P. 1
Manastirea Plaviceni

Manastirea Plaviceni

|Views: 7|Likes:
Published by sever1980
Momente istorice
Momente istorice

More info:

Published by: sever1980 on Oct 18, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/18/2013

pdf

text

original

Manastirea Plaviceni

Manastirea Plaviceni Manastirea Plaviceni, cunoscuta si sub denumirea de Manastirea Alunisul, este o manastire de calugari cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, important monument arhitectonic din Tara Romaneasca a epocii lui Matei Basarab, astazi aflat in faza de reconstructie.

Manastirea Plaviceni este situata in sudul tarii, in arealul comunei Plopii Slavitesti din judetul Teleorman. Ruinele manastirii sunt situate in lunca inundabila a Oltului pe raza satului Dudu, la aproximativ 33 de kilometri Nord-Vest de Turnu Magurele si 30 de kilometri sud de localitatea Draganesti-Olt.

Pe locul manastirii a fost mai intai o biserica. Se spune ca aceasta biserica a fost ridicata de Doamna Stanca, sotia lui Mihai Viteazul, care, urmarita de turci, s-a ascuns intr-un alun mare, astfel a scapat de urmaritori. Pentru a-I multumi lui Dumnezeu ca a ocrotit-o a ridicat pe acel loc o biserica, iar trunchiul alunului l-a lasat altar de rugaciune. Mai tarziu, pe acelasi loc, Vornicul Dragomir a ridicat aceasta manastire. De aici si numele de Manastirea Alunis. Schitul este ctitorit de marele vornic Dragomir de Plaviceni, in timpul domniei lui Matei Basarab, intre anii 1646-1649.

Aflata astazi intr-o avansata stare de ruina, arhitectura initiala se releva numai din resturile bisericii, ale zidurilor de incinta si turnului clopotnita, precum si din datele obtinute in urma sapaturilor arheologice efectuate intre anii 1995-2000. Biserica "Arhanghelul Mihail" este construita pe un plan treflat, specific arhitecturii manastiresti a epocii cand a fost ctitorita. Impunatoare si bine proportionata, are dimensiunile medii de 20.5 metri lungime si 6.5 metri latime in dreptul absidelor laterale.

In pronaos au fost dezgropate trei morminte cu cripta, probabil apartinand ctirorilor. Zidul ce despartea naosul de pronaos este de masiv strapuns de o deschizatura. Pictura murala interioara, aflata si ea intr-o stare deplorabila, inca mai pastreaza portiuni din cea originala, atentia fiind atrasa de fresca votiva care, in urma studierii atente de catre specialisti, surprinde un adevarat album genealogic al familiei ctitorului. Pe exterior, lacasul de cult, era inconjurat de un brau de caramizi asezate in forma de dinti. Portalul intrarii se remarca printr-un ancadrament ornat cu o superba decoratie litica ce imita sculptura in lemn.

Interesant este ca pridvorul, astazi disparut in intregime, pare a fi contemporan cu biserica fapt neobisnuit pentru arhitectura acelei perioade. Pastrat fragmenatar, zidul de incinta urma un plan hexagonal. Accesul in complex se facea printr-un impozant turn-clopotnita, situat pe mijlocul laturii scurte de sud-vest a incintei. Constructia, pe plan patrat, avea trei nivele, ultimul fiind probabil destinat clopotelor.

Pe latura de vest a incintei, in exterior, se localizeaza ruinele staretiei. Forma constructiei este trapezoidala, avand, pe fatada estica, ce da inspre curtea interioara a manastirii un volum care adapostea garliciul pivnitei si posibil un foisor caruia ii era alipita scara de acces la nivelul de locuit.

Pivinita era compartimentata in doua nave lungi de stalpii de sustinere. In zona de sud a acesteia se se pare ca ar fi existat si o a treia compartimentare cu ziduri pline. Chiliile au fost construite pe zidurile de nord si de sud, aceste din urma avand dimensiuni mai mari.

Frumoasa pisanie, pastrata intacta, arata ca lucrarile de constructie au fost terminate in data de 2 mai 1648 pe mosiile si cu cheltuiala marelui vornic Dragomir Dobromirescul, fiul vestitului Dobromir, mare ban al Craiovei si a sotiei sale Elina, fiica lui Radu, clucerul din Brancoveni, ruda cu voievodul Matei Basarab.

Sapaturile arheologice indica faptul ca lacasul de cult ctitorit de Dragomir vornicul a fost ridicat peste o alta fundatie de biserica probabil de lemn, cu absida altarului nedecrosata, apartinand veacului al XVI-lea. Intr-unul din mormintele necropolei apartinand acestei prime faze, a fost gasita o moneda de argint, emisa de Maximilian al II-lea, imparatul romano-german, in anul 1573.

La moartea ctitorului, in 1652, in lipsa urmasilor, manastirea este inzestrata cu toate averile acestuia, trecand in ingrijirea rudei sale Radu Cretulescu care avea mosii in zona. Manastirea este mentionata in numeroase acte ale secolelor XVII, XVIII si in catagrafiile din secolul al XIX-lea, aici fiind consemnat ca egumen Eremia Cacavela, unul din mentorii dominitorului Moldovei, Dimitrie Cantemir.

Lucrari de refacere au fost intreprinse probabil la sfarsitul secolului XVII sau la inceputul celui urmator, cand au fost adaugate chliile si anexa situate pe zidul de sud al incintei. In urma cutremurului din 1802 complexul este probabil daramat in intregime. Ulterior, in 1815 fresca este repictata si sunt executate cateva lucrari de refacere, insa este desfiintata ca manastire caci, intr-un act din 15 ianuarie 1820, apare ca biserica de mir metoh al bisericii Kretzulescu din Bucuresti.

In anul 1926, vizitand zona, istoricul Filitti mentiona ca a gasit "in stare de ruina zidurile inconjuratoare al manastirii de alta data si biserica, frumos exemplar de biserica mare din vremea lui Matei voda, ramasa fara geamuri, complet golita de mobilier, dar plina de moloz in urma recentei prabusiri a turlei principale si gata a primi ploaia si zapada. O priveliste jalnica".

Din anul 1995 pana in 2000, au loc mai multe campanii de sapaturi arheologice initiate de Muzeul Judetean Teleorman cu scopul de a pune la dispozitia proiectantului informatii privind planimetria constructiilor acum disparute, impreuna cu elemente de arhitectura de detaliu si ansamblu, semnificative pentru evidentierea etapei de construire a monumentului, nivelurile de calcare si relatiile cronologice dintre diferitele constructii ale ansamblului. Cu ocazia acestor campanii au fost intreprinse si lucrari de restaurare si reconsolidare.

In anul 2002 aici se stabilesc cinci calugari in ideea de a reoganiza o viata monahala si a recladi monumentul pentru al reda posteritatii. Manastirea se afla intr-un amplu proces de organizare, cu noua obste de calugari, si are hramul "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil".

Revolta călugărilor de la mănăstirea lui Mihai Viteazul împotriva lui Dragnea 15 Mai 2013 ROMANIA LIBERA

Revolta călugărilor de la mănăstirea lui Mihai Viteazul împotriva lui Dragnea Călugării de la o mănăstire din judeţul Teleorman vor să refacă o veche aşezare bisericească aflată la zece kilometri în pădure, însă sunt împiedicaţi permanent de angajaţii unei firme care deţine un fond de vânătoare de câteva sute de hectare în zonă. Potrivit călugărilor şi localnicilor, fondul de vânătoare aparţine apropiaţilor lui Liviu Dragnea.

O veche obşte bisericească din Teleorman se luptă cu autorităţile din judeţ pentru a primi ceea ce i-a aparţinut cândva. Mănăstirea Plăviceni are o valoare istorică

semnificativă, fiind ctitorită de Mihai Viteazul. Acum este o ruină aflată la 14 kilometri de sat, în spatele unui fond de vânătoare de peste 400 de hectare care aparţine unor apropiaţi ai vicepremierului Liviu Dragnea. Mai exact firmei Gransiloz, din comuna Liţa, firmă apropiată de actualul ministru şi unul dintre principalii sponsori ai campaniilor electorale ale PSD la nivel naţional. Numai în 2009 această societate a donat PSD 300.000 de lei, fiind a doua firmă din ţară într-un clasament al sponsorilor social-democraţi. Fondul de vânătoare este de anul acesta împrejmuit cu un gard de protecţie prin care trece curent electric. La vânătoare vin iarna, potrivit localnicilor şi călugărilor, mulţi lideri politici, motiv pentru care accesul este interzis total. Primarul din comuna Plopii Slăviteşti (de care aparţine pădurea), Alexe Marcel, ne confirmă şi el spusele localnicilor: „La noi la primărie figurează firma Gransiloz. Lumea spune că în spatele firmei este Liviu Dragnea. Sunt ai lor cu toţii. Gardul cu curent elec tric este pus ca să nu le fugă iepurii de pe fondul de vânătoare“. Istoria mănăstirii Mănăstirea Plăviceni este situată în sudul ţării, în arealul comunei Plopii Slăviteşti din judeţul Teleorman, la 33 km nord-vest de Turnu Măgurele. Aici a fost un schit ctitorit de marele vornic Dragomir de Plăviceni, în timpul domniei lui Matei Basarab, între anii 1646-1649. Povestea mănăstirii începe în timpul domniei lui Mihai Viteazul, fiind ctitoria Domniţei Stanca, soţia domnitorului. Din cauza inundaţiilor, între 1918 şi 1921 locaşul a fost părăsit şi a fost acoperit cu pământ până în 2002. Patriarhia a vrut să refacă aşezământul. Potrivit lui Teoctist Moldovanul, stareţul actual al mănăstirii, acesta a fost trimis să vadă dacă se poate face ceva cu acel aşezământ istoric. Practic, totul era o ruină la peste zece kilometri de sat, fără curent electric sau alte utilităţi. Împreună cu zece călugări şi câţiva fraţi de mănăstire au scos pământul din biserică şi au construit câteva anexe. Acum sunt în lucru chiliile şi o nouă biserică, care se află însă în judeţul Olt. Practic, curtea mănăstirii este situată în două judeţe, graniţa fiind un pârâu care străbate curtea. Terenul din Olt a venit ca o donaţie din partea unor localnici din împrejurimi care au aflat despre conflictul care există între călugări şi fostul preşedinte de Consiliu Judeţean Liviu Dragnea, actualmente vicepremier. „Cea mai mare patimă a mea a fost acest Dragnea“ Teoctist ne spune care au fost principalele sale obstacole în refacerea vieţii monahale de la Plăviceni: ”Cea mai mare patimă a mea de când am venit aici de la Cernica a fost acest Dragnea. Deşi ar trebui să primim înapoi 230 de hectare de

teren agricol şi 48 de hectare de pădure, nu am văzut nimic înapoi. 2.000 de metri, atât. Am depus cereri la timp, însă ne-au spus că nu mai există teren şi pentru noi. Am fost la Dragnea, când era preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, de mai multe ori şi ne-a ţinut la uşă câteva ore. Nu intra şi nu ieşea nimeni. Până la urmă, a plecat şi ne-a spus că are treabă la Bruxelles. El nu spune niciodată nu. Acum a făcut aici, lângă noi, un fond de vânătoare de câteva sute de hectare. A populat cu animale de tot felul şi a tras curent electric pe tot gardul celor câteva sute de hectare. Deşi este foarte aproape de mănăstire, noi nu avem curent electric. L-am prins astă-iarnă la vânătoare cu politicienii pe aici. M-am dus la el şi a zis că nu poate să stea de vorbă atunci. Practic, ne evită, iar când îl prind... ne promite că rezolvă totul. Când a venit a doua oară a închis drumul şi am venit pe jos prin pădure. Mă aducea un poliţist din Olt, dar când a văzut că e vânătoare şi au închis drumul m-a lăsat pe jos. De aia am şi făcut biserica nouă dincolo de pârâu, în judeţul Olt, să nu mai trecem pe la Teleorman pentru autorizaţii“. Dacă ar exista condiţiile necesare, stareţul ar vrea să înfiinţeze acolo un cămin de bătrâni pentru călugări şi, eventual, pentru vârstnici mireni. Deocamdată, călugării muncesc din greu la renovarea bisericii vechi şi finalizarea construcţiilor noi. Sprijinul financiar vine din partea Episcopiei Alexandriei şi a mai multor sponsori privaţi. Rămăşiţele lui Mihai Viteazul? În timpul lucrărilor de restaurare din 2003 de la vechea biserică a mănăstirii s -au descoperit mai multe morminte ale unor apropiaţi ai lui Mihai Viteazul. Într-unul dintre morminte s-au găsit osemintele unui necunoscut, despre care părinţii de la Plăviceni spun că ar putea fi ale lui Mihai Viteazul. „Am observat că lipsesc capul, mâinile, părţi din corp, de la jumătate în sus. Am chemat criminaliştii, care au făcut fotografii, apoi le-am aşezat în biserică, fără să ştim cui aparţin”, spune Teoctist Moldovanul.

Terorizati de preotul pistolar
m.cancan.ro 26.03.2010, 21:05

Staretul Manastirii Plaviceni-Teleorman este cercetat penal pentru ca a tras cu pistolul asupra unor tineri dupa ce s-a certat cu acestia in trafic. Potrivit IPJ Olt, preotul Cezarel Moldoveanu din comuna Plopii Slavitesti, judetul Teleorman, a facut uz de arma neletala, in mod ilegal, in urma cu o saptamana. "La data de 21 martie, Adrian P., de 26 ani, din comuna Daneasa, a sesizat ca, in timp ce se afla pe malul raului Olt, impreuna cu Marian R. si Lorena P., in urma unei altercatii verbale, un barbat a facut uz de arma, executand un foc, cu un pistol cu bile de cauciuc, asupra autoturismului in care acestia se aflau", ne-a declarat comisar Claudia Radu, purtator de cuvant a IPJ Olt. Isi iubeste aproapele cu pistolul Contactat de reporterii CANCAN, preotul Cezarel Moldoveanu, alias Teoctist, de la Plaviceni sa "spovedit": "Da, am tras cu pistolul, dar nu in directia lor, ci in aer. Ne-am certat fiindca imi blocasera drumul, pe barajul Oltului. M-au urmarit si mi s-a facut teama. Am coborat din masina, am scos pistolul din portbagaj si am tras in sus, sa-i sperii si sa ma lase in pace". Intrebat de ce un om al lui Dumnezeu are nevoie de pistol, Teoctist a declarat: "Aici, in Teleorman, sunt oameni rai. Nu merge cu vorba buna. Aici ar fi nevoie de militari inarmati cu mitraliere. Umblu cu pistolul la mine fiindca trebuie sa-mi apar viata". Preotul pistolar este anchetat in prezent de politisti, fiind acuzat ca ar fi folo-sit in mod ilegal arma de autoaparare.

AFLAREA MOAŞTELOR DREPTCREDINCIOSULUI VOIEVOD MARTIR MIHAI VITEAZUL LA TELEORMAN
noiembrie 13th, 2011 Ιχθυς Lasă un comentariu Du-te la comentarii

DREPTCREDINCIOSUL VOIEVOD MIHAI VITEAZUL
PELERIN ORTODOX

Citește aici Acatistul Fericitului între Voievozi Mihai Vodă. Întrucât istoria neamului nostru a fost golită de Duh în perioada comunistă, iar în manualele de astăzi marii noștri voievozi sunt tratați cu superficialitate, se cade ca noi, preoții, să ținem trează

conștiința creștină a românilor, știind bine că un popor care nu-și cunoaște trecutul și nu-și cinstește martirii nu are parte de viitor. De aceea, doresc să parcurgem în cele ce vor urma, viața Sfântului Voievod Mihai Viteazu. Născut în anul 1558 în localitatea Târgul de Floci (numită așa după târgul de lână de aici), aproape de Giurgeni, jud. Ialomița, fiul lui Pătrașcu cel Bun, domn al Munteniei între anii 15541557 și al doamnei Teodora Cantacuzino. Bunul Dumnezeu l-a pus încă de la naștere pe Mihai pe calea răbdării și a suferinței, dobândind calități care i-au fost de mult folos în menirea pe care o avea de împlinit mai târziu. Tatăl său a fost ucis de cei ce-i râvneau tronul în 1557, așa că Mihai se naște în 1558 deja orfan, iar mama sa, doamna Teodora, este obligată să ia calea pribegiei, deoarece cei care i-au ucis soțul vroiau să ia și viața lui Mihai. În cele din urmă, se retrage la Mănăstirea Cozia, iar pe Mihai, pentru siguranță, îl încredințează unui unchi, Epitropul Iani, slujbaș de nădejde al Patriarhiei de Constantinopol. Astfel, Voievodul Mihai a crescut printre călugării din Constantinopol și de la Muntele Athos, învățând aici postul, ascultarea, rugăciunea și dragostea de neam. Ajuns la maturitate, se întoarce în Muntenia unde ajunge datorită firii sale puternice și realelor calități de conducător, pe rând ban de Mehedinți, postelnic, mare agă, pentru ca în anul 1593 să-l găsim ca Ban al Craiovei. A fost arestat și condamnat la moarte prin decapitare de către domnitorul Alexandru cel Rău, ce-l acuza de complot împotriva sa. În drum spre locul de execuție, trecând prin fața Bisericii Albe Postăvari (București), i se îngăduie să intre în biserică spre a se închina la icoana Sf. Nicolae, unde, cu lacrimi, cere ajutorul Sfântului, făgăduind că va construi o biserică, de va fi scăpat de moarte. Ajuns în fața călăului, vedem rodul și puterea rugăciunii Voievodului, nu așa cum spune istoria comunistă despre călău că s-ar fi speriat de statura sa impunătoare, ci călăul, mustrat de Sf. Nicolae, a scăpat securea din mână și a fugit. Imediat boierii de față au implorat iertarea de la Alexandru cel Rău, cumpărând în cele din urmă cu bani viața Voievodului Mihai. În septembrie 1593, cu ajutorul Patriarhiei de Constantinopol și al sultanului pe care a trebuit să-l cumpere cu bani, mulți din ei împrumutați de la cămătarii Porții Otomane (un fel de F. M. I. de astăzi), tronul Țării Romanești. La 11 Octombrie 1594, a fost înscăunat și, la începutul lui noiembrie, au și început a bate cămătarii la ușă, după năravul împământenit, spre a-i cere să jupuiască bietul popor, spre a le plăti lor banii împrumutați cu vicleșug. Domnul Mihai a înțeles că poporul era sărăcit și sătul de dijmele puse de domnii dinainte; ori el nu putea suge sângele norodului în interesul cămătarilor; de aceea a pus la cale un plan de eliberare a țării de sclavia cămătarilor și a Porții Otomane ce supravegheau pe domnitor (asemeni comisarilor U.E.). Astfel, la 03-11-1594, cheamă cămătarii să le dea datoria, dar după ce îi adună într-o casă aproape de Târgoviște, dă foc casei, iar cei care au scăpat de flăcări au fost uciși de gărzile domnitorului. Cu această ocazie, printr-un atac dat asupra gărzilor turcești, scapă țara de dânșii, fugărindu -i peste Dunăre. Ne-a rămas acel discurs memorabil consemnat în cronicile vremii ținut în fața poporului: “Mă liberez în fața lui Dumnezeu și a voastră de toate îndatoririle și închinăciunile de până acum. O viață avem, români, și o cinste; deșteptați -vă, că am dormit destul.” (Ridică, Doamne, și azi un Voievod, că am dormit destul, deși se cântă de 22 de ani Deșteaptă-te Române). Imediat ce a scăpat țara de cămătari și turci, Voievodul s-a îngrijit să-și respecte făgăduința făcută Sf. Nicolae de a zidi o mănăstire, lucru făcut pe dealul Mihai Vodă din

București. Prin lucrarea lui Dumnezeu, mănăstirea a scăpat de a fi dărâmată de Ceaușescu în 1985, fiind mutată 289 m, până pe strada Sapienței nr. 4, pe malul drept al Dâmboviței. Înainte de a fi înscăunat, a convocat, în august 1594, un Sinod la Iași cu ierarhii din ambele țări române pentru stoparea propagandei catolice ce luase avânt, mai ales în Moldova, înființând cu acest scop Episcopia de Huși. Tot în acest sens, convoacă un alt Sinod, în aprilie 1596, la Târgoviște. Însăși Voievodul Mihai a îndemnat clerul să vegheze cu strictețe la respectarea dogmelor și canoanelor rânduite de cele 7 Sinoade Ecumenice. În 4 iunie 1585, a reușit în urma deselor cereri către Dieta din Ardeal, asemeni Sf. Constantin cel Mare în Imperiul Roman, să obțină un decret dat de Dietă ce recunoștea religia ortodoxă (până atunci tolerată) în rândul religiilor constituționale, trecerea Mitropoliei Ardealului direct sub jurisdicția Mitropoliei de la Târgoviște și scutiri de dări pentru preoții ortodocși, asemenea celor catolici. Deoarece sub influența calvină s-a aprobat într-un Sinod la Aiud în 1551, recăsătorirea preoților ortodocși, a obținut prin decretul din 4 iunie 1595 și o lege care sancționa satul al cărui preot se recăsătorea, iar enoriașii nu anunțau ierarhul de această fărădelege, cu o amendă de 200 de florini. Vedem de aici că Voievodul era conștient că numai un cler cu o adevărată viață spirituală putea călăuzi corect poporul și face față propagandei calvine și catolice. Înlăturarea trupelor otomane de la curtea domnească nu putea rămâne fără reacție; de aceea, sultanul a trimis o armată destul de numeroasă, condusă de Sinan Pașa, spre a -l înlătura pe Mihai de la domnie. Astfel are loc memorabila confruntare dintre oștirea română și cea otomană, la 23 august 1595, la Călugăreni, în care datorită credinței și abilitaților militare, oștirea condusă de Mihai Vodă îi zdrobește pe otomani. Victoria răsunătoare a voievodului valah stârnește admirația întregii lumi creștine și dă speranță de eliberare locuitorilor din Albania, Bulgaria, Serbia, Bosnia, Grecia, țări chinuite de turci, care-și puneau speranța în Mihai Viteazu ca într-un înger de mântuire, numindu-l, cum menționează N. Bălcescu “Steaua lor de la răsărit”. Inclusiv papa Clement al VIII-lea l-a numit “Cavaler al lui Hristos și Apărător al creștinătății”. Aderând la alianța antiotomană “Liga creștină”, datorită vitejiei domnitorului în lupta de apărare a creștinătății, primește în dar de la Cardinalul de Bari mâna dreaptă a Sf. Nicolae îmbrăcată în mănușa de mărgean pe care avea să o poarte cu credință în toate bătăliile. Astăzi mâna Sf. Nicolae se află la Biserica Sf. Gheorghe Nou din București. A reușit pentru întărirea ortodoxiei din Ardeal să îl promoveze în 1596, pe scaunul mitropolitan de aici pe Sf. Ioan de la Prislop. Tot în această perioadă, Mănăstirea Simon Petru din Sf. Munte a ars din temelii, fiind refăcută cu cheltuiala Voievodul ui; aici se păstrează până astăzi tabloul votiv al lui Mihai Viteazu și al soției sale, doamna Stanca. Domnitorul Sfânt Mihai Viteazu a fost călăuzit și de visul de veacuri al românilor, acela de unitate națională și spirituală. Astfel, în urma luptei de la Șelimbăr din 18-28 octombrie 1598 împotriva lui Andrei Batory, cucerește Ardealul, înfăptuind Unirea celor două principate. Intrarea triumfală în Alba-Iulia are loc la 1 noiembrie 1599, dată la care Mihai hotărăște construirea unei catedrale ca sediu al Mitropoliei Ardealului. Bine înțeles că nobilimea și clerul catolic nu a văzut cu ochi buni această inițiativă. Protestând, s-a iscat o discuție ce a degenerat în cearta dintre catolici și clerul ortodox, obligând pe domnitor să intervină, arătându-și credința

dreaptă, mărturisitoare, de care era călăuzit, spunându-le catolicilor că ei nu au nici Har, nici Taine și, ca să se vadă aceasta, propune ambelor părți să facă câte o aghiazmă separat, după care cele două vase să fie puse într-o biserică ce a fost sigilată cu pecetea domnească, iar după 40 de zile să fie deschisă spre a se vedea în ce stare se află fiecare. În urma unei descoperiri avută de Sf. Ioan de la Prislop, s-a deschis biserica în a douăzecea zi, cu ambele părți de față, constatânduse că aghiazma ortodoxă era nestricăcioasă, iar cea catolică era împuțită. Rușinați, unii dintre catolici au trecut la ortodoxie, iar ceilalți, fără să se îndrepte din erezia lor, au acceptat construirea unei catedrale în Alba-Iulia închinată Sf. Arhangheli Mihail și Gavril. (Ar fi bine să ia aminte la această întâmplare și ecumeniștii din B. O. R. de astăzi). În mai 1600, alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, înfăptuind prima Unire a românilor și singura în scopul mântuirii neamului, pentru că unirile lui Cuza și Ferdinand au fost făcute în interesul iudeo-masonilor și a desacralizării neamului. Astfel, domnul Sf. Mihai Viteazu devine primul conducător al tuturor românilor, luându-și titulatura de “Domn al Țării Românești și a Ardealului și a toată Țara Moldovei”. Liderii europeni deranjați că Mihai Viteazu se proiecta drept cel ce putea reface faima Imperiului Bizantin ortodox, au pus la cale, prin generalul Basta, cel alături de care luptase în Liga Creștină, asasinarea lui Mihai. A avut dreptate Sf. Ștefan cel Mare când a spus că “decât să supuneți țara Apusului, mai bine o supuneți turcilor, pentru că turcii o să vă ia aurul, dar o să vă lase sufletul, dar apusenii o să vă ia și aurul și sufletul” (lucru valabil și astăzi). Astfel, a fost găsit un anume Ștefan Joja, român din Țara Zarandului, luat cu forța de pe când avea 10 ani în regimentele de copii organizate de Imperiul Austro-Ungar (atenție la tinerii români încorporați în armată drept mercenari N.A.T.O.) și infiltrat în tabăra lui Mihai de la Câmpia Turzii, pătrunde în cortul Voievodului în noaptea de 19 august 1601, decapitându-l. Așa cum reiese și din Acatistul Sf. Voievod Mihai Viteazu (se pare, alcătuit la Mănăstirea Dealu), domnitorul a fost însoțit în anii de domnie în toate bătăliile de doi cerbi, ce, se pare că erau doi Îngeri, care în dimineața zilei de 19 august 1601 au dispărut, iar ostașii români s-au întrebat ce semn poate fi acesta. Singur, domnitorul a înțeles că pentru micile sale greșeli, dar și pentru neputințele sale avute asemeni Prorocului David sau Sf. Ștefan cel Mare, Dumnezeu a pregătit pentru el ca mijloc de curățire deplină, dar și de răsplată pentru ostenelile mărturisirii dreptei credințe, cununa muceniciei; de aceea a murit fără să se opună sau să protesteze, rostind un psalm din Psaltire, pe care o învățase pe de rost din copilărie, pe când era la Muntele Athos. Capul său a fost dus de căpitanul Radu Buzescu, la mănăstirea Dealu, lângă Târgoviște, unde a fost înmormântat. Pe lespedea mormântului său scrie “Aici zace cinstitul și răposatul capul creștinului Mihai ce au fost domn al Țării Românești și Ardealului și Moldovei”. Trupul său a zăcut timp de trei zile agățat de un stâlp pe Câmpia Turzii, timp în care, cum spune profesorul Gheorghe Anghel, soldații au tăiat părți din trupul său pe care le-au luat ca trofeu, jupuindu-i pielea de pe umeri și de pe spate cu tot cu părți din trup. În privința locului unde a fost înmormântat trupul domnitorului, au circulat de-a lungul vremii diferite ipoteze, neputându-se stabili cu exactitate mormântul. Sf. Mihai Viteazu este primul conducător al României Mari, dar și primul ei mucenic. Suntem ceea ce suntem astăzi și datorită acestui Sfânt Voievod providențial, pe care l-a dat Dumnezeu poporului nostru în istorie. În locul bunăstării personale, a liniștii egoiste, sfântul Mihai Viteazu s-a jertfit pentru neam, pentru generațiile ce au urmat. El a arătat că a-ți iubi țara nu înseamnă doar a rosti cuvinte mari, ci de ați pune chiar viața pentru ea.

Cea mai importantă mărturie despre sfințenia Sfântului Mărturisitor Mihai Viteazu o dă Sf. Paisie de la Neamț, care consemnează în anul 1751 pe marginea unei Psaltiri descoperită de Vasile Alecsandri în 1850, următoarele cuvinte: “Mihai Viteazu, rob al lui Dumnezeu și Sfânt”. În anul 2000, Mitropolitul Olteniei Nestor Vornicescu a alcătuit dosarul de canonizare al Voievodului, dar părăsind viața pământească chiar în acel an, din rânduială Dumnezeiască, dosarul a stagnat. Eu spun că Dumnezeu a vrut ca odată cu capul să fie cinstit și trupul Sfântului Voievod, nedescoperit încă la acea dată. În vara anului 2010, trupul (osemintele) a fost descoperit, în mod miraculos, la Mănăstirea Plăviceni, județul Teleorman, la o distanță de 5-6 m de biserica din incintă. Un grup de muncitori au dat foc la niște hârtii și surcele pe locul menționat. Fratele părintelui stareț Protos. Teoctist Moldoveanu le-a spus muncitorilor să stingă focul pentru că o să-i certe starețul că au făcut focul atât de aproape de Biserică. Muncitorii au început să bată cu lopețile spre a stinge focul prin înnăbușire și, din cauza loviturilor, pământul sa surpat. A venit și părintele stareț, care a spus să fie îndepărtat pământul spre a se vedea ce se află în acel loc. A fost găsit un schelet uman fără cap. Indiciile care au dus la concluzia că acesta este trupul lui Mihai Viteazul sunt următoarele:
 

mănăstirea este singura din România care, deși își serbează hramul pe 8 noiembrie, are ca patron doar pe Sf. Arh. Mihail; mănăstirea a fost începută a se construi de soția voievodului, doamna Stanca, retrasă în pribegie pentru puțin timp aici, în pădurile Deleormanului, imediat după ce voievodul Mihai a fost asasinat; lipsa unui însemn asupra mormântului se datorează probabil fricii de a nu fi profanat.

Pe data de 25-10-2011, m-am deplasat spre această mănăstire cu gândul că de va vrea Dumnezeu și Sfântul Mihai Viteazu să primesc ca dar pentru Biserica “Învierea Domnului” din Rădăuți o părticică din osemintele acestui Mărturisitor, când va fi recunoscut oficial ca Sfânt cum este, biserica va primi cel de-al doilea hram: Dreptcredinciosul Voievod Mărturisitor Mihai Viteazu. Ajunși aici împreună cu șoferul mașinii cu care am fost, împreună cu părintele stareț Teoctist, am desfăcut racla din biserică cu osemintele Voievodului și am rămas uluit de mireasma care a ieșit din oseminte. Am vrut să iau o claviculă pentru biserica din Rădăuți și atunci am constatat că claviculele și coastele lipsesc – încă un indiciu care arată autenticitatea trupului, exact cum spun istoricii despre părțile din trup care au fost luate de asasini ca trofeu. Am primit în dar atunci o parte din laba piciorului drept al Sfântului. Iată că, prin mila lui Dumnezeu și rugăciunile Sf. Voievod Mihai Viteazu, o părticică din trupul lui a fost adusă în Moldova după 410 ani și mai bine. Încă o faptă vrednică de laudă a mărturisirii și statorniciei în credință a Sf. Voievod o constituie răspunsul la o scrisoare din 29 aprilie 1600, în care papa Clement al VIII-lea îi cere să se convertească la catolicism, însă Voievodul îi răspunde papei să se facă el ortodox. Din viața Domnitorului învățăm să ne rugăm cum a făcut-o el în toată viața sa, să mărturisim și să apărăm cu orice preț ortodoxia atacată azi și din interior și din afară, să ne pocăim așa cum umbla el cu duhovnicul lângă dânsul în toate luptele, să trăim în unitate și să murim creștinește cu rugăciunea pe buze și în inimă. Avem nădejde în rugăciunile Sfântului Mihai Viteazu că nu va lăsa dușmanii țării să-și ducă la capăt planul de dezbinare uneltit, iar noi, urmând viața și credința înaintașilor noștri, să putem da răspunsul cel bun la Tronul de Judecată a lui Dumnezeu.

Amin. Pr. Ghe. Anițulesei, Rădăuți

Manastirea de la Plaviceni
Rosiori de Vede, judetul Teleorman

Telefon 0745 296684 Adresa Loc. Plopii-Slavitesti, Email info@manastireaplaviceni.ro

Descriere
Situata in sudul tarii, in arealul comunei Plopii Slavitesti din judetul Teleorman, Manastirea de la Plaviceni se gaseste la 33 km nord vest de Turnu Magurele si la 30km sud de Draganesti-Olt. Manastirea este asezata in lunca Oltului, intr-un cadru natural incantator, printre paduri impunatoare. Din cauza parasirii ei dupa anii '50 si izolarii amplasamentului, manastirea a intrat intr-un lent, dar necrutator proces de deteriorare. Aflata actualmente intr-o avansata stare de degradare, arhitectura initiala se observa numai din resturile bisericii, ale zidurilor de incinta si turnului clopotnita, cat si din datele obtinute in urma sapaturilor arheologice realizate intre anii 1995-2000. Constructia a fost finisata pe data de 2 mai 1648 pe mosiile si cu finantarea marelui vornic Dragomir Dobromirescul, fiul vestitului Dobromir, mare ban al Craiovei si a sotiei sale Elina, fiica lui Radu, clucerul din Brancoveni, ruda cu voievodul Matei Basarab. Acest lacas de cult ctitorit de Dragomir vornicul a fost ridicat, conform sapaturile arheologice, peste o alta fundatie de biserica, probabil de lemn, cu absida altarului nedecrosata, datand din veacul al XVI-lea. Apartinand acestei prime faze, intr-unul din mormintele necropolei a fost gasita o moneda de argint, emisa de Maximilian al II-lea, imparatul romano-german, in anul 1573.

La moartea ctitorului, in 1652, manastirea trece in ingrijirea rudei sale Radu Cretulescu. Probabil la sfarsitul secolului XVII sau la inceputul celui urmator au fost intreprinse lucrari de refacere, fiind adaugate chiliile si anexa aflate pe zidul de sud al incintei. In anul 1802 a fost un grav cutremur in urma caruia complexul este probabil daramat in intregime. Ulterior, in 1815, fresca este repictata si sunt executate cateva lucrari de restaurare, insa este desfiintata ca manastire caci, intr-un act din 15 ianuarie 1820, apare ca biserica de mir metoh al bisericii Kretzulescu din Bucuresti. Au loc mai multe campanii de sapaturi arheologice, din 1995 pana in 2000 initiate de Muzeul Judetean Teleorman cu scopul de a pune la dispozitia proiectantului informatii privind planimetria constructiilor acum disparute, impreuna cu elemente de arhitectura de detaliu si ansamblu, semnificative pentru evidentierea etapei de construire a monumentului, nivelurile de calcare si relatiile cronologice dintre diferitele constructii ale ansamblului. Cu ocazia acestor campanii au fost intreprinse si lucrari de restaurare si reconsolidare. In anul 2002 aici se stabilesc cinci calugari in ideea de a reoganiza o viata monahala si a recladi monumentul pentru a-l reda posteritatii. Este construita pe un plan treflat, specific arhitecturii manastiresti a epocii cand a fost ctitorita. Impunatoare si bine proportionata, are dimensiunile medii de 20,5 m lungime si 6,5 m latime in dreptul absidelor laterale. In pronaos au fost dezgropate trei morminte cu cripta, probabil apartinand ctirorilor. Zidul ce despartea naosul de pronaos este de masiv strapuns de o deschizatura. Pictura murala interioara, aflata si ea intr-o stare deplorabila, inca mai pastreaza portiuni din cea originala, atentia fiind atrasa de fresca votiva care, in urma studierii atente de catre specialisti, surprinde un adevarat album genealogic al familiei ctitorului. Pe exterior, lacasul de cult, era inconjurat de un brau de caramizi asezate in forma de dinti. Portalul intrarii se remarca printr-un ancadrament ornat cu o superba decoratie litica ce imita sculptura in lemn. Interesant este ca pridvorul, astazi disparut in intregime, pare a fi contemporan cu biserica, fapt neobisnuit pentru arhitectura acelei perioade. Pe latura de vest a incintei, in exterior, se localizeaza ruinele staretiei. Forma constructiei este trapezoidala, avand, pe fatada estica, ce da inspre curtea interioara a manastirii, un volum care adapostea garliciul pivnitei si posibil un foisor caruia ii era alipita scara de acces la nivelul de locuit. Pivnita era compartimentata in doua nave lungi de stalpii de sustinere. In zona de sud a acesteia se pare ca ar fi existat si o a treia compartimentare cu ziduri pline. Chiliile au fost construite pe zidurile de nord si de sud, acestea din urma avand dimensiuni mai mari.

Exclusivitate – Interviu cu pastorul Mănăstirii Plăviceni, Teoctist Moldovanu
May 21, 2013 Ziarul MARA

Părinte, din ce an păstoriţi Mănăstirea Plăviceni? Din data de 15 aprilie 2002. Pe scurt, care este istoria acestei Mănăstiri? Documentar este atestată din 1637-1648, ctitorie a Vornicului Dragomir şi Doamna Elena, dar legenda spune despre Stanca (soţia lui Mihai Viteazul) care a făcut prima Biserică cu Hramul Sf. Arh. Mihail . Cum era acest lăcaş de cult când aţi venit şi ce aţi reuşit să faceţi până acum? Mă refer la renovare? Mănăstirea a fost aproximativ 200 de ani părăsită. Ce s-a făcut? Consolidare, acoperiş, cu osteneala şi contribuţia credincioşilor din afara Oltului şi Teleormanului. Cum este viaţa monahală aici? Viaţa monahală este austeră dar plină de dragostea lui Dumnezeu. Aici, în Sihăstrie, viaţa călugărilor se desfăşoară după canoanele Sfinţilor Părinţi şi rânduielile monahale. Sunteţi susţinut în munca de renovare a Mănăstiri? Susţinere nu avem că Drăcimea şi Discipoli lui ne împiedică şi chiar ne ameninţă în nenumărate rânduri în fel şi fel. Bănuiesc că aţi întâmpinat şi întâmpinaţi şi greutăţi? Care sunt acestea? Când îl iubeşti pe Dumnezeu greutăţile sunt Binecuvântări care ne ajută la mântuire. Cum vi se par oamenii de aici? Oameni din zonă sunt minunaţi că i-a făcut Dumnezeu. Dar păcatele lor sunt multe. Acum au început să fie mai buni. Cu sprijin financiar această Mănăstire va fi renovată, devenind astfel un punct de pelerinaj pentru cei care îl caută pe Dumnezeu. De câţi bani este nevoie pentru a da faţă Mănăstirii din 1648? Proiectele se estimează la 1200.000 euro. Cei care vor să contribuie o pot face în conturile: Cont lei: RO68RNCB0245036735140001; Cont card lei: RO70RNCB0318036735140001, BCR Alexandria.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->