Anatomia funcţională a sistemului nervos central

sistemul nervos central uman reprezintă cea mai înaltă treaptă de organizare şi perfecţionare a ţesutului nervos din toată seria animală. În conflictul permanent dintre organism şi mediul ambiant în continuă modificare, sistemul nervos central s-a perfecţionat morfologic şi funcţional în raport cu necesităţile sporite de adaptare impuse de legile evoluţiei şi selecţiei naturale. Speciile, care nu au fost capabile să-şi creeze mecanisme de adaptare, nu au reuşit să elaboreze un răspuns adecvat şi eficient stimulilor nociceptivi din mediul extern, au dispărut. Perfecţionarea a constat în crearea de noi şi complicate circuite neuronale, de mecanisme de integrare a acestora şi de stocare a experienţei, de structuri care să elaboreze răspunsurile cele mai adecvate pe baza experienţei acumulate. Din punct de vedere morfologic complicarea s-a manifestat prin adăugarea în timp de noi etaje, diferite ca vârstă filogenetică. Aceste etaje sunt dependente unele de altele. Etajele superioare, filogenetic mai noi, au legături cu periferia numai prin intermediul etajelor inferioare, filogenetic mai vechi. Funcţiile principale ale sistemului nervos central, în ordinea apariţiei, sunt: 1- adaptarea la condiţiile în continuă schimbare ale mediului extern; 2 – menţinerea constantă a mediului intern; 3 – memoria şi inteligenţa, în sensul adaptării răspunsului la o situaţie nouă prin raportarea ei la experienţa trecutului, stocată în structurile sale; 4 – având la bază funcţia reflexă, stabileşte legătura organismului cu mediul în care activează şi se dezvoltă, realizând unitatea organism – mediu; 5 – coordonează activitatea organelor şi aparatelor corpului, realizând unitatea funcţională a organismului. Prin intermediul sistemului nervos are loc integrarea tuturor organelor şi sistemelor de organe într-un tot unitar. Sistemul nervos topografic se împarte în sistem nervos central şi periferic. Sistemul nervos central include encefalul şi măduva spinării. Sistemul nervos periferic cuprinde 12 perechi de nervi cranieni, 31 perechi de nervi spinali cu ramurile şi plexurile nervoase, ganglionii nervoşi formaţi de corpurile neuronilor, terminaţiile nervoase. Sistemul
– 332 –

nervos periferic conectează sistemul nervos central cu organele şi ţesuturile corpului. De aceea, sistemul nervos periferic este răspunzător de trimiterea semnalelor aferente şi eferente către şi dinspre sistemul nervos central. Semnalele, ce vin la sistemul nervos central, sunt numite aferente, iar cele ce pornesc de la sistemul nervos central către periferie – eferente. Din punct de vedere funcţional, sistemul nervos se diferenţiază în două porţiuni: sistemul nervos somatic şi sistemul nervos vegetativ sau autonom. Sistemul nervos somatic realizează, în special, inervaţia pielii, muşchilor scheletici, ligamentelor, articulaţiilor, oaselor. Prin intermediul organelor de simţ şi a receptorilor distribuiţi în piele, organismul exercită funcţiile de legătură cu mediul ambiant. Sistemul nervos vegetativ inervează viscerele, glandele, musculatura netedă a viscerelor, a pielii, a vaselor sangvine şi celor limfatice, a cordului. Acest sistem contribuie la reglamentarea proceselor metabolice în ţesuturi şi organe. În cadrul sistemului nervos vegetativ deosebim: partea simpatică, pars sympathica, şi partea parasimpatică, pars parasympathica. La fiecare din aceste părţi distingem formaţiunile centrale şi periferice. Divizarea menţionată a sistemului nervos este convenţională şi acceptată din considerente de ordin didactic, facilitând studierea şi înţelegerea anatomiei sistemului nervos. În structura sistemului nervos deosebim două componente: ţesutul nervos şi stroma conjunctivo-vasculară. Studiul ţesutului nervos este o problemă a histologiei, însă ne vom opri doar la datele generale necesare înţelegerii anatomiei funcţionale a sistemului nervos. Ca unitate morfofuncţională de bază a sistemului nervos sunt considerate celulele nervoase specializate pe care Waldeyer le-a numit neuroni. Neuronii sunt elemente înalt diferenţiate morfologic. În alcătuirea unui neuron distingem corpul celular şi una sau mai multe prelungiri. Acestea pot fi de două tipuri: dendritele, prelungiri arborescente celulipete (majoritatea neuronilor au mai multe dendrite), prin care neuronul primeşte impulsuri nervoase, şi axonul, care funcţional este celulifug, prelungire unică a neuronului ce transportă impulsurile nervoase de la corpul neu– 333 –

ronului către alte structuri. Axonul poate atinge lungimi de 1 m şi grosimi de 1 – 1,5 µ; se termină prin butoni terminali ce se pun în contact cu alt neuron, formând sinapsă interneuronală, sau cu muşchiul striat prin placa motorie. Dendritele şi axonii constituie căi de conducere nervoasă fie în nevrax (de la măduva spinării până la cortex şi invers), fie constituie nervi extranevraxiali. Ca formă şi dimensiuni, neuronii sunt foarte diferiţi: de la neuroni mici de 5 – 7 µ (stratul granular din cerebel), până la neuroni giganţi – 130 – 150 µ (celulele piramidale Betz din cortexul cerebral şi celulele coarnelor anterioare ale măduvei spinării). Forma neuronilor este variabilă: stelată, sferică sau ovală, piramidală şi fusiformă. În funcţie de numărul prelungirilor, neuronii pot fi (fig. 184): - unipolari (celulele cu conuri şi bastonaşe din retină); - pseudounipolari – se află în ganglionii spinali, au o prelungire care se divide în “T” dendrita se distribuie la periferie, iar axonul pătrunde în sistemul nervos central;

5

5

7 6

8

5

6

1

2

3

4

Fig. 184. Tipuri de neuroni: 1- neuron unipolar; 2 – neuron bipolar; 3- neuron pseudounipolar; 4 – neuron multipolar; 5 – axon; 6 – dendrit; 7 – prelungiri centrale; 8 – prelungiri periferice. – 334 –

corpurile neuronilor formează ganglionii nervoşi. ovală sau fusiformă. catecolaminergici (depaminergici şi noradrenergici) şi serotoninergici. Neuronii formează elementele anatomice şi funcţionale ale sistemului nervos.multipolari – au o formă stelată. iar prin aglomerarea corpurilor neuronilor substanţa cenuşie. prin intermediul mediatorilor chimici. Neuronul are două proprietăţi fundamentale: excitabilitatea şi conductabilitatea. În – 335 – . piramidală sau piriformă şi prezintă numeroase prelungiri dendritice şi un axon (scoarţa cerebrală. . După tipul de mediator chimic elaborat. somatomotori şi visceromotori ai căror axoni sunt în legătură cu organele efectoare. Excitabilitatea reprezintă proprietatea neuronului de a răspunde la un stimul printr-un potenţial de acţiune. Sinapsele sunt formaţiuni structurale specializate care realizează contactul atât între neuroni. Conductibilitatea este proprietatea neuronului de a propaga excitaţia în lungul prelungirilor sale. În sistemul nervos central. coarnele anterioare din măduva spinării). care sunt dispuşi pe traiectul nervilor. se formează substanţa albă. După funcţie neuronii pot fi: somatosenzitivi şi viscerosenzitivi care prin dendrite recepţionează excitanţii din mediul exterior sau din interiorul organismului. În sistemul nervos periferic. La nivelul lor are loc o transmitere a impulsului nervos. Ei întră în componenţa sistemului nervos central şi a celui periferic. retină. fiind legaţi între ei prin sinapse. o verigă intermediară a unei căi nervoase ascendente sau descendente. iar fibrele formează – nervii. intercalari (de asociaţie) care fac legătura între neuronii senzitivi şi motori. mucoasa olfactivă)..bipolari – de formă rotundă. În diferitele segmente ale sistemului nervos central corpurile neuronilor se grupează şi formează centri sau nuclei nervoşi. Neuronii realizează o reţea vastă. cu cele două prelungiri pornind de la polii opuşi ai neuronului (neuronii ganglionului vestibular Scarpa. prin aglomerarea fibrelor mielinice. În sistemul nervos central fibrele nervoase formează fascicule sau tracturi care constituie un segment. neuronii se împart în: colinergici. cât şi între neuroni şi celulele efectoare.

Un asemenea lanţ de neuroni care conduce influxul nervos de la receptor. apoi prin sistemul nervos central spre scoarţa cerebrală. neuronii realizează lanţuri interneuronale ce pot conduce influxul nervos de la organele de recepţie (receptorii situaţi la suprafaţa corpului.al treilea neuron. . Deci.primul neuron este reprezentat de celulele pseudounipolare ale ganglionului spinal sau de celulele pseudounipolare ale ganglionilor situaţi pe traiectul trunchiurilor nervilor cranieni. Graţie sinapselor. De cele mai multe ori o asemenea cale este realizată prin interconectarea sinaptică a trei neuroni: . . Neurogliile sunt celule care se divid intens (sunt singurele – 336 – . Lanţurile de neuroni care conduc influxul nervos prin substanţa albă a encefalului spre trunchiul cerebral sau spre măduva spinării. iar prelungirile variabile ca număr.sistemul nervos periferic. realizând aici sinapse cu neuronii nucleilor motori ai nervilor cranieni sau cu neuronii motori ai măduvei spinării. cu excepţia căii olfactive.al doilea neuron este situat în coarnele posterioare ale substanţei cenuşii a măduvei spinării. Al doilea component de tip celular al sistemului nervos central sunt celulele neurogliale sau gliale. formând plexuri nervoase. constituie o cale nervoasă senzitivă sau ascendentă. În majoritatea cazurilor. sau. este situat în talamus. ultimul neuron al lanţului trimite axonul spre o anumită zonă a scoarţei cerebrale la nivelul căreia se realizează o anumită senzaţie conştientă. de formă şi dimensiuni diferite. fiind implicate în acest proces atât din punct de vedere mecanic. în elementele aparatului locomotor sau la nivelul viscerelor) spre măduva spinării şi de aici spre encefal. este reprezentat de neuronii nucleului senzitiv al acestor nervi. cât şi biochimic. constituie căile de conducere motorii sau descendente. prin nervii periferici. ramificaţiile nervilor se unesc între ele. Celulele tecii Schwann reprezintă neuroglia sistemului nervos periferic şi au rol în formarea tecii de mielină. calea nervoasă este un lanţ interconectat de neuroni cu conducere în sens definit: ascendent. neuroni a căror axoni transmit prin nervii cranieni sau spinali influxul spre efector (muşchi striaţi. în cazul nervilor cranieni. netezi sau glande). senzitiv sau descendent motor.

Prelungirile periferice ale – 337 – . 185). Neuronii ganglionilor sistemului nervos periferic şi ai substanţei cenuşii a sistemului nervos central contactează între ei prin sinapse formând lanţuri neuronale. 185. În majoritatea cazurilor. Termenul de reflex a fost introdus în urmă cu 300 ani de către matematicianul şi filozoful francez Rene Descartes. 3 – neuronul II intercalar. numite arcuri reflexe. care determină conducerea influxului nervos într-un sens bine definit. care trece printr-un centru nervos. 5 – muşchi striat (efector). 4 5 1 Cel mai simplu arc reflex este format din doi neuroni: senzitiv şi motor (fig. Aceste celule au rol de suport pentru neuroni. 4 – neuronul III. fagocitar. participă la sinteza tecii de mielină şi la sinteza de ARN şi a altor substanţe pe care le cedează neuronului. Primul neuron (aferent) este localizat în ganglionul spinal sau în ganglionul senzitiv al nervului cranian. Mecanismul fundamental de funcţionare a sistemului nervos este actul reflex sau reflexul. 3 Un arc reflex reprezintă un lanţ 2 neuronal interpus între receptor şi efector. Fig. trofic. 2 – ganglion spinal (I neuron). Reflexul reprezintă reacţia de răspuns a centrilor nervoşi la stimularea unei zone receptoare. Arc reflex somatic simplu: 1 – receptor.celule ale sistemului nervos care dau naştere tumorilor din sistemul nervos central). de protecţie. se implică în fenomenele de cicatrizare ale ţesutului nervos (în caz de lezare a unei regiuni din sistemul nervos central formează o reţea ce înlocuieşte ţesutul nervos). neuronii senzitivi şi cei motori sunt legaţi prin neuronii intercalari sau asociativi.

mirosul (situaţi în cavitatea nazală). indiferent dacă acestea sunt de natură fizică sau chimică. Axonii altor neuroni intercalari. calea eferentă şi efectorul. se deosebesc cinci tipuri principale de receptori. o parte din neuronii intercalari dispun de câte un axon care formează sinapse cu neuronii motori din coarnele anterioare ale măduvei spinării la nivelul segmentului respectiv. excitarea receptorului poate fi transmisă nu numai neuronilor unui anumit segment medular. encefalul) se conectează cu al treilea neuron – neuron motor. - nociceptori sau receptori ai durerii – detectează lezările tisulare. baza anatomică a actului reflex este arcul reflex alcătuit din cinci componente anatomice: receptorul. centrii nervoşi. Prin prelungirile centrale neuronul aferent face legături sinaptice cu neuronul II senzitiv (intercalar) situat în coarnele posterioare ale substanţei cenuşii a măduvei spinării. În limitele măduvei spinării. În funcţie de tipul excitantului.acestor neuroni trec în componenţa nervului spinal sau cranian unde la periferie se termină cu receptorii care asigură recepţia. Prin urmare. prin care ajung la efector. la reacţia de răspuns se va contracta nu un singur muşchi. dând naştere unui arc reflex în cadrul unui singur segment medular. Deci. ramificându-se în o ramură ascendentă şi alta descendentă. efector. Drept urmare. La nivelul receptorilor are loc transformarea energiei excitantului în influx nervos. nivelul oxigenului în sângele ar– 338 – . dar un grup sau câteva grupuri musculare. dar şi neuronilor din segmentele vecine. alţii – pentru senzaţia de rece. calea aferentă. Axonii acestui neuron în cadrul sistemului nervos central (măduva spinării. Unii receptori fiind specializaţi pentru senzaţia de cald. contactează cu neuronii motori din coarnele anterioare ale segmentelor vecine. Prelungirile neuronului III părăsec sistemul nervos central în componenţa nervului spinal sau al nervului cranian. - chemoreceptori – detectează gustul (situaţi în cavitatea bucală). şi anume: - mecanoreceptori – detectează deformările mecanice ale receptorului sau ale celulelor vecine. - termoreceptori – sesizează schimbările de temperatură.

concentraţia dioxidului de carbon şi. - proprioceptori – la nivelul aparatului locomotor. Aceste structuri reprezintă receptori ai sensibilităţii generale. perceptând excitaţiile din capsulele articulare. probabil. După localizare deosebim: . a altor substanţe importante în biochimia organismului. 186. tendoane. a b c d Fig. După structura receptorului deosebim (fig. Percep modificările componenţei chimice a mediului intern al organismului şi a presiunii din organe şi ţesuturi. c – corpuscul Pacini. – 339 – . - interoceptori – la nivelul viscerelor şi al vaselor sangvine. 186): - terminaţii dendritice libere. ligamente. fascii. muşchi.exteroceptori – la nivelul tegumentelor.terial. d – corpuscul Krause. b – terminaţii nervoase arboriscente. Tipuri de receptori: a.

vizuali. Axonul neuronului cranian va contacta cu neuronii nucleului senzitiv din trunchiul cerebral.celule senzoriale (celule epiteliale diferenţiate şi specializate. mişcările gastrointestinale şi multe alte funcţii. în punte. reflexele de retragere a segmentelor corpului faţă de diferite obiecte. .organe receptoare cu structură complexă (retina. centrii reflexelor respiratorii se află în bulbul rahidian. constituind majoritatea receptorilor gustativi. reflexele care determină sprijinirea antigravitaţională a corpului pe membrele inferioare şi reflexele care controlează vasele sangvine locale. Complexitatea şi întinderea unui centru depind de complexitatea actului reflex pe care îl efectuează. Însă şi după secţionarea măduvei la nivel cervical superior multe din funcţii se menţin. auditivi. nivelul subcortical şi nivelul cortical. Măduva spinării deseori este considerată doar ca o cale de conducere a semnalelor de la periferie către encefal sau invers.. Calea aferentă este reprezentată de neuronul senzitiv al ganglionului spinal sau al ganglionului nervului cranian. – 340 – . dendritele cărora se îndreaptă spre periferie terminându-se cu receptorul. organul Corti etc). Centrii unui reflex prezintă totalitatea structurilor din sistemul nervos central care participă la actul reflex respectiv. . precum şi în hipotalamus şi în scoarţa cerebrală. circuitele neuronale medulare pot reproduce mişcările mersului automat. de la encefal către organe şi sisteme de organe. Sistemul nervos central are trei nivele majore cu atribute funcţionale specifice: nivelul măduvei spinării (medular). vestibulari). De exemplu. Convergenţa este un mod de distribuţie în care un singur neuron central primeşte contacte sinaptice de la mai multe fibre aferente. De exemplu.corpusculi senzitivi. iar axonul pătrunde în sistemul nervos central. Distribuţia căii aferente în centrii nervoşi se face în două moduri: convergent şi divergent. Nivelul medular. Divergenţa constă în ramificarea unei singure fibre aferente la mai mulţi neuroni centrali. unde va contacta cu un neuron senzitiv din coarnele posterioare ale măduvei spinării sau chiar direct pe un neuron motor.

Calea eferentă este constituită din axonii neuronilor motori somatici şi vegetativi prin care se transmite comanda către organul efector. Cortexul cerebral este esenţial pentru cele mai multe din procesele de gândire. Majoritatea activităţilor subconştiente sunt controlate de formaţiunile subcorticale: trunchiul cerebral. amigdală şi hipotalamus. hipotalamusul. muşchii netezi şi glandele. Nivelul cortical. Multe din funcţiile integrative sunt bine dezvoltate la nivelul măduvei spinării. dar centrilor medulari pentru ca aceştia să-şi excercite funcţiile. În absenţa cortexului. iar multe din funcţiile subconştiente au originea şi sunt executate exclusiv de către centrii subcorticali. Astfel. funcţiile centrilor subcorticali sunt adesea imprecise. Reflexele alimentare sunt controlate de formaţiuni din trunchiul cerebral. ci numai împreună cu centrii nervoşi inferiori. Pentru ca influxul nervos să poată fi condus de la receptor la centru sau de la centru la efector. Deci. Cortexul nu funcţionează niciodată singur. fiecare parte a sistemului nervos îndeplineşte funcţii specifice. Numeroasele informaţii depozitate în memorie la nivel cortical fac ca activitatea centrilor subcorticali să fie foarte bine determinată şi precisă. Principalii efectori sunt muşchii striaţi. Controlul echilibrului este o funcţie a structurilor cerebelului şi a substanţei reticulare din bulb. cerebelul şi nucleii bazali. Nivelul subcortical. Efectorii. talamusul. punte şi mezencefal. şi un neuron postganglionar din ganglionii vegetativi periferici. situat în coarnele laterale ale măduvei spinării sau într-un nucleu vegetativ din trunchiul cerebral. În cazul sistemului nervos vegetativ calea eferentă este formată dintr-un lanţ de doi neuroni motori: un neuron preganglionar. fibra nervoasă trebuie să îndeplinească anumite condiţii: – 341 – . controlul presiunii arteriale şi al respiraţiei se realizează în principal în bulbul rahidian şi în punte. Cea mai simplă cale eferentă o întâlnim în cazul reflexelor monosinaptice (bineuronale) şi este formată de axonul motoneuronului din coarnele anterioare ale măduvei spinării.De cele mai multe ori centrii nervoşi superiori trimit semnale nu direct la periferie.

3 – să conducă influxul nervos numai într-un singur sens. Nervul este format din fascicule de fibre nervoase ce constituie calea de conducere a influxului nervos. iar cele vegetative sunt subţiri. amielinice şi predomină în sistemul nervos vegetativ.1 – să fie intactă. numită perinevru. Fibrele aferente conduc influxul nervos de la periferie spre centru şi pot fi somatice sau vegetative. Fibrele nervilor motori conduc influxul nervos cu o viteză de 60 – 120 m/sec. Fibrele eferente conduc influxul nervos de la centru la periferie şi pot fi somatice sau vegetative. Astfel. Viteza de conducere a influxului nervos nu este aceeaşi la toate fibrele nervoase. Fibrele nervoase ale unui nerv sunt reprezentate prin fibre aferente şi fibre eferente. lezată sau secţionată. Membranele conjunctive ale nervului conţin vase sangvine şi limfatice. perineurium. Fiecare fascicul este învelit de o teacă conjunctivă. Această conducere izolată are mare importanţă în executarea unor contracţii izolate ale anumitor muşchi. de la exterior către interior. iar fibrele motorii în sens centrifug (de la centru la periferie). Astfel. în fibrele amielinice de 0. decât în fibrele amielinice. în fibrele senzitive de 30 – 70 m/sec. numindu-se fibre somatosenzitive şi fibre viscerosenzitive. Deci. care permit activităţi strict specializate. epineurium. În structura unui nerv deosebim fibre somatice şi vegetative. învelişurile unui nerv sunt: . 2 – să conducă influxul nervos independent de celelalte fibre din nerv şi chiar din acelaşi fascicul. deci să nu fie comprimată. în fibrele mielinice viteza de conducere este mai mare. . fibrele senzitive conduc influxul nervos în sens centripet (de la periferie la centru). de o membrană din ţesut conjunctiv lax. iar toate fasciculele unui nerv sunt acoperite. la rândul lor. mielinice şi predomină în sistemul nervos somatic. terminaţii nervoase. numită epinevru. numindu-se fibre somatomotorii şi fibre visceromotorii. Cele somatice sunt mai groase. – 342 – .perineurium – pentru fascicule de fibre nervoase.epineurium – pentru nerv.6 – 2 m/sec.

Comanda şi controlul exercitate de centrii nervoşi sunt de natură reflexă. Nucleii motori ai fibrelor vegetative se află în coarnele intermedio-laterale din măduva toracolombară şi din cea sacrală. ci reprezintă centri de integrare senzitivo-motorie. un nerv motor care inervează un muşchi. S-a descoperit existenţa unor circuite nervoase eferente care leagă centrii de organele receptoare. cu rol de a transmite la centru starea muşchiului. – 343 – . implicit. În ultimele decenii s-au evidenţiat noi componente anatomice şi mecanisme funcţionale care participă la controlul modului în care se execută comanda. intensitatea stimulilor aferenţi. Fibrele nervoase care constituie un nerv pornesc de la nucleii motori şi de la nucleii senzitivi.Nu există nervi numai motori sau numai senzitivi. de la nivelul efectorilor porneşte spre centri un circuit recurent care îi informează asupra modului de îndeplinire a comenzii. Nucleii motori ai fibrelor somatice se găsesc în coarnele anterioare ale măduvei spinării şi în nucleii motori ai nervilor cranieni din trunchiul cerebral. iar un nerv senzitiv cutanat conţine şi fibre eferente (motorii sau secretorii) pentru vasele sangvine şi glandele din piele. Nucleii senzitivi ai fibrelor aferente somatice şi vegetative se află în neuronii pseudounipolari din ganglionii spinali şi în ganglionii echivalenţi ai nervilor cranieni. În acelaşi timp. precum şi în nucleii echivalenţi din trunchiul cerebral. zile sau ani. Răspunsul reflex poate surveni imediat după acţiunea stimulului sau poate întârzia minute. Astfel. În lipsa acestor mecanisme de aferentaţie inversă adaptarea organismului la mediul ambiant este imposibilă. Prin intermediul acestora centrii nervoşi pot regla pragul de excitabilitate al receptorilor şi. În acest sens centrii nervoşi nu sunt numai senzitivi sau numai motori. Un asemenea control asupra efectorilor musculari este exercitat de către centrii motori extrapiramidali şi cerebelici. conţine şi fibre aferente (senzitive). Mecanismul reflex şi arcul reflex cu cele cinci componente ale sale reprezintă un model incomplet al desfăşurării activităţii reflexe. Existenţa semnalizării bilaterale prin lanţuri reflexe circulare permite efectuarea şi modificarea în permanenţă a reacţiilor de răspuns ale organismului la tot felul de modificări ale mediului extern şi intern.

– 344 – . Iniţial toţi neuronii sunt bipolari. Formarea tubului neural: A – placă neurală.Dezvoltarea sistemului nervos Sistemul nervos central se dezvoltă din placa neurală de origine ectodermală care apare la un embrion de 18 zile. În partea centrală apare şanţul neural care se adânceşte. marginile lui proeminente formând plicile neurale (fig. D. B. 2 – creastă neurală. 1 – ectoderm. 187). Din neuroblaşti se diferenţiază toate categoriile de neuroni. C – şanţ neural. 187. Tubul neural se închide la ambele extremităţi între zilele 25-27. ulterior puţini rămân ca atare. se separă de ectodermul cutanat transformând şanţul neural în tub neural. şi celule de susţinere sau spongioblaşti. Stadiile precoce de dezvoltare a sistemului nervos. Ulterior aceste plici fuzionează. iar spongioblaştii se vor diferenţia în astrocite cu rol fagocitar şi oligodendroglii producătoare de mielină. placa neurală este pluristratificată şi mai îngroşată. A C B E 1 2 D Fig. În unghiul format de ectodermul cutanat şi cel neural pe toată lungimea embrionului se vede o masă celulară – crestele neurale. Spre deosebire de ectodermul cutanat. E – tub neural. Celulele plăcii neurale se diferenţiază în două direcţii: celule nervoase primare sau neuroblaşti. majoritatea devenind unipolari sau multipolari.

în care se găsesc prelungirile neuroblaştilor din zona manta care se vor organiza în tracturi şi fascicule. formând substanţa albă. Structura peretelui tubului neural: 1 – membrana limitantă internă. Este zona producătoare de neuroblaşti. odontoblaste. Fiind situate între tubul neural şi ectoderm. 2 – zona ependimară. În secţiunea transversală. celulele rămase devin celule ependimare. fiecare grup de celule devenind un ganglion spinal. meningiale. amintind mărgele înşirate pe un fir de aţă. prin tubul neural.Mielinizarea prelungirilor neuronilor se face treptat începând din luna a 4-a şi până la adolescenţă. 3) zona manta sau mijlocie în care pătrund neuroblaştii proveniţi din proliferarea stratului precedent. 5 1 6 4 3 2 Fig. iar altele vor migra prin tot organismul unde se vor diferenţia în celule pigmentare. 6 – mezoderm. la orice nivel. 5 – membrana limitantă externă. Ea va deveni substanţa cenuşie. celule cromafine. 4 – zona marginală. caracterizată prin prezenţa neuroblaştilor apolari. ele se fragmentează segmentar. 188. 3 – zona manta. acelulară. dinspre lumenul tubului spre periferie. în rest ele dispar. deosebim (fig. Cele două creste neurale se desprind de ectoderm paralel cu închiderea tubului neural. unele celule rămânând pe loc. Celulele rămase pe loc formează în dreptul fiecărui miomer o masă celulară. 188): 1) membrana limitantă internă. 5) membrana limitantă externă. – 345 – . 4) zona marginală. osteoblastele arcurilor branhiale. Când procesul se încheie. Legăturile dintre masele celulare persistă numai în sistemul nervos vegetativ. 2) zona ependimară.

3 – nerv sacral1 (cauda equina). 3 – ganglion spinal. – 346 – .Lumenul tubului neural se diferenţiază în timp în canal medular şi sistem ventricular al encefalului. B – în luna a şasea: 1 – măduva spinării. 1 1 L1 1 2 L1 L1 L3 1 2 2 3 S1 L1 S1 2 3 S1 3 S1 A B C 4 5 D Fig. 3 – arahnoida. măduva creşte mai lent decât coloana vertebrală (fig. 5 – ligament coccigian. 189. 2 – pia mater. 2 – rădăcina nervului sacral. Măduva spinării se formează din contul porţiunii mijlocii şi inferioare a tubului neural. la luna a 8-a – în dreptul vertebrei L4. La început măduva spinării umple întreg canalul vertebral. 4 – fund de sac arahnoidian dural. Începând din luna a 3-a. 2 – filum terminale. C – la nou-născut: 1 – con medular. iar la adult – la frontiera dintre corpurile vertebrelor L1 – L2. la naştere – la nivelul L3. tubul neural în regiunea cefalică se îngroaşă considerabil. astfel încât în luna a 6-a se termină la nivelul vertebrei L5. După separarea crestelor neurale. Evoluţia segmentului caudal al măduvei spinării (după A. D – la adult: 1 – spaţiu subarahnoidian. 189). 2 – filum terminale. Andronescu): A – la opt săptămâni: 1 – dura mater. constituind primordiul encefalului.

Acest dezechilibru de creştere dintre măduvă şi coloana vertebrală conduce la lungirea rădăcinilor nervilor lombari şi sacrali, orientate în sens vertical spre orificiile sacrului, formând în jurul filului terminal coada de cal. Limita inferioară a măduvei fiind la nivelul vertebrei L2 conduce la aceea că segmentele ei nu corespund cu cele ale coloanei vertebrale fiind restrânse pe un spaţiu mai mic. Limita inferioară a porţiunii cervicale a măduvei corespunde vertebrei C6; a porţiunii toracale vertebrei T8; a porţiunii lombare până la vertebra T11, iar segmentul sacrococcigian ajunge până la vertebra L2. La începutul lunii a 3-a canalul medular, caudal de vertebra L5 se dilată formând ventriculul terminal. La sfârşitul lunii a 4-a segmentul distal al măduvei spinării se diferenţiază într-o porţiune extradurală, ligamentul coccigian, şi una intradurală, filum terminale. În decursul lunii a 4-a se formează intumescenţele cervicală şi lombosacrală. Apariţia intumescenţelor este legată de primele mişcări ale membrelor şi, deci, de necesitatea de sporire a numărului de neuroni motori şi senzitivi.

Dezvoltarea encefalului
În porţiunea cefalică a tubului neural, la embrionul de patru săptămâni, se formează trei vezicule primare cerebrale separate prin nişte strangulări ale pereţilor tubului neural: prosencephalon sau creierul anterior, mesencephalon sau creierul mijlociu şi rombencephalon sau creierul posterior (fig. 190). Către săptămâna a 5-a creierul anterior şi cel posterior se divid în câte două vezicule, encefalul prezentând în final cinci vezicule. Din prozencefal se separă: telencefalul, telencephalon, din care apar două evaginări laterale – emisferele cerebrale primitive, rinencefalul sau creierul olfactiv, corpii striaţi şi cortexul cerebral; diencefalul, diencephalon. Mezencefalul rămâne ca atare şi va da coliculii cvadrigemeni, tegumentul şi pedunculii cerebrali.
– 347 –

Telencefal Diencefal Mezencefal Metencefal Rombencefal Mielencefal

Prosencefal Mezencefal

A

B

Fig. 190. Modificările extremităţii cefalice a tubului neural: A – stadiul cu 3 vezicule; B – stadiul cu 5 vezicule.

Rombencefalul se împarte în: creierul posterior, metencephalon, care va da puntea şi cerebelul, şi mielencefal, myelencephalon, care va deveni bulbul rahidian, medulla oblongata. Mezencefalul este separat de metencefal prin istmul mezencefalului. Paralel au loc transformări în canalul central, formând un sistem de cavităţi: la nivelul bulbului rahidian şi a punţii se formează ventriculul IV; la nivelul mezencefalului – apeductul mezencefalic Sylvius, care uneşte ventriculele IV şi III; la nivelul diencefalului – ventriculul III, iar la nivelul telencefalului ventriculii laterali (I şi II), care comunică cu ventriculul III prin orificiul interventricular Monro. Spre finele săptămânii a 6-a veziculele cerebrale au un ritm de creştere intens, se întind caudal asigurând apariţia lobului temporal care acoperă feţele laterale şi dorsală ale diencefalului. În luna a 3-a veziculele se extind şi acoperă şi mezencefalul, iar în luna a 5-a şi cerebelul.
– 348 –

În peretele veziculelor cerebrale se disting trei zone bine distincte: 1) area olfactivă din care se vor forma veziculele olfactive, bulbii olfactivi, tracturile olfactive, rinencefalul, septul pelucid, fornixul, stria terminală, corpul amigdaloidian, girii olfactivi, girul parahipocampal şi girul cingular. Toate aceste formaţiuni fac parte din lobul limbic; 2) area striată, ce va da corpul striat în continuare directă cu talamusul atât ca dezvoltare, cât şi funcţional; 3) area palleală, ce va da cortexul cerebral în care se vor diferenţia centrii corticali. Numărul definitiv de neuroblaşti este atins în luna a 7-a, în continuare înmulţindu-se numai prelungirile lor. Neuroblaştii rezultaţi migrează din zona manta în cea marginală, unde participă la formarea cortexului primar. Prin zona manta, lipsită de neuroblaşti, trec prelungirile neuroblaştilor din cortex spre periferie şi viceversa. În acest mod ea devine substanţa albă a emisferelor. Începând din luna a 5-a substanţa cenuşie corticală se delaminează în straturi. Procesul este foarte rapid, astfel încât în luna a 6-a toate cele şase straturi există, dar diferenţierea ultimelor trei va avea loc postnatal, până la mijlocul copilăriei. Ultimul strat care apare şi are dezvoltarea cea mai mare este stratul supragranular sau piramidal extern. Din cauza creşterii rapide a cortexului şi lentă a substanţei albe centrale, neopalliumul se cutează formând girii, separaţi între ei de fisuri şi şanţuri. Girii apar ca un rezultat al evoluţiei. Apariţia de noi arii corticale necesită o suprafaţă corticală mai mare care se obţine numai prin încreţirea ei. Ontogenetic fisurile apar începând din luna a 2-a (fig. 191). Primele se conturează pe faţa medială a telencefalului. În luna a 5-a apare insula de o formă triunghiulară, delimitată de trei şanţuri: anterior, superior şi inferior. Acoperirea insulei de lobul temporal se definitivează la finele primului an postnatal. În raport cu apariţia, profunzimea şi stabilitatea fisurile de pe suprafaţa emisferelor se clasifică în: - primare – apar primele pe encefalul embrionar, sunt adânci, stabile şi separă între ele lobii emisferelor; - secundare sau intergirare – apar mai târziu şi delimitează circumvoluţiile din cadrul unui lob;
– 349 –

Stratul exterior al capsulei se va diferenţia în dura mater şi 1 oasele de membrană. spaţiul se întinde rostral şi caudal astfel încât către lunile 3–4 de dezvoltare intrauterină înconjoară encefalul în întregime. 1 2 – fisura laterală. 2 – fisura laterală.3 ural. B – fetuş de 26 săptămâni: 1 – şanţ central. 3 – insula. inominalizate. 3 – bulb. În săptămâna a 8-a dura mater este vizibilă. C – fetuş de 35 săptămâni: 1 – şanţ central. 2 – cerebel. care înveleşte tubul ne. 1 2 3 2 A B 2 Mezodermul. – 350 – . inconstante. provenit din activitatea secretorie a plexurilor coroide. D – adult: 1 – fisura laterală. formează în jurul encefalului o capC sulă completă ce reprezintă primordiul membranelor cerebrale.terţiare – apar după naştere şi sunt superficiale. 3 – insula. 191. Apariţia fisurilor şi circumvoluţiilor emisferelor cerebrale: A – fetuş de 13 săptămâni: 1 – emisfera nete. localizarea şi numărul lor determinând diversitatea şi complexitatea reliefului emisferelor cerebrale. iar cel interior va da pia mater şi arahnoida. 1 Fig. Pe măsură D ce cantitatea de lichid sporeşte.3 dă. Apariţia membranelor este legată strict de existenţa lichidului cefalorahidian..

Pahigirie – encefal cu circumvoluţii grosolane şi puţine. Mai frecvent poate fi cauzată de stenoza apeductală congenitală ce atrage o dilatare excesivă a ventriculilor superior de locul obstrucţiei. meninge. Dacă există defecte ale oaselor craniului apoi prin ele pot hernia meningele . Microcefalia reprezintă un creier mic nedezvoltat şi poate fi cauza închiderii premature a suturilor şi fontanelelor craniului.anomaliile de dezvoltare a măduvei spinării şi encefalului spina bifida cistică – meningele herniază prin defectul arcului vertebral. fiind înlocuită cu o masă spongioasă. Hidranencefalia – emisferele cerebrale lipsesc total sau parţial. Agenezia corpului calos – poate fi totală sau parţială. meningele şi substanţa cerebrală . Exencefalia – encefalul este acoperit numai de tegument. Agirie – encefal neted fără circumvoluţii. fiecare jumătate având sacul ei dural. Dacă şi tubul neural este deschis. Anomaliile encefalului sunt determinate în principal de defectele şi variaţiile de volum ale veziculelor cerebrale. În marea majoritate malformaţiile măduvei spinării sunt însoţite de defecte ale ţesuturilor vecine: arcurile vertebrale. păstrându-se nucleii bazali şi mezencefalul. Hidrocefalia apare prin exces de lichid cefalorahidian. malformaţia se numeşte spina bifida cu mieloschizis.meningocel. este asimptomatică. Anencefalia – substanţa cerebrală degenerează. Copiii se nasc normali. Dacă pătrunde şi lichid cerebrospinal. Polimicrogirie – encefal cu circumvoluţii mici şi numeroase. – 351 – . muşchii dorsali şi tegument. Diastematomielie – măduva spinării este tăiată în două jumătăţi de o lamelă osoasă sau o membrană fibroasă.meningoencefalocel. însă nu se dezvoltă mintal. se formează spina bifida cu meningocel. dacă are loc hernierea măduvei – spina bifida cu meningomielocel. dar poate induce deficienţe mintale.

Măduva spinării are formă de cordon cilindric uşor turtit în sens antero-posterior. ce formează coada de cal (fig. conus medullaris – este situată într-un plan orizontal ce trece prin faţa superioară a corpului vertebrei L2. Limita superioară a măduvei corespunde orificiului occipital mare prin care canalul vertebral comunică în sus cu cavitatea craniană.segmentul inferior perforează dura mater şi ieşind prin hiatul inferior al canalului sacral se înseră pe faţa dorsală a corpurilor vertebrelor coccigiene 2 sau 3 prin ligamentul coccigian.Anatomia măduvei spinării Măduva spinării este situată în canalul vertebral. şi ocupă 2/3 superioare ale – 352 – . Ca traiect măduva spinării urmează toate curburile coloanei vertebrale. înconjurat de dura mater şi care prezintă pe faţa laterală rădăcinile nervilor coccigieni 2 şi 3. Filum terminale este o parte nedezvoltată a tubului neural şi este înconjurat de rădăcinile ultimilor nervi spinali. Tot din această cauză. cât şi frontal. se explică prin ritmul de creştere al coloanei vertebrale mai rapid decât cel al măduvei. Limita inferioară. conică – conul medular. .segmentul superior. 192). atât în plan sagital. Vârful conului medular se continuă cu filum terminale. Între peretele osos şi măduvă se află cele trei membrane care asigură protecţia şi nutriţia măduvei. de care este separat printr-un plan orizontal ce trece prin extremitatea inferioară a decusaţiei piramidale. care ajunge la faţa posterioară a celei de-a doua vertebre coccigiene. Lungimea măduvei este de 43 – 45 cm cu variaţii individuale. Faptul că măduva îşi are limita inferioară în dreptul vertebrei L2. rădăcinile nervilor spinali lombari şi sacrali au o direcţie oblică în jos. pe care însă nu-l ocupă în întregime. Ea nu ocupă toată grosimea canalului vertebral. iar limita inferioară corespunde vertebrei L2. Măduva spinării se continuă superior cu bulbul rahidian. Filum terminale prezintă două segmente: . iar în raport cu scheletul prin tuberculul anterior al atlasului şi marginea superioară a acestei vertebre. astfel că diametrul transversal depăşeşte cu puţin diametrul antero-posterior.

3 – dura mater spinalis. Măduva spinării (a – aspect anterior.canalului vertebral între C1 şi L2. intumescenţa cervicală. 6 – cauda equina. 5 – conus medullaris. 192. SI-V – rădăcinile nervilor sacrali. datorită mişcărilor mai ample ale coloanei în aceste porţiuni. şi alta intumescenţa lombosacrală. Faţă de pereţii canalului vertebral. arcurile vertebrale şi apo– 353 – . 2 – ganglion spinalis. Spaţiul perimedular este mai larg în regiunea cervicală şi lombară. Dezvoltarea mai considerabilă a măduvei la nivelul acestor umflături corespunde funcţiilor complexe ale membrelor superioare şi a b inferioare. şi corespunde vertebrelor T9 – L2. în comparaţie cu cea toracală. Th1 –XII – rădăcinile nervilor toracali. restul fiind ocupat de filum terminale. LI-V – rădăcinile nervilor lombari. b – aspect posterior): 1 – intumescentia cervicalis. unde îşi au originea nervii plexului bra5 hial şi corespunde vertebrelor C3 – T2. Fig. intumescentia lumbosacralis. C1-VIII – rădăcinile nervilor spinali cervicali. intumescentia cervicalis. Raporturile posterioare cu ligamentele galbene. 1 2 3 Măduva spinării prezintă două re4 giuni mai voluminoase. 4 – intumescentia lumbosacralis. din care pleacă 6 nervii plexului lombar şi sacral. măduva spinării este mai apropiată de peretele anterior – corpii vertebrali şi discurile intervertebrale. Raporturile anterioare ale măduvei spinării pot explica afectarea sa în caz de hernie de disc sau în caz de fracturi de corpi vertebrali.

11 – conus medullaris. 6 Fig.fizele spinoase au importanţă în neurochirurgie. Ca şi coloana vertebrală. segmenta cervicalia (1 – 8). iar în interior după segmentele funcţionale ale substanţei cenuşii – neuromere. constituită din 8 neuromere. spinalis. 5 – intumescentia cervicalis (C5-Th1). – 354 – . îndeosebi la efectuarea laminectomiei.partea cervicală. 2 – ganglion spinalis. pars cervicalis. 8 – sulcus posterolateralis. 193. ce poate fi identificată la suprafaţă doar după rădăcinile nervilor spinali. Elemente de suprafaţă ale măduvei spinării: 1 – radix posterior. 193). 7 – segment al măduvei spinării. segmente cervicale. ce for5 mează o pereche de nervi spinali (fig. segmentele C4 – T1 formează intumescenţa cervicală. ce se află între vertebrele C1 – T1. 10 – intumescentia lumbosacralis (Th12-S3). metamerică. Pe măduva spinării se disting 31 de segmente medulare. Seg1 ment este considerată o porţiune 2 a măduvei spinării constituită 3 din substanţa albă şi substanţa 4 cenuşie împreună cu rădăcinile anterioare şi posterioare. 7 8 9 10 11 12 La măduva spinării deosebim cinci porţiuni: . 12 – pars spinalis fili terminalis. 3 – truncus n. 6 – fisura mediana anterior. măduva spinării prezintă o structură segmentară. Lateral se găsesc pediculii vertebrali şi orificiile intervertebrale spre care se orientează rădăcinile anterioare şi posterioare ale nervilor spinali. 4 – radix anterior. 9 – sulcus anterolateralis.

. 194). Deoarece există numai 7 vertebre cervicale. După această perioadă coloana vertebrală creşte în lungime mai rapid decât mă. segmenta lumbalia (1 – 5). pars coccigea. cuprinsă între vertebrele T2 – T10. Topografia duva spinării. segmenta sacralia (1 – 5). 194.Fig. formată din 5 segmente lombare. Restul nervilor spinali prezintă ieşirile sub vertebrele corespunzătoare (fig.partea lombară. 5 perechi de nervi sacrali şi 1 –2 perechi de nervi spinali coccigieni. Conul medular se află la nivelul vertebrei L2 şi conţine segmentele S4-5 şi Co1. este constituită din 12 segmente. Mai frecvent această porţiune conţine numai un segment medular.partea sacrală. segmenta thoracica (1 – 12).partea coccigiană. constituită din segmente coccigiene. Până în luna a 3-a de dezvoltare intrauterină poziţia fiecărui segment al măduvei spinării corespunde cu poziţia fiecărei vertebre aflate în dezvoltare. . Nervii spinali C1 – C7 ies prin orificiile intervertebrale deasupra vertebrelor corespunzătoare. Segmentele sunt numite şi numerotate în concordanţă cu legăturile lor cu nervii spinali. pars thoracica. La naştere măduva se termină la medulo-vertebrală.. Din porţiunile medulare numite pleacă: 8 perechi de nervi spinali cervicali. se află între vertebrele T10 – L1.partea toracală. pars sacralis. şi conţine neuromerele T12 – S3. – 355 – . 5 perechi de nervi spinali lombari. Nervii spinali sunt numiţi şi numerotaţi în concordanţă cu ieşirea din canalul vertebral. . cu cinci segmente sacrale. segmenta coccigea (1 – 3). pars lumbalis. nervul spinal C8 iese între C7 şi T1. 12 perechi de nervi spinali toracali.

nivelul discului intervertebral dintre L2 şi L3. Creşterea în continuare a coloanei vertebrale conduce la situarea (la adult) porţiunii caudale a măduvei spinării la nivelul discului intervertebral dintre L1 – L2. Relaţia dintre segmentele spinale şi cele vertebrale este importantă clinic. Discorcondanţa dintre neuromere şi vertebre se identifică după formula lui Chipault, unde pentru porţiunea cervicală la numărul vertebrei cervicale se adaugă cifra 1 (N + 1) prin care determinăm numărul neuromerului ce-i corespunde; în regiunea toracală superioară (T1 – T5) se utilizează formula N + 2; în regiunea toracală inferioară (T6 – T11) formula N + 3; la nivelul vertebrelor T11 – T12 se află neuromerele L3,4,5; inferior de vertebra T12 şi până la L2 se situează neuromerele S1-5 şi Co1 (tab. 6). Tabelul 6 Raporturile segmentelor măduvei spinării cu vertebrele

Segmentele măduvei spinării C8 T6 L1 Sacral

Corp vertebral C6-7 T4-5 T11 L1

Proces spinos C6 T3-4 T10 T12-L1

La suprafaţa măduvei spinării se află o serie de şanţuri longitudinale care limitează feţele şi cordoanele medulare perechi şi simetrice: anterior, lateral şi posterior (fig. 195). Faţa anterioară prezintă pe linia mediană fisura mediană anterioară, fisura mediana anterior, un şanţ îngust dar profund, în care se poate identifica comisura albă anterioară; prin ea trec vasele spinale anterioare. Faţa posterioară prezintă pe linia mediană şanţul median posterior, sulcus medianus posterior, mai puţin profund. De la el pleacă în profunzime până la comisura cenuşie posterioară septul median posterior format din ţesut glial. Pe feţele laterale, corespunzător locului de
– 356 –

ieşire a rădăcinilor anterioare ale nervilor spinali, se află şanţul lateral anterior, sulcus anterolateralis, iar postero-lateral de ele, corespunzător pătrunderii rădăcinilor posterioare, şanţul lateral posterior, sulcus posterolateralis. Între acest şanţ şi şanţul median posterior al porţiunii cervicale şi toracale superioare se găseşte şanţul intermediar posterior, sulcus intermedius posterior, care separă între ele fasciculul gracilis (Golf) şi cuneat (Burdach).
Fig. 195. Structura măduvei spinării în secţiune transversală (schemă). 1 – fissura mediana anterior; 2 – sulcus medianus posterior; 3 – sulcus anterolateralis; 4 – sulcus posterolateralis; 5 – sulcus intermedius posterior; 6 – canalis centralis; 7 – substantia grisea; 8 – substantia alba. 2 5 4 6 7 8 1 3

Măduva spinării îndeplineşte două funcţii principale: funcţia de centru reflex şi funcţia de conducere. Funcţia de centru reflex este îndeplinită de centrii somatomotori şi visceromotori prin arcul reflex medular, prin care se efectuează reflexe medulare somatice şi reflexe medulare vegetative. Funcţia de conducere este îndeplinită de substanţa albă a măduvei spinării prin fasciculele care alcătuiesc cordoanele anterioare, laterale şi posterioare. Aparatul de conducere este alcătuit din: căi ascendente (senzitive) şi căi descendente (motorii).

– 357 –

Structura internă a măduvei spinării
Pe o secţiune transversală măduva spinării prezintă: - canalul central; - substanţa cenuşie dispusă în centru; - substanţa albă dispusă la periferie sub formă de cordoane. Canalul central, canalis centralis, este situat pe linia mediană, puţin posterior de şanţul median anterior, şi se întinde pe toată lungimea măduvei spinării. Are un aspect punctiform şi este situat în substanţa cenuşie. Superior se deschide în ventriculul IV, iar în jos se întinde până în partea mijlocie a filum terminale. La nivelul extremităţii inferioare a conului medular uneori prezintă o dilataţie, numită ventriculul terminal al măduvei sau ventriculul al V-lea. Are un diametru de 0,1 – 0,2 mm şi un lumen pe alocuri obliterat de proliferări ale celulelor ependimare, care-l tapetează. Conţine lichid cerebrospinal. Substanţa cenuşie, substanta grisea, situată central este formată din corpii neuronilor aşezaţi în grupuri celulare similare funcţional, dispuse longitudinal numite columne cenuşii, columnae griseae, sau nuclei, simetrice, plasate de ambele părţi ale canalului central. Unii din aceşti nuclei se întind de-a lungul măduvei spinale, în timp ce alţii se găsesc numai la anumite niveluri. Spre exemplu, substanţa gelatinoasă şi nucleul propriu senzorial, care au legătură cu impulsurile dureroase provenite de la toţi nervii spinali, se întind de-a lungul măduvei spinării, iar alţi nuclei, precum nucleul dorsal şi nucleul intermediolateral, se află numai în anumite segmente spinale. După aşezarea lor în raport cu şanţurile mediane, coloanele dispuse de o parte şi de alta a şanţului median anterior poartă denumirea de coloane anterioare, columna anterior, iar cele dispuse de o parte şi de alta a şanţului median posterior de coloane posterioare, columna posterior. Coloanele anterioare sunt mai scurte şi mai voluminoase, iar cele posterioare mai ascuţite şi ajung până aproape de suprafaţa măduvei. Între coloanele anterioare şi cele posterioare, începând de la C8 şi până la L2, se află coloanele intermedio-laterale, columna intermediolateralis.
– 358 –

în stânga sunt prezentate secţiuni transversale prin diferitele regiuni ale măduvei spinării. este vizibil în regiunea cervicală inferioară (C8). Pe lângă variaţiile de formă externă. fapt ce se poate observa pe secţiuni transversale duse prin diferite regiuni ale măduvei. În segmentele lombare şi sacrale coarnele anterioare şi Fig. şi cornul posterior. în regiunea toracală (T1 – T12) şi lombară superioară (L1 – L2). ce corespund columnelor anterioară şi posterioară. 196.Columnele substanţei cenuşii sunt mai voluminoase la nivelul intumescenţelor cervicală şi lombară. unde conţin un număr mare de neuroni destinaţi inervaţiei membrelor. cornu anterius. Măduva spinării în canalul vertebral. 196). unde deosebim cornul anterior. ce se observă de-a lungul măduvei spinării. Secţiunile transversale ale măduvei spinării din cele patru regiuni pot fi deosebite unele de altele prin dimensiunea şi forma substanţei cenuşii respective (fig. numite comisura anterioară şi comisura posterioară. Volumul substanţei cenuşii şi structura ei la nivelul intumescenţelor variază în comparaţie cu celelalte porţiuni. cornu posterius. În secţiune transversală substanţa cenuşie are forma literei “H”. cornu laterale. Cornul lateral. – 359 – . Anterior şi posterior de canalul central al măduvei spinării aceste columne sunt unite prin bande de substanţă cenuşie. ea prezintă şi variaţii de structură internă.

Cantitatea substanţei albe scade cu fiecare segment dinspre superior spre inferior. Cea mai redusă cantitate de substanţă cenuşie se observă în segmentele toracice. Substanţa cenuşie intermediară centrală din jurul canalului este împărţită în comisura cenuşie anterioară. commissura grisea posterior. care deserveşte muşchii intercostali şi subcostali ai toracelui. nucleus posterolateralis. Aceşti neuroni se aglomerează formând cinci nuclei (fig. commissura grisea anterior. Neuronii α cît şi neuronii γ sunt de tip multipolar. În regiunea toracală se formează numai doi nuclei – anteromedial şi anterolateral. – 360 – . Comisura cenuşie anterioară este separată de şanţul median anterior printr-o bandă îngustă de substanţă albă – comisura albă a măduvei. commissura alba. nucleul posterolateral. iar în regiunile umflăturilor se mai adaugă şi nucleii posterolaterali. în timp ce axonul neuronului γ ajunge la porţiunea periferică (contractilă) a fibrelor musculare din structura fusului neuromuscular. Cornul posterior în segmentul toracic şi în cel cervical este mai îngust comparativ cu segmentele lombare şi sacrale.198): nucleul anterolateral. nucleus posteromedialis. Substanţa albă ce înconjoară substanţa cenuşie în porţiunea sacrală este mult mai subţire decât cea din regiunea lombară. şi comisura cenuşie posterioară. Coarnele anterioare sunt mai scurte şi mai late decât cele posterioare şi mai bine dezvoltate în regiunea intumescenţelor cervicală şi lombară. numită placa motorie. coarnele anterioare în porţiunea cervicală sunt mai pronunţate decât în segmentul toracic. şi nucleul central. Axonul neuronului α ajunge la muşchiul striat cu care formează o sinapsă neuroefectorie. Ele conţin două tipuri de neuroni somatomotori: neuroni α (alfa) şi neuroni γ (gama). nucleus anterolateralis. Datorită volumului muscular al membrelor superioare.197. Cele trei coarne sunt unite prin comisura cenuşie în centrul căreia se găseşte canalul central. nucleul anteromedial. nucleus centralis. nucleus anteromedialis. posteromediali şi centrali.posterioare sunt mai bine dezvoltate. corpul lor având diametre de 70 – 150 µ. nucleul posteromedial. ai căror axoni formează rădăcina anterioară a nervilor spinali.

Substanţa cenuşie: 1 – cornu anterius; 2 – cornu posterius; 3 – cornu laterale; 4 – formatio reticularis; 5 – substantia intermedia centralis. Substanţa albă: 6 – funiculus anterior; 7 – commissura alba; 8 – funiculus lateralis; 9 – funiculus posterior; 10 – fasciculus gracilis; 11 – fasciculus cuneatus.

11 2

10

9

4 5 3 1 7 6 8

Cornul posterior este mai alungit până în apropierea de suprafaţa măduvei. În sens anteroposterior, acestui corn i se descriu următoarele porţiuni: - baza, basis, prin care se continuă cu substanţa cenuşie intermediară;
Fig. 198. Topografia nucleilor substanţei cenuşii a I 1 II măduvei spinării (schemă III 2 3 IV după F. Sido): V 4 5 VI 1 – nucleus marginalis; 6 VII X 2 – substantia gelatinosa; 7 IX VIII 3 – nucleus proprius; 8 IX IX 4 – nucleus thoracicus; 5 – nucleus bazilaris (Bechterew); 6, 7 – nucleus intermediomedialis et nucleus intermediolateralis; 8 – nuclei motorii. În dreapta este ilustrată structura lamelară a substanţei cenuşii.

Fig. 197. Structura măduvei spinării; substanţa cenuşie şi substanţa albă în secţiune transversală (schemă).

– 361 –

- colul, cervix, o parte mai alungită; - capul, caput, cu dimensiuni transversale mai mari decât ale colului; - vârful, apex, care este separat de şanţul posterolateral printr-o lamelă subţire de substanţă albă, numită zona marginală. Coarnele posterioare conţin neuroni senzitivi cu dimensiuni mai mici ca în coarnele anterioare, care sunt dispuşi sub formă de grupe, relativ structuralizate, numite nuclei. Neuronii coarnelor posterioare sunt influenţaţi în principal de către impulsurile ce întră în măduvă pe calea rădăcinilor posterioare. În structura coarnelor posterioare deosebim: sub zona marginală, descrisă între apexul cornului şi periferia măduvei, se află stratul spongios al coarnelor posterioare ce se caracterizează prin stroma glială macroareolară ce conţine numeroşi neuroni intercalari mici. Posterior de ea se află un grup de neuroni de dimensiuni mici, care alcătuiesc substanţa gelatinoasă, substantia gelatinosa. Cei mai mare parte a neuronilor cornului posterior formează nucleul propriu, nucleus proprius. În porţiunea medială a bazei cornului posterior se află nucleul toracic, nucleus thoracicus, care este mai pronunţat la nivelul segmentelor toracice XI, XII şi primului segment lombar. În partea laterală a bazei cornului posterior este situat nucleul bazal lateral (Bechterew). Coarnele posterioare sunt bogate în neuroni intercalari aranjaţi în mod difuz. Ei sunt neuroni multipolari mici asociativi şi comisurali, axonii cărora se termină în limitele substanţei cenuşii de aceeaşi parte (neuronii asociativi) sau de partea opusă (neuronii comisurali). Neuronii de asociaţie pot fi intrasegmentari sau intersegmentari. În substanţa cenuşie a măduvei spinării se află mulţi neuroni diseminaţi, axonii cărora pătrund în substanţa albă, unde imediat se divid în două ramuri: una ascendentă mai lungă şi alta descendentă mai scurtă. Aceste fibre nervoase constituie fasciculele proprii ale substanţei albe care aderă nemijlocit la substanţa cenuşie. De la ele pornesc multe colaterale care formează sinapse pe corpul neuronilor motori din coarnele anterioare a 4 – 6 segmente vecine ale măduvei spinării. Sunt descrise trei perechi de fascicule proprii ale măduvei spinării: anterioare, late– 362 –

rale şi posteriore, fasciculi proprii ventrales, laterales et dorsales. Între coarnele anterioare şi cele posterioare este situată zona intermediară de substanţă cenuşie proeminenţa căreia formează coarnele laterale. Coarnele laterale, care se evidenţiază în limitele dintre segmentul cervical VIII şi segmentul lombar II, conţin neuroni vegetativi, ce constituie focarul sistemului nervos simpatic. Axonii acestor neuroni trec prin coarnele anterioare şi părăsind măduva spinării în componenţa rădăcinii anterioare a nervului spinal, prin ramura comunicantă albă, fac sinapse cu neuronii lanţului simpatic. În coarnele laterale se determină: neuronii viscerosenzitivi, care mai puţin sunt grupaţi în nuclei şi participă la formarea căilor reticulare ascendente pentru sensibilitatea viscerală normală; neuronii visceromotori, care constituie centrii simpatici şi parasimpatici. Centrii vegetativi simpatici formează în ansamblu substanţa intermediară laterală, substantia intermedia lateralis. Această coloană se întinde între neuromerele C8 – L2 şi are un calibru neuniform, prezentând umflături metamerice. La nivelul C8 – T3 se află centrul ciliospinal; între T2 – T5 – centrul cardioaccelerator; T3 – T4 – centrul viscerelor mediastinului posterior; T5 – T10 – centrii viscerelor cavităţii abdominale; T12 – L2 – centrii viscerelor cavităţii pelviene; la nivelul segmentelor S1 şi S3 se află centrul parasimpatic pelvin (micţiunea, defecaţia, erecţia, ejacularea); centrii vasoconstrictori, pilomotori şi sudoripari sunt dispuşi segmentar la toate nivelele. În zona intermediară, aproape de canalul central, este localizată substanţa intermediară centrală, substantia intermedia centralis, ce conţine neuroni vegetativi preganglionari pentru partea somatică (muşchii netezi, glande sudoripare). Nucleii parasimpatici, sau coloana parasimpatică, sunt reprezentaţi de nucleul intermediolateral, nucleus intermediolateralis, întins între segmentele S2 – S4, axonii cărora părăsesc măduva spinării prin nervii sacrali S2 – S4. Între coarnele laterale şi posterioare, în substanţa albă se află formaţia reticulară spinală, formatio reticularis spinalis, mai bine individualizată în regiunea cervicală şi formată din neuroni dispuşi în reţea.
– 363 –

îndeplineşte funcţii motorii somatice. După locul unde îşi trimit axonii. fasciculele măduvei spinării se împart în: senzitive (aferente. şi fascicule de asociaţie. Neuronii interni au un corp celular de dimensiuni mici şi axoni scurţi. posterior şi lateral. care prin şanţuri este divizată în cordoane. Zece lamine formează substanţa cenuşie spinală şi sunt numerotate dinspre posterior spre anterior. neuronii asociativi intra. rezultate în urma stratificării neuronilor similari morfologic şi funcţional (fig. În funcţie de poziţie deosebim trei cordoane dispuse simetric de ambele părţi: anterior. Lamela IX. Substanţa albă. Pe lângă prelungirile neuronale.Substanţa cenuşie a măduvei spinării poate fi. – 364 – . localizată în cornul anterior al substanţei cenuşii. periferic. în imediata vecinătate a substanţei cenuşii. fiind constituită din prelungiri neuronale (axoni) mielinizate. în general. neuronii formaţiunii reticulare. zona intermediară este în principal lamina VII. Neuronii radiculari prin axonii săi participă la formarea rădăcinii anterioare. descendente) şi asociative. este situată la periferia măduvei. situate. ce efectuează legătura dintre segmentele măduvei spinării sau legătura măduvei cu encefalul. Lamina X este aria comisurală din jurul canalului central. situate cel mai profund. Cornul posterior include laminele I – VI. Din punct de vedere funcţional. în substanţa albă se mai conţin vase şi ţesut glial. motorii (eferente. Lamelele dispuse în zona intermediară constituie cea mai veche parte filogenetică cu funcţii proprioceptive şi vegetative motorii. divizată în lamine. care nu părăsesc măduva spinării. cordonali şi interni. Ca structură funcţională lamele I – VI au funcţii senzitive somatice şi viscerale. de exemplu. de asemenea.sau intersegmentari etc. cornul anterior conţine o parte din lamina VII şi laminele VIII şi IX. substantia alba. iar axonul trece în substanţa albă. formând fasciculele cordoanelor homolaterale şi heterolaterale sau şi bilaterale. Aceste fascicule înfăptuiesc legătura dintre diferite segmente ale sistemului nervos şi se numesc căi de conducere. neuronii măduvei spinării pot fi: radiculari. Ele sunt constituite din fascicule de fibre nervoase ascendente. 198). neuronii cordonali medulari au corpul dispus în substanţa cenuşie. descendente – situate profund faţă de precedentele. ascendente).

3 – trac11 8 tus spinocerebellaris anterior Gowers. pătrund în zona marginală. . fibrele substanţei albe medulare pot avea: . 5 – tractus corticospinalis lateralis.origine extranevraxială – axonii neuronilor ganglionului spinal. 6 – tractus rubrospinalis. apoi în substanţa cenuşie a cornului posterior sau în cordonul posterior.După originea lor. 199). Cordonul anterior. 7 – tractus spinothalamicus lateralis. 4 – tractus 10 9 spinocerebellaris posterior Flechsig. Cordoanele anterioare drept şi stâng sunt unite între ele prin comisura albă anterioară. este cuprins între şanţurile laterale anterior şi posterior. Cordonul posterior. . funiculus posterior. funiculus anterior. 199. 2 – fasciculus cu12 neatus Burdach. Fig. în secţiune 6 transversală): 7 1 – fasciculus gracilis 3 Goll. – 365 – . este cuprins între fisura mediană anterioară şi şanţul lateral anterior. 13 – fasciculi proprii. 8 – tractus spinothalamicus anterior. funiculus lateralis.origine encefalică – axonii unor neuroni din scoarţa cerebrală sau nucleii trunchiului cerebral care ocupă în măduva spinării o anumită topografie cordonală. care urmând traiectul rădăcinii posterioare. Substanţa albă a cordoanelor anterioare conţine în special căi conductoare descendente. iar cea a cordoanelor posterioare – căi ascendente (fig.origine medulară – axonii neuronilor cordonali sau radiculari. Cordonul lateral. 12 – tractus reticulospinalis. 11 – tractus vestibulospinalis. commissura alba anterior. cea a cordoanelor laterale – atât descendente cât şi ascendente. 9 – tractus corticospinalis anterior. este cuprins între şanţul median posterior şi şanţul lateral posterior. 10 – tractus tectospinalis. Topografia 1 2 căilor conductoare în cordoanele substanţei 5 4 albe a măduvei spinării 13 (schemă.

fasciculus spinoolivaris. Căile conductoare ascendente în marea sa majoritate sunt încrucişate: . în imediata vecinătate de fisura mediană anterioară. are originea în aria motorie (neuronii Betz) şi ocupă porţiunea anteromedială a cordonului.fasciculul spinotectal. fasciculus spinoreticularis.fasciculul spinovestibular.tractul reticulospinal. fasciculus longitudinalis dorsalis. tractus tectospinalis.tractul spinotalamic anterior. tractus reticulospinalis. fasciculus spinotectalis. . Cordonul lateral. care transmite sensibilitatea proprioceptivă a părţii inferioare a trunchiului şi a membrelor inferioare. . . sub forma căilor descendente hipotalamoreticulospinale se proiectează pe neuronii vegetativi spinali simpatici şi parasimpatici.fasciculul spinoreticular. are originea în nucleii vestibulari ai perechii a VIII-a de nervi cranieni şi se termină în neuronii motori ai coarnelor anterioare.tractul vestibulospinal. . unele din ele fiind comune cu cordoanele anterioare. tractus corticospinalis anterior.Cordonul anterior reprezintă următoarele căi conductoare descendente (eferente): . ajunge în nucleul ventral din talamus şi propagă impulsurile senzaţiei tactile. conţine fascicule ascendente şi descendente. .fasciculul spinoolivar. . Căile ascendente ale cordoanelor anterioare: . are originea în formaţiunea reticulară a trunchiului cerebral şi se găseşte pe toată lungimea măduvei.tractul spinocerebelar anterior.tractul corticospinal anterior.fasciculul longitudinal dorsal. . care realizează legătura dintre centrii subcorticali optici şi auditivi cu nucleii motori din coarnele medulare anterioare. fasciculus spinovestibularis.tractul spinocerebelar posterior.tractul tectospinal. . Acest fascicul este situat medial de calea precedentă. . tractus vestibulospinalis. tractus spinothalamicus anterior. tractus spinocerebellaris posterior (Flechsig). tractus spinocerebellaris anterior (Gowers). este încrucişat şi la fel transmite impulsurile proprio– 366 – . la fel.

tractul spinovestibular lateral.ceptive spre cerebel de la partea inferioară a trunchiului şi membrele inferioare. Căile descendente: . situat în vecinătatea şanţului median posterior.tractul rubrospinal. tractus vestibulospinalis. tractus spinotectalis. tractus spinoreticularis lateralis. tractus tectospinalis.tractul olivospinal. .tractul vestibulospinal. Cordonul posterior la nivelul segmentelor cervicale şi toracale superioare constituie două fascicule ascendente senzitive spinobulbare: fasciculus gracilis (Goll). coboară în partea profundă şi posterioară a cordonului lateral şi face sinapsă cu motoneuronii din coarnele anterioare ale măduvei spinării.tractul spinoreticular lateral. fiind cu rol în mecanismele de control al tonusului muşchilor extensori. situat între fasciculul precedent şi versan– 367 – . tractus spinothalamicus lateralis. tractus spinovestibularis lateralis. tractus corticospinalis lateralis. cât şi prin cel anterior spre coliculii superiori ai tractului mezencefalic. . . este o cale motorie extrapiramidală. . şi fasciculus cuneatus (Burdach). se plasează în cordonul lateral şi anterior şi se termină în nucleii vestibulari. . transmite impulsurile nervoase spre coarnele anterioare ale măduvei spinării cu rol în controlul tonusului muşchilor scheletici şi a mişcărilor inconştiente. tractus olivospinalis. . îşi are originea în neuronii din olivele bulbare şi se termină în neuronii motori din regiunea cervicală. are rol în reglarea tonusului muscular. urcă atât prin cordonul lateral. are originea în coliculii cvadrigemeni superiori şi se termină în coarnele anterioare şi laterale ale primilor patru neuromere cervicale.tractul corticospinal lateral. are un traiect ascendent. este încrucişat şi trece prin cordonul lateral de partea opusă şi reprezintă calea sensibilităţii exteroceptive termice şi dureroase. descinde în măduva spinării prin toată întinderea sa în cordonul anterior şi cel lateral şi intervine în păstrarea echilibrului static şi dinamic al corpului.tractul spinotalamic lateral. încrucişat. .tractul spinotectal.tractul tectospinal. tractus rubrospinalis. .

în fiecare cordon se află un fascicul de fibre nervoase. 200). Aceste fascicule sunt homolaterale. Orice reflex este plurisegmentar şi aceasta se realizează prin intermediul căilor de asociaţie intersegmentate. Arahnoida şi pia mater formează leptomeningele. mijlocii şi lungi. Fibrele străbat distanţe mai lungi sau mai scurte realizând conexiuni intersegmentare medulare şi pot fi homo-. arahnoida şi pia mater. din bulbul rahidian. leptomeninx (fig.tul medial al cordonului posterior. neîncrucişate. iar cele lungi iau un traiect ascendent şi se termină în nucleul Goll şi Burdach de aceeaşi parte. hetero.şi bilaterale faţă de originea lor. pătrund în cordonul posterior. axonii cărora urmează traiectul rădăcinii posterioare prin şanţul lateral posterior. În imediata vecinătate a substanţei cenuşii. Ramurile scurte şi cele mijlocii pătrund în substanţa cenuşie. Meningele măduvei spinării Măduva spinării este înconjurată de trei membrane conjunctive. pachymeninx. Fasciculul cuneat se formează din fibrele nervoase emergente din neuronii ce inervează membrele superioare şi porţiunile superioare ale trunchiului. Situate în jurul substanţei cenuşii ele formează fasciculele proprii în cordoanele anterior şi lateral. De la exterior către interior distingem: dura mater sau pahimeningele. – 368 – . Fibrele acestor fascicule îşi au neuronii în substanţa cenuşie şi îndeplinesc funcţia integrativă dintre segmentele medulare de la diferite niveluri. numite meninge spinale. numit fascicul intersegmentar sau fundamental. deoarece segmentele medulare sunt unite între ele anatomic şi funcţional. Fasciculele intersegmentare ale măduvei spinării Structura segmentară descrisă mai sus are numai o valoare teoretică. Fibrele acestor fascicule îşi au originea în neuronii pseudounipolari din ganglionii spinali. Fasciculul gracilis este constituit din fibrele nervoase ce vin de la membrele inferioare şi de la regiunile inferioare ale trunchiului. unde dau ramuri scurte.

201). formând împreună cu acesta ligamentul coccigian. Ea se practică în scopul determinării presiunii fluidului cerebrospinal. 6 – ganglion sensorium n. În interiorul canalului vertebral dura mater trimite prelungiri laterale ce continuă în tecile perineurale ale nervilor spinali. 7 – n. Învelind elementele cozii de cal ea continuă sub forma unei teci în jurul filum terminale. Deoarece măduva spinării se întinde până la vertebra L2. spinalis. extragerii acestui lichid pentru anali– 369 – . spinalis. are o structură lamelară fibroasă. Aceste prelungiri aderă la orificiile intervertebrale. dura mater spinalis. 2 – spatium epidurale. denticulatum. poate fi utilizată procedura. 4 – radix posterior. continuă cu dura mater craniană. În această regiune. Inferior dura mater se întinde până la nivelul vertebrei sacrale II unde se termină cu un fund de sac. 9 – lig. 1 2 3 4 5 6 7 Dura mater spinală. ţesut adipos şi plexul venos vertebral intern. 8 – spatium subarachnoideum. Acesta conţine ţesut conjunctiv. Meningele măduvei spinării şi spaţiile intermeningiale (în secţiune transversală): 1 – dura mater spinalis. Ultimul fuzionează cu ligamentul longitudinal posterior şi se inseră pe periostul coccigian. având inserţii strânse la marginea orificiului occipital mare. filul terminal şi lichid cerebrospinal. Între vertebrele L2 şi S2 sacul dural conţine coada de cal.Fig. numită puncţie lombară. fără riscul lezării măduvei spinării. ea nu va ocupa tot sacul dural. unde se continuă cu periostul vertebrelor. 200. 9 3 – pia mater spinalis. spatium epiduralis. Superior. rezistentă şi este separată de pereţii canalului vertebral prin spaţiul epidural. 8 5 – radix anterior. între L3 şi L4 (fig.

substanţe anestezice. 201. pentru a introduce agenţi terapeutici. Nu este recomandată efectuarea puncţiei mai sus de spaţiile L2 – L3 la adult şi mai sus de L4 – L5 la nou-născuţi şi copiii mici. Ca şi dura mater trimite prelungiri în – 370 – . arachnoidea spinalis. Raporturile sacului dural şi puncţia măduvei spinării: 1 – medulla spinalis. este o membrană formată din ţesut conjunctiv fin. 4 – cauda equina. 8 – terminaţia caudală a sacului dural. 3 – dura mater. 6 – ac pentru puncţie lombară. 9 – disc intervertebral. 2 – conus medullaris. 5 – fluid cerebrospinal în spaţiul subarahnoidian. 7 – filum terminale. 1 9 LV-1 2 LV-2 LV-3 LV-4 LV-5 SV-1 3 4 5 7 6 8 SV-2 Fig. La acest nivel sau prin hiatul sacrat se practică anesteziile epidurale. spatium subdurale. fiind separată de dura mater prin spaţiul subdural.ză. Arahnoida spinală.

. Ea rămâne independentă de mişcările coloanei şi nu ajunge niciodată în contact cu pereţii osoşi înconjurători. fiind înconjurată de învelişurile protectoare meningeale. Aceasta are loc datorită mijloacelor de fixare reprezentate de: . numită ligament dinţat. Măduva spinării. – 371 – .ligamentele dinţate. Ultimul ligament trece între nervii spinali T12 şi L1. Ea trece peste şanţurile măduvei spinării fără a urma reliefurile acestuia. care conţine lichid cerebrospinal. aderent la ţesutul nervos. care aderă intim la măduva spinării. stratul extern epipial. este o membrană conjunctivă subţire vasculară. urmărind strict reliefurile acestuia. pătrunzând în şanţuri şi fisuri. Ele sunt aşezate în plan frontal între rădăcinile nervilor spinali. fiecare conţinând rădăcinile corespunzătoare ale nervilor spinali. de ţesutul adipos al spaţiului epidural. În structura pia mater deosebim două straturi: stratul intern. se află o bandă de ţesut conjunctiv care conţine artera spinală anterioară şi partea iniţială a ramurilor sale. intima pială. alcătuind 21 de arcade. pia mater spinalis. În porţiunea inferioară se prelungeşte cu filum terminale. De pe feţele laterale pleacă expansiuni ale stratului epipial sub formă de o lamelă fină. prelungire a fundului de sac dural care îmbracă filum terminale. Între arahnoidă şi pia mater se găseşte spaţiul subarahnoidian.ligamentul coccigian al măduvei. în dreptul fisurii mediane. ligamentum denticulatum.jurul nervilor spinali. pe unde trec nervii spinali în traiectul lor către orificiile intervertebrale. care se continuă cu trabeculele arahnoidiene.continuitatea sa cu bulbul rahidian. Acest spaţiu este divizat de ligamentele dinţate într-o lojă anterioară şi alta posterioară. formând teci pentru nervii spinali. . spatium subarachnoideum. Mijloacele de fixare ale măduvei spinării. liquor cerebrospinalis. care fixează măduva în sens frontal. rămâne fixă şi aproape imobilă în porţiunea centrală a canalului rahidian. Între cele două straturi. de lichidul cefalorahidian. care leagă măduva spinării de dura mater. Pia mater spinală.

Un nerv spinal. 8 – trunchiul nervului spinal. radix anterior. 2 – ganglion spinal. iar axonii spre măduva spinării. anterioară. comunicante şi meningeală (fig. care transmit impulsurile de la receptori spre măduva spinării. Rădăcina posterioară. Nervii spinali Măduva spinării este conectată cu receptorii şi efectorii printr-un număr mare de nervi spinali – 31 perechi cu o dispoziţie metamerică. care îşi trimit dendritele spre periferie – receptori. este format din trei componente principale: rădăcini – anterioară şi posterioară. care sunt bine fixaţi la nivelul orificiilor intervertebrale. trunchi şi ramuri – posterioară. 6 – rădăcina posterioară. Acest ganglion este format din neuroni somato. Formarea nervului spinal şi segment al măduvei spinării (schemă): 1 – receptor. 202. Pe traiectul rădăcinii posterioare se află ganglionul spinal senzitiv. motorie. 3 6 2 8 1 4 7 5 Fig. localizat în orificiul intervertebral. 5 – efector. senzitivă. nervus spinalis. 3 – neuroni senzitivi ai cornului posterior. 4 – neuroni motori ai cornului anterior. radix posterior. axoni ai neuronilor somatomotori din coarnele anterioare şi ai – 372 – . 7 – rădăcina anterioară. Rădăcina anterioară. conţine fibre nervoase eferente. 202).şi viscerosenzitivi pseudounipolari..prezenţa celor 31 perechi de rădăcini ale nervilor spinali. este formată de fibre aferente.

După un scurt traiect. ramura comunicantă cenuşie este constituită din fibre postganglionare ce pornesc de la ganglionii lanţului simpatic spre nervul spinal. care vor forma câte o teacă meningeală pentru fiecare rădăcină. Ramurile ventrale sunt mai groase ca cele dorsale şi. prin trunchiul şi ramurile nervului spinal. Trunchiul nervului spinal iese la exteriorul canalului vertebral prin orificiul intervertebral. distribuite în muşchii striaţi. Teaca durală se continuă distal cu epinervul nervilor periferici. distribuite musculaturii netede.fibrele eferente somatice generale. 5 perechi lombari. Un nerv spinal conţine două componente aferente şi două componente eferente: .fibrele aferente somatice generale. meningeală şi comunicante albă şi cenuşie. Aceste fibre transmit informaţii de la măduva spinării. nervul spinal trimite ramurile sale: ventrală. înainte ca acestea să formeze trunchiul nervului spinal.neuronilor visceromotori din coarnele laterale. muşchii netezi şi glandele trunchiului şi a membrelor. cu excepţia celor din regiunea toracală. apoi întâlnesc arahnoida şi dura mater. care este mixt.fibrele eferente viscerale generale. Din cele 31 de perechi de nervi spinali putem identifica: 8 perechi de nervi cervicali. 12 perechi toracali.fibrele aferente viscerale generale. dorsală. Ramura meningeală a nervului spinal conţine fibre senzitive şi vasomotorii pentru meninge. 5 perechi sacrali şi o pereche coccigiană. inimii şi glandelor. – 373 – . Ramurile ventrale ale nervilor toracici se numesc nervi intercostali şi sunt în număr de 12 perechi. . spre muşchii striaţi. Ramurile ventrale şi dorsale ale nervilor spinali sunt mixte şi au în structura lor fibre motorii şi senzitive. Rădăcinile anterioară şi posterioară se unesc şi formează trunchiul nervului spinal. anastomozează şi formează plexuri. Ramura comunicantă albă conţine fibre preganglionare mielinice cu originea în neuronul visceromotor din coarnele laterale ale măduvei spinării. . . Fasciculele nervoase trec prin spaţiul subarahnoidian umplut cu lichid cerebrospinal.

4 – pons. 203). De asemenea. şi porţiunea dorsală – cerebelul. Una din trăsăturile comune ale componentelor trunchiului cerebral este prezenţa substanţei reticulare. cu excepţia cerebelului. 203. care la rândul său este constituit din: a) mielencefal. mesencephalon. prozencefal. Rombencefalul. rombencephalon. myelencephalon – bulbul rahidian. metencephalon – porţiunea ventrală – puntea. Raport spaţial dintre trunchiul cerebral şi telencefal: 1 – telencephalon. 6 – myelencephalon. mezencefalul şi diencefalul. ce transmit informaţia somatosenzorială din toate regiunile corpului spre centrii corticali. alcătuiesc trunchiul cerebral. 3 4 5 6 La nivelul trunchiului cerebral se află nucleii nervilor cranieni III – XII. diencephalon şi b) telencefal. Fig. 2 – diencephalon. Datorită naturii vitale a multora dintre centrii situ– 374 – . şi b) metencefal. mezencefal. Cele trei etaje ale trunchiului cerebral sunt despărţite prin două şanţuri vizibile pe faţa 2 1 antero-laterală: şanţul bulbo-pontin şi şanţul ponto-peduncular. telencephalon (fig. care este situat în fosa craniană posterioară. este locul de tranzit pentru numeroase fascicule lungi ascendente şi descendente (căi conductoare). unde şi este vizibilă aparenţa acestor nervi. în structura encefalului deosebim: rombencefalul.Anatomia funcţională a trunchiului cerebral În conformitate cu ontogeneza prenatală. 3 – mesencephalon. precum şi impulsurile motorii pentru mişcările voluntare. truncus encephali. 5 – cerebellum. prosencephalon constituit din: a) diencefal.

Bulbului rahidian i se descriu o faţă anterioară. Faţa anterioară este străbătută de fisura mediană anterioară. Are două părţi: extraventriculară inferioară cu configuraţie asemănătoare măduvei spinării. Presiunea exercitată asupra centrilor cardiovasculari şi respiratori de la nivelul bulbului conduce rapid la moarte. intraventriculară. pyramis bulbi. Olivele sunt delimitate posterior de şanţul posterolateral. 205). 204. îndeosebi la nivelul bulbului rahidian. Fasciculele acestor două piramide se încrucişează. separată de piramidă prin şanţul anterolateral. ce reprezintă două proeminenţe semicilindrice verticale date de fasciculele corticospinale sau piramidale descrise la măduva spinării. ce formează triunghiul bulbar al fosei romboide. decussatio pyramidum. sulcus posterolateralis. pătrund în cordoanele laterale ale măduvei spinării formând încrucişarea piramidelor. Puncţia lombară efectuată la un pacient la care presiunea intracraniană este crescută îi poate pune viaţa în pericol prin afectarea trunchiului cerebral. în şanţul bulbo-pontin se află foseta supraolivară în care au originea aparentă nervul facial (VII) şi nervul vestibulocohlear (VIII). sulcus retroolivaris. ce reprezintă prelungiri ale şanţurilor măduvei spinării. Prin acest şanţ din bulb apar rădăcinile nervului hipoglos (perechea a XII de nervii cranieni). se întinde de la măduva spinării până la punte (fig. sau şanţul retroolivar. care este întreruptă doar la nivelul decusaţiei piramidale. – 375 – . De o parte şi de alta a fisurii mediane anterioare se găsesc piramidele bulbare. leziunile trunchiului cerebral sunt frecvent fatale. ce se află la limita dintre bulb şi măduvă. În această situaţie.aţi în trunchiul cerebral. fissura mediana anterior. trunchiul cerebral este împins în jos de către masa cerebelului ce herniază prin orificiul occipital mare spre măduva spinării. medulla oblongată. vag (X) şi accesor (XI). Lateral de piramide se află oliva. oliva. una posterioară şi două feţe laterale. delimitate între ele prin şanţuri. Bulbul rahidian. sulcus anterolateralis. Superior de olivă. unde au originea aparentă nervii glosofaringian (IX).

7 – fossa interpeduncularis. 31 – pedunculus cerebellaris medius. abducens. 14 – n. 40 – gyrus rectus. 9 – n. 204. 11 – radix motoria n. 18 – n. 38 – substantia perforata anterior. oculomotorius. faţa anterioară: 1 – fissura longitudinalis cerebri. vagus. 21 – funiculus lateralis. 17 – n. facialis. 26 – fibrae arcuatae externae. trigemini. 8 – tractus opticus. 39 – tractus olfactorius. 34 – substantia perforata posterior. vestibulocochlearis. 36 – tractus opticus. 22 – medulla spinalis. 20 – fissura mediana anterior. 32 – sulcus basilaris. Trunchiul cerebral. 30 – n. 25 – decussatio pyramidum. glossopharyngeus. – 376 – . 3 – chiasma opticum. 24 – funiculus anterior. 15 – n.37 36 35 34 33 32 31 30 29 39 38 40 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 28 27 26 25 24 23 22 21 13 14 15 16 17 18 19 20 Fig. 35 – pedunculus cerebri. accessorius. 4 – infundibulum. 2 – gyrus subcallosus. 13 – n. trochlearis. 28 – pyramis medullae oblongatae. 27 – oliva. 6 – corpus mammilare. 19 – radix anterior n. hypoglossus. 23 – sulcus anterolateralis. 12 – radix sensoria n. 5 – tuber cinereum. 29 – pedunculus cerebellaris inferior. 33 – n. 16 – n. trigemini. cervicalis. 10 – ganglion trigeminale. 37 – uncus.

În regiunea unghiului inferior al fosei romboide aceste fascicule formează corespunzător doi tuberculi: tuberculul gracil. 5 – colliculus inferior. fasciculus gracilis (Goll). trochlearis. plasat medial. Aceşti pedunculi delimitează unghiul inferior al fosei romboide. este împărţit în două fascicule: fasciculul fin. 19 11 – fovea inferior. 13 – fasciculus gra17 cilis. 18 – pedunculus 15 cerebellaris medius. 20 – n. aşezat lateral. sulcus medianus posterior.21 culus facialis. 12 – trigo18 num n. 7 – pedunculus cerebellaris superior. şi fasciculul cuneat. 6 – lemniscus lateralis. pedunculus cerebellaris inferior. faţa posterioară: 1 – trigonum habenulae. prin şanţul intermediar posterior. şi tuberculul cuneat. 19 – fovea superior. Cordonul posterior. de părţile laterale ale căruia se află continuarea cordoanelor posterioare ale măduvei spinării. Trunchiul cerebral. 15 – nucleus gracilis. Aceste proeminenţe sunt determinate de nucleii gracil şi cuneat. 3 – colliculus superior. 10 – striae medulares ventriculi quarti. 16 – tri16 gonum n. 23 – adhesio interthalamica. hypoglossi. 9 – pedunculus 20 cerebellaris inferior. 22 – corpus pineale. 21 – pedunculus cerebri.Fig. 2 – thalamus. 17 – area vestibularis. vagi. – 377 – . tuberculum gracile. 8 – colli. 23 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 13 14 12 Prin mijlocul feţei posterioare a bulbului trece şanţul median posterior. tuberculum cuneatus. În partea superioară ele se îndepărtează unul de altul continuându-se în pedunculul inferior al cerebelului. 22 4 – brachium colliculi inferioris. 14 – fasciculus cuneatus. fasciculus cuneatus (Burdach). 205.

longitudinalis medialis. – 378 – . 206. hypoglossus. 11 – oliva. hilum nuclei olivaris inferioris. ca urmare a încrucişării fibrelor ascendente şi a celor descendente. unde coloanele ei. 18 – fasc. 7.Substanţa albă şi cea cenuşie ale bulbului rahidian îşi schimbă aspectul care devine astfel diferit faţă de cel al măduvei spinării. tractus spinalis n. 8 – n. olivares. 6 – nucl. 9 – pyramis. hypoglossi. 206). ambiguus. 15 – tr. 14 – n. 13 – tr. vagus. trigemini. tectospinalis. de formă dinţată cu hilul. orientat în sus şi medial (fig. olivocerebellaris. La exteriorul bulbului rahidian se află substanţa albă. 12 – hilus nuclei olivaris. sunt fragmentate în nuclei. 1 2 3 18 19 4 17 16 5 15 14 6 13 7 12 11 10 8 9 Fig. 2 – formatio reticularis. 19 – nucl. 10 – n. 5 – tr. nucleus olivaris inferior. 3 – nucl. În porţiunile inferolaterale se află nucleul olivar inferior. rubrospinalis. Bulbul rahidian (secţiune transversală la nivelul olivei): 1 – velum medullare posterior. olivaris accessorius medialis. 4 – nucl. n. accessorius. 17 – pedunculus cerebellaris inferior. iar substanţa cenuşie este localizată în interior.16 – nucll.

5 – ganglion inferius. concentrări de celule realizează numeroşi nuclei. 207). 4 – nucl. 207. 2 – nucl. tractus solitarii. accessorii. salivatorius inferior. În bulb sunt localizaţi nucleii echivalenţi cornului anterior al măduvei spinării. nucleii senzitivi ai nervilor IX şi X şi nucleii vegetativi parasimpatici. diseminate neuniform. hypoglossi. În anumite zone. Aceste celule sunt inegal răspândite. în general rău – 379 – . nucleii echivalenţi ai cornului posterior al măduvei spinării. În afară de nucleul olivar inferior. XI şi XII.9 10 11 12 1 2 3 4 IX X 7 XII 6 5 8 Fig. olivares. 12 – nucl. 6 – ganglion superius. bine conturaţi morfologic şi funcţional. 3 – nucl. dimensiuni şi prelungiri extrem de variate. Formaţiunea reticulară este constituită din: a) un număr imens de celule nervoase cu formă. 7 – nucl. Structura internă a bulbului rahidian: 1 – nucleus n. ambiguus. nucleii motori ai nervilor cranieni IX. cuneatus. formatio reticulares. 10 – nucl. 11 – nucl. Formaţiunea reticulară. echivalenţi cornului lateral al măduvei pentru nervii IX şi X. gracilis. 8 – nucl. răspândită difuz printre fasciculele de substanţă albă şi nucleii de substanţă cenuşie. vagi. 9 – nucl. ce face parte din nucleii proprii. mai deosebim nucleii formaţiunii reticulare şi nucleus gracilis et cuneatus (fig. dorsalis n. formatio reticularis. este dispusă profund. motorius n. X.

o situaţie periferică. constituite din prelungirile neuronilor nucleilor gracilis şi cuneatus. altele amielinice. mişcările limbii. realizând strânse reţele fibrilare în jurul celulelor nervoase. Prin porţiunile anterioare ale bulbului trec fibrele descendente piramidale şi extrapiramidale. Aceste fibre formează lemniscul medial. lemniscus medialis. fibrae arcuatae internae. În afara căilor ascendente şi descendente. directe sau încrucişate. Însă. În bulbul rahidian sunt localizaţi şi centrii de importanţă vitală – centrul circulaţiei sangvine şi centrul respirator. Faţa anterioară are aspect striat transversal datorită poziţiei superficiale a fibrelor ponto-cerebeloase. cu cerebelul şi cu emisferele cerebrale. are forma unei caştane cu limita inferioară prezentată de şanţul bulbo-pontin. serveşte locul apariţiei nervului trigemen – 380 – . ea nu mai realizează o sistematizare anatomică în cordoane de substanţă albă. la fel şi centrii ce sunt asociaţi cu deglutiţia. ca şi cea a măduvei. tusea. spre deosebire de măduva spinării. Între nucleii olivari inferiori se află fibrele arcuate interne. Ca linie limitrofă dintre punte şi pedunculul cerebelos mediu. care leagă între ei nucleii trunchiului cerebral sau leagă nucleii din formaţiuni supra – sau subiacente. în bulbul rahidian există şi fascicule de asociaţie. care se încrucişează formând decusaţia lemniscului medial. Puntea Puntea. 204). unele mielinice. fiind dispusă în jurul nucleilor de substanţă cenuşie. prin care trece artera omonimă. pedunculus cerebellaris medius. Faţa dorsală formează triunghiul pontin al fosei romboide şi este acoperită de cerebel cu care în sens lateral este legat prin pedunculii cerebeloşi mijlocii. pons (puntea lui Varolio). voma.delimitaţi. sulcus basilaris. iar cea superioară de şanţul ponto-peduncular (fig. b) numeroase fibre nervoase (prelungiri neuronale) cu morfologie extrem de variată. fasciculus longitudinalis posterior. iar prin cele dorsolaterale căile ascendente. Pe linia mediană remarcăm şanţul bazilar. care fac legătura măduvei spinării cu trunchiul cerebral. decussatio lemnisci medialis. Superior de încrucişarea lemniscurilor mediale se află fasciculul longitudinal posterior. Substanţa albă a bulbului rahidian are.

şi tegumentul sau partea posterioară a punţii. posterior de punte şi de partea superioară a bulbului rahidian cu care delimitează cavitatea ventriculului IV. fiind separat de emisferele cerebrale prin cortul cerebelului. lateralis et medialis corporis trapezoidei. pars bazilaris pontis. În partea posterioară a punţii se localizează formaţiunea reticulară. Pe secţiunea transversală efectuată prin punte. tegmentum pontis. lemniscus spinalis. Numărul-cheie asociat cerebelului este trei. superior de corpul trapezoid trec fibrele lemniscului medial. Cerebelul. fasciculus longitudinalis posterior. Drept frontieră serveşte corpul trapezoid. printre care se găsesc conglomerări de neuroni. – 381 – . al mişcărilor involuntare automate şi al echilibrului. constituit din fibre transversale ce fac parte din calea de conducere a analizatorului auditiv. şi fibrele transversale. fasciculul longitudinal posterior. laterali şi mediali. Puntea este constituită din multiple fascicule de fibre nervoase ce întră în componenţa căilor conductoare. o formaţiune a durei mater cerebrale. ce aparţin căii piramidale şi celor corticopontine. la care deosebim nucleii anteriori. care pornesc spre cerebel şi formează pedunculii cerebeloşi mijlocii. fibrae transversa. VI. În şanţul transversal dintre punte şi piramidele bulbului rahidian sunt aparente rădăcinile nervului abducens (VI). lemniscus medialis. fibrele ascendente ce reprezintă prelungirea căilor conductoare senzitive ale bulbului rahidian. reglând automatismul şi coordonând tonusul muscular al muşchilor antagonişti şi sinergişti. nuclei anterior. Pe partea anterioară a punţii trec fibrele longitudinale ale punţii. nuclei corporis trapezoidei. cerebellum. iar ceva mai lateral rădăcinile nervilor facial (VII) şi vestibulocohlear (VIII). fibrae pontis longitudinalis. ce formează nucleii proprii ai punţii. în structura ei deosebim partea bazilară sau anterioară. Printre fibrele corpului trapezoid sunt localizaţi nucleii corpului trapezoid. organul de coordonare a mişcărilor fine. Reprezintă cea mai voluminoasă parte a rombencefalului. nucleii nervilor cranieni V. nuclei pontis. corpus trapezoideum. deoarece este divizat sagital în trei arii şi orizontal în trei lobi. lemniscului spinal.(V) din trunchiul cerebral. este segmentul encefalului situat în fosa posterioară a craniului. VII şi VIII. Ultimele reprezintă prelungirile neuronilor din nucleii punţii.

două porţiuni laterale voluminoase – emisferele cerebeloase. impară. 3 – pedunculus cerebellaris superior. fissura horizontalis. 9 – vallecula cerebelli. denumită vermisul cerebelului. 7 – fissura horizontalis. în profunzimea căruia se află partea inferioară a vermisului la care aderă faţa dorsală a bulbului rahidian. Faţa inferioară pe linia mediană prezintă un şanţ mai adânc valecula. 6 – pedunculus flocculi. 5 – pedunculus cerebellaris medius. Cerebelul: 1. 11 – fissura posterolateralis. vallecula cerebelli. cortexul său este compus din trei straturi. 208). Vermisul este separat de emisferele cerebeloase prin şanţul paramedian. alungită sagital.fiind conectat la trunchiul cerebral prin trei perechi de pedunculi. Este format dintr-o porţiune mediană. 4 – pedunculus cerebellaris inferior. eferenţele sale se fac prin trei nuclei şi pot fi identificate trei sindroame cerebeloase. vermis cerebelli. hemispheria cerebelli (fig. 8 – lobulus semilunaris inferior. ce trece pe marginea posterioară a emisferelor. 10 Cerebelului i se descriu două feţe – superioară şi inferioară – separate prin fisura orizontală. 2 – lingula cerebelli. 14 1 2 3 4 13 5 12 11 6 7 8 9 Fig. 13 – velum medullare inferius. 10 – vermis. 12 – flocculus. slab vizibil pe faţa superioară. 14 – velum medullare superius. Anterior şi posterior emisferele sunt separate prin câte o – 382 – . 208.

Schematizarea suprafeţelor superioară şi inferioară ale cerebelului (după A. ce împart cerebelul în lobi. lobuli et folia cerebelli. Ultimele reprezintă nişte circumvoluţiuni lungi şi înguste pe suprafeţele emisferelor. Pe suprafaţa cerebelului se găsesc şanţuri mai adânci – fisuri. Din punct de vedere filogenetic. ontogenetic şi funcţional cerebelul este împărţit în trei lobi (fig. Incizura anterioară este orientată către ventriculul IV. 209): Lob anterior Fisura primară Intermediar Lateral Fisura posterolaterală Lob floculonodular Intermediar Vermis Lateral Emisfera Fig. şi şanţuri mai superficiale ce îl împart în lobuli şi folii. 209. iar cea posterioară este mai largă şi în ea se observă extremitatea posterioară a vermisului. Young).incizură – una anterioară şi alta posterioară. lobus cerebelli. realizând astfel o corespondenţă între lobulaţia vermisului şi cea a emisferelor cerebeloase. Graţie unui număr mare de folii suprafaţa cerebelului la adult constituie 850 cm2. – 383 – . Aceste şanţuri se continuă şi pe vermis. Tot în această incizură pătrunde coasa cerebelului.

ambii floculi şi pedunculii floculilor. lobus posterior cerebelli. arbor vitae. albă şi cenuşie. . cele două feluri de substanţe. un aspect caracteristic. pe secţiune transversală. nodulus. În structura cerebelului. de unde şi denumirea de arborele vieţii. Acest lobul împreună cu lingula constituie partea cea mai veche a cerebelului – arhicerebelul. archicerebellum. Filogenetic este cea mai nouă parte a cerebelului – neocerebel. este cea mai mare parte a cerebelului şi se află între fisurile posterolaterală şi primară. Nucleii cerebeloşi (fig. ce prezintă o porţiune a vermisului. şi prezintă conexiuni puternice cu cortexul cerebral îndeplinind rolul de coordonare a actului motor voluntar. floculul se uneşte cu nodulul. Cel mai izolat şi mai vechi filogenetic este lobulul flocul.. cortex cerebellum. este situat cel mai inferior şi posterior de fisura posterolaterală. Dinspre medial spre lateral – 384 – . iar cea aşezată central constituie nucleii cerebelului. de-o parte şi de alta a liniei mediane. prezintă paleocerebelul. care cuprinde nodulul. Este conectat cu proprioreceptorii prin căile spinocerebeloase şi are rol în coordonarea tonusului muscular. Prin pedunculul flocului. paleocerebellum. 210) se găsesc în profunzimea substanţei albe. lobus flocculonodularis. formează corpul medular al cerebelului. lobul mic.lobul posterior. iar pe faţa inferioară este separat de lobul floculonodular prin fisura posterolaterală. flocculus. care a fost asemănat cu coroana unui arbore. . lobus cerebelli anterior. despărţit de lobul posterior prin fisura primară (vizibilă pe faţa superioară a cerebelului). nuclei cerebelli. neocerebellum. au o dispoziţie inversă decât în măduva spinării – substanţa cenuşie fiind situată la periferie. aflată în strânsă corelaţie cu sistemul vestibular şi cu rol în monitorizarea echilibrului. iar substanţa albă spre interior. pedunculus flocculi. Substanţa cenuşie dispusă periferic formează scoarţa cerebelului. Limita de separaţie a celor două substanţe are. este situat cel mai superior. care aderă la faţa ventrală a pedunculului cerebelos mediu. Substanţa albă. fiind dispusă la interior.lobul anterior. corpus medullare cerebelli.lobul flocculonodular.

Pedunculii cerebeloşi medii. ce unesc foliile şi lobii cerebeloşi. Nucleii ce4 rebelului (schemă): 1 – nucleus fastigi. nucleus globosus et emboliformis. 1 2 3 Fig. 3 – nucleus emboliformis. cu partea deschisă. aparţine neocerebelului. nucleus dentatus. leagă cerebelul cu puntea. Prin intermediul formaţiunilor nervoase cu care este – 385 – . Ele sunt cele mai groase şi au în alcătuirea lor fibre care fac legătura între nucleii din punte şi scoarţa cerebelului. nucleul dinţat. imediat deasupra plafonului ventriculului IV. situat în regiunea anterioară a vermisului. fac legătura între cerebel şi părţile superioare ale encefalului. nucleus fastigii. orientată medial şi dorsal. numită hilul nucleului dinţat. prin pedunculii cerebeloşi medii trec căi aferente prin care scoarţa cerebrală se leagă de cerebel. De asemenea. este de dimensiuni mai mari. dislocat lateral faţă de nucleul globos şi emboliform. Pedunculii cerebeloşi inferiori. pedunculi cerebellares inferiores. aparţine paleocerebelului şi sunt situaţi medial de nucleul dinţat. fibre care fac legătura între scoarţa cerebeloasă a unei emisfere şi scoarţa cerebeloasă a celeilalte emisfere. hilus nuclei dentati. 2 – nucleus globosus. pedunculi cerebellares superiores. unesc cerebelul cu bulbul rahidian şi măduva spinării. ce aparţine arhicerebelului. Substanţa albă a emisferelor cerebeloase este constituită din fibre aferente şi eferente la care se adaugă fibre proprii de asociaţie. pedunculi cerebellares medii. Substanţa albă centrală se continuă cu cele trei perechi de pedunculi. precum şi fibre care trec de la nucleii cerebeloşi dintr-o emisferă la cei din emisfera cerebeloasă opusă. 210. Pedunculii cerebeloşi superiori. ce fac legătura cerebelului cu trunchiul cerebral. nucleul globos şi emboliform.aceştia sunt: nucleul fastigial. 4 – nucleus dentatus.

conectat. 11 – ventriculus quartus. 9 – tela chorioidea ventriculi quarti. – 386 – . 7 – fissura horizontalis cerebelli. unul superior şi altul inferior. 6 – hemispherium cerebelli. aşezată între cerebel. cerebelul intervine în reglarea echilibrului. 8 – velum medullare inferius. 211). oculomotorius. reprezintă o cavitate asemănătoare unui cort. 12 1 2 3 4 5 6 11 7 9 10 8 Fig. 5 – laminae albae. Este cavitatea ventriculară a rombencefalului (fig. anterior. 211. punte şi bulbul rahidian. şi altul superior – plafonul. ventriculul IV prezintă doi pereţi: unul inferior – planşeul. posterior. patru margini şi patru unghiuri – două laterale. 10 – n. a tonusului muscular şi în coordonarea în timp şi în spaţiu a mişcărilor voluntare şi semivoluntare. Din punct de vedere descriptiv. 12 – corpora mamillaria. Ventriculul IV: 1 – commissura posterior. 3 – vermis. 4 – velum medullare superius. ventriculus quartus. 2 – corpus pinealis. Ventriculul IV.

Din părţile laterale fosa romboidă este delimitată de pedunculii cerebeloşi superiori şi cei inferiori. la nivelul punţii. striae medullares ventriculi quarti. formează coliculul facial. ce corespunde proiecţiei nucleului motor a nervului omonim. trigonum nervi hypoglossi. Şanţul median. ce trec transversal prin unghiurile laterale ale fosei romboide.triunghiul nervului vag (X). Triunghiul bulbar al fosei romboide este alcătuit din trei arii triunghiulare: . . colliculus facialis. situat lateral de triunghiul sus-numit. – 387 – . formată de pedunculii cerebeloşi superiori. în regiunea pontină. şi celălalt superior – pontin. şi vălul medular superior.partea anterosuperioară. mai profund şi lateral de care se află nucleul nervului facial (VII). Tavanul ventriculului IV. care în partea superioară. eminentia medialis. . tuberculul acustic. Acest colicul corespunde proiecţiei nucleului nervului abducens (VI). este alcătuit din trei părţi: . trigonum nervi vagi. fossa rhomboidea (fig. racordat între ele.Planşeul este reprezentat de feţele posterioare ale bulbului şi punţii care formează fosa romboidă. Această arie prezintă superior. tegmen ventriculi quarti. împarte fosa romboidă în două părţi egale. Ele împart rombul în două triunghiuri: unul inferior – bulbar. De la nucleii auditivi spre şanţul median pornesc striile medulare ce reprezintă fibre ale căii conductoare a analizatorului auditiv. servesc striile medulare ale ventriculului IV. de formă triunghiulară situată în unghiul lateral al fosei romboide. velum medullare superius. De o parte şi de alta a acestui şanţ se află câte o proeminenţă – eminenţa medială. Ca limită dintre punte şi bulb. 205).triunghiul nervului hipoglos (XII). are în profunzime nuclei vestibulari şi auditivi ai nervului vestibulocohlear (VIII). sulcus medianus.aria vestibulară. în porţiunea inferioară a fosei romboide. pe suprafaţa fosei romboide. area vestibularis. în profunzimea căruia este situat nucleul vegetativ al nervului vag.

comunică cu ventriculul III şi mai prezintă trei orificii de comunicare cu spaţiul subarahnoidian al encefalului: 1) apertura mediană. Dispoziţia nucleilor nervilor cranieni în fosa romboidă Trunchiul cerebral este conectat cu receptorii şi efectorii prin nervii cranieni. nucleus spinalis n. nucleus pontinus n. X. Cavitatea ventriculului IV inferior continuă cu canalul central al măduvei spinării. ce aderă la el. VI. În regiunea triunghiului pontin sunt amplasaţi nucleii nervilor cranieni V – VIII. aflate la nivelul unghiurilor laterale ale fosei romboide.. în care pătrund parţial prelungirile plexurilor coroidiene. XII de nervi cranieni (fig. trigemini. velum medullare inferius. nucleus mesencephalicus n. Fig. nucleul senzitiv. VII. 213).partea posteroinferioară formată de vălul medular inferior. şi nucleul tractului spinal al nervului trigemen.faţa inferioară a cerebelului ce aparţine vermisului cerebelos. VIII. apertura mediana (orificiul lui Magendi) ce se afla la nivelul unghiului inferior al fosei romboide. n. între ei fiind localizaţi nucleii vegetativi. trigemini. 212. . trigemini. gâtul şi părţi din trunchi. constituit din două porţiuni – nucleul pontin al nervului trigemen. pare. şi de pânza coroidiană a ventriculului IV. apertura lateralis (orificiul lui Luschka). ce ajung astfel în spaţiul subarahnoidian. IX. posedă patru nuclei: nucleul motor. superior. Nucleii senzitivi ocupă în fosa romboidă poziţie laterală. 213 prezintă substanţa cenuşie a măduvei spinării şi fragmentarea ei la nivelul trunchiului cerebral în nucleii echivalenţi ai nervilor cranieni Nervul trigemen. iar cei motori medială. XI. 2) apertura laterală. – 388 – . nucleul tractului mezencefalic al nervului trigemen. tela choroidea ventriculi quarti. trigemini. în special viscere – nervul vag. trigeminus (V). care inervează o parte mai redusă a corpului – capul. prin apeductul Sylvius. Substanţa cenuşie a fosei romboide conţine nucleii perechilor V. nucleus motorius n.

X. 17 – nucl. trochlearis. vestibularis superior. n.1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 Fig. n. 9 – nucl. 11 – nucl. pontis n. oculomotorii. salivatorius inferior. 7 – nucl. trigemini. 212. 14 – nucl. mesencephalicus n. n. trigemini. n. oculomotorii. Proiecţia nucleilor nervilor cranieni în fosa romboidă: 1 – nucl. 6 – nucl. hypoglossi. cochlearis dorsalis. salivatorius superior. abducentis. trigemini. vestibularis medialis. 18 – nucl. n. 19 – nucl. cochlearis ventralis. vestibularis lateralis. accessorius n. 4 – nucl. 10 – nucl. 8 – nucl. facialis. 3 – nucl. accessorii. n. 16 – nucl. 5 – nucl. 15 – nucl. motorius n. – 389 – . dorsalis n. 13 – nucl. solitarius nervi IX. ambiguus. 2 – nucl. 20 – nucl. 12 – nucl. vagi.

Cifrele romane reprezintă numărul nucleilor nervilor cranieni. 213. nucleus salivatorius superior. XI XII Fig. NDV – nucleul dorsal al vagului. facialis (VII). posedă un singur nucleu motor. nucleus nervi abducentis. NSS – nucleul salivar superior ce aparţine nervului intermediar Wrisberg sau VII bis. senzitiv al nervului IX. n. NSI – nucleul salivar inferior al nervului glosofaringian. IX. – 390 – . situat lateral de coliculul facial. Echivalenţa componentelor substanţei cenuşii a măduvei spinării cu nucleii nervilor cranieni din trunchiul cerebral. senzitiv şi comun pentru perechile VII. Nervul abductor. X. n. nucleul salivator superior. motor. abducens (VI). nucleul tractului solitar.V IV V VII VI VII NSS IX NSI X NDV VIII NR VII. X V V IX. are trei nuclei: nucleul nervului facial. facialis. nucleus tractus solitarii. nucleus n. NR – nucleul rotund. Nervul facial. un nucleu vegetativ parasimpatic. IX şi X de nervi cranieni.

care continuă şi în substanţa cenuşie a măduvei spinării până la nivelul segmentelor 5 – 6 cervicale. nucleus vestibularis medialis (Schwalbe). trigonum lemnisci. Istmul rombencefalului. vălul medular superior. isthmus rhombencephali. şi trigonul lemniscului. motor. În triunghiul bulbar al fosei romboide sunt situaţi nucleii ultimilor patru perechi de nervi cranieni – IX. vegetativ. XII. nucleul tractului solitar. are un singur nucleu motor situat în triunghiul omonim – nucleul nervului hipoglos. Nervul vag. nucleus solitarius. sulcus lateralis mesencephali. nucleul tractului solitar. n. nucleus vestibularis inferior (Roller). dispune de trei nuclei. n. şi patru nuclei vestibulari – nucleul vestibular medial. Ultimul este separat de istm prin şanţul lateral al mezencefalului. nucleul salivator inferior. pedunculi cerebellares superiores. motor. posedă trei nuclei: nucleul ambiguu. dintre care cel motor este comun şi pentru perechile X şi XI de nervi cranieni: nucleul ambiguu. velum medullare superius. IX şi X de nervi cranieni. posedă două grupuri de nuclei: doi nuclei cohleari – nucleul cohlear ventral. n. n. reprezintă formaţiunile de la frontiera dintre rombencefal şi mezencefal: pedunculii cerebeloşi superiori. nucleul vestibular inferior. Nervul accesor. nucleus nervi accessorii. nucleus cochlearis ventralis. Nervul hipoglos. nucleul dorsal al nervului vag. glosopharyngeus (IX). nucleus salivatorius inferior. nucleus nervi hypoglossi. şi nucleul cohlear dorsal. senzitiv. nucleus dorsalis nervi vagi. nucleus vestibularis lateralis (Deiters). senzitiv. X. Nervul glosofaringian. nucleus vestibularis superior (Behterev). dispune de nucleul motor al nervului accesor. Acest triunghi este delimitat din partea anterioară de braţul coliculului inferior.Nervul vestibulocohlear. vegetativ. nucleus ambiguus. nucleul vestibular superior. hypoglossus (XII). nucleul vestibular lateral. lemniscus lateralis. comun pentru perechile VII. vagus (X). În profunzimea triunghiului se află fibrele lemnisculului lateral (acustic). XI. nucleus ambiguus. nucleus solitarius. vestibulocochlearis (VIII). posterior de pedunculul cerebelos superior şi lateral de pedunculul cerebral. n. accessorius (XI). – 391 – . nucleus cochlearis dorsalis. parasimpatic. parasimpatic.

Extremitatea inferioară se continuă cu puntea. substantia perforata posterior. colliculi inferiores. fiind unit cu cerebelul prin pedunculii cerebeloşi superiori. Este străbătut de apeductul Sylvius. conectaţi prin braţele inferioare. Faţa posterioară prezintă: coliculii superiori. şanţul cruciform ce separă tuberculii între ei. brachia colliculi inferiores. Între cei doi pedunculi cerebrali se delimitează fosa interpedunculară. colliculi superiores. iar posterior ca patru coliculi – tectul (lama cvadrigemină). posterioară şi două feţe laterale – dreaptă şi stângă. în sus şi în afară – pedunculii cerebrali. originea pedunculilor cerebeloşi superiori. care conţine substanţa perforată posterioară. vălul medular superior de o parte şi alta a căruia se află câte o fosetă. sunt conectaţi cu corpii geniculaţi laterali. fossa interpeduncularis. Mezencefalul prezintă patru feţe: anterioară.205). singurul nerv cranian cu origine aparentă pe faţa dorsală a trunchiului cerebral. şi două extremităţi (fig.Mezencefalul Mezencefalul este cea mai scurtă parte a trunchiului cerebral. sulcus nervi oculomotorius. care reprezintă un derivat al veziculei cerebrale mijlocii şi care face comunicarea dintre ventriculul IV şi ventriculul III. brachium colliculi superioris. Faţa anterioară este caracterizată de prezenţa a două benzi oblic divergente înainte. coliculii inferiori. la nivelul căreia apare din profunzime nervul trohlear (IV). Este situat între punte (inferior) şi diencefal (superior). Pe faţa medială a pedunculilor trece un şanţ longitudinal – şanţul nervului oculomotor. 204. Feţele laterale prezintă şanţul lateral al mezencefalului. cu corpii geniculaţi mediali. pedunculis cerebri. care prin braţul coliculului superior. Anterior se prezintă ca două cordoane de substanţă nervoasă albă – pedunculii cerebrali. iar cea superioară în masa emisferelor cerebrale în regiunea subtalamică şi în capsula internă. prin care îşi fac apariţia rădăcinile nervului oculomotor (III). Pe marginea medială a pedunculului cerebral se găseşte originea aparentă a perechii a III-a de nervi cranieni. – 392 – . sulcus lateralis mesencephali.

3 – decussatio dorsalis. Substanţa neagră aparţine sistemului extrapiramidal şi contribuie la menţinerea tonusului muscular şi a activităţii inconştiente a muşchilor scheletici. II – tractus corticonuclearis. 2 – tractus tectospinalis. substantia nigra. 12 14 11 8 9 4 9 4 II 1 2 10 7 V IV III 13 I 53 6 Fig. ruber. 10 – fasciculus longitudinalis medialis. ce se conţine în celulele nervoase de aici. la nivelul pedunculului cerebral se evidenţiază substanţa neagră. Culoarea întunecată se datoreşte cantităţii mari de pigment – melanina. V – tractus corticopontinus occipitotemporalis. Structura internă a mezencefalului: 1 – nucl. 9 – formatio reticularis. IV – tractus corticospinalis anterior. 8 – lemniscus lateralis. 214): lama cvadrigemină. 11 – nucl. 4 – nucl.Structura internă a mezencefalului Pe secţiunea transversală în structura mezencefalului deosebim (fig. 12 – nucl. III – tractus corticospinalis lateralis. sau lamina tecti. tractus mesencephalici nervi trigemini. 5 – tractus rubrospinalis. Căile eferente prin crus cerebri: I – tractus corticopontinus frontalis. – 393 – . 7 – lemniscus medialis. colliculi inferioris. 6 – decussatio ventralis tegmenti Foreli. ce se extinde de la punte şi până la diencefal. nervi trochlearis. lamina quadrigemina. 13 – substantia nigra. 14 – aqueductus mesencephali. 214.

basis pedunculi cerebralis. pars parvocellularis. talamus şi scoarţa cerebrală. şi doi inferiori ce conţin centrii subcorticali auditivi. fiind localizat dorsal de substanţa neagră. scoarţa cerebrală (fibre corticotectale). de apariţie mai recentă pe scara filogenetică. lateral şi superior de nucleul roşu. din celule mici. şi alta parvocelulară. Lama cvadrigemenă este constituită din patru coliculi – doi superiori. nucleus ruber. Cel mai voluminos este nucleul roşu. Din punct de vedere structural. pars magnocellularis. Tegmentul mezencefalic este constituit din căile conductoare ascendente.Substanţa neagră împarte pedunculul cerebral în două porţiuni: una posterioară – tegmentul mezencefalului. ce conţin fibre nervoase ce pornesc de la scoarţa emisferelor mari spre măduva spinării. se leagă de formaţiunile de apariţie mai recentă ale encefalului: cerebel. Pe o secţiune frontală. şi din substanţă albă. coliculii sunt formaţi din substanţă cenuşie. dispusă la exterior. în care sunt localizaţi centrii subcorticali ai analizatorului vizual. Nucleul roşu este alcătuit din două părţi: una magnocelulară. este mai veche ca apariţie şi de la ea pleacă la măduva spinării tractul rubro-spinal. şi alta anterioară – baza pedunculului cerebral. ce se îndreaptă spre talamii optici. tracturile – 394 – . dispusă în interior. tegmentum mesencephali. Baza pedunculului cerebral este formată de către căile conductoare descendente. Fibrele nervoase ale lemniscului medial reprezintă prelungirile neuronilor II ai căilor sensibilităţii proprioceptive. bulbul rahidian şi punte. Extremitatea superioară a şanţului longitudinal formează o lojă pentru corpul pineal. iar extremitatea lui inferioară prelungeşte cu frâul vălului medular superior. predomină la om. formată din celule mari situate spre periferie. Aceşti coliculi sunt separaţi între ei prin două şanţuri ce se intersectează sub un unghi drept. Coliculul cvadrigemin superior primeşte fibre aferente de la corpul geniculat lateral. care se întinde de la nivelul coliculilor inferiori şi până la talamus. printre care sunt localizaţi nucleii mezencefalului. în tegumentul mezencefalic se observă un fascicul de fibre ce întră în componenţa lemniscului medial. Şanţul transversal separă coliculii superiori de cei inferiori.

El reprezintă cea mai îngustă parte a sistemului ventricular.0 cm. este un canal care uneşte cavitatea ventriculului III cu cea a ventriculului IV. mezencefalul îndeplineşte funcţii importante în distribuţia normală a tonusului muscular unde un rol important îl joacă nucleul roşu şi substanţa neagră. la nucleii motori din punte (tectopontine). se produce orientarea globilor oculari spre excitant. unde un rol important îl joacă nucleul nervului oculomotor şi nucleul nervului facial. provenind din lemniscul lateral. iar podişul îl constituie tegmentul pedunculilor cerebrali. aqueductus mesencephali. Coliculii cvadrigemini inferiori sunt destinaţi căii auditive. pentru muşchii gâtului şi tractusul tectospinal. în majoritate încrucişate: tractusul tectonuclear. iar de la el pornesc fibre eferente către corpul geniculat medial. coliculul superior. Apeductul mezencefalic. adică la fenomenele propriu-zise ale vederii. Hidrocefalia obstructivă datorată blocajului apeductului este frecventă în această locaţie. care sunt dependente de centrii din coliculii inferiori. nucleul nervului facial (VII). ale cărui fibre se termină la neuronii somatomotori din coarnele anterioare ale segmentelor cervicale. pentru muşchii globului ocular şi orbicular al ochiului. la apariţia bruscă a unui excitant luminos. un rol important îl are nucleul nervului accesoriu. fără să participe la perceperea luminii. La coliculul cvadrigemin inferior vin fibre aferente din calea auditivă.optice. ei constituie un centru reflex pe calea auditivă. prin întoarcerea capului în direcţia unde s-a produs sunetul. delimitat superior de lamina tecti. De exemplu. coliculii inferiori (fibre auditive) şi măduva spinării prin tractul spinotectal. la nucleul nervului accesoriu (XI). – 395 – . bulb (tectobulbare) şi măduvă spinării (tectospinale). sau aqueductus cerebri (Sylvius). Reflexe de orientare apar şi la producerea bruscă a unui sunet. iar de la el pornesc fibre eferente. Prin intermediul acestor legături. Coliculii superiori sunt destinaţi căii optice. lungimea căruia nu depăşeşte 2. ale cărui fibre se distribuie la nucleul nervului oculomotor (III). ei constituie un centru reflex pe calea vizuală. fără să joace un rol în perceperea sunetelor. Centrii mezencefalici intervin şi în reflexele de orientare.

În porţiunile laterale ale substanţei cenuşii centrale se află nucleul mezencefalic al nervului trigemen. trunchiul cerebral. de la care sunt inervaţi muşchii globului ocular. substantia grisea centralis. Ceva mai superior de acest nucleu se află nucleul intermediar. în porţiunea ventrală a substanţei cenuşii centrale. nucleus mesencephalicus nervi trigemini. La nivelul trunchiului cerebral se află formaţiunea reticulară. precum şi căi proprii trunchiului cerebral ce conectează diferitele sale etaje. respiratorie şi digestivă. îndeplineşte numeroase funcţii dintre care unele sunt de importanţă vitală. deoarece se conţin nuclei senzitivi şi motori care au aceleaşi funcţii senzitive şi motorii pentru regiunile feţei şi a capului. nucleus nervi oculomotorius. de la care sunt inervaţi muşchii netezi ai globului ocular (muşchiul sfincter al pupilei şi muşchiul ciliar). – 396 – . se află nucleul nervului oculomotor. prelungirile neuronilor participă la formarea tractului reticulospinal şi a fasciculului longitudinal posterior. al echilibrului şi al posturii. fiind primul component al encefalului. Tot aici se închid o serie de reflexe. este localizat nucleul par al nervului trohlear. Deci. nucleus nervi trochlearis. cu rol în reglarea tonusului muscular. nucleus intermedius.În jurul apeductului mezencefalic se află substanţa cenuşie centrală. precum şi nucleii de releu cu cerebelul. La nivelul trunchiului se află nucleii de releu ai căilor ascendente şi descendente. în regiunea subapeductală sunt localizaţi nucleii a două perechi de nervi cranieni. nucleu impar parasimpatic. În primul rând. prin el trec toate căile ce leagă măduva spinării de etajele superioare ale sistemului nervos central. Ventral de acest nucleu este localizat nucleul accesor al nervului oculomotor. El conţine centrii subcorticali vizuali auditivi şi centri de reglare ai unor funcţii vitale. La nivelul coliculilor superiori. al celui cortical şi în controlul reflexelor spinale. în vecinătatea liniei mediane. al substanţei reticulare. nucleus oculomotorius accessorius (Iacubovici). cum sunt activitatea cardiovasculară. La nivelul coliculilor inferiori.

astfel încât la 90 ani pierde aproximativ 100 g prin deshidratare. . din jurul ventriculului III. Diencefalul Diencefalul.Prozencefalul Greutatea encefalului la naştere este de aproximativ 300 g. El este localizat sub corpul calos. metabolice şi al impulsurilor instinctive: reproducere. reprezintă porţiunea encefalului. El este constituit din emisferele cerebrale şi comisurile lor. .neoencefalul la om are cea mai mare dezvoltare şi răspunde de activităţile personalităţii conştiente şi voluntare. această parte are rol în reglarea funcţiilor viscerale. alimentare etc. nucleii formaţiunii reticulare. apărare. Ulterior începe să piardă în greutate. fiind acoperit de o parte şi de alta de emisferele cerebrale. iar posterior – 397 – . între 35 şi 65 ani rămânând staţionar. iar la 1. Encefalul creşte în greutate din ce în ce mai puţin odată cu înaintarea în vârstă. lateral de tracturile optice.5 ani de 800 g. Liniile limitrofe ale diencefalului pe faţa bazală a encefalului trec anterior prin chiasma optică. atac. diencephalon. Substanţa cenuşie a diencefalului formează nucleii subcorticali. căpătarea automatismelor. nucleii neurosecretori şi centrii superiori ai sistemului nervos vegetativ. Din punct de vedere ontogenetic prozencefalul este constituit din diencefal şi telencefal. Cavitatea diencefalului este ventriculul III. Prozencefalul este format din trei părţi apărute succesiv în decursul filogenezei: . Prin substanţa albă trec toate căile conductoare ascendente şi descendente. Intervine în personalitatea inconştientă şi involuntară: dispoziţie. La diencefal se referă şi două glande endocrine – hipofiza şi epifiza. a memoriei.arhiencefalul constituie prima schiţă a neoencefalului şi este reprezentat de formaţiuni ce aparţin sistemului limbic.paleoencefalul constă din: diencefal şi corpul striat. situată în continuarea şi deasupra mezencefalului. la adult are o greutate de aproximativ 1500 g. comportament instinctiv.

epitalamus. 12 – nucleus caudatus (caput). 3 – septum pellucidum. thalamencephalon. şi metatalamus. thalamus. aspect superior: 1 – corpus callosum. 4 – fornix. Diencefalul şi mezencefalul. 7 – commissura posterior. 1 2 12 3 4 5 11 6 7 10 9 8 Fig.prin marginea anterioară a substanţei perforate posterioare şi pedunculii cerebrali. 5 – commissura anterior. epithalamus. 215. 2 – cavum septi pellucidi. 10 – thalamus. În structura diencefalului deosebim două porţiuni: partea dorsală – talamencefalul. şi partea ventrală – hipotalamusul. Pe faţa dorsală linia limitrofă posterioară reprezintă şanţul ce desparte coliculii superiori de marginea posterioară a talamusului. 11 – ventriculus tertius. 6 – adhesio interthalamica. Stria terminală este limita dintre partea dorsală a diencefalului şi telencefal. metathalamus (fig. 8 – tectum mesencephali. Talamencefalul la rândul său este constituit din: talamus. 215). – 398 – . hypothalamus. 9 – corpus pineale.

Din mezencefal în regiunea subtalamică continuă şi se termină în ea nucleul roşu şi substanţa neagră a mezencefalului. proprio-. mai ascuţit ce conţine tuberculul anterior al talamusului. Spre talamus confluează majoritatea căilor senzitive (extero-. pol posterior mai lat. grupul nuclear posterior. despărţiţi prin substanţa albă şi uniţi cu scoarţa cerebrală prin corona radiată. Lateral de substanţa neagră se află nucleul subtalamic. stria medullaris thalami. Conexiunile talamusului sunt grupate în conexiuni intratalamice. nucleus subthalamicus (corpul Luys). tuberculum anterius thalami. este format din două mase ovoide de substanţă cenuşie. care secretă lichid cefalorahidian. între nucleii talamici. grupul nuclear medial. care pot fi la rândul lor: subcorticale şi corticale. pulvinar thalami. regio subthalamica. După ce fac staţie (releu) talamică se proiectează pe scoarţa – 399 – . Nucleii talamusului sunt grupaţi în complexe nucleare denumirea cărora este în funcţie de localizarea lor topografică: grupul nuclear anterior. formând posterior prin unirea lor comisura habenulară de care atârnă glanda epifiza. Substanţa cenuşie a talamusului este împărţită în mai multe grupe nucleare prin straturi de substanţă albă. sulcus hypothalamicus. unite pe linia mediană printr-o comisură cenuşie intertalamică. care participă la formarea capsulei interne. thalamus. şi extratalamice.Talamusul. pe care se prind plexurile coroidale ale ventriculului lateral. Fiecare talamus prezintă: pol anterior. laminae medullares thalami. de o parte şi de alta a cavităţii ventriculului III. Această regiune este separată de talamus prin şanţul hipotalamic. care continuă inferior cu tegumentul pedunculilor cerebrali. etc. faţa laterală separată de nucleii bazali prin braţul posterior al capsulei albe interne. faţa superioară participă la formarea podelei ventriculului lateral împreună cu nucleul caudat şi prezintă tenia talamusului. numit pulvinar. auditive.) care pot fi specifice şi nespecifice. Sunt circa 60 nuclei. faţa medială ce formează peretele lateral al ventriculului III şi prezintă stria medulară a talamusului. interoceptive. taenia thalami. Sub talamus este situată aşa-numita regiune subtalamică. vizuale. grupul nuclear lateral. adhesio interthalamica.

6 – corpus mamillare. 216). gândire şi creativitate. 2 – nucleus ruber. somatoendocrină (prin hipotalamus şi hipofiză) etc. 15 – corpus geniculatum mediale. cu excepţia celor olfactive. opticus. Conexiunile în dublu sens ale talamusului cu nucleii subcorticali şi diferite arii corticale permite talamusului roluri de integrare somatovegetativă (conexiuni cu hipotalamusul). 8 – trigonum olfactorium. le integrează şi echilibrează semnalele eferente. le prelucrează. 12. 10 – chiasma opticum. 7 – substantia perforata anterior. fie prin fibre talamocorticale specifice. 11 – n. 17 – tractus opticus.cerebrală. 3 – tegmentum. 16 – pulvinar. 216. este localizat postero-inferior de talamus. Talamusul selecţionează semnalele primite. Metatalamusul şi hipotalamusul: 1 – aqueductus cerebri. 14 – corpus geniculatum laterale. corpus geniculatum laterale. 9 – infundibulum. metathalamus. Talamusul este considerat ca fiind ultimul releu spre scoarţa cerebrală a majorităţii căilor senzoriale. Conexiunile talamusului cu lobul frontal şi sistemul limbic explică implicarea sa în memoria asociativă. 4 – substantia nigra. Metatalamusul. 16 1 2 3 15 4 14 13 17 7 8 12 11 10 9 Fig.tuber cinereum. la limita dintre diencefal şi mezencefal. fie prin căi talamoreticulo-corticale (nespecifice). şi corpul geniculat medial. El este format din corpul geniculat lateral. – 400 – 5 6 . 5 – pedunculus cerebri. corpus geniculatum mediale (fig. 13 – substantia perforata posterior.

Corpul geniculat medial este situat pe faţa inferioară a pulvinarului. se unesc cu faţa medială a talamilor optici. care poate fi acoperită cu pulpa unui deget. Hipotalamusul uman reprezintă 0. aşezată inferior de spleniul corpului calos şi deasupra coliculilor cvadrigemeni superiori. reprezintă porţiunile ventrale ale diencefalului.Corpul geniculat lateral este o mică masă ovoidă situată infero-lateral de pulvinar. având un volum de aproximativ 4 cm3. a sistemului nervos vegetativ şi a comportamentului emoţional. comissura habenularum. Harvey Williams Cushing (1869 –1939). Este situat antero-inferior de talamus şi constituie un important centru de coordonare a funcţiilor endocrine. care prin intermediul frîurilor epifizei. ce reprezintă încrucişarea capetelor posterioare ale habenulelor înainte de a intra în corpul pineal. pe care omul se străduieşte să le acopere cu o manta a unui cortex de inhibiţie”. care este unită cu coliculul cvadrigemen superior prin intermediul braţului coliculului superior. trigona habenulae. recesul pineal. – 401 – . Epitalamusul. El ocupă spaţiul cuprins între chiasmă şi tracturile optice anterior şi cei doi pedunculi cerebrali posterior. lateral de coliculul cvadrigemen superior. este alcătuit dintr-un complex de structuri. situat la baza epifizei. recessus pineale. lemniscus lateralis. El este aşezat în partea postero-inferioară a tavanului ventriculului III şi include epifiza. inferior de care se deschide apeductul cerebral (Sylvius). denumită şi glanda pineală. hypothalamus. El reprezintă o staţie la nivelul căii optice. epithalamus. limitat de o lamă superioară şi una inferioară. Este singura parte vizibilă a diencefalului. habenula. glandula pinealis. comissura posterior. La nivelul corpului geniculat medial se termină fibrele lemniscului lateral (auditiv). cu origini şi roluri diferite (fig.3% din masa totală a encefalului. În lama inferioară se află comisura posterioară. se ascund resorturile esenţiale ale vieţii instinctive şi afective. comisura habenulară. reprezintă o prelungire transversală a ventriculului III. 215). ce se formează la unirea habenulei cu stria medulară a talamusului. trigonurile habenulare. subliniind marea importanţă a hipotalamusului spunea că “în această mică zonă arhaică de la baza creierului. Hipotalamusul.

Din hipotalamus fac parte chiasma optică. Tuberculul cenuşiu. Substratul subţire de substanţă albă şi substanţă cenuşie. se termină cu două rădăcini în centrii subcorticali vizuali. corpora mamillaria. dar care are legături cu acesta. mai bine reprezentat posterior. De la exterior la interior acestea sunt: . infundibulum. anterior de tuberculii mamilari. Nucleii corpilor mamilari reprezintă centrii subcorticali ai analizatorului olfactiv. area hypothalamica lateralis. În secţiune frontală la nivelul hipotalamusului se observă dispunerea celulelor nervoase în trei straturi . situată în interior. În pereţii tuberculului cenuşiu se conţin nucleii tuberali. ajunge la tuberculul cvadrigemen superior. mai bine reprezentat anterior unde formează aria preoptică. Chiasma optică. În tuberculii mamilari se termină stâlpii anteriori ai fornixului. Lateral şi posterior chiasma optică continuă cu tractul optic. nuclei tuberales. tractul optic. radix medialis. iar de părţile laterale trec tracturile optice. Ultimul. care parţial se încrucişează. vine spre corpul geniculat lateral. chiasma opticum. formată din fibrele nervilor optici. prin care se leagă cu hipofiza. se află posterior de chiasma optică. mai voluminoasă. radix lateralis.arii succesive în jurul cavităţii ventriculului III. formează aria hipotalamică medială.stratul periventricular. iar rădăcina medială. area hypothalamica medialis. tuber cinereum. ocolind pedunculul cerebral din partea lui laterală. formează aria hipotalamică laterală. sunt două proeminenţe emisferice. considerată zonă independentă a hipotalamusului. Tuberculii mamilari. este situată în porţiunea anterioară a hipotalamusului. tractus opticus. - stratul medial mai bine reprezentat anterior. - stratul lateral. Tuberculul cenuşiu are o prelungire conică. tuber cinereum cu infundibulul. hipofiza şi tuberculii mamilari (fig. formează nucleii mediali şi laterali ai corpului mamilar. nuclei corporis mamillaris mediales et laterales. – 402 – . paramedian şi anterior de substanţa perforată posterioară. cu structură şi funcţie complexe. area preoptica. mai subţire. 216). numită infundibul. Rădăcina laterală. dispuse posterior de tuberculul cenuşiu.

mamilar medial. între comisura albă anterioară şi chiasma optică. Nucleii hipotalamusului. medioventral. 7 – n. 217. 2 – n. intercalat. 11 – n. 10 – n. - preoptic paraventricular - preoptic medial - preoptic lateral Aria hipotalamică laterală este limitată lateral de capsula internă şi regiunea subtalamică şi se continuă anterior cu nucleul preoptic lateral. 9 – n. 12 – n. mediodorsal. arcuat. 14 – aria hipotalamică laterală. secţiune sagitală: 1 – n. 3 – n.Între ariile hipotalamice laterală şi medială se găsesc columna fornixului. hipotalamic anterior. 217): 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 Fig. Această arie conţine următorii nuclei: - nucleii tuberali - nucleul tubero-mamilar - nucleul lateral – 403 – . paraventricular. supraoptic. mamilar lateral. 8 – n. 6 – n. Această arie conţine trei nuclei (fig. 4 – n. suprachiasmatic. preoptic medial. posterior de lama terminală. 5 – n. 13 – n. hipotalamic posterior. pediculul mamilar şi fasciculul retroflex. Aria preoptică este o zonă mică situată în partea anterioară a hipotalamusului. preoptic lateral.

conexiuni internucleare reprezentate prin fibre care leagă diferiţi nuclei hipotalamici între ei. Complexitatea conexiunilor constă în gruparea în fascicule a unor fibre de origine variată. produsă de nucleul paraventricular. care se distribuie la grupări celulare diferite ale hipotalamusului şi totodată la formaţiunile înconjurătoare: talamus.Aria hipotalamică medială este împărţită dinspre anterior spre posterior în trei regiuni: I. Conexiunile hipotalamusului sunt foarte numeroase. Regiunea tubelară are patru nuclei: - nucleul infundibular (arcuat) situat înspre tija pituitară - nucleul ventromedial situat superior de precedentul - nucleul dorsomedial situat superior de şanţul hipotalamic - nucleul posterior aşezat posterior de precedenţii doi III. mezencefal. II. – 404 – . Hipotalamusul reprezintă zona centrilor subcorticali vegetativi superiori. Regiunea mamilară este formată din doi nuclei: - nucleul mamilar medial - nucleul mamilar lateral Aria hipotalamică medială este împărţită din punct de vedere funcţional în două zone: - anterioară sau hipotalamusul anterior cu funcţie hipotropă (parasimpatomimetică) - posterioară sau hipotalamusul posterior cu funcţie ergotropă (simpatomimetică). şi oxitocina. dar extrem de dificil de sistematizat pe grupe de nuclei. Regiunea supraoptică care conţine patru nuclei: - nucleul supraoptic situat călare pe chiasma optică - nucleul paraventricular aşezat juxtafornical - nucleul suprachiasmatic situat posterior de chiasmă - nucleul anterior care se continuă fără o limită exactă cu aria preoptică Nucleii supraoptic şi paraventricular alcătuiesc glanda diencefalică cu rol în secreţia de hormoni: vasopresina. produsă de nucleul supraoptic. El are următoarele conexiuni: . regiunea subtalamică.

şi pe de altă parte. Legătura vasculară este realizată prin intermediul sistemului port hipotalamo-hipofizar. se capilarizează în jurul terminaţiilor axonilor tractului tubero-infundibular. atât în condiţii normale cât şi de stres influenţează scoarţa cerebrală intervenind în ritmul somn-veghe. tonusul cortical mai coborât sau mai ridicat. nucleul dorsal al vagului. Legătura nervoasă este reprezentată de două tracturi: supraoptico-hipofizar şi tubero-infundibular. Hipotalamusul prezintă o legătură dublă cu hipofiza. de la nucleul dorsal al vagului. contribuind substanţial. în condiţii normale. de la calea optică. T. Fielding în anul 1930. scoarţa cerebrală poate să-şi exercite controlul asupra hipotalamusului. – 405 – . de stres. Hipotalamusul. descoperit de Gr. iar hipotalamusul. păstrarea homeostazei. exprimarea stărilor afectivoemoţionale. armonizează activităţile viscerale cu cele somatice. la hipofiză. etc. de la talamus. prin tractul optic. reprezentate prin fibre care duc incitaţii eferente la mezencefal şi talamus. Conexiunile în dublu sens cu majoritatea ariilor corticale indică faptul că în anumite împrejurări. armonizându-le cu activităţile somatice pentru o cât mai bună integrare în mediul înconjurător. reprezentate prin fibre care aduc excitaţii de la mezencefal. ce merg prin tija hipofizară până la nivelul adenohipofizei. la rândul lui. mai ales extreme . - conexiunile eferente. Artera hipofizară superioară după ce pătrunde prin partea antero-superioară a tijei hipofizare. are un grad marcant de independenţă faţă de scoarţa cerebrală în ceea ce priveşte reglarea funcţiilor interne. la buna funcţionare a organelor interne. Popa şi U. homeotermiei etc. motivaţia comportamentală. De la acest nivel ele vor continua cu canalele venoase ale sistemului port. atât nervoasă cât şi vasculară. ajung la retină. şi prin fibre care. Prin conexiunile sale hipotalamusul realizează funcţiile integratoare. Este un sistem vascular dublu capilarizat. sistemul extrapiramidal şi de la scoarţa frontală. scoarţa frontală..conexiuni aferente. formaţiunile olfactive. făcând legătură dintre nucleii vegetativi din hipotalamus şi cei din bulb. pe de o parte.

Subtalamusul este alcătuit din formaţiuni cenuşii proprii – nucleul subtalamic. situată ventral de talamus. Lezarea sa poate duce la mişcări violente. Ea primeşte aferenţe din ariile senzitivo-motorii ale emisferelor cerebrale. este aşezat medial de globus palidus. probabil este integrată în tot sistemului motor extrapiramidal. de la nucleii cerebelului şi nucleii trigeminali. este reprezentată de o bandă de substanţă cenuşie. de care este separat prin braţul posterior al capsulei interne şi este integrat în sistemul motor extrapiramidal. zona incretă şi fascicule de fibre proprii sau în tranzit spre alte etaje ale sistemului nervos. 218). extremităţile craniale ale nucleului roşu şi substanţei negre. 4 – vene porte. cum ar fi lemniscul medial. ventral de talamus. necontrolate. nucleus subthalamicus. sub. Fig. Sistemul port hipotalamo-hipofizar: 1 – capilare primare. 3 – tija hipofizară. 5 – hipofiza anterioară. 6 – hipofiza posterioară. lateral de hipotalamus şi medial de capsula internă şi nucleul lentiform. – 406 – . nucleul roşu şi măduva spinării.5 6 thalamus. 2 – eminenţa mediana. zona increta.unde se vor capilariza din nou în jurul celulelor glandulare formând sinusoidele hipofizare (fig. Funcţiile zonei increte sunt încă puţin cunoscute. este o zonă de 7 trecere între talamus şi mezencefal situată cranial de tegumentul mezencefalic. Eferenţele sunt spre nucleul subtalamic. 1 2 4 3 Subtalamusul. 7 – capilare secundare ale sistemului port hipofizar. Nucleul subtalamic. 218. Zona incretă. La nivelul său se continuă formaţiuni ale tegmentului.

este cavitatea diencefalului. Peretele posterior prezintă orificiul superior al apeductului lui Sylvius. Aceste regiuni sunt separate prin intermediul şanţului hipotalamic. Orificiile interventriculare sunt delimitate posterior de adeziunea intertalamică şi anterior de columnele fornixului. în 1/3 inferioară de faţa superioară a hipotalamusului. prin intermediul apeductului cerebral Sylvius cu ventriculul IV. dispuse median. şi este dispusă în plan orizontal. delimitată de şase pereţi: superior. reprezentată de două foiţe ale piei mater. stâlpii anteriori ai fornixului şi comisura anterioară a encefalului. antero-lateral. unde se vor continua cu plexurile coroide ale ventriculilor laterali. ventriculus tertius. numită adeziunea intertalamică. superior de care se găseşte comisura albă posterioară (comisura epitalamică). La nivelul acestui perete. şi recesul infundibular. recessus infundibuli. anterior. Pânza coroidă a ventriculului III are o formă triunghiulară. Peretele superior este format de pânza coroidă a ventriculului III. 215). Superior de aceasta se situează epifiza în vecinătatea căreia se găsesc alte două recesuri: pineal şi suprapineal. aşezată în plan sagital. Pe faţa ventriculară a pânzei coroide se găsesc plexurile coroide ale ventriculului III.Ventriculul III. tela choroidea ventriculi tertii. Peretele inferior sau podişul îl constituie însuşi hipotalamusul şi prezintă două recesuri: recesul optic. se găseşte o punte de substanţă cenuşie. localizat anterior de chiasmă. care se îndreaptă spre orificiile Monro. Peretele lateral este format: în 2/3 superioare de faţa medială a talamusului. posterior şi doi pereţi laterali (fig. îngustă. inferior. cu baza orientată posterior. prin orificiile interventriculare Monroe cu ventriculii laterali. Ventriculul III are trei comunicări: inferior. între cele două feţe mediale ale talamilor optici. Peretele anterior este format de lama terminală. – 407 – . recessus opticus.

întinsă transversal. care este mai evident organizată în trunchiul cerebral. Neuronii formaţiunii reticulare se deosebesc de neuronii altor componente ale sistemului nervos şi prezintă unele particularităţi morfologice: .corpii neuronilor reticulari sunt variabili ca formă şi dimensiuni. un braţ fiind ascendent. bogat ramificată.neuronii sunt inegal răspândiţi. Colateralele acestor axoni fac sinapsă cu celule din nucleii specifici ai trunchiului cerebral sau scoarţa cerebrală. cu conexiuni numeroase şi difuze. Un neuron reticular poate primi aproximativ 4000 de sinapse – convergenţă.dendritele au dispoziţie simplă. – 408 – . diseminaţi neuniform în lungul trunchiului cerebral. . . interpătrunsă cu prelungirile altor neuroni. peste care se adaugă în cursul evoluţiei structuri noi. iar celălalt descendent. care preiau o parte din funcţiile sistemului vechi.Formaţiunea reticulară În structura sistemului nervos central. în anumite zone. concentrări de neuroni realizează nuclei. bine conturaţi morfologic şi funcţional. Formaţiunea reticulară este un sistem multisinaptic. descendente. iar unii axoni se bifurcă în T. . parţial încrucişate şi neîncrucişate.axonii neuronilor reticulari pot fi mai scurţi sau mai lungi. Astfel o stimulare unilaterală poate conduce la răspunsuri bilaterale sau chiar globale. Din punct de vedere filogenetic. răspândită difuz printre fasciculele de substanţă albă şi nucleii de substanţă cenuşie. Este dispusă profund. pe lângă substanţa albă şi cenuşie. structurile reticulare sunt considerate ca fiind cele mai vechi. care se pun în contact cu mulţi neuroni reticulari. se descrie şi al treilea component – formaţiunea reticulară. sau chiar giganţi. După dimensiuni se disting neuroni de talie mică şi neuroni de talie mare. şi poate face aproximativ 25000 de sinapse – divergenţă. pot fi ascendenţi sau/şi descendenţi. format din câmpuri neuronale şi fibre amestecate. Căile de conducere reticulare sunt dificil de delimitat şi sunt ascendente. reprezentând o reţea primitivă.

Paralel cu nucleii proprii ai trunchiului cerebral. Deosebim: căi conductoare reticulopetale. căi conductoare reticulofugale ce pornesc de la formaţiunea reticulară spre scoarţa emisferelor. lentă. Funcţionând ca un tot unitar reglează activitatea ansamblului format din structurile nervoase şi endocrine care au rolul de a menţine organismul în stare de funcţionare normală. formează o reţea densă de fibre ascendente. Formaţiunea reticulară este considerată funcţional principala structură integratoare. cu viteza de conducere redusă. sunt descrişi şi nucleii formaţiunii reticulare. în diferitele etaje ale trunchiului cerebral. Se realizează un sistem multineuronal. viteza de conducere a impulsului nervos este foarte mică. ce vin de la majoritatea structurilor encefalului spre nucleii formaţiunii reticulare. Căile conductoare ale formaţiunii reticulare. descendente. căile conductoare reticuloreticulare ascendente şi descendente ce efectuează legătura dintre nucleii formaţiunii reticulare din diferite regiuni ale trunchiului cerebral. Datorită numărului mare de neuroni şi de sinapse realizate în formaţiunea reticulară. senzitivă sau motorie. Ea constituie calea finală comună pentru totalitatea informaţiilor din mediul extern şi intern. spre nucleii encefalului şi măduvei spinării. Ea reprezintă un generator de energie pentru scoarţa emisferelor şi contribuie la re– 409 – .. Formaţiunea reticulară are conexiuni cu toate porţiunile sistemului nervos central. longitudinale. dar le primeşte pe toate şi le fuzionează într-o informaţie generală difuză care asigură tonusul sistemului nervos central. la nivelul formaţiunii reticulare se disting: - nuclei reticulari dorsali - nuclei mediani - nuclei paramediani - nuclei laterali - nuclei ventrali Formaţiunea reticulară nu transmite mesaje specifice senzitive.prelungirile neuronilor cu morfologie extrem de variată. motorii sau vegetative. transversale şi oblice în toate direcţiile. unde nu există specificitate somatică sau vegetativă. unele mielinice altele amielinice. Funcţiile formaţiunii reticulare. polisinaptic. Topografic.

glarea excitabilităţii şi tonusului tuturor porţiunilor sistemului nervos central. 15 16 – gyrus angularis. În porţiunea lor mijlocie emisfera dreaptă şi cea stângă sunt unite prin printr-o lamă de substanţă albă. Fisura longitudinală în partea sa posterioară se uneşte cu fisura transversală a creierului. 19 – lobus frontalis. 15 – sulcus intraparietalis. 17 – gyrus 14 supramarginalis.18 centralis. 2 – sulcus frontalis superior. 219. fissura transversa cerebri. 1 Fig. numită corpul calos. 3 – sulcus frontalis inferior. 10 – fissura longitudinalis cerebri. Faţa superioară a emisferelor cerebrale: 19 1 – polus frontalis. Telencefalul Telencefalul. este partea cea mai voluminoasă a encefalului şi este reprezentat prin emisferele cerebrale. care desparte emisferele creierului de emisferele cerebelului. 12 – gyri occipitalis. 8 – gyrus postcentralis. 9 – sulcus cinguli. corpus callosum. hemispheria cerebri. 219). 18 – sulcus 13 12 11 centralis. 11 – polus occipitalis. fissura longitudinalis cerebri. 4 – sulcus praecentralis. telencephalon. intervine în reglarea tonusului muscular şi selectarea impulsurilor din mediul intern şi extern. 17 7 – sulcus postcentralis. separate între ele prin fisura longitudinală a creierului. 6 – sulcus centralis. 13 – lobulus parietalis superior. trei margini şi trei poli (fig.16 rior. 14 – lobulus parietalis infe. Fiecare emisferă cerebrală prezintă pentru descriere trei feţe. Joacă un rol determinant în ciclul somn-veghe. 10 9 – 410 – 2 3 4 5 8 7 6 . 5 – gyrus prae.

sulcus lateralis (scizura Sylvius). care împart circumvoluţiunile în porţiuni mai mici şi nu sunt constante. şanţul parietooccipital. lateral. Aria totală a cortexului uman este de aproximativ 2200 cm2 din care doar 1/3 este vizibilă la suprafaţă. temporal. ele sunt mai adânci. care după momentul apariţiei şi după adâncimea lor au fost împărţite în trei grupuri: . sulcus centralis (scizura Rolando). polus occipitalis. polus temporalis. margo superior. – 411 – . iar 2/3 sunt prezente pe buzele şanţurilor sau în fundul acestora. sulcus parietooccipitalis. inferolaterală. facies medialis. inferomedială. sulci cerebri. fără o modificare importantă a capacităţii craniene. separă feţele superolaterală şi medială. Caracterul giral al paliumului este rezultatul extinderii mai mari a cortexului cerebral faţă de substanţa albă subiacentă.şanţuri secundare care delimitează circumvoluţiile. Prin prezenţa şanţurilor şi circumvoluţiilor suprafaţa emisferelor se măreşte de aproximativ trei ori. polus frontalis. care apar primele. Fiecare emisferă prin cele trei şanţuri primare este împărţită în patru lobi cerebrali: frontal. convexă. desparte lobul frontal de lobul parietal. chiar în perioada fetală. facies inferior.şanţuri primare.şanţuri terţiare. Şanţul central. plană şi faţa inferioară. desparte lobii frontal şi parietal de cel temporal. au un caracter mai constant ca aşezare şi delimitează lobii emisferelor cerebrale – şanţurile central. temporal şi occipital. Acest aspect al evoluţiei permite o mare suprafaţă a scoarţei cerebrale. Marginele: superioară. facies superolateralis. Polii: frontal. margo inferolateralis. şanţul lateral. Pe suprafaţa emisferelor cerebrale se găsesc o serie de şanţuri. separă feţele medială şi inferioară. medială. parietal. parietooccipital. separă feţele superolaterală şi inferioară. . . margo inferomedialis. desparte lobul parietal de cel occipital.Feţele: superolaterală. mai puţin adânci. occipital.

18 – gyrus temporalis superior. 9 – pars triangularis. 220. şi ramura anterioară. care poartă denumirea de fosa laterală a creierului. curbându-se la capătul terminal. Şanţul lateral începe pe faţa inferioară a emisferei. 12 – cerebellum. ramus anterior. 8 – operculum. 7 – gyrus postcentralis. 20 – pars orbitalis. 19 – sulcus lateralis. – 412 – . 22 – sulcus frontalis inferior. care merg în lobul frontal. 5 – sulcus centralis. 16 – gyrus temporalis medius. fossa lateralis cerebri. are un traiect oblic în direcţie superioară şi posterioară. 14 – gyrus temporalis inferior. în partea anterioară.1 2 3 4 5 6 7 8 9 22 21 201918 17 16 15 14 13 12 11 10 Fig. se îndreaptă lateral între lobul frontal şi temporal. 15 – sulcus temporalis inferior. în lobul parietal. De la acest şanţ. ramus ascendens. 11 – sulcus horizontalis cerebelli. la nivelul substanţei perforate anterioare. 13 – fissura transversa cerebri. În porţiunea inferioară şanţul lateral prezintă un sector lărgit. 2 – gyrus frontalis superior. 21 – gyrus frontalis inferior. 17 – sulcus temporalis superior. 10 – giri occipitales. 4 – gyrus precentralis. 3 – sulcus frontalis superior. 6 – sulcus postcentralis. Şanţurile şi circumvoluţiunile feţei superolaterale ale emisferei cerebrale: 1 – gyrus frontalis medius. Faţa superolaterală este străbătută de două şanţuri importante: lateral – Sylvius şi central – Rolando. pornesc două ramuri: ramura ascendentă.

gyrus postcentralis. sulcus intraparietalis. coboară pe faţa superolaterală. oblic anteroinferior şi se termină la mică distanţă de şanţul lateral. Girusul frontal superior se continuă peste marginea superioară a emisferului cu girusul frontal mediu. Pe faţa superolaterală a lobului parietal se observă două şanţuri: şanţul postcentral. şi pars opercularis – zona dispusă posterior de ramura ascendentă. Girusul frontal inferior prin intermediul ramurilor anterioară şi ascendentă ale şanţului lateral este divizat în trei părţi: pars orbitalis. Anterior şi paralel cu şanţul central este prezent şanţul precentral. ce se arcuieşte peste capătul posterior al şanţului lateral – 413 – . sulcus frontalis superior. posterioară şi inferioară. De la şanţul precentral pornesc două şanţuri paralele între ele – şanţul frontal superior. Străbătând marginea superioară a emisferei. girul frontal mijlociu. dar ele pot fi şi continue. gyrus frontalis medius. care se dispune posterior şi paralel cu şanţul central şi delimitează girusul postcentral. sulcus precentralis. şi girul frontal inferior. care împart lobul frontal în girul frontal superior. care limitează girusul precentral. gyrus frontalis medius. începe de la mijlocul şanţului postcentral. pars triangularis. sulcus frontalis inferior. ce se află superior de şanţ. zona dintre ramura anterioară şi ascendentă. de care totdeauna este separat prin girusul arcuat. delimitat posterior de şanţul parietooccipital. Partea anterioară este girusul supramarginal. fiind întrerupt de obicei printr-o punte. şi şanţul frontal inferior. gyrus supramarginalis. lobus parietalis.Şanţul central porneşte de la marginea superioară (puţin de pe faţa medială). Lobulul parietal inferior are trei diviziuni: anterioară. gyrus frontalis inferior. şi lobulul parietal inferior. lobulus parietalis superior. ce trece pe faţa medială a emisferei. sulcus postcentralis. gyrus precentralis. localizat inferior de şanţul intraparietal. acest şanţ continuă puţin pe faţa superolaterală. Acest şanţ are o parte superioară şi una inferioară. şanţul intraparietal. ce se află inferior de ramura anterioară. gyrus frontalis superior. se îndreaptă posteroinferior delimitând lobulul parietal superior. Posterior de şanţul central se află lobul parietal. lobulus parietalis inferior. sulcus parietooccipitalis.

Sylvius. gyrus temporalis inferior. sulcus circularis insulae (fig. gyrus angularis. prezintă o porţiune a cortexului cerebral situată în profunzimea fosei laterale a creierului. Lobul occipital. gyrus temporalis medius. trece paralel cu şanţul lateral şi delimitează împreună girul temporal superior. Porţiunea din lobul temporal ce acoperă fosa laterală a creierului formează operculul temporal. insula. ascunsă în adâncul şanţului lateral. – 414 – . operculum temporale. lobus temporalis. girusul angular. se află posterior de şanţul parietooccipital. se observă 2 – 3 circumvoluţiuni temporale transversale. sulcus occipitalis transversus. operculum parietale. gyri temporales transversi (Heschl). fiind acoperită de operculii frontal. sulci temporales transversi. delimitează împreună cu şanţul temporal superior girul temporal mijlociu. parietal şi temporal. El este delimitat de restul scoarţei cerebrale prin şanţul circular al insulei. separate una de alta prin şanţurile temporale transversale. formează polul temporal. partea posterioară. Lobul temporal. astfel încât pentru al vedea trebuie îndepărtate artificial buzele şanţului lateral. Şanţul temporal inferior. Inferior de acest şanţ se găseşte girul temporal inferior. extremitatea posterioară a căruia se numeşte pol occipital. cuprinde regiunile inferolaterale ale emisferei şi este separat de lobul frontal şi parietal prin intermediul şanţului lateral. lobus occipitalis. Faţa laterală a lobului temporal prezintă două şanţuri: şanţul temporal superior. Comparativ cu alţi lobi are dimensiuni mai reduse. gyrus temporalis superior. Porţiunea inferioară a lobulului parietal inferior împreună cu regiunile inferioare ale circumvoluţiilor pre. rotunjită. conturează extremitatea posterioară a şanţului temporal superior.şi postcentrală constituie operculul parietal. sulcus temporalis superior. fiind străbătut de şanţuri dificil de sistematizat. sulcus temporalis inferior. 221). Dintre acestea mai bine pronunţat este numai şanţul occipital transvers. Extremitatea sa anterioară. Lobul insulei. Pe faţa superioară a acestei circumvoluţiuni.

gyrus longus insulae. 21 – sulcus postcentralis. 5 – sulcus frontalis superior. 9 – pars orbitalis. 12 – polus temporalis. gyri breves insulae.20 21 19 18 22 23 1 2 3 4 5 6 7 17 16 15 14 13 9 8 10 11 12 Fig. 22 – gyrus postcentralis. 3 – sulcus circularis insulae. Lobul insulei: 1 – gyrus precentralis. – 415 – . 17 – polus occipitalis. Partea anterioară este subîmpărţită în 3 – 4 girusuri scurte. şanţul central al insulei. 15 – gyrus temporalis medius. 13 – gyrus temporalis superior. sulcus centralis insulae. 10 – gyri breves insulae. 19 – gyrus supramarginalis. 14 – sulcus temporalis superior. 7 – sulcus frontalis inferior. care o împarte în partea anterioară mai mare şi partea posterioară mai mică. 4 – gyrus frontalis superior. 16 – gyrus longus insulae. Suprafaţa insulei este brăzdată de un şanţ oblic anteroinferior spre vârful lobului insulei. 23 – sulcus centralis. 11 – limen insulae. iar pe partea posterioară este o circumvoluţiune lungă. 221. 6 – gyrus frontalis medius. 18 – gyrus angularis. 8 – polus frontalis. 2 – sulcus precentralis. 20 – sulcus intraparietalis.

D. lamina rostralis. continuă posterior şi orizontal cu genunchiul. Faţa medială prezintă în partea ei inferioară cea mai mare formaţiune comisurală – corpul calos. În adâncul acestui şanţ se găseşte girusul dinţat. are aspect de arc care în sens anteroposterior prezintă: . – 416 – . îngroşată şi rotungită. gyrus dentatus. care este înconjurat pe toată circumferinţa lui de şanţul corpului calos. truncus. este convex anterior şi mult mai gros. corpul callosum. Paralel şi mai sus de şanţul corpului calos trece şanţul cingular. ce continuă posterior cu lama rostrală. participă toţi lobii emisferei. Corpul calos. La nivelul spleniului corpului calos şanţul cingular con- Fig. extremitatea posterioară. . splenium. până la comisura albă anterioară. sulcus hippocampalis. . Acest şanţ continuă anterior şi în jos cu şanţul hipocampului. situat la extremitatea anterioară şi inferioară a corpului calos. prin care este despărţit de restul feţei mediale a emisferei. situat anterior şi superior de rostru.genunchiul.spleniul. cu excepţia insulei. .rostrul.trunchiul. sulcus corporis callosi. Sinelnikov). 222. sulcus cinguli. rostrum. Relieful feţei mediale a emisferei cerebrale (după R. genu.Faţa medială a emisferei cerebrale La formarea acestei feţe.

care înconjoară şanţul central. Faţa inferioară a emisferelor cerebrale Faţa inferioară a emisferelor are un relief foarte complicat (fig. – 417 – . . situată posterior de spleniul corpului calos. Girusul cingular. este divizată în două regiuni de extremitatea superioară a şanţului central. de formă patrulateră. precuneus. dispusă posterior. şanţul parietooccipital. lobulus paracentralis. gyrus cinguli. temporal şi occipital. Girul cingular începe sub rostrul corpului calos. Între segmentul ascendent al şanţului cingular şi şanţul parietooccipital se delimitează precuneusul. gyrus fornicatus. care coboară puţin şi pe faţa medială a emisferei: .regiunea situată posterior. isthmus gyri cinguli. sulcus subparietalis. 223) şi este formată de feţele respective ale lobilor: frontal (regiunea orbitală). Această faţă este împărţită de partea iniţială a şanţului lateral Sylvius într-o parte mai mică. cuneus. Între şanţul calcarin şi cel parietooccipital se delimitează cuneusul. gyrus frontalis medialis. Între şanţul corpului calos şi şanţul cingular se află girul cingular. situată superior de şanţul cingular. sulcus parietooccipitalis. şi şanţul calcarin. care are aspectul unui triunghi cu apexul orientat spre punctul de confluere a şanţurilor delimitante şi corespunde feţei mediale a lobului occipital. dispusă anterior. istmul şi girul parahipocampic formează girul fornicat. înconjoară faţa superioară a corpului calos şi ajunge să se continue posterior cu girul parahipocampic. prin intermediul unei regiuni îngustate. este reprezentată de lobulul paracentral. localizat pe faţa medială a lobului parietal. care au traiect către medial şi fuzionează aparent sub spleniusul corpului calos. Porţiunea feţei mediale a emisferei.regiunea situată anterior de acest şanţ se numeşte gir frontal medial. denumită istmul girului cingular. şi o parte mai mare. într-un şanţ unic ce reprezintă limita inferioară a istmului girului cingular.tinuă cu şanţul subparietal. Regiunea posterioară a feţei mediale este străbătută de două şanţuri relativ adânci. sulcus calcarinus.

5 – polus temporalis. 11 – crus cerebri. 15 – aquaeductus cerebri. 28 – sulcus collateralis. 21 – polus occipitalis. 17 – splenium corporis callosi. 29 – sulcus temporalis inferior.35 33 32 31 30 29 34 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 28 27 26 25 24 23 22 16 17 19 20 18 21 Fig. 12 – sulcus hippocampi. – 418 – .striae olfactoria. 8 – infundibulum. 13 – gyrus occipitotemporalis lateralis. 20 – sulcus parietooccipitalis. 25 – corpus geniculatum mediale. 34 – trigonum olfactorium. 3 – bulbus olfactorius. 6 – uncus gyri hippocampi. 19 – gyrus cinguli. 30 – substanţa nigra. 16 – colliculus superior. 223. 31 – tractus opticus. 27 – sulcus occipitotemporalis. 4 – n. 32 – tuber cinereum. 2 – polus frontalis. Relieful feţei inferioare a encefalului: 1 – fissura longitudinalis cerebri. 26 – corpus geniculatum laterale. 33 . 18 – gyrus occipitotemporalis medialis. 24 – nucleus ruber. 7 – chiasma opticum. 14 – tegmentum. 10 – substanţa perforata posterior. 35 – gyri orbitales. 9 – corpus mamillare. opticus. 23 – sulcus calcarinus. 22 – cuneus.

Scoarţa cerebrală. numită şi regiunea orbitală. Din ultima porţiune a şanţului colateral se desprinde şanţul rinal. tractus olfactorius. gyrus parahippocampalis. sau manta. sulcus rhinalis. Şanţul colateral trece apoi pe faţa inferioară a lobului temporal. sulci orbitales. care are rolul principal în integrarea organismului în condiţiile mediului. numită pallium. Şanţul olfactiv este ocupat de bulbul olfactiv. substanţa albă. se orientează anterior paralel cu şanţul calcarin. unde delimitează medial girul parahipocampic. gyri orbitales. girii orbitali. înconjurând extremitatea anterioară a girului parahipocampic. grosime între – 419 – . nucleii bazali şi ventriculele laterale. pallium. numită uncus. reprezintă faţa inferioară a lobului frontal şi întruneşte următoarele elemente: şanţul olfactiv. ce reprezintă o continuarea occipitală a girusului parahipocampal. de care este despărţit prin girul lingual. tractul olfactiv. după care se arcuieşte spre medial. Partea posterioară corespunde feţelor inferioare ale lobilor temporal şi occipital şi prezintă următoarele elemente: şanţul colateral.Partea anterioară. sulcus collateralis. se dispune la suprafaţa emisferelor cerebrale ca un strat de substanţă cenuşie. Cortexul cerebral atinge cea mai mare dezvoltare la om. sulcus occipitotemporalis. gyrus lingualis. bulbus olfactorius. care se îndreaptă spre polul temporal. cortex cerebri. porneşte de pe polul occipital. cu care delimitează girul drept. care sunt instabili. se află lateral şi este paralel cu şanţul colateral. fiind paralel cu marginea medială a lobului frontal. este sediul conştiinţei şi al limbajului. gyrus rectus. cu o direcţie anteroposterioară. uncus. locul celor mai complexe funcţii de relaţie cu mediul înconjurător. gyri occipitotemporalis medialis et lateralis. Arhitectura emisferelor cerebrale Emisferele cerebrale sunt constituite din următoarele formaţiuni: scoarţa cerebrală. sulcus olfactorius. separă girii occipitotemporali medial şi lateral. care se găsesc lateral de girul drept şi şanţul olfactiv delimitaţi de sulcii orbitali. . precum şi în integrarea părţilor organismului într-un tot unitar. Are o suprafaţă de 2200 cm2.şanţul occipitotemporal.

Astfel. Neocortexul. Atât paleocortexul cât şi arhicortexul sunt părţi ale sistemului limbic. având rol în comportamentul general şi al vieţii instinctive. Divizarea neocortexului în arii (zone) funcţionale bazate pe citoarhitectonică propusă de K. – 420 – . Brodman. Cortexul cerebral uman este divizat din punct de vedere filogenetic în două părţi: arhipalliumul şi neopalliumul. constituie formaţiunea hipocampică. Paleocortexul este situat la baza emisferelor cerebrale şi este asociat cu sistemul olfactiv. precum şi locul zonelor de asociaţie care domină net în suprafaţă în comparaţie cu primele două. ce este alcătuită din: neuroni de tipuri. cel mai vechi filogenetic. postcentrală şi a lobulului paracentral. Arhipalliumul. la rândul său. fibre nervoase. care uneori poate fi antrenat în activităţi ale arhicortexului. Cea mai groasă este scoarţa din regiunea superioară a circumvoluţiilor precentrală. Cortexul cerebral nu constituie o pătură omogenă. când acest control se pierde pentru un timp. prezintă o dispoziţie în straturi suprapuse ale corpilor celulari şi fibrelor de substanţă albă (fig. Arhipalliumul este dotat cu memorie genetică. care pătrund printre nevroglii. Controlul arhicortexului este asigurat de neocortex. locul de elaborare a fenomenelor motorii şi senzoriale conştiente care în ansamblu formează aşa-numita viaţă individuală. iar neopalliumul este reprezentat de neocortex. examinat microscopic. realizarea automată a unor acţiuni dirijate.2 şi 5 mm şi cuprinde zeci de miliarde de neuroni. se poate vorbi de o citoarhitectonică pentru modul de aranjare în straturi orizontale ale corpilor celulari. este constituit dintr-o parte străveche. Neocortexul este cel mai nou pe scara evoluţiei şi constituie aproximativ 90% din totalul cortexului cerebral. Neuronii pot fi grupaţi în două subdiviziuni: celule piramidale şi celule nepiramidale sau granulare. Neocortexul este locul de terminaţie ale căilor senzitivo-senzoriale şi locul de origine pentru căile motorii voluntare şi automate. nevroglii şi vase sangvine. la om. Aici este sediul vieţii psihice a fiecărui individ. în timp ce arhicortexul. 224). arhicortexul. motivate spre atingerea unui scop. forme şi mărimi diferite.

Sido). (după F. devine din ce în ce mai discutabilă pe măsură ce investigarea funcţiilor cortexului progresează. 224.care a evidenţiat 53 de arii citoarhitectonice. observate microscopic. dar aceasta rămâne valabilă până la elaborarea altor hărţi corticale. Prima împarte substanţa cenuşie în straturi histologice. Scoarţa în structura sa prezintă o dublă laminare: orizontală şi verticală. iar ultima împarte substanţa cenuşie în coloane celulare verticale existente în toţi lobii cerebrali. – 421 – . cu excepţia lobului frontal. Golgi Nissl Weigert Fig. Straturile cortexului cerebral obţinute după coloraţii Golgi. Nissl şi Weigert (de sus în jos – straturile I-V).

şi din puţine celule nervoase foarte mici. fie dendritele unor celule nervoase. primind fibre de la nucleii talamici specifici. – 422 – . primeşte aferente corticale şi trimite răspunsuri prin prelungirile neuronilor afectori. Aceste circuite mai mult sau mai puţin complicate au ca funcţie transmiterea influxului nervos aferent la neuronul eferent. Neuronii sunt dispuşi paralel cu suprafaţa cortexului în şase straturi orizontale. Stratul piramidal extern este constituit din celule piramidale mici. Acest strat este unul din sediile motricităţii. precum şi celule piramidale mici şi reprezintă unul din sediile sensibilităţii. care poate fi activat prin intermediul sinapselor. Stratul molecular sau plexiform. format din celule granulare. asociaţie şi eferente. care formează o pătură de protecţie pentru straturile mai profunde. Este stratul unde se fac legăturile complexe ale prelungirilor celulelor nervoase din diferite straturi subiacente. De la suprafaţă spre profunzime aceste straturi sau lame sunt următoarele: 1. scoarţa prezintă un sistem funcţional unitar alcătuit din lanţuri sinaptice verticale multiple în formă de coloane. coloanele verticale sunt organizate în grupuri neuronale orientate perpendicular pe suprafaţă.Deşi neuronii cortexului sunt aranjaţi în şase straturi orientate paralel cu suprafaţa. 3. se află în raport cu pia mater şi este alcătuit din neuroglii. Stratul granular extern. care reprezintă fie prelungirile axonice ale micilor celule nervoase din această pătură. Aici se află multe fibre nervoase. Fiecare coloană ocupă toată grosimea pe suprafaţa acesteia. dar în special în stratul I. Coloanele celulare verticale conţin mii de neuronii interconectaţi în direcţie verticală şi sunt privite ca unităţi funcţionale. Unităţile verticale alcătuite din lanţurile scurte neuronale se întrepătrund şi sunt legate unele de altele prin sisteme neuronale orizontale situate în toate straturile. fiecare lanţ constituind o unitate funcţională. deoarece fiecare şir conţine toate elementele necesare pentru realizarea unui circuit complet – aferente. aşezate în păturile mai profunde. mijlocii şi mari. 2. Aşadar.

Zonele senzitive sunt regiunile corticale care recepţionează excitaţiile tactile. Straturile cu celule piramidale mijlocii. în mod special în ariile senzoriale şi de asociaţie. Celulele granulare sunt în număr mare în toate ariile corticale. constituind sediul motricităţii. gigantice. Stratul piramidal intern este format dintr-un mare număr de celule piramidale mari. trimiţând impulsuri către periferie. zone motorii şi zone de asociere.zona senzorială auditivă. cu subtipuri granular şi agranular sau piramidal. – 423 – . Stratul multiform este format din celule nervoase fusiforme. pe faţa externă. polimorfe şi triunghiulare. reprezintă cel de-al doilea sediu al sensibilităţii. mari şi gigantice sunt considerate ca straturi cu celule nervoase motorii. îndeosebi sub forma fibrelor de proiecţie spre straturile subcorticale şi mai puţin ca fibre de asociaţie. După caracterele diferitor câmpuri neurocorticale se pot identifica diferite tipuri de neocortex. fiind sediul sensibilităţii. Acest strat nu are limite bine definite faţă de substanţa albă subiacentă. Celulele granulare şi piramidale mici primesc excitaţii de la organele de simţ. primind fibre de la nucleii talamici nespecifici. celule Beţ. în neocortex deosebim: zone senzitive. Axonii celulelor fusiforme formează fibre de proiecţie şi asociaţie. în timp ce în alte locuri lipsesc unele pături. temperatură şi mio-artro-kinetice. Numeroşi axoni ai celulelor piramidale mici întră în structura corpului calos ca fibre comisurale. format din celule nervoase mici. gustative şi vizuale. în girul central posterior. Stratul granular intern.4. 6. Aceste regiuni se află posterior de şanţul central Rolando. 5. Acolo unde sunt prezente cele şase straturi. olfactive. părţi caracterizate ca neocortex heterotopic. de durere. zone senzoriale. Ele formează: . Deoarece în unele regiuni predomină straturile granulare. Zonele senzoriale sunt regiunile corticale care recepţionează excitaţiile auditive. trecând şi în lobul frontal. iar în altele cele piramidale. formează neocortexul homotipic. Axonii acestor celule întră în substanţa albă. localizată în lobul temporal. în special fibre arciforme scurte pentru girusurile apropiate. în girul central anterior.

dar care nu au exclusivitate în determinarea funcţiilor. P. şi o zonă premotorie. ci prin faptul că dispariţia lui schimbă anumite raporturi dintre ceilalţi centri din scoarţă. Ele se află în lobul frontal. Pierderea unor funcţii. În concepţia lui Pavlov. al cărei diferite părţi se integrează într-un anumit fel. de o parte şi de alta a scizurii calcarine. cât şi prin funcţia pe care o îndeplinesc. ceea ce caracterizează scoarţa cerebrală este interdependenţa funcţională a diferitelor ei centri. prin distrugerea anumitor arii sau centri. scoarţa cerebrală funcţionează ca un tot unitar. – 424 – .. dispusă în faţa zonei motorii. de unde descind unele fascicule extrapiramidale (pentru reglarea tonusului muscular şi a mişcărilor mai puţin fine. Numeroase cercetări au demonstrat că în interiorul zonelor pot fi identificate regiuni. Zonele de asociere sunt regiunile corticale alcătuite din celule mici care au rolul de a stabili legătura între diferite arii corticale. . Pavlov admite existenţa unor centri care au o anumită specializare în analizarea anumitor excitaţii. situată în lobul occipital.zona senzorială olfactivă.zona senzorială vizuală. ceea ce determină schimbarea unei anumite stări funcţionale a scoarţei. mari şi gigantice Beţ. în regiunea girului central posterior. care se deosebesc între ele atât prin structura lor. în stare normală. de unde pornesc căile piramidale. În toate aceste zone predomină straturile granulare. unde o zonă motorie este localizată în girul central anterior. situată pe faţa internă a lobului temporal şi faţa inferioară a lobului frontal.zona senzorială gustativă. Zonele motorii sunt regiunile corticale în care predomină celulele piramidale mijlocii. mai nediferenţiate). . I. localizată în vecinătatea zonei olfactive. numite arii. Aceasta înseamnă că. se explică nu prin faptul că acest centru ar conduce funcţia respectivă.

Elementele dispersate sunt distribuite printre aceşti nuclei şi aparţin segmentelor corticale adiacente ale analizatorilor. Mitchell (1953). scoarţa cerebrală a fost divizată în arii corticale. existenţa elementelor dispersate asigură posibilitatea compensării parţiale a funcţiei lezate. I. se găsesc arii sau câmpuri corticale cu funcţii bine stabilite (fig. P. Mitchell): a – vedere pe faţa superolaterală. Câmpurile corticale (după G.Principalele arii funcţionale ale scoarţei emisferelor mari După caracteristicile cito. 2 5 6 3 4 10 7 8 9 13 11 12 14 15 b 16 3 4 1 a Fig.şi mieloarhitectonice. În caz de distrugere a nucleului. 225. deoarece în cortexul cerebral sunt nuclei şi elemente dispersate. A. – 425 – . Pavlov a demonstrat că aria corticală a oricărui analizator nu reprezintă vre-o zonă cu limite precise de demarcaţie. 225 este dată harta acestor arii după G. b – vedere pe faţa medială. În fig. A. sinteza şi integrarea funcţiilor la nivelul cel mai înalt. din punct de vedere funcţional şi corespunzător arhitecturii sale microscopice. La nivelul scoarţei cerebrale. 226). În cadrul nucleului au loc analiza.

13 – centrul asociativ al analizatorului vizual. 9 – centrul analizatorului b auditiv. 5 – centrul vorbirii articulate.Fig. 12 – centrul lexic. 6 – centrul cortical al recepţiei viscerale. 14 – centrul analizatorului olfactiv. 2 – centrul analizatorului motor al vorbirii în scris.V. 7 – centrul analizatorului auditiv. 8 – centrul analizatorului vestibular. 10 – centrul praxiei. 1 – nucleul analizatorului motor ce asigură funcţia de deviere conjugată a capului şi ochilor în sens a opus. după care urmează trunchiul şi inferior membrele superioare. Localizarea funcţiilor în scoarţa emisferelor mari (după V. 16 – centrul de proiecţie a analizatorului vizual. de la el plecând majoritatea fibrelor tractului corticospinal şi corticobulbar. b – faţa medială. Centrii de comandă a mişcărilor segmentelor corpului sunt reprezentaţi pe aceste arii în sens răsturnat: cel al membrelor inferioare în sus. 3 – centrul analizatorului motor. 4 – centrul sensibilităţii generale. 15 – centrul analizatorului gustativ. 11 – centrul steriognoziei. El reprezintă zona de integrare a motalităţii corpului. Nucleul analizatorului motor se află în zona motoare a cortexului – girul precentral (ariile 4 şi 6) şi lobul paracentral de pe suprafaţa medială a emisferei bogate în celule piramidale mari (Beţ). 226. Turaghin): a – faţa superolaterală. 1. iar capul spre extremitatea in– 426 – .

muşchii trunchiului. se află în girusul supramarginal. Nucleul analizatorului cortical al sensibilităţii generale (termică. masticaţia. ariile 1. deglutiţia. ca mişcarea conjugată a capului şi ochilor. iar cea a capului în partea inferioară. ariile 8 şi 6. şi în lobul parietal superior. 3. se află în lobul parietal superior. ariile 5 şi 7. se află în porţiunea posterioară a girului frontal mediu. Acest nucleu este unilateral şi la dreptaci se află în emisfera stângă. în comparaţie cu celelalte segmente.ferioară a girului precentral. coordonând mişcările complexe. cu sensibilitatea membrelor inferioare în partea superioară a ariei. Lezarea ariei 40 nu provoacă paralizii. 2. În consecinţă. Deoarece căile piramidale ce pornesc de la celulele piramidale mari se încrucişează la nivelul trunchiului cerebral (calea corticonucleară) sau la nivelul segmentelor medulare (calea corticospinală). 3. Căile conductoare. doloră) şi proprioceptive se află în girusul postcentral. dar numai apraxie. adică pierderea capacităţii de a efectua mişcări compuse şi complicate. Nucleul analizatorului motor. Aceste arii au aceeaşi proiecţie răsturnată ca şi motilitatea. 2. aşa-numita zonă premotoare. girusurile postcentrale ale fiecărei emisfere sunt unite de jumătăţile contrlaterale ale corpului. 4. iar la cei stângaci în emisfera dreaptă. orientate spre atingerea unui scop definit. Lezarea lor produce tulburări de sensibilitate. Lezarea – 427 – . Ariile motoare de asociere. concentrate pentru un anumit scop. 5. rolul funcţional al căruia constă în realizarea sintezei tuturor mişcărilor compuse şi combinate. se intersectează la nivelul diverselor segmente ale măduvei spinării şi la nivelul bulbului rahidian. Nucleul analizatorului sensibilităţii de recunoaştere a obiectelor prin pipăit – stereognozia. zona motoare din fiecare emisferă e legată cu muşchii scheletici din partea opusă a corpului. laringelui şi cei ai faringelui au legături cu zonele motoare din ambele emisfere. iar muşchii membrelor sunt uniţi numai cu o singură emisferă. aria 40. tactilă. care vin spre cortexul cerebral. O întindere mare o au centrii mişcărilor policelui şi limbii. mişcările opuse ale trunchiului şi extremităţilor. Distrugerea acestei arii conduce la lipsa de coordonare a mişcărilor complexe şi nu dă paralizii.

Între centrul senzorial gustativ şi cel olfactiv sunt legături strânse. pe de o parte. pe lângă neuronii senzitivi şi neuronii motori. 8. Legăturile dintre diferitele straturi ale scoarţei se măresc şi prin faptul că dendritele şi axonii celulelor nervoase de aici trimit colaterale în direcţie orizontală. 7.acestui centru va conduce la pierderea funcţiei de a recunoaşte obiectele prin pipăit. de aceea o leziune unilaterală în aria auditivă nu conduce la pierderea semnificativă a auzului datorită bilaterismului căilor auditive. 19. 18. iar pe de altă parte între aceştia şi alţi neuroni de la diferite niveluri ale encefalului. Nucleul analizatorului olfactiv este localizat pe faţa inferioară a lobului temporal. Nucleul analizatorului gustativ se află în girusul postcentral. legături între neuronii senzitivi şi cei motori din scoarţă. Nucleul analizatorului auditiv se află în porţiunea medie a girului temporal superior din profunzimea şanţului lateral dotată cu girii transverşi Heschl. alte tipuri de sensibilitate generală rămânând intacte. ariile 41. 6. ceea ce îi face să se influenţeze unul pe altul. – 428 – . în regiunea uncusului şi parţial în regiunea hipocampului (aria 11). numai la o lezare bilaterală a nucleului analizatorului vizual survine o cecitate corticală totală. Deci. În scoarţa cerebrală. Datorită acestor conexiuni scoarţa cerebrală se prezintă ca o unitate funcţională. Spre acest nucleu vin căi conductoare de la receptorii din ambele părţi. O leziune în această arie conduce la anestezie gustativă controlaterală. 52. aria 43. formând plexuri. În centrul analizatorului din emisfera stângă sunt proiectaţi receptorii jumătăţii laterale a ochiului stâng şi ai jumătăţii mediale a ochiului drept. ariile 17. Nucleul analizatorului vizual se află pe girii ce delimitează şanţul calcarin de pe faţa medială a lobului occipital. 9. care au originea în diferite straturi ale scoarţei. 42. Numărul neuronilor de asociere este mult mai mare decât al neuronilor senzitivi şi motori. pierderea simţului gustativ. Lezarea bilaterală a nucleului provoacă surditate totală. care au rolul de a stabili. pe hipocamp şi în partea anterioară a operculului parietal. se găseşte un număr mare de neuroni de asociere.

Cu toate că la prima vedere cele două emisfere par simetrice ca formă şi dimensiuni. putând fi influenţată şi prin educaţie. existând funcţii care nu sunt reprezentate în ambele emisfere. Funcţiile superioare. dacă un dreptaci îşi pierde membrul superior drept. în primul rând. a formei şi dimensiunilor prin examinare tactilă. care ţine sub control membrul superior stâng. Limbajul este reprezentat în emisfera stângă – 429 – . existenţa conexiunilor intracorticale scurte şi lungi. va fi nevoit să devină stângaci. interemisferice comisurale. emisfera dreaptă poate prelua integral funcţiile acesteia. În cazul lipsei de dominanţă a unei emisfere. precum gândirea analitică. nici senzitive. dar nu poate executa. intra. Termenul de arie asociativă evocă.În ea întâlnim două feluri de legături: unele există din naştere şi au caracter definitiv. Ariile de asociaţie nu sunt nici motorii. Bolnavul ştie ce trebuie să facă. cu condiţia ca accidentul să se producă până la vârsta de 12 ani. orientarea spaţială şi abilităţile artistice şi muzicale sunt funcţii ale unei singure emisfere. la forme de agnozie. este numită emisferă dominantă. Din gruparea neuronilor de asociere rezultă şi formarea centrilor corticali de asociere. Dacă emisfera stângă este scoasă din funcţie. nici funcţional. apare bâlbâiala. Ele au o activitatea complexă integrativă. Dominaţia este un caracter ereditar. Emisfera. în special limbajul. imposibilitatea recunoaşterii obiectelor şi situaţiilor. fără ajutorul altor simţuri sau la tulburări praxice. Ei constituie un fel de centrală de legătură între centrii motori şi senzoriali de pe toată scoarţa cerebrală. în realitate ele nu sunt strict identice nici morfologic. în special sub aspect funcţional. dar împreună cu aria specifică funcţionează ca un tot unitar. fapt ce se va reflecta şi în reorganizarea dominaţiei emisferei drepte. Ca urmare a acestei observaţii a apărut concepţia de emisferă dominantă. De exemplu. Lezarea ariilor asociative conduce la tulburări în ce priveşte relaţiile spaţiale cu mediul înconjurător. Organizarea mişcărilor are un caracter de dominantă în emisfera stângă la dreptaci şi invers la stângaci. altele se formează în timpul vieţii şi au caracter temporar. înţelegerea limbajului şi producerea gândirii emoţionale şi intuitive.şi interareale. nu poate reproduce o figură simplă geometrică. ce conţine centrii înţelegerii şi producerii limbajului.

faringele). Centrii limbajului articulat şi diferite tipuri de afazii: MS – centrul motor al cuvintelor scrise a cărui lezare evoluează cu agrafie. rezonatorii (sinusurile) sunt coordonaţi în actul vorbirii de către centrii corticali ce formează poligonul vorbirii a lui Pierre Marie (fig. în general cea dreaptă. limba. precum desenatul şi compunerea muzicii. emanate din gândire – trecerea de la gând la exprimarea orală a acestuia şi invers. Emisfera nondominantă.la un procent mai mare de subiecţi: mai mult de 95% dintre persoanele ce utilizează cu precădere mâna dreaptă şi aproximativ 75% dintre subiecţii ce utilizează cu precădere mâna stângă. MS M V ICV ICS Fig. 227). MV – centrul motor al vorbirii sau al lui Broca (anartrie – incapacitatea patologică de a articula cuvintele). dinţii. în calităţile artistice. ICV – centrul înţelegerii cuvintelor vorbite (surditate verbală). – 430 – . propoziţii care au ca scop transmiterea de informaţii dintre oameni. Alături de dominanţa limbajului. Aparatul fonator. cuvinte. efectuarea calculelor şi verbalizarea. precum gândirea analitică. percepţia spaţială şi. partea superioară a tubului digestiv (cavitatea bucală. probabil. este format din litere. excelează în gândirea emoţională. format din organe ale sistemului respirator. recunoaşterea feţelor. caracteristica esenţială ce deosebeşte omul de animale. ICS – centrul înţelegerii cuvintelor scrise (cecitate verbală – pierdere a capacităţii de a citi sau de a înţelege sensul limbajului scris). buzele. silabe. 227. Limbajul articulat. emisfera stângă excelează în procesele intelectuale.

în extremitatea posterioară a girusului frontal mijlociu. insulă. 24. anterior de centrul motor al mâinii şi degetelor. pentru el acestea nu reprezintă decât nişte pete întunecate. Individul înţelege tot ce i se spune. 11. însă nu poate vorbi. Centrul motor al limbajului vorbit este situat în porţiunea inferioară a girusului precentral al emisferei dominante (locul de proiecţie a capului şi gâtului). Lezarea acestui centru conduce la imposibilitatea înţelegerii cuvintelor auzite. Lezarea lor pot produce tulburări de comportare. 27. Dintre centrii de asociere motori cităm: centrul motor al limbajului vorbit şi centrul motor al limbajului scris. 10 şi 11 de la nivelul lobului frontal reprezintă formaţiuni ale intelegenţei umane şi ale integrării sentimentelor de stăpânire a emoţiilor. uncus. Lezarea acestui centru conduce la tulburări în executarea scrisului – agrafie. Dacă acest centru este lezat. Centrii senzoriali. Acest centru conduce mişcările necesare pentru a pronunţa cuvintele şi a le face să se succedă într-o anumită ordine. aria 40.Centrul înţelegerii cuvintelor scrise se află în girusul parietal inferior. este sediul personalităţii umane. la fel. El este conexionat în ambele sensuri cu nucleii talamici. al creaţiei. cingular. unde se face analiza şi interpretarea senzaţiilor auditive şi integrarea lor în percepţii complexe. al mişcărilor personale specifice fiecărui indi– 431 – . Ariile vegetative 23. individul nu mai poate articula cuvintele. aria 22 (aria Wernike). sunt doi: . hipotalamici şi porţiunea olfactivă a sistemului limbic. cuvântul este perceput ca un vuet şi nu are nici o semnificaţie. Lezarea acestui centru conduce la afazie motoare. . aria 44 sau centrul Broca (de la numele fiziologului francez care l-a descoperit).Centrii de asociere sunt de două feluri: motori şi senzoriali. care împreună formează creierul visceral. Lobul frontal. hipocamp. Centrul motor al limbajului scris se află tot în lobul frontal al emisferei dominante. 30 şi 33 sunt localizate pe faţa inferioară şi medială a lobilor frontali şi anume: în girii orbitali. individul nu înţelege cuvintele scrise. ariile 40 şi 39. mai dezvoltat la om. 29. inteligenţiei. 10. Se consideră că ariile 9. Vorbirea este una din cele mai complexe forme de activitate a scoarţei cerebrale.Centrul înţelegerii cuvintelor vorbite se află în girusul temporal superior al emisferei dominante. 26.

20 – commissura anterior. formând nucleii bazali. 228. 16 . 45 2 – crus anterius capsu6 lae internae. 19 – capsula externa. sau nucleii subcorticali. 7 6 – claustrum. Secţiune ori1 zontală prin encefal. 7 – nu. Fig. la baza encefalului. 13 – radiatio optica.corpus geniculatum mediale. Pavlov). nucleul amigdalian şi claustrul (fig. substanţa cenuşie nu este dispusă numai la suprafaţa lor.15 8 campus.16 cleus ruber. 2 20 Nucleii bazali: 3 1 – caput nuclei caudati. ci în strânsă corelaţie. 11 15 – pulvinar.14 sencephali. 12 – calcar 9 13 avis. ci se găseşte şi în profunzimea substanţei albe. 5 – putamen. 10 12 14 – fimbria hippocampi. nuclei basales. Scoarţa cerebrală reprezintă din punct de vedere funcţional un sistem dinamic. – 432 – . 17 – nucleus subthalamicus. 9 – tectum me.vid. 228.19 18 culus tertius. 3 – ventri. Nucleii bazali şi substanţa albă a telencefalului În emisferele cerebrale. având la bază mecanismele intime de excitaţie. 11 – cerebellum (vermis). sinteză etc. inhibiţie. extrem de complex (I. al emoţiilor estetice şi sentimentelor. activând în strânsă legătură cu ceilalţi centri. 8 – hippo. 10 – sulcus calcarinus. reprezentaţi prin: corpul striat. analiză. 4 – globus 17 pallidus. 229). 18 – crus posterior capsulae internae. Centrii verticali cu localizarea lor în ariile descrise mai sus nu funcţionează izolat.

capul nucleului caudat se învecinează inferior cu substanţa perforată – 433 – . 5 – nucleus lentiformis. 14 – claustrum. nucleus caudatus. 6 – sulcus lateralis. are o lungime de 10 – 11 cm. Secţiune frontală prin encefal la nivelul părţii anterioare a septului pelucid: 1 – cavum septi pellucidi. caput nuclei caudati. situat lateral şi superior de talamus.16 17 12 3 15 14 13 4 5 6 7 8 9 12 10 Fig. 7 – insula. Nucleul caudat este format din cap. 4 – capsula interna. Fiind situat în lobul frontal al emisferei. reprezintă extremitatea cea mai voluminoasă a nucleului şi proemină în cornul frontal al ventriculului lateral. Nucleul caudat. 9 – lobus temporalis. paraventricular. are forma unei virgule. 17 – lobus frontalis. corp şi coadă. 229. 10 – gyri orbitales. 11 Corpul striat. 2 – radiatio corporis callosi. 15 – capsula externa. care seamănă cu o coadă. 16 – laminae septi pellucidi. El este apropiat de cel de partea opusă de care este separat prin septul pelucid. Capul nucleului caudat. 11 – tractus olfactorius. 13 – rostrum corporis callosi. Numele de caudat ţine de forma sa. 8 – area subcalosa. corpus striatum. este o masă de substanţă cenuşie localizată în centrul emisferelor cerebrale. 3 – caput nuclei caudati. 12 – sulcus olfactorius. reprezentată de nucleul caudat şi nucleul lenticular.

substantia perforata anterior. fapt care a adus acestui complex numele de corp striat. – 434 – . reprezintă extremitatea posterioară subţiată a nucleului caudat. stria terminalis. şi două părţi mediale – globus pallidus. Cele două lame de substanţă albă sunt: lama medulară externă. Lateral de capul nucleului caudat se află o fâşie de substanţă albă – braţul anterior al capsulei interne. Pe toată lungimea sa nucleul caudat trimite prelungiri care traversează capsula internă şi sfârşesc în nucleul lenticular. şi lama medulară internă. corpus nuclei caudati.anterioară. Corpul e separat de talamus printr-o bandeletă de substanţă albă – stria terminală. Nucleul lentiform. şi alta medială – globus pallidus medialis. Nucleul lentiform este divizat în trei porţiuni prin intermediul a două lamele de substanţă albă: o parte laterală – putamen. care participă la formarea tavanului cornului inferior (temporal) al ventriculului lateral. la nivelul căreia se uneşte cu nucleul lentiform. Aceste prelungiri dau aspect striat complexului lenticulo-caudat. are formă de piramidă cu baza situată inferior ce corespunde cozii nucleului caudat. care-l separă de nucleul lentiform. Coada nucleului caudat. partea posterioară a capului nucleului se îngustează şi continuă cu corpul nucleului caudat. La nivelul orificiului interventricular Monroe. cauda nuclei caudati. De talamus nucleul caudat e separat printr-o fâşie de substanţă albă – genunchiul capsulei interne. care împarte globus pallidus în două părţi: una laterală – globus pallidus lateralis. faţă de care este situat lateral. lamina medullaris externa. Capsula internă îl separă de talamus şi nucleul caudat. care se află în profunzimea lobului parietal şi formează planşeul porţiunii centrale a ventriculului lateral. care separă putamenul de globus pallidus. lamina medullaris interna. nucleus lentiformis. Faţa inferioară a nucleului lentiform aderă la substanţa perforată anterioară şi se fuzionează cu nucleul caudat prin zone subţiri de substanţă cenuşie ce se întind de-a lungul braţului anterior al capsulei interne. La acest nivel coada este unită cu nucleul amigdalian.

formată din nucleul caudat şi putamen. cerebel. claustrum. nucleii bazali. talamus şi nucleul lentiform. capsula internă. situat între nucleul caudat. între talamus şi nucleul lenticular. trunchiul cerebral.Filogenetic şi funcţional corpul striat este împărţit în: neostriatul. capsula interna. fie că se termină în scoarţă. şi nucleul lentiform. Substanţa albă a emisferelor cerebrale este formată din trei sisteme de fibre nervoase: de proiecţie. paleostriatum. unde se întâlnesc cele două braţe. formată din globus pallidum. este o lamelă de substanţă cenuşie situată între insulă. formând coroana radiată. Este divizată într-un braţ anterior. fie că pornesc din scoarţă spre aceste regiuni. şi genunchiul capsulei interne. paleostriatul. de care este separat prin intermediul capsulei externe. corpus amygdaloideum. are formă de unghi diedru cu deschiderea laterală în care pătrunde nucleul lentiform (fig. comisurale şi de asociaţie. de care este despărţit prin capsula extremă. genu capsulae internae. o formaţiune mai veche. 230). este situat în profunzimea lobului temporal. formaţiune filogenetic mai nouă. capsula extrema. Claustrul. – 435 – . crus posterior. crus anterior. Fibrele de proiecţie separă nucleul caudat şi talamusul de nucleul lentiform şi participă la formarea capsulei interne. În plan orizontal. între capul nucleului caudat şi nucleul lentiform. Fasciculele de proiecţie realizează legătura între cortex şi etajele subiacente (talamus. Ele converg spre talamus şi corpul striat. Corpul amigdalian. măduva spinării). venind din aceste regiuni. lângă pereţii medial şi superior al cornului inferior al ventriculului lateral. în aproprierea polului său. şi un braţ posterior. neostriatum. Dorsal el fuzionează cu coada nucleului caudat. capsula externa.

Schema dislocării căilor de conducere: 1 – crus anterius capsulae internae. 9 – genu capsulae internae. b – tractus frontopontinus. 2 – nucleus lentiformis. h – radiatio acustica. g – tractus parietooccipitopontinus. f – fibrae corticothalamicae. Prin el trec fibrele fronto-pontine şi fibrele talamocorticale. I – radiatio optica. 230. 5 – capsula extrema. BNA). Braţul posterior conţine fibre cortico-spinale dispuse în trei fascicule în următoarea succesiune dinspre anterior spre posterior: - fasciculul pentru membrul superior. Genunchiul este format din fibre cortico-nucleare care ajung la nucleii de origine ai nervilor cranieni. – 436 – .1 2 3 4 d e 5 f 6 g h i 7 10 c 9 b a Fig. de la talamus la scoarţa lobului frontal. corticonuclearis. c – tr. 7 – crus posterius capsulae internae. 6 – cortex insulae. frontothalamicus. 3 – claustrum. d – fibrae corticospinales. e – fibrae thalamoparietales. 4 – capsula externa. Capsula internă. a – radiationes thalamicae anteriores (tr. 8 – thalamus. 10 – caput nuclei caudati. Braţul anterior al capsulei interne serveşte exclusiv conexiunile lobului frontal.

rostrum corporis callosi. 3 4 – radiatio corporis callo4 si. genus corporis callosi. mai voluminoasă spleniumul corpului calos. este cea mai mare comisură între emisferele cerebrale. acoperit de lobii occipital. 231).- fasciculul pentru trunchi. şi alta posterioară. fornix. fiind o lamă de substanţă albă ce formează tavanul ventriculilor laterali. corpus callosum. 8 – splenium corporis callosi. Braţul posterior conţine de asemenea şi fibre cortico-pontine (cu originea în câmpurile 4 şi 6) şi cortico-bulbare. care se continuă cu o parte subţiată. Corpul calos. 1 Fig. 222. Este situat în fundul fisurii mediane. parietal şi frontal. 2 – forceps minor (frontalis). splenium corporis callosi (fig. 7 Corpul calos este format din câteva milioane de fibre care leagă între ele puncte simetrice sau asimetrice de – 437 – 8 . numită genunchiul corpului calos. Fasciculele comisurale reprezintă fibrele ce fac legătura între cele două emisfere cerebrale şi sunt reprezentate de: corpul calos. 5 – striae longitudinales mediales indusii grisei. truncus corpori callosi. Corpul calos. şi două extremităţi: una anterioară curbată în jos. - fasciculul pentru membrul inferior. 231. 3 – truncus corporis callosi. 5 6 – striae longitudinalis lateralis indussi grisei. 7 – for6 ceps major (occipitalis). comisura anterioară. comisura posterioară. rostrul corpului calos. Are forma unei lame semieliptice de substanţă albă ce prezintă un corp. ve2 dere superioară: 1 – genus corporis callosi.

Fibrele. este situat sub corpul calos şi reprezintă o formaţiune alcătuită din două coloane de substanţă albă care în segmentul lor mijlociu se alătură una de alta. formând o curbă cu concavitatea anterioară. fornix (fig. care trec prin genunchi. fac legătura dintre centrii substanţei cenuşii din lobii temporal şi parietal ai emisferelor. numită forcepsul anterior sau forcepsul minor.pe scoarţa celor două emisfere cerebrale (fig. columna fornicis. formând aşa-numiţii pilieri ai fornixului – doi anteriori şi doi posteriori. Fibrele comisurale ale corpului calos (1) şi ale comisurii anterioare (2) (secţiune frontală). Fornixul. 232). continuă în jos şi puţin lateral până la baza encefalului. 1 2 Fig. forceps major. unesc lobii occipitali. 232. 233). Pilierii posteriori. numită forcepsul posterior sau major. Cei anteriori se numesc columna fornixului. Fibrele. corpus fornicis. formând corpul fornixului. care trec prin splenium. unesc între ei lobii frontali. crura fornicis. formând o curbă cu concavitatea posterioară. Fibrele. Fibrele transversale ale corpului calos formează în fiecare din cele două emisfere radiaţia corpului calos. unde ajung la corpii mamilari. care trec prin trunchiul corpului calos. se îndreaptă posterior ocolind polul posterior al talamusului corespunzător şi diri– 438 – . Anterior şi posterior de corp coloanele rămân distanţate între ele. radiatio corporis callosi.

comissura fornicis. Septul pelucid. unde se continuă cu fimbria şi hipocampul. septum pellucidum. 6 – corpus amygdaloideum. unind circumvoluţii vecine sau lungi. reprezintă o lamă nervoasă aşezată sagital de la corpul calos la fornix. 2 3 4 1 6 5 În structura fornixului deosebim fibre longitudinale şi transversale. fibrae arcuatae cerebri. Ultimele sunt mai profunde şi trec de la un lob emisferic la altul. Însă rolul său principal este în procesul de memorizare. arcuate. columnele fornixului. Secţionarea fornixului produce amnezia de fixare a informaţiilor recente. Fibrele de asociaţie (fig. 3 – commissura fornicis. El se prinde între lamina rostrală. genunchiul şi trunchiul corpului calos şi limitează medial cornul anterior al ventriculului lateral. La acest nivel se pot dezvolta chisturi ce pot comunica cu ventriculii laterali. în care se conţine un lichid transparent. Fornixul face parte din fasciculele de asociaţie ale sistemului limbic şi joacă un rol important în comportamentul instinctiv – emoţional şi în viaţa afectivă. Fig. 4 – crus fornicis. Fibrele transversale sunt mai puţin numeroase şi la nivelul corpului formează comisura fornixului. Ele pot fi scurte. 233.jându-se în jos şi înainte. Septul este format din două lame nervoase alăturate. Fibrele longitudinale sunt cele mai numeroase. cavum septum pellucidi. care delimitează între ele o cavitate mică. pătrund în cornul temporal al ventriculului lateral respectiv. formând cinci fascicule importante: – 439 – . b) sunt fibre care fac legătura între arii. 234 a. 2 – columnae fornicis. giri şi lobi ai emisferelor de aceeaşi parte. circa 2 milioane. Fornix: 1 – corpora mamillaria. 5 – hippocamp.

insulă şi lobul temporal. uncinatus. leagă polul frontal cu polii occipital 2 şi temporal. faţa medială (schemă): 1 – cingulum. 3 – fibrae arcuatae. Importanţa acestui fascicul constă în faptul că el stabileşte legătura între aria receptoare şi cea efectoare a limbajului. 2 – fasc. este situat în profunzimea girilor cinguli şi parahipocampic.fasciculul longitudinal inferior.fasciculul longitudinal superior. 4 – fasc. longitudinalis superior. 234a.fasciculul frontooccipital. . 3 Fig. 234 b. 1 2 Fig.fasciculul uncinat. Lezarea acestui fascicul este urmată de afazie de conducere. Sistemul de fascicule de fibre asociative din substanţa albă. temporal şi occipital. fasciculus uncinatus. fasciculus longitudinalis superior.fasciculul cingular. . leagă partea anterioară a lobului frontal cu lobii parietal. cingulum. şi aparţine îndeosebi sistemului limbic. Sistemul de fascicule asociative din substanţa albă (schemă) (faţa superolaterală): 1 – fasc.. 2 – fibrae arcuatae. face legătura între lobii occipital şi temporal. . longitudinalis superior. fasciculus longitudinalis inferior. longitudinalis inferior. fasciculus frontooccipitalis. 3 – 440 – 1 4 . . face legătura între lobul frontal (aria limbajului articulat). 3 – fasc.

Comisura albă anterioară. Toate aceste formaţiuni sunt situate pe faţa inferioară a lobului frontal. Comisura albă anterioară prin partea ventrală (olfactivă) leagă substanţa cenuşie din trigonurile olfactoare ale ambelor emisfere. Lobul limbic. cu direcţie transversală. între epifiză şi deschiderea apeductului mezencefalic. reprezintă un cordon îngust cu direcţie transversală. 4 – aria septală. omul are o capacitate olfactivă mult redusă fiind microsmatic. commissura alba posterior. 235. tractus olfactorius. bulbus olfactorius. substanţa perforată anterioară. trigonum olfactorium. tractul olfactiv. 2 – gyrus parahipocampalis. În structura rinencefalului deosebim porţiunea periferică şi porţiunea centrală. triunghiul olfactiv. 4 1 4 2 Comisura albă poste3 rioară. 3 – uncus. este situată anterior de columnele fornicale şi inferior de nucleul lenticular. partea vizibilă pe faţa mediană a emisferei cerebrale: 1 – gyrus cinguli. şi aceasta a condus la o diminuare a centrilor şi căilor olfactive.Fig. commissura alba anterior. Se prezintă ca un cordon alb. Rinencefalul Rinencefalul este situat la limita dintre telencefal şi diencefal. alcătuit din: bulbul olfactiv. iar prin partea dorsală (temporală) uncusul şi nucleii amigdalieni. substantia perforata anterior. fiind cel mai vechi constituent al emisferelor cerebrale. – 441 – . aşezat pe marginea posterioară a ventriculului III. Porţiunea periferică o constituie lobul olfactiv. În comparaţie cu unele animale vertebrate.

elemente ale sistemului olfactiv – bulbul olfactiv. nucleii anteriori nespecifici ai talamusului şi hipotalamusului. polul lobului temporal. Graţie numeroaselor şi extinselor sale conexiuni. El a descris lobul limbic format din două circumvoluţii ce înconjoară trunchiul cerebral – cingulat şi parahipocampic (fig. triunghiul olfactiv. aparţinând arhi. Aceste formaţiuni întreţin numeroase conexiuni cu diferite structuri ale sistemului nervos central cărora le trimite şi de la care primeşte fibre cu mediaţie diferită. Cele corticale sunt: girusul fornicat. gyrus fornicatus. De aceea. girusul dinţat. gyrus dentatus. nu sunt determinate şi de diferiţi autori sunt interpretate diferit. Formaţiunile sistemului limbic sunt filogenetic vechi. hippocampus. între diencefal şi neocortex. ce se află în adâncul şanţului hipocampic. Sistemul limbic cuprinde. Formaţiunile subcorticale sunt reprezentate de nucleul caudat. nucleul amigdaloid. hipocampul. Limitele anatomice ale sistemului limbic. hipocampul. în primul rând. Acestea sunt dispuse pe un arc de cerc pe faţa medială a emisferei cerebrale. girusul dentat. graniţă dintre emisfere şi trunchiul cerebral. până când. care în regiunea polului temporal se termină cu uncus.Din porţiunea centrală fac parte: circumvoluţia fornicată. substanţa perforată anterioară. scoarţa emisferelor ce înconjoară corpul calos. la nivelul hipocampului sosesc practic toate tipurile de modalităţi senzoriale. porţiunea anterioară a insulei. hipocampul este considerat ca o structură asociativă cu înalte – 442 – . localizat în cornul inferior al ventriculelor laterale. tractul olfactiv. iar celelalte formaţiuni se împart în structuri limbice corticale şi subcorticale. 235).şi paleopalliumului. scoarţa suprafeţei orbitale a lobului frontal. Sistemul limbic Termenul de limbic a fost pentru prima dată utilizat de către Broca în anul 1878 şi semnifică margine.

emoţiilor şi memoriei.funcţii integratoare. intelegenţa rămânând intactă. Prin conexiunile sale neurale şi vasculare acesta influenţează balanţa hidrică. conectată la alte structuri cu organizare complexă. reproducere). implică practic toate structurile cerebrale. sistemul endocrin. declanşează fenomenele asociate emoţiilor. viscerale şi olfactive. Deoarece prezintă atât componente neurale cât şi endocrine. Persoanele ce au suferit o asemenea procedură chirurgicală nu-şi pot aminti nimic din ceea ce s-a întâmplat cu câteva minute înainte (amnezie anterogradă). Înlăturarea bilaterală a acestei formaţiuni. – 443 – . conduce la pierderea profundă a memoriei recente sau de scurtă durată şi a abilităţii de învăţare. hipotalamusul îşi exercită influenţa prin sistemul nervos şi circulator. reproducerea. Nucleul amigdalian prin conexiunile sale extrem de vaste. o procedură chirurgicală rar utilizată pentru tratamentul epilepsiei. iar hipotalamusul asigură exprimarea emoţiilor. comportamentul şi întregul sistem autonom. Funcţiile sistemului limbic Sistemul limbic reprezintă centrul suprem de reglare a activităţii sistemului nervos vegetativ şi a hipofizei. hipotalamusul şi scoarţa cerebrală. aportul alimentar. somnul. Hipotalamusul controlează activitatea viscerală şi ca principal efector al sistemului limbic. intervenind în adaptarea comportamentului primar (nutriţie. Nucleul amigdaloid joacă un rol important în comportament şi emoţii. Subiectul îşi reaminteşte evenimentele din trecutul îndepărtat. Este un sistem complex de integrare a informaţiilor somatice. Formaţiunea hipocampică joacă un rol cheie în fenomenele de învăţare şi memorizare. cum sunt formaţiunea reticulară. cortexul orbitofrontal şi girusul cingulat au rol în percepere. care sunt majoritar bidirecţionale.

6 22 4 – foramen interventricu7 8 lare.Ventriculii laterali Ventriculii laterali. 13 10 – gyrus dentatus. Ventriculii late1 2 rali ai encefalului. 4 23 5 3 – caput nuclei caudati. 18 17 16 14 – bulbus cornu posterior. voluminoase. reprezintă două cavităţi neregulate. 17 – sulcus calcarinus. 236. 19 12 9 – fimbria hippocampi. independente. 24 – cornu anterius ventriculi lateralis. 5. cornul posterior. 7 – cor20 11 nu inferius ventriculi lateralis. Fig. cornu anterius. în lobul occipital şi cornul inferior. 20 – thalamus. în lobul temporal. de la care pleacă trei prelungiri ce pătrund fiecare în câte un lob: cornul anterior. – 444 – . ventriculi laterales. cornu inferius. în lobul frontal. 24 2 – lamina septi pellucidi. secţiune orizontală: 25 3 1 – cavum septi pellucidi. 25 – corpus callosum. Fiecare ventricul lateral (fig. ce corespunde lobului parietal. 21 10 6 – corpus fornicis. pars centralis. 13 – calcar avis. 12 – trigonum collate15 rale. care comunică fiecare cu ventriculul III prin orificiul lui Monro şi sunt situate în regiunile medială şi inferioară ale substanţei albe a emisferelor. 8 – crus fornicis. 22 – plexus choro9 ideus ventriculi laterales. 16 – forceps major. sau ventriculii I şi II. 19 – commissura fornicis. 23 – stria terminalis. 14 11 – hyppocampus. 21 – hippocampus. 236-237) este format dintr-o parte centrală. cornu posterius. 18 – splenium corporis callosi. 15 – cornu posterius ventriculi lateralis.

caudatus. care cu marginea superioară aderă la corpul calos. Secţiune frontală a encefalului la nivelul porţiunii centrale a ventriculilor laterali: 1 – pars centralis ventriculus lateralis. 10 – thalamus. constituit din septul pelucid. 237. planşeul e reprezentat de către corpul nucleului caudat şi o parte din faţa dorsală a talamusului. tapetum) şi mai lateral de radiaţiile optice. afixa.medial.superior.1 23 4 5 6 13 12 11 7 8 10 9 Fig. o lamă despărţitoare. 9 – ventriculus tertius. 11 – lam. iar cu cea inferioară la fornix. Cornul posterior sau occipital este scurt şi se termină ascuţit în lobul occipital. 6 – corpus callosum. – 445 – . . format din radiaţiile frontale ale corpului calos. 7 – tela choroidea ventriculi tertii. 4 – vena cerebri interna. 3 – arteria choroidea anterior. 5 – fornix. 13 – nucl. Cornul anterior sau frontal este cel mai lung şi prezintă trei pereţi: . iar medial în calitate de perete serveşte corpul fornixului. situată între coarnele frontale drept şi stâng. 2 – plexus choroideus ventriculi lateralis. Partea centrală reprezintă un spaţiu fisural lung delimitat de sus de către fibrele transversale ale corpului calos. prezentând doi pereţi: superolateral format din corpul calos (forcepsul posterior. 12 – vena talamostriară.

care este dată de proeminarea spre ventricul a şanţului colateral. care reprezintă regiunea cea mai largă a ventriculului lateral. bulbus cornu posterioris. care este continuu cu plexul coroid al porţiunii centrale şi cornul inferior. Forma şi raportul dintre ventriculii encefalului sunt prezentate pe fig. care înconjoară la mică distanţă polul anterior al talamusului. anterior şi inferior. Trigonul conţine un plex coroid abundent. reprezentat prin fibrele corpului calos şi pintenul de cocoş. numită trigonul sau atrium. forma acestuia este triunghiulară. În structura ventriculului lateral se mai evidenţiază o porţiune. este delimitat posterior de către polul anterior al talamusului.peretele inferomedial are formă triunghiulară şi prezintă două proeminenţe de substanţă albă. calcar avis. Peretele lateral şi tavanul sunt formaţi de către substanţa albă a emisferei cerebrale. precum şi în cornul inferior al ventriculului lateral. După cum implică şi numele. de către stâlpul anterior al fornixului. coada nucleului caudat şi tapetum. plexul vascular. prin orificiul interventricular. stria terminală. situat de-a lungul peretelui său anterior. foramen interventriculare (Monro). atrium. 238. Peretele medial al cornului inferior este format de hipocamp. glomusul. – 446 – . ce corespunde proeminării spre ventricul a scizurii calcarine. Acest plex reprezintă o consecinţă a prolabării în cavitatea ventriculului a pia mater cerebrale împreună cu vasele sangvine pe care le conţine. iar superior. plexus choroideus ventriculi lateralis. Plexul coroid are aspectul unor cordoane granulare de culoare roşiatică. Cornul inferior sau temporal pătrunde profund în masa lobului temporal. se află plexul vascular. faţa inferioară a talamusului. separate între ele printr-un şanţ – bulbul cornului posterior. face legătura cu plexul vascular al ventricului III. glomus choroideus. Orificiul lui Monro. În porţiunea centrală. hyppocampus. fiind orificiul de comunicare dintre ventriculul lateral şi ventriculul III. digitationes hyppocampi. Anterior este în relaţie cu fornixul şi pulvinarul. eminentia collateralis. Pe planşeul cornului inferior se observă o proeminenţă triunghiulară – eminenţa colaterală. care se sfârşeşte cu nişte tuberculi. îndreptându-se spre polul acestuia. În partea anterioară a ventriculului lateral. numiţi degetele hipocampului.

8 – cornul inferior. De la exterior spre interior ele sunt: dura mater sau pahimeningele. Dura mater a encefalului. meninges. 8 6 – orificiul median al ventriculului IV. strălucitoare. 5 – apeductul mezencefalic. 3 – ventriculul lateral. dura mater encephali. Meningele cerebral şi lichidul cerebrospinal Membranele. 2 – partea centrală. fiind vascularizate de capilare arteriale şi venoase. 2 1 3 4 5 IV 7 6 Plexurile coroide sunt acoperite de ependim. Cornul occipital de asemenea este lipsit de plex coroid. coarnele frontale sunt lipsite de plex coroid ceea ce le face un loc excelent pentru poziţionarea şunturilor în sistemul fluidului spinal. 4 – cornul posterior. 238. care aderă strâns de suprafaţa internă a cutiei craniene. Imagine de ansamblu a sistemului ventricular al encefalului: 1 – cornul anterior al ventriculului lateral. leptomeninx (meninge moale). Aderenţa de os este puternică. care învelesc encefalul şi măduva spinării. poartă numele de meninge. Pia mater şi arahnoida au structuri similare şi sunt numite leptomeninge. de ţesut conjunctiv. arahnoida şi pia mater. – 447 – . Plexurile coroide sunt formate din formaţiuni mai mici. Clinic. iar epiteliul ependimar care le acoperă are caracter secretor. este o membrana fibroasă. 7 – orificiul lateral al ventriculului IV.Fig. albă. Plexurile coroide secretă lichidul cerebrospinal care ocupă cavităţile nevraxului şi spaţiile subarahnoidiene. densă. alcătuite din ghemuri vasculare acoperite de ependim.

7 – sinus sagittalis superior. Pahimeningele formează o serie de septuri care subîmpart cavitatea craniană în mai multe compartimente. există o zonă unde dura mater poate fi mai uşor decolată.servind concomitent şi ca periost pentru faţa internă o oaselor craniului cerebral. coasa cerebelului şi cortul hipofizei (fig. în dreptul solzului temporalului şi osului parietal. La nivelul fosei cerebrale mijlocii. 239). cortul cerebelului. 4 – sinus 8 sigmoideus. în care se găsesc ramurile arterei meningiene mijlocii. este cel mai mare sept meningeal. 3 – sinus petrosus superior. 8 – sinus rectus. unde aderă strâns la marginile acestor orificii. Dura mater trimite prelungiri pe porţiunea intracraniană a nervilor cranieni. aspect lateral: 1 – sinus cavernosus. de formă semilunară. Aceste lame meningeale sunt: coasa creierului. fără a atinge corpul calos. Sinusurile pahimeningelui cerebral. aşezat în plan mediosagital. formându-le câte o teacă care se întinde până la orificiul de ieşire al nervului. Ele necesită trepanaţie. Ea pătrunde între cele două emisfere. În regiunea fosei cerebrale posterioare pahimeningele concreşte cu marginile marelui orificiu occipital şi continuă cu pahimeningele spinal. care în traumatisme pot da hematoame extradurale. 10 6 5 4 3 2 1 Coasa creierului. şi se întinde de la crista – 448 – . 9 2 – sinus petrosus inferior. falx cerebri. Fig. cu evacuarea hematomului şi ligatura vasului rupt. 10 – falx cerebri. 5 – sinus 7 transversus. cu fenomene de compresiune cerebrală. 6 – sinus occipitalis. 9 – sinus sagittalis inferior. 239.

superioară şi inferioară. Sinusurile pahimeningelui În grosimea durei mater se găsesc canale colectoare ale sângelui venos intracranian. aşezat peste fosa hipofizară a sfenoidului şi perforat de orificiul de trecere al tijei hipofizare. pentru emisferele cerebrale. formate prin dedublarea pahimeningelui. nu colabează. unde sinusul sagital inferior continuă cu sinusul drept. perechi. numite sinusurile venoase ale durei mater. care separă parţial cele două emisfere ale cerebelului. traiectul căreia coincide cu şanţul sinusului sagital superior de pe bolta craniană. Aproape de vârful piramidei pahimeningele formează cavul trigeminal care conţine o parte din ganglionul trigeminal şi originea celor trei ramuri ale sale. Coasa cerebelului. septele durale descrise împart cavitatea craniană în două compartimente laterale. Pereţii sinusurilor sunt rezistenţi. este dispus orizontal. reprezintă un mic sept dural mediosagital. care vin în raport cu feţele mediale ale emisferelor şi două margini . În grosimea marginei inferioare trece sinusul sagital inferior.gali până la protuberanţa occipitală internă. dreaptă şi stângă. La nivelul protuberanţei occipitale interne coasa creierului concreşte cu cortul cerebelului. Cortul cerebelului. şi în caz de secţionare – 449 – . falx cerebelli. Prezintă două feţe. sinus durae mater. conţine sinusul sagital superior. tentorium cerebelli. Marginea posterioară a coasei cerebelului aderă la creasta occipitală internă până la marginea posterioară a marelui orificiu occipital. Marginea superioară. prin ele sângele venos se scurge în direcţia de la encefal spre vena jugulară internă. În grosimea acestei margini se formează sinusul occipital. diaphragma sellae. unic pentru cerebel şi trunchiul cerebral. În acest mod. Cortul hipofizei. şi un compartiment posterior. este dispus adânc în fisura orizontală a encefalului şi separă lobii occipitali ai emisferelor cerebrale de emisferele cerebelului şi se inseră pe marginile şanţului sinusului transvers al occipitalului şi pe marginile superioare ale piramidelor temporale.

5 – plexus bazi. 239. Deosebim următoarele sinusuri ale pahimeningelui (fig. 3 – sinus occipitalis. sinus sagittalis superior. Spre deosebire de vene.2 nus transversus. numite lacune laterale. 1 – 450 – 7 8 9 10 11 12 13 . emissaria. 6 – sinus intercavernosi. creşte în dimensiuni spre posterior şi inferior. venae diploicae. în ordinea mărimii sunt: Fig. 12 – sinus rectus. care la rândul său se varsă în venele ţesuturilor moi externe ale capului. Sinusurile pahimeningelui cerebral de la baza craniului: 1 – sinus sagittalis superior. Sinusul sagital superior. 3 10 – sinus petrosus superior. 6 4 – plexus venosi vertebrales interni. 240. Sinusurile pahimeningelui mai dispun de legături şi cu venele diploice. se află în marginea superioară a coasei creierului. vv.240). Sinusurile venoase ale durei mater comunică cu venele superficiale ale capului prin mici vene comunicante.5 laris. situate în substanţa spongioasă a oaselor bolţii craniene. 7 – sinus sphenoparietalis. numite vene emisare.ele rămân întredeschise. 11 – sinus sigmoideus. Se întinde de la nivelul orificiului orb până la nivelul confluenţei sinusurilor. Ele sunt variabile ca mărime şi număr. 4 9 – sinus petrosus inferior. situate în grosimea durei mater. Aceste particularităţi morfologice ale sinusurilor pahimeningelui permit circulaţia liberă a sângelui de la encefal. sinusurile nu dispun de valve. 8 – sinus cavernosus. 1. lacunae laterales. iar în partea centrală prezintă o serie de dilatări. 13 – si. independent de ondulaţiile presiunii intracraniene. 2 – confluens sinuum.

meningeale şi niciodată vene cerebrale. el se continuă cu sinusul sigmoid din dreptul locului de vărsare a sinusului pietros superior. coboară de-a lungul crestei occipitale interne şi la nivelul marelui orificiu occipital. Sinusul sagital superior comunică prin vene emisare cu venele superficiale ale capului şi cu lacunele laterale. occipital şi sinusul drept se numeşte confluentul sinusurilor. Sinusul cavernos. El se varsă în porţiunea medie a sinusului transversal. 4. Sinusul occipital. şi se întinde de la fisura orbitală superioară până la vârful stâncii temporalului. Sinusul transvers. 3. sinus cavernosus. Specific – 451 – . 5. La nivelul acestui orificiu sinusul sigmoid trece în vena jugulară internă. 2. sinus sagittalis inferior. sinus occipitalis. şeii turceşti şi hipofizei.parietală. În sinusul drept se varsă marea venă cerebrală. În lacune se varsă vene diploice. Porţiunea lui în care se varsă sinusurile sagitale superior şi inferior. sinus rectus. cunoscute sub denumirea de vilozităţi arahnoidiene. occipitală şi frontală. Ramificaţiile acestui sinus se varsă în sinusul sigmoid. continuă sinusul sagital inferior şi este situat la linia de joncţiune a coasei creierului cu cortul cerebelului. sinus sigmoideus. ele conţin trabecule şi lichid cefalorahidian şi cu vârsta se pot calcifica devenind granulaţii arahnoidiene. 6. Sinusul sagital inferior. corespunde şanţului sigmoid şi este continuarea directă a sinusului transvers până la orificiul jugular. 7. îl înconjoară din spate şi din părţile laterale. este localizat în marginea posterioară a cortului cerebelului şi corespunde şanţului sinusului transversal al occipitalului. este situat pe feţele laterale ale corpului osului sfenoid. sinus transversus. bifurcându-se în două ramuri. este un sinus mic în grosimea marginii posterioare a coasei cerebelului. Sinusul drept. cerebri magna. creşte ca dimensiuni în sens posterior şi se termină în sinusul drept. situat în cele două treimi dorsale ale marginei inferioare a coasei cerebrale. iar extremitatea lui superioară confluează cu sinusul transvers. În lumenul lor se văd prelungiri ale arahnoidei. denumită confluentul sinusurilor. Sinusul sigmoid. confluens sinuum. v.

Plexul bazilar se dispune în dura mater. 8. Se pot produce comunicări arteriovenoase între sinusul cavernos şi artera carotidă internă care dau naştere la o tumefiere pulsativă în orbită. plexus basilaris. iar ieşirea sângelui din sinus se datorează în parte pulsaţiilor arterelor carotide. prin masa sinusului cavernos trec artera carotidă internă cu plexul simpatic pericarotidian. spinos. – 452 – . Sinusurile pietroase inferioare drept şi stâng. rotund. Uneori supuraţii ale cavităţii nazale şi ale sinusurilor paranazale pot conduce la tromboze ale sinusului cavernos şi. şi are legături cu sinusul cavernos şi plexul venos al canalului vertebral. nervii III. Sinusul cavernos drept comunică cu cel stâng prin sinusul intercavernos anterior şi posterior. formând în totalitate un sinus hipofizar circular. sinus petrosus superior. În acest caz se face ligatura arterei carotide interne. plexul pterigoidian şi faringian prin venele mici ce trec prin orificiile oval. Curentul sangvin poate circula în orice direcţie. 9. este localizat în pahimeningele fixat pe marginea liberă a aripilor mici ale sfenoidului. consecutiv. peste clivus.acestui sinus este faptul că conţine în lumenul său o serie de trabecule care îi dau aspectul cavernos. în fosa endocraniană posterioară. face legătura între sinusul cavernos şi sinusul transvers. Sinusul pietros inferior. În porţiunea anterioară a sinusului cavernos se varsă vena oftalmică superioară şi sinusul sfenoparietal. în grosimea marginii de inserţie a cortului. IV şi VI. Încetinirea circulaţiei sângelui şi structura spongioasă reprezintă particularităţi care pot favoriza trombozele de sinus cavernos extrem de periculoase şi cu o simptomatologie complexă. Sinusul pietros superior. sinus petrosus inferior. fapt ce încetineşte aici fluxul sangvin. Învelite în endoteliu. meningită. în regiunea porţiunii bazilare a occipitalului se unesc între ele prin câteva vene ce formează plexul bazilar. 10. Sinusul sfenoparietal. sinus sphenoparietalis. face legătura între sinusul cavernos şi bulbul superior al venei jugulare interne. situat pe marginea inferioară a piramidei osului temporal. Sinusul cavernos are conexiuni cu sinusul transvers. vena jugulară internă. situat în şanţul de pe marginea superioară a piramidei temporalului. sinus intercavernosi anterior et posterior.

emissaria. care trece peste şanţurile cerebrale ca o punte fără a pătrunde în fisurile şi şanţurile emisferelor. 241. liquor cerebrospinalis. 6 – v. 9 – pia mater.Arahnoida encefalului. ce conţin lichid cefalorahidian. 241). 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 Fig. cavitas subarachnoidale. sinusurile venoase formând vilozităţile arahnoidiene. Între arahnoidă şi dura mater există un spaţiu virtual subdural. arachnoidea encephali. 3 – villi arachnoideae. este o membrană subţire. transformându-se în granulaţii arahnoidiene. Vilozităţile arahnoidei. Aceste vilozităţi se pot calcifica cu vârsta. secţiune frontală la nivelul sinusului sagital superior: 1 – dura mater. fără a urma reliefurile acestora. 4 – sinus sagittalis superior. 10 – encephalon. 7 – arachnoidea. numeroase de-a lungul sinusului sagital superior (fig. situată între dura mater şi pia mater. 8 – cavum subarachnoidale. 11 – falx cerebri. De la nivelul arahnoidei pornesc prelungiri care pătrund prin dura mater. şi este umplut cu lichid cerebrospinal. 2 – calvaria. Spaţiul situat între arahnoidă şi pia mater se numeşte spaţiul subarahnoidian. Ea se prelungeşte pe o distanţă scurtă de-a lungul rădăcinilor nervilor cranieni. – 453 – . 5 – cutis.

La nivelul bazei encefalului şi în alte regiuni spaţiul subarahnoidian se dilată şi formează cisterne subarahnoidiene. 3 – ventriculul IV. Fig. - cisterna chiasmatică. 8 – cisterna lamei terminale. în jurul nervilor spinali). 4 – cisterna magna. 7 – ventriculul III. 242. cât şi extracranian (nervul optic. 2 – cisterna cerebeloasă. 6 – cisterna interpedunculară. este situată anterior de chiasma optică. 1 8 7 6 5 3 4 2 – 454 – . în intimitatea ţesutului nervos. cisterna magna. cisterna chiasmatis. Cisternele subarahnoidiene: 1 – cisterna pericaloasă. cisternae subarachnoideales (fig. În această cisternă se deschide ventriculul IV prin orificiile Magendie şi Luschka. ocupă fosa interpedunculară şi conţine cercul arterial. la nivelul ei se găseşte a. este situată la nivelul şanţurilor laterale ale lui Sylvius.Spaţiul subarahnoidian prezintă variaţii locale de formă şi dimensiuni datorită neregularităţilor de pe suprafaţa encefalului. situată pe faţa anterioară a mezencefalului. este una dintre cele mai mari cisterne situată între bulb şi cerebel. Puncţia acestei cisterne se execută introducând acul între osul occipital şi arcul posterior al atlasului. cisterna fossae lateralis cerebri. circulus arteriosus cerebri. nervul facial. cisterna interpeduncularis. cerebrală medie. - cisterna fosei laterale a creierului. Prelungirile spaţiului subarahnoidian se fac de-a lungul trunchiurilor nervoase. 242). nervul vestibulocohlear. 5 – cisterna pontină. - cisterna interpedunculară. cisterna cerebellomedullaris. Aceste cisterne sunt: - cisterna cerebelomedulară.

pia mater pătrunde în cavităţile acestor ventriculi. plexus choroideus. Ele sunt variabile ca număr şi localizare. Vilozităţile şi granulaţiile arahnoidiene sunt considerate a fi locul principal de drenare a lichidului cerebrospinal din spaţiul subarahnoidian spre sistemul venos. dar în cantităţi diferite. porţiunea inferioară a tavanului ventriculului IV şi pe pereţii mediali ai ventriculelor laterale. pia intimă.Granulaţiile arahnoidiene. Prin acumulare de lichid cefalorahidian în sistemul ventricular se dezvoltă hidroencefalie internă. granulationes arachnoidales (granulaţiile Pacchioni). deci în plin spaţiu subarahnoidian. proemină în interiorul sinusului sagital superior. unde formează plexuri vasculare. – 455 – . pătrunzând în toate şanţurile şi fisurile. aderentă la ţesutul nervos. şi extern sau epipia. Pia mater a encefalului. este o membrană vasculară subţire. Toate substanţele din plasma sângelui sunt prezentate şi în lichidul cerebrospinal. O secreţie în exces sau un drenaj deficitar poate conduce la tulburări grave ale activităţii sistemului nervos. pia mater encephali. ce aderă strâns la suprafaţa creierului. Este secretat la nivelul ventriculilor cerebrali de către plexurile coroide. iar în spaţiul subarahnoidian – hidroencefalie externă. reprezintă nişte evaginări a pia mater şi arahnoidei care. În aşa regiuni ca tavanul ventriculului III. perforând dura mater. fiind înconjurate de o lacună venoasă a sinusului sagital superior. Lichidul cerebrospinal. Pia mater prezintă două straturi: intern. Volumul lichidului cefalorahidian este condiţionat de ritmul secreţiei sale şi respectiv al drenării sale. Granulaţiile arahnoidiene sunt mai mari şi mai numeroase pe măsura înaintării în vârstă şi tind să se calcifice. Vasele cerebrale sunt plasate pe faţa externă a piei mater. este un lichid clar. avasculară. motiv pentru care lichidul va trece spre sistemul venos. liquor cerebrospinalis. Sistemul ventricular şi spaţiul subarahnoidian conţin aproximativ 125 ml de lichid cerebrospinal. la fiecare 3-4 ore această cantitate se reînnoieşte. care conţine cantităţi mici de proteine şi glucoză. Se consideră normală prezenţa a 1-5 celule pe mm3 de lichid (de obicei limfocite). Presiunea hidrostatică este mai mare în spaţiul subarahnoidian decât în sinusurile venoase.

în structura sistemului nervos central sunt determinate trei bariere: sânge-encefal sau hema– 456 – . dinspre lichid spre sângele venos. în ventriculul IV (între cerebel şi trunchiul cerebral). contribuie la elaborarea unui mediu constant biochimic. Circulaţia lichidului cerebrospinal: 1 – ventriculul lateral. 12 11 1 2 3 4 56 10 9 8 7 Pentru funcţionarea normală a neuronilor. permiţând schimbul dintre vase şi ţesutul nervos. realizează transferul unor substanţe nutritive spre encefal şi eliminarea unor metaboliţi. Circulaţia lichidului cerebrospinal se face astfel: din ventriculii laterali drept şi stâng (din emisferele cerebrale). 5 – ventriculul IV. 4 – apeduct cerebral. prin apeductul Sylvius. ajunge în ventriculul III (din centrul diencefalului). Fig. de unde excesul este resorbit prin vilozităţile arahnoidiene. 8 – spaţiu subarahnoidian. 2 – orificiul interventricular. prin orificiile Monro. 7 – sac dural. în sinusurile venoase (fig. 243. 9 – apertura mediană.Lichidul cerebrospinal are rol de protector şi amortizor al encefalului şi măduvei spinării. participă la menţinerea constantă a presiunii intracraniene. 6 – cisterna subarahnoidiană. 3 – ventriculul III. 11 – granulaţii arahnoidiene. 243) Vilii arahnoidieni funcţionează ca nişte valve care permit trecerea numai într-un singur sens. 12 – sinus sagital superior. de aici. 2 – prin orificiul median Magendie (de la partea inferioară a plafonului ventriculului IV) ajunge în spaţiul subarahnoidian. 10 – plex coroid. de unde merge în două direcţii: 1 – canalul ependimar al măduvei spinării.

tactile şi de presiune care apar la influenţa mediului extern asupra pielii. 3 – proiecţia se face pe o arie corticală bine determinată. se disting formele de sensibilitate generală exteroreceptivă şi proprioceptivă conştientă şi inconştientă. al treilea fiind un neuron talamic. acustic. la fel şi impulsurile de la organele senzoriale – vizual. care formează plexurile coroide. Căile de conducere ale encefalului şi măduvei spinării Căile nervoase sunt lanţuri de neuroni interconectaţi sinaptic. După topografia receptorilor şi specializarea lor.căile exteroceptive transmit impulsurile dolore. . gustativ. termice. sânge-lichid cerebrospinal. Ele sunt cuprinse în cordoanele medulare şi în substanţa albă a trunchiului cerebral.to-encefalică.căile proprioceptive conduc impulsurile de la muşchi. ligamente. sunt organizate în linie generală după aceeaşi schemă: 1 – recepţia este asigurată de aparate – receptori simpli. 2 – transmisia se face printr-un lanţ de trei neuroni interconectaţi. informând formaţiunile corticale despre starea mediului intern al orga– 457 – . despre amplitudinea şi direcţia mişcării. diencefal şi emisfere. tendoane. aferente sau senzitive. transmiţând informaţii despre poziţia diverselor segmente de corp. cerebel. gradul de contracţie musculară. liberi sau incapsulaţi. Căile ascendente. constituită din peretele capilarelor şi prelungirile astrocitelor. encefal-lichid cerebrospinal formată din căptuşeala ependimară a ventriculelor şi elementele gliale adiacente. . capsule articulare. sau de celule senzoriale.căile interoceptive transmit impulsurile nervoase de la viscere. formată din peretele capilarelor şi stratul de ependim secretor. Conform caracterului impulsurilor vehiculate căile ascendente sunt grupate în trei categorii: . olfactiv. Receptorii ocupă o situaţie diferită şi sunt specializaţi în înregistrarea diferitelor forme de sensibilitate. cu sens de conducere ascendent sau descendent şi cu funcţie senzitivă. şi motorie.

chimismul sângelui şi al limfei. – 458 – 7 . intensitatea metabolismului. Calea sensibilităţii dolore şi termice: 1 – primul neuron (ganglionul spinal). Calea conductoare a sensibilităţii dolore şi termice – tractul spinotalamic lateral. Receptorii acestei forme de sensibilitate sunt terminaţii nervoase libere situate în piele. 2 – neuronul al II-lea (nucleii proprii). 4 – comisura cenuşie anterioară. 5 – tractul spinotalamic lateral. tractus spinothalamicus lateralis (fig. Primul neuron al căii de conducere (protoneuronul) este situat 6 3 5 2 1 4 Fig. 3 – neuronul al III-lea (talamul optic).nismului. 244. presiunea din vase şi alte cavităţi. 244). 6 – girusul postcentral. 7 – exteroreceptorii cutanaţi.

în caz de lezare a uneia din cele două jumătăţi a măduvei spinării la nivelul neuronului doi. Axonul primului neuron pătrunde prin rădăcina posterioară a măduvei spinării în cornul posterior al substanţei cenuşii unde formează sinapse cu celulele celui de-al doilea neuron – nucleul propriu. La nivelul celulelor nucleului talamic dorsolateral acest fascicul face sinapsă cu cel de al treilea neuron. fiind prezentat de celule pseudounipolare. formând coroana radiată. care leagă talamusul cu cortexul. prin comisura cenuşie anterioară trece de partea opusă a măduvei spinării şi ajungând în cordonul ei lateral. corona radiata. constituie fasciculul talamocortical. Prelungirea periferică a acestui neuron transportă impulsurile de la receptor spre corpul celular. specializaţi în senzaţia de presiune şi atingere. Axonii acestor celule trec prin braţul posterior al capsulei interne şi mai departe. în care este localizat centrul cortical al analizatorului sensibilităţii generale.în ganglionul spinal. intră în componenţa tractului spinotalamic lateral. unde se termină prin sinapse pe celulele nervoase din stratul al IV-lea. la rândul – 459 – . mai jos de nivelul leziunii. iar axonii în componenţa rădăcinii dorsale pătrund în cordonul posterior al măduvei spinării. tractul gangliospinotalamocortical. 245). Fibrele neuronului al III-lea al acestei căi conductoare. ajung în circumvoluţiunea postcentrală. va avea loc tulburarea sensibilităţii termice şi dolore din partea opusă a corpului. iar cele ascendente. unde la rândul său se împart în ramuri ascendente şi descendente. O afectare a primului neuron sau a celui de al doilea neuron până la decusaţie conduce la tulburarea sensibilităţii de aceeaşi parte a corpului. Calea spinotalamică laterală. după încrucişare. Calea de conducere a sensibilităţii tactile şi de presiune. spre circumvoluţia postcentrală. fiind o cale de conducere complet încrucişată. Protoneuronul (neuronul I) este localizat în ganglionul spinal a cărui dendrite ajung la receptori. conduce impulsurile de la receptorii pielii. Cele descendente fac legături sinaptice cu neuronul doi localizat în substantia gelatinosa (această cale se numeşte tractus gangliospinalis). Axonul celui de al doilea neuron. deoarece toate fibrele neuronului doi trec de partea opusă. tractus gangliospinothalamocorticalis (fig. sau la nivelul neuronului trei.

5 – tractul bulbotalamic. 9 6 5 7 3 4 2 1 8 10 Fig. 2 – al II-lea neuron (substanţa gelatinoasă). 7 – decusaţia lemniscului medial. situat în nucleus gracilis et nucleus cuneatus (acesta este tractus gangliobulbaris). Calea sensibilităţii tactile şi de presiune: 1 – primul neuron (ganglionul spinal). 4 – tractul spinotalamic anterior. 10 – exteroreceptorii responsabili de simţul tactil şi de presiune. 9 – girusul postcentral. 8 – comisura albă. trecând în componenţa cordonului posterior al măduvei spinării. pătrund în bulb unde fac sinapsă cu neuronul doi. 245.său. 3 – al III-lea neuron (nucleul gracil şi cuneat). – 460 – . 6 – al IV-lea neuron (talamul optic).

În aşa mod. porţiunile laterale ale cordonului posterior constituie fasciculul cuneat sau Burdach format de către axonii – 461 – . periostali. În caz de lezare unilaterală a acestui fascicul. Axonii urmează traiectul rădăcinilor posterioare. pătrund în cordonul posterior al măduvei spinării. prin comisura albă. Axonii neuronului doi din bulbul rahidian ajung la talamus în componenţa lemniscului medial. Dendritele acestor neuroni înregistrează stimulii de la nivelul proprioceptorilor musculari ligamentari. Cu cât axonii provin de la un ganglion spinal mai jos situat. unde fac sinapsa cu al doilea neuron. Această cale se termină prin sinapse cu celulele celui de al treilea neuron. formând încrucişarea lemniscului medial. decussatio lemnisci medialis. Important pentru clinică este de a ţine cont că încrucişarea fibrelor fasciculelor tractului spinotalamic are loc nu la nivelul pătrunderii rădăcinii posterioare în măduva spinării. lemniscus medialis. care trece de partea opusă. dar cu 2-3 segmente mai sus. situat în nucleul talamic dorsal. la nivelul măduvei spinării deosebim două căi conductoare a sensibilităţii tactile: una încrucişată şi alta neîncrucişată. unde formează fasciculele lui Goll şi Burdach şi ajung în bulbul rahidian. tractus thalamocorticalis. de la nivelul capsulelor articulare şi a tendoanelor. La nivelul talamusului se află al treilea neuron care prin tractul talamocortical.Axonii neuronului doi din coarnele posterioare. la lezarea unilaterală a măduvei simţul tactil şi de presiune a pielii din partea opusă nu dispar complet. Din cauza aceasta. situat în nucleii Goll şi Burdach. dar mai jos de ea. trec în cordonul lateral de partea opusă în componenţa tractus spinothalamicus lateralis pe care şi îl formează. dereglarea sensibilităţii de partea opusă va avea loc nu la nivelul afecţiunii. cu atât ocupă o poziţie mai medială în cordonul posterior. Deci. Calea de conducere a sensibilităţii proprioceptive conştiente de orientare corticală Primul neuron este situat în ganglionul spinal. străbate capsula internă (braţul posterior) şi asigură proiecţia pe girusul postcentral.

4 – decusaţia lemniscului medial. a regiunii toracice superioare şi a membrelor superioare. 3 – al III-lea neuron (talamul optic). – 462 – . Calea de conducere a sensibilităţii proprioceptive conştiente de orientare corticală: 1 – primul neuron (ganglionul spinal). 5 – zona motorie a scoarţei.celulelor. 246. Axonii porţiunii mediale a cordonului posterior constituie fasciculul Goll şi transmit impulsurile proprioceptive de la partea inferioară a trunchiului şi de la membrele inferioare. 5 3 6 4 7 2 1 8 Fig. 6 – fibre arcuate externe ventrale. care realizează inervaţia proprioceptivă a regiunii cervicale. 8 . 2 – al II-lea neuron (nucleul gracil şi cuneat).proprioceptorii. 7 – fibre arcuate externe dorsale.

care pornesc prin pedunculul cerebelos inferior din partea sa şi se termină în cortexul vermisului cerebelos. fibrele celui de al doilea fascicul – fibrele arcuate externe anterioare. lemniscus medialis. trece în componenţa fasciculelor Goll şi Burdach la care primul neuron este localizat în ganglionii spinali. O parte din fibrele nervoase ale neuronului doi sunt orientate lateral şi se desfac în doi fasciculi: fibre arcuate externe posterioare. Fibrele orientate medial au primit denumirea de fibre arcuate interne. – 463 – . formând încrucişarea lemniscului medial. Axonii celulelor neuronului al treilea trec prin braţul posterior al capsulei interne şi în componenţa coroanei radiate ating circumvoluţia postcentrală. iar neuronul al treilea în talamus. fibrae arcuatae internae. să realizeze mişcări conştiente.Axonii neuronului doi. Nucleul analizatorului cutanat se află în lobulul parietal superior (fig. În caz de lezare a măduvei spinării dispare posibilitatea aprecierii poziţiei diverselor părţi de corp în spaţiu şi are loc dereglarea coordonării mişcărilor. neuronul al doilea în nucleii Goll şi Burdach. şi parcurgând toate etajele trunchiului cerebral se termină prin sinapse pe celulele neuronului al treilea din nucleul dorsal lateral al talamusului. gradul de extindere a tendoanelor. voluntare dirijate şi corigente. fibrea arcuatae externae anteriores. Calea de conducere a sensibilităţii cutanate spaţiale – stereognozei (facultatea de a identifica obiectele prin simţul tactil) Calea de conducere a acestui tip de sensibilitate cutanată. Calea proprioceptivă de orientare corticală este încrucişată la nivelul bulbului rahidian. 247). Fibrele arcuate externe anterioare şi posterioare conduc impulsurile nervoase spre cerebel. fibrae arcuatae externae posteriores. şi reprezintă porţiunea iniţială a lemniscului medial. decusatio lemnisci medialis. trec de partea opusă şi prin pedunculul cerebelos inferior se îndreaptă spre cortexul vermisului cerebelos. ca şi a sensibilităţii tactile. Prin intermediul căii de conducere a sensibilităţii proprioceptive se transmit semnalele despre tonusul muscular. despre starea aparatului locomotor în ansamblu ceea ce îi permit individului să aprecieze just poziţia părţilor corpului său în spaţiu în timpul mişcării şi în repaus. la nivelul unghiului inferior al fosei romboide trec de partea opusă.

6 – exteroreceptori. 4 – lobul temporal superior. – 464 – . 5 – decusaţia lemniscului medial. 247. 2 – al II-lea neuron (nucleul gracil şi cutanat).4 3 5 2 1 6 Fig. 3 – al III-lea neuron (talamul optic). Calea de conducere a stereognozei: 1 – primul neuron (ganglionul spinal).

Căile de conducere a sensibilităţii proprioceptive inconştiente Impulsurile senzitive de la receptorii aparatului locomotor ajung la cerebel prin intermediul căilor proprioceptive spinocerebeloase posterioare şi anterioare. 249). gradul de tensiune a tendoanelor musculare. dendritele vor culege informaţii de la proprioceptori. Axonii neuronilor din nucleul intermediomedial se încrucişează şi trec în cordonul lateral din partea opusă. Tractul spinocerebelos posterior. efectuând o decusaţie în comisura albă. va pătrunde spre cornul posterior al măduvei spinării. Aceste fascicule vor proiecta informaţii legate de starea de tensiune din muşchii somatici şi modificările lungimii acestora în cerebel şi în ultima instanţă în scoarţa cerebrală. trece în cordonul lateral al măduvei spinării de partea opusă. Primul neuron se găseşte în ganglionul spinal. prin rădăcina posterioară. Astfel tractul spinocerebelos anterior este de două ori încrucişat. tractus spinocerebellaris anterior. 248. întorcându-se de partea sa. Semnalele transmise pe această cale informează cerebelul asupra situaţiei de moment a contracţiei musculare. Pe traiectul său prin măduva spinării şi prin bulbul rahidian el nu se încrucişează şi de aceea se numeşte tract cerebelos direct. tractus spinocerebellaris posterior et anterior (fig. se ridică în sus şi la nivelul istmului rombencefalului aceste fascicule formează o nouă decusaţie. în componenţa cordonului lateral al măduvei spinării. Axonii neuronilor din nucleul dorsal trec în cordonul lateral de aceeaşi parte formând tractul spinocerebelos posterior (direct) Flechsig. tractus spinocerebellaris posterior. Tractul spinocerebelos anterior. unde prin pedunculul cerebelos superior se termină în cortexul vermisului. poziţiei şi ratei mişcărilor părţilor de corp şi forţelor ce acţionează asupra suprafeţei corpului. formând tractul spinocerebelos anterior (încrucişat) Gowers. unde va face sinapsă cu al doilea neuron din nucleul toracic şi nucleul intermediomedial. – 465 – . iar axonul. ajunge la bulbul rahidian şi apoi în componenţa pedunculilor inferiori ai cerebelului pătrunde în cortexul vermisului.

4 – scoarţa cerebeloasă. – 466 – . Neuronii medulari sunt excitaţi de stimulii motori sosiţi de la scoarţa cerebrală prin căile corticospinale. 3 – tractul spinocerebelos posterior. Tractul spinocerebelos posterior Flechsig: 1 – primul neuron (ganglionul spinal). 6 – proprioreceptorii. Tractul spinocerebelos anterior primeşte informaţii preponderent centrale şi puţine informaţii periferice. 248. 5 – nucleul dinţat al cerebelului.4 5 7 2 3 1 6 Fig. 2 – al II-lea neuron (nucleul toracic). 7 – pedunculul cerebelar inferior.

7 8 4 6 2 1 5 3 Fig. 2 – al II-lea neuron (nucleul toracic). Tractul spinocerebelos anterior Gowers: 1 – primul neuron (ganglionul spinal). Din cerebel. 6 – tractul spinocerebelos posterior. 4 – scoarţa cerebelului. 5 – proprioreceptorii. fie spre măduva spinării prin – 467 – . 8 – pedunculul cerebelar superior. Conducerea extrem de rapidă prin căile spinocerebeloase este foarte importantă deoarece informează instantaneu cerebelul asupra modificărilor ce au loc în statusul corpului. informaţiile se transmit fie spre scoarţa cerebrală pe un traiect cerebelo-rubro-talamo-cortical. 249. 3 – comisura albă. 7 – velul medular superior.

XII 9 3 Fig. 250). 250. 7 – tractul corticospinal lateral. sau calea motricităţii voluntare. nu cuprinde decât doi neuroni: neuronul motor central şi neuronul motor periferic. IV V. tractus pyramidalis (fig. 2 – al II-lea neuron (nucleii motori ai nervilor cranieni. 9 – comisura albă. VI. 8 – decussatio pyramidum. 6 – tractul corticospinal anterior. 3 – al III-lea neuron (nucleii motori ai măduvei spinării). Calea piramidală: 1 – primul neuron (celulele Beţ). X. 5 – tractul corticospinal. XI. Calea piramidală.tractul cerebelorubrospinal unde intervin în sistemele de reglare a tonusului muscular şi condiţionarea în timp a actelor motorii. – 468 – . 4 – tractul corticonuclear. VII 2 2 5 6 8 7 IX. 1 4 2 III.

Neuronul motor periferic. 3. Se consideră că numai lobul temporal nu trimite fibre în fasciculul piramidal. Fibrele neuronilor centrali (corticali) nu se termină direct la neuronii motori periferici. Se admite că numai 25 % dintre fibrele piramidale se termină direct pe celulele coarnelor anterioare. calea piramidală este divizată în trei părţi: 1 – calea corticonucleară. iar la nivelul măduvei. iar de aici spre muşchii scheletici. este reprezentat la nivelul trunchiului cerebral de neuronii nucleilor motori ai nervilor cranieni. Axonii acestor neuroni se grupează în substanţa albă a centrului oval şi prin corona radiata coboară în capsula internă (genunchiul şi două treimi anterioare ale braţului posterior) şi pleacă spre nucleii motori ai nervilor cranieni şi spre nucleii motori din coarnele anterioare ale măduvei spinării.Neuronii motori centrali sunt reprezentaţi de celulele piramidale ale stratului V din circumvoluţia precentrală şi de celulele gigantopiramidale ale lui Beţ. deoarece asupra lui converg toate căile descendente. Neuronul motor periferic mai este denumit şi cale motorie finală comună. ci la nivelul unor neuroni intercalari. Aceste celule formează corpii primului neuron. sau neuronul doi. În conformitate cu direcţia fasciculelor. de neuronii motori ai cornului anterior.tractul corticospinal anterior. precum şi de localizarea neuronului doi şi poziţia fibrelor în componenţa cordoanelor măduvei spinării. Circa 40 % din fibrele fasciculului piramidal provin din celulele piramidale ale circumvoluţiei precentrale. Impulsurile recepţionate de neuronii motori periferici urmează traiectul nervilor cranieni motori sau al rădăcinii anterioare a nervilor spinali şi se rezolvă în ultima instanţă la plăcile neuromotorii ale muşchilor striaţi. flască şi atrofie musculară. ale căror prelungiri vor transmite influxurile spre neuronii motori periferici. Prin determinarea diametrului fibrelor căii motorii voluntare s-a demonstrat că numai 2-3 % din fibrele fasciculului piramidal provin din celulele Beţ (axoni de mare calibru – 20 microni). iar 75% se termină pe neuronii intercalari. – 469 – . Leziunea sa duce la paralizie totală. Restul fibrelor îşi au originea în alte arii corticale ale lobului frontal. lobului parietal şi occipital. 2 – tractul corticospinal lateral.

la nivelul mezencefalului. VII – în punte. tractus corticonuclearis. Fibrele acestui tract. IX. decussatio pyramidum. toate fibrele componentelor căii piramidale sunt în– 470 – . tractus corticospinalis anterior. prin comisura albă a măduvei spinării. În bulbul rahidian această cale formează piramidele bulbare. IV – în mezencefal. O porţiune a căii piramidale ce trece prin partea anterioară a braţului posterior al capsulei interne şi face legături sinaptice cu neuronii motori ai coarnelor anterioare a măduvei spinării. iar celelalte fibre rămân de partea sa. Prelungirile neuronilor motori ai nervilor cranieni menţionaţi abandonează creierul şi pornesc spre muşchii scheletici ai capului şi ai gâtului. Decusaţia se face pe pachete de fibre: primele pachete care se încrucişează sunt cele pentru membrul superior.Calea corticonucleară. tractus corticospinalis lateralis. Mai departe. apoi cele pentru trunchi. tractus corticospinalis. trecând de partea opusă. trec treptat de partea opusă. formând tractul corticospinal anterior. unde se termină prin sinapse cu celulele motoare din coarnele anterioare contrlaterale. Fibrele tractului corticospinal care nu participă la formarea decusaţiei piramidale descind în componenţa cordonului anterior al măduvei spinării. care din cortexul treimii inferioare a circumvoluţiei precentrale descinde şi trece prin genunchiul capsulei interne. XII – în bulbul rahidian. în dreptul fiecărui segment. Tractul corticospinal lateral există numai la om şi maimuţele superioare. V. Aşadar. fiind cele pentru membrul inferior. ultimele. la nivelul cărora o parte din fibrele tractului corticospinal în proporţie de 70-90% trec de partea opusă şi coboară în continuare prin cordonul lateral al măduvei spinării. X. trecând prin baza pedunculului cerebral. VI. se numeşte calea corticospinală laterală. Fasciculele acestui tract parţial se încrucişează. puntei şi bulbului rahidian fibrele căii corticonucleare fac legături sinaptice cu neuronul doi localizat în nucleii motori ai nervilor cranieni: III. XI. şi cele mai caudale. formează tractul corticospinal. Această porţiune a căii piramidale ce constituie încrucişarea piramidelor. constituie porţiunea medială a căilor piramidale şi reprezintă un fascicul de prelungiri ale celulelor piramidale gigantice.

Căile extrapiramidale sunt căi ale motricităţii autonome. care nu trec prin piramidele bulbare. el fiind un important modulator al activităţii motorii. cortexul cerebral dirijează funcţiile motrice ale organismului prin căile extrapiramidale şi piramidale. talamusul. parietal. În circuitul lor sunt căi polisinaptice. nucleul roşu. care prin conexiunile sale descendente face relee cu nucleii bazali. la lezarea unilaterală a căilor piramidale survine o paralizie a muşchilor din partea opusă. Axonii neuronilor din coarnele anterioare ale măduvei spinării pleacă în componenţa rădăcinilor anterioare. a tonusului postural. îndeosebi în cele extrapiramidale. Fibrele plecate de la nivelul acestor zone corticale descind şi fac legături sinaptice în centrii subcorticali. prin intermediul acestora fiind asigurat controlul automatismelor şi armonizarea mişcărilor. Căile extrapiramidale Căile extrapiramidale sunt considerate căi descendente somatice ce intervin în reglarea tonusului muscular. Zonele corticale de origine ale căilor extrapiramidale sunt diseminate pe mari suprafeţe corticale la nivelul lobilor frontal. nucleii subtalamici. aceste căi se caracterizează prin includerea mai multor legături sinaptice. de o extremă complexitate. Cortexul cerebral influenţează funcţiile motoare ale măduvei spinării prin intermediul cerebelului. Aceste formaţiuni formează legături cu nucleii motori din coarnele anterioare ale măduvei spinării prin: – 471 – . nucleul olivar inferior. apoi a nervilor spinali spre musculatura striată a trunchiului şi a membrelor. nucleii vestibulari. Deci.crucişate. prin nucleii vestibulari. nucleii formaţiunii reticulare a trunchiului cerebral. a mişcărilor automate. Originea acestui sistem este reprezentată de scoarţa cerebrală. substanţa neagră. Morfologic. prin nucleii roşii. prin formaţiunea reticulară. care constituie formaţiuni ale sistemului extrapiramidal: corpii striaţi. temporal şi occipital. De aceea. Cerebelul este considerat ca organ colateral în căile ascendente şi descendente.

5 – formaţiunile subcorticale (corpul striat. corpul subtalamic Luys. 251. 251). tractus rubrospinalis (fig. şi descinde prin cordonul lateral al măduvei spinării până la neuronii motori ai coarnelor anterioare. 3 – tractul rubrospinal. talamusul. 2 – al II-lea neuron (neuronii motori ai măduvei spinării).. are originea în nucleul roşu. formând decusaţia Forel.calea rubrospinală. – 472 – . Calea sistemului extrapiramidal. tractul rubrospinal: 1 – primul neuron (nucleul roşu). substanţa neagră). 5 1 4 5 3 3 2 Fig. trece de partea opusă. 4 – decusaţia ventrală (Forel). nucleii formaţiunii reticulare.

tractus vestibulospinalis. care nu necesită o anumită specializare. şi în menţinerea echilibrului. leagă nucleii nervului vestibular cu coarnele anterioare ale măduvei spinării şi asigură menţinerea echilibrului static şi dinamic. tractus reticulospinalis. exercită influenţe facilitante sau inhibitorii asupra motoneuronilor medulari şi ar putea interveni asupra controlului unor mişcări.- calea vestibulospinală. - tractul reticulospinal. Această cale are originea în nucleii vestibulari lateral şi medial de unde descind prin cordonul medular anterior şi se termină pe neuronii motori din cornul medular anterior. – 473 – .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful