MIHAIL DRUMEŞ

SCRISOARE DE DRAGOSTE

Editura: Jurnalul Naţional 2009

~2~

ISBN: 978-973-124-421-1

~3~

Cuprins
PARTEA ÎNTÂI Un băiat şi o fată se întâlnesc, se iubesc şi se iau...............................................6 CAPITOLUL 1 Elev de liceu şi student...................................................................................................6 CAPITOLUL 2 Amintirile unei şcolăriţe...............................................................................................28 CAPITOLUL 3 Necunoscuta.................50 CAPITOLUL 4 O convorbire în tren......................................................................................................53 CAPITOLUL 5 Cinema Fantasio....59 CAPITOLUL 6 Lanţul eşecurilor. .83 CAPITOLUL 7 Tribulaţiile iubirii....139 PARTEA A DOUA...............................................166 CAPITOLUL 1 O soţie „activă”..............................................................................................166 CAPITOLUL 2 „Profesia de soţie” ...........................................................................................................176 CAPITOLUL 3 Fiica lui Apelevianu........................................................................................187 CAPITOLUL 4 Scrisoarea.................212 CAPITOLUL 5 Alarma.................217 CAPITOLUL 6 Învoiala. .223 CAPITOLUL 7 O căsnicie sfărâmată...........................................................................................230 CAPITOLUL 8 Codaşă la măritiş ...........................................................................................................251 CAPITOLUL 9 Ciudatele căi ale vieţii ...........................................................................................................255 CAPITOLUL 10 Nuntă particulară ...........................................................................................................262 CAPITOLUL 11 Recăsătorită la Paris...278 ~4~

PARTEA A TREIA Dragostea călcată în picioare se răzbună, iar cel ce a călcat greşit pierde totul...........................................287 CAPITOLUL 1 Pisc şi prăpastie ...........................................................................................................287 CAPITOLUL 2 ................................................................................317 CAPITOLUL 3 O întâlnire neaşteptată.........................................................................................322 CAPITOLUL 4 Alba noapte. 334 CAPITOLUL 5 Sinucigaşii..............357 CAPITOLUL 6 Pentru ce?.........360

~5~

PARTEA ÎNTÂI Un băiat şi o fată se întâlnesc, se iubesc şi se iau

CAPITOLUL 1 Elev de liceu şi student

Din confesiunile lui Dinu Gherghel I Tata şi mama erau învăţători în comuna Apelevii din judeţul Romanaţi. Părinţii lor au fost tot învăţători. Şi chiar bunicul dinspre partea mamei. Cobor, aşadar, din trei generaţii de dascăli. Dacă trăia tata, poate ajungeam şi eu învăţător. A murit în războiul din 1916. Mama şi cu mine, rămaşi sub ocupaţia nemţească, am dus-o tare greu. Eu abia terminasem patru clase la Şcoala Normală din Craiova. Ea, deşi n-are nici patruzeci de ani, s-a gârbovit, arată ca o femeie bătrână. Suferă de inimă, de stomac, de plămâni. Vai de zilele ei! Parcă toate bolile şi-au dat întâlnire în trupul ei firav! Vestea că tata s-a stins în Moldova a fost o lovitură de măciucă drept în moalele capului. Şi, ca o culme a nenorocirii, mai trebuie să răbdăm şi de foame. Leafa nu primeşte de nicăieri, şcoala au transformat-o în cazarmă pentru ocupanţii nemţi. Noroc că oamenii din ~6~

sat ne mai întind o mână de ajutor, fiecare după putere. Dar nici ei n-au de unde. Odată, ţin minte, o săptămână întreagă ne-am hrănit cu pâine făcută din tărâţe. Până atunci, habar n-aveam că se poate face pâine din tărâţe. Nu numai noi, ci toată lumea din sat o ducea greu. Doar o singură făptură a dat grijile la spate: boieroaica Elencu. O cheamă, de fapt, Elena. Nu ştiu nici până acum de ce sătenii îi spun Elencu. Nu locuieşte chiar la Apelevii, are conacul ceva mai departe, la vreo trei kilometri de sat. Bărbatul ei, Barbu Apelevianu, s-a refugiat în Moldova, la Iaşi, cu fetiţa, singura odraslă a familiei. Boieroaica nu şi nu, că ea nu pleacă prin străini cu cortul, că nu-şi lasă averea vraişte pe mâna slugilor, să se aleagă praful şi pulberea de bunuri. A rămas pe loc, neclintită, să ţină piept urgiei. Ştie germana de când era mică, de la dădaca ei, şi o să se-nţeleagă cu nemţii, că doar sunt popor civilizat. E aprigă şi nu-mi dau seama de ce în mintea mea o asemuiesc mereu cu vestita Doamnă Chiajna. În tot timpul restriştei, are cartiruiţi la conac ofiţeri fie germani, fie austrieci, aşa că jocurile de cărţi, seratele şi petrecerile se ţin lanţ. Trimis de mama, mă duceam uneori la „curte” după alimente. Boieroaica, ce-i drept, porunceşte câteodată argaţilor să-mi umple traista cu faină ori mălai, ca să nu murim de foame, dar mă izgoneşte, în cele din urmă. O fi fost supărată, probabil i se întâmplase ceva. Strigă la mine, ca scoasă din minţi: ― Isprăveşte odată cu cerşetoria! Dacă te mai prind pe-aici, îţi rup picioarele, pui de năpârcă!... Şi le porunceşte slugilor să nu mă mai lase să intru la curte. ― Lăsaţi, că nu mai vin, îi spun, săgetând-o crunt din ochi. Ruşinat până în măduva oaselor că fusesem izgonit şi, mai ales, că mă făcuse pui de năpârcă mă rog, de ce pui de năpârcă? -, fac calea-ntoarsă. Când dau să ies pe ~7~

pesemne. prin părţile Mehedinţiului. acest Relu trebuie să fie odrasla acelui moşier. Mama nu se împotriveşte fiindcă râvnesc mai sus decât părinţii. fiindcă se trage din nobilimea rurală. Viaţa începe să curgă iar pe vechea-i albie. cât de ciudate sunt căile vieţii! Ceea ce mi-a rămas adânc întipărit în minte de pe urma calamităţii războiului a fost o stare de nelinişte în privinţa zilei de mâine. în orice ocazie. cu preţul vieţii tatălui meu. are un frate. Războiul şi-a dat sufletul. Lucrul nu-i prea anevoios: un examen de diferenţă la câteva materii şi iată-mă trecut într-a cincea la Liceul „Carol I” din Craiova. naşterea presupune vreun merit? îi spun că tata a fost maior în armată. La drept vorbind. trebuia să-şi spună cuvântul său autorizat. Ce. Cui i-ar fi trăsnit prin minte că acest conac va deveni. În cursul superior. Şcolile îşi redeschid porţile zăvorâte doi ani de zile. o obţin destul de scump. Ştiu că boierul nostru. şi ea sătulă de atâta apostolat şi mizerie. pacea mult aşteptată se încheie. undeva. E. al meu? O. căci pun mâna pe o bursă de stat. cândva. Relu. Mă bucuram dacă îl observa. am un coleg de clasă care poartă un nume sonor şi destul de cunoscut pentru mine. întorc duşmănos capul şi scuip spre castel. dându-şi aere de superioritate. să tot zbori cu avionul prin ele. ca orfan de război. că în urma actelor de eroism ~8~ . Nu-mi vine deloc la îndemână să mă privească de sus. nici când am ajuns putred de bogat.poartă. Aşadar. parcă tresare zgâlţâită sub puterea dispreţului meu. căruia îi simţeam oricând prezenţa şi care. Apelevianu. Grija aceasta nu m-a slăbit nici când nu aveam asigurată existenţa. întreţinerea şi taxele şcolare se rezolvă şi ele. Dar eu nu mai vreau să mă fac învăţător. Devenise o stare permanentă. îl strigă la catalog Apelevianu I. îi ascund că sunt de fel din Apelevii. Uriaşa clădire cu zeci de odăi şi saloane. aş zice un organ special al făpturii mele. Nu ştiu dacă a observat gestul.

şi trăieşte din venitul ei. Mulţi îşi pierduseră viaţa în război! Cât priveşte actele de vitejie care nu se văd cu ochii. parcă. ca un disperat care va fi osândit la moarte dacă nu i-o ia rivalului înainte la învăţătură. îţi dau nota 10! Urmăresc din bancă. tata şi-a pierdut viaţa. dacă eu. ~9~ . Ce-i de făcut ? Nimic alta decât să m-aşez cu burta pe carte. că franceza e pentru el o joacă de fiecare zi. Chiar din prima zi. Adevărul e că bietul tata n-avea decât gradul de sublocotenent în rezervă şi murise nu luptând. raţionez. când „Moş Goriot” de franceză îl scoate la lecţie. răpus de un şrapnel. în stare să-l sugrum pe colegul care a dat răspunsuri atât de perfecte. Apelevianu. Ştiu. roşu de invidie. un duşman mai puternic decât armata germană din Moldova. iar în lupta de la Muncel. L-au decorat post-mortem cu „Mihai Viteazul”. ci contaminat de tifos exantematic. nu voi fi deasupra odraslei Apelevienilor. Cât îl suceşte şi-l învârteşte profesorul. Sunt fiert. De aceea. Dar asta n-aş zice că e o consolare pentru mine.pe care le-a săvârşit l-au avansat colonel. nu-i chip să-l încurce. noapte şi zi. Uneori îmi vin în fire. Născocirile mele nu-mi place deloc să le spun minciuni se înmulţesc ca ciupercile. unde nemţii au fost zdrobiţi. îmi dau seama. mai sănătos. Până la urmă. nu departe de Dunăre. Din pricina acestui nesuferit de coleg. fiindcă o cunoaşte din familie. Asta nu-i încă nimic. Nu ştiu cum de nu mă îmbolnăvesc. cine să le mai ţină minte? Dau sfoară printre colegi că mama are o moşioară arendată undeva într-o comună din sudul Olteniei. Gherghel pricăjitul. îl felicită în auzul clasei întregi: ― Bravo. Relu turuie la perfecţie conjugările. se petrece în mine un fenomen care îmi dă mult de furcă. însă nu impresionează pe nimeni. examinarea lui Relu. Crâncena invidie care mă copleşeşte şi-mi ia minţile e. m-apuc şi învăţ zi şi noapte. numai ochi şi urechi.

Şi continuu a învăţa pe deşelate. dar nu pot face altfel. şi eu. Nu! Pentru nimic în lume!. recunosc. atâta tot. în ruptul capului.. ura mea mocnită împotriva lui Relu ar părea de neînţeles. Admit ca alţi colegi să mă depăşească la învăţătură. cuprinzând tot ceea ce avea vreo legătură cu Apelevienii de pretutindeni. febril. mult îmi dau de gândit cele două procese sufleteşti care mă hărţuiesc: chinuitoarea teamă a zilei de mâine şi organica nevoie de a-l domina pe Relu. nu pare lipsit de sens la o analiză mai atentă. E curată nebunie.fară doar şi poate. Aşa se explică aversiunea mea faţă de Relu... tot aşa. În nopţile mele albe. Sămânţa acestui sentiment căzuse pe teren fertil în timpul războiului. Suntem numai colegi de clasă. când ― după cum spuneam ― trimis la boieroaica Elencu să-i cer un ciur de faină. Se leagă aceste acte unul de celălalt ? Sigur că da. ci şi ura. E. ea mă izgonise. încolo. care niciodată n-a ştiut ce sentimente nutresc împotrivă-i. care nu mă va slăbi de-a lungul anilor. numi pasă de ei. De-atunci n-am mai călcat pe la castel. Insă Relu n-are voie să mi-o ia înainte. schimbăm între noi fraze uzuale. Îmi dau destul de bine seama că nu numai invidia şi ambiţia mă înverşunează împotriva acestui coleg.. Dulăul a fugit schelălăind jalnic. am zbughit-o pe poartă. în orice caz. nici Relu nu-mi întinde vreo punte. Nu pot să-i iert meritele. mă port destul de corect cu el. Ura mi-a încolţit. Acest suiş al ambiţiei. amestecând ziua cu noaptea. până la istovire. dacă nu-l pocneam în cap cu o scurtătură de lemn găsită pe neaşteptate. ~ 10 ~ . sprijinit de o forţă organică uriaşă. altfel. Am uitat să adaug că un dulău scăpat nu ştiu cum din lanţ era cât p-aci să mă sfâşie. De altfel. prima treaptă a scării pe care încerc so urc. ci stă faţă de mine într-o rezervă care se poate schimba în orice. însă evit sistematic o apropiere care n-ar duce nicăieri. un sentiment complex.

egalitate până acum. Iii. Mă mut fară întârziere la ea. căci iau un mic avans faţă de potrivnic. însă foarte binevenită. adversarul confundă o poezie de Verlaine. băieţi. E drept că şi Baudelaire are o poezie Chant d'automne. Aflu că în oraş e o franţuzoaică get-beget. „Moş Goriot” judecă tot aşa: îmi pune nota 10. Am sărit în sus ca fript: ~ 11 ~ . Jeannine. ceva neprevăzut îmi vine în ajutor. Are o nepoată. ci de Verlaine. Nu ştie o boabă româneşte. De la Jeannine învăţ de drag limba lui Moliere. Chanson d'automne nu e de Baudelaire. când mă aştept mai puţin. care vorbeşti franceza în familie. E exact ceea ce îmi trebuie. sosită de curând din Franţa. Culmea ciudăţeniei: îl pofteşte şi pe Apelevianu odată cu mine. precum şi alte lucruri pe care încă nu le ştiam. Apelevianu. mi-o amintesc perfect ― „Moş Goriot” mă scoate la tablă. iar colegului meu 9. Şi. Spun „culmea ciudăţeniei”. care primeşte băieţi în gazdă. pun numaidecât mâna pe preţioasa comoară. să vă consider pe amândoi de aceeaşi forţă! Dar apreciez că Gherghel a depus eforturi mai mari decât tine. marea răsplată care mă unge cu miere pe suflet nu zăboveşte să vină pe firul timpului. mămulică Doamne. l-am băgat în cofa! ― Greşeală! ripostez. In sfârşit. pentru că profesorul nostru n-are obicei să examineze decât un singur elev. Are totuşi o reţinere: ― Ar trebui. fără a-i da răgaz să-şi îndrepte eroarea. atribuind-o lui Baudelaire. Bineînţeles. Pentru toată clasa e o dovadă peremptorie că am răspuns mai bine decât el. Dar asta e altceva! Confuzia nu e chiar atât de gravă.. Vasăzică. Ce l-o fi găsit de astă dată să ne scoată pe amândoi la lecţie? Examinarea ţine mai bine de o jumătate de oră.După vacanţa de Crăciun. deodată.. În ziua aceea ― 14 mai 1919. mă ţin dârz tot timpul. Nu rămân de căruţă.

ca şi când mi s-ar fi cuvenit de drept. La desenul propriu-zis sunt mediocru. Mă apuc şi eu să învăţ pe dinafară poezii franţuzeşti. De altfel. mai ales că găsisem la Jeannine o antologie a clasicilor francezi. fără multă osteneală. Relu se dovedeşte surprinzător de slab. Şi pare voios. ca o vedetă de cinema! N-am văzut la altcineva păr mai negru şi mai strălucitor. şi eu vorbesc franceza în familie. Aici îl călăresc zdravăn. De pildă. afurisitul. de-a dreptul! Cine se aştepta la o astfel de comportare leală din partea lui ? Mă jur pe toţi sfinţii din calendar că eu n-aş fi făcut aşa ceva! Dar trebuie să recunosc.. ştie pe de rost nenumărate poezii din clasicii francezi. Dobândisem de mic această dexteritate. La unele materii. ştie să se poarte în toate ocaziile ca un adevărat gentleman. culmea-culmilor. Mă mir cum a memorat atâtea mii de versuri! Şi pentru ce? Dar râvna mea de a-l întrece pe toate planurile nu se împiedică nici de stupidităţi. Pot să aştern litere ca de tipar. Mi se părea foarte firesc. pentru că nu-mi trece deloc prin minte să mă fac caligraf. Şi mai am o „superioritate”: scriu mai frumos decât el. ochi mai mari şi luminoşi şi un trup tras ~ 12 ~ . în special.. Relu mai are şi alte superiorităţi asupra mea. n-am cum! E chipeş. domnule profesor. n-am încotro. Relu mă felicită.― Vă înşelaţi. că el. Numai în ceea ce priveşte frumuseţea fizică nu pot să-l depăşesc pe Relu. În recreaţie. deschis! Nu descopăr pe faţa lui nici urmă de invidie. la matematici şi fizicochimie. merge până la mistificare. având o educaţie aristocratică. Incomparabil mai frumos! Chiar profesorul de desen şi caligrafie se miră de această îndemânare a mea. nici nu ştiu dacă îmi va folosi vreodată. sincer. E o gravă imprudenţă din parte-mi! Singur îmi tai craca de sub picioare! Dar nevoia organică de a modifica realitatea pe măsura dorinţelor mele actuale nu cunoaşte margini. De altfel. Faptul mă uluieşte. pe care le debitează fară efort în orice împrejurare.

Acolo ascult o prelegere despre naşterea lui zero. Urma alege. care. ca să se întoarcă de acolo cu o patalama. Mă înscriu la Facultatea de Drept din Bucureşti. lipseşte uneori de la şcoală. mă uluieşte. pur şi simplu. ba gastrită. Ciudat. Toţi feciorii de bani gata ca el nimereau. Eu nu pot pleca în străinătate. împreună cu unchiu-meu. Relu dispare din actualitatea mea. Desigur. în Montmartre. ― Ce-i unchiul tău? ~ 13 ~ . Chiar destul de rău! El nu era numai calul meu de bătaie.prin inel aşa cum are el. când eram mic. de ce aş opta de pe acum pentru o profesie anume ? îmi place să audiez prelegeri şi la Facultatea de Filozofie şi Litere. în capitala Franţei. Cu sănătatea însă o duce prost. plecase la Paris. II Abia după terminarea liceului. Timp de o oră Odată mă întreabă dacă am fost în străinătate! Cum să-i spun că nici nu călcasem cu piciorul peste hotare? Doamne păzeşte! Îi răspund: ― Am stat un an la Paris. ― Pe rue Danton 21. unde sunt câţiva profesori a căror faimă a trecut de mult graniţele. fară să mă gândesc la avocatură sau la vreo funcţie administrativă. Am reţinut asta de la Jeannine. de regulă. ba criză de ficat. îmi spun. eu ― sănătos tun. În schimb. ci o sursă vie care îmi trezea ambiţiile şi chiar le întreţinea până la epuizare. nicio boală nu se lipeşte de mine. ― Pe ce stradă? mă descoase. să-şi urmeze studiile universitare. foarte ciudat: îmi pare rău că nu mai suntem colegi. Ea locuise la această adresă.

locuiesc la căminul studenţesc din strada Sfinţii Voievozi. filologia clasică. Ca portar avea leafa şi. pe unde apuc. nu ştii? Acum a ajuns ditamai ministrul! N-ai auzit de Dimitrie Gherghel? Desigur. Mi-e tare simpatic. ― Nene Brotac.. auzise. vorbeşte de evoluţia în gândirea matematică a omenirii a acelui miraculos fenomen care se cheamă zero. jonglând cu noţiuni abstracte. Ilie Brotac. risipă de timp. fuge la el. îl luminează pe tot studentul cu ştiinţa sa. un tânăr conferenţiar. mai ales. Dar Relu. Şi Ilie Brotac. un om trecut de 40 de ani. „Ce creier organizat! gândesc răpit de elocinţă. mai ales. stând pe scaun. nemişcat." Cu toate astea.― Cum. electrotehnica şi filozofia. Şi jumătate. iar seara. Frazele îi curg izvor din gură. pentru că şi eu am ― cât de cât ― darul vorbirii. timp berechet să tot studieze. chefuri şi. La prânz mănânc la cantina Gutenberg. aproape imposibil de îmbrăcat în haina cuvântului. însă nu pot ~ 14 ~ . cum nu? întâmplarea făcuse ca un membru marcant al guvernului de pe atunci să poarte acelaşi nume de familie ca şi mine. Sunt sigur că nu voi putea vorbi niciodată aşa de fluent. nu exclud profesoratul de pe lista profesiunilor probabile. Singurul „student” conştiincios e chiar portarul căminului. naivul. de parcă le-ar citi de undeva dintr-o carte nevăzută care-i stă dinaintea ochilor. ajută-mă să descurc problema asta. Dacă vreunul dintre studenţi nu ştie ceva. În primul an de facultate. tobă de carte. cea modernă. nici la cantină. datorită acestor mistificări necontenite. Făcuse dreptul. crede şi asta! Le crede pe toate. Orgoliul meu nesăţios pluteşte într-o călduţă baie de satisfacţie. aşa de perfecte. care are cinci diplome şi acum se pregăteşte pentru al şaselea doctorat. După astea.. se apucase de matematici. Pretutindeni gălăgie. Nu-mi place nici la cămin. Nu eram niciun fel de rudă cu el.

Măcar de-aş fi sigur că vor fi numai atâtea! Mă gândesc la Relu! Uite. pentru că îţi produce o bucurie imensă. cunoaştere.. se poate apuca de o asemenea muncă gigantică.. nopţi întregi ţes febril planuri: ce va cuprinde primul volum. să-mi asigur existenţa şi abia după aceea să consacru operei mele timpul rămas liber. dacă nu dispar chiar cu totul. mi-ar trebui vreo 10-15 ani de muncă. în acest caz.înţelege meteahna lui de a acumula diplome universitare. toată existenţa. poate mai mult. Odată îi pun întrebarea: ― De ce. prin situaţia lui privilegiată. şi. Înţeleg. nu! Nu se poate! Voi da o lovitură cu însurătoarea. ce-i cu asta? Ii consacru. ci te complaci să rămâi într-un serviciu minor? ― N-am încotro. Numai că prin creierii lui nu se plimbă idei ca asta... fireşte. apoi al doilea şi aşa ajung la şaptesprezece volume compacte.. Adevărată boală. Într-o seară.. Şi. altfel nu ajung stăpânul timpului meu. în loc să mă strecor neştiut prin viaţă ca prin pustiul Saharei. nu-ţi iei o slujbă onorabilă. Dar. Povestea doctoratului în litere e ceva mai complicată. în primul rând. pe când îl citeam pe Emile Faguet. fară să-l doară capul. nene Brotacule. Pe când eu trebuie. ~ 15 ~ . ăsta. de imensitatea ei.. îmi vine în minte o idee năstruşnică: ce-ar fi să fac o istorie a literaturii universale? Noi nu avem încă o asemenea lucrare şi de ce n-aş scrie-o eu? îmi dau seama. Ideea prinde aripi. la nivelul dumitale. Datorită exemplului său magnific. şansele unui asemenea proiect se micşorează. Atunci ştiu că las drept moştenire o operă de care viitorimea va ţine seama. mă hotărăsc şi eu să fac două doctorate: în drept şi litere. mă pasionează. mânzule! Sufăr incomensurabil de sete! ― Cum adică.. Ia urma urmei. sete ? ― Da. sete de. greu de vindecat.

Hesiod. ca să-şi asigure existenţa. totodată. cu trăsături regulate. Deşi femeie simplă . Nemţoaica. întors din Franţa. grafician de meserie. doi ani am stat la Paris. Dacă nu era ea. într-a doua ― un fost coleg de la litere.n-are decât patru clase primare urmate la Sibiu. o odaie destul de spaţioasă şi de curăţică. şi mă mut pe strada Rozelor. chiar poezii nemţeşti şi. Milan Nenovici. în orice caz. Am pus însă mâna pe-o midinetă şi asta m-a învăţat în trei luni să ciripesc cea mai neaoşă franţuzească. îi propun profesorului meu să tratez în teza de doctorat materia acestui al doilea tom (Homer. spre bucuria mea. Cu un singur glonţ. e. Bob Geamănu. rămas de căruţă.După planul meu provizoriu. de fapt. iar pea treia. văduvă la 30 de ani. Nu-i lipseşte o anume ingenuitate şi cochetărie. unde nu aveam condiţii de lucru. în prima şedea un sârb sexagenar. filozofii şi istoricii). Nici gazda nu e de lepădat. fiindcă mă tot învârteam în Cartierul Latin printre români de-ai noştri. Pindar. la o nemţoaică. face faţă unei ~ 16 ~ . Blondă ca toate nemţoaicele. Esop. s-o folosesc ca o carte separată din ciclul istoriei literaturii universale. îmi spusese cândva: ― Măi. unde sa născut -. o ocup eu. ca să mă perfecţionez şi în limba germană. predispusă la obezitate. într-un fel. De altfel. autodidactă. pare chiar frumuşică. aşa cum făcusem cu Jeannine în ceea ce priveşte franceza. Acceptă. părăsesc căminul studenţesc. care. închiria trei camere mobilate. fară să rup o boabă franţuzeşte. Pus pe treabă. mă adusese acolo. Grete Erdmann. Prefer o gazdă străină. citeşte romane. mă întorceam tufa de Veneţia. un coleg de la cămin. în fine. Păcat că-i prea durdulie. care primeşte studenţi în pensiune. aşa că lucrarea îmi slujeşte să obţin examenul de doctorat şi. împuşc doi iepuri. Herodot. apoi tragicii greci şi. al doilea ― grecilor antici. primul volum va fi consacrat indienilor. s-ar zice.

Bob. Face desene pentru reviste. cocoşat. unde îşi face veacul. abia pridideşte cu lucrul. prea chipeş pentru un bărbat. ca să-l audă. e şi grafician. e înconjurat de un regiment de studente. Dar după ce stai de vorbă cu el şi începe să-şi deşire ghemul amintirilor. Dar şi aşa cântă în corul Patriarhiei. Odată. cu faţa scofâlcită şi gura cât o şură. şi când îţi spune că odată. nu poate să fie numai al unei singure femei. devii sclavul său. Nu credeam c-o să mă împrietenesc vreodată cu bătrânul Nenovici. la Moscova. Un adevărat Quasimodo în viziunea lui Hugo. după ce termină. ― Cum aşa? se miră. îmbolnăvindu-se şi speriat că n-o să mai poată isprăvi unele lucrări cu termen fix. credincioşii şi ateii aleargă buluc în Dealul Mitropoliei. E ocupat toată ziua. Fiziceşte e o făptură jalnică: scund. îi spun. o să aibă multe de tras din pricina acestui terchea-berchea. scrie caligrafic diplomele tuturor facultăţilor. coperte de cărţi şi. cu care ar fi cucerit universul.conversaţii de nivel mediu. îl rogi să cânte ceva şi. mă roagă să-i găsesc un ajutor. dacă îl iubeşte cu adevărat! Căci Bob ăsta. a cântat aria calomniei din Bărbierul chiar în faţa lui Şaliapin. chiar eu sunt. ― Mă pricep şi eu la caligrafie. îmi spun în sinea mea. iar celebrul cântăreţ rus a exclamat uluit: „Nu eu sunt cel mai mare bas din lume. ci dumneata. Nu trăieşte numai din leafa de corist. care îţi face greaţă la cel dintâi contact. ~ 17 ~ . Tot Bucureştiul îl cunoaşte. prietene!” ― deodată nu ţi se mai pare atât de respingător. Sărăcuţa. Trebuie să se împartă darnic aventurilor amoroase. Are încă o voce formidabilă. un băiat chipeş. mai ales că la Facultatea de Litere. dar nu ca dumneata. dacă fizicul nu-l împiedica s-o valorifice pe scenă. Mai are un dar. nici n-ar putea. mai cu seamă. ― L-am găsit. Chiar în prima zi prind de veste că trăieşte cu prietenul meu.

Fac pe loc o probă, două, trei. Meşterul se uită şi nu-i vine a crede ochilor. ― Nu-i rău! Ai mână! Poţi câştiga bani frumoşi. Chiar aşa se întâmplă. Nu mă gândisem până acum că îndemânarea mea la scris mi-ar putea aduce foloase. Bunul vecin de cameră îmi încredinţează în exclusivitate scrierea diplomelor universitare. Nu vrea să reţină niciun câştig pentru sine, abia îl conving să primească măcar zece la sută. în şase zile dau gata toate patalamalele Facultăţii de Drept, care la fiecare sesiune scoate cei mai mulţi absolvenţi, şi pun mâna pe 30.000 de lei. Bună treabă! Suma o depun la Banca Marmorosch Blank, cu dobândă. Sunt primii bani pe care îi câştig. Toate bune, dacă în pensiunea noastră ar sălăşlui pacea. Dar la două-trei zile se iscă certuri violente între Grete şi Bob, care degenerează în bătăi soldate cu geamuri, farfurii sparte şi alte pagube materiale. Meşterul Milan intervine pe loc să împace beligeranţii, eu fac la fel. Inutile strădanii! Ziua următoare ostilităţile încep din nou şi mai vârtos. ― Măi Bob, de ce naibilor nu vă astâmpăraţi, omule! îl ocărăsc pe fostul coleg. Vreţi să ajungeţi de râsul lumii ? Au aflat şi vecinii. Isprăviţi bre, odată! ― Ce să fac, Dinule, a înnebunit săsoaica asta! E de o gelozie feroce. Şi-apoi, ce, crede că-s obligat s-o iau de nevastă? Doar n-am băut mătrăgună! Într-o noapte, femeia încearcă să se sinucidă, înghiţind o doză de sublimat. Ţipete, zarvă, tapaj. Noroc că Salvarea soseşte la timp. O ridică şi o duce la Spitalul de Urgenţă. Două săptămâni avem linişte deplină. În timpul ăsta, Bob îşi găseşte altă cameră, într-un cartier boieresc. Mă pune să-i jur că nu voi da nimănui în vileag noua sa adresă, mai ales săsoaicei, sau „nebuna din amor”, cum a poreclit-o.

~ 18 ~

Când Grete se întoarce acasă şi află de plecarea ibovnicului, altă zarvă! De rândul ăsta, ponosul cade pe capul meu: să-i spun unde s-a mutat. ― Nu ştiu, Grete, îţi jur că habar n-am. A şters-o noaptea, pe furiş, şi... dus a fost. Mă imploră într-un chip lamentabil, plângând cu lacrimi cât mărgeaua, agăţându-se de gâtul meu ca de un colac de salvare. Chiar mă sărută, nefericita, crezând că aşa mă va îndupleca. E cât p-aci să-l trădez pe Bob, şi nu o dată, ci de mai multe ori, însă mă stăpânesc, până la urmă. Nu ştiu cum de am avut o asemenea tărie. Mai vine şi meşterul Milan, care, fară să ţină seama de starea bolnavei, o admonestează aspru: ― Nu înţeleg ce fel de femeie eşti dumneata, frau Grete. Cum e cu putinţă să n-ai un pic de demnitate, să cazi atât de jos din pricina unui sentiment ? Dar dă-o dracului de iubire, stăpâneşte-te, nu mai eşti adolescentă! Şi pentru cine te topeşti atât? Pentru o secătură, pentru un fluşturatic şi neisprăvit? Nu mai găseşti alt bărbat, ce naiba, s-au isprăvit bărbaţii de pe lumea asta? Haide, fii serioasă, Jrau Grete, dacă vrei să te mai consider în rândul oamenilor... Cade parcă un duş rece pe vâlvătaia unei flăcări, aşa amuţeşte femeia. Tace în seara aceea, ca să reînceapă mai abitir a doua zi şi în zilele următoare. Isprăvise cu adresa, de astă dată îmi povesteşte frânturi de scene petrecute între ei, ce i-a spus Bob într-o împrejurare sau alta, cum au fost amândoi într-o excursie la Rusciuc. E un potop de fraze, care nu mai isprăveşte... îmi găsisem beleaua. Uite, gândesc, am devenit acum, în faţa acestei femei, „simulacrul” lui Bob, datorită faptului că acela mi-este prieten. Şi nu m-aş mira dacă subconştientul ei ar vrea să-l înlocuiască pe fostul amant cu propria mea persoană. Nu, nici prin gând nu-mi trece să mă pretez acestui joc. E o femeie-crampon, de care trebuie să mă feresc. Avusesem destule exemple ca sămi fac convingerea ce consecinţe voi avea de îndurat ~ 19 ~

dacă mă leg de ea. Aşa că, încetul cu încetul, răresc convorbirile prelungite din dormitorul ei. Mă bucur că nu mă atrage fizic, cu toate că slăbise mult după ieşirea din spital. III Într-o seară, după propunerea gazdei, ne ducem toţi trei să cinăm la grădina Blanduzia. Mai fusesem înainte şi cu Bob, aşa că ieşirea noastră nocturnă n-are nimic neobişnuit. Foame nu ne este, mai mult bem decât mâncăm. Are o excelentă bere Pilsen. Cum, într-un timp, conversaţia lâncezeşte, Grete mă întreabă: ― Nu vrei să dansăm? ― Da, de ce nu? În timpul dansului, se lipeşte de mine, obraz pe obraz, şi mă strânge cu zeci de braţe, ca o meduză, gata să-mi taie respiraţia. Şi deodată, fară a se sinchisi de puzderia perechilor care ne înconjurau, rosteşte pe limba ei cu un uşor oftat: ― Ich liebe dich, mein schatziche! Surâd crispat, auzind neaşteptata declaraţie. Când ea porneşte din partea unei femei, parcă s-ar prăbuşi cerul pe capul bărbatului. Nu ştiu ce să fac. Deocamdată, nu-i răspund nimic, ca şi când n-aş fi auzit-o. Cred că e cea mai potrivită comportare. S-o fi ameţit, probabil, de bere, mai ştii ? Dar nu băuse decât două halbe. Această penibilă scenă m-a scos din fire. Aşadar, săsoaica mi-a pus gând rău, crede că are de-a face cu Bob numărul doi. Bine, vom vedea! La întoarcere, intru în odaia ei şi o iau în primire fară niciun menajament: ― Ascultă, frâu Grete, mi-ai spus la restaurant că mă iubeşti. Oricare alt tânăr ar profita de acest lucru, dar eu sunt cinstit şi nu vreau să te angajez într-o aventură care ţi-ar aduce numai necazuri. Mai întâi, pentru că nu pot să te iau de nevastă. În privinţa căsătoriei, am gânduri ~ 20 ~

preconcepute, din care înţeleg să nu ies. Dacă simţi nevoia unui bărbat, poftim, îţi stau la dispoziţie. Insă fară nicio altă pretenţie din partea dumitale. Altfel, sunt nevoit să mă mut. E mai bine să lucrăm deschis, cu cărţile pe faţă. Doar nu vei fi având poftă să păţeşti ceea ce ai păţit cu păcătosul de Bob... ― Nu, nu vreau să pleci. Am nevoie de un bărbat. Mi-e indiferent cum îl cheamă. Acum e limpede! Nu-mi dau seama dacă ceea ce fac aduce cu o prostie, dacă nu cad într-o capcană deschisă fară abilitate. Cred că nu. Într-o după-amiază, trecând prin Cişmigiu, o văd pe Grete stând pe o bancă, într-o atitudine de intimitate fară echivoc cu un tânăr care seamănă cu Bob Geamănu, încât crezusem, la un moment dat, că-i chiar el. Mă prefac că n-am observat nimic, ca să n-o pun pe gazda mea întro situaţie critică. Ea, probabil, îşi dă seama că am văzut-o şi adoptă de aci înainte o atitudine mai rezervată faţă de mine, ceea ce îmi convine, fiindcă, de un timp încoace, lucrez intens Ia teză şi simt nevoia unui climat de antrenare. Mi-a sosit din Franţa un vraf de cărţi comandate la Hachette, împreună cu o suculentă bibliografie cu lucrările de care aş mai avea nevoie. Straşnică librărie! Concomitent, scriu şi diplome pe capete. Din pricina asta sunt mereu în criză de timp. De când mă ştiu pe lume, niciodată n-am lucrat mai cu spor ca în aceste câteva luni. Depunerile cresc, la bancă, văzând cu ochii, se ridică acum la 150.000 de lei. Bani, nu glumă! Posed, şi eu, în sfârşit, o bază materială solidă şi pot călca pe pământ sănătos. Cred că de-acum înainte nu se mai pune pentru mine problema existenţei. N-am decât să fac caligrafie toată viaţa, dacă nu voi izbuti să creez opera mea capitală, care mă va rândui pe treptele cele mai de sus ale ierarhiei sociale. Ce-ar fi s-o scriu în franţuzeşte (uite idee!) şi, odată ce apare la Paris, iatămă devenind o personalitate europeană! ~ 21 ~

Da, da, trebuie să-mi înteţesc eforturile în această direcţie, care conduce cu paşi mari la cucerirea gloriei. Nenea Brotacu poate să şadă până la adânci bătrâneţi în postul de portar al căminului studenţesc, având şase diplome universitare în buzunar şi mulţumindu-se cu bucuria cunoaşterii multiple. Treaba lui! în fond, e un egoist, ca o fântână care acumulează apă din belşug, însă o păstrează pentru sine, nu dă nimănui de băut. Pentru mine, problema de căpetenie e asigurarea independenţei materiale, care să-mi aducă pe tavă timpul necesar pentru căsătorie-lovitură! A doua cale nu există! Ei bine, voi rezolva problema punând la bătaie toate resursele de care dispun, ferindu-mă, în primul rând, de imixtiunea primejdioasă a dragostei. Oh, în privinţa asta mă pot considera imun, iubirea nu mă preocupă, ca şi când nici n-ar exista pe lumea asta! Până în prezent, când împlinesc 24 de ani, încă n-am făcut o pasiune. Jeannine, prima legătură, nu-mi încălzise inima. Când era lângă mine, o doream, când se afla departe, o uitam cu desăvârşire. Cât o priveşte pe Grete, bălaia gazdă, mă lasă rece, ca o stâncă. Aşa încât pot susţine că incendiul iubirii nu va atinge stânca mea şi, chiar dacă ar atinge-o, tot degeaba: piatra nu ia foc. Uneori, citind romane cu iubiri mari, totale, zâmbesc sceptic pe sub mustaţă, neconvins. Unde or fi văzut autorii ăştia asemenea iubiri ? Le-au scos din închipuirea lor, creând oameni şi fapte ireale, neverosimile. Simple pretexte pentru fetele bătrâne ca să-şi trăiască imaginar dragostea de care au fost lipsite. Admit, fireşte, iubiri de scurtă respiraţie, asta da. Insă ele nu angajează decât parţial, fară a reteza aripile, târând omul într-o mocirlă degradantă pentru demnitatea sa. într-un cuvânt: iubi― re-voluptate, nicidecum iubiremaladie, aşa cum a avut un unchi al meu, care, însurându-se cu o prostituată, a dus o viaţă infernală şi a terminat curmându-şi zilele. În privinţa asta, băteam în ~ 22 ~

strunele mamei. Ori de câte ori venea în discuţie problema însurătorii, ea era gata cu sfaturile: ― Caută o fată bogată, cu scaun la cap. Nu lua una doar cu cămaşa pe ea, c-o să plângeţi unul de mila altuia. Viaţa e aspră, o trăieşti o singură dată. Nu te lega de prima fantezie, ca toţi neisprăviţii... Dumnezeule, de câte ori n-am auzit aceste îndemnuri perseverente, formulate mereu cu alte fraze, dar având acelaşi conţinut. Uneori, le ilustra cu exemple: ― Uite, Costel, băiatul unei colege de-a ei, învăţătoare într-o comună vecină, a luat-o pe fata Roşculeştilor. Zestre: o moşie de o mie două sute de pogoane, nici mai mult, nici mai puţin. Acum trăieşte pe picior mare, ca un paşă. Şi dacă ar fi vreo scofală de capul lui! Un avocăţel, acolo, de mâna a treia. Vezi, asta lovitură. Toată viaţa nu mai are nevoie să mişte un deget... îmi înşiră şi alţi tineri care izbutiseră performanţe în căsătorie. Mă miram de unde şi cum ajunsese în posesia unei asemenea liste, dar se vede că veştile nu întârzie să vină, atunci când le cauţi cu lumânarea. ― Dacă ştii să vrei, e imposibil să nu găseşti ceea ce cauţi. Un flăcău chipeş şi învăţat ca tine musai trebuie să pretindă miresei atâta aur cât cântăreşte ea. ― Bine, mamă, toate bune, dar nu pot să mă însor cu o ciumă sau cu o prostănacă. Dacă nu ne înţelegem, cum o să trăim? Unul hăis şi altul cea, nu se poate. ― Vezi, aici stă deşteptăciunea omului: să fie şi cu slănina în pod, şi cu sufletul în rai. E bine ? Asta era! Nu abdica de la convingerile ei, s-o pici cu ceară. Trăsese zdravăn mâţa de coadă, avea experienţă şi voia să-mi îndrume paşii pe pământ tare. De-aia mă tot dăscălea, încât îmi făcuse capul calendar. IV

~ 23 ~

Într-una din zile, o nenorocire ne arată colţii: bătrânul Milan are o hematemeză1. Grete îl găseşte întins pe jos, în camera lui. Chem numaidecât Salvarea şi îl ducem la Spitalul Colentina. E galben ca o lumânare, pesemne a pierdut mult sânge. Cred că e vorba de un ulcer, adeseori se plângea că-i umblă cuţite prin stomac. Din păcate, în timpul nopţii, se produce o altă hematemeză, de astă dată fatală. Sunt zguduit de moartea lui neaşteptată. Sărmanul meu prieten ar fi putut să mai trăiască încă un deceniu sau două dacă îşi supraveghea sănătatea. Dar sănătatea asta e un bun de care nimeni nu-şi dă seama, decât după ce o pierde. Grete e şi ea afectată de tragicul eveniment. La cimitir a plâns încontinuu. Şi totuşi, după o săptămână-două, totul reintră în normal, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Milan Nenovici a plecat în eternitate cu nume cu tot. Numai numele oamenilor de seamă rămân mai departe, pe pământ. În camera lui se mută o femeie bătrâioară, slabă şi urâtă foc. O cheamă Sorana Lambru. Aflu că e funcţionară la Ministerul Instrucţiunii. Dau o fugă la rectoratul universităţii, ca să rezolv problema scrierii diplomelor pe contul meu. E o sursă bună de venituri şi ar fi o prostie s-o scap din mână. Stupefacţie: în locul decedatului Milan a şi fost numit un nou caligraf. Cum s-a aflat aşa de iute de moartea prietenului meu? Se vede că cineva pândise să-i ia locul, căci aşa se întâmplă, fiecare dintre noi împiedicăm pe câte cineva, care abia aşteaptă moartea noastră. Vasăzică, diplomele s-au dus pe copcă! Credeam că darul caligrafiei înseamnă oricând un izvor de câştig, însă nu e aşa. În complexul social, cu adevărat eficiente nu sunt decât platforma politică, relaţia, cointeresarea, interesul reciproc. Fără concursul acestor factori, orice însuşiri rămân în umbră, amorfe, nevalorificate.
1

Hemoragie pe traiectul tubului digestiv, eliminată pe gură (n. red.).

~ 24 ~

Acum trebuie să fac altceva, să-mi iau, deocamdată, o slujbă. Nu-i chip să stau în aer, fară niciun venit. Ce-i drept, am strâns o sumă bunicică, peste 150.000 de lei, cu care aş putea rezista doi sau trei ani buni. Dar nu e o socoteală să topesc aceşti bani pentru existenţă, ca să rămân, după aceea, din nou, la voia întâmplării. Mă decid să iau în mod provizoriu o slujbă, oricare, numai ca să nu atac depozitul. Noua locatară, doamna Lambru, mă informează că la ministerul unde lucrează e vacant un post de subşef de birou. Bun şi ăsta. Crede că am şanse mari, auzind de studiile mele. Chiar a doua zi, îi cer o audienţă directorului personalului, care se lasă greu, probabil are pe altcineva în vedere. Merg mai sus, la secretarul general, îi arăt actele şi, în fine, după două săptămâni de tergiversări, obţin decizia de numire. Atâta alergătură şi atâta timp pierdut pentru un biet post de subşef, plătit cu 6.700 de lei lunar! Fireşte, slujba e un provizorat, n-o să m-apuc a urca treptele ierarhiei timp de douăzeci de ani, cât ar trebui, după statut, ca să ajung până la postul de director. Voi pune mâna pe un post mai mare numai într-o singură zi. V Înainte de Paşti, răsfoind ziarul Universul, citesc la rubrica deceselor că moşieriţa Elencu Apelevianu s-a stins din viaţă, în urma unei grele suferinţe, şi a fost înmormântată la Apelevii, în cavoul familiei. Vestea mă zguduie, ca tot ceea ce vine din împărăţia morţii şi este ireversibil. După aceea, îşi face loc indiferenţa. Poate nu chiar indiferenţa, deoarece simt cât de cât o undă uşoară de satisfacţie. îmi amintesc de păţania din timpul războiului, când îi cerusem faină şi ea m-a izgonit ca pe un cerşetor. Ce mare şi tare era pe-atunci cucoana Elencu, trăind în devălmăşie cu bogăţia! Şi, uite, îi venise ~ 25 ~

şi ei rândul să dea ortul popii, moartea o făcuse egală cu toţi dezbrăcaţii şi flămânzii care o împrejmuiau! Ce egală? Mai prejos decât ei, pentru că mulţi din aceştia trăiesc încă, pe câtă vreme boieroaica a devenit un lucru netrebnic, cu care se putea face orice, chiar îngropa în pământ. Mi-aduc aminte de bunul meu vecin, bătrânul Milan, şi mă scutur de aceste gânduri negre. Revenind la cucoana Elencu Apelevianu, convin că a supravieţui unei vrăjmaşe nu constituie, desigur, o superioritate, ar fi pueril să susţin aşa ceva. Insă, orice s-ar spune, tot înseamnă ceva. E măcar o piedică mai puţin... VI Alt bucluc: primesc o telegramă de acasă, numai de două cuvinte: Sunt bolnavă. Semnat: Mama. Nu-mi spune vino, dar pot să stau cu braţele încrucişate? Pentru ce îmi trimite depeşa, dacă n-are nevoie de ajutorul meu? E cu ochi şi cu sprâncene! Mă hotărăsc să plec chiar a doua zi. Şi Grete e de părerea asta. îmi sugerează s-o aduc la Bucureşti, ca s-o vadă un medic specialist. Chiar aşa am să fac. Dacă e nevoie, o internez într-un spital, de ce nu? Mi-e inima strânsă de nelinişte, mă gândesc numai la lucruri grave. Săraca mama! Ce boală o fi pocnit-o peste cele pe care le are ? Trecuse de 60 de ani. Or, la vârsta asta, poţi să te aştepţi la orice. Şi acolo, la ţară, singură-singurică! Mai bine aş lua-o la mine... Îi cer directorului meu o învoire de două zile şi plec. Am un tren potrivit la 10:20, care ajunge după-amiază la Apelevii. Mă duc la un birou de voiaj, să cumpăr bilet. ― Clasa întâi ? mă întreabă impiegata de la ghişeu. Aveam de gând să iau unul de clasa a doua, dar văzând că ochiul expert al funcţionarei mă evaluează mai sus, ~ 26 ~

probabil, după îmbrăcăminte ― eram, cum ar spune franţuzul, tiri â quatre epingles ― confirm: ― Da, clasa întâi. Voi călători, aşadar, pentru prima dată la clasa întâi, ca boierii de rang şi nu e rău să mă obişnuiesc aşa pentru viaţa care mă aşteaptă. Cumpăr câteva lucruşoare pentru bătrână şi haidem la gară. Tramvaiul 15 tocmai se apropie lunecând pe liniile lucii. ― Ce faci, băieţaş ? Dai înapoi ? Reţinerea o formulasem în gând. Şi tocmai la timp, căci trece pe lângă mine o maşină de piaţă. ― Taxi! Taxi! Şoferul mă duce în câteva minute la Gara de Nord. ― 10:20? Cum se poate? Ei drăcovenie! Ceasul meu rămăsese în urmă. Un hamal îmi ia geamantanul, pe care pot să-l duc şi singur, n-atârnă nici zece kilograme, dar e mai bine să-l ducă altcineva, dacă, bineînţeles, te ţine cureaua. ― Nu vă grăbiţi aşa, spune hamalul, o stârpitură de om la care dacă te uiţi nu-i vezi decât ochii bulbucaţi ca de broscoi, 1001 pleacă la 10:30, pe linia 5. Are o întârziere de 10 minute. Întârziere? încă n-am auzit de aşa ceva! Ştiam că toate trenurile pleacă din staţia de pornire la ora anunţată. Pesemne că ăsta m-a aşteptat pe mine. Mulţumesc pentru amabilitate. În starea mea sufletească, desigur că nici în turnul gândurilor nu era loc pentru glume de astea nevinovate, dar, în sfârşit, se poate trece cu vederea peste lucrurile care nu angajează.

~ 27 ~

CAPITOLUL 2 Amintirile unei şcolăriţe

Din corespondenţa Andei Brădeanu Scrisori către o fostă colegă I Fulguşor scumpă, De când ai dat bir cu fugiţii din internatul oropsiţilor sorţii (mătuşă-ta să trăiască), a fost pe-aici o mare sărăcie de evenimente, timpul s-a scurs gol, fără fapte, plictisitor, insipid. În fine, din mila proniei cereşti, mi s-a întâmplat şi mie una bună, să-ţi stea mintea-n loc. Află, sublimo, că nu mă mai strigă la catalog Opriş Anda, ci Brădeanu Anda. S-a luat notă de comunicarea mea ? Stai, nu te mira aşa, am să-ţi explic, de-a fir-a-păr. Ca să înţelegi mai bine despre ce e vorba, fa bine şi citeşte capodopera alăturată. Bineînţeles, eu am scris-o, mă jur pe moaştele Sfântului Dimitrie Basarabov că nu te mint. 0 revistă din Craiova, văzând că e genială, a binevoit s-o publice şi, astfel, am făcut primul pas în nemurire. La statuie încă nu mă gândesc. Până una-alta, las gluma la o parte, ca să nu-ţi tulbur lectura. Hai, dă-i drumul! Atenţie deosebită! DIRECTOAREA Schiţă de Anda Brădeanu Când pedagoga intră în cancelarie, directoarea şcolii noastre corecta de zor lucrările scrise la limba română. ~ 28 ~

Cam enervată că o întrerupsese tocmai în toiul muncii, ridică brusc capul, îşi scoase ochelarii şi întrebă cu voce aspră, puţin răstită: ; ― Ce este, Cojocaru? ― Am venit să v-o reclam pe eleva Ionaşcu A. Margareta, dintr-a opta. Făcând adineauri fetelor inspecţie la pupitre, i-am găsit o scrisoare. ― O scrisoare?! Ce fel de scrisoare? Pedagoga şovăi puţin: ― E de la un... băiat. O scrisoare de... dragoste. Termină fraza cu o sforţare, roşind toată, ca şi când ea ar fi fost vinovată. În acelaşi timp, înmână superioarei sale o bucată de hârtie roz. Directoarea încercă să se ridice pe picioare, fară a izbuti. în mişcarea ei, cârjele sprijinite de scaun alunecară pe podea cu zgomot. Mâniată şi din pricina cârjelor, se răsti la pedagogă: ― Cum se poate aşa ceva? La mine în şcoală se petrec astfel de lucruri ? Şi voi, pedagogelor, ce-mi păziţi aici ? Tăiaţi frunze la câini, ce faceţi ? Spune-mi, cum a ajuns scrisoarea în mâinile elevei?! E ceva nemaipomenit ce se întâmplă! Trimite-mi-o numaidecât pe vinovată. Cum ai spus că o cheamă? ― Ionaşcu A. Margareta. ― Hm! Asta e o elevă silitoare. Mi-a făcut cea mai bună teză la română. ― Ce-i drept, are însuşiri, dar... bâigui pedagoga cu jumătate de glas, fară a isprăvi fraza. ― Nu! ţipă directoarea bătând cu pumnul în masă, numi trebuie asemenea elemente! Astea le strică şi pe celelalte. Trebuie s-o pedepsesc. Să se înveţe minte! Auzi, neruşinata, îi arde, la vârsta ei, de... de... Voise să pronunţe „dragoste", dar se opri îngrozită în pragul magicului cuvânt, parcă ar fi fost ceva de spaimă. Se mulţumi doar să repete pe ton imperativ: ― Trimite-o numaidecât! ~ 29 ~

Singurul ei cusur era. * ~ 30 ~ . şi închise uşa cu grijă. Un val de amintiri prinse viaţă şi bătu la poarta conştiinţei. Ruşinată de fapta ei. Străşnicia domnişoarei directoare. potrivindu-şi ochelarii pe vârful nasului. Citi începutul: Iubită mică şi tresări speriată. severitatea. era dreaptă. Apoi. veşnic neobosită. în cârje. se admonestă pe sine şi cercetă grijulie în juru-i. îi îngăduise să-şi continue activitatea. întronase o disciplină severă în şcoală. O luă şi-i netezi cu mâna încreţiturile. dar ministerul. după care. păru răscolită de o tulburare fară seamăn. De altfel. băgase spaima în tot personalul liceuluiinternat. dându-le porunci sau mustrându-le pe subalterne. ca pe un lucru straniu. Când isprăvi de citit. * În aşteptarea „vinovatei” privirile directoarei căzură pe hârtia care zăcea pe un colţ al biroului. îşi lăsă capul greu în podul palmelor. să n-o fi surprins cineva. inspectând. o cercetă cu luare-aminte. Împlinise de câteva luni vârsta pensionării. Şopti cele două cuvinte şi i se păru că le-a spus altcineva.Pedagoga ieşi călcând uşor. căreia i se spunea impropriu doamnă. în vârful picioarelor.. Chiar şi profesoarele tremurau în faţa ei. Cu mâna ei de fier. dacă n-ar fi fost beteşugul care o stânjenea amarnic. ca să nu facă zgomot. preţuind deosebitele-i însuşiri didactice şi administrative.. nu părtinea pe nimeni şi nu vâna greşeli. s-ar fi luat la întrecere în vioiciune cu propriile ei eleve. Dar şi aşa. Sexagenara era spirt şi. observând. o vedeai mişcându-se pretutindeni. prinse de veste că mâna care ţinea „corpul delict" îi tremura uşor. Personalul şi cadrele didactice îi îndurau asprimea.

Pedagoga clasei a opta. reveni în lume infirmă. Se stârni zarvă mare. Deacolo. când îşi aduse aminte de ziua aceea. când profesoara de istorie le vorbi despre bătălia de la Războieni.. se desprinse vie. peste câţiva crini plăpânzi. Aveau şi de ce. facându-i o inspecţie corporală.. Urmă ancheta directoarei ― o cercetare cumplită prin sufletul elevei -. după aceea conferinţa profesoarelor ― un areopag inchizitorial. Căzuse în grădină. Şi din noaptea trecutului. ca o rază de lumină. Colegele o pizmuiau pe faţă. parcă. la şcoala unde ajunsese azi directoare. în lupta pentru existenţă. o negură mare coborî în mintea ei fragedă. iar noaptea îi umplea visele. El era elev şi învăţa la şcoala militară. într-o ~ 31 ~ . care tăia în carne vie. Ziua îi răsărea din rândurile geografiei sau din desenele geometriei. Când află vestea. Ascultând îndemnul firii. Sufletul ei în atingere cu vitregia sorţii se înăsprise. peste care cursese atâta pustiu de ani. ridicaseră o grămadă de carne mutilată. tot aici. deschizând o fereastră. Inima i se strânse dureros. Scăpase totuşi cu zile. răzbătu aproape singură. parcă ar fi luat şcoala foc. se revăzu elevă în rochiţa de uniformă cu guleraş alb şi pălăriuţă de catifea trasă ştrengăreşte pe-o ureche. dădu peste o primită cu o oră înainte. cu ochii luminoşi de soare şi năsuc în vânt. voievodul Ştefan cel Mare luă deodată chipul iubitului ei. după ce zăcu un an şi jumătate prin spitale. mlădie ca o nuieluşă de salcie. îşi schilodise numai trupul şi. Crinii se preschimbaseră în maci. Odată. Umblând prin amintiri. Era înaltă. dragostea ei dintâi. strivită de deznădejde. se furişase pe coridor şi.Acum 45 de ani. o făptură rea şi uscată. Nu-şi mai aducea aminte cum. sărise în gol de la primul etaj. fata încălcase disciplina şcolară şi fu pedepsită cu eliminarea din şcoală pe timp de două săptămâni. cu un picior amputat. se închisese.

Directoarea o cercetă pe sub ochelari într-ascuns. când fusese chemată în cancelarie de directoarea de atunci. * Era atât de adâncită în gândurile ei. tremurând de spaimă. „Ce fată frumoasă! îşi şopti sieşi. o zări pe elevă lângă uşa cancelariei. din pricina directoarei. parcă. privind-o adânc. tot aşa cum îi făcuse şi ei directoarea. ca şi cum acuma o zărea pentru întâia dată. se oprise. ca şi cum ar fi vrut s-o zbughească de teamă.crustă protectoare de piatră. nu se mai înduioşa de suferinţa altuia. ca o halucinată. Ridicând întâmplător privirile. cu capul plecat. şi ea. tot în locul acela Şi aşteptase împietrită de groază cele ce aveau să se întâmple. cu priviri lacome şi curioase. cu ochii măriţi de groază. Ciudat. de frumuseţea ei! Pe când eu. încât directoarea nici nu simţi când intră vinovata. care. Ah! doamnă directoare!” ~ 32 ~ . cu ciudă. ci a răutăţii oamenilor. Abia acum bag de seamă cât e de frumoasă! Şi cât are să se bucure de viaţă. cât am avut de suferit! De ce a trebuit să sufăr atâta din pricina dragostei?” Un alt gând potrivnic i se încrucişă în minte: „Nu. care-i stârneau dureri nemistuite încă. Vru s-o întrebe: Aştepţi de mult? dar îşi înghiţi întrebarea şi 0 pornire stranie o îndemnă să repete scena care se petrecuse cu patru decenii în urmă. parcă. Îi făcu semn elevei să vină mai aproape. din pricina căreia nu mai putea tresări. şi se opri aproape de birou. dacă greşeală este să iubeşti. cu paşi mărunţi şi şovăitori. Şi simţi o plăcere ciudată în repetarea aceasta a faptelor. care m-a pedepsit cu o asprime prea mare faţă de greşeala mea. Fata înaintă clătinându-se. n-am suferit din pricina dragostei. aştepta din clipă în clipă să izbucnească mânia tiranei.

lângă mine. dar nu izbuteau decât în parte să potolească pârjolul dinăuntru. ― Margareto. Se cutremură de târziul regăsirii şi o cuprinse o remuşcare grea. Nu te teme de mine. Copila rămase mai departe de marmură. Doar trupul îi îmbătrânise de apăsarea vremii în coşmarul acela. apucând fata cu braţele-i uscate. Fata. primi îmbrăţişarea directoarei fară să simtă. „Iată cum trebuia să mă judece nelegiuita aceea!” îşi spuse în sinea ei. drăguţo. ca odinioară. drăguţa mea! strigă copleşită directoarea şi. fară să priceapă ceva. ciudat: de astă dată găsea în suferinţă o plăcere. ― Stai aici. aşa cum fusese. o îmbrăţişă. podidind-o plânsul. ― Doamnă directoare. Fata şopti un da abia auzit şi se făcu roşie ca macul. punându-i astfel de întrebări. se petrecu în ea ceva neobişnuit. o alinare nemaiîntâlnită. simţea o voluptate rară. o înlocuia pe directoarea de altădată şi ea se închipuia în locul elevei de acuma. uluită de neaşteptata schimbare a lucrurilor. îmi dau seama! o dezmierdă ea cu blândeţe şi dreptate. Era cu sufletul copilă. ― Haide. care durase aproape o viaţă întreagă. I se păru că gândul o trezeşte dintr-un coşmar înfricoşat care-i pocise sufletul şi cuibărise în ea o fiinţă străină de simţirea ei. şi spune-mi: e frumos! Şi. Dar. ~ 33 ~ . Nu-ţi fac niciun rău. în trezire. de ce mă chinuiţi aşa? izbucni eleva. Lacrimile îi podidiră ochii. spune-mi totul. Şi bătrâna. ― Dragă fetiţă. se regăsea pe sine. în mintea directoarei apăruse chipul iubitului ei de odinioară. În închipuire. Acum. Simţea o revoltă care o făcea să tremure. Acum.Atunci. întrebând cu o sfială copilărească. bătrâna avu simţământul limpede că repară o mare nedreptate.

acum ştiu eu cum să mă feresc. ― Da. Margareta Ionaşcu făcu ochii mari.. pricepând tot ceea ce până acuma fusese pentru ea taină. ciripi copila şi în ochii ei se ivi o lumină mare. Două lacrimi mari. simţind cum i se urcă un nod în gât. lăsaţi.. ci se opri brusc. dar nu îndrăznea. îmi daţi voie să. nu mi-aş fi închipuit! şi cu un gest brusc îi apucă mâna uscăţivă şi i-o sărută. mai rămâi.. îngândurată.. Apoi. şi eu am. e mai bine s-o laşi acasă..După o tăcere lungă. ― Da. aproape în şoaptă: ― Doamnă directoare. sclipitoare. rosti pripit bătrâna. Uite ce este. Curajul îi crescu.. dacă. Se lăsă o tăcere de plumb.. Şi eu am fost ca tine.. până la măritişul tău?... ~ 34 ~ . Directoarea surâse cu bunătate. Ar fi vrut să plece. Margareto.... Ce ar fi. ― Când ai să pleci în vacanţa mare. ascultă. da. adăugă încet. ― O. întrebă cu vocea scăzută.. zărind scrisoarea. îi lunecară pripit la vale pe obraji. care o îneca. cu gândurile împrăştiate. izbucni cu nevinovăţie: ― Cât sunteţi de bună. de aceea te înţeleg şi te iert! continuă directoarea.. mai mari decât îi avea. Fata nu ştia ce să facă. să fim împreună. ― Dar eu nu plec nicăieri. luând mâinile elevei şi mângâindu-le. N-ai vrea să stai cu mine.. Să nu ţi-o mai găsească afurisitele astea de pedagoge. doamnă directoare.? ― Nu.. o luă de pe birou şi i-o dădu. ― Eşti orfană? Eleva plecă în piept capul. tu la fel. neîncrederea îi pieri şi se însenină ca un cer fară ploaie. Am s-o port mereu în sân.. cu sfială: ― Margareto... Eu tot sunt singură pe lume. muncită de un gând proaspăt. doamnă directoare. şi-ntr-un avânt nestăvilit. fata mea. ― Păstreaz-o bine.

― La dumneavoastră? în localul şcolii ? întrebă pedagoga uluită.. Margareto. în oraş. în recreaţia de la 11.. când a apărut. i-am lăsat numele neschimbat. iar scârba de Sticlete e pedagoga Cojocaru. Timp de o săptămână. ― Cum. încât îi simţeam respiraţia fierbinte. Şi am fost nebună de bucurie. ascultă cum s-a întâmplat tărăşenia: într-o dimineaţă. vine Sticlete. Ce zici. deşi ar fi trebuit să-i folosesc porecla. ţi-a plăcut schiţai Nu-i aţa că o citeşti pe nerăsuflate... Dar asta-i altceva! Ceea ce vreau să-ţi spun e că povestea asta se bazează pe o întâmplare adevărată. Acum. fară s-o laşi din mână? Şi eu am compus-o tot aşa. ― Nu. o găsi pe directoare scriind de zor o petiţie. o daţi afară din internat ? se miră pedagoga. Dar ce-o să facă fata? Unde o să locuiască? ― De-acum înainte.. am pedepsit-o pe eleva Ionaşcu Margareta cu eliminarea din internatul şcolii. ― Da. Eu sunt Ionaşcu Margareta.. domni în toată şcoala o fierbere nemaipomenită pe tema adopţiunii elevei Ionaşcu Margareta şi a retragerii directoarei. Exact aşa cum i se întâmpla lui Maupassant înainte de a muri. de necaz. Parcă mi-o dicta cineva nevăzut. Cojocaru. Nimeni nu află ce se petrecuse cu bătrâna directoare atât de severă şi neînduplecată faţă de tot ce era greşeală şi încălcare de disciplină şi nici n-avea să afle vreodată. turnătoarea. care nu-şi credea încă urechilor o veste atât de neaşteptată. ― Ascultă..― Doriţi să mă adoptaţi? se miră fata. căreia.. zise directoarea. Dacă tu vrei. pedagoga~ 35 ~ . * Când pedagoga intră să afle rezultatul anchetei. care şedea în spatele meu. fară să răsuflu. va locui la mine. atât de aproape. îmi cer scoaterea la pensie.

Adică. trebuie să fie la mijloc un motiv puternic. tâmpită aia.şefa. ce spaimă am tras. Şi cum îţi spuneam. să mă bombardeze cu răvaşe. parcă eram calul lor de bătaie. Doamna directoare uită de severitate. Şi doamna mă pofteşte numaidecât în cancelarie. care venea duminica la vorbitor. Cel puţin Popescu Grăsana şi Cap Pătrat. fără să-l fi luat pe răpitorul Geambaşu. apucând-o brusc pe altă linie. Sticlete aia dă peste scrisoarea cu pricina şi fuga la doamna directoare. Mie mi-a găsit o scrisorică prăpădită. Fulguleţ. vei fi călare pe situaţie. Şi se apucă dumnealui. de disciplină. dar eram bună-nevinovată. Tu ştii povestea cu nătăntolul de frate al Auricăi Geambaşu. care mă năuceşte pe termen nelimitat. dacă te măriţi cu geambaşu' de cai. iacă. ~ 36 ~ . s-o vadă pe soră-sa. de dragoste. nu-i cunoşteam nici culoarea ochilor! Zău. genialo. Cu doamna directoare nu se joacă nimeni. să mă pârască. pe care mi le dădea Aurica în mare taină. ― Uite. măi fato! Gata. ce taină! Tot ea a bătut toba în clasă. mă elimină o săptămână-două şi mă nenoroceşte băbătia. în ajun de bacalaureat? Măcar dacă aş fi avut ceva cu seducătorul meu. dar mai mult venea fiindcă i se aprinseseră călcâiele după mine. să mor dacă te mint! Pe când mă gândeam la toate astea. mă strânge la piept şi mă sărută ţoc! ţoc! foc! Doamne. uită de ea şi mă ia în braţe. la spartul târgului. tâlharul. c-o falcă-n cer şi una în pământ şi ne face fetelor inspecţie la pupitre. În clasa a opta. zice-se. sunt acum călare pe situaţie. nu? Şi chiar era! Auzind că sunt orfană. ziceam. se produce o teribilă lovitură de teatru. care nu-mi place nici de fiică. ce s-o fi întâmplat cu ea? Ce miracol? N-o fi înnebunit! Ca o femeie atât de echilibrată să deraieze. iar fetele mă tachinau. mă strigau de la distanţă: ― Madame Geambaşu! Madame Geambaşu! Altele făceau glume idioate: ― Tu. severitatea ei ştii ce ravagii făcea în toată şcoala! Şi tocmai acum să păţesc ruşinea. Tu.

Acum. înfiat şi mutat. Mi-era şi frică. şi pune-te. aşa după cum ai citit. A citit schiţa. na. Am pus-o deci pe directoare. s-o refuz. După asta. într-o vilă cochetă. pe treabă. acum să vezi muştruluială! Sfinte Shakespeare.. hai să le folosim. poţi să-mi zici sărumâna. mă tot gândeam şi zbuciumam ce s-o fi întâmplat cu mămica.mi-a propus. de m-a iertat. urechile şi ascultă următorul dialog: ― De unde ai aflat tu de păţania mea? Cine ţi-a spus? ― Nimeni. că a dat peste revista cu corpul delict. rezistă la logică. Ait! zic. fato? Domnişoara mama. Nu ştiu nimic. Era trecută de 60 de ani. un avocat pe care îl cunoştea a făcut la tribunal actele de adopţiune. şi aşa am devenit domnişoara Anda Brădeanu. am lăsat-o baltă. din iniţiativa lor proprie. fiica doamnei directoare. Cine ar fi îndrăznit? După asta. Era vorba tocmai de motivarea de care aveam nevoie pentru eroină şi pe care imaginaţia mea mi-a servit-o ca pe tavă. fato. acum vine partea interesantă. Misterele Curţii din Versailles! Văzând că nu dezleg enigma. şi ce mi-a venit? Hai. fereşte-mă de o nouă tragedie! Când colo. În timp ce scriam. leam judecat pe-o parte şi pe alta. poftim de vezi! Dar stai. marea surpriză. Spuneam un pic mai sus că mă frământam al naibilor. să mă înfieze. Singura imputare: De ce nu i-am spus? De ce am lucrat pe ascuns? Iaca. Ciuleşte. Mă uitam la ea ca picată din cer. nimic. să scriem ceva despre măreaţa cotitură din existenţa Domniei Voastre. într-o situaţie asemănătoare. Şi ce să vezi. a cerut să fie scoasă la pensie. tu. hodoronc-tronc.. tu. ca să zic aşa. domnişoară Brădeanu. Asta nu-i încă totul. fară să le chem. A închiriat un apartament în cartierul Cotroceni. ― Bune! zic. nu ştiu cum a făcut şi ce a dres. Ce părere aveţi? Sunt pentru. îmi veniră câteva idei psihologice gigea. mi-am răspuns mie însămi. Fulguşorule mic şi dulce. Le-am cântărit. Ce aţi păţit? ~ 37 ~ . aşa. ca să legitimez gestul final.

. Tot ce am pus în povestire pe seama dumneavoastră a fost din imaginaţie. a fostei mele directoare. dar. m-a eliminat până la sfârşitul anului. află că ceea ce ai scris acolo mi s-a întâmplat în realitate. Am ajutat-o să se aşeze pe un fotoliu. ca unei străine. 0 negură mi s-a pus pe ochişi. Pedeapsa nedreaptă mi-a zdruncinat fiinţa până la rădăcini. mi-a trecut fulgerător prin minte că. elevă la Liceul de fete „Domniţa Ruxandra ". nu ţi s-a spus nimic? ― Repet că n-am habar. Asta-i bună! Să cad pe jos de ameţeală! Nu-mi venea să cred. Aveam. În clipa când mă aflam la fereastră. de altfel. era lipsită de simţire ca o piatră: din cauza unei scrisori. N-am murit. Nici că era de crezut! ― Chiar aşa. dacă m-am obişnuit de ani de zile să-i spun doamnă şi să folosesc pronumele de reverenţă? Am luat-o în braţe şi am pupat-o de zece ori. nu mor căzând de la primul etaj. ― Şi o directoare. biciul lui Attila. vă rog să-mi povestiţi povestea dumneavoastră. fară să mă gândesc la urmări. uite. ― Da. ― Ca Sticlete? Aşa o poreclisem pe Cojocaru. Am pregetat. ~ 38 ~ . poate. mai bine m-aş urca la al treilea sau al patrulea. nu ştiu de ce. Trebuia o motivare ― nu? ― N-aş fi crezut una ca asta! Ai o imaginaţie bogată şi un simţ logic surprinzător pentru etatea ta. mai ales. Ei bine. eu stăteam pe un scăunel în faţa ei. S-a îmbunat şi mi-a zâmbit. Dar ce să fac. inocentă.― într-adevăr. Se dezumanizase. zise. doamnă? Nu mă amăgiţi? M-a certat că-i spun doamnă şi dumneavoastră. drăguţa mea. Eram şi eu ca tine. ― Acum. m-am aruncat în gol. mi-am mutilat doar trupul şi trăiesc şi astăzi simţind apăsarea celor două greşeli: a mea. o pedagogă ca a voastră. chiar aşa s-a întâmplat.. tot aşa.

acum.. fato. sărăcuţa de tine. o evit. Fulguliţo. nu-mi ceri îndurare?Nu de alta. să-mi cumpăr tot ce-mi pofteşte inimioara.. dar nu pot. mai mult decât în visul meu. de ce m-au abandonat. Şi. ca proasta-n bâlci. Rugăm respectuos a nu neglija în viitor. ca băieţelul lui Hector Malot. mă îngrozeşte. uite. nu ştiu nici dacă ei mai trăiesc. mai e vorbă! O duc împărăteşte. de rău. având sediul la Cotroceni? Hei. ce e cu mine. maică. Cu dragostea chioară şi amorul ghebos. ca o egoistă înspăimântătoare. de spovedania asta şterpelită dintr-o tragedie? M-a emoţionat aşa de mult. cum mă simt în noua mea căsnicie cu doamna-mama. Stau câteodată şi mă mir. dar ţi-am împuiat capul numai cu ale mele. cum o mai duci? în ultima epistolie. mă retrag în singurătatea odăiţei mele şi citesc. Pa! Pa! Pa! Te pup pe botişor. am o mămică. de bine. ce m-a găsit? Căci eram o biată orfană. un sprijin. cum i-ar spune stăpânului El-Zorab. în plus. gen Eminescu. A ta. Infirmitatea ei mă. măiculiţă! Mai e şi ceva care mă respinge: Tu. în sfârşit. Mi se pare că-mi este mai mult profesoară decât mamă. Anda Andaluza II Mă întrebi. mobilă de granda. un rost pe lumea asta. Fulguşor dragă. n-ai mai pomenit nimic de Făt-Frumosul tău din tei.Ce spui.. budoar gigea. în fine. garderobă personală. Atunci fug de ea. încât m-a podidit plânsul! Of. cât aş vrea. şi. citesc! Noroc că avem o bibliotecă. să se simtă bine lângă mine. citesc. ~ 39 ~ . îmi dau silinţa s-o iubesc pe mămica-dulcica. singură pe lume. bani de buzunar.. gen Creangă. mă. habar n-am cine sunt părinţii mei. prea e slută şi dizgraţioasă.

de ce să nu recunoaştem. obraznico! Unde te trezeşti? ― Staţi. Şi sunt altele şi mai şi. a luat şi pe portar cu nevastă-sa la noi. să ne stricăm de râs. încât ar roşi chiar un bărbat! De unde naiba le auzise. care se ţinea numai de farse. Fulgule. în fine. doamnă. Fulguşor.Chiar când râde. se umpleafără să ne dăm seama de farmecul copilăriei şi adolescenţei. dar cine poate să uite scena teribilă de la ora de română. deşi goală de căldura şi grija părintească. când doamna procopiu. i se strâmbă faţa. pentru că dragele de ele veneau la ~ 40 ~ . zăpăcita? Sau Gheaţă. nu vă supăraţi. negru pe alb. Nam oftat prea mult. viaţa de internat. Să vi le citesc? ― Nu! Nu! Te rog! Dacă ar fi ştiut că noi. o fiinţă a chiuitului. mironosiţa.. personal de serviciu. cunoşteam toate proverbele astea pentru că cele nouă volume din culegerea lui Zanne se aflau chiar în biblioteca şcolii! Da. De aceea tânjeam după colege. ori Ţicnită zurbagie. s-o aud cum spune bancuri piperate. ştiind că te îndeletniceşti cu lectura proverbelor populare. iartă-mă! Ştii. aşa scrie aici. pe care eram gata să te omit la numărătoare. ca pe un ţânc neputincios şi inocent. unde se afla lumea noastră! Unde-i Năsoasa cea mucalită. care ne făcea seara. Ah. în dormitor. Vai. mă rog. parcă ar plânge. cum mai tânjesc acum după internatul copilăriei. când imita o scenă de amor dintre un cotoi şi o pisică? Unde-i Nitouche. prezenţa lor îmi devenise necesară ca aerulpe care îl respiram. Ce mutră a făcut profesoara! ― Neruşinato. fetele. şi tu i-ai trântit-o hodoronc-tronc: ― Nu umbla cu fundu-n două luntri. cât am râs!Mă mir că n-a crăpat fierea în mine. tu. te-apus să dai câteva exemple dintre cele care ţi-au plăcut mai mult. Să vezi şi să te cruceşti cum o cară Ursa Mare pe măicuţa în braţe. a joacăi şi a setei de viaţă.. pentru a avea. Auliu! Doamne.

. râzând ca nebunele de orice. După aceea. Avea. că leşină contesa! ― Contesa leşinată! Uite un titlu de roman pentru tine! Glume naive. după colţul străzii. dar. ― Mai isprăveşte. Le vedeam de departe. în vervă. Alte râsete. ― Dacă mă duc la Cărăbuş. îmi dă produsele pe gratis. află că lucrez la unul. 2 ~ 41 ~ . se tăvălea pe jos de râs. nu prea am timp din cauza cursurilor de la facultate. Cine epreafericitul? ― Mai uşurel cu felicitările. actor comic şi director al Teatrului Cărăbuş (n. de prezenţa ei paralizantă. Odată au venit paisprezece la număr. Scriu pe apucate. la îndemâna oricui. un chec cu stafide. am să-ţi dau reţeta. cu alt titlu. Contesa de Pompadour. Până Aluzie la nasul exagerat de mare al lui Constantin Tănase. Aşa că sunt asigurată la capitolul covrigi cu susan. covrigarul de la poarta şcolii. Preafericitul e Ilie. ― Ba nu zău! Cu ce l-ai cucerit? ― Cu ăsta! a spus Năsoasa. ce-i drept. Doamna-maman se ducea la o vecină. Ursa Mare facea o tavă cu prăjituri. vorbind câte-n lună şi-n stele.). ştii. ivindu-se în grup. ca de obicei. Una dintre fete. Năsoaso. că am făcut şi eu o victimă? ― Da?Felicitările mele. astfel. bineînţeles. arătându-şi cu un deget nasul cât o pătlăgea. două câte două. mi-au răsturnat casa pe dos. Am leşinat toate de râs. ca la paradă. şi ne scutea.. red. îl fac praf chiar pe. n-aveam nici scaune să le dau să şadă. tot profesoară. Albuţo. Năsoasa era. dacă te interesează. Tănase2.mine în vizită în fiecare duminică. Fiindcă Năsoasa a adus vorba de roman. şi ne aşterneam la taifas. Nu mai spun ce tămbălău a fost. întâi spunea: ― A. fetele plecau şi tăcerea se lăsa grea în urma lor. foarte mult tact. Dar ne distram copios cu ele.

Acolo mă retrag. citind rândurile de faţă. Dragostea doctorului Rank sau Două iubiri. tu mi-ai atras atenţia asupra doctorului. prea mare curaj la fetiţa asta!gândeşti tu. încetîncet. adică ceva eteric. Şi aşa. Ştiu toate astea pentru că acum doi ani l-am iubit aşa pe un băiat. Oho. Ţiaduci aminte că mi-ai şoptit la ureche: ― Tu. nici nu m-am decis asupra titlului. am schiţat în linii largi subiectul. dacă autorul n-a făcut-o. există un locşor foarte serios. era soţia celui mai bun prieten al său. pentru că nici eu nu înţeleg prea bine. chiar extazul. care iubise o singură femeie pe lume. pe el îl preocupa mai mult aspectul social. Par eu superficială. în altarul meu tainic. mi-au venit cele mai bune idei. şi mă tot frământ şi mă tot gândesc. Cred că ai ghicit. c-o fac eu. un sentiment prelungit prin el însuşi. fiul doamnei Mărgineanu. dar să ştii că undeva. simt ceva care este inexprimabil prin cuvinte. lasă. Vreau să pun în sufletul doctorului Rank ceea ce mi se pare esenţa iubirii. Domnul dramaturg a trecut uşor peste dramă. M-a impresionat foarte mult drama din sufletul doctorului. Nu ştiu dacă mă înţelegi. Dar mie mi-a plăcut mai mult dragostea doctorului Rank şi. Ah. Nu cred. stimabile Ibsen. văd eu mai târziu. din nefericire. fară obiect. Nu-fi mai spun că am văzut încă o dată piesa. ăsta să ştii c-o iubeşte pe Nora. comit o crimă? Şi am început să cuget la mare adâncime. pun pariu! Chiar aşa a fost. e vorba de un personaj din piesa Nora de Ibsen. unul din astea două. de ce n-aş încerca? Ce. care îţi aduce stări paradisiace. în fiinţa mea. râd de toate prostiile fetelor. în fine. de franceză. şi asta. adică ridicarea condiţiei femeii în societate. Piesa am văzut-o împreună când ne-am dus cu clasa la Naţional. în timpul acestei citiri. dar care are şi reversul durerii. în fine. Dacă vrei să fiu sinceră. ~ 42 ~ . am citit-o apoi în Biblioteca pentru toţi cu multă luare-aminte şi. Era student la nu ştiu ce facultate şi venea deseori cu maşina s-o ia pe maică-sa de la şcoală. probabil. La urma urmei. până iese ceva cumsecade.acum.

― Ce faci aci. Adormito din pădure? ― Nimic. nu mi-au mai plăcut. că te spui Mărginencei! Am roşit până în străfundul fiinţei. Nora. tu. La gunoi cu ele! Am scris altele. Mai degrabă.cum îl iubeam. o folie! Ah. că azi nu vine. să te întreb ceva: Ce crezi. Uluirea îmi luase piuitul şi. toată gastronomia îmi şopteşte că voi reuşi. mai mult decât atât. nu-i bine. n-ar fi cazul ca Nora să afle că doctorul ei o iubeşte? Adică nu. trebuie să-i dai alt nume. De unde să ştie că pricina motivului era chiar fiul său. Singură Filosoafa mi-a ghicit taina. dar a doua zi. ~ 43 ~ . ― Degeaba te uiţi. să-l văd apărând la volan. De altfel. Filosoafa din păpuşoi nu putea să conceapă un simţământ atât de pur. trei opturi. scurtă şi nesatisfăcătoare. Fulguşor scumpă. Se tot mira profesoara. tramvai. dar n-am mai putut. de-aş putea merge numai pe piscuri! Nu. faptul că altcineva îmi cunoştea marele secret era ca şi cum pe rochia mea albă de mireasă o mână rea ar fi turnat un clondir cu cerneală. o dragoste ca a mea i-am rezervat dragului meu doctor Rank pentru draga lui. sunt sigură că o fericire care te satisface pe deplin nici nu e fericire. Trebuia să tăgăduiesc. nu face pe proasta. La franceză eram slabă. iar doctorul o îngrijeşte tremurând. Făt-Frumosul Rudolf Valentino. Ei bine. Am aşternut vreo zece pagini. un nouă şi chiar un domn zece. o pun în situaţia de a fi bolnavă. Am tresărit mirată: ― Cine nu vine? ― Haide. ce-o fi! e transportată la spital. Şi deodată se iviră. care îmi aducea o fericire fară seamăn. aveam note proaste. poate. luna. bravo. stelele. numai cinciuri pe toată linia. Anda. recitindu-le. Mă uit în curtea noastră şcolară. din cer. nu-ţi dai seama! Aşteptam ore întregi la fereastră. Ia stai. Să zicem că i se întâmplă un accident ― maşină. trebuie să izbutesc: cerul. nu mă las. te-ai dat pe brazdă. cu baston şi burtică.

închei scrisoarea. Nu-i sublim ? Spune. te pupă a ta prietenă pe veci. Fireşte. Nu mai pot. stând zi şi noapte la căpătâiul ei. dar în dragoste nu-i nimic degeaba. el însuşi lovit de boală. lungă cât o zi de post. plânge. pentru că se duce să moară. nu-şi dă seama că el face mult mai mult decât trebuie. îşi dă seama că îl iubeşte şi plânge. dar să dormiţi împreună?! Nu te-ai ut de inevitabil? Ce te faci acum? Eşti ~ 44 ~ . pe pământ? Dă-mi o veste.. În aşteptare. şi cu catul încă nu-i prea grav.. De-acum. plânge. căsnicie şi progenituri? O fi. poate. e frumoasă. tu. abia atunci Nora îşi dă seama ceea ce a pierdut. îşi ia rămas-bun de la femeia vieţii sale. printre luceferi. Sunt obosită. mor de curiozitate.. Şi iată. Apropo. urgent. pentru ea e totul degeaba. victimă a disperării! Am citit îngrozită ceea ce-mi scrii. adică iubirea trebuie să fie numaidecât drumul către sexualitate. Nu-i pasă de nimeni şi de nimic. în faţa ei se pleacă oricine şi primeşte tot. I se pare cât se poate de normală comportarea doctorului. Mai târziu.f. care va rămâne tot fără obiect.. tu.. când doctorul. Vai! Vai! Vai! Cum ai făcut prostia să pleci cu el în excursie. lăsându-i cartea de vizită îndoliată. dar aşa simt şi aşa gândesc. că adică s-a întâmplat evitabilul între voi. ei i se cuvine orice. o prostie ceea ce susţin. sau ai coborât jos. E bine? Am pus puncte... Ce.cu sufletul la gură. în fine. rugându-te să-mi răspunzi f. aude totul. dragostea ţine loc de orice prin ea însăşi. Anduţa III O..fară să dea nimic în schimb. a doua iubire mare. cum mai stai cu dragostea? Evoluezi tot în azur. puncte. Nora vede. născută din cea dintâi...

dar cam prostuţă. Dă-o-ncolo de netoată! Acum.nefericită râu. Ori de câte ori mă văd. na. Vorbesc cu câteva colege de an. La început. mai schimbam cu ea câte o frază. ca o proastă! Of. Şi când eram la orfeline mă încerca acest sentiment. dare abia în anul doi. ca musculiţele pe-o prăjitură. având o largă ~ 45 ~ . după asta. chiar obraznici. Mulţi sunt nesuferiţi. Îl cheamă Bob Geamănu şi aud că scrie poezii. o blondă frumoasă. nu-ţi vine să mori de ruşine?! Mă interesează foarte mult! Cât despre mine. în ce constă acest act nefast? Şi mai spune-mi dacă. trebuie să-ţi mărturisesc ceva important: mi-a intrat în cap că sunt frumoasă! Iaca. ţaţo! îi las în plata Domnului. N-am citit încă nicio poezie. mi-a întors spatele. roiesc înjuru-mi. Liliana Albu. care vine la facultate arborând în fiecare zi toalete noi. afurisitul. n-am încotro. strigă la mine: ― Venus din Milo! Unul mi-a spus odată: ― Săru-mâna. dar eu îl ţin la distanţă. numai pe pământ tare. cine te mai ia? Asta era suprema ta zestre. şi din pricina asta calc. te plâng din toată inima sufletului! Te rog. altfel mi-aş aprinde paie în cap. dar îndoiala îmi tot punea beţe în roate: O fi adevărat? N-o fi adevărat? Acum însă. tu. victimă ce eşti. Un coleg veteran îmi cam face ochi dulci. dar nu ştiu ce-o fi. Pare simpatic. Trebuia să termine facultatea demult. şi tu. fiindcă e neserios. trebuie să-ţi mărturisesc că mă ocup cu trei lucruri deodată: romanul. scrie-mi. parcă. lecturile şi facultatea. sărăcuţa de tine? Dacă nu te măriţi cu Jupiter al tău. pentru că studenţii mă asaltează şi îmi fac curte pe capete? Ce să-ţi spun. poftim de vezi!E un simţământ ciudat. fetele sunt moarte după el. N-or fi. care-mi dă preţ în propriii mei ochi. invidioase. dar când a văzut că Bob învârte macazul. ca să-mi dau seama dacă e ceva de capul lui. Aud că era încurcat cu una din anul doi. parcă fetele mă ocolesc.

o rezumau. formelor sculpturale şi celorlalte momeli specific feminine. ci dimpotrivă. m-au botezat Alba-ca-Zăpada şi am rămas Alba. în frunte cu Domnia Ta. mirându-se că am pielea albă ca hârtia velină. Dar de când am devenit studentă. Aveam simpatii la fiecare etaj şi făceam chiar victime externe în amor. tâmpitele. numai adormită nu eram.. cu burta cât toba ― parcă era însărcinată. spirt. i-am răspuns. Să-ţi spun drept. Fulguşor. în timp ce altele rămân în umbră.. Parcă mă vedea la şcoală vreun băiat care să mi-o spună? Unde mai pui că mă îmbrăcam ca o şleampătă. altă nebunie. strigându-mă Adormita. m-am dumirit. Alta. Bineînţeles. mama Natura mi-a dat o bună scrisoare de recomandaţie! Cu ~ 46 ~ . deşteptăciunea pământului. pentru toate. la ora de baie cu clasa. Nu eram Alba? De ce. că ai sâni pietroşi? Auzi.confirmare din partea masculinilor de la facultate. După asta. Ştii că la şcoală aveam multe porecle. nebăgate în seamă. Toate suratele tăbărau pe mine. cum a fost cu idiotul de Geambaşu şi alte specimene. s-a schimbat povestea! Văzând că sunt anturată de băieţi la modul superlativ. pentru că. e ceva de capul meu. ce idioţenie! ― îi descânt cu apă neîncepută. nebuna de Crăznaru. n-aveam deloc conştiinţa că sunt răpitoare. Fetele îmi spuneau mai de mult Frumoasa din pădurea adormită şi. Iar nefericita de Găman a izbucnit odată în plâns. vioaie. în fine. eram neverosimil de subţirică. până în zilele noastre. zgâind ochii la nudul meu. fiindcă porecla era prea lungă. ehe! mi-am zis. Doamne fereşte! ― zor-nevoie să-mi măsoare mijlocul cu centimetrul. iar ea nu era. mă porecliseră astfel! Mămăliguţa de Ştefanache m-a întrebat odată: ― Cum faci tu. încât adio. e jusdem farinae. se potrivea ca nuca în perete. voi. Colegele mă îndrăgiseră. Sâmbăta.

Mă tem că muzicalitatea frazelor mă fură. apoi mi-a spus: ― Am auzit lucrarea cu auzul.. Nu mai vorbesc de smuls sprâncenele şi făcut genele cu rimei. Numai când ne duceam cu clasa la Teatrul Naţional şi.toate astea. nui aşa? De ce nu iei de acolo subiectele? Pe urmă. formaţia ei didactică nu suferă greşeli gramaticale. Dimpotrivă. ai trăit-o. A întins mâna. mă întrerupea. până noaptea târziu. După asta. Câteodată. Doamna-maman m-a convins să i-l citesc. legându-se de câte o frază rău construită. Tot credeam că are să se plictisească şi să renunţe la audiţie. ~ 47 ~ . Când am terminat cu cititul. ai stofa de scriitoare! ― Credeţi. Chiar tu. ― Cu toate astea. cu mici întreruperi.. ţi-am înşirat până acum numai sminteli. acum vreau s-o citesc cu văzul. De ce nu scrii lucruri pe care le-ai văzut şi trăit tu însăţi? E cu neputinţă să întâlneşti un om de la care să nu înveţi ceva. am impresia că te-ai lăsat antrenată într-o întreprindere prea grea pentru tine. Hai să-ţi aduc la cunoştinţă şi ceva foarte grav. Fulguşor! Şi-mi place. zău aşa! Până azi. ca să-i dau manuscrisul. uneori. îmi place nevoie mare! Insă mi-e frică să nu fi ieşit vreo bâzdâganie! Are aproape 150 de pagini mărişi late. Mi-a mai spus: Drăguţa mea. după cum mă aşteptam. nici roşu pe buze. ― Dar ce experienţă am eu? Dumneavoastră ştiţi prea bine că n-am ieşit din internat cu anii. a rostit verdictul: în orice caz. cunoşti viaţa de şcoală. cu adevărat? ― Ştii bine că nu te mint. atât. să ştii. eşti mai inteligentă decât îmi închipuiam. Oricum. n-a fost chip să-l fac mai voluminos. Ştii că am isprăvit de scris romanul? Da. nu-s cochetă. Lectura a durat. din capul locului. pe la muzee. nici n-am pus pudră pe faţă.. spuneai că tocmai lipsa fardului sporeşte farmecul Evelor noastre! Iartă-mă. stăm pe îndelete de vorbă. nu mi-a făcut nicio critică. trei zile de-a rândul. N-a fost aşa. asculta cu atenţie şi răbdare de înger.. deşteptăciunea pământului.

numai prin simplul fapt că se ocupa de mine. încă o noutate. ― Îmi pare rău de un singur lucru. După asta. mi-au venit câteva idei noi şi. o chestie de moştenire. Ah. Doamna-maman încă n-a prins de veste. Să nu te miri. într-o misiune importantă. Ea. ca o teză la limba română. cu cerneală roşie.. datorită bucuriei acesteia. mi-a făcut o amplă analiză literară. Numai nota lipsea. M-aştept să-mi facă un tărăboi di granda! ~ 48 ~ . o noutate senzaţională: mâine întreprind prima călătorie cu trenul din viaţa mea. Deocamdată. Nici eu nu ştiam de ce le-am pus. la o rubedenie. Aşa mi-a dictat capul ăsta sec. sărăcuţa! Când mă întorc la Bucureşti. câte trei-patru ţigări IntimClub pe zi. După indicaţiile ei. refacerea a mers strună. superficială. Avea şi obiecţii serioase: ― Uite. e vrednică de admirat. mi-a restituit manuscrisul. E drept că nu gândesc destul. am refăcut câteva capitole. afişând o modestie cam. uneori sunt superficială. Ea m-a sărutat pe frunte. era greu să se deplaseze. eram cineva.. dar mai puţin senzaţională decât prima: am început să fumez. eram atât de curioasă să aflu ce părere are! A râs şi ea de năzbâtia pe care i-am spus-o.. aici ai pus câteva lucruri neverosimile.I-am sărutat mâna de bucurie. ipocrită. ce era să facă? Acum. n-am avut prilejul până la măreaţa mea vârstă de 20 de ani să mă deplasez nicăieri. pour la bonne bouche. Era plin de îndreptări. Mi-a părut bine. care se ia după o prostie. pentru că. între timp. ― Ce anume? ― Că Ibsen e mort de mult şi n-are cum citi scrierea pe care el mi-a inspirat-o. i-am spus eu. Dar şi „deşteptăciunea” asta a mea. Nu te mira. Ca k Slavici sau la Duiliu Zamfirescu. însă tâmpitele astea de colege te consideră „arierată” dacă nu fumezi. După două zile. Plec la Piteşti. am să-ţi scriu impresiile. se pare. destul de timid. N-am putut să fac altfel. trimisă de doamnamaman. cu infirmitatea ei. Şi. tu.. Oho.

Anduţa ~ 49 ~ . depunând o foarte simţită sărutare pe dulcea ta guriţă.Acestea fiind zise. A ta. închei prezenta epistolă.

pare încremenit pe faţa ei. fecioresc. îmi răspunde tot aşa. îşi reia lectura întreruptă o clipă. Un zâmbet sfielnic. pesemne. şi bluză albă. subţire. fără nicio adăugare. Şi de astă dată îi remarc ochii mari cât cepele. aproape diafană. probabil. modestă. Un semn familiar cu coada ochiului. vrând parcă să-i fac preţul. încă nu mi se întâmplase să văd o asemenea făptură. neagră. Intru în compartiment. să-mi atragă atenţia că mi-a găsit un loc bun. buzele ei ignoră rujul. O frumuseţe atât de perfectă. ~ 50 ~ . ca de şcolăriţă. neconvenabilă. Apoi. frumoasă. încât te stinghereşte oarecum. puţin contrariată de prezenţa mea. din cap. E o brunetă înaltă. Hm. Dar ceea ce îmi atrage atenţia e surprinzătoarea lipsă a fardului. Probabil că la el un loc bun e în prezenţa unei domnişoare. ajung în Gara de Nord. Vrea. Obrajii acestei fiinţe angelice nu cunosc pudra. o salut cu o uşoară înclinare a capului pe necunoscuta tovarăşă de drum cu care aveam să călătoresc şi mă aşez comod pe canapeaua opusă. Poartă o fustă simplă. Arată proaspătă şi fragedă aşa cum a zămislit-o natura. Vagonul de clasa întâi e aproape gol. Aştern asupră-i priviri iscoditoare. îţi retează iniţiativa.CAPITOLUL 3 Necunoscuta Din confesiunile lui Dinu Gherghel După cum spuneam. chiar prea frumoasă? glăsuieşte examenul sumar al ochilor mei. Hamalul se opreşte în dreptul celui de al doilea compartiment.

parcă înot fară vrere în apele ei teritoriale. O clipă las privirea în jos. să mi-o imaginez goală. Dumnezeule. De ce s-o fi supărat? Crede că a fost biruită? Se vede treaba că nu-şi dă seama ce putere sălăşluieşte în ea. o mănânc din ochi. stăruie. Vrea s-o aprindă. ea ce ar avea de văzut la mine ? Ciudat. n-o face. să zugrăvească pe pânză nudul unei sfinte ? Aşadar. Fumează?! Cum se poate?! Dar această patimă e prietena viciului. A cutezat vreodată un pictor. Dar aştept să-şi retragă privirile. vrând parcă să mă înfrunte. Ba am impresia că uitătura ei e cam ciudată.. ce caută într-o zonă a purităţii ? ― Dacă permiteţi. O privesc lacom şi simt că mă farmecă. cu un aer de îmbufnare. Ochii noştri încep a se război între ei fară pricină. deschide poşeta şi scoate o ţigaretă fină. fata întoarce brusc capul. dar nu găseşte chibrituri. aşa cum obişnuiesc să fac cu femeile care mă interesează. ~ 51 ~ .Mă simt tot mai angajat de necunoscuta răsărită în calea mea. Deodată.. pentru că îmi place să fac numai eu acest lucru. parcă aş fi ― ştiu eu? ― o curiozitate a naturii. nu-i de mirare că fata asta neprihănită îmi trezeşte cele mai caste sentimente. trei şi chiar mai multe minute. Straniul joc se repetă de mai multe ori. dar nu trec câteva clipe şi o ridic din nou. Nu reuşesc. de când e lumea şi pământul. îi spun. uitând de mine. Pentru prima oară mi se întâmplă acest lucru. şi această luptă frământată durează peste două. prea multe calităţi la un loc! Dărnicia asta mă sperie într-un fel pentru că mi se pare neverosimilă! încerc s-o dezbrac de veşminte. din ce în ce mai bine! şi. mai precis. îmi face bine. o sorb cu privirile sau. Şi fata se uită la mine. de boala mamei mele. Dominanta care se desprinde imediat din trăsăturile ei e puritatea. Aş zice că e o impietate chiar să gândeşti obscen în apropierea ei. E imposibil să-i realizez goliciunea cu ochii minţii. Cu un gest nervos. datorită căreia mă aflu în tren.

Tonul ei e aproape agresiv. un dialog aproape neverosimil. un râu ne taie calea. domnule. Nici nu mă cunoaşte şi. E un început bun. Se apucă să citească mai departe cartea pe care o ţine pe genunchi. care ne par fireşti. ― Mulţumesc. Cât aş vrea să-i aflu titlul! „E supărată. chiar zgâlţâiturile sale. uite. când am în faţa ochilor ceea ce am. ignorând tot ceea ce face monstrul de fier. dar îl sărim fară a şti cum. zâna! gândesc în sinea mea. care nu mă mai interesează. Şi aşa. eu cu ea.Aprind bricheta şi-i ofer foc. fară s-o vedem. s-a supărat pe mine. O pădure trece prin noi. în cuşca tremurândă." Trenul lunecă spintecând peisajul. Cum ar fi putut să-mi treacă prin minte că el va fi începutul tragediei mele de mai târziu? ~ 52 ~ . încropim amândoi.

(Vorbit): N-am imaginaţie... m-ar plictisi.. o conversaţie banală cu un.. necunoscutei.. ce tip insuportabil! (Vorbit): Da. ANDA (fară să ridice capul): Da. ANDA: Scuzaţi.. domnul! (Vorbit): Nu.. cu o uşoară ironie): Daa? Credeţi în farmecul necunoscutei? Nu cumva suferiţi de imaginaţie excesivă? DINU (În gând): E mai inteligentă decât credeam.. (Pauză) DINU: Vă captivează lectura? ANDA (În gând): Ah...... (Pauză) DINU: Nu vă e prea cald? Să deschid fereastra? ANDA (În gând): Vrea conversaţie. dimpotrivă... tipul. Găseşte replici bune. necunoscut. DINU: De aventuri ? ANDA: Să zicem.. pentru că n-aduce nimic nou. E cazul să-mi ascut armele. DINU: Şi nu vă plictiseşte? ANDA: M-ar plictisi.. Sunt un om practic. raţional. (Vorbit. DINU: În schimb. însă eu nu cred deloc în farmecul. psihologic..... Cred că am fost prea urâcioasă. necunoscutului. DINU: Pe mine... DINU: Citiţi un roman? ANDA: După cum se vede.CAPITOLUL 4 O convorbire în tren DINU (încercând să înnoade o convorbire): Mergeţi departe ?.. mai degrabă. ANDA (În gând): Pare să fie inteligent. (În gând): Na! I-am zis-o. eu cred în farmecul. cunoscutul. n-are niciun farmec. Mă bucur însă de oarecare ~ 53 ~ .

De aceea am ţinut să aflaţi cum s-a oglindit în mine fiinţa dumneavoastră.. ANDA (În gând): Uite că nu spune numai banalităţi de toată ziua. ANDA: întotdeauna îmi place să merg înainte! DINU: Şi mie la fel. ANDA: Mă rog. ANDA: Şi după asta? DINU: Cine poate să ştie ? Vă daţi seama ce rol joacă întâmplarea în viaţa unui om? ANDA: Nu înţeleg. nicidecum încrucişat.. pentru o bucată de timp. în acest timp:) DINU (În gând): Cred că am pus bine problema. Rămâne de văzut.... Faptul că ni s-au încrucişat drumurile nu-i decât o coincidenţă fară nicio semnificaţie. rafinat.sensibilitate. la ce bun? De ce trebuie să cunosc numaidecât acest lucru? DINU: E greu să-mi dau seama.. Poate va fi mai târziu un punct de plecare sau de regăsire. ni s-a unit drumul. Ce întâmplare? DINU: Chiar asta pe care o trăim! De ce v-am întâlnit pe dumneavoastră şi nu pe alta? De ce dumneavoastră a trebuit să mă întâlniţi pe mine şi nu pe altcineva? ~ 54 ~ . la un nivel ceva mai ridicat. fermecător surâs! N-a vrut să-mi spună unde merge. De fapt. (In gând): Nu ştiu pentru ce i-am spus aşa ceva.. Ce meserie o avea? DINU (iarăşi în gând): Mi se pare că am început s-o interesez.) DINU (În gând): Fermecător răspuns. ANDA (vorbit): Nu vă grăbiţi cu mulţumirile. vom fi măcar o oră împreună.. Cel puţin. A fost o gratuitate.. DINU: Semnificaţia n-a apărut încă.. Deocamdată. (Scurtă pauză... Pare să fie un intelectual ceva mai.. Unde mergeţi ? ANDA (spontan): Drept înainte! (Surâde. trebuie să mulţumesc întâmplării care v-a scos în calea mea.. De aceea.

ceasul meu rămăsese în urmă.. obişnuită.. Numai filosofii privesc cu telescopul orice fapt mărunt. ANDA: Nu înţeleg. Ei. nu! ANDA: De mirare.. aşadar. ca să ajungă la cine ştie ce concluzii abracadabrante. DINU: Acceleratul nostru a plecat cu o întârziere de 10 minute. bineînţeles. în afară. ANDA: Aveţi un dar de a complica lucrurile!. Ce m-aş fi făcut dacă scăpăm trenul? Ştiţi. ANDA (cochetă): Sunt. nu-mi puneam nicio întrebare. ANDA: Asta înseamnă că vă complicaţi existenţa.. O sumedenie! ANDA: Ooo! Chiar aşa?! DINU: Dacă întâlneam o fată urâtă. mi-e indiferent pe oricine aş fi întâlnit. DINU: Nu ştiu de ce am uneori tendinţa să desfac firul în patru. de. Nenumărate... nu mă priviţi cu telescopul! DINU: Nici nu e nevoie. Mi-ajung ochii liberi. DINU: De ce? (Râde. ce-i cu asta? Credeţi că va fi preludiul unei fericiri viitoare? (Alt ton): Sunteţi filosof? DINU: O. Viaţa e mult mai simplă. Un imponderabil care s-ar putea numi destin a hotărât ca noi doi să ne aflăm acum în acest compartiment şi să luăm cunoştinţă de existenţele noastre. câte întrebări v-aţi pus zărindu-mă singură în compartiment ? DINU: Multe.. DINU: Realitatea pe care o trăim n-are nicio legătură cu poveştile acelea. şi dacă am luat act de existenţele noastre. să zicem ― şahul Persiei. Aş fi rămas indiferent şi mut ca un bust. „frumoasă”? Rogu-vă.) ANDA: Ştiu eu? Poate că mi-ar fi amintit de Harun-alRaşid Şi de poveştile din 0 mie şi una de nopţi. Spuneţi-mi sincer..ANDA: Ca să fiu sinceră. Nu vi se pare ciudat? ~ 55 ~ .

de obicei. ANDA: În afară de acesta.) DINU: Bună! Mă bucură ceea ce aud. ANDA: În viaţa dumneavoastră n-a apărut până acum nicio femeie? DINU: Ba da. pe mine a vrut să mă servească.) Nu credeţi că. trebuie să vă mărturisesc că abia astăzi s-a ivit un bărbat în viaţa mea. Nu fac nimic să le grăbesc. (Râde cu poftă. ne vom întâlni mereu.ANDA: De ce ciudat? DINU: Pentru că. ne vom întâlni şi altă dată. nu? (Izbucneşte în râs. ANDA: Iar începeţi ? (Râde. domnişoară! E foarte serios. Au fost simple efemeride. Ca să-mi ofere prilejul de a vă întâlni. Şi aştept senin să se producă întâmplările. ANDA: Tot aşa. Dacă va trebui să jucaţi un rol în existenţa mea. din necesitate. Sau. să aprind ţigara? Prin urmare. vedeţi. DINU: E de necrezut! Pur şi simplu. întotdeauna e foarte serios când în viaţa unui bărbat apare o femeie. care n-au lăsat nicio urmă. DINU: Da.) DINU: Nu râdeţi. cu cine aş fi stat de vorbă? Cine îmi oferea foc. ANDA: Sunt tare curioasă ― dacă ne vom mai întâlni! DINU: Eu nu sunt deloc. întâmplarea? DINU: în ce fel? ANDA: Dacă nu eraţi dumneavoastră. care v-a aşteptat să-l prindeţi. au apărut câteva. tot e o raţiune. nici să le amân.. ~ 56 ~ . din întâmplare? DINU: Desigur. din întâmplare. mai degrabă.. în aparenţă. Dacă aprofundaţi lucrurile. de necrezut! ANDA: De ce vă miraţi aşa? Nici n-am avut timp până acum. dar tot aşa au dispărut. atunci. dacă vreţi adevărul. Dar în viaţa dumneavoastră? ANDA: Vreţi să fiu sinceră? Ei bine. trenurile nu pleacă din Gara de Nord cu întârziere. nu s-a ivit niciun bărbat.

ANDA: Atunci. DINU: Mi-am umplut ochii cu chipul dumneavoastră. (Vrea să aprindă o ţigară. nu încercaţi vreo presimţire ? DINU: Vă mărturisesc sincer ― nu. Ghiocela. doi. ANDA: Hm! Interesant! Şi. Nu-i mai bine să mă consideraţi o clipă din viaţa dumneavoastră şi să mă daţi uitării ? DINU: Ştiu eu? De ce să anticipăm? Rămâne de văzut. trei.. e de bine. da. poate. un an. Dar. dacă. nu-l aveţi. vă previn: feriţi-vă de mine! Vă pândeşte. am să vă port mereu în minte.) ANDA: Puţin. Poate. ca să mi-l pot reaminti oricând. la început.. la ce bun? Dacă ne vom revedea. uitasem povestea cu destinul. nu m-am prezentat şi n-am ţinut să vă fac cunoştinţă. sau Alba. Şi apoi. Nu găseşte bricheta. ~ 57 ~ . Dar dumneavoastră? ANDA: Eu. DINU: La mine e tocmai contrariul..) Ei. ANDA: A. Când mi se bate ochiul stâng.De aceea. Vă spun drept că niciodată n-am avut cu cineva o discuţie atât de stranie. ANDA: Şi cât timp o să vă ajungă provizia asta? DINU: Să zicem. după voinţă. ce nume îmi daţi? Sunt tare curioasă! DINU: Ştiu eu? Să mă gândesc. DINU: îmi place s-o înfrunt. Mi se bate ochiul stâng.. mă rog. din umbră. drace! Unde-am pus-o ? Doar am umblat adineauri cu ea. îmi păreaţi un pic nesuferit. ce aş putea să fac. va fi destul timp şi pentru asta. ANDA: Adevărat. DINU: Sunteţi superstiţioasă? (Râde. De acum încolo. sau Crenguţa. N-are importanţă. cât de cât. ANDA: „Alba" mi s-a mai spus. Şi am să vă dau numele care-mi place şi pe care. Parcă a intrat în pământ. Iertaţi-mă ca v-o spun! DINU: De ce nesuferit? ANDA: Prea vă uitaţi la mine cu ochi lacomi. Şi când mă gândesc că. da. o primejdie.

) (Macazurile încep a pocni. La revedere. destinului..) ANDA: Unde suntem? DINU: Am ajuns la Piteşti.) DINU (stupefiat): Ce-i asta? Coborâţi? Cu adevărat.... DINU: Nu...) DINU (mirat. (Ea izbucneşte în râs. DINU: Ah. Trenul îşi domoleşte goana. adio.. Nu stricaţi farmecul care a ţesut între noi. DINU: Sunteţi piteşteancă? ANDA: Nici asta nu-mi amintesc. cât de curând. îşi ia valiza din plasă. cu autorizaţia. văzând că are chibrituri): Dar. ANDA (coborând): Fie! însă. vă rog... Stimate necunoscut. mi-aţi spune cum vă cheamă. râd amândoi. pe curând. ANDA: Aşa repede? Nici n-am simţit când a trecut timpul. ~ 58 ~ . nu-mi spuneţi. să lăsăm destinul în plata Domnului! ANDA: Nu mai credeţi în el ? DINU: Nu ştiu. Mi-am pierdut capul! ANDA: Cum să vă spun: adio sau la revedere? DINU: Mai bine. coborâţi aici? ANDA: De ce vă miraţi? DINU: Nu m-aşteptam. Am o amnezie teribilă.ANDA: Nu face nimic! (Scoate o cutie de chibrituri din poşetă şi-i dă să aprindă. (Se ridică. ANDA: Nu pot. Ce păcat! (Trenul încremeneşte pe loc. destinul va avea grijă să ne pună din nou faţă-n faţă. ANDA: Nu. Mi se pare prea devreme. DINU: Pe mine mă cheamă.. De-afară se aude vocea conductorului: Piteşti. 10 minute!) ANDA: De ce păcat? Dacă trebuie să ne revedem.

nici urât. un prichindel de care balaurul ascultă fară crâcnire! Şi micul mecanic a crescut în ochii mei. După asta. ce emoţii pe mine! Tren am mai văzut cu ochii. nici înalt. mică şi dragă. Am tolba plină cu noutăţi şi sunt nerăbdătoare s-o deşert în paginile ce urmează. Nici frumos. pentru a fi pusă la dispoziţia Măriei Tale. în primă călătorie pe CFR. Aşadar. făcându-se cât un Gulliver în ţara piticilor. ca s-o observ. tu. m-am speriat aşa de tare. iată-mă cu sensibilitatea mobilizată ― o mie de ochişi două mii de urechi ― păşind în noutate. am început să râd şi eu. dar ca să călătoresc. a prins de veste şi a început să râdă. Dar ce-ţi tot sporovăiesc gratuităţi? Să trecem la capitolul cel mai palpitant din acest voiaj. îţi închipui. Când a pufăit monstrul aburi pe nări. Ascultă: în compartimentul meu intră un pasager. Aoleu. un omuleţ negru de funingine. având de îndeplinit o misiune de ordin familial din partea doamnei-maman. în Gara de Nord m-am oprit în dreptul locomotivei. încât era s-o rup la fugă. încă nu mi s-a ivit prilejul. Mecanicul. ~ 59 ~ . ce matahală apocaliptică! A fost construită la dimensiunile dinozaurului. cu fundându-mă în cugetare. Uite. vreo 28-30 de ani. Chiar mi-a strigat ironic: ― Nu muşcă. l-am acoperit cu un strat cald de admiraţie. plecat-am de una singură în urbea Piteştilor. îţi scriam în epistola precedentă că. având ― să zicem ― aşa. domnişoară! Mi-a fost ruşine de frica mea.CAPITOLUL 5 Cinema Fantasio Din corespondenţa Andei Brădeanu Fulguşor.

la poalele muntelui. Dar observam. cunoscutul. în fine. bineînţeles.. a spus că el crede în farmecul. Adică. trântindu-i o săgeată care l-a usturat niţeluş.. judecând mai profund lucrurile. trebuie să fie un avocăţel sau profesoraş. avea sprâncene groase.. în definitiv. I-am replicat că nu cred în farmecul. Din păcate. Dar.. nici nu s-a prezentat. din necesitate.. ne vom întâlni a treia şi a patra oară. Cică. încrezutul! Judecându-l după aerul său suficient. Numaidecât l-am comparat mintal cu Bob. din întâmplare. zic.. înţelegi? Pe măsură ce dialogul nostru se înfiripa. dă-l încolo de sprâncenat. iar el. un tinerel cam pe la mijloc care natrage atenţia prin nimic deosebit. dar. tot încerca să încropească un dialog cu subsemnata. Aparent. parcă o să cotcodăcească vreodată găina mea pe gardul său?M-apucasem să citesc ceva. în farmecul meu.nici scund.. cu alte cuvinte.. n-are niciun farmec. nu mi-a spus nimic jignitor. absolut nimic. De altfel. Nu ştiu cum. ne vom întâlni mereu. întrucât naduce nimic nou. Aş zice că mi-a făcut curte. ce-mi pasă. eu aflându-mă cocoţată sus. nu mă atrăgea deloc persoana dumisale. din vorbă-n vorbă. aşa cum îţi plac ţie la masculini. soarta o să aibă grijă să ne revedem. Să-i fie de bine şi la mulţi ani! Am schimbat doar câteva fraze uzuale. adică. a avut un răspuns spontan. îmi plăcea tot mai mult să lungim vorba. ~ 60 ~ . pe Everest. cu oarecare satisfacţie. însă nu era chip să-mi concentrez atenţia. Comparaţia na ţinut. sprâncenatul susţinea că pe el l-ar plictisi. necunoscutei. că sprâncenatul mă înfuleca din ochi. Bob nu-i egal decât cu el însuşi. necunoscutului. Era foarte civilizat. nu. bine arcuite. şi dacă nu vom fi convinşi nici de astă dată. El. dacă va însemna ceva pentru mine. M-a întrebat: Mergeţi departe? Ori: Nu vă e prea cald? Ori: Vă place lectura ? Eu ― ce să discut cu un străin. la 8550 de metri înălţime. de colo. jos. de ce m-aş lega la cap fară să mă doară? Şi.

mă liniştesc şi lăsându-mă pe aripa visului. Adică. mă văd ajunsă scriitoare celebră. probabil. umplându-mi toată fiinţa. aşa. să cred că am fost trimisă în provincie nu pentru treburile doamneimaman. însă partea bună e că am dispărut din lumea lui. Dar. De aceea. îmi vine să plâng. mă aclamă! Şi. numi explic de ce mă simt atât de răvăşită. când trecuseră două ore de drum. îi stau la dispoziţie. Parcă s-a stârnit o furtună în interiorul meu. A alergat după mine. Parcă am plutit într-un vis care m-a desprins de realitate. să-mi spună numele şi prenumele. nici nu-mi amintesc ce naiba am făcut la Piteşti. mă rog. Asta-i Himalaya fericirilor! Spune tu. După aceea.Nici nu ştiu când am ajuns la destinaţie. în cele din urmă. n-am văzut nimic din peisajul care fugea îndărăt. Am făcut bine? Cred că da. Rubedenia doamnei-maman a avut de-a face. Uite. dar nu plâng. la rigoare. cu o făptură picată din lună. parcă. printre ei. nu ştiu bine. şi nu ştiu ce. iată. ci pentru a mă întâlni cu efigia greacă. Nu-l mai ţineau curelele sufleteşti să joace până h sfârşit ispititorul joc al destinului. dând autografe într-o mare librărie miilor de cititori care mă adoră. imposibil de spus în vorbe. nu-l vedeam decât pe Domnia Sa. nu furtună. pentru că n-am motiv. să scoată buletinul de identitate. gata să Se dea în vileag. nu e stupid? Zău aşa! ~ 61 ~ . sprâncenatul. ca o mireasmă. nu? La drept vorbind. să ştii. dacă n-o fi aşa. la urma urmei. ca o stare nostalgică. Tot timpul cât am stat de vorbă cu ea eram cu gândul la enigmaticul meu sprâncenat. Când a văzut că plec. Altfel. îmi pun gâtul pe butuc. rămânând mai departe anonimă. o schimbare plăcută. Uneori. deşi eu credeam că fieştecare om este tatăl faptelor sale. m-am ţinut tare ca piatra. Aş vrea ceva. s-a muiat ca o cârpă. m-a strigat „Ghiocela" sau mi s-a părut. îl văd pe el. Fulguliţă mică şi drăgălaşă! Dacă domnul destin are vreun gând cu noi. Ajunsesem. povestea asta m-a tulburat serios. Păcat că el. Tu.

Ne avântăm în vârtejul dansului. Chiar să mă îngrijorez. plasându-l. generos. n-am avut încotro Şi i-am pus un nume: Ivar. parcă fusese croit pentru Domnia Mea! Sala gemea de măşti şi măscuţe. l-am instalat pe Maiestatea Sa Sprâncenatul în faţa mea şi am pălăvrăgit împreună de toate. totul nu se petrece decât în închipuirea mea. da. gemând de platani. De ce Ivar şi nu Radu. din pricina obsesiei care nu mă slăbeşte deloc. cred că m-am scrântit puţin la cap. Costumul îmi venea de minune. După asta.Nu. Da. Nu ştiam nici ce profesie are: atunci. ca soţ şi soţie. îndoindu-se de mijloc: ― Un vals. Uite. care mă fixează lung. e prea juvenil. nu te speria. dar ziceam: Hal să nu exagerăm. Pierrot! Gata. văd un Pierrot suplu. de parcă ar vrea să vadă prin mască dacă sunt frumoasă ori urâtă. Pufnim amândoi în râs. Neştiind cum îl cheamă. compartimentul era plin de călători. într-o vilă somptuoasă. arbori de pâine.. aranjat cu domiciliul. frumoasă Colombină. Pierrot întotdeauna şi-o reclamă pe Colombină sa. lămâi. Am să-ţi povestesc acum ce s-a întâmplat la balul Operei: Doamna-maman a fost de părere să mă îmbrac în Colombină. făcut ataşat de legaţie. în strada Romană numărul200 bis. Barbu sau Matei? Habar n-am. baobabi. sicomori.. cu o grădină ca în O mie şi una de nopţi. un adevărat magazin de coloniale. Ştii de ce? Pentru că am început să trăiesc cu el. nu-i stupid. n-are mutră de consilier. s-a făcut instantaneu legătura. El îmi propune. nuci de cocos. Tărăşenia începe să-mi dea serios de gândit. Stai. ― Cu plăcere. colo. strecurându-ne uşor printre zeci de ~ 62 ~ . portocali. Ion. câte în lună şi în stele. dar eu nu l-am văzut. Prin urmare. puteam să-l fac şi consilier. Ca să fiu sinceră. în fine. trăiască imaginaţia! Când m-am întors la Bucureşti.

toţi ne socotim deopotrivă şi ne comportăm ca şi cum am fi prieteni vechi. El mă strânge prea tare la piept. tu. parcă doarme şi ea laolaltă cu cei care dorm. mai avem o oră până la căderea măştilor. ― Eşti cu soţul. cu soţul?! Of. ― Eşti măritată? ― Nu! ― De ce. Simt nevoia de a respira puţin aer curat. ţii să-ţi păstrezi anonimatul? ― Simt că aşa trebuie! ― Am impresia că glasul tău l-am mai auzit cândva. în afară de una singură: a mea! ― Cum mă chinuieşti! Vreau să te cunosc! Arată-ţi faţa! ― Nu pot. Nu ne cunoaştem. un foxtrot. I-am replicat îndrăzneţ: ― Ca să dansez cu tine. atunci. Auzi. parcă. Zice: ― Nu vrei să ieşim pe terasă? ― Ba da. luna ne scaldă într-o baie de argint. astupată de uşi şi ferestre. parcă am fi numai noi doi pe lume. Larma balului s-a potolit. un tango. începe o polcă. altă lume. parcă ar vrea să-mi strivească sânii. Nu cred că voi trăi atâta timp. Colombină? Am pufnit în râs. E linişte şi. ― îţi garantez că apuci căderea măştilor. Afară noaptea e Liniştită. Sub mască. îi spun. calmă. Toată spuza de ochi de pe bolta cerului îşi îndreaptă spre noi priviri ^lipitoare. ne retragem într-un colţ singuratic. ― De ce te-ai costumat în Colombină? Nu-mi dădeam seama de ce. ― O oră? strigă el tragic. Şi noi dansăm mereu împreună. ― Colombină. şi ne tutuim. Pe terasă. scoate masca! ― Nu se poate.perechi. Sau mă înşel? ~ 63 ~ . Pierrot. ce prostuţ era! Valsul se termină.

― Şi mie mi separe cunoscută vocea ta, dar nu-mi pot reaminti unde am auzit-o. De ce mă tot descoşi? Nu-i mai bine să nu ştim nimic unul de altul? întâlnirea noastră va rămâne întotdeauna un vis frumos. ― Nu, Colombină. Nu pot. E aşa de poetică propunerea ta, dar nu mă rabdă inima să nu te văd măcar o clipă. ― De ce ţii să destrami farmecul care s-a ţesut în jurul nostru ? ― îmi închipui că, fără mască, eşti mai frumoasă. ― Te înşeli, Pierrot, sunt urâtă. Şi-apoi, cu mască, mă simt alta, uit cu desăvârşire cine sunt. Pot să vorbesc orice prostii, pentru că nu le debitez eu, ci Colombină. Pot să fac orice nebunii, pentru că, înţelegi, le arunci în spinarea celeilalte, a Colombinei. Şi acum, Pierrot nătâng, mă sileşti să-mi lepăd masca, să devin serioasă, să-ţi spun „dumneata”?! L-am convins. Pierrot începe să-şi dea seama că face o prostie dacă mai stăruie. ― Păstrează-ţi masca! Aşa voi face şi eu. De departe, răzbate până la noi o melodie împletită numai din suspine, care e, parcă, înadins făcută pentru inimi rănite de Cupidon. ― Ascultă ce răscolitoare e serenada asta, i-am şoptit copleşită. îmi rezemă capul de pieptul lui şi sunt toată o ureche nemărginită. ― Schubert a compus-o pentru noi, spune el şi mă prinde uşor de mijloc. ― Să ştii că da. O cred cu toată convingerea. ― Ca să ni se pară şi mai minunată povestea pe care o trăim: Pierrot şi Colombină s-au întâlnit odată la un bal mascat. ― Au devenit prieteni buni, înainte de a se cunoaşte. ― Sau tocmai pentru că nu s-au cunoscut. Au dansat împreună tot timpul. ― S-au îmbătat de muzică. ― Şi-au spus glume, prinşi de o voioşie fără seamăn. ~ 64 ~

― S-au furişat pe terasă, aici. ― S-au sărutat. ― Nu ştii că Pierrot şi Colombină sunt predestinaţi să se iubească? El m-a sărutat lung, sălbatic, strivindu-mi gura. După primele clipe de ameţeală, mi-am revenit în fire şi, trăgându-mă brusc din braţele lui, i-am şoptit aspru: ― Lasă-mă! Ce nebunie! ― Te-ai regăsit! Acum nu mai eşti Colombină, ci aceea care ai fost înainte. ― Nu ştiu, niciodată nu mi-am pierdut capul cu cineva pe care îl cunosc abia de trei ceasuri. Sunt ameţită. Trebuie să sfârşim, mă întorc în salon. ― De ce vrei să fugi ? ― Te rog, nu mă mai întreba! Fug de mine. ― Iubeşti pe cineva şi te-au încolţit mustrările de cuget? Spune-mi! ― Da! Adică, nu ştiu. Nu pot să-mi dau încă seama. ― N-am pizmuit pe nimeni în viaţa mea, dar pe el îl pizmuiesc. Cât trebuie să te iubească! ― Ha! ha! ha! am izbucnit spontan în hohote de râs. ― De ce râzi? ― Închipuieşte-ţi, el nici nu ştie cum mă cheamă! Şi clatin îndurerată din cap. E o poveste ciudată. Călătoream cu trenul. Un tânăr înalt, bine legat, aşa, ca tine, se aşeză pe bancă, în faţa mea Şt mă priveşte câteva minute lungi, nesfârşite, atât de stăruitor şi de cald, de parcă ar fi vrut să mă mistuie toată în flăcările ochilor lui. ― Stai! Când zici că s-a întâmplat asta ? ― Pe 25 aprilie. Vezi, ţin minte şi ziua. ― Pe 25 aprilie? Şi unde te duceai? ― Mă trimisese mama în provincie. Nu trebuie să fii gelos. Era un om neobişnuit. Am avut o discuţie care m-a înfiorat toată. N-a vrut să se prezinte. îmi spunea că, dacă va trebui să ne cunoaştem, destinul va avea grijă să ne întâlnim din nou. Dar nu ne-a fost scris să ne revedem. ~ 65 ~

Pierrot păleşte. E transfigurat. Presimt asta chiar prin mască. ― Trebuia să-ţi spun adevărul. M-am străduit să-l înlocuiesc cu tine. De aceea ţineam aşa de mult să păstrăm măştile. ― Ai făcut foarte bine, dacă tu eşti, într-adevăr, Ghiocela sau Crenguţa! strigă el însufleţit şi-şi scoate masca. Slobod un ţipăt de surpriză. Mă uit la el şi parcă nu-mi vine să cred în realitate. Ar fi preafrumos, prea minunat, prea de necrezut, şi-l întreb mereu nesătulă: ― E adevărat? E adevărat? E adevărat, dar, cu toate astea, pare o poveste! Tăcem amândoi înfioraţi şi nu ştim ce să ne mai spunem. Parcă ne-au îngheţat cuvintele pe buze. într-un târziu îl întreb: ― Dacă suntem sortiţi să fim împreună, nu crezi că ar trebui să ne cunoaştem? ― Da, sigur că da! El se prezintă, spune cum îl cheamă, îmi sărută ceremonios mâna şi, în clipa aceea, mă trezesc. Da, Fulguşor scumpă, trebuia să mă trezesc, pentru că totul n-a fost decât un vis frumos şi scurt. Măcar dacă i-aş fi reţinut numele, când s-a prezentat. N-a fost chip. L-am uitat pe loc. Povestea asta m-a obsedat câteva luni. Parcă eram bolnavă din pricina acestui virus sprâncenat care mi-a otrăvit fiinţa prin prezenţa sa. Ba nu, greşesc spunând prezenţa sa, pentru că el, ca persoană fizică, nu era interesant, mai degrabă m-a cucerit spiritualitatea lui, ideea pe care a emis-o şi care a alimentat convorbirea noastră, aceea de a rămâne, în continuare, anonimi, la voia întâmplării ― Asta m-a umplut de fiori. Era o undiţă aruncată la întâmplare în apele incerte ale viitorului sau o prevestire care începea să mă angajeze? Destinul meu şi al sprâncenatului tovarăş de drum se întâlniseră, se ~ 66 ~

tatonau în neştire, umblau pe la porţile fiinţelor noastre sau totul nu era decât un joc inocent al imaginaţiei mele? Cine ar putea s-o spună? A venit însă timpul să întorc foaia. Ziceam: de ce-mi împuiez capul cu tot felul de gânduri abracadabrante? Mai sănătos ar fi să merg pe drumul realităţii. Chiar dacă întâmplarea mi-l scoate din nou în cale, ce, sunt obligată să-l iau numaidecât de bărbat? Stai, nu te pripi, Anduţă mică şi prostuţă. Văzut de aproape, cu ochi neîmbrobodiţi de aura misterului, tânărul sprâncenat poate să fie nepotrivit pentru mine. Dacă-i un vicios sau un om rău? Dacă-i egoist ori vulgar? Ia mai dă-l încolo, ce-mi tot bat capul degeaba? Adevărul e că toate gândurile şi visurile de fericire pe care mi le-am făcut în legătură cu el au fost pentru mine însăşi fericirea în carne şi oase. Cartea mea a făcut oarecare vâlvă. Nu în publicul larg, rămas nepăsător şi rece, ci în cercul viu şi cald al colegelor mele. Mai toate m-au felicitat, copleşindu-mă cu laude deşănţate. Ah, ce nebune sunt, Dumnezeule'. în unele privinţe, chiar le iau înainte băieţilor. Năsoasa mi-a trimis o telegramă: Genialissimo, l-ai făcut marţ pe Maupassant cu Roşu şi negru. Era să-i atrag atenţia asupra erorii pe care o făcuse, dar am lăsat-o în pace, nam vrut să-i dau peste... nas. Simpatia mea, Anişoara, a cumpărat vreo treizeci de exemplare ― n-a avut bani mai mulţi ― şi le-a împărţit prietenelor ei, impunându-le să citească romanul până îl învaţă ca pe Tatăl nostru. Nitouche mi-a spus că are să scrie şi ea un op, dar că nu se va ocupa nici de Nora, nici de doctori, ci va descrie în profunzime viaţa şcolară, ca să mă facă pilaf Mi-am adus aminte de ceea ce-mi spusese cândva doamna-maman: ― Numai că Nitouche trăieşte din plin viaţa, nu-şi bate ea căpşorul s-o pună pe hârtie, pentru că îi trebuie prea multă cerneală. Preocupările mele extraşcolare m-au făcut să neglijez un timp cursurile universitare. Cu toate astea, profesorul ~ 67 ~

mi-a dat bilă roşie. Am rămas mirată, nu meritam notă de trecere. M-am uitat lung la el şi i-am surâs cu toată fiinţa. S-a fâstâcit ca un adevărat adolescent, el, care ţine pe umeri o jumătate de veac. Pare-se că deţin o tainică putere asupra bărbaţilor, mai ştii? într-o după-amiază, iam oferit cartea cu o dedicaţie măgulitoare. Ce s-a mirat! Nu-i venea a crede ― Dumneata ai scris asta ? „Sigur că eu, tăicuţule!” îi spuneam în sinea mea, surâzându-i mereu. ― E aproape incredibilă coexistenţa a două însuşiri excepţionale într-o singură fiinţă. ― Nu înţeleg ce vreţi să spuneţi. Bineînţeles, făceam pe proasta în păpuşoi şi l-am contrazis cu destulă lipsă de convingere. în schimb, eram foarte fericită, auzind că-mi relevă frumuseţea de care ― ciudat! ― mă simţeam mai mândră decât de talentul literar, atât de fericită, că aş fi trecut cu vederea chiar dacă m-ar fi sărutat. Din ziua aceea am devenit rude atât de apropiate, încât a renunţat să mă mai examineze la oral. Când mă duceam după notă, mă întreba: ― Ce bilă vrei, Albă-ca-Zăpada? Închipuieşte-ţi, tăticu-meu, profesorul, îmi pusese aceeaşi poreclă ca la şcoală. ― Dacă îmi spuneţi Albă-ca-Zăpada, prefer bilă... albă. Şi îmi punea în caietul de cursuri bila cerută. Bună treabă, nu? Băieţii însă îmi dau multă bătaie de cap: se ţin scai după mine şi numai un semn dacă fac, toţi sar, încurcându-se unul pe altul, să-mi îndeplinească dorinţa. Ah, nebunaticii, parcă sunt loviţi cu leuca în cap! Adeseori mă pomenesc cu că te unul căzând în genunchi dinaintea mea şi debitând teatral, cu tremolo în glas: ― O, Venus, depun inima-mi zdrobită la picioarele tale! Odată, pe când mă duceam în sala „Odobescu", un vlăjgan cu ~ 68 ~

barbă şi mustăţi se apropie de mine străpungându-mă cu privirile, ca un fachir: ― Eşti o întruchipare sau exişti cu adevărat? A vrut să mă pipăie, ca să se încredinţeze dacă sunt reală sau nu. M-am ferit, scoţând un ţipăt. ― Las-o, măi, că există. N-auzi cum ţipă? Atunci, zăpăcitul a conchis: ― E fascinantă, pe legea mea. După care m-a întrebat: Sunteţi născută din părinţi-oameni sau în laborator, pe cale sintetică? ― Sunt făcută în eprubetă! i-am replicat şi am fugit. Dar asta încă nu-i nimic. Când intru în sala de cursuri, la estetică, băieţii zvâcnesc în picioare cu zgomot infernal, aleargă făcând roată în jurul meu şi cântă o secvenţă din Gaudeamus introdusă înadins pentru mine: Vivat Anda nostra! Vai, ce greu a fost până m-am obişnuit cu aceste trăsnăi ale colegilor! închipuie-ţi acum în ce situaţie umilitoare erau puse celelalte colege. Devorate pe dinăuntru de invidie, mă ocoleau, fiindcă nimic nu-i mai anevoie de suportat decât meritele altcuiva. În aceste condiţii, n-am reuşit să-mi fac nicio prietenă. Numai una singură, Lupaşcu, pe care o ajutasem la o teză, îmi acorda niţică atenţie. Atâta tot. Noroc că rivala mea, blondina Liliana Albu, nu mai calcă pe la facultate. Am auzit că s-a măritat cu un rege al cafelei, care a dus-o peste ocean, tocmai în Brazilia. Să-i fie de bine! Datorită cursurilor universitare, m-am eliberat oarecum de obsesia sprâncenatului din tren. Am făcut şi o prostie: m-am lăsat fotografiată de un individ, nu ştiam că e reporter de gazetă, şi rezultatul a fost că mutra mea inocentă de îngeraş prostuţ a apărut pe pagina întâi a revistei Realitatea ilustrată. Doamna-maman, dând cu ochii de ea, m-a certat destul de aspru. între altele, mi-a spus că ar fi preferat să vadă în publicaţia aceea chipul scriitoarei Anda Brădeanu, în locul domnişoarei de profesie manechin. ~ 69 ~

― Ştiţi prea bine, doamnă, că n-am experienţă, de aceea întâmplările mă depăşesc. ― Scumpa mea, eu sunt de vină. N-am avut destulă grijă de tine, mi-a spus ea şi m-a sărutat. Am sărutat-o şi eu şi, văzând-o în toate bune, i-am cerut să-mi fac o rochie. Mi-a întins o mie de lei, dar văzându-mă nedumerită, a mai scos una din poşetă. A doua zi, fuga la croitoreasă. Mi-a făcut o rochie princesse din jerseu alb cu frunzuliţe gri, mulată pe corp, care îmi scotea formele în evidenţă, să crape de ciudă toate grăsanele, cu un guleraş rotund în jurul gâtului. Asta îmi dădea un aer de fetişcană care ştie să muşte cu sete din viaţă. Şi mi-a mai făcut una bleumarin, cu mâneci roşii, dintr-un voal de lână. Nici vorbă, cea dintâi mă prindea de minune, făceam furori cu printre masculini. Simţeam eu însămi o ciudată stare când o îmbrăcam: mi se părea că n-am nimic pe mine, că umblu goală în văzul lumii, deşi, repet, Fulgule drag, că rochia e perfect decentă. Numai faptul că, mulându-se pe trup, îmi descoperă formele, asta îmi dă mereu senzaţia goliciunii. Rochii! Rochii! Rochii! Abia acum le simt farmecul! în internat, acoperite excesiv de uniformă, cui i-ar fi grăit zvâcnetul trupurilor noastre abia înmugurite? Era chip sămi dau seama pe-atunci ce preţ are o rochie bine croită, cu o culoare potrivită tenului? Cine spunea: culoarea este fardul femeii? Pe mine mă prind toate culorile, dar, mai ales, albul. îmbrăcată în alb, arăt ca o adevărată camelie. Şi fascinez! Zbenguiala prin grădina cochetăriei mă ducea la unele exagerări. Zăboveam uneori ore întregi în faţa oglinzii, ca să mă cercetez în neştire, privindu-mi trăsăturile feţei, buzele, dinţii sau sânii, uneori făcând grimase caraghioase şi mai totdeauna isprăvind cu o izbucnire nebunească de râs. Haide, Anduţo, îmi spuneam, fii serioasă, fată! Ce s-ar topi de râs fostele tale colege dacă te-ar surprinde cum ~ 70 ~

ci mai degrabă Liliana-Braziliana. deşi tânărul nu-i de lepădat. i-aş spune crucială. Adică nu-i el adevăratul vinovat. trei minute. Ce-o fi păţit! Zănaticul! Trebuia să mă aştepte el. Dacă vrei să fiu sinceră. o gură de bărbat. l-am acuzat degeaba. mai erau opt minute până la începerea spectacolului.. Şi eu de ce să mă las mai prejos decât ea? Călcam în străchini. Mam uitat în dreapta şi-n stânga. mă rog aere de femeie fatală. Dar nu mai erau bilete. de colo până dincolo. îndrăgostită ca Narcis de propria ta făptură. Nu numai a gătelii. În clipa aceea. Nu se făcea să continuăm ― de fapt. spectacolul stătea să înceapă. dându-şi. Am vrut să renunţ la Bob. Dar pe ele nu le-a sărutat. Mie Bob tot mi-a furat o sărutare. bineînţeles. A doua oară şi-ar fi luat lumea în cap. încă. şi Bob tot nu venea. un tânăr. încă două minute. trăgând cu coada ochiului la ceas. căutând cu ochii: Bob nicăieri. mi-a tras o săpuneală numărul unu. Mă plimbam nervoasă. dar am început chiar să fumez serios.te schimonoseşti În oglindă. care n-am prins de veste cum şi de unde răsărise. dar şedea urât să-i dau atâta nas chiar de la început. prinzând de veste. N-a avut ce-mi face! Bob mi-a propus să mergem într-o după-amiază la cinema Fantasio. Nu venise încă. Mai erau patru minute. Rula îngerul albastru şi muream de curiozitate s-o văd pe Marlene Dietrich. puteam să văd filmul şi fără el. mă cam trăgea aţa. care trăgea din ţigară ca o şerpoaică. Când am ajuns la cinematograf. Tuna şi fulgera. că de unde am deprins obiceiul ăsta urât? I-am trântit-o cu neruşinare: ― De la dumneavoastră. s-a apropiat de mine şi mi-a propus: ~ 71 ~ .. care înnebunise Bucureştiul cu acest film. din cauza lui m-a apucat patima gătelii. Doamna-maman. Să-l ia toţi dracii de zăpăcit! O fi uitat sau. doamnă! Fuma şi ea. gen îngerul albastru (Marlene Dietrich). nicidecum eu. nesuferitul! Nu mi-a plăcut nici de frică.

dar. ― De ce? ― Pentru că începe filmul. întâlnirea noastră. el – el . la rându-i.. nostru. culpabil. ca şi când lui însuşi i se datora împlinirea acestui fapt uluitor. Se putea altfel? Confirmarea era zdrobitoare.― Am eu un bilet. cu alte cuvinte..fireşte. Ne-am aşezat la întâmplare pe două scaune din ultimul rând. mergem. era emoţionat. Vasăzică. A spus chiar: ― Ce fericit sunt că. După o pauză grea a adăugat: ― Mergem la film sau.. Ce-aş fi putut să-i spun ? ― Da. luat prin surprindere de eveniment. glasul lui. Dumnezeule mare. am scos un ţipăt de surpriză. de fapt. Nu m-am putut stăpâni să nu râd. Tânărul a tresărit. tot s-a întâmplat să ne revedem. ochii lui. Dar acesta. încă nu mă dumirisem de neprevăzutul acestei întâlniri. grijuliul destin tot ne pusese pe unul în faţa altuia: îl împiedicase pe Bob să vină la cinema. da. nu mai avea cuvinte. acesta-i Sprâncenatul din tren! Leit el. parcă: ― Aşadar. Eram cu adevărat sortită acestui om? ~ 72 ~ . Am bâiguit învinsă. ― Cum?Dumneavoastră? Mă recunoscuse. în carne şi oase! Cu înfăţişarea lui. Mi-a şoptit: ― Acum.. Realizase. ― Eram sigur de asta. Biletul rămăsese pe undeva un punct de plecare ori un pretext fără însemnătate.. Ghiocela. ― Până atunci. S-a întrerupt. îl trimisese pe celălalt. ce să spun! încremenisem locului ca o statuie. nici nu mă mai interesează filmul.el!! Nu ştiam ce să cred. la rându-i.. începuse jurnalul. M-am uitat la el.. domnişoară. Trebuia să se întâmple. cu un surâs uşor. în schimb.. Când privirile noastre s-au întâlnit. ce să fac. e bine să-l vizionăm pe acesta. Avea pe faţă pecetea unui triumf. Am intrat în sală.

Există oare ceva predestinat în viaţa noastră. renunţând. aşadar. puţintel. nu! Asta nu! Dacă vrei să ştii. Nu-mi amintesc ce s-a ales de film. scandinav. Zău. n-are importanţă! Nici nu trebuia să-ţi spun. Tocmai atunci am prins de veste că el mi-a luat mâna într-a lui. în fine. ca şi când timpul scurs de la prima întâlnire n-ar fi stat cu braţele încrucişate. că ţineam destinul chiar în mâinile noastre. ― Tot e ceva. desigur. ― Sunt tare curios să aflu. ca să discutăm lucruri personale. se cheamă că realizaserăm o apropiere.. impunându-mi-se atenţiei. ― Cum o să mă cheme Ivar? Ăsta e un nume străin.. ţi-am pus chiar un nume. spune-mi: cum m-ai botezat? ― Ei bine. care trebuie să se împlinească? Cine să dea răspuns unei asemenea întrebări?Eu cred că noi înşine suntem autorii binelui sau răului.. ― A. acţiunea mă prindea uşor în mreje. De ce? ― Nu ştiu.. Eu m-am gândit ceva mai. Uneori. mult. ― Serios? Ce nume? ― Oh. că destinul nu e în stele. Trebuie să recunosc că între noi nu s-a putut aşeza uitarea. ci mult mai aproape. Aşa că rupeam felii întregi din spectacol.. de astă dată. Ivar. ― De când nu ne-am văzut. la folosirea agasantului pronume de reverenţă. Am nimerit-o? Aşa te cheamă? A râs cu poftă. te-ai gândit uneori la mine? mă descusu el cu precauţie. dar actualitatea pe care o trăiam era mult mai puternică şi se suprapunea. chiar în mâinile noastre. ~ 73 ~ . ― Aşa. ― Tremuraţi? s-a miratei. Se cheamă.

Lumea a început să iasă din sală. ca să nu ne rătăcim unul de altul. Sprâncenatul. Vreau să mai urmăresc puţin filmul. cum face din om ― neom. Pe urmă. Ivar. el n-a spus nimic. bărbaţii. eu doar nu eram Lola. exista o prăpastie între noi şi chiar între ei. în care Jannings a găsit accente zguduitoare. de astă dată. care. o întrebare cu tâlc: ― Ştii cât a trecut de la întâlnirea noastră din tren ? I-am răspuns cât se poate de prompt: ― Un an. oricum. uneori. trei luni şi unsprezece zile.Ah. Las la o parte minutele şi secundele. însă. Asta-i tot! Ii mai spusesem. am reluat-o. ― Să întrerupem. bine că a băgat de seamă că posed imaginaţie. parcă ai avea un calculator electronic în poşetă. Iar am râs. ― Extraordinar. te rog! Ar fi cazul să te fereşti. Se gândea. Probabil. dar e însuşirea mea princeps. nu? După asta. după o scurtă pauză. Un spectator din faţa noastră a protestat nervos: ― Ssst! Am întrerupt pe loc discuţia. El mă ţinea strâns de braţ. El a râs din nou. Am privit zguduită tribulaţiile descompunerii morale a profesorului îndrăgostit. înainte de a ajunge în stradă. la 200 bis. ce caraghios! Parcă eu ştiu de ce? Avea nevoie de un nume şi eu i l-am pus. în şoaptă: ― Ştii că ţi-am ales şi un domiciliu? ― Unde? Pe care stradă? ― Pe Romană. am vorbit de alte lucruri. Totuşi. ai o imaginaţie bogată! În sfârşit. s-a produs o ~ 74 ~ . probabil. contează şi ele. Sprâncenatul meu ar fi trebuit să protesteze. ― Uite ce aduce dragostea. Ia seama. ― Ce să-ţi spun. Spectacolul s-a terminat. în altă parte? Nu ştiu. Nu de alta. vorbind. vorbeam cam tare. dar ăsta reprezenta o însuşire fizică.

mergând agale. pierzându-se de mine. nu-ţi mai face sânge rău! Ia lucrurile aşa cum sunt şi du-te acasă! N-ai ceva mai bun de făcut. M-am uitat în jur.. Da.. Şi tot el trebuia să nu mă ~ 75 ~ . totuşi asta era situaţia. se făcuseră nevăzuţi. luată pe sus de un val. abia îl regăsisem. Dar unde? Unde să-l găsesc în fluviul uman care curgea pe bulevardul Elisabeta? Hotărât. destinul n-a admis să rămânem împreună. lipită de zid. să-l caut eu şi să nu mă caute el? El trebuie să alerge după mine până la capătul pământului şi să mă găsească. deodată. singură. în urma acelei busculade. croindu-şi pârtie silnică prin mulţime.. pe unul în faţa celuilalt? Ce noimă avea această reîntâlnire fără finalitate? Ah. Câteva femei au ţipat. De ce. nicăieri. Poate o fi rămas în urmă. dacă aş fi fost undeva. mai rău decât atât. nu ştiam ce să fac. Ieşise ultimul om din sală. Refuzam să concept aşa ceva.. fetiţo. acum trebuia să-l pierd din nou. pentru că e bărbat. trebuie să mă resemnez. cu două ore înainte. în zadar. îmi venea să plâng de ciudă şi. L-am aşteptat la ieşire. pentru cine ştie cât timp. după atâta vreme.. Haide. plângeam în lege. chiar l-am strigat inutil ţi caraghios pe numele pus de mine. şi uite. pentru că mi se părea că tot omul de pe stradă e el. să se ivească. hotărât că nu! Am pornit în jos. între timp. el ― nicăieri. Atunci. Exista altă soluţie? Nu.. El. poate. nu ştiam nici ce să fac. N-aveam decât să consider că nu ne-am întâlnit şi gata.. Bine că nu s-a produs panică. Şi. pentru ce ne-a pus. l-am căutat cu privirile. a luat-o înainte şi mă aşteaptă. printr-o miraculoasă întâmplare. uitându-mă la fiecare pieton. Cu siguranţă. câţiva bărbaţi i-au admonestat pe zurbagiii care. pentru totdeauna.. adică. Aşadar. nu ştiam ce să cred şi. Eram niţel alarmată. m-am înfuriat brusc pe mine însămi. m-am desprins fară să vreau de partenerul meu. eram nervoasă.rumoare neaşteptată. cineva a strigat: „Accident!” şi mai mulţi tineri au dat buzna spre ieşire.

Cu atât mai mult. am simţit că cineva din spate m-a apucat de braţ. Nici nu ştiu cum am reuşit să te regăsesc. nu-mi explic. Şi.. am comis nu una. ba da. toată povestea de azi n-a fost decât o prostie: n-am reţinut mai nimic din film şi mă tem că va trebui să-l mai văd o dată. sudoarea i se scurgea şiroaie-şiroaie pe faţă. Altfel. Cea dintâi a fost că te-am lăsat să cobori din tren fară identitate. mi-am dat seama că el era ― Ivar. părea de nerecunoscut. încercarea de care vorbea el. În primul rând.. într-un cuvânt... A doua oară nu se va mai întâmpla aşa ceva. cum să-şi păstreze femeia. să ne trăim viaţa separat. ~ 76 ~ . şi de rândul acesta. În fond. tremura de enervare. înainte de a slobozi un ţipăt.. pe cont propriu.scape din mâini. Ce te-ai făcut? încotro ai apucat? I-am servit o replică usturătoare: ― Vezi ce repede poţi pierde o femeie? Bărbatul trebuie să ştie... de plâns! ― Dumnezeule. ― Ba da. să-i fie de bine. cu cât. dacă destinele noastre n-ar fi avut grijă de noi. În plus. Am pornit.. Nu eşti convins de lucrarea lor?. agăţându-mă prietenos de braţul lui. uriaşa mea dorinţă m-a adus pe urmele paşilor dumitale. ― Ei şi? Făceam şi aşa. Preocupată de aceste gânduri.. în accidentul de stradă. pe când traversam strada Brezoianu. Nu înţeleg. am înnebunit căutându-te. ci două greşeli. puteai să te pierzi în necunoscut. în condiţii mai puţin precare..... stârnită de moartea unui bărbat necunoscut. Dacă nu-i bărbat. deşi presimţeam că începuseşi din prima clipă să însemni ceva pentru mine. Poate. de ce în biografia noastră a fost necesară şi această încercare? De fapt.. Sprâncenatul Gâfâia. Pentru că s-ar fi putut întâmpla să nu ne mai întâlnim niciodată. însă. ― De fapt... 0 simplă vrere n-ar fi avut această forţă. ― Bună! strigă el. bineînţeles.

nu-l vedeam.. pentru că trebuia să apar eu. devenită subit numai a noastră. decât să spun vreo năzbâtie. care se afla lângă mine. desigur. Nu era oricine Şi. încet. n-a venit! Cine l-a împiedicat să vină? Cine?. chiar aşa e. Asta m-a dat gata!. Am legat dialogul întrerupt de simţiri noi. Nu ştiu ce a împiedicat-o. Dacă. ― Poate şi dumneata aveai întâlnire la cinema cu o fată care n-a venit. începea să-mi impună.. Ah. şi Bob.avea vreo legătură directă cu noi? Nu cumva era o prevestire de rău augur? Nu i-am dat în vileag gândul care-mi poposise în cap. Eram emoţionată. Se prea poate să-ţi fi dat altcineva întâlnire la cinema. că aveam întâlnire cu Bob... foarte emoţionată! Nu cutezam să mă uit în ochii lui. simţeam că are o forţă sufletească mult mai puternică decât a mea. ― Ca să fiu sinceră. dobitocul ăsta simpatic. ~ 77 ~ . Singurul lucru de care îmi amintesc e că avea un ceas de nichel la mână. am păţit şi eu acelaşi lucru. dar îmi pare foarte bine că s-a întâmplat aşa. El continua să vorbească rar. Preferam să tac.. paşii noştri. mărturisi el fără greutate. Spunea: ― N-ai vrut. să te întâlneşti astăzi cu mine.. parcă mânaţi de cineva din spate. care mă mirau prin însăşi prezenţa lor. dar acela n-a venit.. dacă ar şti că a fost chiar aşa... pentru bunul motiv că nici prin minte nu ţi-a trecut aşa ceva.. Ajunşi la porţile Cişmigiului. ― Da. au pătruns în vasta grădină cu flori. cu inflexiuni grave. apucând pe o alee singuratică. Habar n-am ce fel de haine purta în ziua aceea. ― Asta-i cât se poate de semnificativ. supunându-mă unei voinţe superioare. cu toate că navusesem până atunci de-a face cu bărbaţii. uneori. Omul acesta necunoscut încă mie. îi aruncam pe furiş o privire...

vorbeşte-mi deschis! Altfel. fiară să se mai abată pe-acasă. mă simt stingheră. chiar mama. Ţi-am spus acest lucru şi atunci. alături de oameni şi lucruri de toată ziua. e cunoscut pretutindeni ca un cal breaz! ~ 78 ~ . zile. îşi exprimase dorinţa de a vedea un spectacol. ţi-am spus şi cum îl cheamă. adăugă: pe tăticu' sau pe mămica? ― Pe nici unul. pentru că Bob. Văzând că întârzie. Zici că nu e nici iubită. râsul ne cobora din nou pe pământ. El mi-a explicat că maică-sa. Atunci. suferind de diabet zaharat. Sau. cine e? ― Închipuie-ţi. te pomeneşti. Am izbucnit din nou în râs.Am pufnit amândoi într-un râs îngheţat. pentru că râsul ăsta a sfâşiat brutal atmosfera de taină ţesută între noi şi deasupra noastră. ca la o solemnitate oficială. Bob Geamănu. cu o notă de ironie. deoarece pierdea prea multă vreme. Or. ― Te rog. Răspunsul: maică-sa renunţase la spectacol. Cantacuzino. dacă vrei. zănaticul. venise la Bucureşti să se caute. ― Eu ţi-am spus totul. nici soţie aceea pe care o aşteptai. deoarece nu se simţea prea bine. în tren. Oricât i-aş aştepta. în obişnuit. El a tresărit auzind acest nume sau mi s-a părut? Nu-mi dau bine seama. O fi auzit de el. La asta nu mă aşteptam. ― Nu cumva soţia?! ― Nu sunt însurat. ― Dacă ai o iubită. ei n-au cum să mai vină. surâzând. Dar dumneata pe cine aşteptai? Apoi. mă rog. replică el. zău că nu ştiu pentru ce mă aflu aici! Nu sunt de prisos? ― Nu-i vorba de nicio iubită. i-am spus. De fapt. în care mijeau mai multe întrebări ale viitorului. Ieşind de câteva. iar fiul îi dăduse întâlnire la cinema Fantasio. o iubită într-un sens mai înalt. Poftim. Mi-a părut rău oarecum. A stat două săptămâni internată la Spitalul Dr. i-a dat un telefon. trebuia să mă întâlnesc cu un coleg.

~ 79 ~ . nesfârşite. poate. să te reţin.. Sprâncenatul meu dobândise vreun drept asupra mea? Niciunul. Dar raţiunea îmi şoptea: Rugile tale sunt în vânt.. faptul că ne-am revăzut e opera dorinţei dumitale şi numai a dumitale? ― Ba nu. fugind de noi amândoi.. Cu toate astea. l-am minţit. Adică ce noimă avea să recurg la minciună? De ce să mă ascund faţă de el? Ce câştigam cu asta? La urma urmei. fără să dispară cu totul. ― Şi acum crezi ? ― Cred numai în minunile pe care dorinţa mea le înfăptuieşte cu forţa ei. Or. crăpăm de ciudă că te-am lăsat să te topeşti în necunoscut şi n-am coborât după dumneata. ― Cu alte cuvinte. ca să rup tăcerea în care se complăcea: ― La ce te gândeşti? ― Crezi că e o situaţie simplă. De rândul trecut. El a rămas o vreme tăcut.. Această stare a durat câteva săptămâni lungi. în celelalte minuni nu cred deloc. După asta. ceea ce ceri aduce a miracol. ― Dar eu n-am dorit deloc să ne reîntâlnim.― II cunoşti? l-am întrebat curioasă. frământat. Atunci? Ne-am aşezat pe o bancă în rotonda busturilor. Bob ăsta face curte tuturor studentelor! Dar nu-l ia niciuna în serios. Nu mi-a răspuns la întrebare decât cu altă întrebare: ― Iţi face curte? ― Oh. L-am întrebat. neserios. I-am mărturisit deschis adevărul. de ce să nu recunosc. Chiar aşa era. dacă n-ar fi fost la mijloc farmecul atât de straniu al revederii noastre. după care intensitatea ei a scăzut. pentru că e. Mă simţeam oarecum stingherită alături de el şi. o zbugheam. tu nu crezi în miracole. e rezultatul dorinţei amândurora. uite că miracolul tot s-a întâmplat. imploram cerul sa te scoată din nou în calea mea. oarecare? Probabil că nu-ţi dai încă seama.

― Nu. n-avea nimic atrăgător: o faţă aproape aspră. ― Să recapitulăm: susţii. pomeţii proeminenţi.― Nu-i adevărat. ― Probabil. e o nuanţă. tot ca ea. ce-o să ne facem? Prea suntem novici.. urechile clăpăuge. a adăugat el. aşadar. nu stătea în tinereţea trupului său viguros.. Mă uitam lung la făptura lui.. Doamne. Eram prea acaparat. cu timpul. făcând pe proasta.. de unde nu puteam coborî fără primejdie. Atunci. Insă puterea lui.. în miraculos. mai degrabă... Mi s-a părut că a spus o gratuitate.. ca să mărească lucrurile la dimensiuni uriaşe. Părul îmi plăcea. căutând s-o cuprind cu mijloacele simple ale percepţiei. într-un târziu. colţuroasă. Nu i-am răspuns. oferindu-mi princiar locuinţă sau întreţinând dialoguri nesfârşite? Ia coboară mai profund în dumneata şi ai să-nţelegi multe lucruri. Hm. o înfăţişare de veritabil bărbat. Crezi că trebuie să ne mai întâlnim încă o dată? l-am întrebat.. că n-ai avut o dragoste până acum. pentru ce trăiai imaginar cu mine. după câte înţelegeam. şi într-altul. când n-o cauţi. prea absorbit de învăţătură. Totuşi. ― Cu timpul?. ce spui? ― Ştiu eu? Sper să ne descurcăm. Eu tot aşa. ai ocolit-o. ci în vioiciunea minţii. ― Cred că vine. ― Da. n-am întâlnit dragostea. botezându-mă Ivar. ― Sau vine şi într-un caz. ― Şi pentru iubire nu ţi-a rămas deloc timp? ― Dragostea pe care n-o cauţi nu vine... era negru-negru ca păcura şi strălucitor. creând pentru noi o lume gigantică. Nu înţeleg.. Voia să mă convingă că mă ridicase atât de sus. dacă ai peste 20 de ani. ― Până acum. ~ 80 ~ . Am râs amândoi cu poftă. Mi se părea că manevrează un telescop din umbră.

m-a sărutat lung pe gură.. dar până acum nici nu ne cunoaştem. ― Spune. ― Eu am să-ţi spun Ivar. şi. N-ai să uiţi? L-am încredinţat că sunt parolistă. Acum e rândul tău. ― Pe mine mă cheamă Dinu Gherghel. ― Nu faci bine? Dar eu fac bine dacă. ― Oooo!. am râs. ― Mda. se făcuse destul de târziu.. auzind asemenea răspuns în doi peri. Deocamdată. ~ 81 ~ . Ce bine că te-ai gândit la acest amănunt fară importanţă. uitasem..― Cum? Nu eşti de părere să ne revedem de-acum înainte cu acordul voinţei noastre? ― Nu ştiu dacă fac bine. ― Vii sigur?. îmi place mai mult decât Dinu. foloseşti argumente supreme.... m-a oprit locului: ― Bine.. i-am spus. imobilizândumi capul. înainte de a ne despărţi. cum te-am botezat tren. când ne întâlnim şi unde? ― În săptămâna asta. ― Atunci. El s-a mâniat. ― Eu sunt studentă în anul doi la Litere. Nu crezi că ar fi cazul să ne prezentăm unul altuia? ― Aşa e. Cred că m-ai convins. ― Nu prea. se cheamă că suntem chit. Setea de învăţătură nu se poate astâmpăra niciodată.. ce sărutare sălbatică! Am simţit mai mult durere decât voluptate. miercurea viitoare. nu pot. Poate.. Doamne. nu ne putem asemui cu Domnia Voastră! Numele meu e Anda Brădeanu. la 5. lângă statuia lui Milo ai Viteazul. aşa cum te-am botezat între timp.. Mă rog. S-ar zice că eşti tobă de carte. sunt doctor în Drept şi doctorand în Litere. Eşti avocat sau profesor? ― Aş putea să fiu şi una. ― Sonor nume! Eu am să-ţi spun Ghiocela. şi alta.

. acolo. aşa. fidel ca un aparat de cinema. Nu ştiu de ce făceam asta. închei aici epistolia mea. după ce am făcut câţiva paşi. Mi se părea că doamna-maman. obsesia nu m-a slăbit nici când am ajuns acasă. La despărţire.. iar eu am luat-o iute la picior. ghiceşte numaidecât că m-a sărutat un bărbat. pentru orice eventualitate. pupândute pe botişor cu multă evlavie. scoţând oglinjoara din poşetă. dacă se uită la mine. o sărutare lasă urme vizibile? Ah. Mi se pare destul de cunoscut. spre casă. mi-am cercetat cu atenţie gura. Fulguşoară scumpă. Anda Andaluza. lungindu-mă în pat. I-am trimis vorbă că nu mă simt bine şi.. minut cu minut. am reconstituit tot ce se petrecuse între mine şi Ivar. M-am oprit în faţa unei vitrine luminate şi. Aş fi putut să iau tramvaiul. M-a întrebat şi de telefon. Aş fi intrat în pământ de ruşine. Mai tot timpul îmi umezeam buzele. ― Caută-l în Almanahul Gotha şi ai să te dumireşti... ~ 82 ~ . ce prostuţă sunt! Şi cu toate astea. ― Nu-i adevărat. mi-a sărutat respectuos măna şi. A rămas mofluz.A stăruit să-i dau şi adresa. A ta. L-am minţit că n-am. l-am auzit din spate: ― Anda Brădeanu ai spus ? Unde am auzit numele ăsta? ― E foarte obişnuit. Era gura mea de totdeauna. I-am dat-o. De ce mi s-a părut că suferise o schimbare? Pentru că m-a sărutat Ivar?Dar ce. Nimic deosebit.. dar am preferat să fac drumul pe jos. cu un gest care devenise aproape reflex.

îmi aminteam de ea ca de un vis frumos. frumoasa necunoscută se pregătea să coboare. care nu rezistă decât prin fascinaţia cuvintelor mari. Era prea târziu ca să mai îndrept ceva. Adesea. ca într-o speculaţie filosofică fară miez. obsedante. De asemenea.CAPITOLUL 6 Lanţul eşecurilor Din confesiunile lui Dinu Gherghel I Aş minţi susţinând că faptul reîntâlnirii cu Ghiocela este lucrarea unei dorinţe vii. timp suficient pentru dezmeticirea oricui. încercam să-i reconstitui mental trăsăturile. trenul ajungând în gara Piteşti. întrerupt înainte de a se sfârşi. Îmi dădusem seama de prostia mea chiar în momentul când. nu pot spune că o uitasem în intervalul de timp care s-a scurs alb de la prima noastră întâlnire din tren. care-mi mistuia fiinţa. invocând autoritatea Maiestăţii Sale Destinul. Nicidecum! Nu-i decât o simplă întâmplare. când aş fi putut să mă bucur în lege de darul hazardului ? Ce mi-o fi venit să-i torn baliverne metafizice. fară a izbuti decât vag. mă cuprindea o ciudă pe mine: de ce scăpasem prosteşte din mână giuvaerul acela de fată. Marele ceas din ~ 83 ~ . Am văzut-o strecurându-se sprintenă printre oameni şi fiecare pas o îndepărta tot mai mult de mine. şi nici atunci mai mult de o oră. nesatisfăcător. Ciudat. îţi reaminteşti mai lesne de figura bărbierului decât de a unei iubite. Atunci. atâta tot. pentru a fi înghiţită de anonimat.

nu mai semăna cu ea. Şi săraca mama. ăsta-i sfârşitul... unicul ei colac de salvare. Mai erau cinci minute până la plecarea trenului. Poate că n-aş fi făcut întocmai.. regim alimentar riguros. n-o durea nimic. suferea cumplit de sete şi se împuţina văzând cu ochii. în starea în care se afla. ― Mă duc. unde se înşiruiau trăsurile. adică i-am văzut spatele. unde se afla o femeie foarte corpolentă. trecând într-altul. Abia am convinso să meargă. trenul se pusese în mişcare. fuga la mine.staţie arăta 11 fix. Imediat. ~ 84 ~ . dar aşa am gândit atunci şi gândul e premisa faptei. dar o recunoscusem şi aşa. Înşfăcat ca de un torent impetuos. Dinule. Insă trăsura n-a mai oprit pentru mine. amânând sine die călătoria mea. internare. dintr-o mie. Se urcase într-o birjă care îşi lua zborul spre oraş. Dar afurisita asta de boală e incurabilă. pentru că o comparam insistent şi fară rost cu fata dispărută în necunoscut. Striveam sub picioare tot ce clădisem cu vorbe frumoase. fie c-o ţin la mine acasă. contrazicându-mă total. L-am părăsit. pentru că această făptură era lesne de recunoscut. numai şi numai ca să-i aflu numele şi adresa. Doctorii i-au găsit numaidecât boala: avea diabet. Nu venisem pentru treaba asta. fie co internez într-un spital. Dacă era mai aproape. ― Ghiocela! Crenguţa! am strigat-o facându-i semn să oprească. Am zărit-o îndată. Bine că ai venit. Compartimentul părea pustiu fară ea. văzându-mă! Slăbise ca o scândură. Am luat-o la Bucureşti ca s-o arăt unui medic bun. m-am repezit după ea. ori de câte ori i se ridica glicemia. în orice caz. eram în spatele gării. Ce s-a mai bucurat mama. Când m-am întors. să mă duci la cimitir. Ce boală o fi având? De fapt. mi-a zâmbit. tratament. mă urcam lângă ea. A întors capul. îmi făcea rău privind-o. zicea resemnată. în câteva clipe.. a schiţat un gest cu mâna. nu puteam s-o las să moară cu zile.

Ghiocela n-o mai înregistrează. Dar mă zgândăreşte o teamă inhibitivă că va fi greu s-o păstrez numai pentru mine. care o privesc fascinaţi şi întorc capul după ea. cu toate că ar fi cazul să exult de mândrie. Discuţia noastră bate pasul pe loc. nu mă simt deloc în largul meu. cum mă farmecă şimi dă bucuria de a trăi. se face pe loc remarcată de pietoni. Nu « uluitor acest joc al hazardului ? De azi înainte. iubirea! exclamă ea. căci e devorată de prea mulţi ochi.. Are părul răvăşit pe umeri şi e frumoasă „cum doar în vis un înger se arată”.. mereu. Această plutire în admiraţia mulţimii fiind. Arată subţire ca o nuieluşă. instalându-se într-o atitudine extatică. Trebuie să adaug că particip oarecum stingherit în această plimbare triumfală. Intrăm în cofetăria Riegler. incită pe unde trece numai pofte şi dorinţe. S-a isprăvit. nu se mai sinchiseşte de ea. Simt cum se degajă din mine.. Ajungând în Victoriei. O cântăresc din ochi. sunt curios să aflu în ce ape se scaldă. ca şi la celelalte. iubesc aşa de mult. mărginindu-se la o unică temă. nu-i mai dau drumul din mână. în dreptul librăriei Cartea Românească. cum pluteşte în aer. iubirea. scăpat prima dată. socotind-o un omagiu care i se cuvine de drept. De rândul ăsta. ca hipnotizat. ― O. prea frecventă.. ~ 85 ~ . după un an şi ceva! Un peştişor cu solzi de aur din imensitatea oceanului. O întreb dacă a avut vreo dragoste. rămâne a mea. după câţiva paşi. îţi pică totuşi din nou în undiţă. orice s-ar întâmpla. A fost punctuală la prima întâlnire. Prezenţa ei iradiază o atracţie irezistibilă. facem colţul şi. având alături un asemenea exemplar feminin.II Dar să revin: surprinzătoarea regăsire a Ghiocelei. probabil. în rochia-i albă strânsă pe trup. care. o aştept la ieşirea din facultate.

cu toţi ochii după ea.. Starea mea de dragoste s-a fixat într-o vreme asupra unui băiat. pătrundem în local şi ne aşezăm la aceeaşi masă. Evocarea ei e atât de pasionată. imaterială ca un fulg. pe când eram elevă de liceu.. De astă dată. Draga de ea! Dacă aş fi sculptor. Venea la şcoală cu maşina. s-o ia pe maică-sa. ce fericire mă podidea când îl zăream de la fereastra clasei! Parcă îmi pierdeam greutatea şi. pentru că niciodată n-am scos o vorbă cu el. în definitiv. peste două zile. fraza de mai sus se desprinde spontan din gândirea ei. i-aş face o statuie care să-i imortalizeze inocenţa. nu s-a diferenţiat încă.. ― Vai. Mi se pare că mă înec. fară s-o fi zămislit în prealabil. îi spun în glumă. neîncrezător. am şi asta. pe calea Victoriei.... Bucuroşi amândoi de surpriză. Ii povestesc că sunt ţăran get~ 86 ~ ... dar subit îşi aduce aminte de ceva şi pleacă repede. ― Cine-i norocosul? o întreb mirat. încât observ că îi vin lacrimi în ochi. Ea izbucneşte într-un râs şăgalnic. conversaţia noastră se alimentează mai mult din tatonări de o parte şi de alta. ― Ce înseamnă asta? Plângi? ― De ce nu? A fost cea mai frumoasă iubire a mea. habar n-avea ce sentimente nutresc.. ― De ce-i spui norocosul? Sărăcuţul. ― Un caz concret ? Da. e timpul să ne cunoaştem reciproc. Am mai stat de vorbă. Totuşi. rămase în suferinţă de la întâlnirile anterioare. ― Trebuie să-ţi procuri o barcă. fiind într-o fază incipientă. care e liberă. Doamne. Ciudăţenie. E vorba de fiul profesoarei de franceză. tot în dreptul cofetăriei. nu pot să sufăr râul acesta de oameni care curge pe stradă. care îi inundă faţa cu lumină. îi atrag atenţia că mă interesează povestirea unui caz concret. se plânge ea.. Căci. mă risipeam în spaţiu.E o adevărată poetă. aveam atâtea de spus. o întâlnesc întâmplător. îmi dau seama că dragostea ei. Mai mult decât atât: nici nu ştia că exist...

― Până una-alta. vine toamna cu ploile şi nu poţi să treci uliţa fară să te umpli de noroi pân' la genunchi. întrun sat pitoresc. căci au mai fost spuse o dată în cursul acestor confesiuni. ― Vrei să ajungi profesor universitar? ― Mda.. aşa că.. mă pregătesc pentru al doilea doctorat. anevoios. voi face un curs liber de istoria literaturii universale. Dacă prinde (şi va prinde ― sunt sigur de asta). Ghiocela e numai urechi. însă eu am încălcat tradiţia. cu ochii minţii. pe care nu le repet. mă trag dintr-o familie de învăţători din tată în fiu. mă ascultă cu evlavie. drum lung. Dar acolo. iei o piesă de teatru şi. apoi ridicarea conferinţei la rangul de catedră şi. mai vine şi iarna şi dârdâi de frig. ― Nu mi-ar displăcea să fiu învăţătoare.. ― Da. deocamdată. se cheamă c-o joci cu interpreţi ideali şi decoruri tot aşa. citind-o. ca şi când aş fi realizat totul şi acum mă aflu pe soclul gloriei. cel în Litere. Fireşte. dar n-am de ales. la ţară. ăsta mi-e gândul. undeva. admirativ. însă nu există catedră în specialitatea mea.. a fost o copilă din ~ 87 ~ . Şi mai înşir şi alte date din biografia mea albă. nu-şi cunoaşte părinţii. Iar când te apucă plictiseala. mai am puţin şi termin teza la care lucrez de câteva luni. Dar trec repede peste idilicul vieţii săteşti şi mă întorc degrabă în Capitală. Mai prost e când te îmbolnăveşti şi nu crezi în descântece ori leacuri băbeşti. ― Şi ce faci aici? mă întreabă ea.. care va alcătui pivotul viitoarei catedre.beget. conferinţa e asigurată. O abilitare ca docent în această disciplină. fiindcă ai uitat să-ţi aduci caloriferul de Ia Bucureşti.. tot ce vezi devine roz. Îi vorbesc şi de marea mea operă. renunţând la apostolat.. îmi destăinuieşte că viaţa ei e încă o enigmă. La rându-i.. cu o spuză de copii pe care să-i învăţ a scrie şi citi.

― Ce spui? Roman? N-ai încercat să-l publici? ― Ohoo. joacă teatru? Dar şi naivitatea o prinde tot atât de bine! ― Nu mi-ar displăcea să mă fac artistă. ― Erai frumoasă.. brusc. că sunt. Zice că a compus o schiţă cu subiect din viaţa şcolară. nu era frumoasă pe atunci.. Ţi-o aduc poimâine.. Cu puţin înainte. ― Nu trebuie să te temi decât de operele tale. unde a făcut liceul. nu! Mi-e frică! ― De ce? ― Mi-ai spus că eşti critic literar şi de.. poate. se răzgândeşte: Nu. ai două însuşiri deosebite: frumuseţea şi ingenuitatea. ~ 88 ~ . ce fermecător o spune! Pe legea mea. Ecaterina”.. mă pricep la scris. Mai degrabă. când ne revedem. Altceva n-ai mai scris ? ― Ba am scris şi o carte: un roman mic-mititel. O fi chiar atât de naivă sau. au trimis-o la internatul „Sf. actriţă?! Ooo! ― În primul rând. cu adevărat. să fii sănătos! A şi apărut. ― Crezi. ― Nu. lipsită de căldura părintească. fata asta încă nu-şi dă seama de calitatea ei princeps. toţi mă iubeau acolo.. nicidecum. Tăgăduieşte.. Dar. ― De ce nu te-ai înscris la Conservator? Se miră: ― Eu. Eu am să te ajut şi s-ar putea chiar să te trec în istoria literaturii.flori care a crescut la leagănul „Sf. domnii critici mă tem. atât. acum îşi continuă studiile la facultate. Dovedind bune aptitudini la învăţătură. vioaie şi inteligentă. ăsta ţi-a fost norocul. ― Ai avut o copilărie tristă. dar cred că nam talent. unde a terminat şcoala primară. Elena”... directoarea şcolii a înfiat-o şi acum. frumoasă? Dumnezeule mare. Râd cu poftă. ― Mi-o dai s-o citesc ? ― Da..

O felicit. e mai mult decât mă aşteptam şi. ― Există cartea în librării ? ― Sigur că da. Somnul are grijă şi nu-mi tulbură lectura. atunci da! O fixez lung. iar de aproape arată ca o făptură ireală. Ghiocelule. mai puţin decât trebuie! Dar ce importanţă are ? Timpul tău e înainte.― Daaa?! Serios?! fac mirat. când mi-a spus cum o cheamă deunăzi. în ea palpită o viaţă aparte. E tot aşa de subţire ca autoarea. ard de nerăbdare s-o citesc şi am impresia ca ţin în mână ceva preţios care face parte integrantă din fiinţa ei. După ce ne despărţim. Un lucru e cert: ai talent! Lucrarea ta nu-şi trage seva epică din realitate. Dac-o vezi de departe. Bravo. Într-adevăr. şi am parcă intuiţia că dimensiunile ei vor luau proporţii. abia acum mă dumiresc de ce-mi păruse cunoscut numele ei. fireşte. Sub ce nume? ― Anda Brădeanu. Încă nu citisem o carte chiar aşa. nu ştiu pe unde mi-a umblat toată noaptea. care poartă amprenta psihicului tău încă incert. Lumea încă n-a dat buzna să ia librăriile cu asalt. mişună câţiva oameni ~ 89 ~ . n-are nici 150 de pagini O răsfoiesc în pripă. în Cişmigiu. mirat: ― Mai ştii? S-ar putea! Orice e posibil pe lumea asta! Teribilă fată! încă n-am întâlnit una la fel. Jai suis. O privesc surprins. ― Romancieră la vârsta asta! Nu m-aşteptam la o astfel de performanţă. chiar numele meu. cu ochi măriţi de admiraţie. Când voi scrie romanul nostru. înainte de a pleca acasă. Deocamdată nu sunt decât o simplă debutantă. alcătuind o personalitate care să se plimbe cu paşi mari pe bulevardul gloriei. ţi se pare o păpuşă mică. în fata asta coexistă însuşiri spectaculare: frumuseţe şi talent literar. cu sufletul la gură. dau fuga la prima librărie şi-i cumpăr cartea. în amândouă cazurile iese din realitate. prea frumoasă ca să fie vie. îi sărut amândouă mâinile şi simt cum bucuria mea trece multiplicată în fiinţa ei.

Ăsta-i esenţialul! Când ai să dobândeşti experienţă ori. prin spontaneitatea şi curăţenia ei. de altfel. nume exotic. La întâlniri pălăvrăgim multe şi de toate. dar sunt totuşi vii. cu sprijinul timpului. uneori. Vine cu regularitate. III Ne întâlnim. n-am s-o uit niciodată. vei trăi romanul cu mine. Până acum. trăiesc. în orice caz. luat din Ibsen. mă obsedează mereu grija de a nu forţa lucrurile. de obicei. la şoseaua Kiseleff. sub umbra unui mesteacăn. gratuităţi exasperante. Vasco da Gama ne poartă pe toate ~ 90 ~ . Într-o zi. Cook.. ea mă strigă Ivar. e chiar punctuală. nu se poate stăpâni şi mă sărută. Sunt prudent. şi câteva ore conversaţia noastră se învârteşte numai în jurul micului ei roman.. discuţia noastră se învârteşte numai în jurul călătoriilor celebre. O sărutare pe care. uneori. sub influenţa primului pas. dar astea nu mă împiedică să descopăr noi şi surprinzătoare aspecte ale Ghiocelei. Ghiocela. creaţia ta va atinge culmi mai înalte. exultând de fericire. Grăbeşte-te încet! îmi sună în urechi dictonul latin. Ceilalţi paşi Vor veni de la sine sau. miercurea şi sâmbăta. cu rezonanţă scandinavă. pe o bancă. Magellan. în plus. stăm la şosea. cum. într-un cuvânt. Columb. suferă. după cum spuneai. chiar de trei ori pe săptămână. atribute ale permanenţei. A treia zi ne întâlnim într-un parc. o botezasem iniţial. un prim pas important spre inima ei: o sărutasem şi mă sărutase.care nu seamănă cu noi. De o oră întreagă. Apropierea noastră trebuie să evolueze în limitele cele mai fireşti. ne tutuiam şi ne-am pus porecle: eu îi spun Ghiocela. se mişcă. care-i definesc lumea interioară cu infinite nuanţe şi sensibilitatea de seismograf.

apoi. o mângâie drăgăstos. care. ca să vedem cu ochii minţii ceea ce n-am putut vedea altfel. o frunză desprinsă din coroana mesteacănului cade în poala ei. În timp ce vorbim.. că hazardul orb a uneltit să ne întâlnim? Te amăgeşti. sărac de mine. Tresare văzând frunza pe genunchi. ne relevă dureros nimicnicia noastră. Nu-i la mijloc decât un imperativ al destinului. ― De ce ai oftat? o întreb. care i-a plăcut mult. ― Nu vezi ce răvaş îmi trimite pomul? Nu înţeleg ce vrea să spună. oftând. admonestez pomul: ― Ascultă. chiar noaptea trecută spune că a terminat Mirage d'Asie. ci numai cu ea însăşi. Parcă ar fi adevărat. ― Crezi tu.. E un fapt mărunt. citind cu întreruperi pe micuţa frunză aievea: ― Uite ce-mi scrie mesteacănul: Fată drăguţă. Pretându-mă jocului. ca să vă bucuraţi de frumuseţile sale. are în vedere o ~ 91 ~ . aşa suferă ea citind închipuitele cuvinte. Ghiocela. în concepţia anticilor. şi ar vrea să colinde pe tot globul. pe când eu. mesteacăn revoltat pe condiţia ta.. El urmăreşte ceva cu noi doi. am tras cu urechea la tot ceea ce aţi vorbit şi m-a cuprins o tristeţe soră cu moartea. Vă pizmuiesc.meridianele. fară nicio urmare. făcând o seamă de consideraţii asupra sorţii omului. dacă s-ar putea.. că-ţi rup. sunt sortit să stau până la sfârşitul zilelor mele fară să mă mişc din loc. mauzi? Nu-ţi ajunge că ai zărit pe cea mai frumoasă fată? Ce vrei mai mult? Altă dată. pentru că voi puteţi umbla şi străbate pământul în lung şin lat. care i se poate întâmpla oricui. îi ţin o adevărată prelegere despre tragedia greacă. preafericiţilor. despre ce răvaş e vorba? Ghiocela mă lămureşte. crengile. să nu te mai prind umblând cu răvaşe. Ghiocela a citit câteva cărţi de-astea. o ia în mână. Dar Ghiocela nu seamănă cu alte fete.

Dovadă eu: puteam să evit întâlnirea din tren sau de la cinema Fantasio? Dacă ştiam aprioric. clasici şi moderni. desemnându-mă unic ales. a cărui dominantă e absenţa oricărei armonii în alcătuirea Iui. de altfel.acţiune pe care încă n-o cunoaştem. posed cumva o însuşire care îi place sau e numai o simplă atracţie biologică? Sunt destul de lucid ca să-mi dau seama că nu posed nimic deosebit în persoana mea fizică. au optat invariabil pentru tragedie.. după ce ne despărţim. Dacă m-aş cântări cu ochi străini.. trebuie să ştii că există şi destine favorabile omului. însă cine era să mă anunţe.. care nu se mai epuizează. După care spune: Nu. Sunt în stare să nimicesc piaza rea. Spiritul modern cere o legătură de cauzalitate între faptă şi consecinţele ei. Cu toate astea. mă cuprinde o mirare fară margini. Ivar.. căutând lung la mine. Ce vină are Oedip. Zâna-Zânelor îmi acordă atenţie. nu mă pot împăca în ruptul capului cu teoria asta. Nu cumva sensibilitatea ei vibrează pe coardele cele mai înalte datorită darurilor mele spirituale care sunt capabile să acapareze mediocritatea fizică? S-ar putea... draga mea. De fiecare dată. aş zice: Iată un tânăr colţuros. Şi pe urmă. dar trebuie s-o acceptăm. care îi aduc fericirea. Să nu ni se întâmple o nenorocire. dacă ne-o fi pus gând rău? mă întreabă ea. Dramaturgii greci. ca o scriitoare să nu pună preţ pe intelect ? Opţiunea o ridică ~ 92 ~ . da.. te rog să mă crezi. nu impresionează pe nimeni şi nici nu se pot scrie despre ea mai mult de trei pagini. ― Ivar. chiar favoare.. Privesc ca vrăjit pe urma paşilor ei mărunţi care o îndepărtează şi mă tot întreb: Ce-o fi găsit fata asta la mine ? Ce anume o interesează. ca s-o ocolesc ? ― Mi-e frică. pentru că fericirea... dacă el a vrut să fugă de crima pe care i se impusese s-o comită? îi atrag atenţia că oamenii nu pot fugi de ceea ce trebuie să li se întâmple. ― Cu mine nu trebuie să te temi.

în asemenea împrejurări este inevitabilă o trecere în revistă a întâmplărilor mai importante care s-au petrecut în perioada de timp scursă.. din stofa englezească. parcă nici n-ar fi existat. El se miră.. aici. elegant. Aversiunea pe care i-am purtat-o în anii adolescenţei s-a stins.. ciudat: mă bucur că-l întâlnesc după atâta timp. încă n-am găsit ceva convenabil pentru mine. succesive. Relu Apelevianu. Trebuie să recunosc că-i un exemplar rar. Nu-l văzusem de vreo şase ani. nu-mi rămâne decât să o susţin în comisie. aştept. şi iată-l numit ataşat de legaţie la Madrid. Iau seama la el: e chipeş. ea se înalţă odată cu el. Şi.. Relu a fost la Paris. adică de la absolvirea liceului. Şi această supunere se realiza acum în etape scurte. Ca de obicei. roasă de timp. ― A. Într-o dimineaţă ― surpriza surprizelor: pe unul dintre culoarele ministerului dau cu ochii de. Dinule ? întrebare gravă. Astfel. surâsul amabil. supunându-i-se bărbatului. Ce să-i răspund? Că sunt un jalnic subşef de birou. îi spun. după care se prăpădesc femeile de pe două continente. suplu. parcă ar fi actorul Rudolf Valentino. ― Tu ce-ai făcut. ~ 93 ~ .. Sigur că da. E cu putinţă? Elemente destoinice ca mine să aştepte pe dinafară? Cu studiile cum stau? Aici mă simt mai în larg.pe femeie la o treaptă superioară. am luat doctoratul în Drept şi sunt pe cale să pun mâna şi pe cel în Litere. aş zice chiar un model masculin de vitrină. Teza e gata scrisă şi acceptată.. îi vine ca turnat pe trup. la Ministerul Şcolilor. vechiul meu coleg de clasă. ― Nu. Acolo şi-a luat doctoratul în Drept. Manierele aristocratice. dragul meu. Aşa că stau şi. gestica şi modul savant de a întreţine o conversaţie îi sporesc însuşirile Sacoul gris-fer. unde el venise să-şi echivaleze diploma? N-aş fi putut în ruptul capului să dau în vileag situaţia mea precară.

va fi foarte greu să-ţi valorifici potenţele aşa cum trebuie. O.. Ca să primesc. să-ţi spun drept. ca să nu zic degradant. zău. să nu găsesc un plasament corespunzător ? Dar Gherghel ce face ? E vorba de fostul ministru liberal. ca un chirurg care e pus să facă injecţii pacienţilor. ― Mulţumesc. Din pricina unei moşteniri. Eu. n-aş fi alergat la el după rosturi. dragă Dinule. dacă ar şti fostul meu coleg că sunt. nu prea te bucuri de relaţii În lumea mare. Relule. măcar intelectualiceşte. aproape duşmănoase. Dar ce pot face? ― Ştii ce ? Unchiul meu. Postul de care îţi vorbesc are marele avantaj că îţi creează relaţii multiple în cercurile politice şi chiar în lumea mondenă a Capitalei. caută el să se dezvinovăţească. Dimpotrivă. Cu atât mai mult cu cât porneşte din partea unui ins pe care îl consider inferior mie. Aşa. nu intră în vederile mele. ― Da. nu-mi vine deloc la îndemână. aş fi ~ 94 ~ . e drept. Barbu Apelevianu. n-am relaţii. Cum.. E ceva minor. însă. până una-alta. Nu vrei. i se pare că m-a jignit. propunerea lui e bună. Cu toate astea. deocamdată. îi spun că a murit şi. într-un serviciu mai mizerabil decât acela de secretar al magnificului său unchi! ― Să ne înţelegem. în locul tău. în loc de operaţii. chiar dacă trăia. după cum văd. familiile noastre întreţineau raporturi reci. iartă-mă că ţi-o spun. orgoliul. înarmat cu asemenea diplome. cu a cărui rudenie mă împăunasem cândva. o situaţie ca aceea pe care mi-o oferă. Şi fară astea. pur şi simplu. are nevoie de un secretar particular. chiar în mod provizoriu. apoi îmi strânge afectuos mâna: ― Două doctorate ? Bravo. să accepţi postul ăsta? ? un provizorat care nu strică.Relu face ochii mari cât cepele. îmi atinge. nici vorbă. ― Dragă Dinule. Relu îşi cere scuze. dar. te felicit! E o performanţă straşnică! Şi iar se miră.

mă ocup numai de proză. îmi apare dinaintea ochilor verişoara lui. poet nenorocit? ― Am divorţat de poezie. în dreptul cofetăriei Riegler. cât de curând. pe calea Victoriei. însurătoarea. are dreptate cu ghiotura! În clipa când îmi spune „să dai o lovitură cu însurătoarea”. Or.. ca să beau un şvarţ. nu ştiu de ce. mi se pare că seamănă cu dansatoarea Isadora Duncan. Ii promit să-l revăd. ― Da. Rotind privirile pentru a găsi un loc liber. II acostez agresiv: ― Ce faci.. Eu pe trotuar. poţi să dai o lovitură cu. dar de fiică-sa nu sunt sigur. Deducţia e numai de natură logică. Hm. îmi dă adresa şi numărul de telefon unde îl pot găsi. Parcă e un făcut. pe calea Victoriei. ca de obicei. mă abat pe la Cofe de la Paix. Localul e. Cora. la Continental sau la Capşa. nicidecum să primesc salariu pentru asemenea post trambulină.în stare să plătesc. ei într-un superb automobil deschis. Relu mai rămâne în Bucureşti câteva săptămâni. IV Mergând în jos. poate cinăm undeva. îl descopăr pe Bob Geamănu la o masă. pun rămăşag că el era.. ~ 95 ~ . mă. Auzisem că acum era studentă. ca să ne mai înviem amintirile. asta e esenţial în viaţă. unica fată a Apelevienilor.. înţesat de lume până la refuz. ― Nu-ţi dai seama? Una foarte mare! Dacă îţi faci relaţii în protipendadă. Ce mare a crescut! E o fetişcană sportivă. se poate. zice el. cu părul fluturând în vânt şi. în ceea ce-l priveşte pe Apelevianu. pe care n-am mai văzut-o de când avea 7 sau 8 ani. Ai pomenit însă şi de lumea mondenă? Ce legătură are cu. Chiar în după-amiaza aceea se întâmplă ceva neaşteptat: îl zăresc pe Barbu Apelevianu cu fiică-sa.

cum să nu-ţi dea inima brânci? Tu cel puţin ai intenţii serioase cu ea? ~ 96 ~ .. ― Taci. Pare niţel contrariat că fosta lui amantă n-a găsit un înlocuitor care s-o consoleze şi mă roagă să-i păstrez secretul adresei. După care îl felicit pentru noua achiziţie sentimentală care îi va asigura viitorul. Îi reînnoiesc făgăduiala. Auzind acest nume. salariată. Bob tresare. la asta m-am referit. Ce rost avea să mă-ncurc florile mărului? Aşa. du-te dracului! Nu ţine comparaţia. graţiile tale pierdute. ― E săracă lipită? ― În orice caz. atât lui.― Ei. prin urmare. ― Studenta? De unde ştii? ― Chiar ea mi-a spus. ce era să fac? Doar nu eram nebun s-o iau de nevastă. ― Vasăzică. Sunt pe cale de a da o lovitură formidabilă. o mică aventură. ce face amărâta aia? ― Oftează în continuare după. ― În cazul ăsta. taci. E vorba de proza vieţii de toate zilele. Apropo. o cunoşti? Păi dragă. ― Care e aia? ― Anda Brădeanu.. E necesară pentru palmares. cât şi descendenţilor pentru câteva secole. pare-se. directoare de şcoală. s-ar zice că ai isprăvit şi cu o proaspătă cucerire. dimpotrivă: o fetiţă! ― Gen Grete ? ― Hai. Maică-sa era. ca să tragem amândoi mâţa de coadă. nici ciumă. nu mai spune! Cine-i posesoarea: vreo mumă a pădurii? ― Nici mumă. scrii vreun roman sau ce? ― Nu scriu nimic. Mă mir că încă nu ţi-a dat de urmă. nu-i o „lovitură”. Când are fata sexappeal. Mă însor cu o pădure de o mie de pogoane în Vlaşca şi un palat pe calea Victoriei. mai merge.

Poftim întrebare! Tocmai pe un zănatic ca Bob era să-l pun la curent cu intenţiile mele? ― Am cunoscut-o într-un cerc de prieteni. atâta tot. ai fi un prost. Cred că rotesc în jurul e' destui adoratori. Şi.. ― Măi. Anda asta e în stare să dea zece întâlniri pe zi. poate chiar primul meu vis de iubire.. Cel puţin deocamdată... nu-i nimic între noi. ― Ce vorbeşti? Chiar ai avut-o? ― Nu ştiu. Câteva cuvinte devastaseră ca un taifun tot ceea ce clădisem cu Ghiocela în cele câteva întâlniri ale noastre. Ar trebui s-o fac praf şi pulbere pe javra din faţa mea care îmi mânjise cu noroi visul. ― Nici n-a fost vorba de aşa ceva. ― Merită să te ocupi de ea. E loc şi pentru tine. mon cher! Destăinuirea brutală a lui Bob mă dărâmă. mai mult decât atât. ― Hai. zău. spui că e diletantă. nu schiţez nici cel mai mărunt gest de agresiune. dacă.. ― Cel puţin. În orice caz. crezi că n-am altă treabă decât să fac amor platonic cu fetele? Haida-de!. chiar poartă o mască. fară ca unul să ştie ceva despre celălalt. 0 cunosc ce poamă e această mam'selle Nitouche! ― Te contrazici. de unde?! E diletantă. îl provoc la noi destăinuiri. E straşnică la pat. e mai mult decât ai văzut tu. ― Mersi pentru sfat. nu fi găgăuţă. termină! O judeci prea superficial... nu-l lovesc. fată mare ? ― Aş. Ştii că a scris o carte ? ― Apă de ploaie! Să-i trăiască babaca! Căpşorul ei drăgălaş nu-i capabil de frazeologie. Dar nu. n-am timp de asta. măi omule.. şi acum susţii că se descurcă abil cu adoratorii ei. fie vorba între noi.. ce părere ţi-oi fi făcut despre mine. Ce să cred de toate astea? ― Că nu e deloc potrivită pentru măritiş. ~ 97 ~ . ca fript. Qui'autres.. Nici nu mai văd limpede înaintea ochilor... Bob sare în sus. Păi bine. pe cinstea mea. era.

. După aceea. poate i-aş fi tras o bătaie bună. nu-i de crezut. fluşturaticule. să nu ne certăm pe o asemenea pricină. îl dădea în vileag. Probabil. N-am avut încă timp. Dacă eram cu el într-un loc singuratic. Dacă aflam că Ghiocela a fost amanta unui bărbat pe care nu l-am văzut niciodată. Mai degrabă. pentru a-l pune. fară să-şi dea seama. se potriveşte cu mine ca nuca-n perete. la aer curat. simt cum o durere fizică mi se plimbă difuz prin coşul pieptului. Să analizăm puţin situaţia: ~ 98 ~ . Afară. pentru ce complic într-atât lucrurile ? mă întreb într-o pornire de revoltă. evident. are nevoie de durată ca să se instaleze în fiinţa mea.― Îi iei apărarea? Am înţeles: te-a pus în cofa! Să-ţi fie de bine şi la mulţi ani! Eu am lucrat ca şi cu Grete. Aşa trebuie să faci şi tu. Nu cumva am început s-o iubesc pe Ghiocela? Nu. ce-o compari tu cu săsoaica? Aş fi vrut să-i spun secătura. cred că flecuşteţul acela de Bob Geamănu a lovit în mândria mea de bărbat. lăudându-şi cu infatuare calităţile de. nu pentru că îi contestam destăinuirea.. afişându-se posesorul anticipat al femeii cu care înfiripasem o legătură. fară angajare sentimentală. ci dimpotrivă. ca o palmă: ― Mă. Mă ridic adânc scârbit şi-i zvârl în faţă. În definitiv. Desigur. ca să-mi dau seama ce-i cu mine. în stradă. cuceritor. Apelez la luciditate. întâmplarea îi înlesnise această favoare. n-avea nicio vină în privinţa asta. chiar umilitoare. dar am îndulcit termenul fără să-mi dau seama de ce. mult mai lesne această situaţie neplăcută pentru un orgoliu ca al meu. Un sentiment ca ăsta nu se naşte fulgerător. am ieşit repede din local. ci numai pentru faptul că o posedase pe Ghiocela. înţesat de clienţi. aş fi acceptat. Partea proastă e că faţă de mine nu ascunsese faptul aşa cum ar fi trebuit. Amorul coup de foudre e o invenţie livrescă. o târnuială publică mi-ar fi adus prea puţine foloase şi prea multe ponoase. Dar într-un local din centrul Capitalei. pe un prieten într-o postură jenantă.

localul e aproape gol. De ce-mi fac sânge rău că a fost a lui Bob ? De ce altuia. iar eu. într-o dispoziţie excelentă. nu m-aş bucura şi eu de farmecele unei fete frumoase şi inteligente? Ce-mi pasă de trecutul ei?. înregistrez mereu. Cum dă cu ochii de mine. probabil. să devin unealtă de muncă pentru întreţinerea unei soţii. şi revarsă un torent de vorbe. neastâmpărată. Mă simt parcă mai sprinten. Aceste gânduri (dimpreună cu altele asemănătoare) îmi diminuează sensibil suferinţa. cu şi fără motiv. Ne retragem într-o boxă unde suntem noi singuri. Câţi dintre ei eşuează în căsătorie ? Poate.. adică. mai uşor şi. stereotip. nicidecum! Cum adică. La ora aceea. de unde descinde viaţa. De când e lumea şi pământul. atunci ce mă preocupă? Nimic altceva decât un simplu şi efemer divertisment. care am mult mai multă nevoie de o bază materială decât ei. Aş fi preferat să vedem un film. gândesc în sinea mea. râde tot timpul. flăcăii şi fetele joacă acest joc amoros. cât e de frumoasă ~ 99 ~ . să-i pară rău că Ghiocela a fost ― să zicem ― a mea? Fiecare avem din boaba timpului. odată mutat în această stare sufletească. „Mai are. veselă.. o întâlnire cu cineva şi nu vrea s-o piardă”. A doua zi. mă avertizează: ― Să ştii. o parte de plăcere pe care priceperea noastră ştie s-o valorifice cât mai bine. urmaşului meu. sunt nevoit să renunţ. Nu te supăra! Altă dată stau mai mult. Ivar. Mă uit la ea.Mă rog ― ce gânduri mă bat în privinţa frumoasei Ghiocela? Intenţionez s-o iau de nevastă? Nu. Ghiocela vine la întâlnirea pe care i-o dădusem în dreptul Fundaţiei. unul sau doi la sută. dar negând la îndemână decât 30 de minute. renunţând la opera pe care mi-am propus s-o înfăptuiesc? Nu. asta ― niciodată! Dacă nu. Intrăm la Imperial. că nu pot rămâne decât o jumătate de oră. secătura de Bob şi alţii de teapa lui se însoară princiar cu femei care le asigură magnific existenţa.. De ce.. Ghiocela. nu mai plec din ea.

fară doar şi poate. iar mişcările devin mai zvelte şi îndrăzneţe. Ghiocela va fi a mea. să vadă ţări străine.şi ce bine o prinde tot ce face şi tot ce spune. Ea nu schiţează nici cea mai mică împotrivire. fară mofturi sau reticenţe. O întreb cu premeditare: ― Ascultă. aşadar. ― Pentru atâta lucru? Nu. Cu fiecare sărut parcă e mai ispititoare. spontană. nu mi-ar mai plăcea nimic. zău. cu adevărat. spui prostii.. îmi zice din nou ― mi-a spus-o de atâtea ori ― că-i place să călătorească. Primeşte. cum ar arăta la prima vedere. E sinceră. strigă ea. însă nu vreau s-o mint. la Băneasa ori în Pantelimon. ― N-ai întârziat niciodată? ― Absolut niciodată. n-avem decât să luăm masa ceva mai devreme. nu pot. Dar unde vrei tu să cinăm? ― Să zicem. ― Dacă ţii mult. Ghi. Dacă aş avea tot ce râvnesc.. Parcă are dreptate secătura de Bob: dacă îndrăznesc. ne revedem în Parcul Carol şi rătăcim pe alei umbroase. Sunt ~ 100 ~ . Era o idee. Nu-i deloc frivolă.. de ce nu? ― Ai merita să ai toate astea! ― Dragule. Nu s-ar putea? ― Ba da. dimpotrivă. dispune de un fond intelectual destul de serios. ca şi când asta ar fi aşteptat.. dacă nu sunt cel mai târziu la 8 acasă. chipul ei capătă o expresie mai vie. să aibă o maşină pe care s-o conducă singură şi chiar un iaht propriu. Mă surprinde răspunsul. Ce n-ar da să fie bogată.. Mama se supără foc. Profit că suntem singuri-singurei şi o sărut de câteva ori. Şi cu toate astea. bijuterii. ― Nu poţi inventa ceva? ― Ba da.. n-ai putea întârzia mai mult într-o seară? ― De ce? ― Aş vrea să cinăm undeva. să vină. După câteva zile. limpede. la un restaurant. cred că da. citeşti în ea ca într-o carte. are unele replici.

― Hai să cumpărăm. Dar nu pot so fac şi râd de mă topesc văzând sforţările ei în care pune atâta suflet. încât mă mir de unde mi-o fi venind certitudinea asta. fară să nimerească. vrei ? ― N-are niciun rost. dar n-atinge pomul. Mă reped şi mai cumpăr un kilogram. îndrăgostiţii se înţeleg. ― Ce faci cu un kilogram? ― Ce-ţi pasă? Zarzavagiul n-are pungi. în spatele pădurii se află o grădină de zarzavaturi. nimeresc ţinta. se opreşte în dreptul unui pom înalt şi drept. şi ea să lovească pomul. Şi acum ţin-te ~ 101 ~ . mişcările ei sunt atât de gingaşe. tot fară succes. Ziua următoare un taxi ne duce în Pantelimon. încerc şi eu şi. chiar de la prima lovitură. la gheaţă. dar nu ne stânjenesc. chiar se ajută între ei. ne întindem pe iarba proaspătă. Colindăm ţinându-ne de mână prin păduricea de pini. care se află cam la vreo zece paşi de noi. Până la urmă. pot să-l nimeresc? Ocheşte. ― Ia să vedem. Ghiocela face un tărăboi nemaipomenit. Ea cere un kilogram. încearcă de mai multe ori. în fine. Un tânăr mucalit oferă pălăria lui drept ţintă. De astă dată. abia găseşte un jurnal vechi. încearcă din nou. Necăjită de eşec. Când ne întoarcem. că-mi vine s-o iau în braţe şi să fug cu ea pe alt continent. trebuie să-i fac pe plac. Ne ducem să cumpărăm. Ghiocela insistă. calculând prelung. E atât de ingenuă. N-am încotro. găsim la restaurant destule. Ghiocelei i-a venit poftă să mănânce roşii. ceea ce stârneşte un val de râs. A reuşit.aşa de sigur de izbândă. ― Mai adu ceva provizii! Jocul nostru pueril atrage încă două perechi de îndrăgostiţi. Mai sunt pe-acolo câteva perechi de îndrăgostiţi. se bosumflă că a consumat provizia de pătlăgele fără niciun rezultat. ne ascundem prin tufişuri. ne sărutăm cu frenezie.

Nu-mi dau seama ce proporţii ar fi luat molipsitoarea trăsnaie a Ghiocelei. să vină! ~ 102 ~ . Surâd cu înţeles. Hm. Am muncit. ― Ce rost are divanul ăsta? De ce l-or fi pus aici ? mă întreabă ea.. delir. ― A... ― Nu m-aşteptam să vină atâta lume până aici. Maşinile staţionează alături. „Lasă că o să afli tu rostul misteriosului divan" ― îi răspund în gând. acoperit de un covor oltenesc. Mai precis. Pe perete. toate mesele sunt ocupate. Privirile ei se opresc la divanul din fund.. dar nu se prinde. nu glumă. pot cere să ne dea un colţ mai retras. Râsete. face pe proasta. un separeu. Ne îndreptăm spre restaurant. Şi doar e zi de lucru.. Acum consultă lista şi comandă un fileu de nisetru cu lămâie.. ― Uf.bombardament.... Deşi e încă devreme. Dacă vrei. Ghiocela nu le ia în seamă. ― Doriţi şi puţină muzică? ― A. ţipete. Şi eu care umblam cu mănuşi vorbind de un colţ mai retras. Bine. Nu ştiam că trebuie şi asta.. aliniate ca la defilare. ― Cred şi eu. Uite ce amuzament a ieşit dintr-un simplu capriciu. dacă grădinarul nu şi-ar fi epuizat toată muniţia legumicolă. Şi se miră candid. Uite că se pricepe la aşa ceva. ― Daaa?! exclamă lung. intimă. ― Şi mie. ― Bucureştenii se pricep să petreacă. muzică? râde ironic. să ne facem siesta. două tablouri care înfăţişează nuduri. draga mea. îi răspund: ― Ca să ne odihnim.. Ghiocela izbuteşte din nou să lovească pălăria. exclamă ea râzând.. ― De ce? ― Ca să fim numai noi doi. încăperea în care intrăm e mică. plină cu garoafe. ce foame mi-e! exclamă ea. e cu.

. profesional. e foarte posibil ca ea să nu fi frecventat separeurile. după care urmează un dialog din care aflăm că lăutarul nostru a fost la Paris. pieptul îi saltă. Are ochii trişti. În sinea mea îi dau dreptate: da.. cu cuvinte nemţeşti. palid. dumneata eşti un adevărat artist. apoi începe a cânta. Nu ştiu. îi spune ea răscolită de muzică. închide ochii şi ne părăseşte sub vraja melodiei. Lăutarul face câteva acorduri. ― Sunteţi prea amabilă.. răsuflarea i se îngreuiază. cu o claie de păr pe cap. răspunde solistul respectuos şi surâde cu faţa luminată de satisfacţie. cu un timbru foarte plăcut. a cântat la Moulin Rouge. dincolo de noi. Se aude o uşoară bătaie în uşă. dar el refuză politicos. îl invit să şadă pe scaun. de toate astea? N-ai mai călcat cu piciorul pe aici ? ― Nu. dar ~ 103 ~ . ― Ce ştii să cânţi ? ― Orice doriţi. ― Intră! Un chitarist tânăr. duios. Ghi. Habar n-am avut că există localuri de-astea tocmai la dracu-n praznic. dar faptul n-are nicio importanţă. Cere încă o cupă şi îi toarnă şi lui şampanie. se uită parcă departe.. nostalgic. Are o voce de tenor nu prea întinsă. Parles-moi d'amour. ― Mulţumesc. Ghiocela e de-a dreptul fermecată.După ce pleacă chelnerul. ― Serenada de Schubert o cunoşti? ― Da. Apoi cântă câteva şlagăre la modă. Cel puţin pe Ghiocela o dă gata numaidecât. Totuşi zâmbeşte galeş.. Ochii lui sclipesc ciudat.. numi dau seama dacă simte cu adevărat sau se preface. Dar ce importanţă are ? Nu mă aşteptam să fie chiar un virtuoz. dar catifelată. Pour quoi mens-tu? şi alte câteva mici capodopere franţuzeşti de muzică uşoară. o întreb: ― De ce te miri.

― De ce nu te îngrijeşti ? Trebuie să eviţi excesele.. banii. ― Când cânt. ― Merită cinci. Ea intervine autoritar: ― Mai mult. înveşmântat în Pierrot. nu ţi-am spus încă povestea ei. După ce pleacă. unde ajungeau lucrurile. retrăgându-ne amândoi pe terasă. că-ţi face rău. dacă o lăsam cu lăutarul.. ― Odihneşte-te puţin. la balul Operei. nu ştii. zău.. nu cânta prea mult. banii ăştia! Ghiocela se ridică de la masă şi face câţiva paşi. Ah.îmbolnăvindu-se de piept. nu ştiu. chipurile. cică.. legănându-se. Ce puteam să fac? Scot o bancnotă de o mie. plecându-se până la pământ şi mulţumindumi de câteva ori. ― Sunt ameţită! Nu mă mai ţin picioarele. deşi erai prezent. lăutarul ăsta mi-a zăpăcit fata! îi întind o sută de lei. o mie chiar. Dar şi aşa m-a costat destul de scump. răsuflu uşurat. în timp ce ea fredonează uşor. Ghiocela îl pune să repete Serenada şi el o cântă cu măiestrie rată. ne-am sărutat în timp ce orchestra executa chiar această nostalgică Serenadă. pe care lăutarul o ia. ~ 104 ~ . aflu că totul n-a fost decât un vis. trebuie să isprăvim cu muzica asta. Ea a visat că mă întâlnise. Ivar.. parcă maş fi temut de el. Unde eram prezent? ― La balul Operei. Dă-i o mie de lei. uit de boală şi chiar de mine. ― A fost o nebunie cu Serenada asta! Iţi place chiar aşa de mult ? ― A. te rog! Ii mai întind o hârtie. Bună treabă! Frumos vis! încântătoare serenadă! Nimic de zis! Numai că. unde venisem. cu mult înainte de revederea noastră de la cinema Fantasio. n-a avut încotro şi s-a întors în ţară. Ah. ― Nu înţeleg. iar ea în Colombină şi. Ce tot pălăvrăgeşte Ghiocela? Despre ce bal e vorba? Până la urmă..

Câte nu se pot întâmpla? ― Atunci. ― Crezi că te-ar interesa? De cum m-am născut. râzând cu înţeles. părul ciufulit. ― E o idee! exclam şi întorc întrerupătorul. ― De ce-i nevoie ? Cine are să dea peste noi ? ― E mai bine aşa. Juca roluri de prim amorez.. ― Dar cum am să te văd pe întuneric? ― Mă vezi în închipuire. prea le încondeiezi. Aveam faţa pârlită de soare. lasă. Mă duc să trag zăvorul. Aveam oroare de oglinzi. şi în realitate arăţi la fel. ― Povesteşte-mi şi alte întâmplări din viaţa ta.. ― Ba ştiu că erau tineri şi se iubeau mult. Se întinde pe divan şi îşi potriveşte un pui de pernă sub cap. am început să . Când erai mic. ― Şi mama ta? ~ 105 ~ .. încât îngrijea de la Leagăn se întreba adesea: cine o fi prostul care va lua de nevastă o pocitanie ca asta? ― Ei. ― Linguşitorule! Haide. ― Mi-e frică să n-adorm. dar mai întâi să închid uşa. şezi cuminte aici. Tu nu vii ? ― Ba da.. îmi face loc lângă ea. ― Parcă eu am cântat Dunărea albastră. spune ea. Nu-i tocmai agreabil să intri în viaţă bocind. ― Fii sigur că nu se gândea la tine. cum arătai ? ― Nu ştiu. De fapt. Chelnerul poate să greşească uşa sau să ne pomenim cu un beţiv. u râde. pe care nu le u încă. Serios. spune-mi. Trupul ei e fierbinte. mă îmbie ea. stinge şi lumina. Acolo am cel puţin avantajul că sunt aşa cum mă vrei tu.N-aşteaptă să-i spun a doua oară.. Dar tu? Erai tot aşa de frumoasă? ― Frumoasă? Aduceam mai degrabă cu Sfânta Vineri. ― Ce era tatăl tău? ― Actor la Teatrul Naţional. încins şi răspândeşte o aromă de floare proaspătă. lângă mine.. ― De părinţii tăi nu ştii nimic ?.

― Ai ceva în vedere ? ― Da. să dau lovitura cea mare. ― După câte am auzit. are o dotă de douăzeci de milioane. nu ţi-am mai spus? Insă nu ştiu sigur dacă tata a fost actor şi mama fiică de boier. însă drăguţă.... ― Haide.. S-ar putea spune că sunt milionară în privinţa asta. ~ 106 ~ ... ― Deocamdată. singura mea avere e învăţătura. bineînţeles că nu. ― E frumoasă? ― Frumoasă. îmi închipui numai.― Mama era fiica unui boier putred de bogat. Tu eşti bogat? ― La drept vorbind. ― Cine e acest Apelevianu? ― N-ai auzit de el? E un politician cu mare suprafaţă şi foarte bogat. Mi s-a propus postul de secretar al lui Apelevianu. hm! n-aş zice. Dar în această calitate pot sămi fac relaţii cât mai vaste şi. ce te-a găsit? Mergi pe închipuiri? Asta-i bună. ― Şi atunci ? Tu cum ai venit pe lume ? ― Sunt copil din flori. mă gândesc să pun mâna pe un post bun. ― Are copii viitorul tău patron? ― N-are decât o fată. Tatăl ei nu voia cu niciun chip să-şi dea fata unui pârlit de actor. ― Merg şi eu pe ceea ce am. Ai fi vrut să fiu bogat? Spune drept! ― Desigur. ― Şi-aşa e bine. când mi-o veni bine. Zestrea îi suplineşte lipsurile fizice. ― Şi a fi secretarul său înseamnă mare lucru? ― Nu. Tu n-ai vrea? ― Sigur că vreau. mai întrebi? Râdem amândoi zgomotos. Bogăţia mea e imaginaţia. ― Şi când s-au căsătorit? ― Nu s-au căsătorit deloc.

― N-ai mai iubit niciodată? ~ 107 ~ . îţi răspund. împăraţi. Ne cunoaştem de câteva luni şi mi se pare că te iubesc de când e lumea şi pământul. un pârlit de slujbaş? Şi. asta-i lovitura cea mare de care-ai pomenit. ― Ei. Tot ce se găseşte în odaie s-a mistuit în stomacul întunericului.. ― Adevărat. Numai vârfurile ţigărilor trăiesc vii. de foc... pe fondul întunericului: Cine o iubeşte pe Ghiocela ? ― Ai citit ? o întreb. Îi dau s-aprindă. Ivar. Ce-am scris? Izbucnesc în râs. ― Lasă-mă! se apără ea.― Dumnezeule. ― Da. ― Cum? Cu ce? ― Cu ţigările. îţi aduc eu foc. capricioase. în dragoste. şi săracii pot să fie miliardari. Unde te duci. Numai că prost nu sunt deloc. cred că m-ai convins. Ar fi o proastă dacă n-ar face-o. împărate. vezi ? De aceea. regi. Ghi. Aprinde şi iau şi eu o ţigară. ― Vorbesc foarte serios. ― Hai să corespondăm puţin. Cum o să se uite la mine.. dacă aş fi în locul tău. nu te-aş da pe zece Apelevience. să mă ierte. ― Nu te deranja. Probabil. plimbându-se în linii frânte. ― Lăudărosule... Ea desenează cu vârful ţigării: Un mare prost.. ― Ba bine că nu. ― Cât te iubesc. împărăteaso? ― Vreau să aprind o ţigară. aş pune ochii pe ea. ― Eu. Şi am să fac dovada. fii atent. ― Bună. în afară de asta. iubirea nu se poate cumpăra cu toate comorile pământului. prinţi. nu? ― Eşti nebună. O trag spre mine şi încerc s-o îmbrăţişez. ce de bănet! Cu banii aceştia ar putea să cumpere un prinţ „pursânge". Apucă-te şi scrie-mi! Desenez cu ţigara litere mari. Anda! Ea visează numai aristocraţi..

― Foarte bine. nu pot! ― Sunt sigur că mă crezi. odată ce a acceptat. când? Mă priveşte lung.. reacţia mi se pare fară sens. Copleşit de bucurie.. N-a auzit? Se gândeşte ce să răspundă? Sau nu vrea să-şi tulbure starea de plutire în extaz? ― Da? repet întrebarea nerăbdător.. ― După ce ne cununăm. parcă ar vrea să-mi ghicească gândurile care îmi umblă în cap. felină. Nu-i cinstit! ― Dar când? Spune-mi. vrea sămi aparţină şi o face simplu. ― Eşti nebun. ― Ghi.. niciodată! Ţi-am mai spus asta. ― Dar. în braţele mele. Ghi. ― Da. nu mi-ai spus chiar tu că. ― Cât aş vrea să te cred. ― Nu. ― În ce fel? Vrei să-ţi jur? ― Te cred şi aşa. dacă eşti sufleteşte. fară împotrivire ipocrită. ce te împiedică să fii şi. ― Da. vrei să fii a mea? îi şoptesc încet la ureche.― Nu. dai A rostit mult aşteptatul cuvânt. o îmbrăţişez şi-i strivesc gura cu sărutări. dar nu pot. răspunde ea înfiorată.. Există câteodată în viaţa unui om o nevoie imperioasă de a fi sincer până la cruzime. Ea tace. mincinosule. Surâde parcă unui gând şi se părăseşte moale. sunt a ta din tot sufletul. Sau nu vrei să mă iei de soţie? ~ 108 ~ . cu ochii închişi şi înclinând uşor capul. Vasăzică. ― încearcă să mă convingi. Fiindcă nicio femeie nu-ţi seamănă.. fară mofturi.. nu acuma. ce faci ? ripostează ea tresărind ca friptă.. Apoi îmi strecor abil o mână sub rochie şi simt o pulpă fierbinte ca jarul. Sunt nedumerit. cu un tremur în glas.

că nu se poate. asta-i? (Hm. ― Ti-am spus.. îngăimând fară şir: ― Uite cât te iubesc. de ce nu se poate? ― Nu înţelegi? Sunt. ― De ce. parcă a intrat în altă piele. niciodată... Sunt încă năuc din cauza neaşteptatei întorsături. tremură de indignare. Pe cine altcineva iubesc decât pe tine ? Şi am să te iubesc şi mai mult dacă.. înţelege-mă. ba da.. ― Nu te supăra. ca să aprindă lumina. înnebunit de dorinţă. aleargă la uşă (unde se află întrerupătorul). N-are să-ţi pară rău. ― Iartă-mă. fii a mea. mă împotrivesc din răsputeri.. ai căpiat sau ce-i cu tine ? Dacă mai stărui. E foarte surescitată. Ghi. chiar mâine dacă vrei. te implor.. dacă eşti cuminte. prostănacule! ― A... ― Cuminte cu o femeie ca tine ? Cuminte cu ispita în braţe ? Nu. dar acum trebuie să fii a mea. Ghi. nu fi supărată pe mine.... ne vom căsători imediat. Apoi îşi netezeşte rochia mototolită... să ştii că plec. nu-i aşa? ~ 109 ~ . Ivar. nu trebuie să plece în asemenea condiţii. năuc.. Numaidecât plec. mă rog.. coborând de pe divan. fii rezonabilă. o potopesc iar cu sărutări. Ghiocela se degajează brusc din îmbrăţişare şi. încerc s-o împac. ― Ivar.. Rămânem prieteni ai departe. peste o săptămână... de ce eziţi atât ? Drept răspuns... îţi jur pe ce am mai sfânt. Cine nu şi-ar pierde mintea după o fată ca tine ? Haide.. Ghi. Acum te vreau. ― Şi eu te voi iubi. fată. încerc s-o împiedic. mare mirare!) Şi ce dacă? Ne vom cununa cât de curând. îşi aranjează părul în pripă şi-mi aruncă în obraz: ― N-aş fi crezut c-o să te porţi aşa. Te urăsc!. Nu mă respinge.― Ba da.

Simt o apăsare grea. ― Dumneata mă judeci rău pe mine şi mă jigneşti. mă apăr precar. Persiflarea ei. uitând ce voiam să-i spun. iar eu îndrăznesc s-o întreb nimic. ne simţim stingheriţi ca doi străini care călătoresc întâmplător laolaltă. de teamă să nu-i aprind din nou ia. dar cărora le semăn deloc. În zadar caut s-o împac cu vorbe. ~ 110 ~ . oricât s-ar prăpădi după ceva. ― Mă judeci rău.. izbucneşte în plâns de ciudă. Prea curând vă daţi arama pe faţă. Ea nu scoate o vorbă. Faptele sunt mai puternice. mă ocărăşte cum îi vine la gură şi sunt nevoit să îndur o morală aspră. bărbaţii. La întoarcere. aşa să ştii. Te rog. Spunând acestea. iartă-mă. am făcut prostie şi o regret.. ― Nu. dezlănţuită ca un torent. V Ajung acasă năruit. ― Dar. îngăim eu şi înghit în sec. Praful şi pulberea s-a ales de planul meu în care îmi pusesem atâtea nădejdi.― Crezi că mai este nevoie? pufneşte ea ironic. stimate domnule Gherghel. zău aşa. devine insuportabilă. Ne despărţim în termeni mai buni. copleşitoare. Află că sunt fată cinstită. nu m-am luat după nimeni. în maşină. care nu-şi pierde capul. Ştiu acum cine-mi eşti.. Te-ai luat după femeile cu care ai avut de-a face. deşi parţial generalizată. cine-mi sunteţi voi. domnule. din care nu lipsesc lacrimile şi suspinele. ca şi când s-ar fi întâmplat o mare nenorocire. ― Dar ce-ai crezut despre mine? Drept cine m-ai luat? O treabă lată din acelea în mijlocul cărora vă faceţi veacul? V-aţi înşelat. fară convingere. deşi răceala dintre noi stăruie necuprinsă..

interioară. nu-i aşa? Şi. îmi dau seama că sunt singur-singurel.. La capătul celălalt al firului. asta doream ― căruia să mă destăinuiesc. ― Păi bine. mi-e lehamite să mai vorbesc cu el. Repet. Sunt sigur că i-ai cerut să fie a ta. ea ţi-a spus: „Nu se poate. Singur în ţara în care trăiesc. Fiindcă. Lasă-te de aventuri amoroase. care nu cedează deloc. încep un dialog cu Bob Geamănu. singur pe globul pământesc. singur în Europa. bobocel. tresar. Dar nu mă culc şi nu ştiu pentru ce. şi gata ― ai convins-o să cadă la pat? Nu. Ba ştiu. între milioanele de oameni din juru-mi. nu-i genul tău! Fă teze de doctorat. mai mult sub avalanşa spontaneităţii. trecând pe lângă telefon. ca şi când asta căutam şi. ridic receptorul. bineînţeles. ― Cum? Ai dat în vileag ceea ce ţi-am destăinuit într-un moment de sinceritate ? ― Nu. În această clipă grea. Ce să-i spun? Reiau discuţia în legătură cu Ghiocela. Cât aş dormi! în pântecele somnului parcă se mistuie orice necaz. sunt obosit. trebuie alergătură până îţi toceşti picioarele ~ 111 ~ . N-am limpede în minte ce vreau să-i spun. drăguţule. în fond. ― Nu înţeleg pentru ce susţineai că fata asta ţi-a aparţinut! Nu e adevărat. crezi tu că la modul ăsta poţi să seduci o femeie ? îi şopteşti câteva vorbe dulci. aşa-i sau nu? Sunt constrâns să recunosc: ― Să zicem că e aşa. nici vorbă. cu mădularele frânte. aşa că debitez frazele fără o succesiune logică. cu tremolo în glas. izbucnesc râsete în cascadă. Lăsând în plata Domnului teoria omului singur. Bob e acasă. aşteaptă până la cununie. dar sunt silit s-o fac.” Te rog. la astea te pricepi. M-ai indus în eroare. Ah. ― Încă n-am văzut un guguştiuc ca tine. fii sincer. dacă aş fi avut un prieten ― căci. însă m-am convins că minţi. nu-i cinstit.. Aş vrea să mă culc. ridicând receptorul ca la poruncă. să-mi uşurez cugetul.

La urma urmei. Mda. a studiat serios această disciplină a sexelor. e violenţa bărbatului care a silit-o să cedeze. nu trebuia. Vina însă nu era a ei. se vede. se apără fară răgaz. de ce mă veştejesc atât? Chiar cuceritorilor de profesie li se întâmplă câte una boacănă.. parcă nu mai sunt atât de înverşunat împotriva mea. altă luptă până înlături obstacolele şi dărâmi virtutea. bazându-mă pe uşurătatea unei categorii de femei care cedează fară să-şi dea seama cum şi de ce. ~ 112 ~ . are nevoie de un pretext. considerând că rezistenţa e o simplă complicaţie şi pierdere de timp. e doctor în sexologie. ci a mea. Acum.” Totuşi. Oricât ar fi dispusă femeia să se dea. în special cele virtuoase.pân’ la genunchi. să ştii că o păţeşti rău. şi cel mai puternic pretext. chiar când au încetat să mai reziste. am să procedez după manualul tău şcolăresc.. Ghiocela mă jucase pe degete. Bob. acest homme as femmes. nu uita că unele femei. bine că mi-a dat brânci. E ceea ce spun grecoaicele: „Am vrut să cad. Dar dacă descopăr că m-ai minţit. înţelegi. îmi trânteşte telefonul în nas. secătura! Nu ştiu ce mi-a venit să-i telefonez! Rău am făcut. îmi pare bine că-i aflu Ghiocelei virtuţi pe care încă nu i le atribuiam. Încep să mi se plimbe gânduri mai bune prin cap. Ducă-se dracului. ― Bine. Mă comportasem ca un licean de 17 ani. ea nefiind decât o biată victimă. numai pentru faptul că sunt solicitate şi nu concep să reziste. luptă până înfrângi rezistenţele.. Nu glumesc deloc. Are.. e adevărat. m-a năucit cu avalanşa lui de cuvinte. Bagă la cap toate astea. Frumosul dobitoc. Bineînţeles că Ghiocela nu făcea parte din această categorie producătoare de plăceri ieftine în serie. ― Cu lipsa de seriozitate e inutil să-mi tocesc maxilarele. băiete. experienţă în materie. E o femeie care m-a pus cu botul pe labe.

adresa ei mi s-a întipărit în memorie ~ 113 ~ . I-aş scrie câteva rânduri. De-acum.. naivule îndrăgostit? Ce. neprovocat de mine.. parcă. Atunci ? Să las pe seama întâmplării revederea noastră ?! Ar fi o prostie cât mine de mare. există modalităţi multiple de a ajunge la scop. Explicaţia: mi-e teamă să nu greşesc cumva. nesfârşite. s-o acostez. Ştiu unde locuieşte. altă soluţie nu există. simt trebuinţa fiinţei ei. nu mă plâng. într-o posibilitate erotică. să se întâmple ceva. o viaţă întreagă. Dacă Ghiocela nu mai e supărată pe mine? O fi fost supărată numai atunci. şi una. aşteptând. frământări. pentru că aşa trebuia să fie într-o împrejurare ca aceea. lucrurile se schimbă radical. (Nu-i vorbă.dar mie ? Pentru că. m-a ajutat mult şi norocul. care se adună în câteva săptămâni. Cu Ghiocela însă.. Până acum. Mă zbat în nehotărâre.) Greşeala mea e a tuturor începătorilor: am vrut prea mult şi prea repede. Cine ştie cât va trebui să aştept până să mi-o scoată din nou în cale. Dacă mă refuză? E prea supărată ca să facă astfel. Absenţa ei uni naşte neastâmpăr. am parcurs drumul cel mai greu până la inima ei. oricum. şi atunci. N-aş zice că o iubesc (s-ar putea şi asta ― mai ştii ?) ― dar ceea ce ştiu sigur e că-mi lipseşte. O vreau. Jeannine şi Grete nu ni-au răscolit sufleteşte. pe care din ele o alegi dumneata. să-i cer o întâlnire. Se prea poate şi asta. altceva. şi alta îmi erau indiferente ca un pom. E altceva. am avut eu vreme să mă ocup de fuste ? E întâia dată când în viaţa mea apare o femeie care mă atrage.. Mă decid. dorul de a fi lângă mine... în fine. las' că ştiu ce trebuie să fac! VI Pe albia timpului se scurg zile lungi. poate.

n-o să şadă toată ziua în casă. într-un loc convenabil. aşa. gol. Renunţ şi de astă dată s-o mai aştept inutil şi mă îndrept spre staţia de tramvai. am s-o pândesc până când iese pe poartă. Înnebunesc. rămâne s-o aştept pe stradă. Şi în clipa aceea era cât peaci s-o întreb dacă domnişoara Anda Brădeanu e acasă. parcă pluteşte. Iatropol 15 bis. Ianculescu. Dar nu cunosc casa. La aşa ceva nu m-am gândit. nu m-aş mira. Caut o carte de telefon. pustiu. suplă. Mă deplasez în cartierul Cotrocenilor şi o identific fară greutate. Mai e o soluţie: telefonul. Când trece pe lângă mine. Aştept patru ore în zadar şi plec obidit. Îmi vine să dau buzna în vila aceea blestemată. trebuie să apară. trec pe Ia facultatea ei şi notez în carnet orele de curs ale anului doi. Când colo ― surpriză ― cine coboară dintr-un vagon? Ghiocela! Ea e. nici ea nu mi-a spus nimic. Trece ora 9. Strada dr.. în rochia ei albă. abia calcă pe trotuar. ~ 114 ~ . În dimineaţa următoare. povestea se repetă. Nu ştiu nici până acum dacă am făcut bine sau rău. mântui treaba mai repede. E drept. o recunosc dintr-o sută: sprintenă. printre care o bătrână infirmă. Postat ceva mai departe. o pândesc de la ora 7. ca să iau urma aceleia pe care o caut atât. cu grădiniţă de flori în faţă şi. La 15 este un abonat. Are seminar de estetică la 9. Pentru a-mi economisi timpul. privirile noastre se întâlnesc. dacă Ghiocela ar dormi în mijlocul cameliilor. o răsfoiesc în pripă. dar s-ar putea să aibă telefon şi. 15 bis nu există în carte. Trebuie să iasă. cu servieta în mână. N-am încotro. E o vilă cochetă. parcă o mână nevăzută îmi astupă gura.. nu se poate. pentru că n-ar deosebi nimeni că e o fiinţă omenească între ele. nu alta.chiar din ziua când mi-a dat-o şi nimeni şi nimic n-o va putea şterge. nici împrejurimile. are cursuri la facultate.. pe poarta de la 15 bis coboară câteva persoane străine. Fac scurtă la mână tot consultând ceasul. A treia zi.. A doua zi păţesc tot aşa.

De.Mă recunoaşte de departe. ― Care ? ― Dacă te aliezi cu un ofiţer. ― Află că pe mine nu mă poţi cuceri decât într-un singur fel. ― De ce râzi ? ― Ce întrebare! De ce aş fi supărată? Mă nedumireşte răspunsul. pentru că. ― Ei. devenind cuvânt de alint. Doar ştii bine. Ce fel de ofiţer? De artilerie? ― Nu.. ce-i cu tine pe-aici. Nu prea înţeleg unde ţinteşte.. stare civila. Sunt însă cam sceptic în privinţa asta. Ce pot să mai adaug? Mi-a spus-o verde în faţă. Nu suflu nicio vorbă că-i port sâmbetele de trei zile. într-o lumină defavorabilă şi nu vreau. oricum. asta-i. A! Pricep unde ţintesc săgeţile ei atât de directe. Deocamdată. ― Mai eşti supărată pe mine? Ea izbucneşte în râs. îi admir francheţea. prin domeniile mele ? Monstrule?! Bună! Epitetul cu care mă gratulează îşi pierde subit gravitatea conţinutului prin tonul prietenos şi zâmbetul ei. ― Ofiţer? bâigui mirat. frumoasa mea. într-un fel. numai pe Domnia Ta.. Arunc şi eu una: ― Şi pe oricine te duce la primărie îl iei de bărbat? ― Nu. ― De ce numai pe mine? ― Pentru că mi-ai fost indicat de domnul destin... de ce atâta grabă? E bine să ne cunoaştem mai îndeaproape şi dacă aceste universuri ale noastre pot să coexiste fară a se stingheri. Şi asta atâta timp cât mai cred într-o poveste care a început să mă plictisească. M-aş pune. n-am nimic de obiectat. înţelegi? Dacă reuşeşti să ~ 115 ~ . strigă întâmpinându-mă exploziv: ― Monstrule. am păreri preconcepute. Invoc la repezeală un motiv de circumstanţă.. Dar până la ofiţerul stării civile mai avem de furcă.

― S-a isprăvit. a lui Heliade Rădulescu. care îmi face semn. Revin. mă plimb fară astâmpăr încoace şi încolo. îţi jur că voi fi cuminte ca statuia de colo. Mi se pare c-o văd în toate femeile care se apropie. Urc în pripă lângă ea. Mai aştept. Sunt bucuros. nu-i nimic. Nu mă îndur. Abia am reuşit să scap. din pricina unor musafiri nepoftiţi. se scuză.mi le scoţi din cap cu cleştele. ce-mi pasă? ― Unde vrei să mergem? ― Haidem tot. bine. rămâne mai departe un secret propriu. nu vine! Dau să plec. Se mai scurg câteva minute. la ora fixată şi locul convenit. Principalul e că a venit. încă 5. dar nu e niciuna. te felicit cu amândouă mâinile. fumând ţigară după ţigară. am întârziat. trei sferturi de oră şi Ghiocela încă nu se arată. Gata. Oricui i se poate întâmpla ceva neprevăzut. ― Iartă-mă. îmi juri ? ― Da? tresar. Răbdare! VII Joi. acolo. încă 10. un taxi se opreşte în dreptul meu. pot să-mi iau nădejdea. O văd pe Ghiocela. tocmai când dau să plec. Şi. Ghi. adică joi. Dar cu condiţia să fii cuminte. îi cer o întâlnire pe care mi-o fixează peste două zile. încolo.. Bine şi-aşa! Vom vedea ce are să se mai întâmple. Acest scurt monolog nu i-l debitez.. Strig şoferului: ― În Pantelimon! ~ 116 ~ . o uşă se deschide brusc. Bine. Trec o jumătate de oră. Poate că totuşi. Era cât pe-aci să nu vin. Maşina îşi continuă drumul.

necunoscut. Ghiocela tresare. Peisajul care rulează dinaintea noastră îmi rămâne străin. rochiţa i s-a tras în sus şi-i descoperă impudic genunchii strălucitori în mătasea ciorapilor de culoarea pielii. În afară de persoana ei nu mai îngăduie să existe nimic. confirmă ea. Aşa cum stă. Mă crede construit dintr-o gelatină. Vezi un rău în asta? Hm. potopul! Poate să iubească pe oricine ani mulţi şi fericiţi! ― Să te întreb şi eu ceva! zice. cu un aer protector de cochetărie. deşi nu se uită la mine. ― Cred că lăutarul acela e motivul. părul. simte că e privită şi-şi surâde sieşi. întinsă pe spate. cu picioarele strânse. ~ 117 ~ .Maşina zboară vertiginos pe străzi. pentru că această fată are puterea să acapareze atenţia şi interesul numai pentru ea. ― Ascultă. ei şi? N-o împiedică nimeni să-l îndrăgească pe chipeşul ţigan cu privighetoare în gădej. Ghiocela. care se înmoaie după poftă? Naiva! Uită că forţa mea poate obţine orice vrea şi că această forţă o păstrez neatinsă numai pentru ea. şi o sorb lacom din ochi. cufundată în perna moale a maşinii. după mine. n-are decât să-i placă. Ghi. ― Ghiceşte. Din tresărirea ei îmi dau imediat seama că-i descoperisem gândul. îmi place cum cântă şi ceea ce cântă. Lumea mea e în preajma Ghiocelei. E o ispită vie. De ce acceptă să meargă tot în Pantelimon. dar eu habar n-am pe unde e poartă. ― Da. sânii. ce-mi pasă? Dacă Ghiocela îmi aparţine şi mă bucur de farmecele ei. sunt tare curios să ştiu de ce ţii să mergem tot acolo. fireşte n-are motive de nelinişte. îi vorbesc ochii. urât de mereu şi chiar dacă nu scoate un cuvânt. obrazul. când ştie bine că acolo o aşteaptă inevitabilul separeu şi inevitabila agresiune la pudoare? E chiar atât de sigură pe sine şi nu se teme că va cădea? Dacă rândul trecut n-am folosit violenţa. mâinile. Recenta răceală dintre noi sa mistuit fară urmă.

însă omit să adaug că am pierdut trei zile tot aşteptând să răsară dinaintea ochilor mei.. Bine că te-ai răzgândit la timp. încât escapada de astăzi n-ar mai fi fost posibilă. lăsăm şoseaua naţională şi cotim la dreapta. ― Închipuie-ţi.. N-are atâta volum. Caruso al tău unde vrei să-ţi cânte la belle etoile. Trebuia să-i ascund o bună parte de adevăr. De ce să afle că alerg într-atât după ea. ― Asta mai lipsea! Te-ar fi bruftuluit clasa una. e adevărat.. ― E atât de severă? Ţi-e teamă de ea? ― Nu.. ― Cum aşa? mă împotrivesc. pe urmă. pe care numai îndoiala îl dă. menite să frângă echilibrul sănătos dintre sexe. Şi.. Vorbind aşa.. dar o respect. de data aceasta să renunţi la separeu. că mă domină?. era mama. alaltăieri m-ai întâlnit din întâmplare sau intenţionat? ― Tu ce părere ai ? ― Cred că ai venit după mine. ― Te rog. o căutasem.. Certitudinea asupra sentimentelor bărbatului constituie pentru femeie o sursă de acţiuni dictatoriale. sărăcuţul! Motivul invocat de mine o convinge.. nebunule! ― Cum? Băbuşca infirmă e mama ta? ― Da.. nu suntem constrânşi să vorbim în şoaptă. Cer un separeu şi chelnerul ne duce tot în acelaşi în care am fost rândul trecut. Da. pe un drumeag care ne duce în pădurea de pini. Ţi-am mai spus doar.― Da. Mi-ar fi restrâns libertatea într-aşa fel.. ― Ah. ― Am văzut-o ieşind de-acolo pe Sfânta Vineri. Ivar. de ce nu? ― Spune-mi sincer. Dar acolo avem intimitate. eram cât pe-aci s-o întreb dacă eşti acasă. ~ 118 ~ . adică exact cea care nu-mi convenea. propune Ghiocela. mama mea adoptivă. În faţa restaurantului staţionează câteva maşini particulare.

fară sensibilitate n-ar mai fi ea. umbrindu-i faţa ca un nor de ploaie. care e Timpul. Simt că. Nu pot să mai rămân.. în această împrejurare.. ― Nu. ― Sărmanul! Ce soartă!. îmi piere şi mie orice chef. Zadarnică osteneală. Ce ghinion! Cum să prevezi un asemenea obstacol care devastează un suflet de femeie ? ~ 119 ~ . tăcut. săracul! Cum se poate? Ce-a avut? ― Era tuberculos. doamnă. Simt că mă sufoc. Cine ar izbuti s-o readucă pe linia de plutire? Numai un vraci infailibil. viaţa e aspră. II întreb pe chelner: ― Poţi să ni-l trimiţi pe chitarist? ― N-aţi aflat încă?! se miră el. ce să aflăm? S-a întâmplat ceva? ― A murit. ― Doamne. Cine poate s-o schimbe ? începe să plângă încet. când linţoliul morţii pluteşte deasupra noastră. prea multă sensibilitate! Dar asta-i Ghiocela. A fost internat în spital. Chiar într-atât a impresionat-o moartea unui om aproape necunoscut? Ah. ― Vai. O îndemn zadarnic să ia un păhărel de vin.. unul singur. Şi nu aşa. chiar aici. ― Să mergem! spune.. Îi trebuie o săptămână.― Gând la gând cu bucurie.. Planul cu care venisem se duce pe copcă. N-am încotro: amân posesia pe altă dată. nu pune nimic în gură. ce rău îmi pare! Să moară aşa de tânăr! De ce? De ce? Vestea ne alungă buna dispoziţie. îi spun. încerc s-o reţin. cum să ies din impas. Era pe marginea mormântului şi el cânta ca să-i amuze pe alţii şi să-şi distrugă plămânii. Ghiocela parcă e bolnavă. două. Ieri a fost înmormântarea. Ghi. ca dintr-o doctorie amară... şi. ― Ce vrei. Lacrimile o năpădesc. nu... cât ai bate din palme.. în apropiere. Ghiocela sloboade un ţipăt. chiar mai mult. Nu ştiu ce să fac. se tânguie ea. e de-a dreptul un sacrilegiu să forţez lucrurile. Abia gustă. chiar aici voiam să venim.

un necaz resemnat. lucrurile. ai dreptate. propunerea pe care mi-ai făcut-o la minister e bună. după miezul nopţii. S-a făcut! La revedere! Şi sâmbătă.. m-am socotit ― tot la vorba-ţi m-am oprit.. Cu o ~ 120 ~ . Sau nu. venise cu zece secunde înaintea mea. element excepţional. Şi când mă gândesc ce diferită e tristeţea noastră: a ei. fie şi la Continental. Asta indispune. Apoi. la 8 seara.Chem chelnerul să ne facă socoteala. Zici că. Vorbeşte cu unchiul tău să mă angajeze secretar particular. Când i-am spus unchiului că un fost coleg de clasă. Bineînţeles. mă înfiinţez la Continental.. mai bine zis. Atunci. provocat de amânarea sine die. comunică-mi rezultatul. de obicei. Bine. Se miră şi el. a mea ― ciudă stârnită de eşuarea planului erotic sau. Unde ? Aş prefera la Capşa. VIII Îi dau un telefon lui Relu Apelevianu: ― Ştii că m-ai convins? Şi ca să folosesc vechea ta expresie. a sărit în sus de ciudă. adaug: m-am gândit. Vrea să-mi comunice rezultatul intervenţiei. Plec cu Ghiocela de parcă aş ţine la braţ tristeţea în carne şi oase. duioasă. Bravo. îmi spune: ― Dinule. exact la ora 8 fară două minute. mai bine să ne întâlnim aşa cum ne-am înţeles. Hm. dă naştere la prezumţii. îmi place tânărul. dar chelnerul vine şi-l întrerupe. clienţii rămân până târziu. treaba era până acum făcută. posesor a două doctorate. covârşită de durerea amintirilor pentru chitaristul plecat prea devreme în eternitate. dacă primeai propunerea mea din capul locului. nu-i spune că e ceva provizoriu. deocamdată. sâmbătă.. Abia după ce facem comanda. e punctual ca un cronometru. N-am nimic împotrivă. Dar ai tergiversat pentru considerente care te privesc personal şi tergiversarea asta a zădărnicit. îl găsesc pe Relu acolo. solicită postul de secretar.

măcar sub raportul fizic.” Totuşi. în prezent. gheişe. nu pot să fac turpitudini. chiar fiul preşedintelui republicii îi dă târcoale. ― N-aş vrea să fie frumoasă. uită de tăria de care dispune. pretendenţii roiesc în jurul ei. Imposibil. cu mutră simpatică şi dădacă ciripind franţuzeşte. Zice: „Am obraz. care posedă un castel pe valea Loarei şi o avere de peste o sută de milioane de franci. am tergiversat. Însă rădăcinile sale numără mai multe sute de kilometri. se pare că-i cea mai bună partidă din Franţa. Cred şi eu. El măsoară.. descendenta unei familii vechi. cred. Cine-l împinge ~ 121 ~ . unde Relu şi-a făcut ample relaţii în aristocraţie. nu-i exclus să te angajeze ulterior. datorită hazardului că mă-sa l-a născut în puf. În cele din urmă. aşa-i. cu pălăria Borsalino cu tot. Mi-a cerut numele şi adresa ta. mai ales dacă nou― numitul nu va corespunde. Bate fierul până-i cald şi atunci fierul se supune. ― Asta e Luciile. 1. Şi aşa. care o face praf. forul roman. Dialogul nostru evoluează capricios. Ascult ce-mi debitează. gură care nu spune nimic.. Vâră discret mâna în buzunarul de la piept şi scoate de acolo o fotografie. După ce vorbim de avioane. ţi-o spun cu toată sinceritatea. pe diverse altitudini― Dacă cineva ar avea trăsnaia să-l înregistreze grafic. la Paris. Să ştii că-i părea rău. He-he! ia te uită pe unde-mi zboară acest fluturaş. îmi destăinuieşte iminenţa logodnei lui cu tânăra vicontesă Luciile de Sabray. Am insistat. Mă uit la portret: o fată blondă. ― Nu e destul de urâtă pentru averea ei. cea mai sinuoasă şi abracadabrantă figură geometrică.săptămână înainte. ochi inexpresivi. cu părul revărsat pe umeri. iam sugerat să renunţe la tânărul acela. sunt numai urechi.70 metri. pictură. Cel puţin aşa susţine. angajase pe altcineva. aterizăm câteva momente. ar ieşi. Da. gândindu-mă la Ghiocela. muzică şi alte o sută de felurite lucruri. îi spun.

doar ca să ajute circulaţia materiei în natură ― nu! asta nu! E sub demnitatea omului. Iniţial. să creeze o operă care să-i lege numele de ea. simt un val de revoltă împotriva orânduielilor noastre burgheze. dragă Relule! Mă invadează un complex de inferioritate atât de apăsător. nu-i invidia! E ceva mai grav. pentru că el are destulă avere în ţară ca să trăiască până la adânci bătrâneţi întrun dolce farniente.să se însoare cu o viţeluşă pe care n-o iubeşte şi n-o va iubi niciodată? Interesul. Nu pot concepe un om bogat decât cu condiţia ca el ― sprijinindu-se pe avere ― să facă ceva deosebit pentru ţară sau omenire. aş zice proprie persoanei mele. N-avem cum să devenim aliaţi. Să-i fie de bine! în sfârşit. pricinuită de dezmăţul social. pe care râvneşte să-l stăpânească. De ce nu ia o prea frumoasă fată. Dar a trăi fară muncă. e timpul să mă întorc la candida mea Ghiocela. căderea unuia înseamnă victoria celuilalt. De aceea. însă mângâie ambiţii tot atât de mari ca şi ale mele. credeam că mă muşcă invidia. dar mă înşelam. Suntem. chiar săracă.. Dacă-i lipsit de cultură.. să clădească măcar un spital. e o sărmană copilă din flori. o şcoală sau o biserică. Dacă-i intelectual. doi inamici care se înfruntă. Ea nu posedă latifundii şi castele. lăcomia nesăţioasă de bunuri ? Asta o să-i amărască viaţa nefericitului. aş zice. încât îmi vine să dărâm Bucureştiul începând chiar cu acest local de desfătare a protipendadei. încât îmi produce chiar durere fizică. Scuzele mele. o suferinţă incurabilă. Nu! Nici aşa. un dinozaur cu care n-am cum să lupt pentru a-l răpune. ţelurile noastre sunt opuse: ea vrea să se ~ 122 ~ . IX Irosesc fară rost o săptămână încheiată cu obsesia vicontelui Relu şi a castelului de pe valea Loarei.

care înţelege numaidecât despre ce este vorba şi iată-ne conduşi în separeul solitar. de ce să nu fie a mea? A fost şi a altuia. Sunt. Un semn discret chelnerului. poate chiar a altora. ca să le fixeze apoi asupra suspectului divan. nu vine altcineva în loc? De ce acel altcineva şi nu eu. dă peste o pâine rumenă şi caldă. aş zice. dar nu-i chip. şi atunci. Mergem. Şi aici se află un restaurant asemănător celui din Pantelimon. la Băneasa. mai degrabă. Nu cumva se gândeşte tot la chitaristul ei ? Se prea poate. angajat în această aventură pornită. de astă dată. de ce să nu ne vedem fiecare de drum? Aşa ar trebui. E cazul s-o respect ca pe o sfântă? Pentru ce acest scrupul de conştiinţă fară sens ? Doar nu comit o crimă dacă mă supun ancestralei legi a trupului. ― Iar asta? obiectează scurt Ghiocela. şi vreau s-o duc până la capăt pentru bunul motiv că îmi place fata asta. face câteva consideraţii banale despre iubire. din păcate. după ce rabdă câteva zile. Repet. în timpul cinei. cum voi izbuti să-mi înfăptuiesc opera pe care mi-am propus-o şi care e unicul ţel al existenţei mele ? Cinstit ar fi să ne despărţim. s-ar enerva mai tare. N-aş putea susţine c-o iubesc. Altfel. Apoi. E nervoasă. rotindu-şi privirile prin interior. pare nemulţumită de ceva. Lângă Ghiocela mă simt ca un înfometat care. iubirea e cu totul altceva. exterioară. îmi spune: ~ 123 ~ .mărite cu mine. alegându-mi o parteneră? Şi dacă mă trag la o parte. dintr-o iniţiativă străină sau. nu-i vorba de iubire. Abandonarea Pantelimonului e justificată prin aceea că i-ar putea trezi fetei reminiscenţe în legătură cu nefericitul ei chitarist. eu vreau să iau o fată a cărei avere să mă scutească să-mi irosesc energia cu măruntele griji ale vieţii de toate zilele. N-o contrazic. care am drepturi mai multe asupra ei? De rândul acesta sunt nevoit să aleg alt câmp de bătaie. Şi pe urmă.

Mai precis: o văzuse intr-un album al mamei lui şi îndrăgise poza. Acestea sunt preliminariile. şi altul îşi ascund dragostea. îmi povesteşte pe scurt subiectul nuvelei. o întâlneşte pe Anna pentru prima dată în casa bărbatului ei. dar şi unul. Autorul. Ghi. întrebându-se ce ~ 124 ~ . E o poveste de iubire. cu mijloace cât se poate de simple. Desigur. ― Te rog. Trebuie să fie ceva melodramatic. desigur. îşi dă lucid seama că şi Anna îl iubeşte. preferinţe pentru 110 anumit gen de femeie. în clipa când dă cu ochii de Anna. Tu eşti construit din beton. frumoasă şi inteligentă. familiară. însă o cunoştea de mult. a fost invitat acasă la superiorul său. tu nu poţi înţelege asemenea seisme sufleteşti.. preşedintele tribunalului. îi era o fiinţă apropiată. o femeie tânără. Un tânăr judecător. n-ai sensibilitate. nu vibrezi. e adevărat. o să-mi dau toată osteneala să înţeleg. înţeleg. Adevărul e că tânărul nostru fusese în permanenţă îndrăgostit de o Persoană imaginară. măi. Cu tot betonul meu refractar. ― N-ai să înţelegi.. care acum ia fiinţă. dar cu însuşiri aproape identice. reminiscenţe de la seminarul de estetică literară pe care îl frecventează. Ghiocela ţine să-mi atragă atenţia: ― Un amănunt important: Aliohin. înţelegi ? ― Înţeleg. Ce se întâmplă? Judecătorul ajunge inevitabil un intim al familiei preşedintelui. Acolo face cunoştinţă cu Anna. investighează cele mai profunde zone interioare ale eroilor săi. care m-a emoţionat profund Chiar aşa de profund? Ce-o fi citit drăguţa de ea? Ce nuvelă e aia? O rog să mi-o povestească. ce fraze! Probabil. poza aceea înfăţişa altă femeie. Pavel Konstantinovici Aliohin. soţia acestuia. devine reală. Ivar. Măi.― Aseară am citit o nuvelă de Cehov. ― În zadar. Aliohin se frământă. Aliohin al tău avea. se îndrăgosteşte subit de ea. aşa că.

Şi aşa trec ani şi ani.. Când. E prea romantică. cum se iubesc. de mediul ei obişnuit şi mediocru în care trăieşte ? Ar duce-o într-un mediu tot aşa de obişnuit şi mediocru. sacrificiul Annei ar avea o justificare. în tren. ― Ce strigi aşa? De ce. atunci da. cum se zbuciumă. de ce să-şi blesteme zilele de dorul copiilor. Aliohin al tău nu-i un bărbat real. mă rog. Iubirea nemărturisită a celor doi creşte odată cu timpul. u simt cum trăiesc. de ce să lupte cu amintirile? Dacă el ar fi un om excepţional. preşedintele tribunalului este mutat cu serviciul în altă localitate. Povestea asta nu mă convinge. Aliohin îşi ia rămas-bun de la ea. prea desuetă. ne întoarcem la oamenii cavernelor. se dărâmă zidul dintre ei şi dragostea înăbuşită atâta vreme izbucneşte ca o explozie. cu o situaţie proeminentă. Cred că raţionamentele acestor îndrăgostiţi erau pe cât de inutile. De ce s-o facă nefericită.. participă o sene de stări sufleteşti contradictorii. ― Mulţumesc. ca şi Anna. fiindcă au realizat o capodoperă a dragostei. ci numai o plăsmuire. pe atât de lipsite de sens. îi spun Ghiocelei cu oarecare stinghereală.. îi sărută nebuneşte umerii. înecaţi în propriile lor lacrimi. nesuferitule. ― Iartă-mă. Mă aşteptam la asemenea răspuns. Şi astfel. Şi iată. într-o zi. ― O fi necesar şi romantismul. Ea sare în sus: ― Fără romantism. precum ~ 125 ~ . îndrăgostiţii. convin. că-i ador pe aceşti oameni. gura. de altfel. cu mii de braţe. se despart pentru totdeauna. ochii.. numaidecât o capodoperă? Să nu ne jucăm de-a cuvintele mari! ― De ce ? Pentru că în sărutul lor. Ei sunt nemuritori. îi spune cât a iubit-o de mult şi cât de mult o va iubi toată viaţa.i-ar putea oferi iubitei despărţind-o de bărbat şi copii. A sosit pentru cei doi clipa despărţirii. află. în ceea ce mă priveşte. domnule monstru. El o îmbrăţişează pe Anna pierdut. dar fară exagerare.

care nu-mi vin acum în minte. Şi începem o viaţă nouă. lung.. ― Asta îţi place ? Îi pecetluiesc gura cu o sărutare fierbinte.. căci m-ai sărutat cu brutalitate. asta. înăbuşitor. ajunge. da ― iubitule! Uite. pe banca din rotonda Cişmigiului.. mă înlocuieşte mintal cu personajul lui Cehov. hai să jucăm acest joc subtil al imaginaţiei. nevoia de a smulge clipei o doză cât mai mare de voluptate. ― Destul. bucuria că au izbutit să-Ş1 dea pe faţă sentimentele. Aliohin. frica de a nu fi surprinşi de bărbatul legitim. în fapt de seară.. pentru că tu. Fugim la Paris. ― Bine. ― Ah. conştiinţa că sărutarea aceasta e cea dintâi şi cea de pe urmă. dinozaur ce eşti. care se va numi viaţa noastră. ba chiar m-a durut un pic. vând moşia.. Fiinţa ei trebuie să fie plină în străfundul sobru şi neexplorat al inconştientului de această poveste de dragoste. nu te las să pleci! Tu nu mai aparţii bărbatului tău de cinci ani. dar trebuie să remarc deosebirea ca de la cer la pământ între sărutarea acestor eroi şi prima sărutare pe care ai binevoit să mi-o dăruieşti Domnia Ta. ajunge. ― Anna. Anii noştri sunt mereu înainte. eşti a mea. avem din ce trăi. a ta.iubirea care explodează ca aburul ţinut prea mult sub presiune.. încât simte nevoia să modifice realitatea. deznădejdea că se despart pentru totdeauna (taci.. ― În sfârşit. mă faci să-mi pierd şirul cu întreruperile tale. zeiţa mea. casa. Dacă vrei să ştii. m-ai convins! ― Nu te-am convins încă. foarte bine.. e prea frumos ca să poată fi adevărat! ~ 126 ~ . Bine. Ea murmură ca-n extaz: ― Aliohin. vând tot. neputinţa de a-şi spune dintr-odată ce şi-au ascuns ani de zile. bine. Şi poate mai sunt şi altele.. dar pentru ce mi-o spui atât de târziu? ― Târziu nu e niciodată.. n-am simţit nicio voluptate. să termin). ― Da.

Privirile noastre grele de ură se fulgeră. Simţind instinctiv că rezistenţa ei a început să slăbească.― Anna. cu o piedică pusă pe la spate. zvâcneşte de sub mine cu o putere uriaşă. E palidă.. orice ar spune. atunci. ― Anna. fluidă. dacă eşti a mea. asta nu!. trebuie să-mi aparţii. Toată făptura Ghiocelei pare că-mi întinde o sumedenie de braţe care cheamă la dragoste. Sunt gata să ajung la ~ 127 ~ .. Cu un efort suprem. iubirea are atâta putere. In cele din urmă. tăioase. Ţipă de durere. Nu izbutesc. fară a-i adresa un cuvânt (cuvintele nu mai au rost!) şi vreau s-o trântesc pe divan. Trupul ei scoate la iveală desenul său ispititor. care ne va uni pentru totdeauna! Ghiocela. lăsând-o uşor pe divan. se ridică în picioare. pieptul i se umflă şi scade ritmic. se apără felin cu unghiile. Ivar. Gâfâie şi şuieră printre dinţi: ― Canalie! Ignor invectiva. Trebuie s-o am. mereu îmi scapă. Ghiocela se ridică abil deasupra. ca buimacă. încât învinge moartea. reuşesc s-o dobor. din mâini. cred. nu-mi pasă. Suntem acum doi vrăjmaşi. de necrezut. privind mereu în lumea ei ― O ridic pe sus. şi. care luptă pe viaţă şi pe moarte. încerc s-o răstorn cu brutalitate. O înşfac. orice s-ar întâmpla. chiar dacă aş ucide-o. asta nu-ţi foloseşte la nimic! ― Ticălos! Brută ce eşti! scrâşneşte ea înăbuşit. Vraja s-a rupt. scrâşnesc. îmbrâncindu-mă cât colo. iar sânii cu sfârcuri tari devin sfruntători. imobilizându-i mâinile. Cu o săritură ajung în faţa ei. Cu orice preţ. îmi îndoiesc puterile. dragul meu Aliohin! ~ Să facem deci primul pas. Ghiocela. Cum crezi. că nu va izbuti ceea ce vrem noi? ― Cred. ― Ce faci? Nu. ca un fulg. cu ochii măriţi de spaimă şi tremură de indignare. trezită la realitate. Ne prăbuşim amândoi pe sofaua răvăşită. ― Aşa? Mă zgârii? Mâţă blândă. înclină din cap.

Ce să fac ? Să alerg după ea. am făcut-o de oaie! Apoi. Da. şofer! Lungit comod pe pernele moi. ― Nu e nimic. îmi curge sânge din nas. nu-i aşa? Chelnerul râde pe sub mustăţi de păţania mea. îmi pipăi stereotip nasul stâlcit. întorcând spatele jalnicului câmp de luptă. Câteva clipe văd negru înaintea ochilor. Ghiocela mă urmăreşte în lipsă. în faţa primejdiei. că sunt un novice. Uşa era întredeschisă. Ba chiar îmi vine poftă să izbucnesc în râs. se degajează de sub mine ca smulsă de o mână misterioasă. n-am încotro. dacă l-ai luat la purtare!”. Crede. De altfel.. acoperită de revărsarea părului bogat. tresar şi parcă această tresărire e preludiul unei suferinţe. nici nu mai pot gândi. bagatelizez eu surâzând verde. Straşnică lovitură.. Operaţia asta o fac întorcându-i spatele. apoi simt ceva cald în gură. îmi ţiuie în urechi strigătul de revoltă: „Canalie!”. n-am ce zice. mă instalez repede într-un automobil şi mână.ţintă. Chelnerul vine şi mă anunţă că doamna a plecat cu o maşină la piaţă. Ce-i asta? M-a pocnit cineva? Ce-o fi avut în mână? O durere crunta îmi străpunge faţa. Când mă vede plin de sânge. Simt că mă furnică prin trup urmele senzaţiilor mistuite.. Un epigramist ar spune: „Aşa-ţi trebuie. dar ea.. face o mutră mirată. De n-aş mai ajunge acasă!. S-ar stârni un scandal care m-ar acoperi de ridicol. Nu mă gândesc la nimic. probabil. ~ 128 ~ . ca s-o scutesc de o privelişte dezagreabilă. s-o aduc înapoi ? Cu neputinţă!. îmi face bine să stau aşa. într-o somnolenţă prelungită. Uneori. : Când mă uit în cameră ― nimeni! Ghiocela dispăruse ca o fantomă. Scot repede batista şi încerc să împiedic hemoragia. O revăd întinsă pe divan. îndur situaţia. Se întâmplă uneori. afişând nepăsarea. Un pumn mă trăsneşte fulgerător. îmi vine în minte privirea ei înspăimântată când adulmecă primejdia.

l-aş sfârteca în bucăţi pentru nesăbuita Ul calomnie. îi spun. Dar cu o fată care. mă scoate din ţâţâni. s-a apărat admirabil. Fiindcă. chiar mă miră această femeie atât de accesibilă. ― Ce este ? ― Am nevoie de o femeie. o substitui mintal cu Ghiocela şi încerc s-o sărut. Ea. trebuie să-i aplic o corecţie. Ghiocela e inocentă. Dacă ar fi lângă mine. cum află despre ce e vorba. Trebuie să-i plătesc cu vârf şi îndesat pentru tot răul care mi l-a făcut. Hotărât lucru. mirată. am uzat de violenţă. după cele întâmplate. Şi această denigrare 1 declanşat mârşavul asalt pornit împotriva virtutii ei. Revolta împotriva lui Bob creşte. În timpul posesiei. E Grete. proprietăreasa.Nu mai ştiu unde mi-i capul. Ea se uită lung la mine. mă respinge. ci Bob e canalie. zău dacă n-aş întoarce definitiv spatele unui om ca mine şi tare mi-e teamă c-o va face. răsucind cheia. nu. s-ar putea s-o pierd pe Ghiocela. Mă nedumireşte. nici ce să mai cred. surprinsă de gest. Iată. a rezistat cu înverşunare. fiindcă el a denigrat-o din prostească lăudăroşenie de mascul. alerg la telefon. Dar Grete. aş zice că e nevoie de puţină violenţă. dar ce-am folosit? Unde-i licheaua de Bob.. pun mâna pe receptor. dar în clipa aceea bate cineva la uşă. N-am făcut niciodată aşa ceva cu ea. Când ajung acasă. nu-i chip să-l las nepedepsit. întorcând brusc faţa: ― Nu. Dacă aş fi în locul ei. Nu eu. ― Bine că ai venit. se întoarce şi închide numaidecât uşa. asta nu! ~ 129 ~ . gata oricând să i se dea unui bărbat. însă ezită din pricina unor reticenţe.. să-l sfărâm cu teoriile lui idioate? Cu o femeie care din capul locului vrea sa-ţi cedeze.

pencrU a mă pune în faţa unui nu îndărătnic. oricât de mari ar fi. Făptura Ghiocelei nu-i departe. după ce ne cununăm!” Da. Bob. aud anumite cuvinte din frazele rostite de noi şi văd gesturi cărora acum le găsesc semnificaţii. ca să obţină capitularea bărbatului. Nu. aşa cum face de când e lumea şi pământul. o simt în mine ca o dublură stranie. Căruţa care mă poartă străbate anevoie zilele şi săptămânile. o simt şi în juru-mi. Surâdea unui gând tainic aşteptând sigură pe sine iminenta mea agresiune erotică.Nu vrea în ruptul capului! Fireşte. îşi pusese în gând să se mărite cu 0i ine şi lupta cu toate armele farmecului ei. crispant. X Timpul îşi mână telegarii cu gesturi măsurate. corpul meu se mişcă mai greu prin gol. asta-i! Scopul ei vorbise fară reticenţe. ~ 130 ~ . n-au putere să le clintească din loc. de pildă. atunci când stătea întinsă pe divan la prima noastră escapadă în Pantelimon. Probabil că numai buzele acestei femei rămâneau fidele iubitului ei. Se află oriunde o caut sau n-o caut. pentru a nu ne irosi vremea în zadar. vorbind. îmi poposesc în minte frânturi din faptele de viaţa pe care le-am trăit împreună. fară niciun regret. Aşa. mişcându-se graţios. îmi pare rău că nu am dat în vileag din capul locului planurile mele în vederea căsătoriei. ca s-o stăpânesc mai lesne. definitiv ? O fi urmărit doar un joc savant. Obsesia e covârşitoare. transformând-o într-o jucărioară docilă? Mi-a şoptit relevant: „Voi fi a ta. nu voi face acest pas suprem de dragul unui capriciu. Aceste planuri sunt aşa de bine statornicite. renunţ numaidecât. mi se năzăreşte într-o fulgerare de-o clipă surâsul ei enigmatic de Giocondă. trăind. Parcă sunt de plumb. zână albă şi frumoasă. încât vrăjile tale femeieşti. propriu femeilor rafinate.

ea devine searbădă. Orice băiat de bani gata ar alerga cu limba scoasă după dânsa şi. ci ea face o afacere proastă. riscând să alunec în abisul inevitabil al dragostei. pentru această himeră se dă în vânt o fată ca Ghiocela? Hm! greu de crezut. Abandonat de raţiune. dar cum se poate să doreşti pe cineva care nu mai are ce săţi ofere. ştearsă. ce anume reprezint eu? Sunt un bărbat captivant.Bune. Frumuseţea face cât o sută de moşii. trebuie s-o spun. tot aşa. dacă ar vedea-o un miliardar american. E tot ceea ce am mai bun de făcut. ca o regină detronată. Adevărul e că. o nedumerire: de ce Ghiocela şi-a oprit alegerea tocmai asupra persoanei mele ? Până în clipa de faţă. S-ar putea să mă cocoţ până în vârful piramidei sociale şi. bun de pus la rană? Haida-de! Mă bucur de vreo faimă ca personalitate artistică sau ştiinţifică? Nici nu poate fi vorba! Deţin o funcţie importantă de stat care să constituie un titlu de mândrie pentru o nevastă? Nicidecum! Mi-a lăsat tata niscai latifundii sau măcar un castel pe Loara? Atâta rău! Nu sunt decât o virtualitate. Ca să rămână pe tron. Or. nu eu. va fi vai şi amar de capul meu. Pentru ce toate astea? De altfel. iar o sută de moşii fac mai puţin decât urâţenia. n-ar sta pe gânduri nici cinci minute ca s-o ia de nevastă. Îndată ce-i pierde farmecul noutăţii. toate bune până aici. nenorocirile se vor ţine lanţ şi deznodământul nu e greu de prevăzut. pentru bunul motiv că ţi-a oferit totul? ~ 131 ~ . s-ar putea să n-ajung nimic. cu atribute excepţionale. Considerentele de mai sus duc la o concluzie unică: renunţarea la Ghiocela. Acum. trebuie să fie dorită. însurându-mă cu Ghiocela. mă dezgustă repede femeia. scumpul meu Ivar. atât şi nimic mai mult. A merge mai departe (În ipoteza că ne-am împăca ― deşi e problematic) înseamnă să mă angajez prea adânc.

absolut nimic. pentru că nu găsesc nicio fărâmă de îndemn în mine. dar nu se întâmplă nimic. Câteva observaţii pe parcurs din partea profesorilor.XI Lucrez la teza pe care am neglijat-o destul timp şi vreau s-o termin odată. şi examenul se termină cu felicitările de rigoare. mai mult lămuriri. dar nu mă prezint. Vine şi ziua când trebuie să-mi susţin teza. În timp ce câţiva colegi de la minister îmi ~ 132 ~ . intimidaţi parca de solemnitatea acestui examen. În fine. Aştept ceva. Comisia examinatoare e alcătuită din trei profesori şi prezidată de Răducanu. păstrează o linişte de cavou. goală. cred că aş fi lăsat-o baltă. pe care le-am comandat la Hachette şi acest fapt parcă mă eliberează puţin de inactivitate. fară să ştiu ce. mai ales datorită insistenţelor profesorului Răducanu. La minister se iveşte un post vacant care urmează să fie ocupat prin concurs. Concursul e un fleac. frate cu inerţia. cum s-ar zice. Iar lipsa asta de acţiune devine insuportabilă. Sala se umple de studenţi şi studente care. strada ― pustie. Directorul meu se miră. Tragica la greci. spre mirarea mea şi a altora. Sunt puţin emoţionat. decolorate. oamenii ― palizi. în loc de trei. Cerul mi se pare de plumb. bine şi-aşa! Dar evenimentul de seamă se întâmplă abia acum. Sunt. mă întreabă ce am. Eh. îmi vin de la Paris câteva lucrări de specialitate. Sunt însă unele zile care mă înspăimântă prin urâtul lor. Fără aceste insistenţe. din alte secole. cât calculasem cu aproximaţie. Îi răspund că nam nimic şi plec ridicând din umeri. uit de emoţie şi de tot. Mă pun cu burta pe cărţi şi reuşesc destul de anevoie să le devorez pentru a stoarce din ele ceea ce-mi trebuie. N-a ţinut decât o oră. şi nici postul nu mă ispiteşte. mobilele din cameră ― vechi. termin lucrarea de doctorat. dar după ce încep să-mi dezvolt teza. scheletici. parcă vede o schimbare în firea mea.

Gestul ei răsună în fiinţa mea cu ecouri profunde. Nu e însă mai puţin adevărat că fericirea prea multă. De astă dată. ucide. m-aş acoperi de ridicol. De aceea. amestecându-se cu celelalte studente. ca lumina.20. dau s-o întâmpin. poate chiar mai mulţi. să dorm şi să uit. mă zbucium nevolnic. uneori. Câţi kilometri parcurg. şi aşa se strecoară ~ 133 ~ . o studentă se apropie de grupul nostru. Ca de altfel tot ceea ce vine de la Ghiocela şi cucereşte poziţii-cheie. mă întorc acasă istovit. Rămâne goală. Nu admite în ruptul capului un gând străin de ea sau o preocupare pentru altcineva. Uite cum zâmbeşte difuz. ocolind voluntar prin parcuri şi pieţe numai şi numai ca să mă obosesc. Renunţ so strig ori să alerg după ea prin mulţime. nu mai am astâmpăr. Ce aşteaptă întruchiparea fară grai? Fac un semn discret şi ea. şi trebuie să fug de mine ca s-o gonesc. mă ascultă. domnule doctor! E Ghiocela în carne şi oase! Surprins de gestul ei. totală. Mă lungesc în pat şi simt o destindere care e mama celei mai perfecte voluptăţi. A citit. Dictatura acestei fete e intransigentă. îmi anulează biruinţa examenului. fiindcă ştiu sursa frământării. Şi acum îi simt prezenţa. dar ea fuge şi. Ghiocela m-a urmărit tot timpul şi mi-a ţinut gândurile prizoniere. fară invitaţie specială. alerg în neştire pe străzi indiferente. În amurg. dar îmi pare atât de bine. face o scurtă reverenţă şi strigă: ― Felicitări. dispare. Nu mi-e foame. azvârlind pe jos îmbrăcămintea. e ceva mult prea mult ca să-l pot asimila fară tulburarea echilibrului. De aceea. anunţul de la decanat şi n-a răbdato inima să nu vină. E mesajul fericirii sau însăşi fericirea? Oricum. căci fericirea se hrăneşte din ea însăşi.strâng mâna. înlocuind-o cu ceva mai de preţ: bucuria reapariţiei ei. docilă. Mă mulţumesc cu bucuria pe care mi-a făcut-o participând la sărbătoarea mea. având numai preocuparea mersului fizic? Cine ar putea să-i numere! Poate 15. să schimbăm câteva vorbe. de bună seamă. ca în paradisul pierdut.

altfel nu-mi explic prietenia strânsă dintre cele două femei. fară să fie nevoie de deplasare. pentru că şi-a irosit ultima fărâmă de energie.. E palid. o fi bolnav. Când îi aud paşii pe coridor. îl las să-mi spună tot ce ~ 134 ~ . şi după cină mă pomenesc cu el. ce-mi pasă mie de Grete şi de lungile urechi ale lui Bob? Cu el însă trebuie s-o limpezesc pentru ceea ce mi-a făcut.în braţele mele. avem ceva de discutat. Se vede că tot Lambroaica a dat de urma lui Bob. instalându-se în vechea lui odaie. Nu-l iau numaidecât în primire. Noaptea trece uşor. nu mă amestec. care discută până noaptea târziu şi mereu pleacă împreună după treburi în oraş. Promite scurt. fară să-i simt lungimea sau greutatea. ştie să persevereze până în pânzele albe şi. dar pare-se că lucrurile sunt mai complicate. chiar sub nas. clătinând capul cu amărăciune: ― On revient toujours! Mda. ceea ce e de mirare. vino pe la mine. când mă întorc de la minister aflu că Bob Geamănu s-a întors cu tot calabalâcul la matcă.. se vede bine. nici nu e nevoie să mi-o spună. îl întâmpin. dar face pe grăbitul şi-mi aruncă în treacăt. a slăbit de când nu l-am văzut. izbuteşte! Nu ştiu cât va dura silnica ei legătură care acum renaşte din propria-i cenuşă! Cred că Sorana Lambru. ― Când te întorci. lighioana. Arată ca un om bătut din care poţi să faci ce vrei. fară cuvinte. XII Surpriza surprizelor! A doua zi. a ajutat-o. Acum s-a ivit prilejul. Ce s-o fi întâmplat cu acest fluşturatic ca să reconsidere ceea ce a desconsiderat atât de profund? Straşnică muiere această Grete. avocată în contenciosul ministerului. Treaba lor. care îl aştepta răbdătoare şi neînchiriată.

Nu insist să aflu ce s-a întâmplat între ei. în caz contrar. păcătosule. mă. Acum suntem despărţiţi. se însoară cu proprietăreasa mai vârstnică decât el cu zece ani. te rog şi eu să-mi răspunzi la o întrebare. îmi propune: ― Te-aş ruga să-mi fii martor. despre ce-i vorba? ― Ai avu t-o sau nu pe Anda Brădeanu? ― Nu. N-are încotro. era de rău. Nici nu ştiu ce mi-a venit. Dar deschis. buimac de surpriza loviturii. Şi asta numai din cauza ta! De ce te-ai amestecat unde nu-ţi fierbe oala? De ce. Te rog să mă ierţi. mi-ai făcut atâta rău pe degeaba? Ţineam la fata asta şi tu ai azvârlit cu noroi în ea. Poate îl are la mână cu ceva şi el trebuie să joace după cum îi cântă. eu am avut atâta de tras. certaţi la cuţite. mai bine zis. pur şi simplu. o stupizenie. auzit-aţi ce-a fost? Pur şi simplu. la un moment dat. ― Vrei să te însori cu Grete ? Ghicisem: într-adevăr.are pe suflet. pe cât am înţeles. aşa-i trebuie! ― înainte de a-ţi răspunde. ― Ce fel de martor? ― La cununia civilă. cu toată sinceritatea de care eşti capabil! ― Da. Zice că nu s-a putut altfel. încât. mă. jart! jart! îi reped doi pumni îndesaţi.. am pierdut-o. Vrei? Mă uit la el c-o falcă-n cer şi cu alta-n pământ. răspicat. A fost. trebuia să se întoarcă. care îl doboară la pământ. O. Lipsa lui de reacţie sau.. Se ridică anevoie. Şi din pricina acestei stupizenii. încât. tot şantaj! îl ţine în mână ca pe o jucărie. Dinule. Aşadar. într-un cuvânt. apucat de toate furiile. Ceea ce mă surprinde e că lucrurile au ajuns atât de departe. zei. acordul cu pedeapsa ~ 135 ~ . canalie ce eşti? Şi. ― De ce. nu se poate altfel. Prea multe nu sunt. m-am lăudat. o stupizenie. e vorba de un şantaj. fară să scoată un cuvânt de protest sau să se apere ― dovada certă a vinovăţiei.

în silă. cu moşie nu ştiu unde şi palat pe calea Victoriei. accept. însă iam tras chiulul.pe care i-am aplicat-o mă dezarmează. e alb ca varul. dar şi-a tras capul şi a fugit. şi numai de film nu-mi ardea mie atunci. înţelegi? Bob tremură. după aceea? Spune-mi şi mie. tranc! îi intentez acţiune. Licheluţa îmi mulţumeşte şi dă să plece. Nu în legătură cu el (ce mă interesează ~ 136 ~ . 0 dată am încercat s-o sărut. absolut tot. cu un elefant. de parcă nu se întâmplase nimic. la Mercur.. Şi chiar am s-o fac. ― Ce să-ţi mărturisesc ? zice el cu vocea pierită. în definitiv chestiunea nu mă angajează în niciun fel. pe Ştefanache. i-am propus să mergem la cinema. dacă nu-mi mărturiseşti pe şleau tot ce a fost între voi. apoi dispare. Nu-i niciun zor. nu merită nici atât. ce să-l mai scarmăn. şi îmi propune din nou să-i fiu martor la cununia civilă. ― Cum În picioare? Nu înţeleg! ― O iau după aceea.. ― Chestia asta rămâne mai departe în picioare. divorţez. mă încurcasem la un chef. După câteva luni. Am un avocat bun. îi clănţăne dinţii. jigodie! îi şuier în urechi. ― Mă. prin ea însăşi pedepsită. nu minţi? Altceva n-a mai fost? ― Să mor dacă te mint! Să mă trăsnească Dumnezeu! Dialogul se sfârşeşte aici. nu m-am dus. ÎI reţin: ― Stai niţel. Bob Geamănu se comportă degajat ca mai înainte. făcusem rost de bilete la Agerul albastru. ― Ar trebui să te omor. stimate domn. Bine. cum? Bob se întărâtă şi începe să strige ca apucat: ― Dar ce-ţi închipui. Asta-i tot. tensiunea dintre noi se înmoaie. cum ai zice peşte. ― Cum. Bob trăncăneşte mai departe ce are să facă şi să dreagă. E o biată făptură. dar eu nu-l mai ascult. N-a fost nimic. măi. Parcă era vorba să te însori cu o fată bogată. După câteva zile. că mă însor cu săsoaica pe vecie? Nu. Obţin divorţul. Mi-a dat o idee formidabilă cu divorţul. Altă dată.

te voi anunţa că într-o săptămână-două. ai dreptate să alergi după fantoma legalităţii.persoana lui?) ― ci cu mine şi Ghiocela. într-un fel. respect. duioşie. Aşa să ştii. hai ? Bine. Căci mai întâi trebuie să ne împăcăm. fie. jertfa. N-o să ne coste o avere. probabil. foarte bine! Sunt de acord: ne vom cununa. Dragostea e altceva: uitare de sine. gata. o obsesie care mă sapă şi-mi înghite liniştea. E prima pe care ţio trimit şi. la mintea cocoşului. tot ce vrei. o ciudă mare cu aripi şi mai mari. dar ce pot face ? Aşadar. aşa cum te-a făcut maică-ta. Dacă tu nu înţelegi să-ţi vinzi fecioria decât cu preţul măritişului. scumpă Ghiocela. Zilele astea am să caut un cuib care să ne adăpostească marea dragoste. şi chiar fără el începusem să-mi dau seama cum stau lucrurile. Cu atât mai mult. Vasăzică. cu cât acum ştiu sigur că eşti virgină. deocamdată. fetiţo. înţelegi? Nu pot sămi aştern viaţa ca un soclu pentru monumentul fericirii tale. să ştii. Imbecilul de Bob mi-a confirmat-o. chiar pentru cele mai complexe probleme ale existenţei noastre. Totul e să le găseşti la timpul potrivit. chiar acum m-apuc să-ţi scriu câteva rânduri. ne căsătorim. Asta-i. fetiţă dragă! Uite. cum de nu mi-a trecut prin cap aşa ceva? Se ştie că există rezolvări simple. M-am înhămat la o operă uriaşă şi trebuie s-o realizez cu orice preţ. pe legea mea. Nu pot să-mi distrug viitorul numai din pricina ta. asta-i sigur.. La mine nu-i decât o dorinţă neîmplinită şi exacerbată de eşecuri. te vom transporta la ofiţerul stării civile. recunosc. Bani am. judecând după morala curentă. ~ 137 ~ . Dumnezeule. Şi chiar dacă ar costa. parcă mi-a picat din cer. Dar am şi eu dreptatea mea. ultima. nu vrei să fii a mea decât după cununie. nu-i aşa? Şi apoi. E drept că n-ai nicio vină. Tu eşti o barieră în drumul meu.. Eu am găsit-o. Căci nu te iubesc. merită. te iau şi trăiesc cu tine până când îmi vor cădea lanţurile cu care m-ai legat.

destui. în vizuina asta. Mai ales de Grete! ~ 138 ~ . iar aici. nu mai pot rămâne alături de Bob şi Grete.

când tu eşti o profesoară de dragoste cu zece gradaţii. nota 3― Niciun ~ 139 ~ . încep din nou şi îţi aştern pe hârtie gândurile şi păţaniile. am rămas tot o elevă guguştiucă la această materie imposibil de învăţat şi mi-e tare frică să nu rămân repetentă. Jale. Fulguliţă. să-i fac preţul. Zicea: ― Cum o să faci singură un drum atât de lung şi primejdios? In schimb. îmi pare rău că nam venit la nunta ta. nu alta! La fizic. şi-a găsit naşul Aha. mâine la Imperial. De ce-ţi spun asta? Te voi lămuri numaidecât. ce frică mi-era ca adonisul tău nu cumva să se răzgândească şi să întoarcă macazul! Dar cu tine. Vai. l-ai ferecat straşnic. poimâine pe o bancă la şosea.CAPITOLUL 7 Tribulaţiile iubirii Din corespondenţa Andei Brădeanu Fulguşoară dragă. în timpul acestor întâlniri. îl cântăream discret cu ochii pe Făt-Frumosul meu. pe unde se nimerea. şi nu ştiu pentru ce naiba predai ştiinţele naturii. chiar mai bine decât o martoră oculară. Doamna-maman a fost bariera peste care n-am putut trece. Azi la Riegler. După o mică vacanţă epistolară. am participat cu închipuirea. În ceea ce mă priveşte. aşa că ştiu tot ce a fost şi ce n-a fost. Ascultă: Am început să mă întâlnesc cu Ivar cel hărăzit mie. cu lanţuri grele. în fine.

punct mai mult. mă obişnuisem cu Domnia Sa.. o oglindă şi. tot întrebândumă ce rost o fi având ― aici e doar restaurant. l-am sărutat. toate bune. pe care zicea că a citit-o cu sufletul la gură (vorbă să fie!). Până aici. într-un elan de bucurie. Antenele mele îi cercetau fiinţa fară întrerupere şi rezultatul nu părea să-mi modifice acceptarea. Dar. unde se află un restaurant de lux.. tot aşa aş fi făcut. N-am intrat în sala cea mare a localului. Nu regret defel. îmi propune să cinăm undeva. m-a ameţit cu şampanie.50. fară efort. La intelectualitate. afară din oraş. după un timp. Fapt îmbucurător este că îl acceptam integral. când îmi vorbea de planurile lui. într-una din zile însă. numai că închideam ochii. Trăgeam cu coada ochiului spre divan. s-a isprăvit! Dar când începea să-i turuie guriţa. când începea sămi ţină cate o prelegere despre antici. îi simţeam forţa' încât nu era chip să scot o vorbuliţă. nu-mi mai părea chiar aşa de colţuros şi urât.. nicidecum hotel. vasăzică. i-am măsurat nota: de la 3 la 5. cu toate astea. am ajuns să nu i le mai văd. două scaune. sau spus cu alte cuvinte. fiindcă. un divan. N-am să uit ce analiză subtilă a făcut cărţii mele.13. Pe din două. Fără să mă gândesc la ceva rău. apoi cu îmbrăţişări şi sărutări. Dacă în locul lui era quasimodo. şi alungam temerile mele ca pe ceva nedemn de Ivar. Aşa că. calculând că ~ 140 ~ .. Şi. Ivar a fost de acord şi m-a dus în pădurea Pantelimon.. nu se poate. în ceea ce priveşte mutra. s-o facă ceva mai devreme. ci într-o odăiţă singuratică. văzându-i mereu imperfecţiunile. iam spus că nu pot întârzia seara peste ora 8 şi dacă ţine atât să mă hrănească.. aşa şi pe dincolo. sunt stupidă. care e ― mă rog. trebuia săi pun 10. după care. 6. n-aveam încotro. medievali ori moderni. având drept mobilă o masă. Nu cumva Ivar mi-apus gând rău? Nu. A încercat să mă aibă ― închipuie-ţi! întâi. notă de trecere. Atunci nu m-am mai putut stăpâni şi. chiar aşa a fost.10 şi cu 3.

preparativele au atins limita maximă gata a dezlănţuit atacul. m-a dus în Băneasa şi tot aşa. Chiar dacă m-aş mărita cu tine. hai să profităm. păcătosul! Şi am luat-o la sănătoasa. ba i-am trântit un pumn în nas de l-a podidit sângele. cu care poţi să-ţi satisfaci poftele? De unde o fi ajuns la o astfel de concluzie? I-am dat oare să înţeleagă din comportarea mea că sunt o stricăţică şi Munci s-a gândit: „De ce s-o respect. prin urmare. se uita cam chiorâş la mine. a treia oară ― a doua oară nu s-a întâmplat nimic. nu-ţi voi ceda în ruptul capului! Prefer divorţul unei păngăriri. Dar tu ştii că un bărbat nu poate avea o femeie... nu ştiam ce să fac. ca după aceea să mă coboare la nivelul unei femeiuşti de stradă. m-am urcat într-un taxi şi ― mână. parcă turbase. şi mai mult decât atât: degradant! Vezi cât de ciudat era Ivar! Când mi-a citit cartea mă ridica în slavă. dar la voi era altă poveste. M-am apărat dârz. c-o falcă-n cerşi una în pământ. a cerut un separeu. lăsându-l ca pe un caraghios. aşa să ştii dumneata. Să se prăvălească cerul pe mine!. şofer! Şoferul. El n-a mai stăruit. La noi însă.. nu voi fi a ta decât atunci când iubirea îmi va porunci. băiatule!” Tu. probabil. şi-a dat seama că-şi pierde timpul. Mi-ai scris că şi tu i-ai cedat iubitului. fără împlinirea dragostei. De astă dată. nu trecuseră nici două luni. Noroc că aveam ceva bani la mine.. dar ce-mi păsa de el? Bine că scăpasem cu faţa curată! ~ 141 ~ . iubirea voastră împlinea trei ani. n-are sens. avea un stagiu serios. oricât ar fi el de puternic. şi am plecat amândoi îmbufnaţi. Dar a doua oară. ba nu. mii de gânduri îmi alergau prin cap. ce să cred. a fost extrem de violent. aşa încât lucrul mi se părea forţat. Nu. se trecuse bine. văzându-mă ciufulită. Cum? Asta a crezut el despre mine? Că sunt o fetişcană uşuratică şi prostuţă. Să se sature. iubitule. Fulguliţo.

venise de curând de la Paris! ― parcă a intrat în altă piele. să-mi fie învăţătură de minte! Uite aşa! Ah. După ce a cântat câteva şansonete franţuzeşti ― închipuie-ţi. el îmi dăruise o lume întreagă! Când Ivar m-a dus a doua oară la cină. La început. ― Merită mai mult. cu un pumn în nas! Nu mai vreau nici să-l văd.Asta a fost! Şi cu asta. care se produce prin localuri. nu-l lăsa singur! Am ezitat. e finita la commedia! Am pus cruce acestei aventuri începute sub auspicii atât de favorabile. navigam ca o nălucă peste lume. Ivar i-a întins o sută de lei. Nu ştiam cum îl cheamă. cineva de la administraţie şi-a dat seama pe cine căutam şi mi-a spus unde se află ~ 142 ~ . parole! În plus. dă-i cinci sute.. chiar o mie! Şi o mie era puţin. numai în răstimpul a două ore de muzică! Doamne. disponibilităţile mele sufleteşti atinseseră o culme rar întâlnită.. luminoşi şi trişti ― trişti. într-atât mă fascina. sărăcuţul. era simpatic. Tu. ce rost avea să-mi pierd atâtea ore pentru un necunoscut? N-a fost chip să rezist îndemnurilor şi am plecat spre orăşelul morţilor. Am sărit în sus. ca să câştige şi el un gologan. suferea de tuberculoză. corul glasurilor din mine striga: Du-te la cimitir. Fulguşoaro. mă seca la inimă omul ăsta cu ciocârlia lui din gură. mă purta prin ceruri. fato. cel dintâi lucru pe care l-am făcut a fost să-l chem pe chitarist la masa noastră. dar isprăvite atât de grotesc. ce receptivă eram. Când să plece. avea ochii mari. Cine ar fi crezut că omul acela cucerise atâta teritoriu în ţărişoara fiinţei mele? Şi asta. Ce să vezi: chelnerul ne-a spus că a murit. am uitat să-ţi spun ― acum nu-ţi mai pomenesc de el ― că prima dată când am fost în Pantelimon am cunoscut un tânăr chitarist. purtând cu mine un mănunchi de crizanteme. A doua zi. du-i flori. şi cu o zi înainte fusese înmormântat la cimitirul spitalului! Vestea m-a zguduit ca un seism de gradul 9. Zic: un biet lăutar. mă împotriveam. nici să aud de numele lui! Iar ceea ce am păţit. nu i-am dat nicio importanţă.

fără romantism mă sufoc. lin. restul aparţinea excesivului. când l-am silit să-i ofere sărmanului chitarist o mie de lei. Eu am o nevoie organică de romantism.. iubita. aşa cum am fost şi înainte. Ivar e intelectual. La ce bun ? Pentru mine el a fost doar chitaristul. Bărbaţii sunt incapabili să înţeleagă asemenea gesturi care în sensibilitatea femeilor provoacă rezonanţe atât de adânci. Ivar era realist din cap până în picioare. logica atât îi poruncise: o sută. Lui Ivar nu i-am spus că am fost la cimitir. Desigur.. Numai calităţile ~ 143 ~ . nu-i potrivit pentru mine. ca o apă de şes şi fară alesul aşa-zisului destin. Aş mai fi stat dacă nu venea o femeie.mormântul. Nu-i vorbă. precis ca 0 maşină. dar asta nu face două cepe degerate în ochii mei. însă n-am umplut o doniţă cu lacrimi oftând după el. chiar soţia? Am făcut calea întoarsă. ieşit pe jumătate din groapă. ce-i drept. dacă trăia? Sunt sigură că nu m-a uitat nici după ce a murit. Sunt sigură că ar fi râs de mine. cu mari lacune sufleteşti. * Viaţa mea curge mai departe.. care e de natură romantică. Or.. Ce m-o fi blestemat în sinea lui. ştie carte multă. Am rămas teafără. mei nu m-au bătut gânduri de sinucidere.. Nu-mi trebuie. cât voia să-i dea! Bine. înainte de a-i citi numele scris pe cruce. ar fi putut chitaristul să mă uite vreodată. l-am găsit fară trudă. şi ea tot cu flori. Ce-i drept. Am pus crizantemele şi privind crucea parcă îl vedeam pe el cu braţele desfăcute. Era soţia. Absenţa Domniei Sale ma obsedat puţin. dispreţul m care îl cufundam ori de câte ori mi-l aduceau amintirile mi-a folosit mult! Spuneam: Omul ăsta egoist. uşor.. în loc de o sută. fiindcă e al doilea aer pe care îl respir. era acoperit cu flori încă proaspete. calculat. Ei şi? Datorită acestui fapt. Să fie la el ― acolo!. cu mintea întreagă. mor.

surpriza surprizelor! Pentru ce a trebuit să se întâmple şi asta? Iar vrea să mă încurce onor destinul? Uite aşa. a trebuit să cedez. Eu n-am avut de lucru şi l-am întrebat cine e candidatul care-şi susţine teza. hărăzită lui sau ba ? Aşadar. Or. adio visului meu de iubire. îmi puneam o mie de întrebări. nici fete. Să se ducă cine-o vrea! Hm. ce s-a întâmplat. după ruptură.. un coleg s-a mirat: ― Nu mergi. Hai. Rezultatul: fără personalitatea mea nu calea nimeni în sala Filimon. A vorbit aproape o oră despre legendarul Homer. nici băieţi. când să ieşim de la seminarul de estetică. Dacă renunţă. auzind una ca asta. nu omul. eram foarte curioasă să văd ce va face. Când am dat să ies pe uşă. auzind numele ex-iubitului meu. s-au coalizat împotriva mea: ― Nu se poate! Fără tine nu ne ducem niciunul. ― Doctorandul Gherghel Dinu. la ce tertipuri va recurge.. dar nu s-a întâmplat aşa. într-adevăr. Or. căruia multă vreme i s-a contestat ~ 144 ~ . Mă mir cum de n-am ţipat. ca să nu aflu răspunsul la niciuna.. Repet. la el. asemenea giuvaieruri ― ca iepurii la biserică. zarvă. şeful de lucrări ne-a spus că în sala Filimon are loc un examen de doctorat sub preşedinţia profesorului nostru şi ne roagă să facem bine şi să asistăm. Anda Brădeanu.sufleteşti au preţ. Băieţii. Iaca. atât de jalnic eşuat pe stâncile turpitudinii. aşa ar fi trebuit. Mă obseda teribil întrebarea pe care o puneam viitorului: Sunt. Discuţii. ceea ce mă legase de acest om n-a fost decât atmosfera de mister creată între noi. Mă duc acasă. atunci.. să întoarcem spatele capcanei! E cel mai sănătos lucru pe care ai putea să-l faci. Anduţa? ― Nu. N-am avut încotro. ci însuşirile lui mă impresionau. încă de când ne-am cunoscut în tren. Acum însă. na. Ziceam: Stau pitită pe undeva prin fundul sălii şi dumnealui n-are să mă vadă. tu? Ascultă aici: miercurea trecută. Chiar aşa am făcut...

examinatorii i-au strâns mâna.. Paris!!!” Uite-aşa! Să facă bine şi să mă lase-n pace! Acestea fiind zise. Anda Andaluza. Dintre asistenţii din sală s-au îngrămădit mai mulţi să-l felicite. Mai bine. na.. a fost chiar o mică înghesuială. Apropo de Euripide. când am aflat căşi-a jertfit viaţa pentru soţ ca să-l scape de moarte. Ivar mi-a sporovăit că el visează o soţie ca Alcesta. ~ 145 ~ . domnul doctorand a relevat două episoade din Iliada. Atunci m-am strecurat şi eu printre ei şi i-am strigat de departe: ― Felicitări.. dar să nu creadă că sunt moartă după el. Tot timpul cât i-a turuit guriţa. A ta..f. Când a terminat. Nu ştiu dacă m-a observat. cică abia În secolul al XIX-lea savanţii au lansat ipoteza că ar fi doi Homer: unul ― creatorul Iliadei. uite. frumoasa Elena. Odată. Andromaca. înainte de a pleca la luptă. l-am apostrofat pe Ahmedul meu în gând: „Să ai să iei. l-a rugat pe Achile să-i încredinţeze leşul fiului său.. iar eu. urgent. Iaca.existenţa. amestecându-mă printre celelalte studente.. şi al doilea când bătrânul rege. bineînţeles. te pup pe botuleţ cu foc (100o C) rugându-te să-mi răspunzi cât mai amplu şi f. în braţele lui. iar celălalt ― al Odiseei.. dar eu nu ştiam ce e cu Alcesta asta şi. ca să-l îngroape după datină. parcă nu mai exista nicio neînţelegere între noi. am luat-o la fugă repede. ca să-mi piardă urma. domnule doctor! Apoi. pomenind atâtea nume vestite încât mă ameţise. Priam. Nu de alta. egoist sinistru ce eşti! Prefer ca tu să fii Menelau. că. primul când Hector îşi ia rămas-bun de la soţia sa. poftim de vezi! Ceea ce mi-a plăcut mai mult a fost că. scumpa mea Fulguleţ. am uitat tot răul pe care mi-l făcuse. m-a dat gata cu Sofocle şi Euripide ai lui şi mai ştiu eu care..

i-a secat memoria. te iubesc.. nu mai poţi rezista. În sfârşit. da. de ce aş minţi.. De la 100 în sus. Ce crezi că mi-a scris pe două pagini mărişi late?Două cuvinte: „Te iubesc. ridici din umeri. bob cu bob m-a cam pus cu botul pe labe. Dac-o fi aşa. te iubesc. Până la 10-15 nu crezi nimic. diplomatice? Mulţumesc! I-aş fi răspuns pe loc: „Vezi de alta. zici. într-o ~ 146 ~ . tu. Alteţa Sa a binevoit să-şi aducă aminte de umila-i sclavă.” şi tot aşa. S-a topit însă după aceea. un răvaş de dragoste. ce putea să-mi scrie? Că îşi cere iertare pentru nesăbuita-i purtare şi că mă roagă să nu mai fiu supărată şi să reluăm relaţiile. ce-i cu el? Insă. în definitiv. şi o ţii mereu aşa până se termină numărătoarea. constaţi: Da. Repetiţia asta infernală are. fapt care l-a determinat să-şi aştearnă pe hârtie gândurile. o bucurie tainică m-a dominat câteva zile.. sunt încă destule prostănace în tagma noastră feminină”. dă-i înainte usque ad finem. Am stat. mi-au sosit gânduri mai bune. după o reflecţie îndelungată (48 de ore). prinţ dezmoştenit. mă iubeşte. parcă m-ar iubi.a cărei inimioară a scăpat nevătămată din greaua încercare la care a supus-o acel neîndurător fatum antic. e mort-copt după mine! Am ascuns bine plicul în scrinul cu secrete şi. prinţul serenisim Ivar. Ştii de unde venea? Din plic. darul convingerii. dar după 70. Păcat că princiara căpăţână este cu desăvârşire lipsită de imaginaţie. ci numai o dată şi tot înseamnă ceva. Scriindu-mi însă Te iubesc de 194 de ori ― le-am numărat. Gata. nude atâtea ori. fir-ar să fie! II Află că am primit de la fostul proprietar al dragostei mele. m-am gândit şi socotit ― e nebun ăsta? Face pe originalul în păpuşoi sau ce? Alte cuvinte de dragoste nu mai ştie. când dai verdictul: Ah..

mai întâi. să vorbesc cu maică-ta?” Mă dă la o parte. cine l-a autorizat? Nu trebuia.. vom vedea. ― Are o situaţie bună? E bogat? ― Nu ştiu. m-a iritat demersul. Într-un fel. nu mă grăbesc cu măritişul! Aş prefera să termin facultatea. e doctor în Drept şi Litere. trogloditule. Nu mă întrebaţi. i-oi fi plăcut. Mă roagă să-l primesc. Ce să-i spun doamnei-maman ? Am îndrugat la repezeală câteva generalităţi. doamnă.. misterul cavoului bleu. Nu bănuieşti despre ce ar putea fi vorba? Iaca. când mă întorceam de la facultate. Am fost şi eu prezentă la discuţie. la aşa ceva n-o întrece nimeni. l-am cunoscut la facultate. ce zici. se ţine scai după mine. De unde atâta cutezanţă? Cum adică ― trece la tratative peste capul meu? Mă rog. Lăsasem înadins puţin întredeschisă uşa din dosul salonului şi. ca şi când de mine n-ar depinde nimic?Doar n-am ajuns un simplu obiect? Lasă că te frig eu pe jăratic. doamnă. îmi face curte. vezi. însă nevăzută.. Zăpăcitul s-a adresat onor familiei! Te pomeneşti că vine să mă ceară de nevastă! Sărăcuţul. Cică are să-mi comunice un lucru foarte important. să zici: Doamne. postându-mă în spatele ei.. căutând să bagatelizez lucrurile: ― Hm. ce e asta? A doua zi. Astea sunt amănunte secundare. încât trebuie să recurgă antidotul suprem: însurătoarea. probabil. am tras în ~ 147 ~ . fiţi liniştită... nu-i medic. nu poate! Iubirea l-a îmbrobodit aşa de tare. Ai de gând să-l iei de bărbat? ― Oh. După aceea.. maman i-a făcut o bună primire.după-amiază. i-am spus tresărind la auzul acelui nume complice.. ştiu şi eu ?! ― Până acum. doamna-maman m-a întrebat: ― Anduţa. să mă întrebe pe mine: „Uite aşa şi aşa. cine-i acest medic Gherghel? ― Nu. Dar ce-i cu el? ― Tu trebuie să ştii mai bine. nu mi-ai pomenit nimic.

nu-l informase nimeni. Nu mai vorbesc de logică şi frază impecabilă.700 de lei lunar (Ia te uită cum minte. fară ocol. îmi place fiica dumneavoastră. direct. murgule. existenţa. dar. luând totul în zeflemea. V-am ~ 148 ~ .. l-am spus-o şi ei. pe cât mi-am dat seama.. ― Nu. ce înduioşător era! Să mă podidească plânsul. Obligaţii familiale n-am.. (Paşte. a venit timpul să v-o spun şi dumneavoastră. salariul meu actual ne va asigura. singura mea avere e învăţătura. pornit serios pe treabă: ― Vă atrag respectuos atenţia. Auzeam tot ce vorbeau. de rău. Te pun eu cu botul pe labe!” Însă jalnicul candidat la însurătoare nu lua seama la replicile mele. dacă mi-e îngăduit să te întreb? ― Primesc. „Ar fi cazul să publici la gazetă. de bine. dar am perspective sigure să ajung profesor universitar. N-o să-ţi înşir frază cu frază. Acum. că sunt informat asupra stării dumneavoastră materiale (minţea. parcă aş fi fost de faţă. (Vai. n-are nevoie de ajutorul meu. n-am nicio pretenţie în ceea ce priveşte dota. îngăduiţi-mi să trec la scopul vizitei. doamnă Brădeanu. deocamdată. vrea să facă pe generosul în păpuşoi) ca să nu ne oprim în faţa unei chestiuni dinainte lămurite.. o iubesc. ce salariu ai. pentru că habar n-avea de ele şi perora mai departe. şi-a mărit la iuţeală leafa cu cinci mii ― să-i fie de bine!).. ― Mă rog. parcă spunea lecţia: ― Stimată doamnă Brădeanu.lege cu urechea. cu fraza gata pregătită. Aşadar. Un elev care vrea să se însoare.. mama mea trăieşte la ţară din pensia ei. El părea un elev pricăjit în faţa profesoarei. mănca-l-ar toţi puricii! Ascultă ce a cuvântat pretendentul meu. 10.. doamnă. nu alta!) ― Dumneata eşti bogat?. singurul venit ― salariul. l-a cam năucit maman cu aplombul ci de grande-dame.. iarbă verde!) Deocamdată. am adăugat eu în gând.

Am bătut la uşă. Pe el nu l-am învrednicit nici co privire. vor să trăiască de-a gata din zestrea nevestei. cu dragă inimă i-aş ~ 149 ~ . Mi-o daţi. Nu mai e mult până atunci. Dar. ca s-o fac fericită? (Fericită? Aoleo. Anda. Or avea şi ei dreptate în felul lor. şi am vrut să ies. cred că e cazul s-o întrebăm şi pe ea. să crape de ciudă. căci e atât de greu să-ţi câştigi existenţa muncind. după asta. a intervenit doamna-maman. Nu e însă mai puţin adevărat că se complac în trândăvie. Parcă nici nu era de faţă. Dota ei va fi catedra menită să-i asigure existenţa.destăinuit totul în câteva cuvinte. ca să-mi dau seama în ce ape se scaldă. aşa cum mi-a asigurat-o şi mie. Acum. l-a întrecut pe baronul Munchausen!) ― Dragă domnule Gherghel. aşa cum ai şi dumneata. ― Uite. poftim ― un an. învăţământ şi. mă tem că nu o veţi scoate la capăt! ― Nu ştiu unde vreţi să ajungeţi! ― E cât se poate de simplu! Sunt de părere ca fiica mea să-şi termine mai întâi studiile. Nu-i prea mult.zece luni. domnul Gherghel mi-a făcut cinstea de a-mi cere mâna ta. ― Da?! Şi m-am întors spre ea. cererea dumitale te aşează într-o lumină simpatică şi pentru acest lucru te preţuiesc. aveţi musafiri? Scuzaţi! am bâiguit. cu un singur salariu. făcând pe fâstâcita. Fiica mea nu dispune de o dotă propriu-zisă. cu care mă voi înţelege de minune. Când va avea un venit fix. Uite-aşa. veţi putea trăi deasupra nevoilor. nu pleca! Tocmai aveam nevoie de tine. O actriţă n-ar fi jucat mai bine. ― Ah. Dinspre partea mea. ― Stai. Opt . înainte de a trimite după mine. minte de îngheaţă apele. nimeni n-o împiedică să se mărite. să capete un post în. Sunt sigur că domnişoara Anda are să-mi fie o soţie bună (O-ho! Să ai să iei!). Tinerii de astăzi umblă cu limba scoasă după zestre.

Şi. şi nu pentru oameni. Poarta noastră are clanţa defectă. el a mai rămas o jumătate de oră.. numai că el o folosea doar Pentru lucruri. a dat Dumnezeu şi şi-a luat tălpăşiţa. eram prea enervată.. le înconjoară pe ibovnice cu mai 3 Cu gura căscată (fr. că aţi. te înşeli. Ando! „Oho.) ~ 150 ~ . Cică.... Dacă ai şti ce odios s-a comportat cu mine această ipocrită bestie umană. Şi chiar după aceea. s-a cam bâlbâit: ― Credeam că. nu prea se închide bine. Atâta corectitudine m-a emoţionat.. nu ştiu ce-a mai fost. spunând asta. la care te referi. scumpă doamnămaman. rămâne de văzut. deşi mai stăpână pe situaţie. Doamna-maman m-a admonestat.da-o. L-am văzut ieşind în stradă. trebuia să-l dau în vileag fără ostentaţie. am fost deasupra. ― Nu.. Dacă am avut un resentiment oarecare. Ce naiba o fi vorbit cu doamna-maman? în sfârşit. Şi a încheiat: ― De astă dată. Totuşi. nu pleca! Ce înseamnă purtarea asta? M-am întors în pripă şi am ţipat prin crăpătura uşii: ― Nu mă mărit cu acest domn! După asta. n-am mai putut să trag cu urechea. dar tu eşti domnişoară mare acum. curios lucru. nu sunt de niciun acord. am fugit din salon. lăsându-i pe cei doi bouche bee3! ― Stai. într-un salon. că sunteţi de acord.. ai fost sub tine. nu-i deloc potrivit să te porţi ca la uşa cortului (şfichiul părea destul de usturător). chiar la mare altitudine!” ― îi replicam în sinea mea. că v-aţi înţeles. Lovitură de teatru! Doamna-maman. cum a încercat să mă siluiască! Chiar ţiganii din şatră. chiar mai mult. ce-i drept. şi pretendentul s-a canonit trei minute până a închis-o bine. nu prea aspru. ― N-am niciun zor să mă mărit înainte de a-mi lua licenţa. trebuie să hotărăşti singură. adoptând un mod elegant. cu toate instinctele lor primare.

Asta n-o ştie încă. am făcut bine că l-am aprins din nou. în dreptul bufetului. Cum din partea opusă venea un camion.. şi oriunde m-aş fi aşteptat mai puţin să-l văd.multă consideraţie decât mi-a arătat el mie! Şi ţiganii ăştia n-au două doctorate la activul lor! Dar cum puteam să-i spun toate astea ? Analizând pe îndelete situaţia. Jupiter se dezlănţuise! Mă urmărea ca propria-mi umbră. foarte bine. Amelia Rubinstein. Ce-i cu el. aproape necugetat. a căpiat. Cred că am alunecat din pricina umezelii. Mă scotea din fire atâta perseverenţă. o pierzi pentru totdeauna. În jurul meu s-au îngrămădit. să-l prind. şi-a luat concediu ca să-mi devină umbră fidelă? Unde vrea să ajungă? Crede că va putea să-şi recapete locul pe care l-a avut în inima mea? Atâta rău! Dacă-ţi pierzi cinstea. Văzând că se află în staţie. Asta i-a dat apă la moară. Cine dracu m-a pus s-o fac? A fost un gest spontan..” Ba nu. Ce şi-o fi zis: „Aha. Să ardă în propria sa flacără. într-o sâmbătă dupăamiaza. fie la facultate. într-o clipită. Dar nu mai era ~ 151 ~ . caldarâmul era încă ud. n-am mai avut linişte din pricina lui. Ghiocela nu-i supărată. plouase ceva mai devreme. care sta la şosea. fie în tramvai. hai ― zic ― să iau tramvaiul spre casă. Plecând de la ea. făcând o mişcare greşită. Nu trebuia să-l felicit pentru obţinerea examenului. m-a atras brusc din faţa cailor şi. m-am lovit cu genunchiul de bordura trotuarului. am traversat în fuga strada. rochia. până s-o face scrum. să vezi ce s-a întâmplat. Poate numai aşa i-o veni mintea la cap! In zilele şi săptămânile următoare. Căderea a fost destul de gravă. m-am dus să-i fac o vizită unei colege. sărăcuţul! Să-l întrebe pe domnul Goethe. câteva persoane gata să-mi dea ajutor. Acum. ciorapii se rupseseră. care mi-a spus-o. am alunecat. mi-am dat seama că şi eu am o parte de culpă. purcedem mai departe. mereu mă întâlneam cu el. Nu mai puteam să mă ridic. nu mai are altă treabă decât să calce pe urmele mele? Nu se mai duce la minister.

parcă a şters cu buretele toate gândurile rele împotriva lui. ― Ia un taxi. ― Nu alerga aşa. dublu sau triplu. să văd cine e. întorc capul. în ceea ce mă priveşte. au şi bărbaţii ceva bun: puterea fizică. iezind relaţiile noastre de unele asperităţi şi resentimente. ci mai mult. că-ţi iese sufletul. ― Pentru două sau trei sute de metri? Şi unde să-l găsesc? Aproape că fugea cu mine. Dumnezeule. m-a dus ca pe un trofeu. ― N-ai obosit încă? Niciun răspuns. făcuse isprava. Până la spital nu erau numai două sute de metri. F drept. pe care n-o avem noi. m-am pomenit înşfăcată de două braţe puternice şi dusă pe sus. Acest sentiment nou. Ah! ce ceas rău. Dacă i se întâmpla lui ceea ce mi s-a întâmplat mie. Dar nu s-a dat învins.chip să fac un pas. uneori ne apără. Nu-i nimic. e bine să te vadă un medic. Mă ducea ca pe un fulg. dar la ce să-l mai necăjesc cu descusutul? Gâfâia niţel şi nu era deloc indicat un dialog. ~ 152 ~ . de o sută de ori mister! ― Nu te speria! mi-a şoptit. N-am nimic. Ivar. eu mă ţineam de gâtul lui cu o mână şi tot drumul n-am încetat să mă mir de forţa lui fizică. ca să ajungem mai repede. îmi scrântisem piciorul. Fulguşor. simţeam binefacerea forţei şi. mai mult decât atât. el. De unde răsărise? Cum îmi luase urma? Mister. Te duc la Urgenţă. o durere cumplită mă suliţa în gleznă. Era cât pe-aci să-l întreb de unde şi cum a răsărit. femeile. Deocamdată. cum voi ajunge acasă? îmi venea să plâng şi. adoratorul meu. îl acoperisem pe deţinătorul ei cu un val de admiraţie. putut să-l car în braţe atâta drum? Hm! Hm! Vezi. cum spunea el. proaspăt. alteori ne vatămă. în clipa aceea. ― Ba da. ― Nu e nevoie. aş fi.

adică..La spital am stat câteva zile. Căci.. înţelegi. dar partea mai Proastă e că mi-au făcut o injecţie antitetanos pe care am îndurat-o foarte greu. l-am silit pe Bob să-mi mărturisească. orice s-ar spune.. De aici a pornit totul. Cum a îndrăznit să mă denigreze astfel? Ce a câştigat cu asta? ― O pereche de palme. Fă-mă să înţeleg. te cred.. află că s-a lăudat cineva că i-ai aparţinut. ceva serios. înţelegi? ― Spune-mi şi mie de ce şi cum a fost cu putinţă? Eu nu trebuie să ştiu? ― Ei bine... nu? În cele din urmă. fur pe viaţa mamei mele. soacră-sa. îţi jur pe tot ce am mai scump că acesta-i adevărul.. alteori ca dracul gol. cu piciorul în gips.. A fost o greşeală la mijloc. Nu m-a răbdat inima şi i-am spus: ― Uneori te porţi ca un heruvim. ― Cui i-am aparţinut? Cine ţi-a băgat în cap nerozia asta? ― Un coleg de-al tău. ― ÎI cunoşti pe Bob? De unde şi până unde? ― Din păcate. Când am ieşit. m-a durut enorm. tot el m-a adus acasă. am stat împreună pe Rozelor. Oh. ― Bine. n-oi da ochi cu trogloditul ăsta? Să vezi ce-l mai tărnuiesc! ― Lasă-l în plata Domnului! L-am tărnuit eu destul. de ce n-ar fi şi a mea? Era logic. absolut nimic. ce-i cu tine? Pentru ce te-ai comportat atunci ca o bestie? ― Iartă-mă! De-atâtea ori ţi-am cerut iertare. în aceeaşi locuinţă.. orice-ai zice. a venit odată cu doamna-maman.. Ivar venea zilnic să mă vadă. Vezi ce urmări poate să aibă o neghioabă minciună? îmi spuneam aşa: Dacă Ghiocela a fost a lui Bob. ― N-am avut absolut nimic cu el. A fost. Nu puteam să nu-l bat. Bob Geamănu. parcă a căzut cerul pe mine. ~ 153 ~ . E un individ al cărui contact murdăreşte. una foarte gravă.

I-am întors spatele.. atât voiam să ştiu! Adio! ― 0 clipă. şi zic ― hai să-i mai tăiem un pic din nas. bagă bine de seamă. nu le las aşa. ştiindu-l prea încrezut. Mă mir cum m-am stăpânit să nu-i cârpesc două scatoalce. tot întreba despre ce-i vorba. Dar. i-am spus.. întrun limbaj vulgar propriu. doar nu-i făcusem niciun rău. ― Bob. recunosc.. vitală. peste o jumătate de oră. Bagă de seamă. voiam să-i fac o figură. regret din suflet ceea ce s-a întâmplat. Noroc că tocmai trecea pe acolo un taxi. întâmplător. mi-a răspuns chiar el. pe urmă. te rog. Bob! ― N-are sens să te mint. nu pleca! N-a fost decât o glumă. trebuie să te văd urgent. o colegă mi-a dat numărul lui de telefon. Nu ştiu ce mi-a venit! Adică. Vreau să-mi răspunzi deschis.Nu ştiam ce să cred. e o problemă de viaţă şi de moarte. ci dacă l-ai spus. acolo ne-am întâlnit. să-mi bat niţel joc de el. De unde să-mi treacă prin minte că între voi era ceva serios? Altfel. scuză-mă. promiţându-mi că vine neapărat. ~ 154 ~ . Nu cumva e o scorneală de-a lui Ivar. E o chestiune importantă. Nu te întreb pentru ce ai spus acest lucru. spre norocul meu.. ― Uite de ce te-am chemat. ― Bine. că descurc eu lucrurile. Era la Cafe de la Paix. Stai. ca sa iasă basma curată? Cum să fi fost capabil nerodul de Bob să mintă cu atâta neruşinare? Prea-i cusută cu aţă albă! Şi de ce să mă denigreze în halul ăsta. Spune. L-am oprit şi am scăpat de el. Nu-l mai ascultam. Mie să-mi spui adevărul. Da. a acceptat să ne întâlnim la Statuia Aviatorilor. înţelegi?Nu te reţin mai mult de 5 minute. foarte urgent. te pot găsi? S-a mirat. A venit. Am ridicat receptorul şi. cavalereşte: te-ai lăudat faţă de Gherghel că ţiam aparţinut? El s-a îngălbenit ca un cadavru. S-a ţinut scai după mine. tot ce ― rându-şi scuze de circumstanţă. cine se băga pe fir? Zău. într-adevăr. ― Bob.

― Nu se poate. s-ar fi ridicat el în ochii mei ? Nu ştiu. Simţeam că sunt cea mai tare. am revenit la sentimente mai bune. chiar a închiriat un apartament cochet pe strada General Doru. după care nu trebuie să alergi tocindu-ţi picioarele până la genunchi ca s-o cucereşti. într-un separeu undeva. cum aveam să apar în ochii iubitului meu altfel decât o femeie uşurică. de când mă purtase în braţe ca pe un pachet. Iată de ce. Fără căderea mea. Judecând la rece. avea. ― Te înşeli.. farmecul.. nu-mi place să am profesoară pe cap. ― De ce? s-a mirat el. ― Pentru că nu mai cred în povestea cu „destinul”. de fapt. Mai trebuie să adaug că n-am încredere nici în trăinicia acestei căsnicii. ci numai s-o inviţi la cină.Atât voiam să ştiu. Când m-am întâlnit cu Ivar. Fiind degradată de Bob. M-aş bucura să nu fiu nenorocită. consimt să devin soţia ta. la margine de Bucureşti. dacă o râvneşte cineva. Cea de pe urmă femeie poate ajunge regină. deşi ceva nelămurit în mine se împotriveşte încă. a şi făcut. ― Lasă fericirea în pace! Nu e decât un termen de dicţionar. ne iubim şi vom cuceri fericirea. Trec peste asta. ~ 155 ~ . că domin situaţia. odată cu el. i-am acordat lui Ivar circumstanţe atenuante. ca să mă depună la Spitalul de Urgenţă. A zis că nici nu s-a gândit la aşa ceva. i-am spus răspicat: ― Băieţel. Nu vezi că totuşi e pe cale de a se realiza punct cu punct? ― Of. ca şi când eram obligată să păstrez un vagon de iluzii despre distinsa lui persoană. Ceea ce. dar şi-a pierdut ineditul şi. i-am pus condiţii. dreptate. Adică i le acordasem mai demult. întâi: nu vreau să locuim în apartamentul doamnei-maman. din capul locului. Să ştii însă că nu-mi fac iluzii prea mari în această privinţă. într-un fel. ca să-mi dea lecţii şi să-mi pună note. Gata. şi aşa era: o femeie dorită e regină. sperând că nelămurirea se va lămuri cu timpul.

ce ne foloseşte să ne dăm poalele peste cap în faţa lumii? Nu mai merge căruţa? Coborâm şi fiecare apucă pe drumul său propriu. Fără cameră separată. un rol de figuraţie.. Aşadar: divorţ prin consimţământ mutual. cum rezolvăm ? Se admit cel mult trei. adică să spună numai două vorbe sau să ducă tava pe scenă. nu atârnă de noi. Păi sigur. da. fete. A acceptat şi asta. l-am liniştit: Lasă. orice ar fi. i-o spune verde: asta şi asta.. ― Bagă de seamă. al cincilea punct şi cel mai important: Când unul se satură de celălalt. corespondenţă. Judecă-mă cum vrei: nu-mi place să fiu văzută în intimitate şi nici să văd pe altcineva. la. nu-mi place ca bărbatul să joace rolul titular. am conchis. ― Dacă-i aşa. se putea? Şi acum. ci după trei. Arad? ― Ce să facem? Trăim prin. ţin să avem locuri egale în căsnicie. El: ― Da. Dar nu chiar aşa. fără nicio supărare. să zicem. nu mă mărit în ruptul capului. n-are importanţă.numărul nu ştiu care. îmi iau o catedră. de acord. fie el chiar cochet. sigur că da. fie şi coajă. doamna-maman are destulă trecere la minister ca să nu fiu azvârlită tocmai la dracu-n praznic! Al treilea: Cu copiii.. Bine. se cheamă că ne-am înţeles pe chestiunea apartamentului. nu-ţi face griji de pe acum. La ce bun judecăţi pe la tribunale. nu glumesc deloc. aşterne pe hârtie toate câte le-am pus la cale. iar nevasta. Al patrulea: Vom avea dormitoare separate ― La punctul ăsta ţin morţiş.. adică până prindem un pic de coajă. imediat. Văzându-l cam contrariat de gluma mea. dragoste cu sila nu se poate. Al doilea: după terminarea facultăţii. băieţi. ~ 156 ~ . maximum patru ani. Bine.. ce face. Detest supremaţia soţului. ― Ce ne facem însă dacă îţi dă o catedră. Ivar s-a declarat de acord şi asupra acestui ultim punct. mă rog? Fireşte.. să n-avem discuţii.

ca un membru al familiei. perlele sunt nefaste.Nu s-a împotrivit.. Am fost supărată foc. ai trimis o telegramă doldora de felicitări. ca să pornească de la talie în valuri uşoare. N-a fost o nuntă ca-n poveste ― aşa cum. dar atât cât a fost mi-a plăcut. de obicei. Nu. pân'la gât. Nu omisese nimic. trecută doamna Gherghel în registrul stării civile de la Primăria Municipiului Bucureşti. ne închipuim Propria noastră nuntă. Nu puteai să-l laşi o singură zi. luna şi anul: 12 august 1934. Un pupic pe botic de la a ta Anda Andaluza. am citit ce a scris. nu admit nicio scuză! Zici că trogloditul tău e internat în spital. am dat acolo peste o croitoreasă care mi-a sesizat gusturile. care joacă un loz mare la loteria măritişului. Credeam că o să vii la nuntă. Adică m-a impresionat. uitase să pună ziua.. aşa. Dar acum. degeaba vorbim.. fine. Preferam o rochie simplă. mânecile strânse pe cot. aşa ştiu. cu un corsaj strâns pe corp. în sfârşit. Dar ceea ce mă prindea de minune era voalul lung din ~ 157 ~ . cu ulcerul lui duodenal? Ce. medicii l-au operat cu o zi înainte. datorită prieteniei ce ne leagă. Ba nu. Aşa că m-am hotărât pentru crepe marocain. Croitoreasa îmi sugera un şirag de perle. Rochia de mireasă mi-am făcut-o la Chic de Paris. Iată-mă. precum te consider. o zi trebuia. Părea numai că se miră puţin. aşa că am respins din capul locului tulul pe un furou de crep satin. lungi până la încheieturi. III Fulguşoară bălăioară.. Tu ştii că nu-mi plac ţesăturile prea străvezii. până la pământ. care să mă îmbrace total. după care făceai cale întoarsă. O mireasă cu perle la gât o să aibă parte de lacrimi în căsnicie. în locul tău. Răscroiala pe lângă gât. era să facă infecţie în lipsa ta? Atât. ca mă exprim mai corect. iam spus. Când a terminat. Nu vreau.

mi-a făcut el semn. cu Năsoasa în frunte. lângă mine. Când a intonat de sus. mănuşile din peau de Suede. cărora abia acum le vedeam mutrele. Ghi. ziceam: Doamne. Fii serioasă. L-am întrebat încet pe Ivar: ― Cine au fost ăştia şi câţi copii au avut? ― Nu ştiu. pentru că voalurile lungi trebuie să le ţină un băiat şi o fetiţă. şi de unde să-i găsesc? Coafura mi-am făcut-o tot simplă. Vino din Liban.dantelă fină. zău că nu mă laud! Cununia religioasă s-a oficiat la biserica „Sf. adăugată la firea mea excesiv de sensibilă. Eram superbă. şi clipe de luciditate. în primul rând. bineînţeles. tu. dar m-am stăpânit. uşor ondulat la vârfuri. Ivar nu voia să se urce. bineînţeles. m-a cam făcut harcea-parcea. Pe urmă. mireasă. M-am pomenit cu nebunii într-un autocamion încărcat cu flori până la refuz. în orice caz. care se lăsa uşor până la talie. de la balcon. când m-am trezit din reverie. suratele de la Orfeline. m-au năpădit toţi fiorii. Pe ~ 158 ~ . care şi-au făcut apariţia anturate de un grup de băieţi. Aveam. nu mai ştiam de mine. zburând imaterială peste Mediterana şi. vis sau realitate? Solemnitatea momentelor. A venit multă lume. unii necunoscuţi. au cheltuit o groază de bani. Constantin”. atât de fine. Asta încă nu-i nimic. Refacem de râs! Dar cine putea să-şi pună mintea cu zăpăciţii? I-au luat câţiva pe sus. m-au cocoţat şi pe mine în camion între flori. Când preotul a intonat: Să vă înmulţiţi ca Iosif şi Asineta. mi-a venit să pufnesc de râs. Am ales biserica asta. nu lung. mi se părea că venisem chiar din Liban. părul lins. ce-o fi asta. a început să râdă şi totul a ieşit bine. Zicea: Asta-i caraghioslat. depunându-l ca pe un obiect pe platformă. Şi. cum se obişnuieşte. susţinut de coroniţa de lămâiţă. fiindcă ştiam că are un cor bun. Trebuie să fi devastat o grădina sau o florărie. atingând umerii. dar când să mergem la local. colegele de la facultate. trebuia să străbatem o bună porţiune din bulevardul Elisabeta. Până la salon. trecând peste podul Elefierie. N-a avut încotro.

lumea căsca ochii la noi. Urangutanul. ― E de la sine înţeles că-mi iau acest angajament. ţi-am scris eu despre această năzbâtie! Şi. cum o să se întâmple aşa ceva? Tinerii se iubesc atât de mult! Noroc că orchestra a început hora miresei. a vă lua angajamentul public că o veţi face fericită pe frumoasa dumneavoastră nevestică. alţii au zâmbit: Vai. a râs. destrămând atmosfera care se lăsase. i s-a adresat lui Ivar aşa: ― Vă rugăm. colega noastră atât de dragă. Cineva a avut o idee năstruşnică. ― Foarte bine. adică anul calendaristic în vigoare. pentru a se încredinţa dacă sunt reală. fireşte. mai toţi. Nu mă supăr dacă le pui în ramă. a răspuns Ivar surâzând. afară de doamna-maman. unele foarte reuşite. dacă nu mă face fericită. ~ 159 ~ . După cină. S-a apucat să adune vârsta fiecăruia dintre noi şi rezultatul a fost o surpriză: a obţinut 1934. de astă dată. vorbind în numele celorlalţi studenţi.parcurs. care stătea în fruntea mesei şi privea fremătând de bucurie. La masă am numărat peste 60 de persoane. ce-i facem? Peste douăzeci de glasuri răspunseră sacadat. sărăcuţa. au început toasturile. dar dacă se întâmplă altfel. ar putea chiar să-l omoare pe Ivar. Apoi. tineri de ambele sexe. Doi colegi au {acut câteva instantanee. Îţi trimit două. s-a ridicat un coleg veteran. să le păstrezi ca suvenire şi ca amintire. acela care a vrut odată să mă pipăie. într-un tunet formidabil: ― Îl u-ci-dem fa-ră mi-lă! Să-ţi spun sincer. a început dansul. după cum îţi spun. Ah. cam verzui. mirându-se de acel original cortegiu. onorate ginere. Mesenii s-au prins în tradiţionala horă. replica asta m-a înfiorat. ce poveste şi cu toasturile astea! Primul a fost vechiul cântec pe care mi-l închinaseră colegii: Vivat Anda nostra! Pe urmă. Mirele. Nebunii sunt în stare de orice.

i-am citit cuprinsul pe furiş. se urcase pe estrada orchestrei şi cerea prin semne să se facă linişte. reluându-şi locul la masă. Trenul ~ 160 ~ . Voiam s-0 fac bucăţele şi s-o arunc. Nu ştiu. dar unde-i poetul? Să alerg eu după el? Problema părea insolubilă. parca le umblase cineva prin măruntaie. începu o romanţă foarte cunoscută şi sentimentală: De ziua nunţii tale-ţi scriu acum câteva rânduri. Dar ce folos? Mai bine n-aş fi ştiut ― Ivar s-a apropiat de mine şi mi-a spus că e timpul să ne retragem. aşa ar trebui. Pentru ce mi-a fost dată? N-ar trebui să fie sursa de inspiraţie a unui poet pentru a crea o operă nemuritoare? Da. Din pricina asta. Apoi... nici nu a izbutit să ducă romanţa până la capăt. împinsă de curiozitate. De neînchipuit! Cânta cu atâta patos. Şi. de câte ori m-am gândit la problema asta! De câte ori nu-mi spuneam: Ce să fac cu frumuseţea mea?. dar n-am putut. Ce sunt de vină? Dar oare timpul meu se isprăvise odată cu măritişul? N-avea răgaz pentru surprize? Oho! încă cum! Am lăsat la o parte gândurile astea. Profitând de câteva clipe libere. tremurând.. A lăsat-o neterminată şi a fugit.În afară de povestea cu angajamentul fericirii. de nedezlegat. uite. că pâraie de lacrimi i se scurgeau pe obraji. am ascuns-o în sân. Necunoscutul sau necunoscuta îmi scria: „Pentru ce ţi-a dăruit Dumnezeu atâta frumuseţe? Ca să fericeşti pe cine?” Am împăturit hârtia. nu-mi dau seama cine şi cum mi-a trecut un bileţel. Invitaţii... Se iscă un ropot delirant de aplauze. Un coleg de facultate. strigau din răsputeri: ― Bravo! Bravo! „El trebuie să fie autorul bileţelului!” mi-a şoptit un gând. s-a mai întâmplat ceva care m-a pus pe gânduri. care urma şi canto la Conservatorul de Muzică. Se făcuse târziu.. Până la urmă. până la ivirea poetului.. apăruse Ivar. Parcă mă împiedica ceva lăuntric. răscoliţi. Ah.. Ai fi pus mâna în foc că nu greşeam.

despre ce-i vorba: voiajul nostru des noces. Ce s-a întâmplat? ~ 161 ~ . Ivar. ne-am dus cu autobuzul să vizităm vestita pădure de pini cântată de Leopardi şi Petrarca. mereu trebuia să umble la portofel. apoi câteva rânduri tremurate de emoţie în registrul pus la dispoziţie turiştilor. Aici. Am admis. peisaje noi. fusese anunţată sosirea unui numeros grup de excursionişti germani şi patronul ne-a rugat foarte respectuos dacă suntem de acord să ne mutăm la hotelul de lux Cavour. unde aveam prima coborâre. A doua zi. dincoace 10. Am ieşit de-acolo uluită şi totodată moartă de oboseală. când 5. de bucurie. La Veneţia n-am stat decât o zi. soţii Gherghel au avut pe lângă plăceri şi două mici neplăceri. Je Grotta del Paradiso. bineînţeles cu acelaşi preţ. seara am petrecut-o la serenate. lovindu-se cu capul de tăblie. în fine. Mai întâi. Sala del Diamanti şi. În schimb. haidem la Ravenna. ne-am dus să vizităm grotele de la Postumia. cu picioarele în sus. deşi ne plimbaserăm comod. şi iată-ne instalaţi într-un apartament cu baie. când 10. cred. apoi. şi până să-mă schimb rochia. reculegere pioasă. Îţi pomenesc numai de Grande Duomo. a lui Ivar. întâi.. telefon. palatelor vechi. De acum încolo începe să curgă o Niagară ameţitoare de lucruri noi. cele mai fantastice curiozităţi ale Terrei. fuga la mormântul lui Dante. procurase biletele circulare. rămase în picioare ca singurele mărturii ale istoriei. Ivar a făcut scurtă la mână plătind ici 5 lire. care mi-a plăcut la nebunie. viaţă nouă. fireşte. cu un trenuleţ subteran.pleca peste o oră şi jumătate. obţinuse locuri în vagonul de dormit până la Triest. dincolo tot 5. Ivar aranjase din vreme itinerarul. La Florenţa.. un lux exorbitant. s-a trântit pe unul din cele două paturi şi iată-l dat pe spate. până să ajungem la gară… Ai înţeles. La modestul hotel Parlamento. mai cu seamă. unde trăseserăm (bărbatumeu alegea după Guide bleu tot ce era mai ieftin).

şi el. Trăsnitul purta un costum din catifea reiată.. şi o cămaşă albă. în care timp cântăreţul îmi şoptea fraze galante. după un prealabil Permesso? adresat lui Ivar. Ce-i drept. solistul părea destul de prezentabil. îl lansase Tino Rossi. a căzut. ne-am dus la Gambrinus. Când a cântat J'attendrai pe care. bineînţeles. însă lumea dădea buzna. a doua neplăcere. Lovitura era destul de serioasă. Doamne. dar asta nu m-a împiedicat să râdea nebuna. de circumstanţă. iar trupul subţire. ca o zi de post. După părerea mea. Deşi dansa dumnezeieşte. După un film al lui Chaplin (La ruee Versailor). soţul meu a schiţat un vag gest de încuviinţare. destul de uzuale şi. Închipuie-ţi un bărbat mirosind a Coty! Numai netotul de Bob Geamănu obişnuia aşa ceva. a descins în sală. moale. Acum. plutind în admiraţia generală. publicul aplauda nebuneşte fară a conteni cu aclamaţiile. dar duhnea oribila parfum. deodată.. şi culmea culmilor: avea cercei la urechi şi o brăţară de aur masiv la mâna stângă. De îmbrăcăminte nu mai pomenesc. ~ 162 ~ . moale.. prea elegantul local de noapte din piaţa Savoia. în fine. lasă asta. nu mă puteam potoli în niciun fel. aşezându-se brusc. Surprins de această neaşteptată solicitare. ba chiar îmi devenise insuportabil. tipul nu mă atrăgea.. Prea era gomos şi. îl văd apropiinduse de masa noastră şi. poftit pe U mese de către prieteni şi cunoscuţi. culoarea bronzului. Până aici. l-a durut chiar câteva zile. Acolo cânta faimosul (vorbă să fie!) Domenico Lamberti. După terminarea programului. Pe urmă. parcă era un râs isteric. avea ochii mari. Când. îl durea capul. cu gulerul înalt şi răsfrânt. toate bune. de fapt. Am făcut împreună câteva tururi decente. la care am râs până mi-a venit rău (o persoană în faţa noastră chiar a leşinat). părul uşor buclat pe ceafă. umbroşi. m-a invitat la dans. chitaristul din Pantelimon îl făcea praf. cu picioare lungi-lungi.Salteaua era de Puf. după câteva zâmbete galeşe (probabil. în gol.

E ştiut de toată lumea că îţi trebuie cel puţin două luni de zile ca să vezi tot ceea ce merită în Cetatea Eternă ţi. M-am ferit instinctiv. În ce fel? Ne-am procurat bilete la Operă. după ce am colindat 12 ore neîntrerupt de la Forul roman la catacombele Sf.preliminare). sus. Era o premieră.. dar şi astea ne-au costat 50 de lire. câteva perechi din preajmă s-au oprit în loc. Ivar mi-a spus cătrănit: ― îmi place Italia. Afară. Noi am îndrăznit să ne distrăm chiar în prima seară. Florica Cristoforeanu ~ 163 ~ . se juca Giulliano de Zandonai. la galerie. Faimosul Lamberti. dar pe când ne aflam în partea opusă a sălii. a şters-o. Destul de piperat. extrem de confortabile. S-a produs rumoare.. unde se află celebrul Moise al lui Michelangelo. Se vede însă că ne urmărise cu privirile tot timpul. cărui nimeni nu-i cerea curaj. ne-a cerut scuze. după care noi am părăsit ostentativ localul. desprinzându-mă brusc din braţele lui. aşa că tentativa a eşuat. Calisto ţi de la Coliseum la San Pietro În Vincoli.. şi. ca un nătăfleţ. fiindcă se afla tocmai în partea cealaltă a sălii. i-am cârpit o palmă. alte locuri n-am găsit. un butoi de osânză. întorcând capul. cu gura căscată. la galerie. cu Benjamino Gigli şi (închipuie-ţi ce surpriză plăcută!) cu compatrioata noastră. sub pretext că dansează. plus programul. Pe banii noştri. parcă mi îmbrăţişa. acolo. Acum îţi mai povestesc ce-am păţit la Roma ţi cu asta basta. englezeşte. exact 558 de lei. poţi să te distrezi. dar fără. aşa că numaidecât m-am pomenit cu el la faţa locuia având o falcă-n cer şi una în pământ. italieni. Patronul. a început să mă strângă excesiv la piept. Asta încă nu-i nimic. nu? Ce-i drept. În stradă. A rămas perplex. stăteam împărăteşte. după aceea (cum ar spune Hans Christian Andersen). deodată: ţoc! a încercat sa mă sărute. S-a ales cu o porţie bunişoară de invective nu tocmai graţioase.. acompaniaţi de toate privirile. lipsindu-l pe Ivara o victimă celebră. cufundaţi în fotolii moi de pluş. două lire. Credeam ca Ivar n-a prins de veste ceea ce se întâmplase.

apoi ne-a condus până la ieşire. chiar i-a făcut mustrări. că nu voi uita nicicând exclamaţia lui! ― Ia vezi. îmi amintesc caprin vis cum evolua pe scenă un balet superb. El. urmărind partiturile. cât e ceasul?.. era o beznă densă. dar nu s-a îndurat nimeni să ne trezească la sfârşitul spectacolului? Şi n-a fost niciun om din serviciul teatrului care să controleze dacă n-a rămas cineva în sală? Uite că nu. a râs. frate. zice: ― De ce m-ai trezit? Dar când şi-a dat seama că e tot la Operă. am adormit. Dacă aş fi fost singură. două. Când am făcut ochi. Am pufnit de râs. Am urmărit spectacolul un act. nu. apoi n-am mai ştiut nimic.. a foutun aaa! atât de caraghios.. invitând vise muzicale să ne populeze somnul. ― Doamne sfinte. cumplită. prin neprevăzutul ei. Opera n-a prea plăcut. nu eram în pat. Am coborât de la cucurigu. asta se poate întâmpla oricui. devenise de-a dreptul caraghioasă.. publicul sâsâia din când în când ca un cârd de gâscani. Ba nu. auzeam muzicanţii încercându-şi instrumentele. în loc să arunci pe scenă coji de portocale sau alte rămăşiţe alimentare. Fir-ar să fie! Ce să facem? Ne-am culcat din nou pe fotoliile-pat. de astă dată. ceea ce m-a surprins. omul s-a mirat. aşa cum auzisem la noi în ţară că procedează italienii. dar nu în pat. cum ne descurcăm? Situaţia. dacă n-am fif0st fumători. cortina era ridicată. a cerut scuze. Am pus voluntar mâna pe braţul lui Ivar.. Vai. După aceea. într-o dispoziţie sufletească excelentă. s-a terminat spectacolul? Noi suntem încă aici? îngrozită. trei. întunericul dispăruse pe trei sferturi. ~ 164 ~ . buimăcit.. Am scos cutia şi am aprins un chibrit. Ce-i asta. fiindcă era un fel civilizat de a-ţi manifesta dezaprobarea.. nu era de râs? Bine. ce ne făceam? Era ora 3 fără 10.în rolurile principale. vedeam o mişcare nedesluşită pe scenă. l-am trezit pe Ivar. crăpăm de frică. ci tot în fotolii. Ivar a istorisit păţania noastră cuiva întâlnit pe scări.. zău. Când ne-am trezit. Se afla lângă mine.

cel puţin eu nu mai am unde aşeza măcar o imagine nouă. ~ 165 ~ . dar.N-a fost rău. Îţi trimit alăturat un album cu reproduceri după tablouri celebre: I capolavori della pittura. Mi-a cerut pe el 20 de lire. Michelangelo şi Leonardo da Vinci. m-am tocmit la sânge şi lam cumpărat numai cu 5 lire. ce zici? O păţanie aiurită ca asta mai rar! Peste două zile ne întoarcem în ţară! Suntem foarte bogaţi în provizii sufleteşti. până nu le rumeg pe celelalte vechi. S-ar zice că m-am ales cu o întreagă bibliotecă citită pe nerăsuflate în aceste două săptămâni de colind prin patria lui Dante. Anda Gherghel P. Cu îmbrăţişări corporale şi pupături faciale de la proaspăta căsătorită. librarul credea că sunt guguştiucă. cum aşa ceva n-am fost niciodată.S.

Nici nu-mi dau seama cum şi în ce fel am plecat din casa lor. Când o cer maică-sii de nevastă. nu mă mărit cu acest domn! Parcă mă pocneşte cu o măciucă drept în moalele capului. te voi urmări ca propria ta umbră şi această perseverenţă. dincolo de graniţele firescului. altfel decât visam. iată-mă însurat. Ce să fac. O noapte albă trece prin mine şi eu îi ţin piept cu ochii deschişi. pentru transpunerea în viaţă a acestui altfel. mi se deschid numaidecât porţile căsătoriei. se măcelăresc între ele şi dispar fară urmă. de cum visează de obicei tinerii. trebuie să îndur o teribilă agresiune împotriva orgoliului meu. ~ 166 ~ . am fost nevoit să întreprind eforturi serioase. proteică fată. Ah. ambiguităţile tale ostile oricărui contur sunt exasperante! Dar voi stărui până în pânzele albe. te va defini. supraomeneşti. Ghiocela. aruncându-mi necruţător în obraz: Nu. Eram mutilat. Mi se părea că-i destul să arunc o vorbă şi gata. altfel de cum aş fi vrut. Şi. cum să ies la liman? Prin mintea mea se plimbă vijelios zeci de planuri absurde.PARTEA A DOUA CAPITOLUL 1 O soţie „activă” Din confesiunile lui Dinu Gherghel În fine. distrus mai rău decât un om care trăieşte după ce a murit. Ghiocela îmi întoarce spatele. He-he! N-a fost deloc aşa! În primul rând.

Sorana s-a măritat cu altul. Soţul ei o înşeală pe toate drumurile. definitivă. vecin cu casa. Aşa că stăruinţele nenorocitului îndrăgostit o scoteau din fire. îţi trebuie timp cu carul. Căsătoria colegei mele. Pe când era domnişoară. A fost un bărbat fară ~ 167 ~ . îi făcea o curte asiduă. făcându-i viaţa un iad şi. însă mereu îndrăgostit. nesuferit. nu mai poate rezista. doamna Sorana Lambru. pe măsura marii mele nevoi actuale? Ah. în asemenea condiţii. un tânăr funcţionar de bancă. plasând câmpul meu de operaţii între frontierele eternităţii. În zadar îşi încearcă norocul. Capitulează în faţa marii dovezi de iubire şi devine soţia lui. se dovedeşte o eroare preschimbată repede în oroare. E lesne de înţeles că. căsnicia merge bine. iată-l pe vajnicul suspinător la graţiile ei. se mărită cu altcineva.îţi va suprima contradicţiile şi doborî rezistenţa faţă de mine. după trei ani. o abandonează. Şi. dar. antipatic! Vorbe clare. tranşante. Ea nu se uita la el. desfiinţez calendarul. Şi tocmai când femeia se afla pe culmile deznădejdii. Ivar. un accident mortal curmă viaţa celui de-al doilea soţ. nu-i dădea nicio atenţie. Pentru oricine situaţia era limpede. Acum Sorana. femeia părăsită tot nu se poate lipi de el. colega 11161 din minister. din nou. De ce ? Parcă o aud spunând: ― Mi-era. astăzi chiriaşa săsoaicei Grete. Cine-mi spusese. nu de mult. rămas credincios timp de patru ani sentimentelor sale. Pentru asta. se respectă. să-i expedieze răvaşe de dragoste eternă. în cele din urmă. înţelegi. veşnic pe urmele ei. o brutalizează. o poveste adevărată. Cine o ajută pe femeia lovită de nenorocire? Cine îi şterge lacrimile? Cine îi mângâie durerea? Tot acel tânăr. da. soţii se înţeleg. De rândul acesta. băiete! Ştiu! Dar nu mă uit la timp! Dacă e pe-aşa. El continua să-i facă imperturbabil curte. că vine s-o consoleze şi să-i ofere numele. Dar nu şi pentru el. Sorana. îmbătrânit cu şapte ani. la capătul încercărilor sorţii.

nici nu-i nevoie. Voiajul în Italia aduce reconfortante mutaţii în starea mea sufletească. care-i dă o nemeritată curăţenie de heruvim. surâzând fericirii. când îl trăiesc. A fost. vâjâind surd. fară urmări. strălucitoare. pentru care trebuie să joc o carte atât de primejdioasă. îmi stăpânesc cu greu ameţeala. Fiinţa mi-a devenit acum numai ochi care înregistrează tot ce văd. nu unilaterală. bineînţeles. fară să prelucreze materialul. şi-i zăresc faţa îmbujorată. dacă adjectivul ideal n-ar părea prea livresc. Relaţiile dintre mine şi Ghiocela sunt altceva. mai ales. în fine. ceva trecător. restabilind armonia. dar acum. mă copleşesc toate regretele că m-am însurat? Oare golul visului împlinit? Un şarpe de negură urcă în spirală. Simt instinctiv că ceea ce fac e o greşeală. se opreşte în cap şi acolo începe să se învârtească.cusur şi. Nu-mi dau seama de ce Ghiocela mi se pare mai prejos decât este. iar acum stă direct pe pământ. mă simt copleşit de unele stări sufleteşti destul de ciudate. Eu n-aş crede că pot dovedi atâta perseverenţă şi. 0 deznădejde absurdă mă sufocă. reamintindu-mi de planul meu intrat în vigoare cu toată precizia. Mă năpădeşte o ciudă amestecată cu ură grea pe creatura asta superbă şi atât de semeaţă. constanţă ca acel faimos Lambru. acum îi aparţine şi. lesnicios. La nuntă. sursă de grave consecinţe. îmi apare cu alte dimensiuni. complicat. îmi vine să-i sfâşii rochia albă. faptul mi se păruse simplu. ea se întoarce. la vechile sentimente. De ce credeam până acum că nu pot trăi fară ea? Uite. parcă. i sar potrivi de minune. Din fericire. operat de cancer. o afecţiune reciprocă. fară repercusiuni. el moare într-un spital. dar cine mai poate să dea înapoi ? Mintal. ~ 168 ~ . Obsesiile care mă frământaseră sucombă la graniţă. Degeaba încerc sămi fac curaj. Iar în urma accidentului de la şosea. Trag cu coada ochiului spre ea. ca şi când înainte ar fi fost pe un soclu. au altceva la bază. După 21 de ani de convieţuire fericită.

Ghiocela dovedeşte un instinct sigur de femeie ~ 169 ~ .. îmi trebuie ani de zile pentru asta. până dincolo de vârf. împotrivirile ei.. să ajungi Madona lui Carlo Doici sau Sacra familie a lui Andrea del Sarto sau Ecce Homo a lui Guido Reni sau Punerea În mormânt a lui Rafael? înşir la nimereală câteva nume din câteva sute. Această excursie prin minuni.. care mă strivesc prin grandoarea lor.căci timpul n-ajunge. Trăiesc. Din pricina acestui plin excesiv mi se pare curios ca ni s-au întâmplat şi unele lucruri strict omeneşti. ascensiunea acelui insolent cântăreţ de muzică lejeră de la Florenţa împotriva Ghiocelei şi caraghioasa păţanie de la Operă. întors în trecut. dar după inevitabila capitulare. cu surprize care o hrănesc copios. cuplul nostru înregistra temperaturi înalte. Ea însăşi constituie o surpriză pentru mine... Văd lucruri de necrezut. la braţ cu Ghiocela ― altă minune şi ea ― îmi umple viaţa de conţinut. pentru că niciodată nu-i vor ajunge. mă scoteau din minţi. Trec însă peste aceste fapte nesemnificative. Am văzut multe căsnicii. aşa că randamentul voluptăţii era de zece ori mai ridicat datorită acestor preliminarii.. deci fară experienţă în materie. iar cei vii zac în sicriele tragicei neputinţe. pentru ca îndată după aceea să mă ridic până la înălţimi unde nicicând nu zburasem. de pildă. Ghiocela i-a imprimat o traiectorie sinuoasă. dar. Deşi proaspăt căsătorită. ca. Sunt sigur că nu există pe pământ o soţie cu care bărbatul trebuie să se războiască cel puţin o oră pentru a-i smulge o sărutare. însă niciuna nu-i seamănă. chiar fiind suple şi graţioase. Când ne întoarcem în ţară. neprevăzută. căsnicia noastră îşi continuă drumul. sculpturile şi picturile marilor defuncţi. cu însuşiri noi. îmi părea bine. Dumnezeule! Să-l ajungi pe Michelangelo? Dar Capela Sixtină a lui trebuie s-o contempli în genunchi. La început. Aş zice că morţii trăiesc în această ţară. fiindcă în fiecare zi apare ca fiind alta. Să-i ajungă?. aşa cum a făcut Papa Sixt al IVlea.

să nu fiu supărat pe ea. trebuie să fie vorba de individul care-i trimitea flori. Mă întorc în sufragerie. Na! O scrisorică pentru mine? Ce-o mai fi şi asta? De ce s-a apucat să-mi scrie ? Simt că e la mijloc ceva deosebit. Dumnezeule! A plecat pentru totdeauna! Iubeşte pe altcineva şi n-avea cum să facă altfel. şi nu greşesc când spun aşa. Acum ― fiind vremea prânzului. Nu ştiu ce să fac: s-o mai aştept ― poate dă un telefon. îmi lasă vorbă unde se duce şi când se întoarce. Ea trebuie să răspundă Cu-cu! Oriunde s-ar afla (aşa e convenţia)..care îi conduce viaţa sexuală. bine dispus. Toate capriciile ei sunt rodul acestei imaginaţii fară frâu. Deschid uşa dormitorului ei (avem dormitoare separate). de fapt. adică după o sută de ani de căsnicie. care. însă.. trecând prin dreptul comodei.. văd un plic alb rezemat de o vază cu flori. 0 voi uita.. Pe el stă scris: Pentru Ivar. în oraş? Unde a spus că se duce? Bucătăreasa nu ştie. Nu e nici acolo. În timp ce mă plimb încordat prin sufragerie şi fumez. Intru în sufragerie şi o strig pe Ghiocela.. dacă ea s-a văzut nevoită să recurgă la corespondenţă.. ca să-i dau de ştire că am sosit. Ajung acasă vesel. fredonând o şansonetă la modă. fiindcă mi se pare că sunt însurat cu ea de când lumea. poate. De obicei.. Mă duc la bucătărie. Nu uit cât oi trăi ce mi-a făcut zilele trecute.. mănâncă la maică-sa. cam nedumerit. de data asta. Lina îmi spune că doamna a ieşit în oraş. în sfârşit. Nu reuşesc să înţeleg ce s-a petrecut — Când a avut timp Ghiocela să facă o pasiune atât de puternică. tace chitic. Nici n-a lăsat vorbă când se întoarce? Nu lăsase. Neliniştit' desfac plicul şi citesc.. Sunt năuc de-a binelea. Şi sfârşeşte rugându-mă să-i păstrez o amintire frumoasă. Mă roagă s-o iert. dar.. S-ar putea să sufăr puţin. orice îmi vine fulgerător în minte: „Ah. Nu mai vorbesc de imaginaţie!. când pleacă pe neaşteptate. cu timpul. renunţă la masă ori. încât să calce în picioare legătura noastră? Dar. îi susţin şi-i îmbogăţesc ingenuitatea. ~ 170 ~ .

parcă îmi vin gânduri mai bune. vom vedea!” Spumeg de revoltă.. Dau buzna în bucătărie. conaşule. dacă mi-ar cere-o Ghiocela ca preţ al întoarcerii. Sunt prea multe şi prea diverse. de condamnabila mea lipsă de vigilenţă. pe nepusă masă. Aş dărâma biserica „Sf. bine. se văicăreşte slujnica. toate femeile sunt o apă şi un pământ. netoato! ― Da' ce-ţi făcui. ― Nu vezi ? Şi-a luat rochiile. teribilul cuceritor de inimi! N-oi da ochii cu rivalul care mi-a făcut festa? Nui crăp capul? Bine. nu-i vrednică de atâta jertfa.. ticălosul. Intr-un timp. Simt că o nenorocire de proporţii incalculabile s-a abătut asupra capului meu. N-a mai rămas nimic. tot aveam intenţia s-o las. pocnindu-mă din umbră. ― Ia vino cu mine! O iau de mână şi o duc în dormitor. ― Asta nu-i de-a bună. a izbutit să mi-o fure. şi se închide în bucătărie. profitând de lipsa mea. E la fel cu celelalte. Cotrobăi prin garderoburi. Petru”.. atunci. În definitiv. unde să fiu? ― N-ai văzut-o plecând cu bagaj? Cine i-a dus geamantanul? ― Care geamantan? N-am văzut nimic. ― Ieşi afară. Aşami trebuie! Prea m-am încrezut în mine. Lina trebuie să îndure torentul de mânie cu care o acopăr: ― Unde erai când a ieşit coniţa? ― Aici. îmi fac atâta sânge rău că a plecat? Ar fi cazul să-i mulţumesc pentru că mă scutise de multele şi grelele ~ 171 ~ . mormăind vorbe neînţelese.. pretutindeni. ― Nu cumva Gheorghe i-a dus lucrurile ? ― Doamne. Da' nu. gândurile negre mă invadează mai aprig. Rămas singur. în scrin. iartă-mă! Bărbatu-meu e la serviciu.Şi. tot ce avea. de-ţi căşună pe mine ? Slujnica fuge îngrozită. profitând de un răgaz al tensiunii. turbat de ciudă. uite. ca să pot încropi o hotărâre întreagă. De ce.

Şi deodată se ivesc doi hoţi care pătrunseseră în locuinţa sa. Întrebare: Arhitectul. ci. un bărbat valoros. Ceasul despărţirii. conţine lacune peste care nu pot trece uşor. După ce scrie inevitabila scrisoare de rămas-bun.. Şi-a apărat viaţa şi averea. în urma îngrijirilor medicale. raţionamentul nu mă satisface. îmi vine în minte cazul arhitectului Romaşcanu. Hoţii. Timp suficient ca să audă un zgomot suspect în semiobscuritatea vastei încăperi unde se afla. a reacţionat? II mai interesa oare ideea jafului? Răspuns: El nu admitea să-şi curme zilele decât din voinţa lui. De ce ? Pentru că actul Ghiocelei s-a produs pe neaşteptate. găsindu-mă nepregătit sufleteşte. cu alte cuvine. n-o poate îndura. de ce nu s-a lăsat răpus de gloanţele bandiţilor. Dacă întâmplarea a orânduit un atac banditesc n-avea încotro: trebuia să se apere. răniţi mortal. nu bătuse. Lovitura e prea mare. sucombă amândoi. El suferă o tragedie familială. şi cum să nu fie. lucrase. Arhitectul trage în ei. Alarmă la miezul nopţii. cunoscut în toată ţara. iniţiativa o luase ea. la apogeul carierei sale. se hotărăşte să se omoare. gândit de mine. ca să-l jefuiască. Şi acest om. Norocul său a fost imens: lupta pe care a dus-o ca să-şi recapete sănătatea ~ 172 ~ . dacă avea de gând să se sinucidă. tâlharii trag în el. Şi trei oameni se prăbuşesc pe podele înotând în sânge.. scapă cu viaţă. Cu toate acestea.neplăceri ale despărţirii. nemaigăsind resurse de a-şi reface viaţa. Prin asociere de idei. ea îmi era încă necesară. dimpotrivă. în favoarea mea. Arhitectul e transportat la Spitalul de Urgenţă şi. când căsnicia noastră mai avea de străbătut o bună distanţă până să apuce pe linie moartă? în plus. Câteva clipe de ezitare înainte de a apăsa pe trăgaci. nicidecum eu ― şi asta mi se pare esenţial. soţia îl părăseşte şi se mărită cu altul. implicit cu mâna-i proprie. ia arma ucigaşă şi o îndreaptă spre tâmplă.

deşi nu prea e de crezut aşa ceva. devenită fostă. erai acasă? De ce m-ai făcut să fierb în halul ăsta? Altă cascadă de râs. să-i trag o sfântă de bătaie.i-a dezvăluit valoarea incomensurabilă a vieţii ― şi. Glume de-astea nu se fac.. cu un efort vizibil. el să ştie ceva despre planurile finei sale.. Făcusem greşit numărul. Orice lucru are o limită peste care nu se poate trece. ~ 173 ~ . pe care s-o ţină minte câte zile o trăi. Mă precipit spre telefon. gândul de a o suprima l-a părăsit. încerc să le telefonez naşilor. numai ochi şi urechi. vreau să mă despart eu de Ghiocela. vulcanic. Suport divorţul de această femeie. ca să nu-i mai revină niciodată. nu se despartă ea de mine. tresar ca fript. neştiind ce să cred. Mă uit la ea prostit. Nu ştiu ce mă împiedică s-o fac. Casa Gheorghiu? Cine-i. ce avalanşă de gânduri m-a frământat. Aşijderi arhitectului. Sunt gata s-o târnuiesc. profesorului Gheorghiu. alo.. N-ar avea ce să caute acolo. Mai bine că n-am găsit-o pe soacră-mea. Râde nefiresc.. să râdă homeric. dar câţiva trebuie să pornească de la mine. Mă stăpânesc anevoie. În sfârşit. deşi sunt aproape sigur că nu e acolo. cum încă n-am auzit pe cineva râzând. Doar n-am ajuns calul ei de bătaie. naşu'? Am nimerit aiurea. Poate. Dacă ai şti ce clipe de panică am trăit. ― Vasăzică. Telefonul sună mereu în gol. ― Alo. De unde se aude râsul acesta de cristal care mi-e atât de familiar? Las receptorul în plata Domnului şi alerg năuc prin odăi. ― Eşti un monstru apocaliptic! îi strig scos din ţâţâni de comportarea ei. Vreau să vorbesc cu doamna-maman Brădeanu. Nu răspunde nimeni. Nu ştie altceva decât să râdă. aflând acest preţ. Deodată. Ghiocela iese din ascunzătoare şi-mi sparge timpanul cu o explozie de râsete. Parcă a ţâşnit o voce.

dacă nu erai uituc sută-n sută sau. cap sec! Ghiocela îmi spune: ― Să zicem că nu ţi-ai adus aminte ce zi e azi. isprăveşte! Eşti cruzimea în carne şi oase! ― Dar şi tu. ― Vezi ce semnificaţie au iniţialele fiecărui rând? Zgâieşte ochii bine. nu putea să-i întoarcă spatele. cu un voit accent matern. ai suferit mult? ― Haide. sesizează numaidecât lupta mea cu mine şi. strig: ― Bună! Straşnică! Recunosc că sunt prost. cât sânge rău mi-am făcut? Mă rog. ce deznădejde! Şi toate astea clădite pe-o temelie în vânt! Cum naiba scăpasem din vedere tradiţionala aniversare a glumelor? Ptiu. Câtă frământare... pentru ce toate astea? ― Sărăcuţul de tine. Brusc înveselit. ţi-ai fi dat seama că. cu inteligenţa ei ascuţită. ― Ce să-mi dau seama? Spune. şi-mi arată cu degetul. ― Stai! Nu înţeleg! Ce vrei să spui? ― Ia ridică scrisoarea. Şi o fiinţă-enigmă ca Ghiocela.. ce? ― Că astăzi e 1 aprilie. este 1 aprilie. negru pe alb. la noi în casă. ziua păcălelilor. trebuia să-ţi dai seama de păcăleală: numai că pentru asta se cere un pic de deşteptăciune. Dar citind rândurile mele. ce gânduri negre. să zicem. asta e farsă. în stare de toate trăsnăile. drăcie! Adevărat.Ghiocela. amestecat cu drăgălăşenia-i de totdeauna. cu diplomă. lăsându-i trecerea albă. zice: ― Oooo! S-a burzuluit micuţul! Ce vină am eu dacă băieţelul e cam prostuţ din născare şi nu înţelege? ― Ce să înţeleg? O tâmpenie ca asta pe care ai regizato cu Popoul? îţi dai seama ce sperietură am tras. guguştiucule! Sar în sus de un metru. ~ 174 ~ . niţeluş perspicace. Ia te uită. Mă uit cu atenţie şi reconstitui: Prostule. un acrostih de care habar n-avusesem. ― Cu două! completează ea cu belşug ironic.. De aceea mi-a jucat festa asta de pomină care m-a întors pe dos.

ne îmbrăţişăm. Supărarea s-a dus pe apa sâmbetei.. în nimic! Invadat de o bucurie năvalnică. Râdem amândoi. ~ 175 ~ . în ingenuitate. izbucnesc şi eu în râs.. ne sărutăm.Asta e teribilă. ― N-am să uit niciodată ziua asta! Ea. pe legea mea! Dracul gol! Nimeni n-o întrece în născociri. Ştiam. cu aplomb: ― Crezi că am urmărit altceva? Ştiu...

trebuie să învăţ pe rupte. Dragul meu Andersen. mai târziu. voiajând toată viaţa. după aceea. autorul Micii sirene. Am angajat-o pe Lina. la Orfeline. Eu n-aş fi avut timp să văd de grijile casei. vom vedea. Mi-am mobilat capul ăsta cât o tărtăcuţă cu atâtea lucruri de preţ. acum am început să lucrez la teza de ~ 176 ~ . că deocamdată nu ne vine nimeni în casă).CAPITOLUL 2 „Profesia de soţie” Din corespondenţa Andei Gherghel I Scumpiţa mea. Partea proastă e că n-avem tablouri. După întoarcerea din Italia. unul pentru Măria Sa. Mobila am ales-o după gustul meu şi mi-am aranjat un interior cochet. celălalt pentru Măria Mea. Acum mă bat gândurile să colind şi pe alte meridiane. e vrednică şi cinstită şi. apoi un hol care ne serveşte ca sufragerie şi unde primim (vorbă să fie. cu un bagaj sufletesc şi intelectual considerabil mărit. nici covoare de pref. s-ar zice că a absolvit cel puţin cinci facultăţi laolaltă. încât stau şi mă mir unde naiba or fi încăput. care a fost la noi. Până atunci. găteşte clasa întâi. Trebuie să ne mulţumim şi cu atât. n-a avut parte să înveţe la şcoală. era sărac lipit. la etajul doi. Dar mai bine să las călătoriile în spinarea viitorului. în plus. ţine la mine. mă simt mult sporită. însă. cu două dormitoare. află că ne-am instalat în strada General Doru. mă atrage mirajul Asiei. în special. într-un apartament modest.

să te ocupi de bărbat?! E lucru mare. ― Iar ai primit flori? ― Iar! i-am spus ridicând nepăsătoare din umeri. nu. îmi trimiteam mie însămi flori regulat. după concepţia mea. chiar dacă. să ducă o viaţă obişnuită. când s-a întors de la serviciu. la două-trei zile. Caragiale”. fug de stereotipie. Soţul nu-i bine să fie lăsat în voia întâmplării. nimeni nu mi-a dat să înţeleg că mă place! A fiert un timp mocnit în sine. ai să ridici din umeri. Nu. caută ceva nou şi atât îi trebuie. a dat cu nasul de un superb buchet de garoafe. alte gânduri n-are voie să aibă! Altă dată. bineînţeles. El se duce glonţ la slujnică. nu-l cunosc! ― Nici nu bănuieşti? ― Nu. cine a adus buchetul? ― Un comisionar. în plus. aceeaşi în fiecare zi. să şadă mereu în tensiune. De fapt. aşa e bine. Poate. podidit de bănuieli. S-a făcut roşu. scumpo. cum procedez? Foarte simplu: mă amuz cu Ivar născocind situaţii fel şi chip. Lina le cumpărase cu banii mei. s-o ia razna. pentru că se plictiseşte. joc teatru în toată puterea cuvântului. şi de Ivar.licenţă: „Teatrul lui I. într-o căsnicie asta înseamnă totul. 0lneînţeles. Un exemplu. chiar mai roşu decât garoafele. nedumerită: ce-o mai fi şi asta. Şi atunci. sunt nevoită să mă ocup. ― Nu ştiu cine mi le-a trimis. sărăcuţul. nu-mi plac clişeele. L-am lăsat să fiarbă. ― Lino. uneori. Ivar. Ivar întreba mereu: ― De unde sunt florile astea? Ridic din umeri. preocupat numai de persoana mea. ~ 177 ~ .L. mă descosea insistent: ― Cine îţi trimite flori? ― Habar n-am. Cu complicitatea Linei. conaşule! ― Pentru cine? ― A spus că pentru doamna.

n-am observat. Ivar. Ascultă. _ Vasăzică. ― Pardon! întâi cenzura masculină. N-ai observat. ― Ce ţi-a venit? l-am admonestat. Vrea să te cucerească cu creierul altuia. lucrurile nu mai pot continua aşa. azi garoafe. Sistem Cyrano de Bergerac. le-a azvârlit cât acolo. ― Mi se pare că-i o strofă din Verlaine. să ştii. dacă. Trebuie că-i un răvaţ de dragoste. am să ţin foarte strict socoteala batistelor. bogat sau sărac? Chiar aşa? ― N-oi pune mâna pe el? Ii sucesc gâtul ca la un pui de găină! ― Brr! Mă înspăimânţi. cine e individul acesta care nu se astâmpără? ― Habar n-am. ~ 178 ~ . ― Nu. până la urmă. am făcut eu pe proasta. ― Ba e din La Martine toată ziua. O fi tânăr sau bătrân. a început corespondenţa. ― Nu-ţi fie frică. A citit stupefiat: En vain le jour succède au jour ils glissent laissant de trace Dans mon âme ne t'efface O. înţelegi? Aşa se suceşte capul unei femei măritate. ― Eşti nebun ? Ce răvaţ? Dă-mi-l. dernier songe de l'amour.― Nu se mai isprăveşte odată povestea asta? Alaltăieri narcise. ai să ieşi basma curată. Faţa i s-a luminat de bucurie. E o răzbunare stupidă. Desdemona. să văd ce scrie. ieri crizanteme. ― Vom vedea. De ce sunt de vină bietele flori? ― Ah. ― De acum înainte. frumos sau urât. uite un plic! Era ascuns printre garoafe. Othello! ― Vorbesc foarte serios. Cuprins de mânie. În orice caz. Nu mă impresionează deloc faptul că un nabab risipeşte banii pe flori. te rog.

te urăsc! ― Dar ce ţi-am făcut? ― Un rău mare. am lunecat din înlănţuire. ca să mă admonesteze: ― Pentru o sărutare faci atâta caz? ― De ce nu? O sărutare. chipurile. Dar eu. Ivar n-a înţeles aluzia. a trecut vremea năvălirilor barbare! M-a prins din nou. ― Aşa ţi-e povestea? Am să-ţi smulg barbar sărutarea. ― Priveşte colo sus. ― Aşa ? Poftim. N-am nicio stimă pentru bărbatul care nu ştie să puni mâna pe o femeie. M-a cuprins cu braţele şi-mi căuta gura. aici. ca de obicei pătimaş. cârligul.. dar şi de astă dată i-am lunecat din mâini... N-aţi ştiut încă? ― Atârnă de aceea pe care vrei s-o săruţi? ― Eu cred tocmai contrariul.. se află rana de care e vorba. Unde. Am completat: ― . ― învechitule. mânios.. exuberant şi. ― Degeaba. domnul meu. ― Afară cu el! şi scoate şi cuierul în antreu. viaţa. costă. S-a oprit. să vedem ce-ai să mai scorneşti. Mai bine ai încerca si mă prinzi.. ― Uite acolo un cui! i-am răspuns arătându-i cu degetul un cui veritabil bătut în perete. ~ 179 ~ .. A devenit vesel.Ca să-ţi pui pofta.. Probabil că am rostit fraza destul de drăgălaş.. ― Prostule... ― A. fluidă. ― Vreau să te sărut. şi i-am arătat cu mâna în dreptul inimii. încolţit.. mă supăr dacă nu isprăveşti. e amuzant. ― Pentru că... încât lui Ivar i-au pierit gândurile negre. Ivar n-a mai găsit ce să spună: ― Ghi. cu toate astea. şi s-a repezit să scoată cuiul. nu!Asta nu! ― Nu mă laşi să te sărut? De ce? a bâlbâit el.. Acum. uneori.. a rămas cuierul.― Pentru răspunsul ăsta meriţi o sărutare.

aş culege curând roadele saţietăţii. până nu lam convins. Mă obsedează mereu gândul de a-l încătuşa prin vraja dragostei. ― Prostuţule. Zice: „Asta-i o aiureală!”. înfierbântat. Dar preocupările mele nu se mărginesc numai la sexualitate. Spunându-i asta.Argumentul a fost convingător. M-am lăsat prinsă. respira greu. fiindcă mă tem să nu se sature prea repede de mine. gata să se înăbuşe. ce-i drept. Or. Era timpul să curm joaca împinsă dincolo de limite. îi puneam dinainte tot felul de obstacole. M-am îmbrăcat într-o fustă de stambă a Linei. pe cap mi-am pus un tulpan. iar în picioare nişte ghete. care trebuie acoperită de inedit. să le născocesc mai întâi. Căsnicia are o suprafaţă vastă. da. nu-mi place să-ţi rămân datoare. servitorimea din oraş. Nu m-am dat bătută. Dacă m-aş oferi bărbatului meu la cerere. l-am sărutat să-i ajungă pe termen de o săptămână. Ivar. pentru a fugi de monotonia exasperantă în stare să ne pietrifice pe amândoi. mi-a răsturnat capul. exultând de satisfacţie. hazardul nune umple viaţa cu fapte mereu proaspete şi noi. Pe el l~ 180 ~ . Nici n-a vrut să audă. trebuie să-mi pun mintea la contribuţie. şi apoi să le provoc. dându-i iluzia că lui i se datorează. a încercat din nou să mă prindă. Fugeam din calea lui. de obicei. dar asta îmi provoca un râs nebun. Ce-am făcut o dată? I-am propus lui Ivar să ne îmbrăcăm în haine de servitori şi să petrecem o dupăamiază în Cişmigiu. am început să devin femeie. ― Parcă era vorba de o singură sărutare! ― Aşa se dublează preţul unui lucru după care alergi atât. scoţând ţipete când era gata să fiu încolţită. Şi atunci. Ce vrei. duminica. Da. Două ventuze mi-au pecetluit gura. cam lărguţe. Cred că l-am dat gata. N-a fost uşor. chiar asta voiam. când mergeam făceau şleap. unde se întâlneşte. şleap. învingătorul. mă ascundeam după mobile. fară preliminariile mele ocrotitoare.

era să nu se întâlnească cu cineva cunoscut. lumea se uita după noi. pe când urcam în Ştirbei Vodă. foarte veseli şi bine dispuşi. Doamne. adică la Gara de Nord. cu o pălăriuţă care-i venea pe vârful capului. ce-am făcut? Citeşte ― să te cruceşti. l-a convins.am înveşmântat în nişte haine ardeleneşti ale bărbatului Linei. Plecasem la cinema. mirată. Ne-a văzut tocmai nefericitul de Bob. de ce ţi-e fiică nu scapi. i-am spus. ~ 181 ~ . Ne-am ospătat împărăteşte la restaurantul Berbec. am băut şi unul. Şi vreau să fii şi tu nebun ca mine. Singura grijă a lui Ivar. pe calea Griviţei. căruia-i înnora uneori faţa. până să se dezmeticească. dacă aş fi sculptoriţă. da. debitată la modul pasional. să fim doi nebuni. în viaţa mea n-am râs cu atâta poftă ca în duminica aceea. După-amiază ne-am întors în Bucureşti şi am văzut filmul dragilor mei comici.. care se iubesc la nebunie. Ne-am făcut că nu-l cunoaştem. hai mai bine la.. Tramvaiul era supraaglomerat şi n-am reuşit să coborâm decât la staţia următoare. am dispărut după colţul străzii. am dansat. cărora.. nu-i venea a crede că suntem noi şi. Neam dus în gară. Altădată. încât ne grizaserăm. A doua zi era duminică. pentru că aşa-i. nu din pricina îmbrăcăminţii. ― Ivar. Ploieşti. Parcă eram doi nebuni scăpaţi de la balamuc. Şi tot s-a întâlnit. ci pentru că nu mai conteneam cu râsul. ― Ce să căutăm acolo? ― Aş vrea să mâncăm o friptură la Berbec! ― Eşti nebună? ― Sunt. şi altul cam multişor. să vedem o comedie cu Stan şi Bran. Culmea culmilor: un accelerat pleca peste o jumătate de oră în direcţia Ploieşti. le-aş face câte o statuie în toate metropolele lumii. renunţăm la film. el a rămas pe loc fâstâcit. nebună. ce-am râs. Fraza asta..

fapt care ar trebui să mă bucure. nu le-am descusut. câte un necaz sau chiar o micuţă nenorocire. Ivar al meu însă mă pune pe gânduri. mai bine zis. ca în concepţia vechilor indieni. Fiindcă am adus vorba de acest subiect gingaş.. Moliere. Dacă mi-aş pune 4 „Şi totul e bine când se termină cu bine” (fr. care devine. n-aş măsura viaţa noastră în ani. ţi pentru unul. Cred că e destul de greu să realizezi un asemenea stil de viaţă. Înţelegi acum ― tu. ~ 182 ~ . până la urmă. Şi acest act ireversibil e cea mai formidabilă grozăvie a existenţei noastre. ci în zile. cum se comportă ele cu bărbaţii lor. fără s-o trăiesc. plicticoasă. ca să nu mai semene una cu alta. trebuie s-o părăseşti. realizând astfel „perechea”.. Am impresia că din cauza ei viaţa curge pe lângă mine. Nu ştiu ce se întâmplă cu alte femei proaspăt măritate. Moartea. Fiindcă orice zi este o existenţă în mic şi. puţin sau nu cu rost sau fară rost. câteva nedumeriri. habar n-am care e regula generală. ţi pentru celălalt. decât o fericire continuă. pentru că se vrea apărată. ci ţi pentru propria mea persoană sau.). dacă ar fi după mine. din când în când. II ar zice Să-ţi spun drept. De aceea mă străduiesc din răsputeri să deosebesc zilele. nu te întreabă dacă ţi-ai trai' bine viaţa.Et tout est bien qui finit bien 44. Indiferent dacă ai trăito bine sau rău. fiinţa mi-o cere imperios. Prefer. cum Shakespeare în limba confratelui său. dar simt că sunt obligată faţă de mine. când vine. mă scoate pur şi simplu din fire uniformitatea cu cenuşiul ei exasperant. E în permanenţă înfometat de mine. Fulguşor mic ― pentru ce mă lupt cu toate urmele imaginaţiei să născocesc ameliorările de care am nevoie? Nu jac asta numai ca să-mi păstrez bărbatul. legându-l de mine cu lanţuri nevăzute. ţine să calce pe pământ cât mai sănătos.

mă pomeneam la trezire că a dormit în patul meu. care se cheamă Hazardul. am început să încui uşa dormitorului. După ce pleacă. fiindcă numai aşa te va dori mereu. conform convenţiei dintre noi. zbatul îi zăreşte o porţiune din pulpă şi gata: ochii lacomi o sorb. n~ 183 ~ . prostuţo.. până să obţină o sărutare. pusă la punct ― ca o veritabilă amantă. nu-l las să fie aşa. sunt într-o cameră de hotel. imaginaţia mea n-a prea fost solicitată.. Consortul meu tocmai plecase într-o delegaţie la Iaşi. după cum ai văzut. parcă i s-au tocit simţurile. Să vezi acum ce ispravă am mai făcut.mintea cu el. trebuie să se lupte cu mine măcar o jumătate de oră. o priveşte impasibil. să se sature. mi-am rezervat un dormitor propriu. Se strecura noaptea. de l-am năucit pe Ivar pe termen de câteva luni. în ruptul capului. aşa cum am citit. şi ăsta-i bărbatul. voiajul în Italia. numai în anumite împrejurări. Bărbatul. Nu vreau să-l aduc la saturaţie. Goliciunea ei nu-i mai spune nimic. De asemenea. De aceea. se îmbracă. fără să-l simt. cu o biată rochie stambă) să deretice prin cameră. plecaţi în voiaj. cu o nepăsare exasperantă. tremură în pragul fiinţei. sângele porneşte a-i circula prin mădulare. cochetă. trecând asupră-i iniţiativa. cu ochii cârpiţi de somn. Niciodată nu i-am cerutfavoruri. Acasă însă. În povestea asta. cum a fost. ca să mă vadă oricând proaspătă. lâncezind în Pat.. pentru a-i măguli orgoliul masculin. ţine-l mereu flămând. Numai că judecata îmi şopteşte binişor la ureche: Nu-l lăsa. şi. mai mult a contribuit un personaj ciudat. Soţul şi soţia. trebuie să plece undeva. Câteodată. o femeie superbă din toate punctele de vedere. 0scenă care m-a pus pe gânduri. am apărut dinaintea lui în neglijeu sau nepieptănată. n-am mai găsi timp pentru altceva. De atunci. foarte rar. Ea. pare-mi-se în Maurois. Şi cum se apleacă să cureţe pejos. care seamănă leit cu toţi bărbaţii de pe pământ.. Dar Ivar nu vreau să fie. diformă. pe această linie am rămas pasivă. lata că se iveşte o femeie de serviciu (urâtă. de pildă.

de altfel. ajutaţi de câteva rubedenii. ieşise cu ceartă. suntem cam.. în fine. tot nu-i scriam. Mai bine. A venit cu două zile mai devreme şi. în regulă. în a cincea. dar m-am oprit. zic. fiindcă ea a înţeles şi aşa.. m-am dus nechemată. o mulţime de alte avantaje. Nu era vorba numai de mutat. O rubedenie îi încurcase fără rost şi. unde tatălui ei. ― De ce nu-l iei tu. în General Doru. care tocmai se muta în apartamentul ~ 184 ~ . Erau însă necăjiţi că n-aveau pe cine să lase în loc. (Voiam să spun sărăcuţi. inginer chimist. e plătit. eu cu Lina şi bărbatul ei ne-am mutat în noua locuinţă. A doua zi. Şi tot ţie îţi rămâne şi mobila. De data asta. Să-mi vină leşin. Costa mai mult decât face. Mă împrietenisem cu o colegă evreică. ― Ce-i asta. a stat de vorbă cu tatăl ei. vă mutaţi? am întrebat-o pe Amelia. dacă îţi aminteşti. Parcă cerul m-a trimis! Părinţii ei împachetau de zor. întrucât plătiseră chiria apartamentului pe un an întreg. nici nu mă interesa.) Colega s-a repezit în camera părinţilor... bineînţeles s-a dus la vechea adresă. nu-i ştiam adresa. care locuia pe lângă Statuia Aviatorilor (la ea am fost. ― Cât costă chiria? Ştii că noi.. părinţii Ameliei au plecat şi. Amelia Rubinstein. n-o să ne cărăm cu ea atâta distanţă. Lui Ivar nu i-am scris nimic. Anda? îmi propuse Amelia într-o doară. până la urmă. ca să-l năucească surpriza când s-o întoarce. i se oferise un post strălucit în conducerea unei uzine. Chiar dacă aş fi ştiut-o. Acolo a dat peste altcineva. plus locuinţă şi. plecau definitiv la Paris. când am avut accidentul dinaintea căsătoriei). am făcut contract cu proprietarul am iscălit pentru Ivar şi iată-mă chiriaşa unui apartament ca-n filme! După patru zile..am înţeles prea bine pentru ce fusese trimis acolo de minister. ― Timp de zece luni nu te costă nimic. păstrez secretul. Acum căutau la repezeală pe altcineva.

în care să locuieşti cum n-a locuit neam de neamul tău ţi. la marea sinceritate. ca pe un ţânc. ştii. care ne dă un echilibru sănătos. L-am plimbat în toate odăile. pe înserate. găgăuţă. prostănac cu două diplome? Pentru că a pus mâna pe un apartament of! of! cu mobilă pe gratis. ― Pe nevastă-mea. Ivar. ― Of ţăcănita mea scumpă. ― E în faţa dumneavoastră. mirare.. zgâia ochii la sufragerie (cala cinema). Ghi. M-am amuzat să fac pe nebuna: ― Ce doriţi ? Pe cine căutaţi? El s-a pretat jocului. în plus. După asta. ineditul.. n-ai nimic gătit? Lina ce păzeşte? ― A avut treburi mai acătării! Ce are să fie dacă o dată vom înfuleca numai pâine goală? Tu nu-ţi dai seama că realizăm un contrast perfect? ― Ce tot îndrugi?Despre ce contrast e vorba? ― De contrastul dintre bogăţia apartamentului şi sărăcia lucie a cinei. ― Uite ici. Îi fac pilaf cu noutăţile. vâra nasul în baie (straşnică. ne-am aşezat la masă. iubito! A fost cea mai frumoasă declaraţie.. Se uita admirativ la tapete (ce frumoase!). Dacă faceţi un mic efort. ce surpriză îmi oferi? ― Să nu ceri decât pâine şi apă potabilă! ― Cum aşa. cu toate astea. roz-alb). mai bine am mânca la restaurant. întrebări. acum. o veţi recunoaşte! Am început amândoi să râdem cu hohote. cea ţăcănită la cap. îi era foame: ― Să vedem.nostru. În fine.. M-am dus să deschid: în uşă. surprizele. contract semnat în regulă şi lasă contractul. Zău. mă omori. c-o falcă-n cer... explicaţii. cu chiria plătită pe zece luni ? Nu-i venea să creadă. Dar numaidecât l-am luat în primire: ― De ce ţăcănită. ţârrr ― soneria. vino să vezi ce-i înăuntru. mă. ~ 185 ~ . după care a exclamat: ― Tu mă omori. făcută.

să mă feresc de excese sexuale ca dracul de tămâie. că a acceptat. iar îţi luase băiatul avânt. Am rămas acolo.. Apă am băut la discreţie. în vederea eternităţii. scumpul meu bărbăţel n-o să ajungă niciodată să se sature cum ar vrea de mine. Lampedusa zice despre căsătorie: „Eh. am lucrat pe capete la teza de licenţă. dragă Fulguliţă. Într-o vreme. În timpul ăsta. Pâinea a fost foarte gustoasă. te rog. n-a avut cum să vadă presupusa mea colită. pun degetul şi semnez propriu: Anda Andaluza. Aşa că. îmi voi păstra aceste farmece până la nunta de argint. aproape două săptămâni. de profesiune Soţie (cu S mare) ~ 186 ~ . am fost internată la Sanatoriul Modern. cu mâna mea proprie închei poliloghia de faţă. Ca să se ştie! Acestea fiind scrise şi subscrise. şi după ieşire. L-am rugat aşa de frumos. un an de intensă ardere pasională. Amor că te omor! Stai că-ţi vin eu de hac. Ivar. despuindu-mă de farmece. dar nicidecum pentru soţii Gherghel. Consortul n-a bănuit absolut nimic. i-am spus că doctorii mi-au recomandat să duc un regim aşa şi aşa. măcar că asta îl înnebuneşte. el ― miezul. După cina asta de ultimă expresie. îţi temperez eu efuziunile! M-am prefăcut bolnavă.― Nu. ne-am iubit în casă nouă ţi am notat ziua ţi ora. Eu am mâncat coaja. lasă restaurantul. acolo.. cu complicitatea unei doctoriţe. mă internez din nou. sănătoasă-teafară şi pe gratis. Dacă nu se astâmpără. apoi 10 ani de cenuşă!” Aşa o fi pentru alţii. bună prietenă cu doamna-maman. pupăcilă.

fară nicio poticnire. vrând să ne ducem la cinema. În amănunt. imposibil de epuizat.. Încă de pe acum am început să avem amintirile noastre. Dar când m-am întors de la Iaşi şi am găsit-o pe Ghiocela mutată fară veste în altă locuinţă. deşi atunci când am trăito. încât s-ar părea că sălăşluiesc în ea o sută de fiinţe deosebite. Aşa. Dar pomelnicul e lung.. am parcurs toate etapele deznădejdii. sub conducerea iubirii reci. fiindcă Ghiocela e atât de multiplă. ne colorează traiul comun. Ploieşti. Dumnezeule. la 9 septembrie (era într-o duminică) am ieşit în oraş costumaţi ca servitori (ce-am mai râs. se întreabă: Cine o fi stând aici? Şi ~ 187 ~ .CAPITOLUL 3 Fiica lui Apelevianu Din confesiunile lui Dinu Gherghel I Convieţuirea mea cu Ghiocela curgea pe albia timpului sub de mai favorabile auspicii. aproape imposibil. tocmai pe strada Popa Savu? Şi-atunci prin ce-am trecut! Nu mai pomenesc de păcăleala pe care mi-a tras-o de 1 aprilie. vede o casă mai răsărită. într-un susţinut acord. mergând pe stradă. E greu. la 14 octombrie. Cred că imaginaţia-i miliardară îi oferă ţeastă diversitate. Ce plăcută mi se pare când mă uit înapoi la această păţanie şi o reconstitui mintal. să ne crape fierea!). Dacă. care erau întipărite în memorie. veritabile staţii ale călătoriei pe care parcurgem amândoi prin viaţă. în loc să genereze conflicte. de pildă. am ajuns la. Deosebirile temperamentale dintre noi. să le uit vreodată.

intervin mutaţii? Dacă dragostea sucombă în acest timp? Rămâne de văzut! Oricum. nu-i aşa? Dar stau şi întreb viitorul: Acest sentiment va fi de durată? Dacă după un an.numaidecât imaginaţia ei intră în funcţiune: Aici locuieşte inginerul Cuţaride. cu nevastă-sa. Uneori. dar încă n-a obţinut o catedră în învăţământul secundar. doi. neştiind ce să mai facă cu ele. are însuşiri cu carul. nu e deloc prudent să dau cu piciorul unei astfel de femei pe care. din economiile puse în păstrare la bancă. îmi zic. încât. e excesiv să pui accentul de greutate pe un sentiment nestatornic. lucrurile au ajuns aparte. vrea să divorţeze. o treime din ele s-a dus pe copcă. ci cu detalii. dar fiul său. cu frânturi de fraze rostite cândva. Ce belea şi asta! Cum o să plece la Paris o femeie singură. care e greu să crezi că nu s-au întâmplat în realitate. însă noaptea bogăţia ei se reface şi aşa nu rămâne niciodată săracă. Viaţa e aspră. situaţia mea materială se înrăutăţeşte. două. E drept că Ghiocela şi-a trecut examenul de licenţă. pentru studii la Sorbona? Şi eu ce ~ 188 ~ . familia de nenorocire. Salariul de la minister nu ne acoperă nevoile. salvând. pentru a ne echilibra bugetul. Şi nu aşa. fiindcă profesorul ei i-a făgăduit o bursă în străinătate. Nu ştie absolut nimic. lipsa banilor îşi arată colţii. îmi vin gânduri mai bune. n-ar fi cazul să mă despart de ea. când prioritar se dovedeşte un alt instinct fundamental. Până una-alta. Şi nu face nimic ca s-o obţină. astfel. şi-a făcut studiile în Germania. toate astea şi le închipuie numai. inginerul s-a încurcat cu actriţa cutare. a pus piciorul în prag a otrăvit-o pe actriţă. Sunt silit în fiecare lună să ridic câte o mie. le risipeşte în fiecare zi. în linii generale. cu o succesiune logică de fapte. Asta-i Ghiocela! Parcele au înzestrat-o cu atâtea daruri. Lucia. aşa cum era vorba. ― De unde ştii toate astea? o întreb. au un băiat chimist. în fond. îndemnat de maică-sa. o iubesc. reflectând la provizoratul căsătoriei mele. Până acum. Poate.

aici. care îmi va aduce pe tavă mult visata catedră universitară. Povestea începe să devină plicticoasă. Ghiocela cu bursa de studii. La Externe se ţine un concurs pentru ocuparea unui post de consilier pe lângă legaţia română din Franţa. Biruinţa mă bucură. doi candidaţi cunosc o franţuzească aproximativă. depun actele şi aştept. unul singur. apoi mergem amândoi: eu cu leafa de consilier. Să tot trăim. slujba va fi un scurt provizorat. totodată. îmi sporeşte încrederea în mine. treacă-meargă. După investigaţii făcute în pripă. Să n-o las să plece? Nici asta! Aş dovedi prea mult egoism lipsind-o cu argumente precare de marele beneficiu al unei şederi mai îndelungate în oraşul-lumina― Nu ştiu încă ce să fac. În afară de mine.fac în postură de cuc. Suntem şase inşi înscrişi la concurs.. Singurul lucru de care mă tem e nepotismul sau favoritismul. Reuşesc întâiul. pe malurile Dâmboviţei? Dacă ar fi o lună-două. Or. nici unul nu posedă vreun doctorat. în acest timp. Nu mă gândesc să fac carieră în diplomaţie.. evreu. Nici nu se putea altfel. îmi aduce vestea şi-mi dă relaţiile de care am nevoie. chiar trei ani. Dar un provizorat pe care îl voi exploata la sânge. Nu văd nicio piedică în cale: concursul de la Externe e un fleac pentru mine. dar. ~ 189 ~ . Toţi sunt absolvenţi ai Facultăţii de Drept. II Pare-se că-mi surâde o şansă. dar e vorba de doi. Un fost coleg de facultate. orice este posibil. vorbeşte şi germana. în pace şi onor. racile atotputernice ale burgheziei noastre. Socoteala e cât se poate de bună: dacă-i vorba de Paris. Butnaru. Mă înscriu a doua zi. pentru că în capitala Franţei am Biblioteca Naţională şi acolo dispun de condiţii optime pentru a lucra la Istoria literaturii universale. câte nu se pot întâmpla? Cine mă asigură că Ghiocela nu contactează vreo legătură pe acolo? Teoretic.

. De ce se îndoieşte că voi fi numit. L-au numit pe nepotul ministrului. Mă interesez telefonic. mă ţine de astă dată la curent cu mersul lucrurilor. însă aici nu-i cazul. când lucrul e limpede ca lumina zilei ? E drept că pentru numirile în diplomaţie se dau bătălii înverşunate. din administraţia centrală a Externelor. Uite că se mai găsesc şi de aceşti rara avis. Trebuia să se facă până acum. Ghiocela îmi spune: ― Mi-e frică să nu-l numească pe nepotul ministrului. refractar oricăror manevre dezinteresate ori favoruri. dacă am reuşit eu? Ai auzit ceva? Neagă. Butnaru. Cât să aştept? Miam Pierdut răbdarea! E oare cineva care zădărniceşte lucrurile? La concurs s-a prezentat şi nepotul ministrului Creţeanu şi mulţi crezuseră că el va reuşi întâiul. ― Nemaipomenit! Şi se ţine un nou concurs? ― Nu. îi merge numele că-i om dintr-o bucată. Într-o zi. Într-o zi.. Răspunsuri evazive: sunt unele formalităţi de îndeplinit. ― Cum se poate? Pentru care motiv? ― Cică pentru vicii de formă. Parcă m-ar fi pocnit cineva cu o măciucă în moalele capului. care a prezidat examenul. s-a anulat concursul. Dacă. N-a auzit nimic. ― Cum o să-l numească pe el. închipuie-ţi.. ca să mă anunţe: ― Dragă Dinule. Tocmai pentru evitarea acestor lupte s-a ajuns la concurs. numirea întârzie dincolo de limitele birocraţiei. şi s-a făcut. vine la mine abia trăgându-şi sufletul.. ― Ce spui ? Şi incoruptibilul Acsente ce face ? Stă cu mâinile în sân? ~ 190 ~ .. S-a procedat însă pe bună drepte.. mai aşteptaţi. Cu toate astea. Dar ce ştie Ghiocela? Fostul coleg.îmi strecoară şi un sâmburaş de amărăciune în suflet: e o dovadă peremptorie că sunt croit pentru o soartă mai bună. Secretarului-general Acsente.

Actul ilegal rămâne în picioare. Ghiocela a intuit mai just situaţia decât mine. îmi oferă posibilitatea de a-l ocupa şi. s-o fi adus-o Bob. Credeam că afacerea stârneşte vâlvă. declanşând un eveniment. aşa ceva e imposibil. având misiunea să impresioneze pe orice privitor. că presa opoziţionistă va lua o atitudine ostilă. în acest scop. Mă gândeam să intentez un proces ministerului. în această reşedinţă.. Or. Ar fi Don Quichotesc să pornim la luptă cu morile de vânt. Probabil că fostul secretar nu mai era în funcţie şi Apelevianu. Despre ce-i vorba ? Barbu Apelevianu îmi scrie că. E greu de luptat cu Creţeanu. s-a decis să mă angajeze. ― Pentru mine e uşor să-ţi iau banii. Probabil. Nu ştiu cine i-a înmânat Linei o scrisoare sosită la vechea mea adresă din strada Rozelor.― A demisionat. că e mai bine să mă las păgubaş. Hm. mă pofteşte la o mică discuţie preliminară. Nepotismul calcă legalitatea în picioare. dar c cu timpul îmi va angaja hotărâtor viaţa. Gardul de fier şi poarta monumentală făceau acelaşi lucru. dacă reflectez încă la postul de secretar particular. într-o vilă mai degrabă palat. în favoarea mea. trebuie mai întâi să schimbi din rădăcini întregul sistem politic. Avocatul îmi spune deschis. la început fară importanţă. III În mecanica destinului meu s-a învârtit zilele astea o mică fiţă. Mă duc să iau un prim contact cu el. cu o arhitectură greoaie. aducându-şi aminte de recomandarea făcută anul trecut de nepotusău. prieteneşte. degenerând în scandal public. Nu se întâmplă nimic din toate astea. Locuieşte pe şoseaua Kiseleff.. Mda! are dreptate avocatul. masivă. Relu. Ca să-l învingi pe balaurul ăsta. dar sunt sigur că pierzi. construită parcă anume ca să pătrunzi cu un somptuos ~ 191 ~ .

Urc câteva trepte. urmând aceeaşi traiectorie. Nici nu ştiu ce să fac. cu numeroase fotolii îmbrăcate în piele maro. nicio mişcare. din conducerea partidului. Ceea ce urmează devine accesoriu: da. slab luminat. vă rog. putem începe discuţia. După ce sun îndelung. am două doctorate. Mă întâmpină un bărbat suplu. niciuna. Nu. eu. Mă introduce într-o încăpere tot aşa de mare. cu favoriţi şi mustăţi răsucite. pentru că Apelevianu însuşi e liberal şi încă unul marcant. umil postulant. simpatizez cu liberalii. asta-i floare la ureche pentru ~ 192 ~ . numai că Dinu Gherghel nu e chiar atât de nătâng ca să-şi taie singur creanga de sub picioare. în uniformă. ― Poftiţi. firav. în vestibul depun pălăria ― mai era una în cuier după care pătrund într-un hol imens. încât s-ar putea zbura cu avionul pe-acolo. Pe faţa lui încremeneşte un surâs care trebuie să fie al amabilităţii. Mă simt obligat să zâmbesc şi eu tot aşa. mă pricep să aştern pe hârtie un articol de ziar. fireşte. Din toată fiinţa lui se degajă o distincţie înnăscută. Un pustiu şi o linişte care mă copleşesc. pe care o accepţi drept ceva natural. unul în Drept şi altul în Litere. până la peronul pietruit cu dale. uşa se deschide automat. Mă aşez într-un fotoliu şi aştept. Nu prea mult. Cred că acest răspuns e hotărâtor. încotro să mă îndrept. ― Sunteţi domnul Gherghel? ― Da. într-atât e de înaltă şi de spaţioasă. ca să mă opresc dinaintea intrării înalte cât trei oameni puşi cap la cap. care nu ostentează. am intrat pe jos. până acum mi-am văzut doar de studii. cu galoane şi lampas. Desigur.automobil. Un majordom. '§i face apariţia. Îmi strânge rece mâna şi mă pofteşte să stau într-unui din cele două fotolii din fata biroului său. un discurs politic. îi spun. Dar încotro merg simpatiile mele? întrebare cu tâlc. Mă uit în dreapta şi în stânga. Nimeni. Eticheta fiind satisfăcută. Cea dintâi întrebare este dacă fac vreo politică.

mine. Şi. din pricina asta a zgâit ochii la ceas în clipa când intram în biroul său! Totuşi. o replică salvatoare îmi vine fulgerător în minte: ~ 193 ~ . Tresar. după cum aşteptam. dublu. fară nicio întârziere. că ţin foarte mult să respecţi orele cu minuţiozitate. ― N-am nicio obiecţiune. De cum intru. ― Măcar de aci înainte. domnule Gherghel. ― Aşa voi face. Mi-am permis să-ţi fac această mică observaţie. Nu-i deloc uşor. ― Îţi atrag atenţia. După-amiază mă înfiinţez la ora cuvenită şi sun. că-mi spunea: „Merită să-i plăteşti tu unchiului salariu pentru relaţiile în societatea înaltă pe care ai să le faci în calitate de secretar particular. dar nu mă felicită. Pe loc uşa automată se deschide şi majordomul mă introduce în camera de lucru a maestrului.. Mă chinuiesc toată noaptea şi. Eşti mulţumit? Mai e vorbă? Foarte mulţumit! Mi-aduc aminte de nepotu-sau. ― Eu îţi ofer. cel mult o oră şi jumătate. îl dau gata. Bine! ― Aş vrea să ştiu ce salariu primeşti la minister. numai aşa putem lucra împreună. ― Destul de mic. Mă controlează oare dacă am venit exact? Involuntar mă uit la ornicul meu. zece mii. e excelent! Spune excelent. Apelevianu consultă ceasul. pentru că azi ai venit cu două minute întârziere. Îi predau articolul cerut fi aştept în tăcere până ce îl citeşte. abia când se crapă de ziuă. de unde să ciugulesc datele de care am nevoie. deocamdată. Brut. Da. e-n regulă. Îmi închipuiam că articolul e un moft. n-am întârziat. Ia te uită peste ce om meticulos am dat! Vasăzică. dialogul nostru ia sfârşit.. Relu.” Aşa că totul e în regulă. maestre. cu asta. că îl voi scrie întro oră. Aş putea să-i scriu până mâine dimineaţă un articol festiv despre Liga Naţiunilor? De ce nu?! îmi pune la îndemână o broşură în franţuzeşte despre istoricul acestui organism internaţional.

voi fi obligat să-l însoţesc pe Apelevianu în saloane. Ziua şi noaptea ~ 194 ~ . mă pune să-i ticluiesc discursuri. Apelevianu e o personalitate politică de primrang. unde comand şase cămăşi de mătase şi alte şase de poplin. sunt mereu în criză de timp. ― Da. să studiez probleme de politică externă şi să-i ţin la zi vasta corespondenţă. însă eu n-am un cronometru ca al dumneavoastră. Cizmarul are şi el de lucru.― Vă rog să mă iertaţi. la serate. e foarte bun. Directorul. angajat secretar particular. surâzând. în fine. mi se spune. Croitorul casei îmi lucrează dintr-odată două costume de haine. voi avea de primit lume. Ghiocela îmi dă o adresă. Maestrul îmi întinde.000 de lei pentru echipare.. Noroc că maestrul nu m-a întrebat dacă sunt căsătorit sau nu. Mâine vei avea unul la fel. am avut grijă să scot verigheta de pe deget. E vorba de o gratificaţie de 25. ― Da. Nici nu mai ştiu pe ce lume sunt! Demisionez de la minister fără a stârni prea multe regrete. mă felicită.. ― Just! confirmă el. Totuşi. în călătorii. pentru orice eventualitate. înainte de plecare. Să fie acolo! Mai rămân bani şi pentru două rochii pe gustul ei. IV Şi viaţa uniformă de slujbaş începe. l-am citit şi eu. luându-mi apărarea. îi răspund. Am citit aseară în Viitorul un articol foarte bun al lui despre Liga Naţiunilor. Un loc vacant e întotdeauna o bucurie pentru cineva. o redingotă şi un smoching. Maestrul îmi dă de lucru. când aude unde am fost angajat. Iată-mă. După câte am înţeles. un plic cu bani. Adevărul e că nu ştiu ce să fac mai repede. trebuie să fiu îmbrăcat ireproşabil.

Hârtia se măreşte. O ameţeală îmi vârtejeşte creierul. însoţit de un băştinaş.laolaltă n-au decât 24 de ore şi mie îmi trebuie mult mai multe. zăbovesc încă două zile. Când să mai lucrez pentru mine ? Când să-mi întocmesc fişele pentru lucrarea mea de căpetenie ? îmi vine să cred că am greşit fundamental intrând în această robie voluntară. cu gândurile zburate cine ştie unde. de incertitudine. Numai că sfânta obişnuinţă înmoaie asperităţile. unde umbrele platanilor şi sicomorilor se ~ 195 ~ . astfel. la ordinea zilei. netezeşte pe nesimţite calea. De aceea. gonindu-mi sângele din obraz. A doua zi facem amândoi o plimbare cu luntrea în susul Cornului de Aur. funcţionar la Externe. uitându-mă la ea fară so văd. ca să colind metropola în lung f lat. nu ştiu din ce motive. care-i torpilează monotonia. din fericire. suferă de grijă. de consecinţele drumului străin pe care merg şi care nu vor întârzia să se arate la braţ cu deznădejdea. capătă proporţii nebănuite. Ministrul nostru de acolo n-a izbutit s-o rezolve. şi acum se încearcă o nouă tentativă pe altă bază. cu nădejdea că. Apelevianu mă trimite la Istanbul cu o misiune oficială. Eu am mai mult noroc: isprăvesc lucrul chiar din prima zi. obţinând rezultatul scontat fară dificultăţi. În noua mea slujbă se întâmplă. pune frâu dulce gândurilor şi transformă totul în ceva posibil. şi unele schimbări de decor. mobilizând eforturi dincolo de puterile mele. întrucât ― susţine el ― Constantinopolul aparţine mai mult trecutului decât prezentului. fac totul în silă. Galben ca ceara. chiar savante. Uneori încremenesc o oră întreagă cu o hârtie în mână. îmi voi cuceri independenţa. Raţiunea îmi dă aceste stări de panică. De bucurie. plimbându-mă prin istorie. plec în grabă acasă şi bolesc fară boală. care îmi dă explicaţii ample. literele cresc şi se umflă ca să se topească apoi într-o ceaţă deasă. lungit în pat.

cu o mare tribună de pe care ~ 196 ~ . În acest peisaj al visului mă încearcă o vagă părere de rău: ― De ce n-am luat-o şi pe Ghiocela cu mine ? Uite ce idee! Anulez pe loc regretul. iar eu trebuie să fac pe ghidul. dar toate bunurile ei fizice sunt de vitrină. exuberantă. Cora. unde le-am reţinut un apartament. fară a încerca să ţi le procuri. ci una statuară. cunosc bine lecţia. doamna ei de companie. Hm. păr negru. Înainte de a mă întoarce în patrie. ochi mari. ca Ghiocela mea. ele înclină absente capul. însoţindu-le pe cele două femei într-o preumblare de agrement prin străvechiul oraş. fară un surâs de circumstanţă. acum moschee. e înaltă şi subţire. Din fericire. Maestrul mă prezintă. Cea tânără este chiar fiică-sa. gură bine proporţionată. umbroşi. nu e o frumuseţe vie. nas acvilin. roasă de timp. ă nu le zărisem. menite să le admiri şi să treci mai departe. Duc statuile mele să viziteze Sfânta Sofia. Dominanta lor e mândria rece care le ţine departe de orice atingere. am învăţat-o.îmbrăţişez pe oglinda apei. ce-i drept. cealaltă e nemţoaica sexagenară. primesc o telegramă de la maestru. Mă anunţă că vine şi el la Istanbul cu vaporul „împăratul Traian”. pot să trăiesc şi în absenţa ei. Îi conduc la marele hotel Tokatlian. Are. marmoreană. de când sunt în serviciul lui Apelevianu. Aşadar. îl aştept în port. A doua zi de dimineaţă. Trag pe furiş cu coada ochiului la odrasla patronului şi-i fac preţul. maestrul are o întrevedere cu premierul turc. la rându-mi. bogat. nu-i mai simt necesitatea imperioasă de altădată. S-ar zice că miam redobândit autonomia sufletească. E un simptom îmbucurător pe care îl consemnez. Mă simt destul de bine singur. dar de o lună şi jumătate. Ştiam de amândouă. Influenţa acestei femei asupră-mi începe să pălească. care îţi îngheaţă admiraţia. parcă ştiind că trebuie s-o predau. Trebuie să semneze el însuşi protocolul. Surpriză! Coboară de pe vapor însoţit de o femeie vârstnică şi de tânără. trăsături armonioase. fară un cuvânt. deşi locuiesc în aceeaşi casă.

Dar când trece prin dreptul nostru. fiindcă îmi sar în ajutor alţi doi bărbaţi. prin dreptul cinematografului Horia.Ratibul citeşte norodului versete din Coran. II predăm sergentului de stradă. ― Qu'est ce qu'il a fait?5 mă întreabă curioasă domnişoara Apelevianu. obeliscul lui Teodosiu şi coloana serpentină cu creasta retezată. care îl năuceşte. Iată ce s-a întâmplat: pe când străbăteam agale bulevardul Pera. dar de astă dată nu mai e nevoie de luptă. Cu al doilea îl dobor la pământ. iar cu cealaltă îi trăsnesc un pumn formidabil în cap. fiica Apelevianului exclamă cu extaz: ― Ce frumos! Marmura vorbise. „Iată un hoţ ― gândesc ― a prădat pe cineva şi acum a luat-o la sănătoasa. ba adaug şi unele lucruri fanteziste.” Prezenţa iataganului de care pomenesc mai sus nu intră în calcul. După-amiază suntem martorii unei fapte neobişnuite. dar un bărbat din forfota care se scurge în sus şi-n jos îi răspunde în locul 5 “Ce-a făcut?” (fr. se înghesuie.) ~ 197 ~ . agitând într-o mână un iatagan însângerat. apoi moscheea zugrăvită în albastru. Lumea dă năvală. mă reped să-l priponesc. circulaţia se întrerupe. Ele înghit avalanşa mea de cuvinte. fară să spună nimic. măreţul palat al sultanilor de odinioară. auzim nişte ţipete stridente. fugarul încearcă să se apere cu iataganul. străjuit de chiparoşi. de frică. eu parez abil lovitura şi-i imobilizez mâna. ca să fie. ivit cam târzior. Mă întorc puţin cam şifonat la partenerele mele rămase mofluze de intervenţia mea temerară. aşa. Eu încă nu ştiu. pentru a-l aresta. Le zic ceea ce am reţinut de la ataşatul turc. Niciun bărbat nu îndrăzneşte să pună mâna pe el. Numai când ajungem la Ildiz-Kiosk. în secundele următoare un pieton cu capul gol aleargă pe partea carosabilă a străzii. care se înaltă pe o colină şi îşi scaldă faţa în cerul Bosforului. Prinzând de veste. n-aveam de unde.

Dacă turcul acela îţi reteza şi ţie capul. îndrăgostit de o colegă creştină. ― Şi. ca să scape de el ― era foarte insistent -. se mută cu serviciul în altă parte. pusese degetul pe rană. n-am izbutit nimic. am vrut să-i smulg admiraţia cu cleştele. Dar furibundul amorez. îi povestesc Ghiocelei această dramă la epilogul căreia avusesem şi eu o parte de contribuţie. Când mă întorc în ţară. se agaţă de braţul meu. totul reintră în normal. care dau la o parte gloata de curioşi şi ridică de pe trotuar un trup scăldat în sânge. fie din considerente religioase ― era grecoaică. pentru ce ţi-ai riscat viaţa? mă întreabă ea.sit o dubă cu poliţişti. Fata. o decapitează cu o năprasnică lovitură de iatagan dată pe la spate. Cum? Cu iataganul? Da. După aceste clipe crunte.. Un tânăr turc. încât tremură parcă atinsă de friguri. o cere de mai multe ori în căsătorie.. Ah. armele de totdeauna ale boierilor ăstora ~ 198 ~ . Şi. Da. o caută pretutindeni şi ieri ― ceasul rău -. Odrasla Apelevienilor a continuat să nu-mi acorde nicio atenţie. Glaciala Cora îşi iese din fire şi sloboade un ţipăt de spaimă. trecem pe trotuarul celălalt. căci a . Tocmai la timp. fie pentru că iubea pe altul. Nu mai putem înainta din cauza aglomeraţiei. E atât de tulburată. în definitiv. Sunt sigur că asta am urmărit. ca să-şi răzbune iubirea respinsă. ce mă făceam eu? Sau voiai să-i dovedeşti domnişoarei Apelevianu că ai stofa de erou? Ghiocela. în plină stradă. îi respinge propunerile şi. fară să mi-o spun nici mie însumi. ca să ne vedem de drum. dispreţul şi aroganţa. a decapitat-o cu o singură lovitura dată pe la spate. descoperindu-i urma. Se vede c-o urmărise pentru a-i face de petrecanie. i vine a crede că s-a putut întâmpla o crimă atât de îngrozitoare. în plină lume. contabil la o bancă engleză. cu teribilele ei intuiţii. ca şi când ar vrea s-o apar să nu i se întâmple şi ei ceva asemănător. prin surprindere. Din păcate. săşi dea seama. Abia a doua zi aflăm din Journal d'Orient mobilul acelei crime pasionale. de fapt: o slugă a tatălui ei.meu că a ucis o tânăra femeie. Se miră. considerându-mă ceea ce sunt.

Restul mă priveşte: am însuşiri. Ce să fac? Cum să mă realizez fară compromisuri şi renunţări dureroase ? în ce fel să rezolv o dată şi definitiv cruciala problemă a locului ce mi se cuvine pe scara socială? Sunt sătul de amânările şi tergiversările slăbiciunii sau neputinţei. Nu vreau ca stânca personalităţii mele. Oamenii din vârful piramidei sociale nu acordă atenţie decât celor egali cu ei.. adevărata rezolvare a situaţiei nu e decât una singură: să pun mâna pe Cora. de care îi leagă terasele. Ea trebuie să fie soclul pe care mă voi înălţa. mai precis. studii. cu gratuitate. să fie rotunjită de valul social împotriva voinţei mele. Din nou am impresia că am comis o prostie primind să-l slugăresc pe Apelevianu. La un examen mai profund al situaţiei. pentru a deveni la fel cu celelalte pietre. Altcineva nu mă poate sprijini. odrasla Apelevianului. e deci mult mai bine ca înainte. pentru că năzuinţele şi râvnele mele sunt atât de personale şi intime. nici vorbă. dar cu preţul atâtor abdicări ale mândriei! Nu. în afară de mine. E drept că starea mea materială s-a ameliorat. încât mărturisirea însăşi devine impertinenţă.. tot ceea ce trebuie. nu-mi făcusem nicio relaţie în lumea mare. renunţând la luptă ca să accept simulacrele ce se oferă de la sine. Nu! Nu! Nu! Rezolvarea. Costă prea scump. Dar cum să ajung până la inima ei ~ 199 ~ . Refuz să mă resemnez la vârsta mea. Mă afund într-un intens zbucium interior. mi-ar arăta indiferenţă. nu merită. Numai faptul că sunt silit să renunţ sine die la opera mea capitală mă răscoleşte din creştet până-n călcâie. chiar colţuroasă cum este. Cine-i în stare să-mi dea un sfat sau măcar o sugestie ? Dar cui i-aş putea destăinui gândurile ? Nimănui. ce ar trebui să reţin? După cinci luni de serviciu. baza materială. adică fară identitate şi fară nume.găunoşi la minte şi goi pe dinăuntru. Şi nici nu văd cum aş putea să-mi fac. nu le pot suferi! Lor trebuia să le reteze capetele turcul acela nefericit.

încep să vorbească aievea câteva glasuri pe care le tot mereu. Mă hotărăsc să rămân ancorat de acest plan. se va găsi un bărbat placă şi s-o ia. poate. ce crezi? Apoi vocea prea cunoscută a mamei: ~ 200 ~ . deşteaptă. Un gând răzleţ mă înţeapă: dar cu Ghiocela cum rămâne? Cum să rămână? Are să-şi croiască alt drum. ca să-i fac ei fericirea? ar n-am îngenuncheat în faţa acestei femei ca un bronz sortit nu se mai ridice niciodată pe picioare! A. Perseverenţa care dă greş poartă alt nume. reprezint doar o virtualitate. când a pus mâna pe fata Oteteleşenilor. urmând să-mi desfăşor activitatea viitoare numai în funcţie. nasul ei prea sus e o barieră care zădărniceşte orice apropiere. e leacul cel mai potrivit. a ştiut ce face. (Mă mir şi azi de ce la Istanbul mi-a luat braţul ― probabil. fară acest foc. nu! E frumoasă. Nicio grijă în privinţa asta! Ce? Trebuie să duc departe o existenţa mizeră şi banală. Cum stau lungit pe canapea. dacă nu eram în slujba tatălui ei. Şansele ar fi scut. ― Ai văzut? îl avansară prim-preşedinte. pentru care motiv mar lua de bărbat? Tot iubirea. de el. mi-ar lipsi foarte multe ocazii de a o aborda. şi încă merita să încerc.. Şi ele sunt hotărâtoare odată cu timpul. Dacă reuşesc s-o concentrez pe Cora. aşa cum a făcut cel de-al treilea soţ al Soranei Lambru. nu sunt în vârful piramidei sociale. altminteri. În afară de asta. săraca. Atunci. Chiar dacă ar trebui să-mi irosesc câţiva ani de zile. nu izbutesc absolut nimic. n-am un nume răsunător. Mâinepoimâine desigur ministru! Ehe. cum să aprind un foc acolo unde nu-i decât gheaţă? Or. frica a îmboldit-o!) Aşa fiind. cu braţele încrucişate sub cap pe pernă. are o diplomă. Al patrulea sfert nu mai contează. dar resping ipoteza fiindcă.zăvorâtă? Mai întâi. se descurcă fata. Nu descind din aristocraţie. încuviinţarea lui Apelevianu este pe trei sferturi dobândită.. nu sunt sigur dacă are o inimă cu alte funcţii decât cele strict organice.

dacă Julien Sorel. acum pensionar: ― Măi nepoate. pentru asta am rămas de căruţă şi. fost învăţător. Să fi venit aşa de repede. sună telefonul: un fost coleg de . la o conferinţă: ― Doamnelor şi domnilor. o strânge sărăcia de gât. Aşa-i croită societatea noastră. într-o situaţie minoră. tocmai sus. n-ajungi nimic şi treci prin viaţă precum ele prin apă. De unii oameni se ţine scai. mă anunţă cu infatuare: ― De două zile sunt numit consilier de legaţie. dacă ocheşti o fată bogată şi de neam. preaînţeleptule Shakespeare. îmi va surâde şi mie ? Prea îl aştept. a perseverent un proces de parvenire organizat. mă scot din fire! Deodată. ar fi ajuns. La naiba cu obsesiile astea. iar eu sunt sortit să nu-l întâlnesc niciodată? Nu se poate! Nu! V Vorbeam de noroc şi norocul la uşă. umilitoare. simpatic şi mediocru ca intelect. trag targa pe uscat. câtă dreptate ai când spui că meritul e cerşetor. iar prostănacul recunoaşte: ― Nu-i decât unu la sută meritul meu. în vârful piramidei sociale. după sex-apelul său napoleonean. datorită farmecului personal de care dispunea. până una-alta. iar nimicul pluteşte în măreţie! Uite. prea îl râvnesc ca să nu vină. ţi-a pus Dumnezeu mâna-n cap! O fi ea bună şi dragostea. dar se trece repede. îl felicit galben. Odată. bagă-ţi minţile-n cap: fară o brumă de avere. care se cheamă noroc. reuşeşti să te mişti. socru-meu să trăiască! Ah. mai repede decât mă aşteptam? Ciudat! Foarte ~ 201 ~ . nu le mai pot îndura. îndemnul bunicului. n-ai s-o schimbi peste noapte! Mă ridic istovit. Când oare acest imponderabil.― Dinuţ dragă. eroul lui Stendhal.

― Nu mai spune! Eu sunt fiul lor. că suntem rubedenii. L-au împopoţonat cu uniformă de general. Nevastă-sa. ― Bată-te să te bată. de mai bine de trei decenii. erau nişte învăţători cu numele ăsta. ― Băiatul vară-mi. acum sexagenar. care a învăţat să rupă câteva fraze franţuzeşti şi să aibă maniere alese. auzind că-i cunoaşte pe ai mei. ~ 202 ~ . dar personajul nu m-a interesat. Şia ras mustăţile şi poartă favoriţi şi perucă. aş fi putut să aflu. Majordomul e un om simplu. la rândul ei. la Apelevii. Mă îmbrăţişează cu bucurie. fară carte. care a câştigat încrederea stăpânului prin credinţă şi muncă. vine într-o zi la biroul meu şi mă întreabă: ― Pe la noi. Pe el însă l-a interesat persoana mea. c-am plecat de mult printre străini. Sunteţi dup-acolo. pe care abundă pompos fireturi şi galoane. grijile curţii. Sanda? ― Chiar el. creatură hibridă pentru nevoia de gomă a stăpânilor săi. păcatele mele. duce pe umeri. taţii noştri ― fraţi. După câte am auzit.ciudat! Un concurs favorabil de împrejurări se precipită. Despre ce-i vorba? În palatul Apelevienilor. de bucătărie şi de rânduiala feluritelor slujnice. cumva? ― Dar de unde-i cunoşti dumneata? ― Cum să nu-i cunosc. fiindcă învăţătorul a murit în război. E un ţăran deştept şi şiret. îndeplinind la ţanc poruncile Măriei Sale şi ţinând socoteala cheltuielilor. aşijderi ca la curtea regilor spanioli de odinioară. parcă Dinuleţ îţi spunea când erai mic! De-atunci nu mai ştiu nimic. Ce fel de rudă ? ― Păi văr bun. Aflând că mă cheamă Gherghel. se află un majordom. parcă l-aş fi pregătit şi chemat cu mâna. îngrijeşte de treburile casei. Nu ştiam de unde e de fel majordomul nostru. ― Daaa ? mă mir.

de asta! Ha-ha-ha! şi începe să râdă cu poftă. fiindcă nu ne-ar auzi nimeni. ― Cum! fac pe miratul. pe care mereu mi se pare că i-am mai văzut cândva. eşti deştept. când eram mic. Nu de alta. dumneata nu vezi. Ştii de ce te-ntrebai? Fiindcă-ţi pusei gând rău. îi răspund fară deliberare. unchiule? ― Aşa. Omul parcă îmi pipăie gândurile cu mâna: ― Să nu spui boierului că ne găsirăm rude. face el cu deznădejde comică.) ― Bre. Doamne păzeşte! Mai bine să nu ştie. Are ochii mari. uitai să te întreb zilele trecute: eşti însurat. da-i bănuitor foc. vezi ? îmi place să-mi spui „unchiule”. Mă bucur. ştiu eu? Ba nu. taică? ― Nu. acum o fetişcană ca aia de sus îţi trebuie şi pe urmă poţi să dai cu barda în Dumnezeu. fară verighetă (poftim. deşi nu e nevoie. Peste o săptămână. acum ţine să-mi cunoască şi starea civilă). acum îmi spune după rubedenie). nepoate (iaca. Zice că ne favorizăm unul pe altul. spre paguba lui. Nu de alta. Poate. n-auzi nimic? Nu te uiţi în dreapta şi-n stânga? Nu miroşi ceva? Nu-ţi trece nicio socoteală prin cap? ― Nu-nţeleg ce vrei să spui! (Şi chiar că nu înţelegeam. De ce mă întrebi. poate că am făcut o imprudenţă dându-mi prosteşte obârşia în vileag. chiar dacă ar striga: ― Ascultă. Cu toate astea. tobă de carte. dar îmi creează dificultăţi. majordomul vine întins la mine şi iar s-apucă să mă descoasă: ― Ascultă. ~ 203 ~ . arătându-i mâna stângă. Nesocotinţa mea se rezolvă dintr-un condei. mă unge cu miere Pe inimă. deatunci nu mi-a rămas nicio amintire despre el.Sunt destul de stingherit. bulbucaţi. Are să bată toba şi nu-mi vine deloc la îndemână să afle maestrul de rudenia mea cu el. îmi şopteşte. lasă bariere între mine şi domnişoara Cora. Ce gând? El devine brusc serios. chiar grav. nu-mi place deloc „unchiul”.

Cum să aştern pe hârtie un astfel de angajament ? S-ar cruci oricine.. Dacă nu te sui la timp. ca să mă trag cu muierea la Apelevii. îţi dau. n-am încotro. Şapoi. care alta ? Pune mâna pe ea. Altfel. A. dacă i-ar cădea sub ochi. prin străini. pe lumea asta. Uite. mi s-a făcut lehamite. stăruie mereu. Eu te-oi ajuta cât mă ţin curelele. am auzit de el. cum să-mi explic îndemnurile lui ? Îl întreb într-o doară: ― Şi crezi dumneata că domnişoara Cora. că ţi-o înşfacă altul mai şmecher şi te lasă cu buzele umflate! E vânat de soi. nu de florile mărului îmi sugerează toate astea. ― Adică de ce n-aş crede ? Orice se poate. Şi după ce reuşeşti. boier de-al lor. mai mult să nu-mi ceri. Omul ăsta parcă citeşte în mine ca într-o carte. nu pregeta. ― Ştiu. Şi totuşi. oricât ar tuna şi fulgera boier Barbu. ― De domnişoara Apelevianu vorbeşti ? (Ea stă la primul etaj. păzeşte.) ― Păi. că pe-aici. nepoate. unul Dolfineanu. câteva pogoane de pământ. Un cap de fată se suceşte repejor. Parcă mă costă ceva? ― Scrii asta pe hârtie? ― Cum. Namila de unchi e bătut cu leuca în cap. Un boşorog îi tot bate clopotele. Ăsta e vasăzică norocul. ~ 204 ~ . te îndoieşti de mine. unchiule? ― Doamne. o ştie şi pe-asta. ― Ia-i înainte. ce e scris rămâne. Sunt năucit de cele ce-aud. îţi scapă şi te uiţi după el fluierând a pagubă.. dac-o laşi grea. Ezit să-i dau înscrisul. olteanul meu are un scop precis! ― Bine. dar e mai sănătos! Vorba zboară.O fetişcană ca aia de sus? La cine se referă unchiul ? Un fulger îmi luminează mintea. ascultă ce-ţi spun ici. Că trebuie să-ţi spui una şi bună: fieştecare om are un tren. neică. se cheamă că e musai s-o iei cu cununie. numai că trebuie să încerci. poate îmi dai şi mie acolo. asta era? Vasăzică.

ce nume idiot. abia început. de ce îmi fac atâtea scrupule fară rost? Dacă izbutesc. În definitiv. Dacă dau greş. VI E vorba de un jurnal al Corei Apelevianu. fiind. cu atât mai bine. L-a găsit nevasta în dormitorul ei. ce-mi pasă? Nu pierd nimic. E scris în franţuzeşte. ― Şi dacă îl caută? ― Nu-l caută. Dar să nu dea cumva boierul peste ea că-i moarte de om. limba în care ea se exprimă cu mai multă uşurinţă: 1 aprilie Cora! Of. ― Ia şi citeşte ceaslovul ăsta. lucru tare curios. fiindcă pe mine mă cheamă altfel. Bine. În fine. N-am cunoscut niciun sublocotenent în viaţa mea! De unde răsărise el ca să mă iubească pe mine? Nu avea nume. fiindcă îmi plăcea Sa mă sărute. nu-l pot suferi! îmi place să mi se spună Jebs. mă asemuia cu alta. Citeşte-l repede şi dă-mi-l îndărăt. Transcriu câteva pagini care conturează întru câtva portretul acestei fete. la intervale mici. Aşa mă striga în vis un iubit imaginar şi eu mă miram de ce m-o fi strigând aşa. pesemne.ca şi când lucrurile ar fi căpătat brusc consistenţă sau sunt pe cale de înfăptuire. mă hotărăsc: vând pielea ursului din pădure şi-i dau hârtia cerută. 2 mai ~ 205 ~ . la Nisa. fiindcă e plecată în străinătate. după o oră ţi-l înapoiez. ― E al domnişoarei. l-am visat de mai multe ori. ii spuneam Omul din vis. II lăsam să creadă că sunt Jebs. mici. Probabil. Şi. cu iscălitură în regulă. Abia trece o săptămână şi iaca majordomul îmi aduce în mare taină un caiet care n-avea decât vreo trei-patru foi scrise. Îi cer să-mi explice ce-i cu caietul.

De altfel. Nu pot. zicea. e tânăr.Aş vrea să însemn câte ceva din copilăria şi adolescenţa mea. ~ 206 ~ . Uneori însă. Aristocrată scăpătată. (De guvernante scăpasem. şi atunci simţi fericire. Până la urmă. dar acest lucru mă interesa foarte mult.. Când e departe. dar mai puţină. instruită. Tot descosând-o. Atunci sufletul se strânge de durere şi inima plânge.) Era o femeie inteligentă. Mi-a mărturisit că simte cum vine fericirea şi o inundă. Nici ea n-a fost în stare să mă desluşească. boala celor bogaţi. Aşa da! Şi o rugam să-mi spună ce anume simte atunci când îl iubeşte. ce-are a face rolul? Era mai mic cu 8 ani decât ea. mi-a mărturisit că da. dispărea noaptea. aşa e. avea aproape 40 de ani. acoperind-o de sărutări. N-am răbdare să scriu. tot n-am priceput nimic. vorbea curent trei limbi străine. iacă şi fericirea. n-a fost chip să mă lămuresc ce-i cu dragostea. chiar mi-a arătat fotografia. neatins. Având de toate. nu mai aveam ce dori. Nu înţelegeam deloc. aşa că n-am ce să-mi aduc aminte. nu vrea să-mi destăinuiască. are pe cineva care-i bariton la Operă. găseam în odaia ei patul gol. nici adolescenţă. Nu-i dădea nimeni mai mult de 30. numai al tău! Nu-mi plăcea însă că juca în Traviata rolul tatălui lui Alfredo. Cum se iveşte el. n-am avut copilărie. în ce constă fericirea asta? Cică o aduce bărbatul iubit. Mă miram de ce nu vrea. 21 mai Singura fiinţă la care am ţinut a fost Asta. Mă rog. dar se ţinea bine. Ce frumos! Să ai un iubit al tău. de ce se ascunde? Şi tot insistam. se strecoară reversul ei: nenorocirea. Tata o angajase damă de companie pentru mine. cum şi în ce fel e dragostea? Se codea.. De ce tatăl şi nu fiul? E bătrân?Nu. Odata am întrebat-o şi pe mama. nu de alta. în locul fericirii. Mă îmbolnăvisem de nostalgia dorinţelor. Ştiu numai că m-am născut în puf şi aveam de toate. Câteodată. Am îmbrăţişat-o. I-am ghicit secretul: avea un iubit.

Mie mi-era frică şi de aceea n-o lăsam pe Asta să mai plece noaptea de-acasă. I-am spus: ― Pentru ce e nevoie să dormi cu el. argatul. o să afli când te-oi mărita. cum avea obiceiul. i-am spus. mă rog. cu politica lui. hai s-o caut prin cărţi. s-a măritat cu Ion. crezând că o omoară.. străin. puncte. servitorii. cum a fost în noaptea nunţii? S-a fâstâcit. frânturi de dialog. Foarte curios! E o taină care trebuie păstrată atât de straşnic? Şi pentru ce. ― Să plece criminalul.puncte. domnişoară. locuinţa noastră din Capitală a devenit pustie. ba chiar un hohot de râs gros. Băteam cu pumnii în uşa încuiată şi strigam.. pentru ce? 29 mai După moartea mamei. în toată casa. vezi înşirate. acum e prea devreme. Chiar papa lipsea: ba prin străinătate. am strigat.. Atâta rău! Autorii nu se pricep să scrie despre amor. am auzit unele zgomote suspecte în odaia ei. lipind urechea de uşă. ― Care criminal? Cine e criminalul? ~ 207 ~ . Asta a venit speriată la mine. Tudora. bineînţeles. I-am întins o hârtie de-o sută. După ce subreta mea.. Tocmai când bietul cititor aşteaptă cu sufletul la gură să afle ce se întâmplă cu el şi ea. Parcă auzeam gemete şi. netoata. Parcă eram ciumaţi în carantină. ca să-mi spună.. Nici nu sa uitat la bani. Nu mai veneau musafiri toată ziua bună ziua. am luat-o la întrebări: ― Ce-a fost. numai eu cu Asta şi. A spus: ― Lasă.Dac-am văzut aşa. să doarmă cu ea. Într-o seară. Repede mi-am dat seama că Asta l-a adus în ascuns pe bariton. rudele nu le vedeam decât din joi în Paşti. ba prin ţară. I-am urmărit cu atenţia încordată. nu-i de ajuns să-i vorbeşti numai? Mi-a răspuns că sunt tare naivă şi a tăcut..

aşa cum îmi închipuisem. După plecarea lui explicaţiile au continuat. 8 iunie Atenţie! Alaltăieri. te spun tatei! O ameninţam ţi plângeam înfricoşată. devine chiar neserios. dar acum ştiu: şi-a pus în gând să mă dea lui Râul. dârdâind din toate încheieturile. Asta ţinea morţiş să mă convingă că n-a fost nicidecum vorba de o tentativă de omor. n-am mai putut s-o sufăr şi a plecat. de ce striga aşa după ajutor? Mi-a spus că nu striga după ajutor. ţi s-a năzărit. Ce merit are fiul. Asta îşi frângea mâinile: ― Jebs.― Acela care a vrut să te omoare. Nu-i vorba de nicio crimă. l-am cunoscut pe domnul Râul Dolfineanu. Bărbatul s-a îmbrăcat şi dus a fost. ce m-a admonestat! Dacă-i place babacului. o doamnă distinsă. Unui bărbat îi stă bine să fie câteodată puţin prost crescut. Să plece imediaţi Şi băteam nervos cu piciorul în podea. am încălzit pe furiş termometrul până ~ 208 ~ . Sfinte Antoane. atât de corect şi ireproşabil ca un manechin. se putea altfel? Corect. De-atunci.. cu certificate bune. Tata a angajat în locul ei pe frau Gerda. şi mi-a spus că odată am să înţeleg ce-a fost. M-am prefăcut bolnavă. mă rog ― doctor în Drept. ireproşabil. s-a jurat chiar. de la Paris. având aproape 60 de ani. ― Dacă nu pleacă. pe mine să mă lase în pace. Dacă e mereu serios. Dacă n-a voit s-o omoare. încât ţi se face greaţă. n-are decât să-l ia el. cică fac o partidă strălucită. dacă taică-său a fost primministru? 11 iunie Papa m-a întrebat ce părere am despre odrasla Dolfineanului? I-am răspuns: ― E un cimpanzeu foarte corect şi foarte. foarte nesuferit. la un ospăţ. săracul! Nu-mi dădeam seama pentru ce tata a invitat familia Dolfinenilor să cineze cu noi. Dolfinenii ne-au poftit la ei. Râul nu poate.. Dar n-a vrut în ruptul capului să-mi explice.

mă văd numai lângă el. 20 iunie Papa a angajat un nou asistent particular în locul lui Dumitru. că are studii. Nu l-am lăsat în pace. bâlbâitul Aud că-l cheamă Gherghel. călcam pe pământ tare şi nu-mi era frică de nimeni. Jebs. s-a repezit ca să pună mâna pe odiosul ucigaş. Tremuram şi numai când m-am agăţat de braţul lui. Ce bine era lângă el.... câte s-au petrecut de-atunci!. când G. Important e faptul că-i voinic. 6 iulie Doamne. Ce curaj nebun! Dacă-i tăia şi lui capul cu iataganul? Miera o frică nebună. mă simţeam ocrotită. altfel. de câteva zile. e leit ofiţeraşul! Aş! Aiureli! Dacă ar fi îmbrăcat în uniformă. Seamănă. unde se află G. maiestuos. Era ca un ofiţer care mă apără! Ciudat. sunt atâţia ucigaşi pe lume care vor să te răpună. dar asta n-are nM0 importanţă. ~ 209 ~ . Parcă am trăit într-un vârtej! Şi mai ales în după-amiaza aceea teribilă. ― Pentru ce genunchii? îl întrebam. Stând în pat... mi-am venit în fire. până nu m-a luat şi pe mine împreună cu frau Gerda. De ce nu eşti în slujba Maiestăţii Sale. bine legat. citeam şi visam la ofiţerul meu care nu ştia decât să mă sărute. că era la picioarele mele şi-mi săruta genunchii. mă tem să înfrunt viaţa. Am observat că n-are verighetă. ca un ofiţer de gardă. 26 iulie Asta-i bună! Ghergheluş parcă-parcă aduce cu ofiţerul meu din vis! Prostii! Aşa mi se pare. Ghergheluşule? Păcat! 30 iunie Papa pleacă la Istanbul.la 40 de grade şi nu m-am dus. numai că-i îmbrăcat în haine civile. L-am visat azinoapte.. 7 iulie Ghergheluş a început să mă preocupe. sunt cam zăpăcită! 27 iunie Nu-s zăpăcită!. aş mai zice.

e exclusă orice îndoială. Dacă ar fi aşa. gata a-ntocmit planul cu cele 20 de pogoane. Ghergheluş dragă! Norocul îţi surâde. Fie. ştiu ce am de făcut. Barierele s-au tras la o parte. că merită! Mie. îmi place porecla). ce ţi-i cu slugile astea şirete. soţia majordomului i-a cotrobăit prin lucruri. N-aş fi căutat-o. e o ştie. pe care drum trebuie să păşim ferm. iar el. Jebs a devenit o pradă uşoară. şmecherul. în lipsa lui Jebs (aşa am să-i spun. nici vorbă. care îmi aduce apă la moară. Aşadar iat-o pe fiica maestrului subjugată. flacăra o cuprinde şi o mistuie. O fi din cauza condiţiei sale umile? Ah. copăcel. îmi prinde cât se poate de bine tărăşenia. el. Să fie la mijloc doar lucrarea gândurilor mele ? Greu de crezut! E totuşi un eveniment neaşteptat. puteam să aflu vreodată acest secret formidabil? Ah. Să poftească acum maestrul să-şi mărite odrasla cu cimpanzeul acela nesuferit. trecând în puterea mea. marmura şi-a pierdut gheaţa. Adevărul e că am avut şi am în mine puterea de a vrea numai un singur lucru şi-l vreau atât de mult. omul puternic. Numai să întind mâna şi s-o culeg. mă întreb neliniştit dacă e cu adevărat ceea ce am de făcut. se pleacă în faţa bogăţiei? Deodată a sărit în picioare şi m-a îmbrăţişat. citind însemnările din jurnal. încât acum. dacă n-o găseam mai dinainte. Cum să-mi cred ochilor? Dar aici scrie negru pe alb. pe nume ~ 210 ~ . Sentimentul a desfiinţat distanţa dintre noi. De-acum încolo. când mă hotărăsc să trec la acţiune.Nu mi-a răspuns. în vremea copilăriei. fară să mişc măcar un deget. Aşa da! Proastă mai sunt! Credeam că iubirea nu se mai atinge de mine. Straşnică treabă! Dacă nu era majordomul. de ce mă gândesc mereu la Ghergheluş? De ce mă sărut cu el în închipuire? De ce mă simt atât de bine în preajma lui ? Citesc o dată. alianţa cu Jebs îţi rezolvă dintr-un condei uriaşa problemă a bazei materiale. a treia oară. Haide. de două ori. care îşi bagă nasul peste tot! Pesemne că. Aşadar.

Râul Dolfineanu. După câteva zile. numai că trebuie s-o iau în stăpânire. Cine îmi scrie şi de unde cunoaşte adresa mea? E o ilustrată înfăţişând Promenade des Anglin din Nisa. îi cedez iniţiativa. vrea să mă cucerească ea pe mine! Şi cea dintâi ghiulea explodează din plin. N-are decât să înceapă ea atacul. ca să încep atacul pentru cucerirea micuţei cetăţui.. pasiunea ei se va încălzi până la fierbere. Trebuie să-mi modific tactica: voi adopta pasivitatea. în corespondenţa maestrului dau peste un plic cu numele meu sosit din străinătate. Aştept să se întoarcă din Franţa.. câteva cuvinte: Avec mes pensées les plus affectueuses. consider că s-a şi predat. Şi după aceea. făcând pe prostul. las' pe mine! ~ 211 ~ . în acest chip. Ah. s-o ia înainte. orice s-ar întâmpla. împlântându-mi steagul pe turn. Jebs va fi a mea. Nici nu e nevoie de asediu. mă asaltează. spre bucuria mea. Semnat: Jebs. fata asta e prinsă bine de tot: n-aşteaptă s-o cuceresc eu. Pe verso.

ea aleargă prin odaie. O ameţeală. vrând s-o sărute. e cazul! (Se lungeşte pe jos.) ANDA (numără reglementar): Unu. Se pare că-i din străinătate. Până la urmă. patru.. slobozind ţipete ascuţite când e gata să fie prinsă.. Dă-mi-o! ANDA: Să vedem. mai întâi. ANDA: Knock-out! Jos cu tine! DINU (pretându-se glumei): Mda. se apleacă şi-l ridică. (Vrea s-o desfacă. răstunându-i capul. DINU (se clatină): Nebunatică ce eşti.. E de la un prieten. Scapi cu faţa curată. ANDA: Nu-mi place să-ţi rămân datoare (îi întoarce prelung sărutarea). vrea să i-l smulgă): Ce să fie? 0 scrisoare. (Dând cu ochii de un plic.. doi. DINU: Nu te interesează. care i-a căzut lui Dinu din buzunar. însă îi scapă fluidă din mâini.) ~ 212 ~ . trei. e încolţită şi. Mi s-a oprit respiraţia. mi-ai strivit buzele! ANDA: Aşa-ţi trebuie! (Văzând că şovăie): Ce ai? DINU: Aş. o sărută cu sete.) Ce-i asta? DINU (prinzând de veste. ANDA: Cu atât mai bine. cinci.CAPITOLUL 4 Scrisoarea Interior în apartamentul soţilor Gherghel. nimic. Dinu o fugăreşte pe Anda.

ANDA: Minţi. uite ce tărăboi a ieşit! Draga mea. DINU: Ghi.... Nimic mai simplu! DINU: Dacă vrei să ştii adevărul. e ceva care mă priveşte. e o scrisoare de afaceri. DINU: Ei. e de la o femeie. dragă. DINU: E nemaipomenit! Dintr-o nimica toată. nu? DINU: Nu înţelegi că nu-i vorba de tine ? ANDA: Şi totuşi. da. ANDA: Ivar. Am tot dreptul. e de la o femeie! DINU: Ei. Ştii că n-o scoţi cu mine la capăt în felul acesta.. (I-o smulge din mână.. Prietenii nu-ţi scriu pe hârtie bleu. Adineauri spuneai că-i de la un prieten. nu te-ai potrivi atât. că-i o scrisoare de afaceri. Mi-ai da-o şi am isprăvi. nu se poate. Şi o soţie nu trebuie să se amestece în afaceri. insist. ANDA: Mă amestec când e vorba de mine. ~ 213 ~ .) Uite cum ai mototolit-o. nu-i de la un prieten. acum ai întors-o. ANDA: Tocmai asta vreau şi eu! Dă-mi scrisoarea. ce înseamnă asta? E o prostie să mă bănuieşti. ANDA: Am priceput. dându-mi scrisoarea. ANDA: Insist. De ce mi-ai smuls-o? DINU: Te rog. Dacă n-ar fi de la o femeie. DINU (încurcat. nu mă contraria. râde silit): Ei. luptă scurtă. Ţi-a intrat în cap că-i de la o femeie şi pace! ANDA: N-ai decât să-mi spulberi bănuiala. )INU: Nu-i de la o femeie şi nu ţi-o dau.DINU: Nu. să ne înţelegem. îngroşi gluma.. mă roagă să-i înlesnesc o afacere. Ce-i asta? O crimă? ANDA: Se cunoaşte de la o poştă că minţi! Cel puţin dacă te-ai pricepe să ticluieşti o minciună. poftim! De la cine crezi că ar putea să fie? ANDA: De la o femeie! DINU: Na! Aici chiar ai nimerit-o.

palate şi moşii. atât de sigură! DINU: Vorbeşti prostii. Mam adus doar pe mine. ANDA: Ţi se pare numai. mă înşeli. Preţul unei femei nu-l afli decât după ce o pierzi.. după ce-ţi dăruisem totul! Chiar tu spuneai cândva că sunt miliardară. DINU: Şi-acum nu mai eşti ? ANDA: Nu. Nu înţeleg o convieţuire fară dragoste de o parte şi de alta. Ţie nu-ţi mai place jocul. bănuiam eu ceva necurat. Nici prin gând nu-mi trece să te pierd. Nu e vorba de aşa ceva. ai luat-o razna. mereu te preocupă ceva. Deci cântăreşte bine ce faci. dacă spui tu. DINU: Ghi.IDA: Aşadar. Ivar. Şi când mi-aduc aminte că mă simţeam aşa de bogată. cu jumătate de gură. fireşte. DINU: Ghi. scrutează-ţi adânc conştiinţa. DINU: Oho. par― Ca nu mai eşti tu. ANDA: Ba tocmai de asta-i vorba. ai devenit nervos. ANDA: O spui fară convingere. Odată am prins de veste că nu purtai verigheta. O sărutare a mea nu mai face un milion. Sunt simptome limpezi. ~ 214 ~ . De asta sunt sigură. ca să nu mai vorbesc de mine. ai obosit şi vrei să ieşi din el. nu-ţi mai intră nimeni în voie. am consimţit să-mi leg viaţa de a ta pentru că eram sigură că şi tu mă iubeşti. am sărăcit. ci pentru că ăsta e adevărul! DINU: Dacă ţi-ai da seama cât de nedreaptă eşti! ANDA: Mai degrabă. eşti conştientă de valoarea ta. ar trebui să-ţi dai tu seama pe ce drum ai apucat. DINU : Ai terminat? Asta-i tot? ANDA: Ascultă. pentru numele lui Dumnezeu. Ivar! DINU: Desigur. De câtva timp. Acum. De altfel. DINU: Ştiu.. ce tot spui? ANDA: Eu n-am putut să-ţi aduc aur. unde vrei să mergi ? îţi dai seama cât de legaţi suntem unul de altul. JDA: Nu fiindcă o spun. şi-mi ajunge atât.

.ANDA: Dar faci totul ca să ne despărţim. se complace să stea în umbră? Probabil că nu ne cunoaşte noua adresă. Eşti alta. Acum. Nu fi prea sigur de mine. în faţă. aluzie la adoratorul care îţi trimitea flori? ANDA: Ei. probabil. dacă mă despart de tine. Iar când devii tragică. se găsesc ei destui bărbaţi. Mâine. nici nu te mai recunosc. de un timp. rămân nemăritată. să fii mereu alta. ANDA: NU glumi. aş vrea să răsară acum. dacă vrei. DINU: Dacă atârnă de mine. bine. spune-mi deschis. Nu mă supăr şi nu-ţi fac dificultăţi.. nu se ştie niciodată.. ANDA: Să nu-ţi închipui că. ia seama! DINU: Aş avea motive să mă îndoiesc de fidelitatea ta? ANDA: NU ştiu. în împrejurări de-astea. conformez. DINU: Faci.. eşti şi mai fermecătoare.. DINU: Ce fac? Ce fac? Spune-mi! ANDA: Tu crezi că n-am şi eu mândria mea de femeie ? Dacă iubeşti pe alta. Ehe. e una din calităţile tale. Tare aş fi curios să-l întâlnesc faţă în faţă pe acela care râvneşte să-mi ia locul. vezi? DINU: De ce. ANDA: Nu atârnă decât de tine.. DINU: Bine. uite. să nu mai semeni cu cea de ieri. Poate că de pe acum ai pe cineva în vedere ? ANDA: Mde. de pildă. DINU: Acum te-ai apucat să baţi câmpii ? ANDA: Nu-i niciun motiv de îngrijorare pentru tine. merg la divorţ. Insă niciodată nu trebuie să fii prea sigur de o femeie. DINU: Cred că fac mai bine decât să iau în serios ceea ce spui. voi căuta să mă. DINU (zâmbind): Nu mă îndoiesc. ~ 215 ~ .. Ivar. chiar În clipa asta. Văd că arăţi destul de liniştit. Ştii bine ce convenţie am făcut.

. ANDA: Ce înseamnă asta? Ai înnebunit de-a binelea? (Se aude soneria. răsar din necunoscut şi vino în braţele care te aşteaptă deschise. (Cu o politeţe onctuoasă. Relule? (Izbucneşte într-un râs zgomotos. DINU: Ah. cu atât mai bine.. să-i deschid ceremonios uşa. Mai simplu: eu să-l chem. ANDA: N-ai decât să-l chemi. tu eşti. preafrumoasă doamnă.ANDA (amuzată): Aşa.) ~ 216 ~ .. se înclină): Bună seara! DINU (surprins): A. (Cu volubilitate. dragul meu. îşi revine brusc): Ei. din senin? Ca la comandă? Pe unde ai poftă să pice ? Pe geamul hornului ? Sau să-l aducă barza în cioc ? DINU: Nu.) DINU (tresare.) RELU (apare în prag.. Să sune.) Să vezi. na! Asta-i bună! Cine-o fi sunat? (Se duce şi deschide uşa. să vă fac prezentările şi.. dacă ţii neapărat să-l cunoşti.. Fii sigur că apare numaidecât pe uşă. RELU (privind-o adânc): Sunt încântat să vă cunosc. Dar mai întâi să fac prezentările (Andei): Draga mea. să râzi de mama focului! îţi explic numaidecât. (Lui Relu): Soţia mea. ce nostimadă. Relu Apelevianu. îi sărută mâna. îţi prezint pe bunul meu prieten. declamator): tu cel de-al doilea soţ al preafrumoasei doamne Gherghel. iar el să răspundă numaidecât chemării mele.

susţinea morţit că-i de la.. După prezentări. jucând lamentabil operetă ieftină. cred că l-am pus în cofă din primul minut.CAPITOLUL 5 Alarma Din corespondenţa Andei Gherghel N-am încotro. Pe când Pantalone al meu striga cu tremolo în glas: „O. o tâmpenie!) deodată ţârrr! ― soneria. eram destul de surescitată din cauza infidelităţii ~ 217 ~ . de ce aş minţi? Era frumos ca Robert Taylor la Podul Waterloo. răsări din necunoscut!" (sau cam aţa ceva. ce să fie asta ? Un nou avertisment al destinului ? Mai ştii ? Prea a picat Ca musca-n lapte. El ― fuga să deschidă. ce crezi? Nu mi-a displăcut. Ascultă acum ce întâmplare grotescă. Mă miram. L-am prins cu ocaua mică. Ne-am certat rău. n-a vrut în ruptul capului să-mi arate de la cine este. Ca să salveze aparenţele. un prieten. făcea glume galbene. şi cine se iveşte în prag? Un tânăr elegant pe nume Relu Apelevianu. cu glasul pierit.. cel de-al doilea bărbat al Andei. tu. nu? Totuşi. Găsise proasta în drum care să-l creadă. ca un viţel la poarta nouă. fost coleg de şcoală cu Ivar. Mi-a smuls-o din mână. trebuie să-ţi dau o veste uluitoare: scumpul meu soţ mă înşeală. prea frumoasă doamnă! Are stil... să râzi să te cruceşti. a fost ceva la comandă. parcă aranjat cu mâna.. am dat întâmplător ţeste o epistolă de la o feminină. cum le spui tu paţachinelor.. tipul mi-a pupat mâna foarte curtenitor. spunând: ― Mă bucur să vă cunosc. Se uita la mine fascinat. strania coincidenţă nu m-a răvăşit Prea mult. săţi stea mintea-n loc. în fine. În orice caz. Tu.

Ştiam numai că revolta adunată în mine părea imposibil de suportat. care mă fixa stăruitor. La masa vecină se afla un tânăr cu o mutrişoară de copilandru. nu-i de glumă! Rătăceam într-un labirint de planuri. Când. hipopotamul? Divorţezi? încă nu ştiam cum voi rezolva situaţia.nepricopsitului meu de bărbat şi de aceea numai de musafiri nepoftiţi nu-mi ardea. cât aş fi vrut să mă răzbun! Dar în ce fel? Şi tot croiam planuri peste planuri. Andă-Andaluză? Tragi cu buretele peste infidelitate. care mai de care mai caraghioase. situaţia se complică. în legătură cu asta. îl dispreţuiam ca pe un om de nimic. Cu ăsta am să-i fac figura. ce rezolv? îl aduc pe făgaş? Dimpotrivă. drumul meu obişnuit pe vremea când eram domnişoară. pe urmă. Deocamdată. o să-l doară mai tare. îl ierţi? Dacă nu se astâmpără. Era vorba de trădarea lui şi. tot zgâind ochii pe la vitrine. dacă Ivar a făcut o pasiune şi merge la despărţire? Hm. Ce ~ 218 ~ . fară să văd nimic. Doamne. fară să vreau. Aşa că i-am lăsat pe amândoi să sporovăiască în pace şi am plecat. cum reacţionezi. a întors brusc capul şi a roşit ― parcăfăcuse ceva nepermis. dar în mine stăruia tot mai amarnic o greutate. Şi. Adevărul e că aveam nevoie de mişcare. m-am abătut pe la cofetăria Delicia din coasta Cişmigiului şi am cerut o şarlotă cu frişcă. În drumul meu. am luato în jos pe calea Victoriei. Prostii! în definitiv. înveninăm raporturile şi mai rău. După ce am trecut de Externe. Neavând niciun ţel precis. ca să mă sustrag cât mai mult gândurilor negre. e prietenul lui bun. Mai bine să nu mă gândesc la nimic. de atitudinea mea. colindam în neştire. pretextând ceva de mântuială. mă oprisem la Relu Apelevianu. ca pe o gânganie scârboasă. îl uram îngrozitor. uite aşa. Şi lucrurile or să se descurce şi singure. m-am uitat la el. Ce faci. De ce aş minţi? Gestul lui timid de adolescent m-a impresionat plăcut. apoi am cotit la dreapta pe bulevardul Elisabeta. prăjitura mea preferată.

răcoros. tânărul care-mi acaparase gândurile. intrând pe poarta principală. Apoi a vrut să-şi scoată pardesiul. ― Uite ce mâini reci am! şi i le-am dat să le încălzească. e prea sfioS^ prostuţul! Numai dacă o Evă neruşinată i-ofi râvnit gura senzuala -atunci. Cum ? Sfiosul cuteza să acosteze o femeie? II năucisem în aţa hal. încât îţi ieţise din propria-i fire înarmându-se cu un curaj nebun? Ce-o fi vrând să-mi spună? Şi cum o sămi spună?Doamne. ca să mă încălzesc. să mi-l dea. o zeiţă. M-am prefăcut că tremur de frig. nici nu. numele l-am uitat. m-a contrazis el. Ne-am aşezat pe o bancă. începuse să sufle un vânt aspru. De fapt. dar uite cum îi dă inima brânci când vede o fată frumuşică! Când am ieşit din cofetărie. m-am strâns toată în ~ 219 ~ . Nu l-am lăsat. De altfel. N-am înţeles ce vorbe mi-a spus. Cine-o fi? mă întrebam.. în schimb. M-a luat de braţ ţi am cotit la dreapta. o gură tare senzualăAstfel de prostii îmi treceau prin cap. tare aş vrea să ştiu dacă a avut vreo aventură. trebuie să recunosc. mai mult decât atât.băiat cuminte şi sfios. ― Dacă-i aşa.. mâinile mele erau calde. N-aş crede. Figura lui m-a urmărit în timp ce mergeam pe trotuar dea lungul Cişmigiului. cu păr cârlionţat şi ochi mari. da. N-am spus nici da. într-atât eram de surprinsă. ― Mai degrabă. îl luase dintr-o piesă de teatru. fosforescenţi. mă covârşise. căci în clipa aceea mă gândeam că n-o să-l mai văd niciodată pe acel tip drăgălaş. Fiindcă are. nu m-am putut stăpâni să nu-i arunc o privire de adio! Zic de adio. când din spate se ivi chiar el. L-am întrebat într-o doară cum îl cheamă şi ce profesie are. ― Nu vreţi săfacem o plimbare prin Cişmigiu? îmi propuse el. îmi spuneam.. i-am spus râzând.. începu să le sărute. Mi-a răspuns râzând că e prinţ de sânge şi-l cheamă. Cişmigiul la ora amurgului era pustiu. plouase la amiază şi vremea se cam răcorise. ce-o să mai râd! întâmplarea începea să mă amuze ţi. eu sunt împărăteasă. într-ale lui.

mi-a pus ceva în mână. Nu ştiu. nici atunci. i-am spus. Ziceam că azi nu pot. că nu facem nici zece minute. Ce s-a petrecut cu mine? Cum de m-am pretat unei asemenea aventuri? Totul s-a petrecut ciudat. o sărutare cere pe alta. Prinţişorul voia să mă ducă la el acasă. O răzbunare împotriva lui Ivar? Nici asta! Până acum. nu înţelegeam ce-i cu asta. dar ― nu! M-a apucat un râs nervos. mă aşteaptă mama acasă. dacă m-ar vedea Ivar! Aş muri de plăcere!” Dar Ivar nici gând să treacă pe acolo! Niciodată n-am simţit atât de intens mierea sărutărilor. micul meu adolescent mi-a strecurat banii fără să-mi dau seama.. Nu ne opream decât atunci când trecea câte cineva pe alee în dreptul nostru. pentru a mă ademeni să merg la locuinţa lui. A fost destul o dată. „Eh. Trebuia să plâng de ruşine. fiindcă renaşte din ea însăşi şi. Şi eu am fugit cu banii lui. of! eram sătulă de obsesia scrisorii lui Ivar. necontenit. irezistibil. Nu. Ce-o fi asta? Mă uit la ea: o bancnotă de o sută de lei. Dar nu fugeam atât de el. Închipuie-ţi. Un simplu capriciu? Nu cred. în plin domeniu al inconştientului. poate mâine sau poimâine. de unde au răsărit banii ăştia? Un gând groaznic mi-a fulgerat prin cap: ei. Am luat un taxi.el. e imposibil. Tânărul m-a cuprins atunci zdravăn şi m-a sărutat. Pe drum. nu merg. uneori. şi atunci m-am speriat de necunoscutul acela ţi am fugit. zicea că locuieşte undeva pe aproape. sunt sigură. am dat peste o hârtie. e vreo scrisoare sau. că după aceea nu mai puteam să ne oprim. lăsându-l cu buzele umflate. ca să ajung mai repede acasă. astfel. umblând în buzunarul pardesiului. Ne-am ridicat. Nu ştiu unde citisem că sărutarea e tipul voluptăţii desăvârşite. Văzând că nu mă convinge să-l urmez.. tu. da. cât fugeam de mine. plătindu-mă ca pe-o femeie de stradă. râdeam ca o smintită! Ivar se mira: ~ 220 ~ . apucând-o în neştire pe alei. Nu era a mea. nebulos. nu-mi dau seama ce-a fost. fară saţ. dar degeaba. încă nu dovedisem atâta uşurinţă. nu era chip să mă mai pot opri. El insista mereu.

Deja când învelitoarea unei cărţi... cu atâta cinism. ~ 221 ~ .. neîncrezător. După ce m-am zăvorât în dormitor.. ― Aşa repede? Unde? ― În Cişmigiu. Râdeam amândoi ca nebunii. ca multe altele. nu mai aveam ce-i reproşa soţului. cu cine? ― Cu un prinţ. ― Ba nu. o vedere din Nisa. pe bancă. Ivar n-a crezut o iotă. după cum spunea şi el. A fost o trăsnaie a mea. Bună! Atunci suntem chit! ― Nu râde. când îţi scriu.. Mi se păruse doar. m-a podidit plânsul. n-am făcut tocmai rău. Atâta numai că tărăşenia mi-a scăzut apăsarea sufletească şi m-am pomenit că. te-am înşelat cu iuţeala fulgerului. înăuntru. Plâng ţi te îmbrăţişez. ― O sută? Asta le pune vârf la toate! Era prinţ de operetă? Doamne. am dat peste plicul cu pricina.. încuind uşa cu cheia.― Ce-i cu tine. Ghi? Ce te-a apucat? ― Ţi-am plătit-o cu vârf. i-am răscolit minuţios prin birou. ― Credeam că la castelul Schonbrunn. i-am răspuns. atât de zgomotos. N-a fost chiar aşa. ce-am mai râs în seara asta! Nu ştiu ce mi-a venit să dau în vileag aventura şi. Să-i fie de bine! Unele fapte par atât de neverosimile. adică. trecea totul pe seama imaginaţiei mele. că. ― Când să plec. Alt val de râs. zău.. Azi-dimineaţă.. Poate. după ce aplecat Ivar. Ivar se strica de râs. Anda ta P.S. Şi acum plâng. încât ajungi să te îndoieşti de realitatea lor. mai ales. suntem chit. e purul adevăr! ― Nici nu mă îndoiesc! Când l-ai cunoscut? ― Adineauri. că mă zgâria pe nervi. El zgâia ochii la mine. bineînţeles! ― Chiar prinţ?! Ha-ha-ha! izbucni el în râs. mi-a dat o sută de lei. Râdea cu atâta poftă.

nu? E simplu ca bună ziua.Cuprinsul telegrafic: „Cu gânduri afectuoase – apoi semnătura: Jebs. ~ 222 ~ . tot e ceva la mijloc.” Cine o fi caraghioasa asta ? De unde a racolat-o ? Şi cum? Prin urmare. mi-o arăta. Tot eu. Altfel.

CAPITOLUL 6 Învoiala
Din confesiunile lui Dinu Gherghel Când îl văd pe Relu ivindu-se în dreptunghiul uşii, tresar cuprins de toate mirările. M-aş fi aşteptat să-mi facă o vizită oricine pe lumea asta, în afară de el. De ce venise la mine străduindu-se să-mi afle adresa, ce anume îl aducea? Numai după plecarea Ghiocelei, mă dumiresc. Fostul coleg de liceu, acum în diplomaţie, fusese rechemat, venea din Franţa, şi mâine sau poimâine trebuia să plece la Atena. Mă căutase la unchiu-său, Apelevianu, într-o chestiune personală, şi, negăsindu-mă acolo, majordomul îi dăduse noua mea adresă. ― Uite, îţi aduc asta, spuse el şi, vârând mâna în buzunar, scoase o scrisoare. O iau şi îl întreb curios: ― De la cine e? ― De la vară-mea, Jebs. Mă uit la el mirat. îmi explică: ― M-am abătut pe la Nisa, ştiam că e acolo cu unchiul. înainte de a pleca, mi-a spus între patru ochi: „Te rog sămi faci un serviciu: predă scrisoarea asta prietenului tău, Gherghel, dar numai în mâna lui. Ceea ce şi fac, după cum vezi. Deşi nu-i prea politicos, îi cer încuviinţarea lui Relu să citesc această scrisoare, trimisă cu precauţii atât de mari, încât a fost nevoie să-mi fie predată personal, pentru ca nu cumva, Doamne fereşte, să cadă în mâini străine. E redactată în franţuzeşte, ca şi jurnalul ei intim, pe care îl ştiu pe dinafară, ca şi ilustrata prevestitoare şi parţial ~ 223 ~

anonimă primită mai înainte şi semnată. ― Şi acum semnează tot Jebs. E o avalanşă de fraze incendiare desprinse din vocabularul de totdeauna al dragostei, care mi-ar părea fireşti venind de la orice fată de pe pământ, dar pur şi simplu mă lasă buimac, când pornesc din inima glacială a fiicei Apelevianului. Îmi scrie, printre altele: ...a qui la faute si vous avez surgi sur ma route et bouleverse ma vie de telle façon que je ne peux plus my retrouver? Une for ce occulte qui n'est pas que l'amour veut que tu sois mienne et que je sois a toi... Ai ghicit, Jebs, chiar asta vreau: să fii a mea, să trecem împreună prin viaţă, braţ la braţ. Şi probabil că toate puterile firii vor acelaşi lucru, altfel nu înţeleg cum şi de unde te-au cotropit asemenea simţiri. Relu răsfoieşte în acest timp un album cu reproduceri după tablouri celebre adus din Italia. îl întreb: ― Cred că ştii despre ce-i vorba, nu? Pe faţa lui se iveşte un zâmbet imperceptibil. ― Precis ― nu ştiu nimic. Bănuiesc numai. ― Dragă Relule, îţi mărturisesc pe cuvânt de onoare că iniţiativa aparţine în întregime verişoarei tale. Eu n-am deschis gura, n-am spus un singur cuvânt. De altfel, nici n-aş fi avut curaj. Mă crezi ? ― De ce nu? Ştie că eşti însurat ? întrebare trăsnet! Ce să-i răspund alta decât adevărul? ― Nu. Nu cred! Nu cumva i-ai spus tu? ― Eu? Habar n-aveam. Abia acum aflu şi ţin să te felicit că ai pus mâna pe o femeie atât de frumoasă. ― Mulţumesc, Relule, numai că nu e cazul să mă feliciţi, pentru că vreau să divorţez. ― Serios? Din pricina verişoarei mele? ― Dacă vrei să fiu sincer, şi din pricina asta. Adevărul e că m-am grăbit cu însurătoarea. Trebuia să mai aştept, dar a fost un concurs de împrejurări care m-a depăşit. Ei bine, nu ne înţelegem. ― Şi crezi că va consimţi să divorţeze ? N-o să întâmpini dificultăţi? ~ 224 ~

― La drept vorbind, mă aştept, şi încă cum! Dar n-o să dau lnapoi din cauza asta. Zarurile au fost aruncate. ― Dacă află vară-mea că eşti însurat şi bate în retragere? ― Tocmai asta e principalul. Cred că ai să-ţi ţii gura, nu? ― Nu-i vorba de mine. Despre partea asta, poţi să dormi liniştit. ― îmi dai cuvântul că păstrezi discreţia? ― Da, pe cuvânt de onoare. ― îţi mulţumesc, Relule. De tine mă temeam mai mult, că ai să te împotriveşti s-o iau pe Cora. Şi, în al doilea rând, de mine. îmi spuneam: „Cum voi îndrăzni să ridic ochii până la fiica maestrului, de care mă desparte o distanţă ca de la cer la pământ ?” ― Prostii, Dinule! în dragoste, distanţele pier, iar obstacolele se năruie. Eşti gata să dai marea lovitură! Socoţi că eu ajungeam ceva dacă n-aş fi nepotul lui Apelevianu? Vezi însă, fii atent, după câte ştiu, unchiul e hotărât s-o mărite cu Râul Dolfineanu. ― Da?! fac pe miratul, deşi aflasem de acest lucru din jurnalul intim al fetei. Atunci, se încurcă treaba. ― Grăbeşte-te să isprăveşti cu soţia. Altfel, intervin complicaţii care ar putea să răstoarne totul. ― Da, îmi dau seama. De la un timp încoace, tot frământ un plan, vreau să-i întind o cursă. Numai că trebuie să găsesc pe cineva care... care să-i facă niscai curte... ― Aha! Vrei să înscenezi un adulter? ― Nu merg până acolo. Mi-ajunge să-mi dea numai un simplu motiv. În clipa aceea, îmi vine în minte Bob Geamănu. Cu el Ghiocela mai avusese de-a face, tipul ― după spusa lui ― încercase s-o sărute, aşa că, de astă dată, reluând ofensiva, ar putea să ajungă ceva mai departe, fară să fie nevoie de timp prea mult. Şi chiar dacă n-ar ajunge nicăieri, n-ar avea nicio importanţă. Simpla lui prezenţă în ~ 225 ~

casa mea ar fi suficientă pentru declanşarea rupturii― Cel care caută noduri în papură nu are nevoie decât de pretexte. Numai că trebuie să-mi înfrâng repulsia faţă de el, dar... în fine, am s-o fac şi pe-asta... ― L-am găsit. E un tip după care se cam prăpădesc femeile, gen homme â femmes. Cred că mă înţeleg cu el, duce veşnic lipsa de bani. Plătit bine, se pretează la orice. Dacă, între timp, dau peste ceva mai... seducător, renunţ bucuros la el. Relu stă oarecum în rezervă. După o tăcere cam lungă, zice: ― La drept vorbind, nu-i mai corect să-i destăinuieşti soţie tale că vrei să divorţezi? ― La fel spune şi ea. Chiar am făcut un angajament în privinţa numai că toată povestea e formală, fară nicio valoare. În mod practic, e foarte greu să ajungi în acest fel la un rezultat, mai ales cu o femeie care te iubeşte. ― Ar fi păcat s-o dai pe mâna unui seducător de profesie. Ar putea să te şantajeze când ţi-e lumea mai dragă. ― Mi se pare că ai dreptate. Nu ştii niciodată cu cine ai de-a face. Da, bine zici, am nevoie de un om de încredere, chiar de un prieten bun, devotat. Altfel, se duce pe copcă tot planul... Hm, să mă mai gândesc. Lucrurile sunt destul de serioase, trebuie bine chibzuite. Păcat că Relu pleacă mâine în Grecia. Dacă ar zăbovi câteva zile, poate, am găsi împreună o soluţie acceptabilă. îi făgăduiesc că-l voi ţine Ia curent cu tot ce întreprind. După plecarea lui Relu, recitesc scrisoarea lui Jebs o dată, de două ori, de trei ori... Mi se pare mereu că sunt pradă unei halucinaţii provocate parcă de marea mea dorinţă care vrea să purceadă bine. Cu toate astea, nu-i halucinaţie! Ci o realitate înflorită pe placul inimii. Cum de s-a aprins o marmură, încât să ia foc şi acum arde vâlvătaie? Teribil sentiment această dragoste care pârjoleşte pe unde trece, reuşind ca o făptură insensibilă ~ 226 ~

să se schimbe în aşa fel, încât, călcând peste orice convenţie şi chiar peste propria-i mândrie, să-mi declare ea cea dintâi dragoste, şi încă la modul superlativ, fară să aştepte ca, eventual, să fac eu primii paşi. Şi, mai mult decât atât, să-l delege pe vărul său, Relu, cu transmiterea acestui mesaj atât de intim, facându-l să joace un rol jenant de tăinuitor. De fapt, asta îmi prinde bine, nici vorbă, pentru că, în afară de Jebs, mai am un aliat în Relu, ca să frângem cu puteri sporite voinţa maestrului meu în ceea ce priveşte căsătoria fiicei sale. Oricum, unchiul meu, majordomul, pare din ce în ce mai asigurat că va căpăta cele douăzeci de pogoane de care şi-a agăţat nădejdile bătrâneţii. Să le stăpânească sănătos! Partea proastă e că, deocamdată, nu sunt în regulă cu starea civilă şi asta mă stânjeneşte. îi telefonez unui cunoscut avocat specialist în divorţuri, dar omul lipseşte din capitală, e dus undeva în provincie. Deşi ştiu pe de rost procedura, sunt totuşi chichiţe pe care specialiştii le cunosc, încât, uneori, întorc legea pe dos. Aşa ceva îmi trebuie. Bine, îl aştept să se întoarcă. În schimb, cine mă caută la telefon? Chiar Relu, care mă anunţă că, din motive independente de voinţa lui, s-a amânat plecarea în Grecia sine die. Aşadar, e foarte probabil ca două-trei săptămâni, poate chiar mai mult, să taie frunză câinilor în Bucureşti, bucu― rându-se de un concediu nevisat. După o jumătate de oră, mă pomenesc cu el în palatul unchiului său. ― Ei, zice de la uşă, cum stăm cu divorţul? ― Până acum, n-am rezolvat nimic. Nu cunoşti pe cineva în care putem avea încredere deplină? ― Nu ştiu. Nu văd pe nimeni. Să ne mai gândim... ― Ai relaţii întinse, prieteni cu duiumul. Poate dai peste unul care... După o mică pauză frământată, Relu zice: ― Ascultă, Dinule, la urma urmei, m-aş încumeta chiar eu să... ― Tu?! îngăim mirat. ~ 227 ~

― De ce nu? îţi sunt prieten, vreau să te ajut. ― Serios ?! De fapt, mă gândisem la tine din capul locului, dar cine avea curajul să ţi-o propună? ― Stai, nu te înfierbânta aşa. N-am primit încă. Dacă vrei să fiu sincer, îmi pare rău s-o dai pe nevastă-ta pe mâna altuia. ― Atunci, ce te împiedică să primeşti ? ― Ştiu eu? Poate, un scrupul de conştiinţă. ― Acest „scrupul" eu ar trebui să-l am, nu tu. ― Dar e vorba de soţia unui prieten. ― O fi, însă eşti acoperit de asentimentul soţului. Hai, nu mai ezita! Cu tine ştiu că ar merge treaba ca pe roate. ― De unde ai certitudinea asta? ― N-ai băgat de seamă cât de impresionată a fost când i te-am prezentat? A tresărit şi a făcut nişte ochi... ― Nu exagerezi? ― Deloc. O cunosc aşa de bine! Ai şanse, dragul meu, sută la sută. Pentru că, vezi tu, mai întâi, trebuie să avem în vedere sorţii de izbândă. Degeaba i-ar face curte cineva care n-o interesează― Mda... Ai dreptate... Până acum, nu m-am pretat să joc rolul ui seducător. De fapt, e o cruzime să te joci astfel cu inima unei -ei. ― Vasăzică, tot scrupule de conştiinţă, nu? ― Da, dar şi un exces de prudenţă. Ştii doar că-s logodit cu vi― ntesa. Dacă mi se aprind călcâiele după nevastă-ta, ce mă fac? u cad singur în capcana pe care iam pregătit-o ei? Într-un fel, omul are dreptate, intră într-un joc primejdios, se gândeşte la toate consecinţele. Prudenţa lui mă pune serios pe gânduri. Tot el mă linişteşte, în cele din urmă: ― Glumesc, Dinule. Nu se lipeşte aşa de uşor dragostea de mine. Până acum, n-am iubit niciodată. Uneori, mi s-a părut numai că iubesc şi atâta tot. Aşa că... ― Primeşti deci ? ~ 228 ~

― Cu o condiţie: să-mi creezi condiţii favorabile. După care adaugă: Stai puţin! Dacă-ţi vine poftă să-mi faci vreo scenă de gelozie ? ― Haide, fii serios! De vreme ce sunt hotărât să divorţez, mai poate fi vorba de gelozie ? Şi pe urmă, nici n-o iubesc. Am luat-o datorită unei... unei... E de prisos să-ţi explic cu de-amănuntul ce a fost şi cum a fost. Târgul se încheie, nu ne mai rămâne decât să bem aldămaşul. Ceea ce şi facem. Bufetul lui e bine asortat. Aduc o sticlă de coniac franţuzesc, cinci stele, torn în păhărele de cleştar şi ciocnim: ― Să fie într-un ceas bun! Relu se apucă serios de treabă. Vine acasă în lipsa mea şi, amândouă, până mă întorc, stă de vorbă cu Ghiocela. Nu ştiu ce-i bine, nu mă interesează, desigur, îşi croieşte un drum spre inima ei. Ghiocela îmi spune într-o seară: ― Prietenul tău e foarte interesant. Ştie atâtea lucruri! ― Cred şi eu! A colindat pământul în lung şi-n lat. Altădată, îmi atrage atenţia: ― Ştii că Relu al tău îmi face curte? ― Fii serioasă, îi răspund. Băiatul e logodit cu vicontesa de Sabray, care, după câte ştiu, e una din partidele cele mai strălucite. Că vezi cum stai... N-a mai zis nimic. Într-o seară, la restaurantul Flora, Ghiocela, după un dans cu Relu, revenind la masă, mă previne cu ingenuitate: ― Ia seama, Ivar, domnul Apelevianu şi-a pus în gând să mă seducă... Mă uit la Relu preţ de o clipă, el se uită la mine tot aşa, apoi amândoi pufnim în râs.

~ 229 ~

. pe nesimţite. Dar ce să caute la ora asta?) ANDA (întoarce capul şi tresare surprinsă. şi s-au scris multe. ci Relu): Dumneata! Cum ai intrat? Cine ţi-a deschis? RELU (cu impertinenţa şi calmul bărbatului sigur pe victima sa): Ştiam că eşti singură.. slujnica? Sau Ivar? El face. mult mai pură şi plină de conţinut decât dragostea. oricât îi eşti de prieten. RELU: Cu atât mai bine. E un basm pentru copii ? Da. cineva cu precauţii de hoţ. E cea mai sublimă stare sufletească pe care izbutesc s-o ating. E cea mai frumoasă poveste de dragoste din câte s-au scris pe lumea asta. Ce-o fi asta? Mă regăsesc în fiinţa ei ? (Uşa se deschide încet. spui ? Ce înseamnă o prietenie ca a noastră. RELU: Prieten. tolănită într-un fotoliu. glume de-astea.. dar mai ales pentru oameni mari. uneori. mă simt răvăşită şi plâng cuprinsă de o nostalgie sfâşietoare.. ANDA: Cel mai cuminte lucru e să renunţi. reciteşte (pentru a câta oară?) Mica sirenă de Andersen. parcă. Să fie Lina. ANDA: Ce vorbă-i asta? Sunt. vine tiptil pe la spate şi-i pune mâna oblon la ochi. Nu-i soţul ei. când 0 femeie ca dumneata se află între noi ? ~ 230 ~ . ANDA (În sine): De ce mă emoţionează într-atât povestea acestei micuţe sirene? Ori de câte ori o citesc. am cui mă plânge. Dinu ar putea să se întoarcă şi n-aş vrea să ne găsească împreună. ca de obicei. A intrat.CAPITOLUL 7 O căsnicie sfărâmată I Anda Gherghel. cu conştiinţa mea. pentru copii.

Eu sunt femeia altuia. Or. înlătur un scandal. o dogoare nesuferită îi încinge trupul: izbucneşte într-o dezlănţuire fară stavilă): De ce se vâră şoarecele în ghearele pisicii ? Ei bine. pângăresc cele mai curate simţăminte. convenienţe şi piedici? ANDA: Fireşte că nu.. şi tot opune rezistenţă. domnule Apelevianu? Pentru mine e de neînţeles cum un bărbat logodit cu o vicontesă din Franţa uită de îndatoririle sale şi-i dă târcoale femeii unui prieten. Ar trebui să-l dau pe uşă afară. ale cărui urmări se vor răsfrânge tot asupra mea. Dar nu. îi pune mâna la gură): Taci! Ştiu ce vrei să spui. dacă e reciprocă. pentru că.. pentru că. ştie că o femeie. Dar tot atât de adevărat e că ei îi place să se joace cu mine ca pisica cu şoarecele. pe care abia a cunoscut-o. De ce nu te informezi cum trebuie? RELU (dărâmat): Asta-i răspunsul? Dar bine. glasul îi tremură. şi dumneata ― logodnicul alteia. (În sinea ei): Din păcate. ANDA: Nici asta n-o înţeleg! De ce se tot vâră domnul şoarece în ghearele pisicii? (Râde. voi aştepta ca această iubire să devină reciprocă.. atunci. RELU (cu sufletul la gură): Atunci? ANDA: Ce să-ţi răspund? Mi se pare curios cum de n-ai aflat până acum că nu sunt liberă. după câte îmi dau seama.. mai bine mă prefac că nu pricep. nu-i prietenie. chiar accesibilă. Trebuie să-i dai alt nume! RELU: Nu vrei să mă înţelegi ?.ANDA (În gând): Ce îndrăzneală! Tinerii de soiul acestuia n-au nimic sfânt. ANDA (calmă..) RELU (faţa i se aprinde. dar una ca Anda): Bine. RELU: Asta-i adevărat. crezi că iubirea ţine seama de stare civilă. îmi repugnă aventurile extraconjugale. ANDA: O să aştepţi.. nu? RELU (nu se dă bătut. între noi nu este cazul.. E limpede. (Vorbit): Ceea ce este între dumneata şi Dinu.. ANDA: Ce să înţeleg. am ~ 231 ~ . mult şi bine.

încă nu mi-aş înşela bărbatul. m-aş despărţi de el. ANDA: Să repari? Ce fel de reparaţii urmăreşti cu stăruinţele dumitale ? Vorbeşte! Pentru ce nu mă laşi în pace ? De două săptămâni.. chiar aşa mam înţeles cu Dinu. o singură întrebare: îl iubeşti cu adevărat : Dinu? ~ 232 ~ . mă rog? ANDA: Pur şi simplu. care place femeilor în general. nu-i aşa? RELU: Şi te-ai recăsători cu. Dar pentru atâta lucru nu-mi pierd capul. Şi. şi mie ― în special. Cel mult. RELU: Insist că nu-i vorba de o simplă aventură.. RELU: Te rog! Te rog! ANDA: Ei bine.avut una mică-mititică şi-mi ajunge... îmi împuiezi capul cu vorbe dragoste. zi de zi. RELU: Sunt foarte mâhnit. îmi faci curte asiduă. pentru că în asemenea condiţii convieţuirea devine de-a dreptul insuportabilă. N-am de gând să stric nimic. Nu-i firesc? De altfel.. ANDA: Sigur că da. RELU: Şi cum ai rezolva situaţia. îngăduie-mi să-ţi pun o întrebare. Ia ce bun? Chiar dacă aş face o minune pentru cineva. deşi ţi-am spus limpede că nu-s femeia pe care o crezi. într-o seară i-am mărturisit soţului ceva despre dumneata. ca să-ţi dai seama cât de departe merg pe drumul sincerităţii.. am înţeles mai mult decât crezi. ANDA: Dar ce e? Nu crezi că cel mai cuminte lucru pentru dumneata ar fi să respecţi omul care ţi-a deschis uşa casei cu atâta încredere?i RELU: Sunt sincer întâi cu mine şi apoi cu alţii. pe care înţelegem s-o respectăm. Chiar ă simt ceva pentru dumneata. fi putut să-ţi închid uşa. Vezi ce sinceră sunt? RELU: Dacă am apucat-o pe calea destăinuirilor. Asta-i tot ce-ai înţeles din zbuciumul meu? ANDA: În orice caz. dar am vrut să evit o ceartă. RELU (curios): Ce anume? ANDA: Nu ştiu dacă-i oportun să-ţi spun. uite. Avem o convenţie în privinţa asta. i-am spus că ai ceva tulburător în fiinţa dumitale.. Bine că s-a consumat fară consecinţe.. să repar. înainte de a ne lua.

care e forma cea mai evoluată a înţelepciunii. ei bine. răspunde-mi.. iartă-mă că ţi-o spun. Pentru mine e foarte importantă. ANDA: Dacă ţii cu tot dinadinsul. RELU: Prea eşti sigură de el şi rău faci. Dinu mi-a spus despre logodnica dumitale că e descendenta unei familii ilustre din Franţa. dar mai ales de altul! ANDA (se uită la el de sus. RELU (cu insinuare): Nu se ştie. surâzând cu superioritate): Domnule Apelevianu. Crezi că l-aş învrednici cu un răspuns? Crezi că aş plânge sau i-aş face imputări? Crezi că m-aş sinucide. RELU: Abia aştept ziua cea mare a resemnării. căruia nicio femeie nu-i poate rezista. te rog. Şi mă îndoiesc că e vrednic de această iubire. potrivit angajamentelor luate unul faţă de celălalt. află că-mi iubesc. Niciodată nu trebuie să fii atât de sigur nici de tine însuţi. ~ 233 ~ .ANDA (cu un gest nervos): întrebarea mi se pare lipsită de tact. ANDA: Iartă-mă. într-o zi.. stimate domn. cum a făcut chiriaşul de sus. dar nu ţin seama decât de îndoielile mele. RELU: Iartă-mă... Despre dumneata se vorbeşte ca de un cuceritor irezistibil. îţi propune să vă despărţiţi. cu îngăduinţă. Legenda persistă. dar eşti naiv ca un copil. Dacă te-ai pomeni că. Nu se poate stăpâni să-i arunce în faţă. Te . Dragoste cu sila nu se poate. RELU (clatină capul surâzând cu tristeţe): Mda. e adevărat. ANDA: înarmează-te cu multă răbdare! Pentru că ai să aştepţi mult şi bine. însă lucrurile trebuie privite exact în sens invers. care a fost părăsit de nevastă? Nu. Voi adopta resemnarea. aşa cum ar cântări o femeie experimentată bâiguielile de dragoste ale unui adolescent. mai mult decât crede însuşi. Mai mult decât îţi închipui dumneata. Eşti mulţumit? RELU: Deloc. ce i-ai răspunde? ANDA: Nimic.

. Cu Anda trebuie să joc tare. ANDA: Eşti dezolant de sincer! RELU (care până acum credea că a pierdut lupta. plec. şubredă! Înţelegi? ANDA (îl imită maşinal): Şubredă.. nu merge aşa. simte că începe să câştige teren folosind invincibila armă a sincerităţii nude. trebuie să dau înapoi. fii serios. Căror merite se datoresc succesele dumitale? Cum reuşeşti să cucereşti femeile ? Spune-mi şi mie. Eu însă te iert. nu-i aşa? Dacă aş sărăci brusc şi nu m-ar chema Apelevianu. când îi găsesc adevăratul sens... ci ele mă cuceresc pe mine. Dacă ai raţiona un pic. Azi. monotonă. pentru că aceea pe care o iubesc.. ANDA (nu înţelege): Ce fel de încurajare? (Ironic): Ai încetat să cerşeşti ? Poftim! (Îi trage o palmă în glumă.. şubredă. aproape străină. De acord? RELU (În gând): Ce-i asta? Mă ia drept un adolescent căruia trebuie să-i pui frâu dacă o ia razna? A.. brutale. nu. De aceea îţi vorbeam de sensul invers.) Bine.) ~ 234 ~ .. Dar nu înainte de a-mi da o încurajare. n-aş mai însemna nimic. Ea le lasă. o viaţă searbădă. am impresia că am trăit viaţa altcuiva..ANDA: Nu înţeleg. şubredă! (Alt n:) Haide... ANDA: Poate că aceea de care vorbeşti are şi ea dreptatea sa.. De ce şi-ar dărâma casa în care se simte bine ? RELU (strigând): Dacă totuşi această casă se prăbuşeşte la pământ? ANDA: De ce adică s-ar prăbuşi? RELU (pornit): Pentru că are temelia şubredă. copilule mic. ţi-ai da seama cât greşeşti faţă de mine. îmi placi mai mult aşa. Eşti nedumerită. (Ii ia mâinile întrale lui. RELU: Adevărul e că nu eu. ştergem tot cu buretele şi rămânem prieteni mai departe. Acum du-te. încă nu ştie vrea să facă el. Se hotărăşte să meargă până la capăt pe acest drum al victoriei): La ce m-aş ascunde după deget? Până la cei 27 de ani ai mei. pe care nu-l cunosc.

cu o piatră grea de moară pe suflet şi îngăimă): Sunt mai ticălos decât mă crezi! ANDA: Aşadar. să ştii că am un simţământ curat pentru dumneata. Se lasă. folosind violenţa. o sărutare se smulge. Pentru că am comis o nechibzuinţă. (Vorbit. Chiar o prostie! Nu.RELU: Ai dreptate. Nu te pot lăsa să trăieşti mai departe în minciună. îl admonestează autoritar. greu de învins. indignată. domnule Relu? Faptul că ţi-am îndurat până acum insistenţele fară să-ţi arăt uşa îţi dă dreptul să te porţi astfel? Crezi că n-ai altceva mai bun de făcut decât să suceşti capul femeilor. copleşit. hotărât lucru. că ea şi-a făcut o părere atât de proastă despre el. fară şanse de a înnoda mai târziu firul pe care l-am rupt intr-o nechibzuinţă. Anda nu este femeia aventurii. Totuşi. II doare. iartă-mă! ANDA (dezlănţuită): Drept cine mă iei. merit tot dispreţul.) RELU (În gând): Ce să fac? Să plec? Ar însemna o capitulare mică. cu fulgere de mânie): Pleacă! De azi înainte nu mai sunt să pentru dumneata! (Relu lasă capul în jos. Din cauza asta nu plec înainte de a-mi uşura conştiinţa. cu pocăinţă în glas:) Te rog. m-am înşelat crezând că pot s-o antrenez într-o legătură extraconjugală. ANDA: A. Hai să încerc o împăcare. nu! (Se trage înapoi. săgeţile Andei au lovit în plin. femeia asta dovedeşte o virtute dârză. Dacă ar fi căzut într-o prăpastie. Nu-mi dau seama de ce am părăsit-o. nu s-ar simţi altfel. Socotesc că eşti destul de tare ca să înduri adevărul. oricât ar fi de crud. chiar dacă ele sunt ale prietenilor? Pentru oameni de soiul ăsta n-am nicio stimă. ~ 235 ~ . nu se cerşeşte (o cuprinde în braţe şi vrea s-o sărute). recunoşti? RELU: Da. şi de-a celea năuc. RELU (păleşte. obidit. desigur. pe un scaun. dialogul nostru a parcurs urcuşuri şi coborâşuri ciudate. am s-o rog să mă ierte. Ciudat: îmi impune! Mai bine aş merge pe linia sincerităţii. încât îmi pare că am fost jucăria lui.

Dar faptul că repudiază verigheta? Toate se grămădesc acum să-i întărească bănuielile. domnule Relu. ca să scape de mine ? RELU: Da. ce mârşăvie! se pune un nod în gât. recăpătându-şi stăpânirea de sine. (O întrebare vă îi sfredeleşte creierul ca un burghiu.. Sunt convinsă. prefaţându-le în certitudini cumplite.. ca sa poată lucra în voie. în locul meu. ca s-o lase în tovărăşia lui Relu. Ivar nu mai avea poftă să danseze. fata lui Apelevianu! ANDA (îşi acoperă faţa cu mâinile): A! Doamne. Asta e vina mea. îşi aminteşte de plecările de acasă fară motiv. Cum de n-am prins de veste ce capcană îmi întinde scumpul i barbă fel ca să mă pot feri ? Oarbă să fi fost şi tot. (I-o înmânează. de ce vrea să se despartă de mine? RELU: Ca să se însoare cu vară-mea. Schimbarea lui Ivar din ultimul timp e concludentă.. cheia pe care mi-a încredinţat-o bărbatul dumitale. zguduită de trăsnetul destăinuirii... cine mia deschis. n-ar fi primit? ANDA: (Simte că el spune adevărul. şi eu am acceptat.ANDA: Ce tot îndrugi ? De ce adică trăiesc în minciună? Ce vrei să spui cu asta? RELU (frontal): Află că sunt aici cu asentimentul lui Dinu. Nu le călcase niciodată casa.) ANDA (i-o restituie): Nu mai e nevoie. i-o trecea prietenului. deodată.. către el): De ce. Da. îşi spune în gând: Nu se poate! Apoi. îl cântăreşte din ochi pe Relu. pentru a ide în casa voastră oricând şi oricum. ANDA (zbătându-se în toate incertitudinile): Adevărat? Dinu te-a pus să-mi faci curte. îi strigă): Minţi! RELU: Pe onoarea mea că nu mint. preţ de o clipă. da. amiciţie cu toptanul!) RELU: Mă întrebai adineauri cum de-am intrat. Şi apoi ilustrata aceea revelatoare primită din străinătate. Dar cine. un val de lacrimi îi ~ 236 ~ .. Şi acum. apoi de petrecerile lor în trei. ANDA (îşi pierde brusc culoarea feţei..

Am încercat să te cuceresc. Cu un efort care-i încordează puterile. izbucneşte într-un hot de râs): Ha-ha-ha! Credeai că plâng? A. cu lacrimile şiroind pe obraji. L-am socotit altfel decât ceilalţi. şi te iert. Din agresor am devenit o victimă strivită de propria-i faptă. Dacă voia săşi strice casa. domnule Apelevianu. (Brusc. Pentru care motiv mi-a întins o capcană ruşinoasă? Nu înţeleg. nu! Nu pe mine.. fară încerci măcar. RELU (cu o lumină în ochi): Adevărat ? Parcă mi-ai luat o stâncă de pe piept. care trebuie să izbucnească odată. de ce nu mi-a spus-o deschis.. fară a-ţi cunoaşte tensiunile. uite.. să i le sărute. Mereu îi voi plânge de milă. acum m-ai cucerit dumneata pe mine. Dar asta nu era decât rodul închipuirii ei în realitate. nu pot concepe atâta mârşăvie din partea lui Ivar. parcurge vertiginos tot drumul întors până la voioşie şi. simte cum dezlănţuie în ea o furtună crâncenă. bunul prieten care îţi încredinţase o june atât de nobilă? Ce te-a împins s-o faci? RELU (micşorat. ANDA (cu gândurile duse): îmi îngheaţă mintea. mi-e imposibil să înţeleg! (După o pauză): îţi mulţumesc. Şi. învins.inundă faţa.) RELU: Plângi ? Mă faci să regret destăinuirea făcută! Nu poţi porta adevărul? ANDA (prin perdeaua lacrimilor îl zăreşte pe Relu ca un nor formă ciudată de om şi-i aude cuvintele strecurate parcă prin― un perete de vată. pentru că nicio putere n-ar mai izbuti s-o împiedice. bărbăteşte? Doar ne înţeleseserăm în privinţa asta. Ea mai degrabă judecă ceea ce trebuie să fi rostit el într-o împrejurare ca asta decât vorbele debitate cu adevărat. toţi bărbaţii sunteţi o apă şi-un pământ.) ~ 237 ~ . (Vrea să-i apuce mâinile. I se pare că a întrebat-o de ce plânge sau a spus ceva?.. atât de altfel. că aş fi putut să-l deosebesc dintre e şi mii de oameni. i ivirea unei cotituri): De ce mi-ai dat pe faţă acest crunt secret? ce ţi-ai trădat prietenul. el îl plângeam. fară să-i poată îndura privirile): Nu! N-am putut altfel.

se poate întâmpla după cele statornicite între ei ? Şi o sărută nebuneşte.) Anda!. asta încă n-am aranjat-o. lacom. Anda! (Uşa se deschide brusc ~ 238 ~ . Anda tremură în braţele lui. dragul meu! (Relu nu mai ştie pe ce lume se află.. Auzi un zgomot. imprudentă. (Umbra lui Dinu se profilează pe după peretele uşii cu glasvand. Parcă a scârţâit o uşă care s-a deschis în camera de alături.) ANDA (cu un deget la gură): Sst! Mi se pare că a venit.. gura ei se tinde senzuală spre gura lui.) De astă dată.. se aud paşii lui mari şi măsuraţi.ANDA: Nu. blând. Sărută-mă. ANDA (furibundă. ceea ce vreau eu acum. cu un gest domol.. va da cărţile pe faţă. scumpul meu soţ are ce auzi şi ce vedea! RELU (contrariat): Nu! Acum. iubitule. nu! în condiţiile astea. îţi lipseşte numai ocrotirea. (Voia să spună „frumos". ca şi când ar vrea să se sature dintr-odată de ea. RELU: Nimeni nu mi-a spus până astăzi aşa ceva şi atât de. cum sunt femeile în astfel de împrejurări. (îl trage de mână în dreptul perdelelor transparente. Aşa! Să ne găsească înlănţuiţi ca-n paradisul pierdut. mie penibil. Ce o să se întâmple? Ar vrea să evite o explicaţie. dar se întrerupse. RELU (În şoaptă): Cine? Dinu? ANDA (încuviinţare din cap ― acelaşi joc): Vrea să ne surprindă.. Nu trebuie! (Le trage înapoi. sărută-mă. Relu e neliniştit. nu-i aşa? RELU: Nu. şoptindu-i numele. cuprinzându-l în braţe. sânii ei se strivesc de pieptul lui. începe să domine situaţia. călcând pe podele. Anda..) Se pare că sub înfăţişarea dumitale de dandy stă pitit un suflet de adolescent. Poate. Se simte stăpână pe ea. ca apucată subit de nebunie): Dacă mă iubeşti..) RELU: Ce ai de gând să faci? ANDA (delirând): Ceea ce trebuie! Ceea ce vrea el! Şi. Cred că înţelegi. Cu-i pasă dacă Dinu e dincolo ? întâmple-se orice! La urma urmei... mai ales. ANDA: Mai bine a rânduit întâmplarea..

. să se explice între ei. Desigur. să-şi dea seama dacă nu l-a sugrumat. Ii dă drumul şi. ANDA (a privit nemişcată dintr-un colţ cele petrecute. pe mine trebuie să mă sugrumi. Acum i se cerea să-i lase . mirat şi întrebător. afişând superioritatea stăpânului pe plantaţie. a că nu-i decât o josnică prefăcătorie. (Cuvintele i se sting în gâtlej. desprinşi i îmbrăţişare. Nu se întâmplase nimic. DINU (nu înţelege ironia. Strigătul înecat al victimei trezit luciditatea. Dar şi aşa nu se poate stăpâni şi-l îmbrânceşte cât colo. amice. Când 1 ei vârâse mâna în gâtul lui Relu. lasăne singuri. Dinu. îi răspunde sarcastic): Purtarea mea.şi Dinu se iveşte în prag. parcă s-ar mira că un nepoftit a nit să le tulbure visul de iubire. DINU (pufneşte în râs. Câteva clipe lungi se privesc rătăciţi între ei. nu. arătându-i cu dispreţ: Secătură!) RELU (palid ca un mort. Scrâşneşte printre dinţi): Mizerabile! RELU (se zbate cu ochii ieşiţi din orbite.. nu e încă timpul...) DINU: Ce se întâmplă aici ? (Se aruncă asupra lui Relu şi-i puse mâna în beregată. Apucându-l pe sub bărbie.. Rămâne neclintită. Anda şi Relu. arată stânjeniţi. Răsuflă adânc. (Adresându-se Andei:) Te rog. DINU: Ce eroism de operetă! Nu. purtarea ta grobiană.. căutând să înţeleagă noua stare de lucruri creată trăsnetul surprizei. în mâna căruia adversarii nu sunt decât simple jucării. porumbeilor? RELU (În postură penibilă): Iau asupră-mi răspunderea celor întâmplate. îngheţat de spaimă. I se adresează lui Relu): Vezi cum îţi ia apărarea? Emoţionant ~ 239 ~ . îl scutură. asta vrea. El n-are nicio vină. n-a sărit în apărarea victimei.. într-o sclipire a raţiunii. se apropie de el şi-l înfruntă ridicol): Domnule.? Nu mă sugru. dar nu poate.. voi rezolva cât poate de simplu. Trăia! Slavă Domnului că s-a oprit. privind sfruntător spre soţul ei): Eu sunt vinovată. vrea să scape din soarea de fier care îl sufocă. îşi revine. grobiană? Dar a voastră. Abia izbuteşte să ie): Eşti neb.

DINU (încet. înainte de a ieşi. n-a lipsit mult. îşi reface cravata mototolită. şi drept recunoştinţă că ţi-am servit ca unealtă pentru a scăpa de nevastă. nu-mi dau seama ce s-a petrecut cu mine. le încleştează gurile. Bine că n-a fost decât o clipă. îşi netezeşte hainele răvăşite. bărbaţii se privesc stânjeniţi. de plumb. ca doi rivali. Altfel. Dacă mă anunţai din timp. nu mă judeca şi tu. DINU: Iartă-mă..gest! (Către Anda. treci dincolo. (Se cutremură scuturat de un fior. îşi prinde capul în mâini. Există vânaturi care nu preţuiesc cât un glonţ. Dar am fost luat pe neaşteptate. n-are încotro. îi zvârle o săgeată): Te implor să nu-l ucizi. fară să ridice privirea): îţi baţi joc de mine! RELU: Din felul în care ai început. Ai economisi glonţul de care vorbeai... ca şi cum ar fi fost surprinşi asupra unui fapt neîngăduit. DINU: Lasă.) RELU: Oricum. O tăcere grea. dispreţuitoare.. cred că mă stăpâneam. nu-ţi mai rămâne decât să mă sugrumi în tihnă. Parcă fusese vorba ― fară accese de gelozie. trebuia să mă aştept la orice din partea ta. poruncitor): Te rog încă o dată. stăpână pe sine. cu vocea joasă. niciunul nu-l învredniceşte pe celălalt măcar cu o privire. DINU: Ai dreptate! Aş fi putut să te omor! Asta-mi mai trebuia! (Amândoi îşi vorbesc tăios. ANDA (trebuie să se supună. Am avut impresia că totul se scufundase în jurul meu. De ce trebuia să-l strângă de gât ? în timpul acesta. ~ 240 ~ .) RELU: Acum. cumva! (Iese demnă.. Dinu se prăbuşeşte pe un scaun.) DINU: Nicio grijă.) RELU (calm): Poate că-mi meritam soarta. ar fi putut să se mărginească numai la invective. Însă ar fi fost de-a dreptul monstruos ca pedeapsa să-mi vină tocmai de la tine..... îi e ruşine de cele întâmplate ? Hm. (Rămaşi singuri. Relu trece la oglindă..

. Totuşi. vocea îi vine parcă din fundul pământului.. RELU (surâzând acru): Pentru puţin. amice. n-ajungeam aici. Uite.. domnule! [ DINU (tresărind): Domnule?Eşti supărat? I RELU: E inutil să-ţi răspund.. nu îndrăzneşte să-l privească în ochi.. Dacă aş fi văzut limpede de t început. o să suferi grave consecinţe. ia să-i spui răspicat că vrei să te desparţi. Dacă îl calci.) RELU: Pentru ce? DINU (are o ezitare. (Văzând că e gata de plecare:) Îţi mulţumesc. fiindcă şi eu am să mă joc cu a ta! RELU (iese fară să mai spună un cuvânt. ţi-ai dat cuvântul de onoare că nai să sufli o vorbă.. găsesc că-i odios ceea ce am făcut noi. ci pentru că m-am învoit să joc rolul acesta mârşav.. Să nu te joci cu viaţa mea. pentru tot. nu. e întunecat la faţă ca norul furtunii. Relule. Cum îţi trece prin cap ceva? DINU: Pe cuvânt de cinste? RELU: Da. murdar. poate. greu. speriat de faţa şi glasul lui): Ce? Ceai spus? DINU (cu o înverşunare reţinută): Spune-mi.) DINU (strigând în urmă-i): Să-ţi intre bine în cap ceea ce-ţi spun. Dar nu-nţeleg: censeamnă i? Eşti gelos? Ţii încă la ea? I DINU (Se înseninează brusc. domnule... pe cuvânt de cinste. şi acum tremur. Adio! DINU: Ascultă. cu o mare opintire): Ţi-a cedat? RELU (se uită la el... (Se îndreaptă spre şire.. Trebuia să ai curajul ăsta. se i în podea. laş. ţi-am mai spus.. apoi izbucneşte într-un forţat hohot de râs): Ce prostie ai spus! Dacă aş fi ţinut. ţi-a cedat? IRELU (acelaşi joc): Nu. îl întreabă pe Relu. (Tresare): Ce faci? Pleci? Mai rămâi o clipă! : precipită spre el. sunt iute la mânie.) Oricum. Cel mai cuminte lucru. Secătură! Cu mine nu te joci! ~ 241 ~ . DINU: Ştiu eu.. ai dreptate. înţelegi? Odios.Ce vrei. nu vezi? RELU: Greşeala e a mea. nu fiindcă nu te-am anunţat.

încerc o teamă neînţeleasă de a n-o scăpa printre degete. când a venit pe neaşteptate. Cu ea. ~ 242 ~ . Şi uite ce-a ieşit! Uite pe cine am luat de soţie. ca să facă Ioc unei îndelung aşteptate răfuieli. trece. Toate aşa-zisele umilinţe pe care el le îndurase din partea Andei. când îi ceruse mâna şi ea îi întorsese spatele. Gândul divorţului. deşi scop final. ANDA: Se prea poate! DINU: Presimţeam că are să se întâmple una ca asta. Dinu are mai mult de furcă. străvezii! Trebuia să iasă ceva din toate astea. Anda s-a îmbrăcat.) DINU (sarcastic. orice greşeală se plăteşte. când a surprinso sărutându-se cu Relu. pe al doilea plan. vrea să-i plătească tot ceea ce numeşte el poliţă restantă. Îşi potriveşte părul în oglindă. sigur de sine. dar nu se întoarce cu faţa la el. DINU (cu vocea gândului): Cât am aşteptat clipa asta! Şi acum. şi după aceea. Şi versurile franţuzeşti. nărodul de mine! ANDA (se apropie de el cu aerul că are să-i spună un mare secret): Presimţeai? Numai atât? N-aveai chiar certitudinea c-o sa se întâmple ceea ce s-a întâmplat? DINU: Nu-i de ajuns şi atât? Şi mai presimt c-o să luneci tot mai jos. toate acestea cer plată. măsuraţi. Simte că Dinu a deschis uşa. (Trece în dormitorul ei. şi. adineauri. călcând cu paşi rari.) DINU: Vrei să ieşi ? ANDA (nu-i răspunde. la restaurantele din Pantelimon şi Băneasa. mai ales. Nu e vorba numai de despărţire. negăsind ceva mai tare): Ai de gând să te duci după dumnealui. ignorându-i prezenţa. până una-alta. Florile acelea pe care le primeai nu miroseau a bine.II De astă dată vine rândul Andei.

. Te-a orbit numele lui. ANDA (câştigând teren): Eu te învinuiesc? Singur te învinuieşti. DINU (caprostit): Fa-faptele mele? ANDA: Te bâlbâi. Aşteaptă! Ha-ha-ha! ANDA: Râzi tu. De ce m-ai înşelat? De ce ai călcat în picioare dragostea noastră? Ce demon te-a zvârlit în braţele acestei secături mondene. ca să-şi :re slăbiciunea. Spilcuitul acela cărui-ai căzut în braţe îţi va împrumuta un titlu de nobleţe. mai degrabă. înţeleg. ce mai vrei? Ce mai aştepţi? N-ai scăpat de mine ? Nu ţi-ai ajuns scopul? Atunci. de ţi-ai pierdut minţile? ANDA (îl priveşte cu încordare câteva clipe): Ascultă. ascensiunea domnului presimţitor. în loc să. Pe drumul pe care ai apucat. ~ 243 ~ . ca o sentinţă): Tot planul tău mişelesc de te descotorosi de mine. DINU: Nu e vorba de mine.. ANDA (înălţând fruntea): Te asigur că o să ajung destul de parte! DINU (râde cu hohote): Mda. nu-i greu de ghicit unde ai să ajungi..ANDA: Daa? Şi ce-ţi pasă? Principalul e că nu mai împiedic. M-ai luat ca să te saturi de trupul meu şi să mă azvârli. mă rog? ANDA (necruţător. ca pe o zdreanţă netrebnică. asta! DINU (simte căi fuge pământul de sub picioare. acum. monstrule.. căci ţi-am sfâşiat de pe faţă masca de ipocrizie. să-ţi plâng de milă. ci de tine. actorule. după aceea. Dar să vedem cine va râde la urmă.. de ce mă plictiseşti ? Ori poate crezi că n-am bănuit nimic? DINU: Ce scop? Ce tot îndrugi? Ce ai bănuit. de ce joci cu mine farsa asta sinistră? DINU: Nu schimba vorba! Răspunde la întrebare! ANDA: La urma urmei. Faptele tale te învinuiesc. de acum înainte. strigă din răsputeri): Naufragiato! Nu te agăţa în disperare de un pai! Nu-ţi foloseşte la nimic.. E o îndrăzneală ă pereche să mă învinuieşti că. DINU: Ar trebui. . averea lui? Ce ai găsit la el.

ce te mai leagă de mine ? Ţi-am devenit o povară. a trebuit să mă iei. Ai prins subtil firul. îţi aduci aminte? (Săgeata loveşte în plin. ci o femeie care să-ţi potolească simţurile. îmi dau seama ce vorbesc. scumpul meu. ca să găsească un sprijin. Ai încercat să mă faci amantă. DINU (devastat. cu rost. mergi înainte pe drumul pe care ai apucat! Nu te lăsa! În fond.DINU: Ha-ha! Aici chiar ai nimerit-o. ştim prea bine. ANDA: Pesemne că nu. ANDA: Ridici tonul? începe să te apese ticăloşia faptei? Nu. De pildă: n-ai socotit căsătoria cu mine un provizorat? DINU (stins): Haide. pe care n-o dădeai pe zece „Apelevience”. nu se poate impune). cu ton imperativ): Te întreci cu firea. ANDA: Ştiu eu ce spun. alta nu mai exista pe lume. DINU (cu ironie forţată): Oho. dragă Doamne. împlineşte-ţi planul. ANDA: Lasă. se clatină ameţit şi duce instinctiv mâna spre speteaza unui scaun. îţi spun (dar vocea lui n-are tărie.. Ce importanţă are că ţi-am dăruit aproape doi ani din viaţa mea. Aşa că. Tu eşti croit pentru ~ 244 ~ .) DINU: Ce-ai zis? ANDA: De ce tremuri aşa? Eşti palid ca un cadavru. Nu cumva ţi-am pipăit în neştire vreun gând ascuns? DINU (pierdut): Vorbeşti aiurea. DINU (gratuit): Evident. Straşnic ai nimerito! ANDA: Tu n-ai căutat o nevastă aşezată. că eram Ghi a ta dragă. Dinu păleşte. adu-ţi aminte. bărbăţele. îţi încurc planurile de viitor. Şi te-am găsit tocmai pe tine. Acum ţi se pare că eşti sătul de mine şi-mi cauţi cu lumânarea motiv de divorţ.. nu puteai face altfel! DINU (acelaşi joc): Nici asta nu ţi-a scăpat! ANDA: Vezi bine! Nimic nu-mi scapă. du-l la bun sfârşit. ANDA: N-ai avut noroc. te întreci cu firea. ştim. dar te-ai convins că aşa ceva nu merge la mine.

În ce fel? ANDA: Nu ghiceşti? Ei bine. ca să isprăvim frumos. DINU (calm): De când te-ai dat în dragoste cu nobleţea. îmi făcusem mai de mult anumite convingeri în privinţa ta. în plus. fiindcă e păcat să coborâm în mocirlă cerul dragostei noastre. atunci când nu mă mai iubeşti ori faci o pasiune pentru altă femeie. îţi dau scrisoarea de despărţire la mână. ANDA: Nici când te-neci nu-ţi pierzi duhul.. poate chiar eu ţi-am deschis capul. nu este aşa? Ai măcar acum acest curaj. un motiv puternic: scrisoarea aceea suspectă. Acum. Te dezleg de mine. Mi-ai făgăduit-o şi ţi-aş fi admirat curajul şi francheţea. Aveam. DINU: Iţi mulţumesc! Mă copleşeşte atâta solicitudine din parte-ţi. din lumea mare. Dacă vrei să ştii una şi bună. trebuie să-mi mulţumeşti. ca. căci prin tine însuţi ai fi mucezit toată viaţa secretar particular. da. nobleţea se dobândeşte. ~ 245 ~ . am făcut chiar un angajament scris între noi. DINU: N-am ştiut. Nu te împiedica de o biată femeie. nobil. ca să ajungi şi tu ceva.lucruri mari. apoi află că eu singură am vrut să-ţi întind o mână de ajutor. îmi dau seama că în lumea asta aveai nevoie de o nevastă bogată. ca să-ţi servească la proces. căzând în braţele prietenului pe care mi l-ai trimis pe cap. Adu-ţi aminte de câte ori te-am prevenit. în ceasul al doisprezecelea. Dar nădăjduiam încă sau. s-a isprăvit! Eşti liber. Nimeni nu se paşte nobil. Ţi-am spus-o de atâtea ori. ANDA: Nici nu era nevoie. „iubitule”! Prea ai cusut planul cu aţă roşie ca să nu te dea de gol. mărturiseşte. DINU: Se vede că bunul meu prieten ţi-a împuiat capul cu asemenea năzbâtii. Haide. e firesc să nu-ţi mai placă gesturile mele vulgare. Dar tu nu eşti croit pentru astfel de gesturi. ANDA: Da. îmi plăcea să mă amăgesc singură. mai degrabă. să mi-o spui. Fac tot ce-mi ceri. poţi să iei pe cine-ţi place şi când îţi place.. Ar fi fost un gest elegant.

oricât te-ai înălţa de sus. DINU: Cânţi mereu refrenul ăsta. ~ 246 ~ . ANDA: Puţin îmi pasă de scornelile tale. DINU: Vorbe de clacă! M-ai înşelat ordinar. Altceva nu mai ştii? ANDA: Ia seama. Ai să mă cauţi mult şi bine. căutând să insinuezi că nutreai mai de mult gândul despărţirii. ANDA: Uiţi un lucru de căpetenie: capcana e încă deschisă. Regret că n-am nicio înclinare pentru previziune. oricât te-ai lăfăi în bănet. fii încredinţată că te păstram.. ANDA (râs crispat): Nevastă cu sila! Mulţumesc! N-am ajuns până acolo. Adică atât cât să te ferească de a da în gropi. Ai să ajungi rău. sărac de tine. de tine vorbesc. sunt sigură. ai fi rămas mai departe nevasta mea. Crezi că frumuseţea ta avea să mă robească o viaţă întreagă? Ţi-ai greşit socotelile. ANDA: De-ai avea măcar simţul realităţii ceva mai dezvoltat. dacă aveai isteţimea să-l întrebi pe amicul tău cine a avut iniţiativa primei sărutări. îndărătul perdelelor. DINU: Crezi că asta îţi micşorează vina? Dacă ai fi fost cuminte până la urmă. ci să mă faci a crede că tu însăţi ai vrut să mă părăseşti. DINU: Uite ce preziceri interesante îmi face cinstita doamnă. colo. fereşte-te! DINU: Nu mai are nicio noimă: şi-a împlinit menirea. oricât te-ar aştepta limuzina la scară. ca să pun ireparabilul între noi. în capcana pe care mi-o pregătise-şi mie. Prea alergi după o nălucă pentru a se întâmpla altfel. dar să ştii că n-am obiceiul să mă uit îndărăt. ANDA: Naivule. ANDA: Nu e vorba de mine. fară niciun gând Preconceput. pe când umbra ta se profila. Singură ai picat în capcană. Ceea ce vreau să-ţi titre în cap e că te-am înşelat raţional. Prin urmare. Câtă vreme sunt frumoasă! DINU: Aşa? Nu-ţi pasă? Nici mie.. fată dragă! Nu sunt omul care să îngenuncheze în faţa unei femei.DINU (urlând): Minţi! Degeaba încerci o salvare. ca să nu pleci umilită din casa mea. asta-i sigur. răspunsul lui te-ar fi îngheţat.

aşa cum am intrat în acest joc. Pentru cei cărora viaţa nu le mai oferă nimic s-a născocit raiul. mai curând sau mai târziu. Altfel. De fapt. n-aş fi rămas întreagă. cufărul şi geamantanul cu iniţiale. fară nicio rânduială: rochii. Anda cotrobăie prin toată casa şi înghesuie totul acolo. în picioare. ca locatarul de sus pe care l-a părăsit nevasta.. DINU: Vezi. plec. eram femeia ce-ţi trebuia. N-ai ştiut să mă preţuieşti şi acum vrei să divorţăm? De ce nu? E foarte simplu. Uite pentru ce şi acum mă consider sufleteşte fecioara pe care ai întâlnit-o în tren. dobitoaco! Şi fa ceţi porunceşte doamna! ANDA: Da. nu ne arde acum de mâncare! ANDA: Lina. coniţă? Plecaţi? DINU (cu asprime): Nu mai întreba. Ce-o să mă fac? S-ar putea să-mi zbor creierii. nădăjduiam că te voi iubi. dar asta a fost o himeră rămasă mereu himeră.. de parcă s-ar fi prostit brusc. rufărie. LINA (rămâne cu gura căscată. (Slujnica iese împleticindu-se buimacă. Lino. LINA (intră fară veste şi anunţă): Masa e gata! DINU: Lasă asta. cândva. rezemat de un scrin. alter ego al tău. DINU: Frumoase lucruri aud. fiindcă nu te-am iubit. Nu se poate stăpâni să nu întrebe): Da' ce faceţi. asta care mă vezi. nu mi-ai aparţinut niciodată. DINU: Crezi că numai eu voi plăti pentru faptele mele? ANDA: Toţi plătim. adu-mi.. suntem de acord. lăsai o urmă în mine. încălţăminte şi alte lucruri personale. ţine minte ce-ţi spun: eu. teafără.) DINU: Vrei să pleci chiar acum? ~ 247 ~ . Lina o ajută neîndemânatică. Dinu. aşa că nu eram măritată cu nimeni. priveşte absent fierberea din jur. Crezi că am fost soţia ta? Cu un bărbatfantomă nu te poţi căsători. ANDA: Nu-i nicio pagubă. te rog.Deocamdată. După câteva minute se întoarce cu un cufăr mare şi-l aşeză în mijlocul odăii..

Ca şi când s-ar înăbuşi în casa asta dacă ar mai rămâne o singură oră. încuie zorită cufărul şi geamantanul.. Nenorocirea e o bună învăţătoare şi are să mă înveţe cum să fac. pentru transport. să ducem cufărul.. coniţă. pare că s-ar afla în faţa unei străine): Poate ai nevoie de ceva. nu-i mai bine să-l chem pe şofer? (Fuge şi se întoarce cu şoferul.(Anda nu răspunde. Ajută-mă.. Nu te zoreşte nimeni! ANDA: Nicio clipă mai mult! îmi trebuie alt aer. nici n-aveam prea multe lucruri (răsuflând uşurată). Oricum.. Păstrează-i şi înmulţeşte-i! Ei or să-ţi aducă fericirea. nu insist.. stăpânindu-se. Ăsta e mai greu şi nu poţi să-l cari singură. Dar îi voi câştiga la loc.. LINA (se întoarce gâfâind): A sosit maşina.) DINU (cu vădită stânjeneală. Lina fuge să aducă o maşină. Apucă de colo. (După o pauză): Te duci acasă sau tragi la.) ANDA (rotind privirile prin cameră): Cred că n-am uitat nimic.) LINA: Conaşule. DINU: Dar ce. apăsând cu genunchiul. strivind obiectele îngrămădite acolo alandala şi scrâşneşte de ciudă că o încuietoare s-a stricat. Atunci ? Adio. adineauri poate am exagerat puţin. DINU: Bine. ANDA (gest de oroare): Banii tăi? Mi-ar frige degetele. (înainte de a isprăvi împachetatul.) ~ 248 ~ . ANDA: Ce-ţi pasă? Mai însemnăm ceva unul pentru altul? DINU: Oricum! E atâta timp de când. cuib care mi-ai adăpostit atâtea visuri deşarte. Rămâi cu bine! (Dă să plece singură.) DINU: De ce nu înţelegi? Rămâi până mâine... fa cum crezi. n-a fost tocmai rău aici. Lino. Mă sufoc aici. încercând el să ridice cufărul.. tu ai să-l duci? (O dă la o parte. ! ANDA: Da.. De altfel. ANDA: Bine.. doi ani pierduţi..

parcă n-ar mai locui nimeni aici. Dar nu.) (Pauză lungă. Parcă ar avea o povară de plumb în spinare.) Parcă a bătut cineva la uşă.. o strigă cu patos): Ghi! ANDA: Ce este? (Dinu frământă un răspuns. de frică sa nu şovăie. ca să nu-l trezească din somn.) LINA (intră păşind în vârful picioarelor.) (Lina mai aşteaptă un timp.) DINU: Hm! S-a sfârşit! (Dar. Nu ştie ce să-i spună. năzuind către o ţintă greu de ajuns. până ce maşina încărcată cu bagaje coteşte după colţul străzii.) Eh.) ANDA: Hai. mai degrabă. Anda merge înainte. în loc de uşurare. Adio! (Pleacă dreaptă. Apoi iese uşor. istovit de oboseală. (Simte o nevoie acută de a se odihni. nu caută îndărăt.) DINU (În sine): Ce proastă e!.) De ce atâta oboseală? Că doar n-am tras la plug? (Clipele se scurg anevoie. spune odată! DINU: Cel puţin.. după cum lar fi durut şi rămânerea.DINU (În plin zbucium: îl doare plecarea ei. care îl striveşte.. îşi face singur curaj. Se trânteşte pe pat. Ce pustiu e. Nădăjduise că ea va arunca o privire înapoi.. fleacuri. fară să îndrăznească a repeta chemarea.) (Dinu o urmăreşte de la fereastră. căci nu află 'n sine energia de a-şi scoate măcar haina. Sau a sunat ? Cine o fi ? Şi pentru ce a venit la o oră atât de ~ 249 ~ . Cum poate să creadă că aş putea dormi după cele întâmplate ? (Are însă impresia că e bolnav sau. îmbrăcat aşa cum e. până mă obişnuiesc― (Apoi plimbă fară voie priviri în juru-i.) Aşa-i la început. ca un călător care. închizând grijulie uşa după ea. clătinând din cap): Ce copil eşti! A trecut vremea înduioşărilor fară sens. Întreabă încet. ce faceţi? Mai veniţi la masă? (Dinu se preface că doarme. cu pasul sigur. nu mă urî! ANDA (îl priveşte mirată. şoptind): Conaşule. cum faci când părăseşti un loc unde ţi-ai lăsat o parte din viaţă. simte o greutate.

. este. însă. pe care i-a mai văzut. mai degrabă.nepotrivită? (Sare din pat şi se precipită să deschidă. DINU (ascultă fară să înţeleagă): Ce tot îndrugi ? Care cadavru? CIOCLUL: Nu e aici strada Popa Savu 13 A? DINU: Ba da.) DINU: Ce vrei dumneata? CIOCLUL: Să trăiţi. Are ochii mari.. din pricina stării sale sufleteşti pretabile la o astfel de interpretare.) DINU (îl îmbrânceşte pe cioclul inoportun şi strigă ca scos din minţi): Afară! Afară! Afară! ~ 250 ~ .. CIOCLUL: Nu s-a omorât cineva din cauza neveste-sii? (Omul greşise etajul. şi altă dată şi care sclipesc neobişnuit de tare. trebuia să urce la trei. îmbrăcat într-o stranie uniformă neagră. dar. în spatele uşii răsare un găligan spătos. sunt de la crematoriu şi am venit să ridic cadavrul. crede că întâmplarea asta e o sumbră prevestire.. Dinu îşi dă seama de eroare. parcă. în loc de doi.

Îl cunoaşte de pe băncile şcolii. N-a venit la noi în casă ~ 251 ~ . orice are un sfârşit în lumea noastră. Am fi putut să isprăvim frumos. El a rupt-o cu mine brutal. monstruos. n-am ce face. tu. Află că m-am despărţit de el. tot are o calitate. Limpede ca lumina zilei. un boier de neam mare. călcându-le în picioare. măcar e sincer. aş fi spus: Uite. Doar nu eram singurii. dar am alte socoteli acum. Ce a făcut în schimb? Ascultă. Relu Apelevianu.. tot ce a fost între noi a murit. cavalereşte: ― Draga mea. să te cruceşti! Are un prieten. cum a fost cu putinţă aşa ceva? Uite că a fost! în loc să-mi spună deschis. ruşinos. iartă-mă. duşmăneşte. tu. ori şi mai rău. Nu-i mai spun Ivar. Dragoste cu sila nu se poate şi ne despărţeam fară lacrimi şi zarvă. sunt nevoit să recurg la divorţ. N-a făcut aşa. lamentabil. amintirile noastre ― frumoasele noastre amintiri ― s-au stins aţa cum stingi un mănunchi de lumânări suflând în ele brutal. fară a-i da dreptate. trebuie să ne despărţim. mii şi mii de perechi se unesc şi se desfac pe lumea asta. Sunt încă buimăcită de ceea ce mi s-a întâmplat ieri.CAPITOLUL 8 Codaşă la măritiş Din corespondenţa Andei Brădeanu Scumpă prietenă. Vasăzică. tu îmi încurci aceste socoteli. dar nici asta nu s-a întâmplat. nu? L-aş fi înţeles şi. Dacă aş putea. nu te supăra. ca să nu mai rămână nicio literă din el. De ce.. l-aş şterge cu buretele şi din memorie. chiar criminal. acest nume de alint pe care eu i l-am pus mi se pare îngrozitor.

L-am pus numaidecât cu botul pe labe.decât în ultimul timp Sta mai mult prin străinătăţi. în fine. este foarte fin. Dar el. că are şanse. ce mârşăvie! De câtă turpitudine e în stare un bărbat! Şi de ce se despărţea de mine? Ca s-o ia pe verişoara lui Relu. lucru destul de imprudent din parte-mi. cu toată aristocraţia lui sau tocmai din pricina asta. preagrăbitul suspinător la farmecele mele a mers direct la declaraţie deschisă. a continuat şarja. da. Văzând prăpastia în care îl îmbrâncise imprudenţa. Şi îl pune să se lege de mine. bizuindu-se excesiv pe însuşirile lui de cuceritor irezistibil. Îţi mărturisesc sincer. crezând că m-a dat gata! Chiar certitudinea pe care i-o citeam din comportarea faţă de mine îl degrada ţi atunci gândeam: Uf! uf!. dându-mi să înţeleg că nutreşte unele sentimente pentru mine. Negru pe alb! Închipuie-ţi ce consternare pe mine! Cum să cred una ca asta ? Dar avea cheia. Chiar stânca se moaie la stăruinţele picăturilor de apă. dar o femeie sensibilă? Păcat că s-a grăbit. Chiar îi spusesem lui I. venea la ore nepotrivite. pentru că. această scăpare a mea i-a sugerat să apeleze la ajutorul lui. uneori. Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă Relu Apelevianu se alia cu timpul ţi dovedea mai multă răbdare. Un tânăr. şi Relu ăsta. ca să poată intra oricând şi oricum în casă. sărind dincolo de cal. încrezut mai e nesuferitul ăsta! În ziua fatală. având siguranţa reuşitei. Mai ştii. mi-a propus să mergem la cinema împreună. se pretează la acest joc murdar. tipul îmi plăcea. îi dăduse cheia. adică ~ 252 ~ . că-mi place tipul. poate că începeam să simt ceva pentru el. A început să-mi facă o curte asiduă. i-o fi spus. a avut o zgâlţâire de conştiinţă şi aşa mi-a dat în vileag că-mi facea curte cu asentimentul lui I. ba. probabil. Doamne. ce-i drept. are o conversaţie aleasă. ceea ce m-a determinat să-l dau pe uşă afară. şi-a tocit toate armele fără a reuşi ceva. să dansăm. probabil. foarte prezentabil (mult mai prezentabil decât fostul meu soţ).

voi sta la Paris un an-doi şi. desigur. Aş fi putut să-mi apăr căminul. Nu. Voi descrie faptele noastre. n-o fac. de la ea. mă bate gândul să scriu romanul propriei mele căsnicii. Această stigmatizare va fi răzbunarea mea. renunţând. II voi ucide în roman. care se bătea cu pumnii în piept că nu m-ar da pe zece Apelevience. de altfel. Doamne păzeşte! M-aş înjosi în ochii mei! I-am spus-o ţi lui. şi n-a vrut să mi-l arate în ruptul capului. prea îl dispreţuiesc mult ţi aş zice că ele o comoară pentru acapararea dispreţului meu. pe lângă teză. eu nu i-am dat decât o minimă importanţă. Observasem. la măritiş ― codaşă. ci năucit. diploma am luat-o cu magna cum laude. Cred că lucrurile dintre ei sunt destul de avansate. ce zici ? Şi cel mai emoţionat dintre aceşti cititori va fi. femeile. Şi se vor pleca. desigur. cât timp sunt frumoasă. Ce ironie! Aş fi obţinut o catedră. bărbaţii trebuie să se plece înaintea mea. după câte îmi dau seama. nu pot altfel. zice să fac un doctorat la Sorbona. El.să se însoare cu cele 20 de milioane ale ei. personajul principal. de la un timp încoace. La învăţat ― fruntaşă. de astă dată. la ficţiune. Deşi acest semnal de alarmă părea concludent pentru orice femeie. ~ 253 ~ . ţi prea sigure de un bărbat nu trebuie să fim niciodată. o uşoară schimbare în felul lui de a fi. m-a dat numai pe una singură. Asta a vrut. Eram prea sigură de el. făcut praf şi pulbere. nu mă mai plec înaintea bărbaţilor. noi. chiar aşa cum s-au întâmplat. (Uite ce vulgară am devenit. asta va fi singura adăugare descinsă din ficţiune. fie intervenind pe lângă tatăl rivalei mele. Cred că autenticul are o putere de emoţionare asupra cititorului incomparabil mai mare decât ficţiunea. dar nu puteam altfel!) Cu facultatea am isprăvit. fară zorzoane stilistice. Odată i-a picat din buzunar un plic bleu. dar profesorul mi-a făgăduit o bursă pentru străinătate. Dar nu emoţionat. fie punând piedici divorţului. Mă ispiteşte propunerea. îl fac să se omoare din dragoste pentru mine. fir-ar al dracului cu stirpea lor. dumnealui.

Of să nu fie nimeni în pielea mea! A ta nefericită prietenă.Închei scrisoarea. Nu mai pot. Parcă stau pe cărbuni aprinşi. Anda ~ 254 ~ .

dar de astă dată avansată la rangul de doamnă. Aţa că. a câştigat încrederea şi chiar afecţiunea doamnei-maman. din nou Anda Brădeanu. îi ţine hangul. În ultimul timp. Motivul e Relu. evenimentele s-au precipitat într-un ritm viu. avocatul. nu el. Mi-a trimis un avocat priceput şi energic. Iată-mă. ca un căţeluş izgonit. De asemenea. punându-mă în centrul preocupărilor sale. de fapt. zice-se un as al baroului. Ioan. care îmi poartă o grijă excesivă. din casă. l-a evacuat pe I.CAPITOLUL 9 Ciudatele căi ale vieţii Din corespondenţa Andei Brădeanu I Draga mea Fulguşor. iar doamnamaman. care se bucură de trecere. cu guriţă de aur ca Sf. drăgălaş şi manierat cum e. Relu. adoratorul meu şi-a găsit de lucru şi-mi bate capul să mă recăsătoresc cu domnia-sa. Ex-bărbăţelul meu şi-a luat catrafusele personale şi a şters-o cu coada între picioare. îmi aparţine cu mobilă cu tot. scutindu-mă de a călca pe la tribunal. a obţinut într-un timp record desfacerea căsătoriei. aşadar. Numai că biata-mi inimă e făcută ferfeniţă. devenind liberă ca pasărea cerului. trebuie să mai treacă ~ 255 ~ . doar eu semnasem contractul. Ţineam foarte mult la acest lucru. în primul rând. Apartamentul din Popa Savu. în postură de aliată. fiindcă nu-mi ardea să-l revăd pe balaurul cu şapte capete.

tu.. Afurisit specimen. ― Aşaaa ? Poţi să-mi spui cine e? ― Desigur. vicontesă de Sabray. sunt incapabilă să convieţuiesc cu un nou bărbat. ― Cum?Nu mai eşti logodit cu Luciile? ― Acum trei săptămâni. Just. că tot de mine e vorba. m-am apucat de scris şi. cu câtă eleganţă a condus dialogul ca să aflu. nu-mi arde de măritiş. oricât ar fi de Apelevianu. ăsta e căzut rău. Vasăzică. domnule Relu. nu accept sunt sătulă de experienţa cu monstrul numărul 1 şi n-aş vrea s-o mai repet cu altcineva. o jună vicontesă te aşteaptă să faceţi nuntă mare ţi să vieţuiţi ani mulţi ţi fericiţi? Nu l-a surprins deloc replica mea.timp până ce se vor cicatriza rănile. Ce fac. mai ales c-o cunoşti. logodna a fost desfăcută. Deocamdată. Aici. ― Am renunţat la acest proiect. nu mă pot juca prea mult cu el. Ca să scap de stăruinţele lui (uneori nu-l pot suferi deloc). Dacă-i adevărat. ~ 256 ~ . a rup t-o cu vicontesă şi. cu cărţile pe faţă: de ce insişti să mă iei de nevastă. în afară de asta. fiindcă simţirea mea e albă. ştiam chiar de la I. nu-mi spunea nimic. n-am mai putut răbda ţi l-am luat la trei păzeşte: ― Ascultă. că proaspătul meu pretendent e gata logodit cu o prea faimoasă franţuzoaică. dacă nu-l întrebam. m-am internat din nou la Sanatoriul Modern. nu? Dacă Relu ţine morţiş să se însoare cu inerţia în persoană. din ce pricină? ― Între noi a apărut o altă femeie. ţi cred că e adevărat. tot cu complicitatea medicului-şef. fără un preliminar sentimental bine ancorat de fiinţa mea. să vorbim deschis. până la urmă. ― Cum o cheamă? ― Numele ei e Anda Brădeanu. când însurătoarea dumitale e pregătită la Paris.. ce tot umblă fantele ăsta pe două cărări? Odată. ― Dacă nu sunt indiscretă. ca să-mi dau seama în ce ape se scaldă. fără să mă doară nici capul.

(Aici am făcut o butadă. am ajuns să dau gata în câteva ore peste 10-12 pagini. cel mai vestit internist la ora asta. dar. nu frumuseţea ~ 257 ~ . îl primesc în rezerva mea. de colo: ― Să-l aduc pe Lambert să te vadă. Nu ştiam cine e. După ieşirea mea de la sanatoriu. nu simt nimic deosebit pentru el. îl preţuiesc niţeluş la rece şi atâta tot.antrenându-mă din ce în ce. Din când în când. în ce mă priveşte. nu suport. în afară de asta. neavând voie. Cu toate astea. deplasată. poate că aduce niţeluş cu efebul Antinous. Se tot miră ce naiba am. i s-a dat legaţia noastră din Bulgaria ţi sărăcuţul n-a avut încotro. să vorbesc decât foarte puţin.. am auzit că se întreţine mereu cu medicul-şef. că mă fac bine ţipe malurile Dămboviţei noastre. Şi dacă ai şti ce frumuşel e. ale cărui busturi inundaseră lumea greco-romană pe timpul castetului împărat Hadrian. E prins rău de tot de subscrisa Andaluza-Meduza. capabil. cinstit. care scria abia 4 pagini pe zi. cu maniere alese. chipurile. Lasă. tot ce vrei. parcă n-are nimic altceva de făcut decât să-mi scrie. nu vreau nici să mă vadă. în ruptul capului. dacă nu-l iubesc. De acolo îmi trimite la două-trei zile scrisori kilometrice. i-am spus că nu-mi place să fiu. Mi-am pus în gând să nu plec din sanatoriu până nu termin romanul despre care ţi-am vorbit în epistola precedentă. a plecat la Sofia trist şi pricăjit. el. Relu vine să mă vadă. Ştiind ora sosirii (pentru că eu i-o fixez) şi nevrând să-mi pierd cu el prea mult timp (e în stare să şadă 10 ore în şir). Lam lăsat în urmă pe confratele Maupassant. îţi mărturisesc sincer. Cred că-i imposibil ca un bărbat să se prefacă astfel. pentru un consult cu niscaiva somităţi medicale de pe malurile Senei. deplasarea. ce pot face? Nu reuşesc să mi-l închipui culcat lângă mine. culcata în pat. Nu. ce mă doare. când l-am auzit.... suferind rău. e serios. Titlul nu e fixat încă. zice că o celebritate europeană. Nici vorbă. Mi-a propus să mă ducă la Paris. nici să-l văd. câteodată şi mai mult.) Atunci. M-am speriat.

cum mă descurc? Se simţea mare nevoie de un bărbat în asemenea împrejurare. mi-a dat în gând să chem medicul legist. plecaseră la slujbă. murise. Atunci mi-au venit şi mie lacrimile şi amândouă boceam privind moarta care parcă dormea. mi se închideau ochii de somn şi atunci am amânat continuarea pe a doua zi şi m-am culcat. pe când îţi scriam rândurile de mai sus. aşa m se obişnuise la şcoală de ani de zile. ? Nu. ― Doamna. tocmai făcusem ochi. tu. nu mai putea să articuleze un cuvânt. covărşită de acest act îngrozitor. a. ghemuită pe un scaun. aproape răcnea. sau. Ieri-noapte. Dumnezeule. ci altceva. sesizabil.. cu capul în mâini. Am priceput despre ce era vorba. a.. (E drept că frumuseţea este o premisă favorabilă. ce nenorocire s-a întâmplat. Sigur. I-am telefonat naşului meu...) II Vai. că nu ştiam ce să fac.. ce mai înseamnă el pentru mine? E un străin. fără să deranjeze pe cineva.. ~ 258 ~ . probabil. ca să-i vestesc decesul. ajută la naşterea dragostei. de care nu pot să-mi dau seama. ca omul acela care trece colo. pe stradă. Să-i dau de ştire lui I.. Ursa plângea tare. directoare. s-ar fi putut trezi din cauza bocetelor noastre.. un necunoscut. Ea îi spunea măicuţei „doamna directoare”. O găsise ţeapănă în pat. Bietei slujnice i se împleticise limba în gură.bărbatului declanşează fiorul iubirii. în timpul nopţii. poate. Eram aţa de înspăimântată. fără rost. nici soţia. stingheră. m-am simţit obosită. În faptul dimineţii. când aud nişte ţipete şi mă pomenesc cu Ursa năvălind în odaia mea. dar nu erau acasă nici el. o luase moartea chiar în somn. În fine. Mă învârteam de colo până colo. întâmplat când nimeni nu se aştepta.

ce reprezintă doamna-maman pentru el? (Totuşi. până atunci. ― A murit mama! Abia acum i-am spus mama pentru întâia oară. or. după nu ştiu câte telefoane. Am sărit în sus speriată. I-am trimis şi lui Relu o telegramă la Sofia. I-am spus că nu e nicio jumătate de oră de când i-am trimis o telegramă la Sofia şi cum de a venit tocmai când îl aşteptam mai mult? El a invocat ceva de circumstanţă. la cimitir. Ursa. socotind că era celpuţin inoportun să-mi vorbească de dragoste. mai era o oră. zbârnâie soneria. în timp ce mă lovise doliul. L-am luat pe Relu de mână şi l-am dus în dormitorul moartei ― El a făcut o cruce pe piept. a luat toată grija în mâinile lui. Mi-a spus că vine peste două ore. Ba mi-a trimis o croitoreasă. adevărul mi l-a destăinuit mult mai târziu. pretutindeni. el e. aş zice că deveniseră prieteni. de ce m-oi fi speriat aşa? Că doar am auzit soneria de mii de ori ţiuindu-mi în urechi. Nu prea ştiu de ce am făcut asta. în fine. M-am precipitat spre el.) Pe când gândeam la toate astea. a îngenuncheat lângă ea şi i-a sărutat pios mâna. Apoi. Doamne. Gestul lui m-a zguduit profund. la înmormântare. a venit cum nu se putea mai repede. ~ 259 ~ . ― Du-te. A stat de vorbă cu medicul legist. l-am îmbrăţişat şi am început să plâng. Ce l-o fi apucat să vină aşa devreme? Spusese că va veni pe la 11. pentru a îndeplini formele atât de Ite şi grele pe care le cere legea. surpriza surprizelor ― cine era? Relu în carne şi oase. în loc de doamna. şi el ştia acest lucru.Abia l-am găsit. ea îl preţuia. Şi apoi. discutau deseori împreună. doar n-o să-şi lase el treburile şi să vină în ţară. care mi-a făcut la repezeală o toaletă de doliu din crep. ca un veritabil stăpân al familiei. Când. mânat din spate de nevoia mea. uite-l. căruia îi trimisesem adineauri o depeşă. apoi s-a dus la primărie. şi deschide! A venit medicul legist.

Apoi. dacă era soţul meu. ne căsătorim. în loc de răspuns. în sfârşit.. tot acolo. în care aveam încredere. Mi se părea acum un om al casei. ― E bucătăreasa noastră de la şcoală. portar. ~ 260 ~ . de care aveam nevoie şi care. Ba nu.. Răposata a adus-o la ea.. îl ţin mai departe. La capelă. Vorbea de apartamentul nostru.. cumpărase un cavou pentru doamna-maman. Cum aş fi scos-o la capăt fără el? Mă apucă ameţeala când mă gândesc. N-a înţeles cine-i Ursa Mare. în timpul slujbei religioase. mi-a luat braţul şi am mers împreună vând sicriul. surpriză: ne-am oprit în dreptul unui cavou care purta o proaspătă inscripţie: Familia Brădeanu. poate că nu făcea atâtea. îmi pare rău să mă despart de Ursa Mare. trebuia să-mi fie soţ. parcă era cu desăvârşire străin de aceste sentimente.. ― Şi aici cum rămâne?.. Ce să-ţi n. Cine s-ar fi gândit vreodată că moartea doamnei-maman mi-l va aduce în braţe! Sunt atât de ciudate căile vieţii! Mai adaug că. băieţaş! i-a sărutat ceremonios mâna. în timpul înmormântării şi chiar după. Ei bine.. toate astea l-au apropiat de mine. apoi.. dar nu şi-a permis să facă o aluzie măcar. o rubedenie.A doua zi a apărut în Universul un anunţ mortuar. Nu numai că nu mi-a pomenit o vorbă de dragoste. purtarea lui a fost perfect corectă. m-a întrebat: ― Cum înţelegi. Tot eu am adus vorba şi i-am spus: ― Relule. să-ţi organizezi timpul? ― Vreau să folosesc bursa obţinută şi să plec în Franţa pentru doctorat.. tu. Acum să vezi. parcă ar fi fost soţul meu. ― Ştiu eu? încă nu m-am gândit. împreună cu bărbatul ei. în drum spre mormânt. după ce trece anul de doliu. s-a comportat admirabil.. draga mea.. stătea lângă mine. a depus o energie titanică. până atunci. Închipuie-ţi.. Cine? câţi bani l-or fi costat.

― Ascultă. următoarea epistolă o vei primi din Turnul Eiffel. astea am avut de scris. nu-ţi fie teamă. Când a plecat înapoi. Ştiu să rezist ispitelor. Aşa că un fleac de bursă nu contează. fireşte. şi mai ştiu să-mi respect cuvântul. numai că pân' la nuntă. însă nu şi-a impus punctul de vedere. îmi înlesneşte el acest lucru. că sunt foarte bogat şi tot ce am îţi aparţine. nu înţelegeam să mă ating de banii lui. până atunci. l-am petrecut la gară. Dacă ţin morţiş la doctorat. la Sofia. Fireşte. Cu aceste vorbe. Uite. Or.. A ta. ţi-am dat dovezi destule. După ce s-a gândit îndelung. când i-am spus că nu renunţ la proiectul meu. I-am dat. aveam de străbătut un an de zile. Mi-am dat numaidecât seama că-i era frică să mă lase singură în vălmăşagul Parisului. ― Trebuie să ştii. mi-a spus că e de părere să renunţăm la Paris... să mă gândesc cum să facem mai bine. Anda.― Dă-mi un răgaz. cântărea just lucrurile. Anda Andaluza ~ 261 ~ . iar mâine-seară îmi iau zborul spre Parisul mult visat.. şi de ce n-aş profita de ce-i în mână? A rămas destul de contrariat. unde primejdii şi ispite te pândesc la tot pasul. ne-am despărţit. Relule. având posibilităţi nelimitate.

Vreau să încerc o împăcare şi. Dinu Gherghel. Ce pot să fac ? Nimic altceva decât ă aştept cuminte şi îndelung răbdător evoluţia evenimentelor. Ridic din umeri stupefiat. Zadarnică osteneală! Nu vrea să audă de nimic. primul pas trebuie să-l fac eu. să-mi dea tot planul peste cap. la o adică. şi-mi retează picioarele. Numai o vorbă lăsată la urechea unchiului său. ajungeam la crimă. ştie ce-l aşteaptă! Atât ar trebui. Afirmă impertinent că. că acest nume. vina e a mea. Recunosc.. Judecând la rece. dacă nu-mi revenea la timp raţiunea. bineînţeles. Până una-alta. nu cred că va vorbi. ca s-o iau. Mi-a întors ostentativ aţele şi a plecat. nu i cunoaşte. Până la urmă. amicul meu e supărat foc ― şi pe bună dreptate ― şi r putea. pentru a mă debarasa de nevastă. până dau de el. l-a şters iremediabil i memorie. pe vară-sa! ~ 262 ~ . îi telefonez de nenumărate ori. îmi trânteşte receptorul în nas. în schimb. Nu ştiu: se pare că ceva nu-i în regulă.. anumite porturi intime ale mele s-au dereglat serios şi funcţionează anapoda. nu era chiar teatru şi. ca un veritabil soţ înşelat. Totuşi. Dacă deschide gura. atât.CAPITOLUL 10 Nuntă particulară Din confesiunile lui Dinu Gherghel I Sunt foarte îngrijorat din pricina lui Relu. Ce mi-o fi venit să joc 1 acela absurd pentru a salva aparenţele ? Ba chiar m-am repezit i-l strâng de gât. poate . să afle protipendada în care se lăfăieşte că s-a pretat să-mi slujească drept seducător.

Plutesc pe un ocean de incertitudini. unde ea îşi plimbă vâlvătaia. Trebuie neapărat să stabilim un contact. nici alta. ~ 263 ~ . Nu-i fac dificultăţi. toată fiinţa îmi spunea: Nu faci bine. nu-i bine nici una. ce-mi pasă! Acum mergem pe drumuri diferite. O noapte întreagă îmi bat capul să găsesc un motiv plauzibil de a mă repezi până la Paris. ar fi prea de tot! De altfel. frământându-şi picioarele. nici maică-sa! În definitiv. Curios lucru. Nu pot. ce s-a întâmplat ? Ce-i cu voi de v-aţi despărţit?” O chem pe Lina şi o întreb dacă în lipsa mea n-a telefonat cineva. În sfârşit. n-aveam cum să primesc. ce-am avea să ne mai spunem? Slujnica stă locului. copii. nimeni. acum însă e altceva. Când l-am pus să-mi curteze soţia. Nu. ca să ştiu ce-i de făcut. fireşte. Nici ea. până când. Revendică apartamentul. când pot foarte bine să mă mut la Apelevianu? Chiar el îmi oferise o garsonieră în palatul său. nici n-aveam de gând să rămân aici. n-aveam la îndemână pe cineva mai potrivit ca el. cerul meu e plin de nori răi.Faptul că a jucat acest rol îl stigmatizează cu fierul roşu al infamiei. zice că vrea să plece şi cere să-i fac socoteala. ameninţători. Dar de ce alta. în ruptul capului. Trec acum la marmura mea în flăcări. îmi voi găsi altă casă. măcar să întrebe aşa. să stabilesc un plan raţional de acţiune. Renunţ s-o întreb pentru ce. ducă-se! Primesc o notificare din partea Ghiocelei.. N-ar fi mai bine să-i scriu? Nu. şi-mi fixează termen scurt de mutare. de florile mărului: „Ce-i. Pe atunci. pe care o cheamă Jebs. nu faci bine! Alege pe altul! Din păcate. Ce-o fi făcând Ghiocela? A ieşit din depresie? S-a împăcat cu situaţia? E de mirare că doamna-maman n-a dat niciun semn de viaţă. nimic nu se poate clarifica.. Sigur! Sută la sută! Las la o parte acest produs aristocratic împotriva căruia de mic nutrisem acea nestinsă aversiune. inclusiv mobila care-i aparţine.

N-au venit. Asta trebuie s-o fac. A doua zi timpul trece cu plumb în picioare. Dacă aş avea nevoie de cineva care să-mi aprindă ţigara ori de câte ori fumez. întrucât de ea atârnă propriul meu destin. împreună cu doamna Gerda. Pe aici. De altfel. Nu de alta. se înapoiază mâine-seară în patrie. Şi pe urmă. ea a rămas singura reocupare. în iul rând. piciorul Ghiocelei n-a călcat şi nu va călca vreodată. care mi-o înviau mereu. mi-ar fi plăcut să nu se întoarcă aşa de repede. atâtea lucruri impregnate de fiinţa ei. i simplonul care soseşte în Gara de Nord la 20:45. las' pe mine! Ce mirare! Simplonul soseşte în gară la ţanc. dar cei aşteptaţi nu se arată. patul unde ne hârjoneam. îmbrăcămintea şi cărţile. divanul unde citea ea. m sfârşit. servitorimea îmi stă la dispoziţie zi şi noapte. unde va rămâne o săptămână. Dar nu din pricina asta mă simt bine. iar fiică-sa. Dacă Jebs începe să dea apoi ? Am s-o previn să se ferească de el. dar mă tem că Relu o să-i împuieze capul cu cine ştie ce mârşăvii. îl întreb dacă na sosit vreo telegramă. majordomul mi-ar desemna un om şi pentru acest serviciu. )r. Aici mă simt destul de bine. am avut un gând bun cu mutatul. Ultimii călători se scurg pe largile peroane.Ce bucurie pe majordom când mă vede venind cu bagajele! Mobilă nu-mi trebuie. ceva nu-i în regulă! Mă-ntorc acasă prins de gânduri şi. oprindu-mă să-i aştept zadarnic. ci pentru faptul că am schimbat apartamentul şi decorul. Ce s-o fi întâmplat ? i-au prelungit şederea în străinătate? M-ar fi anunţat la vreme. a venit na urgentă. tocmai aşa ceva îmi trebuie o telegramă primită în cursul dimineţii mă anunţă că maestrul a plecat în Suedia. aduc numai lenjeria. Nu mai văd masa unde mâneam cu Ghiocela. cum dau cu ochii de majoram. ~ 264 ~ . având dimensiunile unui eveniment crucial. într-adevăr. pentru că ard de nerăbdare să dau cu ochii de Jebs. apartamentul are destulă. Totuşi. dar Jebs cu doamna Gerda ― nicăieri. Oricum. Cum să nu.

Cobor din vagon preocupat cum să dau de urma lui Jebs. cât va întârzia ei la Stockholm. pentru că îmi cunoaşte planurile. elegantă. A venit la gară. ~ 265 ~ . Iată un omagiu copleşitor. trebuie să fie la un sanatoriu. Asta-i bună! Doamnele mele şi-au întrerupt călătoria la Timişoara. să le venim în ajutor! Jebs nu poate. îi surprind un semn discret cu ochii lui mari şi bulbucaţi. dar ce să fac. probabil nici Jebs nu ştie. a fost internată urgent într-un sanatoriu de alo. să mă aştepte. Ce-i de făcut ? Bine.. potopită de razele soarelui matinal. în fine. la Timişoara. cu siguranţă. reprimându-mi pofta de a-i trânti un pumn în nas. faptul că se află colo nesupravegheată. De necrezut. Da. că face! Majordomul îmi urează călătorie bună. Ce e cert că n-a putut continua voiajul până la Bucureşti. Dacă n-o găsesc acolo. sărăcuţa. a treia nu există. vom fi scutiţi de prezenţa lui Relu. în aceeaşi rezervă cu doamna Gerda.Dă-o-ncoace. Gerda s-a îmbolnăvit brusc. mă voi informa care este cel mai bun hotel din oraş. profită de împrejurare.. păşind maiestuos. noi vom fi împreună întrun oraş unde nu-l cunoaşte nimeni şi. e o adevărată i cerească pentru mine. să văd ce e! Mi-o aduce. 15 pleacă la ora 3:05 în direcţia Timişoara. Cel puţin o săptămână. expresul nr. Şi. Complicitatea cu el mă zgârie pe nervi. pentru că privirea mi-o descoperă fară a-l pune în aplicare. Mai întâi. Nu sunt locuri . NU se arată în telegramă ce are. în afară de cele două eventualităţi. în afară de asta. dacă aşa a orânduit năbădăiosul hazard? A doua zi de dimineaţă ajung. Ca şi când miar spune: „Vezi. chiar ea e: suplă. eşti băiat deştept. totuşi obţin unul cu preţ întreit. să se descurce singură. Are vagon cu paturi. fară niciun control pe cap. Cer la telefon Gara de Nord. îi întorc ostentativ spatele. Fie. n-o să-ţi dau eu mură-n gură!” Mi-e tare nesuferit omul acesta. mai ales. Operaţiunea nu prezintă dificultăţi prea mari. Degeaba fac acest calcul al probabilităţilor.

Trebuie operată. când două fiinţe se apropie atât de încet una de alta. ceea ce s-a întâmplat este atât de firesc. sa făcut mult mai frumoasă şi are o graţie pe care încă nu i-o cunoşteam. nu-mi dau seama. a făcut o hematemeză. oricum. dar ne pomenim îmbrăţişaţi ca după o absenţă îndelungată şi ne. proaspăt născută sau o văd eu cu alţi ochi ? Nu ştiu. pentru a lua gustarea de dimineaţă. Sunt şi aici meci buni.― Din. Dialogul nostru se consumă în timp ce parcurgem distanţa până la restaurantul gării.. încât e de prisos orice comentariu! ― Jebs. eram sigură. în tren. Mi-a fost recomandat unul. Drăgotescu. o maturitate precoce. a fost internată la sanatoriul Dr. a început deja să mă tutuiască. sărutăm. a pierdut mult sânge. călcând peste convenţie. ― Nu s-a stabilit diagnosticul? Ce are? ― Ba da. Parcă e alta. aşadar. are. ce s-a întâmplat? Ce-i cu doamna Gerda? ― Oh. după care a leşinat. sărmana! Îmi povesteşte pe scurt tărăşenia. după Jimbolia. desigur. ce fericită sunt că te văd! Mi-a spus Din. ştiai că vin? ― O. O iau de mână şi o întreb: ― Ia spune-mi. ~ 266 ~ . Fata asta ştie ce vrea. cu ajutorul unui medic. E. i-a venit rău. Aş fi vrut să-i sărut mâinile. într-o rezervă cu două paturi. cu adevărat. Are ulcer. din nevoia e a-i face preţul. iubito. ca să ne instalăm direct în miezul iubirii. atât de sigură! Iată-ne. Ajunşi la Timişoara. avansând totul fară măsura timpului.. Trag mereu cu coada ochiului la ea. escaladând ciudat tatonările gingaşe ale începutului. a fost pusă la raze. Balotă. Ai auzit de el? ― Nu. Asta-i nemaipomenit! Şi totuşi. Ne aşezăm Ia o masă. ― Dacă am duce-o la Bucureşti ? ― Nu-i transportabilă.

Într-un răstimp. ca un copil podidit de bucurie. destul de târziu. tot aştept să-mi confirmi primirea scrisorii mele. iluzia că sentimentele ~ 267 ~ . mă întreabă cu un uşor reproş. Nici ea nu luase micul dejun. mult şi-atât. o cutezanţă de a realiza lucruri aproape imposibile. după un ciudat hiatus în dialogul nostru. neobservată. dar cine avea curajul s-o expedieze ? Ea bate din palme. oarecum. Am potrivit-o de minune: o să-i aştern câteva pagini cu fraze fierbinţi şi-i creez. Jebs nu posedă însuşiri care să fie marcabile la prima vedere şi trece. ― E primul lucru pe care am să-l fac. când ne vom întoarce la Bucureşti. aplombul i-au ferit fară urmă. de teamă să nu întârzie.. dar asta-i o adevărată pacoste pentru soţ. am vorbit mai întâi despre situaţia Gerdei. În plus. fireşte. E exact ea ce vreau.. Frumuseţea ei se descoperă cu zgârcenie. ocolindu-mi înadins privirile: ― Din.aspectul ei marmorean. privirea distantă. ai cu seamă. în timp îndelungat. E drept ex-nevastă-mea degajă o feminitate irezistibilă. are maniere alese. pentru că la toate astea se adaugă copleşitoarea-i cerere. astfel. sunt într-o situaţie penibilă. ― Mi-ai scris ? într-adevăr ? Ce bine îmi pare! Te rog să mi-o dai. trebuia s-o fac din capul locului! Din pricina atâtor lucruri inerente şi disparate. Vine un chelner şi ne ia comanda. alergase la gară cu stomacul gol. Ţi-am scris-o acum o lună şi mai bine. lăudâd-o mai la urmă ceea ce era principal. conversaţie fluentă şi. ― Ce scrisoare? ― De dragoste. Salvez răspunsul cu o minciună necesară gen Ibsen: ― Draga mea. Oh. Ea face ochii mari: ― Penibilă? De ce? ― Pentru că eu trebuia să-ţi trimit mai întâi scrisoarea. Fără vrere. care îi estompează defectele sau măcar i le face acceptabile. o compar mintal cu Ghiocela.

dacă ar şti că I-am citit! Ce minunat lucru e că omul nu cunoaşte gândurile emenului său! Dacă savanţii ar născoci un mijloc de a le ~ 268 ~ . Zis şi făcut. Stau de vorbă cu medicul-şef. la urma urmei? Deocamdată. care îmi spune că intervenţia chirurgicală nu poate fi făcută mai înainte de o săptămână. Eu mă instalez la hotelul Regal. De ce să creadă Jebs că iubirea ei e unilaterală şi. unele chiar în legătură cu mine. cu rol inversat de însoţitoare a Gerdei. pacienta e slăbită din cauza pierderii de sânge. Angajez. Până atunci. ca atare. de fapt. de asemenea. După ce reţin o cameră şi-mi las geamantanul acolo. Mereu am impresia că suntem bărbat şi nevastă. Dejunul şi cina le vom lua împreună. Vasăzică. ea va continua să rămână la sanatoriu. Ce păcat că ideea asta nu mi-a trecut mai de mult prin cap. Totodată. schiţăm micul program de lucru. încât îmi dă o euforie indescriptibilă. şi pacienta e mutată acolo. ceea ce mă apropie de ea nu-i decât un interesant obiectiv material? Ceea ce.noastre reciproce au coincis. Ah. Jebs îmi povesteşte volubil felurite întâmplări din viaţa ei. obţin o rezervă cu trei paturi. o soră de caritate care să stea în permanenţă cu bolnava. voi anunţa majordomul nostru să-mi trimită corespondenţa la hotel. Balotă. dar pe astea le cunosc mai demult. să vină cât mai repede. Cum să nu? îmi pomeneşte de o nepoată la Braşov. o maşină ne duce la sanatoriul Dr. şi este. dar de ce să nu-i menajez susceptibilitatea? Ce mă costă. Dar e bine şi-acum. din jurnalul ei intim. o săptămână până la operaţie. Prânzim în doi la restaurantul Timiş. Foarte bine! Ii telegrafiez fetei. plus alte două sau trei săptămâni pentru convalescenţă! Oare tot timpul acesta Jebs trebuie să rămână imobilizată la spital? O întreb pe bolnavă dacă n-are vreo rubedenie care s-o vegheze îndeaproape. în aşa fel ca lipsa lui Jebs să nu fie resimţită. la restaurant. şi acest sentiment e atât de copleşitor.

fară ascunzişuri şi ocolişuri. mă aşez pe un fotoliu lângă ea. ― Chiar eu voiam să-ţi propun acest lucru. ce-i în guşă. Parcă îmi pare rău că răspunsul ei definitiv l-a spus cu atâta slăbire. ca toate călătoriile lungi. e o călătorie primejdioasă. i îţi spun că te iubesc. Tu te gândeşti la ceva durabil? Jebs dă din cap afirmativ. îi iau mâinile într-ale mele şi mă uit adânc ochii ei: ― Vrei să mergi cu mine la braţ toată viaţa? Evit sistematic să rostesc cuvântul „căsătorie”. tot ceea ce ne doare. şi-n căpuşă. Poftim! Pe legea mea. Jebs. Vei fi atât de oţelită ca să înfrunţi pe oricine ar încerca să te smulgă din braţele mele. ― Ce înţelegi prin durabil? ― Exact ceea ce înţelegi şi tu. La ea. De aceea te întreb: Ce facem cu dragostea noastră? Înţelegi s-o consideri ca pe o simplă aventură trecătoare. îi explic: ― Nu-i vorba de odihnă. între patru ochi.da în vileag. N-ar fi stricat niţică frământare. ― Acord perfect până acum. pare curajoasă şi lipsită de prejudecăţi curente. Avem multe de pus la cale. Mă apropii de ea. Ne simţim bine în ambianţa camerei. Tu îmi spui că mă iubeşti. ci din primele minute i-am împrumutat ceva din fiinţele noastre. Ni se pot întâmpla multe pe drum. ― Da! răspunde ea hotărâtă. Acceptă fară mofturi. are o fire deschisă. o invit pe Jebs în camera mea. fata mă uluieşte. Nu se teme de nimic. insuportabilă. viaţa ar deveni ternă. După copiosul dejun. scumpa mea. condiment necesar în asemenea împrejurări. te-am chemat aici ca să vorbim răspicat. pentru că ar fi nimicit icul ei farmec: taina. nu-i aşa? ― Sigur că da. francă. E atât de stăpână pe sine? În tot cazul. ― Ia seama. Urcăm la primul etaj. chiar dacă acela ar fi tatăl tău? ~ 269 ~ . ― Jebs. cum ar spune ţăranul nostru.

n-o să mă aperi tu? ― Desigur.― Da. Mâine? Poimâine? S-o cred? Şi eu. aşa cum a făcut Ghiocela. Vom avea toată noaptea a noastră. când. Şi în timpul îmbrăţişărilor noastre. până mă obişnuiesc cu gândul! ― Atunci. apoi. ea aude. Şi. O înşfac în braţe ca pe o pradă şi o aşez pe patul nedesfăcut. mai ales că ştiu din însemnările ei cât se teme de acest act. dar n-ajunge asta. Ea se ghemuieşte la pieptu-mi şi mi le întoarce cu dobândă. Soarta ta atârnă. ar fi o prostie sa folosesc violenţa. Şi-aşa e bine. dacă mă iubeşti. ― Ai să spui totdeauna da? ― Da. ― Orice s-ar întâmpla. nu. ― Nu. care nu se văd din cauza întunericului chemat. care m-aşteptam cămi va răspunde stereotip: După ce ne vom cununa. dar nu pot încă. ~ 270 ~ . poimâine. în schimb. ― Într-una din nopţile astea dorm aici. dacă ţii atât. în primul rând. Probabil că Jebs sesizează intenţiile mele. o potopesc cu sărutări. încât orice sacrificiu pe care l-ai face pentru mine să nu şi se pară prea mare? ― Da. Nu vreau să precipit lucrurile. Din. În odaie se instalează întunericul. apoi. ― De ce nu? Trebuie să facem un pas hotărâtor. care ne va lega toată viaţa. Are toate gingăşiile inocenţei. potopul meu de cuvinte de dragoste. ― Te iubesc. precipitându-mă la fereastră. orice ţi-aş cere? ― Da-da-da! Cuvintele sunt preludiul faptelor. Vreau să fii a mea. când? ― Ştiu eu? Poate mâine. Mi-e frică! Ai răbdare. Beat de fericirea care mă aşteaptă. Simţi că mă iubeşti întratât. las storurile. din toate puterile. nu! strigă ea contrariată. de tine.

fară să mă vezi. iar eu mă uitam la voi. şi-i logic să crezi astfel. Crezi tu că aş fi acceptat această slujbă dacă nu era la mijloc gândul meu de-o viaţă. Şi mai târziu. nu-i aşa? Ei bine. L-am rugat să pună o vorbă bună pe lângă tatăl tău. luând proporţii fantastice prin alimentare. şi când te-ai întors. a influenţat destinul tău. Tu ai plecat cu tatăl tău la Iaşi. Tu crezi. mai ales în legăturile sufleteşti. şi când ai plecat. există o lege a compensaţiei.― Jebs. a venit războiul. cu tatăl tău. Te făcuseşi mare şi frumoasă! Odată. Şi. cu care. aveai o eşarfa care flutura în vânt. Nici nu se putea altcumva. până atunci. Eram mereu asaltat de toate grijile: Ce fac? De ce stau cu mâinile în sân? Cum ajung până la ea? îmi spuneam. draga mea. Adevărul e că s-a născut de vreo 20 de ani. printre uluci. încât acest sentiment. O prinţesă nu arăta altfel. pe fata asta am s-o iau de nevastă când m-oi face mare!” Odată am intrat în curte şi ţi-am dat o garoafa albă ca nevinovăţia. cu o prietenă de vârsta ta. când încă eram copil. în preajma ta. Apoi. dar am plecat de-acolo numai pentru a fi lângă tine. după ani şi ani. eram funcţionar într-un minister. acela de a fi a mea? Pentru nimic în lume! Aveam existenţa asigurată. Nu mă îndoiesc c-o să-ţi respecţi cuvântul dat.” Am fost foarte nefericit din cauza asta. Atunci. mi-ai făgăduit că într-una din nopţile viitoare vei fi a mea. ca să mă angajeze secretar particular. să-ţi destăinuiesc unele lucruri pe care nu le cunoşti. uite. Să ştii că nu glumesc. l-am întâlnit pe Relu. Te-am urmărit de departe. strădania mea n-a fost în zadar! Orice ai zice. te-am zărit într-o maşină deschisă. şi-mi spuneam cu naivitate: „Ah. Prea am dorit mult să-mi fii soţie. aveam atâta ~ 271 ~ . că dragostea care mă leagă de tine s-a născut după ce am intrat în slujba tatălui tău. Ai dus-o la nas şi mi-ai spus: „Nu miroase. aici te înşeli. O dorisem atât de mult. Pe-atunci te jucai cu mingea în curtea castelului vostru de la Apelevii. Vreau însă. desigur. te-am revăzut la Bucureşti de-atâta ori. ştii că am fost coleg de liceu. De aceea nu m-am mirat deloc când Relu mi-a adus scrisoarea ta.

. Şi încă ceva: faptul că doamna Gerda s-a îmbolnăvit. cu ochii în ochii mei: ― Adevărat? Te cred! Mai spune-mi. cea oficială. nu-i aşa? Spune. torenţial. nesupravegheată. fară puncte. totul atârnă de factori externi. orice s-ar fi întâmplat. fară virgule şi. însă frica mea e mult mai mare decât a ta. că vom veni aici. Vezi. ca să-mi pot aşeza visul de totdeauna pe o temelie solidă.. fa-mă femeia ta. încât trebuia s-o primesc.drept la ea. pentru nunta noastră particulară. în camera asta. spune! Mi-e frică de atâta fericire! ― Şi mie. cu respiraţia întretăiată. nu! Câteodată. aş zice că-i paralizantă. Haide. tot mie mi se datorează. II De-acum încolo. aşa mă simt hărăzită ţie. Noaptea nunţii noastre particulare s-a prelungit până a doua zi de dimineaţă. minus etajul. două şi jumătate de când îi vorbesc frenetic. în oraşul ăsta. din pricina asta ţi-am cerut adineauri să fii a mea. mortală. Pentru că voiam să te întâlnesc singură. Cealaltă. Jebs mă ascultă cu sufletul la gură. Eu voi câştiga! Alea iacta est! în torentul de vorbe cu care o ~ 272 ~ . mi-e frică. hotărât. Sunt conştient de primejdia în care m-am aruncat cu bună-ştiinţă. aşa-i! şopteşte ea plutind.Forţa cuvintelor mele îi îngenunchează voinţa. o vom face după aceea. va fi greu să mai devii a altuia. omul e silit să mizeze totul pe o singura carte. Şi ştiam că ai să mă aştepţi la gară. iubita mea. că aţi descins aici. trec două.. pe care mi-o imaginam exact aşa cum e. de vreme ce mi-ai aparţinut. n-are importantă data. nu-i aşa? ― Da. s-a isprăvit! Domnişoara Apelevianu e legată de mine cu lanţuri grele. Mă întreb: aş fi putut face altfel? Nu. Trece o oră. mai ales. ştiind că.

sânii aşa.. ocolind termene plicticoase şi pierdere inutilă de timp. Fata Apelevianului începe să-mi fie din ce în ce mai dragă. celeilalte. altfel şi de cele mai multe ori asemuirea iese în favoarea. Ghiocela altfel. Mi-ar fi fost penibil s-o revăd în asemenea circumstanţe. noaptea. nu numai pentru ceea ce pot să ajung prin ea. Jebs sărută aşa. Orice face. are trupul aşa. probabil. Fleacul ăsta obsesiv va dispărea. scap de Ghiocela. Ulcerul doamnei Gerda. ar fi trebuit să strecor în treacăt şi faptul că am fost însurat cu Ghiocela. orice drege Jebs. mă strecor în dormitorul lui Jebs. Majordomul şi nevasta Iui sunt de partea mea şi n-ar sufla o vorbă. gata ― o compar cu Ghiocela. Jebs doarme aşa. Are multă drăgălăşenie. Uneori. sunt liber şi. ameliorat între timp.incendiasem pe Jebs. superficială. Ne întoarcem la Bucureşti. cu timpul. Cu atât mai bine. şi nu pentru că vreau. simt libertatea ca pe ceva material. o respingeam ca să fac loc cât mai mult amăgirilor abile menite a-i zăpăci capul. încă nu-mi pasă. Uneori. În sfârşit. Ghiocela altfel.. nu vreau deloc. lucru curios. dar n-am izbutit. e un fenomen care se produce pur şi simplu reflex. Ghiocela săruta altfel. ~ 273 ~ . Şi. Nu-mi fac totuşi griji. Avocaţii noştri obţin divorţul prin consimţământ mutual. ca fetele de boieri învăţate cu plecăciuni şi atenţii de tot felul. Trebuie să mă dezintoxic de-a binelea de vrăjile Ghiocelei. pare exuberantă. dacă n-ar fi la mijloc blestemata obsesie a comparaţiei. care e la etajul întâi. Jebs se piaptănă aşa. care mă frânează în permanenţă. Ori de câte ori această destăinuire descindea la poarta gurii mele. fară să fiu observat. Lucrurile ar merge şi mai bine. La rându-mi. mă străduiesc s-o iubesc şi pentru ea. care încă persistă latent în fiinţa mea. chiar dacă cineva din personalul de serviciu ar prinde de veste. prea încrezută. scapă de bisturiu. naivitate şi sfiiciuni de odraslă crescută prea singură şi simte organic nevoia unei afecţiuni ocrotitoare.

povestea nu-i nouă. ― Şi tu ce i-ai răspuns tatălui tău? ― Că nu vreau să mă mărit. S-a uitat lung la mine. Râul. ceva important. moşiile sale se înjumătăţiseră după expropriere. Fostul prim-ministru Dolfineanu îşi făcuse bine socotelile: cea mai bună partidă pentru fiul său. desigur. N-am de ce mă plânge: în lipsa lui s-au rezolvat toate după inima mea. Ca să-şi refacă pierderea suferită. fata descindea din aristocraţie. Să ştii că nu ~ 274 ~ .În fine. se întoarce şi maestrul din Suedia. I-am spus: Dacă e vorba să cumpăr un bărbat cu zestrea mea. ― Închipuie-ţi. cu timpul. nu era alta decât fiica lui Apelevianu. Papa nu s-a dat bătut. Ghicesc pentru ce. M-a întrebat atunci: „Nu-ţi place Râul?” Ce poţi răspunde la o astfel de întrebare ? Cine îşi dă seama pentru ce nu-ţi place un om şi-ţi place alt om? I-am spus un nu categoric. într-un capot străveziu de mătase. deconcertat de îndrăzneala mea. Află. S-au mai văzut cazuri. aleg pe cineva care-mi place. în plus. Din câte aflasem. are să-ţi placă mai târziu. Vine sumar îmbrăcată. papa. că eu nu mă mărit cu sila. lipsit de spirit comercial. Aseară a fost bătrânul Dolfineanu şi a stat două ore de vorbă cu maestrul. ce ar fi râvnit mai mult bicisnicul său fiu? Pe la miezul nopţii mă pomenesc cu Jebs. Până acum nu călcase cu piciorul în camera mea. Să vedem acum ce se va întâmpla. o aducea. înţeleg să fac acest pas numai pentru mine. Cele douăzeci de milioane ale lui Jebs nu erau deloc de dispreţuit. Dolfineanu m-a cerut pentru fiul său. E puţin agitată şi din capul locului îmi dau seama că nori negri s-au ivit pe cerul nostru. Râul. bătrânul se apucă de neguţătorie în stil mare. Nu-i nimic. nu-i aşa? N-am ajuns fată bătrână şi. zice. dar. Niciodată nu fusesem atât de dârză. dacă e să mă căsătoresc. Să facă bine Râul să-şi mute gândul. după o întârziere prelungită la Berlin şi Viena. iroseşte în operaţiuni hazardate tot ce mai avea. Probabil că singura salvare rămăsese însurătoarea băiatului.

― Papa. Probabil că bătrânul a înţeles unde bate fata. nu trebuie să te joci cu viaţa mea. ― Cine? Secretarul meu? Cum a îndrăznit să ridice ochii până tine? Asta-i de-a dreptul obrăznicie! Eu nu-mi dau fata după slujbaşii mei! Omul ăsta n-are decât să-şi găsească o nevastă pe potriva lui. cine altul ţi-o doreşte? ― Papa. ― Nu pot să spun. altă soluţie era cu putinţă. Apelevianu îşi iubeşte fiica. Vei afla la timp. ― Iubeşti pe cineva? ― Da! strigă Jebs covârşită de atâta încordare şi izbucneşte m plâns. ― Destul.. încă nu. Jebs! S-a împotrivit crâncen. ― Ce vorbă e asta? Numele unui bărbat demn nu se ascunde. ― Îl respingi pentru că nu descinde din nobilime şi e sărac? ar ce merit are cineva care se naşte cu blazon? Eu nu-l dau pe zece Râul al tău. nici pe o sută. Dacă ţi-e ruşine cu el. Bravo. Da. navea cum să tacă. Ea îmi raportează cu fidelitate tot ce se întâmplă. mai bine că i-a ~ 275 ~ . Apelevianu tot trebuia să afle. Lovise crunt. frontal! Jebs nu mai poate să tacă. Situaţia e foarte încordată. poţi să-l tăinuieşti mai departe. ― Cine e ? o întreabă Apelevianu tresărind în faţa unei taine la care nu se aşteptase şi care-i strica toate socotelile. presiunea tatălui creşte din ce în ce. cu toate armele pe care le are la îndemână. da. Încă nu pot aprecia dacă Jebs a făcut bine dând în vileag taina noastră. Evident. În tot cazul. trebuie să înţelegi că nu e aceea pe care o socoteşti tu.mi-e fiică de nimeni când sunt nevoită să-mi apăr fericirea. înfruntând un munte de împotrivire. ― Dinu Gherghel! strigă ea. în zilele următoare. Am terminat. El încearcă s-o convingă: ― Dacă nu-ţi vreau eu fericirea. ia seama. e peste puterile ei.. dar în felul său. Până la urmă. rece şi depărtat.

Împreună cu Jebs iau o seamă de măsuri preventive pentru a face faţă oricăror eventualităţi. Scrie ceva cu stiloul. voiai şi dumneata să pleci ? tresare el. care trebuie să aibă încredere. ― De acord. îi întind o hârtie împăturită. Ne înţelegem repede. probabil o scrisoare. maestrul mă pofteşte în cabinetul său de lucru. ― Prea bine. Uitaţi că nu mai sunt în serviciul dumneavoastră. domnule Gherghel. Îmi răspunde la salut. mi se adresează: ― Te-am chemat. Cred că n-am făcut tocmai bine trimiţându-i o săgeată drept în inimă. domnule Gherghel. ca să te anunţ că începând astăzi nu mai am nevoie de serviciile dumitale. Vă mulţumesc. Vom ţine legătura prin majordom. Când ai să pleci ? ― Chiar acum. Maestrul se opreşte i scris. ― Vă mărturisesc că n-am făcut nimic împotriva conştiinţei mele. El o primeşte stoic şi ripostează: ― Biiine. A doua zi. mă aşteptam la concediere. Interesant! Bine. Voi trimite după lucruri peste două-trei zile când îmi găsesc o locuinţă. neplăcut surprins. De altfel. Calm. o ia în mână şi o desface cu un gest brusc: ― Ce-i asta? ― Demisia mea. ~ 276 ~ . cu atât mai bine. ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic deosebit. fiindcă e suspectat de nimeni până acum. ― Ah. I-am dat dispoziţie lui Filip să-ţi achite drepturile băneşti. Fără să întrerupă scrisul. Nu pot să-mi stăpânesc un surâs ironic: ― Îmi interziceţi! Dar nu mai aveţi dreptul de a-mi porunci. Mă ajuţi să te cunosc în profunzime. ― Încă ceva: Îţi interzic s-o mai vezi pe fiică-mea de aci înainte.spus. nu-mi spusese o noutate. fiind omul cel mai potrivit. Nu-i răspund nimic.

― Dar. Rămâneţi cu bine. e singurul meu judecător.― Conştiinţa dumitale nu constituie o normă de conduită pentru mine. oricum. mai ales. vă salut cu respect! Spunând acestea. maestre. ~ 277 ~ . Iniţiativa îi aparţine şi nu puteam să nu răspund aşa cum se cuvenea unei fiinţe cu atâtea însuşiri ca ea. cu certitudinea că mă voi întoarce victorios. părăsesc încăperea cu fruntea sus şi... trebuie să adaug că n-am încercat în niciun fel să mi-o apropii sufleteşte pe fiica dumneavoastră. De aceea.

În Rue des Ecoles 14 bis. am ajuns la adresa pe care mi-a dat-o Reluşor. Apropo de curăţenie: unde-i Goethe să ticluiască o ordonanţă În locul primarului municipal? La asta a mai contribuit şi păcătosul de şofer. mai atrăgător.CAPITOLUL 11 Recăsătorită la Paris Din corespondenţa Andei Apelevianu I Draga mea româncuţă. urâtă foc şi ~ 278 ~ . ştiu numai că e aici de patru ani. încât mi se pare că doamna-maman e moartă de când lumea. n-aş zice mai frumos. Dispun de un dormitor elegant mobilat şi de un salonaş pentru musafiri. dar. oamenii noi în mijlocul cărora mă mişc mau detaşat într-atât de trecut. am făcut cunoştinţă cu o compatrioată de-a noastră. oricum mai curat. (Pe cine primesc eu aici ? Relu e cam ţăcănit la cap!) Dar să vezi. toată numai ochişi urechi. În fine. care m-a ocolit lungind cursa cât o zi de post. tot în pensiunea asta. ăsta-i Parisul mult visat? Cu ochii minţii îl vedeam altfel. plină de noutate şi farmec. ca să-mi ia o groază de bani. Ce să-ţi spun. dar sunt pe cale s-o fac. Vai de mine. când am descins în Gara de Est şi am apucat-o pe bulevard. iar eu trăiesc o a doua viaţă. subţire ca o nuieluţă. Sunt de o săptămână pe malurile Senei. 0 cheamă Ada Bonciu şi stă la mansardă. Arată ca o franţuzoaică sadea. încă nu m-am acordat cu stilul şi ritmul francez. am suferit o decepţie. Peisajul inedit în care respir. încă n-am întrebat-o ce face.

(Ţi-am trimis şi ţie câteva ilustrate cu reproduceri. să vezi ce dandana mi s-a întâmplat! La Luvru. i-am arătat apoi cartea de vizită. (Topaze a lui Pagnol are un succes nemaipomenit. mereu te împiedici de ei şi de şevaletele lor.) La Luvru am stat singură. dar nu pot accepta.. Zice: ~ 279 ~ . dar în loc să mă înfurii. Nu pozez goală nici pentru o sută cincizeci de mii. ca de altfel şi la Uffizi ori Galeria Borghese din Roma. Am fost de câteva ori la Turnul Eiffel. Nu ştiu ce mi-a venit să-i răspund că fară 50. a mărit suma şi a rămas să repet telefonul a doua zi. el a spus o mie de franci. Şi-a pierdut o grămadă de timp plimbându-mă pretutindeni. însă aici îţi trebuie o lună de zile să te tot zgâieşti la celebrităţi.deşteaptă tot foc.000 de franci nu putem sta de vorbă. cum mă vede. nu pricep o iotă. vorbea nu prea corect franţuzeşte. pe unde nu gândeşti. Îmi venea să-l pocnesc în chelie. nu-i venea să creadă. Vă stau la dispoziţie. Nici n-am vrut să aud. Văzând aşa. nu era decât o glumă. el a insistat şi. a spus că oferă el suma. S-avem iertare. găseşti o droaie de pictori care copiază tablouri celebre. m-a pufnit râsul. Când vorbeşte pe limba domnului Voltaire. ca să cinăm la restaurant şi să ne rotim privirile asupra vastei panorame a metropolei. Seara i-am telefonat că m-am gândit adânc. a scos o carte de vizită şi mi-a dat-o cu de-a sila. de revoltă că nu ştiu ce cer. ne-am urcat până sus. bărbos ca un popă ortodox. parcă. aşa de vertiginos îi turuie guriţa.) Şi acum. îmi şi propune să-i pozez pentru a-mi face nudul. american. probabil. auzind cearta. monsieur.. m-am uitat o oră la Gioconda lui Leonardo da Vinci. Zice: Mai gândiţi-vă şi telefonaţi-mi. E dulce ca o fondantă şi cred că mă simpatizează. S-a crucit. El a strigat cuprins. ne-am dus la teatru. L-am întrebat cu impertinenţa de care dispun cât oferă. A venit Ada şi i-am povestit cele întâmplate. văzând că plec. Un alt pictor (ăsta mai tânăr). Unul dintre ei. Nu ştiu ce naţie era.

desigur. isteaţa. pe când noi.. Şi dacă-i pozez americanului. gândeşte-te că frumuseţea ta va rămâne imortalizată într-un tablou. Îi spuneam: ― Surioară Frederika. A fost de acord. Mi-a cerut 60. Văzând aşa. E cel mai renumit pictor. americanii ăştia înoată în bani! Şi ce dacă-i pozezi goală? Când te duci la plajă. ca să-ţi facă un tablou.000 de franci pentru un portret şi 80. Ne-am dus împreună şi am vorbit cu Delmas. Am rămas uluită: semăna într-atât cu mine. locuiesc). dându-mi o replică la întrebarea pe care mi-am pus-o de atâtea ori: Ce fac eu cu frumuseţea? Mă uit la ea cum se trece? Peste 10-15 ani va fi o amintire tristă şi refugiată în fotografii. nu-ţi etalezi trupul pe gratis? Şi pe urmă.. însă cu condiţia să lucrezi la mine acasă. era totuşi un om serios. nu se va irosi degeaba. căci vei trăi de-a pururi zămislită din porţelan de Saxa. monsieur. a găsit nu-i decât soluţia: ― Ştii ce faci? îi pozezi americanului şi cu suma obţinută îl plăteşti regeşte pe Delmas. tot învârtindu-mă şi sorbind-o din ochi. Asta însă nu mă împiedica să mor de ~ 280 ~ . în prezenţa unei cumnate (cu care. ce rezolv? Mă imortalizează el? Da. chipurile. la muzeul din Dresda. Nici n-am auzit de numele lui. a cărei figurină de porţelan am văzut-o când am trecut prin Germania. i i-am telefonat americanului: ― Accept. de parcă eram surori gemene. celelalte femei. Ah. ÎI cunosc şi pot trata cu el. dar nu e.000 pentru un nud. de iubitul tău. mi-a zgândărit vechea mea rană. 0 jumătate de oră nu m-am putut dezlipi de ea..― Ando. Conrad Botger. eşti una din puţinele femei fericite de pe pământ. dacă ar fi un pictor celebru. În ciuda lipsei mele de încredere. În clipa aceea mi-am adus aminte de Frederika Honecke. nu fi proastă. urâţenia şi deşteptăciunea pământului. ne vom toarce în lut fără să mai rămână o urmă din ceea ce am fost! Dar Ada. iar suma să mi-o dai anticipat..

iar s-a mirat. împreună. Ţi-am citit romanul: nu e o capodoperă. Am ajuns nedespărţite. poate chiar la Mestrovici. care stă la Liubliana sau Zagreb. celălalt fiind predat la editură. Când am nevoie de unul.ruşine când stăteam goală-puşcă dinaintea lui. că trebuie să apelez şi la un sculptor. tâmpenia guvernează tagma asta infectă a bărbaţilor! ― Ce păcat că nu putem fără ei! am exclamat eu. spunea că numai negresele mai au sâni aşa de pietroşi.. Urma un doctorat în Litere şi acum îşi pregătea teza. mă învaţă multe lucruri pe care nu le ştiu. Chiar şi Ada se mira de sânii mei. la teatru şi cinema. aşa că. întinsă pe divan. numai noaptea ne separă. ― Ba da. Naveam la mine niciun exemplar din cartea apărută înaintea căsătoriei. o făcea acceptabilă. nu prea ştia bine unde. Şi acasă la fel. Mă laţi s-o traduc în franţuzeşte şi s-o dau la Gallimard? Sunt sigură că va avea succes. nu ştiu ce să admir mai întâi la tine: frumuseţea. A doua zi de dimineaţă mi-a spus: ― Scumpă mică. Arivistul. Când a auzit ce scriu. astea se scriu o dată la o mie de ani. Se poate. La Sorbona mergem amândouă. tu faci excepţie de la regula generală. chiar simpatică. au apucat-o toate furiile: ― Of. că sunt un exemplar unic. Ada era o comoară. Prietenia cu Ada s-a dovedit fructuoasă. Am mai tradus şi alte romane. inteligenţa sau talentul? De obicei. după care mi-a cerut manuscrisul. îl cumpăr. adusesem însă un text bătut la maşină din noul roman. I-am citit Adei primele două capitole. Eu pot. îmi umple tot timpul. tot împreună. stăpânesc bine limba. fiindcă e ruptă din viaţă. Chiar şi la Delmas tot ~ 281 ~ . care umplu vitrinele librăriilor. femeile frumoase sunt cam prostuţe.. la masă. Când i-am destăinuit că bărbatul m-a lăsat ca s-o ia pe una bogată. dar e o carte incomparabil mai bună decât cele curente. ca să-l citească în continuare. Scăpărătoarea ei inteligenţă îi diminua urâţenia fizică.

iar la plecare m-a sărutat pe frunte ca un tată.. crede-mă. fără niciun ban. iar fatalitatea oarbă. am si un pachet cu zece exemplare din cartea mea trimise de editor. mi-am dat seama: apăruse recenzie semnată de Olga Comănescu. nu ţi-aş lua nicio centimă. cu stranii coincidenţe. draga mea Fulguţă. Mi-a făcut un portret şi un nud superbe. După ce ne-am întors de la cimitir. de la sine. L-am condus la Pere Lachaise cu o armată de slujitori ai artelor. o reproduc întocmai: Vechiul dicton Fabrum esse suae quemque fortunae trebuie interpretat de cele mai multe ori în sensul că vina atâtor nenorociri viaţă o purtăm noi înşine. cum alternează tristeţea cu bucuria. Să vezi. iar Delmas se ridicase prea mult deasupră-i. datorii. cucerind o bucată din nemurire. Numai că omul e mic şi arta e mare. A vrut totuşi să-mi reducă preţul la jumătate. la rându-mi.. ce scrie. Încerc impresia că tablourile astea s-au făcut parcă singure. tu. Nu ştiam de ce îmi pusese şi un număr din revista Cuget Moldovenesc. Eu. N-am acceptat. pictor amator. Dacă n-aş avea greutăţi şi. Am citit-o cu sufletul la gură. pour l'amour de l'art. te rog. dar după ce am răsfoit-o în pripă. parcă ar fi ziua cu noaptea. când inevitabilul e drumul unic ţinut de ~ 282 ~ . fără efortul meu. dar nu s-a putut ţine de făgăduială. i-am sărutat mâna. Asta l-a salvat! II Ah. mai ales. căci după două sau trei săptămâni am aflat stupefiată din Figaro că a murit doborât de un infarct. neînţeleasă în capricioasele ei combinaţii. Maestrul mi-a spus: ― De mult n-am mai lucrat cu atâta plăcere. A zâmbit îngăduitor. zicea.amândouă ne-am dus. apare totuşi ca o supremă lege a dreptăţii. I-am destăinuit atunci că banii sunt ai unui miliardar american. A fost foarte emoţionat. Mia destăinuit că simte nevoia să-mi facă încă un portret.

povesteşte viu şi dinamic. Chemarea ei o ia drept o măruntă pornire trupească. fost şi viitor ministru. Dorul de fosta soţie e chinuitor. de care încearcă să scape printr-o căsătorie de scurtă durată. 0 altă mârşăvie. Peripeţiile vieţii intime a personajelor se precipită pe un fond realist. Ascensiunea vine m ritm grăbit. Anda Brădeanu. gelozia îl roade. întrebuinţează apoi un josnic procedeu de a-şi arunca soţia în braţele unui prieten. ~ 283 ~ . Căsătoria cu Ghiocela e prima minciună. râvnind înalte poziţii sociale şi bogăţie. momentele psihologice puternic adâncite. protagonistul romanului Andei Brădeanu. O pagină desprinsă din vastul roman al vieţii de toate zilele. rezistase dârz tentativelor sale de seducţie ― drept un obiect ce merită sacrificiul unei căsătorii provizorii. Demascarea ce urmează înaintea tovarăşei sale de viaţă nu-l ruşinează îndeajuns. cu fiica lui Barbu Vianu. Sufletul femeii. sărac. figurile centrale sunt bine conturate. sentimentele ei nu-l preocupă decât superficial. ca să aibă motiv de divorţ. el nesocoteşte puterea iubirii. Prietenul Radu. Tânăr capabil. Istovit şi convins de marea greşeală pe care o comisese. cugetul e pustiit de zbucium. dar unde e satisfacţia ? Iubirea pângărită se răzbună. Câţi bărbaţi nu se vor fi recunoscut în trăsăturile şi faptele lui Ivar? (De ce Ivar şi nu un nume românesc!) Autoarea. ambiţios. castă fiind. Ivar nu va mai găsi o rezolvare decât în moarte. cu aspiraţii mari. ca să divorţeze apoi şi să se însoare. în urma turpitudinii la care se pretase. îi aduce consimţământul silit al fostului său maestru pentru căsătorie. faţă de fata lui Vianu. cu vaste relaţii şi putred de bogat. Trei suflete înşelate: al celor două femei şi propriul său suflet.împrejurările generate dintr-o greşeală şi tragicul e o ispăşire. Drumul unei vieţi aşa cum a visat-o Ivar e deschis. Egoismul acesta masculin ni-l evidenţiază faptul de a fi considerat-o pe Ghiocela ― care. Asemenea reflexii ni le-a sugerat povestea lui Ivar. nu este nici el fericit. complice în aranjamentul cu Ghiocela şi devenit apoi soţul acesteia. din calcul.

Apropo de Relu: nu înţeleg de ce insişti tu atât să grăbesc măritişul cu el. Bună socoteală! I-am spus Adei: ― Fugi de-aici. cred că are suflet bun. nu l-am iubit grozav -.succedându-se într-o gradaţie ascendentă. Ceaş fi păţit? Chiar dacă m-ar fi băgat la puşcărie. ai fost mai iute de mână ca mine. va trebui să-mi numere bănuţii ― Daca c cumsecade şi nu umblă după fuste. de altfel. Ce. şi de ce să-mi complic existenţa? Ştii ce mi-a propus Ada? Cică să-i pretind viitorului meu soţ să-mi constituie o zestre de trei milioane. Ţi-am spus doar că nu-l iubesc ― nici pe pitecantrop. în plus. dragă. Am primit scrisoarea ta. e de văzut ce-o să zică monstrul. Nu-i în firea mea. Ea: ~ 284 ~ . aşa că n-am ajuns s-o termin. s-ar putea solda cu surprize. tu. căsătoria presupune numai iubire? Curios lucru. ca primul. mereu găsesc să mai adaug câte ceva. Dar scriind pe apucate. scriind un roman-document. o prelungire de timp de un an. merita. Fulguşor. înainte de a ţi-o fi trimis pe asta. să-l iau. zău. nu mă pretez la şantaje sentimentale. însă pe acest nepot apelevian îl simt acum mai aproape decât orice alt bărbat şi. cat ţine doliul. de oglinda în care l-am pus să se privească retrospectiv.” Ce zici. şi Ada îmi spune acelaşi lucru. Nici lui Relu nu i-am scris mai substanţial Să se mulţumească şi el cu ilustratele şi telegramele pe care i le-am expediat. barbarul şi vandalul I. acum îmi pare rău: trebuia să renunţ la mănuşi şi să folosesc nume reale. Uite. că azi-mâine sau poimâine devin celebră? Până atunci. de asemenea aprecieri critice la modul superlativ? Cum să nu mă umflu în pene. să-i fac figura! Dar şi aşa îl va ustura vârtos. Tot tu. un fel de asigurare pe viaţa ― Dacă mă lasă. Toate aceste însuşiri constituie peremptoriu dovada afirmării unui real talent literar. de câteva săptămâni. rămâne cu milioanele în buzunar.

lasă naibii scrupulele de conştiinţă. ce? O să crăp de ruşine? Muncesc şi-mi câştig şi singură existenţa. Îţi închipui că n-a fost deloc uşor. pe cine crezi că găsesc în salon. am fost foarte veselă şi am băut cam multişor.. bucurie de zile mari. altfel tărăşenia ia un aspect interesat. dezgustător şi nu ţin deloc să mă micşorez în ochii lui. Nu mă îndoiesc că Relu ar accepta. Chiar dacă m-ar lăsa şi ăsta. Uite. altă noutate. Relu de altul. l-ar refuza. într-o dispoziţie îndrăcită. Dacă faci aşa cum îţi spun.― Fii practică. el e animat de cele mai bune intenţii pentru ine. da. ― Nu. Mda. cherie. Alaltăieri. viaţa aspră. Relu Apelevianu. unde a tras K. e imposibil să mă împac cu ideea. Ada nici nu gândeşte la măritiş. Când să plecăm. cu toate intervenţiile şi paraintervenţiile. dacă însuşi preşedintele republicii i-ar cere-o.. Adevărul e că mă ameţisem serios. Se topiseră ca nişte ~ 285 ~ . însă ar trebui să calc singură cu picioarele pe mine. numai legaţia de la Paris. Venise de la Bruxelles. nu pot. chiar fiind Făt-Frumos din lacrimă. Rădeam întruna. nici nu mai puteam merge pe picioare. sunt sigură că mai târziu ai să-mi mulţumeşti. nu! Văzând intransigenţa mea. Ada m-a luat de un braţ. dar îndrăgostiţii ăştia sunt dotaţi cu puteri miraculoase şi obţin tot ce le. Ne-am plimbat cu Cadillacul prin piaţa de Boulogne. nici vorbă. pe asta n-a putut să pună mâna. Nu. iar seara ne-am ospătat regeşte la Ritz. Acum. aş accepta. în ruptul capului. Susţine că. când m-am întors de la Fontely-aux-Roses ― am fost cu Ada să vizitez Şcoala română a profesorului lor. Altfel. ca să fie mai aproape de aleasa inimii lui. trece prin devlă. jumătatea cealaltă o amân până când înaltul demnitar se va hotărî să-i ceară mâna. aşteptându-mă cu sufletul la gură? Pe drăgălaşul suspinător la farmecele mele. Ada n-a mai insistat. o pierd pe jumătate. Nu ştiu ce mă apucase. În sfârşit. Dacă propunerea ar veni din partea lui Relu. Făcuse pe dracu-n patru să-l transfere acolo.

ca să vii şi tu cu bărbăţelul. m-am mirat văzându-l încă la mine. în pat. Dacă era altul. gând la gând cu bucurie!..lumânărele de ceară. în ce constă această reparaţie? ― Trebuie să mă luaţi urgent de nevastă. aflând că aţi dormit la mine? Vă invit să-mi daţi numaidecât cuvenita reparaţie de onoare. ― Dar aceasta e şi intenţia mea. A îngăimat: ― Mă rog. pe româneşte. El se uita ca prostit la mine. închei prezenta epistolă. lungindumi incomensurabil mâinile ca să te îmbrăţişez peste atâtea ţări şi semnând mai jos. s-a dus tiptil în salonaş. Nu văd altă soluţie. Când am ajuns acasă. Astăzi ne-am căsătorit civil. n-a profitat de situaţie. ca să doarmă cuminte – cuminţel pe divan. ― Mă temeam să te las singură. corect ca un cavaler medieval. Anda Apelevianu ~ 286 ~ . fato. Am făcut rău? Ce mi-a venit să-l iau la trei păzeşte? ― Foarte rău! Aţi făcut totul ca să compromiteţi o doamnă. A doua zi de dimineaţă. putea să mă atace. Bine? Acestea fiind spuse. ― Tant mieux sau. Nunta o facem ceva mai târzior. repede un duş şi vâră-te. Cine are să mai creadă în virtutea mea. uitând de Relu şi de tot. îţi voi comunica data. ca să adormi pe loc.. dar el. ― Habar n-aveam că ţi-ai petrecut aici noaptea.

De fapt. restriştea nu e altceva decât preludiul suişului pe marile piscuri sociale. temporar. Deşi am încă multe de făcut. nu-mi umplu timpul gol decât învăţând sârguincios să conduc automobilul. Vasăzică. iar cel ce a călcat greşit pierde totul CAPITOLUL 1 Pisc şi prăpastie Din confesiunile lui Dinu Gherghel I Aşadar. care. îndeletnicire indispensabilă viitorului apropiat. scos din pâine. iată-mă fară slujbă. împreună cu nelipsita frau Gerda. pentru bunul motiv că eu mă bucur de cea mai privilegiată situaţie. ostilităţile au început! Bietul Apelevianu! Habar ~ 287 ~ . şi-a mutat reşedinţa pe meleagurile copilăriei. Cred că până azi niciun şomer n-a fost în pielea mea.PARTEA A TREIA Dragostea călcată în picioare se răzbună. cum s-ar zice. având-o drept paznică pe femeia majordomului. de autoritatea paternă. Jebs se află exilată la Apelevii. La rândul ei.

nu l-am ofensat. nu de alta. Nu mi-e teamă de represalii. N-am încotro. Un inamic ca mine nu poate fi înfrânt. ca să nu-i fac pe plac. dar mi se pare că nu-i prudent să complic lucrurile. Claxonez din timp şi ele se deschid larg. forţele noastre sunt de-a dreptul inegale. zău. deşi tare mă îmboldea ambiţia s-o fac. ca unui stăpân. Jebs îmi scrie regulat. Numai un bob zăbavă! Şi trec mai departe. Lasă. dar ca să-i menajez susceptibilitatea. Chiar şi când m-a dat afară din slujbă. cât rămân acolo. i-e dor de mine şi mă cheamă acolo. în privinţa asta nu mă doare capul. parcă s-a micşorat întru câtva! Sunt ochii maturităţii care văd aşa sau e la mijloc o iluzie optică? Opresc la peron. unde Jebs mă aşteaptă cu braţele deschise. atunci va fi altfel. E singura pe care mă feresc s-o supăr cumva. vor afla. nu se poate. măicuţă.n-are că luptă total descoperit. trec chiar pe lângă casa noastră de lângă primăria comunei şi. Prelungesc înadins lupta cu inamicul. Nu era omul care să încerce o convingere. mă ţine la curent cu tot ce se întâmplă în sihăstria ei de la castel. Nu-mi pare deloc prudent să-i umilesc prea greu. desigur. Două zile şi o noapte. şi vecinii de neaşteptatul meu popas. principala iscoadă ― nevasta majordomului ― e aliata mea. Ciudat! Nu mai are grandoarea de odinioară. Cuprind castelul cu priviri lacome. pe care le cunosc atât de bine. dar deţine poziţiicheie şi reduta cea mai inexpugnabilă e însăşi fiica lui. Partea proastă e că se plictiseşte de moarte. Insă insistă prea mult. ca să ajung la porţile castelului. Nu numai pentru că e tovarăş cu timpul. cât aş vrea să opresc măcar câteva minute. închiriez un Nasch şi dă-i drumul! Ajung la Apelevii pe înserat. nu l-am mai văzut de un deceniu şi jumătate. asigurându-mă că a luat măsuri să nu păţesc nimic. va trebui să-i dau explicaţii ce-i cu mine. e mult mai cuminte să-mi văd de drum. ca s-o văd pe mama! Renunţ. consfătuiri nesfârşite cum să facem şi ce să dregem pentru a-l ~ 288 ~ . când putea să poruncească. te chem la nuntă.

Rămânem la ea. simulat bineînţeles. E o soluţie simplă şi. lăsând treburile baltă. Ce se întâmplă ? Ziarele anunţă moartea fostului prim-ministru. Nu. rămas fară tată. Chiar cineva lipsit de imaginaţie bănuieşte ce s-a întâmplat. îl va primi în patul ei de suferinţă. nu mai înseamnă nimic pe scara socială. Dacă totuşi se încăpăţânează. de astă dată cu semnătura viitorului socru. să zicem. ca să potolească lucrurile. acum pot să mă prezint cu fruntea sus. Jebs propune o încercare de sinucidere. Dar pronia cerească ajută pe cei care se iubesc. căci n-ai parte de bucurie. O altă telegramăfulger. tatăl lui Jebs nu mai e legat de cuvântul dat şi fiul lui Dolfineanu. Jebs. Tatăl ei se va alarma şi. Doamna Gerda şi nevasta majordomului îl vor anunţa pe Apelevianu că Jebs vrea să moară. Jebs îi va mărturisi până la urmă că a. va lua drumul la Apelevii. Acum. nu ştii niciodată unde ajungi cu astfel de metode. dacă. de patru şi de cinci zile. Dolfineanu. aştept să fiu invitat chiar de. În urma acestui act. fară să scoată o vorbă. presupun. dar fară s-o faci. nu mă duc încă. Apoi. dacă a doua zi surghiunita mă cheamă telegrafic la castel. mă pofteşte de urgenţă. Acest jalnic eveniment ne aduce apă la moară. ~ 289 ~ .îndupleca pe Apelevianu să ne dea mult aşteptatul consimţământ. rămas grea. Este cu neputinţa ca Apelevianu să reziste acestui şantaj. căruia i se fac funeralii naţionale. aleargă alarmat la castel. căci. tatăl ei în persoană. e capabilă de orice suferinţă. tot atât de eficace. Mă opun. de două zile n-a mai pus nimic în gură. prefăcându-se bolnavă. de când e lumea.. declari greva foamei. Nu se poate înfăptui un ideal fară luptă. n-o să mai aibă ce obiecta bătrânul. ― Ii forţăm mâna cu aceeaşi tărie. nu-i bine.. durerea unora face bucuria altora. de trei. chiar de la prima vestire că fiică-sa n-a mâncat de trei zile absolut nimic... Aşa că Apelevianu. Da.

dacă pot fi numite astfel. arte mulţi băştinaşi. nu mai are ce să-mi povestească spre ea. ne dă consimţământul. care face ravagii în mine. iau sfârşit. iar pacea se încheie cu nuntă grandioasă. Chiar şi majordomul se bucură de nunta noastră: i-am dăruit cele douăzeci de pogoane făgăduite. cutare frază a spus-o altfel. Parcă Ghiocela ar urmări săşi creeze în absenţă o netă superioritate faţă de Jebs. dar cu perspective lărgite enorm. Adesea. Eu şi Jebs. plutim într-al nouălea cer. chiar la Apelevii. La ~ 290 ~ . unde vin puţini bucureşteni şi mulţi. viaţa curge mai departe. pe loc. Săraca. În câteva zile. dar între noi intervine persistentul şi blestematul reflex al comparaţiei cu cealaltă. iar câteodată nici nu mă ascultă. N-am încotro. în castelul împodobit cu ghirlande ca de zile mari. cutare problemă a gândit-o altfel. în ciuda mea. părea c-o plictisesc. Încerc s-o înlocuiesc alunecând în aţii ample din viaţa cărţilor. se complace în prelungi tăceri. sunt mereu silit să recunosc că Ghiocela în cutare situaţie a făcut altfel. învingători. abandonând poezia aduceriloraminte. plânge de bucurie că şi-a văzut visul cu ochii: o noră bogată. Ostilităţile. Aceste comparaţii erau solicitate de mii şi mii de gesturi şi lucruri. Nici nu se poate altfel.În fine. parcă. Asta n-ar fi încă nimic. în frunte ― bineînţeles ― cu mama. fericirea dă mâna cu mulţi prieteni. Apelevianu a capitulat. suntem siliţi a ne rezuma la lucrurile strict necesare existenţei. pe dimensiuni gigantice. II După acest salt uriaş. de astă dată. a cărei fântână a secat cu desăvârşire. Căsnicia cu Jebs evoluează în timp stând. aproape toate ieşeau în favoarea celeilalte. noua mea soţie a epuizat anemica ei biografie. dar parcă aş vorbi numai cu mine. După cum se vede. că o contemplu de pe Everestul meu social.

urmând un proces de metamorfoză de-a dreptul uluitor. s-a răcit de familia Apelevienilor. a cărei experienţă tindea să subjuge iremediabil bărbatul. De altfel. n-o aveam toată. mi-ar fi creat dificultăţi anevoie de învins. Cu atat mai mult cu cât.drept vorbind. în schimb. după cearta noastră. Parcă ar fi fost cea mai rafinată femeie. prostuţa. şi când nu se oferă. În orice caz. Despre Relu nu mai ştiu nimic. care atingeau culmi de voluptate. fiindcă se schimba mereu. nici nu se putea altfel. merg pe concesii cât mai largi. Recunosc deschis (de ce nu?) ― pentru că într-o împrejurare identică eu unul n-aş fi procedat Ia fel. Mi se refuza cu o încăpăţânare pe cât de gingaşă. ce dracu' mai vreau? Nu. Ăsta-i adevărul! Există şi oameni inapţi de a gusta fericirea. e oricând disponibilă. plină de atenţii faţă de mine. mă iubeşte. aş zice. Nu mai vorbesc de preliminariile împreunărilor noastre. E adevărat că. Jebs se oferă mereu. voind să mă evite. e bună la suflet. Totuşi. sunt sigur de asta. lucra numai cu intuiţii. o accept. unde nu mai dădea cu săptămânile. ci mereu în devenire. Niciodată n-o cuprindeam integral. mereu intra într-altă piele. rafinată nu era. pe atât de intransigentă. această fericire nu-i decât un cuvânt rece. desigur. niciodată n-am avut-o toată. care. fară contur stabil. Tot au ceva bun oamenii ăştia din aristocraţie: îşi respectă cuvântul dat. Pentru ei. conduita lui Relu rămâne pentru mine sub semnul enigmei. Incontestabil că eu fac parte din această categorie. s-a opus s-o iau pe verişoară-sa. nu sunt fericit şi probabil că n-am să fiu niciodată. ignorând ştiinţa iubirii. Şi când o făcea. înscris în dicţionar la litera cuvenită. în ~ 291 ~ . însă a fost un gendeman: n-a suflat nicio vorbă despre căsătoria mea anterioară cu Ghiocela. Ghiocela era o fiinţă. Mediocritatea ei nu mă deranjează prea tare. cu atât mai mult cu cât am ascuns faptul şi nu trebuia s-o fac. Se prea poate totuşi să fi fost la mijloc o pricină de care n-am cunoştinţă.

sunt dârz. Ascensiunea mea îşi urmează precipitat cursul. dar de să mă mint pe mine însumi ? Eu visam cu totul altceva. peste toate astea. mă bălăcesc. de fapt. nu-mi mai intră nimeni în voie. Apelevianu pare foarte încântat de mine şi chiar îmi mărturiseşte n-ar fi găsit un bărbat mai bun pentru fiică-sa. Ducă-se! Bine că am scăpat de el şi pot răsufla în voie. Avalanşa preocupărilor şi obligaţiilor de tot soiul. În rarele clipe când stau de vorbă cu mine. ca ministru plenipotenţiar. Iar în ceea ce priveşte situaţia de ginere al Apelevianului. care trebuia să-mi aducă pe tavă o catedră universitară. Mulţumesc pentru apreciere. socru-meu ia portofoliul Externelor. şi iată-mă acum. prin jocul întâmplării. nervos. Eu singur mă mir cum de se poate aşa ceva: posed. mă regăsisem să scriu nefericita istorie a literaturii universale. corosive. concerte. De un timp încoace sunt mereu obosit. ce mă ~ 292 ~ . uite. sunt ales vicepreşedinte al Ca― erei Deputaţilor. Ar trebui să mă bucur de acest succes. să mai vorbim! Jebs ciripeşte toată ziulica. Se poate considera fericită şi în puritatea ei nici nu râvneşte mai mult. dispun de replici prompte. În schimb. mă striveşte.sfârşit. Am darul vorbirii. Această fiinţă transparentă ca o pâclă e în elementul ei: duce o viaţă mondenă. vizite. eu nu mai pot prididi. fară s-o ştiu? Şi. Partidul nostru vine la putere. mi-e prieten meşteşugul condeiului şi. baluri. orbeşte. incisiv. cu faimă! Toate îmi merg din plin. hotărât să înving. pur şi piu. numai că eu sunt ceva mai puţin încântat de însuşirile lor. iar eu sunt ales deputat. premiere teatrale. ocolind linia firească a aptitudinilor mele? E drept. Şi înving adversari puternici. mă întreb ce tot mă roade. când mă aştept mai puţin. De ce sunt silit de acest organism social să fac ceea ce nu-mi ce. într-adevăr. Nu mi-a fost greu să mă remarc în Parlament. stofa de politician. parlamentar cu aspiraţii ministeriale. minând mocirla politică în care. aud că a plecat la Bruxelles.

un tânăr inteligent şi descurcăreţ. când mi se spune maestre. După câteva minute. Gheorghiu. cred că am să iau un concediu. dar nu primesc răspuns. Ori de câte ori vine acest Gheorghiu în birou. Gheorghiule ? ― Maestre. bâiguie el. mi se pare că mă văd pe mine. Mai degrabă cred că nu vreau să găsesc răspuns. cam scos din fire. abia ieşit din facultate. aşa-i. n-am putut. am ajuns să mi se spună şi mie maestre. Pe uşa din fund se iveşte secretarul meu. dar sărac lipit. sunt cam nervos azi.doare. Tot aşa cum îi spuneam şi eu odinioară lui Apelevianu. mi-aţi spus că la ora 4 va fi gata articolul de fond. ― Domnul ministru al Domeniilor a trimis după proiectul de lege a reformei agrare. Dar numaidecât îmi dau seama că el nu e cu nimic vinovat de toate astea: Iartă-mă. S-ar putea totuşi să nu fie asta! Ce ştii ~ 293 ~ . n-am avut timp. maestre! De ce n-aş mărturisi ? Mă simt inundat de o tainică satisfacţie. a telefonat de la redacţie. Spune-le să nu mai conteze pe mine. iar acesta nu poate. nici nu m-am apucat de el. Şi totuşi. Decât că eu îi făceam lui Apelevianu toate articolele de care avea nevoie. În sfârşit. Toţi trag de mine în toate părţile. Gheorghiu se întoarce. ― Nu l-am făcut. pentru bunul motiv că mi-e frică de el. ― Mda. aveţi nevoie de odihnă. mă împinge o negrăită plăcere să mă substitui mintal cu Apelevianu cel de altădată şi să întrebuinţez faţă de secretar expresiile obişnuite ale acestuia. ― Munciţi prea mult. umblă cu haine vechi şi ponosite. n-are stofa. confirm privind în gol. ― Să-l ia dracu'. timid şi respectuos. care nu cu mult înainte îndeplineam aceeaşi funcţie. ― Ce este. ― Prea bine. Nu ştiu ce să fac mai întâi. ca lupii! mă răstesc la secretar. sunteţi extenuat.

― Dinule. ai primit invitaţia pentru banchetul de astăseară? ― Da. Îi spun pere. fiindcă mi-e greu să-l strig „tată". Apelevianu reia: ― Şi Relu mă îngrijorează cu viaţa pe care o duce. ~ 294 ~ . ― Dar e vorba de sărbătorirea primului-ministru. am să încerc. simt nevoia de odihnă. fiecare plimbându-ne prin propriile lui gânduri. De ce nu-ţi iei un concediu? Un voiaj de agrement în străinătate te-ar reconforta. nimic. Mai târziu. Cât l-am păcălit să se căpătuiască odată. m-am cam săturat de banchete. observ la tine o schimbare care-mi dă de bănuit. Şi tocmai acum. Mi-am zbătut zadarnic gura.dumneata? Dacă te încumeţi. în urma succeselor tale parlamentare. îmi vine mai uşor. Nu vreau să ajung nici ministru. Dinule. nici primministru. însă nu cred c-o să vin. un cămin. fa-mi o expunere de motive la proiectul acela. Lipsa ta va fi remarcată numaidecât şi va da naştere la comentarii. ― Nu-mi pasă de intrigi şi clevetiri! îi spun cu o grimasă de dezgust. maestre. şansele de a pune mâna pe un portofoliu au crescut atât de mult. Pe franţuzeşte. Da. Am auzit că a stricat logodna cu vicontesa. Cred că n-ar strica să schimb aerul. Ce ai ? Eşti bolnav ? Te doare ceva ? ― Sunt surmenat. asta-i. Apelevianu. nu ştiu nici eu ce am. nu e greu să cucereşti cele mai înalte poziţii. când. ― Nu-i lucru curat. Şi apoi. munceşti cam mult. E vesel. ― Nu mă simt tocmai bine. ― Cum ? De ce să nu vii ? se miră el. Nu mai vreau nimic. ― E drept. jovial. pere. extenuat. e mai greu să le păstrezi! Câteva clipe tăcem amândoi. să-şi facă un rost. Ascultă-mă. ca un om căruia toate îi merg din plin. ― Prea bine. vine şi socrul meu. De câteva săptămâni.

mai degrabă. care nu se împacă lesne cu jugul căsniciei.Adevărul e că am ţinut foarte mult la el. arată sfioasă. ar fi trebuit să mă sprijin. că încă n-a întâlnit femeia care să-l ducă pe calea cea bună. ~ 295 ~ . Şi. Dacă o calci cu piciorul la timp. tineretul 4sta ne dă multă bătaie de cap! ― Probabil. O femeie superioară exercită asupra bărbatului o înrâurire bună. Ce l-a apucat ? ― Ştiu eu ? Poţi să ştii ce gânduri îi umblă prin cap ? Ah.. niciun rând! De altfel. Numai o astfel de femeie l-ar putea hotărî să se însoare. nu le mai pune toate la inimă. nici nu mă aşteptam la o altă comportare din partea lui. forte.. e o fire independentă. Cine s-ar fi aşteptat că după aceea mă va cotropi şi voi arde ca o torţă vie. îşi trage sufletul şi moare. domoală. ştiu că aţi fost colegi de liceu. dacă o laşi însă în voie.. să te angajez. deodată. Ce s-a întâmplat? Vreo femeie? ― Glumeşti.. răbufneşte deodată într-un uragan de flăcări. v-aţi răcit. Chiar el a stăruit. ― Ei.. precaută. odinioară. Ţi-a mai scris ? ― De când e. goi de suflet şi judecată ? Mă pierdeam în tot felul de reflecţii asupra dragostei. eraţi prieteni buni. Aşa a pornit la început flăcăruia. de fapt. care mistuie şi preface totul în cenuşă. Spuneam că dragostea e respect. ― Cred. care se îmbrâncesc şi se sfâşie. lasă. Cine a văzut cum şovăie o limbă de foc către claia de fân? La început. pe care. Probabil a fost supărat de procedura ta cam. în care mişună mii şi mii de exemplare ca mine. Dar când s-a împotrivit aşa de înverşunat la căsătoria mea cu Jebs. ministru plenipotenţiar la Bruxelles.― De ce ? Era o partidă strălucită. ― Curios! într-o vreme.. dintr-o pornire nesăbuită de a strivi adevărul. fară s-o mai pot stinge vreodată? Cum de nu mi-am dat seama că o iubeam pe Ghiocela? De ce m-am lăsat amăgit de găunoasa măreţie a protipendadei ? Ce căutam într-o lume stearpă.

cu răbdare. Când dorm. Abia acum. că tot pe Ghiocela o iubesc. Fiinţa Ghiocelei mă urmează ca propria-mi umbră şi-mi şopteşte obsedant în urechi. Jebs a devenit soţia mea. Atunci. cu o nevoie ascunsă. pe numele ei de alint. Se vede că i-a fost teamă minţii să-mi dezvăluie brusc adevărul. trudit după ostenelile zilei. Alteori. eu eram femeia care-ţi trebuia. mai degrabă. mă surprind mirat că întreţin adevărate conversaţii cu Ghiocela. aerul lor vechi. sau chemând-o Ghi. dar le trag înapoi. credeam că ceea ce mă lega de ea era doar dorinţa neîmplinită. goale. mă pomenesc căutând-o mereu. întind braţele după trupul râvnit. cu batjocură crudă: „Vezi. l-am pus pe seama altor pricini ― Nenorocirea mi se trage din cauză că nu-mi făcusem din capul locului lumină în creier. cum pregăteşti pe cineva căruia trebuie să-i vesteşti o catastrofa. nu! Nu! Nu! ~ 296 ~ . de frică să nu-şi iasă din minţi. iau somnifere şi dorm adânc. Când mă culc noaptea. jertfa! Prostii! O fi şi asta. dar eram făcut pentru o astfel de dragoste ? înainte de a o lua pe Ghiocela. între timp. cu suflarea ei caldă. o simt alături pe Ghiocela fierbinte. nu zic ba. Jebs mă surprinde uneori strigând un nume prin somn şi mă descoase despre cine e vorba. după atâtea luni de la despărţire. cu nesaţ. Şi-n toiul nopţii. Se pare că simţurile înăbuşite încearcă în felul acesta să răbufnească la suprafaţă. în revărsatul zorilor. ca şi cum am fi unul lângă altul. încetul cu încetul. fară vise.duioşie. şi tu mi-ai dat cu piciorul.” Să fi avut dreptate? Ah. după ce. Ca să nu-i trezesc vreo bănuială. am început să-mi dau seama. N-am ţinut seamă sau. fară pradă. de ce am simţit strângerea aceea dureroasă de inimă când am găsit-o în braţele lui Relu? Să fi fost primul semnal de alarmă al dragostei primejduite ? Se poate. reflexă. vorbind tare. crezând că voi descoperi măcar o urmă din mirosul cărnii fragede rămas în ele. M-a pregătit pe îndelete. Îi poruncesc cameristei să-mi aducă pernele şi cearşafurile din căsătoria trecută şi sorb adânc.

zi de zi. Apoi. se dezlănţuie. devastându-mi fiinţa. Slavă Domnului! Apoi. Ştiu numai că fac nereu prostii. Ce mi-o fi venit să tocmesc un detectiv articular.IV Şi cu toate acestea!. ar fi moarte de om să mă sustrag.. îmi arde gândurile. însă o presimţire neagră îmi strânge inima. odată cu ea. O luptă surdă. înăbuşită. ca să-mi aducă veşti pe tavă despre ea? Actul parcă nici u-mi aparţine. Umblă după un doctorat? Păi sigur. până la un pas de inexistenţă! Mă zbucium nevolnic. după ce iese.. Timp de două săptămâni. îmi frâng mâinile.. Imposibil s-o amân. îmi clocoteşte sângele. la Paris. luptele noastre nebune. nu descoperă nimic.. când ne risipeam unul într-altul. îmi creşte dorul de Ghiocela. Ah. altă veste: se stinge din viaţă doamna-maman. numai necazuri pe capul ei! Poate. contopirile cu răsuflarea tăiată. atât de al nostru. locuieşte la maică-sa şi duce o viaţă retrasă. Detectivul îmi aduce ştiri bune. Ce rost u veştile astea? Nădăjduiesc o legătură extraconjugală cu Ghiocela? încă nu ştiu lămurit ce am de gând să fac. mă ~ 297 ~ . Fără voie. una mai gogonată decât alta. Şi. cărora le găsesc acum un farmec atât de unic. îmi revin pe ecranul închipuirii scenele de voluptate nemai-încercate pe care le trăisem împreună. nicio legătură. nu-i exclus. m-aş fi dus la înmormântare. da. ca o pustnică. dar tocmai în ziua aceea aveam o interpelare în chestiunea fraudelor cu armament. pe neaşteptate.. Dar asta încă e prea puţin. Apoi. a fost făcut de cineva pe care nu-l cunosc. îmbrăţişările ei. Ce-o fi având? În fine. aflu că e internată la Sanatoriul Modern! A mai fost internată acolo. de d tot umblă pe urmele ei. Unde? Mda. Ce zic ― creşte ? Mă inundă ca un val de foc. Ce o fi căutând dumneaei acolo ? Să fie chestiunea bursei ? Da. nu poate fără el.. deşteapta! Ţin să cunosc precis scopul călătoriei. plecarea peste graniţă!.

îndârjit. Scot afară lucrurile care îmi vorbesc de ea. Odată. proiecte de legi. îmi vorbesc necontenit de ea. uite şi romanul lui Zweig. cu blândeţe: De ce te-ai dezlănţuit aşa? Găsise un termen just. Dar în clipa următoare îi îmbrăţişez genunchii şi o rog să mă ierte. articole de gazetă. Dar râd de aceste copilării naive: ― Ghiocela nu e în mobile. tot mai mirată. citit şi răscitit (se regăsise amplu în el). Ea e în mine. Ea. nu e în lucruri. Uneori cad zdrobit de oboseală. uneori. care îi plăcea atât de mult. Mă mustră. în sângele meu. furios. izbucnesc ~ 298 ~ . A doua zi îmi reîncep activitatea cu încordare. lasă-mă în pace! Se uită uluită la mine. Aerul de afară dă buzna în odaie şi-mi mângâie fruntea cu braţe reci.topesc în singurătatea aspră a odăii de lucru. înţelese între ele. Suferinţa mea devenise transparentă: se vedea. întruniri. uluind pe toată lumea şi stârnind admiraţie pentru formidabila mea energie. Mă risipesc nebuneşte pretutindeni. nu e în atmosferă. dar nu izbuteşte să-mi răcorească sufletul incendiat. Drept răspuns. ca şi în tumultul Parlamentului. Deschid larg ferestrele. Cum să scap de ea? În ce fel s-o alung? Mă arunc atunci într-o muncă grea. dacă te uitai la mine. Uite statueta cu amoraşi. enervat. Jebs pare şi ea îngrijorată de mine. mă întreabă: ― Ce ai ? Ce-i cu tine ? Tu suferi! A ghicit. Toate lucrurile. care-mi înghite zilele laolaltă cu nopţile. căreia nimeni nu-i ghiceşte izvorul. Discursuri. istovitoare. nici măcar în străinătate. nu poate să înţeleagă. cumpărată de la un anticar din Roma. De ce reţinusem aceste lucruri care nu-mi aparţineau? Mă sufoc. Numai în felul acesta pot să dorm fară Ghiocela în suflet. mă răstesc la ea: ― Te rog.

ca un răzvrătit.. prosteşte. Cufundat într-un fotoliu. Barbu. până când... plutind în nori grei de fum. Smulg telegrama din mâna soţiei şi o citesc fară să văd nimic. îngăim eu. o problemă politică destul de controversată. Uite telegrama! ― Cu cine ? o întreb fulgerat de o presimţire stranie. într-o zi. Jebs intră veselă şi zgomotoasă. ― Relu s-a însurat. ― De unde s-o cunosc? îi răspund.. Apoi. agitând o hârtie în mână: ― Surpriza surprizelor! ― Ce-i ? Ce s-a întâmplat ? Ce surpriză ? face mirat Barbu. din cauza unei fuste. Şi sângele îmi fuge din obraji. N-am nicio fărâmă de voinţă? Doar n-o să mă prăpădesc aşa. ― Ce te-a apucat? mă întreabă nedumerit Apelevianu. înghiţind restul numelui. izbucnesc într-un hohot nestăvilit de râs. ― Ce Dumnezeu! gândesc. încât Jebs se sperie şi fuge. ― Cu o oarecare Anda Brădeanu. Habar n-am cine este! ― Atunci de ce râzi aşa? ~ 299 ~ . întărâtat de o hotărâre aprigă. plec repede. V Ce se întâmplă astăzi ? Pe când discutam cu socrumeu. deodată. sar drept în picioare. Îndârjirea împotriva slăbiciunii acesteia care mă ţine într-o continuă încordare dăinuieşte câteva săptămâni. ― Cu Anda Bră. Apoi. rămân o bucată de vreme cu gândurile rătăcite. absente.într-un râs zgomotos. ― Nu cumva o cunoşti ? are o tresărire nevastă-mea. tatăl ei. neverosimil.

― Îmi vine mai uşor. o prostie! Am avut imaginea lui Relu cu pirostriile pe cap. ― Nu fi rău. care să-l sustragă din multele braţe ale meduzei sufocante. nu ştiu nimic! Nesuferitul s-a ascuns şi de mine. I-am văzut fotografia. Nu se cădea să mă întrebe şi pe mine. se roagă Jebs. ― Haide. pe care. O greşeală de neiertat. n-o luam. iartă-i pe aceia care te iubesc. Lor. în fond. Dar nu e vorba de vicontesă. iată. papa. zgomotos. care mereu făcea haz de însurătoarea altora. nu-i chiar un motiv de ilaritate.papa. i s-a înfundat şi lui. zice Apelevianu foarte serios. omul trebuie să fie în mijlocul altora. Nu-mi plăcea nici de frică. Jebs? Nu ţi-a vorbit niciodată Relu de ea? ― Nu. ~ 300 ~ . ci de Relu. cu gândurile mele. spune socrul meu. Acest pui de năpârcă s-a purtat ca un ingrat. Neaşteptata veste stârneşte un adevărat uragan în mine. bine. Numai aşa se explică de ce a renunţat la vicontesă. dacă eram în locul lui. Dar cine-i această femeie? N-ai aflat nimic. cel puţin.― Ei. Simt nevoia să fiu singur. papa. măcar aşa. care avea oroare. zice îngândurat Apelevianu. vicontesă era o pupăză de porţelan. E. fata mea. Voi n-aveţi decât să-l felicitaţi. ― Exagerezi. cândva. Mă retrag ca suflat de vânt în odaia mea de lucru. să-i iert pe aceia care nu mă iubesc. pentru că în asemenea circumstanţe. are s-o regrete amarnic. Nici eu. de formă ? De ce a ţinut morţiş să mă pună în faţa faptului împlinit ? Se temea că-i voi strica planurile ? Eu unul nu-i răspund. şi de tine. o prostie. ştiu că nu trebuie să le pretind nimic. ca de obicei. ― Bine. într-un cerc vesel. ― Hotărât. El. legătura trebuie să fie mai veche. de toată lumea.

încă de pe atunci erau înţeleşi să se ia. dezarmat şi. că zidurile se hâţână ameţite. ~ 301 ~ .VI Am credinţa că totul începe să se prăbuşească în jurul meu. Când urc pe scară. mi se pare că treptele se scufundă. pe deasupra. lovind mereu în plin. însurându-se cu vicontesă sau cu oricare altă fată frumoasă şi bogată. capul răutăţilor? îmi dau seama. în fond. care. de veste c-o iubeşte. la toate bunurile libertăţii. Dumnezeule. mai fusese măritată? Grea taină! Ah. Creierul mi-e inert. inform. Cum? Relu. de unde ghicise ea planul meu. De aceea trădarea mi se pare acum şi mai odioasă. trecea chiar peste voinţa lui Apelevianu. De aceea mă înfrunta ea cu atâta semeţie. încât abia-i mai pot desface. după care părinţii fetelor de măritat alergau cu limba scoasă.” Pricep. acum pricep ce-a fost! În creier mi se face o lumină. Aştept să se întâmple ceva. de parcă acel cutremur pe care-l suferisem se dezlănţuia acum şi-n afara mea. care trebuia să facă o partidă strălucită. cuceritorul. folosind această mârşăvie favoarea lui. ce vârtos şi repede îl încătuşase Ghiocela pe acest zănatic cuceritor de inimi! îmi vin brusc în minte vorbele ei: „De-abia acum ies din mocirlă. Nu pot să desluşesc un gând limpede în vălmăşagul acesta tulbure. Dar cine e de vină? Cine e. ca să rămân acolo într-o încremenire fară sfârşit. pentru a lua o femeie de jos. Aşadar. încă de pe atunci puseseră la cale căsătoria lor. o lua pe Ghiocela mea? Renunţase. irezistibilul Relu. aşadar. Atacul mă găsise descoperit. când a prins. jalnica mea „biruinţă” fusese. Mă trântesc pe divan. fară şir şi rânduială. mare şi neaşteptată. „Prăbuşească-se totul!” strig fară glas şi încleştez pumnii cu atâta încordare. Relu a dat taina în vileag. în sfârşit. din pricina asta. probabil. secătuit. o înfrângere netă.

lucid. care nu se lasă prinsă cu una. „Ce fel? Parcă numai o dată a fost vorba!” râde ea batjocoritor. Pe bună dreptate! Recunosc. am să ţi-o trec ţie. Toate astea nu muriseră. Şi cu cât mă perpelesc de suferinţă. ca odinioară în căsuţa noastră de pe strada General Doru! De unde îmi venea nevoia de a retrăi tocmai acele întâmplări pe care aş fi vrut cu tot dinadinsul să le îngrop în uitare ? Da. zăceau numai ascunse prin pivniţele fiinţei mele. cu atât mai mult mă înverşunez împotrivă-mi. măcar de-ai fi ştiut să-ţi iei toată plata! Numi place să rămân datoare!” Şi. Încet-încet. Şi. canalie! Tocmai pentru că e atât de interesantă! Ca să şi se aprindă călcâiele după ea. cu două. mă sărută lung.. mă văd acum cu ochii minţii alergând după Ghiocela. ori de câte ori mă vâr în aşternut şi încerc să dorm. locuri care au fost odată.. mi s-a oprit răsuflarea. cum credeam. e tare interesantă. eu sunt făptaşul acestei blestemăţii! „Aşa-mi trebuie! Cine o face ca mine ca mine să păţească!” Noaptea. împătrit. „Nebuno.― Ce trădare! gem spintecat de o mie de pumnale năpustite din neguri asupra mea. ― Mi-ar părea rău să dai fata asta pe mâna altuia.” „Prostule. iată.. că nimeni altul. eu.. întreit. trecutul începe să se mişte. ci eu. o urmăresc pe Ghiocela. Nu de alta. „Aşa se dublează preţul unui lucru după care eşti nevoit să alergi atât. n-am s-o dau pe mâna altuia. Şi când. pun mâna pe ea. prind să învieze oameni. în sfârşit.” „Knok-out!” râde ea prelung şi în locul ei răsare Relu. îi răstorn capul şi o sărut de două ori. ~ 302 ~ . întâmplări. întors la viaţă. spunând aceasta. aşa cum arăta când a venit acasă la mine cu scrisoarea lui Jebs. ― Desigur.

Mă recunosc: sunt eu! Eu sunt acela care şi-a curmat zilele. oricât te-ar aştepta limuzina la scară. poftim! E în odaia de alături. Amândoi pătrund în dormitor. ca un vifor: e râsul ei şi al lui Relu.. Câtă vreme sunt frumoasă! Ai să ajungi rău de tot. abia acum leam adă― ugat.. ~ 303 ~ . Odinioară mi se păruseră fară sens. îmbrăcat în haine negre. Uite acum şi umbra cioclului. în locul meu îi răspunde chiar Ghiocela. Ivar. ― Am venit să ridic cadavrul bărbatului care s-a sinucis din cauza neveste-sii. oricât te-ai lăfăi în bănet. nu-l ucide. Când cioclul îi trage pânza. exclamaţii. nu-l mai azvârl pe uşă afară. oricât te-ai căţăra de sus. ― Să vedem cine va râde până la urmă! Are să ţi-o plătească Dumnezeu cu vârf şi îndesat. Dar acum ascult îngheţat cum îmi vâjâie în urechi râsul lor batjocoritor. lăţindu-se ca într-un vârtej năprasnic. unde zace sinucigaşul însângerat. mă rugase ea privindu-mă batjocoritor. modificând realitatea cu tâlc: ― Da. Mi se îmbulzesc în urechi frânturi de fraze. Abia acum au sens toate săgeţile din tolba Ghiocelei.. domnul Apelevianu şi-a pus în gând să mă seducă.” Un râset prelung răsună biciuitor. turbat de mânie. De data aceasta. aud din văzduh glasul Ghiocelei. râsete. De ce nu-l sugrumasem de-a binelea în ziua aceea? De ce n-am isprăvit cu el? ― Te rog. Nu-l mai ocărăsc.Eu nu spusesem atunci vorbele acestea. îmi contemplu stârvul. aşa cum făcusem atunci. tresar îngrozitor.. E acoperit cu un linţoliu alb. Mă văd repezindu-mă asupra lui Relu. dacă mai e dreptate pe lumea asta! Apoi o aud spunând cu o cochetărie reţinută: ― Nevastă cu de-a sila? Mulţumesc! N-am ajuns până acolo. Atunci am râs eu. „Ia seama. sărmanul de tine.

Da. ― Singurică. aud îndemnul glasului lăuntric: ― Nu scăpa trenul. aşa cum făceam şi eu odinioară. Iată-mă la Gara de Nord. Nici prin gând nu trebuie să-mi treacă astfel de lucruri. strigă agitând clopoţelul: ― Suiţi în vagoane. domnule deputat. ― Unde merge trenul ăsta? îl întreb.. domnule deputat. domnule deputat. A plecat singură.. Brr. Ce înseamnă acest acolo ? Zbor. E cioclul.. râd. să-i scape din mâini ca argintul viu. ca o vedenie. râd. Mereu acelaşi clişeu învechit! Aş vrea să n-o prindă. îmi fac loc cu coatele şi mă urc pe scara vagonului. Şi o sărută. şi cu Relu procedează la fel. Mă scutur de imaginea lui şi iarăşi mi se năzare Ghiocela cu Relu.. Acum îl recunosc. cu şapcă roşie. Trenul de pe linia 1 pleacă pentru. Tocmai la timp. E caldă. Mi se pare atât de cunoscută vocea ceferistului... pururi prezentă.. mă aflu în regatul lui Pluton şi al Proserpinei. ce prostie! Gonesc vedenia macabră. Aşadar. căci conductorul. El vrea s-o sărute. o sărută. strigă Relu şi amândoi râd. persiflează Ghiocela. nu mai trăiesc. ~ 304 ~ . dar ea nu se lasă şi atunci Relu o fugăreşte prin cameră.. o lipeşte de el.zguduit de surpriza descoperirii. ― Unde acolo? întreb. Dar nu pot să lungesc la nesfârşit imaginea aceasta.. Neînsoţită de nimeni. ― Neînsoţită de nimeni. acum mi se năzăreşte detectivul. Când se curmă râsul. ca s-o prind. unicul tren care te va duce acolo. Iaca. cu buzele însetate. Stă înaintea mea în poziţie de drepţi şi-mi dă raportul: ― Singură. Relu o ajunge din urmă. ― Pe lumea cealaltă. o sărută. Trenul mă aşteaptă.. cioclul care mă urmăreşte pretutindeni. Urcă-te şi nu mai privi înapoi. răspunde clipind şiret din ochi. Mă strecor prin mulţime.

Mi-a scăpat din mâini tăblia. Secretarul se iveşte numaidecât. Dar tot nu pot izgoni din minte scena asta care. mi se-neacă respiraţia. Şi sun. Şi-l văd pe Relu înşfacând-o pe Ghiocela. se ivesc Jebs şi Apelevianu. îi răspund. purtând-o victorios ca pe o pradă. Semnat: Jebs şi Dinu. Fericirea lor îmi sfâşie carnea..Oh. aleargă să vadă ce s-a întâmplat― Pe urmă. pe drumul bătătorit de mine însumi. Simt ceva greu pe piept. cât mă doare sărutarea lor. Aud şoaptele lor de dragoste. nu-i trimiţi lui Relu o telegramă de felicitare ? ― Ai dreptate. ridicând-o în sus. la înălţimea capului. maestre. speriată de zgomot. creşte şi se multiplică.. le spun nepăsător. ― O telegramă. Gheorghiule. suspinele lor de voluptate. Sar de pe divan dârdâind. toată această încleştare cosmică a sexelor. Ai stenografiat? ― Da. înnebunit de suferinţă. spumegând de mânie şi revoltă neputincioasă. o azvârl pe podea cu atâta putere. înşfac tăblia de marmură de pe măsuţa de noapte şi. scuturat de friguri reci. sunt la capătul răbdării. în ciuda voinţei mele. bucată cu bucată. VII Ei pleacă liniştiţi. Jebs intervine. ~ 305 ~ . ca s-o ducă la altarul iubirii. Mă plimb ca o fiară încolţită. Nu mai pot îndura. Numai eu rămân neliniştit şi-mi este frică. confirmă secretarul. ― Nu-i nimic. Scrie aşa: Cele mai cordiale urări celor pe care dragostea îi aduce în faţa altarului. ― Ce facem? mă întreabă Jebs. V-aţi speriat degeaba. îmi picură otravă în sânge. că se preface în zeci de bucăţi. inchizitorial. hrănită parcă de o putere vrăjmaşă. O slujnică.

îi spune Jebs tăios şi-i întoarce spatele. O poveste care se repetă şi se va repeta mereu pe toate meridianele pământului. ~ 306 ~ . încearcă să-l convingi. dacă poţi. ― Apropo de căsătorii din calcul.. E prea umflată. Trag aer mult în piept. preferi să te căsătoreşti din dragoste sau din calcul? ― Evident. apoi izbucnesc ca un vulcan: ― Am să-l dau afară. ― Ce anume? Ce s-a întâmplat? ― Închipuie-ţi. canalia! ― Nu. a venit azi-dimineaţă la mine. îl ţinteşte cu o privire aspră. din dragoste. E într-un hal fară de hal! A plâns tot timpul! ac-ai şti ce frumoasă e! Şi frumoasă. încearcă.― Nu-mi place. trăieşte de trei ani cu o fată pe care vrea s-o lase pe drumuri. Tocmai voiam să-ţi vorbesc despre el. Şi apoi.. să-i schimbi gândurile secretarului tău. Surprins de gestul soţiei. nu aşa. M-a mişcat mult povestea ei. A. o întreb.. Rămân un timp îngândurat. incisivă.. răspunde el fară a înţelege rostul unei asemenea întrebări atât de directe. de unde ştii că se iau din dragoste? ― Presupun. şi inteligentă. ― Omul acesta îmi displace. căutând în gol. dimpotrivă! ― Las' pe mine! ştiu eu cum trebuie să procedez cu arivişti de asemenea speţă! Dacă într-o lună nu-mi aduce actul de căsătorie. doamnă. Dacă-l dai afară. artificială. ca să se însoare cu una bogată. domnule Gheorghiu. Adaugă: Dumneata ce zici. întorcându-se spre secretar. e lipsit de suflet. având aerul că-i reproşezi ceva. ― Mulţumesc. Sărăcuţa. zice Jebs şi. Doar nu vei fi crezând că-i o căsătorie din calcul. după plecarea secretarului: ― Ce-a fost asta? I-ai răspuns mulţumesc. nu îndrepţi nimic. vasăzică asta-i ?.

Dacă-mi permiteţi să vă întreb. Pricepi. ― Eşti nebun. ― Da.. şi eu. ― Nu mă întrerupe. Din? Pornit cum eşti. nu-i aşa. Ca să-l îndupleci. îi spun: ― Am o plângere împotriva dumitale. un inconştient. ― Dacă e vorba de o faptă bună. mai mult ai să strici decât să repari. aproape plăcută. ca să nu fie martoră la cele ce urmează. mlădios. c-o iei de nevastă? întrebarea cade asupră-i ca un trăsnet.. Îi fac semn să se apropie. ca să schimbe locul. de obicei. I-ai făgăduit. fii calm! Nu-l jigni! Nu dărâma totul printr-o nechibzuinţă.. să-i vorbeşti ca unui frate mai mic. înţeleg s-o fac cu de-a sila. ori de câte ori mă chema Apelevianu. un om pierdut. fară să-şi dea seama. Vei înţelege numaidecât. E înalt. ce rău îmi pare că ţi-am spus! Şi plecă repede. precipitându-mă spre masa de lucru. ― Uite despre ce e vorba: trăieşti de câţiva ani cu o fată buna şi cuminte. Jebs? ― Şi pentru asta te aprinzi atât? ― Dar pentru ce ? Vreau să-l salvez. dar nu înţeleg. ― Te rog din suflet.. acolo unde veneam. chipeş.― De ce te înverşunezi aşa? N-ai niciun drept să te amesteci în viaţa lui particulară. De ce atâta zor? Mâine nu poţi să-i vorbeşti? ― Acum! Mâine e întotdeauna prea târziu. Secretarul. fiindcă nenorocitul se află.. sun nervos de câteva ori. şi. trebuie să-l iei cu binişorul. de-o îndrăzneală măsurată. Nu-mi vine parcă la îndemână să-mi amintească de situaţia pe care o aveam odinioară. Gheorghiu se arată în colţul din stânga biroului. pe marginea unei prăpăstii. bâiguie: ― Să vă spun. încurcat.. Vai. ― Mie să-mi răspunzi limpede şi răspicat: da sau nu? ~ 307 ~ . E un rătăcit. ― împotriva mea? se miră el.

nu te lua după alţii! Nu râvni fericirea înşelătoare a altora. Nu se poate altfel. insist să joci cu cărţile pe faţă. ― Ei. Pentru că în acest tinerel care stă smirnă în faţa mea mă văd pe mine. M-am gândit mult. ― Ascultă. izbucneşte el mocnit. bine. căci rechizitoriul are în vedere mai mult fapta mea decât a lui.― Da. iar cel care sunt astăzi mă consider. realizând mintal substituirea. câştigi însutit. Şi. pe mine mă judec. e greu să mă opresc din drum. în realitate. îl acopăr cu un potop de mustrări şi îndemnuri: ― Eşti orbit! Nu te uita la alţii. vreau s-o las. când îmi stă în mână uterea s-o fac. evident. de ce nu-ţi respecţi cuvântul dat ? De ce umbli să iei pe alta? ― Să vedeţi cum stau lucrurile. dar.. cum de nu-ţi dai seama că eşti pe marginea unei prăpăstii ? II ocărăsc şi-l bruftuluiesc pe simbriaşul meu. cu toate frânele puse. simt o tainică alinare subconştientă ponegrind fapta celui care am ost şi salvând un suflet de la pierire. nu poate să înţeleagă purtarea neobişnuită a lui. Gheorghiule. odată pornit. Simulacrul e perfect. eu. dacă eşti sincer cu mine. să ies la suprafaţă. Secretarul meu pare tot mai frământat. Secretarul nu înţelege. ― Să ieşi la suprafaţă? Dar ce. pe acela de odinioară. Iar eu. ― Atunci. în sinea lui se dă vizibil o luptă surdă. răspunde el. în aceeaşi slujbă. îl apuc de umeri cu amândouă mâinile şi-l zgudui: ― Nenorocitule. Habar n-ai câtă ~ 308 ~ . Vijelios ca un uragan dezlănţuit. intrat în pielea lui Apelevianu. da.. înţelegi? îmi place curajul. înmiit. Trebuie să-mi fac o situaţie.. soţia este o piatră de moară? O piatră de moară care te trage la fund? Mă apropii de el.. bântuit de aceleaşi gânduri. acum.

norocosule! Pentru că ai avut şansa de a vedea prăpastia cu ochii mei. pe care îl preţuiesc. uneori mi se strânge inima când mă gândesc să mă despart de ea. Cred că ochii mi se umplu de fulgere. ― Maestre. câtă moarte seamănă aurul! ― Unde vreţi să ajungeţi ? îndrăzneşte să mă întrebe secretarul meu.. Şi cât mai curând. îţi dublez leafa. fac tot ce vrei. Să zicem. Mi-ajunge numai c-o iei. Cere-mi orice. cum să vă mulţumesc ? Mă copleşiţi cu atâta generozitate. pentru asta te înţeleg şi te ajut. S-o iei. nu-mi mulţumi. totul trebuie făcut în pripă. una singură: s-o iei.amărăciune şi deznădejde se ascund în strălucirea aurului. Luaţi-vă! Eu am să vă cunun! Şi vă dăruiesc un apartament şi bani. ― Să te scap.. ― Vă mărturisesc. prietene! Am îndurat mizeria mai vârtos decât tine.. E bine aşa? Sugrumat de emoţie. ― E de necrezut! Sunteţi atât de bun! Vă mulţumesc şi vă făgăduiesc că mă voi căsători cu ea... dacă vrei să ştii. Ai înţeles? Acolo vreau să ajung. ― Aşa.. ― Eu n-am cunoscut mizeria? Eu? îţi închipui că m-am născut în puf şi am avut parte de guvernante ? Te înşeli crunt. Eşti un băiat cumsecade. Uite. Gheorghiu îmi apucă mâna şi o strânge cu putere. Tânărul pare mişcat. La auzul acestor cuvinte tresar brusc. dar cu o condiţie.. s-o iei! Faţa secretarului meu se luminează ca cerul după furtună. ca să nu-ţi vină ~ 309 ~ . Nu-s vrednic. ― Lasă. chiar mai mult! Să nu duceţi niciodată lipsă de nimic. Dar ce pot face? O ducem atât de greu! ― De asta te plângi ? Numai de atât ? ― Credeţi că-i puţin lucru? Se vede că n-aţi cunoscut mizeria. atât de. două-trei sute de mii de lei.. Poate.

Acum sunt din nou maestrul ca voinţă dârză. lasă asta! ― Cum să-mi explic atunci larga dumneavoastră compasiune ? ― La ce bun să-ţi explici ? Te simt ca pe un frate mai mic. Mă înec. astfel. Bănuiesc că vă roade o suferinţă adâncă. ― Taci! Taci! Să nu mai scormonim. as― ta-i! înţelegi de ce te ajut sau nu ― fiindcă mi se pare că mă ajut pe mine.. II întreb scurt. Am fost şi eu ca dumneata.. Din cauza asta am rătăcit fară sprijin. timpul. Nădejdea mă ţine încă pe poziţiile cucerite. Asta-i. şi bătut de aceleaşi gânduri. gata-gata să mă podidească plânsul. va mistui în pântecele său necuprins frământarea care îmi surpă fiinţa şi. ― Mai expediază una din partea mea: Toate urările defericire de la acela care v-a făcut fericirea.. Sunt convins că marele aliat. Îi astup gura cu mâna. adică pe acela care eram înainte de a ajunge ce sunt. De aceea fac cu dumneata ceea ce trebuia să facă maestrul meu cu mine. ~ 310 ~ ... bâjbâind în întuneric. maestre. Să nu-ţi vinzi sufletul! Nu-l mai poţi răscumpăra. până ce. îmi birui însă cu un efort slăbiciunea şi-mi reiau gravitatea obişnuită. Ochii mi se umezesc. dar n-a facut-o. Am ajuns Apelevianu şi dumneata mi-ai luat locul. în acelaşi loc. poruncitor. Ascul― tă-mă pe mine! ― Mă uluiţi de-a binelea! Niciodată nu mi-aţi vorbit astfel. Acum s-au schimbat rolurile. Niciodată nu v-am văzut într-o lumină atât de neaşteptată.alte gânduri.. cu tonul obişnuit: ― Ai trimis telegrama? ― Da. Pentru că n-a ştiut nimic sau n-a înţeles. cu energia şi curajul care mi-au făcut faima. până ce. îmi voi recăpăta echilibrul pierdut. VIII Lupt din ce în ce mai dârz cu mine.

aşadar. apăs pe butonul soneriei. Uite. Dar Ghiocela nu se arată în dreptunghiul uşii. ― Ce vă aduce pe-aici. alerg după noi torturi. Şi merg înainte. în baie şi bucătărie. Iată. nesatisfăcute). Pustiu peste tot! Nici după un pârjol n-ar fi rămas locul o sahară fară grai. mânat ca o frunză de rafala vântului. care sloboade o exclamaţie de uimire. starea de repaus. fostul chiriaş. se iveşte o namilă grasă şi hâdă. de ce fierb acum şi mă mistui zi de zi. i-o retez oarecum enervat. ― Dar ce vrei să faci? întreabă ea tot mai mirată. Atât aştepta haita dorinţelor nesăţioase (mai bine zis. ― Să-l închiriez. Apartamentul unde locuisem împreună cu neştiuta prezenţă a fericirii are la fereastră un bilet de închiriat. colo. Cred că în străfundul durerii există totuşi un sâmbure de voluptate. lângă fereastră. până dau de acea năucitoare voluptate a suferinţei. mai cumplite. cu soarele răsărind din ochii ei.Zguduitoarea revelaţie a preţului Ghiocelei mă găsise într-un impas sufletesc extrem de critic. golul visului împlinit. beaute! ~ 311 ~ . rezistasem mistuitoarei nevoi de ea. fiindcă toată forţa mea sufletească era mobilizată pentru realizarea bazei mele materiale. faceam semn cu mâna ― Bonjour. în dormitoarele noastre separate. Până acum. când mă vede pe mine. ca şi când nu mi-ar ajunge suferinţa pe care mi-o provoacă aceste porniri afective. odată atins. ― Te-aş ruga să mă laşi singur câteva minute. Acestui ţel. reclamând imperios dreptul la viaţă. Într-una din zile. ca făptură fostei mele soţii să revină pe primul plan. orbeşte. Pătrund în sufragerie. îi urmase destinderea. neştiind ce gânduri am. În schimb. Apoi. aşa cum în bucurie se află şi o fărâmă de tristeţe. Urc repede scările la etaj. mă duc pe strada Popa Savu. domnule Gherghel? ― Vreau să văd apartamentul! Proprietăreasa îmi deschide cu o anume rezervă.

Îl uram încă din liceu. fiecare colţişor îmi vorbeşte de ea. suferinţe. ce-i drept!) că Relu. ani nenumăraţi! Parcă totul s-a petrecut într-un vis absurd şi neverosimil. Mă abat deseori în acest apartament al trecutului. Au şi lucrurile o viaţă a lor! Mor şi ele! Nu. mi-a dat lovitura de graţie. Am totuşi impresia că s-a produs o schimbare. Dar el mă cheamă îndărăt cu toate glasurile unui timp ireversibil şi eu revin ca la o datorie de care trebuie s-ascult. e aceea sferele ~ 312 ~ . trezeşte amintiri din stinsa noastră viaţă. Când plec de acolo. e ceva care nu mai seamănă cu ceea ce a fost. în clipe de luciditate. încă deatunci fiinţele noastre se excludeau. Ce importanţă are? Vreau să învii trecutul care sălăşluieşte în el? La ce bun? N-am încercat şi mai înainte aceeaşi experienţă stranie cu pernele şi cearşafurile? Ghiocela a vândut mobila proprietăresei. sunt zdrobit şi mă jur că n-o să mai calc cu piciorul. nu sunt nimic prin ele însele. Aş fi acceptat ca Ghiocela să se mărite cu orice bărbat de pe suprafaţa pământului. Îmi dau seama că fac o prostie. răscolind trecutul. Ce mult e de-atunci! Nu sunt decât unsprezece luni de când ne-am despărţit şi parcă s-au scurs ani lungi şi grei. Ce voi face cu el ? Cine o să locuiască aici ? Nu ştiu.Dincoace era paravanul după care se ascunsese când mia tras teribila păcăleală de 1 aprilie. Fiecare bucată de loc. numai el. care colcăie de amintiri. într-atât de ireală mi se pare acum convieţuirea cu Ghiocela. eu o cumpăr la loc şi mobilez apartamentul cum a fost. în afară de el. îmi dau seama (destul de târziu. toate punctele lor de contact fiind acceptări forţate. mă întreb: „Până când va dăinui acest joc absurd cu umbrele? Ce fac? Mă afund în nebunie?” Ştiu. valoarea lor le-o dă numai starea noastră sufletească. dar nu pot renunţa: închiriez apartamentul. asaltat de o legitimă furie împotriva mea. Uneori.

probabil că Ghiocela. Mi se pare că întotdeauna mam purtat astfel. de pe soclu. Victoria Iui în dragoste însemna o cumplită înfrângere pentru mine: femeia pierdută din propria-mi voinţă s-a ridicat deasupră-mi la o înălţime copleşitoare. cu asprime (tonul aspru. de parcă nu mai eşti tu. ca să mă sfideze acolo. Dar o iubesc încă. Voi căuta. să mă supraveghez. Te porţi aşa de straniu. uite. a renunţat la fosta-i logodnică şi a luat-o de soţie. nu m-aş sinchisi măcar. Cine cutează să mă oprească din fugă sau măcar să-mi dea o povaţă? Într-o seară. nimic nu mi-a dat de bănuit că aş avea ceva care lezează. Eu însă am să duc boala pe picioare. cu farmecele ei pure şi neprefăcute. încă. istovitoare. în asalt. am mai spus-o. un leac şi nu se va descoperi niciodată. de aici înainte. puţin mi-ar păsa. Nu există atâţia oameni cu infirmităţi care trăiesc până la adânci bătrâneţi uitând cum e fară beteşug? Ca să-mi uşurez întru câtva povara gândurilor. mai mult decât atât. văzând-o pe Jebs timorată.noastre de existenţă n-ar fi trebuit în niciun fel se apropie sau să se întrepătrundă. până mă voi obişnui cu ea ca făcând parte integrantă din mine. o întreb brusc. împotriva alor săi. tăios. pentru ce i-am propus tocmai lui să-i facă Ghiocelei curte. E adevărat ? ― Da. Destăinuirea ei francă mă înlemneşte şi. mă arunc din nou într-o activitate frenetică. mai ales. tăind în carne vie. răspunde ea. şi această iubire prelungită dincolo de orice prevedere mă frige ca în cazanul cu smoală şi socotesc că împotriva ei nu s-a descoperit. el s-a îndrăgostit de ea. mi-a devenit o obişnuinţă): ― Am impresia că ţi-e frică de mine. Faptul că a fost nevasta mea nu l-a împiedicat deloc. ~ 313 ~ . ele având loc în lume numai parte una de alta. singurătatea. îl fascinase şi altă cale nu mai ea de ales. Unde mi-a fost mintea. ca să scap de ea onorabil şi stupid? Şi. Nu-mi îngădui nicio odihnă. mă îngrijorează. orice s-ar întâmpla. în orice caz. evit răgazurile şi. Dacă mi-ar fi indiferentă.

Ciudat lucru: titlul îmi sare în ochi de parcă mi-aş fi citit numele pe copertă. Înainte de plecarea trenului. ca să n-o vadă nevastă-mea. chiar în răspăr. ― Bine. fară necesitate. lume nouă. Arivistul. fiindcă Jebs n-a reţinut numele ei din telegrama lui Relu. Un mic concediu nu strică. pe care o trec sub tăcere. cu ce scop? Niciodată n-am ~ 314 ~ . mă aştern pe citit. un grup numeros de prieteni politici ne petrec la gară. de care cercurile oficiale vorbesc stăruitor. plec! ― Dinu îşi face de cap. Ghiocela s-a întors la uneltele ei şi eu habar n-aveam! Cumpăr imediat cartea şi o înfăşor cu celelalte reviste. Socru-meu mă roagă să mai amân plecarea. vize. descopăr în vitrină o carte. Ce razna? Anapoda. Nimeni nu vrea să creadă că fac o plimbare de agrement. Jebs îl roagă cu mâinile împreunate: ― Lasă-l să plece! Nu vezi în ce hal a ajuns ? A doua zi. Alerg după paşaport. încep pregătirile. Şi pe bună dreptate. După ce simplonul porneşte. Eram cu musca pe căciulă. Precauţiune inutilă. febril. excesiv. se plânge Apelevianu. vom pleca în străinătate. Prea am luat-o razna. tocmai în ajunul remanierii guvernului. Surpriza surprizelor: Anda Brădeanu! Hei. s-a isprăvit. bineînţeles. într-o singură zi. se trezise în mine conştiinţa arivismului ? Mă uit să văd cine este autorul. Ce înseamnă asta? Ghiocela şi-a pierdut minţile? Dă în vileag publicului larg povestea căsniciei noastre ? Mă rog. potrivit stilului meu.― Trebuie să te odihneşti puţin! Unde vrei să ajungi aşa cum ai apucat-o? Are dreptate. în ultimul timp. până ce se face remanierea guvernului. formalităţi vamale. Jebs şia găsit o prietenă cu care se întreţine. iar eu îmi văd nestingherit de lectură. provizie de drum. Fiecare îşi închipuie că am o misiune importantă. nu mă mai înţeleg cu el. altă poveste! Vrând să cumpăr câteva reviste şi ziare. Pe toate vreau să le fac la repezeală. Nu vreau să aud. Am hotărât să plec.

trăiesc şi după ce au murit. Bravo. fato. şlefuite. să nu mai sufle. În schimb. nu chiar exact. cu alte cuvinte. Mi-e ruşine de nu mai pot! Rog vântul să se astâmpere. artistul transfigurează realitatea. arta e o exagerare. chiar insidios erotice. Prea miroase a romantism desuet. în fine. Dacă ele sunt doldora de fapte. la căsnicie. Astea. tentativele mele de a-mi seduce iubita sunt prinse sur le vif. la nivelul personalităţii sale. Ghiocela. Reîntâlnirea la cinema Fantasio e foarte bine prinsă.” Cât de pregnant o definesc rândurile de mai sus! Dar acest pasaj al preocupării ei obsesive că-i frumoasă ? Citez: „Uneori.parcurs o carte cu sufletul la gură. Dinaintea ochilor rulează viu şi antrenant filmul dragostei noastre. Mda. da! Ajungem. chem întunericul să vină. Ghiocela spune despre ea însăşi: „Sunt o duşmancă neîmpăcată a neîntâmplării sau. Unele replici din dialogul nostru sunt reproduse cu exactitate. ai condei. dar el zice: «Dacă nu suflu. iar cei de pe pământ se uită la mine şi îmi văd goliciunea. Retrăiesc episodul când am întâlnit-o întâia oară în compartimentul de clasa întâi. a cărei acţiune se repetă fidel. Bine. aşa cum fac acum. dar lumina se împotriveşte. a secetei de fapte.» Atunci. nu mai sunt vânt. în orice caz. progresele tale sunt evidente! Un singur lucru nu-mi place: povestea cu chitaristul. ştiu asta. aidoma. cu o cultivare excesivă a amănuntului. ridicând-o ceva mai sus. Ar fi putut s-o scoată. nu-i mai bine să mă vadă toţi şi să ~ 315 ~ . de ce să mă vadă numai întunericul cel lacom. chitaristul a murit. mai arătoase decât cele originale. mă văd proiectată pe cerul vast. Vântul nebun îmi umflă impudic rochia. dar ce nevoie era să adauge că a fost la mormântul lui ca să-i ducă flori ? E o invenţie de prost-gust. pentru că mi le amintesc mereu. Viaţa din mine cere ca zilele care pleacă în trecut să nu moară. Ba nu. sunt niţel prelucrate. chiar în timpul citirii.

sunt de o tâmpenie exasperantă! Să-mi mărturisească încă o dată că mă iubeşte? Dar toată cartea asta pe care a scris-o ce-i altceva decât o imensă ~ 316 ~ . Numai aşa îmi răscumpăr greşeala! Morala socială e satisfăcută. n-are încotro: necunoscând când faptele decât de departe. iad. Dar unde-i satisfacţia ta. Na-ţi-o frântă. S-a dus bucuria de a trăi. monstrul arivist nu trebuie să mai facă umbră pământului. nu eu. merge. tone de aur o apasă. îţi dai seama că tot pe ea o iubeşti. Astfel. nu toţi. Ghiocela. căreia. am ajuns în vârful scării sociale. cu sânge rece. parcă ea le-ar fi trăit. S-ar putea prea bine să-ţi confirm previziunile. distrus. deznădejde. ai pus degetul pe rană. îmi citeşte gândurile. în final. înainte de a afla chiar din gura ta că mă iubeşti încă. pentru a le suplini. Da. chipurile. ştie în ce ape mă scald. dacă mă gândesc bine. dar şi aşa îmi aude bătăile inimii. lecţii de engleză. Intervenţia autoarei continuă nestânjenită: domnişoara Apelevianu va fi sedusă. iar tatăl ei pus în faţa faptului împlinit: sarcina fetei. pentru cititori verosimilitatea e asigurată. apelează la imaginaţie. însă iubirea ta e lovită de suferinţă. îi predau. Da. Visul meu de mărire s-a realizat.se bucure ? Ţip speriată: «Nu. Şi. Ghi scumpă. mă omoară calculat. o ucid.. pentru deznodământul pe care mi l-ai oferit pe tavă. Cu carul! Ea se află acum departe de mine. recurge la sinuciderea mea. Însă nu mă voi sinucide. în sfârşit. pentru ca triumful tău să fie total. punându-mă să fac o curte asiduă fetei lui. are dreptate. De aici. De ce m-aş amăgi ? Aşa-i! Ghiocela a sesizat toate aceste calamităţi. chiar aşa o fi fost? Dar. Dumnezeule. Şi.. Îţi mulţumesc. în fine. îl vreau numai pe unul singur! Şi cine e acela? Ivar!»” Popasul prin poezie e scurt. mă angajează la Apelevianu. viaţa devine un chin insuportabil. arivistule ? Ce ai cucerit despărţindu-te de femeia pe care o iubeai şi te iubea? Sufletul ţi-e pustiit şi gol. Pentru că. sfâşiat de crize. o sugrumă.

iartă-mă. la Geneva. Dar ce vină are ? A doua zi.. zice Jebs. de acolo. Să-ţi ~ 317 ~ . acum trei ani. cu prilejul cununiei noastre religioase. unde ne oprim peste noapte. n-am încotro. fa-mi plăcerea. O cuprind încet în priviri: mi se pare atât de ştearsă. mâine plecăm Ia Montefiore! Montefiore. cu papa şi Relu. bucuros. Accept. dar aş fi stat acolo toată viaţa. Cred că ai primit telegrama şi ilustratele. E o bijuterie de orăşel. insuportabilă. în afară de asta. N-ai să regreţi. ajungeam la Trieste. Mă gândesc să mergem la Milano. Din. Hai să ne abatem câteva zile pe la Montefiore. tu. de anostă. ― De ce să ne abatem din drum? ― Te rog. n-aş vrea să umblu pe vechile drumuri care îmi amintesc de Ghiocela. De Italia sunt sătul şi. întinsă pe 200 de pagini?! Ce vreau mai mult decât atât? ― Din. auzind că Relu călcase pe acolo cu piciorul. N-am rămas decât o săptămână. ― Ai mai fost acolo? ― Da. Nu-i răspund. am o idee. CAPITOLUL 2 Din corespondenţa Andei Apelevianu Fulguşoară dragă. e încredinţez! Dacă Jebs insistă atât. îi fac pe plac: ― Bine. mi-a cam pierit pofta. între Veneţia şi Florenţa. însă.declaraţie de dragoste. Vai.. te rog din suflet. ― Din. nu mai isprăveşti odată cu cititul? mă mustră Jebs. Nu ţi-am mai scris de mult. Poate să fie mai bine de două luni.

dar ce puteam să fac?) Unde sunt spontaneitatea. parca trăiesc singură-singurică. aproape insuportabilă. După cum vezi. Dar s-a jurat pe toţi sfinţii că n-a deschis guriţa: aşadar. o nuntă.. Cu Relu. După nuntă.. de o delicateţe extremă. ea ţinea să fiu asigurată pentru restul zilelor mele pământeşti. nu cunoşteam pe nimeni. care veniseră cu o grădină de flori. închipuie-ţi. Cu toate că Relu îmi satisface toate capriciile. oficialitate. glacial. Chiar posesia nu mi se pare pasionată. diplomatică. după un strict protocol. Nu-mi dau seama ce-i lipseşte. mi se părea că invitaţii evoluează pe gheaţă. căsnicia cu el e altceva. în afară de. (Mă iubea. consilieri. miniştri plenipotenţiari. unde-i tânărul care a recitat De ziua nunţii tale-ţi scriu de l-a podidit plânsul.. soţul meu. în localul legaţiei noastre din Bruxelles.. sărăcuţul. nu ştiu de ce am impresia asta. Constantin. ambasadori. cu monstrul de I. numai oameni scrobiţi. etichetă etc. Adică nu. Unde-i corul de la bisericuţa din strada Sf. gestul îi aparţine în întregime lui Relu. încolo. am aflat-o mai târziu. Chiar şi dansul a fost rece. e doldora de calităţi. pe Ada Bonciu. Simt însă că nu trăiesc plenar ca mai înainte. nu mi-au rămas amintiri prea-prea. în fine.. însărcinaţi cu afaceri. Aţa că mi-am construit alături de el un nou stil de viaţă. care a venit de la Paris cu avionul. Şi mai are un echilibru care dă încredere.. E un om îndatoritor. mint: încă o persoană. antrenul şi veselia primei nunţi? Absente pe tot frontul! Dragul meu bărbăţel mi-a oferit un cadou princiar de nuntă: două milioane de franci depuse pe numele meu în bancă. Poate din cauza faptului că s-a făcut într-un cadru grandios. siguranţă.. executată la milimetru.spun drept. lacurile şi vilele ei fermecătoare. Bună treabă! Pesemne că Ada i-o fi suflat ceva la ureche. am plecat în Elveţia şi timp de câteva săptămâni am colindat ţărişoara lui Wilhelm Tell cu munţii. etc. ci numai ~ 318 ~ . altul decât cel propriu. unde-s colegii şi colegele de la facultate. cu gomă..

după spectacol. Apartamentul ca apartamentul. de-ar fi un băieţel isteţ şi drăgălaş! Până atunci. Explozia lui Relu a fost că mia sărutat de câteva ori mâna. iudată şi odihnitoare această localitate. cu vile albe ca nişte mirese şi străzi curate. Aici am închiriat un apartament intim şi cochet în vila Beatrice. Zice: Mai bine ne-am repezi la Montefiore. să nu mai vorbim de ea. un orăşel de-o şchioapă. Toate străduinţele mele de a da o consistenţă sporită existenţei noastre le-am abandonat. Nu. Amintirile păleau mereu. la un preţ foarte scăzut. Când ne-a zărit. dar vasta grădină cu pomi exotici şi terenul de tenis din spatele casei făceau toţi banii. ci Tosca de Puccini. acoperite de faptele noi ale prezentului. Când i-am spus. ~ 319 ~ . cu toate că Relu mai avea câteva zile de concediu. i-am propus soţului să dăm o raită prin Italia primului meu voyage de noces. n-ai să regreţi! Şi ne-am dus la Montefiore. Amândoi obosiserăm de atâta colindat şi. obsedată încă de trecutul care nu vrea să moară. prima dragoste nu învie. La drept vorbind. un Fiat somptuos ne-a transportat la marele hotel Frascatti. tupilat la oalele munţilor Apenini. a reţinut telefonic o lojă de primul rang. explozie de bucurie! Exagerez când zic explozie. la Bruxelles. Şi totuşi. în cele din urmă. voiam să ne întoarcem acasă. De aceea nu mă refuz niciodată. Ah. în care predomină albul. orice s-ar spune. ne-am dus la cabaretul din piaţa Savoia. eu mă bucur mai mult: copilul îmi va umple viaţa de sensuri noi.fiziologică. în locul său cânta altcineva! La Opera din Roma nu se mai juca Giulliano. n-am rămas să dormim acolo până dimineaţa. Cum am ajuns la Florenţa. unde cântăreţul acela plin de el încercase să mă sărute. aşa cum făceam cu I. să vezi cefrumos e acolo. Şi. proprietăreasa ne-a luat drept vedete de cinema şi era tare bucuroasă. Nu lam mai găsit acolo. s-a răzgândit. am rămas grea din a doua lună de convieţuire. Dar Relu n-a luat locuri la galerie.

îl culca la pământ. în diplomaţie. era puternic ca un bivol. aş alege. Când intru acolo. Zic nu prea des. era cât pe-aci să-l sugrume. Seara ne ducem la restaurantul Bertoni. Mi-a spus că de când a avut memorabila scenă cu I. Chiar în prima seară când ne-am dus la Bertoni. (Ştii că i-a înfipt mâna în beregată. I. chiar îmi picurau lacrimi. închipuie-ţi că-l bate gândul să deprindă boxul. E singura mea plăcere ţi. mă feresc de ei ca de boală. Ceam râs când mi-a spus!. Până atunci (asta s-a întâmplat la Milano). atrag ca un magnet privirile bărbaţilor şi până la masa noastră păşesc mândră prin admiraţia mulţimii. Ne petrecem mai tot timpul jucând tenis. eu citesc pe terasă ori traduc un roman de Gide. de-atunci şi-a procurat arma. Superficialitate? Nicidecum! Feminitate în lege! Mi s-a întâmplat nu prea des să fiu acostată de bărbaţi. ca să se apere de agresiuni.. fară ezitare. de melancolia visurilor neîmplinite. Ah. iar când prinţul consort are treburi. ca pe un covor de aur.. n-avea nevoie de aşa ceva. Odată.. ca să devină campion mondial. cinăm într-un separeu anume rezervat şi ascultăm muzică pănă noaptea târziu. delicat ca un prinţiţor crescut în puf. frumuseţea. Relu însă efirav. săracul. l-am descusut de ce poartă revolver. încât mi s-au umezit ochii. Relu mă apără de asemenea agresiuni.) Ei bine. chiar şi de cei care nu-mi displac. A rămas cam dezamăgită aflând că Relu e. nici nu ştiam că al meu soţ e înarmat. Mi-am adus aminte de chitaristul cu ochi trişti. orchestra a cântat Serenada de Schubert. pe unul obraznic şi intransigent l-a ameninţat chiar cu revolverul ţi. L-am şi văzutprovocăndu-lpe Dempsey. dacă ai şti cât mi-a răscolit sufletul bucata asta! Mă cuprinsese o nostalgie atât de sfâşietoare.mai ales c-o găzduise anul trecut pe Greta Garbo. ~ 320 ~ . dacă aş fi silită să aleg între inteligenţă. De altfel. Curioasă din fire. dacă nu se retrăgea la timp. fiindcă îi evit sistematic. darul scrisului şi frumuseţe..

răsplata era grasă. Dar ce noimă avea să continui povestea destăinuindu-i bărbatului ce se întâmplase pe urmă cu I. eu eram ― închipuie-ţi ― Colombină. Cu toate astea. a observat Relu.În a doua seară. Relu. şi chitaristul? Şi. El face ochii mari: ― E vorba de o aventură? ― Da. ca de obicei.. Acolo am auzito pentru întâia oară. Bineînţeles. şi el― Pierrot. chelnerul a transmis dirijorului orchestrei dorinţa mea de a executa aceeaşi piesă muzicală. în fiecare seară când apăream la Rertorti. orchestra începea să cânte draga mea serenadă.. ― Îmi face mai mult rău decât bine. Pa! Pa! Pa! Anda ~ 321 ~ . unele suferinţe sunt atât de plăcute! ― Îţi trezeşte vreo amintire dureroasă? ― Îmi aduce aminte de un bal mascat. Cel mai frumos vis pe care l-am visat. nu-i decât un vis.... ― Mi se pare că serenada asta te obsedează. fară s-o mai solicit prin chelner. nu se uita la bani.. ― Când s-a întâmplat? ― Oh! nu te speria. închei aici. Acum trebuie să plecăm. dragul meu. Data viitoare îţi scriu mai mult.

unul lângă altul. nu-i vine să-şi creadă ochilor. JEBS (zărindu-l pe Relu. e adevărat. sieşi): Mda! Trebuia să se întâmple şi asta. doi ani înainte. Se împotrivise. era. nu voia să meargă în Italia. Zău.. revederea la cinema? Dar cunoştinţa lui Relu cu Ghiocela? Nu se legau toate ~ 322 ~ . dar Jebs lucra inconştient cu imponderabile. ca să fugă de amintirile călătoriei de nuntă. întâmplarea îi scoate în calea lui.CAPITOLUL 3 O întâlnire neaşteptată Grădina restaurantului Bertoni. mai apoi. Şi uite.. la Montefiore? Dar prima întâlnire în tren cu Ghiocela ― tot o simplă întâmplare a fost ? Dar. Dacă tocmea o armată de detectivi. A îngălbenit. parcă. Dinu şi Jebs intră conduşi de un picolo. Ce joc sinistru i se pregăteşte? Să fie numai o simplă întâmplare că nimerise aici ? O simplă întâmplare faptul că Apelevianu. Şi cu toate astea. JEBS: Putem s-o facem oricând. Jebs. Dar de ce te uiţi aşa la chelnerul ăsta? DINU: Are nişte ochi care mă scot din fire. Sunt sătul de restaurantele astea de prim rang. la câţiva paşi. Chiar mâine. DINU: Aş fi preferat să cinăm la un birt modest. Fiori de spaimă îi scutură trupul. n-ar fi izbutit să-i descopere în acest orăşel cochet. unealta nemilosului său destin şi îl adusese nu numai la Montefiore. Ei sunt aici. (E buimăcit. crede-mă. ci chiar exact acolo unde se aflau cei doi. sloboade un strigăt): Relu! Uitel pe Relu! Cine şi-ar fi închipuit să dăm de urma lui tocmai în văgăuna asta! DINU (plecând capul. tupilat la poalele munţilor. Jebs şi Relu fuseseră.

) JEBS (către Anda): Soţul meu. nu-i chip să lupte împotriva imprevizibilului. tu?! Ce surpriză! Nu mă aşteptam să te văd aici. i se adresează lui Relu): Ce soţie frumoasă ţi-ai luat. te rog să amâni harţa pe altă dată. doamnă! RELU: Să facem. Cred că o să ne simţim bine. în fund.) Vino.aceste întâmplări una de alta. Şi-apoi. (îşi aduce aminte de ziua când Relu o cunoscuse pe Ghiocela şi încearcă un joc cu săgeţi. JEBS: Ah. (Se întoarce spre Dinu. DINU: Draga mea. (Femeile îşi strâng mâna. şi el): Jebs. mai întâi. Din. Dacă mi-aş fi închipuit vreodată o scenă ca asta. preafrumoasă doamnă. domnule. De ce nu luaţi loc? JEBS: Cum să ne aşezăm? Hai să trecem noi. neplăcut surprins. norocosule! Parcă-i un tablou de Saso― feratto! ANDA (măgulită. prezentările şi pe urmă vă complimentaţi.) RELU (tresare. nu? Tu. Dinu Gherghel! DINU (În gând): Ce ironie! Iată-mă prezentat Ghiocelei. îşi spune el cu o grimasă de tristeţe şi se îndreaptă spre boxa încărcată de verdeaţă. trebuia să râd cu hohote sau să mă consider nebun. am un chef teribil de harţă. nu. E mai comod. Din. rostind chiar replica fostului său prieten): Sunt încântat să vă cunosc. stai aici (îi arată un scaun). ce faci ? DINU (palid ca un cadavru): Bună seara! JEBS (sorbind-o din ochi pe Anda. roşind uşor): Eşti foarte indulgentă. ce-i în mână nu-i minciună! ANDA (vorbind despre Jebs): E atât de veselă şi zglobie! Trebuie să aibă o fire deschisă. JEBS: Dar eu? Habar n-aveam că sunteţi în Italia. ~ 323 ~ . ANDA (sesizând ironia): Mă încântă complimentul. femeile. doamna Gherghel. ca verigile unui lanţ nevăzut? Nu ţineau ele acelaşi drum drept trasat dinainte? Nu. unde se află Ghiocela cu noul ei soţ. (Andei): Verişoara mea.

JEBS: Motanul meu nu se prea pricepe să-i ţină tovărăşie unei femei. Dar uite ce soţie frumoasă ai luat! Nu-i aşa. Jebs. un soţ care nu gândeşte deloc. am colindat prin mai multe ţări. Ei. RELU: Şi asta te indispune? DINU (prompt): Ar indispune-o. JEBS: Şi aici unde aţi tras? ANDA: La vila Beatrice. de sus. JEBS: Daa? Noi suntem Ia câţiva paşi. De aceea îţi face atâtea complimente. Toată ziulica toarce gânduri. DINU (atins): Mulţumesc. deşi am fost la Florenţa. mai degrabă. ~ 324 ~ . Voi ce faceţi ? RELU: Deocamdată. Din? DINU (zâmbind acru): Nici vorbă! Dacă le place şi femeilor? ANDA: Mă copleşiţi. gânduri. ce gânduri aveţi? Florenţa sau Neapole? Haideţi cu noi la Florenţa! Aţi văzut Fiesole? ANDA: Nu. Ne vom distra mai bine în patru decât în doi. Ne-am oprit câte o zi la Trieste şi Veneţia. ne-am gândit la un voiaj de agrement. DINU: Jebs are pasiune pentru frumos. toată panorama oraşului. JEBS: Abia vinerea trecută am plecat din ţară. JEBS: Ah. Din a fost foarte extenuat în ultimul timp şi avea nevoie de odihnă... e o adevărată minune! Priveşti de-acolo. De aceea. doamnă. la Santa Madona. ce înseamnă asta? De ce nu ne-ai trimis şi nouă o fotografie ? Credeam că te-ai însurat cu Muma Pădurii şi te fereşti s-o arăţi în lume. şi acum.JEBS (lui Relu): Ia ascultă. S-a făcut! Mergem împreună la Fiesole. JEBS: Parcă tu n-ai? Ţie nu-ţi place? RELU (ca să schimbe vorba): Nu ne-aţi spus: sunteţi de mult în Italia? DINU: Mâine se fac cinci zile. dragă doamnă. Strâmbă-Lemne.

strângeţivă mâinile! Să uităm ce a fost. colegi de şcoală. vrei sămi faci o plăcere? Povesteşte-ne subiectul filmului pe care l-ai văzut la Trieste.. Mă întreb ceor fi având de împărţit aceşti domni simandicoşi.. JEBS: Şi dacă voi vreţi să-mi faceţi o plăcere. Relu şia schimbat dintr-odată atitudinea. renunţă la poveste.JEBS (Andei): Uită-te la ei cum se înţeapă. să-i împăcăm. DINU: Desigur că nu te-ai gândit la Cain şi Abel! JEBS: Asta mai lipsea! Când a fost să mă mărit. deşi eram singura îndrituită să ţin supărare. ANDA: Desigur.. JEBS: Ţii mult? Ascultaţi! Doi prieteni buni se ceartă din cauza. s-a împotrivit să-I iau pe Din. ar fi bine să se împace. Asta-i! Aşa cum i-a administrat Dinu secretarului său. RELU: Care femeie? JEBS: Ce-aţi sărit aşa? Doar nu din cauza mea! RELU: Dacă vrei să-mi faci o plăcere. dar oportun. aşa cum am uitat eu. DINU (pentru a schimba cursul dialogului): Jebs. vă iubeaţi ca fraţii.. nu-l luam eu! Câteodată e urâcios să dai să fugi. care voia să-şi lase nevasta ca să ia pe una bogată.. Dar nu-mi place să mă amestec în treburi care nu mă privesc.. (Orchestra cânta Serenada de Schubert. ştiu că eraţi prieteni nedespărţiţi. Jebs? Ce-ţi trece prin cap? ANDA: Nu puteaţi să vă luaţi.) JEBS: Le-ar trebui o muştruluială bună la amândoi. în orice caz. DINU (cu reproş): Jebs! ~ 325 ~ . sunteţi veri buni. JEBS: Chiar dacă se putea. dragă doamnă? Dă-mi o mână de ajutor. cred că nu-i deloc prudent.. ce-ţi venise ? Nu cumva şi se înecaseră corăbiile ? Sau mă iubeai în ascuns şi voiai să mă iei chiar tu de nevastă ? RELU: Eşti nebună. RELU: Jebs. din cauza unei femei. JEBS: Prudent ― nu. (Lui Relu): Mă rog. Din cât ştiu.. Nu-i aşa.

desigur. am făcut o gafa! DINU: Aş putea să adaug că preferinţa este şi a mea! ANDA (lui Dinu): Vă leagă de ea o amintire plăcută. Vă pune chiar într-o lumină simpatică. i-a tras o săpuneală pe care cred c-o s-o pomenească toată viaţa. Secretarii n-ar trebui să se depărteze de linia de conduită a stăpânilor la care slujesc. de ce tineri de valoare. sunteţi foarte amabilă. JEBS: Ia mai terminaţi odată! N-o să stârpiţi voi relele care bântuie societatea.. mă apucă toate nostalgiile din lume. domnule Gherghel? DINU: Da. serenada asta este o preferinţă a soţiei mele. să muncească în umbră. RELU: Jebs.) ~ 326 ~ . ANDA: Foarte interesant. cum le spuneţi dumneavoastră. Când locurile de seamă sunt ocupate de oameni sclivisiţi şi puţintei la minte. al căror merit e doar că s-au născut în puf. ANDA: Vă face multă cinste un asemenea gest. JEBS: Vai. scuză-mă. Dar dumneavoastră? ANDA: Mie îmi aminteşte ceva nespus de trist. Când o aud. (Lui Dinu): Şi cum aţi rezolvat hestiunea? L-aţi convins să renunţe la planul lui mârşav? JEBS: Oh. dragă doamnă. domnule Gherghel? DINU: Nu întreprind nimic decât din convingere. dar aş vrea să dansez. (Orchestra cântă un tangou.. da. DINU: Vă mulţumesc.RELU: A meritat-o. Nu de alta. trebuie să acordăm circumstanţe atenuante acestor aşa-zişi arivişti. Un Pierrot care plânge din cauză că Arlechino i-a răpit-o pe Colombină.. doamnă. domnule ministru plenipotenţiar? RELU: Mda. ca secretarul meu. fară să aibă posibilitatea de a-şi valorifica potenţele? Nu eşti de aceeaşi părere. ANDA (cu tâlc): Aţi facut-o din convingere. La drept vorbind.. Dar ce s-a apucat orchestra să cânte serenade nostalgice? De Schubert ne arde nouă acum? Mai bine ar zice un tangou.

DINU: După cum văd. ce ziceţi? Ne mai dezmorţim puţin.. chiar emoţionaţi. JEBS: Te referi la mine? Nimic mai neadevărat. aşa mai înţeleg şi eu. Jebs. Amândoi se simt stingheriţi. ANDA: Iartă-mă. draga mea... Andei îi tremură bărbia sau i se pare lui ? Dinu nu îndrăzneşte s-o privească în faţă. excelenţă. ia-o pe doamna. refuz pe toată linia. nu el pe mine. (II apucă de mână şi-l trage. că se isprăveşte tangoul! (Jebs şi Relu pleacă şi se pierd în mulţimea perechilor care dansează. (Andei): Dacă doamna e dispusă.JEBS: Uite. rupe tăcerea şi-l întrebă fară să se uite la el. ANDA: Asta pare mult mai de crezut. Anda şi Dinu rămân singuri. Tu. JEBS: Na! Te-a refuzat! Nu vă spuneam eu că motanul meu nu ştie cum să se poarte cu femeile? (Lui Relu): Cavalere. lasă mai târziu! Avem destul timp.. JEBS (lui Dinu): S-o crezi tu! (Lui Relu): Nu. ce-ar avea să-i spună? Tot Anda. eu l-am cucerit pe Din. un tangou languros. Jebs. je vous prie\ RELU: Te rog. şi altul. Un tangou. Haide. ca un culpabil.) Nu admit mojicii! Trebuie să dansezi! ANDA: Cum poţi refuza o invitaţie aşa de amabilă? RELU (ridicându-se): Dar să ştii.. Din. eu mă mulţumesc cu scumpul meu verişor. JEBS: De când ai devenit grobian? Sau eşti gelos? Ţi-e teamă să-ţi laşi nevasta în compania soţului meu? Uite că face feţe-feţe! L-am prins! . Tac şi unul. după atâta timp. JEBS: Ne-am întins la vorbă. DINU: De acord. la mine nu merge cu mofturi. Dacă vrei să ştii. striviţi de propria lor prezenţă.) ANDA: E adevărat ce-a spus? Ea te-a cucerit? ~ 327 ~ . Atât şi nimic mai mult. Hai să dansăm. te rog! Nu mă simt tocmai bine. Relule. faţă în faţă.. numai un tur. După cele petrecute.. lasă privirea în jos. Bărbatul tău se pricepe să cucerească mai degrabă o situaţie decât o femeie.. într-un târziu. RELU (râzând silit): Te înşeli.

) Vrei să-ţi prepar un vermut? ANDA (În gând): Ce palid e la faţă! Cred că suferă. Am uitat totul. N-am fost niciodată. Iubirea suplineşte sforţarea. repede mi-a trecut. ANDA (În gând): Aşadar. deşi ar fi trebuit să fie invers. ANDA (În gând): Aha! II râcâie pe inimă replica mea! (Lui Dinu): Ai dreptate.. de ce să mint ? O singură dată. Ştii.. De altfel. străduieştP. am exagerat puţin. Ultimul sfert îl revendic pentru mine. te voi urî până la adânci bătrâneţi pentru ceea ce mi-ai făcut! (Cu glas): Supărată? Nu. nu sunt în situaţia dumitale: dumneata poţi să-l fericeşti pe domnul Apelevianu fară eforturi. DINU: Poate. De ce era să fiu? DINU (mirat): Niciodată? ANDA: Ba da. monstrul n-o iubeşte!? (Lui Dinu): Crezi că pentru asta trebuie să te. mai cu seamă. Nu beau. ~ 328 ~ .) DINU: Te aşteptai să ne revedem? Şi.. ticălosul! (Cu glas): Mulţumesc. (Lui Dinu): Nu mă aşteptam. o face chiar plăcută. nu! Repede. ah. DINU (În gând): E parcă mai frumoasă decât înainte. În orice caz. (Pauză. mititica! Atât de veselă şi de prietenoasă! DINU: Adevărat! Ca şi cum ar preţui mai mult decât averea ei.. DINU: De ce? ANDA: Fiindcă e atât de fermecătoare. Dar nu prea mult timp. aşa e. la ce bun? Mai însemnăm noi ceva unul pentru celălalt ? DINU: Tot mai eşti supărată pe mine? ANDA (În gând): Monstrule. ANDA: Să ştii că da! Eşti dator s-o faci fericită. (Pauză mică.. ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. ANDA: Tot e ceva.DINU: Pe trei sferturi ― da. DINU: Am să mă străduiesc din toate puterile.. într-o împrejurare ca asta? ANDA (În gând): Mă aşteptam. (Andei): Da. atunci când ne-am despărţit.

anonimă. DINU: Degeaba ne amăgim unul pe altul! Nimeni nu va izbuti să şteargă din suflet visul pe care l-am trăit împreună. aşa cum trăieşti şi tu. îmi aruncă praf în ochi.) Ne-a păscut un destin nemilos! ANDA: Nu înţeleg. Pe câtă vreme acum eşti vicepreşedintele Camerei Deputaţilor şi mâinepoimâine cine ştie pe unde te mai cocoţi. ANDA: E. câteodată. (Cu glas): Crezi că-mi era dor de tine ? Ce naiv eşti! La chitarist m-am gândit! DINU (cald): Nu. oricât am vrea! ANDA: Ba da. Nu? DINU: De astă dată. de ce dezgropi o poveste moartă? DINU: Nu-i moartă. ceea ce a fost între noi nu poate fi înmormântat. Trăiesc numai în prezent. Inima e. Trăiesc şi eu în trecut. poate chiar în fruntea guvernului. nu poate să moară! Nu! Nu! ~ 329 ~ . priveşti lucrurile mai realist.DINU (În gând): S-o creadă ea. oricum. (Tăcere îndurerată. (Andei): îmi pare bine că nu mai eşti supărată! ANDA: Nu mi-ai spus că vrei să rămânem prieteni ? DINU (În gând): Cine se aştepta că ai să devii nevasta lui Relu? (Cu glas): De altfel. un cimitir cu gropi multe! DINU: Degeaba lupţi să pari nepăsătoare. DINU (În gând): Dac-ar şti ce-i cu mine! (Andei): Bineînţeles! De ce să mă plâng? ANDA: Ce ajungeai dacă rămâneam împreună? Am fi dus o viaţă mizeră. Minţi! Nu mai uitat de tot! De ce ai cerut orchestrei să cânte Serenada? ANDA (În gând): Monstrul socoteşte că mă topeam de dorul lui. de preferat decât soţia unui simplu secretar particular. Oricât ne-am strădui. Ai ajuns soţia unui ministru plenipotenţiar. ANDA: Te înşeli. DINU: Vezi? N-am dreptate? ANDA: De altfel. nu sunt naiv. searbădă. nici tu nu ai motiv să te plângi. e mai bine că s-a întâmplat aşa. Oricum.

. Şi acum. numai Ivar a murit. ANDA (În gând): Ah. s-o ştii. îşi bate joc de judecătorii care ne-au despărţit şi chiar de noi înşine. Te faci din ce în ce mai frumoasă! ANDA (cu o mânie crescândă): Taci! Te urăsc! Te dispreţuiesc! DINU (tresărind de bucurie): Mă urăşti? Ce bine îmi pare! ANDA: Nu cumva crezi că mai ţin la tine ? Ha-ha-ha! Nu-mi plac deputaţii. (Deodată. iată-ne din nou faţă în faţă.. violent): Şi pe tine te-a amăgit o nălucă! ANDA (tresărind): De ce şi pe mine? DINU: Fiindcă iubirii noastre nu-i pasă de sentinţa tribunalului. căreia i-am întors spatele. În orice caz. De altfel. încât o ştiu pe dinafară. a citit-o. Ghiocela există.. DINU: Ba da. ~ 330 ~ .. ANDA: În orice caz.ANDA (trăgând mult aer în piept): N-au mai terminat cu dansul acela? DINU (urmându-şi ideea): Povestea noastră nu va muri decât odată cu noi... ticălosul! Ştiam că aşa are să se întâmple. ne putem socoti în siguranţă. Ghiocela nu mai există. prefer secretarii particulari şi diplomaţii.. revoltător chiar. Cine şi-ar fi închipuit că ne vom revedea? O citesc mereu şi retrăiesc viaţa noastră.. DINU: Uite-o aici. (Privind-o adânc în ochi): Iţi spun drept. DINU: Bineînţeles. sunt femei care nu se mai uită îndărăt.. ANDA: Atunci.. Ar fi absurd. Şi foştii lor bărbaţi fac la fel. DINU: Ştiu. ANDA: Nu-ţi permit să-mi mai spui aşa. Să nu crezi că am adus-o înadins. Ghiocela. mi-era dor să te revăd. pentru el am scris-o. nu mă mai gândesc la aşa ceva. o port mereu cu mine. DINU: După cele întâmplate. în buzunar. Ţi-am citit până acum cartea de zece ori.

(Relu şi Jebs revin. tremură toată. iubitul meu! (O podideşte plânsul.. dacă vrei. n-am vrut să-ţi fac niciun rău. (Andei): Plângi. Nu mai puteam să îndur. acoperinduşi faţa cu mâinile.. absolut nimic.) DINU (alarmat de starea ei): Uite ce întâmplare! Te rog. vino-ţi în fire! Suntem în lume.. ANDA: Da.) DINU: Iartă-mă.. numaidecât. ce înseamnă asta? ANDA (izbucnind aprig): Iubire. Nu mai putem rămâne aici... Să ştii că mă omor. sunt uluiţi. cu revelaţia unei descoperiri): Pari tulburată. plânge tot mai tare. Iţi dai seama ce scandal are să iasă? (Anda plânge. RELU: Ce să înduri ? Te-a insultat ? Ce ţi-a făcut ? Vorbeşte! ANDA: îţi explic mai târziu. mergem. pentru Dumnezeu! Ei trebuie să se întoarcă.. trebuie. ANDA: Iartă-mă.. Chiar aşa am să fac. Anda? Spune-mi. Şi nici n-ai să mă mai vezi vreodată. Anda? JEBS (către Dinu): I-a venit rău doamnei? RELU (apropiindu-se de ea): Ţi-e rău? (Lui Jebs): Dar nu e vorba de asta. de ce? JEBS: Ce i-ai făcut. îţi tremură glasul. ca-n romanul tău. n-a fost nimic. (Se ridică. RELU: Bine. văzând că Anda plânge. parcă e cuprinsă de friguri. Ghi. Hai să mergem. N-o să-ţi mai spun o vorbă.ANDA (răvăşită): Unde vrei să ajungi? Ce gânduri te bat? Pentru ce mă chinuieşti ? DINU (privind-o adânc..) ~ 331 ~ . în fond. A fost peste puterile mele.. Vei vedea şi vei auzi.) DINU: Ce faci? Ce ţi-a venit? (Anda. Din? Ai jignit-o cumva? De ce plânge? DINU (ridicând din umeri): Nu pot să-mi dau seama cea apucat-o. nu-l mai aude. răvăşită toată.. stă― pâneşte-te.. n-am vrut.) RELU: Ce-i asta? Ce s-a întâmplat. RELU: Scumpa mea.

Şi... Eu am provocat incidentul. RELU: Vezi să nu ţi-o iau eu înainte! (Bagă mâna în buzunar şi scoate revolverul... DINU: Nu-i adevărat. a fost soţia mea. Nu-mi pasă că duelul e interzis. draga mea. soţia ta?! Şi eu n-am ştiut nimic? DINU (plecând capul): Acum ştii. că te omoară! DINU: N-are decât! Să îndrăznească numai! JEBS: V-aţi pierdut amândoi minţile? Vorbeşte. RELU: Să mergem. Pentru asta mă aflu aici. aştept martorii dumitale. DINU: Unul dintre noi trebuie să piară. Anda. ANDA: Nu! Nu vă las să vă bateţi. înţeleg. I-am răscolit unele amintiri dureroase. ce s-a întâmplat.. doamnă.RELU: Vezi. nu pleca aşa! ANDA: Un incident fară importanţă. pistoale există câte vrei. nu te amesteca. Eu sunt vinovată. ai vrut să afli adevărul! JEBS: Ah!. ~ 332 ~ . ANDA: Nu. domnule. nu se poate.. îi dă drumul): Ai să-mi dai socoteală! RELU: Iţi stau oricând la dispoziţie. ce faci?! Ai înnebunit? Ce sunt apucăturile astea? DINU (îşi revine.. ce consecinţe a avut capriciul tău? (Lui Dinu.. Jebs. chiar amândoi. RELU: Te rog. E o nebunie să ajungeţi la crimă.. DINU: Nu ştiu ce mă împiedică să te fac una cu pământul. Am înţeles. scrâşnind din dinţi): Eşti o canalie! DINU (îl apucă violent de guler): Ce ? Ce-ai spus ? JEBS: Din. Tu văd că ai unul! RELU: Aha. DINU: Mâine-dimineaţă. la urma urmei. dai cărţile pe faţă. Ivar.. JEBS: O cunoşteai? Vă cunoaşteţi ? De când? DINU: Ei bine. JEBS: Ea.) ANDA (ţipând): Nu! Fugi.

cu vocea gâtuită de emoţie): O iubeşti atât de mult? DINU (după un mare efort): Da.RELU: Aici are dreptate. (Către Jebs): Acum înţelegi de ce n-am mai dat de atâta vreme semne de viaţă? JEBS (înclină capul): Da. da. draga mea.. ~ 333 ~ . RELU (Andei): Să mergem. rezolvările astea cer mijloace tari.. într-un târziu. Am înţeles atâtea lucruri de neînţeles... JEBS (se uită lung în urma lor...

are un timbru straniu. ciugulind pe ici-colo câte un titlu ori subtitlu. Mergem agale. e străjuită din loc în loc de felinare care împrăştie o lumină bolnavă. Nu mă interesează ştirile. la o azvârlitură de piatră. probabil. simt cotul tovarăşei de drum. reflexele bunei-cuviinţe încă mai funcţionează.. dar o distanţă incomensurabilă ne desparte. Răsfoiesc gazetele absent. Mi le dă. facându-i loc să treacă. nevastămea. Munţii apocaliptici din stânga şi dreapta abia aşteaptă să se prăbuşească peste noi şi nu ştiu de ce tot întârzie! Poate. ar face o faptă bună. După un minut prea lung. Deschid portiţa grea de fier şi mă precipit să intru în curte înaintea lui Jebs. dar vocea nu mai e a ei. ― Au sosit ziarele din ţară. Soţia mea surâde trist.CAPITOLUL 4 Alba noapte Ultimele confesiuni ale lui Dinu Gherghel I Plec de la restaurantul Bertoni cu străina Jebs. la care am tras. în ciuda copleşitoarei depresii în care navighez. însă îmi dau numaidecât seama de impoliteţe şi mă opresc. Ea descoperă pe masa din sufragerie un teanc de gazete. renunţ ~ 334 ~ . (Cel puţin cu mine!) Vila Santa Madona. Mi-a vorbit. e aproape. pustie şi ea ca sufletul. mirându-se. goi de gânduri. că. nu mă mai interesează nimic. Suntem alături. uneori.. În apartamentul nostru luminile se aprind rând pe rând. parcă s-ar fi instalat Adanticul între noi. imperceptibil. păşim tăcuţi pe asfalt. Strada.

care arată 10 şi jumătate. Îi arăt cu mâna pendula din perete. ca să privească defilarea trenului minuscul în raport cu gigantismul munţilor. de mine. Vorbesc numai gândurile. fară să-mi dau seama de ce o mint fară motiv. Şi între noi se instalează iarăşi o linişte de cavou. spune ea şi se lasă în braţele unui fotoliu. ― Nimic. că-i vorba de rapid. Tăcem amândoi. Aş dormi mult. ― Avea ferestrele luminate. cufundându-ne într-o linişte grea.. ― Mda. Tăcem din nou. ocolind adevăratele întrebări pe care aştept să mi le pună. Jebs parcă ar sesiza devastarea pricinuită de neaşteptatul taifun: ― Eşti obosit ? îi răspund monosilabic că nu. Ştiu.. de plumb. mai ales. la capătul puterilor fizice. omite să spună restaurantul Bertoni. De afară răbufneşte până la noi zgomotul pe care îl stârneşte trecerea unui tren.la ele. da. ar fi o precizare nefastă. ― A trecut ca gândul! ― Cine ? fac eu neînţelegând. de gravitatea remarcei. amuţesc şi ele. ― E rapidul de Florenţa. ― E aşa devreme ?! se miră. dar cine le aude? Până la urmă.. ~ 335 ~ . Se ridică şi trece la fereastră. Mi se pare că s-au scurs ani întregi de când am fost la. simt nevoia să nu mai ştiu de nimeni şi. ― Rapidul. Sunt extenuat. îmi dau seama. ― Ce-ai spus? N-am auzit. desigur.. ― Cât o fi ceasul? mă întreabă ea din nou şi tot atât de inutil. doar ea mi-a atras prima dată atenţia asupra lui. la rându-mi.

deveniţi goi pe dinăuntru. Glasul ei scăzut. S-ar declanşa un carnagiu universal. Adevărul nu face altceva decât să sfâşie vălul cu care se acoperă ochii ce nu vor să vadă realitatea. Nici eu nu voiam să aflu adevărul. în sfârşit. s-ar măcelări unul pe altul. oamenii. că nu mă pot stăpâni s-o chem duios: ― Jebs! ~ 336 ~ . ― Toate fericirile se sprijină pe iluzii. cu vocea scăzută ― care de astă dată aduce cu a ei ― zice: ― Ce ai mai putea să-mi explici? ― Ceea ce s-a întâmplat. liniştea ta de aisberg mă îngheaţă. Dacă prin absurd cineva ar inventa ghicirea gândurilor după voinţă. fiică pe mamă. Atitudinea aceasta mă anulează. m-aş fi complăcut să trăiesc într-o continuă amăgire. Fericirea mea s-a sprijinit pe o sărmană iluzie. de ce amâni mereu explicaţia care-ţi stă pe buze? Jebs rămâne câteva clipe deconcertată. cum am ajuns în situaţia asta. tot! ― Din. ― Poate că ai dreptate. nu s-a putut nici asta.― De ce taci? strig la ea ca apucat de o furie subită. Gestul ei e aşa de firesc! De ce mă impresionează într-atât. îşi ia capul în mâini. De ce trebuie să ştiu mai mult? îmi plec fruntea. sunt învins înainte de bătălie. la ce bun? Şi totuşi. intens. uite. îmi închide gura. tonul resemnat sunt ale înţelepciunii. Mă priveşte lung. Spunând acestea. tot. bărbat pe femeie. îngăim la întâmplare: ― Ai dreptate. n-ar mai putea să trăiască. apoi. Din. ― Crezi că mi-aş fi închipuit vreodată că într-o împrejurare ca asta am să dau dovadă de atâta linişte ? Nu. De ce nu te revolţi. la ce bun? Am înţeles şi aşa destul. Dar. copil pe tată. Probabil că nu se aştepta la ieşirea mea intempestivă.

Or. Şi. Surâde trist. E o situaţie ciudată. Ii mărturisesc totuşi ca o consolare târzie. îi şoptesc. am fi luptat împreună. repet verbul căruia i-am deschis drumul. Doamne. Mi-aduc aminte cum zile întregi stăteai prins de gânduri.. fară a mai aştepta. Sunt copleşit. Doamne. ― Aşa-i. apoi.. îmi acceptă greşelile. Dar Jebs mi se alătură.― Mi se pare aşa de ciudat că mă strigi pe nume. cum nu mai aveai astâmpăr.. tot ceea ce mă nedumerea. Dar rostirea cuvântului iartă-mă trezeşte în mine remuşcarea. la greşita înţelegere a frigului de care mi-a pomenit. dându-i o nouă semnificaţie: Jebs. mulţumesc! E un altfel de frig... Dacă mi-ai fi destăinuit ce te doare. desfiinţat! Voiam ca femeia asta să izbească în mine cu târnăcopul. căutai singurătatea. Se scutură înfiorată: ― Mi-e frig! Mă reped după o haină cu care să-i acopăr umerii. să mă acuze pe drept şi pe nedrept.. mai ales dacă venea un copil sau... cine ştie cât s-ar fi complicat lucrurile. te-aş fi ajutat. poţi să mă ierţi ? Ai tu puterea asta? ― N-am ce să-ţi iert. Acum îmi explic tot ceea ce altădată mi se părea ciudat. căreia încă nu-i pot înţelege sensul. Ştiu cât ai luptat împotriva acestei iubiri. cum nu-ţi intra nimeni în voie. întâmplarea aceea cu secretarul. devine aliata mea. cum mi s-a deschis mintea! Te fereai de mine. iar surâsul ei luminează toată suferinţa pe care chipul ei nu mai poate s-o ascundă. poate că e mai bine. desigur.. Ce eşti tu vinovat? Ce sunt eu vinovată?.. ce zid s-a înălţat între noi! ― Într-un fel. referindu-mă. ― Iartă-mă. ― Nu-i nevoie. Şi. căinţa. căci vinovăţia simte nevoia unei pedepse. cine acceptă greşelile semenului ajunge stăpânul său. Ea îmi paralizează gestul. Mai târziu. care nu va sluji la nimic: ~ 337 ~ . o nevoie de absolvire. parcă ar fi pentru întâia dată.

Relu ― el însuşi ― o să-şi dea seama că. În mine totul îmbracă forme absurde. dimpotrivă. La ce bun? Se cunoaşte numai după felul cum o spui. Numai eu am plutit în văzduh. busola. Jebs adaugă după o tăcere frământată: ― Şi ea te iubeşte.. ― O să-şi dea seama ce ? ― Că va trebui să se despartă de ea. ― Ce ? tresar.. orbită de fericire. Apoi. Ridic ochii. ca desprins dintr-un arc.. care trăieşte numai la suprafaţă. Poate o să fie mai greu să pornească de la tine.― Să ştii că ea mi-e indiferentă. înţelegi ? ― Cum? Tu crezi că e posibil calmi sesizează gândul: ― Da. Nu ştiu cum ai să ieşi dintr-o situaţie pe care o stârneşti fară necesitate. nu mie. Şi pe urmă. fară s-o cuprind în întregime. dar. dar în mintea mea ei erau destinaţi altora. De ce nu?! De altfel. Ştiam că umblă nori negri pe cer. Din ce aluat e plămădită? Cum poate ţâşni dintr-un suflet mutilat atâta mărinimie?! O credeam o fiinţă mediocră. complică. mai spune: ― Vreau să te rog ceva.. cu vagi exuberanţe. să-i redea libertatea. schimbând tonul. Mă prefac că n-o aud.. „Ce-o fi vrând să mă roage ?” ― Renunţă la duelul acela stupid! Făgăduieşte-mi! Moartea nu rezolvă nimic. Şi acum îmi pare în ~ 338 ~ .. ― Nu tăgădui. Din. cu palide zburdălnicii. ― O femeie ― reia ea ― simte adesea dincolo de simţuri. mai cu seamă. Tac. voi face şi eu la fel. Ce să-i răspund? Nenorocirea pe care ţi-o faci singur doare mai mult. M-am înşelat când ţiam spus c-o iubesc. Privesc absent în jurul meu şi văd lucrurile nebuloase.. o privesc uluit. fară contur.. transparentă. pierzându-mi şi greutatea.

ca atunci când ţi-am trimis scrisoarea aceea de dragoste. de parcă s-ar fi născut recent încă o dată. în fond.întregime alta. trebuie să ştii că am şi eu mândria mea de femeie. la Timişoara începutului nostru. Dumnezeule ?! Jebs şi-a dat. Sunt atât de singură! E atât de singură! Ce delicat a spus-o. deşi atunci. Din iniţiativa mea ai devenit bărbatul meu. o senzitivă. seama că nu scrisoarea de dragoste trimisă prin Relu a fost motivul principal pentru care am luat-o de nevastă. Din! Nici n-ai avut vreme să mă cunoşti. cu infinite menajamente. cu altă fire şi chiar alt chip. ― Nu ne înţelegem. ― Nu pleca! Nu mă pot despărţi de tine! Vom găsi o formulă care să împace lucrurile! Nu te pripi să iei o hotărâre. desigur. înţelegi acum de ce ? Cum să nu înţeleg. Simt cum îmi fuge pământul de sub picioare în faţa ei! Aş zice că e magnifică! ― Jebs. câteodată. Dar de ce îţi spun toate astea. ci averea şi condiţia ei socială.. Mâine mă întorc în ţară. ― Nu te mira aşa. te implor! ― Din. de ce te oferi să mă ajuţi ? ― Fiindcă mă consider vinovată că te-am târât în acest impas. o năucisem cu o avalanşă ~ 339 ~ . Faţă de lumea necunoscută arborez însă o mască. draga mea. când pentru tine voi rămâne mereu o necunoscută?! ― De ce mereu? ― Voiam să spun toată viaţa. cu adâncimi nebănuite.. dacă nu pedepseşti răul înseamnă că tu porunceşti să se facă. care luptă să-şi acopere aceste deficienţe prin ingenuitate şi. sunt o timidă. aceea a gravităţii sau ― dacă vrei ― a inaccesibilităţii. Numai trezirea din vis aş vrea s-o uit. Ţi-am spus că vreau să te ajut! Nu pot uita visul pe care l-am trăit împreună. prin cutezanţă. fară cea mai uşoară jignire. ― Dacă-i aşa. N-are nicio raţiune să mai rătăcesc pe aceste meleaguri străine.

Şi bine a făcut! Oare s-ar fi schimbat ceva. aşa-i: e semnată chiar de socrul meu. limpede. mi-a refuzat îmbrăţişarea. La rându-mi. Ce pot face altceva. Noapte bună! In timp ce se îndreaptă spre dormitor o strig pe nume. invocându-le ? Ce demnitate în comportarea ei fără cusur! Dacă i-aş descoperi o urmă de afectare sau poză. deschisă ca o carte. de sentimentalism desuet. Da. Sunt foarte obosită. acum. Trebuie să fie din ţară. cu sufletul pe faţă. nici să adopte atitudini de circumstanţă. nu poate organic să mintă. că pe-aici ştim ~ 340 ~ .. trebuie să recunosc deschis: ― Da. înlocuind-o corect cu un act mult mai simplu. La ora asta? E vorba de o telegramă urgentă. dar pe care. ceva pueril. îi propun cu o inflexiune a vocii destul de inabil mascată: ― Îmi dai voie să te îmbrăţişez? Fals! Ce fals sună! Sunt eu croit pentru astfel de gesturi tandre? Haida-de! Jebs. că mereu am purtat-o în suflet şi alte minciuni tot atât de gogonate ce se debitează în astfel de împrejurări oricui poate să le creadă. şopteşte un da insesizabil. ai dreptate.de cuvinte: că o iubesc. în fond. Într-un târziu. Să vedem ce se mai întâmplă şi pe acolo. îmi spune cu glas sfârşit: ― Mă duc să mă culc.. nu m-aş simţi atât de strivit şi îngenuncheat! Jebs e firească. le-a trecut sub tăcere. A venit un poştaş. În clipa aceea se aude soneria.. când deznodământul a fost trasat şi nimic nu se mai poate modifica! Ea se întoarce brusc: ― Ce este ? Abia acum mi se limpezeşte în minte motivul inoportunei chemări. Nu minte. nu ştiu pentru ce.. decât să i-o sărut?! Aşadar. după o ezitare scurtă şi mirată. dar se mărgineşte să-mi întindă cu reţinere mâna. care nu cere afecţiune. E.

Fac un popas în faţa oglinzii şi mă uit în apele ei tot mai mirat: chipul pe care mi-l înapoiază nu mai e al meu. M-am schimbat atât de mult. dar. invadat de nelinişte şi presimţiri rele. ajuns la o cotitură a vieţii. sub aspect fizic.. În mine sunt două făpturi în conflict: prima e a trecutului. trăsăturile să fi rămas aceleaşi. în care nu bucuria are primul loc. Iată-te. cu paşi grei. Ar trebui să plâng de emoţie. Uneori. Ce ironie cruntă. Dar în ceea ce priveşte aspectul psihologic. tresar speriat: parcă mi se clatină podeaua de sub picioare. unde te opreşti şi te întrebi înspăimântat: încotro? ~ 341 ~ . primirea acestei veşti în clipele cele mai critice pe care le-am trăit vreodată! Da. Semnat: Barbu.. II Rămas singur. întrun punct crucial. izbucnesc într-un râs homeric. cu lacrimi mai mari decât ochii. modificatoare. non sum qualis eram.prea bine ce este! O desfac şi citesc cu stupefacţie: în urma remanierii guvernului. mă plimb prin odaie încoace şi-ncolo. în loc de plâns. având aerul că-ţi face un dar de preţ. zbuciumul interior imprimă pe chipul meu amprente nete. încât nu mai semăn cu mine ? Intre cel de ieri şi cel de azi a intervenit ceva care ne deosebeşte ? Poate. da. ci durerea. există fără doar şi poate o justiţie imanentă. a doua a prezentului. Căci prăbuşirea mea trebuie s-o măsor de la înălţimea la care m-am ridicat. Dinu Gherghel. Vino imediat pentru depunerea jurământului. dar nici al altcuiva. care ştie să pedepsească necruţător. ţi-a fost încredinţat Departamentul Afacerilor Externe. în mine s-a produs o mutaţie importantă. De partea celei din urmă a trecut şi raţiunea.

moartea!!! Nu ştii. nu vrei să ştii sau ţi-e teamă să ştii? Dacă-i aşa. fiindcă-i lipsesc ochii minţii ? Dispui. ce faci? Pe unde o apuci ? Pe loc nu-i chip să stai. definitiv? E drept că te-a zgândărit un „ideal”: era ― vai! ― acela al chivernisirii personale! Te obseda necontenit angoasa bogăţiei! Necontenit îţi crea complexe prosperitatea altora: de ce cutare moşier burtă-verde să se scalde în bănet? De ce cutare debil mintal să te stropească de noroi cu limuzina? De ce cutare mocofan să-şi plimbe plictisul prin ţări străine. unde nu vede nimic. ci prea puţin: să ajungi tu! Adică partea egoismului. le-ai pierdut pe amândouă. şi întocmeşte un scurt bilanţ al activităţii tale. preschimbându-le în îndreptar? Nu ţi-ai dat seama că valorile sufleteşti sunt mai scumpe decât orice? Dragostea n-o poţi cumpăra cu toate bogăţiile pământului. halucinant. rogu-te. înşelând ~ 342 ~ . hipnotizat de mirajul viţelului de aur? De ce n-ai întors spatele miasmelor unei societăţi decadente. la anii ireversibil duşi. uită-te îndărăt. profitul. de circumstanţe atenuante: învăţăturile auzite acasă. ci le-ai îmbrăţişat. Modelul tău de viaţă nu era o personalitate. bunăstarea personală! Pentru a trage spuza pe propria-ţi turtă. pe loc e încremenirea. un erou sau un cărturar. idealul tău nu-ţi cerea să împingi progresul măcar cu un pas înainte. Ai înşelat-o pe Ghiocela. până la urmă. dar o poţi avea cu un simplu surâs. ce ai făcut în acest timp? Ce ideal ţia încălzit simţirea şi ţi-a luminat drumul? în ce ai crezut adânc. ai folosit armele cele mai mizerabile. exemplele. Spune-mi. mediul ambiant s-au înscris cu timpul în carnea şi sângele tău. Iar dacă gândeşti bine. Dar un om ca dumneata se lipseşte de busola raţiunii şi alunecă orbeşte pe panta poftelor. ai înşelat-o pe fiica lui Apelevianu şi. nici vorbă.Înainte nu se poate! înapoi ― nici atât! Atunci.

fară a lua în consideraţie semnalele care îţi prevesteau catastrofa! Acum eşti încă bogat. de astă dată. cu toate că. sub protecţia averii pe care se reazemă. dispui de avere ― plăteşte! Să vedem. nu te amăgi degeaba! Posedă un admirabil simţ al echilibrului. Dinu Gherghel. Jebs doarme dincolo ― însă mă îndoiesc că a apucat-o somnul.. adânc jignită. incomparabil mai mari? III Nu închid ochii toată noaptea. îţi va întoarce. Dar tuf Ce te faci fară femeia repudiată şi izgonită. ajuns aici (fie vorba între noi) numai pe sfert datorită meritelor proprii. întemeindu-şi o nouă căsnicie pe baze mai trainice. greşind lucid. Dinu Gherghel. la rându-i. domneşte o ~ 343 ~ . Cea de-a doua se va descurca. pierzând măsura morală. vorbeşte. o certitudine că nu mai poţi trăi fară Ghiocela? Tragi nădejde că se întoarce la cel care a îmbrâncit-o în braţele altuia? Nu. indiscutabil. tata-socru. restul ― graţie catapultării lui. domnule ministru de Externe. îţi ajung banii sau va trebui să-ţi achiţi datoriile cu alte valori. Adevărul e că. tu însuţi ai fost cel mai înşelat. fiindcă e.atât. Stau cufundat într-un fotoliu. cu premeditare. te-ai pierdut! Nu mai poţi trăi izolat. organică. cum rezolvi ceea ce este imposibil de rezolvat? Haide. Jumătatea dumitale o să alerge necontenit după cealaltă jumătate. condiţiile materiale erau mai mult decât prielnice. spatele! Aşa stând lucrurile. scriind de-a lungul timpului opera dumitale de căpetenie. ştiind că ai luat-o pentru averea ei.. Cu ea alcătuiai un tot omogen. pe nume Ghiocela. Ai pierdut. la rându-i. rupt în două. care o împiedică să facă prostii. acum încredinţată uitării. şi ai fi cucerit viaţa cu minime eforturi. iar Jebs. în bătaia gândurilor care nu mai contenesc rechizitoriu. Prima soţie s-a redresat. perfect. În odaia mea de tortură.

când îşi cântă rugăciunea către firea care se trezeşte la lumină. fizică şi psihică.linişte materială. O umbră trece uşor. ţigară de la ţigară. Pendula din perete bate prelung patru lovituri sonore. îi ies în întâmpinare şi o conduc sus. pe care lumina nu i-a îmbrăţişat decât uşor. Naturămamă. Iau seama la munţii difuzi. şi fiindcă sunt atât de ieftine. dă-le măcar lor ― nevinovatelor ― o zi bună! Nauzi ce patetic te roagă? Mă desprind din amândouă inerţiile. fară corespondenţă cu simţirea. E ceasul lor simfonic. singură. îi spun. am putea să trecem în pavilion. ca şi când ar fi cel mai firesc lucru ca ea să vină acum la mine. „Ce răscolitoare sunt zorile”. Ghiocela? La ce bun aş întreba-o ce caută şi ce vrea la ora asta? Şi. aud un ciripit neverosimil de păsărele. Aici e răcoare şi răcoarea parcă îmi face bine. ~ 344 ~ . Aici e cam răcoare. care nu costă nimic. pe lângă gardul vilei. O recunosc dintr-o mie. Dacă vrei. în ceaţă. ca un foşnet de frunze. Cred că doarme. care îi vine până la călcâie. pe terasă. nu ne stinghereşte. înţeleg prea bine. nevastă-mea. înseamnă Jebs. ― Putem vorbi aici în linişte? mă întreabă în şoaptă. Chiar dacă-i trează. prin fereastra rămasă întredeschisă. După ce am fumat două pachete. în revărsatul zorilor? N-am zăgaz să mă mir prea mult. Dar nu merge mai departe. nu le preţuieşte nimeni. Cine o fi ? Vreo locatară întârziată a vilei? Şi se întoarce aşa. în camera ei. E înveşmântată într-o mantie lungă. tot ceea ce fac e mental. cu un zâmbet sfielnic. Tocmai pe ea să n-o recunosc? ― Tu. De altfel. De afară. nu mă mai satur de aer. S-a oprit în dreptul porţii pe care o deschide cu precauţie şi o închide la loc. şi trec pe terasa vilei. ― E dincolo. constat rece. Câte binefaceri sunt pe lume. care îmi înteţeşte inchiziţia. trag aer proaspăt în piept. ― Sigur că da! Nicio grijă! Ce este? Ce s-a întâmplat? ― Nu ne-aude nimeni ? Nimeni.

n-are să fie între voi un cadavru? ~ 345 ~ . am ieşit pe terasă. ― Şi dacă se întâmplă să pier eu? ― Chiar şi tu. mai e cu putinţă o convieţuire între noi ? ― Nu mă-ntreba! Nu ştiu! Nici nu m-am gândit la aşa ceva.. e de prisos! ― De ce ? De ce e de prisos ? ― Pentru că n-avem loc pe pământ! Unul trebuie să fie sub pământ! ― Ascultă.. Cred că m-a chemat dorinţa ta. Şi-apoi. Trebuia neapărat să-ţi vorbesc.― Nu. Când s-a crăpat de ziuă. crezi că. Ivar.. Ştiam că nu dormi. Altfel. Eram atât de sigură! ― I-adevărat! Nu s-a lipit somnul de mine! Dacă n-ar fi gândurile! Dar. rămânem pe loc. Haide. că nu poţi să dormi în noaptea asta. care ne va despărţi mai mult decât suntem acum. Soţul tău n-a prins de veste că ai plecat? ― Nu. Nu vreau să piară cineva din pricina mea. M-am furişat pe nesimţite. nu-i nimic! Am început să mă obişnuiesc şi cu nopţile albe.. Nu mi-e frig. n-ar avea sens duelul. noaptea asta nu ţi-a adus gânduri mai bune? ― La ce te referi? ― Ştii bine că nu de florile mărului mi-am luat inima-n dinţi. după toate cele ce s-au întâmplat. ― Ba da. indiferent cine. ― Cum crezi. nu tăgădui. Ce ai să-mi spui? ― Ascultă. fii rezonabil şi renunţă la duel. ― El te-a trimis să mă îndupleci ? ― îţi dau cuvântul că nu! Am făcut-o din proprie iniţiativă. ― Trebuie să înţelegi că unul dintre noi doi. Te previn însă: nu vei izbuti! Cadavrul Iui va fi o stavilă de netrecut. Ştiu doar că trebuie să mă războiesc cu el. vom isprăvi repede. La asta te-ai gândit. pe viaţă şi pe moarte. bărbaţii. ― Dacă voi cădea eu. Ivar. Mi-e frică să nu se întâmple o nenorocire.

e adevărat ? Ai fi tu în stare să tragi ? ― Nici nu-ţi trece prin minte cât sunt de hotărâtă! În noaptea asta am trăit zece vieţi şi aş fi fost mulţumită numai cu una singură! ― Te-ai gândit ce se va alege de tine dacă. orice s-ar întâmpla! Nu-mi pasă de nimeni şi de nimic. Şi Ghiocela.. hotărăşte-te! Nam vreme de pierdut! ― Ascultă. ― Aud mereu asta. iscoditor. Acum sunt mai hotărât ca oricând să duc până la capăt provocarea..― De ce uiţi lucrul cel mai important: că provocarea porneşte de la tine ? Clatin din cap. ~ 346 ~ . Haide. străpungând-o cu privirea: ― ÎI iubeşti chiar atât de mult? ― E o întrebare deplasată! ― Dar prezenţa ta aici nu-i deplasată? Ei bine.. izbucneşte în clocote. orice-ar fi. Deodată.. nu! Nu renunţ. Nu văd însă cum ai s-o faci ? ― Cum? Uite-cum. Ca şi tine. Ghi (îi spun foarte calm. ca o autentică eroină de tragedie: ― Monstrule! Ia seama! Nu te mai juca aşa cu viaţa mea! M-ai izgonit mişeleşte din casă! Ai luat o soţie cu douăzeci de milioane! Te-ai folosit de influenţa tatălui ei. fară să mă sinchisesc de ţeava îndreptată spre mine). scoate de sub mantie un revolver mic cât pumnul. şi ochii ei scapără scântei de mânie. cu un gest precipitat. şi eu am avut în noaptea asta tot timpul să-mi recapitulez viaţa. ca să ajungi şi tu ceva în ţara asta! Ţi-ai făcut toate poftele pe spinarea altora! Acum ce mai vrei ? De ce nu mă laşi în pace? ― Eu nu te las în pace sau tu? Ce cauţi aici? ― Ţi-am spus că am venit să împiedic duelul. ― Ghi. Ghiocela ascultă înlemnită avalanşa mea de fraze. am ajuns la convingerea că nu mai e cu putinţă o reconciliere între noi. E numai ochi.? ― Nu-mi pasă! Orice s-ar alege.

. trage. apucând tocmai pe drumul unde trebuia să te întâlnesc. ― Dă-mi revolverul. asta nu! ~ 347 ~ .. pot! se tânguie ea. ocheşte aici! Şi. Totuşi. Până şi soţia m-a îmbrâncit încoace.. Tace. bineînţeles. se frământă. dar eu n-am vrut copilul. ― Nu.. Mi-e aşa de sete de moarte! ― E ultima ta declaraţie de dragoste ? ― Da. Ei bine.― Hotărât. n-ajungeam aici. nu. Dacă l-aş fi lăsat. tremurând. Aici. fugeam de o convieţuire trainică. în piept toate gloanţele! E mult mai bine. ezită. parcă s-a răzgândit.. Pe-atunci. îmi dau seama că te-am pierdut pentru totdeauna. atâtea. să-ţi arăt eu cum se face isprava! Ghiocela se trage înapoi speriată şi ascunde arma. Ghiocela ― mamă?! De ce mă podideşte o suferinţă năprasnică? De ce mi se pare de nesuportat un fapt atât de firesc? Şi când era cu mine a rămas însărcinată. admiţând numai blestematul provizorat. uite cum mă dau peste cap toate acele meschine socoteli. unde e rana care doare mai mult decât toate gloanţele. dacă ai şti tot ceea ce n-ai de unde să ştii! Şi sunt atâtea. dacă totul luptă împotriva mea? De aceea. spunând acestea. Ghi! Şi ultimul cuvânt. îmi dezgolesc larg pieptul. ― Ghi. în inimă. Cine m-a adus aici. aştept un copil.. ca să ne revedem! împotriva cui să lupt mai întâi. mă băteau alte gânduri. descarcă aici. până la urmă. îmi spune: ― Ei bine. renunţ la răzbunare. cu sângele fugit din obraji. trebuia din capul locului să-mi spui asta. la Montefiore ? Fugeam mereu de tine. şi acum. gem zguduit din ţâţâni. cu atât mai mult cu cât există încă ceva pe care tu nu-l ştii. Ah. De ce ai îngălbenit aşa? Haide. ― Nu. Asta? Asta era? Destăinuirea mă spintecă în două ca o sabie.

încingem o luptă scurtă. ascendent. de ce am venit? ― Trebuia să ne luăm rămas-bun! Pentru asta ai venit. Mă voi pedepsi singur. înţelegi? Ţi-am sfărâmat cea dintâi căsnicie. pe când eu.. dacă ea nu s-ar fi debarasat de pistol. Să nu mai vorbim! Ea înţelege. E foarte greu. eu voi plăti! Să isprăvim odată! E mai bine pentru amândoi! ― Nu te apropia! ţipă ea. Mintea asta. unde se deschide o prăpastie adâncă. ispăşesc cu vârf şi îndesat. dându-mi viaţa peste cap. m-a dus numai pe drumuri greşite. ― Aşa faci? strig mustrând-o.― Ba da. faţă de mine comit o crimă.. fiindcă trebuie să escaladez munţi de împotrivire.. ― Nu. Tu poţi să trăieşti. Ţi-am spus că-ţi las teafăr bărbatul. Vreau cu tot dinadinsul să-i smulg arma şi eram gata să izbutesc. Ştii bine că nu mă înduram să plec altfel. De ce să mă împuşti.. fireşte. Eşti nebun! ― îmi dau seama ce fac... Şi dacă împotriva ta am comis o nelegiuire. Crezi că mă poţi împiedica să alerg după o lume mai bună? ― Mă sperii! Mi-e frică! Doamne. ca să înduri atâtea consecinţe? Eu am greşit.. pe linia vieţii. Linişteşte-te. renunţ la luptă. mergi firesc. ţi-ai durat un nou cămin. Am păcătuit greu faţă de dragostea noastră şi acum.. Ia tot. Nu. N-am ispăşit încă. Dar nu ezită să-mi arunce în obraz cu o asprime nepotrivită: ― Ticălosule! Aşa-ţi trebuie! Suntem chit! ― Te înşeli. în care credeam atât de mult. pentru că tot ce facem pe lumea asta se plăteşte. Dar voi ispăşi. azvârlindu-l peste balustrada terasei. ~ 348 ~ . E emoţionată şi parcă emoţia ei tronează pe cea mai deplină satisfacţie. Ar fi prea crud s-o sfărâm şi pe-a doua! ― Fericită fară tine. cu alt soţ? Admiţi tu aşa ceva? De unde ţi-a venit acest al doilea suflet? ― Ştiu eu? Poate conştiinţa vinovăţiei mi l-a trimis.

oricât te-ar aştepta limuzina la scară? ― Hei. chiar vrăjmaş. ~ 349 ~ . Auzi. De aceea. Râvneam să mă urc sus de tot. Povestea noastră s-a sfârşit. Te-am iubit. ― Îţi mulţumesc pentru împărăţie. ― Să ştii că da. şi aşa vei rămâne până închid ochii. o prefac în bucăţele şi o azvârl în văzduh. ministru! Nu crezi ? Uite.. Nu-i o sinistră neghiobie? Spunând acestea. sunt ministru de Externe. fireşte. adaugă cu glasul scăzut: Dacă rămâneam împreună. măcinându-ne zi de zi. ne-am sfâşia între noi. mutilat. De ieri. tu ai fost unica mea iubire. prin absurd.. citeşte peticul ăsta de hârtie care se numeşte depeşă. în vârful piramidei sociale. Ea îşi apleacă privirea pe telegramă şi-mi urează cu ironia cea mai muşcătoare: ― La mai mare. Acum nu te mai pot iubi. sărmanul de tine. mi-am pierdut împărăţia. Răcnesc ca scos din fire: ― N-ajungeam. Există anume împrejurări când nu mai poţi minţi. nu m-am cunoscut. propriul meu vrăjmaş. sfâşii telegrama. închipuie-ţi. căci fară să ştiu eram împărat. Degeaba. fericirea ta e departe de mine şi. a venit. pentru că am suferit prea mult din pricina ta. Iar acum. Mă simţeam împins parcă de cineva de la spate. Simt că acum nu minţi. dacă mi-aş fi dat seama! Mereu mă obseda bogăţia! Şi după foamea de bani. n-ajungeai nici ataşat de legaţie. oricât te-ai lăfăi în bănet. mi-ai deveni iarăşi soţie. Sunt plin de răni. mai ales. zdrobit. M-am zbătut. Nu. setea măririi. Ghi. Ghi. am încercat să mă împotrivesc. care-mi ducea paşii. fară mine. De ce nu mi-am dat seama de asta decât după ce te-am pierdut ? Umblam zănatic după o nălucă pe care n-o prinzi niciodată. mi-am fost străin. pentru un mizerabil de minister. şi m-am urcat. tu. Dacă.― Ţi-aminteşti când îţi spuneam că ai să ajungi rău. Excelenţă! Apoi. fireşte.

. o cuprind în braţe şi o sărut nesăţios. E încărcat. şi-mi întinde mâna ca pentru bun-rămas. să-mi făgăduieşti că n-ai să mai ieşi niciodată în calea mea! ― Îţi făgăduiesc. Pieptul îi saltă neregulat. după atâţia ani! La ce bun? Ce rost avea s-o păstrez. dau cu ochii de revolverul cu care Ghiocela avea de gând să mă trimită pe lumea cealaltă. că nu se poate altfel. Ghi scumpă! Şi. asta ― da! ― Atunci. Ce frică mi-e să spun adio. într-o scobitură de piatră. fiindcă nu merită nici osteneala unui răspuns. îl ridic cu oarecare dificultate şi mă uit la el cu luare-aminte. Nu mai ştiu cum s-a desprins de mine şi a fugit. răsuflarea i se precipită. în clipa când dă să plece. Haide să-l pronunţ eu: Adio. însă înainte de a ne despărţi. are ceva din rezonanţa veşniciei. Ivar. aşa că numai de scuze nu-mi arde.. de zece ori. e scrisoarea de dragoste pe care i-am trimis-o odinioară! Singura. Arunc plicul cât colo. sufletul parcă i-a venit la gură. ci alături. când între noi nu mai era ― să zicem ― nimic? Nimic. mi-a dat-o acum înapoi. Nu căzuse în prăpastie. Îmi cere scuze pentru nesăbuita lui purtare de aseară. în afară de Marea Iubire. Ce-o fi asta? O desfac să văd ce cuprinde. strivindu-i buzele. ― Ştiam. gemând de durere şi spaimă. împăturită. unica scrisoare din partea mea. Ah. Te rog. Cuvântul ăsta mă-nspăimântă! ― Da. dispărut de mult din actualitatea mea sufletească. Nu ştiu nici cum mi-a strecurat în mână o hârtie veche. Când cobor de pe terasă. Uite..Ghiocela mă priveşte printr-o perdea de lacrimi. Ghi. Mofturi! Incidentul mi se pare anacronic. IV Pe la amiază primesc câteva rânduri din partea lui Relu.. De unde o fi făcut ea rost de ~ 350 ~ .

ce grozăvie! Bine. Şi acolo reiau viaţa de la capăt ? Dumnezeule. serviciul a fost ireproşabil. trebuie s-o însoţesc. dar sunt rechemat urgent în România. Cum îi plătesc şi pe timpul cât trebuia să rămânem (ducăse dracului banii ăştia odioşi!) ― omul devine subit maleabil şi îndatoritor. Pe Jebs n-am văzut-o de aseară. cu condiţia să călătorească separat. îmi trimite vorbă că vrea să se întoarcă în ţară chiar în cursul după-amiezei. în loc de una. vai de mine. era mai bine dacă o făcea. paşaportul e pentru amândoi. ca să mă audă. Nici nu ştiu dacă a dormit azi-noapte. mă întorc în ţară. Nu primeşte pe nimeni. mutilată. şi oricât m-ar repudia. acceptă.. asigurându-mă că-mi va face rost de două cuşete la vagonul de dormit şi va avea grijă de transportarea bagajelor la gară. Bine. să mă ucidă? Mă îndoiesc. niciuna. pe înserat. cu adevărat. Stă zăvorâtă în camera ei şi în ea. O înţeleg prea bine. Voiajul nostru de agrement s-a isprăvit înainte de a începe cu adevărat. Jebs divorţează sau nu. Socrul meu o să afle ce s-a ~ 351 ~ . n-are încotro. într-un pat străin. de ce nam merge împreună? Îi transmit toate astea din spatele uşii. în sfârşit. aproape strigând.. Nu. formalităţile pentru obţinerea unui nou paşaport durează prea mult. în definitiv. însă pentru ea ar fi fost mult mai rău. Deci e hotărât. mi-e indiferent. Zace şi ea în neştire. nici pe mine. Numai camerista are acces în dormitor. Şi. Administratorul vilei rămâne surprins când îi anunţ plecarea şi mă întreabă dacă nu cumva am avut o nemulţumire care. vom pleca mâine.această armă ucigaşă şi ce gânduri îi umblau prin cap venind la mine în revărsatul zorilor? Voia. Bizară dispoziţie! Cum poate să plece singură. la câteva mii de kilometri departe de casă. aşa cum proceda înainte de măritiş. Mă întreb: cum îndură de atâtea ore apăsarea necruţătoare a timpului? Aşadar. Voi lua două cuşete. În ceea ce mă priveşte. S-a înarmat iarăşi cu pavăza de suveran dispreţ faţă de tot ce o înconjoară.

fiinţa ei a dobândit însuşiri străine şi însuşi pântecele ei se pregăteşte să sloboadă o viaţă străină. Nu-l mai pot îndura pe Dinu Gherghel din clipa când l-am cunoscut cine este. Fug zadarnic de acela care sunt. chemând toate posibilităţile de a mă salva. alegând ce-i bun din tine şi aruncând la gunoi restul? Binele şi răul coexistă. cu puritatea care-i făcea farmecul de căpetenie. M-am gândit în fel şi chip.întâmplat între noi. Chiar dacă. ca într-o galerie doldora de oglinzi. să văd şi să aud cu ochii şi cu urechile mele proprii. una fundamentală. A aparţinut altuia. Şi asta mi-e indiferent. la ce bun să plec într-o călătorie care nu duce nicăieri? Sunt împrejurări când omului i-e frică mai mult de viaţă. decât de moarte. de ce aş înnoda firul rupt? Să-i aduc iadul? Să-i provoc o nouă dramă? ~ 352 ~ . se împlinesc. Dar se poate aşa ceva în realitate ? E cu putinţă să te desfaci în bucăţele. Prăpastia pe care stau n-o pot ocoli. dar ce folos? Ghiocela nu mai e ea. nici nu vreau şi nici nu doresc nimic! Lumea mea a dispărut înghiţită de neant. aş convinge-o să întrerupă sarcina. femeia asta este şi va rămâne maculată prin al doilea măritiş. Dar eu. sângele ei s-a amestecat. Am mers până la ideea unei noi convieţuiri cu Ghiocela.. prin absurd. Simt că mă cere. ceea ce înseamnă că pentru mine e definitiv pierdută. Numai că.. să mă revolt împotriva ei? Dar cum? Pe ea n-o cunoşti decât după ce trece! Nu-i nimic de făcut. şi mi-e teamă să mai gândesc cu capul său ori să umblu cu picioarele sale. De altfel. Vreau să devin al meu. cea de odinioară. Voinţa mi-ar fi adus-o înapoi. în ceea ce mă priveşte. Şi atunci. Aşadar. echilibrul dintre ele s-a frânt în favoarea celui din urmă şi nu-l mai pot restabili. ce fac eu? Nu e o întrebare gratuită. Vreau să scap de mine şi mă văd pretutindeni multiplicat în juru-mi. Să fug de fatalitate. iar el aleargă ca umbra după mine. dimpotrivă. în ciuda oricărei rezistenţe exterioare.

căreia Ghiocela i-a slujit drept unealtă docilă. i se întâmplă oricui.. cu atât mai bine! E de crezut că fosta mea soţie mi-a adus revolverul chiar aşa.. isprăveşte frumos! Trage cortina peste drama vieţii tale! Marile iubiri care ies din matca obişnuitului se rezolvă numai în moarte! Nu-ţi trebuie curaj. de florile mărului? Nu! La mijloc n-a fost decât imperativul propriei mele sorţi. Va suferi şi alte decepţii. Şi paşaport. iar averea le unge cu alifie tămăduitoare. N-are nevoie de prezenţa mea. Jucăria asta mică şi drăguţă are parcă ceva din farmecul stăpânei sale. care nu mai pot trăi. mânerul încrustat în sidef. Nu-i nimic. Haide. Ce minune poate să facă! încetul cu încetul.Cu Jebs situaţia nu-i disperată. Poftim: i-l las.. tot. într-adevăr. Dinu Gherghel. îl sorb din ochi. Eu rămân să mor în văgăuna asta... monologând în sinea lor: Să nu batjocorim dragostea. pe loc? Ce rost are s-o însoţesc pe Jebs ca un paznic? Poate să nimerească şi singură la Bucureşti.. pentru moarte e nevoie. trebuie să te aştepţi că în ultimul act eroul îşi va zbura creierii. Sunt răni pe care timpul Ie cicatrizează. şi dacă-i aşa. Marele mutilat sunt eu. îi pipăi încheieturile şlefuite.. cu ea nu se joacă nimeni! Să n-o sacrificăm ademeniţi de strălucirea aurului! Tragica păţanie a Iui Ivar să ne fie învăţătură de minte! Mă încui în odaia mea şi scot revolverul din buzunar. şi bani. Şi cu cât isprăvesc mai repede. Aş zice că s-a prefăcut într-o subţire punte de trecere în altă lume. unde ~ 353 ~ . în afară de decizie. deznădejdea ta are aripi mai vânjoase decât curajul! Iar spectatorii vor lua drumul spre casă mai grei de gânduri ca de obicei. ţeava ei micuţă se prelungeşte pierzându-se în infinit. şi de o armă. la câţiva paşi de Ghiocela. E cel mai cuminte lucru. înfioraţi de cele văzute. îl mângâi cu degetele. de ce să nu termin aici. în sânul familiei. Cehov spune undeva că dacă în primul act al unei piese vezi agăţată o puşcă în perete. ci numai de paşaport.. A suferit o decepţie în dragoste.

în ascensiunea mea nebunească. meritul atârna ca plumbul. Aveam o minte lucidă. pluteau în măreţie. mamei! Uitasem de biata mama. mai e încă una: mâna pe care i-am întins-o secretarului meu particular. am ajuns la capătul zilelor mele. Marea putere anonimă a societăţii noastre burgheze poartă o bună parte de vină în ceea ce mi s-a întâmplat. băiete. E singura floare pe care am sădit-o în grădina mea pustie. Şi-i scriu apucat de febră: „Dragă măicuţă. Mă smulg din braţele închipuirii. Nu-i o voluptate şi asta? Tresar. îmi împuiai mereu urechile: Dinuţule.. Nimeni altul. Ba nu. că nu trebuia să mă las influenţat. iar nimicurile uşoare ca fulgul se ridicau sus. în preajma sfârşitului. am mutilat trei suflete: al Ghiocelei. dacă ocheşti o fată bogată şi de neam.. În ambianţa noastră socială. N-am vreme de pierdut. îi scriu mamei. De câte ori nu-l auzeam pe tata: Mă. Fără o bază materială. Uşor de spus. Mă răzgândesc repede. după care veneau exemplele de pretutindeni: iată pe un nimeni ajungând consilier de legaţie la Paris. a doua lui Jebs. cruţând vieţile lui Relu Apelevianu şi a soţiei sale. dar greu de făcut! Chiar ~ 354 ~ . mamă. al lui Jebs şi propriul meu suflet. Turpitudinile la care am recurs m-au dezumanizat! Abia acum. dragă mamă. şi se târa nevolnic pe pământ. iată anulat un concurs la care reuşisem primul ― ca să fie numit prin protecţie cineva care nu reuşise. Ar trebui să aştern câteva scrisori: una Ghiocelei. detestam aceste carenţe sociale.va trebui să alunec fară întârziere. a treia ― cui ? Ah. nu lăsa pe altul s-o înşface! Astea erau îndemnurile. Gheorghiu. n-aveam decât să lupt ca să mă realizez prin mine însumi. ci singur mi-am tăiat creanga de sub picioare. najungi nicăieri. m-am întâlnit cu omenia. sfidând. Să nu te apuce nebunia? E drept. pune mâna pe ea. Primelor două n-am ce să le mai spun în plus faţă de ceea ce ştiu ele. Pe ea nu mă rabdă inima s-o părăsesc fară un cuvânt. Chiar tu.

punându-i să dezlege misterul dramei mele şi să exclame: „Aşa-i trebuia! Ce-a căutat a găsit!” De asemenea. pentru că ştii şi tu cât am răbdat noi. poţi să-ţi găseşti moartea într-o sută de feluri. am alunecat între linii. n-am găsit răbdarea de a mă înălţa singur. Sau în timpul mersului. O simplă scăpare din vedere. trecând dintr-un vagon într-altul. adică. Dumnezeule mare ? îmi trebuie ceva perfect verosimil. Toate astea au lăsat urme adânci în fiinţa mea. am căzut sub roţi. unde durerea nu mai are acces. Dacă sunt silit să întorc spatele vieţii. alergând să prind trenul. n-aş vrea să apar un învins. să-mi curm zilele pe faţă.şi acum. care mă urăşte de moarte. asta-i! Când călătoreşti cu trenul. nu-i pricinuiesc mamei o durere dincolo de capacitatea ei de suferinţă? Nu. un plan ingenios. Bucuria lui m-ar durea chiar dincolo. o neglijenţă cât de mică m-ar da de gol. E o mândrie a mea. chiar faţă de Ghiocela. nu trebuie să ştie nimeni. firească.” Întrerup. Şi. prosteşte ? N-aş oferi gratuit lui Relu. De aceea. nici să bănuiască măcar că m-am sinucis. Cui îi va trece prin minte că singur mi-am căutat moartea? Voiajul meu are o motivare perfectă: mă întorceam în ţară ca să depun jurământul înainte de a lua în primire Departamentul ~ 355 ~ . când sunt bogat şi mă joc cu banii. de ce n-aş simula o nenorocire? în felul ăsta provoc o compătimire generală. o satisfacţie imensă pe tavă? Şi. cum? Ei. simt că încă mi-e foame. Ce să născocesc. Şi iată-mă acum ajuns la marginea prăpastiei. Tot plec mâine după-amiază cu Jebs! Voi recurge la un accident de cale ferată. în loc să le dau de lucru celor rămaşi. Dar cum. nu-i o problemă! Să zicem că într-o staţie. concomitent. că nu mă satur niciodată. Îmi scapără prin minte un gând neaşteptat: de ce. câte lipsuri am îndurat. prin mijloace proprii. pe vremea războiului. Relu n-are să exulte de beţia triumfului că m-a răpus. lucrat cu grijă mare. rezonabilă.

) ~ 356 ~ . mai ales că el mi-a cerut scuze în scris. Da. a făcut-o din cauza mea şi a lui Relu. pe îndelete.. ca şi când nimic n-ar mai umbri relaţiile noastre. mai ales cu o fire vindicativă ca a lui? De cine se temea? Ce avea de pierdut. aşa am să fac! Mă culc! Sunt frânt de oboseală. De ce ne-a cruţat. „Dacă s-a sinucis. Ce-i de făcut dacă. Nu strică să agrementez întâlnirea cu câteva glume la care mă voi strădui să râd cât mai copios. Am să-i rog să ne petreacă la gară şi acolo. compătimirea primită va lua amploare: sărmanul! Să-l găsească moartea tocmai când ajunsese ministru!...Afacerilor Externe.. ce-o mai fi cu Jebs ? De azi-noapte şi azi toată ziua n-a ieşit din dormitor. când lesne ar fi putut să se răzbune pe noi. (Aici se sfârşeşte manuscrisul. tandreţe.. voi arăta prietenie. Şi pe urmă îşi va schimba repede părerea! Este imposibil ca raţionamentul să n-o conducă acolo. Ce crud destin l-a păscut! Chiar şi Ghiocela va gândi la fel! Dar cum ea ştie totuşi mai mult decât alţii. într-o simulată dispoziţie sufletească. aşa trebuie. nicio pricină de nelinişte! Am cântărit toate ipotezele.. era cu putinţă ca el să-şi aleagă o moarte atât de îngrozitoare ca aceea sub roţile trenului? Exclus! Cu desăvârşire exclus!” Aşadar.. cu chibzuinţă.. Mă îngrijorează foarte mult situaţia asta. Doamne sfinte. Şi. în afară de asta... Datorită acestei justificări. Voi căuta să mă împac cu Ghiocela şi Relu. n-a fost la mijloc decât o nenorocire. Stă încuiată şi nu-mi dă voie să intru. afecţiune. Numai o clipă doar. odată ce era hotărât să sfârşească? Nu. se prea poate să întrezărească adevărul. îşi va spune.

parcă dormeau. a făcut şi ea la fel? Chiar îmi spusese Ivar că se va sinucide. Mă frământ. Vasăzică. Totuşi. erau sănătoşi. Nu. de ce din pricina mea? Mă iubea? Dacă-i aţa. nu-i durere. asta n-o mai înţeleg. Doamne sfinte. şi azi?! Azi iată-i trecuţi în împărăţia nefiinţei. Sunt frântă de trudă. cu soţia lui! I-am zărit pe amândoi: ea întinsă pe pat. pentru ce m-a părăsit şi a luat-o pe alta? El singur e de vină. Şi. cu oasele zdrobite. uite.CAPITOLUL 5 Sinucigaşii Din corespondenţa Andei Apelevianu Draga mea. una mai năstruşnică decât cealaltă. Cum să accept o realitate atât de cruntă? Vedeam cu ochii şi refuzam să cred. Află că Ivar nu mai e printre cei vii. cu capul plecat pe umărul stâng. a murit din pricina mea. nici oboseală fizică. ca în cartea mea. dar degeaba: nu-mi dau seama ce s-a petrecut. draga mea. neavând încotro. când mă ~ 357 ~ . Mereu mi se pare că plutesc pe tărâmuri nepământeşti. parcă m-ar fi schingiuit cineva. ce s-a întâmplat? S-au înţeles să moară împreună? Dar de ce? Sau el ţi-a curmat primul zilele. singur ţi-a tăiat creanga de sub picioare. Cum se poate o răsturnare atât de năprasnică? Şi amândoi deodată! Ce-a fost. îngrozitor! De necrezut! S-a sinucis azi-dimineaţă. într-un fotoliu. aţa a făcut. se bucurau de viaţă. îmi pun tot felul de ipoteze. după care. Mă uitam ca halucinată la ei. nu m-aşteptam să meargă până la jertfa supremă! Vezi. că nu era de crezut! Dumnezeule. într-un feroce neverosimil. ţi. el alături. sufletul mi-l simt bolnav. ce grozăvie! Ieri trăiau.

numele de alint pe care mi-l dăduse el. care face serviciul acolo.trezesc. fulgerată de un groaznic presentiment. Am început să plâng şi să-mi smulg părul. aşa cum eram. lam luat şi l-am răsfoit în pripă. am zbughit-o ca o nebună să văd ce s-a întâmplat. Erau şi câteva persoane acolo. rod al unui creier istovit. mi-am aruncat pe umeri mantia şi. însă mi-a sărit în ochi cuvântul „Ghiocela ". m-a ajuns tocmai când urcam scara terasei. Toată lumea doarme. Nici să citesc memoriile lui Ivar nu ~ 358 ~ . nici n-au avut timp să mă întrebe ce caut şi ce vreau. în pijama şi papuci. că am pătruns în dormitor şi i-am văzut pe amândoi. i-a dat de ştire. Am ascuns caietul sub mantie. pe la ora 10. atât de lungi şi nesfârşite. ăsta nu trebuie să cadă în mâini străine. într-o clipă de luciditate. ― Cine sunt? a întrebat-o Relu. în primul rând. slujnica vine şi ne spune că la vila Santa Madona cei doi locatari de la parter au fost găsiţi morţi. pradă haitelor de gânduri. mă sperii de lume şi iar fug departe. Mă mir că reuşesc să aştern pe hârtie rândurile astea. probabil că o fac mecanic. Strigam mereu: Ei sunt! Ei sunt! Şi. văzând pe masă un caiet gros. Nu ştiu ce a vorbit Relu cu procurorul. aici sunt lucruri intime care mă privesc. numai eu nu pot închide ochii. Relu a venit după mine. nu ştiu cine anume. chiar sora ei. ― Soţii Gherghel! am ţipat sărind în picioare. eu stăteam doborâtă într-un fotoliu din camera lui Ivar şi. Zadarnic a încercat să mă liniştească. Să vezi cum am aflat: în cursul dimineţii. nepieptănată. Persoanele aflate acolo şi-au dat seama că pesemne suntem rude şi s-au retras. Ea însă nu ştia cum îi cheamă. Habar n-am ceea ce scriu. pe mine! E ora 2 după miezul nopţii. spunându-ne că au anunţat autorităţile. Ah. unde nu sunt oameni. Îi ţin deschişi de două nopţi. N-am putut citi mare lucru. dacă frazele sunt coerente şi nu alandala.

sunt chiar eu. Anda P. o simt plutind materială în jurul nostru. regretând că l-a chemat. incapabilă de atenţie.. îţi voi scrie pe-ndelete drama care s-a consumat aici şi al cărei personaj principal. Nu ştiu ce vom face. aş apuca-o de mantia ei neagră. Câtă nevoie am de o prietenă! Dacă ai fi tu lângă mine sau măcar Ada Bonciu. în orice caz. unchiul său n-a mai răspuns la un moment dat. Doamne. Dacă aş întinde mâna. din nefericire. trebuia să-l anunţe. îi respir aerul greu. care s-a întors acasă galben ca ceara. Relu a vorbit după-amiază la telefon cu Bucureştiul. Dar putea să-i ascundă nenorocirea? E convins că tatăl lui Jebs a făcut un infarct. sufocant. trebuie să ne întoarcem în ţară. tremurând tot. tragedia asta ia proporţii. cu toate insistenţele soţului meu.S. Dumnezeule. atât de nenorocită. nu-i aţa. multe s-ar schimba.pot! Nu înţeleg nimic. era suferind de inimă. S-ar putea. parcă aş îndura mai lesne toate astea! ~ 359 ~ . Convorbirea a rămas neterminată. nu se poate altfel. După ce s-or mai aşeza faptele acestei zile crunte. mintea mi-e grea. încovoiat ca un moşneag de povara răspunderii. pe Barbu Apelevianu de cele întâmplate. auzind de moartea fiicei sale.. nu se mai sfârşeşte. A ta prietenă.

Barcelona). ani. Cronos le sărea din calendar. cu Ivar. prin imposibil.. ştii bine că în prima căsătorie tot pe meleagurile astea mi-am petrecut luna de miere. mai ales. asta de când lumea şi pământul. Relu ţinea să mergem în Spania (Sevilla.. mereu mi se par mai multe. viaţa mea ar fi fost alta. Să mă fi atras farmecul acelui timp care încă nu se ştersese definitiv din memoria mea afectivă? Se poate şi asta. scumpa mea. şi.CAPITOLUL 6 Pentru ce? Din corespondenţa Andei Apelevianu Draga mea. Ce m-a împins să-i spun că prefer Italia? De fapt. am luat creion şi hârtie: tot zece ies. fiindcă face tot ce ~ 360 ~ . supunându-le unei logici strânse. Ţi-am scris că prima parte a voiajului nostru de nuntă am petrecut-o în Elveţia. Te pun acum la curent cu datele pregătitoare ale tragediei. nimic în minus sau în plus. Dar ce-au putut să facă! Dacă. Am adunat faptele. însă aşa ceva nu se poate.. îşi vede impasibilă de rosturile ei. iar cea de-a doua ― în Italia. Granada. încât cred că nu mai există în relatarea mea nicio fisură. Fapt e că Relu a acceptat numaidecât. nu e de mirare. oameni noi. Nu era rău să fi văzut lucruri noi. chiar decenii! N-am reuşit să fac mental socoteala. Când au trecut pe firul vremii zece zile? Le tot număr.. Ce zic mai multe ? Luni. ţara lui Leonardo da Vinci o mai colindasem. mecanica cerească nu se sinchiseşte de durerile noastre. dacă sunt cu adevărat atâtea. niciun semn de întrebare nerezolvat. De altfel.

unul dintre cele trei sau patru edenuri de pe pământ. însă pesemne că aţa trebuia să se întâmple. Plecarea fusese fixată într-o miercuri. făcea orice ca să-mi fie pe plac. adică marţi. că mi-e frică să nu-mi cadă munţii în cap! El a râs. cu unchiu-său. în plus. Relu ~ 361 ~ . acum câţiva ani. Aşadar. ei. De ce aş minţi?Mult mai mult. Se simţea bine acolo şi pentru prima dată a rezistat voinţei mele. ne-am dus să cinăm. fi-a prelungit concediul cu încă o lună. incomparabil mai mult îmi plăcuse Italia la braţ cu Ivar decât cu Relu. ca de obicei. i-am spus lui Relu că sunt sătulă de atâta rai ţi. mai mult aţa. ce însemnau încă trei zile? E drept. Jebs. Şi chiar atunci. mi-a propus să mergem la Montefiore. ei n-au ce să caute aici ţi. nu se poate. trebuia să ne întoarcem la Bruxelles.vreau. Barbu Apelevianu. topindu-se într-o realitate acceptabilă de o parte şi de alta. Două luni de zile l-am purtat pretutindeni pe unde fusesem cu celălalt. nu m-a luat în serios. dar pentru el nu era o problemă. Ivar şi soţia lui ar fi trăit mai departe în minciuna lor ţi. dacă acesta-i adevărul? După ce i-am destăinuit soţului că am rămas însărcinată. Insista să mai rămânem trei zile. în ajun. cică localitatea asta e un mic rai. absolut nimic. în cele din urmă. ne-am întâlnit cu. cu timpul. ce aveam de pierdut? M-apucasem să traduc La pofte etroite a lui Andre Gide. La urma urmei. această minciună se diminua.. Până la urmă. privirile mă amăgesc. mai ales.. Am fost de acord. ca să-mi omor timpul. mi se părea că visez. nu trebuie să ne întâlnească. în seara aceea fatală. Mai fusese pe-acolo. nu e adevărat! ţipa fiinţa mea în panică. poate. nu se întâmpla nimic. plătise chiria şi întreţinerea. Când i-am zărit pe amândoi răsărind ca din pământ la câţiva poţi dinaintea noastră. Dacă nu amânam plecarea cu cele trei zile nefaste. cu puţin înainte de a ne întoarce la Bruxelles. putea trece peste asta. Nu. pe la amiază. Fiind vorba de o amânare atât de neînsemnată. şi fiica acestuia. Ce să fac. n-am mai stăruit. După aceea. la Bertoni.

Nu ştiu dacă poţi să-ţi imaginezi ceea ce a urmat. insistentă. o avalanşă de replici pline cu înţepături cărora eu le cunoşteam tâlcul. să nu viseze cai verzi pe pereţi. din capul locului. Înţelegi. a urmat. probabil că. într-un târziu.. cu toate că lui numai de aşa ceva nu-i ardea. Relu şi Ivar ne prefăceam. Relu a fost gata cu replica: ― E o preferinţă a soţiei mele. iubesc. adică Ivar şi cu mine. măgulirea directă mă stinghereşte întotdeauna. I-a strigat cu o ingenuitate rară: ― Norocosule: ce soţie frumoasă ţi-ai luat! Am roşit. de tot. exagerează.. să transcriu dialogul care a urmat. Nu ştiu ce i-am răspuns. peste puteri. În primul rând. de unde concluzia că nu l-am uitat. într-o împrejurare atât de neprevăzută. Chiar aşa să fi fost. am rămas singuri. cam superficială. cu ochii ei iscoditori. m-a întrebat mirată: ― Ce-or fi având de împărţit aceşti domni simandicoşi? Atunci. orchestra a început un tango. Pe urmă. Amândoi s-au pierdut în vălmăşagul perechilor. Ea. l-a recunoscut pe loc. voia să danseze. ce-i ţinea lui de cald? Iam retezat-o brusc. iar noi. ţinea morţiş să se distreze. a ripostat: ― De Schubert ne arde nouă? Mai bine ar cânta un tango.. bineînţeles.. a pălit brusc şi a întors capul. singurul personaj natural rămăsese doar fiica lui Apelevianu. convingător şi încrezut că tot ceea ce fusese între noi nu se poate înmormânta. l-a luat pe vărul ei la dans. între patru ochi. şi Jebs. mă scosese din fire. orchestra a început Serenada lui Schubert. că m-am împăcat cu soarta mult mai ~ 362 ~ . crezând că va scăpa neobservat.i-a văzut şi el. Mi-e imposibil.. Eu. Exulta de bucurie că-l întâlnise pe verişorul ei ţi. că-l mai. pe mine. dar soţia lui Ivar naviga mai departe în nedumerire. După asta. chipurile. Fostul meu soţ susţinea pe un ton insidios.. Zadarnică manevră! Verişoara lui. jucam teatru. între bărbaţi.

Nu m-a crezut. asta mai trebuia! Când Relu cu verişoara lui s-au întors. M-a contrazis: ― Dacă-i aşa. care-i a noastră. în speciala celor din separeurile învecinate. ci de zece ori (exagerări de-ale lui!). Totuşi. Voia să scoată revolverul din buzunarul de la spate. care. că m-a podidit un plâns pustiitor ca o furtună. e numai a mea. nu şi a ta. că o poartă cu sine ca pe un talisman şi multe altele. am ţipat la el îngrozită. până la urmă. cu maniere alese. m-au tulburat într-atât. aşa încât astăzi mă pot considera realmente fericită. Dar ce rezolvam cu asta? Pentru Relu nu era tocmai greu să-şi închipuie ce se petrecuse. ponderat. pe care îl ştiam. Relu s-a retras puţin înapoi şi a dus mâna la spate. ce s-a întâmplat. ca să-i despartă. că a citit noua mea carte. Parcă a luat foc! Violent cum e. mocnea însă dedesubt. uluiţi. amabil. nu o dată. de ce ai cerut orchestrei să-ţi cânte Serenada. Doamne. şi-a ieşit brusc din fire şi l-a apostrofat vehement: ― Eşti o canalie! Atât i-a trebuit lui Ivar. ne-au întrebat. Din fericire. Am vrut să-mi aduc aminte de chitaristul acela. acţiunea ei energică na dat roade. i-am spus. De ce plâng? Nu m-a jignit cumva? Ce-aş fi putut să le răspund? M-am ridicat ostentativ să plec. Ostilitatea se stinsese la suprafaţă. a amândurora? ― Pardon. Nu-mi dau seama dacă Jebs şi Ivar au înţeles ce avea de gând. Prea târziu: amândouă perechile noastre intraserăm în atenţia clienţilor din local. Noroc că din ~ 363 ~ . A continuat să peroreze că iubirea noastră nu va sucomba decât odată cu noi (să aştepte mult şi bine vremea aia). l-a apucat de guler pe rival şi gata-gata să se-ncaiere. Şi atunci. căruia îi duceam flori la mormânt.repede decât mă aşteptam. Câţiva chiar se apropiaseră la o distanţă cuviincioasă şi urmăreau curioşi desfăşurarea conflictului. spunea că povestea e născocită. Jebs a intervenit la timp. ca jarul sub cenuşă. omul calm. Sesizând gestul. intercalându-se între adversari.

pe o scenă. îi scăpărau scântei din ochi şi tremura tot. Intr-un târziu. Stăruiam mai mult asupra aerului său de bărbat-idol. parcă nimerisem undeva. Relu mă asculta încordat.. semeţ şi el. Nu mai puteam de ruşine. dar îşi va procura una. fără a fi luate în seamă. ca şi când nici nu existam. fără a scoate o vorbă. spunându-i că a doua zi de dimineaţă îi trimite martori.n-aş fi rămas decât permanenta lui iubită. că eu . În drum spre casă. Altă ieşire din impas nu văd. am protestat. Insă n-am putut face altfel. în virtutea trecutului rămas mereu viu pe undeva. Nu l-am văzut niciodată atât de îndârjit..fără a se ivi alte incidente care să agraveze conflictul. datorită invincibilelor însuşiri de cuceritor. mai cu seamă. aşa că rămâne stabilit pentru a doua zi. în păduricea de lângă Corso Vittoria. dar ce piedică era cuvântul rostit. una din două: ori îl omor. ce să se lase el mai prejos. la ora 9. i-am mărturisit lui Relu tot ce-mi îndrugase balaurul cu şapte capete. Nu ştiu dacă am procedat bine înşirând toate astea. Sunt sigură că n-ar fi ezitat deloc să facă ceea ce propusese. Ne-am certat ore întregi retraşi pe poziţii adverse. nu poate fi înmormântat de victimă. revoltată împotriva acelui monstruos zeu al dragostei. duel. că oricând vrea e în stare să reînnoiască vechea legătură. fără să fi învăţat rolul. l-a înfruntat: ― Ce martori? Ce mâine? Acum ne batem cu pistoalele de la cinci paşi. Eu o ţineam întruna că nu admit duelul. care. l-a provocat la. am izbutit să plecăm separat. cum se credea. când înţelegeau cu văzul tot ce se petrecea? Exact ca într-un film mut. În cele din urmă. Probabil că nu. Ivar nu s-a lăsat. Relu. femeile. Ivar i-a replicat că n-are armă. ori mă omoară.româneasca noastră nu pricepeau o boabă. prea eram răscolită şi. ce înseamnă ~ 364 ~ . Noi.în pofida recăsătoririi . a spus cu voce hotărâtă: ― Anda. Insistam ca bărbaţii să isprăvească spălatul rufelor în public.

întorcându-mă la el. Voi stărui până în pânzele albe ţi. dacă te ucide. ce naiba! Numai că argumentele mele. Nu pot îndura un cadavru între noi. Teribilul orgoliu masculin pusese asupră-i stăpânire. mi-a trecut fulgerător prin cap o idee: de ce. Până când acest ~ 365 ~ . Perora mereu: ― Nu pot să fiu laş. Dacă-l ucizi însă. i-am spus: ― Bine. mai ales. voi fi nevoită să mă despart de tine. Dar voi putea dormi? Hai să iau un somnifer. Mi-ar fi ruşine.. încât nimic pe lume nu-i clintea hotărârea. în loc să-l convingă. Relu rămâne numai al său. rece ca raţiunea. Atunci. dacă nici aşa nu-l înduplec. El însuşi nu ştie ce putere are asupră-mi. Una vrea omul. al meu însă nu-ţi creează nicio dificultate? ― Nu uita că. dimpotrivă. adică. bateţi-vă. s-ar putea să-mi pierd viaţa. abia aşteptam să mă culc. în marile crize ale existenţei. dar e mai greu să trăiesc astfel. Am depus armele. ― Ciudată contradicţie. fără milă. de tine şi de toţi cei care ne cunosc. astăzi e de neconceput aşa ceva. nu mai trăim pe vremea romanticilor muşchetari ai lui Dumas-Pere.bazaconia asta în secolul raţiunii? Moartea lui Puţkin e un sacrilegiu pentru omenire. voi fi din nou a lui. să fim serioşi. să nu mai ştiu de mine şi. Trecutul ăsta nefericit nu moare aşa uşor. Dar să ştii că. Bine. în propriul meu dispreţ. treceau pe lângă el sau dincolo de el. La început. alta iese! înainte de a înghiţi pastila. n-o să vrea. facă ce-o vrea! Eram frântă de oboseală. de ceilalţi până mâine-dimineaţă. Nici această argumentare nu l-a convins. de mine. îmi dau seama ce risc. Cadavrul lui te-ar împiedica să trăieşti mai departe cu mine. el mă cufundă într-un somn adânc şi tocmai asta vreau. n-o fac de bunăvoie.. n-aş rezolva eu însămi conflictul care s-a ivit între cei doi bărbaţi?Mă duc la Ivar şi-i cer să renunţe la duel. ei bine ― îl împuşc! Fără ezitare. nimerind în gol.

fireşte. Şi fără risc. ne aşteaptă o noapte grea. am ajuns sclava lui. Dumnezeule. trebuie să-i satisfac toate poftele. Odată planul schiţat în liniile lui mari. fie el cât de apropiat? I-am dat o pastilă ~ 366 ~ . că mă topesc după farmecele lui şi că sunt gata să mă întorc acolo de unde am fost alungată? S-o creadă mult şi bine! De ce vrea să-l suprime pe Relu şi-i caută ceartă cu lumânarea ? Ce? Chiar toate i se cuvin acestui mascul? Ce. şi aşa tot scap de osândă: Relu o să mă scape! Cu influenţa şi vastele lui relaţii. Altfel. ce-i de făcut? Stai. să-ţi iasă gărgăunii din cap! Te ucid ca pe un câine. de la Relu... S-a mirat şi el. cu mai puţină severitate.. după aceea.monstru cu chip de om mă va teroriza?M-a izgonit.. ţin la el. de obicei. Dar cum? I-o iau în timp ce doarme şi. Arma o procur. ex-iubitule! Şi chiar dacă nu eram. Cred că ar fi cazul să luăm câte o pastilă.. sărăcuţul! Atunci. habar n-are când îi iau revolverul şi nici cât timp voi lipsi de acasă.) Pun rămăşag că se va perpeli toată noaptea. las'pe mine! Dar dacă nu-l prinde somnul? (Şi e mai mult ca sigur că nu-l va prinde. să-i pun viaţa plocon la picioare? Nu.. fără să mă sinchisesc de consecinţe. ce consecinţe?Doar miam apărat căsnicia de distrugere! Am fost în legitimă apărare. L-am sărutat pentru că nu mi-a făcut greutăţi. ce mai vrea de la mine?De ce nu mă lasă în pace? Socoteşte că mai. Adică. ce mă apucase? Dar cine poate citi gândurile semenului său.. nu se poate. Anda. pe urmă. nu-i chip. I-am propus lui Relu: ― Dragul meu. Să zicem că l-am ucis aţa. un somnifer rezolvă lucrurile. monstrule.. Dacă adoarme buştean. am trecut la acţiune. crimele pasionale se judecă.. de florile mărului!Ei bine. juraţii nu sunt ţinuţi să păzească litera legii! Numai în felul ăsta rezolv situaţia. nu? ― Da. m-am gândit şi eu la asta. s-a însurat cu alta. parcă ar fi vrut să cadă şi eu i-am dat brânci.. izbuteşte orice! Şi.

Ba nu. chiar mai mult. Când i-am zărit silueta pe terasa vilei. Ce s-a mai mirat văzându-mă! Desigur. am scos revolverul şi l-am ameninţat. trage colea. Când a auzit că sunt ~ 367 ~ . Chiar asta voiam. Dumnezeule. încât această facilitate a actului a avut drept urmare scăderea puterii mele de a ucide. care a rezolvat situaţia. Era singur acolo. simulând c-o înghit. Altă suflare omenească în afară de a mea nu exista la ceasul acela. I-am spus tot ce aveam pe suflet. Era aidoma ca în decorul ultimului act din Tosca. drept în inimă! Şi. soţia lui dormea în odaia ei. ― Ghiocela. mai era una.. Cu cine să te înţelegi? Parcă vorbeam fiecare într-o limbă străină. deşi cu arma în mână.de somnalin. ca să ochesc mai bine. Morfeu s-a milostivit şi l-a luat în braţe. o geană de lapte se arăta la orizont. nu părea un lucru obişnuit ceea ce întreprindeam. era să adorm eu fiară somnalin. mă temeam mai mult decât el. până să adoarmă el cu somnalinul. spunând acestea. În sfârşit. ai venit să mă omori cu mâna ta? Doamne! Nici nu visam atâta fericire! Haide. N-o să uit niciodată cum a tresărit. Eu. dar asta făcea. Parcă mă aştepta. Văzând că n-ajung la capăt cu el. lam chemat la raţiune. Zorile se lăsau pe nesimţite peste ciripitul păsărelelor. conjurându-l să renunţe la duelul acela fără sens. Nu de spaimă. Trecuseră două ore. ca o justificare. însă el a înghiţit-o cu adevărat. îndemnându-mă el însuşi la crimă? Ah. iar răcoarea la braţ cu liniştea completau priveliştea. Atunci i-am spus. a lui Ivar. a avut doar un gest de surprindere. de mirare. am ştiut că el era. şi-a dezgolit pieptul. ucide-mă. totul mi se supunea ca să-mi realizez planul. că n-am urmărit decât să-mi apăr copilul pe care îl aştept. dacă îmi uşura fapta. El nu-şi dădea seama că mă aşteaptă. A fost replica supremă. Nu-i era deloc frică. Dar. nu s-a speriat.. prea voia să moară ca să-i fac voia. chiar de uluire. am luat şi eu una. Mi-am pus o mantie pe umeri şi am coborât într-un peisaj neverosimil. Cum să trag.

orice s-ar întâmpla. voia moartea din mâna lui. Izbutisem ceea ce voiam. M-am împotrivit ― cum era să-i dau satisfacţie? S-a iscat o scurtă luptă între noi. Mia cerut revolverul. acel adio care e sinonim cu niciodată. mi-a spus: ― Ghi. ca să mă cruţe de urmări. N-am mai avut timp să recapitulez. zdrobită de toate câte se petrecuseră. m-a cuprins în braţe şi m-a sărutat ca un nebun. încât nu ştiam cum să fug mai repede. am azvârlit arma ucigaşă dincolo de terasă. Când să plec. s-a jurat pe ce are mai bun şi sfânt. faptele şi vorbele imediatei realităţi. Striga sfâşiat de toate durerile lumii acesteia: ― Tu ― Ghiocela ― mamă?! De ce nu mi-ai spus până acum? Dacă ai şti cum a pronunţat numele meu de alint. Du-te! Renunţ la răzbunare împotriva bărbatului tău. cum fac de obicei. buimacă. îmi dau seama că te-am pierdut pentru totdeauna. I-am lăsat somnul nestingherit şi m-am întins în pat. numai şi numai din vina mea. De frică să nu mi-o smulgă şi să-şi facă seama (era în stare de orice nebunie). L-a pronunţat el. n-am putut rosti acel cuvânt de spaimă. în schimb. ~ 368 ~ . într-o prăpastie. căci m-a prins somnul. altul decât cel prevăzut. dar pe un drum sinuos. De astă dată. e adevărat.însărcinată. Am ajuns la vila unde locuiam cu picioarele altcuiva. zdrobită şi tristă chiar de biruinţa mea. De azi înainte. Soţul meu dormea. nemaiştiind pe ce lume sunt. Şi-a dat cuvântul de cinste. parcă toţi munţii din Montefiore s-au prăvălit peste el. nune mai vedem niciodată! M-auzi ? Nici-o-da-tă! Nu credeam. Dacă a văzut aşa. nu dintr-a mea. înlăturasem duelul. câtă suferinţă a pus în aceste patru silabe! Toate coardele mele sufleteşti răsunau adânc stârnite de vorbele lui. pentru că orice faptă omenească are în ea zeci de variante pe care nici cea mai destoinică minte nu le poate cuprinde.

Abia atunci s-a convins că tot ce-i spusesem era adevărat. N-aş fi crezut în ruptul capului că. dacă nu renunţă la duel. Şi. de ce să nu recunosc. m-a întrebat: ― Şi. Cum se hotărâse să revină la gânduri mai bune? Vezi. am ezitat) să-l pun la curent cu vizita mea în revărsatul zorilor. într-adevăr. Era gol. Să-ţi spun drept. destăinuirea mea a avut câteva lacune destul de necesare. Relu mă asculta. când a aflat că aştept un copil. prin cameristă. în timp ce dormeam încă după alba noapte. cu ce voiai să-l omori ? În aceeaşi clipă. De aceea am trecut peste acest lucru. o scrisoare de scuze. judeci altfel a doua zi. de obicei. viaţa noastră. nu puteam altfel. tocmai ca să nu-l doară atitudinea adversarului şi am mai omis să-i povestesc emoţionanta despărţire. cu gând să-l împuşc. dacă laţi să treacă o noapte peste un fapt. a fost. mă sperii. să afle. M-am ferit să-l pun pe Ivar într-o lumină prea strălucitoare. mă rog.. ochişi urechi.. Relu i-a trimis lui Ivar. fără a scoate o vorbă. răscolit de toate îndoielile. de care nu ştia încă. trebuia. şi-a pipăit cu un gest reflex buzunarul de la spate. îmi stătea pe suflet. când fostul meu soţ.Pe la amiază. Care femeie în locul meu ar fi ~ 369 ~ . ― Anda. în fine. ― Trebuia să îndrăznesc. Arborând un surâs abia perceptibil (surâsul neîncrederii). Dândumi seama că devenise mai accesibil. nu puteam să-i ascund mereu că fusesem la Ivar. n-am ezitat prea mult (totuşi. Bineînţeles.. unde ţinea. din alt unghi de vedere. nu-mi venea a crede. plângând pe propriile-i ruine. Să fie Anda capabilă de o asemenea acţiune În extremis ? se întreba pe sine şi eu îi auzeam gândul. era în joc viaţa ta. m-a sărutat nebuneşte de zeci de ori.. încât abia am reuşit să mă eliberez din braţele lui. mi-a spus. se înmoaie sau chiar dispare tensiunea imediată sub al cărei impuls trebuia să acţionezi. Când m-am trezit. făcând acel gest mărinimos. oricum. revolverul.

pe mine ― nu prea. omule. aşa cum. cea principală ― una singură: Ivar ajunsese ministru de Externe (mai bine nu-i spuneam). Deci era limpede că renunţase la duel. la duel. Relu ofta din rărunchi. vedeam că se frământă întruna şi câteodată rămâne pe loc cotropit de gânduri. Aspecte protocolare menite să complice inutil viaţa multora. Relu n-avea motiv să ţipe. Martorii pe care trebuia să-i trimită la ora 9 n-au venit. ci de-a dreptul secundar. nici nu era ceva esenţial. de altfel. după cum ţi-am spus. până la urmă. N-a venit nici răspunsul la scrisoarea soţului meu. Şi. Trebuie să aşteptăm rezultatul. După care l-am descusut pe Relu: ― Ce crezi. până una-alta. am încercat să-i explic: ― Nu înţeleg pentru ce aştepţi acest răspuns! El a renunţat. Dar era la mijloc şi unchiul Apelevianu. şi răspunde. care avea un cuvânt de spus. ― Ah. i-ai trimis scuze. însă. iar soarta soţului meu se afla oricum în mâinile lui. Pe Relu asta l-a intrigat mult. Am aşteptat toată ziua. Pricini erau mai multe. Ca să-l aduc pe linia de plutire. putea să-l transfere la dracu-n praznic. aţa că. ceva îngrozitor şi ~ 370 ~ . cu asta. Ivar nu se sinchisea. Lăsând toate astea în plata Domnului. ne-am folosit ziua pregătindu-ne de plecare. Dacă. Nu ceea ce se aştepta Relu.avut curajul să-i povestească bărbatului o asemenea scenă? La urma urmei. înainte de a fi lovit. nu se întâmpla nimic? Şi totuşi. s-a întâmplat. Dintr-un condei. am făcut bine sau nu? ― Nu ştiu. finita la commedia! Nu văd pentru ce ţi-ar mai scrie! Relu avea în carnea şi sângele lui anumite norme de conduita din care nu putea să iasă: îţi trimit un mesaj ― respectă eticheta. de altă natură. nu l-ar fi lăsat să-ţi facă de cap. tocmai la capătul celălalt al globului. de care. de ne-am vedea mai repede la Bruxelles! Să isprăvim odată cu tărăşenia asta! Îl săpa însă grija. îmi şi făgăduise. oricum. iar tu. nu pot să-mi dau seama. ci cu totul altceva. aflând de acest lucru. într-o legaţie pricăjită.

Acum sunt.. Menajera ne-a spus că o zi şi două nopţi n-a ieşit deloc din dormitorul-ei. nimic. a bătut puternic în uşă. ascultând de o poruncă din afara ei. Văzând aşa. Dar există. şi aceste subtile şi tainice mecanisme ne vestesc ceea ce trebuie să aflăm. amintindu-i că vor pleca a doua zi cu rapidul de seară. prin uşa închisă. un fir nevăzut care-i leagă pe oameni unii de alţii pe deasupra conştiinţei de alarmă. a primit pe sub uşă o hârtiuţă pe care scria atât: Am înţeles. nici cu soţul ei (mai ales. fie a presimţirilor neliniştitoare. Pot afirma cu certitudine că Jebs a fost aceea care a dezlănţuit drama. el a strigat-o din nou. pesemne. Drept confirmare.) Un lucru straniu: dacă menajera de la Santa Madona nu era soră cu subreta noastră. am fi putut foarte bine pleca la Bruxelles fără să avem habar de cele petrecute la câţiva paşi de vila noastră. I-a strecurat şi un bilet. Niciun semn. Ivar s-a speriat. Atunci. întoarsă. rugând-o insistent să răspundă. Sunt ferm convinsă că sora subretei noastre nu întâmplător i-a comunicat acesteia vestea dramei (ca să ne-o transmită nouă. fară niciun rezultat. fie sub forma ştirilor telepatice. bineînţeles. dar ea n-a răspuns. în posesia tuturor datelor. cheia era acolo. a spart uşa şi. intrând în cameră. Se crede că murise de vreo 4-5 ore. lăsându-se pradă gândurilor şi deznădejdii. e de neînchipuit ce-ar fi fost. cu el). adică joi. altfel nu se puteau desfăşura lucrurile.. Se zice că Ivar totuşi ar fi comunicat miercuri cu ea. E sigur că în a doua noapte (miercuri spre joi) s-a decis să-ţi curme zilele. ci în mod obligatoriu. hotărât. A stat acolo zăvorâtă. Nu. la rându-i). fară a vorbi cu cineva. a înghiţit o doză mare de somnalin şi a adormit pe vecie. Ziua următoare. ~ 371 ~ . ceva părea în neregulă.imposibil de prevăzut chiar şi de cea mai iscoditoare minte: tragedia soţilor Gherghel. Altfel. care se declanşează din senin. S-a uitat prin gaura cheii. a găsit-o moartă în pat. (Ţi-am vorbit pe scurt despre ea în scrisoarea precedentă.

tu. fiindcă e un nonsens să-i plângi pe cei care vor atât de mult. scumpă. nu numai lui. ce dispreţ total de viaţă. sunt sigură că Ivar a vorbit cu moarta. tu. Jebs. încât pierderea mea trebuia să te piardă? Jebs. plănuisem să mă sinucid. chit că acel altcineva sunt chiar eu. răul vine chiar ~ 372 ~ . nebună. de miile şi zecile de mii de zile care aşteptau să le trăieşti? Şi de tot atâtea nopţi care te îmbiau să visezi? Ce-ai făcut cu ele? Pentru ce ai întors spatele acestor bunuri de necumpărat. dragă. Şi eu chiar asta fac. trebuie să-i urmezi. admit că am fost un ticălos care te-a amăgit. te urmez cu toată luciditatea şi putinţa. de mâine. ce sete de moartei Dar despre el ce aş mai putea să adaug? Cum se poate zugrăvi un biet om într-o situaţie ca asta? Totuşi. Greşesc: nu-i deloc identică: la tine. te admir pentru marele şi nebunescul act al renunţării la tot şi toate. pentru ce? Admit că nu te iubeam cu măsura ta. ci şi tatălui ei. Jebs. draga mea. incomensurabilă. chiar cu preţul propriei lor nimiciri. încă nu ştiai că nu sunt singurul bărbat de pe lume şi ceea ce n-ai găsit la mine puteai să afli la atâţia alţii? Chiar aţa de mult m-ai iubit pe mine şi atât de puţin pe tine. dacă poţi. jertfa ta atât de copleşitoare. în ceea ce mă priveşte. ori de câte ori îmi închipui starea lui Ivar în faţa cadavrului soţiei sale plecată în eternitate fară un cuvânt de rămas-bun. n-o pot cuprinde cu mintea! Şi totuşi. oricât ai plăti. apoi i-a spus: ― Jebs. fiindcă ei ating. pe câtă vreme. fiindcă nimeni nu şi le poate vinde. Dimpotrivă. un pisc al măreţiei. Pentru ce. poate chiar a sărutat-o. răul vine din afară. într-un fel. dar tu. A stat lângă ea.Doamne. de ce ai făcut asta? Cum de ţi-a trecut prin minte o asemenea grozăvie? Pentru cine te-ai lipsit de ziua însorită de azi. Acum a sosit momentul să-ţi dau În vileag ceea ce n-aveai de unde să ştii: eu însumi fiind într-o situaţie identică. Ce deznădejde cruntă a stăpânit-o. i-a luat o mână şi i-a mângâiat-o. admit că încă eram legat de altă femeie. de la altcineva. Ai ştiut să vrei. de aceea. Jebs. Jebs. tresar zguduită de toţi fiorii. nu pot să te plâng. fără să-ţi dea seama.

Era. Locul îl fixasem în tren. poate oi fi omis ori alterat câteva fraze. pentru unele prejudecăţi prea puţin valabile. fiindcă de-acum încolo nimeni şi nimic nu va reuşi să ne despartă. Aşadar. Suntem sortiţi să fim împreună pe toată întinderea veşniciei. ceea ce e cu totul altceva. transformând într-un accident exterior până şi înfrângerea de pe urmă. că am bătut câmpii ?Nu. Dar asta n-a mai reuşit s-o facă. s-a prăvălit inert pe fotoliu. adică învins ― el. vanitos. doamna Gherghel. Poate n-am redat întocmai cuvintele lui. nu! Ceea ce ţi-am aşternut mai sus corespunde adevărului şi asta este esenţial. iar trupul său masiv. o strângere crispată. cine cuteza să măsoare nesăbuitul său orgoliu ? Cum să apară în ochii lumii drept un sinucigaş. Numai aţa. eram şi eu candidat la sinucidere şi nu aşteptam decât locul şi ora de a executa sentinţa dată de tribunalul conştiinţei mele. Cutremurătorul act al morţii lui Jebs i-a modificat hotărârea. mi se pare. Aşteaptă-mă! Vin îndată! Aşa a vorbit Ivar! Crezi că toate astea sunt scorneli. ~ 373 ~ . Acolo el scria negru pe alb că se hotărâse să-şi curme zilele. desigur. îţi vei realiza dragostea ta supremă. adică în expresul cu care trebuia să ne întoarcem în ţară. Or. Voiam să simulez un accident de cale ferată care masca destul de abil sinuciderea. renunţ la planul anterior şi te voi urma ca soţ legitim. ei bine. însă ideile în succesiunea lor sunt respectate cu grijă. Şi-a tras un glonţ în tâmplă şi acel plumb minuscula stricat miraculoasa şi atât de fragila cutie a gândurilor. Oh! era mândru. simulând un accident de cale ferată. în stare să ţină piept lumii întregi. ţi-am scris de rândul trecut că am găsit un caiet gros în care Ivar iţi nota gândurile şi faptele. preschimbându-se într-un lucru inutil şi groaznic la vedere. Un amănunt emoţionant: Ivar păşise în veşnicie ţinândo pe Jebs de mână. pururi învingătorul? Aşa ceva nu concepea. Iată de ce ţinuse să arunce praf în faţa tuturor.de la mine. Iţi aminteşti. dacă tu ai plecat în eternitate cu o stare civilă precisă.

se întâmplase: eu azvârlisem arma în prăpastia de lângă terasă. în sfârşit. cum sar fi justificat prezenţa nefastă a revolverului? Evident.. a luat-o. că nu trebuia să-l anunţe. după plecarea mea. găsind un moment prielnic. Numai judecându-i pe alţii îmi dau seama că nu-s de lepădat. dar zguduitor de omenească'. erau de faţă persoane străine. Ei. aşa că ne-am liniştit. lui i-a părut rău. dar nu se putea altfel.. află că. bine. am susţinut ceea ce. Apelevianu. Da. Abia acum izbutiseră.neverosimilă. Lui ~ 374 ~ . a scăpat teafăr. într-un fel. I-a părut rău că unchiu-său. am citit în confesiunile sale în ce fel o găsise. a căutat-o sau a pus pe cineva so caute. cum se face că revolverul acela e chiar al meu ? Spuneai că l-ai aruncat undeva! Vezi ce bine am făcut mărturisindu-i la timp că fusesem la Ivar ? Dacă. de fapt. deşi chiar părinţii mei au fost de altă părere. zărind-o. auzind îngrozitoarea veste.. trebuia să-i lase toată averea. să realizeze acest acord final şi definitiv. s-a uitat la ea îngrozit şi a pus-o repede la loc. Cele două corpuri se uniseră parcă să se apere de necunoscut! în timpul vieţii. Relu. Adică. Mai târziu.. tu. îi ascundeam temerara vizită din revărsatul zorilor. mi-a şoptit precipitat: ― Anda. parcă îi fripsese degetele. se vede că îi trebuia. din motive lesne de înţeles. zăcea arma ucigaşă de care se slujise Ivar. am simţit asta. După aceea. (După aceea. o ţinea una şi bună. eu m-am liniştit. sensibilitatea mea înregistrează orice. pentru că Relu. Dacă murea. de fapt. nu erau aproape unul de altul. însă n-avea cum. lângă fotoliu.) Îţi mai scriam ce spaimă am tras atunci când Relu a avut convorbirea telefonică cu Bucureştiul. îi despărţea golul unei prăpăstii.. Alt amănunt: pe jos. Barbu. ca un seismograf. Bietul meu soţ. fiindcă el devenise unicul moştenitor. Eram aproape sigură că unchiul său. ar fi vrut să-mi spună ceva. copleşit de remuşcări. Părea contrariat. aşa-i. au venit una după alta trei depeşe semnate Barbu Apelevianu. probabil. a făcut un infarct..

a dat Dumnezeu şi am plecat. pe şoptite. vreau să spun că îmi dau seama ce teritoriu important ocupă în fiinţa mea. aşa că leam pierdut. S-a mulţumit cu acest răspuns şi n-a mai insistat. şi fără el. de rândul acesta. căci timpul ne zorea din spate. Ii auzeam glasul pe care l-aş fi recunoscut dintr-o mie. Un sac de bani s-a golit până la fund. prăpădit. aveam impresia că el e lângă mine şi mi se spovedeşte ca unui duhovnic. Relu s-a descurcat. Trebuia vagon mortuar. îmbălsămare şi o puzderie de formalităţi. dar ce importanţă aveau banii? În sfârşit. ce înseamnă încă o decepţie. Dragul şi nefericitul de el! Nimeni nu cred că mă va iubi pe măsura lui. Lam minţit că sunt notiţe ale mele despre o carte în gestaţie. aşa ceva n-ar fi cu putinţă. numai că. pe lângă toate celelalte? Îţi închipui că l-am urât şi dispreţuit pe Ivar pentru odioasa lui comportare faţă de mine. uite. Toate astea cereau o maximă urgenţă. ca să citesc. Uneori. Biletele pentru Bruxelles n-am mai avut cum să le recuperăm. Cui i-ar fi trecut prin minte că ne aştepta alt drum decât acela spre Belgia ? E cazul să exclam: Ciudate sunt căile Tale. Şi nu numai atât. Odată. decât dacă m-aş mai naşte încă o dată. era bolnav. şi-ar face ~ 375 ~ . Rămâneam înadins singură. dar am revelaţia valorii lui. De altfel. îmi vorbea încet. Şi. trăgând cu buretele peste tot ce a fost negru între noi. coşciug de metal. tremurând de emoţie. nu-ţi mai spun câtă bătaie de cap a fost cu plecarea în ţară. şi cum s-o mai înlocuiesc? La urma urmei. Relu m-a surprins şi a vrut să ştie ce e cu caietul acela. Doamne! Tatăl lui Jebs n-a putut veni la Montefiore. Dacă ar citi cum e încondeiat acolo. acum am uitat. în aşa fel mi-era de familiar timbrul. bineînţeles. Şi acum.Relu nu i-am pomenit nimic (asta mai lipsea!) ― însă una din coardele afecţiunii pentru el a plesnit. Tot timpul n-am coborât din cuşetă decât pentru dejun şi cină. a renunţat în ultimul ceas. nici eu pe altcineva la fel. confesiunile lui Ivar.

se prea poate! Numai că eu nu i-am servit pistolul pe tavă. nu mi se poate imputa. Pentru ce s-a dus să-l caute? Faptul că nu căzuse în adânc. însuşi memorialul acesta constituie o mărturie supremă.mult sânge rău şi de ce să nu-l cruţ? Fostul său coleg de şcoală îi purta pică . aflate în permanent conflict. Mă uit pe geam şi. Aşa. mâna propriului său destin i-a înlesnit găsirea. nu-i o dovadă? Chiar de la prima lectură mi-am dat semna că printre cuvinte se putea înţelege mai mult decât din cuvinte. îmi apare el. îl ura îngrozitor. îmi spuneam: nu cumva eu i-am sugerat lui Ivar să-ţi pună capăt zilelor? După asta. Şi atunci. Sunt sigură că una din pricinile sinuciderii lui Ivar a fost măritişul meu cu Relu. unde se află culcuşul amintirilor noastre bune ~ 376 ~ . îl simt în mine. niciodată nu m-a stăpânit el aşa de mult ca acum. Nu puteam altfel. Nu mai este e un fel de a spune. în sensibilitatea şi gândurile mele. ci l-am aruncat în prăpastie. altă întrebare: Dacă nu mă duceam cu revolverul la el în dimineaţa aceea de pomină. când îl prăvăleau în genuni. când nu mai este. mai viu şi actual ca oricând. oprindu-se simptomatic într-o scobitură. poate şi mai mari. Era sortit pieirii prin marile sale calităţi şi defecte. în afară de asta. Şi. Dar cine e de vină? Cine l-a introdus în viaţa mea? Cine l-apus să-mi facă curte? Telegrama de felicitare pe care ne-a trimis-o personal. destinul personajului meu principal l-am rezolvat prin sinucidere. Ştii că în romanul meu autobiografic am făcut multe completări descinse din ficţiune. ci undeva la vedere. ar fi avut cu ce să-ţi zboare creierii ? Lipsa unei arme ucigaşe nu-i modifica oarecum sfârşitul? Hm. fiindcă Ivar există. multiplicat în mii de înfăţişări şi culori. logica acţiunii mă conducea la acest deznodământ. Am avut (de ce n-aş mărturisi?) şi probleme de conştiinţă. de pildă. cu prilejul cununiei mele. în loc să văd peisajul.ce spun pică? -. Chipul lui izvorăşte mereu şi din fiinţa mea. care îl urcau când pe vârfuri. Şi totuşi.

Ivar? Pentru ce? Pentru ce? Mereu întreb pentru ce. Mă mir că Ivar nu mai e. aşa cum mergea şi înainte şi cum va merge întotdeauna. cu muşchii abia tresărind? Te-ai înşelat şi te-ai năruit în ţărână cu toată voinicia ta. Dar noi. ce vom face? Ce ne mai pregăteşte viaţa? Anda ---. atâta glumă trebuia să devină ceva înspăimântător de serios. o glumă ― sinuciderea? Prea multă glumă. aşa cum m-am ştiut întotdeauna. până în vecii vecilor. de-acum încolo începe neantul. încât. cu toată deprinderea mea de a mă introspecta. lumea merge mai departe fără tine. pentru că ştiu că de-acum n-o să mai fie nimic. Jebs? Nici eu. A fost o glumă sinistră că m-a lăsat. la Apelevii. Credeai că eşti stăpânul lumii. mai mult decât asta. pământul se roteşte după cum a învăţat de milioane şi milioane de ani. Ivar şi Jebs au coborât amândoi în criptă. şi retrăiesc fragmentar tot ce a fost şi tot ce a fost are un farmec inedit.şi rele. Şi bătrânul Apelevianu va întreba: Pentru ce? Pentru ce. Ivar. Trăiesc stări sufleteşti atât de stranii.Sfârşit ---~ 377 ~ . Cortina a căzut pe ultimul act al tragediei. fără a se sinchisi de nimeni şi de nimic. Asta n-ai ştiut-o. şi toată această mecanică se repetă regulat şi tăcut. pentru că firesc era să fiu numai a lui. Şi. şi totuşi eu sunt şi am devenit nevasta altcuiva. în cavoul familiei. mă mir întruna. nici el nu vom afla vreodată răspunsul. care am rămas după el. ce gânduri smintite au trecut prin creierul lui care fierbea fără astâmpăr. ţinând globul în palmă. Şi chiar aşa s-a întâmplat. uite. a vrut să-mi încerce dragostea cu măsuri tari. mă sperii de ceea ce mi se întâmplă. zi şi noapte ― noapte şi zi ― necontenit? O glumă a fost căsătoria lui de-a doua. soarele răsare la fel cum face de milioane şi milioane de ani. împotriva iubirii.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful