Congresul de la Viena (1 noiembrie 1814 - 9 iunie 1815), conferință a statelor europene desfășurată la sfârșitul războaielor napoleoniene cu scopul de a restaura

ordinea conservatoare existentă înaintea izbucnirii Revoluției Franceze, prin restabilirea vechilor regimuri absolutiste, și de a înlătura, prin stabilirea de noi granițe, urmările ocupației franceze în Europa. Preocupările majore au fost:
• •

realizarea unui echilibru al relațiilor de forțe între state, fără a ține seama de particularitățile lingvistice, religioase, de tradiții ale teritoriilor pe care și le împărțeau; favorizarea autorității tradiționale, adică forțele feudale, conservatoare și clericale.

Cuvintele cheie ale Congresului au fost „restaurație“ și „legitimism“. Restaurația consta în readucerea pe tron a dinastiilor care fuseseră îndepărtate în urma unor revoluții sau a altor evenimente cu rezonanță, iar legitimismul era o teorie monarhică ce considera drept principiu fundamental al statului dreptul la tron al dinastiilor legitime și puterea absolută a acestora. Ședințele oficiale au început la 1 noiembrie 1814, fiind purtate între cancelarul Austriei, Klemens von Metternich-Winnerburg, lordul Castlereagh al Angliei, ministrul de externe al Franței, Talleyrand, țarul Alexandru I al Rusiei și baronul prusac von Stein, cel care avea să transfome Prusia într-o mare putere europeană. Participanți și obiective La Congresul de la Viena au participat delegații din aproape toate statele europene, însă deciziile cele mai importante s-au luat de către marile puteri. Așadar, soarta Europei a fost hotărâtă de către delegații marilor puteri, așa cum se va repeta de două ori în secolul următor, XX, la marile conferințe de pace de la Paris, din 1919/1920 și 1946/1947, care au schimbat harta geo-politică a Europei și a întregii lumii, după Primul și, respectiv, Al Doilea Război Mondial ... Rolul principal îl are britanicul Castlereagh, spirit flexibil și subtil, care, sub o aparență glacială, avea un comportament practic care nu se împiedica de rigiditatea protocolară a diplomaților de modă veche. El voia ca vocea Angliei să se facă auzită în concertul marilor puteri și nu aștepta vreo mărire teritorială, ci numai refacerea echilibrului european, care fusese pus în pericol de ambițiile hegemonice ale lui Napoleon Bonaparte. Același obiectiv îl urmărea și delegatul Austriei, prințul Metternich, diplomat abil și prudent, însă viziunea sa despre echilibrul european diferă de cea engleză prin faptul că el vedea echilibrul european numai într-o Europă conservatoare, a vechilor regimuri absolutiste. Ambii delegați au un adversar puternic: țarul Alexandru I, care, de cele mai multe ori, conduce personal delegația rusă, aflată sub autoritatea ministrului afacerilor străine, Nesselrode. Alexandru se considera, și nu chiar fără motiv, principalul autor al coaliției antinapoleoniene. Numai că, paradoxal, își însușise ambițiile hegemonice ale învinsului. Dorința lui era să realizeze o federație a statelor europene condusă de el. Rol secundar are regele Prusiei, Frederic Wilhelm al III-lea , și ministrul său, Hardenburg, care devin simple unelte ale țarului, în schimbul unor promisiuni teritoriale. Trimis de regele Ludovic al XVIII-lea, abilul Talleyrand are și el un rol secundar în cadrul congresului. Totuși, reușește să se facă purtătorul de cuvânt al statelor mici și să facă uitat faptul că Franța era o putere învinsă. În cele din urmă, obiectivele britanice și austriece au învins, iar Congresul de la Viena va redesena harta Europei pe baza principiului echilibrului european. Congresul de la Viena a pus capăt războaielor napoleoniene și a stabilit noile granițe din Europa. Un rol important în desfășurarea lucrărilor l-au avut Castlereagh, reprezentantul Angliei,
1

Austriei și Rusiei creau. neluând în seamă dorințele și aspirațiile națiunilor care doreau să-și creeze state proprii. Revenirea lui Napoleon în fruntea Franței. și Metternich. Rusia mai obține Finlanda și i se recunoștea anexarea Basarabiei. Lombardia și Veneția. până în 1823. avea obligația de a plăti despăgubiri de război și de a primi trupele străine care să staționeze pe teritoriul ei. Insulelor Ionice și insulei Hellgoland. reprezentantul Rusiei. țarul Rusiei obținând și titlul de rege al Poloniei. care. • Austriei i se restituie teritoriile pierdute. inclusiv Varșovia. s-a remarcat și ministrul de externe francez Talleyrand. în 1815. marcat de semnarea Declarației Puterilor cu privire la desființarea comerțului cu negri și adoptarea Regulamentul cu privire la rangurile reprezentanților diplomatici. • Rusia obține 2/3 din Polonia. în martie 1815. monarhii Prusiei. naționale. și-a menținut dominația asupra Coloniei Capului Bunei Speranțe. semnarea „Actului final“ . și care. și a determinat formarea unei noi coaliții militare antifranceze (Rusia. a fost deosebit de abil și eficient. cancelarul austriac Metternich. Prusia. aflat in vigoare și astăzi. cel al Austriei. reprezentantul Prusiei. a doua soție a lui Napoleon I. Tirolul. în plus. Anglia. In timpul lucrărilor. Deciziile cele mai importante luate în cadrul Congresului au fost: • Franța își vede teritoriul redus la frontierele sale din 1789. Austria si Prusia). • Statele germane (38) vor fi reunite în Confederația Germană. Consecințe Congresul de la Viena a instituit o nouă ordine în care Europa era sub controlul unui ansamblu de patru puteri: Austria. a Mariei Luiza. constituite într-un un regat autonom al Poloniei. Rusia și Anglia. Maltei. Pomerania. a grăbit încheierea lucrărilor congresului. a permis împiedicarea tuturor mișcărilor liberale sau naționale europene. Ceylonului. • Regatul Unit al Țărilor de Jos reunește Provinciile Unite și Țările de Jos Austriece și trebuie să constituie o barieră utilă împotriva deșteptării dorințelor franceze de expansiune. căuta să destrame alianța anglo-austro-ruso-prusacă și să obțină pentru țara sa hotărâri care să nu-i îngreuneze foarte mult situația. în plus. • Regatul Unit a redobândit coroana Hanovrei. Tratatul „Sfintei Alianțe“a fost semnat la 26 septembrie 1815. Congresul de la Viena este un moment important al istoriei relațiilor internaționale moderne. Hardenberg. condusă de o dietă federativă prezidată de Austria. • Elveției i se recunosc independența și neutralitatea perpetuă. Fiecare reprezentant căuta să câștige numeroase avantaje pentru țara sa. răpită din trupul Moldovei prin pacea ruso-turcă de la București (16 mai 1812). Acesta preciza granițele hotărâte de marile puteri. la originea lui aflându-se țarul 2 . la vest. • Regatul Prusiei câștigă. Sfânta Alianță. ca urmare a sprijinului acordat alianțelor antinapoleoniene. Pentru a păstra vechile regimuri dinastice. iar în est. și devine unul dintre membrii cei mai importanți ai Confederației Germane. sprijinit de delegații micilor puteri. prin diplomație și prin acțiuni desfășurate în secret. Salzburgul până la Bavaria și primește provinciile ilirice. iar în ducatul de Parma.Nesselrode. Westfalia și Renania. poziția sa se consolidează prin venirea pe tronul Toscanei a arhiducelui Ferdinand. i se recunoaște suveranitatea asupra Gibraltarului • în Spania și Regatul celor Două Sicilii se produce restaurația Bourbon-ilor. iar la data de 9 iunie 1815 a fost semnat „Actul final“. ajutat și de poliția secretă austriacă. ambele documente fiind anexate la tratatul principal. În acest sens. • Suedia primește Norvegia. un pact de asistență mutuală între monarhii absoluți europeni îndreptată împotriva frământărilor revoluționare.

ce cuprindea multe principii constituționale. la început în sindicate și apoi în partide. întâi prin crearea Ligii Națiunilor. Fără a încheia un tratat formal. Austria și Prusia. Marile puteri victorioase își arogă dreptul de a interveni pentru menținerea pseudo-echilibrului european realizat la Viena și să pună sub observație Franța. ca urmare a dezvoltării industriei. constituindu-se într-o primă încercare a unui organism politic de securitate. Congresul de la Viena. Nemulțumită de condițiile ei de existență. Marea Britanie. Congresul de la Viena a deschis o nouă eră în istoria „Continentului“ prin care s-a pus capăt ultimei încercări a Franței de a-și impune hegemonia asupra Europei. marile puteri europene au ajuns la un consens. Din punct de vedere al securității europene. Rusia. Structura socială a statelor Hotărârile Congresului de la Viena au reprezentat ultima răbufnire a feudalității în Europa. fiind doar un îndemn la sprijin reciproc bazat pe dogmele creștine de iubire de oameni și existența unui singur Dumnezeu pentru toate popoarele. Luptele ulterioare care au avut loc în statele acestui continent s-au dat între vechiul regim aristocratic și noul regim democratic. reprezintă o noutate absolută. aceasta începe să se organizeze. a cărui operă este „Noua Europă“. l-a avut cancelarul Austriei. o nouă clasă socială își face simțită prezența pe scena politică: muncitorimea. asigurarea stabilității și păcii. din 1814-1815. ideile de creare a unui organism internațional pentru rezolvarea conflictelor au fost reluate cu un secol mai târziu. • • Anglia era o monarhie parlamentară în care drepturile și libertățile individuale erau în mare măsură respectate. însemnătatea acestui tratat este deosebită. iar dogmatismul clerical și regal a fost înlocuit cu libertatea de gândire și de exprimare. însă rolul practic. Independent de criticile pe care unii istorici le aduc Congresului de la Viena.Alexandru I al Rusiei. pentru a dobândi drepturi economice și politice. în sensul de a-și respecta reciproc interesele. dar este și o încercare de raționalizare a hărții Europei și de organizare a „concertului european“. care era interesată în toate aceste schimbări. nu a revenit la vechea formulă absolutistă: Ludovic al XVIII-lea a domnit pe baza Chartei din 1814. având rolul de a asigura menținerea echilibrului de forțe în Europa și. acea „peșteră de unde suflă vântul ce răspândește moartea asupra corpului social“. 3 . în timp ce imobilismului economic i-a luat locul libera concurență. prin instituția Congresului. Chiar dacă textul „Sfintei Alianțe“ este ambiguu și nu aduce precizări practice care să asigure prevenirea unui nou conflict european. În fruntea numeroaselor mișcări sociale revoluționare s-a situat burghezia. apoi a Organizației Națiunilor Unite. foarte important. opunându-se de multe ori intereselor burgheziei. După 1848. Franța aflată din 1814 în perioada Restaurației Bourbonilor. avea să fie consemnat de istorie ca fiind „Concertul european“. Consensul marilor puteri. Metternich. Aceste lupte au impus principiul egalității în locul privilegiilor și vechilor ierarhii. adică a sferelor de influență în accepțiunea modernă a sintagmei. fiecare în interiorul propriilor granițe și în zonele adiacente de interes. respectiv. pe acest fond. care i-a reunit și pe împăratul Francisc I al Austriei și pe regele Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei. deoarece marchează încercarea Marilor Puteri europene de a înceta conflictele majore. care se întemeiază pe marile principii ale legitimității. „Aerul mistic“ al tratatului a fost sugerat de țarul Alexandru I.

Europa de Sud-est era puternic rămasă în urmă și sub controlul unui alt stat despotic. în diferite forme de dominație. bulgari. • • 4 . care. În lipsa unor monarhi puternici. deși conducătorul său absolut se considera „salvatorul Europei". încalcă principiul naționalităților. rămâne un imperiu absolutist. stăpânea mai multe popoare: români.• • Prusia: Influențat de experiența Revoluției franceze. ce reunea multe popoare sub autoritatea dinastiei de Habsburg. sârbi. Frederic Wilhelm al III-lea se angajează într-un amplu proces de reformare. Austria. Imperiul Otoman. aflat în plină afirmare. adevăratul conducător al Imperiului Habsburgic a fost la început de secol cancelarul Klemens Metternich Winnenburg. Acesta. Rusia țarului Alexandru I era o țară înapoiată și feudală. prin hotărârile impuse congresului de la Viena. în schimb. greci.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful