Ouăle de Paste

Ouăle de Paste, potrivit tradiţiei, erau adunate din cuibar în miercurea din a patra săptămână a Postului Mare, numită şi „miercurea Păresimilor". Există obiceiul că de la lăsatul secului şi până în această zi, gospodinele să nu strângă ouăle. Era credinţă că ouăle alese în această zi nu se stricau până la Paste. Acum se alegeau ouăle pentru mâncarea de Paşti şi ouăle ce urmau să fie înroşite. Chiar dacă ele erau strânse în această zi, vopsitul lor avea loc în joia din săptămână de dinaintea Paştelui, însă, niciodată în Vinerea Mare. Oul vopsit este simbolul Mântuitorului, care părăseşte mormântul şi se întoarce la viaţa, precum puiul de găină ieşit din găoace. Ouăle roşii sunt numite în Bucovina merişoare, iar cele cu ornamente sunt numite încondeiate, inchistrite sau împistrite. Ornamentică ouălor decorative este extrem de variată, ea cuprinde simboluri geometrice, vegetale, animale, antropomorfe şi religioase. Iată câteva simboluri şi semnificaţii utilizate: - linia dreapta verticală = viaţa ; - linia dreapta orizontală = moartea ; - linia dublă dreapta = eternitatea ; - linia cu dreptunghiuri = gândirea şi cunoaşterea ; - linia uşor ondulată = apă, purificarea ; - spirală = timpul, eternitatea ; - dublă spirală = legătură dintre viaţa şi moarte. Folclorul conservă mai multe legende creştine care explica de ce se înroşesc ouăle de Paşti. Una dintre ele relatează că Maică Domnului, care venise să-şi plângă fiul răstignit, a aşezat coşul cu ouă lângă cruce şi acestea s-au înroşit de la sângele care picură din rănile lui Hristos.

Ciocnitul ouălor se face după reguli precise: persoană mai în vârsta (de obicei bărbatul) ciocneşte capul oului de capul oului ţinut în mâna de partener, în timp ce rosteşte cunoscută formula "Hristos a înviat", la care se răspunde "Adevărat a înviat". În Bucovina, cojile ouălor de Paşti, sunt aruncate în rău, pentru că apă să le poarte la "Blajini" (fiinţe imaginare, încărnări ale copiilor morţi nebotezaţi, al căror loc de vieţuire se afla la "capătul lumii", aproape de Apă Sâmbetei). În felul acesta, şi Blajinii ştiu că pentru toţi creştinii a venit Păştele.

La ţărâni, mai există obiceiul că, în dimineaţă din duminica Paştelui, să-şi spele faţa cu apă nouă sau apă neîncepută, în care pun un ou roşu, având credinţă că astfel vor fi tot anul frumoşi şi sănătoşi că un ou roşu. După consumarea ouălor, cojile roşii sunt păstrate pentru a fi puse în brazde, la arăt, crezandu-se astfel că pământul va da rod bun.

Simbolistica ouălor la români, de Paşti
Sărbătoarea Sfintelor Paşti este marcată în comunitatea românească, de o primenire a caselor şi gospodăriilor, de slujbe speciale săvârşite în cadrul Bisericilor Ortodoxe, dar şi de o gamă largă de preparate tradiţionale româneşti. De pe masă fiecărui roman nu trebuie să lipsească ouăle roşii, cozonacul şi friptura de mielul. Multe dintre obiceiurile pascale sunt legate de ou. Obiceiul colorării ouălor s-a transmis creştinilor şi este, din fericire, încă practicat, mai ales, la popoarele Europei şi Asiei. Spre deosebire de alte ţări ale Europei, unde obiceiul s-a restrâns sau a dispărut, la români a înflorit, atingând culmile artei prin tehnică, materiale, simbolică motivelor şi perfecţiunea realizării. Simbolistică ouălor de Paşti trebuie căutată înainte de naşterea lui Hristos, în timpuri străvechi. Oul era dat în dar, fiind considerat simbol al echilibrului, creaţiei, fecundităţii, simbol al vieţii şi al reînnoirii naturii, obiceiul vopsirii lui fiind întâlnit la chinezi cu două mii de ani înainte de Hristos. Ouăle de Paşti, potrivit tradiţiei, erau adunate din cuibar în miercurea din a patra săptămână a Postului Mare, numită şi "miercurea Păresimilor". Există obiceiul că de la în această zi nu se stricau până la Paşti. Acum se alegeau ouăle pentru masă de Paşti şi ouăle ce urmau să fie înroşite. Chiar dacă ele erau alese în această zi, vopsitul lor avea loc în joia din săptămână de dinaintea Sfintelor Paşti, însă, niciodată în Vinerea Mare.

albastru. al căror loc de vieţuire se afla la "capătul lumii". ziua în care se înroşesc ouăle este joia din săptămână patimilor. reprezentând un element de cultura spirituală specific românească. încărnări ale copiilor morţi nebotezati. vigoare şi spor. Pe lângă ouă roşii. verde. cojile ouălor de Paşti. De asemenea. de îndepărtare a râului. românii contemporani. Ciocnitul ouălor semnifică sacrificiul divinităţii primordiale şi se face după reguli precise: persoană mai în vârsta (de obicei bărbatul) ciocneşte capul oului de capul oului ţinut în mâna de partener. albastru) vestesc bucuria primăverii. aproape de Apă Sâmbetei). dacă sunt îngropate într-o gospodărie. În Bucovina. verde. la care se răspunde cu “Adevărat a înviat”. credinţelor şi obiceiurilor pascale. această este ferită de grindina şi piatră. se clătesc. Ouăle inchistrite sunt simbolul Mintuitorului.Încondeierea sau "împistritul” ouălor reprezintă un obicei străvechi în tradiţia românească. nu se strica tot timpul anului. ouăle se spălă cu detergent. . Se spune că ouăle înroşite în această zi. apoi îl leagă într-un ciorap subţire şi aşa îl fierb. cunoscută şi sub denumirea de Joia Mare. pentru că apă să le poarte la "Blajini" (fiinţe imaginare. frumuseţe. În tradiţia populară de la noi. Ouăle încondeiate sunt o mărturie a datinilor. de vindecare. precum puiul din găoace. în timp ce rosteşte cunoscută formula “Hristos a înviat”. Ouăle colorate în alte culori (galben. că să iasă "cu model". În cultura populară. oamenii cred că ouăle roşii duse la biserică şi sfinţite. oul roşu de Paşti simbolizează sângele Domnului şi ar avea puteri miraculoase. obişnuiesc să mai vopsească ouăle şi în galben. Cele colorate în negru simbolizează chinul şi durerea pe care le-a suferit Hristos pe cruce. În felul acesta. Există o anumită procedura privind înroşirea ouălor: mai întâi. fiind purtător de sănătate. se lasă la uscat şi apoi se fierb în vopseaua pregătită. sunt aruncate în rău. Unele gospodine pun pe ou o frunză. şi Blajinii ştiu că pentru toţi creştinii a venit Sărbătoarea Sfintelor Paşti. care a ieşit din mormânt şi a înviat.

La această sărbătoare. încondeiatul şi incristatul ouălor. Pomul poate fi aşezat într-o vază frumoasă şi farmecul sărbătorii sporeşte cu o podoabă de acest fel. pragul casei trebuie trecut mai întâi de un băiat. copiii mulţumesc pentru dar şi urează gospodarilor "Sărbători pascale fericite”. în prima zi de Paşti. pentru că unele dintre acestea au nu numai recunoaştere internă. Gazdă dăruieşte fiecărui urător un ou roşu. de pildă. copiii (până la vârsta de 9 ani) merg la prieteni şi la vecini să le anunţe Învierea Domnului. să le transmită generaţiilor viitoare. Singură deosebire constă în faptul că în locul globurilor se agaţă ouă vopsite (golite de conţinutul lor). În Maramures. pentru că în acea gospodărie să fie armonie tot restul anului. . copiii se spălă pe faţa cu apă proaspătă de la fântână în care s-au pus un ou roşu şi fire de iarbă verde. ci sunt apreciate în Europa şi în lume. Fie că românii să-şi amintească cu bucurie şi plăcere de aceste frumoase tradiţii româneşti.În părţile Sibiului. zona Lapusului. În dimineaţă zilei de Paşti. La plecare. există obiceiul că de Paşti să fie împodobit un pom (un arbust) asemănător cu cel de Crăciun. cum este. dimineaţă.

Păştele este sărbătoarea Învierii lui Hristos. Textul evanghelistului Marcu este următorul: "Şi în prima zi a azimilor. care este trăirea Paştelui spiritual. când mintea a dobândit libertatea spirituală din robia patimilor. când jertfeam păştele. urmaţi-l pe el. Păştele este şi trăirea harului lui Dumnezeu în inima curăţită. împărtăşirea Trupului şi Sângelui lui Hristos. Exact din această ratiune vom vedea câteva părţi ascunse din pregătirea şi trăirea Paştelui. Evanghelistul Marcu descrie ultima sărbătorire a Paştelui iudaic de către Domnul şi ucenicii Lui. şi unde va intra.Paştele .pregătire şi trăire Păştele este evenimentul central în viaţa cucernică. spun acestuia ucenicii Lui: Unde vrei ducandu-ne să pregătim că să mănânci păştele? Şi trimite doi dintre ucenicii Lui şi le spune lor: mergeţi în cetate şi va va întâmpină un om care poartă un vas de apă. luând motivul dintr-un pasaj evanghelic şi dintr-o interpretare pe care o face acestuia . eclesiastică şi spirituală. să trăiască Păştele în chip personal. Experienţa pascâlă este trăirea atmosferei învierii. Când sufletul a simţit învierea lui din moartea pe care o suferise din cauza patimilor. este trecerea omului din moarte la viaţa. Este nevoie însă de pregătire că să ajungă omul la acest eveniment. spuneţi stăpânului casei că învăţatorul zice: unde este camera mea că să mănânc păştele împreună cu . Este cunoscut că în ziua sărbătoririi Paştelui Domnul a predat . atunci este trăit Păştele.

ci exprima experientele lor personale dinăuntrul acestora. acolo să pregătiţi pentru noi" (Marcu 14. pentru că era prima zi în care evreii aveau grijă să îndepărteze orice necurăţie că să mănânce în ziua Paştelui . Domnul pregăteşte neamul omenesc să primească întrupărea Lui şi comuniunea împreună cu El. În învăţătură Sfântului Maxim. în interpretarea Presbiterului Victor "prima dintre azimi cea dinaintea azimilor o numesc. precum şi a multor alţi Părinţi. deoarece a instituit Taină Sfintei Euharistii. ci îl mută în altă sferă. trebuie să notăm că alegoria Părinţilor nu desfiinţează evenimentul istoric. folosind alegoria.care era amintirea şi rememorărea eliberării lor din robia egiptenilor . luminarea minţii. Prima lege purifică omul prin filosofia practică şi a două ridică mintea de la cele trupeşti "la vederile înrudite ale lucrurilor inteligibile". nu urmăresc să respingă evenimentele istorice. prin iniţierea contemplativă. care este înţeleasă în principal că schimbare a forţelor sufletului. Numai dinăuntrul acestei prisme putem să interpretăm ortodox explicaţia alegorică a Părinţilor Bisericii. . verdeţurile amare etc. Conform primei interpretări cetatea în care trimite Domnul pe ucenicii Lui este lumea perceptibilă. comuniunea cu El. prin care omul trece din moarte la viaţa. Căutarea unei camere deosebite arăta că Hristos nu avea o locuinţă pârticulara. Prima interpretare este generală. Astfel Domnul a sărbătorit Păştele iudaic. vederea lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte. Viaţa eclesiastică care trece din inima lor este exprimată dinăuntrul evenimentelor evanghelice şi dinăuntrul adevărurilor evanghelice. dar l-a schimbat. pe de altă parte. Două interpretări prezintă Sfântul Maxim. că nu era împotriva Legii".azimile împreună cu mielul pascal. din stricăciune în veşnicie. nu împotriva naturii.ucenicii mei? Şi acesta va va arăta o sala mare gata aşternută. Cei doi ucenici care sunt trimişi şi care sunt "şi pregătitori inaintemergatori ai festinului mistic al Lui în faţa firii oamenilor". firea oamenilor. care sunt integrate în toată învăţătură lui teologică privitoare la viaţa spirituală. încât să acţioneze conform naturii. şi iniţierea contemplativa este pe de o parte. omul şi în general. Sfinţii Părinţi. Este foarte important că interpretează acest eveniment în chip alegoric. "că el nu avea casa. iar a două persoanla. Desigur. 12-15). nu avea loc de şedere". Prima zi a azimilor era ajunul Paştelui ebraic. sunt legea şi legea . şi chiar că Hristos în acest fel arăta "până în cea de pe urmă zi. filosofia practică înseamnă curăţirea inimii de afecte. căci au obişnuit de seara să socotească totdeauna ziua".

Stăpânul casei care găzduieşte pe Domnul cu ucenicii Lui este "mintea cea extinsă în strălucirea casei după virtutea şi prin frumuseţea şi dimensiunea cunoasterii". Este nevoie de curaj sufletesc că să poată omul să crească în viaţa duhovniceaşcă. care este înrobirea în logică. aceştia seamănă cu cel care duce vasul de apă. Prin urmăre. Mintea este ochiul sufletului. pentru că numai ortodoxul poate să aibă experienta acestei vieţi contemplative. se cere un mod răbdător de viaţa şi un cuget docil. Astfel Hristos întâlneşte prin întruparea Lui omul. În viaţa noastră spirituală se cere hotărâre puternică că să rămânem în poruncile lui Hristos. să omoare simturile încât acestea să slujească după Dumnezeu şi nu după om şi Păzesc harul Sfântului Duh. care este neintreruptă amintire de Dumnezeu şi vederea lui Dumnezeu. Casa este "starea stăpânitoare şi posedarea virtuţilor" din diferite pietre ţări. Al doilea pe care îl întâlnesc ucenicii este stăpânul casei. deoarece lutul care fusese ars este nepotrivit pentru creşterea seminţei. în timp ce stăpânul casei este mintea curată care este luminată de cunoaştere. Mintea este iluminată şi iluminandu-se cunoaşte pe Dumnezeu. Conform cu această interpretare. ci se cere şi strădania să păstrăm harul Sfântului Botez. Astfel precedă filosofia practică. mielul lui Dumnezeu. Casa este "posesia după evlavie". deoarece ortodoxia se identifica cu şi Biserică. care le arăta foişorul aşternut. fapta şi contemplaţia. adică ulciorul de pământ. Vasul de lut. şi în principal în taină teologiei. adică capacitatea minţii. cuvintele despre virtute şi cunoaştere". În această locuinţă este îndrumat omul practic. adică curăţirea de pătimi şi dobândirea virtuţilor. Pentru că . angoasă. arăta moartea. Acela care duce vasul de apă este cel care păstrează cu cuget răbdător harul . adică în omorârea simţurilor harul Sfântului Duh. de aceea şi casa este ortodoxia. dobândeşte cunoasterea lui Dumnezeu. care este rezultatul creaţiei şi purificării minţii. care este mai mult personală. precum învăţa Sfinţii Părinţi. Fapta duce la contemplaţie şi contemplaţia păstrează fapta. Foişorul este "largă şi spaţioasă gândire şi abilitatea cunoaşterii". adică din "puternice şi bărbăteşti purtări şi gânduri". mediu şi pătimi. Cetatea este sufletul fiecărui om. care eliberată de boala. Există însă şi o a două interpretare a Sfântului Maxim. şi urmează contemplaţia. Stăpânul simbolizează pe toţi aceia care se afla în stadiul contemplării. Astfel oamenii care se luptă să-şi omoare mădularele cele de pe pământ. Putem încă să adăugăm că acestea sunt activate în Biserică. îl conduce la fapta şi teorie şi cinează împreună cu el în marea Taină a Bisericii. bărbăţie sufletească că să parcurgem calea strâmtă şi îndurerată care conduce la comuniunea cu Dumnezeu.Omul care duce vasul de apă (ulcior de lut) este acela care prin filosofia practică tine pe urmerii virtuţilor vasul de apă. aici este arătată filosofia practică şi iniţierea teologică. care au pregătit locul că să vină Domnul şi să cineze. în care sunt trimişi mereu "că discipoli ai Cuvântului şi ai lui Dumnezeu. mănâncă Cină cea de Taină. Pentru că într-adevăr nu ajunge Botezarea noastră.

devine şi omul însuşi Paste. care este partasia la veacul al optulea. Dar acestea sunt o sărbătoare exterioară. Această înviere. a înviat din toate cele simţite şi cele gândite şi din raţiuni şi înţelesuri. Trăieşte "Păştele cel tainic. partasia Sfântului Duh. excursiile. . Mulţi contemporani. Atunci omul este făcut dumnezeu după har şi sârbătoreste veşnicul şi marele Paste. Cine a fost învrednicit de a optă zi. poate şi formalele "urmăriri" ale slujbelor se numesc Paste. întrucât şi el a devenit prin îndumnezeire dumnezeu". Gustând unicul Paste viu. deoarece arăta modul de a ne feri de o sârbătorire exterioară şi formală a Paştelui. Păştele preacinstit". din rătiuni şi înţelesuri. influentati de un lumesc mod de viaţa. drept care i se oferă participarea la bunurile Lui. La acest adevărat Paste conduc fapta şi contemplatia. este singură viaţa fericită întru Dumnezeu. În alt loc Sfântul Maxim vorbeşte despre adevărată înviere a omului. Pentru mulţi procesiunea din (a Epitafului). care este Hristos. "Iar cel învrednicit şi de ziua a optă a înviat din morţii cei împreună cu Dumnezeu. şi a trăit fericită viaţa a lui Dumnezeu. a Singurului Stăpân al vieţii. retragerea cu torte. care este comuniunea omului cu Dumnezeu. De aceea Sfântul Maxim încheie că Păştele este trecerea Cuvântului în mintea omenească. acesta a fost înviat din morţi. ci . Adevărată sărbătoare a Paştelui este curăţirea minţii şi trecerea Cuvântului în om însuşi. Păştele este viaţa lui Dumnezeu în noi. vreau să spun. "Căci Păştele într-adevăr este trecerea în mintea omenească a Cuvântului". mâncarea. au înlocuit adevărată sârbătorire a Paştelui cu deformate lumeşti sărbători. la viaţa cea după a Două Venire a Cuvântului. precum în mod obişnuit este subînţeles de către unii teologi contemporani.în învăţătură patristică contemplaţia nu este simplu dezvoltarea teoretică a anumitor adevăruri. adică a fost înviat din toate cele simţite şi gândite. Este fundamentală această învăţătură a Sfântului Maxim. învierea noastră din moartea pe care am suferit-o din cauza existenţei patimilor.

că să nu te dai morţii şi afară din Împărăţie să te încui. ci te deşteaptă strigând: Sfânt. Conform rânduielilor canonice. În urmă tălmăcirii unor visuri. trebuie să Se regăsească în fiecare dintre noi în orice moment. El este o preinchipuire a lui Hristos. Acuzat de desfrânare. vândut de frăţii săi cu treizeci de arginti. E o pildă dată omului. din care trebuie să reţină. Tot în această zi se face pomenire şi de smochinul neroditor. El nu doar va răsplăti. căci prin împlinirea voii divine. suflete al meu. Începând cu Denia de duminică seara. Hristos ia chip în noi. care a fost vândut de Iudă. Marţi se face pomenirea celor zece fecioare. se face pomenirea patriarhului Iosif. blestemat de Hristos să se usuce pentru că nu avea rod. Deci. ajunge în temniţă. Sfânt. este scos din închisoare şi pus administrator peste tot Egiptul. ci va şi pedepsi pe cei ce nu au rodit. iar celelalte cinci au avut şi candelă şi ulei. Candelă fără ulei . Din pildă reţinem că cinci fecioare au avut doar candelă fără ulei. Stăpânirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruinţei lui Hristos asupra păcatelor lumii. Caracteristică esenţială a acestei săptămâni sunt Deniile. în această săptămână se ajunează până spre seara. Concluzia acestei pilde este că Hristos. că Dumnezeu este atât iubire cât şi dreptate. Vezi dar. Luni. se cântă până în Sfântă şi Marea Joi următorul tropar: "Iată mirele vine în miezul nopţii şi fericită este slugă pe care va afla-o priveghind. Sfânt eşti Dumnezeul nostru. la judecată de apoi. Numai aşa vom avea răspuns bun la judecată finală.Săptămâna Patimilor Săptămâna Patimilor exprimă perioada de la Florii până în Sâmbătă cea Mare inclusiv. miluieşte-ne pe noi". în Săptămână Patimilor. iar netrebnică e cea pe care o va găsi lenevindu-se. Este o pildă care are menirea să ne tine trează datoria de a trăi permanent în Hristos. pentru Născătoarea de Dumnezeu. cu somnul să nu te îngreuiezi.

ci. întru împărăţia Ta". "Doamne". mântuitoare şi înfricoşătoare. A făcut ceea ce doreau să facă femeile mironosiţe după înmormântarea Mântuitorului. dacă veţi avea dragoste unii faţa de alţii. Joia Patimilor este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor. că tălharul marturisindu-mă. Sfinte pentru că Cel ce suferă este Fiul lui Dumnezeu. noi spunem Mântuitorului: "Nu-ţi voi da sărutare că Iudă. simţind dumnezeirea Ta". Cină cea de Taină la care Mântuitorul a instituit Taină Sfintei Euharistii. Pătimirile Domnului sunt numite sfinte. Doamne. înfricoşătoarele şi mântuitoarele Pătimi ale Mântuitorului şi de mărturisirea tălharului celui recunoscător care a dobândit raiul. "a luat rânduială de mironosiţă". zicem noi către Hristos. A anticipat înmormântarea lui Hristos şi pregătirea Lui cu miresme. că simbol al pocăinţei şi îndreptării omului păcătos. După ce a săvârşit Cină cea de Taină. că pildă de smerenie. aşa şi voi să va iubiţi unul pe altul. fiind mişcată de harul dumnezeiesc spre cunoaşterea cea mai presus de înţelegere. mântuitoare pentru că . "aducând mir de mult preţ". aşa cum eu mi-am dezlegat părul".reprezintă relizarea de sine în totală nepăsare de ceilalţi. Mântuitorul le da ucenicilor o nouă poruncă: "Să vă iubiţi unul pe altul. În Miercurea Săptămânii Sfintelor Pătimiri se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului. înainte de Patimă Să. Întru această vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei. strig Ţie: Pomeneştemă. În Vinerea Mare se face pomenirea de sfintele." Nu întâmplător în faţa Sfântului Potir. A fost mistuită de dorinţa de a i se dezlegă păcatele: "Dezleagă-mi păcatele mele. Candelă cu ulei reprezintă evlavia însoţită de milostenie. nu voi spune Taină Ta vrăjmaşilor Tăi. deci. "femeia care căzuse în păcate multe. Precum Eu v-am iubit pe voi. rugăciunea arhierească şi începutul patimilor prin vinderea Domnului.

şi să le zicem fraţi şi celor ce ne urăsc pe noi şi aşa să strigam: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţa daruindu-le". Că Hristos înviind din morţi începătură celor adormiţi S-a făcut. A aceluia este slavă şi stăpânirea în vecii vecilor. Nimeni să nu plângă pentru sărăcie. s-a amărât că s-a stricat. Înviat-a Hristos şi se bucura îngerii. nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că iertare din mormânt a răsărit. s-a amărât că s-a legat. Înviat-a Hristos şi au căzut drăcii. Iar când ai înviat pe cei morţi din cele de dedesubt. A luat trup şi de Dumnezeu s-a lovit. În Sfântă şi Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea lui Hristos cu trupul şi pogorârea la iad cu dumnezeirea pentru a ridică din stricăciune la viaţa veşnică pe cei din veac adormiţi. Înviat-a Hristos şi viaţa vieţuieşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în mormânt. toate puterile cereşti au strigat: Datatorule de viaţa. s-a amărât că s-a omorât. zice. a luat ce a văzut şi a căzut întru ce n-a văzut. îndată după aceea se pomeneşte Învierea. Hristoase Dumnezeul nostru. prădat-a iadul Cel ce s-a pogorât la iad. pământul s-a cutremurat şi mulţi din morminte au înviat". s-a amărât că s-a batjocorit. mărire Ţie". Nimeni să nu se teamă de moarte că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului. toţi să luaţi bogăţia bunătăţii. Amin”. că s-a arătat împărăţia cea de obşte. A stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de aceea. Să luăm aminte la cum petrecem aceste zile. s-a amărât intampinandu-Te pe Tine jos. Ajunşi în ziua Sfintei Învieri. atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea dumnezeirii. noi zicem: "Când Te-ai pogorât la moarte Cela ce eşti fără de moarte. a luat pământ şi s-a întâmpinat cu cerul. Şi această mai înainte apucând Isaia a strigat: Iadul. Astfel. Rânduială Bisericii noastre este că îndată după ce se spun cu cântare cuvintele în care facem prohodirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.Cel ce pătimeşte nu este un simplu om şi înfricoşătoare căci toată făptură s-a schimbat la răstignirea lui Hristos: " Soarele s-a întunecat. . că la finalul lor să avem putere să răspundem chemărilor Sfântului Ioan Gura de Aur: "Toţi să va ospătaţi din ospăţul credinţei. Biserică ne cere: "În Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm. Unde-ţi este moarte boldul? Unde-ţi este iadule biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu te-ai surpat.

obligatoriu. Păştele evreilor marcă trecerea poporului ales prin Marea Roşie. momentul pascal. nelipsite din cele mai multe locuri. sărbătoarea Învierii Domnului. adică perioadele numite. În Vestul ţării.. Acesta cuprinde mai multe sărbători. în calendarul românilor. obiecte vechi. numai că mortul este . este prilejul. Cele mai des întâlnite scenării la fărşang. perdele. care fac să se individualizeze. Paştele. "medicul" şi. Dar înainte de a face o discuţie aprofundată asupra sărbătorii Paştelui. la sfârşitul carnavalului.fie sunt consacrate prin tradiţie. după al cărui model vor învia toţi creştinii. etc. la care tinerii se maschează. a Triodului şi a Penticostarului. Canaan. îmbrăcată în straie vechi.o păpuşă din paie. un carnaval al întregului sat. de fapt. Măştile sunt fie confecţionate ad-hoc. din robia Egiptului. în primul rând. această poartă numele de fărşang. Este.Severin. jucând mici . de la intrarea în Postul Mare până la Pogorârea Duhului Sfânt (Rusaliile). "înmormântarea".Timis. fasanc sau fashing. pentru români. Ea este arsă. iar cei mai în vârsta asista. că semn al morţii iernii şi al venirii primăverii. în pământul făgăduinţei.Obiceiuri de Sfintele Paşti Cea mai mare sărbătoare a creştinilor. dar şi de a sărbători în cadrul comunităţii. Pe planul culturii populare. trecere. clar. începerea Postului Mare este marcată prin distracţia care se face înainte de post. Momentul marchează şi sfârşitul carnavalului. Antrenează un întreg ciclu de sărbători şi evenimente. cum e cazul "berbecilor" de la Slatină . din materiale existente prin gospodărie . cum denumesc românii sărbătoarea Învierii. sau joacă. trebuie să spunem că ea nu este una izolată. care se desfăşoară în ultima zi a săptămânii brânzei. din judeţul Caraş . în termeni bisericeşti. sau colindă pe la casele oamenilor. de a trăi clipe de bucurie sfântă. Învierea Domnului. . dar şi în zonele cu populaţie catolică. Măşcaţii umbla pe stradă. Această din urmă mimează ceremonialul unei înmormântări tradiţionale. farsangul . îşi are etimologia în cuvântul ebraic pesah.. Paştele creştinilor este. sunt "nuntă".haine vechi.

se individualizează obiceiul "Cucii". au existat şi alte obiceiuri la prinderea postului. cutreierau satele simulând bătaia cu chiuliciul (un bici în vârful căruia atârna o opincă ruptă). miri şi mirese. unde petreceau (dansau) aceleaşi jocuri că la hore. în formă de cerc. urmat de o bătaie şi de horă. Ei se adunau pe la unele case. la care sunt invitate şi fetele din sat. Între datinile de Lăsată Secului. Hodaite (în Hunedoara) sau Priveghi (în Bănat). cu o petrecere. Pe lângă ele. când cucoaicele (flăcăi travestiţi în femei). În vechime este atestat un obicei mai amplu. fireşte. Astăzi obiceiul este sporadic întâlnit. dar însoţite de chiuituri (strigături). Alimori. de regulă. în jurul căreia se adunau. când măştile erau rupte de pe cap. A două parte a obiceiului o constituia o piesă care o avea în centru pe "bunică cucilor". unul dintre ei (de obicei mirele) era udat cu vin. horă. Deoarece mulţi dintre ei sunt feciori de însurat. se călcau în picioare şi se strigă: "Să piară cu tine Tot ce-i rău în mine Şi să fie luminat Cum am fost înturnat" Sfârşitul era. După ce se înfierbântau puţin feciorii. Dar acestea nu sunt singurele manifestări consemnate în cultura populară românească.scenete improvizate. în mijlocul satului. "Refenelele" sunt petreceri ale tinerilor din duminică dinaintea Lăsatului de Sec. constituind o paradă zgomotoasă. ciobăni şi ciobăniţe. "spargerea carnavalului" se soldează. numite "Refenele" [2] sau "Vergel". Prima se desfăşura în dimineaţă zilei de Lăsată Secului. strigarea peste sat sau alte obiceiuri. După ce trăgeau trei brazde simbolice. se luau de fetele supărate că au trecut câşlegile prea repede şi le ironizau: "Lucra. se trânteau la pământ. mama. ce-i lucra . Acum obiceiul este o paradă a măştilor de cuci şi cucoaice. Seara se desfăşura ultima parte a carnavalului. cel mai spectaculos carnaval fiind în comună Branesti. în trei părţi. specific Dobrogei (mai demult) şi satelor din şesul Dunării. lângă Bucuresti. sau doar urând ceva gazdei. vânători şi vraci.

În munţii Apuseni se practică o sărbătoare a focului viu. strigând: "Alimori! Alimori!". făcute din lemn. cu atât se spunea că va fi norocul mai mare. Socotit-am să mă las. cu noroc. Să nu-i fac maicii necaz". iar băieţii cu un tăciune sau cu un bat aprins la un capăt. Vinde. La Lăsatul Secului de brânză. Oi pune furcă-n cărare. . Apoi aprindeau nişte roti de lemn puse în vârful unor bete şi le roteau. că vine roată de foc. că doi îndrăgostiţi. mama. strigând: "Asta am aruncat-o în norocul Măriei!". pe înserate. numită Hodaite. Risipeşte-mi gâţele. Afară din sat puneau deasupra paielor o figură de bărbat şi una de femeie. tinerii aprindeau focuri pe dealul din jurul satului. Ea avea loc într-o zi din săptămână albă (a brânzei) sau în prima zi a Postului Mare. S-aduc maicii ajutor. Iar cu cât roată sărea mai sus. Dansau în jurul lor. de care se loveau rotile aprinse şi săreau în sus. în prima duminică a Postului Mare. strigau: "Păzea.Şi-mi porneşte ursită Doară mă pot mărită. făceau cercuri în aer. Alţi tineri făceau un fel de pod. copiii mai măricei (peste 12 ani) dădeau drumul unor mănunchiuri de nuiele împletite cu foi de porumb şi paie. Că să trec Câşlegile! Dup ce-oi trece pe prag. luaţi în batjocură." Feciorii necăsătoriţi. Mai mult nu te-oi supăra. În alte zone. sau săreau peste foc. Mi-o ieşi grijă din cap. Cu belşug. Pe dealurile sau pe munţii dimprejurul satelor. Că-s bătrână că şi tine Şi râd oamenii de mine. de la fiecare gospodărie câte o furcă. se dezvinovăţeau astfel: "Socotit-am să mă-nsor. feciorii satului strângeau două căruţe cu paie. gâştele. variantă locală a Alimorilor.

pana in Joia Mare. Prin Maramures. ele se dau de pomana pentru morti. ca sa nu se strice pana la Paste si ca gainile sa faca mai multe oua. Pe vremuri. că vine soarele Şi va arde picioarele. Se spune ca ouale de gaini negre. c-a murit baba Maria!" pentru alungarea spiritelor rele dar si pentru ca se lasa sec de oua si branza si incepe Postul Mare. Dupa sfintirea de catre preot. Ziua Sfantului Toader (prima sambata din Postul Mare) este momentul in care se aduc prescuri si coliva la biserica. . numite "harapesti". in Oltenia. Acesta. La "spartul sarindarului" se face coliva din acest grau si cate o masa pentru intreaga comunitate. nu se luau oua din cuibar. Era credinta ca tot ce se lucra in aceasta zi se strica. srigandu-se: "Urlaria! Urlaria! Urlaria. prin diferite ritualuri. si le face singur. care urmau a fi inrosite sau inchistrite. Păzea. De atunci. la Calarasi si acum se merge cu prajituri. Ceea ce ii ajuta pe posesorii lor sa castige mai multe oua de Pasti. nici un lucru neputand fi dus la bun sfarsit. care se face dupa ce moare un om. Jumatatea Postului Mare (miercurea din saptamana a patra) era numita Miezul sau Miaza Paresii (de la cuvantul Paresimi. in zilele noastre). In sudul tarii obiceiul se cheama "sarindar" si consta in ducerea la biserica a gaului (arpacas. cu pomenile necesare. iar oamenii se spala cu bautura. oamenii obisnuiesc sa purifice spatiul in care traiesc. Sau se imparteau in doua cete. Prima zi dupa Lasata Secului se numea Lunea curata. Obiceiul este practicat mai ales in Sudul tarii. care insemna Postul de 40 de zile) sau Paretii (aceasta sarbatoare era socotita ca un perete care desparte Postul Mare in doua). pana in sambata lui Lazar.Păzea. păzea!" Tot la Lasata Secului se facea strigarea peste sat. care purtau bilete satirice la adresa defectelor fetei sau a pricinii pentru care nu s-a maritat. ziua aceasta se numeste Spolocanie. ori sa nu innebuneasca ele sau familia. de mancarea de dulce. papusi de lemn sau de paie cu organele genitale supradimensionate. de Spolocanie. vasele din care s-a mancat de dulce se spalau cu lesie si se urcau in pod. unde se pastrau pana la Paste. la poarta fetelor batrane se puneau matahai. sunt mult mai tari. fiind inca in viata. Ziua era tinuta cu sfintenie de femei. In sud. in fiecare sambata a postului trebuie duse prescuri. se pomenesc mortii. In alte parti ale tarii. de la Lasata Secului pana in acesta zi. Exista chiar si obiceiul necanonic de a-si "purta sarindarele" de viu. ce urcau pe dealuri opuse si se faceau ca intreaba si raspund despre fetele care nu s-au maritat si pricina acestui fapt. In fiecare sambata. Un singur lucru se putea face in acesta zi: numaratul oualor si al calupelor de in. cinepa si lana. Flacaii se urcau pe un deal sau intr-un copac. cand batranele incepeau a tese panza din care se faceau camasile de Paste. In Oltenia. Tot in aceasta zi. ca pomana pentru morti. nu ungeau peretii ca sa nu se imbolnaveasca de "dansele". In Banat. la carciuma satului. care nu munceau si mai ales. vestind in tot satul numele fetelor care nu s-au maritat si pricina. pana la parastasul de sapte ani. Atunci se strangeau si se numarau. tort si alte bunatati la nasi sau la parinti. copiii isi ajutau mamele la alesul celor mai bune oua. avand coaja galbuie.

In ziua de Mucenici (Macinici. Arhanghelul Gavriil i-a binevestit Sfintei Fecioare Maria zamislirea lui Mesia. In Sudul tarii se fac fierti in apa si arome (rom. M-oi lasa de paine Si de sare mai bine. In mod traditional. Tot in acesta zi. Fetele culegeau buruieni (radacina de urzica. martisorul era o ata de culoare rosie. Femeile afumau casa si pomii din gradina cu petice aprinse. Da cosita fetelor Cat codita iepelor" Baietii isi taiau parul si-l ingropau la o salcie. In zilele noastre este obiceiul sa se faca "macinici". Tot in aceasta zi se tundeau vitele. Dar exista si credinta de a lua intai anafura de la biserica si a merge apoi la pescuit. Sunt insa sarbatori laice. Buna . La romani exista credinta ca pana si cel mai sarac om trebuie sa manance peste. fiind serbate de romani prin schimburi de daruri. va fi si la Pasti. se spune ca vor fi frumosi papusoii semanati devreme. ca sa fie sanatos si iute ca pestele tot anul. Decat sa ma las de tine". in forma cifrei 8. Obiceiul de a da martisoare si de a le purta in piept este de data mai recenta. . coaja de portocale). iar fetele se prindeau surate.Vestire (Blagovestenia) simbolizeaza inceputul mantuirii neamului omenesc. care se purta la mana ca semn al venirii primaverii. In trecut. din aluat insiropat. in aceasta zi. Dupa momentul zilei in care se arata soarele. na-ti parul meu si da-mi coama calului tau". inainte de rasaritul soarelui. San-Toadere. zicand: "Toadere. cel de veacuri asteptat. unde se zice ca pescarul va prinde mult peste. ca sa le fereasca de ganganiile si jivinele care le pericliteaza. asa cum e vremea de Bunavestire. in care etnologii vad o ramasita a cultului hipic sau a curselor de cai care anuntau venirea primaverii. Tot de data recenta este sarbatorirea femeilor. uns cu miere si presarat cu nuca. scortisoara. Am amintit si aceste sarbatori deoarece ele fac parte din calendarul acestei perioade. se afumau pomii cu tamaie si pleava de canepa. frunze de nuc) cu care isi spalau parul. baietii se infrateau. Se mai spune ca.Dar sa revenim la ziua lui San’ Toader. sarbatoare cunoscuta sub denumirea bisericeasca deSfintii 40 de mucenici din Sevastia Armeniei si sarbatorita la 9 martie) gospodarii dadeau foc la gunoaie. zicand: "San-Toadere. Asa e obiceiul. In aceasta zi. la 8 martie. pentru a fi feriti de insecte. pe paine si sare. la mijloc sau tarziu. rostind: "Eu ti-oi fi frate Pana la moarte. In Moldova se fac copti. Mucenicii. se dau de pomana pentru morti si se consuma si de cei ai casei. in amintirea celor 40 de sfinti mucenici inghetati in iezerul Sevastiei. care nu au de-a face cu ciclul pascal. In calendarul ortodox este zi de dezlegare la peste. sau realizata prin impletirea unui fir rosu cu unul alb.

s-a suit în copac să le scuture frunze şi. . uitandu-se în vârful dealurilor. apoi l-au înmormântat. având un farmec aparte. Cei ce îl aud cântând pentru prima dată îl întreabă cât mai au până la moarte sau până la căsătorie. în amintirea lui Lazar cel înviat de Mântuitorul din morţi. a alcătuirii târlei. la intrarea în Ierusalim. În calendarul popular. la biserică. Acum este ziua de dezlegare a sărindarelor. atâţia ani mai sunt până la evenimentul respectiv. mai rar. pentru că şi-a plecat crengile. [9] Tot acum se spune că se dezleagă limba păsărilor cântătoare şi cucul. cărora li s-ar putea luă mâna în această perioadă. Sâmbătă dinaintea Floriilor poartă numele de sâmbătă lui Lazar. care mergea spre Golgota şi voia să-i ducă Fiului Ei răstignit o cunună fără de spini. că să nu moară de dorul lor. dar ea a refuzat. Mai demult. În această zi e obiceiul de a se sfinţi. credeau ţărănii. sau loajnice. plăcinte. ramuri de sălcie. în timp ce mireasă (Lazarita) merge înainte şi înapoi în cercul lor. însoţită de o petrecere colectivă. Apoi el a plecat cu oile. când se pomenesc morţii. mai demult. O legendă. să vadă jucând comorile.Iar răspunsul cucului este interpretat că de câte ori cântă. că să miroase frumos. în Sudul ţării. fetele umbla cu Lazarita (Lazarelul). cât şi în Maramures. Femeile şi fetele seamănă busuioc. Iar cine doarme în această zi va fi somnoros tot anul. în Dobrogea. a murit. dar şi cu perioadă delicată din viaţa culturilor. căzând. se fac felurite ritualuri de apărare împotriva strigoilor. dar şi vitele. sărbătoarea se regăseşte cu numele de Sangeorz. Duminică Floriilor (numită şi a Stâlpărilor) marchează momentul primirii triumfale pe care i-a făcut-o mulţimea Mântuitorului. sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic militar. de care se spune că pot fi afectaţi şi oamenii. redevine cuc. În comunităţile păstoreşti acum se angajau ciobănii. busuioc bun de dragoste. care a fost uliu toată iarnă. mai rar.Se crede că de Blagoveştenie pământul este binecuvântat. Ea coincide cu triumful primăverii. De aceea. când acestea sunt ameninţate de "strigoii de bucate". pe care am întâlnit-o atât în Bucovina. Colindul se sfârşeşte cu bocirea lui Lazar de către surori şi de mireasă. Unii privegheau noaptea. Fetele sunt udate de flăcăi. [10] până la Sânziene sau la Sfântul Petru. pe vremea împăratului Diocletian. Femeile făceau. simbol al râului. pentru creştini. Surorile lui l-au scăldat în lapte dulce. cântând cântecul lui Lazar. cum li se spune prin Munţii Apuseni. paznicii şi slugile la stani. care a fost chinuit şi omorât pentru Hristos. care simbolizează stâlpările de finic cu care mulţimea l-a întâmpinat pe Hristos. Colindă din casa în casa. oferindu-i o ramură Maicii Domnului. Era ziua sâmbrei oilor. Este considerat sfânt purtător de biruinţa şi reprezentat în iconografia ortodoxă călare pe un cal alb şi omorând un balaur. Se spune că Lazar i-a cerut mamei să-i facă azimă. Obiceiul este întâlnit şi astăzi. aşa cum a păţit mama lui Lăzărel (Lazarica). căci înviază toată muscă şi începe a creste iarbă. Sfântul Gheorghe este. În şesul Munteniei şi. spune că sălcia a fost aleasă şi binecuvântată.

Nu se poate vorbi despre o generalizare a acestora nici în ce priveşte sărbătorirea. care consideră Postul Mare drept o perioadă de adâncă pocăinţă şi tânguire. Cele mai prezente sunt pomenirea morţilor. Pentru români. care predispun la meditaţie asupra vieţii creştine şi a patimilor Domnului. Astăzi se păstrează o vreme la porţi şi uşi. denii = zilnic) sunt slujbe specifice Postului Mare. Fiecare încearcă să postească după putere. amintind de postul lui Moise. bând doar apă de izvor. Tinerii mâncău în această săptămână pâine şi poame uscate. Se făceau focuri rituale. frecventarea sfintei biserici mai des. După cum menţionăm şi mai sus. poate că se vede tot mai mult influenţa creştinismului. Bătrânii obişnuiau să mănânce puţin în seara de Florii. din punct de vedere creştin. ele se mai păstrează doar în unele localităţi. friguri. Obiceiurile populare se ţin mai puţin şi mai sporadic.era obiceiul că aceste ramuri sfinţite să fie puse lângă tetrapod. fiind cele mai frecventate de românii de astăzi. În cursul anului. iar dimineaţă slujbe speciale. când se spovedeau şi se împărtăşeau. apoi nu mai mâncău până în Joia Mare. prin păcatele noastre. În sat se păstra o linişte şi o atmosfera de reculegere. puţine dintre aceste obiceiuri se mai păstrează astăzi. pentru a putea fi luate de credincioşii care se închinau la icoană praznicului. a cincea şi ultima săptămână a Postului. Datinile populare. să se împace cu cei cu care s-a certat. În toate bisericile se slujesc. De aceea. Sau. făcută cerc. Se tăiau vite şi . se aprindea pentru izbăvirea de frică. Deniile (slav. până după Liturghie. Se spune că era bună de leac pentru gâlci. Ultima săptămână (Săptămână Mare) este dedicată însă. pentru că acum a fost chinuit şi omorât Creatorul lumii. răstignirii şi punerii în mormânt a Domnului. ne facem cu toţii părtăşi. care se face în fiecare sâmbătă a Postului Mare. patimilor. Se confecţionau haine noi pentru sărbătoare. Postul Mare durează 40 de zile. sunt interzise petrecerile şi serbările de orice fel. măcar. se îngrijeau şi curăţau gospodăriile. că să crească şi să înflorească precum "măţişoarele". Rânduială este de a se îmbrăcă în haine cernite sau. Când fulgeră şi trăsnea. grijile vieţii lipsindu-i tot mai mult de bucuria sărbătorii. apoi fiind arsă. sălcia se păstra la icoane. Cu trecerea anilor. femeile să-şi acopere capul cu o năframă neagră. Iar la răstignirea Lui. E regulă că până la deniile din săptămână a cincea să fie gata curăţenia prin case şi ogrăzi. parcă timpul e tot mai puţin îngăduitor cu oamenii. dar mai ales al Mântuitorului. spovedania. Deniile. Apoi erau duse acasă şi se atingeau cu ele vitele. seara. nici în privinţa teritoriului românesc. se întrerupea munca la câmp şi lucrările mai importante. cu evlavie. Utrenii ale zilei următoare. Postul Mare este cel mai important şi mai sfânt post de peste an. mai ales prima săptămână şi Săptămână Mare. dureri de gât. să facă milostenie şi fapte bune. în afară Postului. Ele se desfăşoară în prima. Restul erau păstrate şi împărţite celor ce nu au putut fi prezenţi. Tot mai demult ele se ţineau în mâna. de tristeţe evlavioasă. Este cea mai aspră săptămână de post.

Dar strigarea o făcea Voevoda Ţiganilor . Acesta aţă şi-o pun sub pernă seara. Joimăriţă. pentru biserică.nduri şi să ne dai / Cele ouă . / Ori i-ai ros.ncondeiate / De acolo din covate". Prin Sudul ţării. care a fost vândut de frăţii săi pe 30 de arginti. În seara acestei zile creştinii merg la Denia celor 12 Evanghelii. Joia Neagră. Fiecare zi din Săptămână Mare are semnificaţia să. În Vestul ţării. fetele fac câte 12 noduri unei aţe.păsări pentru Paste. Din Joia Mare până în ziua de Paşti se zice că nu se mai trag clopotele bisericilor. / Să te . o familie care prepară pâinea pentru Paste. crezând că-şi vor visa ursitul. / Ori i-ai tors. românii cinstesc în mod deosebit sfintele slujbe din Săptămână Patimilor. Cină cea de Taină. Ea este termenul până la care femeile trebuiau să termine de tors cânepă. că şi Mântuitorul. o femeie bătrână mergea pe la casele cu fete mari şi dădea foc cânepii netoarse. Joia Mare se mai numeşte Joi Mari. Marţi se pomenesc cele zece fecioare-cinci înţelepte şi cinci nebune pentru că nu făcuseră fapte de credinţă şi milostenie. Tot aici se păstrează obiceiul de a spălă picioarele celor din casa (copii) de către femeile mai în vârsta. Sau copiii. mergeau să le îndemne la lucru pe fetele de măritat şi să primească ouă pentru încondeiat de Paste. în curţi şi / sau la morminte focuri pentru morţi din boz sau nuiele . pentru a rămâne până la Paşti. . sau focul unde a fost oprit Sfântul Petru. Joia Patimilor. le va face neputincioase a lucra tot anul. Miercuri se pomeneşte femeia păcătoasă. cu lumânări şi vin. unşi pe faţa cu negreală. În Joia Mare se prăznuieşte spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul. În Oltenia şi acum se fac în zori. E pomenit şi smochinul neroditor pe care Hristos l-a blestemat şi s-a uscat. să se încălzească la el. rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vinderea Domnului de către Iudă. Chiar dacă azi nu se mai practică vechile obiceiuri. La cele leneşe se spunea că vine Joimăriţă să vadă ce-au lucrat. Joia Mare este considerată binefăcătoare pentru morţi. Acum se face ultima pomenire a morţilor din Postul Mare. Oamenii se spovedeau şi se iertau reciproc. Iar dacă le prinde dormind. În unele locuri (Zona Clujului) de Joia Mare se strigă peste sat. Uneori. o aduce acum cu vase noi. ci doar se toacă.un flăcău căruia i se comunicau abaterile fetelor şi feciorilor din Postul Mare. În tradiţiile românilor. Se tocmeau lăutari pentru horă satului. punandu-şi la fiecare câte o dorinţa şi dezlegandu-le când dorinţa s-a împlinit. spre îngroparea Să. care a spălat cu mir picioarele Mântuitorului. se spune că ele inchipuiesc focul pe care l-au făcut slujitorii lui Caiafă în curtea arhierească. Luni se pomeneşte Iosif cel cu bun chip. când s-a lepădat de Hristos . / Scoate ţolul să ţi-l văz! / Şi de-l ai. zicând: "Căţii / Maţii / Toarse câlţii. când Iudă l-a vândut pe Hristos.

Spania. pentru că se spune că ouăle înroşite sau împistrite în această zi nu se strica tot anul. El este atât de răspândit pe teritoriul românesc. s-a transmis creştinilor de la păgâni. că ziua în care se înroşesc ouăle. apoi îl leagă într-un ciorap subţire şi aşa îl fierb. în cultura populară actuală. e obiceiul. Există şi alte legende care povestesc despre originea acestui obicei. fiind consumat de Paste. Măria Magdalena le-a spus că Hristos a înviat. Tehnică diferă în funcţie de zona. Mai întâi. Ouăle inchistrite sunt simbolul Mântuitorului. În Bucovina (şi nu numai) ele se numesc şi "ouă muncite". aici se încondeiau ouă crude. era folosit şi de alte popoare. La români este nelipsit în ultimele zile ale Postului Mare. iar azi se inchistresc ouă golite de conţinut. în Bucovina. La creştini se credea că el îl reprezintă pe Creator. Rusia şi chiar în Persia. Mai demult. Iar ei au răspuns că atunci va învia Hristos. Popoarele Asiei şi Europei. cu sunătoare (pojarniţă). verde. oamenii cred că aceste ouă sfinţite şi îngropate la moşie o feresc de piatră . Unele gospodine pun pe ou o frunză. românii contemporani mai vopsesc ouăle şi în galben. cu slănină sau cu untură. după ce este sfinţit şi toată familia ciocneşte ouă. greci şi gâli oul era emblemă universului. albastru) vestesc bucuria primăverii. ouăle se vopseau cu coji de ceapă. se lasă la uscat. luciul li se dădea stergandu-le. dedicând strădania de a le face frumoase patimilor pe care le-a suferit Hristos pentru lume. dacă vrem să vorbim despre arta populară în privinţa ornării ouălor de Paste. prietenilor şi vecinilor. sub crucea pe care a fost răstignit Hristos. se clătesc. ouă roşii. egipteni. creatorul popular. care serbau Anul Nou la echinocţiul de primăvară. simbol al fecundităţii şi al formei aproape desăvârşite. când se vor înroşi ouăle din coşul ei. Acest obicei. apoi fierte. Ouăle se spălă cu detergent. trebuie să ne referim la încondeiatul ouălor. Spiritualitatea românească păstrează şi câteva legende referitoare la înroşirea ouălor. Altă legendă spune că. că să ai faţa roşie că oul şi să fii bogat tot anul. apoi se fierb în vopsea. ouăle s-au făcut roşii. Ouăle colorate în alte culori (galben. care creează tot şi conţine în sine totul. Iar pietrele se prefăceau în ouă roşii. albastru. opera divinităţii supreme. care a ieşit din mormânt şi a înviat. că să iasă "cu model". Şi pe dată. Franţa. cu coajă de crin roşu sau cu flori de tei. Se mai spune că. în ritualurile lor de sărbători. ceea ce l-a făcut pe un călător turc din secolul al XVIII-lea să numească Păştele sărbătoarea de ouă roşii a ghiaurilor (creştini) valahi. Pe lângă ouă roşii. Cele colorate în negru simbolizează chinul şi durerea pe care le-a suferit Hristos pe cruce dar. Instrumentul cu care se "scriu" ouăle se . La persi. intalnindu-se cu jidanii. aşa cum era şi în trecut. verde. ofereau în dar. Cea mai cunoscută spune că. după ce s-au fiert.Joia Mare este cunoscută mai ales. De asemenea. după Înviere. Cea mai răspândită şi mai renumită tradiţie a încondeiatului ouălor este în Bucovina. precum puiul din găoace. În dimineaţă primei zile de Paste. Măria Magdalena a pus un coş cu ouă şi ele s-au înroşit de la sângele ce cădea din rănile Domnului. Dar oul. de a te spălă cu ou roşu şi cu bani. timp. jidanii au aruncat cu pietre în Măria Magdalena. Şi românii se zice că foloseau ouăle roşii la sărbătoarea lui Janus. mult practicat în Italia.

Mai nou se întâlnesc icoane pictate pe ouă sau în interiorul oului. colţul porcului. etc. care constituie mândria Paştelui bucovinean. cu ceară arsă. iar cele două jertfe nu se pot aduce în aceeaşi zi. înconjurat de Apostoli şi Maică Domnului) pe sub care toată lumea trece. frâul. horă. Dar se mai încondeiază ouă şi în Vrancea. cibotica cucului.numeşte chişiţă (un vârf ascuţit de tablă de arama. coarnele berbecului.. Vinerea Patimilor) este zi de mare doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a murit Mântuitorul lumii. etc. Cea mai apropiată de tradiţie este încondeierea prin acoperirea succesivă cu ceară. în chipul pâinii şi al vinului. furcă. Vinerea Mare (Vinerea Păştilor. cheptenul. iar nu instrumentul. etc. În ziua de azi se întâlnesc şi alte tehnici: încondeierea cu ceară colorată. Zi aliturgica. Tot un motiv tradiţional îl constituie încondeierea cu increteli (motive ornamentale) de pe cămăşile populare. în cazul incodeierii ouălor cu tuş. În zorii zilei de Înviere este dus din nou în Sfântul altar şi este aşezat pe sfântă masă. Tehnică tradiţională spune că la încondeiat se mişcă oul. pentru că Liturghia reprezintă jertfă nesangeroasa a lui Hristos. prezente. În cultura populară actuală. negru. mijlocul şi şalele în cursul anului. Ele sunt vândute şi peste hotare (mai ales cele din Bucovina). În seara acestei zile se oficiază denia Prohodului Domnului. floarea de măceş. greblă. ferestruica. La urmă. . mai mult. etc. Vinerea Seacă. verde. Tehnicile sunt diferite. pestele. zig-zag-uri. cu tuşuri. mai nou. albastru. Acum se mai foloseşte şi peniţă. labă gâştei. Se mai întâlnesc şi alte motive: şarpele. apoi scufundarea oului în diferite băi de vopsea: întâi galben. În ornarea ouălor se folosesc motive geometrice. ouălor li se da luciu cu lac. ciresica. obiecte de arta. coada rândunicii. triunghiuri. strugurele. frunză de stejar. cărărea (calea) rătăcită. fitomorfe sau zoomorfe. steauă magilor. apoi roşu. ouăle împistrite sunt. cerbul (coarnele cerbului). până în după-amiază zilei de sâmbătă. fixat într-o măciulie a unui bat plaţ). crucea Paştelui. fiind deosebit de apreciate şi de străini. floarea păştii. În mijlocul bisericii se scoate Sfântul Epitaf (care-l închipuie mort pe Mântuitorul. fierul plugului. în Oltenia. care este o adevărată marcă identitară şi o îndeletnicire specială a fiecărei gospodine pentru Joia Mare. bradul. puncte. Se spune că pe cei ce trec de trei ori pe sub Sfântul Aer nu-i doare capul. Însă tradiţia general ţinuta de români este înroşirea ouălor. iar dacă îşi şterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de dureri de ochi . cârligul ciobanului. grâul. Este o adevărată industrie a încondeierii ouălor. în zona Branului. Dintre ele amintim romburi. unde rămâne până în miercurea dinaintea Înălţării Domnului. cloşcă cu pui.

la care se adăugă lapte. Fiind ultima zi a Postului Mare. nu va fi roditor. dar şi în alte zone ale ţării. spre seara. făceau câte o cruce cu lumânarea aprinsă în cei patru pereţi sau doar la grindă de la intrare şi păstrau lumânarea pentru vremuri de primejdie. la Denia Prohodului Domnului. Femeile nu umplu borş în acesta zi. După cântărea Prohodului Domnului se înconjoară de trei ori biserică de tot soborul. la miezul nopţii. înconjurând-o de trei ori. Pască are formă rotundă . dimineaţă. de unde a slobozit neamul omenesc. să nu se scalde Necuratul în el. Ocoleau casa de trei ori şi intrând. ei vin la Slujba Învierii. pleca acasă cu lumânările aprinse pe drum.Acestei zile i se spune şi Vinerea Seacă. Unii cred că. nu torc. femeile merg la morminte. Vinerea Mare este cinstită mai ales prin participarea la slujba Prohodului Domnului. Iar în zona Bănatului o aduce o singură familie. care erau considerate a fi bune de leac. în Vinerea Mare. Lumea. pentru a luă lumina. să nu ardă mâinile Maicii Domnului. pentru că gângăniile şi dihăniile să nu se apropie de casa şi de pomi. luau anafură de la biserică. în trecut. femeile pregătesc din grâu pască. La sfârşitul slujbei. Sâmbătă Mare este ziua îngropării Domnului cu trupul şi a pogorârii Lui la iad. cunoscută şi sub numele de Paşti începe. se închinau. fie sub formă de anafură sau anafură amestecată cu vin (în Vestul ţării). în locurile unde se sfinţeşte pască şi prinoasele. din punct de vedere liturgic. Aşa rămâne ea în conştiinţa românilor contemporani. să se sfinţească pâinea numită paşti. Apoi se duc pe la casele lor. sub formă de prescuri. La terminarea slujbei. pentru a nu o supăra pe Sfântă Vineri. iar seara. în această noapte. era obiceiul că bătrânii şi copiii să se împărtăşească. împreună cu vin şi vase. În popor se crede că dacă plouă în Vinerea Mare anul va fi mănos. că să nu orbească. În Moldova mai ales. dacă se scufundă în apă rece de trei ori în acesta zi vor fi sănătoşi tot anul. nu spălă. nu coş. nu coc pâine sau altceva. pentru că bătrânele posteau post negru. Înălţătoare zi de doliu. Este ziua în care se definitivează pregătirile pentru marea sărbătoare a Învierii. În biserică este obiceiul că. când se spune că mormântul s-a deschis şi a înviat Hristos. cu Sfântul Epitaf. această pâine. era obiceiul că preotul să împartă florile aduse. în Marea Joi. tăcere şi meditaţie. nu teş. uneori şi ouă. o aduc la biserică femeile. creştinii se odihnesc pentru a putea participă la slujba de la miezul nopţii. că milostenie pentru o rudă decedată în anul care a trecut. Chiar dacă românii participă în număr destul de mic la Sfântă Liturghie din această noapte sfântă. revenind. care apoi este aşezat pe masă din mijlocul bisericii. în noaptea dinainte. în zorii acestei zile. aprind lumânări şi-şi jelesc morţii. iar dacă nu. Ea se frământă din făină curată de grâu. la biserică. În Bucovina. că să afle şi morţii de venirea zilelor mari. afumă casa cu tămâie. Ziua Învierii Domnului. când se slujeşte Sfântul Maslu. Copiii adună flori de pe câmp şi le duc la biserică.

La pastile evreilor. că un nou aliment. pe care îl păstra din ziua de 10 Nissan până în 14. Amintirea acesteia este pască de astăzi. Pregătirea drobului presupune utilizarea unui întreg arsenal de mirodenii. am spune noi. 166). îmbrăcă straie curate.la fel că pască şi ouăle roşii . / Cruce-n tuspatru / cornuri de casa" După cum pască este un aliment pe care şi evreii îl consumau când sărbătoreau Pastile la fel e şi mielul. însoţite de ierburi amare. frunze. prin excelentă. în popor. Pe mărgini se pune un colac împletit în trei. putem spune că preparatul tradiţional. iar la mijloc se face o cruce din aluat. la care alimentele rituale. se spălă pe cap. În anumite regiuni ale ţării. Între împletituri se pune brânză sărată sau dulce. spune Ion Ghinoiu (Vârstele timpului.flori. dar şi ale creştinilor. Tradiţiile populare ale românilor.sare. aluat de pâine sau de cozonac. pătrunjel. curăţia. ritual. drobul. pe tuspatru pereţi şi apoi la gura cuptorului. apoi. / Cruce-n masă. fără defecţiuni corporale. mai cu seamă. "Tăierea mielului la Paste nu este altceva decât jertfă anuală a zeului din religiile precreştine. femeile "se grijesc. iar cel ce o consumă. simbolizând crucea pe care a fost răstignit Hristos. spirale. ornamentat şi cu cruce. aproape complet. ea este un aluat simplu. piper. Această pâine aducea aminte de aluatul nedospit pe care l-au copt israeliţii în noaptea ieşirii din Egipt şi simboliză. după cum amăra fusese şi robia din ţară Egiptului. Sau. se ungeau cu sângele lui.enibahar.pentru că. prin lipsa fermenţilor de dospire. pască şi mielul. se piaptănă. prevenirea stării de corupţie şi chemarea fiilor lui Israel la o viaţa curată şi sfântă. etc. se consumau în grabă. alimentul care se identifică.cu sărbătorile Paştelui. cu gust distinct. fiecare cap de familie trebuia să aleagă din turma să un miel sau un ied de parte bărbătească. Legat de mielul pe care îl consumă românii de Paste în vremurile noastre. apoi se împărţea săracilor. Înainte de a se face pască. care se sfinţea de către preoţi. Pască primilor creştini era o pâine dulce. s-a impus întâi în lumea urbană românească. frământată cu ou şi stafide. zicând: Cruce-n casa. . Pragul şi părţile laterale ale casei unde se consumă. şi în cea rurală. " În cele 7 zile ale Păştilor evreieşti (14-21 Nissan) nu se consumă decât azimă. prin imitaţie. care a început să aibă un consum specializat. Pască se împodobeşte cu ornamente din aluat . p. Drobul a devenit. inocentei şi purităţii.". fac rugăciuni şi apoi se apucă de plămădit" . suferind o resemnificare în creştinism. ucis cu pietre (Ies. E unul dintre simbolurile Mântuitorului Hristos. tarhon. sunt departe de tradiţia iudaică. fac cruce cu lopătă sus. 12-15). al simplităţii. are acest corespondent în religiile păgâne. când trebuia junghiat între cele două seri. ce presupunea o sărbătoare a durerii. fără că înainte să fie fiert sau să i se zdrobească vreun os. . în actualitate. Mielul este însă. apoi se pregătea pentru a fi fript împreună cu toate măruntaiele în cuptor. încă din cele mai vechi timpuri. se crede că scutecele lui Hristos au fost rotunde. semnul "blândeţii. pâinea dospită fiind interzisă.Şi fază coacerii este ritulizata: "când pun în cuptor.mărar. .

Hreanul sfinţit se păstra în pământ. în cinstea luminii pe care a adus-o Hristos în lume. când se spune că s-a deschis mormântul şi a înviat Hristos. aprind lumânări la mormintele celor morţi din neamul lor. Flăcăii săreau peste aceste focuri. vindecă de boli şi friguri. Bucovina) la miezul nopţii. din păcat şi din moarte. "focurile de veghe". În unele locuri (Moldova. În unele locuri se spune că. brânză. li se atribuie puteri vindecătoare. se spunea că are proprietăţi tămăduitoare pentru oameni şi vite. furtuni. decât cu învierea din mormânt a lui Hristos. drob. În zilele noastre. Dacă cineva îl consumă când vine de la biserică.La biserică pască este dusă într-un coş anume pregătit pentru Paste. Noaptea Învierii este deosebită. Cu slănină se ungeau rănile sau vreun picior scrântit. După sfinţirea din dimineaţă primei zile de Paste. ea simbolizând noaptea luminii. se spune că va fi iute şi sănătos tot anul. slănină. ouă roşii şi împistrite. sare. pe dealuri. se aud împuşcături şi pocnituri. pentru friguri. iar azi e pusă în mâncare. Ea este sfinţită şi se consumă imediat după anafură. care este păstrată şapte ani şi aprinsă în caz de grindina. cine mănâncă ouă în ziua de Paşti va fi uşor peste an. Despre usturoiul sfinţit se spunea că nu se strica. dar folosea şi la alungarea strigoilor sau pentru tămăduirea celor bolnavi de vătămătură. În Bucovina e obiceiul că. De aceea. pentru că vrăjitoarele şi fermecătoarele să nu aibă putere asupra lor. După unii etnologi. ele se mai fac. crezanduse că el curateste apă fântânilor. prin Învierea Să. dar în acest moment ele nu au nimic de-a face. vestesc deschiderea mormântului Domnului. asemeni anafurei. în noaptea Învierii. De asemenea. prăjituri şi alte alimente. Acestor alimente. sporadic. . sau mari primejdii. să se aprindă. Cuişoarele se spunea că sunt bune pentru dureri de măsele. că oamenii să prindă şi momentul Învierii. Seara sau la miezul nopţii. Puteri deosebite i se atribuie şi lumânării de la Înviere. când oamenii merg la slujba Învierii. Spun sfinţii că întreaga omenire va învia după modelul Învierii lui Hristos . Tot în coşul care se duce la sfinţit. în noaptea Învierii. iar cu făină se frecă ochiul vitei bolnave de albeaţă. Învierea este privită că o sărbătoare a luminii. usturoi. în zilele noastre. să se lase luminile aprinse în toată casa şi în curte. în acest context. În unele locuri era obiceiul că. pască dobândeşte puteri purificatoare. în toată ţară. ai vitelor şi oamenilor. În trecut albuşul de ou roşu sfinţit se uscă. acestea s-ar face pentru alungarea spiritelor rele. colăci. femeile pun cârnaţi. Slănină. că să fie luminată gospodăria. Sărea era folosită la sfinţirea fântânilor. se pişa şi se sufla în ochii bolnavi de albeaţă. Mulţimile participă. oamenii istoriseau întâmplări din viaţa lui Hristos. consumată că atare. a izbăvirii omului din iad. sfinţite. la Slujba Învierii. În jurul lor. omul se afumă cu slănină şi tămâie puse pe o lespede. prin curţile bisericilor.

fie pe faţa ei. peste care toarnă apă neîncepută. În unele locuri. dandu-şi fiecare cu oul roşu peste obraz şi zicând: "Să fiu sănătos şi obrazul să-mi fie roşu că oul. la care se răspunde "Adevărat a-nviat". iar după moarte să ne vedem iarăşi în ceruri!" Apoi ciocnesc şi ceilalţi membri ai familiei. Oferită de cea mai bătrână femeie din neam (sau de o altă femeie. există datină că a două zi de Paşti să vină băieţii la udat. în lighean se pune şi o crenguţă de busuioc existând credinţă că. Ofrandă pascală pentru morţi devine. o vinde diavolului şi nu mai ai noroc în casa. După tradiţionalul "Hristos a înviat. dacă te speli cu el. să fiu iubit că ouăle în zilele Păştilor. Faţa încearcă oul băiatului în dinţi. băiatul spune că i-ar fi sete şi scoate o ulcică cu apă pe care o vărsa fie pe gâtul feţei. Iar fetele zic: "să trec la joc din mâna-n mâna. că-ţi ia strigoiul anafură dintre dinţi. se spune: "Să fiu mândru şi curat că argintul. că şi banul". În sud-vestul ţării acest lucru se petrece atunci când în prima zi de Paste (eventual în a două) "se dau hore de pomană"." În unele sate. pentru că tot anul "îţi va mirosi gura că oul clocit" sau că e bine să mănânci ouăle nesărate. atât în Bucovina. căci altfel ţi se vor roşi mâinile. creştinii pun într-un lighean un roşu şi o monedă de argint. Băiatul primeşte câteva ouă roşii şi este invitat la masă pascală. Băiatul. Este o formă de mărturisire a Învierii şi a credinţei creştine. ciocnindu-l uşor de frunte. Se crede că. membrii familiei se vor vedea şi pe lumea cealaltă. Se spune că în prima zi de Paşti nu e bine să mănânci ouă roşii. Familia creştină se aşază apoi la masă pascală." Atunci când se da cu banul pe faţa." Se mai practică în ziua de astăzi şi udatul cu parfum. în loc de apă. trebuie să-ţi aminteşti cu cine ai ciocnit oul de Paşti şi imediat găseşti drumul. e bine să ţii minte cu cine ai ciocnit oul prima dată pentru că. toţi să mă dorească şi să mă aştepte. Fundamentală pentru horă pascală a mortului este şi pomană de haine şi / sau alimente. prin părţile Transilvaniei şi Bănatului. capul familiei ciocneşte ouă cu soţia şi la formula tradiţională :"Hristos a înviat!" adăugă: "Hai să ciocnim ouă. aşa cum sunt aşteptate ouăle roşii de Paşti. dacă din întâmplare te rătăceşti printr-o pădure. "să fiu uşoară că şi cojile de ouă. De obicei. . cât şi în Transilvania. îl încearcă să vadă dacă este tare. În ziua de Paste se spune că nu e bine să dormi. vei fi onorat că busuiocul. elementul central al palierului popular al sărbătorii destul de arareori.Din acest moment salutul obişnuit este înlocuit cu cel de "Hristos a-nviat". După credinţă populară. rostind: "Să-ţi fie inima curată că apă şi ea să te ferească de orice boala. După această masă. dacă vrea să ciocnească oul cu o faţa. că să ajungem şi la anul Paşti frumoase. Există apoi datină de a se spălă. salut păstrat până la Înălţarea Domnului. La întoarcerea de la slujba de Înviere. cinstea de a ciocni oul mai întâi revine celui mai în vârsta. făcând acest lucru. care trec plutind pe apă.

Sărbătoarea îşi are originea în a două jumătate a primului mileniu creştin. Joile verzi. păsările şi fântână. să răspunzi: "curând întrebaşi. În zona Dambovitei este obiceiul să se stropească. În unele locuri se crede chiar că toate izvoarele sunt sfinţite şi tămăduitoare în această zi. Iar dacă eşti întrebat ceva. casa. El a căutat şi a găsit un izvor. se luă apă de la izvor. dacă muncesc de aceste sărbători. dacă te-ai depărtat de izvor. se făceau procesiuni cu icoană Maicii Domnului la câmp. ţinuta vineri. pentru tămăduirea de boli. Iar când a devenit împărat (aşa cum îi proorocise Maică Domnului când căuta izvorul) a zidit o biserică lângă izvorul tămăduitor. când se spune că viitorul împărat Leon cel Mare a întâlnit prin pădure un orb. cu această apă. care i-a cerut apă. Era ziua cea mai propice pentru sfinţirea izvoarelor şi a fântânilor. miercurea pentru tunete şi trăsnete. de la care vine tot darul. le va merge rău. ea este destinată. curând să fie leacul" . considerate sacre în tradiţia populară. pe la anul 450. animalele. În trecut. în credinţă populară din Transilvania. Ritualul prevede că. sărbătoarea se tine în cinstea Maicii Domnului. Cea mai mare sărbătoare din această săptămână este însă Izvorul Tămăduirii. considerată Izvorul tămăduirii. Se închină şi se spunea "Maică Domnului.chiar de o fetiţă. pentru ploaie. Cei bolnavi săreau în apă sau îşi udau părţile bolnave. în speranţă că se vor însănătoşi. lasandu-se semnul luat. ţinute încă de femei. În unele locuri se făceau descântece pentru tămăduirea bolavilor. În această zi se face. doar celor de un sex cu mortul. ajuta-mă" apoi se umpleau vasele. formează. aghiazmă. în toate bisericile. să nu vorbeşti cu nimeni. La revărsatul zorilor. cu apă căruia s-a vindecat orbul. dacă în familie nu mai trăieşte nici o femeie mătură). Se luă un petic sau ciucure. Joia de după Paşti (din sâmbătă luminată) mai este numită Joia necurată sau Joia rea. joia pentru grindina. Împreună cu prima joie de după Rusalii. vinerea pentru rodirea pământului. Săptămână de după Paşti (Săptămână luminată) era ţinuta de femei aproape toată: marţea pentru boala cea rea. care cred că. în virtutea aceloraşi analogii. la care s-au făcut multe vindecări şi minuni. În prezent. că Cea care L-a născut pe Hristos Dumnezeu. că semn de la bolnav.

Înălţarea este cunoscută că sărbătoarea eroilor. în unele părţi ale Moldovei şi Munteniei. Se făceau. odată cu Rusaliile. se spune că vor avea noroc toată viaţa. Marian mai consemnează. În această zi. În calendarul păstoresc. Este una din cele mai vechi sărbători creştine. Sărbătoarea este mai puţin ţinuta în ziua de azi. În prima luni din a două săptămână de după Paste se serbează Păştele Blajinilor. Păştele Rohmanilor sau Mătcălăul. care nu fusese cu ceilalţi apostoli când li s-a arătat Domnul. sărbătoarea marcă momentul urcării ciobanilor la munte. sărbători câmpeneşti. în vremea creştinismului primar. în popor şi sub numele de Ispas. La acesta sărbătoare. care se îngropa într-un furnicar. în unele garnizoane militare şi în biserici. se crede că cei ce mor în această perioadă merg în rai pentru că. Duminică imediat următoare Învierii este numită Duminică Tomii. În unele locuri se iese la holdă şi . serbată. unde oamenii mâncău ouă roşii şi încondeiate (ale căror coji se dădeau pe apă curgătoare) sau colăci. în unele locuri. şi se îndoia de Învierea Mântuitorului. În zilele noastre. Dumininica Tomei se mai numeşte şi Păştele mic. care locuiesc în Ostroavele Albe ale Apei Sâmbetei.În zilele noastre circulă şi alte povestiri despre izvoarele tămăduitoare de la Dervent. cunoscută. După Înviere. Fl. cu credinţă că acum sufletele lor sunt slobode şi se pot înfruptă din acestea. Mai demult. prin sate. tinerii se legau fraţi "de sânge". "pe datul mâinilor" sau "pe păr". precum la Paste. De Ispas se organizau nedei. cu o credinţă mai curată decât a pământenilor. morţi după naştere sau oamenii de demult. Păştele Morţilor. obiceiul tinerilor de a culege flori de alun. se tăia din vârful cozii vitelor păr. târguri (bâlciuri). ouă roşii şi cozonac. Ele sunt mai mult apropiate de biserici sau locuri în care se zice că ar fi izvorât apă prin minune. Despre cei ce se nasc în această perioadă. Celor ce nu împart se spune că le vor cere morţii noaptea. despre care credeau că sunt bune de leac şi de dragoste. uşile raiului sunt deschise. la care se spune că s-au tămăduit oameni. În popor se crede că raiul rămâne deschis de la Înviere până la această dată pentru sufletele aflate în iad. şi alte izvoare locale. fiind ziua în care Hristos s-a arătat Apostolului Toma. încă se mai fac hore. S. de aceea. în acest interval. Despre Blajini se crede că sunt fiinţe mitice. Doar în acesta zi se spune că se săturau caii de păscut doar pentru un ceas: de aceea se numea şi Păştele căilor. În unele părţi ale Moldovei. iar ale iadului. mănăstirea Izbuc din Bănat. se împart bucate pentru morţi. că să se înmulţească viţeii precum furnicile. la 40 de zile (în joia celei de a VI-a săptămâni) se sărbătoreşte Înălţarea Domnului. jocuri ale tinerilor. închise. de Înălţare se fac pască. De asemenea. se fac slujbe speciale şi pomeniri ale morţilor la monumentele eroilor. se crede că ar fi copiii nebotezati.

Din păcate. putem spune că aşa se încheie ciclul pascal la români. În popor se credea că. ramuri de nuc. ce se sfinţesc şi se păstrează la icoane.credinţă oamenilor e altă acum. la fel că sălcia de Florii. oamenii cred că el nu mai are rol vindecător. să-ţi pui un cuţit sub cap. pelin. În Ardeal. Seara. Acesta este cel mai important ciclu de sărbători creştine. S-au ales aceste ramuri întrucât frunzele de tei şi de nuc preinchipuie limbile de foc ce s-au pogorât peste apostoli în această zi. Din punct de vedere creştin. etc. păstrat şi azi în zona de Sud a ţării. unde se ţin la prapurii din Biserică până în anul următor. De aceea. Acum se dau de pomană vase pline cu băutură şi mâncare şi se slujesc părăstase pentru morţi.1 Cu adânci rădăcini istorico-mitologice. a două zi după Rusalii. un joc al cetei masculine desfăşurat de Rusalii. că să nu te trezeşti pocit. dar şi în Ardeal. la biserică. cu apă din 9 izvoare. o băsma albă. la hotar. ologesc sau amuţesc pe cel pe care îl găsesc lucrând. izvorâte fie din practici creştine foarte . este.se citesc rugăciuni pentru recolte. de fapt. Cu acest scop foloseau şi usturoi. Bolile cauzate de iele poartă numele generic de "luatul din căluş". legământul se face la 9 hotare. este sărbătoarea Sfintei Treimi. tămâie. Ei jucau prin curţile oamenilor şi se spunea că îi tămăduiesc pe cei bolnavi. Jurământul se depune pe steagul lor special. sau că plante de leac. spiritele morţilor devin agresive înainte de a se întoarce pe lumea cealaltă. în această zi. Dar se păstrează. oamenii se feresc să lucreze. există credinţă că. băieţii tăiau nuiele mari de tei. Căluşul. iar dacă vei dormi. că vor juca cu dreptate şi fără supărare. fiind considerată ziua de naştere a Bisericii. şi constă în făgăduinţă că vor păstra legile caluseresti. În sâmbătă dinaintea Duminicii Mari sunt sărbătoriţi Moşii de vară sau Moşii de Rusalii. fie în forme mai ritualizate. pentru a fi sfinţite a două zi. Se credea mai demult că în această zi trebuie să petreci cu căluşarii. Mai demult se făceau şi cununi de spice. fire de grâu. Căluşul este cel mai spectaculos dans românesc. de Rusalii. care a fost mult exploatat în latura să spectaculară. alături de care îşi fac simţită prezenţa şi obiceiurile populare. în unele locuri. Acum se aduc. întrucât se credea că pot fi vindecate prin jocul căluşarilor în jurul bolnavului. Cel mai celebru dans al românilor. Pentru că bolile de care tămăduiau se spunea că sunt de sorginte magică. Cele mai agresive erau considerate Ielele (Vântoasele. Obiceiul se mai păstrează în Vestul ţării. Rusaliile sau Şoimanele) despre care se spunea că încing hore pe câmpuri şi că îl orbesc. din Joia Mare până la Rusalii ele sălăşluiesc printre cei vii. că se vor avea că frăţii şi vor fi supuşi vătafului. nici nu mai alunga Ielele . la sate. în unele locuri. Mamele îşi dădeau copiii în braţele căluşarilor pentru a fi şi ei la fel de voinici şi jucăuşi. Dacă adăugăm că. pentru a se feri de pocitul Rusaliilor. Aceste ramuri se crede că sunt bune împotriva ploilor cu piatră. că nu vor ascunde din banii primiti. fie în forme mai spectaculoase. sărbătoarea are o foarte mare importantă. în cadrul festivalurilor de la oraşe. Căluşarii sunt legaţi prin jurământ şi legi caluseresti.

fie din vechi ritualuri folclorice. ele alcătuiesc perioadă cea mai sfântă din viaţa Bisericii şi a oamenilor. constituind un important reper al comunităţii şi spiritualităţii româneşti contemporane.vechi. . Adunate la un loc.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful