You are on page 1of 607

Monica Cazacu, Ioana Hristescu, Melania Popescu, Adina Papazi, Prof. Dr.

Georgeta David

PE ÎNŢELESUL ELEVILOR
SUPORT TEORETIC MODELE de SUBIECTE REZOLVATE pentru PROBA ORALĂ MODELE de SUBIECTE REZOLVATE pentru PROBA SCRISĂ

BACUL 2011

LIMBA ROMÂNĂ

Bacul 2011 pe înţelesul elevilor. Suport Teoretic. Modele de subiecte rezolvate pentru proba orală. Modele de subiecte rezolvate pentru proba scrisă
Copyright © 2010 ABC Publishing şi Akademos Art Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin editurilor ABC Publishing şi Akademos Art. Reproducerea integrală sau parţială a acestei lucrări este interzisă fără acordul prealabil scris al editurilor ABC Publishing şi Akademos Art. Editurile ABC Publishing şi Akademos Art Aleea Botorani 2, bl. V80,sc. 2, ap. 40, Bucureşti, sector 5 Tel./Fax: 021/411.76.80 Tel.: 0742.15.42.36 şi 0766366500 e-mail: akademos_art@yahoo.com e-mail: edituraabcpublishing@yahoo.com ISBN ABC Publishing: 978-606-8120-09-6 ISBN Akademos Art: 978-973-1730-96-7 PRINTED IN ROMANIA

Cuprins
Cuvânt înainte....................................................................................5 PROGRAMA DE EXAMEN..........................................................6

Proba orală................................................................. 13

Repere teoretice................................................................................15 VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE.....................................35

Subiectul I........................................................................... 101

Proba scrisă............................................................... 101
Repere teoretice..............................................................................103 GENUL EPIC...............................................................................138 GENUL DRAMATIC..................................................................214 GENUL LIRIC.............................................................................267 CURENTE LITERARE. ..............................................................406

Subiectul II. Textul argumentativ. ............................................................. 439 Subiectul III. Eseul structurat.................................................................... 443

Modele de rezolvare........................................................................440

Capitolul I: PROZA. ......................................................................444 Capitolul al II-lea: DRAMATURGIA. .........................................524 Capitolul al III-lea: POEZIA. ........................................................545 Capitolul al IV-lea: IDEOLOGII LITERARE. ..............................584

Bibliografie selectivă:............................................................ 597

Cuvânt înainte
Prezenta carte se vrea un ghid, un ajutor şi un prieten pentru momentele în care veţi învăţa pentru examenul maturităţii voastre: Bacalaureatul pentru Limba şi literatura română. Examenul nu este nici foarte uşor, nici foarte greu, dar trebuie să-l pregătiţi din timp cu atenţie. Prin urmare, vă sfătuim să studiaţi programa publicată, să cereţi ajutor dacă nu o puteţi interpreta singuri (profesorul de la clasă vă poate sfătui în acest sens), să vă planificaţi timpul pentru materia de parcurs şi pentru nota sau calificativul pe care le doriţi. Este important să nu vă faceţi iluzii: materia nu se poate parcurge în câteva zile; trebuie să vedeţi golurile înainte de a vă apuca de învăţat! Ca să vă venim în ajutor vă propunem o lectură a programei din punct de vedere teoretic şi variante rezolvate pentru toate cele trei probe. Succes! Autoarele

CENTRUL NAŢIONAL DE EVALUARE ŞI EXAMINARE

PROGRAMA DE EXAMEN
PENTRU DISCIPLINA LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ BACALAUREAT 2011
I. STATUTUL DISCIPLINEI
Limba şi literatura română ocupă un statut important în structura examenului de bacalaureat, prin ponderea sa reflectată în prezenţa celor două forme obligatorii de evaluare a performanţelor: în competenţele lingvistice de comunicare orală în limba română şi în competenţele generale şi specifice formate pe durata învăţământului secundar superior, liceal (proba scrisă), probă comună pentru toate filierele, profilurile şi specializările. Curriculumul liceal, care stabileşte principiul studierii limbii şi literaturii române din perspectivă comunicativ-funcţională, pune accent pe latura formativă a învăţării, fiind centrat pe achiziţionarea de competenţe, fapt care a determinat precizarea, în programa de bacalaureat, a competenţelor de evaluat şi a conţinuturilor din domeniile: A. literatura română, B. limbă şi comunicare. Proba scrisă vizează competenţele de receptare şi de producere a mesajelor scrise (inclusiv a unor mesaje care transpun în scris strategii şi reguli de exprimare orală). Structura subiectelor permite rezolvarea acestora în 3 ore de examen şi este în conformitate cu prezenta programă de bacalaureat 2010 - 2011. Evaluarea performanţei în competenţele lingvistice de comunicare orală în limba română se aplică în receptarea mesajelor orale şi scrise şi în producerea unor tipuri de discurs (descriptiv, informativ, narativ, argumentativ) exersate în cadrul învăţământului liceal. Subiectele cuprind texte literare şi nonliterare, la prima vedere, precum şi itemii corespunzători evaluării competenţelor specifice şi a conţinuturilor asociate din prezenta programă. Subiectele vor avea un grad de complexitate care să permită tratarea integrală a acestora în maximum 10 - 15 minute.

II. COMPETENŢE DE EVALUAT
Prin susţinerea examenului de bacalaureat la această disciplină, elevul va trebui să facă dovada următoarelor competenţe dobândite în ciclul inferior şi în cel superior de liceu (clasele a IX-a - a XII-a), corelate cu anumite conţinuturi parcurse în cele două cicluri liceale:

PROGRAMA DE EXAMEN  7

1. Utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în diferite situaţii de comunicare Competenţe specifice 1.1. Utilizarea adecvată a strategiilor şi a regulilor de exprimare orală în monolog şi în dialog, în vederea realizării unei comunicări corecte, eficiente şi personalizate, adaptate unor situaţii de comunicare diverse Conţinuturi asociate - reguli ale monologului (contactul vizual cu auditoriul; raportarea la reacţiile auditoriului (şi) în condiţii de examinare), tehnici de construire a monologului; tipuri de monolog: povestire/ relatare orală, descriere orală, monolog informativ, monolog argumentativ, exprimarea orală a reacţiilor şi a opiniilor privind texte literare şi nonliterare, filme artistice şi documentare, spectacole de teatru, expoziţii de pictură etc.; adecvarea la situaţia de comunicare (auditoriu, context) şi la scopul comunicării (informare, argumentare/ persuasiune etc.) - reguli şi tehnici de construire a dialogului (atenţia acordată partenerului, preluarea/ cedarea cuvântului la momentul oportun, dozarea participării la dialog etc.); tipuri: conversaţia, discuţia argumentativă, interviul (interviul publicistic, interviul de angajare); adecvarea la situaţia de comunicare (partener, context etc.) şi la scopul comunicării (informare, argumentare/ persuasiune etc.); argumentare şi contraargumentare în dialog - stilurile funcţionale adecvate situaţiei de comunicare - rolul elementelor verbale, paraverbale şi nonverbale în comunicarea orală: privire, gestică, mimică, spaţiul dintre persoanele care comunică, tonalitate, ritmul vorbirii etc.

1.2. Utilizarea adecvată a tehnicilor de redactare şi a formelor exprimării scrise compatibile cu situaţia de comunicare în elaborarea unor texte diverse

- reguli generale în redactare (structurarea textului, adecvarea la cerinţa de redactare, adecvare stilistică, aşezare în pagină, lizibilitate) - relatarea unei experienţe personale, descriere, povestire, argumentare, ştiri, anunţuri publicitare, corespondenţă privată şi oficială; cerere, proces-verbal, curriculum vitae, scrisoare de intenţie, scrisoarea în format electronic (e-mail) - exprimarea reacţiilor şi a opiniilor faţă de texte literare (studiate sau la prima vedere) şi nonliterare, argumentare, rezumat, caracterizare de personaj, analiză, comentariu, sinteză, paralelă, eseu structurat, eseu liber/ nestructurat - modalităţi de indicare a bibliografiei, normele citării - normele limbii literare la nivelurile: ortografic şi de punctuaţie, morfosintactic, lexico-semantic, stilistico-textual 1.3. Identificarea particulari- -limbaj standard, limbaj literar, limbaj colocvial, limbaj tăţilor şi a funcţiilor stilispopular, limbaj regional, limbaj arhaic; argou, jargon - expretice ale limbii în receptarea sivitatea în limbajul comun şi în limbajul poetic diferitelor tipuri de mesaje/ texte

8  BACUL pe înţelesul elevilor Competenţe specifice 1.4. Receptarea adecvată a sensului/ sensurilor unui mesaj transmis prin diferite tipuri de mesaje orale sau scrise Conţinuturi asociate - texte literare (proză, poezie, dramaturgie); texte nonliterare, memorialistice, epistolare, jurnalistice, juridic-administrative, ştiinţifice, argumentative, mesaje din domeniul audio- vizualului - sens denotativ şi sensuri conotative - elemente care înlesnesc sau perturbă receptarea: canalul, codul, contextul - ficţiune, imaginaţie, invenţie; realitate, adevăr - scopul comunicării: informare, delectare, divertisment etc. - reacţiile receptorului: cititor, ascultător 1.5. Utilizarea adecvată a - componentele şi funcţiile actului de comunicare achiziţiilor lingvistice în pro- - niveluri ale receptării şi producerii textelor orale şi scrise: ducerea şi în receptarea di- fonetic, ortografic şi de punctuaţie, morfosintactic, lexicoverselor texte orale şi scrise, semantic, stilistico-textual, nonverbal şi paraverbal cu explicarea rolului acestora - normele limbii literare la toate nivelurile: fonetic, ortoepic, în construirea mesajului ortografic şi de punctuaţie, morfosintactic, lexico-semantic, stilistico-textual - tipuri textuale şi structura acestora: narativ, descriptiv, informativ, argumentativ - discursul politic, discursul publicistic - rolul verbelor în naraţiune; rolul adjectivelor în descriere - rolul formulelor de adresare, de iniţiere, de menţinere şi de închidere a contactului verbal în monolog şi în dialog 2. Utilizarea adecvată a strategiilor de comprehensiune şi de interpretare, a modalităţilor de analiză tematică, structurală şi stilistică în receptarea textelor literare şi nonliterare Competenţe specifice 2.1. Identificarea temei şi a modului de reflectare a acesteia în textele studiate sau în texte la prima vedere Conţinuturi asociate - temă, motiv/ motive identificat(e) în texte, viziune despre lume a autorului/ a personajelor operei literare - modul de reflectare a unei idei sau a unei teme în mai multe opere literare, aparţinând unor genuri sau epoci diferite sau unor arii culturale diferite

PROGRAMA DE EXAMEN  9

Competenţe specifice 2.2. Identificarea şi analiza principalelor componente de structură, de compoziţie şi de limbaj specifice textului narativ

Conţinuturi asociate - particularităţi ale construcţiei subiectului în textele narative; particularităţi ale compoziţiei în textele narative: incipit, final, episoade/ secvenţe narative, tehnici narative; construcţia personajelor; modalităţi de caracterizare a personajului; tipuri de personaje; instanţele comunicării în textul narativ; tipuri de perspectivă narativă; literalitatea; specii epice: basm cult, nuvelă, povestire, roman; registre stilistice, limbajul personajelor, limbajul naratorului; stilul direct, stilul indirect, stilul indirect liber - particularităţi ale construcţiei subiectului în textul dramatic - particularităţi ale compoziţiei textului dramatic - modalităţi de caracterizare a personajelor; registre stilistice, limbajul personajelor, notaţiile autorului - specii dramatice - comedia; o operă dramatică postbelică - creaţie dramatică şi spectacol - cronica de spectacol, discutată în relaţie cu textul dramatic şi punerea în scenă a acestuia (pentru proba orală)

2.3. Identificarea şi analiza principalelor componente de structură şi de limbaj specifice textului dramatic

2.4. Identificarea şi analiza - titlu, incipit, relaţii de opoziţie şi de simetrie, elemente elementelor de compoziţie şi de recurenţă: motiv poetic, laitmotiv, simbol central, idee de limbaj în textul poetic poetică - sugestie şi ambiguitate - imaginar poetic, figuri semantice (tropi); elemente de prozodie - poezie epică, poezie lirică - instanţele comunicării în textul poetic 2.5. Compararea unor viziuni despre lume, despre condiţia umană sau despre artă reflectate în texte literare, nonliterare sau în alte arte 2.6. Interpretarea textelor studiate sau la prima vedere prin prisma propriilor valori şi a propriei experienţe de lectură - viziune despre lume, teme şi motive, concepţii despre artă, sensuri multiple ale textelor literare - limbajul literaturii, limbajul cinematografic, limbajul picturii; limbajul muzicii (pentru proba orală) - lectură critică: elevii evaluează ceea ce au citit; lectură creativă: elevii extrapolează, caută interpretări personale, prin raportări la propria sensibilitate, experienţă de viaţă şi de lectură

3. Punerea în context a textelor studiate prin raportare la epocă sau la curente culturale/ literare

10  BACUL pe înţelesul elevilor Competenţe specifice Conţinuturi asociate

3.1. Identificarea şi explicarea relaţiilor dintre opere literare şi contextul cultural în care au apărut acestea 3.2. Construirea unei viziuni de ansamblu asupra fenomenului cultural românesc, prin integrarea şi relaţionarea cunoştinţelor asimilate

- trăsături ale curentelor culturale/ literare reflectate în textele literare studiate sau în texte la prima vedere - fundamente ale culturii române (originile şi evoluţia limbii române) - perioada veche (formarea conştiinţei istorice) - curente culturale/ literare în secolele XVII-XVIII: umanismul şi iluminismul - perioada modernă: a. secolul al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea (perioada paşoptistă; România, între Occident şi Orient; criticismul junimist); b. curente culturale/ literare în secolul XIX - începutul secolului XX (romantismul, realismul, simbolismul, prelungiri ale romantismului şi clasicismului); c. perioada interbelică (orientări tematice în romanul interbelic, tipuri de roman: psihologic şi al experienţei; poezia interbelică, diversitate tematică, stilistică şi de viziune; curente culturale/ literare în perioada interbelică: modernism, tradiţionalism, orientări avangardiste; identitate culturală în context european); perioada postbelică (tipuri de roman în perioada postbelică, poezia în perioada postbelică, teatrul în perioada postbelică; curente culturale/ literare: postmodernismul) - curente culturale/ literare româneşti în context european

4. Argumentarea în scris şi oral a unor opinii în diverse situaţii de comunicare Competenţe specifice 4.1. Identificarea structurilor argumen- - construcţia textului argumentativ; rolul conectotative în texte literare şi nonliterare rilor în argumentare, structuri şi tehnici argustudiate sau la prima vedere mentative în texte literare şi nonliterare, scrise sau orale - logica şi coerenţa mesajului argumentativ 4.2. Argumentarea unui punct de vede- - verbe evaluative, adverbe de mod/ predicative ca re privind textele literare şi nonliterare mărci ale subiectivităţii evaluative, cuvinte cu rol studiate sau la prima vedere argumentativ, structuri sintactice în argumentare - construcţia discursului argumentativ: structuri specifice, conectori, tehnici argumentative - eseul argumentativ 4.3. Compararea şi evaluarea unor - textul critic (recenzia, cronica literară, eseul, argumente diferite, pentru formularea studiul critic) în raport cu textul discutat unor judecăţi proprii - interpretări şi judecăţi de valoare exprimate în critica şi în istoria literară - eseul structurat, eseul liber Conţinuturi asociate

PROGRAMA DE EXAMEN  11

III. PRECIZĂRI PRIVIND CONŢINUTURILE PROGRAMEI
a. LITERATURĂ Autori canonici: Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale, Titu Maiorescu, Ioan Slavici, G. Bacovia, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, G. Călinescu, E. Lovinescu, Marin Preda, Nichita Stănescu, Marin Sorescu. Notă. Conform programei şcolare în vigoare, examenul de bacalaureat nu implică studiul monografic al scriitorilor canonici, ci studierea a cel puţin unui text din opera acestora. Textele literare la prima vedere pot aparţine atât autorilor canonici, cât şi altor autori studiaţi. Pentru proba scrisă, elevii trebuie să studieze în mod aprofundat cel puţin numărul minim de texte prevăzute în programa şcolară, aparţinând autorilor canonici sau prozei narative, poeziei sau dramaturgiei româneşti despre care să poată redacta un eseu structurat, un eseu liber sau un eseu argumentativ, în care să aplice conceptele de istorie şi teorie literară (perioade, curente literare/ culturale, elemente de analiză tematică, structurală şi stilistică) menţionate în tabelul de mai sus şi în lista ce urmează: • proză scurtă: basm cult, nuvelă; texte reprezentative pentru aspectele esenţiale ale speciei narative pe care o ilustrează; • roman: texte reprezentative pentru aspectele esenţiale ale genului şi ale evoluţiei acestuia; • poezie: texte poetice care să ilustreze aspecte esenţiale ale genului şi ale evoluţiei acestuia; • dramaturgie: comedia; texte dramatice care să ilustreze aspecte specifice şi diferite ale genului şi ale evoluţiei acestuia. Tematica studiilor de caz şi dezbaterile menţionate în tabel pot fi valorificate în cadrul probelor orale şi scrise, prin solicitarea argumentării unor opinii sau judecăţi de valoare (reproduse) pe marginea acestora. b. LIMBĂ ŞI COMUNICARE Niveluri de constituire a mesajului Notă. Conţinuturile de mai jos vizează: - aplicarea, în diverse situaţii de comunicare, a normelor ortografice, ortoepice, de punctuaţie, morfosintactice şi folosirea adecvată a unităţilor lexico-semantice; - aplicarea cunoştinţelor de limbă, inclusiv a celor dobândite în ciclul gimnazial, în exprimarea corectă şi în receptarea textelor studiate sau la prima vedere. Nivelul fonetic - pronunţii corecte/ incorecte ale neologismelor; hiat, diftong, triftong; accentul; - cacofonia; hipercorectitudinea; - pronunţare/ lectura nuanţată a enunţurilor (ton, pauză, intonaţie). Nivelul lexico-semantic - variante lexicale; câmpuri semantice; - erori semantice: pleonasmul, tautologia, confuzia paronimică; - derivate şi compuse (prefixe, sufixe, prefixoide, sufixoide), schimbarea categoriei

12  BACUL pe înţelesul elevilor gramaticale; - relaţii semantice (polisemie; sinonimie, antonimie, omonimie); - sensul corect al cuvintelor (în special al neologismelor); - unităţi frazeologice (locuţiuni şi expresii); - interpretarea sensului cuvintelor în context; - câmpuri semantice şi rolul acestora în interpretarea mesajelor scrise şi orale; - etimologia populară, hipercorectitudinea; - sensul cuvintelor în context; sens denotativ şi sens conotativ. Nivelul morfosintactic - forme flexionare ale părţilor de vorbire (pluralul substantivelor, articularea substantivelor, forme cazuale; forme flexionare ale verbului; adjective fără grade de comparaţie; numerale etc.); valori expresive ale părţilor de vorbire; mijloace lingvistice de realizare a subiectivităţii vorbitorului; - elemente de acord gramatical; (între predicat şi subiect - acordul logic, acordul prin atracţie; acordul atributului cu partea de vorbire determinată); - elemente de relaţie (prepoziţii, conjuncţii, pronume/ adjective pronominale relative, adverbe relative); - valori stilistice ale coordonării şi subordonării în frază; - anacolutul. Nivelul ortografic şi de punctuaţie - norme ortografice şi de punctuaţie în constituirea mesajului scris (scrierea corectă a cuvintelor, scrierea cu majusculă, despărţirea cuvintelor în silabe, folosirea corectă a semnelor de ortografie şi de punctuaţie); - rolul semnelor ortografice şi de punctuaţie în înţelegerea mesajelor scrise. Nivelul stilistico-textual - registre stilistice (standard, colocvial, specializat etc.) adecvate situaţiei de comunicare; - coerenţă şi coeziune în exprimarea orală şi scrisă; - tipuri de texte şi structura acestora: narativ, descriptiv, informativ, argumentativ; - stiluri funcţionale adecvate situaţiei de comunicare; - limbaj standard, limbaj literar, limbaj colocvial, limbaj popular, limbaj regional, limbaj arhaic; argou, jargon; - stil direct, stil indirect, stil indirect liber; - rolul figurilor de stil şi al procedeelor artistice în constituirea sensului; - rolul elementelor arhaice şi regionale în receptarea mesajelor. NOTĂ: Programa de examen este realizată în conformitate cu prevederile programelor şcolare în vigoare. Subiectele pentru examenul de bacalaureat 2011 se elaborează în baza prevederilor prezentei programe. Conform Adreselor M.Ed.C. nr. 48.871/ 23 noiembrie 2005 şi nr. 31.641/ 3 mai 2006, începând cu anul şcolar 2006-2007, „respectarea normelor prevăzute în ediţia a II-a a Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române (DOOM2) este obligatorie [...] la examenele de bacalaureat, în cadrul cărora elevii vor face dovada cunoaşterii acestora, fiind evaluaţi ca atare”.

Proba orală Monica Cazacu Georgeta David Melania Popescu .

în ceea ce putem numi stil. acum prima cerinţă este: „Citeşte textul cu voce tare”. Dacă în anii precedenţi. evidente atât în organizarea materiei (în funcţie de cele trei niveluri sau pe un singur nivel). şi pune accentul pe competenţele de comunicare. avansat sau experimentat. actul de lectură era lăsat pe seama elevului. între momentul alegerii subiectului şi al discursului în faţa profesorilor examinatori. dar în acord cu cerinţele învaţământului european. Ce presupune fiecare nivel? Cum poate elevul să-şi organizeze resursele cognitive şi verbale pentru a ajunge în pragul excelenţei? Am încercat să răspundem acestor întrebări într-o manieră practică. concepute atipic faţă de tradiţia exemenelor de evaluare. cât şi în exprimare. adică utilizator mediu. libertate în alegerea metodei de învăţare. variată. evident) în stabilirea nivelului competenţei de comunicare. Pe scurt. profesorilor şi tuturor celor interesaţi de bacalaureat sau de actul lecturii în sine. pe lectură. continuă tradiţia evaluării precedente. de autoevaluare şi de stabilire a ţintei. în bancă. care să ofere elevilor. Prin urmare. Este primul pas (urmat de mai mulţi. veţi întâlni trei stiluri diferite de abordare a subiectelor. P .14  BACUL pe înţelesul elevilor roba orală a examenului de bacalaureat pentru anul şcolar 2010 – 2011.

la final). - de a indica structura informaţională a enunţurilor prin evidenţierea informaţiei noi.  Elemente de prozodie a discursului Comunicarea orală. structurile exclamative (Nici vorbă!). . determinată de acţiunea unor trăsături biologice ale individului (sex. cum ar fi superlativele (Harnicăăă!). ce presupune evidenţierea prin intonaţie contrastivă faţă de restul enunţului. Ea transmite trei tipuri de informaţie: . determinată de starea sufletească (emoţii sau atitudini). accentul şi pauza. . - emfatică.Repere teoretice I. când impune două unităţi intonaţionale: una ascendentă în porţiunea de început şi alta descendentă. vârstă etc. cuprinde elemente segmentale.modală. - extralingvistică.lingvistică. interogative parţiale). deci şi lectura. ce presupune evidenţierea enunţurilor după scop. - expresivă. împreună cu pauza. • plat (în suspensii). Are următoarele funcţii: - demarcativă (intonaţia delimitează enunţurile între ele. Intonaţia este variaţia vocii cu care se pronunţă un enunţ şi care are rol lingvistic. .). imperative. adică succesiunea de sunete care constituie structura lexico-gramaticală a enunţurilor şi trăsături suprasegmentale. între care reţinem intonaţia.paralingvistică. Cunoaşte trei contururi melodice: • descendent/ coborâtor (în enunţuri enunţiative. interjecţiile (Aha!). • ascendent/ urcător (în enunţuri interogative totale). plasate în final. ce stă la baza enunţurilor marcate de stările emiţătorului.

relevante pentru împărţire şi pentru intonaţia enunţurilor. Apare în următoarele situaţii: - în structuri sintactice contrastive (El e profesorul. cu adjectivul nemarcat. ei. lungirea sunetelor. cum ar fi: aşa. unde „puţin” este accentuat frastic. unde termenul corect este rostit mai puternic. cum ar fi cele de rectificare. • scoate în relief elipsa (partea lipsă a unui enunţ). în fine. .).) sau emfatice (Vine el. Are următoarele funcţii: • segmentează ierarhic enunţul şi elimină ambiguitatea potenţială a suspensiei. • ajută la exprimarea unor stări sau atitudini ca: ezitare. deci. sau digresive. În enunţul Am băut puţină cafea. deci. în enunţul Am băut puţin. ironie etc. • pune în evidenţă introducerea vorbirii directe (desparte discursul inserat de discursul cadru: Eu spun # Vino!). cu o durată mai mică decât cea finală. Accentul frastic1 ajută la reliefarea unui element de cele vecine cu ajutorul unei proeminenţe în tonalitatea enunţului. indicii de lectură a textelor scrise. • împreună cu intonaţia evidenţiază juxtapunerea. tata. dar. 1  Se marchează grafic prin sublinierea respectivei componente. - ca o componentă a unor strategii discursive. „puţină” înseamnă „ceva. Astfel.în enunţuri cu negaţii (Nu m-a chemat el. intenţionată sau nu. intercalate. Nu avea urmă de veselie. dar nu poate conduce lectorul decât parţial.). elemente incidente.). Oferă. . • marchează elementele incidente. nişte”.16  BACUL pe înţelesul elevilor . Punctuaţia marchează grafic anumite pauze fonetice. or. înseamnă „nu mult”.). apoziţii). - în structuri sintactice cu semiadverbe care accentuează (Chiar autorul a susţinut ideea. când ajută la rezolvarea unor omonimii gramaticale.în enunţuri interogative sau exclamative (Fericitul de tine!). - ca mijloc de înlăturare a unor omonimii lexico-gramaticale. • surprinde schimbările de topică. izolate (vocative.. ritmul. eu sunt eleva. deci cu o durată relativ mai mare) sau internă.gramaticală. acum râde. interjecţii. Apare în poziţie finală (ca urmare a întreruperii intenţionate a enunţului. debitul vorbirii etc. ei bine. cu anumite structuri marcate. Pauza (marcată grafic cu „#”) evidenţiază întreruperea variabilă a vorbirii. . - în structuri sintactice cu conjuncţii reluate sau corelative (Acum plânge. deoarece nu reflectă şi intensitatea rostirii.

limba română. Atenţie! Multe pauze nu sunt marcate în scris. nu reflectă varietatea melodică prin care se realizează acest tipar. două puncte [:] şi punctele de suspensie pun în evidenţă pauze mai lungi şi intonaţie descendentă. dar pot fi necesare pentru înţelegerea textului sau pentru lectura expresivă! Linia de dialog are mai degrabă rol sintactic. Semne de punctuaţie din interiorul enunţului: Virgula [. experienţe comune. ecranul calculatorului). lingvistul Roman Jakobson vorbeşte de funcţiile comunicării: . prin semne de punctuaţie. Referentul este elementul din realitate care face obiectul actului de comunicare.]. Orice factor extern (cunoştinţe din acelaşi domeniu. COMPONENTELE ACTULUI DE COMUNICARE Emiţătorul este cel care transmite un mesaj către un receptor. temporal) care face posibilă sau condiţionează comunicarea. în egala măsură. Dar. afectează semnificaţia acestora. avem nevoie de un canal. Contextul este ansamblul factorilor care. pentru mesajul oral – de aerul prin care se propagă sunetele.] este marcă a tiparului intonaţional descendent. date.] semnalează o pauză scurtă. un anumit cod. cadru fizic. nu prozodic! II. uneori facultativă. dincolo de sensurile determinate de structura lingvistică a enunţurilor. în acest caz.Repere teoretice  17 Semne de punctuaţie de încheiere: Punctul [. Semnul întrebării [?] semnalează intonaţia ascendentă a interogaţiei totale (Maria citeşte?) sau descendentă a interogaţiei parţiale (Citeşte cărţi?). respectiv către persoana care trebuie să primească mesajul. în cazul nostru de un suport pentru mesajul scris (hârtie. Punctul şi virgula [. în cazul nostru o limbă naturală. Vom folosi. pentru a-l transmite. Semnul exclamării [!] exprimă interogaţia descendentă în enunţuri imperative şi exclamative (Rămâi acasă!). La nivelul mesajului sunt anumite componente care pot domina comunicarea şi. Mesajul reprezintă ceea ce vrem să transmitem (informaţiile) şi cum vrem să transmitem (cuvintele pe care le folosim ca suport).

dar care este un univers . elemente de realitate. Mimesisul priveşte relaţia dintre text şi realitate. - funcţia fatică are în vedere stabilirea şi menţinerea contactului între emiţător şi receptor.Plett). într-un grad mai mare sau mai mic. literatura nu reprezintă ”o simplă copie a unor lucruri existente”. este mai important cum. adjective etc. „Ştiinţa textului şi analiza de text” care. Florentina Sâmihăian2 porneşte de la un studiu al lui Heinrich F. - funcţia referenţială este axată pe referent sau pe context . care apar transfigurate în forma unei ficţiuni/ invenţii/ născociri a unui univers posibil.Din acest punct de vedere. nu ce se comunică. care de fapt sunt o plăsmuire a imaginaţiei autorului. controlul bunei funcţionări a canalului. în „Limba şi literatura română”. Plett. Distincţia ficţional/ nonficţional se referă la statutul diferit al referentului: textul ficţional nu trimite la un referent real. III. care poate să semene în grade diferite cu universul real. 2  Florentina Sâmihăian – „Text literar – text neliterar”. nr. - funcţia conativă/ persuasivă/ retorică se referă la efectul de convingere pe care îl poate avea un discurs asupra receptorului. Presupune un proces complicat de imaginare şi interpretare a realităţii. textul nonficţional face trimitere la un referent real. TEXT FICŢIONAL/ TEXT NONFICŢIONAL Ficţiunea este o trăsătură a operei literare. ci mai degrabă o ”realitate posibilă” (H. prin interjecţii. nu asupra informaţiilor. forme verbale care exprimă stări (mai ales la persoana I singular şi plural). pentru a defini literaritatea. - funcţia metalingvistică se manifestă când se atrage atenţia asupra codului. prin urmare. se referă la patru categorii fundamentale ale literaturii: 1. Literatura reprezintă deci rezultatul unui proces de selecţie şi combinare ale unor date ale realităţii.18  BACUL pe înţelesul elevilor - funcţia emotivă evidenţiază stările sau reacţiile emiţătorului. Cuprinde. prin capacitatea de a sugera iluzia unor întâmplări adevărate. - funcţia poetică este centrată asupra formei mesajului.2/2003 Condiţii ale ”literarităţii” Pentru a evidenţia trăsăturile care deosebesc un text un text literar de un text nonliterar.

Texte precum autobiografia.Crăciun.” (Gh. memoriile. romanul istoric. referate ştiinţifice. despre temele/ ideile care îl preocupă. mimesisul realist este şi el o formă de ficţiune. spune Plett. Există însă şi excepţii .Repere teoretice  19 de cuvinte. o realitate estetică. aceste texte trimit la fapte. persoane reale şi nu folosesc date ale realităţii pentru a le include într-o construcţie ficţională. o exteriorizare a eului creator” (H. epistola. Ea conţine indicii precise şi detaliate de localizare în timp şi spaţiu a acţiunii.. iar nu una posibilă. ele nu sunt – în general – o expresie a subiectivităţii autorului. Expresivitatea înseamnă. despre viziunea sa despre lume.. istorie”. dimpotrivă. se se bazează pe altă convenţie decât cea a ficţiunii (spre deosebire de operele literare. valorile şi atitudinile sale. „De aceea. ci. deşi este evident că autorii operează o selecţie a datelor pe care le includ în discursul autobiografic). ele au totuşi un referent în realitate şi. pentru că „proza realistă tocmai asta îşi propune: să fie altceva decât istoriografia. arătând explicit subiectivitatea autorului. Chiar dacă ele sunt reprezentative din punctul de vedere al expresivităţii. 2. Plett). administrativ). de vreme ce ele trimit spre un referent identificabil în realitate? Proza realistă a stârnit şi ea numeroase dispute în jurul conceptului de mimesis. în vreme ce textul nonliterar priveşte realitatea existentă. descrieri de călătorii.). emoţionalitate (care se referă la emoţiile prezentate în operele literare). „În căutarea referinţei”) Opera literară se distanţează de ordinea realului prin diferite grade de reflectare mimetică. ca atare. Delimitarea exactă dintre realitate şi ficţiune este greu de făcut şi nu poate fi făcută în afara unor nuanţări privind gradul de reflectare şi deformare a realităţii în oglinda textului. să se confunde cu altceva decât cu o istorie adevărată(. juridic. o înţelegere mimetică a literaturii neagă texte care dovedesc o strânsă legătură cu obiecte reale: ştiri. aforismele sunt literatură. originalitatea. Promiţând că exprimă realul. spontaneitate (care vizează sinceritatea emoţiei transmise) şi rezultatul acestora două. ci texte de graniţă. Expresivitatea este o categorie a „literarităţii” care vizează emiţătorul/ autorul şi din acest punct de vedere textul literar „constituie o expresie a autorului ei. spune H. În ce măsură cronica. În ceea ce priveşte textele nonliterare. memoriile. Orice creaţie spune ceva – chiar dacă adesea implicit – despre autorul ei.Plett. eseul subiectiv etc. nu sunt considerate literatură. romanul realist îl dublează ca produs ficţional. se evidenţiază printr-o impersonalizare a discursului (limbajul ştiinţific. jurnalul. locuri. Cu toate acestea.

reclamele). la subtexte ironice sau parodice. de amvon. deci pe mesaj ca atare. despre crime şi violuri. O operă literară nu îşi anulează statutul de ”literaritate”numai prin faptul că nu are niciun impact asupra cititorului X sauY. de pildă. Un text îşi dovedeşte ”literaritatea” numai în măsura în care este validat – într-o măsură mai mare sau mai mică – din perspectiva fiecărui criteriu în . marcată de abateri de la norma limbajului cotidian şi concretizată prin figuri retorice. cel mai adesea . de fapt.) are reguli clare de organizare şi conţine figuri retorice sau stilistice.20  BACUL pe înţelesul elevilor de la acest criteriu care pot fi ilustrate cu texte aparţinând stilului jurnalistic (articolele de opinie sau interviurile) sau chiar texte aparţinând stilului „ştiinţific” (teorii ştiinţifice care nu au bază. între paranteze această subiectivitate. inversiune). considerându-se că textul literar are o formă lingvistică deosebită. accentul pe funcţia poetică a limbajului. al semanticii (tropii).) pe care un text îl produce asupra lectorului/ cititorului. Literatura nu este apanajul exprimării frumoase. Retoric avizează. în limbajul jurnalistic). orice text literar reflectă într-o măsură mai mică sau mai mare subiectivitatea autorului (modul său de a vedea lumea sau creaţia). în realitate. eufonie) etc. argumentativ. ci în imaginaţia bogată sau în percepţia deformată asupra realităţii a autorilor diferitelor teorii). la exprimări metaforice. al sintaxei (enumeraţie. ci al libertăţii absolute de alegere şi combinarea faptelor de limbă într-un mod care să aibă un impact (care poate confirma sau infirma aşteptările cititorului). cotidian face apel. 3. repetiţie. pentru că nu îndeplineşte şi alte criterii ale ”literarităţii”. Receptivitatea se referă la impactul (impresiile. Centrarea pe mesajul ca atare este prezentă în grade diferite şi în textele nonliterare (îndeosebi în textele publicitare. La fel cum există şi texte nonliterare care produce impresii şi emoţii puternice asupra cititorilor/ascultătorilor (ştirile de senzaţie. 4. Şi limbajul comun. juridic. persuasiv etc.Validarea textelor literare prin impactul pe care îl au asupra cititorilor devine problematică dacă ne gândim că există cititori care rămân indiferenţi. Acestea se pot situa la nivelul organizării textului (părţile unei cuvântări). atâta vreme cât ea produce efecte asupra majorităţii cititorilor. În concluzie. imuni la orice efect pe care un roman sau o poezie ar putea să îl aibă asupra lor. după cum nici un text nonliterar nu devine literar numai pentru faptul că are un impact asupra cititorilor. în mod curent. emoţiile etc. pe când textul literar pune. la nivelul sonor (aliteraţie. din punctul de vedere al sensibilităţii. căci şi discursul (parlamentar. Retorica a fost considerată adesea drept criteriul cel mai solid de specificitate al literaturii.

iar în categoria textelor nonficţionale intră şi texte aflate la graniţa literaturii (memorii. 1. iar textele nonliterare au ca referent o persoană. STILURILE FUNCŢIONALE Cuprinde articole ştiinţifice. IV. visul. un text este nonliterar în condiţiile în care unul dintre criteriile literarităţii îi este străin. • titlul are adesea funcţie rezumativă. Caracteristici: • funcţia exclusiv referenţială. un obiect. • foloseşte terminologia consacrată a specialităţii. religios. în acord cu conţinutul. jurnale etc. un fapt care are corespondent în ordinea realităţii. eseuri. să argumenteze cunoştinţe factuale. potrivit unor lingvişti.). stilul colocvial sau familiar (pentru comunicarea orală). La fel. • respectă proprietatea termenilor. Stilul ştiinţific . Din acest punct de vedere. • transmite informaţii utilitare pe baza unor argumente logice. Textele acestui stil urmăresc să exploreze. aforisme. • se folosesc multe neologisme.Repere teoretice  21 parte. stilul funcţional cunoaşte patru categorii: ştiinţific (sau tehnico-ştiinţific). juridic-adminstrativ (oficial). dar şi a tuturor laolaltă. dezambiguizează şi orientează lectura. să explice. adesea alcătuit din elemente ale terminologiei de specialitate. De aceea. Reprezentând o variantă a limbii. lucrări de specialitate scrise de specialişti (persoane creditabile prin studii şi recunoaşterea comunităţii din care fac parte). este preferată opoziţia text ficţional/ text nonficţional. miniuna. • conform tipului de discurs: nonficţional (predomină cuvintele cu sens denotativ şi în conformitate cu sfera de referinţă a cuvintelor). păcăleala etc. Acestora li se mai adaugă. publicistic (jurnalistic) şi beletristic (artistic).). epistolar. deşi nici această clasificare nu este lipsită de nuanţări: în interiorul textelor ficţionale pot intra şi texte nonliterare (miturile. oratoric etc. Criteriul care evidenţiază cel mai puternic textele literare de cele nonliterare pare a rămâne totuşi cel al referentului. textele literare au referent fictiv.

.prezentul este timpul verbal predilect: prezentul atemporal. ca instrument al comentării . .folosirea pronumelui reflexiv. motivată prin obiectivarea enunţului . R este specializat. Nivelul morfologic: . cerută de caracterul obiectual al comunicării. Nivelurile limbii Se respectă normele limbii literare. . dar se poate presupune din limbajul folosit tipul acestuia.absenţa interjecţiilor.utilizarea substantivelor abstracte (cu precădere în domeniul filozofiei). dar frecvente în disciplinele umaniste (îndeosebi în scrierile istorice). la acest nivel al limbajului.22  BACUL pe înţelesul elevilor • conform relaţiei emiţător (E) – receptor (R): E poate fi specializat (afirmaţie susţinută prin tipul de discurs şi prin vocabularul specializat). eterogen.predomină gradul pozitiv al adjectivului şi se realizează sporadic superlativul absolut.folosirea construcţiilor impersonale. a aprecia).utilizarea frecventă a verbelor evaluative (a considera. este o marcă a pluralului autorităţii ştiinţifice sau a modestiei. explicabilă prin nerealizarea funcţiei expresive. . pantemporal. utilizată preponderent la plural.predomină persoana a III-a. dominată de funcţia cognitiv referenţială. Relaţia E – R poate fi determinată de E prin numirea publicului-ţintă/ de neprezentarea R explicit. cu valoare impersonală. nespecializat (lucrările de popularizare/ manualele) sau în curs de specializare (studenţi).frecventa indicativului şi a infinitivului. . . în legătură cu unele particularităţi ale planului de referinţă.slabă reprezentare a adjectivului calificativ/ apreciativ (apar în ştiinţele umaniste). ca instrument al definirii diferitelor concepte. . . iar persoana I.dativul persoanei şi acuzativul cu morfemul „pe” sunt rarisime în ştiinţele pozitive. . . probabil reşedinţa unul dintre nobilii războinici daci”).absenţa totală a mărcilor subiectivităţii (excepţie fac unele texte din domeniile umaniste).mare frecvenţă a substantivelor comune şi proprii (a căror funcţie semantică esenţială este de identificare) şi pronumelor nepersonale. persoana a II-a este absentă. .prezumtivul caracterizează scrierile istorice (”Aici îşi va fi avut. . în ipostaza ei emotivă.

cu relaţii sintactice clare. cu excepţia unor texte din domeniile umaniste. social–culturale. articole.prezenţa numeroasă a neologismelor şi a termenilor străini. adică fiecare domeniubeneficiază de un metalimbaj propriu). familiari. pentru argumentare suplimentară (sunt introduse în enunţ prin cuvinte ca: “merită amintit şi faptul că.frazele sunt adesea ample.uneori apar şi structuri sintactice complicate. . descriptiv. . mai ales latineşti .terminologie de specialitate (lexic orientat tematic.. paragrafe) sau repetiţiei (reluarea unor concepte directoare.”). instrument al descrierii actualizatoare a unor evenimente istorice. în texte interpretative. a unei opere literare sau ştiinţifice.se folosesc şi interogative ca procedeu de prezentare a unei argumentări/ cu valoare retorică. De aceea apar: coordonarea sub forma enumeraţiei (organizarea pe capitole. regionali. argotici etc. arhaici. . Nivelul sintactic -coordonarea şi subordonarea. mai ales în enunţuri din domeniul istoriei şi din cel al ştiinţei literaturii. individual-umane etc.comunicarea se întrerupe adesea prin digresiuni necesare.varianta stilistică a textelor de istorie şi istorie literară se caracterizează printr-o mai mare frecvenţă a celorlalte timpuri. ca instrument al reliefării ideilor esenţiale dintrun text de exegeză.sunt generale propoziţiile enunţiative nonadresate şi frazele nonafective. .în organizarea comunicării ştiinţifice sunt folosite procedee care să asigure maximum de claritate şi precizie. care oferă posibilităţi mai mari din punct de vedere lingvistic de a prezenta un proces de gândire/ un fenomen în complexitatea lui. dinamic. mai ales din sfera trecutului (imperfectul).Repere teoretice  23 fenomenelor supuse investigaţiei. a unei idei importante). deoarece absoarbe numeroase neologisme . cu precizarea că predomină subordonarea. cerute de structura informaţiei. .. . paralelismul. precise. . uneori în alternanţă cu fraze scurte. antitezele/ opoziţiile. -absenţa aproape totală a termenilor populari. . Nivelul lexical -cel mai permisibil stil şi cel mai dinamic..

24  BACUL pe înţelesul elevilor -monosemantism. 2. • conţine informaţii din domenii diverse (economie.fără figuri de stil şi digresiuni (excepţie fac textele tip eseu. sufixoide). -neologisme de circulaţie internaţională.pătrund uneori fenomene fonetice expresive din limba vorbită (lungirea unor sunete cu valoare de superlativ absolut. obţinută fie prin termenii de specialitate. Nivelul stilistic . pe care cititorul îi recunoaşte fără a mai putea decodifica termenii de la care s-a pornit (Ex. politică. . la care face referire respectivul material (exemplu: prezenţa consoanelor/ vocalelor duble în nume proprii – Canberra). nespecializat. variaţii de accent/ intonaţie). de tip cauză – efect. de divertisment. -sinonimia este redusă. -elemente de compunere savantă (prefixoide. • orientat spre maximă accesibilitate şi actualitate. NATO). • are funcţie de mediatizare a evenimentelor. sociologie etc.pătrund fonetisme neromâneşti determinate de realităţi geografice. după cum se observă în structura şi în conţinutul textului. adaptate sau nu. Stilul publicistic Cuprinde totalitatea textelor din reviste/ periodice. eterogen sau un grup-ţintă. economice. • emiţătorul este specializat în producere de text.). • strategia persuasivă se bazează pe argumente. pragmatică. politice. fie prin rolul complet dezambiguizator al contextului. informativă. persuasivă. dar interesat de o anumită problemă. mai ales din disciplinele umaniste în care pot apărea numeroase elemente de expresivitate.sinteză. precizie lexicală. deoarece acestea îmbină ţinuta ştiinţifică şi personalizarea stilului). repetiţii sonore. Receptorul devine destinatar pentru că poate impune condiţionări. ştiinţifice etc. persuasiunea adresată raţiunii aduce argumente de specialitate. îl orientează pe emiţător. . -claritate. iar omonimia – evitată. Nivelurile limbii Nivelul fonetic – respectă normele limbii literare . educativă. . • receptorul poate fi specializat.se folosesc abrevieri care dau naştere unor termeni.

copii. celelalte timpuri sunt mai puţin utilizate Nivelul sintactic . . toate cu caracter strict denotativ.frecvenţă aproape absolută a indicativului prezent şi perfect compus. .adjectivul înregistrează o frecvenţă foarte mare. . componente ale terminologiei social-politice .construit cu propoziţii enunţiative cât mai accesibile şi mai simple. rezultate remarcabile) . antroponomastice. cu adâncă durere. . din supin (reducerea duratei la efectuarea însămânţărilor) . se remarcă frecvenţa redusă a persoanei a-II-a şi dominarea netă a persoanei a-III-a . .nominativul este mai ales expresie a relaţiei de apoziţie (Maria.adjective apreciative la superlativ absolut (măreţele obiective.) .formulări eliptice care să impresioneze şi să atragă atenţia (uneori prin folosirea unor construcţii verbale absolute). . la care se adaugă gradul mare de neutralitate.prezenţa vocativului este specifică dialogurilor. anunţă.în structura semantică a titlurilor se impune prezenţa formelor acazuale (Convorbiri româno-austriece). cel mai frecvent superlative (largă audienţă. . soţie.. mai ales la nivelul titlului. Carla şi Mara. toponomastice.foloseşte preponderent diateza activă şi pasivă. interviurilor etc. actualizat cel mai adesea prin sintagme-clişeu .Rul) . şi a substantivelor compuse. devin adesea instrumente de apreciere. mai rar. obiectivitate (se arată în comunicat). .apare genitivul funcţiilor social-politice (secretar general al ONU).predomină diatezele activă şi pasivă .gradul maxim de concentrare îl reprezintă substantivele-sigle (B..diateza pasivă situează adesea acţiunea în nedeterminat sau îi atribuie un grad mare de generalitate (prin construcţii reflexiv-pasive sau absenţa complementului de agent). genitivul subiectiv (începerea tratativelor politice) sau obiectiv (ajutor la amenajarea spaţiilor verzi).dativul are o frecvenţă notabilă (a adresat parlamentului ţării apelul) .prezenţa definitorie a substantivelor proprii.frecvenţa ridicată a substantivelor provenite din infinitivul lung şi.predominarea construcţiilor nominale. inestimabilă valoare).C.slabă realizare a pronumelui personal .în flexiunea pronominală.Repere teoretice  25 Nivelul morfologic .

anchete. .este evitat limbajul profesional (se foloseşte în publicaţiile de specialitate). „fraţii noştri de peste Prut” = moldovenii). Modificările semantice suferite de cuvintele preluate în mass-media din terminologii au drept rezultat ”determinologizarea” termenilor respectivi. magherniţe. . epitetul. întreruperi şi digresiuni. . . fiinţe etc. vrerea întregii naţiuni etc. Nivelul lexical . Nivelul stilistic . comparaţii. înfăptuiri. politice.bogăţie şi diversitate lingvistică. .. realizată. enumerări).se utilizează uneori procedee artistice asemănătoare cu stilul beletristic. prin sinonimie (lexicală. se putea mai mult. O analiză remarcabilă a dinamicii sensului în presa postdecembristă realizează Adriana Stoichiţoiu-Ichim în ”Vocabularul limbii române actuale”.. de regulă. intonaţia exclamativă şi interogativă. . se folosesc toate mijloacele de contactare emoţională a publicului (lexic figurat. la care se adaugă elemente regionale. în pamflete şi foiletoane. sintactică şi stilistică). mijloace ale umorului şi satirei.folosirea parafrazelor cu valoare de clişeu lingvistic (de ex.: „oraşul din Bănie” = Craiova. gradaţii.organizarea eliptică a enunţului. . artere puhave. antiteza.în comentarii social-economice. -situarea cuvântului între univocitate semantică şi polisemie -mobilitatea vocabularului.apar adesea construcţii retorice (interogaţii/ exclamaţii retorice.26  BACUL pe înţelesul elevilor . reportaje etc. zestrea (litoralului). răspunde permanentei dinamici a societăţii . . fenomene. prin utilizarea variantelor literare. vorbirea indirectă liberă).detaliile sunt precise şi elocvente. vorbirea directă şi indirectă. nevoiaşe amintiri.excluderea unor noţiuni ştiinţifice complicate (cu excepţia publicaţiilor adresate specialiştilor) şi a explicaţiilor de strictă specialitate. rolul predominant îl are categoria termenilor populari. valorificarea omonimiei în jocuri lingvistice.stilul cel mai sensibil la inovaţie. adjective la superlativ implicit şi substantive: strălucita minte). familiare şi arhaice: obşte.termenii noi sunt explicaţi prin analogie: raporturi de asemănare/ diferenţiere stabilite între două sau mai multe obiecte.stereotipia unor construcţii sintactice (forme stereotipe de exprimare a progresiei: an de an. scheme sintactice adversative/ concesive. prin lărgirea semnificaţiei şi apariţia de sensuri figurate. .

. • conform tipului de discurs – nonficţional (predomină cuvintele cu sens denotativ şi în conformitate cu sfera de referinţă a cuvintelor). deci în stare să modeleze realitatea. Codul penal) şi domeniul administrativ (texte elaborate de organul administrativ).sunt generale propoziţiile enunţiative nonadresate şi frazele nonafective. . R este specializat. provenite adesea din infinitive lungi. în acord cu tipul de text şi cu tema acestuia. având caracter eterogen. 3. . cu precizarea că predomină subordonarea. • foloseşte terminologia consacrată a specialităţii.nu prezintă particularităţi stilistice distinctive.frazele sunt adesea ample. cu scopurile comunicării şi cu intenţiile emiţătorului.utilizarea frecventă a verbelor „a trebui” şi „a putea”. Caracteristici: • funcţia exclusiv referenţială. . • respectă proprietatea termenilor. . Nivelul morfologic: .uneori apar şi construcţii infinitivale.folosirea infinitivului cu valoare de imperativ. Nivelurile limbii Se respectă normele limbii literare. . Constituţia.folosirea construcţiilor impersonale. care oferă posibilităţi mai mari din punct de vedere lingvistic de a reglementa realitatea în complexitatea ei. Cuprinde domeniul legislativ (articole de lege. • se folosesc multe clişee. uneori în alternanţă cu fraze scurte. • transmite informaţii cu caracter normativ.utilizarea substantivelor abstracte. • conform relaţiei E – R : E este specializat şi instituţionalizat. precise. cu relaţii sintactice clare. eterogen. nespecializat (lucrările de popularizare) sau în curs de specializare (studenţi). apelează la forme discursive specifice altor stiluri funcţionale şi la o mare varietate a registrelor stilistice. Nivelul sintactic . Stilul juridic-administrativ .Repere teoretice  27 .coordonarea şi subordonarea.

28  BACUL pe înţelesul elevilor Nivelul lexical . • are elemente din toate stilurile literare.respectă sau se abate de la normele limbii literare. . gloriosule!” (G. . paralelisme sintactice. fie prin rolul complet dezambiguizator al contextului.prezenţa termenilor cu sens figurat. Nivelurile limbii Nivelul fonetic .apar mărci ale subiectivităţii/ obiectivităţii. Nivelul stilistic .M. • are funcţie poetică. marcând componenta subiectivă a planului semantic al enunţului sintactic: ”Nu le mai vorbi. operele dramatice.se folosesc toate mijloacele de contactare emoţională a publicului (lexic figurat. întreruperi şi digresiuni. comparaţii. 4.substantivizarea prin vocativ a adjectivelor apreciative. epitetul. Nivelul lexical . dislocări topice. .inversiuni. .foloseşte valori expresive ale părţilor de vorbire. • bogaţia lexicală. precizie lexicală. . • libertatea pe care autorul şi-o ia în raport cu normele limbii literare. intonaţia exclamativă şi interogativă.Zamfirescu) Nivelul sintactic .se folosesc figuri de stil fonetice Nivelul morfologic .fără figuri de stil şi digresiuni. . mijloace ale umorului şi satirei. versuri.diversitatea raporturilor de subordonare. vorbirea directă şi indirectă.terminologie de specialitate şi clişee. antiteza. vorbirea indirectă liberă). obţinută fie prin termenii de specialitate. Nivelul stilistic . Stilul beletristic Cuprinde totalitatea textelor literare în proză.claritate.

fie prin cunoaşterea limbajului de specialitate. . TIPURI DE TEXTE transmite un mesaj într-o manieră organizată. se poate îmbina cu textul explicativ. Se centrează pe un subiect precis şi îi respectă nevoile semantice.stilul ştiinţific: domină textul informativ. epuizarea unui anumit aspect. dar nu o valorifică decât în marginile ficţiunii. deoarece urmăreşte epuizarea împrejurărilor în care textul se poate aplica sau descrie circumstanţele funcţionării unei instituţii/ constată anumite stări de fapt. declaraţie (informaţii punctuale. descriptiv sau argumentativ. folosirea timpului prezent. • are dimensiune pragmatică. retorice). evidenţiază răspunsul la anumite întrebări: Despre ce se informează? Cine? Ce? Unde? Cum? De ce? • mărci lingvistice: estomparea emiţătorului (ton neutru). prezenţa unor elemente deictice (temporale.stilul beletristic: nu apare. . ştire (text de dimensiuni reduse. un statut aparte avându-l latina sau creaţiile autohtone). relatare (se concentrează pe cele mai importante informaţii). . acolo unde lipsesc termenii consacraţi (împrumuturi din limbile de circulaţie internaţională. ierarhizată. menit să şocheze). spaţiale). cu aplicabilitate în sfera vieţii publice sau private. individualizând. se adaugă funcţia conativă. din perspectiva subiectivă asupra unui eveniment). deoarece un text de o asemenea factură urmăreşte investigarea realităţii. lexic specific domeniului tematic. dar se combină adesea cu textul argumentativ. în corespondenţa de afaceri sau în cea amicală. interviu (se întâlneşte cu dimensiunea argumentativă.stilul colocvial: poate include texte informative. • domină funcţia referenţială. informaţiile nu vizează evidenţierea unei concluzii. articol (subiect bine documentat). . fie prin îmbogăţirea lui. • apare în toate stilurile funcţionale: . 1.Repere teoretice  29 V. TEXTUL INFORMATIV • • • • . poate folosi convenţia informativă pentru a obţine o anumită reacţie estetică. mai ales când cel intervievat îşi susţine opiniile).stilul publicistic: reportaj (presupune folosirea unor procedee literare. combinate cu alte valenţe.stilul juridic-administrativ (oficial): apare adesea în combinaţie cu varianta descriptivă.

• trei condiţii sunt obligatorii pentru realizarea naraţiunii: A)  o secvenţă a evenimentelor povestite. mâine. portret. • în enunţarea narativă apar: emiţătorul (povestitorul/ naratorul. • în text apar: planul personajelor (acestea sunt prezentate aparent fără ajutorul autorului şi introduc stilul direct) şi planul autorului/ al naratorului.30  BACUL pe înţelesul elevilor 2. fără unitate nu există naraţiune. stabileşte raportul dintre personaj şi narator. . fără succesiune nu există naraţiune. cu narator povestind la persoana I sau a III-a) şi modalitatea (are în vedere realizarea unei perspective asupra istoriei povestite: procedeele de realizare a incipitului. ceea ce introduce ideea unei subordonări temporale. apoi. TEXT NARATIV • formă de discurs raportat (oral sau scris) care integrează relatarea unei succesiuni de evenimente reale sau fictive. efuziune lirică etc. frecvenţa). acum. UNITARĂ! C)  evenimentele relatate trebuie să se desfăşoare într-un cadru spaţiotemporal (determinări specifice universului uman). prezenţa/ absenţa naratorului din text. DE CĂUTAT CA TEXTUL SĂ EXPRIME O ACŢIUNE LOGICĂ. autobiografia. azi. marchează formal în text prezenţa receptorului prin intermediul funcţiei fatice). ordinea. persoana (include în categoria naraţiunii memorialistica. ci relatare momentană sau eternă. scenă. descriere. enunţarea unor fapte necoordonate între el. determină stilul direct/ indirect/ indirect liber). mesajul (discursul sau textul narativ) şi destinatarul (ascultător/ lector). ci simplă cronologie. toate problemele relative la organizarea informaţiei. deducţie. scrisoarea literară. după aceea etc)! B)  trebuie să cuprindă verbalizarea unei acţiuni unitare. tablou. de interes uman în unitatea aceleiaşi acţiuni. DE CĂUTAT INDICII TEMPORALI şi SPAŢIALI (Unde? Când se petrece acţiunea?) • în situaţia narativă îşi fac apariţia obligatoriu: timpul (are următoarele trăsături: durata. DE CĂUTAT INDICI AI SUCCESIUNII (mai întâi.

nu poate/ poate să….Repere teoretice  31 3. • are indicatori/ indici/ conectori argumentativi: pentru că. de aceea. încât. deoarece. -a  rgumente – aspectele teoretice care susţin ipoteza. aşadar. în primul rând. • stilurile funcţionale şi argumentaţia : -s  tilul ştiinţific – textul păstrează funcţia predominant referenţială (de cele mai multe ori transmite informaţii ştiinţifice pe baza unui text argumentativ ca structură şi strategie compoziţională) şi vizează acordul cu informaţia în măsura în care este corectă. suma aserţiunilor pro/ contra care susţin/ resping ipoteza şi pot conduce spre formularea unei concluzii. deci. • argumentaţia se poate baza pe raţionamente (deductive prin demonstraţie sau deductive prin analogie/ asemănare) sau pe folosirea afectivităţii. nu trebuie/ trebuie…. .concluzia – propoziţia declarativă cu valoare de adevăr. . . • un text nu este argumentativ dacă: -p  ropoziţia care exprimă ideea de bază nu este urmată de alte informaţii în text. apare tonalitate subiectivă mai ales în textele aparţinând domeniilor umaniste sau în textele de popularizare. • poziţia lectorului/ receptorului: reflexivitate. în al doilea rând (subliniază ordinea agreată de emiţător). spirit critic sau receptare afectivă. De multe ori are funcţie educativă şi presupune o tonalitate neutră sau cu indici minimali de subiectivitate (adjective apreciative sau mărci ale persoanei I sau a II-a folosite incidental).nu este identificată propoziţia cu rol de concluzie. • paragrafele subliniază ideile şi adesea apar în echilibru.exemplele – concretizări ale argumentelor. . • scopul textului: a convinge/ a persuada. oferă informaţii în plus pentru sprijinirea ideii de bază. • are o structură specifică: -i  poteza – propoziţie care exprimă ideea de bază cu valoare de adevăr. trebuie să fie valide. complicitatea receptorului cu emiţătorul (acceptarea opiniilor). TEXTUL ARGUMENTATIV • este acel text care presupune susţinerea unei opinii.

poate folosi şi tonalitatea raţională şi pe cea afectivă în funcţie de relaţia emiţător – receptor. a fost raportată la textul narativ şi a fost considerată ca pauză pentru aceasta. fiinţe (portret). . 4. are mai ales funcţie conativă. - stilul publicistic – foloseşte adesea convenţia argumentaţiei.32  BACUL pe înţelesul elevilor - stilul juridic-administrativ – apare destul de rar în textele de popularizare sau de practică juridică. • existenţa elementelor care asigură prezenţa componentelor: nume (substantive cu corespondentele lor pronominale). având în vedere funcţia comunicării (persuadarea). are forme dintre cele mai diverse. • utilizarea unor elemente de expansiune: adjective sau adverbe. • utilizarea unor atributive determinative sau explicative care amplifică sugestiile numelui regent. dar se observă utilizarea acestui mod de expunere şi în alte stiluri funcţionale: în cel ştiinţific. • existenţa unor circumstanţiale de loc. - de obicei. permite folosirea afectivităţii în argumentare. pentru a crea iluzia realităţii. - în textele de graniţă apare opţiunea pentru formula argumentativă. Are ca trăsături: • prezenţa cumulului. poziţii ale obiectelor sau fiinţelor în cadru). care califică obiectul/ fiinţa/ peisajul. - stilul colocvial – foloseşte argumentaţia în funcţie de scopul comunicării şi o poate subordona/ combina cu alte tipuri de text. unde presupune combinarea cu elemente vizuale sau cu alte dovezi ce se pot corela. de exemplu. - stilul beletristic – nu foloseşte argumentaţia decât în interiorul ficţiunii. verbe (care fac trimitere la stări. TEXTUL DESCRIPTIV - este textul în care sunt surprinse părţile componente ale unei realităţi (peisaj). a enumeraţiei ca modalitate de a organiza textul.

cursiv. marcate prin semne de punctuaţie sau impuse de logica mesajului) şi folosirea mijloacelor nonverbale şi paraverbale adecvate. pe pauzele expresive. marcate prin semne de punctuaţie sau impuse de logica mesajului) şi folosirea mijloacelor nonverbale şi VI. textul nu îţi pune probleme în ceea ce priveşte lectura cu voce tare şi înţelegerea. marcate prin semne de punctuaţie sau impuse de logica mesajului). Utilizatorul avansat citeşte corect. reţinând şi detaliile semnificative. identificarea cuvintelor care pot pune probleme la nivel semantic şi raportarea lor la context (dezambiguizarea lor în context). Etapele realizării acestui nivel ar fi următoarele: • Lectura pregătitoare are în vedere aceleaşi etape ca pentru utilizatorul mediu. Etapele realizării acestui nivel ar fi următoarele: • Lectura pregătitoare – lectura în bancă (imediat după ce elevul a extras un subiect). • Abordarea întrebărilor pe marginea textului. cursiv şi conştient. • Identificarea elementelor de tonalitate (cu accent pe schimbările de tonalitate. • Rezolvarea cerinţelor pe care le pune biletul de examen. • Extragerea ideilor fundamentale pe care le conţine fragmentul citit. ELEMENTE DE EVALUARE ORALĂ . trebuie să formuleze clar şi coerent ideile textului. Utilizatorul experimentat citeşte corect.Repere teoretice  33 Utilizatorul mediu citeşte corect şi cursiv. Etapele realizării acestui nivel ar fi următoarele: • Lectura pregătitoare are în vedere aceleaşi etape ca pentru utilizatorul avizat. pe pauzele expresive. Dacă te încadrezi în această categorie de lectori. • Identificarea elementelor de tonalitate (cu accent pe schimbările de tonalitate. trebuie să formuleze clar şi coerent ideile textului şi să exprime un punct de vedere personal. conştient şi expresiv. Dacă te încadrezi în această categorie de lectori. • Formularea clară şi coerentă a ideilor textului. dar trebuie să fie capabil a identifica idei din text şi a exprima un punct de vedere personal. textul îţi pune mai puţine probleme. pe pauzele expresive. • Identificarea elementelor de tonalitate (cu accent pe schimbările de tonalitate. dovedind capacitate de sinteză şi de a identifica aspecte implicite.

Pentru moment trebuie să te imaginezi în locul emitentului şi să intuieşti contextul formal. dar trebuie să interpretezi textul.34  BACUL pe înţelesul elevilor paraverbale adecvate nu îţi pun probleme. • Abordarea întrebărilor pe marginea textului. • Identificarea aspectelor implicite ale textului. oficial al actului de comunicare. . ca un actor.

„Viaţa e o magazie?”.VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE TEXT INFORMATIV/ NONFICŢIONAL/ PUBLICISTIC Varianta 1 „Cum e mai bine să fie lucrurile pe care le folosim: mari sau multe? Sau şi mari şi multe şi scumpe. pe care vrem să le avem şi să le păstrăm fără niciun fel de măsură sau raţiune?” (Răzvan Exarhu.. fie inutil de multe în cărucior? (. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? Cine este? Cui se adresează? Unde ar fi putut apărea textul? Care este opinia sa despre lucrurile pe care le cumpără şi le adună oamenii? De ce crezi că textul cuprinde o serie de întrebări? .2009) Citeşte textul cu voce tare. în bunătăţile cărora nu mai vrem să le dăm drumul.) De la portbagaj la dulapul de haine şi apoi la toate troacele sau accesoriile cu care se umplu până la sufocare casele de obicei. în Evenimentul zilei. 20. Nu cumva am muşcat prea cu pasiune şi am rămas cu fălcile încleştate. 1. prin hypermarcheturi nu vă loveşte o revelaţie că sunt fie prea multe lucruri pe rafturi. ca un pitbull. e un pas mental uşor de făcut. dacă se poate. Şi viu colorate? Nu vi se întâmplă să vă uitaţi în jur în ultima vreme şi să simţiţi o atmosferă de bazar părăsit? Când umblaţi prin magazine.07..

traseul acesta dezvăluie treptat opinia sa despre pasiunea de a cumpăra. plural: „am muşcat”. ?). să empatizeze cu el („Nu vi se întâmplă. multe. De notat abundenţa întrebărilor – cu valoare stilistică (interogaţii retorice). întregul text are o singură afirmaţie. emiţătorul se asigură de transmiterea mesajului. Tot o trăsătură a textului publicistic este împletirea dintre sensul denotativ şi acela conotativ al cuvântului: „Nu cumva am muşcat prea cu pasiune. s-a remarcat printr-un spirit viu şi ironic. Răzvan Exarhu. şi multe şi scumpe .. de la familiar (troace – catrafuse. Se remarcă în acest context metafora verbală cu o componentă venind din sfera animalieră (întărită de comparaţia „ca un pitbull”). unui receptor eterogen.. recurenţă. În fapt.”. Retorismul accentuat al textului este menit a menţine contactul cu receptorul.”. dacă se poate. până la standard şi elevat (raţiune. Textul de faţă. cultivat în ultima vreme în editorialele pe care le face în Evenimentul zilei. Discursul devine unul oratoric.36  BACUL pe înţelesul elevilor Autorul textului (emiţătorul). revelaţie) sau neologic (postdecembristul hypermarcheturi). de aici şi accesibilitatea discursului. aparţinând stilului publicistic. . aici cu rolul de a marca dimensiunea instinctivă a fiinţei (în detrimentul raţiunii). în acest sens. emiţătorul exprimându-şi în mod direct opţiunile. scumpe. să-i ghideze să construiască mental după traseul indicat gradat. în acest sens.. Câştigând atenţia receptorului. despre lucrurile pe care le cumpără şi le adună oamenii. seria de interogaţii (de fapt. calabalâc). Componenta subiectivă a discursului este explicită. varietatea registrelor limbii. persoana I. formulări eliptice („Sau şi mari. Şi în acelaşi timp. „nu vrem” etc. viu colorate. Şi viu colorate?”). Se reţine. pentru a câştiga adeziunea unui lector terorizat de lucruri. Opinia exprimată exteriorizează valori şi sentimente proprii. la fel ca dulapurile înghesuite până la refuz cu haine şi accesorii „mari. casele devenind spaţii cvasisufocante. dezvăluind un fond puternic iraţional al acestora.. susţinând funcţia fatică a limbajului. restul fiind interogaţii) întăresc un discurs persuasiv (funcţia conativă a limbajului). construcţie specifică retoricii jurnalistice. una din vedetele media de după 1989. se adresează unui public larg. Se observă. fără discernământ tot soiul de obiecte inutile. conturează un emiţător abil. într-un mod oratoric... stând să plesnească.. unul nonficţional. marcat de enumeraţii. care vrea să pună receptorul în situaţii clare. căci achiziţionează fără niciun fel de măsură.

cred că oamenii trebuie să înveţe a-şi înfrâna pasiunea pentru cumpărături. v-aţi gândit că muzica voastră o să facă istorie şi că o să marcaţi curentul synthpop? Neil : Nu. debaralele românilor sunt pline de resturi ce imploră să fie aruncate. unul dintre cele mai de succes albume ale noastre. dau acum năvală în supermarcheturi. Importanţa cumpărăturilor în contemporaneitate provine din dorinţa românilor de a tezauriza. Pe de o parte. dar şi o incursiune prin dulapuri cu scopul de a renunţa la ceea ce este evident inutil. opinia prezentată. Care este opinia ta despre importanţa cumpărăturilor în ziua de astăzi? Susţine. O perioadă în care magazinele. Cumpărăturile în exces. când aţi început să fiţi atenţi la ce se petrece pe plan politic? Neil : În anii ’80 am lansat albumul ”Actually”. să nu uităm cum a marcat regimul comunist societatea românească. până la acelea cu profil vestimentar erau lipsite de produse. scrii şi speri ca la un moment dat una să prindă. Aveţi în vedere cât ştiti şi ce mai trebuie să învăţaţi! „tabu : Când eraţi într-un apartament din Chelsea şi compuneaţi. Varianta 23 3  Varianta poate fi folosită cu succes pentru autoevaluare. Atunci doar compui piese despre care nici măcar nu ştii dacă sunt ok sau nu. compuneam împreună în apartamentul meu din Chelsea. în parte de înţeles. de a acumula obiecte nefolositoare. tabu : Satira politică este o parte de importantă a albumelor voastre. de la cele alimentare. Consider că dorinţa haotică de a cumpăra a românului are şi un fond străvechi. când începi să faci ceva de genul acesta. ouă sau mălai. În concluzie. ”West End Girls” şi ”Rent”. Pe de altă parte. Poate pentru că oamenilor le este teamă de întoarcerea unei noi ere de austeritate şi de aceea nu se îndură să renunţe la obiectele inutile. făcând din când în când un necesar exerciţiu de cumpătare. Primul cântec se numea ”Jealousy” şi atunci chiar mă gândeam ca pare o piesă ok. Oamenii care în urmă cu mai bine de 20 de ani se aşezau de la 4 dimineaţa la coadă pentru carne.VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  37 2. La puţin timp după întâlnirea mea cu Chris. cumpărând de toate. fac din casele oamenilor spaţii sufocante. atunci am scris majoritatea pieselor care au avut succes în anii ’80 : ”It’s a Sin”. Iar gestul lor este explicabil după epoca neagră a lipsurilor. iraţional. cu argumente. nu te gândeşti atât de departe. În mare parte acel album critică politica .

lectura termenilor şi a numelor proprii englezeşti ( Jealousy”. ci. cu argumente. ” Margaret Thatcher”. 1. Revista Tabu) Citeşte textul cu voce tare. Dominat de sunete de sintetizatoare. ” West End Girls”. dar trebuie să fie capabil a identifica idei din text şi a exprima un punct de vedere personal. pe pauzele expresive. ” synthpop”. muzica pop şi muzica electronică. Care este opinia ta despre muzică şi mesajul acesteia? Susţine. Etapele realizării acestui nivel ar fi următoarele: • Lectura pregătitoare Recomandări: . . ” It’s a Sin”. dimpotrivă. în general versurile sunt inspirate din ceea ce se întâmplă în jurul nostru.identifică acele cuvinte care pot pune probleme la nivel semantic şi raportează-le la context (dezambiguizarea lor în context): Exemplu: ”synthpop” . Exemplu: . să creeze sunete artificiale cât mai sofisticate şi stranii. ” Chelsea”.38  BACUL pe înţelesul elevilor întreprinsă de prim-ministrul de la vremea respectivă. Utilizatorul mediu ♦♦ Lectura textului cu voce tare Utilizatorul mediu citeşte corect şi cursiv. care nu încearcă să imite instrumente analogice. ” Pet Shop Boys”). ” Rent”. marcate prin semne de punctuaţie sau impuse de logica mesajului) .Synthpop este un subgen provenit din ”new wave”. de unde şi denumirea de synthpop. (Interviu cu Pet Shop Boys. Mesajul politic al unor piese nu este ceva recent. ” Actually”. în care sintetizatorul este instrumentul dominant. Margaret Thatcher şi influenţa pe care o avea asupra societăţii britanice. opinia prezentată.citeşte textul integral şi caută eventualele probleme de pronunţie. ” Chris”. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? Cui i se adresează textul? Ce tip de text este acesta? Care este opinia lui Neil despre mesajul pe care să-l poarte o piesă muzicală? 2. • Identificarea elementelor de tonalitate (cu accent pe schimbările de tonalitate.

s-a informat în prealabil în legătură cu persoana intervievata. iar cea finală – coborâtoare (de încheiere). Se izolează prin pauză atributiva determinativă. caracteristice stilului colocvial. revista tabu. încearcă să-l gândeşti ca pe un text rostit şi respectă pauzele indicate de semnele de punctuaţie. .pe măsura ce pregăteşti textul. este emiţător când întreabă şi receptor când ascultă. inspirate din contemporaneitate. Exemplu: Informaţii despre începuturile muzicale ale trupei şi succesul acesteia. mesajul politic al pieselor trupei. • Extragerea ideilor fundamentale pe care le conţine fragmentul citit Recomandări: . Reporterul. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? Cui i se adresează textul? Ce tip de text este acesta? Care este opinia lui Neil despre mesajul pe care să-l poarte o piesă muzicală? Într-un interviu.” Mărimea frazei determină fragmentarea ei prin intermediul pauzei şi a intonaţiei variabile.VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  39 Recomandări: .iar intervievatul este receptor când ascultă şi emiţător când răspunde. relaţia emiţător-receptor este biunivocă: reporterul neindivi­ dualizat. în bancă. Exemplu: „Neil : Nu # când începi să faci ceva de genul acesta # nu te gândeşti atât de departe # Atunci doar compui piese despre care nici măcar nu ştii dacă sunt ok sau nu # scrii şi speri ca la un moment dat una să prindă # Primul cântec se numea ”Jealousy” şi atunci chiar mă gândeam ca pare o piesă ok # La puţin timp după întâlnirea mea cu Chris # compuneam împreună în apartamentul meu din Chelsea # atunci am scris majoritatea pieselor care au avut succes în anii ’80 : ”It’s a Sin” # ”West End Girls” şi ”Rent. Exemplu: interviu cu membrul trupei Pet Shop Boys. intervievatorul. identifică despre ce este vorba. Partea iniţială are o tonalitate urcătoare (respectiv de continuitate). arătând faptul că enunţul nu s-a încheiat. Neil. În cazul de faţă. Eventualele probleme de intonaţie sunt determinate de variaţia tonalităţii în funcţie de fluxul gândurilor. revista ”tabu”. . Rolul reporterului nu este să se pună în valoare pe sine.caută detaliile semnificative pentru desfăşurarea textului. nu intervine decât atât cât este necesar ca ”să împingă” discuţia mai departe.urmăreşte aspectele esenţiale din text. ♦♦ Abordarea întrebărilor pe marginea textului 1. pe tema mesajului transmis prin muzică. sintaxa enunţiativă nu pune probleme deosebite. de starea afectivă a intervievatului.

în bancă. unui receptor eterogen. nu sunt cuvinte ce presupun dificultăţi de lectură şi de înţelegere. Exemplu: textul conţine informaţii despre o trupă celebră a anilor ’80-’90. din păcate. neselectivă. Recomandări: . opinia prezentată. care uneori promovează nonvaloarea şi al cărei mesaj nu poate avea decât efecte nocive. de transmitere a unor mesaje mai mult sau mai puţin explicite. pe pauzele expresive. Consider că muzica reprezintă o modalitate de exprimare. Se poate vorbi de rolul educativ al muzicii. 2.40  BACUL pe înţelesul elevilor ci să stimuleze persoana intervievata să dea răspunsuri cât mai complexe. în cazul de faţă. textul îţi pune mai puţine probleme. Pet Shop Boys. trebuie să formuleze clar şi coerent ideile textului şi să exprime un punct de vedere personal. muzica este o modalitate de exprimare. marcate prin semne de punctuaţie sau impuse de logica mesajului) şi folosirea mijloacelor nonverbale şi paraverbale adecvate.pe măsură ce pregăteşti textul. Care este opinia ta despre muzică şi mesajul acesteia? Susţine. încearcă să-l gândeşti ca pe un text rostit şi găseşte pauzele indicate de semnele de punctuaţie. în egală . aparţinând stilului publicistic. Există însă. cursiv şi conştient. Fragmentul se încadrează în tiparul textelor informative. păgubind publicul ascultător atâta vreme cât se constituie în „modele”.citeşte textul integral şi formulează ideea centrală a acestuia. cu argumente. unul nonficţional. În opinia membrului trupei. în strânsă legătura cu realităţile vieţii. de unde şi accesibilitatea aparentă a discursului. Utilizatorul avansat ♦♦ Lectura textului cu voce tare Utilizatorul avansat citeşte corect. în condiţiile în care aceasta se încadrează în parametrii bunuluisimţ. o piaţa muzicală foarte pestriţă. Dacă te încadrezi în această categorie de lectori. se adresează unui public larg. Etapele realizării acestui nivel ar fi următoarele: • Lectura pregătitoare are în vedere aceleaşi etape ca pentru utilizatorul mediu. • Identificarea elementelor de tonalitate (cu accent pe schimbările de tonalitate. Mă refer la acele texte care fac apologia valorilor materiale. Recomandări: . Astfel. oferind date despre istoria Pet Shop Boys. Textul de faţă.

se adresează unui public larg. încearcă să sesizezi specificul textului. cât şi cu receptorul. Margaret Thatcher şi influenţa pe care o avea asupra societăţii britanice. Cititorul este receptor în momentul parcurgerii textului. Lectura presupune un receptor de gradul al II-lea. intervievatorul. Prin urmare. Fragmentul se încadrează în tiparul textelor informative. s-a informat în prealabil în legătură cu persoana intervievată. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? Cui i se adresează textul? Ce tip de text este acesta? Care este opinia lui Neil despre mesajul pe care să-l poarte o piesă muzicală? Într-un interviu. Exemplu: În fragmentul: „Neil : În anii ’80 am lansat albumul ”Actually”. în general versurile sunt inspirate din ceea ce se întâmplă în jurul nostru” virgulele evidenţiază tonalitatea variabilă. semnele de punctuaţie trebuie văzute ca relevante pentru împărţirea discursului şi pentru variaţia intonaţiei. profund social. În mare parte acel album critică politica întreprinsă de prim-ministrul de la vremea respectivă. Pet Shop Boys. • Formularea clară şi coerentă a ideilor textului Recomandări: . ♦♦ Abordarea întrebărilor pe marginea textului 1. relaţia emiţător-receptor este biunivocă : reporterul neindividualizat. reţinând şi detaliile semnificative. cu rolul de a segmenta enunţul. Exemplu: În text apar detalii despre succesul uneia dintre cele mai iubite trupe. În egală măsură. unul nonficţional. nu intervine decât atât cât este necesar ca ”să împingă” discuţia mai departe. este emiţător când întreabă şi receptor când ascultă. aparţinând stilului publicistic. revista ”tabu”. Textul de faţă. Rolul reporterului nu este să se pună în valoare pe sine. şi despre mesajul muzicii acesteia.urmăreşte aspectele esenţiale din text.VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  41 măsură intuieşte pauze cerute pentru a insista asupra unor idei/ schimbări de tonalitate impuse de structura apozitivă. Conţinutul discursului este structurat pe modelul întrebarerăspuns. la ale cărei întrebări răspunde : Despre ce se informează? (despre trupa Pet Shop Boys). În această situaţie el are o relaţie indirectă atât cu emiţătorul. unui receptor eterogen. de unde şi accesibilitatea aparentă a discursului. . ci să stimuleze persoana intervievată să dea răspunsuri cât mai complexe. Mesajul politic al unor piese nu este ceva recent. revista ”tabu”. iar intervievatul este receptor când ascultă şi emiţător când răspunde. El poate fi specializat sau nu. unul dintre cele mai de succes albume ale noastre. Reporterul.

muzica este o modalitate de exprimare. să răspundă nevoilor ei. în condiţiile în care aceasta se încadrează în parametrii bunului-simţ. trebuie să formuleze clar şi coerent ideile textului. opinia prezentată. resimţiţi ca modele de urmat. de transmitere a unor mesaje mai mult sau mai puţin explicite. între altele. Utilizatorul experimentat ♦♦ Lectura textului cu voce tare Utilizatorul experimentat citeşte corect. Etapele realizării acestui nivel ar fi următoarele: . Consider că muzica reprezintă o modalitate de exprimare. contribuind la alinarea sufletului. dovedind capacitate de sinteză şi de a identifica aspecte implicite.42  BACUL pe înţelesul elevilor ce? (informaţii despre începuturile trupei. muzica s-a constituit în formă de supravieţuire. încă din cele mai vechi timpuri muzica a constituit o formă de manifestare a sentimentelor şi stărilor omeneşti. În al doilea rând. Mă refer la acele texte care fac apologia valorilor materiale. le uneşte sufletele. Este de notorietate solidaritatea membrilor fan-clubului Michael Jackson. entuziasmul sau decepţia — toate şi-au găsit reprezentare în muzică. instigarea la violenţă. Bucuria sau durerea. La acestea se adaugă încălcarea normelor de exprimare corectă în redactarea mesajului. constituindu-se în stimul al progresului. păgubind publicul ascultător prin mesajul transmis : căi facile de obţinere a banilor. de ce?(pentru ca cei interesaţi să cunoască mai multe). o piaţa muzicală foarte pestriţă. care uneori promovează nonvaloarea şi al cărei mesaj nu poate avea decât efecte nocive. conştient şi expresiv. care se datorează mesajului pacifist al muzicii starului. Se poate spune că. însă acesta să fie în conformitate cu trebuinţele unei societăţi civilizate. din păcate. 2. un militant pentru salvarea planetei. Care este opinia ta despre muzică şi mesajul acesteia? Susţine. Există însă. în strânsă legătura cu realităţile vieţii. succesul acesteia şi mesajul politic al textelor). neselectivă. cursiv. se poate vorbi de rolul educativ al muzicii. Muzica îi apropie pe oameni. facilitează prietenii trainice. pentru că este manifestarea creativităţii umane. Nicolae Guţă sunt adulaţi de tineri.?”) În opinia membrului trupei. Problema devine cu atât mai gravă cu cât interpreţi ca Fizz... În text apar mărci ale oralităţii (sintagmele care solicită opinia : „v-aţi gândit că. muzica trebuie să transmită un mesaj. cu argumente. În concluzie. În primul rând.

VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  43 • Lectura pregătitoare are în vedere aceleaşi etape ca pentru utilizatorul avizat. relaţia emiţător-receptor este biunivocă: reporterul neindividualizat. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? Cui i se adresează textul? Care este opinia lui Neil despre mesajul pe care să-l poarte o piesă muzicală? Într-un interviu.urmăreşte aspectele esenţiale din text. iar intervievatul este receptor când ascultă şi emiţător . Ai grijă să nu abuzezi! • Identificarea aspectelor implicite ale textului Recomandări: .Atunci când pregăteşti textul pentru lectura de evaluare. pe care trebuie să le integrezi în reprezentarea ta culturală despre autor/ temă/ subiect. • Identificarea elementelor de tonalitate (cu accent pe schimbările de tonalitate. revista ”tabu”. intervievatorul. ♦♦ Abordarea întrebărilor pe marginea textului 1.citeşte textul integral. Recomandări: . Dacă te încadrezi în această categorie de lectori. amintirile intervievatului urmând progresia timpului (”primul cântec se numea ”Jealousy””). poţi chiar marca grafic momentele în care pauzele în lectură. dictate de segmentarea textului/ de intonaţie îţi permit stabilirea unui contact vizual cu profesorii evaluatori. Recomandări: . Exemplu: Textul exprimă explicit. momentele unei trupe muzicale de succes. este emiţător când întreabă şi receptor când ascultă. ca un actor. gândeşte şi elementele de mimică. marcate prin semne de punctuaţie sau impuse de logica mesajului) şi folosirea mijloacelor nonverbale şi paraverbale adecvate nu îţi pun probleme. reţinând şi detaliile semnificative. Astfel. formulează ideea centrală a acestuia şi raportează textul la experienţa ta de lectură. dar nu absentă. dar trebuie să interpretezi textul. gestica trebuie să fie moderată. oficial al actului de comunicare). textul nu iţi pune probleme în ceea ce priveşte lectura cu voce tare şi înţelegerea. fără ambiguitate. gestică sau contactul vizual cu evaluatorii. pe pauzele expresive. Pentru moment trebuie sa te imaginezi în locul emitentului şi să intuieşti contextul formal. o reacţie la cald a celor care te asculta şi le vei putea menţine mai uşor atenţia/ trezi interesul. Vei obţine un feedback.

ci să stimuleze persoana intervievată să dea răspunsuri cât mai complexe. fluctuaţia trăirilor şi a emoţiilor. aparţinând stilului publicistic. spontane. Textul de faţă. la ale cărei întrebări răspunde : Despre ce se informează? (despre trupa Pet Shop Boys). care se datorează mesajului pacifist al muzicii starului. Dintre calităţile particulare. Rolul reporterului nu este să se pună în valoare pe sine. . Care este opinia ta despre muzică şi mesajul acesteia? Susţine. fără pretenţii. naturaleţea. contribuind la alinarea sufletului. pentru îmbunătăţirea relaţiilor interumane şi pentru eliminarea prejudecăţilor xenofobe. Topica afectivă redă fluxul spontan al gândirii neîngrădite. Interviul are caracterul unei convorbiri prieteneşti. 2. facilitează prietenii trainice. revista ”tabu”. nu intervine decât atât cât este necesar ca ”să împingă” discuţia mai departe. Conţinutul discursului este structurat pe modelul întrebarerăspuns. muzica este o modalitate de exprimare. pentru că este manifestarea creativităţii umane. ea s-a constituit în formă de supravieţuire. între altele. cât şi cu receptorul. încă din cele mai vechi timpuri muzica a constituit o formă de manifestare a sentimentelor şi stărilor omeneşti.44  BACUL pe înţelesul elevilor când răspunde. Bucuria sau durerea. le uneşte sufletele. opinia prezentată. În această situaţie el are o relaţie indirectă atât cu emiţătorul. ce? (informaţii despre începuturile trupei. Fragmentul se încadrează în tiparul textelor informative. El poate fi specializat sau nu. în strânsă legătură cu realităţile vieţii. unul nonficţional. Cititorul este receptor în momentul parcurgerii textului. Lectura presupune un receptor de gradul al II-lea. de transmitere a unor mesaje mai mult sau mai puţin explicite. de unde şi accesibilitatea aparentă a discursului. unui receptor eterogen. entuziasmul sau decepţia — toate şi-au găsit reprezentare în muzică. tipice registrului colocvial al limbii. Muzica îi apropie pe oameni. de ce?(pentru ca cei interesaţi să cunoască mai multe). Este de notorietate solidaritatea membrilor fan-clubului Michael Jackson. sintagme care solicită opinia : „v-aţi gândit că…?”). cu argumente. se adresează unui public larg. un militant pentru salvarea planetei. succesul acesteia şi mesajul politic al textelor). Reporterul. Consider că muzica reprezintă o modalitate de exprimare. În primul rând. cel mai bine se evidenţiază accesibilitatea. s-a informat în prealabil în legătură cu persoana intervievată. expresivitatea şi oralitatea (enunţuri la persoana I şi a II-a. Se poate spune că. În opinia membrului trupei.

care uneori promovează nonvaloarea şi al cărei mesaj nu poate avea decât efecte nocive. Mă refer la acele texte care fac apologia valorilor materiale. Tocmai se auzise că la săracul Ionescu.)” (Mărturii orale. resimţiţi ca modele de urmat. să răspundă nevoilor ei. Circula un banc. constituindu-se în stimul al progresului. De ce nu mai dădea şi el foc la aragaz?. (V. frumos motan. M. TEXT NONFICŢIONAL/ INFORMATIV/ MEMORIALISTIC Varianta 3 „CALORIFER Când se dădea căldură. instigarea la violenţă. dându-ţi o senzaţie de pivniţă uşor puturoasă. Nicolae Guţă sunt adulaţi de tineri. Problema devine cu atât mai gravă cu cât interpreţi ca Fizz. Aerul încăperilor rămânea rece.VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  45 În al doilea rând. Ne adunam în aceeaşi cameră. La acestea se adaugă încălcarea normelor de exprimare corectă în redactarea mesajului. Anii ’80 şi bucureştenii) . neselectivă. din păcate. E adevărat. se suia pe calorifer şi rămânea acolo cât putea suge o boare de căldură. la temperatura mâinii. o piaţa muzicală foarte pestriţă. roşcat şi dungat şi mândru ca un principe. cu un soi de pâslari în picioare şi două pulovere unul peste altul pe noi. Există însă. Restul apartamentului îngheţa tăcut. Îngheţaseră în casă. păgubind publicul ascultător prin mesajul transmis : căi facile de obţinere a banilor. însă acesta să fie în conformitate cu trebuinţele unei societăţi civilizate. se interesa biata mama. săptămâna trecută. Păi. apartament pe colţ. în timp ce noi. se spărseseră ţevile de la calorifer. la ei în bloc o săptămână întreagă n-au avut gaze la aragaz. în condiţiile în care aceasta se încadrează în parametrii bunului-simţ. În concluzie. Pisoiul nostru. asta însemna două ore dimineaţa şi alte câteva noaptea. cică se ne punem mâinile pe calorifer toţi la aceeaşi oră ca să nu îngheţe ţevile. se poate vorbi de rolul educativ al muzicii. nu mai speram nimic. căutând probabil căldura animală. muzica trebuie să transmită un mesaj. caloriferul ajungea călâu.

Consider că principalele neajunsuri sunt legate de uniformizarea omului. În această ultimă categorie intră şi interjecţia „Păi. aerul rece. care indică un emiţător specializat. de dispariţia individualităţii. propoziţia fiind o expresie a opiniei publice. trăsături ale oralităţii. Se reţin: accesibilitatea discursului. Care este opinia ta despre neajunsurile existenţei în comunism? Susţine cu argumente opinia prezentată. . pot spune că am avut acces la acea perioadă prin povestirile părinţilor şi bunicilor mei. reconstituie un aspect al existenţei în comunism. exprimând dorinţa de a rămâne anonim. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? Cine este? Cui se adresează? Care este scopul comunicării? Care este mesajul? Autorul discursului.. De notat corectitudinea şi claritatea limbajului. cu un aer de „pivniţă puturoasă” (epitet). reprezentat de iniţialele V. exemplul vecinului ghinionist. Deşi nu am trăit în comunism. anii ’80. stilul colocvial. memorialistic. soluţiile la care apelau pentru a supravieţui (folosirea gazelor de la aragaz). reprezentând. o strategie de supravieţuire în comunism. Textul nonficţional se încheie într-o notă ironică (bancul). în ultimii ani ai comunismului. Ei mi-au reconstituit veridic o lume. căruia i se sparg ţevile. împărtăşind aceleaşi neajunsuri.M. Pentru receptorul care nu a avut contact cu momentul comunist. expunerea capată valoarea unui document. la ei în bloc o săptămână întreagă n-au avut gaze la aragaz”. privind realitatea unei perioade nu demult încheiate (funcţia referenţială). 2. neelaborat. căci receptorul află o serie de amănunte despre o epocă din perspectiva celui care a trăit-o. confesiv se converteşte mai mult sau mai puţin în cel beletristic. coroborate cu groaza de a nu avea ce pune pe masă. senzaţia de neputinţă). Astfel. Mesajul – viaţa plină de lipsuri (în general). atunci când se conturează imaginea apartamentului „care îngheaţă tăcut” (personificare). Textul nonficţional. a solidarităţii. a libertăţii.46  BACUL pe înţelesul elevilor 1. toate întreţin autenticitatea discursului emiţătorului. neplăcerea de a fi privat de un minimum de confort pe care îl presupune căldura în perioada rece a anului (în particular). are un puternic scop informativ. Componenta afectivă e accentuată. Abundenţa detaliilor legate de lipsa căldurii (necesitatea de a pune două haine pe tine. caracterul spontan. de fapt. idee întărită şi de nivelul stilistic al discursului. Se reconstituie o lume.

TEXT NONFICŢIONAL/ COLOCVIAL/EPISTOLAR Varianta 4 Iaşi. de la 25 februarie. să calci în picioare. departe de ceea ce ar trebui să reprezinte o existenţă normală. soţia avocatului Corneliu Mihălescu. 31 martie 1962 „Muti4 dragă. aducând pe ecran povestea unei studente care face un avort pe ascuns. Cartea poştală cu adresa ta stă pe birou. cozile interminabile. cât voi putea – pentru că mi-e dor să-ţi scriu. neajunsurile constante ale perioadei sunt legate de lipsa alimentelor.VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  47 În primul rând. ci doar să mă ierţi că n-am fost în stare să-ţi scriu măcar o carte poştală. să nu fii îngrijorată. să te poţi repezi primul. ajutată de un individ dubios. Căci pentru a reuşi să apuci un pachet de unt. şi legat de acesta printr-o caldă comuniune intelectuală şi sufletească. Statul la coadă pentru a pune ceva pe masă devine o brutală. cu Topârceanu. susţine acestă faţă hidoasă a regimului totalitar din secolul trecut. trebuie să ai simţurile ascuţite. fără îndoială. în frig. Iar constrângerea supremă mi se pare a fi interdicţia de a hotârî în cele mai intime situaţii. Intelectualii sunt primii care vor popula închisorile comuniste. şi nici supărată pe mine să nu fii. cu adresa făcută. a făinei. că nu exista libertatea de a alege e o certitudine. În concluzie. în realitate doar o mică parte din câte au existat. de foame. în întuneric. În seara asta am dat-o pe foc ca să-ţi scriu închis. Filmul lui Mungiu. 4  Muti este Ema Mihălescu. 3 săptămâni şi 2 zile”. şi nu e zi să nu-mi fac probleme de conştiintă din pricina ei. cum voi putea. obligând-o să trăiască terorizată de frică. după ore de stat în picioare. dacă asociem toate aceste neajunsuri. a cărnii (devenită un lux!). toate acestea au adus oamenii în pragul dezumanizării. Individul nu are opţiuni. cum ar fi întreruperea unei sarcini sau câţi copii vrei să ai. . coleg. în afara spaţiului consacrat (spitalul). la Sfântul Sava. după un proces care se va ţine cu uşile închise. În al doilea rând. să poţi da din coate. punându-şi viaţa în pericol. „4 luni. nu-şi poate exprima nici măcar opiniile fără teama de a nu ajunge la închisoare. Raţionalizarea malaiului. obţinem imaginea unei societăţi care anihilează fiinţa. dar clasică luptă pentru supravieţuire. să împingi.

48  BACUL pe înţelesul elevilor

Ziua mea, de care ţi-ai adus aminte, şi te sărut pentru asta, a trecut ca totdeauna aproape pe tacute. Am căutat printre vechituri ultima cutie de bomboane de la G.[eorge] (miroase încă a vanilie!) – şi am pus-o la loc... Ştii că sticla cu „Lavanda Royale Lubin5” s-a evaporat pe un sfert fără s-o fi deschis? O vom deschide la Bucureşti, aşa cum doream s-o deschid cu „voi”, şi-i vom da şi Lizei într-o sticluţă, că tare mult a ţinut şi el la Liza. Dacă aş găsi printre clişee fotografia mea şi a Lizei făcută în uşa casei lui, aş reproduce-o pentru tine. Era bună – eram tinere. (....) Cu traducereea în engleză, am suferit o lovitură din care nu mi-am revenit încă. În vara lui 1960 am fost rugate, Viorica Dobrovici (...) şi cu mine să lucrăm „Autobiografia” lui Darwin. Tov. Profesor universitar şi academician V. Mârza (...) care ne făcea propunerea, a insistat atâta până am primit. În februarie trecut, după trei luni de muncă grea şi sustinută, a plecat la Bucureşti să ducă lucrarea Editurii Academiei. L-am întrebat: Şi contractul?... – Las’ că am eu grijă! Ca să aflam că lucrarea a fost tiparită, că va apărea în curând, că bunul nostru tovarăş a iscălit el contractul, că a încasat el acontul (...). Viorica nu îndrăzneşte să zică nimic (...), iar eu n-am curaj. (...) Te sărut cu dragoste, Muti dragă, vă sărut pe toate şi pe toţi şi mi-e dor de voi şi abia aştept să vie primăvara ca să pot începe a mă obişnui cu gândul plecării. Didiuca6” (fragment reprodus din „Otilia Cazimir – pagini de corespondenţă”, în „România literară”, nr.46/20 noiembrie 2009, articol îngrijit de Gabriela Creţia) 1. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? Cui i se adresează textul? Ce tip de text este acesta? Care este atitudinea autoarei faţă de frauda intelectuală în perioada comunistă?
5  Unul dintre parfumurile cunoscute în epocă. Pierre François Lubin, puţin după Revoluţia din 1789, din Franţa, a lansat Eau Vivifiante fiind căutat de doamnele din înalta societate. Acest parfum se va numi apoi L’Eau de Lubin. Alături de alte nume mari ale parfumului, Lubin a contribuit la epoca de aur a parfumurilor franţuzeşti. 6  Numele desemnează pe Otilia Cazimir, poetă din perioada interbelică, apropiată de G. Topârceanu printr-o dragoste profundă.

VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  49

2. Care este opinia ta despre statutul intelectualului în perioada comunistă? Susţine, cu argumente, opinia prezentată. ♦♦ Lectura textului cu voce tare • Lectura pregătitoare Recomandări: - citeşte textul integral şi caută eventualele probleme de pronunţie. Exemplu: - atenţie la pronunţia numelui de parfum, care trebuie să respecte principiile fonetice ale limbii franceze: Lavanda Royale Lubin [lavanda rwaial liubã]. - având în vedere atât relaţia dintre receptor şi emiţător, cât şi funcţiile textului, nu vei avea probleme de înţelegere, decât de ordin cultural, dar notele de subsol şi trimiterile către o revistă de prestigiu în peisajul presei literare te vor ajuta să dezambiguizezi mesajul. Astfel, G. este, evident, George Topârceanu, iar textul lasă să se înţeleagă faptul că a decedat (mult a ţinut el şi la Liza). • Identificarea elementelor de tonalitate (cu accent pe schimbările de tonalitate, pe pauzele expresive, marcate prin semne de punctuaţie sau impuse de logica mesajului). Recomandări: - pe măsură ce pregăteşti textul, în bancă, încearcă să-l gândeşti ca pe un text rostit şi respectă pauzele indicate de semnele de punctuaţie. În cazul de faţă, sintaxa enunţiaţivă nu pune probleme deosebite. Este interesant de urmărit funcţia punctuaţiei în construirea unui mesaj cu puternică încărcătură afectivă. Enunţurile păstrează spontaneitatea vorbirii, cu acumulări, nuanţări în exprimare. Exemplu: „Muti7 dragă # să nu fii îngrijorată # şi nici supărată pe mine să nu fii # ci doar să mă ierţi că n-am fost în stare să-ţi scriu măcar o carte poştală # Cartea poştală cu adresa ta stă pe birou # cu adresă făcută # de la 25 februarie # şi nu e zi să nu-mi fac probleme de conştiinţă din pricina ei.” În primul rând, vocativul Muti dragă se marchează prin pauză şi o anumită intonaţie8 la nivelul enunţului pentru a evidenţia organizarea ierarhică a acestuia. Apoi se evidenţiază suita de propoziţii principale în raport adversativ, marcat explicit prin punctuaţie (utilizarea virgulei) şi prin elemente de relaţie specifice (şi adversativ, ci). Celelalte pauze sunt dictate de structuri fireşti şi linia melodică

7  Muti este Ema Mihalescu, soţia avocatului Corneliu Mihalescu, coleg, la Sfântul Sava, cu Topârceanu, şi legat de acesta printr-o caldă comunitate intelectuală şi sufletească. 8  Intonaţia cuvântului cu rol de adresare este caracterizată prin rostirea mai intensă a silabei cu accent, urmată de o coborâre abruptă a tonului.

50  BACUL pe înţelesul elevilor

poate fi urmarită uşor pe linia tonalităţii urcătoare (respectiv de continuitate) din partea iniţială, iar din cea finală – coborâtoare (de încheiere). - în egală măsură intuieşte pauze cerute pentru a insista asupra unor idei/ schimbări de tonalitate impuse de structuri apozitive. Exemplu: În fragmentul: „L-am întrebat: Şi contractul?... – Las’ ca am eu grija! Ca să aflăm că lucrarea a fost tiparită, că va apărea în curând, că bunul nostru tovarăş a iscălit el contractul, că a încasat el acontul (...). Viorica nu îndrăzneşte să zică nimic (...), iar eu n-am curaj.” Există numeroase elemente care evidenţiază tonalitatea variabilă, cu rolul de a segmenta enunţul. Între acestea se află punctul (marcând finalul enunţului şi tonalitatea descendentă), virgulele (relevante pentru pauze şi pentru accente frastice), semnul întrebării – marcă a vorbirii indirecte libere, introducând o interogativă neanalizabilă; semnul exclamării – replica împăciuitoare a celui cu care vorbise. Prin urmare, semnele de punctuaţie trebuie văzute ca relevante pentru împarţirea discursului şi pentru variaţia intonaţiei. • Formularea clară şi coerentă a ideilor textului Recomandări: - urmăreşte aspectele esenţiale din text, reţinând şi detaliile semnificative. În egală măsură, încearcă să sesizezi specificul textului. Exemplu: Emiţătorul îşi exprimă regretul pentru întârzierea cu care răspunde şi aminteşte evenimente personale (ziua de naştere şi atitudinea reprobabilă a unui demnitar comunist). Recomandări: - Atunci când pregăteşti textul pentru lectura de evaluare, gândeşte şi elementele de mimică, gestică sau contactul vizual cu evaluatorii. Astfel, gestica trebuie să fie moderată, dar nu absentă; poţi chiar marca grafic momentele în care pauzele în lectură, dictate de segmentarea textului/ de intonaţie îţi permit stabilirea unui contact vizual cu profesorii evaluatori. Vei obţine un feedback, o reacţie la cald a celor care te ascultă şi le vei putea menţine mai uşor atenţia/ trezi interesul. Ai grijă să nu abuzezi! • Identificarea aspectelor implicite ale textului Recomandări: - urmăreşte aspectele esenţiale din text, reţinând şi detaliile semnificative, pe care trebuie să le integrezi în reprezentarea ta culturală despre autor/ temă/ subiect. Ai în vedere cunoştintele tale de literatură şi istorie despre perioada comunistă. Le poţi integra atunci când încerci să recompui atmosfera culturală în care scrie Otilia Cazimir.

VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  51

Exemplu: Textul nu presupune ambiguităţi structurale, deoarece are funcţie pragmatică – de a realiza transmiterea unor idei, stări, sentimente unui receptor clar individualizat. În schimb, pune probleme la nivel implicit prin evocarea, astăzi, a unei lumi dispărute – lumea comunistă. Prin urmare, uimeşte eleganţa spirituală, delicateţea celei care, înşelată de un academician comunist, îşi roagă prietena să-i ofere înţelegere pentru întârzierea cu care răspunde, apoi readuce, când evocă propria zi de naştere, imaginea celui pe care-l iubeşte – George Topârceanu, după ce se stinsese din viaţă. În egală măsură, nu trebuie uitată tensiunea în care va fi trăit ca autoare şi traducătoare, ca martoră la procesele politice. ♦♦ Abordarea întrebărilor pe marginea textului 1. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? Cui i se adresează textul? Ce tip de text este acesta? Care este atitudinea autoarei faţă de frauda intelectuală în perioada comunistă? Autoarea textului (emiţătorul), Otilia Cazimir, este una dintre cele mai interesante poetese de la noi din perioada interbelică, dacă ne gândim la sensibilitatea cu care scrie pentru copii celebrele „Jucării” sau „Baba iarna intră-n sat” ori povestea celui care părăseşte copilăria din „A murit Luchi”. Numai că în textul de faţă nu apare ca scriitoare, ci în ipostaza de persoană, care-i împărtăşeşte unei bune prietene gândurile, necazurile, micile evenimente ale vieţii cotidiene. Textul de faţă, unul nonficţional, aparţinând stilului colocvial, se adresează unui receptor individualizat, numit în formula de adresare, ceea ce denotă caracterul privat al textului reprodus în „România literară”, ca document al unei perioade tulburi în cultura română şi ca mărturie despre abnegaţia şi nobleţea unei talentate scriitoare. În egală măsură, emiţătorul este apropiat sufleteşte de receptor după cum se observă din apelativ, din trimiterile la evenimente personale (ziua de naştere), din utilizarea abrevierii pentru a face trimitere la George Topârceanu (G) sau din aluziile la dorinţe personale („doream s-o deschid cu voi”). Ca particularităţi ale textului nonficţional, ale stilul colocvial, reţinem: menţionarea explicită a localităţii şi a datei, convenţii epistolare („Iaşi, 31 martie 1962”), a formulei iniţiale de adresare („Muti dragă”) şi a formulei finale, interesante prin dezvoltare şi originalitate („Te sărut cu dragoste,

52  BACUL pe înţelesul elevilor

Muti dragă, va sărut pe toate şi pe toţi şi mi-e dor de voi şi abia aştept să vie primăvara ca să pot începe a mă obişnui cu gândul plecării. Didiuca”). Se observă, în acest sens, opţiunea pentru registrul colocvial, uzual, dar fără să se depărteze de la normele limbii literare (birou, carte poştală, clişee), ceea ce evidenţiază statutul de intelectual al celei care scrie. Fragmentul se încadrează în tiparul textelor informative prin datele furnizate de autoare (proiectul de-a deschide împreună o sticlă de parfum, ziua de naştere aproape neobservată, înşelătoria unui demnitar comunist), tipar textual completat de o discretă dimensiune sentimentală realizată prin elemente grafice (scrierea cu aldine a dorinţei: mi-e dor să-ţi scriu) sau prin mijloace lexicale (folosirea pronumelui personal pentru a face trimitere la o persoană dispărută – poetul George Topârceanu: „a ţinut el”, „uşa casei lui”). Deşi nu aparţine domeniului beletristic, textul păstrează eleganţa exprimării care se regăseşte în textul celui obişnuit să scrie prin fluenţă, naturaleţe. 2. Care este opinia ta despre statutul intelectualului în perioada comunistă? Susţine, cu argumente, opinia prezentată. În opinia mea, perioada comunistă nu diferă de alte sisteme totalitare, deoarece toate au în comun dorinţa de a controla fiinţa umanaă în tot ce are mai personal, mai strâns legat de propria fiinţă: liberatatea în toate formele ei de manifestare, de la libertatea cuvântului, la libertatea de alegere, asa încât romanul 1984 al lui George Orwell dobândeşte valoare de premoniţie, deoarece Winston Smith din lumea totalitară a Oceaniei devine orice intelectual din lumea comunistă. Afirmaţia se bazează, în primul rând, pe eficienţa unor mecanisme de control şi autocontrol, de la Securitate la organizaţiile de propagandă PCR sau UTC, până la cele adresate copiilor (Pionierii sau Şoimii patriei) sau la Cenzură şi, mai grav, autocenzură. Aceste mecanisme au echivalent în fratele cel mare, capabil în roman să urmărească toţi locuitorii respectivului stat. Astfel, copilul este înregimentat în lumea comunistă din grădiniţă, iar realizările personale depind de cele politice, de abilitatea sa de a se integra într-un sistem de faţadă. Oamenii învaţă că duplicitatea este o a doua natură necesară pentru supravieţuirea lui zoon politikon, prin urmare cazurile unor zeloşi în stare să-şi toarne părinţii sistemului de supraveghere oficial nu mai miră pe nimeni. Apoi, tot în spiritul lui 1984, lumea devine expresia unei mari mistificări, cu forme aberante, colective numite, la noi, Cântarea României. Se pot adauga

VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  53

falsificările unor rapoarte astfel încât să se realizeze pe hârtie producţiile record stipulate în documentele diferitelor congrese. În acest sistem, intelectualul trebuie să-şi dovedească utilitatea, acreditând ştiinţific pretenţii de megalomanie, de egocentrism, prin reconstruirea unui trecut convenabil, prin interpretarea în spiritul a ceea ce este acceptabil prezentului. În concluzie, sistemele totalitare distrug libertatea de exprimare a diversităţii culturale şi înregimentează. Cu alte cuvinte, asemenea regimuri sunt expresia unei nivelări, a siluirii inteligenţei umane într-un pat ideologic al lui Procust.

Varianta 5

Londra, 25 Octombrie 1886

„Iubite amice, Iată câteva aduceri aminte din tinereţe, în care vei găsi multe despre viaţa unora din oamenii generaţiunii noastre cu care în tinereţe te-ai găsit în contact şi pe aceeaşi cale, oameni ageri, a căror viaţă, deşi scurtă de ani, dar a fost bogată în fapte […] Armează-ţi dar răbdarea şi aşteptă-te la o serie lungă de epistole. Odată, ieşind de la şcoală, apucasem drumul spre casă, luând prin scurta ulicioară care începea în poarta colegiului Sfântu Sava între puntea Petrescului şi casa cu pridvor a egumenului grec al mănăstirii, şi se sfârşea în unghiul bulevardului şi a stradei Academiei […] Poarta şcoalei era la câţiva paşi de uşa biserici, cam la locul unde s’a ridicat statua lui Lazăr. Acolo se aşezau pe vine, în şir, unul lângă altul, merari, simigii şi bragagii cu tablalele şi panerele lor. Un găligan de şcolar, cât un bivol de mare, tăbărâse pe un băiat slab şi pirpiriu, îl trântise la pământ şi-i căra la pumni, căutând să-i ia din mână o bucată de halviţa. Goliatul, căruia toţi îi ziceam Sotea, pentru că era de o putere de care numai vărul meu Mavru îi venea de hac, îşi petrecea timpul mai mult la poarta şcoalei, între plăcintari şi salepcii, decât în clasă. Îndată ce cumpăra cineva un covrig sau un măr, el se repezea ca un erete şi i-l smulgea din mână […] Da astădată însă, găsise împotrivire. Băiatul, deşi trântit la pământ, dar nu lăsa să-i scape halviţa; o apăra din mâini şi din picioare, cu dinţii şi cu unghiile.

54  BACUL pe înţelesul elevilor

Fie din indignaţiune, fie că puteam compta pe camarazii care veneau în urmă, mi-am luat inima în dinţi şi m’am aruncat în ajutorul celui slab şi asuprit […] La întoarcerea mea din Paris, anul 1841, ducându-mă să văz pe poetul Alexandrescu la djurstvă în Gorgani, unde se afla închis într’o cameră în fundul curţii, lângă gârlă, după ce am stat acolo până înnoptase, când am ieşit, ofiţerul de pază, după ce închide uşa bine şi bagă cheia în buzunar, îmi zice : — Vrei să te duc şi la Nicu Bălcescu ? nu ne vede nimeni, c’au plecat toţi de la cancelarie; numai să nu mă spui cuiva, că dau de belea. În camera în care am intrat, un tânăr, căruia d’abia îi mija mustaţa pe buze, şedea pe marginea unui pătucean de scânduri[…] Acel arestant era băiatul pe care cu câţiva ani îndărăt îl scosesem din mâinile fiorosului Sotea.” 1. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? Cui i se adresează textul? Ce tip de text este acesta? Care este atitudinea autorului faţă de întâmplările relatate? 2. Care este opinia ta despre rolul amintirilor în viaţa omului? Susţine, cu argumente, opinia prezentată. ♦♦ Lectura textului cu voce tare • Lectura pregătitoare Recomandări: - citeşte textul integral şi caută eventualele probleme de pronunţie. Exemplu: - atenţie la pronunţia neologismelor cu formă încă necorelată cu spiritul limbii române, cu alte cuvinte încă neadaptate în limbă („generaţiunii”, „indignaţiune”, „statua”), a turcismelor („salepcii”) şi a termenilor ruseşti („djurstvă”) având în vedere atât relaţia dintre receptor şi emiţător, cât şi funcţiile textului, nu vei avea probleme de înţelegere, decât de ordin semantic. • Identificarea elementelor de tonalitate (cu accent pe schimbările de tonalitate, pe pauzele expresive, marcate prin semne de punctuaţie sau impuse de logica mesajului) Recomandări: - pe măsura ce pregăteşti textul, în bancă, încearcă să-l gândeşti ca pe un text rostit şi respectă pauzele indicate de semnele de punctuaţie. În cazul de faţă, sintaxa enunţiativă nu pune probleme deosebite. Este interesant de

VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  55

urmărit funcţia punctuaţiei în construirea unui mesaj cu puternică încărcătură afectivă. Enunţurile păstrează spontaneitatea vorbirii, cu acumulări, nuanţări în exprimare. Exemplu: „Iubite amice, Iată câteva aduceri aminte din tinereţe, în care vei găsi multe despre viaţa unora din oamenii generaţiunii noastre cu care în tinereţe te-ai găsit în contact şi pe aceeaşi cale, oameni ageri, a căror viaţă, deşi scurtă de ani, dar a fost bogată în fapte […] Armează-ţi dar răbdarea şi aşteptă-te la o serie lungă de epistole.” În primul rând, sintagma în vocativ („Dragă amice”) se marchează prin pauză şi o anumită intonaţie la nivelul enunţului pentru a evidenţia organizarea ierarhică a acestuia. Apoi se evidenţiază suita de propoziţii subordonate atributive, marcate prin elemente de relaţie specifice (pronumele relativ „care”) şi concesiva introdusă prin conjuncţia specifică „deşi”. - în egală măsură intuieşte pauze cerute pentru a insista asupra unor idei/ schimbări de tonalitate impuse de structuri apozitive. Exemplu: În fragmentul: „Goliatul, căruia toţi îi ziceam Sotea, pentrucă era de o putere de care numai vărul meu Mavru îi venea de hac, îşi petrecea timpul mai mult la poarta şcoalei, între plăcintari şi salepcii, decât în clasă. Îndată ce cumpăra cineva un covrig sau un măr, el se repezea ca un erete şi i-l smulgea din mână” există numeroase elemente care evidenţiază tonalitatea variabilă, cu rolul de a segmenta enunţul. Între acestea se află punctul (marcând finalul enunţului şi tonalitatea descendentă), virgulele (relevante pentru pauze şi pentru accente frastice). Prin urmare, semnele de punctuaţie trebuie văzute ca relevante pentru împărţirea discursului şi pentru variaţia intonaţiei. - raportează textul la experienţa ta de lectură. Exemplu: Textul prezintă amintirile lui Ion Ghica, legate colegul său de generaţie, Nicolae Bălcescu şi împărtăşite lui Vasile Alecsandri, cu care are o relaţie aparte (împart aceleaşi amintiri deoarece au un trecut comun). • Identificarea elementelor de tonalitate (cu accent pe schimbările de tonalitate, pe pauzele expresive, marcate prin semne de punctuaţie sau impuse de logica mesajului) şi folosirea mijloacelor nonverbale şi paraverbale adecvate nu îţi pun probleme, dar trebuie să interpretezi textul, ca un actor. Pentru moment, trebuie să te imaginezi în locul emitentului şi să intuieşti contextul formal, oficial al actului de comunicare).

56  BACUL pe înţelesul elevilor

Recomandări: - Atunci când pregăteşti textul pentru lectura de evaluare, gândeşte şi elementele de mimică, gestică sau contactul vizual cu evaluatorii. Astfel, gestica trebuie să fie moderată, dar nu absentă; poţi chiar marca grafic momentele în care pauzele în lectură, dictate de segmentarea textului/ de intonaţie îţi permit stabilirea unui contact vizual cu profesorii evaluatori. Vei obţine un feedback, o reacţie la cald a celor care te ascultă şi le vei putea menţine mai uşor atenţia/ trezi interesul. Ai grijă să nu abuzezi! • Identificarea aspectelor implicite ale textului Recomandări: - urmăreşte aspectele esenţiale din text, reţinând şi detaliile semnificative, pe care trebuie să le integrezi în reprezentarea ta culturală despre autor/ temă/ subiect. Ai în vedere cunoştinţele tale despre textul de graniţă. Exemplu: Textul nu presupune ambiguităţi structurale, deoarece are funcţie pragmatică – de a realiza transmiterea unor idei, stări, sentimente unui receptor clar individualizat. ♦♦ Abordarea întrebărilor pe marginea textului 1. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? Cui i se adresează textul? Ce tip de text este acesta? Care este atitudinea autorului faţă de întâmplările relatate? Autorul textului (emiţătorul), Ion Ghica, reprezintă o personalitate marcantă a generaţiei paşoptiste. Textul de faţă, unul nonficţional, de graniţă, aparţinând stilului colocvial (în variantă epistolară), se adresează unui bun prieten şi coleg de generaţie, Vasile Alecsandri. Fragmentul se încadrează în tiparul textelor narative cu inserţii descriptive. Elementele narative ţin de existenţa unor repere spaţiale (colegiul Sfântu Sava, strada Academiei, Paris), a verbelor („apucasem”, „se aşezau”, „se repezea”) şi a structurilor adverbiale („odată”, „astădată”). Emiţătorul este subiectiv, implicat, bun cunoscător al unei epoci a gloriei, cea paşoptistă. Amintirile sale, în centrul cărora este situat Nicolae Bălcescu, au un referent nonficţional prin caracterul lor memorialistic. Rostul rememorării este de a constitui un adevăr particular cu privire la persoana lui Nicolae Bălcescu, atunci când acesta nu reprezenta încă o personalitate a vieţii noastre culturale, cum a devenit mai târziu. Evocând o persoană (şi nu un personaj!) şi împrejurări istorice reale, emiţătorul tinde să respecte o condiţie a adevărului, evidentă în modul de structurare a mesajului său, impregnat de detaliile conservate de memorie şi de informaţii controlabile (al căror

VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  57

adevăr poate fi controlat prin consultarea documentelor sau a altor martori). Caracterul memorialistic, lipsa ficţiunii reprezintă o trăsătură definitorie a prozei paşoptiste, îndreptăţind opinia criticului Tudor Vianu „primul nostru realism este memorialistic”. Deşi suntem în faţa unei scrisori destinate, în principiu, să transmită o informaţie, textul adună suficiente elemente care îl fac să alunece în literatură (tendinţa de portretizare, stilul). Adeseori o situaţie, o trăire, poate fi urmărită cu insistenţă, făcând obiectul unei comparaţii („Un găligan de şcolar, cât un bivol de mare”, „se repezea ca un erete”) sau al unor enumeraţii („Acolo se aşezau pe vine, în şir, unul lângă altul, merari, simigii şi bragagii cu tablalele şi panerele lor”). Nu lipseşte o doză de subiectivitate, datorată limitelor de percepţie, dar şi de expresie a memorialistului, având darul de a emoţiona cititorul. Cu toate acestea, scrisoarea nu trece în interiorul literaturii; rămâne un text de graniţă, care împrumută anumite procedee proprii literaturii, fără să devină literatură. Rămâne conectată la realitatea unui timp, a unui loc şi a unor persoane anume. Cu multe note realiste (tehnica detaliului semnificativ, reperele spaţio-temporale), cu o mare putere de evoca fapte şi întâmplări, reuşeşte să însufleţească, cu atâta relief, opera. Scrisoarea are caracterul unei convorbiri prieteneşti fără pretenţii, dar cu atât mai sinceră, mai caldă, mai pitorească. Creionând figurile, scriitorul nu le priveşte cu indiferenţă, ci ia o atitudine făţişă, de admiraţie (Nicu Bălcescu), sau de reprobare ironică (Sotea). Fiinţele la care face trimitere au avut o existenţă reală, ce poate fi verificată cu documente, determinată cronologic. De aceea ele sunt persoane şi nu personaje. Stilul colocvial / familiar este evidenţiat de formula de adresare („Iubite amice!”), indice formal al genului epistolar, prin componenta afectivă accentuată. 2. Care este opinia ta despre rolul amintirilor în viaţa omului? Susţine, cu argumente, opinia prezentată. Consider că amintirile reprezintă o compensaţie în calea timpului necruţător, singura posibilitate de conservare a trecutului. Indiferent de forma sub care se păstrează — fotografia, filmul etc, amintirile ne ajută să nu ne uităm trecutul, să îi avem alături de noi pe cei care nu mai sunt. Dar cel mai intim depozitar al amintirilor este memoria fiecăruia dintre noi, un adevărat tezaur pe care nimeni nu ni-l poate lua. În primul rând, amintirile ne vorbesc din fotografii, casete video care reuşesc sa se constituie în stavilă în faţa unui timp atât de grăbit. Răsfoim albumele cu fotografii, ne amintim, uneori vag, de ipostazele noastre trecute,

58  BACUL pe înţelesul elevilor

ne amuzăm sau ne întristăm, însă le suntem totdeauna recunoscători pentru ceea ce ne oferă. Nu uităm să ne mirăm totodată de semnele pe care timpul le lasă pe chipul nostru şi pe fotografiile îngălbenite. În al doilea rând, importanţa amintirilor în viaţa individului se poate evidenţia şi prin raportarea la literatură, care a manifestat preocupare pentru aspectele esenţiale ale umanităţii. Poate cel mai sensibil poet în această privinţă rămâne Ion Pillat, înfiorat mereu de amintire. Supratema creaţiei sale lirice este timpul, cel care consumă fiinţa şi împotriva căruia se poate construi ”casa amintirii” ca spaţiu securizant. Să nu uităm importanţa amintirii la Mihai Eminescu, al cărui ideal de feminitate se întrupează ”din valurile vremii” în spaţiul privilegiat al amintirii. În concluzie, amintirile joacă un rol esenţial în existenţa umană, adevărat depozitar al trecerii noastre prin viaţă, un univers care vine să compenseze fragilitatea noastră.

TEXT NONFICŢIONAL/ ARGUMENTATIV/ PUBLICISTIC
Varianta 6
„Mărturisesc că, până la urmă, n-am înţeles dacă industria editorială de la noi a fost atinsă de criză. În discuţia particulare sau (mai rar) în declaraţii publice, editorii spun că da: e mai greu ca în alţi ani. Se publică mai puţine titluri, se cheltuiesc mai puţini bani pentru promovare, unele librării din provincie o duc rău. Dar o situaţie exactă nu prea ai unde să găseşti. În alte domenii se fac periodic statistici şi aflăm de la emisiunile de ştiri ori din ziare că vânzările de automobile, de haine ori mai ştiu eu de ce au scăzut cu atât la sută. Piaţa de carte nu mai beneficiază de astfel de studii şi, în general, consumurile culturale nu prea sunt măsurate şi evaluate. Ministerul Culturii înfiinţase acum câţiva ani un centru special care să se ocupe cu aşa ceva, care a realizat nişte barometre de consum cultural foarte bune: a fost prima dată când instituţiile culturale şi-au putut da seama concret care este publicul pe care se poate conta. De la o vreme, n-au mai apărut astfel de studii. Cauza ar putea fi bugetul desigur...

VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  59

În alte ţări europene însă, criza economică pare să fi avut efecte pozitive în domeniul cultural: obligaţi să renunţe la vacanţe scumpe ori la cumpărarea unei maşini noi, oamenii au redescoperit activităţi de timp liber mult mai accesibile – spectacole, cărţi, vizite la muzee şi expoziţii. Este reacţia sănătoasă a unei societăţi aşezate, a unui public care are un stil de viaţă previzibil, în linii mari.” (Mircea Vasilescu – „Mai e criză?”, în Dilemateca, Anul IV, nr.41, octombrie 2009) (Citeşte textul cu voce tare) 1. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? Cui i se adresează textul? Ce tip de text este acesta? Care este opinia autorului despre statutul cărţii la noi? 2. Care este opinia ta despre statutul cărţii în lumea contemporană? Susţine, cu argumente, opinia prezentată. ♦♦ Lectura textului cu voce tare • Lectura pregătitoare Recomandări: - citeşte textul integral, vei constata că nu apar probleme de pronunţie, deoarece textul este conceput pentru un public larg, dornic să afle câte ceva despre piaţa cărţii. - nici la nivel semantic nu apar probleme; dezambiguizarea se realizează uşor prin raportare la context (dezambiguizarea lor în context); - raportează textul la experienţa ta de lectură. Exemplu: Textul exprimă explicit, fără ambiguitate, imposibilitatea lumii româneşti de a gestiona zestrea culturală oferita de carte, iar această incapacitate ia forma dezinteresului, având în vedere lipsa de date statistice sau absenţa unor puncte de vedere publice. În opoziţie cu lumea noastră, se află „alte state europene”, unde criza economică aduce revenirea la o viaţă culturală normală. • Identificarea elementelor de tonalitate (cu accent pe schimbările de tonalitate, pe pauzele expresive, marcate prin semne de punctuaţie sau impuse de logica mesajului) Recomandări: - pe măsură ce pregăteşti textul, în bancă, încearcă să-l gândeşti ca pe un text rostit şi respectă pauzele indicate de semnele de punctuaţie. În cazul de

60  BACUL pe înţelesul elevilor

faţă, sintaxa enunţiaţivă nu pune probleme deosebite. Eventualele probleme de intonaţie sunt determinate de variaţia tonalităţii, în funcţie de trăirile autorului, de diferitele mărci ale oralităţii, cu elipsa unor structuri din enunţ pentru realizarea impresiei de naturaleţe, de spontaneitate, necesare unei mărturisiri, dar şi unei interogaţii, semnalate retoric în titlu. Exemplu: „Mărturisesc că # până la urmă # n-am înţeles dacă industria editorială de la noi a fost atinsă de criză # În discuţia particulare sau # mai rar # în declaraţii publice # editorii spun că da # e mai greu ca în alţi ani # Se publică mai puţine titluri # se cheltuiesc mai puţini bani pentru promovare # unele librării din provincie o duc rău # Dar o situaţie exactă nu prea ai unde să găseşti #”. Segmentarea diferitelor componente ale enunţurilor ţin de intercalarea unor structuri circumstanţiale (până la urmă), de finalul enunţului marcat grafic cu punct, într-o dicţiune rapidă a ideilor, de enumeraţie. Un alt element distinctiv este intonaţia cu tonalitate relativ uniformă şi previzibilă. Partea iniţială are o tonalitate urcătoare (respectiv de continuitate), aratând faptul că enunţul nu s-a încheiat, iar cea finală – coborâtoare (de încheiere). Accentul frastic (rostirea mai intensă a anumitor porţiuni din enunţuri/ fraze) este important în acest text pentru evidenţierea diferitelor segmente: până la urmă, mai rar, Dar. Acestea dobândesc rol expresiv. • Identificarea aspectelor implicite ale textului Recomandări: - urmăreşte aspectele esenţiale din text, reţinând şi detaliile semnificative, pe care trebuie să le integrezi în reprezentarea ta culturală despre autor/ temă/ subiect. Criza economică este subiect de discuţie atât în presa curentă, nu numai în cea economică şi afectează foarte mulţi oameni. Nivelul implicit aici nu presupune interpretare secundă a textului (stilul publicistic în această realizare nu permite ambiguităţi), ci, mai degrabă, adaptare a economicului la orizontul cultural. Exemplu: Implicit, textul presupune că şi lumea românească are nevoie de maturitate şi de normalitate culturală. Aceasta se obţine prin interes faţă de piaţa cărţii şi faţă de consumatori, mai ales pentru segmentul în formare (şcolarul mijlociu şi mare) pentru care cultura generală rămâne prioritate, în condiţiile în care şcoala şi familia oferă din ce în ce mai puţin cultură generală şi preferă specializarea de la vârste foarte mici, nu după aptitudini, ci după ce este preţuit sezonier pe piaţa muncii.

VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  61

♦♦ Abordarea întrebărilor pe marginea textului 1. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? Cui i se adresează textul? Ce tip de text este acesta? Care este opinia autorului despre statutul cărţii la noi? Autorul textului (emiţătorul), Mircea Vasilescu, profesor universitar şi ziarist la Dilemateca, a publicat, printre altele, volumele „Iubite cetitoriule... Lectură, public” şi comunicare în cultura română veche”, „Mass-comèdia. Situaţii şi moravuri ale presei de tranziţie” şi „Europa dumitale. Dus-întors între noi şi ei”. Ca atare, putem considera emiţătorul ca avizat, specializat, creditabil prin atitudinea onestă şi recunoaşterea precarităţii surselor sale de informare (nu date statistice, nici măcar poziţii oficiale, ci discuţii particulare), dornic de a-şi informa lectorii despre un subiect „la zi” – criza – surprinsă în spaţiul cultural. Textul de faţă, unul nonficţional, aparţinând stilului publicistic, se adresează unui public larg, unui receptor eterogen, posesor al unei culturi medii, dar cu interese livreşti; de aici şi accesibilitatea aparentă a discursului. Se observă, în acest sens, opţiunea pentru registrul neologic aproape uzual (industria editorială, promovare, barometre de consum cultural) organizat în enunţiative accesibile, simple ca structură sau pe formulări eliptice care atrag atenţia (editorii spun că da). La nivel stilistic, reţinem detalii precise, elocvente, adesea în formulări memorabile (barometre de consum cultural foarte bune) sau cu aluzii uşor de înţeles (De la o vreme, n-au mai apărut astfel de studii. Cauza ar putea fi bugetul desigur...). Tot caracteristică stilului publicistic este şi folosirea unor elemente expresive asemănătoare celor din textele beletristice, cum ar fi metafora „barometre de consum”. Fragmentul se încadrează în tiparul textelor argumentative prin dorinţa autorului de a convinge de lipsa unor date clare cu privire la situaţia editurilor şi a sistemului de distribuţie în situaţie de criză. Apar structuri lingvistice specifice: conectorul opiniei „Mărturisesc...”, enumeraţia pentru a evidenţia starea de fapt, raportul adversativ punctat prin „dar”/ „însă”, trimiterea la situaţia altora (în alte domenii) etc. Analizând structura textului, putem situa fragmenul în porţiunea de incipit prin stabilirea tonalităţii confesive (Marturisesc că...) şi a situaţiei de fapt din lumea românească (lipsa de interes pentru efervescenţa culturală generată de vânzarea de carte), deci cuprinde ipoteza, când se fixează punctul

62  BACUL pe înţelesul elevilor

de vedere care va fi susţinut, la care se adaugă o parte de argumentaţie. În al doilea alineat, scriitorul presupune o opoziţie între statele europene şi ceea ce se întâmplă la noi; în alte spaţii culturale, criza a determinat revenirea la cultură ca divertisment ieftin şi de calitate. 2. Care este opinia ta despre statutul carţii în lumea contemporană? Susţine, cu argumente, opinia prezentată. Consider că în spaţiul culturii româneşti cartea este, pe nedrept, marginalizată şi că ar trebui să-şi recapete cititorii, încântaţi dupa 1989, de valori facile, materiale promovate insistent de media. Ofensiva cărţii este dificilă şi din cauza diferitelor surse de divertisment, între care Internetul ocupă un loc de frunte, alături de presă, iar lista poate continua. În primul rând, familia, şcoala şi ceilalti factori educativi ar fi bine să schimbe tonul dojenitor, plin de reproş, de tipul „Tinerii din ziua de azi nu mai citesc...”, cu oferte interesante şi tentante, de la atelierele de lectură la lectura de plăcere sau la aerisirea manualelor, care trebuie să formeze lectori competenţi, inteligenţi, nu persoane în stare să memoreze o sumă de afirmaţii critice sau de comentarii. Apoi, cartea trebuie văzută aşa cum este: un prieten mut, nu obligaţia impusă de şcoală. De altfel, interesul faţă de carte scade direct proporţional cu strădania tiranică de a impune lectura. A determina cititorul să descopere universul livresc ar trebui să fie un act de seducţie, nu de tortură. În al doilea rând, trebuie reţinută ingeniozitatea unor editori, librari, bibliotecar, în fine „oameni ai cărţii” care ştiu să facă din lectură o activitate interesantă prin ediţiile de bună calitate la preţuri competitive, prin transformarea librăriei în spaţiu de lectură, joacă şi experiment, astfel încât amatorul de carte vine într-un spaţiu familiar, chiar dacă nu are de gând să cumpere. În concluzie, dezinteresul celor mici sau scuzele laşe ale celor mari, de tipul: „Nu am timp să citesc...” demonstrează doar că nu mai avem priorităţi culturale, pe care să le redescoperim în momente de criză, cum se întâmplă în lumea „normală”, cultural vorbind, de aceea campaniile de marketing ale unor trusturi de presă (care oferă în acelaşi timp cu ziarul o carte) devin acte de cultură.

VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  63

TEXT FICŢIONAL/ NARATIV/ DESCRIPTIV
Varianta 7
„În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului – în vremea veche, - trăia un împărat întunecat şi gânditor ca miazănoaptea şi avea o împărăteasă tânără şi zâmbitoare ca miezul luminos al zilei. Cincizeci de ani de când împăratul purta război c-un vecin al lui. Murise vecinul şi lăsase moştenire fiilor şi nepoţilor ura şi vrajba de sânge. Cincizeci de ani, şi numai împăratul trăia singur, ca un leu îmbătrânit, slăbit de lupte şi suferinţe – împărat ce-n viaţa lui nu râsese niciodată, care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat al copilului, nici la surâsul plin de amor al soţiei tinere, nici la poveştile bătrâne şi glumeţe ale ostaşilor înălbiţi în bătălie şi nevoi. Se simţea slab, se simţea murind şi n-avea cui să lase moştenirea urei lui. Trist se scula din patul împărătesc, de lângă împărăteasa tânără – pat aurit, însă pustiu şi nebinecuvântat – trist mergea la război cu inima neîmblânzită; şi împărăteasa sa, rămasă singură, plângea cu lacrimi de văduvie singurătatea ei. (...) Din ochii ei albaştri şi mari curgeau şiroaie de mărgăritare apoase pe o faţă mai albă ca argintul crinului.” (Mihai Eminescu, Făt-Frumos din lacrimă) Citeşte textul cu voce tare.

1. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? Cui se adresează textul? Ce tip de text este acesta? Prin ce susţine textul direcţia romantică? Fragmentul reprezintă chiar incipitul unui basm. Deşi formula tipică A fost odată ca niciodată e înlocuită, se păstrează coordonatele spaţiale şi temporale nedeterminate, ca în lumea fabuloasă a basmului („în vremea veche”). În plus, este introdus şi elementul religios – „pe când Dumnezeu....”, sugestie a unui timp mitic, când epifania ţinea de firesc. Text ficţional, narativ cu inserţii descriptive de tip portret, are în centru imaginea unui împărat, imagine construită în linii romantice. Se remarcă astfel antiteza, încă din primul paragraf: „în vremea veche” vs. „azi”, „un

64  BACUL pe înţelesul elevilor

împărat întunecat şi gânditor ca miazănoaptea” vs. „o împărăteasă tânără şi zâmbitoare ca miezul luminos al zilei”. Retorismul discursului narativ, marcă a romantismului, este susţinut de repetiţiile cu efect de insistenţă („Trist se scula [...], trist mergea la razboi”, „Cincizeci de ani de când împăratul purta război [...] cincizeci de ani şi numai împăratul trăia singur”), dar şi de nivelul stilistic al textului (de exemplu, epitetul metaforic „poveştile bătrâne”). Nivelul tematic intră şi el în aria romantismului, prin preferinţa pentru femeia-înger, ale cărei trăsături le găsim conturate la finalul textului: „Din ochii ei albaştri şi mari curgeau şiroaie de mărgăritare apoase pe o faţă mai albă ca argintul crinului” (câmpul semnatic al purităţii e foarte bine reprezentat!). 2. Care este opinia ta despre războaiele contemporaneităţii? Susţine, cu argumente, opinia prezentată. Consider că războaiele reprezintă un flagel care degradează fiinţa, care fac din oameni simpli pioni puşi în slujba unor interese mai mult economice decât politice, dar că noi înşine putem evita dezastrele de acest soi, dacă ne-am implica mai mult şi nu ne-am lăsa conduşi ca o turmă incapabilă să gândească sau să ia decizii. În primul rând, mă aşteptam ca oamenii să nu uite ce a însemnat al Doilea Război Mondial, care nu este foarte departe, temporal vorbind, de epoca noastră. Mă aşteptam ca istoria să nu se repete şi mă refer la ceea ce s-a întâmplat în Irak. O putere militară, cum este America, s-a folosit de un pretext (din câte am am aflat din presă, acele posibile arme de distrugere în masă, care n-au fost descoperite niciodată!) pentru a invada o ţară, cu scopul de a pune mâna pe resursele ei (petrolul). Ceea ce s-a întâmplat în anii 1940 evreilor, se întâmplă acum musulmanilor. În al doilea rând, sper ca să existe mai multă diplomaţie, mai multă raţiune şi în felul acesta să se evite omorârea inutilă a milioane de oameni. Pentru că orice conflict armat implică şi moartea unor civili nevinovaţi. Cel mai mult mă impresionează chipurile copiilor aflaţi în locul şi timpul nepotrivit, care devin infirmi, care-şi pierd părinţii, rudele sau chiar viaţa. Ce-au făcut ei să merite asta? În plus, ar trebui să învăţăm ceva din mărturiile despre război, mărturii pe care umanitatea le promovează, în speranţa că, noi, urmaşii, vom avea grijă să nu comitem aceleaşi greşeli. „Jurnalul Annei Frank” sau „Lista lui Schindler” se pot afla oricând pe lista noastră de priorităţi în materie de lectură sau de film. Ele reconstituie veridic un univers al spaimei, conturează fiinţa care se agaţă cu ultimele puteri de firul vieţii, în contextul violent al războiului.

VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  65

Povestea adolescentei care trăieşte primii fiori ai dragostei în condiţiile unei recluziuni forţate, în speranţa că se va salva de la moarte (alături de familie), emoţionează tocmai prin simplitate, prin naturaleţe. Iar lista cu numele a 801 evrei salvaţi de omul de afaceri Oskar Schindler, se ştie, a fostul punctul de plecare al cutremurătorului film regizat de Steven Spielberg. În concluzie, cred că stă în puterea noastră să fim înţelepţi şi să nu repetăm istoria, să evităm a aduce moarte în jurul nostru. Şi mai cred că trebuie să renunţăm la atitudinea pasivă, nu putem sta cu mâinile în sân când semenii noştri îşi pierd ceea ce au mai de preţ. Marşurile de protest n-ar trebui să se oprească decât atunci când va domni pacea.

Varianta 8

„Fum pe coşul Hagiului nu s-a pomenit. Ridice viscolul nămeţii până la streşeni. Apele să îngheţe tun. Treaba lor! Hagiul nu vrea să ştie de crapă pietrile la gerul Bobotezei, nici dacă în iulie turbează cânii de căldură. Iarna tremură, vara gâfâie. Toată viaţa lui, de câte ori nepoată‑sa – trăind aciolată pe lângă dânsul, îi pomenea, la Crăciun, să taie şi ei un porc, ca tot creştinul, bătrânul răspundea: - Îmi face rău, nepoată, s-aud guiţând... Îmi face rău... c-aşa sunt eu... milos... Dacă aşa îl aducea din cuvânt Leana, înghiţind în sec, cu gândul la şorici, bătrânul răspundea liniştit: - Un porc... carne multă... se strică... Două guri suntem... - Nene, să înroşim şi noi ouă... - Ce prostie!... Ouă roşii?... Nu e mai bine să le mănânci proaspete?... Ouă roşii, ouă stătute... - Să roşim puţintele, ardem focul degeaba, cumpărăm de-a surda băcanul... Cheltuială zadarnică... Vremuri grele! - Da.... O ciosvârtă de miel... - Miel?... ce fel de miel?... Cum miel?... Miroase a oaie... Paştele prea e în vară... - Ce pustia de vară, nene Tudose, nu vezi că plouă şi fulguieşte?!... - Ei, fulguieşte, fulguieşte... tu nu vezi că nu ţine? Unde ţine? Cum cade, se topeşte... Eu mor de căldură... Uf !... Uf !... - Şi eu mor de frig.... - Mori de frig... crăpi... Aşa te-am pomenit... lacomă, nemulţu­ mitoare! (B. Şt. Delavrancea, Hagi-Tudose)

66  BACUL pe înţelesul elevilor

1. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? Cui se adresează textul? Ce tip de text este acesta? Ce semnificaţie au punctele de suspensie? Care este atitudinea lui Hagi-Tudose faţă de rugăminţile nepoatei? Avem în faţă un text ficţional (stil beletristic), un text care debutează cu o scurtă naraţiune în care cititorului/ receptorului îi este zugrăvită zgârcenia personajului Hagi-Tudose. Acum se poate percepe un uşor ton depreciativ în vocea naratorului, surprins în exclamaţia „Treaba lor!”, inventariind elementele necesare existenţei pe care avarul le ignoră cu desăvârşire. Pe gerul cel mai năprasnic nu vezi ieşind fum pe coşul casei lui. „Iarna tremură, vara gâfâie”. Dialogul care urmează consolidează mesajul textului, devenind un mijloc de caracterizare pentru celebrul personaj al lui Delavrancea, deschizând galeria avarilor în literatura română, continuată de Tache („Ultima noapte de dragoste...”), Bică-Jumate („Groapa”) sau Costache Giugiuveanu („Enigma Otiliei”). Acesta nu vrea să facă nicio cheltuială pentru confortul său şi al nepoatei care trăieşte pe lângă el. Mai mult, din aceeaşi dorinţă a acumulării banilor, a tezaurizării averii, bătrânul evită respectarea tradiţiilor culinare specifice marilor sărbători creştine. Toate întrebările nepoatei repezintă pentru personaj o cursă cu jaloane pe care el le evită, mai greu sau mai uşor, fără a face vreo concesie, reuşind să-şi păstreze bănuţii intacţi. Scuzele pe care i le serveşte nepoatei, contracarând rugăminţile acesteia, sunt chinuite, nu rezistă (şi tocmai de aceea nepoata nu cedează uşor): „vremuri grele”, carnea, fie e prea multă (cea de porc), fie miroase (cea de miel), ouăle se strică. Abundenţa punctelor de suspensie în dialogul bătrânului cu nepoata, marcând discontinuitatea discursului, transcriu, în cazul lui, o fragmentare a raţiunii, o criză a acesteia, un semn clar de dezechilibru. Pe scurt, degradarea umană. Pe de altă parte, ne putem gîndi că punctele de suspensie surprind doar o pauză în care personajul încearcă să tragă de timp pentru a găsi răspuns la cererile nepoatei. În ceea ce o priveşte, punctele de suspensie îi surprind ezitările, teama în abordarea unui avar. Se reţine nivelul lexical al textului, valorificându-se registrul popular şi regional: „aciolată”, „de-a surda”, „pustia de...” etc. 2. Care este opinia ta despre avariţie? Susţine, cu argumente, opinia prezentată. Avariţia e asociată trăsăturilor reprobabile, actelor condamnabile ale individului. Consider că, totuşi, avariţia poate fi dublată şi de aspecte pozitive,

VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  67

mai ales dacă o concepem ca viaţă chibzuită, astfel încât omul să poată evada din consumerism, din materialism, dar şi din spiritualismul exagerat, care îl face să uite de ziua de mâine. Pe de o parte, îmi place să mă gândesc la avariţie ca la sursa unei vieţi echilibrate, în care individul nu aruncă pe fereastră cu banii, preferând siguranţa care vine din acumulare. Acest om e chibzuit, strânge banii pentru zile negre, ţinându-se departe de cheltuielile inutile, superficiale, de tentaţiile, chiar şi culinare, care apar la tot pasul. Dar când dorinţa de acumulare devine un exces, o pasiune devorantă, individul uită a trăi. Şi-atunci, care mai e sensul acumulării?! Pe de altă parte, avariţia e sinonimă cu dezumanizarea fiinţei. Asta ne arată literatura noastră, de la Hagi-Tudose până la Costache Giurgiuveanu. Indivizi a căror dorinţă de acumulare (în plan material, financiar) e exacerbată la maxim. Trăiesc doar pentru a-şi contempla sacul cu bani, reducând la minim cheltuielile necesare existenţei, ţinând sub cheie alimentele, ca Giurgiuveanu, sau neîndurându-se a-şi rupe nici măcar o monedă pentru o supă caldă, ca Hagi-Tudose. În concluzie, cred că oamenii ar trebui să găsească un echilibru între dorinţa de a strânge (bani, averi) şi dispreţul faţă de aspectul material al existenţei. Sau măcar să aibă grijă ca acţiunile lor de a ţine cu dinţii de bani să nu se transforme într-o obsesie căreia nu-i mai pot face faţă.

Varianta 9

„Într-o seară de la începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele zece, un tânăr de vreo optsprezece-nouăsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean, intra în strada Antim, venind dinspre strada Sf. Apostoli cu un soi de valiză în mână, nu prea mare, dar desigur foarte grea, fiindcă, obosit, o trecea des dintr-o mână într-alta. Strada era pustie şi întunecată şi, în ciuda verii, în urma unor ploi generale, răcoroasă şi foşnitoare ca o pădure […]. Tânărul mergea atent de-a lungul zidurilor, scrutând, acolo unde lumina slabă a felinarelor îngăduia, numerele caselor. Uniforma neagră îi era strânsă bine pe talie, ca un veştmânt militar, iar gulerul tare şi foarte înalt şi şapca umflată îi dădeau un aer bărbătesc şi elegant. Faţa era însă juvenilă şi prelungă, aproape feminină din pricina şuviţelor mari de păr ce-i cădeau de sub şapcă, dar coloarea măslinie a obrazului şi tăietura elinică a nasului corectau printr-o notă voluntară întâia impresie. Din chipul dezorientat

68  BACUL pe înţelesul elevilor

cum trecea de pe un trotuar pe altul în căutarea unui anume număr, se vedea că nu cunoştea casa pe care o căuta. Strada era pustie şi lumea părea adormită, fiindcă lămpile de prin case erau stinse sau ascunse în mari globuri de sticlă mată, ca să nu dea căldură. În această obscuritate, strada avea un aspect bizar. Nicio casă nu era prea înaltă şi aproape niciuna nu avea cat superior. Însă varietatea cea mai neprevăzută a arhitecturii (operă îndeobşte a zidarilor italieni), mărimea neobişnuită a ferestrelor, în raport cu forma scundă a clădirilor, ciubucăria, ridicolă prin grandoare, amestecul de frontoane greceşti şi chiar ogive făceau din strada bucureşteană o caricatură în moloz a unei străzi italice.” (George Călinescu, Enigma Otiliei) (Citeşte textul cu voce tare) 1. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? Cui se adresează textul? Ce tip de text este acesta? Care este opinia naratorului despre strada bucureşteană? 2. Care este opinia ta despre străzile Bucureştiului de astăzi? Susţine, cu argumente, opinia prezentată. ♦♦ Lectura textului cu voce tare • Identificarea elementelor de tonalitate (cu accent pe schimbările de tonalitate, pe pauzele expresive, marcate prin semne de punctuaţie sau impuse de logica mesajului) Recomandări: - pe măsură ce pregăteşti textul, în bancă, încearcă să-l gândeşti ca pe un text rostit şi respectă pauzele indicate de semnele de punctuaţie. În cazul de faţă, sintaxa enunţiativă nu pune probleme deosebite. Eventualele probleme de intonaţie sunt determinate de amploarea frazelor, cu serii enumerative ce cuprind şi construcţii incidentale. Exemplu: „Într-o seară de la începutul lui iulie 1909 # cu puţin înainte de orele zece # un tânăr de vreo optsprezece-nouăsprezece ani # îmbrăcat în uniformă de licean # intra în strada Antim # venind dinspre strada Sf. Apostoli cu un soi de valiză în mână # nu prea mare # dar desigur foarte grea # fiindcă # obosit # o trecea des dintr-o mână într-alta.” Segmentarea diferitelor componente ale enunţurilor ţine de intercalarea unor structuri explicative, de finalul enunţului marcat grafic cu punct, într-o dicţiune rapidă a ideilor,

VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  69

de enumeraţie. Un alt element distinctiv este intonaţia cu tonalitate relativ uniformă şi previzibilă. Partea iniţială are o tonalitate urcătoare (respectiv de continuitate), arătând faptul că enunţul nu s-a încheiat, iar cea finală – coborâtoare (de încheiere). Accentul frastic (rostirea mai intensă a anumitor porţiuni din enunţuri/ fraze) este important în acest text pentru evidenţierea diferitelor segmente. Acestea dobândesc rol expresiv. Identificarea elementelor de tonalitate (cu accent pe schimbările de tonalitate, pe pauzele expresive, marcate prin semne de punctuaţie sau impuse de logica mesajului) şi folosirea mijloacelor nonverbale şi paraverbale adecvate. - în egală măsură, intuieşte pauze cerute pentru a insista asupra unor idei/ schimbări de tonalitate impuse de structuri apozitive. Exemplu: În fragmentul: „Însă varietatea cea mai neprevăzută a arhitecturii (operă îndeobşte a zidarilor italieni), mărimea neobişnuită a ferestrelor, în raport cu forma scundă a clădirilor, ciubucăria, ridicolă prin grandoare, amestecul de frontoane greceşti şi chiar ogive făceau din strada bucureşteană o caricatură în moloz a unei străzi italice”. Există numeroase elemente care evidenţiază tonalitatea variabilă, cu rolul de a segmenta enunţul. Între acestea se află punctul (marcând finalul enunţului şi tonalitatea descendentă), virgulele (relevante pentru pauze şi pentru accente frastice). Prin urmare, semnele de punctuaţie trebuie văzute ca relevante pentru împărţirea discursului şi pentru variaţia intonaţiei. - raportează textul la experienţa ta de lectură. Exemplu: Textul prezintă explicit, fără ambiguitate, imaginea unei străzi din Bucureştiul antebelic, Antim, cutreierată de un tânăr aflat în căutarea unui imobil anume. • Identificarea elementelor de tonalitate (cu accent pe schimbările de tonalitate, pe pauzele expresive, marcate prin semne de punctuaţie sau impuse de logica mesajului) şi folosirea mijloacelor nonverbale şi paraverbale adecvate nu îţi pun probleme, dar trebuie să interpretezi textul, ca un actor. Pentru moment trebuie să te imaginezi în locul emitentului şi să intuieşti contextul formal, oficial al actului de comunicare). Recomandări: - Atunci când pregăteşti textul pentru lectura de evaluare, gândeşte şi elementele de mimică, gestică sau contactul vizual cu evaluatorii. Astfel, gestica trebuie să fie moderată, dar nu absentă; poţi chiar marca grafic momentele în care pauzele în lectură, dictate de segmentarea textului/ de intonaţie îţi permit

„aspect bizar”). se remarcă enumeraţia. pe care trebuie să le integrezi în reprezentarea ta culturală despre autor/ temă/ subiectul. ♦♦ Abordarea întrebărilor pe marginea textului 1. opţiunea pentru registrul neologic („juvenilă”. în acest sens. Imperfectul descriptiv actualizează în imagini plastice o realitate trecută. Imperfectul narativ operează o dublă deschidere temporală: timpul naraţiunii este prelungit spre timpul istorisirii şi spre cel al lecturării. scriitorul şi cititorul sunt scoşi din propriul timp şi aduşi în contemporaneitatea evenimentelor pe care le contemplă în desfăşurarea lor. unul ficţional. Se observă. aparţinând generaţiei interbelice.70  BACUL pe înţelesul elevilor stabilirea unui contact vizual cu profesorii evaluatori. indice al subiectivităţii. Folosirea imperfectului conferă dinamism descrierii (prezentul ar fi creat prezenţa de static). „elinică”. o reacţie la cald a celor care te ascultă şi le vei putea menţine mai uşor atenţia/ trezi interesul. „Scrinul negru”). situând-o într-o durată nedeterminată. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? Cui i se adresează textul? Ce tip de text este acesta? Care este atitudinea naratorului faţă de strada bucureşteană? Autorul textului (emiţătorul). Se observă predilecţia pentru grupul nominal. ca timp verbal al unei durate indeterminate. s-a remarcat ca reputat critic. se adresează. expansiunea atributului prin subordonatele aferente (atributive). Calificativul „caricatură în moloz a unei străzi italice”. preţios („faţa juvenilă”. Se pot identifica cele două tipuri de descriere. „grandoare”) şi prezenţa unor termeni în câmpul semantic al arhitecturii („frontoane greceşti şi chiar ogive”). unui receptor eterogen. spre „contemporaneitatea” evenimentelor şi a eroilor. reţinând şi detaliile semnificative.urmăreşte aspectele esenţiale din text. Ca figură sintactică frecventă în descriere. Prin imperfect. „bizar”. Textul de faţă. respectiv portretul şi topografia. de aici şi accesibilitatea aparentă a discursului. istoric literar şi prozator („Cartea nunţii. . Ai grijă să nu abuzezi! • Identificarea aspectelor implicite ale textului Recomandări: . George Călinescu. este predominant în naraţiune şi descriere. Predomină percepţii vizuale. unui public larg. Fragmentul se încadrează în tiparul textelor narative cu inserţii descriptive. aparţinând stilului beletristic. iar prezentul cititorului şi al scriitorului se deschide spre referentul temporal trecut. Imperfectul. Vei obţine un feedback. pentru epitetul neologic. descrierea urmărind o traiectorie panoramică.

În afara acestor ornamentaţii. Care este opinia ta despre străzile Bucureştiului de astăzi? Susţine. Spre exemplu. care nu poate rămâne indiferent la ceea ce prejudiciază frumosul. este adevărat că s-a construit enorm. nelocuite. există. cu o mentalitate sănătoasă şi constructivă. Pe de o parte. aproape utopic. a diverselor figurine din gard-viu. care nu se mai definitivează deloc. În concluzie. cu argumente. se înscriu acum în limitele unei oarecare normalităţi. Consider că străzile bucureştene actuale exprimă foarte exact mentalitatea românească. unele dintre ele. inadecvate unei „capitale europene”. a arbuştilor ornamentali. Se fac eforturi susţinute pentru schimbarea aspectului străzilor. eminamente balcanică. Mai mult. Însă nu întotdeauna toate acestea reuşesc să se menţină. probabil victime ale aceleiaşi iresponsabilităţi sau ale propriilor vicii (alcool. dar şi oameni civilizaţi. din cauza carenţelor de civilizaţie. care ar trebui să ne facă mândri — au un aspect deplorabil. încă tributară unor tare cu adânci rădăcini în istorie. într-o societate ca a noastră. care să „sfinţească locul”. lepros. deloc neglijabil. majoritatea clădirilor vechi — adevărată istorie. mai ales de la o vreme. ca să nu mai vorbim de aspectul estetic. droguri. au devenit mai mult sau mai puţin toalete publice sau locuri de întâlnire pentru cei fără adăpost. prin plantarea florilor de sezon. fără a păstra măcar parfumul călinescienei străzi Antim. zona Gării de Nord. pentru a ne bucura de o capitală civilizată ar trebui să existe factori decizionali dispuşi să aloce fonduri pentru o modernizare substanţială. manifestându-şi explicit dispreţul. până nu demult respingătoare prin mirosurile pestilenţiale şi aspect de cocină. 2. că zone demne înainte de epoca primitivă. Probabil că atât factorii decizionali. Există întotdeauna riscul distrugerii maşinii din cauza gropilor care proliferează ameninţător. Pe de altă parte. cât şi populaţia trebuie să-şi dispute partea de vină. . problema mai gravă a infrastructurii. Din păcate. din păcate. Ceea ce este foarte greu. primăriile au alocat fonduri considerabile salubrizării oraşului. jocuri de noroc). opinia prezentată. o adevărată încântare pentru noi toţi.VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  71 recomandă un eu narativ cunoscător în domeniul arhitecturii.

îi revela. în acel moment. Îl vedea în totalitatea lui: cu rădăcinile. pentru asta. în egală măsură. vocala subliniată marchează accentul 10  Cf DEX . În faţa pomului nu era distrat. începu Ştefan cu un zâmbet misterios.”.pe măsură ce pregăteşti textul. în bancă. pe pauzele expresive. pomul acela. pe care-l curăţa. Lui. ca în cazul lui. Nu era un simplu obiect. Dar ghiceam că pomul acela i se revela în totalitate lui. în cazul meu.identifică acele cuvinte care pot pune probleme la nivel semantic şi raportează-le la context (dezambiguizarea lor în context): Exemplu: beatitudine = Stare de fericire deplină 10 Raportat la context: „ceva din beatitudinea asta o cunoscusem şi eu când pictam”. aşa cum ni se arată nouă.. cu ramurile. cu un obiect precis. Exemplu: beatitudine9 – citeşte cu atenţie şi fii sigur că pronunţi cursiv! . M-am convins că munca lui e de o altă calitate decât muncile noastre.72  BACUL pe înţelesul elevilor Varianta 9 „L-am văzut cum îşi curăţa pomii din livadă. cu frunzele şi paraziţii lui. încearcă să-l gândeşti ca pe un text rostit şi găseşte pauzele indicate de semnele de punctuaţie. • Identificarea elementelor de tonalitate (cu accent pe schimbările de tonalitate.citeşte textul integral şi caută eventualele probleme de pronunţie. astfel încât mesajul textului nu se alterează. Stam pe prispă şi-l observam. Îl observam şi-l simţeam cum e prezent în fiecare gest. Numai că. nu se gândea la nimic altceva. cuvântul poate fi înţeles ca stare de satisfacţie/ fericire. intuieşte pauze cerute pentru a insista asupra unor idei/ schimbări de tonalitate impuse de incidente (propoziţii/ structuri).. nu era vorba de o muncă responsabilă. Eram pregătit. El îşi curăţa pomii de omizi. marcate prin semne de punctuaţie sau impuse de logica mesajului) Recomandări: . Atunci l-am înţeles. unul dintre o mie la fel cu el. pentru că ceva din beatitudinea asta o cunoscusem şi eu. majorităţii oamenilor. 9  Cf DOOM2. Universul întreg. de altfel. continuă Ştefan după o scurtă pauză. Noaptea de Sânziene) ♦♦ Lectura textului cu voce tare • Lectura pregătitoare Recomandări: . când pictam. (Mircea Eliade.

. osmotice. având în vedere scrisul lui Mircea Eliade (cunoscut din studierea unui roman al experienţei – clasa a XI-a). Odată cu aceasta se remarcă şi schimbarea de intonaţie în acest exemplu. „beatitudinea” trebuie să facă referire la hierofanie. poti chiar marca grafic momentele în care pauzele în lectură. gestică sau contactul vizual cu evaluatorii.Atunci când pregăteşti textul pentru lectura de evaluare. gândeşte şi elementele de mimică. Ştefan. o reacţie la cald a celor care te ascultă şi le vei putea menţine mai uşor atenţia/ trezi interesul. semnele de punctuaţie trebuie văzute ca relevante pentru împărţirea discursului şi pentru variaţia intonaţiei. deci care a cunoscut o experienţă similară. la revelarea sacrului în profan. Vei obţine un feedback. activitate făcută cu pasiune pentru că astfel personajul neindividualizat are acces la sacru. textul presupune raportare la un nivel secund. ca spaţiu de manifestare a sacrului. pauza şi intonaţia înlătură posibilitatea ambiguităţii.raportează textul la experienţa ta de lectură. evidenţiază planurile discursului. În acest fel. pe principiul camuflarii sacrului în profan. urmărite şi reţinute cu acuitate de Ştefan.urmăreşte aspectele esenţiale din text. Exemplu: Textul urmăreşte din perspectiva retrospectivă a unui naratormartor. 11  # semnalează în Gramatica Academiei pauza în rostire. dezvăluie legăturile profunde. Exemplu: Textul are în vedere semnificaţia îngrijirii pomilor la un om dedicat meseriei sale. . până la identificarea cu aceasta. dictate de segmentarea textului/ de intonaţie îţi permit stabilirea unui contact vizual cu profesorii evaluatori. Prin urmare. . Prin urmare. Dar. gestul depăşeşte nivelul simplu al comportamentismului. Gesturile lui. reţinând şi detaliile semnificative. Ai grijă să nu abuzezi! • Identificarea aspectelor implicite ale textului Recomandări: . gestica trebuie să fie moderată. curăţatul pomilor. dintre om şi Univers. dezvăluind existenţa profundă a omului. pentru că se implicitează/ presupune un nivel mitic al vieţii inclusiv în lumea profană.VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  73 Exemplu: În fragmentul „Eram pregatit #11 de altfel # pentru asta # continuă Ştefan” virgulele evidenţiază tonalitatea variabilă cu rolul de a segmenta enunţul. pe care trebuie să le integrezi în reprezentarea ta culturală despre autor/ tema/ personaj. revelată unui ins înzestrat cu un dar (pictura). dar nu absentă. Astfel. Deci.

cu argumente. care însă nu se mai numeşte gest. compromis sau moarte în închisorile comuniste. nu era [distrat]. autorul abordează fie textul ştiinţific în studiile de istoria religiilor. condamante din cauza războiului. această metafizică se regăseşte surprinsă artistic în proza comportamentistă. ghiceam. aşa cum se gândea. nu se gândea. dar imperfect pentru evenimentele mai apropiate prin dimensiunea lor afectivă – nu era. cu un receptor avizat în domeniul experienţelor profunde. pentru că gestul. nu se gândea. în egală măsură. Consider că gestul poate genera o adevarată „metafizică”. observam. În acest context. expresie a relaţiei om .transcendent. Pe de o parte. ghiceam). la un moment dat să scrie Vasile Lovinescu. doar aparent este postulat un receptor eterogen. ci automatism) şi intră în zodia eternului uman. prin caracterul sau fragil. fie la un exil interminabil (este şi cazul lui Cioran sau Ionescu). naţionaliste. Dar nu se adresează unui public larg.74  BACUL pe înţelesul elevilor ♦♦ Abordarea întrebărilor pe marginea textului 1. Mircea Eliade este liderul unei generaţii cosmopolite şi. îl vedea). aparenta contradicţie este voită. De . în acest sens. scapă de încremenirea în proiect. expresie a observatorului. în alternanţă cu verbe la persoana I. supus unei observaţii atente şi ascuţite. în tipar (cu excepţia ticului comportamental. Alţi indici ai naraţiunii se referă la raportul de succesiune între diferitele acţiuni. fie la marginalizare. Care este opinia ta despre atenţia acordată gesturilor pe care le implică o anumită activitate? Susţine. care trece prin filtrul propriei sensibilităţi realitatea (am văzut. aspect interesant surprins de Eliade în fragmentul dat. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? Cui i se adresează textul? Ce tip de text este acesta? Care este atitudinea lui Ştefan faţă de activitatea la care asistă (curăţarea pomilor)? Autorul textului (emiţătorul). opţiunea pentru registrul neologic (beatitudine). fie ficţiunea ca în fragmentul de faţă. deductibil tot din folosirea timpurilor verbale (perfect compus pentru anterioritate – am vazut. Se observă. Fragmentul se încadrează în tiparul textelor narative prin succesiunea de gesturi surprinse de observator cu ajutorul verbelor la moduri personale de persoana III. materializare a obiectului observat/ despre care se povesteşte. singular (curăţă. doar că autorii care cred cu tărie că exteriorul dezvăluie interiorul uită că exteriorul dezvăluie şi locul pe care noi îl avem în tainica ierarhie a lumii. aparţinând stilului beletristic. generaţia anilor 30. 2. simţeam. îl vedea). trecător. opinia prezentată.

aproape că nu mai ajung. însă. în manieră directă esenţele. nu poate substitui Logosul. Pe zări argintii În vastul cavou… Iubito…ah. ci doar presupune un receptor-actor sau regizor pe măsură: sensibil. Poetului Tradem” 12  Varianta poate fi folosită cu succes pentru autoevaluare. S-aprinde crai-nou. pentru Eliade scrisul se justifică nu prin actul gratuit al plăcerii estetice. autorul ar fi un mistagog.VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  75 altfel. Asta nu anulează valoarea pragmatică a didascaliilor. Corbii Poetului Tradem — Şi curg pe-nnoptat Pe-un târg îngheţat. limbajul tehnic. ci prin construirea unei mitologii care să ne conecteze la tainele lumii. În concluzie. Corbii. gestul întăreşte sau resemantizează cuvântul. Se duc pe pustii… Pe când. În amurg de-argint. de argint. trăind intens. Deci. cât şi în narativizarea didascaliilor de la Camil Petrescu. interesant pentru că gestul este metafora sufletului. Aveţi în vedere cât ştiti şi ce mai trebuie să învăţaţi! . aproape uscat din textele tradiţionale devine metaforic. Pe de altă parte. trecute prin Turnul lui Babel. gestul nu poate fi absolutizat. O vedem atât în experienţele teatrale ale lui Eliade. profunzimile umane la care cuvintele. cum bine sesiza Ioan Petru Culianu. dar exprimă. TEXTUL LITERAR/ LIRIC / DESCRIPTIV Varianta 1012 Se dă textul: ”Trec corbii — ah. Aici. mai ales în valorificarea miturilor antice.

. Care este opinia ta asupra iernii? Susţine. În cazul de faţă. facilitată oarecum de elidarea vocalei iniţiale). opinia prezentată. Exemplu: . Etapele realizării acestui nivel ar fi următoarele: • Lectura pregătitoare Recomandări: . ”Corbii” Poetului Tradem # Şi curg pe-nnoptat Pe-un târg îngheţat. punctele de suspensie. când are forma unei seceri subţiri. Utilizatorul mediu ♦♦ Lectura textului cu voce tare Utilizatorul mediu citeşte corect şi cursiv.pe măsură ce pregăteşti textul. • Identificarea elementelor de tonalitate (cu accent pe schimbările de tonalitate. dar trebuie să fie capabil a identifica idei din text şi a exprima un punct de vedere personal. Eventualele probleme de intonaţie sunt determinate de variaţia tonalităţii în funcţie de liniile de pauză.lectura locuţiunii adverbiale de timp ”pe-nnoptat” (pronunţie îngreunată din cauza consoanei duble.citeşte textul integral şi caută eventualele probleme de pronunţie. cum ar fi „crai nou” – luna în primul pătrar.” . lună-nouă.identifică acele cuvinte care pot pune probleme la nivel semantic şi raportează-le la context (dezambiguizarea lor în context). virgulele. cu argumente. a liniilor de pauză şi a elipselor? 2.76  BACUL pe înţelesul elevilor (Citeşte textul cu voce tare!) 1. în bancă. Exemplu: ” Trec corbii # ah. pe pauzele expresive. sintaxa enunţiativă nu pune probleme deosebite. marcate prin semne de punctuaţie sau impuse de logica mesajului) Recomandări: . încearcă să-l gândeşti ca pe un text rostit şi respectă pauzele indicate de semnele de punctuaţie. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? Cui i se adresează textul? Ce tip de text este acesta? Cum crezi că se explică folosirea punctelor de suspensie.

cu valoare stilistică de epitet („zări argintii”. . identifică despre ce este vorba. ceea ce reclamă o intonaţie adecvată. a liniilor de pauză şi a elipselor? Autorul textului (emiţătorul). Corbii/ Poetului Tradem —”). aparţinând stilului beletristic. • Extragerea ideilor fundamentale pe care le conţine fragmentul citit Recomandări: . unui receptor eterogen. constantă. se adresează unui public larg. George Bacovia. iarna este anotimpul celor mai frumoase sărbători. al Crăciunului plin de farmec şi de cadouri. Tot textul are o tonalitate egală. iarna reprezintă anotimpul preferat. Exemplu: tabloul înserării. 2. cu argumente. Apartenenţa la textul descriptiv se susţine prin imaginile artistice. Care este opinia ta asupra iernii? Susţine. Elipsa verbului se explică în contextul poeziei descriptive. . Corbii/ Poetului Tradem —”). propoziţiile sunt excesiv fragmentate prin intermediul suspensiei. pauzele afective. păsări de rău augur ♦♦ Abordarea întrebărilor pe marginea textului 1. predominant vizuale. un mod suplimentar de potenţare a ideii poetice. de aici şi accesibilitatea aparentă a discursului. iar liniile de pauză introduc o structură explicativă („— ah. „amurg de-argint”). aparţinând generaţiei interbelice. opţiunea pentru registrul neologic („vast cavou”. Textul de faţă.urmăreşte aspectele esenţiale din text. prin frecvenţa substantivelor şi a adjectivelor. îndeosebi „datul” cu săniuţa. oraşul de provincie sub apăsarea iernii. s-a remarcat ca autor de lirică simbolistă. în acest sens. Punctele de suspensie indică întreruperea şirului vorbirii. deoarece îmi plac sporturile de sezon. În ceea ce mă priveşte. fără variaţii. zborul corbilor. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? Cui i se adresează textul? Ce tip de text este acesta? Cum crezi că se explică folosirea punctelor de suspensie.caută detaliile semnificative pentru desfăşurarea textului. al meselor în familie şi al împăcării sufleteşti. Se observă. unul ficţional. Exemplu: un tablou de iarnă. „a se duce pe pustii”). „amurg”) alături de termeni şi expresii populare („crai-nou”. Se izolează prin liniile de pauză o apoziţie explicativă („— ah.VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  77 Deşi scurte. opinia prezentată. Totodată.

78  BACUL pe înţelesul elevilor Utilizatorul avansat ♦♦ Lectura textului cu voce tare Utilizatorul avansat citeşte corect. în bancă.pe măsură ce pregăteşti textul. Prin urmare. intuieşte pauze cerute pentru a insista asupra unor idei/ schimbări de tonalitate impuse de structuri apozitive. trebuie să formuleze clar şi coerent ideile textului şi să exprime un punct de vedere personal. crepuscular. pe pauzele expresive. Recomandări: . prin prezenţa corbilor (simboluri thanatice). de argint. reţinând şi detaliile semnificative. semnele de punctuaţie trebuie văzute ca relevante pentru împărţirea discursului şi pentru variaţia intonaţiei. Expresivitatea textului rezultă şi din tonalitatea funestă. cursiv şi conştient. Recomandări: . tipic bacovian.citeşte textul integral şi formulează ideea centrală a acestuia. un mod suplimentar de construire a sensului. generator de angoasă existenţială. Exemplu: Textul prezintă un tablou hibernal. cu aspect de incantaţie./ S-aprinde crai-nou”. Exemplu: În versurile : ”Se duc pe pustii…/ Pe când. Exemplu: târgul de provincie ca spaţiu al claustrării individului. cu rolul de a segmenta enunţul. virgulele evidenţiază tonalitatea variabilă. nu sunt cuvinte ce presupun dificultăţi de lectură şi de înţelegere. marcate prin semne de punctuaţie sau impuse de logica mesajului) şi folosirea mijloacelor nonverbale şi paraverbale adecvate.urmăreşte aspectele esenţiale din text. • Identificarea elementelor de tonalitate (cu accent pe schimbările de tonalitate. . fără variaţii sesizabile. în cazul de faţă. Astfel. încearcă să-l gândeşti ca pe un text rostit şi găseşte pauzele indicate de semnele de punctuaţie./ În amurg de-argint. prin angoasa existenţială dedusă din descrierea cadrului. textul îţi pune mai puţine probleme. în egală măsură. încearcă să sesizezi specificul textului. din a cărui realitate tragică nu se întrevede nicio ieşire. În egală măsură. • Formularea clară şi coerentă a ideilor textului Recomandări: . Dacă te încadrezi în această categorie de lectori. Etapele realizării acestui nivel ar fi următoarele: • Lectura pregătitoare are în vedere aceleaşi etape ca pentru utilizatorul mediu.

expresie a unei disoluţii interioare. aparţinând generaţiei interbelice. iar elipsa verbului. Consider că iarna reprezintă unul dintre cele mai fascinante anotimpuri. s-a remarcat ca autor de lirică simbolistă. în încăperea mirosind a gutuie. Existenţa unor propoziţii nominale („Pe zări argintii/ În vastul cavou”) este de natură să creeze o atmosferă aproape statică. resimţite acum drept clişee. care se întorceau la casele lor cu bunătăţi nebănuite.VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  79 ♦♦ Abordarea întrebărilor pe marginea textului 1. Recurenţa suspensiei este menită să redea o percepţie subiectivă asupra lumii (incoerentă. La fel. bucuria copiilor nevoiaşi. în acest sens. zborul cvasihieratic al corbilor potenţând ideea încremenirii. dezarticulată. substantivele şi adjectivele. aparţinând stilului beletristic. În primul rând. George Bacovia. se adresează unui public larg. opinia prezentată. de aici şi accesibilitatea aparentă a discursului. Ritualul desfacerii acestora. iarna bacoviană nefiind atât un anotimp. unul ficţional. stilizarea peisajului. Abundenţa zăpezii îmi dădea totdeauna impresia că am descins într-o lume basmică. 2. Poezia se încadrează în tiparul textului descriptiv. Se observă. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? Cui i se adresează textul? Ce tip de text este acesta? Cum crezi că se explică folosirea punctelor de suspensie. opţiunea pentru registrul neologic („vast cavou”) coexistând cu termeni şi expresii populare („crai-nou”. îmi va rămâne mereu în suflet. În al doilea rând. ci şi pentru că este un prilej de întâlnire cu cei dragi. nu numai pentru că acum sunt condensate cele mai frumoase sărbători ale anului. . Care este opinia ta asupra iernii? Susţine. Îmi răsună şi acum în minte fragmente din compunerile şcolare („copaci de zahăr”). aşteptam iarna şi pentru cadourile pe care le primeam şi. cât o stare de spirit. iarna îmi aminteşte de bucuria vacanţelor din copilărie când bunicii mă aşteptau cu nerăbdare în vizită. a liniilor de pauză şi a elipselor? Autorul textului (emiţătorul). sprijină tehnica notaţiei discontinue. le dăruiam cu drag. Textul de faţă. absurdă). în jurul bradului. iar copiii vecinilor făceau repetiţii pentru colindul care răsuna în tot satul. centru al enunţului. pentru care nu întotdeauna reuşim să ne facem timp. la rândul meu. prin recurenţa mărcilor lingvistice specifice. unui receptor eterogen. cu argumente. „a se duce pe pustii”). Se remarcă puţinătatea elementelor descriptive.

trebuie să formuleze clar şi coerent ideile textului. prizonierul iremediabil al lumii – „vast cavou”. aşadar nu explicit. textul nu îţi pune probleme în ceea ce priveşte lectura cu voce tare şi înţelegerea. Ai grijă să nu abuzezi! • Identificarea aspectelor implicite ale textului Recomandări: . Recomandări: . formulează ideea centrală a acestuia şi raportează textul la experienţa ta de lectură.80  BACUL pe înţelesul elevilor În concluzie. gestica trebuie să fie moderată. al copilăriei. .urmăreşte aspectele esenţiale din text. Utilizatorul experimentat ♦♦ Lectura textului cu voce tare Utilizatorul experimentat citeşte corect. Exemplu: Implicit. angoasa existenţială a eroului poetic bacovian. cursiv. prin tehnica sugestiei textul propune o stare de spirit. reţinând şi detaliile semnificative. prin mijloacele sugestiei. pe care trebuie să le integrezi în reprezentarea ta culturală despre autor/ temă/ subiect. marcate prin semne de punctuaţie sau impuse de logica mesajului) şi folosirea mijloacelor nonverbale şi paraverbale adecvate nu îţi pun probleme. dar trebuie să interpretezi textul. pentru mine iarna reprezintă anotimpul unei vârste de aur. gândeşte şi elementele de mimică. ca un actor. Recomandări: . dar nu absentă. gestică sau contactul vizual cu evaluatorii. dictate de segmentarea textului/ de intonaţie îţi permit stabilirea unui contact vizual cu profesorii evaluatori. o reacţie la cald a celor care te ascultă şi le vei putea menţine mai uşor atenţia/ trezi interesul. conştient şi expresiv. dovedind capacitate de sinteză şi de a identifica aspecte implicite. Dacă te încadrezi în această categorie de lectori. care îmi va însenina întotdeauna sufletul.Atunci când pregăteşti textul pentru lectura de evaluare.citeşte textul integral. Etapele realizării acestui nivel ar fi următoarele: • Lectura pregătitoare are în vedere aceleaşi etape ca pentru utilizatorul avizat. Astfel. o zână bună din poveştile iernii. pe pauzele expresive. oficial al actului de comunicare). Exemplu: Textul exprimă. poţi chiar marca grafic momentele în care pauzele în lectură. Pentru moment trebuie să te imaginezi în locul emitentului şi să intuieşti contextul formal. Dar mai ales este anotimpul care îmi aminteşte de bunica mea. Maia. Identificarea elementelor de tonalitate (cu accent pe schimbările de tonalitate. Vei obţine un feedback.

Se remarcă afinităţile cu poezia parnasiană (poezie descriptivă. aparţinând stilului beletristic. slab reprezentat) este anulat de semantismul acestuia şi de prezentul etern („trec”. aparţinând generaţiei interbelice. actualizând obsesia spaţiului închis. Între multele direcţii ale simbolismului. sunt înglobate într-un monolog liric adresat unui fals interlocutor. Nu sunt de ignorat nici deschiderile spre expresionism. punând astfel la îndoială „realitatea” tabloului evocat. obsesia coloristică a tabloului contribuie la realizarea impresiei de irealitate şi de angoasă existenţială. un mod de a-şi sublinia apartenenţa la simbolism. dar şi de a semnala caracterul artificial al imaginilor. Dinamismul pe care ar fi putut să-l aducă verbul (de altfel. Înlocuirea elementelor descriptive cu elemente sugestive este susţinută de propoziţiile nominale. schematizat reprezintă o stare interioară. aducând sugestia aerului încărcat de o materialitate densă. iubita absentă. cât o stare de spirit. ca . amintind de pastel.VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  81 ♦♦ Abordarea întrebărilor pe marginea textului 1. unui receptor eterogen. preponderente sunt cele vizuale. Dintre imaginile artistice. în mod atipic pentru Bacovia („crai-nou”. „amurg”) coexistând cu termeni şi expresii populare. Deosebit de expresivă este resemantizarea imprecaţiei populare „ducă-se pe pustii”. Deosebit de expresivă este metafora verbală „curg”. golul sufletesc. statică) şi resemantizarea unor toposuri ale acesteia (argintul îşi pierde conotaţiile nobile. preţioasă. sugerând îngheţarea). capabil să decodifice trimiterea livrescă la poezia lui Tradem (Traian Demetrescu). Bacovia îşi include în multe texte sursele literare. mărci ale descrierii statice („târg îngheţat”. Textul de faţă. opţiunea pentru registrul neologic („vast cavou”. ). prin exprimare eliptică. în acest sens. Peisajul stilizat. „amurg de-argint”. „se duc”. în fapt reclamă un lector avizat. apăsătoare. Elementele descriptive. Iarna bacoviană nu este atât un anotimp. potenţând mineralizarea. ce apare la început şi la sfârşit. este susţinută şi de un discurs liric ce se împuţinează treptat. „curg”). Viziunea bacoviană. „vastul cavou” etc. poezia „Amurg” o ilustrează pe cea decadentă. s-a remarcat ca autor de lirică simbolistă. pentru a aduce sugestia vidului. apăsător. „a se duce pe pustii”). George Bacovia. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? Cui i se adresează textul? Ce tip de text este acesta? Cum crezi că se explică folosirea punctelor de suspensie. se adresează unui public larg. Se observă. unul ficţional. a liniilor de pauză şi a elipselor? Autorul textului (emiţătorul). crepusculară şi apocaliptică.

nu numai pentru că acum sunt condensate cele mai frumoase sărbători ale anului. În primul rând. între care tăierea porcilor. Fragmentarismul este un rezultat al elipsei amplificate. Suspensia şi liniile de pauză. care îmi va însenina întotdeauna sufletul. pe care îi asimilez astăzi cu „târla de pitici” barbiană. asemeni poetului Leonid Dimov. care se întorceau la casele lor cu bunătăţi nebănuite. În al doilea rând. cu argumente. devenite procedeu de construcţie a textului. Consider că iarna reprezintă unul dintre cele mai fascinante anotimpuri. în jurul bradului. 2. La fel. aşteptam iarna şi pentru cadourile pe care le primeam şi. Care este opinia ta asupra iernii? Susţine. le dăruiam cu drag. De aceea. al copilăriei. „Să fie iarnă pentr-un ev întreg!” . Ritualul desfacerii acestora. iarna îmi aminteşte de bucuria vacanţelor din copilărie când bunicii mă aşteptau cu nerăbdare în vizită. ci şi pentru că este un prilej de întâlnire cu cei dragi.82  BACUL pe înţelesul elevilor şi de puţinătatea elementelor descriptive. al căror barbarism îl percepeam încă de pe atunci. în încăperea mirosind a gutuie. Abundenţa zăpezii îmi crea totdeauna impresia că am descins într-o lume basmică. discontinuitate. Este adevărat că existau şi evenimente mai puţin fericite. nedevenite încă manieră (ca în ultima perioadă de creaţie). opinia prezentată. pentru care nu întotdeauna reuşim să ne facem timp. iar copiii vecinilor făceau repetiţii pentru colind. la rândul meu. îmi va rămâne mereu în suflet. recomandă un discurs liric de tip expresionist. mi-aş dori. pentru mine iarna reprezintă anotimpul unei „vârste de aur”. bucuria copiilor nevoiaşi. care răsunau în tot satul. În concluzie. bazat pe ruptură.

selecţia.] rămâne în umbra împăratului [. Tragicul sfârşit al lui Mihai îl aşază în rândul martirilor neamului şi impune ca o datorie reluarea marelui său proiect. uneori foarte intensă. de asemenea.]. concomitent. un rol esenţial. . Decebal [. Întrebarea este cum ajung aceste umbre ale trecutului să trăiască o nouă viaţă. respectiv manualele şcolare.. Care este opinia ta despre statutul personalităţilor istorice în lumea contemporană? Susţine. a creştinătăţii europene.” (Lucian Boia.VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  83 TEXT NONFICŢIONAL/ ŞTIINŢIFIC Varianta 10 Se dă textul: “Dimensiunea naţională (dar şi europeană) a panteonului îşi găseşte o primă întruchipare în persoana lui Traian.. după Traian... Aici se fixează cu maximum de rigoare. Sunt domnitorii cel mai frecvent şi pe larg evocaţi în manualele şcolare. opinia prezentată.. ca şi prin eforturile domnitorului moldovean de atragere a Ţării Româneşti într-o acţiune comună. punte între Dacia Traiană şi România modernă. “Istorie şi mit în conştiinţa românească”) 1. autoritara şi înfloritoarea domnie a lui Ştefan prezintă modelul unei excepţionale şi durabile construcţii politice româneşti. apărarea propriei ţări şi. în timp ce lunga. figura centrală a marelui mit fondator: naşterea poporului roman.]. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? Cui i se adresează textul? Ce tip de text este acesta? Care este opinia autorului despre statutul personalităţilor istorice? 2. joacă.. Ei exprimă gloria rezistenţei antiotomane. fără îndoială. cât voievozii care au ilustrat istoria principatelor în epoca de glorie sunt aşezaţi în zona cea mai inalta a panteonului. ideea solidarităţii româneşti – prin unirea de la 1600. ierarhiile şi semnificaţiile. în discursul politic şi în literatura de factură istorică [. Cert este că nu atât întemeietorii. Figura cea mai simbolică. o oferă dubla imagine a lui Ştefan cel Mare – Mihai Viteazul. Şcoala. cu argumente. în conştiinţa fiecărei generaţii.

Unele probleme de intonaţie sunt determinate de dicţiunea ideilor mult mai liberă decât în dimensiunea standard a textelor istorice. adică mai intens (dar). urmărindu-se evident segmentarea .. la nivelul punctuaţiei prin paranteze rotunde dar şi europeană.citeşte textul integral. apozitive. deci izolată.nici la nivel semantic nu apar probleme pentru cei care cunosc bazele terminologiei istorice. marcate. vei constata că nu apar mari probleme de pronunţie. pe pauzele expresive.. dar al doilea clarifică mai mult: „voievozii care au ilustrat istoria principatelor în epoca de glorie sunt aşezaţi în zona cea mai înaltă a panteonului” deoarece de aici se desprinde sensul de spaţiu în care se consacră personalităţile.. O structură explicativă. În cazul de faţă. observă sintaxa enunţiaţivă care nu pune probleme deosebite.) naţională a panteonului”. semnalată grafic de două puncte trebuie evidenţiată prin intonaţie şi pauză: naşterea poporului român. Exemplu: „Dimensiunea naţională # dar şi europeană # a panteonului îşi găseşte o primă întruchipare în persoana lui Traian # figura centrală a marelui mit fondator # naşterea poporului român # Decebal [.84  BACUL pe înţelesul elevilor • Lectura pregătitoare Recomandări: . dar nu atât de expresivă ca în textele istorice de factură romantică (vezi Nicolae Bălcescu). Tot marcat prin intonaţie. marcate prin semne de punctuaţie sau impuse de logica mesajului) Recomandări: . . • Identificarea elementelor de tonalitate (cu accent pe schimbările de tonalitate. Variaţia intonaţiei ţine de prezenţa unei structuri intercalate. excepţie ar putea face temenul panteon pronuntat pan-te-on. Exemplu: panteon = (cu sensul figurat) totalitatea oamenilor iluştri ai unei ţări.] rămâne în umbra împăratului [. având în vedere termenii cu sens specializat. dezambiguizarea se poate realiza prin raportare la context (dezambiguizarea lor în context).pe măsură ce pregăteşti textul.] # Cert este că nu atât întemeietorii # cât voievozii care au ilustrat istoria principatelor în epoca de glorie sunt aşezaţi în zona cea mai înaltă a panteonului”.. Din nefericire.. unde elementul adversativ este pronunţat accentuat. în bancă. Tiparul descendent şi pauza mai lungă din interiorul frazei se marchează prin punct şi virgulă. contextul nu lămureşte foarte bine sensul în prima realizare „dimensiunea (.. încearcă să-l gândeşti ca pe un text rostit şi respectă pauzele indicate de semnele de punctuaţie. este şi structura apozitivă figura centrală a marelui mit fondator.

se adaugă şi surprinderea unui alt aspect în binomul Traian – Decebal – ignorarea lui Decebal în constituirea mitului fondator. a unor atitudini culturale. literatură (ai în vedere studiile de caz din clasele a XI-a şi a XII-a). o reacţie la cald a celor care te ascultă şi le vei putea menţine mai uşor atenţia/ trezi interesul. Exemplu: În fragmentul: „Întrebarea este cum ajung aceste umbre ale trecutului să trăiască o nouă viaţă # uneori foarte intensă # în conştiinţa fiecărei generaţii # Şcoala # respectiv manualele şcolare # joacă. determină un tipar intonaţional modelat în două unităţi câte are. gestică sau contactul vizual cu evaluatorii.Atunci când pregăteşti textul pentru lectura de evaluare. poţi chiar marca grafic momentele în care pauzele în lectură.. fără îndoială # un rol esenţial # Aici se fixează cu maximum de rigoare # selecţia # ierarhiile şi semnificaţiile” apar elemente care pot susţine o tonalitate variabilă. cum ar fi: gloria antiotomană. Exemplu: Textul implicitează existenţa unui set de valori general-umane. de altfel. virgulele (relevante pentru pauze şi pentru accente frastice). gestica trebuie să fie moderată. Prezenţa corelativelor nu atât. cu rolul de a segmenta enunţul. cât. semnele de punctuaţie trebuie văzute ca importante pentru împărţirea discursului şi pentru variaţia intonaţiei. dar nu absentă. poţi valorifica cunoştintele dobândite la istorie. ideea de stabilitate. dictate de segmentarea textului/ de intonaţie îţi permit stabilirea unui contact vizual cu profesorii evaluatori.intuieşte pauze cerute pentru a insista asupra unor idei/ schimbări de tonalitate impuse de structuri apozitive.. . gândeşte şi elementele de mimică. Astfel. se poate presupune că personalităţile istorice prezentate sunt constructe culturale. Între acestea se află punctul (marcând finalul enunţului şi tonalitatea descendentă). Istoria naţională rămâne subiect de discuţie şi ţine de orizontul cultural al fiecărei persoane. Prin urmare.. fraza la nivel logic.. reţinând şi detaliile semnificative. cum ar fi constituirea unui panteon naţional sau continental. . . În egală măsură. pe care trebuie să le integrezi în reprezentarea ta culturală despre autor/ temă/ subiect. deoarece se accentuează o anumită dimensiune culturală a lor. La nivelul ideaţiei.urmăreşte aspectele esenţiale din text. Ai grijă să nu abuzezi! • Identificarea aspectelor implicite ale textului Recomandări: . Vei obţine un feedback.VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  85 unei unităţi altfel greu se stăpânit ca pronunţie.

opţiunea pentru registrul neologic specializat. de tipul: Traian. Fragmentul se încadrează în tiparul textelor informative. aparţinând stilului ştiinţific. textul de faţă. interesul pentru voievozii cu valoare de simbol în afirmarea politică şi discutarea lor ca modele culturale pe tiparul istoriei mentalităţilor. . principate etc. varianta textelor istorice (domeniul umanist). Între operele sale se numără Mituri istorice româneşti. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? Cui i se adresează textul? Ce tip de text este acesta? Care este opinia autorului despre statutul personalităţilor istorice? Autorul textului (emiţătorul). figură centrală a marelui mit fondator. Se observă. de aici şi accesibilitatea aparentă a discursului. unul nonficţional. se adresează unui public larg.86  BACUL pe înţelesul elevilor ♦♦ Abordarea întrebărilor pe marginea textului 1. Două secole de mitologie naţională. Mitologia ştiinţifică a comunismului. Prin urmare. prin urmare. cu termeni de specialitate general cunoscuţi (panteon. analitic. când se fixează elementele esenţiale de urmărit. în acest sens. Analizând structura textului. nu pentru Decebal în constituirea mitului fondator. Este. această afirmaţie se susţine prin expansiunea grupului nominal în acord cu nevoile informative ale textului. Textul nu cuprinde informaţii importante. astfel încât realizează un text ştiinţific de ţinută. obiectiv. La nivel morfosintactic. cu dimensiune argumentativă prin alineatul final unde autorul pare a formula o idee cu valoare de ipoteză ce-ar putea fi dezvoltată în continuarea textului. unui receptor eterogen. întemeitori. Istorie şi mit în conştiinţa românească.). aparent detaşat. deci de un text cu reflexivitate minimă şi tranzitivitate maximă. vom vorbi de un emiţător creditabil. putem situa fragmentul în partea iniţială. Miturile comunismului românesc. În consecinţă. posesor al unei culturi medii. mit fondator. un emiţător specializat. dar conexiunile culturale sunt noi: interesul pentru Traian. Lucian Boia. dar cu interese pentru cum poate fi înţeles fenomenul istoric şi cum poate fi integrat în cultura europeană. ca descoperire ştiinţifică sau sub raport cantitativ. astfel încât să vorbim despre informare conceptuală. Nivelul speculativ al discursului se realizează prin valorificarea sensului abstract. profesor universitar şi istoric devenit punct de reper în cultura contemporană mai ales pentru cei care vor să înţeleagă mecanismul producerii fenomenului istoric şi nu se mulţumesc doar cu înregistrarea datelor.

procesul de mitizare atât de des examinat. generează o atitudine complexă. arătând că Vlad Ţepeş nu a fost mai crud decât Ştefan cel Mare sau decât alţi monarhi ai Europei. De aceea. În egală măsură. istoria generează povestea necesară pentru a ne defini ca fiinţe culturale. Nu întotdeauna este dreaptă cu cei pe care îi prinde. succesul politic al domnului. manifestat prin folclor. tratate. În concluzie. dar rămâne fascinantă prin rezultate. mecanism şi proiecţie în viitor. nu doar drept culegere de date. mentalul colectiv. pentru ca Ion Neculce să mai înregistreze o etapă – proiectarea sa în istoria legendară. dacă ne gândim numai că. Unul dintre cei mai interesanţi istorici militari încearcă să demonteze mitul. care explică. mai întâi. în vogă şi astăzi. dau şi sens cultural convieţuirii în comunităţi. dar imaginarul popular nu este interesat de asemenea reparaţii. comparabil cu Făt-Frumos. În acest context. care îl înfăţişează ca pe un tiran. prin prezenţa voievodului în mai multe din cele „O samă de cuvinte”. prin protecţia lor. este interesant complexul proces de denigrare. Ştefan cel Mare. războaie şi domnii. În mentalul colectiv. chiar de Grigore Ureche. de aceea nimeni nu le poate ignora şi discursul despre trecut interesează. Acesta apare într-o culegere de povestiri ale negustorilor braşoveni. uşor de urmărit în evoluţia unui alt domnitor. aş puncta. la care face referire şi Lucian Boia în fragmentul dat. Din această culegere se naşte (pseudo)mitul modern al lui Dracula (datorat lui Bram Stoker) şi bogata literatură. dau naştere unor orgolii sau frustrări naţionale. mitul are suficientă forţă pentru a supravieţui. nu doar sociale. Care este opinia ta despre statutul personalităţilor istorice în lumea contemporană? Susţine. Istoria este fenomenul viu al înţelegerii noastre asupra trecutului. În fine. inclusiv occidentale.VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  87 2. opinia prezentată. distanţa în timp. cu argumente. contemporan cu Ştefan cel Mare – Vlad Ţepeş. ca într-o legendă cu zâne şi animale fantastice. despre vampiri. . prin capacitatea de seducţie a răului. trebuie înţeleasă ca domeniu interdisciplinar. începuturile literaturii culte se datorează cronicarilor. de aureolare a personalităţii având calităţi de erou/ model. personalităţile istorice şi culturale semnificative modelează mentalităţi. îl transformă în erou de basm. la noi. cei care au scris pentru a învăţa pe urmaşi că nu sunt asemeni dobitoacelor. Astfel. prin raportarea membrilor acestora la acelaşi trecut. este dăruit cu apelativul „Sveti” („cel Sfânt”). Pentru mine.

L-am văzut şi eu la curte. nu din sumeţia unei inteligenţe excepţionale. el s-a împotrivit cu energie. a avut el totdeauna […]. Regina României. Vreun premiu academic pentru poeziile lui Eminescu. care alt rege ar fi putut să-l distingă? Şi aceasta nu din vreo vanitate a lui. şi Eminescu a avut mai multe convorbiri literare cu Carmen-Sylva. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? Cui i se adresează textul? Ce tip de text este acesta? Care este atitudinea lui Titu Maiorescu faţă de personalitatea lui Mihai Eminescu? . a dorit să-l vadă. avere sau neavere. de a cărui lipsă se plângea o revistă germană din Bucureşti ? Dar Eminescu ar fi întâmpinat o asemenea propunere cu un râs homeric sau. un bene-merenti sau nu ştiu ce altă decoraţie. Cât i-a trebuit lui Eminescu ca să trăiască în accepţiunea materială a cuvântului. admiratoare a poeziilor lui. Iar recunoaşterile publice le-a dispreţuit totdeauna. pentru care orice coborâre în lumea convenţională era o supărare şi o nepotrivire firească”. încât lumea în care trăia el după firea lui şi fără nicio silă era aproape exclusiv lumea ideilor generale ce şi le însuşise şi le avea pururea la îndemână. şi l-am văzut păstrând şi aici simplicitatea încântătoare ce o avea în toate raporturile sale omeneşti. ci din naivitatea unui geniu cuprins de lumea ideală. rang sau nivelare obştească şi chiar soarta externă a persoanei sale ca persoana îi erau indiferente […]. de care era cu desăvârşire lipsit. În aceeaşi proporţie tot ce era caz individual. după dispoziţia momentului. Dar când a fost vorba să i se confere o distincţie onorifică. cu acel surâs de indulgenţă miloasă ce-l avea pentru nimicurile lumeşti. (Titu Maiorescu – Eminescu şi poeziile lui) (Citeşte textul cu voce tare!) 1. ajutată de o memorie căreia nimic din cele ce-şi întipărise vreodată nu-i mai scăpa (nici chiar în epoca alienaţiei declarate). de care numai el singur nu era ştiutor. Rege el însuş al cugetării omeneşti.88  BACUL pe înţelesul elevilor Varianta 11 „Ceea ce caracterizează mai întâi de toate personalitatea lui Eminescu este o aşa de covârşitoare inteligenţă. întâmplare externă. convenţie socială.

. de enumeraţie. Un alt element distinctiv este intonaţia cu tonalitate relativ uniformă şi previzibilă. sintaxa enunţiativă nu pune probleme deosebite. Acestea dobândesc rol expresiv. vei constata că nu apar probleme de pronunţie. Eventualele probleme de intonaţie sunt determinate de variaţia tonalităţii în funcţie de intenţiile autorului. de aceea se folosesc nume proprii („Carmen-Sylva”) şi realităţi din vremea contemporană lui Mihai Eminescu. Segmentarea diferitelor componente ale enunţurilor ţine de intercalarea unor structuri explicative. ♦♦ Lectura textului cu voce tare • Lectura pregătitoare Recomandări: . În cazul de faţă. dar cu toate cunoştinţele elementare pentru domeniile umaniste. încearcă să-l gândeşti ca pe un text rostit şi respectă pauzele indicate de semnele de punctuaţie. de diferitele aspecte ale personalităţii eminesciene pe care doreşte să le nuanţeze prin topica afectivă. . arătând faptul că enunţul nu s-a încheiat. prin interogative retorice. de finalul enunţului marcat grafic cu semnul întrebării. pe pauzele expresive. marcă a registrului cult. într-o dicţiune rapidă a ideilor. opinia prezentată.VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  89 2. Exemplu: „Regina României # admiratoare a poeziilor lui # a dorit să-l vadă # şi Eminescu a avut mai multe convorbiri literare cu Carmen-Sylva # L-am văzut şi eu la curte # şi l-am văzut păstrând şi aici simplicitatea încântătoare ce o avea în toate raporturile sale omeneşti # Dar când a fost vorba să i se confere o distincţie onorifică # un bene-merenti sau nu ştiu ce altă decoraţie # el s-a împotrivit cu energie # Rege el însuş al cugetării omeneşti # care alt rege ar fi putut să-l distingă #”. prin incidente necesare care nu incomodează claritatea şi cursivitatea frazei arborescente. • Identificarea elementelor de tonalitate (cu accent pe schimbările de tonalitate. iar cea finală – coborâtoare (de încheiere).nici la nivel semantic nu apar probleme. în bancă. cu argumente. Partea iniţială are o tonalitate urcătoare (respectiv de continuitate).citeşte textul integral. dezambiguizarea se realizează uşor prin raportare la context deoarece textul este conceput pentru un public larg. („admiratoare a poeziilor lui”). Care este opinia ta despre poetul naţional ? Susţine.pe măsură ce pregăteşti textul. marcate prin semne de punctuaţie sau impuse de logica mesajului) Recomandări: . Accentul frastic (rostirea mai intensă a anumitor porţiuni din enunţuri/ fraze) este important în acest text pentru evidenţierea diferitelor segmente („dar”). fără dezambiguizări contextuale.

descrierea este uşor de evidenţiat prin fraza amplă. cu expansiunea grupului nominal. fără dezambiguizări contextuale. pe care trebuie să le integrezi în reprezentarea ta culturală despre autor/ temă/ subiect. De aceea se folosesc nume proprii(„Carmen-Sylva”. Vei obţine un feedback. a jucat în prima jumătate a secolului al XIX-lea rolul de îndrumător al fenomenului literar-cultural. gestica trebuie să fie moderată. dictate de segmentarea textului/ de intonaţie îţi permit stabilirea unui contact vizual cu profesorii evaluatori.Atunci când pregăteşti textul pentru lectura de evaluare. Astfel. gestică sau contactul vizual cu evaluatorii. Ca tip de organizare textuală. mărci ale implicării autorului. Se observă. Descrierea este una encomiastică (laudativă) şi face referire la realităţile morale ale personalităţii analizate.90  BACUL pe înţelesul elevilor . „vanitate”). „accepţiunea”. Textul de faţă. Titu Maiorescu. o reacţie la cald a celor care te asculta şi le vei putea menţine mai uşor atenţia/ trezi interesul. dar nu absentă. „inteligenţa excepţională”). aparţinând stilului ştiinţific (domeniul critică şi istorie literară). „proporţie”. fiind principalul animator al asociaţiei culturale „Junimea” şi întemeietorul criticii literare moderne. pseudonimul literar al reginei Elisabeta de România). unul nonficţional. dar cu toate cunoştinţele elementare pentru domeniile umaniste şi dornic să se informeze. cu certe valenţe argumentative („mai întâi de toate”). Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? Cui i se adresează textul? Ce tip de text este acesta? Care este atitudinea lui Titu Maiorescu faţă de personalitatea lui Mihai Eminescu? Autorul textului (emiţătorul). mai ales prin acumulări adjectivale cu valoare de superlativ („covârşitoare inteligenţă”.urmăreşte aspectele esenţiale din text. savante („bene-merenti”). Ai grijă să nu abuzezi! • Identificarea aspectelor implicite ale textului Recomandări: . Fragmentul se încadrează în tiparul textelor descriptive de tip portret. unui receptor eterogen. ♦♦ Abordarea întrebărilor pe marginea textului 1. clişee internaţionale. se adresează unui public larg. gândeşte şi elementele de mimică. realităţi din lumea contemporană lui Eminescu. „râs homeric”. nu la cele fizice. poţi chiar marca grafic momentele în care pauzele în lectură. opţiunea pentru registrul neologic („alienaţie”. specializat sau nespecializat. reţinând şi detaliile semnificative. Titu . în acest sens. ilustrând strălucit spiritul oratoric junimist.

are atât trăsături obiective prin atenţia acordată indicilor spaţio-temporali („la curtea reginei Carmen-Sylva”). în viziunea filozofului german Arthur Schopenhauer. metafora („rege al poeziei”). Lirica eminesciană. modelului Eminescu. cu argumente. „Rege el însuş al cugetării omeneşti. Tudor Arghezi. influenţa lui Eminescu asupra posterităţii este covârşitoare. care alt rege ar fi putut să-l distingă?”). Consider că Mihai Eminescu merită cu prisosinţă eticheta de „poet nepereche” atribuită de criticul George Călinescu. „Ce te legeni…” sunt elocvente. de a cărui lipsă se plângea o revistă germană din Bucureşti?”. provincial al generaţiei paşoptiste. apariţia lui Eminescu înseamnă un reviriment pentru literele româneşti. vizionară. . Toate marile personalităţi literare care îi urmează sunt tributare. Emiţătorul este avizat în problema personalităţii lui Eminescu şi dornic de a o face cunoscută prin intermediul unui text laudativ. cronologic vorbind. cultivând genialitatea. o detaşare de maniera paşoptistă de a scrie. Texte precum „Revedere”. opinia prezentată. Care este opinia ta despre poetul naţional? Susţine. Lucian Blaga. Extraordinară rămâne fuziunea surselor populare ale lirismului cu lirica şi filozofia europeană. În al doilea rând. se îndepărtează de romantismul minor. o ilustrare strălucită a ceea ce criticul Virgil Nemoianu numea „High Romanticism”.VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  91 Maiorescu prezintă informaţiile din perspectiva specialistului. Nichita Stănescu sunt numai câteva exemple de scriitori care au valorificat creator uriaşa zestre lăsată de Eminescu. epitetul hiperbolic („râs homeric”). între care interogativele retorice („Vreun premiu academic pentru poeziile lui Eminescu. caracteristică de bază a întregii sale creaţii. Portretul lui Eminescu urmează cu fidelitate atributele omului de geniu. în măsura mai mică sau mai mare. repetiţia în scop persuasiv („nu din vreo vanitate a lui… nu din sumeţia unei inteligenţe excepţionale”). de Lermontov. cât şi subiective prin elementele evidente de retorică. stă alături de personalităţile marcante ale esteticii romantice. În primul rând. Puşkin sau Shelley. Influenţa lui asupra generaţiei interbelice nu se reduce la o imitare servilă. Ultimul mare romantic european. Ca să nu mai vorbim de epigonismul fără precedent creat la noi după dispariţia marelui poet! Însă Eminescu nu poate fi repetat. Ion Barbu. Recunoaşterea ca poet naţional încă din timpul vieţii nu mai are nevoie de comentarii. 2. care foloseşte propriile constatări pentru a contura o imagine convingătoare cultural a obiectului descrierii sale. mai exact a istoricului literar. ci este una de absolută profunzime.

MECI) (Citeşte textul cu voce tare!) 1.92  BACUL pe înţelesul elevilor Ca atare. a cărei finalitate este evaluarea competenţei de comunicare/ exprimare orală într-o situaţie de comunicare specifică. conform OMECI nr. TEXT NONFICŢIONAL/ INFORMATIV/ JURIDIC-ADMINISTRATIV Varianta 1213 Se dă textul: „Examenul de bacalaureat. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? Cui i se adresează textul? Ce tip de text este acesta? Ce poţi afirma despre autorul textului? 2. Aveţi în vedere cât ştiti şi ce mai trebuie să învăţaţi! . pentru modificarea Legii Învăţământului nr. 84/1995. 13  Varianta poate fi folosită cu succes pentru autoevaluare. organizat în anul 2010 în baza Ordonanţei de urgenţă nr. 5507/06. morfo-funcţională şi pragmatică. un etalon fundamental în istoria poeziei româneşti. ci prin stabilirea nivelului de competenţă lingvistică în procesul comunicării orale. Rezultatul evaluării competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba româna nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/ respins. precis determinată. Eminescu reprezintă identitatea noastră culturală în lume.2009. în conformitate cu descriptorii din programele de bacalaureat.” (Examenul de bacalaureat 2010. opinia prezentată. corespunzător grilei aprobate la nivel naţional. Care este opinia ta despre modul cum se desfăşoară proba orală a exemenului de bacalaureat anul acesta? Susţine. include proba A de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. un poet de sensibilitate metafizică având vocaţia totalităţii. 97/ 2009.10. din perspectivă lexico-semantică. cu argumente.

Exemplu: morfo-funcţionale – care se referă la structura şi folosirea corectă a cuvintelor în vorbire. vezi DOOM2).identifică acele cuvinte care pot pune probleme la nivel semantic şi raportează-le la context (dezambiguizarea lor în context). Mărimea frazei determină fragmentarea ei prin intermediul pauzei şi a intonaţiei variabile. deci sub aspect funcţional. 5507/06. corespunzător grilei aprobate la nivel naţional”. precis determinată”. sintaxa enunţiaţivă nu pune probleme deosebite. Partea . În cazul de faţă.pe măsură ce pregăteşti textul. încearcă să-l gândeşti ca pe un text rostit şi respectă pauzele indicate de semnele de punctuaţie. Eventualele probleme de intonaţie sunt determinate de variaţia tonalităţii în funcţie de atributele apoziţionale. marcate prin semne de punctuaţie sau impuse de logica mesajului) Recomandări: . formantul poate fi înţeles ca referitor la structura gramaticală a cuvântului aşa cum apare în vorbire. .VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  93 Utilizatorul mediu ♦♦ Lectura textului cu voce tare Utilizatorul mediu citeşte corect şi cursiv. Etapele realizării acestui nivel ar fi următoarele: • Lectura pregătitoare Recomandări: .2009 # include proba A de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română # a cărei finalitate este evaluarea competenţei de comunicare/ exprimare orală într-o situaţie de comunicare specifică. din perspectivă lexico-semantică. pe pauzele expresive. atributiva determinativă. 84/1995 # conform OMECI nr. dar trebuie să fie capabil a identifica idei din text şi a exprima un punct de vedere personal. caracteristică stilului juridic-administrativ.10.citeşte textul integral şi caută eventualele probleme de pronunţie. morfo-funcţională şi pragmatică. • Identificarea elementelor de tonalitate (cu accent pe schimbările de tonalitate. 97/ 2009 # pentru modificarea Legii Învăţământului nr. Exemplu: „Examenul de bacalaureat # organizat în anul 2010 # în baza Ordonanţei de urgenţă nr. Exemplu: lectura substantivului obţinut prin abreviere OMECI (citit după principiul fonetic recomandat de limba română. în bancă. ca în prima frază cu structură arborescentă. Se izolează prin pauză: apoziţiile explicative. astfel încât mesajul textului nu se alterează. raportat la context: „competenţă lingvistică în procesul comunicării orale.

în conformitate cu statutul textelor juridic-administrative. Exemplu: desfăşurarea examenului de bacalaureat 2010. Exemplu: . ♦♦ Abordarea întrebărilor pe marginea textului 1. . opinia prezentată. instituţionalizat. textul de faţă. verificabile (Ordonanţa de urgenţă nr. situaţie de comunicare. dacă îşi găseşte locul pe piaţa muncii. Se observă.proba orală are menirea de a certifica anumite competenţe de comunicare. trimiteri clare la modalităţile de certificare). iar cea finală – coborâtoare (de încheiere). lege. .urmăreşte aspectele esenţiale din text. unui receptor eterogen.). Consider că noua formulă a examenului de bacalaureat este interesantă. Fragmentul se încadrează în tiparul textelor informative prin capacitatea de a surprinde diferite aspecte ale examenului în noua formulă (cadru legislativ. • Extragerea ideilor fundamentale pe care le conţine fragmentul citit Recomandări: .în locul evaluării tradiţionale cu notă/ calificativ. competenţe. opţiunea pentru registrul neologic şi specializat (ordonanţă. unul nonficţional se adresează unui public larg. arătând faptul că enunţul nu s-a încheiat. modalitate de certificare a competenţelor. în acest sens.caută detaliile semnificative pentru desfăşurarea textului. apare stabilirea nivelului de competenţă lingvistică. Prin urmare.94  BACUL pe înţelesul elevilor iniţială are o tonalitate urcătoare (respectiv de continuitate). .examenul de desfăşoară conform prevederilor unui for acreditat juridic (MECI) şi în conformitate cu documente normative citate. iar textul emis modelează realitatea şcolară. respectiv toate persoanele implicate în procesul de evaluare (personal didactic) sau interesate ca beneficiari direcţi (elevii) sau indirecţi (părinţii). 97/2009 etc. 2. cu alte cuvinte dacă poate fi folosită pentru a justifica angajarea unei persoane într-un anumit domeniu care cere competenţe de comunicare. cu argumente. MECI. . Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? Cui i se adresează textul? Ce tip de text este acesta? Ce poţi afirma despre autorul textului? Autorul textului (emiţătorul) este neindividualizat. descriptori). identifică despre ce este vorba. Care este opinia ta despre modul cum se desfăşoară proba orală a exemenului de bacalaureat anul acesta? Susţine.

semnele de punctuatie trebuie văzute ca relevante pentru împarţirea discursului şi pentru variaţia intonaţiei.VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  95 Utilizatorul avansat ♦♦ Lectura textului cu voce tare Utilizatorul avansat citeşte corect.97/2009. reţinând şi detaliile semnificative. tonalitatea ascendentă marchează afectiv documentele reper pentru organizarea bacalaureatului. • Identificarea elementelor de tonalitate (cu accent pe schimbările de tonalitate. în egală măsură. încearcă să-l gândeşti ca pe un text rostit şi găseşte pauzele indicate de semnele de punctuaţie. pentru modificare Legii Învăţământului nr.84/1995. .citeşte textul integral şi formuleaza ideea centrală a acestuia.. încearcă să sesizezi specificul textului. cu accent pe actele normative care permit modificarea probei orale la limba şi literatura română şi pe inovaţiile acestei sesiuni. trebuie să formuleze clar şi coerent ideile textului şi să exprime un punct de vedere personal. cursiv şi conştient. cu rolul de a segmenta enunţul. Prin urmare. organizat în anul 2010 în baza Ordonanţei de urgenţă nr. marcate prin semne de punctuaţie sau impuse de logica mesajului) şi folosirea mijloacelor nonverbale şi paraverbale adecvate. • Formularea clară şi coerentă a ideilor textului Recomandări: . pe pauzele expresive. Exemplu: În fragmentul „Examenul de bacalaureat. Recomandări: . Recomandări: . Astfel. Deşi este un text neutru ca expresivitate. Exemplu: în text sunt surprinse condiţiile desfăşurării examenului de bacalaureat în sesiunea 2010.. în bancă.. intuieşte pauze cerute pentru a insista asupra unor idei/ schimbari de tonalitate impuse de structuri apozitive. Etapele realizării acestui nivel ar fi următoarele: • Lectura pregătitoare are în vedere aceleaşi etape ca pentru utilizatorul mediu.” virgulele evidenţiază tonalitatea variabilă.pe măsură ce pregăteşti textul. Dacă te încadrezi în această categorie de lectori. în cazul de faţă. Exemplu: În text apar condiţiile de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat în sesiunea 2010.urmăreşte aspectele esenţiale din text. nu sunt cuvinte ce presupun dificultăţi de lectură şi de înţelegere. textul îţi pune mai puţine probleme. În egală măsură.

la nivel fonetic se remarcă respectarea normelor literare-standard. unul nonficţional se adresează unui public larg. Apar şi substantive provenite din infinitivul lung (postinfinitivale). Al doilea paragraf are în vedere detalierea informaţiei prin precizări referitoare la modalitatea de certificare şi la modul cum este văzută disciplina. Astfel. Se observă. Legea Învăţământului nr. Primul paragraf are statutul unuia introductiv. Legea Învăţământului. Pe baza unor documente juridice la care se face referire (Ordonanţa de urgenţă nr. idividualizat mai sus. la nivel morfosintactic apar verbe la persoana a III-a (include.2009). este. situaţie de comunicare. iar textul emis modelează realitatea şcolară. deoarece textele acestui stil trebuie să fie valabile în orice împrejurare. lege. de concentrare şi de detaliere pe aspecte semnificative. fără digresiuni inutile. Cele două tendinţe contradictorii. organizat în anul 2010 în baza Ordonanţei . MECI emite precizări cu privire la desfăşurarea examenului. Fragmentul se încadrează în tiparul textelor informative prin capacitatea de a surprinde diferite aspecte ale examenului în noua formulă (cadru legislativ. indirecţi (părinţii) sau factori cu rol public (societatea civilă) şi de informare (factori media). în acest sens. în conformitate cu statutul textelor juridic-administrative. opţiunea pentru registrul neologic şi specializat (ordonanţă.96  BACUL pe înţelesul elevilor ♦♦ Abordarea întrebărilor pe marginea textului 1. instituţionalizat. comunicare. respectiv toate persoanele implicate în procesul de evaluare (personal didactic) sau interesate ca beneficiari direcţi (elevii). OMECI nr. se regăsesc şi în structura sintactică. exprimare. având în vedere tocmai trimiterile clare la ordonanţa de urgenţă. 5507/06. descriptori).84/1995. MECI. nu doar prin nivelul lexical. cum ar fi modificarea. nu se exprimă).97/2009. competenţe. la domeniul de atenţie: proba orală la limba şi literatura română. dar cu elemente apozitive necesare pentru înţelegerea mesajului (Examenul de bacalaureat. Şi nivelurile textului contribuie la încadrarea în stilul juridicadministrativ.10. trimiteri clare la modalităţile de certificare). evaluarea. din nevoia de a comprima enunţul şi de a-i oferi caracter general. ci şi prin celelalte paliere de analiză stilistică şi funcţională. textul de faţă. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? Cui i se adresează textul? Ce tip de text este acesta? Autorul textului (emiţătorul) este neindividualizat. modalitate de certificare a competenţelor. Prin urmare. unui receptor eterogen. în acord cu obiectivitatea cerută de stilul examinat. arborescentă.

cursiv. Pe de altă parte. conform OMECI nr.10. motivează elevul tocmai prin aplicabilitate. dar numai timpul ne poate spune dacă societatea românească este pregătită pentru trecerea la un asemenea model de evaluare. În concluzie.2009). trebuie să formuleze clar şi coerent ideile textului. contează aspectul pragmatic. limba maternă. 84/1995. Tot rol de reglator îl au piaţa muncii şi sistemul de învăţământ superior.VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  97 de urgenţă nr. astfel încât să se realizeze o firească sincronizare cu normele europene. utilă pentru modernizarea sistemului educaţional din România. care prevăd promovarea multilingvismului (preşedintele Franţei. prin urmare. În primul rând. dovedind capacitate de sinteză şi de a identifica aspecte implicite. vorbită la un anumit nivel. în răspunsul său la obiecţiile profesorilor de limbă franceză. Astfel. Care este opinia ta despre modul cum se desfăşoară proba orală a examenului de bacalaureat anul acesta? Susţine. poate. Consider că schimbarea examenului de bacalaureat este în acord cu cerinţele învăţământul european. pentru modificarea Legii Învăţământului nr. limitarea subiectivităţii. Utilizatorul experimentat ♦♦ Lectura textului cu voce tare Utilizatorul experimentat citeşte corect. nu bilingvism). textul nu îţi pune probleme în ceea ce priveşte lectura cu voce tare şi înţelegerea. conştient şi expresiv. . cu argumente. este importantă menţinerea unor standarde de evaluare. Etapele realizării acestui nivel ar fi următoarele: • Lectura pregătitoare are în vedere aceleaşi etape ca pentru utilizatorul avizat. poate deveni criteriu de admitere şi de angajare. care punctau carenţele învăţământului public. pentru absolvenţii de învăţământ mediu din România. Este cazul numeroaselor obiecţii aduse şi în anii trecuţi probelor de evaluare orală. ci instrument de măsură. valabilitatea lui pe piaţa muncii din UE. însă. pentru ca examenul să nu fie formalitate. opinia prezentată. posibila utilitate a certificatului de competenţe lingvistice şi. 97/ 2009. 2. consider măsura necesară. 5507/06. Dacă te încadrezi în această categorie de lectori. cere trilingvism.

textul presupune continua reformă a sistemului de învăţământ. Vei obţine un feedback.urmăreşte aspectele esenţiale din text. Exemplu: Implicit. fără ambiguitate. ceea ce devine defect pentru că sistemul pierde caracterul previzibil. Recomandări: . Ai grijă să nu abuzezi! • Identificarea aspectelor implicite ale textului Recomandări: . Astfel. dar nu absentă. Examenul de bacalaureat reprezintă una dintre preocupările tale ca beneficiar direct.Atunci când pregăteşti textul pentru lectura de evaluare. ci. formulează ideea centrală a acestuia şi raportează textul la experienţa ta de lectură Exemplu: Textul exprimă explicit. oficial al actului de comunicare). Nivelul implicit aici nu presupune interpretare secundă a textului (stilul juridic-administrativ nu trebuie să permită ambiguităţi). dictate de segmentarea textului/ de intonaţie îţi permit stabilirea unui contact vizual cu profesorii evaluatori. • Identificarea elementelor de tonalitate (cu accent pe schimbările de tonalitate. pe pauzele expresive. gestica trebuie să fie moderată. prin urmare foloseşte toate informaţiile adunate care au legătură cu contextul oferit de analiză. marcate prin semne de punctuaţie sau impuse de logica mesajului) şi folosirea mijloacelor nonverbale şi paraverbale adecvate nu îţi pun probleme. raportare la orizontul cultural. gândeşte şi elementele de mimică. ca un actor. mai degrabă. reţinând şi detaliile semnificative. o reacţie la cald a celor care te ascultă şi le vei putea menţine mai uşor atenţia/ trezi interesul. . poţi chiar marca grafic momentele în care pauzele în lectură.98  BACUL pe înţelesul elevilor Recomandări: .citeşte textul integral. care poate fi luat în considerare şi pentru admiterea în învăţământul superior. Pentru moment trebuie să te imaginezi în locul emitentului şi să intuieşti contextul formal. pe care trebuie să le integrezi în reprezentarea ta culturală despre autor/ temă/ subiect. gestică sau contactul vizual cu evaluatorii. dar trebuie să interpretezi textul. elevii nu mai ştiu cum vor susţine examene pentru trecerea dintrun ciclu în altul. schimbarea probei orale la limba şi literatura română în cadrul examenului de bacalaureat cu accent pe noutatea acesteia: evaluarea orală are consecinţe pe piaţa muncii prin dobândirea unui certificat de competenţe.

La nivel morfosintactic apar verbe la persoana a III-a (include. descriptori). Legea Învăţământului nr. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? Cui i se adresează textul? Ce tip de text este acesta? Autorul textului (emiţătorul) este neindividualizat. evaluarea. situaţie de comunicare. din nevoia de a comprima enunţul şi de a-i oferi acelaşi caracter general. la nivel fonetic se remarcă respectarea normelor literare-standard. Şi nivelurile textului contribuie la încadrarea în stilul juridic-administrativ. unul nonficţional se adresează unui public larg. cum ar fi modificarea. trimiteri clare la modalităţile de certificare). lege. 5507/06. la domeniul de atenţie: proba A de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală la limba şi literatura română. . indirecţi (părinţii) sau factori cu rol public (societatea civilă) şi de informare (factori media). Astfel. instituţionalizat. nu doar prin nivelul lexical. opţiunea pentru registrul neologic şi specializat (ordonanţă. Legea Învăţământului. competenţe. ci şi prin celelalte paliere de analiză stilistică şi funcţională. respectiv toate persoanele implicate în procesul de evaluare (personal didactic) sau interesate ca beneficiari direcţi (elevii). idividualizat mai sus. iar textul emis modelează realitatea şcolară. Primul paragraf are statutul unuia introductiv. deoarece textele acestui stil trebuie să fie valabile în orice împrejurare ce presupune evaluare orală a cunoştinţelor de limba şi literatura maternă la final de ciclu liceal. OMECI nr. comunicare. având în vedere tocmai trimiterile clare la ordonanţa de urgenţă.97/2009. Apar şi substantive provenite din infinitivul lung (postinfinitivale). MECI emite precizări cu privire la desfăşurarea examenului. unui receptor eterogen. textul de faţă. modalitate de certificare a competenţelor. este. în acest sens. în acord cu obiectivitatea şi cu gradul mare de generalitate al exprimării cerute de stilul examinat. Al doilea paragraf are în vedere detalierea informaţiei prin precizări referitoare la modalitatea de certificare şi la modul cum este văzută disciplina.VARIANTE ŞI REZOLVĂRI POSIBILE  99 ♦♦ Abordarea întrebărilor pe marginea textului 1. MECI. Se observă.2009).10. Prin urmare. exprimare. în conformitate cu statutul textelor juridic-administrative.84/1995. nu se exprimă). Fragmentul se încadrează în tiparul textelor informative prin capacitatea de a surprinde diferite aspecte ale examenului în noua formulă (cadru legislativ. dar interesant este nivelul grafic ce presupune utilizarea evidenţierii grafice prin subliniere a domeniului de interes (proba A). Pe baza unor documente juridice la care se face referire (Ordonanţa de urgenţă nr.

84/1995. 97/ 2009. contează aspectul pragmatic. dar numai timpul ne poate spune dacă societatea românească este pregătită pentru trecerea la un asemenea model de evaluare. cere trilingvism. pentru absolvenţii de învăţământ mediu din România. nu bilingvism). limba maternă. valabilitatea lui pe piaţa muncii din UE. Pentru prima oară apartenenţa la o cultură minoritară. de concentrare şi de detaliere pe aspecte semnificative. însă. Tot rol de reglator îl au piaţa muncii şi sistemul de învăţământ superior. În concluzie. utilă pentru modernizarea sistemului educaţional din România. Astfel. În primul rând.10. Pe de altă parte. pentru modificarea Legii Învăţământului nr. pentru ca examenul să nu fie formalitate. cît şi universitar. se regăsesc şi în structura sintactică. limitarea subiectivităţii. în răspunsul său la obiecţiile profesorilor de limbă franceză. opinia prezentată. care prevăd promovarea multilingvismului (preşedintele Franţei. 5507/06. minoră (dacă acceptăm distincţia propusă în perioada interbelică) se transformă în avantaj într-o lume a multiculturalităţii. dar şi al evaluărilor externe ale învăţământului românesc.100  BACUL pe înţelesul elevilor Cele două tendinţe contradictorii. poate. conform OMECI nr. cu argumente. numeroase fundaţii sau clasamente devin alarmante prin absenţa de prestigiu a învăţământului românesc. ci instrument de măsură. vorbită la un anumit nivel. arborescentă. consider măsura necesară. fără a distruge sentimentul apartenenţei culturale la comunitatea maternă pe conceptul unitate în diversitate.2009). atât preuniversitar. poate deveni criteriu de admitere şi de angajare. Este cazul numeroaselor obiecţii aduse şi în anii trecuţi probelor de evaluare orală. Astfel. . astfel încât să se realizeze o firească sincronizare cu normele europene. este importantă menţinerea unor standarde de evaluare. motivează elevul tocmai prin aplicabilitate. 2. Consider că schimbarea examenului de bacalaureat este în acord cu cerinţele învăţământul european. Care este opinia ta despre modul cum se desfăşoară proba orală a examenului de bacalaureat anul acesta? Susţine. dar cu elemente apozitive necesare pentru înţelegerea mesajului (Examenul de bacalaureat. posibila utilitate a cetificatului de competenţe lingvistice şi. care punctau carenţele învăţământului public. fără digresiuni inutile. organizat în anul 2010 în baza Ordonanţei de urgenţă nr. prin urmare.

Subiectul I Monica Cazacu Georgeta David Melania Popescu Proba scrisă .

.

Repere teoretice GENERALITĂŢI Examenul de Bacalaureat este o formă de evaluare ce verifică doar cunoştinţele esenţiale şi capacitatea de le aplica fie pe un text la prima vedere. . fie pe un text studiat. iar cuvântul nou găsit să se plieze pe textul-bază. cunoscut ca parte a programei de examen. dar cu cerinţe în formulare nouă pentru eseul structurat (subiectul III). a dialoga. a pronunţa. Respectaţi formele pentru care se cer diferite relaţii semantice. a rosti. Primul item conţine noţiuni de vocabular şi se referă mai ales la capacitatea voastră de a identifica în text diferitele conexiuni semantice cu bagajul vostru de cunoştinţe. a glăsui. dar apropiate/ identice ca sens. Se adaugă şi capacitatea de a exprima în scris opinia pe o temă de interes general (subiectul II). SUBIECTUL I ♦♦ Analiza tipurilor de itemi propuşi 1. De exemplu. a răspunde. a grăi. De exemplu. adică trebuie să citiţi textul. un sinonim pentru un substantiv la plural va fi tot un nume la plural: scrisorile – epistolele. ATENŢIE! Relaţiile semantice se raportează la CONTEXT. a zice. adică se aplică pe relaţia: text nou – cunoştinţe. a relata etc. NOŢIUNI NECESARE: SINONIMIA Este o relaţie semantică între cuvinte diferite ca formă. a discuta. a se exprima. a vorbi poate avea mai multe sinonime: a articula. a cuvânta. M  enţionează câte un sinonim/ antonim/ omonim pentru sensul din text al cuvintelor indicate.

104  BACUL pe înţelesul elevilor ANTONIMIA Este o relaţie semantică între cuvinte opuse ca sens. stea trebuie să apară în enunţuri de tipul O stea a mai apărut pe cer. - polisemia radială. ATENŢIE! C  ând stabiliţi valorificarea omonimiei în context păstraţi identitatea sonoră. deoarece articularea determină anularea identităţii formale a omonimului parţial. trebuie să existe o axă care să permită relaţia de opoziţie pentru a vorbi despre antonime. păsări)” (Strigătul uliului se auzi de departe. 2005 . Mihaela Mancaş. adjectivul slab care presupune. De exemplu: ban – a suta parte dintr-un leu şi ban – funcţie de mare dregător în aparatul feudal. Prin urmare. când legatura dintre sensuri se face de la un sens la altul. aici – acolo. PARONIMIA Reuneşte cuvinte diferite ca sens şi cu formă asemănătoare (diferă prin 1 – 2 sunete): familial (privitor la familie: problemă familială) – familiar (intim: ton familiar). când relaţia dintre sensuri se face prin cel puţin un element al sensului de baza. segmentul de sens „lipsit de”: (1) „lipsit de strat de grăsime” (Mihai este slab. (4) „lipsit de elementele caracteristice” (Am băut o cafea slabă). De aceea. dar cu identitate sonoră.). Liliana Ionescu-Ruxăndoiu. Spre deosebire de omonimie. adevăr – minciună. La fel şi pentru verb. De exemplu pentru strigăt: (1) „sunete produse de om” (Maria a scos un strigăt ascuţit). 14  După „Dicţionar de ştiinţe ale limbii”. Gabriela Pană Dindelegan. Nu construiţi exemple de tipul: Steaua de la Ursa Mare este urmărită. (2) „lipsit de forţă” (El are caracter slab). OMONIMIA Este o relaţie formală ce se stabileşte între cuvinte cu sensuri diferite.). polisemia presupune legături între sensurile cuvintelor. Cristina Călăraşu. Sau Îi plăcea să stea cu noi. (2) „sunete produse de alte fiinţe (animale. De exemplu. POLISEMIA14 Presupune coexisţenta mai multor unităţi de înţeles atribuite aceluiaşi corp fonetic. astfel încât se poate stabili o tipologie: - polisemia în lanţ. Astfel. Angela Bidu-Vrânceanu. (3) „lipsit de valoare” (Am citit ultima lui apariţie editorială – o carte slabă). a face – a desface. în comun. Editura Nemira. nu este potrivit contextul: Am stat să aştept. relaţia de antonimie presupune o atenţie specială: acum – atunci.

Repere teoretice  105 (3) sunete inense produse de colectivităţi (Strigătul mulţimii acoperea muzica. De exemplu. 2.” (Al. Ar putea fi şi orice sens afectiv al cuvântului care se adaugă denotaţiei. nemediat de aspectul din realitate pe care cuvântul l-a denumit iniţial. conotaţia se suprapune denotaţiei ca o reprezentare suplimentară. Echilibrul dintre sensurile cuvintelor polisemantice este asigurat de denotaţie. în raport cu care se delimitează conotaţiile. spre deosebire de omonimie (identitate formală întâmplătoare) şi puteţi folosi diciţionarul (de exemplu. echivalente cu propoziţii enunţiative: . dar rămâne obligatorie pentru cuvântul polisemantic. Această valoare se obţine din trăsăturile pe care le atribuim animalului. NOŢIUNI NECESARE SEMNELE DE PUNCTUAŢIE PUNCTUL marchează: • pauza ce se face în vorbire între propoziţii/ fraze independente ca înţeles. CONOTAŢIA se obţine din valorile secundare.). măreaţă şi nobilă. Prezintă rolul semnelor de punctuaţie în structura indicată. Este legată direct. Astfel. Denotaţia este una singură. ATENŢIE! Uneori punctuaţia are funcţie stilistică. Prin urmare. conotaţiile pot fi mai multe. DEX) pentru a înţelege mai bine încadrarea. Macedonski) • pauza după cuvinte/ grupuri de cuvinte. care se rezumă la o asociaţie de idei datorată realităţii obiective sau imaginaţiei/ interpretării subiective. Uneori legătura dintre sensuri nu mai este vizibilă (limba a evoluat sau diferiţi tropi lexicalizaţi maschează polisemia). DENOTAŢIA se referă la sensul de bază al unui cuvânt. pauza) aşa cum se regăsesc marcate grafic în textul scris. Cerinţa are în vedere capacitatea de a explica elementele suprasegmentale (intonaţie. conotaţia cuvântului leu presupune o fiinţă impunătoare. intonate enunţiativ: „Se surpă rozele grămadă. pentru leu denotaţia se defineşte ca „mamifer din clasa felinelor. cu putere excepţională.”. eterogene ale unui cuvânt.

Ce? . nu ştii nimic? . soro? Eşti nebună? Nu ştii ce simţitor e?” • cuvinte/ grupuri de cuvinte cu funcţie de propoziţii interogative directe: „. neştiinţa. § opinii îndoielnice. rupte. dezaprobare.în monolog. o ezitare. dacă nu urmează unui grupe de sunete/ cuvinte unei replici mute (care exprimă nesiguranţa.): . poate sugera pauze (mai) lungi.Vine Mihai! . Nici n-am dormit.Ei?” (I.indică atitudinea vorbitorului faţă de o afirmaţie anterioară: . moment de tăcere îngândurată -î  n segmentele fragmentate.” (Zaharia Stancu – „Desculţ”) • fragmentarea unei fraze/ propoziţii enunţiative neexclamative: „Mergeam întotdeauna cu el.Te-ai trezit acum? .106  BACUL pe înţelesul elevilor „. Caragiale) SEMNUL ÎNTREBĂRII ARE ŞI ROL STILISTIC! .?? -i mportant pentru evidenţierea unui comportament anume.Eu.L.exprimă un popas meditativ. SEMNUL ÎNTREBĂRII marchează: • intonaţia propoziţiilor/ frazelor interogative: „Ce faci. ironie etc): . dezarticulate ale unui personaj etc. nevoia vorbitorului de o informaţie suplimentară. a unei stări a vorbitorului (indignare. care te-am ajutat mereu. mişcări sacadate. neputinţa unui răspuns etc.Da? - dă expresie. apar interogative retorice care pot reprezenta: § o idee ce-şi aşteaptă rezolvarea. sunt insensibil? - interogativa directă instituie un locutor/ un receptor (marcă a subiectivităţii) .” PUNCTUL ARE ŞI ROL STILISTIC! . . pentru că dascălul meu nu ţinea la nimeni mai mult ca la dânsul.Ieri s-au tras lotăriile noastre! .Nu. Căci Huţu era puternic.Leftere. în dialog.Vine Mihai? . nedumerirea.

ironie).interogaţii dubitative (exprimă oscilaţia între mai multe posibilităţi. în gradaţie ascendentă. dezaprobare. exprimarea ironiei.L.repetat. o alternativă etc. silă. . înlocuind mimica şi gesturile prin care vorbitorul realizează un dialog. compătimire.poate avea funcţie substitutivă. . preocupare deosebită. uneori. înlocuind mimica şi gesturile. accentuează o reliefare. .” (I. Caragiale) SEMNUL EXCLAMĂRII ARE ŞI ROL STILISTIC! .L. - asociat cu semnul întrebării. dezaprobare.funcţie substitutivă. rezervei. grijă. ignorarea răspunsului). delimitând-o de replicile verbale ale interlocutorului (nedumerire. delimitării). Caragiale) • vocativele exclamative: „Ionel! Strigă iar madam Popescu. - (în funcţie de conţinut) evidenţiază: regret. .asociat cu alte semne de punctuaţie (de exemplu: parantezele. dezavuării. ciudă. dezavuării. .indică atitudinea vorbitorului faţă de o afirmaţie anterioară. dublat/ însoţit de alte semne (semnul exclamării.în stilul ştiinţific. . . . durere.Repere teoretice  107 § aserţiuni ce nu suportă replica. reprobatoare etc. punctele de suspensie) marchează natura reacţiei locutorului. indignării. exprimarea ironiei.în comunicarea colocvială. rezervei.” (I. delimitării). . întrebări-ipoteză. având o inspiraţie infernală.evidenţiază un anumit comportament (indignare. surpriză. semnul exclamării) poate pune în valoare atitudinea vorbitorului (accentuarea unui cuvânt.asociat cu semnul exclamării îşi măreşte caracterul afectiv. o dilemă. indică intensitatea trăirii. îşi măreşte caracterul afectiv-exclamativ cu o componentă interogativă. indignării. pentru marcarea atitudinilor obiectiv-polemice. admiraţie.). pentru întrebări-problemă.în stilul ştiinţific. - exprimă (dublat de alte semne) atitudinea vorbitorului (accentuarea unui cuvânt. . dezgust. . SEMNUL EXCLAMĂRII marchează: • intonaţia propoziţiilor şi a frazelor exclamative/ imperative: Eşti atât de frumoasă! • interjecţiile cu rol independent: „A! Zic eu.

prin ori şi sau (nerepetate): Am cumpărat cărţi. • pentru a evidenţia complementele circumstanţiale aşezate între subiect (cu/ fără determinări) şi predicat.. - subiectul de predicat (daca nu sunt între ele construcţii explicative/ incidente): Noi am venit. • în locul unui verb predicativ/ copulativ: Vorbesc cu el.108  BACUL pe înţelesul elevilor VIRGULA delimitează unele propoziţii în cadrul frazei şi unele părţi de propoziţie în cadrul propoziţiilor. apoziţia nu se desparte prin virgule de regent: mătuşa Maria. cu mine.. Ei. sau: Am cumpărat caiete şi cărţi. 15  Apoziţia = atributul care aduce o precizare numelui (o informaţie suplimentară asupra identităţii/ profilului/ relaţiilor numelui regent). Atunci când este determinativă/ obligatorie.. . vecinul meu. şi el. frate. apa sta neclintită de veacuri. caiete. o carte interesantă. A) ÎN PROPOZIŢIE se pune virgulă: • între părţile de propoziţie de acelaşi fel când nu sunt legate prin şi copulativ. • pentru a izola vocativele şi interjecţiile. • pentru a marca antepunerea/ schimbarea de topică a unui complement circumstanţial: A venit. • pentru a delimita adverbele de afirmaţie/ de negaţie echivalente ale unor propoziţii: . curgea sub perdele de arbori. daca nu apar şi alte semne de punctuaţie: Stai. din fericire. creioane.Ai cumpărat fructe mari? .Nu. mici. ieri. ori. aduce lemne. indirecte şi de agent aşezate după predicat: Citesc revista. - complementele directe. • pentru a delimita construcţiile gerunziale (Alergând des. ce spui? NU SE DESPART PRIN VIRGULĂ: -p  ărţile de propoziţie de acelaşi fel legate prin şi copulativ. eram în formă) şi participiale (Ferită de adieri. nimic. • pentru a marca structurile incidente (cuvinte şi construcţii): Am găsit. este adesea însoţit de prepoziţia adică. • pentru a despărţi substantivul de o apoziţie explicativă (+ altă parte de vorbire = APOZIŢIA15 se izolează prin virgule): Mihai. în şes. pe neaşteptate. dar numai când subiectul se află înaintea predicatului: Râul cel mare. (= nu zice nimic)..).

• între propoziţii coordonate legate prin conjuncţii/ locuţiuni conjuncţionale: - copulative: nici (repetat). cheamă-l.înainte de o conclusivă: Nu mi-a scris. el răspunde alta. ba e neagră.. deci vrea ceva. nici nu plouă. • finala/ circumstanţiala de scop – dacă nu se insistă asupra ei: Se duce acasă.. o cale lactee. - copulativă cu nuanţă adversativă iar: Îl întreb un lucru iar. dar erau deşi. care lucrează la spital. plec. atunci când nu exprimă singura cauză pentru care are loc acţiunea din regentă: Să le trimită cartea. ori. . te chemam.: Nici nu ninge. fie. • circumstanţialele de timp şi de loc antepuse când nu se insistă asupra lor: Când s-a aflat. mă anunţă. . .repetate): Ba e albă.ci şi. - disjunctive (ba.adversative: Copacii nu erau groşi. încât îi auzeam respiraţia. nu sunt convins.Repere teoretice  109 B) ÎN FRAZĂ I) Coordonarea Se pune virgula: • între propoziţii coordonate juxtapuse: Vin. până ce somnul prinde satele. când. că vor urgent s-o citească. • completivele directe şi indirecte antepuse16: Pe cine îl vezi. nu numai. Că vii. • cauzala. II) Subordonarea Se despart prin virgulă de regentele lor: • atributivele explicative (izolate): Vecinul. • modala – când nu se insistă asupra ei: Se bucura. ca şi cum ar fi luat el zece. • consecutiva (cu excepţia celei introduse prin de şi aflate după regentă): Aşa era de linişte.. era prea târziu. • propoziţiile intercalate/ izolate: Oltul pare. ca să-i dea vestea. • concesiva: Ghinionul nu s-a spart. cumpăr ce vreau.. • condiţionala – dacă nu arată singura condiţie pentru înfăptuirea acţiunii din regentă: Dacă era după mine. indiferent de topică. cu toate că mergea la vrăjitor. 16  Antepus = aflat înaintea regentului. sau .

iată singura pornire. sublinierea unor reliefări de impresii. - circumstanţialele dacă se insistă asupra lor: Vine la tine numai ca să te vadă.” (B. PUNCTUL ŞI VIRGULA marchează delimitarea unor porţiuni de comunicare cărora vorbitorul le acordă o anumită independenţă. măsură cu ochii roata undelemnului. graba. turnă în păhărelul murdar de untdelemn dintr-un urcior. . cauză. - părţile secundare de propoziţie şi propoziţiile subordonate dobândesc o reliefare prin referinţă limitativă/ importanţa redusă acordată de vorbitor.110  BACUL pe înţelesul elevilor NU SE DESPART PRIN VIRGULĂ: - subiectivele şi predicativele de regentele lor: Cine întreabă nu greşeşte. - în delimitarea propoziţiilor coordonate. Eminescu) • notează: § o pauză interioară. ROL STILISTIC! - în texte narative/ descriptive prin propoziţii coordonate delimitate de punct şi virgulă se sugerează ezitarea. prin raportul adversativ implicit sau prin schimbările planurilor lirice: „Da.subliniază etape în firul narativ sau secvenţe descriptive. situaţii contrastante.subliniază stări sufleteşti. gesturi tensionate sau gradaţia (ascendentă/ descendentă). - atributivele determinative (absolut necesare în frază): Câinele care latră nu muşcă. § fragmentarea frazelor lungi. atribuind frazei un caracter emfatic/ dimpotrivă. . se întoarse şi îndreptă firul de iască. - subliniază/ ierarhizează ideile expuse (texte informative/ argumentative). Ştefănescu Delavrancea) - rupe (oportun/ inoportun) cursul fluent al discursului literar. . poate sugera precipitarea. câştigul fără muncă. .indică o eventuală consecinţă. - prin frecvenţa virgulelor se poate sugera insistenţa. precedată de intonaţie descendentă.” (M. cu discontinuităţi.are valoare afectivă. mişcările robotice ale unui personaj: „Scoase binişor paharul din candelă. geniul? o nefericire. îl puse pe pat. - completivele directe si indirecte in topica normala: Nu stiu cum fac. VIRGULA ARE ŞI ROL STILISTIC! . sugerând un ritm lent./ Virtutea? E-o nerozie. explicaţie.

o adăugire.indignarea: A spus: „pliscu’!” . .) . • o explicaţie: Capetele se înfierbântau: vinul îşi făcea lucrarea. iată. LINIA DE PAUZA se utilizează în interiorul propoziţiei sau al frazei pentru a delimita: • cuvinte şi construcţii incidente: „Hai aici – zisei eu – că-i bine.face trecerea de la o replică la alta. zise Niculae. 17  Marchează relaţia dintre un termen care previne. . norii – cenuşii. SEMNELE CITĂRII (GHILIMELELE) marchează reproducerea întocmai a unei propoziţii/a unei fraze/ a unui fragment/ a unui text/ a unui cuvânt/ a unui grup de cuvinte: „Dan zice ‹‹De pe munte venit-am să te ieu. anunţă ceva şi altul care exprimă conţinutul anunţat de prevenire. o precedare (de obicei: anume.presupune modificări ale intonaţiei şi o anumită pauză. Alecsandri) ROL STILISTIC! . struguri. jos din pat! • o enumerare: Am cumpărat: mere.” • apoziţii explicative • lipsa/ elipsa predicatului şi a verbului copulativ: Cerul era albastru.marchează o explicaţie.evidenţiază: . se miră Moromete. Preda) ROL STILISTIC! . Partea prevenită mai poate conţine o explicaţie. astfel etc. o lămurire./ Să mergem››” (V. sugerând importanţa pe care vorbitorul o acordă faptului respectiv.dezaprobarea LINIA DE DIALOG precedă şi semnalează începutul vorbirii directe a fiecărui participant la dialog/ interlocutor: – Cu tine. ROL STILISTIC! - accentuează conţinutul structurii izolate. de exemplu. nu se poate discuta decât de pe poziţii de forţă? – Adică cum. un raport sintactic incert. • o concluzie: Am mers şi am făcut tot: nu trebuie să pleci tu.ironia: Să vină „domnu’”! . pere. (M.Repere teoretice  111 DOUĂ PUNCTE17 anunţă: • vorbirea directă (dialogul): Doctorul strigă voios: – Haide.

deznădejdea. care se justifică prin modul de a gândi sau prin sentimentele emiţătorului. polaritatea etc. PARANTEZELE DREPTE închid un adaos făcut de noi într-un citat/ pentru a separa spusele noastre de ale altora: „El [Alecu Russo]18 va fi unul dintre cei ce pregătesc anul de deşteptare 1848. cu discontinuităţi (obiective/ subiective). de obicei. • un amănunt privind înţelesul frazei. ocolind astfel duritatea cuvântului direct. „Alecu Russo”). ROL STILISTIC! - sugerează ritmul lent. căinţa. fie în fişele de lectură.112  BACUL pe înţelesul elevilor - ca parantezele. dorinţa de a cruţa susceptibilitatea interlocutorului rup discursul iar vorbitorul îşi continuă comunicarea printr-un gest. Alecsandri). . de aceea. dar pentru a marca suplimentar identitatea celui despre care se vorbeşte putem folosi parantezele drepte. PARANTEZELE OBLICE închid. . fie în compunerile şcolare sau în articole. Blaga. BARA OBLICĂ exprimă economia de mijloace verbale.vorbitorul se întrerupe singur. fiind tulburat de un factor extern/ intern 21  Mai ales în lirica simbolistă. teama vorbitorului după un act necugetat. o întrerupere în şirul vorbirii: „Ard codrii!. PUNCTELE DE SUSPENSIE arată o pauză care marchează. zise celălalt (şi răspunsul nu veni imediat)” (Marin Preda). produse de stări afective sau de momente de reflectare. lipsa de interes pentru continuarea conversaţiei. în general. fără excepţii de ortografie dictate de tradiţia culturală. - marchează întârzierea răspunsului20/ scindarea replicii.” (L.. 20  Întârzierea răspunsului poate avea cauze afective diferite: . 18  Citatul aparţine lui Lucian Blaga. reticenţa.jena. Se foloseşte pentru: • înlocuirea unor cuvinte (prepoziţii/ conjuncţii) • exprimarea raportului de opoziţie (ideea de antiteză. unde se extind până la manieră.. sunt considerate mărci formale ale reflectivităţii în limbajul poetic21. 19  Transcrierea fonetică = notarea pronunţiei. potenţează caracterul interogativ sau exclamativ al structurilor izolate. . • o explicaţie.Le arai. sub robie cad fete şi copii” (V.) • exprimă finalul unei unităţi prozodice – versul. PARANTEZELE ROTUNDE cuprind: • un adaos: „. transcrierea fonetică19: chem – /k’em/.

SEMNELE DE ORTOGRAFIE PUNCTUL este folosit ca semn ortografic în: - abrevieri: d. NU SE DESPART PRIN PUNCT: • simbolurile din domeniul chimiei.): încet-încet. dublate/ însoţite de alte semne. cari au probat patriotism şi mi-au acordat. . prof. str. e. . • între două numerale care arată aproximaţia numerică: doi-trei ani. tristeţe.în comunicarea colocvială. cum să zic. L= lungime. zi-i pe nume.c.întreruperea răspunsului poate fi mai elocventă pentru starea sufletească decât vorbirea continuă. sub forma unor goluri narative sau de omisiuni operate. . fizicii. melancolie (mai ales în lirica romantică).. ironie. = era noastră. marchează un timp narativ gol. • între cuvinte care arată limitele unei distanţe sau ale unei valori temporale: Bucureşti .Repere teoretice  113 . (nu nemereşte) asta.L.. adverbe repetate etc.a. lipsit de semnificaţie/ impus de împrejurări. prin evidenţierea lipsei de coerentă: „Dandanache (îndemnat de Zoe şi Tipătescu. CRATIMA se foloseşte ca semn de punctuaţie între cuvinte sau grupuri de cuvinte separate printr-o mică pauză urmată de o ridicare uşoară a tonului: • în repetiţii imediate.. • abrevierile în structura cărora intră fragmente de cuvinte: TAROM = Transporturile Aeriene Române.indică o stare emoţională care face vorbirea incoerentă.”(I.. matematicii. . a! sufradzele lor. = strada. geometriei: O = oxigen. d-ei = dumneaei. exprimă o replică mută . între cuvinte care formează o unitate (substantive repetate. Caragiale). VA= volt-amper.. 2 aprilie -8 mai.înaintea unei porţiuni de text.. trece în mijloc cu paharul în mână): În sănătatea alegătorilor.contribuie la exprimarea comicului.evidenţiază o stare sufletească anume: indignare. dezaprobare. • abrevierile formate din începutul unui cuvânt şi finala lui vocalică: cca = circa. = anul curent. a. . E = est.notează discontinuităţile textuale. .n. = după-amiază..Piteşti.. = profesor.

şi-i păstrează. de la mijlocul sau de la sfârşitul unui cuvânt: ’neaţa!. ne-. se foloseşte la scrierea unor cuvinte compuse: coproducţie franco – italo – vest-germană. CRATIMA redă (1) în scris rostirea împreună a două cuvinte alăturate şi este OBLIGATORIE când: • pronumele personale neaccentuate22 şi pronumele reflexiv23 sunt urmate de un verb auxiliar24/ de pronumele neaccentuat o: mi-a spus. § evidenţierea ironiei. la conjunctiv cu valoare de imperativ (facă-i). ţi. te-. dom’judecator • absenţa primelor cifre ale notaţiei unui an: ’89 în loc de 1989. pân’la. a voi. precum şi a diatezei pasive. altădat’. a avea. • pronumele neaccentuate25 sunt urmate de pronumele neaccentuat în acuzativ i: ţi-i trimite. Sunt auxiliare: a fi . 25  Mi. mai libere de constrângerile normelor limbii literare. mi-o trimite. uşa a fost deschisă (de către cineva) etc. 22  Mi-. ROL STILISTIC! - contribuie la regularizare piciorului metric în fonetica sintactică prin reducerea numărului de silabe în lirica tradiţională: făr’de. la optativ (ar spune-o). ca semn ortografic. m/s = metri pe secundă. li. § redarea unui nivel cultural precar. - contribuie la realizarea impresiei de oralitate în literatură. § sublinierea prozaismului. se foloseşte în abrevieri: • între doi termeni ai unei formule de tipul: km/h = kilometri pe oră. §  redarea aspectelor colocviale. ţi-ar oferi. Eu am văzut. LINIA DE PAUZĂ. i-. BARA. i-o dă. şi . ţi. să fi văzut. vi. mai ales în lirica postbelică. ni. i-i dăruieşte. sal’tare. i. eu voi vedea. • pronumele neaccentuate i şi o sunt precedate de anumite forme verbale la imperativ (spune-i). ca semn ortografic. cu consecinţe diverse: § evidenţierea aspectelor comice ale existenţei. • în abrevierea prefixului contra-: c/val = contravaloarea.114  BACUL pe înţelesul elevilor APOSTROFUL marchează grafic: • căderea accidentală în rostirea unor sunete de la începutul. le23  şi 24  Verb auxiliar = care ajută la exprimarea timpurilor şi a modurilor verbale compuse.

într-o zi. spre a-i vedea).Repere teoretice  115 • pronumele i urmează unui substantiv sau unei prepoziţii care se construieşte cu genitivul (mâna-i. s-or răzgândi) sau de pronumele neaccentuat o (v-o restitui). - când pronumele o este precedat de o formă verbală terminată în –ă neaccentuat la imperativ sau la conjunctiv cu valoare de imperativ (las-o! arunc-o! rup-o el!) SUNT CAZURI ÎN CARE FOLOSIREA CRATIMEI ESTE  FACULTATIVĂ: - se fac diferenţe de ritm al vorbirii: nu are haz (tempo normal) şi n-are haz (tempo rapid). (b)  Elidarea vocalei iniţiale poate avea loc/ poate fi facultativă dacă un cuvânt terminat în vocală este înaintea altui cuvânt care începe cu îneaccentuat după care urmează o consoană nazală: clasa-ntreagă şi clasa întreagă. • locuţiuni adverbiale alcătuite cu prepoziţia compusă de-a (de-a dura. vino-ncoace şi vino încoace. înaintea-i. SUNT CAZURI ÎN CARE FOLOSIREA CRATIMEI ESTE  FACULTATIVĂ: - se fac diferenţe de ritm al vorbirii: de-ar afla (tempo rapid) şi de ar afla (tempo lent/ normal).+ verb care începe cu o vocală (l-am întrebat. dintr-un salt. împotriva-i) ori după prepoziţia a (pentru a-i stimula. (a) Elidarea vocalei finale este obligatorie: - când pronumele personale neaccentuate mă. printru urmate de un cuvânt care începe cu vocală (într-un an. (2) Cratima marchează fie elidarea vocalei finale a unui cuvânt datorită vocalei iniţiale a cuvântului următor. v-a spus. de-a lungul). fie căderea vocalei iniţiale a unui cuvânt datorită vocalei finale a cuvântului precedent. într-una din zile. mi-i dor. . l-oi aştepta). frumoasă-i pădurea etc. casa-i. dintru. • forma verbală i a verbului a fi: acolo-i bine. printr-o fereastră). ce-o zice şi ce o zice etc. - în cazul prepoziţiilor întru. (3)  Cratima marchează şi alipirea unor cuvinte cu corp fonetic redus la începutul sau la sfârşitul unui cuvânt: - pronumele neaccentuat l. vă şi pronumele reflexiv se sunt urmate de un verb auxiliar care începe cu o vocală (m-aş duce.

pentru a-l salva. ai căror termeni îşi păstrează individualitatea morfologică: - substantive compuse cu forme de nominativ-acuzativ. face-li-se-va etc. redactor-şef. Sunt două sarcini diferite! . pre.).din preface. (7) Este folosită des în lingvistică pentru a însoţi segmente izolate dintr-un cuvânt: -va din undeva. (6) Cratima poate lega desinenţa/ articolul hotărât postpus de un cuvânt care nu are finala românească (show-uri) sau se formează prin abreviere (pH-ul). Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin partea de vorbire indicată. dintre care primul sau al doilea termen se modifică în flexiune: câine-lup.116  BACUL pe înţelesul elevilor - în forme verbale inversate. doi-dinţi (planta). - substantive compuse dintr-un substantiv precedat de un numeral variabil sau invariabil: dublu-decimetru. ATENŢIE! A  lipirea la un verb a două pronume sau a unui auxiliar şi a unui sau două pronume se marchează prin două sau trei cratime succesive (atribuindu-i-se. prim-ministru. mâna-mi). trimite-le-voi. nouă ochi (peşte). 3. -iş din pieptiş. aceste îmbinări. Se poate evalua şi capacitatea voastră de a folosi în enunţuri. adică în unităţi minimale de conţinut. aşa cum ar fi în dicţionar. Această cerinţă are în vedere buna cunoaştere a limbii şi în aspectul ei specific dat de îmbinările expresive sau fixe. (4) Cratima se foloseşte pentru a marca despărţirea cuvintelor în silabe. (5) Cratima este obligatorie la scrierea substantivelor comune compuse şi a unor substantive proprii compuse. mulţi-s sportivi. auxiliarul urmează verbului de conjugat (trecut-au anii) sau când un pronume neaccentuat urmează după verb (spune-mi) ori după prepoziţii/ substantive (împotriva-ţi. ATENŢIE!  Trebuie să citiţi cerinţa şi să vedeţi dacă trebuie să oferiţi doar expresii/ locuţiuni. a-şi imagina. sau dacă trebuie să le includeţi în enunţuri. Includerea silabică a formei verbale scurte a verbului a fi – s – la sfârşitul cuvintelor cu finală vocalică este marcată de cratimă: nu-s alţii.

concretizarea temei în operă (pentru tema naturii. Expresia se defineşte tot ca un grup de cuvinte cu sens de sine stătător. raportul temă – motiv este raportul general – particular. Prin urmare. ele trebuie doar numite într-un enunţ. olfactivă. De exemplu: La mulţi ani!. pădurea. de tipul a se trage de şireturile roşii. articolul sau categoria determinării) şi de a se combina cu toate componentele clasei sale (de a indeplini aceleaşi funcţii sintactice. pentru substantiv. însă expresivitatea a dispărut complet (ori în cea mai mare măsură) şi grupul frazeologic a devenit împietrit sau cât mai bine sudat (ca în a băga de seamă. cu atât suntem mai îndreptăţiţi s-o considerăm expresie. numărul. este o locuţiune cu pronunţată încărcătură afectivă27. (. Prin urmare. a-şi aduce aminte etc. 27  “După părerea noastră. nu şi analizate. NOŢIUNI NECESARE Tema reprezintă aspectul cu gradul maxim de generalitate dintr-un text literar (iubirea. structuri ale textului literar. a se trage de şireturi cu cineva. Cerinţa se referă la capacitatea de a găsi. natura. cu limitele impuse de particularităţile de sens. Astfel. substantivul şireturi nu poate fi trecut la singular: a se trage de şiret.Repere teoretice  117 NOŢIUNI NECESARE STRUCTURI FRAZEOLOGICE Locuţiunea este un grup de cuvinte cu sens de sine stătător. Cerinţa are în vedere capacitatea ta de a selecta din text doar structurile verbale care formează imaginea artistică identificată. Transcrie o secvenţă care conţine o imagine artistică (vizuală. trebuie să extragi fragmentul semnificativ pe care să îl marchezi grafic cu ghilimele (tehnica citării). condiţia umană. atunci putem vorbi de locuţiuni fără teama de a greşi” (Theodor Hristea – „Sinteze de limba română”) . Identifică temă/ motivul/ viziunea despre lume din fragmentul citat. cazul. sunt motive: teiul.).. 4. timpul). 5. lacul. cu cât o îmbinare stabilă de cuvinte este mai expresivă (deci are o mai pronunţată încărcătură afectivă). într-o structură de tipul. auditivă etc.) Când. în vreme ce motivul este realizarea. categoriile gramaticale sunt: genul. în care cel puţin una dintre componente şi-a pierdut autonomia gramaticală26.). Cu alte cuvinte. florile etc).. 26  Autonomia gramaticală se defineşte drept capacitatea unui cuvât de a se manifesta în funcţie de categoriile gramaticale specifice clasei sale (de exemplu. de a fi regent pentru anumiţi constituenţi). în textul oferit. nici nu poate avea determinanţi.

tragicul. Eminescu). la dimensiunea temporală sau la trăsăturile personajului. Subiectul face referire la mai multe posibile probleme teoretice. stare sau dispoziţie a obiectelor. urâtul. 7. spre descriere etc. o unitate de conţinut care să redea un aspect al reprezentării adresat unuia dintre simţuri. . îţi recomandăm: - identifică structură morfologică a figurii de stil şi interpreteaz-o stilistic (verbul poate fi legat de acţiune. grotescul. - ai în vedere şi categoria estetică pe care o sugerează (frumosul. comicul. Prin urmare. poate fi definită şi drept reprezentarea plastică a unei idei. deci. Cerinţa presupune capcacitatea de a extrage din text structurile care fac referire la axa spaţială. sinestezice („Primăvară. Selectează una/ două sintagme care sugerează dimensiunea spaţială. se realizează prin figuri de stil. scabrosul. gustative („Cerul la gust i-ajunge ca un blid/ Cu laptele amar şi agurid” Tudor Arghezi). citeşte atent textul şi extrage citatele pe care să le scrii într-un enunţ adecvat. temporală/ dimensiunea morală a personajului în fragmentul citat (în funcţie de tipul textului). Veţi căuta. această cerinţă este mai dificilă. la cheile de lectură (titlu. preţiosul. Prin urmare. Formal. Astfel. dar trebuie să exprimi opinia avizată despre o figură de stil aflată într-un text la prima vedere.118  BACUL pe înţelesul elevilor NOŢIUNI NECESARE Imaginea artistică este modul prin care scriitorul foloseşte limbajul pentru a transmite/ pentru a trezi emoţii estetice. Coşbuc – „Moartea lui Fulger”). Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite/ unui element de compoziţie/ unei indicaţii a autorului. Eminescu). - raportează figura de stil la tema sau motivul literar.. final). tactile („Şi parcă dorm pe scânduri ude” George Bacovia). 6./ O pictură parfumată cu vibrări de violet” – G. olfactive („Miresme dulci de flori mă-mbată” D. Anghel). incipit. graţiosul. Ca produs al ceea ce romanticii numeau fantezie creatoare. să identifici. creşte-n zări venind” G. .. substantivul – trimite spre elemente structurale.). auditive („unduioasa apă sune” – M. motrice/ dinamice/ de mişcare („În goana roibului un sol/ Cu frâu-n dinţi şi-n capul gol/ Răsare.gândeşte-te la tipul de imagine artistică la exprimarea căreia contribuie. Se clasifică în: imagini vizuale („Izvorul când s-argintuieşte de alba lună care-l ninge” – M. sublimul). deoarece nu este suficient să extragi. la planul liric/ narativ sau dramatic. Bacovia).

de simetrie sau de opoziţie. Nu vei întâlni toate elementele enumerate. dar cele identificate vor conferi varietate. - gândeşte-te dacă respectivul fapt de stil are vreo relevanţă pentru integrarea textului într-o mişcare culturală/ într-un curent literar. De exemplu. refren (reluarea unui vers. NOŢIUNI NECESARE EPITETUL se defineşte drept figura de stil. vine. Condiţia pentru ca epitetul să existe este sensul figurat al cuvântului. „care vine. vine” (Mihai Eminescu) Ea poate avea forme diferite: anafora (repetiţia la începutul versului. plăcere estetică lectorului. constând în determinarea unui substantiv sau a unui verb printr-un adjectiv sau adverb. este element de realizare a muzicalităţii simboliste). expresivitate şi originalitate exprimării. Coşbuc) ASONANŢA se referă la repetarea vocalelor. - compară figura de stil cu altele din operele cunoscute (ai în vedere opoziţia/ simetria/ recurenţa). „Prin vulturi vântul viu vuia” (G. Deci: Spice aurii căldare de aramă Femei bătrâne Un om merge şchiopătând pe stradă coală albă NU SUNT EPITETE Zile aurii „codrii de aramă” “scripturile bătrâne” (Eminescu) Un elev răspunde şchiopătând Tăcere albă SUNT EPITETE ALITERAŢIA constă în repetarea consoanelor.Repere teoretice  119 - identifică serii de figuri de stil în raport de complementaritate. „Argint e pe ape şi aur în aer” (Mihai Eminescu) INVERSIUNEA constă în modificarea ordinii cuvintelor. De exemplu. pentru a sublinia însuşirile deosebite ale obiectului sau acţiunii aşa cum se reflectă în simţirea şi fantezia scriitorului. al frazei sau al propoziţiei). . „Iar în mândrul întuneric al pădurii de argint” (Mihai Eminescu) REPETIŢIA constă în reluarea unui cuvânt sau a unui grup de cuvinte. Este altceva decât atributul din sintaxa sau decât adjectivul din morfologie pentru că trebuie să producă o mică surpriză. De exemplu.

. tu. epitetelor. Se naşte din folosirea metaforelor. în fabule. animale. concepte caracteristici sau comportament şi limbaj omenesc. De exemplu: „Căci eu iubesc/ şi flori. HIPERBOLA. „Lună. „Ce-ţi pasă ţie. Blaga) COMPARAŢIA se defineşte ca figura de stil ce alătură doi termeni pe baza unui raport de asemănare.„Luceafărul”) ANTITEZA este un procedeu stilistic prin care se creează opoziţia stilistică între două cuvinte. şi ochi. proporţiilor unui obiect. deoarece constă în exagerarea dimensiunilor. cu scopul de a spori expresivitatea. fenomen.” (L. Este cunoscută şi alegoria moarte – nuntă din balada populară „Mioriţa”. METAFORA rămâne în lirică una dintre cele mai căutate manifestări stilistice prin capacitatea de a realiza expresivitatea. sugestia sau ambiguitatea ca trăsături ale stilului poetic. şi buze. precum. atitudini. stăpâna mării. şi morminte. chip de lut” (Mihai Eminescu. INVOCAŢIA RETORICĂ constă în utilizarea adresarii pentru a aduce în atenţia lectorului un personaj imaginar sau real. concepte. comparaţiilor care oferă această sugestie în ansamblu. portretul lui Mihai Viteazul în balada „Pasa Hasan” de G.120  BACUL pe înţelesul elevilor ENUMERAŢIA se manifestă la nivel sintactic prin realizarea unei coordonări cu rol expresiv. asemenea). personaje sau ipostaze lirice. De exemplu. Coşbuc. idei. Este o figură semantică ce presupune înlocuirea sensului propriu al unui cuvânt cu un altul neaşteptat. „Soarele rotund şi palid se prevede printre nori/ Ca un vis de tinereţe printre anii trecători” (marca acestei figuri de stil este prezenţa unor termeni specifici: ca. Apare. fiinţe. Inversul hiperbolei este litota (diminuare exagerată). dar absent în actul comunicării ficţionale. Antiteza geniu – om comun în „Luceafărul” de Mihai Eminescu. pe baza unei relaţii logice. „Corbul prinse a grăi omeneşte” (basme populare) ALEGORIA este un procedeu stilistic cu grad mare de complexitate care apelează la o suită de alte figuri de stil pentru a forma o imagine unitară prin care se comunică o viziune despre lume. PERSONIFICAREA atribuie unor obiecte. ca fapt expresiv. pe a lumii boltă luneci”(Mihai Eminescu„Scrisoarea I”). ca procedeu compoziţional. se înscrie între figurile derivate. imagini.

INCIPIT presupune primul contact al lectorului cu textul. final. cu diferite funcţii: - orientează lectura. motivul central. De exemplu. - face uneori trimitere la elemente metatextuale (specie literară. un aspect mitic. protagonistul/ personajele unui text narativ sau dramatic. de trăire intensă. cum ar fi: titlu. un simbol). TITLU este un element paratextual.conţine o metaforă cu rol rezumativ. EXCLAMAŢIA RETORICĂ este o figură de stil prin care textul dobândeşte încărcătură afectivă datorită elementelor suprasegmentale subînţelese (tonalitatea). - în raport cu finalul. - aduce impresia de verosimil. - poate fi conceput pe tehnica aşteptării frustrate (se afla în contradicţie cu conţinutul). - atrage atenţia asupra unităţilor forte ale textului (eul liric. . un motiv.Repere teoretice  121 INTEROGAŢIA RETORICĂ se referă la formularea unei întrebări la care nu se aşteaptă răspuns/ care conţine răspunsul în sine cu scop expresiv. Mai multe elemente compoziţionale pot fi avute în vedere. pe care să îl completeze sau să îl dezvolte. Macedonski – „Fântâna”)./ Oh! Tainică mierlă cu râs neuitat!” (Al..„Scrisoarea III”).relua elemente ale titlului. starea dominantă a eului liric. Astfel. de autentic. . deci perfect) sau opoziţia (simetrie inversă). „De mine mi-e jale. curent literar). Diferă de la specie la specie. tu.crea atmosfera specifică prin notaţii/ detalii semnificative. Are deci funcţie anticipativă. . - conţine descriere cu valoarea introducerii în scenă a personajelor (în proza realistă) sau a mediului. sugera simetria (opera devine un corp sferiod.. de alţii mi-e jale/ Oh! Graur de aur cu vers neuitat!/ Dar e a mea soartă la culme ajunsă. . exprimată direct/ mediat. . poate fi determinat şi de apartenenţa la un curent literar. „Cum nu vii. doamne?”(Mihai Eminescu. Ţepes. simbolul. semnalând tema. plan liric/ narativ.modul de a strânge tensional elemente semnificative ale subiectului.justifica actul scriiturii. . incipit. incipitul poate: .relata un fapt semnificativ/ divers petrecut anterior sau în desfăşurare.

FINAL se referă la modul cum textul se termină. ritm al vorbirii. Nu se suprapune obligatoriu deznodământului din operele epice.fi construit ex abrupto (dintr-o dată).aduc indicatori ai unui plan aparte. de exemplu. care nu fac parte din textul dramatic şi prin care dramaturgul particularizează prezenţa unui personaj pe scenă28.oferă indicatori comportamentali. - final închis – când autorul oferă o singură versiune. Presupune un lector activ. .realizează dinamica sufletească a personajului (în monologul dramatic). ai în vedere indicaţiile scenice/ didascaliile. redau un punct de vedere auctorial). planul aproapelui şi al departelui.exprimă punctul de vedere al autorului (ironia sau admiraţia pentru personajele sale. direcţie a adresării. Aceasta poate fi temporală. 28  Gabriela Duda – „Analiza textului literar”. dacă autorul valorifică. joc de scenă. dacă se evidenţiază aspecte diferite: acum – atunci. intonaţie. adică toate indicaţiile de mimică. Editura Humanitas. Are două variante: - final deschis – când autorul îi pune cititorului o problemă de rezolvat (fie că se referă la destinul ulterior al personajelor. . PLAN LIRIC/ NARATIV are în vedere o modalitate de organizare a textului după axa considerată importantă de autor. atitudine.fixează lista personajelor şi cadrul cu reperele sale temporale şi spaţiale (didascalia iniţială) .conţin informaţii despre cadru (informaţii realizate cel mai adesea prin structuri exclusiv nominale). 2005 .122  BACUL pe înţelesul elevilor - poate conţine anumite formule de situare temporală şi spaţială (în proza realistă mai ales) sau anumite formule iniţiale (în basm – unde introduce timpul mitic). participativ şi este indice de modernitate. de mişcare în spaţiul scenic. cât şi a celui narativ sau dramatic. clipă – eternitate. cu alte cuvinte. Acestea au mai multe funcţii: . . cu valoare de concluzie atât a discursului liric. Pentru textul dramatic. . instanţelor comunicării ficţionale: eul liric – receptorul privilegiat al monologului adresat. . spatială. fie la evoluţia societăţii sau la tema textului).

-s  ă identifici serii de figuri de stil în raport de complementaritate.să observi elemente aparţinând unor mişcări culturale/ curente literare. incipit. Pentru alte cuvinte expresivitatea rămâne extrinsecă (dependentă. în limba vorbită. naturale. la planul liric/ narativ sau dramatic. ai în vedere aspectele care îţi permit abordarea avantajoasă din perspectiva stilului personal de analiză şi a tipului de text. Având în vedere că sarcina este destul de dificilă prin raportare la ceilalţi itemi. fenomenele afectului sunt spontane. Unele cuvinte. . în 6 – 10 rânduri. o caracteristică a speciei literare/ a tipului de text din care face parte fragmentul citat. opera literară urmăreşte. narativ şi dramatic. . secvenţa indicată. de exemplu onomatopeele. Subiectul este foarte generos pentru că presupune capacitatea de a identifica elemente caracteristice limbajului poetic. la cheile de lectură (titlu. . preţiosul. crearea anumitor efecte estetice. la nivelul limbajului comun. astfel. în cadrul literaturii.să observi elementele de obiectivitate sau subiectivitate. Comentează. final). De aceea. Forme de realizare a expresivităţii • expresivitatea are realizări diferite. sublimul). -s  ă raportezi fragmentul la tema sau motivul literar. comicul. grotescul. de simetrie sau de opoziţie. 9. prin intermediul figurilor de stil.să te gândeşti la tipul de imagine artistică la exprimarea căreia contribuie. dar căutate şi voite. tragicul. . -s  ă compari cu alte elemente din operele cunoscute (ai în vedere opoziţia/ simetria/ recurenţa). diminutivele pot avea expresivitate intrinsecă (păstrată în afara contextului). graţiosul. mai mult sau mai puţin de context). urâtul. cât şi ca alegere/ selecţie a faptelor de limbă. NOŢIUNI NECESARE: EXPRESIVITATEA Expresivitatea reprezintă capacitatea textelor de a trezi reacţii estetice (privitoare la frumos). . îţi propunem: . în 4-6 rânduri. faţă de limbajul artistic.să identifici registre stilistice dominante. -s  ă ai în vedere şi categoria estetică pe care o sugerează (frumosul. scabrosul.Repere teoretice  123 8. Ilustrează. în mod conştient.să identifici clasele morfologice din care se poate naşte expresivitatea. • stilul unui scriitor se defineşte atât ca abatere de la norma comună.

care poate fi lent. de dinamism. emoţia.: ’atăte-ar norocul! ’tâta mare! Vocalele. admiraţie: Mmizerabile! Ddobitocule! Mmarş de aici! Sau poate apărea în mustrări. se realizează dispariţia unor sunete/ silabe: dom’le. mai ales în textele aparţinând registrului comic. afective sau anumite momente de tensiune sufletească. uimirea. noi posibilităţi expresive. uimire. afecţiunea etc. sunteţi voi? Alteori. mânie. în interogative retorice: Rromâni. evitarea hiatului în fonetică sintactică sau gradul de cultură/ incultură a personajului. creează o anumită muzicalitate în poezie sau. temere. ca centru silabic. scriitorii încearcă să descopere noi valenţe ale limbajului. durerea. contribuţia novatoare a autorului în ceea ce priveşte expresivitatea este mai mică decât în poezie. • în textele lirice.124  BACUL pe înţelesul elevilor • în epică sau în teatru. ironie. se sugerează stări sufleteşti cum ar fi: şovăirea. nevoia de simetrie a sonorităţilor dau o anumită desfăşurare ritmică (stau la baza rimelor interioare. ameninţare. disperare. În vreme ce semnele ortografice aduc în prim-plan o anumită intonaţie (blancul). Alegerea unor cuvinte cu numeroase consoane poate spori efectul de monotonie/ poate traduce o stare de indiferenţă/ dimpotrivă.. tristeţe etc. mâhnirea. apatia. tristeţea. pentru a reda tristeţea. fluiditatea enunţului. Pro-cu-ro-rul? (surpriza). indignare. La nivel FONETIC. admiraţie. expresivitatea se realizează chiar prin înlănţuirea sunetelor care dă naştere eufoniilor sau prin omisiunea unor sunete. porunca. resemnarea. a aliteraţiilor şi a asonanţelor: ce mai calea-valea! A tunat şi i-a adunat. furia sau sacadat – indignarea. nemulţumirea. mânia.. . prin lungire sugerează anumite stări (nemulţumire. Lungirea (geminarea) consoanei exprimă indignare. mânia. spaimă. furie. rapid – indignarea. Exp. Intonaţia evidenţiază anumite stări emoţionale. poate sugera admiraţia: Ffoarte bine! Pronunţarea silabisită scoate în relief o anumită intenţie/ stare emoţională a vorbitorului: Ti-că-lo-su-le! (dispreţ). Acelaşi fenomen redă şi incultura. Contează şi pentru realizarea tonalităţii retorice.) Consoanele au o mare importanţă în crearea unor secvenţe ale imaginilor auditive. apelând la figurile de stil de toate categoriile. În redarea oralităţii. Alternanţele dintre vocale şi consoane.): Eeu? Ce facee? Lungirea vocalelor este şi modalitate afectivă de exprimare a superlativului absolut: Era maaare! (= foarte mare). Important este şi ritmul rostirii.

pentru a exprima o atitudine subiectivă faţă de un univers. o anumită epocă (arhaisme). de a diferenţia (a opune) noţiuni înrudite ca sens. mahalagească etc. - augmentativele notează: dimensiuni clare (căsoi). folosită pentru a evita monotonia. ironia (fătoi. iar celelalte sunt importante pentru localizare.). intenţia glumeaţă (moşulică. căţelandru). pentru a crea culoarea locală (regională. gradul de cultură. drăgălăşenia (căţeluş). astfel încât să se înţeleagă mai mult decât se spune. . atitudinea dispreţuitoare (studenţaş. stadiul creşterii (copilandru. Eminescu. cum ar fi muzicalitatea discretă a peisajului prin folosirea formei „sara” în „Sara pe deal” de M. Uneori opţiunea pentru o anumită formă este dictată de efecte estetice. intenţia glumeaţă (măturoi).Repere teoretice  125 VOCABULARUL/ nivelul lexico-semantic indică domeniul de activitate. uneori aproximativ-poetice (vârtejul de apă devine la Eminescu „cuibar rotind de ape”). Expresivitatea. în cazul cuvântului vine din îndepărtarea acestuia de sensul curent şi folosirea lui într-un sens mai puţin aşteptat. la realizarea culorii locale. atitudinea eufemistică (urâţică. intenţia ironică (chefuleţ. cele monosemantice pot deveni expresive. pentru a sublinia o idee prin reluarea ei cu ajutorul sinonimelor. deoarece primele contribuie la datare. dar cu nuanţe semantice diferite (a face – a făuri). eufonice. Ex. originea. concepţii. ce constă în exprimarea reticentă a unei idei. ţărănoi). bătrânică). a defini) o idee. valoarea stilistică a cuvântului depinde mai ales de relaţia care se stabileşte între termenii enunţului. înclinaţii. În context. rupticel). Sinonimele au rolul de a preciza (a nuanţa. Arhaismele şi regionalismele sunt surse ale expresivităţii. revistuţă). pentru a conferi varietate şi plasticitate exprimării. compătimirea (prostuţ).: Nu e prostuţă = E deşteaptă. Fireşte că numai cuvintele polisemantice au sensuri figurate. Diminutivele şi augmentativele pot contribui la realizarea unor figuri de stil: • litota: figura de stil cu sens eufemistic. FUNCŢIA STILISTICĂ A UNOR DERIVATE LEXICALE Se referă mai ales la posibilităţile de a exprima nuanţe stilistice cu ajutorul diminutivelor şi augmentativelor: - diminutivele exprimă: atitudinea tandră (băieţel). SINONIMIA constituie o sursă a expresivităţii. dimensiunile reduse/ micimea (uşiţă). bogăţie/ sărăcie culturală. o anumită regiune (regionalisme). dar atunci când depăşesc sfera monosemiei. arhaică. mutulică).

babă (om încet). sute. dihanie. . lighioană. sorcovă. VALORI EXPRESIVE ALE GENULUI ŞI NUMĂRULUI Întrebuinţarea specială a categoriilor gramaticale. domnişoară (om delicat). boli (ciumă. râie. -s  ubstantive epicene sau inanimate. lepră. contextual (Neam făcut boieri). împrumut din greceşte. - cu funcţie de hiperbolizare: zăpezi. pleavă. Nu toate diminutivele au valoare stilistică. Măriuca. obiecte (sperietoare. -că (mititică). ciurdă.126  BACUL pe înţelesul elevilor • hiperbola: figura de stil constând în exprimarea exagerată a calităţilor unui obiect. haită. larvă). răpciugă). cuvinte prin care se exprimă compasiunea. pupăză. b) s  ufixe ipocoristice: -el (mititel). mii. Vasilică etc. potaie. exprimă tandreţea: muţunache. colective etc. generează următoarele fenomene stilistice: A) Sinecdoca – figură semantică realizată prin înlocuirea: .: Avea o căsoaie! = o casă mare. turmă. Ioni). Folosit în derivarea unor substantive comune. depreciative (Hristoşi. În numele proprii (Dumitrache) acest sufix dă impresia că este augmentativ. cu valoare de metaforă: - substantive animate. javră. Un alt sufix care face parte din aceeaşi categorie este –ache. cu preferinţă pentru forma de feminin: animale (vită. fosilă). Rodica Zafiu precizează că. nătăfleaţă (om bleg). în cazul substantivului. mangafache. cuţulache. Ex. substantive provenite din numerale: zeci. C) F  eminine peiorative şi ironice folosite pentru ambele genuri. devine ironic şi depreciativ: românache. Iorgu Iordan face o clasificare a sufixelor diminutivale în funcţie de valoarea lor stilistică: a) s  ufixe dezmierdătoare care apar în cazul numelor de botez: Ionuţ. Dumnezei. străinache. dar şi ironia. -î ntregului cu partea şi a părţii cu întregul: o pânză la orizont = corabie -o  biectul cu materia din care e făcut: a cumpărat un bronz = o statuie de bronz B) Plurale marcate stilistic: - ironice. mâţă (om slab).singularului cu pluralul şi invers: s-a bătut turcul cu ungurul. În legătură cu valoarea stilistică a acestui sufix. peste mări şi ţări. milioane. pentru care există şi forma de masculin (unele provenite din adjective): muiere (om fricos). în limbajul colocvial sau în cel publicistic. ploi.

„Măi. solemnă..: acordarea de ajutoare sinistraţilor.”. neoficial). cât şi pe cea fatică.. de convingere.. cuib de-nţelepciune” Genitivul evidenţiază un termen care obişnuit se întrebuinţa cu acuzativul: a)  atributele prepoziţionale sau adjectivale înlocuite cu construcţii genitivale. „preot deşteptării noastre” (M. Întrebuinţări speciale (expresive) ale vocativului 1) v  ocativul emfatic. Ex.comparaţii: nori ca argintul. determinant al unui substantiv derivat din verb. Eminescu).: nepot mamei mele. cer senin = seninătatea cerului. caz al adresării. Se realizează în: a)  registrul formal (ceremonios.epitete metaforice: tâmple de zăpadă. Poate fi şi marca vorbirii . pe lângă. sau ironică: doamno. în literatură (în textul liric. Dativul are două tipuri de atribute cu utilizare speciala: a)  dativul adnominal. Vocativul. rostul gramatical. solemn) – fără funcţie emotivă: „stimate domn”. pădure tânără”) sau parodică (marca a infatuării: „Domnilor!. fato. b)  dativul oficial. meditaţii filozofice sau în invocaţii retorice: „O. Se poate asocia cu interjecţia: „Ei. Nominativul cuprinde apoziţiile metaforice: „Donici.Repere teoretice  127 VALORI EXPRESIVE ALE CAZURILOR Întrebuinţarea substantivelor la diferite cazuri poate avea. „Bre. când marchează raporturi de tip subiectiv: „unchiule Costele”. Ex. „domnu’director”. tu crai cu barba-n noduri. şosea cu praf = praful şoselei. cu nuanţă populară sau arhaică.” – Caragiale). „doamnă doctoriţă”.”).. un giuvaer de fată. . b)  registrul informal (neceremonios. apare şi în textul dramatic. prin inserarea termenilor unei comparaţii: o floare de fată. madamo. erotice. susţine atât funcţia emotivă. oameni buni!”. băiete. În egală măsură. atât varianta solemnă („O. copile!” Forma feminină cu desinenţa de vocativ e populară: Mario. Ex. ce apare în enunţuri solemne („Doamnelor şi domnilor”). cu rol de insistenţă... Acuzativul retine atenţia prin valori ca: . - metafore realizate în construcţii atributive. b)  inversarea termenilor unei comparaţii: ochi ca marea = marea ochilor. şi un substrat stilistic (rost expresiv). în poezii patriotice.

de grade de rudenie: frate! soro! 4) v  ocative personificatoare (nume de inanimate folosite în vocativ): „Codrule. şi a adverbului: prost rău. . - prezenţa unor construcţii comparative: curat ca lacrima. 2) v  ocative peiorative şi ironice. • oximoronic (epitet contrastiv): „farmec dureros” (M. • hiperbolizator: „Gigantică poart-o cupolă pe frunte”. hiper-. . . băiete. Eminescu). care se realizează prin adjective substan­ tivizate ironice: deşteptule! savantule!. „Doamne. . lung cât o zi de post.derivare cu sufixul –isim: rarisim. Au conotaţii expresive următoarele tipuri de adjective: . • sinestezic: lumina umedă a tinereţii. legate de adjectiv prin prepoziţia „de”: nemaipomenit de trist. negru catran. simplisim. Eminescu).128  BACUL pe înţelesul elevilor curente/ a oralităţii (adresarea către o rudă sau invocarea divinităţii: „Doamne. înfiorate. Alecsandri). • metaforic: privire vulturească. „Bătrâne Olt!”(O.adjective provenite din substantive: inimă fecioară.diminutivele: bunicel. . băiete!”. .gerunziile acordate: fată suferindă.lungirea vocalei: buuună treabă. lebăda murindă. Superlativele stilistice antrenează numeroase procedee ale afectului în realizare: - prezenţa unor adverbe cu sens superlativ. - folosirea termenilor adverbiali proveniţi din substantive în urma adjectivului: frumoasă rău.derivarea cu prefixe de tipul: ultra-. frumuşică. .utilizarea unor locuţiuni: frumos de mama focului.apariţia altui adjectiv: fript de sărac./ Or să-ţi cadă flori de tei” (M.repetarea adjectivului: mare. mare. Dumnezeule!”. prin adjective desemnând însuşiri negative: prostule! sau particularităţi fizice: buzatule! urecheatule! 3) f  ormule de adresare provenite din substantive care şi-au pierdut sensul originar. . cumnăţică-hăi”). putred de bogat. ADJECTIVUL capătă valoare de epitet: • propriu-zis: „zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare” (V.Goga) În plan stilistic. • personificator: „Iar în păr. Uneori se poate realiza sub forma unei repetiţii: „Ei. . codruţule!” (M. Eminescu).

îndoiala. dinamizarea. dă-i cu vin” sau generală: „Ce ţie nu-ţi place. pot avea sens momentan (pleosc! haţ! stop!) sau durativ (Zbârr! Gogâlţ-gogâlţ! şopa-şopa!). VERBUL este considerat centrul enunţului. suspiciunea. din motive prozodice sau stilistice (licenţe poetice) care au ca efect sporirea . constituind abateri uşoare de la reguli. Cu cât frecvenţa verbelor este mai mare. Atunci când înlocuiesc verbele. ADVERBUL are de obicei valoare stilistică de epitet al verbului. importanţa lui în structurarea şi dinamica discursului este fundamentală. extrem de expresive: o stârpitură de om. insistenţa. • folosirea unor locuţiuni pronominale cu intenţie parodică sau ironică: „S-ar putea să fie Cine-ştie-Cine” (T.metafora: „Luna. impresia de succesiune rapidă a faptelor. echivalent cu adjectivul pronominal posesiv MEA). . furia. • întrebuinţarea cu valoare neutră: „Dă-i cu bere. chemarea. Adesea. ca expresie a condiţiei umane în general/ relevă apartenenţa la un anumit grup etc. Valoarea expresivă a pronumelui rezidă în manifestarea accentuată a interesului vorbitorilor faţă de o anumită situaţie sau stare: • dativul etic (frecvent în literatura populară): „Cine mi-au văzut/ şi mi-au cunoscut” • dativul posesiv: „Inima-mi tresărea când îl vedeam” (-mi = atribut pronominal.hiperbola: „Şi vodă-i un munte” etc. nemulţumirea etc. Arghezi) • utilizat la plural. verbul e folosit de scriitori în contexte lingvistice care diferă de cele impuse de norma limbii literare. cu rolul de a reda mai expresiv modul de desfăşurare a acţiunii: „Şi purcede vultureşte”. deşteptul deştepţilor. exprimarea unei atmosfere.Repere teoretice  129 - construcţii afective în limba vorbită. imprimând discursului diferite nuanţe afective: mirarea. aprobarea. o cloşcă rotundă şi grasă”. aşadar. Utilizarea interjecţiilor are ca principale efecte expresive crearea de imagini auditive. de iminenţă a evenimentelor creşte. deşteptul de Ion. aspectul ludic. interjecţiile conferă mai multă energie în context. altuia nu-i face” (pronumele nu are funcţie sintactică). semnifică implicarea vorbitorului într-o anumită comunitate. cu atât ritmul textului este mai alert. Expresivitatea unor structuri morfologice şi sintactice Substantivul intră frecvent în structura unor figuri de stil ca: .

Eminescu). . Creşteau/ În cer a lui aripe” (M. O categoria aparte o constituie verbele onomatopeice.repetiţia: „Care vine. putând avea valoare de: . olfactive. a hohoti. a bocăni. folosit în locul trecutului pentru a crea o imagine dinamică. Verbul intră în componenţa unor figuri de stil precum: . plină de viaţă: „Călăreţii împlu câmpul şi roiesc după un semn” (M. motrice. a scârţâi etc. care reproduc sunete din natură: a clocoti. Eminescu foloseşte „cobori în jos” cu scopul de a reliefa diferenţa dintre cele două dimensiuni: terestră şi cosmică. Eminescu).personificarea: „Şi de ce codrii nu s-ar tângui cu glasuri de vânt?” . • prezentul istoric. „Porni Luceafărul... dar în funcţie de context poate sugera: • un adevăr general valabil (prezentul etern sau gnomic): „Ce e val ca valul trece” (M. reală.valoare iterativă: Se întâlneau zilnic. • cu valoare de imperativ: Spui ce ai de spus şi pleci! Imperfectul exprimă o acţiune trecută.aliteraţia: „Prin vulturi vântul viu vuia” .metafora: „Luna-şi picură argintul/ Tremurându-l pe fereastră”. Având în vedere faptul că exprimă o acţiune desfăşurată de-a lungul unei perioade trecute. . Eminescu).130  BACUL pe înţelesul elevilor expresivităţii artistice. cu aspect durativ.imperfect narativ sau descriptiv: Pe atunci priveam norii ore în şir. utilizat de un narator pentru a crea iluzia de prezent al unor fapte trecute: „şi ea fuga şi eu fuga” • prezentul instantaneu care marchează o acţiune începută şi terminată într-un interval foarte scurt: „Marchează pentru oaspeţi jucătorul nr. • prezentul narativ sau dramatic. este timpul naraţiunii.9” • prezentul iterativ indică acţiuni care au loc periodic: Merge zilnic la muncă. De exemplu. conferind impresia de certitudine. • cu valoare de viitor: Mâine merg la nuntă.” Ele pot contribui la crearea unor imagini artistice: auditive. vine. • prezentul gnomic sau etern arată adevăruri permanente: Buturuga mica răstoarnă carul mare. vine. al cărei final nu este clar marcat. simultane cu altă acţiune trecută. . VALORI EXPRESIVE ALE MODURILOR  ŞI TIMPURILOR VERBALE INDICATIVUL exprimă o acţiune sigură. vizuale. a ciocăni.

Indică o acţiune ce se petrece după momentul vorbirii. viitor (Acum chiar ca am plecat). fiind folosit regional în Muntenia. Apare în limba vorbită şi cu formă inversă (marcă a oralităţii): „Mai auzit-ai dumneata de una ca asta?”. În limba literară. Poate avea valoare de: • imperativ (Decizia va fi dusă la îndeplinire).)../ Câţi au trecut al casei prag”(G. l-am lămurit). Se făcuse foc la auzul veştilor..) Viitorul poate avea două forme: una literară şi alta populară. Viitorul anterior exprimă o acţiune care urmează să aibă loc după momentul vorbirii şi înaintea altei acţiuni viitoare. • optativ (Am să vă rog să fiţi mai atenţi)..Repere teoretice  131 . dar poate fi utilizat şi cu valoare relativă: mai-mult-ca-perfect (Înainte de a pleca.valoare de optativ: Voiam să ştiu ce mai faceţi. Cealaltă acţiune poate fi exprimată sau sugerată de un gerunziu sau de un supin (Vorbind de una de alta. timpul povestirii. unde indică fapte petrecute în ultimele 24 de ore: „Ş-atunci porniră toţi şirag/ Încetinel”.). . ca oţetul”. CONJUNCTIVUL indică o acţiune posibilă. analitică (o să plec. • prezumtiv (Aşa o fi. sub semnul ipotezei: „Să usture aerul greu. o acţiune viitoare (Să răspund sau să nu răspund) sau situată imprecis în timp (Eu să muncesc iar tu să stai?). De obicei are valoare absolută (Am citit o carte. încheiată. . filosof erai. exprimă rapiditatea cu care s-a petrecut o acţiune şi faptul că ea s-a încheiat imediat înaintea prezentului. timpul trecuse repede.valoare de condiţional perfect: Dacă tăceai. viitor anterior (Până se decide. trimiţând la un prezent al acţiunii comunicării: „Şi dac-a fost peţită des/. probabilă. Mai-mult-ca-perfectul arată că acţiunea s-a desfăşurat în trecut şi s-a încheiat înaintea alteia din trecut. desemnează evenimente recente. Se foloseşte ca marcă a vorbirii regionale. a salutat pe toată lumea). Perfectul compus indică o acţiune trecută. Perfectul simplu este considerat. Coşbuc). Conjunctivul prezent exprimă nesiguranţa. • marca a oralităţii în textul literar poate fi viitorul popular. sigură. prin excelenţă. am să plec). dorinţa („Să sărim în luntrea mică”). Conjunctivul perfect exprimă concesia. îndoiala (N-ar fi scos o vorba să-l fi picat cu ceară) sau condiţia în trecut (O oră să fi fost amici).. dar poate avea şi valoare de imperativ (Să asculţi sfatul meu!). n-o fi aşa.

nici tu masă”. în care tu reprezintă forma de persoana a II-a. mai stăm?” . Ex. Bacovia). în enunţuri. fiind uneori echivalent cu prezentul (uşor de spus. • Pronumele „tu” s-a izolat de categoria gramaticală căreia îi aparţine. avem de-a face cu un vocativ. Acţiunea exprimată de verbul la condiţional-optativ este realizabilă. PARTICIPIUL denumeşte acţiunea suportată sau săvârşită de un obiect. Valori expresive ale numărului şi persoanei • Adesea. În egală măsură. nemulţumit). un obstacol. măi. când vorbitorul relatează o întâmplare deosebită la care a luat parte. un ordin. prin conversiune. Fenomenul este specific vorbirii populare şi stilului colocvial. o rugăminte („Vino-n codru la izvorul”). în locul persoanei I apare persoana a II-a singular: „Ei. ce-i de făcut. iar unele devin substantive prin articulare („tot păţitu-i priceput”). mai poate avea valoare de conjunctiv. • Mulţi folosesc pe „tu” fără necesitate gramaticală. o dorinţă.: „Aş putea vecia cu tovărăşie/ Să o iau părtaşă gândurilor mele” (T. păstrându-şi expresivitatea în construcţii ca: „nici tu casă. SUPINUL denumeşte acţiunea. de imperativ sau de gerunziu. Ivane”. exprimă însuşiri ale verbelor („Aud materia plângând” – G. raportând-o la alta şi poate oferi unor contexte efect de muzicalitate greoaie: „Iubind în taină am păstrat tăcere. dinainte s-ar păzi”). IMPERATIVUL exprimă o acţiune dezirabilă. pronumele înlocuind un apelativ sau un nume propriu: „Ce facem.132  BACUL pe înţelesul elevilor CONDIŢIONAL-OPTATIVUL indică o acţiune dorită. fără să existe neapărat un interlocutor real. GERUNZIUL exprima o acţiune în desfăşurare simultan cu o altă acţiune. „mânca-i-ar coada”) şi condiţia împlinirii dorinţei („De-ar şti omul ce-ar păţi. Formele inversate apar în vorbirea liberă şi pot constitui o marcă a oralităţii. ca proces. Arghezi). imprimă acţiunii un sens durativ. tu. căreia i se adresează vorbitorul. ei. uneori cu forma de dorinţă („Jelui-m-aş şi n-am cui”. INFINITIVUL denumeşte o acţiune continuă./ Gândind că astfel o să-ţi placă ţie”. deci şi a expresivităţii prin redarea vorbirii populare şi a sintaxei afective („mira-m-aş”). De obicei. devine adjectiv (fericit. în împlinirea căreia intervine un element perturbator. greu de făcut).

propoziţii etc. constând în posibilitatea ca o secvenţă (cuvânt. Poetul mizează pe colaborarea unui lector format. ambiguităţi. elipse..Repere teoretice  133 • În vorbirea populară. Ideea fundamentală se referă la faptul că. 1996 .) să primească cel puţin două interpretări diferite. singular cu persoana I plural. obscuritatea sau tăcerea. deci al corespondenţelor orizontale. deci. sintagmă.. VAGUL29 şi AMBIGUITATEA Sugestia este considerată una dintre contribuţiile simbolismului la dezvoltarea poeziei. • Alteori se poate înlocui un pronume personal cu un apelativ sau cu un nume: „te crede moşul. articulat. • Pronumele „care” (în loc de „cine”). Bucureşti. de a permite lecturi multiple ale textului. • Persoana I poate fi înlocuită de persoana a III-a în expresii ca: „nu-şi vede omul capul de treaba şi lui îi arde de vorbe”. întâlnim adesea procedeul de înlocuire a persoanei I. raţional. iar lirica ulterioară a valorificat-o intens. decidem. Ambiguitatea este o caracteristică generală a limbajului. Principalul mod de realizare a sugestiei se identifică cu producerea ambiguităţii. asociaţii. sugestia are în vedere faptul că accesul la transcendent nu se poate petrece decât mediat: suprarealitatea care nu poate fi numită este invocată prin simboluri şi întrezărită prin aluzii. indiferent dacă poetul propune o revelaţie/ o iniţiere.. Limitele sugestiei sunt: ermetismul. misterul nu poate fi decât presimţit de cititor. în construcţii cunoscute sub numele de pluralul autorităţii sau al modestiei: Noi. Editura Humanitas. adică modalităţi de a suspenda comunicarea. deci enunţului explicit. însoţind verbul la persoana a II‑a: Care eşti acolo?. Ca manifestare poetică. şi al sinesteziei. Procedeul poate exprima şi ironia: un individ căruia i se înfăţişează ca extraordinare lucruri pe care le cunoaşte şi care nu-i convin: „Las’ că mai ştim şi noi câte ceva”. 29  Această trăsătură a limbajului poetic este redactată după Rodica Zafiu – „Poezia simbolistă românească”. primarul comunei. Vagul şi indecizia au avantajul de a crea posibilitatea unor noi conexiuni. logic. în mod obişnuit în acest enunţ trebuie folosită persoana a III-a: Cine este acolo? SUGESTIA. Sugestia apare. nepoate”. ca efect al simbolului autentic prin care sunt trezite corespondenţele verticale. Tehnica sugestiei se opune discursivităţii.

În poezia lui D. spaimă. „Farmec de noapte”. poate. orientată către producerea de sensuri noi.. În limbajul artistic. Ştefan Petică accentuează mai ales nedeterminarea spaţio-temporală (ciclul „Când vioarele tăcură”).folosirea de pronume şi adverbe nehotărâte . culturale) şi voit imprecis. pe-aproape/ Parc-au trecut un pas.excesul de substantive nearticulate Astfel. rătăcire. care este subtituit prin diverse perifraze: „blonda lui amantă”. (b) F  olosirea cuvintelor cu sens abstract permit mai multe interpretări. Minulescu în „Celei mai aproape” transformă întregul text într-o ghicitoare. „nebuna lui amantă”. controlată. (c) P  erifraza.. limbajul e în acelaşi timp excesiv (supraîncărcat cu referinţe exotice. Exp: „de nu ştiu ce mi-i dor. ambiguitatea este voită. aluzia apar ca forme de a evita numirea directă a obiectului sau a persoanei. plâns. transformând-o în simbol: „Atâtea amintiri uitate cad abătute de-o mireasmă:/ Parcă-mi arunc-o floare roşă o mână albă de fantasmă. relevante. mai ales în poezie. uneori în mod periferic./ Şi-un chip bălan lângă-o fereastră răsare-n fulger şi se stânge. viziune. adverbele departe şi undeva sunt prezente în fiecare distih. vis. uitare.” În poeziile lui Minulescu. (d) Exprimarea incertitudinii se realizeaza mai ales prin: - folosirea adverbelor parcă. de multe ori. suflet. ambiguitatea este eliminată de context30. ideal. Simboliştii folosesc mai ales termeni ale realităţii psihice: tristeţe. pace. desemnat prin persoana a II-a în text. ambiguitatea centrală ţine. se poate observa mulţimea articolelor nehotărâte care creează distanţa faţă de o anumită amintire. neesenţial. Strategii de producere a ambiguităţii: (a) Nedeterminarea se realizează la nivel morfologic prin: .. . Anghel. deoarece conceptualizarea poeziei reduce lirismul şi banalizează discursul. de imposibilitatea de a identifica interlocutorul. Anghel „Fantazie” nu apare numele Ofelia. o şoaptă” – D. gând. inimă.134  BACUL pe înţelesul elevilor În vorbirea comună. îndoială. În poezia lui D.. Anghel „În grădină”. 30  O serie de informaţii suplimentare determină alegerea interpretării potrivite. în poezia lui Pillat „Departe”. dar folosirea lor este riscantă.

o serie de detalii – arcuşuri. un instantaneu dintr-o mişcare continuă (ceea ce constituie o apropiere de impresionismul pictural). în ultimele sale poeme. Uneori aerul retoric este mai pronunţat: „De ce. nu epuizate descriptiv. a conexiunilor explicite între imagini. de exemplu. Pemul însuşi pare un fragment. principiul impresionist destructurează. obiectele sunt evocate prin câte un detaliu. când plângi. Fragmentarismul este un rezultat al elipsei amplificate. care devine mai important decât obiectul absent. În unele cazuri. Vidul. pentru a sugera o posibilă continuare . în poezia „Din urmă”. Chiar Bacovia ajunge. generalizate. cu o continuare previzibilă. metonimia: dar nu e vorba de metonimia tradiţională. Astfel. enunţuri. pare să fi pătruns chiar în discursul liric. ca figură de stil. discursul are chiar organizare suplimentară. care era o temă. el constă în suprimarea tranziţiilor. Dacă principiul simbolist impune o construcţie pentru a realiza simbolul şi a regăsi din corespondenţe unitatea pierdută. Bacovia). degete – se succedă fără a reconstitui întregul. la o folosire manieristă a procedeului.: „O! Tu. poezia modernă focalizează pe detaliu. excesul artificiului de punctuaţie devine însă obositor. dar metafora corespunde cel mai mult dorintei autorului de a sugera. devenite principiu de construcţie a textului. de care unii poeţi minori fac mare abuz. Se realizează. (f ) M  etafora. realizează pricipiul analogiei. până la a face din punctele de suspensie o marcă facilă a profunzimii. neidentificabil cu precizie. Ambiguitatea rămâne trăsătură fundamentală a metaforei poetice. 31  Elipsa = absenţa unor părţi din enunţ. dar nu în termeni exacţi. Anghel – „Paharul fermecat”). . poemele simboliste au o structura compozitională vizibilă. cine erai?// Cine-ai fost tu?” (D. / Cu tine plânge tristeţea blondelor opale?” (Ion Minulescu – „Celei mai aproape”) (e) E  lipsa31 şi suspensia32 sunt frecvente. alături de comparaţie. strune. „Farmec de noapte”). Exp. „Când vioarele tăcură”. care aduce obiectul în prim-plan. episoade.Repere teoretice  135 - prezentarea mai multor ipoteze: „Nu mai cunoşti de-s flori de umbră sau dacă-s flori adevărate” (D. prin simetrii. La Petică. Anghel. convenţionalizată. care îşi creează un obiect nou. poante finale). care pot fi reconstituite de cititor 32  Suspensia = întreruperea enunţului. - utilizarea exclamaţiilor şi interogaţiilor retorice. În unele cazuri (Minulescu. apare. I. lăsând spaţiu pentru sugestie. În general. fragmentarismul atinge doar anumite aspecte (vârfuri. aproape fiecare vers sfârşeşte în puncte de suspensie. când.

a căror caracteristică este tot imprecizia: murmur. fum. melancolie. convenţional şi ineficient (ironizat în epocă) este contrar principiului sugestiei. rimă. evocative. În acest caz se vorbeşte de simbolism fonic. dure. Un efect poetic interesant se obţine prin metaforele schimbării de consistenţă a materiei: obiecte masive. Aliteraţiile pot genera. Anghel – „După ploaie”). Procedeul se degradează în manieră prin abuzul de termeni. repetiţii. în vreme ce realităţile aproape imateriale capătă atributele solidităţii: „Văzduhu-i greu cât n-ar fi-n stare vâslind să-l taie o aripă” (D. neştiut. de armonie (efect eufonic). deschidere. prin repetiţie. Acestea creează imagini ale imaterialităţii şi devin metafore ale vagului. sugestiv. Explicitarea este cea mai neinspirată cale de a sugera misterul lucrurilor. sentimente difuze – luminozitate. În aceeaşi serie pot intra elemente nonvizuale. Acesta se realizează în poezia eminesciană. ce presupune aliteraţii discrete. Li se asociază alte procedee muzicale: ritm. Macedonski preia. Acest tip de joc are o semnificaţie mai adâncă. La noi. dincolo de redarea unor sonorităţi din natură. „Se clatin crengile. presupunând confuzia dintre realitate şi imaginar şi chiar natura spirituală a realităţii. tristeţe etc (efect simbolic. nu imitative. se transformă în simboluri pentru marginea de mister a existenţei. motiv pentru care Eminescu a fost socotit precursor al simboliştilor. Reprezentarea vagului reprezintă modalitate de a reda atmosfera. mireasmă etc. marginea de neexprimabil a imaginii e discursul explicit. cu efect onomatopeic sau de impresia agreabilă. ale indecisului. Puterea de sugestie a sunetelor – fundamental ambiguă – a fost conştient urmărită de simbolişti. şoaptă. se farmă”. tainic etc. unele dintre elementele teoriei lui Ghil. Se realizează prin elemente vizuale difuze – umbră. asociaţii de sens vagi. expresiv). „Farmec de noapte”). Simbolismul fonic se poate realiza prin instrumentalism33. concrete sunt văzute ca forme fluide. 33  Instrumentalism = teorie a lui René Ghil („Traité du verbe”) prin care stabileşte corespondenţele între vocale şi sonsoanele limbii şi sunetele emise de instrumentele muzicale. iar umbra se clatină şi ea. mister. în care sunt repetaţi termeni abstracţi din sfera tainei: secret. în jurul lui 1880. umbrire. ceaţă. .136  BACUL pe înţelesul elevilor (g) Efectele sonore generează efecte de sens vagi. Procedeul. linişte. „Se frânge umbra-nduioşată” (idem. de a sugera estomparea contururilor.

.Repere teoretice  137 Reflexivitatea Este susţinută de: .public elitist. . .caracterul meditativ al versurilor.abstractizare. .limbaj neologic.conceptualizare. .intelectualizarea mesajului. .substrat filozofic (teme ontologice). . .aluzii livreşti şi mitologice.

naraţiunea unor acţiuni. are următoarele trăsături: durata. de viaţă interioară a personajelor. cu impersonalizarea vocii narative. ordinea.GENUL EPIC Genul epic se defineşte prin raportare la sistemul motivelor dinamice (B. memoria. cu narator moralist (vezi „Ciocoii vechi şi noi” de Nicolae Filimon). Tomaşevski). În perioada de pionierat a romanului apare totuşi naraţiunea la personana a III-a. deoarece vocea care povesteşte îndeplineşte şi rolul de actant. se asociază cu relatarea la persoana a III-a. după Genette. când apar alte coordonate cu valoare ordonatoare (gândirea. de reprezentare).personaje.indici spaţiali şi temporali (se referă la succesiunea în care sunt relatate acţiunile. frecvenţa). În general. toate problemele relative la organizarea informaţiei. . 34  Perspectiva actorială presupune prezentarea universului narat din perspectiva unei voci unisciente. . deci caracterizată prin omnisicienţă. de regie (obligatorii pentru existenţa naraţiunii ca mod de expunere) şi a funcţiei de interpretare. 35  Perspectiva auctorială se referă la prezentarea universului operei din perspective unei voci demiurgice (creator şi stăpân al universului ficţional). Presupune acceptarea unor convenţii literare fundamentale: .naratorul relatând la persoana I/ homodiegetic34 sau la personana a III-a/ heterodiegetic35. organizate pe nuclee redate pe axa temporală cronologic sau prin acronie. Utilizarea acestei perspective personale determină un cumul de funcţii: funcţia narativă. care permite accesul nelimitat la toate mecanismele operei (de osatură. . adică cu opţiunea pentru funcţii de narare şi de regie. prezenţa/ absenţa naratorului din text = subiectiv/ obiectiv. determină stilul direct/ indirect/ indirect liber) . Include şi modalitatea (are în vedere realizarea unei perspective asupra istoriei povestite: procedeele de realizare a incipitului. renunţându-se la funcţia de interpretare pentru a reda verosimilul realist. reconstruirea unui portret sau a unui act de cunoaştere).

.cultivarea corespondenţelor romantice. Proza eminesciană este integral romantică prin ipostaza titanică a geniului în roman. istoria. natura) de recurenţă în romantism. prin cultivarea basmului cult pe schema sorţii omului de geniu în „Făt-Frumos din Lacrimă”. amintiri. descrierea bogată a unui exterior în consonanţa cu stările sufleteşti ale eroului.retorismul se întâlneşte cu expresia aproape clasică. .preferinţa pentru speciile recomandate de romantici (nuvelă.GENUL EPIC  139 Proza romantică aduce la noi conceptul de ficţiune. reţinem: . PROZA ROMANTICĂ . în operele de inspiraţie istorică şi prezenţa. cuplul.soarta cu urcuşuri şi coborâşuri neaşteptate a unui personaj evidenţiat prin procedeul antitezei. memorii) sau a scrierilor moralizatoare (fiziologii). pe lângă nuvelă şi roman. La nivelul clişeelor sau trăsăturilor reprezentative. . mimarea tonului cronicăresc şi portretul protagonistului) şi de final (înfrângerea personajului principal sau salvarea miraculoasă. cadrul nocturn) şi teme (iubirea.preferinţa pentru formule de incipit (găsirea unui manuscris sau formula confesiunii. . o dovadă. . geniul. . iubita angelică/ demonică. în acest sens.preferinţa pentru motive (orfanul. loviturile de teatru care dau un aer melodramatic) specifice. poate fi abaterea de la adevărul istoric (cunoscutele licenţe istorice ale lui Costache Negruzzi din „Alexandru Lăpuşneanul”). prin dimensiunea fantastico-filozofică în „Sărmanul Dionis” şi prin iubirea romantică („Cezara”).utilizarea unui personaj al extremelor în bine (eroul capabil de sacrificiu până la sublim – geniul) sau în rău (anticipare a antieroului modern – tiranul). pe care scriitorii paşoptişti îl aplică în operele lor. roman). a scrierilor memorialistice (scrisoare.

– şi împărăteasa sa. cum sunt ei azi. pe când oamenii. Trist se scula din patul împărătesc. atinse cu buza ei seacă lacrima cea rece şi o supse în adâncul sufletului său. ce-n viaţa lui nu râsese niciodată. deasupra unei candele fumegânde. Împăratul surâse. cu părul bălai ca razele lunii. rămasă singură. soarele surâse şi el în înfocata lui împărăţie. nu erau decât în germenii viitorului. Murise vecinul şi lăsase de moştenire fiilor şi nepoţilor ura şi vrajba de sânge. Trecu o lună. ca un leu îmbătrânit. icoana îmbrăcată în argint a maicei durerilor. nici la poveştile bătrâne şi glumeţe ale ostaşilor înălbiţi în bătălie şi nevoi. slăbit de lupte şi suferinţe – împărat. în care veghea. însă pustiu şi nebinecuvântat. Înduplecată de rugăciunile împărătesei îngenuncheate. Sculată din patul ei. . ea se arunca pe treptele de piatra ale unei bolte în zid. care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat al copilului. chiar stătu pe loc. trecură nouă şi împărăteasa făcu un fecior alb ca spuma laptelui. pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului – în vremea veche trăia un împărat întunecat şi gânditor ca miazănoapte şi avea o împărăteasă tânără şi zâmbitoare ca miezul luminos al zilei. de lângă împărăteasa tânără – pat aurit. plângea cu lacrimi de văduvie singurătatea ei. şi numai împăratul trăia singur. Împărăteasa se ridică în toata măreaţa ei statură. se simţea murind şi n-avea cui să lase moştenirea urii lui. Lungi cearcăne vinete se trăgeau împrejurul ochilor şi vine albastre se trăgeau pe faţa ei albă ca o marmură vie. ci numai senin şi veselie – vinul curgea din butii sparte şi chiotele despicau bolta cerului Şi-i puse mama numele: Făt-Frumos din Lacrimă. – şi din ochii ei albaştri şi mari curgeau şiroaie de mărgăritare apoase pe o faţă mai albă ca argintul crinului. Cincizeci de ani. încât trei zile n-a fost noapte. Părul ei cel galben ca aurul cel mai frumos cădea pe sânii ei albi şi rotunzi. Din momentul acela ea purcese îngreunată. trecură două. Se simţea slab. nici la surâsul plin de amor al soţiei lui tinere.140  BACUL pe înţelesul elevilor TESTUL 1 Se dă textul: „În vremea veche. – trist mergea în război cu inima neîmblânzită. pleoapele icoanei reci se umeziră şi o lacrimă curse din ochiul cel negru al mamei lui Dumnezeu. Cincizeci de ani de când împăratul purta război c-un vecin al lui.

a fi la mintea omului = a fi evident. Creştea într-o luna cât alţii într‑un an. prieteneşte. om ca (toţi) oamenii = om obişnuit. 3. motivul războiului fără sfârşit. Selectează o sintagmă care sugerează timpul. 3. ca omul = cum se întâmplă/ ar putea să se întâmple oricui. DEX. 6. motivul creşterii miraculoase. 5.” 9. motivul naşterii miraculoase. 8. 4.  Expresii şi locuţiuni cu substantivul om36: din om în om = de la unul la altul. Bucureşti. motivul comuniunii cu elementele naturii (soarele se opreşte să admire copilul). 36  Cf. Explică semnificaţia titlului prin raportare la fragment. 2. Editura Univers Enciclopedic.  Transcrie o secvenţa care conţine o imagine artistică şi menţionează felul ei. a (fi) omul lui Dumnezeu (= om bun)/ dracului (= om rău) etc.  Construieşte 2 expresii/ locuţiuni în structura cărora să intre cuvântul om. ca de la om la om = în mod deschis. 1998 . Analizează două figuri de stil diferite. următoarea secvenţă: „Şi crescu şi se făcu mare ca brazii codrilor. 2. sincer. I  magine artistică vizuală: „din ochii ei albaştri şi mari curgeau şiroaie de mărgăritare apoase pe o faţă mai albă ca argintul crinului”.  Comentează. ediţia a II-a. clar. o trăsătură morală a împăratului. (nu-i) nici picior de om = nimeni.GENUL EPIC  141 Şi crescu şi se făcu mare ca brazii codrilor. în 3-5 rânduri. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii textului. Motive de recurenţă în basm: motivul împăratului fără urmaşi. Identifică o temă/ un motiv.  Tema înfruntării binelui cu răul (specifică basmului). 7. Eminescu – “Făt-Frumos din Lacrimă”) Cerinţe: 1.” (M.  Ilustrează. REZOLVARE: 1. al doilea alineat al textului.  Comentează. identificată în text. Creştea într-o luna cât alţii într-un an. în 4-6 rânduri. în 6 – 10 rânduri.

nici la poveştile.  Comparaţia „părul ei cel galben ca aurul” contribuie la expansiunea grupului nominal caracteristică discursului descriptiv. încrâncenat are o împărăteasă frumoasă. 9.  Fragmentul oferit spre analiză prezintă cuplul împărătesc construit pe procedeul romantic al antitezei: împăratul bătrân.. În schimb..” 5. al cărui rost s-a pierdut. astfel încât portretul devine expresie tipică a idealităţii romantice. Două epitete îi fixează aceste atribute chiar în alineatul introductiv al textului: „(împărat) întunecat şi . Poetul realizează astfel portretul tinerei împărătese.” sau prin cel lexical al comparaţiei („ca un leu îmbătrânit”). Este caracteristic basmului prin orientarea lectorului către protagonist şi prin folosirea unui antroponim atribuit în basmele populare protagonistului: „Făt-Frumos”. obişnuit cu războaie. Sugestiile comparaţiei sunt amplificate de epitetul cromatic „(ochii ei) albaştri”.  Titlul conţine un substantiv propriu compus „Făt-Frumos din Lacrimă” ce semnalează numele protagonistului şi atrage atenţia asupra miraculosului. prelucrată original de scriitor: „În vremea veche.. Portretul împăratului este construit prin acumularea unor atribute morale.. dar formula este amplificată prin introducerea unei comparaţii din registrul vegetal „ca brazii codrilor”. 6. 7. obţinute prin procedeul sintactic al enumeraţiei: „nu zâmbea nici la cântec. aici... a enumeraţiei de structuri nominale şi a epitetului cromatic „(cearcăne) vinete”.  Fragmentul oferit spre analiză reprezintă o formula-clişeu a basmului popular (naşterea ieşită din comun este urmată de creşterea neaşteptat de rapidă a copilului). ochii trişti. cele două figuri de stil intră în raport de opoziţie cu elementele retorice care construiesc imaginea bătrânului împărat şi creează premisele pentru naşterea miraculoasă a eroului. 8.. reprezentare angelică a eternului feminin des întâlnită în imaginarul romantic. La nivel textual. portretul împărătesei valorifică apariţia fizică prin exploatarea elementelor de recurenţă din portretul eminescian (părul blond...142  BACUL pe înţelesul elevilor 4. atitudinea gravă) prin folosirea comparaţiei („ca argintul crinului”). nici la surâsul.  Timpul mitic al basmului este realizat prin formula iniţială. prin redarea unei naşteri ieşite din comun care anunţă probabil un destin singular. Textul dezvoltă sugestiile titlului. concretizat în fragmentul dat prin naşterea urmaşului la tron. reprezentare ideală a feminităţii..  Împăratul este reprezentarea urii şi a încrâncenării prin implicarea sa într-un război lung.

suindu-se iarăşi în strană. iar comparaţia „ca miazănoapte” are efect de insistenţă. Spun că în minutul acela el era foarte galben la faţă şi că racla sfântului ar fi tresărit.GENUL EPIC  143 gânditor”. vărsând sângele multora. s-a coborât din strană. se înturnă către boieri şi zise: Boieri dumneavoastră! De la venirea mea la a doua domnie şi până astăzi. 2. Explică folosirea cratimei în contextul: „Alexandru-Vodă”. era îmbrăcat cu toată pompa domnească. . în ziua aceea. Nicio armă nu avea alta decât un mic junghi cu plăsele de aur. Scrie două expresii sau locuţiuni care conţin cuvântul zi. Dublul epitet este de recurenţă.. avea cabaniţa turcească. fiind sărbătoare. rău. Negruzzi – „Alexandru Lăpuşneanul”) Cerinţe: 1.. să prânzească. un cezar preromantic. Împotriva obiceiului său. unde era să fie şi domnul. Purta corona Paleologilor. După ce a ascultat sfânta slujbă. la mitropolie. apropiindu-se de racla Sfântului Ioan cel Nou. s-a plecat cu mare smerenie şi a sărutat moaştele sfântului. ca să asculte liturghia şi apoi să vie să prânzească la curte. iar printre bumbii dulămii se zărea o zea de sârmă. 3. zise. Lăpuşneanul. şi peste dulama poloneză de catifea stacoşie. m-am arătat cumplit. s-a închinat pe la icoane şi.. neguros. am arătat asprime către mulţi.” (C.  Scrie câte un sinonim contextual pentru cuvintele: domn. Când sosi Alexandru-Vodă. TESTUL 2 Se dă textul: „De cu seară se făcuse de ştire tuturor boierilor să se adune a doua zi. sfânta slujbă începuse şi boierii toţi erau adunaţi. După aceasta. Se recunosc atributele demonului eminescian. dar dumneavoastră ştiţi că m-a silit numai dorinţa de a vedea contenind gâlcevirile şi vânzările unora. având corespondent în lirică: „El vine trist şi gânditor” („Luceafărul”). Unul Dumnezeu ştie de nu mi-a părut rău şi de nu mă căiesc de aceasta. minutul.

 Expresii sau locuţiuni cu substantivul zi sunt: zi de zi. 5. deoarece redă vocea colectivă şi relativizează prin elementul de nesiguranţă pe care îl aduce verbul (verba dicendi cu valoare impersonală sunt indici ai zvonului. minutul = clipa. era îmbrăcat cu toată pompa domnească. 4. 6. autocaracterizarea.  Cratima obligatorie are rolul de a evidenţia valoarea de compus a structurii „Alexandru-Vodă”.”. o trăsătură a personajului-protagonist. Identifică perspectiva narativă.  Perspectiva narativă se caracterizează prin omniscienţă.  Ilustrează.  Comentează. avea cabaniţa turcească. în ziua aceea. Lăpuşneanul. 7.” 9. a se face ziuă. a muri cu zile. dar şi a discursului bizantin caracterizat de hiperbolizarea propriei nimicnicii. REZOLVARE 1.  Sinonime contextuale sunt: domn = voievod. 6. povestire nonfocalizată. identificată în text.144  BACUL pe înţelesul elevilor 4. în 4-6 rânduri.  Epitetul dublu cu valoare calificativă „cumplit.  Imagine vizuală este: „Purta corona Paleologilor. de cu ziuă până-n noapte. 2. zi şi noapte. dar obiectivitatea şi naratorul atotştiutor sunt limitate discret de verbul „spun” cu valoare impersonală. zise = spuse. următoarea secvenţă: „Împotriva obiceiului său. în 3-5 rânduri.  Selectează două sintagme care sugerează dimensiunea spaţială a textului. prin . 7. 5. 3.  Transcrie o secvenţă care conţine o imagine vizuală. rău” are rolul de a surprinde.  Dimensiunea spaţială este realizată prin: „la mitropolie”. Explică două figuri de stil diferite. are menirea de a-i împăca pe vechii duşmani. a face zile fripte/ amare cuiva. deci au valoare de certitudine mai mică decât verbele de observaţie sau de acţiune direct relatată). „pe la icoane”. În contextul de faţă. recunoaşterea propriilor greşeli pe linia credinţei medievale că omul este supus păcatului. 8. să prânzească = să mănânce. şi peste dulama poloneză de catifea stacoşie. în discursul domnitorului.

8.) s-a plecat cu mare smerenie şi a sărutat moaştele sfântului”. prin identificarea.tema luptei răului cu binele. . ca procedeu sintactic are funcţia de a focaliza observaţia asupra personajului central. mediane şi finale37. anticipate de narator prin structura „cu toată pompă domnească”. basmul are meritul de a depăşi cadrul restrâns al literaturii moralizatoare folclorice şi de a ilustra ceea ce romanticii numesc fantezia creatoare.  Personajul protagonist este capabil să construiască un discurs convingător. respectând toate regulile oratoriei medievale. se conservă cele mai importante caracteristici ale basmului: ..s-a coborât din strană. Considerat tipar narativ fundamental. Verbele de acţiune. 37  Cu realizări particulare ce presupun contragerea formulelor iniţiale bimembre în structuri simple. romanticii îl introduc în marea literatură cultă. BASMUL . de tipul „Amu cică era odată” (Creangă) şi amplificarea formulei finale. pentru care este interesantă tot opera lui Creangă. evident. s-a închinat pe la icoane şi (.GENUL EPIC  145 acordul exprimat cu opinia lor.formulele iniţiale. De aceea. Aceasta constă în preluarea unor elemente bizantine.. Alexandru Lăpuşneanul.  Fragmentul subliniază prin prepoziţia care cere genitivul „împotriva” şi prin substantivul „obiceiului” cu determinant „său” (adjectiv pronominal posesiv) importanţa momentului relatat în viziunea protagonistului care se abate de la ţinutele simple pentru a aborda vestimentaţia protocolară.. deoarece aceşti exponenţi sunt. aşa cum o recreează un prozator paşoptist (să nu uitam că profilul romantismului paşoptist include dimensiunea oratorică a discursului. aproape în toate civilizaţiile lumii. în forme diferite. 9. În această valorificare.motivele cu valoare de clişeu. pe care. . ipostaza domnitorului-păstor.. Formula de adresare „Boieri dumneavoastră!” respectă ceremonialul strict al lumii medievale. Enumeraţia „. aşa cum la nivel structural întâlnim elemente ale mentalului creştin: invocarea divinităţii în expunerea propriilor fapte ca martor suprem. înainte de toate. căinţa pentru toate relele făptuite. cetăţeni). cade accentul pregătesc discursului de căinţă al voievodului din finalul fragmentului şi oferă simetrie discursului narativ.

Delavrancea). neputându-şi stăpâni râsul. numai iaca ce vede o dihanie de om care se pârpâlea pe lângă un foc de douăzeci şi patru de stânjeni de lemne. Şi când sufla cu dânsele.polarizarea personajelor.146  BACUL pe înţelesul elevilor . de arzuliu ce eşti. Se adaugă însă o sumă de elemente care individualizează specia după individalitatea autorului: - punctarea incertitudinilor personajului.şi când la poalele unui codru. suflau în unghii şi plângeau în pumni. blăstămându-şi ceasul în care s-au născut. pietrele ţipau. şi chiar lemnele de pe foc pocneau de ger. şi tot atunci striga în gura mare că moare de frig. - atenţia acordată introspecţiei. se punea promoroaca mai groasă de o palmă. realizată diferit. Mă rog. Şi dac-ar fi tremurat numai el. de-i acoperea pântecele. iar cea de desupt atârna în jos. numai o ţâră cât a stat de s-a uitat. TESTUL 3 Se dă textul: „Mai merge el cât mai merge. astfel încât unele basme devin adevărate „nuvele psihologice” (vezi „Neghiniţă” de B. găvozdite una peste alta în scorburi de copaci. ca ţ-ar fi fost? Dar toată suflarea şi făptura de prinprejur îi ţinea hangul: vântul gemea ca un nebun. foc de ger ce era.Tu trebuie să fii. de parcă-l zghihuia dracul. Ş-apoi omul acela era ceva de spăriet: avea nişte urechi clăpăuge şi nişte buzoaie groase şi dăbălăzate. a făcut ţurţuri la gură şi. că aşa tremura de tare. zise cu mirare: – Multe mai vede omul acesta cât trăieşte! Măi tartorule. cea de deasupra se răsfrângea deasupra în sus peste scăfârlia capului. departe de eroul din basmele populare.” (Ion Creangă – „Povestea lui Harap-Alb”) . vreascurile ţiuiau. pentru că şi focul îngheaţă lângă tine. Şt. tu eşti Gerilă? Aşa-i că taci?. de exemplu. - prezenţa unei viziuni particulare asupra eroului ca reprezentare a geniului romantic la Eminescu. ce să vă spun mai mult! Harap-Alb. prin valorificarea oralităţii populare până la confuzia fenomenului artistic cu cel poporal (cazul Creangă) sau prin adaptarea structurii narative la nevoile retoricii romantice (cazul Eminescu). Nu era chip să te apropii de dânsul. nu mânca haram şi spune drept. - individualizarea textului la nivel stilistic.. Şi ori pe ce se punea suflarea lui. copacii din pădure se văicărau.. Iară veveriţele.

6. 8. tot un drac. 2. Explică utilizarea semnului două puncte. şi chiar lemnele de pe foc pocneau de ger”. Precizează o valoare expresivă a utilizării imperfectului. vreascuri.  Comentează. REZOLVARE: 1. 7.GENUL EPIC  147 Cerinţe: 1. considerate de Iorgu Iordan o dovadă în plus a oralităţii stilului. de parcă-l zghihuia dracul. copacii din pădure se văicărau.  Perspectiva narativă este omniscientă. 3. de-i acoperea pântecele. Nu era chip să te apropii de dânsul. Şi dac-ar fi tremurat numai el.următoarea secvenţă: „Ş-apoi omul acela era ceva de spăriet: avea nişte urechi clăpăuge şi nişte buzoaie groase şi dăbălăzate. iar cea de desupt atârna în jos.  Scrie câte un sinonim pentru cuvintele: pântece. cea de deasupra se răsfrângea deasupra în sus peste scăfârlia capului. dracul. dracul = naiba. Mihaela Mancaş inventariază modalităţile de realizare a monotoniei naraţiei în stil indirect la persoana a treia. se punea promoroaca mai groasă de o palmă. scăfârlie = creştet. Şi când sufla cu dânsele. că aşa tremura de tare. a face pe dracul ghem. pietrele ţipau. Scrie 3 locuţiuni/ expresii care conţin cuvântul dracul. vreascurile ţiuiau. Se remarcă schimbări formale de persoană a verbului şi a pronumelui. între care introducerea unor comentarii exclamative şi interogative care aparţin tot . Semnul două puncte este utilizat înaintea unor serii enumerative. Identifică perspectiva narativă. 4. Ilustrează oralitatea stilului. 3. ca ţ-ar fi fost? Dar toată suflarea şi făptura de prinprejur îi ţinea hangul: vântul gemea ca un nebun.  Transcrie o secvenţă care conţine o imagine artistică şi precizează felul ei. vreascuri = surcele. 5. pântece = burtă. a da de dracul. 9. Şi ori pe ce se punea suflarea lui. în 5-6 rânduri. 4. 2. Explică două figuri de stil diferite. scăfârlie.

folosit pentru ambele genuri.) conferă descrierii un caracter dinamic. Conform Rodicăi Zafiu. pietrele ţipau. ce să vă spun mai mult!” regăsim a formă simplă de detaşare a autorului de propriul său plan narativ. În exemplul „Mă rog. seria sinonimică. căruia comentariile ar putea să-i aparţină în egală măsură. vreascurile . „atârna” etc. „spăriet”). căci nu presupune modificări în sistemul persoanelor: relatarea se menţine la persoana a III-a. prin valorificarea categoriei estetice a grotescului.  Textul are drept trăsătură definitorie a stilului oralitatea. Onomastica (Gerilă).  Utilizarea imperfectului descriptiv („se pârpălea”. foc de ger ce era. la persoana a II-a cu sens general: „Şi de-ar fi tremurat numai el. cu rol de supralicitare. „avea”. autorul se obiectivează. În descrierea lui Gerilă se utilizează trăsături caricaturale. 7. modalitate indirectă de caracterizare. de a-l proiecta în enorm. sinonimia cu funcţie stilistică. conferind varietate şi plasticitate exprimării: „vântul gemea ca un nebun.  Fragmentul conţine o caracterizare extrem de pitorească a personajului Gerilă. focul şi gerul. pietrele ţipau. care accentuează anomaliile personajului. copacii se văicărau. Deosebit de expresivă este utilizarea femininului peiorativ şi ironic. „chiar atunci când este exclusiv descriptiv. sumar. şocantă a unor termeni incompatibili pentru logica obişnuită. expresii idiomatice („a ţine hangul”. capătă funcţie stilistică de hiperbolă. imagine auditivă: „vântul gemea ca un nebun” 6. „striga”.  Expresivitatea superlativului stilistic „foc de ger” rezidă în asocierea inedită. Augmentativul „buzoaie”. un derivat lexical. o dezvoltare apoziţională (”vântul gemea. utilizat dialectal. Implicarea naturii se subordonează aceluiaşi homerism. vreascurile ţiuiau”. realizată prin: utilizarea regionalismului fonetic („blăstămau”. Există şi un comentariu interogativ formulat fără adresă precisă. 8. „sufla”. copacii din pădure se văicărau. Portretul fizic. pronumele personal „dânsele” (veveriţele). serveşte intenţiei autorului de a gigantiza subiectul descrierii. imperfectul construieşte o potenţialitate narativă”. situându-se oarecum în postura cititorului-auditor. „se răsfrângea”. presupune exacerbarea unor trăsături: „buzoaie groase şi dăbălăzate”. „a plânge în pumni”). Retras în afara evenimentelor narate. cu valoare de metaforă : „o dihanie de om”. 9.ce ţ-ar fi fost?” 5.148  BACUL pe înţelesul elevilor autorului şi care nu presupun vreo modificare în sistemul stilului vorbirii.

..”). că toată ziulica i-ar fi ţiuit tăcerea în fundul urechilor dacă n-ar fi strănutat şi n-ar fi tuşit câteodată. trei coţi de pânză albă şi câte un coşciug. ce n-ar plăti un flăcău la bătrâneţele noastre! – Cât. Şi râdea ea de ea. mult de tot! – Adică ce. înşirând ochiurile pe cârlige. Şi mâinile îi umblau la ciorap.. ba la pădure. tot ea vorbea şi tot ea răspundea.”). – Ei. eufemismul („tartorule”). Şi unchiaşul. „mai merge el cât mai merge”).GENUL EPIC  149 ţiuiau”). – Da’ dacă ar fi mai mic? – Fie şi mai mic. bătrână. nu te-ai mulţumi şi c-o fată mare? – Ba. utilizarea conjuncţiei „şi” la începutul frazelor. dativul etic (”ce ţ-ar fi fost?”). comparaţia tocită prin uz („vântul gemea ca un nebun”). ci doar un element de continuitate la nivelul textului („Şi ori pe ce. ca şi cum ar fi râs ea de altcineva. ei. toate ar fi ale fetei. iar în gândul ei se ruga la Dumnezeu s-o dăruiască cu un copil. m-aş mulţumi şi c-un copil cât ghemul. Ba uneori. ba la târg. utilizarea conjuncţiei adversative cu valoare copulativă („Iară veveriţele. ba la arie. – S-ar găsi.(…) – Dar dacă ar fi cât o neghiniţă?” (Delavrancea – „Neghiniţă”) . bătrână... că n-avea decât pe unchiaşul ei.. interjecţia („iaca”). fără funcţie sintactică propriu-zisă.. mătuşă. de legătură între fraze („Ş-apoi omul acela era ceva de spăriet. da’ de unde şi fată? Tu nu ştii că copacii uscaţi nu mai dau de la rădăcină? Dacă e p-aşa. ca să-şi mai ţie de urât. iar baba sta singură cuc. se punea şi promoroaca”. iar boii moşului. repetiţia verbului („pe orice se punea suflarea lui. bine ar fi ş-o fată.. ihi. că eu şi unchiaşul avem ce ne trebuie şi nu ne trebuie mult. dar la fată vrea zestre. iar plugul moşului.”/ „Şi dac-ar fi tremurat.”).. iar casa moşului şi a babei. că mult e pustiu când uşa se închide peste doi bătrâni. de? Cât? – Ihi. – Da. Abia zărea de bătrână ce era. numai s-auz în casă „mamă”. – Bine. adverbul „apoi”are rolul conjuncţiilor narative. bine.. ce să zic. TESTUL 4 Se dă textul: „A fost odată o babă.

omniprezent. 5. m-aş mulţumi şi c-un copil cât ghemul. proverbul („copacii uscaţi nu mai dau de la rădăcină”) reprezintă o marcă a oralităţii. Identifică o modalitate de caracterizare.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor zărea şi uscaţi.  Perspectiva narativă este obiectivă/ auctorială. făcută de narator: „babă bătrână. sterpi. De exemplu: a umbla după cai verzi (pe pereţi). .  Caracterizare directă.  Menţionează două trăsături ale textului narativ prezente în fragmentul dat. Abia zărea de bătrână ce era”. Precizează perspectiva narativă. REZOLVARE: 1. „ihi”) sau a vocativului „mătuşă”. Evidenţiază două mărci ale oralităţii în textul dat. 6. tema trecerii timpului. a-i umbla cuiva limba. De exemplu: motivul bătrânei fără urmaşi.150  BACUL pe înţelesul elevilor Cerinţe: 1. ce n-ar plăti un flăcău la bătrâneţele noastre”.  Oralitatea este susţinută de prezenţa interjecţiilor („Ei. 8. 5. zărea = vedea. numai s-auz în casă „mamă”. că mult e pustiu când uşa se închide peste doi bătrâni. 4. 3 Scrie două expresii/ locuţiuni în structura cărora să intre verbul a umbla. De asemenea. 4. ei”. uscaţi = morţi. Virgulele separă cele două interjecţii de restul propoziţiei. 6. 7. exemplificând-o. cu un narator omniscient. detaşat.  Comentează următoarea secvenţă: „Tu nu ştii că copacii uscaţi nu mai dau de la rădăcină? Dacă e p-aşa. „de”. ei. Identifică tema/ motivul textului.  Explică rolul virgulelor în enunţul: „Ei. bătrână. specifică naraţiunii la persoana a III. 7. 2. 3.” 9. 2.

iar naraţiunea se transformă în pretext. construind. O dibace mânuire a pânzelor o repezi pe creştetul unui val şi o alătură teafără de stâncă. pentru că proza este modalitate de a sugera. prezenţa personajului. luntrea cu pânzele întinse aluneca între cerul albastru şi culoarea adâncă a mărei.GENUL EPIC  151 8. Proza simbolistă se remarcă prin rafinament.  Fragmentul este unul narativ. 9. Astfel. . răsfrângea în lumina ochiului său de ciclop discul de aur fulgerător ce se prăvălea în mare. Un copil. prin abolirea descripţiei. cu tarele şi pitorescul ei. făcea – după cum zic marinarii – „volte în vânt”. largă cât o bătătură de curte şi înecată de ierburi uriaşe printre care se târa o mulţime de şerpi de apă. dar nu ca pretext pentru radiografierea şi observarea societăţii. Continuă într-o manieră originală direcţia instituită de proza paşoptistă. şi se apropia de coastele stâncoase lustruite de talazuri. pisc de munte vărsat deasupra valurilor de Iadul flăcărilor lăuntrice ale prefacerilor pământeşti. a cărei dorinţă este surprinsă de către un narator omniscient şi obiectiv. chiar şi cât un „ghem”. Farul din mijloc. ci pentru a crea iluzia unor posibile universuri compensative. căci ar umple singurătatea celei care nu a avut norocul de-a trăi sentimentul maternităţii. alb între clădiri mărunte. este dorit cu ardoare. se uita de sus – clipitoare de străluciri – peste nemărginirea pustie a valurilor. povestea bătrânei care îşi doreşte un urmaş. prin moduri de expunere ca naraţiunea (la persoana a III-a) şi o formă particulară a monologului (dialogul cu sine). Dar luntrea dănţuitoare pe valuri scurte mergea când încoa. PROZA SIMBOLISTĂ TESTUL 5 Se dă textul: „Fluture cu aripi albastre. acela al bătrânilor fără urmaşi. când încolo. Insula. sângera sub izbucnirile solare ale apusului. a prozei de călătorie. prin viziunea estetizantă asupra naturii. Suprafaţa şeasă a ei. cazărmi de odinioară ale garnizoanei musulmane. reprezintă încă o trăsătură a textului narativ.  Secvenţa actualizează un motiv des întâlnit în scrierile de acest tip.

3. dar scurt. 6. luntrea cu pânzele întinse aluneca între cerul albastru şi culoarea adâncă a mărei. următoarea secvenţă: „Fluture cu aripi albastre. Identifică rolul unui mod de expunere în textul dat. REZOLVARE 1. răspândind împrejur un farmec levantin de senzualism tulburător. Virgulele încadrează atributul cu valoare de apoziţie. pe când marea urma să se macine între stâncile ascuţite. 2. a încerca marea cu degetul. 3. „potecei” = potecii. Sunt forme literare: „mărei” = mării. marmora penthelică a unui gât apolinian scăpărară în soare. şi bronzul unui păr creţ. cazărmi”.  Expresii/ locuţiuni cu substantivul mare: a vântura mări şi ţări. Era al lui Ostrovul-Şerpilor!” (Alexandru Macedonski – „Thalassa”) Cerinţe: 1. 5. 8. Transcrie o imagine artistică şi spune felul ei. .  Explica folosirea virgulei în contextul: „Farul din mijloc. 2. (a trece) peste nouă mări şi nouă ţări (formulă mediană de basm). în 3-5 rânduri. (a încerca) marea cu sarea.  Selectează o sintagmă care sugerează dimensiunea spaţială a textului.  Extrage două forme neliterare din text şi oferă-le echivalentul din limba literară actuală.  Comentează. Acest copilandru – slujbaş nou al Comisiei europene pentru îngrijirea farului ajuns în culmea insulei. şi se apropia de coastele stâncoase lustruite de talazuri”.  Scrie două enunţuri în care să apară expresii/ locuţiuni cu cuvântul mare. de-a lungul potecei urcătoare. în 4-6 rânduri. sprintenul băieţandru care sărise peste luntre. se opri. expresivitatea textului analizat. alb între clădiri mărunte. Analizează două figuri de stil.152  BACUL pe înţelesul elevilor Năluca se ivi atunci. 7. 9. Ilustrează. 4...

pisc de munte. însă în condiţiile unui spaţiu exotic (marea. să ilustreze mentalitatea simbolistă. a singurătăţii absolute. pornit din discursul biblic şi moralizator bisericesc. al evoluţiei spirituale spre care va tinde cel care merge cu luntrea spre Ostrovul-Şerpilor. pe linia simbolismului promovat de Macedonski. O imagine vizuală este: „Fluture cu aripi albastre”. redat prin toposul izolat al insulei ţine tot de retorica romantică. Nici culoarea albastră nu este departe de interpretarea în cheia sugestiei dacă ne gândim că exprimă depărtarea. Mişcarea luntrii. 9. simbol al unei forţe primare a universului infinit. trecând prin poetica lui Eminescu („Dintre sute de catarge”). a insulei şi a marii) şi imagism artificial (naturalul suportă imixtiunea culturalului prin asocierea dintre fluture şi luntre. . graţiosul. După cum se poate observa cu uşurinţă.. 8.  Expresivitatea prozei lui Macedonski se obţine din aliajul deliberat de pitoresc rafinat (imaginea luntrii. 7. InsulaŞerpilor) ca topos al evaziunii simboliste şi al reveriei romantice (dacă ne gândim la insula lui Euthanasius de la Eminescu). decât simbolistă. Dimensiunea spaţială este realizată prin: „Insula. Astfel. finalitatea fragmentului constă în obţinerea unui efect artistic.GENUL EPIC  153 4. ca să parafrazăm pe Călinescu. unde epitetul „adâncă” face trimitere mai ales la vagul simbolist. Epitetul calificativ „(nemărginirea) pustie (a valurilor)” sugerează grandiosul – categorie estetică mai degrabă romantică. dintre insulă şi prefacerile Iadului.  Fragmentul conţine o imagine vizuală memorabilă prin perspectiva pe care o realizează: a mării grandioase. prin utilizarea unui adjectiv în context neaşteptat. biruitoare pentru că a luat în stăpânire un spaţiu exotic.”. ideal şi al idealizării. căci şi aici perspectiva ţine tot de „ochiul estetului”. Şi opoziţia cu spaţiul terestru. merge pe linia unui estetism discret şi a unui simbol accesibil: fluturele este simbolul metamorfozei.  Metafora nominală. spiritualul.. 5. singurul element antropomorfic. in praesentia „Fluture cu aripi albastre” introduce o imagine vizuală preţioasă şi pretenţioasă. restrâns. dacă ne gândim la sugestia marinului în opera lui Eminescu.  Descrierea are rolul de a introduce dimensiunea spaţială pe tehnica introducerii în scenă. exprimă condiţia umană pe linia unui mai vechi simbolism. De simbolism ţine şi preocuparea pentru cromatic: albastrul cerului şi „culoarea adâncă” a mării. 6. categoria estetică realizată. aspiraţia spre ideal. care pare să anunţe un timp al sfârşitului simbolic). poate doar sugestia izolării.

Rămânea că totul e vanitate.. o noapte ce întârzie. Acest târziu de tot.. din oglinda geamurilor îngheţate. Transcrie o secvenţă care conţine o imagine vizuală. şi luna înclina spre apus cu o lumină de spaimă peste oraşul adormit în zăpadă. o zi începe. sau cu drumeţul ce scârţâia zăpada înainte de auroră.” (George Bacovia – „Bucăţi de noapte”) Cerinţe: 1.. punând pe figură fixitatea uitată. un craniu în oglinda întunecată. Identifică elemente de subiectivitate. pentru a mă ridica din scaunul vechi. Astfel. 5. pe cristale de gheaţă. 6..154  BACUL pe înţelesul elevilor TESTUL 6 Se dă textul: „Poate era o noapte rotundă când nu ne mai cunoşteam. în noaptea ce întârzia... Scrie două expresii sau locuţiuni care conţin cuvântul noapte.  Scrie două enunţuri în care să ilustrezi polisemantismul verbului a sta. Explică folosirea semnelor de suspensie în text... dar tu să nu crezi. Era tristeţea de a nu cunoaşte altă limbă. când plecând dintr-un punct ajungi de unde ai plecat. cu care aş fi vorbit cu luna în declin. Acest târziu. ..  Selectează două sintagme care sugerează dimensiunea temporală a textului. uitând frumosul posibil. şi o singurătate din toate timpurile să doarmă pe aceşti păreţi. când tot ce s-a scris s-a uitat.. O stea obosea ochii. 4.. şi lampa se transfigura pe pământul ce se mişca spre lumină.... Explică două figuri de stil diferite.. 3... 2. în norma unui timp involuntar greşind. pe distinsul bal în ecoul fanfarei în sala unui palat. de tot. ca şi pentru mine orice. cum poate l-au uitat mulţi. reflectându-se şi pe multe fotografii de porţelan prin cimitire. 7.. Nu ştiu cine a pus să stea în aer o foaie de hârtie pe un fir de paianjen.

 Ilustrează... poate desemna sinele prin dedublare – „să nu crezi”). „aş fi vorbit”) şi plural („nu ne cunoşteam”). noapte şi zi. este un timp al unirii contrariilor („ajungi de unde ai plecat”). timpul fragmentului pare privilegiat nu pentru că reface legăturile cu illo tempore. pronumele de persoana I singular („(pentru) mine”. iar structurile următoare au valoarea unor definiţii poetice. În final.  Epitetul metaforic „(noapte) rotundă” exprimă un moment în care memoria a fost abolită. reflectându-se şi pe multe fotografii de porţelan prin cimitire. aceste puncte au rolul de a realiza potenţarea misterului prin nedeterminare („când plecând dintr-un punct ajungi de unde ai plecat”). la persoana a II-a singular („ai plecat” – poate avea şi valoare generică. un adevăr general valabil.. şi luna înclina spre apus cu o lumină de spaimă peste oraşul adormit în zăpadă. craniul.  Punctele de suspensie ajung o adevărată manieră în simbolism. în 3-5 rânduri. 5. fotografiile din cimitire. 7.” 9. „Acest târziu de tot”. următoarea secvenţă: „Rămânea că totul e vanitate.  Comentează. noapte de noapte. în contexte poetice.  Mărci ale subiectivităţii sunt: verbele la persoana I singular („nu ştiu”. „mă”) şi de persoana a II-a singular („tu”). ora târzie. El stă la etajul şapte.  Expresii şi locuţiuni care conţin substantivul noapte: cu noaptea-n cap. poate echivalent nou al „satanicei ore”. o trăsătură a descrierii artistice. Imagine vizuală este „luna înclina spre apus cu o lumină de spaimă”. se aboleşte erosul („nu ne cunoşteam”).. astfel încât nu se mai poate vorbi de istorie personala. ci tocmai pentru a distruge şi ultimele fragile repere uitate ale acestuia. constatat cu amărăciune („Rămânea că totul e vanitate”) sau folosirea unor simboluri de recurenţă: sala de bal. Astfel. ilustrate în text.. Ajungând la gară.”).GENUL EPIC  155 8. Astfel. „din toate timpurile”.. negru ca noaptea. în 4-6 rânduri. deoarece evidenţiază sugestia şi creează tensiune lirică. 6. 2. căruia îi rămâne posibilitatea acceptării sau respingerii („să nu crezi. . din zori până-n noapte.  Sintagme care sugerează dimensiunea temporală a textului: „Acest târziu”. În contextul de faţă. REZOLVARE 1. stă o clipă. livrescul („tot ce s-a scris s-a uitat”). epică sau dramatică.. 4. 3. instituie planul explicit al unui locutor privilegiat.

opus „clipei suspendate” sau „nopţii bogate” ale lui Eminescu. luna (lumina de lună care potenţează misterul). departe de universul grandios al piramidelor egiptene parcurse de faraonul Tla. Se adaugă lumina uscată a lunii. Imaginea vizuală preia sugestia moralizatoare prin epitetul metaforic „(lumina) de spaimă” cu rolul de a institui un spaţiu al misteriosului citadin. Structura „toate timpurile” exprimă. dar care plasează dimensiunea temporală în planul abstract prin anularea reperelor comune. Dar Bacovia îi conferă evidentă originalitate prin spaţiul cimitirului burghez. cronologia sau „moda” literară. 9. în realizările sale. adică de a propune mitologia urbana a inadaptatului sau a damnatului. Între aceştia.  Enunţul cu care se deschide fragmentul are valoarea unei axiome „Rămânea că totul e vanitate” cu descendenţă în vorbele Ecleziastului „vanitas vanitatum”. oglindită în elementesimbol ale universului burghez: fotografiile de pe morminte.  Descrierea artistică a lui Bacovia pare să folosească multe din elementeleclişeu ale descrierii romantice: noaptea. 8. Originalitatea se manifestă şi la nivelul discursului prin retorismul pretenţios şi prin efectele insolite căutate: „noaptea rotundă”. Mateiu Caragiale ocupă un loc privilegiat prin capacitatea de a resuscita modelul cultural fin de siècle în perioada modelului proustian şi balzacian. enumeraţia cu valoare explicativă. în opoziţie cu universul armonios al lui Eminescu: cimitirul. numai că aici clişeul cultural este recontextualizat prin golul care cuprinde fiinţa umană. Sunt autori care au cultul unei anumite scriituri şi trăiesc intens în alt veac. Uneori literatura nu a respectat. Sugestia se amplifică prin existenţa unui topos cu valoare de simbol al universului mut.156  BACUL pe înţelesul elevilor Metafora complexă „o singurătate din toate timpurile să doarmă pe aceşti păreţi” exprimă condiţia omului damnat pe care Emil Cioran îl va surprinde atât de bine ca sortit unei perpetue singurătăţi. paradoxal. damnatul care populează noaptea. anularea duratei şi instituirea unui timp minor. FORMULE NARATIVE REVOLUTE . vanitas vanitatum. prin faptul că transcendetul apare ca iluzie în faţa dramei etern umane.

4. albul răsfăţ al oraşelor răsăritene tolănite ca nişte cadâne la umbra cedrilor trufaşi. le cutreieram uliţele în clină şi pieţele ierboase.. veneram în vechi palate şi biserici capodopere auguste. ieşeam din ocean.GENUL EPIC  157 TESTUL 7 Se dă textul: „Mireasma florilor de oleandru se aşternea amară deasupra lacurilor triste ce oglindă albe turle între funebri chiparoşi. beam cu marinarii vin dulce în tractire39 afumate unde jucau femei din buric.templu Tractir . razele piezişe daureau viu burhaiul42.) port Catart . la fel ca niciodată. Explică scrierea cu majusculă a substantivului Frumosului. 3. 38  39  40  41  42  Capişte . Scrie un enunţ cu omonimul lui lac.cârciumă Schelă – (aici. feerica strălucire a zorilor boreale deasupra nămeţilor de gheţari. Ne înturnam apoi înspre tropice.. Corabia aluneca încet între ţărmurile lăudate ale mărilor elene şi latine. arh. 2. împurpurări grele în asfinţit. Peregrini cucernici mergeam să ne închinăm Frumosului în cetăţile liniştii şi ale uitării. Scrie două expresii sau locuţiuni care conţin cuvântul floare. Identifică perspectiva narativă. ne pătrundeam de suflul trecutului contemplându-i vestigiile sublime. din jocurile umezelii cu lumina. lăsam să ne fure vraja albastră a Mediteranei până când copleşiţi de toropeala cerului său de smalţ şi înăbuşiţi de vântul Libiei. apoase străvezimi viorii şi sure în serile lungi de vară. destrămau tortul brumelor în toate feţele curcubeului şi erau. ne tocmeam cu neguţători armeni şi jidovi prin bazare. Ne ameţea forfoteala pestriţă din schelele40 scăldate în soare cu legănarea molcomă a catartelor41. ne fermeca lina tăcere din cimitirele turceşti. stâlpii capiştii38 în ruină răsăreau din crângul de dafini. Spre miazănoapte. se isca pentru văzul uimit o nesfârşită desfătare.” (Mateiu Caragiale – „Craii de Curtea-Veche”) Cerinţe: 1. O grecoaică ne zâmbea dintrun pridvor perdeluit de iasomie.catarg Burhai – ceaţă rară care se ridică după ploaie .

 Comentează. care aduce o dimensiune apolinică într-un context marcat de cultul depărtării şi al exoticului simbolist. 7. de explorare a unor universuri noi. 7. homodiegetică.” 9. următoarea secvenţă: „Ne ameţea forfoteala pestriţă din schelele scăldate în soare cu legănarea molcomă a catartelor. ne fermeca lina tăcere din cimitirele turceşti. 5. Cultul Antichităţii relevă o structură clasică. o fire iubitoare de calm. Transcrie o secvenţă care conţine o imagine vizuală. 6. Explică două figuri de stil diferite. Lacul de unghii are o culoare fistichie.  Fragmentul actualizează fascinaţia simbolismului pentru spaţii exotice. Perspectiva narativă este subiectivă.  Selectează două sintagme care sugerează dimensiunea spaţială a textului. Porturile şi corăbiile (metonimia „catartele”) aduc sugestia dorului de necunoscut. toposuri ale evaziunii din real. floare la ureche 4. albul răsfăţ al oraşelor răsăritene tolănite ca nişte cadâne la umbra cedrilor trufaşi. identificată în text.  Epitetul metaforic „(cerul) de smalţ” indică o predispoziţie parnasiană pentru artificialitate. 8. Epitetele cu valenţe personificatoare („lina tăcere”. „legănarea molcomă”.  Scrierea cu majusculă a substantivului ”Frumosul” reliefează admiraţia personajului-narator faţă de realizările artistice ale umanităţii. REZOLVARE: 1. ”vechi palate şi biserici”. pitoresc.  Ilustrează. 2. „oraşe tolănite”) configurează un topos al liniştii. a zbura din floare în floare. lăsam să ne fure vraja albastră a Mediteranei până când copleşiţi de toropeala cerului său de smalţ şi înăbuşiţi de vântul Libiei. în 4-6 rânduri. ieşeam din ocean. cu focalizare internă. monumental. 8. „tractire afumate”. prin identificarea metaforică a cadrului natural cu poleiala burgheză. 3. . suficient sieşi. „feerica strălucire a zorilor boreale deasupra nămeţilor de gheţari” 6. în 3-5 rânduri. o trăsătură a personajului-narator.158  BACUL pe înţelesul elevilor 5.

. de modificare a unui test preexistent sau a unei structuri textuale (trăsături de specie. ce-i mai zicea şi Ciungu-mpărat.. un fin cunoscător şi admirator al Frumosului. „fermeca”.. capabile să producă efecte diferite de ale textului de plecare (în sfera comicului). Caragiale parodiază clişeele prozei romantice de consum în nuvela „Două loturi”. fiindcă mai târziu era să-şi piarză o mână. utopic. „într-o slavă stătătoare”. 9. „lăsam”) conferă descrierii inserate în textul narativ un caracter dinamic. în „Aspecte ale dinamicii limbii române contemporane”. ca la Ion Barbu. un univers suficient sieşi. mai dă-dămult stăpânea o împărăţie fără margini Barlaboi-împărat. Utilizarea imperfectului („ameţea”.GENUL EPIC  159 scăldate de soare. — Iac-aşa! Îi mai zicea de pe când era tinerel şi Ciungu‑mpărat.327. gen. Ea se bazează pe mecanisme ale discursului.Metafora „forfoteală pestriţă” reliefează o lume clocotind de vitalitate. 2002 . pitorească. în toate manifestările sale. FORMULE NARATIVE PARODICE Parodia a fost definită43 ca formă de reproducere deliberat inexactă a unei creaţii sau manifestări culturale cu identitate precisă. în război. dar care păstrează legături cu acesta. Editura Universităţii din Bucureşti. Astfel. iar Topârceanu – locurile comune ale simbolismului. curent literar) se ajunge la un text nou. prin mecanisme ale de-construcţiei.. Liniştea lumii orientale se întâlneşte fericit cu gustul personajului-narator pentru contemplare şi trăire astfel încât să guste delicii rafinate de estet.. 43  Maria Cvasnîi-Cătănescu – „Discursul publicitar actual (II)”. un explorator însetat de toate senzaţiile vieţii. — Dă ce-i mai zicea şi Ciungu-mpărat?. coordonator Gabriela Pană Dindelegan. Lumea orientală este surprinsă. Ipostaza în care apare este a unui „homo viator”. TESTUL 8 Se dă textul: „Dă-dămult. Prin urmare.. Numeroşi scriitori abordează acest mecanism textual pentru a atrage atenţia asupra transformării în clişeu a unor trăsături şi pentru a semnala nevoia de inovaţie.  Personajul-narator este un estet. p. în care totul se echilibrează.. îmbinând apolinicul şi dionosiacul într-o osmoză perfectă..

. însăilau.. depănau. Altceva niciodată. — În duel?.” (I. 7. şi cu ea o fată.  Selectează două sintagme care sugerează dimensiunea temporală a textului. la război.Lucrau femeile toată ziulica. mai dă-dămult”) Cerinţe: 1.. pentru că atunci când o fi Stacojiu om dă peste cinzeci de ani o să se provoace la duel şi adversarul o să-i taie piciorul de la genunchi mai sus. Explică semnificaţia titlului prin raportare la fragment.. toată nopticica: ţeseau. de loc. Identifică o temă/ un motiv. Fata.La fără cinsprezece zile al cinsprezecelea an. cârpeau. — De ce-i mai zicea şi Şontâc-vodă până nu-l făcuse mă-sa? — Iac-aşa!. Îi mai zicea Şontâc-vodă până să nu fi cunoscut tatso pe mă-sa. 4. ca cânepa.Caragiale – „Dă-dămult. ce-i mai zicea şi Şontâc-vodă până nu-l făcuse mă-sa. ş-una ş-alta zor zoreau: ba din ac. şi cu ea o fată. să se bată-n duel cu Stacojiu‑voievod. torceau.. Altceva niciodată.L... Împărăteasa.. 5. coseau. Transcrie o secvenţă care conţine o imagine vizuală.. Avea nevastă. toată nopticica: ţeseau.. Vai de el!..Şi era şi însurat Barlaboi-mpărat. tigheleau. de loc..Şi era şi însurat Barlaboi-mpărat. 8. părul ca cerneala. 2.... ba din undrea.. dregeau. depănau. în 3-5 rânduri.  Explică semnele de ortografie şi de punctuaţie în contextul: „Lucrau femeile toată ziulica. Evidenţiază două mărci ale oralităţii în textul dat. băiat. înălbeau. torceau” 3. băiat. îmblăteau... 6..  Comentează. la acelaşi ceas taman-taman. Ciungu-mpărat cu amândouă mâinile a plecat.160  BACUL pe înţelesul elevilor — Bietul împărat Barlaboi!..... N-avea noroc. N-avea noroc... înălbeau. următoarea secvenţă: „Bietul împărat Barlaboi!.. mama-mpungea.” .. îmblăteau. fata trăgea. Avea nevastă. tot aşa şi iar aşa.. A plecat Barlaboi..  Construieşte 2 expresii/ locuţiuni în structura cărora să intre cuvântul noroc.

parodice. vagul temporal sau structura ciclică a timpului de basm.  Mărci ale oralităţii sunt: fonetismele populare („dă”. . 7.  Semnele citarii/ ghilimelele marchează reproducerea unui fragment dintr-o opera literară. evident. ce pare să redea illo tempore. motivul eroului (de recurenţă în basmul popular şi cult sau în proza romantică).  Ilustrează. 5. părul ca cerneala. a-i fi scris în noroc să.  Tema parodiată este lupta binelui cu răul. Două puncte introduce enumeraţia ca procedeu sintactic. „Vai”).  Expresii şi locuţiuni în care intră cuvântul noroc: cu/ fără noroc. torceau”). Textul dezvoltă clişeele basmului: prejudiciul împăratului lipsit de urmaşi (are doar fete) şi purtând un război lung... prin originalitate şi caracterul atipic. neanalizabilă „Bietul împărat Barlaboi!” evidenţiază tocmai implicarea unui narator care împărtăşeşte aceeaşi mentalitatea. Folosirea fonetismului muntenesc stârneşte curiozitatea lectorului. Virgula are rolul de a marca enumeraţia unor structuri nominale în primul caz („toată ziulica” şi „toată nopticica”) şi de verbe ce denumesc acţiuni în al doilea caz (ţeseau. aceeaşi concepţie asupra vieţii cu oamenii din lumea satului. Motivul războiului îndelungat. cu atât mai mult cu cât este reluat în incipit ca formulă iniţială. la/ într-un noroc. exclamative: „Vai de el!”). forme verbale populare („să piarză”). „pe când era tinerel”. = a-i fi sortit să. formele de sintaxă afectivă (interogative: „În duel?”. a da noroc = a saluta. la cât mi-a sta norocul. pentru care fetele sunt pietre de moară. o trăsătură a personajului Barlaboi. Structura exclamativă. 3.GENUL EPIC  161 9. în 4-6 rânduri. înălbeau.  Sintagme care sugerează dimensiunea temporală: „Dă dămult”. 2.. depănau. identificată în text. 8. îmblăteau.  Fraza concentrează mentalitatea populară a bărbatului dornic de urmaşi.. 4.” 6. REZOLVARE 1.  Titlul conţine o structură adverbială care exprimă dimensiunea temporală. „dămult”).. formele conjuncte („mă-sa”). a avea noroc/ a fi cu noroc. interjecţiile („Iac-”.  Imagine vizuală: „Împărăteasa. aşa cum apare şi în operele originale numai că intenţiile autorului sunt.

Cu toate acestea.162  BACUL pe înţelesul elevilor 9. Neacşu. Pe când alţi flăcăi se aţinteau mereu după dânsa. Nu-i vorba. astfel încât personajul este prea puţin individualizat. feciorul lui Busuioc stetea departe şi numai din când în când îi zicea câte-o vorbă. dar la Iorgovan. şi se vedea şi ea însăşi în ochii flăcăilor. nu. Încă de pe când era copilă simţea că toţi se uită după dânsa. iară de când se făcuse fată mare. să-i spună c-a venit atâta drum de dragul ei?! Ori putea să-i spună că numai din întâmplare a nimerit aici?! Dar de unde ştia el ce poate şi ce nu poate!? Simina. Însă fetele nu pot porni ca flăcăii pe urma gândului lor. Iar fetele frumoase pot să aleagă din plin. tatăl ei. aplicate de autor formulei de basm. Simina nu şi-a ales ea pe Iorgovan. personajul solemn. ci stau şi se gândesc şi aşteaptă şi plâng. Plecarea la război este relatată fără solemnitate. Aici era Simina. Era frumoasă Simina şi se ştia frumoasă. se sculase des-de-dimineaţă. FORMULE NARATIVE TESTUL 9 NARAŢIUNEA OBIECTIVĂ Se dă textul: „Iorgovan se opri. şi ea şedea singură la războiul pus în o poiată din faţa casei. iară gândul te părăseşte când vede că nu te iai după el. şi parcă-i venea să se întoarcă. S-a nimerit aşa. împăratul fără urmaşi la tron. şi la război hărnicia se măsoară cu cotul. Ce să-i zică? ce să-i facă? ce voia el cu dânsa? Putea el. îi spuneau alţii în fieştecare zi că e frumoasă. La moarte s-ar fi gândit Simina. era un timp când se gândea şi dânsa mult şi pe când se gândea. neguros al romantismului fantastic. şi nici aceasta . ieşise în pădure să caute lemn de juguri. se pomenea că plânge. pe care numai dânsa putea s-o înţeleagă. căci avea urzeala-n război.  Pe linia parodiei. şi atunci se curmă şi plânsul. fată harnică. om în toată firea. devine un personaj burlesc prin faptul că poartă o poreclă („Ciungu-mpărat” – caracterizare prin nume) ce nu ilustrează realitatea („era să-şi piarză o mână”).

Scrie un enunţ cu omonimul cuvântului război. începând să tremure – ştiu însă că-mi pare bine.) El însă venea zâmbind şi liniştit. – Aşa-i că te miri? Zise el.” (Ioan Slavici – „Pădureanca”) Cerinţe: 1. – Am venit să te iau la seceriş.  Comentează. 7. aruncă ochii la el.” 9. unul singur. pentru ca nu cumva să deie faţă cu dânsa. iară gândul te părăseşte când vede că nu te iai după el. . ea îşi curmă lucrul.. în 3-5 rânduri. 8. însă fără de a privi drept la dansa. şi atunci se curmă şi plânsul. 2. a omului ce vrea să-şi ascundă durerea. Analizează elemente ale registrului regional şi popular. – Nu ştiu – îi răspunse ea.  Selectează două sintagme care sugerează dimensiunea temporală a textului. Identifică perspectiva narativă. 3. 4. ci stau şi se gândesc şi aşteaptă şi plâng.GENUL EPIC  163 nu era vorbă de dragoste.  Ilustrează. în 4-6 rânduri. 6. ca şi când abia ieri s-ar fi despărţit de dânsa.. oprindu-se în faţa ei. apoi se ridică şi-şi făcu cruce. îi trecu tot trupul şi o aruncă cu un an în urmă (. Transcrie o secvenţă care conţine o imagine de mişcare. Scrie două expresii sau locuţiuni care conţin cuvântul a face. Un fior. 5. Explică folosirea cratimei: „Aşa-i că te miri?”. următoarea secvenţă: „Însă fetele nu pot porni ca flăcăii pe urma gândului lor. Astfel a stat timp de trei luni aproape de dânsul. identificată în text. puse încet suveica pe pânza întinsă. iar când era să plece dânsa. el trei zile de-a rândul n-a mai dat pe acasă. o trăsătură a personajului Iorgovan. Văzându-l acum intrat pe portiţa. ci vorbă scurtă.

. inclusiv în discursul naratorului prin folosirea pronumelui „dânsa”. tipologia junelui-prin. dar libertatea sa de acţiune este îngrădită de cutumele rurale: cutume economice (raportul implicit zestre . „timp de trei luni”. 8. 4. dar la Iorgovan.  Registrul regional şi popular se caracterizează prin structuri morfologice populare. „suveica”.. dar această atitudine determină şi restabilirea echilibrului interior („atunci se curmă şi plânsul”) dacă aşteptarea nu are un răspuns în conduita bărbatului. „să deie”. 5. aparţine unui narator interesat de viaţa interioară a personajelor sale prin folosirea stilului indirect liber. evident. prin accesul liber la interioritatea personajelor. prin asumarea punctului de vedere al personajului (argument în favoarea omniscienţei asumate.  Secvenţa exprimă dialectica iubirii în lumea satului. „poiata”. Se foloseşte varianta reverenţioasă a registrului.  Perspectiva narativă auctorială (perspectiva „dindărăt”). (război = conflict armat) 2. Apar şi elemente de civilizaţie rurală. „cu un an în urmă”. „Încă de pe când era copilă. distribuţie caracteristică lumii rurale. regionalismul semantic „cotul” (unitate de măsură)..”.”. sociale (fete . a face cu ou şi cu oţet. cum ar fi forma specifică a pronumelui „fieştecare” sau a verbului „stetea”. cu o distribuţie strictă a rolurilor. Instanţa feminină are rol pasiv: „fetele nu pot porni ca flăcăii pe urma gândului lor”. a se face de ruşine. Imagine de mişcare: „El însă venea zâmbind şi liniştit. nu. 7.. inclusiv la nivelul discursului). 6.164  BACUL pe înţelesul elevilor REZOLVARE 1.flăcăi) şi etice .  Dimensiunea temporală a textului se realizează prin structuri ca: „abia ieri”. 3. Un argument în acest sens îl constituie suita de interogative: „Ce să-i zică? ce să-i facă? ce voia el cu dânsa?”.  Expresii şi locuţiuni cu verbul „a face”: a-şi face de cap.pământ). În schimb stările fetei sunt redate prin folosirea stilului indirect. „des-de-dimineaţă”.”. a face zile fripte cuiva. în lumea tradiţională a satului. Bărbaţii au mers la război. prin regionalismul morfologic „iai”.  Cratima este obligatorie deoarece marchează prezenţa formei scurte a verbului „a fi” – „i” – care face corp fonetic comun adverbul „aşa”. 9. a se face foc şi pară. la nivelul vocabularului: „războiul”. ceea ce îl transformă în martor al stărilor trăite de personajele sale: „La moarte s-ar fi gândit Simina.  Iorgovan reprezintă.

vânzător de mărunţişuri. – (pop. câteodată şi mai rău. – negustor ambulant 46  boloboc.. 2. După o zăcere de câteva luni.. Răbdarea însă osteneşte soarta rea. Unul din ei luă un crâmpei de lemn ce-l găsi la-ndemână şi lovi în frunte pe tovarăşul său. telali. aşteptând dilijenţa. văzând sălbăticia.[. Fratele Surei. hangiu la Podeni. telal45 de straie vechi. e o întârziere de aproape un ceas.. când se întoarse la stăpân.m.] Precupeţ. Dincolo de acestea însă. trecând pe lângă băiat. poate.. stă pe gânduri la o masă sub umbrarul de dinaintea dughenii. s. dar mizerabilul se repezi să iasă din ogradă şi. care urmă negoţul pe seama lui. 44  samsar.m. ridică mâna asupra-i. TESTUL 10 Se dă textul: „Leiba Zibal. s.  Precizează rolul virgulelor din secvenţa: „Leiba Zibal. s. locul lui era ocupat.” (I. hangiul din Podeni. hangiul din Podeni. Zibal pică leşinat de spaimă.. Băiatul.) butoi . astfel se pot explica numeroasele interogaţii din începutul fragmentului oferit spre analiză. care trebuia să fi sosit de mult.GENUL EPIC  165 (ce se cuvine şi ce nu să faci). personajul se defineşte ca ezitant şi dilematic (din aceeaşi familie cu Ghiţă din „Moara cu noroc”). dete un ţipăt de alarmă. samsar44. şi hanul rămase lui Zibal. îngreună.n. apoi croitor şi ştergător de pete într-o ulicioară tristă din Iaşi – toate le încercase după accidentul care-l făcuse să-şi piarză locul de băiat într-o dugheană de vinaţuri.L... care căzu ameţit şi plin de sânge la pământ. stă pe gânduri la o masă”..  Scrie câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: neînţelegere. Doi hamali coborâseră în beci un boloboc46 sub privirea băiatului Zibal. – mijlocitor în afaceri negustoreşti 45  telal. Atunci începu lupta grea pentru viaţă.Caragiale – „O făclie de Paşti”) Cerinţe: 1. O neînţelegere se ivi între dânşii la împărţeala câştigului. muri. Este lungă şi nu prea veselă istoria vieţii lui Zibal. care se îngreună şi mai tare prin căsătoria lui cu Sura.

 Timpul verbal predominant este perfectul simplu şi este folosit pentru a dinamiza secvenţa narativă care zugrăveşte istoria tulbure a vieţii lui Zibal. hangiu la Podeni. muri. 7.. specifică naraţiunii la persoana a III-a.  Menţionează două trăsături ale textului narativ prezente în fragmentul citat.  Comentează. „căzu”.” 9. îngreună = complică. Verbe ca „luă”. Răbdarea însă osteneşte soarta rea. 4. Fratele Surei. un univers sărăcăcios. sordid. şi hanul rămase lui Zibal. ceartă.  Perspectiva narativă este obiectivă/ auctorială. Transcrie o structură care conţine o imagine vizuală. Menţionează perspectiva narativă în textul de mai sus. 8.” 6. 5. a aduce (pe cineva) la viaţă. care urmă negoţul pe seama lui. 2. 5. identificată în fragmentul citat. detaşat de universul ficţional. REZOLVARE: 1. cu un narator omniscient.. 3. „căzu ameţit şi plin de sânge la pământ. senzaţia că acţiunea se precipită şi ritmul derulării evenimentelor devine mai rapid. „se repezi” creează o stare de tensiune. 6. omiprezent. „găsi”. dezacord. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin substantivul viaţă. „lovi”. care se îngreună şi mai tare prin căsătoria lui cu Sura.  Identifică timpul verbal predominant în text şi comentează-i valoarea expresivă. a se trece din viaţă. impersonal. neînţelegere = conflict. următoarea secvenţă: „Atunci începu lupta grea pentru viaţă.166  BACUL pe înţelesul elevilor 3. 7.  Personificarea „ulicioară tristă” conturează atmosfera dezolantă a târgului de provincie. situându-se în afara lui. în 3 – 5 rânduri. . în care supravieţuirea individului e o luptă continuă. Cele două virgule delimitează structura apoziţională de restul enunţului.  Explică semnificaţia unei figuri de stil. a-şi pune viaţa în primejdie 4.  De exemplu: cu viaţă.

.. În adevăr. Între altele. Şi d. Închide şi aide-n odaie amândoi. ... Stavrache a ghicit bine.Am venit la d-ta ca la un duhovnic. claie peste grămadă. . sunt vreo 20 de voluntari tineri.. Trăgând bine cu urechea. am venit la d-ta ca la un duhovnic.) Preotul intră în cârciumă... ceata de tâlhari căzuse prinsă în capătul pădurii Dobrenilor. tocmai când dl Stavrache se pregătea să-nchiză.GENUL EPIC  167 8. D. Strigând: „Numaidecât!” aprinde lampa şi merge să deschiză.. 9. conduşi de un ofiţer şi doi sergenţi rezervişti către Dunăre – la război. două cu cazne. băgaseră spaima în trei hotare. căruia îi preia hanul.. nu râde şi nu chiuieşte aşa cu chef pe la miezul nopţii.) . Stavrache. (. (.  Secvenţa actualizează o idee veche în literatura română. zise el privind ciudat şi sperios în toate părţile. mă? . care tremură ca varga.Ce? ..Neică.) Dar bubuiturile se-ndesesc.sunt oameni mulţi afară. Întâi începuseră cu hoţia de cai: apoi o călcare. TESTUL 11 Se dă textul: „În sfârşit.Ai să vezi. foarte îndrăzneţi şi foarte cruzi.Ce e. Leiba Zibal câştigă „lupta grea pentru viaţă”. pe urmă omoruri. în câteva trăsuri. situat în afara universului ficţional. Doi ani de zile.. aş vrea să-ţi spun ceva numaidecât. hangiul înţelege că are a face cu o lume veselă: o ceată de răufăcători e mult mai serioasă şi mai tăcută. aceea a soartei schimbătoare (fortuna labilis). fără să mai asculte de stăruinţele popii. făcură acum o vizită despre ziuă lui Popa Iancu din Podeni. căci destinul mult încercatului personaj se schimbă după moartea cumnatului. vreo câţiva voinici. (... reconstituie traseul existenţei hangiului Zibal (acţiunea). spoiţi cu cărbuni pe ochi.) . impersonal. îl împinge cât colo şi trece-n prăvălie.  Apartenenţa la textul narativ se poate argumenta prin prezenţa naratorului. omniscient. care. . N-aude nimeni? (..

fără să se mai uite-napoi. frumos şi curat. despre ziuă=spre ziuă. Transcrie o secvenţă care conţine o imagine auditivă.  Ilustrează. 8. nu râde şi nu chiuieşte aşa cu chef pe la miezul nopţii. Iancu Georgescu. Camarazii l-au salutat cu un „ura” puternic de s-a cutremurat hanul.  Comentează. 7.” 9. cele două virgule marchează demarcaţia între discursul naratorului. respectiv cel al personajului. următoarea secvenţă: „Trăgând bine cu urechea. Identifică perspectiva narativă. 3. Şi d. 4. aş vrea să-ţi spun ceva”.” (I. identificată în text.  Selectează două sintagme care sugerează dimensiunea temporală a textului.L. 5. ai să vezi=hai să vezi. o trăsătură morală a personajului Iancu Georgescu. după ce s-a sărutat de multe ori cu neica Stavrache.Caragiale – „În vreme de război”) Cerinţe: 1. 3. a (nu) avea cei şapte ani de acasă. a (nu)-şi arăta anii. să-nchiză=să închidă. Stavrache a ghicit bine. aide=haide 2. zise el privind ciudat şi sperios în toate părţile. ras proaspăt – o înfăţişare demnă şi severă. 6.  Scrie patru forme neliterare din text şi oferă-le echivalentul literar. hangiul înţelege că are a face cu o lume veselă: o ceată de răufăcători e mult mai serioasă şi mai tăcută.168  BACUL pe înţelesul elevilor Şi d. şi d. Stavrache aduse în faţa camarazilor pe domnul Iancu Georgescu – un tânăr foarte voinic.  Explică semnele de ortografie şi de punctuaţie în contextul: „Neică. în 4-6 rânduri. 2. REZOLVARE: 1.  Scrie două expresii sau locuţiuni care conţin cuvântul an. a pornit cu vesela bandă. a fi încărcat de ani . în 3-5 rânduri.  Explică semnificaţia titlului prin raportare la fragment.  Prima virgulă delimitează substantivul în cazul vocativ de restul enunţului.

Soldatul tresări.  Titlul contine o structura nominală cu functie anticipativă la nivelul fragmentului. parcă l-ar fi înţepat cu un ac. TESTUL 12 Se dă textul: „Iţic nu vedea nimic. care contravine menirii sale. destins. Perspectiva narativă este omniscientă. De-aici încolo poţi să te duci şi singur. dar se topea în ceaţa înserării.„despre ziuă” 7. gândindu-se c-ar fi bine.  Fragmentul propune o figură de preot demonic. Apoi. Soldatul sări în picioare ca muşcat de şarpe. Ioane? – Dincolo. Căprarul îi arătă din cap linia vrăjmaşă şi apoi îşi odihni asupra lui o privire caldă (. să nu mai ocolească.. 5. zăpăcit. uniform conferă coeziune textului.  Modalitatea de redare a vorbirii este stilul indirect liber. Coasta lină şi netedă se întindea ca o coală de hârtie. ci să meargă drept peste câmp. Se uită la căprar. dacă o interpretăm ca pe o metaforă a nelegiuirii. „doi ani de zile”..constând în introducerea . parcă numai acuma ar fi înţeles gândul căprarului: . ca un gard viu. să ajungă mai repede la companie..). Rămase cu ochii pierduţi. „Dar bubuiturile se-ndesesc-sunt oameni mulţi afară” 6. apare şi o ceată de voluntari care merg la război (nu se precizează care anume).Limbajul colocvial. şi de-abia peste câteva clipe bâlbâi: – Da’ unde să mă duc. 9. În fundal. În contrast cu hangiul. identificabil şi în prozele lui Ion Creangă. popa priveşte „ciudat şi sperios în toate părţile”. Acesta vine la fratele său pentru o destăinuire şi-i este chiar teamă să spună adevărul.. Aruncă priviri înflăcărate de o mânie bruscă. Tăcerea se coborî între dânşii iar. pare a fi redare a conflictului dintre lege şi fărădelege. 8..măi frate Iţic. în planul obiectiv al autorului a unei suite de reflecţii ale personajul. o formă de interferenţă a planurilor narative. la întoarcere. doritori. până aici te-am dus eu. caracterizare directă. într-un târziu..GENUL EPIC  169 4. care iese inaintea oamenilor. făcută de narator. căprarul rosti cu glas moale: – Ei. însă.

. dezertor.. Raportul a plecat azi-dimineaţă: Iţic Ştrul. 4... Uite-acu tu nu nici nu mai eşti în compania noastră. Şi să te îngrop.). Iţic. Vrei să mă faci dezertor. eu nu vreau să fiu dezertor! Nu vreau şi nu vreau! (. (.. Mie don locotenent mi-a ordonat să.  Precizează rolul semnelor de punctuaţie din secvenţa „Ce-am greşit... păcatele mele?” 3.).. 2. măi frate Iţic. – Parcă eu pot să ştiu?. Nu ţi-ar fi milă să-mi laşi familia pe drumuri şi să ma faci şi pe mine să nu mă mai pot întoarce acasă niciodată?. dar eu n-am ce-ţi face. iacă. bine că ştiu... prostească: – Nu vreau. nu vreau.. Crede-mă. – Ce-am greşit. mai toropit.... c-am priceput eu ispita. Scrie două expresii/ locuţiuni care să conţină verbul a ajunge. Ionică... Îşi dădea seama că e pierdut.. fiindcă nu găsea nici un răspuns mulţumitor.. Întrebarea „de ce” îi sfâşia creierii. Nu-s e de vină. (. Ionică! Încaltea de nu ne-am cunoaşte de-acasă... vrăjmaşă. Iţic ridică ochii în sus. Eu nu-mi fac datoria? Nu lupt eu ca orişicare? – Aşa-i măi Iţic.. că nu mă mişc de-aici nici mort! Lasă.. Ionică.. măi frate! Ordin! Auzi? Ordin de la don locotenent. păcatele mele? izbuti Iţic să scâncească iar.) – Să mă omori? stărui Iţic.. (..).. ai? Mă mir că nu ţi-i ruşine. deznădăjduit. şi nu mai afla decât o îngăimare nătângă. îi zise căprarul aproape în şoaptă. vezi tu bine.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: zăpăcit.. Căuta în minte vorbe de răzvrătire sau măcar de apărare. M-am gândit şi m-am frământat de-ajuns toată calea până aici. că altfel nu se poate. şi vezi bine că nu se poate altfel!... ....170  BACUL pe înţelesul elevilor – Apoi dacă-i aşa.” (Liviu Rebreanu – „Iţic Ştrul dezertor”) Cerinţe: 1. – Ba să vrei. Ei. că nu-s prost. şi ştiinţa asta îi stânjenea gândurile. să nu ţi se mai afle nici o urmă. – Să te omor! făcu stins căprarul.. Trebuie să vrei. Identifică perspectva narativă în fragmentul citat.. bine că ştiu..

Transcrie o structură care conţine o imagine vizuală. 8.  Comentează. în 4 – 6 rânduri. încearcă să găsească răspunsuri.  Perspectiva narativă este auctorială (obiectivă). . 3. identificată în fragmentul citat. 8. înfierbântat de sugestia camaradului de-a dezerta. a nu-i ajunge cu prăjina la nas. identificate în fragmentul citat. „îngăimarea nătângă. a ajunge la mal. fiindcă nu găsea nici un răspuns mulţumitor. 9. 5.GENUL EPIC  171 5. În acest context. 6. Întrebarea „de ce” îi sfâşia creierii. iacă. următoarea secvenţă: „Iţic ridică ochii în sus. Ce-am greşit. fiind un produs al panicii. 4. Căuta în minte vorbe de răzvrătire sau măcar de apărare. cu un narator omniscient. tulburat.  „Ei. Îşi dădea seama că e pierdut. dar se topea în ceaţa înserării.  Virgulele delimitează substantivul propriu. în 3 – 5 rânduri. dar raţiunea nu-l mai ajută. Disperat. aflat în cazul vocativ. a ajunge pe mâinile cuiva. omniprezent. „ Coasta lină şi netedă se întindea ca o coală de hârtie. o trăsătură morală a personajului Iţic. prostească”. de restul propoziţiei. zăpăcit – năucit. 2. iar semnul întrebării marchează interogaţia retorică. să se revolte. păcatele mele?” 7. conturează imaginea individului care trece cu intensitate printr-un tumult de sentimente.  Epitetele din structurile „priviri înflăcărate” şi „mânie bruscă”. şi nu mai afla decât o îngăimare nătângă.  Ilustrează. specifică naraţiunii la persoana a III-a.  Secvenţa scoate în evidenţă trăirile tulburătoare ale individului bulversat de conştientizarea faptului că „e pierdut”. prostească” (epitete) devine explicabilă.” 6. REZOLVARE: 1.  a-i ajunge (cuiva) cuţitul la os. 7. să se apere. vrăjmaşă – inamică.  Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite. Ionică. Selectează două mărci ale oralităţii în fragmentul citat. şi ştiinţa asta îi stânjenea gândurile. alături de comparaţia „ca muşcat de şarpe”. deznădăjduit.

Ştefane! Nu m-am trudit eu destul cu alde voi la armată? Vă ştiu şi măselele din gură!. făcu: – De!” (Liviu Rebreanu – „Răscoala”) Cerinţe: 1.. . din vorbă-n vorbă. cum nu! Şi să ocărăşti pe boieri şi să pui la cale rebeliuni! Ce zici. să vă bateţi voi joc de tinereţea lor? Răspunse pensionarul glumeţ. Nu vă cunosc eu ce tâlhari sunteţi voi? – De ce. atunci când conştientizează că dezertarea e singura lui opţiune.. TESTUL 13 Se dă textul: „Acum putea vorbi liniştit cu ţăranii.. V-am ajutat.  Scrie două enunţuri în care să ilustrezi polisemantismul verbului a duce.. la panică. Peste câteva minute. mă?. băieţi! Dumnezeu e sus şi vede!. aici am băgat şi cu voi am împărţit. v-am învăţat... Oamenii tăceau. păcatele noastre? – Fiindcă sunteţi.. tot ce am. mă! Vă vine cu strâmbul munca! E mai uşor să stai cu luleaua-n gură decât să dai cu sapa. Dar mie ce puteţi să-mi faceţi? Să mă omorâţi? Ce. să mai şi glumească şi să-i şi batjocorească: – V-aţi boierit şi voi. aşteptând o vorbă de protestare sau de recunoaştere. nu v-am năpăstuit. cel mai deschis. Ştefane? – De. De-abia într-un târziu Ştefan. don’colonel – făcu Ştefan cu faţa zâmbitoare – mai încercăm şi noi marea cu degetul. v-am ocrotit. mă? D-aia-s eu militar. don’colonel? – Aţi fi poftit să le las aici. nu v-am înşelat. Acu puteţi să-mi trageţi una cu parul.. Nu-i nimic. Ori să mă prădaţi? Prădaţi-mă dacă vă dă mâna! Că eu. Eu nu v-am bătut. mi-e frică mie de moarte. don’colonel.  Prin Iţic avem potretul unui om care trece de la confuzie – „zăpăcit” pentru că nu înţelege sugestia colegului de arme (în contextul în care el consideră că îşi îndeplineşte datoria: „Nu lupt eu ca orişicare?”.. ţăranul zâmbitor întrebă: – Da’pe domnişoarele le-aţi dus la oraş. măi. se întreabă el derutat) – la frică. Aşa-i? Colonelul se uită pe rând la ţărani.172  BACUL pe înţelesul elevilor 9....

o trăsătură a personajului colectiv. 7. 5. „făcu”.  Ilustrează. la nivel grafic. 3. în 4-6 rânduri. 9. expresiile de tipul „Vă vin cu strâmbul”. N-aduce ziua ce aduce ceasul. REZOLVARE 1. mă! Vă vine cu strâmbul munca! E mai uşor să stai cu luleaua-n gură decât să dai cu sapa. a sta la pat. a sta cu dinţii la stele. folosirea semnului două puncte pentru a introduce o replică sau izolarea incidentei între linii de pauză „făcu Ştefan cu faţa zâmbitoare”. Analizează titlul prin raportare la fragmentul oferit. 4. a unor sunete din structura cuvântului „domnule”. Ştefane?”) sau exclamative („Vă vine cu strâmbul munca!”). ţăranii. a sta de vorbă. verba dicendi/ verbele de spunere. Extrage două mărci ale stilului direct.  Selectează o sintagmă care să ilustreze dimensiunea spaţială a textului. a sta în calea cuiva. a sta (ceva) în fire cuiva.  Eu aduc o carte nouă la şcoală. 5.  Apostroful are rolul de a evidenţia transcrierea căderii accidentale. formule de adresare marcate stilistic prin căderea sunetelor „don’colonel”. 2.  Comentează. identificată în text. Transcrie două structuri reprezentative pentru registrul colocvial. a nu-i mai sta cuiva gura. 4.  Mărcile stilului direct sunt.  Pentru vorbirea colocvial-regională sunt caracteristice interjecţiile „mă” şi „de” – repetate. Ce vânt te-aduce? Aduce mâna la gură.  Expresii şi locuţiuni cu verbul a sta: a sta pe gânduri. 3. prezenţa liniei de dialog. de zicere „întreba”. următoarea secvenţă: „V-aţi boierit şi voi. a sta pe capul cuiva. Scrie două expresii/ locuţiuni în care să intre cuvântul a sta. La nivelul discursului. Explică folosirea apostrofului în structura: „don’colonel”.GENUL EPIC  173 2. a sta la locul său. „răspunse”. 6. a-i sta cuiva pe inimă. în registru colocvial. apar sintaxa afectiva cu interogative directe („Ce zici. măi. . Aduce cu mama la sprâncene. 8. în 3-5 rânduri. cum nu! Şi să ocărăşti pe boieri şi să pui la cale rebeliuni!”. „mai încercăm şi noi marea cu degetul”.

reproşurile colonelului şi starea tensionată pe care o traversează. ci autorul o redă aluziv.  Personajul colectiv se află într-un moment premergător revoltei. cum ar cere situaţia.  Cuvintele îi aparţin colonelului care doreşte să-i umilească pe ţăranii cărora le ţine o lecţie de morală. În fragmentul dat spre analiză. nu mai au răbdare şi deschidere către discursurile moralizatoare ale bărbatului. Colonelul aşteaptă o reacţie. se poate interpreta ca avertisment al celor ce vor veni.şi interbelica: pământul. ci aproape neverosimil glumeţ. 7. . prin structuri exclamative cu o paradoxală funcţie dublă: de a marca adevărul. 9. ca grup. caracterul de sentinţă al celor rostite şi de a semnala tonalitatea de glumă. dar refuzul de comunicării (indiferent de forma de exteriorizare: „o vorbă de protestare sau de recunoaştere”). 8. în stratul de profunzime.174  BACUL pe înţelesul elevilor 6. nemulţumirile nu s-au coagulat. se vede în atitudine: „Oamenii tăceau”. un substantiv comun– „Răscoala” –. dar revolta nu este coagulată. ţăranii sunt şi ei tensionaţi. „De”-ul final are rolul de a sublinia tocmai natura ireductibilă a conflictului. dar atitudinea relaxată de la suprafaţă este dublată de o marcată tensiune narativă. problema acestei clase sociale nu este explicitată. oferind un model ontologic pentru rezolvarea unei chestiuni vitale în lumea ante.  Titlul are structură simplă. demonstrează că mulţimea mai are nevoie doar de un factor catalizator pentru a se revolta. Li se reproşează abdicarea de la un cod moral şi comportamental rural ce are în centru munca pământului şi adeziunea la o atitudine de frondă. având în vedere titlul. prin atitudinea colonelului care protestează faţă de dorinţa oamenilor de a se revolta. Pe de altă parte. Tonul se poate explica prin dorinţa de reconciliere. însă finalul fragmentului surprinde tocmai imposibilitatea comunicării celor două clase sociale. tensiune adusă la suprafaţă prin tăcerea oamenilor şi prin interjecţia „De” rostită în finalul fragmentului de cel mai volubil dintre ţărani. pe un ton nu grav. de aceea este încă posibilă o încercare de reconciliere (de fapt de reinstaurare a vechiului cod moral). Totuşi. dar articularea hotărâta îl transformă în evenimentul central. Dimensiunea spaţială este marcată prin structura „la oraş”.

Transcrie o structură care conţine o imagine vizuală. cerşetori şi haimanale. magherniţe.] s-a iscat un cârd de cocioabe.  Precizează rolul virgulelor din secvenţa: „[. Inşi rămaşi fără îndeletniciri. cine-a mai stat să aleagă şi să rânduiască? [.GENUL EPIC  175 TESTUL 14 Se dă textul: „La extrema periferie a Bucureştilor. fete urgisite [. lepădată. identificate în fragmentul citat. mulţi derbedei şi leneşi.] Parc-ar avea nevoie de palate? Din primăvară până în gura iernii stau toţi numai pe afară ori sunt plecaţi.]. s-a iscat un cârd de cocioabe. Când dă gerul se strâng la adăpost şi se grămădesc ai casei într-un singur pat sub mormane de sdrenţe împuţite.  Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite. vârâte una în coasta alteia ori bot în bot. 6.. [. Înghesuite în neorânduială. 2. 4. femei fără căpătâi.. unde se cară necurăţiiile oraşului. Alţii rămân cu săptămânile. printre troiene de gunoaie şi nămeţi de murdării. apoi pleacă mai departe. Şi pecinginea se întinde. magherniţe.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: se perindă. chichineţe.. Cer găzduire pentru o noapte-două. ori se statornicesc încropindu-şi alături bârlogul ca păsările din cioburi şi fărimituri.] Aşa s-a alcătuit un cătunaş unde vieţuieşte şi se perindă un amestec de lume lepădată la marginea cea mai dinafară a vieţii sociale.” 3. .” (Vasile Voiculescu – Zahei Orbul) Cerinţe: 1. oameni scăpătaţi din rosturile lor. colice.. chichineţe. Precizează modul de expunere predominant.. câte un dezertor ori scăpat din temniţă.. 5..  Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin substantivul groapă... sau întorcându-şi spatele..]. borfaşi prigoniţi de poliţie. bojdeuci şi tot soiul de alte coşare şi coşmelii. într-o groapă fără stăpân a lacului Floreasca. 7. bojdeuci şi tot soiul de alte coşare şi coşmelii [. colice. Identifică perspectiva narativă în textul dat.

9. cu un narator omniscient. impersonal. a fi cu un picior în groapă. o lume pentru care pare că nu mai există speranţa purificării. bojdeuci şi tot soiul de alte coşare şi coşmelii”) şi abundenţa imaginilor vizuale în care se remarcă adjectivele cu rolul de a califica „lumea lepădată” de la margine.  Demonstrează. se perindă = trece. abandonat la marginea societăţii.  Textul este unul descripriv prin surprinderea părţilor componente ale unei realităţi: peisajul de la periferia societăţii. Şi pecinginea se întinde. Ideea este întărită de sintagma „lume lepădată” în care se remarcă epitetul care sugerează un spaţiu al excluşilor. groapa în care gunoaiele societăţii se scurg.  Secvenţa descrie componenţa spaţiului periferic. cutreieră. se pot observa enumeraţiile („s-a iscat un cârd de cocioabe. fete urgisite[. apocaliptice. mulţi derbedei şi leneşi. REZOLVARE: 1. 6. „pecinginea”. asociată metaforic bolii cu valenţă contagioasă. oameni scăpătaţi din rosturile lor. 4. 2. . Este de remarcat tonul depreciativ al vocii narative în descrierea acestui univers (vizibil şi în construcţia „sdrenţe împuţite”. Interesant că această lume. Modul de expunere predomninat este descrierea. borfaşi prigoniţi de poliţie. „ printre troiene de gunoaie şi nămeţi de murdării. sugerând dezgustul). apartenenţa la textul descriptiv.  Comentează. care ameninţă să cuprindă totul. magherniţe. s-a iscat un cârd de cocioabe”. în contururi haotice. lepădată = aruncată. care. cerşetori şi haimanale. cuprins de tare. a săpa groapa cuiva. câte un dezertor ori scăpat din temniţă. Ca trăsături ale descrierii. femei fără căpătâi.. imaginea lumii impure de la periferie. reconstituie o lume).” 9. devine un rău care se propagă. 3. 7. 8..  Perspectiva narativă este obiectivă/ auctorială (specifică naraţiunii la persoana a III. prin prezenţa a două trăsături identificate în text.  Hiperbolele „troiene de gunoaie şi nămeţi de murdării” conturează. colice. următoarea secvenţă: „Inşi rămaşi fără îndeletniciri. chichineţe. abandonată. 5. în 3 – 5 rânduri. omniprezent.176  BACUL pe înţelesul elevilor 8. Virgulele delimitează termenii unei enumeraţii cu un puternic rol descriptiv.].

Asfaltit. gratiile coastelor. în 4-6 rânduri. de acolo. următoarea secvenţă: „apa de acolo e atât de grea şi blestemată. unde întunecarea a pus stăpânire. un om fuge cu obrazul în palma încleştată printre spinii care-l plesnesc. cu inima zvâcnind în gratiile coastelor unde s-a deşteptat o durere şi mai atroce.” 9.  Comentează. Iar când a ajuns în câmp lucirea lacului cu apă sleită şi neagră îl cheamă.. Fuge gonit de el însuşi. de ziduri. Se împleticeşte. printre spini. dincolo de tot. încât nu primeşte trupul niciunui înecat.  Ilustrează. 8. Iar apa de acolo e atât de grea şi blestemată.  Scrie sinonime contextuale pentru: întunecarea.GENUL EPIC  177 TESTUL 15 Se dă textul: „Da. atroce.  Explică semnele de punctuaţie în contextul: „Da. 5. din locuri şi ceasuri cu deşarte sărmane jurăminte uitate de toţi. ca lacul pustiu şi blestemat. un om fuge cu obrazul în palma încleştată” 3. 2. 6. Scrie două expresii sau locuţiuni care conţin cuvântul inima. se ridică şi fuge peste mărăcini şi buruieni veninoase. o trăsătură a personajului. să-l mai sângere încă.. în 3-5 rânduri. Transcrie o secvenţă care conţine o imagine de mişcare. . încât nu primeşte trupul niciunui înecat. deşarte. 4. de departe.” (Cezar Petrescu – „Întunecare”) Cerinţe: 1. Identifică perspectiva narativă. Explică semnificaţia titlului prin raportare la fragment. identificată în text. Fuge spre margine. până ce cade undeva cu sângele obrazului în nămolul chiftind de duhoare. 7. şi mai intolerabilă încă decât cea a rănilor vechi. de oameni şi de lumină.  Selectează două sintagme care sugerează dimensiunea spaţială a textului.

atroce = puternică.  Titlul. „apa de acolo e atât de grea şi blestemată”.  Expresii şi locuţiuni cu substantivul inima: a pune la inimă. 5.178  BACUL pe înţelesul elevilor REZOLVARE: 1. cu narator omniscient. din toată inima. că meritul lui Cezar Petrescu constă tocmai în adaptarea stilistică a elementelor populare pe fondul . gratiile coastelor = cutia toracică. 2. ci din jurnalismul avid de senzaţional şi cu stil retoric. care poate avea acces la planul interior şi exterior al personajelor sale. explicitată chiar în text: „din locuri şi ceasuri cu deşarte sărmane jurăminte uitate de toţi”.  Sintagme care sugerează dimensiunea spaţială a textului: „dincolo de tot”.  Ghilimelele evidenţiază preluarea unui citat din opera lui Cezar Petrescu. 4. 6. Prelungirea biologică a acestei suferinţe se regăseşte în observaţia aproape naturalistă: „cu inima zvâcnind în gratiile coastelor”. aici. Şi spaţiul ilustrează damnatul prin tehnica detaliului semnificativ. fără inimă. Fuga pare reacţia organică la suferinţă sau ultima reacţie de apărare a unui individ gata să cedeze. 8. vie. redând la persoana a III-a disperarea unui personaj neindividualizat în fragment prin nume sau date personale. alcătuit din substantivul nearticulat (deci cu grad maxim de generalitate) „întunecare”.  Sintagma „apa de acolo e atât de grea şi blestemată” aduce în prim-plan ideea toposului blestemat din romantismul facil al romanelor foileton.  Sinonime contextuale: întunecarea = noaptea.  O secvenţă care conţine o imagine de mişcare este: „un om fuge cu obrazul în palma încleştată printre spinii care-l plesnesc”. „de acolo. 3. deci. adverb care exprimă o tragedie comună. Suferinţa este redată aproape jurnalistic prin anafora verbului „Fuge”. deşarte = inutile. dar nu din realism. are evident valoare metaforică deoarece face referire la drama unui personaj neindividualizat. dar. Putem afirma. de departe”. aproape facil: „lucirea lacului cu apă sleită şi neagră”. Virgula izolează adverbul afirmativ „da”. clişeul se îmbogăţeşte prin existenţa acestui clişeu narativ pe fondul unei drame trăite intens. cu inimă bună.  Perspectiva narativă este reprezentativă pentru romanul tradiţional: perspectiva nonfocalizată sau cu focalizare zero. cu efect de insistenţă şi de simetrie. a muri de inimă rea. 7. dar care trăieşte până la melodramă o suferinţă cauzată de un acolo misterios.

cu coliva-n piept. ca act de supremă disperare.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: galbeni.. apoi ameţit puţin. Venea seara rupt de şale de la muncă. să nu mai vadă în dreapta şi-n stânga. Fragmentul îl prezintă în mişcare şi suferinţă.] Băga capul între umeri. murdară.. Soarele încălzea pereţii. să nu-i mai numeri. Avea ochii în fundul capului.. Nu bea mult. şi străbătea maidanul. îl mânca un vierme pe dedesubt. Abia avea de ţuica lui. Nu prea încăpeau multe. sec şi adânc. Le arăta cârciumarului. pentru mânji! Scotea pe rând fructele cocârjite. După ce dădea bună seara.. Copii. verzi. . Prin urmare. Le căra mere întrun sufertaş. nu se poate împlini fiindcă natura îi „refuză” simbolic gestul: apa „nu primeşte trupul niciunui înecat”. Scrierea cu italice a adverbului „acolo” evidenţiază un loc simbolic. TESTUL 16 Se dă textul: „Chirică şedea într-un fel de magazie de scânduri prin care bătea vântul.GENUL EPIC  179 analizei moderne. tuşea a doagă. Erau prea mulţi la un loc!” (Eugen Barbu – Groapa) Cerinţe: 1. zâmbind moale: – Uite. ţinute. muierea ţinea uşa şi ferestrele deschise. 9. cerea un dorobanţ. Sinuciderea (existentă ca sugestie în text: „lucirea lacului (. pe îndelete. Îi plăcea mirosul iute şi curat. Se mai dregea cu un rachiu. ţinute iarna în paie până rodeau iar pomii. toţi galbeni şi duşi.. Ziua. dar degeaba. personajul pare exponentul memoriei colective. Cu ce drag privea rachiul! Îl sorbea rar. [. Ţinea nevastă şi casă grea. Îşi auzea de departe copiii tuşind. în stare să-l marcheze pe cel care-a trecut prin experienţa respectivă şi să-i insufle sentimentul de solidaritate umană uitat de ceilalţi participanţi la drama colectivă: „deşarte sărmane jurăminte uitate de toţi”. primenea aerul.) îl cheamă” ). cel care le aminteşte semenilor de jurămintele uitate după ce primejdia a trecut. vecine. [..  Personajul fragmentului nu este individualizat şi nici nu are o „poveste” în textul dat spre analiză.] Tuşea în colţul lui. În odaia lui ardea o lampă unsuroasă. pleca acasă. Îşi rupea de la gură să le cumpere.

2.. în 3 – 5 rânduri.  Perspectiva narativă este obiectivă/ auctorială. 9. a lua cuiva vorba din gură.180  BACUL pe înţelesul elevilor 2. Abia avea de ţuica lui.  Prezenţa maidanului pe care Chirică îl traversează în fiecare seară. 3. pentru mânji!” 3. ţinute = păstrate. acestea sugerează spaţiul periferiei. identificată în fragmentul citat. 7. ţinute iarna în paie până rodeau iar pomii.  Precizează rolul semnelor de punctuaţie din secvenţa: „Uite. REZOLVARE: 1. în 4 – 6 rânduri. Scrie două expresii/ locuţiuni care să conţină substantivul gură. vecine. verzi. un substantiv în cazul vocativ. 4. următoarea secvenţă: „Scotea pe rând fructele cocârjite.  Menţionează două trăsături ale textului narativ prezente în fragmentul citat. verzi. specifică naraţiunii la persoana a III.  a uita de la mână până la gură. Semnul exclamării marchează intonaţia şi finalul enunţului.  Virgulele delimitează apelativul „vecine”. de restul propoziţiei. nu face decât să susţină autenticitatea. cu un narator omniscient. a fi gură spartă.” 8. situat în afara universului ficţional. Registrul colocvial.  Ilustrează. 5. . Îşi rupea de la gură să le cumpere.” Imagine auditivă: „Îşi auzea de departe copiii tuşind” 6.  Imagine vizuală: „Scotea pe rând fructele cocârjite. „cu coliva-n piept” sau „muiere”. 4.  Explică rolul registrului colocvial pentru definirea mediului din care face parte personajul. 5. dar şi sărăcia pe care o îndură familia lui. a ţipa ca din gură de şarpe. o trăsătură morală a personajului Chirică. a fi cu gura mare. galbeni = palizi. a intra în gura lumii etc. surprins în cuvinte/ sintagme ca „tuşea a doagă”.. omniprezent. Identifică perspectiva narativă în fragmentul citat.  Comentează. să contureze în tuşe realiste mediul cuprins de tare (ravagiile ftiziei) de la marginea societăţii.  Transcrie o structură care conţine o imagine vizuală şi una auditivă. 6.

traseul către casă. Părea singur în mulţime şi ridicat deasupra ei. căci îşi „rupe de la gură” pentru a le putea cumpăra câteva mere. 9. Ochii lui ageri dintr-odată apărură. e doza necesară pentru a se deconecta de la toată existenţa mizeră. căci îşi „rupe de la gură”. de abuz (căci personajul „nu bea mult”). fără a-şi sacrifica însă rachiul zilnic. jos. la persoana a III-a. sta înălţat un bărbat în strai alb. Când vroia să se retragă episcopul îşi întoarse ochii spre grumazul plecat cătră mulţime al lui Constantin. între tumulturi. omniprezent. îşi aţinti privirea într-un loc. fără să înţeleagă de ce. 8. reconstituie neutru. întrun discurs obiectiv. nu departe de tribuna împărătească. unde. ori poate salutând. sărăcia. adică se lipseşte de strictul necesar pentru a le cumpăra copiilor acele mere stafidite. Nu e vorba de exces. câteva evenimente (acţiunea) care compun existenţa chinuită a personajului Chirică: familia numeroasă măcinată de boală.) . Totuşi. Stavrikie urmă şi el numaidecât pilda stăpânei sale. Ridică braţul. sclipind. e ataşat de aceştia printr-o reală afecţiune. Părea într-un pustiu al propriului său suflet. Era şi servitorul cel uriaş. Vasilisa îi cuprinse mâna şi i-o sărută. făcând parcă un semn tainic.  Chirică îşi iubeşte copiii. nu poate renunţa la „ţuica lui”. acolo..GENUL EPIC  181 7. gestul afectuos al cumpărării merelor. ci de un soi de hedonism – „Cu ce drag privea rachiul!”. Omul în strai alb ridică şi el braţul. în poarta mănăstirii sfântului Pantelimon. efortul material. începea a lucra cu umerele şi cu braţele ca să facă loc de trecere. Atunci egumenul de la Sakkoudion cunoscu pe călătorul cu care avusese întâlnire în ajun. Alcoolul reprezintă o plăcere modestă pentru amărâtul căruia îi mor copiii acasă de foame şi de tuberculoză. un strop de hedonism în acest univers cenuşiu. şi bătrânul Platon le simţi greutatea drept în mijlocul frunţii.. ca şi cum ar fi vrut să se apere. apoi. (. de alcoolism. naratorul omniscient. în preajma stăpânului său. TESTUL 17 Se dă textul: „Bătrânul Platon ridică degetele dreptei pentru binecuvântare.  Se poate considera că secvenţa scoate în evidenţă sacrificiul tatălui. dar nu poate renunţa la paharul lui de rachiu. Prin acestea.  De exemplu: Apartenenţa la textul narativ a fragmentului se poate argumenta prin utilizarea naraţiunii (asociată descrierii) ca mod de expunere dominant.

. am văzut şi locurile sfinte despre care domnita ta m-ai întrebat. am dorit să ne revedem. în afară de această alcătuire a cugetului omenesc şi deasupra ei. 4.. 5. Extrage doi termeni din vocabularul fundamental. răspunse bătrânul. răspunse străinul.” (Mihail Sadoveanu – „Creanga de aur”) Cerinţe: 1. . îngână el. Întorcându-mă de-acolo. deci unde el însuşi va găsi pe împărăteasa.. am greşit. îngână el. – Iubite frate. am greşit. aplecându-se cuviincios. stă curat şi în sine ceea ce este etern. cu mirare nouă că. Neamul meu e din ţara Daciei. Străinul zâmbi: – Doreşti să-mi cunoşti numele? – Într-adevăr. dar.. zise călătorul.  Explică folosirea virgulei în contextul: „Iubite frate. Am călătorit în Egipet.). – Mă chiamă Kesarion. şi sunt plin de mirare. – Mărturisesc.. 2. aşa este. în ajun. Scrie două expresii sau locuţiuni care conţin cuvântul braţ. Venea liniştit cătră el. Îşi aduse aminte. Episcopul îndrăzni să-l privească. – Într-adevăr. nu mă judeca greşit şi nu mă socoti duşman. Identifică perspectiva narativă. zise el. îmi închipui că mărturiseşti credinţa cea adevărată a lui Hristos. (. că spiritul lui Dumnezeu s-a întrupat: aceasta este treimea cătră care trebuie să ne plecăm.. mărturisi părintele Platon. zâmbindu-i. mi-ai făcut semn şi ţi-am urmat chemarea. – Frate Kesarion. răspunse Breb. – Prea înţelepte părinte Platon.. Transcrie o marcă a adresării directe.182  BACUL pe înţelesul elevilor Când ridică fruntea (. întrebă el.. 3. părintele Platon văzu pe străinul îmbrăcat în alb. tovarăşul său îi vestise unde se vor vedea iar. unde am stat vreme mai îndelungată. Părintele Palton îşi zbătu pleoapele.) – Părinte al meu.”. ai dorit să ne mai vedem.

 Selectează o sintagmă care conţine dimensiunea spaţială a textului. a lua (pe cineva) în braţe. o trăsătură a personajului Breb.  Arhaismele privesc toate nivelurile textului. deoarece presupune un narator omniscient netextualizat. ce relatează obiectiv la persoana a III-a. Analizează rolul arhaismelor în textul dat. a ajunge/ a arunca/ a cădea în braţele cuiva. deoarece Breb preferă toponimul Dacia. identificată în text. următoarea virgulă are rolul de a separa planul replicii de cel al verbului de zicere (verba dicendi). 8. dar. arhaisme morfologice „umerele” sau sintactice ca formulele de adresare „Părinte al meu”. în 4-6 rânduri. REZOLVARE 1. oricum în vremea unui Ev Mediu timpuriu ce pare apropiat de timpul mitic.  Comentează.. în. fără a se individualiza în context prin precizări colaterale. 7. 2. răspunse Breb. regimul infinitivului „începea a lucra” sau forma pronumelui de reverenţă „domnia ta”. Termeni din vocabularul fundamental sunt: părinte. nu şi funcţia de interpretare. stă curat şi în sine ceea ce este etern.  Expresii sau locuţiuni cu substantivul braţ: braţ la braţ. a da/ a oferi braţul. 5. deoarece se realizează doar funcţiile de narare şi de regie. (a primi/ a aştepta pe cineva) cu braţele deschise. „chiamă”.  Ilustrează. în afară de această alcătuire a cugetului omenesc şi deasupra ei. Acestea însă nu apar în exces şi au în text funcţie de datare în perioada medievală. frate. „Egipet” (forma arhaică a unui toponim). „Iubite frate”.  Perspectiva narativă este heterodiegetică.  Dimensiunea spaţială se desprinde din structura „nu departe de tribuna împărătească”..” 9. Se desprinde focalizarea zero sau naraţiunea nonfocalizată. în braţe. apar arhaisme fonetice „cătră”. Astfel.GENUL EPIC  183 6. 7. 6. 4. O marcă a adresării directe este structura în vocativ: „Părinte al meu”. iar. . 3. următoarea secvenţă: „Mărturisesc.  Prima virgula izolează sintagma în vocativ „Iubite frate”. că spiritul lui Dumnezeu s-a întrupat: aceasta este treimea cătră care trebuie să ne plecăm. în 3-5 rânduri. a fi braţul drept al cuiva.

. Erau şi câţiva păpuşoi. o floarea-soarelui. Se vorbea moldoveneşte. mai ales dacă ţinem seama de verbul cu care începe: „Mărturisesc”. Iar în ogradă – nu curte – era o poiată – nu cuşcă de păsări – o hulubărie – nu porumbar – un felinar cu gaz şi un câine adus de la Iaşi. tufănelele. puterea de a se face cunoscut şi acceptat. discursul dobândeşte caracter reflexiv şi introduce motivul gânditorului excepţional (are capacitatea de a prevesti evenimente. „ceva curat şi etern”. dar se depărtează ca limbaj de regimul arhaic şi intră în cel neologic. în termenii patristicii creştine: „spiritul s-a întrupat”. alături de legumele pe care cucoana Catinca nu vroia cu nici un chip să le cumpere de la piaţă. Florile cele mai provinciale – ţesute parcă în faţa caselor moldoveneşti de mâinile stăpânei – se aşternuseră supuse în Popa Nan. cucoana Catinca decretase moldove­ nismul.. panselele. privire pătrunzătoare şi aplicaţie către speculaţia religioasă). „treimea cătră care trebuie să ne plecăm”. oricum reprezentare a unui erou mitologic. rotundă şi rurală. oricum speculativfilozofic. Acum. care nici pe solul Munteniei nu se simte solidar cu motanul moldovan prin lene şi locul naşterii. cu aceeaşi rânduială şi acelaşi zâmbet colorat. dominând petuniile. micsandrele. vâzdoagele. înaltă. Dar şi-n grădină. se trăia moldoveneşte. Astfel. care ilustrează înţelepciunea. sentenţios. busuiocul. voinţa cucoanei Catinca spulberase strădania ultimului proprietar de a întocmi în faţa casei o grădină vanitoasă la care să se uite gură-cască şi vecinii ca la farfuria de salată rusească de pe tejgheaua restaurantelor. ochiul boului. grădina era o odaie afară.  Citatul oferit spre analiza este un adevărat manifest de credinţă. şi. prin capacităţile sale: călător însetat la „locurile sfinte” din Egipet. între ei.  Breb este o ipostază a geniului romantic. 9. în care să poţi sta oleacă la aer la adă­ postul viţei sălbatice care acoperea gardul dinspre stradă. TESTUL 18 Se dă textul: „În casa din Popa Nan 24.184  BACUL pe înţelesul elevilor 8. înzestrat cu puteri ieşite din comun (face preziceri şi pare a citi gândurile celor din jur). Apartenenţa la nobila familie a eroilor de mitologie naţională (este un dac după cum spune chiar el) se desprinde şi din discursul său solemn. . crăiesele. adică un căutător al cunoaşterii.

Scrie câte un sinonim pentru cuvintele: oleacă. în 3-5 rânduri. alături de legumele pe care cucoana Catinca nu vroia cu nici un chip să le cumpere de la piaţă.. ochiul boului. Identifică perspectiva narativă. 6.” . Dănut regăsise parfumul patriarhal al copilăriei şi moalea inflexiune a vorbei moldoveneşti. Florile cele mai provinciale – ţesute parcă în faţa caselor moldoveneşti de mâinile stăpânei – se aşternuseră supuse în Popa Nan. Scrie două expresii/locuţiuni care conţin cuvântul „chip”. cu aceeaşi rânduială şi acelaşi zâmbet colorat. două ciubere cu leandri aprindeau flori roze. slăbiciune 2. rotundă şi rurală. diavol. şi. fiindcă era prietenul lui Mircea. 4. Selectează două sintagme care sugerează dimensiunea spaţială a textului. Explică două figuri de stil diferite. o floarea-soarelui. 8. Iar în ogradă – nu curte – era o poiată – nu cuşcă de păsări – o hulubărie – nu porumbar – un felinar cu gaz şi un câine adus de la Iaşi. care nici pe solul Munteniei nu se simte solidar cu motanul moldovan prin lene şi locul naşterii. dominând petuniile. 5. în care să poţi sta oleacă la aer la adăpostul viţei sălbatice care acoperea gardul dinspre stradă. următoarea secvenţă:„Acum. micsandrele.. dar vie. la dreapta şi la stânga. În această casă modestă. busuiocul.GENUL EPIC  185 În faţa scării de intrare. parfumul. 3. Comentează. crăiesele. tufănelele. Şi casa îl primise cu braţele deschise. 7.” (Ionel Teodoreanu – „La Medeleni”) Cerinţe: 1. Explică folosirea punctelor de suspensie la finalul celui de-al doilea paragraf. înaltă. fiindcă era moldovan de-al nostru şi fiindcă cucoana Catinca avea o autoritară slăbiciune pentru acest diavol simpatic. Transcrie o secvenţă care conţine o imagine artistică. grădina era o odaie afară. vâzdoagele. Erau şi câţiva păpuşoi. panselele. între ei.

nedelimitate prin mijloace specifice de planul naratorului.  Descrierea topografică configurează imaginea unei lumi idilice prin tihna şi armonia pe care le emană. actualizând gustul romanticilor pentru luxuriant. 4. deoarece în planul „obiectiv” al autorului se introduc elemente „subiective”. pentru dezordine. cu focalizare zero. REZOLVARE: 1. I se adaugă animalele. amintind de gustul lui Mateiu Caragiale pentru floarea mediteraneeană. Punctele de suspensie marchează posibilitatea continuării seriei enumerative. aparţinând la origine vorbirii personajelor şi identificate ca atare de către cititor. o formă de subiectivare a expunerii. provincial. resimţită ca perfectă. diavol = neastâmpărat. cu aromă patriarhală este motivată de nostalgia Iaşului tihnit. trăind în armonia ce actualizează un timp revolut. în fel şi chip. realizare a feericului.186  BACUL pe înţelesul elevilor 9. potenţează imaginea paradiziacă şi idilică a grădinii.imagine vizuală 6. sub niciun chip.  Oleacă = puţin. Preferinţa cucoanei Anica pentru spaţiile simple. parfumul = aroma. 8. Metafora „două ciubere de leandrii aprindeau flori roze”. Spaţiul paradiziac motivează orgoliul şi dispreţul cucoanei Anica pentru intervenţia într-o ordine naturală. „în faţa scării de la intrare” 7. 3. 5. copleşind prin cantitate. în 4-6 rânduri. slăbiciune = simpatie 2. Pasajele în stil indirect liber conţin replicile personajului Catinca.  Ilustrează.  Epitetul personificator „grădină vanitoasă” evidenţiază conservatorismul personajului. o trăsătură a personajului cucoana Catinca. . repudierea locurilor civilizate. nesofisticate. Impresia de paradis pierdut este redată prin ampla serie enumerativă de elemente vegetale. de asemenea copleşind prin număr. „la adăpostul viţei sălbatice care acoperea gardul”. Reprezintă o modalitate de interferenţă a straturilor narative. „în ogradă”. heterodiegetică/ extradiegetică. Metafora „odaie afară” denotă preferinţa explicită a cucoanei Anica pentru natură.  Perspectiva narativă este omniscientă.

înghesuiţi într-o vatră sub mal. oamenii se strâng unii lângă alţii [. la dreapta. departe. care fuge călare. pe care urechea îl prinde cu un soi de anticipaţie. Exploziile se succed organizat. [. îşi înjumătăţeşte răsuflarea şi se încordează iar. urlând aprig peste capetele noastre. reuşind să schimbe planurile de renovare ale proprietarului. cel mai bun cu putinţă. Cum s-a terminat o ruptură. te năuceşte.. nu eşti mort. corpul tot. întâia explozie îţi sparge urechile.. este caracterizată de o mare voinţă (trăsătură numită în mod direct de către narator).GENUL EPIC  187 9. Aversiunea faţă de intervenţia omului în ordinea naturală este motivată de nostalgia Moldovei. nu există motive de a-l schimba.]. într-o convulsie epileptică şi aştepţi să fii lovit drept în moalele capului. în aşteptarea celeilalte explozii. care îi poate ascunde de vedere. Dar prin faptul că le-ai auzit pe amândouă.] Nu mai zăresc decât câţiva întârziaţi şi pe aghiotantul regimentului. ridicând.  Cucoana Anica are o fire voluntară.. Deasupra ta.. întâia noapte de război”) . pământ negru. Unele le aud la câţiva paşi. nepervertite de civilizaţie. ca nişte brazi. să fii împrăştiat. unde ne-am târât cu toţi. spaţiul de provenienţă. Răsuflăm încet dar nu putem vorbi de sfârşeală.]. sec. Cum modelul existenţial moldovenesc este resimţit ca satisfăcător. Spre norocul lor. Oamenii fug în toate părţile. în galop înnebunit [. încleştezi dinţii. altele în mine. NARAŢIUNEA SUBIECTIVĂ TESTUL 19 Se dă textul: „Acum salva de obuze. Intransigenţa se datorează preţuirii lucrurilor simple. nu mai mare însă ca un pat. ca o adunare în care a lovit trăsnetul. cu mâna îndoită deasupra capului. în spatele meu. Din cauza noroiului nu ne mai deosebim unii de alţii. ca un bolnav de tetanos. care îl apropie pe individ de natură.. în plină coloană.” (Camil Petrescu – „Ultima noapte de dragoste.. Animalic. pârâul mocirlos are un mal mai râpos. Un vâjâit scurt. o clipă sleit. a doua te acoperă de pământ. se prăbuşeşte în mijlocul drumului. Se năpustesc mulţi acolo.

REZOLVARE: 1. atât cele de mişcare („se prăbuşeşte”. „aghiotantul regimentului”.  Precizează timpul dominant al verbelor şi interpretează valoarea expresivă a acestora. „năuceşte”. 8. o trăsătură a eroului. 7. 4. De exemplu: „salva de obuze. din text. 5. Menţionează tema fragmentului.  Extrage. 4. 6. Transcrie o imagine auditivă din fragmentul dat. care trăieşte în mod nemijlocit experienţa traumatizantă a războiului şi sentimentul morţii. 5. Identifică perspectiva narativă a textului. 2. se reped. „ aştepţi”. 6.  Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în textul dat. în 6 – 10 rânduri. „fug”.  De exemplu: Timpul dominant al verbelor este prezentul şi susţine autenticitatea evenimentului narat. relevând dramatismul războiului. sleit. 2. „exploziile”. „se năpustesc”. 9. care exprimă stări psihofiziologice („aud”. „salva de obuze”. două cuvinte/ structuri lexicale din câmpul semantic al războiului. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin verbul a lovi. a se lovi ca nuca-n perete. sleit = extenuat. Prezentul verbelor. relatarea (la persoana I) fiind făcută de către un narator-personaj. a se lovi cu capul de pragul de sus. 3. „răsuflăm”. „nu putem”) descriu scena războiului construind impresia simultaneităţii între timpul faptelor/ al narării şi cel al receptării. 3. „se succed”).  Menţionează câte un sinonim contextual pentru cuvintele: se năpustesc. cât şi cele de simţire. sprijinindute de informaţiile din text. . se năpustesc = năvălesc.188  BACUL pe înţelesul elevilor Cerinţe: 1.  De exemplu: experienţa războiului/ războiul demitizat/ ameninţarea continuă a războiului/ groaza/ sentimentul morţii.  Perspectiva narativă este actorială. urlând aprig”. 7.  Comentează.

a dus tăcut ţeava rece pe inima caldă şi stupidă şi a domolit-o. sau „a fost unul dintre cei mai lăudaţi (?) poeţi de azi”. pământ negru” (comparaţia) conturează cu autenticitate scena aproape apocaliptică a războiului. aceste articolaşe-necroloage erau surprinzător de elogioase. Era ca un soi de ciudată pudoare. ca şi când cuvintele ar fi fost tocite de sens şi trebuiau umflate: „G. sfărmând-o.  De exemplu: Imaginea obuzelor „urlând aprig” (personificare). ridicând. Una vorbea chiar de „o mare pierdere pentru literatura românească”.. poet smintit şi cumsecade”. D.. Dar era un fel de laudă gratuită. teroarea. Gândul acesta singur şi îmi da o tristeţe grea ca un doliu. hrănit cu oţet. Corpul este „sleit”. căci nu aminteau decât „moartea” unui poet. Noapte bună. 9. apărându-şi instinctual vieţile.  Luciditatea este trăsătura esenţială a personajului. Era în toate acestea un soi de publicitate indiferentă în ceea ce priveşte însuşi obiectul. se încordează încercând să anticipeze. Tabloul războiului este completat în cele mai mici detalii şi de imaginile auditive. [. Revistele mai mici aveau mai mult accent.. Sunt înregistrate stări care transcriu extenuarea. Surprinde şi analizează tot ceea ce se petrece în jurul lui: deruta. căci „oamenii fug în toate părţile”. Efectul este autenticitatea.GENUL EPIC  189 8. Ziarele de tiraj păstrau un adevărat echivoc în privinţa aceasta. Imaginea auditivă este completată de aceea cromatică şi susţin impresia de haos. Una din ele m-a oprit îndelung şi mi-a umezit ochii: „Unul dintre cei mai mari poeţi ai timpului. de confruntare cu moartea.. care nu trebuia comentată. sau ca o întâmplare nenorocită în familie.] .. în căderea lor „ca nişte brazi. să fii împrăştiat”). TESTUL 20 Se dă textul: „Am căutat a doua zi toate ziarele şi revistele din săptămâna morţii lui Ladima. Peste sinucidere însăşi se trecea cu oarecare discreţie. un strălucit talent”. contrastând cu ostentaţia cu care era trecut sub tăcere în viaţă. haosul. dar binevoitoare şi amabilă. fiere şi dezgust de contemporani. sentimentul morţii („aştepţi să fii lovit drept în moalele capului. Astfel. căci faptul intra chiar în colecţiile din anul acesta. Nu mi-era greu. O conştiinţă care se autoanalizează într-o experienţă limită se dezvăluie în paragraful al doilea. Ladima. fiind vorba despre un confrate..

o trăsătură morală a naratorului. 2. fălcoşi. identificată în fragmentul citat. alţii priveau cu pasivitate. cine a fost procurorul de serviciu care a făcut sumara anchetă asupra sinuciderii lui Ladima. a trece la fapte.. dintre jandarmi şi poliţişti. . 2. aşa cum fuseseră descoperite.  Comentează în 3 – 5 rânduri secvenţa: „Astfel. REZOLVARE: 1. 7.  Ilustrează. 6. 8. în 4 – 6 rânduri. situat în interiorul universului ficţional. specifică naraţiunii la persoana I. 3.  De exemplu: a trece cu vederea.. nefastă.. 4. cu un narator-personaj. 5.” (Camil Petrescu – „Patul lui Procust”) Cerinţe: 1. a trece hopul. Cadavre fotografiate. aceste articolaşenecroloage erau surprinzător de elogioase. a trece ca un câine prin apă. Pe pereţii biroului (îl căutasem pe procuror acasă) erau tot felul de fotografii şi obiecte delicte. contrastând cu ostentaţia cu care era trecut sub tăcere în viaţă. asasini pociţi. în coşuri sau pe podea.190  BACUL pe înţelesul elevilor Nu mi-a fost greu să aflu. Transcrie o structură care conţine o imagine vizuală. [. [. 4. 3. Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: echivoc şi nenorocită. L-am rugat să-mi povestească amănunte şi mai ales ce crede despre cauza acestei sinucideri.  Perspectiva narativă este subiectivă/ actorială. neclaritate. echivoc = ambiguitate..”. Scrie două expresii/ locuţiuni care să conţină verbul a trece..  Ghilimelele marchează reproducerea unui fragment dintr-un articol ce anunţă moartea poetului Ladima.. rebegiţi parcă unii. Identifică perspectiva narativă în fragmentul citat. chiar de a doua zi. Selectează două mărci ale subiectivităţii în fragmentul citat. nenorocită = nefericită.” 9.  Precizează rolul ghilimelelor în secvenţa următoare: „Una vorbea chiar de „o mare pierdere pentru literatura românească”.] De-abia mai putem respira.].

oricât de neatent ai fi Tu faţă de toţi. . iar mintea o pot îndrepta după voie înspre descoperirile cele mai subtile. dar sunt acum aşa de fericit că vizita mea e obligatorie. indiferent de motive. „mi-„). Confesiunea „mi-a umezit ochii”. E minunat. alături de pronumele la persoana I („îmi”. Sunt aproape complect fericit. 8. Singur.. conturează durerea profundă provocată de moartea lui Ladima.  Secvenţa evidenţiază ipocrizia societăţii. Pasajul aminteşte de un celebru vers din Scrisoarea I. 9. poate. 6.. lustruindu-se pe el”. 7.GENUL EPIC  191 5. în structura căreia se află şi un epitet metaforic.  Comparaţia „tristeţe grea ca un doliu”. idee întărită şi de sugestia cromatică a construcţiei.. te vizitez rar. Artistul adevărat este ignorat cât tră­ ieşte („cu ostentaţie trecut sub tăcere”). care împărtăşeşte sceeaşi soartă la înmormântare: „Iar deasupra tuturora va vorbi vreun mititel/ Nu slăvindu-te pe tine. nici un defect la maşinăria complicată.  Verbele la persoana I („am căutat”).. Graţie Ţie.  De exemplu: „Pe pereţii biroului [. ca ochii şi urechile să fie în veşnică încântare. în secvenţa foarte expresivă „tristeţe grea ca un doliu”. De asemenea. referitor la condiţia geniului. TESTUL 21 Se dă textul: „A trecut o lună şi mă găsesc într-un amurg în Jardin de Luxembourg. care-l învăluie după sinuciderea lui Ladima. ideea emoţiei.. împreun mâinile. întăreşte. sau numai faţă de mine. seara coboară armonios pe pomi. pe flori. Surprizele îmi împodobesc orice moment cu noi prilejuri de îmbătare. Toate nemulţumirile de odinioară au dispărut poate pentru că am exagerat crezându-mă iremediabil bolnav. Ai îmbogăţit lumea. de asemenea. în momentul lecturii unui articol despre sinuciderea pomenită mai sus. viaţa mea este în perpetuă transformare. Îmi simt corpul sănătos şi sprinten. îndrept ochii spre cer şi mă rog: „Doamne.un tabu. soarele abia a apus.. dar slăvit atunci când nu mai este.  Sensibilitatea naratorului-personaj se conturează încă de la începutul fragmentului. pe bazinurile cu apa cu reflexe roşcate.] erau tot felul de fotografii şi obiecte delicte”. epitetele în inversiune „adevărat echivoc” şi „ciudată pudoare” surprind mentalitatea unei întregi societăţi în legătură cu actul sinuciderii .

 Comentează. inutil şi ridicol.  Precizează rolul virgulelor în secvenţa: „Doamne. că singură s-ar usca întocmai ca o floare neudată. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin substantivul apă. o trăsătură morală a personajuluinarator. următoarea secvenţă: „Nu e frumoasă. şi ochii mei au obosit repede îndreptându-se spre silueta ei bicisnică. Identifică perspectiva narativă în fragmentul citat.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: perpetuă.  Ilustrează. în 3 – 5 rânduri.. . Cum. Dar e îndrăgostită. 8. şi am ostenit vorbind singur. şi am ostenit vorbind singur. cu priceperea Ta savantă. Dar e îndrăgostită. în 4 – 6 rânduri. de frumuseţe sau de bani. identificate în fragmentul citat. fă să-mi recapăt libertatea. dar sunt acum aşa de fericit că vizita mea e obligatorie”. Nu e bogată şi mi-ar îngreuia mersul purtând-o pe umerii mei.192  BACUL pe înţelesul elevilor Numai o singură nemulţumire. Selectează două mărci ale subiectivităţii. căci pentru dragoste nu e nevoie de minte. Nu e bogată şi mi-ar îngreuia mersul purtând-o pe umerii mei. 7.” (Anton Holban – „O moarte care nu dovedeşte nimic”) Cerinţe: 1. Eu nu sunt în stare de nici o hotărâre. Transcrie o structură care conţine o imagine vizuală cromatică. Nu e frumoasă..  Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite. de frumuseţe sau de bani”. ca melcul cocioaba. defect. 2. 5. căci pentru dragoste nu e nevoie de minte. Am simţit-o că trăieşte numai cu gândul la mine. Nu e savantă. Am lăsat acasă o fată care mă iubeşte. Doamne. inutil şi ridicol. 6. 4. Nu e savantă. 9. te vizitez rar. identificată în fragmentul citat. 3. şi ochii mei au obosit repede îndreptându-se spre silueta ei bicisnică. nu ai putea pricepe decât Tu. ca melcul cocioaba.

 Perspectiva narativă este subiectivă/ actorială. capodopera umanităţii. defect = imperfecţiune. cu un narator-personaj. căci ochiul lui critic nu pune accentul decât pe cusururile ei: nu e frumoasă. Arghezi). prima izolând substantivul în vocativ „Doamne”.  Ambele virgule sunt necesare. pe bazinurile cu apa cu reflexe roşcate”. verbe la persoana I („am exagerat”. din perspectiva unui narator care nu pare să-i împărtăşească sentimentele. 2. Invocaţia retorică realizată prin vocativul „Doamne” instaurează un receptor ideal.  Laşitatea. 3. iar a doua marcând conjuncţia adversativă „dar”. 8. lipsa de hotărâre sau indecizia sunt trăsăturile care par să-l caracterizeze pe bărbatul care nu e capabil de a lua o măsură în ceea ce priveşte viaţa lui sentimentală. perpetuă = continuă. „pe mine”). specifică naraţiunii la persoana I. fiind demnă de compătimire prin silueta ei e „becisnică”. adică să iasă din relaţia cu fata pe care a „lăsat-o acasă”. 9. deci o povară. căci „eu nu sunt în stare de nici o hotărâre”. a intra la apă. 5. a bate apa în piuă. fără ca perspectiva să fie mecanicistă sau simplificatoare. dimpotrivă: personajul-narator este conştient de faptul că fiinţa umană rămâne. pe linia misticismului occidental. pe flori.  Pronume la persoana I („mă”. situat în interiorul universului ficţional. a băga pe cineva la apă.GENUL EPIC  193 REZOLVARE: 1. hibă. nu e „savantă” şi nici (măcar) bogată. situat în planul transcendentului. adjective pronominale la persoana I („mea”. care speră să-şi recapete „libertatea”. căci nu e nici frumoasă. 7. veşnică. 6.  De exemplu: a da apă la moară. 4. a nu avea nici după ce bea apă etc.  Secvenţa conturează portretul unei femei îndrăgosite. El speră ca „nemulţumirea” lui să se rezolve printr-o rugăciune adresată divinităţii. . Redescoperirea sinelui provoacă fericirea credinciosului modern care se considerase „iremediabil bolnav” ca scriitorii expresionişti. nici „savantă” şi nici bogată. în structura „viaţa mea”). după cum se confesează personajul (ca şi cum s-ar spăla pe mâini de gestul său). „am simţit”). „ seara coboară armonios pe pomi. Are corespondent şi în imaginarul poetic modern (Baudelaire.  Metafora „maşinăria complicată” descrie trupul uman. cusur.

. mă văd citind la o lampa de gaz într-o cameră vopsită în roz. mi se întâmpla uneori să privesc brusc faţa unui necunoscut şi să-mi spun: ce-ar fi fost ca omul acesta să fie tatăl meu?. mă închipui născut aici şi mă văd ducându-mă cu alţi copiii desculţi... cu grădina năpădită de nalbă şi de zorele.  Scrie câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: să-mi închipui. fără nicio necesitate. desăvârşit şi egal cu sine.. Andrei sau Sever. cu faţa severă şi ochii blânzi. Ar fi înspăimântător să crezi că din tot acest cosmos atât de armonios. Nu-mi era greu să-mi închipui. într-una din acele case boiereşti. ironic. neliniştit. poate ca mi s-a indicat ceva. dezlegarea întâmplărilor care au urmat. pe mama ar fi chemat-o Maria sau Sabina. cum îl întâlnisem în unele romane. Pe mama mea o chema Arethusa. Dar nu mă grăbesc. că toate sunt întâmplătoare pe lumea asta. dar prietenii îi spuneau Jenică. cu pitici coloraţi şi bazin de ciment în grădină.194  BACUL pe înţelesul elevilor TESTUL 22 Se dă textul: „Când eram foarte tânăr.) Gândul ăsta m-a obsedat întotdeauna: că toate ar fi putut fi altfel sau s-ar fi putut să nu fie deloc.. Poate mi s-a făcut cândva vreun semn. elegant şi citind cu pricepere anumiţi moralişti francezi. numai viaţa omului se petrece la întâmplare. . un bărbat cu tâmplele cărunte.. Când trec pe vreo stradă veche.. Mă întorceam acasă. şi văd unele case bătrâneşti. Ioan. necesitate. Sau în vreun oraş de provincie. (.Evident toate aceste nu prea au de a face cu cele ce vreau să spun.. Pe tatăl meu. cu uluci. întristat. dezlegarea. îl chema.. 2. la o şcoală primară de mahala... continuă Mavrodin. de mahala. numai destinul lui nu are nici un sens.) Omul străin din faţa mea însă ar fi putut fi un adevărat tată. . astea mi se păreau a fi numele cele mai potrivite pentru tatăl meu.... printre amintirile acestea.. desigur. sportiv. rătăcire. mirosind foarte discret a apă de colonie. Explică folosirea cratimei în contextul: „ce-ar fi fost”. cu grilaj de fier învechit. aproape întotdeauna. Şi-apoi mi se pare că am să găsesc undeva.” (Mircea Eliade – „Nuntă în cer”) Cerinţe: 1. după o asemenea rătăcire pe străzi necunoscute de mahala. aşa cum îl visasem eu.. (. fără nicio noimă.

Analizează folosirea tonalităţii confesive. Identifică elemente de subiectivitate. nevoie. Imagine olfactivă: „mirosind foarte discret a apă de colonie”.  Sinonime contextuale sunt: să-mi închipui = să-mi imaginez.  Ilustrează. 7. (om) de lume. 2. că toate sunt întâmplătoare pe lumea asta.  Elemente de subiectivitate: folosirea verbelor la persoana I („eram”. 6. dezlegarea = rezolvarea. 7.  Dimensiunea spaţială se realizează prin: „pe vreo stradă veche. pentru nimic în lume. răspunsul. în 3-5 rânduri. deoarece sunt expresia universului interior. . „mă”) şi adjectivul pronominal posesiv („(tatăl) meu”. 4. „să spun”. eu. evitarea hiatului în fonetică sintactică.  Expresii şi locuţiuni cu substantivul lume: ca lumea. tonalitatea confesivă se aplică unei concepţii personale despre lume sau despre raportul eu –lume. În fragmentul oferit spre analiză.GENUL EPIC  195 3. o trăsătură a personajului narator aşa cum se desprinde din fragment.  Comentează.  În contextul dat. într-una din acele case boiereşti”. rătăcire = hoinăreală.. 4. „m-”. „să privesc”. în 4-6 rânduri. de mahala”. 3. 9. „(mama) mea”). 5.  Transcrie o secvenţă care conţine o imagine artistică şi spune felul ei. mai exact interiorul modelează universul mare. a pleca în lume.  Tonalitatea confesivă presupune un raport de apropiere afectivă faţă de universul şi de evenimentele narate.”. „în vreun oraş de provincie. 8. necesitate = justificare. a-şi lua lumea-n cap. fără nicio necesitate. folosirea modalizatorilor („poate” . Scrie două expresii/ locuţiuni în care să intre cuvântul lume. pentru a relativiza perspectiva narativă. 5. lumea de pe lume. care se află sub semnul hazardului. Selectează două sintagme care exprimă dimensiunea spaţială. cratima este facultativă şi redă ritmul rapid al vorbirii. pronumele personal de persoana I („mi” – repetat. „visasem” etc. REZOLVARE: 1. 6.repetat).). fără nicio noimă.. următoarea secvenţă: „Gândul ăsta m-a obsedat întotdeauna: că toate ar fi putut fi altfel sau s-ar fi putut să nu fie deloc.

Se naşte un univers absurd. doar că foloseşte capacitatea creatoare pentru a descoperi un sens ascuns existenţei. care micşorează distanţa afectivă dintre momentul povestirii şi cel povestit. după cum se precizează la început: „Când eram foarte tânăr. reţinem desfiiţarea canoanelor. trăind în zarea magiei într-o lume unde sacrul se camuflează în profan. „se întâmpla”. ca psalmistul arghezian.. a încercării de a inova cu orice preţ prin desfacerea canonului tradiţional. din familia gânditorilor sau a intelectualilor interbelici. eu) sau suprastructurile sale (gen. gradul de implicare este maxim. cu valoare de axiomă postnietzscheană. sau doar al nostru.. specie). abolirea legăturilor explicite cu realul şi cultivarea unei literaturi-artificiu. prin dinamitarea clişeelor narative ale experienţei. ancestral trăim teama că „toate sunt întâmplătoare pe lumea asta. gratuit sunt mai greu de suportat decât o lume structural nedreaptă. 8.”). preocupat de sensul ultim al existenţei (lumea fără noimă i se pare înspăimântătoare)..  Fragmentul oferit spre analiză exprimă nevoia permanentă a omului de a explora posibilul şi probabilului: „toate ar fi putut fi altfel sau s-ar fi putut să nu fie deloc”. universul absurd. dar înzestrată cu sens.”. al suprapunerilor şi aluziilor culturale. ceea ce oferă un plus de autenticitate prin afirmarea îndoielii. 9. atît la nivelul retoricii. „nu era” etc). Ultimul alineat semnalează întreruperea tonalităţii retrospective. Este perioada literară a experimentelor de tot felul. pentru revenirea în prezentul incert din punctul de vedere al justificării actului de narare.196  BACUL pe înţelesul elevilor În cazul de acestui fragment. pentru că este minată însăşi logica textului. chiar dacă acesta este doar arbitrar. deoarece apare şi evocarea unei perioade trecute (a adolescenţei şi a începutului de tinereţe. Absenţa de sens.. fără nicio noimă. a manifestelor. se justifică prin nevoia umană de a oferi un sens celor din jur.  Personajul-narator pare să fie o conştiinţă dilematică. Mavrodin pare un vânător de absolut. cât şi al relaţiei cu textul şi structurile (personaj. „Obsesia” personajului-narator. Timpul rememorării este imperfectul („eram”. La nivelul prozei. fără nicio necesitate. AVANGARDA .

favoriţi şi rochie” 3. ajutoare băneşti şi lemne sunt mai întâi introduşi sub un abat-jour enorm. s-a reuşit să se fabrice unul pe cale chimică.(..) Cea mai mare parte din an. se zice că îl ţine astfel sechestrat pentru a-l feri de pişcăturile albinelor şi de corupţia moravurilor noastre electorale. 2. iar mai târziu. Se crede că stă consevat într-un borcan situat în podul locuinţei bătânului său tată. prin syntheză. când cea mai mare plăcere a lui este să se îmbrace cu o rochie de gală. . însă numai în vârful dealului de lângă pepiniera de viezuri. 4. Sute de solicitatori de posturi. după ce mai întâi i-a rupt urechile şi a stors pe el puţină lămâie. din prea multă dragoste părintească. graţie progresului ştiinţei moderne. Ismail reuşeşte să scape de acolo câte trei luni pe an. Identifică perspectiva narativă.GENUL EPIC  197 TESTUL 23 Se dă textul: „Ismail este compus din ochi. Înainte vreme creştea şi în Grădina Botanică. Acesta. unde sunt obligaţi să clocească fiecare câte patru ouă. Scrie două expresii sau locuţiuni care conţin cuvântul noapte. Ismail nu ştie unde locuieşte. favoriţi şi rochie şi se găseşte cu foarte mare greutate. cu unicul scop de a fi oferit de proprietar ca recompensă şi împărţit la lucrători.. Poate fi găsit însă pe la ora 5 1/2 dimineaţa..” (Urmuz – „Pâlnia şi Stamate) Cerinţe: 1. Ismail primeşte şi audienţe.  Scrie două enunţuri în care să ilustrezi polisemantismul cuvântului ochi. în ziua când se serbează tencuitul. în timpul iernii.. rătăcind în zigzag pe Strada Arinoaiei.. Ismail nu umblă niciodată singur.  Explică semnele de ortografie şi de punctuaţie în contextul: „Ismail este compus din ochi. însoţit fiind de un viezure de care se află strâns legat cu odgon de vapor şi pe care în timpul nopţii îl mănâncă crud şi viu. un bătrân simpatic cu nasul tras la presă şi împrejmuit cu un mic gard de nuiele. făcută din stofă de macat de pat cu flori mari cărămizii şi apoi să se agaţe de grinzi pe la diferite binale.. Totuşi.

7. iar mai târziu. graţie progresului ştiinţei moderne. Înainte vreme creştea şi în Grădina Botanică. Acestea se află în raport de coordonare cu „şi” copulativ. „pe Strada Arinoaiei”. 7. prezentat pe o tonalitate ce parodiază clişeele prozei şi ale textului ştiinţific.  Titlul este alcătuit din două nume interpretabile fie ca proprii ambele. în 4-6 rânduri. 6. în 3-5 rânduri. în fapt reprezintă o parodie a acesteia născută tocmai din buna cunoaştere a limitelor şi tehnicilor tradiţionale. focalizarea zero sau povestirea nonfocalizată). 3. 5. prin syntheză. noapte de noapte. identificată în text. titlul este specific operelor dramatice şi epice care orientează lectura spre personajul/ personajele menţionate în acest element paratextual.198  BACUL pe înţelesul elevilor 5. „Stamate”.  Ilustrează. Prin urmare.  Comentează. Am văzut cu ochii mei cum alerga.  Imagine vizuală este: „rochie de gală.” 9. 2. redate prin impersonalul „se zice”.  Perspectiva narativă pare să respecte convenţiile realiste (omniscienţa naratorului. Virgula marchează enumeraţia. în fragmentul de faţă autorul pare să aplice tehnica aşteptării frustrate. din ziua până-n noapte. a face din noapte zi. următoarea secvenţă: „Ismail este compus din ochi. fie primul – comun (numele unui obiect banal) şi celălalt propriu: „Pâlnia”.  Ghilimelele au funcţia de a semnala preluarea unui citat din textul lui Urmuz. limitata artificial prin procedeul „gurii târgului”. deoarece personajul este un hibrid cu nume balcanic – Ismail. Transcrie o secvenţă care conţine o imagine vizuală. I-a scăpat un ochi din andrele. o trăsătură a personajului Ismail. 6. Dar la nivelul textului sugestiile nu sunt preluate. s-a reuşit să se fabrice unul pe cale chimică.  Expresii şi locuţiuni cu substantivul noapte: cu noaptea-n cap. Explică semnificaţia titlului prin raportare la fragment. . 8.  Selectează două sintagme care sugerează dimensiunea spaţială a textului. făcută din stofă de macat de pat cu flori mari cărămizii”. favoriţi şi rochie şi se găseşte cu foarte mare greutate. 4. Sintagme spaţiale sunt: „în Grădina Botanică”. REZOLVARE: 1.

a integrării într-un univers relativ. Tehnica desfacerii în componente pentru a detalia structura prin intermediul enumeraţiei de substantive: „ochi. Pentru el. refuzului de convenţii lipsite de expresivitate. devenit aici un explicit sechestrator de fiinţe. a autoreferenţialităţii. lipsită de autenticitate şi exagerat supusă unor convenţii fals-estetizante.GENUL EPIC  199 8. Repetiţia pronumelui-subiect cu vădită intenţie de precizare şi de familiarizare la nivelul întregului fragment sau precizarea habitatului antropomorfizat („la Gradina Botanica”) şi a reproducerii pe cale chimică ilustrează aceeaşi intenţie ludică. pentru că lumea pare un imens carnaval. „syntheza” (neologism neadaptat). pe linia negării compromisului. revine moda ironiei. vor . dar şi poziţiei de tiran (exponent al unei birocraţii sterile). Dealuri vor începe să se adune ciopor în preajma liniei de cale ferată. favoriţi şi rochie” (cu evidenta încălcare a unităţii de conţinut comune pentru nominalele exemplificate) ilustrează nivelul sintactic. Ismail are capacitatea hibridului de a se adapta şi traiului într-un borcan (expresie a spaţiului citadin sufocant). harta şi drumul totuna-i. PROZA POSTMODERNĂ TESTUL 24 Se dă textul: “Trenul smuceşte şi pleacă. În acest context. nu are nevoie de hărţi ca să-şi caute drumul.  Fragmentul parodiază tonalitatea descrierii ştiinţifice pe care o integrează textului artistic prin asimilarea procedeelor. Te gândeşti că trenul. prin syntheză”) care anunţă societatea de consum şi kitsch-ul. la nivelul vocabularului. râurile vor susura. obţinută prin cultivarea intertextului. când îi pune pe cei veniţi cu diferite cereri să „clocească fiecare câte patru ouă”. pastişei şi parodiei. mecanic. drumurile vor urca. iar categoriile înalte sunt depăşite de lumea ca teatru.  Personajul Ismail ilustrează umanitatea înstrăinată. În postmodernitate se descoperă plăcerea textului. 9. totuşi. Astfel. deconstructivă. celebra dramă provocată de tatăl autoritar. Personajul trăieşte. reţinem predilecţia pentru neologisme: „este compus”. Acum. Caracterul său artificial este completat doar de imaginea produsului de serie („produs pe cale chimică. „cale chimică”. munţii vor străjui.

3. fagi şi păltinaşi vor deveni peste noapte nuntaşi.” (Mircea Nedelciu – „Amendament la instinctul proprietăţii”) Cerinţe 1.. nici autobuzul plin care demarează lăsând un nor de fum în mica piaţetă din spatele gării (presupunând că faţa gării e cea spre şine.200  BACUL pe înţelesul elevilor coborî şi vor şerpui. 7. vântul o transformă repede într-o perie de ace subţiri. identificate în fragmentul citat. Numeşte un mod de expunere prezent în text. vântul o transformă repede într-o perie de ace subţiri.].  Precizează rolul parantezelor din secvenţa: „Ploaia rece se înteţeşte. iar turma de oi pe care o zăreşti prin fereastra trenului nu departe de gară te va face să te hotărăşti deodată să schimbi iarăşi trenul şi vei sări cu curaj pe astfaltul ud al peronului. . înfipte. cu violenţă. brazi. [. în faţa ta (spuma laptelui) nu prea bine apărată de cozorocul şepcii. rebegiţi. 6. înfipte. în dreptul tău. [. florile vor smălţui poienile. Te concentrezi asupra organizării celor patru ore pe care (cu surpriză) ai constatat că le vei petrece aici înainte de a lua trenul următor în direcţia abia părăsită.. calcă o băltoacă şi te stropeşte.. deodată.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: se înteţeşte. 4. deodată. stelele mii vor aprinde făclii. evident) şi nici camionul care vine în spatele lui şi. Ploaia rece se înteţeşte. soarele şi luna vor ţine cununa. în faţa ta (spuma laptelui) nu prea bine apărată de cozorocul şepcii”.  Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite.  Selectează două sintagme care sugerează dimensiunea spaţială a textului. cu violenţă. N-ai timp să observi nici grupul de elevi rebegiţi adăpostiţi sub şopronul prea înalt din faţa unui chioşc de ziare. Transcrie o structură care conţine o imagine vizuală. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin substantivul ploaie. 5. 2.] Spatele unei gări mici (dar cu mare importanţă în traficul naţional) este locul cel mai uşor de confundat într-un oraş ca acesta..

apă de ploaie. De exemplu: Secvenţa. în primul rând. „Spatele unei gări mici”. adăugată de narator cu un evident scop ironic şi parodic. 3. [. Că textul aparţine postmodernismului se poate demonstra. pe colaborarea cu cititorul. prin renunţarea la formele convenţionale/ tradiţionale ale epicului. 2. munţii vor străjui.. descriind un peisaj care se dezvăluie călătorului de la fereastra trenului. 7. a-şi aranja ploile. reprezintă o parodie a unor pasaje celebre în literatura română. stelele mii vor aprinde făclii.  Menţionează două trăsături ale postmodernismului prezente în fragmentul dat. 6. căci sintagma dintre paranteze. Metafora „spuma laptelui” intră în registrul ironic şi parodic. Parantezele marchează o completare în interiorul frazei. suportă cu stoicism şi o doză puternică de ironie „ploaia rece” (epitet) devenită „perie de ace subţiri” (metaforă). devenite clişee.]. biciuindu-i faţa. Este evidentă trimiterea la „Mioriţa”. 8.GENUL EPIC  201 8. rebegiţi = îngheţaţi. 4. în triada autor-operă-receptor. în/ sub ploaie. Călătorul (posibil navetist).. 9. observânduse că discursul narativ este unul adresat. Naraţiunea. dar şi la personificarea drumului din incipitul romanului „Ion” de Liviu Rebreanu. „turma de oi pe care o zăreşti prin fereastra trenului”. preluată dintr-o cunoscută baladă. În proza postmodernă. fagi şi păltinaşi vor deveni peste noapte nuntaşi. verbele nemaifiind la persoana I . accentul se deplasează pe relaţia dintre ultimii doi termeni.  Comentează. drumurile vor urca. „într-un oraş ca acesta”. vor coborî şi vor şerpui. florile vor smălţui poienile. soarele şi luna vor ţine cununa. specific prozei postmoderne. următoarea secvenţă: „Dealuri vor începe să se adune ciopor în preajma liniei de cale ferată. râurile vor susura. brazi. e o metaforă devenită clişeu în descrierea feţei. în 3 – 5 rânduri. iar turma de oi pe care o zăreşti prin fereastra trenului nu departe de gară te va face să te hotărăşti deodată să schimbi iarăşi trenul şi vei sări cu curaj pe astfaltul ud al peronului. 5.” 9. REZOLVARE: 1. se înteţeşte = se intensifică. De exemplu: pe ploaie.

3. tovarăşu’. A început să zbiere la mine din senin ce-i cu laţele astea şi cică să nu mă mir dac-o să am nouă la purtare. Menţionează o temă a textului. exact ce mă enerva pe mine. şi două luni n-a mai suflat o vorbă de tuns. băiat bun. Că Hari toată ziua era cu mâinile-n păru’ meu. care trebuie să suporte ploaia şi frigul. Explică folosirea apostrofului în: bietu’. creţ. ironizate. cred că se cam ramolise. a oftat. 2. parodiate. dar au sărit cu gura Hari. Analizează rolul stilistic al cuvintelor: Haaai. 7. dar când? Hă-hă. s-a uitat pe geam. Scrie câte un antonim contextual pentru se ramolise. Astfel. mâine vin tuns. cotidianul. binişoru’. Au început cu milogeala – Haaai. textul lui Nedelciu e pe alocuri un amalgam de „citate” (tehnica intertextualităţii). Ina şi Dana. Transcrie o secvenţă care conţine o imagine vizuală. postmodernismul recuperează ironic şi parodic experienţa estetică anterioară. a zâmbit. Identifică perspectiva narativă.202  BACUL pe înţelesul elevilor sau a III-a. frumooos. nicio problemă. TESTUL 25 Se dă textul: „Azi îmi făcuse o fază aiurea de tot. că n-are păr aşa de mare. noooi. tăticu’. mai lăsaţi-l până săptămâna viitoare. 6.” (Ovidiu Verdeş – „Muzici şi faze”) Cerinţe: 1. la terenu’ lui de sport. autobuzul în care oamenii stau înghesuiţi etc. cică îi place ei că-i aşa creţ şi nu-mi sta în niciun fel. vă rugăm noooi frumooos! – şi Popeye. . ci a II-a. stropit de un şofer neatent. Nu în ultimul rând. aspectele prozaice trec în proza postmodernă. aici călătoria cu trenul a unui posibil navetist. 4. că de câte ori nu mi-a zis el cu binişoru’ să mă duc să mă tund? Am rămas mască. elevii care îngheaţă şi ei. zisesem. De asemenea. nene. tăticu’. într-adevăr. din „Mioriţa” sau din „Ion” al lui Liviu Rebreanu. tocmai pe trimestrul al doilea! Gata nenică. pentru că îmi zisese. bietu’ de el. 5. lăsaţi-l. Scrie două expresii sau locuţiuni care conţin cuvântul mâine.

şi două luni n-a mai suflat o vorbă de tuns. lucru dovedit de reacţia la cererea profesorului de a se tunde („Gata nenică. dar au şi o puternică încărcătură afectivă.  Secvenţa descrie profesorul de sport („s-a uitat pe geam.  Cuvintele respective reprezintă o marcă a oralităţii. căci tinerii încearcă să-şi înduplece dascălul („milogeală”. 3. marchează registul familiar/ colocvial. se ramolise ≠ întinerise.  Prezenţa apostrofului. la terenu’ lui de sport”. nicio problemă”). sugerând relaţia afectivă cu elevii săi.” 9. creţ ≠ drept.  Ilustrează. ca mâine-poimâine. care-şi permit libertatea unei porecle. 2.  Personajul-narator e un elev docil. 6. o trăsătură a personajului-narator. acest lucru reflectându-se în limbaj. Acceptă cu demnitate decizia dascălului. în 4-6 rânduri. „s-a uitat pe geam. fiind specifică naraţiunii la persoana I. aşa cum numeşte naratorul stăruinţele lor). 4. 8. cu un narator-personaj. 7. Îngăduinţa lui legată de tuns (unul dintre elementele coercitive ale şcolii în comunism) este explicabilă – „băiat bun”. De asemenea. de mâine. Reacţia lui spontană putea să fie de revoltă sau.GENUL EPIC  203 8. a zâmbit. a oftat. REZOLVARE: 1. aşa cum caracterizează el demersul colegilor care îi iau apărarea. 5.  Perspectiva narativă este actorială/ subiectivă. zisesem. băiat bun. de „milogeală”.  Comentează. la terenu’ lui de sport. mâine vin tuns.  De exemplu: adolescenţa/ constrângerile în şcoala comunistă/ solidaritatea între adolescenţi etc. e un adolescent tipic. situat în interiorul naraţiunii. personajul nostru e puternic ancorat în mediul în care trăieşte. pe mâine. De remarcat şi apelativul „Popeye”. 9. identificată în text. susţinându-şi colegul. „nenică”). . dimpotrivă. indicând absenţa accidentală în rostire a unor sunete. următoarea secvenţă: „Popeye. în 3-5 rânduri. la terenu’ lui de sport”) într-un moment în care face o concesie (idee întărită de verbul „a oftat”). s-a uitat pe geam. care capătă note argotice („tăticu”.

doar a trecut atâta vreme.. cu picioarele împleticite şi cu sufletul pilaf. un loc învecinat cu atâta cimitire. Deşi în sângele meu colcăiau microbi albi-roşii (bine asortaţi cu leucocitele şi hematiile). simţiţi-vă bine. infestat cu viruşi. printre dobitoacele care păşteau pe-acolo şi dădeau cu copita în minge. Îi plăcea să mă vadă stacojiu la faţă. reflexele. O treabă încurcată [. Dacă tata l-ar fi vizitat ca alţi taţi. Nu venisem acolo ca maratonist. cu canistre de benzină. Sufletul meu se perpelea ca pe jar şi. Parc-ar fi ghicit că ţin cu Dinamo. detenta. am trădat. toţi roş-albaştri. dar tipul.. ci prin afara tribunelor. mijlocaşi sau fundaşi lucrurile aveau o brumă de logică. [. leoarcă de transpiraţie. pentru un portar mi se părea o tâmpenie. în fine.204  BACUL pe înţelesul elevilor TESTUL 26 Se dă textul : „Eu am fost portar de fotbal. A fost groaznic. bacili şi streptococi gheboşi. Nu ştiai dacă-i convine ce faci şi. La pitici. cu damigene şi sacoşe. Tot ce vă rog e să priviţi faptele cu detaşare. nu stătea la discuţii cu mine. în derâdere sau în balon. oricât m-am tăvălit între bare. luaţi-mă în tărbacă. batjocoriţi-mă. uneori. năpădit de terenuri de antrenament cu iarbă şi zgură. sufocat ca-n pragul crizelor de astm. îl mai înjura pe câte unul sau îi trăgea o palmă după ceafă. ca să fie mai lung. De altfel. oricâte ghionturi. Matei Florian – „Băiuţeii”) . De trădat. vă jur. plasamentul. nici măcar în jurul terenului de joc. nu m-am înscris în P.. cariera mea în Ghencea a fost scurtă şi anostă. rar. Antrenorul mă alerga de-mi săreau fulgii.] Dispreţuiţi-mă.] m-am găsit să mă duc în oborul din Ghencea. poate aş fi apărat şi eu în partidele oficiale.S..D. nu m-a băgat niciodată în meciuri din campionat.” (Filip Florian. Dacă pentru atacanţi. degajările. am intrat de bunăvoie şi nesilit de nimeni în mediul puturos de la capătul tramvaiului 41. huliţi-mă. cu plicuri.] El stătea pe margine şi mânca seminţe.. cu ochi de şpriţar şi creier micuţ. oricâte şuturi şi centrări am respins. genunchii juliţi şi coatele vinete în slujba duşmanului. [. bocanci am încasat. câte zece tururi de stadion.. dar la urma urmei eram un puşti. uitaţi-vă chiorâş. pumni. la culcare parcă mirosea a inimă de câine roşu arsă. cu sticle şi lădiţe. La Steaua. Adevărul gol-goluţ e următorul: mi-am pus plonjoanele. m-am dus şi eu la Steaua.

marchează începutul unei explicaţii a personajului-narator. anostă.  Selectează două cuvinte/ grupuri de cuvinte din registrul colocvial. Transcrie două expresii/ locuţiuni din text. 4. 5. Menţionează o temă prezentă în fragmentul dat. iar punctul evidenţiază finalul enunţului. oricâte ghionturi. 2.  Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite. 3. „de-mi săreau fulgii”. cu damigene şi sacoşe.” 9.  Comentează. poate aş fi apărat şi eu în partidele oficiale. 4.” 3. se perpelea = se zvârcolea. Identifică şi motivează perspectiva narativă în fragmentul citat. anostă = plicticoasă.  Primul semn de punctuaţie. nu m-a băgat niciodată în meciuri din campionat. pumni. câteva frânturi din experienţa trădării echipei favorite în copilărie.GENUL EPIC  205 Cerinţe: 1. indică o .  Numeşte câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: se perpelea. în 3 – 5 rânduri. reflexele. două puncte. se zbătea. „uitaţi-vă chiorâş”. plasamentul.  De exemplu: Fragmentul. rememorând. „ luaţi-mă în tărbacă. Dacă tata l-ar fi vizitat ca alţi taţi. Virgulele delimitează termenii unei enumeraţii. REZOLVARE: 1.  Precizează rolul semnelor de punctuaţie în structura: „Adevărul gol-goluţ e următorul: mi-am pus plonjoanele. în 6 – 10 rânduri. cu plicuri. în derâdere sau în balon”. 2. genunchii juliţi şi coatele vinete în slujba duşmanului. cu canistre de benzină. personajul-narator în relaţie cu antrenorul. bocanci am încasat. o naraţiune (la persoana I) care debutează cu o confesiune a personajului-narator („Eu am fost portar de fotbal”). identificate în fragmentul citat. cu sticle şi lădiţe. 7. monotonă. următoarea secvenţă: „oricâte şuturi şi centrări am respins. 6. detenta. 8.  Caracterizează. degajările.

ea ştie. apă ce-o fi avut. Aprindere de plămâni. portar „la piticii” stelişti. care-l pune să alerge inutil de mult (căci el e portar. Ş-acu. căci activităţile sale educative se reduc la a mânca seminţe. târş-târş. e ştiut. Odată ce-a-nceput să-şi târşească pân casă picioarele. TESTUL 27 Se dă textul: „Şi baba nimic. la a trage câte o palmă ori vreo înjurătură vreunui mic sportiv. Puştiul e isteţ. Urmărind confesiunea copilului.206  BACUL pe înţelesul elevilor perspectivă narativă subiectivă. sufocat ca-n pragul crizelor de astm” (autocaracterizare).  Epitetul (cromatic) „stacojiu” şi comparaţia „sufocat ca-n pragul crizelor de astm” conturează eforturile intense ale copilului care încearcă să-şi convingă antrenorul de calităţile lui fizice. „cu sufletul pilaf ”. 6. De exemplu: „ochi de şpriţar”. leoarcă de transpiraţie. dacă e să mori. 7. întâmplările surprinse par veridice prin trimiterile la aspecte ale realităţii sociale (cum ar fi antrenamentul la echipa din Ghencea sau mita). după . De exemplu: copilăria. până devine „stacojiu la faţă. da de crăpat tot n-a crăpat. că nu mai era madam Ioaniu aia de-a fost odată. Simte că îşi trădează echipa de suflet. Târş-târş. da’ dac-a scăpat dân martie. 5. Dinamo. 9. Pe de altă parte. Pe de o parte. pân-a zis şi doctoru c-a trecut pericolu: atâta. adică o paletă întreagă de lucruri care l-ar fi putut „stimula” pe antrenor să-l ia în echipă (mita). daca e să paţi vo nenorocire.  De exemplu: Copilul.  Secvenţa pune în evidenţă două enumeraţii. pe care-l surprinde în expresivele formule „ochi de şpriţar” şi „creier mic”. cum s-a mai încălzit puţin. nu „maratonist”. A zăcut ea ce-a zăcut. În ciuda mărcilor subiectivităţii. soluţia intrării în echipă. portretul antrenorului evidenţiază un dascăl neinteresat de elevii săi. în martie mori. 8. Face eforturi ca să-şi impresioneze antrenorul. gândeşte logic personajul nostru). Tot degeaba şi-a frecat gineri-su mâinile în sufragerie. dac-a trecut baba de martie. ironic. încercările copilului de a-şi impresiona antrenorul şi dezamăgirea că nu a fost selecţionat în meciurile oficiale. care-i lună cu bucluc. odată ce s-a sculat dân pat. neezitând să-şi taxeze antrenorul. dar circumstanţele nu-i permit să joace decât la echipa din Ghencea. demne de un portar adevărat. e pasionat de fotbal.

parcă atunci am văzut un copil prima oară.. ştii?” 3. mai bine că s-a lăsat. Şi nu ştiu nici eu de ce m-am mirat că avea gesturi de om! Avea o faţă bătrânicioasa. Vica. 4. ş-avea ş-un glas gâjâit. aşa. şi alta nu cred că mai există.. ca un om mare. Îi invidiez pe cei care pot să creadă în Dumnezeu. a înşulărit acolo ce-a înşulărit şi repede s-a lăsat.. Aşa i-a zis într-o dimineaţă. de nici nu înţelegeai ce zice. acu ştiai câţi ani are: că slăbise.. a strănutat. Mi-era atât de milă de el. Extrage două mărci ale stilului direct. C-o fi fost boală.Ştii. dar baba n-avea chef. şi când l-am văzut eu pe băiat. Şi uite-aşa îi curgea pe obraz lacrimile: – .. Ea-l crescuse pe Tudor de mic. Era numai ele două acasă. Îi dăduse să surfileze ceva. de lumină... ştii? Când Niki a adus-o pe Ivona acasă de la spital.  Scrie două enunţuri prin care să ilustrezi polisemantismul cuvântului a purta.. . de nu ştiu ce.GENUL EPIC  207 boală. 5.. că tot ce făcuse ea a trebuit să desfacă. de când era copil de ţâţă şi până-n ziua când a plecat numai ea i-a purtat de grijă. dar mie îmi plăcea.. Vica. de vânt. aşa cum mai totdeauna au copiii în prima lună. 2. când se uita-mprejur.. – N-am să-l mai văd în viaţa asta.. îl priveam când se trezea...  Explica folosirea semnelor de punctuaţie în următorul fragment: „Ştii. ea-i scosese coarne. şi-i căzuse şi faţa.” (Gabriela Adameşteanu – „Dimineaţa pierdută”) Cerinţe: 1. c-o fi fost că fugise băiatu. Şi tocmai când mă uitam aşa.. Scrie două expresii sau locuţiuni care conţin cuvântul apă. şi baba şedea în fotoliu. Vica! N-am să-l mai văd în viaţa asta.  Selectează două structuri care sugerează dimensiunea temporală a textului. Transcrie două structuri reprezentative pentru registrul colocvial. Sta baba în fotoliu şi vorbea despre băiat. dar eu n-am putut să cred niciodată.. şi cred că sufletul este nemuritor. mi se părea atât de mic şi de neajutorat. 6. şi-şi ţinea şi ochii holbaţi. Şi-a făcut un gest cu mâinile. ş-atârna pieile pe ea.

e ştiut”. „madam”. Reţinem două realizări diferite ale colocvialului: una neîngrijită. mai ales a articolului hotărât enclitic: „doctoru”. la nivel fonetic.  Expresii/ locuţiuni cu substantivul „apă”: a intra la apă. 5. cu interogative directe sau exclamative (reproducere a discursului marcat direct de locutor). L-a purtat pe braţe până la medic. dacă e să mori.  Comentează. Se poartă roşul. adică având tenta argotică. 3. 6. puternic marcat de elementele limbajului de mahala. daca e să paţi vo nenorocire.  Sunt mărci ale stilului direct: prezenta verbelor dicendi/ de zicere („i-a zis”). 2. a da apă la şoareci. reţinem căderea accidentală a sunetelor finale. Semnul întrebării are rolul de a marca intonaţia interogativă a propoziţiei.  Ilustrează. care-i lună cu bucluc. a şti ca pe apă. formele populare/ regionale intrate în uzul locuitorilor mahalalei („dân” – repetat). marcată de limbajul mahalalei (al naratorului ce redă din perspectiva unui personaj) şi una îngrijită – în dialog. apare „şi” narativ din structurile primare. Fenomenele sunt multiple. 4. necizelate ale povestirii. aici. existenţa unor mărci formale (liniile de dialog). 9. „odată”.  Copilul poartă haine groase. în martie mori. existenţa sintaxei afective. în 4-6 rânduri.  Dimensiunea temporală este sugerată prin structuri ca: „dân martie”. „baiatu”. dar mai ales vorbele. Analizează rolul dialogului în text. La nivel stilistic.208  BACUL pe înţelesul elevilor 7. identificată în text. se pare că madam Ioaniu este o prezenţă puternică pentru cea care-i rememorează faptele (avusese grijă de băiat). următoarea secvenţă: „A zăcut ea ce-a zăcut. 7. a intra la apă. „înşulărit”. a da apă la moară. . De exemplu.  Virgulele au rolul de a izola substantivul propriu în vocativ „Vica”.  Dialogul are funcţia de a reda intensitatea amintirii personajului din perspectiva căruia se relatează. în 3-5 rânduri. remarcăm opţiunea pentru formele neliterare: „gâjâit”. a şti în ce ape se scaldă cineva. „pericolu”. 8.  Registrul colocvial este. REZOLVARE 1. Port numele mamei. da’ dac-a scăpat dân martie. a se duce pe apa Sâmbetei. Astfel. „ţâţă”. „după boală de mic de când era copil de ţâţă şi până-n ziua când a plecat”. La nivelul vocabularului. Calul poartă o povară mare în căruţă. o trăsătură a personajului madam Ioaniu.

că sigur a înnebunit de prea multă învăţătură. care e la zi cu absolut totul. cei mai tineri. trebuie să ne chivernisim bine orele. Apoi. O fi clovn. Abia aşteptam să văd ce mai face Becky din Vanity Fair47. Fragmentul are un ton sentenţios. în câmp. aproape de pădurea Băneasa. A fost dus în arest la Prefectura de Poliţie. Însă eu sunt încăpăţânată şi tot îmi iau cartea cu mine. pe necunoscutul cules de Petre din zăpadă. de dorul căruia – crede personajul-martor – se îmbolnăveşte în momentul plecării.  Fragmentul reda superstiţia personajului din a cărui perspectivă se face relatarea. în afară de faptul că uneori vorbeşte în dodii. zice că-i scăpat de la balamuc. papa. în dosul Teatrului Naţional. ipoteză susţinută şi de numeroasele abateri inadmisibile pentru registrul colocvial îngrijit: „da’”. dar noi. Mai întâi pentru că-mi îngheţau mâinile. Deşi. azi-dimineaţă. Mama. prietenul nostru de la Poliţie. întărit de structura impersonală „e ştiut”. şi-o să iubesc toată viaţa cine ştie ce ticălos.GENUL EPIC  209 8. Altfel curat. care nu uită nici în familie că-i Domnul doctor Leon Margulis. zice că-mi stric ochii şi-o să nasc copii cu vederea slabă. „să paţi”. Şi s-a uitat ameninţător la mine: Aşa o să păţeşti şi tu dacă citeşti toată ziua! Apoi s-a uitat la papa: E timpul ca Iulia să se gândească la un bărbat cumsecade cu care să se mărite! Papa l-a consultat pe străin la rugămintea lui Costache. Mama mă ia la rost. „vo”.8. Pe vremea lor or fi avut mai mult timp pentru citit şi de multe altele. Ionică nr. chiar dacă e îmbrăcat cu nişte haine neînchipuit de ciudate.” (Ioana Pârvulescu – „Viaţa începe vineri”) 47  În traducere: „Bâlciul deşertăciunilor” de William M. Credinţa că luna martie este o lună a nenorocirilor o plasează la un nivel de instrucţie elementar. cred că eu semăn mai mult cu proasta de Amelia. cum toacă bucătăreasa noastră pătrunjelul. la circ. niciun cusur fiziologic. de cum ne-am suit în trăsură. este o bunică preocupată de binele nepotului pe care îl îngrijeşte şi îl răsfaţă („ea-i scosese coarne”) din primele zile şi. şi zice că nu-i vagabond. Astfel. Sf. la drept vorbind. medic primar cu cabinet în str. mama şi papa l-au tocat măruntmărunt. la lacuri.  Imaginea personajului madam Ioaniu este parţială. Thakerey . fragmentată de linia sinuoasă a memoriei care actualizează anumite aspecte în mod indirect. 9. Azi n-am avut noroc cu cititul. TESTUL 28 Se dă textul: „Îmi place să citesc în trăsură. „dân”.

„toată viaţa”. următoarea secvenţă: „la drept vorbind. . Scrie două expresii sau locuţiuni care conţin cuvântul zi. prin aprecieri de tipul „proasta de Amelia”). pâinea de toate zilele. „azi-dimineaţă”. Identifică perspectiva narativă.  Selectează două sintagme care sugerează dimensiunea temporală a textului.  Perspectiva actorială se caracterizează prin subiectivitatea obţinută prin mărci directe (verbe la persoana I – „îmi place”.210  BACUL pe înţelesul elevilor Cerinţe: 1. „stric”. 5. „aşteptam”. Sinonime contextuale sunt: vreme = timp.” 9. 7. a muri cu zile. identificată în text. vreme. REZOLVARE 1. adică prin lexicalizarea unei instanţe care istoriseşte şi îşi asumă rolul de personaj. 2. Explică folosirea cratimei: „nu-i vagabond”. 3. 3. proasta. din zi în zi. 4.  Cratima este obligatorie deoarece evidenţiază pronunţarea împreună a adverbului negativ „nu” şi a formei scurte a verbului „a fi” – „i”. proasta = naiva. 4. 8. Analizează două figuri de stil din textul dat.  Comentează. funcţia de interpretare şi impresia de autenticitate. 2. „noi”.  Expresii şi locuţiuni cu substantivul „zi” sunt: a fi la zi.  Dimensiunea temporală a textului se realizează prin: „Pe vremea lor”. Imaginea vizuală este: „e îmbrăcat cu nişte haine neînchipuit de ciudate”. o trăsătură a personajului-narator. pe lângă funcţiile narativă şi de regie. 6. şi-o să iubesc toată viaţa cine ştie ce ticălos. în 4-6 rânduri. 6. 5.  Ilustrează. „mi”. cred că eu semăn mai mult cu proasta de Amelia. pronume de persoana I „mă”. Transcrie o secvenţă care conţine o imagine vizuală.  Scrie câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: încăpăţânată. în 3-5 rânduri. Se realizează. astfel.

Sunt sătul să mai scriu fără speranţa că mă voi mai putea vreodată depăşi.GENUL EPIC  211 7. 9. prin raportare la morala comună sau la aşteptările tinerei care deţine un ideal sentimental. în contrast cu maturii. Se distanţează de cei doi părinţi ai ei. TESTUL 29 Se dă textul: „Dăruieşte. Iulia îşi presimte traseul existenţial mai aproape de Amelia. în imaginarul personal: iubirea pentru un ticălos pe tiparul unei eroine romaneşti. Astfel. absolut totul. Comparaţia „cum toacă bucătăreasa noastră pătrunjelul” are rolul de a evidenţia registrul colocvial şi de a actualiza tonalitatea intimă a confesiunii spre care o predispune vârsta („noi tinerii de azi”) pe fata silită să asculte ştirile despre un străin găsit. acesta devine o resursă preţioasă ce trebuie drămuită. Iulia.  Personajul-narator. discretului conflict dintre generaţii. până la un punct am fost cinstit cu mine. Analogia demonstrează prospeţimea unui spirit neîndatorat clişeelor nobile ale scrisului. care decid că este timpul pentru căsătorie.  Fragmentul presupune transformarea personajelor de roman în veritabile modele sau antimodele pentru personajul-narator. de aceea îşi ia cartea cu sine în trăsură. Iar dacă totuşi scriu rândurile astea. În orice caz. deşi citeşte cu plăcere „Vanity Fair”. pe linia eternului. deşi modelul rămâne Becky. Dar cu atât mai amară a fost . E drept.  Metafora verbală „să ne chivernisim bine orele” are funcţia de a reda plastic o nouă atitudine faţă de timp. aici. la sfârşitul sfârşitului un moment de luciditate: tot ce am scris după vârsta de treizeci de ani nu a fost decât o penibilă impostură. 8. astfel încât alegerea raţională nu poate influenţa destinul. Amelia. Doamne. nu ca posibil moto pentru vreuna din cărţile mele. nu le consider nici pe departe literatură. Am scris destulă literatură. Viziunii matrimoniale ea le opune o alta. dar să-mi îngădui acum. pentru că n-am să mai scriu niciodată nimic. pacea Israelului Celui care are optzeci de ani şi nici un viitor pe pământ Notez aici (pentru ce?) aceste versuri din Eliot. în singurul fel posibil pentru un artist. ceea ce echivalează cu o concepţie asupra erosului ca dat. vreme de vreo şaizeci de ani nu am făcut decât asta. că voi putea să-mi sar peste umbră. adică am vrut să spun despre mine totul. se autocaracterizează „încăpăţânată” şi cu dorinţa de a „chivernisi” timpul. dar.

impostură = falsitate. Unicorn = Inorog. Transcrie o secvenţă care conţine o marcă a subiectivităţii.  Sinonime contextuale: sfârşitul = finalul. 2.212  BACUL pe înţelesul elevilor iluzia. 5.  Comentează. REZOLVARE 1. Scrie două expresii sau locuţiuni care conţin cuvântul an. 48  Teratologie – ramură a biologiei care studiază malformaţiile. 2. batjocoritoare. Literatura e teratologie48. 8. 7. luciditate.  Selectează două sintagme care sugerează dimensiunea temporală a textului. identificată în text. Identifică perspectiva narativă.  De exemplu: Cratima apare în contextul „n-am” şi este obligatorie pentru că evidenţiază căderea vocalei „u” din structura adverbului negativ „nu” şi alipirea acestuia de verbul „a avea” – „am”. o trăsătură a personajului-narator. din cauza formei neaccentuate a pronumelui personal de dativ „mi” care face corp comun cu conjuncţia „să”. alese de tine din text. De la primele rânduri pe care le aşterni pe pagină. Analizează două figuri de stil din textul dat. „Nostalgia”) Cerinţe: 1. iar imaginea ta în oglinda paginii fuge în toate părţile ca argintul viu. în 4-6 rânduri. în 3-5 rânduri.” 9.  Scrie câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: sfârşitul. o mână străină.” (Mircea Cărtărescu – „Ruletistul” în vol. luciditate = conştiinţă. următoarea secvenţă: „Literatura e teratologie. la animale şi plante . în mâna care ţine stiloul intră. căci literatura nu e mijlocul potrivit prin care poţi spune ceva cât de cât real despre tine. 4. Unicorn. 6. ca într-o mănuşă. aşa încât din bobiţele lui deformate se încheagă Păianjenul sau Viermele sau Famenul sau Unicornul sau Zeul.  Explică folosirea cratimei în două contexte diferite. impostură. Un al doilea context este „să-mi” iar folosirea cratimei rămâne în categoria obligativităţii. când de fapt tu ai vrut să vorbeşti pur şi simplu despre tine. 3.  Ilustrează.

Literatura ilustrează poate tocmai pierderea de sine. în acelaşi timp.  Adjectivul „penibila” din structura „penibila impostură” are rolul unui epitet calificativ. apar mărcile explicite ale eului narator: verbe la persoana I – „notez”.. înstrăinarea de sine şi de Universul mare. „n-am să scriu”. ca orice om. adjectivul pronominal posesiv „(cărţile) mele”.  Expresii şi locuţiuni cu substantivul „an”: din an în an. 8. pulverizarea Sinelui unitar în ipostaze înşelătoare din lumea postmodernă care a relativizat totul. după modelele propuse de epocile culturale anterioare: meşteşugarul feudal.GENUL EPIC  213 3. s-a înstrăinat. cu anii.  Propoziţia este o metaforă definitorie. dimpotrivă pare să manevreze artistul dacă aşezăm în raport de echivalentă poetică „străina mână”. 4.„(despre) mine”. funcţia de interpretare şi impresia de autenticitate interesantă cu atât mai mult cu cât problemele aparţin unui om care a compus literatură şi acum se simte devorat de propria pasiune.. La nivelul textului. . Metafora nominală „oglinda paginii” exprima caracterul independent al obiectului de artă. pentru că în fiecare dintre personajele sau reprezentările alegorice autorul s-a pus pe sine şi. Arta nu mai este mimesis (imitaţie după realitate). in praesentia a actului de creaţie. este supus erorii sau mai grav unei automistificări aflate sub semnul relativului. deoarece după ce travaliul artistic a fost încheiat nimic nu-l mai poate schimba. 5. este exponentul unei umanităţi care şi-a pierdut valorile sau care le-a relativizat atât de mult încât trăieşte dramatic certitudinea că propria artă este înşelătoare. astfel. la un an o dată. „după vârsta de treizeci de ani”. de ani şi ani. Reprezentarea sinelui alterat intră în registrul diformului şi exprimă o boală interioară profundă. fără individualitate explicită în fragment. Se realizează. „(cu) mine”. Secvenţa care conţine o marcă a subiectivităţii: „(despre) tine”.  Personajul-narator. în anul. geniul romantic sau poeta faber din opera lui Arghezi.  Dimensiunea temporală a textului apare in: „niciodată”. pe lângă funcţiile narativă şi de regie. văzut ca mare trădare sau mistificare din pricina Logosului devenit vorbă. 7. „nu am făcut”. pronume de persoana I „mi”. aflat la capătul carierei sale.. Acum scriitorul. „vreme de vreo şaizeci de ani”. 6.  Perspectiva actorială realizează tonalitatea confesivă de jurnal asumat al unui scriitor. peste an. deoarece individualizează un nou portret al artistului. 9.

funcţia de caracterizare a personajelor. . ritm al vorbirii. deplasare în spaţiul scenic.funcţia de evidenţiatori ai mimicii. spre atingerea unui maxim conflictual şi spre rezolvarea acestuia (pentru dramaturgia clasică) sau opţiunea pentru un text deschis. . . . . 50  Funcţiile didascaliilor: . tablou).GENUL DRAMATIC Conţine toate operele destinate spectacolului teatral.indicatori comportamantali (cuprind elemente de gestică. Trăsături: . .funcţia de a reda punctul de vedere al autorului.funcţia de progresie (prin replici conflictul evoluează). ce se poate realiza atât direct (personajele caracterizează explicit un alt personaj sau se autocaracterizează). atitudine. inclusiv cand exprimă ironia. . deoarece poate reda evenimente care se petrec în afara scenei sau înainte de începerea acesteia. joc de scenă.organizarea textului pe unităţi compoziţionale specifice (act. planurilor şi a intrării/ ieşirii personajelor în/ din scenă. 49  Funcţiile dialogului sunt: . pentru teatrul modern.funcţia de narativizare. dar relevante pentru jocul actorilor.funcţia rezumativă. prin prezentarea elementelor constitutive ale conflictului. intonaţie. .prezenţa didascaliilor50. Acestea orientează discursul spre un punct dilematic sau conflictual.folosirea dialogului49. aprecierea sau deprecierea.introducerea în actiune. ceea ce indică înlănţuirea specifică a momentelor. trăsăturile morale etc) . scenă.funcţia de redare a mişcărilor sufleteşti ascunse.indicatori ai coordonatei spaţiale (redau informaţiile necesare pentru organizarea spaţiului de joc). direcţie a adresării). . cu forma particulară a monologului sau a aparteului. . cât şi indirect (din vorbirea lor se desprinde nivelul de cultură.

cu subiect mitologic este ilustrată de Blaga. Alecsandri propune drama „Despot-Vodă”. care susţin caracterul personajelor. inspirată de istoria naţională. Davila – „Vlaicu Vodă”. La noi. această specie literară reflectă preocuparea pentru istoria naţională. Haşdeu scrie „Răzvan şi Vidra”. iar drama expresionistă. Drama naturalistă. în timp ce Paul Everac. La noi. Astfel. cu evident ton retoric. dar şi drame cu subiect antic („Fântâna Blandusiei”).P.GENUL DRAMATIC  215 În perioada romantică. cu prin lungi intervenţii patetice. care propun o realizare impură: tragi-comedia. cu dimensiune tragică o datorăm lui Caragiale prin „Năpasta”. Mitul mioritic şi cel al jertfei pentru creaţie apar la Horia Lovinescu („Moartea unui artist”). ca specie literară. iniţiat în prima vârstă a paşoptismului. drama – expresie a amestecului de specii (comedie şi tragedie) sau a melanjului de categorii estetice incompatibile în estetica clasică51 (tragic şi comic). V. Limba acestor texte este elaborată. prin drama istorică – subspecie cu lungă carieră. Delavrancea creează trilogia Moldovei („Apus de soare”. iar interesul spectatorului este întreţinut tocmai prin dinamica trăirilor personajului. Perioada contemporană se caracterizează prin amestecul de genuri şi specii literare. cum ar fi cele referitoare la dimensiunea spaţio-temporală). un reprezentant interesant rămâne Camil Petrescu. apare. text contestat în epocă. Drama de idei presupune schimbarea conflictului exterior cu unul interior. Se continuă proiectul mitologiei naţionale. Voiculescu. prin ruperea convenţiilor acceptate (uneori chiar a convenţiilor de conţinut. DRAMA 51  Caracterul artificial evident al acestei separaţii de registre tragic – comic îl simt şi scriitorii clasici. Reprezentanţi ai formelor teatrale contemporane înrudite cu drama sunt Marin Sorescu (autorul unor piese-parabolă) şi Matei Vişniec (interesant continuator al teatrului absurdului). B. „Viforul” şi „Luceafărul”). mai ales în perioada comunistă. . Aurel Baranga preferă dramele sociale.

Acum e bolnav. la Soci. Văzând că rămâi cu făgăduielile. să lase războaiele de zaviste şi să se ridice împotriva primejdiei obşteşti a creştinătăţii...... Unde sunt moşii voştri? Presăraţi. şi Ilea Huru comisul. un iagelon.. care v-a fost baci până la adânci bătrâneţe. Vladislav. mărturie a ceea ce aţi .. bătrânul Manuil şi Goian.. la Orbic.. rugându-se mai mult pentru ei ca pentru noi. Era. şi Juga. bolnav şi neputincios. Doamne.) Suflarea.. şi Ştibor. ci nu mă osândi de pacea cu turcii spre mântuirea sărmanului meu popor! (Fulgere şi tunete. plouă repede. iscălituri fudule. (Mişcare în mulţime. ci a urmaşilor voştri şi a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor. tu singur ştii ce-a fost pe inima mea. Alexandru.) Şi voi. voi îndrăzni să-i zic: Doamne. la ruşi. Au făcut cărări bătând drumurile pustii oamenii mei.. la Lipnic. la Cătlăbugi. la Războieni.. Învoieli cu peceţi-n calapoade.. la Chilia. Ţineţi minte cuvintele lui Ştefan.. Boldur?..... că am stat zid neclintit în faţa păgânilor. căzut în copilărie. la litvani. şi Mihai Spătarul.) Bogdane. (I-o pune pe umeri. A fost. pe Teleajen... S-o poarte altcineva mai tânăr. Mantia asta e prea grea. la leşi.. un întristat. şi degeaba..) C-am cercat să unesc Apusul într-un gând... şi Dobrul.. şi Oană. că-n tine am crezut. un fudul.) Când voi fi în faţa lui. că Moldova n-a fost a strămoşilor mei. Nimic. (Fulgeră... Mirare.... n-a fost a mea şi nu e a voastră.. şi Gherman... Unde sunt. un năuc. la Cosmin.. Dar toţi m-au părăsit...216  BACUL pe înţelesul elevilor TESTUL 30 Se dă textul: „ŞTEFAN: Oh! pădure tânără!. la Lenţeşti. la Scheia. am căutat să unesc Răsăritul...... că zic că sunt creştini. la tătari.) Bogdane!. că nicio deşărtăciune nu s-a lipit de sufletul meu.) Ş-am trimes la unguri. Bătrân. la Racova. Şi praful s-a ales de învoieli. (Săgetează cu privirile grupul lui Ulea.. şi Gotcă. şi Cânde. Le trebuia un om?.. şi trimeşii mei au bătut din poartă în poartă.. Unde sunt părinţii voştri? La CetateaAlbă... un molâu. şi Gangur. Pământ!.. Şi pe oasele lor s-a aşezat şi stă tot pământul Moldovei ca pe umerii unor uriaşi! (Se opreşte ostenit. şi Dajbog pârcălabul. Ah!. Ivan. la Baia.. osândeşte-mă după păcatele mele. turcii sunt mai credincioşi ca creştinii cuvântului dat...... Bătrâneţea.. o slugă a popii de la Roma.. (Un tunet urmat imediat de un trăsnet.. şi fiara paloşului...

veacul = secolul. 6.) Signore. vremea. 8. binecuvântează.) HATMANUL ARBORE: A murit? CLUCERUL MOGHILĂ: Cine să moară? Soarele nostru n-a apus încă!” (Delavrancea – „Apus de soare”) Cerinţe: 1. REZOLVARE 1.. susţinând afirmaţiile cu exemple din textul dat.... 4. din fragmentul dat.  Evidenţiază două mărci ale oralităţii în fragmentul dat. duşmănie...  Prezintă rolul semnelor de punctuaţie în structura: „Oh! pădure tânără!.  Prezintă într-un text de 8-10 rânduri.  Analizează didascaliile în 5-10 rânduri..) Bogdane... . veacul. au lăsat de izbelişte.GENUL DRAMATIC  217 văzut.) Doamne..  Construieşte 2 expresii/ locuţiuni în structura cărora să intre cuvântul moarte. (Ştefan trage pe Bogdan spre tronul Moldovei.. slugă = supus.. în relaţie cu textul dat. vino. au părăsit = au abandonat.) Ah!. Bine. spuneţi ţării (tunetele se înteţesc) că voinţa mea e să se ungă Bogdan de când sunt în viaţă. Identifică o temă/ un motiv. Transcrie o imagine artistică din textul dat şi spune felul ei. Unde sunt moşii voştri?” 3.. aşează-te. (Se rostogoleşte de pe treptele tronului în braţele Mariei ş-a doftorului Cesena.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al fiecăruia dintre cuvintele: zaviste. 7.. pune coroana...... susţinându-le cu exemple. în 4-6 rânduri. (Dă să-i sărute mâna. 9..  Sinonime contextuale: zaviste = ură. semnificaţia titlului. 2. au părăsit.  Ilustrează. invidie. dă-mi mâna. o trăsătură a personajului Ştefan.) MARIA: Ştefane!(. (Îngenunche. Că voinţa mea ş-a ei a fost pururea una.. pizmă. slugă. 5.. suie-te... (Capetele boierilor se pleacă în semn de ascultare.

 Mărci ale oralităţii sunt: interjecţia „ah”. Ştefan cel Mare. 5. (a fi) pe patul morţii. nominală.  Tema este specifică romantismului pe care Delavrancea îl continuă în dramaturgie: istoria naţională în perioada medievală. a vedea moartea cu ochii. importantă şi pentru lector care percepe măreţia personajului capabil de sacrificiu până la final. motivul complotului boieresc. al doilea – sintagma în vocativ „pădure tânără” iar semnul întrebării evidenţiază tonalitatea interogativei retorice. De exemplu. dar valoare evident metaforică. Motive sunt: motivul eroului îmbătrânit în lupte. pe viaţă şi pe moarte. verbele la persoana a doua „spuneţi”. 8. a face moarte de om.  Ghilimelele marchează limitele unui citat din opera lui Delavrancea. Această interpretare este îndreptăţită şi de finalul fragmentului oferit spre analiză. Se adaugă tema morţii. 3. „Îngenunche”. „Săgetează cu privirile grupul lui Ulea” atrage atenţia asupra unui conflict între domn şi boieri. mişcărilor personajului. 6.  Titlul are structură simplă. O primă funcţie se refera la semnalarea atitudinilor. moarte de om. a-şi face moarte (singur/ cu mâna lui) = a se sinucide. Primul semn al exclamării izolează interjecţia „oh”. Scriitorul porneşte de la valoarea pe care apusul o are în mentalitatea populară: sfârşit al existenţei pentru a surprinde ultimele zile ale unui erou din istoria naţională.  Expresii şi locuţiuni cu substantivul moarte sunt: fără (de) moarte = veşnic. a se da de ceasul morţii. . ca de frica morţii. (despre obiecte) foarte durabil.  Didascaliile au funcţii diverse în acest monolog dramatic adresat. moartea mea/ ta etc. pe linia corespondenţelor romantice). vocativul „Bogdane”. a da moartea în ceva. Şi nu la final toate mişcările personajului pentru urcarea pe tron a lui Bogdan: „Ştefan trage pe Bogdan către tronul Moldovei”. Apoi. de moarte = (în texte bisericeşti. „Dă să-i sărute mâna”. La moarte! = expresie prin care se cere pedeapsa capitală pentru vinovat. 7. despre păcate) care atrage osânda veşnică.218  BACUL pe înţelesul elevilor 2. prin replica lui Moghilă: „Cine să moară? Soarele nostru n-a apus încă!”. Totuşi. nu are valoare anticipativă pentru că decriptarea este posibilă doar prin raportare la text. cu moartea în suflet.  Imagine de mişcare: „Au făcut cărări bătând drumurile pustii oamenii mei”. între viaţă şi moarte. motivul furtunii (ilustrează comuniunea om – natură. se spune despre un lucru care place foarte mult. pronumele de persoana a doua „voi”. a da mâna cu moartea. bătrâneţea este subliniată prin structura: „Se opreşte ostenit”. 4.

SCENA I ALEXANDRU LĂPUŞNEANU. sanctificat din timpul vieţii şi a părintelui care îşi face griji pentru viitorul familiei sale. Epitaf. Am fost spre închinare la sfânta mănăstire A Slatinei. Tot didascaliile dublează glasul domnitorului cu vocea naturii (furtuna şi tunetele). DOAMNA RUXANDRA (Amândoi stau pe jilţuri lângă masă. O masă de stejar pe planul I. Uşi mari în fund. suferind.) LAPUSNEANUL În vremea-ndelungată cât singur. Doamna lucrează la un aer52. de încredere. cu smerire. dacă avem în vedere gradarea ascendentă. Acest testament evidenţiază un mare orator.  Ştefan este reprezentare a omului bătrân. Pe aer. în dreapta. Iubita mea Ruxandră? DOAMNA În aur am cusut Doi îngeri lângă Sfânta Maria-născătoare.GENUL DRAMATIC  219 „Se rostogoleşte de la treptele tronului. Portrete de domni pe pereţi.. 2.. a domnitorului glorios. cu care se acoperă vasele liturgice. Aici. . Alte două uşi în dreapta şi în stânga. 9. pentru a realiza legătura om –natură. de obicei pictată sau ţesută cu imaginea lui Cristos mort. LĂPUŞNEANUL Este gata? 52  Aer = (Bis.” evidenţiază gradat căderea fizică şi măreţia morală a bătrânului voievod. accentul cade pe voievodul care evaluează activitatea sa cu luciditate şi-şi recunoaşte atât faptele de arme cu toţi tovarăşii morţi în multele bătălii. Jilţuri.) 1. Bucată de stofă sau de pânză. TESTUL 31 Se dă textul: „Un salon în palatul de la Suceava. cât şi pacea cu turcii – perceput ca adversar onorabil. discursul său are suport în sentimentele profunde ale bătrânului. aice cum ai mai petrecut.

Gândirea ce se-nalţă la cer.. că are întinsă-nvăţătură Şi limbă mlădioasă. Un. lipsa. Evidenţiază două figuri de stil diferite.” 3. la Suceava. Aice. Transcrie o imagine artistică din textul dat şi spune felul ei.. la Dumnezeu.  Analizează.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al fiecăruia dintre cuvintele: vreme.220  BACUL pe înţelesul elevilor Mai am încă o floare De crin deschis a coase în alb mărgăritar Şi aerul l-om pune pe-al Slatinei altar. în relaţie cu textul dat.  Construieşte 2 expresii/ locuţiuni în structura cărora să intre cuvântul cer.. în 5-10 rânduri. Ce ai aflat de dânsul?” (Vasile Alecsandri – „Despot-Vodă”) Cerinţe: 1. şi că-i în legătură Cu împăraţi. 8. scumpă Doamnă. Că-i domn de Samos. 4. cu smerire.. am cusut.. 6..  Prezintă rolul semnelor de ortografie în structura: „l-om pune pe-al Slatinei altar.. odraslă. frumoasă şi cuminte. 7. 5... în lipsa mea sosit? Se zice că-i odraslă de neam prea strălucit. o limbă ce-n curând Pe toţi boierii tineri i-a fermecat pe rând. Să văd măiastra-ţi mână lucrând odoare sfinte. semnificaţia titlului. Dar spune-mi: auzit-ai de un pribeag din lume.. 2. Despot. Din cuget şi din casa alunga duhul rău.. Paros.  Prezintă într-un text de 8-10 rânduri./ Am fost spre închinare la DOAMNA . LAPUŞNEANUL Îmi place.. Identifică o temă/ un motiv. mi se pare c-acesta-i al său nume. următorul fragment: „În vremeandelungată cât singur.

formă populară „-om”. 5. titlul orientează atenţia lectorului spre cel care pare să fie protagonistul textului. a fi coborât cu hârzobul din cer.  Sinonime pentru sensul din text al cuvintelor: vreme = timp. ca procedeu sintactic. Doar în ultima . cu cerul şi cu pământul.  Cele trei epitete calificative „scumpă (Doamnă) frumoasă şi cuminte” au rolul de a evidenţia imaginea femeii în perioada medievală: o dona angelicata supusă autorităţii absolute a bărbatului. cât şi curtenii („frumoasă”). a fi cu o falcă în cer şi alta în pământ. Caracterizarea directă a domnului răspunde şi unui cod al politeţii medievale aşa cum poetul paşoptist îl poate reconstitui. pentru ca evidenţiază ritmul rapid al vorbirii.. în 4-6 rânduri./ Iubita mea Ruxandră?” 9. am cusut = am brodat.GENUL DRAMATIC  221 sfânta mănăstire/ A Slatinei. o trăsătură a personajului Ruxandra.  Titlul este caracteristic speciilor dramatice.  Expresii şi locuţiuni cu substantivul cer: a cădea din cer. deoarece conţine un substantiv propriu „Despot”. Astfel. 3. Soţia de voievod pare a fi idealul feminităţii medievale prin bogăţia morală („cuminte”). A doua cratimă este facultativă. descendent. motivul străinului ilustru. Motive reprezentative sunt: soţia în aşteptare. 7. cratima uneşte forma neaccentuată a pronumelui personal „l-” de auxiliarul. REZOLVARE 1.” 6.. dar care nu are prezenţă dominantă în fragmentul analizat. prin imaginea fizică apropiată de perfecţiunea spre care tind atât romanticii. Artele minore sunt formă de manifestare a sensibilităţii feminine.  Imagine vizuală: „În aur am cusut/ Doi îngeri lângă Sfânta Marianăscătoare. rostirea împreună a două cuvinte: prepoziţia „pe” şi articolul posesiv „al”. din fragmentul dat. tema de recurenţă în perioada paşoptistă. urmat de titulatura lumii medievale „Vodă”. odraslă = fiu.  Tema textului este istoria Moldovei/ naţională în perioada medievală. 2.  Ca semn de ortografie. Inversiunea. „măiastra(-ţi mâna)” accentuează tonul encomiastic prin deplasarea accentului de pe obiectul poetic pe calitatea acestuia. călătoria cu valoare de pelerinaj. eliminarea hiatului în fonetică sintactică. de la cer la pământ. urmaş.  Ilustrează. aice cum ai mai petrecut. a fi în al nouălea cer. 4.

. Pe când c-un ceas mai-nainte erai de altă părere..222  BACUL pe înţelesul elevilor replică a lui Lăpuşneanu apare biografia lui (prezentată sub forma de zvon: „mi se pare”. 8.  Versurile actualizează motivul medieval al călătoriei cu valoare de pelerinaj la propria ctitorie. Toposul umilinţei omului conştient de propria nimicnicie este semnalat direct. prin structura nominală „cu smerire”.. de ceilalţi sunt căutat. într-o atmosferă departe de tensiunea sângerosului Lăpuşneanul din nuvela lui Negruzzi. titlul orientează spre tema centrală: istoria naţională.. „frumoasă”.. dimpotrivă. pe aceeaşi linie cu „tânăra domniţa” din poemul lui Bolintineanu. Nu sunt copil. într-o atmosferă casnică senină: „În aur am cusut. personajul explică propria plecare din spaţiul dramatic. într-o epocă a frământărilor.”. „cuminte”. Despot”. astfel încât se stabileşte un raport de antiteză între fastul titlului şi modul cum îl prezintă Lăpuşneanul. „scumpă”. Dar se distinge mai ales prin tonalitatea blândă cu care îi răspunde soţului. cu mână „măiastră”. Pasajul actualizează şi o altă funcţie a dialogului dramatic: aceea de a reda comprimat evenimente petrecute anterior desfăşurării acţiunii scenice. actualizand postura credinciosului. Numai tu pe bucuria-mi tragi un văl întunecat. . „se zice”). Tânăra este caracterizata direct chiar de soţul ei: „iubită”. Necunoscutul este înfăţişat ca un oarecare prin folosirea articolului nehotărât înaintea numelui propriu „Un. grijă prin alegerea formulei de adresare: „iubita mea”. Care numai cu-o-mbrâncire patru domni a răsturnat. Ş-al căruia falnic sânge clocoteşte cu putere. dovedind. domnul se adresează soţiei sale. 9. cea de la Slatina. în care apăruse Despot-Vodă. În egala măsură. de care să-şi bată joc o muiere! VIDRA Da! O muiere din neamul acelui groaznic bărbat.. aici. Este reprezentare a eternului feminin. „Mai am încă o floare”. Într-un stil protocolar. TESTUL 32 Se dă textul: „VIDRA De-a fi boier ca toţi leşii: o boierime de jale! RĂZVAN Hatmanul mă socoteşte.  Ruxandra ilustrează tipul domniţei medievale.

. în mocirlă şi-n noroi!.  Indică două structuri caracteristice stilului direct/ adresării directe.  Prezintă rolul semnelor de punctuaţie şi de ortografie în structura: „Ah. Iată ceea ce-ţi lipseşte.. 2. Identifică o temă/ un motiv. RĂZVAN Se numeşte? VIDRA Setea de-a merge-nainte. ascultă-mă. Încât ai crede. Haşdeu – „Răzvan şi Vidra”) Cerinţe: 1. c-a priceput ce-i lumina Şi nu mai poate să guste întunericul şi tina Pe când n-a trecut o clipă: iată. iubitule. Până când încape-n mâna lucrătorului isteţ (. Transcrie o imagine artistică din textul dat şi spune felul ei. Vitejia cea mai mare. tina.. 5.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al fiecăruia dintre cuvintele: groaznic.P. Sunt. broasca înapoi Se-ntoarce iarăşi în noapte. ca fierul ruginit şi fără preţ. se-ntinde pe-un verde strat. De-unde numai câteodată. ş-o vei avea. Răzvane! Şi-ntre firile de jos Foarte mulţi sunt tari de mână ş-au un suflet inimos..” (B. ieşind pe uscat.) Acel lucrător. inima cea mai aleasă. Sughită-n sine cu poftă văzduhul lin şi curat. Dar totuşi rămân ca broasca cea cufundată-ntr-o baltă... tresaltă.GENUL DRAMATIC  223 Ca talazurile mării. 4. Răzvane! Eu voiesc.. în pieptul meu de muiere! Ah. Acea sete care frige şi-ngheaţă inima mea! Dar trebui s-o aibi. Răzvane. 6. Mii de bunătăţi cu care nu ştiu cine te-nzestrasă. văzând-o.. falnic... Priveşte la mândrul soare. . se numeşte.  Construieşte două expresii/ locuţiuni în structura cărora să intre cuvântul neam. ascultă-mă. Răzvane!” 3.

de toate neamurile = de toate naţionalităţile. a fi neam după Adam/ a fi neam după a şasea spiţă = a fi ruda îndepărtată. din fragmentul dat. REZOLVARE 1. condiţia umană. Discursul cunoaşte un crescendo. „iubitule”. încărcată de ambiţia unui personaj ca Macbeth din opera lui Shakespeare. 6.. falnic = mândru. visul de mărire. neam de neam. 4. „s. adverbul de afirmaţie „Da!”. A doua virgulă izolează vocativul „Răzvane”. al cărui climax este comparaţia „ca talazurile mării”. la început. menită a evidenţia antiteza aparenţă (femeia lipsită de apărare. Descendentul la care face aluzie este definit retoric prin epitetul în inversiune „groaznic (bărbat)” cu valoare calificativă. 3.  Structuri caracteristice stilului direct sunt: vocativele „Răzvane” (repetat). identificate în fragmentul citat. Imagine vizuală: „se-ntinde pe-un verde strat”. tina = noroiul.224  BACUL pe înţelesul elevilor 7. . Cratima... o trăsătură a personajului Răzvan. ambiţia.„ţi”).. neam prost. Prima virgulă izolează interjecţia „Ah”. pentru că-l supune pe Răzvan tentaţiei puterii fără margini. evidenţiază postpunerea pronumelui personal formă neaccentuată în acuzativ „mă” în raport cu verbul la imperativ „ascultă”.  Prima replică a Vidrei. 8. de naţionalitate... într-o perioadă zbuciumată. ca semn de ortografie.  Ilustrează.aibi”). neam de. rătăcită într-o lume a bărbaţilor) şi esenţa tare. persoana a doua a verbului („ascultă”. neamul omenesc = regnul uman.  Expresii şi locuţiuni în structura cărora intră substantivul neam: de neam. în 4-6 rânduri. Motive: arivistul. pronumele de persoana a II-a („te”.  Comentează fragmentul în 5-7 rânduri: „De-a fi boier ca toţi leşii: o boierime de jale!” 9. impunător. Pare a se apropia de femeia-demon. = de origine.  Ghilimelele sunt folosite pentru a marca citatul din drama lui Haşdeu. 7. .. are rolul de a o defini prin raportare la descendenţa ilustră pe care însă nu o individualizează prin nume propriu. 5.  Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite.  Sinonime pentru sensul din text: groaznic = înspăimântător. 2.  Tema fundamentală este istoria naţională.

nu crezi oare că însuşi timpul zoreşte? – Da. Sufletul unui om clădit în zid ar ţine laolaltă încheieturile lăcaşului până-n veacul veacului. Manole. Manole. fă-ţi cruce largă şi picură-ţi pe inimă ceara aceasta topită: numai jertfa cea mare poate să ajute! MANOLE: Din singurătate am purces să clădesc. dar reiese dezacordul pentru intrarea lui Răzvan în rândurile nobilimii poloneze (următoarea replică a partenerului ei este grăitoare). pe măsura calităţilor.  Prima replică a Vidrei din fragmentul oferit spre analiză face trimitere la un context anterior al comunicării. care dobândeşte recunoaşterea într-un mediu străin (un moldovean ale cărui merite sunt recunoscute de polonezi). poc! Ca un deget care bate-n acoperiş. de ceilalţi sunt căutat”. nu cumpăni! Sufletul iese din trupul hărăzit viermilor albi şi păroşi şi intră învingător în trupul bisericii. Părinte. Nu are însă complexele intrusului. dimpotrivă.  Răzvan este imaginea bărbatului capabil. Ascultă.GENUL DRAMATIC  225 8. Femeia ambiţioasă. desconsidera apartenenţa la clasa socială („a fi boier ca toţi leşii”) şi aprobă doar excepţia. inimă de serafim îţi trebuie să nu te cutremuri de arătările lui. Bogumil (ascultă în noapte): Ochiul cerului să ne păzească. după cum mărturiseşte: „Hatmanul mă socoteşte. reprezentare a destinului romantic. hărăzit veşniciei. supraapreciere a forţelor şi libertăţilor sale în confruntarea cu destinul. Făptuieşte. veşnic în vuiet şi larmă ropotul de copite subpământene vine cu noaptea – şi în 53  Hybris = (în Antichitate) depăşirea măsurii în relaţia om – divinitate. Nu vrei să pui odată capăt acestei griji? Ce e trupul acesta? Râia sufletului. atipică literaturii române. . Metafora „o boierime de jale” concentrează tocmai aceasta idee. cu numeroase calităţi. prin dorinţa de mărire (asimilabilă hybrisului53 antic) umbreşte bucuria. pe linia apetitului romantic pentru atipic. 9. coceni de brad cad pe şindrilă – poc. Pentru suflet e un câştig. Stăm neajutoraţi ca nişte păsări mari speriate de tunet. dar. (apoi) Mândrie nemăsurată a unui individ. pare să cunoască o ascensiune spectaculoasă. Doar factorul feminin. TESTUL 33 Se dă textul: „Manole (către Bogumil): Mai degrabă decât credeam o să apară păzitorii de noapte. vestindu-ne prăbuşirea. inimă ne trebuie – rece! Şi mai ales ţie – sânge rece de şarpe sau serafim.

Că suntem drepţi şi ni se răspunde strâmb. Biserica mi se cere.  Menţionează câte un antonim pentru sensul din text al fiecăruia dintre cuvintele: o să apară. sufletul meu! Manole: Suspină. Gămane. din chinul acesta nu voi scăpa nici mâne. părinte.226  BACUL pe înţelesul elevilor vârtej cărămidă de cărămidă se sfarmă. ci şi pentru a noastră. nu pot. Şi stau şi privesc.  Prezintă rolul semnelor de punctuaţie în structura: „Ci eu. 5. Transcrie o imagine artistică din textul dat şi spune felul ei. . de nenumărate ori în deşert şi iar în deşert! Nu. cât de greu . o.” (Lucian Blaga – “Meşterul Manole”) Cerinţe: 1. Inima mea speriată nu e pentru asemenea fapte. jertfa mi se cere.  Construieşte 2 expresii/ locuţiuni în structura cărora să intre cuvântul noapte. Nicăieri gândul nu încetează să se frământe. trebuie să fi clădit mai puţine altare decât Manole şi trebuie să fi fost cel puţin un an călău la curtea domnească. Şi fără nădejde suntem ţinuţi în tinda înfăptuirei. zoreşte. 6. Pe şes o văd întoarsă în apa morţilor. şi schelăria nu va rămânea în dreaptă trăinicie pentru catapeteasmă. O. niciodată!! Găman (scâncind): O. 4. părinte. vestindu-ne. – Înălţarea ei veşnic întârzie şi pământul se scutură. încă o dată şi încă o dată. Identifică o temă/ un motiv. îmi zic: de ce nu vrea fapta să mi-o binecuvânte?! Şi mă ridic şi mă uit. nu vreau şi nu pot !” 3. nu vreau şi nu pot! Pentru a fi bun de-o ispravă atât de întunecată. să clădesc. Când văd copaci îmi zi: iată copaci – sprijin porţilor. a tuturor deopotrivă. Indică două structuri care exprimă dimensiunea spaţială. nu numai pentru adânca ta amărăciune. nici poimâne. nu pot. Nimic nu ajută – ce să fac? Totul a fost în zadar – ce începem? Încă de-o mie de ori. părinte. lucrarea de nebun înainte îmi flutură. – Pretutindeni pasul mi-l aud în biserică crescând subt răsunetul bolţilor. Cer albastru când văd. Până la sfârşitul zilelor. Cu uitătură din altă lume tu îmi şopteşti aceeaşi povaţă: jertfa! Ci eu. o. 2. În câmpul Duminecii i-aud clopotele.

GENUL DRAMATIC  227 7.). deoarece are valoare anticipativă.  Antonim pentru sensul din text: o să apară – o să dispară. Textul dezvoltă imaginea unui creator responsabil. zoreşte – zăboveşte. pe linia expresionismului. vestindu-ne – ascunzându-ne.  Analizează didascaliile în 5-8 rânduri. susţinând afirmaţiile cu exemple din textul dat. fără element copulativ): „nu pot” şi „nu vreau”.  Titlul este reprezentativ pentru textul dramatic. dar şi a creştinismului cosmic. de noapte = care lucrează în timpul nopţii. semnificaţia titlului. numele trimite către personajul unei cunoscute balade româneşti. 7.  Structuri care indică dimensiunea spaţială: „la curtea domnească”. 6. cu rădăcini preistorice. azi-/ astă-noapte.  Tema este condiţia creatorului. în 4-6 rânduri. noapte de noapte. 4. care tratează unul dintre miturile fundamentale din cultura noastră (după George Călinescu): mitul jertfei pentru creaţie. Primele două virgule marchează izolarea substantivului în vocativ „părinte”.  Imagine auditivă: „veşnic în vuiet şi larmă ropotul de copite subpământene vine cu noaptea”. cea de-a treia virgulă surprinde alăturarea a două verbe (enumeraţie. 8. chinuit de harul său. trebuie să fi clădit mai puţine altare decât Manole şi trebuie să fi fost cel puţin un an călău la curtea domnească. orientând atenţia lectorului sau a spectatorului către protagonistul textului. motivul central este jertfa pentru creaţie.  Ilustrează. prost ca noaptea. în relaţie cu textul dat. „subt răsunetul bolţilor”. 2. 3. două trăsături ale textului dramatic din fragmentul dat. REZOLVARE 1.  Expresii şi locuţiuni cu substantivul noapte: cu noaptea-n cap. . deci fecund pentru creaţie.  Prezintă într-un text de 8-10 rânduri. Inima mea speriată nu e pentru asemenea fapte.  Ghilimelele evidenţiază reproducerea unui fragment din textul lui Blaga. profund uman (Pentru a fi bun de-o ispravă atât de întunecată. În egală măsură. 5. din zori şi până noaptea. 9. un timp al mitului şi al magiei. să clădesc – să dărâm. (despre păsări şi insecte) care îşi desfăşoară activitatea noaptea.

În cazul de faţă.228  BACUL pe înţelesul elevilor 8.. Ai să vezi şi tu. prin argumente structurale – disocierea dialog – indicaţii scenice.  Încadrarea în genul dramatic poate fi susţinută prin argumente formale – aşezarea în pagină cu evidenţierea personajului-emiţător.. (.) Prefer să mă bâlbâi decât să fac fraze frumoase.. formată dintr-un gerunziu „scâncind” exprimă starea unui personaj care pare a fi o stihie. (. deci cu nucleu verbal. să remarcăm faptul că dialogul respectă funcţiile specifice textului dramatic: asigură progresia acţiunii şi a conflictului (aici. Faptul că măruntaiele sunt aşezate mai jos decât capul nu le conferă adâncime. după cum vor anunţa păzitorii. important pentru statutul acestei arte a spectacolului. VLAD (crispat): Şi? MANOLE (cu precauţiune.. Vlad. prin sentimentelor sale nedefinite (replica lui Manole îndreptăţeşte afirmaţia).. evidenţiază mai ales conflictul interior al creatorului de geniu). didascaliile sunt reduse atât cantitativ. Despre artă voiam să stăm de vorbă. Vlad. în textul dramatic. A doua indicaţie scenică. Prima didascalie „către Bogumil” are structură nominală şi evidenţiază un receptor privilegiat al replicii personajului Manole. Îmi bâlbâi neputinţa... .) Bălăceala psihanalitică mi-a produs întotdeauna repulsie. La nivelul modurilor de expunere. (. Falsele profunzimi. am fost un tată prost.  Didascaliile reprezintă un limbaj paralel tehnic.) MANOLE (ducându-şi mâna la gât): O să am o nouă criză. Ţi-am văzut atelierul. nu sunt rodnice decât atunci când ştii bine ce ai de spus. trădează aşteptarea încordată a lui Bogumil.. Iar ultima. este modalitate de caracterizare a personajului Manole. „ascultă în noapte”. Introduce marea teamă a constructorului: că zidul se va fi dărmat.. 9.) Da. Îţi soarbe şi măduva din oase. Mă simt mai cinstit şi mai curat. o forţă oarbă.. alcătuită dintr-o enunţiativă. (Râde) VLAD: Eu n-am geniu.. ca şi falsele înălţimi mă crispează. Şi că merita s-o spui. ca să nu lovească prea tare): Cred că nu teai găsit încă. Ticăloasa asta de sculptură e o amantă nesăţioasă. Cât despre căutările formale. cât şi calitativ. TESTUL 34 Se dă textul: „MANOLE:. (.. E mai onest.

cu ochii închişi. cu un gest de indiferenţă. MANOLE: Gata. tată? (Manole ridică uşor din umeri. curat. .. (Manole. dragul meu băiat. lăutari. Transcrie o imagine artistică din textul dat şi spune felul ei./ Preoţi.  Analizează o modalitate de caracterizare. exemplificând dacă este cazul. Manole. 6.”. Identifică o temă/ un motiv. de fapt. în semn de tăcere): Ssst! MANOLE (surâzând): Tot ea e mai tare. 4. totuşi. Manole. amantă./ Soarele şi luna/ Mi-au ţinut cununa. te-am iubit întotdeauna.. DOMNICA: Uite-o. Manole! (Şi în vreme ce Manole îşi acoperă faţa cu pelerina. E timpul. dar şi de acceptare. pe cineva. Dă-mi mâna. dadă? DOMNICA: Aşa-i.) Să ştii că. munţii mari. MANOLE: De ce să-mi fie frică? „Soarele şi luna. 3. ridică doar mâna. dadă./ Păsărele mii/ Şi stele făclii” (Horia Lovinescu – „Moartea unui artist”) Cerinţe: 1./ Pasări.” Nu-i aşa. care s-a rezemat de speteaza scaunului.  Prezintă rolul semnelor de punctuaţie în structura: „Da.  Indică două structuri caracteristice stilului direct/ adresării directe 7.. Tu o auzi? VLAD: Pe cine? MANOLE (surâzând): Privighetoarea (Apoi scoate un strigăt): Dadă! DOMNICA (intrând): Sunt aici. nuţi fie frică. am fost un tată prost.. psalmodiază într-un cutremurător crescendo) şi la nunta mea/ A căzut o stea. onest. MANOLE: Nu vreau să văd pe nimeni! VLAD (cu timiditate): Eu pot să rămân lângă tine.  Construieşte 2 expresii/ locuţiuni în structura cărora să intre cuvântul vorbă./ Şiam avut nuntaşi/ Brazi şi păltinaşi. 5.GENUL DRAMATIC  229 VLAD (speriat): Să chem. 2.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al fiecăruia dintre cuvintele: voiam. dada e lângă tine.

respectând convenţia de limbaj tehnic. vorba! = tăcere!. Motive sunt: conflictul dintre generaţii.  Ghilimelele introduc un fragment reprodus din textul lui Horia Lovinescu. 8. „tu”) sau interogativele adresate („Nu-i aşa. „te”. Ce (mai) atâta vorbă! = să curmăm discuţia. În schimb. amanta = ibovnica. susţinând afirmaţiile cu exemple din textul dat. „să ştii”). „cu timiditate”). „dadă”). 9. .230  BACUL pe înţelesul elevilor 8. a se ţine de vorbă. în discuţia cu tatăl său. şi schimbarea stării sufleteşti este anunţată („speriat”.  Structuri caracteristice stilului direct sau adresarii directe sunt: vocativele („Manole” – repetat. Astfel. pronumele de persoana a doua („ti”. Fie vorba între noi!.  Temele este condiţia creatorului. Imagine auditivă: „Tot ea e mai tare. 4. Manole se comportă grijuliu. ca să nu lovească prea tare”). a schimba vorba. Tu o auzi?”. iubita. 6. două trăsătură ale textului dramatic. verbele la persoana a doua („ai găsit”. REZOLVARE 1. o primă didascalie are funcţia de a semnala starea lui Vlad („crispat”). din fragmentul dat. „Vlad”. în 4-6 rânduri. 3. De altfel. familia.  Indicaţiile scenice sunt scurte. moştenitorul mediocru/ epigon. ca un tată („cu precauţiune. moartea. onest = cinstit. ceea ce anunţă conflictul dintre generaţii. adresat profesioniştilor ce pregătesc spectacolul dramatic. Virgula izolează adverbul afirmativ „da”. vorbe de clacă = flecăreală. însă apropierea morţii îl determină să surâdă („zâmbind”).  Comentează fragmentul în 5-7 rânduri rolul didascaliilor. Şi mişcarea personajelor este semnalată – intrarea Domnicăi (intrând).  Ilustrează. moartea ca integrare în cosmos. a avea o vorbă cu cineva.  Sinonim contextual: voiam = doream. 5. curat = inocent. 7.  Expresii şi locuţiuni cu substantivul vorbă: Auzi vorbă! = Ce spui!.  Autocaracterizarea apare când Manole se defineşte ca părinte: „am fost un tată prost”. 2. în timp ce corpul reacţionează („scoate un strigăt”). dadă?”).

. dar se simte în ceea ce spune o rană ascunsă.GENUL DRAMATIC  231 9. E o mască. ROBESPIERRE (rămâne rece. este modalitate de caracterizare a sculptorului ce se apropie de moarte şi modalitate de a surprinde încrederea în integrarea omului într-un univers cald.) DANTON (cu căldură şi sinceritate... prin argumente structurale – disocierea dialog – indicaţii scenice. dar şi conflictul exterior. ROBESPIERRE (cu buze nervoase): (.. evidenţiază mai ales conflictul interior al creatorului de geniu.. deosebindu-se de Robespierre. lasă să se vadă în el adâncimi de omenie şi vis. cu gâtul ţeapăn): Te întreb şi azi: ce te face să crezi că revoluţia e sfârşită? DANTON: Pentru că toate ţelurile ei sunt atinse. ca şi îmbrăcămintea lor): Robespierre. redată sublimat prin versurile populare ale alegoriei moarte – nuntă din „Mioriţa”.... (Gesticulând familiar): Astăzi – una e biruitoare pe toate câmpurile de luptă... încă o dată îţi spun: măsurile astea teribile erau bune când patria era în pericol şi când revoluţia era ameninţată. să remarcăm faptul că dialogul respectă funcţiile specifice textului dramatic: asigură progresia acţiunii şi a conflictului (aici. am venit cu inima deschisă ca să ne împăcăm: am trecut peste orice. cu alte cuvinte. alta domină nediscutat înăuntru. ROBESPERRE: Adică?. TESTUL 35 Se dă textul: „DANTON (cordial. primitor. În fond eşti un om cu care se poate vorbi. ROBESPIERRE (are un surâs de mort.. Maximilien. ROBESPIERRE (Precis. dintre generaţii). în sfârşit haita lui Herbert la ghilotină. conţinut.. puţin îmi pasă că rămâi aşa înţepenit. La nivelul modurilor de expunere. (. Hotărârea ta de a trimite.. vine spre ei): Maximilien.... violent şi totuşi ameninţător): Ai dreptate. întrerupe): Au devenit cumva oamenii mai buni? Sunt pe lume . nu dă mâna) DANTON (Cald): Maximilien.. DANTON (scăzând brusc.) Comitetele nu au avut nevoie de imboldul nimănui ca să-şi facă datoria. şi-au împlinit menirea.  Apartenenţa la genul dramatic poate fi susţinută prin argumente formale – aşezarea în pagină cu evidenţierea fiecărei replici a personajului-emiţător.. Ţelurile ei nu sunt încă.

identificate în fragmentul citat. 4. 2.. 6. şi tu îi suspenzi aplicarea. cu înţeles) Ai dreptate..  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al fiecăruia dintre cuvintele: rece... 7. S  inonime contextuale: rece = indiferent. libertatea de opinie a fost o clauză importantă.. în 4-6 rânduri. şi tu nu le respecţi. imboldul. ţelurile revoluţiei nu sunt atinse. patria. Au mai multă omenie cei bogaţi? Se înşală mai puţin? (Enumeră şi aşteaptă trist. 8. REZOLVARE 1.) DANTON (a rămas întrerupt. . (Îl priveşte groaznic): Ia seama. Piedici mai mari sunt încă în calea lor. cu mâna în aer): Ai dreptate. două trăsături ale textului dramatic. Identifică o temă/ un motiv. grăbit) Drepturile omului au fost punctul de plecare al revoluţiei.  Transcrie o replică emblematică pentru concepţia despre lume a lui Robespierre. dar se simte în ceea ce spune o rană ascunsă. haita = grupul.  Construieşte 2 expresii/ locuţiuni în structura cărora să intre cuvântul inima.  Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite. lasă să se vadă în el adâncimi de omenie şi vis. întrerupe” 9. patria = ţara.. Maximilien.. respectarea voinţei poporului era dogma revoluţiei.232  BACUL pe înţelesul elevilor mai puţini săraci?. haita.. imboldul = impulsul. I  lustrează.  Indică o modalitate de caracterizare. din fragmentul dat. 5. ţelurile revoluţiei nu sunt atinse.  Comentează fragmentul în 5-7 rânduri: „are un surâs de mort. Robespierre. exemplificând cu un fragment din text. (Viu..  Prezintă rolul semnelor de ortografie în structura: „deosebinduse de Robespierre” 3..” (Camil Petrescu – „Danton”) Cerinţe: 1. şi tu o calci în picioare. (Teribil.

 Expresii şi locuţiuni cu substantivul inimă: a (mai) prinde (la) inimă. Sunt urmate de copulativul „a fi”. respectarea voinţei poporului era dogma revoluţiei. şi tu o calci în picioare.”.  Tema fundamentală este condiţia umană. „adâncimi de omenie şi vis”)... „era”) şi de nume predicative dezvoltate care le oferă legitimitate („punctul de plecare al revoluţiei”. a-şi lua inima-n dinţi. 8. prin urmare. 3.  Fragmentul oferit spre analiză ilustrează un fenomen caracteristic dramaturgiei moderne: narativizarea indicaţiilor scenice. „respectarea voinţei poporului”) se află în topică antepusă pentru a atrage atenţia asupra lor. puţin îmi pasă că rămâi aşa înţepenit. „suspenzi”. „calci în picioare”. „dogma revoluţiei”). Au mai multă omenie cei bogaţi? Se înşală mai puţin?” 6. pentru care didascaliile sunt modalitate de expresie artistică. metaforele nominale: „rană ascunsă”.. 5. se observă utilizarea unui limbaj puternic metaforic în prezentarea personajelor (epitetul metaforic „surâs de mort”.. „libertatea de opinie”. 4. E o mască. inimă rea. . „o clauză importantă”. a-i merge (cuiva) ceva la inimă.  Caracterizare directa făcută de un personaj (Danton) lui Robespierre: „Maximilien.  Ultima replică a lui Danton ilustrează oratoria revoluţionară prin aplicarea gradaţiei ascendente cu ajutorul unei structuri enumerative bazate pe paralelism sintactic: „Drepturile omului au fost punctul de plecare al revoluţiei. Motivul revoluţionarului. „Şi” adversativ introduce poziţia împotriva acestor principii a lui Robespierre. şi tu îi suspenzi aplicarea. aflat într-un conflict clar cu ceilalţi. al cetăţeanului este modernizat prin imaginea omului mistuit de probleme.  Replica reprezentativă pentru umanismul lui Robespierre: „Au devenit cumva oamenii mai buni? Sunt pe lume mai puţini săraci?.GENUL DRAMATIC  233 2. „a fost”. poziţie întărită de folosirea stilistică a pronumelui subiect „tu”: „nu respecţi”. pe inima goală = pe stomacul gol. formă neaccentuată „se” în raport cu verbul la gerunziu („deosebind”). după/ pe voia inimii. cu inimă.  Cratima este obligatorie în context deoarece marchează postpunerea pronumelui reflexiv. la fel de importantă ca dialogul. istoria devine o temă-pretext. Procedeul este evident la Camil Petrescu. libertatea de opinie a fost o clauză importantă. a-i călca pe inimă. a avea tragere de inimă.” 7. cu forme diferite („au fost”. Structurile nominale denumind principiile revoluţiei („drepturile omului”. şi tu nu le respecţi.

Baza. cu ironie grea): Bine ai nimerit vorbindune nouă.234  BACUL pe înţelesul elevilor 9. cât şi indirectă... să remarcăm faptul că dialogul respectă funcţiile specifice textului dramatic: asigură progresia acţiunii şi a conflictului (aici. . (Scurt) Nicio lege nu-ţi dă acest drept. îmi pare rău că trebuie să-ţi amintesc încă o dată lucrurile pe care credeam că le ştii.. o mare nenorocire. prin modul cum îşi exprimă opiniile diferite faţă de revoluţie. dar nu e a ei.. s-a ridicat in picioare. dar să se facă dreptate legală celui care o are. prin structură – disocierea dialog – indicaţii scenice. Văd că n-ai priceput nimic din tot caracterul civilizaţiei occidentale. chiar dacă e singur şi neînsemnat.. E o nenorocire... Este moştenirea romană a dreptului. încleştat): Mentalitate bestială. Aceasta-i puterea şi gloria civilizaţiei europene. o femeie şi copiii ei.) Să piară lumea. Pereat mundus.. evidenţiază mai ales conflictul exterior: al revoluţionarului uman – Danton şi al celui atras de idei Robespierre). GELU (cu o fierbere amară.. de dreptatea şi omenia societăţii moderne. Am văzut şi sacrificii mai grele. SINEŞTI (Cu privirea dură. trebuie sacrificată. fiat justitia.. Este supremaţia absolută a legii juridice. E vinovată? GELU (cu un calm impersonal): Nu. nu.. SINESTI (stăruind mult): Te întreb din nou. dar nu poate să fie altfel... căci ştiinţa poate fi asimilată şi de alte continente... pentru o cauză care e a oricui.. La nivelul modurilor de expunere. (Parcă el ar fi însăşi vocea justiţiei milenare. ca această biată femeie. sacrifici.. socialiştilor. liniştit. Ea consimte la acest sacrificiu? GELU (după o lungă şovăire concentrată): Mai curând. esenţa acestei civilizaţii nu e ştiinţa.. ca o maşină. SINEŞTI: Aşadar.. De aceea mentalitatea occidentală cucereşte celelalte continente şi nu dimpotrivă.. TESTUL 36 Se dă textul: „GELU (de neclintit) Dreptatea individuală nu poate trece înaintea dreptăţii tuturor.  Textul se încadrează în genul dramatic prin aşezarea în pagină cu evidenţierea personajului-emiţător (Danton. GELU (cu privirea absentă): Nu se poate altfel. Robespierre).. SINEŞTI: Te întreb precis. este modalitate de caracterizare a personajelor atât directă (Danton îl crede mult mai cald pe Robespierre)..

” (Camil Petrescu – „Jocul ielelor”) Cerinţe: 1. n-ai priceput. 8. din fragmentul dat.  Expresii şi locuţiuni în care să intre cuvântul lege: fără lege.GENUL DRAMATIC  235 Ah. 9. n-ai priceput = n-ai înţeles. vocea.  Ilustrează.  Prezintă rolul semnelor de punctuaţie în structura: „Mai curând. 4. asemenea ciupercilor care îşi trag culorile frumoase tocmai din putregai.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al fiecăruia dintre cuvintele: biată. 2. după lege. 6. 3. Virgula evidenţiază absenţa verbului predicativ „consimte”. REZOLVARE 1. pe legea mea! = zău! Pe conştiinţa mea! .  Analizează o modalitate de caracterizare. 2. vorba/ cuvântul cuiva e lege.  Construieşte 2 expresii/ locuţiuni în structura cărora să intre cuvântul lege. asuprire = exploatare. e savuros să vorbeşti de spiritul de dreptate al societăţii occidentale.  Sinonime contextuale: biată = sărmană. în 4-6 rânduri. susţinând afirmaţiile cu exemple din textul dat.. nenorocită. în lege = de-a binelea. Identifică o temă/ un motiv. nu.. asuprire. acum la formă negativă.  Indică două structuri caracteristice stilului direct/ adresării directe 7. 5. Transcrie o sintagmă/ un fragment care defineşte dreptatea. exemplificând unde este cazul. Când vezi ce ticăloşii tolerează această societate capitalistă şi cum îşi trage luxul şi desfrâul tocmai din nedreptate. două trăsături ale textului dramatic.  Ghilimelele semnalează reproducerea unui citat din opera lui Camil Petrescu.  Comentează fragmentul în 5-7 rânduri rolul didascaliilor. vocea = glasul.” 3. legile de asuprire şi secătuire ale exploatatorilor.

 Tema este condiţia intelectualului într-o lume nedreaptă. încleştat”). prin care se evidenţiază retorismul demagogic al lui Sineşti şi dramatismul lui Gelu. verbele de persoana a doua („ai nimerit”. în vreme ce Sineşti stăruie. 8. aplicat pe o structură dilematică – a lui Gelu. Didascaliile urmăresc modul cum se conturează conflictul dramatic prin evoluţia interioară a personajelor (Gelu este „de neclintit”. În cazul de faţă se înfruntă două personaje reprezentative pentru două moduri diferite de existenţă: Gelu – convins că valorile (aici. 9. „după o lungă şovăire concentrată”.236  BACUL pe înţelesul elevilor 4. 7.  Gelu este caracterizat indirect prin discursul plin de patos care îl înscrie în familia intelectualilor dilematici.” 6. „ironia grea”). pentru care conflict înseamnă act de cunoaştere.  Fragmentul oferit spre analiză ilustrează într-o mică măsură un fenomen caracteristic dramaturgiei moderne şi în special lui Camil Petrescu: narativizarea indicaţiilor scenice. prin realizarea conflictului dramatic. chiar dacă e singur şi neînsemnat. prezenţa pronumelor de persoana a II-a („te” – repetat. este încleştat ).” sau „Să piară lumea. motivul dreptăţii absolute. elemente apreciative cu formulări care introduc punctul de vedere auctorial („privirea absentă”. Totuşi sunt identificabile elemente metaforice („cu privirea dură. cât şi în dramaturgie. 5. Este un conflict exterior. pe care îi preferă Camil Petrescu atât în roman. . dar să se facă dreptate legală celui care o are. „cu un calm impersonal” etc. „ţi” – repetat ). Apoi. „E vinovată?”). dreptatea) trebuie să fie absolute şi Sineşti pentru care dreptatea este relativă. specific lui Camil Petrescu.  Stilul direct/ adresarea directă este caracterizată prin existenţa interogativelor directe („Ea consimte la acest sacrificiu?”. Motivul justiţiarului. dialogul devine mod fundamental de expunere. rezultat al compromisului.  Fragmentul se înscrie în genul dramatic. între Gelu şi Sineşti. „n-ai priceput”). mai întâi. evidenţiată de ultima didascalie. cel care vieţuieşte în lumea dreptăţii absolute şi nu doreşte niciun compromis.. „ Dreptatea individuală nu poate trece înaintea dreptăţii tuturor.

PIETRO (surâzând unui paradis pierdut): Ah..... capabil s-o părăsească.... nici nu aş fi stat de vorbă cu dumneata. de ce nu te-am întâlnit mai demult? De câtă suferinţă şi ridicol aş fi fost cruţat.. Uneori cred că nici nu-i place să te simtă superior ei.).. şi de aceea o caut.. Numai suferinţa o înfrumuseţează. Astfel... Cea dintâi femeie mai iscusită pe care aţi întâlnit-o vi s-a părut că e şi femeia cu care aţi plecat în gând de acasă când eraţi copil. Acum înţeleg ce neghiobie te sfătuiam atunci când te certam că schimbi mereu femeile. chiar dacă te-aş fi întâlnit. cu o înţelegere plină de admiraţie pentru o lipsă inerentă unui geniu. încât poate că. CELLINO (cu o nesfârşită simpatie... Dar mai ştiu că nu e într-o singură fiinţă.. O doare superioritatea şi nici nu vrea să fie protejată. căutând neapărat pe un altul...... O femeie cu care rămâi mai mult decât trebuie te dispreţuieşte. luând de la fiecare câte ceva.GENUL DRAMATIC  237 TESTUL 37 „Actul III. aşa cum numai când simt umbra morţii cântă sublim lebedele... cu o minte firesc obiectivă): (. Să te fereşti de amăgeală. e neapărat nevoie s-o faci să sufere.. să nu te consideri obligat să-i adori şi vocea şi inteligenţa. Dacă-ţi place glezna unei femei. bărbaţii nu-şi dau seama că rolul lor este indiferent câtă vreme nu părăsesc o femeie..) Dacă vrei mai ales să guşti liniştit frumuseţea femeii. Deşi eram atât de îngâmfat... ci e risipită în toate femeile.). femeia e minunată pentru petreceri uşoare. Trebuie s-o aduni... care înfige cuţite în inima Altei): În asemenea împrejurări. ALTA (a mers până la capătul deznădejdii şi e acum o statuă a durerii care a izbutit să articuleze gânduri... CELLINO (fără urmă de răutate... Femeia ideală există totuşi pe lume. ALTA (plânge deznădăjduită).. cum îl socoate el pe Pietro Gralla): Aţi trăit prea mult pe mare şi nu aţi avut de unde cunoaşte femeile. Scena 7 CELLINO (cu o simplă voie bună. împreună cu vinul şi cântecul.. dar acestea nu mai vin din Se dă textul: . asta e tot.. (. Greutatea ce mai mare este să rămâi lucid şi să nu iei astfel de la o femeie mai mult decât ceea ce are cu adevărat frumos.. de la sute şi din sute de femei (.

din text..238  BACUL pe înţelesul elevilor jocul minţii. 5. (.. două cuvinte/ grupuri de cuvinte care reprezintă mărci ale adresării directe. pricepută...  Explică rolul punctelor de suspensie în secvenţa: „Vă voi lăsa singuri. Voi doi.  Punctele de suspensie. 2. marcând o pauză în discursul personajului feminin. 2. deznădejdea o fac aproape incapabilă de a-şi articula gândurile.. altul care are drept de viaţă şi de moarte asupra mea. Iscusită = abilă.  Menţionează două trăsături ale textului dramatic prezente în fragmentul citat. Prezintă rolul indicaţiiilor scenice din fragmentul dat 8.. lucid = raţional. femeia e minunată pentru petreceri uşoare.)” (Camil Petrescu – „Act veneţian”) Cerinţe: 1. REZOLVARE: 1.. Durerea.  Selectează.  Precizează tema discuţiei dintre personajele Pietro şi Cellino în fragmentul dat. altul care are drept de viaţă şi de moarte asupra mea. Astfel. ci din lumina de dincolo de lucruri a unei inimi mereu sfâşiate): Vă voi lăsa singuri... împreună cu vinul şi cântecul.  Numeşte câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor iscusită şi lucid. Voi doi.... Numai suferinţa o înfrumuseţează. Unul care a fost călăul vieţii mele. în 6 – 10 rânduri. e neapărat nevoie s-o faci să sufere.” 3. următoarea secvenţă din text: „Dacă vrei mai ales să guşti liniştit frumuseţea femeii.. transcriu fragmentarea gândirii sub imperiul trăirilor interioare... 4.. Unul care a fost călăul vieţii mele.  Transcrie un fragment care ilustrează caracterul speculativ al textului...  Comentează.  Construieşte un enunţ în care să foloseşti o expresie/ locuţiune care să conţină verbul a căuta.. aşa cum numai când simt umbra morţii cântă sublim lebedele. 7. 6. ..” 9.

”. condiţia femeii/ raporturile dintre bărbaţi şi femeii/ cum să te raportezi la femeie. ea fiind (doar) o prezenţă „minunată pentru petreceri uşoare. Indicaţiile scenice sunt foarte valoroase în textele dramatice ale lui Camil Petrescu. iarna. se pare. altă uşă în dreapta. 5.  Indicaţiile scenice oferă îndrumări esenţiale pentru transpunerea textului în spectacol. 8.  De exemplu: „bărbaţii nu-şi dau seama că rolul lor este indiferent câtă vreme nu părăsesc o femeie”. cu soare. la Rucăr. ci din lumina de dincolo de lucruri a unei inimi mereu sfâşiate”. Părinţilor care le caută în coarne copiilor nu le prevăd o bătrâneţe liniştită.  Structurarea specifică. sprijinind jocul actorilor. Aici.. gesturilor.  De exemplu: Încerc să-mi văd de drum chiar dacă sunt provocat. căci reduce femeia la simplul rol de accesoriu. împreună cu vinul şi cântecul. acum deschise.  Tema discuţiei dintre Pietro şi Cellino este. 7.. de exemplu. dar acestea nu mai vin din jocul minţii. să fie prăvălie.. despre cum s-o stăpâneşti. 4. Se ghiceşte şi aici înăuntru vidul acela resimţit. 6.  De exemplu: Cellino se erijează într-un cunoscător al femeii. „ Ah” (intejecţia). [. 9. Scena 7).GENUL DRAMATIC  239 3. alături de indicaţiile scenice sau de dialog ca mijloc principal de expunere. TESTUL 38 Se dă textul: „TABLOUL III Zi de ianuarie. ele conturând adevărate analize ale psihologiei personajelor. „de ce nu te-am întâlnit mai demult?” (interogaţia retorică).. sunt notate succint detalii ale mimicii. ţărănească. Intrarea în stânga. O fereastră lată de tot cu obloane. Tonul discursului este unul depreciativ (poate chiar misogin). comportamentului..] . la perete. în didascalii. limbajului personajului ori detalii ale acţiunii. aşa cum se întâmplă în cazul Altei: „a mers până la capătul deznădejdii şi e acum o statuă a durerii care a izbutit să articuleze gânduri. capabil a transmite o lecţie despre aceasta. E transformată în atelier.. în oricare staţie climaterică. toate acestea dovedesc încadrarea fragmentului în categoria textelor dramatice. destinată. Colegul meu caută ceartă cu lumânarea. în acte şi scene (Actul III. Odaie foarte mare.

. pentru că n-are ce face.? A venit Ilie. o fi mai schimbat şi el vreo vorbă cu cineva. MIOARA (plictisit mirată): Vasilichia. LINA (nu e supărată.. care Vasilichia? Aia care stă pe ulicioară [... gazeta).. fără scop.că are să-i dea trei zile mai târziu... aşa cum le avem. (Iese...... […] Dar de ce o fi întârziat?. nevasta aia care stă pe ulicioară..240  BACUL pe înţelesul elevilor SCENA I MIOARA. Că el vine totdeauna. aia fără gard. citeşte câteva clipe într-o gazetă şi rămâne îndelung pe gânduri... MIOARA (judecând după ea): N-a întârziat.. Cine o fi ăla acolo mai mare... Că Radu trebuie să vie de la primărie.) .... tace mai departe.] Casa mai mică. Da i-a zis directorul să aştepte. După livada cu pruni a lu’ Mitru Spânu.. Se vede că voia numai s-o învioreze.. LINA MIOARA (pare foarte plictisită. Şi-i om cumsecade.. bărbatul Vasilichiii...) MIOARA (nu ascultă şi parcă n-o aude.... şi pe urmă a găsit): Să pui masa?.... Ce să faci în plictiseala asta? Nu vezi cum trece timpul? (De greu..... C-aşa e la tramvai. cu ochii în gazetă). nu răspunde). LINA (necăjită puţin pentru că n-o interesează pe Mioara): Ea zice că era să vie de Crăciun.. Pe urmă îşi aduce aminte de foc. se uită vag. LINA (eveniment important): Vasilichia! Omul ei la tramvai în Bucureşti. deci aşteaptă încă şi când vede insuccesul ştirilor ei.) LINA (ştie ea ce ştie): Ba eu zic să mulţumim lui Dumnezeu că avem de toate... plictisită...da ei la tramvai merg şi de Crăciun. (A rămas cu gura strâmbă. MIOARA (mereu plictisită la darea de seamă cotidiană a Linei.. pe geam. caută. nu mai ştie ce să facă.. spre biserică. el mână la tramvai... îl zgândăre şi ia din nou. care Vasilichia? LINA: Cum.. LINA (stăruind): Vasilichia... c-aşa-i zice: director.. înţelegi?.. strângător.. Şi pe urmă....) MIOARA (molatic): Acum trebuie să-ţi ştiu toţi spânii din sat. (Aşteaptă să vadă vreo mişcare de interes. Îndreaptă un scaun.. LINA (vine cu un braţ de lemne şi după ce mai pune vreo două pe foc): Auzi. câştigă bine.. MIOARA (se uită mereu fără niciun interes peste gazetă).

„Cine o fi ăla acolo mai mare”. casa – locuinţa.  De exemplu: Mama m-a făcut cu ou şi cu oţet pentru că nu am luat notă mare la examen. De exemplu.  Transcrie două cuvinte/ structuri din text care aparţin registrului colocvial. din text.  Menţionează două trăsături ale textului dramatic prezente în fragmentul dat. 4 puncte 6. 3.. 2 puncte 2. bărbatul Vasilichiii. omul – bărbatul. 2 puncte 4. 4 puncte 9. 54  Subiect bacalaureat. renunţă).. din text dat. Prezintă rolul indicaţiilor scenice din fragmentul dat. 4 puncte 5.  Precizează tema discuţiei dintre cele două personaje în fragmentul dat. 4 puncte 8. tema discuţiei este întârzierea lui Radu. 4 puncte 7. având în vedere starea de plictiseală a Mioarei. soţul. Avocatul acuzării l-a făcut praf în timpul interogatoriului.” 2 puncte 3.GENUL DRAMATIC  241 MIOARA (singură se îndreaptă spre ghitară şi pe urmă.” (Camil Petrescu.  Numeşte câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: casa şi omul. două cuvinte/ grupuri de cuvinte care reprezintă mărci ale adresării directe. Am făcut târgul după ce am pus în balanţă avantajele şi dezavantajele.  Explică rolul virgulei în secvenţa: „A venit Ilie. 4 puncte REZOLVARE: 1.  Construieşte un enunţ în care să foloseşti o locuţiune/ expresie care să conţină verbul a face. replicile personajului Lina. 4. Virgula separă/izolează o apoziţie („bărbatul Vasilichii”). în 6 – 10 rânduri. „Mioara”)54 Cerinţe: 1. sesiunea august 2010 .  Selectează. „Aia care stă pe ulicioară”. 2.  Comentează. 5. încă mai înmuiată de plictiseală.

susţinând jocul actorilor. 8. . domnişoară Cucu. în sfârşit. ţărănească.. dând detalii care speră să atragă interesul asupra unui subiect cel puţin banal – venirea bărbatului Vasilichiei. „omul ei la tramvai în Bucureşti. oferind analize ale psihologiei acestora. prezenţa didascaliilor.242  BACUL pe înţelesul elevilor 6. caută. fiind destinat reprezentării scenice. „Ce să faci în plictiseala asta? Nu vezi cum trece timpul?” 7. Interesant este că Linei îi aparţine ultima replică. ŞEFUL (bătând în geam): Săru’ mâna. Îndreaptă un scaun. îi sugerează Mioarei să iasă din starea de plicitseală şi să-i mulţumească divinităţii pentru ceea ce are. care îi smulge Mioarei. care presupune un spaţiu limitat. construirea replicilor. prin detaliile despre acţiune. toate acestea reprezintă trăsături ale textului dramatic. Nu se dă bătută: „nu e supărată. comportamentelor personajelor. care Vasilichia?”. Ele conturează portrete ale personajelor. A găsit un alt subiect de discuţie.”).. fiind de nepreţuit în punerea în scenă a textului dramatic. într-o propoziţie cu iz de reproş. conturându-se decorul şi cadrul temporal („Zi de ianuarie. o vecină. Didascaliile construiesc atmosfera prin notaţiile succinte ale gesturilor. şi pe urmă a găsit”. Prin fereastră se vede trecând pe peron. context.”).. domnişoara Cucu. Cu un aer înţelept („ştie ea ce ştie”).. „ Cum. dialogul ca mod principal de expunere.. TESTUL 39 Se dă textul: „SCENA IV ŞEFUL.  Textul este unul dramatic. Şeful urmăreste panglica hârtiei. nu mai ştie ce să facă. deci aşteaptă încă şi când vede insuccesul ştirilor ei. DOMNIŞOARA CUCU Telegraful bate.  Indicaţiile scenice sunt foarte valoroase în textele dramatice ale lui Camil Petrescu prin capacitatea de sugestie. înţelegi?.”. Se vede că voia numai s-o învioreze. cu soare. dar nu poate combate starea de plictiseală a Mioarei care o ignoră „cu ochii în gazetă”. câteva clipe de atenţie.. 9. ca în cazul Mioarei („pare foarte plictisită. Odaie foarte mare.. Scena I). De asemenea.  Lina caută un interlocutor. structurarea în tablouri şi scene (Tabloul III. dinspre stânga.. Ea insistă (a se vedea notaţia „stăruind”).

o dau afară din şcoală. continuându-şi plimbarea pe peron. parcă-i mai răcoare. Să n-o sperii. se apropie de orologiul din perete. de ştiinţe naturale. (Iese pe peron şi se uită în dreapta şi-n stânga. Şi pe urmă. spre dreapta. Parc-am fi în iulie. Nici n-ai zice că suntem în mai. Am spus de o mie de ori că nu e voie să vie la gară. la dumneata. Era raţă. domle! (Iese pe urmă în prag. O minune! […] DOMNIŞOARA CUCU: (cu o mişcare bruscă de alarmă.GENUL DRAMATIC  243 DOMNIŞOARA CUCU: Bună ziua. Ce e dezmăţul ăsta? Una-două. că-i spusese dirigintele. mută minutarul la şapte fix): Cum trece vremea. azi la prânz. hai la gară! . DOMNIŞOARA CUCU: Ba aici. ŞEFUL: Prea eşti aspră. S-a înserat. Zamfirescu dintr-a şasea. domnişoară Cucu. Zicea c-a aflat bărbatu-său de la Poştă. cu ciocul sur. domnule Ispas? Ţi-a călcat ieri rapidul un curcan? ŞEFUL: Cum? DOMNIŞOARA CUCU: Aşa mi-a spus azi-dimineaţă. (Trece prin faţa uşii.) Cald! Cald al dracului. n-a fost rapidul. nu era curcan. Am pus şi afiş la cancelarie. să nu te vadă. DOMNIŞOARA CUCU (ritos): O dau afară. şi uite ce zăpuşeală. la gară. DOMNIŞOARA CUCU: Dac-o prind. domnu Ispas. cu un aer de prefăcută indiferenţă. DOMNIŞOARA CUCU: Ia te uită cum exagerează lumea! ŞEFUL: O raţă pestriţă. Nu e nimeni. DOMNIŞOARA CUCU (se trage pe lângă perete şi duce degetul la gură): Ssst! ŞEFUL: Lasă-mă pe mine să văd. ŞEFUL: Treci după uşă. A făcut-o nevastă-mea pe varză. ŞEFUL: Da’ de unde.): Aş! ţi s-a părut.. Pe urmă se întoarce. ŞEFUL: Aş! ţi se pare.. domnişoară Cucu? Mai întâi. intră în birou): O elevă! ŞEFUL: O elevă? DOMNIŞOARA CUCU: Mi se pare că e Zamfirescu. A fost acceleratul.) ŞEFUL (se ridică de la masă. madam Voinea. DOMNIŞOARA CUCU: Dar ce-am auzit. în cancelarie. la şcoală.

3. Le place să se zgâiască la ferestrele vagoanelor şi să-şi facă semne cu bucureştenii. din text.. Prin şcoală a trecut ca un câine prin apă. 4 puncte 9.  Menţionează două trăsături ale textului dramatic prezente în fragmentul dat. în 6 – 10 rânduri. 2. DOMNIŞOARA CUCU: Las’.. 2 puncte 4.  Explică rolul virgulei în secvenţa: „Săru’ mâna. comportamentul personajului Şeful. 4 puncte REZOLVARE: 1. 55  Subiect de rezervă (bacalaureat.  Construieşte un enunţ în care să foloseşti o locuţiune/ expresie care să conţină verbul a trece. aşa cum rezultă din replicile şi indicaţiile scenice din fragmentul dat.  Transcrie două cuvinte/ structuri din text care aparţin registrului colocvial.  Selectează. două cuvinte/ grupuri de cuvinte care reprezintă mărci ale adresării directe. e mai răcoare. (Mihail Sebastian.  Virgula delimitează o structură în cazul vocativ („domnişoară Cucu”) de restul propoziţiei. 4 puncte 5. aspră – dură. 2 puncte 2. domnişoară Cucu”.  Precizează unul dintre subiectele prezente în discuţia dintre personajele Şeful şi domnişoara Cucu în fragmentul dat. A trecut hopul cu ajutorul prietenilor. zăpuşeală – toropeală. zăduf. că ştiu eu ce le place.  Numeşte câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: zăpuşeală şi aspră. 4 puncte 6. 4 puncte 7. că.244  BACUL pe înţelesul elevilor ŞEFUL: Ei! Le place şi lor. arşiţă. 2 puncte 3. 4 puncte 8. sesiunea iunie 2010) .  Comentează. „Steaua fără nume”)55 Cerinţe: 1. severă. Prezintă rolul indicaţiilor scenice din fragmentul dat.  De exemplu: Bunica mi-a trecut cu vederea greşeala.

comportamentul Şefului se dovedeşte destul de contradictoriu. De asemenea. Aşadar. „Cum trece vremea. parcă-i mai răcoare”. poate chiar într-o controversă. detaliile despre comportamenul personajului. „Ce e dezmăţul ăsta?” 7. indicaţia scenică poate fi şi un mijloc de caracterizare pentru personaj. că. el reacţionează împăciuitor.GENUL DRAMATIC  245 4.  Interjecţiile – „Ei”. domnişoară Cucu?”. apariţia elevei Zamfirescu în spaţiul gării (teritoriu interzis pentru eleve). prin dialog ca mijloc principal de expunere etc. Vocativul – „domnişoară Cucu”.  Textul se dovedeşte a fi unul dramatic prin structura specifică. ca în următoarea didascalie – „se trage pe lângă perete şi duce degetul la gură” sau despre contextul acţiunii – „se ridică de la masă. zvonul legat de pierderea unei raţe călcate de tren (poveste mitizată imediat de cetăţenii urbei. prin prezenţa indicaţiilor scenice. 5. hai la gară!” 6. „bătând în geam”.. „Ssst!”. afirmă acesta. găsind ca scuză elevei tocmai răcoarea pe care mai devreme a infirmat-o: „Ei! Le place şi lor. întărind imaginea severă a acesteia. Pare că personajul are nevoie să intre într-o discuţie cu cineva.. e mai răcoare”. căci Şeful este acela care atrage atenţia domnişoarei Cucu. cum este adverbul „ritos” (categoric. „Una-două. Opreşte plimbarea pe peron a femeii cu un subiect banal. nevrând să admită că spaţiul gării e mai răcoros . Interogaţia retorică – „Da de unde. căldura – „Cald al dracului”. aşa cum aflăm din indicaţia scenică.  Rolul indicaţiilor scenice este de a oferi informaţii ce ajută la punerea în scenă.  Fragmentul ne arată un personaj dornic de conversaţie. la presupusa apariţie a elevei în zona interzisă a gării.  Subiectele discuţiei dintre cele două personaje au fost diverse: confortul gării. sună a imputare vocea domnişoarei Cucu. 9. căci raţa devine curcan). se apropie de orologiul din perete. în scene (SCENA IV). „Aş!”. „Iese pe urmă în prag”. 8. la dumneata. De exemplu. mută minutarul la şapte fix” . . sprijinind jocul actorilor. la gară. ferm) care apare într-o didascalie ce însoţeşte una din replicile domnişoarei Cucu.„Ba aici. căci în finalul textului. domle!”.

etnic. în loc de revolver cu ţeava ghintuită.. alături de comedie. dându-ne mâinile şi sărutându-ne ca doi prieteni TOFANA: Eşti sinistru. indiferent că acestea ţin de biologic. RUDY: Aici?. pentru că omul iese înfrânt din întâlnirea cu forţele superioare lui. Comedie de salon.. . zău.. În literatura română.. Mi-o plăteşti tu. apoi se duce la uşă vârând cheia în broască o întoarce de două ori. e gata să deschidă uşa când Tofana. (..246  BACUL pe înţelesul elevilor Tragedia este. Cu vocea surdă) Rămâi aici în noaptea asta... Tofano. etic sau divin. specie dramatică prezentă în teatru de la naşterea acestuia în Antichitate...... ereditatea şi factorii sociali. sinistru?... RUDY: Eu. Vai! (cheia cade cu zgomot pe podele) Rudy se apleacă repede şi o ridică. ori îţi rup degetele! TOFANA: Îndrăzneşti să brutalizezi o femeie ca mine? Mi-o plăteşti tu!. Sunt un fleac ce vrea să devină şi atâta tot!. în structura personajelor conflictuale. G. cu posibile accente tragice. Rudy. TOFANA: (ţinându-i mâinile.) Dă-mi cheia. cu o realizare unică – „Patima roşie” – recunoscută pe scenele diferitelor teatre.) Drept să-ţi spun n-am meritat dragostea ta. am deschis-o şi. Uite! Până adineauri credeam că joc şi eu un rol de dramă. Tragicul se naşte din permanenta înfruntare a limitelor umane. pentru că fatalitatea devine mai puternică decât voinţa personajelor şi conduce la deznodământul tragic. În viaţa mea n-am fost sinistru. când a fost considerată expresie superioară a artei prin existenţa unui registru înalt şi a tragicului – categorie estetică fundamentală. Eu nu joc decât comedie. dar acum folosindu-mă de faptul că uitaşi poşeta lângă fereastră. hai să ne încheiem aventura noastră.. Nu. patima. scriitorii au preferat formula mult mai largă a dramei. doar Mihail Sorbul optează pentru tragedie. Cu neputinţa.. În piesă se întâlnesc.. un puf şi un tub de alifie de struguri (. TRAGEDIA TESTUL 40 Se dă textul: “TOFANA: De ce fluieri? RUDY: Sunt vesel.. Călinescu remarca subiectul de dramă pus pe destinul unor personaje de tragedie. n-am găsit decât o oglinjoară.

Aducându-şi aminte ca nu mai are ce căuta în odaia Crinei. pe podele.  Ilustrează. susţinând afirmaţiile cu exemple din textul dat.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al fiecăruia dintre cuvintele: sinistru. Tofano.  Indică două structuri caracteristice stilului direct/ adresării directe 7. Prezintă rolul semnelor de ortografie în structura: „Dă-mi cheia”. câine. vine în spatele lui Rudy şi-l descarcă o dată RUDY (întorcându-se instinctiv): Ce-ai făcut? (Tofana descarcă al doilea foc în pieptul lui Rudy) RUDY: Ajunge. Cu milă): Ţi-e frig? (Se apleacă asupra lui) Suferi?. (Vine în mijlocul scenei într-un extaz de nemărginită mulţumire. 9. face câţiva paşi spre fereastră şi cade acolo jos. ajunge. din fragmentul dat. iese grăbită pe uşă.  Construieşte 2 expresii/ locuţiuni în structura cărora să intre cuvântul viaţa. Doamne. Aranjată.GENUL DRAMATIC  247 care a scos în acest moment revolverul din buzunar. Aici zăreşte pe Rudy. dar se întoarce exclamând): Poşeta! (O caută pe masă. cade. în 4-6 rânduri. exemplificând unde este cazul. cuprins de friguri.. 4. aranjată. pe etajeră. Transcrie o sintagmă/ un fragment în care Rudy se autodefineşte. .  Comentează fragmentul în 5-7 rânduri rolul didascaliilor. 3. 8.. (Se clatină. cât sânge!” (Mihail Sorbul – „Patima roşie”) Cerinţe: 1. încârceiat şi tremurând. apoi dă să se ducă spre fereastră.  Analizează o modalitate de caracterizare. (Se retrage îngrozită) şi cât sânge. două trăsătură ale textului dramatic. grămadă) TOFANA (triumfătoare): Aşa! În patru labe. fleac. potrivindu-se în oglinda de pe masă. 2.. se duce la etajeră de-şi ia pălăria şi şi-o pune. Identifică o temă/ un motiv.. 6. jos. 5.

a-şi pune viaţa în primejdie. 9. cade = se prăbuşeşte. Tofana îl caracterizează pe Rudy din perspectiva amantei înşelate: „Eşti sinistru” (caracterizare directă făcută de alt personaj). „Rudy”. „cade”). elemente de tonalitate sau de mimică. care se ciocneşte de superficialitatea lui Rudy. o viaţă de om.  Sinonime contextuale: sinistru = sumbru.  Rudy se autodefineste in fragmentul: „Eu nu joc decât comedie”. în dativ „mi” în raport cu verbul la imperativ „dă”. motive: iubita înşelată. a aduce (pe cineva) la viaţă. cu accente de ereditate încărcată (în cazul Tofanei). Precipitarea evenimentelor şi tensiunea dramatică la cote maxime au consecinţe asupra didascaliilor. . 8. având în vedere faptul că Tofana ajunge să-l ucidă pe Rudy când este convinsă că bărbatul vrea s-o părăsească. „Ce-ai făcut?”. 7. cu structură preponderent verbală pentru a evidenţia mişcarea personajelor în spaţiul scenic: mişcarea către uşă a lui Rudy („se apleacă”. stările Tofanei („se apleacă”. 6.  Textul se înscrie în genul dramatic prin existenţa unui conflict generat de iubirea-pasiune.  Cratima se foloseşte obligatoriu pentru a evidenţia postpunerea pronumelui personal. căderea tânărului („se clatină”. iubirea.  Tema este condiţia umană. dinamica lor interioară.248  BACUL pe înţelesul elevilor REZOLVARE: 1. cu viaţă. „se retrage”). aranjată = gătită. ce crede că erosul este trecător.  Expresii şi locuţiuni în structura cărora să intre substantivul viaţa: plin de viaţă.”. „eşti”. „suferi”.. verbele la persoana a II-a „fluieri”. „se duce”. în caracterizarea personajelor şi cu ajutorul didascaliilor. „e gata să deschidă”). 5. iubirea-pasiune. formă neaccentuată.  În text. 2. „Sunt un fleac ce vrea să devină şi atâta tot!.  Caracteristice stilului direct/ adresării directe sunt vocativele „Tofano” – repetat. a fi în viaţă. bărbatul superficial. interogativele directe „Aici?”. 3. pe viaţă şi pe moarte. fragmentul prezent pare punctul culminant. 4. „descarcă”). ce evidenţiază mişcarea personajelor. fără pic de viaţă. Conflictul este redat cu ajutorul dialogului cu rol în progresia acţiunii.  În desfăşurarea conflictului dramatic. crima Tofanei („vine”. când ţi-e viaţa mai dragă. „ridică”. fleac = nimic..

nonsensul şi. la început apar farsa. astfel încât să stârnească râsul. parodia. arlechinul). licenţioasă. avarul. prin rol de compoziţie (primamorez. cel mai adesea aspectul formal este folosit in context familial. folosit exagerat .construcţia prolixa are în vedere confuzia în alcătuirea enunţului. între serios şi iluzoriu. confident). servilul). cu toate realizările sale (fantoşa. ipocritul. reprezentaţiile localizate ale unor comedii celebre. În literatura română.amestecul de registre stilistice. gelosul. cel mai adesea. Tipurile comicului sunt: • comicul de situaţie56 • comicul de caractere57 • comic de nume58 • comicul de moravuri59 • comicul de limbaj60 Tipul comicului pur este bufonul. canţonete („Chiriţa în voiagiu”). confuzia. paiaţa. 58  Autorii de comedie folosesc numele propriu pentru a surprinde o însuşire definitorie a personajului. între viaţă şi automatism. pentru ca în perioada paşoptistă. cochetă. ironia. tehnica bulgărelui de zăpadă. între literatură şi viaţă. greu de definit din cauza dependenţei sale de obiceiuri şi mentalităţi. . 57  Comicul de caractere se naşte din structura intimă a personajului. Alecsandri să abordeze numeroase specii comice: comedia (ciclul Chiriţelor este cel mai cunoscut). 60  Comicul de limbaj este cel mai bogat ca forme de manifestare şi presupune: .nonsensul . implică realizarea contrastului între esenţă şi aparenţă. Îşi asociază procedee retorice cum ar fi satira. vodevilul 56  Comicul de situaţie se naşte din elementele de acţiune care provoacă râsul. necunoaşterea sensurilor unor cuvinte. încornorat. quiproquo-ul (procedeu prin care un personaj este considerat altcineva.GENUL DRAMATIC  249 Spectacol teatral cu „descendenţă exuberantă. clovnul. Categoria estetică fundamentală a acestei specii literare este comicul. definit prin monomanie (demagogul. .ticul verbal este element repetitiv în limbaj. cuplul comic.truismul este adevărul evident . 59  Evidenţiază decăderea unor moravuri: matrimoniale. de familie. comedia este specie dramatică ce urmăreşte realizarea unei umanităţi caricaturale. comedia de moravuri. confuzie de identitate). ceea ce-l face diferit de la o epocă la alta. pentru a pune în lumină defecte fizice sau morale. referitoare la conduita profesională sau politică.greşeli de vocabular: rostirea incorectă a unor cuvinte. cum ar fi farsa electorală. COMEDIA . spectaculară” (Adrian Marino).

. imitaţia. comedia permite. având ca echivalent tragicul pur. 61  Kitsch-ul = concept estetic. prin comedia lirică şi sentimentală propusă de Mihail Sebastian.250  BACUL pe înţelesul elevilor („Cucoana Chiriţa în balon”).. francomania. 62  Campul = formă a kitsch-ului. exprimând prostul gust. Ion Băieşu. Nicolae Manolescu în „Literatura română postbelică. Se mai impun acum: Al Kiriţescu („Gaiţele”).. îngeraşule!. caracterizată prin cultivarea prostului gust ca formă de rafinament.. deoarece autorul crede că teatrul este o şcoală ce poate îndrepta moravurile. Ianke şi Cadâr”). pentru ca în perioada interbelică să atingă o nouă înflorire prin continuarea modelului Caragiale. în parte): Degrabă ţi-a fi? IORGU: Nu fugi. falsitatea produse de societatea de consum şi care induc o estetică a amăgirii. o atitudine satirică. prin estomparea caracteristicilor speciei sau prin comedia absurdului (Gh. TESTUL 41 „Actul II. Scena VIII IORGU. care abordează o comedie de moravuri şi caractere. „Proşti sub clar”). În perioada comunistă. ZOIŢA (voind să iasă. Nu mă lipsi de fericirea ce sâmt a te videa şi a-ţi spune cât te iubesc. singur cu d-ta. în sfârşit. Astfel. ZOIŢA IORGU: Slavă Domnului. Popa („Tache. fiindcă distruge canoanele ajunse inexpresive prin abuz estetic. Ciprian – „Capul de răţoi”). gelozia. cultivate de Şt. cu anumite artificii.. diferită de discursul oficial al epocii. Tudor Muşatescu („Titanic vals”). Lista lui Manolescu” reţine caracterul de comedie pură. Anghel. dovedind că inesteticul poate deveni formă de rafinament. demagogia. piesele lui Teodor Mazilu („Mobilă şi durere”. frica de progres. Integrându-se în perioada neomodernistă.O. cucoană Zoiţă. avariţia. Ion Băieşu aduce în atenţia publicului kitsch-ul61. că mă găsesc. falsul poate fi echivalent al originalului. ZOIŢA: Domnule. a falsului..I. Se dă textul: . atitudinea conservatoare. Momentul următor consacră specia prin operele maestrului Caragiale. V. Apoi specia se caută prin imitarea comediei neoromantice. în realizarea sa particulară campul62. a produsului în serie. Realizări de succes sunt: „Mielul turbat” de Aurel Baranga. contrafacerea. Iosif şi D.

) ceasornic (de perete). IORGU: Să n-am parte de bărbatu-tău.. IORGU: Da nu se poate..] în ceasornic? ZOIŢA: Dacă mă iubeşti! IORGU: Te iubesc. Pune-ţi dar în gând cât te iubesc!. 2 puncte 63  64  65  66  tartar. IORGU: Te iubesc mai presus decât cum iubeşte un giudecător aurul!. pendulă rămăşag.) ZOIŢA: Te iubesc. s..  Numeşte câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: fericirea şi ceasul. pariu Subiect din sesiunea iunie 2010 a examenului de bacalaureat . Zoiţa! ZOIŢA (lui Iorgu): Fugi că vine. soro. rămăşaguri.... „Iorgu de la Sadagura”)66 Cerinţe: 1. pân’ ce-oi depărta pe bărbatu‑meu. Zoiţa! ZOIŢA: Întră degrabă că ţi-oi tălmăci eu mai pe urmă.. infern ornic.... ha..GENUL DRAMATIC  251 IORGU: Ah!. când ai şti câte pătimesc în sufletul meu din ceasul cum te-am zărit! Zi şi noapte te visez cu ochii deschişi şi nu pot nici să mănânc. s... dar ce are-a face dragostea mea cu ceasornicul? KIULAFOGLU (asemene): Zoiţa.. nici să beu. (În parte. Zoiţo.. ZOIŢA: Ei. (Lui Iorgu. IORGU: Da pe unde? ZOIŢA: Ascunde-te aici în ceasornic.. ZOIŢA (deschizând ornicul64): Te iubesc.) Nu pe-acolo. dacă-ţi spun minciuni. IORGU (voind să fugă): M-am dus.. orologiu. – prinsoare. apoi ce te mai opreşte? IORGU: Zi dintâi că mă iubeşti ş-apoi intru şi în tartar63.. tartaruri. – (înv... ZOIŢA: Ţi-i frică poate? IORGU: Frică?. ZOIŢA: Adevărat grăieşti?. vorbeşte mai încet că te-aude bărbatu-meu.. oprindu-l. – (în credinţa creştină) iad. (Vasile Alecsandri. ha! Nu cunoşti pe Iorgu.. s.n... nici să trag ciubuc... Zoiţo! KIULAFOGLU (strigând din culise): Zoiţa. IORGU: Încă o dată. ornice. ha. IORGU: Cum [.n. ZOIŢA: Vai de mine!..) Am câştigat rămăşagul65. ZOIŢA (în parte): Îmi vine-o idee. (Întră în ornic.n..

. Prezintă rolul indicaţiilor scenice din fragmentul dat.  Menţionează două trăsături ale textului dramatic prezente în fragmentul dat. 4 puncte REZOLVARE: 1. declaraţie făcută într-un moment cât se poate de nepotrivit (apariţia iminentă a soţului). „Te iubesc mai presus decât cum iubeşte un giudecător aurul!.. pentru a ilustra comicul de limbaj.  Precizează tema discuţiei dintre personajele Iorgu şi Zoiţa în fragmentul dat. fericirea – bucuria. în 6 – 10 rânduri. În didascalii sunt notate succint detalii ale mimicii. 4 puncte 8.” 4 puncte 9. S-au întâlnit între patru ochi pentru a lua o decizie atât de importantă. din text... 4 puncte 7. 7. (În parte.  Rolul indicaţiilor scenice este de a oferi lămuriri/ îndrumări pentru a transpune textul în spectacol. „Zoiţo”.  Construieşte un enunţ în care să foloseşti o locuţiune/ expresie care să conţină substantivul ochi.” 2 puncte 3. alături de interjecţii. ceasul – clipa. momentul 2. sprijinind jocul actorilor. comportamentului. soro. „Ei”.  Comentează. 4 puncte 6.  De exemplu: „Să n-am parte de bărbatu-tău.  De exemplu: La cursuri trebuie să fii numai ochi şi urechi.  Transcrie o replică din text rostită de Iorgu. următoarea secvenţă din text: „Te iubesc. reprezintă mărci ale adresării directe.252  BACUL pe înţelesul elevilor 2. plăcerea. Paznicii păzesc tabloul ca pe ochii din cap.” .. 3. Virgula delimitează substantivul în cazul vocativ „soro” de restul propoziţiei.  Vocativele „îngeraşule”. limbajului .. gesturilor. 4.  Selectează.  Tema discuţiei dintre personajele Iorgu şi Zoiţa este dragostea pe care primul numit o declară personajului feminin. 5. 2 puncte 4. două cuvinte/ grupuri de cuvinte care reprezintă mărci ale adresării directe. dacă-ţi spun minciuni. Îi e dragă ca lumina ochilor.) Am câştigat rămăşagul.  Explică rolul virgulei în secvenţa: „Da nu se poate. „Ah!”. 4 puncte 5.” 6.

didascalia „în parte”. dă-i la nas. că el nu-i murit. l-am pierdut!.. 8....) Îngeraşu’ mamei!. De asemenea..) Ei las’.GENUL DRAMATIC  253 personajului ori detalii ale acţiunii (de exemplu.... 9.... madam cocona.) ... replica „Te iubesc” e însoţită de o indicaţie scenică... repetată pe parcursul textului. monsiu Şarlă.. „în parte”).. TESTUL 42 Se dă textul: „CHIRIŢA (bocind): Guliţa mamei!. (Caută să-l dezleşine.. în acte şi scene (aşa cum ni se precizează la început . speriaţi): A murit! ŞARL (apropiindu-se de Guliţă): No... câştigând un „rămăşag” pe care presupunem că l-a făcut în legătură cu această situaţie.. n-o murit!. eşti sigur. Scena VIII). cât era de sprintinel.  Rostită de Zoiţa la sfârşitul fragmentului. comment dites-vous en français?. quel bonheur!.. ŞARL: Destul ţipat acum. Astfel. prin prezenţa indicaţiilor scenice („voind să fugă”.. Ea îi declară iubirea lui Iorgu numai pentru a-l determina să se ascundă în ceasornicul de perete (ameninţată de apariţia neaşteptată a soţului)... că te-oi drege eu. une terrible. trântă! GUGULIŢĂ (trezindu-se. completând replica anterioară foarte sugestiv „(în parte) Am câştigat rămăşagul”. traiesc bine.. taci.. (Bocind cu bucurie. bujoraşu’ mamei. reprezintă o posibilitate de a caracteriza personajul feminin. LULUŢA şi LEONAŞ (în parte.) CHIRIŢA: N-o murit!.  Fragmentul se încadrează în categoria textului dramatic prin structura specifică.. „deschizând ornicul”.. sugerând duplicitatea acestuia.. il a mangé une terrible. Ah.. ş-acum iată-l ţeapăn.. cu glasul slab): Trântision.... son nez remue! CHIRIŢA: Son nez remue?... Guguliţa mamei. Guguliţa nineacăi. Apă de colonie este? CHIRIŢA: Na flaconul meu.(. punându-i-se la îndoială sinceritatea sentimentelor.....Actul II.. (Furioasă. aş fi în stare să mă duc la Ierusalim pe gios cu traista-n cap. „intrând în ornic”).. voilà qu’il revient.. cât era el de frumuşel. dialogul este principalul mod de expunere în textul dramatic. bade Ioane.... Cher Goulitze!. este relevată duplicitatea femeii.. De asemenea. ŞARL (punând flaconul sub nasul lui Guliţă): Enfin!... asurzit la mine. ale contextului dialogului între personje.

.. semnificaţia titlului. dimoni?..254  BACUL pe înţelesul elevilor CHIRIŢA: Trântision!. ce cauţi? ce vrei?” (Vasile Alecsandri – „Chiriţa în provinţie”) Cerinţe: 1. a face din ţânţar armăsar.  Ilustrează. Antonime contextuale: să mă duc – să mă întorc. ha. ha..  Construieşte 2 expresii/ locuţiuni în structura cărora să intre cuvântul a face.. a face ochi. CHIRIŢA: Cine chicoteşte aici?. 7.. ha.  Expresii şi locuţiuni cu verbul a face: a face focul... cât era el de frumuşel. o trăsătură a personajului Chiriţa. îngeraşu’. o înviet franţuzeşte! Guguliţa nineacăi!. iar punctele de suspensie repetate au rolul de a sugera durerea Chiriţei când crede că fiul ei a murit... îngeraşu’ – demonu’.  Prezintă într-un text de 8-10 rânduri.  Menţionează câte un antonim pentru sensul din text al fiecăruia dintre cuvintele: să mă duc. Semnul exclamării marchează structura în vocativ. 4. 6. a i-o face (bună/ lată) cuiva. Identifică o temă/ un motiv. Ce faci aici. în 4-6 rânduri.. cine eşti?. şi d-ta. 9. cuconaşule.  Transcrie un fragment care ilustrează comicul de limbaj. LULUŢA (în boschet): Trântision? Ha.  Ghilimelele evidenţiază fragmentul reprodus din opera lui Alecsandri. (Aleargă furioasă în boschet. în relaţie cu textul dat.) Luluţa cu un cavaler!.. din fragmentul dat. 2.. . a se face bine.  Indică două structuri caracteristice stilului direct/ adresării directe. Guguliţa nineacăi..  Analizează didascaliile în 10-15 rânduri.. susţinând afirmaţiile cu exemple din textul dat.  Prezintă rolul semnelor de punctuaţie în structura: „Guliţa mamei!. 5.. 3.. 8.) LEONAŞ. REZOLVARE 1. 2. a face burtă = a se îngrăşa.(Îl strânge în braţe.” 3..

Tinerii sunt „speriaţi”. 6.  Comicul de limbaj apare în: „Trântision!. astfel încât să surprindă boierimea de provincie. „eşti”.  Caracteristice stilului direct sunt: interjecţiile „no”. „bocind cu bucurie”. interogativele directe: „Ce faci?”. .. „madam cocona”. în primul rând. „Caută să-l dezleşine”. patetismul nefondat: Chiriţa apare „bocind”. „furioasă”.  Chiriţa reprezintă tipul provincialei care visează să egaleze Centrul. „ah” – marca unei vorbiri afective. Tema condiţiei umane. astăzi sursă de comic. 5. Substantivul cu prepoziţie „în provinţie” este forma arhaică a unui neologism. ce cauţi? ce vrei?”. franceza aproximativă şi entuziasmul nedisimulat la adaptarea fonetică a lui Guliţă. prin alăturarea unui moldovenism „înviet”. după cum dovedesc indicaţiile scenice: „apropiindu-se de Guliţă”. 7. „Îl strânge în braţe”. „”dimoni’”. dar dramatismul situaţiei se transformă în ridicol prin modul cum se lamentează şi prin revenirea la viaţă a lui Guliţă. pentru ca după ce pericolul a trecut să reacţioneze dur: „Aleargă furioasă în boschet”. 8. departe de Iaşul cosmopolit.. o înviet franţuzeşte!” prin decalcul „trântision”.GENUL DRAMATIC  255 4. Doar Şarl rămâne om de acţiune. pentru că denumeşte un spaţiu retras. accentuând dimensiunea afectivă a discursului. dar care prin turnura evenimentelor devin sursa a râsului. verbele de persoana a II-a: „taci”. un antroponim cu rol în orientarea lectorului către personajul-protagonist: Chiriţa. În trecut avea însă doar valoare locativă. vocativele: „Guliţa” – repetat. „cuconaşule”. Didascaliile urmează acestui deziderat şi evidenţiază starea sufletească a personajelor. „Cine eşti?. după cum demonstrează lamentaţiile ei exagerate din prima parte a fragmentului. dar atunci când vede că pericolul a trecut ameninţă pe Ion şi îi supune unui interogatoriu pe tinerii aflaţi în boschet..  Comedia prezintă situaţii încărcate de dramatism. personaj prezent şi în fragmentul dat în ipostaza unei mame care-şi crede copilul mort. Nu-i lipseşte instinctul matern.  Titlul are exclusiv structură nominală şi conţine.. Motivul copilului răsfăţat. 9. „punând flaconul sub nasul lui Guliţă” (didascalii ale acţiunii şi ale mişcării personajului).

Prezintă rolul semnelor de ortografie în structura: „ş-asta-n cap”. NAE (după ce se caută în toate buzunarele): Pesemne că l-am pierdut.. cerneală. 2. ce? MIŢA: Ştii ce are înăuntru? NAE: Cerneală? MIŢA: Nu. .. Am să-ţi spui ceva în linişte.. MIŢA: Nu ştii unde l-ai pierdut? NAE: Nu. fireşte că nu-l pierdeam. şi se opreşte) NAE (d-abia întorcându-se): Ei.. Scrie un enunţ cu omonimul din text al cuvântului vie... na!” (I. MIŢA (coborând cu energie): Minţi!. MIŢA: L-ai pierdut? Unde l-ai pierdut? NAE: Ştiu eu unde l-am pierdut? Dacă ştiam că-l pierz. MIŢA: Unde mi-e biletul? Arată biletul. Năică. (Un pas. vitrion englezesc! NAE (Dându-se înapoi): Vitrion? Eşti nebună? MIŢA: Da.. Ai primit biletul meu? NAE: Da.... când ţi-am scris? NAE (acelaşi joc): Eram bolnav alaltăieri.256  BACUL pe înţelesul elevilor TESTUL 43 Se dă textul: „NAE: Pentru ce încui uşa? MIŢA (în fund): Poate să vie iar cineva să ne facă deranj.Caragiale – „D-ale carnavalului”) Cerinţe: 1.... vitrion! Ti-e frică? NAE: Fireşte că mi-e frică. MIŢA (straşnică): Bibicule! Bibicule! NAE: Ei? MIŢA: Vezi tu sticluţa asta? (Scoate din buzunar o sticluţă mică şi i-o arată) NAE: Ei. emoţionată) Bibicule! Tu nu mă mai iubeşti. (Pauză) Nae! (Coboară încet..L... na! Da de unde ţi-a mai venit ş-asta-n cap? MIŢA (încă un pas): Pentru ce n-ai venit alaltăieri seară...

falsa solemnitate a momentului. Motive sunt iubirea-pasiune în registru minor. în al doilea caz. Tema textului este iubirea.  Titlul are o componentă nominală şi pare să actualizeze un motiv baroc. din fragmentul dat. . cel al lumii ca teatru. exemplificând cu un fragment din text.  Ilustrează.  Indică un tip de comic. indicaţiile scenice prin raportare la text. titlul amplifică sugestia unei lumi de carton. 4. care tratează iubirea conform unor clişee ale retoricii mic-burgheze. Patetismul exprimării („Tu nu mă mai iubeşti”).. a fi cu noroc. 5. 7. Am cules o vie frumoasă! (omonimul lui vie – formă verbală) 2. la/ într-un noroc. unde-i norocul să.  Construieşte 2 expresii/ locuţiuni în structura cărora să intre cuvântul noroc.  Cratima evidenţiază căderea vocalei finale din structura conjuncţiei copulative „şi” iar. REZOLVARE 1. în 4-6 rânduri. dacă ne referim la mentalitatea lumii balcanice.  Comentează.  Expresii şi locuţiuni în structura cărora să intre substantivul noroc: cu/ fără noroc. a kitschului în care personajele trăiesc după regulile romanului sentimental de tip foileton: Nae pare tipul don Juanului. a-i fi scris în noroc să. cu varianta lumii-carnaval sau. 8. 4.. 3. 5. Identifică o temă/ un motiv... a da noroc. 6. două trăsătură ale textului dramatic. Indicaţie scenică: „coborând cu energie”. al lumii-bâlci. a avea noroc. la cât mi-a sta norocul. iar Miţa – amantei înşelate. Transcrie o indicaţie scenică din textul dat. instrumentul parodiat al răzbunării romantice (cu sticluţa de „vitrion”) justifică valoarea metaforică a titlului prin raportare la fragmentul oferit spre analiză. În fragmentul de faţă. dornice de răzbunare. în 5-7 rânduri. Explică semnificaţia titlului în relaţie cu fragmentul citat. dacă este cazul.  Comicul de situaţie se naşte din atmosfera de mahala.. 6. 9. 7. elidarea vocalei iniţiale „î” din structura prepoziţiei „în”.GENUL DRAMATIC  257 3.

fitecui.258  BACUL pe înţelesul elevilor 8. şi poate. atitudine din care se naşte comicul – categorie estetică ce semnalează specia dramatică.. Ah! ce să spui? E admirabil să te vezi ascultat de o mulţime atât de impunătoare. cinstit.. să-ţi dai seama că vorbele tale pătrund dintr-o dată în atâtea urechi.. Substantivul „Pauză” evidenţiază un moment de suspans prin oprirea discursului şi. „se opreşte”. 9. TESTUL 44 „Actul III SCENA 13 DACIA (zărindu-l): Ce-ai făcut.. prin structuri preponderent verbale. esenţiale pentru producerea comicului. acţiunea şi tensiunea dramatică a momentului. nemernicule? Ce-ai făcut? Ce ne-ai făcut? SPIRACHE (îi priveşte pe toţi... Autorul aduce în prim-plan... CHIRIACHIŢA (vorbeşte ea.. Se dă textul: .. prin folosirea unei terminologii de specialitate „în fund”. în atâţia creieri. „întorcându-se” sau prin componente nominale care fac referire la o didascalie anterioară: „acelaşi joc”. astfel. astfel încât actorii să-şi repereze rapid replicile... Nu în ultimul rând.. „straşnică” sau prin structuri nominale „cu energie”. Numai Gena nu este): Ce să fac? Ţi-am făcut gustul şi am ţinut un discurs. SPIRACHE: De ce să se tăvălească? Pentru că le-am vorbit sincer.  Prima didascalie are rolul de a semnala poziţia Mitei în planul scenei de teatru. Şi nu aşa.. în egală măsură exprimă tensiunea emoţională a personajului feminin. apare tensiunea dramatică a iubirii înşelate prin atitudinea voluntară a femeii. omeneşte?. prin adjective „emoţionată”. cu verbe de acţiune: „coboară”. fiindcă Dacia nu mai are glas): Mă mir că nu s-au tăvălit pe jos de râs. starea Miţei este atent urmărită la nivelul indicaţiilor scenice.  Textul se încadrează în genul dramatic prin existenţa unor trăsături structurale specifice: prezenţa dialogului ca mod fundamental de expunere şi a indicaţiilor scenice. în atâtea inimi... la rând. La peste o mie de alegători. Şi mişcare scenică este redata minuţios. Toţi sunt ostili. De altfel. Se adaugă şi considerente formale ce au în vedere semnalarea fiecărui personaj la început de replică.

. speranţele mele! Îmi pare rău că nu se potrivesc cu ale voastre.] DACIA: Cu un gest nesocotit ai distrus atâtea planuri.... cu gineri şi cu nepoţi.... Te-ai şters pe bot de deputăţie..  Numeşte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: discurs. n-ar fi bine? Ce poate fi mai frumos şi mai bun în viaţă decât o familie unită. atâtea visuri.. (gesturi succesive. Am fi fost atât de fericiţi. ale cui speranţe. s-avem stupi de albine şi coteţe de porumbei.) DACIA: Ale mele....GENUL DRAMATIC  259 DACIA (explodează): Nu pentru asta. Nici n-au să te voteze... [... n-a îndrăznit să facă până acuma.. Le cunosc. fără să râvnească lucruri care n-ar face decât s-o zbuciume şi s-o fărâmiţeze.) SPIRACHE: Da.”.cu soacră.. să-ţi dai seama că vorbele tale pătrund dintr-o dată în atâtea urechi. cu copii... nici un candidat din lume. ale lor. ale noastre. în atâţia creieri. atâtea speranţe. mă rog? (gest al mâinilor. dar am şi eu planurile mele... pentru că ai făcut ceea ce nimeni.... 2.. în atâtea inimi.... SPIRACHE (încruntat oarecum): Ale cui visuri. ca şi cum ar întreba cu ele.. şi poate... SPIRACHE: Asta şi vreau....” (Tudor Muşatescu – Titanic Vals) Cerinţe: 1. cinstit...... 4. aşa cum sunt ele. în provincie.]... SPIRACHE: Şi ce. [. Precizează tema discuţiei dintre personajele fragmentului dat. visurile mele. ale cui planuri.. SPIRACHE: Adică să spuie adevărul? Să le ceară să nu fie votat? DACIA: Fii pe pace.  Construieşte un enunţ în care să foloseşti o locuţiune/ expresie care să conţină verbul a ţine.  Explică rolul punctelor de suspensie în secvenţa: „E admirabil să te vezi ascultat de o mulţime atât de impunătoare.. să creştem pui de găină... Ştiu că vrei să rămâi aici. Pentru că ai fost ridicol.. trăind într-un colţ de lume numai cu bucuriile ei mici. . 3. DACIA: Ştiu eu visurile tale....

limbajului personajului ori detalii ale acţiunii. comportamentului. cinstit. discurs = cuvântare. 7. Când mi-a dispărut câinele am ţinut-o tot într-un plâns..  Transcrie un cuvânt/ o structură din text care aparţine registrului colocvial.  De exemplu: Refuzul lui Spirache de a deveni deputat/ discursul lui Spirache în faţa alegătorilor etc.. 5.  Vocativul „nemernicule” sau interjecţia „Ah!” reprezintă mărci ale adresării directe.  Punctele de suspensie arată o pauză afectivă. Aici. la rând. singur caracterizându-l ca fiind „sincer. 8. Îşi atrage nemulţumirea . în didascalii. Vecinul meu se ţine cu nasul pe sus de când şi-a cumpărat maşina cea nouă. Spirache e „încruntat oarecum”). omeneşte”. 2. 7. sunt notate succint detalii ale mimicii (de exemplu. în 4 – 6 rânduri.  Spirache dovedeşte onestitate în discursul în care cere să nu fie votat. „Te-ai şters pe bot de deputăţie”. sprijinind jocul actorilor. 9. o trăsătură morală a personajului masculin.. Numai Gena nu este”). două cuvinte/ grupuri de cuvinte care reprezintă mărci ale adresării directe.  Prezintă rolul indicaţiilor scenice din fragmentul dat. Încă din debutul fragmentului. Toţi sunt ostili. identificată în fragmentul citat. din text. 8. 6..  Indicaţiile scenice oferă lămuriri pentru transpunerea textului în spectacol. REZOLVARE: 1. 4.  Ilustrează. 3.  Selectează. cinstit = onest. 6. evidenţiind starea de emoţie intensă provocată de cuvântarea în faţa mulţimii.  Menţionează două trăsături ale textului dramatic prezente în fragmentul dat.  De exemplu: Nu mi-ar plăcea să fiu ţinut sub papuc de viitoarea mea soţie. ale gesturilor. didascalia conturează atmosfera tensionată. aproape duşmănoasă pe care o înfruntă autorul discursului pe care familia îl consideră neinspirat („îi priveşte pe toţi. o întrerupere în discursul personajului.260  BACUL pe înţelesul elevilor 5.

în locul deputăţiei. . Preferă. NELU: Sper că n-o să-mi spui acum că ţi s-a pus un nod în gât de emoţie c-o să-l vezi! NUŢI: Te rog fără insinuări şi răutăţi! (Nu-şi poate stăpâni lacrimile. Către Coca): Dragă.  Textul este unul dramatic prin dialog ca mod de expunere principal şi prin prezenţa didascaliilor. TESTUL 45 Se dă textul: „NUŢI (către Nelu): Dragă. NUŢI: De ce? NELU: Cum de ce? Vine pur şi simplu. NUŢI (indignată): Nu fi meschin. în cazul de faţă exterior. De când s-a mutat mama la noi. căci gestul de a spune adevărul e considerat „ridicol”. Spirache simte că dacă ar ceda presiunilor Daciei sau ale Chiriachiţei ar risca să distrugă unitatea familiei şi să piardă micile bucurii ale vieţii. dar l-a închiriat unei familii pe un an de zile. tihna unei vieţi liniştite. ca să spui c-am părăsit domiciliul. Înţelept. voia să fie lângă mine. NELU: De ce nu te-ai dus tu lângă ea? NUŢI: De-abia aştepţi să plec de-acasă o zi. 9. dar personajul nostru e ferm. NELU: Nu s-a întâmplat nimic. e o plângăcioasă. stai cu maică-ta toata ziua în braţe. între Spirache şi ceilalţi membri ai familiei. tinereţea şi cariera. Trebuie să vină pentru un motiv anume? NUŢI: Întrebam şi eu. COCA (veninoasă): Dar maică-ta nu are apartamentul ei de două camere proprietate personală? NELU: Ba da. Am crezut că s-a întâmplat ceva. specific textului dramatic este şi accentul deplasat pe conturarea conflictului. că nu despre asta e vorba! Se simţea foarte singură. în ultimul timp nu ştie ce să mai facă şi să mai inventeze ca să mă jignească şi să mă umilească. Uite că nu plec! NELU: Nu pleca. pupaţi-vă şi văitaţi-vă cât de bestial mă port eu cu tine. De asemenea.GENUL DRAMATIC  261 familiei. cum ţi-am distrus viaţa. Nu trebuie să te enervezi pentru asta. ajutând la reprezentarea scenică. Vine tata. mi-a spus mama că ai plecat spre frate-tu val-vârtej. nu mai dă pe-acasă decât ca să doarmă şi ca să trântească mobilele.

s-a întâmplat. 8.  Comentează fragmentul în 5-7 rânduri rolul didascaliilor. 3. 4. Vine. GELU (intră furtunos): Ce s-a întâmplat? COCA (sec): Vine taică-tu.” (Ion Băieşu – „Boul şi viţeii”) Cerinţe: 1. 9. mi-a spus mama”.  Prezintă o modalitate de caracterizare. Identifică o temă/ un motiv. Virgula izolează vocativul „Dragă”. în toate formele ei).  Sinonime contextuale sunt: ai plecat = ai venit. de asta.  Construieşte 2 expresii/ locuţiuni în structura cărora să intre cuvântul asta. exemplificând unde este cazul.  Ilustrează. 3. din fragmentul dat. s-a întâmplat = s-a petrecut. conflictul matrimonial. motive sunt venirea tatălui. 7.262  BACUL pe înţelesul elevilor NUŢI: Şi nu-i adevărat? NELU: Parţial. voia. soacra (motiv de recurenţă în comedia uşoară românească. 5. . REZOLVARE 1. voia = dorea. pe lângă asta. să mă jignească.  Ghilimelele introduc citatul din opera lui Băieşu.  Indică două structuri caracteristice stilului direct/ adresării directe. 4. 6. în 4-6 rânduri. GELU: Şi? COCA: Asta e.  Prezintă rolul semnelor de punctuaţie în structura: „Dragă.  Tema este familia. susţinând afirmaţiile cu exemple din textul dat. Transcrie o replică din care se naşte comicul. două trăsătură ale textului dramatic. 2. 2. să mă jignească = să mă insulte.  Expresii şi locuţiuni în structura cărora să intre cuvântul asta sunt: pentru asta.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al fiecăruia dintre cuvintele: ai plecat.

ai pus degetul pe rană.  Caracterizarea indirectă prin limbaj se întâlneşte în cazul personajului Nuţi. mai ales că personajele nu cunosc motivul sosirii acestuia. „să te enervezi”. că nu despre asta e vorba! Se simţea foarte singură.  Indicaţiile scenice au rolul de a marca receptorul privilegiat al replicilor unui personaj prin folosirea unor structuri nominale primare: prepoziţia „către” şi numele propriu: „către Nelu”.GENUL DRAMATIC  263 5. „veninoasă”. nu din cea fabricată de cooperativă GORE: Bună dimineaţa. tovarăşe Sile! SILE (deschide larg fereastra): Just. evidenţiat prin limbajul ironic: „Sper că n-o să-mi spui acum că ţi s-a pus un nod în gât de emoţie c-o să-l vezi!” 6. pe lângă acţiunile personajelor („Nu-şi poate stăpâni lacrimile”) şi judecăţile de valoare ale autorului („e o plângăcioasă”).. prin elementele suprasegmentale ce fac referire la schimbările de tonalitate prin didascalii ca „indignată”. Just. vocative („Dragă” – repetat). care pretinde că este sensibilă şi foloseşte o retorică a periferiei.  Adresarea directa se realizează. şi a indicaţiilor scenice pentru a reda elementele de spectacol strict necesare. bună dimineaţa. Nu în ultimul rând.. Mobilă de stil de la Consignaţia. ca mod fundamental de expunere. formele conjuncte („maică-ta”). 9..” 8. tovarăşe Gore. ca mărci. Se adaugă mărcile gramaticale care lexicalizează receptorul: verbele de persoana a II-a („ai plecat”. astfel încât emiţătorul să fie rapid identificat de oamenii de teatru. pronumele personale de persoana a II-a („cu tine”). „către Coca”. TESTUL 46 „Actul I Scena I Biroul tovarăşului Sile.  Comicul de situaţie. 7. interogative directe („De ce?”). Unele sunt mai mari şi exprimă. „veninoasă”. Aşa e. „nu fi”). Relaţiile încordate din familie sunt sugerate la nivelul tonalităţii: „indignată”.  Textul dramatic se caracterizează prin folosirea dialogului. Se adaugă şi semnalarea fiecărui personaj la început de replică. O altă funcţie este de a înregistra mişcarea personajelor („intră furtunos”). Ei şi? Eu nu mă las impresionat de farmecul Se dă textul: . apare tensiunea dramatică a venirii neaşteptate a tatălui. Bună dimineaţa. cerul e albastru. Păsările ciripesc. continuatoarea retoricii de mahala de la Caragiale: „Nu fi meschin. voia să fie lângă mine.

Că pofta vine mâncând. Eu mă simt bine ca subaltern. trebuie să luăm măsuri.... „Vreau să vă informez despre o încălcare a legii cu privire la protejarea bunurilor obşteşti”..... Nu cobiţi... odată şi-odată o să ajungi şi tu şef ! GORE: Eu şef ? Niciodată.) GORE: „Vă relatez un caz concret...) dacă un asemenea individ se poate numi tovarăş (. mâine nu eşti. GORE (începe să citească): Reclamaţie. cu reclamaţiile stăm bine.) SILE (îngândurat): . SILE: Dacă e cu averea poporului. anul curent (. din strada Bateriilor. tovarăşe Sile.. (. tovarăşul Sile Gurău. n-ai încredere nici în tine. Ce să căutaţi dvs la Doi cocoşi cu furgoneta? SILE: Dacă eşti vigilent... În ziua de 5 mai 1974 (.264  BACUL pe înţelesul elevilor naturii.(. Ca şef n-ai nici o siguranţă. (. criminal de iresponsabil cu bunurile cooperativei (. N-ar fi frumos? SILE: Ar fi frumos... sectorul cinci. Nu e bine să fii prea în faţă..) a rechiziţionat furgoneta cooperativei. ascultă-mă pe mine.. n-avem de ce să ne plângem. Azi eşti..) Personal eu nu cred. Gore. Asta e titlul. Un şef trebuie să fie optimist..).Foarte frumos. mânca-o-ar mama. (.) Chiar acum vă aşteaptă una pe birou. e grav de tot. GORE: E pe masa dumneavoastră. Eu merg mai departe.Există vreo plângere la adresa noastră? GORE: Există. în ziua de cinci mai. Mi-ai deschis pofta de justiţie.. în scopul de a face un chef monstru.. (. S-o verificăm.. Şi dacă noi o rezolvăm cinstit şi operativi îmbolnăvim de ficat pe cei de la „Progresul mobilei”.. (. că n-am ochelarii la mine. Îmi place să n-am idei. Adu reclamaţia. Autosuspiciunea e altă faţă a vigilenţei. Să triumfe adevărul! Citeşte-o tu. ca să se ducă la restaurantul Doi cocoşi. SILE: Da iat-o.) Dacă eu sunt un ticălos şi nu mi-am dat arama pe faţă? Dacă eu mă ascund ca un netrebnic?” (Teodor Mazilu – „Mobilă şi durere”) .. responsabilul cooperativei Avântul mobilei. Eu mă simt sănătos şi împăcat cu mine însumi...) se comportă în mod iresponsabil. bagă-ţi minţile în cap..) Astfel. Numai ideile altora mi se par personale..

3. Semnele de suspensie exprimă întreruperea discursului.  Transcrie o replica reprezentativa pentru caracterizarea directă din textul dat. 4. 4. personale. adevărat.  Prezintă rolul semnelor de punctuaţie în structura: „Eu şef ? Niciodată. 3..”. a fi/ a ajunge pe mâini bune.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al fiecăruia dintre cuvintele: just.  Ghilimelele semnalează reproducerea unui fragment din textul lui Teodor Mazilu.GENUL DRAMATIC  265 Cerinţe: 1..  Sinonime contextuale sunt: just = corect. siguranţă. Identifică o temă/ un motiv. susţinând afirmaţiile cu exemple din textul dat. motivul şefului suficient. siguranţă = certitudine. plângere.  Autocaracterizarea îi aparţine lui Gore: „Îmi place să n-am idei”. rău = oricum. fără iniţiativă. 7. Analizează titlul prin raportare la fragment. 2. motivul subalternului/ slujbaşului servil. personale = proprii. REZOLVARE: 1. 2. două trăsătură ale textului dramatic. 8.  Indică două structuri caracteristice stilului direct/ adresării directe. în 4-6 rânduri. 6. bun. 9. 5. . Fii bun!.  Construieşte 2 expresii/ locuţiuni în structura cărora să intre cuvântul bun.  Ilustrează. Semnul întrebării este pus după un grup de cuvinte echivalent cu o interogativă retorică. din fragmentul dat. motivul reclamaţiei (de recurenţă în comedia şi revista din perioada comunistă).  Comentează fragmentul în 5-7 rânduri rolul didascaliilor. ca urmare a indignării lui Gore în faţa posibilei poziţii de şef.  Expresii şi locuţiuni în structura cărora să intre adjectivul bun: bun la inimă.  Tema condiţiei umane în lumea comunistă. 5. plângere = reclamaţie. cu buna = cu vorbe bune.

„mobilă”. procesul falsificării sinelui. La începutul textului apare didascalia referitoare la cadru. Scena I”). „tovarăşe Gore”. cu un centru verbal „deschide”.  Textul dramatic se caracterizează prin structurarea în acte şi scene („Actul I. Fragmentul nu explică direct titlul. prin transformarea omului în automatism. formula de salut („Bună dimineaţa”). ca în teatrul tradiţional. emiţătorul este clar semnalat la început de replică.266  BACUL pe înţelesul elevilor 6. În alt context. coordonate prin „şi” copulativ. astfel încât emiţătorul să fie rapid identificat de oamenii de teatru. pronumele personale de persoana a II-a („tu” repetat) şi pronumele de politeţe („dumneavoastră”). un element adverbial „larg” şi unul nominal. şi altul abstract „durere”). O nouă didascalie se referă la starea şefului. 7. aceeaşi funcţie presupune debutul unei acţiuni: „începe să citească”. şi a indicaţiilor scenice pentru a reda elementele de spectacol strict necesare. Din punct de vedere formal. ca mod fundamental de expunere. care se regăseşte în zelul subalternului şi în atitudinea meditativă a şefului. preponderent alcătuită din structuri nominale. „o să ajungi”). beneficiarii unei mobile de Consignaţia. „ascultă”. marcată adjectival: „îngândurat”. cu funcţii previzibile.  Didascaliile sunt relativ puţine la nivelul textului dramatic.  Titlul conţine două substantive comune (unul concret. cu funcţie de localizare (în biroul tovarăşului Sile) şi de stabilire a poziţiei sociale de şef. Se adaugă folosirea dialogului. interogative directe („Exista vreo plângere la adresa noastră?”).  Adresarea directa se realizează prin mărcile gramaticale care lexicalizează receptorul: verbele de persoana a II-a („ai pus”. . în reprezentant al unei clase sociale: Sile trebuie să devină exponentul noii burghezii proletare. „fereastra”. O altă didascalie din text evidenţiază acţiunea personajului subaltern. 9. iar Sile – reprezentatul subalternului de bază. 8. marcată prin posesia mobilei de Consignaţia. alcătuite din şefi. dar poate fi înţeles şi metaforic. vocative („tovarăşe Sile” – repetat. primul substantiv pare să trimită la spaţiul în care se desfăşoară acţiunea: cooperativa de mobilă. dar oferă posibilitatea unor speculaţii interpretative. Cel de-al doilea substantiv surprinde tocmai metamorfoza. Astfel. „Gore”).

GENUL LIRIC Într-un text poetic67. Confuzia dintre eul gramatical al enunţării şi eul enunţului ”a întreţinut multă vreme prejudecata că în lirică poetul îşi exprimă direct (adică nemediat) sentimentele”(Oana Chelaru-Murăruş). în cazul liricii eului. Unul dintre cei care au anulat această prejudecată este Carlos Bousono. În fragmentul „Nu ştiu ce-mi vine:/ Aş mânca din fitecine/ Şi mi-aş pune mintea şi cu tine. în care ”primim oarecum mărturisirea directă a poetului”. empiric şi un eu tipic. în timp ce eul liric adormi sub vechiul salcâm”. o ”fiinţă de hârtie”. un construct ficţional. nici cu vreun subiect anume. ci fie (în ficţiune) un personaj activ. Lirica ”eului”. pentru care ”eul liric prin esenţă nu poate fi identificat cu certitudine nici cu poetul în persoană. care afirma că” nu poetul. o surdină invizibilă coboară peste simţirea lui”.m. delincventul. care este o instanţă extratextuală). Tipuri de lirism. trăind 67  Conceptul este dezvoltat după George Ardeleanu – „Actantul intră în Pădurea Cedrilor.a.d. disociat de autor. 2003 ./ Mă arde. Şi în cazul unei lirici a eului trebuie făcută distincţia (şi Tudor Vianu o face) dintre un eu individual. homelessul ş. Un altul care demontează această prejudecată este Gerard Genette. consumatorul de opiu. poetul(în calitate de construct ficţional.biciclistul. ci este o convenţie textuală. ci un personaj care figurează a fi poetul comunică obiectiv cu noi în poezie”. Eul biografic şi eul poetic Teoreticianul Tudor Vianu identifică trei tipuri de lirică: 1. adolescentul. în revista „Limba şi literatura română”. Enunţătorul presupus al unui text literar nu e niciodată o persoană reală. Este evident că aici ”vocea” aparţine ocnaşului din lumea ”Florilor de mucigai” şi că poetul ”înscenează” o subiectivitate care nu este a sa. ”eul poetic este acordat pentru intimitate. copilul. persoana I nu denumeşte pe autorul textului. mă întorc”. mă frământ. fie (în poezia lirică) un eu indeterminat” Ipostazele ficţionale ale persoanei I sunt numeroase în textul poetic: îndrăgostitul./ Ca un porc.

mai radical în judecăţile şi simţirile sale” 3. 2. în care ”poetul exprimă sentimentele sale sub o mască străină”. prin persoana a-II-a şi persoana I. Lirica ”măştilor”. în care ”poetul. este sonetul „Afară-i toamnă” de M. aşa cum face totdeauna creatorul de caractere epice sau dramatice. este mai adecvat să folosim chiar ”personajele lirice” imaginate în text: poetul. eul liric poate fi desemnat şi prin persoana a-III-a: ”Lucian Blaga e mut ca o lebădă” Pentru a evita enunţarea unor propoziţii de felul: Eul liric/ Eminescu îşi aşteaptă iubita pe malul lacului. empiric. deşi energia generală a sufletului său le susţine şi pe acestea”. în care ”eul liric”este desemnat alternativ. în cazul liricii mascate. eul poetic este ”un eu mai îndrăzneţ. descriptibilă prin categorii ca ”depersonalizare”. Distanţa dintre eul poetic şi eul biografic se accentuează lirica modernă. asimilându-se cu un personaj felurit. lirica rolurilor pune în mişcare ”un eu care se joacă şi care experimentează posibilităţi dintre cele mai îndepărtate ale sale” Lirismul subiectiv poate fi expresia directă a emoţiei (cu precizarea că eul poetic se diferenţiază de cel empiric) ori disimularea ei printr-o mască sau printr-un personaj dramatizat. exprimă sentimente care nu sunt propriu-zis ale sale. Chiar dacă mai rar. Este eul liric reductibil la persoana întâi? A reduce ”eul liric” la persoana I verbală şi pronominală este o confuzie. Lirica ”rolurilor”. Ea este înlocuită cu subiectivitatea personajului pus în scenă. adolescentul etc.Eminescu. în termenii Oanei Chelaru-Murăruş). Lirism subiectiv/Lirism obiectiv .”suspendarea eului”. ci în numele unui eu tipic cu care oricine poate intra în relaţii de simpatie”. transformate de imaginaţie :”poetul nu vorbeşte niciodată în numele eului său individual. eul liric este desemnat prin persoana a-II-a (”tuitate narcisistă”. Lirismul obiectiv suspendă întrucâtva subiectivitatea lirică. mai viu colorat. ”dezuma­ nizare”.268  BACUL pe înţelesul elevilor în situaţii generale. Un exemplu extrem de interesant. Nu de puţine ori.

Când o mreană saltă-n aer după-o viespe sprinteoară. adică lirica sentimentală şi patriotică pe model romantic. de interesantă la nivelul universului poetic şi al limbajului. stângace. deosebită de lirica anacreontică a vârstei anterioare. cum va fi perioada Eminescu.GENUL LIRIC  269 POEZIA PAŞOPTISTĂ „Eu nu-ţi cer în parte-mi nimica pentru mine Soarta-mi cu a mulţimii aş vrea să o unesc” În perioada paşoptistă. Cum se schimbă-n vălurele pe prundişul lunecos. dorinţa de a construi o limbă naţională. Bătând apa-ntunecată de un nour trecător. la nivelul tropilor). cum prea bine o numeşte Eugen Simion. săpând malul nisipos. Când o salcie pletoasă lin pe baltă se coboară. TESTUL 47 Se dă textul: „Aburii uşori ai nopţii ca fantasme se ridică Şi. „veselul Alecsandri” . Râul luciu se-ncovoiae sub copaci ca un balaur Ce în raza dimineţii mişcă solzii lui de aur. Această „dimineaţă a poeţilor”. Eu mă duc în faptul zilei. nu poate fi la fel de autentică. în acord cu ceea ce propunea Occidentul. Le datorăm adaptarea speciilor Occidentale. dar fără ei literatura română nu ar fi avut profilul actual. Cum adoarme la bulboace. de multe ori scrierile lor sunt convenţionale. previzibile sau facile. poezia înseamnă inventarea unui nou cod poetic. capacitatea de a mitiza istoria şi primele meditaţii despre condiţia poetului. inspiraţia din folclor (de unde împrumută elemente de imaginar şi de limbaj poetic. plutind deasupra luncii. printre ramuri se despică. Când sălbaticele raţe se abat din zborul lor. mă aşez pe malu-i verde Şi privesc cum apa curge şi la cotiri ea se pierde.

 Comentează. o şopârlă de smarald Cată ţintă.270  BACUL pe înţelesul elevilor Şi gândirea mea furată se tot duce-ncet la vale Cu cel râu care-n veci curge. 3. 2. 8. 5. în textul dat. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice.  Cratima are rolul de a marca pronunţarea legată a unor cuvinte diferite. timpul prezent. lin.  Transcrie două secvenţe de vers/versuri care conţin imagini artistice diferite. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în text.  Motivează utilizarea predominantă a verbelor la modul indicativ. lin = mlădios. părăsind nisipul cald. sugestie. 4.  Ilustrează. în 4-6 rânduri. a curge numai lapte şi miere. 7. penultima strofă a poeziei. 9. 5. teme: natura.” (Vasile Alecsandri – „Malul Siretului”) Cerinţe: 1. REZOLVARE: 1.  imagine vizuală: „o şopârlă de smarald”. pentru conservarea metricii. Lunca-n juru-mi clocoteşte. fără-a se opri din cale. lung la mine. Precizează două teme/motive literare prezente în text.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: trecător. lunca. uşor. 6. 4. Precizează rolul cratimei în structura: „mă aşez pe malu-i verde” 3. Scrie două expresii/locuţiuni care conţin cuvântul „a curge”. reflexivitate). o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. ambiguitate.salcia. a curge gârlă. imagine de mişcare: „o mreană saltă-n aer” . motive: apa. pasager. 2. râul. trecător = efemer. timpul. în 6-10 rânduri.

lung la mine. respectiv interior/ al contemplativului –. 7. contemplativul sedus de farmecul firii devine melancolic la vederea râului „ce-n veci curge”. La nivel sintactic..  Expresivitatea se realizează.  Ultima strofă aduce în prim-plan pe cel care contemplă. fără a se apropia de categoria estetică a terifiantului. Atmosfera misterioasă este potenţată de următoarea comparaţie. 8. Scurta efuziune melancolică este imediat anulată de fixarea privirii asupra aspectelor fulgurante. „se despică”. epitetul pleonastic – ”(aburii) uşori”.o şopârlă de smarald/ Cată ţintă. Epitetul metaforic „o şopârlă de smarald”. perenitatea proceselor naturale. se remarcă realizarea paralelismului sintactic sub forma repetiţiei anaforice cu doi termeni (strofa a doua) şi cu trei termeni (strofa a treia).  Comparaţia „Aburii…ca fantasme se ridică” creează o imagine vizuală ce implică misterul. timpul prezent rezervă lectorului ipostaza de spectator. înregistrează obiectiv ritmurile universale.GENUL LIRIC  271 6. ”(râul) luciu”) – . anticipează artificialitatea parnasiană obţinută prin apelul la pietrele preţioase. dublată însă de un rafinament artistic incontestabil. Se creează impresia demarcaţiei nete a planurilor – exterior/ natural. pline de vitalitate.  Verbele la modul indicativ. acordându-i privilegiul simultaneităţii. din registrul graţios al limbii. chiar dacă nu se ajunge la ”proiecţia sensibilităţii în exterioritatea lumii” (Paul Cornea). actualizare a principiului horaţian „Carpe diem!”. Aşadar contemplarea peisajului nu devine pretext. timpul prezent („se ridică. ca mai târziu la Ion Pillat. ”(şopârlă de) smarald” –. „se pierde” etc.. reuşind să desfete privirea: „. . simbol explicit al trecerii ireversibile a vremii. pentru ”insinuarea lirică a tărâmurilor interioare” (Paul Cornea). 9. La nivel stilistic. predomină epitetul: ornant – ”(se coboară) lin”.) sunt utilizate cu valoare stilistică-prezentul etern – pentru a sublinia caracterul repetabil al fenomenelor. Pe de altă parte. în primul rând. prin aparenţa de accesibilitate a textului poetic. epitetul invers – ”(raza) dimineţii”. extrasă din domeniul fabulosului popular: „Râul luciu se-nconvoaie…ca un balaur”. metaforic – ”(solzii de) aur”. părăsind nisipul cald”.

8. 6. Ca muntele Ceahlăul în munţii din Carpaţi! El întruneşte-n sine o triplă maiestate: Acea care-o dau anii la conştiinţi curate. creşte Şi splendid maiestoasă la oaste se arată! Un lung fior pătrunde mulţimea-n admirare. 2.  Transcrie o secvenţă care conţine o imagine artistică şi menţionează felul ei. Acea care răsfrânge a tronului splendoare. 4. Alecsandri – „Dumbrava Roşie”) Cerinţe: 1. 3. ambiguitate.  Ilustrează. Toţi zic: E Ştefan! Ştefan! Dar! Ştefan e cel Mare Iată-l cărunt. Identifică o temă/ un motiv. sugestie.  Prezintă rolul semnelor de ortografie în structura „întruneşte-n sine”. Comentează în 6 – 10 rânduri versurile 6 – 9. umbra se scoală.  Scrie două expresii/ locuţiuni în care să intre cuvântul frunte. Timpul i-au pus coroană de-argint. . Coliba se deschide. Analizează două figuri de stil. 7. 5. în 4 – 6 rânduri. ţara de aur. reflexivitate). dar încă bărbat între bărbaţi. Selectează o structură care sugerează spaţiul. Ş-acea întipărită de faima-nvingătoare. 9. prezentă în textul dat.272  BACUL pe înţelesul elevilor TESTUL 48 Se dă textul: „Deodată o lumină fantastic izbucneşte Din zece nalţi mesteacăni cu fruntea-nflăcărată. Şi gloria măreaţă i-au pus cununi de laur.  Menţionează două forme neliterare şi oferă-le echivalentul literar actual.” (V. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate.

motivul fugit irreparabile tempus. pentru că doresc redeşteptarea conştiinţei naţionale.GENUL LIRIC  273 REZOLVARE 1. acea – aceea. plasticizarea cu mijloace adesea primare. pe fondul clarobscur oferit de lumina focului. Metafora-simbol „coroană de-argint” introduce motivul de recurenţă fugit irreparabile tempus. 5. Sublinierea unicităţii eroului contribuie la mitizarea acestuia. idee cu valoare de program pentru poeţii paşoptişti. în formele sale incipiente ca reprezentare estetică. se introduce mesajul eroului-cetăţean care trece peste vitregiile timpului. în frunte.  Aceste versuri subliniază reacţia mulţimii la vederea domnitorului. în fruntea cuiva. ceea ce explică următoarele metafore. mulţimea (reprezentare literară a poporului).  Expresii şi locuţiuni în care intră substantivul frunte: de funte. 3. Motivele sunt: motivul voievodului sau al eroului. 4.  Forme neliterare şi echivalentul lor actual: admirare – admiraţie. Apariţia sa spectaculoasă. tema predilectă la scriitorii romantici. 8. Prin urmare. conştiinţi – conştiinţe. Spaţiul apare în: „Coliba se deschide”. îi conferă aura de legendă cu care poporul îl învestise deja. 7. acea care – aceea pe care. Epitetul calificativ „lung (fior)” şi substantivul abstract. asociat motivului consacrării. 2. prepoziţia „în”.  Cratima evidenţiază căderea vocalei iniţiale a unui cuvânt monosilabic. la nivelul marilor formaţiuni geologice şi realizează grandiosul. formă arhaică „admirare” sunt modalităţile prin care poetul surprinde ceea ce mai târziu va descrie Mihail Sadoveanu în incipitul romanului „Fraţii Jderi”: proiectarea în mit a liderului ideal. Folosirea unei comparaţii ample poate fi considerată expresie a romantismului începuturilor care cultiva retorismul. în raport de coordonare poetică (enumeraţie): coroana „de aur” (simbol al puterii absolute a voievodului) şi „cununi de laur” (simbolul învingătorului).  Imagine vizuală: „Deodată o lumină fantastic izbucneşte. patria în primejdie.” 6. deoarece existenţa efemeră stă sub semnul unui destin eroic împlinit exemplar.  Comparaţia amplă „Ca multele Ceahlăul în munţii din Carpaţi” proiectează umanul în cosmic.  Tema principală este istoria Moldovei în perioada medievală. Exclamativele .

dar încă primare: epitete calificative „fantastic (izbucneşte)”.  Expresivitatea se află în momentul constituirii sale din punct de vedere tehnic. şi de oaste mă întorc rănit. realizat cu mijloace stilistice diverse. Ochii săi albaştri ard în lăcrimele. Căci în bătălie soţul ei dorit A plecat cu oastea şi n-a mai venit. într-un vechi castel Unde cură68-n poale un râu mititel. prin metafore simbol analizate mai sus. prin comparaţia amplă semnalată. La castel în poartă oare cine bate? Eu sunt. fiul tău dorit. prin exclamative ce realizează admiraţia necondiţionată în versurile 6-7 sau după comparaţie. frumosul) printr-un discurs retoric. Rozele şi crinii pe faţă-i se-ngân. Un orologiu sună noaptea jumătate. TESTUL 49 Se dă textul: „Pe o stâncă neagră. „splendid maiestoasă (se arată)”. daca ne gândim că Alecsandri este parte a generaţiei paşoptiste. gradaţia ascendentă obţinută prin enumeraţie de verbe (umbra se scoală – creşte – se arată). Însă doamna soacră lângă ea veghează Şi cu dulci cuvinte o îmbărbătează. epitetul metaforic „(fruntea)-nflăcărată”. În aceste condiţii. Cum lucesc în rouă două viorele. Dulce şi suavă ca o garofiţă. Plânge şi suspină tânăra domniţă. Buclele-i de aur cad pe albul sân. care a orientat cultura românească spre modelul cultural occidental. Discursul este evident marcat afectiv prin interjecţia „iată”.de unicizare a eroului prin comparaţia amplă analizată mai sus. 68  A cura (învechit) = a curge . Interjecţia cu valoare afectiva „iată” include vocea poetului în planul mulţimii şi îi conferă acces la un punct de vedere encomiastic. observăm valorificarea categoriilor estetice pozitive (grandiosul. subliniind retorismul paşoptist.274  BACUL pe înţelesul elevilor neanalizabile din versurile 6-7 sunt expresia admiraţiei necondiţionate. bună maică. 9. Eu.

3. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate.  Expresii şi locuţiuni în care intră substantivul gând: a frământa gândul. Bolintineanu – „Muma lui Ştefan cel Mare”) Cerinţe: 1.  Ilustrează. 8. Sinonim contextual pentru epitetul metaforic de aur este blond.”.  Ghilimelele evidenţiază reproducerea unui fragment din opera lui Bolintineanu. . 9.. Identifică o temă/ un motiv. sugestie.. a pune pe gânduri (pe cineva). Analizează două figuri de stil.  Comentează. gând la gând.. în 4 – 6 rânduri. REZOLVARE: 1. Turcii mă-ncongior. 3. Cratima. având în vedere contextul. în 6 – 10 rânduri. a pune gând rău. portretul tinerei domniţe.  Prezintă rolul semnelor de punctuaţie şi de ortografie în structura „Dar deschideţi poarta.. a-şi lua/ muta gândul. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice. (dus/ căzut) pe gânduri. Scrie două expresii/ locuţiuni în care să intre cuvântul gând. 2. a-l bate gândul. ranele mă dor” (D. reflexivitate). Turcii mă-ncongior.. 4. a-i da cuiva prin gând. 6.. 2.  Transcrie o secvenţă care conţine o imagine artistică şi menţionează felul ei. 5. Dar deschideţi poarta... a-i sta gândul la ceva.. Vântul suflă rece.. Punctele de suspensie au rolul de a sublinia tensiunea lirică a eroului aflat în primejdie prin întreruperea şirului vorbirii. ca gândul. 7. Selectează o sintagmă care sugerează spaţiul. este obligatorie pentru a evidenţia căderea vocalei iniţiale „î” din verbul „încongior” şi rostirea împreună a celor două cuvinte. ambiguitate. nici cu gândul n-am gândit. prezentă în textul dat.  Menţionează un sinonim pentru de aur. ca semn de ortografie.GENUL LIRIC  275 Soarta noastră fuse crudă astă dată: Mica mea oştire fuge sfărâmată.

Astfel. redate în manieră stereotipă pentru iconografia idealului feminin. realizat prin figuri de stil primare. dar interesant prin frumuseţe şi graţios. iubita în aşteptare. „lăcrimele”. figura de stil se înscrie între cele cu valoare previzibilă. Repetiţia pronumelui personal „eu” în cuvintele eroului rănit are rol expresiv. aflată într-o situaţie specifică imaginarului romantic (îşi aşteaptă soţul plecat în bătălie). Apar epitetul cromatic „(ochii săi) albaştri”. romantice. tainice sunt dimensiunea temporală („miezul nopţii”) şi interogativa retorică „La castel în poartă oare cine bate?”. „se-ngân”. lipsit de profunzime. sânul. se observă din motivul castelului „vechi” (epitet calificativ) şi din motivul stâncii cu dimensiune cromatică („neagră”). părul.  Portretul tinerei domniţe are două dimensiuni complementare: portretul fizic şi cel interior. Portretul fizic reţine elemente ale feminităţii: ochii. dar şi elemente regionale sau populare „mă-ncongior”. prin motivul vechiului castel: „într-un vechi castel”. motivul patriei în primejdie. motivul sacrificiului de sine. acesta din urmă este convenţional. 9. epitetul metaforic „(buclele) de aur”. Motivele de recurenţă ale romantismului se regăsesc şi aici: eroul în primejdie.  Expresivitatea se realizează la nivelul textului într-o manieră interesantă dacă ne raportam la vârsta poeziei culte româneşti. predilecţia pentru misterios. Autorul alege forma veche a verbului „cură”. comparaţia amplă tot din sfera floralului „cum lucesc în rouă două viorele”. Se propune astfel un portret al liniilor simple. metafora vegetală „rozele şi crinii pe faţă-i se-ngân”. . de insistenţă. 8. 7. cu funcţia de a intensifica impresia lectorului). în alternanţă cu neologisme „castel”. realizat la nivelul cadrului. „orologiu”. mama sfâşiată între iubire şi datorie.  Tema este istoria naţională în perioada medievală – temă frecventă la scriitorii paşoptişti.276  BACUL pe înţelesul elevilor 4. Imagine vizuală: „pe o stâncă neagră”. iubita angelică. obrajii. La nivelul expresivităţii. ce sugerează aşteptarea încărcată de tristeţe – enumeraţia de verbe ce denumesc o stare intensă la prezent indicativ „plânge şi suspină” (sunt verbe relativ sinonime în context. 5. Comparaţia florală „ca o garofiţă” este preluată din inventarul popular prin diminutivul cu valoare afectivă „garofiţă” şi ţine de retorica ceremonialului de dragoste.  Epitetul dublu „Dulce şi suavă” creionează un portret previzibil pentru domniţa angelică.  Spaţiul are constante romantice. pluralul arhaic „ranele”. „albul sân”. 6. În afară de cadru.

69  Prezenţa acestui text în cadrul subcapitolului poezia paşoptistă se explică prin integrarea sa într-o zonă de graniţă. Pe de-o parte. . 6. ţară bogată? Dunărea bătrână. mândra mea ţară? Pe câmpiile Tenechiei răsărit-au florile?.. nu povesteşte. Pentru ce gemi şi ţipi. nu informează. Menţionează un sinonim contextual pentru spânzurate. râurile. 5. ţară falnică ca niciuna. cu avuţie şi cu frumuseţe. munţii se înaltă trufaşi în văzduh. trebuie citit ca un poem în proză şi judecat ca atare. Deci. Scrie două expresii/ o locuţiuni în care să intre cuvântul a aduce.. nu eşti înavuţită?. 2... cu pomete şi cu flori. biruită de părinţii tăi. O.. sunt turmele multe şi frumoase ce pasc văile tale.  Transcrie o secvenţă care conţine o imagine artistică şi menţionează felul ei.  Prezintă rolul semnelor de punctuaţie şi de ortografie în structura „O. Identifică o temă/ un motiv. şi viitorului înaintea ta?. ocolesc câmpurile. Nu au răsărit florile. limpede şi senin ceriul tău.GENUL LIRIC  277 TESTUL 5069 Se dă textul: “Verzi sunt dealurile tale. 7. 3.. Selectează o sintagmă care sugerează spaţiul... ţară falnică ca niciuna. Analizează două figuri de stil. soarele înrodeşte brazda.. pâraiele cele răpede şi sălbatice cântă neîncetat lauda ta. ziua farmecă văzduhul. este proză. N-ai ficiori mulţi care te iubesc? N-ai cartea de vitejie a trecutului. nu argumentează.. Pe de altă parte. pentru ce faţa ţi-e îmbrobodită?”.. vulturul din văzduh caută la tine ca la pământul său de naştere. frumoase pădurile şi dumbrăvile spânzurate de coastele dealurilor. nopţile tale încântă auzul.” (Alecu Russo – “Cântarea României”) Cerinţe: 1. 4. râurile cele frumoase şi spumegoase. Pentru ce zâmbetul tău e aşa de amar. ca brâiele pestriţe.. mâna Domnului te-a bucurat cu bunuri felurite. însă. pentru ce faţa ţi-e îmbrobodită? Nu eşti frumoasă. îţi sărută poala şi îţi aduce avuţii din ţinuturile de unde soarele răsare şi de unde soarele apune. ci aduce un elogiu patriei ideale.. din punct de vedere formal.

al doilea alineat al textului. 3.  Tema este iubirea de ţară. patria îndoliată. dar cu contrapondere în interogativa retorică.  Procedeul aproape structural al primului paragraf este inversiunea. expresie a iubirii de ţară. iar a doua – structura în vocativ „ţară falnică ca niciuna”. Semnul întrebării semnalează intonaţia specifică interogativei retorice. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate.  Comentează.  Expresii şi locuţiuni cu verbul a aduce: Ce vânt te-aduce?. Motive specifice sunt patria ca paradis terestru. patria este întristată: „Pentru ce zâmbetul tău e aşa de amar. deoarece marchează rostirea împreună a pronumelui forma neaccentuată „ţi” şi a formei scurte a verbului „a fi” – „e”. mândra mea ţară?”. 6. cratima este obligatorie în context. 7. „limpede şi senin ceriul”. completată şi de invocaţia retorică „mândra mea ţară”. . 9. Sinonim contextual pentru spânzurate = aşezate. fără ca fragmentul oferit spre analiză să lămurească şi motivul acestei tristeţi. REZOLVARE: 1. 5. Se conturează astfel un paradis terestru. reflexivitate). interogativa introduce mitul patriei în primejdie. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii textului.  Ilustrează. în 4 – 6 rânduri. 2. Ca semn de ortografie.  Ghilimelele marchează citatul din opera lui Alecu Russo.278  BACUL pe înţelesul elevilor 8. Imagine vizuală: „Verzi sunt dealurile tale”. 4. întinse. cu antepunerea adjectivului pentru a scoate în evidenţă calităţile patriei şi postpunerea substantivului: „verzi sunt dealurile”. a o aduce bine (din condei). prezentă în textul dat. fără egal. Sintagma care sugerează spaţiul este „pe câmpiile Tenechiei”. „frumoase pădurile”. Deşi datele fizice şi spirituale îndreptăţesc mândria şi bucuria. ambiguitate. Prima virgulă izolează interjecţia „O”. a aduce vorba de (despre) ceva. Funcţia acestei structuri retorice este dublă: mai întâi realizează antropomorfizarea cadrului. a-şi aduce aminte. în fapt procedeul măreşte elementul afectiv al discursului şi patetismul. în 6 – 10 rânduri. Mai apoi. patria devine locutorul privilegiat. sugestie.

ţară bogată?”. Se obţine astfel o scriere cu puternic efect de propagandă prin accentele afective distribuite ascendent. dar de o manieră radicală. „ţară falnică ca niciuna”.. La acest capitol. Apoi planul se amplifică până la dimensiunea divinului. Acum accentul expresiv cade pe verbele ce exprimă stări sufleteşti puternice din sfera lamentaţiei „gemi”. Perspectiva amplă a poetului-orator permite comuniunea cu elementele macrocosmului care contribuie la creşterea bogăţiei acestui spaţiu: „soarele înrodeste” (un parasintetic creat în scopuri expresive). „ţipi”.  Expresivitatea acestui text ţine de contextul în care sunt folosite mijloacele retorice: pentru a aduce o laudă patriei şi pentru a spori tensiunea lirică a profundei suferinţe în care se află ţara. Fiecare alineat se încheie cu o interogativă retorică ce potenţează suferinţa nenumită în context a ţării. „ţară bogată”. aş spune chiar cu discreţie.. întreaga lume se răsfrânge şi se concentrează într-un singur punct ca pădurea într-un sâmbure de ghindă [. ROMANTISMUL EMINESCIAN . [..” (Mihai Zamfir – „Din secolul romantic”). Eminescu rămâne unul dintre romanticii tipici pe scară universală: în conştiinţa sa. alcătuit doar din asemenea structuri.. el a făcut-o fără ostentaţie. „Secolul trecut [al XIX-lea] a fost mai înainte de toate secolul romantismului. devenită locutor privilegiat prin vocativele cu valoare de invocaţie retorică: „mândra mea ţară”.] Niciodată universul întreg nu a mai fost în asemenea măsură redus la cel care-l percepe. Două procedee atrag atenţia: metafora nominală in absentia „mâna Domnului”. Dispuse în gradaţie ascendentă. ca pe timpul romantismului. cu pomete şi cu flori. în ciuda faptului că are toate datele pentru a răspândi fericire. trimitere la creaţia biblică şi enumeraţia celor cu care este dăruita patria „bunuri felurite. 9. În opoziţie se află starea de fapt exprimată tot printr-o interogativă retorică „Pentru ce gemi şi ţipi. cu avuţie şi cu frumuseţe” tocmai pentru a întări valenţele edenice ale spaţiului etnic. interogaţiile par a atinge punctul culminant în ultimul paragraf. adică secolul în care a luat naştere un nou concept de individualitate umană.  Al doilea alineat aduce în prim-plan bogăţia de turme a ţării: ceea ce pare o mare de flori sunt turmele „multe şi frumoase” (epitete calificative).GENUL LIRIC  279 8.] Eminescu a propus un nou tip de raport individual-universal cu avantajarea decisivă a celui dintâi termen.

ultima strofă a poeziei. 4. sugestie. valuri ale sfintei mări. 5.  Comentează. valuri ale sfintei mări. 9. în 6-10 rânduri. Precizează două teme/ motive literare prezente în text. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice. 6. reflexivitate). Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul „val”.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: lut. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în text. Luaţi-mă cu voi!” (Mihai Eminescu – „Ce suflet trist”) Cerinţe: 1. 7. Că dup-atâtea amăgiri Mai speră în deşert? Cum nu se simte blestemat De-a duce-n veci nevoi? O. . în textul dat. în 4-6 rânduri. De-au încăput numai în el Atâtea suferinţi? Ce suflet trist şi făr de rost Şi din ce lut inert. 2. ambiguitate. 8.  Precizează rolul virgulei din structura „O. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. Motivează utilizarea repetată a interogativelor retorice.  Ilustrează.280  BACUL pe înţelesul elevilor TESTUL 51 Se dă textul: „Ce suflet trist mi-au dăruit Părinţii din părinţi. /Luaţi-mă cu voi” 3.  Transcrie două secvenţe de vers/ versuri care conţin imagini artistice diferite. valuri.

reluat în incipitul poeziei. Cătălina – „chip de lut” este circumscrisă în „cercul strâmt” al umanului. unde „Toţi se nasc spre a muri/ Şi mor spre a se naşte”.GENUL LIRIC  281 REZOLVARE: 1. întrucât îi dezvăluie limita. lut = pământ. înecarea definitivă în profan după izgonirea din Paradis. Imaginea este recurentă la Eminescu („m-am născut din ape”. condiţia poetului. motive: strămoşii. anticipează încadrarea textului în specia lirică a elegiei. poet al cosmogoniei şi al ilimitatului. „mumă-mea e marea”.  Prima virgulă marchează punctuaţia interjecţiei „o”. a cărui suferinţă se naşte din înţelegerea resemnată a mecanismelor imuabile ale unei lumi imperfecte. a lua/ aduce valul (pe cineva). ancestrală.  a lua pe cineva valul. cauzată de convingerea imposibilităţii de a extirpa răul şi egoismul care guvernează lumea. a se lăsa dus de val. Tonalitatea elegiacă. Asocierea epitetului „inert” creează o structură pleonatică cu rol amplificare a fatumului inexorabil. Totodată. suferinţa.  Ultima strofă respectă parţial structura interogativă a primelor două. tristeţea. 3. În ansamblul lui. în cantitate mare).adv. 6. marea. iar cele două izolează structura în cazul vocativ cu rol stilistic de invocaţie.  Metafora „lutului”este emblematică pentru condiţia umană. Este condiţia tragică a omului care a pierdut statutul privilegiat din zorile umanităţii. tonalitatea elegiacă sporeşte în intensitate prin reluarea ideii de ereditate nefastă.„Luceafărul”). indică un atribut esenţial al individului de geniu. vanitas vanitatum 5.  Amplele interogative retorice denotă o viziune profund pesimistă asupra lumii şi o zbatere lăuntrică trăită la temperaturi înalte într-o confesiune de un dramatism autentic.  teme: destinul. talazuri 2. izvorâte din convingerea că „în lume nu-i ferice” şi că vinovat este cel care îşi face iluzii într-o lume tutelată de „geniul morţii”. textul constituie o meditaţie asupra condiţiei poetului. expresie a naturii hamletiene a romanticului.  Titlul. valuri = unde. obligat prin comiterea hybrisului să . (unul după altul. a miracolului naşterii Universului din apele primordiale. a fi pe val 4. în valuri sau valuri-valuri/loc. 8. Epitetul metaforic „sfântă mare” aduce sugestia unei matrici a vieţii. Prin aceeaşi metaforă. 7. neagresivă reprezintă însemne ale unei lucidităţi profunde.

282  BACUL pe înţelesul elevilor părăsească patria cosmică şi să rămână cu nostalgia ei. marea. oricât ele sunt de sus. 9. S-aşează bruma peste vii De ce nu-mi vii. valuri ale sfintei mări. ca tine nu-s! . Se scutur frunzele de nuc. Te ridicam de subsuori De-atâtea ori. rândunelele se duc. Se adaugă repetiţia „părinţii din părinţi” cu rol de potenţare a ideii de blestem ancestral. Ca tine nu-s. nici bestie”. de vreme ce „toţi se nasc spre a muri/ Şi mor spre a se naşte”. care doreşte revenirea la matca originară. sau metafora „lutului”care concentrează în ea dimensiunea efemeră a fiinţei. „sfântă”. relevă tendinţa romanticului de a sacraliza natura. relevând un suflet scindat. Dar. Să te privesc cu mult nesaţ. al cărei determinant. Să razim dulce capul meu De sânul tău.  O trăsătură a limbajului poetic este expresivitatea realizată prin procedee retorice. omologând-o în valoare ontologică cu Dumnezeu. Este „setea de repaos” a luceafărului..în formularea lui Blaise Pascal. să aibă un statut dual. /Luaţi-mă cu voi!”) in perfect acord cu sfâşierea spiritului romantic între extreme. TESTUL 52 Se dă textul: „Vezi.. de ce nu-mi vii? O. Invocaţia finală dă glas unor trăiri profund dramatice. „nici înger. de sânul tău! Ţi-aduci aminte cum pe-atunci Când ne primblam prin văi şi lunci. iluzorie însă. vino iar în al meu braţ. specific romantice-interogative şi invocaţia finală („O. de-atâtea ori? În lumea asta sunt femei Cu ochi ce izvorăsc scântei.

Se scutur frunzele pe drum. 9. Mai mândră decât orice stea. devastat. REZOLVARE: 1. Precizează rolul virgulei din versul ”Iubita mea. iubita absentă.. a vedea stele verzi.. în 6-10 rânduri. scântei=luciri. 6. iubirea. Scrie două expresii/locuţiuni care conţin cuvântul ”stea”. în textul dat. scântei.GENUL LIRIC  283 Căci tu înseninezi mereu Viaţa sufletului meu. M  otivează utilizarea structurilor repetitive. ambiguitate. dorul. a fi cu stea în frunte 4. 4. a crede în steaua sa. I  lustrează. iubita mea”. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. expresie a intensităţii pasiunii. 3. sugestie. motive: toamna. reflexivitate). De ce nu-mi vii. lumini 2. Iubita mea. 8. C  omentează. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în text. amintirea .  a promite câte-n lună şi-n stele. în 4-6 rânduri. primele două strofe ale poeziei. pustiu =trist. timpul. Precizează două teme/motive literare prezente în text. Virgula are rolul de a marca o repetiţie. 5. iubita mea! Târzie toamnă e acum. 7. 3. în finalul fiecărei strofe. M  enţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: pustiu. Identifică două mărci lexico-gramaticale ale prezenţei eului liric. 2. de ce nu-mi vii?” (Mihai Eminescu – „De ce nu-mi vii?”) Cerinţe: 1. teme: natura. Şi lanurile sunt pustii.

Plecarea rândunelelor. Descrierea artistică de tip peisaj are rolul de a configura un cadru natural dezolant. vino iar…”. de sorginte populară. Metafora iubitei/stea este recurentă la Eminescu. marcă a adresării directe către o iubită –obiect al mesajului poetic. . pentru potenţarea ideii poetice şi pentru crearea unei muzicalităţi elegiace. interjecţia”o” 6. având rolul de a o singulariza între ”femei” şi de a sublinia dimensiunea sacră a erosului. o ”cutie de rezonanţă”(Paul Cornea) a trăirilor îndrăgostitului. ”mai mândră decât orice stea” sau utilizarea simbolurilor: scuturarea frunzelor. Se adaugă superlativul stilistic. specifică romanţei. 8.  Structurile repetitive dispuse simetric la finalul fiecărui catren se explică în contextul romanţei. trădează o suferinţă sfâşietoare a îndrăgostitului care nu-şi mai poate recupera iubita pierdută în ”noianul de neguri”. plecarea rândunelelor poartă sugestia perisabilului. Naturaleţea limbajului. în perfectă consonanţă cu starea sufletească a îndrăgostitului. ”vezi”. ”să razim”) indică dorinţa de refacere a cuplului. după cum este văzută. specie lirică minoră. în esenţa sau în fenomenalitatea ei.constituie imagini ale pustiirii. ”Ca orice simbol existenţial. dativul etic:”-mi”.”femeie între stele şi stea între femei” -. constituie o sursă importantă a expresivităţii la nivelul lexical. bruma aşezată peste vii. poate induce deopotrivă sentimentul eternităţii şi pe cel al vremelniciei. Invocarea iubitei denotă o sfâşiere sufletească dramatică ”O.Iubirea eminesciană se află definitiv aşezată sub semnul elegiac al neputinţei împlinirii ei în această lume.  Prima strofă debutează cu un verb la modul imperativ. Procesul de spiritualizare a iubitei se desăvârşeşte în alte poezii prin comparaţia cu îngerul. o tânguire stinsă. cu rol de subliniere a unicităţii instanţei feminine:”ca tine nu-s”. sentimentală. natura eminesciană este ambivalentă. verbul la modul imperativ ”vezi”. iar verbele la modul conjunctiv.  Repetiţia interogativei retorice ”De ce nu-mi vii. a duratei efemere. de ce nu-mi vii?”.284  BACUL pe înţelesul elevilor 5. 7. scuturarea frunzelor de nuc.  Expresivitatea se realizează prin repetiţia în forma refrenului. ajungându-se până la identificarea acesteia cu ”vergina Maria”.”(George Gană) 9. singurul prin care ”creatura” poate redeveni ”plantă cerească”(Platon). ultimul vers al fiecarei strofe este alcătuit prin repetarea paratactică a mereu altei sintagme. timpul prezent (”să privesc”.

nici mâine. nici ieri. Pe când pământul. Scrie două expresii/locuţiuni care conţin cuvântul „zi”. lumea toată Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată. 1. 4. Şi tot pe lângă-acestea cerşesc înc-un adaos: Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos!” (Mihai Eminescu – „Rugăciunea unui dac”) Cerinţe.  Transcrie două secvenţe de vers/versuri care conţin imagini artistice diferite. Nu era azi. Şi inima-mi umplut-au cu farmecele milei. văzduhul.GENUL LIRIC  285 TESTUL 53 Se dă textul: „Pe când nu era moarte.  Precizează rolul semnului exclamării din versul: „Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos!” 3.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: noian. 2. Precizează două teme/motive literare prezente în text. Căci unul erau toate şi totul era una. 5. Pe-atunci erai Tu singur. Nici sâmburul luminii de viaţă dătător. nici totdeuna. . El este-al omenimei izvor de mântuire: Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i. cerul. nimic nemuritor. El este moartea morţii şi învierea vieţii! Şi el îmi dete ochii să văd lumina zilei. încât mă-ntreb în sine-mi: Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi? El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii Şi din noian de ape puteri au dat scânteii. În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers Şi-n glas purtat de cântec simţii duiosu-i viers. El zeilor dă suflet şi lumii fericire. mântuire.

recurentă în imaginarul poetic eminescian („fu noian întins de apă? -Scrisoarea I). Pe de altă parte. lumina. funciar inaccesibilă.286  BACUL pe înţelesul elevilor 6. REZOLVARE: 1. are corespondent în poemul ”Luceafărul” („Căci tu izvor eşti de vieţi/ Şi dădător de moarte”) şi dă măsura puterii depline a acestei Entităţi care pune în mişcare motoarelor lumii. . solemne a textului. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în text. mântuire = izbăvire. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice. haosul primordial. prima strofă a poeziei. 7.  Repetiţia anaforică a pronumelui personal „el”.  Motivează utilizarea repetată a pronumelui personal ”el” în strofa a doua. în textul dat. dorinţă de autocunoaştere. de o solemnitate rece. sugestie. a se crăpa de ziuă. reprezintă o imagine artistică a haosului primordial.  cu ziua. zi de /cu zi. în 4-6 rânduri. 3. 9. reflexivitate). din voinţă divină. poate fi o consecinţă a necunoaşterii exacte a naturii ei. imagine vizuală: „noian de ape”. mulţime. universul s-a născut din apele primordiale. alinare 2. numit metaforic „eterna pace”(”Scrisoarea I”). Repetiţia de tip parigmenon (repetare realizată sub forma unor derivate de la acelaşi radical). nenumirea ei are rolul de a acredita ideea unei entităţi care depăşeşte puterea de înţelegere umană. a trăi de pe o zi pe alta. Conform vechilor cosmogonii.Petrescu). Semnul exclamării marchează grafic intonaţia propoziţiei imperative. în 6-10 rânduri. 8.  Comentează. a face din noapte zi. imagine auditivă: „glas purtat de cântec” 6. ambiguitate. teme: cosmogonia. noian = imensitate. Creaţia lumii este generată de „apetitul divin.  Metafora „noian de ape”. geneza 5. motive: Creatorul. ceea ce conduce la imposibilitatea de a o numi. „El este moartea morţii şi învierea vieţii”. 7. în sine ininteligibil”(Ioana Em. lumea fiind o proiecţie inteligibilă a divinului.  Ilustrează. 4. în fond. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. Insuficienta individualizare a acestei instanţe lirice. are rol de insistenţă şi de realizare a dimensiunii imnice. care e.

Ia întreab-o bunăoară O să-ţi spuie de panglice.  Poezia debutează cu o structură temporală („pe când”) ce actualizează indeterminarea basmică.GENUL LIRIC  287 8. Dac-ai inimă şi minte. cauză a ermetizării pe alocuri a discursului. Deosebit de expresivă este redarea neantului. de volane şi de mode. „noţiune ce nu poate fi concepută şi nici exprimată pozitiv de mintea omenească”( Ion Negoiţescu) prin negative. imnică a textului. nemurirea. Interogaţia retorică din versul final devine pretext pentru un portret de tip panegiric. cu parfum de psalm religios. Pe când luna. Configurarea tabloului poetic al haosului se realizează printr-o serie de negaţii ce numesc tocmai elemente ce urmează acestuia: moartea. Ca dovadă de ce suflet stă în piepţii unei rochii. susţin dimensiunea panegirică a textului poetic. Când cochetă de-al tău umăr ţi se razimă copila. te gândeşte la Dalila. Nu este întâmplătoare.” (Mihai Eminescu – „Scrisoarea V”) . sursă a ambiguităţii (în „Scrisoarea I”. Te îmbeţi de feeria unui mândru vis de vară.. Pe când inima ta bate ritmul sfânt al unei ode.. străluceşte prin alee Şi pătează umbra verde cu misterioase dungi. ce plin de visuri urmăreşti vre o femeie. Nu uita că doamna are minte scurtă. cum că muierea. la timpuri care scapă oricărei determinări istorice. haine lungi.. deoarece se referă la zorile creaţiunii lumii. „Unul e în toţi. Care-n tine se petrece. scut de aur.. i-a luat toată puterea De l-au prins apoi duşmanii. TESTUL 54 Se dă textul: „Biblia ne povesteşte de Samson. tot astfel precum una e în toate”).  Expresivitatea se realizează prin tonalitatea solemnă.. din registrul stilistic solemn.. tăindu-i părul. timpul măsurabil şi cel veşnic. Tinere. 9. numită de Mircea Eliade „illo tempore”. l-au legat şi i-au scos ochii. Când dormea. lumina primordială. Versul lung şi metafora „izvor de mântuire”. Repetiţia de tip chiasm „Căci unul erau toate şi totul erau una „ermetizează discursul prin vagul termenilor.

în 4-6 rânduri. 9. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice. 5.  Comentează. 3. 8. redusă acum la aspectele ei trupeşti. o idee/ideea poetică centrală. noaptea. 2. graniţă. Menţionează o marcă a adresării directe. Scrie două expresii/locuţiuni care conţin cuvântul „umbră”.  a se ţine ca umbra de cineva. Antiteza „minte scurtă. misterioase = enigmatice. imagine vizuală: „luna. pas moale. REZOLVARE: 1. reflexivitate). ambiguitate. 6.  Punctele de suspensie sunt o marcă a reflexivităţii profunde a discursului liric.  Ilustrează. Precizează rolul punctelor de suspensie din text. străluceşte prin alee” 6. în textul dat. misterioase.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: scut. cu scopul de a reliefa lipsa de spiritualitate a . motive: luna. substantivul în cazul vocativ „tinere!” 7. în timp ce portretul feminităţii angelice se realiza prin elemente precum ochii mari. iubirea. 3. Se produce o evidentă demitizare a femeii.  Metafora „piepţii unei rochii” are rolul de a minimaliza instanţa feminină a textului.  imagine auditivă: „inima ta bate ritmul sfânt al unei ode”.  Transcrie două secvenţe de vers/versuri care conţin imagini artistice diferite. 4. teme: natura. femeia-demon 5. Precizează două teme/motive literare prezente în text. sugestie. în 6-10 rânduri. a face umbră pământului degeaba 4. scut =barieră. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. 7. scut de aur. criptice 2. haine lungi” modifică superficial un dicton popular. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în text. a fi în umbra cuiva.288  BACUL pe înţelesul elevilor Cerinţe: 1.

de volane şi de mode”). fără a mai amplifica la dimensiuni planetare erosul. ironice. Modificarea superficială a dictonului popular „poale lungi şi minte scurtă” sau termenul popular „muiere” potenţează expresivitatea. Vocativul „tinere” are valoare de avertisment Fragmentul este structurat pe baza unei relaţii de opoziţie între tânărul idealist. el caută să nemurească iubirea „în ritmul sfânt al unei ode”.  Expresivitatea se realizează prin tonalitatea de epos a incipitului care resuscitează lapidar fabula biblică. Se adaugă. creând premisele introducerii unei alte ipostaze a feminităţii. Atipic. orientând înţelegerea textului.  Textul poetic debutează cu o referinţă culturală. acum naturi ireconciliabile: ea este frivolă. vin să sublinieze. exterioare cuplului. din mitologia biblică. poetul utilizează un termen popular. Metafora „scut de aur”. superficială. dornic de iubire spiritualizată şi femeia incapabilă să-i răspundă cu aceeaşi monedă. „vis de vară” ) sunt acum simple elemente de recuzită. la nivelul sintactic. de subminare a instanţei femine („de panglice. nu mai este conotată drept martor protector al cuplului de îndrăgostiţi. enumerarea cu rol de persuasiune şi de acumulare. să aprindă iubirii „o candelă pe pământ”(„Pe lângă plopii fără soţ”). amestec de seriozitate şi glumă cedează locul sarcasmului. 8. Procedeul „punerii în abis” oferă o cheie de lectură. din recuzita romantică. Descrierea cadrului natural se face dintr-o perspectivă exterioară. unanim cunoscută. demonul. „moneda calpă” a vieţii. Witz-ul/ ironia romantică. 9. . care în context se încarcă de semnificaţii depreciative.Toposurile imaginarului poetic eminescian (metaforele „scut de aur”. În orice caz. frivolă şi superficială. prin strălucirea lor intangibilă.GENUL LIRIC  289 femeii. implicând categoria estetică a feericului. „muiere”. ironiei accentuate.

ce apare frecvent în scrierile romanticilor germani. . borta-n perete şi nevasta – o icoană..măcar totuşi are blană. critic şi istoric literar german. teoretician. ce frig. Uh!. un element esenţial al conştiinţei de sine moderne. (. care bagă degetul prin rara casă De năvod – cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie. 70  Textul este reprezentativ pentru ironia romantică/ Witz romantic – tip de ironie tandră. te inspiră. Dar de unde? Scârţâie de vânt fereasta. modalitate de potenţare a unui discurs patetic. Ca ţiganul. ... s-umplu norii de zăpadă Cu himere!. Doamne.) O.. În pod miaună motanii . Friederich Schlegel (1772 .1829). Menţionează un sinonim contextual al cuvântului cântă. Cum nu sunt un şoarec. Şi-n această sărăcie. Un palat.. . Vino somn – ori vino moarte. Mi-ar părea superbă. Pentru mine e totuna: De-oi petrece-ncă cu mâţe şi cu pureci şi cu luna. Or de nu – cui ce-i aduce? – Poezie – sărăcie!” (Mihai Eminescu – „Cugetările sărmanului Dionis”) Cerinţe: 1. Mi-aş mânca cărţile mele . – şi căciula cea de oaie Pe urechi am tras-o zdravăn – iar de coate nici că-mi pasă.luciditate exersată asupra subiectului.obiectivitate. Un regat pentru-o ţigară.la curcani vânătă-i creasta Şi cu pasuri melancolici meditând umblă-n ogradă.. detaşare... dulce o bucată din Homer.autoparodiere .. vin n-am mai băut de-o lună.nici că mi-ar păsa de ger. acopere fiinţa-mi cu-a ta mută armonie.. barde Bani n-am mai văzut de-un secol. cântă.îmi văd suflarea. conducător spiritual al unei şcoli romantice (la Jena) definea ironia drept: „amestec de seriozitate şi glumă”. Ironia romantică implică: .290  BACUL pe înţelesul elevilor TESTUL 5570 Se dă textul: „Ah! garafa pântecoasă doar de sfeşnic mai e bună! Şi mucoasa lumânare sfârâind săul şi-l arde.

GENUL LIRIC  291 2. 2. Cratima semnalează elidarea vocalei iniţiale „î” din structura prepoziţiei simple care se pronunţă împreună cu conjuncţia „şi”. dar sărăcăcioasă şi posibila visare – ca evaziune din real.. Prima virgulă are rolul de a marca antepunerea complementului circumstanţial de loc „-n sărăcie”. REZOLVARE 1. motivul camerei ca spaţiu intim al pauperităţii.  Prezintă rolul semnelor de ortografie şi de punctuaţie în structura „Şi-n această sărăcie. scrie. 7. Ultima virgulă are funcţia de a izola vocativul „barde”. a fi căzut din lună. a apuca luna cu dinţii. Selectează o sintagmă care sugerează timpul. 6. a-i răsări cuiva luna-n cap. . cântă. devenită ea însăşi inaccesibilă din cauza lipsurilor materiale. câte-n lună şi în stele. 4. 9.. pe lună = lunar. „cântă”. Analizează titlul prin raportare la operă. Imagine vizuală este „mucoasa lumânare sfârâind săul şi-l arde”. 5. 3. barde -”. 6. 5. a prinde/ a atinge luna cu mâna.  Expresii şi locuţiuni cu substantivul luna: a trăi în lună.  Tema condiţiei creatorului într-o lume ostilă. compune. Următoarea virgulă scoate în evidenţă enumeraţia de verbe „te inspiră”.” introduce motivul visării romantice. cu luna. Analizează două figuri de stil. Este spaţiul privilegiat al genezelor poetice. motiv de recurenţă în poezia lui Eminescu. 4. Încadrează textul într-un curent/ într-o orientare culturală. Transcrie o secvenţă care conţine o imagine vizuală.  Ghilimelele evidenţiază citatul din poezia lui Eminescu. Sinonim contextual pentru cântă – creează. luni de-a rândul. Scrie o expresie/ o locuţiune în care să intre cuvântul luna. te inspiră. 7. 3. Motivul geniului.  Metafora „s-umplu norii de zăpadă/ Cu himere. iar linia de pauză delimitează două planuri ale discursului poetic. Se stabileşte o relaţie de antiteză între atmosfera intimă. Sintagma care sugerează timpul: „de-un secol”sau „de-o lună”. unde „basmele copile cresc”. motivul visării. Identifică o temă/ un motiv. 8. a promite (şi) luna de pe cer.

 Titlul are o structură nominală. cu accente retorice prin parodia „un regat pentru-o ţigară”. prin înlocuirea tonalităţii înalte patetice. prin redescoperirea universului rural. introdus prin antroponimul „Dionis”. romantică a geniului. unde astrul nopţii era proiecţia feminină. tot de romantism ţine tonalitatea autoironică prin descrierea interiorului sărac în obiecte: garafa. lumânarea aproape arsă. bogată din „Scrisoarea I”. titlul are valoare anticipativă. din cauza sărăciei. prin prezentarea condiţiei sale nefericite sau prin proiecţia în lumea miniaturalului – paradis terestru. Poezia poate fi raportată la personajul nuvelei „Sărmanul Dionis” – reprezentare privilegiată. Un alt argument îl constituie autoironia. încărcată de neajunsuri. Prelungiri ale clasicismului şi romantismului „Poeţii ţărănimii” Într-o lirică sufocată de epigonii lui Eminescu. antiteza dintre spaţiul domestic auster şi imaginaţia debordantă (ipostazierea în fiinţa şoarecelui). Apoi. Coşbuc şi Goga realizează o revigorare a universului poetic. cosmică a geniului. mai întâi. „O”). Temeramentului solar al lui Coşbuc i se opune firea saturniană a lui Goga. cu spaţiul domestic caracterizat prin sărăcie. clişeu într-un discurs al autoironiei. pisicile. ce anunţă motivul visării romantice şi atitudinea meditativă a geniului. prin încadrarea geniului într-o lume ostilă şi prin imposibilitatea adaptării lui la existenţa materială. odaia. Adică. ca interjecţiile „Ah!”. . „Uh!”. prin sentimentul dezrădăcinării. simbol al spaţiului intim. care potenţează un discurs patetic (chiar cu mărci directe. 9.  Textul aparţine romantismului.292  BACUL pe înţelesul elevilor Enumeraţia „oi petrece-ncă cu mâţe şi cu pureci şi cu luna” pastişează locuri comune ale romantismului german. 8. iar evocarea lunii este departe de imaginea solemnă. Primele două componente devin emblema lipsei de mijloace materiale. dar ambii propun imagini convingătoare ale satului ardelenesc. se transformă în spaţiul claustrării benevole. Acum. devine element de recuzită. Adjectivul antepus „sărmanul” poate face trimitere la soarta nefericită a geniului sau la condiţia lipsită de mijloace a personajului liric. Prin raportare la text. deoarece textul dezvoltă sugestiile titlului prin creionarea cadrului în tuşe simple.

să-i laşi să moară. căci eşti dator. Te lupţi pe seama tuturor. Căci moartea e menirea lor. Şi-i un neom. deci te luptă Cu dragoste de ea. Nimic nu-i mai de râs ca plânsul În ochii unui luptător. Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni. E tragedie nălţătoare Când.” (George Coşbuc – „Lupta vieţii”) . Trăiesc acei ce vreau să lupte. biruiţi. Dar sunt eroi de epopee Când braţul li-e biruitor. Oricare-ar fi sfârşitul luptei. Să stai luptând. că-i dezertor. cu dor. oştenii mor. O luptă-i viaţa. Pe seama cui? Eşti un nemernic Când n-ai un ţel hotărâtor. De-i vezi murind. Dar lucrul cel mai laş în lume E un bărbat tânguitor. Comediant e cel ce plânge.GENUL LIRIC  293 TESTUL 56 Se dă textul: „Copiii nu-nţeleg ce vor: A plânge-i cuminţia lor. Iar cei fricoşi se plâng şi mor.

294  BACUL pe înţelesul elevilor Cerinţe: 1. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în text. altruismul. 3. laşitatea. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. 3. 2.  Transcrie două secvenţe de vers/versuri care conţin imagini artistice diferite. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice. asumarea ei demnă înnobilează fiinţa. 9. Precizează rolul virgulelor în distihul al şaptelea.  Ilustrează. aforistică. comediant = măscărici. a trăi pe picior mare. comediant. sugestie.  Comentează. în 4-6 rânduri. timpul prezent în textul poetic. REZOLVARE: 1.  a-şi trăi traiul.  Virgulele marchează izolarea atributului participial „biruiţi” de regentul substantival „oştenii”.  Motivează utilizarea predominantă a modului indicativ. imagine auditivă: „a plânge-i cuminţia lor” 6. tihnită). 7. lapidar. 8. 6. reflexivitate).  Utilizarea predominantă a timpului prezent are valoare gnomică. Enunţurile sunt formulate concis. datoria 5. Precizează două teme/motive literare prezente în text. condensând concepţii coşbuciene asupra existenţei: viaţa este o luptă. .  teme: condiţia umană(moartea şi viaţa). în 6-10 rânduri. 5. Scrie două expresii/locuţiuni care conţin cuvântul „a trăi”. ambiguitate. în textul dat. fricoşi = laşi. o idee/ideea centrală a textului. bufon 2. 4. atitudinea laşă este condamnabilă şi nu merită compasiunea semenilor.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: fricoşi. a trăi rău cu cineva 4. motive:plânsul. a trăi zile albe(a duce o viaţă fericită.

 Ideea centrală a poeziei-viaţa ca luptă-reprezintă un deziderat asumat cu responsabilitate de acest poet-cetăţean. patriot. Conform moralei vitaliste coşbuciene. pentru care viaţa. două morţi:o moarte dezonorantă. „cei fricoşi se plâng şi mor”etc). poezia aduce în atenţie două conduite existenţiale. Textul propune două atitudini diferite faţă de existenţă. a trăi nu înseamnă altceva decât a da un sens eroic morţii cu care. iar moartea eroică „tragedie nălţătoare”. asimilată eternităţii prin rămânerea în conştiinţa umanităţii. binemeritată. TESTUL 57 Se dă textul: „Sunt suflet în sufletul neamului meu Şi-i cânt bucuria şi-amarul În ranele tale durutul sunt eu. de altfel. . 9. condamnată de morala intransigentă a scriitorului. repetiţii. toţi „suntem datori”. fundamental divergente: a individului comun.  Expresivitatea se realizează la nivelul figurilor de stil prin metafore din sfera semantică a eroicului: viata este o „luptă”. de înaltă ţinută morală. Acolo-mi voi duce altarul. dislocări sintactice. deşi „chin răbdat”(”Moartea lui Fulger”). una eroică şi alta laşă. cu un cult exacerbat al eroilor. demnă. Şi-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci.  Definiţia metaforică a vieţii „o luptă-i viaţa” sintetizează crezul existenţial coşbucian. respectiv a insului superior. Şi-otrava deodată cu tine o beu Când soarta-ţi întinde paharul.„să laşi”) şi a prezentului gnomic („moartea e menirea lor”. verbe la imperativ. 8. Retorismul discursului se realizează prin inversiuni. dispariţie nesemnificativă a „omului fără însuşiri” versus moartea eroică. La nivel morfologic. alegând calea compromisului. Cu o emoţie abia sublimată. Celor două modele existenţiale le corespund. Răbda-vom pironul aceleiaşi cruci Unindu-ne steagul şi larul. se remarcă utilizarea conjunctivului cu valoare expresivă de imperativ („să stai”. merită trăită cu demnitate. în chip semnificativ.GENUL LIRIC  295 7. ca dar divin şi fără compromisuri degradante. Şi-altarul speranţei oriunde-o să-l duci.

şi-n suflet ţi-s eu. 2. tu. Precizează două teme/ motive literare prezente în text. Tu cel mare şi sfânt. în relaţie cu textul poetic. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul „gura”. Şi-nchide-mi cu fulgerul gura! Ce-s unora lucruri a toate mai sus. şi ura Tu focul. Pe marginea lumii-ntre viaţă şi-apus. Ai fulgere-n cer. Dar ştie Acel ce compasul şi-a pus.  Transcrie două secvenţe de vers/versuri care conţin imagini artistice diferite. 4. că-i una mereu În toate-ale noastre măsura. neamule-al meu. Explică semnificaţia titlului. 3. . Voinţa mi-e una. 6. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în text. De-i alb ori e negru ce-mparte! Iar tu mi-eşti în suflet.  Precizează rolul cratimelor în structura „fi-ţi-voi. neam.296  BACUL pe înţelesul elevilor Sunt inimă-n inima neamului meu Şi-i cânt şi iubirea. neam ule-al meu”. De-a pururi. tu. 7. Par altora lucruri deşarte. nerupta sa parte!” (Goerge Coşbuc – „Poetul”) Cerinţe: 1.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: deşarte. Din suflet eu fi-ţi-voi. Şi secoli-nchid-ori deschidă cum vreu Eterna ursitelor carte. Izvor eşti şi ţinta a totul ce cânt Iar dacă vrodat-aş grăi vrun cuvânt Cum nu-ţi glăsuieşte scriptura. 5. dar vântul ce-aprinde sunt eu.

a rapsodului ce vibrează la toată gama de manifestări a neamului său. 9.  Metafora „altarului”. sugestie. Identificarea cu Mesia se realizează prin . 1.  Ilustrează. un substantiv comun articulat hotărât. a ţipa ca din gură din şarpe. 3. 3. Definiţia metaforică „Sunt inimă-n inima neamului meu” conţine o repetiţie de tip având rolul de a evidenţia legătura indisolubilă poet-neam. cultul întemeietorilor. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. poetul identificându-se cu un mesager direct al Creatorului. neam = popor.  Comentează.  Titlul. REZOLVARE. marcă a registrului popular. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice. a face spumă/spume la gură. Identificarea poetului cu năzuinţele poporului său. în 4-6 rânduri. apare la Tudor Arghezi („Poetului necunoscut”). a-şi ţine gura. devotamentul asumat cu luciditate îl aşază pe autor în ipostaza de continuator al programului romantic mesianic. Antiteza bucurie/ amar şi metafora „cântecului”(realizată prin verbul „cânt”) actualizează imaginea poetului bard. reflexivitate). zadarnice.Tendinţa poeţilor de a învesti arta cu atribute sacre este recurentă în literatură. de extracţie religioasă. pus în slujba nevoilor neamului. prima strofă a poeziei. Cratimele marchează forma verbală inversată.  imagine auditivă: „Şi-i cânt bucuria şi-amarul”. gura lumii 4. deşarte = inutile. în 6-10 rânduri. a râde cu gura până la urechi 5. identitatea de structură şi de ideal.  a ţipa ca din gură de şarpe. în textul dat. avertizează asupra caracterului de artă poetică al textului. la Octavian Goga („Sonet”/ „biserică cu porţi neîncuiate”). a fi cu burta la gură. 8. etnie 2. care pune problema statutului de excepţie al poetului. har divin. patriotismul.  Stroce debutează cu o patetică definiţie metaforică a poetului ce dezvăluie o profesiune de credinţă („Sunt suflet în sufletul neamului meu”). imagine vizuală: „soarta-ţi întinde paharul” 6. motive: divinitatea. teme: condiţia poetului.GENUL LIRIC  297 8. ambiguitate. denumeşte creaţia artistică. 7.

se subsumează ideilor poetice. Se adaugă utilizarea verbelor la modul indicativ. „paharul”. orbit de-o stea. Se insinuează cauzele ancestrale. Ce-am rătăcit să v-aduc vouă Poveştile din ţara mea. cu punct de plecare în Evanghelia după Luca („Părinte. metafora „paharului”. Cel mai sărac de pe pământ. prezentul etern/atemporal. TESTUL 58 Se dă textul: „Eu sunt un om fără de ţară. de voieşti treacă de la Mine acest pahar…”). constituie simboluri ale suferinţei pe care poetul doreşte să o simtă întru izbăvirea neamului. ispăşirea perpetuă a unei vine nenumite. durerea milenară a unui neam de oprimaţi. Sunt o mustrare călătoare De pe tărâmuri fără glas. 9. Un strop de foc purtat de vânt. ostilă neamului românesc. „Pironul” şi „crucea”. Un rob răzleţ scăpat din fiară. cu multiple inversiuni şi dislocări sintactice. cu rol de reliefare a unor valori umane considerate atemporale. devenită „grozava cupă” la Vasile Voiculescu. Sunt visul care reînvie La vetrele celor orfani. ideea unei soarte maştere.  Expresivitatea se realizează prin lexicul de factură religioasă. dintotdeauna ale suferinţei. . Eu sunt o lacrimă târzie Din plânsul unei mii de ani. instrumente de tortură consacrate de mitologia creştină. menit să amplifice vibraţia lirică a textului. Eu sunt un mag de legea nouă.„scriptura”. Şi dintr-o lume care moare Sunt strigătul ce-a mai rămas. Topica afectivă. a cărui condiţie existenţială devine suferinţa.298  BACUL pe înţelesul elevilor dorinţa de a prelua asupră-şi păcatele. Un biet nebun. devine un simbol al păcatelor omenirii ce pot fi răscumpărate prin jertfa poetului.„cruce”-. „altarul”.

(O.. Drept moştenire din părinţi. 5. M  enţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: mustrare. giulgiu. 4. Precizează două teme/motive literare prezente în text. Căci vai de cine-şi pierde ţara Ca să şi-o ceară de la voi.. V-am plâns la fiecare poartă Durerea morţilor uitaţi. Un visător de biruinţi. Azi simt cum noaptea se coboară Pe dimineaţa mea de ieri. Precizează rolul cratimei din structura „aducerile-aminte”.GENUL LIRIC  299 Eu sunt oftatul care plânge Acolo-n satul meu din deal.. Goga – „Fără ţară”) . Sunt ţipătul muiat în sânge Al văduvelor din Ardeal. Din cripte umede şi reci. Ce port blesteme-n cerul gurii.  Transcrie două secvenţe de vers/versuri care conţin imagini artistice diferite. 2. Scrie două expresii/locuţiuni care conţin cuvântul „noroi”. 3. Cum cântul meu se înfăşoară În giulgiul veşnicei tăceri. Sunt solul dragostei şi-al urii. De unde-aducerile-aminte Ţin straje unui gând de veci. Şi printre voi îmi duc povara Stropit de râs şi de noroi.. Şi cu fiorul care poartă Pe cei încrezători în fraţi.” Cerinţe: 1. Eu m-am desprins dintre morminte.

a târî (pe cineva) în noroi 4. a doua strofă a poeziei. Ca în lirica blagiană („…strămoşi/ vin să-şi trăiască mai departe/ în noi/ viaţa netrăită”) sau argheziană („Al robilor cu saricile pline/ De osemintele vărsate-n mine”). situate în „illo tempore”. magul. 9. în versurile căruia plânge jalea unei lumi. metafora „visul” numeşte ipostaza de profet al neamului.  Strofa a doua reia structura primeia.  Comentează. de factură romantică. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în text. sugestie. orbit de-o stea” actualizează clişee ale recuzitei romantice: statutul aparte. imputare. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice. mustrare = dojană. realizându-se sub forma unui şir de definiţii metaforice ale poetului (în calitate de construct ficţional. poetul simte cum strămoşii îi transmit organic revendicările care trebuie eliberate din subconştient şi exprimate în poezie. depozitar al unei dureri ancestrale. noaptea /dimineaţa. Metafora „lacrimă” actualizează ipostaza unui „poeta vates”. motive: lacrima. cântul/ tăcere 7. 8. reflexivitate). De altfel. ambiguitate. giulgiu = linţoliu 2. teme: patriotismul.  Definiţia metaforică „Un biet nebun. imagine vizuală : „cripte umede şi reci” 6. de excepţie al poetului şi credinţa nestrămutată în ideal.  Menţionează opoziţiile pe baza cărora se construieşte ultima strofă.  imagine auditivă: „sunt ţipătul muiat în sânge”. mărturiseşte că i s-a dat „durerea lumii moştenire” pentru a-i ocroti „amarul pe strune”. 5. în cazul de faţă în „clipa primenirii”. a împroşca pe cineva cu noroi/ (a calomnia). Cratima marchează ortografierea locuţiunii substantivale. disociat de autor. 3. REZOLVARE: 1. Antitezele noaptea/ dimineaţa. care este o instanţă extratextuală). . în textul dat.300  BACUL pe înţelesul elevilor 6. tăcerea. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. condiţia poetului. cântul/ tăcere evidenţiază contradicţiile unui suflet scindat. 7.  Ilustrează. 8. în 4-6 rânduri. în 6-10 rânduri.

o „nacazanie”. cu reverberaţii populare şi arhaice. imprecaţia („vai de cine-şi pierde ţara”). Prezintă semnificaţia titlului. 3. Ți-aş cere-o lacrimă să-mi dai. „ceasul poruncit”. Metafora „strigătul” actualizează crezul romantic al militantismului poetic. între care metaforele (un strop de foc. Ce din adâncuri îmi răsare.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: strop. adâncirea lirismului şi intimismului poetic.) antiteza (râs/ noroi). leac şi otravă sau anticipează „biciul răbdat” arghezian. 9. visul etc. Din toate darurile tale. fundamental romantică. Scrie două expresii/locuţiuni care conţin substantivul „mare”. Precizează două teme/motive literare prezente în text. 2. un nebun. în relaţie cu textul poetic. este o otravă perfidă. Precizează rolul cratimei din structura „ţi-aş cere”. 5.  Expresivitatea se realizează. adâncuri. amplifică expresivitatea textului poetic. la nivel stilistic. 4. „trâmbiţă de alarmă”.” (Octavian Goga – „O lacrimă”) Cerinţe: 1. „craiul tânăr”. un mag. prin procedee retorice. Lexicul frust. . Mi-aş da atunci un strop de suflet. Se adaugă tonalitatea confesivă puternică a discursului liric. o lacrimă. Leac pentru suferinţa „celor fără nume”. poezia mustră pe împilatori. Metafora „mustrare” aminteşte de grecescul farmacos. TESTUL 59 Se dă textul: „De-ar fi să-ţi împărţeşti o dată Tu bogăţiile ce ai. Căci numai din adâncul mării Se pescuiesc mărgăritare. un bob răzleţ.GENUL LIRIC  301 de copil al veacului său. Viitorul pe care îl tot anunţă lirica lui Goga este „craiul nou ce va să vie”.

7. În condiţiile satisfacerii acestoror doleanţe. adv. strop =dram. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice. ultima strofă a poeziei. în textul dat. implicaţiile fiind de natură prozodică. Dimensiunea pronunţat confesivă a discursului liric.optativ exprimă o acţiune dorită sau o acţiune a cărei realizare depinde de o condiţie. Sacrificiul de care este capabil poetul-cetăţean „mi-aş da atunci un strop de suflet” trădează o puternică empatie cu „jalea unei lumi” al cărei cântăreţ se consideră. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în text. aduce în primplan. adj. a încuviinţării unei instanţe supreme sub oblăduirea căreia să îşi continue demersurile altruiste. prin metonimie. 4. 8.  Titlul. condiţia poetului. ambiguitate.  a făgădui marea cu sarea. egoiste. a încerca marea cu degetul. 6. în 6-10 rânduri. fiinţa poetică ar putea deveni o voce autorizată a durerii celor mulţi („Mi-aş da atunci un strop de suflet”). Acesta simte nevoia unei confirmări divine care să-l întărească în demersurile sale-scrierea unei poezii-expresie a confesiunii de neam. aspiraţia spre ideal. „aş cere”) actualizează caracterul de rugăciune al textului. genuni 2. sacrificiul 5. nu a nevoilor individuale. REZOLVARE 1. sufletul. Motivează utilizarea repetată a modului condiţional-optativ. de mare/loc. motive: lacrima. mesianismul programatic al poetului. pe mare/loc. .302  BACUL pe înţelesul elevilor 6. adâncuri= abisuri. pronumele şi verbul. 9.  Cratima leagă două cuvinte pronunţate fără pauză. încrezătoare în „clipa primenirii”. pentru conservarea metricii.  Ilustrează. marea. Poezia lui Goga este o tânguire neobosită cu accente profetice. adresată divinităţii/poeziei sacralizate.  teme: mesianismul.  Comentează. în 4-6 rânduri. un substantiv articulat nehotărât. Simte nevoia întăririi. reflexivitate). parte. 3. marcă a modestiei. implorarea mântuirii neamului reclamă imperios utilizarea acestui mod verbal. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate..  Modul condiţional. Timpul perfect al modului („ar fi”. sugestie.

. o expresie a unei suferinţe ancestrale aflate în aşteptarea izbăvirii. pentru care poezia înseamnă „cântarea pătimirii” poporului său.„biserică cu porţi neîncuiate”. nu mai denumeşte însă o stihie primordială. cosmogonică. în spatele căreia se poate ascunde divinitatea/ „părintele” sau tot o instanţă sacră. 8. pe linia catharsisului aristotelic. Totodată.  Metafora „adâncul mării”. în orice caz un dar divin pentru a face mai suportabil infernul lumii până la momentul eliberării mult aşteptate. curată poezie”. pentru care „apa” conţine stele. Indiferent care este destinatarul rugăciunii poetice. „tainica. este că ieşirea la lumină/ Paradisul înseamnă mai întâi experienţa chinului şi a suferinţei/ coborârea în Infern. timpul prezent „mi-aş da” exprimă spiritul sacrificial exacerbat al poetului.  Ultima strofă conţine un angajament al acestui „poeta vates”. cele două entităţi sacre par a se contopi într-o osmoză perfectă. ar putea reprezenta lungul drum al travaliului artistic către produsul finit.  O caracteristică a limbajului poetic este ambiguitatea rezultată din insuficienta individualizare a formei pronominale de persoana a doua. a cărui izbândă este condiţionată de ascultarea rugii formulate în prima strofă. exprimată într-o manieră metaforică şi aforistică în ultimele două versuri. prin învestirea poeziei cu valenţe sacre . 9. de extracţie eminesciană. Ideea se regăseşte şi la Blaga. Convingerea poetului. ci aduce sugestia opreliştilor şi vicisitudinilor existenţei unui neam de umiliţi condamnaţi la suferinţă de o istorie maşteră. ale cărui „mocirle” conţin „stele de cositor”. avatarurile procesului creator sublimate în „mărgăritare”.GENUL LIRIC  303 7. iar din mâlul apelor cresc „nuferii” sau la Arghezi. Verbul la modul condiţional-optativ.

dar cumsecade”. dar cumsecade.  Precizează rolul virgulei din versul: „cu oameni proşti. simbolismul înseamnă un nou mod de a concepe relaţia eu – lume – univers ficţional. 2.  Scrie două expresii/locuţiuni care conţin cuvântul „umbră”. Orasul mic te fură-ncet.304  BACUL pe înţelesul elevilor Considerat „singurul fel de a nu te muri de eminescianism” (Felix Aderca). Cu oameni proşti. Nu se strecoară mascarade Şi nu s-aud în el tirade Despre-al politicei secret. Oraşul mic te fură-ncet Cu ale lui tăcute strade. . prin depăşirea mimetismului şi a discursului ornant. Ce nici nu ştiu că sunt poet. cochet. 3. Prin umbra parcului discret. sunt Meka cea mare!” TESTUL 60 Se dă textul: „Oraşul mic te fură-ncet Cu ale lui tăcute strade. Şi fără case cu arcade.” (Macedonski – „Rondelul oraşului mic”) Cerinţe: 1. SIMBOLISMUL ALEXANDRU MACEDONSKI „Sunt Meka cerească. Cu centrul intim şi cochet.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: oraş.

în 4-6 rânduri. arenă a vagabondajului fără sens.  Utilizarea verbelor la modul indicativ. cu „flori ofilite” care nu aspiră însă spre o altă lume. Motivează utilizarea pregnantă a verbelor la timpul prezent. în 6-10 rânduri. temniţă concentrică („case de fier în case de zid/ Şi porţile grele se-nchid”). În afara efectelor de simetrie. versul cu valoare de refren creează o muzicalitate monotonă. şic 2. reflexivitate). parcul.  Ilustrează. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. respectiv 2.  Comentează.8 constituie o particularitate compoziţională specifică rondelului. ultima strofă a poeziei.13. în textul dat.7. mulţimea. 9. sugestie. Virgula marchează un raport de coordonare adversativ. „nu s-aud”) are valoare stilistică. Oraşul de provincie macedonskian este conotat pozitiv spre deosebire de cel bacovian. REZOLVARE: 1. ci se complac în „apa . a face/a ţine umbră pământului(degeaba) 4. Este mai aproape de târgul sadovenian.  a se teme/a se speria (şi) de (o) umbră (sau de umbra lui). 7. 7. cochet=drăguţ. de automatisme cotidiene. tihnei şi discreţiei. târgul provincial. oraş=urbe.  Epitetul personificator în inversiune „tăcute strade” configurează un topos al liniştii. liniştea 5. 5. potenţând tema banalităţii cotidiene.  Transcrie două secvenţe de vers/versuri care conţin imagini artistice diferite. 6. 6.  Repetarea versurilor 1. 8. „nu ştiu”.GENUL LIRIC  305 4. motive: strada. potenţând figurarea existenţei ca succesiune de acţiuni repetabile. 3.  teme: banalitatea cotidiană. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice. Precizează două teme/motive literare prezente în text. poetul. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în text. ambiguitate. la antipodul străzii bacoviene. „nu se strecoară”. a fi umbra (cuiva) sau a se ţine (după cineva) ca umbra (după om). timpul prezent („fură”.

„nu se strecoară” exprimă intenţia de a pune în lumină. În schinteierea-i de topaze Coprinde-al nemuririi vin. camuflând perechi de îndrăgostiţi la fel de discreţi. 8. tihnit. după talaze. Verbele la forma negativă – „nu s-aud”. 9. TESTUL 61 Se dă textul: „Nu e de aur: e de raze. dar cumsecade. O-ntind grifonii ce-o susţin. tăcute strade). E sufletescu-avânt deplin. Sugestia disconfortului provocat de metropola pervertită este redată prin procedeul negaţiei („Nu se strecoară mascarade/ Şi nu se-aud în el tirade”). la nivelul lexicului. potenţând aspectele pozitive ale acestui topos.  Expresivitatea se realizează. mascarade. posibil loc de destindere. E dătătoare de extaze.” (Alexandru Macedonski – „Rondelul cupei de Murano”) .306  BACUL pe înţelesul elevilor morţilor” (metafora „te fură” aduce sugestia unei uniformizări şi a anihilării voinţei. prin contrast. E artă pură. arcade. cochet) cu termeni din registrul familiar (oameni proşti. O-ntind grifonii ce-o susţin. Cu ea-n onoarea ta închin. Se adaugă repetiţia anaforică cu rol de a potenţa automatismul existenţei provinciale. secrete politice). politică. în evident contrast cu tarele marilor metropole („mascarade”. Nu e de aur: e de raze. a împăcării cu un model existenţial resimţit ca satisfăcător). Se remarcă o conotare pozitivă a motivului parcului. intim. prin îmbinarea neologismelor de origine franceză şi italiană (tirade.  Cvinaria finală continuă descrierea târgului provincial din primele două catrene. „tirade”. Talaze largi. „discret”. disconfortul generat de viaţa pervertită a metropolei.Nu e de aur: e de raze. E cerul tot de soare plin. fără fraze.

 Transcrie două secvenţe de vers/versuri care conţin imagini artistice diferite. eternitate. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în text. 7. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: nemurire. 9. în 6-10 rânduri.  Semnul două puncte. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. motive: pietrele preţioase.  teme: contemplarea obiectului estetic.  Comentează. 6. artificialitatea. avânt= elan. REZOLVARE.  Scrie două expresii/locuţiuni care conţin cuvântul „aur”. 13 este specifică rondelului. 4. persuasiv: întelegerea naturii de excepţie a obiectului care produce o beatitudine cvasidivină. plasat după o negaţie. Precizează două teme/motive literare prezente în text. a făgădui munţi de aur(a promite imposibilul) 4.  de aur. poezie cu formă fixă care respectă anumite rigori de construcţie. reflexivitate). Motivează utilizarea repetată a versului „Nu e de aur. are rolul de a institui o pauză necesară pentru a pune în lumină afirmaţia următoare: „e de raze”. 5. imagine auditivă : „o-ntind grifonii ce-o susţin” 6.GENUL LIRIC  307 Cerinţe: 1. cât mai ales de insistenţă. în textul dat. 2. cupa 5. Efectul scontat nu este atât unul muzical. în 4-6 rânduri. 3. a fi o mină de aur. 3.  Precizează rolul semnului două puncte din versul: „Nu e de aur: e de raze”. inimă de aur. a doua strofă a poeziei.  Ilustrează. avânt. e de raze” 7.  Repetiţia versului „Nu e de aur: e de raze” în poziţiile 1. 8. propensiune 2. a avea gură de aur. 1. . nemurire=veşnicie. sugestie. ambiguitate.

pântec/ un simbol feminin. cu corp de leu.ca să nu moară. 8. „e sufletescu-avânt” – din registrul inefabilului. TESTUL 62 Se dă textul: „Trăieşte încă floarea frumoasă de ieri sară.308  BACUL pe înţelesul elevilor 7. metaforă a artei. Epitetul metaforic „schinteiere de topaze” aduce sugestia mişcării. Sintagma „vinul nemuririi” generează ambiguitate. Căci eu îi port de grijă cu drag. poate pathosul artistului care a creat-o. 9. a unei anima care o face să vibreze.  O caracteristică a limbajului poetic este ambiguitatea. „porţi de topaze”) nu este întâmplătoare-piatră semipreţioasă. simţurile se excită trăind o beatitudine similară celei generate de beţia rară a crinilor sau de orgia de roze. „Grifonii ce o susţin” (monstru mitologic. simbolizând legătura dintre puterea terestră a leului şi energia terestră a vulturului). potenţează nobleţea cupei prin cele două simboluri regale. poate fi vorba de conţinutul cupei (o poţiune-elixir al vieţii) sau de nemurirea artei perfecte în stare să transgreseze timpul. aripi. „Ochiul estetului” se hrăneşte cu delicii sublime. constând în posibilitatea ca un cuvânt/ o sintagmă/o propoziţie să primească cel puţin două interpretări diferite.  O particularitate a viziunii şi a tehnicii descriptive o reprezintă staticul tratat în termeni dinamici. violet sau roşu-deoarece surprinde irizaţiile feerice ale cupei. preferinţa parnasienilor pentru mitologie. recurentă la Macedonski („Aurora cu lacrimi de topaze”. pe-o margine de cupă. La Dimitrie Anghel („Moartea narcisului”).  Definiţiile metaforice ale cupei. . al etericului.surprind jubilaţia fiinţei contemplatoare în faţa perfecţiunii obiectului. „e cerul tot de soare plin”. Alegerea topazului. De asemenea pronumele de persoana a treia singular „ea” poate trimite la o iubită-adorată ca în lirica galantă medievală/ la artă/ la sinele poetic reflectat în cupă. Rondelul „se desfăşoară ca o iniţiere şi o procesionalizare a delirului pur al aventurii poetice”(Marin Bucur). de culoare galben-transparent/ uneori albastru. floarea se află în cupă.„e arta pură”. Astfel simbolistica cupei este ambiguă: potirul mistic al Gralului în care ar fi fost adunat sângele lui Isus. În amintirea mânii ce s-a întins s-o rupă. cap şi gheare de vultur şi urechi de cal. leul şi vulturul. Surâde lângă mine. căutat de Cavalerii Mesei Rotunde. actualizând mitul lui Narcis. central pentru decadentism. se desfată.

Trăieşte floarea încă. Scrie două expresii/locuţiuni care conţin verbul „a arde” 4. Identifică o temă/un motiv literar. amintirea .în 6-10 rânduri. moartea.prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice. reflexivitate). dar mîne-ncet va plânge Alăturea de cupă. patima. Ca focul care-l uită pe vatră o vestală. Precizează o valoare expresivă a utilizării prezentului. Dar numai eu ştiu taina narcisului ce moare. Sunt alte flori desigur mai mândre şi bogate. dar mâne-ncet va plânge” 3. 9. 8.  a-i arde călcâiele/ tălpile după cineva. dar inima mea bate. 5.  Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. Văzând-o cum păleşte din ce în ce mai tare. sugestie. amintire=rememorare 2. a arde cu fierul roşu 4.  Explică utilizarea virgulei în versul „Trăieşte încă floarea. Teme: timpul.amintire 2. motive: cupa. Şi flacăra ce arde în mine se va stânge.GENUL LIRIC  309 Trăieşte încă floarea.o idee/ideea centrală. Analizează două figuri de stil diferite. prezentă în text.  Comentează. Virgula marchează un raport de coordonare adversativă. iubirea. floarea. ambiguitate. 6. REZOLVARE: 1.  Transcrie o secvenţă care conţine o imagine artistică şi menţionează felul ei. petală cu petală.” (Dimitrie Anghel – „Moartea Narcisului”) Cerinţe: 1.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul cuvinte: flacăra.a arde la cineva/ a fi incendiu. flacăra=patosul. 3. 7.

este unanim cunoscută. Imagine auditivă: „mâne-ncet va plânge” 6. un pântec.. Se adaugă motivul cupei – expresie a existenţei semnificative. mai exact pentru efluviile acestora. deloc întâmplătoare. Verbul reluat în poziţie iniţială forte. ameninţat de un potenţial „mâine”.310  BACUL pe înţelesul elevilor 5. a sacralităţii acesteia. Acum motivul florii actualizează discret trecerea timpului şi apropierea neantului. departe de tradiţia romantică a florii albastre – metaforasimbol a purităţii. ci narcis.Interesant este faptul că florii nu i se zice narcisă.. căutat de Cavalerii Mesei Rotunde. 8.din inventarul neoclasic. simbolul cupei (pocalul mistic al Gralului în care ar fi fost adunat sângele lui Isus. vestala sunt reprezentative pentru decadentism. dacă-ar vrea O. 7. ci în vederea realizării unui simbol multisemnificativ. iar comparaţia „ca focul care-l uită pe vatră o vestală”.  Poezia simbolistă prototipică surprinde instantanee în care este imortalizată trecerea timpului. este o reprezentare a indicibilului iubirii. Mitul lui Narcis (se transformă pe sine însuşi în operă de artă).evocatoare de amintiri. anemic: Este prezentul efemer.  Preferinţa simbolismului românesc pentru elementul floral. „trăieşte încă floarea”sugerează un prezent aflat sub iminenţa morţii. . „flacăra”sugerează un patos interior puternic.Se realizează ambiguitatea propusă de Vasile Voiculescu în sonete (ezitare între un el şi o ea). ION MINULESCU TESTUL 63 „Un glas ce pastişează veşnicia” Se dă textul: „Nu-i cer nimic.  Expresivitatea se naşte din folosirea motivului florii în maniera estetizantă a simboliştilor. dac-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă Ar face dintr-un lac o Marmara. ci este utilizat cu valoare de certitudine. 9. pretabil la varii conotaţii.un simbol feminin). Şi totuşi. „clipa asta” („Balul pomilor”). care nu mai exprimă însă nesiguranţa.  Metafora „arderii”.

al vieţii subterane. Dă-mi resemnarea strofelor banale Şi controversa versurilor mele.. Dă-mi calmul blond al soarelui polar. un Sfinx săpat în stâncă..GENUL LIRIC  311 Şi dintr-un melc.. Dă-mi paradoxul frumuseţii tale. Aş picura-ntr-o cupă cu eter Morfină Şi i-aş cere-apoi aşa: Dă-mi tot ce crezi că nu se poate da. Dă-mi tot ce-n prima clipă risipeşti. Dă-mi prorocirea viselor rebele.. Şi tot ce-n clipa ultimă aduni. Dă-mi fastul siluetelor regeşti Şi perspectiva casei de nebuni. Nu-i cer nimic. Dă-mi gravitatea morţilor spre groapă Şi comicul funebrului convoi. Dă-mi A. Dă-mi ritmu-nveninat al Salomeii Şi tusea-n fa minor a Traviatei. Dă-mi tălmăcirea buzelor profane Şi rebusul icoanelor tăcute. Dă-mi simfonia flautelor mute. Dă-mi preţul primei victime-a femeii.B. Dar dacă-ar fi să-i cer Ce-aş vrea să am şi ce-ar putea să-mi dea. Dă-mi Spleen-ul călătorilor pe apă. Dă-mi spectrul verde-al zilelor de-apoi. . Dă-mi simbolul opalului şi-agatei.C. Dă-mi primul crepuscul pe Golgota Şi primul armistiţiu planetar.

Motivează utilizarea repetată a structurii „dă-mi”. în textul dat.  Comentează. în relaţie cu textul poetic dat. 7. convoi= alai. reflexivitate). cupa.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: gravitatea. cu structură nominală. aparent în afara logicii comune. 3.” (Ion Minulescu – „Romanţă policromă”) Cerinţe: 1. motive: marea. poezia. reunite într-o imagine sinestezică. în 6-10 rânduri. procesiune 2.  Semnul două puncte se foloseşte înaintea unei enumerări care conţine dorinţe paradoxale. pietrele preţioase 5. conţine două puncte programatice ale esteticii simboliste. Precizează rolul semnului două puncte din finalul primei strofe. ultima strofă a poeziei. necunoscutul. instrumentul muzical. convoi.  Ilustrează.  Titlul. Prezintă semnificaţia titlului. prin eviden­ ţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice. dacă-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă! Ar face dintr-un lac o Marmara Şi dintr-un melc. gravitatea = sobrietatea. în 4-6 rânduri. Romanţa este specia lirică minulesciană predilectă. 5. un Sfinx săpat în stâncă. iubirea fatală. aspiraţia spre ideal. macabrul. REZOLVARE: 1.muzicalitatea şi cromatismul-. dacă-ar vrea O. 2. a sări/a cădea din lac în puţ. morfina. sugestie. 9. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. Precizează două teme/motive literare prezente în text. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în text. lac de sudoare/de năduşeală 4. ambiguitate. Şi totuşi. 8. 3. desuetă în epocă prin . solemnitatea. 4. Scrie două expresii/locuţiuni care conţin cuvântul „lac”.  teme : evaziunea. 6.312  BACUL pe înţelesul elevilor Nu-i cer nimic.

GENUL LIRIC  313 compromiterea de către romantici. Sfinxul săpat în stâncă devine un simbol al timpului. cu efect de simetrie şi circularitate la nivel compoziţional. Căderea acestei măşti se produce imediat. Apoi arsenalul stilistic.  Epitetul cromatic „blond” din structura „calmul blond al soarelui polar” nu este o parte constitutivă a unei sinestezii simboliste. în fapt o pseudoumilinţă. Minulescu revigorează romanţa. simplă asociere decorativă. un anticlimax al textului poetic şi o ieşire lentă de sub febrilitatea morfinei dădătoare de imagini deşucheate. supralicitată la nivelul conţinutului.  Repetarea anaforică a structurii alcătuite din verbul la modul imperarativ şi pronumele la persoana I singular are efect de simetrie la nivelul formal şi de insistenţă teatrală. devenită pretext pentru o vervă verbală ce oferă delicii. decadent. oriental) şi melcul convertit în piramidă/simbol al veşniciei devin însemne ale inefabilului. parodice. este o marcă a estetismului şi a artificializării. al permanenţei artei. ca un semn al comuniunii universale. simultaneitate a senzaţiilor. realizată într-o manieră dramatizată. paradoxale. iar revigorarea se produce prin disimularea care întâlnea fericit predispoziţia teatrală a lui Minulescu. Textul inventariază şi demitizează recuzita simbolistă. Mai degrabă avem de-a face cu o dislocare sintactică.  O caracteristică a limbajului poetic este expresivitatea generată de imaginile artistice voit opulente. ostentative. În fapt. 6. caduc. aspiraţie ultimă a artistului. pregnantă în strofele anterioare. ci are mai degrabă un caracter livresc. . „blond”. Umilinţa din primul vers este probabil mimată. nenumită ca atare de teama alunecării în clişeu. operează cu instantanee imortalizate într-un limbaj preţios. fără acea comunicare. a căror artificialitate este astfel demascată („tusea-n fa minor a Traviatei”). Romanţa posteminesciană trebuia reabilitată estetic. pentru „policromie”. expresie a superbiei abia disimulate. Se remarcă însă preferinţa pentru un epitet prototipic imginarului poetic romantic. Lacul devenit Marmara (topos exotic.gen desuet-. Să ţi se dea ceva ce nu ai cerut încă este un mod de a reactualiza aspiraţia spre ideal a romanticilor. cu o topică afectivă tocmai pentru a crea o falsă sinestezie. 9. smerenia discursului fiind înlocuită de o însufleţire bruscă. pentru ludic şi pastişă. Referinţa culturală (un Sfinx). 8. veritabile definiţii ale inefabilului. construite majoritatea prin luarea în răspăr a simbolurilor culturale. prea confesivă în tradiţie. toate subsumate însă nostalgiei inefabilului.  Ultima strofă a poeziei constituie o revenire la cadrul iniţial. 7. neologistic. nu mai putea avea decât o valoare parodică. o Meka intangibilă.

... Şi dacă ne iubeşti O!.. Ce suflet caritabil te-a păstrat În lipsa mea. Să nu te mişti. Obiect de preţ cu smalţul nepătat.. În lipsa ei..... Iubire. Ce pasăre albastră Ţi-a stat de veghe-atâta timp Şi te-a-ngrijit De nu te-ai spart Şi nu te-ai prăfuit?. poetul nu ironizează o realitate exterioară.. bibelou de porţelan!.....” (Ion Minulescu – „Romanţă fără ecou”) .. În lipsa noastră?... bibelou de porţelan. Iubire.314  BACUL pe înţelesul elevilor Excesul anaforic şi cel de enumerare nominală au ca efect mai degrabă monotonia.. Obiect cu existenţa efemeră... Ce s-a-ntâmplat?. ci propria sa opţiune lirică. Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră Pe care te-am lăsat acum un an. Dincolo de aparenta lipsă de logică (structura oximoronică „tălmăcirea flautelor mute”) aceste imagini ce populează „paradisurile artificiale” minulesciene resuscitează nostalgia romanticului pentru absolut.. Dar cum?. Îţi mulţumesc!. Rămâi pe loc acolo unde eşti. dacă ne iubeşti cu-adevărat Aşteaptă-ne la fel încă un an. Un singur an.... În fond... Atât. bibelou de porţelan. Ce demon alb.. TESTUL 64 Se dă textul: „Iubire.. Un an măcar.

 Ilustrează. 6. prin raportare la textul poetic. 8. a (nu)-şi arăta anii. amintind de „cântecul mut” arghezian. Motivează utilizarea repetată a punctelor de suspensie. un car de ani!(expr. Pe de altă parte. 3.  Semnul exclamării indică o izbucnire de o sinceritate şi de o naturaleţe indubitabile. reflexivitate). trecătoare.). discret al liricii erotice cavalereşti.GENUL LIRIC  315 Cerinţe: 1. actualizează predilecţia simboliştilor pentru muzică. în/ la anul(loc. estetizantă. etajeră. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în text. 3. în textul dat. o idee/ideea centrală a poeziei. motive: bibeloul. cu structură nominală.  Comentează.  a (nu) avea cei şapte ani de acasă. efemeră = perisabilă. adv. etajeră= raft. în 4-6 rânduri. Comentează semnificaţia titlului. poliţă 2. 4. în 6-10 rânduri. Precizează două teme/motive literare prezente în text. Scrie două expresii/locuţiuni care conţin cuvântul „an”. 9. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. Textul face apologia iubirii. Precizează rolul semnului exclamării din ultimul vers. timpul.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: efemeră. estetismul. sugestie. poza patetică. . într-o structură generatoare de ambiguitate. ca şansă a omului de atinge sublimul. REZOLVARE: 1.) 4. fugit irreparabile tempus 5. formulată însă într-o manieră plină de graţiozitate.  teme: iubirea. 5. aşezând-o pe un piedestal. ca atare artificială. 7.  Titlul. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice. ambiguitate. ce aminteşte de codul galant. 2. aduce sugestia unei discreţii inerente iubirii. sintagma-titlu poate fi considerată un oximoron.

Se remarcă tendinţa de a „hietatiza impresiile”. Interogativele retorice potenţează dimensiunea de odă a textului. 7. mai curând o zeitate sălăşluind într-un templu şi căreia i se aduc ofrande. Simbolurile „demon alb”. se remarcă uşor obiceiul de a decupa şi de a stiliza. „pasăre albastră” aduc sugestia inefabilului. privită din exterior. amintind de pasărea măiastră a literaturii populare sau de inorogul blagian. Se remarcă transformarea iubirii într-o instanţă concretă. Iubirea-bibelou devine în context un simbol al spaimei de timp. a unor cavaleri ai ordinului iubirii. O altă sursă a expresivităţii textului o constituie sinonimia: „rămâi pe loc”. conferindu-le prin stilizare durată.. din registrul estetizant.  Expresivitatea se realizează prin cultivarea figurilor sintactice ale insistenţei. surpriza. Doamnă!. debutează cu o metaforă a iubirii/ „bibelou de porţelan” din registrul graţios-parnasian. Un procedeu predilect al estetismului minulescian este decupajul. de a monta portretul într-o camee. un monolog adresat. Ascultă glasul echinoxului de toamnă. multitudinea punctelor de suspensie redă fluctuaţia emoţiilor: ezitările. „să nu te mişti”.. graţios este o imagine specifică imaginarului poetic minulescian. 8. iar ironia tipic minulesciană se disipează total într-o odă vibrantă. . Bibeloul sau brelocul sunt imagini predilecte.. Tonalitatea encomiastică a textului este evidentă. potenţată prin definiţia metaforică „obiect cu existenţa efemeră”. pentru a sublinia fragilitatea sentimentului.. plină de sensibilitate. de tip epanadiploză („…încă un an…/Un an măcar…”) pentru exprimarea extazului resimţit în prezenţa erosului. înflăcărarea.  Departe de a marca dezarticularea limbajului poetic bacovian. 9.  Prima strofă. temerile. TESTUL 65 Se dă textul: „Ascultă. întrucât focul sacru al acesteia trebuie întreţinut.316  BACUL pe înţelesul elevilor 6.  Metafora iubirii. Ce aiurează-n vârful unui plop Strident. Dar întelept ca un Esop.„bibelou de porţelan”. reţinerile unei sensibilităţi mai degrabă romantice. Aşezarea iubirii pe etajeră creează o distanţă faţă de sentiment. ceea ce denotă că literatura lui s-a născut într-un exerciţiu contemplativ modelat de estetism. modalitate de evitare a monotoniei şi de subliniere a unei idei. consecinţă a unei veneraţii exacerbate. repetiţii de tip anaforic („În lipsa…/În lipsa…).

Şi-n urmă : puncte. 7.... M  enţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: idilele. Un scriitor.. . Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în text.  Transcrie două secvenţe de vers/versuri care conţin imagini artistice diferite. Doamnă. E simbolul idilelor defuncte — Idilele de vară (la munte sau la mare). O cetitoare. E tot ce-a mai rămas din noi — Din păpădia Iubirii noastre scurte de-astă vară: Un plop pe malul Oltului. Precizează două teme/motive literare prezente în text. Pe care pădurarul vrea s-o-mpuşte (Fiindcă-ncercase să te muşte)... prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice... E glasul echinoxului de toamnă.. 4. Scrie două expresii/locuţiuni care conţin cuvântul „glas”. O cioară Şi-un glas ce pastişează veşnicia!.. Un ah!. 2. puncte. 5. C  omentează. 8. Pe-aceeaşi cracă sta acum o cioară!. 3. ideea poetică/o idee poetică. puncte. M  otivează repetarea versurilor din incipitul textului poetic în final..” (Ion Minulescu – „Echinox de toamnă”) Cerinţe: 1. Ascultă-l înc-o dată. O strângere de mână. 6.GENUL LIRIC  317 În locul veveriţei de-astă-vară. O sărutare. în 6-10 rânduri. Precizează rolul semnelor de punctuaţie din primul vers. defunct..

318  BACUL pe înţelesul elevilor 9. figură de construcţie. puncte. ambiguitate. Vietatea zglobie apare şi în alte poezii (”Romanţă negativă”). sugestie. Imperativul („Ascultă!”) şi apelativul „doamnă” impun o tonalitate serioasă. Se utilizează tehnica notaţiei fulgurante („Un scriitor. pentru a reprezenta alegoric graba protagoniştilor cuplului: „Şi fiecare-am coborât în . între care plopul. puncte…”) şi a indeterminării (articularea nehotărâtă) pentru a minimaliza faptele evocate. 2.  Enumeraţia. frizând banalul./ Un „ah!”. toamna. gravă textului poetic.  Textul poetic debutează într-o manieră gravă. bombastică (explicaţia plină de scrupulozitate referitoare la veveriţă). repede contrazisă de mica „poveste” pe care o evocă îndrăgostitul. ca la Eminescu. a-i pieri (cuiva) glasul 4. „simplă nebunie”. 7.  teme: iubirea fatală. timpul. devenit aici simplu element al decorului. în textul dat./ O sărutare…/ Şi-n urmă: puncte. solemnă. idilele = iubirile. pentru ca ceea ce urmează să înşele orizontul de aşteptare al cititorului. REZOLVARE: 1./ O cetitoare. a-şi drege glasul. 3.  Reluarea incipitului în finalul textului are efect de simetrie la nivel compoziţional şi de realizare a reproşului inerent speciei literare a romanţei.  a da glas. banalitatea. fără a mai fi asociat cu jalea şi singurătatea. imagine vizuală: „un plop pe malul Oltului” 6. Interesantă este reluarea unor toposuri eminesciene. aruncată în derizoriu în această retrospectivă ludică. defunct = mort. actualizând tonul de reproş al romanţei eminesciene. Iubirea – „idilă defunctă” consumată precum un foc de paie este bagatelizată. decedat. cu jumătate de glas.  Ilustrează. faptul divers. transformândule în fapt divers. se subsumează intenţiei îndrăgostitului de a actualiza momente apuse ale iubirii. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. a prinde glas.  imagine auditivă: „aiurează-n vârful unui plop”./ O strângere de mână. motive: poetul. 8. reflexivitate). iar semnul exclamării este obligatoriu după verbul la imperativ „ascultă”. actualizând ipostaza prototipică a erosului minulescian: „scurtă nebunie”. 5.  Virgula marchează izolarea substantivului în cazul vocativ de restul enun­ ţului. în 4-6 rânduri.

Enervare… Din fanfare funerare Toamna sună.” .GENUL LIRIC  319 câte-o gară/ Ca două veveriţe-spăimântate de furtună”. amurguri violete… Vine Iarna cu plânsori de picoline… Peste parcul regăsit Cad regretele Şi un negru croncănit Veşnicie. denumită pompos prin metafora care nu mai aparţine registrului colocvial „e simbolul idilelor defuncte”.  O caracteristică a limbajului poetic este expresivitatea realizată. Metafora „păpădia iubirii” surprinde în acelaşi limbaj prozaic caducitatea poveştii de iubire. agonie… „Aici sunt eu. probabil definiţie metaforică a poetului ce curtează timid nemurirea pe care numai arta o asigură. prin termeni voit ludici. Referinţa livrescă – aluzia la fabulistul Esop – are rol de artificializare a cadrului natural. corbul neguros devine „cioară”. 9. Ironia şi autoironia pot fi însă măşti sub care se ascunde regretul abia disimulat. al clipei. Versul „Un glas ce pastişează veşnicia” generează ambiguitate prin indeterminare. se constituie într-o sursă importantă a expresivităţii textului poetic. „Ecumenica floare” din lirica lui Blaga devine aici un simbol al efemerului. colocvial („o cioară”) şi ostentativ neologic („e simbolul idilelor defuncte”). un solitar. Astfel. GEORGE BACOVIA TESTUL 66 Se dă textul: Oh. parodiind toposuri simboliste. Această interferenţă a registrelor stilistice. la nivel lexical.

vântul. Iar sub crengile schelete.la negru/ ilegal. în 6-10 rânduri. Nicio urmă despre tine. amurguri. M  enţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: croncănit. râsul „hidos”. I  lustrează. 3. în textul dat. nici cât negru sub unghie. Vine. nu vine? . 4. motive: toamna.„Oh. Virgula delimitează interjecţia „oh” de restul enunţului. penultima strofă a poeziei.. a fi negru în cerul-gurii 4. 9.  teme: condiţia poetului. ambiguitate. amurgul. 7. Precizează rolul virgulei din titlu. REZOLVARE: 1. reflexivitate). schelete.. amurguri violete…” (George Bacovia . iubita absentă. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate.goale 2. 2. Precizează două teme/motive literare prezente în text. schelete =desfrunzite. Scrie două expresii/locuţiuni care conţin cuvântul „negru”.  a vedea negru în faţa ochilor. plânsul deznădăjduit. 3. sugestie. a face (cuiva) zile negre. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice. 5. zgomot. croncănit = strigăt. 8. corbii. parcul. C  omentează.. Hohot de smintit.  Transcrie două secvenţe de vers/versuri care conţin imagini artistice diferite.320  BACUL pe înţelesul elevilor Vânt de gheaţă s-a pornit. 6. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în text. Motivează utilizarea repetată a punctelor de suspensie. instrumentul muzical/ picolina .. târgul provincial. Oh.”) Cerinţe: 1. în 4-6 rânduri. a fi negru ca pământul.

Astfel forma pronominală de persoana a doua din ultima strofă permite raportări variate: poate desemna o iubită niciodată prezentă sau divinitatea de la care nu mai aşteaptă nimic. fără a atinge însă sfâşierea extremă a psalmistului arghezian.  Penultima strofă reprezintă un soi de trecere lapidară în revistă. deoarece aparenţa de mişcare sugerată de vânt este imediat suprimată de determinantul „de gheaţă”. o baba Dochia îndârjită.  imagine dinamică: „vânt de gheaţă s-a pornit”. Aparenţa de peisaj. Deosebit de expresivă este utilizarea perfectului compus „s-a pornit” cu valoarea durativă a imperfectului. Epitetele metaforice „vânt de gheaţă” şi „crengile schelete” creează imagini statice. . vrând parcă să reducă universul la starea de haos. specific simbolis­ mului târziu. 7. expresii ale omului în ruptură. asumată programatic de scriitor („…am fost şi rămân un poet al decadenţei”). lăsându-l pe om pradă unei hamletiene deconcertări („Vine. nu epuizate descriptiv” (Rodica Zafiu). expresie a pietrificării. nu vine?.  O caracteristică a limbajului poetic este ambiguitatea rezultată din indeterminare. expresie a disconfortului interior. oximoronică. Toamna bacoviană „despletită” pare o entitate feminină iraţională. poate fi atribuită stihiilor naturii sau omului bacovian care îşi exteriorizează prin râsul patologic disperarea.  Deosebit de sugestivă este metonimia „croncănit”(se substituie cauza prin efect) pentru a desemna simbolul thanatic al corbului. Antepunerea adjectivului „negru” creează o imagine sinestezică specifică direcţiei decadente a simbolismului. Procedeul dezarticulării vine să amplifice imaginea unei existenţe torturate.GENUL LIRIC  321 5.. 9.”). întrucât „Poetul/ Isus a plecat” („Imn”). pasăre-emisar al extincţiei. Imaginea auditivă disonantă „hohot de smintit” generează ambiguitate prin indeterminarea posesorului. coşmareşti. o continuare a procesului-verbal din strofele anterioare. care se manifestă vijelios şi spasmodic. în care nici măcar speranţa nu mai este posibilă. a neantului „pregătit să ia în custodie lumea şi ordinea lumii” (Ion Caraion). pentru a actualiza „sfârşitul continuu”.  Frecvenţa punctelor de suspensie destructurează discursul liric şi reprezintă una dintre modalităţile de realizare a fragmentarismului. Imaginile sunt fragmentate deoarece „obiectele sunt evocate prin câte un detaliu. imagine sinestezică: „negru croncănit” 6. omul poetic bacovian fiind gata parcă să încheie socotelile cu lumea. Epitetul metaforic „(vânt) de gheaţă” realizează o imagine paradoxală..se apropie de percepţia apocaliptică a expresionismului asupra lumii. 8.

violet… Odaia goală… Şi nopţi târzii… Îndoliat parfum Şi secular… Pe veşnicie…” Cerinţe: (George Bacovia – „Din urmă”) 1. plumb. plumb.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: odaia. 5. TESTUL 67 Se dă textul: „Poezie. şi solitar… Galben. Scrie două expresii/locuţiuni care să conţină substantivul „stradă” 4. violet… Şi strada goală… Ori aşteptări târzii. o idee/ideea poetică centrală.322  BACUL pe înţelesul elevilor Incertitudinea generată de jocul presupunerilor reprezintă de asemenea o strategie de producere a ambiguităţii. Şi parcuri îngheţate… Poet. veşnicie 2. în 6-10 rânduri. şi solitar…” 3. Numeşte două particularităţi prozodice ale textului.  Comentează.  Argumentează apartenenţa textului la unul dintre curentele literare studiate. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice. Prezintă rolul în versul: „Poet. poezie… Galben. 8. Precizează două teme/motive literare prezente în text. 7. . 6.  Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite identificabile în text.

repetiţia structurii enumerative nu vizează muzicalitatea. versul liber. La ora bilanţurilor. sinestezie).inovaţie prozodică a simboliştilor. ci urmăreşte contabilizarea şi demascarea unor toposuri resimţite deja ca perimate. 6. încăpere. ambiguitate.  Ilustrează.de stradă. iar poetul insistă suplimentar. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. specifică direcţiei decadente a simbolismului. reflexivitate. într-o tonalitate stinsă. violet” inventariază gama cromatică preferată a poetului: galbenul/ culoarea „deznădejdii”. a scrierii „epitafului”. Într-un . Este ora bilanţului. odaia ostilă. sugestie). 3. 7.resuscitează resursele fundamentale ale lirismului bacovian. creaţia poetică. a arunca/a azvârli pe cineva în stradă. culoare a morţii” (Chevalier.  Între particularităţile prozodice se remarcă absenţa structurării strofice. niciodată miresme narcotizante la Bacovia. perenitate 2. prin solitudinea incurabilă a fiinţei blestemate să agonizeze suspendată între viaţă şi moarte. intercalarea conjuncţiei copulative „şi” între substantivul „poet” şi determinantul adjectival „solitar”. respectiv fascinaţia pentru parfumuri. REZOLVARE: 1.GENUL LIRIC  323 9. Atipic simbolismului. strada pustie 5.o sumă de notaţii fulgurante. parfumul. plumb. simbol. oraşul provincial. Sinestezia „îndoliat parfum”. prezentă în textul dat. Gheerbrant). odaie = cameră. agonică.  Virgula are rolul de a marca dislocarea sintactică. reuneşte alte două ocurenţe: preferinţa pentru sfera funerarului. veşnicie =eternitate. de măsură sau de rimă). în 4-6 rânduri. a bate străzile 4. Reprezintă. procedee (refren. poezia. motive: parcul.  teme : condiţia poetului. poetul face o „dare de seamă” sintetică.  Enumeraţia cu valoare de laitmotiv „galben. dar substanţială. odaia. culoare a secretului. constând în lipsa preocupării pentru regulile prozodice (de ritm. oboseala existenţială. aşa cum remarcă Rodica Zafiu.  Textul se încadrează esteticii simbolismului prin recuzita afişată cu ostentaţie: gama cromatică. plumbul/ simbolul existenţei apăsătoare şi violetul/ „culoare care înghite lumina.  Discursul liric discontinuu. „o artă poetică retrospectivă” prin punerea pe tapet a elementelor definitorii ale esteticii simboliste. prin starea de spleen. 8. prin motivele şi elementele de decor specifice (strada pustie. aşteptarea „lui Godot”. noaptea ca simbol al limitei).

„nopţi târzii”. Şi plouă.un spaţiu care se metamorfozează diabolic şi învie duhuri venite din iad pentru a râde de spaimele locatarului.324  BACUL pe înţelesul elevilor limbaj de un prozaism delirerat. Bacovia înţelege alunecarea simbolismului în desuetudine.expectative ale blestematului condamnat la eşec (în gramatica bacoviană. care era o temă. Dar.topos coşmaresc. „strada goală”. bântuit de indivizi culpabili de a se fi născut.metafore ale condiţiei damnate a omului modern. Pe vreme de toamnă. Simplitatea limbajului poetic nu este marca unui deficit de intelectualitate. se perindă prin faţa cititorului „waste landul” bacovian: „galbenul. Eu zgudui fereastra nervos. noroi – În murmure stranii semite M-adaug şi eu în convoi. pare acum să fi pătruns chiar în discursul liric” (Rodica Zafiu). „pe veşnicie”. „parcurile îngheţate”decoruri teatrale. „târziu” este un timp favorit). . 9. La final. Mă urmăreşte-un gând Ce mă îndeamnă: – Dispari mai curând! În casa iubitei de-ajung. dezarticularea sintaxei fiind un semn al manierismului. ca atare „deliteraturizează simulând stângăcia” (Dumitru Micu). violetul”. „aşteptări târzii”. tema preferată a liricii bacoviene: sfârşitul continuu. iată. Şi-o chem ca să vadă cum plouă Frunzişul. TESTUL 68 Se dă textul: „Pe drumuri delirând. ci subliniază deliberat o criză a limbajului poetic care pretindea noi modalităţi de expresie. în târgul ploios. „odaia goală”.. e moină.. plumbul. „Vidul.mefiticele mirosuri bacoviene. „parfumul îndoliat şi secular”. mâncate de „cancer şi ftizie”. hâde.adevărate „ţipete” expresioniste.  O caracteristică a limbajului poetic este ambiguitatea obţinută cu ajutorul elipsei totale a verbului şi prin suspensie. şi-un mort evreiesc.

9. marcând elidarea vocalei „ă” a pronumelui şi având consecinţe în plan prozodic. 4. convoi = cortegiu. REZOLVARE: 1. 8.  Cratima e necesară în context. Identifică tema textului. prin dispariţia unei silabe.. în 6 – 10 rânduri. Sau râd şi pornesc înspre casă. 2.GENUL LIRIC  325 Şi nimeni nu ştie ce-i asta – M-afund într-o crâşmă să scriu. S  electează o sintagmă care sugerează dimensiunea temporală a imaginarului poetic. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice. Transcrie o imagine auditivă. 5. (George Bacovia –„Spre toamnă”) . 7. J  ustifică încadrarea în simbolism a textului poetic. 2. se influenţează măsura versului. Explicaţi rolul cratimei în versul: „M-adoarme un gând”. murmure = şoapte. de casă etc. Menţionează câte un sinonim pentru: murmure. 3. nici masă. Şi mereu delirând. a face casă bună cu cineva. prin prezentarea a două trăsături prezente în text. convoi.  De exemplu: a nu avea nici casă. M-adoarme un gând Ce mă îndeamnă: – Dispari mai curând!.. Pe vreme de toamnă. Scrie două expresii/ locuţiuni pentru substantivul casă. 6.” Cerinţe: 1. Astfel. strofa a patra a poeziei. Şi-acolo mă-nchid ca-n sicriu. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în poezie. C  omentează. 3.

generând sentimentul disconfortului şi îndemnând la izolare/ autoclaustrare. în acest sens.. şi eu. şi-ncepe a ninge – Ninsoarea-mprejur cu cerul s-atinge. Iarnă. în plus. şi ninge mereu.  Strofa a patra este construită pe ideea izolării. izolarea/ autoclaustrarea. idee ilustrată iniţial de confesiunea „M-afund într-o crâşmă să scriu”. 9. TESTUL 69 Se dă textul: „Un hoit. „În murmure stranii semite”. De asemenea. târgul aflat sub imperiul ploii. conturând condiţia poetului. Nimeni.. 8. condamnat să se adâncească în spaţii ale sordidului. condiţia poetului. . toate acestea construiesc universul tematic simbolist.326  BACUL pe înţelesul elevilor 4. un câmp. versurile care se repetă în ultimele două versuri ale primei şi ultimei strofe făcând din poezie un univers închis. prin comparaţia casă – sicriu. moartea. Nu există posibilitatea salvării din acest univers derizoriu şi prizonieratul e permanent. în prima şi ultima strofă. invadat de elementul acvatic. distrugătoare. însoţită de râsul nevrotic al poetului care nu poate compensa răul existenţial – „Sau râd şi pornesc înspre casă. „Pe vreme de toamnă”. corb! Ce rost mai are-un suflet orb. în care se remarcă epitetul „ploios”. repetarea verbului la gerunziu. construieşte dimensiunea spaţială a imaginarului poetic. Simetria este. Ce vine singur în pustiu – . 5. Această ultimă idee este amplificată în versurile „pornesc înspre casă/ Şi-acolo mănchid ca-n sicriu”. Cadrul ca pretext pentru comunicarea angoaselor (toamna. „delirând”. izolarea/ autoclaustrarea..O.  Sintagma „târgul ploios”. târgul ploios). generatoare de muzicalitate („De la musique avant toute chose” spunea Verlaine).  Textul poetic se încadrează în simbolism mai ales prin teme şi motive. doar închisoarea se schimbă.. 7. A se urmări. un corb. 6. sentimentul morţii. zăpadă. sugerând captivitatea întrun univers din care nu se mai poate evada../ Şi-acolo mă-nchid ca-n sicriu”.. cu valenţe negative. simbolismul este susţinut de simetrie. De exemplu: angoasa.

Iată oraşul..GENUL LIRIC  327 Când anii trec cum nu mai ştiu. corb!. corb! Ce rost mai are-un suflet orb – Întârzieri. O. 4.. şi ninge. nimeni pe drum – Pace. corb! Ce rost mai are-un suflet orb. 5. corb! Ce rost mai are-un suflet orb.Chiar! Târziu. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice. vis. Scrie două expresii/ locuţiuni pentru substantivul suflet.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: hoit. 2. 8. mormânt închis – E oare viaţă. Explică semnificaţia a două figuri de stil din textul poetic. Precizează tema poeziei.. 6. 9...  Menţionează două trăsături ale simbolismului prezente în textul dat. (George Bacovia – De iarnă) . .O.  Selectează câte o secvenţă de vers/ un vers care sugerează dimensiunea spaţială şi temporală a imaginarului poetic. Explică rolul semnelor de punctuaţie în structura O. prima strofă a poeziei. Transcrie o secvenţă care conţine o imagine vizuală.  Comentează.Chiar! . în 6 – 10 rânduri. . 3. nimic. am ajuns acasă!” Cerinţe: 1.. sau e vis – O. noaptea se lasă Sunt singur acum. 7.

leş. hoit = cadavru.  Prima strofă construieşte un decor specific bacovian. potenţând tragismul singurătăţii. intenţia nu e pur descriptivă. un corb. şi prezenţa corbului. 7. moartea. şi eu” sau „am ajuns acasă”. un cîmp. intrat sub imperiul morţii (de notat. trăind „sfîrşitul continuu”. Elementele enumeraţiei nu alcătuiesc un tablou propriu-zis. imagine amplificată de interferenţa planului cosmic şi terestru – „Ninsoarea-mprejur cu cerul s-atinge”. de explicare a obiectului supus descrierii.  Dimensiunea spaţială: „Un hoit. fiinţând în orizontul singurătăţii. un corb. ca expresie a trăirilor eului). noaptea/ natura. peisajul sumar fiind sugestia unei existenţe torturate. spleen-ul. fantasmă. redus la câteva elemente („Un hoit. halucinant. un câmp. timpul (trecerea timpului).  Simbolismul este susţinut prin teme şi motive (singurătatea. abia schiţat. 5. corbul. 2. . a lua de suflet. Albul care cuprinde totul. sugestia incoerenţei lumii. după formula propusă de Ion Caraion. din suflet etc. şi eu”.  a avea ceva pe suflet. din registrul decadent al simbolismului. 8. evidenţiind în acelaşi timp şi prezenţa substantivului în vocativ. condiţia omului. a nu avea pe cineva la suflet. Enumeraţia „Un hoit. şi eu”).”. prin simetrie – reluarea invocaţiei şi a versului „Ce rost mai are-un suflet orb. care nu mai întrevede nicio posibi­ litate de a se sustrage neantului. Tabloul este unul al pustiului. agonizând într-un univers de coşmar din care nu poate evada. mesager funerar în cultura populară şi motiv literar devenit celebru în literatura universală graţie poemului „The Raven” al lui Edgar Allan Poe).. nimeni pe drum”. „Iată oraşul.  Virgula delimitează intejecţia. 6..  Metafora „suflet orb” subliniază statutul existenţial al omului modern. absurde. Semnul exclamării marchează invocaţia. vis = iluzie. disiparea contururilor obiectelor sugerează disoluţia lumii. în acest sens. un strigăt al eului însingurat. 3. un corb. 4. cu sufletul la gură.328  BACUL pe înţelesul elevilor REZOLVARE: 1. De exemplu: singurătatea. Dimensiunea temporală: „noaptea se lasă”. actualizează tehnica notaţiei discontinue. 9. un câmp.

mereu pe lume fugar. 8. e ora laşităţii. Transcrie o secvenţă/ un vers care conţine o imagine auditivă. mereu pe lume fugar...  Prima virgulă marchează prezenţa intejecţiei „O”. ora = timpul. E ora când cade gândul amar – Tăcere. De asemenea. 2. REZOLVARE: (George Bacovia – Nocturnă) 1. În turn miezul nopţii se bate rar. Precizează tema poeziei date.” Cerinţe: 1.. 2.  Selectează. momentul. a-şi pune în gând. . precizând două trăsături ale acestui curent prezente în text. în 6 – 10 rânduri. 3..  Justifică. golul = vidul. Explică semnificaţia sintagmei „golul singurătăţii”. în 4-6 rânduri... încadrarea în simbolism a textului. din text. Scrie două expresii/locuţiuni care să conţină cuvântul gând.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: ora. E ora când Petru plânge amar – Ascultă. suflet.. 5.  Explică rolul virgulelor în versul următor: O. Te pierzi în golul singurătăţii O. ambele virgule delimitează substantivul „suflet” (în cazul vocativ) de restul propoziţiei.GENUL LIRIC  329 TESTUL 70 Se dă textul: „Fug rătăcind în noaptea cetăţii. golul. a pune (cuiva) gând rău.  A-şi lua gândul. 9. Comentează. 6. e ora laşităţii. un cuvânt/ o structură cu valoare de simbol/ laitmotiv 7.. strofa a doua. 3. 4. suflet. a-i sta gândul la ceva.

Fiinţa e un trecător („O. de teamă. „Fug rătăcind în noaptea cetăţii”). Prin urmare. la cavalcada de vedenii din noaptea valpurgică. 7. dacă ne gândim doar la „golul istoric” din „Lacustra” bacoviană sau la „golul toamnei” din „Pastel”. din universul inexpresiv în care îşi trăieşte prizonieratul. spunea Verlaine). Trimiterea biblică. În plus.  Metafora nominală „golul singurătăţii” sugerează condiţia existenţială a fiinţei care trăieşte sentimentul solitudinii într-un univers închis. are valoarea unui simplu reper cultural. deoarece Bacovia rămâne „singurul poet care a coborât în Infern” (Nicolae Manolescu). căci apostolul. poezia simbolistă cultivă muzicalitatea („De la musique avant toute chose”.  Textul se încadrează în simbolism.Nietzsche). 9. suflet. putem considera golul ca definitoriu pentru condiţia omului în ruptură. 6. însă. Resemnarea devine singura opţiune şi în acest sens poate fi înţeleasă trimiterea la episodul biblic al trădării discipolului Petru. singurătatea. Bacovia dovedindu-se tributar marilor apologeţi ai singurătăţii („Solitudinea m-a înghiţit ca o balenă” . „În turn miezul nopţii se bate rar”. nu poate face nimic pentru a-şi ajuta maestrul. oricât ar încerca. prin temă. 5. pe lume fugar”) care nu poate evada. susţinută aici de repetiţia obsesivă („e ora laşităţii”). „golul singurătăţii”. macerat de singurătate. care nu se poate desprinde. Singurătatea. 8. în primul rând.  Versurile strofei a doua pornesc de la o temă centrală în poezia simbolistă – solitudinea. . în structura de profunzime. textul face trimitere la „satanica oră”. Sintagma are sinonime poetice şi în alte contexte. pentru că.330  BACUL pe înţelesul elevilor 4. transpusă în sintagma „ora laşităţii”. Se realizează astfel condiţia damnatului. redată în primul vers. prin explorarea lumii interioare ( a se reţine şi starea nedefinită de nevroză. „ora laşităţii”.

Rămase-aşa. pe trecutul meu. N-o mai zăriţi. umbr-aceluiaşi stejar. Şi toate sunt precum le-am cunoscut. băiete. din vârfuri. intrând de domnul grădinar. ca şi-atunci. I-am spus că vreau să caut un mormânt. A mai venit de-atuncea să vă asculte. cântând. Voi plopi adânci. Tu curgi. cu voci şi şoapte multe? Voi aţi rămas întorşi tot spre apus. Nu este mormântul nimănui./ Cântând stihuri şi ştafete” Se dă textul: „Iubirea noastră a murit aici. ca dintr-un început. Mă rog. Şi mi-a răspuns că nu e în grădina lui. Tu frunză cazi. de mult. Pe care l-am săpat.GENUL LIRIC  331 MODERNISMUL TUDOR ARGHEZI TESTUL 71 „Ai îmbătrânit. E-adevărat. tu creangă te ridici. fântână. Voi creşteţi toţi de-a pururea în sus. nicăieri? Ştiţi voi ce vorbă este vorba „ieri”? La poartă. mereu. tu florile-ţi arunci. Atât amar de ani e de atunci! Glicină tu. Fântâna curge.” (Tudor Arghezi – „Oseminte pierdute”) .

textul convertindu-se într-o meditaţie asupra limitelor ontologice ale omului.  a curge gârlă(a veni din belşug). Virgulele izolează un substantiv în vocativ de restul enunţului. 9.  Titlul. propune o viziune eminesciană asupra sentimentului.  Transcrie două secvenţe de vers/versuri care conţin imagini artistice diferite. Scrie două expresii/locuţiuni care conţin cuvântul „a curge”.mormânt = criptă 2. apus =crepuscul. 8. REZOLVARE: 1. ambiguitate. 7.timpul. a-i curge( cuiva) balele după ceva(sau cineva). mormânt 2. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice.332  BACUL pe înţelesul elevilor Cerinţe: 1.  Comentează. amurg. reflexivitate). .motive: fântâna. a-i curge(cuiva) peticele 4. 5. apusul. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în text. tema erotică este dublată de tema timpului. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. Precizează două teme/motive literare prezente în text.  Ilustrează. în 4-6 rânduri. imagine dinamică: „fântână curge”. în relaţie cu textul poetic.  Precizează rolul virgulei din versul „Tu curgi. fântână.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: apus. cu structură nominală. mormântul 5. sugestie. imagine vizuală: „tu frunză cazi” 6. primele două distihuri ale poeziei. a curge lapte şi miere. 4. 6. teme: iubirea defunctă. pe trecutul meu”. 3. în 6-10 rânduri. este o metaforă a iubirii iremediabil pierdute. Explică semnificaţia titlului. plopul. Ca la Eminescu. Textul. încadrabil în specia lirică a elegiei. în textul dat. prin disocierea între ritmurile imuabile ale naturii şi caducitatea iubirii. 3.

timpul perfect compus”a murit”exprimă caracterul ireversibil al procesului. ambiguitatea . tu creangă te ridici” punctează perpetuarea ritmurilor naturii. asociat cu jalea şi singurătatea. imposibilitatea refacerii cuplului. Afară era ploaie. Simbolurile (curgerea fântânii şi căderea frunzei) se asociază firesc ideii centrale a textului. simbol al iubirii defuncte sau nu. statutul precar al fiinţei aflate pe o pantă descendentă. în manieră simbolistă. indeterminat („atunci”) potenţează imposibilitatea reconcilierii. farmecul ei (în „Morgenstimmung”„cântecul tău a umplut odaia toată”). Afară era vînt.GENUL LIRIC  333 7. Astfel scuturarea glicinei.  Metafora verbală „(voi) creşteţi (toţi de-a pururea în sus) ” are funcţia de a sublinia. de a sugera trecerea dureroasă a timpului. respectiv imaginea plopului. scenariul simbolic al călătoriei spre apus.  Sugestia reprezintă o trăsătură a limbajului poetic intens valorificată în simbolism. 8. TESTUL 72 Se dă textul: „Mi-am împlîntat lopata tăioasă în odaie. prin contrast.Trecerea timpului este sugerată. fantezia. curent literar sub auspiciile căruia debutează Arghezi. Verbul la modul indicativ. cu valoare de superlativ absolut. a apropierii de moarte.„un mormânt”. curgerea fântânii capătă o puternică valoare simbolică. rostit cu ton de incontestabilă certitudine. iar adverbul temporalităţii. Metafora cântecului „l-am săpat cântând”conotează inefabilul iubirii. prin scenariul scuturării florilor de glicină. a „marii treceri”. Se remarcă preluarea unor toposuri din inventarul cultural anterior.  Textul poetic debutează printr-un enunţ de o simplitate deconcertantă. frunza care cade. Trecerea timpului este redată printr-o structură deosebit de expresivă – „atât amar de ani”-. actualizând ipostaza lectorului explorator. Şi mi-am săpat odaia departe subt pămînt. Vizează exclusiv intuiţia. . prezent şi la Eminescu. o reprezentare delicată a trecerii timpului. De asemenea. impasibilă la drama omului. 9.constând în posibilitatea ca un cuvânt/ o sintagmă să se preteze la semnificaţii plurale . Antiteza „Tu frunză cazi. potenţând-o. Afară bătea vîntul. Afară bătea ploaia. conotând moartea. poezia/ metafora viorii în „Testament”.se realizează prin articularea nehotărâtă . interpret al textului.

iată-l. M  enţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: pisc. Precizează rolul virgulei din structura „perdeaua lui. ambiguitate. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în text.  Transcrie două secvenţe de vers/ versuri care conţin imagini artistice diferite. Precizează două teme/ motive literare prezente în text. 1.„Între două nopţi”) Cerinţe.334  BACUL pe înţelesul elevilor Am aruncat pămîntul din groapă. 9. pe unde-am scoborît. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul pământ. Explică semnificaţia titlului. 7. 6. în 4-6 rânduri. fusese însuş Tatăl. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice. Cu moaştele-i de piatră.” (Tudor Arghez . Cît lumea-i era piscul. Pămîntul era negru: perdeaua lui. C  omentează. pe fereastră. O stea era pe ceruri. 8. ultimele două distihuri ale poeziei. sugestie. S-a ridicat la geamuri pămîntul pînă sus. I  lustrează. 5. reflexivitate). În cer era tîrziu. . Săpînd s-a rupt lopata. şi-n pisc plîngea Isus. Cel ce-o ştirbise. Şi în odaia goală din nou mi-a fost urît. albastră” 3. albastră. a săpa 2. în relaţie cu textul poetic. Şi m-am întors prin timpuri. Şi am voit atuncea să sui şi-n pisc să fiu. 4. în 6-10 rânduri. în textul dat.

 a şterge/a rade de pe faţa pământului. 9. configurează . izolarea atributului adjectival „albastră”de regentul substantival „perdeaua”. imagine vizuală: „o stea era pe ceruri” 6. Metafora urcuşului şi simbolul piscului denotă o structură spirituală de excelenţă aptă să reia la infinit căutarea spirituală.  imagine de mişcare: „afară bătea vântul”. pisc=vârf. între mocirlă şi piscuri. omul poetic arghezian trăind sentimentul complex al prea târziului. conotează aspiraţia spre o existenţă sub regimul excelenţei. pentru a exprima truda perseverentă a psalmistului. de stinge/zvântă pământul. Simbolurile ploaie şi vânt. sufletul pustiit al individului care înţelege că porţile cerului sunt zăvorâte cu lacăte de nepătruns.  Virgula marchează dislocarea sintactică. Metafora săpatului exprimă efortul căutării zadarnice a divinităţii. Sisif 5. motive: cerul. 7. iar lopata tăioasă devine în context o metaforă a unei îndârjiri aproape masochiste. a trudi 2. truda. în ciuda convingerii că este prea târziu pentru om să reînnoade legătura cu divinitatea. recurent la Arghezi. între acceptarea limitelor umanului şi dorinţa de a realiza supraumanul.  Metafora „odaia goală” devine în context un simbol susceptibil de multiple conotaţii: reprezentare a universului căriua i se refuză hierofania. Eforturile căutătorului de transcendent se dovedesc zadarnice. 8. a scoate (pe cineva sau ceva) din pământ/iarbă verde 4. Simbolul piscului. condamnat la o zbatere perpetuă între credinţă şi „tăgadă. 3. creaţia. singurătatea.GENUL LIRIC  335 REZOLVARE: 1. Textul poetic se încarcă astfel de o tristeţe existenţială dureroasă in absentia divinităţii. a explora. pământul. de vreme ce se încheie cu o revenire la punctul de plecare iniţial şi cu o intrare sub regimul aceleiaşi angoase.  teme: căutarea divinităţii.  O trăsătură a limbajului poetic este expresivitatea realizată la nivel lexical prin termeni din universul domestic ţărănesc. a-i veni cuiva să intre în pământ. surprinde dualitatea condiţiei omului modern. a unei încrâncenări devenite conduită existenţială. revolta.  Penultima strofă debutează cu un „şi” copulativ care marchează deznodă­ mântul căutărilor din strofele anterioare. recurente la Arghezi. odaia.  Titlul. odaia goală.a săpa=a scormoni. Deus absconditus. condiţia umană. manifestările sacrului. cu structură nominală.

din lume către veac. din calea mea. Viu când mă urc. Şi-am ascultat bătaia-i de tic-tac. Metafora ştirbirii lopeţii de către Dumnezeu aduce sugestia unei divinităţi care nu mai este dispusă să facă concesii omului creat după chipul şi asemănarea Sa. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul foame. M-aş umili acum şi m-aş ruga: Întoarce-mă. Am fost un pai şi am răzbit în munte. du-mi-o-n dreptul frunţii. Molift înalt şi mândru că pui punte Pe creştet. TESTUL 73 Se dă textul: Ca să te-ating. De zeci de ori am dat câte-o tulpină. De-a fi-n vecii o streajă mă-nspăimpânt. Mută-mi din ceaţă mâna ce-au strivit-o munţii Şi. soldată cu izgonirea din Eden. care refuză sistematic să primească jertfa lui Cain. . În câmp. 4. 3. 2. Mi-e foame de nisip şi lut Şi dor de apele din care n-am băut.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: râpă. de sus.336  BACUL pe înţelesul elevilor imaginea unei lumi ostile în absenţa divinului care să o ordoneze şi să îi dea coerenţă sau pot reprezenta o ispăşire a unei vini ancestrale a omului care a comis eroarea capitală. Hrănit cu piatră şi-adăpat cu vânt. Precizează rolul virgulelor din ultimele două versuri ale poeziei. târâş pe rădăcină. (Tudor Arghezi – „Psalm”) Cerinţe: 1. şi trist când iar mă isc. în dâmb. adunată. Precizează două teme/ motive literare prezente în text. a (se) umili. în râpi şi-n pisc.

au valoare expresivă.  Ilustrează. motive: copacul. 9. în timp ce utilizarea indicativul prezent ar fi însemnat o recunoaştere a înfrângerii. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în text. Lasă loc echivocului. a i se lungi (cuiva)urechile de foame 4. eterna nevoie de a-L avea alături. „colina” ca treaptă. REZOLVARE: 1. trădând rezerve de superbie abia disimulate. sugestie. căutarea divinităţii. râpă = povârniş. rugăciunea. 7. reflexivitate).  Enumeraţia „În câmp. Utilizarea condiţionalului-optativ.  imagine vizuală: „molift înalt şi mândru”.  a-şi amăgi foamea(a mânca ceva frugal). Sisif 5. prezent convine mai mult psalmistului arghezian. surprinzând neobosita căutare a divinităţii. a(se) umili = a se înjosi 2.  Motivează utilizarea verbelor la modul condiţional-optativ din ultima strofă. aşadar acceptarea condiţiei umane. a i se lipi coastele de foame.GENUL LIRIC  337 5. 3.Blake).  Comentează. „râpa” ca simbol dantesc. 8. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. în 4-6 rânduri. Termenii constitutivi reprezintă un inventar al toposurilorsimbol argheziene: „câmpul”/ „câmpia joasă care nu înţelege copacul înalt” (W. de indicativ prezent/exprimă o nevoie fierbinte de reconsiderare a raportului creatură-Creator. imagine auditivă: „am ascultat bătaia-i de tic-tac” 6.  Verbul la modul condiţional-optativ. în râpi şi-n pisc” actulizează motivul lui Sisif. izolarea adjectivului participial de regentul substantival. în textul dat. „dâmbul”. . 7. în 6-10 rânduri. ambiguitate. a treia strofă a poeziei.  Transcrie două secvenţe de vers/ versuri care conţin imagini artistice diferite. primul acceptându-şi „locul menit din cer”. 6. a avea foame de lup. teme: singurătatea. timpul prezent exprimă o acţiune dorită sau o acţiune a cărei realizare depinde de o condiţie. în dâmb. În cazul de faţă.  Virgulele marchează dislocarea sintactică.

Strofele a doua şi a treia configurează un portret al psalmistului arghezian. precum „târâş” pentru a sublinia truda căutării. TESTUL 74 „O. Tu ce mi-ai prins de cântec viaţa cu braţe strânse de grumaji . adică condamnat la o perpetuă şi vană expectativă. 8. încercarea de a reconcilia terestrul şi celestul (metafora „punte”). ce te-ai pierdut din drumul lumii! Care mi-ai pus pe suflet fruntea şi-ai luat într-însul locul mumii. iar metafora-simbol „molift” trădează aspiraţia spre patria cosmică pierdută. Mâna strivită de munţi ar putea reprezenta condiţia telurică. Însă condiţia de „streajă”/ „nalt candelabru. materia şi spiritul. Scrisă-n visare ca o slovă. „cu care oricine poate intra în relaţii de simpatie” (Tudor Vianu). Femeie răspândita-n mine ca o mireasmă-ntr-o pădure. zgâlţâirea zadarnică a porţilor cerului stârneşte aici dorinţa de revenire la matca umanului („foame de nisip şi lut/ şi dor de apele din care n-am băut”). anevoioasă. Dar arborele este şi o metaforă a omului care veghează. simbol ascensional. singura care aduce certitudinea etenităţii. Mâna si fruntea devin în context simboluri ale celor două planuri antinomice. tu aceea de-altădată. realizată la nivelul lexical prin termeni nepoetici. streajă de hotare”. metafora-simbol „pai” implică fragilitatea „trestiei gânditoare” (Blaise Pascal). prin extrapolare creaţia poetică / har divin. limita omului readus la condiţia sa perisabilă.338  BACUL pe înţelesul elevilor al urcuşului istovitor. înfiptă-n trunchiul meu: săcure. iar fruntea conotează gândirea. ci reprezintă o constantă a întregii poezii. teluricul şi celestul. nu în împărăţia mută a cerurilor. „piscul”. 9. de căutare a sacrului camuflat în existenţa terestră. axis mundi. Topica afectivă. limitat prin natura lui. omul poetic arghezian simţindu-se destinat faptelor excepţionale.  O trăsătură limbajului poetic este expresivitatea. profană. actualizând neliniştea omului poetic arghezian scindat între agonie şi extaz. imagine de recurenţă în Psalmi: „copac pribeag uitat în câmpie”.  Conştiinţa naturii excepţionale o are omul poetic arghezian nu numai în lirica existenţialistă a psalmilor („ispitele uşoare şi blajine/ n-au fost şi nu sunt pentru mine”). un nou Atlas „ducând în cârcă muntele întreg”. Ocurenţa simbolurilor se constituie în sursă importantă a expresivităţii textului. cu inversiuni dar mai ales dislocări sintactice devine un mijloc suplimentar de sugestie a râvnei sisifice.

4. Scrie o expresie/ o locuţiune în care să intre cuvântul lume. 3. în timp ce virgula a doua marchează sintagma cu valoare de vocativ „tu aceea de-altădată”. 2. tu aceea de-altădată. nu ştie pe ce lume e. Selectează o sintagmă care sugerează spaţiul. ca lumea.  Transcrie o secvenţă care conţine o imagine artistică şi numeşte felul ei. că (doar) nu piere lumea. 9. Identifică o temă/ un motiv.” (Tudor Arghezi – „Psalmul de taină”) Cerinţe: 1. 5. Pământ făgăduit de ceruri cu turme. Voia să stea cu noi. bătut în cuie de diamant. umbră şi bucate. pe crucea mea Şi care-n fiece mişcare pierzi cu-o petală câte-o stea. a lua lumea de-a lungul (şi de-a latul). până-i lumea. cât lumea. REZOLVARE: 1. peste lume.  Expresii şi locuţiuni cu substantivul lume: de când lumea şi pământul. 4. Analizează două figuri de stil.GENUL LIRIC  339 Şi m-ai oprit ca să mi-o caut la tine-n palme şi-n obraji Pe care te-am purtat brăţară la mâna casnica-a gândirii. 2. 5. P  rezintă rolul semnelor de punctuaţie şi de ortografie în structura „O. 6. Analizează titlul prin raportare la operă. pentru nimic în lume. ce te-ai pierdut din drumul lumii!”. motivul iubitei-zeiţă (alma mater). 7. M  enţionează într-un enunţ un omonim al substantivului stea.  Ghilimelele marchează citatul din opera lui Arghezi. Încadrează textul într-un curent/ într-o orientare culturală. 3. Prima virgula izolează interjecţia. Pur trandafir. Imagine olfactivă: „ca o mireasmă-ntr-o pădure”. Tema iubirii. Cu care-am năzuit alături să leagăn pruncul omenirii. 8. în toată lumea. Semnul exclamării are rolul de a sublinia invocaţia retorică. .

Această cunoaştere se realizează prin nivelul metaforic al limbajului. cum ar fi simbolul trandafirului. Madonă sau Magdalenă a simboliştilor): femeia înzestrată cu darul de a face prunci. . din ceilalţi psalmi.  Textul se încadrează în orientarea modernistă a literaturii române prin recontextualizarea unor clişee poetice. Scriitor modern. soţie. aflat la nivelul senzaţiilor – atât de trecătoare. Această structură nominală o proiectează în cosmos. semnificativă a lumii. creştină către elogiul unei noi divinităţi: eternul feminin. simbol şi emblema a rodniciei. Metafora nominală in absentia „Pământ făgăduit de ceruri cu turme. de aceea definiţiile metaforice: „femeie răspândita-n mine”.340  BACUL pe înţelesul elevilor 6. „mi-ai prins în cântec viaţa”. motiv de eternă îndoială. după imaginea femeii palide. Legătura cu pământul vine din cultele precreştine. cât şi din simbolismul românesc. eternul feminin într-o nouă ipostază demnă de „Cântarea cântărilor”: femeia-mireasă.  Titlul are alcătuire nominală şi trebuie citit în cheie simbolică. ca modalităţi de cunoaştere directă. Spre deosebire de divinitatea abstractă. prin procedeul invocaţiei „tu aceea de-altădată”. mamă şi parte inseparabilă a cuplului alături de bărbat. „scrisă-n visare”. dar atât de puternice în însăşi efemeritatea lor. deoarece orientează lectura prin substantivul din terminologia religioasă. Motivul-clişeu se recontextualizează prin inefabilul imaginii artistice.  Comparaţia „ca o mireasmă-ntr-o pădure” sugerează prospeţimea prezenţei feminine. Structura „de taină” propune o estetică a misterului şi a revelării. în acord cu subiectul: encomionul dedicat femeii. mereu la limita dezvăluirii. acum sacrul este certitudinea sau revelarea misterului feminin. în patria primordială a codrului romantic devenit topos definitoriu pentru fiinţa umană. Se adaugă revitalizarea unui stil retoric. care se suprapune rozei cu încărcătură mistică atât din tradiţia culturală occidentală. Ideea pare a se înscrie în revitalizarea mitologiei arhaice. în ipostaze surprinzătoare – simbol al fertilităţii. Spaţiul este sugerat prin: „drumul lumii”. care propun în statuete ipostaza femeii-mame. „pământ făgăduit”. direcţie a modernismului românesc. memorabile. Arghezi propune o nouă metaforă emblematică pentru eternul feminin: femeia roditoare ca pământul. 8. 9. „pur trandafir bătut în cuie de diamant”. umbră şi bucate” aduce în literatura româna o nouă imagine a femeii (după imaginea femeii înger sau demon a romanticilor. dar ilustrează şi „modernismul metafizic”. creator de imagini puternice. 7.

Şi poate că nu ar fi fost nimic Dacă nu intra să sape. şi degetul tău cel mic Care pipăia mierlele pe clape – Şi-ntreaga ta făptură. Iată. stare de spirit aurorală” . eu veneam din morţi. Cu tunetul se prăbuşiră şi norii În încăperea universului închis. – din germanul Morgen (dimineaţă) şi Stimmung (dispoziţie. aproape. frunzele. De ce-ai cântat? De ce te-am auzit? Tu te-ai dumicat în mine vaporos – Nedespărţit – în bolţi. Tu soseai din vieţi. stare de spirit).. Ca o lavandă sonoră. Eu veneam de sus. când Fereastra sufletului zăvorâtă bine Se deschisese-n vânt. Cântecul tău a umplut clădirea toată. Sertarele. cutiile. Morgenstimmung se poate traduce prin „dispoziţie matinală“ sau. covoarele. Mi-s Şubrede bârnele. tu veneai de jos. la figurat. „dispoziţie.GENUL LIRIC  341 TESTUL 75 Se dă textul: „Tu ţi-ai strecurat cântecul în mine Într-o dup-amiază. Au sărit zăvoarele Şi mănăstirea mi-a rămas descuiată.” (Tudor Arghezi – „Morgenstimmung”71) 71  Morgenstimmung.f.. s. Fără să ştiu că te aud cântând. Cu cântecul. Albinele. Vijelia aduse cocorii. ca foile florii.

Prima virgulă introduce o apoziţie.  Ghilimelele au rolul de a evidenţia reproducerea unui fragment din opera lui Arghezi. Identifică o temă/ un motiv. „cutiile”. 5.  Expresii şi locuţiuni în structura cărora să intre cuvântul minte: cu minte. 4. recunoaşterii iubitei/ inspiraţiei. 7. 3. în registrul metaforic./ Sertarele. 3. a fi în toate minţile. obiectualizarea sufletuluimănăstire. cutiile. motivul cântecului (are analogii cu mitologia sirenei care seduce prin cântec). 2. fără (de) minte. prezentă în textul dat. a-i veni cuiva minţile acasă. Analizează titlul prin raportare la operă.  Sinonim contextuale pentru cântec = muzică. 9. în 4-6 rânduri. . Următoarele virgule evidenţiază procedeul sintactic al enumeraţiei. inspiraţie (substantivul este aici metaforă. respectiv un vers. covoarele”.  Tema textului este iubirea sau condiţia creatorului şi a artei sale. motivul iubirii-revelaţie. Motivele sunt: motivul sufletului-mănăstire. deci poate avea sinonime aproximative). a da în mintea copiilor. a-şi aduna minţile. cu diferitele sale componente domestice (substantive nume de obiecte: „sertarele”. suflet. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. întreg la minte. a-şi ieşi din minţi. a învăţa pe cineva minte. Imagine auditivă: „Cântecul tău a umplut clădirea toată”. 4. 5. Bara oblică delimitează o unitate prozodică. Selectează o sintagmă care sugerează timpul.  Ilustrează. Scrie o expresie/ o locuţiune în care să intre cuvântul minte. REZOLVARE 1. dacă citim textul ca pe o artă poetică. ambiguitate. 2. cu valoare de figură de stil.342  BACUL pe înţelesul elevilor Cerinţe: 1. 6. deoarece exprimă.  Prezintă rolul semnelor de punctuaţie in structura „clădirea toata. „covoarele”). reflexivitate). Menţionează un sinonim contextual pentru cântec. 8. Analizează două figuri de stil. Transcrie o secvenţă care conţine o imagine auditivă.

Dimensiunea temporală apare „într-o dup-amiază”. Substantivul „fereastra” instituie un spaţiu al comunicării. . fie nepregătit pentru forţa cu care se insinuează iubirea/ inspiraţia. tu – viaţă. care se ascunde. La nivel morfologic. dar şi valoare anticipativă pentru că exprimă în registru figurat starea de spirit produsă de eros/ poezie.  Expresivitatea modernă se naşte din capacitatea de a recontextualiza clişee ale liricii romantice. 9. verbul tranzitiv „a dumica” este folosit reflexiv sau este schimbat timpul subordonatului: „ai strecurat” primeşte un complement direct neaşteptat – cântecul. posibil prin cultivarea ambiguităţii inerente acestui text). Metafora exprimă ideea unui suflet fie cu alte preocupări (ca geniul romantic din „Floare albastră” de Mihai Eminescu). 8. având în vedere că autorul optează pentru un împrumut din limba germană. Epitetul metaforic „zăvorâtă” din structura complexă a metaforei are funcţia de a semnala caracterul aparent inaccesibil al spiritului uman. 7. modalitate inefabilă ce redă metaforic puterea feminităţii sau a poeziei de a se insinua în existenţa cotidiană. Ambele par blesteme ale firii. astfel. din moment ce au „clape”. Imaginile abstracte sunt plasticizate surprinzător: sufletul ia forma întâi a mănăstirii. are caracter exotic. iar actul de seducţie are forma naturala a „săpatului”. echivalent al unor instrumente muzicale vii. Apoi aduce în atenţia lectorului sufletul bărbatului cucerit şi imaginea unui cuplu aproape romantic.  Titlul. De exemplu. apoi a clădirii. expresivitatea înseamnă schimbarea de regim gramatical. tema iubirii şi motivul cuplului construit pe diferenţe/ contrarii dobândeşte valenţe artistice noi prin schimbarea de perspectivă: iubirea este revelaţie produsă împotriva fiinţei. apartenenţa lui la un spaţiu departe de ispita erosului/ a creaţiei poetice. devenită „şubredă”.GENUL LIRIC  343 6.  Metafora „Fereastra sufletului zăvorâtă bine”anunţă o nouă ipostază a erosului sau a inspiraţiei poetice (critica literară identifică acest nivel secund. (degetul) „pipăia” – „mierlele”. Textul începe cu motivul cântecului. iar omul este prea slab pentru a le eluda. al legăturii intre doua spatii aparent incompatibile (ca în „Luceafărul” de Eminescu sau ca în „Mara” de Ioan Slavici). ca element paratextual. deoarece este constituit pe principiul coincidentia opositorum (contrariile se atrag): eu – moarte.

O. Să prind din văzduh suliţa veninoasă din adânc azvârlită de altul să te rănească subt aripi? Ori nu doreşti nimic? Eşti muta. să ştiu ce-aştepţi de la mine. Doamne. În cer te-ai închis ca-ntr-un coşciug. În spinii de-aci. Iată. . şi fără să-mi fi fost vreodată aproape te-am pierdut pentru totdeauna în ţărână. Între răsăritul de soare şi-apusul de soare sunt numai ţină şi rană. mi-ai vorbi. Iată. în văzduh şi pe ape. e noapte fără ferestre-n afară. Dumnezeule. Apoi sălbăticia mi-a crescut.344  BACUL pe înţelesul elevilor LUCIAN BLAGA „Lucian Blaga e mut ca o lebădă” TESTUL 76 Se dă textul: „O durere totdeauna mi-a fost singurătatea ta ascunsă. în foc. arată-te. de n-ai fi mai înrudit cu moartea decât cu viaţa. neclintita identitate (rotunjit în sine a este a). dar ce era să fac? Când eram copil mă jucam cu tine şi-n închipuire te desfăceam cum desfaci o jucărie. cântările mi-au pierit. nu ceri nimic. din pământ ori din poveste mi-ai vorbi. De-acolo unde eşti. Nici măcar rugăciunea mea. stelele intră în lume deodată cu întrebătoarele mele tristeţi.

 de noapte. azi/astă-noapte.motive: tăcerea.  teme: singurătatea. Deus absconditus. Mă dezbrac de trup ca de-o haină pe care-o laşi în drum. 4. REZOLVARE: 1. sălbăticia=înstrăinarea. de-acum ce mă fac? În mijlocul tău mă dezbrac. necredinţa 2. 9. sugestie. 7. a se scula cu noaptea-n cap. crepuscul. sălbăticia. imagine auditivă „cântările mi-au pierit” . Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în text. stelele. reflexivitate). apus =asfintit. Scrie două expresii/locuţiuni care conţin cuvântul „noapte”. a se îngâna ziua cu noaptea 4. prost ca noaptea.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: apusul. 3. 8. 5.  Comentează. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. prima strofă a poeziei. creştinismul în ruină. Precizează rolul virgulelor în primul vers al ultimei strofe. în 6-10 rânduri. 3. Precizează două teme/motive literare prezente în text.Virgula delimitează interjecţia „iată” de restul enunţului. 6.” (Lucian Blaga – „Psalm”) Cerinţe: 1. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice. în 4-6 rânduri.GENUL LIRIC  345 Dumnezeule.  Ilustrează. noapte bună! . ambiguitate. în textul dat. condiţia umană.  Transcrie două secvenţe de vers/versuri care conţin imagini artistice diferite. cu noaptea-n cap. 2.  Motivează o valoare expresivă a utilizării timpului prezent în textul poetic. noaptea 5.  imagine vizuală: „stelele intră în lume”.

copilul are sentimentul împăcării totale cu lumea. Refuzându-i-se participarea la Absolut. Ca şi Arghezi. înseamnă apariţia întrebărilor. a cântecului.dispare.  Metaforele „tină” şi „rană” definesc condiţia omului care a pierdut statutul privilegiat de „acreditat al unei ordini duminicale”. neclintita identitate” actualizează imaginea platonicianului trup divin al lumii. psalmul. Relaţia cu lumea cunoaşte modificări în timp. în văzduh şi pe ape”conţine principii cosmogonice. un substantiv nearticulat. trăind dramatic sentimentul „întoarcerii din rai”. Deus absconditus generează. în lirica neomodernistă. . care descoperă o lamentaţie a făpturii aflate în ruptură. gură. pentru că în afara lui nu există nimic sau pe cea a divinităţii impasibile. nas. revelaţia timpului ca schimbare. deci se poate simţi „un picur de dumnezeire pe pământ” („Pax magna”). în cer. în pământ şi pe ape” potenţează ideea înstrăinării ireconciliabile de Marele Anonim. 8. Mai târziu. cântecul este substituit de „întrebătoare tristeţi”. de „Marele” nu îşi mai află alinarea. sferic. mod prin care omul se afirmă pe sine ca existenţă şi anulează neantul”(Lucian Blaga). frustrat de absenţa epifaniei. Cum sentimentul consubstanţialităţii cu „Marele Tot”. puzzeluri ale Marelui Tot.Pierzându-l pe Dumnezeu.identificabil la începuturile liricii blagiene . omul poetic blagian săvârşeşte un hybris: alege să fiinţeze în durată spirituală („mă dezbrac de trup”). „a lumei patru”. revelaţia prin Logos. întrucât menirea omului este „creaţia continuă. Deus absconditus din lirica existenţialistă argheziană. va fi reiterată de Nichita Stănescu: „El începe cu sine şi se sfârşeşte/ cu sine”(„Elegia întâi”).346  BACUL pe înţelesul elevilor 6. întrucât simte că este singurul lucru de care a fost frustrat. lipsit de ochi. numită prin metafora ”sălbăticia mi-a crescut”. urechi. Definiţia metaforică „eşti muta. eul poetului se salvează totuşi prin cântec. în timp ce înaintarea în vârstă. lamentaţia psalmistului blagian. Scindarea în părţi constitutive face şi mai dramatic sentimentul părăsirii. Enumeraţia „În ţărână. propune o formă străveche de preamărire a divinităţii. în foc. 7. chinuit de tăcere şi de linişte. ca în lirica existenţialistă argheziană. aşteaptă revelarea divinităţii prin Logos. Enumeraţia „în ţărână. marea spaimă de „Nimicul”. ca şi psalmistul arghezian. El aşteaptă. înşelând orizontul de aşteptare al cititorului. actualizând ipostaza individului îndurerat. marcată sintactic cu ajutorul inversiunii.  Titlul. Fiinţând într-o lume a inocenţei.  Strofa debutează cu o confesiune de un dramatism profund. unitate de măsură a destrămării omului. Treptat. al consubstanţialităţii. infinită. întrucăt cuvântul său nu este decât un fragment din Logos.

identificarea cerului cu un „coşciug” este emblematică pentru pierderea legăturii omului cu divinitatea. numai peşteri răsună. . Incertitudinea rezultată din prezentarea mai multor ipoteze: „Să prind din adânc suliţa veninoasă…/ Ori nu doreşti nimic?” costituie o strategie de producere a ambiguităţii textului. La nivelul lexicului apar termeni solemni. gravi. pâraie se cer în adânc. de-ar fi linişte. caracteristică a limbajului poetic. o. De asemenea. fie lamentaţii. ca în cazul de faţă. Nimic nu vrea să fie altfel decât este. Frunzare se boltesc adânci peste o-ntreagă poveste. În zadar i-aştept veştile. TESTUL 77 Se dă textul: „Soarele-n zenit ţine cântarul zilei. „ce noapte groasă. Sânge fără răspuns. poemele devenind fie desfăşurări de viziuni.GENUL LIRIC  347 9. realizată nu prin retorismul volumelor iniţiale. Numai sângele meu strigă prin păduri după îndepărtata-i copilărie. Deosebit de expresivă este metafora „noapte fără ferestre-n afară”. cât de bine s-ar auzi ciuta călcând prin moarte. ce noapte grea!”). Poate a pierit subt stânci. aluzie la „moartea” divinităţii anunţată de Nietzsche. ca un cerb bătrân după ciuta lui pierdută în moarte. tragică definire a condiţiei umane care nu mai este fiinţă a luminii (la Arghezi. Poate s-a cufundat în pământ.  O trăsătură a limbajului poetic este expresivitatea. Cerul se dăruieşte apelor de jos. Cu ochi cuminţi dobitoace în trecere îşi privesc fără de spaimă umbra în albii.

izvoarele. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice. a nu-l primi pe cineva(nici) pământul 4. în textul dat. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. Motivează semnificaţia titlului în relaţie cu textul poetic.348  BACUL pe înţelesul elevilor Tot mai departe şovăi pe drum şi. a băga pe cineva(de viu) în pământ. ultima strofă a poeziei. albie. albie = matcă 2. 7.  teme: moartea. a şterge/a rade de pe faţa pământului.  Ilustrează. Precizează două teme/ motive literare prezente în text.  Transcrie două secvenţe de vers/ versuri care conţin imagini artistice diferite. în 4-6 rânduri.” (Lucian Blaga – „În marea trecere”) Cerinţe: 1. sugestie. cântarul =balanţă. REZOLVARE: 1. trecerea timpului. Scrie două expresii/locuţiuni care conţin cuvântul pământ. ambiguitate. 4. Precizează rolul punctelor în prima strofă. 3. 9. 5. 2. 3. a se crede buricul pământului. reflexivitate). 8. în 6-10 rânduri. închid cu pumnul toate izvoarele. pentru totdeauna să tacă. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în text. ca un ucigaş ce-astupă cu năframă o gură învinsă.  la capătul pământului. motive: cerul.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: cântarul. să tacă. 6.  Comentează.  Punctele marchează pauza dintre propoziţii enunţiative independente ca înţeles. . neliniştea metafizică.

Repetiţia de tip epanadiploză „pentru totdeauna să tacă. a „norului”. ceea ce motivează eterna reîntoarcere a maturului la această lume paradiziacă. Textul reprezintă „un ţipăt înăbuşit. Ultima strofă actualizează ipostaza lui homo viator. pentru a se putea auzi din nou „cum se izbesc de . resimţită ca tămăduire a rănilor fiinţei. este expresia unei spaime ontologice de „Nimicul”.  Titlul.  Textul este construit pe baza unei relaţii de opoziţie între făptura umană. alunecare spre abis. recurentă la Blaga.GENUL LIRIC  349 5. viaţa însemnând acum o lină şi inexorabilă cufundare în neant. este o metaforă a apropierii de moarte. Adverbul „numai” potenţează opoziţia ireconcilibilă. surdinizat al fiinţei ameninţate de moarte”(George Gană). ci ca dispariţie. Salvarea este căutată în legătura cu fondul ancestral. Comparaţia „ca un ucigaş ce-astupă cu năframa/ o gură învinsă. numai omul poetic blagian –lipsindu-i accepţia mistică a morţii. Identificarea omului poetic blagian cu cerbul bătrân şi a copilăriei cu „ciuta pierdută în moarte” dă măsura legăturii afective extrem de puternice. denotă respingerea condiţiei existenţiale a omului căruia nu i-a fost hărăzit mitul tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte. Ca atare. de „Marele”. condiţia unică a fiinţei. iar existenţa devine o mare trecere. pentru care lumea devine o mare necunoscută. individul nu se mai poate întoarce „la obârşie”. copilăria petrecută în spaţiul cu valenţe mitice al codrului. de tăcere. imagine auditivă: „izvoarele…să tacă” 6. ireversibilă. care nu poate rămâne impasibilă în pragul marii treceri şi restul lumii mari. cu lumea mitică a îndepărtatei copilării. ca transcendere. / Poate s-a cufundat în pământ ”relevă o zbatere lăuntrică a fiinţei poetice. revelatoare. / închid cu pumnul toate izvoarele”creează o imagine inedită. prin pierderea atributelor divine. Gestul închiderii izvoarelor cu pumnul.  Comparaţia „Numai sângele meu strigă prin păduri/ după îndepărtata-i copilărie/ ca un cerb bătrân/ după ciuta lui pierdută în moarte” actualizează întrucâtva toposuri ale imaginarului poetic eminescian. tipic blagiană. împăcată cu sine şi cu legile implacabile ale firii. 8. poate cel mult sub forma „dorului”. singura blestemată să fie altfel. Călătoria blagiană este fără întoarcere. Repetiţia anaforică a adverbului „Poate a pierit sub stânci. / să tacă” exprimă dorinţa de linişte. cu structură nominală.  imagine vizuală: „Soarele-n zenit ţine cântarul zilei”. 7. timpul e perceput ca unitate de măsură a destrămării omului. Întreaga făptură pare a-şi accepta resemnată destinul.nu percepe moartea ca integrare în divin. simboluri explicite ale curgerii temporale.

Numai ca să umblu printre lucruri.  Expresivitatea se realizează. „ca un ucigaş ce-astupă cu năframa”). mamă.” (Lucian Blaga – „Scrisoare”) Cerinţe: 1. Nu ştiu nici azi pentru ce m-ai trimis în lumină. Glasul mi se stinge : e prea puţin. . Doamne. De ce m-ai trimis în lumină. însuşi omul poetic blagian este „mut ca o lebădă”. TESTUL 78 Se dă textul: „Nu ţi-aş scrie poate nici acum acest rând. preluate din lumea fenomenală („ca un cerb bătrân”. Liniştea blagiană este expresia armoniei depline a lumii (amintind de platoniciana muzică a sferelor).350  BACUL pe înţelesul elevilor geamuri razele de lună” („Linişte”). de cine m-am lepădat? Sunt mai bătrân decât tine. prin comparaţii pline de concreteţe. de ce m-ai trimis ? Trupul meu cade la picioarele tale greu ca o pasăre moartă. ci tot aşa cum mă ştii: adus puţin de umeri şi plecat peste întrebările lumii. Mamă. lumină. dar cocoşi au cântat de trei ori în noapte – şi-a trebuit să strig: Doamne.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: a se lepăda. semnalând parcă un rit mitic. prin metafore („Soarele-n zenit ţine cântarul zilei/ Cerul se dăruieşte apelor de jos”) de o solemnitate aparte. la nivel stilistic. şi să le fac dreptate spunându-le care-i mai adevărat şi care-i mai frumos? Mâna mi se opreşte : e prea puţin. 9.

lama sabactani?/ Doamne. o structură spirituală de excepţie. Identifică două particularităţi prozodice ale textului. 3. 5. în 6-10 rânduri. eli. reflexivitate). o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. 9.  Comentează. 8. poetul rămâne „contemporan cu fluturii. imagine vizuală: „adus puţin din umeri” 6. moartea. Scrie două expresii/locuţiuni care conţin cuvântul lumină. în aşteptarea unor răspunsuri privitoare la menirea insului în lume. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în text. a iubi pe cineva/a-i fi drag cuiva ca lumina ochilor 4. REZOLVARE 1. vanitas vanitatum 5. a pune într-o lumină bună. a se lepăda = a se dezice.  a scoate (pe cineva) la lumină. în 4-6 rânduri. 7. conţinând o repetiţie de tip epizeuxis. motive: naşterea. a se face lumină în capul/în mintea cuiva. lumina.GENUL LIRIC  351 2. Precizează rolul semnului două puncte în prima strofă. trecerea timpului. 4. ambiguitate. cu Dumnezeu”. Precizează două teme/motive literare prezente în text. de cine m-am lepădat? ”. strofe inegale. Definiţia metaforică a eului dilemetic „aplecat peste întrebările lumii” relevă o conştiinţă lucidă. de ce m-ai părăsit?” pentru a proiecta deznădejdea în universalitate.Veşnic nemultumit de sine şi de creaţie. fericind însă pe alţii prin cântec.  Transcrie două secvenţe de vers/versuri care conţin imagini artistice diferite. este repezentativă pentru „întrebătoarele tristeţi” ale fiinţei care descoperă ca aparţinând unui univers al limitei.  Interogativa retorică „Doamne. vers liber 7.  Ilustrează. Semnul două puncte anunţă vorbirea directă. 3.  teme: timpul. 6. Doamne. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice. Blaga parafrazează celebra lamentaţie christică „Eli. . în textul dat. sugestie. ultima strofă a poeziei. lumină = naştere 2.  imagine auditivă: „cocoşi au cântat în noapte”.

un distih.  Expresivitatea se realizează. „Năpraznicei inimi” blagiene i s-ar potrivi mai degrabă un trup urieşesc. Metafora revelatorie „m-ai trimis în lumină” actualizează un element de recurenţă. TESTUL 79 Se dă textul: Cuvântul din urmă „Arendaş al stelelor. La nivelul sintactic se remarcă repetiţia anaforică („De ce m-ai trimis…/ De ce m-ai trimis…”)./ Glasul mi se stinge: e prea puţin”).  Ultima strofă. străvechile zodii mi le-am pierdut. muntele. De nicăieri pământul nu m-a chemat. pământul sau marea. Revenirea la picioarele mamei evidenţiază nevoia acelei „regressus ad uterum”. la nivel prozodic. specifică imaginarului poetic blagian. Ritmul interior se subordonează fluxului gândirii poetice. sugestie a înecării în profan. problematizante. Viaţă cu sânge şi cu poveşti din mâini mi-a scăpat. lumina. paralelismul sintactic („Mâna mi se opreşte: e prea puţin. topica afectivă. a dorinţei de protecţie. conotat aici ca naştere. dezvoltă un motiv de recurenţă în literatura lumii: trupul ca limită a umanului. 9. carceră a spiritului. multisemnificativ. Cine mă-ndrumă pe apă? Cine mă trece prin foc? De paseri cine mă apără? Drumuri m-au alungat. prin versificaţia liberă. Sunt blestemat! . a imposibilităţii de transcendere a lumii fenomenale. Comparaţia „Trupul meu cade la picioarele tale/ Greu ca o pasăre moartă” creează o imagine încărcată de o densă materialitate.352  BACUL pe înţelesul elevilor 8. neconstrânsă de rigorile prozodiei clasice.

Virgula marchează o metaforă apoziţională de restul enunţului. reflexivitate). 2. Precizează două teme/motive literare prezente în text.  teme: condiţia umană. 8. 3. Scrie două expresii/locuţiuni care conţin cuvântul câine. 7. cerul. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice. 4. osândit. blestemat = proscris. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în text. pom blestemat. 6. motive: izgonirea din paradis.  Transcrie două secvenţe de vers/versuri care conţin imagini artistice diferite. a trăi ca câinele la stână (a trăi bine).  a tăia/ a toca frunză la câini. sugestie. 9. REZOLVARE: 1. imagine vizuală: „la rădăcinile tale mă-ngrop” . în textul dat. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. tăcerea. străvechi. singurătatea. Motivează utilizarea repetată a interogativelor retorice.” (Lucian Blaga – „Cuvântul din urmă”) Cerinţe: 1. străvechi = ancestral. 5. Precizează rolul virgulei din ultimul vers al poeziei. viaţă de câine 4. a se mânca ca câinii. ambiguitate. strămoşesc 2. în 6-10 rânduri. 3. Creatorul 5. în 4-6 rânduri. Dumnezeule.  Ilustrează. la rădăcinile tale mă-ngrop. a trăi ca câinele cu pisica.  Comentează.copacul. ultimele două strofe ale poeziei.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: blestemat.GENUL LIRIC  353 Cu câinele şi cu săgeţile ce mi-au rămas mă-ngrop.

marcată de inversiuni şi dislocări sintactice. 7. care se simte acum exclus. trăind în orizontul mitului şi al hierofaniei (săgeata aparţine unei epoci revolute. a individului „acreditat al unei ordini duminicale”. Capitularea la rădăcinile unei divinităţi impenetrabile actualizează motivul jertfei neprimite a psalmistului arghezian. devenind simboluri ale unei lumi ostile rămase fără călăuza supremă. 9. trăind acum sentimentul pierderii patriei cosmice. singur în căutarea unui rost existenţial (în alt text.  O caracteristică a limbajului poetic este expresivitatea. Pe de altă parte mai pot actualiza ipostază vânătorului de transcendent. primordiele a umanităţii). La nivel sintactic se remarcă topica afectivă. acum revolută. fragile însă. . evidenţiază un dramatism interior care nu poate fi prin nimic alinat. Lamentaţia tragică a fiinţei alienate pare să fi găsit un antidot temporar la tristeţea metafizică. Cele trei interogative retorice dau glas disperării individului care resimte acut sentimentul singurătăţii generate de „moartea”divinităţii. Are conştiinţa damnării sale.  Drumul fără sfârşit. Apa. „pom blestemat”. cu efect de insistenţă. a scoaterii în afara celor veşnice.  Utilizarea interogativelor retorice este consecinţa spaimei ontologice a individului macerat de singurătate. La Blaga. sau pe cea a individului arhaic. ineficiente. Câinele şi săgeţile ar putea conota securitaţea. „Umblăm pe câmp fără popas”). fără odihnă şi popas reprezintă o metaforă a destinului poetului. el însuşi „copac pribeag uitat în câmpie”. al consubstanţialităţii cu Marele Anonim. Repetiţia verbului „mă-ngrop”. 8.354  BACUL pe înţelesul elevilor 6. odată ce individul înstrăinat alege disiparea în anonimat. focul şi păsările sunt conotate aici negativ. Repetiţia de tip epiforă „mă-ngrop/ la rădăcinile tale mă-ngrop” potenţează capitularea fiinţei exasperate de tăcerea divină. detectabilă şi la Arghezi. ”pomul blestemat” (metaforă apoziţională) este chiar divinitatea. Câinele-din categoria „jivinelor mai sfinte” („Muntele vrăjit”) şi săgeţile pot reprezenta posibile forme de apărare în faţa unei lumi care nu mai oferă „bucuria de a trăi”. realizată prin metafore revelatorii „arendaş al stelelor”.  Metafora apoziţională „arendaş al stelelor” exprimă o condiţie existenţială privilegiată.

GENUL LIRIC  355 TESTUL 80 Se dă textul: „Adânc subt bătrânele verzile zodii se trag zăvoarele. 6. sugestie. . o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. ambiguitate. Stele curgând ne spală tarânile. se-nchid fântânile. 4. în textul dat. Precizează două teme/motive literare prezente în text. 2.  Comentează. lacăte 2. penultima strofă a poeziei. 7. 5. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice. în 6-10 rânduri. Virgulele marchează un raport de coordonare prin juxtapunere. zăvoare = drugi. întuneric. noapte =beznă.  Transcrie două secvenţe de vers/versuri care conţin imagini artistice diferite.  Identifică o valoare expresivă a utilizării gerunziului în strofa a doua. Aşează-ţi în cruce gândul şi mânile. în 4-6 rânduri. reflexivitate). Precizează rolul virgulei din prima strofă. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în text.” Cerinţe: (Lucian Blaga – „Noapte extatică”) 1. 8.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: noapte.  Ilustrează. 9. Scrie două expresii/locuţiuni care conţin cuvântul cruce. REZOLVARE: 1. zăvoare. 3.

 Expresivitatea se realizează. Ca şi înserarea eminesciană. fântâna. simboluri plurivalente. prin contemplarea mută a minunii.întrucât le iubeşte . Ipostaza hieratică a făpturii este expresia convingerii că participă la Absolut. a se pune cruce (a se împotrivi unei acţiuni) 4. zăvoarele care se trag aduc sugestia aceleiaşi încercări de a proteja tainele lumii mari. trăind sentimentul consubstanţialităţii cu marele tot. de metaforă.Petrescu). se realizează o metaforă. cea blagiană reprezintă un „ceas al tainei”. configurând un tablou cosmogonic ce aminteşte de viziuni similare eminesciene („izvoreau în taină/ A nopţei stele mari”).  Metafora „zodii” impune imaginea unei lumi primordiale.  a pune cruce cuiva/ la ceva.  Noaptea blagiană reprezintă un moment temporal de graţie. un timp al izvorârii. denumind o lume fiinţând în dimensiunea sacrului. „spală” ţărânile. la nivel morfologic. excluderea omului de la participarea la tainele lumii mari. motive: steaua. teme: tristeţea metafizică. Poetul însuşi este o taină a lumii. 9. natura . profane.  imagine dinamică: „stele curgând”. noaptea 5. particularizări ale „corolei de minuni a lumii”. prin valoarea stilistică.cromatică: „bătrânele/ verzile zodii” 6. Aşezarea în cruce a mâinilor şi a gândului (metaforă) se constituie în ritual al pregătirii fiinţei în aşteaptarea înfrigurată a epifaniei cosmice. Stilistic. . mitice. dar şi al potenţării misterelor universale. vitalitatea. c-o taină”. verzile” subliniază o vitalitate viguroasă. Sunt „mumele sfinte” blagiene. „o perpetuă reeditare a genezei” (Ioana Em. „zăvoarele” aduc sugestia protejării misterelor de către Marele Anonim. a substantivului „zodii”. Numai individul care empatizază cu misterele universale . menit să sporească miracolul în univers „c-un cântec. a-şi purta crucea. cunoaşterea. imagine vizual. Epitetele antepuse „bătrânele. Fântânile. Totodată. 8. prin nimic alterată de vechime. Simbolul „zăvoarele” sugerează scindarea făptura umană-natură. Izvorârea perpetuă a sacrului mântuie. metaforă a condiţiei omului.are acces la revelaţie. conotează viaţa.  Utilizarea verbului la modul gerunziu „curgând” exprimă o acţiune durativă. ancestrale. coborâte din lumea mitului. o minune. al revelării tainice a sacrului. 7. a-şi face cruce.356  BACUL pe înţelesul elevilor 3.

lutul jalnic şi grav sunt aur scăzut şi bolnav. leac. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în text. în 4-6 rânduri. fără obraz. se stinge pomul. Scrie două expresii/locuţiuni care conţin cuvântul obraz. Negrul argint. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. 6.  Ilustrează. Făptură e? Sau numai vânt e? N-are nimenea grai s-o descânte. sugestie. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice. 4.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: boală. Bolnav e omul. 9. Precizează rolul virgulelor utilizate în text 3. 8. în textul dat. 5. Invoc cu semne uitare şi leac. Precizează două teme/motive literare prezente în text.  Comentează. în 6-10 rânduri. fără nume. .” (Lucian Blaga – „Boală”) Cerinţe: 1. penultima strofă a poeziei.  Explică semnificaţia titlului în relaţie cu relaţie cu textul poetic dat. 7. 2. reflexivitate). Piezişe cad lacrimi din veac.  Transcrie două secvenţe de vers/versuri care conţin imagini artistice diferite.GENUL LIRIC  357 TESTUL 81 Se dă textul: „Intrat-a o boală în lume. ambiguitate. se sfarmă vatra. bolnavă piatra.

de asemenea o obsesie stilistică la Blaga. Textul poetic prezintă imaginea unei lumi măcinate de o maladie nenumită. racilă. „Boală”.  să-ţi fie ruşine obrazului!. timpul. a-i bate cuiva obrazul. obiectul căutărilor fiind indicibilul: „apa din care bea curcubeul” sau „stelele din apă”. „Negrul argint”. boală = maladie. permanentă căutare/ până la cele din urmă hotare”. Boala este a sufletului. incurabile. un substantiv comun nearticulat.  Expresivitatea se realizează. îngrădirea sufletului de către trup. a-şi pune obrazul(pentru cineva) 4. Neputinţa de a o preciza are drept consecinţă imposibilitatea vindecării.  Virgulele delimitează părţi de propoziţie de acelaşi fel/marchează raportul de coordonare prin juxtapunere. aduce sugestia desacralizării. Definiţia metaforică „aur scăzut şi bolnav” are drept corespondent „paradisul în destrămare”.  Titlul.  Penultima strofă încifrează semnificaţiile prin exprimarea metaforică. antidot 2.a întinderii semnelor profanului asupra lumii sacrului. o tânjire metafizică. imagine vizuală: „se sfarmă vatră” 6. Epitetele „jalnic şi grav” potenţează semnificaţiile metaforei. 7. lacrima. la nivel prozodic. . „o mută. fiinţând într-o lume profană.a ieşi/a scăpa cu obraz(ul) curat. Metafora „lutul ”actualizează o obsesie a imaginarului poetic blagian. uitarea 5. deci cu atât mai terifiantă. Metonimia „lacrimi” aduce sugestia unei universale. leac = remediu. teme: viaţa ameninţată de moarte. motive: boala.  Interogaţiile retorice „Făptură e? Sau numai vânt e?” ilustrează caracterul inefabil al acestei maladii universale. imposibil de precizat. semnificând condiţia omului modern. 9. 3. 8. este o metaforă a neliniştii fără vindecare a sufletului. Se adaugă metafora revelatorie. metaforă oximoronică. prin inspirata împletire între simplitatea ritmului popular şi complexitatea reflecţiilor filozofice.358  BACUL pe înţelesul elevilor REZOLVARE: 1.

când umblă.  Explică rolul virgulelor în secvenţa: „Tu. iar printre legende singura adevărată amintire. 2 puncte 2.GENUL LIRIC  359 TESTUL 82 Se dă textul: „VI Frumuseţe în frumuseţe te-ai ivit întruchipată fără veste.” (Lucian Blaga. s-ar atârna ţărâna şi drumul. fată frumoasă. X Tu. vei rămânea tărâmului nostru o prelungire de vis. curcubeul ce sare din rouă. IX O fată frumoasă e cum ne-o arată soarele: pe cale veche o minune nouă. 2 puncte 3. VII O fată frumoasă e o închipuire ca fumul. 2 puncte 72  Subiect de rezervă (bacalaureat. „Catrenele fetei frumoase”)72 Cerinţe: 1. de ale cărei tălpi. vei rămânea”. aurul graiului. lacrima raiului. fată frumoasă.  Numeşte câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: te-ai ivit şi graiului. cum „într-o mie şi una de nopţi” povestea naşte din poveste.  Construieşte un enunţ în care să foloseşti o locuţiune/ expresie care să conţină verbul a umbla. VIII O fată frumoasă e mirajul din zarişte. sesiunea august 2010) .

„O fată frumoasă e/ Cum ne-o arată soarele”.  Folosirea unei structuri tautologice la începutul fragmentului relevă puterea esteticului de a se impune prin propriile valori. Andrei umblă după o fată de la el din clasă. graiului = limbii.  Comentează. într-o tehnică ce-l anunţă la Nichita Stănescu. 4. Clişeul din vorbire cotidiană se resemantizează prin contextele insolite. 4 puncte 6./ cum „într-o mie şi una de nopţi”/ povestea naşte din poveste. . Cuvântul „poveste”. „lumină din lumină”. 8. un cuvânt/ o structură cu valoare de simbol/ laitmotiv. de insolit şi este redat prin verbul la perfect compus „te-ai ivit”. 7. din text. Precizează tema poeziei date. ai apărut. următoarea secvenţă din text: „Frumuseţe din frumuseţe te-ai ivit/ întruchipată fără veste. Recursul la universul livresc al culegerii de basme arabe „O mie şi una de nopţi” trimite spre un illo tempore posibil aici. te-ai ivit = te-ai descoperit.  Adjectivul „frumoasă” are valoare de epitet şi exprimă adeziunea la un univers al esteticului natural. 5.  Selectează. reactualizare a hierofaniei.  Transcrie o structură din text care conţine o imagine vizuală.360  BACUL pe înţelesul elevilor 4. 4 puncte 5. 3. 2. Virgulele izolează o structură în cazul vocativ de restul propoziţiei.  Prezintă valoarea expresivă a adjectivului frumoasă în textul dat. datorită frumuseţii care devine măsura tuturor lucrurilor. în 6 – 10 rânduri. 4 puncte REZOLVARE: 1. prin admiraţia frumusetii feminine. Actul apariţiei ţine de miraculos.” 4 puncte 9. 6. 4 puncte 8.  Menţionează două trăsături ale poeziei lirice prezente în textul dat. 4 puncte 7.  De exemplu: Mama îmi atrage atenţia să nu mai umblu după cai verzi pe pereţi. Tema poezie este iubirea.

. zigzag de pâlpâiri Uşoară şi fierbinte văpaie te destramă: Redă nemărginirii fugarul tău mister. nici încruntata Gee. locutor ideal şi ficţional. la nivelul textului. prin folosirea discursului figurat. Mereu mai străvezie. nu vei mai desluşi Nici recea Astarteea. sub faldul umbrei.) Respiră.) Curând. supus unor reguli prozodice moderne: versul alb. în noapte le întinde. (. creşti mai vastă. ritmul interior.. Gândire” Se dă textul: „Cu mâini învineţite de umblet mult prin ger Voi reintra în mine când va veni declinul. .GENUL LIRIC  361 9. Voi coborî să caut. goana unor năluci opiacee. Asemeni unui mare şi lacom protozoar Înmugurindu-ţi braţe. Prin sure şi înalte pustiuri de eter Desfăşură pe hăuri o horbotă aprinsă. Firida unde arde cu foc nestins Divinul. Vibrare necurmată.. Şi flăcării voi spune: Fior al caldei firi Joc viu ori şovăielnic de galbenă maramă.... în depărtare – şi În preajmă. ION BARBU TESTUL 83 „Castelul tău de gheaţă l-am cunoscut... mereu mai necuprinsă.  Lirismul se justifică. (. Doar spuza sidefată.. În plasma unde doar O singură navală de năzuinţi se-aprinde. pierdută într-un ungher.. pentru a exprima dimensiunea estetică asupra instanţei feminine.

prima strofă. noapte – zi. a sta în umbră.  Ilustrează. 6. zigzag de pâlpâiri”. 9. 8.. în 6 – 10 rânduri.  Prezintă rolul semnelor de punctuaţie în structura: „Şi flăcării voi spune: Fior al caldei firi/ Joc viu ori şovăielnic de galbenă maramă. sugestie. 5. năvodul plin cu aur.” (Ion Barbu – „Când va veni declinul. voi coborî – voi urca. Doua puncte introduce vorbirea directă./ Vibrare necurmată. în 4-6 rânduri. . Comentează. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate.. Transcrie o secvenţă care conţine o imagine vizuală.  Expresii şi locuţiuni cu substantivul umbră: fără umbră. cuprinsul întregului dintâi! Din negura-Andromedii la sorii din Centaur. Identifică tema poeziei. Bara de vers delimitează o unitate prozodică – versul. noapte. fierbinte – rece. ambiguitate.  Antonime contextuale: voi reintra – voi ieşi. fierbinte. reflexivitate). 4. [Eminescianism]”) Cerinţe: 1. 3. 3. se teme şi de umbra lui. 2. REZOLVARE: 1. din umbră.362  BACUL pe înţelesul elevilor Al tău. redare a unui amplu monolog liric. voi coborî.  Menţionează câte un antonim pentru sensul din text al cuvintelor indicate: voi reintra. Stăpânitoare. 2. 7.  Scrie două expresii sau locuţiuni care să conţină substantivul umbră. Virgulele evidenţiază un procedeu sintactic cu relevanţă stilistică – enumeraţia de structuri nominale cu valoarea unor definiţii metaforice. prezentă în text.  Ghilimelele au rolul de a semnala reproducerea unui fragment din poezia lui Ion Barbu. soarbe tot cerul şi rămâi Prin marea de funingini. Analizează două figuri de stil diferite. Selectează o sintagmă care sugerează dimensiunea spaţială. al tău.

Invocaţia retorică „Fior al caldei firi/. numai că spre deosebire de Eminescu are revelaţia demiurgului în interior. doar ieşirea din actul creaţiei poate salva. culturale („umblet mult prin ger”) care se înstrăinează de sinele semnificativ. în microcosm. numai că spre deosebire de Eminescu pe care îl evocă în subtitlu.  Prima strofa defineşte condiţia umană într-o lume a agresiunii de toate felurile. Barbu face trimitere la stingerea individului. 8. 5. integrare într-o dimensiune semnificativă. supusă trecerii inexorabile a timpului. . 6.  Metafora verbală „voi reintra în mine” face trimitere la o temă de recurenţă în romantism: cea a stingerii. care cunoaşte o singură lege: Increatul. Îndemnul exprimat prin verbul la imperativ „redă” verbalizează în manieră modernă setea eminesciană după „vecinicul repaos”. universal („Firida unde arde cu foc nestins Divinul”) şi trebuie redescoperit prin saltul în interior. care determină mai multe interpretări. Aici se naşte din folosirea unui limbaj metaforic.  Ambiguitatea. Imagine vizuală: „Cu mâini învineţite”. a Creatului. a ipostazei pure pe care o putem numi Increat.”. Poziţia periferică a adevăratei esenţe universale („pierdută într-un ungher”) pare să răspundă cerinţelor unui ritual de iniţiere în tainele grave al Universului.GENUL LIRIC  363 4. interesat de o poezie a cugetării. „În plasma. nu printr-o călătorie oarecum exterioară.. a Ideii. Insuficienta determinare a nominalelor: focul divin este conturat prin structuri poetice aproximative „Vibrare necurmată”. Exprimarea metaforică face referire la destinul uman definit prin limite biologice.. 7./ Redă nemărginirii fugarul tău mister” instituie o instanţă superioară: a spiritualităţii înrudite cu Ideile platoniciene. „într-un ungher”. deoarece Barbu se adresează unui lector avizat. „zigzag de pâlpâiri”. ci cu Increatul ca stare potenţială a lumii. Epitetul în inversiune „fugarul (tău mister)” exprima condiţia umană efemeră.  Dimensiunea spaţială se realizează în: „Prin sure şi înalte pustiuri de eter”. Creaţia. „văpaie”. Tema poeziei este moartea. a Sinelui arhetipal. stingerea fiinţei este „declinul” etc. ca trăsătură fundamentală a discursului poetic. pe care nu-l asimilează cu haosul primordial. Două structuri verbale aşezate simetric la început de vers (în poziţie forte) exprimă această necesitate umană „Voi reintra în mine” şi „Voi cobori să caut”. Stingerea presupune topire dionysiacă. insolit: condiţia umană este călătorie în ger („umblet mult prin ger”). 9... văzut altfel decât moartea. se întâlneşte şi aici.

doi umezi de muguri: ochii tăi se deschideau în floare. Precizează două teme/motive literare prezente în text. „frică”. reflexivitate).” (Ion Barbu – „Convertire”) Cerinţe: 1.  Semnul două puncte anunţă vorbirea directă. Scrie două expresii/locuţiuni care conţin cuvântul „ochi”.  Ilustrează. reţinere. Motivează structurarea textului sub forma unui monolog adresat. 3. REZOLVARE: 1.  Transcrie două secvenţe de vers/versuri care conţin imagini artistice diferite. în 6-10 rânduri. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice. 6. căci nu ţineai să-l măsuri Întâia mea cucoană de valuri şi mătăsuri! Pe crengi de vis.  Comentează. în textul dat. 5. . 8. Cu foarte mare frică te-am sărutat pe gură. ambiguitate.364  BACUL pe înţelesul elevilor TESTUL 84 Se dă textul: „Cu ochi pe jumătate ce vor să spună: hai! Priveai la omul oacheş venit din Valahai Cu ochi pe jumătate. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. frică = teamă. Precizează rolul semnelor de punctuaţie din primul vers. 4. 2. 9. penultima strofă a poeziei. crengi = ramuri. iar semnul exclamării se foloseşte după o interjecţie. în 4-6 rânduri. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în text. 2. sugestie. 7.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: „crengi”. când lampe din odăi burau lumina scumpă la geamul de trăsură.

tributară liricii folclorice. a nu vedea cu ochi buni pe cineva/ ceva. adjective pronominale posesive „(ochii) tăi”. redată cu ajutorul superlativului („cu foarte mare frică”). a da ochii cu cineva. Descripţia fiind de tip portretistic. este potenţată de metafora verbală „se deschideau în floare”.  imagini vizuale: „doi umezi de muguri:ochii tăi”. sărutul.  Monologul adresat are ca mărci specifice persoana întâi („am sărutat”) şi a doua pronominală şi verbală („priveai”). mimând indisponibilitatea. cu jocurile şăgălnice şi convenţiile pudorii. la nivel stilistic. „doi muguri: ochii”. Deosebit de expresivă. 8. ca adoraţie sau ca dialog polemic cu poeţii premoderni. se remarcă paralelismul anaforic: „cu ochi pe jumătate”/ „cu ochi pe jumătate”. Dislocarea sintactică „doi umezi de muguri: ochii tăi” creează o imagine (fals) sinestezică de o suavitate aparte. „cucoană de valuri şi mătăsuri” 6. Semnificaţia metaforei „in praesentia” din sfera vegetală. conotat evident pozitiv. prin ponderea mare a metaforei. reticenţele şi pudoarea specifice. tema iubirii. este un indice al admiraţiei. dornici în permanenţă să îşi etaleze suferinţa erotică şi timiditatea.  Expresivitatea se manifestă. motive: lumina.GENUL LIRIC  365 3. Nu este exclusă nici o revitalizare a filonului folcloric. 4. dispuse să respecte un cod al apropierii treptate. dezvăluie o sensibilitate mai degrabă romantică. Metafora verbală „lampe din odăi/ burau lumină scumpă” are funcţie de realizare a categoriei estetice a feericului. metafora „cucoană de valuri şi mătăsuri” asociază termeni atât de diferiţi: substantivul cucoană.  Textul pare a actualiza lirica galantă a poeţilor premoderni. . 7. prin suprapunerea unor senzaţii tactile şi vizuale. amintind de copila romantică. Reticenţa îndrăgostitului. sugestii ale „înfloririi” făpturii în prezenţa iubirii. 9. interjecţia exclamativă („hai!”). iluzorii.  a face ochi dulci. iar determinanţii acestuia o aşază în sfera inefabilului. Se conturează o imagine vizuală care generează clarul-obscur necesar pentru aureolarea iubirii. formă predilectă de simetrie şi în poezia premodernă.  Metafora „cucoană de valuri şi mătăsuri” are rol de configurare a unei instanţe feminine diafane. poate fi conotată divers. 5. Metafora „ochi pe jumătate” surprinde admirabil emoţiile puternice ale instanţei lirice feminine. sfiala. La nivel sintactic.

la ziua-în fugă. Trebuie să înflorească: Alba. înalt.” (Ion Barbu – „Isarlâk”73) 73  Poezia are şi un motto: „Pentru mai dreapta cinstire/ a lumii lui Anton Pann. Ce te-ajunge-aşa de lin Când un sfânt de muezin Fâlfâie.” . Dată în alb. La mijloc de Rău şi Bun Pân’la cer frângându-şi treapta.366  BACUL pe înţelesul elevilor TESTUL 85 Se dă textul: „La vreo Dunăre turcească.. cu tutun. Dreapta Isarlâk! Ruptă din coastă de soare! Cu glas galeş. rămâi aşa! Fii un târg temut. La fundul marii de aer Toarce gâtul ca un caier.. rar la turci! Beată într-un singur vin: Hazul Hogii Nastratin.. În patrusprezece furci La raiale. Pe şes veşted. * – Isarlâk. ca o raia Într-o zi cu var şi ciumă. inima mea.. o rugă Pe fuişor. de unsoare. Cuib de piatra şi legumă. ilar Şi balcan – peninsular. – Raiul meu.

prima strofă. Scrie un enunţ cu omonimul lui cer din text. 4. „Pe şes neted. 2. 6. a doua virgulă izolează apoziţia „inima mea”. lumii ideale. 8./ Dată în alb ca o raia”. Transcrie o secvenţă care conţine o imagine vizuală. cu soare = cât mai e ziuă/ lumină. cu tutun”.  Expresii şi locuţiuni cu substantivul soare: sub soare. a se uita la cineva ca la soare. lumea balcanică. „La mijloc de Rău şi Bun”. Comentează. 5. Bara oblică delimitează doua unităţi prozodice – două versuri.  Scrie două expresii sau locuţiuni care să conţină substantivul soare. Să cer o cană cu apă. în 6 – 10 rânduri.  Ghilimelele redau reproducerea unui citat din opera lui Barbu. Selectează o sintagmă care sugerează dimensiunea spaţială. (a fi) rupt din soare. în 4-6 rânduri. 5.  Prezintă rolul semnelor de punctuaţie în structura: „Isarlâk./ Dreapta/ Isarlâk!” 6. Substantivul comun „inima” trimite cu gândul la simbolistica . o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. sugestie.  Ilustrează. inima mea. reflexivitate). 7. Motive: Edenul terestru.GENUL LIRIC  367 Cerinţe: 1.  Tema catharsisului sufletesc. 9. Identifică o temă sau un motiv. inima mea” are menirea de a sublinia valenţele de ultim Eldorado ale acestei cetăţi situate în lumea pestriţă. (a fi) soare cu dinţi. REZOLVARE 1. Prima virgulă delimitează vocativul cu valoare de invocaţie „Isarlak”. soarele. 7.  Dimensiunea spaţială este sugerată prin structuri ca: „La vreo Dunăre turcească”. balcanică şi turcească. Imagine vizuala: „Alba. 2. prezentă în text. Analizează două figuri de stil diferite. 3. ambiguitate. 3.  Definiţia metaforică „Isarlâk. 4.

dar şi prin capacitatea de a trăi momentul. 8. la nivelul imaginarului poetic: lumea solară a Balcanilor. perfecţiune. Toposul pe care îl creionează se afla sub semul ironiei blânde prin adjectivul nehotărât „vreo”. ce trimite cu gândul la structurile afective ale cântecului de petrecere balcanic. iar nedeterminarea se exprima atât prin substantive comune. iubire divină. maternă până la categoria celor negative). Comparaţia „ca o raia” trimite cu gândul la spaţiul turcesc.  Prima strofa respectă clişeele epicii în versuri prin reeditarea unei false localizări ca în baladesc. ceea ce nu-l exclude din procesul de idealizare. 9. nearticulate „şes” ars de soare (epitetul calificativ „veşted”) sau prin abstractizarea discursului „La mijloc de Rău şi Bun”.368  BACUL pe înţelesul elevilor acestuia în mentalitatea românească. Tot de realizarea acestei calităţi poetice ţine şi autopesiflarea paradisului terestru prin adresarea „Raiul meu rămâi aşa!”. pitoresc.  Expresivitatea se naşte la Barbu din explorarea unei zone exotice pentru literatura română. reţinem aspectul ludic al viziunii poetice prin sentimentalitatea adresării. Determinările geografice stau mai departe sub semnul nedeterminării. sub semnul incertitudinii lui homo balcanicus. cât şi cu sens figurat (spaţiu ideal al purităţii şi al dreptăţii absolute). ca dimensiunea spaţială a basmului. care se înalţă spre soare). definit prin tonalitatea exagerat intimistă. sediu al afectelor dintre cele mai variate (eros. prezent şi anterior în literatura română prin lirica lui Anton Pann pe care îl invocă în moto sau prin lirica lui Macedonski. Se instituie astfel un spaţiu depărtat. În egală măsură. superioare prin aspiraţia către ideal. reprezentat prin clădirile albe semnalate anterior „Dată în alb”. după cum reiese şi din vagul spaţial şi din depăşirea contrariilor „La mijloc de Rău şi Bun”. care însoţeşte hidronimul Dunărea. Isarlâk se află dincolo de conceptele relative ale oamenilor. reprezentare a dimensiunii spirituale. exotic. Spaţiul se contopeşte cu dimensiunea uranică după cum sugerează metafora „Pân’ la cer frângându‑şi treapta”. . Cetatea ideală este sugerată prin două epitete în inversiune „Alba” şi „Dreapta”. care pot fi citite atât cu sens propriu (de culoarea albă a oraşelor arabe.

5. ambiguitate. Transcrie o secvenţă care conţine o imagine de mişcare. Identifică o temă/ un motiv. 3.” (Magda Isanos – „Eu nu regret”) Cerinţe: 1.. . de alţii întrebând de-au fost aievea cele ce-au trecut.  Ilustrează. Analizează două figuri de stil. în 4-6 rânduri.  Prezintă rolul semnelor de punctuaţie în structura „Şi nu mai ştiu anume ce. reflexivitate). o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. 4. şi-anume când”. prezentă în text.GENUL LIRIC  369 ALŢI POEŢI MODERNI TESTUL 86 Se dă textul: „Eu nu regret povestea de iubire.  Menţionează un sinonim al verbului nu regret. având în vedere contextul. dar e nespus de trist şi de ciudat să simţi c-asemeni unui fir subţire ceva frumos din tine s-a sfărmat. 7. 8. Scrie două expresii/ locuţiuni în care să intre cuvântul fir. Şi nu mai ştiu anume ce. 2. Selectează o sintagmă care sugerează subiectivitatea. şi-anume când. 9. sugestie. Analizează titlul prin raportare la operă. căci toate ca-ntr-un vis s-au petrecut de-ţi vine să porneşti. 6.

Se obţine astfel deplasarea accentului spre femeia capabilă de pasiune şi de dăruire absolută.  Ghilimelele evidenţiază reproducerea unui fragment din textul Magdei Isanos. motivul regretelor. caracter reprezentativ pentru mentalitatea interbelică. din zodia iubirii-pasiune. titlul are valoare anticipativă. 5.  Expresivitatea textului se naşte din capacitatea scriitoarei de a contura un text al unei sensibilităţi previzibile. Prin urmare. deoarece textul exprimă condensat crezul unei generaţii despre eros. „nu ştiu”) şi a doua („să simţi”). Sinonim contextual: nu regret = nu-mi pare rău. fir cu fir. „cantr-un vis”). 6. 2.  Comparaţia „asemenea unui fir subţire” face trimitere la registrul colocvial. care a lăsat urme în lirica de consum până astăzi. Textul se bazează pe efectul simplităţii şi pe exprimarea directă a sensibilităţii prin forme verbale şi pronominale de persoanele I („nu regret”.  Subiectivitatea se realizează prin folosirea verbului la persoana I „nu regret”. a despica firul în patru. motivul iubirii-vis. dacă ne gândim la retorica lui Minulescu („Eu cred c-a fost o scurtă nebunie”). „ceva frumos din tine s-a sfărmat”). într-o maniera simplă. caracterizată prin definirea erosului în maniera clişeu a perioadei. previzibilă (comparaţii-clişeizate: „asemenea unui fir de aţă”. Aceasta din urmă poate avea valoare dublă: de a institui un locutor privilegiat sau de a avea valoare general umană. . 8. 4. 3. Tema iubirii. pentru a întări confesiunea intimă din monologul adresat.  Titlul este compus dintr-un verb la forma negativă „eu nu regret” ce exprimă starea îndrăgostitei confruntate cu pierderea iubirii. Imagine de mişcare: „-ţi vine să porneşti”. însoţit de pronume subiect. Face referire la caracterul trecător al iubirii-pasiune. dar cu o anumită prospeţime a discursului rezultată din recunoaşterea unui sentiment intens. de insistenţă „eu”. Virgula introduce „şi” adversativ.370  BACUL pe înţelesul elevilor REZOLVARE 1. care constată caracterul efemer al erosului („ca într-un vis”. Epitetul „(ceva) frumos” are valoare calificativă şi semnalează o retorică sentimentală. 7. cu valoare expresivă.  Expresii şi locuţiuni cu substantivul fir: a se ţine numai într-un fir de aţă. Interesantă este folosirea redundantă a pronumelui subiect atât în titlu. 9. de-a fir a păr. cât şi în incipit.

GENUL LIRIC  371

TESTUL 87

Se dă textul: “Trec anii, trec lunile-n goană Şi-n zbor săptămânile trec. Rămâi sănătoasă, cucoană, Că-mi iau geamantanul şi plec! Eu nu ştiu limanul spre care Pornesc cu bagajul acum, Ce demon mă pune-n mişcare, Ce taină mă-ndeamnă la drum. Dar simt că m-apasă pereţii, Eu sunt chiriaş trecător: În scurtul popas al vieţii Vreau multe schimbări de decor.(...) Străine privelişti fugare! Voi nu ştiţi că-n inimă port O dulce mireasmă de floare, Parfumul trecutului mort…(…) C-aşa mi-e viaţa – o goană, Şi astfel durerile trec… Rămâi sănătoasă, cucoană, Că-mi iau geamantanul şi plec.” (G. Topârceanu – „Balada chiriaşului grăbit”) Cerinţe: 1. Menţionează un sinonim contextual pentru popas. 2.  Prezintă rolul semnelor de ortografie în structura „C-aşa mi-e viaţa”. 3. Scrie o expresie/ o locuţiune în care să intre cuvântul an. 4. Identifică o temă/ un motiv. 5.  Transcrie o secvenţă care conţine o imagine artistică şi menţio­ nează felul ei. 6. Selectează o sintagmă care sugerează timpul. 7. Analizează două figuri de stil. 8. Comentează titlul prin raportare la operă.

372  BACUL pe înţelesul elevilor

9.  Ilustrează , în 4-6 rânduri, o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie, reflexivitate), prezentă în text. REZOLVARE 1. Sinonim contextual: popas = oprire. 2.  Prima cratimă se foloseşte pentru a evidenţia căderea vocalei „ă” din conjuncţia monosilabică şi pronunţarea împreună cu forma adverbială „aşa”. A doua cratimă obligatorie marchează alipirea formei pronominale atone „mi” de forma scurtă a verbului „a fi” – „e”. 3.  Expresii şi locuţiuni cu substantivul an: în anul... (loc.adv.); la anul...; acum un/doi etc. an/ ani; de ani şi ani; cu anii; an de an; la un an odată. 4.  Tema trecerii timpului, tema condiţiei umane. Motive: dorinţa de a pleca spre o destinaţie necunoscută (dorul de ducă), chiriaşul, amintirii, clipei/ viaţii efemere. 5. Imagine de mişcare: „-mi iau geamantanul şi plec”. 6. Dimensiunea temporală este sugerată de structura: „trec lunile-n goană”. 7.  Repetiţia verbului a trece – „trec” – în contexte apropiate şi cu determinanţi din sfera timpului în reprezentare descrescătoare („ani”, „luni”, „săptămâni”) conturează tema trecerii timpului şi caracterul efemer al fiinţei umane. Însă aceste teme de recurenţă nu sunt redate în tonalitate gravă, ci dimpotrivă – minoră, cu elemente evidente de ironie şi autoironie. Astfel, lamentaţia de largă circulaţie în literatura universală este recontextualizată prin includerea într-o conversaţie spumoasă, evidenţiată în ultimele două versuri ale strofei. Metafora nominală cu centru din sfera olfactivului „Parfumul trecutului mort” are valoare de apoziţie sau definiţie poetică ce oferă profunzime unui suflet hoinar, gata mereu să părăsească mediul în care trăieşte. Substantivul „parfumul” nuanţează actul amintirii, ce stă astfel sub semnul efemerului, al idealizării, în vreme ce adjectivul „mort” îl plasează în sfera unui timp revolut, pe care nimic nu-l mai poate deştepta. Este trăirea unui suflet uşor, aparent superficial, capabil însă de sentimentalitate, ascunzându-şi discret traumele sau dramele interioare, pe care le trăieşte la fel de intens ca intelectualul dilematic. Aceasta reprezentare a umanului o propune literatura interbelică drept replică la clişeizarea ipostazelor grave din romantism sau simbolism, îl vedem şi în piesa lui Camil Petrescu „Mitică Popescu”.

GENUL LIRIC  373

8.  Titlul,ca element paratextual,are valoare dublă. Pe de o parte, prin substantivul „Balada” defineşte specia literară, având funcţie metalingvistică, doar că parcurgerea textului determină lectorul să observe părăsirea tonalităţii grave (caracteristice speciei în literatura populară sau romantică), în favoarea celei minore, degajat-ironice, datorită apelativului „cucoană”, formulei colocviale de adresare „Rămâi sănătoasă”. Astfel, Topârceanu obţine revitalizarea unui tipar textual resimţit ca revolut, perimat prin uz exagerat, iar procedeul îl vor aplica şi scriitorii Cercului literar de la Sibiu, tot pe specia baladei, dar cu mecanisme textuale diferite. Apoi, structura nominală „chiriaşului grăbit” denumeşte obiectul textului şi orientează lectura, anticipând registrul aparent facil al textului, caracteristic unei societăţi urbane 9.  Expresivitatea este o însuşire textuală uşor de identificat pe textul lui Topârceanu prin valorizarea ironiei romantice/ Witz în societatea modernă, interbelică. Se remarcă tonul bonom rezultat din formula de adresare, din notarea trecerii timpului, fără acea dimensiune gravă; ton dublat de nostalgia discretă a unei existenţe în voia sorţii („Străine privelişti fugare”) şi a dorului nedefinit de ducă (chemarea depărtărilor este valorizată pozitiv de simbolişti).

TESTUL 88

Se dă textul: „Mereu cerşim vieţii ani mai mulţi, aşa-s neştire, Ne răzvrătim, ne plângem de pierderea noastră, Şi încă nu-nţelegem că fără de iubire Se vestejeşte Timpul în noi ca floarea-n glastră; Rupt din eternitate, el vrea ţărâm asemeni Din care-altoiul şubred să-şi tragă seva nouă; Noi îl primim cu gheaţă şi-l răsădim în cremeni Când Dragostea-i unica vecie dată nouă. Ci-n van acum te mânii pe mine şi m-arunci, Minunile iubirii n-au stavile pe lume; Ca Lazăr, la auzul duioaselor porunci, Oricând şi ori de unde mă vei striga pe nume, Chiar de-aş zăcea în groapă cu lespedea pe mine, Tot m-aş scula din moarte ca să alerg la tine.” (Vasile Voiculescu – „CLXXXIII”)

„Râvnesc nenfăptuitul vis al desăvârşirii”

374  BACUL pe înţelesul elevilor

Cerinţe: 1.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: a cerşi, şubred. 2. Precizează rolul cratimei din structura „aşa-n neştire”. 3. Scrie două expresii/locuţiuni care conţin cuvântul lume. 4. Precizează două teme/motive literare prezente în text. 5.  Transcrie două secvenţe de vers/ versuri care conţin imagini artistice diferite. 6.  Motivează utilizarea predominantă a timpului prezent în textul poetic. 7. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în text. 8.  Comentează, în 6-10 rânduri, o idee/ideea poetică centrală a poeziei, prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice. 9.  Ilustrează, în 4-6 rânduri, o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie, reflexivitate), în textul dat. REZOLVARE: 1. a cerşi = a implora, a pretinde; şubred = firav, subţire 2.  Cratima are rolul de a marca pronunţarea împreună a două cuvinte, din necesităţi metrice. 3. a pleca în lume, a-şi lua lumea în cap, gura lumii. 4. teme: iubirea, timpul, moartea; motive: învierea lui Lazăr, mormântul. 5.  Imagine vizuală: „Se veştejeşte timpul în noi, ca floarea-n glastră”; imagine auditivă:”la auzul duioaselor porunci”. 6.  Utilizarea predominantă a timpului prezent se subsumează temei centrale, iubirea. Prezentul gnomic conferă enunţurilor un grad mare de originalitate: „…fără de iubire/ Se veştejeşte timpul în noi, ca floarea-n glastră”, „dragostea e unica vecie dată nouă”, „Minunile iubirii n-au stavile pe lume” 7.  Definiţia metaforică a iubirii, „unica vecie dată nouă”, are tradiţie în literatura lumii, mai ales în literatura medievală (la Dante, Petrarca) şi

GENUL LIRIC  375

în lirica romantică. Fiinţă caducă, supusă piericiunii, omul reuşeşte să se sustragă timpului prin puterea forţa erosului, capabilă să transgreseze moartea. În absenţa iubirii, existenţă umană nu îşi găseşte rostul, însă odată ce jumătăţile separate ale androginului se întâlnesc, au parte de o nuntă în cer pe veşnicie, repopulând paradisul originar. Comparaţia „Ca Lazăr la auzul duioaselor porunci” are rolul de a da măsura deplină a puterii erosului, în stare să învingă atotputernicia morţii. Este emblematică imaginea lui Euridice, smulsă din împărăţia morţii prin forţa indestructibilă a erosului. 8.  Ideea centrală a poeziei este una de recurenţă în literatura lumii. Erosul are capacitatea de a transcende timpul, de a valoriza pozitiv existenţa umană. Ca la Eminescu, asistăm la o punere în balanţă a două modele existenţiale: viaţa trăită în absenţa iubirii/ „ani mulţi aşa-n neştire”, respectiv o durată calitativă, plasată sub excelenţa erosului, echivalentă în valoare ontologică nemărginirii. Convertirea timpului în netimp devine aşadar posibilă sub regimul privilegiat al erosului. Comparaţia unui element abstract, timpul, cu un simbol care conotează perisabilul („floarea-n glastră”), devine în context extrem de sugestivă. La fel de sugestivă este şi metafora care defineşte condiţia umană, „altoi şubred”, de largă recurenţă în literatura română („chip de lut” – Eminescu, „piedică de humă”, „al cărnii jug”- Al. Philippide). Prin percepţia asupra iubirii, Vasile Voiculescu este tributar inventarului cultural anterior, lui Dante spre exemplu, pentru care erosul oferă accesul spre „cosmos şi divinitate” (Eugen Simion). 9.  Expresivitatea se realizează, la nivel stilistic, prin comparaţii care susţin ideea centrală a textului. În primul rând, comparaţia cu un element al lumii vegetale, floarea, pentru a aduce sugestia unui „cerc strâmt”, incompatibil cu eternitatea. În al doilea rând, comparaţia se realizează prin raportarea la mitologia biblică, pentru propensiunea erosului în universalitate. Invocarea iubitei este similară cu scoaterea din moarte a biblicului Lazăr la auzul poruncii christice („Lazăre, vino afară!”). Iubirea este astfel învestită cu sacralitate, ea reprezentând însuşi motivul pentru care divinitatea a zămislit lumea. Deosebit de expresivă este şi exploatarea unor termeni din stratul mai vechi al limbii române: „vecie”, „în van”, „stavile, piericiune”.

376  BACUL pe înţelesul elevilor

Tradiţionalismul presupune în literatură încercarea de a aduce specificul naţional în artă, dar nu înseamnă şi a reduce arta la elementele naţionale, aşa încât putem spune, pe urmele lui Nicolae Manolescu, despre scriitori ca Ion Pillat sau Vasile Voiculescu, faptul că modernizează tradiţionalismul, îl ancorează ca tehnică şi stare în marea poezie europeană.

TRADIŢIONALISMUL

ION PILLAT TESTUL 89

„Nu-mi părăsesc trecutul în suflet când îl duc”

Se dă textul: „E casa amintirii o casă cu pridvor, Cu bârne şi chilimuri pe încăperi zidite, În drumul către dânsa ţin strajă dreaptă plopii, Şi în pereţi icoane de morţi bătrâni veghează: Strămoşi din altă vreme de cari, uitând de jocuri, Copii, ne-apropiarăm privind cu ce sfială La feţele lor şterse de sfinţi în mânăstiri. În casa amintirii nu-i astăzi şi nu-i ieri, Căci orologiul vremii a încetat să bată, Şi clipa netrăită a îngheţat pe el. Dar prin iatac adesea te-apucă şi te fură Miresmele cosite cu florile de fân Păstrate sub răcoarea pânzetului de in. Şi, seara, pe divane in liniştite-odăi Tot mai pogoară cântec şi zumzănit de strună Ca de pe alăuta plăpândelor visări, Când, în apus de soare şi răsărit de lună, Simţim zădărnicia întâilor uitări. Rămân aceleaşi toate, şi somnul fără zbucium Îl dorm sub coperişul aceluiaşi trecut. Stafie, trece gândul prin casa mea străveche Sub raza călăuză a visului tăcut... Şi închizând în urmă odăile străine, M-am dus, m-am dus în lume, cu-atâţia morţi în mine.” (Ion Pillat – „Casa amintirii”)

GENUL LIRIC  377

Cerinţe: 1.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: zădărnicie, miresme 2.  Precizează rolul virgulei din versul: „Stafie, trece gândul prin casa mea străveche” 3. Scrie două expresii/locuţiuni care conţin cuvântul floare. 4. Precizează două teme/motive literare prezente în text. 5.  Transcrie două secvenţe de vers/versuri care conţin imagini artistice diferite. 6. Motivează semnificaţia titlului, prin raportare la textul poetic. 7. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în text. 8.  Comentează, în 6-10 rânduri, o idee/ideea poetică centrală a poeziei, prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice. 9.  Ilustrează, în 4-6 rânduri, o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie, reflexivitate), în textul dat. REZOLVARE: 1. zădărnicie = inutilitate, deşertăciune; miresme = parfumuri, efluvii. 2. Virgula marchează dislocarea sintactică. 3. a zbura din floare în floare, floare la ureche, de florile mărului, copil din flori. 4.  teme: trecerea timpului, copilăria; motive: strămoşii, amintirea, casa părintească, îngheţarea temporală. 5.  imagine auditivă: „cântec şi zumzănit de strună”; imagine olfactivă: „Miresmele cosite cu florile de fân”. 6.  Titlul, cu structură nominală, actualizează motivul amintirii, univers compensatoriu în faţa timpului care zboară şi care face ca în oglindă să stea „un alt obraz” („Timpul”). Sintagma are, de altfel, corespondente sinonimice în imaginarul poetic pillatian:”scara amintirii”(„Adio. La Florica”). Textul dezvoltă imaginea unui topos intim, fiinţând într-o dimensiune temporală privilegiată, un fel de copilărie oprită pe loc. Univers atemporal, scos

378  BACUL pe înţelesul elevilor

„din ceas”, casa amintirii conservă trecutul cu toate comorile sale, între care: imaginea sacralizată a „ctitorilor”, obiecte impregnate de îmbietoare miresme, care pot deschide involuntar o breşă spre lumea copilăriei. 7.  Metafora „orologiul vremii”, cu parfum arhaizant, aduce sugestia caducităţii omului, a anilor care zboară. La Blaga, alt mare poet al timpului, „ceasornicul cu care ne este măsurată destrămarea” este invocat dureros să se oprească. La Pillat însă, „tristeţea nu devine niciodată disperare şi o lumină mediteraneană dă umbrelor înseşi o transparenţă senină” (Pompiliu Constantinescu). Epitetul personificator „plăpândele (visări)” sugerează alunecarea în lumea duioasă a reveriei, pipăirea locurilor magice cu ochii gândului de către fiinţă aflată la vârsta risipirii iluziilor. 8.  Ideea centrală a textului poetic este o obsesie a gândirii poetice pillatiene: casa amintirii ca stavilă în faţa unui timp care îşi săvârşeşte eroziunea inexorabilă asupra făpturii umane. Lumea privilegiată şi compensatoare a amintirii, alături de „ştersele portrete” reprezintă un fel de ursitoare bună, dornică să mai atenueze curgerea dureroasă a timpului. Descrierea sugerează un spaţiu securizant, similar unei fortăreţe care nu se lasă explorată decât de acela a cărui copilărie „murmură” pe apele Argeşului. Metafora „icoane de morţi” , desemnând strămoşii, are rol de sacralizare a trecutului, un timp privilegiat, ca atare mitic. „Stafia gândului” (metaforă) poate oricând să se întoarcă în lumea copilăriei, indiferent care sunt căile pe care viaţa îl va purta pe om. Trecutul nu va fi niciodată părăsit atâta vreme cât este purtat în suflet, ca asumare a unei identităţi spirituale. Cultul trecutului este un cult al strămoşilor : „M-am dus, m-am dus în lume cu-atâţia morţi în mine”, actualizând imagini poetice argheziene („osemintele vărsate-n mine”). 9.  Sugestia este o trăsătură esenţială a limbajului poetic, perfect motivată în cazul unui poet ca Pillat, al cărui debut literar stă sub auspiciile simbolismului. Dimensiunea descriptivă a textului nu trebuie supralicitată, intenţia nefiind de configurare exactă a unui topografii, ci de înfiorare la constatarea trecerii dureroase a timpului, contracarată de lumea compensativă a amintirii.

GENUL LIRIC  379

TESTUL 90

Se dă textul: „Pe scrinul scund, pe masa de mahon, Cleştarul cupei picură amurg. Pe liniştea lăutei fără zvon, Pieziş petale de lumina curg. Atinsă, struna tainic a sunat... Şi Sân-Nicoara din icoane vechi Rămâne mut cu deget ridicat Şi cântecul tăcerii în urechi. Se cern garoafele de Luchian Şi sângerate cad din rama lor, Prin florile unui chilim oltean Sperioase păsări se înalţă-n zbor. Pe-o strachină un cerb a tresărit... Şi, de pe raft, din fiece volum, Poeţii ies s-asculte liniştit Un cântec risipit ca un parfum.” Cerinţe:

(Ion Pillat – „Interior”)

1.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: cupă, parfum. 2. Precizează rolul virgulei din versul „Atinsă, struna tainic a sunat”. 3. Scrie două expresii/locuţiuni care conţin cuvântul floare. 4. Precizează două teme/motive literare prezente în text. 5.  Transcrie două secvenţe de vers/versuri care conţin imagini artistice diferite. 6.  Motivează utilizarea predominantă a modului indicativ, timpul prezent. 7. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în text. 8.  Comentează, în 6-10 rânduri, ideea/o idee poetică centrală, prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice.

380  BACUL pe înţelesul elevilor

9.  Ilustrează, în 4-6 rânduri, o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie, reflexivitate), în textul dat. REZOLVARE: 1. cupă = potir; parfum = mireasmă 2.  Virgula are rolul de a marca izolarea atributului participial de regentul substantival. 3.  floare la ureche, a strânge degetele floare, a da în floare, (a umbla) de flori de cuc 4. tema: trecerea timpului; motive: reveria, parfumul, interiorul, biblioteca. 5.  imagine auditivă: „Un cântec risipit ca un parfum”; imagine vizuală: „Pe florile unui chilim oltean” 6.  Utilizarea predominantă a timpului prezent („cad”, „se cern”, „rămâne” etc.) se subordonează intenţiei poetice: crearea unei descripţii statice, încremenite, un fel de timp oprit în loc. Este timpul privilegiat al amintirii, care nu cunoaşte curgere. 7.  Metafora „cântecul tăcerii” configurează imaginea unui spaţiu hieratic, amintind de camera încremenită, dar parcă vie a domnişoarei Christina, eroina lui Mircea Eliade. Fiecare obiect care populează acest topos intim, afectiv vibrează la atingerea gândului. Comparaţia „Un cântec risipit ca un parfum” sugerează farmecul inefabil al lumii amintirii. La nivel poetic, se obţine o iluzorie punere în abis prin infuzia de livresc în dimensiunea spaţială şi temporală, astfel încât umbrele înaintaşilor ajug să cunoască atmosfera culturală actuală. 8.  Textul pare a actualiza voluptatea parnasiană a contemplării, fără răceala programatică şi absenţa subiectivităţii specifice, peste care se suprapune emoţia nedisimulată a regăsirii unui spaţiu intim, parcă o Vale fabuloasă a Plângerii, favorizând rememorarea. Obiectele care populează acest spaţiu amintesc de lucrurile care „vorbesc şi-n pace nu vor să ne lase” din rondelul lui Macedonski, un alt voluptos al contemplării lumii obiectuale. Aici obiectele, stocate în amintire, sunt pipăite cu sufletul, prinzând parcă viaţă pentru cel legat afectiv de lumea mitică a copilăriei. 9.  O trăsătură a limbajului poetic este expresivitatea, realizată prin metafore care contribuie la realizarea unei atmosfere decadente, rafinate, estetizante,

GENUL LIRIC  381

parnasiene: „cleştarul cupei picură amurg”, „petale de lumină curg”. Cupa, element de recuzită parnasiano-simbolistă, filtrează lumina creând o atmosferă decadentă.

TESTUL 91

“Nu s-a clintit nimica şi recunosc iatacul Bunicului pe care, viu, nu l-am cunoscut. Rămase patu-i simplu şi azi nedesfăcut, Şi ceasul lui pe masă, şi-a mai păstrat tic-tacul. Văd rochia bunicii cu şal şi malacov74, Văd uniforma veche de „ofiţer” la modă Pe când era el Junker75 – demult – sub Ghica-vodă Când mai mergeau boierii în butcă la Braşov. Şi lângă băţu-i rustic, tăiat în lemn de vie, Văd putina lui unde lua băi de foi de nuc. A scârţâit o uşă… un pas… şi-aştept năuc Să intre-aci bunicul dus numai până-n vie. Un ronţăit de şoarec sau ceasul mă trezi? Ecou îşi fac, în taină, ca rimele poemii… Şi ceasul vechi tot bate, tic-tic, la poarta vremii, Şi şoricelul roade trecutul zi cu zi.” (Ion Pillat – „Bunicul”)

Cerinţe: 1. Menţionează un sinonim contextual pentru iatac. 2.  Prezintă rolul semnelor de punctuaţie în structura „Bunicului pe care, viu, nu l-am cunoscut.”. 3. Scrie două expresii/ locuţiuni în care să intre cuvântul ceas. 4. Identifică o temă/ un motiv. 5.  Transcrie o secvenţă care conţine o imagine artistică şi menţionează felul ei. 6. Selectează o sintagmă care sugerează spaţiul.
74  Crinolina – rochie înfoiată 75  De la germ “Jung Herr” (tânăr domn), desemnează o persoană de bună condiţie, dornică de explorare.

382  BACUL pe înţelesul elevilor

7. Analizează două figuri de stil. 8. Analizează titlul prin raportare la operă. 9.  Ilustrează, în 4-6 rânduri, o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie, reflexivitate), prezentă în text. REZOLVARE 1. Sinonim contextual: iatac = odaie, cameră, încăpere. 2.  Ghilimelele evidenţiază citatul reprodus din textul lui Pillat. Virgulele izolează antepunerea elementului predicativ suplimentar/ complementului circumstanţial de mod. 3.  Expresii şi locuţiuni cu substantivul ceas: ceas de ceas, a fi într-un ceas bun, a se da de ceasul morţii; la tot ceasul; cu un ceas mai devreme, în ceasul al doisprezecelea, ceas bun/ rău; a merge (ca) ceasul. 4.  Tema trecerii timpului, tema morţii, tema condiţiei umane. Motivul înaintaşului ilustru, motivul clipei, motivul ceasului, motivul succesiunii generaţiilor, motivul amintirii. 5. Imagine auditivă: „şi-a mai păstrat tic-tacul”. 6. Spaţiul este sugerat prin: „iatacul/ Bunicului”, „la Braşov”, „până-n vie.” 7.  Anafora (repetiţia în poziţie iniţială de vers) verbului „Văd” impune cititorului amintirea vie a unui trecut ilustru. Verbul la prezent, persoana I are rolul de a semnala un proces interior intens şi de a reînvia un cuplu ideal: cel al bunicilor, prin piese vestimentare (şal, malacov, uniforma de ofiţer) ce ilustrează epoca trecută. Aceste elemente nominale ce redau trecutul sunt în evidentă opoziţie cu verbul situat pe axa prezentului liric, deoarece urmaş şi strămoşi nu aparţin aceleiaşi epoci, se realizează motivul succesiunii generaţiilor. Interogativa retorică „A ronţăit un şoarec sau ceasul mă trezi?” are funcţia de a readuce poetul din trecutul reveriei către prezentul ce macină trecutul prin cele două simboluri ale sale prezente şi în interogativa de faţa: şoarecele, ce-si are echivalentul în păianjenii din „Aici sosi pe vremuri”, şi ceasul. Ambele simboluri măsoară destrămarea şi pierderea iremediabilă a ceea ce a fost şi a rămas viu doar în amintirea vocii care evocă. 8.  Titlul pare a se înscrie în literatura tradiţionalistă, de evocare sentimentală a trecutului afectiv, idealizat de distanţa temporală, însă Pillat o depăşeşte

prin estetizarea universului. substantivul comun denumind un grad de rudenie apropiat de copil „Bunicul” este evocat cu nostalgie. „şoricelul roade trecutul zi cu zi”). prin introducerea burgului în literatura naţională. „butca”. Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra. Pentru aceşti poeţi. băţul rustic) şi au rolul de a cultiva aceasta umbră în sufletul vocii lirice.nici ce gînduri am.. medievală sau romantică. CERCUL LITERAR DE LA SIBIU TESTUL 92 Se dă textul: „Nu mă-ntreba nimic în toamna asta Nici cât e ceasul. De aceea titlul are valoare anticipativă şi deschide un orizont de aşteptare lectorului.. două elemente ale lumii materiale (ceasul şi şoarecele) măsoară destrămarea fiind surprinse într-o acţiune continuă: „roade trecutul zi cu zi”. fără a fi ostentativ dificile pentru lectorul neavizat. Acest trecut al amintirii este reînviat prin parfumul unor arhaisme nume de obiecte: „crinolina”. se rup de tradiţia clişeizată prin uz a literaturii patiotice. Să nu văd frunzele cum cad din ram. cerută de un public care trăia sub presiunea războiului. anticipate de procedeul evocării discrete.GENUL LIRIC  383 şi o modernizează prin capacitatea de a interioriza şi de a intelectualiza emoţia amintirii. Astfel. Poeţii cerchişti inovează literatura prin întoarcerea către modele culturale revolute (balada76). în taină. orientându-i receptarea. prin surprinderea urmelor materiale care-i păstrează amintirea (iatacul bunicului. 76  Atenţie! Concepţia asupra baladei diferă de viziunea populară. „malacov”. precum şi continuarea perspectivei lui Maiorescu şi Lovinescu asupra autonomiei esteticului. veşmintele celor doi. prin surprinderea unor nume de obiecte ce aparţin ariei semantice a trecutului. Dar trecerea timpului pare a fi măsura a propriei treceri pentru o conştiinţă discret dilematică. Le datorăm un aer proaspăt de europenism şi refuzul regionalizării în cultură. Astfel. . naţionale.  Expresivitatea se naşte din folosirea unor metafore centrale („Ecou îşi fac. dacă ţinem seama de final. 9. ca rimele poemii”. balada este modalitate de a sugera lirismul la nivel profund.

o idee/ ideea poetică centrală...cum gem. Învăluită-n straie de culcare Aşează-mi-te-alăturea c-un ghem Şi deapănă mereu. 5. Elegie de toamnă”) Cerinţe: 1. 3..” (Radu Stanca – „Frunzele. de vasta Urgie-a toamnei care bântuie. 4. 8.. .  Comentează. 7. Vreau să mă simt la tine ca acasă Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt. niciun cuvânt. Fereşte-mă în preajma ta. Prezintă rolul punctelor de suspensie la finalul catrenelor..  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor „fereşte” şi „ram” 2. în 6-10 rânduri.. Precizează o temă/ un motiv literar.  Transcrie o secvenţă care conţine o imagine artistică şi menţionează felul ei. Analizează o figură de stil. Să n-aud frunzele sub paşi.. Motivează frecvenţa utilizării modului imperativ. 6. prezentă în textul dat..fără-ncetare.. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul „casă”.384  BACUL pe înţelesul elevilor Fă focul şi preumblă-te prin casă Fără să spui nimic. sugestie. Şi nu mă întreba în noaptea asta De ce mă înspăimântă frunzele. 9.. prin evidenţierea mijloacelor artistice.  Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. ambiguitate. reflexivitate).

3. sunt înlocuite aici de o spaimă atavică de moarte. identificabilă în egală măsură în lirica simbolistă. moştenite cultural din lirica simbolistă. nici masă. însă tonurile calme. a nu avea nici casă. „ram”= creangă 2. având ca destinatar o iubită-marionetă. ca în „Decembre” de George Bacovia. de a o depăşi. doreşte să pună fereastra stavilă între interior şi exterior (atât de fragilă prin simbolistica ferestrei. 5. îşi transportă coşmarurile dincolo de pereţi. „fereşte” = apără. dispuse simetric la finalul fiecărui catren. teme: timpul.  Scenariul căderii frunzelor toamnei. textul este o meditaţie asupra lucrării distructive a timpului. devine în context metaforă a curgerii timpului. în faţa naturii dezlănţuite cere căldură („fă focul” având corespondent în poezia lui George Bacovia „Mai spune s-aducă jăratic”). „deapănă”etc.  Expresivitatea rezultă din gradarea discursului. modalitate de a se situa deasupra spaimei.  a-i fi cuiva casa casă şi masa masă. spaţiu-mediator). fără climax.  Titlul. 7. o structură nominală complexă.GENUL LIRIC  385 REZOLVARE: 1. apocaliptic. traduce în fapt spaima de moarte. motive: toamna. poate fi şi o ieşire iluzorie dintr-un anotimp cu sugestii mortuare. revitalizează o specie lirică romantică. camera. astfel încât accentuează o stare de spaimă ajunsă la paroxism. actualizând o imagine vizuală cu valenţe simbolice. Verbul determină acţiune. imagine artistică vizuală: „frunzele cum cad din ram” 6. iubita absentă. căreia nimeni nu i se poate sustrage. iubirea. ca o fiară îngrozită de potop. au valoare stilistică constituindu-se în indici textuali ai reflexivităţii. lege implacabilă a firii.). pe care o revitalizează într-un mod original Radu Stanca. a face/ a duce casă (bună) cu cineva 4. „fă”. prin urmare. trădează efectele terapeutice ale logosului asupra fiinţei bântuite de haosul toamnei. până la înfruntarea tenebrelor prin mărturisire („mă înspăimântă frunzele”). „lasă”. protejează. Pândeşte prin geam teroarea frunzelor crescând alarmant. Căderea frunzelor. percepute cu spaimă.  Punctele de suspensie. expresie culturală a efemerităţii. În ansamblul lui. ascendent. de jale. prin semantismul nivelului verbal (imperativul şi conjunctivul cu valoare de imperativ: „să . Fiinţa înspăimântată se retrage în spaţiul securizant al camerei iubitei. 9.  Verbele la modul imperativ („nu-ntreba”. până la revelaţia propriei extincţii 8.

„să nu simt”. Mă tem că n-am să te mai văd. uneori. că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori. cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.  Precizează rolul cratimei din versul „Mă tem că n-am să te mai văd uneori”. dragoste. cu efect de hiperbolă sau enumeraţia care pare să genereze realitate.” (Nichita Stănescu – „Emoţie de toamnă”) Cerinţe: 1. cum ar fi metafora in praesentia „vasta urgie-a toamnei”. că ai să te ascunzi într-un ochi străin. de partener ca în lirica romantică. impun imaginea dezolantă a unei lumi a singurătăţii şi a spaimei în care iubita nu mai are rol activ. „să n-aud”).  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: a preface. iau cuvintele şi le-nec în mare. productiv. NEOMODERNISMUL NICHITA STĂNESCU TESTUL 93 „E o întâmplare a fiinţei mele” Se dă textul: „A venit toamna. 2. . fie sub aspectul revoluţiei poetice. prin reînvierea valorilor din perioada anterioară. ci de martor şi potenţează drama singurătăţii. fie din perspectiva unui retard literar. acoperă-mi inima cu ceva. şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin. Şuier luna şi o răsar şi o prefac într-o dragoste mare. Astăzi critica literară încă evaluează lirismul perioadei neomoderniste.386  BACUL pe înţelesul elevilor nu văd”. Figurile de stil. Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac. a rafinării marii lirici interbelice.

motive: toamna. reflexivitate). o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice.  Verbele la modul indicativ. . timpul viitor („n-am să văd”. penultima strofă a poeziei.GENUL LIRIC  387 3.  Enumeraţia verbelor la timpul prezent „Şuier luna şi o răsar şi o prefac/ într-o dragoste mare” revitalizează un motiv romantic prin excelenţă. . 4. având nostalgia patriei cosmice. umanizată. amor. imagine auditivă: „şuier luna”. imagine vizuală: „aripi ascuţite până la nori” 6. 6. umbra. 3. în 6-10 rânduri. norul. Astrul predilect al romanticilor este coborât din înălţimile siderale. în strofa a doua. aripa. ambiguitate. 5. sugestie. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul lună. „au să crească”etc”) redau acţiuni potenţiale. 4. pentru conservarea metricii. 8. timpul viitor.  Motivează utilizarea verbelor la modul indicativ. 7.  a trăi în lună/ a fi căzut (parcă) din lună. 9. luna.  Ilustrează. iubirea. a promite (şi) luna de pe cer. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în text. propensiunea spre înalt a îndrăgostitului. dragoste = iubire. 2. 7. un nou însetat de nemărginire. în 4-6 rânduri. 5.  Transcrie două secvenţe de vers/versuri care conţin imagini artistice diferite. în textul dat. Metafora-simbol „aripi (ascuţite)” actualizează motivul zborului. teme: natura. care se subsumează incertitudinilor din sufletul îndrăgostitului.  Cratima are rolul de a marca pronunţarea legată a două cuvinte. subordonată nevoilor îndrăgostitului care o modelează după aspiraţiile sufletului său exuberant. copacul. luna.  Comentează. a lătra/ a urla (precum câinele) la lună. REZOLVARE: 1. Precizează două teme/ motive literare prezente în text. a preface = a metamorfoza.

Toamna.  Precizează rolul virgulei din versul: „Între ape. un nou Demiurg care poate reordona lumea animat de forţa transfiguratoare a erosului. asimilată mai degrabă mamei. este subordonată acum îndrăgostitului. Temerile îndrăgostitului/ artistului sunt generate de posibilitatea eşecului artistic sau al iubirii. Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: greutate. numai ea era pământ. numai ea era pământ” . la nivel stilistic. Între ape.  Expresivitatea se realizează. a piele de copil mirosea spinarea ei a piatră proaspăt spartă a strigăt dintr-o limbă moartă. 9. iubita resimţită ca punct de sprijin în haos.388  BACUL pe înţelesul elevilor 8. ca respirarea. trezeşte şi aici dorinţa de protecţie. o iubită sau poezia. Este posibilă o resuscitare a unui topos simbolist. Luna. în absenţa cărora lumea se goleşte de sens. împrumutată probabil din filozofia platoniciană. astru protector al cuplului de îndrăgostiţi la romantici şi instanţă demiurgică. Ea era frumoasă ca umbra unui gând. râzânda şi plângânda cu lacrimi mari era sărată ca sarea slăvită la ospeţe de barbari. prin apelul la noi modalităţi de expresie şi prin resemantizarea unor toposuri consacrate. motiv de recurenţă în literatură.  Recuperarea marii experienţe poetice a înaintaşilor reprezintă un punct programatic al poeziei neomoderniste. Se adaugă recitirea în cheie personală a marii literaturi de până la el. slăvită. posibile refugii fiind natura sau „mai bine” o instanţă feminină.” (Nichita Stănescu – „Evocare”) Cerinţe: 1. 2. Ea nu avea greutate. TESTUL 94 Se dă textul: „Ea era frumoasă ca umbra unei idei. prin metafora umbrei.

 Nostalgia poetului pentru „dulcele stil clasic” se materializează. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în text.  Comparaţia tautologică „sărată ca sarea/ slăvită la ospeţe de barbari”sugerează o instanţă feminină suficientă sieşi. în 6-10 rânduri. elogiată 2. 4. prin stabilitatea ei. Pronumele feminin de persoana a treia generează ambiguitate. 9. Precizează două teme/motive literare prezente în text. 8. teme: iubirea/creaţia artistică. sugestie. prima strofă a poeziei.  Repetarea anaforică a pronumelui personal „ea” are efect de simetrie la nivel formal şi de gradare ascendentă a ideii poetice. într-o lume instabilă („apa”). 5.  imagine auditivă: „strigăt dintr-o limbă moartă”. a lăsa cu limbă de moarte.  Comentează. un arhetip. 8. Motivează utilizarea repetată pronumelui personal „ea”. 7. prin întoarcerea la frumos. greutate = consistenţă.  Virgula are rolul de a marca dislocarea sintactică a complementului circumstanţial. REZOLVARE: 1. Scrie două expresii/locuţiuni care conţin cuvântul limbă. categorie estetică prin excelenţă clasică. imagine vizuală: „piatră proaspăt spartă” 6. femeia ca mister al lumii. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice. în cazul de faţă. 7. 5. reflexivitate). Asistăm la o răsturnare paradoxală de situaţie: inefabilul este esenţă imuabilă. numai ea este un factor de stabilitate („pământ”). apa. pământul. Aşadar. 6. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. deschizând posibilitatea unor interpretări plurale: iubita.  Ilustrează.  Transcrie două secvenţe de vers/versuri care conţin imagini artistice diferite. farmecul indicibil . motive: lacrima. ambiguitate. slăvită = lăudată. 4. numai ea era pământ” se disociază de restul textului prin materialitatea. în textul dat. a fi în limbă după cineva. frumosul însuşi.GENUL LIRIC  389 3. 3. în 4-6 rânduri. Definiţia metaforică „Între ape.

„Mirosul de copil”. nu parodic. Gerundivele („râzândă” şi „plângândă”) fac o adevărată carieră în epoca paşoptistă. „ca umbra unui gând”). greu definibilă. „strigăt dintr-o limbă moartă”. Şi mă voi învălui în fumul lui Să nu mă mai vadă duhurile.390  BACUL pe înţelesul elevilor al poezieie etc. însă apar şi la Eminescu. Resemantizarea noţiunii de frumos s-a produs şi poartă numele de „operă imperfectă”. Şi aşa voi fi bun Materiei Încă o vreme. MARIN SORESCU TESTUL 95 „Cred că m-am îmbolnăvit de moarte” Se dă textul: „Mă uit la fiecare carte nouă Ca Avram la Isac. cu precădere în prima etapă de creaţie. „ca respirarea”. 9.  Expresivitatea se realizează. „piatra proaspăt spartă”. Şi din litere va curge sânge. Pe când se pregătea Să-l înjunghie. la nivelul lexicului. capătă valoare de superlative stilistice prin conotarea ideii de perfecţiune.” (Marin Sorescu – „O vreme”) . Comparaţiile dispuse simetric. Adoraţia instanţei feminine actualizează feminitatea angelică a romanticilor sau statutul de artă supremă al poeziei. Comparaţia („Ea era frumoasă ca umbra unei idei”) cu valoare de superlativ absolut reliefează tocmai unicitatea. deosebit de expresive sunt „metaforele indicibilului” (Ştefania Mincu): „mirosul de copil”. la începutul fiecărei strofe („ca umbra unei idei”. La nivel stilistic. „piatra proaspăt spartă”. Te voi sacrifica şi eu Pe aceste câteva vreascuri Ale cunoaşterii. „strigăt dintr-o limbă moartă” sunt metafore ale frumosului inefabil. prin reactualizarea registrului arhaizant în scop ludic.

carte. vreme = timp. motive: sacrificiul. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice în susţinerea ideii poetice. penultima strofă a poeziei. un nominal articulat nehotărât. ambiguitate. Pe de altă parte. la temperaturi înalte. 3. REZOLVARE: 1.  Titlul. 5. realitatea în artă. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în text. 6.  Ilustrează.  Metafora „vreascuri ale cunoaşterii” poate actualiza ipostaza artistului/ ucenic‑vrăjitor. 7. un specialist în alchimie. în textul dat.GENUL LIRIC  391 Cerinţe: 1. teme: timpul. este o marcă a modestiei poetului. 8. 7. 2.  Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: vreme. în 4-6 rânduri. în mod atipic. Cratima leagă două cuvinte pronunţate împreună. într-o manieră deliberat ludic. Precizează rolul cratimei în structura „să-l înjunghie” 3. poetul.  a lăsa/a lua cuiva sânge. conştient că arta transgresează veacurile şi îl scoate pe artist din noaptea uitării. carte = tom 2. reflexivitate). nu artistul este . a fierbe/a clocoti sângele (în cineva) 4. Analizează semnificaţia titlului prin raportare la textul poetic. sugestie. imagine vizuală: „din litere va curge sânge” 6. în 6-10 rânduri.  Comentează. Scrie două expresii/locuţiuni care conţin cuvântul sânge. a avea sânge în vine. 4. din necesităţi metrice. 5. 9. a i se urca (cuiva) sângele în obraz/la cap. creaţia artistică. o temă recurentă în literatura lumii: condiţia artei şi a artistului. dezvoltă. care sublimează.  Transcrie o secvenţă de vers/un vers care conţine imagini artistice diferite. o artă poetică realizată cu mijloacele neomodernismului. Precizează două teme/motive literare prezente în text. Textul.

Metafora „duhuri” poate reprezenta tot ceea ce stânjeneşte şi împiedică artistul să creeze sau avatarurile travaliului artistic. percepută ca o adevărată silnicie. opera este cea sacrificată. amintind de execuţiile oficiate de cultele neguroase.  Pe linia neomodernismului. 8. zidind la temelia „altarului” inima şi viaţa. la o recitire a lui în cheie întoarsă. ci arta este acum sacrificată. La Arghezi („Poetului necunoscut”). creatorul de frumos trăieşte sentimentul depăşirii duratei efemere. prin tratarea în registru aparent minor a marilor teme ale literaturii. o jertfă cvasibarbară.iar temele grave ale literaturii sunt privite dintr-un unghi ludic. Este posibilă o actualizare într-o manieră proprie a grelei desprinderi a artistului de produsul finit. amintind de temerile argheziene în privinţa posibilităţii de a fi furat de „iasme”. TESTUL 96 Se dă textul: „Am încălţat cu pantofii mei Drumul. Se adaugă tragismul temperat de ironie şi un vag fir narativ.392  BACUL pe înţelesul elevilor cel care se sacrifică pe altarul artei. 9. I-am pus în cap Pălăria mea verde. În viziune soresciană. numită ludic „încă o vreme”. artistul era cel care făcea sacrificiul.  Expresivitatea se realizează. Apoi m-am dat înapoi În moarte Să mă privesc” (Marin Sorescu – „Portretul artistului”) .miturile literare sunt supuse reinterpretării. Haina i-am pus-o vântului Pe umeri. Asistăm la o resemantizare a mitului estetic. de extracţie populară (impus de balada populară „Monastirea Argeşului”). Procedeul intertexualităţii (referinţa mitologică la tatăl care nu pregetă să îşi sacrifice fiul ca dovadă irefutabilă a credinţei sale) are rolul de a sublinia tragismul desprinderii artistului de opera sa. al propensiunii în eternitate. prin limbajul deliberat prozaic. Învăluit în scutul protector al artei. Cu pantalonii am îmbrăcat copacii Până la frunze. în manieră neomodernistă. tratate în registru minor.

Selectează o sintagmă care sugerează spaţiul. iar în al doilea caz. 9. în 6 – 10 rânduri.  Sinonime contextuale: am îmbrăcat = am înveşmântat.  Tema condiţiei creatorului. a pronumelui personal. 5. în 4 – 6 rânduri. 3. 4.GENUL LIRIC  393 Cerinţe: 1. vai de capul lui. cu capul plecat. în primul caz. 6. REZOLVARE: 1. a-şi pleca capul.. din cap până-n picioare. bătut/ căzut în cap. a scoate capul în lume. a-şi pierde capul. a da pe cineva peste cap.  Cratima este obligatorie deoarece uneşte sau determină pronunţarea împreună. 4. a participiului „pus” şi a pronumelui personal. sugestie.. ultima strofă. am încălţat. 8. prezentă în textul dat./ Drumul. Explică folosirea cratimei în structura: „i-am pus-o vântului”. ambiguitate. reflexivitate).. având în vedere contextul. Identifică o temă/ un motiv. a nu-şi mai vedea capul de. Analizează două figuri de stil. 2. 3.  Comentează.  Transcrie o secvenţa care conţine o imagine artistică şi menţionează felul ei.  Menţionează un sinonim pentru am îmbrăcat. formă neaccentuată „o” (postpus). cu un cap mai sus.. Dimensiunea spaţială este redată prin: „Am încălţat. Scrie două expresii/ locuţiuni în care să intre cuvântul cap. am încălţat = am pus.” . 5. Motive: motivul transfigurării prin artă. formă neaccentuată de persoana a III-a „i-” şi a auxiliarului „am”.  Ilustrează. motivul artistului. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. a se da cu capul de toţi pereţii. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice. 6.  Expresii şi locuţiuni în care intra substantivul cap: cu noaptea-n cap.  Imagine vizuală: „I-am pus în cap/ Pălăria mea verde”. 7. 2..

pantalonii. dar apare un transfer metaforic în structurile verbale. Exact deasupra patului meu. a obiectelor: drumul. vântul sunt elementele suport ale liricizării pieselor de vestimentaţie (pantofii.  Expresivitatea poeziei lui Marin Sorescu se explica mai întâi prin capacitatea poetului de a revitaliza o direcţie interesantă în lirica românească: cea a ironiştilor. capacitatea de a recontextualiza limbajul).394  BACUL pe înţelesul elevilor 7. hiperbola are la bază transferul metaforic verbal. poate reface. devenită preocupare obsesivă a existenţialiştilor. Aici se produce un transfer al fiinţei în corpul mare al universului. Astfel. avantaj necesar pentru autoevaluare: „Să mă privesc”. care asemenea Demiurgului mare. pe linia unui „remake al expresionismului”. Rezultatul nu este un construct ciudat. dacă îl parafrazăm pe Nicolae Manolescu. pălăria). concomitent cu poetizarea clişeelor. poate transfigura realitatea. 9. TESTUL 97 Se dă textul: „Un fir de păianjen Atârnă de tavan. din valorizarea locurilor comune. de care Arta se apropie prin nostalgia arhetipurilor. pentru că acest poem cu valoare de artă poetică dovedeşte cum totul poate deveni lirică.  Contemplarea sinelui ca temă secundară se naşte din ipostaza orgolioasă a creatorului: „m-am dat înapoi”. Tema gravă. 8. Tonalitatea ludică nu se stinge: abstractul şi concretul se întâlnesc în mod constant. Noua realitate „poezească” se naşte din asocierea spontană a unor clişee: evaluarea creaţiei şi desprinderea de materie prin moarte. iar scriitorul obţine. atât de comentată pentru lirica populară. Prima măsură a poetului pare persiflarea unor locuri comune (condiţia creatorului şi a creaţiei). dincolo de corespondenţele romantice sau de comuniunea om-natură. haina.  Textul se caracterizează prin simplitate la nivel stilistic. Topârceanu. Eminescu si G. Transpunerea eului în universal duce la hiperbolizarea sinelui creator (ca figură de stil derivată. copacii. . Mesajul grav pare îmbrăcat în turnură ludică: numai moartea pare suficient de aproape de lumea ideala a Ideilor lui Platon. firesc. metafora verbală „Am încălţat cu pantofii mei/ Drumul” redă condiţia creatorului. încât să obţină arta din banal. moartea oferă acum „avantajul” distanţei. în tonalitate liric-ironică (pe linia Witz-ului romantic) o nouă conştiinţă de sine. ci un nou întreg. intre care enumerăm pe M.

având în vedere contextul. 3. 4. în 6 – 10 rânduri. penultima strofă.GENUL LIRIC  395 În fiecare zi îl observ Cum se lasă tot mai jos. 2. Analizează două figuri de stil. (M./ Mi se aruncă de sus”. Mi se trimite şi Scara la cer – zic.Suflete. reflexivitate). 6. 5.  Transcrie o secvenţă care conţine o imagine artistică şi menţionează felul ei. 9.  Explică folosirea semnelor de punctuaţie în contextul: „Scara la cer – zic. Sorescu – „Scară la cer”) .  Ilustrează. Scrie două expresii/ locuţiuni în care să intre cuvântul fir.  Menţionează un antonim pentru deasupra. ia-o tu înainte. sugestie. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. ambiguitate. prezentă în textul dat. Pâş! Pâş!” Cerinţe: 1. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice. Identifică o temă/ un motiv. 8.  Comentează. 7. Sunt doar fantoma celui ce am fost. Mă gândesc că trupul meu Este totuşi prea greu Pentru scara asta delicată. . delicată. Mi se aruncă de sus! Dar am slăbit îngrozitor de mult. în 4 – 6 rânduri. Selectează o sintagmă care sugerează spaţiul.

2. cu valoare de lamentaţie laitmotiv a pacientului modern „am slăbit îngrozitor”. Imagine vizuală: „Un fir de păianjen/ Atârnă de tavan” 6.  Condiţia umană stă sub semnul cunoaşterii până în momentul tragic al propriului sfârşit.  Folosirea ghilimelelor are rolul de a marca reproducerea unui fragment din opera lui Marin Sorescu. Bara de vers are rolul de a marca sfârşitul unei unităţi prozodice: versul. când demnitatea umană pare a fi salvată de poetizarea detaliilor. Strofa aceasta realizează tensiunea lirică (prin epitetul calificativ „delicată”) ce va pregăti distihul final cu îndemnul ca sufletul să pornească singur în marea aventură. Spaţiul este sugerat de structura: „deasupra patului meu”. scării. metafora colocviala „Sunt doar fantoma celui ce am fost”) devin pretexte ale spiritualizării prin accentuarea unui plan secund: al spiritului care se desprinde. a tăia firul în patru. a se ţine/ a atârna numai de un fir de aţă/ de păr. 4. poezia unui mare ironist dobândeşte valenţe tragice. poate.396  BACUL pe înţelesul elevilor REZOLVARE: 1. Antonim contextual: deasupra – dedesubtul. 3. 5. iar scara dobândeşte un epitet calificativ „(scara asta) delicată” care-i subliniază caracterul imaterial şi anticipează inerenta disociere suflet –trup.  Metafora nominală „Scară la cer” are rolul de a sugera iminenţa morţii în spaţiul de suferinţă („patul meu”). Motive ale suferinţei moderne (spitalul. Linia de pauză introduce incidenta care marchează planul vorbirii prin verba dicendi „zic”. Virgula delimitează acest plan şi evidenţiază revenirea la discursul poetic. 7.  Tema condiţiei umane. Astfel. motivul suferinţei/ al omului în suferinţă. dar fără ca acesta să aibă solemnitatea tradiţională a sfârşitului. . Mann). sanatoriul surprinse sinecdotic prin sintagma „patul meu”) şi ale degradării fizice (consideraţia aproape medicală. preluat din lirica lui Blaga şi transpus într-o lume a sacrului camuflat în profan. Suferinţa este înregistrată aproape contabil pe patul de spital (echivalent banal al sanatoriului din „Muntele vrăjit” de Th. Motivul păianjenului.  Expresii şi locuţiuni cu substantivul fir: de-a fir a păr. delicată – grosieră. şi tonalitatea gravă devine autoironică. a morţii. De aceea. Este un simbol thanatic aproape desacralizat. în succesiunea nedefinită de zile: „În fiecare zi”. 8.

 Sugestia morţii şi a neantului de care se teme mereu conştiinţa modernă sunt evitate prin folosirea unui simbol thanatic banal: pânza de păianjen. pe câmpul de luptă. Am simţit soarele până la osii Şi luna Pe la miezul nopţii. ceea ce impune aproape comparaţia cu imaginea cerului pe care o reţine prinţul Andrei. Considerat animal psihopomp. ca şi vrabia sau bufnita. într-un spaţiu unde grandiosul nu mai este posibil. Au trecut peste mine Maşini mici.GENUL LIRIC  397 9. TESTUL 98 Se dă textul: „Ţin locul unei pietre de pavaj. Dar aici. rănit grav. Norii mă apasă cu umbra lor. păianjenul face necunoscutul acceptabil prin materializare. De evenimente grele Şi importante Am făcut bătături Şi cu toate că-mi port Cu destul stoicism Soarta mea de granit Câteodată mă pomenesc urlând: Circulaţi numai pe partea carosabilă A sufletului meu. Barbarilor!” (Marin Sorescu – „Muntele”) . Tancuri Şi tot felul de picioare. moartea se manifestă în dimensiunea intimistă a patului de suferinţă. într-o pagină memorabilă din „Război şi pace” de Tolstoi. Am ajuns aici Printr-o regretabilă confuzie. Autocamioane.

 Expresii şi locuţiuni în care intră substantivul noapte sunt: de noapte = care lucrează noaptea. 6. Scrie două expresii/ locuţiuni în care să intre cuvântul noapte. 4.398  BACUL pe înţelesul elevilor Ceinţe: 1. Tema condiţiei umane. Sensul figurat se găseşte în enunţul: Umbra tristeţii apare pe chipul ei. 4. pe de o parte. al hazardului. noapte de noapte. azi-/astă-noapte. 7. sugestie. denotativă. Selectează o sintagmă care sugerează timpul. Timpul este sugerat prin structura „până la miezul nopţii”. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate.  Prezintă rolul semnelor de punctuaţie în structura „A sufletului meu. 5./ Barbarilor”. 5. motivul prezentului derizoriu.  Transcrie o secvenţă care conţine o imagine artistică şi menţionează felul ei.  Ilustrează.. respectiv. în 4 – 6 rânduri. prezentă în textul dat. Identifică o temă/ un motiv. 6. motivul muntelui. 7. 2.”. 3.. iar bara oblică punctează finalul versului ca unitate prozodică. în care acesta să aibă valoare conotativă. reflexivitate).  Construieşte două enunţuri cu substantivul umbră. 8. Analizează două figuri de stil. Virgula izolează vocativul. 3. Imagine de mişcare: „Au trecut peste mine/ Maşini mici. 2.  Epitetul „regretabila (confuzie)” pare să concentreze esenţa existentei umane aflate sub semnul întâmplării. ultima strofă. 9. REZOLVARE: 1. din zori până-n noapte.  Ghilimelele au funcţia de a puncta reproducerea unui fragment din opera lui Marin Sorescu.  Comentează. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice.  Sensul propriu al cuvântului apare în enunţul: Tânărul stă la umbra cireşului bătrân. ambiguitate. şi al unei . în 6 – 10 rânduri.

cum i se întâmpla antieroului modern). cele două planuri ale discursului. nu lipsită de plasticitatea. 8. însă. de surpriza oferită de simpla alăturare a tonurilor. De exemplu. 9. scriitorul pare să surprindă condiţia unui obiect umil – piatra de pavaj. Al doilea plan aduce dimensiunea abstract-spirituală (prin substantivul abstract „sufletul”. cu restricţia previzibilă „numai pe partea carosabilă”. care uita să ofere suflet celor care-l au. Metafora „Norii mă apasă cu umbra lor” realizează în cadrul discursului reflexiv ideea unui spirit hipersensibil.  Ultima strofă conţine poanta. în poezia de faţă. Se alătură. ce poate fi înţeleasă şi la modul propriu dacă am considera textul un pastel pe linia realizării neomodernist (natura stare de suflet din pastelul psihologic al moderniştilor devine natura imagine a sinelui şi reprezentare cosmică a antropomorfului). Primul ţine de registrul colocvial. aproape manieristic. . pe linia celebrei „opera aperta” a lui Umberto Eco.GENUL LIRIC  399 permanente erori de creaţie (demiurgul încă din „Tablourile biblice” ale lui Arghezi greşise aluatul fiinţei umane) sau a creaturii (compromisul ne determină la conformism. de o materialitate grea (vecin cu clişeul şi limbajul de lemn). eşuată lamentabil din eroare. cu determinant-forte al subiectivităţii şi al individualizării „meu”). griul existenţial). se transformă în altceva. cheia lirică ce descuie însă ipotezele interpretative şi nu le limitează. pentru că exprimă îndemnul citadin al ofiţerului de politie rutieră „Circulaţi”. În fapt.  Ambiguitatea structurală a poeziei vine. Vocativul final „Barbarilor” trebuie să scoată din amorţire o lume a materialismului. care. determină apăsare. Obiectul devine semnul. din aparenta simplitate a structurilor lirice. cum au evidenţiat critici ca Eugen Simion sau Nicolae Manolescu. textul poate fi citit ca pastel răsturnat (din punctul de vedere al pietrei) sau ca parabolă a fiinţei umane în regimul totalitar („regretabila confuzie” poate ţine de regim sau de statutul ontologic. pentru care inefabilul are consistenţă. purtătorul unei valori intrinseci universului liric. din poetizarea transparentă a suprafeţelor mate ale obiectelor. materia şi imaterialul care apasă.

Era Bufonul nostru numai catifea Şi pe dinăuntru şi pe dinafară. pentru că doar piereau într-un glob de lumină De culoarea lor întunecată Pentru prăjiturile de ciocolata. Zic ciudat. Am început atunci să mănânc în cascade Cataifuri. . pe rotile.400  BACUL pe înţelesul elevilor LEONID DIMOV TESTUL 99 „Cum roade visul firea cea aieve” Se dă textul: „În laptele dimineţii aceste Din oraşul climateric cu însuşiri alpestre Au explodat ciudat prăjiturile din vitrină. rulade. Simţeam în juru-mi umede boturi. Se mişca degeaba. Mort subit Pe când plutea de plăcere printr-un veac văruit. exista fără să fie. Toata lumea se făcea că nu-l ştie. mă umflam ca un aerostat Cu bube dulci şi diabet zaharat. Verzui şi galben un pic Pentru prăjiturile cu fistic Şi aşa mai departe. Un vulpoi de cârpă cu coadă uşoară. Dar să lăsăm gluma. Eu mă gândeam. Bufonul unui rege mort cu zile. cu scame de tăciuni Pentru prăjiturile de căpşuni. pişcoturi Şi creşteam. Era – dacă vreţi – o filozofie. baclavale. Că nu-l vede când se strâmba-n spate Şi presăra boare tulbure pe linguriţe plate... Roz. bineînţeles la moarte Când a intrat sunând din clopoţei. Înghiţeam în neştire bezele.

M  enţionează două antonime pentru lumină. 9.  Prezintă rolul semnelor de punctuaţie în structura „Era – dacă vreţi – o filozofie”. Scrie două expresii/ locuţiuni în care să intre cuvântul zi. 7. 5. întuneric 2. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice. Analizează două figuri de stil. Selectează o sintagmă care sugerează timpul. a trăi cu zile. prin implicarea categoriei estetice a grotescului. Lumină = beznă. rulade” = imagine vizuală. în 6 – 10 rânduri. 6. tema morţii. reflexivitate).  Transcrie o secvenţă care conţine o imagine artistică şi menţionează felul ei. având în vedere contextul. în mitologia greacă. 5. 6. ambiguitate.GENUL LIRIC  401 Acolo în munţii limpezi din zarea zmeurie La masa pătrată din cofetărie.  Metafora „bufonul” şi definiţia metaforică „Un vulpoi de cârpă cu coada uşoară” realizează o imagine terifiantă a morţii. prezentă în textul dat. motivul visului. 8. cu ziua-n cap. incipitul. expresivitate. 3. baclavale.” (Leonid Dimov – „Vis cu bufon”) Cerinţe: 1.  Comentează. sugestie. 3 a trăi de pe o zi pe alta. Liniile de pauză delimitează o incidentă de restul enunţului. Identifică o temă/ un motiv.  Evidenţiază o caracteristică a limbajului poetic existentă în text( la alegere. REZOLVARE: 1. . 4. 2. „ Am început atunci să mănânc în cascade/ cataifuri. 4. Demitizarea este evidentă. „în laptele dimineţii”. dacă ne raportăm la reprezentarea alegorică a morţii sub forma unui înger. 7.

fastidioasă. Enumeraţia unor articole gastronomice. La nivelul lexicului.402  BACUL pe înţelesul elevilor Sub aparenţa de paiaţă a bufonului. Intruziunea insolitului se produce fără o avertizare prealabilă a cititorului. posibilă reprezentare a existenţei umane. aparent fericite. rulade” poate ascunde o încercare zadarnică de împotrivire sau de ignorare deliberată a pericolului. de Turn Babel al vocabulelor.. iremediabil înecate în profan. O altă metaforă deosebit de expresivă este „zarea zmeurie”. „Rime alegorice”) confundarea deliberată a celor două („Vino vis sau vino moarte. ridicolă. 8. Indicele spaţial. mustind de arome şi culori..Visul cu bufon. Eminescu. tipic barocă.  Incipitul poeziei propune o metaforă temporală. stenic. panglici. reprezentare a degradării artistului modern). întrucât „viermele vremilor roade în noi” („În van cătaveţi. prin ideea de disipare a contururilor. astfel încât explozia devine iminentă. prin îngrămădirea în spaţiul relativ îngust al cofetăriei. . baclavale. 9. reprezentare alegorică a punctului terminus.  Expresivitatea se realizează prin metaforele inedite. aduce sugesia unei existenţe-labirintice. se insinuează însă o realitate tragică. între care „veac văruit”. Metafora pregăteşte saltul în planul oniric. „dimineaţa rozacee”. onirică. „oraşul climateric cu însuşiri alpestre” impune un spaţiu robust. de neclaritate. Nobilul măscărici al Totalităţii”. o construcţie fantezistă. Gradaţia ascendentă: „Am început atunci să mănânc în cascade/ Cataifuri. de a o subordona. propice sănătăţii. Luarea peste picior a gravităţii morţii devine metodă de a o face mai suportabilă. un soi de bazar. poetul devine „măscăriciul unui împărat. Ipostaza apare şi la Ion Barbu (menestrelul „cu pungi. foaie-n două feţe”-M. având corespondente sinonimice precum: „amiaza lăptoasă”. sugestie a necunoscutului. Reprezentarea grotescă a morţii insinuează ideea neîmpăcării cu gândul că omului i se refuză mitul tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte. logoreea suprarealistă devine marcă distinctivă şi sursă a expresivităţii. În viziune dimoviană. a indicibilului morţii.” – Mihai Eminescu). viaţa ca hidos carnaval al morţii. de netăgăduit. în realitate tragice. pentru mine e totuna”). resuscitează viziuni romantice: labilitatea graniţelor dintre viaţă şi moarte („Moarte şi viaţă. „în laptele dimineţii”. beteli cu funtă”. Senzaţia de irealitate se insinuează prin progresia ameninţătoare a lumii obiectuale.

Identifică o temă/ un motiv.. ziua. toamnă. ochii mei ţi-i dau. toamnă. toamnă. Astă-noapte zarea-n iarbă Încerca să se sfâşie. 4. Paşii mei alungă-mi-i. pomii verzi Uite. având în vedere contextul. (Ana Blandiana – „Cântec”) . Ieri spre seară-n vântul galben Arborii-n genunchi plângeau. urlete. Scrie două expresii/ locuţiuni în care să intre cuvântul ochi. Lasă-mi. 3. Dimineaţa bolta scurse Urlete de ciocârlii (. nu mai Plânge-n soare fum. 5. Înserează-mă pe mine.GENUL LIRIC  403 ALŢI POEŢI NEOMODERNIŞTI TESTUL 100 „Sunt şi Euridice eu” Se dă textul: „Lasă-mi. toamnă.. cerul lin. Fulgeră-mi pe frunte mie.-n aer păsări.  Transcrie o secvenţa care conţine o imagine artistică şi menţionează felul ei. toamnă.) Lasă-mi.  Prezintă rolul semnelor de punctuaţie şi de ortografie în: „Lasă.-n aer păsări”. Lasă. Mă-nserez oricum.” Cerinţe: 1.  Menţionează un sinonim pentru lin. 2.

iar omul tinde să se substituie naturii. Analizează două figuri de stil. debutând cu imperativul „Lasă”. sugestie. 4.  Metafora verbală „mă-nserez”este inedită prin transferul atributelor unui fenomen natural asupra fiinţei umane. în 6 – 10 rânduri. 7. moartea.  Comentează. Cum paşii omului pe pământ nu se mai cunosc. ”dimineaţa” 7. de a zădărnici marea trecere. Este posibil şi un dialog. a păzi/ a îngriji pe cineva ca ochii din cap.  Virgulele au rolul de a delimita un substantiv în cazul vocativ de restul enunţului. ambiguitate. în 4 – 6 rânduri.  Ilustrează. Interesantă este relurea unei problematici funciar romantice – de extracţie folclorică însă – natura şi omul. Conştientă de caducitatea sa.  Strofa a treia reia structura celor anterioare. teme: timpul. cu marea experienţă poetică anterioară. făptura umană cere imperios perpetarea lumii naturale. Eminescu („Iar timpul creşte-n urma mea: mă-ntunec”) sau Tudor Arghezi („Toţi au înnoptat”). Marin Sorescu. o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. strofa a treia. prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor artistice. La un coleg de generaţie. motive: toamna. păsările. peste timp. 9. reflexivitate).404  BACUL pe înţelesul elevilor 6. simboluri ale elevaţiei spirituale pot sugera tentaţia celestului. 3. 8. Asistăm la o regândire a raportului om/ natură propus de literatura populară: natura nu mai este supusă procesului de antropomorfizare. lin = senin. cu regândirea raporturilor dintre acestea. „s-a făcut târziu în mine şi în salcâmul din faţa casei” („Iona”). pomii. ”Urlete de ciocârlii” = imagine auditivă 6. dorinţa depăşirii condiţiei umane şi redobândirea patriei cosmice. ”astă-noapte”. REZOLVARE 1.  a creşte văzând cu ochii. iarba 5. 8. prezentă în textul dat. marcă a unui discurs adresat şi expresie a dorinţei de a ţine lumea pe loc. . Selectează o sintagmă care sugerează timpul.înserarea. urlete = ţipete 2. a face un lucru cu ochii închişi.

 Expresivitatea se realizează. . 9. într-o imagine deznădăjduită. la nivel sintactic. expresionistă. Nivelul stilistic se constituie. în sursă a expresivităţii textului. ”arborii-n genunchi plângeau” configurează un tablou apocaliptic prin amestecul grotesc al celestului cu teluricul.GENUL LIRIC  405 Metafora „urlete de ciocârlii” conotează o durere de proporţii universale. Metaforele ”zarea-n iarbă/ Încerca să se sfâşie”. de asemenea. prin repetiţia de tip anaforic care conduce la realizarea unui paralelism sintactic imperfect. generată de timpul implacabil.

adică nobleţea vocabularului. însă principiile neoclasicismului primesc o nouă întrupare prin „Arta poetică” a lui Boileau. • creator al unei opere care s-a impus în conştiinţa unui popor sau a umanităţii (Shakespeare. classicus = scriitor de rangul întâi şi de viţă nobilă. care evidenţiază cultul normei şi nevoia de echilibru. Apariţia sa este favorizată de climatul politic (absolutismul monarhic al lui Ludovic al XIV-lea. Creangă. excesiv ornamentată. Curentul rămâne tributar „Poeticii” lui Aristotel. Rebreanu). lat. al XVII-lea: Corneille. Profil cultural şi principii estetice . concretizat în evitarea termenilor consideraţi apoetici (vulgari. Dante. Racine. Horaţiu). opulenţa. Mişcarea apare în secolul al XVII-lea. La Fontaine). căutând spectaculosul. concretizată 77  Temenul are dublă etimologie: lat. Ovidiu. comuni. Alecsandri). solar. resimţite întâi de iluminişti. „Decalogul” clasic: • primatul bunului-simţ.CURENTE LITERARE CLASICISM77 Accepţiile termenului: • artist reprezentativ pentru cultura Antichităţii greco-romane (Homer. Eminescu. • reprezentant al mişcării culturale clasicism (autor francez din sec. Anacreon. Petrarca. necesar într-o Franţă dominată de anarhia datorată războaielor religioase şi lungii regenţe a lui Mazarin). apolinic (V. primele decenii stau sub semnul barocului78. dar nu întreaga perioadă este clasică. classa = autor canonic 78  Barocul = mişcare culturala caracterizată prin stil fastidios. de ordine. • temperament artistic echilibrat.

comedia. prin asta se distinge de verosimilul realist. impunerea unor categorii estetice din sfera pozitivă (frumosul. Insuficienta individualizare se explică prin faptul că reprezintă o tipologie umană. şi clasicii resimt caracterul constrângător al gândirii. idealizat prin cele două specii acceptate: comedia şi tragedia. 81  Dimensiunea socială va fi câştigată de personaj abia în perioada Realismului. creaţia stă sub semnul simetriei. regula separaţiei şi a ierarhizării genurilor (epic. în realism.CURENTE LITERARE  407 • • • • • • • • • în simplitate). sociabil. de timp şi de acţiune se referş la domeniul dramatic. claritatea exprimării este consecinţa fireasca a unei gândiri eliberate de dogme religioase. lipsit de dimensiune socială81. dialoguri didactice şi moralizatoare. raţional. satira – percepute inferioare). epigrama. pentru care imaginaţia va deveni punct programatic. liric) şi speciilor (tragedia. echilibrat. . mitologia greco-latină. canonul Antichităţii se impune şi la nivelul surselor de inspiraţie: istoria antică. sublimul. la nivelul expresiei. canonul clasic impune norme de urmat: regula celor trei unităţi (de loc. cosmos coerent. epistola. Universul ficţional rămâne alternativă la real. şi al armoniei. În clasicism. inteligibil. o zi anume şi-un singur fapt deplin” Boileau – „Arta poetică”) 80  Verosimilul clasic înseamnă preocuparea pentru idealitate. care îşi acceptă locul în Univers. geocentric. În consecinţă. Eroul) şi contraexemple (Avarul. imuabil. scriitura presupune rafinare a expresiei. 82  Prin urmare. de timp şi acţiune79). fabula. regula verosimilului80. adică o un ideal moral definit prin exemple (Înţeleptul. onorabil. nu doar romanticii. opus hipersensibilităţii romantice. gândirea/ raţiunea devine condiţie sine-qua-non a Creatorului. Încornoratul). confirmată de acţiunea ulterioară (personaj static. consecvenţa caracterului clasic. oda. epopeea. pentru că interesul scriitorul merge spre natura umană. previzibil). la nivel compoziţional. modelul uman este omul sănătos. Are în vedere limite spaţio-temporale şi de acţiune („Un loc. dramatic. este considerat inferior). imaginaţia se supune „jugului raţiunii”82 (Boileau). Caracterul clasic este redus la o dominantă de caracter. imnul – considerate superioare. tipul avarului se explică structural. conştiinţa ficţiunii în marginile realului şi posibilului. 79  Regula de loc. Fanfaronul. mediul decide prin influenţa nemijlocită pe care o exercită. tragicul) şi acceptarea comicului. dar îi este superior. pentru înfierarea defectelor sociale şi general-umane (prin urmare.

care va genera un orizont de aşteptare social şi politic mai înâi în Occident şi apoi în Orientul Europei. sub semnul individualităţii care triumfă. cel mai cunoscut fiind „Prefaţa” la drama „Cromwell” de Victor Hugo (1827).1865) lansează o dezbatere culturală aprigă în societatea franceză.408  BACUL pe înţelesul elevilor ROMANTISM Accepţiile termenului: • atitudine general-umană. cât şi la cristalizarea unei noi viziuni sociale. pentru că afirmă substituirea raţiunii clasice cu sentimentul. contribuind atât la schimbarea unui model cultural perceput ca insuficient. Apar idealurile liberale şi cele naţionale. 83  Cel mai cunoscut reprezentant este Goethe. fără îndoială. sentimentalism. „Sturm und Drang”83 din Germania. Profil cultural . • (accepţie didactică) curent artistic declarat anticlasic. scriere care dă măsura maturizării literaturii române culte. apărut în Europa Occidentală a sfîrşitului de secol al XVIII-lea şi început de secol al XIX-lea. Prima contestare a modelului clasic (Edictul de la Nantes . al cărui roman „Suferinţele tânărului Werther” despre iubirea imposibilă exprimă şi formează noua sensibilitate. interiorizare. Prin destinul protagonistului. care vor defini conceptul modern de naţiune. Polemizând cu clasicii. autorul propune o nouă interpretare a motivului medieval faustic. La treisprezece ani distanţă apare la noi o scriere cu statut echivalent „Introducţie” la „Dacia literară” de Mihail Kogălniceanu. Prima vârstă a Romantismului capătă individualitate în Occident. Între şcolile perioadei cea mai interesantă rămâne. ROMANTISMUL EUROPEAN Saturarea gustului public de constângerile clasice („Nu există reguli. în texte-program. scriitorii romantici din Occident îşi găsesc vocaţie de teoreticieni. definită prin sensibilitate. nici modele” – Victor Hugo) şi convulsiile sociale (conflictul nobilime – burghezie incipientă) favorizează libera afirmare a personalităţii umane şi construirea unui nou canon cultural. fiind cunoscută sub numele de Preromantism. Poemul „Faust” îl impune definitiv pe creator între marii artişti ai lumii.

marii negustori şi boieri cunosc Occidentul. a memorialisticii abia sublimate. Reuşesc. prin asimilarea modelului romantic. realizându-se mai ales sub forma jurnalului de călătorie. Bolintineanu. Heliade-Rădulescu. deoarece. dimpotrivă: clasicismul îmbogăţeşte romantismul. Pacea de la Adrianopole85. Kogălniceanu. Schimbarea axei culturale în spaţiul românesc se datorează contextului politic: Revoluţia lui Tudor Vladimirescu84. Alecsandri. Leopardi. Shelley. 1857). cât mai ales culturale. la noi. fraternitate. 85  Pacea de la Adrianopole (1829) înseamnă redobnândirea libertăţii comerţului românesc. estetica romantică nu intră în polemică cu programul clasic. Victor Hugo. moderat” (P. 86  Scriitorii romantici sesizează capacitatea poeziei de a reprezenta idealitatea existeţei. Unirea Principatelor). pentru că formula lirică86 este percepută ca superioară. Astfel. Ghica) la Eminescu (defazat în raport cu romantismul european. Byron. reţinem nume ca: Novalis. prin modelul Poetului-Cetăţean. pe filieră franceză. într-o perioadă scurtă. Musset. Bălcescu. de autohtonizare în acord cu idealurile sufletului naţional. Poe. • sinteza culturală până la formula unui „romantism cuminte. libertate. iar consecinţele vor fi atât politice (Revoluţiile paşoptiste. conturarea identităţii culturale a literaturii: poetul îndeosebi devine un ales. a fiziologiei. de la generaţia paşoptistă (Cârlova. ilustrează fenomenul de adaptare. Puşkin. • asimilarea ideilor liberale: egalitate. Romantismul paşoptist presupune: • exacerbarea sentimentului naţional. Călinescu). 84  Revoluţia lui Tudor Vladimirescu (1821) este sfârşitul dominaţiei fanariote şi revenirea la domniile pământene. prin reevaluarea dacismului. Lamartine. Asachi. Heine. Toţi reprezentanţii romantismului românesc. anunţate de Baudelaire – „Florile răului”. contemporan cu primele manifestări ale poeziei moderne. povestirea realistă cu funcţie moralizatoare – pretext pentru demascarea viciilor sociale. tocmai din cauza temei naţionale şi a dorinţei de a sublinia specificul etnogenezei româneşti (mitul primului „descălecat” – cucerirea Daciei de către romani). ROMANTISMUL PAŞOPTIST . prin suprimarea monopolului turcesc. Cornea) sau a unui „romantism clasic” (G.CURENTE LITERARE  409 Între marii scriitori ai acestui curent literar. Scriitorii urmăresc redeşteptarea conştiinţei naţionale prin valorificarea unei mitologii naţionale. prin retorismul cu intenţie persuasivă din poezia ocazională. în timp ce proza rămâne cantonată în cotidian. Hölderlin.

cu dispariţie prematură. Se constată o evoluţie la nivelul limbajului artistic şi al imaginarului. revoluţionar. apar ca teme: istoria. natura. Odobescu. noaptea). fantoma. continuă programul artistic al romanticilor paşoptişti. • adaptarea unor specii literare cultivate de poeţii occidentali: elegia. ROMANTISMUL EMINESCIAN . patria în primejdie. reprezentativ pentru prima vârstă a poeziei („dimineaţa poeţilor”).personificarea . Astfel. • introducerea unor teme şi motive literare noi după modelul romantismului occidental. legenda sau preluat din inventarul clasic: oda.410  BACUL pe înţelesul elevilor • retorism87. necenzurate: diminutivul cu valoare afectivă. iubirea. invocaţia . iubita în aşteptare. intejecţia. damnat.enumerare în triadă. balada. Opţiunea scriitorilor paşoptişti rămâne lirismul mesianic. cu o sensibilitate exacerbată.folosirea mijloacelor afective care exprimă trăiri puternice.hiperbola . Poetul răspunde de sufletul oamenilor”. previzibil . Zburătorul. iniţiat de Victor Hugo: „Arta are o misiune socială.epictetul convenţional. Generaţia romantică postpaşoptistă. Hasdeu. trăind o iubire nefericită. însingurat între semeni. Romantismul românesc nu-şi găsise încă Poetul exemplar. satira. stele. mormântul. iar biografia lui Eminescu întruneşte toate datele geniului romantic: idealist. ce a determinat procesul mitizării început chiar cu primul studiu al lui Maiorescu. imnul. meditaţia. epopeea. poetul nefericit. fie pe linia patetismului romantic (Hasdeu). iar ca motive: iubirea neîmplinită. motivele imaginarului nocturn (luna. 87  Retorica paşoptiştilor presupune: . timpul distrugător.gradaţia. eroul în primejdie. reprezentată de Filimon. utilizată în paralelism pentru valorile ei retorice („”) . ruinele. poemul eroic. iar maniera de realizare – rudimentară – se înscrie pe linia autohtonizării romantismului prin recuzita cadrului intim. fie prin îmbinarea imaginarului romantic cu programul realist şi clasic (Filimon). fabula. preluat din retorica populară. • formula poetică a confesiunii romantice este puţin folosită. iubita moartă.

Valhala. Trăsăturile romantismului eminescian: • preocupare pentru mit. Mitul dacic dezvăluie nevoia romanticilor de a se întoarce la origini. nu sursa poeziei eminesciene. balta. 89  Au numeroase realizări (fântâna. râul. difuze la nivel auditiv (reeditare a muzicii sferelor). Tieck. floarea albastră90. Diana etc. Este un romantic nu ca Lamartine. prin curgere sau izvorâre şi spaţiu de naştere şi renaştere. apele89. salcâmul. minor). amintirea (expresii ale idealităţii romantice). existenţialist. întrun timp al idealităţii. Conform vechilor cosmogonii. trestia. are valoare de axis mundi. • natura sacralizată. ci impune profilul poetului încadrat de Virgil Nemoianu în High Romanticism. lacul. care consumase romantismul. dar şi de armonie la nivelul Universului mare şi al cuplului. universul s-a născut din ape. mistic al genialităţii. ca Novalis. Este un romantism nocturn. 91  Cu aceeaşi funcţie mitică de axis mundi. Ca temă se realizează prin motive specifice viziunii lui Eminescu: arborele88.CURENTE LITERARE  411 În contextul literaturii europene. Musset (romantism sentimental. Leopardi). nu concretul. şi prin reprezentări ale geologicului (muntele şi dealul91). Este investită cu atributul eternităţii (vezi finalul poeziei „Revedere”). odaia. omologată în valoare existenţială cu Dumnezeu. pe care însă îl ilustrează la un nivel poetic superior. 92  Principiu cosmogenetic. cu atât mai interesant cu cât exprimă şi nevoia unei descendenţe ilustre. iar opţiunile poetului sunt diverse: natura sălbatică. . capabile să motiveze atitudini existenţiale în faţă vieţii şi a morţii. Erotica celebrează visul. • iubirea apare ca principiu generator de realitate92. plopul. trecutul. care devine punct de plecare. cerbul. reveria. 90  Motivul florii albastre este de sorginte livrescă. Erosul are nevoie de un spaţiu intim. Eminescu pare un scriitor defazat. Nerval sau Poe. marea) deoarece sunt sursa unei muzicalităţi discrete. izvorul. Hoffmann. cu recurenţă în romantismul european (Novalis. exprimând nostalgia legăturii cu elementele cosmice primordiale. Procesul de idealizare înregistrează inclusiv împrumuturi sau contaminări mitologice prin invocarea şi includerea în patrimoniul naţional a unor structuri de origine diversă: Odin. codrul.). deoarece descoperă sensurile adânci ale mitului (Motivul geniului se transformă în mit prin asimilare obsesiei nemuririi. vine să contracareze golul imens cauzat de teribila propoziţie nietzcheeană: „Dumnezeu a murit”. ocrotitor pentru manifestare. pe 88  Arborele cunoaşte reprezentări ca teiul.

al idealităţii. dar şi în mitologia neguroasă a strigoiului. profetul. Toate realizările acestuia sunt exemplare: cezarul. stingere universală. stele. Motive tipice sunt: cuplul adamic. în vreme ce geniului îi aparţine lumea ideală şi capacitatea de a depăşi realul. Luceafărul. fără să atingă terifiantul din aşa-numitul romantism gotic. cu valoare de cosmogonie şi reprezentare a stingerii universale din „Scrisoarea I”. titanul. Eminescu îi opune în permanenţă posibilitatea eternei renaşteri. Se defineşte ca în filozofia idealistă germană. prin încadrare iremediabilă în lumea efemeră. 94  Exprimă nevoia de restabilire a legăturilor cu patria cosmică. în antiteză cu reprezentarea bărbatului demonic. 93  Reprezentarea femininului are surse în idealul feminin popular şi paşoptist. cu valoare de mit. Spaimei colosale de moarte. învestit cu atributul eternităţii. cu spaţiul paradiziac. ploaia de flori95 • interesul pentru Univers şi vârstele sale îl apropie de marii romantici (Hugo din „Legenda secolelor” sau Byron din „Cain”). tânărul voievod. haosul primordial etc. astfel încât apar atitudini pesimiste: „Toate-s praf. inclusiv la nivelul portretului serafic93 (elementele constitutive ale acestuia se apropie de clişeu: ochii albaştri. filozoful (sau poetul-filozof cu destin profetic). Imaginaţia nu poate compensa la modul absolut lumea reală. părul blond. cosmogonie. Petrescu) . Motivele specifice sunt: lună. după cum se observă din amplele pasaje descriptive. iubita moartă sau absentă. adică al somnului „cale de iniţiere în unitatea cosmică primordială” (Ioana Em. prin transfigurarea acestuia. În aceste condiţii. atitudinea meditativă sau naivă). lumea-i cum este şi ca dânsa suntem noi”. obsesia androginului94. îndrăgostitul demonic. atinse prin creaţie. Timpul reversibil pare a fi expresie a unei gândiri mitice. mâini mici şi reci. principiul feminin are prezenţă angelică cel mai adesea.412  BACUL pe înţelesul elevilor care în sonete îl ambiguizează cu un plan secund. „bătrânul dascăl”. iubita demonică sau angelică. poetul. Universul stă sub semnul naşterii şi al morţii ciclice. prin opoziţie cu omul comun. 95  Ploaia de flori cu efluvii narcotizante facilitează intrarea în planul superior. • condiţia omului de geniu. dilematice. subsumată aceleiaşi obsesii a nemuririi. faţa palidă.

Deci. Petrescu96. în „Avatarii faronului Tla”. timpul copilăriei. de aceea omul poate scăpa de limite. Petrescu – „Modele cosmologice şi viziune poetică”. paradis autohton. foaie-n două feţe”).). prin identificarea plină de superbie a omului cu Dumnezeu (formula nu este rostită până la final. cunoşte două realizări: una care se supune imperativelor epocii102 (istoria naţională) şi alta – universală. ispăşirea orgoliului de a ne numi „urmaşii Romei”. deoarece „lumea este reprezentarea mea”. motivul • moartea. Sau exprimă. poetul aboleşte graniţele dintre viaţă şi moarte („moarte şi viaţă. propus de Eliade. şi să construiască o epopee tragică a Muşatinilor. 102  Tendinţa de mitizare a istoriei naţionale este încă vie în această perioadă. 99  Cum ar fi: cucerirea spaţiului selenar în „Sărmanul Dionis”. Dan/Dionis este expresia perfectă a omului romantic. clipa iubirii (cu sinonime poetice ca „ora de iubire” – „Luceafărul”. Piteşti 97  Timpul echinoxial se poate suprapune lui illo tempore. Totuşi. dar simţind fisurile lumii canonice. durata geniului (opera care transgresează „cercul strâmt” al omului comun). numai creaţia şi erosul determină depăşirea acestei limite ontologice. al înstrăinării individului. reflectă societatea decăzută (partea de satiră din „Scrisori”). Totuşi. 96  Ioana Em. Vezi „roiurile luminoase” din preziua genezei). în opinia Ioanei Em. categoriile spaţio-temporale rămân relative. 101  Se subsumează aceleiaşi obsesii a nemuririi. 100  De exemplu. este timpul curgerii. Umanitatea stă sub „geniul morţii” („Toţi se nasc spre a muri/ Şi mor spre a se naşte”). iar Eminescu doreşte să propună idealul Daciei (care transmite pe linia romantismului patetic ideea vinii tragice. „noaptea bogată” – „Sara pe deal”). presupune acceptarea propriei extincţii. idealizată. . Mai multe motive din romantismul german pătrund în textele eminesciene: motivul umbrei101. aşa cum le-a identificat Nietzsche. dintre moarte şi vis („vis al morţii eterne e viaţa întregii lumi”). evenimentele idealizate ale istoriei (Dacia mitică. decăderea actuală este urmarea unui blestem istoric. Editura Paralela 45. sinonim cu eternitatea. efemer.CURENTE LITERARE  413 • dimensiunea temporală este structurată. încrezator încă în puterea Logosului şi a visului. • istoria. adică este netimp. motivate de convingerea revenirii la matcă („Mai am un singur dor”. În stilul sentenţios al vechilor cosmogonii. deci. tentativa este sortită eşecului din cauza pornirilor luciferice. nu se supune trecerii. În opera lui Eminescu. 98  Timpul solstiţial corespunde izgonirii din Paradis. episodul Rovine). este timpul în zodia căruia se află natura şi Universul mare (stele. în alte texte. umbra luminoasă (coexistenţa umbră – lumină. pe două niveluri: „timpul echinoxial”97 şi „timpul solstiţial”98. omul neagă orice limită. construind după modelul demiurgic alternative99 sau reiterând prin metempsihoză un destin100 . de aceea devine posibilă reabilitarea în alt timp şi în alt spaţiu). al istoriei degradate. „Insula lui Euthanasius”). temă romantică de recurenţă. unde lumina este factor cosmogenetic. luceferi. ca temă literară. atribuite Romei care a abătut Dacia de la destinul său. 2005. luna).

propunând interferenţe. tipic romantică. Apare: la Horaţiu. apoi motivul apare des în literatura medievală. I se subsumează motive adiacente. Adesea întreţine ambiguitatea prin structuri interogative de tipul: „Fost-au vis sau nu?”. care presupune lipsa de sens a lumii (A. pastelul cosmic şi terestru. Se consideră vinovat de a fi crezut într-o lume goală de sens: „în lume nu-i ferice” – „Stam în fereastra susă”. sublim. 106  Concepţie filozofică din Antichitate. poetul propune două atitudini divergente în faţa lumii materiale: ataraxia106 şi atitudinea pesimistă107. 103  (lat. corespondenţele romantice pornesc de la comuniunea omului cu spaţiul în care trăieşte şi care îi simte acestuia dispoziţia interioară. motiv de recurenţă în literatura română şi europeană. speciile literare exprimă libertatea de creaţie a romanticului (poemul filozofic. exprimă decandeţa fiinţei umane. romanţa) care nu mai recunoaşte puritatea clasică a genurilor şi speciilor. Prin urmare.) = soarta nestatornică. tragic. opţiunea pentru categoriile estetice înalte: frumos. . unde eul vibrează la unison cu marea fiinţă a lumii. tributare iremediabil voinţei de a trăi. satira. Eminescu propune o evaluare lucidă a unei lumi decadente. elegia. Ca scriitor romantic. motiv ce exprimă neputinţa omului de a face faţă neprevăzutului. cum ar fi: lumea ca teatru (parada generaţiilor şi civilizaţiilor ca în „Memento mori”). Apare şi interesul pentru pozia cu formă fixă: sonetul şi glosa. idila. fortuna labilis105. dar tinde mereu către lumea ideală/ idealizată prin vis/ visare/ reverie. pentru care graniţa nu mai reprezintă o limită insurmontabilă. Lumea superioară a geniului este ataraxică. care completează viziunea asupra lumii. ironice. natura nu mai este subiect al poeziei ca în pastelurile lui Alecsandri. Astfel. grandios. vanitas vanitatum103. ci devine expresia unei stări de spirit ca în „Sara pe deal”. Eminescu preia conceptul din filozofia idealisă germană (Arthur Scopenhauer). 104  (lat) = unde sunt. de inspiraţie biblică. care susţinea că omul trebuie să tindă spre o stare de perfectă linişte sufletească prin detaşarea de frământările lumii. epistola. celebră fiind balada lui Fr. fiinţa este un fragment din materia universală în care se regăseşte totul. Alte specii sunt din inventarul clasic: oda. meditaţia. Schopenhauer). văzute în succesiunea generaţiilor. se evidenţiază o structură dilematică. 107  Concepţie filozofică asupra vieţii.414  BACUL pe înţelesul elevilor • • • • care răspunde spiritului totalizator al poetului. feeric. 105  (lat.) = deşertăciunea deşertăciunilor. Villon. ubi sunt104. dar condiţia de inadaptat a romanticului generează şi tonalităţi sarcastice. dar trecute prin filtrul sensibilităţii romantice.

CURENTE LITERARE  415 • stilul dovedeşte maturizarea poeziei româneşti şi exigenţa unei conştiinţe scriitoriceşti remarcabile. „Călin – file din poveste”. între 1870 şi 1876/1878 este perioada romantică a unei poezii imagistice. „Alunece luna” (conjunctivul cu valoare de conjunctiv). „basme 108  „lese-l” – „jele” 109  „împle”. . de sursă retorică. epurată de particularităţi retorice. Nivelul sintactic este sursă de expresivitate prin frecvenţa inversiunii. „(fire) viorie”. Mihaela Mancaş observă faptul că sintaxa poetică evoluează de la construcţii arhaice şi de la predilecţia pentru o topică inversată. adesea stereotipizată către o exprimare cursivă. lipsită de elemente sintactice insolite sau manieriste. adesea parte a unor figuri de sunet (aliteraţii. maturizarea se produce prin cultivarea resurselor expresive ale limbii populare şi vechi (a căror pondere scade treptat) alături de neologisme armonizate. în structuri-şablon: „mândrul soare”. pronominale111 şi în conjugarea formelor verbale112. „E-amantul a stelei ce palidă trece” (articolul genetival invariabil după gen şi număr) 111  „De ce nu-mi vii?” (dativ etic) 112  „s-oglindă” (formă fără sufix gramatical). Din 1878 şi până la finalul creaţiei se înregistrează o etapă a „reclasicizării” la nivelul expresiei. „s-a fost deschis” (forma perifrastică de perfect compus). „mândra lună” sau dislocarea determinărilor circumstanţiale: „În zadar guvernă regii lumea cu înţelepciune”. „Ea se frânge. „n-o să vie iară” (formă populară de viitor). Nivelul morfologic înregistrează fluctuaţii în declinarea formelor nominale110. depăşind retorismul de suprafaţă al paşoptiştilor. În poezia dintre 1866 – 1870 se resimt insuficient asimilate elemente clasicizante şi populare. La nivel lexical. pe linie paşoptistă. dar nu previzibil. Meritul lui ca poet care a revoluţionat limbajul artistic românesc se referă la capacitatea de inovaţie şi de adaptare la viziunea închegată a unei lumi romantice în structură. „la mijloc de codru” (genitivul analitic). cu migraţia imaginilor dinspre abstractul clasicizant al perioadei anterioare spre concret în poeme ca „Floare albastră”. „viaţa succede la moarte” (dativul cu prepoziţie). asonanţe. ci în manieră proprie. „(pânze) argintie”. armonii imitative). cu funcţie de insistenţă. de mare densitate a figurilor. „rumpe” 110  „surâse” „dorure”. va să scape” (formă de auxiliar a lui „a vrea”. „Memento mori” etc. La nivel fonetic. folosită ca verb plin). către o topică normală. atrag atenţia fonetismele regionale108 sau arhaice109. Apare des antepunerea epitetelor adjectivale sau gerunziale. alăturate fără stridenţe cuvintelor vechi: „iluziei deşarte”.

Pornind de la un număr relativ restrâns de cuvinte. „se-ntinde vultureşte”. recuzita. când poetul optează pentru realizări ornante (alb.416  BACUL pe înţelesul elevilor mistice”. cu ambii termeni. gingaş. Coşbuc. Astfel. cel care a preluat doar convenţia poetică. Direcţia imprimată de aceştia nu se eliberează total de modelul eminescian. care vor dispărea în perioada maturităţii. până la statutul de element care evidenţiază paralelismul sau contrastele semantice în perioada de maturitate. În locul lor este folosit epitetul individualizator („săltăreţele dactile”. dulce. înainte de toate. Octavian Goga sau G. „sfânt noroc”) sau evocativ113 („murmur duios de ape”). Antiteza este la Eminescu particularitate a viziunii poetice. june. iar revitalizarea limbajului poetic se datorează unor nume ca Şt. cu un grad mai mare de abstractizare. procedeu de compoziţie şi figură de atil. antiteza se realizează pe două căi: pe cale gramaticală (prin stabilirea unui raport de coordonare adversativă) şi la nivel lexical (prin antonime). fie prin inovaţii surprinzătoare pentru limbajul poetic al momentului. O. tainic) sau vag-cromatice (cu preferinţe pentru alb. senin. nu şi modul organic de a concepe imaginarul poetic. 114  Cel mai cunoscut epigon al poetului este Alexandru Vlahuţă. PREZENTARE GENERALĂ . prin recontextualizare sau prin lărgirea sferei de referinţă a cuvintelor. repetiţia apare frecvent şi evoluează de la aspectele sale retorice în prima perioadă. Figurile de construcţie înregistrează interesante realizări fie prin continuarea şi rafinarea direcţiilor semnalate de predecesori. epitetul înregistrează o frecvenţă destul de mare în perioada vieneză. metaforice. Din punct de vedere lingvistic. Apoi. Potrivit Mihaelei Mancaş. PRELUNGIRI ALE CLASICISMULUI ŞI ROMANTISMULUI Revoluţia poetică a lui Eminescu dă naştere unui epigonism114 dăunător pentru o literatură tânără cum este cea română. Eminescu reuşeşte înbogăţirea sensurilor poetice. argintiu şi negru). la metafora implicită. „Inovaţia pe care limbajul poetic eminescian o produce faţă de epoca precedentă stă. pe 113  Termenul îi aparţine lui Tudor Vianu. Evoluţia se produce de la metafora explicită. în structura metaforei”. Iosif. blând.

al muncilor agricole117.CURENTE LITERARE  417 care îl continuă creator. propune un lirism mesianic. • idila este revalorificată prin adăugarea elementelor bucolice în tipar medieval. chiar „mai românesc”. solar. numai că acest ardelean are un alt tip de structură poetică. frustrare). Astfel. • capacitatea de a continua lirica patriotică paşoptistă. în vreme ce pentru alţii Coşbuc este un scriitor citadin. în formule baladeşti şi poezie epică (Marian Popa propune formula lirismului exterior de tip baladesc). scriitorul va fi perceput ca reprezentativ pentru o concepţie idilică asupra satului. GEORGE COŞBUC Tot venind din Transilvania. „Moartea lui Fulger”). constantele specifice tuturor satelor româneşti. Modelul lor poetic va coexista cu direcţia simbolistă din care ia naştere poezia modernă. Unii îl consideră cântăreţ al satului: „Satul lui Coşbuc cuprinde în el. optimistă. idila sunt fenomene de rafinare a sensibilităţii. aproape clasică prin cultul raţiunii şi al echilibrului. • capacitatea de a concepe un univers echilibrat. 117  Viziunea asupra poetului diferă. dar uşurinţa cu care versifică115 îi subminează realizările poetice. poetul redă intensitatea trăirilor din mediul rural. ce se naşte din retorismul patetic al paşoptiştilor (de care îl apropie caracterul 115  Vladimir Streinu vorbeşte despre „geniul horaţian al versificaţiei” 116  Formula este propusă de G. Blaga). pentru viziunea robustă. la o potenţă maximă. Astfel. într-o perioadă marcată profund de tonalitatea subiectivă şi retorismul romantismului eminescian. reacţie de apărare spirituală la blazarea oraşului (Vladimir Streinu). apolinic. ură. solară. este şi Octavian Goga. Are marele merit de a aduce un suflu nou în lirica posteminesciană. pentru care bucolicul. Trăsături ale universului poetic: • preferinţa pentru lirismul obiectiv116 prin folosirea vocilor lirice (convenţii care pot reda dramatizat imaginea unui sentiment trăit intens: iubire. cu patetismul sincer al marilor momente ale vieţii aflate sub semnul datului şi al firescului epopeic („Nunta Zamfirei”. la nivelul materialului poetic decât Eminescu (L. OCTAVIAN GOGA . sub unghiul ideal de vedere” (Octav Şuluţiu). Călinescu atunci când analizează tendinţa de obiectivare şi dramatizare a scenariului liric.

Apariţia sa ca model de scriitură narativă poate fi justificată şi prin evoluţia ştiinţelor exacte. revolta. înveşmântat în experienţa crudă a vieţii. • scriitorul propune un alt sat: al ceremonialului de jale. valenţele doinei şi ale bocetului). dar nu rămâne. vechea concepţie romantică a rolului social şi naţional al poetului. Totuşi. Trăsături ale univesului poetic: • poetul este vocea prin care toate relele lumii sunt prinse în Logos (cuvântul biblic şi tonalitatea profetică surprind asuprirea şi anunţă revolta iminentă sau mântuirea socială a unui veac întreg). pentru că. dimpotrivă: poezia lui atinge prin simbolism valenţe metafizice118. • limbajul poetic oferă valenţe noi antitezei romantice.418  BACUL pe înţelesul elevilor protestatar al liricii. structurilor populare şi religioase. al mărturisirii. ocazional. mişcarea devine manieră şi model estetic oficial. al bejaniei după o nouă Ţară a Făgăduinţei („Să ne mutăm în altă ţară” – „Oltul”) pentru a scăpa de un nenumit blestem ancestral. redus la forme retorice goale. nici la nivelul viziunii. topicii afective. nici la nivelul limbajului. credinţa în izbăvire) şi se căleşte la şcoala pesimismului eminescian (înţelege rolul confesiunii. realismul nu poate fi redus la sensul de curent literar al secolului a XIX-lea. În Occident. REALISMUL Retorica romantică şi imaginarul subiectiv dau naştere mai multor reacţii artistice cu valoare de replică. prin realismul lui Balzac. ci are şi un sens mai larg: referindu-se la capacitatea unui scriitor de a transforma realul în sursă de inspiraţie şi de a crea iluzia lumii care-ar fi putut să fie. apar replici în poezie (prin parnasianism şi simbolism) şi în proză. transmis fără explicarea sensului” (George Călinescu) PREZENTARE GENERALĂ . un poet superficial. la o literatură sentimentală cu valoare de convenţie mic-burgheză. 118  „Şi Eminescu şi Goga cântă un inefabil de origine metafizică. ajuns la bocet ritual. care a orientat arta spre lumea aşa cum este. prin idealurile pozitiviste şi deterministe – generatoare ale unui anumit mod de a concepe lumea. o jale nemotivată. de popor străvechi. satirizată la noi de Caragiale. după momentul marilor artişti. • poetul trăieşte liric drama românilor din Transilvania.

momentul afirmării realismului coincide cu apogeul romantismului. odaia romantică sau simbolistă nu mai are nuanţe intimiste. mediului. Apar descrieri ale locurilor (geografii exterioare simbolice cum ar fi satul din romanul „Ion” de Liviu Rebreanu sau strada – „caricatură în moloz a unei străzi italice” din romanul „Enigma Otiliei”. De exemplu. Dacă tipurile clasice sunt reprezentări a ceea ce este imuabil pentru condiţia umană. Balzac enunţă câteva principii ale scriitorului creator de tipologie realistă: „Descrie-mi vizuina şi-ţi voi spune cine este animalul care o locuieşte” (locuinţa se defineşte ca reprezentare fizică exterioară. credinţa în stabilitatea bunurilor imobiliare. motivul drumului modelează în mai multe opere realiste româneşti iluzia realităţii). dimpotrivă. previzibilă. neîncredere în investiţii şi instituţii bancare. în care cele două curente coexistă atât la nivelul structurilor narative. Spre deosebire de personajul modern.). de aceea. Angajarea sa socială şi procesele interioare constant supuse observaţiei îl scot din zonele de previzibil ale clasicismului şi romantismului. tipurile realiste se nasc datorită mediului. sau „Daţi-mi o mănuşă şi vă voi reconstitui personajul” (vestimentaţia este oglinda sufletului. mentalitatea burgheziei redată de dictonul: homo homini lupus est. • interesul acesta pentru mediu are consecinţe asupra osaturii textului narativ prin prezenţa a numeroase descrieri120. 120  Descrierea cu valoare de introducere în temă devine formulă predilectă de incipit. în timp ce avariţia clasică nu este determinată social. depăşind egalitatea cu sine a personajului clasic. caracterologică. în mediu a sufletului uman). cât şi al retoricii. iar protagonistul este suficient de puternic. TRĂSĂTURI: • atenţia pentru mediul social şi economic. pentru că personajul traversează un complex proces de transformare (comportamentală. Tipologia realistă nu este însă lineară. personajul realist rămâne un eu unitar în devenirea sa. adică fără legătură cu spaţiul sau cu timpul. pulverizat. ceea ce îi conferă complexitate şi îl salvează de la schematism. Flaubert. apar opere-sinteză. ale interioarelor (geografii interioare simbolice în sensul materializării tipului de sensibilitate reprezentat de personajul stăpân al casei/ camerei. fie cu valoare de 119  Tipul trebuie să fie caracteristic epocii. Reprezentanţi sunt: Balzac. pe lângă atitudinea polemică. avariţia lui moş Costache – realizare a unei trăsături etern-umane – este modelată de mentalitatea burgheză (dorinţa de a acumula capital. pe lângă preocupările teoretice. Gogol. . alături de clişeele narative care o justifică (călătoria cu trenul.CURENTE LITERARE  419 În Occident. ideatică etc. Dickens. a caracterului şi a poziţiei sociale). adunarea personajelor cu prilejul unui eveniment „monden” sau al jocurilor de societate). morală. capabil de a modela individul transformat în tip119. care degradează relaţiile familiale şi conduce la înstrăinare). încât să ofere coeziune textului narativ. Stendhal. explică socialul) şi tip portret (fizicul redă determinismul social).

scriitorii realişti caută explicaţia sau demontează mecanismul social tarat şi transformă banalul în subiect. impersonal123. observarea ascensiunii sociale (ilustrate prin tipologia arivistului). romancierul pare o altă ipostază a savantului capabil de observaţie sistematică (metodă apropiată de cele ale ştiinţelor). neşlefuită”. surpriza. dar atitudinea critică a realiştilor nu poate fi dublată de evadarea în vis. ce tinde spre concizie şi claritate124. mizeria (din mahala sau din cătune). al inteligibilului. omniscienţă. Rebreanu transformă anticalofilia într-un punct programatic: refuză sistematic „frazele frumoase” în favoarea exprimării exacte. fiind preferată intriga simplă. ajunge să selecteze. Dimpotrivă. 123  Spre deosebire de romantici. cu dublă determinare: dinspre ins spre universul pe care îl modelează (casa unui avar îl va reprezenta sub aspectul economiei de materiale) şi dinspre mediu spre individul modelat (marele oraş determină creşterea ambiţiei acelor homo novus veniţi să-l cucerească. fie cu valoare de pauză descriptivă. focalizare zero. cum se întâmpla la romantici. viaţa satului.). opera trebuie să convingă lectorul că cele relatate s-ar fi putut întâmpla. În aceste condiţii. . că universul ficţional nu violentează legile fizice şi socialeconomice ale lumii reale (tehnica faptului divers. stilul scriitorului romantic va fi marcat de strălucirea oratoriei.420  BACUL pe înţelesul elevilor • • • • • introducere în temă. verosimilă121 şi lipsită de idealizare. Ipostazierea scriitorului ca oglindă ce reflectă fără a deforma realitatea determină o perspectivă narativă caracterizată prin obiectivitate. La noi. elementele semnificative (tehnica detaliului semnificativ). heterodiegeză. ca lipsă de implicare şi de calofilie. visare. împrumutat din domeniul jurnalistic). este firească opţiunea pentru un stil sobru. lovitura de teatru. a mesajului direct. Prin urmare. universul ficţional stă sub semnul coerenţei122. din materialul adunat. temele principale vor fi culese din mediul analizat şi-l vor reprezenta exemplar: viaţa oraşului (cu cele două variante: târgul şi metropola). realizat prin „fraza bolovănoasă. de aceea reprezentarea trebuie să fie veridică. anticipând consemnarea „nudă. Ele realizează evidenţierea relaţiei om – mediu. până când. recunoscându-şi implicarea permanentă în operă. erosul – adesea 121  Opera tinde să concureze starea civilă (Balzac) 122  Coerenţa elimină neprevăzutul. ca într-un proces-verbal” a lui Camil Petrescu. mereu implicaţi. mediul este prezentat critic. pentru că naratorul devine reprezentare în mic a Demiurgului. 124  Stendhal visa să imite Codul civil.

cu rol determinant.CURENTE LITERARE  421 dictat de determinări economice. ca realitate ce depăşeşte liberul arbitru.Şt. August Strindberg. • interesul pentru ceea ce se petrece. Breban). sordide. reduse la o condiţie animalică. În literatura română. Bengescu. expuse cu minuţiozitatea fişei medicale. I. la date strict biologice. fără a eluda aspectele nesemnificative. interesant prin dimensiunea fizică.P. ci grefat pe structuri realiste (la I. G. descoperită de realişti. patologice. infantilismul. nu se mai constituie în factori definitorii ai personalităţii umane. • în afara presiunii mediului social. Zola. • umanul redus la starea de „brută”125 instinctuală şi analizat cu o curiozitate ştiinţifică. triviale. Delavrancea. atât la nivel psihic (alienări ca dedublarea. drama şi comedia) şi evitarea liricului. nebunia fiind un corolar al tuturor tulburărilor latente). cancerul. cu rol definitoriu în formarea personalităţii individului. economic sau ereditar). înstrăinarea de sine (justificată social. Apar cazurile clinice. nuvela. sentimentul. PREZENTARE GENERALĂ TRĂSĂTURI 125  „să caut în ei animalul. voinţa. • surprinderea umanului în ipostaze netipice determinate de biologic sau de patologic. Călinescu) şi moderne (H. pentru ceea ce este real explică speciile cultivate (schiţa. naturalismul îşi propune o înregistrare neselectivă. Caragiale în nuvele. pentru că omul se supune fatalităţii „cărnii”. grotescul). romanul. Rebreanu. retardul. ataşamentul patologic faţă de un protector. nu spirituală. L. apare ereditatea126. NATURALISMUL Conceput drept continuator al esteticii realiste prin fidelitatea faţă de realităţile sociale. Slavici.L. Reprezentanţi ai naturalismului european: E. Raţiunea. până la a dezagrega fiinţa umană prin impunerea patologicului. cât şi la nivel fizic (tuberculoza. perceput ca perimat de estetica romantică. paludismul). trivialul. moralitatea dispar. instintelor neguroase care irump din subconştient . să nu văd decât animalul” – Zola 126  Ereditatea este nefastă. sfiala excesivă. B. mai ales nuvela de analiză psihologică. • valorificarea aspectelor ostentativ negative din punct de vedere estetic (scabrosul. repulsivul. naturalismul nu există în stare pură. Gerhart Hauptmann.

exotism. prin formulările poetice pretenţioase. impersonal (ut pictura poesis).422  BACUL pe înţelesul elevilor şi-l iau în stăpânire. Pentru a inova. • elitism ostentativ. preţios. când un grup de poeţi francezi observă caracterul afectat. impersonală. propun o poezie rece. transformarea artei în obiect poetic127. rafinament). astfel încât artificiul să anihileze răul din natură. . prin detalii ce exprimă subumanul şi fiziologicul. teme şi motive livreşti. graţioase („şopârla de smaragd”). • personajele au forţa herculeană a nebuniei sau neputiţa de a reacţiona în condiţiile unei spaime colosale sau ale bolii fizice care degradează. de aici cultivarea neologismului ca instrument poetic. împotriva căruia omul nu poate acţiona efectiv şi eficient. PREZENTARE GENERALĂ TRĂSĂTURI: • scoaterea contingentului din sfera artei (teoria artei pentru artă). • evitarea confesiunii sentimentale a romanticilor. • căutarea rimelor rare şi conservarea versificaţiei tradiţionale din dorinţa de a dovedi rafinament şi de a demonstra statutul suprem al artei în raport cu natura. erudite (mituri. Critica literară vede în pastelurile lui Alecsandri expresia unui „parnasianism înainte de parnasianism”. livresc. cultul metalelor şi al pietrelor preţioase. reprezentativ rămâne pentru orientarea autohtonă „Rondelul cupei de Murano” de Al. din dorinţa de a părea cât mai obiectivi. PARNASIANISM Mişcarea poetică având acest nume apare în jurul anului 1850. • selecţia termenilor care constituie un vocabular poetic elegant. • pauzele descriptive redau convertirea umanului în monstruos. 127  Contemplarea şi descrierea obiectului estetic este o temă tipică acestei orientări poetice. consacrat muzelor în mitologia greacă şi s-a impus datorită culegerii de poezii „Le Parnasse contemporaine” din 1866. Macedonski. lipsit de expresivitate şi marcat de subiectivism fără substanţă. Numele aceste şcoli poetice vine de la muntele Parnas. estetism exacerbat. Este echivalent al fatumului antic. • opţiunea pentru lirismul obiectiv. de unde impresia de preţiozitate şi artificial. căutate. a influenţelor livreşti.

cât şi al imaginarului. Prudhome. I. Reprezentanţi: Leconte de Lisle. dar viziunea este romantică în ciclul Nopţilor şi simbolistă în rondeluri. rondel. Gautier. într-o primă etapă a creaţiei. Ca şi celelalte vârste culturale. Th. lexicul preţios.CURENTE LITERARE  423 • impune convenţia lectorului avizat. marcată de iluzia apartenenţei la o aristocraţie a spiritului. cu angoase. generat de civilizaţia citadină modernă. I. 130  Ion Pillat se impune prin recuzita poetică a primei perioade. pe care. îmbină procedeul pictural al parnasienilor cu intenţia simbolizatoare şi cu dionisiacul expresionist. Îl apropie de parnasianism şi ţinuta lui poetică. simbolismul românesc este eterogen. inegal. Barbu129. aflat. pe nedrept în umbra modelului Eminescu. deoarece poetul alege formule poetice fixe. acută a inechităţii sociale. parnasianism şi expresionism. melancolia). PREZENTARE GENERALĂ . Al. 129  Ion Barbu. o schimbare de paradigmă poetică şi un inventar poetic diferit. 128  Macedonski se înscrie doar aparent în mişcarea parnasiană. al marginaliilor. imaginea fantomatică a instanţei feminine. apare într-un mediu cultural al periferiilor. paradoxal îl continuă. Heredia. • opţiunea pentru poezia cu formă fixă (sonet. jalea. atât la nivelul structurilor. Mimetismul clasic şi sentimentalismul retoric al romanticilor sunt înlocuite de perspectiva interiorizată. în fapt. atunci când demască viciile „tâmpitei burghezii. scenariul scuturării florilor (resemantizat). oficial. însă este reminiscenţa livrescă a unui mare cititor de poezie europeană. de sugestie şi simbol. Reprezentativ rămâne cazul Macedonski. reminiscenţe ale elegiei eminesciene (dorul. revendicat de Dimitrie Anghel sau Ştefan Petica drept precursor131. în primul rând. Spiritul de frondă al epocii neagă structurile epigonice. simbolismul este expresia aşa-numitului „mal du siecle”. cu un bagaj cultural suficient de bogat pentru a recepta simbolurile obiective. periferii şi conştiinţa tragică. alternanţa lumină – întuneric. În Europa. simbolismul aduce. 131  Elemente de conţinut ca somnul considerat realitate semnificativă. La noi. (parţial) Baudelaire. această legiune de coţcari”. producţia poetică a fost marcată de modelul Eminescu. SIMBOLISMUL Prima vârstă a poeziei moderne. triolet). prin urmare este generat de frustrarea unui model dominant. Macedonski128. amestecat cu romantism. Pillat130.

zborul corbului (Bacovia). al echivalenţelor senzoriale. Anghel). îl regăsim şi la romantici. o nelinişte fizică şi metafizică. consubstanţialitatea.. dar obligatoriu parfumate. 133  Sinestezia traduce unitatea secretă a lumii. Exemple „dulce larmă” (D. Unele elemente de recuzită se grupează în veritabile scenarii simboliste. Rodica Zafiu consideră că adevăratele sintestezii sunt rare. corespondenţele exprimă integrarea în marele Tot. pentru că poezia nu spune. rezultatul unei viziuni estetizante asupra naturalului. nu ut pictura poesis 135  Dacă. baroc al morţii). chiar feerică prin caracterul spectaculos. dulci arome” (D. 136  Încărcată de simbolistică mistică (în tradiţia creştinismului catolic). flori de sânge (Al. brânduşe etc. • este o lirică a evaziunii. • abolirea descripţiei134. scuturarea petalelor de floare (reprezentare suavă. „Într-un amurg de toamnă. simbolul florii albastre. „Primăvară. însă. somnul urşilor la pol. adică exprimă implicit.424  BACUL pe înţelesul elevilor Trăsăturile simbolismului • utilizarea simbolului132. Demetriade). toposuri ale lumii greceşti: Lesbos. simbolul nu este apanajul simboliştilor. elocvenţei. corespondenţele redau stabilirea unor raporturi de echivalenţă poetică între interior şi exterior. • citadinul ca formă de alienare. eticului şi subiectului. cum ar fi răspândirea unui parfum. mărgărint. La simbolişti. ale măreţiei 132  Paradoxal. depărtate (mări exotice.C. statui pe care se lasă apusuri decadente. neconvenţionale. a epicului. havuzuri. păsări decora­ tive (păuni./ O pictură parfumată cu vibrări de violet”. Demetriade). . Se referă la asocierea spontană a unor senzaţii de natură diferită. aduce în poezie spleenul. nevroză). nu romantică. grădina şi odaia ca toposuri ale domesticului. care par să se potenţeze reciproc. De exemplu. Se obţine implicit un alt mod de a percepe lumea.). „cochetării şi graţii albe. Davidescu). păianjenul de aur (M. 134  Ut musica poesis. a călătoriilor spirituale în spaţii vagi. cu funcţia de a explica sau de a exemplifica. în simbolism. iasomie. Săvescu. între senzaţii de natură diferită: ochii ascultă şi urechile văd. între realitatea obiectivă şi metarealitate. • prezenţa corespondenţelor135. de crin în care sălăşluieşte „beţia cea rară”. tânăra. orchestrată/ În violet.. „orchestra de senzaţii” (M. definit ca tot ceea ce înlocuieşte şi reprezintă altceva prin intermediul sugestiei şi al sinesteziei133. în romantism. „parfumul palid al rozei” (N. apar flori rafinate sau umile (nalbe. aşa cum ea scapă omului obişnuit. care poate fi explorată prin intuiţie. • poezie în mare măsură olfactivă. ci sugerează. suferind de boli ale acestui spaţiu (tuberculoză. Anghel). lebede). evocă efluviile parfumate ale unei lumi decadente şi rafinate: parfumul de roze136. • aspiraţia spre o lume aflată dincolo. şi nu prin mijloace raţionale. Baudelaire le defineşte poetic drept: „metamorfoză mistică a tuturor simţurilor mele topite într-unul singur”(„Toute entiere”). veritabile. şi roze gesturi. Obedenaru). / În alb/ În roz/ Şi-n bleu”. nu explică. dar este accesibilă poetului. Corint. apar adesea simboluri obscure. cimitirul. Se realizează în planul subiectiv. fiind de regulă. cum ar fi gheţurile polare la I. Apar motive specifice: parcul solitar. poetul-pasăre.

• o nouă percepţie asupra temporalităţii. corespunzănd plânsului sfâşietor al fiinţei torturate de vina ancestrală de a se fi născut. se teme de toţi şi de toate. rezultate din consumul unor substanţe sau al alcoolului. Ninive. este bănuit că ar fi „atacat”137. evanescent. în formularea lui Mihail Petroveanu. noroi. alături de tragicele Magdalene. imprecis. plâns de cobe pe la geamuri. despletită. • tema morţii realizează o viziune nouă asupra lumii: o lume a sfârşitului. prin surprinderea unui instantaneu din devenirea temporală (scuturarea unei roze. mai rar la noi. • o natură antiidilică. întrucât vibrează la parfumul florilor şi la graţiozitatea bibelou­ rilor. primăveri noi pe „dureri vechi”. stingerea acordurilor unei melodii. • predilecţie pentru nuanţă. dar salvarea se poate realiza. zborul unor corbi). imploră uitarea şi extincţia. evaziunea se produce în „Paradisurile artificiale” (Macedonski vorbeşte de „opiumul uitărei”). • noi realizări ale feminităţii: fecioare boticelliene (Ştefan Petică – „Fecioarele în alb”). udate”. cu lungă carieră în lirica bacoviană. Lumea Nouă – New York. tremură. plânge. atrasă de morbid. a decăderii (lirica bacoviană). bocet funerar. 137  (aici) cu sensul: bolnav de ftizie . Uneori. clarobscur. ploi malefice. inaccesibile geografic („. frunze care „cad grele. care capătă aspect de stampă japo­ neză. fecioara pală. lupi mesageri ai agoniei şi ai insecurităţii. anticoşbuciană: păsări sugerând prin colorit şi glas sfârşitul. a damnării fiinţei umane. Boston). artificialitatea în limbaj se manifestă prin căutarea neologismului rar. • viziune estetizantă asupra naturii. distructive. vesperal).. geme. „edulcorată şi clorotică”. inefabil.CURENTE LITERARE  425 antice: Babilon.. veri . copaci care „oftează”. expresie poetică a nostalgiei paradiziace. considerat o piedică în decriptarea textului (sepulcre.prea departe/ Şi prea pentru mult timp porneşti” – Ion Minulescu). În mijlocul acestei nopţi valpurgice. care nu are puterea de a-şi alina propriile dureri.pepinieră de cadavre şi mirosuri mefitice. omul poetic bacovian se manifestă pe măsură: râde hidos. toamna cu ftizie. bate înverşunat în geamul unei iubite – femeia cu „faţa de mort”. vagabondează în speranţa găsirii unui spaţiu benefic. îşi presimte sfârşitul tragic: „azi moare poetul/ În braţele tale tuşind”. aşteapta să se neantizeze odată cu lumea. măcar iluzoriu prin paradisul rozelor – o Arcadie vegetală. ale exploratorilor: Polul.

În concepţia Rodicăi Zafiu. „Romanţă pentru mai târziu”) sau la tonalităţi ori ritmuri muzicale („Largo”. de viziune expresionistă la Bacovia („crengile schelete”). „Piano”). care duc spre o natură antropomorfizată dilematic. fie prin valorificarea dimensiunii sonore a cadrului natural138. vioara. adesea transformată de om în parc sau grădină. în stihii terifiante. cum ar fi titlul ce face trimitere la o specie din sfera muzicii („Serenada muncitorului”. „fiinţe fără rost. absurdul. prin şoapte sinistre. rimele masculine sau feminine. ţipătul). capacitatea scriitorului de a oferi structuri echivalente poetic şi de a construi imprecizia devin unităţi de măsură ale artei. fanfara). pianul. Apar şi procedee la nivelul discursului care dau naştere sugestiei muzicale dorite: aliteraţia. prin cuvinte onomatopeice. este un decor care trezeşte nevoia evaziunii. Muzicalitatea exterioară se realizează prin armonii imitative. când Macedonski a afirmat că specificul acestei logici este tocmai. fie prin prezenţa instrumentelor muzicale (viola. fereastra „poemă de plumb şi scântei” pecetluieşte recluziunea .426  BACUL pe înţelesul elevilor • oraşul bacovian este epurat de tihna idilică a provinciei. Astfel. iremediabil orfani.. principalul mod de realizare a sugestiei se identifică cu producerea ambiguităţii 138  Natura nu mai cânta ca în universul idilic eminescian prin ape. Natura simbolistă. repetiţiile (cu forma specifică a referenului). asonanţa. • camera bacoviană este o scenă de paradă pentru spaimele colosale materializate în vedenii. paralelismul sintactic etc. ilogicul. 139  Sintagma îi aparţine lui Macedonski şi dă titlul unui articol-program. • muzicalitate este însuşirea intrinsecă a universului simbolist. pocnete apropiate sau îndepărtate. • sugestia se naşte din capacitatea scriitorilor de a sesiza faptul că logica realului şi „logica poeziei”139 diferă. căderea ritmică a picăturilor de ploaie. robotizaţi. foşnet de frunze. Formele diverse prin care se realizează demonstrează tocmai atenţia de care se bucură. „Despre logica poeziei” (1880). Aluzii muzicale devin manifeste la nivelul elementelor paratextuale. . iar locuitorii săi sunt indivizi esuaţi. foşnetul frunzelor. cu mişcări contorsionate. iar limbajul corespunde doar parţial mesajului ce trebuie transmis către cititor. În aceste condiţii. iar proximitatea „satanicei ore” generează o frică animalică. putem vorbi de o muzicalitate realizată la nivelul recuzitei.. fără cauză şi fără necesitate” ( Jean Paul Sartre). violoncelul. dimpotrivă: emite sonorităţi puternice (bocetul. hohotul. astfel încât raţiunea să întâlnească emoţia. piculina. Articolul a stârnit reacţii dure. poate fi sursă de armonie sau de disonanţă prin scârţâitul ramurilor. „Marş funebru”.

Tradiţionalismul desemnează direcţia culturală ataşată. ideal. nu apare numele Ofelia. opţiunile scriitorilor pentru tradiţie sau modernitate ilustrează caracterul eclectic al culturii noastre. De exemplu. lipsit de dogmatism. prin Vasile Voiculescu sau Mihail Sadoveanu. suflet.CURENTE LITERARE  427 prin nedeterminare140. vis). prin cuvinte cu sens abstract141. prin perifraze sau aluzii142. prin metafore sau prin efectele sonore146. uneori excesiv. prin exclamaţii şi interogaţii fără răspuns („O. valorilor trecutului. 140  Nedeterminarea se naşte prin folosirea de numeroase pronume şi adverbe nehotărâte. 147  Propune orientarea literaturii interbelice spre miturile arhaice ale ritualurilor străvechi de substanţă magică. graniţele timpului medieval se extind spre zarea mitului până la „un timp mitic românesc”. Pentru Blaga. De altfel. cine erai?/ Cine-ai fost tu?”). îndoială. tu. încât punctele de suspensie devin o adevărată manieră la poeţii simbolişti. Mai multe momente pregătesc apariţia orientărilor tradiţionaliste şi anume: momentul 1840 – al manifestului romantismului românesc. pace. Apare atât de des. Blaga este un poet modern. 141  Cum ar fi substantive nume de stări: tristeţe. Ion Pillat modernizează tradiţionalismul la nivelul sensibilităţii şi al tehnicilor poetice. deoarece mulţi dintre tradiţionalişti au exprimentat tehnici moderne şi invers. „nebunei lui amante”. prin elipse144şi suspensie145. evocative. din excesul de substantive articulate. prin incertitudine143. în antiteză cu valorile prezentului. 145  Suspensia este întreruperea enunţului cu continuare previzibilă. substantive denumind realităţi subiective (gând. În literatura română. redat prin perifraze poetice: „blândei lui amante”. ca exacerbare a tradiţiei. atunci când tradiţia devine opţiune culturală. spaimă. Nicolae Manolescu obseva caracterul strict didactic al împărţii clasic – modern. dar publică un articol ca „Revolta fondului nostru nelatin147” care ilustrează tradiţionalismul moderat. • inovaţii formale: introducerea versului liber – experiment poetic. dar nu în termeni exacţi. când Titu Maiorescu avertizează asupra naţionalismului. 144  Elipsa înseamnă omiterea unor părţi dintr-un enunţ. De exemplu. 146  Simbolismul fonic creează efecte de sens vagi. născut din nevoia de a schimba limbajul poetic şi în aspectul prozodic. TRADIŢIONALISMUL . la Anghel. poate. 142  Ca forme de a evita numirea directă a obiectului. momentul junimist. 143  Incertitudinea se realizează prin adverbele parcă. care pot fi reconstituite de cititor. prin prezentarea mai multor ipoteze („Nu mai cunoşti de-s flori de umbră sau dacă-s flori adevărate”).

428  BACUL pe înţelesul elevilor În fapt. • gândirismul – variantă interbelică a sămănătorismului. Goga 151  Are ca reprezentanţi pe Nae Ionescu. pe care îl înno­ bi­ lează cu dimensiunea ortodoxă. caracterizat prin autohtonism. Şt. • poporanismul150. Sadoveanu din volumele de început. O. de aceea. 152  Trăirea devine expresia unei profunde nelinişti metafizice. • lupta pentru indepărtarea elementelor culturale străine (aluzie la cosmopolitismul grupării lui Macedonski). Este mai mult opţiune politică şi socială. Calistrat Hogaş. care promovează trăirea152 în formele extreme. Coşbuc. Criticii literari l-au caracterzat diferit: „micul romantism rustic şi provincial” (G. Iosif (în poezie). decât culturală. pentru că orice cultură naţională se clădeşte prin separaţia de alte culturi. deteriorată a modelului romantic. Sadoveanu. • respingerea universului urban. Lovinescu). N. TRĂSĂTURI: 148  Lirica sămănătoristă nu aduce nimic inovativ. Călinescu) sau „cel mai sângeros caz de vampirism literar cunoscut la noi până acum” (E. înlocuişte idilismul cu realismul şi propune o retorică mesianică. Comarnescu. deoarece dă naştere dramelor dezrădăcinării (oraşul este periculos pentru puritatea sufletelor simple). • trăirismul151 generaţiei 30. ci este prelungire tardivă. realizare a autohtonismului. C. dar cu scăderea culturalis­ mului. Duiliu Zamfirescu. interesul pentru valorile folclorului. „noua generaţie spiritualistă”. . moralism şi idilism149. Mircea Eliade. 149  Înseamnă preferinţa pentru universul rural. culturalism. Vulcănescu. Noica. tradiţia cunoaşte mai multe manifestări: • sămănătorismul148. Iorga cere purificarea culturii noastre de orice influenţă străină. P. întoarcerea spre trecut şi cultivarea insistentă a acestuia (paseism). este amestec paradoxal de conservatorism şi cosmopolitism. Emil Gârleanu (proză). Ion Agârbiceanu. O. a formelor statale patriarhale. prin ideologia lui Nichifor Crainic. ceea ce duce la negarea inovaţiei (mai ales a inovaţiei poetice simboliste). din cauza gravei confuzii etnic – estetic. • prelungirea ideilor afirmate de romantismul românesc: promovarea trecu­ tului153 şi a tradiţiei. iar Eugen Lovinescu o numeşte „un cimitir al poeziei române”. spaţiu privilegiat al tradiţiei. elogiul ţăranului. 150  Reprezentanţi sunt: Jean Bart. P. Reprezentanţi: Vlahuţă. 153  Presupune idealizarea mailor figuri din trecutul naţional. Emil Cioran. nu prin contaminare.

• sincronizarea literaturii naţionale cu cea europeană. Îşi dă seama că esteticul este o categorie variabilă. are în vedere tendinţele inovatoare din planul creaţiei artistice. inovaţia în plin „marasm tradiţionalist”. civilizaţia rurală predominantă modelează şi cultura în aspectele ei esenţiale. Literatura didactică îl vede ca opus tradiţionalismului. dadaismul. 155  La nivel european. care a redus literatura la forme sterile. • liberatatea creatorului de a alege sursele de inspiraţie (din orice mediu. • abandonarea literaturii militante. La noi. prin orice mijloace) dacă poate da realizări artistice viabile. având ca promotor pe Eugen Lovinescu158. că gustul estetică este supus evoluţiei. 156  Considerat de Lovinescu prima vârstă a modernităţii. Lovinescu recomandă totuşi ca sursă de inspiraţie lumea contemporană. prin simbolişti şi are forme extreme prin avangardă. În proză. . formelor tradiţionale. suprerealismul. 157  Primele forme moderne apar datorită lui Macedonski. ceea ce presupune imitarea creatoare a inovaţiilor occidentale şi depăşirea clişeelor. de obicei. fiindcă arta este oblinda elementelor reprezentative ale unui popor. imagismul. modernismul a fost asociat mişcării literare constituite la sfârşitul secolului al XIX-lea în jurul unor poeţi de origine portugheză precum Ruben Dario şi Antonio Máchado. cultivarea ortodoxiei.CURENTE LITERARE  429 • interesul pentru specificul naţional. PREZENTARE GENERALĂ TRĂSĂTURILE MODERNISMULUI: 154  Concepţia despre viaţă a unui popor determină stilul şi forma creaţiei artistice individuale. În sens larg155. schimbărilor (în „Mutaţia valorilor estetice”). pe care îl teoretizează Garabet Ibrăileanu154 sau pentru mitologia neguroasă a creştinismului cosmic. expresionismul. „Les fleurs du Mal”. modernitatea începe cu Proust. modernismul apare în poezie prin poezia lui Baudelaire. astfel încât să surprindă „spiritul veacului”. forme ce se opun. MODERNISMUL În sens restrâns. 158  Lovinescu are marele merit de a promova schimbarea. La noi157. • depăşirea universului rural. modernismul se constituie în jurul revistei „Sburătorul”. deşi în realitatea artistică delimitările nu sunt chiar atât de uşor de făcut. adică simbolismul156. futurismul.

până la iubirea matrimonială. macabrul. atrocele etc. fie expresie a unei senzualităţi de substanţă care anunţă motivul iubitei-ispită. apare o concepţie ce însumează angajarea socială... de la reluarea iubirii idealizate prin proiectarea în trecutul nedeterminat sau în viitor.” – expresie a superbiei umane. Cuvântul este asimilat logosului. văzut din perspectiva omului dilematic (imaginea-simbol este Lazăr sau profetul drept vox clamantis in deserto). gingăşie – vigoare. valoare cosmogonică şi existenţială. trivialul. În concepţia lui Eugen Lovinescu. dar mai păstrează ceva din profilul lui homo religiosus. infantil. • poezia explorează zone considerate apoetice sau recontextualizează clişee literare. Imaginile femininului sunt fie suave. umilinţă – trufie. suavitate – asprime. însă. La Arghezi.430  BACUL pe înţelesul elevilor • metoda proustiană devine emblemă a modernismului în proză. după cum se vede în psalmul „Aş putea vecia cu tovărăşie. care trăieşte permanenta tăgadă. TUDOR ARGHEZI 159  Apar în această plachetă numeroase categorii estetice negative: urâtul. deşi Lovinescu a considerat că obiectivarea romanului va fi semnul modernităţii (în acest sens „Ion” de Liviu Rebreanu aparţine modernismului). dar şi ipostaza de poeta faber. • tema iubirii înregistrează mai multe realizări. În „Testament”. monstrosul.stângăcie160). la iubirea ezitantă între împlinire şi neîmplinire. rafinemat . astfel încât Arghezi pare a propune două estetici: o estetică a transfigurării şi una a demascării (în „Flori de mucigai”). puritate – abjecţie. în sufletul faustic al poetului „se ciocnesc principiile contradictorii ale omului modern” (angelic. împăcare – răzvrătire. La nivelul universului poetic apar: • elemente de estetică a urâtului159. 160  Detalierea îi aparţine lui Şerban Cioculescu. grotescul. • apare şi microcosmul domestic prin tema rodului sau prin poezia dedicată universului ludic. . • preocupare permanentă pentru condiţia poetului – ipostază privilegiată a Creatorului. urâtul se converteşte în frumos „tainic” (Matei Călinescu) prin metamorfoze succesive şi dă naştere catharsisului (= purificare prin artă). are deci.demonic. spiritualitate – materialitate. • preocuparea pentru sacru.

. • alternanţa versului tradiţional cu cel liber • construcţii oximoronice. • amestecul registrelor stilistice (neologismul coexistă cu termeni de argou. cu elemente populare. cel care poate reduce totul la haosul primordial („Pribeag în şes. La nivelul lexicului poetic remarcăm: • concreteţea imaginilor poetice. • Dumnezeul psalmistului este de-creatorul. pentru că aceşti marginali mai au amintirea sau visul frumuseţii în „Tinca” sau „Rada”. o lume lipsită de valori. sub semnul muncii şi al pământului are ca revers lumea blestemelor şi a descântecelor./ Vărsaţi în univers. • prezenţa metaforelor concrete. folosiţi şi cu sensuri laice. materialitatea lor.// Şi odaia cu mucegai/A mirosit toată noaptea a rai”. Iubirea romantică se converteşte în dorinţă după împerechere.CURENTE LITERARE  431 • universul ţărănesc. Uneori. Călinescu) • izolarea prin virgulă a atributului de elementul regent.. de dislocări sintactice şi de topică reflexivă. • creaţii lexicale originale. . Apare ca efect „surprinderea suavităţii sub expresia de mahala” (G. asasini („Candori”). arhaice sau din terminologia religioasă). • limbajul autoreflexiv. ţine mai degrabă de contabilizarea meschină a destinului uman: „Din condică zece s-au şters. minorităţile sexuale („Fătălăul” – frumuseţea înseamnă pierzanie). în care păcatul este cotidian. e o umanitate redusă la procesiuni ale infamiei. de virtuţi. oameni fără căpătâi („Şatra”). în universul carceral. • lexicul şocant. deşi pe alocuri apar sedimente de aureolă.” („Morţii”) • condiţia umană degradată se impune în poezia urâtului.. fără să atingă sublimul sau grandiosul. omul îşi întâlneşte mântuirea („Cântec mut”): „La patul vecinului meu/ A venit azi noapte Dumnezeu. Acum „aleşii” sunt: hoţi („Cina”). selectate din lumea rurală.. • termeni religioşi (liturgici). târfe („Tinca”). • schimbarea regimului verbal (verbe reflexive devin active) • discurs marcat de tehnica ingabamentului. • moartea capată valoare de temă majoră în „Flori de mucigai”. pe munte şi pe ape””).

pe linia expresionismului german. princiiu existenţial”. peste mii de ani. femeia din lirica lui Blaga este „prezenţă arhetipală. • raportul cu timpul variază: poetul stă când sub semnul clipei efemere (spaima de Nimicul. Astfel. se produce acceptarea morţii. spre situaţii mitologice şi sublime” (Lucian Blaga – „Discobolul”). cântecul. • încercarea de a transforma lirica în revelare a misterului. Marele). „vindecarea” sau acceptarea locului pe care îl are individul în lume. ca metaforă a lumii (în dualitatea ei inefabilă şi materială). al „tristeţilor metafizice”). ca expresie a cunoaşterii se sine şi a revelaţiei universale. Pentru Ion Pop./ Mume sub glii/ Îţi iau în primire cuvintele”) ca la Arghezi („Lumină lină”) 163  „Cu orice mare iubire se declară în noi un proces de regresiune. Apoi eul resimte lucrarea distructivă a timpului şi are conştiinţa excluderii din universul mitic. • resemantizează elementele de recuzită interioară: iubirea163. strămoşii./ Mumele sfinte – liminile mii.432  BACUL pe înţelesul elevilor LUCIAN BLAGA Se individualizează prin: • poezia de sensibilitate metafizică: condiţia omului în raport cu viaţa. . • folosirea mitului161 . fără nume” a omului modern şi-i permit să refacă legătura cu unitatea originară a lumii. ca posibilă cădere spre mumele stihiilale162 inspirate de Goethe. ca dat firesc al condiţiei umane. drumul. plasată în mit. 162  Viaţa şi moartea stau sub semnul luminii. la începuturile evoluţiei poetice. naşterea apare ca intrare în lumină („De ce m-ai trimis în lumină. satul(pe linie expresionistă: arhaicul permite autentica revelare a sinelui). • trepte diferite de receptare a raportului individ – univers de la sentimentul consubstanţialităţii la tragica înstrăinare şi la eterna reîntoarcere. muntele164. 164  Aceste motive şi teme anulează „boala fără leac. • viziunea poetică întemeiată pe o noţiune poetică fundamentală: misterul. trupul care limitează efuziunile spiritului prin infuzia de reflexivitate. 161  George Gană îl consideră cel mai mare poet al mitului după Eminescu. cu moartea (poet al „Marii treceri”. când în zodia eternităţii rurale (lume scoasă din ceas. • exacerbarea individului sub forma expresionistă a unui eu nihilist şi dionisiac. prin asimilarea unor elemente folclorice. mamă?”) iar căderea în nefiinţă este o trecere în lumină („Şi ţărna-ţi-o tragi peste ochi/ ca o gravă/ pleoapă. În cele din urmă. • metafora-simbol a luminii. în atemporalitate). conotată ca principiu cosmogonic.

• comparaţia amplă. reactualizare a Daciei mitice propuse de Eminescu. înţeles prin ciclul degradabil al existenţei. Este o linie cultuală comună scriitorilor interbelici. • lexicul arhaizant. folclorul autohton într-o viziune stilizată. „regele ciupearcă”. • folosirea simbolurilor ambigue. noul ou/ Palat de nuntă şi cavou”. • redefinirea haosului eminescian („eterna pace”) sub forma Increatului („pacea-întâie”). între particularităţi: • intelectualismul. Reţinem. • marea energie descriptivă şi aparent narativă. ci subsumat nevoilor mitului (o vârstă culturală precreştină). lumină şi întuneric) este urmată de o demarcaţie netă a acestora. • registre stilistice inedite. Este starea de graţie. melcul. formule necesare pentru a scoate lectorul din letargie. daca ne gândim la subiectivitatea prozei de influenţă proustiană. cu rol de plasticizare165. • rescrierea odei pindarice. întrucât fiinţei umane nu-i este hărăzit mitul veşniciei. Această stare ideală nu trebuie trădată. • sondarea unor zone ocolite de poeţi: Isarlâk – o nouă Arcadie poetică.). • ingambamentul. realizare particulară a expresio­ nismului. • coincidentia oppositorum: „Nevinovatul. huliganice. • marcarea până la redundanţă a subiectivităţii (realizare a superbiei omului ca ipostază nietzscheană. deoarece naşterea vieţii presupune intrarea în păcat. tributare formaţiei sale ştiinţifice şi apetitului pentru insolit. • coprezenţa contrariilor (bine şi rău. • vitalismul în formulă parnasiană. 165  „Trupul meu cade la picioarele tale/ greu ca o pasăre moartă” ION BARBU . la îndrăznelile generaţiei ’30. dar nu în maniera registrului ortodox.CURENTE LITERARE  433 La nivel stilistic. lumea solară a Greciei fictive. concretă. reţinem: • o viziune poetică întemeiată pe metaforă. Se distinge în perioada interbelică prin transformarea poeziei în expresia intelectului creator. dimpotrivă trebuie revelată prin numeroasele simboluri poetice: oul.

• viziunea integratoare a existenţei prin estomparea graniţelor dintre poezie şi geometrie. • preocupare pentru definirea unei conştiinţe scriitoriceşti pe linie planoniciană „Cred că locul întâi în Cetate e al poetului”. Editura Universităţii din Bucureşti. narcisistă. stilul administrativ etc. • ambiguitate programatică. este cel mai asiduu căutător de formule din întreaga poezie românească modernă • combinarea cuvintelor după o logică pur subiectivă. experimentările registrelor stilistice. trece cu uşurinţă de la un registru stilistic la altul: stilul sentenţios. „lecţiile” stănesciene • practica intertextuală a citării: cele mai numeroase citate şi aluzii trimit la poezia românească populară ( de exemplu. stilul epistolar. ca expresie muzicală a lumii. cu aspect „scientist”. • probabil cea mai izbitoare particularitate a poeziei stănesciene este proteismul stilistic. pasajele mimetice (tehnica citatului). dar şi cea argheziană şi blagiană) 166  Apud Oana Chelaru-Murăruş – „Stereotipie şi expresivitate – De la limba vorbită la textul poetic”. manierismul ludic şi parodic. • poemul-eseu. • exploatarea valorilor eufonice ale cuvintelor până la crearea unor vocabule care să corespundă acestei nevoi de recuperare a condiţiei originare a poeziei. 2007 NICHITA STĂNESCU166 .434  BACUL pe înţelesul elevilor • pendularea între beţia simţurilor şi răceala contemplaţiei. versuri mioritice) şi cultă (îndeosebi poezia eminesciană. care vrea să redea „starea de geometrie şi extazul”. autopastişa constituie aspecte postmoderne ale liricii sale • poetul nu absolutizează nicio formulă. în genere de tip oximoronic. • o poezie lăuntrică. de la antici până la moderni • jocurile de limbaj. liderul generaţiei şaizeciste. deraierile lexicale voite amintesc de experienţele avangardei: contradicţia în termeni („frunză verde de albastru”). neomoderniste. „căutarea tonurilor”. oracular. Este un inovator al limbajului poetic românesc. extinderea posesiei corporale asupra unor referenţi externi („mă doare un cal măiastru”) • „reciteşte” în cheie personală literatura lumii.

silogisme. . structuri anaforice etc. definiţia tautologică prin parigmenon („greutatea-i grea”). operează cu definiţii.. motive folclorice (motivul copacului ca dublu vegetal al omului). „oase”./ în lacrima gândirii. „retina”. arhaisme lexicale sau fonetice („soaţa”. s-au murdărit. format cu adverbul „mult”(„Mult vechii de romantici”). străine de logica poeziei. în care s-au sleit”) şi de perfect simplu („Învinsesem şi plecasem/ pe o piatră şezum şi plânsem”). „mururi”) • registrul folclorizant: imprecaţia grefată pe repetiţia verbală („Fire-aţi pomilor să fiţi”). forme vechi de perfect compus („Camera asta a vorbirii mi-au asudat. „irisul”.„cuarţ”. reduceri la absurd. domeniul chimiei. sentinţe.). superlativul absolut al adjectivelor. „alcalină”. • registrul colocvial şi argotic. • registrul scientist şi sentenţios: un număr impresionant de termeni tehnico-ştiinţifici (domeniul anatomiei. domeniul fizicii.„mandibulă”. cel mai adesea întâlnim forme gramaticale sau lexicale învechite.„molecule”. utilizate izolat: mai mult ca perfectul perifrastic („Eu l-am fost zărit în undă”).„cubul”. „femur”.CURENTE LITERARE  435 • bogăţia registrelor este deconcertantă pentru cititorii săi şi dezvăluie o energie verbală explozivă şi o disponibilitate ludică superioară. în reactualizarea sa primează intenţia ludică a autorului. majoritatea proveniţi din limba rromani: „gagică”. invectiva („Lampadarul mă-tii de tavan cu etaje”). nu scutită uneori de excesele teribilismului REGISTRE STILISTICE • registrul arhaizant trădează o rafinată plăcere a jocului cultural. „viteză”. „mişto” etc. nu obligatoriu parodică. formulări de ipoteze. domeniul matematicii . „diagonala” etc. tiparul prozodic.

. în esentă. • hibridizarea. • ironia168 (ca modalitate de detaşare lucidă faţă de miturile poetice). marcate de esecul modernităţii. fragmentarea167. • literatura ca labirint textual de posibilităţi. până la spaţiul alb al tăcerii. mişcările de eliberare din colonii. povestire sau actul naraţiunii obiective) egale din punct de vedere al expunerii şi credibilităţii în faţa cititorului. vorbim în neomodernism de o ironie gravă. 168  Sau perspectivismul poate fi identificat şi în neomodernism. aluziei. în maniere diferite (scrisoare. revoluţiile sociale sau socialistcomuniste din fostul “lagăr sovietic”) au produs o schimbare de atitudine faţă de proiectele progresului uman promise de modernitate. motive şi formule estetice.436  BACUL pe înţelesul elevilor Este un termen generic. pentru că artistul nu mai are pretenţia că spune adevărul absolut. dorinţa de amuzament sau de “a plăcea” • poezia se întoarce spre realitatea oraşului şi a străzii (Street poetry). • cultivarea impreciziei şi indeterminării sensului. artă. reciclării formelor literare mai vechi. 167  Orice discurs posibil este un fragment. jurnal. colajul. demitizarea. experimentul. economic. problematizantă. de timpuri paralele. specific societatilor postindustriale. Postmodernul nu urmăreşte creaţia. confesiune. presupune integrarea unor puncte de vedere adesea contradictorii. pastişei. • recuperarea ironică şi parodică a trecutului. cultural. • utilizarea citatului. arhitectură. exprimând nemulţumiri de natură politică sau socială ale creatorului. ca şi semnificativul. deşi există teoreticieni pentru care este doar o formă a modernităţii (Matei Calinescu – “Cinci feţe ale modernităţii”) Postmodernitatea este un termen care desemnează prezentul social. în general. de epoci trecute şi viitoare alternative. diversitatea îl copleşeşte. dar. POSTMODERNISM TRĂSĂTURI • relaxarea standardelor estetice şi artistice. reciclarea şi pastişarea unor teme. filozofie şi care marchează o îndepărtare de viziunea modernistă asupra lumii. a tot ce aparţine predecesorilor. derâderea. Ca tehnică de concepere a textului literar. Marile experienţe ale secolului al XX-lea (războaiele mondiale. lirismul este alungat din poezie. ludicul. ci fantazarea. folosit pentru a denumi o largă mişcare culturală şi estetică manifestată în literatură.

burlesc. Rabelais). de meditaţie asupra scrisului. • biografismul. prin înclinaţia către eroi-comic. fie proliferări ale unor false euri. poziţia în text ca şi relaţiile în interiorul textului 171  Aceasta din urmă se referă la faptul că eul creator este o ficţiune. face comentarii auspra elaborarii textului. al experienţei). simboluri. • indeterminarea (arta nu se mai întemeiază pe principiul capodoperei. 172  Trăsătura poate fi identificată în literatura premodernă (Swift. • refuzul metaforei. • epica devine autoreferenţială170.. autorul judecă figurile retorice. 169  Procedele prin care textul trimite mereu. operele par să nu aibă adâncime şi. pentru descifrarea sensului originar. • performanţa/ participarea173. preluând personaje. interactiv: happening. citând fără ghilimele. formula consacrată a realismului. accentul nu mai cade pe produsul artistic. arta pe computer etc. rezultat din prelungirea romantismului. • textualismul se traduce prin trecerea de la proza auctorială. trecerea de la condiţia de autor la cea de narator. relaţiile naratorului cu textul. • intertextualitatea devine tehnică de creaţie preferată169. care provoacă asocieri insolite şi paradoxale de cuvinte/ structuri literare). arta ambientală. De aceea insolitul coexistă cu banalul • reintroducerea narativului în poezie (aglomerarea de artefacte şi obiecte până la saturaţie. dublat de lipsa-de-sine sau de lipsa-de-adâncime171. adesea cu desconspirarea convenţiilor literare şi cu introducerea cititorului în laboratorul scriitorului. ci pe procesul căutării. la proza autoreflexivă. deoarece scopul nu este redarea vieţii prin artă. • carnavalescul172. revine în postmodernism. devine eroul unei proze ce marcheaza “revenirea genului autobiografic” (Eugen Simion). actul de interpretare nu mai înseamnă trecerea dincolo de metaforă.CURENTE LITERARE  437 • estomparea graniţelor dintre genuri şi specii literare. operele fiind fie lipsite de imaginea acestui eu creator. pentru că scriitorii ca şi lectorii au pierdut încrederea în valorile absolute. Cititorul este avertizat asupra personajelor. opera de artă devine obiect de consum. de limbajul figurat. • refuzul sentimentalismului. 170  Pe măsură ce se scrie opera este şi analizată. cultivarea spaţiilor onirice şi a dicteului conştiinţei. body-art. important fiind actul de a scrie. fragmente. sintagme celebre sau rescriind pur şi simplu alte opere la trecutul cultural cunoscut lectorului. ci estetizarea existenţei . în consecinţă. alegorii complicate 173  Textul postmodern este marcat contextual.

.

Subiectul II. Textul argumentativ .

aceea care te face să te detaşezi de tot ce te înconjoară. pornind de la o idee identificată în una din următoarele afirmaţii ale lui George Călinescu: • „Marile creaţii literare sunt acelea în care eroii au pătruns adânc în realitate. • „O operă literară care nu te face să gândeşti. Acolo am plâns. o secţiune tăiată în corpul spaţiului rural. Dacă Ion ar trăi azi printre noi. iar nu enunţarea abstractă a problemei”. unul dintre cele mai bine scrise din literatura noastră. despre ce înseamnă a citi o carte bună. Cred că eroul prozei realiste e un produs al mediului în care trăieşte. economic. În primul rând. în opinia mea. figura copilului pe care îl vedem zdrenţăros. Călinescu. . E de la sine înţeles că numai viaţa plină poate provoca acest proces.440  BACUL pe înţelesul elevilor Modele de rezolvare ♦♦ Scrie un text de tip argumentativ. aşa cum afirmă G. din relaţia foarte strânsă cu realitatea. „te agaţă”. maimuţica sau câinii aceia care vor sfârşi iarna. O asemenea carte poate porni. spun credinţele populare). încât numele autorului ne devine indiferent”. istoric al momentului în care a fost scrisă. Lectură şi struguri. de fapt. la colţ de stradă sau în metrou. O carte bună este. Apoi. consider că o operă literară nu poate fi scoasă din contextul social. de 15 – 30 de rânduri. oferindu-ţi acel „plaisir du texte”. Şi nu pot să nu vorbesc despre romanul „Ion”. în clasa a VIa. Ion îşi doreşte pământ pentru că reprezintă valoarea supremă a lumii în care trăieşte. Savoarea era dublă. pentru amărâtul acela singur pe lume al lui Hector Malot – e. nu e nimic. îmi amintesc după-amiezele de vară. când mă ascundeam în via bunicilor ca să citesc ferită de soare şi căldură. sfâşiaţi de lupi într-o pădure. cerşind. trăiam alături de el şi de rarii lui prieteni. în temenii lui Roland Barthes. Mă proiectam. Cred cu tărie în conceptul de determinism. Şi de atunci am urât lupii (care îmi apar câteodată în vise pentru a-mi prevesti prezenţa unor duşmani de care trebuie să mă feresc. O carte care.

Pe de o parte. Oceanografie). singura palpabilă!) se va destrăma. Pentru că o asemenea lectură e generatoare de emoţie pură. realizările acestea care ţin de familie încununează o viaţă. să-i învăţ să se bucure de micile plăceri ale vieţii (ca în reclamele – de cele mai multe ori în domeniul asigurărilor de viaţă – care cosmetizează bătrâneţea). în speranţa că se vor salva de la moarte. oferindu-ţi „plăcerea textului”. o carte bună e aceea în care descoperi măcar o fărâmă de realitate. Ca un „dust în the wind”. necontrafăcută. Pentru toate acestea. preludiu al morţii. un Ferrari (sau orice altă maşină de top) şi o blondă în dreapta. Pentru că te agaţă.Modele de rezolvare  441 şi-ar dori. de necuprins. Sper în existenţa unei familii numeroase. Pe mine. Pe scurt. De exemplu. preţuim tinereţea pentru că ştim că într-o zi va ajunge la bătrâneţe” (Mircea Eliade. de 15 – 30 de rânduri. despre bătrâneţe. cu decrepitudinea. o vilă în Dorobanţi. De la realitate porneşte totul. pornind de la ideea exprimată în următoarea afirmaţie: „În fond. Anna Frank. o certitudine. ca cititor. a nepoţilor pe care să-i duc la pescuit. degradare fizică sau insuportabila singurătate. realitatea. Bătrâneţea e asociată de cele mai multe ori cu devitalizarea. aş alege lectura inspirată din realitate. că totul se va sfârşi. consider că gândul la bătrâneţe sau la posibilitatea îmbătrânirii ne face să „preţuim” tinereţea. vorba cântecului de prin anii ’70. cunoscuţii de „un leat cu tine” trec la cele veşnice). mă interesează să regăsesc. că existenţa aceasta materială de care suntem atât de legaţi (pentru că e singura pe care o cunoaştem. cu siguranţă. să-i învăţ să prepare clătite.au alte preocupări sau pur şi simplu pentru că cercul se strânge în jurul tău. pentru că începi să trăieşti cu sufletul la gură. tânăra care a fost nevoită să aleagă recluziunea totală alături de familia ei. pentru că înseamnă impl