Dinamica grupurilor Curs 2

1. Proprietăţile (caracteristicile) grupului social 2. Stadiile evoluţiei grupului

1. Propietăţile (caracteristicile) grupului social Exista o gamă larga de caracteristici prin care grupurile pot fi particularizate: a. Mărimea grupului este data de numărul de membri care compun grupul. Acest parametru influenţează sensibil alţi indicatori ai grupului, ţinând de performanţă, creativitate, intimitatea relaţiilor interpersonale etc. Exista o distincţie între proprietăţi statistice şi proprietăţi de ordin psihologic (memorie, inteligenţă etc.) ale mărimii grupului. Pe masura ce marimea grupului creste, din punct de vedere statistic, cresc si resursele acestuia (probabilitatea de a regăsi o anumita caracteristică la membrii grupului, variabilitatea grupului etc.). Resursele materiale ale grupului cresc proporţional cu mărimea, în timp ce resursele psihologice cresc proporţional până la o limită, dincolo de care adausul nu mai dă efectul de crestere liniara. Cu cât grupul este mai mare, cu atât cresc şansele de a întâlni extreme, divergenţe de opinii şi atitudini, amestecul de calităţi şi defecte, de conformism şi nonconformism. Fiecare membru al grupului reprezinta un ansamblu de cunoştinţe, capacitaţi, trebuinţe şi motive care influenteaza procesele de interacţiune din grup. În resursele numerice ale grupului rezidă resursele lui psihologice (cognitive, afective şi acţionale), ceea ce inseamna că în realizarea unui anumit obiectiv, cantitatea resurselor unui grup tinde să crească odată cu creşterea numărului de membri. Cu fiecare nou membru adăugat creşte probabilitatea ca măcar unul dintre membrii grupului să posede capacitatea necesară rezolvării problemei sau sarcinii. Aceasta nu înseamnă însă că diferitele aptitudini, cunoştinţe şi priceperi ale membrilor se traduc automat în eficienta de grup. Odată cu creşterea numărului de membri, cresc atât volumul resurselor şi contribuţiilor individuale, cât şi volumul de motivaţii, de opinii divergente, de asteptari, de atitudini, de reactii diferite la sugestiile si propunerile celorlalti, de potential de conflict şi, tocmai din cauza acestui fapt, se diminuează capacitatea grupului de a distribui membrilor acelasi nivel de satisfacţie . b. Compoziţia reflectă caracteristicile psihosociale ale membrilor grupului, sub aspectul vârstei, sexului, etniei, nivelului de instrucţie, stării civile, statutului profesional etc. În funcţie de sarcini se pune problema compatibilităţii membrilor sub diferite aspecte. Grupurile pot fi omogene sau eterogene, in functie de anumite criterii. De ex.: acelasi grup poate fi omogen din punct de vedere al genului 1

membrilor sai (in grup sunt numai barbati sau numai femei) si eterogen din punct de vedere al statutului profesional al persoanelor care il compun. c. Structura constă din modul de configurare a relaţiilor interpersonale dintre membri (relaţii socioafective, de comunicare, influenţă, coordonare, control etc.), respectiv din distribuţia rolurilor si funcţiilor in cadrul grupului. d. Scopul grupului constă din obiectivul care trebuie realizat în urma activităţii comune a membrilor, obiectiv care are atât o componenta obiectivă, cât şi una subiectivă; acest parametru are o deosebita funcţie structurantă asupra întregii vieţi de grup. e. Coeziunea este dată de ansamblul forţelor care menţin unitatea grupului, fiind o rezultantă a relaţiilor din interiorul si din exteriorul grupului, a caracteristicilor psihosociale ale membrilor, a naturii sarcinii, a contextului în care se desfăşoară activitatea de grup. Coeziunea presupune ca membrii actioneaza ca un grup, ca un intreg si se ajuta reciproc in calitate de membri ai grupului. Coeziunea este direct legata de credinta membrilor grupului ca sunt placuti, ca sunt acceptati in grup si ca opiniile lor sunt respectate. De obicei, coeziunea faciliteaza obtinerea consensului atunci cand grupul trebuie sa rezolve probleme sau sa ia decizii. O coeziune prea puternica, insa, combinata cu existenta unui conducator dominant, respectat, puternic, poate fi un impediment in calea eficientei grupului. Consecintele pot fi deschiderea slaba a grupului fata de idei noi, fata de acceptarea unor noi membri. Coeziunea prea mare poate interfera cu rezolvarea eficienta a problemelor (de ex. fenomenul de groupthink) sau cu izolarea membrilor grupului care nu se supun deciziei majoritatii (ex. fenomenul Hawthorne). f. Nivelul de integrare este expresia gradului de maturizare a relaţiilor psihosociale din cadrul grupului, a gradului de elaborate a normelor şi valorilor comune care structurează viaţa de grup, a măsurii identificării membrilor cu grupul din care fac parte şi a participării la diferite aspecte ale vieţii colective; indirect, nivelul de integrare exprimă şi gradul de elaborare a conştiinţei colective, element de fond al coeziunii grupale. g. Vechimea grupului este dată de timpul scurs din momentul constituirii sale; prin corelare cu nivelul de integrare şi performanţa rezultă un parametru derivat, care exprimă viteza de maturizare şi structurare a grupului. h. Eficienţa exprimă sintetic parametrii calitativi şi cantitativi de realizare a sarcinii, dar şi pe cei care se referă la menţinerea grupului şi la satisfacerea trebuinţelor membrilor săi. Fiecare dintre aceste caracteristici este condiţionată atât de ansamblul proceselor şi fenomenelor psihosociale de grup, cât şi de celelalte caracteristici. Trebuie avut în vedere că la nivelul grupului

2

acţionează un sistem de determinări structurale, în care fiecare factor poate fi -succesiv sau simultancauză, condiţie sau efect. 2. Stadiile evoluţiei grupului Tuckman (1965, 1977) descrie ca stadii ale evoluţiei grupului: 1. Formarea (Forming); 2. Furtuna (Storming); 3. Normarea/normativitatea (Norming); 4. Performarea (Performing); 5. Suspendarea (Adjorning). 1. Formarea este etapa iniţială, de cunoaştere, în care membrii grupului îşi centrează eforturile spre stabilirea obiectivelor şi adoptarea procedurilor necesare pentru realizarea sarcinilor. Comportamentelele membrilor grupului sunt predominant relaţionale, orientate catre cunoaşterea reciproca şi acceptarea celorlalţi. În această etapă, relaţiile se caracterizează prin dependenţă. Membrii grupului se bazează pe modele comportamentale cunoscute şi aşteaptă de la lider îndrumare, direcţionare. Membrii grupului doresc să fie acceptaţi de către grup şi au nevoie să ştie că grupul este securizant. Se evită controversele, subiectele serioase sau emoţiile nu se abordează. Membrii se orientează atât către sarcină, cât şi spre ceilalţi. Discuţiile se centrează pe definirea scopului si a sarcinii, pe cum ar trebui abordată, pe abilităţile necesare. Cu sarcini simple şi usor de definit, stadiul orientarii va fi scurt şi distinct, reclamînd aproximativ 5-10% din timpul total. În grupurile cu scopuri şi sarcini complexe, acest stadiu poate să se întindă pînă la 30-60% din viata grupului. Trecerea la etapa următoare se realizează dacă fiecare membru este dispus să rişte posibilitatea unui conflict. 2. Furtuna – etapă caracterizată de competiţie şi conflict la nivelul relaţiilor interpersonale şi de organizare la nivelul orientării către sarcină. Pe măsură ce membrii grupului încearcă să se organizeze pentru a realiza sarcina, conflictul apare inevitabil la nivelul relaţiilor personale. Indivizii trebuie să-şi adapteze emoţiile, ideile, atitudinile şi credinţele pentru a se mula modului de organizare a grupului. Teama de a se simţi expus sau teama de eşec generează o dorinţa mai mare de clarificare. Se întreabă cine este responsabil şi de ce, care sunt regulile, care sunt criteriile de evaluare. Acestea reflectă conflicte legate de conducere, structură, putere şi autoritate.

3

Obiectivele şi procedurile care îi pun în legătură pe membri (ordinea obiectivelor, repartiţia responsabilităţilor, comportamentul individual în sarcină) devin surse de negociere sau de conflict. Conflictul din această etapă trebuie gestionat astfel încît energia, atitudinile angajante şi revendicative să fie dirijate în sensul trecerii la acţiune pentru realizarea obiectivelor. Abilitatea de a asculta pare să fie cel mai important aspect ce ajută grupul să treacă la următoarea etapă. 3. Normarea/normativitatea – relaţiile interpersonale se caracterizează prin coeziune. Membrii pot recunoaşte contribuţiile altora, sunt interesaţi să formeze o comunitate şi să o menţină, sa coopereze si să rezolve problemele grupului. Sunt dispuşi să-şi schimbe ideile preconcepute pe baza faptelor prezentate de alţi membri. Comportamentele evoluează spre furnizarea de informaţii, acceptarea opiniilor diferite, eforturi pozitive pentru formularea de soluţii realiste. Conducerea este împărtăşită, clicile sunt dizolvate. Când membrii încep să se cunoască şi să se identifice unul cu celalalt, nivelul de încredere în relaţiile lor interpersonale contribuie la dezvoltarea coeziunii de grup. Membrii încep să simtă că fac parte dintr-un grup şi au un sentiment de uşurare ca urmare a rezolvării conflictelor interpersonale. 4. Performarea – în acestă etapă, membrii pot lucra cu aceeaşi uşurinţa atât independent, in subgrupuri, cât şi ca un tot unitar. Rolurile lor şi aria de autoritate se modifică în funcţie de nevoile individului sau ale grupului. Relaţiile interpersonale se caracterizează prin interdependenţă, iar domeniul sarcinii prin orientarea către rezolvarea de probleme. Membrii au siguranţa de sine şi nu mai au nevoie de aprobarea grupului. Recunosc, sprijina şi ies în întîmpinarea competentelor şi realizarilor celorlalti, comunica deschis şi liber, fara teama de respingere sau conflict. Exista unitate: identitatea grupului este completă, moralul grupului este ridicat, loialitatea este mare. Se oferă suport pentru experimentare în rezolvarea problemelor şi se pune accent pe realizări. Scopul global este productivitatea, prin rezolvare de probleme şi muncă. 5. Suspendarea – implică terminarea comportamentelor orientate către sarcină şi dezangajare la nivelul relaţiilor. Se poate exprima recunoaşterea participării şi a realizărilor, apare ocazia de a-şi lua rămas-bun. Activitatea grupului în general slabeste, dar în unele cazuri se poate intensifica, pentru a respecta termenele sau a recupera ramînerile în urma. Durata acestei etape variaza de la o mica parte a ultimei întîlniri, la o durata semnificativa a ultimelor sedinte, iar aceasta este în functie de durata experientei comune, de semnificatia personala a sarcinii şi de gradul de apropiere între persoane. Încheierea vieţii unui grup poate genera o anumită teamă, o criză minoră şi poate fi un moment de o mare încărcătură emoţională.

4

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful