P. 1
Curs2008preistorie generala

Curs2008preistorie generala

|Views: 3|Likes:
Published by Kriss Krisov

More info:

Published by: Kriss Krisov on Oct 17, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/17/2013

pdf

text

original

UNIVERSITATEA BUCUREŞTI FACULTATEA DE ISTORIE

CATEDRA DE ISTORIE VECHE ŞI ARHEOLOGIE
CURS INTRODUCTIV DE PREISTORIE

Cuprins
1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. Introducere Definiţii, concepte şi termeni Metode de lucru în cercetarea preistoriei Antropogeneza Structuri economice (1) Vânătoarea şi culesul Structuri economice (2) Economia productivă Structuri sociale Religia Arta Bibliografie Anexe

Bucureşti 2004

1
Introducere
Pachetul de faţă reprezintă un set de texte care au ca obiectiv faci-litarea activităţii independente a studenţilor din anul I. Acesta nu are ca intenţie – nici nu poate – epuizarea domeniului sau suplinirea lecturii bi-bliografiei anexate. Dimpotrivă, pachetul general vrea doar să stimuleze studenţii să atace problemele controversate ale domeniului, să-şi exer-seze capacităţile de analiză, în acelaşi timp cu creşterea autonomiei inte-lectuale. Acumularea de informaţii şi de date se face pe baza bibliografiei. Acest pachet este necesar, dar nu suficient pentru promovarea examenu-lui. Pentru a facilita lectura, autorul a încercat să limiteze cât mai mult notele de subsol şi celelalte elemente ale aparatului critic. Conştient de faptul că informaţia relevantă pentru acest domeniu este, pe de o parte, în continuă schimbare cantitativă (pe măsură ce noi informaţii sunt adă-ugate prin cercetare) şi, pe de altă parte, în permanentă redefinire (dato-rită noilor teorii şi interpretări date unor informaţii vechi), autorul nu în-cearcă să-şi impună punctele de vedere, ci doar să ridice semne de între-bare legate de o serie de probleme din domeniu. O atenţie specială trebu-ie acordată noilor ipoteze care apar în literatura de specialitate şi în mass-media. Noile descoperiri pot mereu aduce schimbări dramatice a ceea ce este considerat a fi un bun câştigat în domeniu; problema este ca acestea să fie bazate pe elemente care să-i asigure “rezistenţa” în faţa u-nei analize în profunzime. Altfel spus, descoperirile trebuiesc interpretate în concordanţă cu regulile logicii (consecvenţa şi coerenţa criteriilor de analiză, coroborarea cu alte surse, caracterul inevitabil al concluziilor). Graficele şi ilustraţiile ce însoţesc textul sunt orientative. Ilustraţii de calitate sunt disponibile în bibliografie. În ceea ce priveşte bibliografia, lucrările recomandate sunt indicate pentru o lectură integrală sau măcar extinsă – logica din spatele argu-mentaţiei se dezvăluie după o lectură atentă a întregului text. O posibilitate de extindere a bazei de informaţie o oferă internetul; studenţii sunt încurajaţi să utilizeze această nouă sursă, dar

cu mult discernământ – alături de multe informaţii utile se află în această sursă deschisă şi multe informaţii cel puţin discutabile. În orice caz, autorul mulţumeşte în avans pentru criticile şi comentariile pe care cititorii le vor exprima pe marginea acestui material. Carol Căpiţă

2
Definiţii, concepte şi termeni
1. Criterii de definire a preistoriei
0 definiţie a preistoriei presupune câtva elemente: ♦ raportarea la ceea ce nu este preistorie; ♦ delimitarea trăsăturilor caracteristice, proprii numai preistoriei; ♦ identificarea elementelor care sunt comune cu celelalte ştiinţe; ♦ stabilirea realităţilor pe care preistoria le subîntinde. Criteriile de definire a preistoriei pot fi următoarele: • criterii de ordin metodologic (metodele utilizate) ♦ analiza arheologică (arheologie); ♦ studii cu privire la primitivii contemporani (antropologie, etnografie, etnologie); ♦ studii asupra resturilor osteologice (antropologie fizică, paleon-tologie); ♦ studii asupra resturilor organice (palinologie, C 14, dendrocrono-logie, paleobotanică etc.); ♦ studii asupra straturilor geologice şi asupra condiţiilor de paleo-climat şi micro-geografie (sedimentologie, studiul carotelor ma-rine etc.); • criterii de ordin conceptual (domeniul conceptual) ♦ termenii de "preistorie" sau "primitiv" sunt înşelători; în general, utilizarea termenului de "primitiv" are conotaţii peiorative, la fel cum cel de "preistorie" are conotaţii cronologice care nu sunt neapărat valide (cel puţin nu mereu); poate cei mai neutri ter-meni sunt cei de societate "arhaică" şi/sau "tradiţională” (chiar dacă etnografii ar avea ce să comenteze) sau, mai bine, de socie-tăţi “pre-literate”; ♦ termenul de "cultură" pare să fie cel mai stabil din punct de ve-dere conceptual; orice societate posedă o cultură, doar o parte a acesteia fiind acoperită de ceea ce se numeşte "cultură arheolo-gică” (totalitatea resturilor materiale,

în primul rând. duratele sunt extrem de lungi. la rândul său. preistoria face parte din ansamblul ştiinţelor socio-umane. încă. folosit frecvent şi reprezintă. Din acest punct de vedere. relaţii care se manifestă prin instituţii. erori de câteva mii sau sute de ani sunt obişnuite pentru perioadele mai îndepărtate de noi. în al doilea rând. chiar dacă ritmul schimbării se accelerează pe măsură ce ne apropi-em de perioade mai recente. ♦ trăsătura fundamentală rămâne. dar îşi păstrează individualitatea datorită câtorva elemente: ♦ ansamblul instrumentelor de investigaţie este particular. societatea ca atare este constituită din indivizi şi re-laţiile dintre aceştia. o par-te a resturilor materiale (în general cele perisabile) şi cea mai mare parte a fenomenelor spirituale ne scapă. aparţinând ştiin-ţelor naturii). absenţa surselor scrise. principiul organizatoric al u-nei culturi. termenul de « societate » este. recuperate prin intermediul investigaţiei arheologice). in-divizii interacţionează conform unor reguli prin intermediul sta-tutelor (moştenite sau dobândite) şi a rolurilor (asumate sau a-tribuite). nu au precizia cu care suntem obişnuiţi în cazul epocilor mai apropiate. chiar dacă metodele – luate individual – sunt utilizate şi de alte domenii ale cunoaşterii.♦ • criterii ♦ ♦ ♦ anorganice şi/sau organi-ce. metodele de datare utilizate (în general. în termeni istorici. In primul rând. de ordin cronologic criteriile de ordin cronologic sunt cele mai relative. Definiţia preistoriei Ceea ce putem spune de la început este că preistoria nu este istorie pur şi simplu. combinaţia dintre acestea este proprie preistoriei. studiul preistoriei are în vedere atât ana-liza evoluţiei speciei umane (desprinderea din lumea animală). cât şi studiul societăţilor umane preliterate care şi- . absenţa unei serii cronologice unice. durata epocilor este foarte îndelungată. mai mult de 99 % din traseul urmat de uma-nitate se desfăşoară în preistorie. într-o oarecare măsură. 2. atunci când uniformitatea culturală se explică prin dimensiunea culturală. în sfârşit. ♦ reconstrucţia "realităţii" pre-istorice implică o participare ridicată a ipotezelor de lucru. diversitatea evo-luţiilor locale face ca o cronologie generală să fie aplicabilă doar pentru primele faze ale preistoriei.

atlantic. cu Günz-MindeI. morene. dar nu poate fi consi-derat decisiv în procesul de antropogeneză tocmai datorită labilităţii adaptative a speciei umane. superior). mijlociu. etc.000). ♦ perioada glaciară: marcată de răcire în termeni statistici (scăderea temperaturilor medii în lunile de vârf. influenţa faunei (marile rumegătoare).au dezvoltat o cultură adaptată nevoilor şi condiţiilor în care îşi desfăşoară existenţa. ani): Biber . iunie şi ianuarie). ♦ fluctuaţiile climatice sunt de durată lungă şi afectează un şir mare de generaţii. III şi tardiglaciar). a-cesta rămâne un fenomen al emisferei nordice (în emisfera sudică este înlocuit de perioade pluviale).deci reproduc un mod de viaţă "preistoric" .). Riss (Saale inferior. mijlociu (pănă la 120. cu reflex direct în faună şi ve-getaţie.8/1.sau reprezintă fenomene de aculturaţie datorate împingerii lor în zone defavorizate ecologic (cazurile boşiman. Mikulino).Donau . 3. boreal. se reflectă prin durata diferită a anotimpurilor. Mindel (Elster inferior. MindelRiss (Holstein). relief glaciar (văi cu secţiu-nea în "U". discuţia despre preistorie va include şi analiza societăţilor arhai-ce contemporane (chiar dacă este încă în dezbatere dacă sunt "autentice" . Würm (Vistula.6 mil. ♦ clima rămâne un factor important în preistorie. ritmul şi durata acestora par să se modifice în ultimele faze ale preistoriei.000).000 ani): inferior (până la 750. ♦ Pliocen (până către 1. cu fenomene glaciare pandante în Ame-rica de Nord. mijlociu.8 -1. ani . mar-caje geologice: sediment de tip loessoid. nu există o uniformitate climatică pe arii extinse. sub-atlantic .). zona interesantă este cea periglaciară (zona de loess). cu Riss-Würm (Eem. lacuri glaciare etc. Condiţiile climatice în preistorie De la început trebuie să subliniem câteva elemente care vor ghida discu-ţia noastră asupra preistoriei: ♦ asemeni scării cronologice. cu Günz-Donau şi Günz.11. Weichsel. superior (până la 11/10.000/10. vedda. superior).6 mil. ♦ sistemul cronologic bazat pe secvenţele glaciare: descoperit la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi dezvoltat la începutul secolului al XX-lea. Această analiză nu ţine cont decât în regim secund de problemele de cro-nologie. ♦ Holocen: pre-boreal.000).începutul in-terglaciarului Günz-Donau. ♦ Pleistocen (1. Valdai) în patru faze (I. II.

se subîmparte în faze glaciare mai reci (stadii) şi faze mai calde (interstadii). prin intermediul analizei resturilor materiale. instituţii care particularizează un grup uman în raport cu alte grupe. datarea absolută şi relativă a straturilor presupune combinarea metode-lor de datare (de exemplu. . glaciaţiuni-le sunt separate de faze de climă călduroasă (interglaciare) . ♦ cultură : ansamblul de elemente materiale şi spirituale care caracteri-zează un grup uman într-un moment dat al evoluţiei sale . 4. idei. C14 cu palinologia). marcată de absenţa surselor scrise şi a valorii în expresie monetară. Concepte şi termeni ♦ preistorie : perioadă a istoriei umane în care are loc procesul de apari-ţie a speciei umane. reprezintă un domeniu integrat de cunoaştere.De notat este că sistemele de datare şi identificare a fazelor climatice sunt cu doza lor de relativitate (în special palinologia). În multe situaţii (mai ales atunci când acestea sunt aplicate situaţiilor dintr-o aşezare. cultura cuprinde atât obiectele materiale. de coborârea limitei gheţurilor permanente. căsătoria) . de absenţa statului şi a structurilor birocratice . pe modul de interacţiune dintre indivizi în cadrul instituţiilor (de ex. are compo-nente materiale (identificate arheologic) şi spirituale (la care se ajunge mediat. ♦ glaciaţiune : perioadă climatică marcată de scăderea temperaturilor medii. scopul antropologiei este de a analiza raporturile şi in-teracţiunile umane.. încercând să reconstituie societăţi şi prin aceasta moduri de viaţă . sau prin analiza comparativă cu comportamente şi fenomene spirituale înregistrate et-nografic) . axat pe analiza funcţionării societăţilor (trecute şi moder-ne). cât şi tezaurul de credinţe. diferitele etape (în special stadiile glaciare) pot fi reci şi umede (cu extinderea pădurilor) sau reci şi uscate (marcate de o vegetaţie de savană) . ♦ antropologie : « ştiinţa despre om ».

3
Metode de lucru în cercetarea preistoriei
1. Introducere
Cercetarea preistoriei presupune, poate mai mult decât alte domenii ale ştiinţelor istorice, combinarea cât mai multor metode de lucru. Deşi tra-diţia afirmă că preistoria este prin excelenţă domeniul arheologiei, situa-ţia s-a schimbat radical în ultimele decenii. Tot mai mult, cercetare pre-istorică presupune studii realizate de colective de cercetători – de la arhe-ologul de teren la specialistul în dezvoltarea bazelor de date, de la geologi la biologi specializaţi pe diverse aspecte legate de resturile organice, iar lista poate continua.

2. Cercetarea arheologică1
Cercetarea de tip arheologic rămâne, incontestabil, principala formă de analiză a preistoriei. Dincolo de tradiţia veche de aproape două sute de ani, câţiva sunt factorii care contribuie la această situaţie:

1

Pentru o analiză de profuzime, vezi cursul general al Prof.univ.dr. Mircea Babeş.

♦ absenţa textelor scrise face ca cea mai mare parte din istoria umani-tăţii să depindă de persistenţa în timp a resturilor materiale lăsate în urmă de activităţile comunităţilor umane; ♦ distanţa în timp permite nenumărate speculaţii – aşa cum a fost cazul curentului protocronist din timpul comunismului – care pot fi mai mult sau mai puţin eliminate cu ajutorul cercetării arheologice; ♦ cercetarea arheologică nu se reduce doar la analiza societăţilor preis-torice; dimpotrivă, arheologia ca domeniu se extinde permanent; a-ceastă extindere se manifestă prin creşterea gradului de complexitate a cercetării şi prin expansiunea ariilor în care arheologia devine o me-todă de cercetare; pentru a da doar două exemple: ultimele trei dece-nii au statuat apariţia a două noi subramuri ale arheologiei, cea in-dustrială (dedicată analizei urmelor lăsate de procesul de industriali-zare din secolele XIX-XX) şi etno-arheologia (un demers comparativ care pune în discuţie asemănările sau deosebirile dintre urmele lăsate de comunităţile preistorice şi cele tradiţionale contemporane); ♦ ca şi antropologia, arheologia reprezintă un domeniu integrat de stu-diu, ultimele decenii atestând capacitatea acesteia de a asimila evolu-ţii din domeniul ştiinţelor naturii, dar şi al ştiinţelor fizicochimice şi al ştiinţelor exacte. Fără a intra în detalii suplimentare, elementele fundamentale ale arheologiei ca metodă de cercetare pot fi rezumate astfel: ♦ arheologia este o disciplină destructivă – săpătura arheologică odată realizată, ea nu mai poate fi corectată; ♦ primul postulat fundamental este cel care afirmă că obiectele găsite de către arheologi în straturile de pământ (sedimente) se ordonează de jos în sus: un obiect aflat într-un strat inferior este mai vechi decât un obiect aflat într-un strat superior (aflat, deci, mai aproape de nive-lul actual al solului, numit şi nivel actual de călcare); ♦ al doilea postulat este că, deşi în unele situaţii există o evoluţie a obiectelor de-a lungul timpului de la simplu la complex, această situa-ţie nu poate fi generalizată; factorii care pot influenţa evoluţia formei obiectelor sunt foarte mulţi, astfel că se impune o permanentă pru-denţă; ♦ al treilea element central este acela că obiectele, deşi aflate în centrul analizei arheologice, nu răspund la toate semnele de întrebare care sunt iscate de o situaţie arheologică sau alta; “puterea argumentativă” a obiectului arheologic ţine de contextele în care acesta se află (cu alte obiecte din aceeaşi aşezare sau din altele, din acelaşi strat sau din straturi/niveluri diferite); ♦ ca urmare, înregistrarea cu maximă fidelitate a tuturor detaliilor este o obligaţie a arheologului;

♦ în sfârşit, rămâne o ultimă problemă: cea a tipului de demers intelec-tual; în mod fundamental, sunt două demersuri posibile: unul deduc-tiv (care porneşte de la situaţia arheologică concretă şi care doreşte să fie o descriere cât mai precisă a acesteia, fără a avansa ipoteze care să o depăşească), respectiv unul inductiv (analiza situaţiei arheologice în cadrele unei teorii interpretative, a unui model teoretic formulat an-terior cercetării de teren); tot ceea ce poate fi spus este că acceptarea unei abordări sau a alteia ţine de tradiţia de cercetare căreia îi aparţi-ne cercetătorul şi situaţia concretă din teren, precum şi de evoluţia în timp a cercetării. Etapele cercetării arheologice sunt, în funcţie de “stilul personal” al cer-cetătorului, diferite, dar în linii mari se poate stabili următoarea succe-siune: ♦ identificarea sitului; ♦ stabilirea demersului practic de cercetare (săpătură); ♦ efectuarea excavaţiei şi înregistrarea situaţiei arheologice şi a inventa-rului arheologic (a obiectelor şi a construcţiilor, amenajărilor, modifi-cărilor de relief de origine antropică etc.); ♦ publicarea rezultatelor. Identificarea sitului este, de multe ori, accidentală. Siturile sunt identificate ca urmare a lucrărilor de amenajare a teritoriului (terasări, construcţia de drumuri etc.), a unor modificări naturale a peisajului (retragerea apelor, prăbuşirea malurilor râurilor, alunecări de teren), sau ca urmare a unor descoperiri întâmplătoare făcute de amatori. În alte cazuri, însă, identificarea este rezultatul unor cercetări intenţionale ale ar-heologului. O primă sursă o constituie textele antice – cazul cel mai cu-noscut este cel al descoperirii Troiei de către H. Schliemann. O altă sursă este reprezentată de sursele cartografice – exemplul cel mai cunoscut este Tabula Peutingeriana. Alteori cercetarea de teren este cea care indi-că arheologului locul în care să declanşeze cercetarea arheologică. Identificarea locurilor în care resturi arheologice se află la suprafaţă ca urmare a lucrărilor agricole sau a acţiunii factorilor naturali (periegheză) rămâne principala modalitate de identificare a siturilor şi în orice caz de verificare a informaţiilor obţinute din alte surse. Ultimii cincizeci de ani au adus în arsenalul arheologului noi mijloace de identificare a siturilor în teren. Aerofotogrametria (identificarea şi analiza structurii aşezărilor pe baza fotografiilor aeriene) este una din aceste noi metode; ei i se adaugă analiza fotografiilor luate cu ajutorul sateliţilor (pentru identificarea relaţiei dintre aşezări şi mediu sau resurse. O serie de metode au fost preluate din domeniul geologiei, cum ar fi magnetode-tecţia şi rezistivitatea magnetică (care ajută la

identificarea obiectelor de metal sau a posibilelor urme de locuire aflate în straturile aflate la adân-cime). Stabilirea demersului practic de săpătură este, în bună măsură, o problemă de opţiune individuală. Criteriul fundamental rămâne, totuşi, adaptarea unor modele generale la o situaţie concretă şi care este deter-minată de câteva elemente: relieful, tipul de sediment, factorii de eroziu-ne (pasivi şi activi), eventualele urme de activitate umană care au afectat situl după încheierea locuirii (amenajări ale teritoriului, cum ar fi tera-sări, drumuri etc.). Există şi o serie de elemente pe care arheologul trebuie să le respecte. În primul rând, înregistrarea precisă a poziţiei fiecărui obiect (poziţia pe verticală şi cea pe orizontală) şi a relaţiei acestuia cu alte obiecte sau structuri. Apoi, acţiunea de decopertare a straturilor arheologice trebuie să fie executată cu mare atenţie căci, aşa cum s-a mai afirmat, ele nu pot fi puse la loc – excavaţia este irepetabilă. Identificarea unui complex (aso-ciere de obiecte şi sau structuri construite) este urmată de înregistrarea specială a acestuia în documentele de şantier. Frecvent, un complex (să spunem, un bordei) poate cuprinde la rândul său mai multe complexe (o vatră cu cioburi, o laviţă construită) în masa căruia se regăsesc obiecte a-bandonate fiindcă nu mai erau folositoare. Ele capătă indicative separate. Observaţiile cu privire la obiecte şi/sau complexe capătă sens doar în asociere cu stratigrafia. Înregistrarea acesteia cuprinde, alături de marcarea acesteia în format grafic, identificarea caracteristicilor fiecărui strat până la cel mai mic detaliu posibil (culoare, granulaţie, compoziţie chimi-că). După realizarea săpăturii şi înregistrarea detaliilor de stratigrafie vertica-lă (succesiunea straturilor pe profilul secţiunii) şi orizontală (poziţia şi a-dâncimea obiectelor pe fundul secţiunii sau al stratului – grund), conser-varea şi depozitarea obiectelor se face în aşa fel încât identificarea şi re-luarea acestora pentru studiu să fie facilă. Publicarea rezultatelor (sub forma studiilor sau a monografiilor) reprezin-tă încheierea cercetărilor. Sisteme cronologice Două sunt sistemele de cronologie utilizate în cercetarea preistorică. Primul este sistemul de cronologie absolută, bazat pe metodele fizicochimice de datare şi care este exprimat în ani (înainte sau după Hristos, sau BP/bp2). Cel de-al doilea sistem este cel de cronologie relativă şi se exprimă în raporturi cronologice între straturi sau situri/complexe etc. Ambele sisteme sunt folosite şi se completează reciproc. Cu toate aces-tea, nici aceste sisteme nu sunt o garanţie a datării. Probele de C14 pot fi foarte uşor contaminate, de exemplu, iar
2

BP/bp: before present; acest tip de indicare a datei unui obiect sau sit este folosit pentru datările 14C; grafia cu majuscule indică o dată necalibrată (vezi infra).

Antropologia (“anthropos” – om – şi “logos” – discurs) reprezintă studiul integrat al omului. au apărut ramurile specializate ale antropologiei. al lui Paul Henri Stahl). Gusti şi. aceste metode sunt aplicabile în condiţii precis determinate şi nu reprezintă. Cercetarea antropologică Deşi antropologia este un domeniu deja de tradiţie în majoritatea ţărilor occidentale. cercetări în domeniu au existat. antro-pologia (în sens larg) a fost respinsă. Oprescu sau unele studii de filosofie – chiar şi termenul era privit cu neîncredere. credem noi. În ciuda tra-diţiei instaurate. de exemplu. Să luăm un exemplu. mai ales dacă luăm în consi-derare durata foarte lungă a unor epoci. ♦ antropologia socială (analiza relaţiilor şi a structurilor sociale). Foarte pe scurt. varia-ţiile şi legităţile care stau la baza adaptărilor biologice ale fiinţei uma-ne). aceste domenii sunt: ♦ antropologia fizică (analiza evoluţiei anatomice a fiinţei umane. fie au fost realizate de cercetători români. Gusti. Desigur. diferite grupuri umane s-au aşezat în acel loc pen-tru perioade variabile de timp. de obţi-nere a hranei. a bunurilor şi serviciilor necesare funcţionării societă-ţilor). o soluţie aplicabilă peste tot. Un strat de locuire dintr-o aşezare paleolitică poate fi datat ca având o “grosime” cronologică de câteva mii de ani. interzisă în perioada comunistă. în România acesta are o situaţie mai complexă. ♦ antropologia economică (cercetarea mecanismelor economice. de Tzigara Samurcaş şi de D. De aceea. chiar şi o datare “absolută” trebuie înţeleasă în limitele sale. ♦ antropologia politică (preocupată de structura relaţiilor de putere şi de modul în care societăţile structurează lanţurile de decizie). Schema propusă de Hoebel este una din variantele de definiţii date acestui domeniu. Cu excepţia unor lucrări – cum ar fi ”Antropologia artistică” a lui G. mai recent. dar terme-nul tehnic utilizat fiind cel de “etnografie” (este cazul. . 3. dar ele au aparţinut fie cercetă-torilor străini care erau interesaţi de societăţile balcanice sau sud-est eu-ropene în general. al şco-lii create de D. printre alţii. Chiar dacă unele noi abordări permit o determinare mult mai precisă a locuirilor succesive (este cazul microstra-tigrafiei). aceasta nu înseamnă decât că de-a lun-gul acestei perioade. De aici şi confuzia care mai există cu privire la antropologie ca domeniu de cu-noaştere şi ca instrument de lucru.poziţia precisă a unui obiect ar-heologic poate naşte dezbateri interminabile. Cum un astfel de studiu ar fi astăzi impo-sibil datorită complexităţii demersurilor generale de analiză şi a număru-lui foarte mare de societăţi şi civilizaţii care pot fi luate în considerare de către cercetător.

ele fac parte. cum interacţionăm în in-teriorul grupului şi/sau cu cei din afară. Nu vom regăsi exact aceleaşi unelte sau aceleaşi locuinţe – ceea ce se aseamănă sunt principiile. Frecvent apare şi termenul de antropologie culturală. Spre deosebire de cer-cetarea arheologică. Căsătoria. ge-neraţiile mai îndepărtate nu sunt separate cronologic. a avut şi câteva contribuţii importante la analiza resturilor materiale ale societăţilor tradiţionale contemporane. mereu aceleaşi: cum ne hrănim. limitele stabilite de medii naturale similare (ca atare. la fel. Dar poate mai semnificativ este faptul că acest termen trimite mai degrabă la an-tropologie ca metodă de analiză a societăţilor trecute şi prezente. cercetarea antropologică pune între paranteze cronologia. antropologia ridică problema cronologiei. pentru că stabilirea unei cronologii tinde să plaseze în clarobscur problema mecanismelor fundamentale care asigură funcţionarea unui grup uman. Din această perspectivă. datorită faptului că domeniul se ocupă de societăţi pentru care curgerea timpului are alte valenţe. a formelor religioase sau a felului în care sunt construite casele. dar nu identităţi. sau ca număr şi/sau cantitate de resurse. Situaţia este vala-bilă şi în cazul obţinerii hranei. În primul rând.) şi modul în care oame-nii răspund întrebărilor formulate mai sus. nenumăratele feluri de a socoti descendenţa pot fi regrupate în câteva categorii mari. ca relief etc. Este vorba de “Archéologie du Pacifique Nord”. timp mitic al străbunilor (ase-mănător cu dreamtimeul australian) pare să se aplice şi aici. este un fenomen general. menit să acopere analizele care combină aspecte din toate aceste subdomenii. toate. dincolo de lucrările sale dedicate artei preistorice. Parafrazând o definiţie clasică a antropolo-giei. Ideea lui Eliade cu privire la “illo tempore”. antropologia lumii materiale create de către om de-a lungul timpului este domeniul arheologiei. de pildă. . din categoria strămoşilor. grupurile umane. deci. Totul se rezumă. Succesiunea între generaţii. la i-dentificarea elementelor comune şi a factorilor care asigură diversitatea culturală a civilizaţiei umane. cum locuim. de ex-emplu. în care dimensiunea cronologică este fundamentală. cum ne explicăm lumea. este per-cepută altfel – pentru majoritatea membrilor societăţilor tradiţionale. structurale ale grupurilor umane relevă si-milarităţi uneori surprinzătoare la distanţe foarte mari. Raţionamentul care pare să se afle în spatele unui comparatism care de multe ori a fost acuzat că ar fi “sans rivages” 3 este acela că în orice parte a globului societăţile umane au trebuit să răspundă la câteva întrebări. În al doilea rând. indiferent cât de îndepărtate în timp ar fi ele. Leroi-Gourhan care. Desigur. aceasta reprezintă studiul diversităţii culturale şi a elementelor care stau la baza unor trăsături comune.♦ antropologia religiei (analiza fenomenului religios). apărută în anii 50’ ai secolului XX. Până la urmă. Analiza elementelor profunde. Similarităţi. indiferent de epoca în care au 3 Unul din adversarii importanţi ai dimensiunii comparative este A.

antropologia se apropie de arheologie. să spunem. de aici şi asemănarea importantă cu sociologia4. ne sunt asemănători. scrise uneori cu sute de ani înainte. cât şi felul în care elementele lumii materiale – de la locu-inţe la unelte şi la sisteme de producere sau conservare/depozitare a hranei sau la haine – sunt produse şi folosite.existat. de multe ori. În sfârşit. anume categoriile relativ di-ferite de surse pe care le utilizează. an-tropologia se apropie de istoria artei. prin analiza fenomenului artistic. notele exploratorilor sau însemnările misionarilor creştini aflaţi în Africa. prin aceasta. În primul rând. îşi păstrează prospeţimea şi acum. 4 De altfel. Durkheim şi Malinowski sunt în egală măsură şi fondatori ai antropologiei. sunt constituite din indivizi care. de pildă. categoria cea mai mare de surse o reprezintă observarea di-rectă a societăţilor tradiţionale actuale. cea a filmului ca fenomen de masă sau a sportului). câteva. Este vorba de jurnalele de că-lătorie. accesul la populaţii care au dispărut sau care sunt atât de mult afec-tate de către contactul cu societăţile industriale încât nu mai sunt rele-vante pentru preistorie. credem noi. cele două Americi sau în Asia şi Pacific. Aceasta expli-că şi de ce unele texte. datorită faptului că masa de informaţii deja existentă solicită o re-evaluare a ceea ce s-a adunat până acum. În al doilea rând. datorită rolului de metodă de studiu pe care îl are antropologia. Această observaţie directă are în centrul atenţiei atât acti-vităţile umane. Ele reprezintă. În principal. Evoluţiile intelectuale din cadrul acestui domeniu au fost diverse şi. Dimensiunea comparativă şi relativa “atemporalitate” par să definească antropologia ca domeniu şi ca demers ştiinţific. fondatorii sociologiei moderne. ci pentru sociologie sau etnografie. faptul că poziţia comunităţilor care constituiau “obiectul” pre-dilect de studiu şi-au schimbat poziţia în raport cu culturile din care pro-veneau cercetătorii (în marea lor majoritate societăţi de tip european). În sfârşit. de unde şi multiplicarea “antropologiilor” (de la antropologia educaţională la. Apariţia de noi state independente în Africa şi Asia a dus la reevaluarea poziţiei acestui tip de cercetare – de unde şi interesul mai mare al multor cercetători pentru grupe şi subculturi din propriile societăţi. . de la Tylor trecând prin Mauss. Motivele sunt. Mai există încă un aspect care diferenţiază antropologia de arheologie. fundamental. în bună măsură. Mai există o categorie aparte de surse pe care antropologia le împarte cu istoria şi cu istoria imaginarului. contradictorii.

Actul propriu-zis al genezei variază destul de mult. Lucretius "De rerum naturae") şi este preluat. Problematica ridicată de ideea contractului social utilizează ideea timpului paradisiac pentru a scoate în evidenţă tarele societăţii . poemul lui Hesiod “Munci şi zile”. dorinţa acestuia de a avea supuşi care să preia părţile dure ale existenţei. frecvente sunt trecerile dintr-un univers în altul (Polinezia. cât la starea primordială a fiinţei umane. Mitul “vârstei de aur” Diferit de problematica genezei umane. Teorii ale antropogenezei Concepţia sacră (inclusiv cea biblică) asupra apariţiei omului Pentru perioade lungi ale istoriei. sub o forma rafinată. Cu o ascendenţă importantă – “vârsta de aur” ca o caracteristică a illo tempore – acest mecanism explicativ apare pe arii destul de largi (Grădina Edenului.prin strămoşii sau generaţiile arhetipale). Intervenţia divină este explicată în mai multe feluri: singurătatea divinităţii. instinct ludic. Australia. sud-vestul american). utilizarea concluziilor ca argument de autoritate este elementul care a creat problemele legate de această ipoteză. (b) acţiune asupra propriului corp (în sens mistic). existenţa unei participări umane . Semnificativă ni se pare distincţia care se poate face între mitiurile antropogonice ale societăţilor complexe şi clasice (frecvent cu ierarhizarea divinităţilor şi existenţa unui lanţ de comandă în cadrul acţiunii divine) şi miturile societăţilor tradiţionale (unicitatea divinităţii şi. omul este parte a universului şi ca atare are o geneză asemănătoare acestuia. de gândirea iluministă.4 Antropogeneza 1. mai important. (c) sacrificiu. incestul sau paricidul şi fratricidul fondator. În ultimul caz. dar şi aici se pot stabili câteva pattern-uri: (a) intervenţia asupra unui element al lumii materiale deja create (cel mai frecvent). Concepţia sacră asupra apariţiei omului (antropogonia) este în majoritatea cazurilor legată de apariţia universului (cosmogonia). concepţia biblică asupra istoriei a avut rangul de teorie ştiinţifică. mitul "vârstei de aur" trimite nu atât la acţiunea creatoare. Africa sud-sahariană. fiind în unele cazuri dezvoltată asemeni unei teorii şi argumentaţii de ordin pragmatic (vezi cazul Newton).

câteva sunt elementele care pot fi luate în considerare: (a) expansiunea cunoaşterii şi punerea sub semnul întrebării a unor “adevăruri” considerate până atunci a fi absolute.).personaj abstract. Jean-Jaques Rousseau etc. Sursa acestei teorii o constituie observaţiile făcute de Lamarck cu privire la evoluţia fosilelor în succesiunea straturilor geologice. Ceea ce ne interesează pe noi este faptul că acest construct abstract şi european a găsit ecouri în dezbaterea asupra preistoriei şi asupra societăţilor tradiţionale contemporane. Geneza teoriilor ştiinţifice ale secolelor XVIII-XX. În plus. Teoria catastrofică: elaborată de Jean-Baptiste Lamarck. Acesta. cu acumulare progresivă de caracteristici transmise ereditar (1809 – “Filosofia zoologică”). Lamarck încerca să pună de acord creaţionismul cu noile date apărute odată cu naşterea geologiei ca ştiinţă. asemeni utopiilor create în Europa începând cu sec. lumea vârstei de aur este ceea ce nu este lumea modernă şi. (c) apariţia unor noi domenii de cunoaştere care au permis abordări noi. (b) contactele europenilor cu lumi – deci. acest timp idilic este materializat prin “bunul sălbatic” . este o lume a rebours.moderne. Evident. Voltaire. el presupune existenţa mai multor catastrofe (32 la număr). XVI. Această ipoteză a influenţat şi pe primii didacticieni (D'Holbach. Evident. Teoria evoluţionistă (darwinism): apărută după mijlocul secolului al XIX-lea. recursul la origini a avut importanţa sa în geneza naţiunilor moderne. De fapt. “Vârsta de aur” se caracterizează prin starea paradisiacă a indivizilor. Teoriile asupra antropogenezei Principalele teorii formulate în secolele XVIII-XIX sunt teoria catastrofică şi teoria evoluţionistă. rămâne cea mai importantă şi disputată teorie cu privire la evoluţia şi originea omului (două faţete ale aceleiaşi probleme). unul din fondatorii paleontologiei ca ştiinţă. dar cu o cariera impresionantă până în secolul XX. el a observat că straturile inferioare au fosile directoare mai primitive (în sensul de mai depărtate de speciile contemporane) decât cele din straturile geologice mai recente. divină). este imaginea ideală a fiinţei umane. Fără a intra în amănunte. neinfluenţat de proprietate şi de ierarhiile rezultate în urma contractului social iniţial. Scopul călătoriei era acela de a aduna date care să confirme . factorii care au contribuit la elaborarea teoriilor ştiinţifice 0 discuţie asupra primelor teorii elaborate cu privire la originea omului trebuie să ţină cont de întreaga evoluţie intelectuală din epocă. fiecare însoţită de o nouă geneză (evident. culturi – diferite de presupoziţiile lor. La baza teoriei se află datele acumulate de tânărul Charles Darwin în timpul călătoriei efectuate în jurul lumii cu nava “Beagle” în anii 18331835. este un instrument de critică socială mai mult decât o concluzie ştiinţifică. Teoria este rafinată şi îmbogăţită de Georges Cuvier (1812 – “Cercetări asupra osemintelor fosile”).

Mayr. presiunea mediului duce la selecţie naturală. Nuanţări şi evoluţii ale teoriei evoluţioniste: odată cu apariţia geneticii şi identificarea mecanismelor ascunse ale evoluţiei speciilor. Rezumând.W. ci datorită adaptării la mediu. din motive uneori foarte diferite. În acelaşi timp. “Arca lui Noe": teoria elaborată de W. Confruntat cu varietatea deosebită a speciilor de animale (în special cazul sturzilor din Galapagos). însă. această teorie nu se aplica fiinţelor umane. genele noi reprezentând răspunsul adaptativ. Ruffie. Howell propune un mecanism diferit şi are ca obiectiv doar decelarea mecanismelor care au dus la . Neodarwinismul (Weismann. Adevărat. Neutralismul (Kimura) . Darwin niciodată nu a încercat să explice apariţia omului în termenii propriei sale teorii. concluzia la care ajung aceştia este că scopul selecţiei naturale este transmiterea unui set de posibiltăţi. Ch. dar mult mai târziu). în parte datorită mutaţiilor. el remarca faptul că ar fi interesant de aplicat teoria selecţiei naturale şi problemei apariţiei omului (o va face. Neolamarckismul încearcă să demonstreze că mutaţia genetică se datorează stimulilor ecologici. Într-o scrisoare adresată unui prieten şi redactată după publicarea lucrării sale (care nu a stârnit imediat pasiuni academice). Darwin a fost obligat să accepte ideea că teoriile creaţioniste nu reuşesc să explice varietatea speciilor. punctul central îl constituie preadaptarea genetică (existenţa latentă a unor schimbări) şi polimorfismul genetic (menţinerea unor mutaţii defavorabile).hazardul este mai puternic decât presiunea ecologică. subliniindu-se faptul că evoluţia ca specializare reprezintă creşterea cantităţii informaţionale. s-au adus unele nuanţări la teoria şi formulările iniţiale. Dobzhonski. lăsând loc celor care au. ca multe alte teorii. speciile care nu pot să se adapteze la noile condiţii pot să dispară. va publica lucrarea sa fundamentală. Altfel spus. cel puţin iniţial. Contemporanii sunt cei care au adus în centrul dezbaterilor teoria sa. Rezultatul a fost. altul. Evident. stabilirea unui raport între mediu şi speciile zoologice. Zucker-kandl). teoria darwinistă a selecţiei naturale a intrat sub atacul celor care. Simpson) subliniază rolul mutaţiilor şi evită să implice presiunile ecologice. acest potenţial adaptativ. existenţa unei “verigi lipsă” (rezultatul firesc al limitelor instrumentelor de lucru) a fost şi este exploatată în această dezbatere. teoria lui Darwin propune următoarea interpretare: speciile evoluează nu atât datorită mutaţiilor. Important de reţinut este faptul că. “Originea speciilor prin selecţie naturală sau păstrarea raselor favorizate în lupta pentru existenţă” (1859). puneau sub semnul întrebării ipoteza unei evoluţii graduale a fiinţei umane. concepţia darwinistă are unele merite certe: punerea în discuţie a unui factor semnificativ (mediul).creaţia divină. Mult mai târziu şi la insistenţele prietenilor săi. Au fost aduse o serie de retuşe şi acestei noi orientări (Vandel. care sunt rezultatul hazardului.

o “gâtuitură” (bottleneck).). anume Africa şi China sau Strâmtoarea Sunda. Policentrismul: toate teoriile anterioare pornesc de la premisa că specia umană a apărut într-un singur loc (Africa). Încă din secolul al XIX-lea. transferul genetic între cele două grupuri ar demonstra faptul că cele două grupe aparţin aceleiaşi specii.000 BP.000 BP. “Grădina Edenului”: teoria reprezintă o dezvoltare a teoriei "arcei lui Noe”. criteriile antropogenice Factorii care par să fi jucat un rol în procesul de antropogeneză pot fi rezumaţi astfel: ♦ mediul înconjurător: atât varietatea acestuia. 2. Factori care influenţează antropogeneza. înlocuind-o pe cealaltă fără a avea schimb/flux genetic (speciaţia) pe la 200. separate şi fără contacte între ele. cât şi sursele de alimentaţie. Conform acestei teorii. aşa cum sunt ele manifestate în scheletul uman. cu variabilitate genetică redusă (la nivelul ADN-ului) şi cu răspândire relativ rapidă (prin grupul de femei descendente şi înrudite). ♦ gradul de izolare/contact între populaţii: precizarea speciei (definită ca un grup de organisme separat de alte grupe similare prin bagajul genetic şi imposibilitatea de metisaj) se realizează prin absenţa/prezenţa fluxului genetic dintre populaţii (cu influenţă directă asupra transmiterii variaţiilor intraspecifice şi a mutaţiilor). Argumentele sale sunt legate de continuitatea regională în Africa şi China (în ultima regiune. una dintre acestea prezintă. Weidenreich respinge această ipoteză iniţială (1949) şi propune existenţa a cel puţin două centre de geneză. variantele moderne de umanitate ar fi apărut de la un strămoş comun de sex feminin pe la 200. criteriile care indică umanitatea erau stabilite măcar în linii generale: “Condiţiile pentru mersul erect. în timpul deplasării sale. cât în precizarea unor amănunte anatomice. concurenţa cu alte specii pentru habitat au avut un rol nu atât în supravieţuirea speciei. Criteriile care atestă evoluţia spre umanitate demonstrează complexitatea problematicii.apariţia umanităţii moderne (unul din punctele majore de dispută). demonstrate de dentiţia Sinanthropului). Craniul trebuie să fie . care se bazează şi pe particularităţile transmiterii informaţiei genetice în raport cu sexul. identificarea surselor de hrană etc. par să existe legături între Homo erectus şi Homo sapiens recens. ea presupune existenţa a două ramuri moderne. ♦ comportamentul general al primatelor: studiile efectuate de De Vore au demonstrat rolul adaptativ al comportamentului social (protecţia femelelor şi a puilor. sunt cele care urmează: 1.

La nivel comportamental. mâini prehensile (şi cu picior prehensil. acestea prezintă câteva elemente interesante în raport cu problema pe care o discutăm. 1847. Primatele Primatele sunt mamifere placentare. raportul dintre adulţi şi copii. 2. dezvoltarea regiunii corticale anterioare (psihism ridicat). creier relativ mic. lărgirea bazinului şi adâncirea acestuia (modifică durata de sarcină şi mecanica naşterilor). repartiţia sarcinilor pe sexe). abilităţile de comunicare (limbajul/apariţia elementelor de gândire abstractă). poziţie verticală a trunchiului în poziţie şezândă. schimbările care indică evoluţia spre umanitate sunt: poziţia în mers (“knuckle-walking”. 3. cu talpa sprijinită de sol” (T. dezvoltarea creierului prin apariţia circumvoluţiunilor. schimbările pot fi identificate pe baza modificărilor cutiei craniene. orbite frontale. mai mult. comportamentul de grup (raportul dintre adulţi. 5 degete. modificarea cutiei craniene. La nivel cerebral. dimorfism sexual limitat. bipedie şi poziţie erectă). Strict rezumativ. evoluţia comisurii tălpii piciorului. Burnham 1971) Evident. Labele picioarelor trebuie să fie orientate în unghiuri drepte pe axa picioarelor. Majoritar arboricole. 3. C. Prosimienii reprezintă primul grup care se individualizează în cadrul primatelor (altfel spus. Savage & J. Wyman.într-o poziţie echilibrată. sau aproape. Ele vizează comportamentul legat de obţinerea hranei (vânătoarea diurnă şi cooperativă. 4. ani în urmă. schimbările par mai dramatice. dacă relaţia este unilaterală sau nu. modificarea membrelor (pierderea opozabilităţii degetului mare. apud J. problema este identificarea schimbărilor care au o relaţie directă cu psihismul şi. schimbările anatomice indică modificări comportamentale şi la nivelul psihismului. La nivel anatomic. pe atlas. aceste trăsături sunt: reducerea volumului feţei în raport cu scheletul cranian. prezenţa uneltelor. Curburile şi orientarea generală a coloanei vertebrale trebuie să fie astfel încât centrul de greutate al trunchiului să fie peste planul pelvis-ului şi trecând prin capetele oaselor coapsei. extremităţile inferioare pe care este plasat pelvisul să aibă axele coapselor şi ale piciorului în unul şi acelaşi plan vertical. S. perioadă . alungirea membrelor) şi a coloanei. Aceasta indică creşterea ariilor anterioare (lobii frontali) după evoluţia occipitalului/precizarea ariilor corticale (specializare). 2 mamele în poziţie pectorală. degete cu unghii plate (deci nu sub forma ghearelor. care capătă o anumită coerenţă în dosarul fosil). care au o secţiune semicirculară). apărute în urmă cu 60-70 mil. Se caracterizează prin bot alungit. dar nu la om şi tarsieni). tipul de comunicare).

mai ales. pe care soţii Leakey l-au considerat iniţial ca fiind producător de unelte). În primul rând. 1/1 canini. Sivapithecus în India. O parte a acestora se datorează istoricului cercetării. 36 de dinţi (2/2 incisivi. O categorie aparte de descoperiri sunt cele pierdute (de la . în Indonezia şi Filipine: Tarsidieni. În alte situaţii. 3/3 molari) şi sunt prezenţi în restul lumii. să spunem. Daubentonieni. Clasificările existente şi problemele lor Câteva sunt problemele principale ridicate de clasificările existente în acest moment. Apoi.).activă nocturnă. această grupă este prezentă in America de Sud. Grupul Hominidae-lor apare pe la 14-12 mil. dinţii acestuia fiind “dinţii de dragon” din farmacopeea tradiţională chineză. 4. Proconsul în Africa. de achiziţiile culturale (este cazul lui Zinjanthropus boisei. în fine Sivapithecus gracilis. ani (Oligocen Inf. o altă parte este rezultatul evoluţiei fiinţei umane ca organism biologic. Indridieni. catarhinieni (cu narinele în jos. Primele exemplare ale acestei familii sunt Aegyptopithecus Zeuxi (Fayoum) la 30 mil. Pongidae (Hylobates. absenţa contextului stratigrafic a dus la încadrări cronologice relative (este cazul unor descoperiri din Australia sau din America de Nord). Familiile grupului sunt: în Madagascar: Lemurieni. identificat doar pe baza denitiţiei. Proconsul (Maior/Africanus. 1/1 canini. confuzii temporare legate de definirea cronologică şi. iar evoluţia spre umanitate este mai pronunţată: Dryopithecus Fontani. Acest ultim grup se împarte in Cynomorphae. Nyanze). coadă prehensilă. În Miocen începe diferenţierea în interiorul acestor mari familii. 3/3 molari). 32 de dinţi (2/2 incisivi. Uranopithecus. variaţia genetică mai marcată la nivelul populaţiilor umane preistorice în raport cu populaţiile actuale (diferenţele dintre indivizii de acum. ani cu Ramapithecus. Giganthopithecus (Blacki. Pongidae) şi grupul Hominidae. Dryopithecus în Europa. Bilaspurensis). se segmentează în două mari grupe: platirhinieni (cu narinele spre exterior. primul exemplar cu o clară poziţie bipedă. Simienii. a doua clasă de primate apărută. de unde şi diferitele denumiri date unor exemplare identificate până acum. condiţiile de descoperire au creat. în Africa şi Asia: Lorisidiene. chiar dacă accidental sau de scurtă durată. 3/3 premolari. coadă neprehensilă sau absentă. cel puţin în unele situaţii. un milion de ani sunt mai mari decât diferenţele dintre indivizii actuali) a dus la apariţia unor fosile destul de diferite unele de altele pentru a crea o varietate de clasificări şi de determinări ale filogeniei pornind de la un singur exemplar. 2/2 premolari.

piesele originale s-au pierdut în timpul celui de-al doilea război mondial). prin elementele legate de dimensiunea omului ca fiinţă socială (existenţa grupului. Altfel spus. În ultimele două cazuri. Un astfel de mecanism a fost presupus în cazul separării grupului de australopithecine în Africa de Est (”East Side Story”) de restul primatelor. dar şi la nivelul separării altor tipuri umane (”Grădina Edenului” şi ”Prima Evă”). Chiar dacă. este subliniat faptul că mutaţia genetică a apărut la nivelul unui grup foarte restrâns de indivizi. cont de faptul că organismul uman evoluează ca un întreg. să justifice coexistenţa uneori îndelungată a diferitelor specii. evoluţia mâinilor sau a bazinului. apariţia comportamentelor simbolice etc.). uneori. toate acestea au fost luate în considerare şi postulate ca fiind determinante. însă.Chou-Kou-Tien nu mai avem decât mulaje. astfel că în fazele iniţiale noua specie a fost reprezentată de un număr foarte mic de indivizi. Şi aşa mai departe. O posibilă explicaţie este izolarea geografică a unui grup de indivizi de grupul principal.procesul de speciaţie: definiţia ”genetică” a speciei este cea de grup de fiinţe care se află în incapacitate de metisaj cu alte grupe similare şi care transmit de-a lungul generaţiilor un set relativ coerent (dar nu constant. de-a lungul timpului mutaţiile genetice din cele două grupe tind să ducă la incompatibilitate genetică între cele două grupe (mutaţiile dintr-un grup nu se pot răspândi şi la celălalt). denumirile sunt diferente. evoluţia membrelor şi a coloanei. în sfârşit. să ofere posibile interpretări legate de şansele de supravieţuire. Evoluţia cutiei craniene. bipedia eliberează mâinile de rolul lor în deplasare şi le face apte pentru activităţi delicate (posibile şi datorită evoluţiei şi specializării ariilor corticale). manifestat la toţi indivizii grupului. O altă problemă o constituie mecanismele prin care fiinţele umane au evoluat. În plus. Mecanismele ipotetice trebuie să respecte câteva criterii – să explice diversitatea anatomică a acestor specii (aşa cum apare aceasta în dosarul antropologic). ca urmare. dar pe termen lung au tendinţa de a apărea cu o anumită regularitate) de trăsături genetice. Trebuie ţinut. . din această perspectivă. O discuţie separată o reprezintă criteriile legate de identificarea “marcajelor” evolutive. problema o reprezintă modul în care apar specii noi. tipurile de locuinţă. este greu de stabilit care trăsătură anatomică – aşa cum apare aceasta în dosarul fosil – este cea mai relevantă. căci mutaţii apar aleatoriu. modificările la nivelul poziţiei în deplasare a corpului duc la schimbarea modului de inserţie a măduvii spinării în creierul mic. evoluţia psihică este sesizabilă indirect – prin apariţia şi caracteristicile culturii materiale. în bună măsură aceste teorii se referă la două mari mecanisme : .

Laetoli.par să indice şi schimbări neuronale (la nivelul sistemului nervos central). definirea genului este îngreunată de raritatea fragmentelor identificate: Lukeino (Kenia) . ani. afarensis nu are habitat amenajat (adăposturi sub forma paravanelor sau al platformelor amenajate) sau unelte. ani. arcada dentară diastemică (I + C < M). al coloanei vertebrale (curbura accentuată pentru amortizare şi echilibru). Etiopia (exemplarul denumit "Lucy". adâncire. Olduway/Bed 1 (Tanzania) . iar durata de existenţă se întinde între 3 şi 1 mil. Are o talie redusă (1. Principalele puncte în care au fost identificate resturi fosile ale lui A. Modificările scheletale sunt relativ ample la nivelul craniului (scheletul facial este mai gracil şi tinde spre reducerea prognatismului. unul dintre cele mai complete schelete identificate până acum). Exemplarele identificate sunt răspândite pe o arie mult mai largă. Australopithecus afarensis Specia se precizează după 3. ani. probabil avea comportamentul unui vânător de talie redusă.5 -3. Lothagam (Kenia. Australopitecinele Australopithecus sp.8 mil.50 m şi un volum cranian de 500-550 cm3). Chewerou (Kenia. (1O mil.30 m) şi un volum cranian redus (3-400 cm 3). utilizarea membrelor superioare ca balansier).1. creastă sagittală. alungire) datorită modificării centrului de greutate.8 mil. al labei piciorului (curbura tălpii) şi mâinii (evoluţia degetului opozabil). A. craniu rotunjit mult peste arcada supraorbitală. A. Tanzania (la 40 km S de Olduway). Descoperirile cele mai importante sunt următoarele: Omo/Shungura (Etiopia) .2/1. Principalele caracteristici sunt poziţia bipedă (brahiaţie sau knuckle-walking. ani.5. verticala tinde spre centrul de greutate în centrul de sustentaţie.1 molar. Cu o talie net superioară (1. la N de Marele Rift) – 1 fragment de os temporal dreapta. cu un procent ridicat de silice şi celuloză). Semnificativ este faptul că o serie de schimbări . Amănuntele anatomice sunt următoarele: bipedie perfectă. probabil poseda un encefal mult mai complex. ani) Precizarea genului are loc între 6. Garusi (Tanzania. Konapoi (Kenia. orificiul occipital tinde spre orizontală).în special la nivelul membrelor . Australopithecus robustus Specia se precizează pe la 3 mil. la SE de Turkana) – 1 fragment de mandibulă. cu o puternică înclinaţie spre vânătoarea cooperativă şi exploatarea carcaselor abandonate de marii carnasieri. unghi închis la baza craniului.2. al centurii pelviene (osul sacru şi iliac) şi bazinului (scurtare. afarensis sunt Hadar [Afar). robustus reprezintă o evoluţie spre specializare în parte datorată şi alimentaţiei (orientarea spre vegetale de savană. orificiu occipital care evoluează spre orizontală. denumit iniţial . iar influenţa nişelor ecologice variate poate explica unele diferenţe care apar între diferitele exemplare.7 mil.1. ani.7 mil.10 . ani. la S de Turkana) – 1 fragment de humerus. la N de lacul Eyasi) – 1 fragment de maxilar.

ani).8 mil. Sterkfontein. dimorfism sexual (creastă sagittală la masculi). mai ales că este nevoie de condiţii speciale pentru conservarea resturilor organice pe o perioadă aşa de lungă. În condiţiile în care savana era domeniul marilor rumegătoare şi a carnasierelor. denumit iniţial Paranthropus cressidens. Este tipul de nişă care se extinde în Africa cam în aceeaşi perioadă (3 – 1 mil. iar pădurea era apanajul primatelor (în special a celor adaptate la mediul arboricol sau care continuau să aibe mâinile prehensile).50 m. Africa de Sud (435 cm3). Chessowanja (Kenia) .1 mil. singura nişă disponibilă era cea dintre savană şi pădure – sau o zonă de tip parkland. denumit iniţial Paranthropus robustus.1.5 . Cronologic. are o talie de 1. torus supraorbital. ani. fildeş/dinţi de animal şi lemn). în Africa de Sud. dentiţie modernă la nivelul molarilor.8 mil. habilis ocupă părţi importante din teritoriul Africii între 2.1.1. robustus au fost identificate în acelaşi nivel cu H.8/1. ani şi cu o talie cuprinsă între 1. ani. ani. Australopithecus africanus Datat între 3 . Homo habilis Homo habilis este primul palier al omenirii care face parte din genul uman propriu-zis.1. Tot Dart este cel care consideră că aceşti indivizi ar fi creat aşa-numita cultură osteodontokeratică (unelte produse din oase. A. faţă largă. africanus are un volum cranian de 4-500 cm 3. Acum separaţia dintre fiinţa umană şi “verii” ei este clar marcată. foarte asemănător cu Swartkrans.5 mil. Homo sp. oase excepţional de groase. East Turkana (Ileret.30 . africanus este primul tip de australopithec identificat. mult mai masiv. cu un volum cranian de aprox. perfect adaptat unei diete vegetale. torus supraorbital. cu un număr de asemănări cu omul contemporan la nivelul orbitelor. prognatism accentuat şi molari foarte accentuaţi în raport cu caninii şi premolarii.750 cm 3. iar volumul cranian este de 650 . Koobi Fora) (Kenia) -1. torus (coc) occipital puternic). Africa de Sud (500 cm 3. în 1925. calota craniană a unui copil de aproximativ 6 ani (cu un posibil volum cranian la maturitate de aprox. fosă subtemporală profundă. doctorul sud-african Raymond Dart descoperea la Taung. craniu foarte robust.40 m. Swartkrans (Africa de Sud) . deci cu o capacitate evolutivă mai mare. africanus are un comportament alimentar omnivor (comportamentul ooportunistic este mai accentuat) şi. Este mai puţin specializat. Spre deosebire de A. Alte exemplare identificate: Makapansgaat.1. De notat este faptul că A. H. robustus. 600 cm3) pe care l-a numit Pleisanthropus transvaalensis. cu un volum cranian de 500 cm 3. probabil. faţa foarte dezvoltată. habilis).1. creastă sagittală.40 . ipoteza este discutabilă. semnificativ mai mare decât la strămoşii imediaţi. resturi de A.3 mil. Kromdraai (Africa de Sud) . creastă sagittală. ani.8 mil. ani. Este sub semnul întrebării dacă aceştia au produs unelte (la Olduway. 500 cm3. 6. A. cutie craniană teşită. face primii paşi spre vânătoarea cooperativă. al orificiului nazal şi al osului iliac).Zinjanthropus boisei. Câteva sunt amănuntele anatomice specifice: o .

Ultima achiziţie – limbajul articulat – este. spaţiul amenajat (platforme de locuit din pietre de dimensiuni relativ mici sau. ani. în continuare. ele pot fi intuite pe baza achiziţiilor culturale. datat la 1. spatele craniului mai rotunjit (encefalizare). mâinile şi labele piciorului încep să fie foarte apropiate de cele moderne (dispare treptat opozabilitatea degetului mare. Olduway/Bed I şi II (Tanzania) – craniul OH 7. omul construieşte adăposturi pe care le foloseşte (măcar) mai multe nopţi la rând şi se reîntoarce la aşezare/tabără pentru a consuma alimentele culese sau vânate. craniile OH 13 + OH 16 = (1. faţa mai înaltă. aria KBS (2. resturi osteologice .44 . curbura calotei craniene asemănătoare celei de Homo sapiens. faţă înaltă (deşi se menţine prognatismul) şi fruntea mai bombată. Omo (Etiopia): fragment de craniu asemănător cu cele de la Olduway şi 24 de dinţi. inserţii musculare atenuate.1. poate.5 mil. craniul OH 24. orbite rotunjite. contemporan cu Zinjanthropus boisei. cel mult.5 mil.bipedie perfectă. ani). biped. orbite şi orificiu nazal foarte umane. la nivelul transferului de la o generaţie la alta lucrurile sunt mai complicate şi presupun un cod de comunicare mai complex. East Turkana (Kenia) – 2.40 m.6 . Deşi imposibil de demonstrat direct. torus supraorbital asemănător lui Homo erectus. ani. ani. iar aceasta nu a însemnat că privea totalitatea peşterii ca o locuinţă – există argumente care să susţină ipoteza că spaţiul considerat “umanizat” nu se confunda cu întreaga peşteră). A doua achiziţie este legată mai mult de dimensiunea socială. în absenţa acestuia este greu de explicat persistenţa în timp a elementelor tipologice ale uneltelor litice – dacă în interiorul unei generaţii informaţia referitoare la producerea uneltelor putea fi asimilată prin mimetism. aria lui Broca foarte dezvoltată. O serie de modificări sunt. spaţiului african: Koobi Fora. Acestea din urmă sunt utilajul.6 mil. paravane de vânt din crengi) şi rudimentele unui limbaj articulat.4 mil. Prima achiziţie presupune capacitatea de vedere stereoscopică. 1. toate fragmentele datate la 2 . calota craniană mult mai înalta. datat la 2 mil. omul nu a folosit peşterile decât târziu. ani). craniul KNMER 1470. Spre deosebire de primate. adăposturile sunt construcţii artificiale (contrar opiniei comune. însă mult mai greu perceptibile direct în dosarul antropologic. prognatism facial. volumul cranian de 650 cm3. putem să acceptăm ca ipoteză de lucru apariţia rudimentelor de limbaj articulat (legat de dezvoltarea ariei 44 corticale.7 mil. dar şi un control mai mare asupra membrelor (eliberate de ultimele “sarcini” legate de deplasarea pe sol). Principalele descoperiri aparţin. cea mai importantă. toate acestea atestă dezvoltarea encefalului. o minimă abilitate de a constitui un lanţ tehnologic (relaţia cauză – efect dintre lovirea unui bloc de rocă cu un percutor şi posibila desprindere de aşchii). se conturează comisura tălpii). În plus. aşa-numita “arie a lui Broca”). ani.1.1. mandibulă mai puţin robustă (dinţi cu un diametru mai mic decât la Australopithecus). torus supraorbital atenuat. cu un volum cranian de 775 cm 3.

ani. fruntea relativ teşită şi torus supraorbital. Omo/Shungura (Etiopia): craniul Omo 71. Chiar dacă există şi ipoteza policentrică (din păcate prea politizată în ultima vreme). Poate cea mai importantă achiziţie la nivel anatomic este creşterea volumului cutiei craniene. Influenţa la nivelul comportamentelor este mai dificil de sesizat. Ţinând cont de faptul că cele mai timpurii exemplare de H. Prepararea cărnii a însemnat o reducţie a aparatului masticator. bifaciale. 1 chopper lateral cu 5 desprinderi. erectus din afara Africii se află în zone care şi astăzi sunt tropicale sau sub-tropicale. aşchii fasonate. cutia craniană are pereţi masivi şi (cel puţin la unele exemplare) creastă sagittală. cât mai ales culturale. lame. lamele etc.1. retracţie post-orbitală. Mai mult. Are o talie de peste 1. datat la 2. Nu este chiar imposibil de susţinut faptul că tipul de interacţiune dintre membrii grupului s-a schimbat. craniul Omo 123 (2 mil. Homo erectus Acest palier al antropogenezei reprezintă.5 mil. însă. un moment crucial. strict anatomic. aceasta a fost posibilă după apariţia focului. Acoperind o perioadă foarte lungă de timp.si utilaj pe o arie aprox. cu galete. hachereaux. diferenţele dintre primele exemplare şi ultimele cunoscute sunt destul de mari. ea poate fi doar intuită. ani).1. ani). În primul rând. ceea ce a înlesnit înălţarea feţei şi a calotei craniene (deci o creştere a volumului cranian). se accentuează diferenţa faţă de restul primatelor – spre deosebire de acestea. poliedre. situl Garba IV (1. câteva elemente care trebuiesc a fi luate în considerare. totuşi. există şi diferenţe regionale. precizare ariilor corticale. astfel că s-a şi formulat ipoteza unui “Rubicon cerebral”. resturile de la 1 hipopotam si utilaj pe o arie de aprox. ani. Chiar dacă. Apoi. ani şi asociat cu galete sparte. există unele trăsături care pot fi considerate “primitive”. sunt prezente choppere. Dar dentiţia şi membrele (în special mâinile) sunt asemănătoare celor ale lui H. a unui nivel de creştere a masei cerebrale (undeva peste 750-800 cm 3) la care schimbările sunt mai degrabă calitative decât pur şi simplu cantitative – cum ar fi creşterea numărului de conexiuni neuronale şi dezvoltarea sistemului de circumvoluţiuni. Focul reprezintă o achiziţie culturală şi biologică în acelaşi timp. craniul este alungit şi aplatizat. direcţiile de expansiune par să indice. cerc de pietre (paravan). Sterkfontein/nivel 5 (Africa de Sud): craniu datat la 2 . Fenomenul principal este expansiunea speciei umane în afara Africii.3 mil. la rândul său. ani. variabilitatea deosebită a speciei şi potenţialul evolutiv deosebit. dar şi o modificare a obiceiurilor alimentare. este mai uşor de susţinut o răspândire a speciei pe nişe ecologice (deci o răspândire în zonele mai apropiate de habitatul originar). datat la 1. este de presupus că achiziţiile culturale au acum un rol mult mai mare în adaptare şi supravieţuirea indivizilor. asemănător cu cele din Africa de Est. asociat cu resturi de debitaj. În ceea ce priveşte răspândirea omului în zonele temperate. Sunt. circulara de 12 -15 m. aria HAS. o origine africană pentru populaţia umană de pe glob. nuclee.50 m şi un volum cranian de 1000 cm 3 în medie. sapiens. Melka-Kunturé (Etiopia): Gomboré I (abri). În primul rând. erectus se înscrie pe direcţia acumulărilor.5 mil. care îşi schimbă locul . aria DK 1 (baza Bed I). în ansamblu evoluţia lui H. aşchii retuşate. 7 m (activitate specializată ?).7 mil.5 mil. atât anatomice. bărbie redusă. Swartkrans/nivel 1 (Africa de Sud): craniu datat la 2 .

la fel ca şi capacitatea omului de a ocupa noi spaţii geografice şi de a utiliza. În sfârşit. dar şi Cauna del Arago în Franţa) avem atestat consumul de carne umană. ceea ce ne trimite cu gândul la faptul că rezultatul vânătorii şi/sau al culesului era consumat în comun sau. cel puţin. consumul de materie cerebrală era un consum ritualic – un astfel de stigmat putea fi realizat doar în urma unei operaţii complicate (desprinderea craniului de pe trunchi. Este de discutat dacă avem de-a face cu un canibalism alimentar sau cu unul ritualic . credem că este cazul să coborâm nivelul cronologic la care are loc această îmbogăţire a bagajului cultural uman. Dar schimbarea cea mai importantă o reprezintă modificarea comportamentului în interiorul grupului . erectus o reprezintă posibila utilizare a coloranţilor (anume ocrul). legată de Homo sapiens (prin apariţia artei şi a înmormântărilor). dacă la Chou-Kou-Tien ne este foarte greu să ajungem la o concluzie (fragmentele de oase calcinate de om au fost aruncate în acelaşi loc cu cele de animale vânate). În primul rând. Oricum. Apoi. la Ngandong în Indonezia situaţia este mai limpede. Deşi capacitatea de gândire abstractă este.de tabără în fiecare seară. lărgirea orificiului occipital cu un băţ) efectuată doar cu ajutorul uneltelor de piatră şi în momentul decesului victimei (calităţile plastice ale oaselor umane se pierd relativ repede după deces). Acolo. O achiziţie care a stârnit discuţii îndelungate este cea legată de posibila apariţie a comportamentelor simbolice (practic. peşterile. torus occipital şi . în aşezările umane par să existe două spaţii. Africa Koobi-Foora (craniul KNM-ER 3733). Remarcabilă este şi îndelunga supravieţuire în timp a acestei « specii» . De la acest nivel. capacitate de abstractizare (în sensul că H. O parte din aceste cranii au faţa smulsă. legate de transferul de abilităţi de la victimă la cel ce consumă carnea acestuia – cu astfel de fenomene ne întâlnim până în epocă istorică. sapiens fossilis şi H. pentru prima dată. bolta craniană joasă. erectus este capabil să stabilească un lanţ operator complex. el pare să fie contemporan cu H. Etiopia (1. taberele şi aşezările umane. spre sfârşitul existenţei sale. zona Turkana. ani): aprox. sapiens sapiens.5 mil. Cel de-al doilea argument este ceva mai solid. în general. deja. Lista exemplarelor identificate nu este exhaustivă. a fenomenelor legate de lumea abstractă). iar o altă parte au orificiul occipital (foramen magnum) deformat (lărgit). ea dă doar un ordin de mărime al distribuţiei speciei umane pe glob. faptul că prelucrarea uneltelor este. pereţi groşi. Un ultim element legat de viaţa spirituală a H. chiar şi în cazul grupelor umane cu un grad ridicat de mobilitate. probabil. amenajarea spaţiului interior. Aceasta presupune că. eliminarea primei vertebre şi a tendoanelor extrem de rezistente de la baza craniului. care să-l ducă de la materia primă la o formă prestabilită). public. apariţia uneltelor bifaciale lucrate pe cea mai mare parte a suprafeţei rocii (nucleului) din care au fost prelucrate şi care atestă schimbarea unghiului de lovire de mai multe ori pentru a se conforma cât mai mult unei forme eficiente indică. Foarte probabil aceasta a crescut importanţa mecanismelor de într-ajutorare dintre membrii grupului (vezi cap. în majoritatea aşezărilor există o singură vatră. au fost identificate craniile a 11 indivizi care au suferit o moarte violentă. foarte elaborată . în opinia noastră. durata de activitate în fiecare zi este mult crescută. 850 cm3. referitoare la economie).8 -1. au o persistenţă mai lungă în timp. Câteva sunt argumentele în favoarea acestei aserţiuni. unul ”privat” (dedicat somnului) şi unul ”public” (dedicat activităţilor cotidiene). comportamentul acesta implică şi existenţa unui univers de idei abstracte. De la acest nivel (Ngandong în Indonezia şi Chou-Kou-Tien în China.

Zambia (0.1 mil. ani): singurul craniu paleolitic cu carii. torus supraorbital foarte gros. craniile sunt foarte aplatizate. dinţi anteriori mari şi molari mici. sapiens. orificiu nazal şi orbite mari. 0. lărgit). ani): prezintă asemănări cu Sinanthropus. China Eyuan (1. depresiune supraorbitală. frunte foarte fugindă (teşită). o faţă înaltă şi largă. bolta craniană puternic aplatizată. prognatism lejer. este un individ cu aspect arhaic (se apropie de exemplarele de la Ngandong).15 mil. Ternifine. poate fi considerat un H. (0.35 mil.supraorbital. ani): asemănător cu Broken Hill. dar cu un aspect modern. asociat cu utilaj. craniul OH 9). pare să repezinte legătura dintre H.1 mil. ani): cu un volum cranian de aprox.8 mil.12 mil. Sangiran (craniul Pithecanthropus VIII).7 mil. retracţie postorbitală foarte puternică. Sanbungmachan: volumul cranian de 1100 cm3. Modjokerto: tot o descoperire relativ timpurie. Tanzania (1. erectus şi H. Salé. asemănător cu Broken Hill şi Elandsfontein Asia Trinil. care i-a dat numele de Pithecanthropus erectus). Ngandong (11 indivizi): media volumelor craniene de 1100 . Zambia (0. acheulean Bodo.7 mil. ani): denumit iniţial Pithecanthropus robustus.25 mil. are peste 900 cm3. 6-7 ani. ani): are un volum cranian de 1100 cm3. dar la maturitate putea atinge aprox. 950 cm3.15 mil. iar torus-urile foarte groase.120 mil. Tanzania (0. ani): craniul prezintă un torus supraorbital. ani) . Rabat. bolta craniană lungă şi joasă. ani): aprox. posibile urme de canibalism (orificiu occipital distrus. are un volum cranian de 700 cm 3 (este un copil la vârsta infans. retracţie postorbitală. frunte teşită. Hopefield. Maroc (0. torus supraorbital foarte accentuat. afinităţi cu exemplarele din NE Chinei. ani (asemănătoare cu cea de Australopithecus robustus şi denumită Meganthropus paleojavanicus). 1000 cm3. în zonă de preerie. asemănător cu exemplarul de la Broken Hill. pereţi foarte groşi. denumit inţial Pithecanthropus modjokertensis. depresiune supraorbitală. are un volum cranian de 900 cm 3. utilaj pe aşchii Levallois. cu dimorfism sexual pronunţat. Algeria (0. dar cu utilaj asemănător celui de la Quina (sit european).1300 cm 3.125 mil. Olduvai (Bed II/aria FLK II. Laetoli (strat Ngaloba). Maroc (aprox. are mandibule masive. ani): iniţial denumit Atlantropus mauritanicus. Broken Hill. asociat cu utilaj acheulean tipic (numeroase bifaciale). Indonezia: este una din cele mai vechi descoperiri (făcută la sfârşitul secolului XIX de doctorul belgian Eugene Dubois. fără foc şi structuri de habitat. ani): are un volum cranian de 1200-1300 cm3. dentiţie mare. Sangiran (craniul 31) (1. torus occipital foarte puternic. torus occipital accentuat. a fost găsit cu o mandibulă de 1. Etiopia (0. 1000 cm3). erectus recent. asemănări cu Sinanthropus.

Ehringsdorf (90. Bañolas.000 şi 100.15 mil.000 mii ani): volum cranian de aprox. Sinanthropus Pekinensis). orbite joase. erectus. utilizarea focului. ani): denumit şi H. bolta craniană joasă. largi şi adânci. asociat cu un inventar compus din 2000 unelte. frunte teşită.2 . ani): volum cranian de aprox. acesta rezistă până către 35. astfel că astăzi orice comparaţie se bazează pe o serie de mulaje realizate în perioada interbelică.000-25. 1200 cm 3.65 mil. erectus din Europa. Swanscombe. Petralona. Lantian. Steinheim. Homo sapiens Homo sapiens fossilis (Neanderthal) Apariţia speciei umane în varianta sa modernă are o datare nesigură. (interglaciarul Mindel-Riss = aprox. în general. Vallonet. posibile urme de canibalism . individul Arago XXI: volum cranian de 1150 cm3. prezintă retracţie supraorbitală şi postorbitală. între 240.5 mil. Atapuerca. 0. torus supraorbital puternic. ani): mai mulţi indivizi. 1300 cm3. ani): torus supraorbital.000 ani. 1200 cm3. ani): mandibulă Tautavel (Cauna de l’Arago). torus foarte gros. Franţa.e.25 mil. Oricum. Azich. Terra Amata. Vaast (0.12 mil. Alte situri relevante: Montmaurin. Chou-Kou-Tien: are mai multe denumiri (H.2 mil. curbură joasă a calotei. lăţimea maximă a craniului este la baza acestuia şi nu sus. torus occipital). Biache St. Soleihac. Lazaret. 1400 cm 3.Pekinensis. Cueva Negra.5 . iar mandibula este asemănătoare celei de Sinanthropus. o problemă o reprezintă faptul că aceste cranii au fost pierdute în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. momentul apariţiei sale a fost plasat. Grotte du Prince.56 m.28 mil.e.0. . (interglaciarul Mindel-Riss = aprox. Fontechevade. asociat cu utilaj bazat pe piese foliacee. torus supraorbital masiv. 0. Vertesszöllös. Bilzingsleben. practic ultimul exemplar de H.Hr. ani): volum cranian de aprox. (sfarsit Mindel): 1100-1200 cm3. cu un volum cranian de 850 -1300 cm3 şi o înălţime de aprox. Europa Mauer (0.0. asociat cu utilaj de tip acheulean.000 î. ani): volum cranian de aprox. 1120 cm 3. torus supraorbital gros şi continuu (deci nu este mai redus deasupra fosei nazale). urme clare de utilizare a focului. Stromska-Skala. (0.Hr. (0. convexitate accentuată a frunţii (boltă lungă. dinţi largi cu relief mult mai complicat decât la alte exemplare de H. are un volum cranian de 770 cm3. Dali (Shanxi). pare mai arhaic decât Sinanthropus. (0.Lantian (0. Orgnac. dentiţie asemănătoare celei moderne. o calotă craniană foarte groasă. ani): volum cranian de aprox. 1.25 mil. La Chaise. dar au fost propuse date mergând până la 450. Chillac.000 î.

erectus evoluează o specie nouă. s. Asia şi Europa. fossilis. H.. în mileniile I şi II ale erei noastre. Conform acestei ipoteze. ci un tip generic de H. problemele climatice. Krapina).000 şi 20. Varianta clasică de H. Altfel spus. La nivelul evoluţiilor culturale. un fenomen prezent şi la nivelul populaţiilor actuale. apar cele 5 tipuri de traditii industriale musteriene (clasic. s. de tip Ferrassie. în primul rând de glaciaţiunea Würm (una din cele mai dure faze glaciare) – climatul glaciar pare să fi influenţat o serie de atribute biologice (în special masivitatea trunchiului. Locul de apariţie a noului tip de umanitate pare să fie tot Africa de Est. Pacificul va fi colonizat mult mai târziu. erectus. cu denticulate). Elementul important îl reprezintă complexitatea debitajului de tip Levallois. Creşterea varianţei culturale reprezintă şi trecerea la adaptarea pe baze culturale la mediu şi la resurse. sapiens. existenţa unui torus supraorbital foarte marcat). Principalele tipuri neanderthaliene sunt: . simultan cu ocuparea Australiei. Hortus. erectus şi lunga perioadă de contemporaneitate dintre cele două tipuri umane. care tinde să se specializeze anatomic şi în funcţie de condiţiile climatice. Dacă filiaţia dintre cele două specii pare să fie sigură.s. perioada aceasta este marcată de fluctuaţii climatice destul de puternice. fossilis şi H. fossilis. care presupune o foarte mare doză de gândire abstractă şi de planificare. erectus. raportul dintre H. Monte-Circeo – cu occipital lărgit. de tip Quina. Continuă evoluţia specializării habitatului (distincţia dintre aşezări principale şi halte de vânătoare este mult mai clară. anume cea europeană (neanderthalienii) reprezintă o adaptare specială la un climat periglaciar. În primul rând. dar ipoteza care pare să ofere o soluţie este cea intitulată “prima Evă”. pătrund între cele două Americi. dar şi şansele de supravieţuire ale speciei. pesterileîncep să fie utilizate cu regularitate). Acum apar şi dovezi clare de cult al morţilor (la Teshik-Tash. fossilis. Aceasta ar explica şi lunga supravieţuire a lui H. La Ferrasssie). În primul rând. din H. apar câteva elemente semnificative.000 î. sapiens. cândva între 60. În al doilea rând. de unde noile grupe se extind spre Orientul Apropiat. s. În plus.Câteva sunt problemele majore care însoţesc apariţia speciei moderne. erectus nu este H. Aceasta cu atât mai mult cu cât specia care evoluează din H. atât la nivelul H. continuă să apară dovezi de canibalism (Monte-Circeo. care delimitează o serie de “provincii” culturale. trebuie lămurită diversitatea tipurilor antropologice. Mecanismul propriu-zis de apariţie a noului tip uman este încă dezbătut.Hr. apariţia diversităţii culturale – la nivelul uneltelor. există dovezi din ce în ce mai clare pentru utilizarea ocrului (colorant mineral) şi primele elemente de artă. noul tip de umanitate a apărut ca un grup restrâns de femei înrudite şi care au transmis – numai pe linie feminină – noile trăsături genetice. iar mai apoi. de tip Levallois. apar mai multe vetre în aşezări. cât mai ales la nivelul H.

Skhul etc. Grimaldi = 1.77 m. . volumul cranian este.) Engis. Ipoteza unei succesiuni cronologice între cele două specii s-a născut din situaţia specială europeană. respectiv alungirea membrelor pentru un efect invers.95 m) sau mică (CombeCapelle = 1. s. au talie mare (Cro-Magnon = 1. Adevărat. Krapina. uneori foarte evident.80 . Ceea ce trebuie subliniat cu tărie este faptul că doar amănuntele biologice cu rol adaptativ sunt cele care dau un aspect diferit raselor (de ex. torus occipital).60 m). Chancelade = 1710 cm3).000 î.000 . Aceste exemplare reprezintă grupul cel mai timpuriu de H. 1200 cm3.63 m. ε) Qafzeh (aprox.1. 1550 cm3). Potenţialul intelectual este identic. Amud I (1740 cm3. fossilis. Monte Circeo. adaptat însă unui mediu cald (alungirea membrelor pentru a înlesni schimbul termic). poate chiar de la sfârşitul paleoliticului şi reprezentând ultima formă de adaptare biologică a fiinţei umane la mediu. δ) Cariguela (doar fragmente parietale şi frontale). contemporană cu H. Homo sapiens sapiens (recens) Umanitatea modernă (nu cea contemporană) este. în general. boltă craniană mai înaltă. La Chapelle-aux-Saints (aprox. Grimaldi. La nivel anatomic înregistrăm evoluţii în parte paralele ale diferitelor tipuri. variantă arhaică (talie mai mica).. Laugerie-Basse.80 m.). încă. arcade pronunţate.). Spy. fossilis. dar în ambele cazuri capacitatea craniană este mare (Cro-Magnon = 1600 cm 3. H. Întradevăr. apariţia pliului ocular pentru protejarea globului ocular etc. sapiens pătrunde în Europa cândva în jurul datei de 40. Trou de la Naulette (oasele lungi foarte groase. cel puţin în unele cazuri.80. bărbie redusă). Succesiunea tipurilor pare să fie Combe-Capelle (perigordian inferior) -> Cro-Magnon (aurignacian) -> Chancelade (magdalenian). ) Saccopastore (interglaciarul Riss-Würm = 120. Spy. iar apartenenţa raselor la o singură specie este demonstrată de posibilitatea metisajului. aflat mai aproape de H. mai mare decât media actuală a volumului cranian.000): aprox. frunte mai puţin fugindă). craniu jos şi arcade pronunţate). s. Aceasta pare să ateste faptul că adaptarea biologică rămâne. arcade mai puţin marcate. Mugharet el Zultyeh (aprox 1400 cm 3. Tabun. tendinţa corpurilor umane de compactare în zonele reci pentru a limita piederea de căldură. Alte exemple relevante sunt Paviland. o talie de 1. ) Gibraltar. Solutré.Hr. 1625 cm3). El Tabun & Skhul (1500 cm3. Neanderthal. s. accentuarea ţesuturilor adipoase pentru menţinerea umidităţii. dar moderne. rasele actuale sunt deosebite anatomic. faţa şi orbite mari. craniu lung şi relativ înalt. importantă. Dar originile sale se plasează în grupul din Orientul Apropiat (Qafzeh.s. Chancelade = 1. sapiens decât de neanderthalienii europeni. măcar în parte. Evoluţia în timp a oamenilor moderni este cea care duce la apariţia raselor moderne – un fenomen relativ recent.

şansele ca un antropolog să le descopere sunt mici. Dar practic fiecare regiune a lumii a dat la iveală resturi ale lui H. o bună parte a argumentelor politice ale organizaţiilor acestora ar fi eliminate. Principalele achiziţii culturale (şi aici ne referim la paleolitic) pot fi ordonate pe mai multe paliere.Predmosti. care are încă multe lacune. La nivel cultural. Diferenţele de durată dintre evoluţie şi viaţa indivizilor face ca acest proces să nu fie perceptibil. ci un alt grup (vezi supra). de la nivelul paleoliticului superior. evoluţia uneltelor începe să fie în bună măsură regionalizată. din aceste materiale (foarte probabil utilizate şi înainte. ceea ce se traduce într-o vânătoare mai eficientă. Obercassel. . Discuţiile despre primii locuitori ai celor două Americi. elementul politic nu poate fi uitat. sunt astăzi foarte afectate de dimensiunea politică – dacă s-ar demonstra că primele fiinţe umane de pe cele două continente nu au fost nativii americani. de mai bine de două sute de ani sunt scoase la iveală resturi antropologice. În plus. s. principala achiziţie este arta (vezi infra). chiar dacă avem dovezi ale unor schimbări anatomice dramatice petrecute într-un timp relativ scurt (cazul “izolatelor geografice”. capătă o pondere deosebită utilajul din os şi corn sau fildeş. de pildă. La nivel tehnologic. care ar trebui explicate (măcar) întâi pe cale pragmatică. 7. unele dintre acestea rizibile. În ultimă instanţă. Dar poate ceea ce este mai important este faptul că apare prima unealtă care multiplică forţa umană – propulsorul. Alături de utilajul litic. Specia umană continuă să evolueze şi astăzi. nici dezbaterea legată de creaţia divină nu poate fi ignorată. Dar un cercetător trebuie să facă o separare între propriile sale credinţe (care reprezintă sfera intimă) şi dezbaterea academică (sfera “publică”). Concluzii Fenomenul de antropogeneză rămâne un proces complex. Desigur. sapiens. cel mai reprezentativ este cel al pigmeilor). dar în proporţie mai mică) se produc unelte mai eficiente (de tipul harpoanelor. Complexitatea acesteia reprezintă separarea clară a omului modern de toţi predecesorii săi. al vârfurilor de suliţă). Şansele de supravieţuire a fosilelor. asistăm la diversificarea tradiţiilor tehnologice şi a tipologiilor. Acesta practic măreşte distanţa loviturii eficace de suliţă. Aceasta a dus la găuri majore în “dosarul” antropologic şi a dus la speculaţii.

în condiţiile unei tehnologii date. Această aserţiune poate fi susţinută doar în condiţiile în care analizăm învelişul material al obiectelor. la alte rezultate. ea poate fi abordată din multe puncte de vedere şi poate avea multe semnificaţii. (structura lor) şi modul de obţinere a hranei şi a luxului. Vom încerca să explorăm raportul care există între grupurile umane. ne vom ocupa de structurile economice mai degrabă ca instrumente de adaptare a grupurilor umane la mediu şi la resurse. Am optat. însă. În schimb. născut din aproprierea de către unii a muncii multora. prin urmare. poate. Interpretarea marxistă susţine că luxul este un produs al suprastructurii. Altel spus. Evident. la limită. valorii etc. a tehnicilor şi tehnologiei. deci în număr sau în raritate – este produsul claselor sociale. Generalităţi Importanţa şi semnificaţia temei Tema propusă este a doua temă majoră a cursului. Alimentaţia şi modul de locuire sunt. iar aceasta pe baza unor definiţii rigide ale preistoriei. cele mai vizibile elemente constitutive ale unei societăţi şi clasificarea . o interpretare clasicizantă a acestui segment al cercetării preistorice ar lua în considerare mai degrabă analiza obiectelor. O definiţie şi o înţelegere mai elastică a însăşi conceptului de preistorie duce. circulaţia şi rolul jucat de acestea în evoluţia colectivităţilor preistorice. însă. Sunt. O interpretare marxistă ar presupune o poziţie dominantă a acestei dezbateri despre structurile economice primitive şi ar enunţa primatul acestora asupra ansamblului societal. iar nu a preistoriei. În spatele acestei afirmaţii se ascunde ideea că luxul – exprimat în cantitate sau în calitate. luxul este o realitate a istoriei.5 Structuri economice (1) Vânătoarea şi culesul Elemente structurale ale vietii economice Oamenii Structurile sociale Concluzii 1. pentru un demers structuralist. domeniile cele mai bine delimitate în cadrul antropologiei economice.

antropologia evoluţionistă (Firth şi Service) pare să ignore elementele de constanţă din economia primitivă. în general. Ceea ce ridică o problemă suplimentară este dimensiunea ideologică a analizei sistemelor economice.societăţilor umane a fost multă vreme (în parte încă este) determinată de modalităţile specifice de obţinere a subzistenţei. ne putem orienta spre câteva definiţii ale economiei. Discuţia despre modurile de producţie (primitiv. câteva inadvertenţe: fluctuaţia criteriilor de clasificare (tipul de obţinere a hranei. În mod fundamental. ca urmare. sunt aplicate altor epoci. Adversarii acestui punct de vedere atrag atenţia asupra faptului că există dovezi care par să demonstreze existenţa unor mecanisme economice complexe. distribute or exchange. ambele cu partizani dinamici şi argumente extrem de credibile. extrapolarea unor elemente legate de analiza societăţilor industriale asupra societăţilor pre. care nu se mai reîntâlnesc în alte perioade. and consume?” Definiţia economiei şi a instituţiilor economice la nivelul societăţii primitive Termenul de “economie” aplicat preistoriei a fost şi rămâne sursa unor controverse acerbe între specialişti. .) din teoria clasică marxistă indică.sau non-industriale. localizarea geografică. Dezbaterea legată de “modul de producţie” nu s-a încheiat odată cu reculul statelor cu ideologie marxistă şi – chiar dacă se poate vorbi de “sisteme de producţie” – rolul analizei economiilor societăţilor non-literate rămâne un domeniu important de analiză a elementelor generice ale vieţii economice. cu reguli şi mecanisme speciale. O primă şcoală consideră că preistoria reprezintă o perioadă specială în evoluţia societăţii umane. Se confruntă două mari şcoli de gândire. asiatic. ierarhia dubioasă a criteriilor (rolul obţinerii bunurilor materiale. sclavagist etc. susţin aceştia. La fel. ignorarea dimensiunii sociale a obiectelor). analiza societăţilor primitive poate utiliza concepte economice care. rolul unei categorii sociale). Beals şi Hoijer (1966:451-452) rezumă discuţia în trei întrebări: “(1) How are the goods and services wanted or needed by human societies produced? […] (2) How are the goods and services that are produced distributed or allocated among the members of human societies? […] (3) How are the goods and services that are produced and distributed in human societies eventually put to use and consumed. de exemplu. and what patterns of behaviour govern this process?” Kottak (1994: 308) adaugă o nouă întrebare: “What motivates people in different cultures to produce.

stabilirea strategiilor de subzistenţă. reguli ale vânătorii etc. raportul cu mediul etc.). În general. dificultatea vânătorii şi a transportului vânatului etc. sunt acceptate trei mari strategii: vânătoare şi cules (assault. în sfârşit. Rezultatele acestor factori sunt multiple. în fapt. ♦ tehnologia disponibilă (precizează gradul de eficienţă al exploatării resurselor. În termeni simpli. ci şi modul de utilizare al acestora şi ocupaţiile). Rezumând discuţia de până acum. cât şi stabilirea anumitor relaţii între indivizii participanţi (sprijin reciproc. Factorii care influenţează obţinerea subzistenţei sunt: ♦ mediul fizic (nu determină comportamentul.). este vorba de obţinerea hranei. dar limitarea opţiunilor determină pattern-urile culturale).. ♦ distanţele în raport cu alte grupe (stabileşte nivelul concurenţei pentru un set dat de resurse). trapping. activităţile economice şi organizarea acestora depind de raportul dintre resursele ce pot fi culese şi cele ce sunt vânate (în cazul celor vânate este vorba de dimensiunea vânatului. măcar ipotetic. tehnologia pe care o posedă şi relaţiile pe care aceştia le au între ei şi cu mediul (resursele etc. celui de nivel tehnologic (incluzând aici nu numai uneltele. dintre aceştia şi resurse. ♦ dimensiunea populaţiei (stabileşte raporturile dintre indivizi.). raporturile dintre societăţi). resursele alimentare şi permanenţa/ciclicitatea acestora. Elementele structurale ale vieţii economice Tehnologia şi utilajul litic . în timp ce la nivelul resurselor culese ne putem gândi la caracterul sezonier al acestora. În primul rând. agricultură intensivă şi pastoralism. gradul de concentrare într-o singură zonă sau mai multe etc. Mai corect ni se pare termenul de “sisteme economice”. pitfall. vânătoarea cooperativă implică atât cunoştinţe legate de comportamentul animal. instituţiile economice şi relaţiile sociale cu impact direct asupra economiei. poisoning). reguli de împărţire a prăzii. snaring. Pentru a da un exemplu. că elementele structurale ale economiei primitive sunt: tehnologia.Termenul fundamental este cel de “economie de subzistenţă”. 2. diversitatea/uniformitatea acestora (posibilitatea de suplimentare a resurselor prin reciprocitate). putem considera. Este evident faptul că termenul de “strategii” corespunde. limitările induse sunt legate de materiile prime disponibile. de mediul înconjurător şi de producerea uneltelor de vânătoare.). Ele cuprind indivizii. durata până la care pot fi stocate. deci a resurselor necesare susţinerii vieţii. ”intensive foraging” (domesticire şi agricultură incipientă).

Părţile componente ale uneltei Vocabularul descriptiv al utilajului cioplit cuprinde câteva categorii de termeni care au importanţă specială atunci când se încearcă atribuirea culturală a unui inventar. se considera că ”cerauniile” sunt rezultatul coagulării vârfului fulgerului – acesta pătrunde 6 m în pământ. Unii autori antici (cum ar fi Lucretius) asociază uneltele de lemn şi de piatră cu sălbăticia. În prima jumătate a secolului XIX. Alături de detaliile tehnice (modul de cioplire. de fapt. vârfurile de săgeţi (mai ales cele cu o formă asemănătoare celor din metal) erau denumite «ceraunii» şi erau folosite ca amulete împotriva trăznetelor. Din acest moment se poate discuta de începutul analizei ştiinţifice a inventarului litic preistoric. că multe grupe primitive contemporane produc şi utilizează şi astăzi astfel de unelte le face categoria cea mai sigură de obiecte pe care să se bazeze analiza comportamentelor economice primitive. dar şi faptului că numărul detaliilor care erau luate în considerare a crescut foarte mult. care realizează. iar Denise de SonnevilleBordes şi Jean Perrot tipologia paleoliticului superior. Elemente de tipologie şi tehnologie a. noi abordări sunt încercate şi în acest domeniu. idee păstrată până în secolul XX. inspirate din denumirile de unelte contemporane lui. la sfârşitul secolului XVIII. în linii mari. în care afirmă caracterul intenţional al acestor piese litice şi le va da primele denumiri. decât unelte preistorice.) au început să fie luate în considerare şi lanţurile de operaţii care aveau loc. în parte datorate utilizării calculatorului. Contribuţii majore la acest domeniu vor apare deabia după al doilea Război Mondial. O bună parte a acesteia este şi astăzi în vigoare. François Bordes realizează o tipologie a paleoliticului inferior şi mijlociu. prima tipologie a uneltelor cioplite.Partea cea mai cunoscută a economiilor primitive este cea legată de unelte. dar. Cercetările ulterioare au adăugat la numărul de tipuri de unelte. Faptul că în săpăturile arheologice acestea reprezintă zdrobitoarea majoritate a obiectelor recoltate. În perioada Renaşterii. în 1883. apoi urcă spre suprafaţă cu un metru pe secol. Istoricul cercetării Uneltele de piatră sunt cunoscute de multă vreme. au rafinat tipologia acestora. Începând cu anii ’60. ideile celor doi sunt la baza analizelor tipologice. doctorul belgian Schmelling (primul care a afirmat că oasele neobişnuite găsite în unele peşteri din Ţările de Jos ar putea proveni de la oameni preistorici) se va întreba dacă nu cumva aceste ceraunii nu sunt. Dar adevăratul început este realizat de fraţii de Mortillet (Gabriel şi André). au stabilit variante şi particularităţi regionale . Mult mai târziu. Boucher de Perthes va redacta o carte în trei volume. Principalii termeni sunt următorii : . tipurile de retuşe etc.

pic-uri. aceasta prezintă o parte activă ”a vif” (sau naturală). o clasificare sumară ar putea fi următoarea: ♦ materie primă: nuclee – primare. racloare. produse de debitaj) litic cioplit Tipurile de unelte. cuprinzând de regulă vârful şi/sau partea activă). ♦ detaliile tehnice sunt analizate şi în funcţie de locul în care acestea se află pe piesă şi de poziţia faţă de cel ce analizează piesa. . multiple (mai târziu şi compozite). iar ultimele fiind mai degrabă lungi). Criteriile de regrupare pot fi strict tipologice (în funcţie de formă) sau legate de posibila utilizare a acestora. celelalte sunt nuclee prelucrate pentru a uşura desprinderea pieselor de debitaj (aşchii. sunt peste 150. retuşele care se aplică pe aceste muchii sunt menite să creeze un unghi obtuz care să mărească rezistenţa acesteia. unele microlite (şi probabil şi lamele neolitice) erau folosite fără retuşare. vârfuri. sau dacă sunt piese simple. există o suprafaţă ventrală (cu bulb de percuţie şi stigmate de desprindere. vârfuri). cu ajutorul unor sfori vegetale sau animale sau cu ajutorul răşinilor). după desprinderea aşchiei sau lamei din nucleu. preparate. de corn sau de os. duble. unele gratoare carenate). foarte tăioasă dar foarte fragilă. există o parte proximală (partea mai groasă a piesei pe nucleu sau partea cu bulbul de percuţie la aşchii şi lame). chopping tool. o parte mesială (la mijlocul uneltei) şi una distală (la capătul acesteia. Totuşi. în cazul burin-ului. principalele categorii rămân încă cele tipologice. ♦ partea pasivă a piesei este folosită pentru prindere cu mâna sau pentru înmănuşare (într-un mâner de lemn. Mai pot fi grupate în funcţie de materia primă (de regulă în opoziţia roci – materii prime organice). ♦ piese pe nucleu: toate piesele masive (de tipul chopper. partea activă este realizată prin retezare. ♦ în cazul pieselor pe produse de debitaj. pentru toată perioada paleoliticului. Aceasta nu înseamnă că nu se pot regrupa în categorii mari.♦ piese pe nucleu şi pe produse de debitaj: piese realizate dintr-o bucată de materie primă (nucleu) sau piese realizate din părţi desprinse din nucleu (aşchii sau lame. rezultată din desprinderea de nucleu) şi una dorsală (care cuprinde suprafaţa exterioară a nucleului). în unele cazuri. prinderea se făcea doar prin presiune (cazul unor piese de tipul topoarelor epipaleolitice). Principalele categorii de material (unelte. Fără pretenţia exhaustivităţii. la fel. b. primele sunt de regulă galete. ♦ partea activă a piesei este constituită de muchia sau vârful (acesta din urmă prelucrat special) . primele având lăţimea apropiată de lungime. lame.

piese denticulate. unelte duble. În multe ocazii. La nivelul inventarului litic. Evident. Această situaţie poate avea mai multe explicaţii. c. mai târziu sănii şi bărci. sunt şi situaţii mai complexe. materia primă de calitate este folosită pentru piesele care sunt bine prelucrate. iar piesele mai grosolane se află la o distanţă mai mare de sursa de lumină şi de căldură.♦ piese pe produse de debitaj: toate uneltele care au ca suport lame şi sau aşchii (în general grattoir-e. diferite specii de animale de tracţiune). membrii grupului pot reface întregul inventar obişnuit. Încă de la nivelul paleoliticului inferior târziu s-a observat (la Bilzingsleben. Dar explicaţiile cu un grad mai ridicat de probabilitate sunt legate de materia primă şi de mobilitatea acestor grupe umane. s-ar putea ca termenul de ”randament” să nu aibe sens pentru primitivi. un fel de modele la scară 1:1) . rezultatul este nevoia de reducere la maxim a obiectelor ce trebuiesc transportate. chiar dacă aceasta este de calitate mai slabă. în timp ce majoritatea pieselor – în special cele masive – erau realizate rapid. burin-e. O primă motivaţie ar fi aceea a comodităţii – nu ai nevoie de o piesă masivă perfectă atunci când ea foloseşte doar la spargerea oaselor pentru a extrage măduva. toată gama de microlite – acestea fiind realizate pe lamele). aceasta se traduce prin existenţa unui set minimal de unelte foarte bine realizate şi care încorporează toate elementele tehnologice din tradiţia grupului (”basic tool-kit”. unele vârfuri – cum sunt cele de tip levallois sau cele din fazele finale ale paleoliticului. pornind de la acesta. Tehnici de producere a uneltelor cioplite . care nu pot fi strict clasificate (cum ar fi vârfurile de tip levallois. În consecinţă. chiar dacă pentru realizarea unui vârf nu este nevoie de mai mult de 15 minute. dar care la o analiză mai atentă s-au dovedit a fi resturi de prelucrare). poate ”controlat” de indivizii mai îndemânateci). Chiar dacă primitivii contemporani au mijloace care să faciliteze transportul (coşuri şi plase. de exemplu) că grupele umane preferă – cel puţin pentru piesele de dimensiuni mari – materia primă locală. iar acestea au tendinţa de a se conforma dimensiunilor materiei prime (în general de micşorare). Mobilitatea grupelor impune şi alte restricţii asupra inventarului litic. travois. o serie de aşa-numite couteaux à dos. populaţiile paleolitice realizau un set limitat de piese de calitate (deci cu toate detaliile tehnice). Un alt motiv poate fi acela al îndemânării diferite – la Baume-Bonne s-a putut observa cum piesele de calitate sunt mai aproape de vatră (loc mai avantajos. O altă problemă o reprezintă raportul dintre piesele de calitate şi piesele realizate într-o tehnică mai puţin sofisticată. unele unelte realizate în tehnică bifacială pe aşchii masive sau piese microlitice considerate iniţial unelte. principala forţă motrică rămâne cea umană.

percuţia prin presiune (desprinderile nu se fac prin lovire. Unelte din materii organice Existenţa uneltelor din materii organice a fost presupusă de foarte timpuriu. Cel mai interesant rămâne. Principalele tipuri de retuşe sunt cele ecailleuses (în solzi). În cazul pieselor pe nucleu. ci prin apăsare). de exemplu. cât şi de cercetătorii secolului XX. fie pe părţile distale sau proximale (subţierea sau retezarea acestora pentru a facilita înmănuşarea. Fiecare tip de percuţie lasă stigmate specifice pe partea ventrală (piesele realizate cu percutor dur au. cât şi al contra-loviturii bucăţii de rocă sau de os folosită ca nicovală). aşchieri numeroase. Ele apar fie pe părţile active (au ca scop realizarea unui unghi mai obtuz al muchiilor à vif pentru a mări rezistenţa la uzură a acestora). În plus. supravieţuiesc în condiţii cu totul speciale. Tipuri de debitaje Câteva sunt debitajele (tehnicile de producere a uneltelor) care sunt reprezentative. cele envahissantes (invadatoare. cu sau fără fibre vegetale sau tendoane de animal). aurignaciene (limitate la părţile active). Este nevoie ca mediul de depunere al obiectului respectiv să fie constant. retuşate apoi cu ajutorul desprinderilor cu percutor moale. pătrunzând de pe margini pe partea centrală a piesei). cea mai răspândită combinaţie este percuţia dură pentru realizarea degroşării şi a principalelor desprinderi. Percuţia cu percutor moale are ca rezultat alungirea lamelor şi a aşchiilor. un os mare. . Literatura de specialitate face referiri la debitaje de tip clactonian. Problema este legată de faptul că materiile organice. Tipuri de percuţie Principalele tipuri de percuţie sunt percuţia cu percutor dur (o bucată de rocă. un bulb de percuţie pronunţat. împletiturile şi textilele. mai frecvent. Tipuri de retuşe Retuşele au ca principal scop facilitarea mânuirii pieselor sau a înmănuşării acestora. reducerea bulbului de percuţie. însă. cel de tip levallois. cu percutor moale (o bucată de rocă mai moale decât materia primă sau. în special lemnul. Acesta presupune o serie întreagă de operaţiuni înainte de extragerea pieselor levallois (vârfuri şi lame).Tehnicile de producere a utilajului litic sunt cele care ajută (alături de diferiţi indici statistici) la datarea relativă şi la încadrarea culturală a inventarelor litice. cu o duritate egală sau mai mare decât a materiei prime). desprinderile prin presiune permit obţinerea unor lame foarte lungi şi drepte. la debitaj de tip levallois şi la o serie de debitaje determinate spaţial (pe diferite regiuni geografice). atât ca temperatură. atât de către autorii antici. o bucată de corn de animal). de obicei o galetă. au un profil curbat). suprafaţă vălurită) sau în aspectul general (lamele. cât şi ca nivel de umiditate. percuţia ”pe nicovală” (desprinderile se realizează cu ajutorul atât al loviturii percutorului. de regulă. cu sau fără răşini.

În fazele ulterioare. Vânatoarea umană este diurnă şi cooperativă. De fapt.). Este foarte adevărat faptul că o concluzie definitivă cu privire la regimul alimentar al anthropoidelor (în primele etape de evoluţie) nu a putut fi stabilită – talia şi dentiţia sugerează o alimentaţie vegetală sau omnivoră (incapacitatea de a concura marile carnasiere. un răspuns la această întrebare reprezintă răspunsul la întrebarea dacă aceste societăţi reprezentau o lume a afluenţei sau nu. patine. suliţele. există ”loturi” individuale/familiale de vânătoare). după nivelul H. Principalele activităţi rămân vânătoarea şi culesul. 3. schiuri. Ceea ce este greu de decis este importanţa celor două activităţi (vânătoarea şi culesul) în asigurarea subzistenţei comunităţilor palelolitice şi mezolitice. travois). alături de culesul plantelor şi a tuberculilor. Principalele tipuri de unelte sunt vârfurile de suliţă şi harpoanele. Ocupaţiile şi randamentul Uneltele reprezintă doar o parte a sferei economice. habilis. de a vâna rumegătoarele din savană). zonele deşertice) sau în condiţii speciale (turbăriile din nordul Europei. Fie că este vorba de animale de talie mare (aşa cum pare să fie cazul în paleolitic). asigurat şi de dimensiunea animalelor (mamut. ren. cervidee.este nevoie ca oxigenul (principalul agent de descompunere) să lipsească. fie că este vorba de vânat de dimensiuni mici (aşa cum o atestă comunităţile primitive actuale). rinocer lânos. cai sălbatici etc. Astfel de condiţii se întâlnesc în climate extreme (cum ar fi zonele alpine sau polare. percutoarele şi propulsoarele. rolul vânătorii pare să ia amploare. care intră într-un proces de fosilizare. însă. Raportul dintre unelte ca expresie a tehnologiei şi resurse dă randamentul acestor culturi. Trecerea la climatul contemporan de-a lungul epipaleoliticului a schimbat vânătoarea. O situaţie mai bună o au piesele din os şi corn. deci au şanse mai mari de supravieţuire. cooperarea dintre adulţii grupului este necesară pentru a asigura un randament acceptabil. bazată pe exploatarea carcaselor animalelor ucise de carnasiere (scavenging) sau vânătoarea animalelor de talie foarte mică. bărci. Ele asigură un anume potenţial al activităţii economice. unele cimitire sau în straturile foarte marnoase). rachete. S-a speculat foarte mult cu privire la rolul celor două ocupaţii în procesul de antropogeneză. La acestea se pot adăuga categoria mijloacelor de transport (sănii. se bazează pe colaborarea grupului de bărbaţi adulţi care exploatează în comun teritoriul de vânătoare (la unele populaţii din Canada. în sensul că – odată cu dispariţia sau retragerea animalelor mari spre nordul Europei – rolul vânatului mic şi al pescuitului cresc semnificativ. Este de presupus că rolul plantelor şi al .

în sensul că grupele umane însoţesc animalele care se retrag spre nordul Europei (renul şi mamutul). Să dăm câteva exemple şi să ne . nu a epuizării acestora (grupele abandonează un teritoriu nu fiindcă nu mai sunt resurse. pot fi la rândul lor împărţite în mai multe categorii (unelte propriu-zise. pattern-ul de deplasare pare să se modifice. Deplasarea dintr-un punct în altul se face ca urmare a abundenţei resurselor. o serie de instituţii şi mecanisme sociale au apărut ca urmare a nevoii de a suplini prin adaptare socială ceea ce tehnologia nu putea asigura. Această deplasare sezonieră a grupelor umane înlesneşte şi contactul cu celelalte grupe învecinate. Luarea în considerare a unei singure categorii în clasificarea sau stabilirea “nivelului tehnologic” (ca să nu ne mai referim la conceptul de “dezvoltare culturală”) este riscantă. el ţine de esenţa biologicului şi nu şi-ar găsi locul într-o discuţie despre societatea umană dacă nu ar exista distincţii fundamentale între satisfacerea acestei nevoi de completare a caloriilor pierdute. la fel ca şi extinderea nepermisă a categoriilor legate de resursele energetice disponibile. Cu toate acestea. Discuţia poate fi plasată pe două mari coordonate: obiectele şi comportamentele. De altfel. rădăcinile etc. unelte pentru produs unelte. aşa cum pare să fie demonstrat de situaţia de la Terra Amata (revenirea unui grup pe acelaşi loc timp de 11 ani). ci fiindcă există o abundenţă de resurse în altă parte). Ca atare. urmate de perioade la limita subzistenţei.fructelor (în special al celor care pot fi conservate mai mult timp) creşte şi el. trebuie să ţinem cont de caracterul sezonier al resurselor obţinute din vânătoare. Vânătoarea pare să asigure un procent important din caloriile necesare întreţinerii corpului uman. unelte pentru multiplicarea energiei aplicate). ceea ce înseamnă că resursele vegetale (în special nucile. chiar dacă asigură un belşug alimentar. Altfel spus. Obiectele – mai bine zis – grupurile de obiecte – care compun aspectele materiale ale obţinerii hranei. ci pe teritorii relativ bine delimitate (”graniţele” fiind precizate cu ajutorul unor elemente de relief cu valoare simbolică) şi care sunt caracterizate prin caracterul sezonier al resurselor.) sunt cele care asigură supravieţuirea grupului între perioadele de belşug datorate vânătorii. La nivelul mezoliticului. Caracterul afluent al societăţii paleolitice trebuie înţeles în relativitatea sa – perioade scurte în care există o abundenţă de calorii de origine animală. iar apoi dezvoltă mecanisme de obţinere a subzistenţei bazate exclusiv pe aceste animale. Caracterul sezonier al resurselor duce şi la o caracteristică fundamentală a comportamentului uman paleolitic (şi care pare să se accentueze în mezolitic). Obţinerea hranei este elementul fundamental al aproape oricărei societăţi umane. anume nomadismul accentuat. vânătoarea este mult mai nesigură decât culesul. Nu este vorba de o deplasare pe teritorii foarte întinse.

şeful a decis că drumul obişnuit printr-o pădure densă nu putea fi folosit. El ne-a dus prin teren deschis. schimbarea se propagă pe o linie: resurse limitate (nişă ecologică limitată) -> inovaţie (intensificare la nivelul resurselor existente) -> expansiunea resurselor (de regulă asociată cu un spor demografic peste nivelul absorbţiei naturale) . acestea permit intensificarea vânătorii prin creşterea numărului de animale vânate pe aceiaşi suprafaţă şi prin utilizarea mai multor nişe ecologice. de diversificarea tipurilor formale de unelte. cauze ale sedentarizării. Este ca şi cum grupa. Dar de data . după ce a renunţat la unele avantaje în favoarea şefului.). Cu excepţia a unul sau doi bărbaţi – fără putere reală. O analiză a comportamentelor asociate diferitelor paliere poate lămuri câteva dintre aspectele rămase în suspensie. fildeş) şi apariţia propulsorului şi a harponului. În ceea ce priveşte harponul şi propulsorul. Perspectiva deloc străină a unei zile fără mâncare s-a insinuat morocănoasă între băştinaşi. Progresul realizat la trecerea de la paleoliticul mijlociu la cel superior este de cele mai multe ori echivalat cu aspectele legate de un debitaj mai complex. astfel că nu ne-am atins ţinta la data planificată. măresc gradul de folosire a animalelor vânate. sunt cel puţin la fel de importante. dar din cauza animalelor pe care le luasem cu mine. la rândul lor. Aceste noi elemente. de creşterea complexităţii tehnologice şi de definirea unor “provincii culturale”. Proviziile erau epuizate şi nu se vedea nici un vânat. a rătăcit calea de mai multe ori. avem de-a face cu o modificare a ierarhiei obiectivelor economice. s-ar fi bazat în schimb pe acesta pentru [asigurarea] intereselor şi a siguranţei ei […] Trupa de băştinaşi şi propriul meu grup au pornit împreună într-o călătorie presupusă a fi scurtă. La fel. Mult mai puţină atenţie s-a acordat inovaţiilor pe care le presupune includerea pe scară largă a unor noi materii prime (os. însă. locuinţe etc. deci la raportul dintre comportamentele umane şi comportamentele care sunt sesizabile prin cercetarea arheologică. trecerea la economia productivă este de cele mai multe ori analizată din perspectiva utilajului litic şi.> nou ciclu de inovaţie. În ceea ce priveşte subzistenţa. Un prim text poate indica o atitudine mai degajată decât goana continuă după hrană. În esenţă. analizele sunt axate mai degrabă pe schimbări decât pe continuitate. pasivitatea grupei este într-un contrast puternic cu dinamicul ei şef. Altfel spus. dar dornici să coopereze şi să primească răsplăţi ocazionale –. Materiile organice dure au câteva avantaje: ele permit o prelucrare mai precisă. pe măsură ce se schimbă şi tehnologia. Tipică este asocierea cultivării plantelor cu creşterea animalelor şi cu ceramica. din perspectiva instrumentarului material (ceramică. cresc complexitatea lanţului tehnologic (folosirea apei sau a aburului pentru prelucrare). sunt mai rezistente (prin flexibilitate). corn. în general.gândim şi la dimensiunea arheologică. toate fiind.

Dacă animalul moare într-un teritoriu altul decât al acestuia. Animalele nu aparţin cuiva până în momentul în care sunt vânate […] Micile lor săgeţi ucid mai degrabă prin otravă decât prin perforare adâncă şi. 1944. referitor la Nambikwara (apud Cohen & Middleton). din contră. sau cu alţii cărora vrea să le dea. referitor la !Kung La nivelul populaţiilor horticole. căsătorit. Persoana care posedă aceste terenuri le poate împărţi cu propria sa familie nucleară şi dependenţii acesteia. teoretic. Animalele mari. A doua zi dimineaţă. de aproximativ 23 de ani. însă. Aşa că. bârfă şi lamentări. carnea este dusă la grupul proprietarului săgeţii. referitor la alte spaţii. Proprietarul poate să fie unul dintre vânători sau nu. Vânaseră toată ziua lăcuste […] Aceste alimente au fost primite cu entuziasm. la apus. dacă acesta este mare. toată lumea s-a înarmat cu o creangă desfrunzită şi a plecat la vânătoare de lăcuste. indică un comportament similar. stabileşte cine este proprietarul. băştinaşii flămânzi s-au aşezat la umbra arbuştilor şi au aşteptat ca liderul lor să-i scoată din această situaţie foarte neplăcută. Kunbun avea două grădini în cultivare. Al doilea text. Şi vizitatorilor li se poate da carne. poate să fie un bărbat sau o femeie […] Indiferent unde moare animalul. El nu a aşteptat sau a comentat. În iunie 1965. Întregul plan fuses al său. acesta aprţine proprietarului săgeţii. are un copil. dar nu este obligatorie plata vreunui tribut. vânătorii vor face un dar din carne proprietarilor teritoriului dacă îi întâlnesc. Cl. Kunbun este un bărbat tânăr. la fel ca şi încercarea de a găsi o cale mai uşoară. împărţite şi consumate în mijlocul bunei dispoziţii recâştigate. el pur şi simplu a părăsit tabăra acompaniat de una dintre nevestele sale. şeful şi soţia lui au reapărut încărcaţi din greu cu coşuri umplute până la refuz. în loc să încerce să găsească mâncare. ziua a fost petrecută cu somn. luând incidentul aşa cum era. Mici creaturi cum sunt broaştele ţestoase aparţin celui care le prinde pe teritoriul său. 1960. Soţia lui Kunbun. iar proprietatea asupra animalelor vânate nu se bazează pe teritorii. un băiat. el poate să rătăcească pentru încă 3-4 zile până când moare din cauza otrăvii […] Odată ce o săgeată a nimerit un animal. plin de energie. Dar târziu. situaţia se prezintă oarecum asemănător. În tabără. sunt împărţite cu toată lumea din grup. Marshall. . Obiceiurile de vânătoare ale !Kung nu cer ca vânătorii să se limiteze la propriul lor teritoriu. important este şi faptul că cele două situaţii privesc populaţii care nu trăiesc în zone optime din punctul de vedere al resurselor. L. Rameka. Levi-Strauss. Prima săgeată care loveşte animalul astfel încât rămâne înfiptă este cea care. atunci când au lovit un animal.aceasta era responsabilitatea şefului.

Pe drumul spre casă ea ar putea să culeagă ceva lemn de foc din copacii tăiaţi mai devreme de Kunbun astfel încât să se usuce. Sau poate să lenevească. împreună cu Kunbun şi cu alţii începe prepararea mesei zilnice. acum plin cu tuberculi. Apoi. afirmând astfel drepturi asupra acestui lot. păstăi şi alte produse cântărind cel puţin 10-15 kilograme. sau frunze de ferigă. Ea scoate buruienile mici cu rădăcinile şi le pune să se usuce pe buturugi. Calendarul activităţilor legate de grădinărit pare să fie foarte liber stabilit. Rameka porneşte spre casă cu copilul ei şi cu sacul din plasă.Trezindu-se în zori. Atunci când Kunbun este în grădină. Poate să plece într-o expediţie de cules. ea culege un cartof dulce aici. Clark. El poate să înceapă un lucru şi să ajungă să facă cu totul altceva. Ea mănâncă fie ceva deja gătit şi păstrat peste noapte în frunze sau tuberculi copţi dimineaţa pe vatră. şi el pliveşte şi recoltează. În grădini. tăierea vegetaţiei şi smulgerea lăstărişului. banane şi trestie de zahăr pentru a le aduce acasă. După o oră şi ceva de stat în soare. fac sfoară sau saci din plasă şi care se caută de păduchi una pe cealaltă. [Rameka] îşi începe ziua treptatdând de mâncare fiului ei şi punând lemne pe jarul din vatră. cum ar fi întâlnirea cu un porc feral [sălbatic] şi plecatul la vânătoare. După ce a mâncat şi dacă este însorit. ea lucrează la recoltare şi la plivit. Frecvent. pe măsură ce se plimbă prin grădină. Atunci când ajunge la gospodărie. . ea se pregăteşte să părăsească gospodăria cu plantatorul ei şi doi saci de plasă. Continuă eliminarea vegetaţiei spontanee. El poate să realizeze lucrări de grădinărit pentru sine sau membrii clanului. Drumul până la grădina 1 durează o jumătate de oră. o mână de păstăi dincolo. Între două şi trei după amiaza. Zilele lui Kunbun sunt mult mai puţin regulate. pietre sau buşteni. Luminişul este acum de câteva mii de picioare pătrate. buruienile mai puternice sunt scoase cu băţul sau tăiate cu macheta pe care o poartă uneori cu ea. 24 ianuarie. acum. Pe drumul spre casă. apud Cohen & Eames Nici activităţile direct legate de subzistenţă nu par să aibe o urgenţă deosebită. referitor la Bomagai-Angoiang. Defrişarea înseamnă. unul fiind un leagăn pentru copilul ei iar celălalt o sacoşă pentru produsele grădinii. dar arareori pentru o perioadă de timp atât de îndelungată cât Rameka. Ea culege în acelaşi timp cu plivitul. Începe defrişarea unui lot într-o zonă de pădure secundară (cel puţin 40 de ani). 10 ianuarie. cel până la grădina a doua aproape o oră. ea îşi depune poverile şi aduce apă dacă este nevoie sau trimite un copil după apă. W. Rameka se alătură grupului de femei care se află în apropierea casei ei sau a celei din apropiere şi care bârfesc. 1971. el adesea adună lemne de foc. ea se opreşte să se joace cu bebeluşul sau să-l alăpteze.

foamea ţine şi de nişa ecologică în care se află aceşti indieni: “În funcţie de sezon. M.9 februarie. mesteca de unul dintre capete. apoi jarul este împrăştiat pe sol). bananieri). 1968) Nici distribuţia animalelor vânate se desfăşoară aşa paşnic. 1971 Desigur.242. Clark. care apucasevreo doi metri de măruntaie. Unul dintre ei. Hoebel 1968. mai ales atunci când există o criză de carne. În acest din urmă caz. unii aveau ficatul. 1968). Domenech. referitor la Tarahuara din Mexic (apud E. După două ore de tăiat copaci (au căzut zece). I. Indianul vânează căprioara până când aceasta se prăbuşeşte de epuizare. pe scurt. Lewis & W. Zingg. […] Toţi au descălecat şi au alergat împingându-se unul pe celălalt asemeni unor câini hămesiţi. Continuă defrişarea vegetaţiei spontanee. simultan cu plantarea altor plante. nu întotdeauna vânătoarea este simplă. suprafaţa ajunge la doi acri. în timp ce le curăţa abil cu mâinile. A. mai sunt plantate câteva trestii de zahăr şi manioc. C. Clarke. Hoebel. Cei doi proprietari (al treilea nici nu apare în zonă) sunt ajutaţi de un prieten şi de unii trecători. 1804-1805. A. Hoebel. Doar ocazional vânătorul vede cu coada ochiului vânatul. Începe arderea ierburilor (grămezile de iarbă sunt incendiate. adesea cu copitele tocite cu totul. munca continuă cu aranjarea resturilor pentru a se usca. După W. această activitate este mai complexă decât se crede. alţii rinichii. . 19-28 mai. golind conţinutul [acestora] prin capătul opus. apud E. Continuă plantatul (trestie de zahăr. referitor la indienii Shoshone (apud E. Tarahumara ţin constant animalul în mişcare. A. care marchează părţile lor de grădină. Bennett & R. împărţită între cei trei “proprietari”. M. fiecare trăgea de partea pe care a putut să o prindă începând imediat să mănânce din aceasta. chiar şi animale se găsesc rar aici” E. 1-15 martie. 16 martie – 12 mai. Continuă plantarea şi arderea ierburilor uscate. manioc. Fie că este vorba de duritatea implicată de actul vânătorii în sine. Vânarea căprioarei consistă în hăituirea acestuia pentru două zile – niciodată mai puţin de o zi. taro. fie că este vorba de elementele ritualice asociate. Unul din cei doi plantează primii butaşi de bananier. Continuă defrişarea. 1860. dar îl urmăreşte neabătut datorită abilităţii sale neobişnuite de a citi urmele. dar într-un ritm aleatoriu. nici o parte din cele la care noi ne uităm cu desgust nu le-a scăpat. 17 mai. ei migrează dintr-un loc în altul pentru a căuta rădăcini sărăcăcioase care constituie singura lor hrană. 1935. Prima dată când sunt tăiaţi copaci mari.

790 Afine 650 de Ceea ce ni se pare a fi semnificativ este faptul că aceste descrieri se referă la populaţii aflate într-un climat post-glaciar.000 Australia) Wallaby 12.051 Păsări 4.000-31. atunci trecerea de la climatul glaciar la cel post-glaciar s-a tradus prin scăderea dramatică a rolului vânătorii – exprimată prin creşterea consumului de timp şi energie pe unitate calorică şi prin cerşterea gradului de nesiguranţă cu privire la această sursă alimentară. dar nu au dezvoltat producţia datorită absenţei unei pieţe care să justifice creşterea producţiei. tipic pentru lumea amazoniană.Rezultatul exprimat în calorii ridică unele probleme.170 Scoici 1. . adaptarea acestui tip de agricultură la condiţiile de sol. Revenind la horticultură – definită de Beals şi Hoijer ca “ the cultivation of domesticated plants for food and other purposes without the use of the plow” (1966. Credem că principalele motive sunt flexibilitatea sistemului economic (dată de menţinerea mobilităţii sezoniere a grupurilor şi de posibilitatea utilizării mai multor resurse).200 (Canada) Iepure 8. Grupele din junglă au dezvoltat metode de eliminare a acidului prusic. Regiune Aliment Calorii/oră muncă Anbarra (N Peşte (vânat) 14. 385) – ea este forma cea mai răspândită astăzi la nivelul societăţilor non-industriale.000 Armadillo 5.266 Fructe de palmier 946 Fibră şi miez de 810 palmier Pădure boreală Elan şi caribu 95. menţinerea numărului de indivizi la dimensiunea grupurilor de vânători-culegători.300 Yams sălbatic 1. Dacă evidenţa arheologică este relevantă.260 Pescuit la plasă 34.909 Portocale 5. Sa discutat foarte mult de “complexul maniocului”.500 Nucă de cicada 1.769 Miere 3.000 Ache (Paraguay) Porc pecari 65. raportul foarte bun dintre nivelul tehnologiei şi factorii anteriori. dar şi al unor populaţii din America de Nord).600-98. Rezultatul îl constituie o strategie de obţinere a subzistenţei care îmbină elemente de vânătoare şi cules cu cele de pastoralism incipient (cazul grupelor din Papua-Noua Guinee.

Populaţiile nonindustriale s-au aflat în contact cu grupe mai avansate. Nu există pastoralism pur – grupele. fig. considerate strict pastorale sunt mai degrabă un construct ipotetic. transhumanţă şi agro-pastoralism (Jie Uganda). D. Căteva sunt problemele pe care le ridică aceste texte. Dinka). Frecvenţa strategiilor de subzistenţă în 565 culturi Tip de subzistenţă Agricultură cu plug Pastoralism Agricultură dezvoltată Foraging Vânătoriculegători 250 200 150 100 50 0 Africa 0 23 82 2 9 Mediteran a 49 27 2 0 0 Asia 54 16 5 0 10 Pacifi c 14 0 58 15 12 Americ a de Nord 0 8 42 5 55 Americ a de Sud 0 5 46 11 15 Tota l 117 79 235 33 101 (A. preluând selectiv unele elemente culturale. Habenstein. A. de la început. Coult & R. o problemă specială. 151) Frecvenţa grupelor cu şi fără sclavaj . Pastoralii Grupele pastorale reprezintă. cât de relevante sunt situaţiile prezentate mai sus? Hoebel consideră că situaţiile sunt destul de frecvente şi oferă în sprijinul acestei afirmaţii o serie de detalii grupate în trei tabele care au la bază catalogul lui Murdoch. chiar şi cele sesizabile doar arheologic.Un factor secundar este cel legat de aculturaţie. 1966: 238. apud E. în opinia noastră. făcută diferenţa dintre nomadism pastoral (Rendille. Trebuie. În primul rând. W. Hoebel.

Tip de subzistenţă Sclavaj prezent Culturi 59 27 103 6 27 % 53 55 47 20 27 Agricultură cu plug Pastoralism dezvoltat Agricultură dezvoltată Agricultură incipientă Vânători-culegători 250 200 150 100 50 0 Sclavaj absent Culturi % 52 47 22 45 115 53 25 80 74 73 Total 111 49 218 31 101 (A. W. Hoebel. A. apud E. D. Coult & R. 1966: 410. Habenstein. 273) Frecvenţa culturilor cu sclavaj în funcţie de aria geografică Aria Culturi cu Culturi fără Procentaj culturi geografică sclavaj sclavaj cu sclavaj Africa 111 77 69 Mediterana 73 38 52 Eurasia 78 42 53 Pacific 98 30 30 America de 108 32 29 Nord America de 72 29 30 Sud Total 540 248 . fig.

.g. D. Aproape.). distribuţiilor etc. Mai degrabă. Instituţiile economice (reciprocitatea. proprietatea. 1966: 411. doar agricultura sau doar pastoralismul nu sunt argumente suficiente. A. grupele paleolitice – iar aici luăm în considerare o echivalenţă între aceste societăţi şi cele contemporane – au o serie de mecanisme sociale şi economice care pornesc de la un set de elemente care apar şi în economiile considerate ”moderne”. Nevoia de coordonare care apare ca urmare a îmbinării diferitelor activităţi pentru eliminarea riscurilor duce la creşterea complexităţii sociale. o creştere a gradului de coordonare (diacronică şi sincronă) care duce la permanentizarea unor instituţii la nivelul aceleiaşi familii (e. apud E. mai ales dacă este dublată de o reţea de schimb amplă. cercetătorii au ajuns la concluzia că evoluţia complexităţii sociale este rezultatul complexităţii strategiilor de subzistenţă. “Divorţul” dintre grupul uman şi formele materiale ale autorităţii sunt doar rezultatul şi nu cauza acestor schimbări. fig. Habenstein. căci – spre deosebire de societăţile industriale – tocmai absenţa separării dintre economic (producerea şi distribuţia . care se întrepătrund cu instituţiile sociale pot fi analizate aproape la fel ca şi cele moderne. valoarea. W.120 100 80 60 40 20 0 (A. regalitatea) şi la apariţia scrisului (ca formă de contabilizare a resurselor. dimensiunea contractuală a obligaţiilor economice. Pentru alte epoci şi alte spaţii. 274) O primă concluzie este aceea că complexitatea socială nu se dezvoltă strict ca urmare a trecerii la agricultura intensivă. Departe de a fi vorba de o ”comună primitivă”. altfel spus. cum ar fi proprietatea. Coult & R. 4. Aceste elemente. Aceasta impune. Hoebel. avem de-a face cu creşterea complexităţii sociale ca urmare a intensificării tuturor strategiilor economice. schimbul) Toate elementele de mai sus sunt dublate de dimensiunea ”instituţională” a societăţilor primitive. Ele sunt cele care dau consistenţă grupelor umane şi traduc ”solidaritatea” indivizilor.

.reciprocitatea echilibrată (între rude simbolice. piaţă etc. Excluderea indivizilor din lanţurile de reciprocitate poate însemna dispariţia prin înfometare. Este de discutat dacă unele concepte (cum ar fi plusvaloare. Reciprocitatea – analizată de Mauss şi Sahlins – presupune schimbul de bunuri şi servicii între indivizii din aceiaşi comunitate. relaţiile de rudenie sunt înlocuite astăzi de contracte. în care partenerii ştiu cu precizie ce au primit. M.) sunt aplicabile şi la economiile societăţilor primitive. Dar.de bunuri) şi social (instituţii care normează comportamente umane şi interacţiunile dintre indivizi) este ceea ce obturează aspectele economice ale acestor societăţi. rentabilitate. de clan sau trib). ce urmează să dea şi când. este acela că obiectul tranzacţionat conţine şi o parte din personalitatea celui care face darul şi care încearcă să ajungă înapoi la proprietar. Mauss. ceea ce înseamnă că problema utilizării unor concepte curente pentru economiile moderne rămâne deschisă.reciprocitatea generalizată (între rude de sânge). ♦ obligativitatea de a da înapoi – exprimă îndeplinirea obligaţiilor. dar şi măsură de prevedere (elimină posibilele agresiuni şi constituie o ”măsură de siguranţă” pentru timpuri de limitare alimentară). proprietatea şi schimbul. în condiţiile în care într-ajutorarea (mai ales la nivelul bunurilor de subzistenţă) este o condiţie a supravieţuirii. La urma urmelor. Sahlins adaugă la această interpretare şi dimensiunea de obligativitate economică. Regulile reciprocităţii sunt : ♦ obligativitatea de a da – semn al disponibilităţii de a ajuta. ♦ obligativitatea de a primi – arată disponibilitatea de a ajuta şi absenţa intenţiilor agresive. schimb normat de rudenie (intensitatea şi ritmicitatea sunt în funcţie de gradul de rudenie) şi de teama de a nu fi exclus. Sahlins ajunge şi la concluzia că rudenia împarte reciprocitatea în trei mari segmente: . Asemănarea comportamentelor economice nu aduce cu sine şi asemănare la nivelul conceptelor. în societăţile tradiţionale aceasta este înlocuită de coerciţia cutumei şi a tradiţiei şi logica socială ca producătoare de subzistenţă. Principalele ”instrumente” sunt reciprocitatea. nerespectarea angajamentelor poate fi fatală pentru cel ce nu respectă regulile jocului. totul se reduce la acceptarea faptului că dacă astăzi dimensiunea contractuală are în spate coerciţia legii ca principiu abstract şi logica economicului. capacitatea de a da mai mult este în măsură să ridice prestigiul celui care arată că posedă suficiente resurse pentru a da şi celorlalţi mai mult decât a primit. nivel la care calculele economice sunt umbrite de proximitatea sociologică – ajutorul nu este cuantificat exact şi nu se aşteaptă un retur egal şi rapid. dar este şi o posibilitate de concurenţă cu ceilalţi membri. invocat în special de M. . Argumentul moral. Altfel spus.

de bunuri alimentare şi obiecte sau de distrugerea acestora în public (ceea ce M. mai ales la nivelul agriculturii la scară mică. În esnţă. potlach-ul. rolul fundamental al rudeniei în accesul la proprietate. cele obţinute din sprijinul material al guvernului australian (zahăr. sursele de apă. de pildă. tutun. este vorba de distribuţia. Dar. spre deosebire de ceea ce constituie astăzi aspecte reglementate. deşi produsele obţinute pe cale tradiţională se subordonează reciprocităţii. regimul proprietăţii. tipul de utilizare/prelucrare a solului. “cultivators”) şi “peasants” (agricultori sub controlul unei instituţii politice complexe). posesorul acestora nu poate să se opună distribuţiei). Vocabular Agricultură: creşterea şi recoltarea deliberată a plantelor. Adevărat.) sunt mai susceptibile de a fi ascunse (adevărat. intensificarea nu trebuie înţeleasă. definite în funcţie de mai multe criterii (plante cultivate. există mai multe tipuri de agricultură. La australieni. De remarcat este faptul că în interiorul unui grup aceste tipuri se suprapun şi se întrepătrund. uneori de o manieră curioasă. dincolo de limitele normalului economic. uneori se face distincţia între “agriculturalists” (sau “farmers”.). făină etc. Mauss numea consum agonistic). tip de asolament etc. de exemplu. ceilalţi membri ai comunităţii caută produsele ascunse – dacă sunt găsite. distribuţia specifică a proprietăţii între sexe. şi astăzi există relaţii sociale care au semnificaţie economică (în primul rând relaţiile de rudenie). care implică şi opţiuni economice . prin extensie – abuzivă. dacă cineva este suspectat că a ascuns ceva. situaţiile întâlnite în comunităţile arhaice contemporane sunt diferite. Forma clasică este întâlnită la indienii haida.reciprocitatea negativă – este zona negaţiei. Dimensiunea contractuală este mai marcată la nivelul unei instituţii particulare. în opinia noastră – include şi creşterea animalelor. - 5. Relaţiile sociale (descendenţa) Una din diferenţele majore dintre economia primitivă şi economiile moderne o constituie valoarea economică a relaţiilor sociale. a indivizilor care sunt străini prin excelenţă. Printre elementele de diferenţiere putem enumera perspectiva particulară asupra socotirii descendenţei. drept doar efortul de creştere (maximizare) a rezultatelor muncii investite – o altă formă de intensificare este legată de eliminarea riscurilor (prin nivelarea sincopelor de la o medie optimă). 6. se pare că promovează o diviziune mai mare a rolurilor economice pe sexe decât se credea. în codul familiei.

tehnologie “raţională”. Barter: schimbul direct şi simultan de bunuri şi servicii. ajută la validarea schimbărilor de statut şi poziţie socială. de stratificare economică etc. poate fi utilizat şi ca mecanism de stratificare sau de întărire a diviziunilor dintre clasele de vârstă (mai ales acolo unde “bridewealth” este de amploare). în sensul larg. de forţă de muncă etc. piaţă liberă. iar mecanismul de reglare este piaţa. Cargo-cult: cult centrat pe achiziţia de bunuri materiale prin acţiuni rituale (ceremonii foarte asemănătoare cu cele dedicate strămoşilor). prin intermediul ceremonialului) este şi un instrument de afirmare a celor ce vor statutul de big-man. viziunea milenaristă (harul unui lider de a re-aduce belşugul material. capitalismul este un sistem axat pe producţia de marfă şi pe existenţa muncii ca marfă (v. diferenţa dintre acesta şi şef este dată de caracterul ereditar sau nu al autorităţii. în plan diacronic. legislaţie scrisă. Big-man: din pidgin melanezian bikpela (big fellow). exprimat în bunuri “occidentale”. Brideprice: transferul de bunuri semnificative la nivel simbolic de la rudele mirelui la rudele miresei ca parte a căsătoriei. şi străini) prin anularea diferitelor paliere de reciprocitate.. “childwealth” este negociat separat). poate fi înlocuit de muncă în familia/gospodăria miresei (pe o durată determinată) şi reprezintă o compensaţie pentru pierderea suferită de familia miresei (potenţial reproductiv. salariul/retribuţia) – muncitorul trebuie să fie liber ca să poată să-şi vândă capitalul (capacitatea de muncă). uneori folosită de fratele miresei pentru aducerea altei mirese în familie. dar care au conotaţii sociale mai accentuate. se deosebeşte de schimbul de marfă prin faptul că nu se ajunge la stabilirea unui preţ.dezavantajoase strict economic (vânzare în pierdere. sisteme de evaluare raţională (excluderea simbolicului) şi un sistem instituţional (bunurile de producţie ca proprietate ce poate fi înstrăinată. rezultatul fiind crearea unui sistem unic de referinţă (dispariţia diferenţelor dintre rude. Weber consideră că elementele definitorii ale capitalismului sunt “spiritul capitalist”. în viziunea lui Marx. forţă de muncă liberă). asigură unele drepturi ale familiei mirelui asupra copiiilor născuţi de soţie (în alte cazuri. forma clasică de manifestare a competenţei big-man este capacitatea de redistribuţie şi de mobilizare a resurselor comunităţii. . se deosebeşte de schimbul de daruri prin absenţa datoriei (obligaţiile post schimb). cumpărare la suprapreţ). traduce statutul dobândit al unui individ care excelează în activităţile masculine tipice culturii din care face parte.). fără utilizarea conceptului (sau a formei materiale) de monedă. Capitalism: sistem de organizare a vieţii economice centrat pe schimb şi pe maximizarea profitului (mai ales în expresie materială). dar şi de gradul de centralizare a deciziei.

Conversie: schimbul dintre diferitele sfere ale unei economii multicentrice (transformarea unei categorii de bunuri uzuale în bunuri de prestigiu. Fond de subzistenţă: resursele investite în în procurarea hranei şi care compensează caloriile pierdute în activităţile cotidiene (timp. reprezintă o parte a sistemului de reciprocitate (v. prietenilor. spre deosebire de acesta. Fond de înlocuire: resursele investite în tehnologie şi alte elemente necesare producţiei. este foarte apropiat de fondul social (v. unelte. Intensificare: proces de creştere economică prin modificare calitativă a sistemului economic. este altceva decât simpla formulă “making means meet ends”. vecinilor. intensificarea are în vedere atât inovaţia tehnică. Fond social: resursele investite în asistenţa dată rudelor. schimbarea valorii sociale a bunurilor). Malinowski (în special “Argonauts of the Western Pacific”). kula a devenit celebru datorită lucrărilor lui B. iar scopul este – şi el – public. efort). Diviziunea muncii: Economizare: alocarea raţională a resurselor/mijloacelor pentru scopuri alternative (implică procesul de selecţie şi ierarhizare a scopurilor economice). el presupune cheltuieli publice ale şi în numele comunităţii. însă. metale în stare brută etc. un exemplu îl reprezintă transformarea bunurilor agricole în bunuri dezirabile în reţelele de schimb. Loc central: . cât şi pe cea la nivelul organizării (economizare. distribuţie. potlatch). brăţările sunt schimbate pe brăţări şi de la E la V). control etc. Kula: schimb de bunuri de prestigiu. implică schimbul ritualizat a două categorii de bunuri (coliere din discuri ştanţate din cochilii de scoici şi brăţări din sidef) între posesorii acestora. Fond de rentă: resursele pe care un individ aflat pe o treaptă socială inferioară trebuie să le dea unui individ sau instituţii aflate pe o poziţie superioară. fiindcă presupune opţiuni care uneori sunt determinate cultural (cum ar fi investiţia în lucrări de amploare care nu au un reflex direct în economie). Familie: Fond ceremonial: resurse investite în activităţi ceremoniale (v. cele două categorii de bunuri nu sunt interschimbabile şi sunt tranzacţionate în cicluri separate şi pe direcţii diferite (colierele sunt schimbate pe coliere şi de la V la E. infra). un altul este dat de rolul pe care îl capătă bunuri uzuale (alimente. scopurile finale ale acestui schimb sunt sublinierea statutului participanţilor (şefi ai comunităţilor sau big-meni) şi “mascarea” schimbului cu finalitate practică (gimwali) care este realizat de către persoanele cu statut inferior. infra).) în cadrul ceremonialului.).

tehnologie. care aveau în vedere existenţa unei etape în care acestea erau un bun al comunităţii. un nou ospăţ este dat . caracteristic pentru societăţile egalitare (mai bine. scopul concurenţial este chiar mai pregnant decât în cazul simplei dispense de daruri de ospeţie sau a reciprocităţii. Redistribuţie: sistem de schimb de bunuri şi servicii între persoane care au poziţie socială inegală. capital. incapacitatea de a returna potlatch-ul este semnul inferiorităţii celui care-l primeşte. care concentreză resursele de care dispune la nivelul reciprocităţii generalizate şi le canalizează la nivelul reciprocităţii echilibrate. apoi cere sfatul bătrânilor cu privire la utilitatea unei expediţii. provizii. ideologică) a acesteia. cu către rudele care au susţinut acţiunea iniţială a acestuia. stratificate). acordul odată dat. ca regulă. deşi aparent are forma darului şi a consumului disproporţionat de resurse alimentare. modalitate de plată şi etalon al valorii Pastorali: Piaţă: sistem de schimb Potlatch: forma clasică a consumului public şi ritualizat de resurse. reprezintă forma instrumentalizată a proprietăţii. Mauss a privit reciprocitatea ca desfăşurându-se doar pe un singur palier şi a subliniat dimensiunea diacronică şi morală (deci. singura formă de bunuri care are sens într-o economie de subzistenţă sau agricolă). exemplul clasic îl constituie potlatch-ul populaţiilor din zona de vest a Canadei şi a Statelor Unite. La întoarcere. diferit de expunerea de bunuri (“conspicuous display”). Reciprocitate: sistem de schimb de bunuri şi servicii între persoane care au poziţie socială similară (nu neapărat un statut similar). Proprietate: totalitatea obiectelor materiale. negativă) şi a diversităţii elementelor care sunt “tranzacţionate” cu ajutorul reciprocităţii.Mijloace de producţie: pământ. în cadrul cărora şeful comunităţii distribuie bunuri alimentare (rudele îl ajută. Un exemplu clasic îl constituie expediţiile comerciale din Pacific (Sandwich). confuzia dintre conceptul modern de proprietate şi cel din societăţile pre-industriale este cauza Moneda cu funcţie generică: unitate monetară care funcţionează ca mijloc de schimb. căci calitatea ospăţului are o influenţă directă asupra imaginii acestuia). Sahlins a atras atenţia asupra existenţei a trei tipuri generice de reciprocitate (generalizată. redistribuţia implică activitatea unui big-man. echilibrată. a cunoştinţelor şi a serviciilor la care are acces legitim o persoană juridică. forţă de muncă. participare la călătorie). bunuri pentru schimb. în ciuda teoriilor marxiste. toată comunitatea contribuie la aceasta (construcţia corăbiei. returul bunurilor şi serviciilor se face nu direct către big-man. există serioase argumente în favoarea includerii acestora în cadrul proprietăţii (terenurile de vânătoare şi loturile de grădină aparţin indivizilor ca bunuri uzufructuare.

returul “investiţiei” iniţiale. iar şeful îşi vede confirmată poziţia.întregii comunităţi. . rudele primesc. sub forma bunurilor şi a serviciilor. Comunitatea primeşte o parte a bunurilor dobândite ca urmare a iniţierii de către şef a schimbului.

. au mai multe soluţii: (a) să se deplaseze pe urma turmelor de animale mari. de unde şi condiţiile de stress mai accentuate în care trebuie să trăiască aceste comunităţi. bunuri şi servicii au transformat tranziţia de la vânătoare şi cules la agricultură într-o temă de continuă dezbatere. mărinf gradul de mobilitate. Ambele. Stepele – dominate în egală măsură de rumegătoare mari şi de carnasiere – au fost înlocuite de păduri populate de vânat de talie mai mică. aflate în retragere spre nordul Europei. realizat pe baza unor date mai mult sau mai puţin disparate. Schimbările acestea sunt evidente la nivelul dosarului arheologic. sau că peste 90 % din comunităţile umane sunt producătoare de hrană. are puternice conotaţii ideologice şi ridică problema modelului pe baza căruia comunităţile umane îşi schimbă radical modul de viaţă şi structura. Grupurile umane. La fel de important este faptul că acest proces de tranziţie are o complexitate deosebită. Nu numai faptul că societatea umană de astăzi este majoritar tributară modelelor de existenţă subordonate producerii hranei şi celor necesare traiului. (b) să inoveze la nivelul ocupaţiilor şi al inventarului litic şi din materii organice. două sunt modelele dominante. În esenţă. ceea ce făcea vânătoarea mult mai puţin eficientă 5. Teorii cu privire la tranziţia spre economia productivă Termenul de teorie este. perpetuând astfel un mod de viaţă tradiţional. pornesc de la premisa că schimbările de la sfârşitul perioadei glaciare (pleistocen) şi începutul etapei climatice actuale (holocenul) au marcat o rupere dramatică în modul de viaţă bazat pe vânătoare şi cules. Comunităţile mezolitice sunt mai sărace din punctul de vedere a ceea 5 Raportul dintre timpul destinat vânătorii şi cantitatea de calorii rezultate s-a modificat în sens negativ. care să sintetizeze fapte şi evoluţii regionale uneori foarte diferite) este mai aplicabil. conceptul de “model” (cu sensul de construct abstract. însă. exagerat.6 Structuri economice (2) Economia productivă Economia productivă reprezintă un punct central în analiza lumii preistorice. poate. cele care supravieţuiesc schimbării.

Aşezările par a fi de scurtă durată. la nivelul artei. Cu câteva excepţii notabile (Levantul spaniol şi nordul Africii. Această din urmă strategie este cea care pare a fi de succes. Tot acum avem şi dovezi de consum pe scară largă a scoicilor. printre altele). urmată de deplasare pe văile râurilor. care îmbină osul. tranziţia la climatul contemporan (mai cald şi mai umed) a dus la schimbarea cantităţii şi a frecvenţei resurselor necesare pentru a menţine un mod de viaţă bazat pe vânătoare şi cules. Inovaţia s-a manifestat la nivelul inventarului litic (apariţia microlitelor şi a uneltelor compozite.  eficientizarea obţinerii hranei prin apariţia utilajelor specializate. Această perioadă este cea care cunoaşte primele dovezi clare de moarte violentă – un caz mai cunoscut este cel de la Schela Cladovei (la periferia oraşului Drobeta Turnu Severin). Dovada o constituie persistenţa în timp a grupelor paleolitice din nordul Europei şi evoluţia lor lentă spre un tip de societate care combină elementele economiei de subzistenţă cu cele ale economiei productive. odată ce acestea ajung să producă mai mult (în termeni calorici) decât vânătoarea şi culesul.  creşterea gradului de dependenţă de noile resurse. în acelaşi timp cu primele prezenţe umane în zona nordului Germaniei şi a Scandinaviei (cercul cultural Kunda). totul pare să indice orientarea spre un tip de expresie artistică care să fie. pare să indice o pierdere de tradiţii tehnologice. dar modul de obţinere a acestui tip de aliment pare să fi fost vânătoarea marină. În sfârşit.ce constituia “bogăţia” predecesorilor lor paleolitici. unde mai mulţi indivizi au murit în urma unor lovituri de săgeată. În plus. . Succesiunea probabilă a procesului este. uşor de purtat. continentul european pare să fie depopulat. Doar de la nivelul mezoliticului avem dovezi de utilizare a cârligelor din os şi a vârşelor pentru prins peşti. se pare că este o perioadă violentă. o soluţie. În schimb. Grupele umane au aplicat două strategii de eliminare a riscurilor crescute: anume retragerea în zonele unde animalele mari – eficiente din punctul de vedere al vânătorii paleolitice – se refugiază si respectiv inovaţia. înainte de toate. microlitic şi realizat din roci locale.  modificarea modului de obţinere a hranei prin multiplicarea surselor luate în considerare. în majoritatea situaţiilor. Dar “scăderea” cea mai sesizabilă este. Dar deplasarea grupelor este. măcar în prima fază. în opinia noastră. cornul sau fildeşul cu silexul sau obsidiana) şi la nivelul unor noi ocupaţii (cum ar fi pescuitul6). arta parietală dispare. următoarea:  schimbare ecologică. iar inventarul. Pentru a rezuma. arta mobiliară înfloreşte – de la piesele timpurii (în termeni cronologici) aziliene la piesele de podoabă care se asociază cu o simbolistică mai nouă. 6 Avem motive să credem că peştele făcea parte şi din dieta vânătorilor paleolitici.

determinate de mărirea numărului de indivizi din comunităţi. de a da nume) unor evoluţii plasate în momente cheie – cele de tranziţie. după Rowlands. considerând că apariţia economiei productive a însemnat – odată cu apariţia bunurilor care pot fi stocate – tranziţia spre diferenţele de avere şi spre însuşirea forţei de muncă a unora de către alţii. Ştiut fiind faptul că complexitatea socială constituie. chiar dacă determină în bună măsură manifestările legate de obţinerea bunurilor materiale. Să dăm înainte de toate o definiţie de lucru. Intensificarea este fenomenul prin care agricultura sau pastoralismul pot duce la apariţia structurilor sociale complexe. El este formulat în studii semnate de Michael Rowlands (în legătură cu societăţi pastorale) şi Colin Renfrew (pentru societăţi agrare şi insulare). De altfel. ignora faptul că solidaritatea reprezintă o dimensiune fundamentală şi că “plusprodusul” nu se exprimă. de pildă. altfel spus. cunoscut. Friedrich Engels. Situaţia s-ar prezenta astfel: stare de echilibru → factori externi care modifică echilibrul → identificarea de noi ocupaţii → echilibru între . schimbarea tipului de societate (de la nomadism limitat la sedentarism. cu necesitate în formă materială. Dimensiunea ideologică pare a fi mai puţin evidentă. Intensificarea Intensificarea reprezintă un concept vehiculat în literatura antropologică şi arheologică de relativ puţină vreme. în bună măsură. Teoria sa este aceea că societăţile nu se modifică strict pe baza unui algoritm de tradiţie marxistă (acumulările cantitative duc la salturi calitative). o literatură amplă s-a adunat cu privire la acest termen. Antinomia presupusă de Engels ar trebui reformulată (vezi şi supra) în termenii “cei ce au dreptul să participe/au acces în opoziţie cu cei ce nu au dreptul să participe/nu au acces” . în societăţi pre-industriale.  apariţia structurilor sociale complexe. Intensificarea. conceptul s-a născut din nevoia de a argumenta (mai bine. Dar această antinomie ţine de structurile sociale şi nu de economie. pasul esenţial în schimbarea culturală. poate mai mult decât progresul tehnologic. avem aici chea mecanismelor de tranziţie. ci pe baza unor modificări cu caracter endogen. mai ales că el a fost folosit în legătură cu arii şi paliere cronologice foarte diverse (de la pale-olitic la Renaşterea europeană). reprezintă fenomenul prin care societăţile avansează de la un palier cultural la altul. reprezintă o reaşezare conceptuală pe care literatura de specialitate încă o dezbate. Opoziţia dintre cei ce au şi cei ce nu au este un fenomen mult mai recent. de la diversitate ocupaţională la specializare). De la studiile lor din anii ’60. anume acela de a explica ceea ce este. Dar sensul acordat şi motivaţiile identificate pentru un proces sau altul sunt ideologice. Conceptul de intensificare are un rol explicativ ingrat.

Câteva puncte trebuiesc lămurite. Ipoteza mea de lucru pe care o supun atenţiei voastre este aceea că fenomenul intensificării este rezultatul presiunii sociale. la fel de bună decât cea a clasei mijlocii americane. prostul obicei să aducă în faţa cercetătorului o serie de fapte pe care acesta trebuie să le explice. numai că realitatea din teren nu se potriveşte cu teoria. caracterul de spaţiu ostil acordat unor insule mediteraneene prin introducerea unor animale de tipul caprelor etc. scrisul. . o oră de muncă poate aduce câteva mii de calori sub formă de carne de elan sau caribou sau peşte prins cu plasa. nici ea. măcar pentru a vedea ce are de spus realitatea în favoa-rea sa. ori schimbăm teoria. deci. În esenţă. La nivelul alimentaţiei. pe cât posibil.vechile şi noile ocupaţii → progres tehnologic → intensificare → creşterea complexităţii sociale → schimbare culturală. Realitatea are. la fel şi creşterea animalelor şi. Toate bune şi frumoase. unele din acestea nu sunt nici măcar la nivelul de horticultori sau de pastorali transhumanţi (aşa cum este cazul unor societăţi polineziene sau a laponilor). scrisul. Fenomenul clasic al potlatch-ului este înregistrat la nivelul unor societăţi care nu sunt agricole sau pastorale. din păcate. În primul rând. ca să nu mai vorbim de ciudăţenii precum ceramica sau. păstrând scara. Schimbarea climatică nu pare să fie. aproape imposibil de atins de societăţile industriale. ba chiar cu un surplus de 165 de calorii şi 33 de grame de proteine 7. Nici dorinţa de acumulare ca mijloc de consolidare a bazei de autoritate nu este un motiv plauzibil.). De aceea trebuie să găsim o explicaţie pentru toate acestea şi. mai grav. să vedem ce-i cu intensificarea. o motivaţie solidă. trebuie explicat motivul pentru care apare intensificarea – nevoia nu pare să fie un motiv sensibil: dieta de la nivelul vânătorilor-culegători este suficientă pentru a nu fi nevoie de efortul suplimentar de inventa lucruri. Dimpotrivă. nu pare să existe o motivaţie clară pentru a inventa ceva aşa de complicat cum este agricultura sau creşterea animalelor – mai ales dacă ne gândim la schimbarea dramatică de comportament pe care aceasta o presupune. Agricultura a fost inventată. Ori schimbăm realitatea. însă. Viaţa poate merge înainte şi fără să descoperim lucruri ciudate şi nefireşti precum agricultura sau păstoritul. Dacă ar fi să rezumăm situaţia concretă. putem spune că nu par să existe motivaţii pertinente pentru intensificare. intensificarea pare să fie cauza modificărilor ecologice (este cazul dispariţiei calului în America de Nord datorită vânătorii intense. Cantităţile de alimente consumate atunci sunt. fără mari eforturi. în zona arctică a Canadei. aridizarea Orientului Apropiat ca urmare a irigaţiilor şi a defrişărilor. 7 În raport cu necesarul de 1. Boşimanii !Kung au o dietă.965 de calorii şi 60 g de proteine pe zi. O bună parte a fenomenelor de intensificare au avut loc în situaţii de echilibru ecologic.

este sporul demografic. timp în care se ajunge de la o singură comunitate la 16. banal: Neanderthalul a devenit un tip uman extinct datorită unei diferenţe minime de natalitate (sau speranţă de viaţă la naştere) faţă de tipul Sapiens. Ceea ce presupune însă această aserţiune este o rată a natalităţii în condiţii în care nu pare să existe un spor de resurse semnificativ – populaţia creşte pe baza unor resurse care au crescut mai puţin. mai bine. Oricum. astfel că. Săracul Malthus 9 …. sau a devenit. desigur). schimbarea la nivelul tehnicii) este comportamentul de grup. S-ar putea ca numărul mare de copii morţi să indice un pattern cultural în care numărul mare de morţi la naştere a copiilor este un fapt de viaţă care se lasă contrabalansat tocmai de numărul mare al acestor naşteri (pe vechea înţelepciune populară “facem mai mulţi ca să supravieţuiască câţiva”). relativ rar.sporul demografic şi concurenţa dintre comunităţi sunt factorii care trebuiesc luaţi în considerare. al adaptării prin pierderea de bagaj cultural. de aproximativ un mileniu. Cercetarea a căzut de multă vreme de acord că neolitizarea Europei este. pattern-ul social. diferenţa dintre punctul zero şi cel terminus este foarte mare. uneori. Datorită concentrării cercetării asupra speranţei de viaţă foarte redusă ca medie statistică. Factorul care este în general ignorat. Un prim argument este. în termenii cronologici ai preistoriei. O privire la schema rezultată din teoria lui Ammermann şi Cavalli-Sforza ne arată că rata de difuziune este una în progresie geome-trică. De-abia când resursele acestui tip de ajustare sunt epuizate există motivaţiile pentru inovaţie tehnică. în funcţie şi de ritualul funerar. . Chiar dacă unele din aceste comunităţi dispar. Ceea ce poate suplini inovaţia (sau. Inutil să mai insistăm asupra faptului că arheologia nu poate decela schimbări de o asemenea scală temporală. 10 Schema a fost elaborată pentru +/-150 de ani. Al doilea exemplu este mai discutabil. trebuie să ţinem cont şi de faptul că oasele de copii se conservă foarte greu. aceasta ar explica unele surprinzătoare constante şi fenomenul. Intensificarea înregistrată la acest palier ţine mai degrabă de comportament decât de economic. Ipoteza că epuizarea resurselor de adecvare/ajustare socială este cea care dă ghes inventatorului este interesantă şi ar merita o analiză mai în amănunt. 8 Evident. Două exemple par să susţină acest argument. Altfel spus. un fenomen rapid. acestea intră în categoria ideologicului. în total defazaj cu rata progresului tehnic de la acea dată 10. există tendinţa de a ignora (fără intenţie. cel al difuziunii neoliticului în Europa. s-ar putea să supraevaluăm numărul de morţi la această vârstă în raport cu dinamica generală a populaţiei. numărul mare de adulţi de vârstă înaintată pe care îi întâlnim în necropole8. redistribuţia (sau alt mecanism social) în interiorul comunităţilor suplineşte rămânerea în urmă a tehnicilor şi utilizează mai eficient surplusul existent. Altfel spus. poate fiindcă este atât de banal încât este subînţeles. Să explicăm mai pe larg. 9 La fel de adevărat este faptul că cunoştinţele despre măsurile contraceptive şi/sau modalităţile de inducere a unui avort sunt foarte răspândite la nivelul “popoarelor naturale”. această categorie de defuncţi poate fi altminteri reprezentată decât în realitate statistică.

existenţa arhivelor care să lămurească a posteriori geneza acestor societăţi. Concurenţa dintre comunităţi poate fi una de tipul potlatch-ului (structură care mai degrabă se axează pe rudenie) sau de tipul consumului public de resurse pentru ceea ce s-a numit “proiecte comunitare”. însă. acesta poate fi presupus. faptul că investiţia este simbolică pentru comunitate (sunt morminte colective sau locuri de cult). Cea de a doua categorie reprezintă de departe aspectul cel mai spectaculos. bine documentat etnografic. au ocupat teritorii în Europa de Est sau au influenţat populaţiile locale. obligând grupurile umane şi turmele de . inovaţia tehnologică şi tehnică atât de indispensabilă şi deci dragă arheologului este rezultatul unor fenomene care ţin de alt domeniu de investigare. cel puţin la nivelul primei reacţii. dar câteva milenii mai târziu). din acelaşi orizont. În al doilea rând. densitatea acestor monumente în anumite arii. Fenomenul este. prezervarea unui corpus semnificativ de mituri şi legende care să permită analiza momentelor de geneză ale acestor societăţi. Procesul prin care s-a realizat această trecere este relativ simplu de urmărit.Al doilea element este cel al concurenţei dintre comunităţi. credem că nevoia socială şi nu cea economică duce la intensificare. există argumente serioase în favoarea acestei situaţii – caracterul dramatic al schimbărilor. Trecerea la climatul contemporan s-a manifestat în zonă prin aridizare (un fenomen similar s-a petrecut şi în nordul Africii. Modelul oriental/agricol Poate cel mai bine cunoscut. În concluzie. dar pentru orizonturi culturale care nu ne privesc acum. În primul rând. Poate că aici se găseşte una din motivaţiile intensificării de la sfârşitul epocii bronzului (aici avem de discutat ipoteza lui Sherratt cu privire la “revoluţia produselor secundare”). excelenţa civilizaţiilor apărute (ca amploare şi ca rezistenţă în timp). intensificarea este mai puţin un fenomen economic cât unul social. Altfel spus. trecând peste Egeea şi prin Balcani sau peste Caucaz prin vestul stepelor ruseşti. Dar elementul cel mai interesant îl constituie investiţia pe care acestea o reprezintă – în resurse care solicită alte resurse: lucrătorii trebuiesc hrăniţi. Desigur. Câteva lucruri. iar soluţiile fac parte. În ciuda a ceea ce afirmă înţelepciunea colectivă a antropologiei. surprind. pentru unele segmente ale lumii europene. tranziţia la economia productivă din Semiluna Fertilă a devenit un fel de standard pentru evaluarea altor spaţii şi culturi. impulsul iniţial de trecere de la o economie de subzistenţă la una productivă pare să se fi realizat sub impulsul unor migraţii de populaţii dinspre Orient care. În sfârşit. iarăşi. Starea de echilibru este răsturnată de expansiunea socialului asupra eco-nomicului. din punct de vedere arheologic.

Această situaţie a oferit pentru un anumit timp o relativă stabilitate grupelor de vânătoriculegători epipaleolitici. Datarea de detaliu este. Unele dovezi par să indice faptul că. robusteţe. sorghul şi porumbul – trăsătura comună a acestora este faptul că. în jur de câteva sute de kg la hectar11). cea de-a doua soluţie. dincolo de randamentul caloric ridicat. cel puţin pentru Orient. orezul. printre altele. cai şi măgari. cum a fost cea a încercării de domesticire a antilopelor. canioane) şi în care animalele erau uşor de ucis. de exemplu. O primă soluţie a fost culesul preferenţial. de exemplu. fie că turmele au fost mânate în zone care pot fi uşor închise şi controlate (văi cu o singură ieşire. datorită faptului că schimbările la nivelul anatomiei (talie. următoarea: oi şi capre. vaci. Randamentul iniţial a fost mic – suprafeţele erau reduse. câinii găsiţi în nivelurile datate pe la 10. probabil. iar această evoluţie este legată de ceea ce Sherratt numea “secondary products revolution”. Oricum. dar acesta a vizat nu neapărat plantele cu un randament ridicat ci. Fenomenul de aridizare a continuat.Hr. . meiul. 12 Au existat şi încercări nereuşite. este greu de spus dacă erau folosiţi la vânătoare sau ca resursă de proteine. de multe ori.) acestor animale au loc pe o durată de un mileniu sau nu se pot trasa distincţii clare între diferitele specii (de unde. astfel că vechile ocupaţii au continuat să joace un rol important. cert este că se ajunge la un control al oamenilor asupra unor specii care mai au. modificări ale oaselor etc. situaţia este mai complicată. câinele a fost primul animal domesticit. pur şi simplu. animalele domestice ajung la o talie apropiată de cea de astăzi doar în epoca bronzului sau chiar mai târziu. Aceasta explică de ce principalele plante de civilizaţie au fost grâul. În ceea ce priveşte domesticirea animalelor. fie că acestea s-au apropiat de aşezările umane fiindcă deşeurile acestora (în special paiele de la recoltă) constituiau o resursă importantă. a cuprins o fază de selecţie artificială a plantelor şi de apariţie a unor noi unelte (cum ar fi secera cu tăiş din microlite). porci 12. La fel. denumirea de ovicaprine. şi diversităţii speciilor implicate.animale să se concentreze pe văile râurilor. iar randamentul plantelor era mic (după unele estimări. Să nu uităm că dependenţa oamenilor de atunci de o anumită plantă nu se manifesta încă.000 î. avea un singur şir de boabe în spic. Culesul preferenţial (axarea calendarului activităţilor pe datele de recoltă ale unei plante) nu a constituit decât prima etapă care.000/9. presupun o investiţie sezonieră limitată (ca efort şi ca timp) şi pot fi culese relativ simplu. au talie mare. O ipoteză afirmă că procesul de aridizare a avut ca urmare apropierea topografică dintre diferite specii şi grupele umane. plantele care puteau fi recoltate mai uşor. încă dificilă. Succesiunea domesticirii animalelor este. într-adevăr. ştiuletele de porumb avea dimensiuni de câţiva centimetri. 11 Grâul primitiv (triticum monococcum). obligând aceste grupe să caute noi soluţii adaptative. sau dezbaterea cu privire la domesticirea măgarului şi a calului). Apoi. Modul în care s-a realizat această domesticire este neclar datorită. Chiar dacă la Star Carr (în Anglia).

. nu se putea merge înapoi13. odată cu inventarea “triadei neolitice”. Neoliticul a reprezentat o etapă dincolo de care singura opţiune/strategie rămasă comunităţilor umane este cea a intensificării – altfel spus. dar să nu uităm faptul că un mileniu reprezintă 30 de generaţii. cât de a feri animalele de prădători). Cu toate acestea. o serie de nuanţări sunt necesare:  “triada neolitică” are de multe ori o prezenţă mai degrabă discretă. inventarea scrisului. primele faze neolitice sunt aceramice (faza PPNA – Pre-Potterry Neolithic A). ceramică şi creşterea animalelor. un salt cultural care a echivalat cu o revoluţie. extrem de rapid. în comparaţie cu epocile anterioare. prin selecţie artificială şi prin apariţia unor noi elemente de cultură materială (cum ar fi carul sau plugul) se ajunge ca aceste animale să ofere un randament semnificativ. tranziţia mezolitică odată încheiată. apariţia structurilor sociale complexe (ierarhizate). iarăşi. continentul european pare să se “neolitizeze” în aproximativ un mileniu. Într-adevăr. Doar în timp. Această intensificare a economiei a asigurat caracterul sedentar al comunităţilor şi tot ceea ce decurge din aceasta – specializarea activităţilor productive. ceramica) l-au făcut pe Childe să folosească termenul de “revoluţie”.în primă fază. chiar dacă aşezarea este sedentară iar comunitatea are suficiente resurse pentru a întreţine un număr semnificativ de indivizi ocupaţi cu altceva decât producerea de hrană. iar pământul agricol trebuia să fie în apropiere şi.  difuziunea neoliticului s-a realizat în primă fază prin migraţie. cel puţin în 13 Cu. de exemplu. cum ar fi pigmeii şi boşimanii !Kung. Problema “revoluţiei neolitice” Formula de “revoluţie neolitică” propusă de Vere Gordon Childe este una din formulele cele mai longevive din cercetarea preistorică. la Ierichon. uşor de izolat (boturi de deal care puteau fi închise pe partea de acces – nu atât de teama atacurilor. iar viteza cu care noile comunităţi par să ocupe noile teritorii indică faptul că producerea hranei este o strategie adaptativă de succes. cele trei elemente apar uneori izolat şi nu există o relaţie de determinare reciprocă între agricultură. dar viteza se datorează şi faptului că aceste comunităţi erau extrem de selective în ceea ce priveşte locul de stabilire a unei noi aşezări – locul trebuia să fie aproape de surse de apă. Conform acesteia. comunităţile umane au realizat.  ritmul pare. trăsăturile speciilor sălbatice. câteva excepţii notabile. Amploarea schimbărilor şi viteza cu care s-au răspândit elementele definitorii ale “triadei” (agricultura. Argumentele oferite de Childe au puterea lor argumentativă de netăgăduit. creşterea animalelor. apoi prin contact şi prin difuziune de trăsături culturale.

de multe ori. să ai lotul de pământ la o zi distanţă de locuinţă. în consecinţă.  randamentul noului tip de economie a fost suficient de redus pentru a obliga comunităţile neolitice să-şi menţină soluţii de rezervă – vânătoarea şi culesul probabil au rămas ocupaţii importante. de cele mai multe ori. ceea ce duce la sărăcirea. Modelul stepic/de savană/pastoral În opoziţie cu cele prezentate mai sus. Ceea ce diferenţiază cel mai mult societăţile pastorale sau non-sedentare de cele agricole este contextul ecologic. teritorii în care vânători şi culegători mezolitici îşi continuă existenţa. spre deosebire de modelul oriental. localizaţi în areale care permit. culturile pastorale nu par să fi produs civilizaţii majore. a loturilor de pământ). doar inventarea unui instrumentar care să permită exploatarea unor soluri mai conmplicate. de tipul cernoziomului şi reducerea teritoriilor libere duce la un al doilea fenomen de colonizare în interiorul regiunilor “neolitizate” în prima fază.primă fază (agricultură cu săpăliga). răspândirea în spaţiu a acestor comunităţi a avut loc foarte repede – nu are sens. uşor de lucrat (cum ar fi solurile nisipoase). Cu toate acestea. Procesul de intensificare s-a realizat altfel. cel mult. pastoralii sunt.  trebuie să ţinem cont de faptul că aşezările neolitice au. menită să suplimenteze doar resursele . Desigur. ca agricultor. dar a reprezentat o adaptare de succes a acestor populaţii la condiţii de multe ori mai dure decât cele cărora au trebuit să le facă faţă populaţiile sedentare. o agricultură de curătură. mai degrabă îţi muţi locuinţa. de cele mai multe ori. Ceea ce nu au fost capabili să producă au fost aşezări sedentare. măcar pentru scurt timp. prezenţa gropilor de provizii implică existenţa unor resurse care să asigure supravieţuirea în perioade când resursele lipsesc. Să revenim la o serie de argumente care au fost formulate în capitolele anterioare. culturile pastorale au produs cultură şi au avut capacitatea să realizeze structuri politice de amploare. ca urmare a epuizării relativ rapide a solurilor (agricultura cu săpăliga utilizează doar straturile superficiale de sol. Aceste societăţi non-sedentare sunt societăţi care contrazic. unde domină aşezări de tip tell iar agricultura este susţinută de structuri sociale complexe care susţin un sistem de irigaţii. ca atare par să fie excluşi din “filiaţia” culturilor majore care au realizat tranziţia la istorie. în Europa nord-alpină colectivităţile se mută foarte des. ecuaţia agricultură + creşterea animalelor + ceramica = civilizaţie avansată. o durată relativ scurtă de existenţă (aproximativ o generaţie). rezultatul este că aceste comunităţi se deplasează pe distanţe mari ignorând regiuni care sunt mai puţin interesante şi care rămân. Spre deosebire de agricultori. grele. în câţiva ani. structuri administrative şi să devină societăţi mai mult sau mai puţin literate.

la fel ca cele semi-aride. Dar aceasta nu înseamnă că rezultatul este – din punct de vedere al satisfacerii nevoilor comunităţilor umane – mai slab. asociate unei agriculturi de curătură. a aşezărilor stabile şi a acumulărilor de bunuri sub o anumită formă este un eşec doar din perspectiva agricultorilor. deci a celuilalt model. Zonele de stepă sau cele muntoase. Problema este că absenţa structurilor administrative şi a scrisului. Aportul redus de minerale.alimentare de origine animală. Rezultatul îl constituie focalizarea colectivităţilor pe mecanisme de obţinere a subzistenţei adaptate zonei şi care au ca trăsătură fundamentală mobilitatea. oferă puţine soluri care să fie eficiente din perspectiva exploatării pe termen lung. tipul pedologic şi eroziunea eoliană sau fluviatilă împiedică o agricultură intensivă. Evident. chiar şi o privire superficială asupra unor fenomene culturale largi (cum ar fi procesul de indo-europenizare) atestă viabilitatea acestui tip de adaptare. . Dimpotrivă. este vorba de păstorit şi de schimb. mai nesigur.

în majoritatea lucrărilor de specialitate. familia. P. cooperare economică şi reproducere. Această segmentare mai degrabă scolastică este. proprii sau adoptaţi. Aceasta din urmă este cea care legitimează relaţii evidente prin intermediul comportamentelor (reale sau simbolice). utilă atunci când vrei să prezinţi o serie de mecanisme acţionale şi simbolice mult mai complicate. În plus.limitativă şi rigidă – a fost mai degrabă abandonată în favoarea unor definiţii mai nuanţate sau mai abstracte. trebuie totuşi să luăm în considerare o dimensiune comparativă. familia este “un grup constituit din soţi căsătoriţi şi urmaşii acestora. conform multor cercetători. dintre care cel puţin doi menţin o relaţie sexuală acceptată social. Aceasta include adulţi de ambele sexe. Ea defineşte statutele şi rolurile lor în relaţie cu grupe mai largi de rude şi cu lumea mai amplă a non- . definiţia de mai sus . Pentru Hoebel. Căsătoria este actul simbolic care duce la formarea unei familii care. urmaşi şi fraţi. ai adulţilor care se află în relaţie sexuală” (G. şi unul sau mai mulţi copii. roluri asociate şi aşteptări care guvernează relaţiile [membrilor] grupului nuclear ca soţi. mai degrabă “împărţite” în trei mari categorii: căsătoria. dezbaterea cu privire la familie şi la structurile şi instituţiile asociate constituie un exemplu clasic de dezbatere axată pe terminologie şi de distanţă a antropologiei culturale de arheologie. constituie baza descendenţei. mai ales la nivelul stabilirii distincţiilor dintre rude şi non-rude. 1949:1. Situaţia se complică şi mai mult dacă luăm în considerare funcţiile fiecăreia din aceste elemente. apud John Terrell în Barfield 1997).7 Structuri sociale Structurile sociale sunt prezentate. Familia Primele definiţii erau simple şi nenuanţate: “Familia este un grup caracterizat prin rezidenţă comună. însă. părinţi. descendenţa. Ea defineşte un set de statute. Dar. Fiind perfect conştienţi de faptul că pentru fiecare comportament social întâlnit pe teren există informaţii din alte culturi care demonstrează comportamente opuse. datorită diversităţii formelor întâlnite de către antropologi în teren. Murdock.

situaţiile concrete nu par să susţină întrutotul aceste consideraţii.rudelor” (E. a identităţii acestuia). chiar mai evident. Dar trei sunt exemplele pe care le considerăm a fi clasice. În sfârşit. Întâi o observaţie făcută de B. enculturaţia este un element care este prezent la cel mai mare număr de cazuri înregistrate. a căsătoriei dintre două femei. anume distincţia marcată pe care o fac aceste grupe umane între sex şi gen (cazul berdache-ului este la fel de semnificativ). Dar. în unele opinii. Într-adevăr. existenţa în Africa de Vest. reproductive. 1966: 356). cel de-al doilea foarte răspândit). familia are ca scop normalizarea relaţiilor sexuale prin stabilirea “monopolului” sexual reciproc al partenerilor. inexistenţa la unele grupuri australiene. Ceea ce pare să indice această situaţie este că aceste grupuri ştiu să facă distincţia dintre rudenia reală şi clasificatorie. ghotul) şi deprind principalele elemente de inserţie culturală cu ajutorul unui membru adult al grupului care nu este rudă cu ei. De multe ori. Mai mult. Există. A. rolul de regulator sexual al familiei este negat de câteva instituţii şi comportamente validate social. acces la resurse etc. o definiţie mai largă şi mai abstractă dată familiei este în măsură să fie mai aplicabilă diversităţii formelor întâlnite. de pildă) sau de familia adoptivă. educaţionale. economice.). această trăsătură nu este atât de prezentă pe cât se pare. În ciuda celor afirmate de adepţii unei abordări marxiste sau neo-marxiste. enculturaţia este realizată de rudele pe linia care dă descendenţa (unchiul matern. Un prim exemplu este cel al ghotul-ului (Cohen & Eames). acesta din urmă pare să fie mai degrabă rezultatul unui act de voinţă al spiritelor ce populează teritoriul aflat în posesia grupului. Uneori. Funcţiile familiei sunt. drepturi uzufructuare. Acest exemplu indică şi altceva. Hoebel. Funcţia economică. transferul de cunoştinţe de la o generaţie la alta pentru a asigura persistenţa în timp a grupului şi a culturii proprii (deci. asigurarea creşterii copiiilor şi a enculturaţiei. însă. la o analiză mai atentă. iarăşi. există societăţi în care clasele de vârstă sunt izolate (satele generaţionale şi. enculturaţia ia forme extreme (vezi andamanii). a relaţiei dintre actul sexual şi concepţia copilului. Apoi. dintre care una îşi asumă statutul masculin (plăteşte zestrea şi emite pretenţii asupra urmaşilor femeii cu care este “căsătorită”). Adevărat. A doua trăsătură este la fel de discutabilă. Malinowski cu privire la distincţia pe care o fac trobriandezii între incestul real şi cel fictiv (primul practic neîntâlnit. este mult mai discutabilă. un al doilea este legat de faptul că există dovezi clare cu privire la “căsătorii de probă” (care apar şi la popoarele germanice). criteriile economice sunt prezente – fie sub forma alianţei între două grupuri similare pe . cazul soţilor vizitatori şi. de pildă. următoarele: sexuale. creşterea şanselor de supravieţuire prin cumularea resurselor (obiecte. cazul moştenirii trobriandeze (pe linia unchiului matern). Cu toate acestea. Diversitatea situaţiilor pare să eludeze orice încercare de sistematizare. Altfel spus. Astfel.

Că situaţia este aceasta este demonstrat de existenţa. credem noi. în încercarea de a găsi una şi aceiaşi explicaţie pentru toate tipurile de familie. . sau. cel al educaţiei. sub forma tipului însuşi de familie (nucleară sau extinsă) şi al modului de acces la statutul de căsătorit/ă. la arunta australieni. fie sub forma descendenţei (dreptul familiei mamei – în grupurile cu descendenţă matriliniară – la copiii rezultaţi şi/sau eludarea acesteia prin plata “preţului soţiei”). între rudenia reală şi cea fictivă. căci transferul de cunoştinţe pe care îl realizează familia este foarte limitat. de unde şi implicarea acesteia în riturile de trecere. Problema rezidă. în sfârşit. fie două generaţii cu afinalii respectivi) şi cea extinsă. Ultimul criteriu. Statutuele sunt extrem de diferite şi transferul cunoştinţelor legate de informaţia culturală centrală pentru grup este de resortul întregii comunităţi. credem noi. Dar o distincţie fundamentală trebuie făcută între familia nucleară (fie două generaţii.care o presupune căsătoria (cu accesul reciproc şi precis determinat la resursele celuilalt). este. Dar exemplele de mai sus atestă că dimensiunea economică trebuie luată cu multă rezervă în calcul. a miturilor false. poate cel mai nesigur.

De fapt. Un exemplu clasic este cel legat de problema apariţiei speciei umane – dincolo de problema nivelului de cunoştinţe dintr-un moment sau altul. care este relaţia primei cu societatea? Aici se află.8 Religia 1. definiţiile date religiei au cuprins un cadru foarte larg de elemente. pe de o parte. legate. Geertz. Întradevăr. Diferite sunt mijloacele şi mecanismele de explicare. de ordonare şi de explicare a lumii înconjurătoare. situaţia este identică şi în cazul ştiinţei. în opinia noastră. Religia nu are de ce să demonstreze existenţa materială a divinităţii. dar aceasta nu poate fi un criteriu de negare a unuia dintre domenii de către celălalt. “intelectualistă”. primul ajunge la concluzia că relaţiile dintre speciile animale sunt indicative pentru relaţiile dintre grupele umane – relaţia mitică dintre două specii este similară cu cea dintre grupele umane care le au ca indicativ sociologic (totemuri). Altfel spus. religia ca formă de cunoaştere este la fel de validă ca şi ştiinţa câtă vreme analiza se face în limitele şi paradigmele impuse de către aceasta. ştiinţa pe de altă parte reprezintă forme de cunoaştere. cel mult. “simbolistă”. cât şi ştiinţa sunt valide. Prima (pornită de la Tylor). cele mai importante contribuţii ale lui Claude Levi Strauss şi Clifford Geertz. fiindcă religia nu porneşte de la postulatul materialităţii. deci modalităţi de luare la cunoştinţă. Două par să fie principalele teorii. cele două interpretări sunt. Discutând modalităţile de ordonare a lumii naturale. poate discuta modalităţile de manifestare ale divinităţii. magia şi religia. Definiţii ale religiei De-a lungul ultimelor două secole. consideră că religia reprezintă un sistem explicativ – credinţele sunt un mijloc creat de oameni pentru a explica ordinea naturală şi lumea din jurul lor. o bună parte a confuziei se datorează şi evoluţiei ştiinţelor naturale în ultimele două secole. câtă vreme are altceva de demonstrat. Dacă atât religia. poate. consideră că religia reprezintă un sistem explicatoriu al lumii sociale şi nu al ordinii naturale. Discuţia de mai sus ridică o mare problemă. ştiinţa nu are de ce să se preocupe de problema credinţei. Adevărat. mai preocupat de aspectele . Cea de-a doua (cu sursa în textele lui Durkheim). La fel.

măcar în treacăt. Limitele cunoaşterii şi spaima de necunoscut duc la “inventarea” de explicaţii. van Gennep. Pentru a rezuma. este greu de găsit un autor important care să nu se fi ocupat. În primul rând.. următoarele:  recrutarea şamanilor ţine de demonstrarea de către potenţialul şaman a “harului” şi numai în rare cazuri de descendenţă. fie că este vorba de reprezentări din arta parietală. de limită. Cl. datorită faptului că toţi marii analişti ai religiei preistorice s-au ocupat de acest fenomen. relaţia dintre şamanism şi psihoze pare să confirme . ritualurile de însănătoşire sunt foarte dureroase. pe scurt. chiar dacă noi putem da un diagnostic medical şi putem identifica şi cauzele fiziologice şi/sau psihologice ale acestui comportament (carenţe în alimentaţie. 2. a rezistenţei fizice şi în criză a valorilor. datorită faptului că şamanismul – spre deosebire de alte fenomene spirituale din preistorie – poate fi relativ bine sesizat şi arheologic. cel ce va deveni şaman are un comportament aparte: este retras. Religia şi arta 3. Eliade). sunt câteva mari personalităţi care au dedicat studii foarte ample (cele mai accesibile în România sunt studiile lui A. religia în societăţile preindustriale are rolul de instrument intelectual de ordonare a lumii cunoscute şi prin mimetism a celei umane. În al doilea rând. Levi-Strauss şi M. oricum. are perioade de afazie etc. lucrul nu este valabil pentru membrii comunităţii din care prezumtivul şaman face parte. în timp ce lipsa reperelor morale clare duce la construirea de ierarhii axiologice capabile să suţină decizia umană.).funcţionale. de şamanism. fie că este vorba de obiecte din “arsenalul” şamanului (tobe. o situaţie care s-a reflectat şi în amploarea bibliografiei dedicate şamanismului. Manifestările materiale ale acesteia sunt doar modalităţi de vizualizare şi de participare a grupului la un adevăr considerat evident. În al treilea rând. preocuparea foarte timpurie a cercetătorilor de teren cu acest fenomen. el consideră că credinţa (latura personală a religiei) ajută individul aflat la limita cunoaşterii. dar au efect. Principalele caracteristici ale şamanismului sunt. afirmă că religia este un mecanism de adaptare a fiinţei umane la condiţii speciale. vorbeşte singur. piese de podoabă). Mai mulţi factori au dus la această situaţie. bastoane. Dimpotrivă. Şamanismul Fenomenul şamanic ocupă un loc aparte în analiza religiei preistorice. schizofrenie etc. Astfel.

iniţierea tânărului şaman se face de către un şaman în vârstă. în unele tradiţii. de aici porneşte şi distincţia fundamentală dintre acesta şi categoria vrăjitorilor. cum ar fi bastonul pentru lovirea tobei şamanice sau pielea din care este aceasta realizată). alături de transferul de cunoştinţe.      relaţia specială dintre zonele circumpolare şi acest tip de comportament sacru. totodată. tânărul devine şaman în cadrul unei ceremonii care implică o moarte simbolică – tânărul intră în transă şi devine “mâncat” de un monstru care apoi îl regurgitează ca şaman. rar cai). locuinţa şamanului este izolată de restul aşezării. spre deosebire de aceştia din urmă. în proprii săi ochi şi în cei ai comunităţii. şamanul este mult mai specializat şi – chiar dacă este deţinătorul tradiţiilor grupului şi nu are interdicţii majore legate de viaţa laică – este înainte de toate un mijloc de dialogare cu lumea spiritelor (sub toate formele pe care acestea le pot lua). oricum. acest copac este şi “traseul” care înlesneşte călătoria in spiritu a şamanului. ceea ce contează în eliminarea bolii (care reprezintă doar simptomul dezechilibrului) este înlăturarea cauzei de ordin spiritual (identificarea transgresiei şi repunerea în echilibru a lumii umane cu cea spirituală). o fiinţă cu totul diferită de personajul laic. fie că sunt accesorii. dar şi lupi. şamanul în vârstă capătă şi rolul de tată spiritual (manifestat şi prin rolul acestuia în “renaşterea” viitorului şaman). spre deosebire de medicina modernă. de regulă specii cu o simbolistică psihopompă (de cele mai multe ori păsări. activitatea fundamentală a şamanului este cea de vindecător. şamanismul se bazează pe credinţa că sursa răului este dezechilibrul creat de comportamentul uman. cel ce l-a iniţiat îl “diseacă” şi îi recompune scheletul. ceea ce este semnificativ este trecerea printr-o fază de “moarte” – şamanul este. . cel subteran. cerbi. acoperişul acesteia este perforat de un copac care reprezintă un axis mundi şi un punct de legătură dintre diferitele planuri ale lumii (la limită. tranformându-l pe tânăr într-o nouă fiinţă. costumul şamanului poartă însemnele acestor specii (fie că este vorba de piese de costum realizate din blana sau din penele speciilor luate ca “emblemă”. iar labilitatea psihică este un element care înlesneşte stările de transă. speciile acestea au rolul de a însoţi şamanul în activităţile sale de vindecător sau reprezintă vehicolul pentru călătoriile spirituale ale acestuia. în alte tradiţii. şamanul îşi asociază o serie de specii biologice cu rol simbolic sau practic. de transgresia unor reguli. cel al oamenilor şi cel celest).

în care relaţia dintre divinitate şi comunitate este mediată strict de sacerdot şi ierarhică. fundamental. spre deosebire de religiile avansate.  “călătoria” şamanică reprezintă elementul cheie al ceremonialului”. şamanul efectuează ceremonialul propriu-zis de vindecare (de multe ori. acesta se rezumă la mimarea actului de extirpare a unui obiect din corpul pacientului). efectuează ritualuri complicate şi obositoare (dansuri de mai multe ore acompaniate de bătăi de tobă) asociate cu consumul de narcotice (sub forma fumului emis de plante aruncate în foc sau fumate). două: călătoria in spiritu a şamanului pentru a identifica originea maladiei şi tratamentul.  eficacitatea este şi o funcţie a corectitudinii cu care se efectuează ritualul. stresul. dar ele sunt. abstinenţa alimentară şi narcoticele facilitează intrarea în transă.  “reîntors” din această călătorie cu cunoaşterea cauzelor. în societăţile preindustriale relaţia dintre individ şi divinitate este directă. iar “specialistul” (şamanul. şamanul se abţine de la consumul de alimente. . vrăjitorul) este capabil – prin acurateţea ceremonialului – să oblige divinitatea să îndeplinească doleanţele suplicantului. “tratamentul” propriu-zis are mai multe faze. sub forma unei păsări) în lumea spiritelor şi unde investighează cauzele bolii. pe parcursul căreia şamanul efectuează o călătorie (de multe ori. vindecarea se bazează pe credinţa pacientului şi a comunităţii deopotrivă în eficacitatea ritualui (efectul placebo).

născută din spiritul infantil al primitivului. Reinach şi a abatelui H. A. Creşterea numărului de descoperiri şi identificarea elementelor care autentifică aceste picturi a dus până la urmă la acceptarea acestui fenomen ca fiind autentic. Leroi-Gourhan a dus o nouă viziune. că popoarele din colonii (şi. După anii 50’ însă. Geneza artei Dezbaterea cu privire la originea artei este foarte lungă. Ideea nu este cu totul nouă. Ei au demonstrat (iar interpretarea lor a fost dominantă până după anii 50’ ai secolului XX) că această artă este o formă de magie a vânătorii – figurarea animalului pe pereţii peşterii ar duce la capturarea spiritului (şi. prin extensie. altfel spus. şi primitivii) nu sunt capabile de gândire abstractă. perspectiva s-a schimbat din nou. răspândite în secolul al XIX-lea. extrem de frecventă) şi . Pornind de la textele lui M. politica colonială dusă de marile puteri europene în special în Africa. menită să reprezinte fertilitatea şi fecunditatea lumii naturale. deci. şi a corpului) animalului.De aceea s-a şi negat la început autenticitatea artei parietale (descoperitorul picturilor din peştera Altamira din Spania a fost chiar acuzat că el ar fi pictat pereţii). El consideră că aceasta este o artă simbolică. Au existat şi încercări de a compara această artă cu desenele făcute de copii de 5-7 ani. astfel. Dar. Breuil de a fi susţinut şi argumentat caracterul profund religios al acestei arte. interpretarea dată acestei arte a fost aceea a unei arte ludice. Pornind de la premisa că arta reprezintă un fenomen spiritual superior. A. Este meritul lui S. Leroi-Gourhan postulează existenţa unei perechi masculinfeminin (identificată în asocierea bizon-cal. Pe scurt. interpretată ca şi civilizaţie europeană industrială) – se fundamenta. mult timp s-a negat faptul că grupurile paleolitice ar fi putut avea o formă de manifestare a vieţii spirituale care să fie numită artă. arta este rezultatul jocului. bazat pe un limbaj abstract. al lipsei de griji faţă de ziua de mâine (de unde şi superioritatea civilizaţiei moderne. Raphaël şi A. spre sfârşitul secolului al XIX-lea. dar era luată în considerare doar cu privire la statuetele feminine care aveau atributele sexuale foarte pronunţate.9 Arta 1. Laming-Emperaire. De aceea multe figuri ar fi avut reprezentate pe ele săgeţi sau suliţe şi urme de răni. Au contribuit la aceasta şi concepţiile.

reprezentări compozite. . Cele mai spectaculoase –sunt şi cele mai cercetate şi majoritatea interpretărilor pornesc de la analiza acestei categorii de reprezentări – sunt cele realizate pe pereţii peşterilor. deci obiectele găsite în peşteri. Arta rupestră. dar cu o semnificaţie. 2. tehnică mixtă. toate celelalte figuri. picturi. ronde-bosse. Suportul Arta paleolitică este reprezentată de creaţii pe mai multe categorii de suporturi. Spre deosebire de categoria anterioară. reprezentările rupestre sunt mai legate de viaţa cotidiană a colectivităţilor. uneori la sute de metri de intrare). iar peştera ar trebui să fie “citită” ca un ansamblu compus din panouri care reproduc în mic discursul general. Această categorie este compusă în principal din blocuri de mari dimensiuni pe care au fost realizate reprezentări în relief adânc sau ronde-bosse şi care. reprezentările parietale constituie majoritatea reprezentărilor. această teorie îşi are meritele sale şi este foarte convingătoare. d – plachete. autorul picturilor a creat imaginea animalului astfel încât corpul să fie plasat pe un segment convex al peretelui – ca şi cum trupul animalului ar fi fost material – sau ca ochiul să fie reprezentat de o denivelare nodulară). imitaţii de dinţi de animal –în special .în funcţie de suport: a – artă parietală. chiar dacă asociaţia cal-bizon nu este atât de răspândită. c.în funcţie de tehnică: gravuri. În jurul acestei perechi se organizează. b – artă rupestră. după cum sugerează situaţia arheologică în care au fost găsite. Arta mobiliară este compusă din piesele de podoabă (discuri din os sau corn perforate şi gravate. Figura umană nu ar avea decât un rol subordonat. fantastice sau prefigurative. probabil specială. plastică propriu-zisă şi “tracées”. mulaje. . constituie o categorie mai degrabă redusă numeric. avem de-a face cu un corpus de imagini cu o valoare specială pentru colectivităţile paleolitice.în funcţie de tipul de reprezentări: zoomorfe. asemeni picturilor dintr-o biserică. abstracte. erau aşezate asemeni unei frize în zona locuită a peşterii.care reprezintă principiul fertilităţii. ascunsă din punct de vedere topografic (cea mai mare parte a ansamblurilor pictate se află în zona interioară a peşterilor. Elementele constitutive ale artei paleolitice Elementele constitutive ale artei paleolitice pot fi rezumate astfel: . De la două-trei reprezentări la câteva sute sau mii. Ideea unei viziuni foarte complexe despre natură şi despre ciclurile naturale este realistă. Evident.artă mobiliară. De notat este faptul că acestea amintesc de reprezentările parietale care utilizează denivelările pereţilor peşterii pentru a da impresia de tridimensionalitate (uneori. de unde şi calificativul de “parietală”. antropomorfe. Evident. e – altele.

“Pictorul” frământa în gură acest ocru. ele sunt pietre de râu plate care au fost ornamentate cu simboluri abstracte sau figuri antropomorfe schematizate. Tehnica Câteva sunt tehnicile de realizare a acestor reprezentări. fildeş). mult mai frecvent. realizată pentru a avea capătul unei muchii cu un vârf obtuz). Pictura era realizată cu ajutorul ocrului. aici toate exemplarele erau sparte intenţionat. Foarte probabil. uneori fiind şi pictate cu ocru. chihlimbar sau lut uscat amestecat cu cenuşă. plachete ornamentate. statuete din fildeş. Identificate în Elveţia şi Franţa. Gravura era realizată cu ajutorul burin-ului (o unealtă tipică paleoliticului superior. Cu privire la ele s-a şi formulat ipoteza că ar constitui un fel de “caiete de schiţe” care ar fi circulat în epocă. Pictura propriu-zisă era realizată cu ajutorul unui pămătuf din plante şi care îndeplinea rolul de pensulă sau. dar cu siguranţă aceasta nu este cazul pentru toate statuetele şi cu atât mai puţin pentru “propulsoare”. pentru a putea fi purtate asemeni pandantivelor. Tot aici pot fi incluse şi “pietrele aziliene”. distribuţia foarte limitată în spaţiu contrazice această ipoteză. există situaţii în care un tip de suport este folosit şi pentru alte tehnici artistice. Ele au o distribuţie geografică imensă. mai rar din roci. Categoria pare să se împartă în două grupe distincte: obiectele de podoabă corporală (plachete perforate. Dar. atât pe pereţii peşterilor. Ele au fost prima dată identificate în peştera Mas d’Azil. Cea mai mare parte a acestora apare în zona La Marche din Franţa şi sunt pachete din şist gravate cu reprezentări mult mai realiste. foarte rar în alte părţi ale Europei. pandantive şi elemente de colier). utiliza un tub . de exemplu. Este cazul mulajelor de bizoni din Tuc d’Audubert (din lut) sau al statuetelor de lut uscat (nu este o ardere propriu-zisă a lutului) şi de chihlimbar de la Vogelherd (Germania). un oxid de fier sau de magneziu. “propulsoare” – numite şi “bastoane de comandament”. se pot imagina modalităţi de prindere a unora dintre statuete. Plachetele sunt o categorie destul de circumscrisă geografic. corn. respectiv obiectele care sunt plasate la vedere dar a căror utilizare este mai puţin evidentă. os sau. apoi îl amesteca întrun recipient realizat din stalagmite retezate cu grăsimi sau cu apă. un astfel de mecanism este posibil (obiectele circulă în preistorie pe distanţe surprinzător de mari) şi ar explica uniformitatea de stil şi de program iconografic. Desigur. aceste categorii nu sunt stricte. Evident.de cerb). aceste unelte de dimensiuni mici erau înmănuşate în mânere de os sau de lemn. din Spania până în Siberia şi sunt în general realizate prin gravură şi decupaj. Într-adevăr. Ultima categorie este reprezentată de descoperiri cu caracter foarte limitat ca număr. corn. chiar dacă la nivelul datării ele se plasează dincolo de limitele cronologice ale paleoliticului. cât şi pe suport moale (os.

trage cu arcul. O posibilă variantă o reprezintă piesele realizate din lut uscat din nordul Germaniei. O bună parte a reprezentărilor combină cele două tehnici. Este vorba de statuetele de dimensiuni relativ mici. În categoria plasticii am inclus aşa-numitele “venus aurignaciene”. Originea utilizării ocrului trebuie căutată în tehnica tatuajului (mai precis. ipoteza este verosimilă. de la reprezentări în care capul este doar indicat sau faţa este acoperită de coafura sugerată la reprezentări extrem de realiste ale chipului. probabil gravura avea rolul de “crochiu” care să realizeze conturul figurii ce urma să fie pictată. după unele cercetări. unele reprezentări se află la câţiva metri de solul peşterii – modul de realizare al acestor figuri rămâne în discuţie. căci sunt multe reprezentări care combină două-trei culori. Mulajele sunt doar câteva. Ca şi în cazul gravurilor parietale. Operaţiunea trebuie să fi fost destul de laborioasă. Câteva piese au devenit elemente esenţiale în interpretările date artei paleolitice – la Laussel (unde au fost găsite majoritatea acestor piese). situaţia concretă în care au fost găsite aceste picturi ridică o serie de probleme. În al doilea rând. unele reprezentări (cele realizate într-o tehnică asemănătoare cu pointillée) au fost realizate prin suflarea direct din gură a pigmentului. Repartiţia lor geografică este mai largă decât cea a picturilor parietale şi par să existe mult mai multe stiluri de reprezentare. respectiv un bărbat care. . aceste statuete au fost şi rămân un argument frecvent utilizat în analiza globală a artei paleolitice. Raportate la arta parietală saul la cea mobiliară.de trestie cu ajutorul căruia sufla ocrul aflat în gură. prea puţine) sau de lămpi (realizate tot din stalagmite). deşi nu există dovezi clare. a vopsirii corpului). absenţa urmelor de torţe (sunt doar câteva identificate. în principal. două dintre aceste obiecte înfăţişează un personaj feminin ţinând în mână un corn (interpretat ca fiind un corn al abundenţei). Exemplul clasic îl constituie bizonii de la Tuc d’Audubert. care trebuia să fie mai rezistent şi nu mai precis. dar acest rezultat poate fi rezultatul utilajului folosit. acestea sunt realizate într-o tehnică mai degrabă rudimentară. Întâi. în timp ce extremităţile – capul şi picioarele – sunt schematizate. piesele incluse în categoria artei rupestre. căci ocrul este un mijloc de a preveni înţepăturile de insecte (închide porii şi constituie un strat protector pentru piele). foarte probabil. deşi este de presupus că era nevoie de lumină. partea mediană – cu atributele sexuale şi sânii – fiind exagerată. De la figuri cu o steatopigie accentuată la figuri suple. poate şi datorită şanselor mai mici de a fi conservate. iar ocrul are calităţi astringente. Piesele realizate în ronde-bosse sunt. steatopige (corpul reprezentat poate fi înscris într-un romb.

unele cu falange lipsă.). peşti. reprezentările zoomorfe sunt. păsări şi insecte. atestând începuturile artei).). făcând abstracţie de evoluţia stilistică. feline). urs. capul şi sexul). Principalele categorii sunt următoarele: (a) reprezentări zoomorfe: acestea cuprind peste 80 % din totalul reprezentărilor şi se pot identifica câteva regrupări semnificative. reprezentările umane sunt.Categoria numită “tracées” este circumscrisă foarte precis geografic (Franţa) şi cronologic (începutul artei paleolitice. în aurignacian). dar nu se poate spune că reprezintă o copie fidelă a speciilor naturale – în unele cazuri. un grup de reprezentări de mâini umane. mamut. (b)reprezentări antropomorfe: considerate iniţial ca fiind reduse numeric (sub o sută). dar. mai răspândite decât s-a presupus. o categorie aparte (majoritatea reprezentărilor provin de la Gargas) o reprezintă “mâinile”. apoi o categorie de reprezentări semnificativ mai rare – o serie de animale periculoase (rinocer. toate reprezentările par să fie asociate în mod voit (perechea cal – bovideu. asocierea acestei perechi cu mamutul şi cu cervideele etc. în general mai realiste. la o analiză mai atentă. reprezentări simbolice (reprezentări ale organelor genitale. rezultând un “negativ” al acesteia) sau prin plasarea mâinii vopsite pe perete (există un singur exemplu de reprezentare de mână pictată uzual). există o primă categorie de reprezentări care domină numeric – cal. mergând de la cele mai realiste la cele mai schematice). reprezentări schematice (doar trăsăturile esenţiale ale corpului uman sunt redate – trunchiul şi membrele. realizate prin pulverizare (peste mâna plasată pe perete. Reprezentările Reprezentările sunt. . bizon. destul de uniforme. subcategoriile pe care le luăm în considerare sunt următoarele: reprezentări naturaliste (corpul uman este redat cu trăsăturile sale fundamentale. accentuarea trenului anterior etc. Artistul preistoric a utilizat mondmilch-ul (calcarul dizolvat din rocă şi care se depune pe pereţii peşterilor sub forma unei paste albicioase şi umede) pentru a trasa cu degetul figuri abstracte (“maccaronis”) sau reprezentări zoomorfe (într-un stil foarte primitiv. în ciuda numărului foarte mare. fără distorsiuni notabile). Ea dispare pe măsură ce utilizarea burinului şi a picturii devine norma tehnică de realizare a reprezentărilor artistice. ren şi cervidee. atribute semnificative ale speciei sunt exagerate (în special masivitatea corpului.

. este o categorie spectaculoasă în care sunt incluse reprezentări composite. ci doar că aceasta foloseşte reprezentări naturaliste pentru a transmite concepte care pot fi abstracte. această categorie este foarte răspândită şi apare încă de la începuturi (s-a formulat ipoteza că primele forme de artă – şiruri de puncte şi de linii – sunt legate de reprezentarea ritmurilor naturale (ciclul lunar şi/sau cel menstrual). (e) reprezentări fantastice: categoria include un număr foarte limitat de reprezentări. Lascaux şi Marsoulas. (f) reprezentări prefigurative: în această categorie intră reprezentările de tipul “maccaroni” realizate în mondmilchul de pe pereţii peşterilor. Gabillou. de animale cu elemente umane sau de fiinţe umane cu trăsături zoomorfe (categoria “vrăjitorilor”).(c) reprezentări abstracte: în această categorie intră o serie de desene abstracte. Ceea ce este de reţinut este că ceea ce diferă este absenţa bagajului de forme abstracte de care beneficiază societatea modernă. tot aici ar putea fi incluse şi reprezentările de animale (în special bizonii) al căror chip este “umanizat” (faţa este modificată pentru a semăna. 3. uneori sunt asociate şi obiecte (comparate cu instrumente muzicale). şiruri de puncte (pictate sau adâncite în peretele peşterii sau pe plachete de os) sau de crestături. cu un chip uman). (d)reprezentări compozite: deşi redusă numeric. cele mai spectaculoase exemple sunt de la Trois-Frères. aşanumitele “fantome”) sau animale care sunt prea vag reprezentate pentru a fi identificate speciile naturale. unele semne care pot fi şi figuri umane extrem de stilizate. Desigur că această artă transmite ceva din bagajul spiritual şi conceptual al comunităţilor paleolitice care au produs aceste reprezentări. Interpretarea artei paleolitice Este greu de dat un răspuns definitiv la întrebarea despre sensul acestei arte. de regulă sunt figuri care combină trăsături de bovidee (în special capul şi trunchiul) cu cele umane (poziţia bipedă şi membrele superioare şi inferioare). de formă geometrică sau nu – linii. este vorba de figuri care redau posibile animale fantastice (“licorna” de la Lascaux. linii şi săgeţi sau reprezentări lentiloide (interpretate şi ca simboluri sexuale). absenţa limbajului artificial (scrierea este un limbaj artificial. forme complexe (denumite “tectiforme” şi “piepteni”). valoarea semnelor fiind dată prin convenţie culturală) nu înseamnă absenţa comunicării. din profil.

Există nenumărate comunităţi (cele mai cunoscute sunt cele australiene şi polineziene) în care miturile sunt destinate doar celor care fac parte din grup şi sunt iniţiaţi. străinilor şi celor neiniţiaţi (cei care nu au trecut prin ritualurile de trecere la statutul de adulţi) li se oferă variante false ale miturilor.Problema este complicată şi de alte elemente. unelte etc. repertoriul de animale bune de mâncat (dar nu numai acestea sunt reprezentate şi nu există o relaţie directă între speciile consumate şi cele pictate). Există dovezi care documentează situaţia paradoxală în care realizarea acestor picturi a însemnat un efort considerabil. el este un material care presupune un set mai elaborat de cunoştinţe şi care impune o serie de limite asupra artistului. . specia naturală şi ideea pentru care stau cele două – pare să funcţioneze în structurile intelectuale obişnuite ale gândirii umane. etc.modificarea materialelor (suport.). arta paleolitică dispare. Relaţia dintre semnificat. poate fi foarte abstract.schimbarea formelor artistice. O soluţie vine din partea antropologiei culturale. “Ascunderea” picturilor în adâncurile peşterilor este în acord cu acest comportament atestat etnografic. Unele dintre aceste schimbări sunt evidente: . uniformitatea stilurilor pe arii foarte întinse implică mecanisme de comunicare şi o problematică spirituală comună pentru foarte multe comunităţi. scene care trimit la ritualuri şamanice (personaje umane sau compozite care par să danseze). Sensul dat acestor specii reprezentate. suportul predilect devine ceramica. desigur. Sunt şi câteva elemente figurative care trimit la valoarea de discurs mitic a acestei arte – vrăjitorii (interpretaţi ca şamani ai grupului). Arta neolitică Tranziţia la economia productivă a avut un impact dramatic asupra artei preistorice. pentru ca apoi toate ansamblurile picturale să nu fie “utilizate” – zonele cu picturi rupestre nu au fost vizitate decât extrem de rar. ci reprezintă modelul de organizare a sferei umane. de astă dată – dintre specii pot fi similare cu relaţiile dintre grupele umane (clanuri sau familii). Această artă este o artă a vânătorii în măsura în care utilizează elemente naturale. În plus. există şi excepţii – cum ar fi zona nordului Africii (Tassili. căci a cunoaşte tradiţiile sacre ale unui grup înseamnă să deţii o putere asupra acestuia. relaţii – grafice. fiind înlocuită de o artă mobliară sau de ceea ce astăzi s-ar numi “artă aplicată”. O soluţie parţială este aceea că arta paleolitică reprezintă “bagajul” mitic al acestor colectivităţi. practic. dintre imagine. referent şi semnificat – deci.). din zonele pe care le-a dominat. lutul ars. . o formă de înregistrare a relaţiei dintre elementele naturale care organizează nu numai lumea naturală. însă.

modificarea inventarului de simboluri . este evidentă evoluţia spre simboluri abstracte şi spre geometrizare. Aceste schimbări sunt însoţite de o serie de schimbări mai discrete. . surpirnzătoare. Trecând peste arta aplicată ceramicii. măcar în parte. la prima vedere. sfera simbolurilor utilizabile este mai mult sau mai putin asemănătoare. un set de elemente continuă să fie prezente – la urma urmelor. cât şi o serie de reprezentări rupestre din Italia sunt foarte departe de caracterul static al artei palelolitice. discuţiile referitoare la această artă par să se concentreze pe statuetele feminine. . iar animalele sunt în poziţie secundară. în parte şi datorită tehnicilor şi al suportului (este cazul reprezentărilor de pe ceramica pictată). conflicte. Elementele legate de perioada de tranziţie par să indice o serie de schimbări care atestă o nouă utilizare a artei. figura umană este centrală. o activitate a unor experţi tehnici mai mult decât a unor experţi ai sacrului (de pildă). la fel de adevărat. culesul mierii). Atât arta din Levantul spaniol. O analiză a acestei arte indică un alt set de reprezentări: activităţi economice (vânătoare. ceremonii. Spre deosebire de arta perioadei anterioare. figurile devin mai schematice. Există şi continuităţi ce ar putea părea.modificarea raportului dintre opera de artă şi grup . Ele au căpătat o pondere specială atunci când s-a luat în considerare viziunea cu privire la societăţile neolitice. Această trăsătură devine clară în perioada care ne preocupă acum. arta devine. care ţin de “utilizarea” artei într-un anumit context social.

L. .A. & Lewin. L. Cl.Civilizaţia Africii vechi. St.Les religions de la prehistoire (BN/BFI) Levi-Strauss. (ed. . R.Le neolithique de la Provence (BFI) Frobenius.P. M. A. . capitolele introductive (?) Mauss.The Human Revolution (BFI) Murray.Gourhan. . age d’abondance (BFI) Service.Antropologia structurală (BFI) Levi-Strauss. A. K. M.) .Paideuma (BFI) Gimbutas. .) . J. Gr. P.Primitive Art (BFI) Bourdier. E. M.Gestul şi cuvântul. M. .Problemes de la neolithisation dans certaines regions de l’Europe (BFI) Kozlowsky. .La Balma de Montbole et le neolithique de l’Occident mediterraneen (BFI) Herseni. Gy. .K. .Myth and Mythmaking (BN) Oakley.Les origines de l’homme (BFI) Leroi.R. . J. Fr. .Eseu despre dar (BFI/?) Mellars. Chr.Civilizaţie şi cultură (BFI) Godelier. 2 (BFI) Leroi-Gourhan.Les chasseurs de la prehistoire (BN/BFI) Leroi-Gourhan. A. J. Gr. Trajets marxistes en anthropologie (BFI) Guilaine. . . Tr. L.L’Age du bronze en Europe barbare. R. (ed.Man the Tool-Maker (BFI) Sahlins. J.) .Prehistoire de France (BFI) Briard.Mesolithic Prelude (BFI) Clarke. & Stringer.10 Bibliografie Notă – lucrările subliniate sunt obligatorii *** . . . & Machnik. . .Age de pierre. . Cl.Mitologice I (?) Levi-Strauss. A. Cl. A New Outline (BN) Courtin. .La prehistoire de l’art occidental (BFI) Leroi-Gourhan.Sociologie generală (BFI) Kozlowski. K.A la recherche de la mentalite prehistorique (BFI) Bârzu.The Mesolithic in Europe (BFI) Leakey. .World Prehistory. . .Horizon. Cl.Tropice triste (?) Mandics. vol. . .Paradisul pierdut (BFI) Bârzu. .Gândirea sălbatică (BFI) Levi-Strauss. Fr. .Preistorie generală (BFI) Boas. (eds. des megalithes aux Celtes (BFI) Clark. -The Hunters (BFI) . . H. J.

60003000 B. Fishers and Farmers of Eastern Europe. .Sonneville-Bordes. (BFI) . R.C.La prehistoire moderne (BFI) Tringham. D.Hunters. de .

11 Anexe Lista siturilor menţionate Lista ilustraţiilor Lista de termeni şi concepte .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->