Secţiunea I CURSURI Facultatea De Stiinte Departamentul de Ingineria Mediului si Stiinte Ingineresti Aplicate Specializarea: Ingineria Mediului Anul de studiu

: III Disciplina: Alimentari cu apa si canalizari Titular de curs: lect.univ.dr. Marinescu Cicerone Nicolaie UNITATEA DE INVATARE VIII DISTRIBUȚIA APEI Cuprins: 1.1 Introducere 1.2 Competenţele Unităţii de Învăţare 1.3 Conţinutul Unităţii de Învăţare 1.3.1 . Conductele retelei de distributie. 1.3.2 Dimensionarea retelei de distributie in sistem ramificat. 1.3.3 Dimensionarea retelei de distributie in sistem inelar. 1.3.4 Executia, receptia, dezinfectia si exploatarea retelei. 1.3.5 Pomparea apei. 1.4 Îndrumar pentru Autoverificare 1.1 Introducere Reţeaua publică pentru alimentarea cu apă, denumită şi reţeaua de distribuţie, reprezintă partea din sistemul public de alimentare cu apă alcatuită din conducte, armături şi construcţii anexe care asigură distribuţia apei la toţi utilizatorii. Limita reţelei publice de alimentare cu apă este contorul de branşament, respectiv aparatul de măsurare a volumului de apă consumat de utilizator, care se montează pe branşament între două vane/robinete, la limita proprietăţii utilizatorului, fiind ultima componentă a reţelei publice, în sensul de curgere a apei potabile. Reţeaua publică de alimentare cu apă este amplasată de regulă pe domeniul public. În cazul în care condiţiile tehnico-economice sunt avantajoase, reţeaua publică de alimentare cu apă poate fi amplasată, cu acordul deţinătorilor pe terenuri private. Nu constituie reţele publice: • reţelele de distribuţie aferente unei singure clădiri de locuit, chiar dacă aceasta este administrată de mai multe persoane fizice, sau juridice; • reţele de distribuţie aferente unei incinte proprietate privată pe care se află mai multe locuinţe despărţite de zone verzi şi alei interioare private; • reţele de distribuţie aferente unei platforme industriale, în care drumurile de acces şi spaţiile verzi sunt proprietate privată, chiar dacă aceasta este administrată de mai multe persoane juridice.

1.2 Competenţele Unităţii de Învăţare Sunt subsumate următoarele obiective: cunoaşterea definirii noţiunii de dimensionare a rețelelor. clasificarea tipurilor de conducte, execuția și dezinfecția rețelei. 1.3 Conţinutul Unităţii de Învăţare 1.3.1 Conductele retelei de distributie Reţeaua de distribuţie reprezintă ansamblul de: conducte, construcţii, accesorii, armături, staţii de pompare prin care se asigură distribuţia apei loco-branşament la debitul şi la presiunile stabilite. Este un sistem tehnologic complex datorită: lungimilor mari (1.5-2.5 m/loc), funcţionării cu parametrii hidraulici variabili, problemelor dezvoltării urbane şi corelaţiei cu celelalte reţele subterane urbane; de funcţionarea corectă a reţelei de distribuţie depinde asigurarea calităţii apei la robinetul consumatorului (condiţie impusă de O.M.S.). Schema reţelei de distribuţie depinde de: - reţeaua stradală şi dezvoltarea urbanistică a localităţii din punct de vedere al sistematizării actuale şi de perspectivă; - amplasarea consumatorilor importanţi; - relieful şi natura terenului în amplasament; - configuraţia celorlalte reţele subterane Configuraţia obisnuită a reţelei de distribuţie este inelară cu ramificaţii marginale. În această configuraţie se asigură: - siguranţa asigurării apei la consumator şi în caz de combatere a incendiului pe două circuite; - asigură presiunile la branşamente în condiţii mai bune; - funcţionarea inelară se realizează când secţiunile barelor care formează inelul sunt sensibil apropiate. Conductele care formează reţeaua de distribuţie sunt: - artere care asigură transportul apei pe zone (Dn ≥ 250 mm); - conducte de serviciu; alimentate din artere la 300-500 m, în general Dn ≤ 200 mm; - branşamente – alimentate din conductele de serviciu, realizează legatura dintre reţeaua publică şi reţeaua privată (interioară). Pe unele străzi există pozate atât artere cât şi conducte de serviciu. Fig.1. Schema hidraulică optimă pentru reţeaua de distribuţie

care să funcţioneze în aceleaşi condiţii.asigurarea consumului maxim orar pe o zona a reţelei prin contra-rezervor. . . aceasta conduce la reducerea diametrelor tronsoanelor. O reţea de alimentare cu apă bine proiectată trebuie să satisfacă următoarele cerinţe principale: a) să asigure cantităţile de apă necesare în toate locurile de consum şi la presiunea necesară.3.O metodă simplificată este metoda secţionării fictive care transformă reţeaua într-o reţea ramificată.Cele mai favorabile scheme sunt determinate de: . b) să funcţioneze sigur şi neîntrerupt. 1. care permite adaptarea funcţionării staţiei de pompare la solicitarea de presiune a reţelei. .rezervoare şi castele de apă.2 Dimensionarea retelei de distributie in sistem ramificat Dimensionarea hidraulică a reţelelor inelare comportă dificultăţi legate de nedeterminarea dată de: numărul de necunoscute – debitele şi diametrele pe fiecare tronson dublu faţă de numărul ecuaţiilor. prin modelare şi programe de calcul automat. Rezolvarea se efectuează prin aproximaţii succesive. Rolul reţelei de alimentare cu apă este de a aduce apa direct la locul unde va fi consumată. Aceste elemente sunt: staţiile de pompare (una sau mai multe) care trimit apa în reţea şi instalaţiile de reglare . Reţeaua de alimentare cu apă este unul dintre elementele principale ale alimentării cu apă şi este strâns legată în funcţionarea ei de celelalte elemente ale instalaţiei. Se scriu ecuaţii de tip continuitate la toate nodurile (suma debitelor care alimentează fiecare nod este egală cu suma debitelor care ies din nod) şi energie: suma pierderilor de sarcină pe fiecare inel egală cu zero.pomparea cu turaţie variabilă. alimentat în perioadele de consum orar minim.tranzitarea unor cantităţi reduse prin reţea.

reţelele de alimentare cu apă se împart în: a) ramificate sau de capăt (fig.c) preţul de cost al construcţiei şi cheltuielile de exploatare. atât a reţelei cât şi a elementelor alimentării cu apă legate direct de reţea (staţiile de pompare şi instalaţiile de reglare) să fie cât mai reduse. canale. 3) şi b) inelare sau în bucle. Caracterul sistematizării obiectului care trebuie alimentat cu apă (întreprindere industrială sau oraş). ale atelierelor. a tipului şi a materialului conductelor.3 Dimensionarea retelei de distributie in sistem inelar În practica alimentării cu apă reţelele inelare sunt mai răspândite. 2. Relieful locului. ale plantaţiilor etc. Reţelele ramificate se întâlnesc în unele sisteme de alimentare cu apă industrială pentru alimentarea cu apă a unor corpuri de . 3. Acestea se obţin printr-o alegere corespunzătoare a configuraţiei reţelei. Fig. După forma lor. amplasarea locurilor de trecere. formele şi dimensiunile cartierelor de locuit. adică schiţarea unei forme geometrice determinate. care constituie un sistem de poligoane închise (inele) adiacente. Reţeaua de alimentare cu apă ramificată (de capăt) Prima problemă care trebuie rezolvată la proiectarea unei reţele de alimentare cu apă este trasarea acesteia. Existenţa obstacolelor naturale şi artificiale pentru aşezarea conductelor (râuri.3. căi de comunicaţie etc). Amplasarea liniei reţelei de alimentare cu apă se determină în funcţie de: 1. văi. 1. repartiţia diverşilor consumatori.2. şi prin determinarea corectă din punct de vedere tehnic şi economic a diametrelor conductelor.

De aceea normele P. Fig. 3) poate fi izolat şi apa va fi trimisă în zonele situate mai departe prin alte tronsoane ale reţelei. În ceea ce priveşte cea de a doua cerinţă reţelele inelare prezintă un mare avantaj faţă de cele ramificate. Asigurarea alimentării neîntrerupte a diverselor puncte ale teritoriului deservit de reţeaua de distribuţie este foarte importantă în special din punct de vedere al funcţionării împotriva incendiilor. încât să nu se producă o cădere bruscă a debitului reţelei în cazul când se izolează. Forma inelară a reţelei prezintă deasemenea avantajul că micşorează în mare măsură acţiunea loviturilor de berbec care în reţelele şi conductele de capăt.I.S. 3 Diametrele conductelor trebuie calculate astfel. Reţelele inelare se construiesc deasemenea pentru alimentarea cu apă a întreprinderilor industriale sau a diferitelor ateliere ale acestora care nu admit o întrerupere a alimentării cu apă. iar uneori şi la alimentările cu apă ale localităţilor mici. Lungimea totală a liniilor reţelei în reţeaua inelară este însă totdeauna . Astfel în caz de avarii în sectoarele de cap ale reţelelor ramificate (de exemplu în punctul x din fig. sectorul avariat (în punctul x din fig. 2) debitul de apă în porţiunile următoare se întrerupe. reţelei de alimentare cu apă i se adaugă linii noi care constituie reţele temporare ramificate până la închiderea lor ulterioară.clădiri depărtate. S-au indicat mai sus cerinţele principale pe care trebuie să le satisfacă reţeaua de apa şi anume: o capacitate de transport a apei suficientă şi o funcţionare sigură şi economică. în reţeaua inelară însă. Diametrele conductelor reţelei inelare pentru acelaş obiect sunt mai mici decât diametrele conductelor reţelei ramificate deoarece în reţeua inelară. Prin dezvoltarea treptată a alimentărilor cu apă. la alimentările cu apă provizorii ale şantierelor de construcţii. Prima cerinţă poate fi satisfăcută de către oricare formă a reţelei de alimentare cu apă. cer folosirea reţelelor inelare în toate instalaţiile de alimentare cu apă din localităţile mici şi din zonele industriale. provoacă uneori avarierea şi spargerea conductelor. fiecare direcţie principală este alimentată prin câteva tronsoane de conducte. destinate pentru stingerea incendiilor. când diversele obiecte sunt foarte împrăştiate. sectorul avariat.

cum şi de a aduce apa până la fiecare hidrant de incendiu. Rolul principal al acestei reţele este de a aduce apa direct în branşamentele clădirilor. şi de a asigura o funcţionare continuă a sistemului. Nu toate liniile reţelei sunt însă echivalente. Reţeaua exterioară poartă în acest caz o sarcină destul de mare şi treime dimensionată prin calcul. De aceea. pentru a asigura o funcţionare neîntreruptă a acestora. deaceeareţeaua publică are în ansamblu forma unor poligoane închise (inele) adiacente. de amplasarea punctelor de alimentare (confluenţa conductelor de aducţiune şi a castelelor de apă) şi de consumatori de apă mai importanţi. în reţelele intreprinderilor industriale. trebuie să se construiască şi o conductă principală paralelă (conductă „însoţitoare“) îmbinată la nodurile conductei principale şi care alimentează direct branşamentele clădirilor. astfel încât repararea acestora nu împiedecă funcţionarea celorlalte conducte principale. Diametrele conductelor reţelei de serviciu se iau în funcţie de mărimea consumului de apă în caz de incendiu. cu diametri mari. alimentează cu apă şi cartierele direct alăturate lor. iar pentru oraşele mari de cel puţin 150 mm). Celelalte conducte care se racordează la reţeaua conductei principale şi care se alimentează cu apă din ea ( liniile punctate din fig. În reţelele de distribuţie ale oraşelor pentru alimentarea cu apă a branşamentelor clădirilor trebuie să se construiască linii de conductă aproape pe fiecare stradă şi cale de acces. În oricare reţea inelară se poate deosebi direcţia principală de mişcare a apei (indicată în fig. Se calculează deobicei numai reţeaua conductelor principale. odată cu transportul apei. . paralelă. În cazul defectării uneia dintre conductele principale ale reţelei inelare apa ajunge prin ramificaţiile de racordare într-o altă conductă principală. În cazul conductelor principale (artere). deaceea. Conducta principală (reprezentată în fig. adică de a alimenta cu apă masa relativ mică de consumatori. De sistemul conductelor principale de tranzit se racordează conducte transversale cu destinaţie asemănătoare conductei principale. 3 prin linii continue) se alege dintre liniile care merg în direcţia de mişcare a cantităţilor principale de apă.mai mare decât lungimea totală a liniilor reţelei din reţeaua ramificată (deoarece prima reţea mai are porţiuni de închidere) şi. adoptată pentru oraşul respectiv (deobicei diametrele acestor conducte sunt de cel puţin 100 mm. Din ansamblul liniilor care formează reţeaua de distribuţie a apei se scoate în evidenţă sistemul aşa numitelor conducte principale a căror sarcină principală este de a transporta apa în tranzit spre zonele mai depărtate ale zonei care trebuie alimentată. 3) formează aşa numita reţea de serviciu. foarte des nu este necesar să se împartă conductele în conducte principale şi conducte de serviciu. determinate în special de către sistematizarea urbanistică a oraşului. având scopul de a egaliza presiunile în conductele longitudinale principale. În conductele de apă care alimentează cu apă nevoile de producţie ale întreprinderilor industriale debitul de apă al fiecărui atelier depăşeşte deobicei debitul diferitelor clădiri ale oraşului. în timpul incendiului. Pe această conductă se montează şi hidranţii de incendiu. Conductele principale sau de tranzit. 3 prin săgeţi) care este determinată de configuraţia generală a sistemului. La trasarea conductelor principale se urmăreşte ca alimentarea cu apă a zonelor depărtate să se facă pe drumul cel mai scurt. Totuşi pentru asigurarea unei funcţionări continue a reţelei de apă (cum s-a arătat mai sus) se recomandă folosirea reţelei inelare. costul reţelei inelare este mai mare decât al reţelei ramificate.

Calculul reţelei de alimentare cu apă constă din stabilirea diametrelor conductelor şi a valorii pierderii de presiune la un consum dat. Din analiza de mai sus a regimului de funcţionare a sistemului de alimentare cu apă rezultă că reţeaua de apă trebuie calculată pentru următoarele cazuri de funcţionare: 1. pe cât posibil. Prima este necesară pentru construcţia reţelei. o mai mare siguranţă în funcţionarea lor. În aceste condiţii. c) la alimentarea reţelei de la castelul de apă (dacă pompele lucrează cu întrerupere). În funcţie de mărimea localităţii. O astfel de aşezare a conductelor principale asigură deasemenea o presiune relativ mai. Pentru sistemele cu contrarezervor: a) la debitul menajer maxim. b) la tranzitul maxim în castelul de apă. la calculul reţelei trebuie scoase în evidenţă momentele cele mai nefavorabile ale funcţionării acesteia.joasă în conductele cu diametru mare şi prin urmare. care se alimentează din conducta principală şi care este amplasată la cote mai joase. făcându-se.O influenţă importantă în alegerea traseului conductei principale o are relieful locului. pe teritoriul oraşului trebuie fixate punctele cele mai defavorabile ale incendiilor. Pentru sistemele cu castel de apă la începutul reţelei – la debitul menajer maxim. care pot fi aplicate în oricare dintre cazurile teoretice menţionate mai sus. în punctele cele mai înalte ale oraşului. Prin urmare. trebuie determinate pierderile de presiune maxime posibile în reţele şi conducte. pentru calculul celorlalte elemente legate de reţea (staţiile de pompare şi castelul de apă). la nevoie. Conductele principale trebuie amplasate. în funcţie de „debitele de calcul“ ale apei pe care trebuie să le asigure aceste conducte. Ţinând seamă de necesitatea alimentării periodice a castelului de apă cu cantităţi mari de apă de tranzit prin întreaga reţea (în orele în care debitul pompelor sunt la vârful consumului localităţii) este necesar să se racordeze pompele şi castelul de apă prin conducte principale suficient de mari. iar cea dea doua.. corectări la reţeaua calculată fără această sarcină. Pentru controlul reţelei la trecerea debitului de incendiu. a cotelor amplasamentelor rezervoarelor şi. se pot considera nu numai unul ci mai multe puncte de incendiu posibile în acelaş timp şi în diverse zone îndepărtate ale oraşului. SCHEMA DE CALCUL A CONSUMULUI DE APĂ . În ambele cazuri reţeaua calculată se verifică la debitul de incendiu pentru o distribuţie maximă de apă. Diametrele conductelor trebuie alese. suficiente. asigură crearea presiunilor necesare şi în reţeaua de serviciu (necalculată). Pentru acelaş diametru.a înălţimilor castelelor de apă. existenţa unor presiuni disponibile. 2. pe o distanţă cât mai scurtă posibilă. în reţeaua principală. Amplasarea instalaţiilor de reglare (determinate în funcţie de relieful locului) influenţează deasemenea alegerea traseului şi dimensiunile reţelei principale. când prin reţea trece cantitatea maximă de apă care provoacă pierderi de sarcini maxime. Pentru stabilirea valorilor presiunilor pompelor. Se dă mai jos metodele calculului hidraulic al reţelei. pierderile de presiune în conductă se măresc odată cu creşterea debitului. de întinderea teritoriului său şi de caracterul construcţiilor.

Apa din reţeaua de alimentare a localităţii se distribuie consumatorilor prin branşamentele clădirilor. Pentru aceasta este necesar. racordate la conductele reţelei de serviciu. În acest caz. De aceea. stabilirea unei imagini reale a alimentării cu apă a reţelei de serviciu este foarte complicată. 2). determinarea consumurilor teoretice se poate face destul de simplu.Prima etapă în calculul unei reţele constă din determinarea debitelor de calcul pentru fiecare conductă şi zonă a reţelei. pentru că el variază foarte mult în diferite momente. să se stabilească o imagine cât mai apropiată de realitate a alimentării cu apă a reţelei în diferitele momente de calcul al funcţionării ei. în schema de calcul a alimentării cu apă se poate lua în consideraţie suma debitelor. O astfel de situaţie a distribuţiei de apă va fi în toate zonele reţelei q de serviciu. pentru fiecare zonă a reţelei în parte. în primul rând. Dacă numărul punctelor de distribuţie nu este mare şi dacă în fiecare punct este concentrat un debit de apă determinat şi destul de important. Acestui sector i se racordează. de exemplu a– b şi b–c (fig. dintre două noduri vecine ale reţelei. în diferite puncte. Acest caz se întâlneşte deobicei în sistemele conductelor de apă ale întreprinderilor industriale. la distanţe diferite una de alta. iar debitul în fiecare punct este neînsemnat şi nedeterminabil. 4) reţelei de serviciu (între nodurile A şi B). unde se distribuie apa la un număr redus de ateliere. Fig. branşamentele clădiririlor prin care se transmit diferite (ca mărime) debite de apă. Numărul acestor puncte de distribuţie a apei din reţeaua de stradă este foarte mare. O zonă a reţelei este conducta.4 . Să studiem unul dintre sectoarele (fig.

De aceea. Sectorul conductei principale I–II (fig. 5 Aceasta este situaţia de fapt a debitului de apă în reţeaua localităţii. băile şi spălătoriile publice etc. Fig. Dintre acestea fac parte diferitele întreprinderi industriale care iau apa din reţeaua de apă a localităţii. În localităţile care au o densitate de populaţie diferită pe zone. Mărimea debitului specific al oraşului respectiv nu este aceeaşi în diferitele momente ale funcţionării reţelei şi variază în conformitate cu graficul consumului de apă. De aceea. afară de branşamentele clădirilor. şi conductele reţelei de serviciu racordate de acesta. cantitatea de apă cu care se alimentează fiecare sector este proporţională cu lungimea acestuia. constituie o problemă practic de nerezolvat.Se calculează. datorită existenţei a două categorii de debite concentrate debitele branşamentelor clădirilor (q) şi debitele cu mult mai mari în punctele de racordare a conductelor de serviciu (Q). că apa transmisă în reţea se consumă în mod uniform pe întreaga lungime a reţelei şi. Prin urmare. Tot dintre acestea fac parte şi debitele pentru stingerea incendiilor. mărimea debitului specific va varia pentru fiecare caz de calcul. nu întreaga reţea a oraşului. În fiecare localitate există însă anumite obiective care diferă de ceilalţi consumatori prin cantităţile mari de apa pe care le consumă. Evidenţa exactă a debitelor concentrate în toate branşamentele clădirilor chiar pentru localităţile mici (în care branşamentele sunt în număr de sute). Debitul care revine pe un metru de lungime a reţelei se numeşte debit specific. pentru conductele de apă ale oraşelor se foloseşte o schemă teoretică simplificată a distribuţiei apei. debitele specifice trebuie calculate în mod separat pentru fiecare cartier în parte. prin urmare. 5) alimentează. ci numai conductele principale. schema distribuţiei de apă în diferite sectoare ale conductei principale va fi şi mai complexă. după cum s-a mai spus. în mod convenţional. admiţându-se. .

Vom începe cu cazul celei mai simple reţele care alimentează un număr foarte mic de consumatori. egale cu consumul real de apă al acestor consumatori. prin urmare.Pentru a clarifica mai bine influenţa acestor consumatori în situaţia reală a alimentării cu apă din reţea. debitul de calcul al fiecărui tronson va fi egal cu suma debitelor concentrate în punctele aflate pe tronsonul dat. sub formă de consumuri concentrate (în punctele respective ale reţelei). după care se pot stabili diametrele conductelor şi pierderile de presiune. pentru tronsonul a–c. De exemplu. aceştia trebuie separaţi din masa comună a consumatorilor. şi consumurile concentrate. nu vor fi „consumuri pe reţea“. afară de distribuţia uniformă. debitul de calcul este: Qr = Q1 +Q2 +Q3 +Q4 Determinarea debitului de calcul al reţelelor după debitul specific este puţin mai complicată.7 . Fig. Reţeaua de apă a localităţii astfel studiată va forma un aspect mixt de distribuţie a apei. În astfel de reţele toţi consumatorii pot fi consideraţi drept consumuri concentrate şi. pentru reţeaua de distribuţie reprezentată în figura 1. în direcţia de curgere a apei.6 Fig. Debitul de apă care se scurge prin secţiunea transversală a fiecărui sector al unei astfel de reţele este acelaşi pe întreaga lungime a acesteia şi constituie „debitul de calcul“ al sectorului respectiv. Astfel. incluzând. Trecem la determinarea debitelor de calcul al apei pentru diferitele tronsoane ale reţelei de alimentare cu apă.

CALCULUL HIDRAULIC AL REŢELELOR RAMIFICATE În reţelele ramificate. De aceea. Debitul liniar al oricărui tronson din reţeaua analizată este egal cu suma debitelor liniare ale tuturor tronsoanelor care pleacă din punctul final al tronsonului dat. . deoarece debitul „pe reţea“ al tronsonului a fost repartizat în branşamentele clădirilor. Deaceea. pentru reţeaua ramificată. valoarea vitezei admisibile din considerente tehnice variază între limite foarte largi. valoare determinată de condiţiile de protejare a reţelei de acţiunea distrugătoare a loviturilor de berbec. vor fi numite debite „liniare“. prin folosirea armăturilor de închidere şi de distribuţie de diferite tipuri sau în cazul anumitor configuraţii ale reţelei – majoritatea cercetătorilor consideră că viteza maximă de mişcare a apei în conducte nu trebuie să depăşească 2. viteza de calcul se fixează pornind de la considerente economice. Limita inferioară a vitezei pentru reţelele de apă nu se fixează deobicei. La proiectarea sistemelor de alimentare cu apă.0 m/s. Se dă mai jos ordinea de calcul al reţelei ramificate. Prin punctul final al tronsonului Qtr respectiv va trece numai debitul de tranzit. plus debitul nodului concentrat în acest punct. DETERMINAREA DIAMETRELOR CONDUCTELOR Condiţiile de exploatare a reţelei de alimentare cu apă necesită o oarecare valoare limită pentru viteza de mişcare a apei prin reţea. spre punctele ei finale. ca şi a oricăror alte construcţii. Astfel. pe direcţia de la punctul iniţial de alimentare al reţelei. debitele de apă care trec pe diferitele ei tronsoane se determină simplu şi prin singurul procedeu posibil.În punctul iniţial al fiecărui sector al unei astfel de reţele se dă debitul egal cu suma debitelor „pe reţea“ Qr a sectorului respectiv şi debitul care trece. trebuie să se ţină seamă de factorul economic. Debitele de calcul. apa poate fi trimisă la fiecare punct de distribuţie numai dintr-o singură parte. Pe baza unei serii de cercetări asupra fenomenelor loviturilor de berbec care iau naştere prin oprirea bruscă a pompelor. în tranzit. Fiecare tronson al reţelei va avea. prin tronsonul respectiv pentru alimentarea tronsoanelor mai depărtate . alimentate numai de la un capăt. care trec pe diferite tronsoane sau porţiuni de reţea. spre deosebire de debitele „nodale“. echivalent (care produce aceeaşi pierdere de presiune) variaţiei concomitente pe întreaga lungime a sectorului. care dau valoarea reală sau fictivă a debitului de apă în diferitele puncte ale reţelei. reprezentată în figura 7. un debit egal cu suma debitelor distribuite în punctele de distribuţie a apei situate după tronsonul dat în direcţia de mişcare a apei. Pentru determinarea diametrului conductelor şi a pierderii de presiune pe tronsonul respectiv trebuie luat un debit de calcul oarecare. a debitului „pe reţea“ şi a celui de tranzit constant.5÷3.

Datorită acestei particularităţi a reţelei ramificate. În primul rând se efectuează calculul conductei principale a reţelei care uneşte punctul iniţial cu punctul final cel mai îndepărtat şi situat la nivelul cel mai înalt al reţelei. Se presupune că pentru reţeaua reprezentată în figura 7 sunt date valorile înălţimilor piezometrice (H) în punctele finale. Calculul poate fi efectuat în două situaţii: a) presiunea în punctul iniţial nu este cunoscută. pe când în reţeaua inelară se pot furniza. . În primul rând se calculează conducta principală (linia t-1-2-3-4-5). cotele terenului pentru toate punctele (z) şi se cere să se determine diametrele conductelor reţelei şi înălţimea castelului de apă Hc (adică presiunea în punctul iniţial al reţelei).8. două sau mai multe debite liniare. O deosebire esenţială între reţeaua ramificată şi reţeaua inelară constă în faptul că în reţeaua ramificată. Formulând în alt mod aceeaşi noţiune. b) presiunea în punctul iniţial şi înălţimile piezometrice în punctele finale sunt date.Fig. se va furniza totdeauna un singur debit liniar. Cu ajutorul debitelor liniare determinate pentru toate tronsoanele conductei principale se determină diametrele secţiunilor. se poate spune referitor la orice nod al reţelei ramificate că debitul care vine spre nod este egal cu suma debitelor care pleacă din acest nod. de exemplu cu ajutorul nomogramelor de dimensionare a conductelor şi pierderea totală de presiune h. la un singur nod. tuturor tronsoanelor printr-un procedeu unic. spre oricare nod. cunoscând debitele în punctele finale şi mergând de la aceste puncte spre punctul iniţial al reţelei — se pot determina debitele liniare ale. însă înălţimile piezometrice în toate punctele finale sunt date. inclusiv debitul nodului.

în cazul reţelelor ramificate. problema calculului reţelei inelare se rezolvă deobicei în felul următor: 1) se împarte reţeaua de configuraţia aleasă în mai multe sectoare. în timp ce raportul dintre debitele pe diteritele tronsoane rămâne invariabil. 3) se notează în prealabil direcţia. cantitatea de apă care trece prin diferitele tronsoane ale reţelei (adică debitele liniare) sunt determinate atât ca mărime. se determină lungimile tuturor sectoarelor. dorită de curgere a curentului de apă pe diferitele linii ale reţelei. în reţeaua inelară pentru satisfacerea condiţiilor impuse. Întrucât diferitele ramuri ale reţelei inelare sunt legate. nu numai în serie. Pentru determinarea acestor necunoscute trebuie să se întocmească un număr corespunzător de ecuaţii. se poate alege un număr infinit de variante de repartizare a curenţilor de apă de tranzit prin reţea. ca şi posibilitatea schimbării între ele a alimentării diferitelor sectosre în caz de avarie. cât şi debitele liniare ale tuturor tronsoanelor (în timp ce. pentru a putea furniza cantitatea de apă necesară. ci şi în paralel. la o configuraţie dată şi cu debitele nodale date. de obicei debitele sectoarelor se consideră ca debite la nod. vor fi necunoscute atât diametrele. la fixarea debitelor pe diferitele linii ale reţelei trebuie respectate ecuaţiile de tipul (A). cum se face în reţelele ramificate. . sunt necunoscute numai diametrele). chiar numai la unul dintre tronsoane. Spre deosebire de aceasta. schimbarea diametrului. cât şi ca direcţie. De aceea. variaţia diametrelor pe diferite tronsoane poate impune numai variaţia valorii presiunii la începutul reţelei. care corespunde principiului trimiterii debitelor de transit pe drumul cel mai scurt pentru alimentarea localităţilor îndepărtate. 2) se determină debitele tuturor sectoarelor. Prin legarea tronsoanelor în serie. Practic.BAZELE CALCULULUI HIDRAULIC AL REŢELELOR INELARE Într-o reţea ramificată cu o configuraţie dată şi cu debite de apă fixate. în cazul general. duce la o nouă repartizare a curenţilor de apă în toate celelalte tronsoane ale reţelei. la calculul reţelei inelare.

METODELE DE CALCUL AL REŢELELOR INELARE Să analizăm câteva metode practice de calcul al reţelei inelare. castelul este situat între pompe şi reţea.9 4) cu debitele liniare fixate în prealabil se deter mină diametrele tuturor tronsoanelor reţelei calculate. 5) se efectuează calculul hidraulic propriu zis (sau „corectarea“) al reţelei. de aceea. În cazul acesta. cu ajutorul unui exemplu de reţea cu şapte inele. 10). în cazul diametrelor alese. adică se determină valorile debitelor reale care trec prin tronsoanele reţelei.Fig. (fig. alimentarea reţelei are loc totdeauna dintr-o singură parte. . după vitezele medii economice.

7. La o densitate uniformă a populaţiei pe întregul teritoriu al oraşului.m în care Σl=10.01 l /s. în care pierderile de presiune în reţea au valoarea maximă. . se obţin debitele care curg în fiecare tronson: Qn = qsp l şi după aceea şi debitele nodurilor. situaţi în punctele 3.10 Cazul care trebuie luat în considerare va fi al consumului de apă maxim. se poate considera că debitul specific este identic pentru toate liniile şi egal cu: qsp = = = = 0. din aceştia 63 l/s sunt consumaţi de consumatorii relativ mari. Cunoscând lungimea totală a tronsoanelor (l).700 m – lungimea totală a reţelei. considerând consumul în timp de o oră constant şi egal cu 170 l/s. 12 şi 15 (vezi cifrele indicate lângă săgeţile din noduri).Fig. Debitul maxim orar de apă în sistemul analizat este de 612 m3 ceeace se obţine.

. se repartizează curenţii de apă pe toate liniile reţelei. pregătită pentru calcul.Aşadar debitul sectoarelor se consideră egal repartizat la cele două noduri de capăt. cum şi toate debitele nodurilor. După pregătirea reţelei pentru calcul şi obţinerea valorilor debitelor nodurilor. în schemă sunt indicate lungimile (prima cifră) şi debitele pe sectoare (cifra a doua) pentru fiecare sector. Cu debitele liniare alese q (de calcul) pentru fiecare tronson se determină diametru D cu ajutorul nomogramei de calcul şi al vitezelor economice medii adoptate. ţinând seamă de condiţia schimbării între ele a alimentării liniilor. cum şi de transportul apei pe drumul cel mai scurt înspre raioanele îndepărtate şi marii consumatori. Valorile obţinute ale lui q (prima cifră) şi D (a doua cifră) sunt notate în schema reţelei din figura 11. astfel încât debitul fiecărui nod este egal cu semisuma debitelor sectoarelor care aderă la nodul dat. În figura 11 este reprezentată aceeaşi reţea. În acest caz trebuie satisfăcute ecuaţiile de forma Σq=0 pentru fiecare inel.

Valorile obţinute ale lui q (prima cifră) şi D (a doua cifră) sunt notate în schema reţelei din figura 12.11 Cu debitele liniare alese q (de calcul) pentru fiecare tronson se determină diametru D cu ajutorul nomogramei de calcul şi al vitezelor economice medii adoptate. .Fig.

iar pe cele insuficient încărcate se va mări. Corectarea reţelei se poate face prin diferite metode. De obicei această schemă din urmă nu se anexează la calculele trecute în proiect. ci şi prin oricare contur închis. Debitul de corecţie poate fi trecut nu numai printr-un inel oarecare.12 Întrucât în procesul calculului hidraulic. Se efectuează apoi calculul hidraulic propriu zis corectarea debitelor care trec prin inelele reţelei – adică se determină repartizarea reală a curenţilor de apă în reţea pentru diametrele alese şi pierderile de presiune în toate tronsoanele. Fiecare debit de corecţie trebuie să micşoreze valoarea divergenţei şi să apropie momentul corecţiei definitive a reţelei. valorile s.Fig. Introducerea noţiunii debitului de corecţie uşurează tehnica echilibrării reţelei şi grăbeşte efectuarea calculului. diametrele majorităţii tronsoanelor nu se modifică. pierderea pe liniile supraîncărcate se va micşora. în acest caz. . Totul se reduce la determinarea direcţiei şi mărimii debitului de corecţie. În figura 13 este reprezentată schema debitelor de corecţie pentru exemplul de calcul analizat). rămân constante. Direcţia debitelor de corecţie poate fi notată uşor pe schema pe care sunt trecute săgeţile divergenţelor. pentru diferite redistribuiri ale debitelor de apă în reţea.

în acest caz. ci şi prin oricare contur închis. Fiecare debit de corecţie trebuie să micşoreze valoarea divergenţei şi să apropie momentul corecţiei definitive a reţelei. pierderea pe liniile supraîncărcate se va micşora. . s-a introdus noţiunea de debit de „corecţie“. prin trimiterea pe acest inel insuficient încărcat a debitului inelar imaginar în direcţia inversă semnului divergenţei se realizează. înregistrarea rezultatelor calculelor pe scheme dă o imagine sugestivă. trecerile arbitrare dintr-o parte în alta ale debitelor de corecţie care nu duc la micşorarea divergenţei în întreaga reţea. Deobicei această schemă din urmă nu se anexează la calculele trecute în proiect. Pentru introducerea ordinei şi a succesiunii în repartizarea debitelor de transit. iar alta insuficient încărcată. Introducerea noţiunii debitului de corecţie uşurează tehnica echilibrării reţelei şi grăbeşte efectuarea calculului.Fig. Totul se reduce la determinarea direcţiei şi mărimii debitului de corecţie.13. într-o mare măsură. automat. În figura 13 este reprezentată schema debitelor de corecţie pentru exemplul de calcul analizat). Dacă într-un inel oarecare o ramură este supraîncărcată. Debitul de corecţie poate fi trecut nu numai printr-un inel oarecare. Metoda expusă permite să se controleze corectitudinea direcţiei calculului. adică elimină. iar pe cele insuficient încărcate se va mări. Afară de aceasta. trimiterea în această direcţie a unei cantităţi de apă egală cu valoarea acestui debit de corecţie. Direcţia debitelor de corecţie poate fi notată uşor pe schema pe care sunt trecute săgeţile divergenţelor. din ramura supraîncărcată spre ramura insuficient încărcată.

alimentarea reţelei în orele de consum maxim de apă se va face din două direcţii opuse: de la pompe şi din castel. În cazul când castelul este amplasat lângă punctul final al reţelei 7 (fig. 1. verificarea reţelei pentru admiterea debitului în caz de incendiu) nu se deosebeşte. valorile debitelor specifice. principial. 14). întrucât calculul la incendiu se face pentru ora de consum maxim. de cazul analizat anterior. adică sistemul va fi cu contrarezervor. receptia. ale debitelor totale pe tronson şi prin urmare şi ale debitelor din noduri rămân cele dinainte. dezinfectia si exploatarea retelei . În acest caz.4 Executia.14. Fig.3. La locul incendiului trebuie să se furnizeze un debit anume. concentrat.Calculul reţelei după această metodă este foarte mult folosită astăzi (cu unele schimbări). Calculul reţelei pentru incendiu (mai precis. calculul reţelei se complică într-o măsură oarecare.

Reabilitarea poate fi definită ca o analiză a rețelei bazată pe hărți. execuţie şi exploatare a sistemelor de alimentare cu apă potabilă. intervenţii corecte în sistem şi dezvoltarea / perfecţionarea permanentă. proiectare. dosare. Rețelele de distribuție a apei au fost construite și dezvoltate timp de zeci de ani. Aceste pot fi alese într-o concepție unitară prin care rețeaua în ansamblul ei să funcționeze în condiții optime atât tehnice cât și hidraulice. consumuri energetice normale). statistici și investigații. * alegerea celor mai bune soluţii tehnologice şi constructive pentru asigurarea funcţionării fără riscuri privind sănătatea umană. prin diversitatea cerinţei de apă şi din punct de vedere calitativ. * crearea unor operatori de servicii capabili să asigure exploatarea în condiţii optime a sistemelor. Astfel. conduc la o creștere foarte mare a ratei defecțiunilor având influențe mari asupra cheltuielilor de exploatare Spre deosebire de rețelele existente. creşterea nivelului de confort al populaţiei şi satisfacerea necesarului de apă al consumatorilor presupun o continuă perfecţionare a tehnicilor de organizare. respectul pentru apă. * planificarea implementării reabilitării / extinderii reţelelor pe baze ştiinţifice având în vedere prioritizarea necesarului de lucrări. ţinand cont atât de evoluţia negativă a calităţii apei la surse. indexuri. respectul pentru ansamblul serviciilor asigurate. Este frecvent necesară o reabilitare dacă se dorește garantarea unei funcționari cât mai sigure și eficiente a sistemului. suportabilitatea financiară a costurilor de către utilizatori şi capacitatea centrelor urbane şi rurale de adaptare la noile condiţii. cât şi de creşterea exigenţelor consumatorilor. însă nu toată populaţia beneficiază de aceste facilităţi. prognozei dezvoltării social-economice. În România există sisteme de alimentare cu apă potabilă şi canalizare în totalitate în mediul urban şi partial în cel rural. Renovarea și înlocuirea trebuie să aibă un cost cât mai redus pentru a spori eficiența sistemului și deci a reduce prețul de cost al apei furnizate. De cele mai multe ori aceste modificări presupun extinderea reţelelor de apă şi completări locale (neefectuându-se o analiză a modificărilor ansamblului. la rețelele noi nu există constrângeri privind diametrele (și în general caracteristicile) conductelor. complexitatea activităţilor sociale şi economice. costuri normale şi justificate pentru utilizatori (pierderi de apă reduse.Dezvoltarea permanentă a societăţii. o stabilire a priorităților strategice pe termen lung și o planificare operativă pe termen scurt. sistemele de alimentare cu apă potabilă și canalizare sunt într-o perfecţionare permanentă din punct de vedere cantitativ. disciplină în întreţinerea dotărilor. acest proces trebuie să se bazeze pe următoarele: * stabilirea priorităţilor pentru fiecare centru urban şi rural pe baza: analizei particularităţilor locale. urmată de o planificare financiară. Nerecurgerea la timp la reabilitarea sistemului cumulată cu o structură a rețelei nefavorabila din punct de vedere al materialelor și calității acestora. Ramura industriei apei. . precum și al agresivității apei transportate. de apa pierdută. în majoritatea situaţiilor). Rezolvarea problemelor reţelelor de distribuţie a apei este un proces tehnic de durată (15 – 20 ani). situaţiei existente. * educarea consumatorilor (utilizatorilor) privind economisirea apei. de numărul și gravitatea avariilor detectate în urma investigațiilor. sistemele centralizate de alimentare cu apă au fost supuse unor modificări ample ţinându-se cont de gradul de urbanizare şi de dezvoltarea localităţilor deservite. Criteriile pentru reabilitarea rețelei se stabilesc în funcție de nivelul economic al companiei.

În procese de optimizare mai complexe pot fi urmărite în paralel mai multe funcții – obiectiv.Pentru obţinerea unei mai bune funcţionări a reţelei este necesară realizarea unei analize funcţionale ce are în vedere verificarea influențelor fiecărei componente a sistemului respectiv. . respectiv prin adăugarea înalțimii de pompare Hp a pompelor. Pentru crearea modelului hidraulic al sistemului este necesară o cartografiere a reţelei pe baza căreia să se insereze datele necesare analizei. aceste calcule se efectuează cu ajutorul unor programe de calcul automate care. Elementul fundamental al acestei analize este crearea unui model de simulare ce urmează să evalueze efectele care pot eventual să intervină apărând carenţe în funcţionarea reţelei. această funcție – obiectiv trebuie minimizată sau maximizată. în general. Din cauza numărului imens de operații care trebuie effectuate. au la bază algoritmi construiți pornind de la anumite modele matematice de calcul.5 Pomparea apei Aducțiunile cu pompare Se folosesc în zonele de şes. Optimizarea deterministă folosește legile hidraulicii și. unde.3. în absența existenței unei sarcini hidraulice gravitaționale. este necesară ridicarea nivelului piezometric la sursă cu ajutorul unei stații de pompare. în particular în rețelele de conducte. la rândul lor. Optimizarea în general și optimizarea hidraulică în particular urmăresc “comportamentul” așa numitelor “funcții – obiectiv”. ale mecanicii și ale fizicii pentru calculul curgerii în conducte. De la caz la caz. 1. în funcție de tipul de problemă.

Pe de altă parte. depinde de înalțimea de pompare. la rândul ei. în principal. dar și cu diametre D mai mici și înălțimi de pompare Hp mai mari. . În acest caz însă. tot spre deosebire de aducțiunile gravitaționale. în cazul celor cu pompare cheltuielile de exploatare sunt importante și constă. această condiție se poate realiza cu diametre D mai mari și înălțimi de pompare Hp mai mici. Principiul acestei proceduri este ilustrat în figuara 2 și există studii destul de numeroase privind parametrii care influențează valoarea “diametrului economic” Dec. presiunea trebuie să fie mai mare sau egală cu presiunea de serviciu pentru consumatorul cel mai defavorizat (figura 1).1 Ca şi în cazul aducţiunii unifilare gravitaţionale.Fig. din costul energiei necesare pentru pompare care.

2 MODEL MATEMATIC ŞI PROGRAM DE CALCUL PENTRU OPTIMIZAREA REŢELELOR DE DISTRIBUŢIE A APEI. APLICARE LA STINGEREA INCENDIILOR.Fig. Fig.3 .

adică se calculează succesiv debite – diametre – debite – diametre . * se repetă „ciclul” de calcule descrise anterior. * se recalculează distribuția debitelor pe artere.… până când valorile acestora se „stabilizează” adică nu se mai modifică. pe toate arterele. se calculează. * corespunzător distribuției debitelor pe artere. * cu valorile diametrelor astfel obținute. calculată cu ajutorul programului. Fig. APLICARE LA STINGEREA INCENDIILOR.4 . corespunzatoare noii distribuții de diametre și apoi se recalculează diametrele astfel încât viteza să fie egală cu viteza impusă la aceste noi debite. se calculează cheltuielile anuale totale. se parcurg urmatori pașii: * se pune condiția ca. pe de altă parte. aleasă arbitrar – ca propunere. se pune continuu condiția ca presiunea în noduri să nu scadă sub valoarea presiunii de serviciu. costul rețelei și. pe de o parte.Pentru extinderea acestei proceduri la rețele de conducte. prin însumare. * în final. se calculează diametrele pentru care vitezele din artere sunt egale cu viteza impusă. și anume la cele cu pompare. costul energiei consumate în stația (sau în stațiile) de pompare care alimentează rețeaua. costul conductelor și. * în toate calculele. viteza să aibă aceeași valoare și anume o valoare impusă. MODEL MATEMATIC ŞI PROGRAM DE CALCUL PENTRU OPTIMIZAREA REŢELELOR DE DISTRIBUŢIE A APEI.

Fig.5 Fig.6 .

Raspuns: A 2. astfel: . 1. construcţii. O deosebire esenţială între reţeaua ramificată şi reţeaua inelară constă în faptul că în reţeaua ramificată. Raspuns: A 4.în felul acesta. în cazul reţelelor ramificate. spre oricare nod. este importantă concluzia că dimensionarea optimizată a rețelei.4 A. două sau mai multe debite liniare.dintre valorile diametrului economic. valoare determinată de condiţiile de protejare a reţelei de acţiunea distrugătoare a loviturilor de berbec. Raspuns: A 7. cât şi debitele liniare ale tuturor tronsoanelor (în timp ce. pe când în reţeaua inelară se pot furniza. Dimensionarea hidraulică a reţelelor inelare comportă dificultăţi legate de nedeterminarea dată de: numărul de necunoscute – debitele şi diametrele pe fiecare tronson dublu faţă de numărul ecuaţiilor.se execută dimensionarea optimizată a rețelei în mai multe variante. Raspuns: F 5. pentru fiecare variantă și pentru fiecare arteră se va obține un diametru economic. chiar și cea mai dezavantajoasă (cea mai indepărtată de punctul de injecție) este total nesatisfăcătoare. Pentru controlul reţelei la trecerea debitului de incendiu. Reţeaua de distribuţie reprezintă ansamblul de: conducte. sunt necunoscute numai diametrele). în care incendiile (recomandate de standard) să fie plasate în mai multe poziții cât mai diferite de la o variantă la alta și care să acopere întreaga suprafață a rețelei. accesorii. În practica alimentării cu apă reţelele modulare sunt cele mai răspândite. . Debitul care revine pe un metru de lungime a reţelei se numeşte debit specific. . Îndrumar pentru Autoverificare Teste de autoevaluare: 1. Raspuns: A 9. pe teritoriul oraşului trebuie fixate punctele cele mai defavorabile ale incendiilor. la un singur nod. Raspuns: A 8. în continuare se propune o procedură care menține dimensionarea optimizată în condițiile prezenței incendiilor în orice poziție. și condiția de minimum a cheltuielilor anuale care a stat la baza dimensionarii optimizate. armături. considerând incendiile doar într-o singură variantă de poziționare. pentru fiecare arteră se alege valoarea maximă.Din punct de vedere practic. . Raspuns: A 6. debitele de apă care trec pe diferitele ei tronsoane se determină simplu şi prin singurul procedeu posibil. se va furniza totdeauna un singur debit liniar. La calculul reţelei inelare. Distribuția diametrelor obținută astfel va satisface și condițiile de presiune la incendiu. Pentru reţeaua ramificată. De aceea. în cazul general. vor fi necunoscute atât diametrele. Raspuns: A 3. Condiţiile de exploatare a reţelei de alimentare cu apă necesită o oarecare valoare limită pentru viteza de mişcare a apei prin reţea. staţii de pompare prin care se asigură distribuţia apei loco-branşament la debitul şi la presiunile stabilite.

Retegan A. – Instalatii tehnico – sanitare si de gaze. Caracterizați distribuția in sistem ramificat. Bucuresti. 3). Ghitesu D. Dima M. Editura de Vest. 2. IPTV.pentru modificarea si completarea Legii 458/2002 privind calitatea apei potabile. 2012. Paslarasu I. si col. Editura FDBC. Pentru obţinerea unei mai bune funcţionări a reţeleinu este totdeauna necesară realizarea unei analize funcţionale ce are în vedere verificarea influențelor fiecărei componente a sistemului respectiv. Raspuns: F B. 2). . 2002. Concepte si termeni de retinut: conducte. Pitesti.Raspuns: A 10. Legea 458/2002 – privind calitatea apei potabile. – Indrumar pentru calculul constructiilor si instalatiilor hidroedilitare. – Constructii si instalatii hidroedilitare. – Epurarea apelor uzate urbane. si col. 4). Bucuresti. BIBLIOGRAFIE SUPLIMENTARĂ: 1). 4). 1984. Marinescu C. Teme de control: 1. Timisoara. 2). Bucuresti. Giuconiu M. Iasi. – Alimentari cu apa. 3). 4). Editura Didactica si Pedagogica. Norm/ativ pentru aprobarea proiectarii si executarii instalatiilor sanitare indicativ I9/. Bibliografie facultativă 1). distribuție ramificată. Editura Tehnopres. instalatii sanitare si gaze. Editura Tehnica. Facultatea de Constructii. 2). Bibliografie: Bibliografie obligatorie 1). C. Normativ pentru proiectarea si executarea instalatiilor sanitare indicativ I9/-94. 2005.si col.96. Legea 311/2004. Giuconiu M. Caracterizați distribuția in sistem inelar. 1987. 1982. – Note de curs. IPTV Timisoara. 1981. Timisoara. 2002. 3). Asociatia inginerilor de instalatii din Romania – Manualul de Instalatii Sanitare. distribuție inelară. – Alimentari cu apa. Editura Artecno.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful