ROMANUL: ION de LIVIU REBREANU

Scrie un eseu structurat in care sa prezinti conceptia despre roman a lui Liviu Rebreanu prin aplicare la opera literara „Ion”. Vei avea in vedere: 1. incadrarea autorului in epoca 2. incadrarea romanului in opera lui Liviu Rebreanu 3. prezentarea genezei romanului pe baza marturisirii autorului 4. definirea conceptului de narator omniscient si omniprezent specifica romanului traditional 5. explicarea conceptului de roman circular propriu lui Rebreanu. Relevarea prin exemplificari a simetriei dintre inceputul si sfarsitul romanului. 6. tema – prezentarea arhitecturii epice a romanului 7. personaje si evolutia conflictului: tragismul 8. tehnici narative, modalitati ale nararii, stilul 1. incadrarea autorului in epoca Punct de reper in proza românească interbelică , Liviu Rebreanu , scriitor născut într-o lume robustă de ţărani ardeleni , inseamnă deopotrivă continuitate şi ruptură , tradiţie si inovaţie .Înciuda aparenţei de spirit greoi , masiv , creaţia sa , extrem de variată sub raport tematic şi artistic , rămâne momentul de referinţă , punctul de plecare in orice analiză a prozei româneşti din primele decenii ale secolului XX . Născut la 27 noiembrie 1885 la Târlişaua , in ţinutul Năsăudului , Liviu este cel dintâi venit pe lume intr-o familie numeroasă ( 14 copii ) , a unui invăţător , Vasile Rebreanu , fost coleg de şcoală şi prieten cu George Coşbuc . Cei dintâi ani ai existenţei sale se desfăşoară în Năsăud , iar şcoala primară o face cu tatăl său , la Moieru. În cadrul evoluţiei romanului românesc, se poate vorbi de “momentul Rebreanu”. Prozatorul continuă şi adânceşte cercetarea societăţii româneşti, în tradiţia lui N. Filimon, D. Zamfirescu, I. Slavici şi M. Sadoveanu, printr-o vastă documentare şi compoziţie, printr-un studiu atent de analiză psihologică. El are contingenţă în fiecare, dar se diferenţiază de ei în chip radical. De Slavici şi de Sadoveanu îl apropie orientarea predilectă către lumea satului, de Duiliu Zamfirescu surprinderea scenelor de masă. Ne aflăm în faţa unui scriitor obiectiv, care uimeşte prin puterea de a prezenta viaţa în complexitatea ei socială şi psihologică. Rebreanu conştiinţă mai frământată, rămâne la romanul frescă socială, palpitând de dramatism. În această direcţie a vastelor construcţii epice, cu caracter obiectiv, şi în orientarea romanului psihologic pe făgaş realist stă principala contribuţie a lui Rebreanu, care face din el creatorul romanului modern în literatura română. Pe această bază se situează şi locul lui eminent între romancierii europeni ai problematicii ţărăneşti şi ai cazurilor de conştiinţă. 2. incadrarea romanului in opera lui Liviu Rebreanu Este prima capodoperă în creaţia lui Liviu Rebreanu şi un punct de referinţă în evoluţia romanului românesc. Eugen Lovinescu consideră romanul o adevărată revoluţie faţă de: lirismul sămănătorist, eticismul ardelean, atitudinea poporanistă. Elita criticii literare a văzut în acest roman o capodoperă de răscruce în reflectarea satului şi a ţăranului român. Într-adevăr, romanul aduce o imagine nouă, autentică, obiectivă asupra realităţii rurale, respingând orice intenţie de idilizare, de înfrumuseţare Formula de roman pe care o adoptă Liviu Rebreanu este modernă: ea rezultă în primul rând, din schimbarea perspectivei de investigaţie românească. Diferită e doar metoda, căci romanul, şi în cazul lui Rebreanu, rămâne în actualitatea vieţii. Rebreanu însă o interpretează obiectiv, ca problemă, fără intenţii moralizatoare sau sentimentalism. În această perspectivă largă capătă motivaţie drama căsniciei din romanul Ion, răscoala din

Aşa însă ruşinea lui era mai amară pentru că trebuia să se încruscească. deoarece ea făcuse greşeala să rămână însărcinată. Combinând aceste date. “Pronunţa cuvântul <<pământ>> cu atâta sete.. şi încă “cu cel mai becisnic flăcău din tot satul”. În articolul Mărturisiri romancierul vorbeşte amănunţit despre geneza romanului său. harnic. când un ţăran s-a aplecat şi a sărutat pământul ca pe o ibovnică. cu pleaba satului şi să dea o zestre bună unui prăpădit de flăcău.romanul cu acelaşi nume. imaginând scene. Deodată s-a aplecat şi a sărutat pământul. are un alt “eveniment” care îi atrage atenţia: unul dintre cei mai bogaţi tăranii din satul părinţilor săi. voinic. Rodovica. Întâmplarea Rodovicăi va constitui pentru început subiectul nuvelei Ruşinea. chipeş. Deşi e “preţuit cu moderaţie ca nuvelist” ( D. apărut în 1920. fruntaş. El îşi propune să reprezinte prin Ion al Glanetaşului pasiunea organică a ţăranului român pentru pământul pe care s-a născut. scoţându-l din criza îndelungii sale aşezări. încercarea de evadare din romanul Pădurea spânzuraţilor. Prima încercare a fost o nuvelă cu titlul „Ruşinea”. am zărit un ţăran.. parcă ar fi fost vorba despre o fiinţă vie şi adorată. L-a sărutat ca pe o ibovnică . Academia îi acordă premiul Năsturel . gesturi. l-a uimit. La puţin timp după această întâmplare. Scena i s-a întipărit în minte. Rebreanu purtase o discuţie cu un flăcău din vecini. dialoguri. Din discuţiile cu acest flăcău se simţea o dragoste pentru pământ aproape bolnăvicească. îşi bate unica fiică într-un hal îngrozitor. prezentarea genezei romanului pe baza marturisirii autorului Liviu Rebreanu a pornit în scrierea acestui roman de la fapte reale. Rebreanu încearcă să facă o legătură între aceste trei scene creionându-se astfel „scheletul” unui roman. Tot în aceiaşi perioadă. ori crima din romanul Ciuleandra. după apariţia romanului “Pădurea Spânzuraţilor” primeşte marele premiu al romanului . Dacă fata ar fi greşit cu un băiat înstărit.”. Hoinărind pe coastele dimprejurul satului. rămasă . Flăcăul ajunsese la concluzia să diversele necazuri sunt pricinuite de lipsa de pământ. nuvelele şi schiţele formează o parte importantă a operei . Romanul. este considerat de Lovinescu “cea mai mare creaţie românească” şi el îi va aduce scriitorului consacrarea academică . Liviu Rebreanu a trecut la elaborarea romanului. văduv. cu atâta lăcomie şi pasiune parcă ar fi fost vorba de o fiinţă vie şi adevărată”.”. 2 ani mai târziu . Primul în ordine cronologică este romanul Ion. iar .”Aşa însă ruşinea lui era mai amară: afară de greşeala fetei. îmbrăcat în straie de sărbătoare. care schimbă cursul istoriei romanului românesc. Ion Pop al Glanetaşului. pe care trăieşte şi moare. SAU “Ion” îşi trage originea dintr-o scenă pe care a surprins. un exerciţiu premergător construcţiilor romaniceşti . fruntaş. Pronunţa cuvântul pământ cu atâta sete. care nu iubea pământul. Micu ). trebuia să se încuscrească el. muncitor şi foarte sărac. În primul rând romancierul mărturiseşte că a fost impresionat de o scenă surprinsă la hotarul satului Prislop. începuturile sale sciitoriceşti . cu plevna satului şi să dea o zestre bună unui prăpădit de flăcău. harnic. cu atâta lăcomie şi pasiune. Liviu Rebreanu a reţinut o întâmplare petrecută în sat: un ţăran întărit şi-a bătut unica fiică. pe care le-a transfigurat în opera sa. Tot în zilele respective Liviu Rebreanu a stat de vorbă cu un flăcău din vecini. Ion Pop al Glanetaşului.o autorul şi care l-a impresionat profund: “Era o zi de început de primăvară. dar foarte sărac. 3. pentru că a greşit cu cel mai becisnic flăcău din sat . l-a obsedat şi a fost fixată în desfăşurarea epică a romanului. ţăranul ar fi găsit mijlocul să împace lucrurile.

autorul urmărind destinul unui personaj proiectat pe fundalul satului ardelean cu tradiţiile. Încă din acest roman Liviu Rebreanu este adeptul construcţiei sferice: romanul începe şi se sfârşeşte cu aceeaşi imagine. demonstrându-i mecanismul intim . in cauzalitatea lor. mereu însă în aceeaşi problemă. de peste Someş.nepublicată. 5. însă . Din punct de vedere al continutului. până la Cluj şi chiar mai departe. fără îndoială Rebreanu rămâne înainte de orice. 6. După trei ani el rescrie romanul „Zestrea” ca şi când nu ar mai fi existat textul cel dintâi. folclorului In ceea ce priveste tehnica narativa. tema – prezentarea arhitecturii epice a romanului Proza lui Rebreanu se conturează în jurul a 3 teme majore . la Todosia. trebuie mentionat ca autorul unui roman obiectiv este omniscient si omniprezent. capătă relief prin situaţii şi caractere opuse. SAU Ion este un roman realist de observaţie socială. acoperit cu şindrilă mucegăită. pe podul de lemn acoperit. faptele sunt prezentate cronologic. obiceiurile sale specifice. Romanul are o structură complexă: urmărind destinul personajului principal. datinilor. spintecă satul Jidoviţa şi aleargă spre Bistriţa. trece râul peste podul bătrân de lemn. dându+i numele „Ion”. istorie si natura si prin atentia acordata miturilor. deoarece incepe cu descrierea drumului spre satul Pripas si cu imaginea satului adunat la hora. Epicul. Ca element de tehnhica literara. sintetic în înlănţuirea episoadelor şi simetric în construcţia întregului. explicarea conceptului de roman circular propriu lui Rebreanu. văduva lui Maxim Oprea. „că materialul nu era suficient frământat”. imaginea de ansamblu se întregeşte monografic prin diversificarea detaliilor. se desprinde un drum alb mai sus de Armadia. întovărăşind Someşul când în dreapta. aceeaşi omagine de la sfâşitul romanului ne readuce din lumea romanului în realitatea concretă: Din şoseaua ce vine de la Cârlibaba. definirea conceptului de narator omniscient si omniprezent specifica romanului traditional Romanul traditional evidentiaza originalitatea noastra nationala prin interesul social. unde se pierde în cealaltă şosea naţională care coboară din Bucovina prin trecătoarea Bârgăului. analistul lumii rurale a cărei mentalitate o cunoaşte şi o exprimă cu precizie . […] Drumul trece prin Jidoviţa. pe fundalul satului ardelean cu tradiţiile şi obicieiurile sale. in ziua de duminica. romanul traditional respecta conventia naratorului omniscient si textului accesibil „Ion este un roman obiectiv. Relevarea prin exemplificari a simetriei dintre inceputul si sfarsitul romanului. şi pe urmă se pierde în şoseaua cea mare şi fără început … Structura romanului este complexă. . pe uliţa din dos. când în stânga. Tema romanului o reprezinta viata satului transilvanean la inceputul secolului al XX-lea. si se termina cu imaginea satului adunat la sarbatoarea hramului noii biserici si descrierea drumului dinspre satul Pripas. A doua etapă de prelucrare a acestor întâmplări o constituie romanul „Zestrea”. Tehnica romanlui este circulara . 4. cadru de dezbatere şi document de epocă. naratiunea fiind astfel una liniara. însă autorul ajunge la concluzia că „ieşise ceva cu desăvârşire neorganic”. Drumul care duce spre Pripas este în acelaşi timp drumul de la realitatea vieţii la ficţiunea operei artistice. în care Rodovica devenea negreşit o victimă a iubirii.

Cezar Petrescu. Eroul principal este Ion care-şi sacrifică iubirea pentru a intra prin căsătorie în posesia pământului dar acesta nu-i aduce fericire. din când în când cu răcorirea frunţii înfierbântate. „Ion” este capodopera rebreniană în care arta romancierului descoperă. păţania fetei bogate de la ţară Rodovica . Tudor Vianu a lăsat o mărturie asupra tenacităţii impresionante cu care Rebreanu şi-a dus năzuinţa la capăt: “Era în 1919. de frescă socială. conduita însă. al unui erou frust si voluntar. personaje si evolutia conflictului: tragismul Ion este un roman al structurilor sociale ţărăneşti: intelectualitatea satului. deoarece incepe cu descrierea drumului spre satul Pripas si cu imaginea satului adunat la hora si se termina cu imaginea satului adunat la sarbatoarea hramului noii bi-serici si descrierea drumului dinspre satul Pripas. prin Vasile Baciu şi George. 7. diferenţiază structuri social-umane. potrivit cu rosturile intime ale fiecărui personaj. de tutun. Rebreanu scria atunci. ţărănimea înstărită. a şasea oară. al vieţii. În acest firesc. conceput astfel. dau epicului statura memorabilă de simbol complex şi substanţial al frumuseţii şi contradicţiilor lumii şi vieţii reale. zărite printre copacii curţii. “Nasterea” etc).“Nunta”. se constituie o întreagă lume. mă întorsesem din război şi Rebreanu îşi regăsise căminul lui. cea săracă. Mă întorceam târziu acasă şi o chemare înceată îmi deschidea uşa camerei sărace. unde se sfârşise Luchian. o multitudine de personaje. trecând prin fazele manuscrise Zestrea (titlul iniţial al romanului) şi Ruşinea (primul capitol al manuscrisului Zestrea). marea poezie epică a miracolului existenţei esenţiale. a cincea.Procesul de elaborare al romanului. şi împovărata familie a învăţătorului Herdelea. romanul lui Rebreanu este şi analitic prin motivarea psihologică a faptului uman. convorbirea cu un fecior de la ţară deznădăjduit că n-are pământ). departandu-se astfel de stereotipului semanatorist care idiliza viata acestuia. cu o rigoare şi sobrietate exemplare. prin acumulare de întâmplări îndreptate spre firescul vieţii. Locuia pe strada Nicolae Bălcescu. adâncurile simplităţii. puternic individualizate. Întreruperea provocată de vizitatorul nocturn nu părea a-i fi neplăcută…”. particulară. al lui Ion. Ferestrele lui Rebreanu. Zola. în fundul unei curţi. extinde viziunea epică în toate straturile societăţii româneşti. în desfăşurarea lui epică. capitolele au titluri-sinteza (“Inceputul”. este reprezentată de preotul Belciug.Ruşinea. Actiunea se organizeaza. într-o căsuţ1 dărâmat1 de atunci. prin diversitatea cotidianului. Determinarea lor este socială. cu mare abuz de cafea. . romanul Ion. Papadat Bengescu. in jurul unei figuri centrale . în disputa pentru autoritate.“Hora ”. şi în care liniştea povestirii şi echilibrul construcţiei răsfrâng înţelegerea matură şi armonioasă a omenescului. Formula epica dura a romanului este “o replica data atat lirismu-lui semanatorist cat si atitudinii poporaniste”. totusi. Tehnica romanlui este circulara . prin familia Glanetaşului. Romanul este structurat in doua parti sugestive (“Glasul pamantului” s “Glasul iubirii”). a fost îndelungat şi trudnic. rămâneau luminate în tot timpul nopţii. Procesul creator al romanului a fost îndelung şi constă în sudarea într-o viziune unitară a trei experienţe de viaţă trăită (sărutatul pământului întâlnită şi la eroul Buteau din romanul La terre al lui E. H. după ce trebuise să se refugieze în Moldova pentru a scăpa de justiţia marţială a trupelor de ocupaţie. Obiectiv. Romanul. despărţită prin două trepte de bucătăria familiei. Munca începea odată cu căderea serii şi continua până la răsăritul zorilor. la doi paşi de casa tot atât de modestă. predominante in epoca . Prin Rebreanu romanul românesc se îndreaptă astfel către proza de analiză psihologică remarcabilă în romanele ulterioare ale lui Camil Petrescu.

cu părinţii. spre a-i surprinde cu exactitate esenţa. şi îl duc în lumea conştiinţei. Ea se îndreaptă cu naivitate şi slăbiciune explicabilă către Ion. ilustrată peremptoriu de relaţiile cu familia Herdelea şi în special cu Titu. pe care îl iubeşte deznădăjduită. adică la mizerie. mai mare decât natura. îşi are unitatea morală a lui tocmai în principiul contradicţiei. o viclenie procedurală şi. deşi contradictorii. dintre care cel mai discutat este sărutul gliei. demnitate umană. din contră. Ion este o fire instinctivă. călăuzit de impulsuri elementare. Pentru Ion. a împins-o la spânzurare şi a rămas în cele din urmă cu pământul. Desigur. la acceptare. doritor cu orice preţ să se îmbogăţească. Vasile Baciu. sunt acoperite cu stricteţe de comportarea eroului care. dovadă cât de complex este personajul sub masca simplităţii aparente. a cărei personalitate a fost anihilată de brutalitatea cu care au tratat-o atât tatăl cât şi bărbatul ei. Conţinutul lui a fost epuizat şi isprăvile sentimentale îl scot din sfera instinctelor oarbe. fără să fie inedit. rudimentar. fiinţă robustă. om bogat. împlântat în viaţă cu răd1cini puternice. Simion Lungu. energic care suferă de sărăcia lui şi care se crede. care este unul dintre cele mai caracteristice şi mai temeinic realizate personaje ale întregii noastre literaturi. deştept. îşi are motivare în problematica generată de această stratificare. ia luat averea. Pentru Ion. Pentru Lovinescu. adică lipsa pământului. este simbolul omului care încearcă să depăşească starea de mizerie. banalizându-l{“. prin natura lucrurilor. Creator excepţional de viaţă. impulsiv. o energie exasperată de a nu se fi putut exprima altfel. simbolizând prin ea o bună parte din destinul nefericit al femeii de la ţară în regimul de atunci. prezentându-ne pe scurt drama ei de orfană de mamă. cum procedează şi cu alţi eroi. Drama însăşi a lui Ion şi a soţiei sale. a fost privită. pe care nostalgia Floricăi şi revenirea la ea nu-l pot în nici un fel umaniza: “În planul creaţiei. după împrejurări. Descoperindu-i asemenea atribute. Principalele păreri sunt contradictorii. Ana. capabil de o altă soartă. violent şi pătimaş. Astfel. Zenobia. soţia lui Ion. impulsului nestăvilit de a trăi cu intensitate viaţa. Ion este simbolul unei chemări mistice a pământului. deşi procedeul său e mai original.Personajele romanului. în condiţiile date. de inferioritate socială şi morală. Ion are “o inteligenţă ascuţită. Ana este o făptură firavă. blândă. ce depăşeşte tendinţa de nivelare a naturalismului”. pământul posesiunii. acest flăcău zdravăn şi harnic. prin comentariul lui direct. . fiecare cu individualitatea lui proprie. e o permanentă suferinţă şi preocuparea cea mare e cum să-l obţină. Ion e o brută. le-a înzestrat cu atribute proprii. modestă. când ca viclenie. îi întregeşte portretul. brutal cu prietenii. mai ales o voinţă imensă”. A batjocorit o fată. toate însă sunt subsumate setei de afirmare. Violenţa lui e forma pe care o ia. Critica s-a ocupat adesea de Ion. cu nevasta. el îşi revarsă firea în gesturi memorabile. cel pe care îl posedă şi care îl posedă. Scriitorul a înfăţişat realist stratificarea socială a satului. Rebreanu face să trăiască în roman un impresionant număr de eroi. Amândouă aceste caracterizări. posibilitatea de a munci cu folos. dar beţiv şi zgârcit. o disponibilitate spre respect şi omenie. gesturi de cuviinţă prevenitoare. precum şi o isteţime naturală. într-o societate în care totul îl condamnă pe Ion la supunere. sărăcia. prin calităţile enumerate. i se pot descoperi şi alte trăsături sufleteşti. Scriitorul o învăluie cu o discretă simpatie. faţă de cei amintiţi şi faţă de alţii. Dintre figurile feminine ale romanului. Sărutarea lui Ion este un act de luare în posesiune a pământului. George Bulbuc. Rebreanu. Fiul Glanetaşului era în adevăr un om primitiv. încercând să străbată în intimitatea sufletului său. tatăl său Toma. Pe primul plan. până când patima îl duce la moarte. destinul ei fiind legat de cel al eroului principal. cu socrul. dar tot el are. care. Atitudinea lui Ion e destul de comună. Pe toate romancierul le-a zugrăvit viu. se manifestă când ca inteligenţă. De-a lungul acestui drum sinuos. pentru Călinescu. crescută chinuit de tatăl său. pământul înseamnă situaţie socială. Ana. mai de aproape. Florica etc. Ion e un flăcău voinic. cu vecinii. Lovinescu îl consideră “o figură simbolică. Rebreanu înfăţişează drumul de viaţă tenebros al eroului său. În acelaşi mod pot fi urmărite toate figurile aduse de Rebreanu în acţiunea romanului: Glanetaşu. se impune Ion al Glanetaşului.

Scriitorul surprinde în roman şi principalele aspecte generate de lupta naţională a românilor transilvăneni în acel moment istoric. în situaţia specifică a Transilvaniei de atunci. Aceste elemente. modalitati ale nararii. Ei nu admit să fie trecută bariera care îi desparte de truditorii gliei. cu observarea comportării eroului în momente semnificative de viaţă. iar Rebreanu fiind „un poet al Ardealului”. în sfârşit atitudinea dârză. de diferite grade însă. mai ales când au şi familie numeroasă cum este cazul învăţătorului Herdelea. neagră ca un bivol adormit. sunt asaltaţi de greutăţi cărora. Raporturile dintre ţărănimea şi intelectualitatea satului sunt dominate de aceeaşi netă conştiinţă a deosebirii de stare socială. caracterizată prin politeţe rece şi zâmbet protector. Trei erau atitudinile caracteristice: cea a dezerţiunii trădătoare alături de oficialităţile austro-ungare. pe care o etalează faţă de ţărani. vizibilă şi în înfăţişarea lui fizică. Toate acestea sunt arătate cu limpezime când scriitorul urmăreşte lupta dintre avocatul Victor Grofşorul şi bancherul şvab ungurizat Bela Bek pentru ocuparea unui loc în parlament rămas vacant prin moartea deputatului român Ion Ciocan. Acesta îşi menţine greu slujba. după bunul lor plac. 8. el nu este împovărat de greutăţi familiale. şi cu rigorismul profesiei. De aici prestigiul lui mai mare în faţa satului. O iarnă urâciosă se zbătea să coboare pe pământ. în peregrinările lui prin diferite sate. cea a luptei naţionale în cadrul legalităţii. care face din ea moment cardinal în definirea eroilor şi a situaţiilor. veni mai devreme puţin. notarul privesc spre ţărănime cu o atitudine distantă. domnii satului se zbat în nevoi. Preotul Belciug. o atitudine: În sfârşit se apropia crăciunul. scene din cele mai caracteristice. nesmintit. reprezentată prin solgăbirăul Chiţu. neînduplecată. trece adesea prin momente de umilinţă. (M. având o măreţie reprezentativă. L. Ion este întâia creaţie epică. de mari dimensiuni. comparaţii potrivite pentru a fixa un peisaj. într-o seară răscolită de zăpadă măruntă. o situaţie. scriitorul dovedind că are vocaţia construcţiilor monumentale. familia învăţătorului Herdelea. Tudor Vianu aprecia romanul Ion pentru intuiţia psihologică sigură.Diferenţierea ţărănimii după starea materială este observată cu luciditate de scriitor. determină din parte-i un spor de principalitate în raport cu oamenii şi cu autorităţile. este obligat la continui compromisuri şi concesii morale. pe unde. Romancierul foloseşte expresii. împinsă până la iredentism. prin arhitectura riguroasa. întrucât bogătaşii de felul lui Vasile Baciu. dar parcă nu avea încă destulă putere. Portretul preotului Belciug este realizat de Rebreanu după acelaşi procedeu al împletirii schiţei biografice. Casa zăcea în întuneric. prin caracterul social al prozei sale. recomandată şi practicată de avocatul Victor Grofşoru. În ciuda superiorităţii. tehnici narative. Preocupările burgheziei săteşti sunt în general mărunte. Capitolul prim oferă. aceştia la rându-le privesc spre lumea domnilor cu condescendenţă prevenitoare.Rebreanu se distinge in literatura noastra prin realismul viziunii. Văzduhul cernea mereu fulgi leneşi care se topeau până să ajungă jos şi se prăpădeau în băltoacele de noroi… Ion sosea totuşi ôn toate nopţile. conjugate cu o anumită austeritate temperamentală. conştienţi de forţa averii lor sunt mai îndrăzneţi.Sebastian) . exprimarea este sugestivă. Apoi. desavirsita. stilul Împotriva intenţiei declarate a romancierului de a nu acorda atenţie meşteşugului stilistic. in marele sale creatii. abia le pot face faţă. raportate constant la condiţionarea lor socială. Belciug are o situaţie materială mai bună decât Herdelea. îl poartă autorităţile. prin "darul masiv de a crea viata". caracteristică profesorului Spătaru. pentru pasiunile trăite. în care se simte pulsaţia vieţii. în această privinţă.