P. 1
Am pornit cu stângul în lume

Am pornit cu stângul în lume

|Views: 4|Likes:
Published by Stefa Nia
bad
bad

More info:

Published by: Stefa Nia on Oct 19, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/19/2013

pdf

text

original

Am pornit cu stângul în lume, ca și în război.

La demobilizare, acolo, în dosul magaziilor gării, pe câmpul presărat cu mese și cu soldați beți de fericirea vieții recâștigate, pe to ți i-am auzit: "Băga ți de seamă, când vă veți vedea cu libretul în mână, să porniți cu dreptul!" Dar eu știu că oricât m-am muncit cu gândul, acum un an, să mișc întâi dreptul, când s-o da semnalul de plecare, spre front, din obișnuință militărească - deși acum nu mai răcneau porunci scurte ca la paradă și nimeni nu se uita cu ce pas o ia omul spre moarte -, am mișcat stângul. Și iată-mă c-am ajuns prin atâtea ploi de foc, cu picioarele și cu mâinile zdravene, cu pieptul neîngăurit, tocmai aici, în această zi sfin țită a liberării de orice pericol. Iar astăzi e zi de marți și dacă toți oamenii dimprejurul meu se fac a uita c-au să pornească înapoi pe drumul vieții, cu tot dreptul mișcat întâi, într-o zi atât de nefastă, eu mă simt din cale-afară de mulțumit. Mai lipsește să fie astăzi 13. Dar sunt hotărât, de acum înainte, toate faptele mari pe care le voi face să le pornesc în zi de marți și de 13, căci sunt hotărât să fac numai fapte mari. Și am băgat de seamă! acestea sunt zilele oamenilor cu voin ță, și am mai băgat de seamă, oamenii cu voință nu trebuie să se gândească niciodată la astfel de nimicuri și trebuie să întreprindă tot ce au de întreprins oricând s-o nimeri. Iar eu am multe de întreprins: mai întâi să-mi refac situa ția mea... civilă. A șa numesc situa ția pe care o voi avea, pe care trebuie s-o am de-acum înainte în lume. E foarte drept: războiul m-a vărsat sublocotenent în rezervă. Asta e un lucru înfiorător de important pentru mine și e o adevărată mustrare, ținând seamă cum m-a cules acest război de pe drumuri. Nu de pe drumul lung pe care l-am făcut mânat din urmă și din lături de grada ții serviciului de recrutare, cu întregul meu contingent de puștani neîmbrăca ți și zgomoto și și sfâr șind să râdă numai când cădeau de răscruntă oboseală sau de schijele zbârnâietoare, împro șcate de un aeroplan hain. Nu de pe drumul ăsta vreau să spun că m-a cules războiul. Acest mar ș sălbatic, trebuie s-o recunosc, îmi da cel puțin provizoriu o direcție în viață, oricât de bine s-ar fi văzut, la capătul lui, chiar marginile vie ții însăși. Dar înainte de a porni într-aci, nu eram decât pur și simplu o haimana, un vagabond. Am fugit deacasă, mai degrabă de la școală, din clasa a patra de liceu, dar am fugit, se cheamă, de sub scutul și autoritatea părinților, cu mulți ani în urmă. Trebuie să mă fi urmărit pretutindeni cu poli ție și telegrame, căci tatăl meu era doctor de târg și om de stare: avea și vie și, acolo la vie, ascultând cum târâie ploaia pe acoperișul hardughiilor cu butoaie goale, lin, teasc și zdrobitori, prin care îmi plăcea să mă vâr, am plănuit întâia mare îndrăzneală din via ță. Fluieram a drum lung și-mi ziceam: când voi pleca anul ăsta la Craiova (adică la liceu) - fiu-fiu, după două săptămâni - fiu-fiu... zbughe-o... Și râdeam, gândindu-mă nu atât la mutra tatei în fața acestei împrejurări, cât mai ales a domnului Stiegler, directorul meu de pension... Iar ploaia țârâia înainte și eu citeam pe Mihail Sadoveanu, care mă îmbia la ducă... Așa țârâia și-n cărțile lui ploaia pe șindrilele acoperișurilor și pe covergile căru țelor mocănești. Apoi mai glăsuia acolo despre zăvoaie și despre poduri umblătoare și alte lucruri multe și minunate, pe care aproape ardeam să le văd. Astfel de lucruri minunate se găseau ele și pe la noi, dar

eu vream să le văd departe, căci în depărtare ele trebuiau să fie și mai triste, ca ploaia asta, și mai dragi. Mai găsisem doi scriitori ruși care mă invitau la plecare: Gorki și Gogol - și cu ei în servietă și cu Sadoveanu pe deasupra, am șters-o într-o bună zi, cu 38 de lei în buzunar, pe care, parte îi economisisem, parte îi șterpelisem din buzunarul tatei înainte de a lua drumul, chipurile, al școlii. 7 lei m-a costat trenul până la Brăila, iar de-acolo toate drumurile le-am făcut mai mult pe jos. însă la Brăila m-am făcut hamal în port - eram cel mai bun gimnastic din clasa mea și puteam să bat pe oricine din cele două clase superioare ale mele. Chiar de la Brăila mi s-a pierdut urma. Pe urmă, pe unde n-am umblat! Am fost și la Odesa, numai așa, ca să dorm o noapte pe chei și alte vreo două-trei prin stepă; dar mai mult am dormit pe chei, însă pe vagabonzii lui Maxim al meu nu iam găsit. în locul lor am dat de niște namile lene șe și murdare și care- și blestemau soarta - cu scandal mare la fiecare clipă - și scuipau în ea; dacă ar fi putut, ar fi omorât-o, dar pentru că a șa ceva nu era cu putință, se înjunghiau uneori între ele într-o hărmălaie de nesuferit. Când am încercat să le spun unora că tocmai o astfel de soartă e frumoasă, că e fără apărare și fără hotar, erau să mă înjunghie și pe mine. M-am întors atunci tot la Sadoveanu, la oamenii lui mai mult mu ți și care rezolvau totul cu o îmbiere spre oala cu vin; ăștia nu puneau mâna la cuțit pentru un gând bun ce le aduceai, ba, dimpotrivă, atunci vârau tesacul înapoi la brâu și deschideau ochii mari spre câmpii, spre culmile, spre zăvoaiele și apele peste care împărățeau, și urechi largi la o poveste chiar fără tâlc sau la o vorbă de duh, fără nici un folos, dar bine adusă. Pe urmă, cu vârsta, m-a prins dorul călătoriilor pe apă. Dar pe vapoare nu mă primeau fără învoirea părinților, fiind încă prea tânăr, din care pricină am început să mint și să mă prefac: ba am întocmit și niște certificate potrivite de minune pentru tot ce mi se cerea. Mai ales iscălitura tatei o trăgeam cu o siguranță fără pereche, iar pecețile, pe care mi le împrumuta vreun servitor de pe la cine știe ce oficiu pentru un gologan sau o glumă, știam cât să le întorc în loc, astfel ca numele țării și al institu ției de care era nevoie să iasă limpede, dar al localității și al jude țului meu să apară încurcat și întinat. Astfel am putut să ajung, cum spun, la Odesa, și mai pe urmă să fiu înrolat pe vase de comer ț, care m-au dus la Constantinopol, în Grecia, în Asia Mică, în Egipt și chiar până în Amsterdam. Atunci eram împins din urmă de cărțile lui Pierre Loti și Claude Farrere, pentru că, dacă la alte căr ți de școală nici nu mai vream să mă gândesc măcar, îmi plăcea totuși să citesc povestiri și romane și dorin ța de a pătrunde într-o literatură mai mare ca a noastră m-a făcut să pierd multe nop ți (uneori între zilele de munci istovitoare) cu buchisitul unor hârțoage cu istorioare franțuze ști și a unor dic ționare vechi și băgasem de seamă chiar de pe atunci - puțin cam proaste. Le luasem simbrie de la un anticar brăilean pe care l-am ajutat să se mute. Dar și la Brăila și la Gala ți și la Constan ța îmi plăcea să mă amestec printre marinari străini, uneori le plăteam și chefurile, ba chiar mă alegeam și eu cu oasele rupte, oricât eram de voinic (pentru că ei și la beție știau unde trebuie aruncat un pumn și unde trebuie prigonit cu altul), numai ca să le prind grai și obiceiuri. Și astfel o rupeam ni țel engleze ște și nem țe ște; dar ambiția mea era să învăț întâi și întâi franțuzește și, cum vase franceze nu prea veneau prin păr țile noastre, învățam astfel de la turci, de la greci și de la al ți străini care știau, și mai cu seamă din căr țile cu istorioare copilărești și din dicționarele cele stângace.

După ce a izbucnit războiul cel mare, ca la un an, am vrut să plec la Marsilia să mă înrolez în armata franceză; dar abia atunci s-a băgat de seamă că actele mele erau șubrede de tot. Ba s-a mai băgat de seamă - și eu la fel, abia atunci am băgat de seamă - că uitasem să mă prezint în anul acela la recrutare (pe vapoare nu servisem decât în marina comercială). M-am pomenit, a șadar, oprit la comenduire pentru fals și nesupunere la legile militare. Și cum abaterile mele penale se împăr țeau între jurisdicția militară și cea civilă, m-am pomenit purtat între baionete de la tribunal la comenduire; așa am putut într-o bună seară s-o șterg binișor din convoi și atunci tocmai prin mun ții Vrancei m-am oprit. Dar pe drum am dat de crame, de dealuri și văi cu răsunet de sfârlează și dorul de ai mei m-a încleștat deodată, cu mare tărie. însă eu tot am mai rătăcit până-n miezul iernii pe coclauri neumblate, am răzbătut la drumuri nemaibătute și la răspântii cu hanuri și cu focuri de popas ca la începutul pribegiei mele. Dar pe aici începusem să nu mă mai simt ferit ca în porturi. Am socotit că tot mai nimerit este să mă pierd în vălmășagul și-n lavra orașelor mari. Și m-am aciuat la Ia și o dată cu primele ninsori din anul acela 1915. însă chiar într-a doua săptămână m-am întâlnit cu doi concetă țeni din târgul meu oltenesc. Eu i-am recunoscut de îndată, însă credeam că ei nu vor ghici cine sunt sub trăsăturile anilor din urmă și mai cu seamă cu statura mea cea nouă, care de când fugisem crescuse cu repeziciune de copac. Totuși i-am văzut că mă privesc cu luare-aminte și șo-pocăiesc ceva între dân șii; dacă n-ar fi fost evrei, m-aș fi întrebat ce pot căuta ei tocmai la Iași? Au șopocăit și au privit de mai multe ori în urmă, iar eu am grăbit după colțuri tot mai multe și mai întortocheate, până la hanul tot ovreiesc unde locuiam. Acolo am tresărit la glas străin în jargon: am întredeschis u șa, crezând că au dat iară și de mine conorășenii mei. Erau alții, necunoscuți, dar eu n-am mai ie șit acum din planul nou ce-mi făurisem. Mi-am pus hainele bune, potrivite cu condiția tatei, pentru că, de și trăsesem be ții multe, dar un ban tot pusesem deoparte, pentru cărți de citit, pentru îmbrăcăminte și pentru vreo lipsă negândită (și-mi prisosiseră, pentru că umerii mei lați mi-au găsit totdeauna de lucru; mai ales femeile, când aveau nevoie de muncitori cu ziua, mă angajau de la prima vedere: știam eu că eram chipe ș, și nu odată după plată - căci la plată nu renunțam niciodată - sfârșisem angajamentul în patul lor). M-am gătit deci ca un vrednic fiu al domnului doctor Mihalache Aspru din Zăreni și mi-am luat bilet de tren pentru ținutul natal. Dacă târgușorul părintesc ar fi avut gară, a ș fi luat chiar și bilet de clasa 2-a ca să cobor cât mai onorabil din vagon în fața concetă țenilor și poate și a tatălui meu. însă din gară de la Uragășani mai făceam aproape șaizeci kilometri de căruță, drum de deal și pădure, până-n târg la Zăreni. Tata m-a primit cu uimire și mama s-a pierdut de mai multe ori de bucurie și lacrimi, când m-au văzut. Pe urmă tata, care era om de realități, a umblat și s-a zbătut în toate păr țile, ca să-mi aranjeze starea precară în fața legilor. A luat de mai multe ori în lung drumul și mai greu al Râmnicului, capitala județului, și cu deputatul locului și cu prefectul, care de asemenea i-era prieten politic, mi-au potrivit situația. La militărie eram acum amânat pentru o așa-zisă criză de colici hepatici (în via ța mea n-am

Am inaugurat o viață de chefuri. neîntreruptă și nesuferită. de tifos exantematic. în cele din urmă. Acolo am fost ținuți pe lângă oficiile sedentare până ne-o veni rândul să umplem regimentele. pentru că mai complicată. abia mai târziu. dar când a trebuit în sfârșit să schimb haina militară .când am confirmat mamei că e adevărat ceea ce aflase despre tata numai pe jumătate de la soldații reîntorși înaintea mea. cu prilejul unei rectificări a frontului. dar mai ales din curiozitate. tata murise cu trei luni înainte. Atunci crunte ambiții mi-au cutreierat creierul și inima: am început să învă ț cu furie. Am rămas deci singur cu casa și cu via. am durat tran șee și n-am mai fost schimbați până la armistițiu. și m-am dus să-l regăsesc. după un mar ș for țat de o noapte și o zi cu ploaie călduță. vagabondul de odinioară. Eu însă am cerut să merg pe front. mă alesei și eu. dar din cauza invaziei au fost ridicați toți cei în stare să poarte arme de la 18 ani în sus și trimi și în Moldova. și din durere pentru moartea tatei. În război am plecat cu contingentele tinere și cu alți amâna ți. pe care. care mă "culcam" cel din urmă la începutul bombardamentului.cum am spus -. la pieptul pământului ocrotitor. care fusese de asemenea mobilizat cu grad de colonel medic.m-asigura . când ne-a luat cercul de recrutare să ne ducă în Moldova. iar chestia falsului. și acum numai că auzeam cel mai mic șuier și mă zvârleam. pentru că ajuns înapoi la Zăreni . la tribunalul județului. Nu ne-au recrutat. Procesele fură contopite întrunui și aduse încoace. la 14 septembrie. pe-o latură a Mărășeștilor. după el . însă.n-aveau decât să mă înha țe la armată și să mă înghită pu șcăria). pentru că și când am plecat pe front am pă șit cu stângul. în schimbul acestei teribile vești. făgăduii solemn să continuu liceul în particular. după plecarea nemților.erau încă trupe de ocupație în Oltenia . altfel.m-am revăzut.suferit altă durere decât de apăsarea cumplită a țestei. le-am vândut cu preț bun și. în iunie. căpătă o îndreptare și mai minunată. ca un automat.a tatei. Când am ie șit din școală.ți pâlpâia în artere în fața acestui soi de morți războinice. în schimb. am pornit cu dreptul și totuși a murit tata. Colicicii hepatici îmi mai ob ținură o amânare și. ob ținui diploma de absolvire a patru clase gimnaziale. comandantul oficiului sedentar mi-a propus să mă repartizeze la regimentul de marș al diviziei. a căzut greu bolnavă de cordul ei și peste trei săptămâni a închis ochii și dânsa. pentru . spre marea fericire . am luat drumul Bucure știlor. când mă îmbătăm prea rău). cu frică și grijă pentru bruma de suflet cât îmi mai rămăsese de pe urma acestui trai de cârtiță bătută până-n fundul vizuinii. proaspăt elev plutonier.pe care de astă dată nu o mai putu ascunde . chiar în haine civile bune și elegante. Am pășit cu stângul la demobilizare . persistente și anonime. iar după câteva înfă ți șări se stinse totul. în satul acela de lângă Ia și m-am despăr țit de tata. Era tocmai în anul luptelor de la Mără șe ști. am fost arunca ți în foc la Muncel. Dar nici stângul nu mi-a fost cu noroc. mici hăr țuieli neînsemnate și neîncetatul bombardament al aruncătoarelor de mine. Acolo am rămas după respingerea inamicului.aveam voie demobilizații să le mai purtăm . încolo. scârbit de aceste lovituri. nici o mândrie și nici un fel de eroism nu. însă de lupte mari n-am mai avut parte decât o dată. de august. aproape de apa Șiretului. iar cei care aveam mai mult de 4 clase de gimnaziu. dar regimentul a trebuit să stea mai multe zile în rezervă. Drept mul țumire pentru ostenelile tatălui meu (se prefăcea că umblă pentru mine în urma stăruielilor și lacrimilor mamei. împărțiți pe la școlile militare.

rostind răspicat acestea. de mi-au mers fulgii. ba mai mult încă. vorba aceea. S-a întâmplat însă ca la clasa a VIII-a să se nimerească unul din profesorii care fusese și la clasa a VII-ea. că la romani militarii ce se distinseseră în război erau scutiți de unele din formalitățile greoaie ale emancipa ției și ale acestui In jure cessio. însă după nota care am ob ținut-o la anatomie . i-am bravat disprețul din ochi cu privirea mea vulturească.a-mi continua liceul. Asta m-a făcut ca la examenele ce-au urmat să mă prezint și eu cu studiile numai amețite. însă atunci am băgat de seamă că față de alți camarazi de război. m-a trântit. atât de dramatică pentru mine. Astfel. parcă și-l văd. acest ambuscat. purta numele Alba. de trei. n-am prea știut să-i dau prea multe amănunte.și încă tocmai cel de drept roman! în care instinctul patriotic era mort pesemne cu desăvârșire. mi-a considerat mâneca în tăcere și a întors privirile ostentativ plictisit.am văzut că privirea fusese de respect. de două galoane de rănit. se inspirau parcă contemplând câteva momente din nou cele patru galoane de fir auriu (deveniseră patru. nici că purta numele distins de familie. pe care și acum o păstrez ca pe-o sfântă moaște. profesorul de Roman. încât. care aveau grijă să se prezinte în uniformă. despre care. A fost clipa. cu vremea. brun. Și. Dar înainte de toate trebuie să reamintesc de acel moment al vie ții mele. închipuiți-vă. că am ob ținut media cea mai mare. în schimb cu uniforma mea cea veche și care. iar la clasa a VIII-a. Cum. mărturisesc. gras și inexpresiv ca o tobă mare. parcă săvârșit de altă ființă. iată chiar acest instinct înfăptuindu-se cu de la sine putere. care a fost un punct de plecare al întâmplărilor ce vor urma în aceste destăinuiri. la sesiunea următoare.obiectul lui . iată iar mijind în mine gândul falsului și al escrocheriei. și am știut așa de bine la examenul pentru clasa V-a. deasupra cotului. Numai. care a trecut pe lângă mine. când am văzut întâia oară pe Alba. proporțional cu timpul și studiile) de pe mâneca tunicii mele. avea aerul cel mai eroic din toate uniformele de fa ță. la clasa a VII-ea m-am înfățișat cu mâneca tunicii dungată. Afară de-un singur nemernic . însă în minutul acela. n-o îmbrăcam decât numai la examene. Insă cum. dinaintea ființei mele uluite și paralizate. bunăvoința profesorilor pentru epoleții demobilizaților începu să se mic șoreze. . eu n-am știut că femeia gravă și mândră. profesorii erau nespus de indulgenți. m-am sim țit nevoit să-i parcurg cursul anost nu mai puțin de șapte ori. mai putea omul să. din cauza comenduirii. cum spun. cu o nesimțire care ar fi revoltat desigur și pe cel mai placid cetă țean al României Mari. care reprezentau cele trei răni închipuite ale mele. pe care am aflat mai târziu că-l poartă.și amintească după un an ce galoane a văzut la mâneca unui sublocotenent! Cu uniforma aceasta am făcut minuni și la facultate: însă precaut. care mi-a întors după răsuceala lui a țâ ți ani de mai târziu. însă am accentuat pe singurul care-mi rămăsese clar de la mica lectură a textului. îndesând cotul cu galoane pe masă. și nici că în viața noastră cărările ni se vor încruci șa iară și a șa cum ni s-au încrucișat. Și. înaltă și încremenitor de frumoasă. înainte de a-mi nota bila în catalog. mi-a sărit inima din loc când ochii lui s-au oprit atât de scormonitori pe cele trei galoane. în restriștea ponoselii ei. toți profesorii. evident însă fără galoane de rănit. nici patru răni pe câmpul de luptă nu-l impresionau pe acest beneficiar al bugetului patriei? M-a întrebat despre In jure cessio.

dragă!" Și deodată s-a lăsat acea tăcere. în această exuberanță și nepăsare. chiar pe treptele pline de țărână ale scării de intrare. câte cinci. Dar cum? Dumnezeule. Dar trecătoarea cea minunată nu s-a uitat nici un moment. și cel de peste 1 500 al lui Quicherat. nici nu se mai uitau la aceste școlărițe. verzui. presărând la tot pasul vioaiele și galeșele lor priviri. de peste 2 000 de pagini al lui Bailly. obraznicul ăla gras.majoritate zdrobitoare .în bleu-marine. a liceului unde trebuia să ne trecem examenul de absolvire. numai eu am izbutit să întorc spre mine un moment ochii ei de nesigură culoare. dar în orice caz teribil de întuneca ți. Eram to ți strân și prea devreme. care se dau în lături ca valurile Mării Roșii dinaintea pasului lui Moise. cu aere exagerate de îndrăzneală. cele mai multe . stăteau pe ie șiturile ferestruicilor ca de cetate ale subsolului clădirii imense. flori albastre. se auzeau expresii admirative ca acestea: "Ăla. ce spun. cei mai mulți cu primul lor costum civil. cu o privire care nu se oprea nicăieri. cei mai pirpirii. Ei nu vreau să piardă nici ultimele minute. pe când dincolo. cum îi spuneam noi. informându-se de vreun membru necunoscut din comisie. trecătoarelor elegante sau aparițiilor feminine din mașinile fugare. căci răsfoiau atenți prin cărți și maculatoare. Se găseau și exemplare distonante. din când în când. pe care le acaparaseră din vreme ca primi ocupan ți. comunicându-se din grup în grup ca o fulgerătoare contagiune: trecea ea. Băie ți chipe și. î și șopteau înfiora ți. și chiar să smulg un zâmbet. Cu pas de sus. ci rostogoleau bulbucații lor ochi timizi.Destul că peste tot acest tineret în mijlocul căruia mă găseam și care era îngrămădit dinaintea u șii. Alba. în grămada nepăsătorilor. de care s-a oprit cu o detunătură spăimântătoare și pe urmă a . cu mâinile petrecute una alteia pe după șale. mâna a început să-mi tremure ca apucată de-un frig nervos și deodată marile dicționare. dar când a ajuns în dreptul meu. în grupuri zgomotoase. până când a ocolit colțul: în ochii celor mai multe nu era invidia. pentru întâia oară mi s-a întâmplat în viață. ca și în curtea liceului. un adevărat început de râs. Băieții le culegeau cu drag. cu geamuri întunecate și cu grele zăbrele. Printre grupurile staționare ale băieților. erau îmbrăca ți în haine lustruite de băieți de prăvălie sau în vechi uniforme rebegite. sinistru succes! Eu o văzusem încă mult mai de departe. au început să-mi joace sub braț: până să întind mâna cealaltă să le opresc. îmbrăca ți elegant. de care nu le mai despărțea acum decât încă vreo două-trei examene. de nu-i mai stă gura? Are scrisoare de la domnu' ministru Duca în buzunar. Bailly a și apucat spre caldarâm. la nici una și la nici unul. rămânea încă oprită. înaltul și sub țirelul? Ei bine. și-n semne de firesc omagiu le-au aruncat asupra ei. sau în picioare. ea parcurgea talazurile de tineret. format în 8. castanii și întunecate. ăla vorbe ște latine ște. capacitatea. de pe floarea buzelor ei. iar alții. ci mândria și încrederea în propriul lor viitor. to ți cu grijă de dunga de la pantaloni și toți îmbătați de culorile hainelor civile. parcurgeau îngusta și zgomotoasa tabără. grupurile mobile ale fetelor. Fetele înse și și-au strâns florile lor albastre. domnule!" sau: "Cine. Și intrarea în liceu. o tăcere de moarte s-a lăsat deodată. când ea era la un pas de mine.șase. ruginii-închise sau negre ca fiorul din adâncul beznelor înfricoșate.

Multă vreme în juru-mi a răsunat râsul băie ților și al fetelor. dar când vedeau că întorc ochii într-altă parte nu se puteau stăpâni să nu izbucnească în hohote înfundate. pe care le simțeam ca două vâlvătăi. Fără să vreau. fără îndoială. cred. tresărirea aceea. ba da. In tot timpul examinării. cu trei galoane de rănit pe mânecă. era pentru mai mult decât atât. numai acoperită de un zâmbet de mul țumire. Mi-au plăcut totdeauna drumurile complicate.. tot neașteptatul întâmplării caraghioase. când în sala de examen scârțâie doar tocurile. un stângaci și sincer compliment adresat involuntar rarei ei frumuse ți.. De bună seamă. după focul din obrajii mei și după urechile mele. drumul ei trebuie să ducă pe cărări întortocheate. când unui cogeamite ofi țer. și gravitatea ei s-a scuturat de mai multe ori în acele zbucniri de râs pe care totu și se silea să le oprime. A râs ea. care mă făcuse de ru șine adineaori) și-n așteptarea semnalului de plecare. cerându-vă ajutorul într-un moment de cumplită panică. a tresărit atât de vehement la bubuitura dic ționarelor de limbi moarte. al căror sfârșit să nu poată fi văzut. îi scapă atât de aproape două vârtoase cărți din mână. cu toate deosebirile acesteia de elină veche. mai dulce.. cu potriveala împrejurărilor pe care femeia aceasta frumoasă le a ștepta în drumul ei. și-n râsul ei pâlpâia orgoliul că-i fusese adresat pe nea șteptate un omagiu atât de insolit. Dar atât și nimic mai mult: ea a plecat cu adierea aceea de teamă care i-a pâlpâit deodată în ochi și-n suflet. nu puteam să-mi explic de ce trecătoarea.. și ochii pătrund tot mai profund în încâlceala stilului ciceronian. de bucurie că toată explozia. Ea m-a privit înminunată de această întâmplare. numai pentru a vedea mâinile plăpânde și febrile îndreptându-se recunoscător spre tine? Dar acum închipuiți-vă pe această frumoasă femeie. un umil compliment al unui biet ofi țera ș descins și demobilizat care. și mă vedeam ieșindu-i dinainte la cel mai greu cot al vie ții. bine tezele la latină și mai ales la greacă (urmasem clasica pentru că prin porturi ajunsesem s-o rup bine în greceasca modernă și. ea și-a dat seama care a fost cauza penibilei stângăcii. răspunsul e limpede: cine n-ar fi tresărit. eu văd bine că râsul acela a fost parcă de u șurare.. ba chiar silindu-mă să alung astfel de idei neroade. ele mă priveau chiar adânc și lung pe sub genele lăsate. mă gândeam.. de fericire și orgoliu. am văzut bine. mi-era grozav de u șor să descifrez texte și să mă servesc de dicționarul enorm.și trece un examen în restanță. A devenit oare mai mândră de ea însăși plecând mai departe? Pentru că era evident. n-a fost decât atât ce-a fost. într-o grozavă derută sufletească? Poate fi ceva mai minunat.pornit și Quicherat cu restul de cărți. nici măcar ghicit. și încă un compliment.și capul una după umărul celeilalte. care părea nobilă și avută. numai ca să prime ști de pe buzele sub țiri și din ochii grei un semn de mulțumire. până și riscându-ți viața. pentru a interveni de îndată. pentru orice întâmplare nepotrivită cu mersul gândurilor. bufnind a șa de puternic pe asfalt? Dar mi s-a părut mie. a plecat mai departe cu ea. după . de mulțumire. ascunzându. încercate. mai răscolitor. parcă era un zvâcnet de nemulțumire pentru orice zgomot. gândul mi-a zburat departe în după-amiaza aceea. să nu fie stârnită de-o biată vedenie copilărească. Dacă sufletul ei era agitat. Nu știu dacă ați văzut vreun copil fraged și frumos pălit de cine știe ce bruscă spaimă și n-a ți dorit ca spaima aceea să aibă un motiv real. decât recunoștința unor ochi frumoși de femeie? Eu îmi terminasem. mergeam cu gândul după femeia care-mi mul țumise cu ochii pentru spontana mea gafă admirativă. dar acum. la urmă.

Iar băie ții scriu de zor. oxigenate. de mizeria acestor formalită ți idioate și știu bine că mâine voi veni la fel. par a grăi ochii lui crăpând de satisfacție și pântecele crăpând de tensiune. Eu însumi m-am zbătui adineaorea la fel. Se vede că profesorul de limbi vechi a înțeles rugăciunea ochilor mei. ea a oprit-o și s-a urcat repede. Și mi s-a părut c-o revăd. cu burtă cât un butoi de zece decalitri și cu degetele pătate de cafeniul trabucurilor proaste pe care le pufăie după program. o ma șină a trecut pe lângă dânsa. în încâlceala frazelor antice. mă dezgustă literalmente cu încăpățânarea lor de a. foarfecă dic ționare și aruncă sterpe sonde în străfunduri de memorie. mă vedeam apărându-i salvator în armură. idealul lor sfânt. însă mersul ei de antică regină mă asigura că nu poate fi altcineva. E îngrozitor cum omul . versurile lui Homer". o. în culmea supremei restriști. n-am înțeles dintr-un început că mă cunoscuse de la distanță după enormele dicționare. cu cât mai mari. mașina a prelins bordura trotuarului pe care mă aflam și-n trecerea fulgerătoare n-am văzut decât ochii adânci care mă priveau. că apoi voi merge mai departe la universitate și voi frecventa regulat și docil pe toți acești grăduitori ai culturii mele. Textul pe care l-am tradus din grecește descrie primii pa și ai lui Ulise în insula nimfei Calipso. să aplice o marcă standard pe clocotul adânc al sufletului meu. tunse sau frezate. pândind în adâncul străzii pe care cotise necunoscuta. și dracu' mai știe cum. un rost cât mai clar și o comoditate cât mai sigură a traiului lor viitor. dacă scena luptelor s-ar fi schimbat zilnic ca-n tragedia napoleoniană. "Iată unde vă poate duce. Dar monotonia tran șeelor mă exasperase cu desăvâr șire. pomădate. să-i prind pe încetul firul nemulțumirilor. capetele astea toate. M-am postat la răspântia din fața liceului. Mi-e scârbă pur și simplu. pe băncile căreia băieți de oameni a șeza ți se străduiesc să descopere. drumul cel mai drept al vie ții. s-o pândesc la colțul străzii. să pătrund cât de pu țin în încâlceala cărărilor străbătute de pasul ei majestuos!" imploră ochii mei pe domnul de greacă cu ochelari de celuloid. și toată amintirea acestui formidabil eveniment al vieții mele nu se traducea decât prin miros de pământ și prin imaginea unor băltoace de noroi și sânge: noroioasă glorie! Acum stăm în odaia asta de școală. care trebuie să-mi dea o pecete și-o iscălitură. pentru un astfel de drum. poema triste ților ei parfumate cu grelele picături ale tentațiilor și misterului. și frumuse țea sentimentelor care se încheagă aci răsună atât de distonant în această incintă de căpătuială. bravi băieți. și versurile limpezi și armonioase. și gândul mă duce hăt-departe. cu toate că nu mă ridic să apostrofez pe profesor. Aș fi vrut s-o urmăresc pas cu pas din depărtare. prin muncă cinstită sau mici pungășii pe sub bancă. burta domnului profesor sau alte burți. cu atât mai sus pe scara vie ții netede și drepte. Imbecilul. Războiul ar fi fost pentru mine un adevărat amuzament. că ne-a permis celor ce am terminat să ieșim. Era încă departe. când ea avu deodată un moment de ezitare. poate cu mânie. cu toate că mă îngrozesc de-acum de netezimea și monotonia lui. ondulate. poate cu batjocură. poate cu spaimă. pelerini tri ști ai vie ții în drum neogoiat spre idolul lor. pe deasupra genții de șarpe deschise în dreptul buzelor și-al fe ței. că mă cutremur. să mă treacă toate nădu șelile în căutarea celui mai bun răspuns. chiar mai repede decât mă a șteptam. să scriu și să mă las întrebat. Eu știu tot episodul mai departe.și afla.primii pași. "Lăsa ți-mă după femeia necunoscută.

le-am urmărit. că ea nu e străină de jalnica solemnitate. convoiul venea pe drumul de pe care ea. ciudata frumuse țe trecătoare nu mi-a mai fost dat s-o văd. jucăuși).. zâna neliniștii și a misterului. în sfârșit.. la o săptămână. negri. zadarnic am bătut străzi și cartiere. un om cu mare situa ție. pe care. Am încercat apoi primul examen la facultate și m-am poticnit (ah. nici cu funebrul convoi. pentru că leul se rostogolise rău de tot. le-am cunoscut și m-am înveselit cu ele în intimitate. nicăieri! Nu-mi rămânea pentru potolirea sufletului meu decât să mă obișnuiesc cu gândul că va fi fost vreo provincială în trecere prin București. am cercetat deci cu luare-aminte ferestrele mașinilor grele și cernite care formau suita. egoismul și interesul. Târziu. și gândul acesta m-a învăluit îndată. cu siguranță. cu aceea ce mă interesa pe mine. pe urmă l-am câștigat și apoi l-am câ știgat și pe-al doilea. dacă nu era cumva de origine ungurească. de și to ți pretindeau că-și făcuse studiile la Paris. Doamne! cine știe ce actuală pariziancă. Astfel. "Eu cred c-a fost avantajat și de ardoarea lui obișnuită. Degeaba. și nici un gând bun și curat nu acordă intrusului care sosește dintr-o altă cavernă. când îmi dam seama și mă uitam îndărătul vieții mele. ele numi veneau mai târziu în minte.". care m-ar fi adus de la început pe drumul cel bun și. dar ideea Parisului nemărginit mă lini ștea îndată ca pe un nebun o găleată de apă cu gheață. cu bani la ciorap spart. curios. care de data asta s-a preschimbat în adevărată furie. zadarnic am mai pândit la colțul liceului și la șosea. și scurtă vreme după primele chefuri de capitalist retras la Bucure ști. nemernicul de "roman" care. dar ea.nu vede încă la apropierea semenului său decât dorin ța de a face rău. când au ajuns în dreptul meu. Bani de mult nu mai aveam.. dar eu știam să găsesc u șor și să . dar chipul ei nu l-am văzut printre gravii și elegan ții jeluitori. " Și acum pute ți vedea ce maestru este acest Georges Radu Șerban. de bună seamă. în locul acestor încrucișări ale soartei cu necunoscutul trecător și incert. o înmormântare somptuoasă m-a înfă șurat la o revărsare de ape negre la postul meu de veghe. ochii lor erau limpezi și rostul vieții lor din cele mai lămurite. îmi venea uneori gândul să răscolesc țara în lung și-n lat. am prins aceste vorbe. sau. asmuțit de nenoroc. mi-am luat și licența și acum băteam Calea Victoriei ca unul care nu mai avea nici o osteneală de înfruntat în viață. Cu prilejul atâtor căutări și a șteptări. Degeaba. am băgat de seamă că vândusem pe nimic viișoara și casa părintească. ea. dimpotrivă. am întâlnit alte femei. revenită doar în treacăt prin patria pe care o părăsise de copilă. nici.. a răspuns după un moment un altul. cu toate că nu le-am găsit nici o legătură deocamdată. tocmai sfârșea unul de vorbit. a șa cum îl arăta fața-i rotundă și ochii mici. Și când astfel de presupuneri îmi cutreierau prin cap. Am așteptat aci. ea nu era.și luase zborul cu ma șina. dintr-un grup care se răzlețise puțin de grosul alaiului pedestru. zile de-a rândul. în schimb. E atât de straniu cum eu n-am reflectat mai adânc asupra acestor cuvinte. Miam dat seama de la început că mortul e un bărbat. pe care. în ascunsul con știin ței lui simpatiza cu nem ții. Zadarnic am așteptat prin hall-urile cinematografelor și vestibulul teatrelor. nelini ștea acea delicioasă din privirile ei n-o mai găseam și timpul trecea acum iute. nu le-am uitat.". decât ca să ilustreze cât de indiferentă era această ceremonie participanților invitați și cât de indiferentă putea fi banala între ținere a acestora fa ță de cu ceea ce se zbătea în sufletul meu.

Nici nu căutam să găsesc în faptele mele trecute și prezente motive de scuză legitimă. că magistrați. și în privința asta nici Parisul nu m-ar fi înspăimântat. și nici nu încercam să le situez față de ceea ce vedeam aci. unde buna stare mai trona până mai alaltăieri netulburată și unde groaza restriștilor țipă atât de strident. niciodată nu m-aș adresa aci ca să mi se repare nemulțumirea. deplângeam pe reclamatul uluit și deplângeam sentimentul de dreptate. știință care nu-mi plăcea deloc. la lucru. complicat și romantic. ea va întoarce într-un fel sau altul acul care arată perindarea irevocabilă a seninului și gravelor intemperii pe cadranul existen ței mele. Deci. în gândul meu nu domnea decât o singură femeie și mai cu seamă lumina aceea ciudată din ochii ei. Eram satisfăcut când vedeam ho ți pedepsi și și mă necăjeam de-a binelea când vreun avocat izbutea să găsească o chichiță de amânare. în loc să mă bucure chichița. ar trebui poate să dau și un anunț la ziare. de și poate a ș fi găsit uneori. cu zâmbet șiret. ci pentru a contempla mizeriile omene ști și atâtea taine ale vie ții. pe toate cărările. cu cât băteam mai des sălile umbroase și totuși prăfuite și anoste ale marelui palat. ale profanării celei mai neru șinate. dar cum? Durerea plânge pe atâtea fețe. Mă descopeream și eu un păcătos ca toți aceștia. dar că. cu haină demodată și pe figură cu stigmatul bolii de ficat. pe când aici. de a nu renunță la nădejdea găsirii ei. însă acolo eu socot lumea mai călită în nevoi și disperare. tocmai când sabia tăioasă a sentinței se coborâse la câțiva milimetri numai de gâtul celui tras la răspundere. e tocmai locul unui brav cavaler rătăcitor ca mine. frecventam Palatul de justi ție nu pentru a învăța mecanismul proceselor. dar eu vreau să fie ceva frumos. în sala pa șilor pierdu ți și mai cu seamă în aceasta așa-denumită "Urlătoare". doar la examene prezentam regulat tunica galonată cu ceaprazurile aurite ale minciunii celei mai sfruntate. extaziată de acest renghi jucat justiției de-un limbut firav. căruia să mă subjug cu tot sufletul și trupul! Dar unde. Aveam impresia limpede. care mi se părea că coboară. să fi fost asta semn că m-am îndreptat sufletește? Nici vorbă că nu. ca pe un viitor meșter apărător. pe care numai judecățile le pot înfățișa. al cărei vuiet era destul de compact ca să acopere bine articularea discretă a atâtor nemernicii. într-un grad mai benign ori chiar inofensiv. iar ceea ce mă deosebea de ei era numai faptul că în . Procesele de fals mă atrăgeau îndeosebi și mă scandalizau achitările vinova ților. hotărât. ca o siguranță nu numai că o voi mai întâlni odată pe femeia asta. cu to ți și cu toate și-au dat mâna să orbească până la desăvârșire pe zeița cu un biet cântăra ș în mână și cu sabie ruginită. din ce în ce mai limpede. din ce în ce mai mult.duc bine la capăt orice lucru hamalesc. Și mă bucurai că nu mai am pe nimeni și nimic în lume de care să mă tem că sar putea înfrupta de atâta strâmbătate câtă plutea aci și câtă se cocea pe lungile culoare. în anticamerele cabinetelor de instrucție. Am înțeles repede în această mare clădire că dacă a ș avea vreo nefericire personală din pricina vreunui semen al meu. ca o asigurare. informă și monotonă. în loc să mă facă să murmur și eu de admira ție ca gloata de pe băncile din jurul meu. și așa destul de strâns legată la ochi. mi-o explicam ca pe o prevenire. Cu toate că urmam Dreptul. Iar încăpă țânarea de-a nu o uita. în căutarea unui devotament. în ochii senini și neobișnuiți cu greul. din con știin ța oamenilor. în grefele mucede. Faptele mele trecute nu-mi puneau câtuși de puțin în cumpănă revoltele actuale. avoca ți și legi de-a-mpreună. însă toate astea sunt numai glume gratuite și pure prostii.

Mă dezgusta nemernicia și nedreptatea. dintr-un jaf al avoca ților a șa de crâncen. văr sau chiar prieten. O singură scânteie mai lucea în această țărână imundă și anume gândul că eram un om sincer. apariția cea frumoasă și necunoscută avea întâmplător să-mi taie iară și de-a curmezi ș drumul vieții? îmi simțeam apoi sufletul muiat încă în păcăto șenie. dar aveam oare acum în mine oțelul necesar care să nu se poată înmlădia dinainte tenta țiilor? Când. eu îmi urmam înainte soarta. Mai ales când auzeam șoapte pe culoare că la cutare magistrat deocheat (vai. fugarul din tinerețe. Dar îmi acordam astfel soroace și asta îmi scădea și mai mult ideea. sufeream mai ușor nenorocirea ce-l păștea și pe care eu o știam dinainte. îmi dam perfect de bine seama. când noi. cele negre. cei ca mine deoparte. în orice caz. ce-mi făceam despre mine. în cel mai bun caz ea avea să constea dintr-o pierdere de timp atât de mare. și așa destul de proastă. o absurditate la care mi-ar fi fost cu neputință să mă pretez. dar nici prin gând nu-mi trecea să mă înnămolesc atât de departe. Și mi-era frică: eu. după poziția celui interesat era atâta. Individ anonim.. nu cumva. învinuit pe nedrept sau fremătând de dorul de a-și vedea drepturile restabilite. pentru că mă surprindeam gândind: după ce-mi voi lua licența. după nevoie. gata să proclam: "Toți. dar acum era prea târziu să mai dau îndărăt: mi-era lehamite s-o iau de la capăt cu studiile și apoi eram grăbit să întreprind ceva serios în lume. în cele din urmă. că orice idee de dreptate avea să se transforme pentru bietul om într-un fel de satisfac ție idioată că și-a zbuciumat zdravăn adversarul. să mă întorc nemernic și umilit la cea mai sinistră Canossa. pentru viitoarea mea meserie. și de câ ți nu mai mergea vorba!) tariful pentru amânare era atâta pentru un termen scurt sau lung. câte capre albe ar mai rămâne. era atâta pentru o achitare sau o condamnare. în vreme ce ra țional. mai apoi. cu nespusă tristețe de altminteri. Ce? Nu știam încă. bunăoară. poate și aceea mi-ar fi săturat setea mea de tainic și de insolit. nu mi-e frate sau soră. n-am să mai uzez de nici o haină cu galoane de rănit. aveam să pactizez cu monstrul politic. să lăsăm pe cei buni să judece și să cârmuiască!" Doamne. că nefericitul acela dinaintea barei. unchi. instinctiv. nu eram îndreptă țit să mă ofensez pentru așa ceva. jubilam. atâta mai trebuie să-mi mai și scontez turpitudinile! Iar într-un fund adânc de județ nu vream să mă duc. în fața câte vreunei sentin țe cu susul în jos. Cu această acră și enervantă dispoziție. în țelegând prin asta că n-am să mai mă folosesc în avantajul meu de nici o turpitudine oricât de mică.loc să mă bucur de-a valma cu dânșii că ne găsim în bună companie. mă răzvrăteam de-a surda contra lor și contra mea. Și mai . Regretam că nu am început medicina. să mă ploconesc pentru a obține un loc mai bun ar fi fost cea mai teribilă josnicie pentru mine: să fii recunoscător politicianului care a intervenit pentru tine și totu și să juri că vei distribui dreptatea în chipul cel mai obiectiv cu putință. apucat din nou de nostalgiile marilor ora șe. găseam că e o mișelie.. mă linișteam că așa trebuie să fie și că eu însumi. Să mă fac magistrat nici nu visam. le-am face în sfâr șit loc. deși el însuși n-a avut o soartă mai bună. Eram doar un incomplet. știam că acolo trebuiesc într-adevăr oameni purifica ți ca mine acum și însuflețiți de intențiile cele mai bune.

care bătea monedă și prospicia din devastarea vechii clase suprapuse. prelungindu-i figura cu ochii adânci. zugrăvit pe mănăstiri voievodale. cât și vicisitudinile economice mi-o aduseră repede la neant. de această vorbire impetuoasă și totu și elegantă. asemeni avea rezonan ță istorică. Și. neagră.aveam o bucurie: toate aste gânduri. Sau. atât pentru efectele-i economice salvatoare cât și pentru moralitatea ei. Dar în ochiul lor triumfător. și a cărui barbă mică. mă înfigeam și mai adânc în amintirea femeii frumoase. în aceste vremuri. care pretindea că-i . opacul vitreg ca un ochi mort al lipsei de suflet. pentru o lege a impreviziunii. lucru extrem de straniu. îmi dovedeau că părul caprei care reprezenta persoana mea nu era tocmai-tocmai a șa de negru. Exact atunci dădui. Și era de ajuns atât: să-i mut cu imagina ția dintr-un capăt în celălalt al barei.. e drept. care mi se părea necesară. un singur fir conducător firesc și drept. animat de-o flacără mai nobilă. Cu o astfel de lege mi-aș fi văzut poate reîntoarse casa părintească și viișoara. caz: urmând o linie unică. în această harababură de gânduri și de revelații. cu pieliță de fată. obținută cu trudă cinstită de ni ște oameni cumsecade. a șadar. ba chiar o excludeau categoric din preocupările lor. cu imaginea ei în minte. în activitatea lui de luptător al dreptății. îi da înfă țișarea unui chip brâncovenesc. Eram înfrico șat mai ales văzându-i cât de puțin se sinchisesc de această lipsă. pe care la urma urmei puteam să nu le am. pe-o biată sumă. Radu Șerban. amăgite cu hârtii îndoielnice. îi puneam numaidecât în locul adversarilor. însă le dădusem în schimbul unei valori ce-o crezusem constantă ca și marfa oferită în loc. în orice. De la început simpatia mea alergă spre acest om. numele de familie. pentru strategia gradației în care le mânuiau. străbătută de două fire argintii. în secția comercială a tribunalului. pe care nu mi le expropriase nimeni. Chiar când pledau pentru o cauză nobilă. nepăsarea doctorului care străbate cu bisturiul măruntaiele pacientului. ca să mă îngrozesc de răceala de cuțit. de lipsa de umanitate a acestor aprige dueluri. în schimbul unui imens avut. pentru tactica zdrobitoare a momentelor când știau să se servească de aceste argumente. și nu erau puțini cei pe care-i admiram pentru logica neînfrântă a argumentelor. de această statură dreaptă și sub țire ca o tulpină de brad. ce-mi fusese dat să văd doar în spațiul strâmt al unei fracții infime de timp. pe care nu atât chefurile mele. Straniu adevăr pur care poate fi dovedit ca valabil pe două fe țe contrarii. Bizară coincidență! Ca unul care-mi dădusem o frumușică avere. mai sfântă. sinistru chirurg care poate opera și cu ascuțișul și cu mânerul cu țitului! înfricoșat că nu pot prinde un fir. uneori și aceasta de mult fanată.. în mijlocul bătăliilor câștigate. pe vremea când îmi treceam ultimul examen ideal. de și presărată ici-colo de câte o floricică de stil. surprindeam recele ironiei. Băteam deci cu pumnul în masă contra "feloniei marii finanțe" și contra politicianismului. dădui în sfâr șit peste omul care mi se păru. mă socoteam o victimă socială și făceam cor cu cei pe care exproprierea neplătită deloc sau plătită cu preț în plină devalorizare îi adusese în sapă de lemn. Și căutam pe acela care să-mi servească de ideal și îndemn. afectând exclusivitatea așa-zisului adevăr pur. căci îl purta așa întreg după al domnului. Combăteam. Numele lui. în avocatură știam că am să-mi sfârșesc veleatul. el însuși foarte elegant. sus ținând cu ardoare tema inversă. care pe mine mă tulbura într-un chip deosebit. I-am auzit pe toți.

cu energie și tactică. franțuzit după obiceiul clasei din care făcea parte: Georges Radu Șerban. unde îi rămăsese însemnate întinderi petrolifere și pe Neajlov. dacă de celelalte evenimente ale trecutului nu se mai ține seama. stricat însă de pronumele personal. ba chiar oltenesc sadea. Dar când intră apoi.ar fi putut să-și zică și Basarab. desigur. Era mare proprietar și un priceput agronom cu întinse învă țături de specialitate. "promite grozav". trebuia să fie om în puterea vârstei și nu un debutant. invocând meritele familiilor boiere ști în cultura și economia țării. înțelesei că e vorba de un avocat. care vroia să dovedească judecătorilor că acei care-i ajutaseră mo șia se întrecuseră cu gluma. acest om despre impetuozitatea căruia prinsesem zvon demult. și-a împăr țit munca de câmp cu cea de bară. pentru care făcea să-și încrucișeze tăișul priceperii cu adversarul. toți avocații de seamă ai baroului. ce amploare le da el unor chestiuni care în genere păreau anoste și fără culoare! . cu o siguranță. vreun profesor universitar gândeam. Prima dată crezusem că e vorba de un boier despuiat de avere. și-apoi. Rara avis. s-a apucat de me ște șugul dreptului: avea o licență veche și un doctorat neterminat dinainte chiar de a se dedica agronomiei. la o întâmplătoare ceremonie funebră. Or. Poate va fi fiind de la Ia și.. O. un sens. din instan țele mai pu țin însemnate până la înalta Curte. aflai pe urmă. M-am apucat stăruitor să urmăresc cariera aceasta bizară. pentru că dreaptă. eu cunoșteam. L-am zărit. nu mai lăsa nici o îndoială că nu putea veni de dincolo de Milcov. pledând și în alte procese.. Așa prinsei șoapta vecinilor din bănci. în Valea Prahovei. dar nu la Tribunal. argumentație juridică și îndârjire bătăioasă ca acesta. chiar glasul lui se arăta dojenitor puțin. Dar când moșiile i-au fost ciopârțite zdravăn. pământurile lui erau în preajma Bucure știlor. într-o serie de considera țiuni juridice. de valurile tot mai nedomolite ale dezastrului. Dar ce săvârșea omul acesta în procesele agrare era o deplină minune. L-am urmărit din sală în sală. își apăra clasa lui socială. Gala ți ori Ploie ști. pe care eu însumi nu le pricepui decât pe jumătate. de sine uimitoare. cuvântul lui curat muntenesc. Dar a ș fi în țeles atunci ca să pledeze la Curte. Imediat după război și-a întregit titlul cu o teză răsunătoare la Paris și iată. era în avocat care păstra o atitudine. Dar spre a se feri de noi surprize sociale. E un avocat nou. cred. care puteau vorbi chiar cu mai pu țină bogăție retorică. și când văzui că toată argumenta ția lui se referă la un alt nume boieresc: Râul Ipsilant. pe to ți. deci. sau din alt ora ș mare: Brăila. La cele din Oltenia renun țase definitiv în schimbul concesiunilor ce i se făcuseră dincoace. dar și într-acestea mi se părea că-și alege totdeauna poziția cea nobilă. însă cum? Georges Radu Șerban! Judecând după chip și prestanță.fusese strămoș. între cauzele pentru care interpunea talentul și vitejia lui de luptător cu fibre adânc atavice era o legătură. dar încă din vremea bunicu-său familia renunțase la acest nume.proceda cu adevărat boierește și în avocatură. mai bine zis unica avis. în apel sau recurs. fără nici o legătură cu exproprierea. A început de câțiva ani (?!) și de la început s-a dovedit un bun vorbitor și un om de studiu temeinic. Georges Radu Șerban . Moșie mai avea destulă și cuno știn țele lui de bună seamă făcuse dintr-însa o grădină. pe care-l acaparaseră atâția cvasi sau chiar neîndreptă ți ți . în sărăcie lucie nu rămăsese urma șul domnului care a urcat tronul lui Mihai Viteazu.

pietrificat. a fost o mare îngrijorare pentru mine când am asistat la prima luptă deschisă în acest fel. din obi șnuin ță. când a început să privească iară și pe fereastra dimpotrivă ca și când eu nici n-aș fi existat. chiar în cazurile nedrepte. Pe urmă m-a privit din nou și parcă am citit un oarecare interes bine disimulat în creșterea imperceptibilă a ochilor ei. Pe urmă. parcă era o adâncă tăietură de spadă din mijlocul frunții până-n rădăcina nasului și-n negrul bărbiei.. Ș-apoi. și atunci vedeam această minune a minunelor în hodorogitul Palat al justiției române ști: un avocat care știa să sufere pentru o cauză pierdută. până la înfrângerea finală. cu picioarele lipite de pavaj. pe care-l văzusem ie șind dintre aripile unei porți de fier. le găsea totdeauna complica ții de înaltă logică. Deloc. un singur biet om. Ma șina ă stopat și șoferul a sărit îndată și apoi a rupto la fugă înapoi. Era dreaptă și sfântă împroprietărirea țăranilor: eu însumi strigasem astfel de atâtea ori. ochii lui erau luminați până la urmă de o credință dârză și era uimitor să vezi această zbatere titanică. dinaintea cărora reprezentanții ministerului dădeau pas cu pas înapoi.Le ridica la proporții înfiorătoare de tragedie și de epopee. a năruirii totale. nici o firimitură de amintire din acel bubuit de grenadă. M-a recunoscut? în prima clipită am crezut-o. mă sim țeam grozav de înduioșat văzând pe omul acesta. Am rămas locului. cruntătura asta care avea să mă urmărească apoi până și-n adâncul viselor. Curții și insensibilului public asistent: o. căci era acum un noiembrie dulce și ruginiu. îndată după război. spre a cer și aplauze vulgului. cu toate forțele lui sleite. Fulgerul a căzut pe o stradă retrasă și boierească pe unde eu tot îmi mai loveam piciorul de caldarâm. Ea m-a privit cu indiferență și în fața insistenței mele a întors capul plictisită. Și uitătura lui de dispreț era azvârlită întreagă adversarilor. Și să mai crezi că nu există o înlănțuire a lucrurilor. dar pe urmă... Automobilul. învingând adesea. Oare atât de pu țin să mă păstreze în auzul ei ecoul enormelor dicționare rostogolite de sub brațu-mi paralizat! Adică de ce atât de pu țin?. figura răpusă se brăzda de-o grea dâră de restri ște. deloc. Dar pe urmă aveam o plăcere să văd cum viteazul acesta răstălmăcea articolele legilor ca pe ni ște complicate figuri de floretă. cu zece case mai la deal. Spumega neputincios și crunt. care de-atunci a . de parcă s-ar fi încercat. Nici o amintire. Prin deschizătura ferestruicii lăsată. La un an și jumătate după descoperirea lui Georges Radu Șerban și la vreo două luni după luarea licenței .. fiind străpuns și doborât onorabil de cele mai multe ori.femeia nespus de frumoasă pentru mine și cu mândru mers regesc îmi încremeni iară și ochii. m-am îndoit. cum ar fi poruncit el atunci să fie bătută cu biciul această grămadă de netrebnici. nu un simplu actor care-și scotea masca îndată ce-a rostit ultimul cuvânt. a venit lin spre mine și a stopat drept în fa ța mea.era un făcut cu potrivirea aceasta între examene și marele eveniment al vie ții mele . Dar ea trebuia făcută cu dreptate și înțelegere. încolțit din toate păr țile. deloc. să salveze cu pieptul lui de la înec o corabie imensă.. căci tot cam la data întâlnirii lui Georges Radu Șerban îmi luasem orice nădejde și mă cufundasem în misterele dosarelor și ale articolelor de lege. men ținându-se elegant pe pozi ție și știind să cadă așa cum vor fi căzut strămoșii care i-au adus fală numelui: până în ultima clipă. am revăzut-o. Uneori statul sau obștile țărănești își întăreau puterile. A fost uitat ceva acasă?. el brava cu îndârjire pe cei care-i doborau casta și prăbu șeau epoca faimei boiere ști.. cerând concursul temutelor celebrită ți ale baroului. o stranie înlăn țuire ale cărei verigi le vezi încolăcindu-se una de alta după spații de ani sau poate de decenii.

o ușă la mijloc cu balcon mic de fier negru din care se lasă asupra parterului un felinar cu sticlă mată fieruit așijdeiri și iarăși câte o fereastră mare de-o parte și de alta. A ș fi vrut să plec cu gândul că în acest mormânt luxos nu este și nu poate fi chip de pătrundere pentru un om viu și . ale cărei canaturi grele un îngrijitor în vestă și cu șor ț alb de abia le închidea. Și acum nu mă mai privește nici cu coada ochiului și nici măcar șoferul nu-mi aruncă vreo privire. așa cum venise. o floare de mulțumire spontană și alta cu miros mai adânc de orgoliu satisfăcut. fără nici o burzuluiala de motor. Clădirea în piatră sau zugrăveală sură. Și pe emailul unei firme discrete. ca măsurătoarea să-mi fie și mai sigură la ivirea lui.m. asemeni. prefăcându-mă în bucă ți de ru șine sau făcându-mă să cresc însuși în brațe și-n suflet la gândul că i-am adus involuntar omagiu. tăiată la mijloc și pe margini de alei largi cu piatră galbenă în pătră țele mărunte. îi surprind coada ochiului spre mine. poate mai primea razele soarelui numai în zilele din preajma imediată a solsti țiului de vară. apoi. îngustânduse spre bază. aruncau în restul timpului o netulburată umbră. ca și de reînnoirea minunatei apariții: Georges Radu Șerban. avocat. mă sim ții parcă u șurat de-o grea și umilitoare povară. iar etajul. 9-l1 V2 a. la nivelul lor. ca și de dispre țul stăpânei și al slugilor. și această pornire fără opintire și zgomot. toate mă fac să mă simt umilit și josnic și cu rădăcini mai adânci în trotuarul de care înțelenisem. Era o casă retrasă de înaltul portal metalic. părea rece și impunătoare. n-avea decât câte o fereastră de-a dreapta și de-a stânga intrării negre în fier. cu toate că mă oprisem net în fa ța lui. și efluvii de voin ță și de încăpățânare mă podidiră din toate adâncurile lăuntrului meu. bine periat. era greu de distins ce anume. Acum văzui și cele două felinare de-o parte și de alta a porții de fier. Cadența grăbită a pașilor șoferului o face să strângă buzele într-o mi șcare de în țelegere și deplină nemulțumire. citii a șa de orbit. dunga de la pantaloni crescând ca o creastă deasupra genunchiului și luciul pardesiului meu scurt. de ra ță le șească. Și când aceasta se întâmplă și privirea mi se îndreptă triumfal către ea. Aș fi vrut să mă îngrozesc de aspectul acesta funebru. vegheau din adânc geamurile zăbrelite ale subsolului. acum. de-o transparen ță vie și scormonitoare. totul muri dinaintea acestei locuințe cu atâtea suli țe negre și chenare de doliu. pe roatele scurte. De propor ții respectabile. doctor de drept de la Paris. cum răsună de haotic în urechile mele bufnetul acela de demult! Mă uit cu ochii care sorb zarea ca ventuzele să văd după care anume zid o să reapară șoferul. Și astăzi. înaltele imobile vecine. cizelat artistic ca la înmormântările clasa I. Pe urmă mașina neagră și lucie porne ște iar fără nici un zbucium. pântecul ei larg. și număr primele case. Acum era după-amiază și prin urmare n-aveau loc consulta ții. când omul de serviciu pieri pe una din aleile laterale. Doar persienele grele și brise-bisele dinăuntru dau căldură și viață acestor ochi de cristal. O grădină în miniatură. de izvor. Pornii cu pa și siguri spre a unsprezecea poartă. din geam mat și fier negru. la mai mult de douăzeci de metri. forjat. îngrijorată de pricina interesului pe care mi l-a câ știgat lungul străzii. până într-acolo. care porneau chiar din trotuar. îmi privii ghetele puțin scâlciate de noua pingeleală. Treptele largi și lungi de piatră urcau puțin deasupra solului. de o parte și de alta. nici argatul care închisese poarta nu se uitase la mine. asemeni paralelipipedice.răsunat de atâtea ori și atât de puternic în urechile mele. când totul dispăru. încrustată în ornamentația de fier a gardului. Cons. cu șuiet lin.

izbucniră deodată în clocot și țâ șniră cu furie de abur. care love ște în van. care n-avea decât bra țul gol și dârz. Castelana cu ochi înfiorați de-o teamă. iară și se aprinse viu în cadrul min ții mele: domnul Georges Radu Șerban mă aștepta dinaintea casei cu sumbră fa țadă. în văzduh. care? din dreapta sau din stânga? . Trei zile dădui târcoale casei cu sumbră fațadă. ca ale mele.. sau măcar pe câte unul dintr-înșii vrea el să-l repună nu ceva mai sus decât ajunsese acum. a lui Georges Radu Șerban îmi apăru apoi în minte cu aspectul ei inactual de tablou mural din mucede biserici. trezisem o via ță în această cetate a morții. dinaintea jilțurilor înalte ale înaltei Curți. Și-mi examina cu buzele boțite de scârbă ghetele scâlciate și dunga pantalonilor. al cărei rost acum părea că se deslu șe ște. Bărbuța neagră.. tăiată de două fire argintii. Dar domnul Georges Radu Șerban primea să se bată cu unul ca mine și asta era prea mult. Apoi iară și lini ște deplină. încremenire. dârz ca tinerețea clocotitoare. de candelă și de tămâie îmi umplu deodată nările și văzui pe Georges Radu Șerban mânuind o spadă autentică. pe ei. Nici el nu se uită la mine. Și abia atunci frumoasa din basme. însă nimic. nici un zgomot. îmi reveni cu râsul ei fricos și satisfăcut de demult. dar . elegante perimate. Gânduri mari și bătăioase îmi fulgerară încă nedeterminate prin zările creierului așa cum licăresc în profunduri indecise semnele furtunii potopitoare în nop țile de vară. Fatal. navea decât să privească din dosul grelelor persiene prin străveziul de izvor al cristalului. și toate visurile și hoinărelile cu gândul.plin de planuri strașnice pentru viitor ca mine. cu adâncurile de via ță și teamă din ochii de culoare incertă și înnegurați. îl făcui să muște zăbrelele groase cu dinții lui teribili și plecai satisfăcut că. nici o mișcare. Tocmai către un capăt. pe care mă apucai s-o parcurg de la un cap la altul. pe care o găsisem dormind în pădurea fermecată. stăteam mai mult prin fa ța locuințelor vecine. ca-n lumea de apoi. care trebuie să te ducă la liman. Tot timpul mă ferii dinaintea puținelor ferestre. Un miros de untdelemn. de-a surda. revenită de prin porturi și-abia scăpată de pușcărie. cu mersu-i regesc. Pentru acești strigoi se războia Georges Radu Șerban. cum i s-ar fi cuvenit poate. por ți largi ca de enorm cavou se căscau lin și fără nici un scârțâit și câte-un automobil prindea deodată să alunece pe asfaltul aleii mortuare. odihnindu-se pe pântece și lăsând să-i spânzure dintre armăturile ascuțite ale din ților o limbă lungă și ro șie. haine ultraperiate și bătând în verzui. în sfâr șit. doar oi da de vreo vietate oarecare. sub mare presiune. ca o panglică. pe care minutul trecerii ei pe dinaintea-mi mi le lăsase pe atât amar de timp în suflet. dădui în dosul zăbrelelor de un uria ș câine-lup. din când în când. Seva dorin ții mă podidi din toate părțile și ea era una cu seva dorului de luptă. Dimineața văzui într-adevăr unii clienți sunând la poarta avocatului: erau de obicei stranii figuri dărăpănate. chipul luptătorului cu spadă. pândind să văd cine intră și cine iese din bizarul dornicii. zbătându-se și tăind în gol. era tot. fără nici un zgomot. Ce apăra Georges Radu Șerban în fa ța acestor rânjete vii și omene ști: pe morții din strada asta tăcută. fără nici o suflare. dar nu mă lăsai până nu-l asmu ții și nu-l repezii năprasnic împotrivă-mi. Doamne. și toate întrebările. cum aveam s-o numesc de acum înainte.această luptă inegală dintre un elegant me șter al armelor trecutului și-o haimana. care se înăl ța ca o creastă deasupra genunchilor. Și toate nedumeririle. și toate restriștile și deznădejdile.

. he. mult nu mai avea de bună seamă. cu toate că odată mă urnii de pe tăcuta stradă abia pe la cinci după-amiază. trebuie făcut ceva". Această pândă idioată dinaintea casei mi se păru acum de-o stupiditate atât de caraghioasă și de inutilă. Se duce s-o ia! strigai și așteptai înfrigurat ca. în zilele astea pe dl Georges Radu Șerban nu-l zării. deși nu-mi trăsnea nici-o iotă prin minte din ce a ș fi putut.. Și. Cuadragenarul . Fu pentru mine o adâncă mirare... sau mai degrabă fiică.. la urma urmei chiar soție de i-ar fi fost. mâine am să trec pe la secretariatul facultății și am să-mi scot diploma de licențiat .. și cu ornamenta ții de fier negru. că-mi fu frică de astă dată să nu mă revadă vagabondând pe aci și a șteptând-o. să-mi potolesc foamea care mă ghiontea cu disperare. dar întreaga lui persoană respira ceva apus și demodat. șoptind cu disperare ca să umplu vidul din suflet: "Trebuie făcut ceva. peste voința ei. apărător al dezmo șteni ților soartei...o fi terminat odată ministerul ăla cu . de neantul care se interpunea între mine și femeia care mă stăpânea. dar putea să-i fie și soră. în orice caz.. Și el reveni tot gol. cu geam mat ca și al felinarelor mortuare. dacă-l priveai mai atent . dacă nu atinsese jumătatea de secol. Și căscai ochii până la refuz dinaintea unui tânăr destul de trecut. onorate domnule Georges. de un lăn țu ș de metal. soția dumitale îmi place și ce ești dumneata mai mult ca un avocat. la naiba. cin. avocatul. de ce acest neant cumplit și negru. drace. ce dracu'. ale geamului însu și. sau dracu' să mai în țeleagă! Știu că inima îmi sări din loc când porțile se dădură în lături să-i dea drumul: și când îl văzui gol. Iată. spre uimirea îngrijată a trecătorilor: "Trebuie să fac ceva". he. o javră pipernicită și păroasă. Hotărât.în vechi măriri. domnule.. cu glas articulat. Și n-o văzui nici pe ea: automobilul cel elegant ie și și reveni doar o singură dată. la câteva sute de pași de aci și acum vorbea cu altul. nici măcar ducându-se la tribunal. dar gol. cu smocuri de păr sur picurat cu alb căzându-i în ochi..cu aer de flăcău avea desigur oarecare elegan ță în mers și-un surâs fin și binevoitor. din ce-ar fi fost de făcut și gândit. cum slujitorul nu-i opri dobitocul afară și-l lăsă să fie înghi țit o dată cu stăpânul de u șa mare. cum puteam fi și eu la urma urmei. stăpân al altora și al lumii. Pornii cu pas grăbit. de-mi venea să mă reped cu capul în drevele de fier ale grilajului. poate cu domnul cu pălărie tare și cu o biată javră legată de lanț? Și ce poate fi ea lui Georges Radu Șerban? So ție. în pardesiu sub țirel cu talia sus.. îmbinându-se sepulcral cu florile. boier vechi și domn creștin. Groaza de acest gol.. Dar curios. îl trimiseseră poate tot la vreo înmormântare a cine știe cărui scăpătat de ace știa. Dar ce? Și cu fiecare nou pas pătrundeam și mai mult în golul de care mă temeam. la ultimul examen de Roman. "Ah! trebuie făcut ceva!" îmi spuneam. cu profesorul care nu vrea să țină seama de galoanele răniților de război. modă care apusese de mult. Un avocat ca mulți alții.. mă înnebunea literalmente și mă făcea să clănțănesc înainte. și mai mate decât restul. ca abisul de la marginea lumii? când stăteam amândoi și ne întâlnisem doar în aceea și lume. pe care Dumnezeu îl iertase definitiv. cu capul înfundat până aproape de sprâncene într-o adâncă pălărie tare.nu putea fi mai tânăr. parcă scânci ceva în sufletul meu. Iar ea putea foarte bine să se afle și sub douăzeci și. mare lucru ar mai fi fost și asta: so ția avocatului Georges Radu Șerban. trăgând totu și după dânsul. în această lume? când ea locuia pe strada asta.

iscăliturile! . Mă . mi se părea nespus de curios cum ni ște judecători așa de bătrâni pot auzi o cuvântare atât de în surdină. cu modesta mea licență. Dar deodată se făcu o tăcere.. după obiceiul pământului. cu firele negre ale bărbiei prinse pe piep ții cămă șii părea că doarme somnul de veci al unui mitropolit. domnule Georges. în pielea căruia mă credeam. vream să văd adică de care parte cade mai greu talgerul în cântarul neîn țelegerii mele. cruntă perspectivă m-a ștepta: călăul întâi m-ar fi jupuit de viu și m-ar fi umplut cu paie. să mori de haz numai auzind. să termine. adică 17. Pe mine dacă m-ar fi știut că-mi ridic ochii păcătoși la doamna. ca a celor la care puterea și siguran ța de sine striga în locul vocii. Georges Radule Șerban. lângă cuiul spânzurătoarei. Eu î ți făgăduiesc că numele meu se va face auzit în casa dumitale. mă închipuii în locu-i și închipuii pe Georges Radu Șerban în locu-mi. Dar glasul prindea putere încetul cu încetul pentru a se opri apoi la o tonalitate mijlocie. un biet câine nici măcar boieresc. domnule Radule cel Frumos. maestru în cadența focoasă a pledoariei acestui drac juridic simpatic.și-n aceeași zi. ce atâta mare lucru. dar voi pierde noapte de noapte ca să studiez și să învârtesc pe degete codurile și pandectele. și ascultându-l numai pe acest preopinent. Și cu începere de mâine vom fi colegi. Ascultam atent să supun unui examen critic avutul știin țific al rivalului meu. să dau de colegul meu cincantenar și să-l sfidez. A ștepta la strana lui. nu înțelesei iarăși decât lucruri răzlețe. M-am înscris într-adevăr în barou și pe urmă am dat raită prin sălile tribunalului și-ale cur ților. dar exact în aceeași zi. Și începu foarte încet. Mi-am găsit în sfârșit adversarul în fața înaltei Curți. cu capul pe piept. 18 noiembrie. nici măcar înțelegând pe jumătate. ha. din cuvântarea căruia. să mă contemplu de-acolo și mai bine. o for ță a barei. așadar.. 17 e azi. asta era tare nostim: ei bine. din câte ie șeau din bărbu ța mefistofelică a rivalului temut. fără legătură. Și voi lua procese țărănești contra expropriaților dumitale. voi merge la baroul de Ilfov și mă voi înscrie. Ha. cum se mai numea celălalt strămoș al dumitale. înfundat în jil ț. pe care. Cu cât Georges Radu Șerban avea să fie mai puțin ermetic decât celălalt. ca a câinelui din curtea boierească. unde ți-e hlamida de domn? Strămoșii tăi tăiau și spânzurau pe oricine ar fi vrut. constatam cu groază că biata mea aten ție alunecă teribil pe de lături: acele ei subțiri nu se prindeau deloc în angrenajul solid al ra ționamentelor dezvoltate. îl aneantizasem. cu atât acul balanței va indica mai bine sărăcia bagajului său juridic. Și forțându-mi literalmente luarea-aminte... Cu ochii închiși. contra acestor bătu ți de nenoroc și de capriciul timpului. umflat de învă țătură. la fel ca și pe vremea când eram student. pe urmă ar fi tras de sfoară de sus în jos.. ca o panglică roșie. un alt criteriu de apreciere mi-era cu neputin ță de găsit. Aștepta ca preopinentul său. Pe vremea aceea eu nu eram decât un simplu câine. domnule Georges Radu și cum mai te cheamă.. ca să mă ridice cât mai sus. dar acum suntem colegi. spre rușinea mea de june avocat. ca să-mi contemplu singur imaginea din viață. cu limba căzută printre din ți. îl executam. iar urmașul de domnitori î și lăsa capul brâncovenesc să cadă și mai adânc sub securea argumentației. Ei. Georges Radu Șerban se ridică mai târziu dinaintea magistraților muți și solemni. domnule Georges Radu Șerban. nu o prevăzusem: nu-mi dădusem seama că vorbitorul era tocmai la încheiere. la doamna țării. să știu că plesnesc ca broasca din fabulă. ba nu.

audiind și alți avocați. Pricina se sfârșise ceva mai înainte de sorocul vie ții celor doi adversari îmbătrâni ți . cu cât cuvântarea lui se desfășura mai în adâncime. Și aflai că într-adevăr Tudor Buzescu locuise în preajma liceului unde-mi trecusem examenele și că era un bărbat superb. că nu o femeie fusese pricina acestui duel. care se petrecuse acum șase ani. deși adânci. și din umilin țele la care mă supuneau până și justițiabilii: un cetățean rotofei. avea o cauză mai adâncă. copilul care-și simte totuși viața cumplit de legată de mâna pedepsitoare. încurca ți pe vremuri și într-un greu și lung proces. mă țineam după dânsul sărmănu ț și înfrânt. un renumit sportiv și o inteligență suplă și fină. bogătaș. de unde plănuiam să întreprind marșul triumfal înapoi spre înaltele secțiuni ale Curții și spre strada funebră a lui Georges Radu Șerban. cel dintâi la care mă adresai chiar eu. Mă năpusteam noaptea cu furie asupra volumelor grele pe care le cumpăram cu pre țul a mari sacrificii de la anticarii de lângă chei. și mo șteniseră împreună disprețul și surda dușmănie reciprocă de la părin ții respectivi. îl urmării tot astfel și în zilele celelalte. incomparabil mai mărun ți. seme ț și totu și cu trăsături atât de regulate. De bună seamă că prima mea grijă fu atunci să aflu dacă Tudor Buzescu nu locuise cumva într-o anume parte a orașului. atâtea ape perfide ale jurisprudențelor invocate se înăl țau teribile de-a latul drumului ce aveam să urmez până la casa sumbră. și ochii mi se închideau de neputință dinaintea vastită ții documentare a tomurilor celor vechi. și dacă duelul n-avusese cumva loc din cauza vreunei femei.mișcai îngrijat în fața imensului drum pe care aveam să-l parcurg până a ajunge la Georges Radu Șerban. Pe urmă aflai din șoapta publică o noutate (pentru mine) care mă făcu să holbez cei mai uimi ți ochi care s-au holbat vreodată: temutul avocat ucisese în duel acum trei ani pe un alt purtător de nume istoric: Tudor Buzescu. ci o simplă neînțelegere de club. atâtea piscuri latine ști. Mă ridicai amețit când el termină și-l urmării prin toate culoarele. simplu spectator întâmplător al acelor împrejurări trecute. cu mari capitaluri în întreprinderi. ca după un părinte aspru. Iar nemernicia mea îmi reieșea și mai evidentă din nepriceperea pe care mi-o constatam pe zi ce trece. crescută cu timpul și care izbucnise la un moment dat într-un violent conflict. Atâția bolovani din vechi cutremure. urmată de violentă ciocnire. că femeile se prăpădeau după chipul lui voluntar. și membru în multe consilii de administrație. nici înainte. o cauză care scăpase tuturor. Erau și adversari politici. nu-mi putuse scăpa. cu atât mă sim țeam mai uluit. refuză să mă ia apărător gratuit la cea mai îndepărtată de centru judecătorie de ocol. Aflai însă mai departe că cei doi combatanți nu fuseseră niciodată prieteni. totuși. Pentru că eram într-adevăr clădit pe scheletul vârtos al unei neînfrânte voințe și ambiții. dar dinții lăcomiei mele intelectuale se înfigeau ca în săpun în talmudismul autorilor moderni. Prin toate sălile de audiență și prin toate coridoarele se rostea numele lui Georges Radu Șerban ca al unui avocat mare. nici după însurătoarea lui Georges. mai zdrobit. unde văzusem cândva o impunătoare înmormântare. cum înainta încurajat de secretar și clien ți. Am zâmbit atunci în sine-mi cu adânc înțeles și am urmat și mai departe investiga țiile: nu mai încăpea nici o îndoială că neînțelegerea de club. mai îngrozit. dar care mie. atâtea stânci ale doctrinei.

un frate al lui mai mare. în afară de cei închi și în sumbra casă. cu atât mai mult cu cât repetatele înstrăinări le săvâr șea fără veste și parcă în dușmănie. și un stra șnic mânuitor al armelor. însă tocmai lipsa asta. în chip de mândră dezaprobare (gurile rele șopteau: pentru a da impresie că nu găsise mai nimic în casa mortului). A șa se duse și pământul câștigat de la Șerbănești. ca toate haimanalele de taverne. oricât de pu țin. Așa că Buzescu. pentru a vedea. lovit cumplit de această pedeapsă. pe care n-o a ștepta chiar atât de radicală și de cruntă: mulți însă șopteau că bezmeticul a șteptase la poarta sanatoriului vestea morții ca pe o sfântă salvare și că pătrunsese în casa frate-său mult mai repede ca oamenii legii. depozitele și toată averea mobiliară o luă Tudor. în ajunul duelului. nu cumva se găse ște într-însul vreo dispoziție subtilă. nici un semn. pe care trebui chiar să-l citesc. Servitorii declaraseră chiar că-l văzuseră în mai multe rânduri revenind sub chip de frate îndurerat pentru a face inspec ția birourilor și a casei de bani. cum face de o duce acum. întru ironia soartei. faptul că Georges Radu Șerban era. dacă ar fi fost întrebat amical și discret. și nimeni alt. tot pietatea filială îl îndemna la astfel de răutate). dar institu țiile legatare renunțară la investigații când se putu vedea ce mană imensă le revine din bănci și ac țiuni nominale. însă risipitorul. însă revelatoare. căci el fusese dat din ajun de luptă sub formă autentică la tribunal. absolut nimeni. Georges ar fi vrut să-l răscumpere din pietate filială. a ceea ce mă a șteptam eu. ci întreaga risipă el nu i-o putu ierta fratelui său. Averea lui se împăr ți la cei doi moștenitori: casele din București. o câștigase tatăl lui Tudor. se alesese și el cu ceva de pe urma morții fratelui său. în preajma ruletei din Monte-Carlo. Preda. cât de slab. pe cât înțelesei. Neamul Buzeștilor se exproprie astfel de pe pământul strămo șesc. fără zbatere și revoltă . căci locul acela fusese mult drag părintelui său. dar tot ce căzu sub mâna lui de prin cutii și de pe etajere umplu la moment buzunarele-i și servieta încăpătoare.cum se întâmplă cu nemernicii de boieri ce-și păstrară și munciră avutul până după război . ori dinaintea sticlelor cu vin centenar. pe lângă avocatul de frunte. Atât de multe lucruri aflai ducând cercetările până la extrema limită. îl petrecu unui îmbogă țit acaparator. Cât despre rest. nu participase. supraviețuitor cu pronumele. cu toate că eu nu știam să mă bat cu altceva decât cu pumnii și cu țitul. pe nimic. .și lase întreaga avere pentru binefaceri și nici o centimă fratelui mână-spartă. care le tocă apoi repede în ultimii opt ani antebelici în petreceri monstre prin străinătate. floare la ureche.în luptă. Dar nimic. Testamentului desigur nu mai putu să-i facă nimic. care fac să se umple de un luciu aparte ochii curtezanelor cu păr ro șu sau blond. mulți credeau că de bună seamă n-ar fi știut să răspundă. suspectă.în curgerea lină a unui vis de fericire. iar imensele mo șii oltenești. în orice caz. la a cărui înmormântare. De aceea. adică până la testamentul lui Tudor Buzescu. Nu desigur din acest motiv Tudor începu să deteste pe cel care-și bătea joc de un nume și de o mo ștenire sfântă. nici un indiciu. nu bănuia. cu toate că. din răutate (probabil. destul de convenabil. Tudor avu grijă să. mă convinse în cele din urmă și mai temeinic că numai eu singur dețineam adevărul întreg. căreia îi găsii o mie și una de explicații. care muri apoi îndată după aceea. dacă nu atât de bine.

Faptul că n-am dat până acum crezare gândului care, întărit de atâtea grave aparen țe și tentat de puterea magică a acestei perspective, mergea până la presupunerea unei ignorante totale din partea domnului Georges Radu Șerban asupra drumurilor străbătute de so ția sa prin preajma casei lui Tudor Buzescu în preziua duelului, n-a fost deloc de natură să mă descurajeze, ca într-o bună zi să-mi strâng cu putere dinții și să mă prezint temutului avocat. Toate evenimentele acelea avuseseră loc demult. Tudor Buzescu nu mai era acum cel mult decât o fantomă ( și asta, spun drept, cu toată predilecția mea pentru mister și încurcături nu mă întrista deloc, ba dimpotrivă), iar ceea ce mă atrăgea acum spre casa cu funebră înfățișare era frăgezimea unei zâne albe, închise ermetic într-un decor de doliu. Mai tragic mister decât al acestei grele încarcerări benevole - doamna putea doar ie și ori de câte ori dorea - nici că putea fi altul, pentru că, iară și din investiga țiile mele prin anticamerele diverselor petreceri boierești și din cronicile mondene cu ani în urmă ale gazetelor bucure ștene în limba franceză, stabilii ușor că soții Radu Șerban erau foarte retra și și doamna (al cărei pronume tocmai îl aflasem) Alba nu se împărtășește câtuși de puțin din bucuriile zgomotoase ale vie ții, la care strălucirea sa i-ar fi dat un atât de larg drept. Iubea ea până într-atâta pe so țul ei? Dar atunci ce-au însemnat toate acele împrejurări ale trecutului, care doar mie, martor involuntar, îmi glăsuiseră atât de elocvent, așa cum îmi glăsuise apoi nopți de-a rândul acest chip dulce și mândru, chemându-mă cu glas ispititor de sirenă, pentru a mă izgoni apoi crunt și neîndurător când ochii mi se ridicau plini de nădejdi spre minunata-i făptură regească. Sub umilința acestei a doua înfă ți șări a închipuirii mele și, de bună seamă, ațâțat de ea, am pătruns în sfârșit în casa lui Georges Radu Șerban. Doamne, câte târcoale n-am mai dat atunci acestei case pentru a mă retrage apoi înfrânt, doar că mă vedeam în fa ța porții severe; degetul se apropia tremurând de butonul soneriei și apoi cădea paralizat. Numai ideea că poate am și fost ochit de cei din casă și că mă cercetează uimi ți, își bat joc de mine sau sunt îngrijorați de această nehotărâre, m-a făcut în cele din urmă să apăs, dar mai mult ideea că ea stă în dosul grelelor persiene și râde... ca atunci. I-am răspuns cu glas stins valetului, care m-a condus, pentru că era doar ora de primire, și trebuia să mă conducă. Și-n sala de a șteptare, monumentală și luminată parcă artificial prin geamurile de deasupra, stăteam într-un jil ț greu și închideam ochii din când în când, poate de grozavă mirare sau poate de grozavă fericire. Încăperea asta înaltă și destul de largă începuse să mă apese: sim țeam atmosfere peste atmosfere lăsându-se pe capu-mi și pe umeri, gata să mă teșească, dacă jilțul n-ar fi fost cu adevărat moale și elastic... Am vrut să examinez ornamentațiile în ghips și jocul desenelor zugrăvelii, dar n-am priceput nimic și m-am uitat la vecinii mei. Era unul gros și astmatic ca o focă: eu n-am văzut foca decât la cinematograf, însă nu știu ce mă face să cred că foca are un răsuflet de astmatic. Vecinul meu era îmbrăcat într-o șubă de călătorit iarna într-o căru ță, o șubă enormă, albastră și cu un enorm guler de vulpe sau de iepure. Era acum în februarie și rostul șubei ăsteia l-a ș fi în țeles afară. Dar cu toate că înăuntru caloriferul dogorea plăcut o căldură discretă și dulce, omul încoto șmănat astfel parcă nici nu visa să-și desfacă șuba: numai o deschisese în față, lăsând să se vadă un gheroc de pielea dracului, umflat și acela de parcă mai purta și alte boarfe pe dedesubt. în picioare avea botfori cu șireturi, înal ți până sub genunchi, ca ofițerii: fuseseră cândva ro șii, dar acum erau înnegri ți și numai pe alocurea mai

scăpau vreo pată din vechea culoare. Mai pe urmă am aflat că îl chema boier Gile, numele de familie i l-am uitat, că era de undeva de pe lângă Olt, făcea poezii în stil popular și într-adevăr purta pe dedesubtul gherocului de piele de drac încă un rând de haine, de și părea voinic și ro șu în obraz. Când l-am cunoscut, mi-a mărturisit că la vârsta lui un om nu poate să- și pricinuiască moartea decât numai prin frig; oricât de șubrede i-ar fi arterele și celelalte organe, e suficient să se păzească de răceală, ca să nu atingă pe urma ei năruirea generală. De aceea umbla a șa de încoto șmănat și iarna și vara și, cu toate că la analiză s-a dovedit că rinichii lui sunt putrezi, el nu se temea câtu și de pu țin; atâta timp cât îi ținea la căldură, n-avea habar. Dar astea le-am aflat mai târziu de la el, acum însă îl cântăream cu coada ochiului și nu puteam să mă dumeresc. Dar prin nimic nu mi se da pe fa ță nedumerirea, spre deosebire de celălalt client care aștepta, în rândul de fotolii de dincolo de boier Gile. Acela era bine îmbrăcat și părea nervos; își răsucea mustața neagră; așa cum și-ar întoarce ceasul un om foarte grăbit, apoi cădea în gânduri adânci, din care răsărea deodată, aruncând priviri de uimire spre bundra enormă a lui boier Gile. îl privea cu ochii atât de mari și plini de indignare, că l-am crezut la început a fi chiar adversarul de proces al boiernașului oltean; vroiseră amândoi să angajeze pe Georges Radu Șerban și nimeriseră în același moment în camera de așteptare - rămânea numai de văzut pe care dintre ei îl va alege avocatul. Astfel mi se păru mie - și împrejurarea asta, care mai la urmă văzui că nu-i decât o simplă închipuire, îmi mai dădu viață și mai puse puțin interes în sufletul meu; altfel parcă mă simțeam lovit de catalepsie și numai din când în când închideam ochii de mare mirare. Cei doi mă și văzuseră cum clipesc de des, dar poate își închipuiseră că e un simplu tic, ca și al domnului care se trăgea furios de mustață și-o răsucea, cu o repeziciune uimitoare, după ce privea indignat la bundra lui boier Gile. Clientul care era înăuntru a ieșit și după el a mai ieșit un băiat tinerel, foarte elegant, de bună seamă secretarul. El a făcut semn lui boier Gile să intre, spre vădita u șurare a domnului celălalt, care atunci am văzut că nu-i poate fi rival de proces. Tinerelul și-a oprit ochii pe mine întrebător și insistent. M-am roșit deodată și am început să mă încovrighez deasupra pântecelui; dar nu m-a întrebat nimic, nici acum, nici când a venit să ia pe domnul nervos. Când am rămas singur și mi-am dat seama că nu mai e nici o putin ță de a evita rândul meu, o presimțire teribilă m-a copleșit deodată: dacă ea va ie și tocmai acum de după una din u șile acestea? Simțeam cum mă înec de-a binelea numai la acest gând și ajungeam să doresc chiar ca domnul dinăuntru să termine mai repede, numai presimțirea mea grozavă să nu se realizeze, înainte de a da ochii cu teribilul, în momentele acestea, pentru mine, domnul Georges Radu Serban. Iar presimțirea se realiză aproape exact cum mă gândisem eu, adică exact când secretarul sub țirel mă întrebă în sfârșit mirat, examinându-mă cu o stăruin ță supărătoare: – Dumneavoastră?... Atunci ea apăru, dar nu pe vreuna din ușile care dau înăuntru, ci pe u șa cea mare, pentru că venea de afară. Era îmbrăcată de oraș și valetul îi deschisese. La mine poate nu s-ar fi uitat, dacă nu m-a ș fi ridicat tocmai atunci în picioare, încurcat și de apariția ei și de întrebarea care mi se pusese. Doar

ochii s-au oprit pe mine în treacăt și am văzut în lumina lor că m-a cunoscut. A avut numai o mi șcare de dispreț a feței, pe care a alungat-o atât de repede, că multă vreme m-am întrebat dacă a făcut întradevăr această schimă ori a păstrat tot timpul amețitoarei treceri o indiferen ță completă și mai umilitoare. I-a răspuns plecăciunii secretarului: - "Bonjour, Radu!" cu un accent pronun țat pe u, făcându-mă să mă întreb dacă n-o fi cumva chiar de origine străină. Dar toate gândurile acestea s-au perindat grabnic prin mintea mea, pentru că trecerea ei n-a fost decât o licărire de fulger. Și iată-mă dinaintea lui Georges Radu Șerban: urechea stângă îmi tiuia "Bonjour, Radul"... Bonjour, Radoul" La Ra-dou nu m-am uitat o singură clipă, de teama vreunui zâmbet ¦ de dispre ț sau de compătimire pe buzele lui subțiri, care ciripeau un grai atât de pițigăiat. Ceea ce mă uimea cu desăvârșire era numai dârzenia cu care puteam vorbi, de și îmi simțeam până și încheieturile muiate de emoție, și apoi seriozitatea și gravitatea cu care mă asculta Georges Radu (sau poate tot Radii?) Șerban. Era de neînchipuit pentru mine că nu mă întrerupsese încă, cu toate că îi ceream un lucru atât de absurd: să mă primească secretar, deși vedeam bine că are un secretar. (E drept, eu nu pretindeam nici o remunerație, oricât de greu ar fi fost lucrul ce-mi asumam, și această dezinteresare bănească am ținut s-o subliniez în două rânduri; dar poate că Radu îl ajuta în acelea și condi ții, cum era obiceiul la marii avocați.) Totuși, vorbeam înainte, hotărât să spun până la urmă ceea ce pregătisem: era un fel de examen de altminteri de pledoarie, pe care trebuia să-l trec dinaintea lui, această cuvântare a mea. Deși el mă asculta fără ca vreo fibră să tresară pe obrazul lui feminin, de și înțelegeam perfect că mă ascultă într-adevăr, cu toate că ochii lui priveau necontenit aceea și floricică albastră-marină de pe covorul albastru-cer, totuși pricepeam de minune că răspunsul îi va fi negativ. Numai când am atins punctul unității de atitudine din activitatea lui profesională, pe care îi mărturisii că am urmărit-o pas cu pas, el a făcut o mișcare abia perceptibilă și a ridicat ochii mira ți la mine. Se mira că am fost singurul care am observat acest lucru? Că l-am admirat pentru asta tocmai eu, care nu fac parte din clasa lui, cum m-am grăbit să-l asigur? Că mai poate fi cineva afară de dânsul care apreciază astăzi o linie dreaptă și încă doar pentru ea însă și? Sau - dracu' știe - să-mi permit ca un inconștient de târgoveț bădăran ce sunt să-i pun o notă bună? Dar nu și-a dezvăluit deloc gândul pe care acest moment al cuvântării mele i l-a de șteptat și, parcă regretând și el, ca și, de bună seamă, preafrumoasa-i so ție, că a putut lăsa măcar numai momentan să i se întrevadă un simplu clin al ascunzișurilor lăuntrice, a coborât din nou ochii la aceea și floare albastră și m-a lăsat netulburat să termin. Când ultimul cuvânt al meu a zburat în aer, volatilizând orice posibilitate de legătură cu acest om, cu această casă, cu această femeie, d. Georges Radu Șerban mai păstră un timp profundă tăcere. Pe urmă îmi întinse mâna (ceea ce nu se întâmplase la venirea mea) și-mi spuse: – Bine, domnule, am să mă gândesc la propunerea dumitale... Treci într-una din zilele acestea ca să- ți dau răspunsul meu! Și-mi strânse degetele cu o singură apăsare a degetelor lui lungi, osoase. De bună seamă că dacă mi s-ar fi vorbit astfel

v-am. într-o măsură cum nu cred să i se fi întâmplat nici celui ce i-a fost dat să audă glasul etern pe Muntele Sinai: – Am reflectat. . Să vedem.. un moment. când automobilul casei a trebuit să stopeze brusc și întâmplător în fața lui? La patru zile m-am prezentat iarăși în sala de așteptare și m-am bucurat crâncen când am văzut-o atât de încărcată de împricinați. dar Radu. când u șa se deschise și secretarul cu glas pițigăiat apăru însoțind ca de obicei pe clientul care terminase.... M-am înfundat deci fericit în fundul larg al fotoliului. numai pentru a prinde iar clipa divină când doamna Georges Radu Șerban se întoarce din plimbarea-i matinală (care "la boga ții ă știa" are loc cam la aceeași oră) și traversează sala cu mersul ei regal. dar numai un moment.. și de asemenea de privirile insolente "ale acestui tânăr". când dete cu ochii de mine. mai ales pentru graba acestei execu ții cu adevărat sumare... Domnul care venea la rând se ridică. de a le ceda chiar rândul. domnule. Asupra salariului dumitale voi putea să mă hotărăsc după primele săptămâni de serviciu. și numai acel cuvânt familiar între oamenii de drept. ca un boier vechi și bogat. acum fără nici o sfială. domnul Georges Radu Șerban m-a întâmpinat cu aceste vorbe. De altminteri.. de a examina mai bine îmbrăcămintea și ticurile clienților tovarăși de așteptare. Apoi adresându-mi-se mie mă încunoștiință că "maestrul" dore ște să-mi vorbească. că nu. tocmai că. data viitoare. persoanele care adăstau acuma prezentau ținute decente și chiar elegante. Am ro șit cu desăvârșire și cele mai negre gânduri mi-au țâșnit în minte.într-un birou public. "maestrul" în loc de "domnul avocat". de a mai pătrunde în hall-ul elegant și sever.. aș fi înțeles că trebuie să-mi iau orice nădejde. – Dar.. va lăsa totuși să scape ochii ei? Dar acum ve ști triste începură să-mi curgă din viitorul acesta smălțat de fermecătoare culori ale apropiatei mele vizite în sala de a șteptare a d-lui avocat Radu Șerban: dacă doamna se va fi interesat de "clientul acela mai tânăr dintre cei din urmă trei clienți". cu o puternică bucurie: oricum. care au căzut odinioară de omagială stupoare de sub brațul unui ofițer descins la picioarele ei. Și.. strivit repede în gând.. mi-a mai picurat parcă o boare de nădejde în haosul din capu-mi. Fără îndoială că i-am răspuns cu vocea plină a hamalului voinic (care la moment s-a și trezit în mine) când propunătorul îl întrebă dacă e în stare să ducă o povară ceva mai nepotrivită pentru obi șnuitele puteri omene ști. odată.. Domnul Georges Radu Șerban găsi inutil să răspundă la această bâiguială... Dar de-aici plecam cu o mare. căpătasem favoarea de a mai suna o dată la poarta cu negre săge ți. îl opri: – Pardon. la propunerea d-tale și răspunsul meu este afirmativ. ce cuvânt. și va fi povestit soțului ei o întâmplare cu două enorme dicționare. care tocmai pe dezinteresarea mea bănească n-a pus pre ț când s-a hotărât să mă angajeze.. Replica lui a fost întrebarea dacă sunt dispus să-l ajut chiar de astăzi de diminea ță. aveam timp acum să aștept aci și să respir până-n fundul plămânilor această atmosferă călduță a cărei prospețime vag parfumată de esențe necunoscute nu era câtu și de puțin alterată de atâtea răsufluri. Dumnezeule. eu.. care mi-au umplut inima de fericire și-n același timp de teamă și cutremur.

– Mi-am dat eu seama că tocmai dumneata îmi trebuiești! m-a asigurat domnul Georges. ca adevărat stăpân. un coleg generic. un avocat. cu cele mai vechi hârțoage: aveam o obstina ție în stăruin țele mele care punea în îngrijorare pe toți grefierii. în care secretar al acestui boier era Radu cu accentul pe u. spre marea satisfacție a patronului meu. nici mai mult. vlăstarul domnesc era. n-am pregetat să mă ocup de lucrurile din ziua aceea. un cap de ceară albă cu din ți albi în râs încremenit. eu n-am mai putut-o întâlni și vedea. oferindu-mă să-mi iau drumul pentru un timp aproape pe jumătate cât mi s-ar fi oferit. pe baza căreia. La trei săptămâni după angajament (mă împrietenisem acum bine de tot cu dânsul). rolul meu nu putea fi decât acela de hamal în adevăratul sens al cuvântului. înalt și de-un blond lucios. și nu o dată. părea să nu-l intereseze.. încât până și maestrul a trebuit uneori să intervină și să-mi pună la un punct convenabil acest exces. nici mai pu țin. ca orice fel de frumusețe femeiască de altminteri.și am rânjit în sinea mea. cu din ții mari și bătând în gălbejiu. Era bun la suflet și inteligent.Instinctiv am înțeles că aici. Dar hamalul știa să a ștepte cu anii. care se subția și mai rău când apuca pe poarta unui dinte lipsă din stânga maxilarului de sus. Pronunța un r stropșit. cum semna el) Ipsilant. în gândul vechilului. pe toți con țopiștii de la starea civilă și pe to ți func ționarii deținători de acte sau emițători de certificate în legătură cu justi ția. ușa se deschise fără să mai fim anun ța ți și. în schimb. vorba asta venea așa: "Am băgat eu seama că boierului pursânge îi trebuie ște vechil pursânge" . după un voiaj de 36 de ore. pe care nu mă lăsam până nu le aduceam pe gustul domnului Georges Radu Șerban. Și cu o licență în drept de la Paris. de altfel. pe care. plecat la mo șie. era slab și sidefiu. Nu mă cruțam intenționat. când lucram împreună într-o după-amiază în biroul maestrului. sosit dimineața. pe mine nu mă ruina defel. Pe urmă furăm prezentați: avui astfel plăcerea să cunosc încă un descendent de domn și de beizadea: Râul (Raoul. cerând termene și chiar punând concluzii potrivit instrucțiunilor sale. o lună și jumătate după angajamentul meu. dar bine țele amabile ce schimbă cu Radu mă opriră. dar îl și reprezentam la instanțele mărunte.și făcu apari ția tânărul tomnatic cu gambeta pe urechi și cu cățelușul cu păr creț peste ochi. nu numai să descopăr dovezi. frumuse țea doamnei Radu Șerban. în biroul de față. îi găseam domnului Georges Radu Șerban cele mai prăfuite dosare. atunci când mi-a fixat dintru început salariul la un cuantum nea șteptat de respectabil. trona tot mai tiranic. dar procesul fusese pierdut și Raoul rămăsese. oricât nu m-ar crede cineva. Radu era și el mlădiță boierească. Eram gata să-l întreb ce dore ște. doar cu istoricu-i nume. cutremurându-mă și mai teribil că totu și. pe care-l văzusem odată de pe stradă intrând în această casă. asculta toate cuvintele patronului cu ochii larg zgâiți și avea o plăcere deosebită să comenteze pledoariile și sentin țele judecătorești. Abia după mai multă convorbire luai cuno știn ță cu . ca un adevărat hamal. coleg cu modesta mea persoană. capul doamnei Georges Radu Șerban. Pe bună românească. Mi-amintii că auzisem o dată pe maestru pledând pentru un împricinat cu nume similar.. cu ocazia unei pledoarii prin împrejurimi. Și m-am comportat. care. din tot patrimoniul lui strămo șesc. Plecam și-n provincie. Aflai mai pe urmă de la Radu că era vorba chiar de el. laudă Domnului. cum mi se spuse chiar la prezentare. coleg de bară. Mi-am închipuit deci.

ci pe ușa laterală. degustată de toate netrebniciile suferite. care ne făcuse onoarea să apară între noi la ora 12 jumătate dimineața. pe unde apărea maestrul. avea de obiect nu numai o expropriere în favoarea obștii. dându-i prilej să nu-mi răspundă. doamna Smaralda Ruset. ca un veritabil burghez provincial ce eram. pe care. când ob ștea și-a mai cerut și drepturile ei. Astfel. cu mult mai înainte.) Procesul lui Raoul. mătu șă lui Raoul. de și dreaptă și plină de prestan ță. poziție din care mă corectai repede. cu o decenie și mai bine mai în vârstă decât dânsa. pierdut la Casa ție. cum sărăcia se apropie grozavă cu dinți și pași de lup. din mare latifundiară.fo ști embaticari.pricopsiți de familia lor și totu și trădători. Noroc că glasu-mi se auzi numai pe jumătate. Aceeași soartă a avut-o și casa din Bucure ști. de dragul și pentru sonoritatea numelui matern: Alba Russet Ypsilant) o moștenise de la tatăl său: convinsă de geniul speculativ al mamei.surpriză că distinsul oaspe din ziua aceea. După care î și luă rămas-bun de la noi și. Radu m-a ajutat binevoitor să ies din toate nedumeririle. trăgându-și câinele (a cărui mutră mi-aduse aminte de-a unui lăutar bătrân și a unui mare politician actual) de lănțușu-i galben. născută însă și Ipsilant. ca și restul comoștenitorilor de altminteri. care nu răscumpăraseră . coleg al meu și-al lui Radu. pe atunci domnișoară Ruset (ea semna însă ca domnișoară. gafa să-l întreb. gata de gratulare pentru însănăto șire și revenirea în mijlocul nostru. . când Radu sfâr și și mă privi puțin mirat că pe un om de drept ca mine mă pot impresiona astfel de întâmplări prea obi șnuite. o vânduse și ea la rându-i. rămăsesem cu gura pu țin întredeschisă și cu stiloul înfipt în șănțulețul bărbiei. (Mi-adusei într-adevăr aminte de o doamnă cu păr alb pe care o văzusem de vreo două ori trecând prin hali cu un baston în mână. Restul e lesne de ghicit: și leul și francul francez . Mai întâi "Ies dames" erau doamna Georges Radu Șerban și mama ei. concomitent. dar mai era încurcat și de o prescrip ție fatală. ne părăsi nu pe u șa pe unde intram noi și clien ții. Și numai astfel doamna Alba convenise să accepte mâna lui Georges. gândul ei plutise în nori și mai înal ți. în temenelele unor de ținători . pe care doamna Alba. această destul de logică temere a mea. o vizitatoare a doamnei Radu Șerban. Și împinsei gafa și mai departe.căci trei sferturi din capital și-l depusese ca prevedere la o bancă din Paris -. ocupat să întrebe pe Radu Ies dames sont chez elles". El îmi răspunse însă indiferent că n-a fost în nici o călătorie și atunci eu mă gândii că o fi zăcut bolnav. Doamna Smaralda pierduse pe aceeași temă. s-a grăbit s-o prefacă în bani sunători. era asemeni secretar al patronului. poate ați fost în vreo călătorie? comisei. și puțin cam încurcat că mersese prea departe cu vorba tocmai cu unul pe care destăinuirile lui păreau să-l intereseze atât de mult. pentru că avuse impruden ța să se încreadă. o dată chiar oprindu-se să se întrețină cu unul clin clienți și părând nespus de afectată de vorbele aceluia: miam închipuit. doamna Smaralda n-a mai rămas decât stăpâna unei sfori de moșie. văr primar cu doamna Alba. – A. pentru a se vedea apoi.au căzut vertiginos. a șadar. împărtășindu-i. încercând să-i descifrez. din mare prin țesă trăită numai în străinătate (unde se înfățișa doar ca prin țesă "bizantină"). la care eu amețeam numai gândindu-mă. și.

Dar tot acest păr îi invada și fa ța. mă doborî iar sub povara documentelor de noblețe. ca amintirea unui bacșiș nebunesc. dar din exemplele ce-mi dădu nu conchisei nimic favorabil.acum îl puteam observa mai bine . fusese înțeles cu acapărătorii. dezastrul involuntar al imensei lui averi. și de cele mai multe ori izbutea să nu-și reamintească. lăsându-se dedesubtul botului țuguiat ca o barbă nețesălată de troglodit. Indirect astfel. Dobitocul era într-adevăr simpatic. O caricatură de câine: cu toată bunăvoința-mi îndârjită nu ajungeam deloc să pricep rostul atâtor aten ții și în ce constă valoarea lui: l-ar fi făcut praf în două minute oricare javră de mahala. pe acest "secretar de avocat'" care sosea din două în trei zile. rămas orfan. El mă asigură de acest lucru. Și mă uitam curios la acest vlăstar de personaje istorice. Poate o fi inteligent.) Asta mă făcea să simpatizez pe Raoul. Nuși (!?). Văr cu Alba. văzând că nu mă convinge astfel. numele lui de familie era Mănescu) pe care nimic nu mai putea să-l preocupe în afară de spețele dragi ale maestrului său. pentru a afla cât mai multe. de-un negru-castaniu. și de noblețea-i de sânge dovedită cu acte (atunci aflai eu de existen ța pedigree-lor).îl absolvise de orice fel de bănuială din partea victimelor. o rasă mai inteligentă decât a celorlalți semeni ai lui? Cerui lămuriri lui Raoul asupra acestui punct. ca pe o mânu șă uzată. Un mai mare hal de neglijen ță într-o administrație nici că se mai pomenise! (Gurile rele șopteau că tutorele lui Raoul.Mi-am impus de-acum înainte să nu mai par prea curios.tocmai bine când se isprăveau consulta țiile. aruncând-o departe de el. Mă purtai ca un veritabil gentleman cu Raoul. mă încuraja să-l descos cu multă abilitate. o nădejde încăpă țânată mă făcea să mă legăn în rozele parfumate ale gândului că din când în când ar putea veni vorba și de mine în conversația lor familiară. zvârlit la o masă de chef. între douăsprezece și jumătate și unu . încă adolescent. în schimb îi plăcea în chip deosebit să ne între țină despre câinele lui. știa s-o întoarcă de minune. puteam afla cât mai multe și de ceilal ți membri ai familiei Ypsilant. absenteistă convinsă. Când vorba venea într-acolo. Procesul lui Raoul ținuse mai îndelung. dar numele lui asemenea istoric . minoritatea lui îi fusese într-o privință de ajutor: tutorele neglijent însă nu încasase chiriile în formă vizibilă și de ținătorii uzurapaseră totuși prin lungă prescripție sau cu titlul de pro herede. pentru a merita din parte-i vreo discreție. iar acum mă învățasem să nu mai fac gafa de a mă repezi cu întrebările. ba uneori lipsea și câte o lună! Radu credea că are și el retribuție din partea maestrului. care afi șa . pentru că. dar admiram în adevăratul înțeles al cuvântului la dânsul nepăsarea cu care își amintea.Ghiculescu . pentru că vream să-i iubesc câinele cu orice preț. în cele din urmă. sentimentele ce-i arătam nu erau numai interesate. dar mai mult caraghios. dar nu aveam nici un indiciu doveditor. dacă obțineam cumva prietenia lui. care îngrijea totdeodată și de moșia doamnei Smaralda. Mă prefăceam că mă interesez mai mult de soarta lui Raoul. mai ales felul de a vorbi degajat și net al lui Radu și puțina importanță pe care o acorda evenimentelor zilnice și familiare. a cărui gambetă pe urechi și al cărui câine cu pedigree păreau să întoarcă în zâmbet și buzele lui Radu. Raoul nu putea decât să-mi fie simpatic și. ale acestui drăgu ț copil (el nu era de vi ță domnească. Raoul.cu pete mai întunecate. Nu era nici frumos: părul lui spălat și răsspălat era de-un alb-ro școvan .

Ieșeam adesea seara și întârziam noaptea de dragul lui: pentru că la dânsul primul pahar trebuia să aibă neapărat urmare.indiferență pentru moșia strămoșească pierdută din neglijen ță boierească. peste ce-l puteau arăta propriile lui documente. Era mult citit și avea un chip special al lui de a defini o operă și de a justifica astfel de ce îi place sau nu.. oricât urechile acelea largi ca ni ște frunze de curechi s-ar lăsa cam pleoștit.. cei comuni. îl descusui cu încetul. tot s-ar fi găsit ceva în felul lui de a fi care l-ar fi transfigurat pu țin. iată ce trebuie să privesc eu mai mult la dânsul. burghezul. Sau chiar dacă ar fi fost literalmente lipsit de inteligență. căci ne împrietenisem. Cu pălăria aceea pe urechi. căutând să insufle javrei anoste virtuți pe cale de documente. cu siguran ță că și în zdren țe. care i-a pricinuit. care însemna totu și ceva și el. dar care se fălea cu neamul boieresc al câinelui său. care . Dar.. era el însu și cineva. vărul doamnei Alba Georges Radu Șerban. și nu mă refer aci . cîrciumi cu fală pentru vinurile lor vechi și fripturile lor indecente și. la accentul lui impecabil când vorbea franțuzește și englezește. Am putut constata astfel că există într-adevăr o noble țe. hala lui Milică Dona din Pia ța Mare.cum se face de obicei . Raoul era ceva. ori invers.vai! . l-ar fi făcut să pară un prost mai interesant decât pro știi ceilal ți. născută Russet și după mamă Ypsilant. Da. Astfel. Dar Raoul Ypsilant îmi făcea limpede impresia că. și-mi închipui că pasiunea mea era incomparabil mai legitimă. răspicat. Totuși. Ah. pentru a te convinge că ai înainte o inteligen ță cu adevărat sclipitoare... Era suficient să te întrețină despre "Nu și" al lui și despre diversele rase canine în general. s-ar fi prezentat altfel decât un vagabond de rând. Ș-apoi se cuno ștea că e de neam bun. luciul ăsta al ochilor le era comun. Apoi nici nu mă amețeam. bine tunsă de la cre ștet în jos . Nu mă îngrozeam de nopțile pierdute. asupra unor astfel de chestiuni nu era dispus să întindă multă discuție și poate că și asta era o calitate.sau de sub ceapacul negru. Ce avea omul ăsta din frumuse țea și elegan ța doamnei Alba? Nimic. prea înfundat pe cap. Varieteuri suspecte. însemnate neajunsuri. vădit lucru. Era o meteahnă sufletească aceasta. un mod de a fi. însă era o plăcere pentru mine să stau cu Raoul Ypsilanti. Raoul avea și cunoștințe întinse de literatură. dacă n-ar fi fost stipendiat de soțul verișoarei sale (de unde putea trăi el altfel?) și dacă. unde ritualul nocturn trebuia neapărat să sfârșească. ca orice bețiv bucureștean democrat. noi singuri la o masă. n-aș fi putut răspunde. după mine. în afară de pedigree-ul. Era curios că prefera localurile de mâna a doua și chiar ordinare. De aceea mă pasionam de Raoul după cum el se pasiona de câinele lui. cu nările largi și cu ochii foarte lucio și pe-o figură ternă. lui Raoul îi plăceau femeile cu păr lung. O jale mare mă cuprinse pentru urmașul de voievod. Era ceva în el care o spunea limpede. personal. incapabil de a munci.nu părea să se aprindă până la acest grad decât când era vorba de animalele lui favorite. lasă că nu beam cine știe ce.. pornind din țeasta roșcovană. Că asta provenea din trecerea sângelui printr-un șir de genera ții succesiv bine trăite ori că era cu adevărat un har divin la mijloc. ar fi decăzut cu desăvârșire. pentru că aveam constitu ție destul de robustă ca să nici nu le simt. și cu ceapacul lui atunci mototolit.la accentul lui aproape stricat românesc. și încă lungă. de a te arăta deosebit de al celorlalți. Pe lângă vinul vechi și fripturile de măruntaie indicibile.. orice s-ar zice. .

care bucuros i-ar fi adus zestre zdravănă. ce minunat de bună s-ar fi prezentat situația pentru mine: doamna Alba ar fi valorat ceva mai pu țin pentru dânsul. și toată lumea crezuse că gestul pretendentelor apăruse cam umilitor prin promptitudinea lui. Abia mai târziu văzui ce putere avea această particularitate capilară a femeilor asupra celui ce-mi făcea nespusa onoare de a mă asigura acum. grozav de bine dispus. se consumase mai mult în mângâierea lungului păr. iar mie discretă trufie și grija să răspund în aceea și limbă. sub grea cheză șie de cinste. aș putea pătrunde și-n altfel de lume decât acea pe care Raoul se obstina acum s-o frecventăm. Și doar îmi trebuia societate feminină în jurul nostru. de amici ția lui eternă. pentru că n-o satisfăcui. Și toată lumea apreciase deci refuzul de înaltă prestan ță al lui Raoul. cam întrecut cu băutura. însă numai atunci când răspunsurile nu puteau consta în mai mult de un cuvânt.Doamne. adormise.nu asculta nimic. reprezenta încă o bună valută. spre ea. Raoul. pe chei. Evident că încăpățânarea ei de a nu mai tăcea mă agasa. care. cu atât mai mult cu cât n-a ș fi vrut să indispun pe Raoul cu nimic. precum înțelesei. Pusei capriciul lui în legătură cu sentimentele ce un veritabil nobil ca dânsul trebuia să le aibă pentru trecut. în schimbul numelui său. mai ales n-aș fi dorit să i se infiltreze sugestia că într-o societate feminină eu aș putea să fiu preferat dintr-unele foarte puternice privin țe. dar. trebuise să-și tragă scaunul lângă al lui Raoul și pe care el o mângâia pe cre ștet. pentru un simplu gust. restabilindu-mi superioritatea. precum se vede. nu într-o circumstanță ordinară ca aceasta. complet transportat. La deșteptare. el dă cu pidorul la perspective mândre. să pot aduce vorba de ea. ce. Dar după prima oră de tandre țe. grație strânsei mele prezențe lângă dânsul. ea începu să aprecieze cu glas tare calită țile înfăți șării mele. Am văzut clar. în ipostaza contrară. Netotul ăsta ar fi în stare să-i facă vară-si curte.refuzase două partide. nu auzea nimic din ce spunea ea. dar mai târziu. cu superbul lui accent care inspira respect cocotelor. Cocota cea brună îi furnizase. în aparență neînsemnat. uite așa ca una din cele două tovarășe ale noastre de masă. mai bine. la situații sigure.și deodată mă întrebai îngrijorat dacă doamna Alba nu poartă cumva părul lung. se grăbea să mângâie la fiecare două minute coama neagrăcastanie a femeii de lângă dânsul. când. partenera mea mă invită desigur să nu mă las mai prejos: "Dă-i și tu din gură pe fran țuze ște. Pretendentele n-aveau păr lung.și ce ține mai bine de trecut decât părul lung la femei? . el aproba necontenit. când îmi voi sim ți sufletul o țelit. în subsolul cu miros de fleici al lui Mitică Dona. și ce luciu era atunci în ochii lui! . dar aci. Lucrurile astea se petrecuseră cam imediat după pierderea definitivă a procesului. dezastru! Bruna nemernică nu-și mai odihnea capul încurcat de bogă ția aceea neagră pe alba pernă princiară. de bună seamă. numai și numai pentru ca odată și odată. pe când. pentru orice ține de trecut . eu singur aflai adevărul adevărat. Din portefeuille îi luase trei sferturi din . în schimbul modestului ei tarif. pe cea de lângă mine și. plăceri incalculabile. Noroc însă că princiarul vlăstar care privea cu ochi larg căscați pe partenera mea . Sărutări pătimașe urmară destăinuirii pe care el mi-o făcuse pe franțuze ște. micule". aceea care. și asta ar fi însemnat pentru mine o portiță mai mult. Canalia dispăruse. prin sufletul lui. Pu țin geloasă. în noaptea următoare o căutase singur și o regăsise la locul știut. cine știe. evident. nu fără a fi trecut în razie toate buzunarele amfitrionului imprudent și chiar degetele-i înțepenite de somn. Atunci înțelesei abia și această nouă latură a caracterului lui princiar. cu totul și cu totul transportat.

sacadat și invariabil..) – Ei bine. doar a fost. – Crezi dumneata că înainte de ea n-am mai găsit și altele. aceea și silabă: "ha". și înclinările lui de stăpân care mă plătea .. . complet liber. Avea un râs rar.numai că întrevedea posibilitatea de a-i gre și . mai erau doar femei cu păr lung în Bucure ști! Prin țul se arătă de fiecare dată mulțumit. Ha. Până acum nu făcusem nici o gre șeală în serviciul pe care i-l prestam domnului Georges Radu Șerban. care de bună seamă î și schimbase. prudentă...că până și domnul Georges Radu Șerban s-a uitat în vreo două rânduri la cearcănele mele pu țin cam ciudat nu.. în schimb nu nutream pentru persoana sa nici un fel de sentiment mai adânc. dar î și purta cu el toată averea!) Nu.. și anume. aruncată afară cu mișcări largi ale toracelui. De aceea căutam să-l servesc cât mai bine și eram convins că depă șesc cu contraserviciile mele cuantumul plății lui. complet. mon cher. ci pentru părul lung al hoaței. ce dracu'.. despre care Raoul îmi șopti că fusese prețuit de curând la o sumă impunătoare de cel mai autentic bijutier al Bucure știlor. pe cel cu piatră de rubin. ha. ha. de bună seamă. Am izbutit în cele din urmă să-l conving că nemernica și-a luat tălpă și ța din Bucure ști și mi-am recâștigat liniștea deplină a nopților. afară. care m-a îngenuncheat cam la un an după ce monstrul parizian a dat decretul de tunsoare tuturor femeilor de pe glob.. în inima căruia mi se părea că ghicesc.. necontenit acela și. Aveam pentru dânsul toată stima ce-o merita talentul și renumele lui. neîncurcat de ghimpii nici unui fel de remușcări... sau în orice caz găsisem logic că trebuie să existe. de începusem oarecum să mă ajungă pu țin oboseala . Și asta de ce crede ți? Pentru tencule țul de hârtii albastre sau pentru valoarea rubinului și a incrustației rare a inelului. dar i-am uitat numele. cu păr mult mai fin decât al acestora la care mă îmbii. (El a și numit un coafor parizian. dar că el speră să-l treacă și mai bine la Paris? (Tipul nu era așa de sărac cum crezusem la început. ha. care făcea cât o casă într-un parc ieftin.. și pentru că mă înfiora perspectiva până-n infinit a nop ților ce mai aveam de pierdut (poate că prostituata asta care-mi dădea necaz se refugiase în provincie!). am încercat să-i ofer unele mostre noi. pentru un lung șir de nopți. uite aici! a continuat. ca un argat con știincios. ca al dobitoacelor lui favorite. mă trăgea prințul Raoul nopțile după sine.. pasiunea mea.retribuția pe care colegul meu o încasase cu o săptămână înainte de la maestru.) Ei. de îngrijorarea cumplită că m-ar putea îndepărta din această casă. și din degete numai unul din inelele prețioase și în sine și ca valoare istorică. și dorul de cea dintâi nu i se mai ogoia deloc. vream ca drumul inimii mele spre acea pentru care pătrunsesem aicea să fie liber. ha. pentru a înăbu și în inima mea orice drept al său la recunoștință și prietenie... un fel de lătrat vesel. Căutările însă fură zadarnice..mă înfrico șau. nu pentru valoarea inelului. vadul comercial. Ha. (Și luându-mi mâna mi-o puse pe cârlion ții încâlci ți și moi ai lui Nu și. dar nu încântat. De aceea țineam nespus la compania lui Raoul Ypsilant. ce zici? E totuna cu al javrei ăleia de trece acum pe mijlocul drumului și în cojocul imund al căreia nu te sfătuiesc să-ți vâri degetele?. Acum Raoul mă rugă să-l însoțesc pentru a găsi pe fugara.. o aversiune surdă pentru cel care-l stipendia fără motiv.

îmi răspundea rece la salut. de parcă luna. mă surprinse amuzându-mă de teoriile calorice ale lui boier Gile. ochii ei fulgerară de mânie și mă săgetară cu veninul cel mai omorâtor. Mai așteptam acum chemarea beizadelei și condamnarea la adevărată decapitare. ba cred că nu m-am înșelat. era ceea ce nici nu mă așteptam altceva. Oare pomenea omul ăsta. Totuși îmi propusei să-i înfrunt strălucirea. dar apărându. apoi . după inofensivele împrejurări petrecute. observând în recele acesta din ochii ei lama de oțel a necazului că existen ța mea aici chiar. Dar nu descurajam.și asta fu cea mai grea lovitură . s-ar fi pus într-o bună zi în accelerată mișcare centrifugă. Sau poate pomenea de mine ca de-un argat con știincios. care mă separa de ea. parcursă într-o singură mișcare. liberată de atrac ție. de când obrazu-mi restabilit denotă din nou prospețime și sănătate și începu a respira iară și înver șunarea aprigă la muncă.nu mai trecu multă vreme prin sala de a șteptare. o plictise ște pur și simplu. cât de puțin despre modesta. Dar domnul Georges Radu Șerban. chiar expropriat. care-l mulțumeau. De aceea doamna Alba nu-mi mai apăru așa de înaltă. foarte puțin plină. n-aș fi putut spune pentru nimic în lume dacă părul ei e tuns și nici ce culoare are. era un pas larg de apropiere pentru mine.în vremea asta. în sfârșit. am găsit în . un loc în sufletul princiar și rebel. asta nu. dimpotrivă. căci pe măsura acestei distan țări de stupefiante cifre astronomice. de bună seamă. jumătate din atitudinea la care mă obișnuisem s-o văd. crește. mat în lumina sălii de a șteptare: o. orice sar spune. Pentru că boier Gile. și tot mai încrezător în for țele mele. venind din oraș. era o femeie potrivită. și vedeam că distan ța de aici la lună. Totu și. atunci văzui și eu puțină lumină în ochii încă nedefiniți pentru mine: era o scânteiere lăuntrică ce mă viza direct și o citii de minune. se arăta parcă tot mai prietenos cu mine. la masa de la prânz. despre bietele mele însușiri. Inima-mi de argat îmi sfârâia atunci ca pusă pe jăratic. era ceva omenesc în atitudinea ei pentru mine. apropierea ei mă orbea. și-atât: "A. într-o noapte de deznădejde fără sfâr șit. concret. era o fericire nea șteptată. prietenul ăsta care mă întrecea cu doisprezece ani va netezi pentru mine.ți. sau seara. ca înainte tot timpul. de și o fixam cu ochi arzători (orice ar fi fost să se întâmple!). revăzui pe doamna Alba de mai multe ori. dându-mi sarcini din ce în ce mai grele. a ș putea zice înăltu ță. ceea ce mă făcea să-mi înăbu ș cu greu în gât chiotul de triumf. un înger răuvoitor apărându-ți dintr-o dată. nu semăna. mă simțeam neînsemnat și umil. domnul ăsta mare și grav. după oboselile zilei. în familia lui. umila mea persoană. și era nespus de frumoasă. când se revedea cu ai săi. numai a boier. De bună seamă că nu: eram un argat conștiincios. mult mă costă această descoperire! Mai întâi. ca pe vremea Brâncovenilor: socoteala și teribilul concediu definitiv. mă încuraja. mai ales că disprețul ei vădit. îndărăt. umană și fină. și atât. ți-ai găsit teapa care-ți convine". amiciția lui Raoul pentru mine. cu cojoaca lui acum în mijlocul verei și cu buhăitul lui cap enorm. creștea. o brună cu ten alb. doamna Alba. căutătura de batjocură și glas mut care-mi spunea: "Evident. al cărui Ford dărăpănat de bună seamă că aștepta afară pe unde trecuse dânsa. simțeam cum crește impetuoasă. Dar. O bravai deci privindu-i părul și descoperii că era brună. ceea ce mă îngrijora. într-o zi.

sfârșit un bun secretar". Atât și nimic mai mult. Nici o comparație între activitatea mea și a lui Radu, și mai ales nici una între munca mea zilnică și a lui Raoul. Era ceva firesc ca eu să muncesc înzecit decât oricare dintre dânșii, căci aceasta era menirea mea de om venit din păturile mai joase ale societății, unde pâinea se câștigă în mod firesc cu sudoarea frun ții. Și nici Raoul, de bună seamă că nu pomenea nimic niciodată. Ce însemnătate mai aveam eu pentru el când se găsea în fa ța veri șoarei sale? Un simplu tovarăș de chefuri nemărturisibile și atât! Ți-e și ru șine să aduci vorba de astfel de tovarăși. Și sufletul mi se strânse de durere ca un câine biciuit, când în țelesei că oricât s-ar strânge prietenia noastră, eu nu voi ocupa în gândul lui Raoul alt loc decât într-o sferă exterioară, care nu va coincide niciodată cu sfera cealaltă, adânc intimă, pe care oamenii ace știa de demult, veni ți din fundurile trecutului strălucit, și-au rezervat-o discret numai pentru ei, pentru cei dintr-o tagmă cu dânșii, în fața irumpției potolitoare la suprafață a nemernicimei obscure din adânc. Atunci aș fi vrut, sub tortura acestor gânduri, să îndeplinesc ceva grozav, să săvâr șesc ceva neobișnuit de greu, un lucru dinaintea căruia și priceperea și talentul dlui Georges Radu Șerban să rămână în stupoare! Atunci, fără doar și poate, el va trebui să vorbească, să rostească de mai multe ori cu invidie și ură numele meu, și să fie anume ceva, în legătură cu ea, cu interesul ei, cu mul țumirea ei sufletească, drace, cu soarta ei, sau cine știe cum, astfel ca el să fie obligat să pomenească de faptele mele în fața ei. Atunci domnul Georges Radu Șerban, vlăstar de voievozi, va fi înfrânt, va zăcea la pământ, răpus de mine, nemernicul, vagabondul, hamalul din portul Brăila, argatul plătit de el. Dar ce? Dar ce? Dar ce? Evident, doar prin merite cu adevărat uimitoare poate pătrunde un om ca mine în lumea aceasta închisă în sine, pe care nici loviturile timpului, nici ruina în plină creștere n-o zguduie din exclusivismul ei. Dar care putea fi meritul acela astăzi, în epoca asta anostă? O lovitură financiară, cum reu șesc to ți îmbogă ți ții, cum auzi la toate colțurile, pe toți nespălații, toată pleava asta omenească, scormonită de război, a șa cum o rază de soare pune-n agitație un mușuroi umed de viermi: "Am dat lovitura! Voi da o lovitură stra șnică..." Lovitură! Ah, care lovitură trebuie dată pentru a ajunge la o țintă a șa de fericită? îmbogă țirea, haidade... dacă asta ar putea impresiona pe bogata, pe trufa șa doamnă Alba Georges Radu Șerban, descendentă din împărați bizantini și prinți cu renume istoric, ale cărei visuri mergeau cu mult deasupra soțului său! Altceva, cu mult mai strașnic, mai răsunător... dar ce? dar ce?... un proces din cele mai grele, care să răstoarne la pământ o stare întreagă de lucruri, sau care să instaureze o stare întreagă de lucruri, să instaureze timpurile vechi, puterea și mărirea doamnei Alba Georges Radu Șerban... Ceva cu totul și cu totul senzațional, aproape de imposibil... Dar ce? dar ce?... Doamne, dămi pe acest ce, și-ți voi ridica 11 de mănăstiri, în cele mai frumoase 77 de păr ți ale țării... Evrika! am strigat în cele din urmă la capătul acestor torturi, de zile și nop ți întregi, ale gândului meu. Evrika! Iată: procesul Ypsilanților, revizuirea procesului Ypsilan ților, recâ știgarea formidabilei averi, pe care a pierdut-o marele maestru, dl Georges Radu Șerban... Să vezi atunci nu pe doamna Alba, dar pe doamna Smaralda, această cocoană cu mers voievodal și cu baston, care se oprea uneori în hali, lângă vreo cunoștință, și-o descosea, pentru a-și văicări la rându-i soarta, în șoaptă, cu discre ție de

nobilă înnăscută, când nu mai era nimeni altul decât convorbitorul în larga și eleganta sală de așteptare! Cum ar mai vorbi de mine doamna Smaralda, cum m-ar prezenta ea fiicei sale, cum ar șopti intrigată: "Ai văzut, un proces pe care l-a pierdut chiar Georges...?" Și chiar mult mai mult decât atât putea spune doamna Smaralda fiicei sale: "Oare... nu cumva... această pierdere... s-a întâmplat... pentru că tu visai cu mult deasupra lui..." Fusesem prezentat de Raoul doamnei Smaralda într-o diminea ță, cum poate fi diminea ță pentru Raoul, care, cel mai devreme, se culcă noaptea la 3; așadar, am fost prezentat cam pe la amiază, când consultațiile se sfârșiseră și Raoul venise ca de obicei la slujbă, să se intereseze ce a mai fost în ziua aceea. (Am fost nedrept cu Raoul, afirmând că el nu făcea absolut nimic în birou. Dimpotrivă, privea și uneori citea conceptele pe care le făcusem în diminea ța aceea și, după ce ne consulta dacă a lipit bine timbrele, se apuca să le bată la ma șină. Astfel îl găsea uneori maestrul, pe care Raoul îl saluta atunci cu exclamații de bună întâmpinare, fără a se urni de pe scaunul lui, ca un om foarte ocupat - el scria repede la mașină, totuși fără nici o greșeală. Alteori punea întrebări în legătură cu acțiunea pe care o dactilografia, chiar de față cu maestrul: "A, a ți făcut acțiune în resciune cu afacerea asta"! Nu-i răspundea nimeni și el continua să țăcăne clapele cu repeziciune, mlădiindu- și mijlocul elegant dinaintea mașinii și răspunzându-și singur: "Foarte bine, foarte bine..." Pe urmă mai punea câte o întrebare, care, câteodată, smulgea un zâmbet fugar sub țirelului și seriosului Radu; pe obrazul maestrului nu se mișca însă nici o cută și-i spunea numai atât: "Hai, Raoul, lasă asta... e ști a șteptat dincolo... vin și eu numaidecât la masă!" Doamna Smaralda întârziase, cu toate că venise cu automobilul (maestrul avea trei ma șini și doi șoferi), și cu toate că înainta ca de obicei înaltă și țanțoșă, apăsa cu dârzenie podul palmei pe mânerul de argint al bastonului mitropolitan. Raoul îi tempera graba, dându-i printre altele de știre că maestrul nu a revenit din oraș încă, asta mai mult ca s-o oprească pentru a mă prezenta pe mine: "Un eminent avocat, mărturisi el, un viitor mare maestru al baroului!... Georges, care-l cultivă, o să aibă cu el mai târziu de furcă!" anticipă cu convingere, ca și când, spre marea mea uimire, mi-ar fi citit gândurile. Doamna Smaralda îmi acordă în urma acestor relații o aten ție care mă măguli și mă intimida până la completa fâstâcire. Dacă nobila bătrână va repeta aceste cuvinte fiicei ei? mă gândeam - "o, Doamne, o, Doamne, fă să se întâmple asta!" și izbutii să-mi recapăt stăpânirea de mine, dând întrebărilor încurajatoare și dinainte aprobative ale doamnei Smaralda răspunsuri cumpătate și de bun-sim ț. O, cât de mult simțeam că iubesc pe Raoul, cu "r"-ul lui fran țuzesc cu care pronun țase cuvintele "Georges", "târziu" și mai cu seamă "furcă": fu-âr-că... ah, delicios! Hotărât lucru, averea Ypsilanților trebuie salvată... Trebuie luptat cu toată energia, cu toată absurditatea încăpățânării, pentru ca nu numai această încântătoare și nobilă bătrână, doamna Smaralda, dar și acest prieten sublim, acest suflet mare, acest cu adevărat prin ț de neam imperial, acest divin Raoul, pe care eu îl bârfisem în gândul meu, îl acuzasem de egoism și exclusivism de clasă, să fie repus în drepturile lui, în avuția lui răpită de ple șcarii tagmei mele. Ce caută ace ști

pleșcari, acești argați șireți și lingușitori într-o bogăție împărătească, în mijlocul căreia nu poate sta bine decât o albă zeiță ca doamna Alba, destinată, născută să stăpânească, să lovească în prostime cu biciul și să întindă mâna pentru a fi sărutată de cei ce merită, de cei ce se ridică, dedicându- și inteligența și viața întru apărarea și preamărirea sfintei ei persoane. Și declamând de fericire în felul ăsta, pe când înghițeam zorit în bufetul Palatului de justi ție un bor ș național și m-aștepta fumegând alături varza cu carne, îmi închipuiam mâna domni ței Alba întinzânduse din vălurile de borangic spre buzele mele. Eu nu văzusem încă bine mâna domni ței Alba, dar a șa trebuie să fi fost cum mi-o închipuiam eu, ca orice mână de icoană bizantină. Și blestemai aceste timpuri stupide și anoste de sinistră nivelare: dacă și doamna Alba ar fi aidoma acestei neveste durdulii de restaurator, plină de nuri și de draci și frumoasă-n toată regula, cu care glumesc to ți avocații și care-mi aduce acum ardei verde pentru varza cu carne, unde ar mai fi și mai frumosul vie ții, unde treapta de mai sus, spre care trebuie neapărat să ținte ști cât trăie ști? Lugubru! O, dragă băiete, îmi spuneam tot eu, ascultă-mă pe mine: noblețea e ceva în sine, în afară de frumuse țe..., e o mare calitate, un sublim atribut al vieții, pe care-l dărâmăm ca niște imbecili, îl surpăm încetul cu încetul, de la temelie, în oceanul vulgarității, în loc să tindem spre puritatea lui... Și ce mai spuneam eu atunci, ștergându-mi vulgar, la intervale dese, dosul de pe bărbie, grăbit să nu mi se strige procesul, în care trebuia să țin locul maestrului! Și-mi închipuiam pe maestru, tihnit la masa lui regească, asigurându-și comesenii că are în sfârșit o mână dreaptă, bra ț solid care știe să țină dușmanul în loc până la venirea lui. Doamna Smaralda a adus vorba despre mine și Raoul a secondat-o; iar maestrul a acordat în sfârșit apostila lui hotărâtoare! "Este într-adevăr un stra șnic ajutor... va fi un..." Iar domnița ascultă tăcută, pe gânduri. Nu mai scutură din umerii ei decolta ți și marmoreeni, jignită că a putut scăpa în convorbirea din jurul unei astfel de mese un subiect atât de plebeu. Ascultă pe gânduri și abia reține un zâmbet: îi răsună în urechi ecoul de bubuitură înfundată a celor două dicționare... Dar zâmbetul se pierde nesimțit în majestatea gravă a trăsăturilor. E un secret al ei, care alunecă în inimă, lângă taina cealaltă, la care ea încă nu vrea să privească mai atentă: "Care e rostul venirii lui în această casă, dacă nu..." Dar nu vrea să-și răspundă și alungă întrebarea. Nu-i nimic, zeiță... nu-i nici o grabă... avem ani la dispoziție pentru asta... avem viața întreagă... Și m-am repezit pe coridoare și scări, în urletele prelungi ale aprozilor care strigau primele procese, ca un cavaler în galop, chemat de huietele bătăliei proslăvitoare... Ah, vremurile de demult... Sunt doi ani, și mai mult chiar, de când îmi ajut maestrul, și am prins de minune mare parte din meșteșugul, trebuie să spun, din arta, din marea lui artă juridică. Astfel că efuziile lirice, care-mi vin din când în când și care-mi plac atâta, mai ales în singurătatea nop ților din locuin ța mea, acum elegantă și complicată - o strașnică garsonieră după modelul celei a lui Raoul - sunt alternate de energice perioade de activitate. Nu am descris încă dosarele Ypsilan ților, dar cred că stăpânesc capitolele prescripției și ale posesiunilor, din mai toți autorii de seamă, mai bine decât cei mai buni mae ștri ai barei. Timpul trece astfel necurmat și cu el evident acumularea anilor care întăresc stăpânirea

a șa. Am impresia că voi deschide atunci propriul lui proces.. era prima oară după atâta timp de prietenie când deschideam cu el vorba despre dânsa. Nici un cuvânt despre asta lui Raoul. lipsite de orice fel de interes. cea mai profundă tăcere. Pentru că nici el nu știa mai mult decât Radii. văd . căci încă nu mi-au ie șit din cap cuvintele lui Radii: "Numai așa ea convenise să accepte mâna lui Georges. când n-avea nevoie de nici un mântuitor și când visurile ei băteau atât de sus. cu o decenie și mai bine mai în vârstă decât dânsa. Când a survenit dezastrul. ca acel care crește înfricoșător de logică și adevăr sub taina frun ții mele. Dar întrebarea se punea dacă maestrul i-ar fi plăcut tot a șa de mult pe vremea când ea se simțea în deplină mărire și putere. cu dorin ța lui de precizie și cu pasiunea juridică de a da o logică faptelor. Am deplină siguranță că sunt pe drumul cel bun. care anulează orice fel de uzucapiuni. dar care.. pentru a evita vreo manifestare de neplăcere și mai ales vreo sugestie ori chiar ordin de oprire din partea maestrului. iam pus unele întrebări lui Raoul... că el îmi mai aduce o știre.. îi voi arăta și maestrului punctul de vedere de la care vreau să pornesc.. Nu cumva la procesul ei. mai mult de opinie: astfel.. dacă i-a ș fi mărturisit cât de mult mă interesează capitolul acesta din viața patronului meu. Era puțină contrazicere în afirmările lui Raoul. Am găsit lucruri senzaționale în doctrină și unele chiar aplicate în jurispruden ță. pentru că. Raoul va fi de fa ță. când nu e în mărire și putere. In privin ța asta am descusut pu țin și pe Raoul. dimpotrivă. altfel gândul ei plutea în nouri și mai înalți". iată. De bună seamă.. dar știa prin urmare ce știa Radii. ar fi regretat din tot sufletul că nu-mi poate spune mai mult. însă cu oarecare diferen țe. clasate. ivirea lui Georges Radu Șerban a fost o mântuire.. dar ar fi fost o copilărie să mă gândesc că s-ar putea revizui un proces de însemnătatea asta prin simplă recalculare a unor termene de prescripție.și seama că e mai bine. ca visurile ei să nu bată atât de sus. dimpotrivă.. domnul Georges Radu Șerban. Raoul nici nu bănuie ște rostul întrebărilor mele.. cu obișnuita lui dezinvoltură.. Dar tăcere. pe urmă. și cu siguran ță.. făcuse mai bine legăturile . dar cu mare grijă.. înainte de a-mi parveni dosarele.. să-l lăsăm numai pe el să vorbească. care întâi mă nedumere ște. o bună parte din averea pierdută tot voi redobândi.. Radii. ba era chiar convins că Georges n-a displăcut câtu și de pu țin Albei. noută ți care cu siguran ță au scăpat dezbaterilor procesului. cum să spun. Dar iarăși era adevărat că visurile ei băteau mult mai departe: era con știentă de frumuse țea ei și nespus de ambițioasă. nici n-a trecut cine știe cât de la prima noastră discu ție asupra acestui subiect. mi-a spus tot ce știa. de bună seamă. că ei îi stă mai bine pentru dânsul. și chiar dacă n-a ș putea salva totul.. care au fost și duse la pod. Raoul nu credea. sst. dându.uzurpatorilor.. în orice caz eu o vedeam și o dădeam pe seama leneviei lui de a merge cu scurtarea până-n fundul lucrurilor. dar când voi avea din filele dosarelor confirmarea că un element atât de esen țial.și poate el mai exprima părerile și credințele familiei lui și ale societății pe care o frecventează: evident că Georges apăruse ca o mântuire în clipele acelea de derută. Dimpotrivă. tactica mea mă îndrumă să redeschid bătălia pe temeiul posesiunilor precare. printre hazurile obișnuite și cu aerul curiozită ții nestăruitoare. și ca atare putui obține o bună confirmare. Raoul însă.

. mă informează Raoul. în momentele acestea.. hă. intervalul extrem de larg de tăcere. unul pentru altul. de-a admira pe acea fa ță de care aveam doar îngăduința să ascult cum pot s-o admire numai cei de seama ei. chiar cu riscul oricărei jigniri aruncate și primite.. Clipii buimăcit de astă dată și de tăria indiscretă a cuvintelor ce pronunțasem acum și de arogan ța lor. pentru a ajunge la cei ce ne stăpânesc și pe care-i iubim mai mult decât pe noi.. e agasat de toate succesele ei în societate..că se integrează minunat în sistemul meu de gândire. ce zici? Ha. dar poate că ura asta de-acuma mă făcea să întrevăd dumnezeiescul de mai târziu. vârsta.. și fizice ște și moral. hă. pentru a-mi servi de victime trădării mele. cum nici nu era. după care rostii aceste vorbe. dar când repede mi-am dat seama că nu putea să fie. ea le obține în chipul cel mai pasiv cu putin ță. Căci mă pot mândri cu vară-mea. iubeam cu ura cea mai cumplită. și mai mult mă înfiora târziul grozav. El rosti cu .. Dar pentru că eram încă jos.în apropiere trebuie să fie delicioasă.ca să se îndrepte îndată spre ea omagiul tuturor privirilor și al șoaptelor de admirație... vârsta. pentru mine nimic insinuant în întrebarea și râsul lui. pe aceea pe care aș fi iubit-o cu sufletul cel mai dumnezeiesc. așa de făcu ți. când pe departe aduc vorba de fericirea care trebuie fatal să domnească în deplinătatea ei între doi inși așa de potriviți. ca un lătrat de semen. dar îi aprobam și-i simpatizam. ce să-i faci. Aceasta era doar soarta noastră. pe care. observai pe buzele lui Raoul un zâmbet calm și prietenos. până ce le smulgem iubirea lor. sau de castă). Când pe urmă putui vedea bine. într-adevăr. și le eram recunoscător că îmi dau prilejul în curând să-i lovesc de moarte. Și vă asigur că nu eram beat nici pe jumătate cât era Raoul. ca un brav fiu al poporului meu. Erau de-ai mei și-mi trebuiau neapărat. încercai să fiu îndrăzneț și să-l bravez cu libertatea ce-mi luai îndată.. – El e un om puțin cam curios. Am privit atunci cu ură pe Raoul și am înțeles de minune sufletul arga ților și al embaticarilor de rea-credin ță care le-au suflat pământul. și numai un lat de masă vulgară mă despăr țea de îngerul căzut din fața mea. . decât vorbele înse și. "îți pot spune că acum ei n-o duc prea bine". și hohotele lui largi și sacadate.. să ne izbim de moarte. crede-mă. Și mi se păru și mai legitim rostul tuturor acestor deosebiri (vulgul le spune de clasă. Am tresărit ca ars de această întrebare. Nu era nimic paradoxal în gândurile mele. îi iubim și-i admirăm cu înverșunare și cu ură... Dar. între mesele ocupate de cheflii întârzia ți. – E într-adevăr uluitor de frumoasă! rostii atunci. Ciocoiul de bună seamă nu-mi aproba curajul.și apare foarte rar . mi se părură că-mi dezbracă sufletul și mi-l lasă gol ca un trup impudic. atât de jos. am fost copleșit deodată de triste țe și mai apoi de vechea umilin ță. E suficient ca să apară undeva . Aveam să mă lupt cu ei. Redevenii lucid și înțelesei perfect de bine tot acest mecanism complicat al sufletului. acesta era termenul. M-am sim țit ro șind chiar. care treziseră din picotit javra pursânge dedesubtul scaunului. ba chiar cu o nuanță de libertinaj în colțul buzelor.. Raoul nu-mi răspunse. mă simțeam dus ca de-un șuvoi de încăpățânare să-mi impun aprecierile.

– Ceea ce e mai curios.. mai puțin familiară.. Hă. de și uimit. Ce aduceam eu. în momentele acelea nu suferă nici pe mama ei.. e ceva asta. o.... în vorbe.. asta era totul... nu? nu găse ști?. la o recepție. un banchet.. "mai pu țin intimă". trebuie s-o găsești în momentele ei bune. Și eu auzeam visând în adâncul meu ca un ecou prelung: "mai ales în lume". e cazul să râd în felul amicului meu Raoul: Ha...... lui Raoul și talent la vorbire...... regretându-mi cuvintele îndată ce le rostii și pe urmă regretându-le și mai vârtos după ce Raoul continuă să vorbească.la frumusețea chipului se adaugă șarmul unui spirit deosebit... însă întrecerea acea de scânteieri mă descurajă.mă împărtăși exagerând emfaza lui obișnuită. are dese momente când e horriblement embetee.. Altfel. când î și da o părere sau când dezerta asupra raselor canine ... E totdeauna nouă și deci totdeauna dincolo de orice așteptări. – O... potrivit cu clipa în care te găsești... în apropiere . insistă: – Ce zici?. hâ. Și invers la fel.. de care pălii revăzând-o fulgerător zile și luni în urmă.. sau măcar . maxilare și ochi. bucuros. din sedimentul social din care mă trăgeam: spontaneitate. desigur..e..... înțelegi... la o petrecere mai pu țin intimă.. oh. înaintea femeii acesteia. dimpotrivă (aci își plescăi buzele în căutarea expresiei celei mai potrivite pentru definirea ce vrea să facă) nu răspunde nimic...... așadar. intervenii eu iarăși grosolan... nimic decât o scânteiere de spirit și de diamante. cum râde dracul în serenada din Faust. Și risipă nepăsătoare în lucrurile materiale. această stăpânire de sine și această impetuozitate după dorință... în gesturi.. hă.. dar știi nimic. îi dădui dreptate lui Raoul... întărâtându-mi totu și ura ce-o nutream pentru ea. în țelegeam de minune și procesul pe care aveam să-l stârnesc. Atunci sunt o sărbătoare mai mult elegan ța și dispozi ția ei. e că femeia asta are o dispozi ție la comandă. așa e... înțelegeam de minune: nu suferea nici chiar pe mama ei. hâ. – Te repede din două vorbe.... hă. ca și cârciuma asta infectă. se minună înfiorat Raoul. continuă Raoul printre plescăituri și frământări de buze. continuă Raoul. Și pentru că i se păru că eu nu dau însemnătatea cuvenită acestei observa ții...și n-aș fi putut spune dacă mândria rasei îi da acest colorit zâmbetului lui sau mândria de a se simți printre cei mai autorizați să glăsuiască în numele unei femei atât de superbe: – O.mândrie . e într-adevăr o mare aristocrată. – Oh... o.. cu atât mai pu țin pe domnul Georges Radu Șerban... izbutește.... ha.. în sfâr șit. dar spontaneitatea mea... grozav de vulgară..... cu care nu prea "se avea bine de la un timp". non.. ha... și n-ai putea spune care dintre ele e cea mai ghr-ozavă. Termenii erau cât se poate de spontan găsiți și atribui acum. vreau să spun. așa e.... o. Dar.. asta însemna nobil: o măsură justă în fapte.. -.. Când vrea să fie dispusă. înțelegeam. dar are momentele ei de dispoziție. mai ales în lume. la palat sau la mesele cu Raoul.. "mai puțin familiară".

aș fi fost scutit de o iluzie. de pe fereastră însă o văd de multe ori traversând curtea în ma șină și chiar pe jos... Iluzia ce-mi făceam că mă evită mi-a spulberat-o însă acum câtva timp Radu. Numai casa cea mare rămâne în profundă obscuritate.. cum îmi place acum să spun. e ceva asta. Și ați băgat de seamă: Raoul nu se îmbată niciodată în sensul ordinar al cuvântului. când va porni înapoi. m-a ș sim ți obligat să explic că din pură curiozitate am făcut acest ocol.. fac ocolul casei să mă conving: într-adevăr. dând în curtea cu multiplele atenanse și locuințele servitorilor. Câte una din ferestrele pierdute prin arbu știi tăia ți geometric de negură se umple deodată de lumină. și când vrea să spună ceva găsește forma cea mai aleasă.. în orice caz. Mă reîntorc.priceperea de a produce iluzia unei astfel de risipe și mai ales unei astfel de nepăsări. în stilul clădirii principale. De bună seamă. a cărei pierdere acum mă costă dur. E o mu țenie de nedescris în curtea interioară: parcă n-ar fi locuită de nimeni.) De la Radu trebuie să aflu că mai e o intrare a casei. Raoul ăsta e un băiat pre țios pentru mine. laterală... care dă de-a dreptul la etaj. lui n-ar putea să-i treacă prin mintea-i aristocrată nici măcar umbra gândului că ar mai putea fi și ceva obscur. fără nici o explica ție.. care e tacâmul de pe ște și cum se taie aripa de pui. dar eu m-aș simți literalmente încurcat. dacă m-aș întâlni cu cineva de-al curții (mă cunosc ei toți oare?). de și știu că la cea mai scurtă apăsare de buton. la moment ar țâșni din căsuțele elegante.. Dar mă străduiesc să-mi închipui ce ar putea fi dacă inopinat maestrul mi-ar răsări în cale. Până la mijlocul lui noiembrie. după-amiază. nu? nu găse ști? . fără îndoială aș scoate o exclama ție admirativă la adresa casei și a cur ței. o u șă mai pu țin monumentală și mai puțin funebră decât cea pe care intrăm de obicei. Dar asta interesa mai puțin când era vorba de Alba. asemeni cu siguranță. poate avea astfel de curiozități. . pentru un complicat proces ce-l are mâine dimineață la Curtea de apel din Gala ți. el nu m-ar întreba nimic. ("La noi". hă. Mi se pare extrem de curios că n-am băgat de seamă aceasta mai demult. Maestrul tocmai a plecat cu trenul. dacă trebuie să-i spun sau nu de la mine. Dar pe-aci n-aș întâlni de bună seamă decât pe valeți și pe cei doi șoferi. ei mă știu și-ar înțelege în mod firesc. De aci. maestrul. La care. la toate gesturile și vorbele lui. tot a șa de al casei ca și ei.... eu trebuie să iau seama la el. dar cu nucleu bine definit în ascunzimi nebănuite. Sunt luni de când drumul meu nu s-a mai încrucișat cu al doamnei Alba prin sala de a șteptare. el ține să-și continue practica la maestrul Georges Radu Șerban. ea pare mai puțin funebră ca din față și imens de înaltă și grea. doamna Alba iese uneori și pe jos. cel pu țin un individ cu mișcări automate de robot. s-a reîntors pentru vacan ță. că un om. un burduf cu aur găsit în mijlocul drumului. hă. din spate. Poate cu această conștiință sigură am dat raita asta până-n dosul casei. care a putut îmboldi această curiozitate. care. A șadar. Hă. ar răspunde printr-o strâmbătură din buze fără în țeles sau n-ar răspunde nimic. într-o bună zi. în amurg de octombrie. la mesele scumpe. Scara de serviciu e prin fund. după primul an de doctorat la Paris. fără scop imediat. în orice caz. așa cum observă îngrijați parveniții.

pulpanele rochiei zbătându-se să zăgăzuiască ochilor muritori indiscreția formelor ucigătoare.. prăbușindu-mă în noapte și în neputință. pentru a mă avânta în lumina felinarului în care ele au înotat până acum. E prea mare distanța până la mine să mă recunoască. de bună seamă către vreo casă vecină. Calea se încovoaie acum mereu. înaintând și mai repede și mai decise parcă. cele două siluete negre îmi apar iară și. Dar nu le mai găsesc. Felinarul de lângă mine s-a stins apoi brusc. negri cărbuni mișcători topindu-se în străluciul vag. m-a ș lua după dânsa. de-un verzui straniu. Dau acum drum piciorului nerăbdător. ș-apoi nu cred nici să mă observe aci. cu pas lent. e o energie și o tinere țe întreagă în doamna Smaralda. Pornesc amândouă spre ieșire. care-i îmbracă strâns șoldurile și parcă se opune mișcării coapselor ce se întipărise în necurmat mulaj. în chipul cum ea înaintează. în schimb găsesc foarte aproape o altă gură de stradă. în lumina care s-a aprins acum în fa ță. Au dispărut acum: într-o curte? nu. în lumina mare pe care a împro șcat-o brusc felinarul mortuar (și care întărește negura din ungherul meu) le pot vedea bine. calea e puțin întoarsă. și-a întors privirile să se convingă poate și cu ele de liniștea asta de necrezut. Dar când am ajuns din nou la primul colț din dos. Și nu pot rezista ispitei de a-mi lăsa pasul într-acolo. într-o stradă! așa că pot porni în voie cu graba cea mai mare. Le văd cum se îndepărtează. Iată-le. cea tânără. nepăsător. și le revăd în fundul uli ței asfaltate. nevăzut și umil. superbul mijloc îmbrățișat de taiorul măiestru. vărsat de lampioanele trotuarelor. cred că una. pentru a le revedea iarăși. Le a ștept să intre adânc în negura de departe. și-au schimbat alura acum. că nu mai găsesc nici o piedecă s-o iau la rândumi bine la picior. vertiginos. . pășesc repede și discută animat.Și nu știu de ce mă bucur din tot sufletul că maestrul nu e acasă și îmi vine să dau iară și târcol. Ceva stăruitor mă îmbolde ște. E într-un tailleur închis. Au dispărut după zidul puternic al casei. de vreme ce au pornit-o pe jos. și ele merg așa de repede. și iată. ușa laterală se deschide. doamna Alba. în umbra castanului rotund în care m-am oprit. au apucat-o la dreapta pe ulița boierească. Dar pe după negrele săgeți ale gardului de fier. să ocolesc casa în întregime. și fiica sa n-o mai întrerupe. De aci le văd bine iarăși. înaintând repede. acum traversează și poate privesc încoace. încât nici eu nu-mi aud mersul. pe gânduri. E doamna Smaralda cu fiica ei. amețit ca de vis hipnotic. amândouă înalte și drepte. Dacă nu m-ar paraliza în ungherul meu acest felinar sumbru. și doamna Smaralda se sprijină în bastonul negru.. deschizându-se într-aceasta pe care am ajuns-o. ca pe lângă un șir încremenit de lăncieri medievali. care nu face nici un zgomot pe pavaj. le pierd. în chipul grozav de animat cu care vorbe ște fiicei sale. pentru că s-a stins și felinarul din față. Mă opresc în umbră și sunt gata s-o iau înapoi ca adineaori. simt nevoia aprigă de a revedea. în aria unei alte roate de lumină. o ascultă. Și traversez această zonă trădătoare din câțiva pași săltați. care împroa șcă totu și o lumină atât de puternică. de parcă înaintez cu pași de lup. Bastonul doamnei Smaralda se desprinde și re-cade în tact repede la pământ. care dau să-și arate splendoarea. pornesc s-o fac chiar. și mijlocul prelung al doamnei Alba mă tulbură și mă fascinează. Dar și-au făcut apariția două siluete în costume închise.

Eu mă găsesc la o depărtare destul de apreciabilă de dânsa și dacă aș bufni din umbra colțului și a copacului între care mă feresc de lumini ștea înconjurătoare. și-atunci îi revăd minunat fa ța. î și șu șotesc una alteia grăbit și stăruitor. și întârzii evident retragerea unei legănătoare perechi strâns înlăn țuite sub coviltirul gros al frunzișului. care înconjoară opus poziției ei grădina tăcută și pustie. în crucea frunții. Disperarea mă cuprinde că am ajuns prea târziu. locul devine suspect și periculos. prizărite printre tufișuri. Cu toate astea nu îndrăznesc să-mi părăsesc adăpostul: dacă cumva ochiul ei. pe ulița obscură. Imposibil astfel să mă recunoască. păzind cu îndârjire misterul care crunt mă muncește. în creștet. îi face un semn de renunțare desigur și el se înclină din nou elegant și revine. dar ea se întoarce. dinainte de război. Și când dau în sfâr șit de lumini șul curiozită ții mele nebune. Merge iară și câtva. sperii vietă ți mărunte. văd pe cele două femei că s-au oprit. aproape invizibilă pe fondul întunecat al frunzi șului. apoi doamna Alba părăsește pe bătrâna. Am sosit prea târziu. a șa cum scoteau copaci întregi din pământ obuzele în război. și abia atunci traversez spre gardul scund al grădinii. Și-o găsesc într-adevăr cam pe la jumătatea pântecului ce grădina îl face într-acoace. dacă doamna Smaralda n-ar fi rămas santinelă neclintită la postul ei. și după câțiva pași sunt sigur că m-am și abătut din linia vederii ei. când s-a întors. se întoarce pe loc. în cerbice și pretutindeni. din precauție nu mă uit înapoi decât mult mai departe. are ușurin ța să descifreze mai limpede decât văzul meu? Deodată doamna Smaralda începe să se miște. luminată chiorâ ș de câteva felinare searbăde. în capul grădinii deocheate. știu. Nu mai înțeleg nimic.spre a nu trezi nici măcar posibilitatea vreunei bănuieli -. să cotrobăiesc prin semiobscuritate vreo portiță dosnică. care bu șnesc cu zgomot printre rădăcini. mi se pare că un uriaș a scos din rădăcini cel mai înalt plop din grădina asta. și o ia înapoi. de o parte și de alta. domnul acum salută cu respect mare și doamna pornește cu pas maiestuos. când vremea se răce ște. Mă încurc de-a surda pe câteva cărări pierdute. și îndată fac colțul. Iar doamna Alba a ocolit puțin gardul scund și a intrat prin deschizătura largă a aleii cu pas maiestuos și ferm. întorcându-i spatele și luând-o agale . oricât de bătrân. Santinela începe astfel să străbată. îi revăd și . Și totu și stau dârz sub ploaia loviturilor și suport priveliștea cu bărbăție. Totu și. și mă izbe ște cu el cu putere. care rămâne nemi șcată. este o grădină publică. terminând grăbit curba străzii. dreaptă și neagră. seara. nețesălate. de care probabil se ferise. se apropie încet de intrarea grădinii și. așteaptă puțin. se oprește și revine. de bună seamă. Domnul o însoțește câtăva vreme. Vara e vad nocturn pentru grada ți și servitoare și dormitor pentru vagabonzi. de ce doamna Alba intră singură în grădină și ce au însemnat șoaptele lor însufle țite. poate mama încerca să oprească pe fiică de la un pas rău? Mi-a ș fi putut desigur răspunde u șor la această nedumerire. Acum. parcă trage cu urechea. înaintez cu precau țiune. acum. aproape pustie. Și este cumplită uimirea mea când. pe unde nimere ște. la un pas de ea. por țiunea îngustă a postului de pază. de bună seamă n-ar putea să mă identifice. sprijinită în bastonu-i negru. la mai bine de două ore după faptul serii.Aci aproape. Aștept ca amplitudinile acestei pendulări încete și plictisite să se lungească. ieșind din largul luminii felinarului din mijloc. desfăcând tufi șurile cu pieptul și lăsându-mă plesnit bucuros de șfichiurile mlădielor pe care le tulbură insolita-mi invazie.

celălalt. de . în care parte a imobilului? Dar nicăieri nu se aprinse nici o lumină. avea să mă scoată din toate aceste nedumeriri. autentic. de trebuința de a reveni în goană nebună pe drumul pe care venisem. Personajul rămânea pentru mine în acela și adânc mister. Glasul tare are putere de ghea ță pură. într-o ponosită grădină cu proastă faimă ca asta. niciodată!" glăsuii tare. mai neumblate și mai nesigure. chiar adânc cutată. într-o răspântie puțin umblată. la etajul de bună seamă întâi. deși-mi simțeam inima sufocată de dorin ță. Dar el trebuie să știe ce om de familie bună.. ce beizadea. în lumina cea mare de care se reapropie. Totuși aud în urechi răsunându-mi ca un cânt triumfal din afară: Misterul! Misterul! Misterul! Misterul n-a murit cu prințul Tudor Buzescu? Totu și. maximum al doilea. aceasta-i cea care mai mă ține. printre rădăcini dubioase. ori atașat de legație cu nume de istorică faimă. să văd unde izbucnesc luminile pentru cel întors. înaintând spre Alba. triumful acesta al subconștientului depărtat nu mă însuflețește și nu mă face să țâșnesc în sus de bucurie: minute întregi am senzația rigidității de cadavru. Am așteptat mai multă vreme aci. nu era chiar cea principală. Fără îndoială n-aveam să-i spun nimic lui Raoul de escapada nocturnă a doamnei Alba și a mamei sale. cu perechi ce abia se mai țin pe picioare de beția epidermei. învârtindu-mă pe trotuarul colțului dimpotrivă. un gust amar umplându-mi gura până-n rădăcina limbii. Raoul Ypsilant. să mă îmbăt pas cu pas de talia lungă a doamnei Alba și de piciorul ei lung. însă asta echivala. unde un petic pitic și întunecat de geam clipi deodată de vioaie strălucire. durerea și totu și bucuria vie ții mele. dar nu prea depărtată de Calea Victoriei. și care mă trage după el prin locuri din ce în ce mai obscure. însă respinsei dezgustat orice gânduri meschine. pe care pulpana rochiei se zbate în mersul grăbit. Deși aș fi vrut. foarte distinsă. locuie ște în block-houseul din răspântia cutare. un block-house cu șapte etaje. misterul mult dorit și visat de cavalerul rătăcitor al vieții mele de student. dar distinsă. misterul. în toate cotloanele corpului meu. asta era doar secretul meu intim. "Niciodată. pentru că așteptam eu. nu-i greu. însă simții o neplăcere adâncă. dar neîn țelegerea din mintemi.. spre candida zei ță mândră și neînduplecată a gândurilor mele. curios. afară numai de mansardă. prin portița meschină a acestei ciudate și neașteptate descoperiri. desigur. Să fie oare vreun prin ț de-al ei? Dar cu prin ții se întâlne ște o prin țesă întro grădină publică. apartamentul lui de bună seamă era destul de întins ca să constea și din altceva decât din două-trei camere la stradă. poate mi se însăilau astfel în fund de cuget linii vagi de contur. dar asta a turnat încă pu țină esen ță în focul tulburării și al neștiinței din sufletul meu.lui fața. ca sufletul meu de dorin țe! "Prințul" cu fața brăzdată de cute m-a adus dinaintea unui imobil enorm. cu nimic. o față răvășită. înainte de a se rostogoli în rutul naturii. pe care nu-l a șteaptă nici o ma șină de partea cealaltă a grădinii. pas la pas. cu șobolani și alte rozătoare? Sufletul mi-e desigur deșirat ca o cortină de-o gheară. Insă prințul meu. de sus și până jos. Apoi iată-mă iar pe străzi încovoiate și opace. ca să mă aud eu însumi și să-mi dau și mai bine seamă în ce nerușinare lâncezește acum gândul meu. să afle.? Și dacă nu știe.. la care etaj. când mă văzui într-o subită lumină. după pasul acestui prin ț.. cu nicăieri. Nici o idee precisă nu mă jigni desigur. Am ochit bine scara pe care a apucat. trecută.

. mă aruncam ca un turbat asupra cărților mele. sau. cu fa ța răvă șită de toate stricăciunile lumii. ca numele ei sfânt. a pledoariei uimitoare.. fusese o soră a lui Radu . una din partidele refuzate de el. care. care avea să refacă puterea unei familii. cu cât era mai golită de frunze. Nici nu mă a șteptam la altceva și nici n-aș fi dorit. E mică și iute ca argintul-viu. care în contact cu fruntea î ți alungă într-o clipită toate miasmele din dosul ei. o scuturare caldă de mână. probabil. dar nimic.dar feti șcana asta este nespus de drăguță. O. Săptămâni și luni trecură. nici un elan în expresia lui. în fiecare seară. i-am dat de urmă și-l stăpânesc definitiv. Se poate limpede citi doar în sufletul meu. se agita sub țirică pe scaunul fără spetează. întorcându-se de la unul la altul și râzând cu din ți șorii ei de șoricel. Doamne. dar se vedea cât colo. și distan ța îmi trebuie neapărat pentru a avea perspectivă spre doamna Alba. Martor mi-e Dumnezeu că numai indiscreția nu mă aduse încoace. A venit desigur "întâmplător" să. Maestrul mă contrazise la început.. ori de câte ori îmi mulțumea pentru servicii. nici nu întrebai pe Raoul de individul pe care-l urmărisem noaptea trecută. brațe întinse. pentru munca și zelul meu. Pe urmă am stat de vorbă. Altfel mi-ar mai rămâne vreun pic de tărie pentru lovitura de măciucă a procesului? Drept admirație. să învie mor ții din pământ! Scârbit la culme de ceea ce putuse trece prin mintea mea. nici o căldură..? Eroare. căutam eu să mă conving. iată cuvântul! Asta da! Dar indiscreția? Dorul de a ști cât mai multe lucruri ascunse. Nici prin gând. Era. necazul. spre uimirea considerabilă a lui Radu. Și-mi strunii cu vigoare și cu sănătoasă voluptate gândul la procesul cel mare. îmi surâse apoi în semn de recunoa ștere și de îndemn la mai mult. Radu mi-a făcut cuno știn ță cu una din surorile lui. nu era tot atât de dureroasă. și văzui atunci în colțul buzei lui acea răsfrângere de neplăcere pe care o mai văzusem de-atâtea ori la tribunal... combătui fățiș pe maestru în biroul nostru. că am putut contrazice cu succes pe maestru. spre grădina din ce în ce mai pustie. invidia. Și-n zilele ce urmară mă aruncai înver șunat asupra studiilor mele. Cum puteau rezista prinți de-ace știa neputincio și. pe urmă trebui să cadă de acord. răsunător.și mai întârziase plecarea la Paris. Avu loc între noi un schimb de replici calme și sigure. nici prin vis nu-mi pot trece astfel de gânduri.pe cât mă lăsase Raoul să întrevăd. din când în când totuși luai drumul spre block-house-ul greoi din răspântia neumblată. Dumnezeule! ce m-a ș fi făcut dinaintea acestei izbucniri sufletești de apropiere? Pe când mâna lui rece... pe motiv capilar. pe când pregăteam ițele unei grele bătălii juridice. atingerea acea scurtă cu vârful degetelor. Ca și până acum de altminteri. pe care aveam să-l deschid. pentru ca la momentul dat. dinaintea procesului grozav.. Nu știu dacă a fost chiar cea refuzată de Raoul .. istoviți de viață leneșă și de cele mai rafinate perversiuni. încât într-o împrejurare oarecare. gelozia. ori la Curte. aproape involuntar. în marile lui înfrângeri. după cum nu mă ducea. Devenisem atât de stăpân pe materia care mă preocupa. era strâmbătura beizadelei care-a avut de îndurat o neplăcere de la un argat.și ia fratele la cinematograf și a dat și de mine în studiul maestrului. și înverșunat de contrazicerea interioară a acestei frământări și a ideii că "misterul" există oricum. ba încă m-ar fi îngrozit cumplit: o coborâre câteva trepte spre mine.zăpadă albă. aveți dreptul să spuneți. asta ne așeza oricând la bună distanță unul de altul. Are gura . Profundă eroare.

Altfel abia dacă ne dam ziua bună în treacăt. s-a încurcat zdravăn în căngile pe care sufletul meu numai pentru ea nu le întinsese. Evident. lucruri subtile ce vreau eu să aflu aci. Și asta mă bucură grozav. doar nici însurătoarea nu m-ar înspăimânta. m-a ș arunca și eu cu tot avântul în largul de ocean al pasiunii. dacă inima mi-ar fi liberă de orice griji. nu e greu să văd. însă nu știu ce ar putea să zică părinții ei. cea mai hotărâtă: sunt mulțumit când nu descopăr nimic nou. Caut să-i arăt că-mi place. și asta pare să nu-i displacă. Eu am rămas cu vechile concepții din târgușorul în care m-am născut: n-am avut soră. dar la nevoie. . Iar seara arhivele se închid. îmi dă în sfârșit vestea senza țională: după o lungă și îndărătnică investigație prin podul Palatului de justiție a putut da de primul dosar al afacerii Ypsilant. după masa pe care am luat-o în familia ei. O spun încă. râsul Voicu ței (iscăle ște Voicoutza). este într-adevăr o rază de soare. îi place să. eram adesea invita ți la prietenii no ștri cu surori.. de admira ția fetei acesteia. dacă a ș putea. și am pentru asta cea mai bună dovadă. Ar putea fi o treaptă mai sus spre înălțimea la care tind. ba chiar s-o încânte. nu din spirit meschin de iscoadă. să nu mai fiu muncit de cele mai absurde și mai crâncene gânduri. într-o familie bună. și-atunci deasupra frunții îi ies șuvițele retezate.. Nu de iubirea ei. și pentru asta îmi trebuiesc câteva zile pline. al titirezului meu. Asta pentru că eu nu prea răspund la desele ei invitații. Adică de cel privitor la moștenirea Albei. E o armonie întreagă în micul ei corp și o mobilitate fără pereche.. pe care l-am plătit anume. Radu îmi aduce aminte de această invitație. la urma urmei. Și pe urmă să parcurg dus și întors drumul încovoiat care mă duce la block-house-ul prințului misterios. Arhivarul.și dea pălărioara pe spate. și pe urmă seara trebuie să dau raita obi șnuită în grădinu ța suspectă. Îl revizuiesc în pripă și nu mă mir că nu găsesc ce mă interesează chiar de la prima ochire: sunt lucruri grele. dar pe ele nu le puteam vedea decât în anume împrejurări sau mai degrabă după anume formalită ți. când văd pe fereastra biroului pe doamna Alba plecând. În această hărțuială fără sens și fără ieșire care are loc în sufletul meu. evident. pentru a-l citi filă cu filă. la care atât de micuța ei făptură mă îmbie. nu pentru că m-aș teme că mă angajez prea mult. E grozav de voluminos. în schimb.puțin cam mare. și a doua zi chiar. un titirez ca asta poate să turuie vrute și nevrute în fața doamnei Alba. mi-e nespus de prețios. Dar asta nu mă determină câtu și de puțin să încetez hoinăreala serală și nici. și ea e măritată. câteva duminici. dar chiar să mă ridice în slăvi.. E primul meu pas pe care-l fac. cum îi voi zice de-acum înainte. Voicu ța. "Titirezul". s-a obișnuit de dă ceva mai des pe la biroul nostru. Dar asta nu mă îngrije ște. cum se spune. mai ales. dar știu cum părinții își țineau fetele acolo. când lucrul era aranjat din vreme anume pentru asta. iar în celelalte zile sunt extrem de ocupat: până și duminică dimineața trebuie să fiu de fa ță în studiul maestrului. El poate nu numai să aducă vorba de vreo frază a mea de spirit sau de subiectul vreunei discuții la care am luat parte. Am nevoie de prietenie și. mie foarte simpatică și. E un bibelou scump Voicu ța. La despărțire nu uită să mă invite la masă pentru o zi din săptămâna următoare. care mi-a devenit atât de dragă. dar parcă anume făcută să-i taie fața într-un chip destul de amuzant. când mă întorc descurajat acasă că de-atâta amar de vreme bat drumurile degeaba. dacă ar fi să mă iau după această nebunatică.

sub pretexte foarte complicate. Uneori. dedicat în întregime studiului. fără a mai insista. Și ghearele cumplite ale geloziei nesigure se înfig fără milă în cugetul meu. dacă aș fi să sun toată ziua la ușa Voicuței. trebuie să răspund aproape zilnic la întâlnirile noastre care. au loc mai mult în ora ș. cu riscul unor teribile "figuri". în seara urmăririi. decât să pun în legătură strânsă noua ei dispoziție față de "noi" toți ai casei. îmi închipui că aș scandaliza pe acești oameni serioși și bogați. cu cât. Cu atât mai mult mă simt mai vinovat și mai nevrednic față de ea. din care. atât de absentă.ți smulgă o făgăduință. privirile ce-i scapă involuntar spre mine sunt de o răceală de oțel. când îi dovedesc că sunt prea ocupat . când"ani cotifgfădma". de la un timp de vreme. adică tocmai vremea rezervată studierii dosarului Ypsilant. Astfel. Toate ie șirile și toate intrările le controlez. izbutesc uneori. cu mișcări de viermișor. în timpul absen ței maestrului. așa cum mă cicăle ște ea că n-o fac. Mai ales după ce Radu a plecat la Paris. fie părăsind curtea în ma șină. nici un semn din necunoscutul chinuitor care mă atrage într-acolo. ba chiar îmi permit. în orice caz îmi acordă însemnătatea. eu trebuie să înțeleg că nici ea nu se sinchisește prea mult de mofturile mele. aș fi putut crede că am fost observat de doamna Smaralda. o repet. Dar nimic. pentru că mititica asta. și dacă n-ar fi Voicuța. sunt nevoit să sacrific pentru dânsa după-amiezele duminicilor și sărbătorilor.. nici o urmă. să lipsesc de la rendez-vous. ca și dintr-o anume strâmbătură a col țului gurii. din cauza încăpățânării mele. chiar în mijlocul drumului.. și de câte ori doamna Alba îmi răsare dinaintea ochilor. Asta mă încurcă teribil. toate mașinile care stopează aci mă fac să tresar violent. trebuie totu și cel pu țin să ne încrucișăm drumul măcar două minute. cea mai mare parte a timpului mi-o petrec în fața clădirii celei în care a dispărut prin țul misterios. a făcut o schimă de nedumerire. dacă pot spune. decât zglobia aceasta de Voicu ța. Răspunsul la salut pare oarecum deferent. și cum seara ea nu poate ie și decât până la o anumită oră. nu știu zău dacă nu de când cu escapada aceea serală. Oare m-ar fi putut opri cineva? Câți nu locuiesc doară în acest imens edificiu. știe cum să ți se strecoare în suflet și să. pe care o am în biroul so țului ei. Dacă n-aș fi observat că odată și lui Radu i-a adresat cuvânt de bine țe atât de străină. pe care nu ezită să mi le toarne la viitoarele întâlniri. lăsând să țâ șnească spre mine doar o rază ironică din ochii drăcoși. Dar poate ar fi fost mai bine să mă muncească această neliniște. fie încrucișându-mi drumul. fără îndoială că n-aș plăti pentru nimic în lume simpatia ei atât de atroce.Pe când. Din pricina timpului meu atât de ocupat în curgerea zilei. că până și acest brav băiat. Pentru că. să mă sustrag ordinelor ei. Totuși. însă se sinchisește zdravăn. cercetarea dosarului merge nespus de încet.și mă obligă să-i dovedesc asta -. Urăsc de moarte figura acea brăzdată și distinsă pe care am urmărit-o și regret că n-am urcat scara dosnică pe care s-a făcut nevăzută. mai ales în . care sunt părin ții ei și cu care aduce mai mult gravul Radu și cealaltă soră a lui. "măcar pentru a ne spune bonjour". trebuie să mărturisesc. se mulțumește să mă persifleze înlăuntrul ei. cu un preț ce mi se pare așa de scump. dar cu o răceală și de distan ță care mă amețesc. neînsemnată pentru dânsa. mustrări cumplite mă devorează. Ea însă socoate că fac unele rezerve și. Și trebuie s-o fac. cu acea întâlnire insolită și a cărei urmare n-o mai pot câtuși de puțin surprinde.

simbolizând cea mai fermă voință umană. care mă frământă. lipsa mea de curaj. și-n grumazul u șor decoltat. ca noțiunea lui Dumnezeu pentru un filozof. în obraji. bolnăvicioasă. o sinistră farsă pe care mi-o joc eu însumi cu atâta ardoare? întru cât doar sfor țările mele. doamna Alba. . izvorâte în nopți de nesomn. dar pentru că descoperind un amănunt sigur din adevărul în sine al făpturii ei. cu toată frăgezimea roză a acelei dimineți de început de iarnă. unei întregi istorii? Să fie ea într-adevăr dominată de vicii și perversiuni irezistibile. care mi se pare cu totul dubios. necontenit cu ea.. ca toate emana țiile acestea otrăviciose. întru frumusețea și fericirea ei?. ea fiind pentru mine o minune totală. să dispară deodată și să mă încle ștez ca un zănatic de visul meu. Acolo îi place să ne refugiem. ca infinitul cerului într-o picătură de apă. gata de orice sacrificiu pentru o brună coamă femeiască? Poate așa s-ar explica și răceala dintre ea și so țul său. am descoperit un lucru care pentru mine are mai multă însemnătate decât chiar pactul de la Locarno. ca o femeie atât de destinsă să-i sacrifice un bărbat. ce îndrăzneli uluitoare a putut înscrie la activul său acest bizar personaj. Dar mi-e de ajuns să revăd într-o bună dimineață pe doamna Alba. eu care tocmai vreau să răstorn în sufletul ei toate aceste prejudecă ți stupide. indiferent de atributele-i divine contemplate în parte. negociate ca o emblemă de comer ț de epigoni fără valoare? O. care se învrednicește cu adevărat de numele ce-l poartă? Ce-a ș mai putea însemna eu atunci dinaintea celui din urmă imbecil fără alt merit decât simplul nume câ știgat de al ții. din mâinile ei roze. rezonanța deșartă a unui nume care simbolizează un grad mai mult decât al maestrului pe scara putredă a valorilor defuncte. Voicuța are o slăbiciune deosebită pentru dancing-mile de la ora 5. pentru mine încă insesizabilă. și atunci toată zbaterea asta. în care se răsfrânge. ea măruntă și agă țată de mijlocu-mi. întru cât poate fi socotit inferior domnul Georges Radu Șerban acelui tomnatic și putred individ nocturn? Ce turi incredibile. astfel bălăbănindu-mă vreo două-trei ceasuri în mijlocul perechilor necunoscute. mă simt mai aproape de ea.mansardele acelea care privesc pitiș pe sub streșini cu ochiurile lor de geam? Oare se cunosc ei to ți acești oameni care și-au găsit sălaș sub același acoperiș imens? Nu-mi voi ierta niciodată gre șeala aceasta. eu mare și lat în umeri. o simt mai lângă mine. cu sfor țare uria șă ce plănuiesc cu proaspăta-mi energie. când în biata minte de pasăre a domniței mult visate nu pre țuie ște nici măcar urma șul de neam ilustru. mai susceptibilă de a-mi dezvălui și alte armonice detalii ale perfectei ei structuri. isterică și de-a dreptul caraghioasă. nu pentru că doamna Alba mi-ar plăcea mai mult șatenă decât brună. Și mă văd. pe care exteriorul te face s-o vezi negrăit altfel. marșul asupra Romei. ar dovedi destulă debilitate intelectuală această femeie. mai ales în zilele mocnite și ploioase. sau trecerea oceanului în avion. dârz ca o piatră cioplită. Doamna Alba are un păr dulce.. temerara mea întreprindere s-ar putea bucura de încoronarea pe care o a ștept în nop ți înfrigurate. în definitiv. mai bine-zis. Iată o bucurie mai mult și o rază de pace în noaptea de îndoieli în care mă zbucium. Pe urmă mă simt dușmănind chiar pe doamna Alba. măreția unui întreg trecut. a șa ca bunăoară vărul ei. n-ar fi însă și un bluff ridicol. In aceste dimine ți de zare stropită cu sânge. pentru acest gust al ei. de care îmi pomenise Raoul! Sau produce asupra ei o impresie atât de profundă. castaniu și nu negru cum mi se păruse la început.

. – Ah. înfiorate de atingeri. La prezentare.. în vreme ce mânuțele ei rotunde tresar înfiorate de-a lungul coloanei mele vertebrale.și dacă toți de aci ar înceta la un moment dat să mai mi ște.imitând bâțâiala fără de repaus din jur. Era fiul unui avocat cunoscut. Smărăndița îi apăsase puțin numele de familie. sângero și și îndobitoci ți. îmbărbătând țăranii turmenta ți să. îmi caută de la înălțimea joasă a ochilor ei privirile mele. bra țele ei tari îmi înlăn țuie iar umerii. Buzele uscate atunci îi tremură și-o aud monosilabisind gutural. sub țirel și cam șlampăt la mers și la vorbă. înnebuni ți de imprimarea reciprocă a contururilor răzvrătite.. așa cum îi ieșeau și vorbele din gură. dar era vesel băiat.. la scrâșnetele și sughițările prelungi ale unei orchestre bizar alcătuite. mai mult din obișnuință. mult din ei. când clarinetul se lamenta și cimpoiul se dezumfla într-o larmă inestetică și jalnică. care se alung[ă] reciproc. Dar aci. "Tipul" ei era tot un vlăjgan înalt. Exerci țiul acesta afrodiziac pe ea o transportă și o face languroasă... acei ochi pe care-i revăd ca prin cea ță. pentru a lăsa în urmă răspunsurile lui. rotunjind lung mișcările. Dansa cocoșat. privirile din față.. desigur. fără prea multă intenție de altminteri. mica mea tovară șă de joc schimba imediat dancing-ul. căci nu-l întâlnisem niciodată. pleo știte de necurmată oboseală. aș urla cu siguranță și aș lua-o nebun pe străzi. probabil o mediocritate.. îngenunchind dinaintea celei care mă alungă și mă dispre țuie ște: dar ochii lucioși ai Voicuței mă cheamă iarăși la ea. prin oceanul de dorin țe răvă șite și asmu țite. Soră-mea. Și monotonia asta e ucigătoare: perechi-perechi de indivizi de sex contrariu. însă nu puteam să leg nici o prietenie. pentru a marca. Abia recunoscui pe Smărăndița prin marea de capete: era mai răsărită decât Voicu ța. ca într-un loc neogoit de morișcă. ascuns de consensul general. și căldura trupușorului Voicuței îmi dă îndrăzneală și bici de îndemn la exagerare. lăsându-mă singur în plină activitate coregrafică. și un zvâcnet incontinuu din pântece și din șezut. parcă ducând-o înot. care mă ru șinează de mine însumi . și zbor cu ea. cu toate că dasem piept de vreo două ori cu părintele lui. spre marea satisfac ție a Voicu ței. oache ș ca și partenera lui și neobosit la dans. căci după fiecare cuno știn ță. O singură dată îmi șopti înveselită: – E și Smărăndița aci.. Acum nu mai întâlnesc.? – Asta-i acum. La dancing-urile astea am putut cunoaște pe unele din prietenele Voicu ței. în aceste săli înăbușitoare. că luam contact iară și cu unul din neam cunoscut. da. Asta însă mu îndârji puțin și mă făcu să fiu foarte prompt cu răspunsurile la întrebările lui și foarte repede cu întrebările mele. cu tipul ei. rătăcite. Muzica asta mi-aduce aminte de bâlciurile de la Zăreni. Pe urmă ne oprim adânc tulbura ți și îngroziți de noi în șine. atunci gândul meu fuge înapoi. ca surprins săvâr șind o faptă necuviincioasă. umezi și înfrico șa ți. dar nu mai dezvoltată. – Care Smărăndița.și umple paharele de rachiu și să mugească animați de instinctele din cavernă. el însu și secretar al tatălui sau. supus și pocăit. Atunci se-aga ță literalmente de umerii mei și o duc ca un vârtej prin amețeala generală. colac.. . Trebuia atunci să dansez și cu ele. în care se pierde lung și frenetic. dar au. mă zvârcolesc cu aplica ție.

și mă invită pe-a treia zi la ele acasă. pentru dezmorțirea curajului. După ceai se desfăcură și câteva butelii de vin. să mă identific cu ea. din care cea feminină se prăpădea de râs. Când ne reîntrunirăm. cu subite reticențe de pudoare. când undeva izbucneau hohote.care mă înhață de umeri și se înfipse în mine cu dărnicie. precum în țelesei. în lumea ei. abia scăpat de armată. dornici de participare. îmi aruncă ocheade adânci de lângă partenerul ei.mă acceptară binevoitor. era de mult stârnită și împinsă până la un grad de curiozitate destul de ridicat. să li se comunice de îndată cauza veseliei. o da ea pe șleau. care părea cea mai obrăznicu ță. pe care mă sileam să-l afi șez ca fiind cât mai de formă) cu toată inima. La fel. Vroiam să pătrund până în adânc în familiaritatea acestei societă ți. A treia zi. iată purtătoarea de nume domnesc. Totuși. lângă tovarășul respectiv. îmi pregăteam cu luare-aminte vorbele. cu conștiința împăcată că discre ția a fost astfel salvată. totdeauna băie ții .flăcău de bogătași craio-veni. Curios. Avea statura Smărăndi ței. trecea atunci din ureche în ureche.una răspundea asemenea la nume domnesc . Smărăndița.to ți de-aci sunt zdraveni și sportivi . încununată de bucle negre. cu care își acoperea pudic satisfacția de pe figură. în vreme ce compania de sex slab își acoperea ochii. din când în când numai. la un ceai. Lilica Mavrogheni e și ea fiică de bogăta ș. în dansul în care ne avântarăm la moment. care până acum râdea nelini ștită de dispoziția mea încă nedefinită. constatai că Voicuța î și făcea un punct de onoare din venirea și prezentarea mea: eram ambiția ei. dar părea mai scundă. da chiote înăbu șite și mă privea pe sub degetele rășchirate. O strica oarecum un nas ceva mai lung pe o fa ță rotundă. intervenea îndată împăciuitoare și. că ne tot răzle țim de "banda lor". de astă dată fără invita ție. păcat că nu tocmai frumoasă. așa cum aș fi dorit să fie potrivit cu numele ei. de către domnii trimiși de Sublima Poartă acu o sută de ani și mai bine. perechile dispuse simetric în fotolii î și împărtă șeau cele ce aveau de spus cu glas scăzut. totuși. spre ușurarea de suflet a Voicuței. îmi impunea cu numele ei fanariot. ca mai dolofană. în cercul ei. după ce afla cauza neînțelegerii. Smărăndița ne certă familiar. și așa pregătite abia le puteam face dincolo de nodul gâtului. având ca situa ție perspectiva unei fabuloase moșteniri. protesta cu îndârjire. Cum to ți din societatea de fa ță erau mai tineri ca mine. care din afară se părea atât de magic și de strâns. când vecina de fotoliu se arăta gata să-i transmită baliverna mai departe. Trebuie să lămuresc aci că mai ales fetele de fa ță aveau cultură solidă și titluri universitare. "unde vom fi to ți în păr". un băiat zdravăn . la ceai. Numai când gluma părea cam nesărată. pentru că. pe răspunderea ei. și dau pe față pricina ilarității. Fetele izbucneau în râs mare acum. Cred că am răspuns cu succes la examen. Câte una. întru atât mă temeam să nu răspund sub "așteptarea" generală. care-mi amintea de vestitele jafuri ale țării. Găsii că e locul să mă amuz (deși cu un ușor aer protector. Lilica Mavrogheni. făcând întregul ocol al asisten ței. to ți ceilal ți cereau vehement. sărind în sus și bătând din palme. cei din juru-mi păreau puțin cam rezervați. Prietenii și mai cu seamă prietenele din "bandă" . rareori conversația lor se rătăcea pe un teren solid. asta mă îndemna să fiu ceva mai atent cu purtarea și cuvintele mele. chiar înainte de a deschide gura! Mărturisesc că eram pu țin intimidat. care. Voicu ța primi pentru mine invita ția. să am toată libertatea mișcărilor ei. fără nici o jenă.

sau în smârcul acoperit al trivialității fine ori chiar grosolane. ci pur și simplu pentru că era puțin mușcată de incisivii cu otravă dulce ai libertinajului. cu temeritate și suplețe de saltimbanci pe trapeze. Sunt oameni care abordează deodată subiecte subtile de vorbit. î și inaugura astfel menirea cu izbândă totală asupra unui vlăstar domnesc. vântul persiflagiului le da cheag și vârto șenie. care le-ar putea fi fatal. din nevoie pedantă ori numai pentru a face impresia că nu sunt prea proști. o singură persoană da drum glasului mai pu țin. în schimb. dacă nu luau parte la discuție. ca și când ar fi vorbit într-o limbă străină. Fetele se grăbeau să participe însă toate cu competență și zgomot. râzând. comandându-mi să mă apropii și s-o iau la dans. A doua zi ne întâlnirăm într-adevăr la dancing și două ceasuri de joc strâns. Din toată această tânără și neastâmpărată reuniune.. menținându-se constantă la beau-fixe. ochii Lilicăi se înfigeau iară și în ochii mei. – Nu. Beneficiari ai unei libertăți pe care își dau seama că le-o acordă întâmplător o cotitură a vremii. Mai târziu dădurăm scaunele în lături și dansarăm: Lilica Mavrogheni se strânse în pieptul meu și-și exprimă dorința să danseze cu mine într-o sală mai încăpătoare. În reuniunile care urmară eram cam stingherit de duplicitatea pe care trebuia s-o joc fa ță de Voicu ța și de curajul franc al ochilor Lilicăi. care se aventurau. demult învățată și la perfec ție cunoscută. ceea ce în loc să mă lini ștească.atunci. aceștia din urmă se grăbesc apoi la timp potrivit să revie din domeniul încălcat. la 7. nici chiar Voicu ța. sim ții bine. Lumea aceasta mică și gălăgioasă în care mă găseam nu se aventura în vârtejul ideilor nici din nevoia celor dintâi și nu-l părăsea grăbită nici de teama celor de-al doilea. Și-atunci îmi șoptea. ochii ei vorbeau fără întrerupere. Numai un dancing pentru a doua zi după-amiază. și desigur cu aceea și u șurin ță. Și ea răspunse cu vagă nuan ță de râs: – Nu. arătau cu vrednicie că înțeleg să profite zdravăn de ea. deplasată o clipă din echilibru. în gimnastica ideilor. care. Aci dispozi ția generală. îmi vorbeau mie direct și sigur și. Dar "izbânda" mea își găsi loc obi șnuit tot alături de Oswaldul ei. Dar îndată ideile începeau să se concretizeze. era vorba de "tipul" ei). o să fie Voicuța la tine? . mă nemulțumi. dacă mă feream de scandalul pe care-l făceau. Pe urmă repetai și eu printre buze întrebarea: – O să fii cu Oswald?(evident. corp la corp și suflet în suflet. se reîntorcea în sine. e că mă miram cumplit cum nimeni. iar la mine aproape că nici nu mai privi.. fură de ajuns ca să ne căutăm apoi zoriți refugiu în garsoniera mea. spre bun augur. fără altă introducere: – Mâine. Numai când obțineam vreun succes în discu ție sau făceam adunarea să râdă cu anecdote inedite. nu observa larma-i mută și totuși asurzitoare. – O să fii acolo cu Voicuța? mă întrebă cu semnificativă indiferen ță. și ea acceptă cu o înclinare lene șă a pleoapelor. acordau respectuos interes celor două specimene dintre dân șii. oricât vream să mă conving de contrariu. și totul naufragia în hohotul glumei de gust sau fără.

... ca după un astfel de mic succes al meu. cu persisten ța ce-mi dăruise mie la început. cum. Ea ne-a cucerit pe rând to ți amicii no ștri fo ști și actuali. Lilica să nu mai mă cheme cu ochii. – Totuși zic da. gradul de inferioritate căruia-i incumba o astfel de insuficiență a spiritului de observa ție.. toate spiritele de la reviste și de prin publica țiile hazoase ori obscene. vrei să zici. nici chiar Smărăndi ța.. deși noi proiectasem altceva.. fără voie. Și asta era nespus de greu pentru că la moara ei se vânturase cele mai felurite glume și cancanuri.. Iar eu.în definitiv.. Nici prin gând nu-mi trecu să-mi insult compania cu învinuirea promiscuită ții. Ea râse ca de obicei și-mi răspunse: – Da. – Adică "nu". nu băgă de seamă.. Cum apărea unul nou în arenă. când avusei cu Smărăndița conversația următoare: . – Ah. Și. – Atunci îți va veni rândul în curând. Și mă minunam grozav că într-o lume atât de restrânsă nimeni nu observă nimic. izbucnind în râs mare. – Dar Oswald? . când încep să devină prea obraznici... dacă vrei. trebuia să fac adunarea să râdă zdravăn. Se întâmplă însă. Și a doua zi într-adevăr nu veni. pe care acum o afectam.. dacă dorești să-ți facem o vizită. Iar uluiala mea fu groaznică. Cât despre Oswald. într-o seară. M-am apropiat atunci eu de ea și i-am pus întrebare: – Mâine la 7 o să vii cu Oswald.. ce fel de om e Oswald acesta?.. de ce să mă. că ne scapă de ei... Atribuii deci junei societăți... în schimb văzui că ochii ei se fixau de-acum înainte. poate din cauza acestei june ți însă și.în privința asta îi suntem toate recunoscătoare. băgăm de seamă evolu țiile celor doi ochi negri ai urmașei de voievod asupra diferiților amici ai prietenelor sale. la rându-mi. Ciclul se apropia din nou destul de alert de mine. cu toate variantele lor.. Și. curios. cu sinceritatea ei cinică și drăgu ță: .. Dar pentru a-l provoca. uimită de uimirea mea. – Nu înțeleg. găsii că lucrul cel mai elegant era să nu mai urmăresc astfel de manevre. asupra "tipului" Smărăndi ței. Acest schimb de vorbe redeveni semnalul obișnuit. Totu și... nimeni. te-a cucerit și pe dumneata Lilica?... nici pomeneală..Și după o pauză scurtă reluam și eu în glumă: – O să vii cu Oswald? – Nu. Și-mi râse iar în față..

doar în glumă și treacăt. pe care-l marchează pantoful modern. din norii plumburii și jo și. enorm ca un bocanc.. numai două dintre noi am băgat de seamă micile trădări ale Lilicăi.. Dar se simte obosită și eu îi propun filmul recent. în raport cu clipa de fa ță. toate ajung la țintă în aceea și durată de timp.. deși de lungimi felurite. de mare senza ție. frumoasă și sinceră. Mă tem de vreo legătură prea strânsă. suntem împachetați ca niște mumii. umflându-ne treanch-coat-urile. îmi declară că ar vrea să se vadă într-o odaie caldă. Sunt sinistru.. ceea ce o necăje ște în special. care. ca să țină la înălțimea pasului meu larg. cu ie șiri teribile.ți aprinzi rău paiele în cap cu dânsa. pe care simt că a ș iubi-o cu adevărat. Ne găsim drum necontenit. el va fi soțul cel mai fericit cu putin ță. dar și cu gândul. de jos în sus. Totuși pasiunea ei îmi convine: aș vrea chiar să se audă undeva că sunt în stare să rezist la sentimente și la o partidă strălucită.. cu vârful bont.. ferindu-ne obrajii de biciuirile reci și subțiri ale ploii fine. că am putut să mă plictisesc într-atâta. îi comunic această impresie Voicuței și ea se mâhne ște teribil.și scoată pantofii și eu să-i povestesc ceva. căci ea a adus-o printre noi. Și cu toate astea. îmi dau seama.însă ia seama. astfel ca vântul să ne bată din spate... făcând-o să-mi arunce. Apoi redevenind o nuanță serioasă. O consider ca pe-o drăgu ță și inocentă victimă. pe căi sure. să. nu numai cu sufletul.– Oswald e un băiat tare bun. mă păstrez într-o .. și asta o împacă.. Trotteur-ii mărun ți ai Voicu ței bat repede asfaltul luciu al trotuarului. Și această frecven ță deosebită de mers mi-aduce aminte de undele nevăzute ale fluidelor fizice. nu le dăm nici o atenție. în care. împroșcate ca de vaporizatori nevăzu ți.. și o tratez ca atare. al stărilor dinainte. încât să mă gândesc la lucruri așa de depărtate. dacă ar accepta filozofic conduita fostei ei colege de universitate. care să restabilească la un moment dat echilibrul strict. de la mijloc în sus. Mă arăt nespus de mirat de această hipocondrie psihică și-i acord ei ini țiativa propunerilor. Deci te sfătuiesc prietenește: Nu-i pune și ei aceea și întrebare. Ba îmi place uneori să merg cu visul și mai departe: să trec drept cauză rece și îndărătnică a unei cumplite disperări suflete ști. îi ripostez că piciorul ei mic și grăbit era fatal să-mi sugereze goana undelor de lumină. Natura l-a înzestrat cu darul neprețuit al lipsei spiritului de observație. pentru că în țeleg să rămân de-o pasivitate de metal în tot acest joc drăgăstos. diafane și fine. Mi-e teamă să nu. și-apoi prefer să mă amuze ca o copilită. Mă prefac că nu pricep cam despre ce odaie ar putea fi vorba. zău. Ea se supără iarăși. Pentru că sunt trecătoare. Parcurgem străzile domol. rece și ploioasă. ca soră și fată bună: . – Care anume? – Care mi-ai pus-o mie întâi: "Ce fel de om e Oswald acesta?" Seară de întâlnire cu Voicuța. recuno știn ța măslinie a ochilor ei largi. Dar Voicuța nu știe nimic și nu știu. mai cu seamă când nu e nici un Oswald. Smărăndița mă conjură. pe care o atrag după mine. la un cinematograf apropiat. Și de Voicu ța mi-e teamă în special: mi-am schimbat hotărât gândurile în privința avantajelor unei perspective matrimoniale.. nemaiavând acum nici o îndoială de plictiseala pe care presupune că mi-o produce apropierea ei. mai ales când privesc cu coada ochiului pe această copilă plăpândă.

în sfârșit. ea care râdea de toate.. Ele fumau acum necontenit. din care fac punctul cel mai de onoare al carierei mele. Voicuța. Fata mă privea uimită și confuză. ceea ce tocmai de-o săptămână a șteptam: – Haidem la tine. aci în adâncul ăsta insondabil . I-am vorbit lucruri foarte serioase. Era poate și puțină admira ție în ochiul ei râzător. de unde va țâ șni adevărul și lumina vie ții mele. Și astfel câ știgam . dacă ar fi cine doresc eu.. ca să termin un pasaj început. fatal. toată banda. cât de zănatică ar sări inima în piept!) și nu mă mir când rostește. căci gra ție ei. din ce în ce mai slab. dar mai mult acea simpatie ironică. nu scăpase vreo răutate sau chiar glumă inofensivă la adresa cărților și a bibliotecii mele juridice. eram în păr. pentru a nu mă îndepărta sau a mă batjocori într-un fel sau altul ca o Lilică pe un Os-wald oarecare. ea acorda considerabil credit potentelor ce ghicea în mine. ținând țigările . Voicu ța. Numai eu îmi pregătesc această mare fericire în taina sufletului meu. în care timp ea răsfoia reviste pe canapea. (Totuși.ținută de rezervă bine calculată: orice mișcare aș face. voi da o lovitură grozavă. când ea tocmai se găsea în cea mai ademenitoare exuberan ță de chiote și langori. într-o seară. i-am acoperit piciorușele cu un pled și eu m-am așezat lângă divan ca un doctor lângă un suferind. Nimeni nu se așteaptă. – A.mă bătui cu mâna pe piept. pentru că nu eu fusesem cel care să dea ideea și ea să reziste cu toate grațiile cuvenite în astfel de împrejurări. în țelegi. Observasem că păstra măcar suficient respect citaniilor mele juridice. la "Ru și". de astă dată cu toată sinceritatea -. învățându-mă cu satisfac ția celui ce împărtă șe ște lumină gustul mai precis al actualului. Eu acceptam sentința aceasta bucuros. acum o simt iar oscilând pe-o muche periculoasă. am adus vorba de procese și chiar de un "dosar pe care aveam să-l cercetez în curând pentru a face cu el o revizuire de formidabil răsunet". Ea venea direct la mine și astfel scăpai de povara dancing-urilor. n-a lipsit nici un mic scrâșnet de revoltă să înso țească această hotărâre. Puteam citi în a șteptare-i și chiar o rugam să-mi mai acorde câteva minute.chiar câte o jumătate de ceas. Și iată. umplu ți până-n cre ștet de-o inteligență unilaterală și naivă. pe care o au domnișoarele supercivilizate pentru junii ideali ști. oricât de departe a ș duce-o s-o cumpăr eu însumi în târgul de sclavi. mai patetic. nimeni nu bănuie ște ce plănuiesc. numai când o făceam să aștepte din cauza lor nu se supăra. totul să pară că pornește de la ea. ea să dea întruna ideea fiecărui pas nou. va fi ceva extraordinar. aștept deci fără prea multă emo ție de altminteri (o. Voicuța trebuia să mă aducă la realitatea secolului.) De-acum încolo fu mai ușor și pentru întâlnirile noastre. sunt foarte curioasă să-ți văd garsoniera.. Evident. care-mi avalau atât de nesățios timpul. i-am încălzit picioarele în mâinile mele și.. și niciodată. Era un zgomot infernal și eu mă găseam într-o vervă strașnică. Eram îngrămădiți cu toții într-o nișă și vinul generos pusese îndrăzneală în gâtul și-n gesturile tuturor și mai ales pișcase strașnic fetele de limbă. Dar acasă m-am purtat ca un brav camarad: i-am scos pantofii. până la încuviințarea finală.

dar atât și nimic mai mult. Fiica șambelanului țarului îl primește fără să ro șească și asta mă învesele ște și mai mult. fiica unui șambelan de la curtea țarului. chiar în mijlocul unui catastrofal cutremur de pământ.. chemând chelneri ța și pe picoli. când gologanul ți se oferă! . în zariștea cugetului ascuns ce nutresc în casa lui. Unele chiar îl suflau dizgrațios pe nări ca niște fumătoare de veche carieră. în somnul după-amiezelor de vară: iată morala acestei societăți! Și. Ceea ce-i amuza pe toți deopotrivă era mai ales faptul că erau servi ți de nobili veritabili. a Kievului și chiar a Moscovei și Petrogradului. La rându-mi. și-și exprimau dorința de-a dreptul. trăgând în piept și sufiând rotocoale în aer. care nu se putea totuși numai din acest secundar motiv să fie iertată.. care mă supără din când în când ca o muscă.. pentru cel ce se făcuse culpabil de groaznica vină de a nu-și fi putut păstra locul. "Tipul" Smărăndiței plecă în investigație și aduse răspunsul că eram servi ți de baroneasa Kulicova. înso țindu-le de cât mai multe expresii atenuante. – Manierele n-o dezmint nici ca servitoare. Pot să alung acum deci cu mai mult curaj această stupidă idee. uni ți întru dărâmarea vechii lumi. comentariile începeau să curgă: – M-a servit dama de onoare a țarinei. hrănitul cu banii lui. Nici măcar compătimire. ca și când ar fi avut în fa ță pe autoarea foarte simpatică a unei grave greșeli. ascuns și neîndurător. dar cum pleca "baricinea" la executare. Și totuși.. mă bucură această revelație ce mă face să-mi amintesc mai cu răspicare o frântură de gând pe care nu-mi prea place să-l iau pe șleau la cercetat. mă amuzam de acest tratament între membrii aceleia și lumi bune..între degete la înălțimea nasului... Conți și contese și chiar rude directe de mari duci. E vorba de raportul dintre mine și domnul Georges Radu Șerban. Ceva rece și ironic. nu avu nici măcar gândul de a pofti la masă pe chelneri ța noastră ca pe o simplă tovarășă lovită crud de soartă. bătând pe umăr pe baroneasă și apoi glăsuiesc baroneselor din jurul meu. în chip de comandament moral: – Nu roși. Un consens amarnic de milă obiectivă și distantă. fără a se mai servi de intermediul cavalerului respectiv. după senzaționala veste nici una din aceste urma șe de domnitori și logofe ți. Comandau ele însele. bucuros 1 peste fire că mai am și această ie șire dintr-o obsesie. decât o delicată. dar plină de rezerve. încărcată de tăvile de metal.. de tingiri argintate și de castronul de porțelan al crușonului. s-o vadă venind cu dexteritate aproximativă. aruncau comenzile cu destulă deferentă. cel ce m-am făcut renumit cu renumele lui. Evident. chem pe baroneasa Kulicova și-i ofer un bac și ș gras. de membri din aristocrația Odesei. Dimpotrivă. eu. prevestitor al celui ce va primi la urmă. care în acest local rusesc era de rigoare. "Fiecare pentru el!" îi strig. simțeau o voluptate surdă să-i dea mai mult de ocupație. beizadele și alte fețe boierești nu făcu gestul. pe care am dărâmat-o de atâtea ori. – Cu siguranță că era ducesă. aceleia și mari familii care-și disputa odinioară peticele globului: nici umbră din solidaritatea celor de jos. La drept vorbind. aten ție.

Și soarele chipului Albei răsări pe un fond albastru. a cancanului zglobiu. care trag o căzăcească pe vine. o țelit.Ele încuviințează cu totul. Olga Petrowna". întorcându-mi privirile spre luciul aspru. Dar fiica șambelanului imperial. afectată de bunăvoința mea.. lovit de valurile . de glumele mele. Baroneasa Kulicova ne lămurește că dansul simbolizează deznădejdea sufletului nobil rusesc. printre mese. ci fericită de activitatea la care o supunem.fără nici o umbră de umilință sau de șovăire. și se întreținea cu el ostentativ. la care concură ca o ființă inteligentă capătul de fașă ce se desprinde din mătasea albă de peste mijloc. primul pahar din castronul repetat și pe care tocmai îl aduce într-un nor de aburi. pentru a acoperi stângăciile de neofit și pentru a legitima dreptul la mândria de a mă simți în mijlocul acestor amici! Trebuie neapărat să se audă de spiritul meu. roză și aproape goală. nu mă opresc să nu ofer un pahar de cru șon fierbinte Kulicovei. la o masă de joc. "N-aveți nici o grijă!" par a le spune.cel pu țin cât mai rămâne în ochii noștri . ignorându-mă complet la masa mea. și un virtuoz al balalaicii. zbuciumul acela de hamadriadă lovită de panică. eroic și . înalță capul și ne părăsește demnă. iluzia aruncării nepăsătoare a tot ce ai mai scump în tine. exagerat mai afabil ca de obicei. Destul cu gafele acum! Acum trebuie să revenim iar la verva noastră de la început. plimbând pe dinaintea tuturor barba lui enormă de aramă. se întorcea afabil spre prin țul Raoul ori spre Radu. ca bucă ți compacte dintro avere imensă. care în zilele marilor mele succese. dar redevin reci când propun să invităm pe baroneasă la masă. liniștindu-i cu noul aspect al dispozi ției mele. ce fac să-i vedem ca prin străveziul argint al unei ape figura întru nimic tristă. al tuturor ochilor de față. își strânge buzele. într-o seară.. a hohotului spumos. patron al acestui local.toate acestea legitimează cu prisosință șoaptele admirative care circulaseră în prealabil. sprintenia mișcărilor. arătând spre "mareșalul nobilimii din Sebastopol". între tomurile și dosarele deschise. după ce s-a perindat un cor de cazaci de circumstan ță. ca să râdă satisfăcu ți de gafa mea. câte unul sau amândouă deodată. oricât de serios substrat ar avea. surprinzând zâmbetul stânjenit al celorlal ți comeseni. – Mai e destulă lume în local! mă îndepărtează de la astfel de toană stupidă Smărăndi ța. Pe dreptunghiul de parchet lăsat liber la mijloc. iar Lilica îmi răspunde verde că nu-mi găse ște propunerea deloc originală. pentru că sunt puțin cam amețit. de gândurile mele. o femeie cu adevărat frumoasă. Totuși. și mă gândesc acum cu toată siguranța de mine și cu toată limpiditatea sufletească la domnul Georges Radu Șerban. nici măcar cu aer de resemnare. o clipă înfricoșați că intrusul ce sunt le va cocolo și pu țin prestan ța. salturile înalte pe care le fac într-o parte și într-alta picioarele perfecte. Kulicova mă refuză cu un surâs dulce. perfect senin. care tocmai trece în frac. Pe urmă. însă și comesenii mei șoptesc: "Olga Petrowna. să îmbrace altă haină decât a hazului u șor cinic. doi copii de sex contrar. și în țeleg atunci că e o dansatoare renumită. întorc capetele și vorba. ce nu trebuie niciodată. iar to ți "tipii" lor își vâră nasul în farfurie. după ce mă felicita rece și corect. înaltă și mlădie ca un lujer în vânt... acum simplu gaspadin Ivan. în sufletul meu. – Ăștia-s oamenii mei! strig atunci înăuntru-mi.. irumpe deodată.

însăși Olga Petrowna se ive ște. ieșind de sub pălăria de postav negru cu boruri aduse în jos. dar din când în când rămâne cu ochii pierduți în norii fumului de țigarete. ea îmi pare și mai asemănătoare mândriei și frumuseții doamnei Alba. că voi putea în sfâr șit vedea odată. Spectacolul va consta dintr-o revistă al cărei text îl va scrie Barbu Crăsnaru. Cu această explicație mai ales. dar numai pentru elita bucure șteană. Ideea odată emisă pare să prindă cheag. artistă.și ia loc în fundul unei boxe în vederea alei noastre. Ea nu mai joacă de mult. Eu o privesc amuțit de stupoare. într-o ținută mai vaporoasă. iar sfâr șitul monomimei este de un tragism remarcabil. îmbrăcată. Lângă mine. jocul în sine al Olgăi Petrowna a rămas prin arta și gra ția lui adânc înfipt în sufletele noastre. jocul devine extrem de interesant. într-un aspect mai apropiat de intimitatea ei. convingere pe care avea să mi-o dezmintă peste câtva timp o vizită cu totul nea șteptată în studiul maestrului meu. Cei de față n-ar putea să mă lămurească dacă-i vorba de-o descendentă directă a domnitorului Caragea. ei plănuiesc să dea. Jocul începe astfel în abstract. Sunt întrebat dacă mă aflu dispus să dau vreun concurs oarecare. Din nefericire nu cânt din nimic și nu miam observat vreun talent dramatic. cântărea ță. Am observat bine mersul identic și acum privirile mi-au rămas la părul șaten. Asmuțiți de arta rusoaicei. care urcă spre tavan în târcoale leneșe. mi se spune. Baroneasa Kulicova ne mai informează că Olga Petrowna î și joacă însă și povestea ei. Aud pentru prima oară de Scumpa Caragea al cărei talent. întreb în ce constă acest talent și mi se afirmă că e proteic: dansatoare.revoluției proletare. pe doamna Alba și voi face tot ce-mi va sta în putin ță să vorbesc cu dânsa. dar noi încă păstrăm tăcere admirativă și fetele de la masa noastră privesc cu mai multă simpatie la fiica șambelanului. fac parte din programul întreprinderii. e uimitor. Dar pentru că informatoarea devine la rându-i patetică. după ce s-a gătit în cabina ei. iar muzica. evident. dar robustă și de un îndărătnic optimism. Nu ne îndoim nici unul că subiectele acestea de film. concretizându-se apoi cu încetul în expresia decadenței femeii de sus în drojdia cumetrelor revoluției. ea râde cu voie bună. și la ochii cu neputin ță de definit. comesenii au prins acum fir nou de vorbă. după reprezenta ție. . amicul Smărăndi ței. pe care le-a răvășit ca un spulber sălbatic de iarnă. înconjurând ca niște zdren țe de nouri strălucitoarele globuri de opal. Pe urmă. un mare spectacol. fete și băieți de elită. căci acum. ca să nu vie decât high-life-ul și câștigul va fi vărsat la fondul destinat fetelor orfane și sărace. compuse ad-hoc. un cronicar monden de la "La grande Roumanie". și gândul meu fuge atunci spre domni ța Ralu și spre teatrul ei domnesc. e primită acolo cu multă deferentă și bucurie. pentru că statul-major din juru-mi a decis cu unanimitate de voturi spectacolul proiectat să se termine printr-un bal cu figuri vivante și ingenioase surprize. dar e probabil. nu mai dăm nici o ascultare povestirii ce ne schițează ademenitor. Vor pune pre țuri enorme. cu vechi renume în specialitate. cea dintâi manifestare artistică în orașul ciobanului Bucur. și. o seară întreagă. luminat brusc de speranța surdă. pentru a sucomba apoi într-un suprem elan de revenire și regret. Le pun la dispoziție deci numai sufletul și bunăvoin ța mea. pentru a o invita să treacă la amănunte. Dar dacă legenda ne lasă rece.

apropourile deocheate ale tovară șilor de masă masculini. marchiză de Lamballe. Lilica. câștigasem o bătălie. Și iată. până și doamna Kulicova ciocnește cu mine în semn de recuno știn ță. parvenitul. după ce strâmbaseră din nas că invitasem pe baroneasa Kulicova la masă. când mesele celelalte surit deșarte. pronun țând gra țios cu "r"-ul ei incomplet cele mai autentice expresii surugești. Voicuța mă iartă și mă aplaudă și mă ceartă în surdină. dar eu știu să mă men țin la suprafa ță.acum vai! doar închipuirea ei . de gestul nea șteptat și îndelung aplaudat al Marioarei Dracopol.. pe care le regret că răsună în gol.. care impresionează societatea feminină și fac să răsune. întâi pe al băieților și abia pe urmă pe al Smărăndiței și al Lilicăi. cu afectate complimente înflorite în stil hotel de Rambouillet. pe care o aud numai eu. ea pune pu țin mister în această dojana. pentru a zâmbi în cele din urmă. se preface stângaci că încearcă s-o imite. fără nici un ocol. încrustări de pumnal pe catifeaua dulce a tenului. a șa după cum cei din jurul meu sunt be ți de vin și de crușon. cu îndrăzneala căruia vrea să ne familiarizeze pentru viitor. tratând-o prețios. m-am schimbat cu desăvâr șire și sunt uluit eu însumi de succesul meu. eu. acum.mă face să ajung. Fetele mă privesc acum cu lumină mare de simpatie. fermecată. E o măreție să auzi aceste buze delicate și fine. compun picanterii rafinate. Și regret iară și orice spirit cu totul rar care-mi scapă. făcând pe supărata și respingându-mi rând pe rând madrigalele. Eu însă m-am preschimbat în cavaler cu perucă pudrată și proclam pe Voicu ța. dar care deocamdată îmbujorează numai pe Voicuța. să nu-l primenesc până la cuviin ța expresiilor mele. ca lătrături de lup. cea mai înfumurată fată din bandă. întrecându-se să ciripească istorioare rușinoase. când deci nu mai amenință nici un risc dimprejur. Gimnastica asta mă amuză nespus și uneori izbutesc să săvârșesc volte interesante. însă. Asta de bună seamă. Biata mititică. de a invita pe Kulicova să ia loc între noi. Sunt beat de biruință. Acum Smărăndița își ia libertatea să înjure bărbătește pe amicul ei. Izbânda mi-e încununată. și asta era de stra șnic augur pentru ascunsele mele străduin țe. în locul ei. Mă simt câteva clipe stăpân peste to ți ace ști stăpâni ai vieții pământești. ce se simte obligată s-o facă acum asupra trecutului său. Și plecăm într-o zarvă nemaipomenită în ora șul cu col țurile și fundul străzilor încă scăldate . dovedind mai degrabă un vechi exercițiu. Mă închipui de-acum în fața doamnei Alba și rostesc galanterii subtile. pronun țând cuvintele oprite cu o savoare specială. îngăduitul. deși cu destulă sare. Nivelul conversațiilor aburite de spirtul fiert coboară necontenit. iar pe sub sprâncenele scoborâte ale Lilicăi ghicesc că ceasul meu a sunat din nou. un ceas numai sau două. trăgând astfel o linie de despăr țire între seriozitatea legăturii noastre și collage-urile de suprafață ale celorlalte perechi. încurajată. care-mi arată o severă răceală de când cu Kulicova. fără a asculta o iotă din sporovăială duioasă și complicată. eu mă întrec pe mine însumi și nu se poate. și-mi place să-mi închipui pe Alba în locul Voicuței. prin contrast. Insă îmbătat de închipuirea Albei.îmboldit de această perspectivă mai ales. că nu mai mă gândesc la dosarul senzațional de care i-am vorbit. Orice s-ar zice. și numai din câteva boxe vecine și invizibile mai vine zgomot vesel. câștigată de perfecțiunea la care chipul ei . o primă și solidă scontare pentru victoria finală. să nu schimb aerul scăzut al vorbelor. bădărane. și care s-ar fi potrivit de minune cu prezen ța ei.

Până și varhă-mea. Ce mai pot face? Cum mai pot să dau înapoi.. pe care el. atât de mândră. trebuie că în vorbele bărbatu-său a fost ceva anume care a impresionat. Cât privește de mătu șă-mea.. își mângâie apoi câinele.. ca un verdict pronun țat răspicat și în cadență: – A.. Convingerea cu care vorbea Georges? Și asta e prea puțin. Domnul Georges Radu Șerban e mai comunicativ acum și chiar el a adus vorba de mine. îmi pipăi mâinile și observ că sunt încă sensibil. care și mie mi-a devenit din nou nespus de simpatic și mă fericește deodată. iar prin țul Raoul e în fața mea și mi-a vorbit în cea mai perfectă românească. trece printr-o perioadă de armistițiu... când se vorbe ște de lucruri care n-o privesc direct. atât de frumoasă? Ș-apoi .. nici nu știi cât de entuziasmată de dumneata e această femeie. după ce-mi povestise de-o proaspătă dovadă de inteligență a lui Nuși și despre apropiata cădere a guvernului: – A. mă indispunea în momente care alternau cu chiuiturile mute de fericire din sufletul meu.. deduc din împărtă șirile lui Raoul. tătărești și lucioși. asta m-am răzgândit mult și încă nu văd. pe care îi asmute să vadă mai bine. nu.. cu rh-ul lui iremediabil și cu accentul pur franțuzesc pe vorbele valahe . întoarcerea asta subită a lui mă încurca oarecum. cu mirosul lui. Ciulisem urechile ca un prepelicar la vânat și-mi ascuțeam de zor mintea să pricep și eu. Și-mi repetam necontenit în mine: "E prea târziu. Nuși. e prea târziu. ascultă. atât de elegantă. după ce dă raită cu vorba după felul lui și prin alte domenii.. însă până la urmă nu izbutesc să-mi însușesc acest curaj. Raoul.. în țelegi..e că ea a ascultat... Aș vrea să-l întreb atât numai: "Dar ea a zis ceva? și-a dat vreo părere?" -.. și cuvintele lui răsună rând pe rând în urechi. când ea e atât de albă. cu clipiri repezi din pleoapele mai vinete decât restul figurii rase cu îngrijire. îmi comunică lucruri uimitoare: a fost vorba despre mine la masa domnului Georges Radu Șerban! Sumbra casă a maestrului. Nu.. ea s-a interesat de-a dreptul. cu care mă întâlnesc a doua zi la birou.. se întoarce iară și la ce mă sugrumă de emoție. eu o cunosc bine pe Alba... mustrându-mă amical că nu-mi cunosc bine puterile. n-am înnebunit de-a binelea. El prive ște într-un col ț cu ochii lui mici.. împrumutat de la. l-a recunoscut de la început. Aha. iarăși fără introducere.de restul întunecimilor. care nu dă aten ție la astfel de. Sim țeam totuși că serviciul imens pe care mi-l făcuse maestrul mă neliniștea. Pare satisfăcut în chip deosebit de ajutorul ce i-l dau și-mi prezice un viitor din cele mai strașnice. cutremurătoare.... se aude vocea lui joasă cu dese ridicări pițigăiate. dar cu acoperișurile și cu largile frontoane ale edificiilor masive incendiate simbolic de întâile reflexe ale aurorei. vorbea foarte convins cumnatul meu. vreau să spun care e complet absentă. a ascultat și părea cu destul interes. adevăratul succes pentru dumneata... Raoul. dar ce? dracul știe.. – Ți-am spus eu? Ți-am spus eu? Nu mă îndoiam de asta! îl întrege ște acum în fa ța mea Raoul...

care-l stipendia din inutilă generozitate? Și de ce aducea. cum să spun. continuă el muncit de obsesia acestei nedumeriri. mon cher. Neamul lui.. imaginea principial inaccesibilă a doamnei Alba... mon cher. ha... -. cum m-a lăsat rasa mea. și mai mult decât toate.... (îl priveam uimit Pentru că eu credeam tocmai contrariul. legătura cu Basarabii n-o poate face într-un chip din cele mai clare.. descoperind fundul roz al pleoapelor... Eram beat de bucurie desigur. cu teama aceea de ziua de mâine cu spiritul neisprăvitului.. Și Raoul își scutura în aer pentru a mă convinge mai bine antebra țele și degetele ră șchirate.. însă care au rămas... asta e.nu-i găsea dezlegarea. netăgăduit.... he. s'en fout pas mai de tout ce que arrivera... al grijii pentru ce Va mai fi.. noduri. în gineceurile porfirogene ților. Originile Radu Șerbanilor nu par a trece dincolo de trei secole și jumătate.... urma ș de domni pământeni. ea m-a făcut s-ajung la elogiile tardive. un vrai aristocrate.. ca oameni.. foarte respectabili. Georges e.. a.. d'un vrai homme de lettres... psihologul emerit ... în casa asta.. quelques chaînons. da. cu sporovăială lui necurmat din profunda-mi nepricepere: – E. pe mine ziua de mâine nu mă interesează decât dacă-mi oferă noutatea unui match senzațional. dinaintea unor ochi profani de fiu anonim al poporului? După ce mă înștiința că a descoperit o Ocazie pe care va face tot posibilul să n-o scape. parcă lipite cu ceară. după obiceiul lui). ți-o spun eu. – Eu cred.. un descendent voievodal. (aci prințul plescăi. care nu e Basarab. în râsul bizar și sacadat: Hâ. da.. Ah. eu sunt un fanariot...cum mi se prezentase într-un moment de confesiune mai intimă ... un nobil. hâ...... cahre-și arhe obârhșia... dar ce mă mai priveau acum toate astea?) Ș-apoi chiar așa fiind.. et savant. Georges Radu Șerban.... he.." Prințul Raoul și-a ridicat circumflexele sprâncenelor... aventuro și.... câteva legături. înțelegi. prin țul Raoul mă scoase de la sine. E. o înclinare ca înaintea unui om de care în cele din urmă trebuie să ții seama.. fără nici o strâmtorare. verigi. extrem de tardive. da. fără nici o reten ție sufletească ori mintală... da. a meritelor dumitale.ea m-a adus aici. ale domnului Georges Radu Șerban!... asupra punctului ăstuia nu mai rămâne nici o îndoială. care sunt profund scârbit de oameni: o expoziție canină.. viteji.. e he. hă.... ca persoane. enfin un grand homme. cum să spun. prea multă recunoaștere.. lipsesc câteva... vorbesc. "avec Ies tares de leur race".. î ți sfâr șit.... ou peut-etre politique.. Și când va sosi ziua în care voi băga de seamă că nu . uite. un câine tot din rasa lui Nuși dar cu un pedigree incomparabil superior.. la care cu greu se resemnase....Ah. ha ha eu am rămas întreg.. prea multă încuviin țare. Mă uitam înciudat la prințul Raoul. dar nu izbuteam să ajung la rândumi la înțelegerea acestei simple nedumeriri: pentru ce îmi spunea el toate acestea? Poate că descoperea astfel dinaintea ochilor mei pe d. a ascultării unei conferin țe. a sosirii unui artist cu renume. n-are nici o importan ță.. căreia tocmai el.. da.. nu vorbesc dintr-un punct de vedere al valorii istorice. mă înclin adânc în fa ța lor. eu cred că în glasul lui Georges răsuna prea multă sinceritate. am găsit! izbucni el fericit..

medicina. să mă gândesc eu că trebuie să strâng pentru a avea altădată.. e.. însărcinat cu ridicarea vie ții aceluia ce se întrecuse cu măsura și a comorilor acumulate. în schimb trebuie să ne menținem cu oricare dintre mijloacele moderne de luptă: politica. el a luat în serios le metier.. n'est-ce pas..... Georges. totuși îl ascultam cu simpatie și eram dispus să-i acord orice aprobare. ceea ce se cheamă meseria de. avocatura. da. qu'il faut que je travaille.. că adică am ajuns.. veritablement noble preoccupation de sauver la grande propriete. De data asta privesc consternat la prințul Raoul. vorbind de maestru. deși găsesc că face prea mult exces. aristocrația de sânge. dar sunt hotărât să-l ascult până la capăt și să nu-l contrazic. de și averea lui nu se înjumătățise și putea trăi încă princiar. (din când în când în vorbirea prințului Raoul î și ă se prefăceau în a. Cu toate că logosul prințului Raoul îmi contrazicea radical ideile pe care mi le făcusem și despre strămoșii săi.. dacă nu chiar ca înainte de război. – El spune.. enfin.. dacă descendentul lui Radu Șerban Voievod nu și-ar fi preschimbat distracția în meserie și n-ar mai fi fost și aglomerat cu lucrări pe deasupra.... el spune qu'lfaut tra. El are dreptate evident în ce privește aceasta din urmă și la politique........ se-ți ai grajd de cai.. d'apres moi. înțeleg dacă ai talent de bază să faci avocatură e.. evident. asta se în țelege de la sine.. el s-a lansat în avocatură.... pe el.... mais en tout cas.... o. că trebuie să fac ceva.Dar trebuie să recunoaștem că el și-a depășit linia de activitate... probabil pentru a. fie chiar la orice concluzie ar ajunge. pentru cette grande idee.și reproduce mintal ce va avea de făcut în ziua aceea.. scoborî apoi tonul după ce rămăsese câtva tăcut. când trebuie să ne amestecăm în vălmășagul social. Te asigur că voi ști ce să fac în ziua aceea. cât se poate de. e. .. dacă ai avere să. nobil potrivit hrhangului seu. c'est alors que je me ressouviendrai qui ce jour lâ. care are atâta avere. ii faut chercher quelque chose a manger.... câteva clipe înainte de sosirea funcționarului turcesc. ar mai fi avut el nevoie de un secretar muncitor. când ar trebui să coboare acolo numai dus de amorul artei... ca dânsul. că și asta se înțelege de la sine.. diploma ția. și de ce zic admit. Georges e altfel construit.....ți îngrije ști moșiile. de.. și pentru că nu se mai poate lutter avec l'epe'e. că-l preocupă prea mult câ știgul.. da. caje le comprends.. se indignă el făcând să-i scânteieze ochii tătăre ști și devenind livid de mânie. je l'approuve. despre care și cel mai umil școlar român e informat că luau voievodatele în arendă.... e. când nu mă obligă nimic.Dar.. Admit. ecrire des romans ou avoir son laboratoire.. noi. acest spirit de marc-hand de vin et des cereale's eu nu-l voi avea niciodată.. de avocat...... se concuri la premiile aviatice. aș mai călca eu zilnic sub acoperi șul doamnei Alba și a ș mai fi avut plăcerea să ascult divagațiile acestui"charmant" prin ț Raoul!? Noroc că maestrul e descendent de . da. cette admira ție et. continuă prințul Raoul.. le jecmăneau după toate regulile unei conștiincioase spoliații și le abandonau la timp nimerit.. De asemeni dacă sim ți talentul de scriitor ori spirit de savant. qui lui a servi de pretexte.. pentru o mare afacere. e și i) se joci la bursă. Drace. pour endosser la robe d'avocat.... am ajuns la acel coin de l'histoire.. și nici unul din neamul meu...mai am pas meme un sou.. etje Vai felicite si souvent. .

reîntâlnindu-ne ca de obicei în sala de consultații a maestrului. a ș putea spune o simplă informație: nu era nici dar și nici indemnizație suma cu care era trecut în bugetul lunar al maestrului. (Prin țul Raoul scăpa din vedere că tocmai grație maestrului ar fi fost scutit de neplăcerea pe care o evocă) o. e. Ai să vezi și dumneata atunci ce rol pot juca.. evident. Saint-Moritz.. Monte-Carlo. Asta e o părere a mea cu totul și cu totul burgheză. da... E... enfin. Mihai Aspru!) și mai știu eu. dar unul ca mine. Dar oricum va fi fost să fie. și mai aveam o nedumerire față de tot ce-mi spusese prințul Raoul. hm. cu talentul lui de vorbitor și având pasiunea pe care o are.. Bineînțeles că prințul Raoul nu-mi mărturisi că m-a căutat la Palat anume pentru asta. afară numai dacă telepatia nu e într-adevăr un fenomen real și automat. O.. aci. e n-am. – A.. prințul Raoul... ceea ce mă surprinse și chiar îmi fură un zâmbet cu totul invizibil în fața sa. Eh bien. admit și această îndeletnicire. azi cu multă poftă de vorbă... da. Era doar o simplă deducere a mea. se.ți scapă nici un zâmbet dumitale și nu pot citi si vous sou-riez interieurement.. Londres. chiar fără să i-o fi comunicat în nici un fel... Juan-les-Pins (hm.. nici măcar din iatacurile voievodi țelor și boieri țelor autohtone.. cu prilejul noii cotituri a istoriei.. de ordin tot așa de burghez ca și prima... nu mă po ți sili. îmi mărturisi că m-a căutat și pe la Palat. care n-am. e... cu totul în treacăt. ci pur și simplu un fel de acont (cel puțin așa l-am definit tot eu cu burghezeasca-mi construcție mintală) periodic asupra unor afaceri pe care le-au pus amândoi la cale. mais oricât ar râde unii și al ții. nici mai mult. și acum înțeleg mai bine de ce a avut el nevoie drept ajutor de un băiat care nu descinde din gineceurile porfirogeneților. Totdeauna au fost luați în râs cei prea nestrămuta ți în ideile lor.. și tot ca ieri.. se..totul originală.. . Și binecuvântez această țară a neamului lui Radu Șerban-Vodă.. o destăinuire fugară. se. fu că prințul Raoul veni singur să-mi spulbere această nedumerire. pe care interlocutorul meu.. acest talent al lui. e. Din confesiunea neașteptată a prințului Raoul am înțeles că opinia maestrului privitoare la rolul nobilimii.. asta nu mă va abate din drumul meu. mă port cu servieta de ici până colo (din reticen ța lui eu recunoscui că a evitat pentru mine expresia: "să duc servieta cuiva") așteptând norocul vreunui client. mă mai împărtă și. dacă nu de-a dreptul grobian.. care-l ține aci și care împiedică pe vara mea să. acum. o combate atât de convins. ar fi putut să fie și un îndemn deghizat pentru dânsul personal la muncă serioasă. oh dans je ne sais pas quel transatlantique. – Dar. e n-am. câinii de rasă în situația unui om. prințul Raoul aborda "întâmplător" tema din ajun. ho. decât asta mai bine să știu că plesnesc..și împartă anul între Nisa. Mai mult chiar. tocmai pentru a aduce vorba de ceea ce mar fi putut nedumeri pe mine. această oroare n-aș fi suportat-o pentru nimic în lume. văd că nu. concede și de data asta prințul Raoul. Fu... desigur.... e. după largi ocoluri și întrebări cu totul străine de subiect. e o afacere cu . în lipsa lui. vorba despre stipendia pe care mâinile lui princiare o încasau lunar din caseta domnului Georges Radu Șerban. Paris.. Era. recunosc eu singur. ceea ce mă întări în bănuiala că nevoia de a o elucida cât mai repede chinuise destul de amarnic pe bunul meu amic. nici măi puțin. se... Biarritz. aten ție mare. cejour-lă eu voi ști ce voi face.domni pământeni. mon cher. însă.

în străinătate nu e om mai sub țire.și chiulhanurile dinaintea doamnei Alba. care le-ar înghe ța cu privirea ei superbă? Grefierul m-a întrebat .. Motivele acelei perpetue neînțelegeri. E un început bun. funebră. are însă și un ideal ascuns: o simt astfel incomensurabil mai depărtată de mine. îmi va promite că mă va recomanda și la alte rude sau prieteni. îmi apăreau astfel din ce în ce mai lămurite. Cum pot să-mi închipui că voi obține ceva prin ele? Cum pot să le închipui destăinuindu. unde preocupările originale sunt articole de satiră. că nobilele mele amiciții. cu pedanteria ascunsă mai mult sau mai puțin după o perdea de naturale țe afectată. e atât de frumoasă doamna Alba. dar eu voi desăvârși răspândirea acestui obicei civilizat și boieresc. în afară de ceea ce-l privea pe dânsul. eu și începusem să cred în seriozitatea motivului ei. a domnului Georges Radu Șerban. cu privirea lui de oțel și cu zâmbetul tăios deasupra bărbii voievodale și severe. de altfel foarte judicioasă și plină de bun-sim ț. îmi va zice poate și "maestre". domnul meu. eu însă. îmi va răsplăti totul cu un zâmbet. cu înjurăturile lor bărbătești. Oricât prințul Raoul îmi înșira acum prețurile cu care posesorii unor pedigree-uri seculare sunt solicita ți la expozițiile internaționale. ridicând doar în de șertăciunea visului imensul său imperiu. cu degajarea aceea băie țească și nepăsătoare. doar câte o femeie... îmi apar atât de meschine. și biata mea năzuință de a-i reface avutul și a-i reda libertatea îmi apare acum curmându-se într-o victorie sumbră pentru mine... Așadar. La noi vezi ici-colea. închipuiți-vă pe marele Alexandru. E atâta distincție în mersul ei. pe care o captase însă și o ținea în cușcă gelozia rece. Pe urmă încep cu expozițiile în România. cu puține și trecătoare punți de împăcare între cei doi so ți. poate cu un onorariu din cele mai grase. înnebunesc gândindu-mă că tot visul meu se prăbușește atât de sinistru. prins copilandru de-un șef de nomazi din deșert. sau cine știe. știu ce va să zică interesul pe care-l pot avea zeci și sute de mii de oameni și pentru alte animale. re ținui dorin ța înlăn țuită a Albei de a cutreiera metropolele străine și localitățile balneare și sportive cu mondial renume. Aici prințul Raoul intră într-o largă considerație. încetul cu încetul proiectele prințului Raoul prindeau proporții uimitoare. ascunsul meu ideal. sub cel dintâi avânt al visului ei. cu piciorul legat de butuc într-un cort de purpură. Dar din confesiunea lui.. și cu reflex de ochi o țeli ți. doamna Alba. Visul ei rămăsese încă la mărimile și strălucirile pe care le dorise frumuse țea ei. chiar într-o țară ca a noastră.. făcând afaceri cu câinii de rasă. de care m-am legat pentru dânsa. drace. pe care plănuiesc să le desfac pe pia ța londoneză. Și totuși. a șa că fără să mai fi adus cât de puțin vorba de stipendia sa lunară. am văzut-o iară și traversând scuarul mic din fa ța casei. de sinceritate calculată.. după ce îmi voi negocia primele mostre. asupra rasei câinilor pur românești și a ameliorărilor ce le-ar putea suferi pentru a se ob ține o rasă demnă de a participa la expozițiile străine și mai ales a purta un nume care să ne onoreze și pe noi ca popor. Vom mai vorbi noi despre acest lucru... – Unii au făcut avere cu caii de curse.Trebuie să mărturisesc că mă sileam zadarnic să pot vedea pe d. care cunosc bine străinătatea. care să nu aibă câinele său favorit... care prin mine î și va putea lua zborul. Georges Radu Șerban.

. Parcă-l privesc ceva pe dânsul motivele. de parcă m-aș dezvinovăți de ceva rău. larg. Trebuie să fi ieșit îngrijitoarea etajului și să-i fi spus că nu m-am reîntors. când nici un proces nu mă cheamă. de la prima aruncare a ochilor. evident că-mi mai trebuie!" m-am grăbit să-i răspund. care ne separă diametral. Și mai e ceva mai teribil decât atât.. "Evident. ca un câine rătăcit. nici măcar o porti ță neumblată. De aceea sunt hotărât să mă abat cât mai departe de ea... într-adevăr. să dezlege. de tot ce-ar putea să-mi iasă în cale și să mă oprească din drum.astăzi dacă-mi mai trebuie dosarul pe care l-a scos din funduri de pivni ță sau de pod pentru mine. groaza. să mă dedic întreg răscolirii mormanelor de uitare sub care a fost lăsată voluminoasa hârțoagă. Este el.. omul din uitata grădină publică. suntem amândoi la polii opu și ai aceluia și ax. pe care le schimb mereu. ce se răce ște lipicioasă. astfel că mă grăbesc să plec. – Fără îndoială! i-am repetat totuși și i-am explicat că afaceri multiple și grele m-au ținut departe de studierea lui. mai teribil și mai crunt decât ori șice pe lume. ca o nimica toată. grele. El vine în sens opus mersului meu. că dosarul nu va cuprinde nimic deosebit. Ce mai aștept? De ce nu mă întorc la dosarul Ypsilanților? Am tot timpul în după-amiaza asta. și asupra cărora insist prostește. Și cu toate astea. de casa mea. Frumuse țea doamnei Alba mă împinge într-adevăr spre misteriosul dosar și tot ea îmi taie calea și mă respinge. oricum s-ar învârti. nici o fereastră care să se poată deschide cu sforțări chiar și supraomene ști. și asta m-a gonit și până acuma. să sap subterane și să arunc lumina biruitoare a felinarului meu necru țător pe pereții mucezi ai misterului în care a fost îngropat. văd bine și trebuie s-o spun: teama. asta mă gonește și mai zănatic pe străzile îndepărtate. salutându-l cu o afabilitate ce-l uime ște și mai vârtos. spre frumuse țea idealului meu. Când. Dar l-am asigurat că în curând mă voi întoarce la dânsul și i-am dat și date pe care el lea primit desigur cu ridicare din umeri. înfierbântat de călduri și sudoare. nimic. irezolvabile . și eu însumi îmi par mie foarte ciudat și stângaci în scuzele pe care mi le fac desigur mie însumi. doar i-am dat ceas de întâlnire. Umblu acum pe străzi cât mai departe de casa mea. ce m-au ținut departe de răsfoirea lui? Mă prive ște înciudat domnul grefier că-i dau atâtea explicații. de necrezut!. Ce mai întârzii? Haide ți. clopot de argint. unele lucruri de nimic. deodată. haidem la Palat. cu toată buimăceala mea. căutând parcă un răspuns la o întrebare pe care nici măcar nu izbutesc să mi-o formulez. spre marea ei uimire și dezolare. care sună înfrico șător de clar și de dulce sub bol ți adânci de biserici voievodale. traversând podul acesta pustiu al Dâmboviței și traversând via ța mea. ce-mi apăru astăzi rânjind atât de pustiu.. pentru mine. pe care n-a ș mai fi nădăjduit să-l mai recunosc și pe carel văd și recunosc destul de bine. nici un secret teribil. de și întrebarea lui mi-a răscolit și mai adânc amărăciunea și lipsa de curaj în care mă găsesc. cu glas tare și mustrător. îngrozindu-mă cu râsul ei sonor. spaima de moarte. umblu dezmetic. tot mai îndepărtate. Și se ivi astfel cu dubioasa lui prestan ță de aristocrat. mi-e cu neputință să-mi îndrumez pașii într-acolo.. Norocul ei nu poate fi decât nenorocul meu.. unde trebuie să fi sunat în zadar Voicu ța. a șa cum apar unele mărunte circumstanțe. Omul ciudat. din noapte și din necunoscut. care mă face să tresar noaptea din somn.

Și văd. deodată. răscolit de ură și injectat de sânge în cuget.. crispată de uluire și moarte. hă. și ochii mei străpung figura.. închizând după sine. pe care n-o în țeleg câtuși de puțin fără acea care tronează de ani asupra tuturor visurilor mele de noapte și de zi. cel mai aprig dușman. Mă simt grozav de u șor. în sumbrul castel înăl țat din enorme și sure pietroaie? îl aduc Donnei Alba. Unde-i dosarul Ypsilanților. mai rău poate pentru mine decât însuși protectorul meu. pentru că într-adevăr este nespus de solemn și grav..probleme seculare. ca o bătaie a destinului în poarta vieții. zâna fermecată?.îl aduc frumoasei închise sub șapte sute de zăvoare și lacăte grele. Și-l urmăresc cu tot dezgustul ce-l pot acumula în mine pe acest om. care parcă mă trage după sine..... care spune și făgăduie ște multe și.. dar care rămâne totuși fieruită aici... în turnul imens și posomorât. viziune mistică.. Cu lăcomia unui hamal din port sau cu lubricitatea unui be țivan de la hale.. unde-i avântata pledoarie și măre țul gest al liberării nea șteptate.. cere asemenea ceva. Și apoi. de și hainele-i negre. domnul Georges Radu Șerban. Și totu și nu știu de ce nu pot să-l urăsc. zâmbetul de recunoaștere și înțelegere și un salut larg. înțeleg. în plina larmă de claxoane. Nu știu de ce îmi vine să-l salut. ha. cvincvagenar. avertisment de tramvaie. semnele periei des întrebuințate. să mă reped la dânsul. străfulgerat iară și de o veche idee. a aripilor tăiate din rădăcini. hă. solemn și grav. hă.. Ghicesc instinctiv că de drumul lui îmi depinde acum fericirea și scopul vie ții. cu puterea unui odgon de fier ce mi l-a petrecut pe după șale. hă. desigur. ca și când cu adevărat a ș fi dezlegat cea mai penibilă întrebare. cam închise pentru un nobil. mi-e silă că acest mers dârz. că strălucitoarea ei eleganță s-a lăsat strânsă de aceste haine periate cu grijă și negre la ora patru și jumătate după-amiază. s-a îndreptat spre și s-a îndepărtat de la întâlniri cu Alba. la o oră încă devreme... încrucișez nobila și grăbita înaintare chiar lângă u șa păcatului. o înaltă și maiestuoasă apariție. în cetatea posomorâtă a iluziilor stinse.. Și libertatea neașteptată țâșne ște deodată din stânca ne știută. mai mult. fetid. au putut strânge mijlocul nud al Albei. hă. o ușă discretă. înfă șurată în alb și u șoare văluri. să-l îmbră ți șez. cărora le atribui firesc un început de scorojală. fericită. acum. Și cum mă poate atrage acest individ sumbru și cu mers țeapăn spre locul unde stă ascunsă. se îndreaptă sau se îndepărtează. a vie ții mele. a avânturilor oprite sub grea osândă. Sunt electrizat de magica perspectivă. pe care-l aduc. rotunjesc acum acest gând în cap și-l pipăi ca pe-un șold de femeie. aducătoare de moarte imprudentului muritor de rând. ca ascu țișuri de neiertătoare lănci. hă. dar mă trezesc muiat de sudoare. care are oricând ie șire liberă din casa cu sumbra fațadă. ca de ceva imund.. arată limpede. care visează cai verzi pe pere ți. explozii de camere cauciucate.. Omul acesta nu-mi poate fi decât dușman. Am lăsat să înainteze cât trebuie și apoi mă întorc îndată în loc și o iau lin și ușor după dânsul. ferită de ochii lumii. căruia i s-ar dezvălui întâmplător.. nobil și generos cavaler din vremi imemoriale.. că mâinile acelea cam lungi. ca asta. care nu mă poate înșela că nu apar ține unui. pe care am alungat-o răpus de groază și rușine. a acestui biet don Quichotte. ziua în . duduit de păsări mecanice în aer? . până acum fără răspuns. care poate să aibă și rendez-vous-uri de cel mai straniu și mai îndoielnic gust. Iar pasul meu neșovăitor love ște greu și nervos asfaltul. ca să râdem ca prințul Raoul. însă îl las să treacă. larg. izbită de spada mea. în transparen ța crudă a zilei mohorâte.

Necunoscutul trece pe lângă marele portal central al clădirii și se îndreaptă. nu putea fi decât altfel. îngustă și murdară. sim țeam că-l urăsc și mai mult. don Quichotte din Zăreni. la capătul scării. Când am ajuns la col ț. deși încă enorm. A ajuns la etajul ei domni șoara prea vopsită sau așteaptă. lărgind întredeschizătura ușii. lăsând pulpele strânse în ciorapi deschi și și lucii să întârzie pe fiecare treaptă spre a desăvârși chemarea. O domnișoară vopsită zdravăn trecu pe lângă mine și mă atinse în treacăt. și cocote!" îmi străbătu atunci prin gând. Parcă. foarte grăbit. în ritmul secolului meu. o femeiu șcă nostimă. care de bună seamă că mai avea altă comunicație cu restul etajelor. desigur nobil. Mă așezai în întredeschizătura ușii și ascultai zgomotul pantofilor pe treptele de piatră. în dosu-i se vedea urcând în spirală o scară de piatră.. cu intrare modestă. ca pe orice ușă comună. când prințul misterios dispăruse pe . de care se servea din când în când doamna Alba. spre aripa mai mică din strada laterală. Tocurile înalte băteau din ce în ce mai rar în susul scării.. așa cum mi-a apărut și donna Alba. Când nu mai auzii nimic. nu-i așa de vast ca până acuma și are contururi ferme. u șile care dau încoace erau de lemn plin. cu modificări de tact la cotiturile etajelor. fără a cunoaște nimic din persoana lui. mă așteaptă? Probabil că asta era.. acum se ridică dinainte blockhouse-ul cunoscut. Și o bucurie surdă mă copleși. Poate tânăr. în urmă începu să urce încet. pe care și începusem să-l urăsc de moarte.. he. indiferent. Abia sus de tot. era cu neputință de închipuit ca ea să-și dea altfel de întâlniri cu un om cu haine lustruite și care urcă pe-o scară ca aceasta. apoi încetară. he.. el. don Quichotte de pe Cerna.. dădui de-un spațiu larg: era mansarda. Ba chiar fusese lăsată întredeschisă și se agita încă în balamale pe urma celui care o repezise în urmă-i.. însă merg înainte. era să mă calce tramvaiul. când am băgat de seamă că e șatenă și când am băgat de seamă mai ales că e o femeie în carne și-n oase. desigur elegant. Și-mi amintii de prima noapte. apoi grăbit.. "Aici locuiesc. după acest individ... Avusei un moment de teamă și stupoare: individul nu putea fi decât un simplu intermediar.. nu mai încăpea nici o îndoială. e mai precisă și mai sigură de rezultat. el și dispăruse.. dar care prinsă la aman va ști să nu reziste. Și iată. zgomotul suișului reîncepu să-mi vină: întâi tot așa de rar. băiatule naiv de pe apa Cernei. acela. care mă atrage spre o foarte modernă și ignobilă ispravă. Era o ușă de serviciu. Pe când. dacă nu făceam un salt înapoi la timp. cu pas sigur. bogat. închise și soioase: uși care răzbăteau în scara de serviciu. poate frumos. uite. la lumina zilei. dușmanul invizibil. și m-am oprit apoi în dreptul micii intrări prin care putuse să dispară. căci după câteva minute de zadarnică zăbavă. Mă podidește râsul și lumea se uită la mine uimită. La toate caturile. pornii la rându-mi pe lunga scară... și în același timp cu atât mai mult mă simțeam mai mândru de el și de ea. și ideea "intermediarului" se înrădăcina acum temeinic în mintea mea. a șadar. acum. linii dure. examinându-mă curios și apoi schițând o licărire chemătoare din ochii exagerat de înnegriți. adversarul adevărat. dacă vrei să faci pe don Quichotte cu ea. cu fasoane princiare și mofturi multe.amiaza mare . aruncă o privire în urmă-i..și. Cu fiecare nouă calitate pe care i-o adăugam în plus. mi se pare mai real. Oricum.. în cinstea noble ței și frumuseții donnei Alba.

. e limpede.. care e studentă... a ștepta........? Dar asta desigur numai din spirit avocățesc. și e o tăcere adâncă în coridorul ăsta..... înainte. pentru a merge cu identificarea până la capăt.. Ro. Bă.. Bu. Buze. în sfârșit un bărbat: Sașa Menserossi.. Menserossi. pentru că era în dreptul intrării).. pricep că am zărit în sfâr șit ceea ce căutam și totuși nu mai înțeleg nimic. unde nu răzbate nici un zgomot al străzii și unde doar pașii mei. din grădina publică. Un rus?. Be. Apoi: Cară Co. ambeanu. Reiau cititul biletelor de vizită înapoi.. Buzescu.. de bună seamă nu trebuie să cer nici o deslu șire de la nimeni. sprijinită în baston. Dar la această Irma Caraczony... amb...... răsună pe scândurile goale.. poate miar ieși înainte domnișoara cu ochii prea înnegriți și cu obrajii prea ro și ți de adineaori...... și nici la Maneta Beculescu. Totuși.. Constanța.. însă lucrul e limpede. artistă. Cheia locatarului Preda Buzescu e înfiptă pe dinafară: vasăzică s-a întors de curând și are de gând să iasă iară și.. da.. Vasăzică. bin. pe când afară.. cos.. studentă. mă răzgândesc apoi repede. omul care are întâlniri cu doamna Alba Ypsilant pe înserate.. n-am mai auzit de el.. sau Matilde Sola. și-au mai rămas doar două cărți de vizită! Aurica Botez și alături.această scară. de vreme ce și fiica și mama au trebuit să alerge alarmate. care e vecină cu domnul Preda Buzescu.. care e artistă. silabisesc încă. îmi amintii bine. Bă.. De astă dată.. iar pe cealaltă latură! Irma Caraczony... Pre... precum am bănuit întocmai... spuneți dacă nu e limpede ca ziua. Georges Radu Șerban știa ce n-a știut și ce n-a putut afla toată lumea.. Trebuie eu singur să observ dacă de după ușa cu cheie în afară iese sau nu omul de adineaori și de odinioară.. Nu iese nimeni.. Doamne... Szeckelly.. so ție de Russet? Acest nobil declasat. umbrită până la obscuritate în unele locuri. care și-a vârât ghearele în secretele mortului....... a șa doar de dragul cunoștinței nu văd ce m-ar opri.. la căderea . nu iese nici locatarul Preda Buzescu. domnul Preda Buzescu e omul din grădina nocturnă. Mattide Sola. de și am descifrat repede. răzbătea chiorâș o lumină searbădă. Prin urmare e bine să mai a șteptăm pu țin. un artist.? A șadar... Abia puteam descifra pe cărțile de vizită: Mitzi Szeckelly (asta se vedea bine. seu. hm..... Nu. pictor. care stă vis-â-vis de intrare... să văd la ce etaj izbucne ște lumină. Văd și totu și nu pot să cred.. de bună seamă că a dat de ceva foarte important. beanu. doamna Smaralda. tocmai în fundul coridorului: Pre. Mari. la poarta grădinii de doici și vagabonzi. Clara Cosâmbeanu. în lipsa so țului. culescu. la care cei doi nobili au convenit cavalere ște.. O luai deci de-a lungul coridorului întunecat și dispus în unghi drept și privii la toate ușile. Dar o cunoștință bunăoară cu domnișoara Aurica Botez.. spre obscur și suspect loc de întâlnire. Apoi coridorul cote ște: înainte. născută Ypsilant. Preda. sau nu mai știu cum.. câteva u și goale. poate ea mi-ar da vreo deslușire despre domnul. numai la mansardă se aprinsese atunci o fereastră. iar eu mă postasem la colțul de vis-a-vis... iar fratele de șucheat. cum să împărtă șesc cuiva că el mă interesează.. Nu mai încăpea nici o îndoială că omul meu locuia aci sus și nu se abătuse prin nici una din intrările de serviciu. Dacă aș ciocăni ușor într-una din u șile acestea: nu la domni șoara Constanța Băbeanu. Cosambeano. Duelul a avut loc pentru un pretext oarecare. Yvonne Bo. când mă mișc. ette.. italian? sârb? hm.. Prin două luminatoare portocalii sau prea murdare.... învinuit de jaf în camera mortuară a fratelui său..

.. pe care acest Preda ar putea s-o transforme în siguranță prea cumplită ca să nu devoreze.ți ia în nume de rău când le bați discret în ușă? în definitiv.. Și-a ș vrea și mai vârtos să apară de după u șa lui. cu oarecare întârziere.. pardon. așa că a doua oară am bătut într-o doară. – Vin numaidecât. a ș prefera să fii tânără și. când mă găsesc iarăși dinaintea odăii ei. pentru a putea ști dacă într-adevăr am nevoie să mă interesez de ceva aici. mă rog. am crezut. chiar acum. primesc răspuns din dosul ușii în care am bătut: un zgomot sec ca de pat smucit zdravăn și apoi o voce clară și prietenoasă și parcă familiară: – Cine e?. Cine-i? îngăimez... de și foarte energic: poate de dincolo. pentru a nu fi găsit chiar fără de rost de prima vie țuitoare a casei ce-mi va ie și întâi înainte. . ca să nu devasteze seninătă ți suflete ști cu greu redobândite.. mă rog. Dar ce poate fi cu această Aurică Botez... dar întrebarea se repetă.. Dar de ce întâmplarea avea loc după atâția ani de la moartea lui Tudor și de ce mamă și fiică alergau cu atâta ardoare la comanda răufăcătorului.. a. enervat de bâiguielile mele. mă rog. cine?. când aventurierul... La prima bătaie n-am primit nici un răspuns. dacă maestrul era în deplină cuno știn ță de cauză? A fost chinuit el doar de o simplă bănuială.. a aruncat în sfârșit năvodul temut. Nu e oare vreuna din acelea care nu. văd câteva u și fără căr ți de vizită.. doamnă..... am să mă scuz că vreau să cer oarecare lămuriri. vecina domnului Preda Buzescu? mă întreb plin de fericire. scuzați. a cărui figură a devenit iarăși cel mai chinuitor semn de întrebare.. unde?. poate aci.. dar a ți putea să mă îndreptați.... Zgomotul de adineauri se repetă acum și mai pronunțat: nu mai e nici o îndoială. bat cu plăcere la u șa lui.. Nu știu ce să cred asupra naturii zgomotului de adineaori. unde trebuie. ah. aud același glas pe care cu siguran ță l-am mai auzit undeva.. foarte curioasă.... atras de violența zgomotului.. de și le știam acum la perfecție. dacă m-ați îndreptat dvs... pardon. păstrat atâta vreme în umbră? Continuam să mă îndeletnicesc cu descifratul cărților de vizită de pe u și..... dar ochii-mi râdeau de repeziciunea cu care sufletul meu exaltat ca-n fa ța unei comori nea șteptate descifra până la limpezime încâlceala tuturor acestor împrejurări.. ce?.. va ie și domnul Preda Buzescu. și să ne putem înțelege de-aproape.. după ani de uitare. Misterul! E-n mâinile mele misterul. am vrut să întreb. alături.... un pat părăsit de persoana care adineaori s-a ridicat numai pe șezut.. da... Aurica Botez.nopții. sunt libere? aș putea să le văd. Dar... ce dracului să întreb dacă-mi iese înainte cine știe ce namilă robustă și cvincvage-nară. vecinătatea asta va pre țui pentru mine incomensurabil... asta.... mă rog. ajuns la capătul resurselor.. domniș... domnul Preda Buzescu.. nimic nu-mi mai poate să mi-l smulgă. nu sunte ți dvs. la domnul Preda Buzescu.. Misterul! Misterul! striga cu putere sufletul meu de-a lungul coridorului mut. desigur complet neînțeles prin ușa și la distanța ce mă separă de glasul întrebător: – Scuzați...

Și cu toate astea. o figură prea închisă la culoare pentru un păr atât de deschis. Iată fata care-mi trebuia! gândii și. pe la 7 diminea ța. Trebuie să recunosc că picioarele goale până la genunchi ale domnișoarei Aurica sunt interesante și senzuale.... Și Aurica trecu în dosul paravanului.. mole șitor.. să știi.. Și-mi face loc. S-a culcat foarte târziu. întrebându-mă. să și-i pună. Dar cred că n-ai să te superi de atâta lucru. dar nu pot spune cu cine. asemănarea ei cu cineva de-aproape mă izbi iarăși chinuitor: – Ascultă. cu mâinile în buzunarele pijamalei. înfășurându-se în pijamaua lungă. numai s-o scuz că e prea deranjat prin odaie. . Are de făcut o vizită la spital și se întoarce pe la 6. cum mă privea așa de sus..ți prepar un ceai. cu desenul fibrelor musculare precis și energic. semeni cu cineva cunoscut. însă. Pe urmă se întoarce și se așează la margine. suntem mai multe aici. sub care mă lăsa să întrevăd străveziurile certe ale unei cămăși de noapte foarte sub țiri.... când rădăcinile sânilor la rându-le încep să se destindă în afară. șalvarii. care o completează. când ea mi-o ia înainte: – Și zi.. de unde răzbătu bufnetul benzinei transformate în flacără și pompatul îndesat al siriusului. gropi ța deasupra claviculei se vede și ea acum.. de-astea. mă pregătesc să-i comunic această primă constatare. E o pijama ușoară. dar lasă. cuvertura pe pat. altfel cine știe cât mai dormea. ca și triunghiul intim al decoltajului.. dar seamănă cu cineva cunoscut.. vrei să te faci vecin cu noi. și-acum văd un gât lung și albbrunit... sper că n-ai să mă refuzi să-mi ții de urât la mâncare.. cu noi ai să te înve ți mai curajos. oricând poți găsi la mine o cafea cu caimac. nu e mai convenabil să-i spun că povestea cu odaia de închiriat a fost un pretext. care-i descoperă pulpele lungi și dârze până deasupra jaretelor. Dar Aurica apreciază întârzierea răspunsului în felul ei: – Ești cam timid. nelămurit încă deplin asupra identității vecinului. își potrive ște cu largi aplecări. de bună seamă.Ș-apoi ușa se deschide și prin crăpătura ei apare un cap blond și zburlit. și-a scos și mai mult capul prin între-deschizătură.. dar se îndoiește dacă la ora asta madam Matilda este acasă. râzătoare.. Dacă nu sunt grăbit. domni șoara Aurica îmi dă azil la dânsa până la ora 6.. care ne sculăm cam pe la ora asta.. pentru a tran șa mai repede prietenia. zâmbindu-mi prietene ște.. Reveni îmbujorată la față... și cerând noi scuze că mă primește așa. Mi-e o foame de lup. unde se pare că are spălătorul. nu s-a trezit nici să mănânce. mai ales că ovalul pulpelor punctate rar de rădăcina perilor fini negri-aurii mă tentează stra șnic. suntem fete bune... M-a informat atunci binevoitoare că pentru asta trebuie să mă adresez la u șa pe care scrie: Matilda Sola. – Doriți ceva?. Dar o mână grăbită le acoperă pe toate cu revenirile pijamalei. încolo.. îmi mulțumește deci că am de șteptat-o. bărbătească. picior peste picior. nu se grăbe ște să treacă în dosul paravanului.. și iată. Rămâne astfel cu picioarele goale în papucii roșii cu toc înalt. liliachie.. puiule. I-am răspuns arătându-i intenția mea în privința vreuneia din camerele care n-au căr ți de vizită la ușă. puiule? Cântăresc în minte dacă.. Acum să-mi dai voie să. Nu cunosc desigur persoana asta.

. acceptă: îi sunt simpatic și are impresia sigură că trebuie să fiu generos. niciodată... pentru simplul motiv că ți-e vecin. pur și simplu. cu asta mă faci să nu mai mă mut aci... păpușico. Totu și. Asta nu-i imposibil. – Vas-zică asta e conduita ta.? L-ai dat afară a șa.. cel care va nimeri întâi adevărul. Mă ridicai și începui să cercetez fotografiile și țesătura covorului din perete. hotărârăm să nu ne mai chinuim cu asemuirea asta.. scrutându-mă deodată cu ochi scormonitori. – A. căreia nu izbuteam să-i dăm de rost. .. ridicându-mi bărbia cu vârful degetelor... Privi în lături strângând sprâncenele... Când reveni cu ceaiurile.. – O masă la "Chateaubriand" în chambre separee! răspunsei prompt. – Sau Buzescu... Iată. Acum mă simțeam mai în siguranță întru începerea iscodirilor: după actul nostru de intimitate. Bărzescu... sau "semeni foarte mult cu o prietenă a mea". licărindu-și ochii negri și scuturându-se de un fior. la ce gândești.... Fierbințeala ceaiului și pijamaua care acum se întredeschisese prea de tot.. cum sta picior peste picior. rămăsese legământ.... va avea de la celălalt. între voi. Apoi mai ridică o dată din umeri și fugi îngrijată după paravan. orice întrebare părea un banal mijloc de a scăpa din fatala jenă a partenerilor de amor.. după potolirea simțurilor.. pentru a-mi surprinde și stimula în același timp complezența. asta e. mă mângâie ea pe sub bărbie..– Ești timid. coapsa zdravănă care se desemna dur. dar pentru că încă nu pot să spun că i-am devenit vecin. n-a fost nimic.. se apropie de mine. nimic între noi nu poate să treacă dincolo de limita profesionalului. E. Spun drept că am toată compătimirea pentru amicul ăsta care stă în fund: Hărzescu. parcă te-aș asemui și eu cu cineva... față de vecinii de cameră. Mă silii să nu-i stric această impresie... Ea mă cântări șăgalnic cu ochii și mă amenință cu degetul.. ori cum îl mai cheamă. – Ai să vezi atunci! mă îmboldi ușor cu cotul. ești timid.. ținu ea să-mi amintească îndată că. mai ales că ea știu să-mi dovedească remarcabile însu șiri profesionale. apoi mă cercetă lung și dete din umeri.... Asta e vorba tuturor timizilor: "parcă te-am mai văzut undeva". iar ea se întoarse de la jumătatea drumului către siriusul duduitor. nici n-a încercat.... începu să mă examineze cu atenție... Dumneata?. oricât de prietenoasă se arată.. mă îmboldi să trec la propuneri concrete. ce? întrebă ea. – O. – Dar ca să văd acum ce-ar fi să văd atunci ce trebuie să fac.. domnul Buzescu.. Cu vecinii nu obi șnuie ște să lege altceva decât prietenie. – Da. și.. în profesiunea noastră toate suntem la fel. – Și glasul ți l-am mai auzit undeva? insistai.

Nu. – Zău... neagră și seamănă cu Eminescu. Și nu-ul ei lung și dureros zâmbitor. cu niște șolduri atât de solide. care porni cu un șuierător oftat: – Când iubești o femeie ca asta. când s-a fotografiat înainte de a muri". pentru că Aurica știe și ea franțuzește... forțându-mă să articulez cât mai rotunjit cuvintele. rasei cu sufletul dărâmat. mă cutremură de sus până jos. – Ei și? ce... care. a celor denumite în limbajul cocotelor.. Irma unguroaică.... Mi-am stăpânit energic tresărirea: omagiul acesta pe care o individă cu gra țiile tarifate îl aducea unei necunoscute... și ea-i cere la rându-i un jurnal sau vreo carte de citit. care e .. departe de a fi mo ș.. pentru a-i stârni pofta de vorbă. mă zgudui adânc și prin sinceritatea lui simplă și melancolică și mai ales pentru că avusei impresia lămurită că retinele sufletești ale Auricăi reflectau în momentele acestea imaginea sfântă a Albei: cu neputință să fi avut alt chip în minte. Aurica nu-mi răspunse îndată. în semn de compliment.. ce zici?. ochii îi erau duși cine știe unde. pentru că e un om foarte serios. greu să te mai uiți la alta.) – Dar cum iscălea? abia putui îngăima.? Și-o plesnii cu latul palmei pe crupă.. nu a tratat-o totuși decât cu "prietenie".. dădui eu înainte cu gura.. asta nu însemnează că nu mai poți călca și cu stângul câteodată.ca să întrebuin țez termenul dumitale . dar atât și nimic mai mult.? Tot omul are o simpatie. Ai?. pentru Aurica hohotul meu însemnând însă asigurare prietenoasă că nu fac nici o deosebire între cocote și celelalte femei. n-a apreciat el o fată atât de simpatică... – Nu e iscălit.. întorsei privirile spre dânsa și o surprinsei clătinând u șor capul.frumuse țea domnului Buzoianu?. pictorul Sașa e sârb. să le arate o fotografie pe care stă scris ceva în englezește. sufocat de-o groaznică bănuială. vrășmășită. ținând să-mi explice că domnul Buzescu. ba îi cere puțină apă caldă. – Mai ales la o cocotă. Gândul lui e totdeauna departe și madam Matilda le-a informat că iube ște o femeie foarte frumoasă. nici în stânga. din lumea cealaltă. "dimpotrivă e un bărbat frumos. își completă ea umilită ideea.. flecar și nepăsător... în semn că mă găsesc în nedreaptă și cumplită eroare. dar nu se vede... sau poate e acoperit de ramă. are mustață dulce.. pe ea și pe colega ei Irma..? Or e vreun mo ș ramolit de 85 de ani. el le-a spus că e englezește. e chiar așa de strașnică? Dar cât e de frumoasă. în derâdere și ciudă. Vream să repet întrebarea. cum văd. tot obi șnuie ște să dea câte un târcol și prin mansardele locuite de cocote .. "cinstite". dar n-a știut să traducă.. nu i-a văzut nimeni de aici niciodată decât fotografia.– Cum.. Vine de multe ori și-i împrumută ba chibrituri. madam Matilda e italiancă după tată și austriacă după mamă... Chiar le-a și chemat o dată îngrijitoarea. Ea-mi mul țumi cu un zâmbet dulce.. îi cerui opinia râzător.. în momentele unei astfel de spontane și sincere expansiuni admirative.. (Nu poate fi pe altă limbă. e atât de grozavă simpatia lui încât să nu se mai uite nici în dreapta.. când ea dădu drum cuvântului..

urc de trei ori scara lungă de piatră la mansarda unde stă domnul Preda Buzescu.." a iscodit madam Matilda.. Este tocmai ce vreau să aflu.. însă o întors apoi vorba brusc pentru a arăta madamei că dore ște să nu mai fie întrebat nimic asupra acestei fotografii. – Da... Pentru că e foarte cavaler și se vede de departe omul subțire. Dar eu și cu madam Matilda credem că el încă mai are rămă și țe de avere."superbă". să știi că de atunci.. când face curățenie la studentă. – Buzescu. mâine dimineață când sper c-o voi găsi. ce dracu'.. Ea crede că el se vede cu iubita lui într-ascuns și că ea i-ar da și ceva bani. nu prea vorbe ște de dânsa. "Da. a explicat domnul Buzescu. Madam Matilda la întrebat și despre fetiță. Aud zgomot de sticle și apă care curge în chiuvetă. căci m-am hotărât definitiv să devin locatarul ei și vecinul domnului Preda Buzescu: dacă se poate și sper că se va putea. I-am mulțumit pentru bunăvoin ță. atât. pentru că doar u șa studentei e deschisă. da mai mică. – Vasăzică. însă am scăpat repede de dânsa. Dar sus.. A doua oară socotesc gre șit timpul și nimeresc când menajera mansardei e ocupată cu odaia pictorului. devine foarte ursuz când e vorba de fotografii. făcută cu el. care mai demult a fost mare și a tocat-o cu dânsa. poți să vii pe la zece.. "Pare de familie bună!. pretextându-i o afacere urgentă de care mi-am adus aminte. la pictor și la domnul Buzescu. Pe măsu ța de noapte mai e și o fotografie. însă madama și fetele și-au făcut atunci convingerea că el o cuno ștea de când era și dânsul bogat. Despre asta. altfel cum are el. chiar prietenul lui... iar domnul Buzescu.. e după vremea lui Mihai Viteazu vecinul dumitale.. la capătul scării. din vremea lui Mihai Viteazu.. avusei puterea să mai glumesc idiot pentru a deruta orice eventuală bănuială de frământare lăuntrică și interes crescând pentru cele ce aflasem sau aveam a mai afla. adică bărbatul ei e bogat".. madam Matilda face cură țenie înăuntru și nu vreau deloc să o chem sau să mă găsească pe sală. A fost căpitanul lui Mihai Viteazu. Dar voi veni mâine să mă în țeleg cu madam Matilda. pretextând telefonic o scuză personală inexorabilă domnului Georges Radu Șerban. zice că se trage din niște con ți ungure ști. că parcă nar avea nici o ocupație.. ce tot îi dai zor cu Buzoianu și Bârzotescu. a unei copilite de școală.... dar el nici nu se uită la dânsa. e de familie domnească și e foarte bogată.. După întâia ascensiune cobor. Noi îl respectăm toate și chiar îl iubim. și a doua zi dimineața. mă întâmpină o surpriză fericită și . – Da. n-ai auzit de Buzești la școală?: Iar Buzescu Preda Vede cu durere Floarea României Ce pe vale piere. și ea se pretinde de neam nobil. am asigurat-o.?" Cât e de nobil și de fin.. întrebat o dată de madam Matilda.. nu Buzoianu. Irma e moartă după el. a răspuns pur și simplu că e o "cunoștință". toate credem că e fata ei.. Când am pornit spre ușă grăbit și înfricoșat.. Aurica m-a întrebat mirată dacă nu mai doresc să mă prezinte madamei Matilda.. pentru a trata aci tocmeala de închiriere. dar el n-a vrut să răspundă decât foarte plictisit: "Ce te prive ște pe dumneata....

Tudor a murit spălând onoarea numelui. minunatul ei corp. poate a confundat pe unul cu celălalt. oricât fecior de boieri vechi și domni creștini va fi dânsul. la oamenii aceștia. Eminescu în pragul mor ții. pe care tocmai cade raza tulbure a primului luminator. mi-e literalmente imposibil. Eu citesc cu afectată curiozitate prima carte de vizită din dreptul intrării: Mitzi Szeckelly. pe care zadarnic îl cauți la teatru. Și chefuri. pentru a putea da prilej fratelui nedemn să-l poarte în glorie și amor. desigur cu toate precauțiunile de a nu-l ajunge din urmă.insuportabilă în același timp. în persoană. Dacă e adevărat că Alba și-a dat sufletul omului ăstuia.. care-mi anulează cu desăvârșire disperarea că voi trebui să mai urc o dată această scară de piatră covârșitor de lungă: domnul Buzescu. în definitiv.. E mijlociu la statură. chiar când insulta porne ște împotriva unui frate declasat și repudiat. Și ce zdravănă încă! Doamna Alba reîmbogă țită iară și. Figura măslinie are în lumina asta cute regulate și mai puțin adânci.. un aer romantic și suferind de la sfârșitul secolului trecut. defăimarea numelui comun atrage totu și automat ridicarea săbiei. Mă simt în profundă beznă. E cu neputin ță de a în țelege încă o iotă din toată această amestecătură. pentru a coborî apoi și eu. . cu aripi noi și puternice!. elegan ța aceea a mersului de mare doamnă. de asta m-am convins singur. Așadar. Dar corpul ei. S-o fi iubit-o amândoi frații? Dar de ce mezinul. care a rămas cel pu țin cu două decenii în urmă. mi se pare chiar mai scund decât m-am obișnuit să-l cred.... Mai cavaler..acela într-adevăr de credibilă potrivă cu doamna Alba -? e întrebarea care m-a chinuit toată noaptea și dimineața asta. care poate totuși să fi fost fața cea justă și reală a evenimentului demult petrecut.. foarte bine.. liberă. dar îl simt nu mai puțin usturător pe buzele-mi. Nu pot să-mi rețin un zâmbet în fa ța hazului unei astfel de absurdită ți. Domnul Georges Radu Șerban a proferat un cuvânt mai greu la adresa familiei adverse.. care-l schițează. Este el într-adevăr: omul din grădina nocturnă. corpul ăsta mi-e imposibil să-l văd gol lângă goliciunea romantică . mustața trist adusă a poetului din ultima lui fotografie. Dar ce are a căuta aci duelul de demult cu fratele . E un zâmbet aruncat desigur ridicolului tuturor acestor conjecturi cu trezit miros de vechitură și foileton muced no. toate astea sunt bune. Mi-e imposibil. Poate asta să rămână singura rază care mai poate răzbate în atâta întuneric: o iubeau amândoi frații și cel mai în vârstă a fost mai norocos.. a spus Aurica și se poate să aibă dreptate. aruncându-mi doar o privire fugară. înaintează grav de după colțul coridorului. pot să examinez în voie pe domnul Preda Buzescu. Domnul Georges Radu Șerban a simțit. Aurica nu-i chiar o fată simplă. Mai tenebros!. trebuie să fi rămas cu simțurile complet stăpânite de izul vremilor de demult: eroul melancolic și palid și evident ruinat. Foarte bine. îmi spuneam. Apoi trec să descifrez cu grav interes numele de pe ușa Clarei Cosâmbeanu. n-a lăsat o lăscaie iubitei sărace și ferecate de mizantropia și bicisnicia domnului Georges Radu Șerban? Era cea mai nimerită lovitură pe care i-o putea da. nu avea nici un indiciu la îndemână. evident.. I-am dat timp să coboare.măslinie a domnului Buzescu. de dincolo de moarte. întrucât prive ște sufletul ei. Domnul Preda Buzescu a trecut pe lângă mine. 32. înaintând cercetător spre a treia u șă. ochii negri și măriți de cearcăne îi dau o expresie distinsă și visătoare. care și-a alcătuit cu atâta discernământ testamentul în ajunul ieșirii fatale pe teren. în stadioane sau pe pânza de cinematograf.. Și. de bună seamă că ei nu se întâlnesc decât în încăperi luminate la fel ca și coridorul madamei Matilda..

însă în . se observă asta mai ales din ultimele ei șovăiri de a părăsi postul de ascultare și din nesiguran ța. în târlici de pâslă. Mă întreb dacă mai am timp să dispar complet dinainte-i sau s-o a ștept. Mi se pare că n-am așteptat prea mult: madam Matilda își ridică torsul încovoiat. cu atât va găsi mai în avantajul ei continuarea unei tocmeli într-o încăpere străină de discu ție. vădit tulburată.și concomitent ocupația neglijată. îmbrăcată în capot multicolorat de motive japoneze. unde mă aflu cu degetul întins spre ciocănit. După ce a intrat în camera lui Buzescu. Vorbește oare cu ea? în cazul acesta ar trebui să glăsuiască și dânsa ceva. însă ondulat. să prind pe doamna Matilda în camera cu fotografie revelatoare. smulge după un scurt răsucit smocul de chei din u șă și porne ște drept în fund. cercetător. cu ochii de-a dreptul spre cele două col țuri din fund. îmi dau seama că madam Matilda ar fi trebuit să fie acum în dreptul ușii sale. spre ușa terminus a sălii. neliniștit și nefericit. a pașilor. Și înfig apoi voinicește bustul înăuntru. urc iară și. ca unul ce ezită în nesiguranță că va găsi aci ce caută. lângă pat. ca orice u șă obișnuită. hotărât. dar nu rostește nimic. însă a trecut de col țul coridorului și mă va scuti desigur de a coborî urca din nou scara. cu păr sur. Madam Matilda trage atentă cu urechea la ușa Auricăi. însă se ține bine. care înseamnă alegerea cheii potrivite. e posibil ca Aurica s-o fi prevenit de venirea mea. deși se mai code ște în loc. dacă să vie încoace sau să treacă mai departe.. ca un om proaspăt sosit.Și. pentru a treia oară. iar mie mi-e simpatică. pentru că îmi închipui. din primul moment. s-o înso țesc într-acolo. Asta trebuie să fie! De după canatul deschis își face apariția o femeie voinică și dreaptă. cu ciorapi de mătase. Revin nedumerit spre colțul sălii și arunc o ochire mirată. Dar unde va fi cură țind acuma? Aurica mi-a spus că numai în trei camere își face de lucru diminea ța. cu ten negricios. Insă după ce rămâne puțin înăuntru. când ea va părăsi camera în care se află acum și pe care o ghicesc după u șa larg deschisă. profund nemulțumit că toate ieșirile îmi sunt închise. madama apare iară și în coridor și eu mă retrag zorit după colț. adăpostit de unghiul zidului. Madam Matilda n-a ajuns încă la odaia din fund. într-un suflet.. Și ușa marelui mister se dă în lături u șor și banal. pentru că. Numai de n-ar veni încoa. are haz să pregătească tocmai odaia pe care mi-o va prezenta mie. S-a întâmplat ceva grav în odaia Auricăi? Mai degrabă îmi închipui că e un client nou acolo și madam Matilda adulmecă fără saț zvonul ecourilor risipite din bel șug de somiera stricată a patului. între timp. să întind discuția până ce se întoarce în odaia uitată deschisă. o mai las câteva minute la treabă și apoi mă apropii de u șa deschisă. Bat cu oarecare discreție. spre u șa ei. împlinindu. U șa care e deschisă nu are pe ea nici o carte de vizită. cu șnur peste mijloc. dimpotrivă a rămas nemișcată și capul i s-a lipit de tot de lemnul cenușiu al ușii. cu smocul de chei și passepartout-uri înfipt în broască. Voi rămâne aci. Durata nehotărârii mele a fost însă marcată de secunde care au trecut. Madam Matilda se pare că și-a adus aminte de ceva și se îndreaptă spre camera ei. Salut în gând sfântul noroc și ascult cu plăcere clinchetul metalic. Fără îndoială că nu-i tulbur regatul sufletesc. ducând-o cu vorba nesimțit. cu cât va întârzia. Madam Matilda prea mult apropiată de semicentenarul na șterii sale.

sunt rele.. desigur. A șadar. îmi exprimai totu și..dacă are igrasie. însă dacă vă zori ți. Mie mi-a vorbit de aseră domni șoara Aurica a șa che am și pregătite. Din cauza cimentului nu se închiriau niciodată.. Eu însă vreau s-o întârzii. pe linia dimpotrivă celei a prietenei mele de ieri.. – Aici? întrebai arătând ușa lângă care mă oprisem. La semnul negativ al madamei. cea mai aproape de intrarea lui Buzescu. vecinul cel mai apropiat de domnul Buzescu pe coridor.. De . aproape de colțul coridorului: dar mă păli zdravăn dorința să fiu vis-ă-vis de Aurica.... – Nu e bine să fii vecin cu cine place! mă contrazise glume ț îngrijitoarea mansardei.. întorcându-mă brusc. La câ țiva pa și de odaia Auricăi. dar de la război erau lipsite de instalațiile respective. Aci e numai un vestibul. deservite de aceea și intrare . . continua ți-vă dumneavoastră treaba. îmi declin scopul vizitei. nu sunt nici fotografii.fund nu e nici pat. domnul Buzescu ocupă un întreg apartament. că teama de începutul vreunei bănuieli mă făcu să pornesc elastic și săltăreț.. iar proprietarul sta la îndoială dacă să le monteze din nou sau să bată podele de scânduri și să le dea cu luna. și madam Matilda mă invită îndată să-mi arate camera ce mi-a ales. Și întinse mâna atât de categoric spre sală. într-o doară..? Și începui să-i demonstrez prietenos cum infiltrația regulată a apelor de ploaie poate produce umezeală chiar la un zgârie-nor american.. ca și când atâta aș fi așteptat și eu. Ar fi fost să fie bucătăria și baia apartamentului ocupat de Buzescu. preferința: – Mi-ar plăcea să fiu vecin cu domnișoara Aurica. – Igrasia la mansardă?! – O. pe care tocmai apare întrebătoare madam Matilda. foarte bine.. una închisă. vom merge și acolo.. dacă e lumină destulă în noua odaie.. Apoi îmi explică că odăile . amândouă având ciment pe jos. – Nu me zorește nimic.. – Foarte bine. De bună seamă. dacă e zgomot noaptea pe coridor. unde dau dintr-o parte și dintr-alta două uși.erau două. cu întrebări prealabile.. Poftiți. observasem adineaori că odaia rezervată mie era mult mal departe... alta deschisă. – La tote aste ve do respuns chiar camera. surprinsei pe madam Matilda ciulind urechea într-acolo și oftând u șor. – Cu atât mal mult cu cât e mai aproape de nor. ce n-ați văzut așa. – Poftim numai s-o vede.

s-a angajat chiar. de când le-a curățat de praful pe dinăuntru . Și mi-am luat rămas-bun repede. care le ține și cheia. pe care-l scăpasem. spre a mă pune la punct. Numele meu era: Constant Bănicel. – M' de ce Budescu? Budzescu.. – Sunt învățată. fotografia deasupra măsuței de noapte mă chema cu un zâmbet vag. sau. Totu și. că madam Matilda încuviin ță cu oftat cunoscător). întinzând vârful bărbiei către peretele dinspre Aurica.chiar diseară e posibil să lipsesc . fie ele chiar zăvorâte și lăcătuite zdravăn. o făcea pu țin ștearsă. Lumina ce năpădea prin fereastra deschisă o bătea pieziș. și se întâmplă uneori să fiu trimis pe neașteptate în provincie . de pe pragul depărtat unde mă găseam și de unde înșiram toate astea cu aer grăbit și aferat. scrie. Asta fost mare viteaz și nobil. vaporos. M-am interesat din nou asupra zgomotului și a obiceiurilor vecinilor. pata acea de sepia în tonuri variate îmi spunea destul. imprecis.. pentru a-i comunica acest lucru important.. . și nu vrea zgomot deloc linghe biroul lui.iar alteori pot să rămân zile întregi acasă. de câ țiva ani încoace. coridorul nu s-a mai ocupat vreodată complet. iar la pre ț n-am făcut nici o obiec țiune și am plătit pe două luni înainte..n-a mai dat prin ele.. așa că să nu se neliniștească dacă de multe ori îmi va zări diminea ța patul nedesfăcut. fără să le întrebuin țeze și fără să plătească pentru ele chirie.. Și-mi recită și ea. să plătească în plus și pentru ele. pe peretele acela. în dormitorul domnului Preda Buzescu. spunând că voi aduce pe urmă carte de vizită. să văd . dar îi rostii firma cu atâta gravitate... am pipăit între degete cear șaful și cuvertura. am încercat droturile patului și dacă merge bine robinetul. Cum însă. – Da ce păzește el cu atâta grijă? – Spune că lucrează noapte. căci spre parte cuela și-a pus birou.. unde am regăsit pe madamă. acceptă ea cu un clipit șiret. dacă se ridică vreun pretendent. Deoarece profesia mi-am declinat-o abia zece minute mai pe urmă."gustul domnului Budescu".. ca să nu fiu întrebat ceva asupra profesiei. alteori.. chiar la depărtarea la care mă aflam. târziu.din vara trecută. lucrurile au rămas a șa și nici madama . n-am să liberez camera pentru cură țenie decât după-amiaza. trebuie să știe dumneata. Iar acolo. înaintai cu pas șovăielnic.această ezitare a profitat domnul Buzescu. E un om foarte ciudat Buzescu: nu-i place să aibă vecini în camerele care răspund pe dinăuntru cu apartamentul lui prin u și. este urmaș de la Preda Budzescu și-l chiama tot Preda. Apoi mi-am lăsat pe un bilețel numele.. eu nu știe ce face. versurile pe care le auzise probabil tot de la Aurica: Dar Budzescu Preda Vede cu durere Flore de la România Chepe vale siperde. Sunt comis-voiajor la comptuarul"Electric Counting house" (nu-i mai indicai strada acestui comptuar imaginar.motivai râzând stupid și grosolan . M-am prefăcut că examinez cu multă luare-aminte încăperea ce mi se prezenta.

cu ferestruica nepotrivită pentru dimensiunile cartonului. Asta e tot ce doream să știu. de 38-39 ani. care nu poate fi văzut decât în anume combina ții de clarobscur. luptătorul actual și viguros. acum e nespus de verde și luminos în jurul meu. și iarăși totul marca atâta noble țe și părea atât de distant." și apoi din rândul de desubt. cu garderoba știrbă de perechile ornamentelor și cu așchii sărite din luciul învelișului de nuc. cu mare renume de aventurier. pentru a eviden ția doar o asemănare cu un poet celebru (singurul lui merit. dorul amarnic de ducă. Și.. cu nelipsita ma șină de spirt pe policioara de sticlă a chiuvetei. Era prinsă într-o ramă de lemn pirogravat. Așadar. Alba. îi plăceau bărbații aventuroși doamnei Alba. bustul ei. pe largul bulevard în care am răzbit. pentru această expresie atât de complexă și totu și a șa de unitară a doamnei Alba. și nu căuta dacă aventura consta într-o meschină risipire de avere părintească. astfel că inscripția de dedesubt era tăiată de ramă. în orgii și rixuri prin capitale străine.. că pricepui îndată admirația plină de respect și legendă a Auricăi și a madamei (care tocmai o formula în ditirambe italienești). tabloul ei încununat de-o ramură de aur. M-ar fi putut mohorî cu drept cuvânt fotografia ei. încă nu le văzusem de aproape! . tot a șa de pasiv. privirile limpezi . cu verdele închis al postavului pătat. dar era ea. . pe care nu mi le puteam închipui decât lunguie țe și fine . o dată cu umilin ța numelui meu. în afară de acel. cu părul pe care nu i-l știam a șa de zburlit și care da un aspect și mai flou întregii imagini. fără pălărie. iubita rămasă până astăzi credincioasă unui declasat. însă așa cum stau lucrurile. am plecat din locuința acestui fericit nemernic și am parcurs coridorul îndoit al mansardei ca pe un gang lugubru de cavou. nu pot decât să râd cu hohote în sufletul meu. cu pat de fier. din crâncen război.atâta neînțeles șăgalnic și trist în același timp. Mâhnit de moarte. cu depozite de mirosuri străvechi și râncede răzbătând din dulăpiorul măsuței de noapte. care-i aduce înapoi. din colțurile mesei de la mijloc. trăsăturile chipului. observai bine.zănatica și fixa idee de a revizui dosarul Ypsilanților. în frumoasa zi de început de mai. doamna Alba nu mai poate păstra pentru vechiul ei prieten decât rămă șițe pe fundul cutiei: boabe de milă și atât. pentru o eminesciană figură. pe care în sfâr șit puteam să-l contemplu în voie. întru cât n-ar putea păși triumfător. Se vedea doar: "To my dear.vai. cu meticulozitatea mecanică și oarecum avară a soțului. iar ochii și aerul împră știau atâta vrajă nedefinită. Dar când am ie șit la lumina zilei adevărate. erau de-o fermitate dulce și maiestuoasă. într-o încăpere cu totul și cu totul de aur. întradevăr. E o mare virtute a doamnei Alba constanța ei față de un cvasicvincvagenar într-un amor început de bună seamă la frageda vârstă de 20 de ani. Acolo mi-aș fi resimțit într-adevăr. Această mărturisire scrisă și de bună seamă subscrisă de degetele ei. atât de chinuitor și pentru dânsa.. scumpul și credinciosul ei Preda Buzescu. cu toate astea.în încăperea asta sărăcăcioasă..a șa cum i-ar trăsni cuiva prin minte incendierea Bucure știlor . Dacă doamna Alba poate păstra sentiment statornic unui astfel de individ. soare s-a făcut și sub bolta frunții mele. căzând în falduri roase. în raport cu viața cumpănită. averea strămoșească!? într-adevăr. al na șterii!). pentru că scrisul mergea de jos în sus. îmi strânse inima de durere și-mi împâcli zarea veselă a min ții mele clar cuprinzătoare. sub orizontul vieții ei. infimă și nebunească .Era o fotografie pe care o estompa mult învelișul transparent și încre țit de celuloid. purtată pe arunci de un bărbat în adevăratul înțeles al cuvântului. ie șea numai un "faithful" izolat.

impasibil pentru lumea cealaltă. pentru că toată lumea știe bine ce pot să. dar eu știu bine când el se află pradă uimirii. Ceilalți magistrați. Ei nu fac decât să mă repete. când mă abat prea departe pe căi aventuroase. amintindu-mi ignoran ța mea de începător când audiam ca student pledoariile maestrului din dreapta-mi. la care poate nu s-a gândit. surâd și ei. Maestrul mă aprobă cu aceleași înclinări aproape imperceptibile ale frunții. pentru a răspunde în cele din urmă. deschizând singur taberei contrare putin țe de replică. cum surâde toată lumea. însă mă aprobă la urmă. chiar șopte ște ceva celui din dreapta în dosul cartonului de termene ridicat anume ca să ascundă această trecătoare lipsă de deferentă a Cur ții fată de ea însăși. Așez cu îndrăzneală etaje peste etaje de considerente. domnul Georges Radu Șerban î și a șteaptă rândul ca de obicei într-o strană de stejar atât de potrivită cu barba lui revărsată pe plastronul alb.e o propoziție foarte banală asta . uneori. Căci procedeul ăsta oratoric nu face parte din bagajele lui de război. Nu pot spune dacă în principiu încuviințează această tactică de luptă. de care și-a rezemat bărbia. Și o înclină în cele din urmă. iar eu iau asta drept închinare a acestui fiu de domni în fa ța biruin ței mele. Mă apropii de dânsul și-mi vestesc sosirea printr-un compliment mut. despicând. dar nu oricine poate săvâr și imensa îndrăzneală de a pompa viață unei stări de lucruri demult înmormântate. Mi-e indiferent ce impresie fac cuvintele mele pe fețele imobile și dărăpănate de vârstă ale celor șapte înalți magistrați. Iar vocea mea se ridică din ce în ce mai sonoră. firul în patru. cum surâde . el îmi răspunde numai cu pleoapele. și-apoi. Maestrul mă prive ște uimit. Dar abia acum poate vedea el dibăcia metodei mele: replica e cvăsicompromisă: Curtea a aflat din vreme ce trebuie să afle și știe la ce poate să se aștepte: adversarii sunt stânjeniți de propriile lor argumente care au devenit locuri comune. Și-acum numai la acesta caută cu grijă coada ochiului meu. însă nu e nevoie să se audă ce șoptesc. Am terminat de vorbit și maestrul așteaptă replica. iar răspunsul pe care l-au auzit aprioric îi încurcă teribil de caraghios. el luptă totdeauna îngrădit și se ferește de orice sugestie care ar putea folosi păr ții adverse. rămâne iarăși nedecis dacă să încline fruntea sau nu. La Curte. când mă reped din nou să smulg din posibilită țile celorlal ți ultimele argumente de zdrobit. fruntea lui rămâne suspendată între aprobare și incertitudine. dar mi-e de ajuns că l-am lăsat cu desăvâr șire interzis pentru îndrăzneala și independența mea. când glasu-mi se complace în cele mai răsucite volute de raționamente.poate fi preschimbată de oricine în mișcare perpetuă numai printr-un simplu bobârnac. mi-e cu totul indiferent ce cred colegii de barou și partea adversă. cel mult am pentru el un zâmbet. cu cei șase membri. care singură a împărtășit și va împărtă și întotdeauna adevăratele titluri de noblețe. la publicul asistent aproape nici nu gândesc. Și-mi aud iară și vocea sonoră și spulberătoare.și șoptească. dau de la mine generos loc larg argumentației eventuale a adversarilor și apoi le dărâm rând pe rând toate posibilită țile de discu ție. Președintele zâmbește. unde aveam un recurs greu. Zadarnic ei caută să le răstălmăcească. iau eu cuvântul și domnul Georges Radu Șerban aprobă cu aceeași clipire gravă a pleoapelor. Inerția de repaus .Cât de simplu și de mignon totul! Dar ei trebuie să-i arate cineva ce însemnează marea și nobila aventură! Aventura. Iar eu zâmbesc de siguran ța uimitoare de mâine și încep deodată să dărâm ceea ce am clădit pentru ei. fără să fi auzit nimic. invitându-mă să mă așez lângă dânsul. Când începe procesul. cum se spune în popor. ca un marș de victorie din instrumente de alamă.

ceva mai pronun țat. fluturându-i perspectiva unei copioase răsplătiri. și acum e 7. ridică și dânsul din umeri și e nevoit să surâdă ceva. câteodată. însă primele jurnale de ședință sunt și aci destul de fără importanță. victoria mea e definitivă. am dat de urme prea covârșitoare și sunt acaparat de gânduri prea grele ca să-mi mai complic existența! Și apoi acum. când îi învălui trupul mic. ca un avocat conștiincios. Până azi. cu un picior sub șezut. eu mă retrag în dosul drevelor de lemn. Decizia care vine mai târziu. mărturii. de ajutorul de arhivar de lângă mine. Iar domnul . Domnul Georges Radu Șerban.lângă mine însuși domnul Georges Radu Șerban. extrem de repezi. grefelor și arhivelor. Dar pentru că eu continui să-i spun numai lucruri serioase. așa cum simt că-mi iartă și-mi interpretează drept timiditate ezitarea mea de a traduce în faptă dorința aprigă a ochilor. cu atât de largi intermitențe și-n bucățele de timp. după retragerea în deliberare a înalților judecători. și-l conrup să. Mă voi scuza că mi-am luat în cele din urmă inima în dinți și i-am urmat sfatul: studiul dosarului. cereri de prezentare personală în instan ță. că am și uitat de Voicu ța. înscris de curând în barou. Voicuța stă înțeleaptă. dosarul Ypsilan ților. când știu că triumful meu va vărsa benzină în clocotul urlătoarei. prevăd chiar privirea ei încărcată de repro șuri care încuviin țează cu un fermecător regret. O văd sosind cu săculețul ei. pe fa ța mignonă. de domnul Georges Radu Șerban și chiar de triumful meu de adineaori. la ora convenită. Unele chestii de fapt. întrebat la rându-i dacă mai găse ște că e ceva de spus în folosul cauzei noastre. puțin cam interzis el însu și. Vorbim lucruri serioase și numai ochii ei așa de mari. iată. cu aprinse priviri. în care î și are ghemul cu lână verzuie și acele lungi de împletit tricouri pentru copii săraci. am frunzărit toată evoluția procedurală a procesului dinaintea primei instan țe. pentru adânc și hotărât studiu. lăsa țimă. până n-oi citi cuvânt cu cuvânt jurnalele importante. de multe ori vine acum astfel la mine. sălilor de audien ță și de consiliu. poate mai rău ca data trecută. numai am parcurs primele jurnale fără importan ță. amânări pentru verificarea semnăturilor. sunt aici. o fulgerătoare victorie. oră când se suspendă ședințele și încep să se închidă cancelariile. care nu mă poate lăsa singur aici. că dacă a ș face un semn. de care ea știe acum atât de mult. când a pornit tumultuos să facă ocolul coridoarelor. când va suna de-a surda la u șa garsonierei mele. Dar lăsa ți-mă. De la 5. interogatorii și contra-interogatorii. nu confirmă decât un fapt împlinit: o mare. Pentru asta Voicu ța mă va ierta cu siguranță. să stea de vorbă și cu lucru. la măsuța pe care mi-o pune la dispozi ție ajutorul de arhivar și unde stă deschis în sfârșit dinainte-mi. mai mult chiar. ca pe vremea vechilor noastre escapade în dancing-uri. Iar când pre ședintele îmi întreabă adversarii dacă au cu adevărat "ceva nou" de adăugat. ca la un prieten vechi. care mă întâmpină în cele dintâi foi întoarse.și continue lucrul și mai departe. Intru deci în vorbă cu slujba șul judecătoresc. Știu că Voicuța se va supăra iarăși. Și-n ziua aceasta de biruință. și împlete ște înainte cuminte cu acele lucioase și lungi. Dar acum sunt hotărât să nu mă scol de pe acest scaun până nu voi frunzări serios dosarul până-n ultima filă. fără a cunoaște numai amănuntul esențial: persoana de care dosarul se ocupă. ea ar părăsi îndată această vorbă așezată și acest împletit cuminte și mi s-ar repezi învinsă și înfrigurată cu mâinile pe după umerii mei înalți. de când am sfâr șit procesul. proporțională cu mărimea sacrificiului. îmi spun un lucru prea bine știut de mine. Acum am pă șit la fond. de-i trec de umăr în neîntreruptul lor joc.

Acum urmăresc șirurile multiplelor scrisuri de mână și multiplelor scrisuri de mașină cu inima la gură și-mi închipui pe maestru zvârcolindu-se întru căutarea aprigă a izbânzii. redeschide opisele și trage spre el vrafurile de dosare. s-a dus și ultima nădejde. busturile câtorva voievozi munteni. cu bibliotecile lăcuite. plăcerea mea va fi perfect satisfăcută. înspre partea de unde un muc arzător de țigară. iar eu văd acum cu durere și disperare cât de nobil. coloanele unui mare registru. Când dam iar de locuri fără importan ță. și-mi aminteam biroul sobru al maestrului. printre teancurile de dosare și hâr țoage de hârtie ordinară. fiecare cuvânt nu trebuia să-mi scape. două nădejdi mi se duc la interval scurt. busturi de-ale marilor juri ști crede ți? . una după alta. cu înfocare. Vai. tramvaiele încetaseră. am urmărit rând cu rând cum maestrul a atacat și a susținut cu adevărată și rară elegan ță și această năstrușnică idee. ca să în țeleagă cu ce îndârjire. într-adevăr. singura care mă îndemnase să încerc . cu piedestalele înalte de mahon. cu vitraliile de cristal. după ce mă asigură de calitatea superioară a materialului întrebuin țat și după cemi indică adresa armeanului de unde și-l furnizează. Văd zbaterea mea de acum în zbaterea lui de atunci și-i acord înapoi. marca înaltei lui probități. a căror grafie imposibilă izbuteam totu și s-o descifrez. Noaptea înaintase adânc și eu citeam înainte. cu ultimele file. lipit de colțul buzei. domnița Ypsilant nu e familiarizată cu limbajul dreptului. aș scrâșni de teroare și deznădejde. un ibricel spumos de cafea cu aromă puternică și asmuțitoare. cu un ochi închis. cu ce frumusețe s-a luptat soțul ei pentru dânsa. pentru că de la cafea mă îmbată numai aroma. puse deoparte pentru a doua zi. afară de unica nădejde ce mi-a mai rămas și care mai stă agățată doar de un fir de păr. cu verdele zugrăvelii pătat iremediabil de rugina negrului de fum. orânduite după anii scriși cu pensula muiată în cerneală violetă pe indicatoarele sfâ șiate de hârtie. cu genială tactică a ș putea zice. Și. Zadarnic. Dă drumul becului electric. mă lăsă în lumea dosarului meu și el î și văzu înțelegător de lucru. pe care priveau încoa. ru șinat. și într-o scobitură de zid anume. de care îmi legasem toate năzuințele. Domnul Georges Radu Șerban a condus totul cu pricepere. Zadarnic mă străduiesc și caut. cât de măreț a fost soțul ei. își scoate iar haina. îi trimitea necurmat o șuviță jucău șă și supărătoare de fum. Căci pagini mai rămân cu sutele în urmă și negre surprize mă pot întâmpina la tot momentul. își răsuce ște o țigară din tabachera de metal îngălbenit. Apoi.arhivar-ajutor acceptă.nu. Citeam adâncit în textele încâlcite. dezghioc fraze încâlcite și mă bucur cu straniu rânjet invizibil când nu dau de temele ce mi-am propus. Iar când. aspirând larg și șuierător. cu ce eleganță totuși. îi refuz aferat ceașca oferită. la flacăra filozofică a spitului. iar domnul ajutor-arhivar urmărea din picioare. îmi plimbam ochii pentru reconfortare pe rafturile adânci și primitive de lemn. că mie nu mi-a lăsat nimic. De afară zgomotul nocturn al străzii venea tot mai potolit. când cu sufletul la gură. nici cea mai neînsemnată firimitură de prilej pentru îndrăzneală și măreție. prin pâcla fumului de tutun. Ea poate va merge cu gândul până să-și închipuie inconștient și injust contrariul. el prepară cu îndemânare. Nu e nimic care să-i fi scăpat. dar îl asigur că dacă va mai pune ibricelul de mai multe ori. Și dacă nu mi-ar mai rămâne nici ultima speran ță pe care nici o pagină nouă nu mi-a spulberat-o încă. eram acum în fața Curții de apel și mai aveam puțin până la Casație. din alte lumi.

desigur. îi văd ca prin vis zâmbetul acela caracteristic al restriștilor lui suflete ști. dilatoriile cerute în pripă și apoi rezistența disperată. ați găsit ceva? mă întreabă el din obișnuință. urmașul lui Preda Buzescu. aceeași soartă ar fi așteptat și atacul meu. năuc.îmi plac mai mult cauzele civile și comerciale -. Mecanic și îmboldit de stupidă curiozitate. pe oamenii aceștia. ca și mine. ca și când mi-ar fi dat posibilitate să evadez din temnițele provizorii ale Palatului. toate fazele luptei. pe care i-am apărat uneori . Func ționarul dreptății mă privește tot cu un singur ochi. surprinderea și panica adversarilor. Georges Radu Șerban. care clocește în faptul ultimelor neguri. căci pe celălalt îl închide îndărătnic șuvi ța de fum care-i iese din colțul gurii. reprimată atât de crud în noaptea asta de prințul sângelui și al gândului. Dar au găsit ca și mine drumul astupat de avânturi anterioare... și semnalul primelor tramvaie răsună strident în răcoarea dimine ții. ei vor fi vrut să readucă fericirea și libertatea pierdută unei domnițe Alba. sărmana mea năzuință. glacial. îmi încrucișez drumul cu plutoanele deținuților. pe-aici! îmi strigă el din urmă. care întoarce vestitorului încuviințarea umilitoare a neputin ței lui sau poate chiar a releicredințe. Oare n-am fost cu adevărat caraghios când mi-am închipuit că mintea lui n-ar fi putut îmbră țișa până în ultimele posibilită ți crâncena zbatere pentru apărarea frumoasei lui Alba? A lui și a declasatului cu profil eminescian. parcă sub un pumn neînchipuit de puternic pe foile cu miros de hârtie învechită și închisă. vestea grozavă a căderii.. văd și mai absurdă. Zarva începe să crească. nerăbdătoarei Alba. și-n fa ța acestei activități voioase. dar poate norocul ar fi vorbit altfel cu mine. Și convoaiele de de ținu ți încep să se . pe care-l traversez spre strada Carol. indicându-mi drumul prin străveziul primelor semne ale zilei ce o să mai urmeze. maestrul mi-ar fi fost aliatul în luptă și meritul ar fi fost înjumătă țit. ironic.. respinse și doborâte și acelea. nobilul de mansarde. pentru că văd. La fel cu mine. – E. mai prezumțioasă. Îl răsplătesc regește și o iau pe negrele coridoare. așa cum le va fi văzut și le va fi înțeles sufletul fiecăruia. înveselit brusc că a scăpat de corvoadă.nebuneasca reluare a atacului. Sunt acum pe podul gârlei. nu i-am simțit mai aproape de sufletul meu. mul ți din ei trebuie să fi fost însuflețiți de o nobilă ardoare. orice nădejde e dusă. clătinându-mă. îmi închipui limpede. mi-am lăsat capul să cadă. pe lângă care m-a condus.. nu pot decât să-mi reproduc chipul maestrului. Dar oricum. adoratul în surdină al cocotelor. în chip de consolare.. mai donquichottească. trebuind să aducă singur Albei. umbra momentană de sub arcurile ochilor și zâmbetul acela teribil. oricum. pe-atunci simplu aspirant la mâna ei. Și niciodată. n-aș fi putut face nimic mai mult decât dânsul. zâmbetul dispre țuitor și rău. Mă scoate printr-o ușă subterană și eu îi strâng mâna cu febrilitate și recuno știn ță. Răstorn considerentele Curții peste maldărul de file parcurse și mă ridic ame țit. Mă feresc să continui firul acestei asemănări. Văd bine. am urmărit înainte. Activitatea în piață a început: grupuri neguroase de muncitori trec încoa și încolo. Meritul înfrângerii. să suporte schima ușoară a trăsăturilor divine. care sosesc în bine străjuite transporturi pentru procesele de mâine. – Pe-aici. lupta aproape corp la corp și în cele din urmă înfrângerea totală a maestrului.

Pe acesta îl cheamă Topsy.apropie iar de gândul meu. umplu și dezumplu .însă e timpul! îmi arată el dojenitor și protector cuptorul înro șit al cerului spre răsărit și aripile roze de zări. Era tot așa de inexistent ca și crima aceluia care săvâr șe ște un atentat.. Solda ții conduc docili pe ocna și încoace. e. hă. . atât de felurit de accentul râsurilor obișnuite: – Hă. dacă m-am hotărât cumva să mă desfac de parapetul de metal al podului.. puternică. era factice. mon cher. nu știu de ce.. E-he.. Prin țul Raoul. un țel. pe când toate aceste grupuri care se întâlnesc aci. E extrem de fericit. Dar melancolia adâncă ce se revărsa de bună seamă din ochii mei. o vehritabilă lovithură.. sacadat și cunoscut mă face să tresar.. nu se mai îmbată zdravăn. alunecând agile spre toate punctele bolții.... mă face să mă gândesc de astă dată la ultimul urma ș al Buzeștilor. hă. – Da trebuie să fi petrecut grozav de nu m-ai auzit.. plesnise. E prințul Raoul. ea a crezut că n-a fost nici o armă în mâinile lui.. Dar nu există posibilitate de compara ție cu acesta a celui pe care l-a petrecut. Arma adevărată. despre care el mă asigură că e derizoriu. ce se deschid cu puternice pârâitiiri de obloane.. inexistent. urându-mi toate fericirile și privind de mai multe ori îndărăt.. ci un blujf. Or. ei n-au putut ști ce vând. prietenoase. sfărâmat. cioburi. Prințul Raoul își lua astfel revanșa. care. Prin țul Raoul se întoarce de la Mitică Dona.. fusese întrebuințată la vreme de prin țul Georges și plesnise în mâinile lui. dar ce importan ță poate să mai aibă asta pentru mine? Pe când strada care se mișca.. tot un pistol de copii. he. cel care a luat acum loc transporturilor de răufăcători. se adună în fața depozitelor en gros. un ideal. pot spune că am dat o lovithură.. Plesnise. de care spatele meu parcă se lipise.. și declasații ăștia râd și încuviințează: iată. din care se scuză că mă deșteaptă așa de brutal. Apoi îmi arătă.. Prințul Raoul s-a îndepărtat cu câinele și cu fericirea lui. pe când la mine totul e zdrobit. Aud un preț impunător. te-am strigat de două ori. l-a asigurat că în starea în care mă aflam tot aerul tare al începutului de zi este remediul ce mi se cuvine. să mă aștepte binevoitor. cu nemiluita. și ei au fost animați de cele mai frumoase gânduri! Iar un râs și mai apropiat. Afacerile sunt afaceri. de aceea a ținut să mă strige mai ales și să mă întrerupă din dulcile reverii. Și răsună în sfârșit râsul sacadat și plin de accent. cu surâsuri largi..... o fericire. Imobilitatea și cvasimu țenia mea l-au convins că are de-a face cu unul care s-a îmbătat în noaptea asta mai mult decât este cu putin ță să se îmbete cineva.. ignohranți. constat acum. li s-a păhrut că fac o bună afacehre. Și m-a părăsit. evident că nu m-am gândit să le stric buna lor dispozi ție. Cavalerește s-a oferit să mă conducă acasă. răsunătoare. Ceva și mai grozav: nici măcar atâta! Căci mijlocul meu de luptă pe care-l socoteam atât de înalt. cu un pistol de copii. cum se cuvine unui businessman. s-a lansat în afacerile cu câinii de rasă și a devenit om serios. câinele cel nou pe care l-a cumpărat în locul lui Nuși.. apoi o genealogie întreagă.. atât de serios în comparație cu preocupările canine ale amicului meu princiar.. cu o satisfacție pe care rar am văzut-o în ochii cuiva. în gura pie ței.. a șa cum făceam cu dânsul la primele noastre escapade nocturne.. El are însă ceva în capul lui.

fie ea chiar o felie de pâine. într-un cuvânt. haotică. I se deschisese și ei. pătat de sânge. în dimineața asta de început de iunie. simt totul necurat și meschin. ușa cu aspect funebru a marelui portal.. Idealul lui era legat de lan ț și e un câine. individul acesta enorm. Și urmându-mă greu. în care miam găsit trist și dubios sălaș.. să-mi încerc și așa norocul. dar din alte .. cât timp e de atunci și cât de pu țin m-am deplasat. generoase inten ții s-a volatilizat.. bine lămurit: foamea. fotografia cu periculoasă inscripție. Și pornesc. în ochii mei nu mai văd decât un cap ras de de ținut. mi-ar râde pur și simplu în nas. a rămas doar cu țitul. măcelar de bună seamă. era un făcut cu domnița Alba: ea rămăsese singura ființă. cu șor ț alb.. To my dear. O văzusem adesea pe această domni șoară intrând în casă și știam că e fiica domnului smolit și nervos. în grădinuța geometrică din fața casei sumbre. a șa cum în creierul ocnașilor de adineaori a rămas doar zgura neagră a crimei. ar trage lungul lui cu țit înfipt pe după carâmbul cizmei și ar lovi cu deznădejde.. în locul câinelui cel nou.. e un ideal. Preda Buzescu. sfânt. domnișoara Anișoara Sava. dar e singura poartă.. să trag cu urechea la u și și să prind firul întâlnirilor secrete ale donnei Alba. din care mireasma oricărei frumoase. ca tot ce e curat.. Așa voi lovi și eu.. E ceva curat și.. a donquichottescului meu vis. în lumea asta a dimine ții.. în sensul cel adevărat al secolului meu. secretul teribil care poate fi mânuit ca o teribilă armă. în sensul adevărat al prezen ței mele în această casă..... Mijloacele nu interesează.. ce zici? se prăpădește el în hohote... dar vremea mi se pare că a sosit. un Buzesc în devenire. (Pentru că. cred. stomacul. aci în carâmbul sufletului meu. pe care-l găsisem în camera de a șteptare a maestrului. (Vai.. pe când mi se deschidea poarta grea de fier. Pentru că un cuțit am și eu... după ce oricare fărâmă de gând bun a devenit neant.. toată această zarvă și agita ție are un scop precis. în același timp. care nu s-ar da de la nimic în lături pentru o boabă de fericire.. merit care acum trecuse în partea cailor și-a câinilor.. sunt sigur. care mai punea un pre ț pe ultimul vlăstar al Buze știlor.. Pentru bucata de pâine a copiilor lui. pe meritul de a te trage dintr-un anume sânge.... domnița Alba mi-a ie șit înainte cu frăgezimea ei de auroră.. Ce mai rămâne de făcut? hai. fiica tot a unui soi de Buzesc poate. cu râs larg și îmbietor. eu mă gândesc încă la frumuse țea sfântă..... Mijloacele nu interesează. Și-acum. într-o doară.. am gustul acestei amărăciuni pe limbă.. o dată cu boier Gile.) Acum domnița înso țea în chipul cel mai tandru pe-o domni șoară care-și ajunsese de bună seamă al treizecilea an al vie ții. în gândul meu acum.. dacă ar fi posibil să ofer prințului Raoul pe Preda Buzescu. a precipitării lucrurilor!) Mai știam că domnișoara a fost colegă de pensionat cu domni ța Alba. Dar e un ideal bine pieptănat și curat.. prințul însu și îi face baie zilnică. mă urnesc în direcția în care a apucat-o prințul Raoul. când pătrunsesem pentru prima oară aci.. secretul domniței Alba. care s-a năruit în noaptea asta în bulgări grei de realitate. grija zilei noi care sose ște.. Doamne. cu adevărat ca un om beat. faithful... cu nobilul declasat și demodat din mansarda obscură și suspectă. care trece pe lângă mine și-mi prive ște mirat hainele prea elegante pentru o lume atât de matinală.platformele tramvaielor și pântecele roșii ale autobuzelor... din locul în care mă găseam în acel timp.

se iscă grav pericol și pentru cea de a doua clădire. (La procesul dintâi. în această luptă ingrată. care poate presimte și se scutură de pe acum de răceala duhului negru și apropiat al sărăciei aproape lucii. era din cale-afară de periculos pentru domnul Sava. dacă nu va fi o afecțiune chiar cu adevărat din cele mai puternice. el nu se alese. ce s-au bucurat de oarecare vâlvă în culisele Palatului. și-a vândut și restul neexpropriat țăranilor. când a văzut că maestrul îi trimite locțiitor. de-un patetism vibrant și învăluitor: "My dear!" care m-a făcut să tresar aproape vizibil. pentru a-și cumpăra imobile la ora ș: o mare casă de raport pe-o arteră activă a capitalei și o alta. dar și că maestrul î și făcea un punct de onoare din dobândirea victoriei. văzându. care a ajuns de-o nervozitate de neînchipuit. Poate tocmai din cauza acestei situații foarte precare a unor suflete din tagma ei. Procesul acesta. pe care o socoteam rece și în orice caz cu totul reținută la efuziuni. grevat de angarale ascunse. pe urma socotelilor portărelului. pe baza unei senzaționale acțiuni pauliene. împotriva foștilor precupeți. într-unui din cartierele noi și elegante ale Bucureștilor. cum trebuie să-l șoptească oare? mi-am spus atât de tulburat. astfel că din frumoasele milioane vărsate drept pre ț de boierul Sava. auzii conversația întreruptă de două ori de aceea și exclama ție. cavafi și papugii de București. mai ales dinaintea unei ter țe persoane. sălbatici la orice fel de câ știg și gata săși calce cele mai sfinte angajamente. că am salutat cu brațul tremurând literalmente. am izbutit să ob țin pe baza unor incidente destul de istețe două amânări. nu fusese angajat. maestrul. în care se ridicase mai târziu vila cu bucluc. emisă pe-un ton puțin prelungit. astfel rostește ea pe acest my dear. pe urma loviturii cumplite a reformei agrare. de locuit. Totu și. O ținea cu brațul petrecut pe după șale. în chip de mângâiere. deschisese proces în anularea actului de înstrăinare a terenului (actul acesta se făcuse în timpul ocupației germane. i-a fost repede smuls la licitație.motive: pentru că povestea lui nu e decât una din variantele multiplei tragedii a claselor române ști suprapuse. și cu toată spaima domnului Manolache Sava. tocmai această ocolire abilă a decisivei fondului de către maestru e de natură a speria mult pe boier Manolache. care mă însuflețește tocmai din acest motiv. Vasăzică. început demult. o vilă boierească. învățați în belșug. Dar se vede că un destin aprig urmărea pe nefericitul boier: la câ țiva ani după lichidarea celei mai însemnate părți a averii sale. doamna Alba arată o atât de pasionată prietenie Anișoarei Sava. din o mul țime de motive de fapt și juridice. deschise și câ știgate de creditorii neipotecari ai vânzătorului. pe atunci în plin debut. și a abate cu desăvâr șire pe simpatica lui copilă.și mo șia înjumătățită. pe care răposatul ridicase vila. ea. pentru oameni ca ei. doamna Alba. mulți ajutați de milă domnească și boierească.) în timpul din urmă am luat și eu parte la această luptă inegală (căci cele mai multe șanse sunt de partea cealaltă). decât cu vreo câteva sute de mii. pe valuta de-atunci și într-o vreme când parcul. ca și a funcționarilor parveniți prin incorectitudine. Vânzătorul ei către domnul Sava tocmai murise. dar proprietarul anterior al locului. Dar primul imobil. Mi-au răspuns amândouă . Domnul Manolache Sava. nu avea nici pe departe valoarea de astăzi). noroc nu numai că apărător al său s-a erijat chiar domnul Georges Radu Șerban. Ii căuta necontenit ochii și când trecui pe lângă dânsele. când domnul Sava pierduse prima casă.

cu surâsuri de bunăvoință și apoi am auzit conversația îndepărtându-se, cu cel de-al doilea my dear, care însoțea, dacă nu mă înșel, stabilirea datei unei revederi. însă trebuie să mai fi și văzut cineva pe doamna Alba în dimineața aceasta de iunie, pentru a-și putea face o idee cât de slabă de starea mea sufletească, după ce mi-a pătruns în auz tonul cuvintelor de pe fotografie. Tot sufletul meu vibra la unison și mi s-a părut că sunt întreg o notă muzicală și alt nimic; am avut limpede senza ția prefacerii unui corp material în sunet, în fluid, în vibrație, a șa cum trebuie să se rezolve materia în suflet, când bate ceasul destinului. Nu știu dacă ați avut vreodată această impresie, dar ori de câte ori am văzut o femeie frumoasă într-o dimineață de iunie, am crezut că ea se încheagă chiar pe loc din nelămuritul acela prea luminos al aerului îmbătător de tare. Dacă n:ar fi fost alături Ani șoara, care, oricât de fină, de distinsă și cu un plăcut prelung al feței, era totuși o realitate, aș fi crezut, văzând singură pe Alba, într-o înfăptuire mitologică. înfăptuirea se realiza pe măsura apropierii unuia de celălalt, pentru că vaporoasele înșelăciuni ale surplusului de lumină dispăreau cu cât înaintai spre adevăr; dar în afară de acest joc al ochiului, care acum se manifesta cu o intensitate rară, ceea ce de data aceasta m-a uimit peste măsură a fost părul Albei, pe care azi îl vedeam întâia oară neacoperi ț de nimic, a șa zburlit și parcă topindu-se pe îndelete pe fondul perspectivei, întocmai ca în fotografie. Dar, minune a minunilor, i-am descoperit și nuanța lui adevărată, care de-acum înainte nu va mai avea cum să mai mă în șele. Am plecat de la brun, ca să mă opresc la culoarea castanei, și iată-l acum, în șelătorul, prins în autentica lui înfățișare. E aproape blond, un blond cenușiu, care sub intensită ți felurite de lumină poate lua aspecte felurite; dar, liber de orice văl, e blond cenu șiu, un cenu șiu mătăsos și schimbător, care dă o paloare anume, un mat sobru și distant exuberanței de alb din figură, atenuând astfel și întunecimea, atât de pronunțată când e adumbrită de boruri, a ochilor. Am acum în fa ță personajul din fotografie și aud glasul, cu intonații prelungi și cântătoare, pronun țând pe acel my dear pe care el l-a auzit de atâtea ori și mai răscolitor, și mai sfâșietor de suflet, în șoaptă. "Spune ți-mi, mă adresez treptelor pe care le urc poticnindu-mă, spuneți-mi dacă n-am dreptate să nu-mi apar mie însumi atât de meschin, trecând în revistă, cu o luciditate de ucigaș în preajma loviturii, diversele faze ale ac țiunii ce pregătesc. Acest sunet my dear și această învăluire, a brațului... mi-e cu neputință să văd acest gest nemuritor, această viață pură strângând stârvul lui Buzescu, această muzică a patimii șoptind la urechea craniului eminescian de muribund: My dear... Eu nu cred - poate pentru că o aud mai rar - dar de acum înainte îmi va fi imposibil să cred că există într-altă limbă o expresie mai potrivită pentru o astfel de șoaptă și pentru atâta iubire... dar de ce cântecul ăsta se adresa Ani șoarei Sava? Pentru că, reexaminând cu toată seriozitatea desfășurarea lucrurilor, mi-e cu neputin ță, în glumă măcar, să atribui acestui patetism al tonului o cât de neînsemnată intenție, în legătură cu trecerea mea concomitentă pe acolo... S-a pierdut casa boierului Sava și e nevoie de consola ție mai patetică, sau...? Prințul Raoul mi-a lămurit, puțin mai târziu, povestindu-mi de afec țiunea într-adevăr neobișnuită a Albei pentru prietena ei de copilărie și pension, amenințată acum de sărăcie și rămasă nemăritată.

Iată-mă-s deci întors din pretinsele pribegii ale ocupa ției mele - care fac pe madam Matilda să-mi câinească soarta - în mansarda înnobilată de istoric și romantic vlăstar boieresc, prizărit printre cocote și alte epave ale existenței. Aurica e fericită de revedere și mă invită chiar în prima după-amiază la cafelele ei. îmi face cunoștință, dar cam peste mână, cu Irma Caraczony, căreia, amintindu-mi de povestirea Auricăi, îi spun "contesă". – Așadar (mă străduiesc în orice moment să aduc vorba despre Buzescu fără a părea că o doresc anume), așadar, avem onoarea să fim vecini cu un prinț și o contesă... – Eu nu mai sunt contesă, oftează atunci Irma Caraczony, și ochii ei cu cearcăne u șoare, vag încrețite, rămân câtva căscați în vreun trecut real ori închipuit... Nici n-am fost vreudate... însă mama mea... să știe dumneta... a fost fiche de contesă. – Nu mă îndoiesc deloc, cum nu mă îndoiesc nici de prințul din fund. Irma, crezând că încă glumesc, se simți obligată să-mi recite strofa din balada populară, cu vitejia Buzeștilor, pe care o aud astfel și în această a treia versiune, de astă dată cu accent unguresc. Avea o gură mică, căptușită cu un roșu prea viu, căruia rujul de pe buze nu-i adăuga aproape nici un luciu umed, caracteristic, și ochii-i erau încondeiați pe deasupra de sprâncene negre, cu fir mărunt, răsucit și mat, pe care nu și le subția prea mult. Era într-adevăr în toată fiin ța ei o delicate țe, și-n cuvânt și-n gest, care mă făcea s-o cred dintr-o obârșie mai subțire și tocmai din cauza asta mă amuzam mult s-o văd lângă Aurica, s-o știu câștigându-și existența la fel ca Aurica și să-mi amintesc întruna că dincolo de peretele Auricăi locuiește nobilul domn Preda Buzescu. însă Aurica părea cam agasată de interesul pe care-l arătam Irmei; ea mă înfățișase anticipat, de bună seamă, drept amicul ei - mai deaproape - cu toate că-i răsplătisem cu supratarif dărniciile ei fizice și sentimentele (sau poate tocmai de aceea) și acum, la prima cunoștință cu o nouă vecină, iată, legătura noastră nu părea să reziste deloc. însă eu doream să cunosc cât mai de aproape toate vecinele domnului Buzescu, să mă arăt generos cu toate, să pot intra oricând în camera fiecăreia, la nevoie să mă servesc chiar de eventualul lor concurs, în măsuri pe care nu le pot încă prevedea, în ac țiunea ce mi-am propus. Dar, toate astea trebuie să se petreacă pe nesimțite, să par un băiat cheltuitor și stricat, foarte fericit că mă găsesc în vecinătatea atâtor fete de viață și cu totul nepăsător că am un vecin prin ț, pe care mi-e indiferent că-l cheamă Buzescu, fie chiar și Preda pe deasupra. Apoi mai trebuie să mă arăt și inconstant, tocmai pentru a învedera că nimic serios și cu logică suită nu poate trece prin capul meu și pentru a putea culege cât mai multe date asupra persoanei domnului Buzescu, a-l reconstitui după cât mai diverse impresii, fie ele chiar ale unor femei simple; în sfârșit, pentru a deveni eroul mansardei și a face ca zvon despre mine să ajungă și la urechile Alteței sale, cu care țin neapărat să mă împrietenesc și să-l trag (eu, chefliul și nepăsătorul în sentimente, omul care trece din femeie în femeie, singurul în care poate avea încredere cel ce iubește cu adevărat), la câteva ședin țe cu vin și cu cântec, unde sufletul se desțelenește și unde orgoliul de a te arăta iubit de cineva anume, de deasupra tuturor nădejdilor și trecând peste toate conveniențele, se împăunează și plesne ște în adevărate crize de destăinuire și

sinceritate. (Mai ales când ascultătorul pare un biet nefericit, osândit să nu aibă parte niciodată de-un astfel de noroc.) Dar "contesa" Irma mă interesează îndeosebi. Aurica (eu țin acum minte și cele mai neînsemnate amănunte din conversațiile ce sunt nevoit să am cu aceste femei) mi-a împărtă șit că Irma, mai ales, iubește pe prinț și că el nici nu se uită la dânsa. Dacă-l iube ște cu adevărat, ea trebuie să mai fi mirosit unele lucruri, pe care poate nu le-a destăinuit celorlalte colege de locuin ță și profesie. Și, oricât, e interesant de aflat, chiar de la o femeie ușoară ca ea, sau, mai bine zis, tocmai de la o femeie blazată ca ea, ce înteres poate produce într-un suflet femeiesc alura și chipul de ceară al prin țului cu seamăn de poet genial. Iată de ce, când, scoasă din fire de cochetăriile pe care le schimbam cu prietena ei "cea mai bună", Aurica ne trimise indignată la dracu', mă retrasei la Irma, pe care ținui s-o cople șesc cu glumele, cu râsul și mai cu seamă cu generozitatea largă, cu care știam să răsplătesc fetele bune, ce mi se dau azi cu trupul, mâine cu sufletul. Fără îndoială că numai cantitatea gologănetului de pe colțul mesei îndemnă pe unguroaica focoasă și cu zgomotoasă tandre țe și pasiune, să accepte onorariul și să nu insiste în copilăria de a-l refuza, cum avu aerul, pe când îl a șezam în locul știut, cu discreția cuvenită. In orice caz curioasa ei ezitare fu de natură a mă îmbărbăta: îi plăcusem femeiu știi, afară numai dacă nu fusese o stratagemă bine jucată pentru a mă câ știga definitiv prietenei sale Aurica. Din spirit de prevedere, mă ferii să mai aduc vorba de Buzescu, rezervându-mi satisfacerea acestei curiozități pe îndelete și cu savantă metodă. Dar a doua oară când revenii la mansardă, chipurile din voiajurile mele de afaceri, observai că Irma mă a ștepta oarecum. Găsii flori proaspete într-un pahar pe măsuța de noapte - probabil, le înnoia zilnic - și când se trezi după-amiază (eu știam când trebuie să vin aci, ca să dau de oamenii mei), veni bucuroasă să-mi confirme că ea mi le-a pus. De asemeni îmi aduse și o cravată - cadou din banii pe care-i dădusem -- și mă în știin ța glumind, că ori de câte ori mă vei bucura de dânsa îmi va pretinde bani pentru a-mi lua câte ceva. – Fetițo, dar tu cu ce ai să trăiești? o mustrai cu afectat dulce interes. E vreun prin ț care te între ține?... – Asta nu te privește pe tine... și te rog se nu-mi mai întinde vreodată un ban, ca se me simte insultată... Am se-ți cum-per eu cadou.., din bani de la mine... Vasăzică, aici în mansarda cocotelor și a nobililor pierduți, înfrânsesem pe prin ț. Teribil succes, mă felicitam cu amară ironie, dar, trebuie să spun, și cu destul amor propriu răscolit și războinic. Mă grăbii să fac semn cu ochii în direcția unde venea apartamentul lui Buzescu: – Nu cumva o fi tocmai prințul nostru, din fundul coridorului? insistai s-o descos, pentru a nu pierde această nimerită cotitură de conversație... – O, ți-ai ghesit, râse ea, dând înveselită din umeri. – Aurica mi-a spus că ești nebună după el... – Auriche minte, ea se leșină după dânsul și nu vine se-i spună... – Și el nu te bagă în seamă.

. observam că Irma mi-ascunde cu grijă ceva... aia din fotografie. cu hazul și cu contrazicerile mele. – O iubește ca nebun..– Eu nu baghe în seamă la mine? Se spune eu: el nu baghe în seama pe ea.. dar drepte și catifelate... Alternând voluptatea cu glume și istorisiri inventate de mine ad-hoc.. trebuie să sălă șluiască bobul de adevăr care-i va dărui înțelegerii mele întregul fir al vieții prințului Preda.. Și nu fără cel mai sincer avânt.. Eu sint plictisite până-n gât de prin ț aste serite la cap și gonit de amante. de care mă minunam din cale-afară de exagerat.. l-a și gonit. unde aveam impresia că istoria asta nici nu pătrunsese. Pe urmă ea și-a găsit un bărbat foarte bogat.. dădui la dracu' toate aceste basme care nu "ne" privesc și o strânsei cu ardoare la piept... îl mai ajută din când în când. ea mă scutea de a mai face investigații în aripa cealaltă a coridorului. unde pieli ța fină era imprimată într-o parte de o vagă urmă de tăietură sau lovitură. pe Irma să-mi lămurească această bizarerie. mai putui ob ține de la pasionata mea prietenă unele amănunte complimentare asupra misteriosului personaj.. are și scrisori? – Trebuie se aibe... Unguroaica asta era o comoară de inteligență și bun-sim ț. El o are la mune cu ceva. cu care s-a măritat.. de trimete la el atâta bănet.. oare ăsta să fi fost cuvântul insultător al fratelui ucis în duel?. și pe el a început să-l uite.. Numai punctul de plecare îl găseam încă obscur. Asta s-o știi de la mine! înclină ea de mai multe ori din cap. Nu mai spune. pentru a readuce iar conversa ția asupra subiectului pe care-l alungasem din preocupările noastre cu atâta indiferen ță. privindu-mă convingător... i dă dor de pomană.. îmi comprimam deci nerăbdarea de a ști totul. îmi exprimai nedumerirea pentru această atitudine: nu-l mai iube ște și-i dă bani. în dosul frunții nu prea înalte..... – Mi se pare că vă lăudați amândouă..! – Gonit?! Ha.. pentru parale. colo. Irma asta îmi făcea impresia că se bazează pe o certitudine reală mai puternică decât orice sistem deductiv. totu și... Și explica ția Irmei fu din cele mai simple și mai fire ști: nenorocitul a fost iubit cândva de femeia frumoasă din fotografie. cu lipsa mea de înțelegere.. ocole ște să-mi explice răspicat ce sens are . Dar el e prepădit. ha. care amantă? Aha. te pomenești. pentru că avea scrisori și fotografii de la ea.... și-i vine se-și zboare creierile de dorul seu. ha. încercând și izbutind uneori să găsesc calități alese mângâierilor și purtării intime a Irmei.. un ban.. Aici.. mai lămurit. – Eu n-am nevoie se laude.. da ea nu vrea se vede la el. ca la chine.. Totu și.. dimpotrivă... nu mai insistai cu întrebările deocamdată... care mi se părea foarte naturală. o iubește ca nebun. – Cum. Oare să-l fi iubit înainte de a se mărita și să-l fi trădat numai de dragul bogăției. Totuși.. Să fi scrâșnit la urechea domnului Georges Radu Șerban că a fost preferat unui frate decăzut. stimulând. dar nu mai vrea să-l mai vadă. Mai rămânea să-mi adaoge Irma pe ce temei întocmise ea suita asta de deduc ții.

dând într-un apartament ferit. o garsonieră plasată cu me ște șug și cu dublă ie șire. o căsu ță retrasă cine știe unde. am legănat în minte. iată-mă și pe mine. Foarte bine. evident. am compus și întregit ca pe un episod de roman ori de dramă. Uneori mai complic grotesc și ieftin scena tulburătoare: o doresc această surprindere în tovără șia amantului sau . O simt întreagă în mine. obosită de această aventură veche și fără ie șire. trăind voit și pervers aventura nocturnă a anticei Messalina.oricât îmi repugnă și mă revoltă această închipuire -. pentru două ceasuri pe săptămână. înaintând înfiorată de aventură și de pericolul eventualită ților grave. Mai e și un punct de zare care se închide pentru putin țele de realizare ale planurilor mele confuze încă. Abia acum. în mâinile mele curge sângele ei și. O vedeam din ce în ce mai clar. Nu e greu desigur să trag eu o trăsură de unire: de dorul Albei. mai practic. totuși are nevoie de tăcerea lui -. pe care trebuia s-o studiez bine (desigur a unui prieten binevoitor. îmi închipuiam chiar o misterioasă u șă. Deci o posibilitate mai puțin de dominare a frumoasei stăpâne a visurilor mele. incomplet trasate în tumultul de ne știin ță și nesiguran ță care mă domină: între cei doi nu mai are loc nici o întâlnire. vreau certitudine deplină. de tei ori de plopi. Dar chiar fără s-o întâlnesc real îndată după aceea. în plin sărut de despăr țire de amantul eminescian. numai închipuind-o în înfățișarea matinală. și ea se îndreaptă îndată maiestuoasă în puterea min ții mele.și îngâne nefericirile sufletești cu această femeie pierdută. o închipuiam și eu (și asta mi-a plăcut mai ales din toată turuiala cu accent maghiar a Irmei) plictisită. după dezastrul dosarului.. vânzându-se cu chibzuită tocmeală. după o perdea de boschete. simt cât de adânc e îmbibat sufletul meu de emana țiile telepatice ale domni ței Alba. mai în potrivire cu circumstan țele momentului. în brațele cocotei acesteia. amicului ruinat) sau. desfigurat total de amor și de satisfacție împlinită. pe care numai îl bănuiesc). foarte bine. de gust și fason perimat. mângâindu-i căldura ca să mă îmbăt mai bine de curgerea . desigur ca din întâmplare. privind-o mirat și salutând-o cu jenă.Alba nu se mai uită la dânsul. cu care m-a întâmpinat pe când î și conducea prietena. în sfârșit. care l-a uitat. dar pe care o continuă din obi șnuin ță și din spirit de surdă revoltă pentru autocratismul domnului Georges Radu Șerban. pentru eficacitatea manevrei. momentele gradate ale întretăierii drumurilor noastre în preajma cuibului ei de fericire cu prințul nefericit.mărturisirea ei de la început că e plictisită până-n gât de "prin țul ăsta sărit la cap și gonit de amante". De multe ori doar. bine socotită. care respiră în somn adânc dinaintea gurii mele și-mi înăbușă propria mea respirație cu adierile stătute ale urmelor de parfumuri violente.. care mi-a adus și de la care mai a ștept revela ții ( și poate un concurs și mai activ. nici cel mai mic punct de îndoială. chiar dacă aș descoperi-o aici. regină de drept divin și etern. Dar tocmai pentru că noul aspect al împrejurării îmi surâde de minune . Și exact în clipele înfrigurate ale iscodirilor înconjurătății. cu preten ții și cu oarecare aparen ță de noblețe. într-adevăr: o trecere bruscă. într-una din odăile mansardei acesteia. pe dinaintea ușii care se deschide discret. Aci reflecții grele și supărătoare mă inundă: rațiunea nu vrea s-o vadă pe domni ța Alba mic șorată de această apropiere râncedă și ridicolă. prin țul încearcă să. preschimbată repede în râs încurajator și complice. care o cedează din când în când. pe donna Alba.

citesc limpede: via ța mea nu are sens fără doamna Alba. a șa cum a ș pipăi tăblia asta de pat. atât de comprimat. Și iarăși donquichottescul vis pierdut al procesului formidabil mă umile ște din înăl țimea inaccesibilă și candidă a purității lui de zăpadă pe vârf de munte. De la Irma n-am mai putut să smulg mai mult deocamdată. cu cocote și josnice gânduri de cambriolaj. ambi ție. oricât de voalate. umilin ță care se cere înfrântă. mă rostogolesc alături și mi se pare că mă cufund în moliciunea asudată a patului ca într-o baie de noroi la meschinul gând ce mi-a năzărit hidos. ceea ce o face să fie mai prevăzătoare în cuvânt. că pentru ea și pentru viața ei va fi toată truda vie ții mele. dau de rotunjimea albă sidefie a brațelor sale. Până în clipele acestea n-a ș fi putut defini atât de clar. așa cum pipăi femeia asta care doarme lângă mine. căci nu fără alt scop a trecut pe dinainte-mi acum șapte ani. îndârjire. cum acumulezi gazele inflamabile. numai că eu aștept fericit această amorțire divină. Și-n vreme ce liberez pe Irma somnului ei adânc. al surprinderii ignobile. care s-a dezvoltat atât de reținut. cu voluptatea și înfiorarea candidă a celui ce-și zvârle singur sufletul și carnea be țiilor mistice sau reci. lucid. Și nu insist: patima mea.. mai sălbatic. Dar acum văd limpede. Dumnezeule mare! al acestei fotografii . ca o invita ție pentru cea mai sordidă negociere. cu râsul ei mut. biata fată. în care însuși minunatul meu vis alb îmi porunce ște totu și irevocabil să rămân. mai infime bănuieli nu trebuie să trezesc. cu consens de răsplătire pentru complicitate. picătura cărui elixir căzuse în sufletul meu din ochii ei. atât de îndepărtate de noaptea asta de insomnie. când Alba e întreagă în mine. a eleganței lui atât de rare.. cum o pipăi din ce în ce mai apăsat. De mansarda asta sordidă. când pregăteam de sârg examene întârziate. atât de categoric. care a crescut nesimțit după lenta-i inoculare și acum mă paralizează în nea șteptate momente pentru durate mai lungi.sustrase unui decăzut (în caz când Irma are dreptate că întâlnirile lor au încetat) și purtate pe dinaintea ochilor vinovați de departe.ultima ratio . pentru a o trezi. să mă facă să trezesc bănuieli cu o persistentă inutilă. ca să-mi spună. o invoc și o sorb și mă dăruiesc ei. atât de decupat. e prea lucidă ca să mă precipite vreo nerăbdare. necunoscuta.. dar cu intensitate și cu exclusivitate de crud și nimicitor acces.. Ea a trecut. gata de dezastru la cea mai neînsemnată mișcare greșită. insistențele mele. a căror culoare nici acum n-o cunosc: dorin ță. năucire. a o sim ți în mine. atât de îndrăzne țe.lui. . de mansarda asta cu prin ți și arti ști rata ți. desigur tot pentru ea. cu atâtea menajamente din parte-mi. încăpă țânare. ea le interpretează drept un fel de geloasă curiozitate din parte-mi. a șa cum trebuie să umbli cu periculoasele preparate de laborator. ori mai scurte. Acum observ bine. Nici cele mai mici. pentru a o simți și mai aproape de mine. când gândul meu o pipăie clar. Mai ales acum. pare să se ferească. Trebuie să fie a mea doamna Alba. Ea este toată în mine ca o otravă plăcută. să-mi dea relații mai cuprinzătoare asupra întâlnirilor sau convorbirilor ei cu prin țul Preda. căci ea e domnița Alba dincoace de pleoapele mele închise cu stră șnicie.

mai apoi din ușoara bunăvoință ce-mi trimitea de sub mustața-i tristă. era târziu și Irma nu mă lăsa să dorm.. Dar și după ce-mi luai a doua oară inima în dinți și mă prezentai singur. extrem de politicos și deferent.. Se auzea lămurit. vedea nici o dungă de lumină. făcându-mi necontenit semnul discre ției. un comis-voiajor de mâna întâi! Astfel trebuie să gândească conlocatarele mansardei. era la Irma? (ușa ei se afla cam în fața alei mele. în amurgul coridorului. Pe sub u șa mea nu se putea. făcându-mi iarăși de vorbă cu madam Matilda. ba dimpotrivă îmi păru extrem de măgulit de gestul meu.. pe care-l acoperisem într-un ziar mototolit." Irma zâmbea la mine. și mă putui orienta u șor asupra ușii în care răsuna. auzirăm distinct în noapte ciocănitul... într-o noapte. dar renunță. a fotografiei din perete. când se întrerupeau ciocăniturile: "Irma!. de existența mea pe pământ. pentru a-i mic șora puterea. un adorator al soției maestrului meu nu a avut el cumva curiozitatea să afle cam ce fel de indivizi se găsesc în apropierea iubitei lui? Ce invitați pășesc prea des în casa ei. distantă fa ță de mine.. auzirăm un ciocănit discret la u șă. în privința asta n-am nici o grijă: toate fetele mă laudă. care a sim țit repede primejdia și așteaptă cu liniște și încredere. Nu eram lumina ți decât de becul de pe măsuța de noapte. de mult (sau poate nu l-a interesat niciodată). Comtesse Irma. în sfâr șit din satisfacția deosebită ce i-o produse primul meu salut. de câte ori ne întâlneam pe sală.La o întreprindere de mâna întâia. vroi să-mi șoptească cine știe ce. Preda. Cu degetul la buze. ca atare. înhămat la o mare și serioasă treabă...fără să ne fi prezentat nimeni -. să locuiesc în garsoniera mea propriu-zisă din parcul Filipescu. Ceva mai târziu apoi. să zicem bunăoară.. care mi se păru tremurătoare și patetică. încă și mai mult. zâmbi apoi. în timpul cărora pot să-mi văd de afacerile mele. puțin îngrijorată. afară numai dacă nu aveam a face cu un actor de mâna întâia. Am băgat de seamă din rarele noastre încrucișări pe coridor că Alteța sa a luat cuno știn ță de prezen ța mea aici și.să încerce primul asalt pentru cucerirea. ceva-ceva mai la stânga) nu a ș fi putut spune. tocmai când era ocupată cu aranjamentul apartamentului princiar.. cu madam Matilda în cap. Era singura concluzie cu putință de tras din purtarea lui drăguță și totu și încă rezervată. ca să tulbure pe prin ț din chemarea lui. văzui că fotografia Albei rămăsese netulburată la locul ei. Irma. făcându-i un larg compliment și cerându-mi scuze că-mi iau din proprie ini țiativă o astfel de îndrăzneală. ca agentul fostei sale iubite . el nu se arătă surprins deloc. pe când eram pradă înlănțuirilor ei sălbatice și a tuturor interjecțiunilor din vocabularul unguresc. întrebarea care mă munce ște este aceasta: nu cumva însă știa el de aceeași existență ceva mai înainte de prezența-mi curioasă sub acest acoperi ș? într-adevăr. considerând lungile mele evadări.cum în cazul acesta ar trebui să mă socotească ... cu personalul de birou al so țului iubitei sale. ce secretari și comi și lucrează în biroul bărbatului său? Din atitudinea la început perfect indiferentă a prin țului Preda. să primesc pe Voicu ța acolo și să par dincoace tocmai pentru atâtea absențe un funcționar muncitor și con știincios. observai că prin țul meu nu mai e în curent. de astă dată din ce în ce mai tare. aceea și bătaie discretă își făcu loc în urechile mele. c'est moi. așadar. Când criza conteni. . Era la mine. pe care-mi luai inima în din ți să i-l fac . Irma îmi făcu semn de tăcere. Dar îmi rămâne o singură și cea mai serioasă îngrijorare: opinia prin țului Preda. Și mă privi poznaș și oarecum nesigur.

me strânge prea. Fără de ea ce-ar însemna toate aceste gânduri și acțiuni. fructe pe care le culegi îndată. grai din care Irma nu pricepe decât câteva cuvinte. – Puțin. sănătoasă și liniștitoare. mă întărește și mai mult în supozițiile mele. numai doar să întinzi mâna. pentru că inaccesibilă și încă indefinisabilă. și asta e totul. – E beat? întrebai în șoaptă.. în acest loc care mă degradează. în care sărutul juca rolul principal. cu fiecare nouă aparență. pe care altfel o întrezăresc îngrozitor de tristă.. în momentele acelea.întâlniri intime... de fine țe intimă. viens.. deasupra. Și bătea iarăși repede și modest. Revederea aceea din gradină.. se înal ță tot mai fermecătoare. Voicu ța. dincolo de toate gândurile și ac țiunile mele. îmi declară însă că preferă iubirea unui tânăr vlăjgan ca mine. mărturisește în cele din urmă că se complăcea în rafinamentele lui mai mult platonice. cu fiecare voal căzut.. Nu-mi venea să râd deloc de transporturile nocturne ale prințului Preda. peste strâmtul sau largul orizont al inteligenței mele.. Dar este o margine în toate și ea îl părăsea de cele mai multe ori. chinurilor erotice ale unor astfel de degenera ți. necondiționată de amăgirea misterului.șase nopți. acolo sus. ce rost ar putea avea ele în tinere țea mea singuratică. Dar niciodată nu e lipsit de delicate țe: dimpotrivă.. mon ange. probabil pentru a-mi produce plăcere.. în apropierea dimineții. deși amuzată și încântată. de și amestecul doamnei Esmeralda mi se pare încă extrem de curios și-mi deschide porțile unor noi și grele nedumeriri. ouvre. văd bine. monarh absolut la capătul tuturor țelurilor și actelor ce săvârșesc.. la distanțe extrem de largi . îngrozitor de tulburată. deși. bolnăvicioși și libidinoși. Lilica. c'est moi... pe care o vrea totdeauna goală de sus până jos. – O iștenem. dar nu vrea să aude de ea. ochii ei nu par câtu și de pu țin înfricoșați. Ea e pentru mine un pretext de luptă... în orice caz. me serute. pentru că ar fi să râd de mine. Inse me chiame în fiecare noapte.. așa cum nelămuritul zărilor și otrava lecturilor mi-a fost pretext de goană și pribegie în . de și acum aveam la rându-mi certitudinea absolută că între el și domnița Alba nu mai există de mult .. Ea rămâne necontenit pe linia vieții mele. ma tres douce.. ma cherie. dovedește un exces de galanterie. Nu se îmbate niciodate de toț.. ea se înfrânge pe ea însă și. în acest pat în care mă dau cu împrumut unei prostituate. tare. Lucrul se petrece mai la cinci. iată-mă aci.. Am izbutit apoi să smulg vorbă cu vorbă Irmei toate amănuntele scenelor ei de dragoste cu prin țul.. și mai mult decât me strânge.. Are grijă de altminteri să stingă lumina și tot timpul nu vorbe ște decât fran țuze ște. Ș-apoi unde mai găsești frumusețea Albei. viens. să râdă dezgustată. cu consim țământul și aproape sub supravegherea mamei. a cărei amintire face pe Irma. în cele din urmă zgâlțâi și mânerul și-i auzirăm pasul târ șindu-se pe podeaua sălii. când se face dor de ea..– Irma. această supremă frumuse țe în ordinea pretinsă de comandamentele sufletului meu? Frumuse țe scumpă și avară. No strigă pe numele celeilalte și nici nu se uită la portretul ei. căci cu fiecare pas înainte.dacă nu.. pentru a o găsi pe ea. Nu râd deloc de sărmanul prinț decăzut și degenerat.. l-aș da lui Auriche cu plăcere... nici măcar uluiți de procedeele lui. Irma..

un brav elev al maestrului Georges Radu Șerban știa doar să spună o întrebare fără a trezi o cât de îndepărtată suspiciune. pe care vremurile noi. cu altul căzut peste dunga patului. iar ei doi. spuneți dacă în zilele astea sure. o dată cu înalbăstrirea ferestrelor de mansardă. ma beaute. despre ea însăși. Trei credincioși. și păcătosul pe care-l auzi ți destăinuindu. despre Smărăndi ța și tipul ei. căutarea asta de raze în oceanul tern. trei frați de soartă și de durere. să răsară întorsături hazoase și aluzii necuviincioase. sigur de acest simulacru de lemn. care ne vom întredevora în curând sub măreția cerului. îl prefac în amoraș obraznic. aveam grijă oricând. atotputernicul care locuie ște astăzi cerul și păzește la poartă-i cu paloș de flăcări. care ne zbatem pentru idolul acestei religii atât de restrânse și de delicioase. trei fanatici. încât. un ciocănit trist și înfrico șat: Irma. spuneți dacă păstrarea asta. nemernicul afurisit și izgonit din raiul pe care și-l evocă înălțându-și falși idoli. sub privirile sfinte ale zeului pe care-l dorim exclusiv. pe-o feti ță de școală.. păstrarea unuia singur. dezvelită aproape toată. încolo. care poate n-are decât acest unic atribut.. Voicu ța era amuzată de rolurile ei tocmai pentru că vedea că eu mă amuz la rându-mi. Orice secretar de avocat e în drept să se intereseze de familia patronului său.. Pe sala în care un bec orb și uzat abia mai luminează la doi pa și și unde abia la ora asta a început cu adevărat domnia somnului.. nu știe nimeni nimic. și-apoi. Tot o frumuse țe. e fără îndoială cât se poate de firesc. plănuită la "Ru și". și-apoi. nu-i o îndrăzneală. în alte tablouri.. comtesse Irma. viens. întoarse la păgânism. – Viens.adolescență. Zvârlit înapoi de reflexul cenușiu și imens al războiului.. nimeni nu știe nimic de noi. Glasul a crescut mai lăcrimos și mai umilit decât poate fi cu putin ță. despre progresele făcute cu revista teatrală. pe care l-aș ceda bucuros prințului izgonit de adevăratul idol. mon ange. mai ales că replicile ce trebuia să dea nu erau . Iar eu râd lini știt și fericit. care începe acum să huruie pe străzi. și o frumusețe. Suntem doar trei înși în vuietul enorm al secolului. nici măcar de mine. Acum se împărțiseră chiar rolurile și începeau repeti țiile. Și-n învigurarea albă a dimineții de vară trasez primele linii hotărâte ale meschinului meu plan de ac țiune. pentru a se învrednici cel mai de pe urmă de minunea extremei frumuseți. din larga lumea asta. După îndemnul meu. cu un bra ț apărându-și sânul stâng. făcea întâi pe-un înger mic și cuvios. cu albea ța goliciunii pătată indecent de umbrele tari ale încheieturilor. Acolo.. s-o întreb cu un interes și mai mare despre familia ei.. și pe care o și scriseseră autorii solicitați. Voicuța primise și ea să joace. chere comtesse.. Iar Irma zace răsturnată alături de mine în somn profund și mut.. se aude un târșet dinainte înfrânt și umilit. care dă relații naive despre cursurile ce urmează. chere petite. în conversațiile noastre.. Afară de asta. încolo. o. mon bonheur.și păcatele și târânduse prin noroaiele cele mai abjecte. când toți au căzut din cer. Dacă la început nu i-o fi părut curios Voicuței interesul pe care-l arătam informărilor ce-mi da despre Alba.. dar tot al dumnezeirii: frumusețea. în fund. mon unique. din jocul me ște șugit al cuvintelor și-al locului răspunsurilor. exterior dacă vreți.

e tot ce poate fi mai original și mai cuceritor. lăsând să-i cadă rochița. când abordai o temă de discuție ce-i era familiară . afectată și totuși dezmințită la fiecare moment de fapte. dovedea golul spăimântător dinăuntrul acestui bibelou. pentru a controla. în privin ța limbilor vechi. o ridicolă meschinărie. se înfigeau modulând pulpele și începutul coapselor. ca oricare alta.era pe vremea rochiilor scurte -. ea se prefăcea în copilă dulce. afecta pe mititica scumpă. Asta se întâmpla desigur după alte zbenguieli mai mărunte. așadar. își ascundea fa ța în palme. ci noutatea priveli știi putuse s-o pricinuiască. de și a avut note mari la ea". de gungureală de copil. despre Paul Valery. de a părea că n-o surprinde nimic. de alintare. pe care altfel nu l-a ș lăsa așa ușor din brațe. Discuția odată terminată. la fel cu Smărăndi ța și cu celelalte prietene ale ei. privind cu aceia și ochi. pe care o adăugă în chip de haz.lipsite de sare și meșteșug. de zbenguială. pentru că. că n-o poate încânta. ca la pajii regilor de demult. tocmai pentru a atenua impresia acestui zel în ochii mei. ca într-un fel de uitare a locului unde se afla. î și dezvelea astfel dedesubturile mătăsoase. . prin gratiile degetelor desfăcute. lipsa lui de interes substan țial pentru ori șice pe lume. cu acela și aer copilăresc. ce vrea să fie răzgâiată și găsea că teribilul. făcea gimnastică. atât de drăgălaș bulbucați. după inten ția ei. engleză și chiar română. Și asta motiva îndeajuns îndemnurile mele de a se dedica mai amplu și mai adânc studiului lor și ambiției de a se înfățișa o bună artistă. ea vroia desigur să-mi ateste și mai în glumă și mai în serios că nu pune nici un pre ț pe această simplă distrac ție. să-mi arate că. asemeni. Voicuța vroia. însă dacă dorești să cuno ști gradul ei de cultură. luându. inconsistența lui.de exemplu dacă aduceai vorba despre Proust. pe care Voicuța le făcea pe covor și printre fotolii. în care ciorapii lucioși. descoperindu-și astfel linia perfectă a picioru șelor și mătasea neagră a pantalona șilor bufan ți. de omni re scibili din domeniile pe care ți le indica la început . "pe care n-a înțeles-o niciodată și a învățat-o papagalice ște. nu face caz de cultura ei. matematicii. îmi plăcea că aceste rezerve ținea să le readucă adesea în convorbire însăși Voicuța. Știam de asemenea că ea citea mult și era atât de satisfăcută de bagajul cunoștințelor ei. despre predilecțiile invertite ale lui Rimbaud sau despre Montaigne. ține mor ți ș de pedanterie să nu fie acuzată. Dar tocmai această nepăsare. exercițiu pe care și-l însu șise până la falsificarea propriului său suflet. impresia pe care nu îndrăzneala gestului. se roșea toată. și așa destul de scurtă . sărea de pe scaune. încât licărul acela de bucurie care-i umplea ochiul. care o plictiseau. nimic. e o blazată și o hipercivilizată. contrast între omniștiința ei și între nevoia de copilărie. Singura ei grijă pe care și-o trăda cu voie ori fără voie la fiecare moment. care se uită la tine cu ochi bulbucați de frica pedepsei. n-ai decât să ape și peun buton: atunci ea va începe să turuie orice te interesează din literatura franceză. care se complăcea însă de minune în noua ei preocupare. pentru ea mult prea lungi. de și conveneam amândoi că în fond totul nu-i decât o copilărie și textul ce trebuia să înve țe. pe care a urmat-o la facultate. cu atât o făcea să-mi pară mai mărginită. iar când în ardoarea mișcărilor. precum și tot ce e îndeobște cunoscut din literaturile celelalte. decât superficial. și în sfârșit teologiei. germană. dovedea fragilitatea sufletului Voicuței. făcea pe că țelu șul care mârâie. însă se va da bătută. evident. Se da peste cap pe divanul meu.și licen ța cu bile albe și distincție. chiar fără s-o întrebi. va începe să turuie despre orice temă din filozofie.cu cât o dovedea mai informată și mai mul țumită de sine.

de "frica nebună" de a nu-i displace printr-un fel sau altul și a se trezi într-o bună dimineață deposedată de palat. care ar fi trimis-o cu toată familia (familia era: mama și vărul) pe stradă. Eu nu făceam decât să a țâ ț tăciunii. – Dacă e cu adevărat descendenta domniței Ralu. de "sărăcia" din care a scos-o soțul ei. Mă arătai foarte minunat de noua ei dispoziție sufletească și mă declarai în deplin acord cu seceta de veritabilă literatură din ultima vreme. principala legătură care mă ținuse atât de strâns de fata aceasta mică era tocmai putința de a-mi sătura. Astfel putusem afla de dubla "grandomanie" a doamnei Alba. Dar Voicuța nu știu să-mi precizeze din care Caragea descindea această Scumpă. Și mă asigură că de la un timp s-a dedat cu desăvârșire lecturilor pentru copii. adică de "exagerata" părere ce-o avea atât despre obârșia. cât și despre frumusețea ei. deși așezasem pachetul ostentativ pe colțul biroului (eram sigur că vrea să mă dea gata cu cine știe ce nume abracadabrant). De la Voicuța aflai că doamna Alba primise în dar de la so țul ei casa din Bucure ști și una . Admirația ei mergea mai ales spre domni șoara Scumpa Caragea. N-o contraziceam deloc și nu-mi dam nici un fel de părere. Pentru că ne găseam totuși la capitolul beizadelelor. informându-mă de progresele partenerilor ei la repetițiile revistei. însă pentru a ocoli eventualitatea vreunor considerente de mai lungă durată și perspectiva unui eventual comerț de volume puero-literare.este într-adevăr uimitoare. privind pe cea care mă interesa mai mult decât orice pe lume. Pentru că inten ționat întârziam s-o întreb ce are acolo. îmi povesti și despre cei prieteni și despre cei numai cunoscuți. de curând apărută. eterna invidie femeiască. chiar atunci când vedeam clar țâșnind exagerările și fierbând. în sfârșit de groaza și mai mare a doamnei Esmaralda ca fiica ei să nu se aventureze în cine știe ce greșeală. singurele care o mai amuză și-i împrospătează sufletul. de "aerele ei de filantroapă cu care vrea să "epateze". al cărei talent. îmi afirma categoric. schimbai vorba. oricât de voalat. e deasupra oricărei așteptări. Voicuța avusese câmp larg să creadă și să rostească despre doamna Radu Șerban tot ce putea să-i treacă prin minte. Precum e limpede de bănuit.Odată veni cu o carte împachetată proaspăt de la librărie. de bijuterii.pentru că ea deținea cele mai multe și mai importante roluri . curiozitatea pentru o mie și unu de lucruri. Desfăcu învelișul și-mi plimbă pe dinaintea ochilor o carte pentru copii. când focul vorbirii amenin ța să se stingă. prin ea. o întrebai într-o doară dacă n-au oferit vreun rol și Albei Ypsilant. dacă nu ar fi fost făcută cu această nevinovată miză în scenă. nu se putu să nu-mi destăinuiască din proprie ini țiativă: – Nu știi ce și-a cumpărat fetița aici? Ridicai ignorant din umeri. Destăinuirea poate că ar fi fost interesantă. Mai ales naturale țea jocului în atât de variate fațete . Fu pentru prima oară acum. lucrul e cât se poate de firesc. când observai o ușoară contractare între sprâncenele Voicu ței. îmi dădui cu părerea. de automobile și de toate "fumurile" ei de mare doamnă.

Voicuța a mai atins și un alt punct. ci pentru că nu se poate hotărî îndeajuns.. căci tot orgoliul ei demăsurat devenea astfel caduc și ridicol. Pe urmă.și mâinile de necaz. trista stare de roabă. mu șcându.. îmi place. chiar la un rendez-vous. doamna Alba trebuise să se supună. dar tiran. bogă ția și aerele. n-avea grijă. Dar întrebarea care începe să se zbată acum în mine și să mă frământe cu putere este: dacă un îndemn contrar ar veni tot așa de persistent dintr-o direc ție opusă. Voicuța știe să te înfîoare cu noutatea ei. adică n-o lasă în voia fanteziilor ei de femeie frumoasă și dorurilor ei de ducă. donația fiind între soți. fie pentru că se obi șnuise astfel.din moșii. – Poate că-și iubește soțul? mă interesai cu groază. după căsătorie. Când vrea să fie crudă. care. care poate cu adevărat să fie obsedată de groaza mizeriilor de tot felul ce pândesc din umbră și care chinuie în aste vremuri vitrege pe ațâți urma și ai stăpânilor trecutului. prințul Georges se ține prea bine și duce o viață prea restrânsă. însă se în șală în aceste roze speranțe. știa și ea. fie sub îndemn. ce o să mai folosească dona ția ambi țiilor ei. iată ceva care merită multă medita ție: în orice caz. la care am fost martor și al cărui rost adevărat abia acum începe să-mi apară. al fiicei sale.. contează că va "crăpa" înaintea ei și atunci donația redevine valabilă. sentimentele se manifestau pe rând în acest trupușor frumos. acceptând. care-mi convine iară și nespus. de-o să râdă și ea singură. pentru ași salva situația. o să fie o păcăleală... în viața conjugală se purta într-adevăr ca un tiran. de dragul câtorva bijuterii și de groaza sărăciei. supraveghind-o de departe. Desigur.. Premisele sunt certe: domnul Georges Radu Șerban î și tiranizează într-un fel so ția. după toate aparențele de adio. punctul acesta pare a fi adevărat și-mi convine de minune. ca visul să i se poată realiza. nu din cauza diamantelor.. Alături de ea e bătrâna doamnă Esmaralda. De aceea eu nu puteam conveni că logica ei este adevărată până-n adâncul tuturor consecințelor. ea conchidea apoi că toată mândria nemăsurată a doamnei Alba se năruia lamentabil la picioarele soțului ei. – Da. Ea îmi aduse chiar câteva lumini mai mult asupra caracterului lui Georges Radu Șerban.. Afară de asta. desigur cu mânu și. Ea într-adevăr trebuie să fie prea atentă la mi șcările fiicei sale.. din lipsă de spațiu. acest îndemn . Or. ea putea fi oricând revocată (recunoscui aci competen ța juridică a lui Radu). doamna Alba nu s-ar găsi oare întro prea sensibilă cumpănă? Hm. Asta i-e toată iubirea. Adică exact ceea ce-mi șoptise și Raoul. între ei e o diferență de douăzeci de ani. pe ațâți moștenitori de nume și de sânge ilustru. în toate familiile mai în contact cu casa maestrului. a moșiei și a aerelor de grande dame. dar că. ea nu se sfiește s-o însoțească. parcă vibra de ură tot corpul ei într-atât de mic că alt sentiment nu mai avea loc să precumpănească. când va ajunge de 50 de ani. în câteva cuvinte. tocmai pentru că era a șa mică și ochii îi luceau atât de tare.. foarte mult. avocaturii tocmai pentru a pune capăt călătoriilor ei și ambiției de a-și etala în străinătate frumusețea.. mai mult sub influența mamei ei. asta nu dovedea câtu și de pu țin un suflet princiar.... Voin ța lui era lege pentru toți ai casei și. Dar ea nu se hotără ște încă să se scuture de robie. se credea că acesta se dedicase și mai amplu. ea trebuie să joace un rol covâr șitor în nefericire sentimentală din ultimul timp a bietului prince Preda din mansarda madam Matildei. și e confirmat de-un fapt indubitabil.

Voicuța a mai enumărat: aere de grande dame. Ea nu poate concepe altfel trecerea ei prin via ță. acolo am văzut-o). Considerente laterale. amintirea unei anume priviri a ochilor ei. ferit de cuirasa maturității și de lama rece a unei lucidită ți sceptice. binefacerile de care poate dispune. cu tot sufletul. în poziția adversă. care să se interpună în calea voin ței ei. Jocul contrastelor și al contrariilor e tot ce mă amuză . și nu din diletantism. de bună seamă. mă țineau parcă magnetizat sub luciul straniu al urii și dorului lor de răzbunare. care uneori mă nemulțumește ori chiar mă agasează literalmente. de și orbi ți de credin ță. cu ardoarea avocă țească a celei mai calde convingeri. cu care conduceau greoiul car al logicii retorice) mă sim țeam mai la îndemână eu. când aș găsi o fată ca Voicu ța. constituind adevărate piedici cu totul și cu totul de neînvins. Pe vremea aceea e drept că frecventam unele cercuri socialiste. ea însă și o înver șunată adeptă a teoriilor roșii. în cinstea ochilor ăstora. că Voicuța nu găsește înăuntrul ei nici un sâmbure de nelini ște ori de îndoială. fugarul fără motiv. de luptă cu sine însăși. am impresia limpede. aș fi contrazis concep țiile ei. Dacă acum însă. s-ar fi cuvenit mai multe posibilită ți de crâncenă ezitare. în dreapta ori la mijloc. a cărui validitate atârnă ca un fir de păr deasupra faptelor ei. unii extraordinar de inteligen ți. Așa cum am văzut-o pe Alba în realitate și a șa cum gândul meu o vede neîntrerupt. Dar peste actul acesta și peste bijuterii. sensul. Acaparat în întregime de lan țurile vie ții burgheze. pe care. Aș fi dorit-o o fiică de comunist intransigent. cu siguran ță însă că a ș ocupa bucuros o poziție extremă și diametral opusă. vagabondul de amorul artei. Pasiunea m-a atras sub toate formele ei de manifestare și oamenii aceia. clocot enorm de cascadă. dar eu știu ce trebuie să aleg din dispoziția ei de a bârfi. bunăoară. înclinarea spre aristocratic. nici când făceam pe hamalul la Brăila. în scrâșnetele lor de revoltă și-n poticnirea raționamentelor lor (erau unii adorabili în ignoran ța lor și-n stângăcia aproape bufă. i se pare un ultragiu al frumuse ții ei desăvâr șite. a inteligenței și a meritelor. ba chiar peste așteptări. Se poate să mă și în șel în această privin ță: oricum. La ea totul e drept și fără complica ții: îi place ori nu-i place ceva. ea a șază în sens peiorativ punctul pe adevăratul i în această ordine de lucruri. din datele mele știu că nu-l iubește și nu l-a iubit niciodată. dar rostind astfel. ca și acea aplecare înfruntătoare a capului pe spate. care ar puneo în încurcătură înaintea întrebărilor și atacurilor vie ții. mă face să trec îndată. fie ea plasată în stânga. dar însufle ți ți de aceea și patimă fără zăgaz.contrar n-ar avea de luptat numai cu bătrâna mamă și cu un copios act de dona ție. Voicuța traduce toate astea prin cele mai materiale expresii cu putin ță. căderea materială i se pare un atentat la dreptul ei de a străluci. care sistem social ar putea fi mai suportabil. în clipa în care ar fi dorit. cu tot corpul: aristocraticul. așezată din timp. în care observ că-mi merge convenabil. și parcă în răzvrătirea frenetică a oamenilor acelora. dar numai curiozitatea mă ducea acolo. însă. înțeleg de minune că stăpânul ei nu e acest tiran de Georges Radu Șerban. al ții mai nevoiași la cap (cea mai cumplită inegalitate. son penchant pour. aș putea rezista tenace oricărei tenta ții ideologicosentimentale. ci unul căruia i se dă cu toată ardoarea. deposedarea acestei frumuseți de podoabele pietrelor strălucitoare și mai ales de podoaba cea mai de seamă: posibilitatea de a împrăștia. deși n-am stat niciodată să mă întreb serios. cea mai țipătoare nedreptate cu distribuirea calită ților naturale. așa ceva nu există pentru înfiorător de marii ei ochi pe fa ța mignonă. Și totuși.

Dar cum am început această demonstrație. nesatisfăcător. din motive "familiare". Iată. șoptindu-i cuvinte de împăcare. Și. mă înfi-oară și mă asmute. pe care nu știu cum să-l ascund mai bine sub mina mea cea mai serioasă cu putință (poate tocmai mina asta mă demască). de parcă ar fi cântărit întreit. pentru că numele doamnei Alba a căzut iar între noi. dar pe care pe urmă am evitat-o. îmi aruncă mustrări grele. observ că nu mai e nici o înșelare. pe care ea se silește s-o păstreze întruna tot în jurul revistei teatrale. pragul și să-i suporte săptămânal "fasoanele și prezum țiozită țile". făcându-l să se lase și să se ridice în repezi și adânci amplitudini. cu ochii înro și ți. izbucnește de-a binelea în lacrimi și se repede la divan. Acum văd însă că a fost și stupid. în căldura patului. la umărul cărora tocmai pentru asta mă simt nespus de mulțumit. Voicuța e pur și simplu scandalizată de această doamnă. așadar. dar totdeauna mi s-a părut incomplet. dar plin și seme ț. Mă așez lângă ea pe covor și o mângâi. Dar cum se vede plânsă. în aceste momente de mare tensiune a vie ții mele. n-am mai văzut-o niciodată pradă oricărui fel de acces. acest răspuns. îl trânte ște de pământ. pe care la început am dorit-o. amestecate subtil cu declarații de admirație. Și cum țin să-l port din nou de-a lungul convorbirii noastre. o Basarab. mi-a servit de răspuns desigur. și sunt nespus de fericit că domni ța Alba ocupă real și mai cu seamă sufletește un turn de fildeș închis muritorilor de rând. ea se irită din ce în ce mai mult. când Voicuța lasă să-i scape această contractare a frun ții. la care participă dintr-o dată . pentru că-mi ghicește necontenit zâmbetul. așa cum a venit și a plecat la întâia? Teama unei complica ții în plus. Dar chiar de-ar fi astfel. orice diferen țe care ar constitui vreo stavilă satisfacerii gusturilor ei de moment. Cu tot zbuciumul ce o agită în mișcări ritmice. însă mă respinge cu furie. văd că n-am izbutit altceva decât să torn și mai mult gaz peste foc. î și ia bascul și se duce să și-l așeze în fața oglinzii. îi citesc prin transparența gândurilor că diferența dintre noi n-ar deschide neapărat înăuntru-i un teatru de luptă. Mă apuc deci să zâmbesc dulce Voicuței și sunt gata s-o asigur că am vrut s-o necăjesc. împreunând elemente care se anulează reciproc. mușcă și zgârie și izbucnește într-o adevărată furie când încerc s-o contrazic.mai mult. dimpotrivă. sau mai știu ce alt mare nume. pe care se azvârle cu o vigoare neașteptată. Mă apropii tremurând de ea și încerc s-o mângâi. Sub forma asta ea mă atrage nespus și pieptul mic. E pentru prima oară. o vizitează din când în când cu mare deferentă și se mândrește că are acces la ziua ei de primire. împrejurarea face ca ea să nu fie numaidecât o Ypsilant. cu un aer de degajare care mă învesele ște. N-am mai văzut-o niciodată pe Voicuța pradă unui astfel de acces. pe care știu bine. Și iar mi-aduc aminte o întrebare care-mi răsare uneori. dacă acel care-ar întâmpina-o cu omagiile lui i-ar fi pe plac. poarta sufletului ei s-ar deschide de la sine. In schimb Voicuța știe să anihileze. dimineața. mă covârșește. când încă nu sunt deplin trezit de lumina dintâi a zilei: cum se face că Voicuța vine și pleacă de la a nu știu câta vizită în apartamentul meu. își modelează sub impetuozitatea zbuciumului și mai precis și mai enervant dublul amănunt al rotundelor lui accidente. că mă găsesc. nu se lasă nici acum până nu-mi repetă. indiferent de punctul de plecare al nou-venitului sau de ce-ar putea clocoti sub crusta aparenței sale. că adesea e "nevoită" să-i calce.

. î-aș fi putut vedea nestânjenit de nimic toate misterele corpului. barieră docilă. o soma ție. parcă ea însă și uimită de nătângia mea. Dar vorbele ei sunt grele și țipătul ei hotărât. pe genunchii și pe pulpele vii și tari. totuși mă apropii tiptil. spre acela și pervaz mântuitor. Izbesc u șa și înaintez. ca un hoț. ea se ridică fără un cuvânt.. Parcă ar urmări mersul mâinii mele. gata să-i cer iertare.. Voicu ța sa chircit melc în mijlocul conului de apă.. traversează biroul. reptilă caldă. umilit..întregul ei corp. E toată o spirală albă Voicuța și-i văd acum în bătaia dușului doar încovoierea spinării lucii și rotundul unui șold exagerat de nefirescul poziției. se ferește. și mi-o închipui în câte-un picior. încearcă dușul. Când dau a doua oară s-o sărut.. în fa ța oglinzii înclinate. Răpăitul du șului e o chemare energică. surprins. în dosul mesei mele de lucru. Văd pielea fină strepezită de recele aspru al periei de apă și nu mai văd nimic. nesigur. Și ușa a revenit. în ceața fină a picăturilor reflectate de fundul căzii.. Voicu ța a încetat să suspine și nu mai face nici o mișcare. strâmbate de groasele geamuri gofrate. le aud căderea limpede și marchez intervalele dintre aceste zgomote cu imaginea cople șitoare a gestului cuvenit. fericit. de mică sportivă. trebuie să dau înapoi orbit. Dar cheia n-a fost întoarsă și asta e semn că s-a lăsat anume și-un mijloc de corijare: o simplă. A pornit iar. sărutându-i mijlocul gol. în cea ța ploii irizate de razele verii. zăpăcit de ploaia și de tonul categoric al indignării teribile. N-am atins nimic. De ce n-a întors cheia și de ce a a șteptat atâta până să arunce ușa în pervaz? Dintr-un anume punct al dormitorului a ș fi putut urmări în voie toate mișcările ei. în schimb. Iar u șa rămâne necontenit deschisă. în toată minunăția farmecelor ei mignone. care acum alunecă. Prin întredeschizătura ușii de la baie.. pe care n-am avut . Dar când vreau să-i prind buzele sub buzele mele. deși am fost așteptat atâta. apoi aud clar zgomotul pantofilor trezind pe rând sonoritatea plăcilor de faianță. pentru a mă trezi pe nesimțite atingându-i umărul și bra țul. M-am refugiat tocmai în fundul biroului. trăgându-i cu supărarea și energia cu care s-a despuiat și de celelalte ve șminte. Pauză. Mă apropii nesimțit. de moarte. A treia somație. iar auzu-mi congestionat ar înregistra acum și zborul unui infuzor. Și u șa stă între noi. gata să cedeze la prima împingere. ca să se oprească din nou scurt: un aviz. să mă sprijine. tocmai când degetele-mi tremurătoare se întindeau. Totuși cheia n-a fost întoarsă și acum foșnetul dens și răscolitor al du șului bombardează vehement pereții de porțelan ai căzii cu moleculele milioanelor de proiectile pulverizate. intră în dormitor și apoi în sala de baie. să-și îmbuce cadrul cu acel clac sec și dispre țuitor.. aud plesnetul rochiei și al rufelor în aer. nici cel mai neînsemnat zgomot: sunt așteptat desigur. Și ezit la fiecare pas. pe șoldul ei spre coapsa plină. Iar de acolo nu mai vine acum nici o mișcare. Pe urmă suspinele se răresc și mâna mea îi mângâie fruntea și părul. o ușoară presiune și zâna stropilor de rouă îmi va apărea toată. imperativă: acum s-a oprit. ca o hipnotizată. i-am auzit. așa că e de mirare cum ușa a fost repezită în pervazul ei cu puternica-i detunătură caracteristică.dar nam căutat acest loc fermecat. Mă primește un țipăt îngrozitor. n-am provocat nici cel mai slab sunet. îmbră ți șându-i genunchii. Ciorapii au căzut și ei. A doua soma ție. șovăitor. a cărei ușă o lasă deschisă. parcă ar aștepta ceva.. căci luciul alb al faianței vibrează și la atingerea mătasei. Mă lovește ca un drug greu și mă abate în lături.. văd bine că mă ascultă.. A ș fi putut . Acum Voicu ța a rămas numai să-și tragă ciorapii. mâna poate să mi se plimbe netulburată pe străveziul neted și lucios al ciorapilor de mătase.

în odăița ei avea fotografii și obiecte reprezentând amintiri. A patra revenii din vreme la mansardă. pudrată gata și cu bascul de mătase. cum ar merge cu vreo doamnă Radu Șerban oarecare? La bătăile în ușă discrete și semnificative ale contesei Irma n-am răspuns deloc. ca și în cele două nop ți trecute. studenți serioși. pe cât putusem prinde de la ea.oricum o prefira cu atenție și în majoritatea cazurilor o permanentiza. Locul minutarului îl puteam stabili ușor. oricât de luminos. ea se culca înainte de venirea Irmei. Cum știam mai de mult. o doamnă în vârstă cu lornion și liceeni sfielnici. A treia noapte mă odihnii bine acasă. în rama-i ermetică. încetarea bruscă a răpăitului de apă.Voicuța a traversat dormitorul îmbrăcată perfect de corect. care indică orele dreptunghiularului meu Longines. Irma reveni singură ca de obicei și încercă la ușa mea. așa că în noaptea asta n-avea cum să-i dea de veste. Cum băgasem de seamă. de și logica lucrurilor ar fi cerut invers . care mă făcea.puterea s-o arunc zdravăn după mine. Dar cum nimic nu se auzea. astfel că lucrurile ie șiră de minune. Mă necăjeam cu nespusă plăcere de această neizbutin ță. în fundul cotului care duce la apartamentul prin țului Preda. De altfel. Numai în prima seară.. nu dădui semn de viață. că ea nu m-a simțit și. Și-acum încercă la fel. de câte ori revenea din oraș singură. din propria-i mărturisire. a șezat strict în locul unde știa ea atât de cochet să și-l așeze. mi-a aruncat în treacăt.trebuie să subliniez asta. Și întâmplarea făcu ca tocmai în noaptea asta să se petreacă aceea ce doream. în prima noapte. nevăzut de nimeni. ca să dorm cum trebuie. am surprins iar pe madam Matilda încovoiată de la mijloc cu urechea lipită de u șa Auricăi. Când a tăiat apoi biroul cu pasul mic și în țepat.. îndată după ie șirea mea. apoi . contingența zilnică nu era prea bogată . încercând să stabilesc poziția exactă a acului vag luminos. Ridicam butonul și învârteam acele la întâmplare. nu puteam distinge clar pe cadranul fosforat al ceasului de mână. însă orarul. pentru că prea scurt și rotund. ca să-mi restabilesc lipsurile de somn. O auzii cum închise după sine u șa ei și-apoi a șteptai calm. în u șorul ei costum creme de vară. greșeam totdeauna să-l așez exact la locul lui pe linia dreaptă a celor două șiruri de cifre. să-mi reiau în primire camera. Irma venea totdeauna singură. și-am mai rătăcit vreo două-trei ore până să mă reîntorc și. în aste două nopți din urmă petrecute aci. Dar pă șeam atât de încet. avea clientelă constantă și cu orar stabilit: oameni însura ți. pe divanul cel larg și bun. Pe la unu și jumătate să fi fost. de două nop ți în șir. într-un interval de timp mai puțin de zecimea celui ce i-a trebuit să se dezbrace. mai ales că aproape toată i-era adusă sub garanția prieteniilor mai vechi. madam Matilda mă simți tocmai când întorceam cheia în u șă șimi ură bună venire. ș-apoi în a doua: așteptam molcom să reintre la ea și să se culce și-apoi pândeam cu urechea venirea prințului Preda din ora ș sau pasu-i târ șit de la u șa lui spre odăi ța ei. de aceea și culoare ca și rochia. Irma. De altfel m-am întors în odăița mea din mansardă trecând cu multă precau țiune pe coridorul gol. doi preoți catolici și unul ortodox. A șadar. să-mi găsesc de lucru pe întuneric. pentru că prefera săși exercite profesia acasă la clienți ori la hotel. încerca la ușa mea dacă sunt "acasă". mândră și înecată toată în cel mai sarcastic dispre ț: – Credeați c-o să meargă așa ușor. nu răspunsei Irmei. am auzit chiar. Peste câteva minute numai . m-am refugiat pe vârful picioarelor înapoi. pentru a nu-i da de veste că am sosit din peregrinările mele provinciale. plecam după vreo trei ceasuri în garsoniera mea. pe care ținea să le ferească de obscenitățile verbale și faptice la care se dedau mu șterii.

. Poate eu.. pa și pe coridor. Numai la întors. dar momentele ritmice ale atingerii cu podeaua îmi înfățișau mersul acesta mai sprinten.... Doamne.. Apoi din ce în ce mai îndesat. La u șa cărui "lui" ar mai fi putut încerca prin țul. Acum se auzea limpede și zgomotul discret al ciocănitului în ușa Irmei. privesc luminile orașului în negură și blocurile de zid într-atât cât intră în cercurile felinarelor. pa șii rari. acum șovăitori și la dus. cu o îndrăzneală care mă înfi-oară abia după ce o săvârșesc. Ascult cu sufletul la gură și parcă mă zbat să-mi proiectez voin ța afară. ouvrez je vous en prie.. prin țule. prin pere ți. Pe urmă iar vreau să plec. Dar u șa prin țului Preda o auzii deschizându-se.. deasupra largii streșini a mansardei. de și rar și precaut. de ce mă încăpățânez să mă joc iar cu lumina în șelătoare de fosfor a ceasornicului meu oblong. prin țul meu e fermecător. așteaptă. Nu știu de ce nu-mi vine să plec.. cum . să văd dacă la capătul ferestrelor este lumină.. ca să po ți fi sigură. Mă aplec.. în șoapte tremurătoare. cum îmi vine el singur în mână! Acum ușa Irmei se aude din nou. îmi vin chiar lămurit în urechea mea: – El n-a venit.. când mâine am atât de lucru. De bună seamă că a ie șit și o încuie. iți jur. A ș dori să plec și totu și de la u șă mă întorc la fereastră.... îmi vine să strig de bucurie: am avut tot dreptul să mu șc iară și zdravăn din nevoia mea de odihnă. ai prințului.. în interesul Irmei.. mai stăruitor.. pe tot coridorul ăsta?. Irma. un zgomot lămurit de cheie care se învârte ște. șfichiuitoare. prințul Preda își târșea picioarele.. Și... Disperarea mă cuprinde și mă strânge zdravăn în bra țe: încă o noapte pierdută. și-l urmează! îi poruncesc. am încercat eu singur la ușa lui.... Dar acum jocul nu izbute ște să mai mă câ știge ca Ia început. începu vocea plângătoare.. îți jur". Am sărit în urmă-mi ca o panteră.? Desigur. – Chere comtesse Irma. Lăsai ceasul în pace și încordai intens auzul: pasul abia îl percepeam. Și nu izbuteam să ghicesc decât rar adevărul. în sfârșit dam drum pentru control unui mic felinar electric. Și m-am lipit de ușă înfiorat... pasul lui nefericit. mă îndârjeam în adevăratul înțeles al cuvântului și nu simțeam câtuși de puțin povara timpului. rugătoare.. Ridică-te! Mai tare. jalnic și înfrânt. spre patul Irmei. dar îmi amintesc la timp că prințul Preda își are dormitorul pe șirul odăilor Auricăi și Irmei.. mai hotărât. Ș-apoi.!" Dar rugăciunile prințului au contenit și ascult zdrobit cum se târșe ște pe sală. sentința: – Bine. Ah.. Un dialog care răsună în șoaptă. după o scurtă pauză. înfrânt și umilit. și văd parcă prin lemn.. Ba se pare că i-am prins și secretul.. a șa că e inutil să-mi exagerez curajul deasupra abisului mut și întunecat.căutam să le stabilesc direcția cu multă luare-aminte. în sfâr șit. să rămân aci și să a ștept! Bătaia rugătoare reîncepe și o dată cu ea glasul plângător. ca un hipnotizator: "Ridică-te. dar n-am nici o satisfacție pentru asta. în alternan ță cu altele energice... cu toate că slaba suită de sunete ce veneau de acolo putea să mă în șele. pe care-l luasem anume în vederea acestor nop ți de veghe și al altora cu un rost ce până acuma doar îl năzăream. je vous supplie. "El n-a venit.

Irma văzuse dunga de lumină aprinzându-se sub ușă și nici n-am apucat bine să descui ca lumea. cu atâta rezervă princiară... pe u șa larg deschisă. groaza de rupere definitivă.. Incapabil să rostească un cuvânt. Semnele binevoitoare și protectoare ale unui comis-voiajor.. a unui comis-voiajor. un considerabil ajutor.. la aceea a decesului declarat. surprins printr-o bruscă dezvăluire ca un ulcerat de lepră de pe care ai smuls brusc cearșaful. min țind în dezavantajul chiar acestui comis-voiajor.. Atunci dau lumină mare în odaia mea și întorc cheia cu zgomot.și holbeze ochii. Ochii lui prinseseră în sfâr șit viață și reacționau cu lumini de spaimă la fiecare cuvânt al ei.. Era timpul deci să reintru și eu în scenă: repetai poftirea și chiar apucai pe nenorocit de bra ț. pe el. urmașul prinților Buzești.. scofâlcit și descompus acuma ca un cadavru învechit și dezgropat. împingându-l cu ușurință. limbajul. descoperindu-l în cea mai josnică și putredă decădere trupească și morală! . era tocmai propria lui la șitate. Dar ceea ce trebuia să urmeze născocisem și pusesem la punct cu multă meticulozitate: până acum avusese loc numai un prolog neașteptat. Și în ce condiții nimicitoare?. Dar ceea ce îl dobora pe prin ț cu desăvârșire. neizbutind să reacționeze în nici un fel... Nu mai era aproape de moarte: în clipele astea el murise de-a binelea. ai spus che ciochenite în ușe a lui. incapabil să se miște. cu tot trupul: – Ai venit.obrazul lui se lăsa lovit de revolta ei. și asta în fa ța unui străin. prins cu minciuna.nefericitul radios îi ia în posesie brațul rotund și cald de somnul întrerupt. în ploaia de ocări a unei cocote de mansardă. Foarte grațios și binevoitor l-am poftit pe prinț să intre. care stătea ca un manechin pe picioarele rășchirate. deschide. pe care mă prefăceam că vreau să-l feresc de ochii lui. care-l țineau atât de imobil. așa de moleșit de neașteptatele lovituri cum era. sinistră mască de ceară. care-mi aducea. Ochii holba ți mai trădau o viață pe această mască mortuară. Prin țul. spre marea nedumerire a Irmei. și mai distrus ca înainte.pentru că prin țul trecuse acum de la starea de agonie. plesnit de hazul și de ironiile ei. Venise rândul ei să. înăuntru. Am deschis larg și Irma mi-a căzut în brațe. ce eclatau acum de pe buzele Irmei. cu mâna. jignirea ce vream să-i fac prin gestul mărinimos care avea să urmeze nu era îmbrăcată în acest aparat dramatic.. Negru . concesive și milostive.. cădea într-o parte. pe care i-l da atât de copios bucuria de a mă vedea și satisfacția de a-l înjosi pentru mine. prințul replica doar cu ochii.. care intervine la o cocotă pentru un prinț. și anume ceea ce socotisem eu că are să-l doboare. Pe deasupra umerilor ei am văzut capul lui Eminescu mort.. Nădejdile mele nu merseseră până aicea. Răspunsei deci privirilor răscolite de uimire și de indignare ale Irmei cu înclinări din cap. Dar nu mai era nevoie. umilit. că ea și lovea lemnul... urmărea și el. prințul Preda. mincinos. cu brațele. Dar Irma i-a răcnit înfuriată în obrazul stins: – Mincinos. al feței mele. și de aci starea de mumificare cu o repeziciune înfiorătoare . la salutul respectuos al căruia el răspunsese cu atâta grație înaltă. evident.

să pretextez un voiaj urgent cu un tren care pleacă la 4 dimineața. în întunericul profund. Dar să tăcem acum. în plin rut dezlănțuit.. ele pot fi obiecte scumpe de frumoasă aducere-aminte. făcându-mă să respir o atmosferă mai pură.și luând pe prinț de umeri.. îl aruncă afară cu un picior aplicat în șezut. Plumbul opac de deasupra acestei orbecăiri prin mansarde și prin intimită ți de cocote se spărsese întro parte. și alte urme ale trecutului. cu desăvâr șire dincolo de așteptările mele. Și acest co șmar aievea de o noapte întreagă va trebui să biciuiască sângele lui albastru. altceva.. după planul meu. Mai ales acum.. încă nu știm nimic. Irma putu descoperi tentativa mea de minciună . Dar prințul a zguduit-o incomparabil mai tare.. prințul decăzut își imaginează cum scumpa lui fotografie e terfelită de râsul unei cocote și al unui comis-voiajor. cu brațele întinse după zeul care-l alungase.. credeam că se dărâmă casa.oricât avusei aerul că mă apăr de dibaci . de aseară. Zilele frumoase ale dosarului dătător de nebunești iluzii reînviaseră: don Quichotte. Mersei cu perfidia până acolo încât încercai să mă iau după cel izgonit spre a-l asigura de simpatia mea. îl apăram însă stângaci. ca o victorie într-un proces răsunător? Și încă.. dar astfel ca ea să mă smulgă din ușă. Dacă mai poate fi cu putință să facă toate astea. să se explice. pentru a reconstitui eroismul de-acuma. am vrut să ies zorit. cel pu țin un sens avuabil. voi găsi altceva. încă n-am . să-i împroa ște sufletul de indignare. naivul și romanticul. n-ar fi într-adevăr încoronarea unei lupte tot așa de sălbatice. prin țul Preda era un înger izgonit. că ea m-a trezit din somnul adânc în care căzusem îmbrăcat. Priveliștea recentă îmi zugrăvise halul lui de decădere și-mi colorase iarăși la orizont cu azur și portocaliu cerul nădejdilor și străduin țelor mele. când și madam Matilda a văzut că m-am înapoiat. Oare o astfel de pradă dusă la picioarele donnei Alba.. omul acesta mă interesa covârșitor. dar se pot preface și-n arme extrem de periculoase împotriva celui ce n-ar mai vrea să audă glasul aceluia și trecut. Cu trenul de la ora 4 avu loc o adevărată furtună: cu ardoarea ei ungurească. înconjurându-mă și săltându-mă.. în patul sterpelor lui invoca ții către chipul invizibil din perete. se întorsese.. să-mi vorbească. să-l facă să mă caute singur. spre o țintă care nu mai era o simplă vânturătoare în gol.. reflectând fericit că în momentele acestea. la al cărui capăt și izbutință nu mai reușeam să mă gândesc.. și satisfăcut că totul ie șise de minune.. o dată cu limpezirea orizontului. și să se șteargă. a șteptându-mă ca Irma să izbucnească îndată că și ea a zguduit destul de tare u șa mea și n-a primit totu și nici un răspuns.Pentru ca să duc lucrurile până la capăt. dar astăzi gloaba lui călca pe teren solid. gândiți-vă prin câte paragini de mister trebuie să treacă imagina ția ei înapoi. dracul știe ce voi mai putea găsi. și valuri de speranță curgeau încoace. răsplătii pe Irma în restul nopții cu sincere dovezi de iubire. Dacă nu. Nu mai aveam nici o îndoială. să se ridice. pentru a face și mai incredibile argumentele ce invocam. pentru că ea redevine donna. Prințul Preda are o fotografie cu autograf și mai are. Acum zelul meu prin aceste obscure și infamante locuri avea un sens în proprii mei ochi. Se prăbu șise definitiv din gândurile ei și acum se zbătea în țărână. oricât de îngro șat și mole șit. să-l împungă cu greaua nevoie a reabilitării. de bună seamă.. Am încercat să reabilitez pe prin ț. de dârze și de nobile. exageram eu. voi vedea. mărturisind că întradevăr am auzit bătaia lui în ușă.

Prințul însuși observă. el s-a purtat cum s-a purtat. în seara cu pricina. înainte de toate. am citit bine în ochii lui. exprimându-mi admira ția pentru oameni făcu ți dintr-o bucată. renunțând la un om ales și de mare neam. încă lăsându-l în acest chip să clocotească și mai mult de nedumerire și nesiguranță. având oarecum aerul că găsesc nedelicat a o face. pentru a-l lăsa cu această impresie. nu-i plăcu chiar la fel. ca mine. pe care. asta n-a făcut-o decât pentru că avea a face cu o cocotă. nu trebuie niciodată s-o contrazici. și exprimându-mi compătimirea. și chiar orice fel de femeie. mărturisindu-i cu cel mai perfect aer de sinceritate că nici prin gând nu mi-a trecut ca un om ca dânsul să poată iubi o simplă cocotă. despre politică și literatură. pe care hotărâi totuși s-o înfrânez și s-o mânuiesc pe viitor cu mai multă zgârcenie și băgare de seamă. "că-mi face orice fel de mizerii vrând să mă abandoneze. a bietului nobil scăpătat. în schimb. Am discutat cu el despre vreme. și cam speriat. pentru a evita orice fel de scandal. el ar avea ceva de pierdut ori de câ știgat: între el și dânsa n-au fost totdeauna decât relații corect tarifate și dacă. L-am revăzut pe prinț în zilele următoare și l-am salutat cu destulă deferentă. brațele albe nu mai sunt pătate de balele lubrice ale acestui isteric decăzut.. pentru care femeia nu joacă nici un rol. dacă prințul mă privea îndoielnic. Nimic decât o simplă. mi se dă pentru că mă preferă altuia sau pentru că a fost luată la goană de fo știi ei aman ți. drept slăbiciune. această profesie de credin ță în materie de femei. Dar el nu părea speriat deloc de competen ța mea. probabil. în fa ța unui pahar de vin. Teama lui de seamă. iar eu îi înghit toate numai și numai să nu mă părăsească de tot". așadar. Și săvârșii prima tentativă de a pătrunde în templul părăsit și închis pentru trecătorul străin. și a-l lăsa. bună bucată de cale. cu nevoia să revină mai apoi cu dezvoltări și mai ample.. Nu. reamintindu-și desigur și de alte diferite amănunte ale întâmplării trecute. l-am însoțit de câteva ori pe drumul lui. Dar eu mă grăbii să-l întrerup. pentru cei care nu se pot mândri . că explicația lui e neîndestulătoare. Ea vrea. să vadă numai dacă n-am păstrat în memorie imaginea ridicolului în care se înecase în noaptea dezastrului său și dacă în dosul tuturor manifestărilor mele de prietenie și respect nu se ascunde un sâmbure de amară ironie și o intenție de renghi.dobândit nici un punct statornic de reper. era. asta trebuia sămi iasă din minte. dar minunată speran ță. oricât Irma se străduise prin tapajul ei să mă convingă de contrariul. așadar. nu lipsită de oarecare ironie (de astă dată și în glas nu numai în ochi). că dacă ea mă preferă acuma. era să nu-mi fi închipuit eu că Irma i-ar fi metresă și încă atât de stăpână pe dânsul. să aduc vorba de evenimentul petrecut.. în cele din urmă. cu atât mai mult cu cât mi-e perfect egal dacă o femeie de teapa sa. Profitai de ocazie să merg încă un pas mai departe. pe care o ia. de bună seamă. am primit cu mare satisfacție mâna lui. Ascultătorului păru că-i place. și m-am speriat chiar într-o privin ță de prea buna părere cei dam prilejul să-și facă de-un simplu comis-voiajor. să-mi demonstreze ce sacrificiu face pentru mine. prințul Preda se hazarda să pătrundă în subiectul de vorbă până acum atât de cu grijă ocolit de amândoi. din parte-mi. profitând de o delicatețe rară de suflet. o vagă. dar asta sunt simple manevre de femeie de stradă cu care sunt prea obișnuit și nu-mi mai fac nici o impresie. evident. dar cu siguranță că lumina ochiului meu.. pe care o lăsam deschisă într-un anumit mod. Evitam.

Teama de a nu-i da astfel tocmai acum de bănuit mă făcu să bat în retragere și să-i vorbesc de diverse afaceri de ale mele prin provincie: dacă omul ăsta ar pândi o singură zi înaintea casei Radu Șerban sau dacă l-ar aduce dracu' în instanță.. toată întreprinderea de acum .. decât de constatarea ce făcusem cu Aurica. A șa e că. dar eu nu cunosc decât pe prin țul Buzescu. afectai chiar că-l ocolesc uneori. însă nu mă grăbii să-i comunic descoperirea mea. ridicându-mă de lângă maestru. și negru.. pentru a-i învedera indirect că sunt absorbit și de alte lucruri mai serioase decât de astfel de conciliabule în doi. tocmai în momentul când iau cuvântul. ba trei. Astfel putui să-mi amintesc unde mai cunoscusem eu pe Aurica. ea tocmai urcase scara. mă prefăcui că nu-i observ zâmbetul de bună revedere ce mi-l trimitea prin lumina slabă a becului din coridor și nici măcar că-l observ pe dânsul: avusei impresia chiar că mă strigă.? . de bună seamă informată poate chiar de buna ei prietenă despre legătura cu Irma și despre ultimele evenimente ale mansardei. am pus mâna pe tine... pălăria ce-o purta acum mi-o trăda. îmi răspunse ea și mă privi bănuielnic.s-ar nărui deodată. Iartă-mă. abia acum mă făcui că-l văd și-l salutai. despre femei și politică. II văzusem de departe. în raport cu compania în care mă găseam și din care el trebuia să deducă cât de indiferente mi-s femeile și cât de puțin sunt de constant sau am predilecție pentru una anume.. îi strigai vesel.? De fapt ești brună și până acum un an și jumătate. cu o anume mi șcare a ochiului.căreia-i sacrific nopți. căci prin țul tocmai ajungea din urmă în dreptul nostru. unde-și scoase pălăria și unde buclele ei scurte și blonde tot nu mă dezarmară! – Dar spune dacă nu-i adevărat că purtai părul lung. dacă nu e adevărat.ți oxigenezi părul și ți l-ai tăiat de curând..cu tăria mea sufletească. încât a doua zi mă căută singur.. încetinii deci zelul meu în juru-i. – Ce te-a găsit... – Mă recunoști acum? – Nu te recunosc.. Spune repede. dragă. Yp.. Ba căutai să mă reîmprietenesc și cu Aurica... doi.. pe care n-o mai văzusem de multă vreme și care nu mă întâmpină prea veselă. aveai un minunat păr negru. ca și vasta construc ție bătută din lespezi de imagini a dosarului. în cotul celălalt al coridorului... – Aurico. Odată mă prefăcui atât de bine că evit a-l întâlni.. era îmbrăcată de ora ș și avea pălăria în cap. vigoare și dreptul de a fi stăpânul meu însu și și căreia i-aduc tăria de a nu roși de propriile mele gesturi .. tocmai când încuiam să plec.. O urmai în camera ei. primele mele asalturi căzură astfel zdrobite de duritatea neîncrederii lui. – De prințul Ypsilant ți-aduci aminte? – Prințul.. fără totuși a mă decide să părăsesc pentru un timp mansarda. dar încă nu-l lăsă să-i scape ceva.. acum te-am aflat. Prințul Preda căscă ochii mari la mine. repede. la berărie.. evident mai vesel de purtarea mea cu prințul. dacă nu mă înșel. care-mi ieșise de minune. cum i-ai zis?. dar eu fugeam de zor și astfel dădui buzna peste Aurica..

Nenorocita n-a știut însă să aprecieze acest sentiment.. contemplându-i pielea oacheșă.. cu prin țul acela. Ea păru să cuprindă apoi deodată toată gravitatea situa ției prezente. așa cum bănuisem la început. – Atunci ți-aduci aminte. am învățat și despre ăsta la istorie. râse ea nu fără oarecare neliniște în sunet și priviri.. care putea să ducă la urmări foarte serioase pentru ea (de și prințul nu mai e așa de bogat astăzi. orice ocolire a adevărului... dar nu l-am mai purtat lung de când eram feti ță. tocmai când mă pregăteam so întreb discret și cu semn de liniștire: "Ti-amintești acum?". o casă.încât acum chiar că mă îndoii de-a binelea dacă Aurica era cu adevărat.. "probabil" negociase un inel atât de scump. Atunci mă apucă de umăr și mă zgudui.. pentru a-i surprinde orice ezitare.. repetai cu aplomb. se referea mai ales la ușurința cu care.. Dar ce vrei să spui cu prin țul ăla? reluă apoi cu oarecare seriozitate și nepăsare. ha.. Insă băgai repede de seamă că toată ciuda ei asupra "idioatei aceleia.ți închipui c-ar fi putut cumpăra un imobil ca ăsta în care stăm. Ypsilante. încât mă puse din nou în nedumerire: – Știi ce.. – Da. întregii. nemailăsându-mi nici o îndoială asupra persoanei pe care o aveam în fa ță. – Ce spui!. îngălbenindu-se și mișcându-se agitată pe scaun. vrei să-mi faci și mie cunoștință cu prietenul tău... șterpelindu-i un inel cu care ai fi putut cumpăra o casă. subit. – Ce idiot! ridică atunci din umeri și râse cu obidă: Păcat! ... asta e lege la el. o casă. atât valora! scăpă Aurica.? – E inutil... care era o adevărată izbucnire de mustrări.O priveam drept în ochi. cum bine-i zici". Trebuii să-i povestesc atunci.. adresate parcă unei persoane de fa ță. și.. izbucni brusc în impreca țiuni și insulte la adresa celei cu care o asemănăm și care se purtase așa de rău cu un om atât de sub țire. în glas. – O.. – E adevărat că mi-l oxigenez. Și încetă teribilul discurs. . – O-ho. râzând iarăși vesel și nepăsător. foarte scump era. îți cam place să exagerezi dumneata!. și idioata trebuie să-l fi dat pe nimic.. cu ochiul necontenit în gardă. despre pasiunea lui pentru femeile cu părul lung și mai cu seamă pentru una anume. atunci când î și dădu seama bine de culoarea cea adevărată a rânjetului meu..!) și a fugit într-o noapte. în schimbul lui.. – A. da... mi-aduc. Aurica devenise neagră-pământie și nu-și putea stăpâni neliniștea care-o apucase ca frigurile.. care nu mai poate da loc la nici o contradic ție. de la orice giuvaiergiu de pe Calea Victoriei..... nu-i plac decât femeile cu părul lung. despre prințul Raoul... cum zici că-l cheamă?.. cum nu poate avea o femeie blondă. dar 600 000 lei lua pe el.. – Ypsilant. pe care chiar c-o iubea în adevăratul în țeles al cuvântului. Să nu. – O casă.. totuși..

Și privii cu coada ochiului la mișcarea trăsăturilor lui. înmănu șată până la coate. în rela țiile noastre de la om la om mă simțeam cu atât mai stângaci și mai nesigur. cu toate rățoielile tale. iar președintele mă felicitase în plină ședin ță. ca orice avocat înfricoșat de soarta renumelui său. aproape de palat. Domnul Georges Radu Șerban m-a condus după aceea cu mașina până la garsoniera mea din parcul Filipescu. Mă vede acum mai des în compania Auricăi și-i place să mă tachineze. înainte de a se retrage în dezbateri. să mă lase să vorbesc tot eu cel dintâi. în speța pe care tocmai o pledasem și asupra căreia președintele își și trădase opinia lui. îmi răspunse numai sec că vrea să facă un tur la Șosea și pe urmă reîncepu să facă pronosticuri asupra considerentelor magistraților.. în cartierul din preajma Batistei.. Dar pe obrazul prin țului nu se mi șcă nici o trăsătură. prin țul Georges nu mai lua cuvântul după ce pledam eu. încrucișând drumul Lincolnului cu superbul ei Bugatti.. însă o beție a succesului necontenit crescând.. de orice sunt gata să vorbesc. înainte de a trânti portiera după mine. fără a înceta o clipă să-și lase deoparte gravitatea voievodală și fără să discute cu mine altceva decât afaceri de bară. afară de femei. Totuși... e un progres considerabil în raporturile noastre personale că a ținut să mă însoțească atâta distanță în somptuosul lui Lincoln. la sec ția a 3-a a Cur ții de apel... . vino să te pup. cu cât mă simțeam uria ș în legăturile noastre de ordin profesional.îmi mulțumești. asta nu-l împiedica întru nimic.. Am propus domnului Georges Radu Șerban să mergem întâi acasă aci. uriaș la fel cu dânsul și recunoscut de dânsul astfel. văzând că noutatea asta mă interesează în chip deosebit. – Pentru că mi-a mai spus că și tu i-ai vorbit foarte frumos despre mine.. Dar câte-mi povestea el că spuneai. iar într-o seară Aurica îmi mărturisește că prințul i-a vorbit foarte frumos de mine. Și-n pupatul ei zgomotos. ne știind dacă nu cumva comisesem vreo gafă.. A ș fi dorit să-l aud. M-ai descris în culorile cele mai nostime.. și asta părea să fie și gândul lui. când glasul lui începe să alunece pe nesim țite întracolo. Era interesant că. mă îndemna să nu-i mai las nici o porti ță. de ce nu-mi spui mie direct. unde dusesem toată ședința pe degete. Și întorc repede cuvântul. îți mulțumesc. (mă gândeam atunci la prin țul Raoul). de ce?. dar și mai înainte de a coborî din mașină.Acum în urmă am adoptat altă metodă: când mă întâlnesc cu prințul Preda. îmi spune râzând: – Tipule.? Am bănuit eu că ești sfios.. reluând argumenta ția mea. de la un timp. pentru a nu se obosi până-n parcul Filipescu. anticipând astfel oarecum asupra deciziei și provocând mare rumoare în tabăra adversă. Maestrului iară și nu-i mai rămăsese nimic să vorbească. timp de trei ore. Apoi.. pe care-l conduce uneori singură. pe care numai vorbitorii stăpâni pe argumentele lor și conștienți de magica lor putere o cunosc. oferindu-i să-l duc la dânsul cu propria lui ma șină. Mi-am dat seama de asta mai ales din modul cum m-a salutat șoferul. Dar dacă mă simpatizezi în adevăr.. răstălmăcind anume . hai. aprobându-mi și admirându-mi noul meu gust. Uneori mă gândeam să-i las o parte din sus țineri să le dezvolte el însu și. mai să cred că ești amorezat de mine. pentru a mă încuraja.. înțeleg că vrea să mă îndepărteze astfel de Irma. cu degetele ei subțiri pe volan.. îmi amintii de după-amiaza de ieri. mă gândeam ca la cel mai nespus noroc al vieții mele la o întâlnire cu donna Alba. la spe ța următoare..

mușca buzele mele cu sălbatică furie. dar nu fac un gest să-i vin în ajutor. dimpotrivă. pentru a-mi târî existența secundară pe coridorul madamei Matilda. prin cârciumi. ca chirurg. Or. am și început să mă fălesc. în considerația principelui Georges Radu Șerban. cu tresăriri parcă de mușchi și nervi. La început. pentru a-i descle șta sufletul și a i-l întoarce pe dos. spre care îndârjirea și ciuda mă împinse iarăși. dinaintea flăcării calde și rubinii ca focul de potasiu. ca un băiat de prăvălie care jefuiește metodic magazinul stăpânului. cu păr scurt și oxigenat. pe volanul nichelat. îndată ce portiera Lincolnului se închisese sec. prefăcând-o în pulbere și neant! Cu mare satisfacție am observat că prințul Preda e sensibil la alcool. închis ermetic în atâtea rezerve. iar felicitarea de la urmă și renun țarea la cuvânt rămâneau tot aportul lui la dezbatere. a cărei scânteie n-o putea izgoni din priviri. Din perspectiva ascensiunii mele contemplu cu milă rostogolirea în adânc a prințului Preda. în schimb. și atât de ermetic. Numai. dar acestei epave pe care trebuie s-o distrug pe încetul. vinul bun și rachiul sunt adevăratele scalpele morale. Cum am adulmecat această slăbiciune. Haide. pe care urc domol. ca și răspunsul de mai înainte al prințului. Am impresia. și-atunci mai cu avânt îmbrac salopeta de miner. și pu țin cam cabotin. prințul Preda părea oarecum jenat și da totdeauna el cel dintâii semnalul de plecare. Podgoreanul atavic din mine nu mă lasă să mă pierd dinaintea individului acesta palid ca un strigoi. mă asculta. El e groaznic de vinovat de păcatul de a fi fost iubit de donna Alba (sentimentele lui personale nu mă interesează câtu și de pu țin). ca un corb lacom. cum odinioară cu prințul Raoul. îi producea o deosebită mândrie. prințul nu uita că trebuie din când în când să onoreze și el pecuniar consumația. numai 24 de ore trecuseră de la succesul meu covârșitor de ieri și această femeie voinică și oache șă. această scormonire cu târnăcopul în tot mai adânci subterane (de și operația se petrece la mansardă). Îmi place această viață dublă. Vreau ca prințul să n-aibă nici o mustrare că mă "toaca". ca un voievod veritabil. împro șcându-și plastronul cu firele negre ale bărbii brâncovenești. dar sigur. trebuie s-o recunosc. și ochii lui păreau că subliniază tot ce spuneam. se mai găseau multe firimituri de-ale trecutului în acest sac de amintiri strălucitoare. trebuie să dai seama de faptele tale din viața tinere ții! îl iau de gât prietene ște și-l scutur zdravăn. să fie satisfac ția și . când l-am atras încoace. strigoiule. cu degetele lungi și fine. Astfel că trebuie să-mi pierd nop țile regulat cu el. în această sordidă mansardă. Dar de unde să știe doamna Alba toate astea? Nici măcar suplul ei Bugatti. alternând cu victoriile mele juridice și cu treptele de aspră piatră. nu pot ierta această cumplită vină a unui om de măreția aristocrată și frumuse țea intelectuală a maestrului meu. ca într-un fund de noroioasă mină. cu muzică de fraze învârtite și argumente succedanee. nu ne încrucișează drumul. Dar pe urmă băgai de seamă că prin țul e devorat de o jenă cu totul princiară: căci. îndemnându-l să bea. că el mă ridică la un cin nou. înălțând planuri roze de viitor dinaintea unui negustor falit. și nu mi-e frică. condus de mâinile ei cu mănu și de mușchetar a la Ludovic al XlII-lea. asta mă făcea să mă îndoiesc de tăria deghizării mele.puncte din demonstrație și dându-le aceeași dezvoltare. în urma mea. eu trebuie să mă țin bine. ori de câte ori epuizam demonstrația. iar sublinierile ce le făcea cu capul în timpul orațiunilor mele însemnau pentru to ți cei de fa ță că eu nu făceam să cânt acum decât compoziția lui. Dar prințul avea elegan ța să nu scoată o vorbă după mine. cu o altă rezonan ță numai. cu fiecare nouă izbândă. ca pe-un trup în sala de operații. Era limpede însă că acest moment final.

după acest "meriți" zbierat cu toată indignarea. (urlai acum. (revolta mea se umflă pe măsura fiecărui nou cuvânt. dar acum am drept să te apuc de umăr și să te clatin cu toată strășnicia.... Noroc că astfel de valori alcoolice nu circulau. pentru a plesni deodată brusc.. – Soră? – Nu. elogiile mele nu mai cunoscură margini: – Fosta dumitale soție? – Nu. domnule. Mă interesează... prin această cumplită abnega ție. când îmi câștigai. în schimb. pe mine... Cum.. dar eu pândeam momentul. măcar acum.. deși aveam certitudinea limpede că nu-i plăcea nici lui. câtu și de puțin. te la și insultat în halul acela de-o cocotă. iar la fotografie nici nu mă uitai deloc.. nici la a doua vizită.. și. dar entuziasmul cu care-i culegeam cuvintele de pe buze pentru a le rezolva în subita chemare a chelnerului și în comandarea celui mai pre țios lichid de care dispunea momentan localul .îi îmbujora buzele cu diabolice surâsuri și-i umplea ochii cu diamantul topit al voluptății de distrugere.de obicei o nenorocită zeamă indigestă și pipărată . Dar eu nu mă strâmbam de tăria alcoolului. iubești pe-o astfel de femeie. Dar dumneata meriți. dar intrai câteva zile mai târziu decât a ș fi putut s-o fac. pe pia ța noastră nocturnă. dreptul de-a o admira în voie.. Acum puteam să intru în voie în apartamentul lui. de și la un moment dat eram lângă ea. ci de mucigăitu-i gust.. pe nesimțite. arivistul zorit care-l insult cu dărnicia mea. Astfel. prințul dorea să-mi dovedească. dornic să soarbă cupa necunoscutului cu aprigă sete. așadar... – Femeia pe care o iubesc.. La beție puteam vorbi în tihnă de Irma și de Aurica. grozav de chiulhanurile lui din trecut. Eu mă strâmbam totdeauna când îngurgitam spirtul concentrat din pahar.. o simțeam din profil.. astfel că întrebarea ce veni acum șuieră aproape auzibil și decepționat). cu cât mă adânceam mai teribil în aceste nopți de destrăbălare. ca unui tânăr novice avid de viață în mare și scump. de a-i sări în gât cu întrebarea care mă ustura și mai cumplit. domnule!.sadica plăcere că mă pulverizează el.. e aceasta și nu Irma. când arunca elegant și zglobiu câte trei pogoane de pământ pentru desfundarea unei sticle ce stătuse două secole în nisipul renumitelor pivnițe franțuzești. sau poate ea nu răspunde la iubirea dumitale. cât de obișnuit e el cu rafinamentele vieții. această poșircă infamă. nici la prima. prin seninătatea dulce cu care înghi țea această otravă.. femeia care te iube ște pe dumneata și de care poate ai fost măgulit că m-a respins în fața și în favoarea dumitale. și nu știam nici eu dacă jucam într-adevăr teatru sau strigam cu toată sinceritatea) cum.. și mai strașnică îndârjire. mult așteptatul moment. (îmi încrucișai mâinile pe piept).? .... dar lăsăm să se vadă că asta îmi dă și mai mult elan.... – Bine.

ah.. Alcoolul tare. atât.. Electric Counting House. această zvârcolire interioară. cu care el încercase să mă dărâme. m... privind ame țit cununa părului care se pierdea nesimțit pe fondul înconjurător și ochii atât de clari și atât de adânci și de poruncitori totu și. afară de titlu. ' a putea Mă aplecai cu bine simulată curiozitate și mul țumire. la pândă.. pe care... Ah. Dar el nu mă auzi... da și numele ei. repetând mecanice ște. El mă privi cu îngăduință.. într-adevăr... făcu prin țul entuziasmat: Alba.. mai știu.. înclinai din cap concesiv. parcă acum îl ajunsese. dar pe care apoi le legai. – Citește aici. când ea e atât de frumoasă.... – Nu înțeleg nimic. îi spusei.? – Alba.. care se pierde imaterial în spațiu? Și toate aceste amănunte. mai răsărit. așezându-le în teribile înțelesuri. îmi traduse el....Deloc nu mi-a scăpat această lividitate de cadavru. n.. înghițit în noaptea asta și-n nopțile trecute. – Orice nebunie! clătină și el din cap. degeaba acum se sculă voios și zglobiu și bătu cu degetul pe celuloidul transparent în dreptul autografului.. – Mai puțin pe-aceea de a disputa vecinilor de odaie cocotele ordinare.. Și repeta imbecil: "orice nebunie. nici eu. Da.. un nume foarte frumos... Shakespeare... e original. ce zici. Preda".... care-i umflă pieptul într-un oftat refulat cu spaimă.. râzând plin de bunăvoință. de albea ța sânilor ei. rasei cu poftă. strigai convins..... eu mai știu: All right. pardon. completând și cu vorbele care intrau sub ramă: "Scumpului și ciudatului. ha.. orice nebunie". Atitudinea asta mă făcu să casc la rându-mi priviri tot a șa de largi. nici patronii și nimeni din magazin nu mai știm o boabă englezească. dar în neputin ță să în țeleg orice lucru mai deosebit.. ca pe-un comis-voiajor ce eram.. le cunoa ștem atât de bine. vai.. – Ce importanță are numele... de culoarea enigmatică a ochilor. mai știu: Treanch-coat. mi se pare chiar înăuntrul lui însu și. – Așa e că e atât de frumoasă? Ascultă aici și numele ei. ha.. nimic. dar cu sufletul încordat. așa e că e minunat. iar el mă corija cu un zâmbet de superioritate). Ba. extrem de largi.. Waterproof... Privea cu ochii largi..... How do you do... dar. orice nebunie. de părul cețos. care îi îndobitocea ochii și-i împleticea limba în gură: "orice nebunie... întrerupte necontenit de aceeași bolboroseală stăruitoare. My lady (pronunțai mi în loc de mai. adăugai zeflemisitor și mustrător totdeodată. Good bye.." . mi se pare că lucrezi pentru un magazin englezesc. e frumos. cu ochii pierdu ți în amurgul odăii... mă corectai cu un strigăt. – Pentru o astfel de femeie ai face orice nebunie.... Atunci el parcă se prăbu și și mai adânc în acest fel de prostrație și începu să bolborosească cuvinte care la început mi se părură fără șir... credinciosului și necontenit noului meu prieten.. Alba!?. altfel cum mi-ar fi povestit el de frumusețea piciorului Albei. – Cum.

mai sigură de sine. pardon. aproape nouă.. cum cele două vorbe îi gâlgâie în gât. forțând sonoritatea hohotelor parcă. el tocmai apăru. da. astea toate au fost cândva. am putut prinde iară și pasul prințului și invocația lui patetică la ușa Irmei. își duse un deget la buze și-mi șopti doar atât: "Sunt fericit"! Și era într-adevăr atât de emoționat. ah. ba. căci auzii glasul Irmei învoindu-se și pasul ei urmându-l ascultătoare. dar parcă acum mai înviorată.Surâdeam din ce în ce mai luminat. nici memoria nu ți le mai păstrează cum trebuie! Uneori se oprea în mijlocul vreunui pretins dialog cu Alba: "iar ea mi-a răspuns. căci nu vream să-i dau drumul o singură zi din cle ștele alcoolului. Tocmai vream să-i spun că-l căutasem. târându-mă cu el în neguri. îl priveam evident cu oarecare compătimire. pe coridor. astfel că după miezul nop ții. Râse spre mine. într-un trecut îndepărtat.. Și simții prăbușindu-se tot sufletul din mine. Dar tot ce pălăvrăgea el consta mai mult din reticențe. pentru a putea să intervin apoi. care bătuse fără răspuns la mine.. întradevăr. Și avu. Venea din ora ș și era radios: era îmbrăcat cu cele mai bune haine pe care le avea și cu o gambetă câtu și de pu țin lustruită. parcă beat de mândria fericirii lui. mai poruncitoare. discret. cu un ceas înainte. numai la ideea insuportabilă pentru această tigvă decăzută că cineva l-ar putea compătimi. Totuși. Invocația era patetică. iar el trecu înainte." Și apoi spunea ceva care suna ca un răspuns oarecare. "A. Când reajunsei la ușa mea. închizând ochii pe jumătate. când ne-am întâlnit. Nici n-am avut puterea să părăsesc. pândind izbucnirea ei. toate nebuniile. buna lui dispozi ție. încât acum el se și gândea la "orice nebunie". Mi-era groază să-l înduplec să le completeze. drace! poate că ar trebui să-i u șurez eu însumi definirea ei. asta a fost altădată. spre a mă convinge de triumful lui interior. Nici nu mai încercă mânerul ușii mele. Pe urmă deodată se corija. Dar bătui de-a surda în u șa lui. Degeaba. Drojdia-i din cuget dispăru ca prin farmec. sau. de după cotul coridorului. fericirea grozavă din priviri. își completa reticențele singur în minte. Și nici n-am putut închide ochii. trasând lucid liniile gândirii mele și desigur că tocmai compătimirea asta readuse pe nenorocit la limpezime de minte.. mie indicându-mi prin lumina buzelor și-a ochilor numai cât de sublimă e pentru el amintirea acelei întâlniri.... ca-n extaz. efect. frate. Nu mai putui glăsui nici un cuvânt și mă rezemai de ușă. când el. cu care mă întâmpină... să simulez o nouă plecare din această mansardă sordidă. mă lovi teribil drept în tâmplă. Mă dusesem să-l iau iarăși. ca o băutură delicioasă.. când le pronunță. dar eu trebuie să stau necontenit de veghe. ce mi-a răspuns atunci?.. în străfunduri înfiorătoare de beznă. ca o prevestire de moarte. Dar care putea fi nebunia asta? Nici el poate n-o formulase încă. mai asigurat că Alba trebuie să-l fi izgonit demult. îl ascultam cu urechea țintă." Și. Mă mul țumeam cu mângâierea că totul părea petrecut demult.. demult. în amurg. când îl întâlnii a doua zi. Și începu să-mi povestească momente și scene din amorul lui cu Alba. toate umilințele lui nocturne nu proveneau decât din apriga nevoie de .. pentru. amice. îi glăsuia gândul meu. stai. Așadar. că simții. mai mult pentru a prinde contradicții în amănunte și incoeren țele lăudăro șeniei. Binecuvântam inspirația care-mi adusese aceste două cuvinte pe buze..

fără nici o convenire prealabilă prin telefon. Pajul s-a reîntors și mi-a șoptit misterios în ureche că doamna Georges Radu Șerban n-a venit. indiferent. când i-am deschis ușa. exaltându-l peste orice măsură. – Paj! i-am poruncit. La urmă. dar fără nici o culoare. de astă dată cu glas categoric. s-a supus. însă indignarea ei trebuie să fi trecut chiar dincolo de orice margini. fără să crâcnească. dincolo de fire. în chiloții negri și-n picioare cu pantofii înalți și cu ciorapii lungi de culoarea nisipului. . întrebându-mă. imbecilizat și incapabil nu numai să mă mișc. târziu. am dus-o în brațe spre divan. cu o reveren ță foarte complicată. după ce a intrat și și-a aruncat pardesiul pe-un scaun. că mam pomenit cu ea reapărând din baie. de a-și revărsa cu totul fericirea sufletului. Voicuța a plecat ca un glonț. a reluat iarăși pe ton grav și serios: Seniore. Și mi-a scăpat a șa. întru hatârul și orgoliul meu de bărbat copleșit de atâtea atenții și avansuri. Apoi. cu hazul și îndrăznelile. iar în cap î și umflase bascul într-o parte. unde se refugiase cu un cu țit de tăiat căr ți de pe birou. când. Cu țitul îl atârnase de-un șiret și-i cădea admirabil pe una din coapse. pentru că simțeam mai mult decât oricând nevoia de a mă amuza proste ște. Am crezut că vrea cu orice pre ț să-mi surprindă o cât de slabă mărturisire privitoare la raporturile mele cu so ția patronului. Apoi. Ba și-a recăpătat toată dispoziția din momentele ei cele mai bune și s-a dedat la cele mai stra șnice nebunii.. însă. iar ea tocmai în clipele acestea s-a găsit să-mi strige în ureche. va fi văzut că eu rămăsesem tot întins pe divan și-i urmăream mișcările în liniște. fără nici un avânt sau spaimă în ochi. înclinându-se adânc. L-am luat pe genunchii mei și sărutările noastre nu mai luau sfârșit. în chip de paj autentic: își scosese rochia și rămăsese numai într-o bluză de mătase neagră. a șa că suntem la largul nostru. dacă ar fi mers și cu dânsa tot astfel. Și-a fost de-ajuns. Pentru că nu i-am răspuns și numai m-am mul țumit să ridic din umeri.. mă duc să-i deschid! Am căzut pe divan ca un trunchi fulgerat și mi-am vârât capul sub răcoarea pernelor brodate. pe care scurtele întrevederi cu Alba nu făceau decât să i-o descopere cât e de imensă. Eu o secondam. în cele din urmă. ca un animal. pe care eu n-o mai în țelegeam. ca-n fața unei absurdități.. de data asta. cu un râs scurt. Și pajul. A mers până acolo Voicu ța. idiot. râzând. ca scena când cu du șul să se repete.a-și vărsa și mai mult. prăpădindu-se de râs. oricât s-a zbătut. s-a întors iarăși pe jumătate spre mine. cu un oftat adânc și atât de sincer: – O. dacă mă așteptam s-o văd tocmai pe ea. ca pe un copil. m-a pus să recunosc că în orice caz mia dat mai mult ea de lucru decât doamna Alba. a râde din tot trupul și a mă simți flatat de toate licențele la care ea se dădea. răutăcios: – Mi se pare c-a sunat doamna Georges Radu Șerban! și mi-a sărit deodată din bra țe.. s-o opresc sau s-o rog să rămână. Vino de mă sărută. după ce s-a îmbrăcat și s-a repezit la u șa dinspre vestibul. înainta spre mine cu pas sigur și mă salută solemn. Voicuța a revenit singură. fără nici o vorbă. dacă nu cumva aștept pe altcineva. M-a întrebat numai. cu mâneci. pajul n-a mai putut scăpa. dintrun fel de încăpățânare oarbă. fire ște. ea s-a simțit mai asigurată decât de orice cuvânt.

. Pe urmă m-a întrebat cum o mai duc. cu o oră înainte de a sosi Voicuța.Voicuța. totul e că m-am pomenit cu dânsa chiar a doua zi. și așa mai departe. întâlnirea a fost convenită și stabilită la zi și oră riguros fixate. doar Georges Radu Șerban n-a vorbit nimic!. dar refuzul oricărei întâlniri și așa mai departe. care tocmai făcea senzație. cum mă tot amăgesc pe mine însumi că ar putea fi.Abia multă vreme după plecarea ei îmi dădui seama că avusesem un motiv destul de serios ca să procedez așa cum procedasem: incontinua. Și a plecat fără să-mi acorde. cine credeți că mi s-a interpus în cale să mă felicite de succes? Lilica Mavrogheni. ca la succesele mele dinainte. o somitate. Și iată încă o ironie a întâmplării. îmbrăcarea în ușuratică realitate a unui miraj ce-mi era atât de scump și mi se părea reflecția unei atât de îndepărtate înfăptuiri! Dar vedenia subită a chipului eminescian și fericit al vecinului meu de mansardă mă făcu să mă scutur. asta e singura realitate. rând pe rând. în realitate nu va fi fiind un pisc atât de imaculat și de inaccesibil. asta sunt. în furcă. ori mi-ar fi fost soție sau amantă en titre. Toate fazele acestei grele întreprinderi au fost întâmpinate de ea. ce le fac în jurul ei. și se miră ce mai fac pe secretarul. atât de pe departe. îmi trântea receptorul. la identificarea (superfluă) alui meu. la ce ore mă găsesc acasă de obicei.. Iar sunt un maestru. cu niște ochi atât de luminoși și atât de încântați de mine. Sunt un laș și-un neputincios.. împăcarea cu Voicuța la telefon. unde am rămas până-n târziu. persistenta evocare a rela țiilor mele cu doamna Alba. . cea mai teribilă din toate. Când. în ajun tocmai repurtasem una din victoriile mele de seamă. intimidez cumva... astfel ca să n-o pot vedea și să mă. pe largul divan. și pentru asta n-ar fi meritat desigur un omagiu atât de greu ca ofensa pe care i-o făcusem cu atâta cruzime și imbecilitate Voicu ței. tocmai când vream să-i comunic că sunt a șteptat urgent la domnul Georges Radu Șerban. fără răspuns.. cu mare scrupulozitate: glasul Voicu ței. Sunt un netot. de parcă procesul ar fi fost al ei. care mă asigură că lucrul e în orice caz posibil și care mă chinuie ște cu atât mai cumplit cu cât eu încă mă găsesc la o distan ță așa de considerabilă de ceea ce mi se atribuie. fatalitatea a trebuit să intervină iarăși. vreau să spun. care mă asigura că domnișoara nu e acasă. asta e totul.. Sfânta asta. la așa ceva nici nu se a ștepta. apoi același glas. care-și declina identitatea. cel pu țin ar putea să aibă -. în cele din urmă. dar. dacă n-are dreptate. cu atâtea ocoluri. a șa de candidă în visurile mele . Și când colo. Aproape o lună am tratat. Sfântul meu miraj era profanat cu consimțământ de această soioasă apariție.. dar m-a văzut pe sala pașilor pierduți și s-a luat după mine fără să mă strige. Venise la Palat să asiste la un proces de scandal. își alesese un loc mai retras pe băncile publicului. cum îmi mai împart via ța. curioasă să mă vadă și să mă audă în exercițiul profesiunii. de astă dată. nici un rendez-vous. ca de un puternic fior.. Doamne. cea mai neașteptată. în sfâr șit acceptarea conversa ției. Nu știu dacă se aștepta să i-l propun eu. A privit satisfăcută aranjamentul de prin odaie și-apoi mi-a sărit deodată de gât.. și la ridicarea ședinței.

atunci rămân până-ți vine clientul. Și completă cântând și legănându-se în tact: Cu tine In noapte Noi doi... Pentru că tăceam mâlc și eu și Lilica. – Ah.. cu ochii la portița care dă în stradă. – Nu face nimic....! Și mă cuprinse iarăși atât de fericită și recunoscătoare... sau unde vrei tu... te-aștept. ea a fost. scumpul meu dulce. ai să te ridici și mă conduci până la u șă. făcea ea bătând din palme și aspirând adânc mirosul de crizanteme din vasul de pe birou.. iată cum se duce.– Șiretule.. că. Cu grea gimnastică de vorbe și aere prefăcute o convinsei că pentru astă-seară lucrul e imposibil. ridică ve șmintele aruncate în neregulă și-o luă spre dormitor. Când vine clientul tău... e superb.. îl prime ști în birou. clientul cu pricina îmi va da considerabil de lucru și de studiat. Apoi reveni râzând la divan. î ți mul țumesc din suflet.... unui client foarte plicticos.... însă tocmai când răsuflăm mai adânc îmi spuse: – Știi. și ce dacă am să trec prin birou la plecare?. n-am gust să plec decât pe înserat.. așa că trecem dincolo.... mititica. că mi-am pierdut orice cumpăt.. trebuie să-mi bat capul cu căutatul unor jurispruden țe până noaptea târziu..... îți mul țumesc. eu mă îmbrac în timpul ăsta.. – Și dacă mă reține două ceasuri? – Te plictisesc?. mă aprovizionez cu ceva reviste. deși n-am vrut să-ți împărtă șesc de ieri inten ția mea! Ai darul devinațiunii. – Bine. – Cum. se reîntoarce Voicuța? – Vai de mine.. clientul tău e Voicuța...... Tu treci dincolo și stai de vorbă cu el. sau întârziere cu două ore.. pentru timpul cât lipse ști... Dar mâineseară.. Și văzui cuta satisfacției tăindu-i colțul buzei.. Procesul e mâine după-masă și. și spre seară mergem undeva la Șosea.. Lilica însă se și postase la geam... Ah.. Credeam că se duce la baie să se gătească.. Doamne. Ei bine. măcar cu un singur ceas. e delicios. sper. tot sunt singură acasă.... chiar de data asta Voicuța se găsi să bată la u șa mea cu o jumătate de ceas înainte.. iar eu profitai de prilej să mă prefac că mi-am adus aminte de o neplăcută împrejurare: cu o săptămână înainte dădusem întâlnire pentru azi. plecă.. ea poate fi sigură. Mă rugam în gând divinității ca Voicuța să nu uite măcar una din ultimele formalități ale împăcării: nevenirea la prima întâlnire fixată. vasăzică mă și așteptai. iacă. la 5. . iar eu. dar.. E delicios. numai mi-am făcut datoria să te avertizez că e foarte pisălog clientul meu și mă va ține destul de mult.. mi-e dor de puțină muzică și aș vrea să dansez... după plecarea lui.

cu fiecare nouă întrebare. țâ șnind încoace de partea ceastălaltă. Dar tocmai de aceea nu în țelegeam de ce nu se grăbea să plece și de ce rămăsese atât de nemișcată lângă ușă. în dosul căreia Voicu ța tocmai î și manifesta pentru a treia oară. de vreme ce Lilica. Voicuța pleca într-adevăr. domol. ce-o interesează asta pe ea? Destul că n-am fost acasă la momentul convenit. impacien ța. E cineva din cunoscuții noștri?... cum făcea uneori. Mai rămânea. de unde revine râzătoare: – Am văzut. don Jan de Tenorio. – De unde aș putea eu ști ce cunosc. Era inutil să mai ridic alte eșafodaje de pretexte. prima întâlnire după împăcare. ei. și să mă aștepte. pentru a se supăra în bună pace! Aud acum pocnind u șor încuietoarea po șetei și-apoi un cotrobăit metalic prin gaura cheii. Vino.. să apară de dincolo și Lilica! Cheia! îmi fulgeră prin minte. mi se pare că-i dădusei rendez-vous. când scăpai de sub dulcea povară a Lilicăi. pe care eu nu-l încuiam niciodată. controlând broasca u șii. în definitiv. prin lemnul despărțitor.. nu-i va da totuși atâta răgaz.. speram că mânia ei fulgerătoare..... Totuși.. Ea se găsea acum într-un fel de vestibul cu scaune și mese pe margini... dincolo.. Și deodată mă pomenesc cu cheia. nici prin acest mijloc hotărâtor. Urmează momente lungi de tăcere.. . atrasă de atâta liniște. Ascultam cu sufletul re ținut... atenuat. dacă sunt acasă sau nu! Dar.. care vine în grabă s-o ia. Iar exact după cinci minute. bate din palme zgomotos și mă sărută amenințător. necazul crescând al Voicuței. – Un client. la Lilica.. probabil că cercetează acum cu ochiul prin deschizătura liberată: îmi aud bătăile inimii și-mi simt cele mai mici mișcări ale ei.. O găsesc la fereastră. ai să-i spui că e o asemănare.. atât de legitimă astăzi mai cu seamă. dacă.. Eu în orice caz nu mă grăbesc. Închisei într-adevăr ușa după mine și mă apropiai de ușa cealaltă.. Casanova. . Apoi deodată o simt îndepărtându-se..– Nu mă jenez deloc. tipule nesuferit. îi prind pasul ușor și prind la fel zgomotul ușii din afară.. ce ne batem capul atâta. Și pornesc agasat. triumfătoare că izbutește să mă încurce și mai rău. strigă după mine Lilica. mi-era acum teamă să nu se înfunde în vreun fotoliu. ea era clientul tău.. căci pendulul din birou hârâi greu și începu să lovească în gongu-i armonios cele 5 lovituri sacramentale. când se reînchide. se auzi lămurit ciocănitul Voicu ței.. precum stăteam și eu de partea ceastălaltă.. Ridic din umeri și mă reped la fereastră. Ea examinează dacă sunt acasă. în definitiv. a fost tot Voicuța.închide bine ușa.. o văd chiar făcând semn unei ma șini. în definitiv am să ies așa ca să nu mă. desigur ceva foarte încurcat. Nici nu știu ce-am bâlbâit drept răspuns. probabil că întunericul nu-i îngăduie să-și facă o idee precisă. iar intre timp să-i vină celeilalte gustul de plecat. și dă-l dracului. de astă dată nespus de violent. Poate nu ține mult povestea asta..

în vreme ce el. pentru a mă atrage dincolo de u șa biroului.. admiți și tu că lucrul e perfect posibil? Și iam râs în față. Acum văzui și clan ța u șii de la antreu lăsându-se. maestre. Soneria a izbucnit iarăși mai apăsată și mai nervoasă. Am înfipt cheia în deschizătura prin care priveam și la moment am dat u șa în lături: – Scuzați.. Și ochii îmi joacă de minune.Dar peste un ceas.. tocmai ațipisem. cu cea mai mare precauție de ușa biroului. evident. Nu mai râd triumfător.. vocea binevoitoare i-a indicat o adresă. și ochii lui negri m-au fulgerat. de astă dată nu bătaia în ușă.. îmi exprimam zgomotos nedumerirea și bucuria surprizei.. Atunci mi-am ridicat și eu semeț capul.. Acum apăru.. apăru domnul Georges Radu Șerban. și-mi amintește de-un dosar fără importan ță. M-am apropiat. ci soneria de la intrarea vestibulului ne-a alarmat iarăși cu semnalul ei scurt și categoric. Dar reînal ță repede priviri o țelite și fălci înțepenite: – Te-am deranjat cumva?.. că râd voios. apelurile din ce în ce mai repezi și mai categorice nu mai îmi lăsau nici o îndoială că am de-a face tot cu Voicuța. larg.. să mu scuture: "Unde-i? Arată-mi-o. însă nu merge mai departe. Dar târâitul ei violent și energic m-a încurcat și mai rău. dar numaidecât apoi mi-am recăpătat surâsul și buna dispoziție.. ca să mă inducă în eroare. O clipă mai ezită gândul meu și pe urmă refăcu sumar.. poate i-a dat și detalii asupra apartamentului. îmi explica motivul vizitei: pleacă mâine și trebuie să-mi amintească de dosarul. L-am poftit să șadă. Și l-am poftit cu gest mare.. o mână și un umăr de bărbat.. dar sigur. încercând să evaluez sumar întru cât această interven ție neașteptată în scenă va putea încurca socotelile mele. – Vasăzică. destul de încurcat. Și.. Și maestrului nu i-a scăpat desigur această mi șcare. dedesubtul sprâncenelor groase. Atât de fără importan ță. . așadar. înțelesei: aici se amestecase neapărat Voicu ța. toată împrejurarea: o voce anonimă la telefon a întrebat pe maestru dacă doamna Alba e acasă. N-am putut reține în primul moment.. încurcat. gata să mă retrag la primul moment.. la vaga mijire a acestei idei năstru șnice. Cheia rămăsese tot jos. Prințul dintr-însul nu-l lasă să mă apuce de piept. îi spuneam cu privirile: Vasăzică. astfel că vânatul e sigur.. asigurându-l că nu se mai găsește nici o altă ieșire dintr-însul." Iar eu sunt hotărât să-l fac să izbucnească. Numai ia seama să nu fie tot Voicu ța. am ridicato și am privit curios prin deschizătura liberă. dar tăișul primirii maestrului îmi răci brusc avântul. Mă prefac încurcat și încerc să îngălbenesc. și la răspunsul probabil negativ al maestrului. acum a sunat afară. tot era un client? încuviință râzătoare Lilica. De ei sunt sigur că știu să mă servească a șa cum trebuie. La asta tocmai mă gândeam și eu. înăuntru. ușa cedă.. să mă facă să cred că am de a face cu cineva străin. Pe urmă a răsunat și a treia oară. iar el pleacă fruntea în jos sub lovitura de bici.. o alunecare a ochilor spre ușa în dosul căreia se găsea Lilica.. unde e?.. pentru că nu era încuiată.

Dar nu-i strig nimic și mă mul țumesc numai să-mi frâng buzele în surâs răutăcios. dar care lasă să se înțeleagă că prea ușor nu se poate trece acolo. și sfidarea grea. Deocamdată. căci asupra oricărei din afacerile noastre serioase intervin. mai ales. dincolo closetul. . pe care i-o aruncă ochii mei. aicea locuiești. îngrozit că trebuie să se umilească până și cu această ultimă scuză de circumstanță. Doream de mult să. Pieptul maestrului clocotește: și el încă are puterea să se rețină. cu care ne amăgim reciproc. Dar nici acum nu se hotără ște să arunce masca și să mă apuce de piept.. care bântuie și chinuie acum gândul meu. îl văd nespus de congestionat că nu m-am grăbit să-l întreb dacă dore ște să vadă odăile.. Râde și el stupid. de cum aduce vorba. Și abia acum spectrul profilului eminescian apare în ungherul cel mai îndepărtat al biroului în care amurgul începe să țeasă păienjeniș. și că m-am postat dârz dinaintea u șii. în cele din urmă.. între ținându-mă iar cu dosarul pe care știe bine că-l cunosc tot ca și dânsul. în legătură. el trebuie s-o recunoască aici.Numai dacă aș ști să îngălbenesc." Și el se zvârcolește negru sub impenetrabilitatea de stâncă a fe ței mele. și de alte dosare. care trebuie să se înfigă ca un sfredel de moarte în pieptul pietruit al strănepotului de domn. cu toată indignarea și cu toată ura. Stăpânul casei cu sumbră fațadă se interesează de dormitorul meu! Descendentul lui Vodă Radu Șerban are poate pretenție să-i arăt: aici e baia. de zăpadă.. dacă aș ști. " ști ți. pentru că eu nu pot suporta săli de baie cu closet înăuntru". pe care i le descriu cu lux de amănunte. "Iată pe adevăratul brigand!" aș putea să-i strig domnului Georges Radu Șerban... Și răutatea asta. E tot ce-l mai las să-mi spună.. Pentru a-l face să recunoască inutilitatea cuvintelor lui. inutilitatea prelungirii acestei vizite aici.. cu râs cuviincios.. pentru pretextele pe care le-a adoptat. ca să-și potolească chinul din suflet. La un moment dat îl corijez: "Comite ți o gre șeală. cu cât simt mai îngrețoșat pe propria-mi piele atingerea de moarte a degetelor prințului Preda pe albeața fascinantă. El trebuie să recunoască și mai pe fa ță că lucrul e perfect posibil. glasul lui e încă stins și ocolește tot pe departe.. pentru a-i arăta că știu dinainte ce dorește să-mi comunice. Doamne. aruncă el o privire circulară și silit simpatică. maestrul se ridică dârz și înfiorător. Vasăzică. sfârșit.. din care cred că am izbutit să alung orice picătură de sânge. pe loc. Dincolo. e cu atât mai crudă și mai batjocoritoare.. a nudității doamnei Alba.ți cunosc domiciliul.. lucrurile stau așa.. Dar acum eu mă simt năpădit de pofta năvalnică și imperioasă de a afla dacă doamna Alba s-a întors acasă. arătându-i fantoma lividă. ba chiar. el își aminte ște. Suntem amândoi goi de sânge în obraz.. pentru a-l face să recunoască. este desigur dormitorul. Schițează sufocat punctele pe care trebuie să le adoptăm întru apărarea cauzei. are puterea să-mi povestească unele întâmplări din vremea debutului său ca avocat.. Și poate ar avea fantezia să vadă și din ce faian ță e lucrată această cabină secretă.

Lilica n-a putut reține un țipăt ușor și a dispărut atât de repede pe u șă. în momentul pe care l-aș fi găsit priincios. aceea și familiaritate și bunăvoin ță care mă apropia cel puțin cu un pas mai mult de apropiații săi. se hotărâse să iasă. el nu găsise încă de cuviință să mă prezinte soției sale. cu un și mai considerabil stoc de pretexte plauzibile. reîncepu. cu aplombul ei obi șnuit.Nici gând ca maestrul să se hotărască de plecare. care știe totuși să se stăpânească în așa grad și să vorbească fără nici cea mai imperceptibilă slăbire a glasului. a unei rude. de bunăvoință.. pe care nu mai izbutea să nu-l înăbușe. vrând-nevrând. când învăluiesc cu sadică voluptate ușa dormitorului. însă putea aduce într-adevăr apropierea printr-însul o .exclusiv. pentru afacerile noastre. probabil nemaicontând pe libertatea mea din seara asta. care. Lilica. Dar. la comandă.. cunoscând-o de asemeni. că nici nu cred c-aș mai fi putut-o găsi pe scări. așa cum o amăgisem la început cu clientul imaginar. Și dacă ironia. era doar telefonul. cu lipsa aceea de sinchiseală care până acum niciodată nu-i dăduse gre ș. evident. să înfrunt ochii domnului Georges Radu Șerban. Abia atunci mi șcarea de surpriză pe care domnul Georges Radu Șerban o făcu se transmise asupra ei ca un șoc. Ei redeveniseră nespus de fericiți. Lilica întoarse în trecere capul cu drăgălă șenie spre noi. pe care n-o putea dezminți decât luciul de păcură al ochilor ei șire ți. trebuia să păstrez de-acum înainte și-n raporturile noastre de la birou. Pe urmă. dintr-un vis cu un sfârșit atât de frumos. E o bărbăție adevărată și-un sânge rece incomparabil în acest om. așa cum ar fi aceea a unei surori. (Până acum. care spuma ușor în ochii mei. nu m-am deranjat nici o secundă. sau chiar a unei so ții (ce poate interesa pe un client cu un proces atât de greu pe-a doua zi care e starea civilă sau ce fel de legături personale are avocatul său?). după atâ ția ani de lucru comun. Doar ochii lui mă sfâșie ca ghearele și numai din când în când î și capătă și ei o lucire stranie de interes. mai pălmuitor decât cea mai plată sfidare. domnul Georges Radu Șerban prinsese ceva din intimitățile mele. să-mi motiveze rostul vizitei sale. Ba încă. recunoscu pe maestru. dar ai lui nu auzeau nimic. S-a instalat din nou la birou și deschide acum rând pe rând toate dosarele afacerilor noastre mai complicate pe care memoria i le pune dinainte. deci de-acasă de la dânsul. Dar tocmai acum se petrece un eveniment considerabil. mă simțeam chiar puțin cam stânjenit că nu puteam găsi încă mijlocul de-a o provoca u șor. "Totu și ai recunoscut că lucrul e perfect posibil!" îi strigau ochii mei. prin care mai mă chemase până acum de atâtea ori -. a cărui înfăptuire însă eu o socoteam mult mai târzie. pentru a ne saluta cu o smerită naturalețe. parcă readus la o bună realitate. dacă m-aș fi luat după dânsa. de bună seamă pentru a marca presupusului meu client că prezența ei în acest apartament e cât se poate de naturală. îi scăpă până la urmă. nu mai contenea cu autorepro șurile pentru inoportunitatea vizitei lui. maestrul. cumplit de violent de felul lui. căci abia acum privirile ei. numai pentru a nu mă lăsa să bănuiesc că toată spontaneitatea caldă a gesturilor și a vorbelor lui de la urmă n-a avut alt dedesubt și că toată vizita lui a avut într-însa în plus și ceva prietenesc . obișnuindu-se cu diferența de lumini dintre camera pe care o părăsea și aceea în care intrase. în schimb răutatea Voicu ței îmi crease un folos înfrico șător de important: domnul Georges Radu Șerban mă vizitase. î și ferise ochii în ob ștescul zvâcnet al intenției exagerate de discreție. dintr-un exces. căci trebuia să rămân aici. cu ochii larg și necruțător căscați. și domnul Georges Radu Șerban. a cărui reală vizită rămăsese în suspensie ca orice minciună descoperită pe jumătate.

care-a încetat de a mai exista. ha... cum po ți lăsa buzele astea învine țite și spurcate să murdărească atâta albeață. bețivule.. acestui decăzut. ocrotit de be ția-mi aparentă. băiat de prăvălie. – Cum poate pântecele tău să suporte povara asta sordidă. mi se părea că văd asta prin învelișul cu sticliș de oțel al amabilită ților sale necurmate. să-l vadă.. Cum i-a fost dat tocmai acestui păcătos.. să-l guste. va fi mai precaut în ascultarea șoaptelor telefonice sau de orice alt fel.. se îmbătase zdravăn.. ha. să-l alungi. prive ște pe iubitul tău clandestin..și re ține mânia că se lăsase atât de ușor dus în cursă.limpezire a încâlcitelor mele căi sau dimpotrivă?) în orice caz. Sunt în seria marilor evenimente. prințesă.. de-mi creștea vocea atât de amenin țător și cuvintele-mi deveneau atât de grele și de îndrăznețe. idiotule. ha. prințesă. e un nemernic. îndobitocit.. Iată-l cum s-a îmbătat. Mă întorceam noaptea cu prințul Preda. ha. ha. poate cu răutate.. ah... ha. Și izbucnii în hohote cutremurătoare.. în zilele următoare am putut constata la dânsul. Prințul Preda se așeză pe pat și mă privi lung. care de la o vreme nu mai părea câtuși de puțin jenat de largile mele dărnicii. ha. la braț... divină... Și râdeam teribil. ca un adevărat om beat.. un punct mare e câ știgat: domnul Georges Radu Șerban.. îți place mutra lui eminesciană. care mă ului cu desăvârșire. la dragostea ei tarifată.. care s-a pretat atât de ușor unei încercări anonime de intrigă meschină... e un nemernic. – Privește. străduința teribilă de a. te culci cu un strigoi. Iar eu continuai. mă aplecai adânc în fața ei.. asta e tot ce... Căci iată și această surpriză covâr șitoare. un profil al altuia. Acum se va duce să zgârie cu degetele u șa unei cocote infame și să se dogorească. Prin țul Preda.ți poate da această persoană. să-l cunoască. îl dusei chiar în apartamentul său și-l prezentai fotografiei doamnei Alba. prin țesă. care trebuie să fie pântecele tău.. spre mansardă..... ha.. ha. să-l umple de balele lui alcoolice. iube ști profilul altuia.. împingând pe prin țul Preda în glumă. . ha. în orice caz cu invidie și scârbă: – Cum pot brațele tale albe să strângă stârvul ăsta la sân. ha.... că nu mai e decât un profil... care căscase ochi enormi la mine: – Ah.. printre forțatele-i atenții. pfff.. de dorul tău.. această poezie albă. Prințul Preda a sărit deodată de pe dunga patului și a bătut cu tărie cu pumnul în masă: – Sfârșește. cum poți?. Eram oare într-adevăr beat eu însumi. să-l atingă. ha. țoapă lustruită.. arătând la prințul Preda.. și tu. Ai fi putut crede că necazul pentru această u șurin ță aproape precumpănea mulțumirea că brusc stârnita-i bănuială fusese neîntemeiată: oricât ar părea de paradoxal.. cum po ți să iube ști pe-un astfel de decăzut. punându-mă apoi pe adevăratul drum drept al ac țiunii mele. te încântă profilul lui... Nu e vrednic de frumuse țea ochilor tăi... simulând și eu pe turmentatul. O prin țesă ca ea nu se poate uita decât la un prinț.

. ai mințit.. parcă și-ar fi simțit moartea înaintând cu câte-un pas la fiecare cuvânt rostit. ha.... o bruscă scuturătură a umerilor mei. nu-mi mai cânta pe tonul ăsta.. ha. Mi-a fost de ajuns o singură. de care i se lovi genunchiul tremurând. Prin țul Preda oftă adânc. vroi să înainteze. văzând că nu mai are de gând să. hah. în vreme ce eu însumi îmi căutam un reazem în jur. Despre mine spune cât vrei. . La.. ca să-l reped pe prin ț tocmai în colțul cel mai îndepărtat al odăii. Paliditatea lui de mumie ajunsese iarăși la paroxism... vorbe ște. La așa prinț.. Apoi tăcu înfricoșat... – Un cuvânt dacă mai rostești.. la cine se mai uit acum prințesele noastre. Acum în țeleg.. e curată.. îi strigai. contesa noastră de-aici. iubești doar o fotografie.. La asta să-mi răspunzi: dacă e prințesă.. așa prințesă. ha... ha.. sunt dispus să cred totul...– Pffff. prințesa asta e o simplă poveste.. mai spune o dată ce-ai zis. Să nu crâcnești. că rup fotografia în bucă ți. priviți. de ce simți nevoia conteselor de pe coridor..... așa cum îți făure ști din cocotele de pe coridor pe contesele visurilor tale... ha... Și tăcu iarăși.. dar nu scoase decât un sughi ț lamentabil.. Vas-zică.. ha.. la un stârv nu se uită ea. oameni buni. chiar ce iese din gura ta tăvălită prin toate murdăriile.. stârvule.... ha. prinț degenerat. O fi și ea prințesă.? Mi se pare că ți l-ai compus singur. ha. hi.... hi. Dar cuvintele pe care am vrut să le mai rostesc mi-au fost oprite în gât de palma prin țului Preda. ha. Să-mi răspunzi numai atâta și gata. în speteaza căruia îmi proptii mâna cu putere... Hm.. te zdrobesc. ca în noaptea când trebuise să rabde injuriile și sarcasmul sângeros al Irmei. – O prințesă care se culcă....... o știu atât de bine. prinț turmentat. Abia la urmă putu să-și miște picioarele într-o împleticeală de paralitic și căzu pe primul scaun.. îmi urlă el răgu șit în ureche. prin țule.. bleg și umil.! Prințul. ea nu se va uita niciodată la un ticălos ca mine. dar nu izbuti. mai spune o dată. hi.. vroi să glăsuiască. Credeam că face sforțări ca să se liniștească. – La un stârv. când deodată urlă cu o vioiciune nea șteptată: – E o sfântă..și descle șteze gura. ha.. cerându-mi pomana cruțării.. spune ce vrei... la fel ca doamna Irma. Vas-zică. îl luai de umăr și-l scuturai ca pe-o haină veche: Numai la o astfel de căzătură se uită o prin țesă. Ph. ha. ha. ha. prin țule.. prințule.. niciodată. aplicată ermetic pe gura mea. bâlbâi în sfâr șit gâtlejul lui. de ce se uită la un stârv! Haid. Asta nu trebuie să mi-o spui tu. ha. cu orice căzătură! repetai cu încăpă țânare.. dar despre ea.... care rămăsese holbat lângă perete când am întins mâna amenin țător spre fotografie. ha. Haide... ha. Părea că se trezise brusc din starea lui de beție și acum mă privea ca un cerșetor. – Vasăzică.. în țelegi. mă împleticeam spre întâiul scaun apropiat. dar atunci ce însemnează autograful ăla englezesc. răspunde... Dar ochiul meu îi scormonea sufletul neîndurător.

.. .... Astfel că trebuii să mă întrerup. de alcoolic pierdut iremediabil. înlemnisem........ El mă privea năuc... Cu toate astea. Și se ridică radios. El î și dusese ochii în podea și-i bleojdise acolo. A-ha am... Cum puteam să-i cer ultimul amănunt. izbucnind în cuvinte întretăiate brusc de sughi țuri. stârvule. – Nu ești prost. de vreme ce trăsăturile lui eminesciene se contorsionau atâta. și buzele i se dezlipiră de pe șiragurile de din ți. dar nu.. parcă îngrozit de imaginea palidă dintr-însa. răspunde aici dacă-ți dă mâna... niciodată... niciodată.. Și înțelesesem. și frumoasa asta. înfricoșat.... prinț de Danemarca. cu un stârv. Și pe urmă se uită drept în ochii mei.. la un singur gest al meu înțelegi ... Și deodată se înfipse în fa ța mea eroic și înveselit: – Și cu toate astea. îl apucai de umăr și-l împinsei în fața oglinzii.". Rânjea hidos. dacă vreau... și băiat de prăvălie ai să rămâi toată viața ta...... Alesei mijlocul al doilea. ff.. – Stârv... Eram chiar să mă trădez că știu prea mult. mândru ca un general.. dacă vreau..și manifesta prin nici un cuvânt nedumerirea pentru veselia mea fără sens. albea ța asta. cu gâtul înțepenit. Spune. dar nesigur și neregulat ca un general beat.. fotografia asta. cu ochii injectați. a-ha. mă urnii la rându-mi. – Spune-mi. semnalul fatal?.... și nu-i poruncești să vină colea în patul tău jegos?. dar ce te privesc pe tine astea.. înțelegi. El se contempla în oglindă și.. Privea rătăcit la oglindă. să-l for țez să glăsuiască înainte.. Bf..... bolborosind cu sadică satisfacție: "stârvule.înțeleg. îmi răspunse el. singurul lucru care-mi mai rămăsese de aflat? Să-l apuc de piept și să-l dobor dintr-o smucitură. Pe când stârvul ăsta ce prive ști e al unui boier.. comis-voiajorule!.. începu el să strige.Dar prințul părea să nu dea atenție firului momitor al cuvintelor mele. Dar asta nu e nimic. candoarea asta ar alerga ca o nebună să îmbrățișeze stârvul... o ai la mână cum s-ar zice. nu. Și prefăcându-mă că abia mai mă țin pe picioare.... mai am. – Și de ce nu faci. dacă aș vrea.. prințule.ridică el degetul drept spre tavan. în țelegi.. sau să-mi reiau aerul de nepăsare și caraghioslâc... ascultă colea... la un singur semn cu degetul ăsta de stârv. să-și lase pântecele în voia mângâierilor mortului. în țelegi ce... porni de-a-ndăratelea. îi strigai... – De ce-o cruți.. niciodată. care părea că nu-l intrigă din cale afară. îmi sulemeneam glasul ca actorii pe scenă și mă strâmbam mai rău ca apucații de ducă-se pe pustii.. unde de bună seamă că imagina ția-i bolnavă îi înfă ți șa o priveli ște prea teribilă.. dacă mai ești altceva decât un stârv.. și porni clătinându-se prin fața mea.. până se izbi cu spatele de perete. scrisul de pe fotografic. parcă ferindu-se de pumnalul unui urmăritor. . pfff. fotografia... stimulându-i amorul propriu. izbucnii în râs zgâl țâit și mecanic.. mă!... gemu el.ți spun? E ști un prost și-un dobitoc..

. grav avariată. Prințul înclină din cap. era cealaltă fotografie. Dar eu eram acum complet lămurit asupra unei bănuieli care mai mă încercase câteodată. dorind s-o conducă curtenitor pe doamna Alba spre ieșire..Prințul se posomori și ochii zglobii de până acuma căzură orbi ți în pământ. Surprinsei o privire furișă a prințului spre măsuța de noapte.. Mă apropiai de măsuță.. și poate și teama mizeriei definitive îl mai opreau pe acest individ să nu dea drum liber pasiunii tardive și furibunde. – Din cauza ei?.. a șa îmbrăcat și încăl țat. Când îl părăsii. a ș vrea să dorm. Dar eu nu-l lăsam un moment: – Să-ți spun eu.. după ce stabilise prețul tăcerii și poate încasase și prima rată. care căzuse zdrobit pe marginea patului... sau prin țesa e tot așa de ruinată ca tine și cine știe în care mansardă face pe contesa. a fetiței de doisprezece ani.. nu fac doi bani. lăsând deoparte orice aer de om beat și pus pe șagă. te rog. pe marmora murdară. îl văzui din ușă încovrigându-se în pat. dacă ești bun... Acolo.. în inima nenorocitului.. nobilul decăzut și șantajist... așteptând afară. Prințul înclină iarăși. Numai din motive de legitimă precauțiune. lasă-mă. Frâna puternică a răspunderii de părinte. – Vas-zică. care mai domina. – Dar scrisorile astea cum de ți-au picat în mână?.. scrisorile au început mai de mult să-ți renteze.. trebuia să fac mai departe pe nedumeritul și neștiutorul... ridicai și-i arătai fotografia de copil. asupra căreia nici madam Matildei nu vroise să-i dea vreo relație. probabil? Prințul încuviință îndobitocit. însă prințul Preda... și trăgând plapuma peste dânsul.. – Poate chiar și tu trăiești de pe urma doamnei din fotografie. minunăția trăsăturilor ei. Prințul își acoperi fața cu mâinile. Iar pe deasupra târgului odios. imprimându-se ca o dorință și un ideal în sufletul nărăvit și bicisnic... Revedeam acum întreaga scenă nocturnă din grădina publică: doamna Esmaralda pusă în curent. chipul doamnei Alba.. Mai rămânea ceva de aflat? Nimic.. – E fetița ta?.. mă rugă cu cel mai chinuit și mai umil accent: – Lasă-mă.. – Și doamna din fotografie o întreține în vreo școală. aș vrea să dorm. toate fotografiile tale și scrisorile cu care te mai lauzi. încercând să facă pe cavalerul. .

are halucinații de felul acelora din care mi-a dat și mie o reprezenta ție. "Oricine are drept la viață și la iubire.Chiar a doua zi. pe el de ispita unei odioase infamii. într-atât subzistă frumoasa femeie de care mi-ai vorbit nu numai în sufletul tău. pentru meschinăria lui fără margini (pe care. o frumusețe rară. de care. descoperindu-i astfel un reazem moral. după ce nebunia se va consuma totală. evident. proclamai. a fost mai târziu alungat. încât nu o data. prințul Preda căută să mă vadă și să cerceteze cu luare-aminte și înfrico șare în ochii mei. a schițat numai un rânjet. am strigat cu convingere. înțelese și el că orice încercare de a mă convinge de contrariu e inutilă și rânjetul îi dispăru tot așa de mut cum apăruse. Nu tresări! Ceea ce mi-a plăcut din tot basmul iubirii tale e tocmai că ai știut să înmormântezi pe această femeie în inima ta. moartea ei nea șteptată a survenit ca o intervenție divină să-i scape: pe ea de zarva unui scandal inconvenabil. toate voluptățile și toate fericirile sufletești pe care poate să le dea cuiva o femeie superioară din toate punctele de vedere. dar și în via ța reală. cu mult elan de fetița lui și de dreptul pe care îl are. e drept. l-a respins. Și fiica lui are un drept la viață. Și tocmai când el era gata să ajungă la cele mai năstrușnice nebunii posibile. Prințul m-a ascultat întunecat. S-a străduit apoi prin toate mijloacele s-o recâ știge. a amenințat-o. îi vorbii. apăsând pe cuvântul al doilea. Și-n asta trebuie să stea adevărata ta fericire: în stingerea treptată. – Moartea ei "fizică"? am insistat nedumerit. mă gândeam înfrico șat). Dar fotografia din perete înfă țișează o pasiune a lui de mult defunctă. mi-o voi asuma-o. nici măcar pentru câteva minute. i-am spus. din ce în ce mai slabe. . în numele ei de a. Căci cea sufletească e cu neputință să înceteze în inima lui. a imaginii ei în tine. desigur . care ar fi fost punctul de plecare al încercării de a-mi scoate cu orice preț din cap ideea că frumoasa din fotografie trăie ște și șantajul continuă. care a trăit într-adevăr ca o sfântă. chiar cu divulgarea scrisorilor. Dacă alcoolul și visurile stricate care te mai cuprind din când în când te fac să te mai gânde ști la învierea ei. poate. la nevoie. e chiar fata ta. chiar treaz fiind (ce mai e de vorbit când creierul i-e apăsat de aburii spirtului!). în această mansardă dubioasă și în această ambianță sinistră. Apoi mă îndemnă să nu cred nimic din ce mi-a spus aseară.și specula fosta iubită. de bună seamă. întratât ea subzistă și e vie într-însul. feti ța ta! Prin țule. ele au rămas slabe și palide avânturi. pentru a-l asigura de obiectivitatea părerilor mele. definitivă. invers. – Evident. Dar. De la început încă. încât î ți furnizează și stipendii de viață și-ți ține fetița la pension. moartea ta însu ți. Totul n-a fost decât scornirile bolnăvicioase ale unei imagina ții otrăvite de alcool. îndată ce a observat predispoziția lui spre stricăciune și spre decădere iremediabilă: o în șela cu femei de rând. mai palide.îngerul morții acestei femei frumoase. s-a grăbit să-mi răspundă. pe care o ține la pension. Dar femeia asta. o insulta cu gelozia lui amarnică. când am sfârșit. e drept. Fotografia de pe măsuță reprezintă într-adevăr pe feti ța lui. el mă copleși cu hazul lui și cu aluzii sarcastice la starea noastră de beție. moartea fiicei tale și. în scurta lor iubire. o chinuia cu toate bizareriile și toate capriciile care cutreierau ca vânturile nopții prin capul lui de alcoolic. dacă am reținut ori am pus credință pe vreuna din destăinuirile lui din ajun. dar care i-a dat. Căci învierea ei ar însemna. dar ea a știut să reziste. și nu gândește o clipă s-o aducă.

pe tot parcursul ei. Pentru a nu-i lăsa vreo bănuială întru cât priveau inten țiile mele. însă. la lumina . proveneau din sertarele fratelui său. de care eram acum aproape sigur.pentru mine. atinsei însă și acest punct. pe înserat. care trebuia întreținută. după numeroase și necontenit întrerupte tergiversări la telefon. De și mă angajam pe-o pistă periculoasă. cerând părerea prin țului dacă găsește scuzabil procedeul lui. pentru persoana surprinsă în greșeală". "cu conștiința că. se vedea prada tuturor acestor alternative. am socotit. accentul vinovă ției nu trebuia pus pe mijlocul grație căruia o persoană devenise deținătorul secretelor alteia: iar dacă acest mijloc fusese pura întâmplare. Dar "drepturile vieții . Printre obiectele "lăsate lui cu limbă de moarte de fratele său" s-a găsit și o superbă cutie. comite un oribil sacrilegiu". Evident că aprobai toată această morală foarte elastică a purtătorului de nume istoric." Aci mă apucai să insist asupra distincției care-mi venise involuntar pe buze. vreau să spun. autoarea scrisorilor și-a autografului. îmi dădui numaidecât cu părerea că numai astfel o faptă de acest soi e o faptă reprobabilă. prințul care refuzase la rându-i. să-l utilizeze: "fie de-un motiv familial puternic. Or. pentru a fi părăsi ți apoi. ea conveni să se întâlnească la o dată anume cu dânsul. In cutie prințul a dat de scrisorile și de fotografia cu dedica ție a unei doamne din lumea mare. După el. din apropierea străzii ei. care era un nobil o. pentru a surprinde chiar la dânsul vreun semn. I-a cerut un rendez-vous. înscenări sau amenințări gratuite. "în orice caz". Dar de la gând până la practică este destulă cale. care-l recunoscu după un anume ziar englezesc. așadar. Grădina publică o descoperise. pe care prințul îl parcurgea conven țional. procedeul era legitimat. pentru a stabili un modus procedendi. Și răspunsul prințului Preda fu edificator. așa cum pretindea numele ei". fie chiar de o iubire mistuitoare.au fost mai puternice decât orice eleganță sufletească".. Cum mizeria cre ștea și "o dată cu ea și fata. speculând groaza bolnăvicioasă de zgomot a celui vizat. la orele pe care i le indicase ea. scormonind cele mai intime secrete ale fratelui său. care să întărească definitiv părerea. chestia imoralității nici nu se mai punea: "Cel care a păcătuit trebuia oricât să dea o gloaba". că scrisorile și fotografiile pe care el le utiliza pentru a extorca pe doamna Alba. cât de mic. pentru cel constrâns de nevoie. lucrată de-un celebru și străvechi maestru italian. gândul speculării scrisorilor a prins a miji în creierul prințului.. fie de groaza propriei mizerii. cu energică obstina ție. prin care putui întrevedea bine ceea ce mă interesa anume pe mine. Și acum câ țiva ani și-a luat inima în din ți și-a dat un telefon doamnei. chiar practicat de unul care incidental de ține un secret al persoanei în putință să-l ajute. să o viziteze acasă la dânsa. ca bunăoară în speță. într-o grădină publică. "nomina odiosa". evident. ceea ce chinuia pe prin țul Preda e că el. nici singură. La prima întâlnire sosise însă mama doamnei în chestiune. Mai târziu el îmi povesti răspicat (exceptând unele reticențe străvezii) toată întâmplarea. Cum doamna în chestiune refuza să vină la dânsul acasă. chipul cum parveniseră aceste scrisori în mâinile lui. Iar cei care au păcătuit trebuie să plătească și pentru fericirea celor care i-au surprins. nici însoțită. a celor cu care au păcătuit în comun. el a avut de luptat. Nemernicia faptului nu apărea pentru dânsul decât atunci când șantajul se sprijinea pe simple plăsmuiri.a trebuit s-o recunoască și el.

felinarului. Era imaginea feti ței necontenit prezentă aici în fundul gândului. el reluase convorbirile telefonice.. Doamna Smaralda îi propuse să ducă tratativele cu dânsa în numele fiicei sale... și ceru din nou întrevedere. dar prințul speriat de complicații eventuale. prințul îmi declară că. îmi explică el romanțios. din mijlocul grădinii. căci fu contramandat în două rânduri (în ziua făgăduită. dar termenul ei rămase. M-am și simțit totuși dator să-i lămuresc. i-am mărturisit cum până și cutia în care găsisem scrisorile. prin țul se legătuise să întrebe la o oră anumită dacă data stabilită cu prilejul convorbirii precedente rămânea valabilă. care ar fi putut degenera. de când cu grava sa decădere materială era "adversar hotărât al oricărei încasări globale". A doua zi... cum a ș fi aruncat orice socoteală departe de mine și cum aș mai fi îngenuncheat la picioarele ei divine! în țelegi tu. care nu putea fi însă decât între patru ochi. pe cât în țelesese. "ce primă impresie produce asupra acestei superbe femei. Am întrerupt pe prinț. poate și din punctul cam grav de vedere al capitolului respectiv de cod penal.. numai și numai ca să mai amân gestul oribil pe care trebuia să-l fac. fără a-i mai cere întrevedere personală: fixarea unei sume globale pentru restituirea totală a scrisorilor sau o rată periodică sub angajamentul solemn al celei mai ermetice discre ții. fără să vrea. când un chip atât de scump reînviase ca să-i propună un târg a șa de meschin și josnic!) Prințul Preda se mira de această bruscă schimbare de atitudine. tinere. care-ți răspund tocmai de la celălalt capăt al firului de telefon. La început păruse chiar afabilă și timidă. și-apoi.. . Ardoarea aprigă a corespondenței îl intrigase la culme și-l făcuse să-și amintească. ca toată splendoarea doamnei Alba să plătească în fa ța ei. Vream să văd. interesându-mă de ce nu stabilise chiar condi țiile schimbului prin telefon. Pe urmă completă că la asta se adăuga și o curiozitate obstinată. (Cât trebuie să fi cerut!) Iar în privința întrevederii. a trebuit s-o vând. Doamna Alba observase cu mult interes această "izbitoare" asemănare. șoapta trecutului mort'". în func ție de plecarea soțului doamnei în oraș. Pe urmă. Asupra modalită ții de plată. m-am zugrăvit cât sunt și cât am fost de nemernic. pe care o puse apoi pe seama unei tactice de cochetărie. răspunse venerabilei doamne că nu are nici un fel de tratative de dus cu nimeni și că probabil stimata doamnă era victima unei confuzii adresându-i-se lui. să îmbrac în scuze nemernicia gestului meu. îmi mărturisi la început că se temea de tratative cu persoane invizibile. acela de-a o chema la telefon. nu era capabilă să-i satisfacă total pretențiile bănești. care i se năzărise din lectura scrisorilor (canalia nu se putuse abține să nu le citească și răscitească pe toate). prințul Preda îmi povesti cum decursese întrevederea. cât de izbitor semăna la figură cu răposatul (deosebirea dintre dânșii era numai că cel mai mic de ani fusese mult mai înalt). întrevederea îi fu acordată principial. probabil. însă. în urmări cu totul și cu totul neplăcute.. dar brusc redevenise tranșantă și rigidă. pe care evident o și căutasem s-o văd de la distan ță. eram constrâns de toate nevoile să-l fac. acest chin cumplit?. o adevărată operă de artă. Și i-am spus sincer totul: i-am povestit despre fetiță. Altfel. doamna Alba. pentru că erau mai ferite de surprize. (Cred și eu. – Dar ce puteam face? mă întrebă el pierdut.

dragostea pură. pentru care mă târâsem atât amar de vreme pe brânci. sunt obligat s-o ascult. de alta. urmăream cu ochii parcă momentele dramatice ale scenei la care ajunsesem prea târziu.și va relua obiceiul hoinărelilor nocturne și fără ca eu să-i mai fiu însoțitor. Voi vedea deci și cu ochii cum trebuie să procedez.. Iar acum mă voi delecta să ascult proza donnei Alba. ca reptilele și ca viermii. filială. acum convins pe deplin. Nu-i nici o grabă: prin țul Preda are o încredere nemărginită în mine. o cutie mare de tutun. poate prin contrast. Fără ie șire. nu pot refuza pe prințul Preda pentru a nu trezi nici un început de bănuială. eu respiram adânc aerul limpede de munte pe care mi-l da această perspectivă imaginară. dacă de bunăvoie nu. voi gusta deci dintr-un fruct oprit. din mâna ei sub țire.. ca operația să se petreacă pe cât se poate mai u șor. frumusețea desăvârșită. Doamna Alba nu păruse deloc înduplecată de scuzele celui care îi propunea condiții atât de odioase. Acum știam de minune locul comoarei ascunse. Cum? încă nu m-am gândit deocamdată. declamă el cu convingere: de o parte. Iar prin țul Preda numea asta "mândrie inumană și sălbăticie". fără ie șire. cu eticheta regiei. prin imunditățile acestei mansarde. prințul Preda părea un du șman zdrobit de avântul meu triumfător. pentru că aflasem de la el tot ceea ce trebuia să aflu. căruia însă îi ignora numele. în care înghemuise toate scrisorile. Trebuia să stabilesc cu multă luare-aminte acel moment. de unde contemplam. Prințul Preda îmi arătase până și cutia de tinichea. din școala italiană.. . prin țul Preda trebuia îndepărtat din apartamentul lui în noaptea în care aveam să operez. Era ca și cum aș fi pomenit de o rivală.. borborosi el. Contesa Irma. când voi veni să deschid singur ușa și cutia mesei: voi vedea unde trebuie să mă îndrept de la început și ce lucruri trebuie să dau atunci la o parte. Năruit în sine. uscate..Prințul Preda glăsuia emoționat și patetic. așa cum Iov se zvârcolea plin de bube în gunoiul existen ței lui.. fără a-mi face nici un proces de conștiință. cu care nu încetasem să mă întâlnesc. cele mai înver șunate cu putin ță. Nu-mi rămânea decât să-mi aleg momentul când aceste pietre nestemate trebuiau să intre în posesia mea definitivă. Și asta era adevărul: rivala. am devenit confesorul lui indispensabil. îl înfrânsesem. după ce vânduse săla șul lor scump. deși în ultima vreme mult mai rar . cunoscându-i acum de minune programul și obiceiurile -. prin cruzimea sistematică de a schimba vorba ori de câte ori pomeneam de dânsa. Azi voi culege firimituri vechi... Iată-mă între aceste rivale.. strângându-și tâmplele în pumni. într-un fel sau altul. Mă ridicasem pe masă. avea să-mi fie desigur de folos.. restri ștea cumplită în care se zbătea prietenul meu. Dar. Acum mă invită la o lectură de fragmente alese din scrisorile ascunse. Iar eu.pentru că de cele mai multe ori știam s-o evit fără a o jigni.. dar o veritabilă operă de artă "căci luase pe ea de la unul din anticarii cărora o arătase 60 de mii de lei".. pretinzându-i tribut și păstrând în același timp în întregime dreptul de a o constrânge și mai departe după bunul-plac. lucrat de-un celebru artist.. – Înțelegi imaginea. imaginea sfântă a copilei mele.. rivalele. înțelegi. înțelegi acum chinul meu teribil de câțiva ani în șir. Nu e vina mea. ca de pe-o amețitoare înăl țime. nevinovă ția unui copil.

iar mâine. dar aievea. cheia liniștii și a fericirii ei de-acuma în mâinile mele. pentru că pozitiv. abia la câteva zile după ce am observat că ne-a părăsit. de unde va aduce lini ștea și fericirea unei frumoase din pove ști. numai că-mi reamintesc această grozavă greșeală. pentru că a rămas totuși un veritabil don Quichotte: adică s-a străduit să descopere o vână ascunsă a vieții. cine știe. în mansarda madamei Matilda. căci. chiar de teama mea însumi. mi-am dat seama de imprudența ce săvârșisem de a-i pomeni de prin țul Raoul. care va da mai certă semnificație avânturilor lui. întâlnindu-mă peste puțin cu acesta. de a smulge din puterea acestui degenerat periculos tezaurul de scrisori al donnei Alba. rezervându-se unui final incomparabil mai grandios. și-mi dau și mai limpede seama cât trebuie să mă grăbesc. ori poimâine. care se delecta cu urmărirea vieții intime a chiriașelor sale prin crăpăturile ușilor sau prin gaura cheilor. singura verigă putredă în înlăn țuirea de fier a străduin țelor mele. asemeni bizarului cavaler medieval. divinului său romantism. un vis și totu și o realitate în plin secol de preciziuni. fata cu părul oxigenat. învingător prin secole al batjocoritorilor lui și al ridicolului. un basm. Dar eu sunt nespus de mul țumit că n-o mai văd printre noi. Aurica și-a găsit o locuință mai convenabilă pentru profesiunea ei: a coborât cu un etaj. caseta misterioasă (o cutie de tutun) în care zace fericirea celei căreia mi-am dedicat via ța. voi vedea frumuse țea ei albă pălind. don Quichotte a încălcat în sfârșit pozitivul. Dacă gure șa asta incorijibilă ar fi scăpat vreun cuvânt privind prietenia mea cu Raoul prin țului Preda? Dumnezeule. n-aș fi fost asigurat de el că fericirea-i reîntoarsă (stranie coinciden ță!) nu numai că e brună (câte vopsele minunate n-a inventat doar industria coafatului!). când va zări comoara pierdută. cine știe. pe care aș fi crezut-o acum din nou în bra țele prin țului Raoul dacă. în gol. O singură cameră rămăsese văduvită de posesoarea ei. care să se rezolve în cadrul unor ac țiuni hilare? Don Quichotte de pe Cerna a procedat dimpotrivă după o tactică mai restrânsă. dintre cele pe care le găsisem la venirea mea ocupate: odaia Auricăi. Poate. puterea și iscusin ța mea din liberă și neclintită voință. pentru a se înălța astfel cu un rang mai mult în ochii clien ților. Don Quichotte de pe Cerna de data asta nu s-a mai bătut cu morile de vânt. Unde mai vedeți ridicolul duios al nevoii lui de a crea planuri homerice. . Nu era asta o poveste întreagă. în care s-au închegat solid contururile instabile ale fantasticelor lui visuri de nebun. El a știut să ajungă la un liman cert și glorios. pe care a știut să se strecoare totu și ca printr-o pe șteră de nimeni cunoscută. de până acum. șia ajuns la un capăt inaccesibil altora. și-a comprimat avânturile. Și el e fericit. a ajuns la hotarele realită ții. dar mai sigură. dar că se bucură de întreaga ei bogăție capilară de mai demult. de materialism și de trepidație mecanică? Iar capătul peșterii obscure dusese aci.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->