Predici la Duminica a V-a după Paşti (a Samarinencii

)

Cuprins
Evanghelia şi Apostolul zilei .............................................................................. 5 Părintele Ilie Cleopa - Predică la Duminica Samarinencii - Despre rugăciunea în duh şi în adevăr........................................................................... 9 Sfântul Ioan Gură de Aur - Duminica Samarinencei - Omilia 33 Adevărata închinare ......................................................................................... 15 Sfântul Ioan Gură de Aur - Omilia 34 – Smerenia femeii samarinencei . 24 Sfântul Nicolae Velimirovici - Evanghelia despre Dătătorul de apă vie şi femeia samarineancă......................................................................................... 33 Sfântul Teofan Zăvorâtul - Tâlcuiri din Sfânta Scriptură - Duminica Samarinencii ...................................................................................................... 51 Sfântul Ignatie Briancianinov - Predică în Duminica Samarinencei - Despre închinarea în duh şi adevăr .............................................................................. 52 Sfântul Grigorie Palama - Omilia 19 - La istoria evanghelică despre femeia samarineancă ..................................................................................................... 57 Sfântul Luca al Crimeei - Predica la Duminica femeii samarinence ........... 69 Mitropolitul Augustin de Florina - Omilia la Duminica Samarinencei Aceasta este credinţa noastră! ......................................................................... 75 Sfântul Teolipt al Filadelfiei – Predică la Duminica a cincea după Paşte, a Samarinencei ..................................................................................................... 79 Părintele Arsenie Boca - Evanghelia Samarinencii sau o călătorie misionară a lui Iisus ............................................................................................................ 83 Părintele Teofil Părăian – Cuvânt la Duminica Samarinencii din „Credinţa lucrătoare prin iubire” - Ce înseamnă să fii credincios? Chemarea la credinţă............................................................................................................... 86 Nicolae Steinhardt (Monahul Nicolae Delarohia) - Dăruind vei dobândi Apa cea vie (femeia samarineancă) ................................................................. 95 Părintele Ierodiacon Visarion - Predică la Duminica Samarinencii .......... 100 Rugăciune ..................................................................................................... 107 Părintele Sergiu Roşca - Predică la Duminica Samarinencii ..................... 108 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae - Predică la Duminica a V-a după Paşti (a Samarinencei) .................................................................................................. 113 Pr. Lect Univ. Dr. Constantin Necula - Predică la Duminica a V-a după Paşti - a Samarinencei .................................................................................... 118

Preot Gheorghe Sălăgian – Predică – Iisus Hristos şi femeia samarineancă ........................................................................................................................... 122 Părintele Ion Cârciuleanu - Duminica Samarinencii .................................. 127 Părintele Iosif Trifa – Evanghelia Duminicii a V-a după Paşti (a Samarinencii) - Despre „apa cea vie“ ........................................................... 133 Rugăciune ..................................................................................................... 136 Doamne, dă-mi … ........................................................................................... 138 Traian Dorz - Şi-a lăsat găleata şi s-a dus .................................................... 140 Traian Dorz - A venit o femeie după apă … ............................................. 144 Traian Dorz - Când va veni Hristos, ne va spune ..................................... 147 Traian Dorz - Duh şi Adevăr ...................................................................... 150 Traian Dorz - Meditaţii la Apostolul din Duminica a V-a după Paşti.... 153 Traian Dorz - Oricui bea din apa aceasta ................................................. 154 Traian Dorz - Iisuse, Apa vie ...................................................................... 157 Traian Dorz - Cât de minunată .................................................................. 158 Traian Dorz - În veci noi n-am vedea pe Tatăl ......................................... 160 Traian Dorz - Osteneala mântuirii ............................................................. 161 Pr. Anthony M. Coniaris - Duminica a V-a după Paşti (A samarinencei) - O femeie la fântână ............................................................................................. 162 IPS Andrei Rymarenko - Duminica a V-a după Paşti (A samarinencei) Femeia samarineancă ..................................................................................... 166 Pr. Mihai Tegzeş - Duminica a V-a după Paşti (A samarinencei) - Setea de iubire................................................................................................................. 168 Pr. Gheorghe Neamţiu - Duminica a V-a după Paşti (A samarinencei) Despre har ........................................................................................................ 175 Pr. Vasile Florea - Duminica a V-a după Paşti (A samarinencei) - Hristos – apa vieţii ........................................................................................................... 179 Pr. Vasile Rob - Duminica a V-a după Paşti (A samarinencei) - Dacă ai şti darul lui Dumnezeu…..................................................................................... 181 Pr. Ioan Abadi şi Pr. Alexandru Buzalic - Duminica a V-a după Paşti (A samarinencei) ................................................................................................... 184 Rugăciune ..................................................................................................... 188 Pr. Alecsandru - Cuvânt la Duminica Samarinencii ................................... 189 Cui îi mai sete de duh sfânt? .......................................................................... 193

IPS Antonie Plămădeală - Predică la Duminica Samarinencii - Apa cea vie ........................................................................................................................... 196 Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a V-a după Paşti - Hristos cheamă la mântuire pe toţi oamenii ..................................... 208 Iisus, Izvor de mângâiere ............................................................................... 213 Povestioară cu tâlc - Biserica, izvor al vieţii ................................................. 214 Icoane ............................................................................................................... 215

trecea prin Samaria. Evanghelia Ev. iar Mântuitorul a rămas singur lângă izvorul istoric al lui Iacob. cetate numită Sihar. s-a făcut cea dintâi misionară a Lui.5 – 42 Deci a venit la o cetate a Samariei. Ucenicii Domnului intraseră în oraş ca să găsească cele ce sunt necesare pentru hrană trupului. Domnul Iisus Hristos. unde se găsea fântâna lui Iacob.Evanghelia şi Apostolul zilei Pericopa evanghelică din Duminica a V-a după Paşti. fiind . venind din Iudeea şi mergând spre Galileea. fiul său. Iar Iisus. şi era acolo fântâna lui Iacov. După o scurtă aşteptare. aşează înaintea sufletelor noastre icoana unei femei samarinence care. iată o femeie samarineancă vine să ia apa de la fântână. numită Sihar. cunoscând pe Domnul Iisus. Ioan 4. aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif.

nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. dă-mi această apă ca să nu mai însetez. văd că Tu eşti prooroc. Şi Iisus i-a zis: Femeie. Femeia I-a zis: Doamne. tu ai fi cerut de la El. căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţa veşnică.ostenit de călătorie. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate. crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta. nici să mai vin aici să scot. ceri să bei de la mine. când va veni.Femeia a răspuns şi a zis: N-am bărbat. care ne-a dat această fântână şi el însuşi a băut din ea şi fiii lui şi turmele lui? Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi. şi ţi-ar fi dat apă vie. şi fântâna e adâncă. Cel ce vorbesc cu tine. Căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat.Iisus i-a zis: Eu sunt. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi. iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte. Femeia a zis către El: Doamne. care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. Dar vine ceasul şi acum este. Femeia I-a zis: Doamne. pentru că mântuirea din iudei este. S-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas.Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat. nici găleată nu ai. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau. Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr. Acela ne va vesti nouă toate. că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau. I-a zis femeia: Ştim că va veni Mesia care se cheamă Hristos. Iisus i-a zis: Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici. Şi se mirau că vorbea cu o femeie. de unde. Aceasta adevărat ai spus. sau: Ce vorbeşti cu ea? . dar. dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac. ai apa cea vie? Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu. când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi. care eşti iudeu. ca să cumpere merinde. noi ne închinăm Căruia ştim. Dar atunci au sosit ucenicii Lui.

Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Mântuitorul lumii. ucenicii Lui Îl rugau. Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui. Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi. samarinenii Îl rugau să rămână la ei. mănâncă. 13. 19 şi 21. . Între timp. pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut. Deci. Faptele Sfinţilor Apostoli: Capitolele 12. 1 Ioan Cap 1. alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor. după ce au venit la El. 15 şi 16. 4. căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul. 8-10. Nu cumva aceasta este Hristosul? Şi au ieşit din cetate şi veneau către El. Ziceau deci ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui. Iar femeii i-au zis: Credem nu numai pentru cuvântul tău. 1 Corinteni Cap. Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit. Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: Că unul este semănătorul şi altul secerătorul. Şi a rămas acolo două zile. Citiţi din Sfânta Scriptură: Sfânta Evanghelie după Ioan: Capitolele 6. Şi mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El. Sfânta Evanghelie după Luca: Capitolul 6. ca să se bucure împreună şi cel ce seamănă şi cel ce seceră. zicând: Învăţătorule. Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţa veşnică. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele că sunt albe pentru seceriş.

Şi au stat acolo un an întreg. Şi sculându-se unul dintre ei. bărbaţi ciprieni şi cireneni care. 29. Şi mâna Domnului era cu ei şi era mare numărul celor care au crezut şi s-au întors la Domnul. Şi aflându-l. sosind şi văzând harul lui Dumnezeu. 22. a arătat prin Duhul. şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia. nimănui grăind cuvântul. Acesta. 21. 25. ca să caute pe Saul 26. au trecut până în Fenicia şi în Cipru. vorbeau şi către elini. Şi a plecat Barnaba la Tars. s -a bucurat şi îndemna pe toţi să rămână în Domnul. În acele zile s-au coborât. 27. Căci era bărbat bun şi plin de Duh Sfânt şi de credinţă. 13-20 19. 23. să trimită spre ajutorare fraţilor care locuiau în Iudeea.Apostol Faptele Sfinţilor Apostoli Evrei 6. Deci cei ce se risipiseră din cauza tulburării făcute pentru Ştefan. cu inimă statornică. Iar ucenicii au hotărât ca fiecare dintre ei. Ceea ce au şi făcut. că va fi în toată lumea foamete mare. 28. cu numele Agav. de la Ierusalim în Antiohia. . după putere. 30. 20. 24. şi în Antiohia. l-a adus la Antiohia. Şi în Antiohia. decât numai iudeilor. trimiţând preoţilor prin mână lui Barnaba şi a lui Saul. ucenicii s -au numit creştini. Şi s -a adăugat Domnului mulţime multă. prooroci. întâia oară. Şi erau unii dintre ei. care a şi fost în zilele lui Claudiu. adunându -se în biserică şi învăţând mult popor. Şi vorba despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim. venind în Antiohia. binevestind pe Domnul Iisus.

atunci creştinul devine adevărat închinător al lui Dumnezeu în Duh şi în adevăr. să vedem ce înseamnă a ne ruga în duh? A ne ruga în duh înseamnă a ne înălţa cu mintea şi cu sufletul către Dumnezeu în vremea rugăciunii. care este partea văzută se osteneşte la lucrarea poruncilor lui Dumnezeu. Când mintea se înalţă nevăzut la Dumnezeu în vremea rugăciunii.Predică la Duminica Samarinencii . zicându -i: Vine ceasul şi acum este.Despre rugăciunea în duh şi în adevăr Zis-a un bătrân:"Precum vederea este mai mare decât toate simţurile. Numai rugăciunea făcută cu mintea din adâncul inimii se poate chema cu adevărat rugăciune duhovnicească. 22) Hristos a înviat Iubiţi credincioşi. Fiindcă ne va fi cuvântul în predica de azi despre rugăciunea făcută în duh şi în adevăr. Acolo. cap. deoarece omul este îndoit. venind în lume. şi pururea însetând de mântuirea sufletelor omeneşti. prin pronia Sa nemărginită a făcut a se întâlni cu o femeie din acea cetate la fântâna lui Iacob. În convorbirea cu ea. a ajuns şi la o cetate a Samariei. Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. aşa şi rugăciunea este mai mare decât toate faptele cele bune" (Pateric. prin înţelepciunea Sa negrăită. Nimeni nu se . adică făcută în duh. adică a tuturor faptelor bune. o aduce la cunoştinţa adevărului şi printre alte învăţături tainice pe care i le dă. fiind alcătuit din suflet şi din trup . îi vorbeşte şi despre adevărata închinăciune făcută în duh şi în adevăr. iar trupul. umblând prin locurile Palestinei.Părintele Ilie Cleopa . 23). Ce înseamnă a ne ruga în adevăr? Înseamnă a ne ruga cu lucrarea cea adevărată a tuturor poruncilor dumnezeieşti. care pe atunci se chema Sihar. când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr (Ioan 4.

Doamne. La aceasta ne îndeamnă şi psalmistul care zice: Dintru adânc am strigat către Tine. Despre aceeaşi înaltă rugăciune. îţi va răsplăti ţie (Matei 6. dar inima mea veghează (Cântarea Cântărilor 5. care este tot una cu rugăciunea duhovnicească ce se face de cineva cu mintea în inima sa. 17). să ştim şi să înţelegem că despre rugăciunea cea tainică şi gânditoare pe care o face omul cu mintea în cămara inimii sale . Când auzim pe marele Apostol Pavel. auzi glasul meu. ca să învăţ şi pe alţii decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină (I Corinteni 14. când auzim pe Mântuitorul. după mărturia Sfintei Scripturi care zice: Toate poruncile Tale sunt adevăr (Psalm 118. Acest lucru ni-l arată Duhul Sfânt când zice: Aproape este Domnul de toţi cei ce Îl cheamă pe El întru adevăr (Psalm 144. vorbeşte Sfântul Apostol Pavel când zice: Vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea. Doamne. nu va putea avea pe Dumnezeu aproape de el de nu va avea şi dreapta credinţă şi de nu îl va mărturisi prin cuvintele şi faptele sale. în inima sa. este rugăciunea cea gînditoare. cu darul lui Dumnezeu. 6). La fel. intră în cămara ta şi. şi Tatăl tău. 15). adică din inimă. Când ne rugăm cu mare credinţă şi evlavie şi când. face ca inima să se roage neîncetat. 2). Căci. pe care o face omul cu mintea. se unesc gândurile minţii cu simţurile inimii noastre în timpul rugăciunii iar ochii ne izvorăsc lacrimi. să înţelegem că despre rugăciunea în duh şi în adevăr vorbeşte aici. căci poruncile lui Dumnezeu sunt adevărul. după porunca dată de marele Apostol Pavel. închizând uşa ta. după învăţătura apostolică a Bisericii Ortodoxe. dar mă voi ruga şi cu mintea (I Corinteni 14.poate ruga în duh şi în adevăr. care a zis: Neîncetat vă rugaţi (I Tesaloniceni 5. adică tainică. Care vede în ascuns. roagă-te Tatălui tău. Dar chiar dacă ar lucra cineva poruncile lui Dumnezeu şi s -ar ruga cu mintea din inimă. este vorba. atunci ne rugăm în duh şi în adevăr. altoindu-se rugăciunea în inima noastră prin Duhul Sfânt. zicând: Mă voi ruga cu duhul. zicând: Eu dorm. Rugăciunea în duhul sau în duh. Acelaşi lucru ne spune şi înţeleptul Solomon. 86). . Aceasta este cea mai înaltă treaptă a rugăciunii creştine. zicând: Tu însă când te rogi. de se va ruga numai cu mintea sa şi nu va lucra şi cu trupul său la facerea poruncilor lui Dumnezeu. 18). 19). Care este în ascuns.

sunt destule pentru a ne îndemna şi pe noi să ne rugăm lui Dumnezeu ziua şi noaptea cu gura. Iubiţi credincioşi. dar glasul ei nu se auzea (I Regi 1. care grăia întru inima sa şi buzele ei numai se mişcau. adică despre rugăciunea duhovnicească a inimii. luând aminte la graiurile inimii lui. Samarineanca. zicând: Strigat-am cu toată inima mea: Auzi-mă Doamne! Îndreptările Tale voi căuta (Psalm 118. fiind cu poporul în primejdie la ieşirea din Egipt. 19-24). în sfânta sfintelor. La aceasta am fost îndemnat să vorbesc de femeia samarineancă din Evanghelia de astăzi. care i-a zis: . 13). între iudei şi samarineni era o veche duşmănie. Cu această rugăciune s-a rugat Moise. unde şi cum trebuie să se roage (Ioan 4. L-a întrebat pe Iisus Hristos la fântâna lui Iacob. Cu această rugăciune făcută în duh. precum a poruncit Mântuitorul ucenicilor Săi. unul ca acesta este asemenea celui ce zice că poate zbura numai cu o aripă sau poate merge cu un singur picior. fiind îndurerată. 15). De aceea a şi refuzat să-I dea apă Mântuitorului însetat. şi cu toate că nimeni nu auzea rugăciunea lui. fără a lucra şi toate faptele bune. i-a zis: Ce strigi aşa către Mine? (Ieşirea 14. deoarece inima este cămara minţii". Aceste mărturii vrednice de crezare din Sfânta Scriptură şi de la Sfinţii Părinţi.Cu această rugăciune duhovnicească din inimă se ruga şi psalmistul David. 142). De aceea. deşi păgână. timp de 12 ani. încât nici nu vorbeau unii cu alţii. şi toţi locuitorii din provincia Samaria. apoi să ne închinăm lui Dumnezeu cu duhul şi cu adevărul. Dumnezeu. după cuvântul psalmistului: Legea Ta este adevărul (Psalm 118. Să vedem cine era această femeie şi cum a fost câştigată de Mântuitorul pentru Împărăţia Cerurilor. învăţându-i să păzească toate câte v-am poruncit vouă (Matei 28. Dacă păstrăm cu sfinţenie dreapta credinţă şi suntem fii credincioşi ai Bisericii Ortodoxe şi dacă ştim că poruncile lui Dumnezeu sunt adevărul . adică cu mintea p ogorâtă în inimă şi de aici "să înălţăm rugăciuni lui Dumnezeu. până aici am vorbit pe scurt despre sfânta rugăciune. care. despre rugăciunea în duh. Dar şi cu trupul trebuie să ne silim a lucra poruncile lui Dumnezeu. cu mintea şi mai ales cu inima. fiind povăţuită la aceasta de însuşi Sfântul Duh. despre felul cum trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu în duh şi în adevăr. Cine ar îndrăzni să creadă că se poate ruga în duh şi în adevăr. 20). separându-se de templul din Ierusalim şi respectând numai primele cinci cărţi ale lui Moise. 145). amintite mai sus. făceau parte dintr-un fel de sectă a Vechiului Testament. spune Sfântul Isaac Sirul. Cu această rugăciune făcută cu duhul s-a rugat Ana proorociţa. s-a rugat însăşi Preasfânta şi Preacurata Fecioară Maria.

29-30). adică mărturisirea Evangheliei lui Hristos. adică mărturisirea păcatelor noastre cu căinţă şi înnoirea vieţii prin fapte bune. 15). obligatorie pentru noi toţi. dă-mi această apă. Astfel. căci trăise mai înainte cu cinci bărbaţi în desfrânare şi acum avea al şaselea bărbat. cu multă iscusinţă duhovnicească. Şi cum a întors Domnul inima femeii păcătoase în smerenie şi în căinţa păcatelor? Prin mărturisire. ca să nu mai însetez (Ioan 4. Nu cumva acesta este Hristosul? Şi au ieşit din cetate şi veneau către El (Ioan 4. cuvintele Domnului. Domnul i-a făgăduit femeii "apa cea vie". adică învăţătura Sfintei Evanghelii. 17). ci a căutat să adauge şi o altă faptă bună. Adică sunt o femeie păcătoasă. îi zice Mântuitorului cu glas smerit şi rugător: Doamne.adică botezul creştin. umbla pe toate uliţele şi striga în auzul tuturor: Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. căci credinţa. şi pocăinţă. Mântuitorul i-a îndemnat conştiinţa să-şi mărturisească singură păcatele. harul Duhului Sfânt şi învăţarea Evangheliei. dacă nu are fapte. şi-a recunoscut păcatele şi a cerut "apa cea vie". Prin câteva cuvinte. Îi mai trebuia şi fapta bună. Şi după ce femeia a crezut în puterea mântuitoare a Evangheliei. cu toate că era eretică în credinţă şi desfrânată în fapte. fugind în familie şi în satul natal. în cetatea ei. samarineanca era şi o femeie păcătoasă. Mai întâi. ea aştepta venirea Mântuitorului în lume. Sihar. Căci. . era însetată de "apa vie" a credinţei în Hristos şi se interesa cum să se roage cu adevărat lui Dumnezeu. căci a crezut că Hristos este Mesia. atingându-se ca o săgeată de inima samarinencii. i-au deşteptat credinţa în suflet. Am trăit în desfrânare cu cinci bărbaţi şi acum trăiesc în fărădelegi cu altul! Vedeţi cum vânează Hristos sufletele noastre pe calea mântuirii? Vedeţi cât de mare este puterea spovedaniei? Nu ne cere Mântuitorul decât două virtuţi principale: credinţă tare în Dumnezeu. Pe amândouă acestea le-a îndeplinit femeia samarineancă. Însă. Să vedem acum în ce fel a vânat la credinţă pe samarineanca această păgână şi păcătoasă. Căci după ce i-a zis femeii: "Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici". Mântuitorul lumii. este moartă (Iacob 2. Dar nu s-a oprit aici.Dă-Mi să beau! Pe lângă credinţa ei rea. Dar pentru mântuirea ei nu era de ajuns numai credinţa dreaptă în Dumnezeu. pentru fiecare creştin. samarineanca a mărturisit: "Nu am bărbat".

mai ales aici la Biserică. îşi recunosc păcatele. Apoi râvnind pentru Hristos. aşa cum citim în Vieţile Sfinţilor. dacă ar mărturisi cu tărie cuvântul Evanghliei în casele şi familiile lor. Ci. Convorbirea Domnului nostru Iisus Hristos cu femeia samarineancă la fântâna lui Iacob este o lecţie de catehizare creştină şi o călăuză pe calea mântuirii pentru noi toţi. Auzind de aceasta împăratul roman Neron. ea s-a botezat în numele Preasfintei Treimi. În Evanghelia de astăzi. cer canon de iertare şi aşteaptă cu smerenie şi speranţă Sfânta Împărtăşanie. cer de la Hristos apa cea vie a credinţei. să ne mărturisim păcatele şi să-I cerem iertare şi mântuire. creştinii buni învaţă că "apa cea vie". Împreună cu ea s-au botezat fiii ei Iosif şi Fotinos şi surorile ei Fotis şi Fotos. i -a aruncat pe toţi în temniţă.  Aici cei necredincioşi şi rău credincioşi se convertesc la dreapta credinţă ca femeia samarineancă. a poruncit să li se taie capetele şi se face pomenirea lor la 26 februarie. învăţăm să ne rugăm în duh şi în adevăr. la Biserică. învăţăm să ne smerim şi să ne iubim unii pe alţii. păcătoşii vorbesc de Dumnezeu. şi să -L lăudăm. ştiind că nu este meşteşug mai mare şi mai greu decât acela de a vâna pe cei păcătoşi la pocăinţă.  Aici învăţăm cum putem convinge şi aduce la Hristos pe fraţii noştri care zac în întunericul păcatelor şi al nepocăinţei. pe 26 februarie. să ne rugăm.  La Biserică învăţăm a mărturisi pe Hristos pe pământ. Apoi văzând că nici unul nu se leapădă de Hristos.  Aici ne aşteaptă Hristos să venim să ne închinăm. iertarea păcatelor. . învăţăm a ne ruga în duh şi în adevăr şi a dobândi viaţa veşnică. preoţii învaţă cu câtă înţelepciune trebuie să câştige sufletele oamenilor pentru viaţa veşnică. n-ar putea aduce măcar pe copiii şi soţii lor în sărbători la biserică sau la spovedanie în Sfintele Posturi? Dar cât de puţin îşi împlinesc credincioşii noştri această datorie! Însă femeia samarineancă nu s-a oprit aici.  Aici. au plecat toţi la Cartagena şi de acolo la Roma. primind numele de Fotinia.Vedeţi cum o femeie păcătoasă a reuşit să tragă la credinţa în Hristos o întreagă cetate? Oare noi toţi. chinuindu-i cumplit. învăţăm să ne mărturisim şi să ne plângem păcatele. dătătoare de viaţă a credinţei ortodoxe şi toate izvoarele mântuirii se află numai la fântâna vieţii care este Biserica. predicând cu bărbăţie cuvântul Evangheliei şi convertind pe mulţi să creadă cu tărie în Hristos. şi în cărţile de cult ale Bisericii Ortodoxe. se spovedesc. În această Evanghelie. Iubiţi credincioşi. mamele şi credincioşii noştri.  Aici.

ni se descoperă prin învăţătura Sfintei Evanghelii. ştiind că nu este mântuire în afară de Biserică. ne ajută să ne curăţăm de patimi. Iată. Hristos ne aşteaptă la fântână. Să părăsim păcatele şi să urmăm lui Hristos pentru a ne învrednici de împărăţia Lui în vecii vecilor. ne cheamă la Biserică. ne hrăneşte şi ne adapă cu Trupul şi Sângele Său din sfântul potir şi ne dă putere de sus să ne pocăim. Hristos a înviat! . Amin.Deci să venim regulat la Sfânta Biserică şi să lucrăm cu râvnă ogorul mântuirii noastre. ne învaţă să ne rugăm.

Respectul şi cinstea dată de ucenicii săi. Sfântul Petru Corifeul. Sfântul învăţător recomandă milostenia. Smerenia este temelia virtuţii. 2. ei plutesc puţină vreme cu mâinile lor şi cu picioarele lor. Vers. valurile îi acoperă.4. pentru că mântuirea din iudei este ‖ (Cap. Deşertăciunea bogăţiilor. Omul are nevoie mereu de credinţă.Omilia 33 Adevărata închinare „Iisus i-a zis: Femeie crede-mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Peste tot. Marea iubire din partea Mântuitorului: smerenia lui şi marea lui blândeţe. naufragiază . fraţilor pretutindeni credinţa ne este necesară.Vers. Credinţa este ca o corabie care ne poartă pe marea acestei lumi. 22 . 21. fără de care nu putem înţelege dogmele nici marile adevăruri ale religiei noastre: fără credinţă suntem asemenea oamenilor care încearcă să treacă marea fără corabie. la fel cei ce se dau propriilor lor sentimente.Adevărata închinare. Nimic nu este egal cu a fi iubit de Iisus Hristos.Duminica Samarinencei . Ceea ce i-a atras sfântului Ioan. această credinţă care este izvorul tuturor bunurilor. 3. sau capul şi împăratul apostolilor.27) 1. coborârea lui Iisus Hristos şi nesocotirea ca nevrednic de a vorbi cu o femeie simplă.Omul are nevoie mereu de credinţă. Smerenia. care lucrează mântuirea. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi. noi ne închinăm Căruia ştim.Sfântul Ioan Gură de Aur .

Samarineanca susţine că închinarea ei este mai bună decât cea a iudeilor. în acest duh au declarat ei perşilor. 19). Pavel: „Ei s-au rătăcit în credinţă‖ (I Tim. Aceea este deci ideea pe care o aveau ei despre Dumnezeu. liberi de această părere superstiţioasă. de teamă ca să nu ni se întâmple şi nouă un asemenea rău. confundând astfel ceea ce nu se putea uni împreună. nici lui Nataniel. care este următorul: Nu este vorba acum zice El. de care se foloseşte Iisus Hrist os azi pentru a o atrage pe samarineancă. 1. Iisus Hristos nu răspu nde nimic la aceia. pe cât de felul de a da cinste. cu toate că nu aveau toţi aceeaşi credinţă şi aceiaşi idee. şi atunci arată diferenţa care este între cele două culturi: de altfel El arată că evreii sunt mai presus decât samarinenii. Pentru noi. să ne legăm tare cu această ancoră sfântă . că Dumnezeul acestui loc s-a mâniat împotriva lui. şi se străduieşte s-o confirme prin autoritatea celor vechi. pentru un singur motiv. Dar evreii. el ridică sufletul ei. şi lăsând deoparte numele care putea să le spună şi de o parte şi de alta. iar noi ne închinăm Căruia ştim‖. acela este cultul pe care I-l dădeau. . în sfârşit. ci El le dă primatul. desigur că evreii sunt de preferat samarinenilor: Căci „voi vă închinaţi căruia nu ştiţi. departe de această greşală îl priveau pe cel căruia i se închinau ca pe Dumnezeul întregului univers.înainte de a câştiga nimic. El îi descoperă un adevăr foarte mare. ar fi fost inutil atunci să facă să se vadă pentru ce se închinau cei vechi pe acest munte. de a vorbi despre importanţa locului. pentru ce se închinau evreii în Ierusalim. nedânduI nimic mai mult lui Dumnezeu ca şi unui idol. nici samarinenii n-au să dea nimic mare pentru viitor. Cum nu cunosc oare samarinenii pe cel căruia i se închinau înseamnă că ei credeau într-un Dumnezeu al locului şi parţial. Pentru acest motiv trece aceasta sub tăcere. Pentru aceasta ei se închinau în mod egal şi lui Dumnezeu şi de monilor. nu pentru că ei preferă un loc pentru altul. arătând că nici evreii. pe care nu i l -a descoperit lui Nicodim. Ea zicea: „Voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie a se închina‖. Şi Iisus Hristos răspunde: „Femeie crede-Mă că vine vremea când nici în muntele acesta nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui‖. cum o spune Sf.

şi cum arată că El este rădăcina şi izvorul tuturor bunurilor. În sfârşit al creaturii este a se închina. în felul de a ne închina noi suntem preferaţi vouă. dar acest cult trebuie să se sfârşească. dispreţuirea idolilor. noi ne închinăm Căruia ştim‖. arătând că el nu -i preferă pe evrei din favoare. Femeie. Iisus Hristos înălţând astfel cultul evreilor. zic eu. zice el. Acest cuvânt deci: „Noi‖ vrea să spună: noi evreii. şi acum este‖. din cauza legăturii pe care-o are cu ei. Apoi.Iată pentru ce zice Iisus: „Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi. . adică.  sau fiindcă de acolo vin cele mai mari bunuri în lume (căci de acolo a ieşit cunoaşterea lui Dumnezeu. 9. voi îl ţineţi de la evrei):  sau că venirea sa o numeşte Iisus Hristos mântuire. Sfântul Pavel o spune prin aceste cuvinte: „Din care a ieşit după trup.5). Că Iisus Hristos s-ar fi închinat nimeni nu se îndoieşte. Ori precum proorocii au vestit lucrurile viitoare cu multă vreme înainte ca ele să se întâmple. şi că El nu este nicidecum potrivnic legii? Pentru că El arată că izvorul tuturor bunurilor sunt evreii. aici Iisus Hristos are grijă să spună: „Şi acum este‖. cu toate că el nu este curat. zicându -I: „Femeie crede-Mă‖ şi celelalte adaugă: „Că mântuirea din Iudei este‖. această întâietate pe care le-o ia. Cu toate acestea el vorbeşte aici ca un evreu. După ce a scos-o pe samarineancă din greşală şi din credinţa ei falsă. „Dar vine ceasul şi acum este. toate acelea. ci judeca după adevăr şi prin această putere profetică pe care o avea. nu vă miraţi că el se uneşte cu evreii. ci şi în felul de a se închina. va fi o schimbare. Nu vedeţi lauda pe care i-o dă Iisus Hristos Vechiului Testament. judecata pe care o duce împotriva acestui loc. ca de un avantaj fără asemănare. el dovedeşte ceea ce îi zice. cu care evreii se mândreau mai mult. dar nu aparţine decât Dumnezeului creaturilor de a fi adorat. el vorbeşte după părerea acestei femei. care este Dumnezeu mai presus de toate‖ (Rom. şi ca proorocul evreilor. chiar Iisus Hristos. şi era în el. când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui ‖ (23). chiar cultul vostru. se face vrednic de credinţă şi înlăturând tot ceea ce pare suspect. Şi iată începutul: „Căci vine vremea.  sau mai scurt nu ne-am înşela dacă am vedea în unul şi în altul din lucruri această mântuire de care zice Iisus Hristos că vine din evrei. şi atâtea alte adevăruri. În sfârşit. nu numai de loc. fac să se vadă că el nu se uita la persoană. Pentru aceasta se foloseşte de această expresie: „Noi ne închinăm‖. ridicând orice bănuială.

pentru ca să-i introducă apoi pe adevăraţii închinători. nu este la fel: totul este adevăr. ei sunt pe atâta pe cât este închipuirea faţă de adevăr.Nu crede zice el. şi aveau dimpotrivă o grijă destul de mare pentru trupul lor. adică tăierea împrejur. El nu vrea să arate alt lucru. Pavel: „Dumnezeu căruia Îi slujesc cu duhul meu întru Evanghelia Fiului Său‖ (Rom. şi care I se închină lui Dumnezeu cu duhul. Prin acest nume de „adevăraţi închinători‖ Iisus Hristos înţelege Biserica. mântuirea este la porţi. ci prin ceea ce este netrupesc în noi. adevăraţii închinători? Aceştia sunt aceia care nu închid cultul într-un loc. ci daţi-vă voi înşivă lui ca o jertfă vie: aceasta înseamnă a-I aduce lui o jertfă vie. înseamnă că nu după voinţa lui I s-au închinat evreii altădată. deci fraţilor. Cum evreii şi samarinenii neglijau sufletul lor. care ea însăşi este o închinare adevărată. vreme după mulţi ani. pentru îndurările lui Dumnezeu. „Căci Tatăl astfel de închinători doreşte‖ (23). Dacă aceştia sunt închinătorii pe care-i caută Tatăl. 1. jertfele. 12.1). Cine sunt ei dar. el arată că nu prin curăţia trupului trebuie să ne închinăm celui trupesc. şi încă: „Vă îndemn. În legea veche. Când zice el: „Adevăraţii‖ de atunci el i-a exclus şi pe evrei şi pe samarineni: cu toate că aceia valorau mai mult decât aceştia. decât că El este netrupesc. şi un cult vrednic faţă de Dumnezeu. toate lucrurile erau închipuiri. să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie. arderile de tot. ca închinarea voastră cea duhovnicească ‖ (Rom. eu vreau să spun prin suflet şi prin duhul curat. adică prin duh. când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr‖. pe care ei îl curăţau cu grijă în toate felurile. miresmele. şi „vremea a venit deja. şi ca să -I aducem Lui închinările noastre prin ceea ce este în noi netrupesc. trebuie deci ca acest cult pe care I-l dăm noi la un Dumnezeu netrupesc să fie netrupesc el însuşi. Trebuie închinat cu adevărul. ei totuşi sunt foarte inferiori închinătorilor care le vor urma. împlinirea ei este prezentă. ci prin îngăduinţa pe care a permis -o El. în cea nouă. Când zice Iisus Hristos: „Dumnezeu este Duh‖ (24). Nu oferiţi dar lui Dumnezeu oi şi vaci. Iată pentru ce zice Iisus Hristos: „Trebuie ca cei ce i se închină să i se închine cu duhul şi cu adevărul‖. că această prezicere nu trebuie să se împlinească decât după multă. în . sfântă bine plăcută lui Dumnezeu. cum zicea Sf.9).

Iacob îl vesteşte în mod profetic prin aceste cuvinte: „Nu va lipsi sceptru din Iuda. El o atrage la El: prin aceea El îi aduce aminte despre Hristos. se adresează Fiului. . Iată pentru ce. 1. şi în sfârşit El se face cunoscut. dintre voi. veţi zice voi. Cel care vorbeşte cu tine‖ (26). şi la aceasta el nu i-a arătat nici unul din aceste lucruri? Pentru ce aceia.10). În sfârşit. şi prin profeţie. despre toiagul lui Moise. Iată ce-i părea întunecos samarinencii: sufletul ei neputând atinge sublimitatea acestor cuvinte. care vorbea fără să-şi dea seama ce zicea: dar. nici împărat din neamul lui. Fiul îi vorbeşte lui Avraam în cortul lui la stejar (Fac.9. descoperindu-i puţin câte puţin amintirile ei. care nu -L întreba. El are ocazia să I se descopere foarte iute. şi care este motivul? Aceasta fiindcă aceia erau oameni versaţi în Sfintele Scripturi. simplă şi de jos. s-a folosit el de aceste chipuri şi de aceste dovezi pentru a convinge pe această femeie? El i-a citat pe şarpe lui Nicodim. nu carnea trebuie tăiată împrejur. 40.26). Cum puteau să-L aştepte samarinenii pe Hristos. Iisus îi zice: „Eu sunt. până va veni Acela care este aşteptarea neamurilor‖ (Fac. pe acesta să-l ascultaţi‖ (Deut. ea ezită. în vorbirea pe care o are Iisus cu ea. ci gândurile cele rele: trebuie a se răstigni pe sine. despre berbece. 18. Şi încă ceea ce este scris despre şarpe. despre Isaac. se îndoieşte.sfârşit. La începutul cărţilor sale Moise vesteşte şi-L face cunoscut pe Fiul. Fără cunoştinţă despre aceste cărţi sfinte. ea L-ar fi luat drept un om nebun. El nu foloseşte aceste închipuiri. Moise la fel îl prezice: „Domnul vă va ridica vouă un Profet ca şi mine. prezicând toate venirea lui Iisus Hristos. ei care nu primeau decât pe Moise? Mulţumită chiar cărţilor lui Moise. ea zice: „Ştim că vine Mesia. şi aceasta nu era decât o femeie săracă.15). Că dacă la început ar fi vorbit despre aceste lucruri cu această femeie. 18). ci prin apă. şi multe alte lucruri care pot fi văzute în Vechiul Testament. Şi pentru ce. pentru a-I zice: „Până când ai să scoţi sufletul din noi? Spune-o nouă fără sfială dacă eşti tu Hristosul‖ (Ioan 10. lui Natanel i-a arătat profeţiile. a arde poftele rele şi pofta trupului. şi a tăia. acest cuvânt: „Să facem pe om după chipul şi asemănarea noastră‖ (Fac. Evreii s-au adunat adesea în jurul Lui. Care se cheamă Hristos‖ (25).

24); fără ca să le răspundă clar: dar acestei femei îi vorbeşte deschis că El este Hristosul, pentru că ea era într-o dispoziţie mai bună decât evreii: evreii nu -L întrebau pentru a învăţa ci ei Îl ispiteau totdeauna pentru a-L învinui. Dacă ar fi vrut să înveţe, ei aflau destule mijloace în doctrina Lui, în cuvintele Lui, în minunile Lui şi în Scripturi. Samarineanca dimpotrivă, vorbea cu simplitate şi sinceritate, cum se vede purtarea pe care o are ea apoi. Căci ea ascultă, credea, ea îi chema pe alţii să creadă, şi în toate se vede intenţia ei, credincioşia şi credinţa ei. „Şi atunci au sosit ucenicii Lui‖ (27). Ei sosiră imediat, în timpul când trebuiau să sosească, atunci când Iisus Hristos o învăţase desăvârşit. „Şi se mirau că vorbea cu o femeie, însă nimeni nu i-a zis: Ce întrebi, sau, Ce vorbeşti?‖ (27) De ce se mirau ucenicii? Ce admirau ei? O familiaritate atât de uşoară. O aşa de mare smerenie într-o persoană aşa de strălucită; încât El nu socotea nevrednic de a vorbi cu o femeie săracă; că El se coboară până la a vorbi cu o samarineancă. Cu toate acestea, în uimirea lor, ei nu L-au întrebat pe Iisus Hristos pentru ce s-a oprit să vorbească cu această femeie: atât de mult ştiau ei să -şi păstreze rangul de ucenici: aşa de mare era cinstea lor faţă de învăţătorul lor! Dacă ei nu aveau despre El încă părerea pe care trebuiau s-o aibă, ei totuşi Îl priveau, Îl cinsteau ca pe un om minunat. Adesea cu toate acestea ei au apărut prea îndrăzneţi,  ca atunci când Ioan se odihnea cu capul pe pieptul Lui (Ioan 13,23);  atunci când s-a apropiat de El şi I-au zis: „Cine este mai mare în împărăţia cerurilor? ‖ (Mt. 18,1)  atunci când fii lui Zevedeu cereau să fie aşezaţi în împărăţia Sa, unul dea dreapta şi celălalt de-a stânga Lui (Mt. 20,21). Pentru ce nu întreabă ucenicii pe Iisus motivul pentru care vorbeşte? Fiindcă, atunci când era vorba despre propriul lor interes, atunci ei erau în necesitatea de a întreba; dar aici nu-i privea nimic. Apoi, aceasta nu este decât după multă vreme ce Ioan s-a odihnit cu capul la sânul lui Iisus; atunci întemeindu-se pe iubirea care i-o arăta Iisus, această iubire chiar le-a inspirat mai multă îndrăzneală. Căci vorbind despre sine, el zice: „Acela era ucenicul pe care-l iubea Iisus‖ (Ioan 19,26). Este oare ceva egal acestei cinstiri? Dar să nu ne oprim acolo, să nu ne mulţumim de a -l înălţa pe acest apostol şi de a-l numi fericit: să facem noi înşine toate eforturile pentru a ajunge la fericirea

acestui apostol; să-l imităm pe evanghelist şi să căutăm să cunoaştem ce i -a atras lui această iubire mare a lui Iisus Hristos. Care este cauza? El l-a părăsit pe tatăl său, şi barca sa, şi plasele sale, şi L-a urmat pe Iisus Hristos: dar aceia îi era comun cu fratele său, şi la fel cu Petru, şi cu Andrei, şi cu ceilalţi apostoli. Ce era în el aşa de mare, atât de strălucit pentru a merita o aşa de mare iubire? Sfântul Ioan n-a spus nimic despre sine, decât că era iubit; motivul acestei iubiri, el l-a ascuns din modestie. Că era iubit foarte mult de Iisus Hristos, aceia era vizibil pentru întreaga lume: pe când noi nu vedem să fi vorbit cu el, nici că l -a întrebat în particular, precum au făcut adesea Petru şi Filip, şi Iuda, şi Toma (Ioan 13,24); dacă aceasta nu o singură dată, şi încă din iubire pentru unul din fraţii d e apostolat, atunci când l-a rugat Sf. Petru. Corifeul apostolilor făcându-i semn să-i pună o întrebare, el a pus-o: căci ei se iubeau foarte mult unul pe altul. Aşa se spunea despre ei care se urcau împreună la templu, că predicau împreună (Fap. 3,1). De altfel Petru arată adesea mai multă râvnă şi fierbinţeală decât ceilalţi, şi lui i a zis Iisus Hristos: „Petru mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?‖ (Ioan 21,15). Ori, cel ce iubea mai mult decât alţii era desigur iubit. Dar cu privire la unul se vedea strălucind de iubirea lui pentru Iisus Hristos, cu privire la celălalt, iubirea lui Iisus apărea mai evidentă. Ce a făcut deci să fie iubit Ioan cu o iubire singulară? Pentru mine, mie mi se pare că smerenia lui şi blândeţea lui cea mare: pentru aceia se vedea în purtarea lui adesea o teamă singură. Moise ne învaţă, cât este de mare această virtute a smereniei: căci ea l -a făcut pe el aşa de mare. Nimic, în sfârşit, nu i se poate asemăna: iată pentru ce începe prin ea Iisus Hristos fericirile (Mt. 5,3); voind să pună temelia unei clădiri înalte, el a pus smerenia prima, în sfârşit, fără ea nimeni nu poate obţine harul mântuirii: dacă se posteşte, se roagă, se dă milostenie dacă acestea se fac din slavă deşartă şi lăudăroşenie toate sunt zadarnice; precum dimpotrivă cu ea totul este plăcut, totul este blând şi iubit, totul este pace şi siguranţă. Să ne purtăm dar smerit, fraţii mei dragi, sigur nouă ne va fi uşor să practicăm această virtute, dacă veghem asupra noastră înşine.

O omule, ce ai tu care poate să te mândrească? Nu ştii tu josnicia naturii tale? Nu ştii tu că voinţa ta este stăpânită de rău? Te gândeşti la moarte, te gândeşti la mulţimea păcatelor tale? Poate că faptele tale bune îţi insuflă sentimentele înalte şi-ţi umflă inima? Dar chiar aceia vă va face să vă pierdeţi toată roada. Iată pentru ce atâta omul păcătos pe cât omul de bine trebuie să se unească cu virtutea şi smerenia. Pentru ce motiv? Pentru că pe acela, conştiinţa lui îl forţează la aceasta; dar acesta dacă nu veghează în mod extrem, sigur că un vânt puternic îl doboară şi toată virtutea lui se întunecă, precum cea a fariseului despre care vorbeşte evanghelistul (Lc. 18,10). Voi daţi milostenie săracilor? Dar aceasta nu este din bunul vostru; ci din cel ce-I aparţine Domnului: aceasta vă este comun cu însoţitorii voştri. Iată pentru ce trebuie să fiţi şi mai smeriţi şi mai modeşti; prevăzând prin necazurile fraţilor voştri pe acelea care stau spânzurate deasupra capului vostru şi vedeţi în ei propria voastră natură. Poate nu suntem noi ieşiţi din părinţi mizerabili? Eu o văd; dar dacă au intrat bogăţiile în casele noastre, fără îndoială ele ne vor părăsi în cur ând. Şi aceste bogăţii, ce sunt ele? O umbră zadarnică, un fum care se înalţă, floarea ierbii, sau mai scurt ele sunt mai slabe ca şi floarea ierbii. Pentru ce vă mândriţi cu puţină iarbă? Bogăţiile nu ajung ele şi la hoţi, şi la necuraţi, şi la femeile rele, şi la stricătorii de morminte? Oare de astfel de însoţitori ne mândrim noi? Voi sunteţi avizi pentru cinste? Dar nimic nu este mai potrivit ca să vă atragă cinstea ca şi milostenia. Cei ce câştigă bogăţiile şi demnităţile sunt însoţiţi de ură; dar cinstele pe care le produc milostenia sunt libere şi voite; ele pornesc din inimă şi din conştiinţa celor ce le fac, care nu pot să ni le răpească. Căci dacă oamenii au atâta cinste şi respect pentru cei ce fac milostenie, şi lor le doresc tot felul de bine şi de progrese, gândiţi-vă la răsplată, la retribuţia pe care le-o va acorda Dumnezeul milelor. Să lucrăm dar să le dobândim, pe aceste bogăţii care rămân totdeauna şi pe care nu le putem pierde niciodată, ca şi în această viaţă şi în cealaltă, noi să fim mari şi străluciţi, şi ca să ne bucurăm într-o zi de bunurile veşnice, prin harul şi bunătatea Domnului nostru Iisus Hristos, cu care slavă se cuvine Tatălui şi Duhului Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfântul Ioan Gură de Aur Editura „Pelerinul Român‖ - Oradea din „Comentari la Evanghelia de la Ioan‖

o spune el însuşi.39). Minunate mijloace de a se îndrepta de păcate. 10.Urmarea istoriei samarinencii: smerenia acestei femei. dar nu ne temem de Dumnezeu:  ne temem de a fi necinstiţi în faţa oamenilor. şi a nu trece peste nici unul. . şi nu ne temem de a fi în faţa lui Dumnezeu. fără de care nu vom putea dobândi bunurile pe care ni le-a promis Iisus Hristos. Domnul va veni brusc.Pentru ce motiv Iisus Hristos la fel ca şi proorocii. 1. 1. 3.Vers. 12.4.Sfântul Ioan Gură de Aur . să ne mărturisim noi înşine păcatele pentru a face pocăinţă. Adevărata pocăinţă.49). nu este vrednic de Mine‖ (Mt.Să urmăm exemplul samarinencii. Îşi exprimă gândirea Sa adesea prin comparaţii.29 . A se întoarce la păcat este a face ca şi câinele care se întoarce la vărsătura lui.  Ne ascundem păcatele faţă de oameni. pe atât zicând: „Dacă cineva nu-şi ia crucea sa şi nu-Mi urmează Mie. Şi sigur.Omilia 34 – Smerenia femeii samarinencei „Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: Veniţi şi vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut: Nu cumva Acesta este Hristosul? ‖ (Cap. a fi mereu pregătit pentru venirea lui. Profeţii au semănat.38) şi pe atât: „Eu am venit să arunc foc pe pământ şi cât aş dori Eu ca să se aprindă‖ (Lc. şi nu ne străduim să le ştergem înaintea lui prin pocăinţă. în ce constă ea. Ioan Gură de Aur crede că sfârşitul lumii era aproape.28. apostolii au adunat. Ne trebuie multă râvnă şi trebuie să ne însufleţească un zel destul de mare. Vers. Sf. prin examinarea fiecărui păcat în particular. prin metafore şi asemănări.  Ne temem de oameni. 2.

„Veniţi. ea ştia să nu se îndoiască. Aceia fiind chemaţi. dar aceasta. „Veniţi.Prin aceste cuvinte. Apoi. „Nu cumva Acesta este Hristosul?‖ Remarcaţi încă marea înţelepciune a acestei femei: ea nu asigură de nimic. bucuria ei i-a dat aripi. era mai puţin puternic şi mai potrivit ca să-i atragă. şi aflând adevăratul izvor. ci „Veniţi şi vedeţi‖. ea îi atrage îi angajează şi pe alţii. ea nu s-a temut să spună: „Care mi-a spus toate câte am făcut‖. o persoană cu un suflet mai îngroşat ar fi vorbit despre mustrarea pe care i-a făcut-o în cuvinte cam ascunse. dar nu mai păstrează tăcerea. ea a venit să scoată apă. ci prin aceleaşi menajamente cu care i-a câştigat Iisus Hristos inima ei. zice ea. Aşa era samarineanca. Căci ea nu voia să-i atragă la propria ei părere prin propria sa mărturie. zice ea. credeţi. ceea ce în mod sigur. da. Vedeţi râvna ei. Totodată Iisus Hristos nu i-a descoperit ei întreaga sa viaţă. ci voia ca ei să vină să-L asculte pe Iisus Hristos. Iisus Hristos ne învaţă că ucenicul Lui trebuie să fie râvnitor. ea părăseşte dispreţuieşte fântâna pământească. şi chiar cu mai multă râvnă în măsura puterilor ei. ci pune în mişcare toată cetatea şi atrage la el tot poporul. Vedeţi cu câtă prudenţă vorbeşte ea. această femeie a făcut-o la fel. el merge unde-l mână flacăra din el. cu toate că printr-un exemplu destul de smerit. Dar când un suflet este cuprins de focul divin nimic pământesc nu -l mai atinge. pentru a ne învăţa. el este nesimţitor la faima bună sau rea. ea aleargă în cetate ca să cheme tot poporul ca să vină să-L vadă pe Iisus. şi ea nu aduce la Iisus Hristos o persoană sau două ca Andrei şi ca Filip. inima ei era aşa de aprinsă din cuvântul lui Iisus Hristos pe care l-a auzit încât lăsându-şi găleata şi apa pentru care a mers la fântâna aceasta. în mod voluntar. li se va întâmpla şi lor ceea ce i s-a întâmplat ei. noi trebuie să dispreţuim toate lucrurile veacului. că imediat ce ei vor gusta din această apă. că dacă vrem să ne punem să studiem cereasca învăţătură. şi fără să-i poruncească nimeni şi-a lăsat găleata şi a făcut slujbă de evanghelist. cu toate că ar fi putut spune: veniţi să-l vedeţi pe Profetul. ci ceea ce a făcut-o pe ea să audă de la El a făcut-o să judece că el avea cunoştinţe despre toate celelalte. Aţi remarcat bine înţelepciunea acestei femei? Ea ştia. prin aceia. Ea n-a zis: veniţi. vedeţi prudenţa ei. cu totul de foc şi totdeauna gata să se expună la tot felul de pericole. şi vedeţi un om care mi-a spus mie toate câte am făcut‖. şi mai multă adeverire. Ceea ce au făcut apostolii. Ea n-a zis: veniţi să-L vedeţi pe Hristos. ca să împărţească între ei sentimentul ei. şi vedeţi un om care mi-a spus mie toate câte am făcut‖. ceea ce a zis ea dobândea şi mai multă putere. şi-au lăsat plasele lor. judecând bine că. dar această femeie .

spune în mod deschis viaţa ei. Iisus Hristos spune în ceea ce urmează care este voinţa Tatălui Său. Ce le răspunde Iisus Hristos? „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi‖ (32). tulburat de nesiguranţă. sau dorind să-I ceară motivul unui lucru. ei se îndoiau arătând totodată după obiceiul lor. dar ce zice el? „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi ‖. ei se abţin imediat. el îl aruncă în îndoială. Ci mai întâi pune pe ascultător în suspensie în ascultare. şi să-şi dubleze ascultarea. Căci această dorinţă fierbinte pe care o avem noi pentru lucrurile vieţii.Între timp. şi măreţia Providenţei sale divine. Ce zice încă Iisus Hristos? „Mâncarea Mea este să fac voia Celui Care M-a trimis şi să săvârşesc lucrul Lui‖ (34). ca apoi după ce a început să caute sensul a ceea ce a auzit. aceasta era chiar mai clar decât ceea ce a spus-o. El îi face mai atenţi. cum am spus-o. Ei fac la fel cu altă ocazie. Pentru ce deci Mântuitorul n-a zis mai întâi: Mâncarea mea este să fac voia tatălui Meu? Cu toate că aceia nu era destul de clar. în care ne arată grija deosebită pe care o are el faţă de noi. Văzând că este cuprins de căldură şi moleşeală. Iisus Hristos nu descoperă totul. . auzind vorbindu-se despre apă. Aici Iisus Hristos numeşte mâncarea sa mântuirea oamenilor. cinstea şi respectul pe care-l au ei pentru învăţătorul lor. Apoi. el să primească apoi cu mai multă dorinţă şi cu bucurie explicarea pe care o căuta. şi vorbesc împreună fără să îndrăznească să-l întrebe. Îşi ziceau deci ei unii altora: „Nu cumva I-a adus cineva. Dar fiţi atenţi la acestea: mai întâi. să mănânce?‖ (33). Dumnezeu o are pentru mântuirea noastră. şi îi obişnuieşte să înţeleagă ceea ce zice El în mod tainic şi prin închipuiri. atunci când chiar ucenicii nu au alt sentiment şi nu se ridică la nimic duhovnicesc. prin îndoiala în care îi pune El.. ci iubirea pe care o aveau ei pentru învăţătorul lor. mănâncă‖ (31). Pentru ce vă miraţi voi dar că o femeie. Mai întâi deci. şi face o mărturisire publică pentru a atrage şi a aduce pe toată lumea la Iisus Hristos. ar fi crezut că era vorba de o apă naturală. ei îl îndemnau: aceasta nu era o libertate prea familiară care-i îndemna să-l constrângă la ceva lucru. ucenicii Lui îl rugau zicând: învăţătorule. Aceste cuvinte: „ei îl rugau‖ înseamnă în limbajul lor: „ei îl îndemnau‖. .

privitor la apă. adică această mulţime de suflete care erau gata să primească propovăduirea. decât mântuirea viitoare şi apropiată a oamenilor!  Prin aceia de câmp şi de seceriş el exprimă acelaşi lucru. şi prevestesc lucruri prin metafore şi închipuiri. printr-o comparaţie familiară. Precum spicele. voinţa lor aşa de supusă şi dispusă. ei sunt dispuşi şi cu totul pregătiţi să primească cuvântul şi să aducă rod? Şi pentru ce i -a desemnat El sub numele de holde şi de seceriş. ca o vorbire care ne arată lucrurile chiar a căror experienţă noi o avem. aceste chipuri. deja învăţaţi de către profeţi. atunci sunt albe.„Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată vă zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele că sunt albe pentru seceriş‖ (35). Vedeţi cum dacă litera este îngroşată. ceea ce provine din secerişul duhovnicesc. căci obiectul care reprezintă un chip natural îndeamnă şi trezeşte mai mult. el n-a vrut să le facă cunoscut alt lucru. şi precum cuvintele ele însele deosebesc şi separă lucrurile pământeşti de cele cereşti? Precum. Care este deci motivul? Duhul Sfânt n-a statornicit în zadar acest obicei. aceasta o numeşte el holde albe. ci pentru această viaţă prezentă şi trecătoare. „Şi cel care seceră primeşte plată şi adună roadă spre viaţa veşnică ‖ (36). sensul este duhovnicesc. Acest cuvânt dă un exemplu minunat. Dar pentru ce? Pentru două motive: primul. nimic nu se face mai bine ascultat din partea ascultătorilor. pentru a da vorbirii mai multă putere şi energie.  Prin ochi. Iisus Hristos i-a arătat calitatea proprie prin aceste . aceasta o face nu numai aici. sunt gata pentru seceriş. este păstrat pentru viaţa veşnică. ca povestirea să fie mai plăcută şi ca amintirea să se păstreze mai multă vreme. Iată că Iisus Hristos prin cuvinte simple. dimpotrivă. Dar pentru ce n-a spus Iisus Hristos în mod clar: Samarinenii vin ca să creadă în mine. nimic nu-i convinge mai mult. şi sufletul care -l vede ca pictat pe un tablou este lovit mai mult: iată primul motiv. ce înseamnă ele? În sfârşit. Roadele care se adună din secerişul bunurilor pământeşti nu slujesc pentru viaţa veşnică. el înţelege aici şi pe aceia ai sufletului şi pe aceia ai trupului. în sfârşit. la fel aceştia sunt gata şi dispuşi pentru mântuire. Al doilea. pentru a o însufleţi şi a o face mai simţită. ci în toată evanghelia aşa: profeţii fac la fel. ridică sufletul ucenicilor săi la contemplarea lucrurilor celor mai mari şi mai sublime:  sub numele de mâncare (carne). El vedea atunci alergând mulţime de samarineni la el.

. la seceriş câştigul este mare şi lucrul nu este aşa de greu.28). şi că este mare potrivire între legea veche şi cea nouă. el adaugă ceva lucru cu totul nou şi la care nu se puteau aştepta. ca să nu creadă. cum am spus-o. Daniel s-a văzut în aceiaşi situaţie. şi cu toate că ei nu seceră cu noi. că profeţii vor fi lipsiţi de răsplata lor. ca să se bucure împreună şi cel care seamănă şi cel care seceră‖. el este dimpotrivă mai dulce şi mai uşor. Aceia cu toate acestea n-au fost lipsiţi de bucurie. legea a propus calea.24. David la fel. Cine este cel ce seamănă? Cine este cel ce seceră? Profeţii au semănat. Iisus Hristos a spus mai înainte: „Ca să se bucure împreună şi cel care seamănă şi cel care seceră‖. ci unul este în tristeţe pentru că a muncit pentru altul. el spune că „secerătorul adună pentru viaţa veşnică. Mântuitorul arată la fel că El i-a trimis. El spune şi acest proverb care era în gura lumii întregi: „Căci în aceasta se adevereşte cuvântul. În sfârşit. În sfârşit. cu privire la seceriş. nici de răsplata lor. vărsând lacrimi spune acelaşi proverb (1 Reg.. căci ei n-au împlinit pe gratis o aşa de mare datorie. Dar. şi toate acelea el le face prin această pildă. ei au semănat pentru a veni acest rod. prin aceste cuvinte. la fel aici. că unul este cel care seamănă şi altul cel care seceră ‖ (37). Cum trebuia să spună că unul va semăna şi altul va aduna. cei mai mulţi ziceau: Ce unii au toată greutatea. el spune acest proverb: „Răul vine de la cei răi‖.cuvinte: „Cel care va bea din această apă nu va mai înseta niciodată ‖. ceva lucru care nu se întâmp la în lucrurile simţite.14). dar aceştia sunt apostolii care au secerat (Ioan 4. şi ceilalţi au primit tot rodul? Şi Iisus Hristos zice că acest cuvânt îşi găseşte aici toată justificarea: profeţii au ostenit. în care este mai mult de lucru. ei împart cu noi bucuria: căci lucrul secerişului nu este acelaşi cu cel al semănatului. el zice numai rodul. Căci dacă se întâmpla în lucrurile simţite că unul seamănă şi altul seceră. ci se distinge mai ales în cele duhovniceşti. şi voi adunaţi roadele ostenelilor lor. semănătorul şi secerătorul nu se vor bucura împreună. Apoi. şi acela secerătorul este singur în bucurie. Iisus Hristos vrea să spună: voinţa tuturor profeţilor este ca toţi oamenii să vină la Mine. acolo unde este deci mai multă osteneală este şi mai mare bucurie: eu v-am păstrat pentru secerat şi nu pentru semănat. El n-a zis răsplata.

. acelaşi lucru este aici: faptele o dovedesc destul de bine. era de a semăna sămânţă şi de a aduce la cunoaşterea lui Dumnezeu un suflet care n-avea nici o idee. Aşa cum la seceriş este uşor să aduni roadele. iarna. noi ne temem de ei. căci nu pot să ne facă nici un rău. ca şi cum ar fi trimişi la un lucru greu şi ostenitor. Prin aceste cuvinte Iisus Hristos îi îndeamnă şi-i încurajează mai mult. În sfârşit. Căci ei vedeau că aceasta nu era nici din favoare.aici nu este la fel cei ce nu seceră ceea ce au semănat sunt în bucurie ca şi cei ce seceră. Pe când vorbea Iisus Hristos cu ucenicii Săi aşa. şi de cei de care n-ar trebui să ne temem. Dar cu ce scop zice Iisus Hristos acestea? Ca atunci când îi va trimite să predice. ci să ne temem de Dumnezeu precum este drept să ne temem: Dumnezeu care acum vede faptele noastre. nu ne temem de nimic a fi linguşiţi de ei. samarinenii au ieşit din cetatea lor şi au sosit. Să urmăm exemplul samarinencii. pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi -a spus toate câte am făcut‖ (39). „Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit. ei să nu se tulbure şi să nu se descurajeze. va fi hulit în ziua judecăţii. vai! Noi facem tocmai contrariul: nu ne temem de cel ce trebuie să ne judece. Mântuitorul zice aceste cuvinte şi efectul se arată imediat. Dacă părea dur şi greu de a străbate tot pământul şi de a predica. dacă nu face pocăinţă. şi care nu roşeşte de a face răul înaintea lui Dumnezeu. le zice el. alţii s-au ostenit şi voi aţi intrat în osteneala lor‖ (38). ceea ce era ostenitor şi greu şi producea mari sudori. şi rodul a fost adunat imediat. nici primăvara. dar a voastră este uşoară. că Îl lăuda ea pe Iisus pentru că El a mustrat -o pentru păcatele ei şi că ea n-ar fi descoperit lumii întregi urâta ei viaţă pentru a-i face plăcere cuiva. „Iar din cetatea aceea mulţi au crezut în El. de unde se vede că ei participă toţi la răsplată. şi teama de oameni să nu ne împiedice să mărturisim public păcatele noastre. Slujirea profeţilor era cu totul grea. El face să se vadă că dimpotrivă aceia va fi foarte uşor. fără a aştepta anotimpul. Dumnezeu care va pedepsi într-o zi pe cei care nu fac pocăinţă. Dar. Iată pentru ce vom fi pedepsiţi chiar pentru ceea ce ne temem că vom fi: căci cel care n-are grijă decât să nu fie dispreţuit de oameni. nici ploile. Iată pentru ce zicea el: ―Ridicaţi ochii şi vedeţi că holdele sunt albe‘‖. şi în puţină vreme umpli hambarel e de boabe. nici din plăcere.

. scorneşte focul.14. şi să facă să apară în faţa acestui tribunal păcatele sale. ori rău‖ (I Cor. oare fără a fi pătat ştirea semenilor? Dar nu fără ştirea lui Dumnezeu. Şi încă: „El va descoperi gândurile ascunse ale inimii‖ (I Cor.31). şi din faptă şi din inimă. 6. aşa şi celelalte vor fi şterse. vi se va ierta. 16. şi să -i aplicăm fiecărui păcat leacul care îi este contrar. dar dacă nu iertaţi. să aplice medicamentul pocăinţei. fiecare poate să se vindece. şi că atunci totul va fi în faţa ochilor noştri ca un tablou. vreau să spun pe Lazăr.10). cu toate că are mii de răni. Spre exemplu:  aţi răpit voi bunul altuia? Aţi fost lacomi? Reţineţi-vă de a fura. Gândiţi-vă deci că în această zi. ci în faţa lumii întregi. El îl vede cu ochii săi pe săracul pe care l-a dispreţuit. Sfântul Pavel vă zice la fel: „Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea judecăţii lui Hristos. să-i răcorească puţin limba cu degetul lui (Lc. şi care scoate apă într -un vas spart.15). ca fiecare din voi să intre în conştiinţa sa. nu sunteţi îngrijoraţi. pe când nu vede nimeni ceea pe facem noi. precum păcatul şters prin botez nu mai apare. cum zice profetul. aceia vă învaţă pilda cu oile şi cu caprele. nu vă va fi posibil să vă ascundeţi de oameni. 21). Vă îndemn deci. 4. în sfârşit. Trebuie să ne reţinem de la păcat. şi aplicaţi la rana voastră leacul milosteniei. Dar. ori bine. şi nu vă temeţi decât de ochii oamenilor. Voi aţi făcut un păcat. dacă veţi ierta greşelile altora. că acolo se va afla o adunare mare. Exemplul bogatului nu ne îngăduie să ne îndoim de aceia.5). ca să ia hotărârea de judecător. În sfârşit. şi pe cel ce l-a respins cu ură: acum el îl roagă. (Mt. 25. pentru ca să vadă faptele voastre bune şi rele.19). „Iisus Hristos zice. dacă facem pocăinţă. Şi dacă el nu vrea ca să fie descoperit în ziua cea grozavă. „Căci cel ce se întoarce este asemenea câinelui care se întoarce la borâtura lui‖ (2 Petr. nu vi se vor ierta‖ (Mt. şi aceluia care.nu înaintea unui om. ca fiecare să-şi pronunţe hotărârea împotriva sa însăşi. ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup. sau aţi avut gândul să-l faceţi. pocăinţa constă în a nu mai face păcatele acelea. 5. 2.

la fel sfârşitul lumii es te aproape. în osteneli. Iată de ce ne face atenţi Iisus Hristos zicând: „Căci precum în zilele lui Noe şi a lui Lot mâncau beau şi se însurau şi aşa a venit sfârşitul‖ (Mt. . dacă el numea vremea sa împlinirea vremii. atunci brusc va veni Domnul. Dar poate tocmai pentru aceea nu cred unii. au să dea o seamă grozavă. Precum trupul care este gata să moară este cuprins de mii de dureri. Dar nouă dimpotrivă.37).6). nu le spuneam aceleaşi şi noi. şi iată pentru ce sunt atâtea rele din toate părţile. să trăim în frica de Dumnezeu. ei care-şi duceau viaţa lor în pericole. dacă s -au scurs mai mult de 400 (patru sute) de ani de când zicea Sfântul Pavel: Domnul este aproape. apostolul de atunci a prezis sfârşitul lumii. Să ne schimbăm viaţa dar. 24.5. Pavel: „Domnul este aproape nu vă neliniştiţi de nimic‖ (Filip. precum o casă care urmează să se strice cad zidurile jos. cu atât mai mult timpul de acum. ci ultima lună. Dar cei ce trăiesc în pofte şi în răpiri. Vai! Nu este dimpotrivă un nou motiv ca să credem? De unde ştii tu o omule. Căci în vremea când vom avea noi mai mare încredere. că această prezicere a lui Pavel este încă departe? Precum nu spunem că este ultima zi a sfârşitul anului. Oricum ar fi. neliniştiţi-vă! Şi sigur sfârşitul veacurilor nu este departe. trebuie să spunem că este sfârşitul. Războaiele. cutremurele de pământ. poate ar fî trebuit să ne spună el: Domnul este aproape fiţi neliniştiţi. Voi aţi făcut păcatul desfrâului? Încetaţi de a -l mai face şi puneţi pe această rană curăţia. cu toate că ea este de treizeci de zile: la fel când este vorba de un număr aşa de mare de ani. ci: Domnul este aproape. Dacă atunci Domnul era aproape. deja lumea se pregăteş te pentru sfârşit. şi să nu trecem peste nici unul. mai mult este acum. Aceşti credincioşi aveau bucuria de a auzi aceste cuvinte: „Nu vă neliniştiţi de nimic‖. în lupte. pentru aceasta zicea Sf. un spaţiu de timp poate fi socotit sfârşitul fiind de patru sute de ani. 4. Să facem aşa cu fiecare păcat al nostru în particular. o prezic şi o vestesc. că sfârşitul nu este aproape. sărăcia.  Voi aţi surpat faima aproapelui vostru prin limbă? Încetaţi de a vorbi de rău şi puneţi leacul iubirii. atunci când ne vom gândi mai puţin şi când nu ne vom aştepta. căci vremea să dăm seama se apropie. răcirea iubirii.

se plimbă prin piaţa publică. Ce este aceea veţi zice voi. ca şi durerile peste cea însărcinată?‖(I Tes. 5. negândindu-se la ceea ce trebuie să li se întâmple sunt cuprinse subit de durerile naşterii. sunt la baie.Oradea . atunci va veni peste ei pieirea.Pavel ne prezice la fel: „Atunci când vor zice iată-ne în pace şi în siguranţă ei vor fi surprinşi dintr-o dată. 3). să fim mereu gata. apoi dacă suntem ameninţaţi ca să fim noi surprinşi. durerile unei femei gata să nască? Adesea femeile gata să nască când se bucură şi mănâncă. din „Comentari la Evanghelia de la Ioan‖ Sfântul Ioan Gură de Aur Editura „Pelerinul Român‖ .

şi a strigat către Dumnezeu ca spre singurul Izvor de băutură nemuritoare. Curăţind sufletul cu toate astea. că toată această lume materialnică nu era în stare cu nici un chip să pună stăpânire pe el. bogat în bogăţii pământeşti. Dar până şi tot . după care tânjeşte sufletul care are judecată şi s -a trezit.Sfântul Nicolae Velimirovici . când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu?‖ Nu este nevoie să dovedim că hrana cea trupească nu poate astâmpăra sufl etul omului. ci este strigătul trist şi curat al împăratului. care nu are nici o cale ca să -şi curăţească sufletul cu înţelepciunea omenească. Dumnezeule. Atunci El S-a simţit în această lume. ci sporise la asemenea măsură. pe care le râvneşte sufletul care nu este liber în această lume. ―Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu. Nu este aşa. Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu. când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu?‖ (Psalm 41:1-2) Acesta nu este strigătul omului sărac şi simplu. Împăratul David a simţit îndată că setea sa duhovnicească nu era doar de nepotolit. nici că băutura trupului nu poate potoli setea sufletului. aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine. şi puternic în tăria şi lucrările voii sale. „în pământ pustiu şi neumblat şi fără de apă‖ (Psalm 62:3). isteţ la minte. nobil în mişcările inimii. cunoaşterea şi îndemânările lumeşti.Evanghelia despre Dătătorul de apă vie şi femeia samarineancă ―În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor. filozofia şi arta cea lumii: cunoaşterea firelor frumoase din care se ţes vieţile şi firea oamenilor.

 Dacă ai trecut de această treaptă. dincolo de dealul următor. şi că. viu şi veşnic însetat de viaţă. . Pentru că atunci n-ar mai rămâne în el nici măcar o singură scânteie închipuită de nădejde. ci este un simplu fapt. printre străini. dându -le viaţă şi armonie. te vei afla atunci pe treapta pe care se găsesc animalele de casă şi cele sălbatice de pe dealuri. şi nimic nu -i poate astâmpăra setea decât viaţa: viaţa cea dintâi. Dar asemenea viaţă se află în Dumnezeu. dacă te gândeşti vreodată că hrana şi băutura trupească pot să -ţi hrănească şi învioreze sufletul.  Omule. sufletul se simte în această lume ca într-o ţară străină. el este îngreţoşat şi se împotriveşte ca să primească hrană în chip mijlocit. şi cu putere de înţelegere a sufletului omenesc în istoria lumii. care străluceşte prin toate lucrurile făcute. în esenţa lui. atunci te vei afla pe treapta omului cu experienţa şi întregimea înjumătăţită. şi al cărui răget poate să pară păsărilor din oaze ca un cântec. unde se află cele ce sunt asemenea lui. precum gâtul uscat al leului însetat care rage în deşert. în lumea aceasta pământească. care este în esenţă de acelaşi fel cu trupul. deşi pentru leu nu este cântec ci strigăt de ajutor. De aceea. se dovedeşte prin faptul că. nemijlocită. şi nădăjduieşti ca sufletul tău să poată fi hrănit şi înviorat de înţelepciunea omului şi de frumuseţea acestei lumi. este întru neputinţă de a hrăni şi înviora sufletul. tot la fel această nădejde este neroditoare. ―Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu!‖ Acesta nu este numai un psalm. Trupul este din ţărână. numai în El. Faptul că sufletul nu are moarte. el se simte călător nemulţumit într-o ţară străină. şi că nimic din lumea aceasta nu-l poate hrăni deplin şi nu-l poate înviora. îşi are sălaş în lumea cea fără de moarte. Şi chiar dacă sufletul ar putea turna în el întreaga lume ca pe un pahar cu apă. Aşa cum socoteala cea dintâi era prostească.acest duh al vieţii. ―Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu!‖ Acestea nu sunt cuvintele poetului ci ale călătorului însetat „în pământ gol şi uscat. şi această hrană este diferită de suflet. De aceea trupul se simte bine în lume. în Dumnezeul Cel viu. Sufletul omului este viu. setea lui nu numai că nu s-ar potoli ci ar spori cu siguranţă. nu cântăreţul este cel care îşi potriveşte cuvintele acestea. şi hrana pentru trup este tot din ţărână. Dar sufletul se află în suferinţă. unde nu se află apă‖. Căci pe treapta a doua. care să lumineze un nebănuit izvor de apă. Trupul primeşte hrană în chip nemijlocit. ci omul care este poate cel mai pătrunzător.

o silire de potolire a setei cuiva prin însetarea altora. luându-şi numele de la dealul Samariei. „Şi era acolo fântâna lui Iacov. căci mai târziu S-a aflat pe Cruce. Iată.tocmai pentru că el însuşi a săpat-o şi a zidit-o . săvârşind mântuirea noastră. nopţile erau pentru rugăciune. Mai târziu.care nu se poate stinge nici de către întregul ocean al lumii . a fost îngropat aici (Iosua 24:32). în răsărit. lângă Sichem (Nablus). pe care nu o poate stăvili nici un lac din lume . dar în cazul acesta este invers: satul lui Iosif este mai cunoscut decât cetatea Sihar . Drumul dintre Ierusalim şi Galileea trece încă prin Sihar (numită acum Askar). Iar Iisus. „Deci a venit Iisus la o cetate a Samariei.atunci eşti cu adevărat un om călit şi pregătit. şi încovoiat de durere . şi ai simţit o sete de negrăit. a ajuns în locul acela. Şi dacă cu acest prilej El ar fi călătorit noaptea. El era „ostenit de călătorie‖.socotiţi răgetele şi strigătele lumii însetate ca fiind cântece şi veselie. Întreaga regiune dintre Iudeea şi Galileea era numită Samaria.şi de aceea Evanghelistul spune că cetatea se afla lângă sat. 1.  Dacă ai trecut de cea de a doua treaptă. eşti un om adevărat. vei înţelege deplin Evanghelia de astăzi. Este cetatea care dă însemnătate sat ului din apropiere. înălţând acolo un jertfelnic şi i-a pus numele El-Elohe-Israel (Dumnezeul cel Puternic al Israelului) (Facerea 33:19-20). Ceasul al şaselea. care. era o parte de câmp pe care o cumpărase Iacov de la fiii lui Hemor. Numai la această treaptă de sete duhovnicească nepotolită. aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif. şi cu descoperirea cea mai plină de învăţăminte. Domnul S-a aşezat lângă această fântână ca să se odihnească. Ostenit de urcuşul dinspre Ierusalimul râpos şi neroditor. 2. în cea mai mare căldură a zilei. S -a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas‖. numită Sihar. Evanghelia ar fi fost mai scurtă cu o întâmplare fără de asemănare. pe răcoare? Pentru El. este mijlocul zilei.aşa şi-a aflat fântâna numele. .tot pentru mântuirea noastră. Dar de ce nu a călătorit El noaptea. plin de sânge de la rănile Sale. şi mai mântuitoare. Domnul ostenit fiind. Iacov a lăsat această parte de câmp fiului său Iosif. fiul său‖. Pentru că strămoşul nostru Iacov trăia împreună cu vitele sale lângă această fântână . fiind ostenit de călătorie.

atât din zi cât şi din noapte. .El a călătorit ziua. cu un singur cuvânt întru tărie . El nu a săvârşit niciodată nici măcar o singură minune pentru El .să scoată izvor de apă din stâncă sau din nisip. şi cum îi putea numi El fraţi‖ (Evrei 2:17)? Cum ne putea învăţa El suferinţa şi îndurarea răbdătoare dacă nu ar fi suferit şi îndurat El Însuşi? Şi apoi. mulţi sfinţi au făcut aceasta în numele Lui de -a lungul istoriei Bisericii. în vremea arşiţei. 3. tot aşa simţea nevoia să mănânce şi să bea. „cum să fie El întru toate … să Se asemene fraţilor. îi spune Domnul. dacă dorea. şi aşa cum suferea durere pe Cruce. iar nu cum gândeau oarecari eretici. şi să-Şi potolească setea?‖ Cu adevărat Îi stătea Lui aceasta în putere. şi toate acestea întru cea mai mare măsură? Desigur că vine întrebarea: ―Cum se face că El. Aşa cum din trupul Său se vărsau lacrimi de durere pentru oameni. ―Dă-Mi să beau‖. care era în stare să înmulţească pâinea şi să meargă pe apă ca pe pământ. În viaţa Sa nu se află nici un pic de umbră de iubire de Sine. „Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau‖. atunci. prin puterea Sa Dumnezeiască. dar atunci. El era obosit şi însetat. cum nu este aceasta cu putinţă la El? El putea aceasta dar nu a voit. nu putea în această călătorie lungă. biruinţa Lui de la urmă ar fi avut acea strălucire care ne întăreşte şi ne luminează în durerile vieţii. şi chiar pentru vremea întreagă a vieţii Sale pământeşti. urcând poteci râpoase. Toate minunile Sale erau pentru alţii. Este adevărat că El putea. pentru binele şi mântuirea noastră. dacă nu le-ar fi îndurat El pe toate. cum putea fi văzut El ca fiind om adevărat. să Se odihnească sau să Se îmbrace. Moise a făcut aceasta în pustie. pentru că se grăbea să folosească fiecare clipă a vieţii Sale pe pământ. pentru lungime de vreme ma i îndelungată.da. chiar un gând . Se observă mai ales că femeia era samarineancă. de unde înţelegem limpede că trupul Său era trup real omenesc. obosit şi însetat.să Se hrănească. să biruiască şi să se lepede de această nevoie. pe jos. căci iudeii îi socoteau pe samarineni păgâni.

Aceasta este încă o dovadă a adevăratei Sale umanităţi şi a păzirii Sale înţelepte de a face minuni într-o împrejurare în care minunea nu ar fi fost de vreun ajutor în lucrarea de mântuire. În sfârşit. şi fiecare pahar cu apă bună. ―Dă-Mi să beau. El nu a fugit de moarte. dar are şi datoria de a -l sluji pe altul şi de a avea milă de acela. „Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate. Dăruind Lui. Omul are dreptul să ceară de la altul. în smerenia Sa neasemuită. El . dar aceasta nu a fost pentru El.Făcătorul apei şi Orânduitorul mărilor şi oceanelor. Fiindcă. pe care noi îl dăm unuia dintre fraţii Săi mai mici. Vremea Lui nu venise. ar fi adus ei apă şi nu s-ar mai fi pomenit de femeie. Iubirea fără margini pentru oameni. ci din al Lui. toată lucrarea Lui şi fiecare faptă a Lui din viaţa Sa pământească. El nu cere apă de la femeie precum Plăsmuitorul de la plăsmuire.nu spune aceasta pentru că El este însetat de apă. ci a mers ca să o întâmpine. când Îşi terminase lucrarea printre oameni. El l -a plătit cu sângele Său de mare preţ. ci tuturor neamurilor până la sfârşitul veacurilor. Domnul nu era numai obosit şi însetat ci şi flămând. ca şi ucenicii Săi. aşa încât atunci când vedem pe vrăjmaşul nostru. ci pentru oameni. căci El l -a făcut. a fugit dinaintea sabiei lui Irod. Cu toate acestea. Fiecare pahar cu apă de pe pământ este al Lui. ―Dă-Mi să beau‖. Totuşi. Evanghelistul vorbeşte despre lipsa ucenicilor pentru a lămuri de ce Domnul a cerut femeii apă. la nevoie.Chiar pe vremea când era Prunc. a insuflat şi a îndrumat toate cuvintele Domnului Iisus. Totuşi. Aceste cuvinte răsună de-a lungul celor două mii de ani. Dumnezeu a voit să rânduiască această împrejurare pentru a ne învăţa pe noi. El face aceasta ca să ne înveţe pe noi ca să slujim cu milă. pentru că El nu a spus aceste cuvinte numai pentru femeia samarineancă. ca să cumpere merinde‖. râurilor şi izvoarelor . ci pentru că El însetează după voirea şi iubirea noastră cea bună. dacă ucenicii ar fi fost acolo.‖ Ziditorul cercetează aceasta la zidirea Sa. arătându -Şi smerenia şi fiind mărturisitor în chipul acesta pentru firea Sa omenească strâmtorată şi săracă. noi nu dăruim din ceea ce este al nostru. ci aşa cum cere un om de la altul. ne spune El astăzi fiecăruia dintre noi. să -l . nedespărţită de înţelepciunea fără margini. 4. Atunci.

„Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau. trebuie să se înţeleagă tot ceea ce Dumnezeu. noi să nu lărgim această vrăjmăşie la fiecare om al acelui popor. într-o anumită împrejurare. ai şti ce dar de mare preţ a dat Dumnezeu iudeilor şi samarinenilor. ţi s -ar . că omul trebuie să urască nu numai poporul vrăjmaş ci şi pe fiecare om al acelui popor. ―darul lui Dumnezeu‖ este Însuşi Domnul Hristos. este de datoria noastră ca. care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii‖. El nu a numit-o ―pentru samarineni‖ sau ―pentru iudei‖. ceri să bei de la mine. şi această împrejurare lămureşte ura samarinenilor faţă de iudei. trebuie mai întâi să rupem hotarele urii dintre un om şi altul. Dacă tu. ―Darul lui Dumnezeu‖ se poate înţelege în sens materialnic şi duhovnicesc. El Se dăruieşte pe Sine. 6. prin ―darul lui Dumnezeu‖. şi ţi-ar fi dat apă vie‖. în bunătatea Sa. fără să ne intereseze dacă omul acela face parte din poporul nostru sau nu.ajutăm. Care eşti iudeu. Pentru a rupe hotarele urii dintre un popor şi altul. tu ai fi cerut de la El. femeie. Dacă tu. Întrucât lumea întreagă este darul lui Dumnezeu pentru om.cu şi mai mare înfiorare ca pe zidirea lui Dumnezeu. şi toate celelalte popoare fără excepţie. Dumnezeu. şi o dai unui om însetat ca să bea . în iubirea Sa. Dând toată această lume văzută omului. şi omul este darul lui Dumnezeu pentru lume. ci. ci ―pentru oameni‖. tu scoţi această apă .cu înfiorare . a făcut şi a dat omului pentru ajutor şi folos. să ajutăm pe fiecare om care se află în nevoie. „Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu. Domnul a arătat ura iudeilor faţă de samarineni. atunci când Dumnezeu a făcut această apă. În pilda samarineanului celui bun. Această femeie avea în vedere ceea ce era obişnuit pe vremea aceea. În sens materialnic. femeie.ca pe darul lui Dumnezeu. Aceasta este singura cale cu dreaptă judecată pentru tămăduirea oamenilor de marea boală a urii unora faţă de alţii. 5. şi că. ci a lui Dumnezeu. În sens duhovnicesc. ai şti că această apă nu este samarineancă sau evreiască. Şi atunci când poporul nostru se află în vrăjmăşie cu popoarele vecine.

―Cel ce crede în Mine.şi fântâna e adâncă. era numele dat apei de izvor. ―tu ai fi cerut de la El. într-o clipă i-a venit gândul care a îndemnat-o să întrebe: ―Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov? ‖ Cu alte cuvinte: poţi face Tu un alt izvor de apă. şi aceasta este de multe veacuri. Mai mult. strânsă în puţuri şi cisterne. ―Apa cea vie‖. ci numai a zidit-o şi a îngrădit-o. ―Doamne. Şi apa din această fântână nu a secat niciodată. dacă trebuia să ţi se descopere toate tainele cele ascunse ale Celui care vorbeşte cu tine. La început femeia se gândeşte la fundul fânt ânii. pe lângă acesta? Strămoşul nostru Iacov nu a făcut această fântână. Domnul vrea să spună puterea harică şi dătătoare de viaţă a Duhului Sfânt. după îmbrăcămintea şi vorba Sa. pe care tu Îl socoteşti. ai apa cea vie? Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov. Prin ―apă vie‖. spre deosebire de apa de ploaie. Dacă Tu ai putea face un izvor. şi nu ai cuteza să te gândeşti la răutatea şi ura dintre iudei şi samarineni. Domnul i Se arăta femeii ca un om obişnuit. lipsit de ajutor. Poţi face Tu un lucru mai mare decât acesta? În aceste cuvinte ale femeii samarinence se arată pe de o parte. Eşti Tu mai mare decât el? Fântâna lui Iacov are atât de multă apă că el însuşi a băut din ea ―şi fiii lui şi turmele lui―. dar. ai rămâne fără grai la pilda cea vie. o apă curgătoare. atunci ca şi acum. femeia spune: 7. după înfăţişarea trupească. acolo unde curge apa ca să umple fântâna. aceea ar fi ―apă vie‖ cu totul. ai plânge de bucurie. chiar batjocură faţă de Domnul Iisus. Dar există apă în fântână care se mai poate numi şi ―apă vie‖. pe dinafară. şi atunci Tu ai fi mai mare decât părintele nostru Iacov. ca pe un iudeu.care ne-a dat această fântână şi el însuşi a băut din ea şi fiii lui şi turmele lui? ‖ Tu nu ai slujitori. şi pe de altă parte. de unde. nici găleată nu ai.cutremura sufletul. mândria pentru strămoşul lor Iacov. acolo unde curge apa. şi fântâna e adâncă. şi toţi călătorii şi vizitatorii. tu nu ai găleată . ceva mai mult decât îndoială.dar totuşi era o batjocură mijlocită şi ascunsă cu dibăcie. Batjocura nu era atât de grosolană şi de largă ca la înviere a fiicei lui Iair – ―când ei râdeau de El ― (Matei 9:24) . cum vei scoate Tu apa cea vie? Sub haina trupului omenesc. Dar. pe care L-a promis El credincioşilor. un om obişnuit şi. şi noi toţi care locuim prin împrejurimi. dacă fântâna primeşte apă de un izvor. Neînţelegând nimic din aceasta. . … râuri de apă vie vor curge din pântecele lui ‖ (iar aceasta a zis-o despre Duhul pe care aveau să-L primească acei ce cred în El) (Ioan 7:38-39). Acesta se află la fundul fântânii. şi ţi-ar fi dat apă vie‖.

―Femeia a zis către El: Doamne. . Când acest har dătător de viaţă intră în om şi îl face de mare preţ. 8. Femeia a răspuns şi a zis: N-am bărbat. pe când femeia. are în mintea ei numai apa pe care o poate vedea. Domnul îndreaptă îndată discuţia către altceva cu totul diferit. nici să mai vin aici să scot―. încă de aici de pe pământ. ci merge mai departe pentru mântuirea sufletului ei. căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu -ţi este bărbat. deschide în el un izvor nesecat de viaţă. dătătoare de viaţă. menită de Dumnezeu pentru potolirea vremelnică a setei celei trupeşti. El vede pricina înţelegerii greşite dintre El şi femeie. bucurie şi tărie mare. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat. ―Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi. ―Mergi şi cheamă pe bărbatul tău. dă-mi această apă ca să nu mai însetez. El nu mustră femeia pentru această batjocură usturătoare. este pregătit să rabde batjocură atât de la oameni cât şi de la draci. ci ca să Se arate ca înainte văzător şi prooroc . care Se pune pe Sine pentru a scoate pe oameni din murdăria păcatului. nu trupească. ducând către viaţa veşnică. El nu îi spune ei cu cât este mai mare decât Iacov. În cel mai bun caz. Domnul nu-i răspunde femeii aşa cum se aşteaptă ea. 10. Această înţelegere greşită vine din aceea că El vorbeşte despre apa duhovnicească. Pentru a-i strica această socotinţă omenească a femeii. pregătind -o pentru o zdruncinătură neaşteptată prin atotcunoaşterea şi dreapta socoteală a Lui.acest lucru având acelaşi lucrare mare ca şi facerea de minuni. pe care femeia nu o vede. Aceasta adevărat ai spus―. dar cel ce bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac. Domnul crede că este înţelept să nu facă nici o minune în faţa femeii. El spune aceasta pentru a o învăţa pe femeie să-şi facă socotinţă duhovnicească. Femeia încă nu înţelege bine. ea s-ar fi putut gândi la Hristos ca la un vrăjitor. căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică ―. ―Iisus i-a zis: Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici. 9. învăţată să gândească numai cu înţelegerea cea pământească. Apa cea vie despre care vorbeşte Domnul este dătătoare de viaţă. har sfânt şi înviorează sufletul. a simţurilor.Dar Domnul.‖ Domnul ştie că ea nu are bărbat. gândindu-se la izvorul de apă pământească. dar vrea să audă răspunsul ei. putând face o minune prin vrăjitorie.

suflete. El putea descoperi alte ascunzişuri ale ei. următorul celorlalţi cinci care cuprind înţelegerea simţurilor tale. sau vreun lucru ascuns sau altul al părinţilor ei. care are credinţă. ţie şi tuturor sufletelor pe care le-a zidit Dumnezeu dintru începuturi. Aceasta este toată minciuna şi murdăria pe care simţurile tale le-a adunat în tine. şi pe care le va zidi până la sfârşitul veacurilor. simţurile tale s -au făcut precum sunt cinci bărbaţi morţi. cu alte cuvinte. logodindu -te şi însoţindu-te cu aceasta prin cele cinci simţuri ale tale. sufletul omului. suflet Creştin.―Cinci bărbaţi ai avut‖ . sau al celor din preajma ei din Sihar. nu o mustra pe ea.aceasta trebuie să lucreze asupra ei precum trăsnetul din senin. O. pe care voia să o ţină ascunsă: ―şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat‖ . pentru că această vorbire îţi este spusă şi ţie. Dacă ai primit înşelare de la simţurile tale. Nu vezi că tocmai pentru aceasta a avut Domnul vorbirea cu femeia samarineancă despre bărbatul ei? El putea să aibă cu ea o altă vorbire şi S -ar fi putut arăta ei ca înainte văzător şi prooroc. şi sufletul care este fără credinţă. Dacă te ţii numai în această lume a simţurilor. Vorbirea dintre Domnul şi femeia samarineancă este o vorbire între Dumnezeu. Este vorbirea între Mirele Cel ceresc şi mireasa Sa.această grăire este destul de uimitoare pentru femeie. mirele sufletului Creştin este Domnul Însuşi. . dar când aude taina ei plină de vinovăţie. prin alte căi. în vreme ce ai plecat să trăieşti împreună cu cel de al şaselea bărbat care nu-ţi este bărbat întru lege. o. cea mai însemnată şi cea mai hotărâtoare prin urmări. suflete Creştin. le-a strâns ca pe o grămadă de gunoi. te-ai lepădat întru adevăr de simţurile tale. întrebarea despre bărbatul tău este cea mai însemnată pentru tine. O. cunoaşterea acestora ar fi surprins -o şi uimit-o pe femeie în acelaşi chip. suflete. te afli cu adevărat în aceeaşi stare de păcat şi de nepizmuit ca aceea în care se afla femeia samarineancă. de la bucuria dată de simţuri. Această vorbire are pentru tine un înţeles. şi capul Bisericii este Domnul Hristos. ci întreabă-te pe tine: ―Cine este bărbatul meu?‖ Nu ai avut deja cinci sute de bărbaţi? Bărbatul tău de acum nu este altul decât bărbatul tău în lege? Sufletul este biserică. Atunci. atunci. Dar El dinadins a avut această vorbire cu femeia despre bărbatul ei. Dar nu mustra pe femeia samarineancă.

începe de îndată să se trezească. El izbuteşte aceasta. ci ―părinţii noştri‖. Şi Iisus i-a zis: Femeie. interesul ei pentru lucruri duhovniceşti sporeşte foarte grabnic. pentru că mântuirea din iudei este. şi îndreptăţire mai mare samarinenilor din vremea ei. Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte.Cu oricare te însoţeşti. împreună cu păcatul vei muri.  Dacă cel ce te însoţeşte pe tine este păcatul. tu vei bea apa care te va face şi mai însetată. zi şi noapte. unde oamenii să-I aducă Lui slavă: pe muntele Samariei sau în Ierusalim? Cine este adevărat măritor şi adevărat om al rugăciunii: cel care face închinăciuni şi se roagă aici sau cel care face închinăciuni şi se roagă acolo? ―Părinţii noştri se închinau în acest munte. şi ei erau mai mari . Ea pune o întrebare Domnului. tu vei fi dus la pierzare de lume. Îndată după asta. care era de mare interes în acea vreme. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi. Asta este destul pentru început. În toate aceste cazuri. prin simţuri. nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. tu te faci una cu acela. până acum. fusese adormită de narcoza înţelegerii prin ajutorul simţurilor ei. vei fi împreună cu el toată veşnicia. 11.  Dacă cel ce te însoţeşte pe tine este lumea. iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Şi astfel ea mai întâi Îl recunoaşte pe Hristos ca prooroc. Care loc de închinăciune este mai bine plăcut lui Dumnezeu. crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta. Femeia I-a zis: Doamne. Numai dacă Îl recunoşti pe Domnul Hristos ca pe Bărbatul tău întru lege. Neînţelegerile neschimbate dintre samarineni şi iudei cu privire la locul în care trebuie să I se dea slavă lui Dumnezeu. şi te logodeşti cu El cu credinţă şi iubire. care. În femeia în care mai înainte fusese lucrătoare numai înţelegerea pământească. de la care nu vei mai înseta şi pe care vei pluti în Împărăţia cea cerească şi în viaţa cea veşnică.‖ Femeia nu spune ―noi‖. noi ne închinăm Căruia ştim.  Dacă cel ce te însoţeşte pe tine este diavolul. vei bea apa cea vie. pentru a da preţuire mai mare acestui munte. văd că Tu eşti prooroc. atingând trecutul ei. E ca şi cum vrea să spună: noi nu am ales acest loc de închinăciune către Dumnezeu. Domnul dinadins urmăreşte să atingă o coardă duhovnicească din sufletul femeii samarinence. ci părinţii noştri.

şi aceasta a pregătit Rânduiala lui Dumnezeu . Cel puţin iudeii ştiu că există un singur Dumnezeu. ―Femeie. va fi şi o slăvire nouă. voi recunoaşteţi Dumnezeirea Dumnezeului lui Avraam şi al lui Iacov. ―Dar vine ceasul şi acum este. Şi acum. Trece multă vreme şi încă mai sunt zorii. chiar dacă aceştia Îi slujesc Lui. şi prooroceşte sfârşitul ambelor. începând cu această înţelegere nouă a lui Dumnezeu ca Tată. Cu toate acestea. ―Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi. Dar minciuna şi umbra vor dispărea în curând. crede-Mă …‖. oamenii Îl vor cunoaşte pe . Mesia Se va naşte din iudei. închinăciunea din Ierusalim este numai o umbră a adevăratei slăviri a lui Dumnezeu. când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr. Domnul nu răspunde femeii cu ―da‖ sau ―nu‖. ori ―zei‖ (samarinenii se închinau atât lui Dumnezeu cât şi zeilor) pentru ca femeia să ştie că. va trebui să se lepede de această întregime crâncenă atât din partea iudeilor cât şi din partea samarinenilor. şi în locul lor se va aşeza adevărata slăvire a lui Dumnezeu. pentru că voi vă închinaţi multor zei şi idoli. Voi samarinenii nu ştiţi cui vă închinaţi. cu inimile învârtoşate. nu pe cei care îţi vorbesc despre slăvirea fie pe acest munte fie în Ierusalim. Mărirea Tatălui nu depinde de un anume loc. Aceasta s-a făgăduit strămoşilor şi s-a spus mai dinainte de către prooroci. şi prin El va veni mântuirea lumii. Crede-Mă pe Mine. noi ne închinăm Căruia ştim.şi aşa a ajuns să se împlinească. ca şi atunci. El lucrează spre trezirea şi aprinderea sufletului ei. dând o anumită întâietate iudeilor faţă de samarineni privitor la cunoaşterea lui Dumnezeu. şi astfel El vorbeşte ca un iudeu.‖ Închinăciunea samarinenilor către Dumnezeu este mincinoasă. pentru că ei nu ştiu cui să se închine.şi mai aproape de Dumnezeu decât noi. În felul acesta. Domnul prooroceşte ceva ce se va împlini foarte curând. umbra bunurilor viitoare (Evrei 10:1). ―mântuirea din iudei este‖. Domnul foloseşte dinadins cuvântul ―Tată‖. Totuşi. cu alte cuvinte.‖ Domnul este conştient că femeia Îl priveşte ca pe un iudeu. S-a născut Soarele zilei celei noi. alungând întunericul şi umbrele. cu minţile întunecate şi cu obiceiuri care nu mai sunt bune. Chiar şi aşa El socoteşte la fel de primejdioase ambele chipuri de întregime. şi această nouă zi se iveşte mai desluşit. prin venirea Sa în lume. că şi Tatăl astfel de închinători Îşi doreşte. dar pe lângă aceasta voi aduceţi jertfă multor idoli asirieni şi babiloneni. ca şi tine. în loc de ―Dumnezeu‖. şi astfel. 12. Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi adevăr. Când lumina zilei celei noi se va răspândi pretutindeni.

Mai târziu. Adevăraţii închinători nu se vor închina zidirilor ci Ziditorului. De aceea cei care se închină Lui trebuie să I se închine “în duh şi în adevăr”. De acum înainte. nu era duhoare ci mireasmă. vor sluji pe Dumnezeu ―în duh şi în adevăr‖. şi atunci Îl vor slăvi ca fii. cu înţelepciune şi cu iubire. erau batjocoritoare pentru El. Lumea veche a slujit pe Dumnezeu cu chip de lege. astfel încât lumea . acolo unde stăpânea moartea şi duhoarea. dar vorbind cu Dumnezeul Cel nemuritor. ci Celui Unuia Tatălui Atotmilostiv al luminii şi al adevărului. omul trebuie să vină înaintea Celui Unuia Fără de Moarte cu ceea ce este în el fără de moarte. în plinătatea sa. aceasta s-a întâmplat cu toate altarele de jertfă atât în Samaria cât şi în Ierusalim. Se citeau cuvintele: ―Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit. dar uitând mila şi iubirea. Odinioară. statuie. cu credinţă şi cu faptă. a venit Domnul Cel viu ca să semene florile duhului şi ale adevărului. aduşi Lui de către oamenii cei cu inimile învârtoşate şi cu sufletele înnegrite. şi Îl va sluji pe Dumnezeu cu suflet şi cu trup. în plinătatea Sa. nu ca robi: ei nu Îl vor preamări cu cuvinte deşarte şi cu jertfe deşarte. Isaac. ci ―în duh şi în adevăr‖. Alcătuit din suflet şi din trup.Dumnezeu ca Tată. nu mai era nimic care să aducă mireasmă înaintea lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu nu caută miros de sânge şi carne ci acela al sufletelor şi inimilor oamenilor. Totuşi. nu dracilor celor răi sub chipul înşelător al zeilor. Avraam. când asemenea jertfe erau aduse de către Noe. cuvânt deşert. inima înfrântă şi smerită‖ (Psalm 50:18). care vor birui moartea şi vor alunga duhoarea. Îl va slăvi pe Dumnezeu. această mireasmă nu venea de la sânge şi de la carnea animalelor. şi a adus capre şi berbeci ca jertfă lui Dumnezeu. deoarece Domnul Însuşi a pogorât între oameni ca să dea pildă de astfel de slujire şi astfel de slăvire. şi sărbătorea ziua de sâmbătă. Omul. când sufletele jertfitorilor de animale se uscaseră şi inimile lor se învârtoşaseră. săvârşind ca niş te robi spălările şi curăţirile cele ce erau învăţate. Iacov şi Moise. un loc sau altul. Asemenea închinători Îl caută pe Tatăl cel ceresc. Vorbind cu lumea muritoare din jurul lui. Pe grămada de murdărie a lumii. ci de la sufletele cu frică de Dumnezeu şi de la inimile iubitoare de Dumnezeu ale slujitorilor Săi credincioşi. dar nici nu au fost înţelese nici nu s-au împlinit acestea. cu trup şi cu suflet. omul se arată înaintea muritorilor cu lumea sa cea muritoare. Aşa cum spune Apostolul: ―nu caut ale voastre. Şi întreaga mireasmă de pe altarul jertfei s-a schimbat în duhoare înaintea Domnului. omul va închina lui Dumnezeu şi unul şi altul. ci pe voi‖ (II Corinteni 12:14). Dumnezeu este duh iar nu trup. Duhoarea caprelor şi berbecilor jertfiţi.

Iisus i-a zis: Eu sunt Cel ce vorbesc cu tine. 14. Este o clipă de foarte mare însemnătate. fără mişcare. ―veniţi şi vedeţi‖. îşi lasă găleata şi se grăbeşte spre cetate. ci. ajunge la cetate şi spune tuturor despre omul cel uimitor de la fântâna lui Iacov. dar. El răspunde ucenicilor Săi: .‖ Rămânând fără grai de uimire. deoarece ei cumpăraseră merinde din cetate şi I-a adus Lui să mănânce. Ucenicii Lui Îl rugau. pe care Îl aşteptau samarinenii ca şi iudeii. ca veşnicia. dar mai grăitoare decât toate cuvintele omeneşti! Totuşi. Şi se mirau că vorbea cu o femeie. ca şi pentru oricine altcineva. femeia. femeia atrage atenţia tuturor cetăţenilor Siharului. Acela ne va vesti nouă toate. şi El nu vrea să o lase să treacă. grăbindu -se. mănâncă. Ce privelişte fără de glas. Domnul dă la iveală că El este Mesia cel aşteptat . neîngrijindu-se de foamea trupească. samarineancă. Ce dramă uimitoare! Ce curgere uimitoare de împrejurări şi întâmplări! Domnul stă singur în mijloc. spune femeia. femeia nu-I dă nici un răspuns. neştiind ce să mai întrebe sau să vorbească. Acela ne va vesti nouă toate‖. zicând: Învăţătorule. ― care au ieşit din cetate şi veneau către El―. Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Spre uimirea ei. Şi ei rămân fără glas de uimire. ideea despre Mesia este ceva foarte îndepărtat. când va veni. şi nu pot spune cu siguranţă. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi. curată şi împodobită. ca să spună ce aflase. ―Nu cumva Acesta este Hristosul?‖ Ea nu îndrăzneşte să spună: ―Acesta este Hristosul‖ cu toate că ea s-a lămurit despre înţelepciunea duhovnicească rară a Lui. ceva şi mai îndepărtat decât linia de ceaţă de la orizont. femeia se gândeşte îndată la Mesia cel făgăduit. 13. Atunci se întorc Apostolii din cetate şi se miră că Învăţătorul lor vorbeşte cu femeia necredincioasă. Femeia. ca şi cum ar vrea să spună: Eu sunt femeie străină.cea nouă să se arate înaintea lui Dumnezeu ca o mireasă. Atât prin îndemânarea ei aleasă cât şi prin modestia ei. Care se cheamă Hristos.‖I-a zis femeia: Ştim că va veni Mesia. Tocmai atunci începe vorbirea dintre Învăţător şi ucenicii Săi. în loc să ia să mănânce. Atunci.―Eu sunt Cel ce vorbesc cu tine. Pentru ea. El nu va da nevoia sufletului pe o porţie de mâncare. întreabă: ―Nu cumva Acesta este Hristosul?‖. Încurajată de cuvintele duhovniceşti ale Domnului Iisus. sau: Ce vorbeşti cu ea? Iar femeia şi -a lăsat găleata şi s-a dus‖. Fără îndoială că El este flămând. El continuă menirea Dumnezeiască pentru care a venit în lume. dar voi sunteţi bărbaţi cu judecată mai multă şi sunteţi mai atenţi decât mine. ―Când va veni.

Domnul Iisus spune: că El face Voia Tatălui iar nu Voia Lui . despre lucrările Tatălui şi cele ale Fiului? Nu este cu totul o singură Voie? Şi nu este toată o singură lucrare? Da. iar nu despre lucrările Sale proprii? Nu este acelaşi lucru să vorbim despre Voia Tatălui şi Voia Fiului. Ziceau deci ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?‖ Domnul vorbeşte despre hrana cea duhovnicească. care vorbim în fiecare zi despre datoria noastră ca despre o povară! Într-adevăr. Şi ascultarea desăvârşită domneşte în uniune numai cu iubirea desăvârşită.după cum mai spune şi în alt loc: ―Pentru că … nu ca să fac voia Mea. trebuie să spunem cu dreaptă socoteală că nimeni din lumea asta nu -şi poate împlini datoria faţă de Dumnezeu dacă nu I s-a făcut lui atât de scumpă şi bine plăcută precum pâinea cea de toate zilele. şi despre lucrările Tatălui. ce pildă Dumnezeiască şi ce mustrare blândă pentru noi toţi. Se repetă aproape aceeaşi împrejurare ca ceva mai devreme cu femeia. Aşadar acum. ―Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi. ci arată iubirea cea mare pe care o are Fiul pentru Tatăl. El vorbeşte despre hrana duhovnicească pe când ucenicii se gândesc la hrănirea trupului. Dar El numeşte Voia prin care este călăuzit El: Voia Tatălui. şi nu de Voia Sa proprie. şi lucrarea pe care El trebuie să o săvârşească: a Tatălui . ci ca hrana Sa! ―Mâncarea Mea este să fac voia― Tatălui. O. căci Tatăl şi Fiul împărtăşesc o singură existenţă de bază.15.asta nu înseamnă că Fiul este mai mic decât Tatăl. Ascultarea desăvârşită a Tatălui vine ca răspuns la ascultarea desăvârşită a Fiului. ― Voia Tatălui este Voia Fiului. şi ascultarea desăvârşită a Duhului Sfânt vine ca răspuns la ascultarea Tatălui şi a Fiului. Atunci. uitându-ne la Domnul şi la bucuria Lui de a-Şi împlini datoria grea printre oameni. iar ucenicii despre hrana trupească. 16. de ce vorbeşte Domnul despre Voia Tatălui. într-adevăr aşa este. Dar iată ce bucurie Îi este Lui Voia Tatălui: Fiul nu vede în Voia Tatălui datoria Sa.pentru noi. . ―Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui. Acelaşi Evanghelist mai spune că Tatăl întotdeauna Îl ascultă pe Fiul: ―Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi‖ (Ioan 11:42). ci … a Tatălui‖ (Ioan 6:38-39) . noi cei care suntem neascultători şi mândri. ca să ne înveţe pe noi ascultarea şi smerenia. când El vorbea de apa cea duhovnicească iar femeia de apa de fântână. De aceea.

facerea Voii Tatălui este adevărata hrană a Fiului. ―Ridicaţi ochii voştri şi priviţi‖. înainte ca furtuna să strice recolta? Atunci. aceiaşi ostenitori nu izbutesc nici la semănat. foarte bucuros şi recunoscător lui Dumnezeu. nici pentru voi înşivă nici pentru Mine. Când spicul se îngălbeneşte sau se albeşte. Unii seamănă. Cu adevărat. ca să se bucure împreună şi cel ce seamănă şi cel ce seceră. ci grăbiţi-vă la seceriş. samarinenii nu spun că aceasta a înnebunit. dar lucrătorii sunt puţini‖ (Luca 10:2). Aceasta este recolta cea coaptă care îşi aşteaptă secerătorii. stricăcioasă împotriva unei asemenea recolte minunate şi bogate? Nu uită bunul gospodar atât de masa de prânz cât şi de cină când este hrănit de bucuria priveliştii unei asemenea recolte şi când. şi facerea Voii Tatălui şi a Fiului este adevărata hrană a Duhului Sfânt. 17. ―Secerişul este mult. Domnul continuă: ―Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele că sunt albe pentru seceriş. Voi sunteţi aceşti ostenitori. din pricina scurtimii vieţii omului.‖ Puţin mai devreme. El le vorbea despre hrana duhovnicească. ci cu toţii îşi lasă lucrul degrabă şi pornesc în mulţime mare ca să-L vadă. Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: Că unul este semănătorul şi altul secerăt orul. şi vedeţi această mulţime de oameni care se grăbesc spre noi! Acesta este câmpul lui Dumnezeu. Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit. facerea Voii Fiului este adevărata hrană a Tatălui. Se vede că secerişul duhovnicesc este aproape. alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor. nici la secerat. şi nu mai au zile ca să vadă roada trudei lor. nu vă faceţi griji prea mari pentru hrana cea trupească. alţii se nasc mai apoi. ca să nu pierdeţi răsplata. Când mulţimile de oameni se apropie de Hristos. pentru că: 18. De ce îmi daţi voi Mie hrană trupească.‖ În câmpul larg al lui Dumnezeu. aşa cum este şi cel pământesc. când sămânţa a crescut şi . el se grăbeşte să strângă recolta şi să o adăpostească în hambarele sale cât mai degrabă cu putinţă. ―Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţa veşnică. nu este limpede că roadele duhovniceşti sunt coapte? Auzind despre Hristos de la femeie. toată lumea ştie că secerişul este aproape. şi acum El vorbeşte despre secerişul duhovnicesc. voi sunteţi secerătorii din câmpul lui Dumnezeu.

s-a copt. Voi aţi intrat în ostenelile lor. şi au murit întru credinţă. ci ―văzându-le de departe― (Evrei 11:13) cu vederea lor cea duhovnicească. Iar Domnul Iisus spusese odinioară ucenicilor: ―Mulţi prooroci şi drepţi au dorit să vadă cele ce priviţi voi. şi n-au văzut― (Matei 13:17) Semănătorii nu au văzut ceea ce au văzut secerătorii: roadele şi recolta. Iată cât de coaptă este recolta! Pământul uscat a supt apa cu grabă mare. care. decât să fii secerătorul recoltei celei coapte. nepocăit şi cu inima învârtoşată. pentru că amândoi sunt ostenitorii lui Dumnezeu întru câmpul Lui. De fapt. oamenii lui Dumnezeu. Dar şi unul şi celălalt vor primi plata pentru osteneala lor. Stăpânul Însuşi trudeşte. nu ca ticăloşi sau robi. şi încurajează Apostolii în munca lor de strângere a recoltei. Cu toţii trăiau întru credinţă mare. cu toată puterea cuvintelor Lui. iar voi sunteţi împreună ostenitori cu El. căci. bucuraţi -vă şi grăbiţi-vă cu bucurie ca să culegeţi recolta coaptă. dar chiar şi aşa cuvintele ei au adus recoltă mare printre aceşti păgâni. Domnul aduce laudă ostenelilor proorocilor şi drepţilor Vechiului Testament. şi osteniţi-vă ca fii. ―Şi mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El. Poporul Ales. strângând grânele coapte pe care nu le-au semănat ei. ca şi cum ar fi vrut să spună: ei s-au ostenit mai mult decât voi. şi astfel ―să se bucure împreună şi cel ce seamănă şi cel ce seceră‖. Ei au trudit şi au murit ca ticăloşi şi slujitori. În felul acesta. pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut―. şi să nu vezi roadele pe câmp. rămase mut şi orb. semănătorii noştri. şi aşa aceştia ajung să fie secerătorii. ea nu era apostol. Câmpul lui Dumnezeu a fost semănat de la începutul vieţii pe pământ. trimise în urechile lor! Femeia samarineancă nu a ţinut pentru ea vestea cea bună pe care o auzise de la Domnul. . Dimpotrivă. Ea nu a făcut nici o minune. Mulţi samarineni au crezut în Hristos chiar înainte de a-L vedea. ea era femeie păcătoasă. ci s-a grăbit să o vestească şi altora spre lauda cea mai mare. făcându-se aurie ca pentru seceriş. 19. dar nu au văzut această sămânţă să crească şi să se coacă. Ea este întocmai ca şi femeia care aflase banul pierdut. nevăzând roadele făgăduite în vremea vieţii lor. dar voi Îl aveţi pe Stăpânul în mijlocul vostru. Ei au semănat. la cuvântul femeii. Ce ruşine şi strâmtorare pentru iudei. fără să-L vadă pe Stăpânul câmpului în mijlocul lor. şi. bărbaţi drepţi şi prooroci .mai ales prooroci. De aceea. cu adevărat este mai greu să fii semănătorul.

zicând: ―Cât sunt de frumoase sălaşurile tale. Iacove.găsindu-l. şi a început să proorocească. nu pentru că Îl cunoşteau pe El.‖ Printre zeii cei mulţi în care credeau samarinenii. îndată a venit peste dânsul duhul lui Dumnezeu. gadarenii L-au rugat să plece de la ei (Luca 8:37). legată de numele lui Iacov. ca şi cei care au crezut în El pentru cuvintele femeii. Dar fără nici o îndoială că vorbele Sale erau ―apă vie‖. ca să proorocească izbânda asu pra Israelului. Nazarinenii au căutat să-L arunce pe Domnul de pe sprânceana muntelui în prăpastie ―pentru cuvintele Sale― (Luca 4:29). căci. ci după Voia lui Dumnezeu. căci noi înşine L-am auzit pe El. Domnul a răspuns cererii lor şi a rămas la ei două zile. cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui din preacuratele Sale buze. nu pentru spusele tale. Este neîndoios faptul că samarinenii auziseră despre proorocire. şi astfel să-şi încurajeze armata. adună prietenele şi vecinele sale. Mântuitorul lumii. cu toate acestea. spunându-le: ―Bucuraţi-vă cu mine. 20. Şi a rămas acolo două zile. ci din respect pentru Israel (Iacov). dar nu după voia lui Balac. care trăise odinioară printre ei. 21. samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Mai întâi aceasta se vede din numărul mare al celor care au ajuns să creadă în Domnul şi. împăratul Balac din Moab a pornit război împotriva evreilor. el l-a chemat pe Valaam. corturile tale. Ei ţineau această credinţă. Mântuitorul lumii. Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui ―. celor cu sufletele flămânde şi însetate. căci am găsit drahma pe care o pierdusem!‖ (Luca 15:9). râvnită de inima lui de împărat. Şi ei au spus femeii: ―Acum credem. ―Deci după ce au venit la El. ei aveau o oarecare credinţă în Dumnezeul lui Israel. Balac i-a făgăduit lui Valaam daruri mari pentru slujba sa. aceşti samarineni ―Îl rugau să rămână la ei―. Şi recolta a fost cu adevărat bogată. Când. Israele!‖ . un ghicitor.‖ Nu se ştie ce a vorbit Domnul în timpul celor două zile. Dar când acesta a încercat să săvârşească proorocirea pentru Balac. despre steaua ―care răsare din Iacov― (Numerii 24:17). în al doilea rând. din care bând. Femeia samarineancă vorbeşte despre ―părintele nostru Iacov‖. şi Valaam a venit într-adevăr în tabăra lui Balac. şi ştim că acesta este cu adevărat Hristosul. odinioară. din dreapta lor mărturisire a credinţei lor în El: ―Acesta este cu adevărat Hristosul. omul nu mai însetează în veci. că nu stă scris.

Mângâietorule. El şade în dogoarea arşiţei acestei lumi şi strigă tuturor călătorilor sfârşiţi de sete. dar Valaam nu s-a înfricoşat şi a continuat: ―Aşa zice Valaam. fiul lui Beor. Din iubirea Sa de oameni. zicând: ―Dacă însetează cineva. Amin. Şi samarinienii au văzut steaua şi s-au bucurat. ca să-i întărească. să vină la Mine şi să bea‖ (Ioan 7:37). îndrumându-i să iasă din focul înfricoşător de ispite al lumii acesteia. nici ce vârstă au. ci le va da ―apa vie‖. Tu răcoreşti şi împrospătezi Fântâna. Steaua din Iacov strălucea. să-i înnoiască.Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită. în deşertul vieţii acesteia. mai luminoasă decât soarele şi mai frumoasă decât visul cel mai frumos. apropie de Domnul Iisus pe toţi cei ale căror suflete tânjesc după viaţa veşnică. şi să-i primească ca fii. a început să se mânie pe Valaam. care este conştient de setea sa duhovnicească. după Dumnezeul Cel viu!‖ Slavă şi laudă Ţie. . Binecuvântaţi sunt cei ce aud glasul Său şi se apropie de El cu credinţă. îndestulător şi dătător de viaţă! Duhule Sfânt. Şi iată. săi întinerească. aşa grăieşte bărbatul care îşi are ochii deschişi: Îl văd. îndreptându-se către Grădina Raiului. Domnul se afla în Ierusalim ―şi a strigat. Auzi bine cum se spune: ―El a strigat―? Păstorul cel bun nu vorbeşte pe şoptite. El strigă. Băutură Dumnezeiască. acum şi pururea şi-n vecii vecilor. cât eşti de luminos. un toiag se ridică din Israel‖ (Numerii 24). nici despre bogăţiile lor. Ei au băut din plin apă vie şi au căpătat viaţa cea veşnică.Când a auzit Balac aceste cuvinte. şi care strigă de sete: ―Sufletul meu este însetat după Dumnezeu. a venit Cel pe care Valaam L-a văzut de departe. îl privesc. O. Doamne Iisuse Hristoase. El nu-i întreabă pe ei ce limbă vorbesc sau din ce popor fac parte. dar acum nu este. El a dat-o şi o mai dă şi astăzi fiecăruia. dar nu de aproape. Dar Mântuitorul Hristos nu a dat apa cea vie numai samarinenilor şi iudeilor. o stea răsare din Iacov. dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt . chemându-Şi turma la apă. Cu un prilej oarecare. ce minunată eşti Tu! O. dulce Mântuitorule. să-i aducă din nou la viaţă şi să-i reînsufleţească.

pe calea naşterii. iar adevărul lui Hristos este scularea celui căzut. ci şi al tău anume. Acest lucru trebuie să-l aibă ca lege toţi cei care se nasc în obşti creştine. deja nu se mai ţin de Domnul prin obştea creştinească. grăiau către dânsa: „De acum credem nu numai pentru cuvântul tău.Duminica Samarinencii [Fapte 11. In. 19-26. . 5-42]. ci să se îngrijească a se uni cu El lăuntric. dezbracă-te de omul cel vechi. din „Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an‖. ca la noi acum. după ce Mântuitorul a petrecut la ei două zile. pentru ca mai apoi să poarte deja în sine mărturia statornică a faptului că stă întru adevăr. iar mai apoi. gustă în fapt ce este viaţa în Domnul. Cei din cetatea samarinencei. 4. şi vei cunoaşte în tine însuţi că Domnul Iisus Hristos e. a ţine de Domnul numai pe dinafară. care putrezeşte în ghearele poftelor amăgitoare şi îmbracă-te în omul cel nou. cu adevărat. 29-30. De ce este nevoie însă pentru asta ? Este nevoie să întrupăm în noi înşine adevărul lui Hristos. să nu se mărginească. Mântuitorul nu doar al lumii îndeobşte. adică. Hristosul‖. zidit după Dumnezeu întru dreptate şi preacuvioşia adevărului. fiindcă noi înşine am auzit si am cunoscut că acesta este Mântuitorul lumii. Aşa este cu toţi: Mai întâi sunt chemaţi la Domnul prin cuvânt din afară sau. ci prin unirea lăuntrică cu El.Sfântul Teofan Zăvorâtul .Tâlcuiri din Sfânta Scriptură . Aşadar.

Acest ―Cuvânt trup S-a făcut şi S-a sălăşluit întru noi. 14). Adevărul este Cuvântul lui Dumnezeu: ―Cuvântul Tău este adevărul‖ (Ioan 17. 3. 23) Iubiţi fraţi! Am auzit acum în Evanghelie că adevăraţii slujitori ai Dumnezeului Celui adevărat se închină Lui în Duh şi Adevăr. bineînţeles. 17). ―Pe . Col. adică doreşte să aibă asemenea închinători. acest Cuvânt este Dumnezeu: acest Cuvânt este Făcătorul tuturor. că Dumnezeu caută. văzutelor şi nevăzutelor (Ioan l. slavă ca a Unuia Născut din Tatăl. Adevărul este Domnul nostru Iisus Hristos. precum a dat El mărturie despre Sine: ―Eu sunt calea şi adevărul şi viaţa‖ (Ioan 14. l. Să credem învăţăturii lui Hristos! Să primim cu toată dragostea atotsfânta învăţătură a lui Hristos! Iar pentru a urma Lui în amănunţime. să cercetăm ce înseamnă a te închina lui Dumnezeu Tatăl cu Duhul şi cu Adevărul. şi am văzut slava Lui. că numai asemenea închinători şi slujitori îi plac. 6).Predică în Duminica Samarinencei . plin de har şi de adevăr ‖ (Ioan l. înseamnă. 1.Sfântul Ignatie Briancianinov . Dacă Dumnezeu doreşte să aibă asemenea închinători. Acest Cuvânt era mai înainte de veci în Dumnezeu. 16). că El primeşte numai asemenea închinători şi slujitori. Învăţătura aceasta ne-a vestit-o Insuşi Fiul lui Dumnezeu.Despre închinarea în duh şi adevăr ―Închinătorii cei adevăraţi se vor închina Tatălui în Duh şi Adevăr: că Tatăl acest fel caută să fie cei ce se închină Lui‖ (Ioan 4. a fost rostit de Dumnezeu şi către Dumnezeu.

că dintr-al Meu va lua şi va vesti vouă. Care este atras de oameni prin credinţa acestora în Fiul Cel de o fiinţă cu Duhul. ci Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul a zis despre Duhul: ―Acela pe Mine Mă va slăvi. ale Mele sunt ‖ (Ioan 16. mărturisind şi întărind în chip de netăgăduit adevărul prin preaîmbelşugata dare a harului dumnezeiesc. 22). 26). vă va povăţui pe voi la tot adevărul‖ (Ioan 16. sădite în oameni fiinţial. Duhul vesteşte şi arată oamenilor pe Fiul Cel de o fiinţă cu El . Adevărul are Duhul său propriu.  El este Duhul Fiului (Galateni 4. L-a arătat pe deplin oamenilor pe Dumnezeu: Fiul lui Dumnezeu le-a arătat oamenilor adevărul la care ei singuri nu puteau ajunge. însuşi adevărul au fost date oamenilor. L-a mărturisit înaintea oamenilor. ci însuşi harul. 4). Duhul adevărului.  El este Duhul Sfânt al lui Dumnezeu (Ioan 14. 18). Care este în sânul Tatălui. .  El este Duhul. Sfântul Duh îl zideşte duhovniceşte şi îl schimbă la faţă întru sălaş al lui Dumnezeu (Efeseni 2. Înfăţişând minunata legătură dintre Cuvântul dumnezeiesc şi Duhul Cel dumnezeiesc. Fiul lui Dumnezeu. 26). precum şi Domnul le-a grăit ucenicilor Săi: ―Iar când va veni Acela. Cuvântul lui Dumnezeu. Pe adevăratul creştin. şi har peste har: că Legea prin Moise s-a dat. Deopotrivă. Toate câte are Tatăl. 26 şi 16. 13). întrucât alcătuieşte împreună cu Tatăl şi cu Fiul o singură şi nedespărţită Fiinţă dumnezeiască. ―Din plinătatea Lui noi toţi am luat.  Acest Duh este numit Duhul Adevărului (Ioan 15. ―Fiul Cel unul-născut. 14-15). Acela a mărturisit‖ (Ioan 1. Care de la Tatăl purcede (Ioan 15.Duhul. Este firesc ca Sfântul Duh al Adevărului să adăsteze acolo unde lucrează Sfântul Adevăr şi să pecetluiască lucrările lui. 6). Asta înseamnă: Iisus Hristos nu a adus vreo înţelegere mai mult sau mai puţin amănunţită şi limpede a harului şi adevărului. 13). Primirea Adevărului este totodată şi primire a Sfântului Duh: fiindcă Adevărul Cel atotsfânt vesteşte despre Sine că El va trimite pe Sfântul Duh de la Tatăl ucenicilor Săi. Am fost făcuţi părtaşi dumnezeieştii firi (II Petru l. unde lucrează Sfântul Duh se află arătarea preaîmbelşugată a Adevărului. iar harul şi adevărul prin Iisus Hristos s-au făcut‖ (Ioan 1.Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată‖. 16-17).

a zis Apostolul. fără numai în Hristos Iisus şi în Sfântul Duh‖. 3). nu este cu putinţă să intrăm în vreo împărtăşire cu Dumnezeu altfel decât prin mijlocirea Domnului nostru Iisus Hristos. care strigă: Avva Părinte!‖ (Galateni 4. în care binele este amestecat cu răul. duhului omului înnoit de El (Romani 8. În afara creştinismului nu e virtute vrednică de Cer! „Binele‖. „nu poate fi nici crezut. în chip cu totul învederat şi simţit. El aduce oamenilor înfierea de către Dumnezeu. spune Apostolul. 16) despre unirea acestui om cu Dumnezeu. Pentru cel care nu crede în Domnul Iisus Hristos nu este Dumnezeu: Tot ―cel ce tăgăduieşte pe Fiul. fiindcă Duhul Sfânt mărturiseşte. nici lucrat. a grăit Domnul. Acest fel de închinători sunt recunoscuţi drept adevăraţi închinători ai lui Dumnezeu! Pe închinătorii de acest fel. nici slujire lui Dumnezeu. sălăşluind în ei însuşirile lui Hristos (Ioan 14. ―cel ce nu crede în Fiul nu va vedea viaţă. ce vin din firea noastră căzută. în care binele în cea mai mare parte deabia se bagă de seamă din pricina mulţimii răului. 6). fără numai prin Mine‖ (Ioan 14. a zis Preacuviosul Marcu Ascetul. acela nu este al Lui‖ (Romani 8. care se închină lui Dumnezeu în Duh şi Adevăr. 12. 6). despre înfierea lui de către Dumnezeu.El zugrăveşte şi sălăşluieşte pe Hristos în omul cel lăuntric (Efeseni 3. Nevrednice sunt de Dumnezeu faptele bune cele după firea omenească. ―De n-are cineva Duhul lui Hristos. 9). ―fără numai întru Duhul Sfânt ―(I Cor. În afara adevăratului creştinism nu este nici cunoştinţă de Dumnezeu. nici pe Tatăl nu-L are‖ (I Ioan 2. ci mânia lui Dumnezeu va rămâne peste el ‖ (Ioan 3. 23). singurul mijloc de împărtăşire între Dumnezeu şi oameni! Nu este adevărată cunoaştere a Domnului Iisus Hristos fără mijlocirea Sfântului Duh! ―Nimeni nu poate numi pe Domnul Iisus‖. singurul mijlocitor. îi caută şi îi primeşte Dumnezeu. 16-17). 6). Nu este cu putinţă să ne apropiem de Dumnezeu. 36). ―Întrucât sunteţi fii‖. ―a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile voastre. ―Nimeni nu vine la Tatăl. Oamenii înfiaţi de Dumnezeu se roagă Lui ca unui Tată. . făcându-I asemănători cu Hristos.

Răul miros al trufiei. învăţătura Lui – supunere faţă de Domnul. este urât de Domnul: Lui îi este pe plac tămâia smereniei. 39). 21).13). totodată. ―cu adevărat ucenici ai Mei sunteţi. 47). ―De veţi rămâne în cuvântul Meu‖. ale omului celui vechi. care au lepădat pe Domnul şi. ―Voi. Este deopotrivă de limpede faptul că pierzătoarea rătăcire a acestor vederi stă tocmai în recunoaşterea drept bine a ceea ce nu este de fapt bine şi în nerecunoaşterea drept rău a ceea ce este de fapt rău ucigător. Din această pricină. şi adevărul vă va slobozi pe voi ‖ (Ioan 8. lepădarea nu numai de faptele rele cele văzute. 3132). vede în ea un triumf măreţ. Fraţilor! Să ne smerim înaintea Domnului Dumnezeului nostru! Să arătăm . a grăit Domnul. ci şi de faptele bune. ci. dimpotrivă. Pentru lepădarea de păcat s-a făcut neapărat trebuincioasă lepădarea de firea căzută. Pentru mântuire este neapărat trebuincioasă lepădarea de păcat! Însă. Domnul a poruncit lepădarea de firea căzută omenirii căzute şi oarbe. graiurile lui Dumnezeu ascultă (Ioan 8. a zis Domnul.Firea căzută este în stare cu precădere de rău. multcinstite şi proslăvite de către lume. lepădarea de suflet (Matei 10.aşa cum n-au făcut-o iudeii împietriţi. Atâta preţ are în faţa Evangheliei şi a lui Dumnezeu bunătatea firească a omului şi faptele ce izvorăsc din ea! În deşert proslăveşte firea căzută faptele sale bune mari şi răsunătoare! Această laudă de sine este mărturie a unei orbiri înfricoşătoare! Această laudă de sine este dare în vileag fără voie a însuşirilor răsunătoarelor fapte bune omeneşti. Minunate şi adânci cuvinte! Învăţătura pe care o desprindem din ele în chip nemijlocit este că păcatul îl ţine pe om în robia sa numai şi numai prin mijlocirea vederilor rătăcite şi mincinoase. Cel ce este de la Dumnezeu. ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri‖ (Luca 11. precum a dat mărturie Dumnezeu Insuşi: ―Se pleacă cugetul omului cu osârdie spre cele rele din tinereţile lui‖ (Fac. este neapărată nevoie să ne schimbăm felul de a gândi cu mintea lui Hristos. şi veţi cunoaşte adevărul. în însuşi sufletul nostru. răi fiind. 8. pe care îl răspândesc aceste morminte văruite. plecându-ne atotsfintei şi mântuitoarei Lui învăţături! . care caută să sporească acest triumf. care nu îşi dă seama de amara sa cădere. iar lucrarea după imboldul simţurilor şi după îndreptarul cugetării trupeşti s-o înlocuim cu plinirea plină de osârdie a poruncilor lui Hristos. păcatul ni s -a împropriat până într-atât că ne-a intrat în fire. insuflate şi hrănite de slava deşartă.

Care nu poate să nu adaste acolo unde adastă şi stăpâneşte Adevărul dumnezeiesc. 26). 118. în care l-a ferecat păcatul. Numai adevăratul creştin. precum a zis Prorocul cel de Dumnezeu insuflat: ―Gura mea am deschis şi am tras Duh. vădită prin plinirea poruncilor lui Hristos. atrage în inima credinciosului harul Sfântului Duh. ca unui Tată. Doamne. 63). şi o voi căuta pe dânsa totdeauna. când ai desfătat inima mea. 118. Lege pune mie. Adevărul slobozeşte mintea omenească din lanţurile nevăzute ale rătăcirii. 118. care se închină şi slujeşte lui Dumnezeu. înţelepţeşte-mă şi voi căuta legea Ta. şi ―calea nedreptăţii se depărtează de la ea‖ (Ps.Să lepădăm felul de a gândi pe care ni-l aduc firea căzută şi lumea vrăjmaşă lui Dumnezeu! Să ne însuşim felul de a gândi cu care ne îmbie Domnul în Sfânta Sa Evanghelie! Să urmăm Adevărului. aducând libertate duhovnicească minţii. că de poruncile Tale am dorit‖ (Ps. Sufletul înviat de Adevăr cântă împreună cu Prorocul cel de Dumnezeu insuflat: ―Pe calea poruncilor Tale am alergat. Şi nu numai atât: atotputernicul Adevăr. ―Predici la Triod şi Penticostar‖. 29). nu e în stare să slujească lui Dumnezeu. poate fi adevărat închinător al lui Dumnezeu. şi o voi păzi pe ea cu toată inima mea ‖ (Ps. Numai credinţa în Hristos aduce cunoaşterea adevărului. o scoate .Amin. Atâta vreme cât rămâne în firea sa căzută. 118. şi vom moşteni Adevărul. în calea îndreptărilor Tale.după ce a înnoit-o şi înviat-o cu viaţă de Sus .pe calea poruncilor lui Hristos. Care în sfatul Său cel de taină cu Atotsfântul Adevăr vesteşte despre Sine astfel: ―Părtaş sunt Eu tuturor celor ce se tem de Tine‖ (Ps. 131). omul rămâne cufundat în bezna celei mai adânci neştiinţe: el nu ştie cum trebuie să se roage şi nu ştie pentru ce trebuie să se roage (Romani 8. 32-34). în Duh şi Adevăr. Un asemenea suflet se face negreşit părtaş al Sfântului Duh. creştinul cu credinţa şi cu faptele. credinţa. .

moartea nu L-a stăpânit deloc şi El singur S-a sculat pe Sine după trei zile. Căci El trebuie să împărăţească până ce va pune pe toţi vrăjmaşii Săi . şi drepţii. ţinând-o noi pe aceasta mai presus de celelalte sărbători. „Dar fiecare în rândul cetei sale: Hristos începătură. Numărul acesta de zile cuprinde pomenirea din fiecare an a întoarcerii Sale în cer. ci S-a dus înălţându-Se în cer. Cel dintâi născut dintre morţi şi Părinte al veacului ce va să vie. s-au întors în pământ. murind ei din nou. însă Hristos. iar. fie drepţi. la venirea Lui. Din această pricină. precum în Adam toţi au murit. ce sunt în număr de cincizeci.La istoria evanghelică despre femeia samarineancă In răstimpul tuturor acestor zile care au trecut.Sfântul Grigorie Palama . când S-a sculat din morţi. când va desfiinţa orice domnie şi orice stăpânire şi orice putere. El Singur S-a făcut început al viitoarei noastre învieri şi jertfă de pârgă a celor adormiţi. după aceea. fie păcătoşi. şi păcătoşii. prăznuim noi învierea din morţi a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. tot astfel prin Hristos toţi vor primi viaţă. iar această pomenire arată deosebirea între Domnul Care a înviat din morţi şi robii care cândva vor trăi din nou. făcând El ca frământătura din care suntem plămădiţi să fie aşezată pe acelaşi tron cu Tatăl şi să fie asemenea lui Dumnezeu. când Domnul va preda împărăţia lui Dumnezeu şi Tatălui. Căci. sfârşitul. Iar El nu S-a întors în pământ.Omilia 19 . Fiindcă toţi aceia care s-au sculat din morţi. pe temeiul însemnătăţii ei. apoi cei ai lui Hristos. au fost sculaţi de către alţii.

care. Iar prin ceea ce urmează la capătul acestor patruzeci de zile. înainte de pătimirea ş i de învierea Sa. 23-26]. iar postului i se pune capăt după a şaptea săptămână. Insă aceasta va fi la vremea ei. prin Invierea Domnului şi prin înălţarea ce urmează după ea. care este dincolo de orice suferinţă şi întristare şi suspin. Iar Domnul. şi pogorârea şi dăruirea dumnezeiescului Duh. având legată de ele pomenirea patimilor celor aducătoare de mântuire ale Domnului. şi odihna alături de Dumnezeu. şi aduce sărbătoarea Cincizecimii pentru aceia care. arătând ucenicilor că nu numai dintre iudei se va face alegerea celor vrednici de credinţă şi de moştenirea cea veşnică făgăduită de El. Invierea Domnului ne este nouă aducătoare de un atât de mare dar încât de aceea noi o prăznuim numai pe ea într-un răstimp de zile atât de îndelungat. Noi preînchipuim prin aceste zile şi fericirea sfinţilor. ostenindu-se din răsputeri. referitor la ansamblul numerelor 1. Căci acolo se află sălaşul celor ce se bucură cu adevărat. Această sărbătoare a Cincizecimii începe în săptămâna a opta şi se sfârşeşte într-a opta săptămână şi în săptămâna cea vrednică de multă cinstire. Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit este moartea ‖ [ I Corinteni 15. a vestit Evanghelia împărăţiei. după glăsuirea Evangheliei citite azi în auzul tuturor: „Deci a venit la o cetate a .2. întruchipând perfecţiunea). în veacurile cele de apoi. şi mutarea de pe pământ în cer. la ultimul sunet de trâmbiţă. în el. veselie şi sărbătoare se află în ea. însumate. De aceea şi mai înainte de aceste zile harul Duhului Sfânt a rânduit să petrecem noi Păresimile în post. Intrucât veacul acesta este înşeptit şi este alcătuit din patru epoci şi părţi şi stihii. pe care l am ajuns de-acum. Din această pricină sunt Păresimile. 4.sub picioarele Sale. „Că trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace cu nestricăciune şi acest trup muritor să se îmbrace în nemurire‖ [I Corinteni 15. 53]. ci alegerea se va face şi dintre neamurile păgâne. dumnezeiască bucurie necurmată şi neschimbătoare. în chip simbolic. au drept rezultat numărul 10. Fiindcă această a cincizecea zi cuprinde şi îmbrăţişează.3. în rugăciune şi în nevoinţă deplină cu toate virtuţile. care nu este altceva decât pocăinţă şi viaţă de Dumnezeu iubitoare. spre întâmpinarea cea dumnezeiască şi petrecerea. se arată odihna şi desfătarea pe care le vor primi cei ce trăiesc aici pentru Dumnezeu. care înfăţişează învierea neamului omenesc şi ridicarea o dată cu ea a celor vrednici în văzduhuri. se fac pe sine părtaşi prin fapte ai patimilor lui Hristos. la învierea cea obştească. considerat de această doctrină drept numărul desăvârşit. Pentru că prin aceste patruzeci de zile se arată viaţa celor mântuiţi în veacul acesta. cea care întrece numărul perfect (In original: quaternarul . ca pe una ce este nemuritoare şi nepieritoare şi veşnică.termen tehnic al doctrinei pitagoreice. în veghe.

pentru că el o săpase. aşa precum este scris. Sichemul. precum unul dintre călătorii cei mulţi. adică pur şi simplu S-a aşezat jos.cum povesteşte istoria . înţeleaptă fiind şi băgând de seamă că El este iudeu şi păzitor al poruncilor Legii. Aceştia. S-a aşezat lângă fântână. pe care le-a cârmuit Ieroboam apostatul.l-a supus cu sabia şi cu arcul lui. 6]. ca Dumnezeu. De aceea Sichemul a fost locuit mai târziu de către seminţia lui Efraim. fiul său. Pentru că Iacov. după numele [stăpânului] muntelui Şemer [vezi III Regi 16. şi locul. p recum se vădeşte din cele ce urmează. astfel încât în locul lor căpetenia asirienilor a adus felurite neamuri păgâne spre a se aşeza în locul acela. pe când Hristos a supus Samaria cu învăţătura şi cuvântul Său. străvăzând că inima acelei femei era însetată de apa mântuirii. Deci eu îţi dau ţie. zicând către femeia aceea: „Dămi să beau apă!‖ [Ioan 4. iar pe de altă parte.Samariei. să cumpere merinde. iată că S-a aşezat . spre mântuirea ei. Căci spune Evanghelistul că „Iisus. S-a grăbit să Se descopere pe Sine acelui suflet ce dorea [mântuirea]. pe care l-am luat eu cu sabia mea şi cu arcul meu din mâinile Amoreilor‖ [Facerea 48. El Insuşi doreşte pe cei ce doresc [mântuirea]. Fântână numeşte Evanghelistul un izvor. fiind însetat şi văzând că e rost să-şi potolească omeneasca sete cu ajutorul ei. numită Sihar. aidoma trupului nostru. şi era acolo fântâna lui Iacov‖ [Ioan 4.a supus Sichemul. El singur. şi în jurul locului acestuia s -au sălăşluit cele zece seminţii ale lui Israel. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate. fiind ostenit de călătorie. adică spre nimicirea şi pieirea celor dintâi locuitori ai săi.după cum el însuşi spune . 24]. dar Dumnezeu va fi cu voi şi vă va întoarce în ţara părinţilor voştri.zice Evanghelistul — astfel lângă fântână. şi de aceea începe de acolo de unde va fi bine primit. a supus Samaria. după veşmânt. întărâtându-L şi mâniidu-L deseori pe Dumnezeu şi nu o dată fiind părăsiţi de El. ca om. în trecere pe acolo. tot astfel Hristos. deşi ea nu-L cunoştea pe Cel ce i-o putea da. dându-şi ultima suflare în Egipt. 5-6]. iar locul pe care Iacov i-l dăduse lui Iosif este Sichemul. şi truda L-au făcut să Se aşeze pe cel înveşmântat în trup omenesc. Şi ea [fântâna] era a lui Iacov. 7]. aproape de locul pe care Iacov l -a dat lui Iosif. Deci voind să se creadă aceasta şi cugetând la câştigul viitor. după înfăţişare şi după . Dar Iacov . mai târziu au fost prinşi robi în război. Şi şezând Hristos singur lângă fântână. peste ceea ce au fraţii tăi. care a fost fiul întâi născut al lui Iosif. Ea însă. Şi ceasul. Căci. 21-22]. şi era ca la al şaselea ceas‖ [Ioan 4. numindu-i pe ei samariteni. a venit o femeie din Samaria să scoată apă. a spus lui Iosif şi a rânduit: „Iată eu mor. Aşa precum Iacov trecând pe acolo . Domnul. căci apa era de izvor.

îi porunceşte să-l cheme pe bărbatul ei [vezi Ioan 4. iar fântâna fiind adâncă?! Apoi ea se apucă să-L pună pe Domnul în balanţă cu Iacov.buna-cuviinţă pe care El o arăta.]. cum pe dată a cerut şi s -a făcut părtaşă la apa cu adevărat vie. ca şi cum [aceştia din urmă] ar fi fost păgâni. neînţelegând încă măreţia şi însemnătatea apei celei vii. Căci de ce dar însemnat şi de ce har mare nu-i învredniceşte pe ei? Pentru că El atât îi ţine de vrednici de iubit încât să primească nu numai cele ale iudeilor. . neavând El găleată. Dar ea nu putea să privească încă de-a dreptul spre lumină şi de aceea a zis: „Doamne. 12]. prinse a grăi către ea: „Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: «Dă-mi să beau apă!». pentru cel ce o primeşte. şi ţi -ar fi dat apă vie‖ [ Ioan 4. ea a lăsat să-i scape un cuvânt ce arăta sufletul ei doritor şi aplecat spre credinţă. aşa precum a făcut după ce a aflat-o şi s-a desfătat cu ea mai târziu. Ce minte va înţelege. ca să nu mai însetez. întrucât aceea. aducând laudă neamului ei prin locul acela şi dând ea să scoată apă din fântână ca şi cum El nu ar fi putut afla niciunde o apă mai bună. Domnul însă. iar aceasta până la chiar dăruirea apei de băut. Dar care este darul lui Dumnezeu. izvor curgător spre viaţa cea veşnică ‖. Pentru că iudeii nu aveau nici un amestec cu samarinenii. Lăsând noi deoparte pe celelalte. după ce a întrebat şi a auzit în mod limpede cuvinte asemănătoare. 15]. ce cuvânt va putea să cuprindă un dar atât de covârşitor? Samarineanca. n-ar fi altfel cu putinţă să aibă în ei un izvor de apă curgătoare spre viaţa veşnică). căci El spune: „Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu…‖. aşa precum mai înainte vesteşte. tu ai fi cerut de la El. [să băgăm de seamă că] Dumnezeul cel întrupat în om nu are scârbă de cei pe care iudeii îi socotesc spurcaţi. pe care -l numeşte şi părinte [Ioan 4. L-a răstignit pe Domnul Slavei. nici să mai vin aici să scot‖ [Ioan 4. 16 şi urm. Domnul însă. Sinedriul iudeilor. ci să le dea lor o parte din harismele Sale dumnezeieşti. 9]. şi în schimb. a grăit: „Mă minunez cum de ceri de băut de la o samarineancă!‖ [vezi Ioan 4. mai întâi s-a arătat nedumerită: de unde şi cum cel ce grăieşte acestea va găsi apa pe care o făgăduieşte. 10]. binevoind să Se descopere pe Sine. voind să Se dezvăluie pe Sine doar încetul cu încetul. (Dar ce zic eu „harismele Sale‖? El Se dăruieşte chiar pe Sine Insuşi şi îi face pe cei credincioşi să fie vase vrednice a primi dumnezeirea Sa. Vedeţi că Hristos mărturiseşte despre acea femeie. dămi această apă. Când L-a auzit însă pe Domnul spunând: „Apa pe care o voi da Eu se va face. Căci.

facându-te pe tine . Pe de altă parte. că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică‖ [Ioan 5. Vedeţi ce mare purtare de grijă nutrea în cugetul ei şi cât de mare cunoaştere a Scripturii avea? Câţi dintre cei care acum sunt credincioşi din naştere. când te culci şi când te scoli‖ [Deuteronomul 6. şi patriarhii născuţi din el . anume că părinţii noştri — Iacov şi. aceasta ar respinge pe cei ce se apropie şi i -ar îndepărta. Legea porunceşte: „Să-ţi aduci aminte înainte de toate de Domnul Dumnezeu Tău. 39]. 5]. 7].ascunzând tainele vieţii ei şi grăbindu-se să primească darul. tot astfel şi cu privire la cugetul nostru: dacă ai purtare de grijă şi râvnă pentru cele sfinte. dacă ai aşeza pe cărbuni o substanţă dintre cele bine mirositoare. habar n-au ceea ce samarineanca aceea cunoştea atât de bine. Aşa precum. vei fi departe de cercetarea şi grija cea dumnezeiască. când mergi pe cale. iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm ‖ [Ioan 4. Dacă tu însă hrăneşti înlăuntrul tău cugetări rele şi întinate şi pământeşti. Ea nu se arătă supărată pentru mustrarea aceasta. 17]. Fiindcă Proorocul psalmist grăieşte către Dumnezeu: „Nu vor sta călcătorii de lege în preajma ochilor Tăi‖ [Psalmi 5. primind întru miros de bună mireasmă această cunoaştere şi purtare de grijă faţă de Scriptura cea de Dumnezeu insuflată. ai întoarce şi ai reţine pe cei ce se apropie. Căci acestea sunt mirosul de bună mireasmă pe care îl simte Domnul. însă dacă ai pune pe cărbuni o substanţă din cele cu miros greu şi neplăcut. . Vedeţi răbdarea şi dragostea de învăţătură a acestei femei. Iar Apostolul: „Rugaţi-vă neîncetat‖ [ I Tesaloniceni 5. te faci pe tine vrednic de cercetarea lui Dumnezeu. cunoscând pe dată că era prooroc Cel ce-i grăia astfel.vai . a grăit: „N-am bărbat‖. desigur. prinse a-L iscodi despre lucruri mai însemnate. şi care au fost hrăniţi la sânul Bisericii. când şezi în casa ta.în muntele acela se închinaseră lui Dumnezeu? Hristos. 20]. cât de mari sunt ele? Căci ea spune: „Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte. a rămas bucuros a mai zăbovi cu samarineanca. Dar şi Evanghelia spune: „Cercetaţi Scripturile.vrednic de îndepărtarea şi întoarcerea lui Dumnezeu de la tine. îi fu dat să audă câţi bărbaţi avusese din tinereţile ei şi mustrare că acum ţinea pe unul care nu-i era bărbat. ci.

„părinţii noştri în muntele acesta sau închinat‖. schimbarea Legii. spune samarineanca. şi a chemat numele locului aceluia Betel. şi după alte puţine cuvinte zice: „căci Tatăl astfel de închinători îşi doreşte‖ [Ioan 4. Iacov şi-a aşezat corturile aproape de locul acela în care Domnul vorbeşte cu samarineanca. fratele său. cu cât este el mai nelegiuit încă? Dar când oare s-au închinat părinţii noştri lui Dumnezeu în muntele acela? Pe când patriarhul Iacov . nici la Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui‖. 23]. urmând ea pe aceştia din vechime: pentru că cele ale Templului din Ierusalim au fost legiuite mai târziu. crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta. în chip limpede şi desluşit. de v reme ce se schimbă închinarea. fă acolo jertfelnic Dumnezeului Celui ce ţi S-a arătat. arătând că ea se va închina Tatălui celui Prea înalt. nu întrun anumit loc.un jertfelnic. spuneţi voi că este casa lui Dumnezeu. El şi vesteşte mai dinainte. a plecat în Mesopotamia . pentru că mântuirea din iudei este ‖ [Ioan 4. dorind să afle „cum de nu aici. fratele tău!‖ [35. şi ascultând de sfaturile tatălui său Isaac. Şi după cuvântul acesta. iar cel care se opreşte şi întârzie în cugetări rele şi necurate.după ce a fugit Isav. ci în felul poruncit de Evanghelii (căci ei i se adresează cuvântul: „nici la Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui‖). zice: „Femeie. în care socotiţi să aduceţi jertfa şi să vă închinaţi lui Dumnezeu‖. s-a urcat pe muntele apropiat şi a clădit acolo . neapărat se va schimba şi Legea. 22] . Dar şi ceea ce este scris între acele cuvinte -„Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi. „Dumnezeu‖). Iar la întoarcerea sa. Din această pricină. plecând Iacov. „casă‖ şi EI. In acelaşi timp. Pentru că. care îl pizmuia. după întâmplările cu Dina şi după cucerirea casei lui Sichem. atingând şi ţelul propriilor Sale cuvinte. mai degrabă decât în Ierusalim.Acela care se opreşte şi întârzie în cugetări pământeşti este nelegiuit întru totul.s-a întors de acolo împreună cu soţiile şi cu copiii lui. când fugeai tu de la faţa lui Isav. căci aceasta înseamnă Beyhtelm tălmăcire. din Be(y)th.zice Scriptura . însă ea era nedumerită. căci acolo i s-a arătat Dumnezeu. Dar Domnul. şi întrucât locul acela a fost numit de către Iacov casa lui Dumnezeu (Beythel sau Bethel are în ebraică sensul de „casa lui Dumnezeu‖. Priviţi cum El întăreşte cu privire la acea femeie cum că astfel sunt cele pe care Dumnezeu le caută. şi grăind totodată proorociri cu privire la acea femeie. a grăit Dumnezeu lui Iacov. 21. răspunzând cuvintelor ei. cum că ea este din rândul acelora pe care Dumnezeu îi caută şi îi primeşte. aşa precum este scris în Cartea Facerii: „Scoală şi du-te la Betel şi locuieşte acolo. noi ne închinăm Căruia ştim. 1].

Iar aceste cuvinte sunt prooroceşti. iar prin cuvintele pe care le rosteşte mai departe îi respinge pe cei care vor da ascultare oricărei cugetări asupra vreunui loc al închinării trupeşti: „ Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în Duh şi în adevăr‖ [Ioan 4. Duhul cel Sfânt. 23]. El respinge şi cele ce ţin de Ierusalim şi Samaria. Duh este fără de trup. dar în oricare altul dintre locurile de pe pământ sau din cer. deci noi . Pentru că astfel. Căci şi Apostolul spune că Duhul este Acela prin Care ne închinăm şi ne rugăm.este ca un răspuns la spusele acelei femei şi. Şi expresia „el este acum‖ o foloseşte întrucât vede acel ceas în care iudeii încă nu cred. nu grăieşte adevărat.spune El . şi nu se schimbă duhovniceşte şi cu adevărat. Căci întrucât nu are trup. iar întrucât este Dumnezeu. ne închinăm astfel (El se socoate pe Sine Insuşi laolaltă cu iudeii. Dumnezeu nu se află undeva. o întregire a propriilor Sale cuvinte. deoarece de la iudei este mântuirea lumii întregi. iudeii. şi „Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine‖ [Ioan 14. iar aceia care I se închină Lui săvârşesc aceasta întrucât cred astfel şi sunt îndemnaţi de Aceştia. deoarece mântuirea este El Insuşi). Iar noi ne deosebim în această privinţă a închinării. aceştia sunt adevăraţii închinători. 24]. şi are Duhul Adevărului. „Dar vine ceasul şi el este acum…‖ .. trebuie să se aducă închinări lui Dumnezeu. Il vor vedea pe El deplin în Duhul şi în adevărul Său. Astfel. iar Cel netrupesc nu se află într-un loc şi nici nu este circumscris de limite spaţiale. 6]. Căci fiind Dumnezeu.nu rostim o minciună asupra numelui [lui Dumnezeu]. cei care în Duh şi în adevăr I se închină Tatălui celui Prea Inalt. Căci spune acestea întrucât noi. cel care afirmă că nu numai în hotarele Ierusalimului sau ale Samariei. în acelaşi timp. spune Fiul cel Unul Născut al lui Dumnezeu. când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr‖ [Ioan 4. adică să-L cugete întru totul pe Cel fără de trup ca fiind în afara trupurilor. Intrucât El nu spune că mântuirea va fi de la Iudei (căci ea nu va fi în viitor. nici nu se închină adevărat. El spune: „Dar vine ceasul şi acum este. pentru că noi cunoştem că închinarea se săvârşeşte în Iudeea. fiind născut din ei după trup). Astfel. ci recunoaştem cele ce sunt ale noastre. adică dintre iudei va ieşi Hristos.spune El. de samarineni. ci zice că este acum de la iudei. căci termenul „vine‖ înseamnă că încă nu s-a împlinit. cu adevărat. Fiindcă Tatăl cel preamărit şi închinat este Tată al Adevărului Insuşi. adică este Tată al Fiului Său cel Unul Născut. . pentru ca nu cumva să se creadă că se va statornici un alt loc de rugăciune. ci se va împlini.

Cel aşteptat şi Cel dorit. sufletul cel una cu trupul împreună cu care a fost zidit. Care este Insuşi Adevărul enipostatic al Tatălui. fiind sufletul după chipul lui Dumnezeu. de către închinătorii cei adevăraţi. Deci şi ei se află în ceea ce reuneşte şi cuprinde lumea. îndemnat şi îmboldit de glasul Mirelui neputrezirii. nu ca şi cum ar fi într-un loc. aducându -I-se închinare. Deci Dumnezeu este pretutindeni şi în toate. Căci dacă este vreun loc sau vreo făptură zidită în care nu este Dumnezeu. aminteşte de Mire pe când încă era El de faţă. Aşadar Dumnezeu este pretutindeni. Pe de altă parte. după ce a auzit de la Hristos cuvintele acestea neasemuit de însemnate şi vrednice de dumnezeire. Prin urmare. în Duhul şi în adevărul Său. Dumnezeule. 25]. împreună cu David: „Gata este inima mea. Dar samarineanca. gata este inima mea! Cânta-voi şi voi lăuda slava Ta‖ [Psalmi 56. aparţine pretutindeni acelui trup. Căci în acest caz El va fi iarăşi trup. nu numai pe pământ. cu adevărat şi în chip cuvenit. atunci iarăşi Il vom afla că este determinat de ceva. Iar samarineanca. când va veni. ci de lumea aceasta? Nu. ci întrucât el reuneşte şi cuprinde trupul. întrucât era deja aproape de Cel aşteptat şi plină de multă nădejde. Dar nici un suflet sau un înger. Vedeţi. însă nici nu sunt pretutindeni. decât în Duhul şi în Adevărul Său. în Duhul cel Sfânt şi veşnic.El se află pretutindeni. Sa fie pretutindeni şi în toate circumscris nu de părţile Sale. având cu Sine pe Fiul şi Cuvântul Său cel fără de început. deşi fără de trup. 10]? . câtuşi de puţin nu este aşa. şi El va primi închinările de la cei ce astfel cred în Dumnezeu. în chip tainic. Căci ei nu reunesc şi nu cuprind lumea. El este Tată netrupesc. Oare nu s-ar cuveni să spunem. spunând: „Ştim că va veni Mesia Care se cheamă Hristos. ci sunt lipsiţi de cuprindere. El este în Sine Insuşi pretutindeni şi este mai presus de lume. cât de pregătită era ea pentru credinţă. dar şi în cele mai presus de pământ. anume că Dumnezeu nu poate primi în alt chip închinări adevărate. El este Cel ce reuneşte şi Cel ce cuprinde lumea. Acela ne va vesti nouă toate‖ [Ioan 4. nu se află într -un loc anume. fiind circumscrişi pe măsură acesteia. aşa precum face în Cântarea Cântărilor sufletul cel nuntit cu Dumnezeu. dar. nici ca şi cum ar fi cuprins. nedeterminat de timp şi de loc.

Oare de unde ştia aceasta cu atâta încredinţare. că ea este astfel. Cel ce vorbesc cu tine‖ [Ioan 4. ca să strălucescă precum soarele după Evanghelie. a spus către dânsa în chip neacoperit: „Eu sunt. iar ceea ce El grăia mai târziu ucenicilor Săi cu privire la Duhul cel de o fiinţă şi deopotrivă cinstit. Biserică întemeiată de Mântuitorul şi izvorâtă din fântâna lângă care stă această femeie. Ea a ajuns la propria desăvârşire în înşirarea celor ce vor fi în viitor. şi de aceea este arătată de către Mire ca fiind plină de lumină. Iar ea. atunci când încă stăpâneşte noaptea nelegiuirii. Dar îndată ce a văzut Hristos. şi ca mai lesne să -i convingă şi pe ceilalţi. ca o binevestitoare cu adevărat aleasă. Iar acu m ea ştie că Hristos este Dumnezeu cel adevărat. ca soarele-i de luminoasă?‖ [Cântarea Cântărilor 6. Soarele cel duhovnicesc al Dreptăţii. şi voi lăsa deoparte acum cuvintele Evangheliei ce vin la rând. Mirele cel duhovnicesc. „Cine-i aceasta care ca zarea străluceşte şi ca luna-i de frumoasă. Fiindcă ea este frumoasă.10]. îndemnând pe toţi cu cuvintele sale şi aducându -i către credinţa în Cel văzut de ea: „Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus mie toate câte le-am făcut. 29]. faptul acesta şi ea. Ea întreabă aşa nu ca să işte vreo îndoială. atunci când Acela va veni. după cum s-a şi întâmplat. Eu o văd pe această femeie arătându-se ca o auroră mult îndrăgită. îl grăieşte: „Când va veni Acela ne va vesti nouă toate‖. 26]. nu cumva acesta este Hristosul?‖ [Ioan 4. arătând că se va ivi Biserica neamurilor. dacă n-ar fi cercetat cu cea mai mare luare aminte şi înţelegere cărţile proorocilor? De aici avea ea şi cugetul atât de înălţat. din vederea Domnului şi din vorbirea cu El. ea este luminoasă ca soarele. fiind atât de plin de inspiraţie dumnezeiască încât mie. precum este luna. Care pe deplin îşi arată dumnezeirea. anume că. şi de unde avea aplecarea sufletului său spre aceasta. ce începe chiar cu ea însăşi. ci ca să se încredinţeze şi mai mult. . care văd năzuinţa duhovnicească aşa de puternică a acestei samarinence către Hristos. luând-o înainte. şi-a lăsat ulciorul şi a alergat către oraş. întrucât viaţa ei cea luminoasă din viitor va fi pecetluită cu un sfârşit nespus de fericit şi de mucenicesc. îmi vine în minte să spun iarăşi cu privire la ea cele din Cântarea Cântărilor. întrucât îşi vădeşte strălucirea. Căci ea vesteşte că nu după multă vreme Se va arăta Hristos. Eu mă voi sluji de cele spuse mai înainte în chip mai larg. îi va învăţa tot adevărul. văzând că vă sileşte ceasul la nevoile trupului vostru şi la lucrurile vieţii.

Căci a lăsat îndată şi ulciorul. pe care şi noi le vestim evlaviei voastre. în siguranţă. socotind mai de cinste decât cele de nemijlocită trebuinţă câştigul dobândit din învăţătură. stăm înăuntrul cetăţii. de copii şi de soţie? Tristeţea ori bucuria pentru vatră sau rudele tale? Cumpărarea bunurilor sau vânzarea lor? Folosirea tuturor celor pe care le ai la îndemână. Care a venit în lume!‖. şi cei ce se folosesc de lumea aceasta. pe care şi Domnul. îndepărtându-se. 29-31]. ea le spune de-a dreptul: „Insoţiţi-mă pe mine şi eu vă voi călăuzi şi vă voi arăta acum vouă pe Mântuitorul Cel din cer.Insă voi să luaţi seama la samarineanca aceasta: de cum a auzit ea cuvi ntele evanghelice. „Veniţi de vedeţi‖. 42]. l-a numit către Marta. şi casa ei. dând fuga în oraş. în Evanghelie. dar nu ne întindem prea mult şi nu le folosim fără măsură. aşa încât şi cei ce au femei să fie ca şi cum nu ar avea. „partea cea bună‖ [Luca 10. Iar ea ne învaţă pe noi. când se întâmplă un atac puternic asupra părţilor din afară ale unei cetăţi. de petrecerea de aici. întorcându-se cu ei la Hristos. şi cei ce se bucură. fraţilor: că vremea s-a scurtat de acum. ca şi cum n-ar stăpâni. iar dispreţuirea lumii de acum ne trimite pe noi către El. după putinţă. pe cât eşti în stare. Căci prin acele cuvinte. pe dată a dispreţuit lucrurile cele mai trebuincioase trupului ei. în deplină siguranţă. prin aceea că a părăsit şi casa ei şi ulciorul. moartea este aproape. lumea aceasta este stricăcioasă. i -a chemat pe samarineni. Cel ce rămâne de-a pururi este altfel. cu cât mai mult trebuie să dispreţuim noi celelalte lucruri? Căci ce te sileşte pe tine şi ce te îndepărtează de la învăţăturile cele de folos pentru suflet? Grija de casa ta. şi. de cele lumeşti. şi cei ce cumpără. Aşa precum. să te păzeşti de stricăciunea vieţii de acum. Ce înseamnă „vremea s-a scurtat?‖ Viaţa este scurtă. Pregătirea pentru acea lume ce va să vie înseamnă să trăieşti îndepărtându -te. ca şi cum nu s-ar folosi deplin de ea. cu privire la Maria care asculta cuvântul Său. iar dacă pentru o vreme duşmanii se retrag. Căci chipul acestei lumi trece‖ [I Corinteni 7. având în vedere că răstimpul acela este drămuit. Astfel ea îndată i-a mânat pe ei şi i-a înfăţişat lui Hristos. noi avem ogoarele noastre ca şi cum nu le-am avea şi vreme îndelungată. ca şi cum nu s-ar bucura. sau mai degrabă reaua lor folosire? Ascultă însă cu înţelegere învăţăturile apostolice: „Şi aceasta v-o spun. păzindu-ne de acei vrăjmaşi. şi. ne folosim în acel răstimp de locurile de plimbare de dinaintea cetăţii. Dacă trebuie să dispreţuim cele nemijlocit trebuincioase nouă. Şi cei ce plâng să fie ca şi cum n-ar plânge. tot astfel .

mergând pe drum. vezi şi II Corinteni 4. iar aceasta din două pricini. cei care ne folosim de ea. pentru ca apoi să se petreacă. Dar pentru cei care dispreţuiesc cele ale lumii acesteia şi iscodesc tainele lumii ce va să fie. ne petrecem din lume. E tot aşa cum fiecare om străbate un drum oarecare. fie omul acela ajunge la urmă. către viaţa cea fără de moarte. nu sunt decât amăgiri [aparenţe]. iar nu statornice [esenţiale]. părăsind cele ce sunt acum şi nădejdile pentru acestea. nu va putea niciodată. către bogăţia cea de necheltuit. în goană trecător. uneori chiar înaintea celor ce ne sunt nouă familiare şi apropiate. dar şi fiecare dintre noi. după cum arată Apostolul. Să luăm aminte la duşmanii cei nevăzuţi care ne atacă în chip cumplit şi la putreziciunea care ne aşteaptă. voioşia. ci. şi nu poate stăpâni şi ţine cu tărie cele ce sunt în viaţa aceasta. către desfătarea cea necurmată.]. către cele ce există cu adevărat şi dăinuiesc neschimbate. sau în altul… Sfârşitul celor ce sunt strâns legate de lumea aceasta este totdeauna. Poate pentru copii? Dar ce plăcere va avea el din aceasta? Căci el nu mai are simţire pentru cele de aici. sau murind el ajunge să-şi aducă sieşi schimbarea cea mai însemnată. nenorocire. fiind ele trecătoare [în devenire]. şi pierde cele pe care le posedă. felurit păşind şi mişcându-se de-a lungul lui. şi pleacă gol. străbătând drumul vieţii acesteia. Aşadar omul se schimbă în multe feluri. cele de faţă şi de acum nu pot fi reţinute cu nici un chip. către slava cea veşnică. 31. mo artea. nu aduce stricăciune şi pagubă. Fiindcă Apostolul spune: „… chipul acestei lumi trece‖ [ I Corinteni 7. ajunge mai înainte şi cele ale drumului nu le poate păstra la sine. când vine. care sunt şi acestea schimbătoare. Nu numai că lumea aceasta trece. ci îi mută mai degrabă pe acei oameni de la cele deşarte şi trecătoare către ziua cea fără de apus. întrucât în cele din urmă [oamenii muritori] vor fugi goi şi vor părăsi aici toate cele ce le-au fost dragi. pentru cei ce se ostenesc să săvârşească cele de folos pentru moştenirea lumii aceleia. arătându-se pentru puţină vreme. aşadar.Apostolul ne îndeamnă să folosim bine lumea aceasta. 18 etc. bogăţia poate. iar dacă cineva ar voi să le ţină în loc. dar să nu ne slujim de ea fără măsură. Căci de ar voi cineva să le oprească. iar copiii săi vor sfârşi în acelaşi fel. Căci omul fiind muritor este legat de cele din viaţa aceasta. purtat de vânt. fiind legat de cele schimbătoare. dar se întâmplă una din două: fie omul. Pentru că cele de faţă şi de acum n-au plinătatea fiinţei adevărate. aşa cum nu poate fi ţinută în loc umbra unui nor de vară secetos. strălucirea. .

şi nu numai până la noi.De care fie ca noi toţi să avem parte. întorcându-Se prin slăvita Sa înviere şi ridicare din morţi. cu harul şi cu iubirea de oameni a Celui ce a aplecat cerul şi a coborât pentru noi. întru care El este preaslăvit în vecii vecilor.Editura Anastasia) . Amin. ci şi până la sufletele cele zăvorâte în beznă. (din „Omilii‖– volumul I . ne-a adus nouă lumina şi cunoaşterea şi nădejdea celor veşnice şi cereşti. şi Care de acolo.

care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii (Ioan 4. Domnul mergea pe jos din Ierusalim în Galileea – mergea pe o vreme toridă. S-a aşezat să Se odihnească la fântâna lui Iacov. Samarineanca n-a înţeles nimic. ceri să bei de la mine. care ne-a dat această fântână? Domnul Iisus Hristos îi răspunde: Tot cel ce va bea din apa aceasta. 10). Ea L-a crezut pe Domnul Iisus Hristos un călător iudeu obişnuit. de unde dar ai apa cea vie? Nici găleată nu ai. că ea trebuie să ceară apă vie? Ce fel de apă vie? Îi spune atunci cu uimire Domnului: Doamne. Este una dintre cele mai importante şi profunde discuţii ale Domnului Iisus Hristos. 9). Iisus i-a cerut să-I dea apă să bea. şi El ţi-ar fi dat apă vie (Ioan 4. dar cel ce va bea din apa pe care Eu i-o voi da.Predica la Duminica femeii samarinence ―Poţi rămâne oare liniştit sau nepăsător când auzi discuţia Domnului Iisus Hristos cu femeia samarineancă? Se umplu inimile noastre de umilinţă. nu va mai înseta în . de uimire în faţa misterului şi a profunzimii cuvintelor Lui rostite în timpul acestei discuţii. în Samaria. prin munţi. tu ai fi cerut de la El. aici a venit şi femeia samarineancă să scoată apă din fântână. în apropiere de oraşul Sihar. Cum spune El aceasta. Tu. În amiaza fierbinte. Eşti Tu cumva mai mare decât părintele nostru Iacov. Şi iată. scrisă în Evanghelie. Samarineanca s-a mirat: Cum. Domnul i-a răspuns cu cuvinte uimitoare: Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel care îţi zice: Dă-Mi să beau!. şi a obosit. iarăşi va înseta. Care eşti iudeu. iar fântâna este adâncă.Sfântul Luca al Crimeei .

care dau viaţa. precum şi tot ce este viu. şi Îl roagă: Doamne. în templul din Ierusalim. 37). Samarineanca nici acum nu înţelege nimic. luminos ca cristalul. Cel care va bea apa pe care Domnul o va da. A mai vorbit despre aceasta şi în timpul înjumătăţirii sărbătorii Cincizecimii. care creştea pe malurile lui. că apa pe care i-o voi da Eu se va face într-însul izvor de apă săltătoare spre viaţa veşnică. nu despre aceea de care are nevoie trupul nostru. Se gândeşte numai la apa proaspătă. să vină la Mine şi să bea! (Ioan 7. Dacă însetează cineva. Ce fel de apă este această apă a vieţii? Ce fel de apă minunată este aceasta despre care vorbea Domnul Iisus Hristos? Ştiţi că fără apă nu poate exista . nici să mai vin aici să scot! Ea nu înţelegea despre ce fel de apă vie îi vorbea Domnul Iisus Hristos. Este uimită de faptul că Domnul îi poate da ei o asemenea apă.veac. moare totul. El vorbea despre acea apă la care nu gândea samarineanca. pom care aduce în fiecare lună roade şi cu aceste roade tainice se hrănesc toţi drepţii care s -au învrednicit să intre în Noul Ierusalim. care curge de la Tronul Tatălui şi Tronul Fiului. Dar despre ce îi vorbea El? Nu despre o apă obişnuită. nu despre aceea fără de care se usucă totul. care izvora de la Tronul lui Dumnezeu şi al Mielului şi Pomul Vieţii. Şi Domnul vorbea despre apa vieţii. reprezentând Ierusalimul ceresc. din pântecele lui vor curge râuri de apă. fără de care pustiurile rămân fără de roadă. după care nu va mai trebui să rabde setea. ca să nu mai însetez. În acest Ierusalim ceresc el a văzut un r âu curat. dă-mi această apă. apa care îi era complet necunoscută. El vorbea despre apa dătătoare de viaţa veşnică. Despre ea a vorbit mai apoi şi Sfântul Apostol Ioan Teologul în Apocalipsa sa.

ca să poată apărea şi să continue. nu doar în trupurile celor vii. în viaţa duhului nostru. să se apropie de Duhul lui Dumnezeu. nu L-a înţeles. desigur. Apoi Domnul i-a poruncit: Du-te şi cheamă-l pe bărbatul tău şi . care să ne apropie de Dumnezeu Însuşi. se schimbă. Şi în duhul nostru se petrece un proces neîncetat de mişcare. Turbinele de apă aduc în mişcare maşinile electrice şi generează curentul electric. a închinării în faţa lui Dumnezeu. legea mişcării continue este o lege fundamentală – totul se mişcă. şi. al mişcării noastre în lucrarea desăvârşirii duhului. trebuie să existe o mişcare continuă. a virtuţilor. Despre apa care curge în viaţa veşnică. Chiar şi piatra. care pare statică. este mişcarea pe calea arătată de Domnul Iisus Hristos. în aşa fel încât să se desăvârşească duhul nostru. El mergea întotdeauna înainte pe calea spre Dumnezeu. fiindcă de apă depind acele procese complexe care se petrec în organismul nostru. şi prin aceasta să înfăptuiască scopul cel mai înalt al existenţei sale. desăvârşindu-se.nimic viu. pe calea binelui. fiindcă în adâncimea ei se petrece o mişcare nesfârşită. Samarineanca n-a înţeles nimic despre apa vie. S-a stabilit că mişcarea electrică este baza oricărei mişcări. despre acest izvor al vieţii duhului. Aceasta este o poruncă şi pentru noi – porunca umblării duhului nostru pe calea arătată de Domnul Iisus Hristos. totul curge. totul se schimbă. Ea. şi această mişcare constituie esenţa tuturor acestor procese care se petrec în toată lumea. Această mişcare este forma cea mai înaltă a mişcării în întreaga lume. Dar noi ne vom aminti şi vom şti că în viaţa noastră. de la care provine orice mişcare. dar a rămas uimită de cuvintele lui Hristos. şi cu ajutorul electricităţii totul este adus în mişcare. unde totul este în mişcare. şi pentru ea este nevoie de un izvor. că fără de apă nu este posibilă nici viaţa trupului nostru. a mil ostivirii. Această mişcare. care ne serveşte drept sursă a energiei în direcţia binelui. În natură. şi această mişcare este îndreptată spre viaţa veşnică. Apostolul Pavel spune despre sine: Eu nu mă consider pe mine că sunt cineva. de Duhul lui Dumnezeu. Această mişcare este creşterea noastră duhovnicească. nimic nu se odihneşte. spre Tronul lui Dumnezeu – despre har vorbea Domnul Iisus Hristos samarinencei. trebuie să fie sub autoritatea forţei mişcătoare. Nu poate şi nu trebuie să rămână nici un creştin fără de activitate în plan duhovnicesc. îi vorbeşte Domnul Iisus Hristos samarinencei. Iată.

Duh este Dumnezeu. Dacă acesta este prooroc. printre care participarea la sărbătoare în templul din Ierusalim. La evrei există o singură sinagogă. şi cei ce I se închină trebuie ca în duh şi în adevăr să I se închine (Ioan 4. De ce s-a dat iudeilor această Lege Veche despre care vă vorbesc? De ce în mare măsură era o lege a ritualurilor? Pentru că acest popor era pe drumul istoric al dezvoltării omenirii aflată la vârsta prunciei duhovniceşti. Ei nu înţelegeau că există şi o altă formă de închinare adusă la Dumnezeu – închinarea în duh şi în adevăr. erau ascunse marile taine ale cunoaşterii lui Dumnezeu. 21-24). Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte. atunci trebuie să vorbesc cu El ca şi cu un prooroc. şi cel pe care îl ai nu-ţi este soţ! Samarineanca gândea uimită: „Înseamnă că este prooroc. şi doar acolo trebuiau să fie săvârşite arderile de tot. Dar în spatele acestor ritualuri. Precum pruncii sunt hrăniţi cu lapte. Şi adăugă: Doamne! Văd că Tu eşti prooroc. în Samaria. Deoarece Legea Veche a lui Moise a fost într-o mare măsură una a ritualurilor. când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi adevăr. El poate să îndepărteze toate îndoielile mele. crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta. diferite porunci. şi omul este duh. Aceste cuvinte ale Domnului. că astfel sunt închinătorii pe care Tatăl îi caută. omul este o părticică a Duhului lui Dumnezeu. în Ierusalim. Închinarea lui Dumnezeu trebuie să fie închinarea Duhului lui Dumnezeu izvorâtă din duhul omenesc. desigur. Închinarea trebuie să reprezinte . Domnul i-a vorbit samarinencei: Femeie. doar El mi-a spus tot ce s-a întâmplat în viaţa mea!‖ Şi ordinea gândurilor ei se schimbă.vino aici! Ea a răspuns: N-am bărbat! Iisus a spus: Drept ai spus că n-ai bărbat. Mărginit în trupul său. Iar samarinenii se închinau lui Dumnezeu pe Muntele Garizim. Iudeii gândeau că mântuirea constă în a îndeplini toate ritualurile prescrise de Lege. dar în acelaşi timp prescria o mulţime de ritualuri. Iar voi spuneţi că locul unde trebuie să ne închinăm este în Ierusalim. la fel şi acestui popor încă prunc trebuia să-i fie dată o lege pe care să o poată înţelege – legea ritualurilor. Ea conţinea adevăruri ale cunoaşterii lui Dumnezeu. nici a samarinenilor. nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui… Dar vine ceasul şi acum este. nu se potriveau conştiinţei oamenilor de atunci – nici a iudeilor. în profunzimile acestei legi. pentru că cinci bărbaţi ai avut. Ce înseamnă să te închini lui Dumnezeu în duh şi în adevăr? Cum trebuie să înţelegem aceste cuvinte profunde ale Domnului? Dumnezeu este Duh.

au plecat din Biserică. El este descoperirea Adevărului Dumnezeiesc în lume. despre care vorbea Domnul Iisus Hristos. nu este posibilă apropierea duhului omenesc de Duhul lui Dumnezeu. care nu înţeleg adevăratele cuvinte ale lui Hristos! Dar noi le înţelegem şi ne vom aminti întotdeauna că fără această apă vie nu este posibilă viaţa noastră. Teofan Vasinskii Zăvorâtul: „La odovanie se aude chemarea Domnului: Cel ce însetează să vină la Mine şi să bea! Dacă este aşa. fapt ce-i aduce la extaz. spun: „A dat Sfântul Duh peste noi!― Iată până la ce nivel de pervertire ajung sectanţii. înţeleg aceste cuvinte ale Domnului total greşit. trebuie să intrăm tot mai mult în comuniune strânsă cu Duhul lui Dumnezeu. Vom căuta întotdeauna acest izvor al apei celei vii. şi-au inventat propriile moduri de slujire – sălbatice. mersul pe acea cale a suferinţelor. absurde. Închinarea trebuie să se săvârşească în adevăr. Ei resping orice slujbă adusă lui Dumnezeu. Cu duhul înfierbântat de dragostea faţă de Dumnezeu. simple a spus despre această predecesorul nostru pe scaunul Tambovului. Iată ce înseamnă aceste cuvinte profunde şi sfinte ale lui Hristos! Nefericiţii sectanţi.comuniunea cu Duhul lui Dumnezeu. Tainele. de credinţă înflăcărată în Domnul. consideră că pot atrage la ei Duhul lui Dumnezeu cu dansuri neruşinate şi cu strigăte. precum s -a avântat Sfântul Apostol Pavel. În aceasta va consta slujirea lui Dumnezeu în duh şi în adevăr. Nefericiţii hlasti. Această comuniune va fi cu putinţă doar celor care îşi vor curăţi duhul şi îl vor sfinţi cu pocăinţă. resping Biserica. trebuie să ne avântăm tot înainte. Când ajung în această stare penibilă. pe acea cale a nevoinţelor duhovniceşti pe care ne-a arătat-o nouă Domnul. El este Adevărul. Slujirea lui Dumnezeu în adevăr trebuie să constea în mersul spre acel Adevăr Dumnezeiesc pe care l-a arătat lumii Domnul Iisus Hristos. cu rugăciune neîncetată. Cuvinte minunate. cea mai reală comuniune cu Duhul lui Dumnezeu. cu o pornire permanentă de a împlini poruncile lui Hristos. gândesc că lor le este accesibilă fără ajutorul de Sus comuniunea cu Duhul lui Dumnezeu. să . Un astfel de duh va avea cea mai nemijlocită. de iubirea faţă de Dânsul. Adevărul şi Viaţa. Ce este adevărul aţi auzit din gura lui Hristos: Eu sunt Calea. Ei nu caută harul lui Dumnezeu în Tainele creştine. care pier din pricina mândriei lor. cu fugă în cerc. care nu sunt puţini în dioceza noastră.

Să ne apropiem toţi de Domnul!‖ Să urmăm acest îndemn. cumpăraţi şi mâncaţi. va strica toate firele patimilor. iar voi. 2009) . precum şi pe cel al Sfântului Proroc Isaia. Cui îi trebuie libertate – El este dăruitorul adevăratei libertăţi. Cei ce însetează de cunoştinţă merg spre Domnul. Sophia. cumpăraţi vin şi lapte fără bani sau preţ! (Isaia 55.1) El ne cheamă pe toţi la izvorul vieţii. Ed. Să mergem toţi pe această cale pe care ne-a arătat-o Sfântul Proroc Isaia. El va rezolva toate nedumeririle. Cei ce însetează de liniştea inimii merg la Domnul. Cui îi trebuie mărire – El are toată mărirea mai presus de lume. ca în dar să mergem să bem apă vie. Să fie viaţa noastră o aspiraţie continuă spre adevărul lui Hristos. Să fie închinarea noastră adusă lui Dumnezeu o adevărată închinare în duh şi în adevăr. Predici. să mergem să scoatem apa din izvorul mântuirii şi al vieţii veşnice. care cu mult timp înainte.mergem toţi la El! De orice ar înseta cineva. va îndepărta toată întristările. Cui îi trebuie putere – la El este toată puterea. ademenirilor şi uneltirilor vrăjmaşului şi va netezi calea vieţii noastre duhovniceşti. şi numaidecât va primi ceea ce îi este necesar. fiindcă El este singura lumină care cu adevărat luminează pe tot omul. Cei ce însetează de curăţire de păcate şi de potolirea focului conştiinţei – merg spre Domnul. ca să-L aibă pe El Unul. duceţi-vă. mergeţi la apă. fiindcă El a ridicat păcatele întregii lumi pe lemnul Crucii şi a şters zapisul lor. la Tronul lui Dumnezeu Însuşi‖. (Din: Sfântul Luca al Crimeei. doar să nu fie potrivnic Duhului Domnului. cei însetaţi. stăpânirea căreia îi va face să uite toate lipsurile şi să dispreţuiască toate bunurile. duceţi-vă. Bucureşti. o neobosită mişcare pe calea arătată de Domnul Iisus Hristos! Atunci va creşte duhul nostru. atunci va dobândi viaţa veşnică în Duhul lui Dumnezeu. fiindcă El este o adevărată comoară. cu 700 de ani înainte ca lumea să audă cuvintele lui Hristos despre apa vie. va da soluţii tuturor obstacolelor. toţi cei ce nu aveţi argint. vorbea despre ea: Voi.

însă mai pe urmă au amestecat religia cea adevărată cu obiceiurile şi tradiţiile idolatre. Dar oare vor exista urechi care să audă? O profeţie zice că vor veni vremurile în care oamenii işi vor astupa urechile ca să nu audă adevărul lui Dumnezeu (II Timotei 4. a primit numele de Fotini şi în cele din urmă a fost martirizată ea însăşi. Tot aşa nu poţi să amesteci şi credinţa noastră cu idolatriile.Omilia la Duminica Samarinencei Aceasta este credinţa noastră! Iubiţii mei. Nu ştiu dacă aţi fost atenţi la evanghelie. în Duminica Samarinencii.Mitropolitul Augustin de Florina . dar şi multe rude ale ei. Atenţie! Pentru că şi noi creştinii mai tineri care avem unica religie adevărată. ca să mă inţelegeţi toţi. 9) nu este numele ei. ci şi pe 26 februarie. chefurile şi distracţiile. . care a crezut în Hristos. După cum unei femei care este din Macedonia îi spunem machidoancă. Este sfântă şi este sărbătorită nu numai astăzi. sunt idolatre. o regiune din Palestina. Se amestecă uleiul cu apa? Nu. Aşadar. „Samarineanca‖ (Ioan 4. religia samarinenilor era una falsificată şi de aceea iudeii o dispreţuiau. cu capitala în cetatea Samaria. şi astfel şi -au schimbat religia. Un astfel de obicei este de pildă carnavalul de la lăsatul secului de carne. am amestecat sfânta noastră credinţă cu obiceiuri idolatre. Cu nădejdea că mă veţi auzi îndrăznesc să vorbesc. Carnavalul nu este un obicei creştin. 4). mai sus de Ierusalim. Aceasta s-a botezat mai apoi. dansurile nebuneşti. Vorbeşte despre o femeie păcătoasă. deoarece provenea din Samaria. aşa şi aceasta se numeşte samarineancă. vă voi vorbi simplu. ci înseamnă locul obârşiei ei. Locuitorii ei au crezut la început în Dumnezeul cel Adevărat ca şi iudeii.

Există femei care s-a amestecat cu zece bărbaţi. zice femeia. a mers pe jos kilometri. femeia a înţeles că nu are înaintea ei un om obişnuit. Peste puţin timp. ca ciobanul care îşi pierde oaia şi aleargă ca s-o găsească între stânci şi prin văgăuni. Luca 7. o samarineancă? – Dacă ai fi ştiut Cine este Cel care îţi cere. Toţi o dispreţuiau. Le vrea pe acestea Dumnezeu? Aşa sunt şi unele femei de astăzi. apă nemuritoare din care. Atunci Hristos îi descoperă: „ Eu sunt. Atunci Hristos îi spune: – Mergi şi cheamă-l pe bărbatul tău şi vino aici. bând cineva. Nici pe acesta nu l-a ţinut. însă unul singur nu a dispreţuit-o. zice.19. L-a ţinut? Nu. L-a lăsat. că îşi are bărbatul ei. trăia în fărădelege. şi la oraş şi la sat. dacă ai o astfel de apă. dă-mi-o. A luat al cincilea. iar El ţi-ar fi dat o altă apă. pe Mesia. – Noi. vedem că avea şi ruşine. De aceea. dată peste cap. Ea. nu va mai înseta niciodată. la fântâna care era în afara satului. A luat al patrulea. De unde se vede asta? În timp ce celelalte femei mergeau dimineaţa la fântână pentru apă. Acum. nu le pasă. a rămas nedumerită. – Bine ai zis că nu ai bărbat. A luat al doilea. femeia nu trăieşte doar cu bărbatul ei. – Tu. s-a aşezat la fântână. Înfricoşător lucru e adulterul. că cinci bărbaţi ai schimbat şi cel pe care îl ţii acum nu este al tău. ca să nu se întâlnească cu cineva . tu I ai fi cerut. Eu sunt Cel pe Care Îl aşteaptă şi samarinenii şi iudeii şi întreaga lume! . Hristos spune: un bărbat -o femeie. iar ei o dispreţuiau. Când a ajuns. A luat al treilea. iudeu. Care ne va explica toate tainele. – Domnule. Cel care vorbesc cu tine. 35). samarineanca era ca multele femei de astăzi. Şi de acesta s-a despărţit. S-a căsătorit. unul singur a iubit-o sincer şi s-a interesat de ea: Hristos. S-a dus acolo. ca să numai însetez şi să numai vin aici ca să scot. în cetatea lor. L-a ţinut? Nu. Acesta este un străin – s-a gândit – şi vine de departe.În ceea ce priveşte calitatea morală a samarineencii. aşteptăm un profet mare. Evanghelia spune că la creştini doar lopata groparului desparte familia. L-a ţinut? Nu. ceri apă de la mine. se întâlnesc şi fac o familie. de unde ştie viaţa mea? Aşa a început dialogul. îi ocolea. pe Care l-au numit „prieten al păcătoşilor‖ (Matei 11. Şi-a luat un bărbat. foarte păcătoasă. în blestematele vremuri de acum. Din cuvintele pe care i le-a spus Hristos. pentru că ea se amestecă şi cu unul şi cu altul. fecioară şi ea. Ea se ferea de ei. ca să găsească această oaie pierdută. Hristos îi spune: – Dă-mi să beau. fecior şi el. Ca s-o găsească. Aşadar. iată samarineanca! Vine ca să-şi umple găleata. – Nu am bărbat. Ea s-a pierdut. ea mergea cu găleata la amiază. Spune minci uni. am spus că era o femeie păcătoasă.

 Înainte cu o sută de ani nu exista om necredincios. bărbaţi şi femei. inundaţii. cu radiofoane. Acolo am ajuns. te temi să mănânci şi să bei. iubiţii mei. Acum emit divorţurile ca o fabrică de cărămizi. Va veni însă ziua în care pentru un pahar cu apă curată vei da o liră şi nu-l vei găsi. oamenii nu îşi puneau mâna pe Evanghelie. dacă vine unul. am crezut singuri pentru toate câte am auzit şi am cunoscut că Acesta este într-adevăr Hristosul. iar medicii din avorturi. în satele noastre erau colibe. poluarea aerului. ca să nu te otrăveşti şi să nu mori după profeţia Apocalipsei (vezi 8. dar păcătoşi suntem şi noi toţi. Nu trăim ca în vremurile de demult. Şi s-au dus. cu televizoare. Mai apoi îi ziceau femeii: Acum nu mai credem. Biserica ne pune înainte pe samarineancă ca pe o pildă de pocăinţă sinceră. Nicicând o amenii nu au păcătuit ca acum. să avem portofelul plin. Ea. ca să iasă afară. femeia îşi lasă acolo găleata şi aleargă în sat. boli necunoscute altădată (cum este cancerul care seceră). acum zi şi noapte înjură tot ce este sfânt şi cuvios. Şi consecinţa? Vine pedeapsa: cutremure. care se ferea să vadă vreun om. Pentru că păcătoasă era şi ea. 10-11 ). acum le aduce la cunoştinţă tuturor samarinenilor.  Altădată nu înjurau. pot copiii noştri să studieze. sună clopotul şi din zece creştini. suna clopotul şi – aripi la picioare! – toţi alergau la Biserică şi plângeau când treceau Sfintele Taine şi udau pământul cu lacrimile lor. secete. Putem să avem case mari. Mântuitorul lumii. Desigur.Surprinsă. Omule nemulţumitor. noi astăzi suntem mult mai păcătoşi. Şi se făceau minuni. acum cu uşurinţă o pun şi jură mincinos. ne va pedepsi. În vremurile vechi. acum şi copii mici îţi zic: „Nu există Dumnezeu!”. chemându -i să vină şi să-L vadă pe Hristos.  Altădată divorţul nu era cunoscut. pentru că ne-ai spus tu. bătrâni şi copii. să chefuim şi să ne distrăm.  Altădată. Hristos a şezut cu ei două zile. Toţi câţi coborâm din Adam şi din Eva purtăm în noi sămânţa păcatului şi a pierzării.  Altădată. pentru că toţi . foarte păcătoşi. Aceasta este pe scurt istorisirea Evangheliei de astăzi. Acum în palate locuiesc demoni. Dar în colibele cu lumânări şi făclii locuiau sfinţi. şi mai ales riscul radiaţiilor care otrăveşte totul. Au auzit cuvintele cele de aur şi au crezut şi ei. Trăim în anii marii stricăciuni şi corupţii. dar suntem păcătoşi. suntem foarte diferiţi de strămoşii noştri. să dispunem de automobil. Zilele noastre par a fi zilele sfârşitului. Ne-am schimbat. Acum. care-L înjurai pe Dumnezeu. iar acesta pândeşte momentul când se va termina slujba. judecătorii şi avocaţii trăiesc din divorţuri.

Mare este puterea pocăinţei! De aceea. albi. să postim. de stânga. pentru că nu ne-am pocăit. preoţi. deoarece se apropie sfârşitul lumii. să alegăm la Biserică. Domnul ne cheamă la pocăinţă pe toţi. Să ne rugăm. episcopi. Aceasta este credinţa noastră! Îl ia pe corb şi-l face porumbel. Preoţi. ca să ne miluiască Dumnezeu. mici şi mari.au plecat de lângă El. negri. ci ne va judeca. verzi. Ce să facem? Să deznădăjduim? Nu! Să avem nădejdea samarinencii. Patriarhi. mici. Ia o desfrânată şi o face apostol. Ia un tâlhar şi-l face sfânt. mari. care era atât de păcătoasă. nu ne va judeca Dumnezeu pentru că am păcătuit. patriarhi. de dreapta şi de stânga. toţi fără excepţie . Episcopi. roşii. de dreapta. . Aşteaptă să ne întoarcem la El. Acestea am avut să vi le spun dragostei voastre.

apă dulce! Căci într -adevăr apă vie şi curgătoare sunt cuvintele Domnului: „apă". Căci curgerea apei sensibile căutate a arătat femeii râurile izvorului inteligibil. O. şi făcând -o să atârne de dorul ci. Şi prinzând prin năvodul credinţei pe femeia samarineancă ce venise la puţ să scoată apă. Şi aşa cum aleargă cerbul la izvoarele apelor [41. Vine să scoată apă şi cumpără Apa vie. 39-40]. dar cine bea din apa pe care o voi da Eu nu va mai înseta în veac" [In 4. bogăţia înţelepciunii [Km 11. 33]. ca unele care rourează şi răcoresc pe cei aprinşi de arşiţa poftei cele rele. căci zice [Hristos]: „Cine bea din apa aceasta va înseta iarăşi. Domnul caută să primească apă şi căutând se îngrijeşte de cea căutată. spune el. o trage spre credinţa în El însuşi prin recunoaştere. 6]. Cel ce caută e căutat. şi „dă-mi" aude ea [In 4. dar cu neputinţă de întrecut! Ca un pescar înţelept pune înainte ca pe o momeală căutarea apei şi aruncând ca un năvod cunoaşterea apei vii şi duhovniceşti în sufletul samarinencei. adâncul cunoaşterii [Rm 11. 7. De aceea. o. Acelaşi lucru făcândul şi lisus Hristos lucrând mântuirea noastră a şezut la izvor [In 4. se duce la mare şi -şi aruncă năvodul în adânc scoţând peştii care înoată acolo. o. 7]. ca unele care scoală şi trezesc spre . şi cel ce caută să primească acela dă. nu-l mai lasă pe cel ce bea din el să înseteze vreodată. a Samarinencei Surorilor şi maicilor. ajungând să înseteze caută şi ia. Vedeţi pescuirea preaînţeleaptă? Vedeţi prinderea lăudabilă? Samarineanca alergând să-şi potolească pentru puţină vreme setea găseşte un izvor adevărat care. „Dămi". aşa ies din oraş şi vin la Iisus samarineni \In 4.Sfântul Teolipt al Filadelfiei – Predică la Duminica a cincea după Paşte. 33]. „vie". bea şi vesteşte plăcerea băuturii şi descoperă izvorul cel tainic. 13-14]. o trimite să vestească samarinenilor puterea Dumnezeirii Lui [In 4. când pescarul vrea să prindă peşti. 39].2]. băut o dată. O. 29-30.

nu este părăsit de apa care ţâşneşte din el. 7]. Acolo luând Dumnezeu ţărână din pământ l-a plăsmuit pe om [Fc 2. şi la ceasul al şaselea samarineanca a fost prinsă de înţelepciunea Cuvântului Celui Viu. Căci spunând ea: „Ştiu că va veni Mesia Hristos". ca să întoarcă sufletele spre El [In 4. 25-26]. Dar apa dată de Domnul nu numai că rămâne pururea. iar pe cei ce o primesc îi adapă din belşug şi pe cei dăruiţi cu ea îi îngraşă ca şi un izvor permanent care. deşi trimite râuri întregi. dându-i apa vie [In 4. Şi-a lăsat urciorul în puţ [In 4. La ceasul al şaselea Eva a fost vânată de convorbirea cu şarpele [Fc 3. De aceea. de aceea cel ce bea această apă e din nou cuprins de sete. a sculat-o spre dorirea şi căutarea Apei Sale. Lăsând oraşul. samarineanca a venit la izvor şi s-a întâlnit cu Izvorul tămăduirilor şi s-a învrednicit de Apa care curge spre viaţa veşnică [In 4. Cel ce vorbeşte cu ea [In 4. dar se pierde. 1-31]. ci ies pe gură din pricina iubirii care ţâşneşte în suflet şi prin sunetul vestirii lor desfată inimile oamenilor din pricina harului care este în ele. şi Domnul o hirotoneşte pe samarineancă apostol şi o trimite în cetate. Cea înfuriată să lase ţinerea de minte a răului şi să vină la izvorul pocăinţei şi să-şi spună în sine: „Dă-mi. Dă-mi curgerea iubirii faţă de ea. Să imităm toate cu zel credinţa şi modul comportării acesteia. 28] şi şi -a făcut prin credinţă inima urcior şi a scos apă din izvorul Domnului din care luând s-a dus în cetatea ei [In 4. Doamne. i-a umplut sufletul cu harul Duhului. ca unele care nu sunt strânse şi ascunse în inimă. 39-42]. Apa sensibilă băută nu numai că nu creşte. Apostolii au plecat în oraş să cumpere de mâncare. Şi aşa cum aceea ieşind din oraş a alergat la izvor şi a întâlnit pe Domnul. Pe la ceasul al şaselea oamenii gustă de mâncare şi la ceasul al şaselea lisus şi-a făcut de mâncare mântuirea samarinencei [In 4. apa împăcării cu sora mea. iar la ceasul al şaselea a fost plăsmuită din nou de Domnul. aici Domnul cerând să primească apă de la femeie. 1-7]. Iar prin cele cinci cărţi ale lui Moise samarineanca a fost călăuzită la cunoaşterea lui Hristos. 28 -30. aşa să lăsăm şi noi obiceiul conduitei noastre celei rele şi să alergăm la izvorul pocăinţei şi al lacrimilor şi să vedem pe lisus dăruindu-ne iertare. 10]. 6]. dar şi ţâşneşte înmulţită.29-30] şi a adăpat cu curgerile cunoaşterii pe cei ţinuţi de uscăciunea necunoaşterii. în cinci zile a fost creată întreaga făptură iar în ziua a şasea a fost plănuit de Dumnezeu omul [Fc I. 14].râvnă pe cei omorâţi de lene. a fost învăţată de lisus că El este Mesia. „curgătoare"." Şi numaidecât izvorul iertării şi al iubirii va ţâşni în .

Deci dacă zăbovim în biserici şi ascultăm cu înţelegere cântările dumnezeieşti. şi El te odihneşte pe tine prin darurile darului Duhului Său Sfânt. .inima sa şi într-o asemenea stare vei vedea pe lisus ca şezând la izvor. ca să aflăm odihna în veacul viitor. Să lase fiecare din voi ca pe o Samarie grija vieţii deşerte şi să meargă la izvor. punândo deoparte în sufletul nostru prin cunoaşterea celor săvârşite în biserică şi vestind cuvintele lui Dumnezeu oriunde ne-am duce. 17]. 28]. Să ne ostenim. Aşa caută şi de la tine apa mântuirii şi a pocăinţei şi-ţi va dărui apa iertării. Cel ce ne călăuzeşte la calea cea cerească. surorilor în veacul de faţă. Caută de la tine apa dispreţuirii de sine şi a împăcării şi-ţi dă apa iubirii. căci zice: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi. a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatăl. ne vom odihni în veci [2 Co 4. şi să se învrednicească de convorbirea cu Domnul. ridicând -o şi făcând-o să dispară de la tine. ostenindu-se în veacul de faţă şi semănând propovăduirea Evangheliei în inimile oamenilor şi străbătând lumea întreagă pe jos. 28]. Ne-a arătat aceasta prin lucrurile pe care le-a făcut Iisus. căci dacă ne vom osteni puţin. lasă ca pe un urcior purtarea pământească şi lumească şi se întoarce la conduita dintâi. căci face uşor sufletul tău cu aripile iubirii şi împăcării. au fost aşezaţi pe scaune să judece lumea întreagă [Mt 19. Urciorul primeşte curgerile izvorului. Săvârşind toată Economia cea pentru noi şi ostenit de urcuşul pe cruce. s-a aşezat" [In 4. coborând la iad. adică la cea dinainte de cădere. înviind şi urcându-Se la ceruri. vom putea purta în noi înşine şi după ce ieşim de acolo ca pe un urcior aducerea-aminte de cele auzite în ele. Fiindcă aşa cum cel ce se duce la palat îl vede pe împăratul şi se întâlneşte cu el. îl odihneşti pe El prin buna ta intenţie. Căci zice Evanghelistul: „Şi Iisus fiind ostenit de călătorie. te va odihni şi pe tine de povara mâniei şi a ţinerii de minte a răului. tot aşa şi cea care aleargă la casa lui Dumnezeu vorbeşte cu Dumnezeu şi se împărtăşeşte de apa mântuirii. Dar şi apostolii. Căci stând în biserică şi auzind cuvintele lui Dumnezeu. A căutat să primească apă de la femeie şi i-a dat El apă. şi Eu vă voi odihni pe voi " [Mt 11. 6]. Căci odihnindu-Se Domnul în buna dispoziţie a sufletului tău. binevoitor şi oferind mântuire sufletului tău. iar gândirea primeşte cuvintele Cuvântului lui Dumnezeu. Şi nu se ruşinează să-şi descopere păcatele ei şi măreşte pe Domnul Care a izbăvit-o din robia celor rele. adică la Biserică.

pentru ca. să primim odihna veşnică în Iisus.Să suferim şi noi deci răul în lucrurile dreptăţii. Căruia fie slava şi puterea în vecii vecilor. Domnul nostru. (sursa: Despre viaţa ascunsă în Dumnezeu . Amin.Teolipt al Filadelfiei) . odihnindu -ne în sălaşurile cereşti.

Întâi. fiindcă Iisus n-a respectat prejudecăţile lor. care va pune în valoare lumina. Iisus a trecut. Iată acum lumina Samarineanului misionar. fiindcă Iisus credea în om. . şi a stat de vorbă cu o femeie. Iudeii predaniilor omeneşti. de a nu trece prin Samaria.omul de omenie ascuns şi-ntr-un ticălos -). Iisus.şi încă cu o femeie stricată. Nici ucenicii. a făcut această călătorie interzisă. Ba i-a mai cerut şi apă să bea. când aveau vreo cale din Iudeia în Galileia. n-a aşteptat prea mari înzestraţi la minte. Iar ca să găsească omul (. Aceasta e umbra.prejudecăţi care-i ţineau într-o nemaiîntâlnită complicitate. . ocoleau Samaria. ca să nu se spurce. nu s-a ferit de categorii morale dubioase. la fântâna lui Iacov. ne dăm seama că pentru Iisus era lucrul cel mai uşor. Iisus n-a ţinut seamă de prejudecăţile. s-a oprit la Sichar. simplu. Iisus n-a prea ales mediul. pe care-i trimisese în Sichar să cumpere pâine. Mai mult: intrând pe teritoriul samarinenilor. Omul cu umbra. Inventarul smintelelor omeneşti să-l terminăm aci. sau ridicau ziduri absurde. Samarineanul milostiv. .Evanghelia Samarinencii sau o călătorie misionară a lui Iisus O călătorie care iarăşi i-a supărat pe iudei.cum ar trece şi acum. văzând că învăţătorul lor „stă de vorbă cu o femeie". nu erau tocmai dumeriţi. Iisus cu lumina.Părintele Arsenie Boca . văzând că Iisus aşa le calcă dispoziţiile în picioare . Închipuiţi-vă ce-ar mai fi tremurat de ciudă cărturarii şi fariseii. peste unele ca acelea. de îngustimile sau de tâmpeniile care căscau prăpăstii între oameni. omul cu care vorbeşte Dumnezeu.

O dovadă despre cât crede Dumnezeu în om ne stă Samarineanca. a fost înainte de patimi. să uite de apa despre care nu pricepea nimic. când a întărit pe ucenici zicând: „Să ştiţi: Eu sunt Acela de care au grăit proorocii!" Bucuria aceasta a descoperirii. Bucuria aceasta excepţională a facut-o să-şi uite de păcate. pe care ţi-o face Dumnezeu. . acum a venit ceasul când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr. când te întâlneşti cu Dumnezeu. să uite că trebuie să se întoarcă în cetate. descoperindu-i că o cunoaşte.48). făcând de ruşine pe fariseii templului (Ioan 9) şi pentru fapta aceasta a lui.23-24). deci spune-mi unde-i Dumnezeu. că-i ştie păcatele. Iar a doua descoperire a Sa. Femeii acest eia. . şi-I spune lui Iisus credinţa sa în venirea lui Mesia „care ne va spune nouă toate". în care cunoşti şi tu pe Dumnezeu. dar pe care-L ducea acum . şi încă încărcată de păcate. ca Petru: corabia. stare extatică . . Laşi toate ale tale. ca să te salte într-o treaptă sufletească capabilă de revelaţie. Nu era capabilă prin fire şi purtare de revelaţii. întrebările veş niciei. La aşa măsură nu s-a descoperit Iisus pe Sine decât numai în încă două împrejurări: unui orb din naştere care. după tămăduire s-a transformat în misionar al lui Iisus. Aşa a făcut Samarineanca cunoştinţă cu Dumnezeu. aşa a lăsat şi Samarineanca găleata la fântână.26). Iisus i s-a descoperit cu proprie grăire: Fiul lui Dumnezeu. ostracizată societăţii. . nu te lasă unde te-a găsit: te strămută într-un misionar. pe când îl ascundea smochinul (Ioan 1. sau numai în Ierusalim ? Aşa pedagogie are Dumnezeu: îţi dă o dovadă că te cunoaşte. pe faţă. Primind Samarineanca o revelaţie. şi cine se închină Lui. văzător de Dumnezeu. dar Iisus a trecut-o şi peste neajunsurile firii sale.ca oarecând descoperind lui Natanael taina copilăriei sale.Văd că eşti Prooroc. ca să I ne închinăm Lui: în muntele acesta. . peştii şi nevasta şi casa. care l-ar fi uimit şi pe Platon. în făptura ei se stârnesc toate nădejdile lui Israel.căci veşnicia ai dori-o fericirii tale.fără să bage de seamă că lasă şi pe Iisus. Şi cu aceasta a vorbit Dumnezeu.totuşi în stare de conştiinţă. căci Duh este Dumnezeu. o femeie.şi încă mai bine de cum te cunoşti tu însuţi. Iisus îi înlătură şi acest de pe urmă văl de pe suflet. în duh şi în adevăr I se cade să se închine" (Ioan 4. Într-o aşa stare de bucurie ţâşnesc în sufletul omenesc întrebările ultime. Iisus îi încredinţează revelaţii. Şi aude Samarineanca Adevărul grăindu-i: „Femeie. spunându-i deschis: „Eu sunt Acela" (Ioan 4.

Şi aceasta ne învaţă Iisus. acestea erau pentru Iisus. o adevărată odihnă. impresionat de sufletul samarinenilor.Poate că. Iisus se bucura cu Duhul pentru trezirea din Samaria. care invită pe Iisus să rămână cu ei. le lărgeşte şi lor gândul până la Secerişul lumii. Când te saturi sufleteşte capătă şi trupul puteri de supravieţuire. . (Bucureşti.în inima ei: făclie de lumină în cetatea Samariei. Iisus să-şi fi însuşit numele sub care s-a ascuns în parabola Samarineanului milostiv. Şi a rămas Iisus cu samarinenii două zile (Ioan 4. bucuria ascultării de Tatăl. Dar Iisus le spune că alta -i mâncarea care-I astâmpără Lui foamea: Bucuria misiunii reuşite. care stingea cu adevărat tânguirea neputinţei. Dar iată că vine o delegaţie: mulţi samarineni. Dacă Samarineanca a avut o bucurie care a săltat-o până la întrebările veşniciei. La aşa transformare sufletească s-a trezit Samaria. numită foame. . care umanizaseră pe Iisus după ei. pe care ocolindu-i iudeii nu lau putut strica. Tocmai ajung şi ucenicii cu pâinea. 22. bucuria nu L-a lăsat nici pe Iisus cu gândul numai în ziua aceea cu soarele în creştetul nămiezii.V. a împlinirii rostului cu care venise tăvălug peste prejudecăţile şi gardurile omeneşti.40). Deci Iisus vorbind cu ucenicii.49) .

La sfârşitul Evangheliei de la Marcu citim că după ce a înviat din morţi Domnul Hristos. ci şi alţi propovăduitori fac aşa. cred. cum stăm în faţa lor? Cu credinţă sau fără credinţă? Toţi cei care suntem convinşi de adevărurile pe care le propovăduieşte Sfânta noastră Biserică am ajuns la aceasta prin credinţă. Începutul propovăduirii Mântuitorului Nostru Iisus Hristos. El Însuşi este credinţa. pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie‖.Părintele Teofil Părăian – Cuvânt la Duminica Samarinencii din „Credinţa lucrătoare prin iubire” . Deci este o chemare la credinţă. că de fiecare dată când ţin un cuvânt de învăţătură. Ceea ce ne cere Domnul Nostru Iisus Hristos este credinţa. aţi băgat de seamă. a fost prin cuvintele: „S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. cum ni-l prezintă Sfântul Evanghelist Marcu. Nu numai eu fac aşa. Amin! Hristos a înviat! Iubiţi credincioşi.Ce înseamnă să fii credincios? Chemarea la credinţă În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. pentru că cea mai de căpetenie calitate a celor care fac parte din Biserică e credinţa. Nu ai cum să te raportezi la Dumnezeu şi la lucrurile Lui Dumnezeu altfel decât prin credinţă şi atunci întrebarea este: Raportându-ne noi la adevărurile de credinţă. Dar de ce sunt credincios? Pentru că altă cale de-a cunoaşte adevărul mai presus de noi. mă adresez cu cuvintele „iubiţi credincioşi‖. nu există. a zis către ucenicii săi: . adevărurile descoperite de Dumnezeu şi propovăduite de Sfânta Biserică.

să credem în Sfânta noastră Biserică. 16. 9. Doamne! Şi s-a închinat Lui‖ (În.‖(Mc. să credem în Dumnezeu Fiul. Şi atunci omul a zis: „ Cred. Credem în Dumnezeu Fiul care este Unul-Născut al Tatălui. această credinţă a noastră. ceea ce ni se cere nouă ca să înaintăm într-o viaţă plăcută Lui Dumnezeu este să credem: să credem în Dumnezeu Tatăl. să credem în viaţa de după moarte. Mărturisim credinţa noastră crezând în ceea ce facem: credem în însemnătatea Sfintei Liturghii. ca să cred în El? ―(În. 37). 9. Aşadar. ştim că este nevoie de credinţă. pentru noi şi pentru a . Că Fiul lui Dumnezeu. în nemurirea sufletului. El a zis: „Dar cine este. o mărturisim cu mai multe prilejuri şi în mai multe feluri. credem în lucrarea Sfintei Biserici. este de o fiinţă cu Tatăl. acum. şi dacă nu am fi credincioşi nu am fi aici. 9. şi Domnul Hristos a răspuns: „ L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine. adică Crezul. să credem în Sfintele Taine. credem noi mai departe. Mărturisim credinţa noastră când spunem simbolul credinţei. 9.15-16) Dacă avem în vedere numai cuvintele acestea din Sfânta Evanghelie de la Marcu. Ce mărturisim prin credinţă? Iubiţi credincioşi. nu sunt în biserică în această duminică. cei care suntem aici. l-a întrebat Domnul Hristos pe omul acela căruia îi dăduse vedere. cu cuvântul şi cu viaţa. 38) Despre aceasta va fi vorba în Duminica viitoare. să credem în viaţa veşnică. iar cel ce nu va crede se va osândi. Atunci spunem că noi credem în Dumnezeu Tatăl. ca făcător al cerului şi al pământului. Suntem aici pentru că suntem credincioşi. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui. în fericirea veşnică şi în răsplata care va fi după moarte. iată o mărturisire de credinţă! Mărturisirea de credinţă se face cu cuvântul şi cu fapta. Doamne. să credem în Dumnezeu Duhul Sfânt. Acela este ‖ (În. suntem aici din pricină că credem. Toţi aceia care nu cred. s-a făcut om. „ Crezi tu în Fiul Lui Dumnezeu? ―(În. De pildă.36).„Propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. 35). Deci. al tuturor celor văzute şi nevăzute.

în conştiinţa noastră. să judece vii şi morţii. după ce am pus în atenţie credinţa ca mijloc de a fi în legătură cu Dumnezeu. având icoane. în faţa noastră. şi că împărăţia Lui nu va avea sfârşit. sfântă. Şi credem în viaţa veşnică. cu mărire. Cela ce împreună cu Tatăl şi Fiul este închinat şi mărit. că a înviat a treia zi din morţi. cu lucrările Bisericii.  Credinţa noastră este că sfinţii. sunt permanent cu noi. sobornicească şi apostolească. Toate acestea ţin de credinţa noastră. din Sfânta Fecioară Maria. s-a coborât din ceruri şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi sa făcut om. cu Maica Domnului. credem în lucrarea Bisericii. s -a înălţat apoi la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. de ce am spus toate acestea? Pentru că în Sfânta Evanghelie care s-a citit la această Sfântă Liturghie a fost vorba şi de credinţă. Iubiţi credincioşi.  Credinţa noastră este că avem în jurul nostru. cu sfinţii lui Dumnezeu. Mărturisim în Crez şi credinţa în Sfântul Duh. Mărturisim mai departe că Fiul lui Dumnezeu. Nu avem cum să ne raportăm la aceste adevăruri decât prin credinţă. cu Fiul lui Dumnezeu care s-a făcut om. poate că vă întrebaţi acum. care s-a făcut om. Iar noi suntem cinstitori ai icoanelor pentru că avem încredinţarea că icoana ne pune în legătură cu cei care sunt pe icoane şi că icoana este un fel de priză la cele mai presus de lumea aceasta. Credem în sfintele moaşte. propovăduitoarea şi tâlcuitoarea adevărului de credinţă. Credem că Sfânta Biserică este una. toate lucrurile acestea noi le credem. De la credinţa prin cuvânt la credinţa prin experienţă Iubiţi credincioşi. E credinţa pe care o mărturisim în legătură cu Domnul Hristos. şi altă cale de-a avea în sufletul nostru aceste adevăruri nu există. a fost răstignit pe cruce în firea omenească. şi de acolo va să vină. Mărturisim apoi credinţa în Sfânta Biserică care este păstrătoarea. în cultul Bisericii noastre pe Maica Domnului şi pe sfinţii lui Dumnezeu. . este o prezenţă a harului lui Dumnezeu. Aceasta este fiinţa noastră. care din Tatăl purcede. Avem o legătură cu cei închipuiţi pe icoană.noastră mântuire. credem în oamenii lui Dumnezeu care sunt preoţii. Credem în Sfintele Taine mărturisind un botez spre iertarea păcatelor.

în Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel. credem. mai presus de credinţa pe care o aveam numai pentru cuvântul tău. Şi fiind convinsă de aceasta. am cunoscut. simţim. dar care atunci erau nişte preocupări ale oamenilor: dacă trebuie sau nu trebuie să primească creştinii tăierea împrejur. dar nu au rămas numai la credinţa pe care au putut-o avea prin cuvântul femeii. Oamenii au pornit să-L vadă pe omul acela deosebit. nici tăierea împrejur nu poate ceva. circumciziunea. care este Fiul lui Dumnezeu. Şi pentru că s-au bucurat de El. Sfântul Apostol Pavel a spus o vorbă hotărâtă: „ Căci în Hristos Iisus. pentru noi. ci credinţa care este lucrătoare prin iubire ‖ (Gal. s-a minunat de Domnul Hristos. Cuvântul tău care a fost pentru noi prilej de a ne întâlni cu Mântuitorul lumii. în Sihar. Şi L-au văzut pe Domnul Hristos. veniţi la fântâna lui Iacob că este un om care mi-a spus mie toate. dar acum avem noi o credinţă a noastră.şi le-a spus: Veniţi. Aşadar oamenii din Sihar au crezut mai întâi pentru cuvântul femeii. am ieşit la fântâna lui Iacob. Mântuitorul lumii‖ (În. l-am întâlnit pe Acela despre care spui tu că ţi-a spus toate şi de acum credem în El pentru că avem o experienţă a noastră. având credinţa aceasta. Credinţa noastră a început cu credinţa ta şi după aceea a înaintat credinţa prin experienţa noastră. 4. Deci ce trebuie să aibă un credincios creştin? . pe proorocul acela care i-a spus femeii samarinence toate câte a făcut. Am crezut numai pentru cuvântul tău. Şi după aceea i-au spus femeii samarinence: „ Credem nu numai pentru cuvântul tău. nici netăierea împrejur. s -a dus la cetăţenii din Sihar . şi s-au bucurat de Domnul Hristos. te -am ascultat.Anume.6). e scris că acea femeie care L -a întâlnit pe Domnul Hristos la fântâna lui Iacob. în legătură cu femeia samarineancă. aşa că au putut spune către femeie: Acum credem nu numai pentru cuvântul tău.42). suntem convinşi. 5. ci au ajuns la o credinţă înaintată. e un om deosebit. se vorbeşte de nişte lucruri care acum. Atâta ştia femeia aceasta samarineancă. Mântuitorul lumii. nu au nici o importanţă. Şi-a dat seama că are în faţă un om deosebit. Noi înşine ştim. o credinţă a noastră. căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul. Credinţa este lucrătoare numai prin iubire Iubiţi credincioşi. au stăruit să rămână la ei.la concetăţenii ei . Şi Domnul Hristos a rămas la ei două zile. şi suntem încredinţaţi deplin prin Acesta pe care L-ai văzut tu ca pe un om deosebit. un prooroc trimis de Dumnezeu.

ci întreabă: „ Crezi tu în Fiul Lui Dumnezeu? ‖ Foarte simplu! Dar orbul acela pe care l-a întrebat Domnul Hristos „ Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? ‖ a întrebat şi el pe Domnul Hristos: „ Dar cine este. Deci nu întreabă Domnul Hristos „Ce ştii tu despre Dumnezeu?‖. 37). . Sfântul Apostol Pavel pune în atenţie şi credinţa şi iubirea. tuturor. Cine citeşte capitolul 21 din Sfânta Evanghelie de la Ioan află că odată. Şi tot în Sfânta Evanghelie de la Ioan mai avem o întrebare pe care Domnul Hristos a pus-o Sfântului Apostol Petru. 9. şi încă doi pe care nu -i pomeneşte Evanghelia. căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul. Domnul Hristos a făcut o minune. În Epistola întâia către Corinteni. Noi ştim că din învăţătura Sfântului Apostol Pavel au ieşit scrierile lui care au ajuns cu darul lui Dumnezeu până la noi. Prima întrebare: „ Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? ―. Iar după ce a aflat cine este Fiul lui Dumnezeu. şi pe noi ne învaţă Sfântul Apostol Pavel când afirmă că: „ de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii. şi nouă celor de aici şi tuturor oamenilor. 9. Credinţă lucrătoare în iubire.  Credinţă şi iubire. şi Domnul Hristos a răspuns: „ L-ai şi văzut! şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este ‖ (În. 36). Aşa citim în Sfânta Evanghelie de la Ioan. omul acela care a fost întrebat avea conştiinţa că a primit vederea prin lucrarea Domnului Hristos. Deci. Sfântul Apostol Natanail. a zis: „ Cred Doamne şi s-a închinat Lui‖. 2). E o bucurie pentru noi să ştim ce a scris Sfântul Apostol Pavel corintenilor. De ce? Pentru că suntem puşi să răspundem la două întrebări pe care ni le pune Domnul Hristos nouă. iar dragoste nu am. fiind şapte ucenici ai Domnului Hristos între care Sfântul Apostol Petru. nimica nu sunt ‖ (I Cor. a fost şi el la măsurile celor din Sihar care au zis către femeia samarineancă: „Credem nu numai pentru cuvântul tău. 13. Şi atunci. Mântuitorul lumii‖. Valoarea o am atunci când am şi credinţă şi iubire. Prin urmare. la Marea Tiberiadei.  O credinţă care e temei pentru iubire. este pentru toţi oamenii. ca să cred în El? ―(În. Noi trebuie să ştim lucrul acesta şi este bine să-l ştim şi să-l urmărim. să avem în noi şi credinţă şi iubire. Am putea zice că Epistola către Corinteni nu este numai către corinteni. Sfinţii Iacob şi Ioan. Sfântul Apostol Toma. ci către români şi către sâmbeteni. Doamne. având această conştiinţă.

Mă iubeşti tu …? ‖ Deci ce relaţie ai tu cu Mine. Tu ştii toate. Ştim doar ce ne spune Sfântul Evanghelist că s-a mâhnit. Tu ştii că Te iubesc‖ (În.După ce au prânzit . dar nu este destul cu cuvântul. nu este vrednic de El. e minunat să ne gândim la lucrul acesta. Iată. Numai că şi una şi alta privesc nu numai o părere de credincioşi. Se cunoaşte din viaţa noastră dacă credem în Domnul Hristos. nu este vrednic de El. ceea ce trebuie să avem noi în vedere: credinţa şi iubirea. Te iubeşte din toate puterile sale. Sunt oameni care zic că-L iubesc pe Domnul Hristos şi nu împlinesc poruncile Lui. aceia nu cred în Dumnezeu. Sunt mulţi oameni care zic că ei cred în Dumnezeu. Tu ştii ce -i în inima mea. Tu ştii că inima mea te iubeşte. nu avem de unde să ştim. E minunat numai să ştim aceasta. Cel ce iubeşte pe fiu sau pe fiică mai mult decât pe El. Doamne. Tatăl Atotţiitorul. Noi toţi trebuie să răspundem atât la întrebarea: „Crezi tu în Fiul Lui Dumnezeu?‖. ci după ce au prânzit – l-a întrebat Domnul Hristos pe Sfântul Apostol Petru: „ Simone. fiul lui Iona. Simone. fiul lui Iona. Şi Sfântul Apostol Petru a zis: „ Da Doamne. Mă iubeşti?‖. fiul lui Iona. Mă iubeşti? ‖ Şi a zis Sfântul Apostol Petru: „ Da. Aceia nu-L iubesc pe Domnul Hristos. Ce l-a întrebat pe Sfântul Apostol Petru Domnul Hristos: „ Simone. …Şi întru unul Domn Iisus Hristos ‖ care fără îndoială e şi cu cuvântul. Aceia nu-L iubesc pe Dumnezeu. nu înainte de prânz. ‖ Şi l-a întrebat şi-a treia oară: „Simone. Tu ştii că Te iubesc ―. . 21. Cel ce nu îşi ia crucea sa şi să urmeze Domnului Hristos. iubiţi credincioşi. Tu ştii că te iubesc. nu este vrednic de El. Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia? ‖ şi Sfântul Apostol Petru a zis: „Da. poate că s-a gândit la cele trei lepădări. căci spune Domnul Hristos că cel ce iubeşte pe tatăl său sau pe mama sa mai mult decât pe El. Şi a răspuns şi a treia oară: „Doamne. 15). fiul lui Iona. deci Tu ştii mai mult decât aş putea spune eu cu cuvântul pentru că Tu ştii toate. Doamne. cât şi la întrebarea: „Mă iubeşti tu pe Mine?‖. fiul lui Iona. Tu ştii că Te iubesc‖. Şi aceasta se arată în viaţa pe care o trăim nu numai cu cuvântul: „Cred întru unul Dumnezeu. şi Sfântul Apostol Petru s-a mâhnit că l-a întrebat şi a treia oară. Şi l-a întrebat şi a doua oară: „Simone. ci privesc starea noastră. dar fac fapte de necredincioşi.fiţi atenţi: după ce au prânzit.

miluieşte-mă pe mine. suntem la poarta cerului. suntem în locul împlinirilor. suntem în cerul cel de pe pământ. Fiul Lui Dumnezeu. . suntem în locul fericirii. dacă spunem mereu rugăciuni în mintea noastră. Şi noi.  Dacă mergem la biserică în zilele de duminică şi de sărbători. Mărturisirea numai cu cuvântul nu-i destulă. dacă ne rugăm cu rugăciune îndesită. Şi dacă am ajuns la credinţa aceea care înseamnă pentru noi şi experienţă . căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul. Suntem aici că ne-a adus credinţa noastră aici.să se cerceteze fiecare dacă este în credinţă. şi pomenirea răului şi atâtea şi atâtea chipuri ale răutăţii.  Dacă înlăturăm din sufletul nostru ceea ce nu vrea Dumnezeu să fie în viaţa noastră.şi ură.  dacă facem fapte de credinţă. Şi acela nu poate zice: „ Credem nu numai pentru cuvântul tău. dacă le scoatem din sufletul nostru şi nu le mai vrem. înseamnă că credem. păcătosul”. seara şi la masă.o întâlnire adevărată cu Domnul Hristos . Şi cine nu-i în biserică astăzi. dacă ne împotrivim lor. ca oamenii aceia din Sihar.26). să ştiţi că nu crede cât trebuie să creadă. în Epistola a doua către Corinteni. şi gândul de răzbunare. ca femeia samarineancă: „ Credem nu numai pentru cuvântul tău. acum suntem aici şi suntem în casa lui Dumnezeu. dacă ne păzim mintea prin rugăciune. Mântuitorul lumii‖.înseamnă că putem zice şi noi. scrie . să ne gândim la aceasta.  Dacă postim în zilele de post. suntem în tinda Raiului. Cum să ne cercetăm dacă suntem în credinţă? Să vedem dacă facem faptele necredinţei.şi către noi scrie . căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul. dacă ne rugăm dimineaţa. duminică. înseamnă că avem credinţă şi avem o credinţă lucrătoare.Se cunoaşte din viaţa noastră dacă-L iubim pe Domnul Hristos. moartă este ‖ (Iacov 2. Sfântul Apostol Iacob spune: „ Căci precum trupul fără de suflet mort este. moartă este Iubiţi credincioşi. astfel şi credinţa fără de fapte. înseamnă că credem. toate răutăţile în orice chip ar fi . şi porniri spre duşmănie. şi mânie. să ne cercetăm pe noi înşine! Sfântul Apostol Pavel. Iisuse Hristoase. Deci. zicând „ Doamne. Mântuitorul lumii‖. înseamnă că credem. Credinţa fără fapte (nelucrătoare).

şi aceste două. 26. ca şi când am fost noi la fântâna lui Iacob. dacă suntem oameni buni. în ziua aceasta. dacă suntem oameni smeriţi. Să se cunoască că ştim de oamenii din Sihar. dacă se vede din viaţa noastră că-L avem pe Domnul Hristos şi învăţătura Lui în gâ ndurile noastre. începem cuvânt de nemulţumire. toţi oamenii să ştie că avem smerenie. Şi atunci suntem cu adevărat martori ai lui Dumnezeu şi suntem ca şi când am fi fost noi la Sihar. Ne apropiem de sărbătoarea Înălţării Domnului Hristos şi atunci vor fi pomenite ultimele cuvinte rostite de Domnul Hristos aici pe pământ: „ îmi veţi fi Mie martori în toată Iudeea. Dar dacă. în Epistola către Filipeni. dacă voia noastră este unită cu voia Lui Dumnezeu şi putem spune şi noi. nu mai avem nevoie de un cuvânt de sprijin. să vedem. iubiţi credincioşi. să ne gândim dacă se simte din viaţa noastră că-L avem pe Domnul Hristos în inima noastră. ci avem experienţa. să ne gândim ce am face dacă neam întâlni şi noi cu Domnul Hristos. dacă suntem oameni blânzi. Şi suntem martorii lui Dumnezeu dacă ducem o viaţă din care să se vadă că ştim de femeia samarineancă. toţi oamenii să ştie că avem credinţă. Dacă suntem oameni de treabă. că recunoaştem păcatele pe care le-am făcut şi vrem să le desfiinţăm. 5). ne d uc aproape de Dumnezeu şi ne ţin aproape de Dumnezeu. în Ierusalim. de împotrivire şi nu se cunoaşte că am fost la biserică. şi să vadă alţii.Noi înşine am crezut şi am cunoscut. Deci toţi oamenii să ştie că avem îngăduinţă. Să ne cercetăm pe noi înşine. Şi aceasta se potriveşte şi pentru noi. ca şi .39). fiind în biserică sau când mergem acasă. dacă avem astfel de bunuri în sufletul nostru. Aşadar. ci precum Tu voieşti‖(Mt. Că şi noi suntem martorii lui Dumnezeu. care aveau o credinţă întemeiată pe experienţă. scrie: „îngăduinţa voastră să se facă ştiută tuturor oamenilor‖ (Filip. înseamnă că nu avem destulă credinţă. dacă suntem oameni liniştiţi. de răutate. care-i mai mult decât un cuvânt de sprijin al credinţei noastre. credinţa şi iubirea. în care am pomenit întâlnirea Domnului Hristos cu femeia samarineancă. ca şi Domnul Hristos: ―însă nu precum voiesc Eu. De ce? Pentru că Sfântul Apostol Pavel. în toată Iudeea şi Samaria şi până la marginea pământului‖. înseamnă că avem credinţa aceea unită cu iubirea. că am primit de la Domnul Hristos apa cea vie. 4.

Dumnezeu să ne ajute! Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul.când am fost şi noi între cei care au zis: „ Credem nu numai pentru cuvântul tău. Mântuitorul lumii‖. să ne ajute să fim şi noi mărturisitori cum a fost femeia samarineancă. între oamenii în care a rânduit Dumnezeu să ne ducem viaţa. să ne cercetăm pe noi înşine şi să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea mai multă credinţă. Să fim astfel de martori în împrejurimile în care trăim. Amin! Hristos a înviat! . despre care se ştie că a murit ca mucenică. să ne dea mai multă iubire.

accentuând aspectul întâmplător al întâlnirii şi parcă încercându-şi. Totul se petrece la nivelul confruntării spirituale.) . o femeie. arţăgoasă. faţă către faţă .Dăruind vei dobândi Apa cea vie (femeia samarineancă) Dacă episodul femeii hananeence poate fi considerat ca relatarea unui examen (foarte sever). De aceea Domnul procedează mai întâi fără grabă. o înfiptă.a elementului apa va fi în curând completată prin manifestarea Duhului însuşi) . 4-12) . căreia toate i se pleacă: a învinge cu orice preţ. măsurându-şi. ca în teatrul clasic. Stau acolo. aşa cum e povestită de Sfântul Apostol Ioan (4. răbdărilor şi impetuozităţilor duelului. Hristos a recunoscut în femeia care a venit să scoată apa una din acele firi necăldicele vrednice a fi provocate şi cucerite de El.Nicolae Steinhardt (Monahul Nicolae Delarohia) .nu altminteri decât a lui Iacov cu îngerul Domnului (Facerea 32. două puteri. Domnul o acceptă aşa cum este.este prezentarea unui duel. fentelor. al samarinencii nu-i decât urmărirea unui duel aprig şi fără cruţare. în centrul întinderii deşarte.două caractere. 4 şi urm. Hristos are de înfruntat (şi biruit) o fiinţă vie şi puternică. iscodindu-şi . duce lipsă de recuzite infame. două libertăţi.în tăcerea şi arşiţa amiezii de vară. având drept singur focar fântâna (iar prezenţa . Întâlnirea lui Hristos cu samarineanca. Scena. regulilor. ironică. Analogia între cele două ciocniri este izbitoare : atât Iacov cât şi femeia din Sihar au ceea ce psihologii numesc personalitate marcată şi nu-s nici unul nici cealaltă de ieri.nevăzută . se supune tacticii. tare de cerbice şi pe drepturile ei de făptură înzestrată cu inteligenţă şi judecată. dar şi marii lui legi nescrise. de alaltăieri pe acest pământ. ca în tragediile lui Corneille ori Racine. mândră.

Samarineanca (de felul ei nefăţarnică. presimţindu-l) : Va veni MesiaHristos. irezistibilă : Eu sunt. aşa cum Aldous Huxley avea să scrie după vrei două mii de ani : Timpul trebuie să ia sfârşit. tu. Cel care vorbesc cu tine. îmi vorbeşti mie! Hristos (ia ofensivă): Firesc ar fi să-Mi ceri tu Mie să bei.. ca nu cumva să pară măgulită că-i vorbeşte un iudeu. Hristos (scurt) : Dă-mi să beau.. pe de o parte.. Hristos (descoperindu-Se. dă -mi apa aceea ca să nu mai vin aici să mă obosesc. Hristos (începe a se dezvălui): Ai spus adevărul . Samarineanca (obraznică. de sus) : Nici găleată nu ai . Acum. Pentru Hristos toate sunt în prezent. Samarineanca (arţăgoasă. Hristos. Hristos (care ştie unde este punctul vulnerabil.adversara. b) se cuvine să ne închinăm lui Dumnezeu numai în duh şi adevăr. dându-i lovitura de graţie. dezlegate. înţelegând că din convorbirea aceasta s-ar putea alege cu un folos însemnat) : Da. abia la sfârşit şi numai după ce va fi desprins punctul vulnerabil al partenerei .. Samarinencii îi vorbeşte însă ca întrupat. din cu totul alt unghi. Samarineanca (adulmecând adevărul final. ca un duelist experimentat) : Cheamă-ţi bărbatul. al făgăduinţei. mândră. (din ce în ce mai ironică.. să se situeze aşadar într -o poziţie de inferioritate): Cum. scapără de la prima încrucişare a săbiilor. Ai avut cinci . doborând-o) : Eu sunt ! În sumara-i eshatologie. amânările. e în afara timpului. trecând de-a dreptul la obrăznicie) : Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov ! Hristos (atacă din altă direcţie) : Cine bea din apa pe care o dau Eu nu va mai înseta niciodată. dar şi raţională. Samarineanca (ironică. credi nţei. La Sihar timpul e încă în suspensie. iudeu. Dialogul în paralel cu duelul. ca să făurească numaidecât o distanţă. afară din timp. atacând prin surprindere..) . de ce nu e folosită formularea mai simplă : a venit vremea ? Pentru ca să fie vădit temeiul de împlinire al profeţiei. rezervele sunt alungate. Hristos pune accentul pe timpul prezent : acum este. Samarineanca (ştie să se plece în faţa adevărului) : Tu eşti prooroc ! Hristos (se dezvăluie din ce în ce mai mult) enunţă două principii : a) va veni ceasul şi acum este . mântuirii. nemincinoasă) : N-am bărbat.. Transformarea propoziţie în frază dă.va da (asemenea medicului chirurg: izolează abcesul înainte de a-l cauteriza) lovitura cea mare. descântate. practică.. Şi al alegerii: cu sau fără Hristos. lovitura de graţie. aici : e momentul botezului. Dar de ce stă scris : va veni şi acum este. e din veşnicie.situaţia ei matrimonială (Bine ai zis că nu ai bărbat. cutremurătoare : şi acum este : şovăielile. Totodată este scoasă în evidenţă o altă trăsătură esenţială . afirmaţiei o notă augustă.

boiereşte dă. Eu sunt. cunoscându şi dulcea înfrângere. ca odinioară Iacov (făcătorul fântânii alături de care se desfăşoară scena actuală) . se supune înfrântă. Islamismul. de totală ! Ca de obicei Hristos nu umblă cu jumătăţi de măsură : când dă. nu cunoaşte îngrădiri naţionale. când Se descoperă.M.. Nu prin aluzii sau deducţii . Ca un trăznet din cer senin şi arzător cade mărturisirea Domnului : atât e de bruscă. o face desăvârşit. dar nobilă şi curajoasă. ulterior vieţii pământeşti a lui Hristos se cuprinde şi el în şirul acesta de premergători induhovniciţi prin felul cuviincios cum sunt meţionaţi în Coran părintele nostru Avraam. stăpânită de tremur şi cuprinsă de iubire. biruită.ca la sfârşitul dialogului dintre Elizabeth Bennet şi Darcy în Mândrie şi Prejudecată de Jane Austen. Aristotel şi ceilalţi « sfinţi » ori celelalte « sibile ». teritoriale sau de orice alt soi. nu mai discută. Orice fel de segregaţie este necreştinească. ci de atac frontal şi schimbări decisive). înfiptă şi îndrăzneaţă. Şi dă fuga în cetate. e metanoizată. Confucius. se predă.se prăbuşeşte. ori la Ierusalim. întocmai . bărbatul şi femeia îşi dau în final seama că sunt făcuţi unul pentru altul. ci la toţi precursorii Domnului. Cel din faţa ta. ironizase şi se obrăznicise.şi trag nădejde că pe nimeni nu va uimi comparaţia aceasta . ea. şi ei însufleţiţi de Duhul Sfânt într-o oarecare măsură şi reprezentând preinchipuiri parţiale ale revelaţiei : la Moise în primul rând. De ce ? Ca să-L vestească pe Hristos. unde următor sfidării reciproce. apoi la Buddha. Socrate. ci pretutindeni. nu se mai slujeşte de subtilităţi.Dostoievski în Amintiri din casa morţilor. să răspândească vestea cea bună. dintr-o dată . Sfânta Fecioară şi Domnul însuşi. Lao -Tse. e convinsă. alta-i este grija în faza aceasta a desfăşurării minunatei întâmplări : să se grăbească a proclama coram populo : Mesia e printre noi ! . e făptură nouă. Eu. ca să predice Evanghelia. după ce Hristos iese din anonimat. Platon. ca un adevărat ucenic al Domnului. vădindu-le toleranţa şi universalitatea. necondiţionat. zugrăviţi şi zugrăvite pe zidurile exterioare ale multor biserici ortodoxe. de nereticentă. ele se încadrează într-o viziune ecumenică a creştinismului. pe muntele Garizim. Acum e cuprinsă de iubire pentru Hristos. Creştinismul e universal. simetric lui Hristos care S-a dezvăluit în întregime. se preface în apostol. Pentru samarineanca. pentru orbul din naştere .. fapt menţionat nu fără emoţie de F. Şi neîntârziat. după ce se împotrivise. Fiindcă se referă nu numai la samarineni. Eu. Cât despre cuvintele : « Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi. noi ne închinăm căruia ştim ». Ea. rănită până-n suflet şi în adâncul şinei. tot fulgerător (ritmul referatului acum nu e lent şi mişcările nu mai sunt de învăluire şi încercuire. nu mai argumentează . tot brusc. direct. Se predă total. Cel care-ţi vorbesc. Eu.a creştinismului: închinarea în duh nu ratione loci.lovită mortal. Şi samarineanca.

neopriţi de nici o treabă. un vameş înrăit ca Zaheu. în tempo din ce în ce mai iute. nici altă datorie fie ea cât de firească ori curată. din ce neverosimilă bucurie sunt chemaţi să se împărtăşească. îl recunoaşte şi trage toate consecinţele numaidecât. probabil. călăii. să-I proclame prezenţa. în cadenţă neîncetat mai sacadată. ca şi Zaheu. duelul pe răpunere şi marile dialoguri ale tragediilor clasice. mesajului neapărată instantaneitate a oricărei convertiri ce nu mai cată înapoi şi . Pe Simon-Petru l-a iubit mult fiindcă era din speţa inşilor înfocaţi. Scena din capitolul 4 al Evangheliei lui Ioan este de mare intensitate dramatică. nici sfială. strecurătorii de izmă. Ea. după ce mai întâi se puse din toate puterile şi iscusinţele minţii ei. cu entuziasm. Nu. o desfrânată din pasiune ca Maria Egipteanca. purtătorii de caftane şi ciucuri lungi. Pe loc porneşte să-L anunţe pe Mesia. I-au fost pe plac un prigonitor ca Saul din Tars. samarineanca e atinsă mortal cu o lovitură nu pricinuitoare de moarte ci de viaţa veşnică. să-I fie roabă şi crainică. Samarineanca e un admirabil exemplu al felului cum lucrează Domnul în calitatea Sa de vânător (de oameni) îndeosebi atras de vânatul dificil. să dea de ştire tuturor ce se petrece pe meleagurile lor.E vestitoare de Hristos şi e gazdă a Lui. apa vieţii fără apus. de ucenici şi ucenice de caracter. nici îndoială. făţarnicii. fără reţineri. nerăbdători. Acum este. curaj. Aşa precum şi vrea Hristos : pe care îi cheamă îi vrea de îndată ai Lui. îngropăciunea: fleacuri. A samarinencii prin felul cum se dă bătută. în ucenică şi apoi muceniţă a Sa. nu i-au plăcut feţele palide. însurătoarea. nu de formă. Nobleţea hananeencei se vădeşte în credinţă. de ce neînchipuită cinste se învrednicesc. iar pe ea prefăcând -o din trufaşă potrivnică. Domnul nu a minţit-o : cu adevărat i-a dăruit apă vie. Nici amânare. zeloşii aprinzători de lumânări. plângăreţii. Ţarina. intempestivi. chimen şi untăriţă. lăsând toate baltă. nici un considerent. Samarinencii. Duelul. pe care suntem în drept să ne-o închipuim privită cu ochi nu prea buni în oraşul ei. Ne mai putem pune întrebarea de ce pentru a transmite dublul S ău mesaj. a duelului ? Ca să dea. În duelul acesta. cuviinţă şi inteligenţă. Hristos a preferat calea dialogului. negoţul. care opun rezistenţă dar şi sunt în stare ca acum chiar (nu după o zi ori un ceas ori un sfert de oră) să I se predea în duh şi adevăr. nu-i mai pasă de ce spune lumea: chiar printre ai săi (unde-i va fi fost mai greu. când i se relevă adevărul. iată singura imagine pe care o poate evoca. ca şi lui Iisus) se grăbeşte să-L preamărească pe Domnul. căci Domnul zăboveşte două zile în Sihar şi-i foarte probabil că în casa ei a sălăşuit. o sfădăreaţă ca samarineanca . stăruire. nugas ! le spunea poetul din vechime.

Episodul cu femeia samarineanca ni se mai arată a fi dialogul Domnului cu sufletul omenesc (aşa cum va apărea şi în Urmarea lui Hris tos). în stil pilduitor. Dialogul nu se imprimă în cuget şi -n simţire mai adânc decât naraţiunea. Eu sunt.atunci când sufletul aflat în rugăciune nu pe sine orant se aude ci pe Celălalt mărturisindu -i-se: da. Vino după Mine. Eu care sunt Cel ce este. Iată de ce cred că Duhul i -a insuflat ucenicului mult iubit alegerea formei diacronice. El se produce . care te cheamă. Iar sufletul răspunde fără a pregeda: Amin. total transformatoare a credincioasei din Samaria. Simpla expunere nu ar fi avut desigur tăria captivantă a voroavei contradictorii. nu te înşeli. ca de la sine-înţeleasă.aspaţialitatea oricărei credinţe dârze şi oricărui crez adevărat . ci liberă. care mai întâi se împotriveşte dar după aceea se supune şi-şi adoră Creatorul. Eu Cel viu. izvorâtă dintr-o convingere precedată de îndoieli. da. Domnul a ţinut ca biruinţa-I să nu fie uşoară. mecanică. În ultima analiză actul de credinţă chiar astfel se cade a fi.o intensitate dramatică şi dinamică sporită.lucru prea bine înţeles de Soeren Kierkegaard . spontană. .

samarinenii. Iisus găseşte prilejul potrivit să pună lumină în sufletul acestei femei care vieţuia în întuneric şi păcate. Era ceasul al şaselea şi căldura soarelui dogorea puternic. multe învăţături vrednice de luat în seamă cuprinde Sfânta Evanghelie ce s-a citit astăzi. ca să ne umplem de Harul cel ceresc. Ucenicii erau duşi în cetate să cumpere mâncare. fiindcă avusese cinci bărbaţi în afara legii şi nici al şaselea cu care era acum nu era bărbatul ei legitim. căzând în neascultare de Dumnezeu. ca Dumnezeu adevărat. 10) Fraţi creştini. Iisus. Parcă o vedem şi noi. Ea ne arată lămurit că Iisus Hristos este Dumnezeu şi om.la pomul oprit în grădina Raiului. aşa cum spun sfinţii părinţi în cântările Bisericii. În acest moment. se opreşte la Fântâna lui Iacov. şi El ţi-ar fi dat APĂ VIE! (Ioan IV.Părintele Ierodiacon Visarion . gătită şi împodobită frumos.Predică la Duminica Samarinencii Dacă ai fi ştiut Darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce -ţi zice: ―Dă-Mi să beau!‖ Tu ai fi cerut de la El. ca să vâneze rodul Evei. ştia că la ora aceea trebuia să vină femeia samarineanca la fântână să scoată apă. Nu trece mult şi iată că soseşte. Din această mocirlă a păcatelor nimeni nu putea s -o scoată decât Fiul lui Dumnezeu. Era o zi de vară cu soare arzător pe pământul Iudeii şi Domnul nostru Iisus călătorea. Ea era cuprinsă de păcatul desfrânării. venind din Iudeia spre Nazareth. fiindcă mergea pe jos. Stă singur. Să luăm aminte şi noi şi să deschidem adâncul sufletului nostru. Obosit de călătorie. Tot la ceasul al şaselea a fost aşteptată şi Eva de şarpele .diavol . Iisus se opri în locul acesta tocmai ca să vâneze sufletul ei pierdut şi tulburat. iar drumul acesta trecea prin Samaria. care s-a coborât din cer. spre mântuirea sufletelor noastre. gânditor şi parcă aşteaptă ceva. Prin iubirea Lui nemărginită şi smerenia cea desăvârşită a încredinţat pe femeia samarineancă şi pe toţi locuitorii din Samaria că El este Mesia Cel aşteptat chiar şi de ei. ca să placă celor ce o vor vedea venind la fântână. El i-a descoperit .

Tu. care eşti iudeu. apoi cuprinsă de un avânt puternic. când va veni El ne va spune nouă toate‖. începe a-şi mărturisi traiul ei cel greşit de până atunci şi zise: "Doamne. Auzind femeia aceste cuvinte. La început vedem pe această femeie cam distrată şi încrezută. lepădând totodată şi firea ei veche.Cel ce grăiesc cu tine‖.păcatele cele grele şi a făcut-o să înţeleagă că El este Mesia cel adevărat. uitând la fântână şi găleata cu care venise. "Eu sunt .îi spuse femeia . pe care-l aşteptau proorocii lor. sau după obiceiul samarinenilor pe muntele Garizim?‖ Domnul Hristos îi răspunse femeii cu aceste cuvinte: " Duh este Dumnezeu şi cei ce se închină Lui trebuie să I se închine în Duh şi Adevăr‖. Vântul îi scutură părul. Nu mai vedea nimic înaintea ochilor. "Doamne .că are să vină Mesia. pentru că apa pe care o voi da Eu se va preface într -un izvor de apă vie în viaţa veşnică‖. dar cine va bea din apa pe care Eu o voi da nu va mai înseta în veac.dă-mi această apă ca să nu mai însetez şi să nu mai vin aici să scot!‖ Iisus îi spuse: "Du-te şi cheamă pe bărbatul tău!‖ Femeia i-a răspuns: "N-am bărbat‖. cum ai putea dar să ai apă vie.îi zise Iisus . iar fântâna este adâncă. fiind samarineancă?‖ Iisus îi răspunde: "Dacă ai fi cunoscut tu Darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce -ţi zice dă-Mi să beau. ca o săgeată scăpată dintr-un arc. aici ai spus adevărul‖. nu cumva eşti Tu mai mare decât Părintele Iacov. îmi ceri apă mie. Aleargă în goană mare să vestească lumii din satul ei pe Iisus.îi răspunse femeia . apoi se miră când înţelese că este de neam evreu şi se miră şi mai mult când văzu că vorbeşte cu ea şi chiar îl întrebă: "Cum.Tu n-ai cu ce să scoţi apă. spunându -i Domnului că nu are bărbat. a zburat spre satul ei. Femeia. văd că Tu eşti un prooroc. Cel căruia i se zice Hristos. mâinile se avânt ă mereu înainte pentru a uşura înaintarea trupului. murdară şi plină de păcate.îi zise ea . Iisus i-a spus iarăşi: "Bine ai zis. atunci tu L-ai fi rugat şi El ţi-ar fi dat APĂ VIE!‖ "Doamne . rămâne încremenită de strălucirea feţei Sale. după datina evreilor în Ierusalim. cum este bine să se închine omul. "Ştiu . picioarele se lovesc de bolovanii drumului. a fost pătrunsă şi luminată până în adâncul sufletului. care ne-a dat fântâna?: Iisus i-a răspuns: "Cine va bea din apa aceasta va înseta iarăşi. că cinci bărbaţi ai avut şi acum pe acela pe care-l ai nu-ţi este bărbat. Mesia. văzându-se descoperită şi că Iisus citeşte în sufletul ei cel întinat ca într-o carte deschisă. iar în ochii şi sufletul ei arde o . Privind însă mai cu atenţie la Mântuitorul.

mândriei şi beţiei. care este în mine. Paraschevi şi Chiriachi. plină de o putere curăţitoare. Tot poporul a crezut şi a pornit cu ea în frunte spre fântâna lui Iacov. Darul şi Harul Mântuitorului pe care-L cunoscuse la fântâna lui Iacov au ajutat-o pe Fotini să se ridice mai presus de mocirla lumii acesteia şi să-i ajute şi pe alţii. Victor şi Iosif. această forţă şi putere. căci aşa zice el: "Prin Harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt şi Harul Lui. Femeia samarineancă. La început oamenii. la fântâna lui Iacov. să vedeţi pe Acela despre care ne vorbesc profeţii ‖. care aveau gurile otrăvite de apa murdară a păcatelor. Aşa şi-au sfârşit viaţa luând cununa muceniciei. Mesia cel aşteptat. nu au prea luat-o în seamă. dar au lăsat în dreapta credinţă. precum şi cu cei doi fii ai ei. Ea nu s-a lăsat însă şi cu putere şi mai mare a strigat: "Veniţi să-L vedeţi. Astfel oamenii aceştia din Samaria. n-a fost în zadar‖. lăcomiei. s-au răcorit şi s-au convins pe deplin că El este cu adevărat Iisus Hristos. a îmbrăcat şi pe apostolul Pavel. Harul lui Dumnezeu. Darul lui Dumnezeu şi Harul lui Dumnezeu sunt unul şi acelaşi lucru. prin botez. preoţii folosind la slujbe ambii termeni. ştie totul şi-i aşa de bun. Buzele ei din când în când şoptesc vorbele lui Iisus: "Dacă ai fi cunoscut tu Darul lui Dumnezeu‖. Fotis. au cunoscut şi ei acolo lângă fântână pe Mesia cel aşteptat. Cu mare dragoste şi credinţă mergea din sat în sat. Acolo şi atunci au sorbit Cuvântul cel dumnezeiesc. . aşa de iertător. mulţime nenumărată de creştini.flacără nouă. milos şi iubitor!‖ Oamenii începură să facă ochii mari şi uitându-se unii la alţii ziseră: "Niciodată n-a vorbit femeia aceasta aşa ceva. haideţi repede la fântâna strămoşului Iacov. fiind pătrunsă de Darul lui Dumnezeu. Foto. din oraş în oraş şi vestea Cuvântul lui Dumnezeu. citeşte în sufletul omului. mi-a spus toate păcatele mele. numele de FOTINI. iar femeia le-a relatat toată convorbirea ei cu Iisus. şi-a schimbat viaţa ei cea păcătoasă. Dar iat-o în mijlocul satului chemând lumea şi zicând: "Veniţi. această femeie împreună cu cele cinci surori ale ei: Anatoli. cunoscându-i trecutul ei păcătos. iar acolo şi-au predat sufletele în mâna Celui care potoleşte toată setea sufletească. iată ce lumină îi joacă pe faţă şi cât îi este glasul de convingător!‖ Au început a se strânge în jurul ei. iată. plină de poftele deşarte ale desfrânărilor. care este Sfânta Biserică. cu chip cuviincios şi evlavios a început să propovăduiască cu lacrimi în ochi cum L-a întâlnit ea pe Domnul la fântâna lui Iacov şi cum a primit de la El. au îndurat trei ani de temniţă grea şi cele mai cumplite chinuri. În vremea împăratului Nero al Romei.

Darul lui Dumnezeu este energia spirituală. de parfum şi fructe. aşa după cum soarele nimiceşte microbii. Legea veche a descoperit numai păcatul şi neputinţa de a ne elibera din braţele lui. nici o altă ştiinţă. Numai Darul lui Dumnezeu a putut face din oameni sfinţi şi mucenici. de moarte. mai ales de mândrie. nu este apreciată frumuseţea ei dumnezeiască. Cine stăpâneşte peste patimi e împărat. dar ea nu e nici gustată. Harul lui Dumnezeu este graţia care colaborează cu mintea şi voinţa noastră ca să ne ridice biruitori peste ispitele materiale. nici fizica. căci zice Duhul Sfânt prin gura Apostolului Iacov: "Dumnezeu celor smeriţi le dă Har. Darul lui Dumnezeu este ajutorul cerului. nici în carne. este apa cea vie făgăduită de Mântuitorul femeii samarinence. dar este legată. Harul lui Dumnezeu lucrează în Biserică prin Sfintele Taine. Un om înarmat cu forţa Darului devine un nebiruit. mila Fiului şi raza Duhului Sfânt prin care se arată iubirea lui Dumnezeu faţă de om. eroi ai credinţei. trebuie să ne ferim de păcate. care luptă totdeauna cu succes în războiul sufletului cu amăgirile. despre el nu vorbeşte nici psihologia. speranţei şi iubirii creştine. nu este înţeleasă. Harul e o putere necunoscută în Vechiul Testament. Harul ne face liberi şi stăpâni pentru că el ne face curaţi. mâna Tatălui. Religia noastră creştină ortodoxă nu este cunoscută. el nu se află nici în sânge. Darul său. Despre Har vorbeşte numai religia creştină. Harul este o putere necunoscută lumii. Toţi sfinţii lui Dumnezeu au propovăduit în lume învăţăturile Mântuitorului Iisus cu multă înflăcărare din Darul lui Dumnezeu.Harul lui Dumnezeu este o putere supranaturală. dar în oamenii Harului ele sunt legate. plin de voinţă. Harul sfinţeşte sufletul şi nimiceşte păcatul. Puterea ei e . forţa sfântă şi puterea Duhului pe care Dumnezeu o trimite sufletului omenesc. Harul e darul lui Dumnezeu care ajută şi desăvârşeşte natura. Un suflet plin de har e ca o grădină de flori. care vine în ajutorul sufletului nostru bolnav ca să-l vindece şi să-l întărească. În toţi oamenii patimile sunt vii. Nu numai că nu se mănâncă din hrana aceasta duhovnicească a religiei noastre. iar celor mândri le stă împotrivă‖. în special de păcatele mari. cu patimile şi ispitele cărnii.De aceea zice Sfântul Pavel: "Prin Har sunteţi mântuiţi‖. este vie patima. Darul lui Dumnezeu este focul cel sfânt care încălzeşte în dragoste inimile creştinilor. Dacă vrem să vină peste noi Harul lui Dumnezeu.

Strigaţi din convingerea inimii cu toată puterea credinţei. de chemare. binele cu răul. Aceste păsări însă au numai chip de viaţă. e nevoie de lucru. căci numai aşa veţi împlini datoria de creştini adevăraţi. ca lumea să vină să vadă. căci lumina s-a încăierat cu întunericul. dar faptele sunt păgâneşti. Opriţi răul oriunde îl întâlniţi. Lupta e în toi. E bine să pornim cu toţii la lucrul femeii samerinence şi să începem să-i trezim pe cei din jurul nostru din amorţeală şi nepăsare. E o datorie sfântă din partea noastră. Pângăritorii trebuie înfieraţi. luaţi-i pe drumul binelui şi al credinţei. ca la începutul păgânismului. alţii cad în păcatele cele grele ale beţiei. în altă parte mierla cu ciocul deschis. adevărul cu minciuna. De aceea mulţi se vor prăbuşi din nenorocire în nenorocire şi vor pieri pentru totdeauna. gata să cânte. parcă stă să zboare. umplute cu paie. certaţi şi pedepsiţi copiii când înjură şi-şi bat joc de lucrurile sfinte. defăimătorii reduşi la tăcere. viaţa cea sufletească este moartă. Oamenii nu se mai hrănesc cu Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa şi creştinii noştri. Aveţi îndrăzneală şi vorbiţi cu convingere. care este fântâna lui Iacov ş i care are apa cea vie ce-l poate face pe om fericit. căci lumea trăieşte în întuneric. De aceea căutaţi să apăraţi dreapta credinţă ortodoxă când este atacată. Sfintele Taine sunt luate în bătaie de joc şi pretutindeni se ridică hulitori împotriva lui Dumnezeu şi a sfinţilor. Creştinii noştri s-ar putea asemăna cu nişte păsări împăiate. pentru că nu este duh în gura lor. a creştinilor care cunoaştem credinţa. Cei care aţi vizitat un muzeu de păsări împăiate aţi văzut că parcă te afli aievea într -un codru. Această apă îi aduce . sunt doar cu chipul creştini. aduceţi-i în faţa Altarului. următori ai dreptei credinţe şi vă veţi asemăna cu samarineanca din Evanghelia de astăzi. fac unele forme creştineşti. Trebuie să se sfârşească odată cu această ruşine care nu se întâlneşte în nici o altă parte. dar nu este duh de viaţă în ei. Creştinii noştri se ţin de anumite date. desfrânărilor. să pună degetul ca Toma şi să cunoască adevărul religiei noastre. Lumea este stăpânită de cele mai sălbatice păcate. să dăm ajutor acestor suflete care se pierd din neştiinţă pe diferite căi. care nici în păgânism nu se găseau.neştiută. Vezi colo un vultur cu aripile întinse. în altă parte o lebădă pluteşte pe apă şi aşa mai departe. avorturilor. vorbiţi -le despre dragostea lui Hristos. în inimă şi în viaţa lor. nu mai vin la Biserică. încurajaţi pe cei şovăielnici. căci dureros lucru este să vezi numele lui Dumnezeu hulit. poartă nume de sfinţi. luminaţi pe neştiutori. treziţi pe prieteni şi necunoscuţi. Treziţi pe membrii familiei. nedreptăţilor şi tuturor înşelătoriilor. Unii cad în ghearele sectanţilor. în realitate sunt moarte.

să nu fim cu două feţe . Duceţi-vă şi spuneţi-le despre fântâna aceasta cu apă vie şi de Mesia care ne vorbeşte Cuvântul adevărului. până când nu se închid uşile. să vă aduceţi bărbaţii la Biserică şi să vă cununaţi. iar bietul suflet . Aleargă în sus şi în jos. Sfinţii prooroci ne spun că. aşa cum s-a refăcut şi femeia samarineancă. până nu se sparge găleata. să nu păţim şi noi cum a păţit o femeie care şi -a uitat copilul în leagăn când îi luase casa foc. Cei mai mulţi pe patul morţii se trezesc că şi -au uitat sufletul. fiindcă atunci vor plânge în zadar. fraţi creştini. duhovnicii cei iscusiţi. îi înviorează sufletul omorât de păcate şi îl mângâie în toate necazurile lui. Să ne trezim dacă vrem să ne mântuim. a urât viaţa ei cea păcătoasă şi s-a întors cu tot sufletul la Dumnezeu. în zilele din urmă Dumnezeu va lua Harul Său şi se vor rări învăţătorii cei adevăraţi. să mănânce. hainele. Să fim atenţi cu sufletul nostru. Pe Domnul Hristos şi astăzi. El trimite mamele să vină aici cu copiii şi nepoţii. Când şi-a adus aminte de el. şi de aici vă trimitem pe cele necununate acasă. căci fiecare aveţi de adus pe câte cineva la fântâna lui Iacov. să-şi umple şifonierele cu haine.copilul acesta din noi . să chefuiască. Spuneţi-le şi grăbiţi-vă cu toţii să vină acum. l-am pierdut pentru totdeauna. Sufletul ei s-a schimbat îndată. dar mai înainte nu i-a trebuit spovedanie şi . de sufletele şi trupurile lor. târgul s-a închis. care trăise cu şase bărbaţi în concubinaj. căci îndată s-a hotărât să lase murdăria păcatelor şi să urmeze Bunul Învăţător. viaţa ei s-a luminat. una spre Dumnezeu şi alta spre diavol.mulţumire sufletească. aici în Biserică. S-a grăbit sărmana mai întâi să-şi scoată banii. căci copilul arsese împreună cu leagănul. să imităm pe Hristos şi urmaşii LUI. Multora dintre noi ni s-a întâmplat să vedem pe câte cineva că moare şi cere preotul pe patul morţii. căci nu mai este vreme de pierdut şi Dumnezeu va cere socoteală pentru atâţia ani de aşteptare. Cuvântul lui Dumnezeu i-a pătruns în inimă. adică Sfânta Liturghie va înceta aproape de tot. căci un singur suflet avem şi. era prea târziu. vă trimite pe toţi care v-aţi adunat aici astăzi. Întocmai aşa fac mulţi cu sufletul lor. Ea.e uitat şi părăsit în focul păcatelor şi al pieirii veşnice. iar neguţătorii au plecat departe în ţara cea de sus. îl găsim la fântâna lui Iacov. căci bunătăţile s-au vândut. până când nu seacă fântâna. se străduiesc să -şi strângă bani. dar copilaşul l-a uitat adormit în leagăn. iar Jertfa cea necurmată. Să ia aminte femeile noastre creştine de astăzi care trăiesc cu bărbaţii lor fără binecuvântarea Bisericii şi să se hotărască a nu-şi mai bate joc de credinţa lor. dacă nu îngriji m de el. dar atunci e prea târziu.

şi-a pierdut vindecarea. fraţi creştini. din pricina amânărilor pe care noi le facem mereu. cu mâinile în buzunar. că te poţi ruga şi acasă. la biserică. uitându-se liniştit în depărtare. Aflând că trenul tocmai plecase. într-o gară mare. dar totuşi a plecat acolo unde trebuia. veniţi la fântâna lui . Fugea bietul om abia putând să-şi tragă sufletul. mergerea noastră la doctor. După plecarea trenului. aceasta era închisă şi n-a mai putut să-şi scoată biletul. să ne silim să nu pierdem trenul mântuirii noastre.la biserică . se duc doar cei bătrâni. Veniţi la Dumnezeu. o. la duhovnic. ucigaşul acesta de demon nu-l lasă pe om să se întoarcă la Dumnezeu. că n-ai păcate. fraţi creştini. spunându-i că trenul vine şi a doua zi. Ş i tot aşa diavolul îi spune tot mereu omului la ureche că e prea devreme să mergi la biserică. Cu toţii am văzut câte o dată poate pe cineva care a sosit prea târziu la gară şi a scăpat trenul. Dar omul nostru răspunse: "O. Vede omul plecând pe mulţi din viaţa aceasta de moarte năprasnică şi-i conduce chiar el la cimitir. Această întâmplare m-a făcut să cuget asupra multor cazuri când. că eşti tânăr şi mai ai mult de trăit. 80 de ani. Tot aşa se întâmplă şi cu cele sufleteşti. De aceea. a început a se văita şi a se întrista. Să se grăbească să vină până nu e prea târziu. dacă nu s-ar duce mai devreme. mâine e prea târziu. că am aflat pe Mesia. amânând mereu. veniţi.Un om care nu-şi poate plăti datoriile la timp plăteşte amendă sau aceasta se majorează şi exemplele de acest fel ar putea continua. Când a intrat în casa de bilete. că acolo. pentru că aşa este omul. Acestora nimenea nu le garantează mântuirea. Când te uiţi în cimitir. Un bolnav care amână mereu operaţia. nenorocitul de mine. cu ţigara în gură. 30 de ani şi tot mai rar bătrâni de 70.împărtăşanie. Astfel. Mâine poate fi prea târziu. începe a se tângui că nu a venit mai devreme şi astfel omul nostru. dar cu multă grijă şi aflând că a venit prea târz iu. nu i-a trebuit biserica. la spovedit. dar el tot nu crede că într-o zi îi vine şi lui rândul să-l ducă alţii acolo. ca şi o floare care se veştejeşte şi-apoi moare. nemaigăsind nici loc în vagon. atunci când durerile se înteţesc se hotărăşte şi pleacă. poate pierde examenul. nu. Un şcolar. căci astăzi se judecă procesul meu. pierdem trenul şi apoi aflăm şi ne văicărim fără folos. soseşte în gară un alt călător. crezând că trenul a întârziat. cu siguranţă voi fi condamnat‖. Cineva caută să -l încurajeze. am văzut cum un soldat întârziat alerga să prindă trenul tocmai când ieşea din staţie. să se lase de păcate şi să-şi îndrepte viaţa. Căci duhurile necurate atâta ne îndeamnă să tot amânăm venirea noastră la gară . vezi pe cruci scrise mai multe suflete care au trăit aici până în 20. liniştit. Aşa stând eu într-o zi pe o bancă. iar boala e înaintată.pentru a prinde trenul mântuirii.

ca să nu mai fim neputincioşi şi să slujim materiei. Dă-ne Doamne Harul Tău. nu putem face nimic. să ne trezească conştiinţa. fără să ne lăsăm de păcate. ne spune Sfânta Evanghelie. în biserică. dar e şi drept. Dumnezeul puterilor. Cuvântul adevărului. pe care L-ai dat sfinţilor Tăi. se revarsă din mâna lui Dumnezeu. Duhul Tău să se coboare în noi. căci fără de el şi fără Tine. să ne întărească voinţa şi să ne sfinţească viaţa. învăţându -i. aşa cum L-au rugat samarinenii să rămână la ei. Darul şi Harul Său mântuitor. mântuieşte-ne şi ne păzeşte pe noi. Dumnezeule cu Harul Tău. trimite Harul Tău peste noi ca să ne lumineze mintea. să se întoarcă la Dumnezeu. Să alergăm şi noi. . al milei şi al indurărilor. iar Iisus. căci numai aici.Iacov ca să luaţi apă vie. să spunem celor ce vor să-şi salveze sufletul să vină la Iisus. că nu se poate sluji la doi domni. Iisuse. a rămas în cetatea lor două zile. fiindcă Dumnezeu e bun. Să nu ne înşelăm gândindu-ne că Dumnezeu ne iartă fără să ne întoarcem la El. Apără-ne. căci numai aşa vom primi. să luaţi Darul şi Harul ceresc. aşa cum am făgăduit prin naşii noştri la botez. Trebuie să ne lepădăm de satana şi de lucrurile lui. Chemaţi-L pe Mântuitorul Iisus Hristos şi rugaţi-L să intre în casele dumneavoastră. Amin. De aceea a rânduit o zi de judecată pentru toată lumea şi chinurile iadului le -a rânduit pentru cei care ascultă de diavolul. miluindu-i şi săturându-i pe toţi cu Cuvântul lui Dumnezeu. de la Dumnezeu. fără pocăinţă. Rugăciune Doamne. ca femeia samarineancă.

înălţimea şi adâncimea învăţăturilor noii religii creştine. din răspunsul Mântuitorului. învăţăm două lucruri: întâi că Dumnezeu este duh. deschide pentru toate popoarele lumii. Cuprinsul Evangheliei de astăzi. 24) Iubiţi credincioşi. când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr" şi apoi continuă: "Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină. pe care l-am auzit acum. a crudului împărat Nero. spune Mântuitorul. cunoscuta pericopă evanghelică. în timpul celei dintâi persecuţii creştine. deşi vecini şi înrudiţi între ei. Iubiţi credincioşi.Părintele Sergiu Roşca . din Duminica Samarinencii. ţinut locuit de samarineni. asupra unuia dintre adevărurile de temelie ale învăţăturii noastre creştine şi anume asupra răspunsului pe care l-a dat Mântuitorului femeia samarineană. dispreţuindu -se reciproc.Predică la Duminica Samarinencii "Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină. în cuvântul nostru de astăzi. sufletul nostru rămâne adânc impresionat de sublimul. al cărei nume era Fotini şi care şi-a sfârşit viaţa în mod martiric. perspectivele unei noi viziuni. 23-24). nematerială şi . trebuie să I se închine în duh şi în adevăr!" (Ioan 4. ce se desprind din textul Evangheliei. sau în Ierusalim?" Răspunsul îl cunoaştem cu toţii. asupra relaţiilor dintre om şi Dumnezeu şi asupra legăturilor dintre oameni. mântuitoare. şi acum este. Din multele şi înaltele învăţături sau principii creştine. totuşi îl repetăm pentru reimprospătarea şi întipărirea lui în mintea şi în sufletul nostru: "Dar vine ceasul. de Mesia cei prezis de prooroci . trebuie să i se închine în duh şi în adevăr" (Ioan IV. nu erau în legături de prietenie.unei simple femei din oraşul Sihar din Samaria. sau numai ascultând astăzi. cu care evreii. ne vom opri. la întrebarea acestuia: "Unde trebuie să ne închinăm . care cuprinde convorbirea Mântuitorului Hristos cu femeia samarineancă. în cea de a cincea Duminică de după Sfintele Paşti. adică fiinţă pur spirituală. citind. descoperită de însuşi Fiul lui Dumnezeu. redate cu atâtea amănunte de Sfântul Evanghelist loan.pe muntele Garizim din Samaria.

Pentru aceasta. unii nu L-au găsit pe Dumnezeu în natură. să-I mulţumească şi să dobândească de la El ajutorul şi bunătăţile pe care numai El le poate da. rugăciune scurtă. atotputernicia şi bunătatea. El nu sălăşluieşte numai în Templul din Ierusalim . Pe aceste două adevăruri de temelie se reazimă şi cultul nostru creştin. rugăciunile lungi şi făcute mai mult de formă ale păgânilor şi iudeilor. în care se află chipul şi asemănarea Sa. sau îl chemăm în ajutorul nostru. care va rămâne pentru vecie modelul neîntrecut şi dumnezeiesc al rugăciunii creştine. Dacă nu-L vom găsi pe Dumnezeu mai întâi aci. nici în navetele spaţiale. din sufletul său din duhul nostru. nu-L vom găsi nicăieri. înţelegem formule şi mijloace prin care omul caută să intre în legătură cu Dumnezeu. în sufletul nostru. Acestea sunt cele două mari adevăruri pe care Mântuitorul le formulează în răspunsul dat samarinencii: spiritualitatea fiinţei lui Dumnezeu şi interiorizarea legăturii noastre cu El. sunt înlocuite de Mântuitorul cu rugăciunea domnească"Tatăl nostru".cum credeau iudeii. Dar oare ce înseamnă a ne închina lui Dumnezeu"în duh şi în adevăr?" Se ştie că prin cult divin. Cultul acesta sau închinarea aceasta trebuie să fie mai întâi spirituală. Pentru aceasta. nu L-au văzut prin telescop. să-L cinstească. ci dinlăuntrul nostru. dar atotcuprinzătoare şi atât de minunată. căci Dumnezeu nu are trup material. cum pretindeau samarinenii. Dumnezeu nu este aici sau acolo. Numai rugăciunea pornită din inimă curată şi smerită -asa cum spune psalmistul . trebuie să fie potrivită cu fiinţa Sa.e primită de Dumnezeu.în al doilea că şi închinarea. Pentru a-L descoperi pe Dumnezeu. sau adorarea pe care I-o aducem. nici în idolii cu chipuri de oameni sau de animale. pe care îi adorau păgânii. în noi înşine. El este veşnic şi pretutindeni prezent şi poate fi găsit oriunde şi oricând ne gândim la El sau II invocăm. pentru că nu L-au avut mai întâi în sufletul lor. El este duh sau spirit. adică toate slujbele şi rânduielile sfinte. Cel dintâi altar şi cel dintâi tron al dumnezeirii sunt inima şi sufletul omului. nu trebuie să plecăm din sfera eului nostru. . pentru a-I simţi prezenţa. prin care Biserica şi credincioşii cinstesc pe Dumnezeu. să-I simtă prezenţa. să-L slăvească. sau pe muntele Garizim. adică să aibă tot un caracter spiritual duhovnicesc. Numai ceea ce izvorăşte din inimă sau din suflet ajunge la Dumnezeu şi îl cinsteşte cu adevărat.

suntem alcătuiţi din trup şi din suflet. a fost slujba sfintei înmormântări. fost membru şi preşedinte al Academiei Române. Aceştia uită însă că dacă Dumnezeu este duh. adică îndoielnice. renumitul profesor de psihologie la Universitatea din Bucureşti. singura lui mângâiere. am înţeles misterul său. prin apa sfinţită a botezului. care i-a redat nădejdea şi credinţa într-o viaţă viitoare şi fericită în care a trecut copilul său. să ne închinăm Lui în întregimea fiinţei noastre. ajutată de harul sfinţilor. Biserica a întocmit rânduielile de rugăciune. că într-o situaţie nefericită pentru un părinte. Frumuseţea acestui cult. care alt mijloc ar fi putut să dea sărmanului tată. de cântări. din care se revărsa o influenţă atât de binefăcătoare asupra neamului meu întreg". mângâierea de care el avea atâta nevoie? Care alt mijloc l-ar fi putut reda lumii cu nădejdea în suflet şi cu dragoste pentru oamenii săi? Din acea zi. continuă filosoful. care a adus la picioarele lui Hristos cele mai mari popoare ale lumii. sunt prea bine cunoscute ca să mai fie nevoie să insistăm. Este adevărat însă că unora li se pare cultul nostru prea încărcat de forme şi de lucruri materiale şi ca fiind în contradicţie cu închinarea în duh şi în adevăr. Pe temelia aceasta. adică de la venirea în lume a Mântuitorului. dar şi cu trupul. însoţită de atâtea simboluri ale acestei Biserici. pe care le adunasem din cele văzute în ţări străine şi de aici înainte am ascultat cu adânc respect slujba. pusă de Domnul însuşi. cât se poate de scurt. a Sfântului Duh. prin puterea sfântului mir. prin taina mărturisirii şi a sfintei împărtăşanii şi prin celelalte taine şi ierurgii creştine. adică şi cu sufletul. într-una din lucrările sale. Redăm textual ultimele însemnări ale acestui filosof: "Doamne. Din acea zi am alungat din mintea mea toate gândurile sceptice.De acum înainte. ci smerenia şi pocăinţa sinceră. izvorâte din inimă. suntem deci datori să cinstim pe Dumnezeu. în schimb. Vom reda totuşi în rezumat. este vorba de Constantin Rădulescu-Motru. precum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: . noi. taina cultului ortodox. care şi-a pierdut unicul copil. în întregimea lui. care povesteşte. nu sacrificiile de ţapi şi de viţei vor spăla conştiinţele încărcate de păcate ale oa menilor. de citiri şi de acte sfinte din slujbele celor şapte laude şi celelalte slujbe. cultul acesta alcătuieşte una din comorile cele mai de preţ ale credinţei noastre creştine ortodoxe. cuvintele unuia dintre cei mai însemnaţi filosofi români. care i-a adus liniştea sufletului. prin care Biserica binecuvântează şi sfinţeşte viaţa omului în momentele şi împrejurările ei mai de seamă. de care vorbeşte Mântuitorul. influenţa binefăcătoare a lui asupra sufletului omenesc. decedat în anul 1957. apa cea vie ce s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli în ziua Cincizecimii şi care lucrează şi va lucra până la sfârşitul acestei lumi. adică spirit pur.

izvorâtă din inima noastră. vinul. ale unor simţăminte religioase. decât semne văzute ale închinării în duh şi adevăr. în cult. nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu" (Ioan 3. căci El a spus: "Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu. Şi aşa este cu toate Sfintele Taine şi cu toate lucrările sfinte săvârşite de Sfântul Duh în Biserică. prin apa văzută a botezului. care se exprimă. pentru îndurările lui Dumnezeu. Aşadar. Când ne adunăm în Biserică pentru rugăciune. îl avem prezent pe însuşi Domnul. bineplăcută lui Dumnezeu. sunt expresii ale unor stări sufleteşti. sfintele odăjdii şi altele . pentru că toate formele văzute din care este alcătuit cultul divin au un înţeles şi un caracter pur spiritual. metanii . noi ne aducem aminte de patimile şi răstignirea Domnului. închinarea pe care noi. este o adevărată cinstire a lui Dumnezeu. este o închinare în duh şi adevăr. 20). lucrurile materiale ne descoperă pe cele spirituale. sfintele vase. când ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci. sfântă. prin mişcări ale trupului . Prin toate semnele exterioare. 20). împlinind sfatul Sfântului Apostol Pavel. acolo voi fi şi Eu în mijlocul lor" (Matei 18. 5). Calea văzută ne înalţă cu gândul la cele nevăzute. untdelemnul. Totul în cultul nostru ortodox are o înaltă semnificaţie spirituală. Închinarea pe care o aducem lui Dumnezeu cel nevăzut. luând parte astfel. XII. nu sunt altceva. ca unele care sunt ale lui Dumnezeu" (I. Însuşi Mântuitorul vorbeşte de această unitate strânsă dintre spirit şi materie.sau prin folosirea unor lucruri materiale precum apa la botez. cele naturale ne conduc spre cele supranaturale. care zice: "Vă îndemn deci. însemnare cu semnul Sfintei Cruci. prin cuvintele spuse fariseului Nicodim: "De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh. ale credinţei noastre în Dumnezeu. Corinteni VI. izvorând din acea rădăcină . Totul în cultul nostru ne duce cu mintea la cele cereşti şi tinde să ne apropie de cele spirituale duhovniceşti. creştinii ortodocşi o aducem lui Dumnezeu. prin cultul sfintei noastre Biserici. toate formele externe ale cultului divin. semne văzute.ingenuncheri. trupul nostru se asociază cu sufletul nostru. prin sfinţii ei slujitori. nevăzută a Duhului lucrează deci."Preamăriţi pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru. ale iubirii noastre faţă de El. 1-2). ca închinarea voastră cea duhovnicească" (Rom. Tot ce se săvârşeşte în sfintele locaşuri de cult. fraţilor. sau se face văzută. trebuie însoţită de închinarea din afară. în Biserică. să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie. pâinea. Aşa de exemplu. la preamărirea lui Dumnezeu. Puterea spirituală.

dătător de viaţă. în adorarea lui Dumnezeu. al apei celei vii. prin femeia samarineancă. adevărul. se impune mai multă linişte în sfintele noastre locaşuri de închinăciune. la fântâna bătrânului Patriarh Iacob. pe care să-L slăvim şi Lui să ne închinăm în duh şi în adevăr. despre care Mântuitorul Hristos spune. când se slujeşte. aşa cum a făcut şi femeia samarineancă din Evanghelia de astăzi. ai dreptăţii. jertfa cea fără de sânge a Fiului lui Dumnezeu.nevăzută. ai dragostei şi ai tuturor principiilor creştine.fântâna ale cărei ruine se văd şi astăzi. să fim propovăduitori ai binelui. popasul Mântuitorului Hristos la fântâna patriarhului lacob din Sihar . dar inima lui este departe de Mine " (Matei. decât închinarea în duh şi în adevăr. să se întemeieze pe iubirea adevărată pentru Dumnezeu şi faţă de oameni. care este în duhul sau în sufletul nostru. Acolo. Amin ! . Mântuitorul Hristos a descoperit tuturor neamurilor. despre care vorbea şi Mântuitorul în conversaţia cu femeia samarineancă. mai multă concentrare şi înălţare a minţii noastre spre adevărurile sfinte şi spre îndeplinirea poruncilor lui Dumnezeu. aşa cum spune psalmistul. ne-a dat nouă prilejul de a gusta câteva picături din izvorul de apă vie. prin cântarea omofonă sau obştească."toată suflarea să laude pe Domnul". să izvorască din inimă şi sufletul nostru. Să nu facem precum poporul iudeu. prin glasul Evanghelistului Matei: "Poporul acestaa Mă cinsteşte cu buzele. ce ni s-a dat prin Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. dar mai ales în locaşurile noastre sfinte. 15. să căutăm în tot timpul vieţii noastre să sorbim din plin sfintele Sale învăţături. din frumuseţea şi splendoarea cultului nostru ortodox. căci. noi vom cunoaşte darul lui Dumnezeu. În acelaşi timp. în casa de rugăciune a lui Dumnezeu. Ştiind că Mântuitorul Hristos este izvorul cel nesecat al vieţii. acum şi în veci. după cum ne relatează cei ce au vizitat Locurile Sfinte. din harul Său dumnezeiesc. o participare mai activă la sfintele slujbe. să îndeplinim poruncile Lui şi să-I aducem în tot timpul cuvenită închinare în duh şi în adevăr. apă ce izvorăşte continuu din învăţătura divină a Mântuitorului Hristos. unde se aduce de fiecare dată. în felul acesta. ai adevărului.8). Iubiţi credincioşi. că Dumnezeu este pretutindeni şi că rugăciunea către El se poate face oriunde. Toate acestea nu înseamnă altceva. Principalul este ca totul în închinăciunea noastră.

şi de aceea nu Se află numai într-un singur loc. Mântuitorul Iisus îi spune femeii că Dumnezeu nu este trup. dacă ne înălţăm pe aripile rugăciunii cu gândul la El. Faptul că noi găsim mai mult îndemn la rugăciune în biserici nu contrazice acest cuvânt al Mântuitorului. ci pretutindeni. înseamnă a socoti că Dumnezeu este numai în acel loc. în toate e adus jertfă la Sfânta Liturghie pentru păcatele noastre şi ale morţilor noştri. la îndemâna tuturor. A spune că numai într-un anumit loc se poate aduce închinare lui Dumnezeu. pentru că bisericile sunt şi ele răspândite în toate localităţile. Cuvintele pe care le-am aşezat în fruntea acestei predici au fost spuse de Mântuitorul Iisus Hristos. (Ioan IV. ca şi pentru ajutorul nostru în viaţă. aşadar. Or. Prof. toţi iudeii să se închine lui Dumnezeu. pe El. Iar bisericile sunt între casele noastre şi puterea jertfei lui Hristos din biserici se întinde peste şi prin casele noastre şi noi Îl simţim. Acum e prezent Hristos cu trupul şi cu sângele Lui în toate bisericile de pretutindeni. ci Duh. 24). ci modul în care se aduce. deci că Dumnezeu este mărginit şi trupesc.Predică la Duminica a V-a după Paşti (a Samarinencei) «Duh este Dumnezeu şi cel ce se închină Lui se cade să I se închine cu Duhul şi cu adevărul». în drumurile şi în ocupaţiile noastre. Dumitru Stăniloae . sau în muntele Garizim.Pr. oriunde ne poate auzi şi primi rugăciunea. ca răspuns la întrebarea femeii samarinence: unde se poate aduce cea mai bună închinare lui Dumnezeu: în Ierusalim. cu darul şi cu ajutorul Lui pretutindeni. unde trebuiau să meargă.«Căci Domnul aproape . pe când în vremea Testamentului Vechi nu exista decât templul din Ierusalim. măcar din când în când. cum susţineau iudeii. Mântuitorul învaţă prin aceste cuvinte pe femeia samarineancă — şi prin ea pe noi toţi — că nu locul contează când se aduce închinare lui Dumnezeu. cum afirmau samarinenii.

nu-şi dădea fiinţa sa lui Dumnezeu când se închina. În schimb. fiinţa noastră. Omul. ca să arate că închinarea cu Duhul şi cu Adevărul este opusă închinării din Vechiul Testament. pretutindeni. două cărţi mari. care constă în aducerea de jertfe de animale în templul din Ierusalim. ca Duh. dar lui Dumnezeu îi este mai scump sufletul nostru. Mai mult se dă omul lui Dumnezeu prin sufletul său decât prin anumite lucruri exterioare ale sale. cuvinte pline de înţeles dumnezeiesc. Este o uşurare care face şi ea cu putinţă închinar ea în orice clipă şi în orice loc. ne cere să ne dăruim fiinţa noastră întreagă. pentru ca să-I aducem închinare. Nimeni nu poate scoate la arătare tot înţelesul lor. inima noastră. Hr. Acestea sunt cuvinte mari. 28). 15) şi «în El trăim şi ne mişcăm şi suntem» (Fapte XVII. adică sfinţindu-ne. Domnul Hristos a adus oamenilor o nouă uşurare în închinarea ce o aduc lui Dumnezeu. iar aceasta este spre cel mai mare folos al nostru. curăţind -o de toate gândurile şi faptele urâte şi întărindu-ne spre cele bune. Prin aceasta. ne vom mulţumi şi noi să punem în lumină numai câte ceva din bogatul lor conţinut. Dar Mântuitorul nu S-a mulţumit să spună samarinencii .şi prin ea nouă numai că Dumnezeu este de faţă. un sfânt părinte al Bisericii vechi. aducându-Se pe Sine ca jertfă nesfârşit mai preţioasă decât toate acele jertfe. Sfântul Chiril din Alexandria. ci dădea o parte din bunurile sale exterioare. putem şi trebuie să-I aducem închinare în orice loc şi în orice zi. IV. . că El a adăugat şi o învăţătură despre modul cum trebuie să-I aducem închinare lui Dumnezeu. aceasta uşurează foarte mult pe credincioşi ca să -şi îndeplinească datoria şi pornirea sufletească de a se închina lui Dumnezeu şi dă putinţa ca ea să se poată face în orice zi şi la orice oră din zi. căci nu putea sângele de tauri şi de viţei să cureţe conştiinţele cum poate să cureţe sângele lui Hristos — spune Sfântul Apostol Pavel. Hristos ne-a scăpat de drumuri şi de cheltuieli mari. în continuarea jertfei Sale de pe altarele bisericilor. de aceea. această putinţă şi datorie de a preamări pe Dumnezeu în tot locul pune în lumină cu mult mai vie măreţia lui Dumnezeu decât într-un singur loc. Închinarea noastră trebuie să fie «în Duh şi Adevăr» — a spus Mântuitorul.este» — spune Sfântul Apostol Pavel (Filip. Hristos ne-a despovărat de aceste jertfe. El ne cere acum numai să ne unim fiinţa noastră cu El. căci Dumnezeu Se sălăşluieşte astfel în toate cutele fiinţei noastre. înainte de Hristos. Pe de o parte. Pe de alta. a scris pe la anul 430 d. şi că deci.

Iată legătura între învăţătura că Dumnezeu e Duh şi deci pretutindeni şi între trebuinţa de a te ruga cu toată simţirea. dar încă suntem de multe ori robii altei închinări externe. când prin toată poziţia noastră arătăm celui cu care vorbim că suntem cu gândul în altă parte. un credincios care se roagă cu duhul dă dovadă că duhul său e înălţat şi încălzit de duhul lui Dumnezeu. Dar Mântuitorul ne cere să ne rugăm şi «în adevăr» sau «cu adevărul». Cine se roagă cu gândul concentrat. când nu suntem atenţi la ceea ce spunem. când atenţia noastră este împrăştiată. prin el strigăm în rugăciunea noastră cu inima plină de afecţiune către Dumnezeu: «Avva. Se spune că de câte ori un preot sau de câte ori un credincios care se roagă cu tot sufletul adunat în rugăciune. Părinte» (Rom. Desigur. când gândul nostru nu stă ţintă la Cel Căruia ne rugăm. Noi nu ne rugăm în duh atunci când ne rugăm numai cu buzele. căci a ne ruga «cu duhul» înseamnă a ne ruga cu cele dinlăuntru ale noastre. Cine nu se roagă din inimă nu are în cuvintele sale. Câtă neplăcere producem celui ce ne ascultă când îi vorbim numai cu gura. când din pricina aceasta cuvintele noastre sunt reci şi noi nepăsători. cu cât mai jignitoare este această lipsă de respect când vorbim de Dumnezeu numai cu buzele. cu gândul că vorbim cu Dumnezeu. în fiinţa sa iradierea care să meargă la inima lui Dumnezeu şi la inima celor din jur. că atrage şi pe cei din jur în adâncul liniştit al rugăciunii. că suntem în faţa Lui. când duhul nostru nu participă la rugăciune. e ca o putere oarbă pe care trebuie s -o sileşti prin gesturi şi cuvinte ciudate. Duhul dumnezeiesc ne face vii în rugăciunea noastră. pentru aceştia. că s-a pus prin aceasta în legătură cu Dumnezeu şi că prin puterea duhului dumnezeiesc simte faţă de Tatăl Ceresc căldura iubirii de fiu.Noi am scăpat astfel de jertfele exterioare ale animalelor. Cineva a spus: numai ce iese din inimă merge în inimă. Duhul vine în ajutor neputinţelor noastre în rugăciune. că întinde în jurul lui duhul rugăciunii. De câte ori nu întâlnim credincioşi şi mai ales credincioase care nu ştiu cui se roagă şi cer lucruri necuvenite. lipsite de înţeles ca să ţi se împlinească o . iar în al doilea rând să ştim ce să cerem în rugăciunea noastră. se arată convins de cuvântul Mântuitorului că Dumnezeu ca Duh e pretutindeni şi deci şi în locul unde se roagă în acea clipă. Aceasta înseamnă în primul rând să ştim cum ne rugăm. dacă lipsa de respect e ceva jignitor chiar faţă de semen. Dar. Dumnezeu. 28). cu sufletul încredinţat că Dumnezeu e în faţa lui. iar gândul ne este în altă parte. cu simţirea noastră. nu are o faţă lămurită. că nu-i acordăm propriu-zis nici un respect. cu duhul. VIII.

Să ne rugăm şi pentru sănătatea şi cuminţenia noastră şi a copiilor şi a fraţilor noştri. Credinciosul trebuie să ştie că Dumnezeu este Tatăl. din calea unor succese exterioare. IV. De asemenea şi pentru pacea şi buna înţelegere între toţi oamenii. să se dea la o parte o piedică din calea îndeplinirii plăcerilor tale. pentru iertarea păcatelor noastre. de iubire de Dumnezeu şi de oameni ca să devenim vrednici de împărăţia veşnică a iubirii. un interes egoist. Acolo nu poate fi nici rugăciune adevărată. Se cuvine deci să rugăm pe Dumnezeu să ne dea puterea «să păzim unitatea Duhului în legătura păcii». 3). a izbândirii asupra unor semeni. e cel în care ne întâlnim şi ne simţim toţi una. că acesta a luat trup şi suflet omenesc. Duhul e bunul comun al tuturor. e deschiderea şi voinţa de prietenie şi de bună înţelegere a celui credincios cu orice om. asigurându-ne şi nouă la sfârşitul timpului învierea pentru vecie. cum spune Sfântul Apostol Pavel (Efes. în biruinţa pornirilor noastre de ură. nu este Duhul. ca să ne putem mântui. ca să putem răspunde cu iubirea noastră la iubirea lui Hristos Domnul şi să sporim în pace şi comuniunea cu toţi credincioşii şi cu toţi oamenii cu care ajungem în legătură. . în lucruri rele şi nefolositoare. că până suntem pe pământ ne conduce prin Duhul Său cel Sfânt pe un drum de îmbunătăţire şi desăvârşire neîncetată. Fiul şi Duhul Sfânt. că a înviat. Că Tatăl a trimis dintr-o neţărmurită iubire faţă de noi pe însuşi Fiul Său Unul Născut în lume. e cel ce dă fiecărui om un alt dar. Acestea trebuie să le ştim şi să le cerem. dar şi pornirea de a folosi darul său spre folosul altora. religia se confundă cu un fel de vrăjitorie şi omul nu iese din aceste fapte cu nici un folos pentru îmbunătăţirea lui sufletească şi pentru mântuirea lui. de mândrie şi de invidie împotriva semenilor noştri. Să ne rugăm să fie cu noi duhul iubirii de Dumnezeu şi de oameni. Să rugăm pe Dumnezeu pentru mântuirea noastră şi pentru creşterea puterilor noastre sufleteşti spre toate cele bune. numai ca să te poţi arăta mai tare ca ei.poftă oarecare. În toate acestea. Unde este dezbinare şi duşmănie. rugăciune «în duh». Căci Duhul Sfânt este puntea de unire între credincios şi credincios. că S -a răstignit din aceeaşi iubire faţă de noi. să nu ne rugăm pentru izbândirea noastră în plăceri uşoare.

publicată în rev.Rugându-ne «în duh şi în adevăr». Glasul Bisericii. Stăniloae . dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi părtăşia Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi» (II Cor. D. pag. 5-6/1966. XIII). vom putea să simţim tot mai mult ce mare lucru se cuprinde în binecuvântarea aceluiaşi sfânt apostol: «Darul Domnului nostru Iisus Hristos. Prof. nr. 377-380) . (Pr.

şi să adape cu apa cea vie pe cea înflăcărată amarnic după lucruri netrebnice. a zis: Dă-Mi apă să beau. şi mergi de cheamă pe bărbatul tău! Iar ea.a Samarinencei "Veniţi şi scoateţi Apa Nemuririi!. apă de la dânsa a cerut. . 2). şi pe cel pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat ţie. striga mulţimilor.. cât mai ales de cer: " Lângă fântâna lui Iacov. cu adevărat. Căci ce se întâmplă acolo. vrând să atragă spre Sine.5-42). gls. a venit la fântână. Cel impreună-veşnic. 6). pe care văzând-o Mântuitorul. mirându-se de acel cuvânt şi alergând în cetate. un pic destarat. Cel Ce a spânzurat pământul pe ape. în raport cu spaţiul dintâi al Edenului. " Fiul şi Cuvântul Tatălui." vecerniei ne arată. în fond. minune! Cel Ce este purtat pe heruvimi stătea de vorbă cu o femeie păcătoasă. ca un îndurat şi de oameni iubitor" (Slavă. o dată în plus. Cel Ce acoperă pământul cu nori. cheamă cu sine bucuria. Dr. Izvorul tămăduirilor. Cel Ce revarsă izvoarele şi limanurile apelor. nu ţine numai de neamul samarinenilor.Predică la Duminica a V-a după Paşti . a zis: Nu am bărbat! Şi învăţătorul a grăit către dânsa: Adevărat ai zis: Nu am bărbat! Că cinci ai avut. aflând Iisus pe samarineanca. Care dăruieşte lumii mare milă!" (Idiomelele samarinencei." Dintru început. Constantin Necula . III. text pe care-l interpretează în contextul larg al istoriei. apă căutând.Pr. Iar ea. apă cerând. Prăznuirea aceasta a samarinencii. care-şi întâlneşte Dumnezeul Cel Viu. În 4. că ceea ce s-a petrecut la ghizdul puţului nu ţine numai de pământ. şi o femeie din Samaria a venit să scoată apă. Iar "Slavă. grăind ca unui om. pe cea vânată de luptătorul vrăjmaş.20).. ci de al tuturor destaraţilor. la poalele muntelui Garizim (cf. fiecare neam fiind. O.. gls. iar nu ca lui Dumnezeu. Cântarea liturgică ne comută astfel la textul larg al Scripturii (Ioan 4. grăind: Veniţi de vedeţi pe Hristos.. Lect Univ. silindu-se să tăinuiască.

apa vie este apa din adâncime. accentuase. ni se luminează un aspect sau altul al Evangheliei. necontaminat de infiltraţiile superficiale.. dovedesc că. în funcţie de faţa pe care le întoarcem. comentând Evanghelia aceasta. Hristos Se poartă ca Dumnezeu: necăutând la faţa omului. o cunoaştem sub numele de pânză freatică. 23). în vol. Sa. cu acelaşi titlu. Amestec de sânge şi mentalitate cu popoare din alt neam decât cel ales. ea ştie ceea ce mulţi din oamenii secolului 20 încă n-au aflat: ce anume este apă vie: Doamne.P. ci la inima sa.Aproape că orice exegeză am adăuga. pe care şi-o doreau extrem de mult. nici găleată nu ai şi fântâna este adâncă. Ea nu cunoaşte metalimbajul evanghelic. una din cele mai frumoase lecţii de "vânare de oameni" pe care o tezaurizează Scriptura. să ne ascuţim auzul. răcorindu-se de năduşeala lumii acesteia. Faptul că samarinenii aleseseră Garizimul ca loc al închinării. probabil. luând dar din mâinile ei.. Obişnuită să supravieţuiască contactului cu bărbaţii.. Şi să recunoaştem că tot dialogul ulterior. ca şi reacţia femeii. să fim atenţi întru toate. Aşadar. Care nu doar că intră în vorbă cu ea.S. În acest spaţiu.. iconizat atât de frumos de femeia ce-I iese în cale. textele acestea curgând spre mintea noastră prin binecuvântată cântare liturgică. izvorându-ne apă vie. Ed. Clujului. de smerită aşteptare. Doar atât că. dar. de fiecare dată. femeia samarineancă pare întâi că mai mult cochetează cu exoticul Iudeu. mereu ocolit de iudei. Renaşterea. şi starea de smeren ie. femeia înţelege darul cel mare pe care . purta cu sine toată navăla de sentimente care-L înconjura pe Dumnezeu în neamul lui Israel. stratul profund şi pur. apa pe care noi. apa originară. 48-49). Bartolomeu. despre închinarea Tatălui "În Duh şi în Adevăr" (cf. Apa cea vie a Ortodoxiei. I.P. Şi câte inimi nu aşteptau mântuirea şi în Samaria!. sufletul samarineanului. pare în plus. Reacţia pedagogică a lui Hristos rămâne. dar îi mai cere şi apă. temelia şi începutul oricărei fântâni. cei de acum. a cărei limpezime nu e concurată decât de viaţa însăşi" (Bartolomeu Valeriu Anania.ca femeie şi ca samarineancă -. dar nu e nici ignorantă. până astăzi.S. Arhiep. Israel. despre bărbaţii ei. p. subliniază: "Sufletul femeii merge din mirare-n mirare: Străinul iudeu îi făgăduieşte apa cea vie. Bine ar fi ca de fiecare dată când ne părăsim preocupările şi ne adăugăm ascultătorilor din Biserică. asemeni unui diamant. de două ori dezavantajată în dialog . iar înalta conştiinţă că "s-a rupt" de marele neam ales de Dumnezeu să-I plinească opera între oameni. bine ar fi. Cluj Napoca. I. În IV. Şi întâlnirea cu samarineanca nu -i altfel. pe Iacob ca părinte spiritual. 2002. nu face altceva decât să ne atragă atenţia că erau în căutarea unei "legalităţi" spirituale.

Străinul (de-acum identificat, căci zice femeia: "Nu cumva acesta este Hristosul?" [În IV, 29]) i-l face. După cum textul liturgic lămureşte: "Venit-a la fântână în ceasul al şaselea Izvorul minunilor, spre a aduce la viaţă pe urmaşa Evei, că Eva în acest ceas a ieşit din Rai, din pricina amăgirii şarpelui. Deci s-a apropiat samarineanca să scoată apă; pe care văzând-o Mântuitorul, i-a zis: Dă-Mi să beau, iar tu te vei satura de apa cea vie. Iar ea, înţeleaptă, alergând în cetate, a venit îndată, mulţimilor zicând: Veniţi de vedeţi pe Hristos Domnul, Mântuitorul sufletelor noastre!" (Idiomela I a samarinencii). De remarcat, a câta oară, cum Biserica vede în fiecare gest al lui Hristos izvorul restaurării întregului neam omenesc, de El, "Cel Ce este şezător-impreună pe scaun cu Tatăl şi cu Duhul (...), Care a venit să caute chipul Său cel pierdut" (Icos). Sensul aşezării acestei Evanghelii la "înjumătăţirea Praznicului" în aşteptarea Duhului Sfânt, a Rusaliilor, este clar: "Apa vie, cea săltătoare, apa nemuririi ai făgăduit şi dai, Izvorule cel pururea viu, celor ce primesc cu credinţă Duhul Tău, Mântuitorule, Care din Tatăl purcede" (Cântarea a 7-a, Utrenia, III). Vindecată astfel de "uscăciunea necunoştinţei" (Cântarea a 7-a a samarinencii, 7, V), femeia samarineancă află toate sensurile adânci ale credinţei: atotştiinţa lui Dumnezeu, puterea seducătoare a lui Hristos transmiţându-i-se într-atât încât, îndată după aceea, mulţime de samarineni devin "ai lui Hristos". O cetate, a Siharului, care crede în Hristos nu doar pentru că El este de faţă, ci şi mai târziu, după Înviere, convinşi de-acum că nu mai însetează, samarinenii Samariei vor fi, după Ierusalim, întâia izbândă a misiunii apostolatului creştin (F. Ap. 8, 5-25). În loc de propria-mi concluzie la cuvântul acesta, fie-mi îngăduit să-l las pe I.P.S. Bartolomeu să vorbească (op. cât. p 49): "Filologia biblică ştie că manuscrisele cele mai vechi sunt şi cele mai adevărate, deoarece ele nu sunt contaminate de greşelile involuntare ale copiştilor sau de cele voluntare ale ereticilor. Sfinţii Părinţi ştiau, de asemenea, că adevărata credinţă este aceea mai veche, adică cea predată de Sfinţii Apostoli. Biserica ştie că apa cea vie a unei fântâni se păstrează ca atare numai dacă fântâna este adâncă şi dacă pereţii ei sunt zidiţi din pietre tencuite. Ei bine, cele şapte Sinoade Ecumenice nu sunt altceva decât pietrele tencuite ce apără apa cea vie de apele viiturilor. Aici, între viu şi viitură e toată drama sfâşierilor la care este supusă cămaşa lui Hristos. Pânza freatică este una singură, fântânile pot fi mai multe, chiar foarte multe. Care este cea adevărată? Aceea care s-a ferit şi se apără de viituri (sau vinituri nobi, n. n.). O numim Ortodoxie. Acuzată de conservatorism, Ortodoxia e singura care ştie ce conservă: apa cea vie a Evangheliei lui Hristos, pururea înnoitoare prin Duhul Sfânt. Şi e de-ajuns."

Iar noi, noi nu putem decât subscrie, în speranţa că am fost înţeleşi.

Preot Gheorghe Sălăgian – Predică – Iisus Hristos şi femeia samarineancă

“Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbaţi ai avut, iar cel pe care -l ai acum nu-ţi este bărbat” (Ioan 4,17-18).

Hristos a înviat!
Iubiţi credincioşi! ne aflăm încă sub razele binefăcătoare şi pline de lumină dumnezeiască ale marelui praznic al Învierii Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos. Evanghelistul Ioan ne relatează astăzi o nouă înviere, nu trupească, ci sufletească, o înviere din moartea păcatului a unei femei samarinence. Pentru ca să putem înţelege cuprinsul Sfintei Evanghelii de astăzi, trebuie să cunoaştem mai întâi împrejurările în care s-au petrecut cele istorisite de Sfântul Evanghelist Ioan, prin a da răspunsul la două întrebări: 1. Cine erau samarinenii? Regele Asiriei, Salmasar (4 Regi18,9-10), a dus în robie în anul 722 î. Hr. o mare parte din poporul evreiesc, iar în locul lor a aşezat colonişti asirieni, care erau păgâni. Cu timpul, asirienii se înrudesc cu băştinaşii şi din această contopire se naşte un popor nou, care, după centrul de cârmuire – Samaria – primesc denumirea de samarineni. Deci, noul popor era alcătuit din două neamuri care împărtăşeau idei şi credinţe religioase deosebite: pe de o parte se practicau o seamă din riturile anterioare păgâne, iar pe de altă parte primeau şi unele din rânduielile lăsate de Dumnezeu prin proorocii Moise şi Aaron. 2. Care erau cauzele duşmăniei dintre evrei şi asirieni?

Poporul evreiesc a suferit o nouă robie sub împăratul Babilonului, Nabucodonosor, care le-a dărâmat şi pustiit vestitul şi strălucitorul templu zidit de regele Solomon, în cetatea Ierusalimului în anul 597 î. Hr. Întorcându-se din robia babiloniană, evreii au vrut să-şi refacă templul, ceea ce au şi reuşit în anul 538 î. Hr. în timpul regelui Cirus al perşilor care a autorizat reconstruirea templului cu ajutoare din trezoreria regală, fiindu -le restituite şi obiectele sacre pe care Nabucodonosor le-a jefuit. Samarinenii au cerut evreilor ca şi ei să fie primiţi în comunitatea acestora, spre a contribui la refacerea templului. Au fost refuzaţi pentru faptul că săvârşeau practici păgâne şi pe motivul că erau un popor amestecat. De aici au început între ei dezbinările şi duşmăniile. Manase, fiul unui arhiereu, căsătorindu-se cu o samarineancă, este repudiat de comunitatea evreiască, drept care se stabileşte în Samaria, unde îşi zideşte un templu pe muntele Garizim. Se autointitulează arhiereu, introducând legea lui Moise şi înlăturând practicile păgâne. Neînţelegerea şi dispreţul reciproc devin şi mai evidente, după ce evreii mergând noaptea, dărâmă templul construit de acesta, motivând că templul cu arhiereu pentru Iehova se cuvine numai la Ierusalim, unde fiecare evreu era dator, ca odată pe an să aducă zeciuiala cuvenită. În celelalte localităţi, unde se aflau comunităţi evreieşti, existau numai sinagogi, în fruntea cărora se afla câte un rabin. Învrăjbirea şi ura dintre evrei şi samarineni devenise atât de mare, încât nici nu se mai salutau; sub nici o formă şi sub nici un motiv nu treceau unii prin hotarele celorlalţi, nu mai aveau nici un amestec şi nici o legătură unii cu alţii. Având la bază răspunsurile la cele două întrebări, vom putea înţelege mai uşor conţinutul pericopei evanghelice de azi, de la Ioan 4,5-42. ―În zilele acelea, Iisus a venit la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov i l-a dat lui Iosif, fiul său; şi era acolo fântâna lui Iacov, iar Iisus fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas (aproximativ pe la amiază). Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-mi să beau! Că ucenicii Săi se duseseră în cetate să cumpere de mâncare. Femeia samarineancă I -a zis: Cum! Tu, Care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă…? Pe ntru că Iudeii n-au amestec cu samarinenii (După încetarea captivităţii, evreii reveniţi în Samaria s-au amestecat cu ei, rezultând un popor hibrid, în duşmănie permanentă cu evreii). Iisus i-a răspuns, zicând: Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi Ci ne este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau! tu ai fi cerut de la El şi El ţi -ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai şi fântâna este adâncă; de unde dar ai apa cea vie? Eşti Tu cumva mai mare decât părintele nostru Iacov, care

când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr. din Hamat şi din Sefarvaim şi i-a aşezat în cetăţile Samariei în locul fiilor lui Israel. mănâncă! Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi. Între timp. iarăşi va înseta. . vă spun: Ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele. zicând: N-am bărbat. pentru că de la iudei este mântuirea. căci cinci bărbaţi ai avut. din Cuta. pe care Samarinenii construiseră un templu opus celui din Ierusalim). aceştia precedaţi de profeţii – semănători ai Vechiului Testament). ucenicii Lui Îl rugau zicând: Învăţătorule. ca să nu mai însetez. Femeia I-a zis: Doamne. i-a zis: Tot cel ce va bea din apa aceasta.24. dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu se va face într-însul izvor de apă vie curgătoare (sau săltătoare) spre viaţă veşnică. dar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat. Dar nimeni nu I-a zis: Ce întrebi? sau: Ce vorbeşti cu ea? Iar femeia şi-a lăsat găleata şi sa dus în cetate şi le-a zis oamenilor: Veniţi să vedeţi un om care mi le -a spus pe toate câte le-am făcut! Nu cumva Acesta este Hristosul? Şi au ieşit din cetate şi veneau spre El. Cel Care-ţi grăieşte. din Ava. că sunt albe pentru seceriş (aici este vorba şi de secerişul spiritual: samarinenii care se apropie de apostolii-secerători. Şi atunci au venit ucenicii Săi şi se mirau că vorbea cu o femeie. iar cel pe care -l ai acum nu-ţi este bărbat. dă-mi această apă. nici să vin aicea să scot. Aceştia au stăpânit Samaria şi au început a locui în cetăţile ei ‖). văd că Tu eşti prooroc. astfel: ―După aceea. Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta (Muntele Garizim.ne-a dat această fântână şi el însuşi a băut din ea şi fiii lui şi turmele lui? Iisus. Şi Iisus i-a zis: Femeie. noi ne închinăm la ceea ce ştim. Voi vă închinaţi la ceea ce nu ştiţi. când va veni El. I-a zis femeia: Ştim că vine Mesia Care Se cheamă Hristos. Iisus i-a zis: Eu sunt. Iisus i -a zis: Du-te şi cheamă-l pe bărbatul tău şi vino aici‖ ―Femeia I-a răspuns. Ziceau deci ucenicii între ei: Nu cumva I -a adus cineva să mănânce? Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui Ce M-a trimis şi să-I împlinesc lucrarea. Duh este Dumnezeu şi cei ce I Se închină. nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. trebuie să I Se închine în duh şi în adevăr. căci astfel sunt închinătorii pe care Tatăl îi caută. pe toate ni le va spune. răspunzând. Dar vine ceasul şi acum este. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată. regele Asiriei a adunat oameni din Babilon. Pe aceasta adevărat ai spus-o (Cei cinci bărbaţi ai femeii stau în relaţie simbolică indirectă cu cele cinci triburi originare menţionate în 4 Regi 17. Femeia I-a zis: Doamne.

Iar cel care seceră primeşte plată şi adună roadă spre viaţa veşnică, pentru ca împreună să se bucure şi cel ce seamănă şi cel ce seceră, că întru aceasta se adevereşte cuvântul că altul este semănătorul şi altul este secerătorul. Eu v am trimis să seceraţi unde nu v-aţi ostenit; alţii s-au ostenit şi voi a-ţi intrat în osteneala lor. Şi mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El pe temeiul cuvântului femeii care mărturisea: Mi le-a spus pe toate câte le-am făcut. Deci, când au venit la El, Samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile. Şi mult mai mulţi au crezut pe temeiul cuvântului Său, iar femeii îi ziceau: Credem nu numai pe temeiul cuvântului tău; noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii‖ (Ioan 4,5-42). Din pericopa evanghelică de astăzi se pot desprinde foarte multe învăţături. Învăţăm în primul rând că Dumnezeu este Duh, adică fiinţă pur spirituală, nematerială şi că Închinarea sau Adorarea pe care I-o aducem trebuie să fie potrivită cu fiinţa Sa, deci să aibă tot un caracter spiritual. Din aceeaşi pericopă desprindem învăţătura despre Egalitatea şi Frăţietatea oamenilor ca fii ai Aceluiaşi Părinte ceresc. Mântuitorul n-a ţinut seama de deosebirile care se făceau atunci între iudei şi samarineni, ci a socotit pe toţi oamenii egali şi fraţi unul cu altul, indiferent de neamul căruia îi aparţin. Convorbirea lui Iisus cu femeia samarineancă constituie punctul de plecare al Universalismului creştin. Mai târziu, Sfinţii Apostoli au urmat pilda Mântuitorului străbătând din nou căile Samariei, precum şi altele mai îndepărtate, între popoarele păgâne. Să ne gândim numai la marele misionar care a fost Sfântul Apostol Pavel şi care a lămurit atât de limpede universalismul învăţăturii creştine, precum şi egalitatea şi frăţietatea între oameni şi popoare, prin cuvintele: ―Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus‖ (Galateni 3,22). În pericopa evanghelică de azi sunt de o importanţă covârşitoare cuvintele Mântuitorului adresate femeii samarinence: ―Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care-l ai acum, nu îţi este bărbat‖ (IOAN 4,1718). De aici rezultă că femeia nu trăia tocmai după legile lui Dumnezeu, ci în concubinaj, sau preacurvie. Păcatul preacurviei se săvârşeşte atunci când unul dintre soţi părăseşte pe celălalt de care este legat prin Sfânta Taină a Căsătoriei, împreunându-se cu altul străin, adică când unul sau amândoi sunt căsătoriţi. De asemenea preacurvesc şi aceia care trăiesc în concubinaj în faţa lumii,

necununaţi bisericeşte şi aceştia se canonisesc cu op rirea de la Sfânta Împărtăşanie timp de 15 ani. Cei cuprinşi de acest păcat să se oprească la timp, cum s-a oprit femeia samarineancă, ca să nu-şi atragă mânia lui Dumnezeu asupra lor; apoi să alerge la slujitorul lui Hristos – preotul – în scaunul de spovedanie şi să-şi mărturisească păcatul, lepădându-se definitiv de el. Orice relaţie conjugală în afara cununiei bisericeşti, chiar dacă eşti căsătorit la starea civilă, tot preacurvie se numeşte, şi Doamne fereşte să te prindă moartea într -un astfel de păcat, căci şansele de mântuire sunt extrem de mici sau poate inexistente. Tot din pericopă mai desprindem un alt principiu fundamental al învăţăturii creştine: Egalitatea femeii cu bărbatul. Se cunoaşte starea de umilinţă şi decădere a femeii în lumea antică păgână. Poligamia era în floare, femeia era sclava bărbatului care avea drept de viaţă şi de moarte asupra ei şi asupra copiilor ei. În legea iudaică, deşi situaţia femeii era mai blândă, totuşi ea atârna de bunul plac al bărba tului, care putea oricând să-i dea ―carte de despărţenie‖. Dar odată cu venirea lui Hristos-Mântuitorul în lume, starea femeii s-a schimbat radical. Din sclava bărbatului şi din fiinţa dispreţuită, HristosDomnul o ridică la starea de deplină egalitate cu bărbatul, o reabilitează c a fecioară, soţie şi mamă; iar căsătoria este binecuvântată de Dumnezeu şi ridicată la treapta de Taină Sfântă. De la Maica Domnului încoace, femeia creştină a dovedit ce zestre nobilă şi sfântă i-a dăruit Dumnezeu şi ce misiune divină i s-a încredinţat. Să-L cercetăm pe Hristos, ca femeia samarineancă până suntem în viaţă, ca nu cumva să ne prindă moartea pe calea păcatului şi să fim aruncaţi, pentru nişte plăceri trecătoare, acolo unde este ―plângerea şi scrâşnirea dinţilor‖. Amin.

Părintele Ion Cârciuleanu - Duminica Samarinencii

Ne aflăm în acea perioadă a anului bisericesc, când la strane se cântă din Penticostar iar de pe amvoane se tâlcuiesc Evanghelii în care se cuprind întâlniri cu Domnul şi mărturisiri despre Hristos cel înviat, atât în lume, cât şi în sufletul fiecăruia. Învierea Domnului n-a rămas în istorie un act oarecare, de unică şi zguduitoare misiune, ci a devenit un bun comun, temelia creştinismului. Este foarte semnificativ rolul femeii în cimentarea religiei creştine. De la cea dintâi arătare a lui Iisus după Înviere până la biruirea învăţăturii creştineşti, femeia apare într-o lumină ce-şi revarsă razele sale departe în istoria creştină. În această lumină ne apare pericopa evanghelică de astăzi, care aşază înaintea sufletelor noastre icoana unei femei samarinence care, cunoscând pe Domnul Iisus, s-a făcut cea dintâi misionară a Lui. Domnul Iisus Hristos, într-o zi de vară, sub arşiţa soarelui, venind din Iudeea şi mergând spre Galileea, trecea prin Samaria, cetate numită Sihar, unde se găsea fântâna lui Iacob. Ucenicii Domnului intraseră în oraş ca să găsească cele ce sunt necesare pentru hrana trupului, iar Mântuitorul a rămas singur lângă izvorul istoric al lui Iacob. După o scurtă aşteptare, iată o femeie samarineană vine să ia apă de la fântână. Desigur, această femeie a tresărit văzând fântâna străjuită de un iudeu, de un om străin de neamul locuitorilor din Samaria, căci între evrei şi samarineni erau neînţelegeri şi ură mare pe motive religioase şi politice. După ce a scos apă, femeia a vrut să plece. Împotriva tuturor preceptelor Legii şi spre surprinderea femeii, Mântuitorul i se adresează: ―Dă-mi să beau‖. Femeia a fost foarte mirată. Nu se mai întâmplase aşa ceva. Omul încălca

rânduielile tradiţionale. Îl înfruntă: ―Cum, tu care eşti iudeu, ceri să bei apă de la mine, care sunt samarineancă?‖ Femeia nu i-a dat apă şi parcă aştepta o explicaţie. Şi atunci, Mântuitorul i-a spus: ―De ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi cine este cel care ţi-a zis ―Dă-mi să beau‖, ai fi cerut de la Dânsul şi ţi-ar fi dat apă vie‖ (Ioan 4, 10). Cuvintele i se părură femeii fără înţeles. Şi mirându se, zise: ―Doamne, fântâna este adâncă şi nici ciutură nu ai; de unde ai apa cea vie?‖ Dar Iisus i-a răspuns din nou cu cuvinte de taină:‖Tot cel ce bea din apa aceasta va înseta iarăşi, iar cel ce va bea apa pe care i-o voi da Eu nu va înseta în veac, căci se va face în el izvor de apă vie care curge spre viaţa veşnică‖. Nu e greu de presupus că femeia n-a priceput nici acum prea mult din cele auzite, dar o asemenea apă, care i-ar fi ajuns pentru o viaţă, o ispitea totuşi, şi zise: ―Doamne, dă-mi apa aceasta ca să nu mai însetez, nici ca să mai vin aici să scot apă‖. Mântuitorul, aparent, nu i-a mai răspuns la această cerere. Pentru a gusta din apa cea vie, sufletul ei întinat de păcat trebuia spălat prin pocăinţă şi mărturisire. Căci fără asemenea pregătire este cu neputinţă să înţelegi ce anume este această ―apă vie‖ şi să o primeşti. Deci, cel dintâi lucru care se cere fiecărui om este să fie pregătit, să fi părăsit întunericul păcatului şi să fi intrat în contact spiritual cu Hristos, şi numai după aceea va înţelege ce anume este darul lui Dumnezeu, ―apa cea vie‖. Iisus îndreaptă cuvântul său către femeie şi zice: ―Mergi de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici‖. Femeia i-a răspuns: ―Nu am bărbat‖. Mântuitorul care, ca Dumnezeu atotştiutor, vedea şi cunoştea faptele, inimile oamenilor, ştiuse acest lucru, dar îi pusese la încercare sinceritatea, pentru a o face să merite continuarea convorbirii. I-a plăcut răspunsul ei; spusese adevărul. ―Bine ai spus că nu ai bărbat, a spus Domnul, şi a început să-i amintească amănunte din viaţa ei păcătoasă ca dintr-o carte deschisă, fapte care urmau nu numai să-i stârnească interesul, dar să o facă să se angajeze fără rezervă în discuţie, cât dintr-o teamă sfântă, ca în faţa unui prooroc, cât mai ales din dorinţa de a-şi lămuri unele lucruri pe care nu le înţelesese până atunci prea bine. Mântuitorul a continuat: ―Că cinci bărbaţi ai avut şi acela pe care îl ai acum, nu-ţi este bărbat, aceasta adevărat ai grăit‖. Aşadar, trăia în fărădelege cu al şaselea bărbat. De data aceasta, femeia a rămas uimită, i-a zguduit conştiinţa şi a pus-o pe gânduri, pentru că i-a spus toate câte le-a făcut în viaţă. Nu i se mai întâmplase aşa ceva. Atunci a izbucnit: ―Doamne, văd că eşti prooroc‖. Impresionată la culme, sufletul ei năzuieşte să urce pe scara cea veşnic nestricată a rugăciunii spre Dumnezeu şi îl întreabă pe Iisus: ―Doamne, părinţii noştri (cei din Samaria) s-au închinat în muntele

în schimbul şi în locul apei din fântână. . apa cea vie. Mântuitorul i-a oferit. să-l întărească şi să-l mântuiască. Darul lui Dumnezeu ne împărtăşeşte bucurii spirituale care nu se mai iau în veac de la noi. aleargă în grabă în cetatea Sihar. Sfântul Evanghelist Ioan povesteşte că. când închinătorii cei adevăraţi se vor închina Tatălui cu Duhul şi cu Adevărul. când va veni acela. din care. femeie. Duh este Dumnezeu. ―apa cea vie‖. Abia acum Mântuitorul i-a dat. voi însă (cei din Iudeea) ziceţi că în Ierusalim este locul unde se cuvine a se închina. Zis -a ei Iisus: ―Eu sunt. convinsă de acest adevăr. cum e mai bine? Care este adevărul?‖. va veni vremea şi acum este. nu cumva Acesta este Hristos?‖ Spusele ei i-au impresionat pe locuitorii cetăţii. că Tatăl acest fel caută să fie cei ce se închină Lui‖. două mari probleme: Darul lui Dumnezeu şi închinarea ―în Duh şi Adevăr‖. Darul lui Dumnezeu este apa vie. după ce au stat de vorbă cu El. pentru că şi-au părăsit casele şi au venit la fântână să-L vadă pe Iisus.acesta (muntele Garizimului). Spune-mi. apa aceasta a transformat-o pe femeie în cea dintâi misionară a Evangheliei lui Hristos şi. manifestată neîntrerupt în viaţa omenirii. va fi continuat ea. străbate uliţele şi strigă cu însufleţire: ―Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus câte am făcut. ne va spune nouă toate. Zis-a Lui femeia: ―Ştim că va veni Mesia. bolnav şi neputincios. nici în Ierusalim vă veţi închina Tatălui.  Harul este iubirea concretă a lui Dumnezeu faţă de om. cu Duhul şi cu Adevărul se cade a se închina. Popasul Domnului lângă fântâna lui Iacob şi cuvântul Său către femeia samarineană aduc în faţa noastră şi pentru noi. Pătrunzând în sufletul ei pe nebăgare de seamă. pornită din izvorul cel nesecat al dragostei părinteşti şi cel ce bea din această apă vie gustă şi se adapă din izvorul nemuririi. Cela ce grăiesc cu tine‖. 14). dacă bea cineva ―nu va mai înseta în veac‖ (V. când i-a răspuns femeii cu aceste cuvinte: ―Crede-mă. care se cheamă Hristos.  Harul este puterea supranaturală care vine în ajutorul sufletului slab. şi cei ce se închină Lui. în acea amiază caldă de vară. L-au invitat să rămână cu dânşii în Sihar şi că Mântuitorul a rămas cu ei două zile. că va veni vremea când nu în muntele acesta. de fapt. ea lasă vasul de apă la fântână. ca să-l ajute.

Apostol Pavel îi osândeşte c a pe “vrăjmaşii crucii lui Hristos” (Fil. le introduc şi la ei sub alte forme. Luca 9. Ne-am putea pune întrebarea: ce înseamnă închinare în ―duh şi adevăr?‖  Unii zic: trebuie să te închini lui Dumnezeu în duh. Aceşti tâlcuitori răstălmăcesc toate aceste lucruri ca să lovească Biserica cea ―una. cu rugăciunea. 14. 29. Apostol Pavel care îndeamnă: ―De acestea să le aduci aminte oamenilor şi să -i îndemni înaintea Domnului să nu intre în dispute. adică fără nici o formă. fără ritual.  iar Apocalipsa vorbeşte de tămâie şi de rugăciunea sfinţilor (Apoc. întăreşte şi face să sporească neîncetat toată viaţa cea duhovnicească a noastră. Matei 21. Unii ca aceştia ―au numai chipul cucerniciei. 5. 8). Sf.  a participat la sărbători (Ioan 7. Harul lucrează în Biserică şi se împărtăşeşte mai ales prin Sfintele Taine. 40). De fapt. Scriptură şi din învăţătura Mântuitorului.  Mântuitorul şi apostolii au mers la templu (Marcu 11. 2. 38. Se constată că cele mai multe din lucrările pe care le neagă Bisericii Ortodoxe. 10. în sinagogi şi în locuri speciale (Marcu 1. . 35. este apa cea vie care hrăneşte. 42.  se ruga în templu. a învăţat în templu şi în sinagogi. fără sărbători. cu hotărârea de a face bine. 21). fără să îngenunchezi. Luca 22).  a recomandat postul (Marcu 9. 14-22). sub pretextul că oferă una mai bună. închinare din credinţă dreaptă. 19). 18). fără post. a recomandat celor pe care îi vindeca să se arate preoţilor (Marcu 5. Fapt. cei ce gândesc astfel. fără să-ţi faci cruce. rătăcesc.  a folosit pâinea şi vinul ca elemente rituale (Luca 22. 5. Luca 4. căci nu-s de nici un folos şi numai smintesc pe ascultători‖ (Tim. 13. pentru că iau text ele Sfintei Scripturi izolat şi scapă din vedere unele aspecte care se lămuresc prin altele din Sf. 15 -17. Matei 14. Luca 17. Ap.  Iar pe cei ce refuză semnul sfintei cruci. 41). 3. fără veşminte de slujbă. fără preoţi. fără să te duci la biserică. Luca 5. 41.  când vindeca bolnavii folosea gesturi rituale.  Alţii zic: închinarea în duh înseamnă închinare din inimă bună. precum punerea mâinilor (Luca 4.  Mântuitorul a recunoscut autoritatea mai marilor sinagogii. sfântă şi sobornicească‖. 23). 42).  a îngenuncheat la rugăciune (Luca 22. Ioan 7. 14). Ei ocolesc spusele Sf. 35. cu iubire faţă de toată lumea. închinare din gând curat. Matei 17.

2). fii milostiv mie. . 6). la biserică şi la podoabele ei. nu se îndreptăţeşte. aşa cum spune Mântuitorul. al slavei deşarte şi al dorinţei de stăpânire. Samarineanca era victima formalismului iudaic. lăuntrul nostru sufletesc. şi mă cinstesc cu limba. rămânere în Biserica lui Hristos cea zidită pe temelia apostolilor şi continuată până azi prin succesiune apostolică. ci al duhului. Cei mai mulţi sunt cuprinşi doar de viclenie. ―noul aşezământ. schimbare interioară. De aceştia. păcătosul‖. Rugăciunea în duh şi adevăr se aseamănă cu rugăciunea Vameşului: ―Dumnezeule. 5). Ea trebuie să înfăţişeze. nu este al literii. răutate şi făţărnicie. Unora ca aceştia li se potriveşte cuvântul: ―Se apropie de Mine cu buzele lor. Cu acestea pot înşela numai pe cei slabi de minte şi credinţă şi dovedesc doar că sunt stăpâniţi de duhul mândriei. iar cei ce au râvnit cu adevărat. Forma să fie expresia fondului. dar au compus altele cu un ritual similar. omul trebuie să ia parte cu amândouă părţile la rugăciunea pe care i-o aduce lui Dumnezeu. În rugăciunea noastră în duh şi adevăr trebuie să oferim lui Dumnezeu inima noastră ―înfrântă şi smerită‖. jertfă pentru altul. dar au inventat altele. dar îşi fac ―case de rugăciuni‖. Biserica noastră ortodoxă. dorinţă de transformare în bine. aceea prin care cel ce se roagă îşi vede bârna din ochiul său şi nu paiul din ochiul aproapelui. Iartă în clipa aceea pe toţi cei care iau greşit şi nu ţine minte răul. dar îşi fac păstori. iubire. 3. Rugăciunea în duh şi adevăr este rugăciunea care spune drept lui Dumnezeu atunci când se roagă. ―nu au pricepere‖ (Romani 10. pentru că litera ucide. care ucide fondul pentru formă. nu scopuri în sine. fereşte-te!‖ (Tim. fără greş şi fără acoperire. generozitate. Tâlcul adevărat al cuvintelor ―închinare în duh şi adevăr‖ constă în aceea că toate formele exterioare capătă valoare numai când sunt dublate de inimă bună. nu recunosc bisericile. aceea care. 8). atunci când se adresează lui Dumnezeu.iar puterea ei o tăgăduiesc. nu recunosc slujbele tradiţionale. Alcătuit din trup şi suflet. Însă cu condiţia ca toate aceste forme să fie întemeiate pe un imbold lăuntric real şi de a fi mijloace. înainte de a merge la Biserică. nu recunosc veşmintele. ―Cu duhul şi cu adevărul‖ nu înseamnă a renunţa la formele cultului. iar inima lor este departe de Mine‖ (Matei 15. precum şi noi iertăm greşiţilor noştri‖. 3. Este rugăciunea celui care. nu se compară. Nu recunosc preoţii. merge întâi de se împacă cu cel cu care este în supărare. smerenie. iar duhul face viu‖ (Cor. pe când Iisus este însuşi spiritul şi adevărul care trebuie să însufleţească şi să condiţioneze acţiunile noastre. ci la minciună. de pildă când zice: ―Şi ne iartă nouă greşelile noastre. nu judecă pe vecin.

nici pe Dumnezeu. De două mii de ani. în bunătate. Amin. ca să nu mai însetez‖. dă-mi această apă. în fond. Nu se sfârşeşte. în sinceritate.Viaţa ―în spirit‖ este viaţa întemeiată pe adevăr. Această rugăciune a învăţat-o Mântuitorul pe samarineanca din Evanghelia de astăzi. în viaţa societăţii. Dumnezeu aceasta vrea. Este timpul să ne dăm seama că. ca rugându-ne Lui în duh şi adevăr. dacă suntem în legătură cu Dumnezeu în duh şi adevăr. Spune tradiţia că a devenit. oricui o cere cu rugăciunea Samarinencii: ―Doamne. Învăţătura din Evanghelia de astăzi ni se adresează nouă tuturor. una dintre cele mai aprige uceniţe ale Domnului şi că a propovăduit învăţătura sa. istoria acestei femei cu cele relatate în Evanghelie. Aceasta este rugăciunea ―în duh şi adevăr‖: rugăciunea celui care nu încearcă să se înşele nici pe sine. după convertire. în viaţa lumii în care trăim. însă. dar se răsfrâng şi asupra aproapelui nostru. Ea este necesară oriunde şi oricui. . stă în Sfânta Evanghelie ca o chemare şi se oferă cu aceeaşi putere prezentului şi viitorului. este tocmai această chemare a Mântuitorului de a ne închina în duh şi adevăr. Fiindcă. această îmbunătăţire morală a omului. murind cu cei şapte copii ai săi moarte de martir. prin apa cea vie a harului lui Dumnezeu. sub împăratul Nero. însemnată în calendar sub numele de Martira Fotinia. modestie. şi cel mai important lucru pe care trebuie să-l ţinem minte. smerenie. în dragoste toate acestea lucrează asupra sufletului nostru. să facem o lume care să fie a Duhului şi Adevărului.

1). Strămoşii noştri aveau datina să ridice pe . Şi de atunci apele vieţii curg mereu prin lume. neumblat şi fără de apă― (Ps.Despre „apa cea vie“ Ce minunată şi plină de învăţături este această Evanghelie! Samarineanca se mira de „apa cea vie―. sănătate. Dar eu mă întreb: oare mai altcum e azi? Oare câţi dintre creştinii de azi ar putea da un răspuns corect la întrebarea: „Ce e apa cea vie?― Vom începe deci prin întrebarea: Ce este „apa cea vie―? Şi vom răspunde îndată. până la sfârşitul veacurilor. direct şi precis: „Apa cea vie― este izvorul ce curge din Stânca Golgotei. Izvorul ei s-a retras în stâncă. viaţă.Părintele Iosif Trifa – Evanghelia Duminicii a V-a după Paşti (a Samarinencii) . 63. pe scurt. Într-o lume „pustie şi fără de apă― s-au revărsat apele vieţii şi s-a auzit strigarea: „De însetează cineva. ea curgea din plin şi din toate izvoarele. A trebuit să lovească stânca aceasta cu Crucea Sa şi cu suferinţele Sale. 1). dând tuturor celor care se adapă din ele iertare de păcate. şi „…cei însetaţi. este Jertfa cea mare şi Sfântă a Crucii. Fântâna darurilor şi a dragostei Tatălui Ceresc noi o aveam din veşnicie. Când a răsunat cuvântul: „Săvârşi­tu-s-a!―. Ele curg şi vor curge mereu. Şi a trebuit să sape adânc şi din greu. 37). fericire şi mântuire. să afle izvorul. nu-şi putea da seama ce ar fi şi cum ar fi o astfel de apă. Lumea a devenit „un pământ pustiu. Dar păcatul lui Adam a astupat această fântână. A trebuit să vină Fiul lui Dumnezeu să sape iarăşi fântâna. Suliţele soldaţilor. Izvorul apelor vii a ţâşnit din Stânca Golgotei. să vină la Mine şi să bea ― (Ioan 7. a ţâşnit Izvorul apelor vii. A trebuit să Se coboare în adâncul pământului. În grădina Edenului. cuiele şi ciocanele răstignitorilor a trebuit să sape în stâncă. veniţi la ape― (Isaia 55.

Nici un izvor.la răspântiile drumurilor câte o cruce sub care săpau o fântână pentru drumeţii cei însetaţi. însă. Lumea n-are nici un picur de apă pentru această sete. 25. ce puţini sunt cei care îl folosesc! Cât de puţini sunt acei care se adapă din izvorul apelor vii… De ce? Pentru că nu cunosc oamenii nici apa cea vie şi n-au nici setea sufletească. Aceasta este apa după care însetează sufletul nostru. Lumea nu poate astâmpăra şi sătura această sete. Foarte potrivit e pus acest adevăr în chipul de mai jos. Sufletul moare de sete sub aceşti nori fără de apă. este apa după care însetează sufletul nostru. Sufletul moare de sete în valurile lumii. bucuria şi liniştea sufletească pe care o are cel credincios. Sufletul nostru îşi are şi el setea lui. nici desfătările. toate desfătările şi toate bucuriile lumii sunt nişte „nori fără apă― (Iuda 12). „Însetat-a de Tine sufletul meu… într-un pământ pustiu. Aceasta este apa de care are lipsă sufletul nostru. a sufletului. „Ca norii şi vântul fără de ploaie― (Prov. ce dar mare este aceasta. Un creştin viu are nevoie neîncetat de această „apă vie―. „Apa cea vie― este apa ce trebuie sufletului nostru. nici ştiinţa şi nici filozofia nu pot astâmpăra setea sufletului. Este un „pământ pustiu şi fără de apă― sufletească. Iar pricina acestor . aşa este şi lumea cu lucrurile ei faţă de setea sufletului. vai. Aceasta este apa cea vie despre care vorbeşte Domnul. Întocmai aşa sunt şi apele lumii. de această apă a vieţii. 14). Setea cea sufletească poate fi adăpată numai cu Izvorul apelor vii ce ţâşnesc din Stânca Golgotei. Întrebaţi pe un medic ce rost are apa în viaţa noastră cea trupească şi veţi afla că ea îndeplineşte slujba cea mare de a face sânge. o rugăciune! Toate avuţiile şi desfătările lumii nu pot da pacea. este apa cu care se adapă sufletul nostru. Din norii aceştia nu picură nimic pentru suflet. Ele nu astâmpără setea sufletului. cu darurile ce ni le dă Jertfa Crucii. nici averile. O. Nici bogăţia. nici banii. Sufletul piere de sete în această pustietate. Toate bogăţiile. Ce înţeles adânc a pus credinţa strămoşilor noştri în aceste cruci-fântâni – pe care necredinţa noastră le lasă să se răstoarne… Ele sunt icoana apelor vii ce izvorăsc din Crucea Golgotei. 62). O sută de filozofi nu pot face la patul unui bolnav cât poate face un psalm. Setea sufletului se poate adăpa numai cu „apa cea vie― pe care a revărsat-o în lume Iisus Mântuitorul. neumblat şi fără de apă― (Ps. Lumea aceasta este un pustiu al păcatului. nici o picătură de apă n-are lumea aceasta pentru setea sufletului. Fără apă n-am avea sânge! Fără apa cea vie n-am avea viaţa sufletească. În mijlocul apelor mării poţi muri de sete! Apele mării nu pot astâmpăra setea.

Aceste fântâni cu apă moartă sunt plăcerile. faţă de apa vieţii? Eu îţi zic cuvintele Domnului: O. Samarineanca a aflat „apa cea vie― vorbind cu Domnul. N-au gustat cu adevărat din apa cea vie ce ţâşneşte din Stânca Golgotei. Domnul îi zice: De ai fi ştiut tu cine este Cel ce vorbeşte cu tine. la cei mulţi. de ai cunoaşte tu. Le-au furat-o diavolul şi nepăsarea de cele sufleteşti. că toate „dulceţile― acestei lumi sunt gunoaie şi amărăciuni. poftele. Lumea de azi e plină de cei care însetează după otravă şi se adapă cu otravă. cu lacrimi în ochi. Femeia samarineancă ne arată şi calea cum să aflăm apa cea vie şi să ne câştigăm setea cea sufletească. că o astfel de apă se preface în ei înşişi în izvor de apă săltătoare. Iubiţi ostaşi din Oastea Domnului! Eu mă gândesc. cum stai tu faţă de apa cea vie. care au pierdut setea cea sufletească. vai. Toţi cei care Îl află cu adevărat pe Domnul şi gustă din izvoarele apelor vii devin şi ei nişte vestitori ai Domnului. Minunea aceasta se petrece şi azi. După ce L-a aflat pe Domnul. izvorul apelor vii. M-a părăsit pe Mine. nenorociţii de ei! Să-i ajutăm. Dragă cititorule! Eu te întreb. şi şi-a săpat fântâni crăpate care nu ţin apă― (Ier. darul lui . Apa vieţii se află şi azi tot aşa: punându-ţi viaţa şi păcatele tale în faţa Mântuitorului şi vorbind cu El prin rugăciune.două lucruri este una singură: nu-l cunosc oamenii cu adevărat pe Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi Jertfa Lui cea Sfântă. E plină lumea de oameni care şi-au pierdut setea cea sufletească. să-i ajutăm pe aceşti nenorociţi să-şi recapete setea cea sufletească. pentru că cel care a gustat din apa aceasta află. de averi şi alţi idoli. Ah. dintr-o dată. ce avusese şase bărbaţi. Însă. samarineanca s-a făcut şi ea o vestitoare. „Poporul Meu. Aflând că Cel Care vorbeşte cu ea cunoaşte viaţa sa şi trecutul său cel păcătos. n-ai vorbi aşa… nu te-ai mira de apa cea vie de care grăiesc Eu… Aici este cheia aflării apelor vii: aflarea şi cunoaşterea Mântuitorului. zice Domnul. mulţi. strigându-i pe oameni: Veniţi la Domnul! Dintr-o femeie păcătoasă. lăcomia de bani. ca să se împlinească cuvintele Lui. ce puţini sunt aceştia! Cei mai mulţi se adapă cu apele lumii şi ale păcatelor (alcool. a alergat în cetate. dragă suflete. iubiţii mei. 13). 2. patimi şi desfătări lumeşti). se face o vestitoare a Domnului.

Să bem până la revărsare. să se reverse aceste ape şi pentru alţii. m -ai ajutat să Te aflu pe Tine. că mi-ai ajutat să gust şi eu din apa cea vie ce curge din Crucea şi Jertfa Ta cea Sfântă! Până în clipa când moartea va veni să-mi închidă graiul. Rugăciune Iisuse. este viaţă… înverzesc pomii şi învie oamenii (cf. 37). O. lacomul. Slăvit să fii. tot mai mult ar bea! Faţă de această sete rea. pentru ca roadă să-şi dea „la vremea sa― (Ps. 13). Gustă. „De însetează cineva. zice Domnul. preadulcele meu Mântuitor! Eu Te-am aflat „într-un pământ pustiu şi fără de apă“ (Ps. 1.Dumnezeu. eu voi striga şi voi cânta neîncetat: O. Şi eu eram un pom ce sta gata să se usuce de tot şi să fie aruncat în foc. Dar cine e cuprins de setea asta şi bea din apa asta nu se mai satură. 1-13). Să le dăm şi altora să guste din izvorul cel mare al apelor vii. mana cea cerească şi apa cea vie. Cu cât beau. Când era să mor de sete. gustă din această apă. lasă. Preabunule Doamne. de iertare. şi atunci „Domnul va sătura sufletul tău în timp de secetă şi va întări oasele tale şi vei fi ca o grădină adăpată şi ca un izvor ce nu-i scade apa― (Isaia 58. „Cei însetaţi veniţi la ape! Veniţi şi luaţi fără aur şi fără de plată― (Isaia 55. 47. sunt cuprinşi de o sete de care nu mai pot scăpa. de pace. Domnul Iisus pe toţi ne cheamă să bem din apa cea vie. 3). desfrânatul etc. Dar au venit apele Tale cele vii şi pomul meu s-a vindecat şi a început a înverzi şi înflori. 11). Din inima noastră să curgă. Când era să mă prăpădesc de foame şi sete. 62. să vină la Mine şi să bea!―. 1). dragă suflete. să vină la Mine şi să bea!― (Ioan 7. de viaţă şi de mântuire curg din Crucea Răstignirii Tale şi vor curge mereu până la sfârşitul veacurilor! Pretutindeni pe unde c urg aceste ape. apele Tale cele vii să curgă mereu pe lângă el. „într-un pământ pustiit şi fără de apă―. Vei fi atunci un izvor prin care mulţi vor fi aduşi la Izvorul cel mare al „apelor vii―. Doamne. . Beţivul. Ezech. ce valuri de îndurare. am auzit glasul Tău cel dulce: „Dacă însetează cineva. Şi lumea aceasta îşi are setea ei şi apa ei. setea mântuirii sufleteşti se adapă dintr-un izvor ce satură sufletul omului şi îi dă o nespusă bucurie şi mulţumire sufletească. Doamne. puterea şi binecuvântarea ce se revarsă în viaţa ta după ce ţi -ai adăpat sufletul cu izvorul apelor vii!… Deci să luăm aminte.

ca să pot aduce şi eu pe alţii la Izvorul cel Mare al apelor vii. 1). Dumnezeule (Ps. 1).O. 22. ca până la sfârşitul vieţii mele să simt o sete tot mai mare după apele cele vii ce se revarsă din „scaunul de domnie al Mielului― (Apoc. să mă adap. Doamne. Ajută-mă. până la revărsare. ajută-mi. aşa să se dorească ne -ncetat sufletul meu spre Tine. În ce chip se doreşte cerbul spre izvoarele apelor. 42. din apa Ta cea vie şi să fiu „ca o grădină udată şi ca un izvor căruia nu-i scade apa‖ (Isaia 58. 11). ce curge din Crucea şi Jertfa Ta cea Sfântă… (Părintele Iosif Trifa – Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an) . Doamne.

dă-mi … „«Doamne». până la lume.»― (Ioan 4. până la satana. 15) Cât de mult dorea biata samariteancă să scape de greutatea de a mai merge «până acolo» după apă! Cea dintâi rugăminte făcută de ea Domnului a fost s -o scape de greutatea de a mai merge «până acolo». de ruşinea şi de oboseala de a mai merge «până acolo»… O. ca să scoateţi apele acestea tulburi şi amare cu care vă amăgiţi şi vă otrăviţi sufletul. «dă-mi această apă. crezând că vă stâmpăraţi setea.Doamne. Să vă dea să gustaţi mereu din dulceaţa părtăşiei cu El şi să prefacă în inima voastră această dulce şi scumpă părtăşie într -un izvor de viaţă şi de apă vie. Şi pe totdeauna. dacă am cunoaşte şi noi cât de ruşinos este pentru un credincios să mai meargă «până acolo». . ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin până aici să scot. care să ţâşnească în duhul vostru cu putere. totdeauna. Mergeţi până la Hristos! Scoateţi din El bucuria voastră. rugaţi neîncetat pe Domnul să vă dea apa Lui cea vie şi harul Său cel fericit. Atunci nu veţi mai simţi nevoia să mergeţi până la păcate. am ruga fierbinte şi stăruitor pe Domnul să ne dea mai degrabă apa Lui fericită şi îndestulătoare şi să nu mai dorim altceva!… Fratele şi sora mea. I-a zis femeia. căci în veac nu vă va mai fi sete. până la apele lumii… să coboare până la noroiul lor. Nu veţi mai simţi nevoia să vă duceţi cu ruşine până acolo unde mergeţi acum. şi puterea voastră. şi liniştirea duhului vostru.

Te rugăm împrospătează sufletul nostru cu putere. 2. 5. Ca nu numai să nu mai însetăm noi. Căci Izvorul îndestulător va fi în voi înşivă. ca să se adape de la izvoarele ei cele întinate. Doamne Iisuse. 13). Şi nici nu vă veţi mai uita la ele. până când nici unii din noi nu vor mai înseta niciodată şi nu vor mai coborî în lume. . Preadulcele nostru Izvor de Apă vie. care nu ţin nici un strop de apă răcoritoare pentru suflet (Ier. cu biruinţă şi cu har. Amin. pentru ca viaţa noastră să fie totdeauna îndestulată cu toate roadele Duhului Sfânt (Gal.Veţi părăsi fântânile crăpate ale lumii. 22 -23). dar să înviorăm mereu pe alţii şi să -i răcorim cu Apa Ta cea vie.

s-a dus în cetate şi a zis oamenilor…― (Ioan 4. împreună cu Iisus. când L-aţi cunoscut. . că L-am cunoscut pe Domnul. surorile noastre alese şi scumpe. dar acum aleargă să-i caute. dovada că L-am aflat şi întâlnit. se arată la fiecare în acelaşi fel! adică fiecare Îi predă Domnului îndată totul şi fiecare lasă totul şi pleacă la mărturisirea şi vestirea Lui. care. nebăgând în seamă nimic altceva decât pe Hristos. şi prin umbra şi p rin lumina prin care trece calea Sa îngustă de pe pământ până la cer. chiar dacă pe fiecare dintre noi Iisus ne găseşte în alt loc şi ne cheamă într-alt fel. voi aţi lăsat totul şi aţi mers după El. Înainte de a-L cunoaşte pe Domnul. femeia fugea de oameni. Îl vor urma pe Mântuitorul oriunde şi Îi vor sluji. şi fiecare uită şi frica şi ruşinea.Traian Dorz . şi ele. iar după ce Îl cunoaşte. femeia discuta despre neînţelegeri confesionale.Şi-a lăsat găleata şi s-a dus „Atunci femeia şi-a lăsat găleata. 28) Iată marea schimbare pe care o face totdeauna cunoaşterea Domnului Iisus: înainte de a-L cunoaşte pe Hristos. Astfel vor trece. Înainte de a-L afla pe Iisus. Chiar dacă fiecare Îl aflăm pe Hristos în chip deosebit. iată acum începe şi între femei şirul fericit al mărturisitoarelor Sale binecuvântate. care cea dintâi L-a cunoscut pe Domnul şi L-a vestit altora. surorile noastre. Îi lasă găleata cu totul. urmările aflării Lui. O. alergând în căutarea şi aducerea altora la Hristos! După Maica Sfântă. femeia n-a voit să-I dea nici puţină apă de băut. sfintele femei. dar acum o interesa numai mântuirea sufletului ei şi al altora. împreună cu ucenicii Săi iubiţi. Dumnezeu să vă binecuvinteze! Ca şi fraţii voştri în Hristos.

care n-ar fi scos altă-dată nici două vorbe în faţa oamenilor. voi v-aţi dezlipit de tot ce aveaţi din dragostea pentru Iisus Hristos! Aţi suferit pentru El chinuri mai mari decât noi şi aţi îndurat sfâşieri mai grele adesea ca fraţii voştri. cu râvna dintâi. plină de frică şi de ruşine. ca roadele tale să crească şi să se desăvârşească mereu. fiindcă a fost făcută bine. Doamne. Multe dintre voi aţi fost în stare să părăsiţi lucruri mai scumpe decât noi şi să vă împliniţi slujba cu mai multă îndrăzneală şi devotament. Acum sileşte-te să rămâi tot aşa cum ai fost de la început. predici tu oare de ani de zile într-o cetate? Vorbeşti tu de timp îndelungat undeva? Dar ai făcut tu oare pe cineva acolo să vină la Hristos? Ai putut tu face pe cineva din cetatea ta să iasă afară la El? Dacă da. dacă nu s-a luat nimeni după cuvântul tău şi după mărturisirea ta ca să meargă până la Iisus. atunci ferice de tine! Înseamnă că mărturisirea ta a fost curată şi binecuvântată de Dumnezeu. încât aduce o cetate întreagă la Hristos! Slavă veşnică puterii Tale. O. în dragostea aprinsă dintâi. şi îndurării Tale! Dragul meu. cu bucuria şi îndrăzneala dintâi. prin învăţătura dintâi neschimbată. pentru toate jertfele pe care le-aţi dat şi pentru tot folosul pe care l-aţi adus înaintării şi slavei Evangheliei lui Hristos pentru dragostea Căruia aţi putut suferi totul. din cetatea ta nu s-a trezit nimeni. ce mare şi sfântă biruinţă ai tu!… Dintr-o femeie slabă. slăvită putere a lui Dumnezeu şi aflare a lui Hristos.Deşi aţi fost mai slabe şi inima voastră mai adânc se alipeşte de lucrurile iubite. iată ce minunat ai lucrat în viaţa ei şi cum ai făcut o misionară plină de curaj şi de putere! Mărturisirea ei este făcută cu atâta convingere şi îndrăzneală. Nimeni pe pământul acesta nu vă va putea da înapoi ceea ce aţi pierdut sau aţi părăsit atâtea dintre voi pentru Domnul nostru! Dar şi în veşnicie veţi fi răsplătite pe deplin şi voi. dimpotrivă. Dar dacă. şi dintr -o fiinţă temătoare şi retrasă. atunci vezi că trebuie să fie ceva nepotrivit în mărturisirea ta sau în viaţa ta! . împreună cu noi. cu toată vestirea ta.

în prăpastia din care nu vor mai putea ieşi. la ură. Alţii au căzut în păcate de neiertat. împreună cu toţi cei care te-au urmat — până se mai poate! Cu o pocăinţă adâncă şi deplină. ca să ajungeţi la Hristos. Poate că s-au şi luat câteva suflete după tine. căci eu Îl cunosc. iar răspunderea pe care o vei da în faţa lui Dumnezeu va fi înfricoşătoare. Cum vei răspunde tu atunci pentru atâtea? Sau poate un trimis al Domnului a venit în cetatea ta ca s-o cheme la Hristos. Ce pedeapsă vei lua . 6. ei nu vor mai ajunge niciodată. Căci unii din ei au murit în starea aceea rea. Eu L-am aflat!… Ce binecuvântare este o astfel de călăuză! Dar cei care s-au luat după tine unde au ajuns? Unde ai îndrumat şi la cine au ajuns cei care vin după tine? Nu cumva. ca şi pedeapsa pe care o vei primi ( 2 Tim. la adunări străine — şi nu la Hristos? (1 Tim. la neînţelegeri. Ori şi una şi alta. împinşi de tine. chiar dacă tu vei mai put ea. Ei au căzut. 3-5). Dacă cumva este aşa. O dragul meu. atât de mare cât a fost şi răul făcut. Ea se va fi aşezat în fruntea lor şi le va fi spus: Veniţi după mine. la biserica ta. în loc să-i duci la Hristos. dragul meu. înfioară-te şi teme-te. ca samariteanca. la învăţături străine. mântuieşte-ţi sufletul tău şi pe al celor care te-au ascultat. Sau poate că şi tu ai făcut o chemare şi o trezire în cetatea ta. Vezi unde este vina! Căci ori glasul tău nu are convingerea şi puterea mărturiei. Ce mare răspundere ai tu pentru aceştia! Chiar dacă tu vei ajunge iarăşi la Hristos. iar tu eşti unul din cei care i-au împiedicat pe oameni sau îi mai împiedică să vină! Poate că unii dintre concetăţenii tăi au şi plecat spre Hristos. la adunarea ta dintâi. Călcaţi pe urmele mele şi veţi întâlni pe Hristos. iar tu i -ai întors din drum.Sau în amândouă. Dar tu nu le-ai scos afară din cetate. 3. Vei vedea ce grozav va fi în Ziua Judecăţii să răspunzi chiar şi pentru un singur suflet numai. Sau umbli să-i întorci prin înşelăciune şi ameninţări. Tu te faci pricina nenorocirii şi pierzării veşnice a tuturor sufletelor pe care le-ai rătăcit prin vorbele tale şi prin faptele tale. ca să le duci până la Hristos. Şi nu pot să mai iasă niciodată din prăpastia lor. dar poate că mulţi din cei care te-au urmat sau te mai urmează nu mai pot veni niciodată înapoi la Hristos. i-ai dus la păcat? Nu cumva i-ai dus la credinţe greşite. ori nu se vede în viaţa şi purtările tale dovada că L -ai întâlnit şi cunoscut pe Hristos. Luaţi-vă după mine şi eu vă voi duce la Hristos. 1-9). fiţi siguri de aceasta! Eu ştiu unde este El. căci acesta este un lucru foarte grav. alţii au ajuns deplin necredincioşi. Întoarce-te! Dacă se mai poate. 13. 2 Petru 2. Întoarce-te degrab la Domnul Iisus.

din dragoste şi recunoştinţă nimic! Te-am întristat cu atâtea păcate. Căci ei au venit la Hristos pe o singură dovadă a unei mărturii slabe. şi frica…tu ce-ai lăsat pentru Hristos? Domnul şi Mântuitorul nostru. Tu ai pus mâna pe el sau ai făcut pe alţii să facă acest lucru nelegiuit. dar nu Te-am bucurat cu nici o dovadă de dragoste. cu pumni sau cu pământ. asemenea păcatului lui Cain? În Ziua Judecăţii. I-ai astupat gura cu insulte. iar eu n -am făcut din dragoste pentru Tine. femeia slabă din Samaria şi oamenii necunoscători din Sihar se vor scula împotriva ta şi te vor osândi. Te rog însă din tot sufletul meu să mă ajuţi ca de azi înainte să -mi dovedesc credinţa faţă de Tine cu fapte adevărate şi mari. Ai împiedicat astfel nu numai mântuirea altora. a fost oprit de tine şi împiedicat să facă slujba aceasta. n-ai vrut să întorci… Ioan şi Iacov au lăsat mrejele şi pe tatăl lor şi au mers după Iisus Hristos îndată. căci au trecut atâţia ani din viaţa mea şi am primit atâtea binecuvântări de la Tine. stau înaintea Ta cu toată inima plină de ruşinea şi de recunoaşterea nevredniciei mele.tu de la Dumnezeu pentru asta! Teme-te! Sau poate că trimisul lui Dumnezeu. Amin. Samariteanca a lăsat găleata. iar în mijlocul alor mei să fac o mărturie frumoasă şi vrednică de bunătatea Ta şi de pocăinţa mea. Pentru ca toţi cei care mă vor vedea şi auzi să vină la Tine. Matei a lăsat vama şi banii. dar ţi -ai împovărat sufletul cu cea mai îngrozitoare dintre nelegiuiri şi cu cel mai greu sânge. Cum vei da ochi cu Hristos? Cum vei muri oare? Cum vei putea sta în faţa Judecăţii lui Dumnezeu şi a propriei tale conştiinţe cu povara unui astfel de păcat cumplit. şi ruşinea. care a venit pe uliţele cetăţii tale pentru a chema sufletele la Hristos. dar tu nici după atâtea mii de dovezi şi de mărturii puternice n-ai vrut să vii. de pocăinţă sinceră şi de îndreptare adevărată. . n-ai vrut să asculţi. Petru şi Andrei au lăsat şi ei corabia şi peştii prinşi.

. «Dă-Mi să beau». alegea mai bine să sufere dogoarea soarelui decât dogoarea ruşinii. dar nu se mai pot împotrivi lui.Traian Dorz . n-au nici un strop de voinţă şi de putere împotriva păcatului care le zdrobeşte mereu sufletul sau să lupte contra celor ce-i târăsc în el. ale cărei păcate erau cunoscute de toţi oamenii. Viaţa de păcate pe care o ducea nu-i nimicise măcar bunul simţ şi ruşinea. cu toate acestea. pe răcoare. 7) Ceasul acela era chiar ceasul cel mai nepotrivit să meargă cineva după apă. dar. i-a zis Iisus. de obicei. După apă se mergea acolo. Sunt unele suflete pe care păcatele din alţii şi slăbiciunile din ele le împing la fapte de care se ruşinează şi se îngrozesc chiar şi în clipa când le fac. N -au nici plăcere şi nici nevoie de păcat. dar de care n -au tăria să fugă sau nu au puterea să rupă legătura cu care sunt târâte în ele. Dar femeia aceasta.A venit o femeie după apă … „A venit o femeie din Samaria să scoată apă. Săvârşesc păcate pe care le osândesc ele însele.― (Ioan 4. le este un chin şi o scârbă. avea măcar grija să-i ocolească pe oameni. Dacă n-avea putere să-şi ocolească păcatul. dimpotrivă. Pe căldura dogoritoare a amiezii şi apa se încălzea până acasă. dimineaţa ori seara. Se ferea de mulţime şi mergea după apă atunci când ştia că nu mai merge nimeni. dogoarea arşiţei decât dogoarea privirii altora. Atunci mergea toată lumea la fântână după apă. Le este ruşine şi frică de păcatul pe care îl fac. bietul suflet singuratic.

De ajung apoi ca nişte păsări singuratice. bucuria. Sufletul acela pe care îl aştepta acum Mântuitorul la fântână! Câtă nevoie avea sufletul acesta de Hristos! După ce se dezgustase de lume şi fugea de oameni ca o sălbăticiune hăituită de câini!… O Doamne Iisuse. ferindu-se de oameni ca de fiare şi ducânduşi în tăcere şi singurătate propriul trup. cum ar târî un cadavru… Nimeni pe lumea aceasta nu poate să ştie ce ispăşire amară şi grea este o astfel de viaţă. care le face totdeauna gura plină de gust amar şi trupul vlăguit. lepădat şi singuratic! ridică-te din deznădejde: Hristos te aşteaptă cu toată iertarea şi lumina iubirii Sale! N-ar mai fi în stare nimeni să Te mai iubească. Vei uita tot ceea ce a fost întunecat şi nefericit. în har! Nimeni ca aceştia nu Te-au cunoscut cât de bun eşti Tu! O suflet zdrenţuit. le fărâmiţează bucată cu bucată toată temelia credinţei. cu silă şi cu greutate. Un astfel de suflet se pare că era femeia samariteancă. pacea care era în ascultare şi seninătatea care era în iubirea curată.Starea aceasta de totală neputinţă. alţii nu le mai ascultă şi toţi le dispreţuiesc! Din pricina nenorocirii în care le-au adus unii oameni. Vino la El! Priveşte-I rănile îndurate cu răbdare. mila şi iubirea Ta sunt de o mie de ori mai mari. aceste suflete îi urăsc pe toţi oamenii cu o scârbă şi cu un dispreţ deplin. dar El te-a iubit şi te iubeşte înalt. cu câtă răbdare le aştepţi şi totuşi. De aceea se feresc de ei cu groază. faţă de orice suflet! Dar faţă de astfel de fiinţe zdrobite şi nefericite. biata femeie ce venea acum după apă. fiindcă sufletele acestea n-o mai pot spune nimănui. care trăiesc prin acoperişuri pustii. cât de multă milă şi bunătate ai Tu!… Cât de multă iubire şi răbdare. pentru că te-a iubit! Crede în iubirea acestor răni şi vino. nimicindu-le bucuria care era în nevinovăţie. care pier în dispreţ şi în singurătate. cu cât de multă bucurie şi iertare le cuprinzi la inima Ta! Cât de strălucit le prefaci apoi întunericul lor în lumină şi singurătatea lor. curat şi fierbinte. Cu câtă dragoste le chemi. Vei . crede o! Ascult-o şi vino!… Toată fiinţa ta va fi schimbată de Hristos şi de Duhul Sfânt prin naşterea din nou. cu câtă milă le cauţi. oriunde i-ar putea întâlni. Pentru că unii nu le mai cred. când vin. seninătatea şi voioşia curată care te vor face o fiinţă nouă şi cu totul adevărat fericită! Dacă pe neaşteptate te întâlneşti acum cu Hristos prin chemarea aceasta. curăţind-o şi redându-i lumina. Îmbrăţişarea Lui va însănătoşi toată fiinţa ta.

Care treci mereu prin samaria lumii să cauţi suflete zdrobite. treci mereu şi caută mereu… Mai sunt atât de multe încă şi aşa de singure! Îngăduie să vină vremea de har în care Tu. Hristos – Izvorul nostru) . Amin. fii binecuvântat pentru marea Ta răbdare şi iubire! Din milă pentru sufletele nenorocite şi căzute. să poţi străbate iarăşi drumurile propovăduirii. (Traian Dorz. dacă nu Te duci Tu la ei. Mântuitor Milostiv. O Doamne Iisuse.primi apa cea vie a harului Său şi care nu va mai seca pentru tine şi din tine niciodată. spre mântuirea celor ce au atâta nevoie de Tine. dar care se pierd. prin ucenicii Tăi. Dacă bei din apa aceasta nu te mai doare nimic. căci ei nu ştiu veni la Tine.

»― (Ioan 4. De la trebuinţele poporului între g. sprijiniţi de neştiinţa poporului însuşi. Iisus a şi adus lumina şi izbăvirea. are să ne spună toate. O. 25) Nădejdea sufletelor părăsite sau încurcate de oameni era una singură: Hristos-Mesia. când va veni El. Până ce am cunoscut Cuvântul Său şi omul Său care să-mi spună aceasta. ca şi sufletul.Când va veni Hristos. nici eu n-am ştiut că trăiesc în întuneric şi în moarte până ce L-am întâlnit pe Hristos. Pe El Îl aşteptau toţi oamenii. L-au respins pe Hristos. în necunoştinţă… şi nu mi se părea nimic nepotrivit. Nu simţeam nimic rău. în deşertăciune.Traian Dorz . încât toate trebuinţele lor le amânau până va veni Hristos. că trăieşte în întuneric. întradevăr. I-a zis femeia. toate şi toţi Îl aşteptau şi -L doreau pe Iisus. «că are să vină Mesia (Căruia I se zice Hristos). Căci în întuneric umblă şi în întuneric trăieşte orice suflet omenesc şi orice popor. cu toate dorinţele şi nelămuririle lor. sărmanul. Nu vedeam nimic anormal. pe când. Trăiam în păcate. nu ştie. Care le va spune totul. ca naţiune. Şi poporul. Când a venit. cei care L-au primit şi urmat pe Domnul. de la cele mai mari până la cele mai mici. ne va spune „«Ştiu». depline şi pentru toţi. până când nu vine Hristos să-i spună totul! Până când nu primeşte şi nu adânceşte cu ascultare tot Cuvântul în lumina lui Hristos. O aşteptare atât de apropiată era în inimile oamenilor. până la cele ale fiecărui suflet singuratic şi amărât. individual. la toate întrebările lor… Dar cei care aveau atunci răspunderea pentru popor. Aşa trăiau . au fost luminaţi. ei au rămas în întuneric. zădărnicind planurile lui Dumnezeu pentru ei… Astfel.

aşa trăiau chiar cei ce trebuiau să-mi fie îndrumători şi exemple… Şi nimănui nu i se părea ceva nepotrivit în asta! Numai când a venit Dulcele Mântuitor Hristos. străin de Cuvântul spus de Hristos şi adeverit de Biserica Sa. A primi altceva. ceva care nu-i izvorât de acolo. O. într-o familie şi într-un suflet. prin Cuvântul Său şi prin omul Său. slavă veşnică bunătăţii Domnului. – şi am venit îndată! O. Şi mi-a strigat să nu mai rămân aşa… Şi n-am mai rămas! Mi-a spus să vin îndată la El. izbăvindu-mă!… Până în veci Îi voi fi recunoscător. în superstiţii şi în tot felul de credinţe rătăcite şi zadarnice… Şi nici nu-şi dau seama că aceasta este o osândă şi un blestem de moarte. Trăiesc bieţii oameni în întuneric de fărădelegi. căci abia acum văd ce mare bine mi -a făcut. mai mult sau mai puţin. Prin învăţătura Sa cunoaştem tot Adevărul. când te-ai întâlnit cu Iisus şi ţi-a spus toate aceste lucruri pe care nu le ştiai. Orice prooroc şi orice duh care vine să mai adauge altceva. Şi totul le-a şi spus El! Cum totul ne-a spus şi nouă. nimenea nu vede. oamenii n-au ştiut… şi atunci aveau o dezvinovăţire… Dar după ce El le-a spus totul. toţi dorm… «Hristos ne va spune totul!». acela nu este de la El! Hristos a spus tot ce a voit Tatăl pentru noi. nimenea nu ştie! Până nu-i trezeşte Hristos. ei nu mai pot avea nici una. Duhul Sfânt ne descoperă şi ne aminteşte tot ce a spus Iisus (Ioan 14. a zis femeia. Nimeni nu mai poate adăuga şi nici nu mai poate scoate din ceea ce a spus El! Cuvântul Său păstrat în Biserică şi în Biblie este complet. Până n-ai aflat despre aceste lucruri şi n-ai ştiut nici tu. acum nu mai poţi avea nici un fel de dezvinovăţire! . Până n-a venit Hristos. e primejdios. mi-a spus că starea aceasta este osândă şi moarte. ceva care este mai mult sau mai puţin de cât a spus Iisus. dar trebuia să le ştii. Până nu le spune Hristos. Până vine Hristos în viaţa lor.toţi în jurul meu. 26). când vine Cuvântul lui Hristos. adică mărturisirea Lui vie într-un sat. într-o biserică. – atunci acolo vine lumina ce descoperă ascunsele cuiburi ale şerpilor otrăvitori şi urâţi! Iar sufletele care vor să se trezească îşi deschid ochii şi văd cu groază unde trăiau şi ce-i aştepta… Până nu le arată Hristos. ai putea spune că aveai o dezvinovăţire! Dar acum când ştii toate aceste lucruri. într-o adunare de oameni.

Hristos – Izvorul nostru) . cu toată viaţa ta! Fără să mai aştepţi de acum nimic altceva. Predă-te Lui şi slujeşte-I apoi cu supunere deplină. pentru ca nimeni. cu toată grija ta! Crede-L în tot ce-ţi spune. Nici în neştiinţă! Dar nici în foc. cu toată inima ta! Şi urmează-L în tot ce-ţi arată. Şi în veci nu vei mai umbla apoi în întuneric. Mântuitorul şi Judecătorul sufletului tău. împ ietrindu-se acum. Doamne al Puterilor mântuitoare. Căci Cel care vorbeşte acum cu conştiinţa ta este Hristosul lui Dumnezeu. căci clipa trece.Acum ascultă-L în tot ce-ţi spune. Cazi acum la picioarele Domnului Iisus şi recunoaşte-L ca Dumnezeul şi Mântuitorul sufletului tău. Te rugăm să dăruieşti lumină şi îndemn puternic fiecărui suflet care aude sau citeşte cuvântul acesta al Tău şi dorinţa Ta de îndreptare. Amin. Înţelegi tu oare ce clipă măreaţă este aceasta pentru tine? De clipa aceasta poate atârna totul! Curând vei pleca ori tu ori El. (Traian Dorz. să nu se pomenească odată venit prea târziu. aducătoare de roade ale vieţii. ca să-l primească îndată ca pe sămânţa cea bună.

Dacă este undeva o lucrare cu adevărat de Sus. acela va şi umbla în Adevăr. cumpătare şi râvnă în realizarea Binelui. aducând în ea lumină. Adevărul este învăţătura. a raţiunii… Aceasta este lucrarea desăvârşită. şi cine se închină Lui. acest izvor binecuvântat în viaţa noastră şi în Biserica Domnului nostru Iisus Hristos. 24)  Duhul este miezul.  Duhul lucrează asupra inimii şi simţămintelor. Căci cine are cu adevărat Duhul Domnului. dragoste. . bucurie.Traian Dorz . aceasta se va face puternic şi minunat. evlavie.  Duhul este puterea.  Duhul este conţinutul duhovnicesc lăuntric. ordonat şi folositor.  Duhul este credinţa. este lucrarea Duhului Sfânt…  Duhul este izvorul.Duh şi Adevăr „Dumnezeu este Duh. Adevărul lucrează asupra minţii.‖ (Ioan 4. este într adevăr împlinirea voii lui Dumnezeu. iar Adevărul este albia pe care curge. Adevărul este coaja. trebuie să I se închine în Duh şi adevăr. De aceea numai când amândouă acestea merg şi lucrează împreună. căci acestea două sunt împreună. Adevărul este Cuvântul prin care lucrează această putere şi se împarte. Iar puterea care mişcă inima. Adevărul este forma concretă.  O învăţătură sănătoasă care luminează mintea şi o îndrumă spre înfăptuirea Binelui este lucrarea Adevărului.

De aceea. certurile şi ciorovăielile.adică în învăţătura sănătoasă. De aici vin dezbinarea şi partidele. şi cu mintea (1 Cor. 15). Când cineva rătăceşte de la Adevăr. . 2. adeseori. suflete dragă. 11-12. adică ajunge neascultător şi în alte învăţături. Ci credincioşi de amândouă doreşte Dumnezeu. Cât veţi păstra aceeaşi învăţătură. căci Adevărul numai întreg poate fi păstrat. dovedită prin veacuri de vieţuire şi prin roade de sfinţenie. nici să nu adăugaţi sau scădeţi nimic din ea. Nu numai o inimă aprinsă de credinţă să aibă un slujitor al lui Dumnezeu. dar nici credincioşi numai de minte. 55). Nici credincioşi numai de inimă. sunt pe deplin în voia şi după dorinţa plăcerii Domnului. străine şi înşelătoare. Faptele numai din duh sunt greşeli grave. care este scoasă din voia lui Dumnezeu. fii băgător de seamă că nu ajunge numai să aibă cineva o râvnă puternică şi un duh aprins. 14. Închinarea numai cu duhul e dezordine. Căci Duhul se păstrează prin Adevăr. din trecut şi până astăzi. nici nu veţi mai simţi la fel. 1 Ioan 4. veţi fi la fel cu toţii. nici aceeaşi credinţă. Numai când inima este îndrumată de Duhul Sfânt şi când faptele ei se desfăşoară pe calea unei învăţături după Adevăr. Închinătorii pe care îi doreşte Dumnezeu au o închinare deplină: şi cu duhul. cele numai din minte sunt calcule şi aranjamente… Numai strânsa colaborare în Hristos a unei minţi sănătoase şi luminate de Adevăr cu a unei inimi călăuzite de Duhul într -o credinţă rodnică prin iubire. De aceea aveţi toată grija şi nu părăsiţi învăţătura. Marile nenorociri ale vremurilor din urmă vor veni din pricina învăţăturilor înşelătoare şi rătăcite. ci este foarte important dacă şi învăţătura lui este cea sănătoasă. lipsa înţelegerii şi a iubirii. atunci este părăsit şi de Duhul Adevărului. închinarea numai cu mintea este gheaţă. care vor fi răspândite cu mare putere de duhul cel amăgitor şi vrăjmaş al lui Antihrist (2 Tes. Iar însufleţirea pe care o capătă un astfel de om şi râvna lui pentru rătăcirea învăţăturii sale noi vine din alt duh. atunci sufletul merge bine cu adevărat. dintr-un duh străin (Luca 9. 3). Cine îşi schimbă învăţătura nu mai are nici acelaşi duh. ci şi o minte luminată de Adevăr. arătată în Biserica şi Evanghelia Sa. după cum Adevărul devine rodnic şi aprins prin Duhul. Dar îndată ce veţi ştirbi această învăţătură. vi se va schimba şi duhul şi credinţa şi nici nu veţi mai vorbi apoi.

chiar şi mântuirea celui mai zelos suflet este în primejdie (1 Cor.Altfel. 9). dacă învăţătura nu este cea după Adevăr (Tit 1. Ca să fim închinători plăcuţi Ţie. nici de adevăruri străine de Duhul ei. 15. Amin. 2). O Domnul Dumnezeul Duhurilor şi al Adevărului. Hristos – Izvorul nostru) . Te rugăm desăvârşeşte în noi cunoaşterea şi trăirea Ta! Fă să nu ne lăsăm amăgiţi nici de duhuri străine de Adevărul Bisericii Tale. (Traian Dorz.

Traian Dorz . vină furtuna cât de mare peste voi.Meditaţii la Apostolul din Duminica a V-a după Paşti Scumpii mei fraţi. printre cunoscuţi sau printre necunoscuţi. Furtuna va trece. binecuvântaţi pe Domnul în orice vreme şi nu vă spăimântaţi niciodată de nici o ameninţare a vrăjmaşilor voştri. Rănile voastre se vor vindeca. Vrăjmaşii care v-au împrăştiat se vor risipi. dar rodul pe care l-aţi strâns pentru Dumnezeu va rămâne. din Hristos – Puterea Apostoliei ) . dar focul aprins va rămâne. (Traian Dorz. Dacă voi sunteţi nişte flăcări ale Duhului Sfânt. dar ceea ce v-aţi câştigat la Dumnezeu vă va rămâne o bogăţie veşnică. pentru a le duce şi lor lumina mântuirii lui Dumnezeu. lacrimile voastre au să se usuce. Aceasta nu va face decât ca voi să fiţi folosiţi de Duhul Sfânt pentru cea mai mare slavă a Domnului vostru Iisus şi pentru cea mai mare binecuvântare a celor la care vă trimite El. împrăştie-vă cât de departe printre cei străini. averile pe care vi le-aţi pierdut vă vor fi înlocuite.

Căci oricare ar fi obiectul dorinţelor tale. iar eu n-am putut cuceri şi păstra nici măcar una din acestea. după slujbe mari? Faci . 13) Suflete însetat după viaţă sau după fericire sau după dragoste… nici un izvor de pe lume nu-ţi poate stâmpăra setea aceea care din adâncul sufletului tău se ridică cerând săturarea! Nici o apă din lumea aceasta nu ţi-o poate potoli.Traian Dorz . după slava lumii. ceea ce cauţi tu cu adevărat este fericirea. să -I aduci Lui cea mai mare slavă. tot ar trebui să ştii acest lucru! Însetezi tu oare după locuri înalte. uitând de tine. sufletul tău. o sete mai mare şi mai nepotolită! Ţi se pare că primind ceva din aceste lucruri pe care le cauţi îţi stâmperi puţin setea.»― (Ioan 4. Toate celelalte sunt deşertăciuni. după scaune alese.Oricui bea din apa aceasta „Iisus i-a răspuns: «Oricui bea din apa aceasta. cea mai mică: ce nemernic sunt!…» Adevărata glorie o câştigi în Hristos atunci când cauţi. Oricât de puţină istorie ai cunoaşte. Alexandru Macedon a spus: «Universul este plin de atâtea miliarde de planete uriaşe. Dar numai ţi se pare! Căci ea revine şi mai fierbinte. Nici un muritor nu -i mai nefericit ca acela care le câştigă. după cele-britate? O. Iar la urmă. iar aceasta se găseşte numai la Hristos. scârbit de toată această apă întinată cu atâtea murdării celebre. îi va fi iarăşi sete. se va îneca în deznădeje. Însetezi tu oare după glorie. oricui va bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete.

cinstea şi sufletul tău şi al altora numai să le ajungi şi să pui mâna pe aceste deşertăciuni? O. tot mai înşelător şi ma i bestial să tâlhăreşti şi să omori. după aventuri desfrânate? Nu vezi ce sete îi vine. prietenia. iată.totul să le dobândeşti? Calci în picioare mila. după modă şi după lux. prăbuşirea să-i fie cât se poate mai de sus. în felul acesta. oricui va bea şi din apele acestea îi va fi mereu ş i mereu tot mai sete. numai să mai strici un cămin. numai să mai câştigi o casă. Înainte de prăbuşire însă toate acestea sunt împreunate cu zbucium. tot ar trebui să te înspăimânţi ce blestem este băutura! Însetezi tu oare după distracţii. temniţele şi casele de nebuni. Sănătatea şi viitorul familiei tale. Dar în pahar bei sângele copiilor tăi. – numai să mai aduni o pungă. nu se poate să nu te îngrozeşti de sfârşitul acestora! Însetezi tu oare după averi. peste trupuri şi suflete omeneşti. tot mai pătimaşă. tot ar trebui să vezi aceasta! Însetezi tu oare după băuturi tari. cu necaz. – dar nu vei fi sătul. ca lumea? O. pentru ca să te trezeşti mai ruinat şi mai nenorocit? Bei şi te îmbeţi? Bei tu. peste Cuvântul şi voia lui Dumnezeu. dreptatea. Vei trece peste sânge de frate. peste lacrimi de părinţi. Va dori o treaptă mereu şi mai înaltă. după petreceri lumeşti. Sufletul tău şi mântuirea ta! Cu cât vei bea mai mult. Oricât de puţin ai cunoaşte lumea. celui care bea din acestea? Şi nu vezi în ce ruină trupească şi sufletească se prăbuşesc până la urmă toţi cei care se dedau la ele? Oricât de puţin ai cunoaşte viaţa. iar pentru aceasta va face noi nelegiuiri. după bani. Ce îngrozitor! Oricât de puţin ai cunoaşte iadul sau blestemul lui Dumnezeu. Demonul acesta te va face tot mai întunecat şi mai crud. tot ar trebui să te înfiori! . după alcool sau după acele nefericite otrăvuri care te fac să visezi frumos. Nu vezi oare ce faci şi unde vei ajunge? Oricât de puţin ai cunoaşte spitalele. numai să mai amăgeşti un suflet. cu atât o să-ţi fie mai sete. ca să se poată ridica… şi. cu griji şi chinuri de sute de ori mai mari decât amăgirea bucuriei lor. Lacrimile soţiei tale. nu te zbate prea tare: oricui va bea şi din apa aceasta îi va fi iarăşi sete.

ca să mă adăp mereu din darurile Crucii Tale. Hristos – Izvorul nostru) . adâncul sufletului tău însetează după Hristos. Dar oare sunt ei fericiţi?… Oricât de puţin ai cunoaşte oamenii. fără a-L dobândi pe El Însuşi. după averi. sărmane suflet însetat. Ci fericirea pe care gândeşti tu că vei afla-o în ele! Însă nu vezi tu. fă -i. cei care le-au dobândit ar trebui să fie fericiţi. dobândindu-le. decât în Hristos! Tot ce este fără El este numai nefericire. ceea ce cauţi tu prin aceasta este fericirea. să bea din apa vieţii şi să fie mântuiţi.… Dragul meu. ci numai moartea. Şi nici o apă nu ţi-o poate potoli. Amin. nici un izvor de pe lume nu-ţi poate stâmpăra setea ta. (Traian Dorz. Căci oricare ar fi obiectul dorinţelor tale. care nu pot da niciodată alinarea. acum vino şi-L vezi pe Iisus! O Doamne Iisuse. Căci El este fericirea după care tânjeşti tu. Doamne Iisuse. Iar fericirea nu se găseşte nicăieri. Preadulcele meu Izvor de apă vie. pentru ca şi aici şi în veşnicie Tu să fii desfătarea şi bucuria mea. Dar nu ştii unde şi cum s-o cauţi! Tu alergi după slavă. după păcatele distracţiilor… – dar în adâncul tău tu nu pe acestea le cauţi. Suflete însetat. tot ar trebui să vezi cât de nefericiţi sunt toţi cei care au primit cele mai multe daruri ale lui Dumnezeu. fii binecuvântat pentru viaţa şi puterea pe care ai dăruit-o sufletului meu! Te rog ajută-mă să rămân mereu lângă Tine. Ai fost şi ai văzut lumea. să vină să Te afle pe Tine. că amăgirea aceasta vine de la înşelătorul? Nu vezi tu că nici un om care a dobândit lucrurile după care alergi tu nu -i fericit? Nu vezi tu că dacă ar sta fericirea în acestea. Iar pe cei care aleargă la apele lumeşti.

mai mult decât visat-a oricare dintre noi. – Iisuse. ce inima ne-o-nvie şi ochii ni-nsenini. Apa vie Iisuse. Plata vieţii de apoi. fii slăvit! . ci-n veci să Te căutăm. Care ne faci să nu-nsetăm de tot ce lumea are. fii slăvit! Slăvit să fii Tu. în cor desăvârşit Îţi cântă totul Ţie. Tu duhul ne-ai-nnoit. – Iisuse.Iisuse. fii slăvit! Slăvit să fii Tu. – Iisuse. nălţându-Ţi nesfârşit cântări tot mai divine. nesăturaţi de Tine. pe-a lumii mii de laturi. Cerească Apă Vie. Apa vie ce orice sete alini. Tu sufletul ni-l saturi.Traian Dorz .

Cât de minunată Cât de minunată este apa dulce. Tu le-adapi pe toate plin de dărnicie – Doamne. Scump Iisus . nimeni nu trăieşte. – dar mai dulce. care ne adapă viaţa-n veşnicie. Când deschizi Tu Mâna saturi cu-ndurare orice flămânzire .Traian Dorz . Dă-ne. Doamne. câtă stâmpărare setei ea ne-aduce. ca să trăim. Apa Vieţii dă-mi-o pururi mie. este Apa Vie. Doamne. Apa cea de Sus. să Te preamărim! Orişice făptură caută Apa Ta. s-o primim. fără ea.

.şi-orice însetare. dar mai mult ca toate câte lumea-mbie. dă-ne Apa Vieţii până-n Veşnicie.

şi Duhul vă va lumina. de-un Chip cu Tatăl. căci focul Feţei Lui ne-ar arde şi strălucirea-I ne-ar orbi. ajută-ne să Te primim. O Fiu Slăvit. căci cine prin Hristos nu-L caută în veci nu-L va putea afla. Căutaţi-L prin Hristos pe Tatăl. Pe Dumnezeul Cel Ascuns doar Singur Fiul L-a pătruns! — De nu vrei să-L cunoşti prin El în veci nu-L vei putea altfel.Traian Dorz . de nu venea Hristos. prin Care să ni Se facă cunoscut. În veci nu cunoşteam pe Tatăl Cel Nepătruns şi Nevăzut. ca prin cunoaşterea Ta sfântă cu Tatăl să ne-mpărtăşim! .În veci noi n-am vedea pe Tatăl În veci noi n-am vedea pe Tatăl când prin Hristos nu L-am privi.

Ţinta mântuirii tale n-ai atinge-o nicidecum dac-aceste binefaceri nu te-ar ajuta pe drum! . părtăşia-n adunare e ca mana din altar. Suferinţele iubirii nu le socoti poveri.Osteneala mântuirii Osteneala mântuirii niciodată n-o-nceta: – cum e zelul muncii sfinte. nu-i ca ele har mai mare. nu-i nimic a Te-ajuta! Lacrimile rugăciunii nu ţi le usca nicicând. Dragostea de fraţi doreşte-o ca pe dulcele nectar. Setea după Apa Vieţii simte-o-n inimă mereu. – nu-i alin cum e Cuvântul buzelor lui Dumnezeu. nici răsplată nicăieri. – nu eşti mai primit la ceruri ca atunci când mergi plângând.Traian Dorz .

lângă fântâna lui Iacov. Cerându-i cuiva o favoare. Domnul l-a găsit pe Zaheu. cu care samarinenii nu se amestecau. faptul că femeia samarineancă a venit la fântână singură. Să remarcăm. Nimic nu îi face pe oameni să se simtă mai în largul lor decât faptul de a li se cere ajutorul. în mod nepoliticos. Iisus i s-a adresat cu o cerere: ―Dă-Mi să beau‖ (Ioan 4. cealaltă este necesară pentru a avea viaţă din plin. El l-a găsit pe Pavel pe drumul spre Damasc atunci când Pavel nici măcar nu îl căuta. nu pe o pernă. A încercat să îl evite. Iisus cere. femeia samarineancă avea nevoie de apa cea vie pentru setea ei spirituală. Setea fizică apare din nou.O femeie la fântână Era la amiază. În timp ce se odihnea. Celelalte femei. Însă Iisus nu împărtăşeşte prejudecata care face un grup de oameni să dispreţuiască alt grup din cauza naţionalităţii sau a rasei. Acceptăm o poziţie inferioară.Duminica a V-a după Paşti (A samarinencei) . nu Zaheu pe Domnul. În acest fel a încercat Iisus să stabilească o relaţie de încredere cu femeia samarineancă. Apa fizică vine dintr-o fântână adâncă. Ioan Gură de Aur. Anthony M.7). o dispreţuiau pentru moralitatea ei scăzută şi nu ar fi stat alături de ea. Coniaris . l-a recunoscut pe Iisus ca fiind evreu. spune Sf. Iisus a . de asemenea. Iisus era obosit. Pe când îşi umplea vasul pentru apă. El care poate să dea totul. ci pur şi simplu pe pământ‖. ridică ceea ce numim ―problema rasială‖. Astfel că femeia. Spre surprinderea ei însă. ―a venit o femeie din Samaria să scoată apă‖ (Ioan 4. aşteptându-ne. fără îndoială. Un evreu nu îi cere de băut unei femei samarinence. setea spirituală este potolită d e apa cea vie. Una este esenţială pentru viaţă. El avea nevoie de apă pentru a-şi potoli setea fizică.7). ne punem la mila acelei persoane. Dumnezeu este întotdeauna primul. S-a aşezat. apa vie vine din Hristos cel Viu. ―nu pe un tron. Să remarcăm faptul că Iisus era la fântână înainte să vină ea.Pr. Prin simplul act de a vorbi cu ac ea femeie.

El continuă făcând una dintre cele mai măreţe declaraţii ale sale: ―Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi. Nu există nici un înlocuitor pentru apa vie.13). singurul Dumnezeu adevărat. M-au părăsit. de unde. Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu! Putem să îl ştim însă! Darul lui Dumnezeu către om nu este altul decât Iisus: ―Aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine. şi fântâna e adâncă.10-11). politice şi rasiale ale timpului Său.13-14).6). Iisus vorbeşte despre Sine ca fiind Darul lui Dumnezeu şi apa vie. ―Doamne. şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis‖. Ca bărbat. care nu pot ţine apă‖ (Ieremia 2.12). stătea de vorbă cu o samarineancă. Nu se epuizează niciodată. Ea îl vede pe călătorul însetat şi nu pe Acela care a venit ca să potolească setea lumii.10). ―Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov. El este fântâna. Aceasta este setea sufletului după Dumnezeu. . Şi dacă El trăieşte în noi.‖ Iisus nu are nevoie de nimic pentru a scoate apă. din izvorul apei vieţii ‖ (Apocalipsa 21. a spus Iisus. stătea de vorbă cu o femeie imorală. tu ai fi cerut de la El.demolat barierele sociale. Fântâna este adâncă – e adevărat – şi avem nevoie de ceva cu care să scoatem apa. nu devine niciodată stătută. Ca Învăţător. Ignorând complet aceste deosebiri. Nu avem ceva. nici găleată nu ai. nici găleată nu ai. stătea de vorbă cu o femeie. despre care Biblia vorbeşte atât de des. Resursele lui nu pot seca niciodată. ―Doamne. nici ale noastre! Pentru că izvorul care ne va alimenta va fi El. Ca evreu. Apa pe care o dă El este ca un izvor care ţâşneşte constant. care ne-a dat această fântână?‖ (Ioan 4. în dar. El este într-adevăr mai mare decât Iacov – mult mai mare. şi ţi-ar fi dat apă vie‖ (Ioan 4. ci pe Cineva care să scoată apa. Dacă încercăm să ne potolim setea spirituală cu ceva mai puţin decât Dumnezeu. Dumnezeu spune în Cartea lui Ieremia: ―Două rele a făcut poporul Meu: pe Mine. ai apa cea vie?‖ (Ioan 4. izvorul apei celei vii. Dar cel ce va bea din apa pe care i -o voi da Eu nu va mai înseta în veac. dar. Este un drum l ung de la om la Dumnezeu. căci apa pe care i -o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică‖ (Ioan 4. ―Celui ce însetează îi voi da să bea. ―Cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată‖. vom rămâne însetaţi. El merge direct la punctul central – ce are El de oferit fiecărei persoane de orice rasă: ―Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce -ţi zice: Dă-Mi să beau. Însă Hristos este Acela – Unicul – care poate să umple prăpastia şi să aducă apa vie la sufletele noastre însetate. Însă femeia nu vede decât un pelerin obosit şi nu pe Cel care a venit ca să aducă odihnă sufletelor obosite. şi şi-au săpat fântâni sparte. Însă nu vorbeşte despre aceasta acum. El este apa vie. Iisus a declarat că poate oferi satisfacţie permanentă sufletului uman însetat.

26). Nouă poate că ne-ar spune: ―Du-te şi confruntă-te cu acea persoană faţă de care ai greşit. sună ca şi când ar veni direct din Hollywood-ul modern. A început să vorbească despre diferenţele religioase dintre evrei şi samarineni. ci acestei străine. Iisus declară. Astfel că a făcut ceea ce milioane de oameni au făcut de atunci încoace. sătulă de a pretinde că este satisfăcută când întreaga ei viaţă a fost una de mizerie. că El este Mesia. ―Du -te şi confruntă-te cu adevărul vieţii pe care o trăieşti. lipsa lor de împlinire ca fiinţe umane. nici să mai vin aici să scot ‖ (Ioan 4. femeia samarineancă a răspuns: ―Doamne. cu pocăinţa. Pentru Iisus căsătoria este un sacrament. A devenit defensivă. sătulă de bărbaţi.18). când va veni. Acela ne va vesti nouă toate‖ (Ioan 4. Aceasta a fost o mărturisire onestă atâta cât a fost. Întotdeauna a existat ceva nu doar păcătos ci şi nevrotic în legătură cu sexul ilicit. I isus i-a spus: ―Bine ai zis că nu ai bărbat. sătulă de a fi o proscrisă a societăţii. sătulă de adulter. Nu era cu adevărat interesată de aceste diferenţe. a spus ea (Ioan 4. Fără îndoială femeia samarineancă a căutat o astfel de împlinire în viaţa ei indecentă. apoi vino să primeşti apa vieţii‖. lipsa lor de convingeri religioase.16). dar când Iisus a abordat subiectul a început să simtă că El se ―amestecă‖ în viaţa ei personală. Bărbatul cu care trăia acum nu îi era soţ. lipsa lor de identitate. Aceasta adevărat ai spus‖ (Ioan 4. Oamenii caută să găsească în el răspunsul la unele dintre frustrările lor profunde: lipsa lor de importanţă. ea a trebuit să se privească pe sine cu onestitate. Este un simptom de goliciune interioară. În final a spus: ―Ştim că va veni Mesia care se cheamă Hristos. Cel ce vorbesc cu tine‖ (Ioan 4. Căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Du-te şi confruntă-te cu acea bârfă pe care ai rostit-o împotriva aproapelui tău‖. dar astfel căuta să mute de pe ea lumina reflectorului. Însă înainte ca să poată primi această apă vie. lipsa lor de succes. Cel mai mare mister al credinţei nu este vestit ucenicilor.25). Astfel că atunci când a auzit aceste cuvinte despre apa vie care satisface pe deplin. ―Eu .Auzind aceste cuvinte. ―Eu sunt. dar nu a mers suficient de departe. Nici ceilalţi nu i-au fost. sufletul ei a strigat: ―Dă-mi această apă‖. Se poate să fi fost sătulă de viaţa ei. Deşi aceste cuvinte au venit din străvechiul Sihar. Femeia samarineancă a înlemnit ca şi când ar fi cuprins-o o durere bruscă. Trăia în păcat şi nu era dispusă să admită acest lucru. Astfel că Iisus i-a spus: ―Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici‖ (Ioan 4. Adevăratul creştinism începe cu un sentiment al păcatului. când religia le-a cerut o schimbare în comportamentul lor: a schimbat subiectul. al păcatului. dă-mi această apă ca să nu mai însetez.15). Este sacră. ―N-am bărbat‖. pentru ca toate generaţiile să audă. lipsa lor de apropiere faţă de confraţi.17). Iisus a dorit să scoată la lumină sentimentul ei de ruşine.

‖ Ea a venit să ia apă. Şi totuşi nu le -a spus oamenilor: ―Trebuie să credeţi ceea ce spun eu‖. (Traducere: Oana Capan) . Mântuitorul lumii‖ (Ioan 4.sunt Acela‖ – Cel pe care l-aţi aşteptat. a fugit în sat să le spună oamenilor: ―Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Ei au venit şi după ce l-au văzut pe Domnul. căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul. Cel care învinge moartea. au spus: ―Credem nu numai pentru cuvântul tău. Cel care are puterea de a ierta păcatele. Nu cumva aceasta este Hristosul?‖ (Ioan 4. ―Eu sunt Acela. şi -a lăsat în urmă vasul pentru apă. S-a simţit obligată să îi conducă pe ceilalţi la Mesia. Abia convertită şi totuşi deja misionară. Nu putea să rămână tăcută. Cel care vă călăuzeşte viaţa. Cel care îl aduce pe Dumnezeu la voi. ci: ―Veniţi de vedeţi‖. Inima îi ardea în ea. aşa cum ucenicii şi-au abandonat plasele de pescuit. Când a înţeles că a găsit Izvorul cel Adevărat.29). Cel care vă duce pe voi la Dumnezeu.42).

Şi mai multă confuzie. ai apa cea vie? … Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi. Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac. era prea tentantă şi profitabilă pentru a o ignora.Duminica a V-a după Paşti (A samarinencei) Femeia samarineancă ―Iar Iisus. unei samarinence. de unde. şi fântâna era adâncă. Şi i-a spus lui Hristos: ―Doamne.11. dar ea a înţeles în termeni pământeşti.6-7). folosindu-se de faptul că ea era acum atentă. Şi ce fel de ―apă vie‖ era aceasta? Hristos vorbea despre lucruri cereşti. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau‖ (Ioan 4. pământesc. El oferea un fel total neobişnuit de apă. a schimbat . În termeni lumeşti acest lucru era imposibil.15). Cel care bea din ea nu va mai înseta niciodată. Iar Hristos. ―Doamne. Şi mai mult. Femeia samarineancă a fost cuprinsă de confuzie şi îndoială de natură pur pământească: cum putea El. lumeşti. a spus cât se poate de direct femeia samarineancă. explicând punctul de vedere practic la care se gândea. Ce avantajos! N -ar mai fi trebuit să vină niciodată la această fântână şi să aplece pentru a scoate apă. dar. un evreu. Şi acum stătea. dă-mi această apă ca să nu mai însetez. să îi ceară ei. ea i-ar fi cerut lui apă. nici găleată nu ai. în aşteptarea unui dar material. fiind ostenit de călătorie. Ce economie de muncă şi timp! Deşi această ofertă părea incredibilă. căci apa pe care i -o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică‖ (Ioan 4. spirituale. de băut? Evreii nu aveau de-a face cu samarinenii. şi fântâna e adâncă. Un lucru era însă clar. şi El i-ar fi dat apă vie. i-a spus că dacă ar fi ştiut cine este El.13-14). Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. S-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas.IPS Andrei Rymarenko . Cum putea să îi dea El ceva de băut? Nu avea cu ce să scoată apa. merita cel puţin să încerce. nici să mai vin aici să scot ‖ (Ioan 4.

Inima femeii samarinence a acceptat cu emoţie această revelaţie divină. să se roage. că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte. Ea a devenit o nouă persoană. Nu. iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Spirit este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în spirit şi în adevăr‖ (Ioan 4. Toate înţelegerile pământeşti au fost răsturnate. vom începe să îl predicăm pe Hristos. Putea să o mântuiască. Cât de mult dorea să se elibereze de aceste dureri ale conştiinţei. Teama şi bucuria au cuprins-o în acelaşi timp pe femeie. Cel ce vorbesc cu tine‖ (Ioan 4. Şi ne va cuprinde o atât de mare bucurie încât nu vom putea să o ţinem în noi înşine. Şi totuşi rugăciunea noastră nu este niciodată în zadar. Aceasta adevărat ai spus‖ (Ioan 4. La fel ca în cazul femeii samarinence. Femeia a răspuns şi a zis: N-am bărbat. Să facem şi noi acelaşi lucru. Asta a fost tot. fraţilor şi surorilor? Atât de des îi cerem lui Dumnezeu bunuri pământeşti care ni se par atât de necesare. când va veni. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat. ea trebuia să se pocăiască. Nu doar prin cuvinte. văd că Tu eşti prooroc.16-18). crede-Mă că vine ceasul… şi acum este.42). ci prin întreaga noastră viaţă. Atunci El ni se va revela şi ne va spune: ―Eu sunt. A crezut. Căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu -ţi este bărbat. Dar pentru a primi apa lui Hristos. Şi El i-a dat apă. Acum însă.19-21. Nu era un om oarecare. Fără să ne dăm seama. Ea i-a cerut lui Hristos apă. Nu aşa se întâmplă şi cu noi. să o înveţe să se pocăiască. ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul. Dar unde să se roage? Femeia i-a spus: ―Doamne. Şi cei din jurul nostru vor spune: ―Credem nu numai pentru cuvântul tău. Acela ne va vesti nouă toate. I-a dat viaţa Veşnică. şi Dumnezeu nu ni le dă. Dar până în prezent nimeni nu a putut să o ajute. care îi chinuia conştiinţa bolnavă. Ioan 4. Cel ce vorbesc cu tine‖.25-26). (Traducere: Oana Capan) . înaintea ei stătea Acela care cunoştea secretul inimii ei. Acesta era secretul vieţii ei. dar nu apa pe care o cerea ea.dintr-o dată subiectul discuţiei: ―Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici. Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte. când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în spirit şi în adevăr. dar era încă legată de ceea ce ştia în termeni pământeşti: ―Ştim că va veni Mesia care se cheamă Hristos. care a devenit ―izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică‖. ci văzând viaţa ta pe care i-ai dedicat-o Lui.23-24). ci o altă apă – apa Lui. Iisus i-a zis: Eu sunt. Şi Iisus i-a zis: Femeie. să se pocăiască. Mântuitorul lumii!‖ (cfr.

la urma urmei. Mihai Tegzeş .Pr. Lui Iisus. Ne spune că Iisus ajunge într-un un oraş pe numele Sihar. fără nume. Pe la amiază. ―darul lui Dumnezeu‖. singura ―apă‖ care o poate sătura în veci pentru că îi dăruieşte viaţa veşnică (v. oboseala. Între timp o femeie se apropie de fântână. adică pe El însuşi. Vom putea constata că această femeie. de sex. s-a aşezat lângă o fântână şi a rămas singur. Aşteptându-o şi întâlnindu-o la fântână.14). ―apa vie‖ este . Ştim doar că este samarineancă. deci o eretică şi o păcătoasă. având cu ea. Evanghelistul doreşte să ne arate că. ci se preface că nu înţelege că are înaintea lui o străină. Domnul îi spune femeii că poate să-i dea ceva mai bun decât apa. nu îi este sete de apa trecătoare ci de sufletul şi de iubirea omului. în plină arşiţă. la fel ca şi noi şi Iisus a experimentat singurătatea. a omului păcătos şi sclav al slăbiciunilor sale. este imaginea. Pentru Dânsul este o femeie care ar e nevoie de apă şi atât.Setea de iubire Evanghelistul ne oferă multe elemente pentru a înţelege modul în care s -a petrecut întâlnirea lui Iisus cu samariteanca. simbolul naturii umane. Setea lui Iisus este o aluzie. Este surprinzător că protagonista acestei Evanghelii este o femeie de mâna a doua: o samarineancă. Domnul nu evidenţiază diferenţele sociale. găleata cu care să scoată apă. în timp ce ucenicii plecaseră în oraş după mâncare. în zona Samariei.Duminica a V-a după Paşti (A samarinencei) . obosit fiind. De fapt. o invitaţie pe care o adresează oamenilor pentru ca să-L asculte şi să-L urmeze. Nu cunoaştem numele acestei femei. setea. etnice sau religioase. Iisus i se adresează femeii: ―Dă-mi să beau―. îndurând căldura insuportabilă. pe deasupra şi păcătoasă. În acest sens.

samarinenii îi ocoleau. Iisus continuă pe un ton serios. trebuie să cunoaştem că întâlnirea dintre un bărbat şi o femeie la fântână. însemna să o curtezi. la reîntoarcerea lor îl vor afla pe Domnul discutând cu o femeie. Femeia. Moise pe Zipora. 3) ―Bariera naţionalităţii‖: samarinenii erau consideraţi străini. nici chiar propriei soţii! 2).‖Bariera de rasă‖: samarinenii erau consideraţi ―corcituri‖ pentru că se amestecaseră cu asirienii. un iudeu. primită de oameni în inimi. Poate că ea profită de ocazie să ―jignească‖ un iudeu. ―Cine va bea această apă pe care Eu o dau. Maestrul lor pare că încalcă legea şi elimină toate barierele referitoare la relaţiile inter-umane. Nu trebuie să uităm că întrei iudei şi samarineni nu erau relaţii prea bune. nu va mai înseta în veci―. este revelaţia lui Iisus care. fiindcă Dumnezeu s-a obosit să caute. clarificând ce înseamnă ―apa vie‖. ci şi apostolii vor rămâne miraţi când. Prin urmare. Vorbindu -i la fântână însemna că o curtează. Femeia mirată. nu i-ar putea oferi ―apa vie‖ Domnul răspunde din nou cu toată seriozitatea. deoarece iudeii îi priveau de sus. motiv pentru care. neavând găleată. Nu numai femeia. să-i înnoiască. Nu doar femeia este cuprinsă de mirare ci şi ucenicii. la fântână Mirele îşi caută mireasa amărâtă. să le comunice viaţa dumnezeiască. de credinţa noastră. deci nu o desconsideră. El ia iniţiativa. deoarece prin comportamentul Său. 5) ―Bariera imaginii‖: a vorbi cu o femeie la fântână. Pentru a înţelege ―mirarea‖ lor. o samarineancă. considerându-li-se superiori. îi cere apă. . Nu pentru a o judeca. propunându-i să ceară ―apa vie―. Şi Mirelui îi este sete! Sete de credinţa femeii. Reacţia femeii şi răbdarea lui Iisus Ea înţelesese că Iisus nu dispunea de o găleată şi de aceea îi răspunde ironic. să alerge după omenirea infidelă. ei. ci pentru a -i potoli setea. 4) ―Bariera religioasă‖: erau consideraţi impuri şi schismatici. dezamăgită şi descurajată. mirată că îi vorbeşte. Isac pe Rebeca… iar acum. doreşte să cunoască motivul. realizând cu samarineanca o întâlnire profundă: 1). iar faptul ajungea la urechile tuturor. coincidea cu începutul prieteniei care culmina cu căsătoria lor: ştim din Sfânta Scriptură că ―fântâna‖ este locul întâlnirilor de dragoste (Iacob o întâlneşte pe Rahela.Biblia. ―Bariera sexuală‖: un rabin nu trebuia să-i vorbească unei femei în afara zidurilor casei. poate să -i transforme. observă că Isus. putem înţelege mirarea femeii atunci când Iisus. dar şi că nu ţine seama de faptul că este o străină.

dăruim ―apa vie‖ aproapelui. Dorim să fim iubiţi. iar omul alege să asculte de Dumnezeu!… Femeii nu-i convine acest dialog şi încearcă să schimbe conversaţia. când surâdem. femeia era doar ―o mulţime de dorinţe‖ care o împingeau în toate direcţiile: cinci bărbaţi (căuta iubirea la oameni!). nici pentru a -şi satisface pofta de iubire. din societate. nu pentru el însuşi. iar Iisus ne spune că Dumnezeu ne iubeşte cu o iubire veşnică. nu putea . Numai Domnul arată omului cine este cu adevărat. chiar şi a vârstnicului.pe pământ . Samarineanca venise la fântână să-şi astâmpere setea trupească. introducând tema rugăciunii: ‖ Unde trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu: aici sau la Ierusalim?‖ Întrebare sa este ―încuietoare‖. ştirea cea mai importantă dintre toate. iubirea dumnezeiască ce va curge din sufletele noastre şi va iriga ―rădăcinile‖ aproapelui pe care îl vom întâlni şi căruia îi vom dărui iubire. ―Tragedia omului constă în faptul că simte ceea ce nu este. de comuniune… de fericire. Iată motivul pentru care rămânem dezamăgiţi. ajutându-l să se întrebe asupra sensului faptelor sale. De fapt. Aceasta este ―vestea‖. Trebuie să dorim această ―apă vie‖. dar foarte greu înţelege ceea ce ar trebui să fie―. atunci când încurajăm. dar nu reuşea să-şi astâmpere setea sufletească. în Sfintele Taine.Care este acel ―lucru‖ care niciodată nu-l satură pe om? Este iubirea! Toţi suntem însetaţi de iubire: tânjim după atenţia. Ne este sete de iubire. iar Iisus cunoaşte setea de iubire a omului. în iubirea aproapelui. ci pentru că aproapele este fiu al lui Dumnezeu. ci să ne iubească! Iată ce norocoşi suntem! Toţi dorim iubirea infinită. Aici . Şi lui Dumnezeu îi este sete de iubire. deoarece ―iubirea Lui‖ ne va învăţa să -l iubim pe aproapele cu o dragoste divină. o păcătoasă notorie.omul poate întâlni ―apa vie‖ în rugăciune. care ne astâmpără setea cu ―iubire veşnică‖! Cum putem permite acestei ape vii să ne astâmpere setea? Spovedania – loc în care ne întâlnim cu iertarea iubitoare a Domnului – este unul din momentele în care primim ―apa vie‖. aprecierea. mângâierea şi gingăşia celorlalţi faţă de noi… Inima oricărei persoane. nu se satură de iubire niciodată: mereu aşteaptă un nou cuvânt de încurajare. Dar şi noi – până Îl întâlnim pe Iisus – pretindem de la semenii noştri (limitaţi) ceea ce nu au: iubirea veşnică. Ea. la urma urmei! Ea zilnic bea apă din fântână. când ajutăm cu generozitate pe cei din familie. Până în acea clipă. ignorând că setea reală a omului este cea sufletească: setea de iubire. de la şcoală. dar în mod diferit: nu să fie iubit. de iertare.

să intre în Templul din Ierusalim şi nici în cel. dorinţele tale pot f i o adorare a lui Dumnezeu şi nu doar locul în care te afli… Este vorba de rugăciunea ―în adevăr―: fără trădări sau contraziceri inutile. oameni care să fie mărturisitori ai iubirii lui Dumnezeu în familii. viaţa şi fericirea. Iisus o acceptă aşa cum este. O viaţă în care să nu fie un simplu obiect pentru alţii. învăţându-o că ―inima sa‖ este adevăratul templu şi că ―spiritul său‖ îi permite să ia parte la mărirea lui Dumnezeu. Lumii noastră îi este sete de oameni care să-L adore pe Dumnezeu. greşeşti pentru că eşti ―templul lui Dumnezeu‖ şi trebuie să te rogi din inimă şi cu toată conştiinciozitatea. a nu permite ca ideile preconcepute sau părerile altora să te împiedice să întâlneşti alte persoane. Iisus nu şi-a plecat urechea la regulile care interziceau întâlnirea cu alte persoane. ca să fie autentice. Tu. căutând plăcerile şi fericirea în afara ei. exclusă. faptele. ci a căutat astfel de persoane şi a discutat cu ele. de datoria sa. om liber Iisus a fost un om liber. falsitatea vieţii sale. ură şi mânie!!! Orice convertire este ca o ―adunare‖ din afară (din exterior) a omului. care îi rămăsese necunoscută. în Spirit şi Adevăr. faptele tale. nu în exteriorul său! Prin urmare. femeie. Iisus îi aminteşte nu de ―lucrurile din exteriorul ei‖ ci de ―responsabilitatea sa‖. Soluţia creştinului este în interior. Din acest motiv. Iisus. Dar Iisus îi răspunde: nu. în viaţa Sa a avut întâlniri minunate. Femeia este ―templul‖ – persoană creată după chipul lui Dumnezeu – şi în templu propriu poate să-L întâlnească pe Dumnezeu. A fi liber implică. pentru a pătrunde în interiorul inimii sale. fără certuri. în inima sa. trebuie să izvorască din interiorul omului. arătându-i în acelaşi timp. cu viaţa ei . Nu o ceartă pentru viaţa ei dezordonată. Până când L-a întâlnit pe Iisus. Iisus nu doreşte să o convertească. deja distrus. a instinctelor sale… Acum conştientizează demnitatea sa şi că este invitată să devină izvor de apă vie. Cuvintele tale. nu condiţionate de ce ea ce se întâmplă în jur sau de părerile altora. Religia are regulile ei. Iisus îi luminează sufletul şi o ajută să se înţeleagă: era o sclavă a propriului ei trup. înseamnă. De fapt. al samarinenilor. ci ea însăşi. iar ea nu le-a respectat şi se considera rămasă pe din afară. afirmând că a venit pentru ―oile pierdute ale casei lui Israel―. considerată eretică. deoarece a intrat în legătură cu Cineva care îi dăruieşte din abundenţă această apă. Iisus o ajută să trăiască adevărata viaţă. samarineanca a trăit doar după aparenţe. pentru religia ei. la locul de muncă… peste tot unde omul încearcă să-şi astâmpere setea.

‖… ―Bine. iar cel pe care îl are acum. Tânărul rămase mirat. chiar dacă nu ne place cine suntem. nici nu era mulţumit din ce familie provenea. refuză să se întâlnească cu Dumnezeu. Cu ocazia zilei sale de naştere. fiul meu. El ţi-o aşterne în faţa ochilor.  Dacă cineva nu se acceptă aşa cum este. care este Spirit şi Adevăr. Este neplăcut să accepţi un asemenea adevăr.  Dacă nu consideră că are nevoie de apă. Întâlnirea cu Iisus reprezintă pentru femeie.  Dacă nu acceptă că este o persoană posesivă. imperfect: ―Asta sunt. întâlnirea cu propriu-i adevăr: că nu a găsit adevărata iubire. mai religioşi şi mai capabili să îi iubim pe cei de lângă noi. nu se va putea vindeca. chiar dacă am vrea să fim diferiţi. să constaţi că ţi-ai risipit viaţa alergând după plăcerile trecătoare ale lumii dar. Femeia trebuie să recunoască că a avut cinci bărbaţi. Domnul este cel care te demască.  Dacă nu recunoaşte că este un invidios. mai frumoşi. Tu eşti bucata de piatră. Ce bine ar fi dacă şi noi ne -am accepta aşa cum suntem. Dar este ceea ce trebuie să vedem pentru a ne vindeca. De aici pornesc…‖ Fiul adolescent al unui sculptor nu se accepta nici în aspectul său fizic. Înaintea lui Iisus nu se poate minţi sau să ne minţim. mai puternici. chiar dacă tu îi ascunzi ceva. asta este realitatea. cu limitele proprii. nu poate să se lase de băutură. chiar dacă nu ne place. făcând din ea o minunată sculptură.  Dacă nu recunoaşte că are diferite probleme. nu poate face nimic bun. A-L întâlni pe Iisus nu este un pios exerciţiu ascetic. ci este întâlnirea cu ceea ce tu eşti în mod real. mai bogaţi.  Dacă nu acceptă sau recunoaşte erorile sale. va muri de sete. Deci trebuie să se mulţumească aşa cum este. tatăl său i-a dăruit o bucată dintr-o stâncă. A-L întâlni pe Domnul. este al şaselea…şi totuşi nu a găsit fericirea. Dar suntem… cum suntem. nu se va putea vindeca. Cine refuză să se vadă aşa cum este. dar şi nemulţumit cu privire la cadoul primit.  Dacă nu-şi acceptă istoria personală. Tatăl luă piatra şi o modelă. nu va putea iubi liber. chiar dacă nu -i place.  Dacă nu acceptă că este un dependent de alcool. le va repeta. Apoi îi zise: ―Ce s -ar fi întâmplat dacă tu ai fi aruncat-o?‖… ―Înseamnă că nu ai fi făcut această sculptură. înseamnă a privi în faţă realitatea. nu le va putea rezolva.grea şi cu nevoia ei infinită de iubire. nu-ţi risipi viaţa‖. .

eşti Tu. Cum forăm în pământ pentru a găsi apă. Pentru orice om este mai comod să discute despre politică. Cel care doreşte apa vie trebuie să coboare în adâncul inimi sale. implică a alunga din ea orice frică. dar eu eram afară şi fără frumuseţe şi alergam după frumuseţile pe care Tu le-ai creat şi care. Dumnezeu este Spirit. Concluzionând. nu găsesc nimic şi voi muri de foame şi de sete ―sufletească‖. Domne şi inima noastră este neliniştită până când nu se va odihni în Tine‖ (Sf. dar nu pot să-mi astâmpăr setea. orice traumă. eşti Tu. tot aşa trebuie să forăm în inimile noastre pentru a ajunge la ―apa vie‖. Augustin). Augustin continuă: ―Târziu te-am iubit. nu ar putea exista. dacă nu porneşte dintr -un suflet curat.Notaţi! Pentru a nu admite realitatea. care până în acel moment al Evangheliei nu le descoperise nici măcar ucenicilor Săi: 1. dar eu nu eram cu Tine… Ne-ai creat pentru Tine. decât să vorbeşti deschis şi sincer despre tine şi despre ceea ce eşti. să cerceteze şi să trăiască în adevăr. Iisus este Mesia cel vestit de profeţi. Samarinenca a căutat în afara ei. despre adevărul vieţii tale. care este Tatăl. orice vorbire de rău. începând să vorbească despre religie. este mai uşor să vorbeşti de Dumnezeu. decât să -şi clarifice propriile probleme şi stările sufletului său rănit. ceea ce de fapt. Nici credinţa omului nu este adevărată. De fapt. Adevărul este în inima ta. revelatorul lui Dumnezeu. trebuia să caute în sufletul ei. fără Tine. 2. tot ceea ce am (lucrurile materiale) este bun. De fapt. agresiv. nu ne putem maturiza. constatăm că Iisus i-a dezvăluit femeii unele adevăruri. Pot să trăiesc cu un pahar de apă pe zi. afaceri şi despre alţii. . care trebuie adorat nu într-un loc special. ci în interiorul nostru. Erai în mine. la urma urmei. Iisus ne învaţă că dacă nu căutăm adevărul sufletului nostru. mereu şi în adevăr. pe care o căutăm în lucruri sau în persoane: ―Ceea ce caut în oameni. fricos sau rigid. Sf. dar nu poate să sature setea de adevăr a sufletului meu. În toate Te caut doar pe Tine―… Şi. despre rugăciune sau care este religia adevărată. dar la lumina adevărului divin! A pătrunde în inima mea pentru a căuta adevărul. format la şcoala adevărului. Aceasta este menirea vieţii noastre! Dacă forez doar la suprafaţă. femeia schimbă discursul. închistat ori pietrificat. Ce găsesc în surâsul de pe feţele lor. Iubirea care-mi încălzeşte inima. Tu eşti mereu cu mine. Acolo trebuie să îl cauţi. eşti Tu. Adevărata religie constă în ―a-L adora pe Dumnezeu în Spirit şi în adevăr!‖ Să descoperim că Dumnezeu este în spatele fericirii. care mă împiedică să găsesc adevărata viaţă. frumuseţe veche şi mereu nouă.

ne demonstrează că şi un singur păcătos – chiar cel mai mare – merită toată atenţia Sa. e o persoană nouă. Iată că. se termină cu cateheza femeii faţă de consătenii ei! Iată rolul Bisericii! Femeia predică cu entuziasm şi este convingătoare! Nu este esenţială mizeria în care căzuse. ne vrea binele şi ne iubeşte! Reacţia finală a femeii Primind această ―apă vie‖. Este chiar ea. Domnul se interesează în mod particular de fiecare în parte. fără să se preocupe de propria -I imagine şi faimă? Mântuitorul ne învaţă că atunci când suntem prea preocupaţi de noi. după părerea ―înţelepţilor vremii‖. 4. Limita ei devine laudă şi jertfă adusă lui Dumnezeu. femeia fuge la vecinii ei şi le spune: ―A sosit Mesia!‖ Consătenii rămân miraţi. păcătoasa devine apostol al Domnului. Mulţimile Îl aşteptau şi El pierdea vremea cu o eretică. la întâlnirea cu Dumnezeu! Amin. chiar şi unei femei care. iar Domnul se va opri două zile cu ei. Şi ei doresc ―apa vie‖. Ea a băut şi a devenit izvor de ―apă vie‖ pentru consătenii săi. învăţătura Mântuitorului său. îi putem conduce pe cei de lângă noi. Acum Maestrul îi hrăneşte cu apa cea vie pe toţi. Iisus îi dezvăluie lucruri importante unei păcătoase. este important că Iisus a găsit-o şi ea s-a lăsat condusă de El. Noi vom reuşi să ne convertim la fel de radical ca şi această femeie? Cateheza pe care Iisus a făcut-o cu femeia. nu putem să îi ajutăm pe alţii! Iisus ne arată. Asta da. va moşteni viaţa veşnică. .3. Iată o veste bună pentru noi! De acum ştim: chiar dacă nu merităm. prin mijlocirea femeii pe care ei o desconsiderau. Cel care primeşte aceste daruri. afacere! O astfel de apă chiar că nu are preţ! Însă Iisus o dăruieşte gratis. Viaţa ei dezordonată se transformă în arătarea puterii lui Dumnezeu. era ultima căreia Iisus trebuia să i se adreseze. Acum este schimbată. Astfel Domnul ne învaţă că numai iubindu-i. Domnul Iisus aduce tuturor apa vie a credinţei şi a iubirii fără margini faţă de oameni.

ca moralitate -. zboruri interplanetare. iar aceasta deoarece în vreme ce tehnica s-a perfecţionat. . Este glasul lui Iisus care îi vorbeşte fiecărui suflet. care îi aduce în cămin o întreagă lume necunoscută. fiinţa umană – ca spiritualitate. nave cosmice supersonice. după vechea deviză hedonistă: ―Mănâncă. lăsându-se înrobită instinctelor primare şi dispreţuind cele mai elementare legi şi virtuţi morale sădite în însăşi firea lui. a devenit plăcerea. nu a fost în lume mai multă ură şi egoism. Este setea nepotolită după supranatural.Pr. poate. amărăciunea golului din suflet. în acest veac al automatizării şi al performanţelor tehnice. Ne-o putem închipui cum din copilărie bătuse zilnic cu urciorul la braţ cărarea ce ducea la fântâna lui Iacob. iubirea dezinteresată şi pacea. Idealul. la fundul ei. a rămas mult în urma acesteia. Această femeie nu a fost nici ea străină de experienţa tristă a sufletului ce îşi caută fericirea acolo unde nu poate fi găsită. ţelul vieţii. dar. ca astăzi femeii samarinence. încât nici închipuirea cea mai întraripată nu şi-ar fi imaginat. bea şi te veseleşte. astfel. Ştiinţa şi tehnica au pus la dispoziţia omului tot confortul şi toate mijloacele de informare şi de distracţie spre a-l face pe om fericit. aici e totul. Gheorghe Neamţiu . niciodată mai multă plângere împotriva omului ca azi. numai în câteva decenii. Şi. toate aceste născociri ale minţii în necontenită căutare după fericire au reuşit oare să-l facă pe omul zilelor noastre mai fericit decât era omul veacurilor trecute? Hotărât.Duminica a V-a după Paşti (A samarinencei) Despre har Este îndeobşte recunoscut că. după trecerea orgiei. iad şi Rai. cu Dumnezeu. ce nu poate fi astâmpărată decât cu supranatural. nu! Niciodată. lumea a luat o înfăţişare atât de surprinzătoare. Dar toate la un loc: vehicule terestre ultra rapide. gustă scârba. Plăsmuiri de domeniul basmului au devenit realitate. la fântâna lui Iacob. comunicarea prin radio şi televiziune. unde arsura unei însetări chinuitoare începe din nou să-i mistuie fiinţa. căci după moarte nimic nu-i‖. mascate în lozinci ce propovăduiesc generozitatea. omul trupesc soarbe zilnic cupa plăcerii.

la riposta femeii indignată de a-i fi vorbit un evreu. Lui Iisus – căci El era străinul – îi era sete nu atât de apă cât de sufletul ei pierdut. ca să nu trebuiască să vin mereu aici! Frământată de astfel de gânduri. iar acela pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat (…)‖. O copleşea viaţa de până acum cu cei cinci bărbaţi ce se perindaseră. Iisus continuă: ―Tot cel ce va bea din apa aceasta va înseta iarăşi. fără să-şi dea seama. Spirit este Dumnezeu şi cel ce I se închină trebuie să I se închine în spirit şi adevăr‖. Ce folos – îşi spunea -. Ajunsă la fântână. îi încolţeşte în minte un gând încă nedesluşit. căci. – ―Doamne.―Ştim că va veni Mesia (care se cheamă Hristos). În acea clipă. căci băuse din apa ce se transformase în ea în izvorul de apă curgătoare în viaţa de veci. la întrebarea femeii asupra locului unde trebuia să se închine lui Dumnezeu. oare nu El este Hristos?‖. la nedumerirea femeii. Acel străin ştia că o să vină. căci el o chemase printr-un glas tainic al inimii ei. ci apa pe care i-o voi da va fi izvor de apă curgătoare în viaţa de veci‖. şi acum este. un torent de apă vie se revărsă în sufletul femeii. Şi. lăsă totul şi alergă într-un suflet să-şi spună lumii fericirea neaşteptată. îi zice Iisus.―N-am bărbat. Nu mai avea nici o dorinţă. Acum. când va veni acela ne va spune toate‖. ci voia doar să cruţe slăbiciunea concetăţenilor ei. căci şi Tatăl astfel de închinători caută. Iisus îi replică: ―Dacă ai şti harul lui Dumnezeu şi cine îţi zice: Dă-mi să beau. Părăseşte viaţa păcătoasă. însă cel ce va bea din apa pe care i -o voi da Eu nu va înseta în veac.‖ . Fericită. în puterea vârstei fiind. zăreşte de departe un călător ce se odihnea pe ghizdul fântânii. am cărat de aici atâta apă şi totuşi mi-e sete. Nu că ea s-ar fi îndoit de adevăr.―Bine ai zis că nu ai bărbat. – ―Eu sunt. îi amăra şi mai mult sufletul. purificând-o şi umplând-o de o nespusă pace şi bucurie. nu o mai interesează decât să trăiască viaţa cea nouă primită de la El. Ce minunat ar fi să am o apă care să-mi astâmpere setea pentru totdeauna. pentru Hristos. harul primit: ―Veniţi şi vedeţi pe omul care mi-a spus tot ce am făcut.―Mergi de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici!‖ . dă-mi această apă (…)‖ . şi acum cel de-al şaselea. adică nelegiuit. când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în spirit şi adevăr‖ – adică din inimă şi cu tot sufletul -. exclamă femeia. Femeia simte cum i se umezeşte sufletul de apa cea vie. care îi era concubin. Şi.―Doamne. cu sufletul gol şi uscat. . Iisus îi răspunde: ―Vine vremea. ai fi cerut tu de la El şi ţi-ar fi dat apă vie‖. . cel ce grăiesc cu tine‖. pentru că cinci bărbaţi ai avut. văd că eşti proroc (…)‖. devenind o . grăi: ―Femeie dă-mi să beau‖.de lângă Sihar.

care a purificat-o şi a sfinţit-o pe Samarineancă. El. este harul sfinţitor sau habitual care. Dar. pe acela pe care Îl primiseşi prin har în Botez? El îţi vorbeşte în predici.4) îţi dă şi ţie în fiecare moment al vieţii harul corespunzător situaţiei în care te afli. iubirea. menţinându-le în cadrul legilor morale. este o accidenţă creată. venerată de Biserică sub numele de Sfânta Fotina. mai târziu. îndelunga răbdare – cu un cuvânt întreg buchetul virtuţilor ce trebuie să împodobească sufletul creştinului adevărat. E uşor de înţeles că apa cea vie. L-ai cunoscut şi primit personal. curăţia. speranţa. prin care biruim ispitele şi ne asigurăm viaţa veşnică. nu poate face nimic vrednic de răsplata veşnică. pentru ca harul său să-şi poată produce în noi aceste roade. Sufletul mort prin păcatul de moarte. Pâinea Vieţii. El ne cere conlucrarea. tot aşa nici harul divin nu poate pătrunde şi rodi într-un suflet care respinge lumina şi căldura Soarelui Hristos. adică Sfânta Luminii.adoratoare a Domnului. Harul sfinţitor. sunt pentru suflet ceea ce este soarele pentru viaţa de pe pământ. Cum răspunzi întâlnirii? Este nevoie să-ţi spună. Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el aduce rod mult. îndumnezeind toată fiinţa omului. ―Eu sunt Viţa‖ – ne spune Iisus – ―voi mlădiţele. bunătatea. spre a aduce astfel roadele aşteptate de Dumnezeu: credinţa. nu-şi înfrânează instinctele şi nu pliveşte buruienile păcatelor. 5). dimpreună cu harurile ajutătoare sau actuale. Fiecare împrejurare dată este o întâlnire cu Iisus. adică lipsit de seva vieţii lui Hristos. ne-o sporim în Sfânta Taină a Mirului. căci fără de Mine nu puteţi face nimic‖ (Ioan XV. foarte apropiată de esenţa divină. o primim în Sfântul Botez prin care devenim fii ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai cerului. săpată şi plivită de buruieni. căci precum planta nu poate rodi dacă pe lângă soare şi ploaie nu este îngrijită. Precum lumina şi căldura solară face ca sămânţa să încolţească şi să aducă rod. în Euharistie. cum Dumnezeu care ―ne-a creat fără de noi nu ne poate mântui fără de noi‖ (Sfântul Augustin). cum ştim. ne-o reînnoim în Sfânta Spovedanie şi ne-o alimentăm prin împărtăşirea cu Iisus Euharisticul. dând valoare veşnică întregii lui activităţi. Această viaţă divină. prin care se comunică sufletului viaţa divină. te . care vrea ―ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului‖ (I Timotei 2. ca Samarinencei: ―Dac-ai şti darul lui Dumnezeu‖? Oare nu L-ai primit în copilărie. precum seva altoiului nobil înnobilează fructele produse de portaltoiul pe care el se grefează. cum spune Sfântul Vasile cel Mare. blândeţea. apoi. tot astfel prin lumina şi căldura harului divin sufletul primeşte viaţă supranaturală şi putere ca să -şi stăpânească instinctele. lecturi spirituale.

dăMi viaţa ta toată. Deschide-ţi sufletul. ca s-o curăţ. Amin. Te complaci în minciună şi duplicitate. ca Samarineanca. te interpelează. s-o sfinţesc cu apa cea vie izvorâtă din coasta Mea pe Cruce. dă-Mi gândurile tale. în bârfeli şi calomnii ce ucid sufletul tău şi prestigiul semenului. ca să devii şi tu printre semenii tăi. ca soţ ori soţie. Iisus te aşteaptă. ca Fotina. dă -Mi păcatele tale. îndoielile şi temerile tale. dă-Mi toată iubirea ta‖. să ţi-l lumineze şi spele cu apa cea vie a harului. El te aşteaptă zi şi noapte.aşteaptă la fiecare cotitură a vieţii: ―Dă-Mi să beau. iar tu rămâi în tăgadă şi refuz. înşeli bună-credinţa celor oneşti prin făţărnicia cu care te strecori în instituţii prestigioase tăinuindu-ţi legăturile imorale în care trăieşti. . un lampadofor – un purtător de lumină. faptele tale. speranţele tale. adică fiinţa lui socială.

dorul pe care fiecare persoană îl are în adâncul inimii este unul care aşteaptă împlinirea şi care trece dincolo de valorile existente în această lume.Pr. Exact cu un astfel de dor. şi noi suntem de acord cu un astfel de diagnostic. Este o situaţie cu totul neobişnuită: Iisus. care este originea şi scopul fiecăruia dintre noi. Această constatare este bazată pe observaţiile făcute asupra lumii în care trăim şi. Atunci când vine o femeie la fântână. deşi aceasta se pare a fi realitatea. Dar. Iisus intră în vorbă cu ea şi o roagă să-i dea să bea apă.Hristos – apa vieţii Nu de puţine ori auzim că se deplânge în societatea noastră lipsa de interes a oamenilor pentru Biserică şi pentru Dumnezeu. Ea îşi doreşte o iubire statornică. El face aceasta pentru a îndrepta discuţia spre o altfel de apă. Dorinţa. Fiecare om este în relaţie cu Dumnezeu. de multe ori. iudeul. ba chiar dor de Dumnezeu. cu o astfel de dorinţă în inimă o întâlneşte Iisus pe femeia samarineancă la fântâna lui Iacob. Înainte de toate trebuie să acceptăm că fiecare om are în adâncul inimii o dorinţă nezdruncinată de adevăr. vine în întâmpinarea dorinţei femeii.Duminica a V-a după Paşti (A samarinencei) . nu trebuie trecute cu vederea nici începuturile noi care se fac datorită credinţei. spre apa pe care femeia o căuta: apa dătătoare de viaţă a iubirii care este apa de sorginte dumnezeiască. aşteaptă la fântână. aşa cum reiese din Evanghelia de astăzi. Pentru Iisus nu este hotărâtor comportamentul . bine. frumos. pe care ea n -a găsit-o până acum la bărbaţii cu care a trăit. că el are o astfel de apă. În adâncul fiinţei omul nu se poate înşela. Dorinţa femeii era să descopere un izvor al vieţii. sfânt. Vasile Florea . dacă îl acceptă sau nu. indiferent dacă persoana respectivă conştientizează sau nu acest fapt. o ―staţie‖ de alimentare cu viaţa. Cu precizarea pe care o face Iisus.

cel care s-a jertfit odată pentru totdeauna pe cruce pentru noi. Femeia păcătoasă este disponibilă să asculte şi să se abandoneze chemării lui Dumnezeu. el aduce vindecarea sufletului şi a trupului deoarece el este Mântuitorul nostru. o iubire indescriptibilă care depăşeşte orice putere de imaginaţie a omului. Jertfa lui devine pentru noi realitate şi prezent în Sfânta Liturghie. Iisus Hristos. Dumnezeu este Tatăl nostru şi ne-a trimis nouă pe Hristos Domnul. Făcând această descoperire minunată femeia nu poate să nu împărtăşească această descoperire şi celorlalţi oameni din sat. de la răsăritul soarelui şi până la apusul lui. Dumnezeu ne dăruieşte prin Fiul lui. . Inima omului nu poate înţelege ce le-a pregătit Dumnezeu celor care îl iubesc. 24). o iubire care copleşeşte inima omului. Astfel credinţa este cu adevărat o veste bună. Să acceptăm cuvântul lui Dumnezeu şi să trăim din el. Să căutăm apropiere de Dumnezeu pentru ca El să se poată apropia de noi. El ne vindecă. mare este numele Meu printre neamuri şi în orice parte se aduc jertfe de tămâie pentru numele Meu şi prinoase curate.moral respingător al femeii. Dumnezeu ne învaţă să ne închinăm Tatălui în Spirit şi în adevăr. După ce am ascultat această Evanghelie ne întrebăm şi noi: Am descoperit noi că în Iisus găsim împlinirea dorinţelor noastre? Este el unicul nostru mântuitor şi salvator? Poate şi pentru noi ar fi extrem de important şi de mare ajutor să experimentăm personal că Dumnezeu ne dăruieşte viaţă din plin. căci mare este numele Meu între neamuri‖ (Maleahi 1. Să ne deschidem inima lui Dumnezeu în rugăciune. ci deschiderea şi disponibilitatea ei actuală pentru harul Dumnezeului celui viu. Astfel viaţa noastră se va împlini şi desăvârşi. Serviciul adus lui Dumnezeu nu mai este legat de un singur loc ―căci. Astfel Iisus poate să o înveţe cum trebuie să se roage lui Dumnezeu. Mântuirea pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o este nedescris de mare. pentru ca şi aceştia să recunoască: Acesta ne aduce apa vieţii de la Dumnezeu însuşi. care este izvorul nesecat al vieţii. Această închinare se realizează în fiecare jertfă euharistică. Femeia este mişcată de această discuţie cu Iisus: ea a găsit pe neaşteptate ceea ce a căutat întreaga viaţă. Iisus Hristos este cel care se jertfeşte şi astăzi în Sfânta Liturghie.11). Amin. ―Spirit este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în spirit şi în adevăr‖ (Ioan 4.

pe Iisus. tocmai voinţa transpunerii în fapte a poruncii lui Iisus. cu privire la iubirea evanghelică. o femeie din această cetate.Dacă ai şti darul lui Dumnezeu… Relaţiile dintre iudei şi samarineni din vremea lui Iisus. din ambele biserici. ―cumpărate‖ de la acestea plătind numai cu modul de interpretare favorabil lor şi care se întorc la fel ca bumerangul şi împotriva lor. ci a clerului. pe care sunteţi chemaţi să o propovăduiţi. greco-catolici. acuzele nedrepte cu iz de naţionalism şi şovinism ( care cad bine mai ales în Ardeal şi prin care au reuşit să-i indepărteaze şi pe greco catolicii ―din tată în fiu‖ de Biserica Unită) şi nu în ultimul rând mijloacele pe care le folosesc împotriva unei biserici surori. din care lipseşte. ca să adape. să vă împuţineze oile în aşa fel încât să rămâneţi să păstoriţi numai peste semnul puteri pe care-l aveţi în mână! Sfânta Evanghelie de astăzi ne prezintă învăţăturile pe care Iisus le dă în cetatea samariancă Sihar. nu întâmplător. când s-au petrecut cele scrise în Evanghelia de astăzi. la Fântâna lui Iacob. la această fântână centenară.Duminica a V-a după Paşti (A samarinencei) . dintre fraţii ortodocşi şi noi. Şi aşa după cum se întâmplă de cele mai multe ori. cu apa vieţii. Dar fiindcă nu este nici momentul şi nici locul de a face o analiză a acestor fapte iresponsabile. se produce convertirea samarinenilor prin femeia care-l întâlneşte. sectele! ―Armele de luptă‖ ale sectanţilor sunt chiar armele cu care ortodocşi atacă uniţii. Femeia care era mereu într-o căutare a . sunt în unele locuri şi relaţiile dintre creştinii din România. ajută pe cel de al… treilea. Vasile Rob . condamnările pe care ortodocşi le aduc Biserici Unite. doar cine nu vrea nu vede. Aici. anticreştină. când doi se ―bat‖ al treilea câştigă! Şi în acest caz. această luptă. care nu reprezintă voinţa majorităţii creştinilor. totuşi îndrăznesc să trag un semnal de alarmă ierarhilor celor două biserici şi anume: Aveţi grijă că. antiromână şi absurdă. să o apăraţi şi dumneavoastră. unde se opreşte din drumul său spre Galileea.Pr.

la fântâna istoriei. întregii omeniri. la Biserică numai după ce: eşti însetat cu adevărat de ea. a sosit şi este cel ce vorbeşte cu ea (cfm. sufletul îţi este curat. fiind însetată. în cetate. care aşa după cum am amintit mai sus. se primeşte. Atât de convingătoare a fost femeia în faţa oamenilor. devenind. fără să bănuiască. cea după care nu mai însetezi niciodată! pe Mântuitorul lum ii. Femeia samarineancă. a primit harul răcoririi şi liniştirii sufletului. încât acestea nu doar au venit să-l vadă şi să-l asculte pe Iisus. pe care a crezut că o va găsi la cei şase bărbaţi cu care a stat. dar l-au şi rugat să petreacă mai mult în mijlocul lor. Mântuitorul‖ (Io. Şi în acel loc femeia samarineancă primeşte de la Iisus nu numai apa vieţii dar şi Botezul spiritual după ce şi-a curăţat sufletul prin spovada făcută cu ajutorul lui Iisus. îşi lasă ulciorul. care îmbracă alte dimensiuni decât cea a dorinţelor şi plăcerilor pe care ţi le oferă lumea. Io.6): ―Celui ce însetează îi voi da să bea. am auzit şi ştim că acesta este. 4. ostil iudeilor – samarinean. cu adevărat. dar acolo întâlneşte pe cel care poate. Din cele aduse în faţa ochilor şi urechilor noastre de Evanghelia de astăzi. i-a fost dat să bea în dar. După cele două zile petrecute de Iisus cu cetăţenii din Sihar. că Mesia. ci pentru că noi înşine. Izbăvitorul cel de mult promis şi aşteptat. Această apă vie se dăruieşte de către Dumnezeu. dărui unui suflet însetat adevărata apă.liniştii sufleteşti. Când acea femeie a înţeles că în faţa ei stă Izvorul Adevărului. aşa după cum ne spune acelaşi evanghelist în Apocalipsă (cap. îndeplinirea promisiunii şi aşteptării poporului iudeu. să vestească concetăţenilor ei minunat a sa descoperire. 4. prin învăţăturile divine primite de la Iisus. Acestei femei îi mai este dat să audă cea mai elocventă declaraţie a lui I isus. 21. închinarea în spirit şi adevăr se poate face numai după ce ai băut apa . o cheamă ―printr-un tainic glas‖ să primească apa vieţii veşnice. dar era însetată mai ales spiritual.42). primul apostol femeie în rândul unui popor. de apa din fântâna din care s-au adăpat Iacob. venind la fântâna lui Iacob. din izvorul vieţii‖ şi această femeie.26). ca să-şi răcorească trupul. astfel. în dar. uită de apa după care a venit şi aleargă. din izvorul nemuririi. fiind mereu în căutarea fericirii spirituale. Samarineanca merge la fântână pentru a-şi umple ulciorul cu apă din care sau adăpat toţi înaintaşii şi locuitorii cetăţii Sihar. prin care se descoperă. spovedit şi fără de păcate. cel în veşnică nelinişte şi necontenită căutare. trebuie să reţinem că apa vie. nefăcând diferenţa între fericirea spirituală. acestea i-au spus femeii: ―Nu mai credem pentru cuvântul tău. nu doar fizic. iar. fii lui şi turmele sale. de la Dumnezeu.

vie pe care trebuie să o cerşeşti şi tu prin fapte bune. 4.11). . la fel cum a cerut -o şi femeia samarineancă lui Iisus: ―Doamne. dă-mi această apă ca să nu mai însetez niciodată‖ (Io. Amin.

care nu constituie o componentă normală a vieţii. Nu cei drepţi au nevoie de medic. Discuţia care se leagă între cei doi. Însăşi această dorinţă spre cele. spune Sfântul Augustin. Pentru a şi -o potoli. Din cele relatate reiese faptul că. Este de ajuns că Iisus. ci pe cei păcătoşi. ci aceia care sunt bolnavi. Aşa se întâmplă şi în zilele noastre de multe ori. este o femeie samarineancă şi păcătoasă. cinci căsătorii legale. Nu şi -a revelat-o niciodată faţă de vreun evreu necunoscut. Prima persoană. Dar fără o anumită oboseală. Alexandru Buzalic . unic şi imuabil. Ioan 4. Interesantă este oboseala care -i cuprinde pe oameni. ceea ce numim căsătorie. obosit pentru noi. denotă prin conţinutul lor ceva neobişnuit. Prin El. care aparent linişteşte şi după care această femeie doreşte să pară că aleargă zilnic la fântâna lui Iacob pentru a lua apă. Iar Hristos a venit să cheme la convertire nu pe cei drepţi. se termina foarte repede – nu ştim. devreme ce acesta însuşi nu a întrebat-o. pe care acest ―Ostenit‖ o întăreşte astăzi. Este vorba despre dorinţa inimii. primim puterea şi începem să trăim. aşa zise.Duminica a V-a după Paşti (A samarinencei) Şedea obosit lângă fântână (cf. dacă prin despărţire ori moartea soţului. are în prim plan aspectul religios. fiind incapabil de a alege ceea ce este veşnic. Deci mai întâi cinci bărbaţi (vezi Ioan 4. În cele din urmă.Pr. atinge numai cu o singură expresie cea mai profundă şi cel mai mult încercată latură a vieţii: Pofta! Nu cea materială. i . osteneala ne-ar dărâma şi nu am putea cunoaşte limitele noastre. Ioan Abadi şi Pr. 6). nu tocmai curat în cazul de faţă. deja îşi schimbase de câteva ori obiectul iubirii ei. omul schimbându-şi des obiectul iubirii temporare. Iar această poftă o chinuia zi şi noapte. 18). care cunoaşte foarte bine inima şi trecutul omului.

se spune: ―… cel, pe care îl ai acum, nu este bărbatul tău‖ (Ioan 4, 18). Săracă, pierdută, veşnic înfometată de iubirea inimii, pe care până atunci nu o aflase încă la nimeni, samarineanca se afla angajată neîncetat pe drumul căutării. Iisus ştia că femeia cu care vorbeşte era chinuită şi de alte dorinţe, în afară de sete, care contravin legilor morale lăsate de Dumnezeu omenirii spre respectare, iar acest lucru este legat tocmai de trecutul ei păcătos. Dar Iisus mai vede în ea şi o altă dorinţă, aceea a Adevărului şi a Transcendentului. Dorinţa de a întâlni pe Cineva, care cunoaşte răspunsurile la întrebările vieţii, care să poată îndepărta orice fel de dubii ce pot chinui sufletul omului, dar care să explice şi să îndrepteze tot ceea ce este rău, înlocuindu-l cu binele – dat de Dumnezeu prin harul său. Netrăind în concordanţă cu legile morale ale religiei, omul îndepărtat de divin va recurge mai târziu la ele pentru a primi lumina şi ajutorul necesar vieţii lui. Samarinenii erau consideraţi de către evrei pe jumătate păgâni. Descendenţi din popoarele care cu şapte secole înainte de Hristos au căzut sub asirieni, o mare parte dintre aceştia s-au mutat din Răsărit, amestecându-se cu populaţia rămasă în acele locuri. Aceştia mărturiseau ceva, ce nu reprezenta nici păgânism nici religie revelată. Era venerat şi Iahve, dar şi o mulţime de divinităţi. Atunci când după reîntoarcerea lor din sclavia Babilonului, evreii au început reconstruirea templului din Ierusalim, samarinenii au dorit şi ei să participe la această lucrare. Totuşi au fost consideraţi necuraţi (vezi Ezdra 4, 2). Astfel şi-au construit propriul lor Templu pe vârful muntelui Garizim, ce se afla în faţa lui Sihar. În timpul războaielor Macabeilor, evreii sub conducerea lui Ioan Hirkan au distrus templul samarinenilor în anul 107 înainte de Hristos. Acest lucru a făcut să se nască şi să se menţină de-a lungul secolelor prăpastia neînţelegerilor şi neacceptărilor dintre samarineni şi iudei. În ciuda faptului petrecut, în inimile acestor oameni, care trăiau după un adevăr revelat în parte, s -au menţinut dorinţele, întrebările şi marile probleme, deloc liniştitoare, cu privire la adevărurile religioase. Ele frământau şi inima femeii care vorbea cu I isus. «Părinţii noştri au venerat pe Dumnezeu, pe acest munte – spune, arătând spre masivul Garizim – iar voi spuneţi, că în Ierusalim este locul unde se cuvine a fi venerat Dumnezeu» (cf. Ioan 4, 20). Cine ar fi crezut că această sărmană inimă pierdută este interesată de Dumnezeu! Întrebările şi dubiile referitoare la credinţă se află în inimile multor oameni. Nu de puţine ori este bine că acestea mai există încă. Câţi dintre aceştia, sub influenţa lor au început să caute şi câţi dintre ei au terminat înfăptuind pasul spre Dumnezeu.

Iisus nu ignoră întrebarea adresată de către păcătoasa din Sihar. Răspunsul ei bate foarte departe, peste posibilităţile de înţelegere a omului. El nu este destinat în exclusivitate numai pentru ea, ci pentru toţi cei care se vor afla odată, în faţa acestor întrebări, referitoare la sensul şi forma religiei. «…, vine ora, când nici pe acest munte, nici în Ierusalim, nu va fi venerat Tatăl. Voi veneraţi ceea, ce nu cunoaşteţi, noi venerăm ceea, ce cunoaştem, pentru că mântuirea porneşte de la evrei. Urmează ora, ba chiar acum este, când adevăraţii cinstitori vor venera pe Tatăl în Spirit şi în adevăr, şi astfel de cinstitori doreşte să aibă Tatăl. Dumnezeu este spirit, de aceea se cuvine, ca veneratorii Lui să -L venereze în Spirit şi în adevăr » (cf. Ioan 4, 21-23). Să privim cu atenţie la acest conţinut. S-ar părea că el se adresează unui anumit cult exterior, practicat de către fiecare religie. Dar este doar o aparenţă. I isus nu acţionează nici împotriva templului din Ierusalim, nici împotriva sacrificiilor care se aduceau acolo. Se pronunţă totuşi aproape de amurgul religiozităţii bazate în primul rând pe formele exterioare. Locul acestora va fi luat de venerarea Tatălui în Spirit şi în adevăr. Ştim că formele de cult exterior vor rămâne, pentru că omul nu este numai spirit, ci şi materie, un întreg, aşa cum este compus din materie şi spirit, se află în faţa lui Dumnezeu. Pentru a se exprima, va avea întotdeauna nevoie de cuvinte, semne şi lucruri exterioare. Binenţeles, există pericolul ca formele exterioare de cult privind venerarea lui Dumnezeu: deprinderi, ritualuri, limbajul, modul de rugăciune sau aducere a ofrandei, în loc să -i unească pe oameni, îi conduce la dezbinare şi îi răzvrăteşte unul împotriva altuia. Sionul în Ierusalim şi Garizim în Samaria, au fost o motivaţie pentru duşmănia reciprocă dintre evrei şi samarineni. Şi creştinismul ar avea ceva de spus pe această temă… Dezbinarea nu ameninţă acolo unde viaţa spirituală este plină până în străfunduri de Spirit şi Adevăr. Acest Spirit umple străfundul omului. După cuvânt, după gest, după ofertă, este şi inima. Inima însetată de Dumnezeu, umilă, curată, simţitoare, înfrântă, plină de iubire. Doar aceasta oferă sensul şi valoarea tuturor ritualurilor exterioare. Datorită acesteia gesturile şi cuvintele devin autentice şi nu mint. Dar în textul amintit cuvântul rostit de către Iisus, Spirit, trebuia scris cu litere mari în cuprinsul Sfintei Scripturi. Aceasta ne spune să luăm în considerare şi cea de-a doua semnificaţie a acestui cuvânt, cea legată de Spiritul Sfânt. Creştinul este un om, care a primit acest Spirit (vezi Ioan 14, 16 -17; 20, 22), în inima căruia Spiritul Sfânt locuieşte ca şi în Templul Său (vezi 1 Corinteni 3, 16). Iisus a promis, că tocmai acest Spirit Sfânt ne va conduce la deplinul adevăr despre Dumnezeu şi despre Hristos (vezi Ioan 16, 13), iar cu atât mai mult la adevărata religie. Prin El este revărsată în inimile noastre iubirea lui

Dumnezeu (Romani 5, 5), datorită Lui recunoaştem în Iisus pe Dumnezeu şi suntem capabili să-I oferim Acestuia venerarea, care I se cuvine (Romani 8, 26). După El există adevărata religiozitate – religiozitatea pătrunsă până în profunzime de prezenţa Spiritului Sfânt şi oferită călăuzirii Lui. O astfel de religiozitate, niciodată nu se mărgineşte la un simplu ritual exterior, la îndeplinirea mecanică a practicilor pioase, sau la urmarea ritualului ori a limbajului după litera legii. Atunci când este vorba despre lucrarea Spiritului Sfânt, se va afla în ea Spiritul iubirii, care-i uneşte pe copiii lui Dumnezeu într-o singură familie (vezi Efeseni 4, 4-6) De aceea, religia în care El domină nu desparte, ci uneşte, nu dezbină, ci întregeşte, nu construieşte altare în faţa altor altare, ci cu răbdare, conduce spre colaborare şi unitate. Face din credincioşi o Biserică, un singur «Corp al lui Hristos », care nu poate fi despărţit (cf. 1 Corinteni 12, 13-14; Efeseni 4, 3-6). A doua caracteristică a noii religii, care depăşeşte formalismul iudeu şi cultul samarinean, plin de greşeli, este – după cuvântul lui Iisus – venerarea Tatălui «în adevăr» (vezi Ioan 4, 23-24). Iar acest cuvânt: ―adevăr‖ la fel ca şi ―spirit‖, cuprinde în sine o semnificaţie profundă. ―În adevăr‖ – poate fi scris cu majuscule, amintindu-ne de cuvintele lui Hristos: «Eu sunt… Adevărul… Nimeni nu vine la Tatăl decât numai prin Mine» (Ioan 14, 6). A-L cunoaşte pe Hristos – înseamnă să-L cunoşti pe Tatăl. A-L vedea pe Hristos – înseamnă să-L vezi pe Tatăl, pentru că El este în Tatăl, iar Tatăl în El (vezi Ioan 14, 711). Religia care minimalizează, iar cu atât mai mult omite sub o anumită formă rolul lui Iisus pe drumul nostru către Dumnezeu, nu constituie adevărata religie care-L venerează pe Dumnezeu şi din start este condamnată la dispariţie (cf. Ioan 15, 2). Numai ―prin Hristos, cu Hristos şi în Hristos se aduce lui Dumnezeu, Tatăl nostru Atotputernic — în unire cu Spiritul Sfânt — întreaga venerare şi mărirea care I se cuvine‖. Oare din acest adevăr femeia samarineancă a înţeles mult, sau cu totul altceva. În mod cert cuvintele călătorului necunoscut au adâncit în ea dorinţa, existentă deja în sufletul ei, cu privire la Dumnezeu, într-o măsură destul de mare. Crede că odată va veni Plinirea timpurilor. ―Ştiu, că vine Mesia, care se numeşte Hristos. Iar când va veni El, ne va arăta totul‖ (Ioan 4, 25). Atunci i s-a adresat ei cu acele cuvinte care pentru alţii au produs indignare: «Eu sunt Acela, Cel care vorbeşte cu tine» (Ioan 4, 26). Imediat, auzind aceste cuvinte, femeia şi-a lăsat ulciorul şi a aleargat spre locul în care locuia. A condus la Iisus jumătate din locuitorii localităţii în care locuia. Astfel, a fost înfăptuit primul pas în religia spiritului şi a adevărului de către această femeie păcătoasă, care

prin iubirea de adevăr devine asemenea fecioarelor înţelepte. În această duminică să ne îndreptăm spre acea fântână, pentru a lua apa din care dacă va bea cineva nu va înseta niciodată. Rugăciune Dumnezeul meu, tot ceea ce nu tinde spre a-ţi servi, toate mi se arată a fi deşertăciune şi minciună, astfel, că prin cuvinte nu pot să-mi exprim dezamăgirea pentru cei, care nu pot să înţeleagă acest adevăr şi care nu -l cunosc. O, Adevăr dumnezeiesc. Mi Te-ai arătat în mod nespus de însufleţitor! Nu am ştiut nimic, dar am cunoscut şi am înţeles bine, cât de mare este fericirea să nu posezi nimic din ceea, ce nu te conduce la Dumnezeu. Am înţeles, ce înseamnă să umbli în Adevăr, iar acest Adevăr am descoperit că Tu însuţi…eşti. O, Adevărule, Tu ai dorit să Te areţi sufletului meu, Tu eşti Singurul Adevăr, fără început şi fără sfârşit. De la Tine au început toate celelalte adevăruri. Aşa cum şi iubirea a început de la Tine… Cât de splendid eşti, Doamne. Cu puterea măririi Tale, eşti în stare, ca într -o clipă să îmbogăţeşti sufletul cu nespuse tezaure, aşezând în ele ca într -un sipet de aur mistere bine păstrate. Ajută-mă, şi pe mine, ca să trăiesc de-a pururi în acest Adevăr, care eşti Tu Dumnezeul meu. Amin. (După Sfânta Tereza a Pruncului Iisus)

samarinenii se considerau conservatori. iar pe iudei îi priveau ca reformatori. samarinenii nu acceptau Biblia iudeilor în întregime ci numai primele capitole. în timp ce iudeii se rugau la Ierusalim. îi tratau pe samarineni cu mare dispreţ. pe care o considerau întinată. trebuie să ne aducem aminte că samarinenii. iar aceasta a fost foarte surprinsă că un bărbat iudeu i se adresează. Cu alte cuvinte. Dar iată că Mântuitorul nostru se opreşte şi vorbeşte cu această femeie şi îi spune cuvinte profetice. . Dar cel care va bea din apa pe care i -o voi da Eu nu va mai înseta în veac. ba mai mult. pentru că nu ştie despre ce însetare îi vorbeşte El. Cuvântul Evangheliei pe care l-am auzit astăzi. nu împărtăşeau aceleaşi idei religioase cu ei. unde a întâlnit o femeie ce venise să scoată apă. pe care ea nu le înţelege imediat. deşi înrudiţi cu neamul iudeilor. că îi cere ei apă. Alecsandru . Astfel. ne povesteşte cum Iisus aflându-se în Samaria. Încă mai mare a fost mirarea femeii când a auzit pe Mântuitorul spunându -i cine este El şi mai ales când a auzit aceste cuvinte: "Oricine va bea din apa aceasta va înseta iarăşi. că apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţa veşnică.Cuvânt la Duminica Samarinencii Hristos a înviat! Iubiţi credincioşi şi credincioase.Pr. nu le vorbeau şi nu ar fi băut niciodată din apa lor. Iisus i -a cerut femeii apă de băut. a poposit la fântâna lui Iacov. şi mai credeau că se cuvine ca să se închine pe Muntele Gerizim. Iudeii deţinând însă supremaţia în cadrul societăţii din acele locuri şi din acea vreme." Pentru a înţelege mai bine cele petrecute în acea zi în Samaria.

îndoielile şi teama vor pune din nou stăpânire pe sufletele lor.). îl umplea cu apă şi îl aducea înapoi la templu. Iată însă că tocmai în mijlocul acestei frenezii. care să îţi potolească setea.. pe care medicii ştiu să o explice (glande care produc anumiţi hormoni. golul creat de uscăciunea sufletească ne face să căutăm înţelesurile mai adânci ale vieţii noastre.. când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu?― (Psalm 41:1-2).142. apoi turna apă peste altarul jertfelor. Despre aceeaşi sete şi despre aceeaşi apă îi vorbeşte Iisus şi femeii din citirea de astăzi. Dar aceasta este numai o sete fizică. leviţii suflau în trâmbiţe iar mulţimea striga "Cu veselie scoatem apa din izvoarele mântuirii" (Isaia 12. care la rândul lor acţionează asupra rinichilor şi le modifică activitatea.a. Setea sufletească este însă mult mai puternică. iar ştiinţa nu o poate explica şi cu atât mai puţin nu o poate domoli. mai ales când cauţi cu disperare şi nu găseşti măcar o picătură de apă.m. ni se povestesc alte lucruri care s -au petrecut câteva zile mai târziu: "Iar în ziua cea din urmă . Psalmistul exprimă acestea cât se poarte de frumos: ―În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor..Căruia dintre noi nu i-a fost vreodată sete? Dar nu sete obişnuită. hipotalamusul trimite semnale glandelor salivare şi le reduce secreţia.. ci sete adevărată. să vină la Mine şi să bea. să vină la Mine şi să bea. Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu. Setea sufletească este unul dintre cele mai puternice simboluri biblice. marele preot lua un vas de aur şi mergea la fântâna Siloamului. Dumnezeule." Iar El a spus aceasta pentru că ştia că acei oameni încercau să-şi potolească setea printr-un simplu ritual şi că după acea zi. când buzele se cojesc de uscăciune. iar întâmplarea povestită în citirea de astăz i se petrecea în postul sărbătorii corturilor (sau a tabernaclelor). iar potolirea acestui fel de sete este simplă: un pahar de apă sau o băutură răcoritoare.6) Poporul iudeu avea multe sărbători. sufletul lor va însetoşa din nou.Iisus a stat între ei şi a strigat. Aşa cum deshidratarea corpului determină făptură noastră să caute din răsputeri apa care să-i domolească setea.d.. iar tot poporul cânta şi dănţuia de bucurie.ziua cea mare a sărbătorii ." (Ioan 7. E o senzaţie cumplită.37) În timpul acestei sărbători. Iisus vine şi spune: "Dacă însetează cineva.. Aceeaşi greşeală se repetă şi în zilele noastre. În timpul acestui ritual. iar cerul gurii arde."(Ps. sau "Întins-am către Tine mâinile mele. aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine. ştim aceasta pentru că în aceeaşi evanghelie a lui Ioan. sufletul meu ca un pământ Însetoşat. s. zicând: Dacă însetează cineva.3). iar frica. . de câte ori încercăm să scoatem apa din altă fântână decât cea a lui Hristos.

apa vieţii cu adevărat de la Iisus ne vine. unde apa apare din nou ca simbol al mântuirii şi renaşterii omului întru Hristos. Iubiţi credincioşi şi credincioase. noi nu cunoaştem nici în ziua de azi numele acestei femei. pentru a nu fi nevoite să care apa pe acea căldură toropitoare. Astfel. Spre lauda ei. Putem înţelege de aici că femeia evita să întâlnească lumea din sat. pentru ca faptele lui să nu se vădească. Că faptele lor erau rele. evitând să-şi înfrunte slăbiciunile şi încercând să găsească alinare în plăcerile trupeşti. Femeia aceasta încerca să se ascundă de lume. o însetoşa mai tare. care o consideră păcătoasă. ne aduce bucurie nesfârşită. Dragi creştini. spre fericirea ei. pe când celelalte femei veneau în zori sau pe înserat. nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu. dar în acelaşi timp fugea de sine însăşi. această femeie a înţeles într-o clipită aceste lucruri şi şi-a schimbat viaţa. În acel capitol Iisus îi spune lui Nicodim: "De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh. Dar. ea aleargă după o apă. ea eliberează energiile latente dinlăuntrul nostru. ea are calităţi nemaiauzite şi nemaiîntâlnite până la Hristos.Iubiţi credincioşi. a devenit o propovăduitoare a cuvântului Domnului. de păcat. Dar iată că Domnul a cunoscut de îndată ce se întâmplă cu ea şi a vrut să-i tămăduiască sufletul. e a avusese cinci bărbaţi şi trăia nelegitim cu al şaselea.     Ea ne eliberează pe noi de întuneric. vedem că femeia venea la fântână în arşiţa zilei. ne dă tărie şi putere. înţelegere şi dragoste de oameni. Spre deosebire de apa din fântâna lui Iacov (apa Vechiului Testament). ba mai mult. singura ce poate aduce cu adevărat pacea sufletului. care în loc să-i domolească setea. a întâlnit pe Domnul. putem afla câteva amănunte despre ea. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină. de spaimă şi şovăială. . fiindcă aşa cum a ştiut Domnul." Este exact ceea ce se întâmplă cu această femeie din Samaria care ştia că trăieşte în păcat şi de aceea se ascundea în loc să se apropie de Lumină." şi mai spune: "oamenii iubiseră întunericul mai mult decât Lumina. acest capitol din Evanghelia lui Ioan este totodată continuarea capitolului 3. care i-a dezvăluit calea către viaţa liberă de păcat. dar iată că dacă citim cu atenţie cuvântul evangheliei.

să ne învrednicim şi noi să ne apropiem de Mântuitorul lumii şi să primim de la El apa vieţii. mulţi se apropie de malul apei. Din păcate. îşi văd chiar şi reflecţia chipului lor în apă. ci merg mai departe către cine ştie ce alte lucruri amăgitoare. al Fiului şi al Sfântului Duh. dar nu se opresc să bea. îi văd sclipirea undelor. ca niciodată sufletul nostru să nu mai tânjească după plăceri deşarte. El va da tărie oaselor tale şi vei fi ca o grădină adăpată. Asemenea femeii din Samaria. ca un izvor de apă vie. . Amin." În numele Tatălui.Iisus Hristos ne îndeamnă să ne apropiem de El şi să bem din apa vieţii. ci să fim izbăviţi aşa după cum a promis Dumnezeu prin gura proorocului Isaia: "Domnul te va călăuzi necontenit şi in pustiu va sătura sufletul tău. care nu seacă niciodată.

şi a strigat către . ca să însetăm după Apa Lui cea Vie? Zice Sfântul Nicolae Velimirovici: ―Atunci el S-a simţit în această lume. Dumnezeul cel Viu şi după apa cea vie şi veşnică a Duhului Sfânt? Practic. când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu?― (Psalm 41:1-2). Dumnezeule. Dar oare reuşim să facem şi corelaţia între ceea ce cunoaştem teoretic şi viaţa noastră? Îndrăznim să coborâm din „abstract‖ şi să ne punem problema foarte real şi concret: cum oare să facem asta… şi încă zi de zi şi clipă de clipă? Poate că tu. cine mai caută astăzi Duhul Sfânt? Dar… cine. Evanghelia din Duminica de astăzi. dedicată întâlnirii Mântuitorului cu femeia samarineancă – strâns legată de semnificaţia acestui Psalm răscolitor – este pentru noi un prilej de a ne întreba: Oare cine mai râvneşte astăzi în acest fel după Hristos. să ne hotărâm să lăsăm deoparte apele murdare. puturoase şi moarte ale acestei lumi. că numai în trăirea întru El stă mântuirea noastră? Poate că mulţi am auzit sau am citit învăţătura Sf. Poate unii am citit şi la alţi Sfinţi Părinţi despre aceasta. Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu. să mai îndrăznim împreună să plângem după Duhul cel Sfânt. măcar. suflete frate. Serafim de Sarov despre scopul vieţii veşnice ca fiind „dobândirea Duhului Sfânt―. aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine. ―în pământ pustiu şi neumblat şi fără de apă― (Psalm 62:3) .Cui îi mai sete de duh sfânt? ―În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor. mai ştie ce este Duhul Sfânt şi că El trebuie râvnit şi căutat. care ai dragostea să citeşti aici cunoşti această sete sau… cel puţin vrei să o cunoşti …? Putem deci să mai îndrăznim împreună să vrem.

Alba Iulia. mai răscolitor. au adus lumea în biserică. el este îngreţoşat şi se împotriveşte ca să primească hrana în chip mijlocit. . care străluceşte prin toate lucrurile făcute. dat de către părintele Savatie Baştovoi părintelui Sabin Vodă. da. sunt mulţi aşa. fie creştinul ortodox. care este în esenţă de acelaşi fel cu trupul. dar creştinismul este ceva mult mai adânc. la cei de lângă mine: De ce creştinul. încât neavând învăţători care să ne spună că nu aceasta este vieţuirea pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu. în 2003: ―. am luat de bună şi am considerat că ăsta este creştinismul. Trupul este din ţărână. printre străini‖. am zis. *** Şi un fragment pe această temă şi în acelaşi Duh. Aşa că dacă oamenii au ajuns să nu mai caute pe Duhul Sfânt. este întru neputinţă de a hrăni şi înviora sufletul. când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu?‖. Pentru că ‗sunt mulţi aşa‘. Dar se înşeală amarnic. sufletul se simte în această lume ca într-o ţară străină. după care tânjeşte sufletul care are judecată şi s-a trezit. Dar sufletul se află în suferinţă.Părintele Sabin: Vreau să vă întreb. Şi în acest fel ne-am încălzit aşa de binişor cu toată spurcăciunea lumii. Şi Ioan Gură de Aur cu multă ironie duhovnicească le spune: ―Dar cine-a zis că toţi se vor mântui?―. părinte. De aceea trupul se simte bine în lume. şi această hrană este diferită de su flet. ―Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu. dar Ioan Gură de Aur atunci când a fost întrebat: ―Dar ce noi nu ne vom mântui? Numai călugării cei din munţi?‖.Părintele Savatie: Tocmai pentru că. De aceea.Dumnezeu ca spre singurul Izvor de băutură nemuritoare. oamenii s-au amestecat cu lumea şi cu faptele lumii acesteia şi-n loc să ducă biserica în lume – ―Cu pace să ieşim‖ – în loc să ducă ei duhul păcii pe care îl primim de la Hristos în Liturghie. nu mai caută Duhul Sfânt. pentru Postul de Radio Reîntregirea. dintr-un mai vechi şi inspirat interviu. Nu este nevoie să dovedim că hrana cea trupească nu poate astâmpăra sufletul omului. sub numele ―Viaţa în Hristos‖. să-l ducă-n lume. şi hrana pentru trup este tot din ţărână. Dar până şi tot acest duh al vieţii. nu-l cunoaşte pe Duhul Sfânt? . şi că ce fac ei este chiar creştinismul şi viaţa bisericească. este pentru că socotesc că ceea ce au ei este suficient. unde se află cele ce sunt asemenea lui. pentru că resimt lucrul ăsta la tot pasul. în mine. nici că băutura trupului nu poate potoli setea sufletului. Trupul primeşte hrana în chip nemijlocit. dândule viaţă şi armonie.

sunt alte vremuri. oamenii ajung să nu mai caute pe Duhul Sfânt şi ajung să-şi irosească viaţa. Aşa că din cauza ispitei acesteia prosteşti. se scoală dimineaţa. tu nu poţi face asta. . Se ostenesc. Şi este un bun început şi socotesc că Dumnezeu va căuta la inima smerită.Aşa şi noi. măcar singura osteneală pe care o fac. Arsenie. vedem că ne mustră ceea ce citim. dar să nu-l hulesc pe cel care le-a făcut. chiar dacă eu nu voiesc să fac (urmez) asta. Eu nu pot‖. Şi zic. Asta i viaţa. astăzi nu se poate. să nu cădem în ispita autosuficienţei. îi văd moaştele. Dar să spunem: ―Eu nu pot face. Bine. să lepădăm prostiile astea de la noi şi să primim Evanghelia şi sfinţii chiar dacă noi vedem că nu facem ceea ce citim. dar nu huli. dar o fac degeaba pentru că nu ştiu de ce o fac. Omul le -a făcut de bună voie. Nu zic acuma că toţi să ne apucăm să facem. Nu da cu piciorul. Dar cinsteşte pe Sfinţii lui Dumnezeu. moştenire de mii de ani şi dacă tu aşa de uşor o calci în picioare. Cel pe care nu-l caută creştinii noştri. şi chiar dacă nu vrem să începem a face. E adevărat că nu ne-a cerut să stăm pe stâlp. dar totuşi Dumnezeu nu ne-a cerut să stăm pe stâlpi. bine ar fi. care puteaţi să staţi în stările astea. de ce mai mergi la ea?‖. aşa încât ajungi pe la facultate şi sunt profesori care spun că patericurile astea-s invenţii. poveşti. Toate astea sunt adevărate şi nimeni nu ne cere şi nici până astăzi nu le cere. Rugaţi-vă pentru mine. merg la biserică. Atmosfera culturală ne impune un alt fel de trăi şi de a vedea lucrurile şi credem că şi Biserica este timpul să se adapteze şi să nu mai fie aşa de închistată‗. pentru o astfel de atitudine decentă măcar. e adevărat că nu ne-a cerut să stăm zece ceasuri în picioare. Şi Dumnezeu dă Duhul Sfânt. mă închin la ele. Aşa ca să ne întoarcem. că ceea ce facem noi este ceea ce trebuie chiar dintru început. dar fericiţi cei care au făcut. sfinţilor Macarie. este un bun început că ―duhul umilit şi smerit Dumnezeu nu-l va urgisi‖. ‗Cum se poate face aşa? Ce-s cu proştii ăia că or stat în Lavra la Pecerska şi s -or închis aşa? Oare Dumnezeu vrea aşa ceva?‘. Când am văzut că Dumnezeu a binevoit în el. (ispită) să lăsăm la o parte sfinţii. Pentru că este moştenirea Bisericii la care tu mergi. să nu hulesc Duhul Sfânt. cuvioasă. să lăsăm la o parte Evanghelia şi să nu cădem în ispită de a spune: ‗Aceasta a fost cândva. aşa ceva nu se poate face‖. de ce mai mergi la biserica asta? Dacă socoteşti că ea 2000 de ani a greşit. dar măcar să nu spunem: ―Astea-s prostii din patericuri.

socotit blestemat şi spurcat. Duminica aceasta. ca şi ţinutul lor. dar o ilustră anonimă. şi să i se consacre chiar o zi din calendarul bisericesc?  Cine este această femeie care concurează pe Alexandru Macedon şi pe Cezar?  Cine este această samarineancă despre care se scriu cărţi şi se vorbeşte în biserici? Nu există carte de exegeză creştină în care ea să nu fie pomenită. Galileea. în atmosfera întâmplării care a făcut -o să ajungă în istorie. unde este Nazaretul. a V-a după Paşti.Predică la Duminica Samarinencii . să fie amintită tocmai ea?  Ce a făcut ea ca să merite să intre în istorie. De ce? Ca să înţelegem de ce. ci şi pe pereţii bisericilor noastre? Este o anonimă.IPS Antonie Plămădeală .  Cine este această samarineancă pe care o pictează marii pictori ai lumii?  Cine este această samarineancă şi ce a făcut ea ca să-şi merite locul nu numai în calendar. Era o săteancă dintr-un ţinut al Ţării Sfinte. e numită Duminica Samarinencei. unde sunt Betleemul şi Ierusalimul. şi provincia de sud. Sunt sigur că mulţi v-aţi întrebat:  Cine este această Samarineancă?  Cum de a ajuns atât de celebră. să fie pomenită de-a lungul veacurilor. Nici un iudeu nu s-ar fi apropiat de vreun samarinean. sutele de mii de contemporane anonime. Am putea spune că era chiar puţin deocheată. erau socotiţi de către iudei spurcaţi. că din zecile. şi prin istorie până la noi.Apa cea vie În calendarul Bisericii noastre ortodoxe. Iudeea. Samaria era şi este şi azi o provincie situată în mijlocul Ţării Sfinte. între provincia de nord. Era o săteancă oarecare. Samarinenii. trebuie să ne ducem puţin înapoi. când nici măcar numele nu i se cunoaşte?  Cine este această anonimă contemporană cu Mântuitorul. Şi o să vedem îndată de ce. N-ar fi luat ceva din . Nu i-ar fi vorbit. Se numea Samaria.

Trebuie să ne închipuim că apostolii înşişi nu-L urmau pe acel drum cu bucurie şi fără teamă. Ei fac istorie. ei şi-au făcut un templu propriu. Şi dau înadins detalii care să confirme veridicitatea întâmplării. Din punctul de vedere al adevăraţilor iudei. Ori. în patria Sa. tocmai aceasta făcuseră samarinenii. În timp ce Mântuitorul stătea lângă fântână. Ieşire 20. Iisus s-a oprit să se odihnească. Cu toate acestea Mântuitorul. De ce? Pentru că în timpul invaziei asiro-babiloniene. şi vor fi fost privind în jur să nu-i vadă cineva. Au schimbat chiar Ierusalimul ca centru religios. unde se închinau şi lui Iahve. ne spun numele satului. Cu acest nume a rămas în istorie. Galileea. Va fi avut El ceva în gând. Ba chiar se fereau să treacă şi pe teritoriul lor. sub împăratul Salmanasar. Aceştia erau urmaşii a două dintre triburile lui Israel. şi al cărei nume s-a dat duminicii acesteia. Poate voia să le dea o anumită lecţie apostolilor. Samarineanca. a V-a după Paşti. pe un alt centru al lor. S-au amestecat cu invadatorul asiro-babilonian şi şi-au stricat rânduielile religioase. Ajunseseră lângă un sat care se chema Sihar. cum spun adesea evangheliştii. sau "Să nu mergeţi după alţi dumnezei. adică o locuitoare din Samaria. cum făceau toţi. unde şi -au clădit un altar nou. a doi dintre cei doisprezece fii ai lui Iacob. Vedeţi. 4). şi să le-o ia în nume de rău. Din această cauză erau consideraţi ca nişte leproşi şi iudeii ocoleau cu grijă locurile în care îşi aveau aceştia satele şi oraşele. evangheliştii ne dau şi detalii geografice. . pe muntele Garizim. 14). Ne spun numele provinciei. 8. sau moldoveancă. dar se închinau şi unor idoli asiro-babilonieni. Aceştia s -au gândit probabil şi la aceasta. astfel încât în loc să considere Ierusalimul drept locul cel sfânt. deşi nedumerirea le stăruia în suflete. iar pe ucenici i-a trimis în sat să caute ceva de mâncare. Nu fac acest lucru întâmplător.mâna lui. 5. Iudeea. anume ai lui Efraim şi ai lui Manase. trecând din provincia de sud. Aceasta e Samarineanca pe care o aminteşte Evanghelia de astăzi. sau sibiancă. socotite sacre pentru fiii lui Israel. pentru că era din Nazaretul Galileii. după dumnezeii popoarelor care se vor afla în împrejurul vostru" (Deut. Dar Mântuitorul se hotărâse să înfrunte acest scandal. 6. a trecut de -a dreptul prin Samaria. a venit din Sihar o femeie ca să ia apă. urmând valea Iordanului spre izvor. a fi mers pe drumul acela era scanda los. spre provincia de nord. cum am spune noi. urmat de apostolii Săi. precum: " Să nu-ţi faci ţie chip cioplit" (Deut. şi templul din Ierusalim ca centru al închinării la adevăratul şi unicul Dumnezeu. Nu se respectau cele mai importante din poruncile Vechiului Testament. în loc să ocolească Samaria. acest lucru era o adevărată catastrofă religioasă. ardeleancă. Pentru un adevărat iudeu. La margin ea satului era o fântână. asiro-babilonienii s-au amestecat cu locuitorii Samariei.

Cuvintele străinului erau prea grele pentru ea. dar i se păruse fără noimă. şi apa pe care i-o voi da. Probabil venise de acasă cu o găleată şi cu o funie cu care să scoată apa. tainic. . care era în stare să facă minuni? Dar Iisus i -a răspuns din nou cu cuvinte de taină: "Tot cel ce bea din apa aceasta va înseta iarăşi. şi-a dat seama că e iudeu. spiritual. de unde dar ai apa cea vie? " Că doar nu vei fi fiind tu mai mare decât Iacob. ai fi cerut tu de la Dânsul. Nu i se mai întâmplase aşa ceva. Şi nici n-au fost rostite pentru ea! Mântuitorul. care sunt samarineancă?" Dialogul se anunţă interesant. Proverbele lui Solomon. Îl înfruntă: "Cum tu. erau rezervate mai ales bărbaţilor. iar cel ce va bea din apa pe care i -o voi da Eu nu va înseta în veac. Nu e greu de presupus că femeia n-a priceput nici acum prea mult din cele auzite. Apă vie! Parcă ar exista şi apă moartă. Omul călca rânduielile tradiţionale. nici nu i-a mai răspuns la această cerere. Nu mai auzise o astfel de împerechere de cuvinte. 10 şi urm. ceri să bei apa de la mine. care să-i ajungă pentru o viaţă. o astfel de vorbire făcea tocmai frumuseţea inegalabilă a multor cărţi. şi ţi -ar fi dat apă vie" (Ioan 4. fără să priceapă sensul lor ascuns. Împotriva tuturor preceptelor Legii. aparent. Şi-a dat seama că nu a fost înţeles şi că femeia i-a luat cuvintele la modul cel mai direct. părintele nostru. fântâna este adâncă şi nici ciutură nu ai. — adică domnule —. şi spre surprinderea femeii. dar o asemenea apă. Fântâna nu avea instalaţie proprie de scos apă. dă-mi apa aceasta. L-a văzut pe Mântuitorul şi.A venit la fântână. pe vremea aceea. Nu i -a dat apă. pentru că ştia că nu se cădea să vorbească cu un iudeu. cu unele excepţii. Şi atunci Mântuitorul i-a spus: "De ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel care ţi-a zis: "Dă-mi să beau". o ispitea totuşi: "Doamne. de pregătire. care eşti iudeu. Putea crede că nici nu au fost rostite pentru ea. care era şi a samarinenilor. Şi-apoi cărţile. cum va păţi şi cu Nicodim când îi va vorbi despre naşterea din nou. Nu i-a adresat nici un cuvânt. precum Cântarea Cantărilor. A scos apă. minţii şi înţelegerii ei. deşi metafora ca mod de vorbire nu le era străină orientalilor. se va face într-însul izvor de apă care curge spre viaţa veşnică". Ea înţelese cuvintele. deşi se putea să fi fost rostită puţin în glumă. Femeia a fost foarte contrariată. S-a mirat mai departe: "Doamne. îşi va fi zis femeia în sinea ei. Eclesiastul. după îmbrăcăminte.). Ciudată explicaţie! Şi ce vorbă fără noimă. în ceea ce spuneau ele simplu şi direct.-ca să nu mai însetez nici să mai vin aici să scot apă!" Era o cerere de bun-simţ. A dorit totuşi s-o lămurească şi atunci a recurs la un procedeu pedagogic. În Scriptura evreilor. Femeia aştepta explicaţia cerută. Mântuitorul i s a adresat cu cuvintele: "Dă-mi să beau". Poate că femeia să nu fi fost totuşi o prea silitoare cititoare.

apa cea vie. aceea care face să fim dispreţuiţi de iudei şi ocoliţi. ca Dumnezeu atoateştiutor. I-a plăcut răspunsul ei. Femeia i-a răspuns: "Nu am bărbat". şi era într-adevăr. din care bând să nu mai înseteze niciodată. ştiuse acest lucru. dar păstrându-şi cumpătul. Acesta trebuie să fie un altfel de iudeu. văd că eşti prooroc". dar mai ales din dorinţa de a-şi lămuri unele lucruri pe care nu le înţelesese până atunci prea bine. ca şi cum i-ar fi dat speranţa că îi va da "apa cea vie". Poate că în discuţia pe care a avut-o acolo.Mai întâi. a pus-o la probă. Şi ştia precis că nu se mai întâlnise cu el niciodată. Mântuitorul a continuat: "Căci cinci bărbaţi ai avut. un înţelept. Dar era mai ales . voi însă (cei din Iudeea) ziceţi că în Ierusalim este locul unde se cuvine a se închina ". pentru că evanghelistul. A rămas uimită fiindcă îi spusese un adevăr din viaţa ei. . desigur sintetizează. spunându-i: "Mergi de cheamă pe bărbatul tău. Atunci a izbucnit: "Doamne.Ia să-i pun eu întrebarea vieţii mele. nu-ţi este bărbat". ca în faţa unui prooroc. fără indoială. părinţii noştri (aceştia din Samaria) s-au închinat în muntele acesta (muntele Garizimului). Şi-a dat seama că altfel n-ar fi avut de unde şti toate acestea. vedea la depărtare şi cunoştea faptele. şi a mai lăudat-o o dată pentru sinceritatea ei: Aceasta adevărat ai spus". dar s-o şi facă să se angajeze fără rezerve în discuţie. a apreciat-o El. întrebarea naţiunii mele. va fi continuat ea. dar îi pusese la încercare sinceritatea. inimile şi destinele oamenilor. De data aceasta femeia a rămas stupefiată. s-a gândit că n-ar fi rău să profite de faptul că Dumnezeu i-a scos în cale un prooroc. şi ce s-a gândit? E un lucru cu care probabil nu mă voi mai întâlni niciodată. A trecut cu bine proba. De ce? Fiindcă Mântuitorul care. aceea care ne preocupă pe toţi. ci a adus discuţia până la acest punct. în care urma să-i dea răspunsul. cât dintr-o teamă sfântă. şi acela pe care-l ai acum. Spune-mi. Dacă a ştiut să-mi spună atâtea din viaţa mea. şi îndată şi-a pus în gând s-o uluiască cu câteva amănunte din viaţa ei. Şi îl întreabă: "Doamne. Impresionată la culme. amănunte care urmau nu numai să-i stârnească la maximum interesul. de vreme ce stă de vorbă cu mine. Poate mă va lămuri. locuitorii Samariei. "Bine ai zis că nu ai bărbat". Spusese adevărul. şi vino aici". cât din curiozitate. Acum i-a dat de fapt răspunsul la cererea ei care ni s-a părut a fi. de fapt. autorul care scrie întâmplarea. ne dă numai esenţa convorbirii. va şti sămi răspundă şi la aceasta. pentru a o face să merite continuarea convorbirii. dar pe care Mântuitorul n-a ignorat-o. naivă. Aşadar trăia în concubinaj cu al şaselea. Nu i se mai întâmplase aşa ceva. cum e mai bine? Care este adevărul? Abia acum Mântuitorul i-a dat. Era un răspuns pentru ea? Era şi pentru ea. Mântuitorul îi va fi spus şi multe alte lucruri.

Are limitele cât limitele lumii. E mare cât cea mai mare mărime. Dacă ar fi spus unui iudeu sau în Iudeea că va veni vremea când locul de închinare nu va mai fi Ierusalimul. a Legământului celui vechi. Ea s-a făcut instrumentul unei precizări fundamentale cu privire la depăşirea de către creştinism a naţionalismului îngust. pentru că a transmis una din cele mai delicate soluţii pentru vremea aceea. mai presus de toate. pentru că L -a recunoscut şi Îl va fi propovăduit ca Mesia. şi de la ea le-a preluat Sf. şi faţă de alţii. poate că chiar ea le-a transmis. iar noi ştim cui ne închinăm. lărgind creştinismul până la dimensiuni universale. că va veni vremea când nu în muntele acesta. Afirmă. dar încape şi într-o inimă de om. în duh şi adevăr. Dar să mergem chiar la cuvintele Mântuitorului. Numai atunci se poate sălăşlui şi în forme. Întâlnirea cu ea a fost un pretext pentru a spune cuvintele care urmează şi care fac parte din esenţa Evangheliei Sale. locuri şi ritualuri. dar şi pentru alte vremuri. continuitatea dintre cele două Testamente. cine ştie. Voi nu ştiţi cui vă închinaţi. Acest lucru l-a spus Iisus acestei femei: învăţătura Mea este universală. decât cei care au auzit de Alexandru Macedon şi de Cezar! O sfântă cu numele uitat. această anonimă din Samaria a intrat în istorie. pe care cei din Samaria. Iată de ce. şi nu era bine. peste tot pe unde există oameni. pentru un loc în istoria omenirii. o declaraţie de credinţă. pentru că fiecare om e o lume. Altfel. Şi. nici în Ierusalim vă veţi închina Tatălui. ca şi a altor naţionalisme. aşadar. femeie. privitoare la importanţa problemelor legate de cult. şi neamurile în general o ignorau. -Dar mai afirmă că ceva urma să se schimbe şi în privinţa iudeilor. Se află peste tot. Şi s -ar putea să fie mai mulţi cei care au auzit de ea. căreia vestea îi va fi făcut chiar . căci mântuirea este de la iudei". şi lumea ca un individ. Pentru că ea a auzit cea dintâi aceste cuvinte. unul din ace le momente în care Mântuitorul îşi delimita învăţătura Sa de cea a Vechiului Testament. ca şi cel al samarinenilor de pildă. samarineanca îşi merită locul în Evanghelie şi în pomenirea noastră. Vom înţelege acum mai bine de ce a intrat samarineanca în concurenţă cu Alexandru Macedon şi cu Cezar.o proclamaţie. Samarineanca era doar un pretext. locuri şi ritualuri. şi centrul pretutindeni. de unde să le fi luat? Să le fi repetat Iisus? Să le fi repetat însoţitorilor convorbirea? Nu prea obişnuia. O sfântă dintr-o concubină? Dar Maria Magdalena ce fusese? Pentru că a ţinut minte şi a propovăduit cuvintele lui Iisus. ar fi riscat înainte de vreme moartea. dar şi de cea a neamurilor. Şi. nu e în forme. Evanghelist Ioan. decât atunci când e în oameni. "Zis-a ei lisus: Crede-Mă. Poate tocmai de aceea a făcut această declaraţie unei samarinence. De data aceasta o delimita şi faţă de unii. Ceea ce i-a spus Samarinencei e ca o continuare a Predicii de pe munte.

dar care se potrivea de minune contextului convorbirii: "Dumnezeu este duh. Numai Mesia avea această autoritate. şi când va veni Acela. dar aşa era credinţa lor. "Ştiu că are să vie Mesia. i-a dat în continuare o definiţie a lui Dumnezeu. când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui cu duhul şi cu adevărul. după ce o uimise şi faptul că străinul îi cunoştea trecutul. ne va spune toate". una din cele mai posibile. Cel ce vorbesc cu tine". Îi mai trebuia însă o verificare. Ceea ce spui Tu.n. exact în sensul aşteptărilor ei: "Eu sunt. decât Acela pe care Îl aşteptăm toţi. De aceea şi era aşteptat cu atâta înfrigurare. din pricina amestecului cu asiro babilonienii. Încheierea era de-a dreptul uluitoare! . deşi Iisus îi negase şi Garizimului privilegiul de a fi loc exclusiv de închinare. va fi spus ea. Ceea ce urmează ne descoperă o samarineancă isteaţă şi credincioasă. şi cei ce se închină Lui. Şi ca s-o încredinţeze că nu poate fi decât aşa. adică Hristos. venise chiar în acel moment. Şi atunci Mântuitorul i-a oferit cel din urmă argument.plăcere. şi a şi venit (s. Aşa se ştia dintotdeauna. se cuvine să se închine cu duhul şi cu adevărul". şi fusese apoi supusă. o va schimba chiar El. Trebuie să ne imaginăm că femeia va fi fost surprinsă de o asemenea declaraţie. de fapt. când o decidea Mântuitorul). unei convorbiri neobişnuite. a trecut la cele ce vor fi puse în locul celor vechi: "Dar va veni vremea. adoptaseră câteva obiceiuri care deveniseră tradiţii proprii. E drept că amesteca credinţa iudeilor cu cea a samarinenilor. deosebite de ale iudeilor. şi nu poate nimeni s -o dea. şi chiar în momentul acela. continuându-şi vorbirea. într-un crescendo intensiv. are nevoie de o confirmare. Femeia nu s-a mulţumit cu răspunsul lui Iisus. şi care să ne scape şi pe noi de blamul şi blestemul iudeilor. Şi îndată. Lui lisus îi va fi plăcut replica şi i-a admis obiecţia. Va fi zis: Ceea ce spui Tu e foarte interesant şi m-aş bucura să vină acele vremuri de care vorbeşti. deşi era clar că era de acord cu El. de a pune credinţa şi practicarea ei pe alte baze. Dar cum dovedeşti că va fi aşa? Numai unul singur ar putea da mărturie valabilă despre acestea: Mesia! Ce multe lucruri ştia femeia aceasta! Şi avea o judecată dreaptă. pe care. căci Tatăl astfel de închinători caută". Şi nu s-a sfiit să i-o ceară. Şi aceasta era o tradiţie care urma să se schimbe şi. Avea dreptate. când zicea: "nici în muntele acesta‖ al vostru. Ei se considerau şi erau de fapt iudei numai că. Avea un criteriu precis cu privire la schimbările aşteptate.

după cea au stat de vorbă cu El. ceea ce fusese dat celor vechi să ştie. Mântuitorul a făcut cu Samarineanca. Zicea: "Nu cumva e Acesta Hristosul?" A procedat bine. adică inima. anume că "şi-a lăsat vasul de apă acolo". i-a precizat: "pentru că duh este Dumnezeu". O adevărată revoluţie spirituală. Parcă nu cu toată convingerea. intrate în conştiinţa poporului. N-au putut înţelege această radicală schimbare a unor mentalităţi şi tradiţii vechi de secole. şi a închinării ce I se cuvine: în duh şi în adevăr. ca să nu fie luată drept o exaltată. 5 42). A învăţat-o despre Dumnezeu. Venise însă Cel care avea dreptul să dispună o îndreptare! (întreg episodul. cu trebuinţă de a mânca şi a bea. . acum trebuia depăşit. care interzicea lucrul acesta cu străşnicie. nu le-au putut cu nici un chip primi pe cele noi. Nu e de mirare că cei obişnuiţi cu cele vechi. Trebuia trecut la o treaptă superioară de înţelegere a lui Dumnezeu. pe lângă acela că cel mai mult a impresionat -o faptul "că îi spusese ei toate câte a făcut". nu prin forme şi jertfe care ar fi fost închinare prin acelea. iraţionalul de raţional. la Ioan 4. şi care dusese la cultul exprimat prin jertfe materiale.N-a mai putut face altceva. Numai prin jertfe. Uitase pentru ce venise. Trebuie să ne-o imaginăm alergând şi vorbind. cu chip şi dimensiuni omeneşti. Sfântul Ioan notează un amănunt. Sfântul Evanghelist Ioan povesteşte că. Cu nimic nu e lupta mai grea decât cu tradiţiile. pentru că şi-au părăsit casele şi au venit la fântână să-L vadă pe omul cel minunat. ci cu oarecare teamă. Important devenea acum. starea sufletească. L-a costat pe Iisus viaţa. am putea spune. şi să n-o asculte nimeni. Altceva o interesa acum. După ce i-a spus că se cade să ne închinăm lui Dumnezeu în duh şi în adevăr. care întovărăşeau ritualurile. vechiul poate fi biruit de nou. L-au invitat să meargă cu dânşii în Sihar şi că Mântuitorul a rămas cu ei două zile. Era un fel de a-i spune că venise momentul când. potrivit mentalităţii lor. N-o mai interesa. Ca să ne arate cât era de emoţionată. Sfântul Evanghelist Ioan povesteşte simplu. strigând în dreapta şi în stânga şi chemându-i pe toţi să meargă să vadă ceea ce a văzut ea: "Veniţi de vedeţi!" Dar a mai adăugat ceva. decât să fugă în sat şi să-i anunţe pe locuitorii satului despre cele întâmplate. Deci nu este material. o primă catehizare creştină. Spusele ei i-au impresionat pe săteni. rugăciunea şi jertfa. exact ceea ce era înainte secundar şi total neglijat. De altfel. tocmai încercarea de schimbare a acestora. în câteva cuvinte: "Femeia s-a dus în cetate şi le-a zis oamenilor: Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut". chiar şi când acestea ajung să fie absurde şi să-şi piardă sensurile originare. dreptatea şi adevărul. Şi să nu uităm: era împotriva tradiţiei iudaice.

sau mai mulţi laolaltă. după ce o însemnează (Ioan. fără preoţi. şi i-a spus că acestea trebuie să fie prin rugăciune. fără s-o mai dezvolte. I-a mai spus că Dumnezeu. cu iubire faţă de toată lumea. Asupra câtorva din aceste confuzii aş vrea să medităm împreună. fără post. Auzind-o însă de la Iisus. fără să-ţi faci cruce. i-ar fi fost greu să explice cum vine asta. fără sărbători. fără să încerce s-o explice. Remarca noastră este numai cu privire la capacitatea autorului ei de a concentra în două cuvinte ceea ce necesită o carte pentru a fi explicat. . Va fi înţeles Samarineanca acest "în duh şi în adevăr?" Se poate să fi înţeles. fiind duh. şi de o concentrare ca de stea redusă la dimensiunile unei mingi. fără să îngenunchezi. deşi în gândul nostru ni se pare că toţi ştim despre ce e vorba. Sintagma e atât de profundă. de pildă. chiar dacă. nici de naratorul evanghelist. Şi nu m-am oprit la aceasta întâmplător. dacă am sta de vorbă doi câte doi. dar cu greutatea stelei. dar cred că puţini am putea s-o spunem prin cuvinte mai adecvate. cu hotărârea de a face bine după măsura posibilităţilor. iar rugăciunea trebuie să fie în duh şi în adevăr. cu rugăciune pentru alţii. 4. Ei ar fi explicat -o. pentru că iau textele Sfintei Scripturi izolate. e ceva mai greu. fiind pretutindeni. În fapt.I-a mai spus Samarinencei că Dumnezeu e pretutindeni. este nemuritor. şi ne-am pune întrebarea: "Ce înseamnă închinare în duh şi în adevăr?" Cred că n-ar fi prea uşor să răspundem dintr-o dată. A învăţat-o apoi cum trebuie să fie legăturile dintre oameni şi Dumnezeu. şi alta. printr-o parafrază care să nu-i trădeze esenţa. Sfântul Ioan se opreşte brusc. Despre aceasta ne-am putea convinge uşor. Care din cele două interpretări menţionate mai înainte tâlcuieşte aşa cum trebuie cuvântul Mântuitorului? În aparenţă şi una. Când ajungem însă să trebuiască să ne exprimăm în cuvinte. E şi aceasta o dovadă că sintagma nu putea fi inventată nici de Samarineancă. până şi faţă de vrăjmaşi. întreabă. cei care optează pentru prima tâlcuire se rătăcesc. cu pocăinţa inimii. Ceea ce nu înseamnă că nu se poate totuşi explica şi că nu ştim despre ce este vorba. închinare din gând curat. Alţii zic: închinare în duh înseamnă închinare din inimă bună. Am constatat din nenumărate discuţii că pot ieşi de aici foarte multe confuzii. fără ritual. fără să te duci la biserică. închinare din credinţă dreaptă. Şi noi o înţelegem. cu iertarea celor ce ne au greşit. vede şi ştie tot. fără veşminte de slujbă. au redat-o aşa cum au auzit-o. 24). Unii zic: Trebuie să te închini lui Dumnezeu în duh adică fără nici o formă. nu numai la Ierusalim sau pe muntele Garizimului şi.

E Ap. a învăţat în templu şi în sinagogi. adică veşmântul ritual (Luca 4. iar Apocalipsa vorbeşte de tămâie şi de rugăciunea sfinţilor (Apoc. 5. precum punerea mâinilor (Luca 4. le reintroduc şi la ei sub alte forme. Cu acestea într-adevăr pot înşela numai pe cei slabi de minte şi dovedesc că nu duhul adevărului îi îndrumează ci duhul celălalt. 8). nu ştiu că Sfântul Pavel i -a osândit pe "vrăjmaşii crucii lui Hristos?" (Fii. 44). contrazicându-şi propriile învăţături. Ioan 7. Luca 22. Mântuitorul a recunoscut autoritatea mai marilor sinagogii. şi înşelând pe naivi de dragul de a se arăta pe ei înţelepţi şi pricepuţi la dispute. 42. se ruga în templu. 2. Matei 17. 15. 35. nu recunosc bisericile. 23). 41. iar inima lor este departe de Mine" (Matei 15. 41). 5. Unora ca acestora li se potriveşte cuvântul: "Se apropie de Mine cu buzele lor. "au numai chipul cucerniciei. Ei ocolesc desigur spusele Sfântului Pavel care îndeamnă: "De acestea să le aduci aminte oamenilor. 28. dar îşi fac "case de rugăciuni". 40). 5). când a luat cuvântul în sinagoga din Nazaret. când vindeca bolnavii folosea gesturi rituale. nu recunosc slujbele tradiţionale.u. 16. Matei 14. a folosit pâinea şi vinul ca materii rituale (Luca 22. 4. sub pretextul că oferă una mai bună. a îngenuncheat la rugăciune (Luca 22. al slavei deşarte. 35. 38. Luca 4. 15. Luca 5. dar au inventat altele. a recomandat postul (Marcu 9. şi să-i îndemni înaintea Domnului să nu intre în dispute. Luca 17.). Matei 8. 8). 16 s. pe cele mai multe dintre lucrările pe care le neagă Bisericii Ortodoxe. sfântă şi sobornicească". 14. Mântuitorul şi apostolii au mers la templu (Marcu 11. Matei 21. 16). Până la urmă. 5. Luca 19. şi a recomandat celor pe care îi vindecă să se arate preoţilor (Marcu 5. căci nu-s de nici un folos şi numai smintesc pe ascultători" (Iisus Tim. răstălmăcesc toate aceste lucruri ca să lovească în Biserica lui Hristos. 13. în sinagogi şi în locuri speciale (Marcu 1. al mândriei. nu recunosc veşmintele. Nu recunosc preoţii. 1. Cei mai . Marcu 13. exact cum sunt şi bisericile. 42. şi al dorinţei de stăpânire. dar au compus altele cu un ritual similar. dar îşi fac păstori. şi mă cinstesc cu limba. Marcu 1. 8). 3. 14. Luca 4. deci mânaţi de interese personale şi născute din păcat. Numai tâlcuitorii care doresc să-şi menţină bisericuţele lor. 17. Luca 5. şi -a pus fără indoială tefilinul pe umeri. 19-20). 3. De aceştia fereşte-te" (Iisus Tim. 14. a participat la sărbători (Ioan 7. 18). ieşite din comuniunea cu Biserica cea " una.şi scapă din vedere unele aspecte care se lămuresc prin alte locuri din Sfânta Scriptură şi din învăţătura Mântuitorului. 14-22). 21). iar puterea ei o tăgăduiesc. Oare când unii refuză semnul crucii. Unii ca aceştia. 29. Ioan 2. 10.

închinarea în duh şi adevăr poate căpăta forme speciale. 6). departe de lume şi de Biserica organizată. " nu au pricepere" (Rom. iar duhul dă viaţă" (Iisus Cor. iubire. Ceea ce e ciudat. 2). biblice. atestate şi garantate de experienţa bimilenară a Bisericii ortodoxe. schimbare interioară. Ştiau doar că Dumnezeu este Treime. Evident. ci al duhului. ninşi de ani şi de aşteptare. şi au trecut ca atare prin 2000 de ani de experienţă. nu de noi inventate. 3. miluiţi-ne pe noi". Tâlcul adevărat al cuvintelor "închinare în duh şi în adevăr" constă în aceea că toate formele exterioare capătă valoare.mulţi sunt cuprinşi doar de viclenie. numai de dragul de a fi altfel. Toată viaţa. Aşa fac astăzi şi sectanţii noştri. generozitate. "Noul Aşezământ nu este al buchei. Iată o parabolă care ilustrează această idee: Trei tineri scăpaţi dintr-un naufragiu au reuşit să ajungă într-o insulă nelocuită. aceste forme nu lucrează şi nu mântuiesc prin ele însele. dar nici fără ele nu ne putem mântui. din întâmplare căci calea era greu navigabilă. La o vreme. şi pe el era şi un episcop. Noi avem formele noastre tradiţionale. Noi credem că "a fi în duh Şi adevăr". au coborât toţi de pe vapor şi i -au găsit acolo pe cei trei. având acolo cele de trebuinţă. În Vechiul Testament fariseii erau cei care strigau în pieţele publice "că ei sunt altfel". Prin "buche" se înţelege forma goală. e că răzvrătiţii împotriva formelor tradiţionale ale Bisericii Ortodoxe nu renunţă la forme. în Biserica noastră ortodoxă. punând accentul tocmai pe formele inventate de ei. renunţarea la disputele deşarte. renunţarea la judecarea aproapelui. În cazuri de viaţă izolată. în loc să-l pună pe duh şi adevăr. a ajuns acolo un vapor. au rostit această rugăciune. care vin de la Mântuitorul şi de la Apostoli. pentru ea însăşi. Vaporul s-a scufundat şi ei şi-au organizat viaţa cum au putut. ci inventează altele. Parcă ar fi rupţi din pilda Vameşului şi a Fariseului! Ei inventează alte forme numai spre a se deosebi. dar numai acolo. trei noi. se poate numai în aceste forme tradiţionale. pentru că prin ele ne exprimăm credinţa şi închinarea în duh şi adevăr. aşa că au imaginat o rugăciune simplă: "Trei voi. smerenie. ca şi cum mântuirea s -ar obţine numai prin formă. numai când sunt umplute cu inimă bună. în ciuda indicaţiilor hărţilor că ar fi pustie. dorinţă de transformare în bine. folosită fără sensul ei duhovnicesc. . Nu ştiau nici o rugăciune. Văzând semne că insula ar fi locuită. pentru că buchea ucide. 10. rămânere în Biserica lui Hristos cea zidită pe temelia apostolilor şi continuată până azi prin succesiune apostolică. iar cei care au râvnă cu adevărat. jertfă pentru altul. până au ajuns ca la 90 de ani.

fiindcă atunci când vaporul nostru a naufragiat. iar conducătorul vaporului i -a invitat să se întoarcă înapoi în ţările lor. N-au vrut. Rugăciunea în duh şi în adevăr este rugăciunea celui . compusă de noi. nu judecă pe vecin. nu se îndreptăţeşte. tot aşa avem nevoie şi de condiţii pentru a ne exprima legăturile cu Dumnezeu şi comuniunea dintre noi. şi nu paiul din ochiul vecinului. de lumină şi de uzini electrice. dar mai încolo numai merge". şi înaintea lor de autori. Şi atunci le -a spus: "Duceţi-vă înapoi şi ziceţi-vă mai departe rugăciunea voastră. în sensul învăţăturilor lăsate de Mântuitorul. şi ei i-au răspuns: Ştim o rugăciune simplă. comunitar. Tatăl nostru. dar am uitat jumătate din rugăciunea ce ne-ai învăţat. merge întâi de se împacă cu cel căruia i -a greşit sau cu cel cu care este în supărare. de a merge pe apă ca pe uscat. şi ne temem să nu ne pierdem mântuirea. Şi cei trei se exprimau în felul lor. Într-o zi vaporul a plecat. de spitale pentru a ne lecui. înainte de a merge la biserică. Erau bineînţeles în împrejurări speciale. nu se compară. şi rugaţi-vă şi pentru noi! " Parabola vorbeşte de la sine. Deveniseră trei ca unul şi căpătaseră acelaşi dar. Este rugăciunea celui care. I-a povăţuit să înveţe măcar rugăciunea domnească. aşa cum avem nevoie de şcoli pentru a învăţa. milostiv fii mie păcătosul". În acest sens cei trei sunt un bun exemplu şi pentru noi. de cărţi şi de tipografii. atunci când I se adresează lui Dumnezeu. aşa cum ai spus Prea Sfinţia Ta. că la un moment dat cei de pe vapor i -au văzut cu stupefacţie pe cei trei bătrâni venind spre vapor şi umblând pe apă ca pe uscat. Episcopul le-a spus că nu e de ajuns şi că sunt în primejdie să -şi piardă mântuirea. aceea care. cum spune Mântuitorul. Comandantul a oprit vaporul şi episcopul i-a întrebat: "Ce-i cu voi? V-aţi răzgândit? Vreţi să vă întoarceţi înapoi în ţările voastre?" "Nu. şi mântuiţi-vă în Domnul. Aceştia se aflau în închinare în duh şi în adevăr. I-a învăţat rugăciunea Tatăl nostru. în afară de aceea pe care o ştiau ei. Aceea prin care cel ce se roagă îşi vede bârna din ochiul său. nu prea eram dintre cei cu educaţie religioasă. cu toată credinţa. şi parabola nu e numai pentru pustnici! Rugăciunea în duh şi în adevăr se aseamănă cu rugăciunea vameşului: "Dumnezeule. Până la jumătate merge. a răspuns unul dintre ei. Episcopul şi-a dat seama atunci că oamenii nu mai aveau nevoie de nici o altă rugăciune. cu toată forţa sufletului lor. de îmbrăcăminte şi de fabrici de îmbrăcăminte.Episcopul i-a întrebat ce rugăciuni ştiu. Aceea era rugăciunea în duh şi în adevăr. Numai aşa se putea explica darul ce-l căpătaseră. Dar n-a apucat să se depărteze mai mult de o zi de mal. Noi trăim în mijlocul lumii şi. Erau prea bătrâni şi se obişnuiseră acolo pe insulă. Şi şi-au descoperit textul rugăciunii. pentru că era adresată lui Dumnezeu din suflete curate.

Ea a fost pretextul. precum şi noi iertăm greşiţilor noştri". ca rugându-ne Lui în duh şi în adevăr. în modestie. atunci când stă de vorbă cu El. în bunătate. aşadar. şi lucrul cel mai important pe care trebuie să -l ţinem minte. Tradiţia creştină ne spune că această femeie s-a pocăit. Ea a rămas martora peste veacuri a unei importante învăţături. învăţătura nu i s-a adresat numai ei. pentru care motive Samarineanca a intrat în istorie. în sinceritate. Aceasta este rugăciunea în duh şi adevăr: rugăciunea celui care nu încearcă să se înşele nici pe sine. Nu e greu să ne dăm seama că.care spune drept lui Dumnezeu. Nu este cu totul imposibil. Iartă în clipa aceea pe toţi cei care i-au greşit şi nu ţine minte răul. învăţătura ni se adresează nouă tuturor. . nici pe Dumnezeu. în viaţa lumii în care trăim. în virtutea faptului că a stat de vorbă cu Mântuitorul. transmise fără îndoială şi prin ea. în generozitate. de vreme ce şi-a început propovăduirea chiar în momentul în care a plecat de la fântână. şi ducându-se în satul ei a spus: Am văzut pe Cineva care ar putea să fie Mesia! Iată. că a fost una din uceniţele Domnului şi că a propovăduit învăţătura Sa până la moarte. decât duhul omului şi duhul lui Dumnezeu! De aceea este în duh şi în adevăr. este tocmai această invitaţie a Mântuitorului de a I ne închina în duh şi în adevăr. Şi iată. Şi acestea nu le poate şti nimeni. în smerenie. toate acestea lucrează asupra sufletului nostru. a căpătat graţia de a fi pomenită până în zilele noastre. Această rugăciune a învăţat-o Mântuitorul pe Samarineanca din Evanghelia de azi. de pildă când zice: "Şi ne iartă nouă greşelile noastre. în fond. dar se răsfrâng şi în viaţa aproapelui nostru. Şi amintirea ei se va perpetua în vecii vecilor. dacă suntem în legătură cu Dumnezeu în duh şi în adevăr. Fiindcă. în viaţa societăţii. Dumnezeu aceasta vrea. să creăm o lume care să fie a Duhului şi a adevărului.

care încheie perioada pascală numită şi a Penticostarului. în Duminica a V-a după Sfintele Paşti. Deci. 13). dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi' (II Corinteni 13. Iisus Hristos este izvorul harului Iisus spune femeii din Samaria. Între iudei şi samarineni erau multe bariere mentale de ordin religios şi . care arată de ce această Evanghelie se citeşte acum. prin Duhul Sfânt Care coboară în lume pentru a uni pe oameni duhovniceşte cu Hristos Cel preaslăvit şi pentru a dărui oamenilor viaţă veşnică. la fântâna lui Iacov. Ioan 1. tu ai fi cerut de la El. Harul este însăşi iubirea Preasfintei Treimi împărtăşită oamenilor de către Mântuitorul Iisus Hristos Cel înviat din morţi şi înălţat la ceruri. ci Iisus Hristos este şi Izvorul harului şi al adevărului (cf. aproape de cetatea Sichem sau oraşul Sihar că: 'Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu. cu taina Înălţării Domnului la cer. Sfântul Apostol Pavel numeşte har lucrarea mântuitoare a lui Hristos. şi mai ales cu taina Pogorârii Duhului Sfânt. Evanghelia de astăzi ne arată că Iisus Hristos nu este doar tămăduitor sau vindecător de boli.Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a V-a după Paşti . harul pe care ni-l descoperă şi ni-l dăruieşte Hristos Domnul conţine în el dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh. şi ţi-ar fi dat apă vie' (Ioan 4. Aşadar. De aceea el salută pe creştinii din Corint cu această binecuvântare: 'harul Domnului nostru Iisus Hristos. 10). binecuvântare preluată de Biserică în Sfânta Liturghie.Hristos cheamă la mântuire pe toţi oamenii Sfânta Evanghelie din Duminica Femeii Samarinence este plină de înţelesuri duhovniceşti. şi Cine este Cel ce-ţi zice Dă-Mi să beau. ce legătură are această Evanghelie cu taina Învierii Domnului. în primul rând. 17).

Însă El vorbeşte despre această realitate dumnezeiască sau cerească pornind de la viaţa pământească. mai ales că între iudei şi samarineni erau multe bariere mentale de ordin religios şi cultural. manifestă respect.cultural Învăţătura centrală a Evangheliei de astăzi este faptul că Iisus Hristos dăruieşte lumii harul mântuitor. Evanghelia ne mai spune că ucenicii lui Iisus. se miră. Mântuitorul Iisus Hristos prefigurează deja taina Bisericii Sale care se va constitui nu numai din iudei. când se reîntorc şi văd că El vorbeşte cu o femeie. Se dispreţuiau reciproc şi se evitau reciproc. Prin desfiinţarea barierelor mentale şi a complexelor de superioritate. ocoleau distanţe mari. Vedem aici o altă barieră mentală pe care Mântuitorul o demolează. create de diferenţele religioase şi culturale. ci tuturor popoarelor. deoarece samarinenii erau oameni de alt neam şi de altă credinţă. adică o evitau. astfel încât între ei domnea o duşmănie veche. adică din toate popoarele care vor crede în El. Samarinenii erau consideraţi de iudei ca fiind inferiori şi trădători. ocoleau Samaria. De aceea. adică de alt neam şi de altă credinţă decât cea mozaică. care plecaseră să cumpere ceva de mâncare. Prin ruperea barierelor mentale şi prin vindecarea celor ce suferă de complexul de superioritate. El trece peste complexul superiorităţii iudeilor faţă de samarineni şi peste complexul inferiorităţii samarinenilor faţă de iudei. Mai mult. rupând astfel. întrucât şi ea este fiinţă umană creată după chipul lui Dumnezeu şi chemată la mântuire. Dar ucenicii Săi n-au îndrăznit să-L întrebe despre ce vorbeşte cu ea. o credinţă pervertită prin influenţe păgâne. Ţinutul Samariei se afla între Galileea din nordul Ţării Sfinte şi Iudeea din sudul acesteia. politeiste. Iudeii. Mai întâi Iisus cere femeii samarinence apă obişnuită din fântână mai mult pentru a intra în dialog cu această femeie. când iudeii mergeau în Galileea. deşi de neam păgân şi de credinţă diferită. Prin aceasta se vede că Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos nu este destinată numai evreilor. Mântuitorul Iisus Hristos prefigurează taina Bisericii sau comuniunea persoanelor în iubirea Preasfintei Treimi. Iar faţă de această femeie. prin dialog. acordă atenţie unei femei de alt neam. Bărbatul era stăpân asupra ei şi putea . şi anume complexul superiorităţii bărbatului faţă de femeie. barierele mentale ale ostilităţii. De ce se miră? Pentru că El. În lumea antică păgână. El vorbeşte cu o femeie din Samaria. Iisus Hristos cere femeii samarinence apă şi ca să vadă dispoziţia sufletului persoanei necunoscute. ci şi din alte etnii. bărbat iudeu. Credinţa lor mozaică era amestecată cu foarte multe împrumuturi din religii păgâne. numit 'apa cea vie'. Mântuitorul Iisus Hristos este iudeul care nu ocoleşte Samaria. ca să nu se întâlnească cu samarinenii. femeia era considerată ca fiind doar un obiect util.

15). Putea fi omorâtă fără ca lui să i se întâmple ceva. Când femeia şi-a dat seama că Iisus vorbeşte de altă apă decât apa obişnuită care astâmpără setea trupului pentru o vreme. samarinenii. prin însuşi faptul că Iisus vorbeşte cu o femeie de altă credinţă şi de alt neam. repede Mântuitorul Iisus trece de la apa care are izvorul ei în pământ la o altă apă. Apa cea vie este harul care vindecă pe om de păcat şi îi sfinţeşte viaţa În convorbirea Sa cu femeia samarineancă. pe Mesia. nici să mai vin să scot' (Ioan 4. De aceea. care este harul lui Dumnezeu. căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu -ţi este bărbat' (Ioan 4. surprinsă de aceste cuvinte. Atunci nu se putea spune că femeia este egală cu bărbatul în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. tu ai fi cerut de la El. care are în el harul lui Dumnezeu şi cunoaşte viaţa omului. Deşi în societatea iudaică femeia se bucura de o anumită consideraţie. vedem că El cheamă la sfinţenie şi mântuire nu numai bărbaţi. foarte discret. Poligamia era în floare. adică starea sufletului şi faptele lui. am întâlnit un prooroc.dispune de viaţa şi moartea ei. şi ţi-ar fi dat apă vie'. cu tact pastoral. zice: 'Nu am bărbat'. Însă. 10). îi schimbă viaţa şi îi transformă dorinţa lui de fericire trecătoare. Deci. Dar Hristos Domnul trece îndată pe un alt plan al dialogului. pe Care îl aşteaptă iudeii şi pe Care îl aşteptăm şi noi . I-a zis: 'Doamne. ci şi femei. El îi spune femeii samarinence: 'Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau. în Biserica lui Hristos vor exista multe femei sfinte. fără să-i reproşeze că este imorală sau nestatornică în iubire. femeia samarineancă şi-a dat seama că în faţa ei se află un profet sau prooroc. Mântuitorul Iisus Hristos arată totuşi acestei femei că El cunoaşte viaţa sa şi că numai apa cea vie sau harul vindecă pe om de păcate. iar acolo în cetate a spus tuturor: Iată. iar ea. 16-18). Iisus porneşte de la apa zilnică pe care o bea omul pentru a-şi întreţine viaţa trecătoare a trupului. Auzind aceste . şi anume la apa care-şi are izvorul în ceruri. şi anume la starea vieţii personale intime sau afective a femeii samarinence. la apa cea vie. Însă. (Ioan 4. iar Mântuitorul îi spune: 'Bine ai zis că nu ai bărbat. dă-mi această apă ca să nu mai însetez. totuşi exista o mare diferenţă de valoare între bărbat şi femeie. Îndată femeia a lăsat găleata jos lângă fântână şi a alergat în cetate. după cum se poate vedea şi în calendar. În clipa aceea. momentană şi fragmentată în dorinţa de fericire veşnică. El îi spune acesteia: 'Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici'. iar femeia era umilită şi dispreţuită.

ci i-a spus doar că a avut cinci bărbaţi. potrivit căreia adevăraţii închinători ai Tatălui sunt închinătorii 'în duh şi în adevăr'. devine o poartă deschisă spre Ierusalimul ceresc (cf. locuitorii cetăţii au devenit foarte atenţi şi curioşi. În realitate. Adevărata închinare adusă lui Dumnezeu: de la Templul din Ierusalim la bisericile din toată lumea În Evanghelia de astăzi. cât contează starea în care oamenii trăiesc credinţa cea adevărată în iubirea lui Dumnezeu Tatăl. Drept urmare. Apoi ei L-au invitat pe Iisus să intre în cetatea lor. Această învăţătură. realizată prin rugăciune luminată de Duhul Sfânt şi prin mărturisirea dreptei credinţe. 6). mulţi samarineni au crezut în El. El a prevestit vremea în care iudeii nu se vor mai închina numai în Ierusalim. Femeia samarineancă prefigurează Biserica alcătuită din neamuri diferite . 2). întrucât femeia le -a spus că El cunoştea toată viaţa ei. ci pretutindeni. Evanghelia ne spune că Iisus Domnul a rămas în cetate timp de două zile. Ca atare. înseamnă şi că ei sunt închinători ai Preasfintei Treimi. deoarece Duhul Sfânt îndeamnă şi ajută deplin pe om să se roage lui Dumnezeu Tatăl şi să mărturisească pe Fiul Său. Garizim. şi astfel fiecare biserică devine un 'Ierusalim'. ci se vor închina lui Dumnezeu pretutindeni. în adevărul vieţii veşnice descoperit de Hristos şi în lucrarea sfinţitoare a Duhului Sfânt. Apocalipsa 21. o mulţime de oameni a ieşit din cetate şi a venit la Iisus ca să-L vadă. Adevărul şi Viaţa' (Ioan 14. nici samarinenii numai în muntele lor. adică iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de semeni. Iisus Hristos. Cel ce a zis: 'Eu sunt Calea. în formă concentrată. Duhul şi adevărul înseamnă aici viaţă de comuniune a omului cu Dumnezeu. deoarece nu contează atât de mult locul. iar cel pe care îl are acum nu este soţul ei legitim. oriunde s-ar afla pe pământ. În scurt timp. împreună cu Fiul şi cu Duhul Sfânt. Hristos-Domnul vorbeşte cu femeia samarineană şi despre adevărata închinare adusă lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte. afirmând că adevăraţii închinători ai Tatălui sunt închinătorii în duh şi în adevăr. El spune că va veni vremea când oamenii se vor închina nu numai în Ierusalim. Unii Sfinţi Părinţi ai Bisericii interpretează cele două zile ca fiind zile în care Iisus a predicat. mai precis în fiecare biserică în care este preamărit Tatăl.cuvinte. Deci Mântuitorul Iisus Hristos spune că adevărata credinţă va fi una spirituală şi universală. Vechiul şi Noul Testament. adică în stare de rugăciune şi de credinţă adevărată care rodesc în viaţă sfântă şi fapte bune. sau a învăţat pe samarineni cele două porunci ale iubirii. Mântuitorul nu i -a spus femeii toate câte a făcut.

schimbă viaţa omului din viaţă păcătoasă în viaţă duhovnicească virtuoasă. adică harul Duhului Sfânt. Hristos Domnul vrea să ne înalţe la apa cea vie. o misionară care aduce la Hristos o cetate întreagă. El se referă simbolic la mulţimile de oameni care vor intra în 'hambarul' Împărăţiei cerurilor prin lucrarea harului lui Dumnezeu. deşi are o credinţă confuză (sincretistă) şi o viaţă morală dezordonată. în scurt timp converteşte această femeie păcătoasă. Vedem aici că femeia samarineancă reprezintă tainic viitorul Bisericii. dar şi din toate popoarele de religii diferite. Fericitul Augustin spune că această femeie samarineancă reprezintă Biserica provenită dintre alte neamuri decât poporul evreu. Vedem cum Iisus. serbată în Duminica a opta după Paşti. Amin! . prin Înălţarea Sa la cer. adică unde au semănat patriarhii şi proorocii Vechiului Testament. pentru că Mântuitorul spune: 'Priviţi holdele că sunt albe pentru seceriş' (Ioan 4. 35). de culturi diferite care s-au convertit. şi-L duce pe Hristos în cetatea Siharului. iar prin Pogorârea Duhului Sfânt. la viaţa cea veşnică a Preasfintei Treimi. dar voi aveţi acum privilegiul de a vedea cum vin popoarele la Hristos pe Care L-au prevestit cu mult timp înainte patriarhii şi proorocii. adică au crezut în Hristos. Evanghelia de astăzi este şi o pregătire a credincioşilor pentru sărbătoarea Înălţării Domnului . iar prin ea se converteşte apoi o mulţime de oameni. pornind de la o convorbire cu o femeie păcătoasă despre apa naturală sau pământească şi trecând la o convorbire despre apa cea vie sau viaţa veşnică. Deci harul lui Dumnezeu trezeşte în om dorul de viaţă veşnică şi de mântuire. deoarece. pe Care L-am primit mai întâi la Botez. ni se dăruieşte apa cea vie. spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire. a lui Dumnezeu Fiul şi a Duhului Sfânt. deşi nu era atunci timpul secerişului. Biserica lui Hristos este compusă din iudeii care au crezut în El.Femeia samarineancă. o iubire netrecătoare şi neînşelătoare. ca să schimbe şi viaţa altora. harul divin ca iubire sfântă nesfârşită. Dintr-o femeie păcătoasă ea devine o femeie mărturisitoare a lui Hristos. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să înţelegem că. totuşi se schimbă în bine când doreşte să primească apa cea vie. Mântuitorul Iisus Hristos le spune ucenicilor Săi: voi seceraţi unde alţii au semănat. de fapt. De unde ştim că această interpretare a Fericitului Augustin este adevărată? Din Evanghelia care s-a citit astăzi. în comuniunea veşnică a lui Dumnezeu Tatăl.

Iisus. eu vin la Tine. Izvor de mângâiere Iisus. Tu singur poţi să faci din mine un suflet credincios deplin. atunci când lupte grele vin. iubirea Ta să mă lumine şi să-mi aducă-al Tău alin. la Tine vin încrezător când copleşit sunt de durere şi-s mistuit de câte-un dor. Iisus. Izvor de mângâiere. Iisuse-ascunde-mă în Tine.Iisus. Izvor de bucurie. cu-adânci suspine la Tine vin. eu vin şi cer să-mi dai tărie şi doborât să nu mă laşi. . când întristat sunt de vrăjmaşi. Iisus.

creştinii.Voi. un necredincios îi spuse unui creştin: . izvor al vieţii Dorind să-l contrazică. creştinii. .Aşa este. cei cu credinţă Îl văd peste tot şi prin toate. pe Dumnezeu. de aceea. Dacă este aşa. . noi ne astâmpărăm setea sufletului cu apă dătătoare de viaţa veşnică: Cuvântul lui Dumnezeu. de ce te mai duci la Biserică. să asculţi predica. priveşte! Chiar dacă aerul este încărcat pretutindeni cu vapori de apă. mergi la fântână. aceştia nuţi astâmpără setea şi.Biserica. spuneţi că Dumnezeu este oriunde. Însă. când oricum Îl vedem peste tot. mergem la Biserică aşa cum tu mergi la fântână.Povestioară cu tâlc . Tu îţi astâmperi setea trupului cu apa proaspătă şi rece a fântânii. La fel şi noi.

Icoane .

.

.

.

.

. ca să nu mai însetez‖.―Doamne. dă-mi această apă.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful