FIUL RISIPITOR Cu ochii tulburi, părul năclăit şi mare, de parcă nu-l tunsese de ani de zile, într-o pereche de blugi, cărora

nu le mai distingeai culoarea originală din cauza jegului de pe ei şi într-un tricou care arăta mai mult a zdreanţă decât a haină , pe care, era imprimat chipul unei stele a muzicii rock, ce te străpungea cu o privire bolnavă şi sălbatică. Bălăbănindu-şi corpul slab şi uşor gârbovit, facu o mişcare stângace şi păşi pe scările troilebusului nr.18. Ca de obicei, se retrase în spate şi agățându-se cu mâinile de bară, îşi fixă privirea undeva, în neant. Cu toate că mijlocul de transport era arhiplin, fenomen obişnuit în acest oraş și mai ales pe respectivul traseu, mirosul greoi ce-l emana şi aspectul fizic i-a făcut pe călători să facă un cerc în jurul lui, cu o rază de vre-o 70 cm. După el mai urcară câţiva calători iar printre ei şi doi studenţi de la Facultatea de Drept care se pare că îşi cunoşteau bine drepturile, nu şi obligaţiile. Aceştia au bruscat-o pe o bătrânică care abia mai ţinea în mâini două sacoşe pline cu verdeţuri şi asta, ca să ajungă la scaunele care tocmai se eliberaseră. Bătrânica îşi făcu cruce şi bombănind ceva doar pentru ea se resemnă, făcându-şi loc lângă o domnişoară cochetă, care strâmbă discret din nas căutându-şi batista parfumată în gentuţa de pe umăr. O deranja mirosul. Mă rog, uitase că doi ani în urmă pe când era elevă într-un sat din provincie, mulgea vaca, se ducea cu mama ei la prăşit, da de mâncare la păsări şi mai făcea şi alte treburi legate de gospodăria plină de mirosuri mioritice. Dar să ne întoarcem la tânărul nostru. Ochii săi, sticloşi, erau pierduţi undeva în trecut, împreună cu gândurile...Îi veni în cap o discuţie de demult: „Tată, mai ţii minte ce mi-ai spus atunci când am intrat la şcoală, atunci, chiar în prima zi?” „A fost demult fiule, au trecut ani...şi eu am avut atâtea griji pe cap... Mai mult decât atât, tu ai fost primul dar au urmat ceilalţi, pe care i -am condus pe rând în clasa I. Nu mai ţin minte...? Dar, oare ce ţi-am spus de ai reţinut atât de bine?” „Mi-ai spus să învăţ bine, să fiu stăruitor şi să nu te fac de ruşine prin purtarea mea şi mi-ai mai spus că matale, după ce ai terminat şcoala, ai vrut să te duci la facultate dar nu ai avut posibilitate, cu toate că ai fost elev bun. Ziceai că aşa au fost timpurile. Tată, ştii, gândul acesta m-a urmărit toţi aceşti ani şi mi-a fost frică că nu voi avea nici eu posibilitatea asta. Uite că am terminat şcoala şi vreau să-mi continui studiile la Universitate, dar nu la oricare, ci vreau să mă duc la una prestigioasă şi cu renume. Mi-ar place, de exemplu, Universitatea de Stat. M-am interesat şi am aflat că sunt facultăţi bune, profesori bine pregătiţi și este plasată chiar în inima capitalei!”

.fiule.. Mi-aduc aminte că mi-a părut rău de mâncarea care mi s-a stricat din cauză că am uitat să o pun în frgider..... chiar în blocurile de la porţile Chişinăului.. să fac ce vreau. să mă duc atunci când vreau şi unde vreau.pantofii şi costumul care mi le-audăruit ai mei atunci când am fost admis la facultate.. Dacă nu ar fi fost prietenii pe care mi i-am făcut....?” „Ştii ceva tată. Cine ştie de câte ori m-o fi căutat. nu îmi rămânea decât să învăţ. Era bine la început dar până să le întâlnesc pe Oxana. Ghiţă şi Alexandru cu gaşca lor de la la Botanica Veche.aproape că uitasem. Dar de facultate.. Poate rămâi pe aproape.? Cum s-o fi descurcat cu proprietarul apartamentului. Ţin bine minte. că mâinepoimâine trece tinereţea şi nu înţeleg nimic din ea!” Apoi continuă în gândul său: „A trecut de atunci un an.. pe aproape.. acolo toţi vin îmbrăcaţi bine cu haine trimise de prin Italia. Anatol cu prafurile lui. cu chiria şi întreţinerea? Eu am lăsat atâtea datorii şi pe deasupra l-am mai lăsat pe şmecherul de Vasile să stea în apartament şi asta doar pentru câteva prize de heroină. sunt curios ce se mai întâmplă pe acolo. apoi pe la căminele de la ASEM şi Medicină. Tu ştii că nu ne permitem să cheltuim prea mulţi bani.. Mâncare zici ? Parcă în lumea asta nu este de mâncare? Mam cam săturat de brânză. Tata. Aş putea foarte bine să mănânc salam.. Poate au crezut că m-am dus din ţară sau. mâncare pregătită cu dragoste de mama și pe care mi-a aduso tata. şi câte am mai văzut eu pe la televizor.. să-ţi spun ceva. chiar m-a lăudat că sunt exemplar. vei avea de mâncare.. . de casa asta şi de oamenii aceştia învechiţi la minte.„Dar... eu mă gândeam să mergi undeva pe aici. poate mă cred deja mort? Dacă aş avea eu acum bucata de slănină afumată pe care mi-a pus-o mama în geantă atunci când am plecat de acasă.. primul fum de ţigară.. eu m-am cam săturat de voi. Poate te mai gândeşti.. Ca prin minune tata m-a găsit acasă. cum mă iubea foarte mult... Lenuţa şi pe celelalte fete... prima beţie până în zori.. cartofi şi ceapă.. apoi Mihai şi Petrică.. Dar cel mai mult vreau să am libertate. cine ştie. primul pliculeţ cu droguri pe care mi l-a dat cineva gratis. Colegii de facultate. că este curat în apartament şi că îşi vede visul împlinindu-se mai repede decât se aştepta. M-a luat cu el la discoteca „Z”.. Ce noroc am avut! Dar. Aveam toate comodităţile. doar să încerc.de atunci nu l-am mai văzut. pizza.? Dar nu pot să mă duc în halul ăsta. Și toate au început chiar din prima săptămână de facultate.. vei putea veni mai des pe acasă şi te voi putea vizita şi eu mai des. Un an de rai şi iad.. Apoi.Sunt cam mulţi km.... Parcă văd cum m-am împrietenit cu Marcel pe un hol de la Universitate. până la Chişinău iar viaţa acum este scumpă. era începutul lui octombrie. Maricica.. a închiriat un apartament cu o cameră în sectorul Botanica...

bălăbănindu-se. De odată. Ca la comandă se făcu un culoar printre oameni de parcă cobora chiar preşedintele ţării.. Pe jos mă voi duce!” Cu salturi mari. şi îmbrăcaţi-l cu . Încercă să strige ceva dar se înecă în propria respiraţie. lângă un gard stătea un bărbat. o mână caldă îi mângâia fruntea în timp ce cealaltă se juca prin părul acum îngrijit... Maşinile frânară.. Se vedea pe el că este obosit şi foarte trist. Dar aici. nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău... apoi gardienii din Parcul Trandafirilor.se împiedică de ceva dar nu se opri şi după o sforţare aproape inumană. Un plâns înfundat cu sughițuri. îl ajunse şi îl cuprinse strâs la piept. Trecătorii de pe trotuar se opriră stupefiaţi de ceea ce vedeau. nu mă mai recunoaşte nimeni. cu o voce blândă citea o povestire din Biblia demult uitată de el: „Un om avea doi fii. un pat moale. Cineva. cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: „Tată dă-mi partea de avere.. Cu capul în jos. ce mi se cuvine. Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. a alergat de a căzut pe grumazul lui. Tânărul coborî... voi face orice-mi va cere.. se îndreptă spre uşa deschisă.Spania sau Germania şi încă. parcă o mână nevăzută îl propulsă în plină stradă.. Când era încă departe..mă va primi? Mă poate urî şi să mă considere un blestemat dar oricum voi merge. tatăl său l -a văzut şi i s-a făcut milă de el. Era nebărbierit şi stătea cu ochii încordaţi de parcă căuta pe cineva. Nu departe de staţie. mâinile întinse şi plângând în hohote bătrânul alerga.. Îşi făcu vânt. păşea tânărul spre nu ştiu unde. parcă era altceva la mijloc. trezit din meditaţie. poate. îmi voi cere iertare.: „Aduceţi repede haina cea mai bună.. cine ştie. bătaia de la Malina Mică unde aproape că era să moară...” Şi tatăl le-a împărţit averea. 7. Cea de la secţia de poliţie nr.... şi l-a sărutat mult. Dar el.” Dar tatăl a zis... Fiul ia zis: „Tată am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta.. îi voi săruta chiar şi picioarele. de firmă.şi îşi pierdu cunoştinţa. una era cât pe ce să-l lovească. Se întorse ca o săgeată. Miros de curat. „Mă voi duce la el! Îi voi spune că l-am minţit.” Cu un oftat prelung şi zgomotos troilebusul opri în staţie şi băiatul. alerga de parcă de asta depindea acum viaţa sa. Tresări şi în fracţiuni de secundă. Simţi o faţă caldă şi udată de lacrimi lipindui-se de ceafă. şi cu mişcări prea rapide pentru vârsta lui. Voi plânge. se repezi să traverseze strada. îngropându-şi faţa în părul murdar şi încâlcit... nu vedea şi nici nu auzea nimic. Cum arăt acum. Văzu ochii care îi erau atât de cunoscuţi! Picioarele i se înmuiară. Dar ce-i asta? Tânărul simţi nişte mâini care l-au strâns cu putere. i se derulară prin faţa ochilor scenele de bătaie.. Avea o altă senzaţie.. Începu să audă. Şi ăştia se uită la mine de parcă mi s-a dat într-o parte nodul de la cravată. Şoferii au început să claxoneze iar câţiva au început să-l înjure.

căci acest fiu al meu era mort.. Aduceţi viţelul cel îngrăşat. şi a înviat. şi tăiaţi-l.ea. puneţi-i un inel în deget.. şi încălţăminte în picioare. Alexei Creţu . Să mâncăm şi să ne veselim. era pierdut şi a fost găsit. ”(Luca 15:32).

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful