Geografia solurilor Lp 3

Orizonturile sărăturate
Orizonturile sărăturate sunt orizonturi de acumulare, de la foarte slabă la foarte puternică, de săruri solubile (NaCl) şi de ioni de Na+ în complexul coloidal. Orizonturile salinizat în SRCS sau hiposalic în SRTS (sc) şi salic (sa). În cadrul acestor orizonturi apar concentraţii – de la slabe până la puternice – de săruri solubile (sulfaţi, cloruri, nitraţi). În funcţie de conţinutul de săruri orizonturile salinizate pot fi: foarte slab salinizate, slab salinizate, moderat salinizate şi puternic salinizate. Ele au între 0,1 – 1 % săruri cloruratice sau între 0,15 – 1,5 % săruri sulfatice. Aceste orizonturi se grefează pe orizonturile normale ale profilului de sol şi se notează cu sufixul sc, care se adaugă simbolului orizontului suport (ex. Bsc, Asc, Csc). Când salinizarea unui orizont este foarte puternică, adică acel orizont conţine > 1 % cloruri sau > 1,5 % sulfaţi, atunci orizontul respectiv va primi adjectivul de salic şi se va nota cu sufixul sa, ca şi în cazul orizonturilor salinizate (ex. Bsa, Csa, Asa). În funcţie de adâncimea la care se găsesc concentraţiile de săruri, solurile se împart în: – salinizate foarte slab → săruri la peste 100 cm; – salinizate slab → săruri între 50 – 100 cm; – salinizate moderat → săruri între 20 – 50 cm; – salinizate puternic → săruri între 0 – 20 cm. În cazul în care orizontul salic (sa) se găseşte în primii 20 cm ai profilului avem de-a face cu un tip aparte de sol, denumit solonceac (Aosa – Csc). Orizonturile alcalizat în SRCS sau hiponatric (hiposodic) în SRTS (ac) şi natric (na). Orizontul alcalizat are concentraţii de ioni de Na în complexul coloidal, concentraţii ce pot fi de la foarte slabe la puternice, adică între 5 – 15 % din T (capacitatea de schimb cationic). Orizontul alcalizat se grefează pe alte orizonturi de sol (A, B, C) şi se notează cu sufixul ac, care se adaugă simbolului orizontului respectiv (ex. Aac, Bac, Cac). Concentraţiile foarte puternice de ioni de Na în complexul coloidal apar atunci când Na reprezintă peste 15 % din T pe o grosime de minimum 10 cm, situaţie

1

care este specifică orizontului natric sau alcalic, notat cu sufixul na, ce se adaugă simbolui orizontului suport (ex. Btna). În funcţie de adâncimea la care se întâlnesc orizonturile alcalizate, solurile se împart în: – foarte slab alcalizate → concentraţii de ioni de Na la peste 100 cm; – slab alcalizate → concentraţii de ioni de Na între 50 – 100 cm; – moderat alcalizate → concentraţii de ioni de Na între 20 – 50 cm; – puternic alcalizate → concentraţii de ioni de Na între 0 – 20 cm. Când Na reprezintă peste 15 % din T şi apare o cantitate însemnată de carbonaţi de Na (Na2CO3) în primii 20 cm ai solului, avem de-a face cu un orizont natric, care se grefează de regulă pe orizontul B argiloiluvial (Btna) şi este specific unui anumit tip de sol, denumit soloneţ (Ao – Btna – C). Orizonturile salinizat (sc), salic (sa), alcalizat (ac) şi natric (na) apar ca orizonturi asociate cu cele principale din profilul de sol (A, B, C).

Orizontul gipsic (Y) [specific FAO]
Orizontul gipsic apare în climate aride (Sahara, Pen. Arabia). Are o grosime de minimum 15 cm şi se datorează acumulării de sulfat de Ca (CaSO4) într-un orizont în care conţinutul lui trebuie să fie cu cel puţin 5 % mai mare decât în orizontul subiacent şi supraiacent. Apare asociat mai ales cu orizontul C calcic (Cca), găsindu-se întotdeauna sub acesta, datorită solubilităţii mai mari a sulfatului de calciu decât a carbonatului de calciu. Este specific gipsisolurilor (Ao – CY – C).

Orizontul sulfuratic (sf)
Strat de sol (mineral sau organic) situat în mediu permanent saturat cu apă al cărui material conţine 0,75% sau mai mult sulf (raportat la materialul în stare uscată) predominant sub formă de sulfuri (mai ales pirită) şi care are un conţinut de CaCO3 echivalent, mai mic decât triplul celui de sulf (CaCO3 : S < 3); pH-ul solului este mai mare decât 3,5; grosimea minimă este 15 cm;

La tratare cu acid clorhidric sau cu perhidrol degajă un miros de ouă stricate. Materialele cu caracter sulfuratic ("sulfidic") se acumulează în solurile care sunt permanent saturate, în general, cu ape salmastre, dar pot apare şi în mlaştinile cu

2

ape dulci, dacă conţin compuşi cu sulf. Dacă solul este drenat, sulfurile se oxidează şi se formează acid sulfuric.

Orizontul sulfuric (su)
Orizontul sulfuric apare în cazul în care are loc o drenare a solurilor cu exces de apă şi cu o foarte bogată vegetaţie hidrofilă (terenuri mlăştinoase). Solurile ce se formează pe astfel de terenuri sunt foarte bogate în sulfuri. Din această cauză, orizontul sulfuric este foarte acid, pH < 3,5 şi prezintă pete gălbui datorate oxidarii unor minerale argiloase după drenarea apei, cu formarea de jarosit (sulfat dublu de Fe şi K). Acest orizont este specific unor soluri tropicale din regiunile de mangrove (este specific subtipurilor tionice în FAO).

Orizontul petrocalcic sau petrocalxic (pc)
Orizontul petrocalcic este un orizont continuu, cimentat cu carbonaţi de calciu (CaCO3), de magneziu (MgCO3) şi silice (SiO2). Este foarte dur, cu structură masivă sau lamelară, constituind o barieră pentru rădăcinile plantelor. Este specific solurilor din climatele aride (calcisoluri Ao – A/C – Cca – C).

Orizontul petrogipsic [specific FAO]
Orizontul petrogipsic este un orizont gipsic cimentat (nu se dizolvă în apă), care constituie o barieră în pătrunderea rădăcinilor plantelor. Este specific solurilor din climatele aride (gipsisoluri Ao – CY – C).

Orizontul fragipanic (X)
Orizontul fragipanic este de regulă asociat cu orizontul B argiloiluvial (Bt). Are o densitate aparentă mare, fapt ce limitează dezvoltarea rădăcinilor plantelor, este foarte dur în stare uscată şi friabil în stare umedă. Permeabilitatea este mică, textura mijlocie datorită conţinutului sporit de praf. În secţiune orizontală, agregatele structurale – de formă poliedrică – au feţe albicioase, asociindu-se într-o reţea poligonală. Dacă este supus unor presiuni, orizontul fragipanic se sfărâmă brusc (este casant), deci nu poate fi modelat. Tenta de culoare a acestui orizont este roşcată datorită oxizilor de Fe care, în combinaţie cu silicea, realizează compactizarea.

3

Orizontul vertic (y)
Orizontul vertic are un conţinut minim de 30 % argilă (particule < 0,002 mm), predominant gonflantă (smectică). În aceste orizonturi, în perioada uscată a anului, argila se contractă datorită deshidratării, dând naştere unor crăpături de uscare ce pot depăşi 1 cm lăţime şi 10 – 20 cm lungime. În plan, crăpăturile se asociază într-o reţea poligonală. În perioadele ploioase, prin hidratare, argila se gonflează datorită pătrunderii moleculelor de apă în reţeaua cristalină tristratificată, iar fostele crăpături de uscare se închid. Acest proces de gonflare – contractare a argilelor smectice, concomitent cu umezirea – uscarea orizonturilor de sol, asigură o frământare continuă a masei de sol (proces care poartă denumirea de automulcire), cu apariţia unor planuri de glisaj, în lungul cărora agregatele structurale alunecă unele peste altele. Grosimea orizonturilor vertice este de peste 50 cm, în primii 100 cm ai solului. Structura este de tip sfenoidal, cu agregate structurale poliedrice angulare separate de planuri de alunecare înclinate la 10 – 60°. Orizontul vertic se grefează pe orizonturile A, B sau C (ex. Ay, By, Cy), fiind specific vertisolurilor (Ay – By – Cy) sau solurilor vertice (ex. luvisol vertic, Ao – Bty – Cy), în funcţie de intensitatea în care se manifestă caracterul.

Orizontul pelic (z)
Este un orizont mineral de asociere (Az, Bz, Cz) argilos, în general cu peste 45% argilă predominant nesmectitică, dezvoltat din materiale parentale argiloase de diferite origini (inclusiv argile marnoase), la care se asociază următoarele caractere: împachetare densă şi structură poliedrică mare în stare umedă care formează agregate structurale prismatice sau poliedrice foarte mari vizibile foarte bine în stare uscată când apar şi crăpături largi şi adânci, feţe de presiune şi local feţe de alunecări, dar acestea nu sunt frecvente şi nu au înclinarea celor de la orizontul vertic şi nu determină formarea structurii sfenoidale; plastic în stare umedă, devine foarte dur în stare uscată; grosime minimă de 50 cm.

În general, mărimea T (în me/100g argilă) este mai mică în orizontul pelic decât în cel vertic.

4

Orizontul scheletifer (q)
Reprezintă un orizont pedogenetic (A, E sau B) dezvoltat într-un material cu fragmente grosiere de rocă sau cu pietre, având peste 26% particule de peste 2 mm. Grosimea minimă pentru a fi diagnostic este de 20 cm. Se notează adăugând q la simbolul orizontului pedogenetic.

Orizontul desfundat (D)
Orizontul desfundat este un orizont gros de cel puţin 50 cm, ce rezultă prin amestecul mai multor orizonturi, deranjate prin desfundare sau altă acţiune agrotehnică. Este specific solurilor pe care s-a aplicat o arătură adâncă. În cuprinsul lui, orizonturile diagnostice nu pot fi identificate sau apar numai ca fragmente. Acest orizont este specific solului desfundat sau antrosol aric (FAO).

Orizonturile de tranziţie
Orizonturile de tranziţie sunt secvenţe ce apar între orizonturile dominante din sol. Ele au în partea superioară caracteristicile orizontului supraiacent, iar în cea inferioară caracteristicile orizontului subiacent. Există două tipuri de orizonturi de tranziţie: • orizonturi de tranziţie obişnuite (propriu-zise) la care tranziţia se face treptat de la proprietăţile unui orizont la proprietăţile celuilalt orizont şi se notează cu cele două litere majuscule corespunzătoare orizonturilor respective (de ex: AB, BC, EB, CR în SRTS sau A/B, B/C, E/B, C/R, notaţii folosite în SRCS etc.); • orizonturi de tranziţie mixte (de întrepătrundere); sunt acele orizonturi în care se întrepătrund proprietăţi ale celor două tipuri de orizonturi principale, trecerea între orizonturi fiind neregulată sau în limbi (glosică). Se notează cu două litere mari între care apare semnul (+) de ex.: E+B; B+R; C+R. Tranziţia de tip glosic (trecere glosică sau albeluvică notată cu “gl”). În climatele temperate cu sezoane alternante, în perioadele secetoase, solul este străbătut de o serie de fisuri pe aliniamentul cărora pătrund în orizonturile inferioare particule din orizonturile superioare, A sau E. Procesul se repetă anual, conducând la individualizarea unor scurgeri de materiale sub formă de limbi. Acest orizont de tranziţie poartă denumirea de orizont glosic. Când scurgerile de materiale se produc din orizontul A, proprietăţile solurilor tind să se îmbunătăţească.

5

Notarea orizontului dintre A sau E şi B, în situaţia tranziţiei de tip glosic, se face după anumite reguli, şi anume: • • A+B, A+E, E+B → când predomină scurgerile de materie din orizonturile B+A, E+A sau B+E → când predomină particulele din orizontul inferior, B sau E. În FAO, pentru scurgerile subţiri, caracterul glosic poartă denumirea de interdigitaţie. Orizontul glosic este specific solurilor de subtip glosic în SRCS sau podzoluvisolurilor în FAO, numite şi glosisoluri (Ao – Ea – E+B – Bt – C). Tranziţia de tip planic (schimbare texturală abruptă notată cu “pl”). Caracterul planic apare în cazul unei schimbări texturale abrupte între orizontul A sau E şi Bt. Schimbarea texturală abruptă se defineşte atunci cănd textura solului se modifică pe o secvenţă foarte scurtă a profilului de sol. Când schimbarea texturală abruptă se realizează pe o secvenţă cuprinsă între 7,5 şi 15 cm, caracterul planic este definit la nivel de subtip, fiind specific solurilor zonale de subtip planic (ex. luvisol planic). Când schimbarea texturală abruptă dintre A sau E şi Bt se realizează pe o secvenţă de sub 7,5 cm grosime (sub 5 cm în FAO), caracterul planic este definit la nivel de tip, fiind specific planosolurilor (Ao – Eaw – E/BW – BtW – C). Aceste soluri apar în zona temperată umedă, în general pe forme de relief plane, unde circulaţia verticală a apei în profilul de sol este accentuată şi au loc migrări de argilă în profunzime. Caracterului planic poate apărea: • când schimbarea texturală abruptă se conturează prin procese pedogenetice de alterare şi permanentă migrare a constituenţilor minerali alteraţi, fapt ce determină dezvoltarea şi extinderea spre suprafaţă a orizontului Bt în defavoarea orizonturilor de tranziţie; • cănd schimbarea texturală abruptă se conturează prin procese de sedimentare eoliană sau fluvială peste soluri argiloase, iar apoi are loc integrarea materialului sedimentat în profilul de sol. superioare, A sau E;

Orizonturile de asociere
Pe orizonturile principale din sol (A, B, E, C) sau pe cele de tranziţie, se pot grefa o serie de alte orizonturi, formate în urma unor procese pedogenetice specifice. Acest fapt complică definirea orizonturilor dintr-un profil de sol şi determină separarea

6

orizonturilor de asociere, care din punct de vedere pedogenetic sunt mai complexe: AW (orizont A pseudogleic), Aw (orizont A pseudogleizat), Ay (orizont A vertic), Amsa (orizont A molic salic), Aosa (orizont A ocric salic), Aosana (orizont A ocric salic natric), BW (orizont B pseudogleic), Bty (orizont B argiloiluvial vertic), Btysc (orizont B argiloiluvial vertic salinizat), BvX (orizont B cambic fragipanic), CGosa (orizont C gleizat salic) etc.

Caracterele diagnostic
Caracterele diagnostic sunt particularităţi pedologice care servesc la identificarea orizonturilor de sol şi la definirea tipurilor, subtipurilor sau varietăţilor de sol. Ele se pot defini cantitativ sau calitativ.

Adâncimea de situare a unui orizont sau caracter diagnostic
În definiţiile diferitelor secvenţe de sol apar frecvent menţionate condiţiile de adâncime la care sunt prezente unele caractere. Când condiţia de adâncime nu este specificată, elementul diagnostic respectiv se extinde pe întreaga secţiune de control.

Culoarea solului
Nuanţele, valorile şi cromele orizonturilor de sol A, E, B şi C, exprimate în sistemul Munsell, sunt folosite drept caracter diagnostic calitativ în separarea orizonturilor dintr-o secţiune de control.

Caracterul holoacid
Caracterul holoacid reprezintă o situaţie de debazificare a profilului de sol şi îndeosebi a orizontului B argiloiluvial pe care se grefează. Gradul de saturaţie în baze, în acest caz, este de sub 50 %. Acest caracter este aproximativ similar cu cel distric din FAO. Cauza apariţiei caracterului holoacid este legată fie de roca de solificare acidă, fie de un climat umed care favorizează îndepărtarea bazelor prin levigare.

Caracterul lamelar
Acest caracter apare în solurile grosier texturate (psamosoluri sau arenosoluri) şi se defineşte prin prezenţa unor benzi înguste mai argiloase care toate însumate pot forma un orizont B argiloiluvial (Bt). Aceste benzi sunt constituite din acumulări de argilă, baze şi humus, acumulări realizate prin iluviere. Ca să se poată defini un orizont Bt, benzile trebuie să fie mai groase de 1 cm fiecare, iar însumate până la adâncimea de 150 cm să totalizeze o grosime de peste 15 cm.

7

Caracterul luvic slab
Caracterul luvic slab se grefează pe orizonturile A ocrice şi reprezintă faza incipientă de conturare a orizonturilor eluviale (E). Marchează o fază intermediară de evoluţie între un sol nepodzolit, fără orizont E, şi unul podzolit, cu orizont E luvic. Caracterul apare în urma proceselor de îndepărtare a fracţiunilor granulometrice fine (argiloase) din orizontul A şi depunerea lor înspre profunzime. Orizontul A va deveni mai grosier texturat, mai deschis la culoare, mai acid şi va avea o structură mai slab dezvoltată, deoarece împreună cu argila sunt îndepărtate şi elementele bazice. Caracterul apare în cazul solurilor brune argiloiluviale şi a celor cenuşii din SRCS, sau în cazul griziomurilor din FAO (soluri cu o formulă de tipul Aoe – A/B – Bt – C).

Caracterul melanic
Acest caracter indică o culoare închisă în unele secvenţe ale orizontului Bt. Caracterul melanic poate lua naştere fie în condiţii de îngheţ-dezgheţ, fie în condiţiile existenţei unor izvoare de coastă, aceste împrejurări determinând o umectare a orizonturilor de sol. După dispariţia acestor condiţii genetice, solul influenţat de excesul de apă poate fi acoperit cu materiale proluviale, deluviale, coluviale sau aluviale, procesul de pedogeneză dezvoltându-se în materialul acoperitor. În această situaţie fostul orizont hidromorf, care este mai închis la culoare, este îngropat în profilul de sol şi va fi definit ca orizont melanic. În România asemenea caractere apar la solurile de pe versanţii zonelor piemontane.

Caracterul relict
Caracterul relict defineşte o secţiune de sol, de regulă în treimea inferioară a profilului de sol, a cărei însuşiri au fost determinate de procese care au încetat să mai funcţioneze datorită unor modificări intervenite în conjunctura factorilor de solificare. O situaţie care poate determina apariţia unui caracter relict este aceea când apa freatică este coborâtă rapid în profilul de sol, iar vechile caracteristici hidromorfe rămân relicte, datorită dispariţiei cauzei care le-a generat.

Adâncimea la care apare un sol îngropat
Solul poate fi îngropat sub acţiunea apelor de inundaţie sau a unor procese geomorfologice gravitaţionale. În pedologie se utilizează următoarele clase de adâncime a îngropării solurilor: 1. adâncime mică → solul este îngropat la 50 – 75 cm; 2. adâncime moderată → solul este îngropat la 75 – 100 cm;

8

3. adâncime mare → solul este îngropat la 100 – 150 cm.

Adâncimea la care apare orizontul B natric
În funcţie de adâncimea la care se întâlneşte orizontul B natric se disting mai multe clase: 1. B natric superficial poziţionat (formează soloneţuri cu crustă) → la adâncime mai mică de 2 cm; 2. adâncime mică de poziţionare a orizontului B natric → între 2 – 6 cm; 3. adâncime moderată de poziţionare a orizontului B natric → între 7 – 14 cm; 4. adâncime mare de poziţionare a orizontului B natric → între15 – 25 cm; 5. adâncime foarte mare de poziţionare a orizontului B natric → la peste 25 cm adâncime.

Caracterul cumulic
Caracterul cumulic este specific orizontului A şi se realizează pe forme de relief depresionare, prin procese de acumulare de material humifer, provenit din areale supuse eroziunii. Grosimea minimă a orizontului A în cazul caracterului cumulic este de 75 cm. În această situaţie orizontul A nu se îngroapă, ci numai se îngroaşă.

Caracterul distric (specific FAO)
Caracterul distric indică soluri intens debazificate, cu un grad de saturaţie în baze (V) mai mic de 50 %. Este similar cu caracterul oligobazic din SRCS.

Caracterul eutric (specific FAO)
Caracterul eutric indică soluri cu un grad de saturaţie în baze (V) mare, mai mare de 50 %. Apare la solurile formate pe roci bazice şi intermediare sau în zone cu precipitaţii mai reduse în timpul unui an.

Caracterul fragipanic
Caracterul fragipanic apare în orizonturile B argiloiluviale (Bt) şi se datorează prezenţei unor oxizi de Fe, care în combinaţie cu silicea realizează o compactizare. Orizonturile respective vor dobândi o consistenţă foarte mare, îndeosebi în stare uscată. În secţiune orizontală structura va avea aspectul unei reţele de poligoane. Tenta de culoare a secvenţei fragipanice este roşcată datorită prezenţei oxizilor de Fe. La umiditate moderată agregatele structurale sunt casante, deci nu pot fi modelate în palmă.

9