Cadrul ermineutic al hristologiei Sfântului Maxim Mărturisitorul Comentarii pe marginea unei excepționale teze de doctorat

Înaltpreasfinţitul Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie

Pe data de 25 iunie a.c. a avut loc în sala de ședințe a Facultății de Teologie din Thessalonic susținerea tezei de doctorat a domnului Gheórghios Sískos, prezentată în cadrul Departamentului de Teologie Pastorală și Socială, cu tema Cadrul ermineutic al hristologiei Sfântului Maxim Mărturisitorul , susținere la care am participat la rugămintea candidatului. Pe durata elaborării tezei am arătat un interes deosebit fa ță de acest subiect și am discutat-o în repetate rânduri cu autorul, în țelegând importanța ei excepțională pentru Biserică, pentru teologie și epoca noastră în general. Comisia de șapte membri a fost alcătuită din următorii profesori: Déspo Liáliou, Dimítrios Tselenghídis, Konstantínos Hrístou, Înaltpreasfin țitul

Mitropolit al Prusei, Elpidofor, Vasilios Tsínkos, Symeon Pashalídis, părintele Hrístos Filiótis-Vlahávas. Pe durata susținerii tezei au avut loc luări de poziție și întrebări din partea profesorilor, la care candidatul a răspuns ca un desăvârșit cunoscător al subiectului, atât din punctul de vedere al învățăturii Sfântului Maxim Mărturisitorul cu privire la hristologia calcedoniană și anticalcedoniană, cât și cu privire la bibliografia teologică contemporană cu privire la acest subiect. M-a impresionat întreagă această dezbatere, pentru că a avut loc la un înalt nivel academic și teologic, care face cinste Facultății de Teologie din Thessalonic și arată contribuția acesteia în știința teologică și în Biserica Ortodoxă. Trebuie să mărturisesc că în acele momente mi-a ș fi dorit ca asemenea dezbateri cu conținut dogmatic să aibă loc din când în când și în Sinodul Bisericii Greciei. După ce profesorii au încheiat cu întrebările și au primit răspunsuri argumentate și complete din partea candidatului, m-au chemat, dacă doresc, să spun și eu un cuvânt. Este adevărat că participam pentru prima oară la o asemenea procedură, dar profesorii mi-au arătat o deosebită cinste și respect. Între altele, mi-am exprimat bucuria pentru discu ția de înalt nivel teologic care s-a desfășurat – care arată calitatea învățământului teologic din facultățile noastre de teologie – și am subliniat apoi că Sfântul Maxim este un mare Părinte al Bisericii, pentru faptul că împletea strâns tradi ția isihastă cu mărturisirea de credință. Tocmai pentru că era isihast și avea cunoaștere empirică a lui Dumnezeu, de aceea a și fost un mare teolog și mărturisitor. Apoi, am arătat că are o mare însemnătate să citească cineva cu atenție scrierile Părinților Bisericii, că înțeleagă în profunzime învățătura lor și să nu încerce să o adapteze la propriile sale proceduri ermineutice. Are o mare însemnătate să vadă cineva ce anume exact scrie un Părinte, indiferent dacă este sau nu de acord cu el. În ce prive ște teză examinată, pe care am citit-o, am remarcat înțelegerea perfectă a textelor Sfântului Maxim, dar și ale altor teologi calcedonieni și anticalcedonieni. Autorul identifică texte ale Părinților Capadocieni, adică ale Sfântului Vasilie cel Mare, ale Sfântului Grigorie Theologul și ale Sfântului Grigorie de Nisa, în care se face referire la ”esen ță-fire” (ousía-phýsis) și la ”persoană-ipostas” (prósopo-chypóstasis) și se consemnează faptul că acești termeni sunt transferați de Sfântul Maxim în hristologie.

personalismul consideră. care privește atât problema dialogului dintre ortodocși și monofiziții anticalcedonieni.În continuare am subliniat actualitatea învățăturii Sfântului Maxim. . despre cadrul ermineutic al hristologiei Sfântului Maxim Mărturisitorul. selectivă. După deliberare. cu distincție. a acestei importante teze de doctorat. cât și întreaga dezbatere care se poartă astăzi pe tema voinței omului. la fel de eronat. iar pe de altă parte. dar am lăudat-o și pe ea pentru că a dat la iveală un asemenea ucenic capabil. l-am felicitat pe candidat. pentru că a avut o asemenea îndrumătoare excepțională. că energia-lucrarea este strâns legată de persoană-ipostas [câtă vreme teologia ortodoxă afirmă că energialucrarea este legată de esență-fire]. care a urmărit cu atenție întreaga desfășurare a studiului. Și se observă că. Comisia de șapte membri a profesorilor a decis în unanimitate să acorde tezei de doctorat calificativul summa cum laude. În continuare voi face o prezentare scurtă. în mod eronat scolasticismul pune semnul de egalitate între energie-lucrare și esență. pe doamna profesoară Déspo Liáliou. În sfârșit. pe de o parte. rezumativă și. în mod necesar.

Interesul meu personal despre opera Sfântului Maxim Mărturisitorul Învățătura Sfântului Maxim Mărturisitorul (580-662) m-a atras încă din deceniul ’70.1. capetele ”despre dragoste”. scrieri care fac parte din operele sale timpurii. ”despre teologie” și ”la rugăciunea Tatăl nostru”. cuprinse în Filocalia Sfinților Neptici. de atunci am început să citesc mai ales scrierile sale ascetice și teologice. M-am folosit mult de acestea în lucrarea mea .

precum și comentariile la scrierile Sfântului Dionisie și ale Sfântului Grigorie Theologul. Mai târziu am citit multe texte ale Sfântului care se referă la Mistagogie. care definește întreaga noastră tradiție bisericească. eclesiologie. desigur. pentru că înțelegeam astfel întreaga sa învățătură ascetică. Am înțeles că Sfântul Maxim a analizat temeinic învățătura ascetică a Bisericii din perspectiva caracterului ei terapeutic. prin care a contribuit la consolidarea dogmei ortodoxe la Sinodul VI Ecumenic. eshatologie. despre hristologie.pastorală. scrierile ermineutice. și susțin în mod eronat că felul în care au fost concepute scrierile filocalice constituie o transformare în religie a faptului bisericesc – câtă vreme. Filocalia ar altera tradiția bisericească și ar transforma-o în religie. Erminia pe care o face în Mistagogie reunește isihasmul. Sfântul Maxim era înrudit în duh cu Părinții anteriori ai Bisericii și de aceea înțelegea desăvârșit învățătura acestora. crearea lumii. În chip foarte limpede este vorba de continuarea învățăturii Părinților Sinodului IV Ecumenic. În continuare am cercetat orice studiu serios cu privire la învă țătura Sfântului Maxim despre teologie. Apoi am cercetat scrierile sale dogmatice și apologetice prin care a combătut erezia monoenergismului și a monotelismului. Aceste studii m-au ajutat să aprofundez valoarea și importanța acestui mare Părinte al Bisericii din . antropologie. și felul în care teologhisea. chipurile. cei care nesocotesc și defăimează Filocalia Sfinților Neptici. aceste texte presupun și viața liturgică – toți aceștia comit o mare greșeală teologică și bisericească. Această preocupare a mea cu scrierile Sfântului Maxim Mărturisitorul transpare în toate operele pe care le-am publicat din deceniul ’80 încoace. în care sunt cuprinse și scrieri ale Sfântului Maxim Mărturisitorul. viața isihastă. Astfel. epistolele etc. susținând că în Hristos există două energii și două voințe – dumnezeiască și omenească – care lucrează în aceeași Persoană a lui Hristos. și o vedea strâns legată de Taine. care a apărut în anul 1985. Euharistia și eshatologia. Este semnificativ faptul că o mare parte din învă țătura ascetică a Sfântului Maxim a fost cuprinsă în prima mea carte fundamentală cu titlul Psihoterapia Ortodoxă. pentru că.

precum și interpretarea acestor texte. Folosește o metodă științifică riguroasă.secolul al VII-lea. . și. se trag concluzii sigure. pe care îl enunță și titlul lucrării. Examinarea hristologiei Sfântului Maxim se face pe baza textelor acestuia. a termenilor folosi ți. desigur. Astfel. 2. ci lucrează filologic și istoric. câtă vreme Părinții Sinodului de la Calcedon și Sfântul Maxim dau expresie autentică esenței învățăturii Sfântului Chiril. În acest punct doresc să remarc faptul că tezele de doctorat bune se limitează îndeob ște la chestiuni particulare și evidențiază detalii importante care fac să avanseze cercetarea științifică cu privire la un scriitor sau la un subiect anume într-o anumită perioadă. Teza de doctorat a domnului Gheórghios Sískos abordează cu succes subiectul cadrului ermineutic al hristologiei Sfântului Maxim Mărturisitorul. și evaluarea lor ortodoxă de către Sfântul Maxim. la cadrul ei ermineutic. Este de apreciat faptul că autorul nu filosofează asupra textelor pe care le studiază. se dovedește că Sever deformează învățătura Sfântului Chiril al Alexandriei. nu le interpretează arbitrar. în esență. celor care sus țineau monoenergismul și monotelismul – ale căror texte de asemenea sunt studiate. și le tâlcuiește și teologic. mărturisire. Se face o lectură atentă. cercetând înțelesul cuvintelor și al expresiilor care se folosesc. Structura tezei de doctorat Este un lucru știut că Sfântul Maxim Mărturisitorul a trăit într-o perioadă bisericească grea și. jertfe și cuget martiric. și această teză se limitează la hristologia Sfântului Maxim și. care a jucat un rol important în formularea învă țăturii hristologice a Bisericii. mai ales lui Sever. prin lupte. valorificând hotărârile Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon. rămânând doar la nivelul verbal exterior al învă țăturii sale. și de multe ori în note de subsol lungi și exhaustive îi evaluează critic pe cei care abordează arbitrar și speculativ erminia acestor texte. prin care Sfântul Maxim răspunde nestorienilor. Astfel. nu speculează. a pregătit terenul pentru hotărârile Sinodului VI Ecumenic care a definitivat învățătura Bisericii despre hristologie și astfel au fost combătute toate ereziile hristologice. anticalcedonienilor.

Aceste trei părți se împart în capitole particulare în care se prezintă învățătura hristologică a Sfântului Maxim și se analizează întregul subiect cu observații importante asupra învățăturii acestui Părinte al Bisericii deDumnezeu-înțelepțit. la învățătura apologetică antimonoenergistă a Sfântului Maxim. În introducere este prezentat scopul tezei. sociologice. În prolog. pentru că nu sunt înțelese cu seriozitate scrierile acestea. mai general. În mod obișnuit. studiez lucrarea respectivă în felul următor: citesc mai întâi prologul. și. introducerea și concluziile. așa încât să intru în esența subiectului. se prezintă învățătura sa împotriva monotelismului. La fel am procedat și în ce privește teza de față. Autorul declară că va purcede la în țelegerea gândirii Sfântului Maxim dând ”întâietate uceniciei și ascultării” față de textele sale și acest lucru îl realizează în toate paginile tezei sale. în continuare încep pe îndelete și cu atenție să studiez capitolele tezei. Îmi place să citesc tezele de doctorat ale cercetătorilor riguro și. filosofic. În partea a treia se vorbește despre învățătura Sfântului Maxim cu privire la cele două voințe în Hristos și. sociologic în epoca noastră.Întreaga teză este structurată în trei păr ți. încercând să identific noutatea pe care o aduce fiecare cercetător. autorul constată modul în care teologia contemporană întreprinde ”reajustarea ermineuticii bisericești”. pentru a-și susține argumentația. psihologice. prin urmare. dat fiind faptul că pe baza acestor trei unități se poate înțelege repede întregul demers al ermineutului. ”Retranscrierea” aceasta a operelor patristice potrivit datelor epocii noastre presupune multe primejdii. prin care ”izvoarele sunt interpretate prin intermediul instrumentelor filosofice. se subminează identitatea experienței Prorocilor. care sunt considerate simple ”exponate de muzeu” atunci când nu sunt rescrise speculativ. În a doua parte se face referire la cele două energii-lucrări ale lui Hristos și. mai mult încă. Apostolilor și a Părinților. fac o investigație amănunțită a surselor și pe baza acesteia evaluează și bibliografia existentă. ca să dea răspunsuri la întrebări ale omului contemporan”. adică despre felul cum lucrează cele două firi în ipostasul unic al Cuvântului. pentru că știu că aceștia. În prima parte se vorbește despre cele două firi – dumnezeiască și omenească – în Hristos. Și după ce am intrat în înțelesul subiectelor abordate. anume ”investigarea istorică și dogmatică și analiza cadrului ermineutic în care sunt în țeleși termenii și .

Astfel. cititorul este informat îndeajuns despre studiile care s-au făcut asupra teologiei Sfântului Părinte. De asemenea. de limbă engleză. astfel încât cititorul este avertizat cu privire la lectura pe care urmează să o facă. se face o ”anatomie a discursului monotelist în ce privește premisele creatorilor acestuia” și se cercetează ”reinterpretarea apologetică a edificiului monotelist”. se vorbește despre direcțiile terminologice conturate în formulările hristologice ale Sfântului Maxim. se examinează modul în care se interpretează tradiția bisericească și filosofică în condițiile istorice respective. se face referire la bibliografia existentă cu privire la învă țătura Sfântului pe diferite subiecte teologice de către teologi contemporani.formulările cu privire la expunerea dogmei hristologice de către Sfântul Maxim Mărturisitorul”. ale termenilor și formulărilor. după ce autorul citește și evaluează adecvat bibliografia de limbă greacă. precum și în tradiția anterioară. Puncte fundamentale ale tezei . La sfârșitul cărții se expun concluziile – în limba greacă și în limba engleză – care reies din analiza cadrului ermineutic și scot în evidență formulările și termenii concreți prin care Sfântul Maxim dă mărturie despre Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu întrupat. Pentru a fi în țeles acest cadru ermineutic se determină cauzele istorice ale textelor. în introducere se analizează conținutul celor trei părți. franceză și germană. a șa încât în continuare să abordeze subiectul cadrului ermineutic al hristologiei care reprezintă noutatea pe care o aduce prin teza sa. În continuare. 3.

din care se poate vedea are este cadrul ereziei monotelite și cum s-a desfășurat lupta ortodocșilor.Din studiul învățăturii Sfântului Maxim Mărturisitorul. În perioada aceasta are loc transferarea în hristologie a termenilor triadologici capadocieni: ”esen ță” (ousía). după părerea mea. ”ipostas” (chypóstasis) și ”persoană” (prósopo). dar nu se face încă referire la erezia monotelistă. sunt esențiale. ”fire” (phýsis). ”și care se definește prin acrivie și păstrarea termenilor folosiți la Calcedon”. câtă vreme principiile ermineutice prin care se afirmă cele două energii sunt diferite de cele ale folosite în susținerea celor două voințe. Se identifică texte ale Părinților Capadocieni. Se prezintă faptul că . mă voi limita la a sublinia patru puncte. de vreme ce în multe texte ale Sfântului Maxim energialucrarea și voința sunt abordate împreună. așa cum este ea înfățișată în prezenta teză. Dat fiind faptul că nu este ușor de consemnat în această prezentare sumară toate concluziile tezei. se menționează transferul următorilor termeni capadocieni din domeniul triadologiei în cel al hristologiei: ”esen ță” (ousía). Monotelismul a apărut în urma încercării Împăratului Iraclie de a împăca credința Calcedonului cu cea anticalcedoniană prin folosirea ”termenilor hristologiei nestoriene”. Grigorie Theologul și Grigorie de Nisa. în fa ța anticalcedonienilor și nestorienilor. Din a doua perioadă fac parte formulările hristologice care se referă la operele antimonoenergetiste ale Sfântului Maxim. Din a treia perioadă fac parte acele formulări hristologice care se referă la scrierile antimonoteliste. este vorba de o perioadă caracterizată ca ”premonotelistă”. care a avut loc la Calcedon. la lupta sa pentru înlăturarea hristologiei lui Sever și la apărarea hotărârii Sinodului IV Ecumenic. În primul rând. se constată că formulările sale hristologice se deosebesc în funcție de trei perioade. în care se vorbe ște despre ”esență-fire” și ”persoană-ipostas” și se menționează faptul că acești termeni sunt transferați de către Sfântul Maxim în hristologie. care. ”fire” (phýsis). Autorul atrage atenția că respectiva împărțire pe perioade are exclusiv rațiuni sistematice. Primei perioade îi aparțin acele formulări care au fost exprimate de Sfântul Maxim înainte de apariția ereziei monoteliste. ”persoană” (prósopo) și ”ipostas” (chypóstasis). adică ale Sfinților Vasilie cel Mare.

Astfel. Termenul ”fire compusă” denumește unirea celor două firi într-una singură. În triadologie. Sfântul Maxim. și de aceea au căzut în erezii care au fost condamnate de Biserică. se unesc într-un ipostas. după cum. identificare. dar se păstrează adevărul că Hristos este un Ipostas al Sfintei Treimi. Dacă nu s-ar face această deosebire ermineutică. după cum au învățat Părinții Capadocieni. dar Persoanele sunt diferite. . Avem de-a face cu două perechi terminologice. a firilor în Hristos. de asemenea.Sfântul Maxim cunoștea foarte bine teologia Părinților Capadocieni. neîmpărțit și nedespărțit. tâlcuind termenul ”ipostas compus”. A doua pereche este ”unire și deosebire”. Este firesc ca atunci când ace ști termeni nu sunt folosiți ortodox. să se ajungă la erezie. câtă vreme ”ipostas compus” înseamnă că cele două firi. În triadologie avem unitatea firii și deosebirea ipostasurilor. fie la o ”diferen țiere și separare gravă” a firilor. îl pune în contrast foarte limpede cu hristologia lui Sever al Antiohiei și a lui Nestorie. așa cum s-a întâmplat în cazul lui Sabelie și al lui Eutihie – monofiziți –. pentru că în Hristos avem identitatea Ipostasului și alteritatea firilor. care Și-a asumat firea umană și a unit-o neamestecat și neschimbat. avem identitatea firii dumnezeiești în cele trei Persoane și alteritatea Ipostasurilor. câtă vreme în hristologie există unitatea Ipostasurilor – ún Ipostas al Cuvântului – și deosebirea firilor. prin acest termen desființează monoenergismul și monotelismul. neîmpărțit și nedespărțit cu firea dumnezeiască în Ipostasul Său. în paralel. dat fiind faptul că în Ipostasul unic al Cuvântului cele două firi sunt unite neamestecat și neschimbat. Nestorienii și anticalcedonieinii foloseau acești termeni în mod eronat. dumnezeiască și omenească. câtă vreme. de vreme ce Persoanele Sfintei Treimi au aceeași fire și Ipostasuri diferite. termenii ”fire-esență” și ”persoană-ipostas” sunt folosiți cu înțeles diferit în triadologie față de hristologie. câtă vreme în hristologie ace ști termeni se exprimă în mod diferit. Prima pereche este ”identitate-alteritate”. deoarece Persoanele Sfintei Treimi au aceea și fire. la o inadmisibilă ”amestecare”. s-ar ajunge fie la o ”confuzie gravă”. valorifică și sistematizează totalul tradiției postcalcedoniene cu privire la același subiect. așa cum s-a întâmplat cu Arie și cu Nestorie. fără să î și piardă însușirile.

acești termeni sunt transferați în chip diferit în hristologie. În al doilea rând. Sfântul Maxim valorifică pentru hristologie termenii Părinților Capadocieni. dovedește că învățătura acestuia se identifică cu termenul de la Calcedon. că în Hristos fiecare fire aduce cu sine în mod necesar propriul ipostas. . Sfântul Maxim Mărturisitorul prin învățătura sa respinge atât teoria lui Sever. ”cuvânt al firii” (lógos phýseos) și ”mod de existență” (trópos chypárxeos). iar nu unul singur. iar ”modul unirii” ( trópos enóseos) este unul. rămânând doar la nivelul verbal exterior al învă țăturii acestuia. studiind cu atenție scrierile Sfântului Chiril pe baza termenului de la Calcedon. căci Nestorie vorbește despre unirea relativă a celor două firi-ipostasuri. Sfântul Maxim. Astfel. cât și pe aceea a lui Nestorie. ”Cuvântul firii” și ”modul unirii” sunt termeni ”transcriși” de Sfântul Maxim din triadologie în hristologie. Însă. amândoi acești ereziarhi sfârșesc în a formula concluzii diferite. Acesta a fost motivul pentru care considera termenul de la Calcedon ca fiind nestorian. căci altfel s-ar ajunge la monofizitism. Însă. învățătura sa s-ar întemeia în Sfântul Chiril și că anticalcedonienii ar fi ”continuatori autentici ai Sfântului Chiril”. Este important de subliniat că Nestorie și Sever pornesc de la axioma fundamentală. acceptând expresia Sfântului Chiril ”ó fire întrupată a Cuvântului”. anume acest paradox al unimii și treiunimii în Sfânta Treime. și rămâne credincios temeiului teologiei Sinodului de la Calcedon. că în Ipostasul lui Dumnezeu Cuvântul s-au unit cele două firi – dumnezeiască și omenească – și respinge opiniile lui Sever potrivit cărora. căci altfel s-ar ajunge la nestorianism. Mai mult încă. iar nu două. ”cuvântul firii” se referă la firea unică a lui Dumnezeu. în legătură cu ”lucrarea numărului”. Adică. se atrage atenția că Sever era ”următor fanatic al terminologiei hristologice a Sfântului Chiril”. câtă vreme ”modul existenței” se referă la cele trei Persoane ale Sfintei Treimi. considera că termenul Sinodului de la Calcedon a trădat teologia Sfântului Chiril și astfel au triumfat blasfemiile lui Nestorie. chipurile. se dovedește că Sever deformează învățătura Sfântului Chiril al Alexandriei. de vreme ce în Hristos ”cuvintele firii” sunt două.De asemenea. câtă vreme Sever se referă la fire-ipostas compus în Hristos. În triadologia Părinților Capadocieni.

prin care monotelismul este impus oficial. Sfântul Maxim se împotrivește acestor tendințe. care constituie ”primul text oficial al monoenergismului”. Sfântul Maxim credea neclintit că nu încape compromis cu privire la chestiunile de credință. ”Expunerea” aceasta se pare că a fost semnată de Patriarhul Constantinopolului Serghie și încearcă să concilieze hristologia calcedoniană și pe cea anticalcedoniană. și care. de asemenea. ”ó fire întrupată a lui Dumnezeu Cuvântul” – aceasta din urmă fiind preluată de la Sfântul Chiril. ci se selectează expresiile ale lui Sever ”din două firi”. A precedat. ai calcedonienilor și ai anticalcedonienilor. Partida monotelistă a apărut în urma dispoziția (”expunerea”) Împăratului Iraclie emisă în 638 d. prin luptele sale din timpul celei de-a doua și de-a treia apologii teologice respinge erezia monoenergismului și a monotelismului. precum și. se formează și se introduce expresia ”ó energie teandrică” care este atribuită Sfântului Dionisie Areopagitul. pentru că aceste două mișcări încercau să concilieze doar la nivel terminologic hristologia de la Calcedon cu hristologia anticalcedonienilor. Sfântul Maxim. care s-a folosit termenii nestorienilor.Hr.. monoenergismul în încercarea de conciliere dintre calcedonieni și anticalcedonieni. cât și monotelismul. în aceeași perspectivă. Este vorba de un ”oportunism politic al demersului monotelist”. și tâlcuind corect și ortodox textele patristice.. La început a apărut monoenergismul ca o încercare de a împăca deosebirile teologice dintre cele două părți. respingând atât monoenergismul.Hr. adesea prin termenii hristologiei nestoriene. așa cum am menționat mai înainte. dar și hotărârea Sinodului de la Calcedon. adică dintre ortodocșii calcedonieni și monofiziții anticalcedonieni. În acest text al unirii nu se face referire la termenul de persoană.câtă vreme Părinții Sinodului de la Calcedon și Sfântul Maxim exprimă în mod autentic învățătura Sfântului Chiril. . însă așa cum o tâlcuiește Sever – și ”un ipostas compus”. O astfel de mișcare este unirea ”dintre partida severiană a theodosienilor din Alexandria și Patriarhul Chir al Alexandriei” din anul 633 d. ca să împace ele două facțiuni aflate în opoziție. fiind socotită temei ermineutic al expresiei ”îndoirea/dualitatea” firilor lui Hristos. anulează termenul de la Calcedon și elimină Tomosul lui Leon. În continuare a apărut monotelismul. În al treilea rând.

Când însă opinia se împotrivește firii. Perechea ”fire-opinie” se completează prin perechea ”cuvânt-mod”. pentru a fi descrisă mișcarea către Dumnezeu. Desigur. adică ”firea” și ”opinia” se armonizează. ”Firea” nu se poate înțelege fără ”opinie” și nici ”opinia” fără ”fire”. iar ”ipostas compus” înseamnă că două firi. în fine. în textul tezei de doctorat se pot urmări cu interes istoria și evoluția acestor termeni. și ”opinie/părere” (gnómi). în hristologia maximiană. Sfântul Maxim folosește termenii ”voință naturală” și ”voință gnomică”. Aici se va lămuri mai ales semnifica ția termenilor în învățătura Sfântului Maxim. pentru că Hristos are două firi și două energii-lucrări și voințe în Ipostasul Său unic. având ca urmare ”divizarea și ruptura firii umane”. după cum. dar și semnificația lor în triadologia capadociană. în general.În al patrulea rând. În realitate. ”Firea” și ”opinia” nu sunt două lucruri diferite. hristologia nestoriană antiohiană. Sfântul Maxim. în antropologie. care este dumnezeiescul dar făcut omului. fără a-și pierde însușirile firești. interpretând termenul ”ipostas compus”. Opinia ”se referă la ipostas și determină cum-ul firii [adică modul ei de existență]”. îl delimitează foarte clar de hristologia lui Sever al Antiohiei și de hristologia lui Nestorie. Sfântul Maxim folosește termenul de ”ipostas compus”. se referea la deosebirea dintre ”fire” (phýsis). De asemenea. se unesc într-un ipostas. atunci omul se îndreaptă către Dumnezeu. În scrierile sale timpurii. pentru a putea fi înțeleasă sintetic temeiul gândirii teologice a Sfântului Maxim vor fi prezentați câțiva termeni pe care îi folosește Maxim în combaterea monoenergismului și a monotelismului. ”Fire compusă” înseamnă unirea celor două firi într-una. așa cum îl folosea Sever și. de asemenea. Când acestea două. acestea două (fire-opinie) trebuie să se coordoneze și să se îndrepte către Dumnezeu. și calcedoniană și. Acești doi termeni nu înseamnă același lucru. precum și în hristologia antiohiană. mișcarea dinspre Dumnezeu [către om]. Un termen important este cel de ”ipostas compus” (sýntheti chýpostasis). invers. prezentându-l în opoziție cu termenul ”fire compusă”. și. Termenul acesta este folosit pentru a exprima mai bine hristologia ortodoxă în combaterea termenului ”fire compusă” (sýntheti phýsis) cu sensul ”ipostas compus”. care este ”modul ipostatic de folosire a firii”. atunci omul este condus către păcat. . prin acest termen respinge monoenergismul și monotelismul.

Însă. spune că are două voințe naturale – una dumnezeiască și una omenească – de vreme ce are două firi-naturi. prin urmare. Mai mult încă. Sfântul Maxim. pentru a împăca hristologia ortodocșilor cu aceea a anticalcedonienilor. în Hristos. pentru că ”ó voin ță gnomică” este o expresie pe care o foloseau monoteliții. la fel. Nestorie folosea termenul de ”identitate de voință”. prin urmare. ”opțiunea” (proaíresis) sau ”opinia” (gnómi) au caracter schimbător și. voința acesteia”. respinge atât hristologia lui Sever. Cele două voințe gnomice în Hristos și schimbul de voințe între cele două firi au legătură cu ”unirea” (symphyía) voinței dumnezeiești și omenești în Hristos.Sfântul Maxim Mărturisitorul. al mișcării de opțiune care privește virtutea și păcatul. termenul de ”ó voin ță gnomică” corespunde punctul de încopciere a celor două voin țe ipostatice ale lui Hristos în funcție de opțiune (proaíresis). care manifestă propria-i voință. care reprezintă temeliile monotelismului și subliniază ”identitatea ipostatică și alteritatea firilor în ce privește cele două voințe în Hristos” și omenitatea desăvârșită în Cuvântul întrupat. există ”împărtășirea însușirilor” celor două firi. referindu-se la Hristos. care ar putea să caracterizeze omenitatea lui Hristos și. Pornind de la acest din urmă termen. referindu-se la unirea celor două voințe ipostatice. ceea ce înseamnă că se elimină ”orice aspect al schimbării și. Atribuirea voinței gnomice lui Hristos conduce inevitabil la nestorianism. precum ”opinie nepătimitoare” și ”neschimbabilitatea opțiunii” cu privire la Hristos. câtă vreme în epoca disputei monoteliste ocole ște expresiile din scrierile timpurii. Sfântul Maxim explică faptul că ”opinia” (gnómi) se referă la ”ipostas” (chypóstasis). Astfel. de vreme ce nu alege între virtute și păcat. prin urmare expresia aceasta cu privire la Hristos implică două ipostasuri. pentru că Acela care este neschimbător după fire. cât și pe aceea a lui Apolinarie. ”unirea” . ”ó voin ță gnomică”. de aceea în Hristos opțiunea (proaíresis) are caracter neschimbător [pentru că el nu poate alege decât sfințenia]. Desigur. După cum termenul de ”persoană” la Nestorie implică punctul de încopciere între cele două persoane ale lui Hristos. Sfântul Maxim folosește această terminologie doar în operele sale timpurii. prin termenul ”unire” (symphyía). pentru că astfel este acceptat un al doilea ipostas în Hristos. este neschimbător și după opțiune (proaíresis). în Persoana Cuvântului Întrupat.

(symphyía) voinței lui Hristos. ”Împărtășirea însușirilor în unirea voințelor face ca voința omenească a lui Hristos să fie dumnezeiască încă de la zămislire. Nu este o teză care va rămâne în bibliotecile universită ților și îi va preocupa doar pe teologii specialiști. Actualitatea subiectului Abordarea acestui subiect în prezenta teză de doctorat se distinge printr-o deosebită seriozitate. prin care să contracareze diferitele provocări teologice contemporane. În același timp. prin modul împărtășirii. ca rezultat al identită ții ipostatice și a deosebirii naturale”. ”ca să exprime unirea după fire a Persoanelor Sfintei Treimi”. un asemenea efort a eșuat. care se manifestă prin Ipostasul lui Dumnezeu Cuvântul”. 4. ci oferă Bisericii date esen țiale. Desigur. iar Sfântul Maxim îl ”transferă” în hristologie. subiectul are o actualitate extraordinară. Este semnificativ faptul că termenul ”unire” ( symphyía) este folosit de Sfântul Grigorie Theologul în triadologie. ”datorită unirii cu voin ța dumnezeiască a Cuvântului. înseamnă că voința umană a lui Hristos consimte să împlinească voința dumnezeiască. de teologia acesteia. dar și . Subiectele teologice nu pot fi folosite în scopuri politice. deoarece aceștia definesc credința ortodoxă sau abaterea de la ea. consimte la voința dumnezeiască”. această provocare este foarte vie în epoca noastră. care este și călăuza sigură către mântuire. Este important să fie examinată interpretarea corectă a formulărilor și termenilor hristologici. Este vorba de aceea și viață a Bisericii. Ori de câte ori s-a dorit supunerea teologiei ortodoxe oportunismelor politice și sociale s-a creat tulburare în Biserică și. prin care acesta a combătut monoenegismul și monotelism. în cele din urmă. ”Hristos ca om desăvârșit are voință umană. pentru că autorul realizează o erminie autentică a termenilor. dar. a formulărilor și a învățăturii hristologice a Sfântului Maxim Mărturisitorul. Astfel. exprimă hristologia Sfântului Maxim. Termenii aceștia. despre care s-a vorbit mai sus. nu doar pentru că au loc dialoguri între Ortodoxie și monofiziții anticalcedonieni. Prima provocare privește subiectul dialogului cu monofiziții anticalcedonieni. dimpreună cu termenii ”cuvântul firii” și ”modul unirii” celor două firi în Hristos.

de vreme ce Persoanele prezintă atât însu șiri împărtășibile. de a se susține părerea că Părinții care i-au condamnat pe eretici la Sinoadele III. Monoteliții atribuiau ipostasului voința. nestorienii. și chiar exagerat. întemeiază acest lucru pe trei factori.pentru că se face efortul. în învățătura despre mântuirea omului. în hristologie și. încă și în mediile monahale. așa încât se ajunge la concluzia că libertatea este legată de persoană. și leagă voința de fire. că firea este legată de necesitate. IV și V Ecumenice. iar nu împărtășirea Persoanelor. de vreme ce în Dumnezeul treimic există o fire și o voință. dacă ar fi valabilă aceasta din urmă. În Dumnezeul Treimic există comuniunea firii-esenței (phýsis-ousía) și a energiei-lucrării. în personalism voința este legată de persoană-ipostas. monoteliții. desigur. dar și urmările lor în spațiul bisericesc. Argumentul acesta este foarte neîntemeiat – dacă în definitiv nu este chiar oportunist – și aș spune că este absolut antiștiințific. și să nu le fi înțeles Părinții Bisericii care erau contemporanii acestora și cunoșteau nu doar textele și erminiile acestora. pentru că nu este posibil ca teologii contemporani să înțeleagă mai bine textele ereticilor. diferite păreri care în esență exprimă filosofia personalismului. au făcut acest lucru fără să înțeleagă îndeajuns învățătura acelora. A doua provocare o reprezintă impactul și răspândirea pe care o are personalismul în epoca contemporană. apolinarienii. pentru că. Câtă vreme în învă țătura patristică voința este ”pofta” (órexi) firii. lucru pe care îl sus țineau arienii. dar și de-ai noștri. anume pe triadologia precedentă. potrivit căreia în Hristos firea umană este desăvârșită. De asemenea. atunci am avea de-a face cu nestorianism pur. iar nu firii. la distanță de 17 secole. se subliniază de către mul ți. iar nu comuniunea Persoanelor. și pe învățătura Sfântului Grigorie Theologul și a Sfântului Grigorie de Nisa. pe antropologia Părinților. A treia provocare este teoria neocalcedonismului. în mediile teologice și bisericești. Este vorba de o revenire la erezia nestoriană în care voința este legată de persoană. și care . Acest lucru duce la urmări neprevăzute în triadologie. În Persoana lui Hristos există împărtășirea firii. cât și neîmpărtășibile (cele legate de modul existenței). Urmărind să combată hristologia lui Apolinarie. Se fac auzite cu timp și fără timp. Sfântul Maxim respinge această opinie eretică. din partea teologilor ortodocși!. Este vorba despre o teorie susținută de către teologi din străinătate. care identificau liberul arbitru cu voința.

Prin așa-numitul neocalcedonism s-a făcut încercarea de a se reinterpreta hotărârea Sinodului IV Ecumenic. Părintele Ioannis Romanidis demonstrează că este eronată teoria neocalcedonismului a latinilor. a șa încât să se unească monofiziții moderați. care s-a întemeiat pe Tomosul lui Leon. a interpretat în alt duh deciziile Sinodului IV Ecumenic.prezintă un conținut ermineutic diferit. ca să împace cele două tendințe. în Actele Sinodului IV Ecumenic domină la modul absolut cele 12 Capete ale lui Chiril în discu țiile Părinților Sinodului despre Tomosul lui Leon. ca să susțină infailibilitatea papală. Papă al . potrivit acestei teorii. iar nu prin lucrarea Sfântului Duh. O asemenea teorie răstoarnă temeliile Bisericii. cu ortodocșii calcedonieni. Aceasta a fost și tactica Împăratului Iustinian. prin urmare. și de aceea a fost condamnat Nestorie și nestorianismul și. învățau că Leon. nu i-a condamnat pe nestorienii Teodor de Mopsuestia. Sinodul III Ecumenic s-a întemeiat pe învățătura Sfântului Chiril al Alexandriei și pe cunoscuta expresie ”ó fire întrupată a Cuvântului”. a dovedit pe de o parte că Sinodul V Ecumenic a rămas fidel folosirii de către Sinodul IV Ecumenic a celor 12 Capete ale lui Chiril ca criteriu al hristologiei ortodoxe. în plus. că speculează rațional și acționează ocazional. De altfel. Sinodul III Ecumenic ar fi fost un sinod cu tendin țe monofizite. iar pe de altă parte că există identitate între hristologia celor trei Sinoade Ecumenice (III. pentru că îi prezintă pe Sfinții Părinți de la Sinoadele Ecumenice că î și schimbă în funcție de circumstanțe părerile dogmatice hristologice. Și Sinodul V Ecumenic. dar și al Tomosului lui Leontie. Sinodul V Ecumenic a readus în actualitate cele 12 capete ale lui Chiril în defavoarea Tomosului lui Leon și a termenilor Sinodului IV Ecumenic – capete chiriliene pe care le-ar fi ocolit Sinodul IV Ecumenic. Sinodul IV Ecumenic. rușilor și grecilor. de vreme ce a acceptat că în Hristos există două firi și într-un anume fel a revenit la nestorianism. a corectat terminologia Sinodului III Ecumenic. potrivit căreia. Potrivit teoriei neocalcedonismului. IV și V Ecumenice poartă numele de teoria neocalcedoniană. în studiul său ”Cele 12 capete ale lui Chiril la Sinodul IV Ecumenic ”. chipurile. pentru că. Într-un alt studiu al său. adică severienii. Părintele Ioannis Romanidis. care i-a condamnat pe to ți acești teologi nestorieni. Teodorit al Cirului și Ivas al Edesei. IV și V). protestanților. Părintele Ioannis Romanidis scria că teologii Vaticanului. Această interpretare a Sinoadelor III.

iar contribu ția uriașă a Sfântului Maxim constituie demonstrația unității depline a acestor Sinoade. pentru a susține propriile lor interpretări despre viața . precum și pe cele care considerau că Dumnezeu pătimește. Și o face așezând criterii solide de interpretare a formulărilor monofizitiste și diofizitiste de la Părinții anteriori. prin Sfinții ei Părinți. prin harismele filosofice și scriitoricești inegalabile care îl definesc. V). Leon. pentru a reinterpreta Sinodul de la Calcedon din perspectiva categoriilor strict chiriliene. Epistolele Sfântului Chiril și epistola Arhiepiscopului Romei. Însă. ”Chiril. și de a o examina în noi cadre. acceptă în totalitate deciziile acestor trei Sinoade Ecumenice (III.htm). Este vorba de încercarea unor teologi contemporani de a reinterpreta învățătura Sfântului Maxim cu noi ”instrumente”. care au reprezentat baza deciziilor Sinodului III Ecumenic. adică ceva asemănător cu ce se petrece astăzi. Prin urmare. și Tomosul său au reprezentat baza deciziilor Sinodului IV Ecumenic care a corectat tendințele monofizite. 175). nu este valabilă teoria neocalcedonismului. cu noi premise.en. pentru că. potrivit părintelui Ioannis Romanidis. Biserica. ca purtător plin de har al Tradi ției unitare.romanity_romania_roumeli. ale lui Chiril al Alexandriei. După cum se spune în hotărârea Sinodului IV Ecumenic. constați că zile la rând Părinții au cercetat Tomosul lui Leon dimpreună cu Epistolele Sfântului Chiril împotriva lui Nestorie. de aceea și Împăratul Iustinian a convocat Sinodul V Ecumenic. către Arhiepiscopul Noii Rome [Constantinopol]. dacă citești actele Sinodului IV Ecumenic. formulări folosite după bunul plac al fiecărei grupări eretice pentru propria justificare ermineutică. iar nu Leon a reprezentat cheia Sinodului de la Calcedon”. potrivit părintelui Ioannis Romanidis. Sfântul Maxim.org/htm/rom. (http://www.Romei. ”în chip inspirat au reunit adeverirea dogmelor ortodoxe” (Karmíris. IV. evidențiază cu claritate și simplitate echilibrată acest Consensus Patrum al tradiției anterioare. chipurile. care se predă ca ”realitate istorică” în Facultatea de Teologie din Atena. Astfel. A patra provocare o reprezintă teologia postpatristică și contextuală. Flavian. acesta este un ”mit”. Pentru că susținătorii lui Chiril au refuzat să accepte Sinodul IV Ecumenic din cauza victoriei Papei Leon. p.01. Prin urmare. de vreme ce textele Părinților au fost folosite pentru redactarea termenilor credinței fiecărui Sinod.romanity. Această ”nouă interpretare” imperială a lui Iustinian poartă numele de neocalcedonism.

din capetele despre dragoste. Toate aceste patru provocări sunt abordate în întreaga abordare a subiectului tezei domnului Gheórghios Sískos și de aceea este importantă pentru Biserică. ci neîndoielnic avea experien ța Harului lui Dumnezeu. 5. Sfântul Maxim cunoștea foarte bine tradiția isihastă a Bisericii. baza lui era experiența. vom ajunge să credem că Sfântul Maxim filosofează. Harismele prin care se distinge. așa cum s-a subliniat. Acest lucru însă constituie o contrafacere a învă țăturii patristice ortodoxe. autorul reprezintă o puternică speranță pentru știința teologiei și pentru Biserica Ortodoxă. investigarea filologică și istorică. după cum se vădește din lucrările sale timpurii.duhovnicească. . Subiectul tezei. iar aceasta ar constitui o nedreptate față de el. ocupându-se exclusiv cu cercetarea textelor. dar înainte de toate el este un isihast. El însuși nu doar că a scris despre energia-lucrarea curățitoare. luminătoare și îndumnezeitoare a lui Dumnezeu. trebuie să subliniez că autorul duce cu succes o luptă de mare anvergură. iar încercarea de fixare a termenilor teologici se face pentru a răspunde la argumentele ereticilor și pentru a exprima această experiență a Bisericii în termenii epocii sale. Dacă nu vedem această realitate. se referă la cadrul ermineutic al hristologiei Sfântului Maxim Mărturisitorul și rămâne la acest nivel ermineutic. Prin urmare. pentru știința teologică și pentru epoca contemporană. Sfântul Maxim în perioada luptelor sale apologetice răspunde la argumentele ereticilor. o îndepărtare de la învățătura ortodoxă autentică. Desigur. De aceea. citind cineva termenii și formulările Sfântului Maxim Mărturisitorul cu privire la subiectele hristologice va crede că Sfântul filosofează în scrierile sale. Însă aceasta nu este o apreciere corectă. citind și înțelegând temeinic învățătura Sfântului Maxim și rămânând credincios termenilor și formulărilor hristologice pe care le folose ște Sfântul. fac din teza lui un model de discurs teologic și bisericesc. ca să înfiereze răstălmăcirile care din când în când se fac auzite de către diferi ții teologi. Autorul tezei Încheind aceste gânduri succinte despre această importantă teză. dar și cugetul bisericesc. și teologia mistică sau îndumnezeirea. teoria naturală sau luminarea. Probabil. adică premisele precise ale teologie ortodoxe care reprezintă filosofia practică sau práxis. adică metodicitatea și adecvarea științifică. despre teologie etc.

el însuși mărturisește: ”Întregul mod de abordare a operei Sfântului Maxim este tributar înțelegerii pe care autorul acestor rânduri a dobândit-o prin inițierea Părintelui său Duhovnicesc. exprimând cugetul bisericesc. caracterul sintetic al formulărilor poate să îl ușureze pe cititor la început. dar și ”pentru predarea învățăturii patristice nealterată de mode teologice și trend-uri filosofice”. Și acesteia îi este închinată”. respectiva teză de doctorat devine un fapt bisericesc și ca atare pricinuiește negrăită bucurie. va vedea lupta sa și. este informat din plin cu privire la tendințele actuale în interpretarea Sfântului Maxim. Și nu mă pot abține să nu fac o scurtă remarcă: În ultima vreme. dar și asemenea tâlcuitori-ucenici ai acestora. Densitatea gândurilor autorului. se distanțează de credința Bisericii Ortodoxe. Prin urmare. autorul îi este întru totul îndatorat”. prin aceea că cinstea sa o închină unui vrednic cleric al Bisericii noastre. iar în același timp realizează și o creatoare critică directă și indirectă la adresa teologilor care răstălmăcesc învățătura Sfântului Maxim și. ne ocupăm în Grecia cu așa-numita criză economică și cu urmările acesteia. Această mărturisire îi face cu deosebită cinste autorului. Arhimandritului Simeon Kraiopoulos. studiile teologilor contemporani asupra învățăturii Sfântului Maxim și pe teme similare și a combătut răstălmăcirile și abaterile de la învățătura ortodoxă. dar în același timp nu putem să nesocotim nici criza teologică. se va putea bucura de cuvântul teologic. profesoara Déspo Liáliou. pentru că. iar pe mine personal mă îndeamnă să Îl slăvesc pe Dumnezeu. Nimeni nu nesocotește acest lucru. Îl va slăvi pe Dumnezeu. în cele din urmă.Domnul Gheórghios Sískos a cercetat cu sârguință și multă acrivie toate textele Sfântului Maxim Mărturisitorul. atunci când se strică teologia ortodoxă. dar. pentru ajutorul substan țial pe care i l-a acordat pe toată durata elaborării tezei. De asemenea. în definitiv. Autorul. scrie ”că o lucrare teologică apar ține în primul rând Bisericii lui Hristos. și în aceea că își exprimă recunoștința față de îndrumătoarea sa. pentru că există asemenea Părinți. care păzesc adevărul mântuirii departe de contrafacerile curioase și de acrobațiile teologice periculoase. va putea veni în contact cu gândirea autentică a Sfântului Maxim Mărturisitorul. Astfel. Cine cite ște cu atenție notele va înțelege că autorul stăpânește perfect subiectul. se strică și . Acest lucru se vede. Acest lucru se vede cu deosebire în notele de subsol care reprezintă un adevărat tezaur. printre altele. care îi este Părinte Duhovnicesc. dacă este cu deosebire atent.

se cuvine ca teologia Bisericii să fie strâns legată de lucrarea ei pastorală.ethosul bisericesc și înseși premisele mântuirii omului. De aceea. .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful