Scrie un eseu de 2 – 3 pagini, despre ideologia promovată de Dacia literară, aşa cum se reflectă aceasta într-o operă literară

studiată. În elaborarea eseului, vei avea în vedere: - descrierea contextului istoric în care a apărut revista Dacia literară; - prezentarea a patru trăsături ale ideologiei literare promovate în studiul Introducţie; - stabilirea unei relaţii între ideile identificate în programul revistei şi o operă literară studiată ( text narativ sau text poetic ); - exprimarea unei opinii argumentate despre importanţa ideologiei promovate de revista Dacia literară pentru literatura română a secolului al XIX-lea. Secolul al XIX-lea se defineşte în Europa ca „Secol al naţiunilor”, datorită procesului de formare a statelor naţionale. Naţiunile moderne sunt o construcţie ideologică şi culturală care implică diferite componente materiale şi simbolice: o limbă acceptată, cunoscută şi vorbită de toţi, o istorie legitimată de continuitatea cu înaintaşii, eroi exemplari pentru calităţile unei naţiuni, folclor intrat din circulaţia orală în cea scrisă, peisaje definitorii pentru natura ţinuturilor, elemente pitoreşti etc. Paşoptismul românesc, având ca nucleu revoluţia de la 1848, implică o perioadă mai îndelungată de pregătiri şi una de consecinţe, delimitată între 1830 şi 1860. Ca mişcare politică şi culturală, paşoptismul are un rol decisiv în procesul de modernizare a societăţii române. Paşoptiştii din ţările române aveau origini sociale, formare şi studii diferite, însă îi unea conştiinţa misiunii lor istorice. Prima generaţie are meritul de a crea climatul cultural, publicând primele ziare în limba română, cu suplimente culturale. Primele publicaţii în limba română – Curierul românesci ( condus de Ion Heliade Rădulescu ), Albina românească ( editat de Gheorghe Asachi ), Gazeta de Transilvania ( editată de George Bariţiu ) – au o dublă funcţie: educativă, prin completarea instrucţiei oferite de un învăţământ în faza începuturilor; culturală, prin promovarea literaturii, fie traduceri, fie creaţii originale. Miza pe termen lung este formarea unei literaturi şi a unei limbi comune pentru toţi românii. A doua generaţie se compune din personalităţi provenite din familii boiereşti sau burgheze, cu studii în Franţa, unde dobândesc idei noi, progresiste, pe care le aplică în diverse domenii, după întoarcerea în ţară. Paşoptismul nu a fost un curent literar în sens strict estetic, ci unul cultural-literar, exprimând o aspiraţie colectivă spre creaţie şi cultură, grefată pe un program ce urmărea dezvoltarea naţională. Paşoptismul literar coincide cu începutul romantismului românesc. Programul paşoptismului este cuprins în articolul Introducţie, apărut în revista Dacia literară, condusă de Mihail Kogălniceanu, în 1840, la Iaşi. Programul nu a funcţionat ca instrument al unei anumite autorităţi, ci ca un mod de a gândi al tuturor paşoptiştilor care credeau în aceleaşi idei: realizarea unei literaturi originale, pentru că „traducţiile nu fac o literatură şi sunt o manie ucigătoare a gustului original, însuşirea cea mai preţioasă a unei literaturi” şi pentru că „dorul imitaţiei s-a făcut la noi o manie primejdioasă care omoară în noi duhul naţional”; pentru împlinirea acestui deziderat, Mihail Kogălniceanu recomandă scriitorilor să se inspire din realităţile naţionale: „Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre ţări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoreşti pentru ca să putem găsi şi la noi sujeturi de scris, fără să avem pentru aceasta trebuinţă să ne împrumutăm de la alte naţii” ( altfel spus, temele de inspiraţie recomandate sunt istoria, folclorul şi frumuseţile patriei ); critica va fi obiectivă, nu părtinitoare: „Vom critica cartea, iar nu persoana”; ţelul suprem proclamat este acela că toţi românii trebuie „să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi”. Literatura romantică paşoptistă va avea trăsături specifice, care, particularizând-o în Europa, îi vor asigura originalitatea. Acestea vor fi exemplificate prin operele scriitorilor acestei perioade. Interesul pentru istorie este deosebit în epocă, trecutul fascinându-i pe scriitori; în acest sens, pot fi amintiţi Dimitrie Bolintineanu, cu Legendele istorice, Grigore Alexandrescu ( Anul 1840, Mormintele. La Drăgăşani ), Vasile Alecsandri ( Dumbrava Roşie, Dan, căpitan de plai ). Istoria este văzută în legătură cu motivul ruinelor, al mormintelor, al nopţii, integrate în specificul românesc. Costache Negruzzi publică nuvela Alexandru Lăpuşneanul în 1840, în primul număr al revistei Dacia literară, inaugurând seria operelor de inspiraţie istorică în literatura română. Sub influenţa programului romantismului românesc, sintetizat în articolul Introducţie, al lui Mihail Kogălniceanu, C. Negruzzi valorifică informaţiile cuprinse în cronicile moldovene într-o creaţie clasică prin sobrietatea construcţiei, pregnanţa caracterelor şi vigoarea conflictelor. Autorul a indicat ca sursă a scrierii sale cronica lui Miron Costin. În realitate, Grigore Ureche a consemnat, în Letopiseţul Ţării Moldovei, fapte din cele două domnii ale lui Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561, 15641568). De la Grigore Ureche sunt preluate informaţiile despre a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanu :

La palat.). Moţoc este sacrificat. din cauza laşităţii domnitorului Alexandru Iliaş. Moţoc asistă. cu ajutor turcesc. în nuvelă stilul direct contribuie decisiv la fixarea caracterelor. Câţiva fugari dau de ştire în afara zidurilor palatului despre măcel. în urma intervenţiei lui Lăpuşneanu prin intermediul turcilor. invitaţia la ospăţ printr-o „deşănţată cuvântare”. suspectată ca ucidere prin înşelătorie. În privinţa celorlalte personaje. Modificările aduse modelului cronicăresc sunt explicabile prin finalitatea urmărită: cronicarii urmăresc consemnarea faptelor şi evenimentelor istorice cât mai fidel. taie capete. care au reuşit să scape de urmărirea oamenilor domniei. Lăpuşneanu ia măsuri energice împotriva boierilor care l-au trădat: pune să fie arse cetăţile. care îl informează că „norodul” nu îl vrea şi îi cer să se întoarcă de unde a venit. iar aceasta presupune metamorfozarea personalităţilor reale. gesturi. din ordinul „craiului” leşilor. care urmăresc un conflict concentrat în jurul personajului principal. înţelegerea cu craiul polonez. la Liov. Lăpuşneanu se retrage în cetatea Hotin. Stroici. Expoziţiunea prezintă reîntoarcerea lui Lăpuşneanu în Moldova. Îmbrăcat în ţinută de gală. decapitarea boierilor ucişi şi aşezarea capetelor într-o piramidă. Spancioc şi Stroici se întorc în Moldova. respingerea lui de către solia marilor boieri. fără a şti care îi este soarta. Un fragment al acestei replici devine motoul primei părţi a nuvelei: „ Dacă voi nu mă vreţi. Sărbătoarea Sf. Negruzzi este creator de literatură. îi ameninţă cu moartea pe toţi cei prezenţi. în conformitate cu rangul deţinut etc. Una dintre jupânesele boierilor ucişi o aşteaptă pe doamna Ruxanda în faţa palatului şi o roagă să intervină pe lângă domnitor pentru a înceta cu omorurile. ameninţând-o că va fi responsabilă în faţa lui Dumnezeu pentru crimele soţului ei :”Ai să dai sama. Ioan este prilejul folosit de voievod pentru a-i invita pe boierii adunaţi la biserică la un ospăţ de reconciliere. nuvela este alcătuită din patru părţi. când îşi revine din leşin. politica externă şi internă (distrugerea cetăţilor cerută de turci. dar promisiunea făcută doamnei Ruxanda este respectată: celor rămaşi în viaţă nu li se mai taie capetele. el cere să fie călugărit. Întâlnirea lui Lăpuşneanu cu boierii constituie. însoţit de Moţoc vornicul. Personajele sunt particularizate prin atitudini. Toate evenimentele care alcătuiesc subiectul operei urmăresc crearea unei atmosfere de epocă. fuga boierilor în Polonia). Fiecare parte este structurată printr-o înlănţuire de episoade. printre care se află chiar fiul său. personaj prezentat în antiteză cu domnitorul. pentru a fi mai aproape de hotare.. C. Lăpuşneanu dă dovadă de fermitate şi de tărie de caracter. obligat de domnitor. dar cu totul nesinceră. Chiar dacă naratorul obiectiv şi omniscient prezintă scena dintr-o perspectivă supraordonată. moartea domnitorului. pe care le atârnă în faţa palatului ca exemplu . fiecare precedată de câte un moto semnificativ. doamnă!” Intervenţia domniţei. În nuvelă. în conformitate cu obiectivele programului Daciei literare ( creare unei literaturi originale ). domnitorul Tomşa fuge în Polonia. cei 47 de boieri sunt masacraţi de slujitorii pregătiţi pentru acest eveniment. Veveriţă postelnicul şi Spancioc spătarul. „Leacul de frică” îi este administrat doamnei Ruxanda fără menajamente: Lăpuşneanu însuşi construieşte piramida celor 47 de capete. intriga nuvelei. ucis de o mulţime de ţărani. iar vărsarea de sânge îi mângâie orgoliul rănit. Setea de răzbunare îl domină. ca să elimine posibilitatea de a complota. Negruzzi a ignorat consemnările cronicii. intervenţiile directe ale personajelor sunt cele care contribuie la fixarea scenei în memoria cititorului. care îl îndepărtează de lângă el (evenimentul este descris în cronica lui Miron Costin). voievodul ţine o cuvântare impresionantă. Naraţiunea atinge punctul culminant în acest moment. Dacă în cronică relatarea şi prezentarea sunt făcute în stil indirect. limbaj. şi îi propun doamnei Ruxanda să-l otrăvească pe domnitor pentru a-şi salva viaţa. domnitorul îndeplinindu-şi promisiunea iniţială.intrarea domnitorului în ţară. Doamna ezită şi cere sfatul mitropolitului Teofan. Intervenţia acestui personaj episodic este hotărâtoare pentru . Astfel. dar. în personaje literare . Întors la domnie. Afirmându-şi hotărârea de a-şi recăpăta tronul. Fidelitatea faţă de cronică în ceea ce priveşte evenimentele majore este necesară pentru obţinerea veridicităţii atmosferei . cu ajutor străin. există scene şi episoade care aparţin în totalitate ficţiunii ( uciderea lui Lăpuşneanu prin intervenţia Ruxandei. eu vă vreu…”. a lui Spancioc şi Stroici. procedeul romantic având rolul de a sublinia caracterul tiranic al lui Lăpuşneanu. Masacrul boierilor este urmat de alte pedepse. confiscă averile. neliniştit de fuga lui Spancioc şi Stroici. în realitate. Domnitorul îi promite un „leac de frică”. Sfârşitul atribuit în nuvelă lui Moţoc este. Veveriţă şi Moţoc . atestate de cronică. ceea ce contribuie la adunarea unei mulţimi dezlănţuite în faţa porţilor ferecate. Întors în Moldova cu ajutor străin. de fapt. ameninţarea cu moartea adresată tuturor celor prezenţi în scena călugăririi. Bun cunoscător al reacţiilor umane. Lăpuşnenu îl sacrifică pe Moţoc pentru a potoli furia „norodului” adunat în faţa palatului. strigătul mulţimii devenind motoul părţii a treia a nuvelei. Alexandru Lăpuşneanu este întâmpinat la hotar de patru boieri – Spancioc. C. Aici sunt decapitaţi. acela al boierului moldovean Batişte Veveli. este timidă şi determină o reacţie violentă a soţului. la scena masacrului. Ca structură compoziţională. Îmbolnăvindu-se de friguri. de fapt.

Acesta concentrează artificial întregul şi îi aparţine naratorului omniscient. care lăsă o pată de sânge în istoria Moldovei. Cronologia este liniară. întrucât între evenimente se stabilesc relaţii de cauzalitate şi consecutivitate. din perspectivă literară. realizând trecerea de la cronică la literatură. lăsându-i impresia că a absolvit-o de vină.fixarea destinului domnitorului. imaginea unei epoci istorice. se vede şi astăzi portretul lui şi al familiei sale”. Ultima ameninţare a domnitorului – „De mă voi scula pre mulţi am să popesc şi eu” – rămâne fără finalizare. Limbajul. mitropolitul o sfătuieşte indirect pe doamna Ruxanda să-şi ucidă soţul. Deznodământul acţiunii nu coincide cu finalul operei. preluat din cronică şi elementul fictiv. prin ficţiune. ilustrând furia neputincioasă a unui personaj care a dominat totul. Toate firele narative sunt susţinute de evoluţia personajului principal. Nuvela lui Costache Negruzzi ilustrează ideile despre literatură promovate de Mihail Kogălniceanu şi include elemente specifice romantismului. Culoarea de epocă se obţine prin reconstituirea fidelă a obiceiurilor. . Verosimilitatea relatării este susţinută de îmbinarea dintre elementul real. a vestimentaţiei şi a relaţiilor dintre personaje. pentru a demonstra că „istoria noastră” poate furniza „sujeturi de scris”. Ipocrit şi disimulat. recreând. ci creator de literatură. Se poate afirma. unde e îngropat. rod al imaginaţiei scriitorului care nu este cronicar. nuvela lui Costache Negruzzi este un prim pas făcut în această direcţie. zidită de el. succesiunea faptelor este previzibilă. La mănăstirea Slatina. atitudinile care îi sunt atribuite îl particularizează ca personaj literar. al cărui caracter se construieşte pe parcursul acţiunii. Perspectiva asupra evenimentelor relatate este aceea a naratorului obiectiv şi omniscient. că romantismul patruzecioptist este punctul de plecare al literaturii române moderne. aşadar. care face legătura dintre timpul cronicii şi timpul cititorului (timpul diegezei şi timpul relatării ): „ Acest fel fu sfârşitul lui Alexandru Lăpuşneanul.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful