Despre rugăciune și simțul sacrului - Alexis Carrel Postfață de Pr. prof. dr. Dumitru I.

Belu în „Studii de Teologie Morală și Filosofia Valorilor”, Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei, 2012

Alexis Carrel, medic, chirurg şi fiziolog, savant de renume mondial, laureat al premiului Nobel, celebru mai ales prin publicarea cărţii Omul — fiinţă necunoscută, a scris în marele magazin american „Reader's Digest", în numărul din ianuarie 1941, un eseu despre rugăciune. Eseul a fost publicat apoi în traducere franceză (1944, în „Journal de Geneve" şi, separat, în Editura Pion). Tot în acest an, Alexis Carrel scrie un alt studiu despre rugăciune, insistând asupra efectelor fiziologice ale rugăciunii, asupra celor ce se roagă. Cele două studii despre rugăciune sunt rezultatele observaţiilor pe care acest savant le-a făcut în cursul îndelungatei sale cariere, asupra unui număr foarte mare de oameni, de toate vârstele şi de toate categoriile sociale, bărbaţi, femei, bolnavi, sănătoşi, preoţi, călugări, muncitori, intelectuali. Studiile sale de chirurg şi fiziolog şi analizele sale de laborator i-au dat posibilitatea să aprecieze la justa lor valoare anumite efecte fiziologice şi curative ale rugăciunii. După cum afirmă autorul însuşi, el ne vorbeşte numai despre cazuri pe care le-a verificat personal. A vorbi omului modern despre rugăciune, zice el, ar părea la prima vedere, un lucru inutil dar, continuă tot el, cu toate acestea, noi trebuie să studiem şi să cunoaştem toate activităţile de care omul modem este capabil - altfel am lăsa neutilizate activităţi a căror lipsă ar fi în dauna noastră şi a urmaşilor noştri. Atrofierea simţului sacru sau al rugăciunii, o spune tot el, se dovedeşte tot atât de nocivă pentru om ca şi atrofierea inteligenţei. Structura noastră

în timp ce religia noastră se ofileşte şi piere. din nou. rugăciunea este un fenomen spiritual. celor moderni. simţul frumosului şi mai ales simţul sacrului sunt neglijate aproape total. cum este simţul moral. cea mai ignorată dintre toate aceste activităţi este tocmai simţul sacrului sau simţul religios. mutilată.psiho-fizică include acest simţ sau instinct al sacrului şi nouă nu ne este îngăduit să ignorăm nevoile cele mai reale şi mai subtile ale naturii noastre. infirmă. în timp ce o seamă de activităţi ale spiritului. cunoştinţe pozitive despre rugăciune? Domeniul ştiinţelor cuprinde totalitatea fenomenelor observabile şi în acest sens orice cercetare fiziologică a omului este nevoită să se extindă până la manifestările spirituale. Dar. se atrofiază şi dispar. dar această infirmitate ne împiedică să devenim elemente cu adevărat constructive pe plan social şi uman. Prin observarea sistematică a unui om care se roagă. activităţi ca cele enumerate mai sus. In acest fel omul modern devine. De aceea ştiinţa noastră înfloreşte. Spiritualitatea morală şi sacră se dovedeşte tot atât de indispensabilă vieţii ca şi activitatea spirituală şi economică. mai putem afla în ce constă fenomenul rugăciunii. activităţile sufleteşti care influenţează mult mai mult decât raţiunea asupra personalităţii individului. În consecinţă este necesar să trezim în noi. ca simţ al sacrului. o fiinţă oarbă. ni se pare că raţiunea este superioară intuiţiei şi sentimentului. . Îl admirăm pe Descartes şi-l ignorăm pe Pascal. Fireşte. Ca atare ea nu intră în domeniul experienţelor noastre tehnice. 1. Simţul sacrului se exercită mai ales prin rugăciune. care este modul în care trebuie făcută şi care sunt efectele care le produce ea. Nouă. de aceea ne întrebăm: cum ne putem câştiga. totuşi. din punct de vedere spiritual. Din această cauză. activităţi fireşti şi fundamentale ale omului. Cultivăm raţiunea.

Uneori. care inspira frică. nu depinde de silogisme intelectuale. rugăciunea este un efort al omului de a comunica cu Fiinţa supremă nevăzută. Rugăciunea este angajarea spiritului uman de a tinde spre principiul imaterial al lumii. adevărata rugăciune este transfuzia de viaţă divină în sufletul credinciosului şi o absorbţie a conştiinţei acestuia. îl poate simţi pe Dumnezeu tot atât de bine cum simte căldura soarelui sau parfumul florilor. Căci precum simţul frumosului şi al iubirii nu depinde de nici o cunoştinţă intelectuală. un strigăt de ajutor. Departe de a fi o recitare mecanică de formule. cât şi savanţilor. rugăciunea devine o contemplaţie senină a Creatorului. nu este de natură intelectuală sesizabilă. contemplative. tot aşa simţul sacrului. spre Creator. Dar acest fenomen. nu iubire. au iniţiat Europa în viaţa religioasă. De fapt. Creştinismul. 3.2. Modul în care trebuie făcută rugăciunea l-am învăţat de la sfinţii creştini. în esenţă. L-a adus pe adevăratul Dumnezeu la . timp de 20 de veacuri. cu Acela care este Creatorul a tot ce există. Tatăl şi Mântuitorul nostru. inteligenţa noastră şi cuvântul nostru rămân neputincioase: ele nu pot exprima ceea ce simte şi trăieşte un om cu adevărat religios. a Principiului imanent şi transcendent al lucrurilor. înţelepciunea supremă şi frumuseţea absolută. Dumnezeul lui Platon era un absolut inaccesibil. care. rugăciunea este un avânt al iubirii care trece dincolo de noaptea obscură a inteligenţei. În domeniul rugăciunii perfecte. indiferent de gradul lui de inteligenţă. Cel al lui Epictet se confunda cu esenţa sau sufletul existenţelor. Un om simplu. În general. rugăciunea este un strigăt de durere. însă. În sensul ei cel mai adevărat. de aceea rămâne inaccesibil atât filosofilor. un act de iubire şi de adoraţie faţă de Acela de la care provine minunea vieţii. în Dumnezeu. însă. Iahve al evreilor era un stăpân temut.

de a tinde spre Dumnezeu. îmi spunea un suflet evlavios şi foarte activ în folosul săracilor. după metodele maeştrilor în viaţa spirituală. ca Sfântul Grigorie Palama ori ca Sfântul Serafim din Sarov. deşi în formă redusă. Este just să implori ajutorul lui Dumnezeu pentru a obţine ceea ce îţi este necesar. aşa cum sunt înscrise în ţesuturile firii noastre. „Tatăl nostru. cu glas tare sau în minte.. Dar Stăpânul lumii acceptă şi cele mai smerite cuvinte de laudă. elanul spre Dumnezeu al unei fiinţe omeneşti. rugăciunea începe printr-o consideraţie intelectuală. I-a dat o înfăţişare: L-a făcut Tatăl nostru. rugăciunea trebuie să fie asemenea unei conversaţii de copil cu tatăl său.. Deşi. Dar e absurd să ceri să ţi se împlinească un capriciu sau ceea ce îţi poţi procura prin munca ta. dacă este numai o consideraţie intelectuală. Mântuitorul nostru. ca şi cele mai frumoase invocaţii. Pentru a te ruga nu ai nevoie decât de a face un efort.. Te rogi în măsura în care iubeşti cu toată fiinţa ta. „Ne prezentăm în faţa lui Dumnezeu aşa cum suntem". ori de jertfe sângeroase. ca Sfântul Bernard. Fratele nostru. Forma rugăciunii variază de la cuvinte simple spuse de ţăran în faţa lui lisus cel răstignit la răscrucea drumurilor. fără a fi în acelaşi timp expresia de iubire. prin fapte.. Rugăciunile care se înalţă de pe pământ ca un nor de fum de tămâie. Ba. în sufletul şi fiinţa noastră. totuşi ea nu este desăvârşită decât dacă devine un elan efectiv. Acest efort trebuie să fie mai mult afectiv decât intelectual. de adoraţie. Sfântul Aloisium spunea: „Cea mai bună rugăciune este împlinirea deplină a voinţei lui Dumnezeu. până la măreţia coralelor şi liturghiilor solemne care răsună sub bolţile catedralelor. chiar şi rugăciunile rostite în mod maşinal şi chiar numai aprinderea unei lumânări pot prezenta. A face voia lui Dumnezeu înseamnă evident . Rugăciunea a devenit uşoară.". Scurtă sau lungă. Pentru a te apropia de Dumnezeu nu ai nevoie de ceremonii complexe. o meditaţie sau o reflecţie despre măreţia lui Dumnezeu nu este o rugăciune. facă-se voia Ta. Te poţi ruga şi prin acţiuni. diferă unele de altele.îndemâna tuturor. În forma sa cea mai înaltă rugăciunea încetează de a mai fi o simplă cerere şi devine mulţumită şi laudă: omul mulţumeşte pentru ceea ce a primit şi . Spre exemplu. vie împărăţia Ta. iar tehnica ei simplă. Puţini oameni ştiu să se roage ca Sfântul Ioan al Crucii. dar abordează aceleaşi două teme: durerea şi iubirea.a te supune tuturor obligaţiilor vieţii. de credinţă.

. oricare ar fi ea. în uzină. zicea Epictet. În realitate. un fel de a trăi. deoarece nu trăiesc sensul rugăciunii. Dar mai uşor te poţi ruga în natură. Tăcerea noastră interioară depinde uneori de starea noastră fizică şi mentală. zicea R. Cu toate acestea. contemplaţie. adoraţie. Unde şi când te poţi ruga? Răspunsul meu e simplu: pretutindeni. un rest de barbarie. spre a putea suporta greutăţile vieţii împovărate de civilizaţia noastră. 5. Pavel zicea: „Neîncetat să vă rugaţi". în biserică. Foarte puţini se roagă şi mai ales se roagă cu adevărat. în stradă. omul modern ignoră aproape cu desăvârşire rugăciunea şi efectele ei. rugăciunea influenţează adevărat asupra sufletului şi fiinţei noastre. Dar numai atunci când devine o necesitate şi o practică sistematică. „Nimeni nu s-a rugat vreodată fără să fi învăţat ceva sau fără să fi obţinut ceva". Emerson. Înţeleasă în acest fel rugăciunea devine pentru noi un mod de viaţă. publice. sau de primitivism.. precum şi mediul în care ne aflăm. Iar Sf. Rugăciunea multora e sterilă. în autobuz. pentru a primi putere. un misticism. este urmată de un rezultat bun. Gânduri scurte. 4. Cauza principală a acestei ignoranţe este faptul că simţul sacrului s-a atrofiat în sufletul omului modern şi rugăciunea a devenit o raritate. să-şi limpezească gândurile. afecţiuni sau invocaţii mintale ne pot menţine mereu în prezenţa lui Dumnezeu şi în acest fel toată atitudinea noastră este inspirată în rugăciune. „Eu îl privesc şi El mă priveşte". în birou. chiar şi pentru câteva clipe. Există rugăciuni solemne. W. Un loc potrivit pentru rugăciune este biserica în care locuitorii oraşelor pot găsi. . „Gândeşte-te la Dumnezeu mai des decât respiri". la munte. o superstiţie. Iar mulţumita se transformă în laudă. În tăcerea acestor locaşuri oamenii ar putea să-şi înalţe sufletul la Dumnezeu şi să găsească odihna pentru fizicul şi pentru psihicul lor. Orice rugăciune făcută în condiţii convenabile. Este absurd să spui o rugăciune dimineaţa. unii oameni moderni consideră rugăciunea ca un fapt desuet. în tren. în pădure sau în singurătatea camerei tale. la şcoală. la câmp. iar în cursul zilei să te porţi ca un sălbatic. condiţiile indispensabile pentru liniştea interioară. spunea un suflet credincios.promite lui Dumnezeu să-I facă voia Lui. Dar oricare ar fi locul în care ne rugăm Dumnezeu nu ne vorbeşte dacă nu ne facem linişte în suflet. În acest caz rugăciunea se reduce la o simplă privire afectuoasă prelungită asupra lui Dumnezeu. Echilibrul fizic şi psihic este greu de obţinut în învălmăşeala şi zgomotul oraşului modern. Trebuie să te rogi mereu.

Pe de altă parte. adeseori. Spre exemplu: cel ce se roagă să fie vindecat de o boală organică poate rămâne mai departe bolnav. Apoi. studiul efectelor rugăciunii este posibil: mai ales medicul. felul de a trăi al celui ce se roagă poate să ne dezvăluie calitatea rugăciunii sale. De obicei efectul rugăciunii se produce în mod lent. Dar calitatea rămâne necunoscută. dacă-şi dă silinţa. scapă observaţiei noastre. foarte puţini oameni au ocazia de a observa efectele rugăciunii în mod precis şi unii preoţi nu prea îşi bat capul cu astfel de probleme. Răspunsul la cererile noastre şi la iubirea noastră este aproape imperceptibil. Oamenii care se roagă în mod serios se caracterizează prin perseverenţa în îndeplinirea sarcinilor. orgolioşi. rezultatul vizibil sau material al rugăciunii este obscur şi în general se confundă cu alte fenomene. de cele mai multe ori. Să mai spunem că observatorii adeseori sunt derutaţi din cauză că răspunsul dat rugăciunii noastre de multe ori este departe de ceea ce am aşteptat noi. iar medicii rămân indiferenţi în faţa lor şi trec cu vederea atâtea cazuri care se găsesc la îndemâna lor. deoarece noi nu avem mijloacele cu care să măsurăm credinţa şi capacitatea de a iubi a sufletului. trece printr-o profundă şi inexplicabilă transformare morală. Chiar şi atunci când e vorba de o rugăciune de puţină valoare. Cu toate acestea. Este uşor să cunoşti frecvenţa sau regularitatea rugăciunii şi într-o anumită măsură intensitatea ei. chiar atunci când se produc. în schimb dacă s-a rugat serios. insesizabil. prin mai puţine scăderi şi păcate şi prin anumită bunătate şi generozitate faţă de alţii. printr-un simţ al datoriei şi al răspunderii. în special aşa numitele efecte psiho-fiziologice şi curative la oamenii care se roagă şi sunt adevăraţi credincioşi. falşi.nu se roagă cu inima şi mintea la Dumnezeu: sunt egoişti. intensitatea şi frecvenţa ei. . Rugăciunea îşi exercită influenţa asupra sufletului şi trupului într-un fel ce pare să depindă de calitatea. cum e cazul celei făcute în chip maşinal. farisei incapabili de credinţă şi iubire. mincinoşi. Cu toate acestea. poate observa numeroase efecte ale rugăciunii. În acelaşi timp întăreşte simţul sacrului şi al moralului. Adeseori glasul tainic care ne şopteşte răspunsul în adâncul misterios al fiinţei noastre este înăbuşit cu uşurinţă de zarva lumii. ea totuşi exercită o anumită influenţă asupra conduitei omului. Prin urmare. efectele rugăciunii.

Iar în această lumină omul începe să se vadă pe sine aşa cum este: se recunoaşte pe sine. omul îşi deschide sufletul şi e gata să primească harul divin. se produce în mod progresiv şi adeseori insesizabil. Rugăciunea marchează pe credincioşii săi cu o caracteristică particulară: nevinovăţia în privire. lăcomia. lăcomia. S-ar putea spune că rugăciunea aprinde în adâncul conştiinţei o lumânare. Contactul cu Dumnezeu imprimă în sufletul omului o pace. rugăciunea înţeleasă în acest fel. întârziaţii mintal. ea produce şi o integrare a activităţii mintale. O astfel de rugăciune se poate compara cu secreţia unei glande interne. rugăciunea are darul de a ridica oamenii peste nivelul intelectual şi moral dobândit prin ereditate şi educaţie. umilinţă intelectuală şi docilitate. Când rugăciunea e frecventă. fie şi în măsură redusă. neputincioşii. Această transformare. cei mai puţin dotaţi. . În acest fel rugăciunea scoate la iveală tezaurul ascuns în fiinţa umană. produce în suflet calm. utilizează mai bine energiile sau resursele lor intelectuale şi morale de care dispun. despre care vorbeşte Mântuitorul. eroismului. cum ar fi glanda tiroidă sau glandele suprarenale. linişte interioară. împărăţia graţiei. uneori chiar dă naştere jertfelniciei. o putere mai mare de a suporta încercările vieţii: sărăcia. la fel ca dezvoltarea intelectuală. bucurie senină în expresie. curaj în conduită şi când nevoia o cere. Din nefericire astăzi sunt prea puţini oameni care se roagă în mod efectiv. dragostea cea mare faţă de aproapele. care apoi radiază din el şi difuzează pretutindeni. boala şi moartea. Echilibrul cauzat de rugăciune devine un puternic ajutor terapeutic pentru omul bolnav. Sub influenţa rugăciunii. Încetul cu încetul. un fel de reconfortare a personalităţii. Ea constă într-un fel de transformare mintală şi organică a fiinţei noastre. jertfa de sine pentru semeni. orgoliul şi erorile de judecată şi se simte înclinat într-un echilibru de modestie. calm în atitudine. În acest fel. armonie între activitatea nervoasă şi activitatea morală.Pare destul de dovedit faptul că. După observaţiile mele. obişnuită şi într-adevăr frecventă. dezvoltarea caracterului şi valoarea morală sunt mai pronunţate la persoanele care se roagă bine. îşi descoperă egoismul. chiar şi ignoranţii. influenţa ei este foarte clară. Cu toate acestea rugăciunea nu trebuie comparată cu morfina sau opiul deoarece pe lângă calm şi echilibru. însă.

lui Padre Pio etc. Astăzi se fac mai puţine miracole la Lourdes. La început o mare durere. Rugăciunea făcută în grup în comuniune cu alţii este mai fecundă decât cea făcută de pacient. Adeseori nu este nevoie ca însuşi bolnavul să se roage pentru ca fenomenul de vindecare să se producă. . Acestea sunt rezultatele rugăciunii despre care eu am cunoştinţă certă. efecte care în toate timpurile au atras atenţia oamenilor înţelepţi. iar leziunile anatomice se repară. miracole verificate de martori oculari. şi azi. Biroul medical de la Lourdes a adus un mare serviciu ştiinţei medicale demonstrând realitatea vindecării unor bolnavi incurabili[1]. rugăciunea şi medicamentul lucrează împreună la vindecare. acolo unde rugăciunea este practicată se obţin vindecări datorită invocării puterii lui Dumnezeu sau a sfinţilor Săi.Acestea sunt efectele curative ale rugăciunii. cel mult în câteva ore. Efectul se produce aproape întotdeauna în acelaşi chip. Miracolul este caracterizat printr-o rapidă accelerare a proceselor de vindecare. decât acum 40-50 de ani. o astfel de accelerare în cursul unor experienţe chirurgicale sau fiziologice. După aceea sentimentul de a fi vindecat. osoasă sau peritoneală. experimentală. Apoi în câteva clipe. Rugăciunea are câte odată. Dar în cazurile în care e vorba de maladii susceptibile de vindecări rapide sau cu ajutorul medicamentelor obişnuite. S-au vindecat în mod aproape instantaneu bolnavi cu diverse afecţiuni ca: lupus al feţii. efectele rugăciunii. Dar în vieţile sfinţilor se relatează o mulţime de fapte de acest gen. cancer. s-au vindecat chiar şi necredincioşii. până azi. infecţii renale. La Lourdes s-au vindecat copii care erau incapabili încă de a vorbi sau de a se ruga. De altfel. tuberculoză pulmonară. simptomele bolii dispar. singur. Certitudinea efectelor rugăciunii se poate constata numai în acele cazuri în care orice terapeutică medicală este ineficientă. Dar totdeauna era cineva lângă ei care se ruga. iar efectul depinde şi de calitatea şi intensitatea rugăciunii. Niciodată nu a fost observată. spre exemplu miracolele atribuite preotului din Ars (Franţa) lui Don Bosco. sau cele atâtora sfinţi din Ortodoxie. un efect exploziv. deoarece bolnavii nu mai găsesc acolo atmosfera de reculegere profundă de „odinioară": pelerinii de astăzi seamănă mai mult a turişti şi rugăciunile lor sunt puţin eficiente.

trebuie să te conduci după legile care rezultă din însăşi natura vieţii. scheletului şi a activităţilor spirituale afective morale sau sacrale.Acest ansamblu de fenomene ne introduce într-o lume nouă. In cursul istoriei Europei rugăciunea a fost o necesitate tot atât de fundamentală ca aceea de a cuceri. lăsând-o să se atrofieze şi adesea să dispară cu totul. Simţul sacrului a ocupat un mare loc în istoria popoarelor şi a civilizaţiilor lor. sau la teama ce o are de misterele lumii. Practic. zice un mare istoric englez. Trebuie să ne convingem că omul nu se poate conduce . Spre exemplu: insuficienta dezvoltare a muşchilor. aşa cum vede Socrate un sistem moral . Ceea ce ştim noi în mod cert este faptul că rugăciunea produce efecte concrete certe. la mulţi intelectuali este tot atât de dezastruoasă ca şi atrofia inteligenţei şi a simţului moral la unii sportivi atleţi. mai ales în Evul Mediu. fie de ordin fiziologic. s-au dezvoltat datorită cultivării acestui simţ.". Poate părea un fapt nemaipomenit. simţul sacrului care a fost atrofiat la foarte mulţi oameni. de a munci. o impulsiune izvorâtă din adâncul firii noastre: o activitate fundamentală. De aceea. ori intelectual sau spiritual. nu trebuie redus cum o fac unii.. Într-adevăr. de a construi şi de a iubi. Trebuie însă ca rugăciunea să fie în comuniune cu Dumnezeu. bateţi şi vi se va deschide. a cărei explorare nu este încă începută şi care va fi bogată în surprize. răspunde rugăciunii omului. la spaima ce o are omul în faţa primejdiei. Şi în definitiv totul se întâmplă astfel: Dumnezeu îl ascultă pe om şi dacă El vrea. Dar nu trebuie să facem din rugăciune nici o doză de calmant sau un remediu contra fricii de suferinţă. activităţile morale şi religioase sunt strict legate unele de altele. simţul sacrului părea. dar noi trebuie să ţinem seama de adevărul exprimat de Iisus în Evanghelie: „Cereţi şi vi se va da. Noi ne aflăm într-o mare primejdie atunci când omitem sau sufocăm în noi un aspect al activităţii noastre fundamentale. Semnificaţia simţului sacru sau religios este mult mai profundă.. cu inima şi mintea la Dumnezeu. ca simţul moral şi formarea caracterului şi adeseori de simţul frumosului şi al artelor în general. Pentru a atinge scopul adevărat al vieţii. de boală.după capriciul imaginaţiei sale. Expresiile sale sunt aproape întotdeauna legate de alte activităţi de bază ale omului. Efectele rugăciunii nu sunt o iluzie. Toate marile civilizaţii. Această latură atât de importantă a fiinţei noastre am neglijat-o.fără a se primejdui pe sine însuşi . ori moarte. Căci omul nu a reuşit să construiască.

El este compus din spirit şi materie. fără a ne păgubi pe noi înşine? Acest mediu nu ar putea fi altceva decât Fiinţa supremă. simţul sacrului s-ar putea compara cu nevoia noastră de oxigen. Oare ne este îngăduit să credem că noi locuim în acelaşi timp. atât în lumea văzută cât şi într-un mediu intangibil. În realitate el este inseparabil de lume. Omul este legat de mediul în care trăieşte prin nevoia continuă de oxigen şi de elementele pe care le furnizează pământul şi soarele. Rugăciunea apare ca indispensabilă dezvoltării noastre integrale şi armonioase.independent de orice doctrină religioasă. El se crede independent de mediul său natural. Dar o ipoteză. o importanţă deosebită. . din lichide organice şi din conştiinţă. indivizibil şi imaterial. Oare din ce pricină simţul sacrului joacă un rol atât de important în atingerea scopului vieţii? Şi prin ce fel de mecanisme rugăciunea influenţează viaţa noastră? Pentru a răspunde la aceste întrebări. Prin rugăciune omul merge la Dumnezeu. toţi oamenii civilizaţi . deci un fel de activitate biologică.necredincioşi şi credincioşi . aparţinând structurii noastre umane. omul viu nu este cuprins pe de-a-ntregul în masa fizică. simţul sacrului are pentru noi. Cu alte cuvinte rugăciunea este o funcţie normală a corpului şi sufletului nostru. alcătuită din ţesuturi. mediu asemănător cu acela al conştiinţei şi pe care nu-l putem trece cu vederea. Şi cu toate că spiritul rezidă în organele noastre fizice. imanentă în toate existenţele. De aceea. iar rugăciunea ar avea funcţiunea analogă cu aceea a respiraţiei: ea nu ar fi altceva decât un agent al raporturilor între conştiinţă şi mediul ei propriu. adică de universul cosmic. iar Dumnezeu vine la om. Societăţile în care dispare nevoia de rugăciune nu sunt departe de degenerescentă. Fiinţă care este totodată şi transcendentă şi personală şi pe care o numim Dumnezeu. suntem nevoiţi să părăsim câmpul observaţiei şi să facem loc ipotezei. în raport cu alte activităţi ale spiritului. el se prelungeşte în afara celor patru dimensiuni ale spaţiului şi timpului. El ne pune în comuniune cu imensitatea misterioasă a lumii spirituale. adică de dezvoltarea tuturor activităţilor fundamentale de care este capabilă fiinţa umană. In rezumat.trebuie să se intereseze de această gravă problemă. Pe de altă parte. este necesară în primul rând cunoaşterii. oricât ar fi de îndrăzneaţă. Trebuie să ne amintim că omul este o fiinţă indivizibilă. Prin urmare.

ţine locul unei hrane abundente. pe cât preţuim inteligenţa. bolnavi sau cerşetori. omiţând unele părţi care au fost deja menţionate până aici. „Mâncarea mea nu este numai pâinea. ştim cu toţii. într-adevăr. în mod cu totul accidental. actul de a te ruga nu este cu nimic mai ruşinos decât actul de a mânca sau dc a respira. de simţul frumosului şi de lumina inteligenţei.În acest caz rugăciunea nu trebuie înţeleasă ca un act pe care-l săvârşesc numai oamenii ignoranţi. n-a ţinut seama de cele spuse. scade nevoia de a consuma proteine şi o energie nouă. adică să preţuim tot atât de mult activitatea şi simţul sacrului. Omul are nevoie de Dumnezeu aşa cum are nevoie de hrană şi de oxigen. strâns legat de intuiţie. . Este un adevăr incontestabil că atingerea scopului vieţii este dezvoltarea integrală şi armonioasă a tuturor activităţilor noastre fiziologice. zicea Nietzsche. dă personalităţii umane o desăvârşire completă. ci împlinirea voii lui Dumnezeu". de simţul moral. că la cel ce are simţul sacrului şi se roagă. Se pare că dată fiind explozia demografică. În realitate. intelectuale şi spirituale. Alexis Carrel şi-a exprimat concepţia despre rugăciune printr-un nou studiu. Prin urmare trebuie să iubim atât frumuseţea ştiinţei cât şi frumuseţea lui Dumnezeu. necunoscută. slabi de înger. Şi ce se întâmplă cu un om lipsit de aer. apărut în 1944. Dacă nu practică rugăciunea este ca şi cum s-ar lipsi de bunăvoie de aer. Malthus. în teoria sa. Simţul sacrului. Redăm în continuare acest studiu. dezvoltarea simţului sacrului va fi singura soluţie salvatoare pentru micşorarea fără efecte negative a raţiei alimentare. Se constată. În structura spiritului nostru se cuprinde atât raţiunea cât şi sentimentul. de data aceasta stăruind şi mai mult asupra efectelor pe care rugăciunea le produce asupra celor ce se roagă şi explicând mecanismul prin care rugăciunea îşi exercită influenţa. Trebuie să urmăm pe Pascal cu aceeaşi sârguinţă cu care îl urmăm pe Dumnezeu. de Iisus: „Nu numai cu pâine va trăi omul". needucaţi. *** După cum am spus în introducere. Este ruşine să te rogi.

ne putem da seama că Acela care a spus în Evanghelie „Eu sunt viaţă". cascada de excitaţii şi de forţe centripete egoiste. După 40 de zile ne-a dat voie să o consultăm. se odihnesc. omul scoate în evidenţă o energie calitativ nouă. deoarece acolo unde nici natura. iar în acest timp se ruga câte 18 ore pe zi. Era vindecată şi întinerită. Această educaţie ar trebui să o facă medicul familiei tuturor membrilor ei. Dacă suntem atenţi la acest fenomen. Au trecut de atunci 10 ani şi ea continuă să fie sănătoasă. Natura şi medicamentele sunt un remediu pentru suferinzi. medicul ar putea reda bolnavului puterile pierdute. Se pare că şi în om este o energie asemănătoare cu energia ascunsă în atom. Inima începe să gândească şi mintea să simtă sacrul. O altă vibraţie s-a născut în ea. Această energie nu se declanşează decât prin rugăciune ca dintr-un centru de radiaţie activă. se refac. deoarece erau demolate de vicii şi abuzuri. Regulile de igienă biologică. Pierzându-şi orice speranţă în medici. dar sunt un remediu palid pe lângă cel efectuat prin rugăciune. această vibraţie a salvat-o şi i-a dat o nouă viaţă. trec la viaţa nouă. Odihna simţurilor este necesară nu numai pacientului. prin rugăciune. până mai ieri. Forţele divine sunt mult mai mari. ci şi celui ce vrea să evite sau să prevină îmbolnăvirea. credinţa şi rugăciunea reuşesc. n-a vorbit doar ca un mistic. credinţa a salvat-o. pe care le cuprinde religia lui Hristos. nici medicul nu reuşeşte. simţurile care nu mai puteau controla poftele pacientului. Prin spirit. de plăceri gastronomice şi sexuale. alimentară. N-a mai mâncat nimic timp de 40 de zile. Dintr-odată s-a trezit în ea simţul sacrului. . N-am mai depistat cancerul pentru care închisesem la loc operaţia. face din această religie cea mai vastă ştiinţă.Rugăciunea este o energie dătătoare de viaţă. Schimbându-se raportul şi funcţiunea simţurilor şi trecând la un raport divin cu lumea. care întreţine viaţa sau care face să renască viaţa celui bolnav. îşi revin prin rugăciune. morală şi socială. Profitând de această ştiinţă. Un exemplu printre altele: Aveam o pacientă care suferea de cancer al uterului şi nu mai putea fi salvată. o vibraţie pentru alte lucruri decât cele pentru care vibrăm noi. superioară. Simţurile pervertite. prin care se pot odihni ţesuturile biologice. viaţa interioară prin rugăciune. ci ca un desăvârşit cunoscător al fiziologiei omului. prin deşteptarea în individ a unor simţuri de viaţă spirituală. E vorba de a dezvolta o nouă deprindere şi anume aceea de a reduce la tăcere vuietul fiziologic.

în fiecare neuron. agentul microbian lipseşte dar corpul are aceleaşi carenţe de funcţionare ca în prezenţa microbului. chimice şi fiziologice şi au la origine biocurenţii gândului şi opţiunilor omeneşti. Austeritatea religioasă se dovedeşte o metodă de prevenire şi de tratament a bolilor din punct de vedere electrofiziologic. nu cea erotică. dar din punct de vedere calitativ ei sunt superiori. Electricitatea poate distruge corpul omului. beta. dar nu îl poate crea sau înviora. am putut constata că boala are o manifestare bioelectrică. Dibblee avea în spitalul său de la Oxford un caz de osteoxielită acută: prin fistulă se eliminau bucăţi de os. ci se difuzează pretutindeni în organism. deoarece. Se pare că biocurenţii se pot crea şi înmulţi prin exerciţiu religios. generoşi. Bolnavul însă prefera moartea. Iubirea. Ea ne explică de ce violenţa creează boli. durerile au încetat.. ci aceea pe care a predicat-o lisus şi care implică spălarea picioarelor. teta. Ca electrofiziologi avem sentimentul că „sportul" cel mai bun pentru organism este cel al credinţei. prin aceasta. . pe când biocurenţii creierului şi ritmurile cerebrale (alfa. Era necesară amputarea. Am să mă rog". Greşelile de comportament moral aduc modificări mecanice. Uneori. moderaţi. Se prea poate să dovedim că cele mai importante organe ale omului sunt gândul şi simţul sacru. lucru constatat prin analize bioelectrice. Nu e departe ziua în care biocurenţii vor acţiona proteze prin „apăsarea" pe un gând sau altul.Dr. Argumentul său era religios: „Nu se poate Ca lisus să vrea să pierd un os. Lui nu I s-a frânt nici un os. S-a rugat. bioeleetricitatea umană nu se concentrează numai pe o porţiune a scoarţei cerebrale. ca potenţial. de ce visele pot îmbolnăvi la fel de bine ca microbii. a făcut o nefrită (desigur un transfer de infecţie) şi s-a vindecat. curentului electric produs de dinam. electrofiziologii Redkin şi Huxley. spun că forţa rugăciunii constă în declanşarea unor biocurenţi electrici: „Biocurenţii corpului omenesc sunt inferiori. este un generator de biocurenţi. delta) au o valoare pozitivă ca şi biocurenţii muşchilor inimii etc. Durerile de osteoxielită sunt cumplite: bolnavul a refuzat morfina. deşi sunt blânzi. deoarece ei întreţin viaţa şi o cauzează". de ce viruşii sunt atât de puternici şi de ce oamenii religioşi au o mai mare forţă de rezistenţă în faţa lor. servirea aproapelui. Dealtfel.. facându-i să acţioneze în fiecare celulă. Electrofiziologia a descoperit cauzele bolilor într-un plan mult mai subtil. După trei săptămâni fistula s-a închis de la sine. al rugăciunii. Colegii mei.

Bazat pe o serie de date anatomice şi fiziologice. dezamăgiri. îmi spunea că în momentul morţii. Hadhakrish. pare să fie o tendinţă a fiinţei noastre către substratul imaterial al lumii. dar nu toţi cei care se roagă reuşesc. de erotism şi de dorinţa de dominare. în numeroase cazuri. . de avariţie. Rugăciunea în esenţa ei. dacă nu cumva rugăciunea . Întoarcerea la iubirea lui Hristos le redă viaţa şi bucuria sacră fară de sfârşit. de grija de multe. La starea de simplitate. prieten cu dr. Mă întreb adeseori în legătură cu gestul lui Iisus . Mă întreb de ce nu am putea folosi rugăciunea pentru ca să ne vindecăm de bolile sociale. devin plini de viaţă.care este înainte de toate o activitate a creierului . Într-un caz particular. Hristos a zis: „Eu sunt viaţă". deoarece ruga uneori este o văicăreală curată. ceea ce este perfect adevărat. intervenţia lui Dumnezeu. puritate. de carierism. la echilibru. a zărit o lucire electrică ieşind din creştetul muribundului. prin convertire la Hristos. ba chiar şi liniamentul corpului. după calculele noastre. cu totul alţi oameni: parc-ar fi primit botezul Duhului Sfânt: li se schimbă chiar şi temperamentul şi caracterul. dezgust de viaţă. vanitate învinsă. electroencefalograma a înregistrat valori de 7 volţi. nu se produce decât după ce omul s-a rugat cu stăruinţă până la completa purificare a trupului şi a sufletului. acela al unei fete de o mare puritate şi sfinţenie. de răutatea lumii. Egoismul i-a dus la neplăceri. intră în substratul divin al vieţii.dacă nu cumva prin creştetul capului ne vine izbăvirea în urma rugăciunii şi.de a pune mâinile pe creştetul bolnavului . Sentimentul iubirii de Dumnezeu şi de aproapele este scânteia divină. Realitatea este că cei vindecaţi prin rugăciuni devin. Cu ajutorul rugăciunii.acţionează pe această cale şi-şi produce efectul.Un discipol al lui Gandhi. cred că stimulul rugăciunii ajunge în neuroni. de meschinăriile educaţiei noastre.. Efectul rugăciunii. umilinţă şi armonie dintre om şi creaţie. ambiţii dărâmate. fiziologia lui. o scânteie de viaţă. Aş vrea să observ că bolnavii care se roagă suportă mai bine durerile şi intervenţiile cele mai dure. iar încăperea a apărut momentan luminată de o sursă electrică. se propagă prin circuitele neuronale şi corticosubcorticale şi de acolo se comunică întregului ansamblu fiziologic. care se afla sub aparatura noastră când a murit. după aceea. Numai rugăciunea celui ce se căieşte şi-şi plânge păcatele conduce la scop. Toţi aceia care s-au plictisit de viaţa lor searbădă şi fără rost. nu se poate ajunge decât prin imitarea lui Hristos. Sentimentul este o scânteie bioelectrică.. atomii omului.

În acest sens ni se spune în Biblie: „Inima omului este nespus de înşelătoare şi de rea: cine poate s-o cunoască?". Când inima omului se împietreşte faţă de legile naturale şi se întoarce spre josnicie. Stricta abţinere de la ceea ce este vătămător. Totul se petrece în aşa fel ca şi cum Dumnezeu l-ar asculta pe om şi i-ar da răspuns. Dar rugăciunea ne transformă inima. este cel mai bun medicament. lucru evident pentru medic. de la care obţin „odihnă" şi refacere. boala este în cele mai multe cazuri o urmare a transgresiunii legilor firii. Căci. rugăciunea dă naştere unor efecte palpabile. duşmănia şi ura sunt un păcat grav. oricât de imperceptibile ne-ar părea la început. într-adevăr. răzbunarea. asemănătoare cu inima lui Iisus Hristos. boala se apropie cu paşi repezi. oarecum. de bună seamă. în ceea ce priveşte vitalitatea. ne dă o inimă nouă. . aceea în care nu se separă niciodată activitatea mentală de cea a credinţei în viaţa oamenilor. iertarea acordată altora sau primită de la alţii. remuşcarea etc. la fel ca spovedania. Căci. La intrarea tuturor spitalelor ar trebui scris cu litere uriaşe: „Bolile sunt învăţături şi avertismente". Hristos le spunea: „Credinţa ta te-a mântuit" şi adeseori mai adăuga: „De acum să nu mai păcătuieşti. o neascultare de legile mântuirii. Căci trupul omului. Mânia. ar trebui să le spună ca Iisus: „Roagă-te" şi „Să nu ţi se întâmple ceva mai rău!" Din punct de vedere medical. activităţile noastre mintale şi religioase sunt strâns legate unele de altele. Rugăciunea este o forţă care restabileşte echilibrul organic reaşezând toate celulele şi funcţiunile corpului în faţa puterii infinite a lui Dumnezeu. ca şi sufletul lui a fost făcut să fie bun: răutatea îl îmbolnăveşte. Şi din acest motiv. Cea mai puternică naţiune. iar medicii arătându-le bolnavilor greşelile pe care le-au comis. adică recrearea. Acestea sunt efectele rugăciunii despre care eu am cunoaştere sigură.. invidia. În realitatea practică. este. zicea Platon. cum a spus Hristos şi în sensul vindecării sufletului şi trupului nostru: El ne îndeamnă să ne rugăm şi pentru „vrăjmaşii noştri". răutatea. este o formă de vindecare. produc în organismul uman o stare toxică. ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău". într-âdevăr..Celor ce se vindecau.

deşi ateu la acel moment. într-o clipă ţesuturile obrazului s-au refăcut. Cu această ocazie s-a convertit prin constatarea personală a vindecării instantanee a unui bolnav de cancer. un pelerinaj de bolnavi la Lourdes. .[1] Ca medic tânăr. a primit propunerea unui coleg sa însoţească. Alexis Carrel. în calitate de medic. care avea obrazul perforat de boală.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful