligamentul patelar şi cu vârful în spaţiul intercondilian. Tendonul muşchiului gracilis. Fibula. . Fascia genunchiului.2. . • 20. De aici vedem că sinovială nu se interpune între aceste ligamente. Sinovială acoperă corpul adipos anterior şi apoi formează trei cute. patelei. cele două foiţe se unesc restabilind continuitatea sinovială. Aripa patelară medială. unul supra meniscal. Secţiune transversală prin articulaţia genunchiului (segmentul inf. •5. Meniscul medial. Corp adipos anterior. •9. -14. .17. Bursa suprapatelară. .4.

ca două perniţe. unul pe altul. Acestea sunt impuse de forma suprafeţelor articulare ale condililor femurali. 2) a deplasării femurului pe tibie. . Raporturile dintre sinoviala şi cartilajele de conjugare ale extremităţilor osoase. d b b' Fig. gastrocnemii medialis) şi alta sub muşchiul semimembranos {Bursa m.reprezintă desfăşurarea curburii condiliene. va prezenta doua mişcări principale: 1) flexiunea. 3) a deplasării simultane a ambelor oase. între el şi patelă. medială şi laterală. Cartilajul de conjugare al extremităţii superioare a tibiei nu are nici un raport cu sinoviala. 1) Flexiunea este mişcarea prin care gamba se apropie de faţa posterioara a coapsei. Condil femural. Demonstrarea mişcării de flexiune la nivelul articulaţiei genunchiului. Le vom analiza pe rând. Pentru uniformitate le vom descrie într-un capitol separat. inconstantă. 179. MIŞCĂRILE ARTICULAŢIEI GENUNCHIULUI Articulaţia femuropatelotibială. raporturile acestuia cu sinoviala sunt mai îndepărtate. Curbura condililor femurali. De obicei.138 şi ligamentele posterioare. Bursele sinoviale ale genunchiului Bursele prepatelare: 1) Bursa subcutanată prepatelară (Bursa subcutanea praepatellaris) situată între piele şi fascia genunchiului.2. toate trei comunică cu cavitatea sinoviala.3. înainte şi pe laturi. de fiecare parte a tendonului patelei. 3) Bursa infrapatelară profundă (Bursa infrapatellaris profunda) se află între ligamentul patelei şi tibie. Ambele corpuri adipoase sunt nişte formaţiuni de umplutură. a. De aceea propagarea osteomielitei la articulaţie este posibilă prin partea anterioară şi posterioara (mai puţin pe laturi). fiind o articulaţie cu un singur ax (grad de libertate). De fapt. există o altă masă grăsoasă numită corpul adipos posterior al genunchiului. Raporturile articulaţiei. Deşi foarte reduse ca amplitudine. în plus. APARATUL LOCOMOTOR Fig. 2) extensiunea. Cartilajul articular. Bursele pretibiale. 178. Pe lângă acestea sunt încă posibile mişcări secundare. răspunde planurilor regiunii poplitee şi diferitelor organe care se găsesc în această regiune. Ea se execută în jurul unui ax transversal care trece prin condilii femurali. această mişcare se execută în jurul mai multor axe. se constată că această mişcare implică la începutul ei o mişcare mai redusă de învârtire. în ţesutul celular subcutanat. variabilă. înapoi. Faţa patelară. de rotaţie medială şi laterală. semimebranosî). care este spiroidală. 2) Bursa subfascială prepatelară (Bursa subfascialis praepatellaris) se găseşte între fascie şi tendonul muşchiului cvadriceps (inconstantă). în mişcarea de flexiune a genunchiului trebuie luate în consideraţie trei eventualităţi: 1) a deplasării tibiei pe femur. Prelungirile s i n o v i a l e i . în extensiune el este împins înainte formând o proeminenţă bilobată. urmată . Cartilajul de conjugare al femurului prezintă raporturi intime cu sinoviala înainte şi înapoi. tot în ţesutul celular subcutanat. . 3) Bursa subtendinoasă prepatelară (Bursa subtendinea praepatellaris) este aşezată sub tendonul terminal al cvadricepsului. de ţesut celular şi de piele. 2) Bursa subcutanată a tuberozităţii tibiei (Bursa subcutanea tuberositatis tibiae) este situată la nivelul tuberozităţii tibiei. în flexiune corpul adipos anterior ocupă spaţiul cuprins între condili şi platoul tibial. în număr de trei: două superficiale şi una profundă. î n afară de bursa suprapatelară sinoviala trimite în partea posterioară prelungiri analoge: una sub muşchiul popliteu (Recessus subpopliteus) una sub capul medial al muşchiului gastrocnemian {Bursa subtendinea m. 1. articulaţia este acoperită de planurile fibroase descrise anterior. 1) Bursa subcutanată infrapatelară (Bursa subcutanea infrapatellaris) se găseşte înaintea tendonului patelei. Ele prezintă mai multe raze de curbură ale căror dimensiuni descresc dinainte înapoi. pe laturi. .b. sinoviala mai prezintă o mulţime de apendici sau ciucuri care au rolul de a umple spaţiile ce s-ar forma în interiorul articulaţiei prin diferitele mişcări. Dacă în analiza mişcării de flexiune se admite deplasarea femurului pe tibie. în această articulaţie se mai pot produce şi mişcări de înclinare marginală.

Sensul rotaţiei poate fi înăuntru sau în afară. în producerea rotaţiei înăuntru intervin: muşchiul semimembranos. de alunecare. aceste repere îşi pierd simetria. ajutat de tensorul fasciei lata.5 cm). în mişcarea de rotaţie în afară (aproximativ 40°) ligamentele încrucişate se relaxează. vârful piciorului se apropie de linia mediană (adducţie). Ligamentul patelei. aceleaşi momente: unul iniţial. suferind leziuni. Dintre aceste două grupe de muşchi. adică dinapoiînainte. Deşi meniscurile articulare urmăresc cu mare fidelitate direcţia pe care le-o impune condilii prin forţa lor de presiune. croitorul şi în mod secundar. . Muşchii care produc rotaţia în afară sunt: bicepsul femural şi capul medial al gastrocnemianului. extremitatea sa posterioară este împinsă înapoi de către condilul femural respectiv. limitarea extensiunii intervin: ligamentele posterioare ale 139 genunchiului şi ligamentul încrucişat anterior. iar în partea posterioară. In extensiune. Mişcarea de extensie este produsă în primul rând de muşchiul cvadriceps. în sensul că ele se deplasează întotdeauna deodată cu platoul tibial. în această mişcare. meniscurile sunt deplasate invers. Extensiunea maximă poate ajunge până la 180°. semitendinosul. în acest moment. apropiindu-se prin extremităţile lor anterioare. S-a pornit de la poziţia de repaus în extensiune şi au fixat două repere osoase simetrice. 4) înclinarea laterală şi medială. gracilisul. prin învârtire şi alunecare. în rotaţia înăuntru.extensiune. muşchiul cvadriceps femural se află întins la maximum şi el poate fi considerat ca un factor frenator activ al mişcării de flexiune. au fost demonstrate printr-o experienţă. găsindu-se în acea parte a platoului care suportă presiunea condililor femurali. adică de îndepărtare a feţei posterioare a gambei de faţa corespunzătoare a coapsei. urmat de altul de alunecare care are drept s c o p aducerea axului longitudinal al gambei exact în prelungirea axului longitudinal al coapsei. el se deplasează lateral (abducţie). meniscul medial alunecă dinapoi-înainte şi dinăuntru-în afară. aceste mişcări se combină cu o mişcare de rotaţie internă a gambei şi de aceea ele sunt denumite mişcări „terminale". Este mişcarea de răsucire a gambei pe coapsă sau a coapsei pe gambă. meniscul lateral se deplasează dinainte-înapoi şi din afară-înăuntru. rupturi sau fisuri. mai scurtă. Se asociază. Ele sunt limitate de ligamentele colaterale şi de cele încrucişate. ligamentele încrucişate se întind. Au o mare importanţă în dinamica articulaţiei. Flexiunea gambei la omul viu poate atinge un unghi de 130°. adică necombinate cu vreo altfel de mişcare. iar cele laterale se întind. coborând în flexiunea genunchiului şi ridicându-se în extensiune. iar gamba este dusă în semiflexiune. popliteul şi gracilisul. în . în sensul că punctul tibial (b) ajungând în (b) parcurge o distanţă mai mică decât punctul femural (a) care. datorită disproporţiei existente între suprafaţa condiliană femurală. se întâmplă uneori ca unul sau chiar ambele meniscuri să fie prinse sub condili. în extensiunea maximă. semimembranosul şi semitendinosul. Ea se execută în jurul aceluiaşi ax transversal ca şi flexiunea. meniscurile sunt împinse dinainte-înapoi. mai alungită şi cavitatea tibială. în rotaţia înăuntru (5-10°) dimpotrivă. fiind acţionată de un tendon puternic şi inextensibil. în rotaţia în afară. în mod pasiv. până ce ajunge în contact cu coapsa. Mişic a r e a de extensiune se petrece în articulaţia meniscotibială. croitorul şi tensorul fasciei lata. ajungând în (a'). unul pe condilul femural (superior) şi altul pe cel tibial (inferior). Pentru o mai bună înţelegere a biomecanicii articulaţiei genunchiului este necesar să amintim rolul altor elemente anatomice (în detaliu). In flexiune. în efectuarea extensiunii se deosebesc. 2) Mişcarea de extensiune este opusă flexiunii.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) de alta mai amplă. atât în sens lateral cât şi în sens medial. parcurge o distanţă cu mult mai mare. Aceasta din urmă este mai întinsă. în acelaşi timp. Mişcarea de flexiune se produce în articulaţia femuromeniscală. Aceste fenomene. Se apreciază că mişcările de flexiune până la 70° sunt mişcări „pure". în mişcarea de rotaţie în afară a gambei. Este o mişcare pasivă care se execută în felul următor: se fixează coapsa. iar cel colateral tibial. Ea este executată în jurul unui ax vertical care trece prin centrul eminenţei intercondiliene tibiale. mai intervin: gastrocnemianul. Meniscurile sau fibrocartilajele intraarticulare. în momentul în care începe flexiunea. raza descreşte ajungând până la maximum 16-17 mm. Aceste mişcări sunt de amplitudine foarte redusă (2-2. în rotaţia internă. Este formaţiunea ce realizează legătura dintre tibie şi patelă şi care include acest os considerat ca un os sesamoid sau ca un „olecran" detaşat din extremitatea inferioară a femurului. mişcărilor de flexiune . ligamentul încrucişat posterior este întins. apropiindu-se între ele prin extremităţile lor posterioare. de învârtire. Un alt factor care explică întinderea mai mare a mişcării de alunecare este cel amintit: forma spiroidă a condilului femural care în partea anterioară prezintă o rază de curbură de circa 45 mm. alunecă pe condilii femurali. iar cele laterale se relaxează. de învârtire şi alunecare din cursul mişcării de flexiune. ligamentul colateral fibular se relaxează total. gamba poate fi flectată şi mai mult. Mişcării de extensiune i se asociază o mişcare de rotaţie externă. De reţinut faptul că meniscul lateral este mai rezistent şi mai mobil şi de aceea deplasările lui sunt mai întinse. în mod secundar. Patela. de asemenea. Articulaţia femurotibială lucrează după principiul unei pârghii de gradul III. rotatorii înăuntru sunt mai puternici decât rotatorii în afară. Limitarea mişcării de flexiune este realizată de întâlI nirea feţei posterioare a gambei cu cea similară a coapsei. De la amplitudinea de 70° mai departe. Principalii muşchi care produc flexiunea în articulaţia I genunchiului sunt: bicepsul femural. 3) Rotaţia. Din această poziţie se imprimă gambei mişcări oscilatorii pendulare. foarte puţin. după cum am văzut. curând după declanşarea mişcării. Consecinţa acestei deplasări este distensia puternică a meniscului. Executarea mişcării de rotaţie poate avea loc numai când gamba este flectată şi când ligamentele colaterale se relaxează. atât în mişcarea de flexiune cât şi în cea de extensiune.

El are o direcţi! oblică. c) când. de asemenea. De fapt. . pe când ligamentele colaterale servesc pentru menţinerea solidităţii articulaţiei în extensiune. Aceste mişcări zise „terminale" care însoţesc în acest caz extensiunea maximă conferă o mai mare siguranţă locomoţiei. Lig. Membrana itnerosoasâ. sinovial. După câte se cunoaşte. pe epifiza ei superioară o suprafaţă asemănătoare. între tibie şi condili se interpune corpul adipos infrapatelar. Fibula. Această extensiune poate fi accentuată dacă femurul execută o mişcare de rotaţie înăuntru sau tibia o rotaţie în afară. APARATUL LOCOMOTOR •---• -ÂIÎÎ ARTICULAŢIILE TIBIOFIBULARE Oasele gambei sunt unite prin epifizele lor: cele superioare printr-o articulaţie sinovială. în ambele ligamente încrucişate (anterior şi posterior) ar exista porţiuni întinse şi porţiuni relaxate. Ligamentele articulaţiilor tibiofibulare. El are o direcţie aproape orizontali fiind întins de la condilul lateral al tibiei la partea anterioară a capului fibulei. . Capsula articulară este formată dintr-un strat extern. în flexiunea maximă. patela vine în raport cu condilii numai prin treimea sa inferioară. îndeosebi pe terenuri accidentate. Secţionarea aceloraşi ligamente în poziţia de extensiune a articulaţiei nu este urmată de nici un prejudiciu. Tibia. capitis f i b u l a e antehus) este foarte rezistent. Unii autori sunt de părere că. tensiunea acestor ligamente nu este uniformă. Ligamentele care întăresc această capsulă sunt: 1) L i g a m e n t u l a n t e r i o r a l cap u l u i f i b u l e i (Lig. situată pe partea posterioară a condilului lateral. De aici s-a dedus în mod logic că ligamentele încrucişate sunt elemente ce asigură soliditatea articulaţiei în flexiune. b) când flexiunea atinge 45°. Mijloacele de unire. De partea tibiei există o feţişoară rotunjită. în sfârşit. patela părăseşte spaţiul intercondilian. 2) L i g a m e n t u l p o s t e r i o r a l c a p u l u i f i b u l e i (Lig.140 baza patelei ajunge în scobitura intercondiliană de care este despărţită doar prin bursa suprapatelară. . tibiofibular anterior.2. plană. ele formează o articulaţie plana. . Dacă se secţionează ligamentele încrucişate când articulaţia se află în poziţie de flexiune. rezultatul ce se obţine este o compromitere a solidităţii acesteia.5. ARTICULAŢIA TIBIOFIBULARĂ Fig. la sfârşitul unei mişcări de extensiune „pură" ligamentul încrucişat anterior este întins. Ligamentele încrucişate. Ea se insera pe marginile suprafeţelor articulare. (Articulatio tibiofibularis) Suprafeţele articulare. . Lig. fibros şi altul intern. Cele două suprafeţe articulare sunt acoperite de cartilaj hialin. Sunt reprezentate printr-o capsulă şi două ligamente. flexiunea depăşeşte 60°. cele inferioare printro sindesmoză.4. ligamentul se relaxează permiţând accentuarea extensiunii anterioare.3. anterior al capului fibulei. în aceste mişcări. fiind orientat dinspre partea posterioară a capului fibulei înspre partea posterioară a condilului lateral al tibiei. Este acoperit de tendonul muşchiului popliteu. Fiind aproape plane. 1. acoperă condilii femurali ajungând astfel în contact cu tibia. în prezentarea dinamică a raporturilor dintre patelă şi condilii femurali se impun următoarele precizări: a) la începutul mişcării de flexiune. în aceste situaţii. 180. Fibula prezintă. capitisfibulae posteriusi este mai puţin rezistent decât precedentul. Studiile de biomecanica a articulaţiei genunchiului au mai arătat că dispoziţia ligamentelor încrucişate constituie unul din factorii care explică combinarea „mişcărilor terminale" ale genunchiului cu mişcări de rotaţie. deoarece articulaţia devine foarte mobilă „balanţă". Poziţia ligamentelor încrucişate în mişcările de flexiune şi extensiune este o problemă controversată. patela ajunge în raport cu condilii prin treimea sa medie. patela ajunge în raport cu condilii prin treimea sa superioară. între diafizele celor două oase se găseşte un spaţiu ocupat de membrana interosoasă crurală.

-11. 182. Are aspectul unei panglici fibroase patrulatere. . tibiofibulare nierius). Sinoviala. în aceste cazuri. ci conformaţiei speciale a SINDESMOZA TIBIOFIBULARĂ [Syndesmosis tibiofibularis) Suprafeţele articulare. L i g a m e n t u l i n t e r o s o s (neomologat de N. El este format din fascicule scurte. Mişcările: în sindesmoza tibio-fibulară se produc mişcări de foarte mică întindere. Ligg. Partea calcaneocuboidiană a lig. bifurcat. Maleola tibială. Lig. Articulaţia talocrurală (văzută posterior). Lig. talofibular anterior. fiind de obicei indepenntă. Mai rar comunică cu sinoviala articulaţiei genunhiului (prin intermediul bursei muşchiului popliteu). . Acesta se întinde de la marginea superioară a fosei maleolare a fibulei până la marginea posterioară a maleolei mediale (tibiale).3. Membrana interosoasă. De remarcat că aceste mişcări nu se datorează intervenţiei unor muşchi. Ligamentul lung plantar. Mişcări. Fig. .6. Ligamentele piciorului drept văzute din partea laterală. porţiunile distale ale suprafeţelor articulare de pe tibie şi fibulă sunt acoperite de cartilaj şi mărginesc între ele o fisură ce comunică cu articulaţia talocrurală. . Tuberozitatea calcaneană. Fasciculul tibiocalcanean al lig.8. sindesmoza a devenit articulaţie plană (Articulatio tibiofibularis). Mijloacele de unire sunt: l i g a m e n t u l t iiofibular a n t e r i o r (Lig. se află o feţişoară sau uşor concavă. Fibula. tibiofibular posterior. . faţa medială a maleolei laterale. Se produc mai ales în cursul executării mişcării de flexiune dorsală a piciorului. Faţa superioară a talusului. • 8. rientată oblic de la marginea anterioară a feţişoarei biale la marginea corespunzătoare a maleolei fibulare. . Suprafeţele articulare sunt erite cu un strat fin de periost. Lig.3.7. Acesta se seră pe marginea posterioară a feţişoarei tibiale şi pe . Partea calcaneonaviculară a lig. în unele cazuri. bifurcat.6. Are o dispoziţie obişnuită. tibiofibulare posterius). în această articulaţie se produc mişcări limiate de alunecare. o feţişoară triunghiulară uşor concavă. care trec între feţele învecinate ale tibiei şi fibulei.4. . . tarsometatarsiene dorsale. Lig. Lig. dar mai rezistent decât precedentul.9. talocalcanean lateral. Ele vin în contact ai prin marginile lor.5. -10. 181. .2. . calcaneocuboidian dorsal. calcaneonavicular dorsal. Lig. Ele se reduc la simple apropieri şi îndepărtări ale tibiei de fibulă. Pe fibulă. Ligg. Lig. .5. Acest ligament trece dincolo de marginile oaselor şi formează o parte din suprafaţa articulară pentru talus. talotibial posterior.) se continuă în sus cu membrana interosoasă crurală. Este considerat ca principala legătură între extremităţile inferioare ale oaselor. ligamentul t i b i o f i b u l a r pose r i o r (Lig.13. 1. .10. Lig. talofibular posterior. Ea tapetează prafaţa interioară a capsulei. 1. Lig. calcaneofibular. metatarsiene dorsale. tibiofibular anterior. Sinoviala acesteia îi trimite un diverticul. partea posterioară a maleolei fibulare. Lig. . medial.9.2. Porţiunea sa profundă şi inferioară formează ligamentul transvers inferior. talocalcanean interosos. Lig.4. . calcaneofibular. Lig. puternice. Pe tibie găsim incizura bulară. . talonavicular dorsal. . -12.7. . Este mai scurt. lăsând un spaţiu ce va fi ocupat i ligamente.A.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) 141 Fig.

7. .supinaţie. formată de extremităţile inferioare ale tibiei şi fibulei. Când piciorul se flectează plantar oasele gambiere se apropie.11. talotarsală. -13. din punct de vedere anatomic. Sinoviala talocrurală injectată. 1. Tendonul muşchiului peronier scurt. în partea inferioară găsim o deschidere îngustă pentru trecerea ramurii perforante a arterei fibulare. Lig. .5. talofibularanterior. Sinoviala talocrurală injectată cu seu. 4. talocrurală. Tendonul muşchiului peronier lung.4. ale piciorului. care îşi oferă trohleea prelungită pe^ laturi de cele două feţişoare maleolare (medială şi laterală). Aceste articulaţii sunt multiple şi diferit concepute. . Suprafeţele articulare sunt acoperite cu un strat de cartilaj hialin.142 trohleei talusului care este mai lată în partea anterioară decât în cea posterioară.2. La formarea acesteia iau parte faţa articulară inferioară a tibiei. Articulaţiile intermetatarsiene. Articulaţiile intertarsiene. . talofibular posterior. 2. Bursa tendonului calcanean.10. Suprafaţa tarsiană a articulaţiei este reprezentată de faţa superioară a talusului. trohleea talusului pătrunde cu partea sa mai lărgită între cele două oase gambiere pe care le îndepărtează determinând întinderea ligamentelor. Articulaţia talocrurală dreapta (văzută lateral). Când piciorul se flectează dorsal. . Suprafeţele articulare. De partea gambei există o formaţiune comparabilă cu o scoabă. La picior ca şi la mână putem distinge două mari articulaţii: o articulaţie superioară. Noi. le împărţim astfel: 1. în partea superioară ea prezintă un orificiu mare. Lig. -12. funcţional sau chirurgical. . este o formaţiune fibroasă. Membrana interosoasă crurală {Membrana interossea cruris). Tibia.3.flexiune dorsală. Lig. Aceasta din urmă este subdivizată în mai multe articulaţii secundare. Fibulă. Fig. Articulaţia talocrurală este legată de mişcarea de flexiune plantară . Trohleea talusului este mai largă în partea anterioară decât în cea posterioară. şi una inferioară. calcaneofibular. oblic descendente de la tibie la fibulă. . Ea se insera pe marginile interosoase ale celor două oase şi serveşte ca suport pentru inserţii musculare. Mijloacele de unire sunt reprezentate de o capsulă articulară întărită pe laturi de două ligamente puternice. .9. deoarece porţiunea mai îngustă a talusului ocupă locul dintre tibie şi fibulă. după cum sunt privite. tibiofibular anterior. APARATUL LOCOMOTOR 3. Tendonul caleanean. .6. Este constituită din fascicule fibroase. . Articulaţiile tarsometatarsiene. pe cele două laturi. păstrând punctul de vedere anatomic. Lig. Articulaţia talocrurală sau a gâtului piciorului. rezistentă care închide spaţiul dintre tibie şi fibulă şi desparte muşchii anteriori ai gambei de cei posteriori. . cea talotarsală de mişcarea de pronaţie . în partea superioară şi cele două feţe articulare ale maleolelor medială şi laterală. ARTICULAŢIILE PICIORULUI (Articulationes pedis) în capitolul de faţă vom studia articulaţiile oaselor care formează piciorul. 183. Este o trohleartroză sau ginglim. Membrana interosoasă.8. ARTICULAŢIA TALOCRURALĂ (Articulatio talocruralis) La formarea acestei articulaţii participă oasele gambei împreună cu talusul. prin care trec vasele tibiale anterioare.

Faţa maleolară medială a talusului. deltoideum). Fasciculul tibiotalar anterior (Pars tibiotalaris anterior) este format din fibre scurte ce se întind de la marginea anterioară şi vârful maleolei mediale la colul talusului (faţa medială). mediale sau Lig. . tibiocalcanean şi tibiotalar posterior. El participă la formarea culiselor acestor tendoane şi acoperă ligamentul talocalcanean lateral. pe faţa medială a talusului (în porţiunea cea mai posterioară). Lig. Ligamentul colateral medial este mai puternic. Lig. talofibulare anterius) se întinde de la marginea anterioară a maleolei laterale la faţa laterală a colului talusului. Fasciculul posterior sau talofibular posterior {Lig.6. I se descriu patru fascicule: tibiotalar anterior. tibiofibular posterior.9. Fibrele anterioare ale acestui fascicul trec în ligamentul calcaneonavicular plantar. . denumite în raport cu situaţia lor: ligamentul talofîbular anterior. calcaneonavicular plantar. I. . Suprafaţa articulară maleolară a fibulei. Fig. l. tibiotalar anterior. . Lig. 185. calcaneocuboidian plantar. pe de o parte. Suprafaţa articulară a maleolei tibiale. de forma unei lame triunghiulare şi de aceea se mai numeşte şi ligament deltoidian (Lig. Fasciculul tibiotalar posterior (Pars tibiotalaris posterior) se insera înapoia vârfului maleolei mediale. terminându-se pe tuberculul lateral al procesului posterior al talusului.2.5. Lig. iar pe de alta. C a p s u l a a r t i c u l a r ă . ligamentul calcaneofîbular. Fasciculul mijlociu sau ligamentul calcaneofibular {Lig. . ter-se pe faţa laterală a calcaneului. Tendoanele muşchilor extensori aderă intim de capsulă şi în acest fel o feresc de a fi prinsă între oase în timpul mişcărilor. cele două maleole rămân extraarticulare. tibiotalar posterior. El se insera pe foseta de pe maleola laterală. .6. Stratul . Fasciculul anterior sau ligamentul talofibular anterior (Lig. . tibiocalcanean. -4. L i g a m e n t u l c o l a t e r a l later a 1 radiază de la maleola laterală la oasele tarsiene învecinate şi este constituit din fibre grupate în trei fascicule distincte. Ia naştere pe marginile şi pe vârful maleolei mediale şi de acolo se răspândeşte la oasele tarsiene (talus. tibiotalar posterior. talofibular posterior. altul profund.5. Capsula este subţire şi foarte strânsă pe laturi. Lig.4. . talofibulare posterius) este pe faţa posterioară a articulaţiei. Articulaţia talocrurală (capsula deschisă anterior). 184. Lig.2.8. de aici fibrele lui se îndreaptă oblic înapoi şi în jos. . de la acest nivel se îndreaptă orizontal înapoi şi medial. Fasc.Lig. tibio-navicular. calcaneu. Ligamentul colateral medial este gros şi are fibrele dispuse în două planuri: unul superficial. navicular). Acest fascicul a r e o situaţie profundă. . Faţa maleolară laterală a talusului. Faţa superfî- cială a ligamentului este acoperită de tendoanele muşchilor peronieri.3. ligamentul talofîbular posterior. . dcaneofibulare) se insera pe vârful maleolei laterale. Fasciculul tibionavicular (Pars tibionavicularis) este constituit din fibre ce pornesc de pe marginea anterioară şi vârful maleolei şi se insera cu celălalt capăt pe faţa dorsală şi medială a osului navicular şi pe ligamentul calcaneonavicular plantar. Suprafaţa articulară inferioară a tibiei.7. Trohleea talusului. Stratul fibros al acesteia se insera la periferia cartilajului articular. . Lig.3. dar rezistentă I în partea anterioară şi posterioară. tibionavicular. este acoperit de tendoanele muşchilor peronieri şi pare îngropat în grosimea capsulei. Ligamentele articulaţiilor piciorului drept (văzute medial).ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) 143 Fig. este mult mai laxă. Fasiculul tibiocalcanean (Pars tibiocalcaned) se insera în sus pe vârful maleolei iar în jos pe Sustentaculum tali.

cât şi prin rolui sau funcţional. între tendoanele muşchilor flexori se află mănunchiul vasculo-nervos tibial posterior. 1 ) L i g a m e n t u l t a l o c a l c a n e a n i n t e r o s o s (Lig. Talusul. ARTICULAŢIILE INTERTARSIENE {Articulationes intertarseae) Cele şapte oase care compun tarsul realizează între ele următoarele opt articulaţii: subtalară.8. Stratul profund este format din fibre scurte. feţişoara calcaneanâ posterioară concavă (segment de cilindru gol). Cuboidul. Cele două suprafeţe articulare sunt acoperite de cartilaj hialin. Calcaneu. sub feţişoara articulară. atât prin rezistenţa sa. pe <M cel anterior articulaţiei talocalcaneonaviculare. .3. înainte. Raporturi.144 APARATUL LOCOMOTOR acestora trece retinaculul extensorilor. Lig. spre a se termina la limita cartilajului hialin. C a p s u 1 a se insera la periferia suprafeţelor articulare. tibionavicular şi tibiocalcanean. .6. deltoidian. Este cel mai important dintre ligamentele acestei articulaţii. Ultimele patru sunt destul de simple. rezistente. El ocupă Sinus tarsi şi separă articulaţia subtalară de cea talocalcaneonaviculară. iar de partea talusului. între oasele gambei. . . el are rolul de a interveni p e n t n frânarea exagerării acestora.7. Primele trei articulaţii au o structură mai complexă. Lig. Este format du două planuri: unul posterior şi altul anterior. apoi se reflectă la locul de inserţie al acestuia.5. Linia articulară corespunde unui plan orizontal care începe în partea laterală de la maleola peronieră la 2 cm deasupra vârfului acesteia şi se termină în partea medială la 1 cm deasupra vârfului maleolei tibiale. Suprafeţele articulare. Pe faţaposterioară vine în raport cu muşchiul tibial posterior. calcaneocuboidiană. Osul navicular. în cazurilî de torsiuni ale piciorului. tendoanele flexorilor degetelor şi cei doi peronieri. talocalcanean interosos.9. ARTICULAŢIA SUBTALARĂ {Articulaţie* subtalaris) (Articulatio talo-calcanea). superficial este format din fasciculul tibiotalar anterior. prezentând suprafeţe articulare mai variate şi un aparat ligamentar mai complicat. De partea calcaneului exista feţişoara talară posterioară convexă (segment de cilindru plin).4. talocalcaneonaviculară. Ea uneşte talasul şi calcaneul prin intermediul feţişoarelor lor articulare posterioare. Amintim. ligamente interosos asigură articulaţiei un grad apreciabilii soliditate şi elasticitate. Poate fi considerată o trohoidă. Prin aceasta. Pe un plan şi mai posterior se găseşte tendonul calcanean. Acoperit în cea mai mare parte de stratul superficial. Pe deasupra tuturor e . 1. Secţiune transversală prin articulaţiile piciorului. Plănui posterior aparţine articulaţiei de care ne ocupăm. cuboidonaviculară. un diverticul cu oarecare importanţă în chirurgie. el apare doar în partea posterioară sub forma fasciculului tibiotalar posterior. de asemenea. Mijloacele de unire sunt reprezentate de o capsulaşi trei ligamente. 186. în desfăşurarea ei formează două funduri de sac: unul anterior şi altul posterior. Sinoviala. Stratul intern al capsulei articulare (sinoviala) prezintă dispoziţia obişnuită: tapetează faţa profundă a stratului fibros. Articulaţia subtalară. care se insera în sus pe vârful maleolei mediale. Lig. Oasele cuneiforme. Se mai numeşte şi talocalcaneană posterioară Fig. două intercuneene şi cuneocuboidiană. că această sinoviala trimite uneori în partea superioară. . Ea este formată dintr-un strat extern fibros şi dintr-un strat intern sinovial. articulaţia prezintă raporturi cu tendoanele muşchilor extensori ai degetelor şi cu mănunchiul vasculo-nervos tibial anterior. cuneonaviculară. iar în jos pe faţa medială a talusului. . favorizând locomoţia. Ligamentele. . talocalcaneum interosseum). . calcaneonavicular plantar.2. Mişcările articulaţiei talocrurale se vor trata împreună cu cele ale piciorului.

4. -10. 2 ) L i g a m e n t u l t a l o c a l c a n e a n l a t e r a l (Lig. Lig. numiţi i g a m e n t ui c a l c a n e o n a v i c u l a r p l a n t a r(Lig. 7. . Ligg. grupează sub numele de „articulaţie subastragaliană". lat. Fibrocartilaj navicular. dorsale. Este scurt şi se întinde între tuberculul medial al procesului posterior al talusului şi Sustentaculum tali. . Pe acest ligament se sprijină capul talusului. Cavitat e a este formată de calcaneu şi osul navicular unite între de printr-un ligament puternic. De notat că acestei articulaţii îi aparţine numai planul său anterior. -11. din punct de vedere al dezarticulărilor. talocalcaneum laterale). Faţa articulară mijlocie a calcaneului. . Fasc. Este formată dintr-un strat extern fibros şi dintrun strat intern sinovial. Rolul acestuia în formarea cavităţii de recepţie devine foarte evident pe o piesă de la care s-a extras talusul. Are o direcţie paralelă cu aceea a ligamentului calcaneofibular. care contribuie în mod activ la susţinerea capului talusului. între acestea descriem o capsulă subţire şi o serie de ligamente. Articulaţia talocalcaneonaviculară (talusul a fost extras). între Sustentaculum tali şi navicular rămâne un spaţiu triunghiular. calcaneofibular. . 3)Ligamentul taloc alcanean m e d i a l (Lig. Capul aparţine talusului. cdcaneonaviculareplantare). format din ţesut fibros. Mijloacele de unire.2. talocalcaneum mediale). L i g a m e n t u l b i f u r c a t sau î n Y (Lig. Faţa posterioară a osului navicular. Prin aceasta greutatea corpului este transmisă ligamentului şi prin el bolţii plantare. anterioară şi mijlocie de pe faţa sa superioară. Pe faţa lui superioară (dorsală) se dezvoltă un fibrocartilaj denumit navicular. Nu comunică cu articulaţiile învecinate. talofibular anterior.9. Suprafeţele articulare sunt reprezentate printr-un cap şi ocavitate de recepţie. talocalcaneum interosseum) a fost descris la articulaţia subtalară. Faţa articulară anterioară a calcaneului. L i g a m e n t u l c a l c a n e o n a v i c u l a r p l a n t a r a fost descris mai sus. Chirurgii. Se întinde de la faţa laterală a talusului la cea omonimă a calcaneului. 1. rezistent.5.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) 145 Fig. Osul navicular prezintă pentru articulaţie faţa lui posterioară. articulaţia subtalară anatomică şi partea posterioară a articulaţiei talocalcaneonaviculare. care este ocupat de ligamentul calcaneonavicular plantar. iar calcaneul două feţişoare articulare. . sub care este situat.. Lig. iar bolta plantară se reduce treptat putând chiar să dispară (piciorul plat). Lig. . Tuberozitatea metatarsianului V. Prin relaxarea ligamentului capul talusului coboară. După câte se cunoaşte din osteologie. pe talus există trei feţişoare articulare ce se continuă între ele. L i g a m e n t u l t a l o c a l c a n e a n i n t e r o s o s (Lig. Este unul dintre cele mai importante ligamente ale piciorului. Faţa artic. . bifurcatum) este denumit de chirurgi „cheia articulaţiei lui Chopart". ARTICULAŢIA TALOCALCANEONAVICULARĂ {Articulatio talocalcaneonavicularis) Este o articulaţie sferoidală. Denumirea de mai sus se justifică prin faptul . tibiofîbular anterior. posterioară a calcaneului. Lig.3. bifurcat.12. 187. una situată pe faţa anterioară a osului ( f a ţ a articulară naviculară sau capul talusului) şi celelalte d o u ă pe faţa inferioară a sa (feţele articulare calcaneene anterioară şi mijlocie). Ligamentul calcaneonavicular plantar este gros.8. tibionavicular al ligamentului medial. Pe sub faţa plantară a ligamentului calcaneonavicular trec tendoanele muşchilor tibial posterior şi cele ale flexorilor degetelor. Se insera pe marginea suprafeţelor articulare. C a p s u 1 a.6.

Datorită rezultatelor nesatisfăcătoare şi mai ales progreselor realizate de chirurgia modernă. aceste linii articulare. Dintre cele două ramuri ale sale. Se insera printr-o extremitate plantaţia). El transformă şanţul muşchiului lung peronier într-un canal osteo-fîbros şi contribuie la menţinerea bolţii longitudinale a piciorului. în timp c e l i g a m e n t u l c a l c a n e o c u b o i d i a n {Lig. C a p s u l a . având forma literei S culcat (~). p l a n t a r e longum) se îndreaptă spre cuboid. calcaneocuboideum). spre a se termina prin trei sau patru fascicule pe bazele ultimelor trei sau patru metatarsiene. calcaneocuboideum plantare) este mai larg şi mai scurt decât precedentul. calcaneocuboidiană (Lig.146 că pentru dezarticulare este absolut necesară secţionarea lui. înaintea tuberozităţii calcaneului. cuneonavicularia i l u n g (Lig. ARTICULAŢIA CUNEONAVICULARĂ (Articulatio cuneonavicularis) Se realizează între osul navicular şi cele trei cuneiforme. de pe câmpul osos situat medial. Sunt reprezentate printr-o capsulă întărită de două ligamente. Este subîmpărţit în două straturi: unul superficial şi altul profund. Se insera cu un capăt în partea anterioară a feţei superioare a calcaneului şi apoi se împarte în două porţiuni: una medială. întins de la faţa inferioară a calcaneului la baza ultimilor metatarsieni. conformată în sens invers. calcaneonaviculare) face parte din articulaţia noastră. care se fixează pe faţa superioară şi laterală a navicularului. iar prin cealaltă se fixează pe şanţul aflat înapoia tuberozităţii de pe faţa inferioară a cuboidului. ARTICULAŢIA CALCANEOCUBOIDIANĂ (Articulatio calcaneocuboidea) Este o articulaţie în şa (îmbucătură reciprocă). Lig a m e n t e l e c u n e o n a v i c u - m e n t u l S t r a t u l p l a n t a r s u p e r f i c i a l sau l i g a - l a r e p l a n t a r e (Ligg. Ambele straturi pornesc din partea inferioară a calcaneului. Suprafeţele articulare se găsesc pe feţele adiacente ale oaselor. APARATUL LOCOMOTOR pe faţa inferioară a calcaneului. . Suprafeţele articulare sunt reprezentate de cele trei feţişoare articulare de pe faţa anterioară a osului navicular. de formă triunghiulară. unde o parte a fibrelor sale se fixează pe tuberozitatea de pe faţa plantară a acestui os. în trecutul nu prea îndepărtat. L i g a m e n t u l m a r e p l a n t a r se prezintă ca o panglică fibroasă. L i g a m e n t u l b i f u r c a t . talonaviculare) se întinde de la partea dorsală a colului talusului la faţa superioară a navicularului. L i g a m e n t u l t a l o n a vi cu 1 ar (Lig. concavă de sus în jos şi uşor convexă în sens transversal. aceste „linii" au rămas mai mult cu o valoare istorică. ARTICULAŢIILE INTERCUNEENE (Articulationes intercuneiformes) Prin articularea oaselor cuneiforme rezultă d o u a articulaţii plane (inconstante). L i g a m e n t e l e c u n e o n a v i c u 1 a r e d o r s a l e (Ligg. pe criteriul „dezarticulării" descriu o articulaţie complexă numită articulaţia transversa a tarsului (articulaţia mediotarsiană sau articulaţia lui Chopart). convexă de sus în jos şi concavă în sens transversal. Este denumit ligamentul bifurcat deoarece este format din două ramuri divergente (în V sau Y). Pentru dezarticularea mediotarsiană este absolut necesară secţionarea ligamentului bifurcat. trece apoi mai departe peste şanţul peronierului lung. acestei articulaţii îi aparţine numai ramura laterală. Este o articulaţie plană. sidefie. ca de exemplu ce tarsometatarsiană .). cuneonavicularia dorsalia) I sunt în număr de trei şi unesc faţa dorsală a navicularului i cu faţa similară a fiecărui cuneiform. Membrana fibroasă s e insera l a periferia suprafeţelor articulare. calcaneocuboideum) aparţine articulaţiei calcaneocuboidiene. L i g a m e n t u l m e d i a l este gros ş i s e întinde de la tuberculul navicularului la faţa medială a I primului cuneiform (neomologat în N. Linia articulară este dispusă transversal. pe când cea calcaneocuboidiană. chirurgii. Suprafeţele articulare. fără să comunice cu articulaţiile învecinate. Ele aparţin articulaţiei calcaneocuboidiene şi articulaţiei talocalcaneonaviculare. Mijloacele de unire.articulaţia Lisfranc . De reţinut este faptul că numai l i g a m e n t u l c a l c a n e o n a v i c u l a r (Lig. care se prinde pe partea superioară şi medială a cuboidului.A. Acestea se întind de' la faţa plantară a osului navicular la feţele plantare ale cuneiformelor. ARTICULAŢIA TRANSVERSALĂ A TARSULUI (Articulatio tarsi transversa) între cele patru oase ale tarsului posterior. faţa posterioară a osului cuboid. Membrana sinovială tapetează suprafaţa interioară a stratului fibros. Ligamentul principal al acestei articulaţii este l i g a m e n t u l b i f u r c a t („cheia articulaţiei"). Sunt tot în număr de trei. Mijloacele de unire sunt: o capsulă şi o serie de ligamente.serveau la efectuarea dezarticulaţiilor. partea talonaviculară este concavă înapoi. concavă înainte. Ambele suprafeţe sunt acoperite de cartilaj hialin. I precum şi de feţişoarele triunghiulare situate pe faţa poşte-j rioară a fiecărui cuneiform. în componenţa acesteia se găsesc articulate patru oase: talusul cu navicularul şi calcaneul cu cuboidul. şi alta laterală. Vom deosebi ca suprafeţe articulare: faţa anterioară a calcaneului. S t r a t u l p r o f u n d sau l i g a m e n tul c a l c a n e o c u b o i d i a n plant a r(Lig. Mai există o serie de ligamente accesorii.

188. . Sinoviala. Suprafeţele articulare. Pentru aceasta. 147 Fig. Linia articulară. cuneonaviculară. ARTICULAŢIA CUNEOCUBOIDIANĂ {Articulatio cuneocuboidea) Uneşte cuboidul cu al treilea cuneiform. cunoscute împreună s u b numele de „articulaţia Lisfranc". ARTICULAŢIA CUBOIDEONAVICULARĂ Este o articulaţie inconstantă (neomologată în Nomenclatura Anatomică).5. 1. Ligg. intercuneiformia dorsalia) şi două l i g a m e n t e i n t e r c u n e i f o r m e p l a n t a r e (Ligg.8. al treilea metatarsian se articulează cu al treilea cuneiform (articulaţia intermeiarâ). Ligg. intercuneiformia plantar ia). . Sustentaculum tali. tibiocalcanean. Ea se prezintă ca o linie curbă cu convexitatea anterioară. ARTICULAŢIILE TARSOMETATARSIENE {Articulationes tarsometatarsales) Reunesc cuboidul şi cele trei cuneiforme cu oasele metatarsului. Lig. . Mijloacele de unire sunt realizate de capsulele articulare întărite de trei categorii de ligamente: dorsale. Lig. Suprafeţele articulare sunt reprezentate de o feţişoară mică. Lig. două l i g a m e n t e i n t e r c u n e i f o r m e d o r s a l e (Ligg. plantare şi interosoase. Mijloacele de unire se reduc la: un ligament cuneocuboidian interosos (Lig. intercuneiformia interossea). şi capsulele lor se continuă între ele. Uneori cel de-al patrulea metatarsian se articulează şi cu al treilea cuneiform.2. metatarsofalangiene plantare. metatarsian transvers profund. cuneocuboideum interosseum) un ligament cuneocuboidian dorsal (Lig.3. Ambele sunt acoperite de un cartilaj hialin. cuboidenaviculare dorsale) şi altul cuboideonavicular plantar (Lig. calcaneonavicular plantar. care uneşte tuberozitatea metatarsianului I cu tuberozitatea metatarsianului V. articulându-se astfel cu toate trei. Sunt articulaţii plane. Tuberozitatea metatarsianului V. cuneocuboideum plantare). . aflată pe faţa laterală a osului navicular şi una analoagă pe suprafaţa medială a cuboidului.7. De obicei sunt trei articulaţii. . cuboideonaviculare plantare). Mijloacele de unire: un ligament interosos. Dealtfel. Articulaţiile tarsului anterior posedă o singură smovială. • . Ligg. ele sunt considerate ca dependinţe ale articulaţiei cuneonaviculare.9.4. cuneonaviculare plantare. . . C e l e două grupe de oase care participă la formarea articulaţiilor tarsometatarsiene se articulează între ele după c u m urmează: primul metatarsian se articulează cu primul cuneiform (articulaţia medială). plantar lung. tarsometatarsiene plantare. Suprafeţele articulare sunt reprezentate de feţele adiacente ale oaselor amintite.10. cuneocuboideum dorsale) şi un ligament cuneocuboidian plantar (Lig. Proemînarea metatarsianului al doilea între cele trei cuneiforme constituie un accident ce întrerupe uniformitatea conturului dat de această linie.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) Mijloacele de unire sunt reprezentate de: două ligamente i n t e r c u n e i f o r m e i n t e r o s o a s e (Ligg. Lig. al doilea metatarsian litmnde în scoaba formată de cele trei cuneiforme. unul cuboideonavicular dorsal (Lig. Cunoaşterea acesteia prezintă importanţă în chirurgie. al patrulea şi al cincilea metatarsian se articulează iflicuboidul (articulaţia laterală). de la care pleacă prelungiri pentru articulaţiile vecine (intercuneene şi cuneocuboidiană). . Tuberozitatea calcaneană. . este o articulaţie plană.6. Ligamentele articulaţiilor piciorului (văzute pe faţa plantară).

Mijloacele de unire. care-1 uneşte cu tarsianul corespunzător. Există numai mişcări limitate de alunecare. metatarsalia dorsaliă) trei ligamente metatarsiene plantare (Ligg. în realitate se găsesc adeseori variante privind numărul sau dispoziţia acestor ligamente. 3) Ligamentul interosos lateral. Fiecare articulaţie intermetatarsiană posedă câte o mică sinoviala. cuneometatarsalia interossea) sunt în număr de trei şi li se atribuie o importanţă chirurgicală. Tendon flexor. t a r s o m e t a t a r s a l i a dorsaliă) sunt mici panglici fibroase. A) ARTICULAŢIILE METATARSOFALANGIENE (Articulationes metatarsophalangeales) sunt articulaţii elipsoide. metatarsalia interossea). II. pe când cele plantare şi cele dorsale se găsesc la periferia articulaţiilor. Celelate metatarsiene se pun în contact prin feţişoarele articulare situate pe feţele alăturate (adiacente) ale bazei lor. I. Falanga mijlocie. mai rar patru articulaţii plane.6. .5. . L i g a m e n t e l e c u n e o m e t a t a r siene i n t e r o s o a s e (Ligg. fie pe cea plantară a articulaţiilor.C. .B. Sunt în număr de cinci şi au o dispoziţie similară celor dorsale. . Mişcările.D. iar capetele printr-un ligament. s i e n e d o r s a l e (Ligg. U n g h i . Mişcările. fiind întinse între oasele învecinate. numai că cele trei ligamente interosoase se găsesc între oase. . Secţiune sagitală prin degetul al doilea al piciorului. . întinse de la faţa dorsală a cuboidului şi cuneiformelor la faţa dorsală a celor cinci metatarsieni. Din cunoaşterea suprafeţelor articulare se poate deduce şi caracteml mişcărilor posibile. . L i g a m e n t e l e t a r s o m e t a t a r s i e n e p l a n t a r e {Ligg. Falanga proxima! . Se realizează astfel trei. Sinoviala.7.8. în mod obişnuit se află trei sinoviale. care provine din articulaţia tarsometatarsiană. precum şi articulaţiile falangelor între ele. celular subcutanat. . METATARSIENELE se articulează prin intermediul bazei lor. situate fie pe partea dorsală. CAPETELE METATARSIENELOR sunt unite prin ligamentul metatarsian transvers profund. De obicei primul metatarsian nu se articulează cu cel de-al doilea. A . Ţes.4.2. trei ligamente metatarsiene dorsale (Ligg. se întinde de la faţa laterală a cuneiformului III la faţa laterală a metatarsianului III. tarsometarsalia plantaria). 189. Există o singură excepţie: metatarsianul II. Tendon extensor.148 L i g a m e n t e l e t a r s o m e t a t a r - APARATUL L O C O M O T O R ARTICULAŢIILE INTERMETATARSIENE [Articulationes intermetatarsales) Subliniem de la început marea analogie dintre articulaţiile piciorului anterior cu cele corespunzătoare ale mâinii: bazele metatarsienelor sunt unite prin articulaţii sinoviale. metatarsalia plantaria) şi trei ligamente metatarsiene interosoase (Ligg. Le enumerăm: 1) Ligamentul interosos medial uneşte faţa laterală a primului cuneiform cu baza metatarsianului II. Descrierea ligamentelor în această formă are desigur un caracter schematic. 1. Fig. Sinoviala. Articulaţiile acestea sunt de tip plan. Tegument.3. ceire prin intersectare realizează un dispozitiv de forma literei X. Există trei capsule. este constituit din fibre longitudinale şi oblice. se atribuie o importanţă deosebită primului. Muşchi plantari. Intre cei cinci metatarsieni se delimitează patru spaţii interosoase metatarsiene (Spatia interossea metatarsi). separate între ele prin ligamentele interosoase. ARTICULAŢIILE DEGETELOR (Articulationes digitorum pedis) în această grupă de articulaţii vom descrie: articulaţiile metatarsienelor cu falangele. Falanga distală. Se produc exclusiv mişcări de alunecare. Ele leagă ultimul rând al tarsului cu cele cinci metatarsiene. care prezintă trei ligamente dorsale. Capsula articulară. Adesea se pun în evidenţă ligamente supranumerare. Dispoziţia obişnuită este aceasta: fiecare metatarsian este prevăzut cu un ligament dorsal.LIE plantar. 2) Ligamentul interosos mijlociu uneşte cuneiformele II şi III cu bazele metatarsienelor corespunzătoare. Dintre aceste ligamente. Toate au aceeaşi dispoziţie.Metatarsianul al II-lea. . căruia i se spune şi ligamentul Lisfranc (cheia articulaţiei) deoarece dezarticularea impune secţionarea lui.

Adducţia este mişcarea prin care vârful halucelui se apropie de planul medio-sagitaî al corpului. în articulaţia talocrurală muşchilor interosoşi dorsali corespunzători şi în adductie de către au loc mişcările de flexiune dorsală şi flexiune plantară. Mişcările. flexiunea plantară (sau simplu extensiunea) este mişcarea opusă prin care faţa dorsală a piciorului se îndepărtează de faţa anterioară a gambei. de adductie. Articulaţia metatarso-falangiană a halucelui. 122). iar de alta cavitatea articulară ovală. Muşchii flexori celui descrie un cerc. primul şi al doilea interosos plantar. Flexiunea dorsală (sau simplu flexiunea) este mişcarea prin care faţa dorsală a piciorului se apropie de faţa anterioară a gambei. întărită pe partea dorsală de tendonul muşchiului extensor. l ) o c ap su 1 ă l a x ă. abductorul halucelui. de obicei. supinaţia şi pronaţia) abducţie de către abductorul degetului mic. iar în abducţie de cel de-al doilea. Pe talus nu se insera nici un muşchi. astfel încât planta priveşte în acţiunea muşchiului adductor al halucelui şi în abducţie de către afară. ea rezultă din executarea succesivă sunt: scurtul flexor al degetelor şi interosoşii (au acţiune a mişcărilor precedente. iar celălalt capăt se lăţeşte terminându-se pe tuberculii omonimi ai falangelor. în abducţie şi adductie vom lua ca linie de referinţă axul ce Pronaţia este mişcarea inversă. collateralia). Are aceeaşi dispoziţie ca cel corespunzător de la mână. De o parte există capul metatarsianului. circumducţiunea. identice cu cele metacarpofalangiene (vezi pag. Degetul mic este dus în celelalte mişcări (abducţia. Muşchii motori ai articulaţiilor interfalangiene Flexiunea. 2 ) două l i g a m e n t e c o l a t e r a l e {Ligg. interosoşi. abducţia este mişcarea prin care el se îndepărtează de acest plan. Muşchii extensori: lungul şi scurtul piciorului este ridicată de pe pământ. Mişcările active posibile în articulaţiile metatarso-falangiene sunt foarte asemănătoare cu acelea ce se produc în articulaţiile corespunzătoare de la mână. Acesta este interpus între oasele gambei şi ktiones interphalangeales pedis). sală-flexiune plantară. aceste mişcări.ARTROLOGIA (SYNDESMOLOGIA) Suprafeţele articulare. Mişcările. principală). Acestea sunt articulaţii trec pe lângă el. dorsali şi plantari. ele putându-se solidariza cu oasele ca mijloace de unire o capsulă. priveşte spre planul medio-sagital. Există. adducţia. Abducţiaeste posibilă numai când degetele sunt întinse. pătratul plantei şi lungul flexor al halucelui. Halucele este dus în adductie prin laterală se ridică de pe sol. Cu excepţia halucelui cele ale tarsului. un ligament plantar {Lig. Jocul talusului este condiţionat de relaţiile lui laţiilor degetelor de la mână. metatarsale transversum profundum) are aspectul unei panglici fibroase cu direcţie transversală. toate celelalte degete numai ligamente articulare. Al doilea deget este dus în adductie de către Aceste mişcări nu se produc în mod egal şi simultan primul muşchi interosos. trimiţând câte un fund de sac plantar. tendoanele muşchilor regiunii au două articulaţii interfalangiene. ci care posedă o singură articulaţie. muşchii lombricali. supinaţia şi pronaţia. Fiecare articulaţie posedă cu oasele învecinate. socotim necesar să precizăm rolul pe care B) ARTICULAŢIILE INTERFALANGIENE (Articuîl are talusul. abducţia. adducţia. plantaţia) sunt formaţiuni fibro-cartilaginoase. 149 Toate amintesc prin forma şi dispoziţia lor formaţiunile omoloage ale articulaţiilor metatarsofalangiene. MIŞCĂRILE PICIORULUI Sunt următoarele: flexiunea dorsală. înainte de a prezenta al treilea interosos plantar. astfel că faţa plantară extensor ai degetelor şi lungul extensor al halucelui. Sinoviala. Ceea ce caracterizează această articulaţie este prezenţa celor două oase sesamoide în interiorul fibro-cartilajului ligamentului plantar. Al treilea şi al patrulea deget sunt duse în abducţie prin acţiunea în toate articulaţiile piciorului. a falangei corespunzătoare. collateralia) care se insera printr-un capăt pe tuberculii marginali ai metatarsianului corespunzător. lungul extensor al halucelui. groase şi rezistente. iar în adductie de către se petrec în articulaţiile tarsului. uşor scobită. talusul se solidarizează cu oasele . scurtul flexor. Există o sinovială pentru fiecare articulaţie. flexiunea plantară. Pentru producerea acesteia intervin muşchii: lungul flexor al degetelor. în articulaţiile degetelor se produc ca mişcări principale flexiunea şi extensiunea. formată de gambă cu faţa dorsală a piciorului. dar mult mai limitate. Flexiunea este mai amplă decât extensiunea şi în general. prin care marginea trece prin degetul al doilea. Mijloacele de unire. care leagă capetele metatarsienilor (de la I până la al V-lea). Extensiunea este produsă de: extensorii lung şi scurt ai degetelor. gambei sau cu cele tarsiene. Ca punct de plecare al acestor mişcări vom lua poziţia de unghi drept. spre a se insera pe diferitele oase ale trohleene (ginglime) fiind conformate după tipul articupiciorului. mişcările de flexiune-extensiune sunt mai libere între falangele proximale şi mijlocii decât între cele mijlocii şi cele distale. Circumducţiunea este mişcarea prin care vârful haluMuşchii motori ai articulaţiilor degetelor. Fasciculele inferioare ale ligamentelor colaterale vin să se insere pe sesamoide şi delimitează astfel un şanţ de trecere pentru tendonul flexorului lung al halucelui. în mişcările de flexiune dorplantare) şi două ligamente colaterale {Ligg. Flexiunea este mai accentuată decât extensiunea şi se însoţeşte. lungul flexor al degetelor şi accesorul acestuia (pătratul Supinaţia este mişcarea prin care marginea medială a plantei) cu acţiune secundară. precum şi mişcări accesorii de abducţie şi adductie. 3 ) l i g a m e n t e l e p l a n t a r e (Ligg. 4) l i g a m e n t u l m e t a t a r s i a n t r a n s v e r s p r o f u n d (Lig. o membrană sinovială ce tapetează suprafaţa interioară a stratului fibros al capsulei.

talocrurală). Mişcarea de flexiune dorsală este limitată prin întinderea fasciculelor posterioare ale ligamentelor . Menţionăm că mişcările de flexiune dorsală . întinderea acestor mişcări este de 60-80°. fiecare dintre ele posedă un ax de mişcare propriu. mişcările tarsului posterior. ele duc mai departe. . o flexiune dorsală puternică în articulaţia talocrurală poate fi însoţită de adducţie şi supinaţie. Acesta are o triplă oblicitate şi se îndreaptă în jos. Aceste mişcări se petrec înjurul unui ax transversal care trece aproximativ prin vârful celor două maleole. mai exact intră puţin sub vârful maleolei mediale. tarsului şi mişcările se petrec între el şi gambă (în articulaţia talocrurală). de adducţie. B. mişcărilor principale de flexiune dorsală şi flexiune plantară li se asociază şi mişcări reduse de oscilaţie laterală tibială sau fibulară (adducţie-abducţie şi rotaţie). în realitate. Pe măsură ce piciorul se deplasează în flexiune plantară şi trohleea se îngustează uşor.în negru: muşchii abductori şi rotatori în afară ai piciorului.. Acest complex de mişcări este format. 2) Articulaţiile formate între oasele tarsului posterior (subtalară. trecând prin colul talusului. trece prin corpul talusului şi iese prin vârful maleolei laterale. opusul lui cuprinde abducţia. ci împrejurul unui ax rezultant. Rolul cel mai mare al acestor articulaţii este de a asigura elasticitatea tarsului în diferite împrejurări fiziologice şi să-1 protejeze împotriva traumatismelor. Să examinăm pe rând mişcările în diferitele segmente ale piciorului. pronaţia şi flexiunea dorsală şi îl denumim eversiune sau răsturnarea în afară a piciorului. dimpotrivă. Considerate izolat. mişcările lor nu se execută înjurul acestor axe izolate. precum şi de întâlnirea colului talusului cu marginea anterioară a scoabei gambiere.A = Axul mişcărilor de torsiune (artic. prin întinderea puternicelor ligamente colaterale. iar în articulaţiile tarsului posterior se produc mişcările complexe de inversiune şi eversiune ale piciorului. piciorul nu trebuie în mod obligatoriu să fie flectat dorsal simultan cu abducţia şi pronaţia.în haşurat: muşchii adductori şi rotatori înăuntru ai piciorului. rezultate din combinarea mai multor mişcări individuale ale celor trei articulaţii. în flexiunea dorsală maximă.. T-T = Axul mişcărilor de flexiune şi de extensiune (artic. în mişcările de supinaţiepronaţie. talusul se solidarizează cu oasele gambei şi mişcările se desfăşoară între el şi celelalte oase ale piciorului. 3) Tarsul anterior este format numai din articulaţii plane. noi îl denumim inversiune sau răsturnarea înăuntru. subtalară şi talocalcaneonaviculară). abducţie-adducţie. ci o flexiune plantară puternică în articulaţia talocrurală poate fi însoţită de pronaţie şi abducţie. individuale. . Sinus tar si. împrejurul acestui ax rezultant se petrec mişcări complexe. Reamintim faptul că trohleea talusului este mai largă în partea anterioară decât în cea posterioară. Prin urmare.150 APARATUL LOCOMOTOR colaterale şi a tendonului calcancan Achille.. . Mecanismul mişcărilor piciorului: flexiunea şi torsiunea piciorului (schematic). înapoi şi în afară. 190.în haşurat: muşchii extensori ai piciorului. supinaţie şi flexiune plantară. 1) Articulaţia talocrurală (ginglim sau articulaţie trohleană) este caracterizată prin mişcările de flexiune plantară-flexiune dorsală. dar solidare din punct de vedere funcţional. în rezumat. ea este oprită prin întâlnirea procesului posterior al talusului cu marginea posterioară a scoabei tibiofîbulare.. A. Nu toţi autorii sunt de acord asupra denumirii acestor mişcări complexe. în articulaţia talocrurală se petrec mişcările de flexiune dorsală şi flexiune plantară. calcaneu şi iese în vecinătatea trohleei fibulare a acestui os. continuă. trohleea este strânsă şi imobilizată în scoaba tibiofibulară. . De asemenea.flexiune plantară pot fi adiţionate sau sustrase celor din articulaţiile tarsului posterior. S . . pe de o parte. în care singurele mişcări posibile sunt cele de alunecare. Fig.în negru: muşchi flexori. talocalcaneonaviculară şi calcaneocuboidiană) sunt independente din punct de vedere anatomic. Mişcarea de flexiune plantară este limitată prin întinderea fasciculelor anterioare ale ligamentelor colaterale (medial şi lateral).

La un bărbat de 70 kg greutate corporală. lăţimea şi lungimea faţă de grosime. Muşchii lungi sunt de obicei fuziformi (Musculus fusiformis) la ei predomină lungimea faţă de lăţime şi grosime. spre deosebire de oase şi •articulaţii care reprezintă componenta pasivă. pelvis). şi-a găsit cel mai I înalt grad de perfecţiune. precum şi muşchii planşeului pelvian şi ai perineului. se găsesc în special la membre. 1. Importanţa muşchilor scheletici rezultă şi din masa lor mare absolută şi relativă. Tipuri de muşchi scheletici. Anexele muşchilor sunt formaţiuni auxiliare care ajută activitatea musculară. ai vălului palatin. pian: a) corpul muscular. Muşchi lung sub formă • panglică cu intersecţii tendinoase. b. contractilitatea. muşchii pot fî: a. porţiunea musculară propriu-zisă. cu fasciculele orientate pe o singură Kteatendonului. Această proporţie variază cu vârsta şi cu starea de antrenament a individului (la sugar-20%. în cadrul aparatului locomotor se studiază numai muşchii scheletici. la femeia adultă35%. la halterofili-50%). musculatura scheletică reprezintă aproximativ 25 kg (30-40%) din greutatea corporală. în ţesutul muscular striat. Rg. MUŞCHIUL Ş! TENDONUL I. b) tenHDUI terminal. Miologia generală descrie particularităţile generale ale muşchilor şi ale anexelor lor şi activitatea lor biomecanica în cadrul aparatului locomotor. şi a porţiunii superioare a I esofagului. Muşchi lung. dar după funcţie şi aşezare aparţin •organelor de simţ sau organelor viscerale şi se studiază împreună J cu acestea. muşchii limbii. Muşchi lung bipeBtcu fascicule orientate oblic simetric faţă Btendonul aşezat între ele. Miologia specială descrie în mod sistematic fiecare muşchi în parte în ordinea grupării lor pe segmente corporale.4. Muşchii scheletici (Musculi skeleti) sunt componenta •activă a aparatului locomotor. prin care se fixează pe oase. favorizând indirect •brculaţia venoasă şi limfatică. scheletul abia 14%. . Isunt şi ci muşchi striaţi. ai 1 laringeiui şi musculatura faringelui. digastric cu tendon intermediar. Muşchii sunt organe foarte variate ca mărime şi aspect exterior şi se pot clasifica după mai multe criterii. muşchii «alizează mişcările în limita posibilităţilor date de •eonfonnaţia anatomică a articulaţiilor sau fixează poziţiile I segmentelor corporale. care este o proprietate generală a protoplasmei. muşchii scheletici constituie şi principala sursă de căldură J ţi mai au rol asupra circulaţiei. CONFORMAŢIA EXTERIOARĂ A MUŞCHILOR Unui muşchi lung i se descriu un cap (Caput). Jfe. ei se găsesc de obicei în pereţii marilor cavităţi (torace. . Pe lângă funcţia contractilă. ai urechii medii. Muşchii laţi la care predomină două dimensiuni. . Au de cele mai multe ori formă patrulateră (Musculus quadratus) sau triunghiulară (Musculus triangularis). Muşchi Hg cu capătul superior dublat: biceps 15.Muşchi lat.6. 191. contractilă Forţa dezvoltată de muşchi se transmite oaselor prin tendoane (Tendo). Muşchii orbitei. unipem\. la bătrâni. După formă.25-30%. adică muşchii striaţi care se fixează pe schelet.3. . cu fascicule •bximativ paralele şi în aceeaşi direcţie •tendonul: a) corpul muscular. Bponevroza .2.MIOLOGIA Generalităţi Miologia este partea anatomiei care are ca obiect studiul muşchilor şi al tuturor formaţiunilor anexate lor. •Muşchi fuziform lung. "'•%•/ Mi M M . abdomen. şi un corp sau pântece (Venter).

cu două capete (biceps). pentru muşchii lungi. pronatori. muşchii bulbului ocular). ca origine (Origo). Uneori există mai multe fâşii aponevrotiee transversale numite intersecţii tendinoase (Intersectio tendinea) care împart muşchiul în mai multe segmente (de ex. acesta poate fi cu un singur capăt (majoritatea muşchilor). proeminenţe sau depresiuni pe suprafaţa lor. dar se prinde se insera . în cazul muşchilor laţi. muşchii pieloşi). TENDONUL Un muşchi este liber prin corpul său. muşchii lombricali). muşchiul maseter). abductori etc. care sunt aşezate unele la suprafaţă şi altele în profunzimea muşchiului (de ex. această porţiune tendinoasă poate fi redusă ca dimensiuni încât macroscopic . pe membrane fibroase (de ex. fixarea se face pe anumite porţiuni ale oaselor (de aici şi denumirea de muşchi scheletici) determinând formarea unor creste. muşchii mimicii). Din cele două extremităţi de fixare ale muşchiului. Forma tendonului este variată. După situaţie există muşchi superficiali. foarte» comodă pentru descrierea muşchiului. alţi muşchi sunt profunzi. Ei sunt situaţi de cele mai multe ori mai profund. muşchiul solear. unal este considerată convenţional. e. aşezaţi sub fascia segmentului respectiv (cei mai mulţi). Ei pot fi unipenaţi (Musculus unipennatus) atunci când fasciculele musculare se fixează oblic pe o singură parte a tendonului (de ex. adductori. foarte rezistent. la muşchii laţi ai abdomenului. găsim muşchi dilatatori. toţi muşchii scurţi). membranele interosoase la antebraţ şi la gambă). Ele servesc de asemenea lai inserţia unor fibre musculare. 4. pe septe intermusculare. termenul de inserţie e s t e echivalent celui de fixare. muşchiul drept femural). în unele cazuri. Muşchii se pot fixa. muşchiul drept abdominal). La viscere întâlnim muşchi cu funcţii analoagc precedenţilor. Muşchii scurţi au dimensiuni mici. în acest caz se vorbeşte de o inserţie „cărnoasă". extensori. pe mucoase (de ex. muşchi poliarticulari (de cx. arcada muşchiu-l lui solear). muşchii laringelui). muşchiul omohioidian).prin extremităţile lui pe anumite suprafeţe (puncte de fixare). pe tendoanele altor muşchi (de ex. este fără valoare din punct de vedere funcţional. constrictori. f. fasciculele fiind oblic întinse între mai multe lame aponevrotiee. corpul muscular este întrerupt şi împărţit în două porţiuni (pântece) printr-un tendon intermediar (Tendo intermedius): muşchiul astfel format ia numele de digastric (de ex. muşchii limbii). Unii autori îl consideră ca fiind o anexa a muşchiului. în general. fibrele musculare se prind oblic pe tendon: muşchii penaţi sau peniformi. 3. compresori. b) La majoritatea muşchilor. Muşchii circulari sunt numiţi orbiculari (Musculus orbicularis) sau sfinctere (Musculus sphincter). Muşchii dilatatori (Musculus dilatator) sunt dispuşi radiar în jurul unui orificiu. în cele mai multe cazuri. Arcadele tendinoase (Arcuş tendineus) sunt formaţiuni fibroase dispuse ca nişte arcuri între două inserţii I ale aceleaşi extremităţi. muşchii flexori şi extensori lungi ai degetelor). muşchi multipenaţi (Musculus multipennatus) au o penaţie complexă. şi pe alte formaţiuni: pe piele (de ex. d. pe cartilaje (de ex. iar cealaltă este considerată ca inserţie terminală (Insertio). aproximativ în aceeaşi direcţie (de ex. Arcadele tendinoase deter. în funcţie de forma corpului muscular: cordon cilindric sau cordon turtit. c) La unii muşchi. însă. cu trei capete (triceps) sau cu patru capete (cvadriceps). muşchiul tibial posterior).j mină formarea unor orificii care servesc la trecerea u n o r| formaţiuni vasculare şi nervoase (de ex. în special ale colonei vertebrale. ca inele sau semi-inele. muşchii laţi ai abdomenului). muşchiul drept femural). în funcţie de mişcările realizate (mai ales la membre) muşchii pot fi flexori. având o structură conjunctivă fibroasă. 5. Muşchii cruciformi (Musculus cruciatus) au fibrele încrucişate. muşchiul croitor. muşchii biarticulari (de ex. în funcţie de modul de grupare a fasciculelor musculare faţă de tendoane: a) La unii muşchi fasciculele musculare se continuă direct cu cele ale tendonului. inextensibil şi necontractil.152 c. pe unele organe (de ex. După numărul articulaţiilor peste care trec există: muşchi uniarticulari (în general. ei au fascicule curbe care înconjoară diferite orificii sau canale.nu poate fi recunoscută. muşchi bipenaţi (Musculus bipennatus) sunt aceia la care fasciculele musculare se insera oblic pe ambele părţi ale tendonului (de ex. 2. ei au funcţiunea de a închide unele orificii sau conducte (de ex. într-adevăr fiecare d i n t r e cele două puncte de inserţie poate juca succesiv-ii funcţie de condiţiile de moment . muşchiul dilatator al pupilei). pe porţiuni îngroşate aponevrotic ale fasciilor de înveliş regionale. tendonul j are forma unei lame lărgite şi poartă numele de aponevroză (Aponeurosis) ca de ex. tendonul este bine dezvoltat. II. cutanaţi sau pieloşi (Musculus cutaneus) aşezaţi direct sub piele (de ex. cu rolul de a-i mări deschiderea (de ex. deşi are o altă structură histologică. alţii consideră că tendonul face parte din muşchiul ca organ. Acesta este o formaţiune de culoare albă. APARATUL LOCOMOTOR supinatori. în plus însă. I terminologia românească. După numărul de capete pe care le are un muşchi la una din extremităţi. muşchiul orbicular al gurii. subfasciali. ridicători. în jurul articulaţiilor. . 6.rolul de punct fix s a t de punct mobil. Inserţia muşchilor se face întotdeauna prin intermediul unui tendon (Tendo). MODUL DE FIXARE A MUŞCHILOR. muşchiul sfmcter anal). în majoritatea cazurilor. tensori. ca punct de origine se consideră porţiunea mai puţin mobilă sau fixă a muşchiului Aceste denumiri ale punctelor de inserţie.

-12. -11. . . Septul intermuscular medial. vene şi nervi superficiali. în sfârşit. fascia brahială. cu nervul musculocutanat. NUMĂRUL MUŞCHILOR Este dat diferit în literatură. deoarece. radial însoţit de a. fascia bicepsului brahial. alţii denumesc astfel doar stratul profund al I ţesutului celular subcutanat cu aspect lamelar. ulnar însoţit de a. în anumite regiuni. Pentru orientare putem să admitem cifra aproximativă de 400. IV. toate celelalte fascii musculare ar Fig. respectiv după muşchii pe care îi înveleşte (de ex. deci circular. confundându-se cu acesta. Pentru a nu crea confuzii. mijlocie şi profundă. Muşchii au un rol plastic însemnat. De obicei. . un grup mus•cular sau totalitatea muşchilor unui segment corporal. Septul intermuscular lateral. RAPORTURILE MUŞCHILOR Sunt foarte variate. datorită inserţiilor unor fascicule musculare pe suprafaţa lor. V. 192. aşa după cum am văzut mai sus. unele sunt orientate perpendicular pe axul muşchiului. femurală etc). Structura fasciilor este cea a membranelor conjunctive. Unii muşchi însoţesc în mod constant anumite vase sangvine. în acest caz •ele se îngroaşă aponevrotic (de ex. constituind repere preţioase în descoperirea acestora (exemplu. teaca vaselor femurale). . la menţinerea calibrului fciorvene şi la favorizarea circulaţiei venoase.cu epimisiumul acestora. Secţiune transversală prin braţul stâng (segmentul inferior al secţiunii văzut de sus).3. aşezare şi starea de contracţie sau de relaxare. în N. N. ca de ex. N. în cea mai mare parte pot fi explicate embriologic şi filogenetic. .7. situat J superficial faţă de fascia de înveliş a segmentului respectiv. contractând cu ele raporturi precise: sunt muşchii sateliţi ai vaselor respective. Fascia brahială (fascia segmentară a braţului). există termenul de Fascia superficialis care este diferit înţeleasă de autori.4. antebrahială. fasciile sau lamele cervicale superficială. Fibrele lor au o anumită orientare. brahială profundă. Fascia lata a coapsei este în ansamblu mai puternică decât fascia brahială. colaterală ulnară superioară. forma exterioară caracteristică a regiunilor. dimpotrivă.8. în interstiţiile dintre ei se găsesc fasciile care duc vasele şi nervii. ca suprafaţă de •inserţie pentru anumite fascicule musculare. altele merg paralel cu muşchiul. 1. deoarece se opun depla•sarii muşchilor în timpul contracţiilor. N. prin dedublarea în două foiţe. ci vom folosi denumirea după segmentul de corp învelit (de ex. 3'. 153 ANEXELE MUŞCHILOR Sunt formaţiuni auxiliare cu rol de protecţie şi de uşurare a activităţii musculare. Dacă la una din regiunile corpului există mai multe fascii. De ex. fasciile segmentelor corporale pot forma teci pentru muşchi (de ex. a tibialului anterior etc). Fasciile muşchilor vin în contact-prin suprafaţa profundă . .2.5. Unii înţeleg sub această denumire întregul hipoderm (ţesutul celular subcutanat).10. cutanat medial al antebraţului. ANOMALIILE MUSCULARE Sunt foarte frecvente. Muşchii se aşază unul lângă altul sau se suprapun pe planuri. Grosimea şi rezistenţa fasciilor variază în raport cu forţa muşchiului pe care îl învelesc sau.MIOLOGIA III. Ei au o mare importanţă practică. N. Loja tricepsului. Vena bazilică. A. Vena cefalică. . 1. Ele 1 au roluri multiple servind: ca membrană de protecţie •pentru unul sau mai mulţi muşchi. cutanat medial al braţului. Loja muşchiului biceps. Septul intermuscular al lojei anterioare. 3" Loja muşchiului brahial. având porţiuni îngroşate şi rezistente şi alte porţiuni cu mult mai subţiri. alţi autori consideră fascia de înveliş a [regiunii drept Fascia superficialis. limitează colecţiile purulente sau hemoragiile sau. Ţesut subcutanat aşezat între piele şi fascia brahială. Fasciile musculare {Fascia) sunt formaţiuni conBunctive care învelesc un muşchi individual. După situaţia lor. | Fasciile au mare importanţă practică în chirurgie: ajută [ la descoperirea unor vase şi nervi. fascia gambieră în •porţiunea ei superioară şi anterioară). muşchii superficiali vin în raport cu pielea prin intermediul fasciei de înveliş a segmentului respectiv. pentru muşchiul croitor) sau pentru vase şi nervi (de ex. noi nu vom folosi cei doi termeni (fascie superficială şi profundă). croitorul este satelitul arterei femurale). în unele cazuri este greu de stabilit dacă un fascicul poate fi socotit un muşchi aparte sau aparţine unui alt muşchi. Muşchii profunzi acoperă articulaţiile. fasciile pot fi superficiale sau •rotunde. le vom denumi după situaţia lor. Corpul lor muscular determină prin volum. permit propagarea acestora într-o anumită direcţie. reprezenta fasciile profunde {Fasciaprofunda).6. . Cu excepţia ultimei Iconcepţii amintite. la alunecarea •muşchiului în timpul contracţiei. . în dependenţă de factorii mecanici care acţionează asupra lor (presiunea sau tracţiunea muşchilor). Fascia comună a unui membru .9. care prin dedublare formează o teacă pentru mănunchiul vasculo-ncrvos principal al braţului. ea însă nu este uniform de groasă.

Tecile tendoanelor (Vaginae tendinum) sunt formaţiuni cu rol de a favoriza alunecarea tendoanelor în locurile unde ele întâmpină o anumită rezistenţă. şi tendonul este I organizat ca organ. . subfasciale [Bursa (synovialis) subfascialis]. care merg în profunzime şi fixându-se pe oase. Septele intermusculare sunt nişte dependinţe ale fasciilor de înveliş regionale. prin care trec anumite tendoane. care la extremităţi se continuă cu învelişul tendonului. Trohleele musculare (Trochlea muscularis) sau scripetele de reflexiune. în primul rând. Cele două lame se continuă una cu cealaltă la extremităţile tecii. In interiorul acestui sac fibros. Ţesut conjunctiv care înveleşte teaca sinovială şi se continuă cu peritendonul. le transformă în canale de conducere osteo-fibroase. printr-o lamă conjunctivă recurbată ca un semicerc şi inserată pe marginile falangei. la gâtul mâinii sau al piciorului). fie oblică . La interior au un aspect lucios şi neted. In interior se află teaca tendonului. tendonul este învelit în stratul sinovial (Stratum synoviale). sunt inele fibroase complete sau incomplete. . sau între două tendoane. . 1. învelind tendonul: foiţa viscerală.154 (de ex. în mod se-1 cundar ele pot comunica cu o cavitate articulară apropiată. funcţionând ca perne de apă ce distribuie presiunea. Bursele sunt situate între aceste formaţiuni şi un plan dur subiacent. 1. Se formează în acest mod nişte plice sinoviale care învelesc tendoanele şi tracturile conjunctive. împrejurul căruia coteşte un tendon spre punctul de inserţie. Au rol de protecţie. între cele două lame se delimitează o cavitate sinovială capilară care conţine o cantitate foarte mică de lichid asemănător cu sinovia. care servesc la trecerea vaselor nutritive ale tendonului.) este în general bine izolată de grupele musculare subiacente. nervii şi formaţiuni receptoare. Ramură arterială care pătrunde în mezotendon. -4. Ele sunt constituite din două straturi. Acesta este alcătuit din două lame: o lamă „viscerală" sau tendinoasă {Pars tendinea) care înveleşte nemijlocit tendonul şi o lamă parietală {Pars parietalis) APARATUL LOCOMOTOR care tapetează faţa profundă a stratului fibros. Important: atragem atenţia asupra deosebirii dintre tecile tendoanelor şi tecile fibroase ale degetelor. 3. sinovial.2.5. unde acestea trebuie să-şi schimbe direcţia. ele delimitează împreună cu oasele loji osteofibroase pentru grupele musculare.3. unele dintre ele au o oarecare independenţă faţă de fascie. Teaca fibroasă este formată în diferitele ei porţiuni din fascicule conjunctive cu dispoziţie fie circulară (Pars cruciformis vaginae fibrosae). Se numeşte teaca fibroasă a degetelor {Vagina fibros a digitorum). în mod analog. sub ea se găseşte un spaţiu (spaţiul subfascial sau de clivaj) cu o reală importanţă chirurgicală. 2. Stratul fibros (Stratumfibrosuni) constituie învelişul exterior al formaţiunii. 5. . Trecând peste diferite şanţuri osoase prin care trec tendoanele muşchilor. separă grupele musculare unele de altele. Aceste tracturi ridică lama parietală care. sunt mezotendoanele (Mezotendineum). MUŞCHIUL STRIAT în structura muşchiului striat intră. tendonul este unit cu canalul osteo-fibros prin tracturi conjunctive. Mezotendon. După localizare bursele sinoviale pot fi subcutanate [Bursa (synovialis) subcutanea]. crurala etc. brahială. subtendinoase sunt cele mai numeroase [Bursa (synovialis) subtendinea] sau subn>usculare [Bursa (synovialis) submuscularis]. Tendonul. Foiţa superficială: foiţa parietală. . Retinaculele mai sunt cunoscute şi sub numele de ligamente inelare. Ele funcţionează prin aceasta ca hipomohlion. Această dispoziţie aproape schematică a tecilor sinoviale este complicată pe alocuri. se continuă cu lama viscerală. vase. 193. Retinaculele menţin tendoanele unor muşchi în locul unde acestea îşi schimbă direcţia (de ex. tendoanele muşchilor flexori sunt menţinute pe faţa corespunzătoare a falangelor. Foiţa profundă a tecii. unul fibros exterior şi altul interior.inelară (Pars anulam vaginae fibrosae). ale fasciilor de înveliş. într-adevăr. apoi ţesut conjunctiv. 4. Bursele sinoviale sau seroase (Bursae synoviaks) sunt nişte saci conjunctivi anexaţi tendoanelor sau muşchilor. MUŞCHIUL Şl TENDONUL CA ORGANE (Organizarea internă funcţională) A. FIBRA MUSCULARĂ STRIATĂ este unitatea structurală şi elementul specific al muşchiului. fibre musculare striate. având ui înalt grad de diferenţiere în vederea contractilităţii Substratul structural propriu-zis este format de miofilamente ce se găsesc în număr de 10-20 de milioane într-o singură fibră musculară.6. după ce îl înveleşte. adică un punct de sprijin osos. Teacă sinovială deschisă pentru evidenţierea mezotendon ului şi a vascularizaţiei tendonului. conţinând o cantitate minimă de lichid sinovial. La fiecare deget se formează în acest fel un canal osteo-fibros pentru tendoanele respective. La nivelul degetelor mâinii şi ale piciorului. Fig. Retinaculele sunt nişte îngroşări fibroase sub formă de panglici.

Se caracterizează prin contracţie lentă şi persistentă. gluteul mare atinge numărul de peste 10 milioane. Perimisiul extern. corpul muscular se vede înconjurat de un înveliş conjunctiv. Penmisul intern care înveleşte fasiculele secundare.4.. După compoziţie. Un astfel de fascicul măsoară jumătate de milimetru.5. Din acesta pleacă în interiorul muşchiului despărţitori sau septe conjunctive. până la 1 mm grosime. Fibrele albe sau clare sunt sărace în sarcoplasmă. Totalitatea acestor despărţitori. se disting fibre roşii şi albe. Se găsesc în număr mai mare în muşchii extrinseci ai ochiului. 194. Determină o contracţie rapidă. în muşchii voluminoşi. a. bicepsul I brahial 580 000. muşchiul tensor al timpanului conţine 1 100 de fibre musculare. Numărul ie fibre musculare variază de la un muşchi la altul în funcţie de volumul lui şi de calibrul fibrelor componente. cu ajutorul ţesutului conjunctiv.4. Compartimente goale determinate de endomisiu. Gruparea acestor fascicule se face prin intermediul ţesutului conjunctiv.. vase şi nervi. Fibrele musculare se alătură unele de altele în direcţie longitudinală. 1. diafragmă. Organizarea internă a muşchiului ca organ. Ramuri vasculare şi nervoase secţionate. dreptul lateral al ochiului 2 200.2. Perimisiul intern care înveleşte un fasicul primar. care separă .3. tibialul anterior 270 000. î n s ă bogate în miofibrile. Capilare sanguine aşezate la suprafaţa fibrelor musculare. învelind suprafaţa exterioară a fasciculului primar. adecvată complexităţii fibrei musculare. bogate în mioglonâ şi sarcoplasmă. Fibrele roşii sau tulburi ca aspect. O singură fibră musculară este compusă din 400-2 000 de miofibrile. La microscop. Ţesutul conjunctiv formează un sistem bine organizat. mai frecvent este între 1 000 şi 1 500. pe o secţiune transversală. 2. . Endomisiul format din totalitatea ţesutului conjunctiv care pătrunde în interiorul fasciculului primar. Fibra musculară. dar sărace în miofibrile.MIOLOGIA 155 Fig. din interiorul perimisiului intern.3. din care s-au îndepărtat fibrele musculare. b. fasciculele secundare se alătură pentru a alcătui fascicule terţiare. De exemplu. ŢESUTUL CONJUNCTIV AL MUŞCHIULUI. care sunt cu atâta mai subţiri cu cât învelesc şi izolează fascicule mai subţiri. La om cele două categorii de fibre sunt amestecate în cadrul aceluiaşi muşchi. numărul de fibre poate varia între ).2. care poartă numele de epimisium (perimisiumul extern la vechii nomenclaturi). Aproximativ 15% din masa musculară nu eSte reprezentată de fibre musculare. . portat la suprafaţa de 1 mm2. Predomină în muşchii flexori şi în muşchiul temporal. Perimisiul intern. maseter. Cei aproximativ 400 de muşchi ai corpului uman conţin oximativ 250 de milioane de fibre musculare.. d a r obosesc repede. culoare şi proprietăţi funcţionale. acest spaţiu extracelular fiind ocupat de ţesut conjunctiv. Mai multe fascicule primare se asociază spre a forma fasciculul secundar. b) Secţiune transversală printr-un muşchi întreg. . 1. . formând un fascicul primar. a) Secţiune transversală printr-un fascicul muscular primar. un schelet interior cu rol mecanic multiplu şi cu o construcţie complicată.

156 fasciculele unele de altele, poartă numele deperimisium (perimisiumul intern al vechii nomenclaturi). In sfârşit, de pe suprafaţa interioară a perimisiumului fasciculelor musculare primare, se desprind lame foarte fme ce învelesc fiecare fibră musculară; acestea sunt denumite endomisium. El trebuie deosebit de sarcolemă (membrana celulei musculare) în afara căreia se găseşte. întreg acest complex conjunctiv serveşte la susţinerea vaselor şi nervilor care, prin intermediul tuturor acestor formaţiuni, ajung până în imediata vecinătate a fibrelor musculare. Astfel, fasciculul muscular primar reprezintă cea mai mică unitate structurală ce cuprinde toate elementele muşchiului ca organ, şi se numeşte mion. Formaţiunile conjunctive ale muşchilor au însă şi un rol mecanic destul de important. Endomisiumul împiedică îngroşarea prea mare în timpul contracţiei unei fibre musculare. Tot el asigură alunecarea fibrelor unele faţă de altele, împiedicând frecarea între ele. Perimisiumul formează muşchiului un adevărat schelet intern; el împiedică o întindere peste măsură a muşchiului şi o eventuală rupere a lui; de asemenea el solidarizează diferitele fascicule în timpul funcţionării. Epimisiumul are un rol mecanic analog. Intre el şi fascie există un ţesut celular lax - paramisium - care ajută la alunecarea muşchiului în timpul contracţiei. Epimisiumul asigură, de asemenea, soliditate muşchiului; prin fibrele sale elastice contribuie la revenirea în situaţie normală astfel forţa de contracţie activă.
Rolul ţesutului conjunctiv al muşchiului. Perimisiumul cu diferitele lui porţiuni are un rol mecanic însemnat. Endomisiul oferă un înveliş rezistent şi elastic fibrelor musculare susţinând forma fibrei; poartă capilarele şi fibrele nervoase; împiedică îngroşarea prea mare a fibrei musculare în timpul contracţiei. Perimisiumul formează un schelet interior muşchiului ce serveşte la susţinerea vaselor şi a nervilor, ordonează pasiv toate translaţiile care au loc în timpul contracţiilor în interiorul muşchiului, împiedică întinderea lui peste măsura. Perimisiumul asigură soliditatea şi menţine forma muşchiului învelindu-1 ca un tricot elastic şi permite lunecarea muşchilor vecini în cadrul unui grup muscular.

APARATUL LOCOMOTOR fibrelor musculare. Capilarele muşchilor sunt printre cele mai fme din tot corpul. Venele sunt prevăzute până în ramificaţiile lor mici cu valvule. Limfaticele sunt rare şi însoţesc vasele sangvine. Vascularizaţia tendonului este slabă.
Numărul capilarelor variază în raport cu specia şi intensitatea metabolismului. La om, 1 mm suprafaţă musculară conţine în medie 2 000 de capilare. Lungimea totală a capilarelor din musculatura omului are aproximativ 100 000 de km, iar suprafaţa de schimb realizată de pereţii acestor capilare este de 6 300 de m . în repaus, majoritatea capilarelor sunt închise, ele se deschid alternativ pe zone în timpul contracţiei musculare. Debitul circulator al muşchiului creşte în timpul contracţiei dinamice de la 4 mml/min/100 g muşchi până la 150 mml. în contracţie statică în schimb debitul circulator scade invers proporţional cu presiunea intramusculară.
2 2

VASELE MUŞCHIULUI. Vascularizaţia muşchiului este foarte bogată, din cauza metabolismului său intens. Ramura arterială destinată unui muşchi, însoţită de două vene şi un nerv, pătrunde la nivelul nilului neuro-vascular în muşchi şi se răspândeşte de-a lungul perimisiului intern. Dispoziţia vaselor în interiorul muşchiului se caracterizează printr-o mare regularitate. Arterele mici sunt aşezate în ţesutul conjunctiv care separă fasciculele primare şi au orientare longitudinală în direcţia fibrelor musculare. Ele emit în unghi drept arteriole ce trec deci perpendicular pe fibrele musculare şi reprezintă vase terminale. Fiecare arteriolă dă naştere unei reţele capilare cu ochiuri alungite orientate, de asemenea, în direcţia fibrelor musculare; capilarele, arteriolele şi venele cele mai mici sunt situate în interiorul fasciculelor primare, deci în endomisiu, reţelele capilare fiind strâns aplicate pe suprafaţa

INERVAŢIA MUŞCHIULUI. Un muşchi este inervat, de regulă, de o singură ramură nervoasă ce pătrunde împreună cu vasele la nivelul hilului neurovascular şi se răspândeşte de-a lungul perimisiului în interiorul întregului muşchi formând un bogat plex intramuscular. De aici fibrele nervoase se distribuie fibrelor musculare şi receptorilor. Nervii muşchilor au o constituţie complexă, fiind întotdeauna mieşti; din această cauză, denumirea de „nerv motor" folosită curent este incorectă şi trebuie înlocuită cu termenul „nerv muscular". Conţine în proporţie inegală trei categorii de fibre: motoare, senzitive (proporţia între ele este, de regulă, de 3/2) şi vegetative. a. Fibrele motoare reprezintă contingentul principal. Majoritatea lor aparţin categoriei Aâ de fibre nervoase si au originea în motoneuronii coarnelor anterioare din măduvă sau ai nucleilor motori din trunchiul cerebral. I Fibrele sunt groase şi lungi, trecând fără întrerupere până la fibrele musculare striate, care reprezintă organul lor efector. Contactul între fibra nervoasă şi cea musculară se stabileşte prin câte o placă motoare care este o sinapsa neuroefectoare specială. Ultrastructura plăcii este foarte complicată, fiind un sistem multimembranos a cărei componentă musculară formează microvilozităţi. P r i n aceasta se măreşte foarte mult suprafaţa de contact în aşa fel încât un singur impuls nervos este suficient pentru a provoca excitarea fibrei musculare corespunzătoare (spre deosebire de contactele punctiforme a l e sinapselor interneuronale). O singură fibră nervoasă se ramifică şi inervează! mai multe fibre musculare, constituind împreună tatea motorie.
Numărul de fibre musculare aparţinând unei unităţi mo (inervate deci de un singur neuron motor) constituie coeficienţii, de inervaţie şi variază de la un muşchi la altul, în funcţie de finei şi precizia mişcărilor. Pentru cele 250 milioane de fibre musculare, ne stau la dispoziţie câteva sute de mii de fibre nervoase motoare în muşchii extrinseci ai globului ocular, cu mişcările lor de m a r t precizie, unitatea motorie e foarte mică, conţinând doar câtej fibre musculare (între 3 şi 15). în schimb, muşchii voluminos antigravitaţionali ai membrului inferior cu acţiunea lor lenta;

MIOLOGIA

157

3

2

Fig. 195. Inervaţia motorie şi senzitivă a muşchiului. A. Un fascicul muscular primar secţionat transversal şi inervaţia lui dintr-un segment medular. - a. Secţiune prin măduvă. - b. Secţiune printr-un fascicul primar cu un singur fus neuromuscular. - 1. Un neuron motor alfa cu două plăci motorii. - 2. Un neuron motor gama inervând fibrele musculare intrafusale. - 3. Fibră senzitivă inervând fusul neuromuscular.- 4. Fibră senzitivă inervând fusul neurotendinos. - 5. Fibre din fasciculele cordonului posterior. - 6. Colaterale reflexe. - 7. O fibră musculară. - 8. Un fus neuromuscular. B. Trei fibre musculare striate cu plăci motorii. C. Placă motorie. - 1. Membrană presinaptică. - 2. Membrană postsinaptică. - 3. Două miofibrile. D. Porţiune dintr-un fus neuromuscular. - 1. Fibre musculare intrafusale. - 2. Teaca conjunctivă a fusului. - 3. Plăci motorii cu terminaţia fibrelor gama. - 4. Terminaţii anulospirale ale fibrelor senzitive tip Ia. - 5. Terminaţii în eflorescentă a fibrelor tip II. mai puţin fină, posedă unităţi motorii foarte mari (de la câteva sute până la peste 1 000 de fibre musculare). Trebuie să facem deosebire între numărul de fibre musculare dintr-o unitate motorie (mărimea unităţii motorii), şi între numărul unităţilor motorii ce se găsesc întrun muşchi întreg. Majoritatea muşchilor sunt compuşi din 100-700 unităţi motorii. Muşchii cu contracţie rapidă şi de precizie posedă un număr relativ mare de unităţi motorii mici (muşchii extrinseci ai globului ocular, muşchii laringelui, muşchii degetelor). Unităţile motorii au importanţă capitală pentru contracţia musculară. Ele, şi nu fibra musculară individuală, şi nici fasciculul primar, reprezintă i adevăratele unităţi funcţionale ale muşchiului, deoarece intră în acţiune întotdeauna în întregime ca răspuns la un impuls nervos. Prin activarea unuinumăr crescând de unităţi motorii („recrutare") se obţine o gradare a forţei de contracţie a întregului muşchi.

Localizarea unităţilor motorii în cadrul corpului muscular se face într-un anumit fel: fibrele musculare aparţinând unei unităţi motorii nu formează un grup compact, ci se repartizează (pe o secţiune) pe un câmp de aproxim a t i v 5-10 mm diametru în cadrul căruia se pot întrepă15-30 unităţi motorii diferite.

Fibrele motoare Ay constituie 30% din totalitatea fibrelor motoare şi se întind fără întrerupere din coarnele anterioare ale măduvei spinării până în muşchi. Aici se termină în interiorul fusurilor neuromusculare, sub forma unei plăci motoare localizată spre capetele fibrelor intrafusale. Aceste fibre y se încadrează într-un circuit de reglare a tonusului şi a motricitatii segmentare, în cadrul căruia îndeplinesc un rol complicat. Fibrele y nu fac parte din unităţile motorii şi participă numai indirect la contracţia musculară. b. Fibrele senzitive sunt groase şi au originea în ganglionii senzitivi; la nivelul muşchiului ele se termină în nişte organe receptoare speciale (fus neuromuscular şi fus neurotendinos) sau sub diferite alte forme mai simple (în spirală, în reţele, în ghemuri sau arborescent) la nivelul fibrelor musculare, în tendon şi în perimisiu. Aceste foarte numeroase şi variate formaţiuni receptoare asigură împreună cu fibrele lor senzitive sensibilitatea proprioceptivă, reacţionând la variaţiile de presiune şi de tensiune

158 ce iau naştere în timpul contracţiei musculare în muşchi, în tendoane şi în anexele lor. c. Fibrele vegetative reprezintă contingentul cel mai mic al nervului muscular; unele urmează drumul perivascular pentru a ajunge în profunzimea muşchiului. Fibrele aparţin neuronului postganglionar simpatic aşezat în ganglionii lanţului laterovertebral. Nu s-a putut pune în evidenţă o acţiune directă a acestor fibre asupra contracţiei; ele se consideră fibre vasculare, care prin intermediul vaselor îşi realizează efectul „trofic" asupra muşchiului.

APARATUL LOCOMOTOR MECANICA MUSCULARĂ Muşchiul prezintă două proprietăţi importante: contractilitatea şi elasticitatea. Mai sus am văzut că prin contracţie muşchiul îşi schimbă forma, devenind mai scurt şi mai gros, dar că nu-şi schimbă volumul. Contracţia se produce în mod normal în urma unui stimul ce soseşte de la sistemul nervos central, prin intermediul nervilor motori. După încetarea stimulului, muşchiul revine la forma iniţială, graţie elasticităţii. Stimulii care pot determina contracţia unui muşchi pot fi şi de altă natură: mecanici, electrici, chimici. Cea mai mare parte a muşchilor acţionează asupra oaselor pe care se insera; prin contracţia lor realizează deplasarea sau imobilizarea acestora. Două oase vecine articulate mobil şi legate printr-un muşchi, realizează astfel o pârghie. în fizică, pârghia este o bară rigidă care se poate roti în jurul unui punct de sprijin şi asupra căruia se aplică două forţe. în pârghiile osoase sau biologice din organism, forţa activa este reprezentată prin muşchi; forţa de rezistenţă este reprezentată de greutatea segmentului ce se deplasează; punctul de sprijin este axul biomecanic al mişcării. După aşezarea forţelor faţă de punctul de sprijin, se disting cele trei tipuri de pârghii. Ca exemplu pentru pârghia de gradul I dăm articulaţia atlantooccipitală; pârghiile de gradul II sunt mai rare, de exemplu articulaţia talocrurală. Pârghiile de gradul III sunt cele mai răspândite, ca de exemplu articulaţia cotului. La omul viu, muşchii în repaus se găsesc într-o stare specială de semicontracţie numită tonus. Dacă se taie unui muşchi în repaus tendonul său, el se scurtează în oarecare măsură. Tonusul are mare importanţă în menţinerea corpului sau a diferitelor sale segmente într~o anumită poziţie precum şi de contenţie a pieselor osoase în articulaţiile lor. Acţiunea unor muşchi depinde de doi factori: numărul fibrelor şi lungimea acestora. Forţa de contracţie a muşchiului este în raport cu numărul fibrelor ce-1 constituie: ea este în raport deci cu secţiunea transversală (secţiunea fiziologică). înălţimea la care un muşchi poate ridica o anumită greutate este în raport cu lungimea fibrelor sale. în activitatea muşchilor intervin însă şi forţe externe; cea mai importantă este forţa gravitaţională, pe lângă inerţie, forţa centrifugă, presiunea atmosferică, rezistenţa mediului. Ea intervine hotărâtor în realizarea mişcărilor. Gravitatea poate acţiona în acelaşi sens cu mişcarea considerată, ca de exemplu aruncarea pe pământ a unui obiect. Muşchii care într-un moment dat trebuie să contrabalanseze forţa gravitaţiei, pentru menţinerea unei poziţii sau pentru executarea unei mişcări în sensul opus al gravitaţiei, au acţiune antigravitaţională. Orice muşchi poate acţiona în anumite împrejurări, fie în sensul gravitaţiei, fie antigravitaţional. Totuşi, în condiţiile staţiunii verticale, ca poziţie obişnuită a omului, anumite grupe musculare sunt deosebit de solicitate, efectuând

B. TENDONUL {Tendo)
Tendoanele, indiferent de forma lor, sunt constituite din ţesut conjunctiv, în care predomină fasciculele colagene, cele elastice fiind într-o cantitate foarte redusă. în tendoanele propriu-zise, fasciculele conjunctive sunt întinse şi orientate după o singură direcţie; în aponevroze, ele sunt dispuse şi orientate după mai multe direcţii. Ca şi în cazul muşchiului, şi tendoanele sunt alcătuite din fascicule primare rezultate prin alăturarea fibrelor conjunctive tendinoase; fasciculele primare se alătură pentru a alcătui fascicule secundare şi apoi terţiare. în tendoanele mari, cum este tendonul lui Achile, fasciculele terţiare se unesc spre a forma fascicule cuaternare. Gruparea tuturor acestor fascicule se face, ca şi la muşchi, prin intermediul ţesutului conjunctiv. La suprafaţa tendonului se găseşte un strat de ţesut conjunctiv, care-1 înveleşte ca un manşon şi se numeşte epitendineu (Epitendineum). De pe faţa profundă a acestei teci pleacă despărţitori din ce în ce mai subţiri, care învelesc fasciculele tendinoase de diferite ordine, este peritendineul (Peritendineum). în ce priveşte modul de unire a tendonului cu muşchiul, se admite că aceasta se realizează prin intermediul unor fibre conjunctive provenite din endomisium. Tendonul nu continuă fibrele musculare ci ţesutul conjunctiv muscular. La locul de inserţie fasciculele conjunctive ale tendonului fuzionează cu periostul sau uneori se fixează direct pe oase, fără intermediul periostului. Vasele sangvine ale tendonului sunt puţin abundente. Ele pătrund prin intermediul ţesutului conjunctiv de unire al fibrelor tendinoase, ca în cazul muşchiului. Tendoanele sunt bogat inervate. După rolul lor, unele sunt fibre nervoase proprioceptive, iar altele sunt fibre nervoase vegetative destinate vaselor tendoanelor. De obicei, modul de fixare macroscopică a fasciculelor musculare este destul de complicat. Tendonul se continuă pe suprafaţa corpului muscular, dar poate pătrunde şi în interiorul lui sub formă de lamă aponevrotică. Fasciculele musculare formează întotdeauna un unghi ascuţit cu aceste lame aponevrotice: unghiul de penaţie. Această dispoziţie structurală are importanţă funcţională, deoarece datorită ei, în timpul contracţiei, se măreşte acest unghi de înclinaţie a fibrelor musculare şi implicit creşte distanţa între fibre şi se creează spaţiul necesar îngroşării lor, fără a fi comprimate sau strivite vasele şi nervii.

MIOLOGIA preponderent activitate antigravitaţională. Ei se numesc spatelui, extensorii membrului inferior, muşchii plantei). Un muşchi are o acţiune principală, care se evidenţiază când el se contractă izolat; poate avea însă şi una sau mai multe acţiuni secundare, ce se evidenţiază în anumite împrejurări. De ex. bicepsul brahial are ca acţiune principală flexia antebraţului, iar ca acţiune secundară supinaţia acestuia. Un muşchi uniarticular poate avea o singură acţiune când se contractă în totalitate, cu toate fascicule deodată. Există însă şi muşchi care, deşi din punct de vedere anatomic se prezintă ca o unitate, din punct de vedere funcţional pot fi împărţiţi în mai multe segmente. De ex. muşchiul gluteu mijlociu are - din punct de vedere funcţional - trei segmente cu funcţie diferită. In timpul contracţiei, un muşchi exercită o tracţiune asupra ambelor oase pe care se insera, deci propriu-zis are două capete mobile. In funcţie de rezistenţa întâmpinată la cele două capete, efectul contracţii este variabil: a) dacă rezistenţele sunt egale şi nu prea mari, muşchiul se scurtează prin ambele capete şi cele două oase se apropie unul de altul; b) dacă ambele capete sunt fixate, contracţia este statică şi nu se manifestă mişcare; c) în majoritatea cazurilor, rezistenţele sunt inegale şi unul din cele două capete rămâne fix, iar celălalt mobil. Pentnx acelaşi muşchi cele două puncte se pot inversa în 0 funcţie de condiţiile biomecanice de moment. în organismul viu nu există acţiuni izolate ale unui singur muşchi, ci doar o activitate de muşchi asociaţi în grupe funcţionale. Această asociere se poate face în mai multe feluri: grupe funcţionale aşezate în jurul aceleaşi articulaţii, asociere în lanţuri musculare şi gruparea în chingi musculare. Sinergiştii sunt muşchii unui grup funcţional ce efectuează o mişcare în acelaşi sens într-o anumită articulaţie, ajutându-se unul pe altul. De ex. muşchii biceps brahial, brahialul, brahioradialul şi rotundul pronator sunt sinergişti în mişcare de flexie a antebraţului, în jurul aceleaşi articulaţii se pot grupa şi muşchi cu acţiuni opuse; în acest caz se vorbeşte de agonism şi antagonism muscular. Astfel, în articulaţia cotului, pentru mişcarea de flexiune agoniştii sunt muşchi flexori ai antebraţului, iar antagoniştii sunt muşchi extensori. în cazul extensiei antebraţului, situaţia se inversează. Agoniştii şi antagoniştii acţionează întotdeauna simultan. Revenind la exemplul flexiunii cotului: flexorii se scurtează înving â n d rezistenţa antebraţului; în acelaşi timpi, însă, intervin şi extensorii prin scăderea gradată a tensiunii lor şi prin cedarea progresivă în lungime. Astfel, antagoniştii controleazaazâ efectuarea uniformă şi lină a mişcării. I Mai mulţi muşchi se pot asocia şi prin grupare în sens longitudinal, de-a lungul unui lanţ articular, formând un lant muscular. întinzându-se peste mai multe articulaţii, contracţia lor simultană, dar şi succesivă, muşchii

159 lanţului muscular solidarizează într-o acţiune comună mai multe segmente corporale, chiar la distanţă mare. Un exemplu este aşa-numitul lanţ al triplei extensii: muşchii gluteu mare, cvadriceps femural şi triceps sural. O altă modalitate de grupare funcţională a muşchilor este chinga musculară. Ea poate avea formă de ansă sau de litera V şi este alcătuită, de obicei, de câte doi muşchi cu inserţia distală apropiată sau chiar comună şi cu capetele proximale divergente. De ex. chinga formată de peronierul lung şi de tibialul anterior, cu rol în susţinerea bolţii plantare.

muşchi antigravitaţionali, ex. muşchii profunzi ai

1. MUŞCHII CAPULUI
(Musculi capitas)
Muşchii capului se împart în muşchii masticatori şi muşchii faciali (muşchii mimicii, muşchii pieloşi). Cele două grupe sunt complet deosebite după caracteristicile lor anatomice, după acţiunea lor principală, după semnificaţia embriologică şi după invervaţie. MUŞCHII FACIALI (Musculi faciales) a. Caracteristici morfologice, originea embrionară şi inervaţia. Ei sunt numiţi astfel după conexiunile intime cu pielea, una din cele două inserţii fiind în mod obligatoriu cutanată; aceasta se face prin intermediul unei porţiuni tendinoase elastice. Muşchii pieloşi pot adera şi dea lungul întregului traiect la piele. Cu excepţia buccinatorului, ei sunt lipsiţi de fascie, pielea mişcându~se împreună cu muşchiul. Volumul şi forţa lor sunt reduse; sunt individualizaţi mai mult sau mai puţin bine, deoarece provin filo- şi ontogenetic din subîmpărţirea unei mase musculare unitare. Acest material comun primordial derivă din mezodermul arcului branhial hioidian; din această cauză, toţi muşchii pieloşi sunt inervaţi de nervul facial. b. Aşezarea şi rolul lor. Muşchii pieloşi sunt dispuşi în jurul orificiilor feţei şi au grade diferite de diferenţiere, după importanţa biologică a acestor orificii. La multe mamifere se grupează în mare parte în jurul pavilionului urechii dându-i o mare mobilitate. La om, acest grup este cu totul neînsemnat şi rudimentar. în schimb se diferenţiază tot mai mult, începând cu primatele, muşchii din jurul orificiului bucal şi ai bulbului ochiului. La aripa nasului, muşchii sunt slab dezvoltaţi. Funcţia lor primordială este legată de acte fiziologice elementare, unde intervin prin deschiderea şi închiderea orificiilor: prehensiunea alimentelor şi rol ajutător în masticaţie, în respiraţie, în recepţie, dozarea şi eventual respingerea excitaţiilor senzoriale (optice, olfactive, gustative şi auditive). Datorită caracteristicilor morfologice şi funcţionale muşchii pieloşi câştigă în filogeneză un rol crescând în exprimarea stărilor

160
psihice prin: modul particular de inserţie situaţi prefascial, spre deosebire de toţi ceilalţi muşchi ai corpului; volumul redus şi diferenţierea într-un număr mare de unităţi musculare cu direcţie şi localizare diferite; promptitudinea, repeziciunea şi nuanţarea fină a contracţiilor şi marea varietate de combinaţii funcţionale; independenţa lor de tipare rigide dictate de articulaţie.

APARATUL LOCOMOTOR

Astfel, muşchii pieloşi, sub controlul nemijlocit al sistemului nervos, devin un instrument motor plastic pentru exteriorizarea stărilor psihice. întregul aparat locomotor are o funcţie expresivă, chiar şi acolo unde scopul principal este cu totul de altă natură (mersul, scrisul, postura). Mişcările expresive ale membrelor şi trunchiului se numesc mişcări pantomimice; gesturile sunt, în special, acelea ale mâinilor şi ale membrului superior în întregime. Mişcările expresive ajung la cel mai înalt grad de perfecţiune la nivelul feţei, unde formează mimica. Mimica este deci exteriorizarea stărilor psihice (mai ales a celor afective) la nivelul feţei, prin acţiunea muşchilor faciali; mimica e înfăţişarea individuală a feţei în mişcare, este deci aspectul dinamic al feţei. Funcţiunea mimică atinge diferenţierea cea mai înaltă la om. La copil, primează funcţiunile utilitare faţă de cele mimice. Funcţiunea mimică, filo- şi ontogenetic, este deci secundară, derivând din alte funcţiuni mai elementare şi vitale. c. Mecanismul de acţiune al muşchilor pieloşi. Prin contracţia lui, un muşchi pielos încreţeşte pielea, apropie punctul de inserţie cutanată spre inserţia osoasa şi formează un relief de forma unei proeminenţe liniare, orientate întotdeauna perpendicular în direcţia tracţiunii; când inserţia cutanată e punctiformă, se formează o gropiţă. După cedarea contracţiei, pielea îşi revine la poziţia iniţială, datorită atât elasticităţii ei proprii, cât şi a porţiunilor tendinoase ale muşchilor. Pielea şi muşchiul pielos formează astfel o unitate funcţională. Elasticitatea pielii este agentul antagonist veritabil al muşchilor pieloşi, deoarece în mare parte lipseşte o dispoziţie antagonistă a pielioşilor. Pe lângă producerea unor cute temporare, prin contracţia pieloşilor se mai mobilizează buzele (importanţă în limbajul articulat) pleoapele, aripa nasului sau se deformează în mod caracteristic unele şanţuri existente ale pielii. Contrar concepţiei vechi a acţiunii expresive specifice a unui muşchi izolat (de exemplu, zigomaticul mare ca „muşchiul bucuriei", frontalul ca „muşchiul atenţiei") azi se ştie că pentru exprimarea unei stări psihice este necesară intervenţia concomitentă a mai multor muşchi şi, invers, un singur muşchi poate interveni în exprimarea stărilor psihice diferite. d. Rolul muşchilor faciali în fizionomie. Pentru definitivarea unor cute ale mimicii, muşchii intervin şi în modelarea fizionomiei. Permanentizarea cutelor trecătoare şi înscrierea lor în fizionomie se face prin repetarea în cursul vieţii, prin pirderea elasticităţii pielii şi prin scurtarea definitivă a fibrelor musculare. Fizionomia este înfăţişarea statică, în repaus, a feţei. Dacă mimica e determinată, în primul rând, de contracţia

ti—

7 .__
Fig. 196. Şanţurile şi cutele principale ale feţei şi muşchii care le determină (zonele punctate reprezintă inserţiile pe piele). 1. M. sprâncenos (cute verticale în regiunea intersprâncenoasă). - 2. Şanţul palpebral superior, 2' Şanţul palpebral inferior (limita între porţiunea palpebrală şi cea orbitară a orbicularului ochiului). - 3. M. piramidal (cute transversale în regiunea intersprâncenoasă şi la rădăcina nasului). - 4. Şanţul nazo-labial. - 5. Şanţul comisural (angular). - 6. Şanţul mentolabial. - 7. Foseta mentonieră. - 8. Şanţul jugal accesor. - 9. Şanţul jugal (m. zigomatic mare şi m. rizorius). 10. Şanţul alar (înconjoară aripa nasului). 11. Piciorul ciorii (m. orbicular al ochiului). -12. Porţiunea frontală a muşchiului occipito-fronta! (şanţuri şi cute transverse pe frunte).

muşchilor pieloşi, fizionomia e mai complexă, fiind dată de un număr de elemente componente: configuraţia particulară a craniului, calităţile pielii, abundenţa sau absenţa ţesutului grăsos şi distribuirea lui, dezvoltarea muşchilor masticatori cu situaţie superficială, dezvoltarea muşchilor pieloşi şi mai ales a şanţurilor determinate de ei, conformaţia nasului, gradul de deschidere a crăpăturii palpebrale, modul particular de utilizare a muşchilor pieloşi în funcţie de sistemul nervos şi de starea psihică preponderentă. Depresiunile liniare stabile ale feţei (moştenite sau dobândite prin preluarea lor din mimică) au mare impor- I tanţă pentru fizionomie; ele se numesc şanţuri, spre deosebire de cutele din mimică. Şanţurile principale ale feţei sunt următoarele: 1. Şanţul nazolabial este cel mai constant şi caracteristic; este moştenit. Are formă de linie uşor ondulata,! care porneşte de lângă aripa nasului cu direcţie oblică în I jos şi în afară spre comisura gurii. 2. Şanţul mentolabial, cu direcţie transversală, uşori curb, cu concavitatea în jos, separă bărbia de buza inferioara. I 3. Şanţul jugal sau mentozigomatic coboară din regiu-f nea zigomatică spre menton.

4. M. iar în unghiul lateral al ochiului se formează cute radiare. Stările afective se manifestă mai mult în jurul cavităţii bucale. Atenţia e caracterizată prin formarea de cute transversale pe frunte (occipitofrontalul) şi deschiderea mare a crăpăturii palpebrale. Prin contracţia ridicătorilor buzei superioare. coborâtor al unghiului gurii. 7. întinzând fanta labială (în zâmbet). 4. formând câte o umflătură pe umerii obrajilor. MUŞCHII BOLŢII CRANIENE (Al CALVARIEI) Se caracterizează prin inserţia lor cu un capăt de aponevroza epicraniană şi poartă împreună numele de muşchi epicranian (M. . şi a ridicătorului buzei superioare. occipilqfmntalis) este format din două porţiuni musculare. Crăpătura palpebrală se micşorează (orbicularul) şi sprânceana e coborâtă (sprâncenosul). fanta labială curbă cu concavitateaînjos. Gândirea se exteriorizează prin micşorarea crăpăturilor palpebrale şi coborârea sprâncenelor. buza superioară se ridică (ridicătorii comun şi propriu). în plâns. coborâtor al buzei inferioare. care sunt descrise ca: muşchiul o c c i p i t o f r o n t a l ş i muşchiul t e m p o r o p a r i e t a l . In timpul râsului.1. Piramidal. Cunoaşterea acestor aspecte are importanţă practică în clinică. cu concavitate medială. 3. nazalului (5). Pleoapele se apropie prin contracţia orbicularului. Şanţul palpebral superior separă porţiunea palpebrală de cea orbitară a pleoapei superioare. . caracterele morfologice şi muşchii activi ai unor expresii mimice mai obişnuite. c) Manifestarea dezgustului. e) Plânsul: acţiune combinată a coborâtorului unghiului gurii (1). Cute în unghiul lateral al pleoapelor prin contracţia orbicularului. Tot prin contracţia zigomaticului. Ridicătorul comun al aripii nasului şi al buzei superioare şi ridicătorul propriu al buzei superioare. şanţul nazolabial are aspectul unei drept recurbate. între care se întinde aponevroza epicraniană ca un fel de tendon intermediar foarte lat. fasciculele merg în sus şi înainte. şanţul nazolabial devine curb. 2. A. terminându-se pe aponevroza epicraniană.1. 4. „Piciorul ciorii" este format din şanţuri radiare aşezate în unghiul lateral al ochiului. M. comisurile gurii sunt trase în sus şi lateral (zigomaticul mare). crăpătura bucală e încurbată cu concavitatea în jos. . d)Manifestarea dispreţului: gura închisă. a sprâncenosului (2). Şanţul nazolabial cu aspect de linie dreaptă verticală.Muşchiul occipitofrontal(M. este situată în partea anterioară a bolţii craniene. . a orbicularului ochiului (3) a frontalului (4). b) Râsul: Zigomaticul mare (1) şi rizorius (2) trag comisura bucală în sus şi lateral. comisurile gurii sunt trase în jos (coborâtorul unghiului gurii). crăpătura bucală e lărgită. . Şanţul submental separă mentonul de eventuala „bărbie dublă". P o r ţ i u n e a o c c i p i t a l ă sau pântecele occipital (Ventar occipitalis) este subţire.4.161 . peritonită {facies hippocratica). Fizionomia poate fi modificată în mod caracteristic în diferite boli: febră tifoidă.3. tuberculoză. 5. E x e m p l e pentru expresii m i m i c e . Şanţul nazolabial ia forma literei S. Ia naştere în sus pe marginea Fig. 2. Stările de activitate intelectuale se exprimă mai mult la frunte şi la ochi. şi dinţii superiori vor fi descoperiţi până la premolari. situată în partea posterioară a bolţii craniene. 6. angulate în partea inferioară. Sprâncenosul.2. şanţul nazolabial usor curbat sub formă de arc cu concavitatea medială. Dăm mai jos pentru exemplificarea rolului muşchilor pieloşi în mimică. în realitate există de fiecare parte câte două porţiuni musculare izolate. Şanţul nazolabial în formă de S. epicranius). 1. 197.3. are formă patrulateră. pielea obrajilor e ridicată. de formăpatrulateră. Ia naştere pe linia nucală supremă a occipitalului. a) Contracţia bilaterală a muşchilor buccinatori cu gura închisă tracţionează comisura bucală în sus şi înapoi. . . P o r ţ i u n e a f r o n t a l ă sau pântecele frontal (Venterfrontalis) este mai bine dezvoltată decât cea precedentă. 1. Dispreţul se manifestă prin coborârea colţului gurii şi prin întinderea şanţului nazolabial sub formă aproape rectilinie (coborârea unghiului gurii). Şanţul palpebral inferior are aceeaşi dispoziţie la nivelul pleoapei inferioare. 5. .

ridicând sprânceana. marginea posterioară da inserţie porţiunilor occipitale. adică paralele între ele. Muşchiul temporoparietal (M. Pe părţile laterale. care însă rămân localizate. Tot aici se mai descriu trei muşchi care merg de la rădăcina nasului la regiunea sprâncenoasă şi intersprâncenoasă. Se insera pe creasta lacrimală posterioară. el se intercalează între muşchii auricular anterior şi cel superior. . care servesc pentru inserţia fasciculelor musculare: . pe eminenţa orbitară a zigomaticului. palpebrale laterale) se fixează pe extremitatea laterală a tarşilor şi pe periostul porţiunii laterale a circumferinţei orbitei. APARATUL LOCOMOTOR B. Cu capătul celălalt ligamentul se bifurcă în două ramuri. acoperind fascia temporală. de care este separată prin muşchiul sprâncenos. frică. Aponeurosis epicranialis) este o lama fibroasă situată la nivelul bolţii craniene. MUŞCHII PLEOAPELOR Muşchiul propriu-zis al pleoapelor este orbicularul ochiului. este un muşchi rudimentar şi foarte variabil în mărime şi volum. porţiunea frontală este muşchiul atenţiei şi se mai contractă în surpriză. formând clinic o unitate numită scalp. Acesta este mobil şi uşor separabil faţă de pericraniu. palpebrale mediale) este o bandă fibroasă care se insera cu două fascicule în unghiul medial al ochiului. alte fascicule se desprind din traiectul circular trecând spre muşchii vecini cu care se confundă. temporoparietalis) este o lamă musculară subţire care coboară de pe porţiunea temporală a aponevrozei epicraniene spre cartilajul pavilionului urechii. în caz de traumatism. a ) P o r ţ i u n e a p a l p e b r a l ă (Pan palpebralis) a orbicularului se prinde pe cele două ligamente palpebrale şi intră în constituţia pleoapelor. Raporturi. admiraţie. spaimă. Scalpul este foarte bine vascularizat. în mimică. pe faţa superficială e în raport cu pielea. Muşchiul occipitofrontal este strâns unit cu pielea capului. Marginea anterioară pătrunde cu o prelungire triunghiulară între cele două porţiuni frontale. Ca aşezare. ea crapă formând plăgi cu buze dchiscente. Mai întâi trebuie descrise cele două ligamente palpebrale. fme dispuse sub formă de două semiineîe. Este formată din fascicule mai groase cu inserţie ligamentară şi osoasă pe circumferinţa orbitei pe care o depăşeşte. dispoziţie ce faciliteaza formarea edemului palpebral. este un mic fascicul patrulater situat înapoia sacului lacrimal. Stratul muscular este lipit de formaţiunile fibroase care constituie scheletul pleoapelor (septul orbitar şi cei doi tarşi). b ) P o r ţ i u n e a o r b i t a r ă (Pars orbitalis) este periferică.l i g a m e n t u l p a l p e b r a l med i a l (Lig. una superioară şi alta inferioară. pe creasta lacrimală anterioară şi pe cea posterioară. fiecare mergând la tarsul corespunzător. Aponevroza e p i c r a n i a n ă(Galea aponeurotica. c ) P o r ţ i u n e a l a c r i m a l ă (Pan lacrimalis) sau muşchiul lui Horner. artera supraorbitară şi ramurile nervului frontal. la nivelul limitei părului. prin aceasta determină formarea de cute transversale în regiunea frunţii. contribuie la descoperirea globului ocular prin deschiderea crăpăturii palpebrale. dând naştere la marginile ei muşchilor epicranieni. 1. cuprinzând între ele sacul lacrimal. La autopsii şi intervenţii neurochirurgicale mai întinse scalpul se incizează şi se ridică în lambou. Ajută ridicătorul pleoapei superioare care oboseşte mai repede şi prin aceasta dă senzaţia pleoapelor „grele" în stare de somnolenţă. o fixează doar. ele nu trec toate concentric. oprindu-se doar la nivelul inserţiilor muşchiului epicranian. Pe această porţiune laterală se insera muşchii auriculari şi muşchiul temporoparietal. Este situat în grosimea pleoapelor şi pe circumferinţa orbitei. Muşchiul orbicular al ochiului (M. raporturile între ele se complică însă mai ales când se deschide ochiul. orbicularîs oculi). e aşezată central şi nepereche. Aponevroza epicraniană este întinsă peste calota craniană şi este ţinută sub tensiune prin tonusul muscular. aderenţa între piele şi stratul muscular e mai laxă. aderă mai strâns de piele decât porţiunea palpebrală. ci au dispoziţie de semicerc sau de arc. Cu vârsta. . ci se împletesc. acoperind-o ca un coif (de unde şi numele latinesc: galea = coif). aceasta explică hemoragiile puternice. Porţiunea frontală mai are acţiune şi asupra ochiului. de acolo merge în afară şi La om. Muşchiul occipitofrontal în ansamblu are deci o singură inserţie osoasă (înapoi. pentru a se putea aborda bolta craniană. Porţiunea occipitală fixând aponevroza epicraniană permite jocul porţiunii frontale care trage în sus pielea regiunii sprâncenoase. cutele frontale se fixează definitiv. în caz de traumatisme. Hematoamele şi colecţiile purulente dezvoltate în ţesutul conjunctiv subaponevrotic se propagă uşor şi repede. având rol important în fizionomie.162 anterioară a aponevrozei epicraniene. 2. Orbicularul este format din trei porţiuni: porţiunea palpebrală. porţiunea orbitară şi porţiunea lacrimală. care se insera în cea mai mare parte pe ligamentele palpebrale. pe occipital) şi o singură inserţie cutanată (înainte). Fasciculele musculare nu sunt circulare. faţa profundă răspunde periferiei orbitei. ea descinde până la arcada zigomatică. este formată dintr-un strat foarte subţire de fibre musculare . datorită unui strat de ţesut conjunctiv lax de alunecare (lama subaponevrotică). Acţiune. devenind şanţuri stabilite. care la acest nivel e foarte fină şi lipsită complet de grăsime subcutanată.l i g a m e n t u l p a l p e b r a l lat e r a l (Lig. Porţiunea orbitară nu se află pe acelaşi plan cu cea palpebrală nici când ochiul este închis. înconjurând pe cea palpebrală. din această cauză. porţiunea occipitală este rudimentară şi nu este suficient de puternică pentru a deplasa aponevroza înapoi. fasciculele merg în jos şi se termină pe pielea regiunii sprâncenoase şi intersprâncenoase.

Maseterul. sprâncenos.6'. piramidal. nazal. 2'.8. . în distribuirea şi drenarea lacrimilor). la lumină prea vie. . . -10. M.2. M. cât şi una importantă în serviciul ochiului (de tarare. zigomatic mic. M. . pleoapa inferioară coboară prin greutatea ei proprie. Acţiune.4. zigomatic mare. M. se termină prin două ramuri ce se prind pe fiecare pleoapă ipoia punctelor lacrimale. adică apropie pleoapele în condiţii normale (în somn şi în clipit). Contracţia orbicularului este însoţită de o alunecare din afară înăuntru a pleoapelor pe globul ocular şi contribuie la distribuirea lacrimilor pe suprafaţa corneei către unghiul medial al ochiului. . Ridicătorul unghiului gurii. Orbicularul ochiului are atât funcţiune ică. M. 198.14.M.16. M. coborâtor al unghiului Mirii.12. M. Porţiunea orbitară se contractă în închidere forţată. buccinator.6. a lacrimilor dilatând punctele lacrimale şi sacul lacrimal. M. orbicular al ochiului. Mişcarea inversă jfe deschidere a ochiului este făcută pentru pleoapa superioară (care face excursii mai ample în închidere şi deschidere) printr-un muşchi special care aparţine orbitei*: muşchiul ridicător al pleoapei superioare. ridicător comun al aripii nasului şi al buzei superioare.11. ochire etc.7. I-13. Temporalul. M. de exemplu.3.15. . . 2". mentonier. Fasciculele incisiv superior şi incisiv inferior ale orbicularului gurii. . îl. .9. . . platisma. Porţiunea palpebrală închide ochiul. . Inserţiile muşchilor capului (vedere anterioară). 7'. prin aspiraţie. 12'. .5.MIOLOGIA 163 16 0 H 10 9 6 Fig. [ridicător al buzei superioare. coborâtor al buzei inferioare. . când orbicularul este relaxat. M. Porţiunea lacrimală favorizează scurgerea. M. M. .

Piramidal. fasciculele merg în sus şi lateral şi se termină pe pielea porţiunii mijlocii a sprâncenei. a cărei dependinţă este (corrugator = care încreţeşte). coborând sprânceana mai ales în partea ei laterală şi netezeşte pielea frunţii.11. Aponevroza epicraniană. Intervine în exprimarea gândirii profunde.9. 6.10. . situat sub precedentul. mai ales a pleoapei superioare. care stă pe loc şi o acoperă. Temporalul. occipito-frontal. porţiunea frontală. 199. M.18. . . între cele două sprâncene.7. -14. 1. El pleacă de pe porţiunea medială a arcadei superciliare şi de pe porţiunea nazală a osului frontal. Coborâtorul unghiului gurii (triunghiularul buzelor).. pielea formează cute verticale. Porţiunea orbitară produce prin scurtarea ei circulară o serie de cute radiare la nivelul unghiului lateral al ochiului (piciorul ciorii). maseter-15. 1'. .2. Rizorius. în mimică.8.19. M. Muşchii capului. Trage sprânceana medial şi în jos. Se formează un şanţ adânc la locul de separare a celor două porţiuni: şanţul palpebral superior şi şanţul palpebral inferior. Muşchiul sprâncenos (M corrugator supercilii)vte un muşchi arciform.164 APARATUL LOCOMOTOR Fig. dar foarte puternic. Orbicularul ochiului. Acţiune. . 2. este antagonistul frontalului. . Buccinatorul.5. atât în râs cât şi în plâns. Coborâtorul septului nazal. . Coborâtorul buzei inferioare (pătratul buzelor).4. în deschiderea ochiului. Ridicătorul buzei superioare şi al aripii nasului (ridicătorul comun). -16. porţiunea transversă. Ridicătorul unghiului gurii. Orbicularul gurii. 13. intervine împreună cu alţi muşchi. mic. coborâtor al sprâncenei. .5'. M. mentonier.17. muşchiul nu are acţiune specifică. în mimică . alunecă în parte sub porţiunea orbitară. -12. .. Nazalul. în drumul lor fibrele străbat fasciculele frontalului şi ale orbicularului ochiului Muşchiul este aşezat direct pe os şi acoperă mănunchiul vasculo-nervos supra-orbitar. Zigomaticul mic. Porţiunea orbitară. M. Inserţii. porţiunea marginală. porţiunea palpebrală.3. porţiunea palpebrală. . Ridicătorul buzei superioare. Zigomaticul mare. .

.MIOLOGIA 165 15 ft 'ig.14.7. mai ales în privinţa punctului lor fix şi a acţiunilor asupra nărilor. Orbicularul ochiului (ligamentul palpebral medial).12. . 2'.6. Zigomaticul mic. Sprâncenosul. Ridicătorul buzei superioare. . . P o r ţ i u n e a t r a n s v e r s ă a naz a l u l u i (M. .9. temporal. . coboară pielea regiunii intersprâncenoase şi produce cute transversale. M. el se contractă în emoţii dureroase. Porţiunea occipitală a occipitofrontalului. Acţiune. M. nasalis. . .13. Ridicătorul comun al buzei superioare şi al aripii nasului. şi muşchiul coborâtor al septului (M.11'. Zigomaticul mare. în mimică. depressor supercilii) este aşezat medial faţă de precedentul şi reprezintă ca şi acesta un fascicul al orbicularului.2. Este antagonistul frontalului. nasalis) compus din două porţiuni. Piramidalul.3. a mâniei sau a reflexiei profunde (cutele gânditorului). merge în sus fasciculele frontalului şi se răsfiră în pielea glabelei. împreună cu piramidalul şi cu orbicularul ochiului formează triada muşchilor apărători ai ochiului. . a nerăbdării. are originea pe dosul nasului. Muşchiul piramidal (M. plastisma. . 3. Coborâtorul buzei inferioare. Fasciculele incisiv superior şi inferior al orbicularului gurii. situate la rădăcina nasului. Pars transversa) are formă triunghiulară şi e dispusă transversal pe porţiunea .20.17. Coboară capul sprâncenei şi a j u t ă sprâncenosul. MUŞCHII NASULUI Sunt slab dezvoltaţi şi descrişi în mod diferit. porţiunea lacrimală. procerus). 4. Nomenclatura Anatomică descrie muşchiul nazal (M. Muşchiul coborâtor al sprâncenei (M. exprimă ameninţare şi agresiune. .5. Orbicularul ochiului.8. . Coborâtorul unghiului gurii. . 2". .200.10'. depressor sepii). Ia nastere în imediata vecinătate a rădăcinii nasului. 4. Maseterul. Sternocleidomastoidianul. fixându-se pe piele la nivelul capului sprâncenei. este mic şi subţire. mentonier. M. Trapezul. . Ridicătorul unghiului gurii. 16. jarticipă la exprimarea durerii. C.10. . Inserţiile muşchilor capului (vedere laterală). M. Buccinatorul. 11. are f o r m ă triunghiulară cu baza în sus.18.15. nazal.19. piramidalul.

5. P o r ţ i u n e a alară a n a z a l u l u i (M nasalis. 1. cartilaginoasă a nasului.16. .166 APARATUL LOCOMOTOR Fig. .13. .6. . D. porţiunea orbitară. Ridicătorul buzei superioare şi al aripii nasului. Zigomaticul mare. . Buccinator. occipitofrontal. porţiunea superficială. Ridicătorul unghiului gurii. .12. . Are originea pe procesul alveolara) maxilei în dreptul incisivului central.Pars alaris) are inserţie osoasă comună cu prima porţiune. Muşchii capului (vedere laterală). depresor septi) este format dintr-un fascicul subţire de fibre musculare. Considerând punctul fix pe maxilă. . . 1".14. iar terminaţia pe cartilajul alar mare (unghiul dintre ramura medială cu cea laterală) pe pielea septului nazal şi pe marginea posterioară a nării. porţiunea marginală. Este inervat de ramuri bucale ale nervului facial. porţiunea profundă.2. . din această cauză s-a renunţat la vechea denumire de muşchi dilatator al nărilor. porţiunea transversală.3. . Coborâtorul buzei inferioare. Acţiunea e diferit interpretată. . 201. M. muşchiul trage nasul cartilaginos în jos. Ridicătorul buzei superioare.10' Nodul muscular. . M. Se insera pe faţa anterioară a maxilei dedesubtul incizurii nazale şi ureă spre dosul nasului. temporoparietal. . . 18". M. acţiunea lui nu este clarificată. -. 16'. posterior.8.11. m. Sistemul central . Nazalul. . 2'. piramidal. anterior.18. mentonier. M. 1'.15.17.10. porţiunea occipitală. Fibrele sunt mai scurte. Linia nucală supremă. aponevroza epicraniană. . se întind doar până la aripa nasului. Coborâtorul septului nazal. Orbicularul gurii.7.9. Auricularul superior. coborâtor al unghiului gurii. porţiunea frontală.18'. . Rizorius. MUŞCHII DIN REGIUNEA GURII Sunt situaţi în jurul orificiului bucal. Maseter. Orbicularul ochiului.4. M u ş c h i u l c o b o r â t o r al septului (M. porţiunea palpebrală. 1'". formând d o u ă sisteme: unul central şi altul periferic. fiind unit cu cel din partea opusă printr-o aponevroză fină. . Coboară vârful nasului. apasă asupra aripii nasului şi comprimă deci orificiul nazal.

La nivelul comisurii gurii se formează | astfel o intricaţie de fibre musculare venite din diferite direcţii. şi presează buzele pe arcadele dentare. Faţa profundă e acoperită de mucoasa bucală. în unghiul format de cele două porţiuni trece artera labială. întorcând-o vestibular. muşchiul vine în raport cu constrictorul superior al faringelui. 1. Acţiune. fiind format din fibre proprii şi din fibre cu provenienţă din muşchii învecinaţi. împreună cu orbicularul gurii exercită o uşoară presiune permanentă asupra arcadelor dentare şi asupra gingiilor. pe procesul alveolar al maxilei şi pe porţiunea alveolară a mandibulei (la nivelul fornixului superior şi inferior al vestibulului bucal). la sugerc. alcătuind un număr de zece muşchi. împiedicând să se scurgă saliva din gură. după raportul cu cavitatea bucală şi cu arcadele dentare. orbicularis oris) alcătuieşte suportul muscular al buzelor. b ) P o r ţ i u n e a l a b i a l ă {Pars labialis) este porţiunea principală a orbicularului şi ocupă marginea liberă a buzei. fiind situat pe părţile lateItale ale cavităţii bucale. unde se continuă cu fascia muşchiului constrictor superior al faringelui. Inserţia fixă se face de-a lungul unei linii cu formă de potcoavă. datorită aşezării muşchiului în grosimea obrajilor. Orbicularul produce închiderea gurii. şi a j u t ă în masticaţie. împiedică să se prindă plice ale mucoasei între dinţi. formată din porţiunea marginală.MIOLOGIA este format din fascicule circulare dispuse în jurul orificiului bucal alcătuind muşchiul orbicular al gurii. Are rol multiplu. Este foarte rezistentă în regiunea posterioară. mai ales în cadrul aparatului dento-maxilar. După situaţia particulară a muşchiului. şi alta verticală mai lungă. cu o ramură orizontală scurtă. ei sunt numiţi şi muşchi oro-faciali. a necazului. numită nodul muscular {Modiolus). ridicătorul unghiului gurii). dar şi aenergiei şi a deciziunii. Corpul adipos e format din grăsime de constituţie şi se păstrează deci şi în stările de slăbire şi la bătrâni. să dea forma caracteristică gurii. a relei dispoziţii. fiind deci partea centrală a muşchiului. la închiderea forţată intervine porţiunea marginală. . determinând forma bucălată caracteristică pentru obrazul copilului. muşchiul este perforat de duetul parotidian şi de nervul bucal. care este constrictorul orificiului bucal. menţinând împreună cu limba alimentele între arcadele dentare. fiind format din numeroase fascicule radiare. de care rămâne separat prin corpul adipos al obrazului. contracţia muşchiului comprimă aerul şi-1 expulzează sub presiune. Cele două porţiuni nu sunt aşezate în acelaşi plan. în partea posterioară e ascunsă de ramura mandibulei. Deoarece pe lângă funcţiunea mimică mai au şi o serie de alte funcţiuni importante. dintre care buccinatorul este cel mai important. pe o secţiune sagitală ele au forma literei L inversată. cu deschiderea anterioară. „bula grăsoasă a lui Bichat". în sărut. în mimică el contribuie la exprim a r e a durerii fizice. După aşezarea fasciculelor i se descriu două porţiuni. este cel mai lat şi mai puternic d i n t r e muşchii faciali şi este aşezat pe un plan mai profund d e c â t ceilalţi. a) P o r ţ i u n e a m a r g i n a l ă (Pars marginalis) e formată din fasciculele muşchilor învecinaţi (buccinator. astfel muşchiul participă la fluierat şi la cântat cu instrumente de sulfat („muşchiul trompetiştilor"). fasciculele converg către comisura gurii. Este învelit la suprafaţă de o foiţă conjunctivă foarte subţire care îl separă de formaţiunile învecinate. Contracţia porţiunii labiale subţiază marginea liberă a buzelor. muşchiul ar avea rol de ridicător al mandibulei) ci paralel cu aceste linii. în funcţiunile de relaţie are rol important în articularea consoanelor labiale. anterior devine foarte subţire şi apoi dispare complet. curentul de aer este deviat spre partea bolnavă. în paralizia unilaterală. Acţiune. importante. mai anterior vine în raport cu maseterul. Sistemul periferic e cu mult mai complex. având aici şi rol plastic. înapoi se insera pe rafeul pterigomandibular care este o intersecţie tendinoasă între buccinator şi constrictorul superior al faringelui. stimulând şi consolidând aceste formaţiuni. Această fascie bucofaringiană {Fascia buccopharyngea) acoperă faţa superficială a muşchiului. El are o constituţie complexă. este situat între buccinator şi maseter şi are rol mecanic de a umple spaţiul variabil în timpul mişcărilor de masticaţie şi în timpul suptului. cea superficială. Posterior. care fac ca cea mimică să treacă pe un plan secundar. Astfel în digestie el serveşte la prinderea alimentelor. coborâtorul unghiului gurii). în fluierat şi cântat cu instrumente de suflat. ridicătorul unghiului gurii. 1 2. în legătură cu această funcţiune din urmă este deosebit de bine dezvoltat la sugari. Anterior. Această faţă mai este în raport cu ramuri ale nervului facial şi cu vasele faciale. 167 Inserţii. e dispus ca o elipsă în jurul orificiului bucal. rizorius. Alte fascicule intră în constituţia orbicularului. mai are şi rol ajutător în masticaţie. formată din porţiunea labială. apoi e acoperită de muşchi (zigomatic. închiderea obişnuită e datorată porţiunii labiale. rezultă o serie de funcţiuni importante. Sunt dilatatori ai orificiului bucal şi imprimă buzelor şi crăpăturii bucale cele mai variate mişcări şi forme cu rol expresiv. Porţiunea marginală răsfrânge roşul buzelor spre exterior şi îngroaşă marginea liberă a buzelor. Acţiunea lui variază după cum cavitatea bucală e plină sau goală. Muşchiul orbicular al gurii (M. Prin tonusul său contribuie alăt u r i de dinţi şi de oase. mai mult sau mai puţin individualizate. Raporturile buccinatorului sunt numeroase şi Buccinatorul este singurul muşchi pielos care posedă o fascie. dar şi cu importanţă în diferite acte fiziologice. Fasciculele musculare nu trec vertical între cele două linii de inserţie (în acest caz. unde se termină pe piele şi pe mucoasă. C o r p u l a d i p o s a l o b r a z u l u i {Corpus adiposum buceae). participând la multe acte fiziologice. Când gura e plină cu aer şi obrajii sunt umflaţi. Muşchiul buccinator (M buccinator) constituie suportul muscular al obrajilor. întinsă de la cârligul procesului pterigoid la extremitatea posterioară a liniei milohioidiene.

4. Muşchiul ridicător al buzei superioare şi al aripii nasului (M. cu baza se prinde pe fascia maseterină sau tot pe piele. Ei se prind cu un capăt pe pavilionul urechii. „caninul" (M. Are acţiune mimică atât în râs cât şi în plâns. 11. imprimă şanţului nazolabial forma de S. dar puternic. 10. Exprimă tristeţe.168 Când gura este goală. Muşchiul transvers al mentonului (M. muşchii suprahioidieni şi muşchii craniomotori (muşchii cefei etc). având două inserţii osoase. Cu baza se insera pe linia oblică a mandibulei. E superficial şi are direcţie transversală. Acoperă maseterul. Ridică buza superioară şi descoperă dinţii frontali. are formă patrulateră. Trage comisura gurii în sus şi puţin medial. De aici fasciculele converg către un tendon * su ] . j muşchii limbii. risorius) este slab dezvoltat. Prin contracţie ridică moţul bărbiei şi împinge înainte buza inferioară (de exemplu. este mic. Se insera pe osul zigomatic şi coboară oblic la pielea buzei superioare. 5. Inserţii. în funcţie de alţi muşchi împreună cu care acţionează asupra comisurii buzelor. MUŞCHII MASTICATORI {Musculi masticatorii) Muşchii masticatori se aseamănă cu restul muşchilor scheletici. E aşezat superficial. unul superior şi unul posterior (M auricularis anterior. arcada dentară inferioară este deplasată pe cea superioară. corpul adipos şi vasele faciale. se insera pe faţa laterală a procesului frontal al maxilei. se insera pe faţa anterioară a corpului mandibular la nivelul alveolelor incisivilor). Are o suprafaţă de origine foarte întinsă: pel întreaga fosă temporală până la linia temporală inferioară şi pe faţa profundă a fasciei temporale care îi serveşte a aponevroză. iar cu celălalt pe părţile învecinate. se îndreaptă medial şi în sus şi se prinde pe buza inferioară. dintre care una pe mandibulă. la copii la începutul plânsului). Prin contracţia sa coboară comisura buzelor. se descrie un muşchi auricular anterior. Are formă triunghiulară cu vârful pe pielea comisurii buzelor. merge în jos urmând şanţul nazogenian. 7. Este muşchiul râsului asociat cu alţi muşchi. coboară spre comisura gurii. transversus menti) este format dintr-un fascicul muscular care leagă muşchiul coborâtor al unghiului gurii din dreapta cu cel din stânga. levator labii superioris alaeque naşi). 1. apoi şanţul nazolabial şi se termină pe aripa nasului şi pe pielea buzei superioare. variabil şi deseori absent. în mimică participă la exprimarea neplăcerii şi a relei dispoziţii. Onto. superior. La unii indivizi. Inervat de facial. 9. 8. realizându-se masticaţia prin care alimentele sunt prinse. Peste el trec ramificaţiile terminale ale nervului infraorbitar. temporalis) este cel m a i puternic muşchi masticator. pătratul buzei inferioare (M. 3. între cei doi mentonieri se poate forma foseta bărbiei. şi alţi muşchi cu rol ajutător în masticaţie: muşchii picloşi oro-faciali. formează foseta râsului. Muşchiul rizorius (M. scurt şi puternic. şanţul nazolabial e tras în jos devenind aproape rectiliniu. dispus ca o lamă sagitalâ desfăşurată în evantai în regiunea temporală. cu vârful se prinde pe pielea comisurii gurii.şi filogenetic. tăiate. fiind înconjurat de un dens ţesut conjunctiv. levator labii superioris) este situat lateral şi dedesubtul precedentului. dezgust. ironie. astfel trage lateral comisura buzelor intervenind în surâs. Ridică aripa nasului şi buza superioară. MUŞCHII URECHII EXTERNE După aşezare. Muşchiul zigomatic mare (M. datorită inserţiei cutanate a capătului lateral. Prin mişcările mandibulei. levator anguli oris) este situat profund. Muşchiul coborâtor al buzei inferioare. Se insera pe faţa anterioară a corpului maxilei. 12. pe lângă cei trei muşchi masticatori propriu-zişi (temporalul. este aproximativ patrulater şi se termină pe pielea buzei superioare. E. Muşchiul mentonier (M mentalis) este acoperit în cea mai mare parte de precedentul. lateral şi dedesubtul zigomaticului mic şi al ridicătorului buzei superioare în fosa canină. cei patru masticatori derivă d i nI arcul branhial mandibular şi sunt deci inervaţi din nervul mandibular. care ocupă şanţul dintre nas şi obraz (şanţul nazogenian). Masticaţia este una din funcţiunile principale ale întregului aparat dentomaxilar. maseterul şi cei pterigoidieni) care au aproape exclusivi numai acest rol mobilizator al mandibulei. trage comisura buzelor în sus şi lateral. se insera pe linia oblică a mandibulei în partea ei cea mai medială. Ei sunt deci muşchi motori ai acestui singur os mobil al craniului (muşchi cranio-mandibulari). Muşchiul temporal (M. trece în jos. Muşchiul zigomatic mic (M zygomaticus minor) este o mică panglică musculară situată între ridicătorul buzei superioare şi zigomaticul mare. buccinatorul. vor fi prezentaţi odată cu studiul urechii. depresor labii inferioris) este aşezat APARATUL LOCOMOTOR dedesubtul şi medial de precedentul. triunghiularul buzelor (M depressor anguli oris) are formă triunghiulară. crăpătura bucală ia formă de curbă cu concavitatea în jos. Muşchiul ridicător al unghiului gurii. în masticaţie participă. 6. deasupra găurii infraorbitare. posterior). Trage buza inferioară în jos şi o împinge înainte. merge în jos şi medial spre comisura gurii. Muşchiul coborâtor al unghiului gurii. zygomaticus major) este subţire şi alungit. muşchiul trage de comisuri şi lăţeşte crăpătura bucală. Muşchiul ridicător al buzei superioare (M. intervine şi în plâns. lăţind crăpătura bucală şi dându-i forma curbă cu concavitatea în sus. Trage în sus buza superioară. Este un muşchi alungit. este situat superficial în regiunea centrală a obrazului şi se insera pe faţa laterală a osului zigomatic. Este situat sub bărbie. acoperind platisma şi coborâtorul buzei inferioare. cu oblicitate inversă decât precedentul şi se termină pe pielea mentonului. sfâşiate şi sfărâmate.

Datorită aşezării superficiale şi a volumului său. patrulater şi gros. muşchiul se poate contracta în continuare şi mai mult. care cuprinde din toate părţile procesul coronoidian al mandibulei. Acţiune. . trage mandibula în sus. 2. Componenta lui principală este cea de ridicare a este o lamă aponevrotică. Faţa profundă a fasciei e în raport cu muşchiul temporal. porţiunea superficială. Este format din două porţiuni. acesta a fost scos prin contracţia pterigoidianului lateral. P o r ţ i u n e a s u p e r f i c i a l ă (Pars superficialis) este mai oblică. Muşchii rnasticatori. 202. aşezată lateral şi superficial de muşchiul temporal. muşchiul depăşeşte fosa temporală şi vine în raport cu muşchii pterogoidieni. pe măsură ce fascia se apropie de arcada zigomatică. mai jos. Ea formează peretele lateral al lojei temporale. . . Fascia e simplă în porţiunea superioară. în porţiunea inferioară se interpune un ţesut conjunctiv tot mai abundent. F a s c i a t e m p o r a l ă (Fascia temporalis) f ig. l a m a p r o f u n d ă (Lamina profunda) p e buza ei medială. fasciculele merg în jos şi înapoi şi se insera pe unghiul mandibulei. realizând fenomenul de suprasuficienţă. formând tuberozitatea maseterică. artera temporală mijlocie străbate cele trei straturi în drumul ei spre profunzime. poriunea profundă. se prinde pe marginea inferioară a arcadei zigomatice (în cele două treimi anterioare) cu ajutorul unei aponevroze rezistente. Temporalul are o constituţie internă bipenată. în prealabil. apoi trece vertical în jos şi se insera pe faţa laterală a ramurii mandibulei. Raporturi. suprafeţe de inserţie a osului se poate modela sub acţiunea forţelor de tracţiune. Contracţia în ansamblu a muşchiului duce mandibula în sus şi înapoi. -fasciculul mijlociu cu fibre uşor oblice de sus în jos şi înainte. acţiune şi inervaţie i se pot distinge trei fascicule: -fasciculul anterior cu direcţie aproape verticală. pe viu apare ca cel mai caracteristic muşchi masticator. Faţa superficială a fasciei e în raport cu aponcvroza epicraniană. Maseterul. prin aceasta creşte foarte mult secţiunea lui fiziologică şi astfel forţa de contracţie. Din cauza unor lame aponevrotice profunde. In spaţiul interfascial. Inervaţie. deosebite prin direcţie şi aşezare. Temporalul este cel mai puternic muşchi mas. Muşchiul maseter (M. înainte pe procesul zigomatic al frontalului şi pe procesul frontal al osului zigomatic. e inervat de nervul temporal mijlociu şi trage mandibula în sus şi posterior. între planul osos şi muşchi trec vasele şi nervii temporali profunzi. Temporalul. După direcţie. Forţa muşchiului creşte cu cât arcadele dentare sunt mai apropiate. Faţa profundă e în raport cu fosa temporală.fasciculul posterior e aproape orizontal. sidefoasă. Din nervul mandibular prin cei trei nervi temporali profunzi. cu vasele temporale superficiale şi cu nervul auriculotemporal. el are totuşi importanţă plastică: în timpul masticaţiei se observă sub piele contracţia lui ritmică. fibrele acestei . Fibrele lui nu sunt contractate la maximum când arcadele dentare au venit în contact. Cu toate că muşchiul temporal nu e aşezat direct la suprafaţă. când schiul este atrofiat sau când ţesutul grăsos din spaţiul interfascial dispare (în stările de slăbire excesivă) regiun e a se deprimă la suprafaţă şi arcada zigomatică se conturează foarte net. cu muşchiul auricular superior şi cu cel anterior. Se insera în sus pe linia temporală superioară. în jos pe marginea superioară a arcadei zigomatice. situat pe faţa laterală a ramurii mandibulei. . cu buccinatorul şi cu corpul adipos al obrazului. cuprins între cele două lame. Fasciculul posterior cu direcţie orizontală este componenta retractoare.MIOLOGIA 169 mandibulei. inervat de nervul temporal posterior şi trage mandibula posterior. în porţiunea mijlocie şi inferioară ea se dedublează în două lame: cea s u p e r f i c i a l ă (Lamina superficialis) se prinde pe buza laterală a marginii superioare a arcadei zigomatice. Faţa superficială este acoperită în cea mai m a r e parte de fascia temporală şi în partea inferioară de arcada zigomatică. Ligamentul stilo-mandibular. Inserţii. se găseşte ţesut celulo-grăsos. P o r ţ i u n e a p r o f u n d ă (Pars profunda) ia naştere pe marginea inferioară şi faţa medială a arcadei zigomatice (în cele două treimi posterioare) şi depăşeşte posterior porţiunea superficială. inervat de nervul temporal anterior.3.4. masseter) este un muşchi puternic. care duce mandibula înapoi şi aduce capul mandibulei în fosa mandibulară atunci când. Fibrele lui relativ lungi permit o scurtare apreciabilă şi rapidă.2.

temporal. M. Anterior. . . de formă patrulateră. fascia se prinde pe marginea anterioară şi pe faţa laterală a ramurii mandibulei. în jos pe marginea inferioară a mandibulei. M. tendonului de inserţie al temporalului şi muşchiului buccinator. Cele două porţiuni ale maseterului sunt fuzionate anterior. Buccinatorul traversat de duetul parotidian.4. O parte din porţiunea profundă urcă chiar până pe faţa profundă a fasciei temporale şi se poate contopi cu muşchiul temporal. Raportul cu glanda parotidă are importanţă funcţională pentru evacuarea salivei prin presiunea exercitată de muşchiul maseter asupra glandei. 1. dar nu atinge forţa temporalului. genio-hioidian. Maseterul are o constituţie interna complexă. cei doi muşchi fiind uniţi printr-o lamă tendinoasă la nivelul unghiului mandibulei. APARATUL LOCOMOTOR Fig. Aceste fascicule sunt deseori greşit socotite ca aparţinând temporalului (fasciculul jugal) au însă aceeaşi inervaţie cu maseterul. M. M. M. pterigoidian lateral .6.2. Muşchiul prezintă suprasuficienţă ca şi temporalul. 204. Raporturi. în primul rând. cu ramurile nervului facial ieşite din glanda parotidă şi cu artera transversă a feţei. Lig. porţiunea anterioară. M. de care rămâne separată prin coipul adipos al obrazului. muşchiul arc şi o componentă de propulsie. M. Acţiune. Faţa profundă răspunde ramurii mandibulei. Inervaţie.5. Ea se insera în sus pe faţa laterală a arcadei zigomatice. Rafeul pterigo-mandibular.5. digastric.7. e în raport cu faringele. dar devine evidentă numai în contracţia unilaterală a muşchiului. muşchiul răspunde pterigoidianului . Nervul maseterin din mandibular. Inserţii.3. genioglos. pterigoidian medial. Prin intermediul ei. digastric. 1. presiune masticatoare. 3. M stilohioidian. . zigomatic şi platisma) cu prelungirea anterioară a glandei parotide şi cu duetul nervului parotidian. buccinator. posterior pe marginea posterioară a ramurii mandibulei. constrictor superior al faringelui.6. . Maseterul este un muşchi foarte puternic. pterigoidian medial. M. Muşchiul pterigoidian media! (M.8. Raporturi. . M.9. Componenta de lateralitate se datoreşte porţiunii superficiale care e orientată oblic de sus în jos şi medial (în plan frontal). datorită oblicităţii în plan sagital.10. el produce. M. Capsulaşi ligamentul lateral ale articulaţiei temporomandibulare. posterior rămân separate printr-un spaţiu umplut cu ţesut conjunctiv. aşezat ca şi maseterul pe ramura mandibulei. -2 . . Datorită fibrelor lui mai scurte.. Orbicularul gurii. . pterigoidian lateral. M. împreună cu maseterul formează o puternică chingă musculară de forma literei V. însă pe faţa ei medială. Pterigoidianul medial e situat în f o s a infratemporală şi are raporturi foarte importante.4. sfeno-mandibular. Muşchii masticatori. Când cei doi maseteri se contractă simultan în totalitatea lor.170 porţiuni sunt mai scurte. Faţa superficială este acoperită de fascia maseterină. F a s c i a m a s e t e r i n ă {Fascia masseterică) are aceeaşi formă ca şi muşchiul. Rafeul pterigo-mandibular. .8. în parte se continuă cu fascia parotidiaiiă din care cauză au fost descrise împreună ca fascia parotideomaseterică.11. 9 8 Fig. Medial. dintre care două acoperă cele două feţe ale muşchiului şi alte trei pătrund în grosimea lui. orofaciali şi suprahioidieni. de care este separat prin elementele spaţiului îatero-faringian. Pentru evidenţierea muşchilor pterigoidieni s-a rezecat arcada zigomatică şi o porţiune din ramura mandibulei. . există în total cinci lame aponevrotice. Inserţiile pe faţa medială a mandibulei.7. 203. . Fasciculele merg în jos şi posterior (ca ale maseterului) şi lateral (invers decât ale maseterului) şi se insera pe faţa medială a unghiului mandibulei. muşchiul vine în raport cu muşchii superficiali (rizorius.3. . incizurii mandibulare prin care trece mănunchiul vasculo-nervos maseterin.. M. milohioidian . pterygoideus medialis) este un muşchi gros. Porţiunea verticală al tcnsorului vălului palatin se insera lângă pterigoidianul I medial. Se insera pe toată întinderea fosei pterigoide. Lateral. Componenta principală este cea de ridicare. rezultanta duce mandibula în sus şi puţin anterior. .

geniohiodian. . M. ea încrucişează faţa postero-medială a fasciculului inferior şi se apropie de procesul pterigoid. Muşchiul este situat în fosa infratemporaîă. pterigoidian medial. situat lateral şi deasupra precedentului. Mai posedă şi o componentă cu mult mai i mică de propulsie. Muşchiul pterigoidian lateral (M. milohioidian. Ineiyaţie. ia naştere pe faţa infratemporală a aripii măria sfenoidumi. . . . unde se insera în foseta pterigoidiană a procesului condilian. apoi corpului adipos.3. Fasciculul superior este orientat orizontal sau uşor descendent dinainte înapoi şi dinăuntru în afară. în contracţie unilaterală duce nandibula medial. M.9. faţa antero-laterală răspunde maseterului. M.4. în acest caz artera este situată în spaţiul interpterigoidian.MIOLOGIA 171 Fig. Muşchii pterigoidieni (vedere posterioară). teral. Este un muşchi gros şi scurt. Are ca acţiune principală propulsia mandibulei ca urmare a orientării sale orizontale şi a punctului fîx situat anterior. nervul şi artera alveolară inferioară. Cel inferior este oblic ascendent. . Ambele fascicule converg către articulaţia temporomandibulara. apoi se aşază pe faţa lui antero-laterală. în profunzime şi la prafaţă găsindu-se în total şase lame aponevrotice. M. Acţiune. de care e separat prin fascia interpterigoidianâ. . pterigoidian lateral cu fasciculul sfenoidal (superior) şi pterigoidian (inferior). Raporturi. . Artera maxilară înconjurând colul mandibulei. sfenoidal sau infratemporal. . Prin contracţia simultană a celor trei muşchi ridicători din ambele părţi. ptertygoideus Meralis) ocupă un loc aparte în cadrul celor patru muşchi masticatori. Este format din două porţiuni sau capete: •sciculul superior şi fasciculul inferior. faţa postero-mediala este în raport cu pterigoidianul medial. procesului coronoid şi tendonului temporalului. cu artera maxilară şi cu ramurile ei.6. componentele de ateralitate cât şi cele de retropulsie-propulsie se contrabansează şi rămâne o rezultantă de ridicare a mandibulei. Traiectul arterei maxilare este strâns legat de pterigoidianul lateral.2. către marginea inferioară a muşchiului pterigoidian lateral. interpterigoidiană. artera înconjură marginea inferioară a muşchiului. antepterigoidiană. între cei doi muşchi pterigoidieni se află fascia interpterigoidiană. Muşchiul are raporturi importante cu ramurile nervului mandibular. Artera carotidă externă. fiind ascuns ca şi acesta pe ramura j mandibulei. în ansamblu are formă de piramidă triunghiulară. dinainte-înapoi şi dinăuntruîn afară. Faţa superioară răspunde bazei craniului. F a s c i c u l u l i n f e I i o r sau pterigoidian se insera pe faţa laterală a lamei pterigoide laterale. este mai frecventă.7. atât după semnificaţia filogenetică cât şi după acţiune. formează cu faţa medială a mandibulei un spaţiu unghiular (spaţiul pterigomandibular) în care se găsesc nervul linguaî.8. duşchiul are o constituţie complexă. Prin oblicitatea inversă în plan frontal [faţăde cea a maseterului. genioglos. fibre tendinoase din fasciculul superior se insera şi pe partea corespunzătoare a capsulei şi a discului articular al articulaţiei ternporomandibulare. Varianta profundă. Artera alveolară inferioară. artera poate să ocupe două poziţii diferite. Palatul dur. O ramură din nervul mandibular. . Discul articulaţiei ternporomandibulare. 1. I inserţii. Varianta superficială. 205. . în raport cu el. ii jos.10. [ 4. Componenta principală a muşchiului este cea ide ridicare. F a s c i c u l u l s u p e r i o r . M.5.

Faţa antero-laterală a fasciei răspunde pterigoidiil nului lateral şi ramurii mandibulei. . Fascia maseterină. . Mănunchiul temporal profund anterior.8. . mai jos devine liberă şi merge să se fixeze lai nivelul trigonului retromolar. Forţa muşchiului este aproape egală cu cea a pterigoidianului medial. Arcada zigomatică secţionată şi răsfrântă împreună cu muşchiul maseter.4.. Când se contractă alternativ. Mănunchiul temporal profund mijlociu . . împreună cu inserţia muşchiului temporal. fasciculul superior.12". temporal profund posterior dispusă între cei doi pterigoidieni.-1'.4. Acţiune.7.12'. 1. de grosime inegală.6. . 207. pterigoidian lateral. temporal. pterigoidian medial. Fascia interpterigoidiană. M. Fig. Fasciculul jugal. dedesubtul tuberculului articular de partea muşchiului contractat. între spina sfenoidală şi proces pterigospinos se întinde aproape orizontal o îngroşareafc ciei numită ligamentul pterigospinos (Lig. .172 APARATUL LOCOMOTOR -9 Fig.8. Muşchii masticatori şi fasciile lor. O ramură din nervul mandibular.12.3. Astfel. Ligamentul sfenor» dibular a fost amintit la marginea posterioară. Artera temporală mijlocie. raporturile muşchiului pterigoidian lateral.2. Marginea postero-laterali e liberă. . Duetul parotidian. . care combină orice mişcare de propulsie în mod obligatoriu cu o coborâre a capului mandibular până sub tuberculul mandibular. -11. groasă şi se întinde de la spina sfenoidală li marginea posterioară a ramurii mandibulei. Prin butonieră pătrunde din afinii artera maxilară şi iese în sens invers nervul auricoteu poral. N. Inervaţia şi vascularizaţia muşchilor masticatori.14'. Arcada zigomatică. care pătrunde în partea posterioară a fasciculului inferior. Lig. Cea mai slabă componentă duce mandibula în jos. Contracţia unilaterala produce mişcarea de lateropulsie a mandibulei deplasând anterior condilul de balans. Butoniera retrocondij liană a lui Juvara este spaţiul delimitat de acest ligament! de colul mandibulei şi de faţa medială a articulaţi» temporomandibulare.2. sphenomandibulare). M. -13. Inervaţie. Prelungirea anterioară a glandei parotide. A. zigomatico-orbitară. A. prin care se macină alimentele. Marginea superioara! se insera pe baza craniului. Schematic îi putem descrie patru margini şi două feţe. ci este dictată şi de panta tuberculului articular. pterigoidian lateral. mandibula execută mişcări de diducţie.9. pterigospinos. Marginea antero-medialil se fixează de marginea posterioară a lamei pterigoidient laterale. 206. . .5. Această m a r gine este îngroşată şi se numeşte ligamentul sfenomaij dibular (Lig. nervul alveolar inferij artera maxilară cu unele ramuri ale sale. A. Tuba auditivă. transversă a feţei. Grosimea fasciei variază în diferitele ei porţiuni. Coborârea nu se datoreşte numai oblicităţii fasciculelor. fasciculul inferior. M.6. Componenta principală este cea de propulsie. . l. pentru a pune în evidenp mănunchiurile vasculo-nervoase temporale profunde).7. .. în porţiune anterioară şi superioară. temporal (procesul coronoid a fost secţionat şi răsfrânt în sus.M. pentru a pune în evidenţă mănunchiul vasculo-nervos masctenii . . maseter. M. sfenomandibular. -3. cea inferioară se fixeazăpel faţa medială a ramurii mandibulei. contracţia bilaterală a muşchiului intervine în prima fază a deschiderii gurii. -14. Lig. F a s c i a i n t e r p t e r i g o i d i a n ă este o lamă fibroasă patrulateră. M. peâ curi se îngroaşă formând ligamente. facială. Nervul bucal. între fascie şi ace» două formaţiuni trec o serie de elemente importai! vasculo-nervoase: nervul lingual.5. Fascia temporală. O altă componentă duce mandibula medial. pterigoidian lateral cu cele două fascicule . deasupra şi anterior inserţiei pterigoidianului medial. . trecând peste linguli mandibulei pe care se insera. pterigospinm . M. Când muşchiul se contractă bilateral rămâne activă numai componenta de propulsie şi de coborâre.10. dar numai dacă acţionează unilateral.

Forţa ridicătorilor se manifestă între cele două arcade dentare ca presiune masticatoare şi nu se iroseşte ca presiune în articulaţie.rnanntă greutăţii mandibulei şi a relaxării ridicătorilor. îar1. Acţiunea muşchiului pterigoidian lateral. Ridicarea mandibulei în timpul masticaţiei e proafasdusă de complexul trimuscular (temporal. a) Prin contracţia bilaterală se realizează propulsia mandibulei. 3. şi 4'.6. muşchii iau numele regiunii în care sunt plasaţi: muşchii regiunii antero-laterale a gâtului şi . .3. lingual. 1. maseter.este tante ' fixează craniul şi astfel tracţiunea suprahioidienilor acţionează numai asupra mandibulei şi nu asupra întregului . . 2. anEste iniţiată prin contracţia bilaterală a pterigoidienilor idilaterali. Ligamentul pterigo-spinos.MIOLOGIA 173 Fig. 208. Fig. Deschiderea gurii se poate face şi invers. craniu. Muşchiul tensor al vălului palatin. milohioidian. Ea se distribuie asupra suprafeţelor triturante ale dinţilor (la nivelul molarilor în mod normal este de aproximativ 70 kg. . Suprahioidienii acidiaţionează de pe osul hioid fixat. prin care capul mandibulei împreună cu discul ent. perforată de ramuri motoare ale nervului man-dibular (9). Mişcarea este continuată apoi prin fără intervenţia suprahioidienilor (mai ales milohioidianul şi emdigastricul) şi a greutăţii mandibulei.rior. Contracţia muşchilor cefei . Ligamentul stilo-mandibular. 5. Propulsia (proiecţia înainte) se face prin contracţia simultană a pterigoidienilor laterali. cu mandibula fixată şi răsturnarea înapoi a craniului prin contracz aloţia muşchilor cefei.7. N.2. pterinale). . După moarte. forţa lor ală principală fiind necesară ridicării mandibulei.8. articular sunt scoase din fosa mandibulară şi aşezate sub iţiei tuberculul articular. cu aspect cnbriform. 4.5. Coborârea mandibulei realizează deschiderea gurii. Artera maxilară. cea de balans se deplasează prin contracţia pterigoidianului lateral homolateral. Pe lângă muşchii masticatori propriurală ă la I zişi mai intervin şi alte grupe musculare în mişcările I mandibulei (muşchii suprahioidieni şi muşchii cefei). la nivelul incisivilor. ACŢIUNEA DE TOTALITATE A MUŞCHILOR ară pe MASTICATORI ior Cele şase mişcări elementare ale mandibulei se fac ula cu participarea inegală a muşchilor masticatori. Ele se succed alternativ la dreapta şi la stânga şi realizează măcinarea alimentelor.10. După felul cum sunt aşezaţi înaintea sau înapoia coloanei vertebrale. goidian medial). Porţiunea antero-superioară a fasciei. . 209. stabilită teoretic. Presiunea masticatoare e cu mult mai mică decât forţa masticatoare potenţială. Retropulsia (proiecţia înapoi) se face prin fasciculul posterior al temporalului. Capul mandibulei şi semiarcada activă se rotesc pe loc. . iunea >cesul 2. .b) Contracţia unilaterală realizează mişcarea de lateralitate a mandibulei spre partea opusă. . Ligamentul sfeno-mandibular în porţiunea inferioară se bifurcă în două braţe (2' şi 2"). gura se deschide dato. Muşchiul pterigoidian medial secţionat. iar ene pterigoidianul lateral are rol special în propulsie şi în mişî la 1 cările de lateralitate. Fascia interpterigoidiană. Mişcările de lateralitate se fac asimetric.4. de 20 kg).MUŞCHII GÂTULUI (Musculi colii) Gâtul este partea trunchiului care uneşte capul cu toracele. N. Pentru ridicarea mandibulei în afara mas- ticaţiei (închiderea gurii în timpul vorbirii. . care cere mişcări de precizie) este suficientă acţiunea temporalului singur.

sternohioidian. Pântecul anterior al m. Inserţia superioară se face printr-un tendon pe faţa laterală a procesului mastoidian şi pe linia nuchală superioară. Când punctul fix este în partea inferioară. Raporturi. aceştia din urmă vor fi studiaţi odată cu muşchii regiunii posterioare a trunchiului (regiunile retrorahidiene) Muşchii regiunii antero-laterale pot fi sistematizaţi în: muşchii regiunii laterale a gâtului şi muşchii regiunii mediane a gâtului. .9. Acţiunea este diferită după cum îşi ia punctul fix. de pe fascia pectoralului mare şi a deltoidului. M. . vena jugulară externă coboară între lama superficială şi muşchiul platisma.30. Un plan profund. buccinator. . Osul hioid. situaţie ce se menţine şi după bifurcarea ei. capul clavicular (lateral) se insera pe porţiunea medială a feţei superioare a claviculei. . . M. M. zigomatic mare. semispinal al capului. Cele două capete sunt despărţite unul de altul la origine printr-un spaţiu triunghiular ce pe viu corespunde fosei supraclavicularc J.j hioidian. M. de care este unit prin despărţitoarea submandibuloparotidiană. Când punctul fix este pe mandibulă. omohioidian. deltoid. fk î 3 4 MUŞCHII REGIUNII LATERALE A GÂTULUI Cuprind o serie de muşchi ce se dispun pe trei planuri: 1. digastnc. . 210. Raporturi. zigomatic mic. .16. Muşchiul determină prin contracţia sau încreţirea pielii şi tracţiunea comisurii labiale în jos şi lateral. M. . muşchi lung. orbicular al ochiului. Capul sternal al m. mentonier. . Muşchilor li se adaugă şi formaţiunile fasciale ale regiunii respective. M. amestecându-se o parte din ele cu muşchii comisurii labiale şi cu fascia parotideomaseterică. M. . . Prezintă două feţe. dispreţ şi frică. Inserţii. M. între fascia gâtului şi platisma sunt ramurile superficiale ale plexului cervical şi vena jugulară externă. M. coborâtor al buzei inferioare. APARATUL LOCOMOTOR mici (Fossa supraclavicularis minor). M. M. nazal. cu unghiul mandibulei. maseter.8.18. . . unele se insera pe os. . .174 muşchii regiunii posterioare sau ai regiunii nuchale.29. în jos ia naştere în ţesutul celular subcutanat al regiunii infraclaviculare şi acromiale. I . . Fibrele încrucişează clavicula. Muşchii regiunii faciale inferioare şi ai gâtului.3. -15. ridică pielea gâtului şi o duce înainte. Marginea posterioară delimitează cu trapezul triunghiul supraclavicular. Inervaţia provine din nervul facial.23. cu muşchii scaleni şi dreptul lateral al capului. Pântecul inferior al m.14. M. sternocleidomastoidian. . Porţiunea transversă am.12. M.4. Mai sus raporturile se schimbă. ridicător al unghiului gurii. M. digastric.11. 21 20 Fig. artera carotidă comună trece paralel cu marginea anterioară a muşchiului. I . trapez. fibrele posterioare depăşesc mandibula. altele se fixează pe piele şi în ţesutul subcutanat al regiunii faciale inferioare. Muşchiul sternocleidomastoidian prezintă două margini: marginea anterioară vine în raport de sus în jos cu glanda parotidă. platisma şi lama superficială a fasciei gâtului (foiţa anterioară). . M.13. pectoral mare .20. M spleniu al capului. Fibrele anterioare se încrucişează mai jos şi îndărătul rafeului suprahioidian cu cele de partea opusă. nervul vag. Faţa profundă este în raport cu lama superficială a fasciei cervicale. stilo. 1. 2. Muşchiul este conţinut într-o dedublare a lamei superficiale a fasciei gâtului. ridicător al scapulei. ridicător al buzei superioare.21. clavicula şi pectoralul mare. M. Inserţii. -17. Ca satelit al arterei carotide comune.24. . care trece pe partea laterală a gâtului. el coboară buzele exprimând sentimente triste. Un plan superficial. expresia este şi mai evidentă. 3. asociată cu acţiunea muşchiului frontal. muşchiul sternocleidomastoidian acoperă artera. .6.25. sternocleidomastoideus). ridicător al buzei superioare şi al aripii nasului. M.2. cu muşchiul sternocleidomastoidian. Muşchiul platisma sau pielos al gâtului (Platysma) se întinde ca o pânză trapezoidală de la baza mandibulei spre umăr şi claviculă. care iniţial este situată între cele două fascicule de origine ale sale. -10. Muşchiul platisma situat imediat sub pielea regiunii laterale a gâtului. M. . Pântecul superior al m omohioidian. sternocleidomastoidian. vena jugulară internă. produce încreţirea pielii gâtului pe direcţie oblică şi scade concavitatea dintre mandibulă şi regiunea laterală a gâtului. M. Procesul stiloid. Capul clavicular al m. Pântecul posterior al m.22. Când întregul muşchi se contractă.19. Faţa superficială este acoperită de piele. apoi se îndreaptă oblic în sus şi medial. . Faţa profundă acoperă muşchii profunzi şi mănunchiul vasculo-nervos al gâtului: artera carotidă comună. foarte puternic. coborâtor al unghiului gurii.28. Inserţiile se fac inferior prin două capete: capul sternal (medial) se insera pe faţa anterioară a manubriului sternal. j .7.27. Este unul din muşchii cei mai caracteristici omului. acoperind faţa antcro-laterală a gâtului.şi infrahioidieni. iar mai jos cu muşchii supra. M.5. . scalen posterior. Faţa superficială vine în raport cu pielea de care aderă.26. uşor spiralat în traiectul său. orbicular al gurii. Muşchiul sternocleidomastoidian (M. pe partea laterală a gâtului. sub linia oblică.

Când se contractă un singur muşchi.şi pe membrana suprapleurală. •2. prin el trec vena subclaviculară şi nervul frenic. scalenus medius) este cel mai mare şi mai lung dintre scaleni. ui. scalenus posterior) pleacă de pe tuberculii posteriori ai proceselor transverse ale vertebrelor cervicale 5-7 şi se termină printr-un tendon subţire pe faţa superioară a coastei a Ii-a. Fig. situaţi profund pe părţile laterale ale gâtului. inconstant.3 . . împiedică oînchnaţie opusă excesivă.M1OLOGIA 175 Acţiune. flectează capul şi gâtul. Când ia punctul fix pe cap. Balansarea capului şi a coloanei cervicale în plan frontal. ea tic M. Separă plexul brahial de artera subclaviculară. Dacă lipseşte flexiunea prealabilă. scalenus minimus) este un muşchi mic. Este inervat de ramura anterioară a nervului cervical VIII.211.2. acţionează ca un ridicător al toracelui. Muşchiul ajută acţiunea scalenului anterior şi contribuie la fixarea domului pleural. la care se adaugă încă unul rudimentar. Este inervat de ramura anterioară a nervului cervical VIII. Este inervat de ramurile anterioare ale nervilor cervicali (III) IV . se insera printr-un tendon pe tuberculul muşchiului scalen de pe faţa superioară a coastei I. muşchiul fixează capul în articulaţia atlanto-occipitală şi este extensor. prin el trec artera subclaviculară şi plexul brahial. care-1 străbate. uneori chiar şi pe atlas. în care pătrund pleura şi plămânul. între scalenul Fig. Spaţiul scalenic posterior se găseşte între scalenul anterior şi scalenul mijlociu. Mişcarea menţionată se face în doi timpi. al asM. când se contractă ambii muşchi şi iau punctul fix pe stern. Muşchiul scalen anterior separă două spaţii importante: spaţiul scalenic anterior format de muşchiul scalen şi muşchiul sternocleidomastoidian. Sunt trei muşchi. ire. înapoia şanţului arterei subclaviculare. înaintea şanţului arterei subclaviculare. înclină capul spre aceeaşi parte şi rotează faţa spre partea opusă.212.VII (VIII). Raporturi. Scalenul mijlociu (M. După situaţia lor sunt numiţi: scalenul anterior. Acţiunea muşchiului sternocleidomastoidian. Nervul trece într-o dedublare a fasciei muşchiului scalen anterior. mijlociu şi posterior. Inervaţia este dată de nervul accesor. Medial inserţiilor distale ale scalenului anterior şi mijlociu se află cupola plcurală. icz. Se prinde pe tuberculii anteriori ai proceselor transverse ale vertebrelor cervicale 2-7. 1. Scalenii sunt situaţi în profunzimea regiunii supraclaviculare. formând un acoperiş orificiului superior al toracelui. . Scalenul posterior (M. 1 Extensiunea capului şi a coloanei cervicale. iloilui. Flexiunea coloanei cervicale combinată cu extensiunea capului. Acţiunea muşchiului sternocleidomastoidian. Contracţia unilaterală: rotaţia capului de partea opusă. Scalenul anterior (M. an. El pleacă de pe tuberculii anteriori ai proceselor transverse ale vertebrelor cervicale 6 şi 7 şi se termină pe marginea medială a primei coaste posterior de scalenul anterior . flexiunea din primul timp este dată de muşchiul drept anterior şi este completată de muşchiul sternocleidomastoidian. şi se termină pe faţa superioară a coastei I. prin jocul antagonist al celor doi muşchi sternocleidomastoidieni: a) înclinaţia laterală a capului şi a coloanei cervicale prin contracţia d i n a m i c ă a sternocleidomastoidianului din partea stângă. Contracţia bilaterală: flexiunea coloanei cervicale şi a capului. b) sternocleidomastoidianul din partea dreaptă.VIII. după ce s-au unit într-un singur corp. . scalenus anterior) naşte pe tuberculii anteriori ai proceselor transverse ale vertebrelor cervicale 3-6 prin 4 fascicule. şi de ramuri din plexul cervical. prin contracţie statică de frânare. Este inervat de ramurile anterioare ale nervilor cervicali (IV) V . Muşchii scaleni. Scalenul minim (M. care.

. . scalen mijlociu.176 APARATUL LOCOMOTOR ZI 21 20 19 ÎS Fig. Acţiune.8. M. şi nervul dorsal al scapulei pentru muşchiul romboid. ridicător al scapulei. .3.14.23. semispinal al capului. . M. milohiodian. 213.inspiraţie forţată.6. . înclină coloana cervicală de partea lor. Posterior . M. I spleniu al capului.17. M. cilindric. M. 14'. Esofagul . Traheea. Pântecul inferior al m. M. . Pântecul posterior al m. M. Conţinutul acestui spaţiu este format de ganglionul cervicotoracic al simpaticului cervical (ganglionul stelat).2. . Muşchii gâtului (după secţionarea sternocleidomastoidianului). hioglos. M. Luând punctul fix pe coloana vertebrală. M. Clavicula.29. M.5. M. Pântecul superior al m. Mi lung al gâtului.Osul hioid. maseter. omohioidian.28. sternotiroidian. omohioidian.21. .-10.27. . Plecat de la procesul transvers al atlasului.. Este un muşchi mic. Coasta I-a. artera vertebrală (medial). . Glanda tiroidă. M. longissim al capului. . artera subclaviculară (inferior). intercostal intern. Contracţia de ambele părţi măreşte rigiditatea coloanei vertebrale.31. Contracţia scalenilor anteriori flectează coloana cervicală. M. . stilohioidian. . Anterior vine în raport cu muşchiul dreptI anterior al capului şi cu vena jugulară internă.24.11. M. cu punctul fix pe torace. scalen anterior. constrictor inferior al faringelui. M. Muşchiul scalen posterior este în raport cu muşchii spatelui şi ai cefei. M.15. M.30.-12. digastric. lung al capului.20. Muşchiul drept lateral al capului (M. . subclavicular. M. redus capitu lateralis). Pântecul anterior al m. scalen posterior.9. Inserţii. M.13. sternocleidomastoidian. ridică toracele şi devin muşchi inspiratori . 1.19.25. . V e 1 1 u d a a descris un triunghi situat între scalenul anterior (lateral). sternohioidian. . urcă pentru a se insera pe procesul jugular al occipitalului.22. . r intercostal extern. tirohoidian. .7. Raporturi. . digastric... . . mijlociu şi cel posterior trec nervul toracic lung pentru muşchiul dinţat anterior.16.4. . M.18.. Contracţia scalenilor de aceeaşi parte. .26.

iar în parte din fibre proprii care provin chiar din tendon. Acţiune. Planşeul este format. Inserţia anterioară are loc pe spina mentonieră a mandibulei. muşchiul milohioidian. Prin nervul stilohioidian. Raporturi. iar superior este acoperit de genioglos. Din ramura milohioidiană a nervului alveolar inferior. Pântecul anterior este inervat de nervul milohioidian din mandibular. deci are rol în deglutiţie. geniohyoideus) este un muşchi îngust cu direcţie antero-posterioară. când ia punctul fix pe osul hioid. terminându-se pe tendonul intermediar ce străbate partea inferioară a muşchiului stilohioidian. Muşchi fusiform. MUŞCHII SUPRAHIOIDIENI (Mm. din milohioidian care este căptuşit superior de geniohioidian şi inferior de digastric. mastoidiană (Venter posterior) şi porţiunea anterioară. Inserţii. de unde se îndreaptă în jos. Această expansiune. cele anterioare se insera pe rafeul median fibros (linia albă suprahioidiană) ce se întinde de la simfiza mentonieră la osul hioid. de loja sublinguală situată deasupra lui. ajunge apoi deasupra osului hioid. medial cu muşchiul stilohioidian şi cu mănunchiul vasculo-nervos al gâtului. formând un orificiu prin care trece tendonul intermediar al muşchiului digastric. Plecate de pe linia milohioidiană a mandibulei. Muşchiul digastric (M digastricus). suprahyoidei) Sunt în număr de patru: muşchiul digastric. fibrele se îndreaptă oblic în jos şi înapoi. şi se prinde pe faţa anterioară a corpului osului hioid. Inervaţie. prin coborârea mandibulei. este situat medial de porţiunea posterioară a digastricului. Acesta se îndreaptă anterior şi medial şi se insera pe foseta digastrică a mandibulei. îşi schimbă direcţia formând o curbă cu concavitatea superioară şi se continuă cu fibrele ce constituie pântecul anterior al muşchiului. pântecul posterior de nervii facial şi glosofaringian. iar inferior de pântecul anterior al digastricului. Inervaţie: ramura anterioară a primului nerv cervical. înainte şi medial. muşchiul este compus din două părţi musculare: porţiunea posterioară. Când ia punctul fix pe mandibulă şi pe procesul mastoidian. ridică osul hioid şi laringele. cu nervii accesor şi hipoglos. sunt împărţiţi în muşchi suprahioidieni şi muşchi infrahioidieni. Inserţia superioară se face pe baza procesului stiloid al temporalului. Muşchiul geniohioidian (M. numită aponevroza suprahioidiană. situat deasupra porţiunii mediale a milohioidianului. Raporturile celor 3 porţiuni ale muşchiului sunt următoarele: pântecul posterior este în raport antero-lateral cu glanda parotidă şi cu muşchiul sternocleidomastoidian. muşchiul stilohioidian. ei iau parte la alcătuirea planşeului bucal. ramură a facialului. Planşeul este întărit superior de muşchii geniohioidieni. muşchiul coboară paralel cu digastricul. ridică şi duce înainte osul hioid şi limba. precum şi artera vertebrală. Pântecul postsuperior se insera pe incizura mastoidiană a osului temporal. la rândul său. Acţiune. Acţiune. după situaţia lor faţă de osul hioid. Muşchiul situat în partea antero-laterală a gâtului. Inervaţia provine din ramurile anterioare ale nervilor cervicali I şi II. este acoperit de lama superficială a fasciei I . ca apoi să se insere pe faţa anterioară a osului hioid lângă cornul mare. care cu cel de partea opusă formează d i a f r a g m a g u r i i (Diaphragma oris). MUŞCHII REGIUNII MEDIANE A GÂTULUI Muşchii regiunii mediane a gâtului se sistematizează în raport cu viscerele gâtului într-un grup de muşchi superficiali ce sunt legaţi prin inserţii de osul hioid. se prezintă ca un arc cu concavitatea superioară. mandibulară (Venter anterior) unite printr-un tendon intermediar. prevertebral. Sunt identice cu cele ale porţiunii posterioare a digastricului.T MIOLOGIA acoperă muşchii marele drept posterior şi oblicul mic ai capului. Denumirea e luată după forma lui. Inervaţia. de aici merge în jos şi înapoi. Tendonul intermediar este situat deasupra osului hioid. Grupul muşchilor superficiali. Muşchiul milohioidian (M. Când punctul fix este pe hioid. Digastricul are un rol important în masticaţie. de platisma şi piele şi acoperă. Pântecul anterior ia parte la delimitarea triunghiului submentonier. cei doi geniohioidieni vin în contact între ei pe linia mediană. printr-un tendon turtit. este cea care determină curbura muşchiului. Aproape de osul hioid acest tendon se dedublează. are rol în deglutiţie şi masticaţie. Tendonul este legat şi de tendonul muşchiului din partea opusă printr-o formaţiune aponevrotică ce este constituită în parte de fascia de înveliş a muşchiului. 177 gâtului. cele mai posterioare se insera pe faţa anterioară a osului hioid aproape de marginea sa inferioară. Raporturi. Ridică osul hioid în timpul deglutiţiei. şi un grup profund. Inferior acoperă milohioidianul. mylohyoideus) este un muşchi lat. în special. Are rol în susţinerea limbii şi separă loja submandibulară situată dedesubtul lui. muşchiul milohioidian şi muşchiul geniohioidian. Inervaţie. Acţiune: produce înclinarea laterală a capului. din el pleacă fibre ce se prind pe acest os. > Acţiune. Tendonul intermediar este acoperit lateral de glanda submandibulară şi serveşte ca reper în descoperirea arterei linguale. Inserţii. coboară mandibula având rol în masticaţie. Cei doi muşchi formează planşeul gurii sau planşeul bucal. mişcarea având rol în deglutiţie. Inserţii. stylohyoideus). în funcţie de punctul fix. Raporturi. în relaţii cu coloana vertebrală. Muşchiul stilohioidian (M. Când punctul fix este pe mandibulă. Ridică osul hioid sau coboară mandibula.

M. Muşchii omohioidieni sunt legaţi între ei prin lama pretraheală a fasciei cervicale. 214. Este un muşchi mic. Omohioidianul este inervat de ramura superioară a ansei cervicale a plexului cervical. Raporturi. în cea inferioară sunt îndepărtaţi delimitând între marginile lor mediale un triunghi cu baza în jos. Prin traiectul său. Muşchiul omohioidian străbate fosa supraclaviculară mare. în jumătatea superioară muşchii sunt apropiaţi. iar superior pe marginea inferioară a cornului mare al osului hioid. Este acoperit în porţiunea inferioară de muşchiul sternocleidomastoidian. ţesut celular şi piele. este întins de la cartilajul tiroid la osul hioid. în regiunea jugulocarotidiană tendonul intermediar încrucişează mănunchiul vasculo-nervos al gâtului. motiv pentru care acest spaţiu poartă numele de rombul traheal. muşchiul ia parte la delimitarea regiunii triunghiului carotic şi subdivide triunghiul lateral al gâtului într-un spaţiu omo-clavicular şi altul omo-trapezezian. Acţiunea muşchilor infrahioidieni. muşchii infrahioidieni sunt în număr de 4. Muşchiul omohioidian (M. imediat medial de incizura scapulei. . unul superior (Venter suprior) şi altul inferior {Venter inferior).2. Anterior este acoperit de stemohioidian şi omohioidian. Fibrele se îndreaptă medial. M. o îngroşare a fasciilor gâtului care fuzionează sub istmul tiroidian. Când osul hioid este fixat. lateral de muşchiul stemohioidian. Este dată de ansa cervicală a plexului cervical. Este acoperit de muşchiul stemohioidian şi acoperă. M geniohioidian. Superior se fixează pe linia oblică a cartilajului tiroid. Muşchiul sternotiroidian (M. Muşchiul stemohioidian (M. Inserţii. Privit în totalitate. Muşchii din stânga sunt separaţi de cei din dreapta prin linia albă infrahioidiană. patrulater. milohioidian.6. Coboară cartilajul tiroid. 1. devenind verticale de-a lungul marginii laterale a stemohioidianului. . Pe linia mediană. Inervaţie: din ramurile ansei cervicale.planul I format din muşchii stemohioidian şi omohioidian. ridică cartilajul tiroid şi odată cu el laringele (ca în dcglutiţic). încrucişează marginea pos- . Acţiune.178 APARATUL LOCOMOTOR terioară a claviculei. prin întinderea porţiunii inferioare a lamei pretraheale a fasciei cervicale. Muşchiul omohioidian este un tensor al fasciei pretraheale şi favorizează circulaţia venoasă. Acţiune: coboară osul hioid.3. Ambii muşchi omohioidieni sunt interesaţi în mişcările de inspiraţie forţată.planul II din muşchii sternotiroidian şi tirohioidian. la rândul său. Coboară osul hioid şi îl fixează. Artera şi nervul milohioidian. . Coboară osul hioîd sau ridică laringele. Raporturi. Invers muşchilor sternohioidieni. Inferior se insera pe linia oblică a cartilajului tiroid. .5'. şi acoperă. în porţiunea mijlocie prezintă un tendon intermediar care îi dă caracterul de muşchi digastric. în care apare traheea şi muşchii sternotiroidieni. Muşchiul tirohioidian (M. omohyoideus) este un muşchi digastric format din două corpuri musculare. . Raporturi. între muşchiul stemohioidian şi membrana tirohioidiană se găseşte bursa infrahioidiană inconstantă {Bursa infrahyoidea). Inervaţie. pentru a se insera pe marginea inferioară a osului hioid. Inervaţia. Muşchii planşeului bucal văzuţi de sus şi dinapoi.4. sternohyoideus). permiţând jocul muşchilor suprahioidieni şi mişcările limbii. Este un muşchi alungit întins de la stern la osul hioid. după care îşi schimbă direcţia.5. fibrele merg în sus şi medial pentru a se insera pe marginea inferioară a corpului osului hioid. traheea şi glanda tiroidă. Artera şi nervul alveolar inferior intrând în canalul mandibulei. Plecate de pe faţa posterioară a articulaţiei sternoclaviculare. thyrohyoideus). Trage laringele în jos. care pare la prima vedere o continuare superioară a sternotiroidianului. genioglos (secţionat). la rândul său. având inserţia inferioară pe faţa posterioară a manubriului sternal şi pe marginea posterioară a cartilajului primei coaste. dispuşi pe două planuri: . Inserţii. MUŞCHII SUBHIOIDIENI {Mm. între muşchi şi membrană este o bursă seroasă. infrahyoidei) Ca şi muşchii suprahioidieni. sternotyroideus) este situat profund faţă de muşchiul stemohioidian. muşchiul descrie o curbă cu concavitatea superioară şi laterală. muşchii sternotiroidian şi tirohioidian. Inserţii. Osul hioid. Raporturi. marginea sa superioară este un reper util în descoperirea acestor elemente. . Fig. posterior acoperă cartilajul tiroid şi membrana tirohioidiană. de aici coboară. Cele două perechi de muşchi delimitează pe linia mediană un spaţiu rombic in care se poate pune în evidenţă traheea. Cea inferioară se găseşte pe marginea superioară a scapulei. Inervaţie: ramură proprie (nervul tirohioidian) din nervul hipoglos. Inserţii. Acţiune. unite printr-un tendon intermediar. muşchii sternotiroidieni sunt apropiaţi în porţiunea sternal ă şi îndepărtaţi în porţiunea tiroidiană.

3. Muşchiul lung al gâtului (M. drept lateral al capului. se vorbeşte de fasciile cervicale superficială. lung al gâtului (porţiunea oblică inferioară). 1. unde se dedublează din nou formând muşchiului o teacă (teaca trapezului) şi apoi se fixează pe procesele spinoase ale vertebrelor cervicale. . care înconjură tot gâtul. lung al capului. poartă numele de fascia cervicală. Prima vertebră toracică.13. Acţiune. vasele şi nervii. care pleacă d e p e corpurile primelor trei vertebre toracice şi ale ultimelor trei vertebre cervicale şi se insera pe corpurile vertebrelor cervicale 2-4. scalen anterior. © p o r ţ i u n e v e r t i c a l ă . situat pe partea antero-iaterală a coloanei vertebrale. care de la suprafaţă spre profunzime se dispun astfel: pe un plan superficial. . cât şi diferite grupe musculare sau chiar segmente ale corpului. . inserţia se face pe procesul bazilar al occipitalului. M. . Este şi cazul pentru Fascia cervicalis. Muşchiul drept anterior al capului (M.4. Inervaţie. O p o r ţ i u n e o b l i c ă s u p e r i o a r ă care porneşte d e p e tuberculii anteriori ai proceselor transverse ale vertebrelor CyC^ şi urcă până la tuberculul anterior al atlasului. . care la nivelul gâtului înveleşte muşchii.8. drept anterior al capului. 7'. Membrana atlanto-occipitală anterioară. planul profund este reprezentat de lama prevertebrală. care au grosime şi rezistenţă diferite. anexată muşchilor prevertebrali.15. . M scalen posterior. El ia naştere de pe tuberculii anteriori ai proceselor transverse ale vertebrelor CyCfr şi se insera pe faţa inferioară a porţiunii bazilare a occipitalului. Sunt în număr de trei. lung al gâtului (porţiunea verticală). Pleacă de pe linia mediană ca o foiţă unică şi ajunge la muşchiul sternocleidomastoidian unde se dedublează formându-i o teacă (teaca muşchiului sternocleidomastoidian).7. Lamele fasciei cervicale sunt legate de trei pături musculare.2. LAMA SUPERFICIALĂ A GÂTULUI (Lamina superficialis) are forma unui manşon. intercostal extern al primului spaţiu. lama superficială a gâtului anexată muşchilor sternocleidomastoidieni şi trapezi. M.5. Este constituit din trei porţiuni. . Apoi trece în triunghiul lateral al gâtului sub forma unei lame subţiri şi uneori discontinue. în diferitele regiuni ale gâtului. lung al gâtului (porţiunea oblică superioară). în terminologia românească tradiţională. M. viscerele. . Acest complex sistem conjunctiv permite mobilitatea organelor gâtului şi poate constitui planurile de clivaj şi de propagare a diferitelor colecţii patologice. . Lama superficială a gâtului nu este uniformă: e îngroşată pe linia mediană. .6. El are forma unui triunghi cu baza medială şi cu vârful la procesul transvers al celei de a 5~a vertebre cervicale. M.10. O p o r ţ i u n e o b l i c ă i n f e r i o a r ă care naşte pe corpurile primelor trei vertebre toracice şi se insera pe tuberculii anteriori ai proceselor transverse ale vertebrelor cervicale 5-6.11. M. prin fascii se înţeleg nişte manşoane fibroase care învelesc atât fiecare muşchi. redus capitis anterior) este un muşchi mic cu originea pe faţa anterioară a masei laterale şi a procesului transvers al atlasului. Muşchii prevertebrali sunt acoperiţi de lama prevertebrală a fasciei cervicale. Raporturi. M. 179 Muşchii lung al capului şi lung al gâtului sunt adesea greu de separat unul de celălalt.9'. care umplu spaţiile dintre diferite organe. prin intermediul căreia vin în raport anterior cu faringele şi cu mănunchiul vasculo-nervos al gâtului. ajunge la muşchiul trapez.14. M. înaintea găurii occipitale mari. Muşchii prevertebrali şi scaleni. M. longus capitis) este cel mai anterior dintre toţi. FASCIA CERVICALĂ {Fascia cervicalis) în mod obişnuit. scalen mijlociu. M. Pe lângă acest fel de formaţiuni. şi care totodată le solidarizează între ele. Membrana atlanto-axoidiană anterioară. . M. Sistemul conjunctiv. planul mijlociu este format de lama pretraheală anexată muşchilor infrahioidieni. . Muşchii prevertebrali sunt flexori ai capului. . 15 Fig. M. ca şi în cea clinică. longus colii) este un muşchi alungit şi multifid. Muşchiul lung al capului (M. mijlocie şi profundă. ridicător al scapulei.9. Aceasta se condensează sub forma a trei lame concentrice. . 215 .12. intertransversar cervical. Nomenclatura Anatomică atribuie termenul „Fascia" şi unor mase de ţesut conjunctiv celulo-adipos de grosime şi abundenţă variabile. lungul gâtului fiind şi flexor al coloanei cervicale. fiind aplicaţi direct pe coloana vertebrală. Toţi sunt inervaţi din ramurile anterioare ale nervilor cervicali 1-6.MIOLOGIA MUŞCHII PREVERTEBRALI Muşchii prevertcbrali ocupă planul cel mai profund al gâtului. .

semispinal al capului. . Ramura posterioară a nervului spinal. Vena jugulară anterioară. în regiunea anterioară fascia dă 3 prelungiri. lama se fixează pe marginea posterioară a claviculei şi pe faţa posterioară a sternului. tapetând faţa profundă a glandei. Vena jugulară externă. Nervul accesor. Lama superficială depăşeşte inserţia mandibulară. Artera cervicală ascendentă. Prelungirea submandibulară se întinde de la linia milohioidiană a mandibulei la osul hioid. trece peste fascia maseterină şi se prinde pe arcada zigomatică. -10. -29. .33. . . . claviculă. De pe faţa profundă a lamei superficiale se desprind alte două lame despărţitoare (intermusculare) care se insera pe procesele transverse cervicale şi separă regiunea anterioară de regiunea posterioară ale gâtului.25. Nod limfatic. omohioidian. . Lama pretraheală. . M. Teaca vasculară.42.14. Prelungirile lamei superficiale a gâtului.3. Vena vertebrală. Lama prevertebrală.28. sternocleidomastoidian.36. . sternohioidian. trapez. M.41.16. spina scapulei. . Inserţie. M.32. 1.39.23. scalen mijlociu. Inserţia inferioară se face de-a lungul inserţiei inferioare a celor doi muşchi sternocleidomastoidieni (la nivelul gâtului) pe manubriul sternal. Artera cervicală profundă. .2. M. -17. . M. M. LAMA PRETRAHEALĂ (Lamina pretrachealis). M. Prelungirea sterno- cleidomastoidianului nu este altceva decât foiţa profundă a tecii acestui muşchi. -22. împreună cu lama superficială această prelungire delimitează loja parotidiană pentru glanda cu acelaşi nume. Superior se face de-a lungul unei linii întinse de la protuberanta occipitală externă până la protuberanta mentonieră. ridicător al scapulei.12.31.37. Artera vertebrală. Trunchiul simpatic. scalen anterior. . ca apoi să descindă pe muşchiul trapez şi dorsal mare la nivelul toracelui. M. spleniu al gâtului. Anterior se mai pune în evidenţă în regiunea infrahioidiană un orificiu pentru trecerea venei jugulare anterioare. inferior. -8. . Ramura superioară a ansei cervicale. . M. Cele două loji glandulare sunt separate între ele prin despărţitoarea submandibulo-parotidiană. tapetează faţa lui profundă şi apoi se uneşte cu lama propriu-zisă la marginea posterioară a muşchiului. . Ocupă spaţiul triunghiular dintre cei doi muşchi omohioidieni. Traheea. Prelungirea parotidiană se desprinde din lama superficială la nivelul marginii anterioare a sternocleidomastoidianului şi căptuşeşte succesiv pereţii posterior.9. -7. . spleniu al capului. 216. Ea pleacă din lama superficială la marginea anterioară a muşchiului. -20. -13. Inserţie. Această prelungire împreună cu fascia propriu-zisă determină o lojă care cuprinde glanda submandibulară. acromion.180 38 39 APARATUL LOCOMOTOR 26 2! 23 22 21 ZO Fig. Esofagul.19. Glanda tiroidă. ca apoi să se continue cu ţesutul conjunctiv al mediastinului anterior. Artera carotidă comună. .21.40. Spaţiul prevertebral (retrovisceral). .38. . .35. .34.15. M. . Muşchi prevertebral. Artera tiroidiană inferioară. în triunghiul lateral al gâtului prezintă două orificii pe unde trec venele jugulare externe şi alte orificii pentru trecerea ramurilor plexului cervical. sternotiroidian.M. Secţiune orizontală prin gât. M.24. nervul vag. trecând prin extremitatea superioară a esofagului (schemă). .30. Teaca viscerală a lamei pretraheale.. Ramura inferioară a ansei cervicale. . Vena jugulară internă'. Nervul laringeu recurent. . -11. . M. . unde ia parte împreună cu lama pretraheală la formarea liniei albe a gâtului.43.5. Lama pretraheală .26. .27. .6. Vena cervicală profundă. medial şi anterior ai lojii parotidiene. în care se găsesc cei doi muşchi pieloşi ai gâtului. . Se face superior pe osul hioid. Spre exterior ea este acoperită de ţesutul adipos subcutanat. lung al capului.4. Lama superficială a fasciei gâtului. scalen posterior. se întinde la faţă.18. . Nervul frenic. Ramura anterioară a nervului spinal.

ale vertebrelor lombare şi pe creasta sacrată medială (porţiunea vertebrală). iar înapoia lamei se află spaţiul prevertebral. pe treimea posterioară a buzei externe a crestei iliace (porţiunea iliacă). prin fascicule încrucişate cu digitaţiile oblicului extern. în al doilea rând distingem muşchii vertebro-humerali cu localizare lombară. muşchii acestei regiuni sunt de două feluri: . vasele sunt menţinute deschise şi astfel se favorizează circulaţia venoasă. fibrele converg spre centura scapulară: fibrele superioare. Inserţii. Teaca viscerală înveleşte organele viscerale cervicale: traheea. cum este muşchiul dorsalul mare. muşchii romboizi mare şi mic şi muşchiul ridicător al scapulei. Pentru o mai bună înţelegere a lor. Uneori este situat superficial. umărul cade în jos şi înainte. Faţa posterioară a muşchiului vine în raport cu pielea. Acţiune. cu o formă triunghiulară. uneori câteva fibre pornesc de pe unghiul inferior al scapulei (porţiunea scapulară).muşchii superficiali care leagă membrul superior de coloana vertebrală. Datorită acestor legături. Marginile laterale ale acestei lame se fixează pe procesele transverse ale vertebrelor cervicale. trapezius) are formă triunghiulară. ambele porţiuni având şi o acţiune de rotaţie. se insera pe marginea posterioară a spinei scapulei. . Teaca vasculară sau teaca carotidiană (Vagina carotica) îmbracă mănunchiul vasculonervos al gâtului. se insera pe treimea laterală a marginii posterioare şi a feţei superioare a claviculei. Prin tonicitatea sa. LAMA PREVERTEBRALĂ {Lamina prevertebralis) se întinde de la exobaza craniului până în dreptul vertebrei a 3-a toracice. pe ligamentul nuchal şi pe procesele spinoase ale vertebrelor C7-T12. fibrele inferioare contribuie la ridicarea corpului în întregime (acţiunea de căţărare). Muşchiul transvers al cefei (M. La omul viu. De la această inserţie. Muşchiul trapez (M. cu baza la coloana vertebrală şi vârful la humerus. latissimus dorsi) cel mai lat muşchi al corpului. la nivelul inserţiei inferioare a acestora pe stern şi claviculă. 3. Când iau punctul fix pe scapulă. fibrele superioare înclină capul de partea respectivă şi în acelaşi timp îi imprimă o mişcare de rotaţie ce duce faţa de partea opusă. mai ales în partea inferioară. muşchiul menţine umărul la înălţimea normală. cu o lamă conjunctivă densă. fibrele inferioare oblic ascendente. fibrele mijlocii se insera pe marginea posterioară a acromionului şi a spinei scapulei. ei sunt următorii: muşchiul trapez. între lama superficială a gâtului şi lama pretraheală. porţiunea transversală duce scapula medial. între aponevroza porţiunii inferioare a trapezului şi extremitatea medială a spinei scapulei se găseşte bursa subtendinoasă a muşchiului {Bursa subtendinea musculi trapezii). Raporturi. Muşchiul trapez este inversat de nervui accesor şi de ramuri din plexul cervical. precum şi pe ligamentul supraspinos toracic. unde se pierde treptat în masa conjunctivă a mediastinului. ridică umărul şi-1 trage înăuntru. se formează spaţiul interfascial suprasternal (Spatium suprasternale) în care se află grăsime. Din prima categorie de muşchi distingem în primul rând pe cei ce leagă coloana vertebrală de scapulă. prezent la aproximativ 25% dintre indivizi. care permite totodată alunecarea acestor organe în timpul mişcărilor gâtului. porţiunea descendentă ridică umărul. deglutiţiei şi respiraţiei. împreună cu cel de partea opusă ocupă regiunea 3. esofagul. în paralizia muşchiului. şi . şi în special la nou-născut. precum şi pe fascia toracolombară. în grosimea trapezului.MIOLOGIA trimite prelungiri pe toate vasele mari ale răspântiei cervico-toracice. La mijlocul bazei triunghiului se evidenţiază o structură aponevrotică ce se prelungeşte cranial şi caudal cu un rafeu fibros. Inserţia medială se face pe linia nuchală superioară. transversus nuchae) este inconstant. cu localizare în regiunea spino-toracică. proprii ai coloanei vertebrale.muşchi profunzi. faţa anterioară cu muşchii planurilor următoare. există mici noduri limfatice. corpul tiroid. 181 cefei şi partea superioară a spatelui. spaţiul prevertebral este fragmentat prin inserţia inferioară a lamei prevertebrale. MUŞCHII PLANULUI I Din acest plan fac parte muşchii trapez şi dorsal mare. este situat în partea postero-inferioară a trunchiului. fibrele descendente contribuie la formarea conturului cefei. fibrele mijlocii înclină coloana vertebrală de partea lor. porţiunea ascendentă îl coboară. pe protuberanta occipitală externă. Inserţii. Când muşchiul ia ca punct fix inserţia medială şi se contractă în întregime. Pleacă de pe protuberanta occipitală externă şi merge spre muşchiul auricular posterior. Dacă primul spaţiu se continuă cu mediastinul posterior. 1. Din lama pretraheală se desprind două prelungiri: una viscerală şi alta vasculară. Muşchiul dorsal mare (M. înaintea lamei prevertebrale se găseşte spaţiul retrovisceral. Are originea pe faţa externă a celor trei sau patru ultime coaste. 2. cu care adesea se confundă. Prin intermediul acesteia se insera pe: procesele spinoase ale ultimelor 5-6 vertebre toracice. noduri limfatice şi vena jugulară anterioară. oblic descendente. vom studia muşchii spatelui pe planuri. alteori profund faţă de trapez. M U Ş C H I I T R U N C H I U L U I (Musculi trunci) MUŞCHII REGIUNII POSTERIOARE A TRUNCHIULUI (SPATELUI) Şl Al CEFEI (Musculi dorsi) Din punctul de vedere al formei şi a situaţiei lor. Inervaţie.

. oblic extern.Fascia gluteală. infraspinos.2. .12. . .13. . cele mijlocii oblic ascendent. . . -4. gluteu mare. mulându-se pe faţa anterioară a rotundului mare. rotund mare.182 APARATUL LOCOMOTOR z • 1 s- t 3 ii Fig. Se deosebesc raporturi în regiunea spatelui şi în axilâ. Muşchiul se răsuceşte apoi.9. . M. 11'.6. împreună cu creasta iliacă. deltoid.8. M. faţa posterioară vine în raport cu pielea. M. dorsal mare. .5. romboidmare . . 2'. De la origine.11. M. traiectul în spirală reprezentând o adaptare faţă de condiţiile mecanice ale dorsalului. oblic intern. . M. faţa anterioară acoperă muşchi planului următor. Raporturi. rotund mic. M. Muşchii spatelui (planul superficial). M.5'. M. M. M. M.7. triceps brahial. trapez. superior cu muşchiul trapez. fibrele converg spre axilă: cele superioare orizontal.3. în regiunea spatelui. 217. cu care se uneşte adesea. iar cele inferioare aproape vertical.3'. . Fascia toraco-lombară. marginea laterală vine în raport cu oblicul extern de care este separat în porţiunea inferioară prin triunghiul] lombar al lui Petit (Trigonum lumbale) delimitat de muşcM dorsal mare şi oblicul extern.10. Muşchiul se termină printr-un scurt tendon patrulater în fundul şanţului intertubercular al humerusului.

imprimându-i totodată şi o mişcare de lensiunc. Când punctul fix este pe coloana vertebrală. având punctul fix pe humerus. dorsal mare.văzut anterior: 1. care se suprapun în parte. Dorsalul mare dispune de două burse seroase: una anterioară situată între tendonul său şi biceps. Este dată de nervul toracodorsal din plexul brahial. M. Acest muşchi este mai îngroşat la persoanele care suferă de afecţiuni ce evoluează cu tuse. Acţiunea muşchiului variază după situaţia punctului |. cele şi este inspirator. Sinergie cu trapezul.2. levator scapulae) este un muşchi de formă triunghiulară. 1. Porneşte prin 4-5 fascicule de pe primele 4-5 procese transverse (tuberculii posteriori) ale vertebrelor cervicale. coborând braţul ridicat. Inserţii.MIOLOGIA 183 Fig. Muşchiul ridicător al scapulei sau muşchiul unghiular (M. trapez. dorsal mare.218. Raporturi. Când punctul fix este pe humerus. 219. La omul viu. Muşchiul imprimă scapulei o mişcare de rotaţie împrejurul unui ax ce trece prin unghiul lateral al acestui os care rămâne fix. Văzut (ustenor: 1. •tund mare. M. care depind de musculatura membrului superior. situat pe părţile laterale ale cefei. alta posterioară situată între tendonul său şi tendonul rotundului mare (Bursa subtendinea musculi latissim dorn).3. MUŞCHII PLANULUI II Este format din cinci muşchi. . care răspunde înainte fosei supraclaviculare. . el pionează asupra humerusului. pe când unghiul superior se ridică. Dteşte înăuntru. Porţiunea ascendentă a m. Acţiune. Acoperă muşchii planului următor şi este acoperit de trapez şi de sternocleidomastoidian. ridică tora- . el ridică scapula în totalitate (important în paralizia trapezului este faptul că ridicarea umărului se poate face. în modul următor: muşchiul ridicător al scapulei şi romboidul. muşchiul splcnius este un muşchi al spatelui şi aparţine sistemului spino-transversar. de unde fasciculele merg în jos şi se unesc întrun corp comun care se insera pe unghiul superior al scapulei. Corpul atârnat de o bară fixă. el contribuie la lărgirea în jos a conturului gâtului. dar mai greu).2. cei doi dinţaţi posteriori uniţi printr-o aponevroză sunt muşchii costali. M pectoral mare. Acţiunea statică a unor muşchi trunco-humerali (cu invertirea punctului fix) în suspendarea trunchiului de membrele supeirioare imobilizate. iar unghiul inferior se B ig. M. alături de trapez.B. «. Kn axilă vine în raport cu rotundul mare. Inervaţie. fiind muşchi vertebro-scapulari. . formând ipreună peretele posterior al axilei. . Trunchiul este suspendat de braţe cu ajutorul celor doi muşchi dorsali mari.

. Trigonul lombar. Contribuie împreună cu romboidul la menţinerea scapulei în poziţie. 26 25 • 24 Fig. M.4. -26. . . Inervaţie. . Se face prin nervul ridicătorului scapulei din plexul cervical şi prin nervul dorsal al scapulei din plexul brahial. oblic intern.5. M. .11'. . Este acoperit de trapez. tricepsbrahial. Triunghiul omotricipital. Deseori. Fibrele coboară spre marginea me- APARATUL LOCOMOTOR dială a scapulei şi se fixează pe ea. Raporturi.20. M. .16. . romboid. 1. M. .7. 2.3. a XII-a.24. M.10. M.25. . . Muşchiul romboid (M. splemu al capului. spleniul şi muşchii şanţurilor vertebrale. înclină coloana vertebrală de partea lui. M.19. . Capii lung al m. rhomboideus) este aşezat pe peretele posterior al toracelui. deltoid. Coasta a VUI-a.15. rotund mare.18. în afară de porţiunea sa inferioară. spleniu al gâtului. oblic extern.8. Procesul spinos al vertebrei toracic. . semispinal al capului. M. . iar marele romboid (M. Fascia toraco-lombară.obli extern. sternocleidomastoidiar. trapez. M. rotund mic.184 apropie de linia mediană.9. Patrulaterul humerotricipital. dinţat posterior şi inferior. 220.21. supraspinos . dorsal mare. infraspinos.14. . . .17. Procesul spinos al vertebrei cervicale a Vil-a. -23.6. în două porţiuni: micul şi marele romboid. M. M.11. . M. . Inserţiile se fac pe procesele spinoase ale primelor patru vertebre toracice şi a ultimelor două cervicale precum şi pe porţiunile corespunzătoare ale ligamentelor nuchal şi supraspinos.13'. . romboidul este subdivizat printr-un interstiţiu celular ce se găseşte în partea superioară. . -22. Digitaţii de inserţie alem. .12. Spina scapulei. Când ia punctul fix pe scapulâ. şi acoperă dinţatul posterosuperior.13. rhomboideus major) sau porţiunea inferioară de primele patru procese spinoase toracice. ridicător al scapulei. M. M. M.2. Planurile superficiale ale musculaturii spatelui şi a cefei. M. Micul romboid (M rhomboideus minor) sau porţiunea superioară pleacă de pe ultimele două procese spinoase cervicale.

de aici se continuă prin patru fascicule ce se insera pe faţa externă a coastelor 2-5. pe procesele spinoase ale ultimei vertebre cervicale şi ale primelor 4-5 vertebre toracice. Este acoperit de dorsalul mare şi acoperă muşchii stratului următor. . serratus posterior superior). Merge în sus şi lateral. este deci inspirator. . Inervaţia se face prin nervii intercostali 9-12. ş i s p l e n i u l g â t u 1 u i (M splenius cervicis) care se prinde pe vârful proceselor transverse ale atlasului şi axisului. Este acoperit de muşchiul dorsal mare şi este delimitat astfel: marginea medială este formată de masa comună a muşchiului ercctor al coloanei vertebrale.2. coastele şi muşchii intercostali. Este acoperit de muşchiul romboid. se formează un triunghi cu baza pe occipital: triunghiul intersplenic în care apar muşchii semispinali ai capului. situat în partea superioară a spatelui. el acoperă stratul următor şi muşchii intercostali.3.MIOLOGIA Acţiune. FASCIILE Şl APONEVROZELE ANEXATE MUŞCHILOR PRECEDENŢI Sunt următoarele: fascia nuchală. Muşchiul dinţat postero-inferior (M. coborând coastele. ca şi muşchiul. 221. Spleniusul este un muşchi spinotransversar. iar marginea supero-laterală de coasta a 12-a. ridicător al scapulei. semispinal al capului (complex mare). Acoperă muşchii planului următor. lateral pe coaste. superior se prinde pe occipital deasupra liniei nuchale superioare. a) F a s c i a n u c h a l ă sau fascia cefei (Fascia nuchae) este de fapt fascia trapezului. Este un punct slab al peretelui postero-lateral al abdomenului. Se prinde pe procesele spinoase ale vertebrei cervicale a 7-a şi ale primelor trei vertebre toracice. Sunt acoperiţi de muşchii precedenţi. în contracţie unilaterală. el roteşte scapula în jurul unghiului lateral. . între cei doi muşchi. nuchal.M. Inervaţia se face din plexul cervical. Este un muşchi subţire şi lat. l. de formă patrulateră. Inervaţie. terminându-se prin patru digitaţii pe feţele externe ale ultimelor patru coaste. Acţiune. Reprezintă restul unui muşchi spinocostal sau dinţatul posterior. Inervaţia este dată de nervii intercostali 2-5. Muşchiul dinţat postero-superior (M. splenius capitis) care se insera pe jumătatea laterală a mastoidei. Se face prin ramurile posterioare ale nervilor cervicali. pe ligamentul nuchal şi pe procesele spinoase ale vertebrelor C7-T|2. marginea supero-medială de dinţatul postero-inferior. Raporturi. Este un muşchi subţire patrulater. Fig. Fibrele merg în sus şi se împart în două porţiuni: s p 1 e n i u l c a p u l u i (M. Este întins din regiunea cefei până în partea superioară a spatelui. M. Inserţii. imprimându-i o mişcare de rotaţie homolaterală. spleniu al capului. situat în partea inferioară a regiunii spatelui. Este un muşchi subţire. a romboidului şi a dinţatului postero-superior. Ridică coastele. Când acţionează izolat. Se prinde pe ultimele două procese spinoase toracice şi primele două lombare. Inserţii. Este foarte aderentă de piele. Spaţiul lui Grynfelt (tetragonul lombar). serratus posterior inferior). perforaţi de nervii occipital mare şi occipital al treilea. Este expirator. sunt antagonişti. Ea se prinde medial. Prezintă o acţiune antagonistă cu muşchii sternocleidomastoidian şi semispinal al capului de aceeaşi parte şi sinergistă cu muşchii sternocleidomastoidian şi semispinal al capului de partea opusă. înclină capul de aceeaşi parte. • 4 . Muşchiul splenius (M. devin inspiratori. Se insera medial pe procesele spinoase. Când cei doi dinţaţi posteriori se contractă în acelaşi timp. înaintea romboidului. M. pe unde se pot produce hernii. 185 5. Acţiune. 3. Raporturi. care se prinde pe jumătatea inferioară a lig. prin nervul muşchiului romboid şi prin nervul dorsal al scapulei. precum şi pe ligamentele interspinoase. ramură colaterală posterioară a plexului brahial. iar superior de muşchiul sternocleidomastoidian. b) A p o n e v r o z a i n t e r m e d i a r ă a d i n ţ a ţ i l o r ocupă spaţiul dintre cei doi dinţaţi posteriori. Contractaţi bilateral sunt extensori ai capului. splenius). 4. iar inferior se continuă cu fascia dorsalului mare. datorită traiectului lor divergent. Raporturi. Muşchii spatelui şi ai cefei (după ridicarea trapezului şi | a dorsalului mare). marginea laterală de oblicul intern. Acţiune. lateral se continuă cu lama superficială a fasciei cervicale. Are o acţiune analogă cu muşchiul ridicător al scapulei: adductor şi ridicător al umărului. Inserţii. romboid. M. pe care-i uneşte. situat înaintea trapezului. aponevroza intermediară a dinţaţilor şi fascia toracolombară.

erector spinae) a mai fost denumit şi muşchiul sacrospinal (M. muşchii planurilor III. emite prin partea sa laterală fasciculele de inserţie care se termină pe cele 12 unghiuri ale coatelor şi pe cei cinci tuberculi posteriori ai ultimelor vertebre cervicale. b) Coloana medială. se insera prin fascicule tendinoase pe procesele transverse ale primelor cinci vertebre toracice. După localizare distingem trei porţiuni: a ) p o r ţ i u n e a t o r a c i c ă a muşchiului longissim (M. iliocostalis). sacrospinalis). marginea inferioară se prinde pe creasta iliacă şi pe marginea posterioară a osului coxal. Pleacă din masa comună şi merge în sus încrucişând succesiv toate coastele. Acţiune. ale tuturor vertebrelor lombare şi pe creasta sacrată mediană. reprezintă musculatura profundă. apoi segmentele coloanei vertebrale între ele şi coloana cu craniul. Coloanele musculare se dispun astfel: a) Coloana laterală. de o parte şi de alta. acestea se reunesc într-un corp muscular ce se împarte apoi în cinci fascicule ce se prind pe procesele transverse ale ultimelor cinci vertebre cervicale. pe care le putem considera muşchi aparte. situată în regiunea lombară şi toracică inferioară. Muşchiul iliocostal (M. Muşchiul spinal (M spinalis) cu localizarea cea mai medială este greu de izolat şi de identificat. longissimus thoracis) pleacă din masa comună şi trimite două feluri de fascicule de inserţie. Masa comună se insera pe procesele spinoase ale ultimelor vertebre lombare. cu forma unui triunghi trunchiat. c ) p o r ţ i u n e a c e f a l i c ă a muşchiului longissim (M longissimus capitis) sau micul complex. împreună. este reprezentată de muşchiul iliocostal. Fascia toracolombară rezultă din fuziunea mai multor aponevroze de inserţie a muşchilor dorsal mare. MUŞCHII PLANULUI III Planul al III-lea al muşchilor spatelui este format. care leagă bazinul de coaste şi coastele între ele. La contracţie unilaterală înclină coloana de aceeaşi parte. oblic intern şi transvers al abdomenului. vom prezenta succesiv masa comună. având originea pe coastele 3-6 şi inserţia pe tuberculii posteriori ai proceselor transverse C3-C7. Marginea laterală dă inserţie muşchiului dorsal mare. fascicule transversare desprinse din partea medială a muşchiului se insera pe procesele accesorii în regiunea lombară. formată de scheletul regiunii sacrolombare şi de fascia toracolombară. dinţat postero-inferior. Acţiune. Lui i se adaugă muşchiul spinal. b ) p o r ţ i u n e a t o r a c i c ă ( M iliocostalis thoracis). pe marginea sa inferioară vin fibre musculare din gluteul mare. fasciculele lui fiind amestecate cu cele ale muşchiului longissim toracic. le coboară (sunt expiratoare). de un complex muscular numit muşchiul erector al coloanei vertebrale. medial de muşchiul ilocostal. Aceştia sunt iliocostalul şi lungul şanţurilor vertebrale (longissimul). respectiv pe procesele transverse în regiunea toracică. este reprezentată de muşchiul lungul şanţurilor vertebrale (longissimus). iliocostalis cervicis). acestea se unesc într-un corp muscular ce merge în sus şi se prinde pe vârful mastoidei. ce urcă de-a lungul coloanei spre torace şi spre craniu. Porţiunea toracică coboară coastele (este expiratoare). Contracţia bilaterală a întregului muşchi produce extensia coloanei vertebrale şi a capului. vertebrale (M. Contracţia unilaterală înclină coloana şi o roteşte de aceeaşi parte. vârful trunchiat este acoperit de trapez. care leagă bazinul de coaste şi de procesele transverse. După cum am arătat mai sus. în partea inferioară erectorul coloanei este nedivizat şi poartă numele de masa comună. 4. Muşchiul longissimus (M. Se întinde de la masa comună până la procesul mastoidian. pe creasta sacrată mediană. ce se întinde de la bazin până la occipital. IV şi V. b ) p o r ţ i u n e a cervicalăamuşchiului longissim (M. La contracţie bilaterală. pe creasta iliacă. cele trei porţiuni ale iliocostalului sunt extensoare ale coloanei vertebrale. în drumul lui. pleacă prin mai multe fascicule de pe procesele transverse ale ultimelor vertebre cervicale şi ale primelor vertebre toracice. Plecând de aici. 3. Fascicule costale desprinse din partea sa laterală se insera pe procesele costiforme ale vertebrelor lombare şi pe coaste. Muşchiul iliocostal se împarte în: a ) p o r ţ i u n e a l o m b a r ă ( M iliocostalis lumborum).186 c ) F a s c i a t o r a c o l o m b a r ă (Fascia thoracolumbalis) este o lamă aponevrotică. El uneşte bazinul cu coastele prin fasciculele laterale şi cu procesele transverse ale vertebrelor prin fasciculele mediale. care leagă ultimele şase coaste cu primele: c ) p o r ţ i u n e a c e r v i c a l ă (M. autohtonă a spatelui. De pe faţa laterală APARATUL LOCOMOTOR a celor 12 coaste se îndreaptă fascicule de întărire spre faţa medială a coloanei musculare. marginea medială se fixează pe procesele spinoase ale ultimelor vertebre toracice. longissimus cervicis) care prin dispoziţia sa îndreptăţeşte şi denumirea de muşchi transversar al gâtului. inserţii în parte acoperite de muşchiul lung al şanţurilor vertebrale. care pleacă din masa comună şi se insera pe unghiurile costale ale ultimelor şase coaste. 2. Fasciculele fixate pe coaste. Masa comună este cuprinsă într-o lojă osteofibroasă. masa comună sacrospinală se divide în două coloane musculare. iliocostalul şi lungul şanţurilor vertebrale. Muşchii componenţi ai acestui plan leagă bazinul de torace şi de coloana vertebrală. până ce ajunge în regiunea cervicală. în regiunea lombară aceasta se împarte în două coloane diferite. longissimus) sau muşchiul lungul şanţurilor vertebrale sau muşchiul lungul dorsal este situat de-a lungul şanţurilor vertebrale. 1. I se disting şi lui trei porţiuni: Muşchiul erector sau extensor al coloanei . pe faţa posterioară a sacrului şi pe fascia toracolombară.

semispinalis capitis). iliocostal.15. .14. . -11. M. a 4-a şi a 5-a). a 3-a. c) M u ş c h i u l s e m i s p i n a l al c a p u l u i (M. b) M u ş c h i u l s e m i s p i n a l cerv i c a l (M.MIOLOGIA 187 ce se insera pe procesele spinoase ale primelor 7-8 vertebre toracice. M. semispinalis) care ocupă planul cel mai superficial. aşezat de o parte şi de cealaltă a liniei mediane. • 8. M. longissim cervical. b ) p o r ţ i u n e a c e r v i c a l ă sau spinalul cervical (M. dinţat posterior şi superior (secţionat). La contracţia unilaterală înclină coloana spre aceeaşi parte. M. . schemă liniară).4. M. transversospinales) După felul cum fasciculele musculare sar până la un proces spinos supraiacent mai îndepărtat sau mai apropiat. pe care o fixează în extensiune. .9. Contracţia bilaterală determină extensia coloanei vertebrale şi contribuie la menţinerea curburilor normale ale ei. a) M u ş c h i u l s e m i s p i n a l torac i c(M semispinalis thoracis) are originea pe procesele transverse ale ultimelor şase vertebre toracice şi inserţia pe procesele spinoase ale ultimelor două vertebre cervicale şi ale primelor patru vertebre toracice. Muşchii planurilor III şi IV ale spatelui (în partea stângă. este practic fuzionată cu muşchiul semispinal al capului. Cele două coloane musculare situate de o parte şi de cealaltă a coloanei vertebrale sunt formate din unităţi musculare din ce în ce mai scurte cu cât sunt aşezate mai în profunzime. este un muşchi voluminos şi puternic. multifizi şi rotatori. M. Muşchiul semispinal (M. . Acest muşchi este unit în profunzime cu muşchiul semispinal toracic. constituind în ansamblu. Acţiune.5. . După localizare. a ) p o r ţ i u n e a t o r a c i c ă sau spinalul toracic (M. iliocostal cervical. el este împărţit în trei porţiuni. . 1. pe când inserţiile se fac prin mai multe fascicule. Originea lui are loc pe procesele transverse ale primelor 5-6 vertebre Fig. semispinalis cervis) îşi are originea pe procesele transverse ale primelor cinci sau şase vertebre toracice şi se termină pe procesele spinoase ale primelor vertebre cervicale (a 2-a.3. MUŞCHII PLANULUI IV Este format din fascicule musculare care se întind de la procesul transvers al unei vertebre la un proces spinos supraiacent. MUŞCHII TRANSVERSOSPINALI (Mm.2. El ia naştere din fasciculele tendinoase ce pleacă de pe procesele spinoase ale primelor două vertebre lombare şi ale ultimelor două toracice. 222. Inervatia muşchiului extensor al coloanei vertebrale şi a spinalului este asigurată de ramurile posterioare ale nervilor spinali. cunoscute sub numele de muşchi: semispinal. semispinal al spatelui. M. M. longissim al capului. M. ea uneşte ligamentul nuchal de procesele spinoase ale vertebrelor Cg şi C7.7. longissim. spinalis thoracis) se caracterizează prin faptul că originea ei este reprezentată prin fascicule unice. are fascicule ce sar peste patru vertebre între punctul de origine şi cel de inserţie. -12. care acţionează global asupra coloanei vertebrale. de unde converg spre un singur corp muscular ce se împarte în fascicule . dinţat posterior şi inferior (secţionat). longissim toracic. fiind din această cauză considerate ca făcând parte dintr-un complex muscular ce constituie muşchii transversospinali. M. un dispozitiv asemănător cu frânghiile unui catarg.6. M. împărţim acest complex muscular în trei grupări. -13. denumit şi marele complex. . . spinalis capitis) inconstantă. M. semispinal al capului. Masa comună. spinal. spinalis cervicis) este slab dezvoltată şi inconstantă. iliocostal. longissim cervical. 1. M. M. • 10. longissim al capului. c) p o r ţ i u n e a c e f a l i c ă sau spinalul cefalic (M.

. spleniu al gâtului.2.11. Coloana musculară este mai bine reprezentată în regiunea toracică (Mm. marele drept posterior al capului. . După inserţii aceşti muşchi îi grupăm în: muşchi interspinoşi. Ca şi multifizii. când capul este flectat. M. după ce fasciculele sar câte două (multifidul scurt) sau trei vertebre (multifidul lung). M.7. M.9. sunt extensori ai coloanei. Când sar peste o vertebră şi ajung până la a doua vertebră superioară constituie rotatori lungi. 5' M. care se insera apoi pe craniu între cele două linii nuchale ale occipitalului. ei se împart în muşchi interspinoşi cervicali (Mm. multifid . ei leagă rădăcina proceselor transverse cu rădăcina proceselor spinoase sau cu lamele arcurilor vertebrale imediat supraiacente (rotatori scurţi). Muşchii interspinoşi (Mm. . semispinal al capului. Muşchiul este vizibil.4. M. . 223. 5. M. In regiunea cefalocervicală.188 toracice şi ale ultimelor cinci vertebre cervicale. rotator. Contracţia bilaterală a întregului muşchi determină extensia coloanei. M. APARATUL LOCOMOTOR 12 t3 f MUŞCHII PLANULUI V Este planul cel mai profund. Contracţia bilaterală determină extensia coloanei. spleniu al capului. ca o proeminenţă alungită aşezată de o parte şi de cealaltă a liniei mediane. Când se contractă bilaterală. rotesc coloana spre partea opusă. Prezenţi în zonele de maximă mobilitate a coloanei vertebrale. Muşchii interspinoşi toracici (Mm. rotatores lumborum).10. care ocupă şanţurile vertebrale de la sacru până la axis. suboccipitali. Prezenţi pe întreaga coloană vertebrală. 1. intratransversar lombar. interspinos.3. 2. când se contractă unilaterală rotesc coloana spre parte opusă. toate aceste fascicule se unesc într-un corp muscular. . Acţiune. rotatores lumborum) ocupă planul cel mai profund al muşchilor transversospinali. interspinales cervicis) şi muşchi Fig. M. interspinales) sunt perechi de fascicule musculare dispuse pe părţile laterale ale ligamentelor interspinoase. M. M. . intertransversarii) sunt muşchi scurţi. Când se contractă unilateral înclină coloana în aceeaşi parte. contractat bilateral este un puternic extensor. Fac parte din sistemul spino-spinos. 3.12. rotesc coloana toracică şi cea cervicală spre partea opusă. rotatores cervicis) şi mai slab reprezentată în regiunea cervicală (Mm. interspinales thoracis) lipsesc adesea. ridicător scurt al coastei. 1. oblic inferior al capului . Sunt acoperiţi de multifizi. M. rotatores thoracis) şi lombară (Mm.6. sunt situaţi doar la cele două porţiuni extreme ale coloanei toracice. . la contracţie unilaterală. Inervaţie: ramurile posterioare ale nervilor spinali.13. M. ce leagă între ele procesele transverse . Muşchii planurilor IV şi V ale spatelui şi cefei. Inserţia are loc pe procesele spinoase. oblic superior al capului. Inervaţia muşchilor transversospinali este dată de ramurile posterioare ale nervilor spinali. la fel cu muşchiul spinal. 2. care acoperă în parte scheletul osteo-fibros axial. pe procesele accesorii ale vertebrelor lombare şi pe procesele transverse ale vertebrelor toraco-cervicale. Semispinalul toracic şi semispinalul cervical. Procesul transvers al vertebrei toracice a IX-a. interspinales lumborum). Muşchii rotatori (Mm. Originea fasciculelor musculare are loc în şanţurile sacrate. Acţiune. Muşchii multifizi (Mm. intertransyersari. ce unesc două procese spinoase vecine. Acţiune. coccigieni şi ridicători ai coastelor (ultimii au fost studiaţi cu muşchii toracelui). Acţiune. când se contractă unilateral. interspinoşi lombari (Mm. Muşchii intertransversari (Mm. multifidi) formează o coloană musculară cu aceeaşi direcţie ca şi a precedenţilor. muşchii acoperă muşchii suboccipitali. . mic drept posterior al capului. motiv pentru care poartă şi numele de submultifizi. . când există. Ajută la extensia coloanei vertebrale.8.

Muşchii intertransversari lombari mediali (Mm.14.. tensor al vălului palatin. 1S 17 16 Fig. M. .. 1. M. M. stilofaringian. . . digastric. trapez. adică în regiunea cervicală (Mm. M. longissim cervical. M. -12. sternocleidomastoidian. . longissim al capului. drept lateral al capului. IV şi V).2. . M. longissim al capului.8.12. . M. M.17.6. M. . M. M.7. pterigoidian medial. 189 Muşchii intertransversari toracici (Mm. Membrana tectoria. M. constrictor superior al faringelui. . . M.22.L.23. M. M. . . ridicător scurt al coastei. 225. . drept posterior al capului.2. M. intertransversarii anterioris cervicis) unesc tuberculii anteriori ai proceselor transverse cervicale 1-7. ridicător lung al coastei. 224. intertransversarii medialis lumborum) leagă procesul accesor cu procesul mamilar al vertebrei alăturate. M. . M.6'. Porţiunea occipitală a m. ridicător al unghiului gurii. M. Ligamentul apical al dintelui. drept anterior al capului..19. M. Muşchii intertransversari cervicali posteriori (Mm. . iliocostal cervical. maseter. adesea lipsesc. M.7. . Când există. longissim toracal. Sistematizarea acestor muşchi este complicată. M. M. M. Schema muşchilor spatelui (planurile III. îi împărţim în muşchi intertransversari anteriori şi în muşchi intertransversari posteriori. M.5. . •27.5. M. 1. . .9. M. . şi o porţiune posterioară întinsă între procesul accesor şi procesul costal respective.21.24.3. se întind între procesele transverse T 10 . M. în principiu. stiloglos. Fig. semispinal al capului. M. M. M.16. care îi şi inervează. intertransversarii posteriores cervicis) unesc tuberculii posteriori ai proceselor transverse cervicale 1-7. intertransversarii lumborum). mare drept posterior al capului.20.13. M. Ligamentul nuchal. lung al capului. . . . ridicător al buzei superioare. . M. semispinal al capului.17. ridicător al vălului palatin. -19.3.28.18. M. pterigoidian lateral. . semispinal. Sunt dezvoltaţi în special în regiunile vertebrale cu cea mai mare mobilitate de lateralitate. M.26. M.9. interspinos cervical. . Membrana atlantooccipitală posterioară. occipitofrontal. .25. intertransversar cervical..14. . intertransversarii lateralis lumborum) au o porţiune anterioară întinsă între procesele costale a două vertebre învecinate.. Muşchii intertransversari cervicali anteriori (Mm. .20.MIOLOGIA a două vertebre învecinate. temporal. iliocostal lombar. drept lateral al capului. . multifid.15. intertransversarii thoracis) sunt mai puţin dezvoltaţi. După criteriul embriologic li se descrie o porţiune medială (Pars medialis) şi o porţiune laterală (Pars lateralis). intertransversar lombar.11.29.6.11. Muşchii intertransversari lombari laterali (Mm. . . . muşchii intertransversari anteriori sunt separaţi de cei posteriori prin ramura anterioară a nervului spinal corespunzător. . -18. M.10. M. rotator. M. transversospinal. interspinos lombar. M. Ligamentul cruciform. •30. M. Masa comună.10. Inserţiile musculare la nivelul exobazei craniului.4.-13. intertransversarii cervicis) şi în cea lombară (Mm. spinal. iliocostal toracal. ..8.4. zigomatic mare. .

c) lanţul muşchiului spleniu al capului . Sistemul transversospinos constituit din muşchii semispinal.muşchiul dinţat postero-superior opus . Spre deosebire de toţi ceilalţi muşchi ai şanţurilor vertebrale inervaţi de ramurile posterioare ale nervilor spinali. c ) f a s c i c u l u l a b d o m i n a l (Pars abdominalis) îşi fixează fibrele pe teaca dreptului abdominal . Sunt în număr de doi: unul ventral (M. vom observa că aceştia se asociază din punct de vedere morfodinamic. pe care se şi insera. c) M u ş c h i u l o b l i c i n f e r i o r al c a p u l u i (M. muşchii subcostali şi muşchiul transvers al toracelui. Muşchii suboccipitali (Mm. III. studiat la muşchii spatelui. multifizi şi rotatori. Toţi muşchii suboccipitali ai capului sunt acoperiţi de semispinalul capului şi acoperă.fascia toracolomabră muşchiul mare gluteu opus. APARATUL LOCOMOTOR II. b) muşchii costo-scapulari reprezentaţi prin muşchiul dinţat anterior şi muşchiul pectoral mic. A. b) lanţul muşchiului dorsal mare . Toţi sunt inervaţi de ramura posterioară a primului nerv cervical (nervul suboccipital). sacrococcygeus dorsalis). sunt: pectoralul mare. diferite prin originea lor. aşezaţi pe peretele anterior al toracelui. muşchii intertransversari sunt inervaţi de ramurile anterioare ale acestora. Muşchii intrinseci sunt formaţi din materialul muscular propriu peretelui şi sunt situaţi pe acelaşi plan cu scheletul costal al toracelui. care ocupă peretele lateral al toracelui. este reprezentat prin muşchii intercostali intimi. A. membrana atlanto-occipitală posterioară.muşchiul spinal toracic opus muşchiul transversospinos şi muşchiul mare gluteu de aceeaşi parte cu spleniul. în extensiunea capului. deasupra dreptului mare. el roteşte capul. d) M u ş c h i u l o b l i c s u p e r i o r a l c a p u l u i (M. Muşchii extrinseci. c) un muşchi toracohumeral reprezentat de muşchiul marele pectoral. obliquus capitis inferior) se insera pe faţa laterală a procesului spinos al axisului.muşchiul oblic extern abdominal.190 Acţiune. la pag. Acţiunea ambilor muşchi constă. pectoralul mic şi subclavicularul. musculatura şanţurilor vertebrale poate fi sistematizată în patru sisteme de orientare facsiculară: I. 1. dreptul anterior al capului şi dreptul lateral al capului. Depăşind sfera muşchilor erectori şi referindu-ne şi la muşchii peretelui posterior al trunchiului. iar cel de-al treilea plan.muşchii semispinali opuşi . Contractaţi unilateral. e) M u ş c h i u l d r e p t l a t e r a l al c a p u l u i (M. întorcând faţa pe aceeaşi parte cu muşchiul contractat. sacrococcygeus ventralis) şi altul dorsal (M. Ei sunt marele şi micul drept posterior ai capului. rectus capitis posterior minor) se insera pe tuberculul posterior al atlasului şi respectiv sub linia nuchală inferioară. alcătuind lanţuri kinematice. redus capitis posterior major) este un muşchi triunghiular ce se insera în jos pe procesul spinos al axisului şi în sus pe suprafaţa rugoasă de sub linia nuchală inferioară a occipitalului. cei care leagă membrul superior de torace. Sistemul intertransversar în care intră muşchii intertransversari. Sistemul spinotransversar format de muşchiul splenius. Ei se întind de la sacru la coccige. El este cel mai puternic rotator al capului. MUŞCHII COMUNI TORACELUI Şl MEMBRELOR SUPERIOARE Numiţi şi muşchii regiunii antero-laterale a toracelui. b) f a s c i c u l u l m i j l o c i u . obliquus capitis superior) s e insera pe vârful procesului transvers al atlasului. pectoralis major) : este format din trei fascicule musculare. IV. la pagina 179. rectus capitis anterior) a fost prezentat la muşchii prevertebrali. MUŞCHII TORACELUI (Musculi thoracis) Muşchii peretelui antero-lateral al toracelui sunt constituiţi din două categorii de muşchi. fiind nişte muşchi atrofiaţi. stern o c o s t a 1 (Pars sternocostalis) pleacă de pe faţa anterioară a sternului şi de pe cartilajele primelor şase coaste adevărate.muşchii intercostali externi. Muşchiul pectoral mare (M. la rândul lor. Toţi muşchii intertransversari înclină coloana vertebrală spre partea lor. când se contractă bilateral. f)Muşchiul d r e p t a n t e r i o r al c a p u l u i (M. Toate aceste formaţiuni se încrucişează pe linia mediană la nivele diferite. Muşchii sacrococcigieni. B. inconstanţi. muşchii intercostali interni ce formează planul mijlociu. subpleural. cel profund. şi muşchiul dinţat anterior. d) lanţul muşchiului spleniu . situaţi în partea cea mai profundă şi superioară a cefei. şi respectiv sub linia nuchală inferioară. ducând faţa de partea opusă. sunt reprezentaţi de: a) un muşchi vertebrohumeral: muşchiul dorsal mare. b) M u ş c h i u l m i c u l d r e p t post e r i o r a l c a p u l u i (M. Cele mai importante sunt: a) lanţul muşchiului spleniu al gâtului . suboccipitales) sunt în număr de şase. oblicul superior şi oblicul inferior ai capului. Este vorba de muşchii intercostali externi ce formează stratul extern.muşchii ridicători ai coastelor . Sistemul interspinos formal din muşchiul spinal. iliocostalul şi longissimul. sternal. Inserţiile se fac în felul următor: a) f a s c i c u l u l s u p e r i o r sau clavic u l a r (Pars clavicularis) ia naştere de pe jumătatea medială a marginii anterioare a claviculei. Din punctul de vedere al orientării fasciculelor musculare. rectus capitis lateralis) a fost descris cu muşchii regiunii laterale a gâtului. Oblicul superior este extensor şi înclinator lateral al capului. 4. ei înclină capul şi îl rotesc de partea lor. a) M u ş c h i u l m a r e l e d r e p t p o s t e r i o r a l c a p u l u i (M. de unde merge să se prindă pe partea posterioară şi inferioară a procesului transvers al atlasului. 176. 3.

De pe această întinsă suprafaţă de inserţie. biceps brahial. . Linia albă. iar la femei de glanda mamară. . . omohioidian. . la capsula articulaţiei umărului şi la fascia brahială).4.18. M. lat de 5 cm.3'. M. . oblic extern. .5. M. care ia drept inserţie creasta tuberculului mare a humerusului (inserţiile reale se prelungesc mult mai departe. M. dorsal mare.MIOLOGIA 5' 3' 2' 24 191 13 <2 Fig.15. Lateral se depărtează de peretele toracic. Funiculul spermatic.25.5'. . .. Faţa posterioară acoperă sternul. Muşchii peretelui anterolateral al trunchiului (planul superficial). • 2 0 . M. M. dinţat anterior.3. iliopsoas. M. M. croitor.11.23. . -14. trapez. . M. 1. . triceps brahial. rotund mare.16. Raporturi.2.19. . formând cu pectoralul . . .17.21. deltoid. drept abdominal.8. drept femural. ţesut celular. M. . tensor al fasciei lata. M. Faţa anterioară este acoperită de fascia pectoralului mare. coastele şi spaţiile intercostale. 226. oblic extern. muşchiul platisma şi piele. pectoral mare. adductor lung. 2'.12.24. M. . sternohioidian.7.9. . M. pectineu. . . M. coracobrahial.13. Ligamentul inghinal.10.22. M. M. M. Ombilicul. M. M. . Aponevroza m. sternocleidomastoidian. M.6. cele trei fascicule converg spre un tendon comun. .

15. . Marginea medială vine în raport cu clavicula. Fossa Mohrenheimi). -13.9.4. între acesta şi biceps. M. Din plexul brahial. Porneşte prin trei digitaţii de pe feţele anterolaterale ale coastelor III. Fascia clavipectorală. Ligamentul costoclavicular. M. . 228. pectoral mare. marginea . M. faţa posterioară acoperă medial coastele. Marginea inferolaterală formează marginea anterioară a bazei axilei. Când ia punct fix pe torace. Ligamentul conoid. . Acţiune. Raporturi.3. se găseşte o bursă seroasă. . Braţului atârnat pe părţile laterale ale corpului îi imprimă o mişcare de rotaţie internă.13. intervine în acţiunea de căţărare. -10. Clavicula. spaţiile intercostale şi dinţatul anterior. intercostal extern.17. numită bursa pectoralului mare.11. ce dispare în caz de luxaţii ale capului Iiumeral. pectoral mic. Faţa superioară.14. Fig.-11. M. . . Inervaţie. Aponevroza muşchiului oblic intern.10. 227.. . Ligamentul trapezoid. M.18. dorsal mare. A. oblic intern. puţin în afara cartilajelor costale. care se varsă în vena axilară. sternohioidian. subscapular. Diferă după cum îşi ia punctul fix. în aceasta se găseşte vena cefalică. Prin aceasta face parte din grupa pronatorilor. coracobrahial. . Muşchii peretelui antero-lateral al trunchiului.7. . dinţat anterior. mai ales când braţul este dispus orizontal: el coboară braţul ridicat. M. Faţa anterioară a muşchiului este acoperită de pectoralul mare. V. M. M. Pe viu îi corespunde fosa subclaviculară. muşchiul este un puternic adductor.8.Muşchiul sternal (M.7. Lama anterioară a tecii muşchiului drept abdominal. pe fascia pectorală. cartilajele costale şi muşchii abdominali. Lama pretraheală a fasciei cervicale. deltoid. Inserţii.2.4'.8. 2. pectoral mare. . M. Inserţiile musculare pe claviculă. Porţiunea abdominală a m.sau bilateral. -19. La europeni survine în 5% din cazuri. . Porţiunea superioară a muşchiului dinţat anterior.9. M. iar mai profund. Lama superficială a fasciei cervicale. . . Capsula articulaţiei sternoclaviculare. .2. 1. Faţa inferioară. sternul. marginea supero-laterală vine în raport cu deltoidul cu care determină triunghiul deltopectoral sau clavipectoral {Trigonum clavipectorale. ridicând toracele şi odată cu el corpul. M.12.20. prin nervii pectoral medial anastomozat cu nervul pectoral lateral. mic (care se află posterior lui) peretele anterior al axilei. Când muşchiul are punct fix pe humerus. Creasta iliacă. subclavicular. pectoral mare. intercostal intern. Muşchiul pectoral mic (M pectoralis minor) este un muşchi toraco-scapular. -14. 1.6. .16. . . Marginea supero-medială este separată de muşchiul subclavicular printr-un spaţiu ocupat de fascia clavipectorală.5.3. trapez. M. vine în raport cu organele conţinute aici. deltoid. Procesul coracoid. Spina iliacă anterosuperioară. . Poate fi prezent uni. deltoid. Pe faţa posterioară a tendonului pectoralului mare. . . . subclavicular. . unindu-se într-un tendon. Fibrele se îndreaptă în sus şi lateral.4. M. M.5. M. IV. M. care se insera pe marginea medială a procesului coracoid al scapulei. 3. sternalis) are formă şi dimensiuni variabile. sternocleidomastoidian. sub forma unei fâşii întinse de-a lungul marginii sternului. Capsula articulaţiei acromioclaviculare. mai rar de intercostali. -21.APARATUL LOCOMOTOR 19 1? ii Fig. B. -12. . M. Intervine şi în respiraţie ca muşchi inspirator auxiliar. .6. o ramură din artera toracoacromială şi un nod limfatic. ducându-1 şi puţin înainte. Coasta a XII-a. iar lateral vine în raport cu organele conţinute în axilă. M. Este inervat de nervii pectorali. .

Nervul median. Când muşchiul ia punct fix pe scapulă. . •26.23. M.17.29.19. pectoral mic. Tendonul capului lung al bicepsului brahial. dofsal mare.MIOLOGIA infero-laterală este legată de fascia brahială şi de pielea regiunii axilare prin ligamentul suspensor al axilei. 4. Se întinde de la prima coastă. rotund mic. Capul scurt al bicepsului brahial. Raporturi. M. Secţiune transversală prin partea inferioară a axilei. . 31 32 33 34 35 193 Inervaţie. Nervul ulnar.14. M. . Nervul musculocutanat.28. fibrele se insera apoi pe unghiul inferior al scapulei. . depărtând marginea medială a scapulei de coloana vertebrală. Vena cefalică. .11. e învelit într-o fascie bine reprezentată. Artera axilară. Vasele subscapulare. b) o porţiune mijlocie care ia naştere prin trei digitaţii de pe faţa laterală a coastelor II-IV şi se termină pe marginea medială a scapulei.34. M. M. Este separat de prima coastă prin vasele subclaviculare şi plexul brahial. Acţiune. Artera toracală laterală. trage de scapulă şi o duce înainte şi lateral. Acţiune. prin digitaţii încrucişate cu cele ale muşchiului oblic extern.12. M. întins fiind de la primele zece coaste la marginea medială a scapulei. predominant însă. •30. Este dată de nervul subclavicular din plexul brahial. Nervul toracal lung.27.15. M. . . . . -16. Venaaxilarâ. . Ramura rotundului mare din nervul toracodorsal. Muşchiul dinţat anterior (M. Este divizat în trei porţiuni: a) o porţiune superioară întinsă de la faţa laterală a primelor două coaste. Fascia muşchiului dinţat anterior. 5. subscapular. . între tendonul pectoralului mic şi procesul coracoid se găseşte bursa pectoralului mic. . . Faţa lui profundă este aşezată pe coaste şi pe spaţiile intercostale. . Nervul axilar.31. .4.5.9. El protejează plexul brahial şi vasele subclaviculare de contactul dur al osului.32. Prin tonicitatea lui. trecând prin inserţiile humerale ale muşchilor rotund mare şi dorsal mare. Humerusul.18. Capul lateral al tricepsului brahial. Vasele circumflexe humerale posterioare. la unghiul superior al scapulei. 229. . infraspinos.25. coracobrahial. Inserţii. serratus anterior) ocupă cea mai mare parte a regiunii antero-laterale a toracelui.20. Participă la mişcarea de basculare a scapulei. . .33.8. c) o porţiune inferioară cu originea pe faţa laterală a coastelor V-X.21. . Capul lung al tricepsului brahial.22. -13.35. Nervul radial. Spina scapulei. la şanţul de pe mijlocul feţei inferioare a claviculei.3. iar prin porţiunea a II a este expirator. muşchiul fixează scapula pe torace. subclavius). . .24. Inervaţia. este inspirator. . . în porţiunea inferioară devine subcutanată. continuată inferior cu fascia clavipectorală. . . M. 6 7 8 9 Fig. Muşchiul subclavicular (M. Fascia clavipectorală. Faţa lui superficială formează în porţiunea ei superioară peretele medial al axilei. Atunci când punctul fix este pe torace trage procesul coracoid şi coboară umărul în jos şi înainte. •6. pectoral mare. Ramura dorsalului mare din nervul toracodorsal. . M. . . Când punctul fix este pe procesul coracoid el ridică coastele şi intervine în inspiraţie. M. 1. .7. fiind sinergist al porţiunii ascendente a trapezului. rotund mare. Atunci când ia punctul fix pe torace. Acţiune.2. Inserţii. M. Este dată de nervii pectorali medial şi lateral din plexul brahial. Nervul cutanat medial al antebraţului.10. Muşchiul coboară clavicula şi cu ea umărul. trapez. Raporturi. . deltoid. Nervul cutanat lateral superior. dinţat anterior. ridică coastele şi devine muşchi inspirator prin porţiunea Ia şi a III a .

Fascia pectoralului mare (Fascia pectoralis) se insera pe claviculă şi pe stern. La nivelul marginii infero-laterale se clivează în două foiţe: a) o foiţă profundă care acoperă faţa poşte rioară a muşchiului. limita ei anterioară este reprezentată de marginea inferioară a pectoralului mare. După situaţia lor. . Fascia subclavicularului acoperă muşchiul în întregime. Fascia dinţatului anterior este fină. în cancerul mamar se formează aderenţe care determină dispariţia acestei mobilităţi. APARATUL LOCOMOTOR perind faţa anterioară a muşchiului. Fascia axilară. M. M. aproape celuloasă. subscapular. Fosa axilară . Ea pleacă de pe marginea anterioară a claviculei.22. Altera axilară. Fascia axilară (Fascia axillaris) este deci continuarea fasciei pectoralului mare. Intercostaîii nu ocupă toată lungimea spaţiilor întercostale in care se găsesc. Este separată de piele printr-un ţesut lax.7. Graţie acestui ţesut.26. Fascia clavipectorală. rotund mare.13. FASCIILE MUŞCHILOR REGIUNII ANTEROLATERALE A TORACELUI Toţi muşchii acestei regiuni sunt acoperiţi de câte o fascie. 8. La limitele muşchiului pectoral mare. .1 /. iar cea posterioară de marginea muşchiului dorsal mare. şi b) o foiţă axilară care merge înapoi spre muşchiul dorsal mare cu a cărui fascie se confundă.194 Inervaţia se face din plexul brahial prin nervul toracic lung.21. glanda este mobilizabilă. în fiecare spaţiu intercostal sunt câte doi muşchi intercostali care umplu acest spaţiu.14. de muşchii dorsal mare şi rotundul mare. M. -10. . Vasele toracoacromiale. . coboară apoi acoperind spaţiul clavi-pectoral. Nod limfatic axilar. . iar cealaltă înapoia muşchiului. La nivelul marginii supero-lateralc acoperă spaţiul delto-pectoral şi se continuă cu fascia deltoidului. subclavicular. căruia îi formează astfel o teacă. . fascia se comportă astfel: 1. subclavicular şi fasciile lor. înconjură muşchiul şi se insera pe marginea posterioară a osului.24. Fascia axilară este boltită spre interiorul axilei şi este perforată de numeroase orificii prin care trec artere. formând fascia profundă a muşchiului pectoral. având în totalitatea ei forma unui semicilindru. rotund mic. . venind în raport în sus cu conţinutul axilei. Nervul cutanat medial al antebraţului. cele două foiţe se reunesc şi coboară pentru ca să se termine pe fascia axilară. .9. . . baza priveşte în jos fiind formată din piele şi fascie.27. 1. . ea căptuşeşte pielea şi ţesutul subcutanat. continuându-se înainte şi respectiv înapoi cu fasciile acestor muşchi. -29. platisma. .15. Rădăcina medială a nervului median.4. M. . iar în partea inferioară.18.16. Ligamentul suspensorai axilei. 5. Nervul ulnar. Nervul axilar . Scapula.28. astfel. de unde merge lateral aco- B. Regiunea axilară sau axila (Regio axillaris). M. M. Fascia clavi-coraco-axilară se desprinde de pe fascia subclavicularului şi de pe procesul coracoid. Această porţiune poartă numele de ligamentul suspensor al axilei. Rădăcina laterală a neivului median.20. peretele medial format de dinţatul anterior cu coastele şi spaţiile intercostale. Secţiune sagitală prin regiunea axilară dreaptă. M. iar vârful care priveşte în sus răspunde bazei triunghiului lateral al gâtului.11. pectoral mare. . Clavicula. pectoral mic. ridicătorii coastelor. ea se continuă cu lama superficială a fasciei cervicale.6 Vena cefalică. MUŞCHII PROPRII Ai TORACELUI Fig. având forma unei piramide patrunghiulare cu vârful în sus şi baza în jos. 230. Muşchii intercostali (Mm intercostales).12. această primă porţiune a ei se numeşte fascia clavipectorală (Fascia clavipectoralis) Ajunsă la marginea superioară a pectoralului mic. 2. . vase limfatice şi nervi.3. M. . în care la femei se găseşte glanda mamară. muşchiul intercostal . M. în sus. Vena axilară. 1. infraspinos. . peretele posterior este format de fosa subscapulară şi de muşchiul subscapular. . La marginea lui inferioară. ea acoperă tot muşchiul. situată la partea medială a articulaţiei scapulohumerale.2. formându-i cu clavicula o lojă osteofibroasă. Ea se continuă lateral cu fascia brahială. . Nervul radial. M. • 19. supraspinos. luând numele de fascia axilară. dorsal mare. acestea se deosebesc între ele prin dezvoltarea şi importanţa lor. Ei mobilizează coastele şi sunt: intercostalii interni şi externi. subcostalii şi transversul toracelui. întrucât ei i se datoreşte forma concavă a bazei regiunii axilare. vene.23. unind două coaste între ele. trapez. deltoid. sunt numiţi externi şi interni. iar medial cu cea a dinţatului anterior. în drumul ei.25. . Este o regiune topografică. M. . M. peretele lateral format de articulaţia umărului. se dedublează: o foiţă trece înaintea. Ea prezintă: un perete anterior format de muşchii pectorali mare şi mic.

Muşchii subcostali (Mm. . intercostales interni) sunt constituiţi din fascicule cu direcţie inversă cu a precedenţilor. Fascia endotoracică. când se contractă bilateral participă la extensia coloanei vertebrale. ultimele fibre constituie muşchii intercostali intimi (Mm. intercostales externi) se insera pe buza externă a marginilor a două coaste vecine. Artera intercostală.B.8. unde se continuă cu fibrele muşchiului transvers abdominal. Este format din cinci fascicule musculare. transfer sus thoracis) ocupă faţa profundă a plastronului sternocostal. Muşchii intercostali cuprinşi într-un spaţiu sunt separaţi între ei de ţesut celular. Nervul intercostal. levatores costarum). . aproape de unghi şi apoi pe faţa medială a celei de a ll a sau a III a coaste subiacente.7".7'. 231. de către o lamă aponevrotică. micii dinţaţi. Fascia toracică (Fascia thoracica) este o lamă subţire conjunctivă rezultată din fuzionarea epimisiumului de pe feţele profunde ale muşchilor proprii ai toracelui. intercostales intimi). De fiecare parte sunt 12 muşchi mici. despărţind nervii şi vasele intercostali de pleură. 7. Din nervii intercostali corespunzători. . având rol expirator. Superficial vin în raport cu diferiţi muşchi ce se insera pe coaste: pectoralul mare şi mic. întinşi de la procesele transverse la coaste. intercostalii interni sunt expiratori (coborâtori ai coastelor). Acţiune. Inervaţia este dată de ramuri ale intercostalilor II-VI. toracele se poate mări şi micşora. datorită elasticităţii lor. . situaţi îndărătul intercostalilor externi. Sunt consideraţi muşchi rudimentari cu valoare funcţională redusă . Membrana intercostalis interna) Inserţii: a ) M u ş c h i i i n t e r c o s t a i i e x t e r n i (Mm. profund vin în raport cu pleura. în general.2. . cel extern până la stern şi cel intern până la coloana vertebrală. Sunt muşchi inspiratori. intercostal intim. care au originea pe faţa posterioară a procesului xifoid şi a corpului sternului. In partea inferioară a toracelui există patru muşchi analogi care sar peste coasta subiacentă.5. fasciculele diverg şi se insera separat pe marginile inferioare ale cartilajelor costale II-VI.5'. Oblicitatea fibrelor este asemănătoare cu cea a intercostalilor interni. Fasciculele musculare sunt orientate oblic de sus în jos şi dinapoi înainte. Inserţii. numită m e m b r a n a i n t e r c o s t a l ă e x t e r n ă . . Ei au un rol important în constituirea pereţilor toracici. la mijloc artera. Raporturi. Ambii muşchi intercostali sunt continuaţi.ar coborî coastele şi astfel ar avea rol expirator . prin provenienţa lor comună din pătura musculară primitivă internă a trunchiului. Primesc filete laterale ale ramurilor posterioare ale nervilor cervical VIII şi toracici I-X. tinzând să devină transversale în porţiunea inferioară. levatores costarum breves). Secţiune verticală în porţiunea mijlocie a unui spaţiu intercostal. lnervaţie. lnervaţie. Se insera pe faţa medială a unei coaste. Muşchii ridicători ai coastelor sau muşchii supracostali (Mm. Muşchii intercostali. o direcţie oblică. iar o altă parte din fibre se insera pe buza internă a şanţului. Văzuţi din partea anterioară într-un spaţiu intercostal. situaţi în interiorul toracelui. levatores costarum longi). subcostales) sunt muşchi subţiri. Muşchii iau parte la constituirea peretelui toracic. în vecinătatea unghiului costal. între intercostalii interni şi intercostalii intimi trece mănunchiul vasculo-nervos intercostal. Este un muşchi rudimentar. cu o funcţie redusă respiratorie: coboară coastele. în sus au dublă inserţie: o parte din fibre se insera pe buza externă a şanţului costal de pe marginea inferioară a coastei supraiacente. se termină în j os pe faţa dorsală a coastei subiacente între tuberculul costal şi unghiul coastei. Acoperă intercostalii externi şi sunt acoperiţi de muşchii spatelui. Inserţii. Cele trei organe ale mănunchiului vasculo-nervos se suprapun în următoarea ordine: superior vena. Raporturi. Pleura parietală. Muşchiul transvers al toracelui sau triunghiularul sternului (M.1. 4. A. de aici. inferior nervul (formula mnemotehnică VAN). Sunt fixaţi sus pe vârful proceselor transverse de la C7 la T11.6. Fibrele au. între pleură şi intercostalii interni. Inserţii. M. M. constituind muşchii ridicători scurţi ai coastelor (Mm. b) M u ş c h i i i n t e r c o s t a l i int e r n i (Mm.6'. Este omolog cu muşchiul transvers abdominal.MIOLOGIA extern se întinde de la extremitatea vertebrală a spaţiului intercostal până la articulaţia condrocostalâ. 3. . Acţiune. dinţatul anterior. Vena intercostală. unind feţele mediale ale coastelor. Sar deci una sau două coaste.3. lnervaţie: este dată de nervii intercostali (ramuri anterioare ale nervilor spinali toracici). B Fig. Intercostalii externi sunt inspiratori (ridicători ai coastelor). intercostalul intern se întinde între unghiul costal şi stern. 2. . .4. 195 Acţiune. intercostal intern. respectiv m e m b r a n a i n t e r c o s t a l ă i n t e r n ă (Membrana intercostalis externa. intercostal extern. inserându-se pe coasta următoare: sunt muşchii ridicători lungi ai coastelor (Mm. Inserţia se face în jos pe buza internă a marginii superioare a coastei subiacente. M.

care ocupă toată aria peretelui abdominal. de aici fibrele musculare merg în jos şi se termină printr-un tendon pe creasta pubiană. situată imediat lateral de linia mediană. proprii peretelui. Vi-a. Fasciculul abdominal al muşchiului pectoral mare. Superior se fac printre fâşii. Muşchii peretelui abdominal antero-lateral (în partea stângă m. Muşchiul drept abdominal este întretăiat transversal de trei intersecţii tendinoase (Intersectiones tendineae). . când ia punctul fix pe coaste flectează bazinul spre torace. Membranaintercostală externă. Musculatura peretelui abdominal antero-lateral este formată exclusiv din muşchi intrinseci. Ligamentul interfoveolar. -11. dinţat anterior. situat anterior pe acelaşi plan cu oblicul intern.196 APARATUL LOCOMOTOR MUŞCHII ABDOMENULUI (Musculi abdominis) Abdomenul este în cea mai mare parte circumscris de pereţi musculari. Muşchiul este conţinut în teaca dreptului abdominal de care este separat printr-o lamă fibroasă. redus abdominis) reprezintă „o fâşie" longitudinală. transvers abdominal. epigastrice inferioare şi superioare.12. drept abdominal a fost scos din teaca lui).16. 2. Linia albă împreună cu intersecţiile tendinoase formează un puternic schelet fibros de tracţiune şi solidarizare a muşchilor laterali cu muşchiul drept abdominal. Lama posterioară a tecii muşchiului drept abdominal.7.19. muşchii regiunii antero-laterale sunt: doi anteriori. oblic extern.7'. Fascia transversalis.21. oblicul extern se continuă în partea posterioară printr-o fascie conjunctivă ce aderă de aponevroză posterioară a transversului. M. . Lama anterioară a tecii muşchiului drept abdominal.8. Vil-a coaste. printr-un rafeu tendinos numit linia albă. . Inervafie. Inervaţia lui este identică cu cea a muşchiului drept abdominal.17. 5. Este inervat de nervii intercostali 7-12 precum şi de nervii ilio-hipogastric şi ilio-inghinal. derivaţi din cele trei pături primitive. cu importanţă anatomică şi medicală. .6.9. Muşchiul drept abdominal (M. în plus din materialul păturii mijlocii a luat naştere şi un muşchi longitudinal. lungi (dreptul abdominal şi piramidalul) şi trei laterali. aceştia vor fi studiaţi împreună cu organele genito-urinare.20. pe procesul xifoid şi pe ligamentul costoxifoidian. . 3) muşchiul regiunii superioare. Este prezent la 75-80% a indivizilor. în acest spaţiu trecând vasele 16 15 n Fig. . Muşchiul piramidal (M. pe cartilajele celor de-a V-a. oblic intern.18. 4) muşchii regiunii perineale sau inferioare. M.3. Inervaţia este dată de nervul subcostal. cu baza la pube şi vârful la linia albă. muşchii abdomenului se pot grupa astfel: 1) muşchii regiunii antero-laterale. ce se anastomozează prin inosculaţie în interiorul muşchiului drept abdominal. M.4. . întinsă de la partea antero-inferioară a toracelui la pube. Linia semilunară. Ţinând seama de dispoziţia lor topografică. continuată anterior cu câte o aponevroză. faţa lui posterioară nu aderă de lama posterioară a tecii.10. De muşchi sunt legate o serie de aponevroze abdominale şi formaţiuni dependente de ele. Intersecţie tendinoasă. . Aceste formaţiuni posterioare iau parte alături de aponevroză muşchiului dorsal mare la formarea fasciei toraco-lombare. oblicul intern şi transversul abdominal). Este prezent la 75-80% din indivizi. Linia arcuată. Acţiune: întinde linia albă abdominală. Ligamentul inghinal. diafragma.9'. 1. . 2) muşchii regiunii posterioare sau lomboiliace. intercostal extern. Linia albă. dublează uneori muşchiul drept abdominal în partea inferioară. M. . laţi (oblicul extern. . cremaster. Fiecare pătură a dat naştere unui muşchi lat. M. Muşchiul este cuprins în „teaca muşchiului drept abdominal". de formă triunghiulară. Acţiune. Este antagonist al muşchiului erector al coloanei vertebrale. Considerat izolat. în timp ce doar muşchii oblic intern şi transvers au şi o aponevroză posterioară. MUŞCHII REGIUNII ANTERO-LATERALE După situaţie şi formă. Tendonul conjunct.. Raporturi. . M. Inserţii. . Fiecare muşchi lat abdominal este format dintr-o porţiune musculară. pyramidalis). . 232.2. MUŞCHII PROPRIU-ZIŞI 1. când ia punct fix pe pube flectează toracele pe bazin şi coboară coastele (este muşchi expirator). Cei doi drepţi abdominali sunt separaţi unul de celălalt pe linia mediană. . Această dispoziţie este un vestigiu al metameriei primitive.

Muşchiul oblic extern al abdomenului (M. Intervine în expiraţie. Este compus din două părţi: una musculară şi alta aponevrotică.MIOLOGIA 3. . fiind compus dintr-o parte musculară şi două părţi aponevrotice (anterioară şi posterioară). precum şi flexiunea toracelui pe pelvis. iar posterior se continuă cu o fascie conjunctivă ce aderă de aponevroza posterioară a muşchiului transvers abdominal. Când punctul fix este la inserţia superioară. produce flexia bazinului pe torace. ţesut celular subcutanat şi fascia de înveliş. dimensiuni şi direcţia inversă a fibrelor ce continuă traiectul fibrelor intercostalilor interni. situat sub precedentul. c) pe buza internă a crestei iliace (înjumătăţea anterioară). 6. De la origine. ultimele 7-8 coaste şi muşchii intercostali. Aponevroza anterioară a oblicului intern se divide în două foiţe inegale. spre a se termina pe aponevroza anterioară a transversului. Acesta se termină pe faţa anterioară a simfizei pubiene. ducând faţa anterioară a toracelui şi umărul în partea sa.fasciculele posterioare. 4. unde se continuă cu fascia lata. ea se face în felul următor: a) pe faţa medială a ultimelor şase cartilaje costale prin digitaţii încrucişate cu cele ale diafragmei. şi fasciculul medial de pe tuberculul pubian. De la origine.ligamentul inghinal (arcada femurală) ale cărui raporturi importante vor fi studiate ulterior. 5. Acţiune. fibrele ' musculare radiază având o direcţie inversă celei a fibrelor •oblicului extern. terminându-se astfel. faţa profundă acoperă muşchiul oblic intern. Urmând originea muşchiului de sus în jos. fibrele musculare se desfăşoară ca un evantai formând tunica musculară a scrotului. Muşchiul este acoperit antero-lateral de oblicul extern. radiind pe tot peretele antero-lateral al abdomenului şi terminându-se în două feluri: a) fasciculele cele mai posterioare. au o direcţie aproape verticală. el determină rotaţia trunchiului. ultimele fibre se îndreaptă spre coapsă. Muşchiul cremaster (M. este un muşchi expirator. pe marginea superioară a pubelui şi pe creasta pectineală. ducând faţa anterioară a toracelui şi umărul în partea opusă muşchiului în contracţie. Este separat prin trigonul lombar (triunghiul Petit) de muşchiul dorsal mare. 197 . Muşchiul transvers al abdomenului (M. contribuind la formarea tecii dreptului abdominal şi a liniei albe. cremaster) naşte prin două fascicule: fasciculul lateral din muşchii oblic infern şi transvers. De la origine. Raporturi. Inserţii. Este un muşchi larg. se unesc cu fibrele aponevrotice ale transversului formând tendonul conjunct (Falx inguinalis sau Tendo conjunctivus). transversus abdominis) este un muşchi lat. Porneşte de pe faţa externă a ultimelor 7 sau 8 coaste (de la coasta a Va până la a XII a ) pe care-şi alternează digitaţiile cu cele ale muşchilor dinţat anterior şi dorsal mare. Vezi şi Splanhnologia. de pe porţiun e a anterioară a crestei iliace şi de pe spina iliacă anterosuperioară. Inervaţie. flectează bazinul pe torace. b) pe procesele costale ale vertebrelor lombare prin intermediul aponevrozei sale posterioare. iar când punctul fix este pe coaste. Inserţii. în contracţia bilaterală cu punct fix pe inserţia inferioară produce flexia toracelui pe bazin. Are o acţiune de totalitate împreună cu ceilalţi muşchi abdominali şi se va studia ulterior. situat profund faţă de oblicul intern. b) restul fasciculelor musculare se continuă cu aponevroza oblicului. Este inervat de nervii intercostali inferiori I iliohipogastric şi ilioinghinal.fasciculele mijlocii se termină pe aponevroza anterioară a oblicului intern. Contracţia sa unilaterală cu punct fix pe inserţia inferioară are acţiune inversă cu cea a oblicului extern: roteşte toracele. în contracţia de o singură parte. Muşchiul oblic intern (M obliquus internus abiominis). fasciculele musculare se îndreaptă oblic în jos şi înainte. Inervaţie. care dinapoi-înainte se desprind de pe fascia toracolombară împreună cu muşchiul dorsal mare. între abdomen şi coapsă se distinge în aponevroza muşchiului o bandă aponevrotică . iliohipogastric şi ilio-inghinal. Inserţiile de origine sunt reprezentate de fibre muscuj lare. Ca şi oblicul extern. mai mică. Raporturi. Se face de către nervii intercostali inferiori. aproape verticale. inserându-se pe buza externă a crestei iliace. faţa profundă vine în raport cu transversul. Va fi studiată ulterior. Formează aria triunghiului lombar şi constituie prin marginea posterioară una din laturile spaţiului lui Grynfelt. După ce învelesc funiculul spermatic. direcţia fibrelor sale continuând pe cea a intercostalilor externi. continuându-se cu muşchii intercostali interni. fibrele muşchiului merg transversal şi dinapoi-înainte. obliquus externus abdominis) este cel mai superficial şi cel mai întins dintre muşchii laterali ai abdomenului. Fibrele musculare sunt unite prin fascia cremasterică {Fascia cremasterica). se insera pe pube luând parte la formarea inelului inghinal superficial.fasciculele anterioare merg în jos şi medial. o altă parte. Faţa superficială a muşchiului este acoperită de piele. este deci antagonistul oblicului extern de aceeaşi parte şi sinergistul oblicului extern de partea opusă. coborând coastele. Unele fibre musculare inferioare coboară de-a lungul funiculului spermatic până în scort. . limita dintre corpul muşchiului şi . Acţiune. de j care diferă prin situaţie. învelind testiculul şi constituind muşchiul cremaster. ca şi fibrele muşchilor intercostali externi. iar fibrele cele mai anterioare de pe jumătatea j laterală a ligamentului inghinal. ale cărei fibre au aceeaşi direcţie oblică cu a celor musculare şi se termină în mod diferit: cea mai mare parte a fibrelor merg înainte până la linia mediană şi formează lama anterioară a tecii dreptului abdominal. se insera pe marginea inferioară a ultimelor trei coaste. împreună cu ceilalţi muşchii antero-laterali are o acţiune de totalitate. d) pe treimea laterală a ligamentului inghinal. pornite de pe ultimele două coaste.

19. lama posterioară a tecii dreptului abdominal. duce coastele spre linia mediană. .17. aponevroză trece în întregime înaintea muşchiului drept. oblic intern.7. . Provine din nervii intercostali inferiori. Linia albă. -12. drept abdominal. . în treimea inferioară. M. 1. Fascia toracolombară.3. posterior . participă la formarea peretelui superior al canalului inghinal. contribuind la formarea lamei anterioare a tecii. APARATUL LOCOMOTOR APONEVROZELE ABDOMENULUI Sunt lame aponevrotice terminale. dorsal mare. Cei doi stâlpi sunt legaţi între ei prin fibre intercrurale sau arciforme (Fibrae intercrurales). M. ce se unesc cu aponevroză anterioară a oblicului intern şi trec înaintea dreptului abdominal. Lama anterioară a tecii muşchiului drept abdominal. Participă la acţiunea de totalitate asupra conţinutului abdominal. jumătatea dreaptă. Raporturi. fibrele cele mai inferioare. APONEVROZELE ABDOMINALE ANTERIOARE 1. . aponevrozele sunt anterioare şi posterioare. Secţiune transversală prin musculatura pereţilor abdominali. 233. M. Planul superficial al muşchiului psoas mare. M. Vena cavă inferioară. coborând coastele.2. . .11. se unesc cu cele ale oblicului intern şi formează tendonul conjunct. Aorta abdominală. -15. cu valoarea unor tendoane de inserţie. . încrucişându-se cu cele de partea opusă. Inervaţia. de la simfiză până la tuberculul pubian. Inserţia pe linia albă se face prin cele mai multe fibre. Aponevroză posterioară a muşchiului transvers. Fascia transversalis.10. Continuă direcţia fibrelor muşchiului oblic extern şi este cea mai superficială. spinal. .198 aponevroză este reprezentată prin linia semilunară a lui Spiegel (Linea semilunaris Spiegeli). . fiind cel mai important muşchi al presei abdominale. segmentul inferior al secţiunii (semi-schematic). Lama posterioară a tecii muşchiului drept abdominal. M.şanţul din dreptul marginii laterale a muşchiului erector al coloanei vertebrale.Săgeţile indică situaţia celor două şanţuri verticale ale pereţilor abdominali: anterior . profund. Cele două treimi superioare formează cu foiţa posterioară a aponevrozei oblicului intern. Prin marginea inferioară. oblic extern.şanţul din dreptul marginii laterale a muşchiului drept abdominal. transvers. Inserţia pe pube se face prin fibre ce formează trei bandelete oblice cu direcţie infero-medială numite stâlpi. Acţiune. care se desprind de pe ligamentul inghinal. . iar inferior pe pube şi ligamentul inghinal. Planul profund al muşchiului psoas mare. M. strângând toracele ca un brâu.Porţiunea toracică a muşchiului longissitn. Aponevroză oblicului extern. pătrat al lombelor.16.6. vine în raport cu peritoneul. Stâlpul lateral (Crus laterale) se insera pe tuberculul pubelui. prin intermediul fasciei transversalis. . Din muşchiul transvers pleacă fibre care împreună cu cele similare din oblicul intern formează muşchiul cremaster.18. M. Anterior se termină pe linia albă. iliohipogastric şi ilio-inghinal. . iliocostal. -13. U Fig. •• 9. Ajunsă la marginea laterală a dreptului abdominal. este situat anterior muşchiului drept abdominal.8. Transversul are şi el rol expirator. . .14.5. . aponevroză se împarte în două porţiuni.4. Trece în întregime înaintea dreptului abdominal. Stâlpul posterior (Ligamentum reflexum) încrucişează linia mediană şi se insera pe pubele contralateral. Superficial este acoperit de oblicul intern. Stâlpul medial (Crus mediale) se încrucişează cu cel de partea opusă şi se termină pe faţa anterioară a pubelui şi pe tuberculul pubian contralateral. După situaţia lor. . M.

în mişcările de flexiune şi extensiune ale trunchiului.2. aceasta. extensor al colos nei (erector spinae) . . Vedere laterală a unor muşchi ai trunchiului (schemă). Deci se formează în totalitate trei foiţe aponevrotice: a) foiţa mijlocie. între foiţa mijlocie şi cea Kterioară. Intră în constituţia fasciei toracolombare.3. împreună cu spinalii şi pătratul lombelor. bazinul tinde Dintre cei trei muşchi laţi abdominali. După datele clasice se comportă în felul următor: ajunsă la marginea laterală a pătratului lombelor se împarte într-o foiţă ce trece anterior muşchiului şi alta posterior lui. Dedublarea interesează doar cele două treimi superioare ale aponevrozei oblicului intern. în centura abdominală. Astfel. Aşa se explică faptul că muşchiul oblic extern dintr-o parte lucrează sinergie cu oblicul intern de partea opusă. numită ligamentul ombocostal. Aponevroza oblicului intern. oblic intern. de care se deosebeşte doar prin direcţia fibrelor. iar cealaltă trece posterior muşchiului drept şi se fuzionează cu cea a transversului formând lama posterioară a tecii. 3. la rândul ei. 2. în special muşchii drepţi. contribuie. . au două categorii mari de acţiuni: acţiune asupra coloanei vertebrale şi acţiune de presă abdominală. continuă direcţia transversului 1 se insera pe vârful proceselor costale ale vertebrelor ombare. se pot distinge: fibre circulare (muşchiul transvers) şi oblice (muşchii oblici). Ea se întinde între coasta a XII-a şi creasta iliacă. M drept abdominal. 1. se observă că: a) fibrele transversului dintr-o parte se continuă cu cele ale transversului din partea opusă şi b) fibrele oblicului extern dintr-o parte după ce au trecut de linia mediană se continuă cu fibrele oblicului intern din partea opusă. Cele trei foiţe delimitează două loji musculare: loja lătratului lombelor. Muşchii scaleni.5. Ajunsă la marginea laterală a muşchiului drept abdominal. care merge nterior muşchiului pătrat al lombelor (fascia pătratului ombelor) şi se fixează pe baza proceselor costale. O foiţă trece anterior muşchiului. 234. când atinge muşchii spinali. . în treimea inferioară aponevroza trece în totalitate anterior de muşchiul drept împreună cu celelalte două aponevroze ale muşchilor laterali abdominali. M. 3. muşchii abdominali sunt antagonişti muşchilor spinali. Când muşchii abdominali sunt paralizaţi. ea este Mărită superior prin ligamentul arcuat. în ceea ce priveşte dispoziţia fibrelor. Aponevroza transversului este împărţită în două părţi: porţiunea superioară trece posterior de muşchiul drept abdominal şi împreună cu foiţa posterioară a aponevrozei oblicului intern formează lama posterioară a tecii. înclinaţie laterală. In partea lor anterioară şi posterioară se găseşte câte o formaţiune musculară verticală. APONEVROZELE ABDOMINALE POSTERIOARE 199 CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA ARHITECTURII PERETELUI ABDOMINAL 1. între foiţa mijlocie şi cea anterioară loja muşchilor spinali. cea mai groasă. Muşchii largi ai abdomenului şi aponevrozele lor sunt formaţi din fibre încrucişate (fibrele oblicilor). în afară de extensie: flexiune. 1. se despică în două foiţe care formează o teacă acestui muşchi şi apoi se reunesc pe linia mediană. Muşchii abdominali. ei pot executa toate mişcările acesteia. Marginea inferioară a foiţei posterioare se termină la nivelul liniei arcuate sau a liniei semicirculare Douglas {Linia arcuatd). la menţinerea în rectitudine a coloanei. în timp ce muşchii oblic intern şi transvers se insera posterior prin câte o aponevroza. oblic extern. Aponevroza posterioară a oblicului intern V s Fig. Acţiunea asupra coloanei vertebrale. luând parte la formarea liniei albe. M. ste întărită printr-o lamă fibroasă. fuzionează cu aponevroza muşchiului dorsal mare. sub ei găsindu-se un plan de fibre transversale. M.MIOLOGIA 2. rotaţie. . fuzionându-se cu aponevroza oblicului extern cu care formează lama anterioară a tecii. ACŢIUNEA DE TOTALITATE A MUŞCHILOR ABDOMINALI Priviţi în ansamblu. întins de la primele două procese costale ombare la coasta a XII-a. Aponevroza posterioară a transversiilui prezintă o dispoziţie foarte mult discutată. închisă fiecare într-o teacă: teaca dreptului abdominal şi loja muşchilor spinali. b) foiţa anterioară. muşchiul oblic extern nu are aponevroza posterioară. porţiunea inferioară trece anterior dreptului abdominal contribuind împreună cu aponevroza oblicului intern şi a celui extern la formarea lamei anterioare a tecii.4. c) foiţa posterioară fuzionează cu aponevroza dorsalului mare şi lartitipă astfel la formarea fasciei toracolombare. se împarte în alte două foiţe.

e) peritoneul parietal ce reprezintă ultimul strat al regiunii. de obicei. imediat deasupra liniei ce trece prin crestele iliace. Aponevroza oblicului extern trecând peste iliopsoas la nivelul marginii anterioare a osului iliac. având în medie de 15-25 mm. Acesta este situat în plan frontal. d) fascia ombilicală aderă. Ligamentul inghinal este o porţiune a aponevrozei oblicului extern. Structura. defecaţie. are formă triunghiulară cu baza inserată pe pube între cei doi tuberculi pubieni. provenită prin reflectarea înapoi a aponevrozei oblicului extern. determinând formarea plicii inghinale. inelul se obstruează după naştere. fibros: uracul. Anterior vine în raport cu pielea şi ţesutul celular subcutanat. comprimă aceste organe. Acest rafeu este membranos şi destul de lat în cele două treimi superioare. adică la nivelul vaselor femurale. Planurile constitutive ale ombilicului sunt următoarele: a) pielea. ţesutul preperitoneal şi fascia transversalis. în treimea inferioară se reduce la dimensiunile unei veritabile linii. o laparotomie madiană în cele două treimi superioare întâlneşte numai planuri aponevrotice. lacunare) reprezintă o formaţiune fibroasă. ce umple spaţiul dintre cei doi drepţi. Pe periferia inelului ombilical se fixează vasele ombilicale şi un cordon alb. Muşchii abdomenului formează o centură contractilă. Fixarea se face prin tracturi fibroase. proptea). naştere). şi anume marginea inferioară a acesteia. tendonul conjunct. se insera muşchii oblic intern. trunchiul este răsturnat înapoi şi menţinut vertical prin contracţia muşchilor abdominali. 3. care sunt mici. prin care trec la făt vena şi arterele ombilicale. în partea inferioară. Vena ombilicală devine la adult ligamentul rotund al ficatului (Ligamentum teres hepatis) şi se împarte deasupra ombilicului în două ramuri ce se prind pe marginile laterale ale inelului. Ligamentul inghinal este format în cele două treimi laterale de marginea inferioară a aponevrozei oblicului extern. pe când laparotomia subombilicală şi în special laparotomiile din treimea inferioară vor avea de o parte şi de alta a inciziei. iar cu vârful orientat spre ombilic. aderă de fascia iliacă. prin marginile laterale şi superioară înjurai inelului ombilical. Pielea aderă de ligament astfel încât o colecţie subcutanată de la abdomen. . iar în treimea medială de linia ce proemină prin reflectarea înapoi a acestei aponevroze. semicirculară sau de virgulă. Linia albă (Linea alba) este un rafeu fibros. adminiculum = sprijin. c) inelul ombilical (Anulus umbilicus). prin care trece la făt cordonul ombilical (Funiculus umbilicalis). linia albă este întărită de un ligament numit Adminiculum lineae albae (lat. Acest inel se găseşte în linia albă având o margine groasă. iar marginea inferioară rămâne liberă. Astfel. Forma exterioară este a unei depresiuni circulare. în fundul depresiunii proemină o eminenţă numită papilă. Aproape de mijlocul liniei albe se află inelul ombilical (Anulus umbilicalis). 4. întins de la procesul xifoid la simfiza pubiană. începe după ce aponevroza a depăşit muşchiul iliopsoas. la nivelul muşchiului pectineu se inflectează înapoi formând ligamentul lacunar. iar când muşchii spinali sunt paralizaţi. posterior cu peritoneul. Spaţiul situat între fascia ombilicală şi faţa profundă a liniei albe poartă numele de canal ombilical. Acţiunea muşchilor pune în tensiune întregul aparat fibros de care sunt legaţi (ligamentul inghinal. ce-1 leagă de mamă (placentă). stabilind comunicaţie între ţesutul celular subcutanat şi ţesutul celular peritoneal. Ligamentul lacunar Gimbernat (Lig. Prin ele se produc herniile liniei albe. Arterele se unesc cu uracul într-un singur cordon şi se insera pe marginea inferioară a inelului. Ligamentul inghinal are conexiuni importante. Este o bandă fibroasă ce separă regiunea abdominală de cea femurală. apoi trece ca o punte peste vasele femurale. există deci „o presă abdominală" ce intervine în toate actele fiziologice ce necesită o sforţare (micţiune. Ligamentul inghinal sau arcada inghinală [Lig. iar între papilă şi^cadrul cutanat apare şanţul ombilical cu forma cadrului ce-1 delimitează. transvers şi fascia transversalis. Se formează astfel un jgheab ce participă la formarea! canalului inghinal. Acţiunea de presă abdominală. median şi vertical. Ca localizare. nu descinde la coapsă. pe faţa sa dorsală. cicatricea ombilicală este situată la adult. pe el. care are ca rezultat formarea ligamentului lacunar. pentru ca greutatea corpului să fie suportată de muşchii spinali valizi. 2. Ombilicul (Umbilicus). Prin tonicitatea lor contribuie la fixarea organelor abdominale. inguinale (Arcuş inguinalis)] incorect denumită arcada crurală. Apare ca o depresiune cicatriceală provenită din închiderea unui orificiu ce există în timpul vieţii intrauterine. Raporturi. întărită de fibre arciforme. întinsă de la spina iliacă antero-superioară la tuberculul pubian. APARATUL LOCOMOTOR Poziţia amintită diferă în funcţie de vârstă. Rezultă în urma secţionării cordonului ombilical al fătului. înconjurate de un cadru cutanat de formă circulară. 2. ligamentul interfoveolar) mărind rezistenţa peretelui abdominal. Reflectarea antero-posterioară a marginii inferioare a oblicului extern. Orificii. Prin celelalte orificii. valoarea lor funcţională diminua şi rezistenţa peretelui abdominal se micşorează. fascia transversalis. sex şi gradul de mobilitate a coloanei vertebrale. b) ţesutul celular subcutanat. formează la nivelul ombilicului o depresiune numită gropiţa ombilicală posterioară. trec vase şi nervi.200 să fie proiectat înainte. rolul principal revenind transversului. marginea medială a muşchilor drepţi. pe care se găseşte o cicatrice liniară sau stelată. ce merge să FORMAŢIUNILE DEPENDENTE DE APONEVROZELE ABDOMINALE 1. Când tonicitatea şi forţa musculară a muşchilor scade. mai frecvente în porţiunea superioară (hernie epigastrică). Când se contractă activ.

. Urmărită în sens latero-medial se comportă astfel: se insera pe spina iliacă antero-superioară şi pe creasta iliacă. Prin el se produc herniile femurale.. marginea medială de ligamentul lacunar Gimbernat. o margine laterală (baza). Până la nivelul liniei arcuate. Nervul m. croitor.4.19. Vena femurală. separate între ele prin arcada iliopectinee.9. pectineu.. pectineu. Intre ligament şi vasele femurale se găseşte un nod limfatic profund (nodul lui Cloquet). fascia transversalis participă la formarea tecii dreptului abdominal. a) P o r ţ i u n e a j u x t a m e d i a n ă . Artera femurală. Porţiunea cea mai medială a lacunei vasculare. In terminologia tradiţională. fiind cel mai bine reprezentată la nivelul canalului inghinal. fascia transversalis tapetează faţa posterioară a aponevrozei muşchiului transvers. întâlneşte muşchiul iliopsoas şi se insera pe fascia iliacă. . Fascia muşchiului pectineu. formează împreună cu aceasta două orificii. unde se continuă cu fascia diafragmatică. prezintă o faţă superioară abdominală. întreaga lacună vasculară este cunoscută sub numele de inel femural {incorect inel cruraî). la nivelul lacunei vasculare se insera pe marginea posterioară a ligamentului inghinal. Nervul femural. M. 235. se prindă pe creasta pectineală.10. Lacuna vasulara şi lacuna musculară (vedere anterioară.8.14. 5.12. delimitat de ligamentul inghinal. L a c u n a m u s c u l a r ă {Lacuna musculorum) este orificiul lateral.11. Ea se întinde în jos până la ligamentul inghinal. întins de la tuberculul pubian la eminenţa iliopubiană. Fascia transversalis {Fascia transversalis) este fascia de înveliş profundă a muşchiului transvers. marginea laterală delimitată de arcada iliopectinee. Ligamentul inghinal trecând ca o punte peste marginea anterioară a osului iliac. marginea osului coxal şi arcada iliopectinee. De o parte şi de alta a liniei mediane. iliopsoas. . Vena se află medial de arteră. care răspunde vaselor femurale. medial de lacuna vasculară se continuă cu fascia de partea opusă. Prin ea trece muşchiul iliopsoas însoţit pe marginea lui medială de nervul femural. Tuberculul pubian. 1. este ocupată de limfatice şi acoperită de septul femural. 7. M. Arcada iliopectinee. Lacuna musculară şi lacuna vasculară. Aponevroza muşchiului oblic extern. formează la nivelul inelului inghinal profund fascia spermatică internă a funiculului spermatic.. fascia ombilicală. L a c u n a v a s e u l a r ă {Lacuna vasorum) este situată medial şi are formă patrulateră cu: marginea anterioară delimitată de ligamentul inghinal. De aceea se mai numeşte porţiunea interlacunară a fasciei iliace. Este porţiunea din fascia muşchiului iliopsoas. M. Nod limfatic inghinal profund. . o margine anterioară care se continuă cu ligamentul inghinal. Arcada iliopectinee {Arcuş iliopectineus). .MIOLOGIA 9- 201 2 3 10 Fig. cuprinsă între vena femurală şi baza ligamentului lacunar Gimbernat. Nervul cutanat femural lateral. Spina iliacă anterosuperioară. Artera este situată lateral. Ramura femurală a nervului genitofemural. -17. o margine posterioară fixată pe creasta pectineală.. Prin ea trec vasele femurale. care o separă de nervul femural. pectineale) este un cordon fibros rezistent. partea dreaptă). ea poartă numele de inelul femural {Anulus femoralis).13.6. 6. -l 5. Ligamentul pectineal Cooper (Lig. acoperă apoi inelul femural şi se insera pe creasta pectineală. Ligamentul inghinal. . . Ligamentul lacunar Gimbernat.5. care descinde oblic de la ligamentul inghinal la eminenţa iliopubiană. .16. marginea posterioară de ligamentul pectineal (ligamentul Cooper). b)Porţiunea inghinofemurală. .3. medial. . liberă. . din ea se izolează la nivelul ombilicului. Fascia transversalis se îngroaşă pe măsură ce coboară. gros. anterior până la linia mediană şi posterior până la muşchiul pătrat al lombelor cu a cărui fascie se continuă.18. culcată pe arcada iliopectinee. De formă triunghiulară.7. un vârf fixat pe tuberculul pubian. sub această linie ea formează singură peretele posterior al tecii. Teaca vaselor femurale. 8. acoperită de fascia transversalis. Fascia iliacă. Este foarte importantă. -2. în sus până la diafragmă. o faţă inferioară ce răspunde muşchiului pectineu. .

Marginea laterală poate merge până la inelul inghinal profund şi contribuie în acest caz la formarea marginii lui. neomologat în Nomenclatura Anatomică. de ligamentul Henle şi de ligamentul interfoveolar.4.13. liberi în partea lor laterală. care înveleşte fonicului spermatic. şi altul lateral. Vena iliacă externă. datorită absenţei muşchiului transvers abdominal în regiunea canalului inghinal. e ) F i b r e l e d e î n t ă r i r e ale fasciei transversalis sunt reprezentate prin fibre transversale şi fibre verticale. -10. El separă cavitatea abdominală de canalul femural şi este străbătut de limfatice. Când cele două ligamente. Marginea laterală se situează la o distanţă variabilă de vasele epigastrice. . în partea medială. situat superior de ligamentul inghinal. Fascia transversalis.16. vârful se pierde în fascia transversalis sau se continuă cu linia arcuată şi anume cu stâlpul lateral al acesteia. .15. ea se continuă adesea în sus cu aponevroza muşchiului transvers. precum şi trecerea foniculului pe sub marginea inferioară a muşchiului transvers abdominal. Ligamentul Henle. Marginea medială răspunde ligamentului lui Henle de care este separată printr-o porţiune subţire a fasciei transversalis. M. . Fascia superficială. Nerv scrotal anterior. a)Pereţii canalului inghinal: -peretele anterior este format de aponevroza oblicului extern. d ) I n e l u l i n g h i n a l p r o f u n d APARATUL LOCOMOTOR ale muşchilor transvers şi oblic intern. Ligamentul pectineal Cooper. fascia transversalis. Este un interstiţiu între planurile musculare ale peretelui abdominal. la alcătuirea lui contribuie ligamentul reflex şi tendonul conjunct. ramură din nervul ilio-inghinal. pe unde se produc herniile directe. unul medial. Astfel. Prin marginea medială răspunde muşchiul drept abdominal.8. . are tot o formă triunghiulară. transvers abdominal. Aponevroza muşchiului oblic extern. De cele mai multe ori. ci este locul unde fascia transversalis se evaginează sub forma fasciei spermatice interne. -12. M. Zona corespunde fosei inghinale mediale şi reprezintă un punct slab al peretelui abdominal. Marginea inferioară se continuă cu ligamentul pectineal Cooper.7. este o formaţiune triunghiulară cu vârful în sus. . Raportul strâns pe care fonicului spermatic îl are cu ligamentul inghinal. adaugă interstiţiului propriu-zis încă doi pereţi: superior şi inferior. Ramura superioară a pubelui. de-a lungul liniei de unire a fasciei transversalis cu fascia iliacă.6. . interfoveolare) situat lateral de precedentul. Este un orificiu de formă ovalară al fasciei transversalis. . oblic intern. . aceşti muşchi. de ligamentul reflex. la unirea treimii mijlocii cu treimea medială a acestuia. Canatul inghinal (Canalis inguinalis) este situat în porţiunea infero-medială a peretelui abdominal şi este străbătut de fonicului spermatic la bărbat şi de ligamentul rotund al uterului la femeie.peretele posterior. unde se unesc formând tendonul conjunct. legat de teaca dreptului.3. -peretele superior este reprezentat de marginile inferioare ale muşchilor transvers abdominal şi oblic intern. care şi-a modificat structura sub acţiunea condiţiilor speciale ale regiunii.17. Uneori în partea cea mai laterală contribuie la formarea acestui perete şi fasciculele cele mai inferioare Ligamentul interfoveolar Hesselbach (Lig. când aceşti muşchi sunt foarte dezvoltaţi.11. Fascia spermatică internă. participând deci la formarea peretelui posterior. f( Fig. sunt împărţite în două fascicule. Peritoneul parietal. Prin bază ajunge la ligamentul inghinal. se recurbează în jos şi trece posterior foniculului. aşezat lângă inelul inghinal profund. . Fibrele transversale se întind de la spina iliacă anterosuperioară la tuberculul pubian. Fascia cribroasă. devin aponevrotici în partea medială. La formarea peretelui posterior mai contribuie peritoneul şi ţesutul celular preperitoneal. sunt foarte bine dezvoltate. este format de planul imediat următor. . Acesta din urmă. . Secţiune sagitală prin treimea mijlocie a canalului inghinal drept (segmentul lateral al secţiunii). ele vin în contact prin marginile lor alăturate. 9. Henle şi interfoveolar. . întărită de tendonul conjunct. uneori constituind o formaţiune continuă. se pot descrie canalului inghinal patm pereţi şi două orificii. Fascia muşchiului pectineu.202 c) S e p t u l f e m u r a l (Septum femorale) închide spaţiul dintre vena femurală şi baza ligamentului lacunar Gimbernat.14. Tendonul conjunct. . . De cele mai multe ori.2. numit ligamentul interfoveolar. Fibrele verticale ocupă spaţiul dintre inelul inghinal profund şi teaca dreptului. i7 {Anulus inguinalis profundus). . ligamentul Henle este separat de ligamentul interfoveolar printr-un spaţiu la nivelul căruia fascia transversalis nu este întărită. Nod limfatic inghinal superficial. pectineu. 1. De fapt aici nu este un orificiu. . ligamentul Henle. după ce formează peretele superior al canalului. astfel încât fascia transversalis este întărită pe toată suprafaţa ei şi pericolul herniilor este diminuat. M.9. Ligamentul inghinal.5. 236.

sunt următoarele: a) plică o m b i l i c a l ă m e d i a n ă (Plică umbilicalis mediana) întinsă de la ombilic la vârful vezicii urinare. Canalul inghinal la femeie este mai lung. Inelul i n g h i n a l p r o f u n d (Anulus inguinalis profundus) este determinat de fascia transversalis. b) p l i c ă o m b i l i c a l ă m e d i a l ă (Plică umbilicalis medialis) se întinde de la ombilic la partea laterală a vezicii. pentru a forma l a m a e i p o s t e r i o a r a (Lamina posterior). vor fi descrişi la muşchii membrului inferior. b) O r i f i c i i 1 e. Pe lângă muşchiul drept abdominal teaca mai conţine arterele epigastrice. porţiunile terminale ale nervilor intercostali şi uneori muşchiul piramidal (când acesta există). el vine în raport cu vasele epigastrice inferioare. deasupra ligamentului inghinal. Muşchiul pătratul lombelor (M. Nu are margini nete datorită continuităţii la acest nivel a fasciei transversalis cu fascia spermatică internă a funiculului spermatic. Deschiderea orificiului variază cu starea de tonus a peretelui abdominal şi cu poziţia corpului. este formată prin ridicarea peritoneului de vasele epigastrice inferioare. 11. Plică ombilicală mediană este unică. întinsă de la arcada costală a bazei toracelui la simfiza pubiană. Canalul inghinal are două orificii: unul superficial şi unul profund. în treimea inferioară. răspunde peretelui posterior al canalului inghinal. Prin canalul inghinal trece funiculul spermatic la bărbaţi şi ligamentul rotund al uterului la femei. răspunde inelului inghinal superficial. formând împreună lama a n t e r i o a r ă a t e c i i (Lamina anterior). între aceste plice se găsesc următoarele depresiuni peritoneale: f o s a i n g h i n a l ă l a t e r a l ă (Fossa inguinalis lateralis) situată lateral de plică ombilicală laterală. densificate sub forma a doi stâlpi: stâlpul medial (Crus mediale) şi stâlpul lateral (Crus laterale) între care se găsesc fibrele intercrurale. Posterior. Medial. 10. Orificiul este situat aproximativ la 2 cm. Iliopsoasul şi psoasul mic. Pe faţa posterioară a peretelui abdominal anterior există trei depresiuni ale peritoneului. flexiunea trunchiului îl lărgeşte. Peretele posterior al tecii nu aderă de intersecţiile aponevrotice ale muşchiului drept abdominal. aşa că o colecţie purulentă poate descinde din partea superioară spre simfiza pubiană. Fosele inghinale. Limita dintre porţiunea aponevrotică şi cea facială este indicată prin linia arcuată. orificiile mai strâmte. celelalte două sunt perechi. Hiperextensiunea îl îngustează. toate cele trei aponevroze ale muşchilor laterali trec înaintea muşchiului drept. strâns legate de formaţiunile mai sus studiate şi cu o mare importanţă practică. Teaca este formată prin dedublarea aponevrozei muşchiului oblic intern de a cărei foiţă anterioară aderă aponevroza muşchiului oblic extern. f o s a supravezicală(Fossasupravesicalis) situată între plică ombilicală mediană şi plică ombilicală medială. La făt. I n e l u l i n g h i n a l s u p e r f i c i a l (Anulus inguinalis superficialis) este delimitat de fibre ale aponevrozei muşchiului oblic extern. Inelul este delimitat exclusiv de fascia transversalis situată circumferenţial funiculului spermatîc. iliopsoasul şi micul psoas. Inelul are un diametru de aproximativ 2 cm şi permite pătrunderea în el a pulpei degetului index. mai îngust. împreună cu fasciile lor. e formată prin ridicarea peritoneului de cordonul fibros rezultat prin obstruarea arterei ombilicale. quadratus lumborum) are formă patrulateră şi este situat pe părţile laterale . astfel încât faţa lui posterioară vine aici în contact direct cu fascia transversalis. c)plică o m b i l i c a l ă l a t e r a l ă (Plică umbilicalis lateralis) situată lateral de precedenta. Ele sunt determinate de prezenţa unor plice ale peritoneului. MUŞCHII REGIUNII POSTERIOARE A ABDOMENULUI SAU Al REGIUNII LOMBO-ILIACE Regiunea lombo-iliacă cuprinde trei muşchi: pătratul lombelor. care se întind până la ligamentul inghinal. iradiate din aponevroza oblicului extern din partea opusă. Plicele peritoneului. este formată prin ridicarea peritoneului de către urac (cordon fibros provenit din obstruarea alantoidei). inelul este format din fibrele ligamentului reflectat. Aponevroza transversului se uneşte cu foiţa posterioară a aponevrozei muşchiului oblic intern. câte una în dreapta şi alta în stânga. peretele posterior al canalului inghinal conţine fibre ale muşchilor oblic intern şi transvers. care poate fi 203 considerată ca formând singură peretele posterior al tecii dreptului. Această dispoziţie corespunde numai celor două treimi superioare. Ea îmbracă muşchiul drept abdominal. Forma generală a tecii este a unei cavităţi turtite. f o s a i n ghinală m e d i a l ă (Fossa inguinalis medialis) situată între plică ombilicală laterală şi cea ombilicală medială. Persistenţa în interiorul funiculului spermatic a procesului vaginal al peritoneului (a canalului peritoneo-vaginal) poate fi urmată de formarea unei hernii oblice externe congenitale. La nivelul orificiului superficial deseori se află o bulă grăsoasă. peritoneul formând la nivelul lui aşa-numitul „con peritoneal" ce corespunde fosei inghinale laterale. Teaca muşchiului drept abdominal (Vagina musculi recti abdominis).MIOLOGIA -peretele inferior este format de jgheabul ligamentului inghinal. în număr de trei. vasele epigastrice şi nervii perforanţi). răspunde inelului inghinal profund. concavă inferior. Teaca dreptului abdominal este perforată de orificii pentru trecerea vaselor şi nervilor (pentru vasele toracice interne.

21. Acţiune. Nervul splanhnic mare. posterior de foiţa mijlocie a acestei aponevroze. Esofagul. Nervul frenic drept. Stâlpul stâng. . . Ligamentul arcuat lateral. ambele aceste categorii de fibre se găsesc pe un plan posterior. .7. c) fibrele costotransversare se întind de la coasta a XII-a la procesele costale ale primelor patru vertebre lombare şi se găsesc pe un plan anterior. Prin nervul subcostal şi ramurile anterioare ale nervilor lombari I-IV. Muşchiul este format din trei feluri de fibre dispuse în două planuri: a) fibre iliocostale. Artera aortă. Stâlpul drept.18. -l 6. 1. el închide spaţiul dintre coasta a XII-a şi creasta iliacă. .19. Vertebra lombară a Ii-a. . înclină bazinul pe partea sa. Inervaţie.6. medial de procesele costale lombare. rinichii. Când ia punctul fix pe torace. 14. prin fasciculele iliocostale. Porţiunea lombară a diafragmei. Faţa inferioară a diafragmei.13.204 ale coloanei lombare. Nervul splanhnic mic. Trunchiul vagal anterior. Trigonul lombocostal.20. verticale. Pătratul lombelor este conţinut într-o lojă osteo-fibroasă formată: anterior de foiţa anterioară a aponevrozei posterioare a transversului.5. înclină coloana lombară de partea lui. . Prin intermediul acestei loje. .15. . Centrul tendinos . Vena cavă inferioară.22. Nervul subcostal. -11.89. dar terminându-se pe vârful proceselor costale ale primelor patru vertebre lombare.4.3. Nervul frenic stâng. Atunci când punctul fix de inserţie este pe bazin. MUŞCHIUL REGIUNII SUPERIOARE AABDOMENULUI DIAFRAGMA [Diaphragma (thoraco-abdominale)] Diafragma este o despărţitoare musculo-aponevrotică boltită. ce pornesc de pe creasta iliacă şi ligamentul iliolombar şi merg în sus la coasta a XII-a. . Trunchiul vagal posterior.12. . colonul ascendent. Ligamentul arcuat median. b) fibrele iliotransversare cu aceeaşi origine. Raporturi.2. muşchiul vine în raport posterior cu muşchii spinali. respectiv descendent şi cu peritoneul.8. . Ligamentul arcuat medial. Inserţii. Pătratul lombelor contribuie la menţinerea trunchiului în rectitudine. Ganglionii trunchiului simpatic. -17. / 2 Fig. iar anterior cu muş21 22 APARATUL LOCOMOTOR chiul iliopsoas. . 237. . -10. . Este în mod secundar un muşchi expirator. Vertebra lombară a IlI-a. care desparte cavitatea toracică de cavitatea abdominală: diafragma toraco-abdominală. . . Porţiunea costală.

arcuatum laterale) sau arcada muşchiului pătrat al lombelor. Stâlpul stâng (Crus sinistrum) naşte doar de pe primele două vertebre lombare şi de pe discurile învecinate. şi periferică. vârstă. Prin el trece vena cavă inferioară ai cărei pereţi aderă de marginile orificiului. dreaptă şi stângă (cea din dreapta este mai înaltă). în diafragmă se mai găsesc şi: -hiatul esofagian(Hiatusoesophageus) are o formă eliptică. pe unde se pot forma herniile diafragmatice. în structura ei distingem o porţiune centrală densă. arcuatum mediale) sau arcada muşchiului psoas. o foliolă dreaptă (cea mai mare) şi o foliolă stângă (intermediară). porneşte de pe corpurile primelor trei vertebre lombare şi de pe discurile intervertebrale corespunzătoare. Pleura coboară adânc în şanţurile dintre . prin digitaţiuni ce se încrucişează cu cele ale muşchiului transvers al abdomenului. Pe aici se produc cele mai frecvente hernii diafragmatice. Planul de orientare a diafragmei este oblic de sus în jos şi dinainte înapoi. la procesul costal al primei vertebre lombare.o r i f i c i u l venei c a v e (Foramen venae cave) este situat în centrul tendinos. 3. arcuatum medianum). explică invaginarea abdomenului în cavitatea toracică la nivelul hipocondrelor. între porţiunile lombară şi costală (trigonul lombocostal). în afară de aceste orificii mari. b ) P o r ţ i u n e a c o s t a l ă (Pars costalis diaphragmatis) îşi are originea pe feţele mediale şi pe marginile superioare ale ultimelor şase coaste de fiecare parte. prin care se pot face hernii ale organelor din abdomen spre torace. nervii splanhnici mare şi mic trec prin grosimea stâlpilor diafragmei.h i a t u l a o r t i c (Hiatus aorticus) aşezat postero-inferior faţă de precedentul. se întinde de la procesul costal al primei vertebre lombare la marginea inferioară a ultimei coaste. Prin el trec esofagul. între porţiunile costală şi sternală (trigonul sternocostal). având originea pe circumferinţa inferioară a toracelui. Faţa superioară. La cadavru valorile sunt mai ridicate cu înălţimea unei coaste. situată între orificiul esofagian şi orificiul venei cave inferioare. formează plafonul cavităţii abdominale. conformaţie toracică şi mai ales după mişcările respiratorii şi poziţia individului. c ) P o r ţ i u n e a s t e r n a l ă (Pars sternalis diaphragmatis) naşte prin două fascicule de pe faţa posterioară a procesului xifoidian. Stâlpul drept (Crus dextrum) mai puternic şi mai lung decât cel stâng. Hiaturile diafragmei. 1. care o divide în două bolţi secundare. Prin el trec artera aortă şi duetul toracic. este o arcadă aponevrotică ce trece ca o punte peste muşchiul respectiv. aponevrotică. reprezentând puncte slabe ale diafragmei. Astfel. răspunde următoarelor organe toracice: central. variind în funcţie de sex. convexă. printr-un interstiţiu dintre fibrele pornite de pe ligamentul arcuat medial şi stâlpul homolateral. printre fibrele musculare ale diafragmei mai trec o serie de elemente vasculo-nervoase. . Prin aceste spaţii comunică ţesutul celular mediastinal cu cel extraperitoneal. uneori cu trunchiul simpaticului. la nivelul lui cei doi stâlpi schimbă fascicule anastomotice. alteori cu nervii splanhnici. Aceste orificii. deci coasta a IlI-a în dreapta şi a IV-a în stânga. 205 Ligamentul arcuat lateral {Lig. ficat. de unde fibrele musculare converg spre centrul tendinos. splină) pot fi proiectate pe peretele toracic. a ) P o r ţ i u n e a l o m b a r ă (Pars lumbalis diaphragmatis) porneşte de pe vertebrele lombare prin stâlpii musculari. Este ligamentul arcuat median (Lig. 2. nervii vagi şi ramurile esofagiene ale vaselor gastrice stângi. Raporturi. între diferitele porţiuni musculare pot exista o serie de hiaturi. în stânga atinge coasta a V-a. Structural. Este situat între fibrele stâlpului drept. diafragma are două porţiuni: centrală. concavă. Stâlpii diafragmei sunt doi. cei doi stâlpi ai porţiunii lombare şi ligamentul arcuat median. Acestea pot fi grupate în trei porţiuni: lombară. la unirea foliolei anterioare cu cea dreaptă. pleurei şi bazei plămânilor. venele lombare ascendente trec spre torace pentru a deveni venele azygos şi respectiv hemiazygos. între cele două fascicule ale porţiunii sternale. creând posibilitatea propagării unor colecţii purulente din torace spre abdomen. musculoasă. precum şi de pe două perechi de arcade aponevrotice. . sau în sens invers. ca şi hiaturile. trunchiul simpaticului trece de obicei prin porţiunea lombară. Situaţia diafragmei diferă pe cadavru faţă de omul viu: pe cadavru apare mai ridicată. este tot o arcadă aponevrotică ce trece ca o punte peste acest muşchi. Astfel în dreapta diafragma se ridică anterior până la nivelul coastei a IV-a. costală şi sternală. reprezintă puncte slabe. Componenta aponevrotică numită centrul tendinos (Centrum tendineum) este o puternică lamă fibroasă (comparată de Winslow cu un trifoi) care prezintă o foliolă anterioară (cea mai mică). la omul viu situaţia este foarte schimbătoare. Marginile mediale tendinoase ale celor doi stâlpi se întâlnesc în planul median pentru a forma o arcadă înaintea aortei. Cupola diafragmei nu este uniformă. este întins de la corpul celei de a doua vertebre lombare. denumite ligamentele arcuate medial şi respectiv lateral. spre aceasta converg toate fibrele conjunctive constitutive ale acestei componente aponevrotice. Componenta musculară formează partea periferică a diafragmei.MIOLOGIA Faţa superioară convexă formează baza cavităţii toracice. Ligamentul arcuat medial {Lig. Forma sa boltită. iar faţa inferioară. 2. pericardului care aderă de folia anterioară. este delimitat între coloana vertebrală. de o parte şi de cealaltă. ea prezintă o depresiune centrală corespunzătoare inimii. motiv pentru care organele din etajul superior al abdomenului (stomac. Aceste hiaturi se pot forma: 1.

De la origine. pe de o parte. Este cel mai superficial şi mai voluminos dintre muşchii umărului. Marginea anterioară a muşchiului formează cu pectoralul mare spaţiul deltopectoral. Cunoaşterea dispoziţiei ramurilor orientează traiectul frenotomiilor. APARATUL LOCOMOTOR Inserţii. Acţiunea sinergică a celor trei fascicule produce abducţia braţului până la orizontală. supraspinatus) ocupă fosa supraspinoasă. anexată muşchiului deltoid. c) fasciculul mijlociu este exclusiv abductor. în partea posterioară este în raport cu rinichii şi cu glandele suprarenale. este dispusă între faţa profundă a muşchiului şi tuberculul mare al humerusului. laterale şi posterioare. tras de muşchiul deltoid. în paralizia deltoidului. diafragma intervine în importante acte fiziologice ca: râs. tras de pectoralul mare. rotund mic şi triceps. Diafragma reprezintă şi o barieră ce împiedică organele abdominale să pătrundă în torace sub influenţa presiunii abdominale. diafragma se relaxează şi urcă spre cavitatea toracică. formând recesurile pleurale costodiafragmatice. Inervaţie.pe marginea laterală a acromionului (prin mici aponevroze). Este constantă şi comunică adesea cu bursa subacromială (Bursa subacromialis) situată între acromion şi ligamentul coracoacromial. Toate cele trei fascicule converg spre un tendon ce se prinde pe tuberozitatea deltoidiană a humerusului. ceea ce poate duce la luxaţii şi subluxaţii ale humerusului în articulaţia scapulohumerală. braţul atârnă flasc şi balant de-a lungul trunchiului. care îi separă de faţa posterioară a stomacului. în timp ce baza plămânului rămâne la o oarecare distanţă. rotundul mare şi capul lung al tricepsului. iar fragmentul superior. care se pot face astfel cu evitarea secţionării nervilor. proiecţia înapoia şi rotaţia externă a braţului. în expiraţie. Are originea în fosa supraspinoasă a scapulei şi pe fascia cu caracter de aponevroză ce acoperă muşchiul. supraspinosul. Ei sunt în număr de şase: deltoidul. Este dată de nervul axilar. Inserţii. expulzarea fătului din uter. Fragmentul inferior al osului se va deplasa în sus. rotundul mic. Vârful se prinde pe tuberozitatea deltoidiană. infraspinosul. Diafragma. iar cele posterioare (scapulare) oblic dinapoi înainte. Muşchiul deltoid (M. Totodată. 1. Acţiune. Inflamaţia acestor burse (bursită) poate da o limitare a mişcărilor. Faţa inferioară. iar capsula articulară este relaxată. Aceştia sunt: înapoi. înainte. Raporturi. Cele trei grupe de fascicule realizează următoarele mişcări: a) fasciculele anterioare execută proiecţia înainte şi rotaţia internă a braţului: b) cele posterioare. rotundul mic şi subscapularul. defecaţia.206 peretele toracic şi diafragmă. care dă reliefurile umărului şi acoperă articulaţia scapulohumerală. Bursa subdeltoidiană (Bursa subdeltoidea). 2. ai mâinii. luând aspectul de „umăr în epolet". medial. bicepsul. Are formă triunghiulară şi acoperă articulaţia scapulohumerală. Fibrele musculare se îndreaptă anterior şi lateral . sughiţ. muşchiul contractat împinge viscerele în jos şi înainte. şi capsula articulaţiei. Muşchii se dispun sub forma unui con cu baza la torace şi vârful la humerus. ai braţului. fasciculele mijlocii (acromiale) vertical. transversal şi antero-posterior. MUŞCHII MEMBRULUI SUPERIOR (Musculi membri superioris) Se vor studia: muşchiul umărului. fibrele muşchiului iau în acelaşi timp punct fix pe coaste. Prin această contracţie. precum şi tendoanele muşchilor care înconjură articulaţia. iar marginea posterioară încrucişează muşchii infraspinos. rotundul mare. Faţa profundă acoperă articulaţia umărului. voma. căscat şi creşte presa abdominală favorizând micţiunea. Muşchiul supraspinos (M. ai antebraţului. coracobrahialul şi pectoralul mare. şi punct fix pe centrul tendinos ridicând coastele şi sternul. Faţa superficială a muşchiului este acoperită de fascie şi piele. Inserţia deltoidului pe humerus se face sub cea a pectoralului mare. deltoideus). fapt cu importanţă în deplasarea capetelor osoase într-o fractură a diafizei humerale situată deasupra tuberozităţii. coborând centrul tendinos. umărul este căzut. astfel că pereţii abdomenului se destind la fiecare inspiraţie. concavă.pe buza inferioară a marginii posterioare a spinei scapulei (printr-o aponevroză triunghiulară). prin contracţia sa măreşte cele trei diametre ale toracelui: vertical. rotund mare. cu fundul stomacului şi cu faţa laterală (diafragmatică) a splinei. MUŞCHII UMĂRULUI (Musculi cinguli membri superioris) Formează o masă musculară. principalul muşchi inspirator.pe treimea laterală a marginii anterioare a claviculei (prin fibre tendinoase şi fibre musculare). pancreasul şi cu importante vase şi nervi din abdomen. Influenţează dinamica esofagiană împiedicând conţinutul gastric să se întoarcă în esofag în timpul inspiraţiei (nu are influenţă asupra aortei şi venei cave). . precum şi formaţiunile anexate lor. . pe de altă parte. Atât nervul frenic drept cât şi cel stâng se împarte în ramuri anterioare. Inervaţia este dată de nervii frenici şi de ultimii 6-7 nervi intercostali. iar viscerele îşi reiau poziţia iniţială. Mai vin în raport cu duodenul. Acţiune. infraspinosul. Inserţia superioară se face corespunzător celor trei porţiuni ale sale: . Stâlpii diafragmei vin în raport înainte cu bursa omentală a peritoneului. este acoperită de peritoneu şi răspunde unor organe abdominale. supraspiosul. iar baza răspunde liniei de inserţie a trapezului. Astfel vine în raport cu faţa convexă a ficatului. 4. în timpul contracţiei. fasciculele musculare coboară spre humerus în modul următor: fasciculele anterioare (claviculare) oblic dinainte înapoi.

1. 3. trecând înapoia articulaţiei scapulohumerale de a cărei capsulă aderă şi se termină printr-un tendon pe feţişoara inferioară a tuberculului mare al humerusului. voluminos şi puternic. Muşchiul este un rotator în afară al humerusului. Inervaţia este dată de nervul micului rotund. M. 4. 10 trecând peste articulaţia scapulohumerală şi converg într-un tendon ce se insera pe feţişoara superioară de pe tuberculul mare al humerusului. romboid mare. rotund mic. 239. Muşchiul infraspinos (M. M. . lateral răspunde marelui şi micului rotund. M.5.9. . întins de la unghiul inferior al scapulei. Capul lung al tricepsului. . .13. în vecinătatea marginii laterale a acesteia şi pe faţa profundă a fasciei infraspinoase.3. Inserţiile de pe faţa dorsală a scapulei. rotund mare. . ramură colaterală a plexului brahial. Muşchiul dispune de o bursă seroasă situată între tendonul propriu şi capul humeral {Bursa subtendinea musculi infraspinati).4. Muşchii posteriori ai umărului. Este acoperit de trapez. supraspinos. Capsula articulaţiei acromioclaviculare. . M. Ia creasta tuberculului mic al humerusului. romboid mic. Raporturi.6. Capsula articulaţiei umărului. .12. infraspinos. Muşchiul rotund mare (M. deltoid. . Muşchiul se îndreaptă lateral şi în sus. supraspmos. Inserţii. M. acesta va fi descris cu rotundul mare. Capul lung al tricepsului brahial.7. Raporturi. M. La origine este situat imediat lângă rotundul mare. Acţiune. rotund mare. -14. M. Raporturi. el acoperă capul lung al tricepsului. deltoid şi piele. rotat înăuntru. Fibrele converg într-un tendon ce trece posterior de articulaţia umărului şi se insera pe feţişoara mijlocie a tuberculului mare al humerusului. .MIOLOGIA 207 Fig. teres major) este alungit.10. . infraspinos. Inervaţia este dată de nervul suprascapular. Este acoperit de muşchiul deltoid. . are rolul unui ligament activ menţinând capul humeral în cavitatea glenoidă.7. b) Asupra capsulei articulare: inserându-se şi pe capsulă. Acţiune.8. a) Asupra articulaţiei scapulohumerale: este abductor al braţului. Fasciculele . ajutând deltoidul în acţiunea sa. Muşchiul rotund mic (M. cu care se confundă la prima vedere. S Fig. M. o fereşte să fie prinsă între suprafeţele articulare în mişcările din articulaţia umărului. trapez. acoperă fosa infraspinoasă şi articulaţia scapulohumerală. 238. infraspinatus) ocupă cea mai mare parte a fosei infraspinoase. având fibre inserate şi pe faţa profundă a fasciei infraspinoase. dinţat anterior. cu eficienţă mai mare atunci când braţul a fost. M. Este un rotator în afară al braţului. Inervaţia este dată de nervul suprascapular.5. omohioidian. Inserţii.11.2. 1. Acţiune. ridicător al scapulei.2. Este un tensor al capsulei articulare şi menţine în acelaşi timp în contact oasele în articulaţia scapulohumerală. Triunghiul omo-tricipital. M.8.6. Inserţii. . M. Originea se face în fosa infraspinoasă prin fibre tendinoase şi pe fascia infraspinoasă ce-1 acoperă. în paralizia acestuia îl poate înlocui parţial. . . . M. Are originea pe faţa posterioară a scapulei. . . ram colateral din nervul axilar. M. teres minor) este situat lateral de muşchiul infraspinos. . . Patrulaterul humero-tricipital.4. în prealabil. Medial porneşte de pe unghiul inferior al scapulei şi de pe jumătatea inferioară a fâşiei osoase situate de-a lungul marginii laterale a osului. M. Capul lateral al tricepsului brahial. rotund mic.3. 5. Muşchiul este acoperit de trapez şi acoperă fosa supraspinoasă şi capsula articulaţiei umărului. de care apoi se depărtează formând un spaţiu triunghiular. M.

rotundului mic şi porţiunii scapulare a deltoidului. iar lateral. sunt următoarele: posterior cu capsula articulaţiei de care este separat de bursa subscapulară (Bursa subtendinea musculi subscapularis). Acesta este divizat în două porţiuni de capul lung al tricepsului: a) lateral. faţa anterioară se aplică parţial pe torace. patrulaterul humero-tricipital. care se unesc într-un corp muscular ce coboară prin loja anterioară a braţului şi se termină pe extremitatea superioară a radiusului. triunghiul omotricipital. rotund mare. capul lung al tricepsului. e) r o t a ţ i a î n ă u n t r u : cel mai important este subscapularul. Ca urmare va fi în raport cu conţinutul axilei. subscapularis) este un muşchi triunghiular situat în fosa subscapulară. cu originea pe scapulă. se poate spune că: . de asemenea şi adductor. Marginea inferioară formează cu marginea omonimă a muşchiului dorsal mare marginea posterioară a bazei axilei. d ) a d d u c ţ i a este realizată de un complex muscular format din cei doi muşchi mari ai axilei (pectoralul mare şi dorsal mare). de aici toate fibrele converg lateral într-un tendon ce aderă strâns de capsula articulaţiei scapulohumerale şi se insera pe tuberculul mic al humerusului. Rezumând acţiunea sinergică şi cea antagonistă a celor şase muşchi grupaţi în jurul articulaţiei scapulohumerale. rotundul mare şi de capul lung al bicepsului. anterior şi lateral. dorsalul mare. bursă sinovială (Bursa subtendinea musculi teretis MUŞCHII BRAŢULUI (Musculi brachii) Sunt aşezaţi în două regiuni: regiunea anterioară. menţine capul humeral în cavitatea glenoidă. . rotund mare. când muşchiul biceps este contractat.infraspinosul şi rotundul mic sunt rotatori în afară. Este mişcarea de „a pune mâinile la spate". ajutaţi de capul lung al bicepsului. având şi acţiune protectoare asupra capsulei. Raporturi. duce scapula în sus şi înainte. în afară de supraspinos (deltoid prin fasciculul anterior şi cel posterior. b) medial. Inervaţia o dă nervul toracodorsal din plexul brahial.rotundul mare şi subscapularul sunt adductori şi rotatori înăuntru. ea este încrucişată de vasele axilare şi de muşchiul coracobrahial. regiunea posterioară. în special cu vasele şi nervii din această regiune. . Cele mai importante raporturi le au marginile muşchiului. b ) p r o i e c ţ i a î n a p o i este executată d e muşchiul deltoid (prin fasciculul posterior) dorsal mare. între acest tendon şi humerus se dezvoltă o majoris). Marginile inferioare ale celor doi muşchi sunt unite. prin care trec nervul axilar şi artera circumflexă humerală posterioară. fusiform. Când muşchiul ia punctul fix pe torace. de care se află separat printr-o bursă seroasă independentă de articulaţie. coracobrahial şi brahial. Acţiune. f ) r o t a ţ i a î n a f a r ă este dată d e infraspinos ş i rotundul mic.deltoidul şi supraspinosul sunt abductori. La omul viu. Raporturi. Este un rotator înăuntru al humerusului şi deci antagonist al infraspinosului. Tendonul muşchiului rotund mare este situat înapoia tendonului muşchiului dorsal mare. Are originea în fosa subscapulară. este adductor şi rotator înăuntru al braţului (deci sinergie cu dorsalul mare şi antagonist cu deltoidul). faţa anterioară este în raport tot cu muşchiul dorsalul mare care înconjură marginea inferioară a rotundului mare şi se aşază pe faţa lui anterioară. Muşchiul biceps brahial (M. cu muşchii biceps brahial. medial de el există un şanţ bicipital medial (Sulcus bicipitalis medialis) care răspunde traiectului arterei brahiale. Inserţii. diferite de cele ale corpului muscular (care au fost prezentate anterior). anterior este încrucişat de biceps şi coracobrahial. susţinut de pectoralul mare. Faţa posterioară acoperă fosa subscapulară. aşa că în paralizia lui. infraspinos. prin care trece artera circumflexă a scapulei. Raporturile tendonului. apoi de toţi muşchii umărului. Muşchiul subscapular (m. subscapular) şi de muşchii lungi ai braţului (biceps şi coracobrahial). Inervaţia provine din nervul subscapular. bolnavul are dificultate în ducerea alimentelor la gură. biceps brachii) este un muşchi lung. apare şanţul bicipital lateral (Sulcus bicipitalis lateralis). Cel mai important este deltoidul. în acelaşi timp imprimă braţului şi o uşoară mişcare de retropulsie. rolul principal îl are deltoidul. Când ia punctul fix pe humerus. în plus. când braţul este ridicat. cu muşchiul triceps brahial. Inserţii. APARATUL LOCOMOTOR Rezumatul acţiunilor muşchilor umărului. iar în rest se îndepărtează de acesta şi ia parte la formarea peretelui posterior al axilei. Acţiune. de care este despărţit printr-o bursă sinovială. c) a b d u c ţ i a este asigurată de deltoid şi supraspinos. aşezaţi pe două planuri: planul superficial format de bicepsul brahial şi planul profund format de muşchii coracobrahial şi brahial. 1. MUŞCHII NECESARI MIŞCĂRILOR ÎN ARTICULAŢIA SCAPULO-HUMERALĂ Pot fi grupaţi astfel: a ) p r o i e c ţ i a î n a i n t e este executată d e muşchiul deltoid (porţiunea anterioară) pectoralul mare şi muşchiul biceps brahial. prin două capete distincte: capul lung şi capul scurt. şi se termină printr-un tendon pe creasta tuberculului mic al humerusului. rotund mic. 6. Aceste regiuni sunt separate între ele prin septe intermusculare ce provin din fascia braţului. Marginea superioară este separată de rotundul mic printr-un spaţiu triunghiular cu baza la humerus numit triunghiul birondo-humero-tricipital. Faţa posterioară este acoperită de dorsalul mare şi piele. I a o r i g i n e a p r i n d o u ă p o r ţ i u n i : c a p u l s c u r t s a u p o r ţ i u n e a s c u r t ă (Caput breve) p e vârful . MUŞCHII REGIUNII ANTERIOARE Regiunea anterioară cuprinde muşchii flexori.208 musculare se îndreaptă în sus.

prin capul scurt. dar flexia este completă numai dacă antebraţul este în supinaţie. la început independente. -17. rotund pronator.2. triceps brahial. M. tuberozitatea radiusului este aşezată dorsal. -15. unde este acoperit . este abductor. 3'. fuzionează într-un singur corp muscular gros şi fusiform ce descinde până la cot. care ia capul humeral drept hipomohlion. 240. M.19. Are acţiune atât asupra braţului cât şi a antebraţului.7. . de care este separat prin nervul musculocutanat.3. Tendonul trece prin interiorul cavităţii articulare scapulohumerale învelit într-o teacă sinovială (Vagina tendinis intertubercularis).8. medial de el trec vasele brahiale (acoperite de aponevroza bicipitală). iar posterior. vine în raport cu peretele posterior al axilei. M. el are trei raporturi principale: medial cu mănunchiul vasculo- Fig.9. Iese apoi din articulaţie şi coboară prin şanţul intertubercular. în 20% din cazuri. Cele două capete. . . Muşchiul coracobrahial (M. fiind muşchiul satelit al arterei brahiale. coracobrachialis) este situat medial faţă de capul scurt al bicepsului. Când ia punct fix pe antebraţ. M. tendoanele bicepsului sunt situate în axilă: capul lung în cavitatea articulară între capul humerusului şi capsulă.12. Aponevroza bicipitală. procesului coracoid. Muşchiul flectează antebraţul pe braţ. 2. M. De pe partea medială a acestui tendon se desprinde o lamă aponevrotică numită aponevroza muşchiului biceps sau expansiunea bicipitală (Aponeurosis musculi bicipitis brachii sau Aponeurosis bicipitalis). . M. este aşezat pe muşchiul brahial. flexor superficial al degetelor. M. tendonul bicepsului fiind înfăşurat în jurul radiusului. -10. flexor lung al policelui. c) La nivelul cotului intră în unghiul format de grupul muşchilor epitrohleeni şi cel al muşchilor laterali (brahioradial. pectoral mare. Aponevroza palmară. Fasciculele musculare merg în jos şi se fixează pe faţa medială a humerusului.5. în porţiunea ei mijlocie. Raporturi. M. unde se insera printr-un tendon pe tuberozitatea radiusului. Muşchii eminenţei hipotenare. . Muşchii eminenţei tenare. Muşchii regiunilor anterioare ale membrului superior. contracţia muşchiului deplasează înainte tuberozitatea şi duce antebraţul în supinaţie. brahioradial. 1 M. lung extensor radial al carpului. Situat în bună parte în axilă. .9'.4. unde se află o impresiune rugoasă. iar anterior este acoperit de peretele anterior al acestei regiuni. . flectează braţul pe antebraţ. . palmar lung. muşchii lung şi scurt extensori radiali ai carpului). Acţiune. Raporturi. -11. M.20. M. . -16. M. acţiunea lui se efectuează până în articulaţia radioulnara distală. o acţiune de adducţie (ca şi coracobrahialul). . . -14. .13. Inervaţia este dată de nervul musculocutanat. Inserţii.4'. dar extrasinovial. flexor radial al capului. M. flexor ulnar al carpului. Lateral vine în raport cu muşchii deltoid şi brahioradial. se insera printr-un tendon pe tuberculul supraglenoidian al scapulei şi pe cadrul glenoidian. El este deci intracapsular.MIOLOGIA 209 de tendonul marelui pectoral. palmar scurt.18. printr-un tendon comun cu al coracobrahialului (tendonul coracobicipital). prin capul lung. brahial. pe vârful procesului coracoid. ţesut celular subcutanat şi piele. Retinaculul flexorilor. capul scurt. Este un puternic supinator al antebraţului: când antebraţul se află în pronaţie. Cu toate că sare numai peste două articulaţii. . între tendonul terminal al bicepsului. lateral de coracobrahial. deltoid. Aponevroza radiază în direcţie ulnară şi se ancorează în fascia antebrahialâ. M. lateral de muşchi trec nervul radial şi artera recurentă radială. se poate dezvolta o bursă interosoasă cubitală (Bursa cubitalis interossed). Asupra braţului are. a) La umăr. medial cu mănunchiul vasculo-nervos brahial. M. Proximal se insera printr-un tendon comun cu al capului scurt al bicepsului. c a p u l 1 u n g sau porţiunea lungă (Caput longum) aşezat lateral de precedentul. între tendon ' şi tuberozitate există o bursă bicipitoradială (Bursa bicipitoradialis).6. scurt extensor radial al carpului. tendonul brahialului şi coarda oblică. b) La braţ este acoperit anterior de fascia brahială. biceps brahial.

M. . Linia de inserţie a muşchiului dinţat anterior.7.5. Tendonul muşchiului biceps brahial. M. .11.3. Secţiune transversală prin treimea superioară a braţului drept. brahial. M. 241. subscapular.11. brahial. .6. . -15.4. . dorsal mare.7. Capul scurt al muşchiului biceps brahial. M. -13. Capul lateral al tricepsului brahial. lung extensor radial al carpului. Vena bazilică. rotund pronator. . . Capul lung al muşchiului biceps brahial.12. Capul lung al tricepsului brahial. M.4. brahioradial. Septul mtermuscular brahial lateral. M. rotund mare.5. 243. coracobrahial. M. Vena cefalică. pectoral mare. . Epicondilul medial.14. M. .3. M. . Capul scurt al bicepsului brahial. M. Coarda oblică. .5. 1. -16.3. . Nervul musculocutanat. . -13. Artera brahială. . Nervul radial. Muşchii flexor radial al carpului.210 APARATUL LOCOMOTOR Fig.10. -10. . M. . .9.13. triceps brahial. rotund mare. M. 17 17 \\\ \ ff- Fig. . Capul medial al tricepsului brahial.6. M. -15. Nervul cutanat brahial lateral superior. . deltoid. Nervul cutanat medial al antebraţului. 10- . 6. dorsal mare. coracobrahial. M. M. Inserţiile musculare pe humerus (văzute anterior). Nervul ulnar. Septul intermuscularmedial. .7. brahial.19.18. 1. M. -12. M. deltoid.10. . M. M. . . 242. Capul lung al bicepsului brahial. pectoral mic.2.4.9. deltoid.9.8. . . 1. pectoral mare. .14. Vasele colaterale ulnare superioare. M. . Tuberozitatea radiusului. palmar lung şi flexor superficial al degetelor.17. . . . subscapular. . .17.8. coracobrahial. M. M.8. Fig. .12. .20. M. M. supraspinos. Vasele brahiale profunde. . Muşchii planului profund al regiunii anterioare a braţului. -11. Nervul median.16.2. . . scurt extensor radial al carpului. -2 .

Capul medial al tricepsului brahial. Este cel mai puternic flexor al antebraţului pe braţ şi tensor al capsulei articulaţiei cotului. aderă de capsula articulaţiei umărului şi coboară între cei doi muşchi rotunzi pentru a se uni cu celelalte două capete şi a forma corpul muşchiului.18. C a p u l m e d i a l (Caput mediale) se insera pe septul intermuscular brahial medial şi pe faţa posterioară a humerusului. pectoral mare. M. pe feţele laterală şi medială a humerusului dedesubtul inserţiei deltoidului şi pe cele două septe intermusculare ale braţului. brahial. . M. extensor al degetului mic. mai rar din nervul radial. rotund mic. -12. M. Muşchiul brahial (M. infraspinos.20. arterele brahială profundă şi recurentă radială. . înapoia bicepsului. situat la partea anterioară şi inferioară a braţului. Capsula articulaţiei umărului. Inervaţie: Din nervul musculocutanat. . între tendonul de inserţie al muşchiului coracobrahial şi muşchiul subscapular se găseşte bursa muşchiului coracobrahial (Bursa musculi coracobrachialis). M. . Capul lung. M. Muşchiul triceps brahial. -10. deltoid. văzute posterior. Capul lateral.8. Este adductor şi proiector înainte al braţului. subscapular. în special pe cel medial. . de care este separat prin nervul musculocutanat. Ligamentul colateral radial. . M.7. M. 3.15. I n s e r ţ i i . M. . M. triceps brachii) este un muşchi voluminos. el dă lărgimea braţului în partea lui inferioară.2. . Acţiune. C a p u l l u n g (Caput l o n g u m ) s e i n s e r a printr-un tendon pe tuberculul infraglenoidian al scapulei.17. . . brachialis) este un muşchi lăţit. trec înaintea capsulei articulaţiei cotului pe care o parte din ele se insera şi se termină printr-un tendon pe baza procesului coronoid al ulnei. . M. . . Raporturi. . Vine în raport anterior cu bicepsul. 1. format din trei porţiuni: o porţiune lungă şi două porţiuni scurte. lateral cu capul scurt al bicepsului şi este perforat de nervul musculocutanat.5. nervos axilar. anconeu. Acţiune. Capsula articulaţiei cotului. 244. Fig. extensor al degetelor. flexor ulnar al capului. medial cu mănunchiul vasculo-nervos al braţului şi cu muşchiul rotund pronator. situată sub şanţul radiatului. M. Inervaţia provine din nervul musculocutanat. 245. M.3. . Inserţii.13. supinator. Fibrele musculare descind.15.9. .11. . tricepsul brahial. M. 1. constituind un bun reper pentru descoperirea lor.4. deasupra şanţului nervului radial. scurt extensor radial al carpului.4.3. Muşchiul triceps brahial (M. Capul lateral al tricepsului brahial. Inserţiile musculare pe humerus: A. . lung extensor radial al carpului. M. MUŞCHIUL REGIUNII POSTERIOARE Regiunea conţine un singur muşchi. Inserţia superioară se face pe buza inferioară a tuberozităţii deltoidiene. între brahioradial şi brahial trec nervul radial. Are raporturi strânse cu vasele axilei. brahioradial.6. -19.16. posterior răspunde humerusului şi feţei anterioare a articulaţiei cotului. Capul medial. lateral cu muşchi brahioradial şi lung extensor radial al carpului. C a p u l 1 a t er a 1 (Caput laterale) se insera pe septul intermuscular brahial lateral şi pe faţa posterioară a humerusului. supraspinos. anconeu. B. . M.MIOLOGIA 211 Fig. . văzute lateral. M.2.

bursa intratendinoasă olecraniană {Bursa intratendinea olecrani). . altul ulnar (Caput ulnare) de pe faţa medială a procesului coronoid al ulnei. flexor al antebraţului pe braţ. tricipitis brachii). rotund pronator. flexor carpi radialis) sau palmarul mare.3. de humerus.5. M. capul lung al muşchiului triceps participă la formarea patrulaterului humerotricipital şi al triunghiului omotricipital. pronator teres) este cel mai lateral muşchi al primului plan. Inervaţie. 1. format de următoarele două planuri. c) planul al treilea este format de muşchii flexor profund al degetelor şi flexor lung al policelui. Prezintă trei raporturi principale: marginea lui laterală delimitează cu brahioradialul fosa cubitalâ (Fossa cubitî) în care pătrunde bicepsul brahial. . . Acţiune. palmar lung. Muşchii grupului profund. ele împiedică prinderea capsulei între suprafeţele articulare. format de primele două planuri. de unde şi numele lor de epitrohleeni. Muşchiul rotund pronator (M. Nervul median trece printre cele două capete de origine ale muşchiului. 2. ce se îndreaptă oblic în jos şi lateral şi se fixează în treimea mijlocie a feţei laterale a radiusului. 246. tensor al capsulei articulare. Muşchii planului superficial al regiunii anterioare a antebraţului 1.6. dispuşi în patru planuri: a) primul plan este format din patru muşchi. M. acoperită de aponevroza muşchiului biceps. palmar lung.4. toţi muşchii iau naştere pe epicondilul medial. Epicondilul medial. Muşchiul flexor radial al carpului (M. lateral. cele două fascicule fuzionează dând corpul muscular. extensor şi adductor al braţului prin APARATUL LOCOMOTOR capul lung. . Este un pronator al mâinii. au originea pe diafizele oaselor antebraţului. medial. şi de palmarul lung. Inserţii. Pe viu. flexor ulnar al carpului. Inserţii.2. Ia naştere prin două fascicule: un fascicul humeral (Caput humerale) de pe faţa anterioară a epicondilului medial. flexor radial al carpului. iar prin capul humeral. Acţiune. REGIUNEA ANTERIOARĂ Cuprinde opt muşchi. Are originea pe faţa anterioară a epicondilului medial şi pe despărţitoarele fibroase care îl separă de rotundul pronator. pe baza metacarpianului al doilea. .212 Cele trei porţiuni merg în jos şi se insera printr-un tendon comun puternic pe faţa posterioară şi pe cele două margini ale olecranului. Ramuri din nervul radial. Aponevroza palmară. Inervaţia este dată de nervul median. . simpla extensie a antebraţului evidenţiază muşchiul. Muşchii acestei regiuni au porţiunile lor musculare spre partea proximală a antebraţului. MUŞCHII ANTEBRAŢULUI (Musculi antebrachii) Muşchii antebraţului sunt grupaţi în trei regiuni: anterioară. b)planul al doilea este format de flexorul superficial al degetelor. laterală şi posterioară. înaintea tendonului tricepsului. După un scurt traiect. pe tuberozitatea pronatorie. iar la partea mijlocie a antebraţului converg către un tendon. Raporturi. de-a lungul marginii mediale merge nervul ulnar. Acesta trece înapoia retinaculului flexorilor şi se insera printr-o expansiune fibroasă. iar tendoanele spre partea distală. care în succesiune latero-medială sunt: rotund pronator. M. între fasciculele tendonului tricipital se găseşte uneori. Unele fibre profunde se fixează pe capsula articulaţiei'cotului (M. între el şi olecran se află bursa subtendinoasă olecraniană (bursa subtendinea m. anterior este separat prin nervul radial şi artera brahială profundă. Muşchiul are raporturi importante: posterior este acoperit de deltoid şi mai jos de piele. Raporturi. în grupul superficial. articulam cubitî). Fig. Fasciculele musculare se îndreaptă în jos şi în afară. flexor radial al carpului. M. iar între olecran şi piele se află bursa subcutanată olecraniană (Bursa subcutanea olecrani). iar între biceps şi rotundul pronator se află artera brahială. Muşchiul este extensor al antebraţului. d) planul al patrulea este format de muşchiul pătrat pronator. flexor ulnar al carpului.

Capul radial. când mâna este în extensie. serveşte. situată lateral de tendonul flexorului. La partea distală a antebraţului. Muşchiul flexor ulnar al carpului (M. în şanţul osului trapez. slab abductor al mâinii şi pronator al antebraţului. Acţiune. Muşchiul flexor superficial al degetelor. La antebraţ: faţa superficială este acoperită de fascia antebrahială şi piele. fund situat medial de flexorul radial al carpului. Inserţia proximală este întinsă şi porneşte prin două capete: capul principal sau humero-ulnar (Caput 213 humero-ulnare) pleacă de pe faţa anterioară a epicondilului medial şi de pe marginea medială a procesului coronoid. Acţiune. de asemenea. fiecare tendon se divide în două fâşii. La gâtul mâinii tendonul trece înapoia retinaculului flexorilor. Nervul median.5. de la epicondilul medial la pisiform. unde prezintă o bursă seroasă.M1OLOGIA Raporturi. capul accesor sau radial (Caput radiale) se prinde pe marginea anterioară a radiusului în porţiunea proximală. situat medial de el. palmaris longus) sau palmarul mic. Capul humeroulnar. .3. în 20% din cazuri lipseşte. cât şi a nervului median. Raporturile principale sunt cu artera şi nervul ulnar. fiind muşchiul cel mai medial din primul plan. Corpul muscular se continuă cu un tendon ce se insera pe osul pisiform. Prezintă un traiect paralel cu ulna. tendonul se împarte în două bandelete terminale. flexor lung al policelui. flexor carpi j ulnaris) sau muşchiul cubital anterior. . Inserţiile se fac pe faţa anterioară a epicondilului medial şi pe despărţitoarele fibroase ce-1 separă de muşchii flexor radial al carpului. corpul muscular se împarte în patru porţiuni. care merg să se insere pe partea mijlocie a falangei medii. slab pronator al mâinii. ajung la palmă şi apoi la degetele respective. Acţiune. pe sub care trec artera uînară şi nervul median. Tendonul lui participă în treimea distală a antebraţului împreună cu tendonul brahioradialului la delimitarea şanţului pulsului. Inervaţia este dată de nervul median. faţa profundă acoperă muşchii flexor superficial al degetelor şi flexor lung al policelui. care se termină fiecare prin câte un tendon. la palmă. M. lateral. Este flexor şi adductor al mâinii. la acest nivel palpându-se pulsul arterei radiale. Corpul muscular foarte scurt se continuă cu un lung tendon care trece pe dinaintea retinaculului flexorilor şi se termină la palmă cu aponevroza palmară. pe care le acoperă prin faţa profundă sau laterală. 4- i ţţi FA I III nn fl\ M i Fig. în medicina operatorie la descoperirea acestei artere. 5. 247. Aceste capete sunt unite printr-o arcadă fibroasă pe sub care trec nervul ulnar şi artera recurentă ulnară posterioară. 4. Muşchiul flexor superficial al degetelor (M. Arcada tendinoasă.4. Acestea se reunesc mai jos (unele fibre ale lor chiar se încrucişează) formând Chiasma tendinum şi delimitează astfel un orificiu prin care trec tendoanele flexorului profund al degetelor. Inserţii. Reconstituind. 3. fiind muşchiul lor satelit. Cea proximală se face prin două capete: unul humeral (Caput numerale) pe epicondilul medial şi altul ulnar (Caput ulnare) pe marginea medială a olecranului şi pe cele două treimi superioare ale marginii posterioare aulnei. între aceste capete se întinde o arcadă tendinoasâ. ce conţine fibre pentru degetele II şi V. medial. Acest şanţ are o deosebită importanţă în practica medicală. Raporturi. . Acestea trec separat pe sub retinaculul flexorilor. şi flexor ulnar al carpului. Este un slab flexor al mâinii şi al antebraţului. La nivelul falangei proximale. • 2. !. Inervaţia o dă nervul ulnar. Corpul muscular este format dintr-un strat superficial destinat degetelor III şi IV şi dintr-un strat profund. este de asemenea. flexor digitorum superficialis) formează singur planul al doilea al muşchilor regiunii anterioare a antebraţului. Inserţii. Inervaţia este dată de nervul median. Muşchiul se întinde de la epicondilul medial. Este un flexor al mâinii pe antebraţ şi slab flexor al antebraţului pe braţ. . Muşchiul palmar lung (M.

Raporturi. Muşchiul flexor lung al policelui (M flexorpollicis longus). superficial şi profund. Marginea lui laterală vine în raport cu capul radial al flexorului superficial al degetelor iar marginea medială. . Am văzut că tendoanele flexorului superficial prezintă în dreptul falangei proximale câte un orificiu prin care pătrunde tendonul corespunzător al flexorului profund. dar lateral de el. . Muşchii planului al 3-lea al regiunii anterioare a antebraţului. La antebraţ: muşchiul este aşezat pe ulnă. b) La gâtul mâinii. în canalul carpian. vasele şi nervul ulnar. Este flexor al ultimelor două falange. La degete acestea se numesc frâie ale tendoanelor şi pot fi lungi sau scurte (Vincula tendinum. Muşchii lombricali. ajung la palmă unde diverg spre degetele II. Corpul muscular se îndreaptă distal.flexor digitorum profundus) formează partea medială a stratului al treilea muscular. IV şi V. la nivelul falangelor medie şi distală dispoziţia tendoanelor este inversată: tendonul flexorului profund este situat anterior (tendon perforant) iar al celui superficial.214 Raporturi.2. . La antebraţ este acoperit de muşchii planurilor precedente şi acoperă radiusul şi membrana interosoasă. de care este separat printr-un interstiţiu. la palmă şi la degete are raporturi identice cu ale flexorului superficial şi au fost studiate cu acestea. 7. Acţiune. cu flexorul profund al degetelor. Acţiune. Alunecarea lor este favorizată de o teacă sinovială. Cele două tendoane. tendonul intră într-un tunel osteo-fibros asemănător cu cel al celorlalte degete. şi este acoperit de planul muscular superficial şi piele. Porţiunea medială primeşte ramuri din nervul ulnar. Vinculum longum. Este un muşchi situat în acelaşi plan cu precedentul. Inserţii. a) La antebraţ. posterior (tendon perforat). Este un adductor al mâinii şi apropie degetele depărtate. sunt menţinute pe faţa anterioară a falangelor printr-o lamă conjunctivă recurbată ca un semicerc. 248. pe unde trec vasele şi nervul interosos anterior. iar la partea mijlocie a antebraţului se împarte în patru fascicule. Acestea trec înapoia retinaculului flexorilor. al mâinii pe antebraţ şi adductor al mâinii. 6. pe membrana interosoasă şi pe pătratul pronator. muşchiul este aşezat pe flexorul profund al degetelor. Corpul muscular se continuă cu un tendon ce se termină pe baza falangei distale a policelui. tendoanele trec prin canalul osteofibros al carpului împreună cu cele ale flexorului profund al degetelor şi al flexorului lung al policelui. tendoanele sunt situate înaintea celor ale flexorului profund al degetelor. continuate fiecare prin câte un tendon. precum şi cu nervul median. II. Muşchiul flexor profund al degetelor (M. porţiunea laterală din nervul median (interososul anterior). Vinculum breve). La fiecare deget se formează deci câte un canal osteofibros pentru tendoanele respective. La deget.4. La mână trece printre cele două fascicule ale flexorului scurt al policelui. Muşchiul flectează falanga medie pe cea proximală. La gâtul mâinii trece înapoia retinaculului flexorilor. Inervaţie. . Inserţiile se fac proximal pe faţa anterioară a radiusului şi pe membrana interosoasă. d) La degete sunt importante raporturile între tendoanele celor doi flexori ai degetelor. Raporturi.3. APARATUL LOCOMOTOR Fig. flexor lung al policelui. ce devine astfel superficial. M. între aceşti doi muşchi şi flexorul profund trec nervul median. la nivelul palmei. Pe tendoanele acestui muşchi. de care este separat prin nervul median şi artera ulnară. unde acestea sunt fixate pe faţa anterioară a falangei prin mezotendoane. degetele pe mână. Fascicul anastomotic. Inervaţia o dă nervul median. este acoperit de flexorul superficial al degetelor şi de flexorul ulnar al carpului. 1. se insera muşchii lombricali. M. flexor profund al degetelor. mâna pe antebraţ şi antebraţul pe braţ. La gâtul mâinii. Deci. Această lamă se fixează pe marginile feţelor anterioare ale falangelor. c) La palmă. aici perforează tendoanele flexorului superficial şi se termină pe baza falangelor distale. Originea este pe cele două treimi proximale ale feţelor anterioară şi medială ale ulnei şi pe membrana interosoasă a antebraţului. numită teaca fibroasă a degetelor mâinii (Vaginaefîbrosae digitorum manus).

8. flexor lung al policelui. scurt extensor radial al carpului. supinator. M. lung extensor radial al carpului.11. 251. Acţiune. . M. extensor lung al policelui. Fig. Procesul stiloid al ulnei. rotund pronator. M. 250. . . M. Acţiunea flexorilor degetelor. Muşchii pronatori şi supinatori ai antebraţului. . Muşchii planului superficial al regiunii posterioare a antebraţului.3'.4.6.8. extensor scurt al policelui. M. Acţiune. 1. . 1 Capul humero-ulnar al muşchiului flexor superficial al degetelor. determinând şi o uşoară abducţie a acesteia. extensor al degetului mic. brahioradial. . M.6.4'.7. M. • 9.2'. brahioradial. 5. Nervul radial. . pătrat pronator. M. M. iar cel superficial intervine în mişcările delicate. . M. M. Muşchiul acoperă scheletul antebraţului şi articulaţia radio-ulnară distală şi este acoperit de flexorul lung al policelui.10.6. Raporturi.3. în treimea corespunzătoare.3'.9. .10. M. M. Flexorul profund al degetelor are acţiune în flexiunea de forţă. . Această flexiune este executată de interosoşi.3.2. flexor profund al degetelor. Axul diagonal al mişcărilor de rotaţie. M. M. Inserţii. Capsula articulaţiei radiocarpiene. Fig. Muşchiul flectează falanga distală pe cea proximală. Membrana interosoasă.8. . Inserţiile de pe oasele antebraţului (văzute anterior). Tendonul muşchiului biceps brahial. . M.12. pătrat pronator. M. . M. . -11. 1. . supinator. Muşchii flexori au o importantă acţiune de flexiune asupra mâinii. rotund pronator. abductor lung al policelui. . . brahioradial. M. . MUŞCHII REGIUNII POSTERIOARE AANTEBRAŢULUI Regiunea posterioară a antebraţului este formată din opt muşchi dispuşi pe două planuri. M. M anconeu.5. Muşchiul pătrat pronator (M.7. M. .MIOLOGIA 215 Fig. . fibrele merg transversal şi se insera pe faţa anterioară a radiusului. Este un pronator al mâinii şi antebraţului. • 7.4. extensor al degetelor. de flexorul profund al degetelor şi de flexorul ulnar al carpului. -2. 8.9. Plecate din treimea inferioară a feţei anterioare a ulnei. . extensor ulnar al carpului. 4. Procesul stiloid al radiusului.2. brahial.5. .2'.10. . . degetul pe metacarpian şi mâna pe antebraţ. pronator quadrate) se întinde între porţiunile distale ale ulnei şi radiusului.3. Acţiunea flexorilor asupra falangei proximale este foarte redusă. Inervaţia o dă nervul median prin ramura interosoasă. datorită retinaculului flexorilor care îi menţine strâns pe carp. Nervul median. Inervaţia este dată de nervul median (interososul anterior). 249. .7'. biceps brahial. Capsula articulaţiei cotului. Capul radial al muşchiului flexor superficial al degetelor.

Anterior vine în raport cu muşchiul supinator. Inervaţia provine din ramura profundă a radialului. ea fiind completată de interosoşi. cu muşchii stratului profund şi cu ulna. Se fac pe partea posteromedială a epicondilului lateral. extensor carpi ulnaris) sau cubitalul posterior. Corpul muscular se continuă cu un tendon. apoi primesc expansiunile largi ale muşchilor interosoşi şi ale lombricalilor cu care formează aponevroza dorsală a degetelor. Extensia falangei proximale este puternică. fuzionându-se cu tendonul provenit de la extensorul degetelor. extensorul ulnar al carpului şi anconeul. contribuind şi la extensia mâinii. faţa profundă vine în raport cu articulaţia cotului şi cu muşchiul supinator. Muşchiul extensor al degetului mic (M. Muşchiul se îndreaptă oblic în jos şi în afară. Marginea proximală e în raport cu tricepsul. 1. Proximal se fac pe epicondilul lateral. la gâtul mâinii de retinaculul extensorilor. anconeus) este un muşchi mic. situat în regiunea cotului. Acţiune. Este cel mai lateral şi mai puternic dintre muşchii planului profund. 4.216 Planul superficial conţine patru muşchi: extensorul degetelor. Marginea laterală vine în raport cu scurtul extensor radial al carpului. Se fac pe epicondilul lateral. Acţiune. Inserţii. Este extensor al degetului mic. Marginea laterală vine în raport cu supinatorul. fascia antebrahială şi pe despărţitoarele fibroase care îl separă de muşchii vecini. muşchii interosoşi dorsali şi falangele. Acţiune. lateral. marginea medială. în partea distală a antebraţului devine superficial şi este acoperit doar de fascia . iar la mână de fascia dorsală a mâinii. Este acoperit de fascia antebrahială şi piele. iar cea medială cu scurtul extensor al policelui. Muşchiul este extensor şi adductor al mâinii. de unde fibrele musculare se îndreaptă oblic. Inserţii. Ei formează la origine o masă musculară comună. Muşchiul anconeu (M. Raporturi. Muşchiul este extensor al antebraţului. iar marginea sa medială cu extensorul degetului mic. Faţa posterioară a muşchiului este acoperită la nivelul antebraţului de piele şi de fascia antebrahială. vine în raport cu extensorul ulnar al carpului. este acoperit de muşchii precedenţi. care apoi se împarte în cei patru muşchi. Prin faţa sa anterioară extensorul degetelor acoperă muşchiul supinator şi muşchii planului profund al antebraţului. cu extensorul degetelor. Inserţii. 5. a acesteia pe cea proximală. Inserţii. Marginea laterală răspunde extensorului degetului mic. în timp ce extensia celorlalte falange este insuficientă. Raporturi. fiind situat profund. care-1 separă de muşchiul flexor ulnar al carpului. Inei~vaţia provine din ramura profundă a radialului. scurtul extensor al policelui. Corpul muscular se îndreaptă distal şi se împarte în patru fascicule ce se continuă prin câte un tendon spre degetele II-V. Faţa superficială este acoperită de piele şi fascie. pe ligamentul colateral radial. Tendoanele degetelor III. Raporturi. Inserţii. La nivelul articulaţiilor metacarpofalangiene. Muşchiul acoperă oasele antebraţului. Este un extensor al falangei distale pe cea medie. a falangei proximale pe metacarp şi a mâinii pe antebraţ. care din punct de vedere anatomic şi fiziologic poate fi considerat ca o porţiune a tricepsului brahial. Muşchiul extensor ulnar al carpului (M. IV şi V sunt legate între ele pe faţa dorsală a metacarpienelor prin punţi fibroase transversale (Connexus intertendineus). Proximal se insera prin capul humeral pe epicondilul lateral (Caput numerale). Inervaţia este dată de un firişor din ramura profundă a nervului radial. iar marginea distală cu extensorul ulnar al carpului. terminându-se pe suprafaţa triunghiulară de pe treimea proximală a feţei posterioare a ulnei. Inervaţia provine din nervul radial. merge de-a lungul celui de-al V-lea metacarpian şi se insera pe ultimele două falange ale degetului mic. între cap şi procesul stiloid şi se insera pe baza metacarpianului V. se insera pe baza primului metacarpian. este situat medial de precedentul. triunghiular. 2. proximal anconeului şi distal ulnei. Tendonul lui trece prin şanţul epifizei distale a ulnei. fiecare tendon trimite câte o expansiune fibroasă care aderă de capsula articulară şi se insera pe falanga proxima! ă. . extensorul degetului mic. distal şi medial. Muşchiul extensor al degetelor (M. Muşchiul este şi extensor şi adductor al mâinii şi abductor al degetelor. raporturile APARATUL LOCOMOTOR anterioare şi posterioare sunt similare cu ale muşchiului precedent. Medial. Planul profund este constituit tot de patru muşchi: lungul abductor al policelui. pe marginea posterioară a ulnei prin capul ulnar (Caput ulnare) şi pe fascia antebrahială. nedivizată. Muşchiul abductor lung al policelui (M. ce trece pe sub retinaculul extensorilor printr-o culisă specială. lungul extensor al policelui şi extensorul indexului. Raporturi. articulaţia radiocarpiană. pe faţa posterioară a radiusului (treimea mijlocie) şi pe membrana interosoasă. pe fascia antebrahială şi pe despărţitoarele fibroase care îl separă de muşchii vecini. abductor pollicis longus). antebrahială şi piele. tendonul lui încrucişând muşchii scurt şi lung extensori radiali ai carpului. extensor digitorum) este muşchiul cel mai lateral din stratul superficial. Proximal se fac pe faţa posterioară a ulnei. 3. se continuă printr-un tendon ce trece prin şanţul de pe faţa laterală a extremităţii distale a radiusului împreună cu tendonul scurtului extensor al policelui. Fiecare tendon se împarte în trei ramuri aponevrotice: cea mediană se fixează pe faţa dorsală a falangei medii. Sub inserţia proximală se găseşte bursa anconeului. Acţiune. iar celelalte se unesc şi se prind pe faţa dorsală a falangei distale. Raporturi. extensor digiti minimi) este situat medial de extensorul degetelor şi fuzionat adesea cu acesta. în partea proximală.

extensor al indexului.8. 6. El este sinergist al muşchilor flexori (şi nu al extensorilor). brahioradial. M.8. Inervaţia o dă nervul interosos posterior. ramură a radialului. . . Capsula articulaţiei cotului. .5. Tendonul terminal trece printr-un şanţ oblic. M. 1.II.13. M.10.2'. . 2.6. M. M. .6. Inervaţia este dată de nervul interosos posterior. şi tendonul lungului extensor situat medial. Ulna. . muşchiul are aceleaşi raporturi ca şi precedenţii. ramură a radialului. . . se delimitează un triunghi care corespunde la suprafaţă depresiunii . 252. extensor pollicis brevis) este situat medial de precedentul. La antebraţ. Raporturi. Inserţii. . . Tendonul său trece prin aceeaşi lojă osteofibroasă şi se insera distal pe baza falangei proximale a policelui. extensor scurt al policelui. scurt extensor al policelui. situat pe faţa posterioară a epifizei distale a radiusului. rotund pronator. . Fig. . .13.5. . lung extensor al policelui.2'. Este extensor şi abductor al policelui. lung abductor al policelui.12. Prezintă aceleaşi raporturi cu precedentul. M. Muşchiul extensor scurt al policelui (M. M. Inserţiile de pe oasele antebraţului (văzute posterior). Acţiune. anconeu. interosos dorsal. La gâtul mâinii. de care este alipit în partea proximală. Artera radială. Inserţii. M. M. extensor ulnar al carpului. Se prinde proximal pe membrana interosoasă şi pe treimea mijlocie a feţei posterioare a ulnei. .3.12.MIOLOGIA 217 Fig.4. coteşte puţin împrejurul crestei osoase ce delimitează lateral acest şanţ.IO. M. . Arc aceeaşi inserţie proximală şi acelaşi traiect cu precedentul. Muşchii planului profund al regiunii posterioare a antebraţului.3. extensor al indexului. Radiusul. . 7. flexor profund al degetelor. triceps brahial. . extensor pollicis longus) este situat medial de precedentul. Ramură arterială perforantă. pătrat pronator. în caz de paralizie a flexorilor el poate săi înlocuiască. M.4. apoi îndreptându-se oblic distal şi lateral. Tendon al muşchiului extensor al degetelor. M. extensor lung al policelui. Raporturi. M.7. Humerusul. Muşchiul este abductor al policelui şi al mâinii.1'. . M. .9. . scurt extensor radial al carpului. supinator. între tendoanele scurtului extensor şi al lungului abductor situate lateral. încrucişează tendoanele extensorilor radiali ai carpului şi se insera pe falanga distală a policelui. Muşchiul extensor lung al policelui (M.11. . 253 . M. M. Acţiune.7.9. M. lung extensor radial al carpului. Tendoanele ambilor muşchi formează împreună relieful ce delimitează lateral „tabachera anatomică". M.2. . M. abductor lung al policelui.

El este acoperit de brahioradial.. corpul muscular se continuă de la jumătatea antebraţului cu un tendon. Vena cefalică. 254. . 1. Inserţii. extensor al degetului 5. -11. . M. ramura a radialului. Este extensor şi abductor al mâinii. Inervaţia provine din nervul radial.9. Mănunchiul vasculonervos interosos anterior. aşezaţi pe două planuri. anconeu. este în raport cu ramura superficială a nervului radial şi cu artera radială. . -10. M.17.5. Inervaţia provine din nervul interosos posterior. pe planul osos. El devine supinator numai când antebraţul este în pronaţie forţată şi pronator când antebraţul este în supinaţie completă.12. .4. 2. lung extensor radial al carpului. se găsesc tendoanele extensorilor radiali ai carpului şi artera radială. M. lung abductor al policelui. 17 16 15 H 13 12 11 denumite „tabachera anatomică".24.2.3. 240). Ramura profundă a nervului radial. . la nivelul articulaţiei metacarpofalangiene se confundă cu tendonul acestuia. Vasele radiale .8. Raporturi. Ulna. Se face prin nervul interosos posterior. M.13.14. Asupra policelui pus în abducţie are însă o acţiune de adducţie. rotund pronator. Nervul ulnar.27.18. iar distal este încrucişat superficial de tendoanele lungului abductor. Inervaţia. . Inserţia proximală se face pe faţa posterioară a ulnei şi a membranei interosoase. . extensor indicis) este cel mai medial din grupul muşchilor profunzi. extensor carpi radialis longus). . Muşchiul este extensor al indexului şi ajută la extensia mâinii. . . Fascia antebrahială. M. lung extensor radial al carpului şi scurt extensor radial al carpului şi un plan profund reprezentat de un singur muşchi. palmar lung. M. Muşchiul acoperă articulaţia cotului. Acţiune. flexor ulnar al carpului. . muşchiul supinator. 1. . scurtului extensor şi lungului extensor al policelui. extensor radial al carpului.16. extensor carpi radialis brevis) este mai scurt şi este acoperit în parte de precedentul. înclinând lateral şi extinzând uşor întreaga mână. iar la mână de fascie şi piele. M. -19. M. M. . Inserţii.15. Acţiune. Muşchiul extinde falanga distală a policelui. flexor lung al policelui. Nervul median. . . M. flectează antebraţul pe braţ şi contribuie la supinaţie.21.22. Vasele interosoase posterioare. 8. flexor profund al degetelor. în fundul acesteia. carpul şi metacarpul.7. flexor radial al carpului. muşchiul brahioradial este aici satelitul arterei radiale.29. Muşchiul este un puternic flexor al antebraţului pe braţ. Radiusul. ce coboară prin şanţul cel mai lateral de pe faţa posterioară a extremităţii distale a radiusului şi se insera pe baza celui de-al doilea metacarpian. .218 26 APARATUL LOCOMOTOR Fig. prin care trec nervul radial şi arteră recurentă radială (fig.6. . . 3. Pornit de pe marginea laterală a humerusului şi de pe septul intermuscular lateral al braţului. . supinator. M. La gâtul mâinii tendonul lui trece prin acelaşi canal osteo-fibros cu extensorul degetelor. Muşchiul lung extensor radial al carpului (M. . Muşchiul extensor al indexului (M. ramură a nervului radial. planul superficial cu muşchii brahioradial. La nivelul antebraţului este acoperit de muşchii superficiali. Raporturi. Vasele ulnare. Ia naştere de pe epicondilul humeral lateral şi de pe ligamentul colateral radial al articulaţiei cotului. M. M. articulaţia radiocarpiană. Inserţii. extensor al degetelor. Acţiune. . M. La nivelul antebraţului. Nervul cutanat antebrahial lateral. acoperă ulna. Muşchiul scurt extensor radial al carpului (M. Secţiune transversală prin treimea superioară a antebraţului drept. Raporturi. .25. brahioradial. La braţ această margine formează cu muşchii brahial şi biceps şanţul bicipital lateral. MUŞCHII REGIUNII LATERALE AANTEBRAŢULUI Regiunea laterală a antebraţului cuprinde patru muşchi. Corpul muscular se continuă cu un tendon ce se insera pe baza procesului stiloid al radiusului. Muşchiul brahioradial (M.20. destinat degetului index. flexor superficial al degetelor. Inervaţia o dă nervul radial. . hrachioradialis) este cel mai superficial şi cel mai puternic muşchi al grupului lateral. Raporturile principale sunt formate de marginea anterioară. M.23.26. scurtul extensor radial al carpului şi articulaţia radiocarpiană. Ramura superficială a nervului radial. Acţiune. extensor ulnar al carpului. Inserţia proximală se face pe marginea laterală a humerusului şi pe septul intermuscular lateral al braţului. M.28. . Inserţii. .

palmar lung. -11. cu muşchii interosoşi şi lombricali. extensorul ulnar al carpului. . . acoperit fiind de cei doi extensori radiali ai carpului.18. . Retinaculul flexorilor.MIOLOGIA Tendonul lui merge paralel cu cel al extensorului radial lung. 219 f9 20 II iO 8 Fig. scurt abductor al policelui. supinator) este scurt şi gros. Primul muşchi interosos dorsal. cu muşchii ce deservesc degetul mic. Faţa lui profundă acoperă articulaţia cotului. Muşchii regiunii palmare (după secţionarea tendoanelor muşchilor antebraţului).19. Fibrele musculare coboară înconjurând posterior treimea proximală a radiusului. exceptând anconeul. Extensorul scurt acoperă radiusul.2. Muşchii necesari mişcărilor în articulaţia radiocarpiană Inflexiune intervin toţi muşchii regiunii anterioare a antebraţului care depăşesc linia articulară radiocarpiană (muşchii flexor radial al carpului. flexor ulnar al carpului şi toţi flexorii degetelor). de muşchii flexor ulnar al carpului şi extensor ulnar al carpului. o regiune mijlocie. în supinaţie cel mai important este muşchiul supinator. Al patrulea muşchi interosos dorsal. în extensiune intervin. Este cel mai puternic şi mai constant supinator al antebraţului şi al mâinii. Inserţii. Ramura profundă a nervului ulnar şi ramura palmară profundă a arterei ulnare. palmar lung. se mai prind însă şi pe ligamentul colateral radial al articulaţiei cotului.6. . . -13. Al treilea muşchi interosos palmar. extensorul degetului mic. Raporturi. Muşchiul supinator (M. faţa dorsală conţinând doar tendoanele muşchilor posteriori ai antebraţului. M. M. de care se desparte numai în apropierea inserţiei distale.7. -15. 255. Acţiunea. palmarul lung şi brahioradialul. Pronaţia este produsă de cei doi muşchi pronatori: rotundul şi pătratul pronator. . rotund pronator. Majoritatea fibrelor îşi au originea pe suprafaţa rugoasă de sub incizura radială a ulnei şi pe creasta muşchiului supinator. M. opozant al policelui. situat profund faţă de muşchii precedenţi. apoi de flexorii superficial 51 profund ai degetelor. -10. 1. M. lung abductor. -12. Abducţia este executată de muşchii lung şi scurt extensori radiali ai carpului. Muşchiul este profund situat. în extensiune intervin muşchii lung şi scurt extensori radiali ai carpului şi toţi muşchii regiunii posterioare a antebraţului. flexor ulnar al carpului. între tendonul său terminal şi baza metacarpianului al III-lea se găseşte bursa lui seroasă {Bursa musculi extensoris carpi radialis brevis). Al doilea muşchi interosos palmar. flexor radial al carpului. o regiune medială (ulnară) numită eminenţa hipotenară. MUŞCHII EMINENŢEI TENARE [Thenar (Eminenţia thenaris)] Sunt în număr de patru. pentru a se insera pe faţa laterală a acestuia. M. flexorul ulnar al carpului şi flexor superficial al degetelor. biceps. Acţiune. mâna posedă un aparat muscular complex. flexor scurt al degetului mic.5. brahioradial.17. Inervaţia provine din ramura profundă a nervului radial. Al doilea muşchi interosos dorsal. lung abductor al policelui. Raporturi.4. MUŞCHII MÂINII (Musculi manus) Deşi cel mai mic segment al membrului superior. brahioradial. M. . trece prin acelaşi şanţ osos al extremităţii distale radiale şi se insera pe baza celui de al treilea metacarpian. format de muşchiul scurt abductor al policelui. . Adducţia este efectuată. M. Supinatorul este străbătut de ramura profundă a nervului radial. muşchiul supinator şi muşchiul rotund pronator. muşchii triceps şi anconeu. M. în special. Este acoperit de muşchiul lung extensor radial al carpului. Muşchii necesari mişcărilor în articulaţia cotului şi în cele radioulnare în flexiune intervin muşchii brahial. Are muşchi numai pe faţa palmară şi în spaţiile interosoase. în raport cu mişcările fine pe care le execută. Tendonul muşchiului flexor lung al policelui.16. flexorul radial al carpului. pe ligamentul inelar şi pe epicondilul humeral lateral. M. precum şi de muşchii planului superficial al regiunii posterioare. flexor radial al carpului. adductor al policelui. Este extensor şi abductor al mâinii.20. împreună cu acestea este încrucişat superficial de muşchii lung abductor.3. planul al II-lea conţine doi muşchii: opozant al policelui aşezat . . Cei 19 muşchi ai palmei sunt grupaţi în trei regiuni: o regiune laterală (radială) numită eminenţa tenară. . abductor al degetului mic. -14. Inervaţia provine din ramura profundă a nervului radial. M. 4. apoi ceilalţi muşchi epicondilieni: extensorul degetelor. scurt extensor şi lung extensor ai policelui. care cuprinde muşchii ce deservesc degetul mare. scurt flexor al policelui. apoi bicepsul şi brahioradialul. în primul rând. . aşezaţi pe trei planuri: planul I. scurt extensor şi lung extensor al policelui.

M.2. 27 28 29 30 3/ 32 33 / 2 3 t.20.10. Muşchii profunzi ai regiunii palmare.7. Al patrulea muşchi interosos dorsal.29. Primul muşchi interosos dorsal. scurt flexor al degetului mic. . .14. . flexor ulnar al carpului. .26. Inserţia de origine este pe retinaculul flcxorilor şi pe scafoid.8'.27. M. abductor pollicis brevis) este cel care determină cea mai mare parte a rotunjimii eminenţei tenare.3. M.28.22. M. M. opozant al policelui.9.32. Tendon al muşchiului flexor superficial al degetelor. adductor al policelui. acoperă la rândul său cei doi muşchi ai planului al doilea.10'. Muşchiul scurt abductor al policelui (M.3. Tendon al muşchiului flexor profund al degetelor.11. Al treilea muşchi interosos dorsal.APARATUL LOCOMOTOR Fig. . Primul muşchi interosos palmar.21. . Reţeaua venoasă dorsală a mâinii.15. Nervul şi vasele digitale palmare proprii ale degetului mic. abductor al degetului mic.24. planul al treilea cuprinde un singur muşchi.4.5. Tendonul muşchiului extensor scurtai policelui. . . M.25. . . . adductor al policelui. M. .9. opozantal policelui.30. 257.16. şi scurt flexor al policelui aşezat medial. Al treilea muşchi interosos palmar. lateral.2'. .12. M.23. Artera ulnară.8'". . M. precum şi tendonul flexorului lung al policelui.13.33. Arcada vasculară palmară profundă. M. Tendonul muşchiului extensor lung al policelui. 1. M. M. M. flexor scurtai degetului mic. . scurt abductor al policelui. lombrical. . 256. lung abductor al policelui.31. abductor scurt al policelui. Tendonul muşchiului extensor al indexului . Fascicul superficial al muşchiului flexor scurt al policelui. . . . Al doilea muşchi interosos palmar. . Ramura profundă a nervului ulnar.2. . . M. Primul metacarpian. opozant al degetului mic. . adductorul policelui. . .7".3'. . Tendonul muşcihului flexor lung al policelui. . Fascia dorsală a mâinii. terminaţia este pe partea laterală a bazei falangei proximale a policelui şi pe sesamoidul lateral. Aponevroza palmară. M. . scurt flexor al policelui. Muşchii interosoşi palmari.19.8. 1. Secţiune transversală prin mâna dreaptă. .5. Muşchii interosoşi dorsali.6. Arcada palmară profundă. . 20 19 <8 17 <6 15 tt 13 Fig. .18.12. opozant al degetului mic. abductor al degetului mic.13. . M. Fascicul profund al muşchiului flexor scurt al policelui.7'. -11. Al doilea muşchi interosos dorsal. . . . M.8. Tendonul muşchiului extensor al degetului mic.7. .6. 10. 1. palmar scurt. . . . Raporturi: este acoperit de fascia palmară şi de piele.4.8".17. . Tendon af muşchiului extensor al degetelor.11'. Ramura musculară a nervului median. . . trecând prin eminenţele tenară şi hipotenară (mâna în supinatie).

Flexorul scurt al policelui (M. scurt flexor al policelui. Acţiune. Tendoanele muşchiului flexor profund al degetelor. graţie căreia policele poate fi opus celorlalte degete. flexor digiti minimi brevis) îşi are originea pe retinaculul flexorilor şi pe cârligul osului hamat. Fig. flexor pollicis brevis).5. căruia îi imprimă şi o mişcare de rotaţie. acoperind artera ulnară. flectează în mod secundar falanga proximală şi contribuie la opoziţie. .11.18. abductor al degetului mic. . Cele două fascicule se termină cu un singur tendon inserat pe sesamoidul medial şi pe faţa medială a falangei proximale a policelui. . Inervaţia este realizată de ramura profundă a nervului ulnar. el încreţeşte pielea regiunii şi protejează vasul subiacent când pumnul este strâns puternic. . Muşchii mâinii (s-au secţionat tendoanele muşchiului flexor superficial al degetelor). scurt abductor al policelui. prin faţa sa dorsală muşchiul răspunde interosoşilor primelor două spaţii intermetacarpiene. Acţiune: este adductor al metacarpianului I. lung abductor al policelui. flexor ulnar al carpului. planul al treilea este reprezentat de un singur muşchi: opozantul degetului mic. 4. 258. • 13. MUŞCHII EMINENŢEI HIPOTENARE [Hypothenar (Eminenţia hypothenar)] Sunt în număr de patru şi dispuşi tot pe trei planuri: primul plan conţine doar palmarul scurt. 1. capul profund (Caput profundum) pornit de pe rândul distal al carpului. acoperă opozantul. -14. Faţa palmară a adductorului este acoperită de tendoanele flexorilor (fasciculul transvers) şi de flexorul scurt al policelui (fasciculul oblic).17. capul transvers (Caput transversum) plecat de pe metacarpianul al treilea. Capul transvers al muşchiului adductor al policelui. Inervaţia: capul superficial primeşte o ramură din median. . Inervaţia este dată de nervul ulnar.6. -12. M. M. fascie şi parţial de piele. M.2. Palmarul scurt (M. aşezat lateral. M. scurt flexor al degetului mic. Este un muşchi atrofie. . flexor lung al policelui.8. Raporturi. Adductorul policelui (M.4. . se termină pe baza falangei proximale a degetului mic şi dă o expaniune pentru aponevroza dorsală a acestui deget. Acţiune: este adductor al degetului mare. Al 4-lea muşchi lombrical. Retinaculul flexorilor. Este aşezat subfascial. . .16. capul profund este inervat din ulnar. M. Tendoanele secţionate ale muşchiului flexor superficial al degetelor. 2. M. M. Abductorul degetului mic (M. situat imediat sub piele. Tendonul muşchiului flexor profund al degetelor (perforant). Capul oblic al muşchiului adductor al policelui. Raporturi. Inervaţia provine din ramura profundă a nervului ulnar. opponens pollicis) porneşte de pe retinaculul flexorilor şi de pe osul trapez.15. acoperă opozantul. Opozantul policelui (M.19.10. Este acoperit de fascie. planul al doilea este format din doi muşchi: flexorul scurt al degetului mic. Primul muşchi lombrical. adductor pollicis) are două capete de origine: capul oblic (Caput obliquum) inserat pe rândul distal al oaselor carpiene. Flexorul scurt al degetului mic (M.3. opozant al policelui. iar terminaţia pe baza falangei proximale a degetului V. Al 2-lea muşchi lombrical. Acţiune: muşchiul flectează falanga proximală şi participă la mişcarea de opoziţie a policelui. Se termină pe sesamoidul lateral şi pe 221 faţa laterală a bazei falangei proximale a policelui. Raporturi. Acţiune. palmaris brevis) este un muşchi cutanat.MIOLOGIA Acţiune: este abductor al degetului mare. Se insera pe marginea ulnară a aponevrozei palmare şi pe faţa profundă a pielii eminenţei hipotenare. Inervaţia este realizată de nervul median. acoperă metacarpianul prim şi articulaţia trapezometacarpiană.7. . acoperă opozantul şi adductorul. abductor digiti minimi) se insera pe retinaculul flexorilor şi pe osul pisiform. 1. . . 3. terminându-se pe întreaga faţă radială a primului metacarpian. . Se găseşte superficial în ţesutul celuloadipos subcutanat. Tendonul muşchiului flexor superficial al degetelor (perforat). . Inervaţia: printr-o ramură din median. . Flectează falanga proximală a degetului mic pe metacarpianul corespunzător. Raporturi. Raporturi: este acoperit de precedentul şi parţial de piele. este acoperit de scurtul abductor. poate primi şi o ramură din radial. . 2. M. Ia naştere prin două fascicule: capul superficial (Caput superficiale) inserat pe retinaculul flexorilor. AI 3-leamuşchi lombrical.9. Raporturi: între cele două fascicule trece tendonul flexorului lung al policelui. 3. şi abductorul degetului mic.

M. M. interossei palmares) sunt în număr de trei. Completează spaţiile dintre metacarpiene şi.5.3. Raporturi. . se insera pe tendonul muşchiului extensor destinat degetului respectiv. Inserţii. pe ambele tendoane învecinate. Acoperă muşchiul adductor al policelui şi spaţiile interosoase.2.4. M. . . Inervaţia: din ramura profundă a nervului ulnar. Muşchii interosoşi dorsali. şi anume pe faţa lor laterală. Raporturi.3. . între care sunt situaţi. ax ce trece prin mijlocul articulaţiei radiocarpiene şi prin degetul mijlociu. Muşchii interosoşi şi lombricali. se numerotează de la police spre degetul mic. Inserţii. Aponevroza dorsală a degetului. unindu-se cu câte o formaţiune similară provenită din muşchiul interosos corespunzător. după situaţia lor. flexor scurt al policelui. Inserţia proximală se face pe faţa metacarpianului ce priveşte axul mâinii. lombricales). Opozantul degetului mic (M. interossei). M. flexor superficial al degetelor. 259. . flexor scurt al degetului mic. abductor scurt al policelui. Muşchii interosoşi (Mm. flexor radial al carpului. Inervaţie. 4.10.7. Inervaţia este dată de ramura profundă a nervului ulnar. . M. Raporturi. sunt anexaţi tendoanelor flexorului profund al degetelor şi situaţi pe acelaşi plan cu ele. M. . Faţa dorsală răspunde interosoşilor dorsali. Acţiune.16. Este adductor în raport cu corpul şi abductor în raport cu axul mâinii. . opponens digiti minimi) porneşte de pe retinaculul flexorilor. de pe cârligul osului cu cârlig şi de pe osul pisiform. adductor al policelui. -13. M. flexor lung al policelui. unde se lăţesc şi. iar faţa palmară tendoanelor flexorilor şi lombricalilor. Fig. 1. Muşchii interosoşi palmari.6. Ei au următoarele caractere comune: ocupă jumătate din spaţiul interosos. . Studiul lor se face în raport cu axul mâinii.5.6. M. 260. Sunt acoperiţi de tendoanele flexorului superficial. interosos. în număr de patru. M. iar cea distală pe falanga proximală şi ia parte la formarea aponevrozei dorsale a degetului respectiv. .8. . . . M. flexor profund al degetelor. Tendonul muşchiului flexor superficial al degetelor.9. Primii doi se insera pe câte un singur tendon. b) M u ş c h i i i n t e r o s o ş i dorsali (Mm. opozant al policelui. se insera pe ambele metacarpiene ce mărginesc acest spaţiu. M. -14. abductor al degetului mic. Acţiune. Este acoperit de precedenţi muşchi. M. Inserţiile musculare pe faţa palmară a scheletului mâinii. Primul muşchi interosos dorsal. distal se prinde pe marginea ulnară a celui de al V-lea metacarpian.222 Acţiune. APARATUL LOCOMOTOR ÎS 10 MUŞCHII REGIUNII PALMARE MIJLOCII Regiunea este formată de tendoanele muşchilor flexori. merg distal la degetul ce urmează metacarpianului pe care se insera. Muşchii lombricali {Mm. .15. .11. Este dată de nervul median pentru cei doi lombricali laterali şi de nervul ulnar pentru cei doi lombricali mediali.12. arcada palmară superficială şi ramurile nervilor ulnar şi median. sunt de două feluri: palmari şi dorsali. Originea lor se găseşte pe tendoanele flexorului profund al degetelor. de muşchii lombricali şi de muşchii interosoşi. interossei dorsales) prezintă şi ei câteva caractere generale: ocupă întreg spaţiul interosos. opozant al degetului mic. Tendonul muşchiului extensor al degetelor. Sunt flexori ai falangei proximale şi extensori ai celorlalte două.4. 1. acoperă metacarpianul V. . . participă la flexia falangei proximale şi la extensia celorlalte două falange (acţiune analoagă cu cea a interosoşilor). . lombrical. M. se prind numai pe câte un metacarpian. iar ultimii doi. flexor ulnar al carpului.2. al treilea interosos palmar şi tendonul corespunzător al flexorului lung al degetelor. prin intermediul aponevrozei dorsale a degetului. . merg Fig. Apropie metacarpianul de axul mâinii (ca interosoşii) şi schiţează o mişcare de opoziţie a degetului mic. Tendonul muşchiului flexor profund al degetelor. Tendoanele terminale ale lombricalilor trec pe faţa laterală a articulaţiilor metacarpofalangiene. ocupă ultimele trei spaţii interosoase. M. a ) I n t e r o s o ş i i p a l m a r i (Mm. Inserţiile terminale ale muşchilor interosoşi şi lombricali (văzute lateral).

Acţiune. Ea continuă fascia deltoidiană şi pe cele pectorale. vor flexa falanga proximală. Inserţia proximală se face pe ambele metacarpiene ce delimitează spaţiile interosoase. dar în mod inegal: pe întreaga faţă a metacarpianului care nu priveşte axul mâinii (deoarece pe aceasta nu se insera un interosos palmar) şi pe jumătatea posterioară a feţei metacarpianului care priveşte axul mâinii (pe acest metacarpian se insera şi un interosos palmar). mai groasă. în acelaşi timp însă. Inserţii. şi anterior cu cea a pectoralul mare. se insera. M. Fascia brahială (Fascia brachii) înconjură braţul ca un manşon. fiind subţire şi formată predominant din fascicule conjunctive. 261. Fosa infraspinoasă cu conţinutul ei (muşchii infraspinos. ceea ce explică unele simptome paradoxale în caz de paralizie a nervului ulnar.4. de aceea. se numeşte fascia deltoidiană (Fascia deltoidea). rotund mare. Fosa supraspinoasă cu conţinutul ei (muşchiul supraspinos) este acoperită de o fascie ce se insera pe marginile fosei. 1. pe epicondilul medial şi pe cel lateral. Aponevroza dorsală a degetelor.6. pe marginile acestei lame aponevrotice vin să se insere tendoanele muşchilor interosoşi şi lombricali. cu fascia muşchilor umărului şi ai peretelui toracic. Dar aponevroza dorsală explică şi mişcările degetelor. Interosoşii sunt sinergişti în acţiunea lor de flexiune şi extensiune şi antagonişti în mişcările de adducţie-abducţie. când aceşti muşchi se contractă. Aponevroza dorsală a degetului. Porţiunea lungă a tendonului distal. numit aponevroza s dorsală a degetelor. . această fascie de înveliş. degetul este extins în întregime. fascia se continuă distal cu fascia brahială. Toţi primesc ramuri din nervul ulnar. . pentru a se prinde de marginile ei. Au şi o acţiune specială. Muşchiul subscapular este învelit de o fascie subţire. interosoşii palmari fiind adductori (apropie degetele de axul mâinii) iar interosoşii dorsali sunt abductori (îndepărtează degetele de axul mâinii). Inserţia distală se face printr-un tendon ce se împarte într-o porţiune scurtă. S e p t u l i n t e r m u s c u l a r m e d i a l ANEXELE MUŞCHILOR MEMBRULUI SUPERIOR FASCIILE Şl APONEVROZELE MEMBRULUI SUPERIOR Muşchii membrului superior sunt înveliţi de o teacă fibroasă şi rezistentă. M. rotund mic) este acoperită tot de o fascie inserată pe marginile fosei. se prezintă ca un cilindru şi se continuă în sus (Septum intermusculare brachii mediale) se insera pe creasta tuberculului mic. Porţiunea scurtă a tendonului distal. iar în jos se termină la nivelul degetelor. tendoanele extensorilor ar aluneca pe laturile falangelor dacă nu ar fi menţinute la locul lor de evantaiul 1 fibros al aponevrozei. interosos dorsal al spaţiului al doilea. Tendonul muşchiului extensor al degetelor. cu următoarea structură: fiecare tendon al extensorului se lăţeşte ca o pânză aponevrotică ce aderă de toate cele trei falange. în acest fel degetul mediu are doi interosoşi dorsali şi nici unul palmar. pe marginea laterală a humerusului şi pe epicondilul lateral. Muşchii lombricali şi interosoşi vin însă de pe un plan mai anterior decât aponevroza. care se fixează pe falanga proximală şi o porţiune lungă. pe marginea medială a humeru- . în rest. ca şi muşchiul. pe măsură ce se apropie de articulaţia scapulohumerală şi se termină pe bolta acromio-coracoidiană. pe acromion şi claviculă.2. Aponevroza dorsală a degetelor are rolul de a menţine poziţia dorsală a tendonului extensorului: când degetele se flexează. S e p t u l i n t e r m u s c u l a r l a t e r a l (Septum intennusulare brachii laterale) se insera pe creasta tuberculului mare. . Este perforată de orificii pentru trecerea nervilor şi venelor superficiale (prin cel mai mare trece vena bazilică). ce se termină printr-o expansiune pe tendonul extensorului. Când este tracţionată porţiunea mijlocie prin contracţia tendonului extensorului. De pe faţa sa internă se desprind două septe intermuscularc conjunctivo-fibroase. primul interosos este deseori inervat de nervul median. Muşchii interosoşi au o acţiune comună: toţi flectează falanga proximală şi le extind pe celelalte două.MIOLOGIA distal la degetul corespunzător metacarpianului pe are au inserţiile mai puternice. interosos dorsal al spaţiului al treilea. privită în totalitate. Pe faţa dorsală a falangelor există un complex fibros. ea diminua în grosime. Muşchii interosoşi dorsali şi aponevroza dorsală a degetelor (degetul mijlociu drept). Sunt în număr de patru. delimitând loja osteo-fibroasă supraspinoasă. . aponevroza se întinde şi ca rezultat ultimele două falange se extind.3. Fasciile umărului. Ajungând la nivelul deltoidului. Extremitatea ei distală se prinde pe olecran. 223 2 Fig. Inervaţie. cât şi de fibrele marginale ale sale.5. ea se clivează în două foiţe ce învelesc deltoidul. . Foiţa superficială. pe spina scapulei.

Este o panglică fibroasă patrulateră întinsă transversal între cele două margini ale şanţului carpului. Arteră digitală palmară comuna şi nervi digitali palmari proprii. Prelungirea medială poate însă lipsi. . De pe faţa profundă pornesc o serie de despărţitori ce se prind pe crestele osoase ale extremităţilor distale ale ulnei şi radiusului.5. fascia antebrahială aderă de ulnă. care înconjură regiunea carpului atât pe faţa palmară. De pe faţa posterioară a retinaculului pleacă o lamă despărţitoare. care răspunde muşchilor antebraţului. . Fascia antebrahială (Fascia antebrachii) este dispusă ca un manşon în jurul antebraţului. Se formează astfel două loje: o lojă anterioară pentru muşchii biceps brahial şi brahial. retinaculul flexorilor este format din fibre superficiale verticale şi oblice. Se prezintă ca o bandă de întărire a fasciei antebrahiale. Extremitatea sa medială se insera pe eminenţa carpiană medială (pisiform şi osul cu cârlig) iar extremitatea laterală pe eminenţa carpiană laterală (tuberculul scafoidului şi tuberculul trapezului). şi o lojă posterioară pentru triceps. Extremitatea sa proximală se continuă cu fascia brahială. denumite după tendoanele ce trec prin ele. Bandeletă pretendinoasă. c) culisa lungului extensor al policelui.6. P o r ţ i u n e a m i j l o c i e . cu formă patrulateră. Acesta face comunicarea între antebraţ şi regiunea profundă a palmei şi permite propagarea unor colecţii patologice între cele două compartimente. . M. piramidal şi pisiform. Astfel se formează retinaculul flexorilor şi retinaculul extensorilor. Fascia palmară. Retinaculul extensorilor (Retinaculum extensorum). Lojile comunică între ele prin orificii care străbat despărţitoarele şi prin care trec vase şi nervi (nervii ulnar şi radial). iar lateral pe radius. prezintă mari deosebiri în structura şi dispoziţia ei. Cele două margini se continuă cu cele două fascii. Structural. Prin această dispoziţie se formează două loje musculare: în loja anterioară se găsesc muşchii grupurilor anterior şi lateral. precum şi din fibre profunde transversale. precum şi nervul median. Se formează astfel şase culise osteo-fibroase. Ajunse la baza degetelor.3. Are forma unui triunghi cu vârful la retinaculul flexorilor. c u valoare într-adevăr de aponevroză (Aponeurosis palmaris) ocupă spaţiul dintre eminenţele tenară şi hipotenară. Fascia antebrahială este perforată de numeroase orificii pentru trecerea vaselor şi a nervilor superficiali. două sunt mai importante: una laterală şi alta medială. condensându-se anterior tendoanelor flexorilor. formând astfel două culise osteo-fibroase: una laterală prin care trece muşchiul flexor radial al carpului şi alta medială. acoperind tendoanele flexorilor şi ale extensorilor. e) culisa extensorului degetului mic. ce se insera medial pe ulnă.4. Fasciile şi aponevrozele mâinii sunt dispuse atât pe faţa palmară cât şi pe cea dorsală ale ei. cu mult mai mare. b) culisa extensorilor radiali ai carpului. inserându-se pe faţa dorsală a falangei proximale.2. iar în loja posterioară. trimite o serie de prelungiri care învelesc muşchii. Suprafaţa interioară. sub forma a patru bandelete pretendinoase. acestea sunt: a) culisa lungului abductor şi scurtului extensor ai policelui. inserânduse pe cei doi epicondili humcrali. cu excepţia tendonului flexorului ulnar al carpului. şi cu baza la nivelul degetelor. Porţiunea mijlocie a aponevrozei este formată din două feluri de fibre: a) Fibrele longitudinale diverg din tendonul palmarului lung. . muşchii grupului posterior. Cea medială se fixează pe marginea posterioară a ulnei. aşa încât i se consideră trei porţiuni: 1 . d) culisa extensorului degetelor şi extensorului indexului. tenară şi hipotenară. APARATUL LOCOMOTOR în sens latero-medial. De pe marginile acestor Fig. Aponevroză palmară. 1. Retinaculul flexorilor (Retinaculumflexorum). . Tendonul muşchiului palmar lung. iar distal cu cea dorsală a mâinii. acestea se împart în câte două fâşii ce înconjură rădăcina fiecărui deget. Retinaculul flexorilor transformă şanţul carpian în canalul carpian (Canalis carpi) numit de chirurgi tunel carpian. 262. palmar scurt. cât şi pe cea dorsală.224 sului şi pe epicondilul medial. f) culisa extensorului ulnar al carpului. extremitatea sa inferioară se îngroaşă formând două benzi dispuse transversal. întinsă pe toată palma. prin care trec tendoanele flexorilor. Aponevroză palmară. care se insera pe oasele carpiene. iar cea laterală pe marginea posterioară a radiusului. unde se continuă cu tendonul muşchiului palmar lung. Fibrele trans versale ale aponevrozei palmare. în acest caz. . Dintre acestea. El se continuă proximal cu fascia antebrahială.

Fascia dorsală a mâinii {Fascia dorsalis manus) situată sub piele. BURSELE SINOVIALE Şl TECILE TENDOANELOR MUŞCHILOR MEMBRULUI SUPERIOR [Bursae (synoviales) et vaginae tendinum musculorum membri superioris] 225 Există numeroase formaţiuni seroase anexate fie muşchilor.2. Septul palmar medial trece lateral de muşchiul opozant al degetului mic şi se insera pe metacarpianul al V-lea.8. cu importanţă atât fiziologică cât şi practică. pătrunde în profunzime câte un sept conjunctiv. fibrele transversale se grupează sub forma unor panglici subţiri întinse între capetele metacarpienelor II-V formând ligamentul metacarpian superficial (Lig. M. P o r ţ i u n e a m e d i a l ă a fasciei palmare. Acest ligament determină împreună cu bandeletele pretendinoase. Tendoanele flexorilor (superficial şi 1 profund) trec prin câte un tunel osteo-fibros. După întinderea lor vom avea teci tendinoase digitale şi teci tendinoase digito-carpiene. Ea se prinde proximal pe elementele fibroase ale articulaţiilor intercarpiene. . Tecile tendoanelor flexorilor. De pe marginile medială şi laterală ale porţiunii mijlocii ale aponevrozei palmare. cu excepţia celui de-al 111-lea. 1.9. 3 . Teaca digitocarpiană medială. .11. acoperă tendoanele extensorilor. rămânând să se facă în continuare descrierea tecilor tendoanelor muşchilor mâinii (Vaginae tendinum digitorum manus). . . Retinaculul flexorilor. în partea distală a aponevrozei. 1.MIOLOGIA benzi pornesc fibre despărţitoare.4. lamele reprezintă tecile fibroase ale tendoanelor. fiecare conţinând câte două tendoane aparţinând flexorilor superficial şi respectiv profund ai degetelor. ce se insera pe fascia muşchilor interosoşi. Bursele au fost descrise la muşchii respectivi. M. acoperă muşchii eminenţei tenare şi se continuă lateral cu fascia dorsală a mâinii. Teaca digitocarpiană laterală. loja mijlocie (mezotenară) şi loja medială (hipotenară). Dispoziţia lor generală a fost descrisă la Capitolul de generalităţi asupra muşchilor . iar distal se continuă cu ligamentul metacarpian transvers profund şi separă muşchii interosoşi palmari de tendoanele flexorilor. . el este perforat de ramurile profunde ale arterei şi nervului ulnar.7. pe sub care trec tendoanele flexorilor. . M. iar proximal se continuă cu fascia antebrahială. fie tendoanelor muşchilor membrului superior. inserată pe marginile respective ale acestor oase.anexele musculare . . şapte arcade: patru în dreptul degetelor. metacarpale transversum superficiale). M. nervii şi vasele digitale palmare proprii. 2 . . ele iau i Fig.6. Este fascia interosoşilor sau fascia palmară profundă. .12. scurt flexor al policelui. . în felul acesta se determină patru teci fibroase. Tecile fibroase ale flexorilor (Vaginae fibrosae I digitorum manus). format de faţa anterioară a falangelor şi de câte o lamă fibroasă recurbată. Astfel se formează trei loji: loja laterală (tenară). Tendoanele muşchilor flexori ai degetelor. pe sub care trec lombricalii.la pagina 153. mediului şi inelarului. inserată pe marginile anterioare ale tuturor metacarpienelor. b) Fibrele transversale sunt dispuse între benzile pretendinoase. cu mult mai subţire decât aponevroza palmară. lung abductor al policelui. Tendonul muşchiului flexor ulnar al carpului. se insera pe cele două metacarpiene extreme. asemănătoare ca structură cu precedenta.Tecile t e n d i n o a s e digitale sunt anexate indexului. în porţiunea mijlocie constituie fasciculele transversale (Fasciculi transversi) ale aponevrozei.3.10. . Aceste două septuri întâlnesc anterior metacarpienelor 0 fascie subţire întinsă transversal. M. cubitală şi radială. Teaca digitocarpiană laterală. Tecile tendoanelor flexorilor sunt anexate acestora şi au rolul de a le uşura alunecarea. scurt abductor al policelui.5. P o r ţ i u n e a l a t e r a l ă a fasciei palmare. adductor al policelui. şi trei în dreptul spaţiilor interdigitale. flexor radial al carpului. 263. j Marginile sale laterale. Tendonul flexorului radial al carpului posedă o teacă proprie. Tecile digitale. se continuă medial cu fascia dorsală a mâinii. Pentru detalii vezi pagina 154. Septul palmar lateral trece medial de muşchii flexor scurt şi opozant ai policelui şi se insera pe metacarpianul al III-lca. .

adică aparţin membrului inferior. una fiind de regulă cea principală.226 naştere la baza falangelor distale. aici se lărgeşte şi îmbracă şi tendoanele flexoare ale inelarului. urcă proximal învelind tendonul acestui muşchi. deci muşchi de forţă. APARATUL LOCOMOTOR interiorul bazinului. fiind situat la limita între fesă şi coapsă. 3. şi după acţiune. Fiecare dintre culisele tendoanelor extensorilor posedă câte o teacă. format de muşchiul iliopsoas şi de inconstantul muşcbilui psoas mic. MUŞCHII MEMBRULUI INFERIOR (Musculi membri inferioris) MUŞCHII BAZINULUI Sunt aşezaţi cu corpul muscular la nivelul bazinului şi se întind de aici până la extremitatea superioară a femurului. muşchii bazinului se mai numesc şi „muşchii pelvi-trohanterieni". Muşchiul flexor ulnar al carpului posedă şi el o teacă asemănătoare (inconstantă). de aici muşchii converg spre cele două trohantere şi spre regiunile învecinate lor de pe epifiza proximală a femurului.teaca tendoanelor muşchilor scurt şi lung extensori radiali ai carpului (Vagina tendinum musculorum extensorum carpi radialium). . este chiar posibil ca unul şi acelaşi muşchi. Muşchiul iliopsoas (M. să acţioneze în două sensuri opuse. Ia naştere la nivelul bazei falangei distale a policelui. Dispoziţia radiară în jurul acestei articulaţii le dă posibilitatea de acţiuni multiple. spre deosebire de membrul superior.teaca tendonului lungului extensor al policelui (Vagina tendinis musculi extensoris pollicis longi)'. Fiecare muşchi are mai multe acţiuni. nu şi trunchiului. toţi muşchii bazinului sunt autohtoni. T e c i l e t e n d i n o as e d i g i t o c a r p i e n e sunt în număr de două: una laterală şi alta medială. relativ scurţi şi puternici. Corpurile lor musculare se suprapun în două sau chiar trei planuri pe faţa posterioară. Tensorul fasciei lata este o dependinţă a gluteului mijlociu. trece înapoia retinaculului flexorilor şi ajunge la 1 cm deasupra acestuia. b) Teaca comună a muşchilor flexori (Vagina communis musculorum flexorum) este teaca digito-carpiană medială. înveleşte tendonul respectiv în culisa lui osteo-fibroasă. datorită aşezării sale faţă de un anumit ax de mişcare. Tecile depăşesc proximal şi distal retinaculul extensorilor. a) Teaca tendonului muşchiului flexor lung al policelui (Vagina tendinis musculi flexor is pollicis longi) reprezintă teaca digito-carpiană laterală. Acţiune. T e a c a t e n d o n u l u i m u s c h i u lui flexor r a d i a l al c a r p u l u i (Vagina lendinis musculi flexoris carpi radialis). a) Grupul anterior sau interior. Naşte la nivelul bazei falangei distale a degetului mic şi urcă până la palmă învelind cele două tendoane flexoare ale degetului mic. După inserţia lui pe femur. se împart în două grupe. el a dobândit în mod secundar inserţia terminală pe tractul iliotibial. 5. însă nu ajung niciodată până la degete.teaca tendoanelor extensorului degetelor şi a extensorului indexului (Vagina tendinum musculorum extensoris digitorum et extensoris indicis). iliopsoas) este un muşchi complicat. alcătuit din două porţiuni: muşchiul psoas mare şi muşchiul iliac. întinzându-se până la articulaţiile raetacarpofalangicne. sunt situaţi în interiorul pelvisului mare. cu acţiune exclusiv asupra articulaţiei coxofemurale. După aşezarea topografică. . trece apoi prin canalul carpian înapoia retinaculului flexorilor şi sfârşeşte la acelaşi nivel cu cea laterală. dar au o inserţie comună pe trohanterul mic. Embriologic.teaca tendoanelor lungului abductor şi scurtului extensor aie policelui (Vagina tendinum musculorum abductoris longi et extensoris brevis pollicis). în majoritatea lor sunt voluminoşi. unde în timpul dezvoltării au loc deplasări şi suprapuneri de muşchi ai membrului cu cei ai trunchiului. . motiv pentru care pot fi studiaţi şi la muşchii abdomenului.teaca tendonului muşchiului extensor ulnar al carpului (Vagina tendinis musculi extensoris carpi ulnaris). . psoasul mare aparţine însă membrului inferior. alcătuind un adevărat con muscular înjurai articulaţiei coxofemurale. Cu excepţia tensoralui fasciei lata şi a porţiunii superficiale a gluteului mare (care prin intermediul tractului iliotibial acţionează şi asupra genunchiului) toţi ceilalţi muşchi sunt uniarticulari. Nu există muşchi separaţi pentru fiecare din cele şase mişcări fundamentale ale articulaţiei coxofemurale. Ei formează o aglomerare de musculatură atât de puternică cum nu se mai găseşte în altă parte a corpului. ei sunt izolaţi în pelvis. aceştia intră şi în constituţia peretelui abdominal posterior. Din această cauză. formând în totalitatea lor fesa. împreună cu pătratul lombar. Originea lor ocupă suprafeţe întinse în exteriorul şi în . 2. . mediului şi indexului. Muşchii bazinului acţionează asupra articulaţiei coxofemurale împreună cu numeroşi muşchi ai coapsei MUŞCHII ANTERIORI Al BAZINULUI 1. având astfel o acţiune asociată cu o porţiune a gluteului mare. ca cele ale flexorilor. respectiv laterală a bazinului. el poate fi descris şi la muşchii coapsei. Tecile tendoanelor extensorilor. Aceste teci urmărite în sens radio-ulnar sunt: . După aşezarea lor faţă de bazin şi faţă de articulaţia coxofemurală. b) Grupul posterior sau exterior cuprinde un număr de 10 muşchi aşezaţi pe suprafaţa exterioară a pelvisului (obturatorul intern şi piriformul au migrat în mod secundar spre interiorul pelvisului).teaca tendonului muşchiului extensor al degetului mic (Vagina tendinis musculi extensoris digiti minimi).

. .5. sacrospinal. acesta trece succesiv prin regiunea lombară şi pelvianâ. M. Fig. . pe discurile intervertebrale corespunzătoare. . M. Inserţiile de pe corpul vertebrelor şi de pe discurile intervertebrale se fac prin nişte arcade fibroase.4'. coccigian. care îi serveşte ca hipomohlion: prin aceasta creşte mult eficienţa lui funcţională. spre 227 coloana vertebrală.6. Ligamentele sacro-iliace interosoase. M. M. lateral şi înainte. celălalt superficial şi medial. ridicător anal. Inserţii.5. 2) pe procesele costale ale acestor vertebre. transvers profund al perineului. Capsula articulară sacro-iliacă.10. Muşchiul psoas mare ia naştere: 1) pe faţa laterală a corpului ultimei vertebre toracice şi a primelor patru vertebre lombare. Inserţia psoasului Im i c pe eminenţa iliopubiană.11. din car