CUPRINS

CUPRINS..................................................................................................................... 1 Patru modele europene de regionalizare...............................................................11 Cum a făcut Polonia regionalizarea.......................................................................11

Capitolul 1. Regionalism, regionalizare, dezvoltare regională

Creşterea importanţei regiunilor în Europa, oricare ar fi definiţia pe care am folosi-o pentru regiune, una instituţională sau una politică, reprezintă un fenomen marcant al ultimilor
1

Uniunea Europeană sau Consiliul Europei. fapt ce duce la crearea de organizatii suprastatale (de exemplu. din această perspectivă. Unul dintre obiectivele Uniunii Europene este acela de a sustine progresul economic si social. a prosperității generalizate.economice. prea mici pentru a face față problemelor care apar la nivel global. L'avenir est notre affaire. Paris. iar pe de alta parte ele sunt considerate prea mari pentru a raspunde in mod efficient la problemele cetatenilor si carora li se pot gasi solutii eficiente mai ales la nivel regional sau local. era sinonim cu asigurarea unei bunăstări. creșterii șomajului. Denis de Rougemont nu numai că îl presimţise. atât a relaţiilor cu instituţiile europene. conceput ca principal nivel de guvernare. Acest concept este criticat în prezent în contextual accentuării crizei economice. ci îl şi inserare ca element fundamental al procesului de construcţie europeană al secolului XXI. din punct de vedere geografi. Editura Seuil. Un rol important in acest process este acorda regiunilor. 1978. către un dublu dialog: vertical şi orizontal. politica monetara. care sunt considerate spatii mai apropiate de cetateni. prin consolidarea coeziunii economice si sociale a tarilor member. Carta Comunitara a Regionalizarii defineste regiunea “ca un teritoriu care formeaza. dar mai ales. pe de o parte. echilibrat si durabil. Anul 1975 marchează momentul de instituţionalizare. într-un moment în care se punea problema reconstrucției și relansării economice. Primul corespunde relaţiilor pe care le dezvoltă sau pe care încearcă să le dezvolte regiunile cu instituţiile europene. de securitate. o unitate neta sau un ansamblu similar de teritorii in care exista continuitate. Statul providență apărut după cel de al Doilea Război Mondial. Pentru el. Realizarea unei analize a fenomenului de afirmare regională care se manifestă în Europa ne conduce.trei decenii. fiind obligat săși reconsidere rolul. social si economic”. Uniunea Europeana). El nu mai reprezintă singurul cadru pentru rezolvarea problemelor care afectează societatea. federalismul şi regionalismul erau inseparabile1. in care populatia poseda anumite elemente commune si care doreste sa-si pastreze specificitatea astfel rezultata sis a o dezvolte cu scopul de a stimuli progresul cultural. Pe fondul accentuării procesului de globalizare statele sunt considerate. 2 . a relaţiilor directe dintre regiunile frontaliere. 1 Apud Denis de Rougemont. traversează o perioadă de criză. creșterii taxelor și impozitelor. la nivel instituţional. în timp ce al doilea reiese din importanţa pe care regiunile o acordă relaţiilor directe pe care le stabilesc între ele. etc. Regiunea reprezinta un nivel administrative care isi are locul in ierarhia administrative pe o pozitie imediat inferioare nivelului Statul.

În încercarea de clarificare a termenilor de regionalizare şi de regionalism apelez la o metodă simplă. recurgând la fenomene ce au marcat aceşti termeni şi la dinamicele pe care ei le antrenează. Regionalizarea presupune o abordare de sus in jos si vizeaza alte scopuri si mijloace de punere in aplicare fata de cele ale regionalismului. in care. aproape toate statele europene prezintă diferenţe de dezvoltare în teritoriu. Plecandu-se de la aceasta acceptiune statul este acuzat ca vrea sa impuna un model unitar particularitatilor regionale.Pentru a intelege miscarile care au loc in prezent in plan regional trebuie sa facem diferenta intre regionalism si regionalizare. reprezinta constientizarea intereselor commune si aspiratia lor de a participa la gestionarea acestor interese. in fapt constientizarea acestora. cea dintre statele Benelux si mai recent. In plan international ca exemple doar in Europa ar fi: cooperarea scandinava. In acest sens se poate vorbi de o “constiinta regionala” care apreciaza ca statul este prea indepartat si prea mare pentru a rezolva problemele regionale. Ca raspuns la miscarea regionalista statul poae sa recunoasca o identitate regionala – regiunea fiind perceputa ca un teritoriu considerat omogen de catre stat – si poate lua masurile necesare pentru ca regiunile sa participle la gestionarea propriilor afaceri. in acest caz. in acest sens regionalismul corespunde unei dorinte profunde a colectivitatilor locale de a fi responsabile de rezolvarea problemelor care le privesc in mod direct. Aceasta constientizare este urmata de interventia structurilor guvernamentale nationale sau a unor entitati suprastatale care au ca scop descentralizare sau deconcentrare la nivel regional a unor activitati sau competente aflate anterior la nivel central. În căutarea unei realităţi regionale vom enumera patru astfel de fenomene: • dezechilibrele regionale reprezintă una din problemele a căror existenţă nu necesită lungi demonstraţii. Regionalizarea se poate manifesta atat in plan national cat si international. cu acte administrative care sunt expresia unei vointe politice centrale in materie de structuri locale/intermediare. • alienările etno-culturale au fost conştientizate la nivel regional de către colectivităţile care consideră nejustificate dependenţele lingvistice şi culturale în raport cu alte regiuni. regiunea este perceputa de catre oamenii care o locuiesc ca un teritoriu omogen. Avem de a face. Uniunea Europeana. Punctul de plecare al regionalizarii il constituie dezechilibrele regionale. În acelaşi timp colectivităţile nu sunt de acord cu afirmarea incapacităţii lor de a-şi administra propriile probleme. Regionalismul privit ca o miscare de jos in sus. 3 .

Anumite abordari sunt. 1965 4 . de astfel greu de incadrat intr-o anumita tipologie. particularitatile lingvistice. traditii etc. Regionalizarea urmareste de cele mai multe ori reducerea dezechilibrelor economice regionale si o dezvoltare armonioasa a intregului teritoriu national. Regionalismul. entice. aceste patru fenomene regionale. reprezentând creşterea importanţei statului în toate sectoarele vieţii sociale şi chiar individuale. dezvoltarea instituţiilor regionale sau puterilor regionale.  regionalism transnational– in cazul unor spatii unitare cultural si/sau economic – cooperari de tip euroregiune. interpenetra şi chiar opune în timp. Nu intotdeauna regionalizarea raspunde si se muleaza pe cerintele regionalismului.• centralismul. Paris. mişcările regionale sau acţiunilor regionaliste. Regionalizarea si regionalismul sunt concept ce descriu doua miscari in plan regional intre care exista o interactiune inevitabila. este luată la nivelul central al statului.). Editura Seuil. în grade diferite şi în combinaţii variabile. in special in Europa. în cadrul evoluţiei acestui „proces regional": • • • apariţia conştiinţei regionale. având o strânsă legătură cu fenomenul precedent. Sociologie de l'action. este caracterizat de procesul prin care orice decizie. faze care se pot suprapune. in timp ce regionalismul implica o oarecare putere de decizie a regiunii in ceea ce priveste afacerile de interes regional si afirmarea identitatii sle (in ceea ce priveste cultura. a devenit un concept tot mai larg acceptat atat ca o forma de descentralizare care intareste si democratizeaza puterea statala. indiferent de domeniul ei. Fără nici o îndoială. 2 Apud Alain Tourraine. • „socializarea" politicii europene2 are o incidenţă directă asupra fenomenului regional. Nevoia regiunilor li se raspunde printr-o politica de stat care la randul ei are repercursiuni asupra sentimentului regional si antreneaza reactii ale regiunii. Aceste dinamici regionale cunosc trei mari faze în dezvoltarea lor. Unii analisti cercetand fenomenele legate de regionalism in functie de dimensiune si natura relatiilor stabilesc 3 categorii de baza:  regionalism in cadrul national. cat si pentru imbunatatirea formelor institutionalizate de cooperare internationala. Exista o mare varietate de abordari teoretice cu privire la regionalism-regionalizare. sunt cauzele principale ale dinamicilor regionale care se fac simţite astăzi în Europa.

in general. Editura Estfalia. Gerard Marcou. p. Dezvoltarea regioanala “presupune utilizarea resurselor pentru cresterea competivitatii generale a teritoriului. București. Regionalizare este un process pe termen lung. Acest process se poate baza pe sistemul politic-administrativ existent sau poate da nastere unei organizatii teritoriale noi care ar putea sustine mai bine scopul cresterii socioeconomice si a dezvoltarii echilibrate. din perspectiva macroeconomica . Parlement Européen. inteles drept crearea unui nivel nou in organizarea teritoriala a unui stat. zonale sau locale ale acestei dezvoltari. Exista 5 tipuri de cadre institutionale in procesul de regionalizare4:  regionalizare administrativa  regionalizare prin intermediul colectivitatilor locale 3 4 Jula.manifestat prin structuri de tipul OSCE Termenul de regionalizare este. pentru reducerea decalajelor intre diferitele component din structura spatiului economic national3 Capitolul 2. dar aceasta idée si acele institutii fiind extreme de eterogene de la o tara la alta.. 2002 La régionalisation en Europe. in ultima instant. institutiile noi pot varia in privinta responsabilitatilor si autoritatilor create. Regionalizarea reflecta o tendinta in crestere de identificare a unor institutii cu o regiune. prin care statul introduce un al doilea nivel de guvernare. regionalism international. Conceptul de dezvoltare regionala deriva din cel de dezvoltare economica si se focalizeaza pe aspectele teritoriale. acestea fiind intotdeauna supraimpuse institutiilor locale existente. Termenul de regionaizare a devenit tot mai larg si presupune un process prin care se creeaza o capacitate sub-nationala. Economie regională. L-2929 Luxemburg. dar supra-locala pentru actiuni de dezvoltare a unei zone geografice specifice. D. termenul de regiune ca si cel de regionalizare acopera realitati politice si administrative extreme de diferite daca ne gandim la statele europene. Tipuri de regionalizare Din punct de vedere al statutului juridic. cresterea gradului de adaptabilitate a componentelor de productie si functionale la necesitatile de ajustare structural si.17-34 5 .

6 . fiind completata. cu descentralizarea anumitor functii administrative. de o regionalizare administrativa interna in landurile cele mai intinse. descentralizarea regionala  regionalizarea poltica sau autonomie regionala ( regionalismul institutional)  regionalizare prin intermediul autoritatilor federale Regionalizarea administrativa Prin regionalizarea administrativa se intelege delegare de catre stat a unor sarcini catre autoritatile subordinate guvernului sau catre organismle care se constituie la nivel local. in unele cazuri. regionalizarea este administrativa. landurile care o cumpon sunt adesea assimilate regiunilor. putandu-se vorbin.  5 Autoritatile locale din Portugalia si Marea Britanie dispun de reale mijloace de actiune. Țara Galilor din Marea Britanie. unde guvernul a delimitat patru asemenea regiuni. dar suprafata mica a statului nu face necesara inzestrarea acestora cu institutii proprii. intr-o oarecare masura. pe mobilizarea colectivitatilor locale si a organizatiilor economice. Alte caracteristici ale regionalizarii administrative ar fi:  Aceasta nu corspunde neaparat situatie in care colectivitatiile locale au o putere mai diminuata5 Regionalizarea administrativa este centrata pe dezvoltarea regionala. o Desi Germania este un stat federal. totusi actiunilor lor sunt controlate de catre stat. desi sunt inzestrate cu o anumita autonomie juridical. in final. Exemple: o O situatie asemanatoare se regaseste in Luxemburg. care. acestea au ca scop promovarea dezvoltarii economice regionale si se bazeaza. In 1994 u fost introduce noua birouri regionale ale guvernului carora li s-au adaugat in aprilie 1999 cele noua agentii de dezvoltare regionala. o In Scoția. prin functiile si atributiile pe care le detin.

ce dispun de atributii existente si de un camp larg de actiune. iar institutiile regionalizarii sunt o forma de cooperaare intercomunala. situatia este putin diferita deoarece dezvoltarea regionala intra in competent celor 14 comune provinciale (amtskommun). Printre statele UE.care sa le permita astfel indeplinirea obiectivelor si cooperarea intr-un cadru mai larg. Franta numara 25 de 7 . ce se caracterizeaza prin aplicarea regimului general al colectivitatilor teritoriale. Descentralizarea regionala Se refera la constituirea unei noi colectivitati teritoriale la nivel superior nivelului colectivitatilor teritoriale existente. prin care se urmareste dezvoltarea economica. care au aceeasi natura juridical ca si colectivitatile teritoriale existente. in aproximativ toate cazurile (exceptii fiind Suedia si Marea Britanie). Regionalizarea administrativa reprezinta. acest tip de regionalizare este limitat. o In Danemarca. Regionalizarea pe baza cooperarii intre colectivitatile locale Se realizeaza prin intermediul colectivitatilor locale existente. mai ales ca respectivele colectivitati locale nu dispun de institutii puternice si competente suficiente. Ea formeaza o noua categorie de colectivitati teritoriale. acest tip de regionalizare este sustinut de instantele centralizate: Consiliul de dezvoltare regionala care functioneaza pe langa govern si Agentia de dezvoltare regionala. competentele lor sunt limitate. un raspuns la nevoia de a pune in aplicare politicile comunitare de coeziune. Desi acest tip de regionalizare modifica organizarea teritoriala. Prin aplicarea legii din 2 martie 1982 si dupa alegerile regionale din 1986. In Slovenia. Regiunea capata expresie institutionala specifica. acesta fiind considerate regiune. Toate institutiile prin care se realizeaza regionalizare pe baza cooperari intre colectivitatile locale au ca scop protejarea drepturilor si a autonomiei colectivitatilor pe care le regrupeaza: resursele provin de la colectivtatile associate si sunt relative putin importante. Franta este singura care a pus in practica pe deplin aceasta conceptie. dar care se disting printr-o circumscriptie mai larga si prin competentele lor. acest tip de regionalizare se caracterizeaza prin cooperarea dintre colectivitatile locale din landuri. Exemple: o In Irlanda regionalizarea este organizata pe intreg teritoriul tarii pe baza cooperarii intre colectivatile locale. Intr-o oarecare masura. o In Germania. ea se inscrie in ordinea constitutional a statului unitar.

Fata da descentralizarea regionala. El nu implica exercitarea unei anumite puteri legislative intr-o masura mai mare. precum in Marea Britanie si Portugalia. Este de subliniat faptul ca. care dispune de competente vaste. puterea normative a regiunii este. prevazute de Constituie. organizarea teritoriala a tarii este in discutie incepand cu 1992. In Suedia. Pentru Cehia. o lege constitutional adoptata in 1997 prevedea constituirea colectivitatilor teritoriale de nivel superior. Descentralizarea regionala se intalneste azi in Tara Galilor din Marea Britanie. de fapt. Acest tip de regionalizare este prezent si in alte state. ca o buna practica. Principiul liberei administrari nu reprezinta prin el insusi o sursa de putere. desi aceasta din urma are incepand cu 1993 o alcatuire federala. Din punct de vedere juridic. dar numai in anumite parti ale teritoriului. in 1995 s-a dezvoltat foarte mult cooperarea regionala intre districte. Polonia. al caror continut este definit si garantat prin Constitutie sau cel putin printrun text de natura constitutional. Aceasta se observa. Acestea beneficieaza de principiul liberei administrati a colectivatilor teritoriale care fusese consacrat de Constitutie. Din punct de vdere al competentelor. Regionalizarea politica sau autonomia regionala (regionalismul institutional) Acest tip de regionalizare este prezent ca un model. regionalizarea politica se caracterizeaza. departamente si alte teritorii. mai intai pentru districte. Slovacia. in comparative cu descentralizarea regionala. facand loc unor raporte si dezbateri numeroase. fiind adesea idealizat. Italia si in Blgia. iar pentru exercitarea competentelor se constituie un executive. Regiunile nu pot exercita si nu-si pot atribiu tutela asupra colectivitatilor locale de pe teritoriul lor. in legile franceze si poloneze. Regionalizare politica domina organizarea teritoriala a statului in Spania. Cehia. in lipsa unei reorganizari teritoriale in ansamblu. prin atribuirea puterii legislative unei adunari regionale. in Suedia. in special. Acestea nu exercita nicio putere normative. sub forma a trei regiuni. El se intalneste doar in anumite state din UE. direct. 8 . mai redusa decat cea a districtelor si a departamentelor si decat ca a primarului. Ele dispun de competente administrative extinse in domenii esentiale ale vietii economice si sociale. dar legea orienteaza political lor catre dezvoltarea regionala. care prezinta caracteristicile unui govern regional. Regiunile sunt administrate de un consiliu ales prin sufragiu universal.regiuni. capital Praga fiind plasata la acelasi nivel. regionalizare politica afecteaza structura statului si ii modifica Constitutia. dar sub forme extreme de diferite.

acesea prezentand ele insele o serie de particularitati regionale si etnice. perceput printr-o serie de idei false. care reprezinta de fapt entitati politice. Un stat federal poate fi afectat de regionalism sau regionalizare ca orice alt tip de stat. Regionalizarea politica poate afecta. pentru ca el permite concilierea uniunii respective. acordand legitimitate regiunilor si acelor institutii care reprezinte interesele. regionalizarea politica nu se caracterizeaza printr-o dubla putere constituanta. prin stabilirea unui raport Comunitate-Regiune. Solutia era cea de stat federal. regiunile au statut de “regi”. Regionalizarea.functionand pe principiul garantarii autonomiei unitatilot care il compun.In comparative cu statul federal. in general. 9 . care va implica o liberalizare a fortelor pietei. asimetria institutiilor si a competentelor. fie la nivelul relatiilor din Federatie. a caror stabilitate nu reuseste sa o afecteze. structurile federale au permis reducerea tensiunilor datorate regionalismului. in scopul sa mari autonomia unitatilot component.element de integrare în Uniunea Europeană Regionalizarea statelor este considerate ca un element al integrarii. cum este cazul Spaniei si al Italiei. si. Aceasta deoarece statele federale se nasc dintr-o uniune de state. doar o parte a teritoriului. regionalismul este cel care a condus la federalizarea statului. in anumite state. Largirea politicii regionale spre o politica de coeiune si reforma acesteia este o modalitate de a modera si echilibra efectele realizarii pietei interne. In aceasta situatie. in scopul de a permite constituirea unei structure capabile sa accepte aceasta autonomie sporita. dar in altele nu au putut impiedica dislocarea statului. un exemplu fiind cazul Flandrei. Landuri si Comunitatea europeana. dar nu au o constitutie. in timp ce in altele ea caracterizeaza intreg teritoriul. Regionalizarea prin intermediul autoritatilor federale Statul federal este. In Belgia. care constituie un obstacol in intelegerea raporturilor pe care acesta le are cu regionalizarea. Federalismul implica egalitatea in drepturi a statelor member in timp ce regionalizare politica presupune. in mod progresiv. In anumite situatii. fie la nivelul colectivitatilor locale. El este inteles ca fiind tipul de stat caracterizat printr-o descentralizare sporita. dar cu respectarea particularitatilor. Capitolul 3. la calitatea de stat. care sa permita entitatilor care revendica autonomie sporita sa acceada. In masura in care regionalizarea raspunde eolutiilor socio-economie. Acesta regionalizare a statului federal sau a colectivitatilor locale este usor absorbita de structurile federale. de asemenea. ea provoaca adaptari functionale in sistemul federal. asa cum au cele din statul federal. Acest proces este gandit ca un factor de democratizare si de valorificare a “specificitatilor culturale”.. care are ca scop corectarea sau prevenirea dezechilibrelor regionale. adesea. Statul federal este considerat ca fiin opus statului-natiune si este prezentat drept un raspuns la regionalism.

sa dezvolte o politica regionala coerenta si active. in acelasi timp. ” În această repartizare. cu scopul declarat de a avea acces mai uşor la cele 10 miliarde de euro din Programul pentru dezvoltare al Comisiei Europene. Regionalizarea României. la nivel guvernamental. pregatindu-si. asociaţiile colectivităţilor locale au un rol foarte important.Prin urmare. o tara care doreste sa devina memebra a Uniunii Europene trebuie sa se integreze in spiritual si realitatile europene. În schimb. De asemenea. iar Slovacia în 2005. experienta acumulata in timp de cate tarile respective trebuie valorificata pe masura. puşi la dispoziţie de Executivul european în perioada 2013-2014 pentru lucrările de infrastructură rutieră. Capitolul 4. se arată în studiul parlamentar. Bulgaria şi Estonia au prioritizat eliminarea decalajelor dintre regiuni în anu 2003. În toate statele europene. scopul principal al utilizării veniturilor şi fondurilor europene a fost eliminarea decalajelor între diferite colectivităţi teritoriale. se arată că România. Modelele europene de regionalizare. apă şi canalizare din teritoriu. astfel incat acestea sa fie pregatit pentru transofrmarile care vor avea loc. Într-un document parlamentar care foloseşte date din anul 2009 . 10 . încercându-se a se depăşi tensiunile între teritorii”. Polonia în anul 2004. conform politicii comunitare de coeziune. teritoriul pentru a corespunde cerintelor formulate de Uniune. Compara ția cu Polonia PDL şi aripa democrat-liberală a Guvernului încearca să impună în Coaliţie înlocuirea celor 41 de judeţe ale României cu 8 regiuni de dezvoltare până la finalul anului 2011. avand in vedere faptul ca integrarea in Uniunea Europeana este considerate un obiectiv prioritar. a conştientizat abia înanul 2006 necesitatea demarării procesului de eliminare a decalajelor de dezvoltare între regiuni.

Ungaria. Obiectivul esenţial al reformei administrative poloneze era îndeplinirea exigenţelor Chartei Autonomiei Locale a Consiliului Europei. Reforma poloneză a vizat acordarea competenţelor necesare colectivităţilor locale. Tradiţia napoleoniană. Polonia). care a mutat de la Guvern la autorităţile locale decizia privind colectarea taxelor şi împărţirea resurselor. Reforma administrativ-teritorială propriu-zisă a început în anul 1999 şi a avut ca rezultat dezvoltarea politicii regionale. România) a constituit prilej de noi experimentări”. astfel încât să se răspundă în mod eficient nevoilor cetăţenilor şi să poată fi accesate fondurile europene. creându-se nivelul teritorial regional (. procesul descentralizării a avut. Lituania. Este prezentă în Franţa. Italia. a unor proceduri financiare adecvate şi a unei capacităţi de cofinanţare adecvată”. Olanda. procesul descentralizării a fost iniţiat din anul 1990 şi a cuprins asigurarea autonomiei locale şi reforma organizării teritoriale. 3. studiul parlamentar remarcă şi faptul că în majoritatea cazurilor. De asemenea. Tradiţia anglo-saxonă. Italia. reţine studiul parlamentar. iniţial. Slovenia). Olanda. Acasta a preluat de la modelul francez principiul uniformităţii. Polonia). procesul de regionalizare a coincis cu descentralizarea. Spania. Crearea regiunilor în noile state membre (Ungaria. Italia. Suedia). Marea Britanie. ”În acest proces au apărut. Franţa. numeroase dificultăţi. dar l-a aplicat într-un cadru ceva mai descentralizat. Suedia şi Finlanda aplică acest model. dar şi a dreptului comunitar.ro privind împărţirea administrativă în Uniunea Europeană identifică 4 modele de regionalizare. 2. Este prezentă în Germania. iar câteva au o organizare pe trei nivele (Germania. Tradiţia germană . Acest model recunoaşte – alături de un stat puternic – entităţi intermediare de autoritate. Este prezentă îndeosebi în Marea Britanie. determinate de lipsa unei strategii de dezvoltare regională. Danemarca. Spania. Irlanda. Austria. 4.Patru modele europene de regionalizare Studiul parlamentar obţinut de cursdeguvernare. Atunci s-a stabilit un sistem al administraţiei pe trei nivele: comune (gmina). Portugalia. Spania. 1. fiind regiuni de nivel european NUTS II – Nomenclatorul Unităţilor Teritoriale pentru Statistică de nivelul II -. Această diversitate de modele reprezintă o provocare privind stabilirea de regiuni de dezvoltare comune la nivelul întregii Uniuni Europene. iar aici colectivităţile teritoriale au competenţe largi şi nu există o tutelă a unei colectivităţi teritoriale asupra alteia. mai descrie studiul procesul de descentralizare. Cehia. sau prin consolidarea autonomiei regiunilor existente (Germania. ”În multe state europene. Grecia. aşa cum doreşte şi PDL să procedeze (însă într-un sistem cu mai 11 . se arată în studiul realizat la Parlamentul României. Tradiţia scandinavă. în Polonia s-au delimitat 16 noi regiuni care corespundeau metodologiei comunitare. districte (powiaty) şi regiuni (voievodate). Acestea din urmă sunt state cu suprafeţe şi cu populaţi mari. în principal. De la 1 ianuarie 1999. uniformitate şi simetrie. Slovacia. semnată de Polonia în 1994. Austria. Europa Centrală şi de Est. în perspectiva aderării Poloniei la Uniunea Europeană. Acest model nu recunoaşte noţiunea de stat ca persoană juridică. tendinţa regionalizării. Majoritatea statelor membre ale UE sunt organizate înteritoriu pe două nivele (de exemplu. Cum a făcut Polonia regionalizarea În Polonia. Acest mode se bazează pe centralizarea autorităţii.

000 locuitori (Varşovia). ”Ţările mari. Italia. 16 provincii (województwo-voievodate). cu rezultate variabile (succes în Suedia. culturii şi dezvoltării economice.478 comune. Districtele (powiaty) sunt entităţi administrative care au în jur de 100. De exemplu. sănătăţii.489 de comune (gminas).000. drumurilor. numit wojł în comunele rurale.589 km2 şi o populaţie cuprinsă între 1. peste 571. Capitolul 5. 65 de oraşe poloneze cumulează funcţii ale comunelor şi ale districtelor. educaţiei. Guvernul de la Varşovia a emis o ordonanţă de urgenţă pentru stabilirea unui clasament NUTS provizoriu: 2. România având şi o populaţie cu 16 milioane de locuitori mai redusă decât a Poloniei) După un an şi jumătate.061 şi 5. Regiunile au competenţe în special în domeniul apei. condus de un primar. 12 . Voivodatele au suprafaţa cuprinsă între 9.000 locuitori (Poznan) şi peste 600. În prezent. in Franta a existat o regionalizare administrative inainte de introducerea descentralizarii regionale actuale. condus de un mareşal. Polonia. Regiunile (voievodatele) sunt cele mai mari entităţi administrative şi sunt în număr de 16. în oraşele de peste 100 000 locuitori. după reorganizarea teritorial-adminsitrativă (Foto: Wikipedia) Populaţia principalelor capitale regionale variază între 119. se mai arată în studiul parlamentar românesc. 379 districte (powiats) şi 16 regiuni (voievodate). Polonia are o administraţie locală organizată pe 3 nivele. condus.000 locuitori (Zielona Gora). documentul parlamentar românesc consideră că modelul polonez de regionalizare este un eşec. precum Germania. Fiecare eşalon are competenţe proprii şi competenţe delegate care sunt atribuite prin lege. 44 grupări de arondismente (powiaty). Comunele (gmina) sunt conduse de o adunare deliberativă şi un birou executiv.000 de locuitori. Structura lor cuprinde un corp administrativ (sejmik wojwodzki) şi un corp executiv (zarzad wojwodzki). de un preşedinte. Provincia este condusă de un consiliu şi un birou executiv. Deşi este descris destul de amănunţit. au reunit departamentele pentru a constitui regiuni. serviciilor sociale. eşec în Polonia şi Ungaria)”. burmistrz în comunele urbane şi prezydend miasta. districte (powiaty). 373 arondismente.130. la rândul lui. fără însă a se oferi explicaţii pentru această aserţiune.412 km2 şi 35. Spania au experimentat trei nivele.000 locuitori. compusă din 2. se menţionează în documentul intern de la Parlamentul României. Concluzii  Un stat poate cunoaste mai multe tipuri de regionalizare.puţine unităţi teritoriale.

regionalismul are ca regulă de aur ajungerea regiunii la puterea de decizie în toate componentele sale. Indifferent de modul in care se prezinta situatia. pentru o ţară sau pentru Europa. specifici fiecarei tari. gradul de integrare nationala. ci si de o serie de alti factori. care se stabileşte direct între regiuni sau între regiuni şi instituţiile Uniunii Europene. trebuie precizat ca acestea nu sunt niciodate absente. Pentru a concluziona. De mentionat insa ca regionalizare implica limite si riscuri care variaza de la o tara la alta si care pot fi apreciate in mod diferit. la un mai bun echilibru în repartiţia bogăţiilor prin încercarea de a ridica nivelul zonelor mai puţin dezvoltate. Aceste scurte reflexii asupra a ce poate fi o regiune. în funcţie de fiecare stat. din ce în ce mai instituţionalizată. Această dublă relaţie se înscrie în dialectica regionalizare-regionalism. permit o mai bună înţelegere a dublei relaţii. La rândul său. cum ar fi conceptia despre stat. a faptelor de identitate. asupra proceselor de (re)descoperire a spaţiului sau a colectivităţii regionale autentice. Pe de alta parte. putem spune că regionalizarea are. mai mult sau mai puţin intensă. regionalizarea nu trebuie sa conduca la omiterea rolului pe care il joaca statul in dezvoltarea regionala. circumstantele politice. importanta grijă de a ajunge. de dialog şi de participare. 13 . chiar daca ele pot fi limitate in statele in care autonomia regionale este puternica. formele pe care le cunoaste regionalizarea intr-un stat depind nu numai de problemele de ordin socio-economic.  Daca cele cinci tipuri de regionalizare se disting prin pozitia pe care o ocupa puterea central si administratiile de stat. de regulă. afirmarea identităţii sub aspectele de identitate-memorie şi identitate-acţiune.Anumite state din Europa Centrala si Orientala ar putea avea o evolutie asemanatoare.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful