ȘCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE FSP-RISE-AN III Student: Logofătu Ionuț Carol

HOLOCAUST: Holocaustul In Romania (I) Reaction Paper III România în ultima perioadă a interbelicului se apropie foarte mult de Germania nazistă, motivele fiind în principal ideologice. Mișcările Naționaliste atrag masele și primesc sprijinul acestora astfel încât opoziția democratică nu rămâne decât să se prezinte mai ales după 1938 și odtată cu instaurarea dictaturii carliste doar ca o apariție fantomatică, lipsită de orice fel de inițiativă politică asta și din pricina faptului că această opoziție a intrat sub semnul interzicerii. Situația culminează cu instaurarea Statului Național Legionar (14 septembrie1940) și mai apoi cu dictatura autoritară a Mareșalului Ion Antonescu (27 ianuarie 1941-23 august 1944). România, aliată a Germaniei naziste din anul 1940 până în 1944(23 august), avea o populație de origine evreiască de aproximativ 757.000 de persoane. Tendințele antisemite pe care poporul român le-a dobândit prin propaganda elitelor politice, religioase dar și intelectuale sunt transformate în practică propriu-zis în perioada războiului. În iunie 1941, imediat după ce Uniunea Sovietică a fost invadată de trupele germane, sub conducerea exclusivă a lui Ion Antonescu trupele române din ofensivă, împreună cu sprijinul puternic al Einsatzgruppe D dar și al populației, au fost parte a acțiunilor de mascrare a circa 100.000 -120.000 de evrei din Basarbia și Nordul Bocuvinei(din iunie 1940). Alte masacrări au continuat în Vestul Ucrainei în special în Odessa, unde de asemenea soldații români au avut o implicare importantă. Din păcate astfel de omoruri nu au fost doar după linia de front a războiului, ci și în interiorul țării unde au existat pogromuri împotriva evreilor, punctul maximus fiind uciderea a 15.000 de evrei în orașul Iași. Supraviețuitorii masacrelor din Basarbia și Bucovina de Nord împreună cu cei strânși din Sudul Bucovinei și a regiunii Dorohoi au fost deportați în ghetto-uri și lagăre în Transnistria ocupată de România. Aproximativ 120.000 de evrei au pierit în urma deportările din cauze specifice exterminării, omorul la comandă, hipotermia, înfometarea sau lipsa ajutorului medical. Conform Yad Vashem între 380.000 – 400.000 de evrei au fost omorâți în timpul regimului dictatorial antonescian.1

Page

1
1

Expunerea descriptivă de mai sus este conformă cu datele Institutului Yad Vashem, The Beginning of the Final Solution Murder of the Jews of Romania, valabil la http://www.yadvashem.org/yv/en/holocaust/about/index.asp

statul român se transformă dintr-un stat autoritar opresiv(dictatura carlistă) într-un aparat represiv față de evrei dar și față de orice fel de opoziție. Astfel că. de ordine. dar motivele destrămării vor fi explicate mai jos. Masacrul nu este unul singular în practica legionară. Principala politică de acțiune a conducerii statului a fost cea de purificare etnică. Mișcarea începe să își pună în aplicare planurile de exterminare. condus de către Mișcarea legionară prin exponentul urmaș Horia Sima și de Mareșalul fascist Ion Antonescu.Z. Românizarea pe care o făceau legionarii nu a reprezentat decât .Codreanu iar al doilea din pricina poziției sale puternic anti-fasciste. Acest omor la comandă a reprezentat pentru legionari răzbunarea uciderii lui C. Prin poliția legionară și Corpul Muncitoresc legionar. asta însemnând scoaterea de facto a populațiilor vizate. confiscărilor forțate sub amenințarea armelor. până în ianuarie 1941. în special evreii. Deținuții erau membrii ai opoziției intelectuale sau politice singurii care au scăpat masacrului fiind deținuții comuniști care erau în subsolul penitenciarului. Ion Antonescu devenise conștient de dezastrul economic pe care membrii Gărzii de Fier îl creau 2 Page prin lipsa lor de metodă.Z. An episode of the Romanian Holocaust al cercetătoarei Adina Babeș. Înainte de toate trebuie menționat faptul că în această perioadă de guvernare legionaro-antonesciană.Dacă mai sus am făcut o trecere în revistă a cifrelor și evenimentelor ce demonstrează Holocaustul din România mai jos mă voi ocupa de prima parte a Holocaustului. din corpusul societal românesc. În noaptea de 26-27 noiembrie 1940 un comando de la legionari înarmați conduși de Prefectul Poliției București au intrat în Penitenciarul București și au ucis fără scrupule 64 de deținuți. furtului. Regatul României devine Stat Național-Legionar. primul fiind asasinat pentru conflictul cu C. Evenimentul premergător Pogromului de la București este Masacrul de la Jilava. La 14 septembrie 1940. populația evreiască fiind supusă batjocorii. Printre victimele importante de atunci îi remarc doar pe Nicolae Iorga și Virgil Madgearu. Cel e mai marcante evenimente pentru această perioadă sunt cele ale Masacrului de la Jilava și a Pogromului de la București. Aceste două instrumente ale terorii acționează rapid. cel din timpul Statului Național Legionar și în final voi face o scurta analiză a Pogromului de la București care este detaliat și în Raportul final al Comisiei Wiesel dar și în articolul Prelude to assassination. semnalul asasinatului ca practică fiind dat încă din anii 20 de către legionari. mai exact la 14 februarie 1941. după abdicarea regelui Carol al II-lea și înscăunarea prințului moștenitor Mihai I al României. o bună parte din evreii din România sunt supuși maltratării și chiar asasinatului. Perioada în care statul legionar a funcționat se termină după 138 de zile. Divorțul politic dintre Ion Antonescu și mișcare a început odată cu Masacrul de la Jilava. Codreanu și a nicadoriilor și decemviriilor.

adică negaționiștii. ferma lui Codreanu.idee. masacrul a continuat (vezi Dorohoi. Transnistria) Holocaustul nefiind oprit ci doar regândit într-o manieră mai juridică.un motiv pentru jaf. sinagogile au fost atacate. Concluziile pe care le trag sunt următoarele: în primul rând Ion Antonescu a fost convins de la bun început că nu poate conlucra cu legionarii deoarece existau diferențe de metodă: legionarii erau mistici și barbari. în al doilea rând cei care vor să îl disculpe pe Ion Antonescu. Astfel că scoaterea evreilor din contextul românesc trebuia să se facă pe una din căi.pdf Statul Naţional Legionar şi încercările sale de a rezolva “chestiunea evreiască” -valabil http://holocaustinromania. Odessa. lipsiți de orice fel de ordine. și au fost deținute abuziv peste 2000 de persoane de origine evreiască. Mulți dintre liderii legionari fug în Germania unde sunt cazați până la finalul războiului. Basarabia. în posturile de poliție ocupate. acesta a așteptat în defensivă lăsând practic Mișcarea să se compromită prin acțiuni auto-distructive. Prefectura București.5 Rebeliunea este înăbușită pe 23 ianuarie. Cei care au ajuns în Abatorul București au fost torturați și omorâți prin cele mai barbare metode fiind găsiți după terminarea rebeliunii agățați în chingi(printre victimele de acolo s-au aflat avocatul Millo Beiler și frații Ruach).4 Mai multe case și prăvălii evreiești au fost distruse în zona Dudești Văcărești. un conservator și obsedat al legii.ro/holocaust/pdf/pogromul. abatorul București și în comuna Jilava. „uită” de faptul că după ce Mișcarea Legionară a fost scoasă din joc. din rapoarte reieșind că 125 de evrei au fost uciși. Iași. iar Antonescu. Însă trebuie spus. În pădurea Jilava au fost aduse cu camioanele 90 de evrei selectați. Antonescu a avut de câștigat el continuând planul naționalist debarasându-se de Mișcare. Antonescu l-a întâlnit pe Hitler la Obersalzberg şi a obţinut acordul lui pentru planurile sale de a se debarasa de Legiune. sediul Legiunii.com/ 4 ibidem 5 ibidem Page 3 la . 2 3 Radu Ioanid. Iosif și Iancu). Zilele care au precedat rebeliunea Gărzii de Fier împotriva lui Antonescu şi pogromul care a avut loc simultan cu aceasta au fost marcate de declaraţii antisemite de o duritate fără precedent ale aparatului de propagandă al Legiunii. Exterminarea fizică a evreilor a culminat după 20 ianuarie 1941. Pogromul de la București – valabil la http://www.2 La 14 ianuarie 1941. dintre aceștia 86 au fost omorâți cu brutalite și mutilați de că tre trupele CML (printre victimele de acolo îi găsim pe Rabinul Tzvi Gutmann care a asistat la asasinarea celor doi fii ai săi. primăria Bucureștiului dar și alte locații publice unde s-au baricadat și au lansat atacul împotriva armatei. că liderii legionari care au scăpat au fost sub protecția naziștilor până la final deoarece ei reprezentau soluția de rezervă pentru Antonescu.3 Rebeliunea a început cu răspunsul violent al legionarilor înarmați care au ocupat sediul poliției din București. asta în cazul în care acesta ar fi deviat. Chiar dacă Hitler i-a lăsat mână liberă lui Anontescu în ceea ce privește modul de acțiune.

An episode of the Romanian Holocaust (2001).The Beginning of the Final Solution Murder of the Jews of Romania. Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România – Raport final. Adina . Radu Ioanid.2013) http://holocaustinromania.ro/public_html/index.com/ Babeș.Prelude to assassination. Mihail E. 2004 Institutul Yad Vashem . Tuvia Friling.asp Page 4 . Ionescu. – Iași : Polirom.php?option=com_content&view=article&id=15:sta tul-naional-legionar-bilanul-unei-guvernri-septembrie-1940-ianuarie-1941&catid=9:articole Statul Naţional Legionar şi încercările sale de a rezolva “chestiunea evreiască” (feb.yadvashem. ed. președinte comisie : Elie Wiesel.jewishfed.STATUL NAŢIONAL LEGIONAR .ro/holocaust/pdf/pogromul.Bibliografie: Ioanid. Comisia Internațional\ pentru Studierea Holocaustului `n România . valabil la http://www.pdf Benjamin. Radu Pogromul de la București – valabil la http://www.Bilanţul unei guvernări (septembrie 1940 – ianuarie 1941) valabil la http://www.org/yv/en/holocaust/about/index.idee.csier. Lya .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful