A.C. CRISPIN Alien IV ÎNVIEREA Această carte este dedicată lui Sigourney Weaver.

Îi mulţumim pentru că a creat un personaj de acţiune feminin, care este un exemplu pentru noi toţi. La urma urmei, primul "Erou" a fost femeie. PROLOG Ăsta e un extraterestru! Vincent Distephano tresări involuntar când îşi dădu seama. Cum dracu' ajunsese aici, în capsula de comandă? Se opri să privească surprins apariţia grotescă a intrusului. Ochii extraterestrului păreau uriaşi, complet disproporţionaţi faţă de capul ţuguiat şi caraghios. Irisul eliptic părea să se curbeze în jurul pupilei, având un aspect nepământean. Clipea şi pleoapele lui transparente se mişcau atât de repede încât Vinnie nu-şi dădea seama dacă această clipire începuse de sus, de jos sau din lateral. De fapt, pleoapele nu se vedeau deloc când nu se mişcau. Clipi din nou, rapid, de două-trei ori iar apoi întoarse capul. Oare era conştient de prezenţa lui? Ah, fir-ar să fie! Fălcile arătării se deschiseră ameninţător. Îi curgeau balele încet printre dinţii ascuţiţi, periculoşi. Ce mulţi dinţi are! Buzele se întinseseră într-un rânjet şi arătarea făcu un pas înainte. Vinnie încercă să rămână nemişcat când botul extraterestrului se deschise şi se închise încet, lăsând să picure saliva groasă, lipicioasă. Dacă această arătare a ajuns aici, înseamnă că mai sunt şi altele, se gândi el. Poate e un cuib întreg! De unde au venit? Şi cum au ajuns la bordul navei? De fapt, nu conta. Acesta era aici, acum, cu el, şi nu rezolva nimic dacă îşi punea atâtea întrebări. Extraterestrul se opri după ce se aruncase rapid înainte. Înainta ca o insectă şi îşi folosea coada ca pe un senzor. Oare îl vedea? Ochii aceia uriaşi îi foloseau la ceva sau detectau doar hrana ori prada prin intermediul unei surse de lumină sau printr-o senzaţie insesizabilă de fiinţele umane? Oare simţul mişcării ori al mirosului erau mai sensibile decât văzul? Capul grotesc şi ţuguiat al extraterestrului se rotea ca şi când arătarea ar fi încercat să studieze împrejurimile. Probabil că sutele de leduri active şi ecrane multicolore ale tabloului de comandă îi distrăgeau atenţia. Poate că tabloul de comandă îl va împiedica să-l depisteze pe Vinnie. El cel puţin aşa spera. Înghiţi în sec. În momentul acela, unul din ecranele de observaţie clipi, schimbând imaginile atât de rapid încât extraterestrul se întoarse imediat spre el. Planeta Pluto, care stătea tăcută sub navă, apăru brusc într-un prim plan, când unul din micile ei gheizere erupse, împrăştiind hidrogen lichid în spaţiu.

Luminozitatea benzilor de gheaţă ale planetei contrasta şocant cu bezna spaţiului din jurul ei. Extraterestrul îşi bălăbănea capul dintr-o parte într-alta, observând activitatea planetei. Activitatea gheizerului se intensifică, iar tromba de lichid ajunse la zenit. Ecranul se concentrase asupra acestui fenomen, cercetându-l în cele mai mici detalii. Drept răspuns, ciudata creatură se întoarse complet cu spatele la Vinnie şi o porni deodată spre ecran, sprintenă ca un păianjen. Acum! Repede! Cât nu se uită la tine! Mişcă-te! Folosindu-se de reflexele sale agere de soldat instruit, Vinnie întinse mâna. PLEOSC! Al meu eşti, afurisitule! Ridică palma şi studie rămăşiţele insectei extraterestre zdrobite, lipite de buricul degetului. Ce dracu' o fi? Clătină din cap dezgustat. Generalul Perez o să facă o criză de nervi dacă o să afle că la bordul impecabilei sale nave, Auriga, se află o insectă extraterestră. Şi când o să audă că se infiltrase chiar în capsula de comandă, o să-şi piardă minţile de tot. Oare o fi singura sau or mai fi şi altele ? Nu era nevoie decât de două ca să se înmulţească. Şi dacă era vorba de insecte extraterestre, era de ajuns şi una singură. Fără să-şi ia ochii de la insecta zdrobită, tânărul soldat sorbi din paharul de milkshake, înghiţind ultimele guri. Generalul ar fi la fel de furios şi dacă le-ar vedea mâncând în timpul serviciului, băiete, se gândi Vinnie zâmbind. Da, generalul Perez nu ieşea din litera regulamentului, dar Vinnie sărise peste micul dejun şi o să sară şi peste prânz. Era cel mai plictisitor lucru să stai în capsula de comandă a enormei nave. Şi mai rău de atât nu putea fi decât să-ţi ghiorăie stomacul. Zdrobi în mână paharul de plastic şi-l băgă în buzunar, scormonind cu paiul rămăşiţele insectei. Capul ţuguiat şi dinţii mici, ascuţiţi erau încă vizibili. Ah, ce urât eşti. Cum te-ai strecurat la bord?? Probabil că faci parte din marfa "neoficială" a generalului, luată din străfundurile coloniei, dincolo de frontieră. Sigur, pe mine unul puţin mă interesează. Nici nu vreau să ştiu. Când eşti soldat şi lucrezi la o instalaţie ultrasecretă care pluteşte în jurul centrului gravitaţional al planetelor Pluto şi Charon, cu alte cuvinte, la dracu-n praznic, înveţi să nu pui întrebări şi să nu spui nimic. Singurul lucru pe care-l învăţase Vinnie în aparent nesfârşita sa misiune de un an la bordul navei Auriga, era că lucrul la o instalaţie strict-secretă era cea mai plictisitoare sarcină care putea să cadă pe capul unui soldat. Aici nu se întâmpla niciodată nimic! Iar generalul Perez avea grijă să fie totul în ordine. Făcea tot timpul inspecţii şi menţinea o rutină deosebit de strictă. Fiecare echipament, fiecare instalaţie de la bordul navei era de ultimă oră, nou-nouţă, lustruită şi întreţinută impecabil. Nu se produceau nici măcar defecţiuni tehnice care să alunge plictiseala. Mă rog, peste trei luni o să scape de aici. Şi o să-şi poată alege misiunile, după ce îndeplinise această sarcină ultrasecretă. Să sperăm că în următoarea voi avea parte de mai multă acţiune. Poate că o să fiu trimis pe Rigel. Acolo este palpitant. Nu ca în locul ăsta afurisit. Se uită din nou la insectă, fărâmiţând-o cu paiul. Faptul că Auriga pierdea războiul cu insectele i se părea amuzant într-un fel. Vinnie nu era obişnuit să întâlnească insecte în spaţiu. Sigur, se ştia că militarii răspândesc tot felul de

creaturi dăunătoare în spaţiu, de la şobolani şi purici, prezenţi în magaziile de marfă şi de alimente ale vechilor corăbii de lemn, până la şarpele maroniu de copac, originar din insulele Pacificului de Sud, infiltrat în mărfurile, mâncarea şi lăzile cu arme, care a cauzat dispariţia unei întregi specii de păsări în secolul douăzeci. Ca să nu mai vorbim de infestarea cu gândaci infiltraţi într-un transport de hrană "sterilizat", trimis pe Marte la începutul erei colonizării spaţiale. Dar acum, atmosfera magaziilor de depozitare a mărfurilor elimină aceste neajunsuri, deci, în prezent, consecinţele negative au fost mult diminuate. Cu excepţia navei Auriga. Ţânţarii care scăpaseră ca urmare a unui experiment de laborator şi apăreau în tot felul de locuri, păianjenii care-şi semnalaseră prezenţa la scurt timp după livrarea unuia din transporturile neoficiale ale lui Perez şi insectele extraterestre întâmplătoare ca aceasta pe care tocmai o strivise, făceau ca uriaşa navă să pară un gigantic colector de insecte! Parcă cele mai neînsemnate forme de viaţă ale galaxiei şi-ar fi pus în gând să-i demonstreze generalului Perez că, oricât de strictă era disciplina lui, oricât de secrete erau operaţiunile sale la marginea sistemului solar, nu se putea pune cu Mama Natură. Vinnie zâmbi. Şi, în timp ce zgândărea cu paiul rămăşiţele însângerate ale insectei, se gândea dacă să raporteze sau nu incidentul. Generalul aşa voia. Înnebunea dacă avea musafiri nepoftiţi la bordul impecabilei sale nave. Ordonase ca insectele să fie prinse, dacă se poate vii, pentru a fi "catalogate" în vederea depistării originii lor. Vinnie se gândi la toată birocraţia pe care ar declanşa-o, la toate investigaţiile ridicole stârnite de o biată insectă şi se uită din nou în capătul paiului. Mai dă-o încolo! Îndreptă paiul spre ecranul capsulei de comandă şi suflă în capătul lui, lipind-o de el. I se părea amuzant cum stătea acolo. Acesta a fost cel mai palpitant incident al acestui schimb interminabil! Se uită la consola de comandă şi la ecrane. Totul era liniştit. Calm. Plictisitor ca moartea. Nici măcar gheizerele nu mai erupeau. Soldatul oftă, se scărpină în creştetul proaspăt ras şi încercă să nu se uite la ceasul care număra secundele rămase până la terminarea schimbului. Poate o să apară alt gândac care să-i abată atenţia. De-abia aştepta.

CAPITOLUL 1 Doctorul Mason Wren înainta repede pe coridoarele vopsite într-o culoare neutră, către principalul său laborator. Generalul Perez îl chemase la un briefing neaşteptat, tocmai când îşi savura micul dejun, şi cele douăzeci şi trei de minute pe care le pierduse cu acea întâlnire îi dăduseră programul peste cap. Din fericire, se putea baza pe personalul lui. Ştia că vor iniţia toate programele de dimineaţă, vor verifica rezultatele schimbului de noapte şi vor fi gata să-l informeze în legătură cu starea actuală a experimentului. Se uită din obişnuinţă la pagerul prins la rever. Nici un mesaj. Tatăl ― sau mai bine-zis uriaşul computer care comanda toate sistemele de menţinere a vieţii ―, îndeplinea funcţiile de cercetare şi toate celelalte sisteme esenţiale de la

toţi erau militari ― şi soldaţii şi oamenii de ştiinţă ― dar delimitarea valorică era clară în mintea lui Wren. În schimb. permiţându-i să intre în principalul laborator. De fapt. Erau soldaţi. Poate trecuseră în sfârşit de ce era greu. Yoshi Watanabe. Aşa cum se aşteptase. Când îl chemase Perez. uşile se deschiseră silenţios. După ce îşi termină inspecţia. . dar nu fusese nimic. progresul umanităţii. Liniştea era un semn bun. că nu numai că arătau la fel. cum îi venea lui să distingă soldaţii generalului unul de altul. Brian Clauss. doctore Wren. Kinloch ridică degetul mare în sus. semn că testele începute noaptea trecută mergeau bine. brunetul şi zelosul său colaborator. arme masive şi atitudine bătăioasă. Când se apropie. Dan Sprague şi pe proaspătul lor absolvent. Chiar şi cel mai neînsemnat din echipa lui servea pentru un scop mai înalt: răspândirea cunoaşterii. oamenii lui se apucaseră deja de treabă. Pentru Wren. priviri fixe. uitându-se la miile de ecrane. Albi. Pentru el erau practic invizibili. negri. el şi oamenii lui erau doctori. înregistrând în mintea lui progresul pe care-l indicau. Brute. tânărul. cu chelie. Trish Fontaine. Uşile se închiseră la fel de silenţios cum se deschiseseră în spatele lui şi uită de soldaţi. Wren îi răspunse la fel şi îşi continuă inspecţia. se apropie de uşile laboratorului. Trecuseră două săptămâni de când nu mai fusese solicitat la laborator în miez de noapte şi Wren era mulţumit de progresul care începuse să se manifeste brusc. Omul de ştiinţă suplu. Apoi îi aruncă o privire lui Carlyn Williamson şi femeia îi zâmbi discret. mulţumit că totul mergea perfect ― ceea ce i se părea prea frumos să fie adevărat ― doctorul Wren se apropie în sfârşit de incubator. soldaţii aveau un singur scop: să aibă grijă ca el şi oamenii lui să-şi poată îndeplini obiectivele. Observă structurile de date în rapidă schimbare. salutându-i pe doctorii Matt Kinloch. bărbaţi sau femei ― toţi erau la fel pentru Wren. ― Ai început bine dimineaţa. Oameni de ştiinţă. Ca nişte roboţi. fără să-i bage în seamă pe cei doi soldaţi înarmaţi care stăteau de pază. dar lui i se părea că toţi semănau între ei: aveau aceleaşi fălci pătrate. Ştia că paza se schimba din patru în patru ore. remarcă amuzat. fără să vrea.bordul giganticei Auriga l-ar fi informat imediat dacă primea vreun mesaj. Generalul voia să se informeze asupra unor detalii. Când trecu pe lângă cei doi soldaţi. dar mestecau şi guma în acelaşi ritm. îi răspunse el. Sigur. Laboratorul oferea ambianţa necesară studiului ştiinţific. la fel de zâmbitor. Observă că el şi savanţii lui erau îmbrăcaţi la fel ― în uniforme şi halate de laborator ― întrebân-du-se dacă lui Perez îi venea la fel de greu să-i deosebească oamenii. program sau persoană era cel mai bun din domeniul lui. Doctorul Jonathan Gediman. Carlyn. Se duse apoi la cealaltă staţie. Fiecare echipament. Făceau parte din decor. ― Ne încadrăm încă în buget. Se apropie de prima staţie de lucru. îi spuse ea încântată. tuciurii. Fiinţe primitive. roboţii avuseseră mai multă personalitate când existaseră. uniforme măslinii. se aşteptase la necazuri. îmbunătăţirea condiţiei umane. Şi rezultatele lor le vor dovedi valoarea. ca mobila sau niturile uşilor pneumatice. Nu-i spuneau nimic deosebit.

de surprizele sale neplăcute. după toate eşecurile îndurate. Wren se abţinea să se bucure prea devreme. Trăsăturile se dezvoltaseră destul de mult ca să poată fi recunoscute. s-o . ― Uite-o! murmură Gediman blând. Acest gen de mândrie posesivă le stimula efortul. Gediman încuviinţă din cap. stimularea electrică a celulelor şi aşa mai departe erau afişate toate pe ecran. Dar era un bun lucrător. îşi dăduse seama că făceau progrese remarcabile. La început nu i se păruse decât o masă amorfă. componentele mediului chimic de creştere. fixat în partea superioară a incubatorului. Din tot ce văzuse până acum. ― Uite ce faţă are! exclamă Gediman mândru. Era sătul de încetineala naturii. îi răspunse Wren. Wren. Wren clipi. ca un tată care-şi vede pentru prima oară copilul nou născut. Sarcina lui era să anticipeze natura. conştiincios. Apreciez gestul. Carcasa metalică externă se roti încet şi apoi se ridică până atinse tavanul. Kinloch. Williamson. Nu-i plăcea că Gediman avea tendinţa să personalizeze specimenul. Wren se aştepta să-l vadă din clipă-n clipă sărind într-un picior. Căpătaseră o individualitate proprie. Wren zâmbi fără să vrea. care nu putea fi compensată de nici un salariu. Clauss. I se părea o atitudine lipsită de profesionalism.îl aştepta nerăbdător. umană. Dar protejatul lui avea perfectă dreptate să fie încântat. Gediman. în timp ce vaporii reci erau eliminaţi în exterior. Puteau să mai apară încă destule probleme. să ne uităm la specimen. îi spuse Wren. Apoi se deschise automat. Gediman se uita cu ochii mari. îi stimulau creşterea şi evoluţia mult mai repede decât ar fi putut s-o facă natura. într-o structură reactualizată în permanenţă. Era faţa unui copil. Wren se uită la specimenul care plutea în gelul nutritiv opac. încercând să revină la realitate. Lungimea şi progresul incubaţiei. Însă. Ochiul lui de profesionist examină diversele tuburi. iar Wren le încuraja ataşamentul. unde se opri. Echipamentele hrăneau specimenul. emoţionat. ― M-ai aşteptat. Cilindrul înalt de metal îşi reglă temperatura. ― Sigur. Într-un fel. Totul era exact unde trebuia să fie. devotat experimentului. chiar era odrasla lui Gediman. devoţiunea faţă de o cauză. scoţând la iveală un mic tub criogenic de un metru lungime şi o jumătate de metru în diametru. Dar Wren nu avea răbdare. Foarte bine. Vreţi s-o vedeţi acum? Nu lipsi mult ca Wren să se încrunte nemulţumit. a unei fetiţe drăguţe şi Wren se trezi cuprins de acelaşi entuziasm care-l anima pe Gediman. conferind specimenului un aspect fantastic de mică sirenă. de erorile ei. Ghemuit în clasica poziţie fetală ― chiar şi numai acest fapt în sine reprezenta un miracol ştiinţific ― pluti mai aproape de sticlă şi Wren văzu ce observase deja colaboratorul său. Gediman apăsă pe nişte butoane în ordinea corespunzătoare şi se uitară amândoi la fluxul de date de pe micul ecran. Mici şuviţe maronii de păr pluteau în jurul capului de o formă perfectă. aşa că încercă să nu bage în seamă acest fapt. gândirea creatoare. Tonul lui îl făcu pe Wren să-i arunce o privire. oricare dintre ei putea fi considerat părintele specimenului. ― Am avut destule de făcut. cabluri şi senzori prinse de micuţul specimen. Wren se uită la date.

Era cel pe care-l asculta întotdeauna. În lumină erai depistat imediat. publicaţii. Căldura şi siguranţa gelatinei.. un specimen perfect. Forţa şi tovărăşia propriei sale specii. cărţi. Fătul plutea. nu-i aşa? zise Gediman încet. Vor apărea lucrări. Dar. Cel pe care încerca din răsputeri să şi-l amintească. Se întrebă dacă o fi capabil deja să deosebească lumina de întuneric. dincolo de învăţare. i se păru că-i vede ochii mişcându-se sub pleoape. poate că într-o zi. Se simţea în siguranţă în umezeala caldă din jurul ei. cu coloana vertebrală lipită de sticlă. Însemnau totul şi nimic. Acum era întors cu spatele la el. Şi atunci observă ceva nou. ― Ai remarcat asta? îl întrebă el pe Gediman. Alinarea rece a somnului criogenic. mângâind laturile incubatorului. Imagini haotice de vis îi tulburau conştiinţa. din cine şi ce fusese. Şi de sunete. Dorinţa de a-şi proteja puiul. ― Ce? murmură Gediman. Era frumos. Un murmur îndepărtat care venea din afara ei. încercând să se ascundă de lumină. Wren îşi permise să spere. Lumina apărută brusc o făcu să se crispeze. cercetând spatele specimenului. dacă ar şti ce însemnau toate acestea. Făceau parte din fiinţa ei. Imaginile erau în acelaşi timp lipsite de sens şi pline de înţelesuri. Dar iată că există. . Pentru o clipă. ― Este frumoasă.. Se mulţumi doar să încuviinţeze din cap. Mămica spunea întotdeauna că nu există monştri cu adevărat. În timp ce specimenul se depărta de el. Şi se pare că era pe cale să reuşească. indicând cele patru ridicături de-o parte şi de alta a coloanei vertebrale.modeleze după nevoilor lui. îi arătă Wren. Zâmbi. ― Credeţi că or să apară anomalii? Wren clătină din cap. să viseze. încercând să-şi păstreze calmul. Îi auzi murmurul. Le recunoştea la un nivel situat dincolo de conştiinţa ei. Se dezvoltă mult mai bine decât am fi avut dreptul să sperăm vreodată. Auzea din nou sunetele interioare. Acesta era doar începutul. Va ploua cu premii. Plutea în căldura confortabilă. Ah. ― Acolo. Gediman se încruntă când le văzu. Trupul ei se făcu covrig. Sunetele veneau şi plecau. Chestiile alea patru. Unde ar trebui să fie capetele vertebrelor dorsale. Puterea mâniei sale. dar lumina o speria. Wren trebuia să admită că Gediman avea dreptate. întorcându-se în incubatorul plin cu gel. Unul era mult mai puternic decât celelalte. Era mai greu să te ascunzi.. Din interiorul ei.. Iar acum făceau parte din ceea ce va deveni. Şi dacă poate să simtă cât de cât ceva. Wren deschise gura fără să spună nimic.

Bătăile inimii erau mai rapide decât cele ale gazdei. Celule infectate. Wren zâmbi. îşi aranjă vizorul chirurgical. în uniforma dezinfectată. Wren şi Gediman stăteau din nou dinaintea incubatorului. ca să se uite şi să se minuneze de realizarea lor. Doctorul Wren o să-l lase pe el să facă această operaţie. Sper să nu vă înşelaţi. Colaboratorul lui zâmbi din nou. Dar erau la fel de puternice şi sănătoase ca ale gazdei. Dacă primul indica specimenul feminin de mărime adultă ― şi scria pe el cu litere mari "GAZDĂ" ― cel de-al doilea era etichetat drept "SUBIECT" şi prezenta altă electrocardiogramă. splină. lichid cefalo-rahidian. Iată ce obţinuseră din toate acestea. Mostre vechi de sânge. Visează? Oare ce anume? Ale cui or fi visele sale? Wren se uită la monitoarele incubatorului. Se încruntase. Şi eu sper. Ochii se mişcau sub pleoapele închise. ondulat şi lung până la umăr plutea în jurul feţei. În timp ce stătea în camera răcoroasă. Fătul care plutea ca un dop în gelatină crescuse până ajunsese să umple aproape acest nou spaţiu. Rămăşiţe de ADN. ritmice. ― Nu se poate! zise Gediman cu un oftat. Primul ecran arăta electrocardiograma specimenului ― bătăile inimii erau constante. umane. Bucăţi de ţesut prelevat din măduvă.― O să le urmărim. Wren remarcase cât de des se apropiau colaboratorii săi de incubator. Avea trei metri lungime şi un metru în diametru. Era prezent şi doctorul Dan Sprague. Mâinile i se chirciră. Mi-ar plăcea să ştiu ale cui vise le visezi tu. Wren îl bătu încurajator pe spate. acum? Pe ale tale sau pe ale celor din care eşti alcătuit? Doctorului Jonathan Gediman nu-i venea să creadă ce noroc dăduse peste el. ― Am ajuns atât de departe şi evoluează aşa de bine. Dacă ar fi mai romantic. Foarte bine. Părul lui castaniu. ascunzându-i uneori trăsăturile plăcute. apoi se relaxară. proaspăt spălat. ― Este superior oricum oricărui specimen adus până în acest stadiu de dezvoltare. Atât de mult din atât de puţin. Peste o lună. Lângă el. . ca Gediman. În laborator domnea o atmosferă febrilă. S-ar putea să fie semnul unui defect embrionic. având o sinusoidă tahicardică. doctore Wren. aritmia sinusoidală normală. ― Să nu ne agităm degeaba. Bine. Gediman părea îngrijorat. privind specimenul. sterilă. ar spune că părea nefericit. Se întoarse spre cel de-al doilea ecran. Acesta era mult mai mare decât primul. Se uită din nou la faţa specimenului-gazdă. îşi spuse Wren. Ar trebui să ai şi tu. Spera să nu fie altă glumă făcută de natură pe seama lui. Dan îl felicitase când aflase de la Wren şi cuvintele lui sincere îi insuflaseră încredere. iar în acest caz ar trebui să dispară. Eu am speranţe mari. doctorul Wren aştepta nerăbdător. Specimenul se întoarse. Îi pierise bucuria. S-ar putea să fie reminiscenţe de creştere.

care îi vor înlesni examinarea ţesutului la nivel celular. Ochii nu i se mişcau. până deasupra ombilicului. dacă nu o rata. astfel încât incizia să aibă un traseu caudal. Nu pe Ripley. Calmează-te. Degetele lui se mulaseră perfect în interiorul celor artificiale şi le mişcă uşor ca să se asigure că avea control deplin asupra lor. Totul părea în ordine. ca nişte văluri chirurgicale. Inspirând adânc. De fapt. Trecuse prin atâtea. va sesiza cea mai mică greşeală. atrăgătoare. respira normal. trasând o linie dreaptă. Gediman. tamponându-i din nou fruntea. Iniţie contactul cu laserul. Apoi clipi din ochi. Fiecare din ei îşi adusese contribuţia la această realizare. O tânără femeie înaltă. Ai făcut atâtea. încercă să-şi domolească emoţiile. Ia-o încet. pe masă. ― Nu uita. aşezaţi de-o parte şi de alta a lui. Chiar şi fără vizor. o privi cu adevărat. Gediman încuviinţă din cap. Gediman îşi umezi buzele. dar cuvintele lui avuseseră exact efectul opus. Aparatul îi va permite orice abordare. Părea relaxată acolo. Wren îi spunea Specimen. îşi spuse el. Wren şi Sprague îl urmăreau atenţi. Pare normală. Întoarse capul şi se uită la ea. Nu era nevoie să taie prea adânc şi voia să se asigure că Ripley nu simţea nimic. strălucitoare. Pulsul. Nu pe acest specimen. Respiraţia. dar nu aici. Da. treptat. Nici măcar gelul amniotic şi nuanţa albăstruie a pielii ei nu influenţau acest fapt. ca şi Sprague de altfel. Era mândru de ea. spunându-şi fără să vrea în gândul lui: Câinii nu transpiră. În afară de diversele catetere şi senzorii care-i decorau corpul sub giulgiul diafan. care-i ajungeau până la cot. Dar Gediman încetase să-i mai spună aşa încă de când era o mică îngrămădire microscopică de opt celule perfect formate. până la cele mai mici detalii microscopice. din mijlocul sternului. Se uită la datele afişate pe panou. Doar nu eşti la prima operaţie! Este o procedură simplă. . zise Sprague lângă el. Îi vorbise ca să-i dea încredere. îi şopti Wren blând la ureche. ― Sunt gata. Activitatea cerebrală. Se duse la panou şi îşi băgă mâinile cu mănuşi în braţele artificiale de comandă. Dincolo de transparenţa vâscoasă a spaţiului chirurgical închis care o separa de personalul medical. Ce bine ar fi dacă Wren nu ar sta atât de aproape. Tresări când Sprague îi şterse fruntea cu un tifon steril.Vizorul era prost reglat şi apăsă pe nişte butoane. ― Linişteşte-te. În jurul mesei chirurgicale izolate mişunau ceilalţi membri ai echipei lor. Realizase deja atâtea lucruri. văzând cum prindeau viaţă diversele braţe robot din jur. zise el. Sunt lângă tine. Transpiri ca un câine. ― Sunt gata. Şi aceasta va fi clipa cea mare. concentrându-se. îl tachină Dan. avea maxilarele destinse şi buzele uşor întredeschise. de milioane de ori. de la vederea binoculară la depărtare. uitându-se la indicaţiile senzorilor. în somnul ei indus de anestezic. încet. Deplasă ferăstrăul-laser deasupra sternului. părea la fel de atrăgătoare ca Frumoasa din Pădurea Adormită în aşteptarea sărutării prinţului. Apoi apăsă pe câteva butoane.

zise Wren. murmură Gediman. Comandase deja apropierea micului incubator plin cu lichid amiotic. ca să taie muşchii fasciei. deşi în încăpere era destul de rece. ― Şi aici la fel. dar Sprague îl şterse imediat. deschise gura ei . cu trăsăturile distorsionate de sângele şi resturile de ţesut ale mamei sale. dând din coadă şi. La comanda sa. Să se mişte. extrăgând încet clema din corpul lui Ripley.Era sarcina lui Dan să urmărească anestezia. Scopul muncii lor.. Ai grijă. dispărând în trupul lui Ripley. furnizate de biosenzori. ombilicale. O dâră de sudoare se prelinse pe frunte. încercând să ţină sub control transpiraţia nervoasă. Dar Gediman i-o luase înainte. care va tăia şi va cauteriza fiecare din cele şase structuri subţiri. ridică încet capacul. exact când Wren şopti inutil: ― Uşurel! Uşurel! ― Am prins-o. urmărind înaintarea clemei în corpul pacientei sale. cinci. scoţând la iveală o creatură embrionară minusculă. Toţi se uitau la micul cocoloş.. îl îndemnă Wren. anunţă Gediman. ― Dă-i drumul. Terminase incizia iniţială. pentru că laserul cauteriza pe măsură ce tăia. în timp ce studia datele biologice ale fiinţei parazite. Se uită la clemă şi la imaginile color din interiorul pacientei sale. să vadă cu ochii lor. îi confirmă Dan. Apoi folosi din nou laserul. Era timpul să respire. cuibărindu-se alături de coastele şi şoldul ei. îndepărtând-o exact cât era nevoie. dar. Privirile tuturor se concentraseră asupra inciziei în timp ce clemele ieşeau din abdomenul lui Ripley. care legau extraterestrul minuscul de gazda sa. Mâna lui dreaptă se îndoi în mănuşă. Sângerarea era redusă la maximum. Când se opri. Gediman îşi muşcă buza. Gediman simţea că ceilalţi membri ai echipei se apropiaseră de sticla despărţitoare. care-l scălda pe chirurg. Dirijă clema cu multă iscusinţă. Chirurgul simţea cum atmosfera din încăpere devenea din ce în ce mai tensionată pe măsură ce micul dispozitiv se îndrepta încet către destinaţia sa. Gediman avea încredere în el. cu îndemânare. Bun.. Mişcă clema de tăiere repede. de parcă ar fi simţit că era timpul să ducă o viaţă independentă. ― Tai toate legăturile. Termină în câteva clipe. Comandă apropierea altui dispozitiv. Iată premiul cel mare. în cele din urmă. ― Excelent. ― Indicaţiile senzorilor sunt bune. care se fixa mecanic lângă trupul întins pe spate al lui Ripley. spre vizor.. Fiinţa începu imediat să se zvârcolească. Patru. Bun şi acum pregăteşte echipamentul. Nu scotea nimeni nici o vorbă. o clemă specială se strecură cu grijă prin incizie. şase! Gata. Strânse clema cu grijă. referindu-se la Ripley. Manipulă pensele robotului şi le prinse de piele. Incizia arăta bine. murmură el zâmbind încântat. ― Uite-o. Să crească. Se răsuci în clemă. ― Bun. îi spuse Wren. Pe urmă peritoneul. Gediman se întoarse spre monitoare. exact pe linia albă. zise Wren. Suntem gata. acum când fusese separată de mama ei.

începu să simtă ceva vag. ― Chiar mai bine decât atât. toate păreau în ordine. Era luat ceva din ea. Şeful lui se uită la datele afişate şi apoi la Ripley. Ceva din exteriorul ei. îl lăudă Wren.. I se părea o risipă! Mai ales după atâta muncă. dar nu voia. respiraţia. ― Coase-o. Treptat. Ceva îi spunea să se trezească. Gediman. toate visele ar deveni reale. Gediman de-abia se abţinu să nu exclame. iar apoi se întoarse din nou spre Ripley.. Dan. Gediman zâmbi şi încuviinţă din cap. cu respect. Wren îşi dăduse deja seama că interesul lui faţă de acest specimen era lipsit de profesionalism. în calitatea lui de şef al laboratorului. deşi se zbătea. Abia acum când se relaxase îşi dăduse seama ce încordat fusese. Kinloch făcuse seninul victoriei. Dar Gediman n-ar fi putut accepta acest lucru. zise el în cele din urmă. doctore Wren. ― Închide-o tu. O băgă în lichidul amniotic şi-i dădu drumul abia când se lăsă capacul. Gediman aşteptă încordat. ― Superb lucrat. ― Mulţumesc. Dar se opri brusc când îşi dădu seama că pleda pentru ea. . Trebuia să fie atent la ce spunea. lăsând micuţul extraterestru în siguranţă. revoltat de protestele minusculei creaturi. Bag-o în incubator. ar exista din nou şi acolo. Gediman studie datele senzorilor. ― Ei. Mulţumesc! Ştia că Wren. zise Sprague.mică. fără să se uite la ea. ― Ai grijă! zise Wren. Ceva care se întâmpla cu ea. ar fi putut s-o anihileze. ― Şi acum. Mult mai bine. Gediman ridică privirile şi-i văzu pe ceilalţi membri ai echipei zâmbindu-i. Cred că lui Gediman îi ajunge pe ziua de azi.. În această stare îşi găsise în sfârşit liniştea. zise el făcând semn spre Ripley care nu se trezise încă. de parc-ar fi vrut să ţipe. dar se opunea din răsputeri. Ştia că nu avea cum să-i scape. ― Sigur. îi spuse Wren colaboratorului lor. Îi merge bine. încercând să scape. ― Gazda? întrebă Wren. Cred că totul a mers aşa cum ne-am aşteptat. Ceva îi spuse să se trezească. Dacă s-ar trezi. în incubatorul său. îi spuse el entuziasmat şefului său. Kinloch şi Fontaine o să-l conducă în camera de creştere şi o să-l monitorizeze până când era în afară de orice pericol. Anestezia. Le zâmbi şi el. Dacă s-ar trezi. Wren nu-i hotărâse încă soarta. dispăru din sala de operaţie la fel de repede cum fusese adus. spuse Wren. i-ar părea rău să se termine totul. Îi dăduse drumul şi extrăsese clema dintr-o singură mişcare. ― Electrocardiograma este normală. Nu-i da drumul. pulsul. Îşi scoase vizorul şi-i aruncă o privire lui Wren. ― Fir-ar să fie! înjură Sprague. cu plăcere. Se uitară toţi cum micul incubator cu creatura care înota agitată. Chirurgul oftă adânc când Sprague îi şterse din nou fruntea. Gediman se uită din nou la indicaţiile senzorilor. Gediman încuviinţă din cap încordat. Apoi se lăsă tras de-o parte de Wren.

din locul unde discuta cu Gediman despre embrionul extraterestru. O înconjuraseră tot felul de fiinţe. Trăia doar aceste emoţii. Îşi roti privirile în jur. deschizând o rană în pieptul ei. şi nu auzea decât propria ei respiraţie. dilataţi la maximum. Dar nu înţelegea nimic. Îşi dădu seama ca două din braţele mecanice erau într-un fel legate fizic de una din fiinţele care se uitau în oul ciudat. Începu să tragă de dispozitive. şi-l răsuci ca să vadă ce se întâmplă. se auzi un trosnet ciudat în acea parte fiinţei prinsă în braţul artificial. Deşi era rece şi lumina i se părea prea puternică. deschise ochii. în timp ce zăcea nemişcată. Să înveţe de la ele. În câteva secunde. Era un incident neaşteptat. mai mult decât atât. Îi părea rău. Şi mai interesantă i se părea reacţia fiinţelor din jur. pentru că nu voia să doarmă. Nu mai era. Dar adormi şi uită de tot. Încăperea sterilă se umpluse cu toţi ceilalţi membri ai echipei. Vai ce distractiv! Una din fiinţe le dădu la o parte pe celelalte şi o privi fix. Fiinţa se zbătu şi mai rău. Braţele se mişcau şi se roteau. I-l luaseră. în timp ce altele se grăbeau s-o închidă. Vedea perfect. Şi. agitându-şi braţele şi deschizând gura. Se uita la ea sălbatic. Cea ataşată de braţ se zbătea sălbatic. Voia să privească fiinţele. fără precedent. Şi. de parcă ar fi vrut s-o înghită. îndeplinind tot felul de sarcini pe care nu le solicitase. Clipi şi răsuci din nou braţul. Era invadată de sentimente contradictorii. cu gura deschisă. transparent în care era închisă. să manipuleze lucruri pe care nu le vedea şi îşi simţi deodată pleoapele grele. Pe de-o parte se simţea extraordinar de uşurată dar. Interesant! Fiinţa încetă imediat să-i mai facă rău. Dar nici unul din ei nu reuşi să-l elibereze pe Sprague din strânsoarea specimenului gazdă. voia să scape de aici. Se întrebă dacă scotea vreun sunet. Urletele de durere ale lui Dan răsunară în toată staţia.Ceva care voia să-i fie luat? Nu reuşea să-şi amintească.. o cuprindea o furie cumplită. palpitant! Wren îşi croi drum spre ei. să vadă gazda şi victima ei şi să restabilească . Se uitau la ea şi credeau că este neajutorată. pe de alta. când răsuci braţul mai mult. Instrumente ciudate din metal şi plastic se mişcau repede în jurul ei. uşor de ignorat. cu soldaţi şi alţi observatori. dacă putea. cu ochii ei mici. Puiul ei nu mai era. Vedea tot ce se întâmpla în jurul ei. nu le dorise şi nu le înţelegea. Înregistră senzaţia. Apoi îşi dădu seama. Wren auzi trosnetul oribil al oaselor lui Dan Sprague de la zece metri depărtare. Se părea că oul din sticlă în care era închisă împiedica pătrunderea sunetelor. iar celelalte din jurul ei se grăbiră să-i sară în ajutor.. în momentul acela apucă braţul fiinţei aflate dincolo de oul din sticlă. Privea fiinţa care manipula braţele şi era perfect conştientă că şi acea fiinţă o privea intens. fără să depună prea mult efort. Îl trase din curiozitate. Şi. urmărind braţele chirurgicale. Nu înţelegea nimic. culegând mai multe informaţii. care intraseră fără să le pese că încălcau regulile care le fuseseră impuse cu atâta stricteţe. bătând în sticlă cu braţul liber. sala de operaţii se transformase într-un adevărat haos. Ce nostim. o durere uşoară.

Dan o să-şi revină. Gediman. în ciuda agitaţiei din jurul lui. ― Doctore Wren. şi răsucea mâna doctorului fără să-i pese.. îl aprobă Wren. mă simt bine. zise în gând Wren. îl asigură Watanabe. ― Da. Se făcuse din nou linişte. Ieşiră cu toţii. doctore Wren. Colaboratorul lui îşi dădea seama abia acum că .. Şi vă sunt recunoscător că nu i-aţi aplicat eutanasia. Braţul fusese atât de mutilat. Cred că a fost doar un incident nefericit. deşi tremurul din glas îi trăda emoţia. iar apoi le făcu semn soldaţilor să-l scoată pe Sprague din cameră. Dar Gediman părea şocat. ştiind că entuziasmul lui stârnit de această situaţie neaşteptată era evident. Gediman. încât palma era complet întoarsă pe dos. în timp ce incinta chirurgicală era transportată automat într-o celulă securizată de recuperare. ― Nu a fost nimic nefericit. în timp ce Dan zbiera. Yoshi. se gândi Wren din punct de vedere medical. Wren acţionă tastele dispozitivului de anestezie şi mări brusc doza. Iar creatura stătea nepăsătoare ca un sfinx. Gazda dormea. Ceva imposibil de anticipat. făcându-l să se înfioare. Da. Este lipsit de profesionalism. îngrijorat pentru protejata lui. Şeful lui se întreba dacă acest atac violent al gazdei nu-i zguduise prea tare psihicul. Îi zâmbi lui Gediman. Se pare că se uita fix la Wren. Apoi închise pleoapele încet şi. peste câteva secunde slăbi strânsoarea. dezgustat. Wren îşi concentră atenţia asupra protejatului său. roşul intens al sângelui era şi mai şocant. Am avut de învăţat din această experienţă. în afară de Gediman. cu incizia parţial închisă. îmi sunt de ajuns. îl privea drept în ochi. Gediman era lângă el. vă rog. Gazda clipi leneş. n-o omorîţi! Încetează cu tonul ăsta rugător. confirmă Gediman. fără să-i dea drumul doctorului Sprague. Termină sutura şi retrase instrumentele. Îi ţâşnea sângele. Ar trebui să nu apară nici o infecţie. Wren îl aprobă din priviri. Se reinstaurase o atmosferă sterilă. normală.controlul situaţiei. deşi toţi aceşti oameni au violat sterilitatea camerei. Doar câteva urme de sânge aminteau de incident. Gediman încuviinţă din cap. Cel puţin era steril. Se specializase în ortopedie înainte să vină aici. Toţi dădeau ordine contradictorii în dreapta şi-n stânga. aş vrea să-l duc pe Dan în Sala C şi să-l pregătesc imediat pentru operaţie. Şi acum ştim ceva în plus despre gazda noastră. Să te asiste Brian şi Carlyn. Mai ai nevoie de cineva? ― Nu. pătând halatul imaculat şi prelingându-se pe podea. ― Te simţi bine? îl întrebă Wren. Oasele îi ieşiseră prin piele şi prin uniforma sterilă în câteva locuri. unde predomina albul strălucitor şi culorile neutre. Era încântat să vadă că Watanabe preluase cazul. Se apropiase de comenzi şi începuse să închidă incizia gazdei. Tânărul doctor îşi ridică privirile de la victima sa. ― N-o omorîţi. ― Du-te imediat. În încăperea sterilă. Clauss şi Watanabe îl întinseseră repede pe-o targă pe Dan şi Watanabe îi examină braţul rupt.

O mânca faţa. dar erau propriile ei unghii. Spaţiul în care era închisă era destul de mare ca să stea în picioare şi să se întindă. Peste câteva minute. în speranţa că o să se lămurească până la urmă. Lumina era dată la minimum. Ridică pânza care o acoperea şi se uită la rană. Erau lungi. sunt convins. ba chiar să facă câţiva paşi. Vor fi nişte zile foarte interesante pentru noi. alunecoase. CAPITOLUL 2 Se ghemui în beznă. Gediman? ― Oh. avea senzaţia că nu le mai văzuse niciodată. în aşteptare. până afla mai multe amănunte. suple ― numai cinci! ― şi. Degetele ei pipăiră linia perfectă. Nu exista apă. Mai rău o aiureau. Studie degetele elegante. O să aştepte. după ce fu sigură că picioarele în cizme n-o să revină. Arătau ciudat. deşi nu-şi dădea seama de ce. rămasă după operaţie. tari. şi începu să studieze mediul în care se afla. mai uscată. liniştit şi rămase ghemuită strâns. ― O să ştim mai multe în următoarele zile şi despre gazdă şi (despre subiect. băgă o unghie în gură şi . nu se afla decât ea înăuntru. Wren devenise aliatul. ci un avantaj. da. Cel puţin deocamdată. Gediman se relaxă oftând şi-i zâmbi. Respira încet. Era un mic vizor în tavanul de deasupra celulei şi apăru brusc o umbră care o făcu să se încordeze. Acest lucru era bine de ştiut. Nu se mişca şi nu respira. făcându-se cât mai mică. dar asta n-o deranja. cojindu-şi pielea în fâşii lungi. Văzu nişte cizme care se opriră deasupra vizorului timp de câteva secunde şi apoi se îndepărtară în tăcere. Senzaţia era foarte plăcută. netedă. O făcea să se agite. descoperi din nou cicatricea de pe piept. Se scărpină cu grijă. Era acoperită cu o pânză albă. unghiile. mobilă. Deci o urmărea. dar nu făcea nimic din toate acestea. În timp ce se cojea. începu să se studieze. Ca şi când nu ar fi avut ce căuta acolo unde erau. nu crezi. haine. căci putea să vadă tot ce avea nevoie. Celula era goală. Mintea ei era încă înceţoşată după somnul profund al anesteziei.atitudinea lui Wren faţă de gazdă se schimbase radical. O atinse şi se scarpină uşor. Preocupată de motive pe care nu le putea defini. Gediman se împotrivise de la bun început ca specimenul să fie lichidat. Era în sfârşit destul de trează ca s-o poată face. Cu toate acestea. doctore. nu oponentul lui în privinţa sorţii gazdei. zise Wren. N-o mai considera ceva de care te puteai dispensa cu uşurinţă. pe care le arunca în jur. nimic care ar putea s-o rănească pe ea sau pe ceilalţi. Mi s-a făcut o operaţie? De ce? Am fost bolnavă? Era mai bine să nu-şi pună atâtea întrebări. Însă acum. extrem de ascuţite. în cele din urmă. Cea de dedesubt era mai tare. Unghia cu care pipăia cicatricea îi atrase atenţia asupra mâinii ei. Îl studia cu atenţie pe cel căruia îi aparţinea umbra. dar Wren era interesat doar de informaţiile pe care i le-ar putea furniza cadavrul. Pielea umedă şi moale se desprinse în fâşii. I se părea ciudată.

îi zâmbi la rândul lui. Clipi. Femeia îl introduse imediat în aparatul portabil pe care-l ţinea în mână şi aşteptă să apară informaţiile pe ecran. picioarele delicate de dansator se îndoiră. până acum. Cu sângele meu! Îmi suge sângele. chiar lângă tatuaj. dar numai pentru clipă. corpul insectei începu să sufere transformări drastice. aripioarele transparente se pleoştiră. Îl privea cum dansează pe braţul ei. nu se dezminţise. Zicând acestea.începu s-o sugă. Se încruntă. Dar. Abdomenul umflat se scofălci. aripi mici. să-l studieze mai bine. dar în zadar. În momentul acela. curioasă. încercând să-şi amintească. gingaşe şi un ac lung. în câteva secunde. Pe urmă suflă ca să îndepărteze ţânţarul scofălcit şi nu se mai gândi deloc la el. în timp ce privea insecta cum îşi făcea plinul. Se uscase sub ochii ei în numai câteva clipe. domnule Purvis. Numărul opt Atinse urma şi apoi îşi trase mâna. Apoi. îi răspunse omul imediat. Ce-o fi? Ce-ar putea să facă? Ridică braţul prudent. auzi un bâzâit. Apoi îşi înfipse acul în carnea ei atât de delicat încât nu simţi nimic. Codul meu personal este doisprezece. verificând în registrul ei. zări ceva întunecat pe partea interioară a braţului. îi dădu microcircuitul lui de computer. suplu. Îşi amintise un nume. Minuscula creatură avea picioare lungi. lângă cot. Bărbatul mic de statură. încercând s-o scurteze. uită imediat de unghii şi întinse braţul drept ca să-l studieze. Numărul opt În timp ce-l privea şi încerca să-l înţeleagă. în aşteptarea următoarei apariţii a picioarelor în cizme. delicate. Îl privi răbdătoare. patruzeci şi nouă. CAPITOLUL 3 ― Cum te cheamă? îl întrebă casiera. Bine aţi venit la bordul navei noastre. Îl privi fascinată şi începu să-l studieze. Gestul insectei o uimise. Un organism minuscul zbura în jurul capului ei. în timp ce îşi muşca unghia. Domnul Purvis. Dinţii se dovedeau inutili. Un ţânţar. Abdomenul ţânţarului începu să se umple. Aceasta era o insectă. pe piele. Informaţii demult uitate despre ţânţar începură să se reactualizeze în mintea ei. Este un număr. era o urmă. Casiera îi făcu semn să . după care îi spuse zâmbitoare: ―Totul e în regulă. şapte. Corporaţia Xarem se considera o organizaţie de elită în domeniul zborurilor şi. Organismul coborî pe braţul ei. Acolo. Îi plăcea cum suna. O privea cu fascinaţia morbidă a unui copil. interesată de această transformare. distrăgându-i atenţia. Ţânţar! Amintirea era atât de clară încât o făcu să zâmbească. ― Larry Purvis. Era atentă la vizor. ca şi când s-ar fi topit. Oare ce-o însemna? Ştia instinctiv că nu este numele ei şi nici nu era un număr suficient de lung să fie codul ei de identificare.

Dorea să stea cât mai mult cu ea. care-i propusese s-o cunoască personal. Să vadă altceva. să-şi croiască un nou viitor. Bineînţeles. Îşi aranjă valiza în compartimentul din interiorul tubului şi se întinse pe pernele confortabile. îşi vedeau de treburile lor. aşa că acum putea s-o examinezi de unul singur. Se auzea o muzică plăcută. intră în criotubul cu numele lui. Copiii erau mari. Chiar şi echipajul o să adoarmă după ce ieşeau din sistemul solar. Îl cuprinse brusc sentimentul singurătăţii. Pierduse doi ani încercând în zadar să se înţeleagă cu soţia lui. Erau incizii . închise ochii şi aşteptă să fie învăluit de fiorul rece al somnului criogenie. Doar era destul de tânăr. Şi. Poate o să se îndrăgostească din nou. Deşi nu manifestase nici urmă de violenţă. Zâmbi. De când o scoseseră din celula de recuperare. Toţi aveau alte îndatoriri. Eşti un Frankenstein modern. se dovedise deosebit de calmă şi cooperantă. ca să poată trece la femeia din spatele lui. pe Lună. aflat în convalescenţă în camera lui. folosită doar pentru transport. nu conta. Dan Sprague. ghidându-se după indicatoare. De fapt. s-o studieze. Doar nu se înrola în Legiunea Străină Franceză! Se spunea că pe Xarem erau cele mai bune condiţii. Era timpul să facă şi el la fel. Gediman o ascultase cu stetoscopul pe Ripley. Planeta primise numele companiei. Un steward se mişca printre boxele orizontale de dormit. Trebuia să-şi revină. După câteva luni de somn. era fascinat de ea. lui Purvis nu-i păsa dacă nu existau distracţii la bord. pentru că o să aibă parte de tot ce-i trebuia la rafinăria de nichel de la Xarem. soldaţii păzeau afară la uşă. aşa că se îndreptă spre unităţile criogenice. refuzase invitaţia lui Gediman. la fel de importante.intre. Acesta era doar începutul celei mai mari aventuri din viaţa lui. să examineze cele patru cicatrice diagonale. Se duse în spatele ei şi-i desfăcu halatul la spate. Oricum. spre deosebire de operaţia de ieri. Totul era perfect. Nava era mică. nu-i aşa. pentru că era un pacient model. verificând tuburile. Reclamele îl convinseseră să aleagă această navă. Gediman renunţase la prezenţa soldaţilor înarmaţi care vegheau asupra ei. de-o parte şi de alta a coloanei vertebrale. Clătină din cap. Dimpotrivă. computerul. Gediman? Iar aceasta este mireasa ta. Purvis era mulţumit de ce vedea. amestecurile de somnifere. Ceilalţi membri ai personalului se dovediseră la fel de reticienţi când aflaseră că va fi scoasă din incubator şi se făcuseră nevăzuţi. pentru orice eventualitate. O să înceapă o nouă carieră. Să trăiască noi experienţe. Poate o să-şi clădească o nouă familie. Pe Xarem va avea ocazia să facă lucruri imposibil de visat pe Lună. care stătea liniştită pe masa de control. Nu era rău pentru un tip între două vârste. Înainte să fie preluată de această corporaţie de minerit nu fusese altceva decât un număr. o să ajungă acolo. N-o să se gândească la viaţa pe care o lăsa în urmă aici. Concentrându-se asupra acestui gând plin de speranţă. să-i descopere deprinderile. O s-o ia de la început. capacităţile. Iar Gediman nu se temea de ea. relaxantă şi o voce feminină îi spunea ce-l aştepta în noua lui carieră pe Xarem.

auzi glasul lui Wren: ― Ce mai face Numărul Opt azi? întrebă şeful lui. decât cu un copil. Avea impresia că Ripley era într-o permanentă alertă. ― Este perfectă. Înţepătura acului o să te doară puţin. Wren îi zâmbea lui Ripley. Îi puse încet garoul şi apoi luă seringa specială şi eprubeta pentru prelevarea sângelui. îl aprobă Wren încântat. încolăcit. ― Uită-te la cicatrice! Vezi ce repede s-a vindecat? Wren o studie atent. cu prudenţă.. Veni din nou în faţa ei. ca să se asigure că vedea tot. dar atitudinea ei părea neschimbată. dar instrumentele erau confecţionate din materiale spaţiale ultramoderne. Se mişca încet. Ea nici măcar nu clipise. dar n-o să-ţi facă nici un rău. nu băgă în seamă sânii ei superbi de femeie. ci doar linia inciziei dintre ei. Gediman zâmbi fără să vrea. Gediman îi aranjă halatul. întrebându-se cum îl receptase pe Wren. că nu o lua prin surprindere. Nu s-a abătut cu nimic de la proiectul nostru. se pare c-ai să ne faci pe toţi să fim mândri. Modelul era clasic. Seamănă mai degrabă cu o pisică sălbatică. să-mi dau seama în ce toane este. Părea uluit. Ştia prea bine că Wren nu văzuse în viaţa lui un ţesut care să se regenereze atât de uşor. Introduse acul cu grijă şi puse eprubeta sub el..? ― De la operaţia de ieri.. Dar. îi spuse Gediman vesel. Deşi.. restabilindu-i aspectul decent. Făcuse treabă bună. gata pentru ceva.reuşite. Şeful lui făcu un pas spre femeia nemişcată. Ripley întinse braţul cu viteza unui şarpe şi-l . zise Wren pe un ton condescendent. fuseseră doar nişte vestigii complet nefolositoare şi îndepărtarea lor nu-i afectase evoluţia. ― Ei bine. De aceea voia s-o liniştească. îşi dăduse seama că nu lucrase niciodată cu pacienţi. uitându-se la computerul care afişa starea ei de sănătate. Din fericire. Îl privea fără să reacţioneze în nici un fel. ― Foarte bine. lipind o etichetă pe eprubetă şi aşezând-o într-un stativ special. Gediman bănuia că nici un organism nu fusese studiat atât de minuţios. perfect conştient că era urmărit în permanenţă. ― Ripley. foarte bine. din atitudinea lui. Când îndepărtă eprubeta şi apoi acul. fără să-i scape nici un strop de sânge. în momentul acela. Se uită la Ripley. chiar şi când era în spatele ei. Într-unfel. Mişcându-se respectuos. Tubul transparent se umplu repede cu un lichid grena. nici clinic. Gediman încuviinţă din cap ca un copil. aş fi vrut să aibă coadă. în timp ce Gediman îi ridică halatul şi i-l legă la gât. o să-ţi iau nişte sânge.. Trupul stă liniştit. deşi era atentă la şeful lui. ― Este de la. Urmărise totul cu acelaşi calm imperturbabil pe care-l afişase toată dimineaţa. spumos. Îl privea fără să clipească. pe acelaşi ton profesional pe care-l folosise altădată cu copiii supuşi unui experiment. îl asigură Gediman. rămăşiţe ale coarnelor dorsale care-i apăruseră la început. dezgolindu-i sânii.. i se adresă el calm. ― Se pare că este sănătoasă. Wren le îndepărtase. cu ochii lipsiţi de expresie. ― Cât de sănătoasă? se interesă Wren. I se mişcă doar ochii. Ca un doctor ce era. nici experimental. ca şi când ar fr încercât sa-i insufle încrederea.

Erau larg deschişi. Încremenise îngrozit când îl văzuse pe şeful lui învineţindu-se. Ar fi de ajuns să doboare un rinocer. Sunetul îl animă pe Wren. Gediman nu reuşi să vorbească nici măcar când o auzi scoţând primul cuvânt. deşi Wren încerca disperat să se elibereze. gata să-şi sprijine camaradul. Savantul se prăbuşi pe podea. fiind înlocuită treptat de fixitatea manechinului. în timp ce degetul lui Distephano se încordase pe trăgaci. Distephano înaintă cu îndrăzneală. ― Pe podea. spre mijlocul camerei. dar Ripley nu le băga în seamă. dar se temea să se mişte. Era prea preocupată să stoarcă viaţa victimei sale. Gediman se uită la şeful lui. Căzu şi vru să fugă. Trăgea aer în piept cu disperare. Dacă nu-i dai drumul. ochii lui Ripley nu mai erau pasivi. pe cascheta căruia scria Distephano. Nu mai putea să respire.apucă de gât pe doctor. Ripley se uită peste umăr la bărbatul înarmat şi la partenerul lui. FĂ CEVA! îl îndemna creierul lui. Are arma încărcată. Semăna cu un animal de pradă. Sclipirea crudă începea treptat să-i dispară din priviri. lovindu-l cu putere de perete pe doctor. Şi. O s-o ucidă! Se uită când la Ripley. dar Ripley se juca cu el ca o pisică cu un şoricel.. la fel de îngrozit ca şeful lui muribund. Alarma de urgenţă declanşase diverse lumini şi sunete. cu arma pregătită. gâfâind. Dădea din picioare inutil. fiind înlocuită din nou de cea roşiatică. care se zbătu cu şi mai multă disperare şi reuşi în sfârşit să se elibereze. ― Dă-i drumul! zbieră Distephano. . ― Ţi-am spus să-i dai drumul! zbieră Distephano hotărât. Îl apucase de gât pe Wren şi-l ridicase cu o singură mână. încercând în zadar să scape. amuţindu-l. dintr-o dată. Ar fi vrut să se ducă la el. dar cum? Wren dădea din ce în ce mai slab din picioare. Acum. în timp ce încerca să-şi amintească. să verifice dacă Ripley nu-i zdrobise laringele sau vreo coastă. fără nici cel mai mic efort aparent. Wren se înroşise la faţă. Cel de-al doilea soldat care intrase în cameră era la fel de ameninţător. să-i ofere primul ajutor. se repezi la femeie şi îşi îndreptă arma spre ea. Pentru o secundă încremeniră toţi. ― De ce? îl întrebă ea pe doctorul pe care-l omora. se dădu jos de pe masă şi-l aruncă. cu faţa-n jos. Îl strânse între picioare şi-i lipi umerii de podea. ca şi când nu ar mai fi interesat-o pur şi simplu. furioşi. Doamne! gemu Gediman. care se ridicase în picioare. Gediman se uita cu gura căscată la femeia care stătuse nemişcată ca un manechin şi izbucnise aşa. înainte ca Gediman să-şi dea seama ce se întâmplă. Apoi femeia ridică mâinile şi se desprinse de Wren. Acum Ripley îl sugruma cu ambele mâini. ALARMA DE URGENŢĂ! După câteva clipe apăsă pe butonul roşu de pe peretele opus. Trebuie oprită. trag! Ar fi nimerit-o în plin! se gândi Gediman îngrozit. când la faţa cianozată a lui Wren. Unul din ei.. ― Ah. îi ordonă el răstit. Wren zgârie podea. împingând-o pe Ripley. Dacă Ripley se înfuria din nou sau dacă gloanţele soldaţilor se abăteau asupra lui? Tenta albăstruie dispăruse de pe faţa lui Wren. Uşile pneumatice se deschiseră şi soldaţii năvăliră înăuntru.

Ripley gemu şi se întoarse încet pe spate. Ea nu-i răspunse. . Iar ea nu avea încotro. Omul din faţa ei vorbea. oricum. Era comod şi mai puternic decât părea. aşa că îl rosti din nou. Îl privea fără să clipească pe Gediman şi. Toate aceste lucruri i se păreau normale. Acum e moartă. înaltă cât el. Indivizii din specia umană erau tare proşti. nu sunt rănit! Lăsaţi-o în pace. Nu se schimbase. nici soldatul înarmat. puteau s-o mişte după propria lor voinţă. Acum când ştiau că poate. Vorbea încontinuu. trebuie să chemaţi soldatul de pază. Dădu cu ochii de Gediman şi-l privi intens. Creierul ei funcţiona încă! Nu reuşiseră s-o anihileze. aşa cum nu se mira nici de faptul că putea să respire. Cum era de exemplu dispozitivul care o ţinea captivă acum. Se pricepea foarte bine să aştepte.. încercau s-o facă şi pe ea să vorbească. Nici el. Îl privea sfidătoare drept în ochi. Prea târziu! Atâta muncă în zadar. Trebuia să stea. Proşti. să-şi mişte braţele sau corpul. "C-A-S-Ă". în cele din urmă murmură: ― De ce?. inclusiv în arabă şi japoneză. încercau s-o facă să recunoască imagini simple şi să le repete numele. Făceau asta de aproape o oră. Dar aveau nişte instrumente eficiente care le compensau defectele. Înainte ca Gediman să reacţioneze în vreun fel. Bărbatul pronunţă din nou cuvântul. Se plictisise de moarte.Dar femeia. Când era închisă înăuntrul lui. "Vehrenberg". Omul care stătea în faţa ei şi vorbea nu observase nimic. Să stea şi să aştepte. nu. să gândească sau să elimine reziduurile din corpul ei.. cu o infinită răbdare. care reprezenta o clădire şi-i pronunţase numele pe litere. Nu-i dispăruseră funcţiile vitale. de parcă ar fi văzut-o prima oară. Iar pe cascheta soldatului. cu membrele îndoite. Pe îmbrăcămintea lui albă scria "Kinloch". Şi nu se mira. Deasupra mecanismului care deschidea uşa scria. Îl privea drept în ochi. uitându-se prin cameră. ― Nu. Glasul lui era deosebit de blând. Vorbea de atâta timp încât l-ar fi strâns bucuroasă de gât. Mai bine decât aceşti oameni. Gediman auzi întrebarea ei şi-l cuprinse frica. Moartă sau terminată.. Soldatul trase fără să mai stea pe gânduri." Această propoziţie se repeta în şase limbi. Îi venea să plângă. Nu avea cum să se ridice. Omul ridicase un desen simplu. ― NU! zbieră Gediman isteric. aşa că se relaxă. îşi dăduse seama pentru că putea vorbi în toate aceste limbi. Ce o să se întâmple când o să afle? Îşi testă din nou mediul pe furiş. s-o ducă oriunde doreau. "Dacă vreţi să ieşiţi. blânzi şi înceţi. Erau gata să tragă din nou. Este prea târziu. încărcătura electrică proiectând-o peste echipamente. nu se urni din loc. Nu-şi dăduse niciodată seama ce făcea. Wren se ridică în genunchi şi le făcu semn soldaţilor. numai ca să-l facă să tacă. deşi era atât de aproape.. Oare idiotul acela o ucisese? Amândoi soldaţii o încercuiseră. "C-A-S-Ă". fără să spună nimic. Voia doar să-l facă să se simtă prost. Zăcea terminată. se gândi Gediman.

mai presus de instruirea pe care o primiseră. nu mai rezistă şi spuse: ― Barcă. Nu-i surâdea deloc ideea că fiinţa asta se afla la bordul navei lui. după ce fuseseră obligaţi să-şi recunoască greşeala. pe care le cunoştea. împreună cu soldaţii Distephano şi Calabresc îşi prezentaseră rapoartele după atacul gazdei asupra lui Wrcn. încât ea îşi regretă imediat hotărârea. Wren şi Gediman. ― Este un eveniment fără precedent. amintindu-şi că găsiseră azi nişte molii în magazie. "B-A-R-C-Ă". Cei doi oameni de ştiinţă care încercau să se dea bine pe lângă el. Perez îi chemase în biroul lui pe cei doi doctori şi le trăsese o săpuneală să-l ţină minte. care încercase s-o opereze cu braţele robot. Rămâneau doctori. Deşi ştiinţa necesita aceeaşi disciplină rigidă ca serviciul militar. Erau lucruri care aveau nume. Perez se încruntă. Nici măcar nu se gândiseră la aşa ceva. unităţii şi celor doi zei gemeni. Perez se încruntă. Pe urmă îi arătă altă imagine şi. Când cei doi oameni de ştiinţă. Era un exerciţiu fără rost. spre deosebire de soldaţi care erau credincioşi comandantului lor. în ciuda faptului că erau militari. când scrise acelaşi cuvânt a cincea oară. creaseră dezordine. Se comportă ca un adult! Apoi. Dar. nu erau soldaţi adevăraţi. îl aprobă Gediman ca un papagal. Sfidaseră ordinele. Ce dracu' o fi? Perez ştia un singur lucru. ― Într-adevăr. ― Şi amintirile ei? . de data asta. Trăseseră în ea cu o încărcătură mortală şi nu avusese nimic. disciplina şi ordinea. în timp ce femeia identifica imaginile prezentate. această femeie. Toate desenele îşi găseau asociaţii în mintea ei. Ştiinţa şi ordinea erau adesea incompatibile. Se uită la teancul de desene din faţa lui Kinloch şi fu cât pe ce să scoată un geamăt de exasperare. zise Wren. cei doi oameni de ştiinţă se priviră reciproc. Omul părea atât de încântat. În planul iniţial nu se prevăzuse menţinerea în viaţă a gazdei după scoaterea subiectului. şi se uita la monitorul video care prezenta şedinţa de testare a femeii. Perez ştia prea bine acest lucru pentru că erau loiali în primul rând ştiinţei. Aceste gânduri reuşiră s-o distragă în timp ce omul îi arătă încă vreo câteva desene. ca să scurteze repetiţia: ― Câine. nume uşoare. se învârteau în jurul lui ca nişte molii agitate în căutarea unui loc sigur de aterizare. la fel ca el. Era un teanc atât de gros! Generalul Martin Allahandro Carlos Perez stătea băţos în laboratorul experimental. Se uita. Dar. era cea mai bună dovadă. Se întreba dacă oasele lui erau la fel de friabile ca acelea ale bărbatului de după sticlă. pronunţă cuvântul imediat. ca şi când ar fi existat o relaţie telepatică între ei. N-o să priceapă niciodată cum ajunseseră acolo. doctorii se dovediseră din totdeauna cei mai neconvenţionali soldaţi. dar nici unul nu-i declanşa amintiri deosebite. cu braţele încrucişate peste pieptul lat.Kinloch ridică alt desen. iar această gazdă. dar nu era prea convins că aproba ce vedea. istoric vorbind.

. inclusiv de aceşti doi savanţi nesăbuiţi. Omul de ştiinţă aflat în aceeaşi cameră cu Ripley renunţă la desenul cu pisica şi alese altul. Nu era de acord cu încercările lui Wren de a nega acest lucru. Există de asemenea un anumit grad de disonanţă cognitivă. lăsă impresia că o să izbucnească în plâns. întrebându-se de ce fusese intrigată de această imagine. Şterse ecranul video. Perez se întrebă dacă Wren ştia sau mergea pe ghicite. Wren îl privi dezaprobator. atentă. Copilul ei! Puiul ei! Nu. ― Este capricioasă! exclamă Gediman. ― Există anumite goluri. Tot felul de scene şi . portocalii. Apoi ridică din sprâncene şi expresia ei se îmblânzi. fără să vrea.. Este al meu! Puiul meu! Desenul însemna în acelaşi timp totul şi nimic. Părea interesată. ezită şi apoi se încruntă. Perez ştia că nu aproba acest limbaj subiectiv. indiferent cărei rase îi aparţinea. faptul că o etichetau cu denumiri ştiinţifice nu va putea să-i elimine individualitatea. rămaseră tăcuţi cu toţii. Şi chiar dacă vocabularul lui era mai complicat. Wren îi amintea de un politician. Pur şi simplu nu erau în stare să vorbească. Anumite reacţii. ca şi când s-ar fi gândit profund. Chiar şi cercetătorul din cameră părea uluit. Amuţise. voinţa de a supravieţui. lipsit de profesionalism. Îi dispăruse plictiseala. Într-un fel. vădit surprinsă.. ferindu-şi privirile. Perez nu mai era atent la ce spunea. Reprezenta o fetiţă cu păr blond. Femeia se uită la ea.Cei doi se uitară din nou unul la altul. Poate asta a ucis-o şi pe pisica din desen. Interesant. Ce justificare avea să păstreze această. Nici un fel de loialitate. Nici un dram de disciplină. Indiferent dacă vor hotărî s-o lichideze sau nu. ― Subiectul prezintă unele dificultăţi. Se uita la desen. Doar curiozitate. Femeia i se păru umană pentru o fracţiune de secundă. referindu-se la femeie. Imaginea copilului tremură dinaintea ochilor ei şi o făcu să tresară în hăţurile care o imobilizau. Nici un scop precis. Pentru că era de genul feminin. Semăna cu o femeie. îşi spuse Perez. cel puţin din punct de vedere fizic.. generalul era amuzat să descopere latura fragilă a alianţei dintre cei doi savanţi. în timp ce doctorul care lucra cu gazda ridică fotografia unei pisici sălbatice mari. Wren vorbi hotărât. Schimbarea era uluitoare. Un fel de autism emoţional la nivel scăzut. Se schimbase la faţă. Se concentră asupra femeii. Nu cumva această femeie îl îmbrobodea? Îi luase deja de două ori prin surprindere prin cele două acte neprovocate de violenţă ― dacă atacul unui animal de pradă putea fi considerat neprovocat! Oare de ce o mai fi capabilă? Perez răspundea de fiecare om de la bordul acestei nave. Femeia se încordă brusc. i se părea la fel de lipsit de miez.. doar ca să-i lase pe aceşti doi copii mari să se joace de-a doctorul? Wren se simţea stânjenit de lipsa de entuziasm al lui Perez. nu era al ei. ce dracu' o fi de fapt! Să îndrăznească s-o ţină în viaţă şi să primejduiască totul.. N-o mai îndemna să pronunţe nici un cuvânt. recunoscu Wren în cele din urmă. Pentru o clipă. Un timp.

atunci cât de curând. Braţe mici. Ştiam că o să vii. Wren interveni imediat. la nivel genetic..amintiri haotice şi derutante i se perindau prin memorie. Războinicii zbierau şi mureau. Se întoarse cu spatele la ecranul video şi încercă să găsească o explicaţie. Oare cum este posibil? ― Îşi aminteşte. să găsească forţa şi siguranţa creşei. . Durerea sfâşietoare a pierderii îi acapara mintea şi trupul. Era foc. până nu mai văzu nimic. Se uită pentru ultima oară la expresia chinuită a femeii. Ochii i se umplură de lichid. a instrumentelor lor. Îmi ajunge cât am văzut! se gândi el şi se întoarse pe călcâi. ― Auzi la el. ― Un neaşteptat beneficiu al mutaţiei genetice. ― Auzi. ― Sper că nu vă gândiţi s-o anihilaţi? îl întrebă Gediman timorat. acum. Puterea şi siguranţa speciei ei. beneficiu! pufni generalul în bătaie de joc. Împotriva voinţei lor. Se simţea golită şi va fi aşa pentru totdeauna. Şi dorinţa imperioasă de a găsi. de extratereştri. Mămico! Mămico! Încercă să găsească legătura cu specia ei. această pierdere cumplită. în locul legăturii nu era decât această durere. în calitate de şef al cercetării. încercând să-l câştige de partea lor. puternice se încolăciră de gâtul ei. De ce? De ce? Dar o să afle răspunsul într-o zi. O să-l afle de la ei. Căldura aburindă a creşei. Perez observă pe ecranul video că femeia clipea repede şi se simţi impresionat. Savantul plecă primul ochii. Întrebarea la care ştia că nu sunt în stare să-i răspundă. dar nu reuşea. Însemna totul şi nimic. ieşind din cameră. Parcă ar fi fost doi lupi încleştaţi într-o confruntare. O să-l afle cu forţa. Când se goliră. ― Presupun că este vorba de memoria colectivă. îi spuse el în şoaptă lui Wren. Cei doi doctori se luaseră după ei. Îşi aminteşte de copil. Este ca un fel de formă evoluată de instinct. Se uită la doctorul care ţinea desenul şi vru să-i pună aceeaşi întrebare pe care o pusese şi celorlalţi. Poate este un mecanism de supravieţuire care face ca specia lor să rămână intactă. îşi spuse că va afla neapărat răspunsul.. dacă nu mă gândesc s-o lichidez! izbucni Perez. transmisă din generaţie în generaţie. În timp ce ecourile vocii puiului ei îi răsunau în minte. Era haos şi ea era haosul acela. puternice se încolăciră de talia ei. Singurătatea individualităţii. de fetiţa pe care a salvat-o. fără să vrea. Îi făcea plăcere să vadă expresia chinuită a lui Gediman. a armelor lor. ― De ce? Şi Wren era la fel de surprins şi nu putea ascunde acest lucru. Zâmbi încordat. picioare mici. i se limpezi vederea şi apoi se umplură din nou. indiferent de caracteristicile diferite pe care le pot adopta de la diversele lor gazde. Şi. Dacă nu aici. Apoi îl privi drept în ochi. Oare mă ia de prost? Perez îl privea fără să clipească.

avea impresia că erau amuzaţi. Spre surprinderea lui Perez. se opri în faţa unei uşi blindate. Cum depăşea limita pe care o stabilise. cum o prind că se uită ciudat la mine. ― Şi ai vrea să mă mulţumesc cu asta! Cercetătorul se dădu doi paşi înapoi. Şi. Acest dispozitiv avea un dublu rol.. de-o parte şi de alta a ecranului uriaş. ― Uitaţi care-i treaba. Gazda. gata să intervină în orice clipă. Iar impertinentul de Gediman profită de ocazie să se vâre în discuţia dintre doi bărbaţi. Formă codul din memorie şi aşteptă până când fu preluat de computer. aşteptând să i se acomodeze privirile cu bezna. Clătină din cap când se deschiseră uşile şi intrară toţi trei în zona de observaţie interioară. Nu conta de cât timp trăia Ripley la bordul navei lui. imediat dau ordin să fie anihilată. Generalul nu băgă în seamă soldaţii şi nici nu le dădu comanda "pe loc repaus". Atâta timp cât făceau de gardă aici. Cei doi doctori îl exasperau. Perez era turbat de furie. ― Nu am nici un chef s-o văd revenind la vechile ei obiceiuri. Cei trei amuţiră. n-o mai putea salva nimeni. nici modul lui de gândire. Îl enerva că le făcuse chiar şi această concesie. nu sunt sigur de partea cui ar fi! Perez îl privi încruntat. Din punctul meu de vedere. zise el. trebuiau să fie în alertă. Dar asta pentru că nu-l înţelegeau nici pe el. ― N-o să se întâmple aşa ceva. Perez o porni din nou pe hol. Mai ales dacă este receptoarea unor "neaşteptate beneficii ale mutaţiei genetice!" ― completă generalul în gând. interzicea accesul în stare de ebrietate sau sub influenţa drogurilor. Perez se întoarse busc cu faţa spre ei. spre furia lui. Wren nici măcar nu clipi. spăşit. tot cu cercetătorii după el.. ca şi când mediul însuşi le-ar fi impus tăcerea. zise el hotărât. ― Dacă ar fi pusă într-o situaţie limită. şi mai întunecată. dar pierd o groază de timp şi bani cu o singură fiinţă. lucru de care analiza retinei nu era capabilă. care ar putea să primejduiască întregul proiect. În cele din urmă. Mai erau atâtea priorităţi! Oare uitaseră complet de obiectivele lor? De scopul acestei operaţiuni? Dumnezeu să mă ferească de oameni de ştiinţă! Nu sunt în stare să ne scape de insectele de pe această navă. care întinse apoi spre el un analizor de respiraţie. Era întuneric în cabina cea mică şi domnea o linişte anormală. cel puţin pe moment. ştiind că ei o vor interpreta drept propria lor victorie. ― Ellen Ripley şi-a jertfit viaţa încercând să distrugă această specie şi a reuşit. Perez se opri în faţa ecranului şi se uită la altă încăpere. le spuse el în cele din urmă celor doi doctori. Doi soldaţi înarmaţi până-n dinţi luară poziţie de drepţi.― Nu considerăm că este o problemă. Generalul suflă în el. ÎI lovi cu degetul în piept pe Wren. Vorbeau între ei în şoaptă. Numărul Opt este un produs secundar. ca şi când ar fi ştiut că o să cedeze. Va face ― . În afară de faptul că se folosea de moleculele specifice respiraţiei sale pentru a-i determina identitatea. Parcă ar fi fost doi liceeni gata să dea buzna în dormitorul fetelor. Continuau să murmure în spatele său.

Cum era de exemplu dispozitivul care o ţinea captivă acum. Nu scoteau nici un sunet. la fel cum i se adresase generalul. Era un mediu ciudat. dacă ţi-ai vedea fetiţa acum! Umbrele se schimbară. Dar aveau nişte instrumente eficiente care le compensau defectele. doi oameni şi instrumentele lor care provocau durere. suficient cât s-o vadă. Confruntările se terminaseră şi cu victorii şi cu înfrângeri. erau înlocuiţi de alţii. iat-o acolo! Da. Oare omul ăsta îşi pierduse minţile? Oare chiar nu ştia ce înseamnă informaţii strict secrete? Miji din nou ochii. ― Cât mai are până va putea să se reproducă? se interesă Perez. Poate chiar mai puţin. deosebit de neted. uşor de măsurat. dar oamenii care o priveau nu observau niciodată ce face. puteau s-o mişte după propria lor voinţă. *** Cercetă din nou. Examină şi testă din nou mediul.aşa cum făcuse deja ― totul pentru a duce la bun sfârşit acest proiect. Nu putea să-i miroasă prin peretele transparent. deşi erau atât de aproape. se mişcară. cu un perete transparent. nu-şi dădeau seama de intenţiile ei. Se pricepea foarte . ― Este pe drum. Indivizii din specia umană erau tare proşti. deşi îi parveneau unele arome prin sistemul de alimentare cu aer. care-i permitea să vadă ce se petrecea afară. La intervale regulate. Simţea într-un fel că aveau legătură cu acest eveniment şi cu faptul că o imobilizaseră aici. Acolo. Era comod şi mai puternic decât părea. Vom avea nevoie de încărcătura aceea. o priveau şi discutau unul cu altul. pe furiş. Se înfuriase că pomenise de acest lucru de faţă cu soldaţii de gardă. Ah. adăugă el. spaţiul în care se afla. Nu-i înţelegea. Acum va fi din nou o victorie. Şi nici soldaţii care stăteau de pază. să-şi mişte braţele sau corpul. Când era închisă înăuntrul lui. încercând să distingă ce se afla în camera întunecată. Se pricepea foarte bine să aştepte. Ripley. iat-o pe fetiţa mea! Ca o umbră de coşmar. Nu avea cum să se ridice. Mai bine decât aceşti oameni. îi răspunse Wren. Se pare că asta făceau tot timpul. în şoaptă. îl repezi generalul. atât de asemănători încât îi venea greu să-i deosebească. blânzi şi înceţi. murmură el zâmbind. Proşti. Unul din ei vorbea cu ceilalţi. dar nici n-avea nevoie. Regina horribilis ― regina extraterestră ― apăru câteva secunde în lumină. se întoarseră în direcţia lor şi se apropiară de sticlă. Trebuia să stea. Iar ea nu avea încotro. să vadă adevărata răsplată a muncii lor. Să stea şi să aştepte. ― Câteva zile. Acum erau trei oameni care o priveau. Fuseseră prezenţi la bizara ei naştere. ci stăteau pur şi simplu acolo. ― Fata de aici face toţi banii. nu se întorceau niciodată s-o privească. Stăteau. Pe doi dintre ei îi recunoscuse. Putea să aştepte. Şi n-o să se împiedice de o femeie! Perez miji ochii când văzu ceva în umbra celeilalte camere. De partea cealaltă a peretelui transparent erau mereu doi oameni. Colonia ei se mai confruntase cu ei. Dar nu vedea decât alt mediu identic. s-o ducă oriunde doreau.

Prea neîncăpător. remuşcări sau deziluzii. în ciuda armelor şi constrângerilor la care o supuneau. prea ostil. Dar erau amintirile. Se va întâmpla din nou. Dacă sângele lor era la fel de cald. Gândurile acestea o ajutau să-şi alunge plictiseala.bine la acest lucru. Perfecţiunea noastră este egalată doar de ostilitatea noastră. Iar aceşti oameni. Însemna totul şi nimic. cu propriul său pui în braţe. Dar nu va fi mereu aşa. După forţa şi siguranţa speciei sale. pentru puii ei. la fel de dulce ca acela al gazdei sale şi dacă ţâşnea la fel de repede când erau rupţi în bucăţi. Ea şi copiii ei. În mintea ei se îngrămădeau amintiri şi instincte pe care nu reuşea să le pună cap la cap. Suntem un organism perfect. să găsească forţa şi siguranţa creşei. Chiar şi oamenii ne admiră puritatea. minuscul. În curând va veni vremea să se reproducă. Îşi dăduse seama pentru că putea vorbi în toate aceste limbi. dar la câteva scaune . Încercă să găsească legătura cu specia ei. Aşa cum făcuse întotdeauna. Acest mediu străin. inclusiv în arabă şi japoneză. Oamenii continuau să discute între ei. Şi focul! Unul din oameni stătea ferm pe poziţie. Trupul ei ştia. O va construi chiar ea. În curând vor fi destui războinici ca s-o protejeze şi să construiască o creşă perfectă. Şi semăna moartea şi distrugerea în creşă." Această propoziţie se repeta în şase limbi. aceşti indivizi jalnici şi molateci vor servi drept hrană pentru puii ei şi drept gazdă pentru următoarea reproducere. trebuie să chemaţi soldatul de pază. Tânjea după căldura aburindă a creşei. CAPITOLUL 4 Gediman stătea la masa de la popotă vizavi de Ripley. Durerea sfâşietoare a pierderii îi acapara mintea şi trupul. iar pe ale celorlalţi "Gediman" şi "Wren". Despre un haos neaşteptat. Nu avem mustrări de conştiinţă. O să înfrângă oamenii. să gândească sau să elimine reziduurile din corpul ei. Va ocupa locul acesta cu forţa. O să se hrănească cu ei ca să poată da naştere puilor ei. chiar dacă în momentul de faţă se plictisea de moarte. Va fi altă creşă. "Dacă vreţi să ieşiţi. această pierdere cumplită. Pe hainele unuia dintre observatori scria "Perez". va fi prea neîncăpător pentru minunatul ei ovipozitor.. Şi nu se mira. Se simţea golită. Toate aceste lucruri i se păreau normale. Aşa cum va face întotdeauna. Războinicii urlau şi mureau. prea rece. Suntem supravieţuitori.. Şi dorinţa acaparatoare de a se reproduce. aşa cum nu se mira de faptul că putea să respire. Şi. Va fi întotdeauna altă creşă. Clipi derutată. Deasupra mecanismului care deschidea uşa scria. Se întreba dacă oasele lor erau la fel de friabile ca ale celui care o eliberase din gazda ei. dar nu reuşea. în locul legăturii nu era decât această durere. O apăsa unicitatea individualităţii ei speciale.

― Furculiţă. Repetă cuvântul. îi spuse el. printre pleoape. Fusese comandant de navă. Fusese neplăcut s-o hrănească forţat şi nici nu ştia dacă reuşiseră să-i asigure o nutriţie satisfăcătoare. Îşi dorea atât de mult să comunice cu ea. Voia să-i dea senzaţia de spaţiu. dar. Un mod de a garanta că orice gazdă. anticipându-i întrebarea. Nu se mai opusese la nimic şi nu mai manifestase nici un fel de tendinţe violente. devenise ciudat de pasivă şi gânditoare. Reprezenta un pas înainte în evoluţia adaptativă. încât se grăbi să-i răspundă. la bordul navei Auriga ajunseseră să facă parte din decor. forţându-le să se schimbe. spusese Wren. dar incorect. ― Cum te-am creat? Greu. congelate la infirmeria de acolo. De când îi arătaseră fotografia cu fetiţa. O explicaţie atât de simplă pentru o muncă atât de complicată. Mostre de sânge. luându-l prin surprindere. Cercetătorul aproape terminase de mâncat când observă că Ripley îşi examina furculiţa. Dacă va reuşi acest lucru va afla ce se petrece în mintea ei ― singura parte a corpului pe care nu puteau să i-o studieze cu adevărat. Aidoma unui virus. Două santinele păzeau uşa. în ultimele zile se bucura de mai multă mobilitate. Wren era de părere că fotografia copilului îi declanşase suficiente amintiri umane pentru a-i permite să-şi asume o parte din vechea ei personalitate. Deşi acum. Părea mai interesată de acest obiect decât de mâncare. procesată. Diminuarea constrângerilor îi permisese să se hrănească singură pentru prima oară. Greşeala ei îl făcu să se jeneze şi se bucură că nu mai era nimeni s-o audă. Evita întotdeauna contactul vizual direct. Popota. să asculte de ordine. ― Futculiţă. când i se oferea ocazia să mănânce singură. Era încă supusă unor constrângeri stricte. Era hrana tipică servită în navele spaţiale. dar se pare că-i pierise apetitul. Gediman se temea să nu facă o criză nervoasă. să pună bazele unei înţelegeri reciproce.? zise ea. Un efort fără precedent. Fusese o descoperire uluitoare să constate că extraterestrul embrionic care infestase deja corpul lui Ripley când se prelevaseră sângele şi ţesuturile nu-şi oprise invazia la acel nivel. deshidratată şi reprocesată atât cât să semene cât de cât cu produsele naturale. Mostre de ţesut prelevate de pe Fiorina 161. Au existat destule mostre şi celule. Probabil că nici Ripley. era tăcută în timp ce mâncau.. care servea în acelaşi timp drept complex de odihnă.depărtare. Gediman era încântat de acest fapt. embrionul invadase practic absolut toate celulele vii ale gazdei. ― Cum m-aţi. dar mai mult învârtise mâncarea în farfurie. Ripley îl privea pieziş. ― Furculiţă. deşi era doar o iluzie. Gustase ceva. Se schimbase la faţă.. dar ADN-ul fusese un adevărat haos. Ştia să se supună. Ce îşi amintea? Ce ştia? Gediman ar fi dat orice să afle. aşa că Gediman nici nu le mai remarca prezenţa. pentru a se acomoda creşterii şi dezvoltării sale. Părea că-i vine atât de greu să vorbească. nu părea deosebit de interesată. absolut . dar Wren îi alungase grijile. dar. dornic s-o ajute. Dar Gediman nu era prea convins. Pentru o fracţiune de secundă. lui Gediman i se păru că zăreşte umbra unui zâmbet.

s-o provoace. dar Gediman fusese atât de prins de conversaţie încât nici nu-l observase. Aşa reuşiseră s-o incubeze pe ea şi embrionul ei ― prin infuzia de ADN extraterestru în trupul lui Ripley. Compania aceasta nu mai există de zeci de ani. zise ea pe un ton indiferent. îi aruncă privirea aceea piezişă. Fio. ― Vei constata că lucrurile s-au schimbat mult faţă de cum le ştiai. se întoarse spre femeie. Tu n-ai de unde să ştii. de-ar vorbi cu el! ― Ce îţi aminteşti? În loc să-i răspundă. Wren nu-l băgă în seamă. ― De unde ştii? ― O să se înmulţească. care durase ani de zile. spuse ea. zise ea uitându-se la furculiţă. Trebuiseră să separe ADN-ul până la nivelul ARN-ului. Şi. a fost compania care a angajat-o pe Ripley. mai ales după urmele pe care i le lăsase pe gât. Ah. să încerce să-l pună în funcţiune. Wren luă mâncare din farfuria ei. parcă n-ar fi ştiut cum s-o înghesuie. anevoioasă. creşte.? Gediman clipi surprins. să vadă dacă o să-l atace din nou.. Nu se gândea să-i lase spaţiu. ca orice altă fiinţă umană. . Foarte repede. Wren zâmbea îngăduitor ca de obicei când avea de-a face cu Ripley. Fusese o muncă grea. zâmbind rece. De unde. Dimpotrivă.. mâncând. dar n-avea încotro. să-l reconstruiască. îi explică Wren. Acesta intrase în sală şi venise în spatele lui Ripley. ― Care companie? Ce tot vorbea? ― Weyland-Yutani.. Dar nu fusese uşor. Doar fusese anesteziată.. ― O să muriţi cu toţii. Dar acum iat-o aici. ― Dacă. spuse ea hotărâtă. Era de mirare.. chiar şi atunci când corpul gazdei era inadecvat.. A fost cumpărată de Wal-Mart. Făceau parte din concernul Terran Growth. Cercetătorul şef se aşeză curajos lângă femeie. îi explică el lui Gediman. în timp ce Ripley îl privea pieziş. ― Mă îndoiesc. ― Este o matcă. Îl privi pentru prima oară drept în ochi. ― Creşte.. mai mult ca sigur! ― Da. Gediman observă zâmbetul trecător de pe faţa lui Ripley. Erai prea mic pe vremea aceea. Pe ea şi pe înfiorătorul ei copil. ― Fiorina 161. Oare se referă la embrionul pe care l-am scos din ea? Da. punând furculiţa jos şi împingând farfuria.. aşa cum ar face un părinte. ― Îţi spune ceva? insistă Gediman imediat. caracteristică. Toţi cei din afurisita asta de companie.... După ce-i dădu aceste explicaţii..orice gazdă era capabilă să ofere un mediu prielnic unui embrion în dezvoltare.. ― Weyland-Yutani. zise Ripley încet. Gediman nu aproba această atitudine. Obţinuseră nişte contracte pe linie de apărare din partea armatei. ca şi când ar încercat să vadă cum se pronunţă cuvântul.

De data aceasta renunţă la limbajul pedant pe care-l folosea de obicei în conversaţia cu ea. Ripley se juca din nou cu furculiţa. Lui Wren nu-i plăcea acest răspuns. îi răspunse femeia ridicând din umeri. Nu ţine nici un fel de şmecherie. Putea dura zeci de ani până se determinau diversitatea genetică a acestor creaturi şi felul în care codul lor genetic unic care fabrica sânge acid şi carapace de siliciu se putea adapta la diverse forme de viaţă. Distephano privea mica navă particulară apropiindu-se de Auriga. Gediman ar fi dat orice să ştie ce se petrecea în mintea ei. Dar din vorbele ei reieşea că se disocia de animalul care o luase drept gazdă. Ne-am grupat într-un sistem militar unit. Ceea ce făcuseră deja până acum pentru a o crea pe Ripley şi odrasla ei extraterestră reprezenta un avans de peste un secol al tehnicilor de clonare! ― Ar trebui să fii mândră de tine. ― Sigur. nu eu. ― Aş vrea să înţelegi ce încercăm să facem aici. Ripley scoase un sunet chinuit. nu mai există corporaţii lacome. Beneficiile potenţiale ale acestei rase depăşesc procesul de pacificare urbană. sau să le aprecieze planurile. Ar lucra fără mustrări de conştiinţă şi pentru o "corporaţie lacomă ". Dar Wren avea dreptate. ― Este ca un cancer.― Ştii. ― Tot o să muriţi cu toţii. ca un doctor ce era. spre mirarea lui Gediman. Potenţialul era nelimitat. Gediman sesizase frustrarea zugrăvită pa faţa şefului său. dar îşi păstră părerea pentru sine. se gândi Gediman. gânditoare. Dar Ripley nu avea cum să-i înţeleagă. acum nu se mai lucrează la întâmplare. Înseamnă noi aliaje. Era . noi vaccinuri! N-am mai întâlnit aşa ceva în nici una din lumile pe care le-am văzut. zise Wren. care voia să semene cu râsul. revenind la tonul lui didactic. Ripley întoarse privirile ei tăioase ca un laser spre Wren. sunt foarte mândră. care se dădu un pas înapoi. Ripley se uita în farfurie. Va avea o valoare nepreţuită după ce o să-l îmblânzim. ― Nu contează. dacă l-ar lăsa să se ocupe de asemenea cercetări. Se opri ca şi când şi-ar fi dat seama că vorbea în termeni prea personali. pentru că o văzu încruntându-se. ― Şi ce părere ai despre asta? ― Voi o să muriţi. urât. Acum Wren încerca să-i insufle încredere. adăugă ea. Vorbele ei păreau lipsite de viaţă. zise Wren. oamenii de ştiinţă puteau aprecia asemenea vise. Până acum avusese parte de încă un schimb plictisitor în capsula de comandă. Se pare că această discuţie îi trezise nişte amintiri. Studierea genetică şi chimică a felului în care parazitul îşi modifică gazda va determina progresul biochimiei şi biomecanicii în următorul secol. Wren nu găsi nimic de comentat la acest fapt. Doar cercetătorii. ― Şi animalul însuşi este uimitor. Urmări apropierea navei şi apoi îi trimise un mesaj oficial generalului. Nerăbdarea lui începea să devină vizibilă. Wren îşi împreună mâinile calm.

― Codul de înregistrare al navei care se apropie nu există. va trebui să dobor nava! îşi spuse Distephano. ceea ce ar fi fost un fapt destul de interesant. îi spuse Tatăl. Atât de aproape de Auriga. Şi. Pentru că nava lor era ultrasecretă. Era nevoie de aprobări speciale chiar şi pentru livrarea mâncării. masculină. Codul de acces este şase-nouă-nouă-trei. încât amuţi pe moment. nu i se spusese nimic în legătură cu acest incident după ce îşi redactase raportul. zise Tatăl. De fapt. De atunci fusese blândă ca un mieluşel. S-a produs pe dracu'. se gândi Distephano. ― Nu există asemenea număr de înregistrare în Sistemul Militar Unificat. fie emitea codul S. dar neoficial auzise că. n-ar îndrăzni să se apropie de o bază militară! Vinnie se aştepta ca autorizarea lui Betty să fie anulată.. Foarte interesant. Introduceţi din nou numărul. solicitând codul de autorizare înainte să-i permită să se apropie şi mai mult. vor fi şi mai atenţi. îi spuse Perez enervat.. se gândi Vinnie enervat şi introduse din nou codul. aflase că ieri o scoseseră din capsula de izolare. ― Nava care se apropie este autorizată de generalul Perez să oprească lângă noi. înseamnă că nava care se apropie nu are număr de înregistrare. Pe el unul nu-l deranja. deoarece erau mereu două santinele de pază. dacă era avariată sau avea bolnavi la bord. Cea mai palpitantă misiune era să păzeşti femeia experimentală. În acest caz. Care este problema? Era atât de surprins să audă un glas adevărat în locul robotului.S. S-a produs o eroare. domnule general. Imposibil. a comandantului însuşi! ― Am autorizat personal andocarea acestei nave.. Dar iată că nava aceasta micuţă fusese autorizată. Îl anunţă imediat pe general şi apoi luă legătura cu nava. nu era nici pe departe ceva la fel de palpitant ca incidentul de săptămâna trecută cu femeia din laborator. soldat. după încărcătura pe care i-o trăsese în plin. Notă numerele transmise de vocea feminină a computerului navei şi le introduse în consola lui. computerul cu voce ciudată. E adevărat. Sistemele de securitate în alertă maximă. se gândi Vinnie. O privea cum se apropie tot mai mult. existau două posibilităţi: fie se îndepărta cât mai repede. Dar răspunsul pe care-l primi depăşea orice aşteptare. cu şi mai multă atenţie. Iar dacă Perez nu lua în seamă semnalul S. înainte să fie doborâtă. Vinnie auzi nava care se apropia anunţându-şi automat numărul de înregistrare şi numele. zise Tatăl.O. ba chiar niciodată provizii sau marfa pe Auriga. zise el în cele din urmă. Dar cât de des o să aibă parte de asemenea distracţii? Oficial. o potolise. Auzi în căşti vocea generalului Perez ― da. după ce auziseră ce se întâmplase.. Acum o lăsau chiar să se plimbe nestingherită într-un spaţiu limitat. Dacă nu-l ia în seamă. Ca să vezi! Aproape instantaneu primi un răspuns la raportul său. O chema Betty. Şi chiar dacă ar fi posibil. dar .O. Avea la îndemână suficientă forţă distructivă s-o facă praf.S. Navele particulare aduceau foarte rar.prima oară când vedea o navă particulară aici. ― Vă rog să mă scuzaţi. Dacă nu s-a produs o eroare de introducere.

. Betty. murdar şi peticit.. Acum se vedea clar. îi spuse el soldatului. Nu discuta nimic cu nimeni. Sabra Hillard. sigur. ― Codul meu de autorizare este "du-te dracului". băiete. în haine mulate. călare pe o rachetă.. ca să-şi mascheze prezenţa când zbura la joasă înălţime deasupra unui peisaj acoperit cu vegetaţie. Era vopsit în culori de camuflaj. cu această marfă la bord. Când o să ajungi acolo. Se adresă soldatului care-i refuzase accesul. recunoscuse imediat stilul. cu condiţia să nu-l supere din nou pe general. Este o navă pirat. Îl uimea de fiecare dată să constate cât de multe lucruri putea să facă această femeie în acelaşi timp. dar avea şi compartimente laterale. Sub nume apărea imaginea unei femei cu şolduri planturoase şi sâni mari. Ei. pe acest traseu. Cum ar fi putut să existe undeva un cod de autorizare pentru acest vas. mai repede! îl repezi Perez. . sută la sută pirat. destinată deplasării în spaţiu. pentru a fi mai agilă în aer. dacă nu vrei să te ia de urechi generalul Perez. Sabra pufni în râs. Micul vas se apropia constant. Ce dracu'?. atât de prăpădit faţă de magnifica. Dar n-o să se repete. cu ochii negri şi nas acvilin. care-l prevenise când acceptase această misiune. îi răspunse la fel şi clătină din capul ei cu părul tuns scurt. Nici o problemă. Cel puţin destul de interesante pentru căpitanul ei. această misiune o să-l propulseze în carieră. nimic oficial şi vine la invitaţia specială a lui Perez. Se sprijini de spătarul scaunului. Simţea că se încălzeşte numai când se gândea. ― Şi acum deschide uşa aia afurisită. Un soldat novice îi ceruse codul de autorizare! Asta chiar că era culmea! Se întoarse zâmbind spre scaunul de lângă el. care o domina net. Vinnie se uită la nava care se apropia. Aceasta era una din regulile instituite pe Betty. la toţi dracii. în jur de patruzeci şi cinci de ani. Da. Pilotul lui. De aici înainte va face exact ce o să i se ceară. Dar era un vas vechi. La bordul lui Betty lucrurile erau întotdeauna interesante.. Dar nu încercă să diminueze sonorul. Cine ar fi crezut aşa ceva! Tânărul îşi aminti zâmbind de vorbele comandantului său. sir! Nava va fi admisă imediat la bordul nostru. nu uita că nu trebuie să pui întrebări. Vinnie clipi din ochi când observă modelul pictat pe fuzelaj. Se priviră amândoi cu subînţeles. lucrurile încep să devină din ce în ce mai interesante până la urmă. impunătoarea Auriga.. ― Hai. Pilotul trebuia să se simtă în largul lui. care-l făceau să semene cu o pasăre de pradă. Da.. o hărmălaie sonoră care făcea podeaua să vibreze. Sabra dăduse drumul la muzica ei preferată. Elgyn observă că juca un joc video în timp ce pilota vasul. Izbucni în râs. Sper să nu primesc observaţii la întoarcere că nu te-am instruit bine. Fiind un pasionat al celui de-al doilea război mondial. un bărbat subţire ca o trestie.numerele de înregistrare. care se puteau transforma cu uşurinţă în aripi aerodinamice pentru zborul atmosferic. Se mişcă în scaunul copilotului şi îşi sprijini cizma de consolă. o femeie înaltă şi solidă. Nu numai că era. Avea de asemenea o coadă. Frank Elgyn. Nu are numere de înregistrare. dar şi semăna a vas pirat. Era o navă micuţă.

un bărbat solid. Mâncare de armată! Comandantul îl ajută să-şi prindă ultima curea. Direct pe paralelă. Petrecuseră ore-n şir încercând din nou să regleze creierul maşinăriei. se gândi Elgyn plin de admiraţie. Degetele ei mici. Call coborâse porţiunea superioară a stabilizatorului. îi spuse el lui Hillard. ― Crezi că o să avem neplăceri? îl întrebă Christie. semn că înţelesese. făcea ca orice loc în care se afla să pară mic. Call. Call ştia că Vriess de-abia aştepta să tragă la bordul navei celei mari. în mijlocul acestui haos organizat stătea Christie. ― Am ajuns. stătea lângă blocul pătrăţos al maşinăriei. o femeie micuţă. cu păr rar. Aparatul complicat. Era bine să-l ai prin preajmă. Elgyn ezită ceva mai mult decât de obicei. ― Înclinare trei-zero. Acum trebuiau să-l asambleze la loc. Făcuseră tot ce se putea. în jur de patruzeci de ani. ― Nu lăsa scuturile de protecţie până la şase sute de metri. deoarece vocea computerului automat de pe Auriga îi transmitea coordonatele necesare lui Hillard. ― O să stăm până livrăm marfa. se întinsese pe burtă. încăpeau în cele mai ascunse componente ale năzurosului echipament. Şi. scuturându-şi coama leonină. dar este mai bine să fii în alertă. cu trăsături frumoase. . sub coate. O mângâie pe obraz înainte să plece şi femeia îi făcu cu ochiul. Camera motoarelor de la bordul navei Betty ocupa acelaşi spaţiu cu compartimentul de mărfuri. cu trăsături delicate. Apoi se uită de jur-împrejur la echipamentele improvizate. ― Am făcut deja manevra. Între timp. amestecate cu jocuri demodate. Christie era ocupat cu prinderea armăturii sale. dragule. iar sistemul mecanic era propria lui creaţie. haine şi alte lucruri. Vriess. Bărbatul solid. Aici Annalee Call şi John Vriess încercau să menţină în funcţiune rabla veche pe care o numeau în glumă stabilizator. îi răspunse ea. dacă era de partea ta. fără să-şi desprindă privirile de la jocul video. Încuviinţă din cap. fălci puternice şi nas borcănat. ― Grozav. Elgyn se ridică de pe scaun. Elgyn se apropie de el. brunet. Se aflau într-o situaţie destul de dificilă. dar Elgyn spera că armata o să le dăruiască din piesele lor de rezervă. ― Din partea lui Perez? Mă îndoiesc. pufni uriaşul dispreţuitor. E timpul să ne bucurăm puţin de ospitalitatea generalului. Iar Call şi Vriess sperau amândoi să fie aşa. blond. drept recompensă pentru serviciile lor. O parte din echipamentul lor era prea vechi ca să mai poată fi reparat. permiţându-i să poarte arme fără ca ceilalţi să-şi dea seama. Bagă frica în ei. folosindu-se parţial de un dispozitiv magnetic. Se prindea de puternicele sale antebraţe. cu pârghii microscopice şi tot felul de comenzi avea aceeaşi culoare cu pielea lui maronie. Să sperăm că o să fie prietenoşi. cu partea mecanică inferioară şi să-l facă să funcţioneze în ansamblu. subţiri. În timp ce el ataca motorul de dedesubt.Se pare că generalul transmisese deja mesajul. Christie nu-i mai puse alte întrebări şi nu făcu nici un comentariu. şi era aproape invizibil.

se gândi Call. Acesta era alt motiv pentru care îi plăcea să lucreze cu Vriess. încercând să nu-şi exteriorizeze sentimentele. Când apăsă pe o pârghie. Era un tip conştiincios. Începu şi ea să fluiere în timp ce lucrau amândoi cu râvnă. . Lui Johner i-ar plăcea să-i ofere această satisfacţie. Call simţi că intrase cineva. deasupra picioarelor lui Vriess şi nici nu prinse momentul când îl scăpă din mână. Dacă nu era prudentă. Îi plăcea să lucreze cu Vriess. inventiv. Call rămase cu gura căscată. ca să-şi cureţe o unghie. Vriess continua să fluiere sub stabilizator. Şi nu voia să-l distragă în timp ce lucra. Vriess începu să fluiere de sub echipament o melodie pe care o auziseră într-un bar. Oricum n-o interesa. Desfăcu lanţurile părţii superioare şi urmări macaraua care se retrăgea la loc. Ochii lui mici şi albaştri semănau cu cei ai unui porc. Ceea ce nu se putea spune despre ceilalţi oameni de pe această navă. uimit de furia ei. ― Ce te-a apucat? îi şuieră ea printre dinţi lui Johner. fără să-i dea importanţă omului care se plimba pe puntea de vizavi. fără pic de ruşine. aşa că nu-l văzu bălăngănind cuţitul în aer. Erau zile în care principala ei preocupare la bordul lui Betty era să-şi ascundă ura faţă de acest om. Continuă să fluiere. Call aruncă o privire îngrijorată colegului ei şi-i făcu semn să se uite la propriul picior. Vriess o să-i sesizeze încordarea. Poate nici nu avea. Ura tot ce făcea. constată că simţea tot mai mult prezenţa colegului ei. Ar ironiza-o dacă i-ar scăpa vreun şurub. ― Exersam şi eu puţin cu cuţitul. La un moment dat. ― Fir-ar să fie! zbieră el. Poate dacă-l ignorau amândoi o să plece. când bărbatul înalt şi solid se opri deasupra lor. Văd că Vriess nu se plânge. Puţin i-ar păsa dacă ar muri. Acum începuse să fredoneze aceeaşi melodie ca ei. Dar întoarse capul şi fluieră mai tare. Paralizat de la talie în jos. iar cicatricea care-i brăzda faţa îl urâţea şi mai mult. Call îl văzu scoţându-şi cuţitul din buzunar. scaunul pe care stătea se ridică. Iar acum se strădui să nu se lase afectată de prezenţa lui. Rânji la ea ca de obicei. Fluieră mai departe. Dar faptul că se oprise din fluierat îl făcu pe Vriess să-şi dea seama în sfârşit că se întâmplase ceva. Era vesel şi comunicativ. Ieşi de sub maşină. Zâmbetul lui îi lăţea cicatricea şi-l făcea să arate ca o caricatură. Îl ura. Call făcea tot posibilul să-l ignore. Îl chema Johner. clocotind de furie. Era cel mai urât om pe care-l văzuse vreodată. Zâmbi când îşi aminti de seara aceea. în speranţa că Vriess n-o să-i sesizeze prezenţa. platforma pentru picioare se plie şi se transformă din nou în căruciorul cu rotile mecanic construit de Vriess. În schimb observă când cuţitul se înfipse în pulpa stângă a colegului ei. talentatul inginer se uita la cuţitul înfipt în pulpa lui moartă. care-şi vedea de treabă. la ultima lor escală. Şi nici nu voia să-i atragă atenţia lui Vriess. se uită întâi la Johner şi apoi la Call. zise Johner. Dar suna oribil. în tavan. Nu-i ştia prenumele. Dar cel mai hidos era caracterul lui. semn că nu era atentă.În timp ce asambla echipamentul şi demagnetiza macaraua. în concordanţă cu înfăţişarea lui. Nu ştia ce să facă: să-l înjure sau să arunce cu ceva în ticălosul ăsta. Slabe speranţe.

Se prinseră cu un clinchet metalic de . micuţă Annalee. ― Iniţiaţi pătrunderea în navă. şi amândoi îşi văzură mai departe de treabă.― Johner. spre uimirea ei. Doar îl cunoşti. aşteptând să se oprească sângele. Call tocmai se pregătea să plieze lama şi să i-l arunce. Vriess strânse batista. enervată. atingându-i cotul. să trăiţi. Johner plecă primul ochii. Dar colegul ei o plesni peste şold în glumă şi-i spuse împăciuitor: ― Ar trebui să ne căutăm o companie de mai bună calitate. Însă lui Call nu-i păsa. Deasupra ei se deschiseră uşile masive ale platformei de andocare. Johner se întunecă la faţă. Cu toţii muşchii ei. Se săturase să-l evite. era o fată firavă. Ştia că Vriess nu se temea de Johner. ― Haide. plasând vasul pe poziţie. Call îşi dădu la o parte părul negru din ochii de aceeaşi culoare şi încleşta bărbia. Call. îşi aminti ea amuzată. Fără să facă prea mult caz pe această temă. ― Eşti un nemernic. furios. ― Nu te pune cu mine. n-avea decât. murmură ea. Electromagneţii uriaşi ai navei intrară imediat în funcţiune când Hillard depuse micuţa navă pe platformă. zise ea. iar monstrul acela nu se dădea în lături să facă rău cuiva. Era prea furioasă ca să-i facă pe plac. pentru că se zguduia de râs. spre furia lui Call. ― Şi acum să scoatem banii pentru impozite. Îşi bătuse joc de amândoi şi era satisfăcut. Acum Vriess părea stânjenit. Ba chiar i se părea amuzant. Acum întinse mâna chicotind: ― Dă-mi cuţitul. ticălosule! înjură Vriess furios şi zvârli cu o cheie în el. doar n-ai simţit nimic! I se păruse o glumă foarte bună. Nu era totul să fii o namilă. ― Da. în ciuda staturii lui. Înfipse pe neaşteptate lama cuţitului între două părţi metalice sudate şi o rupse. smulse cuţitul şi bandajă rana. când se răzgândi. Vriess o urmărea din priviri. Dar Johner se feri şi mai amuzat. dar era îngrijorat pentru ea. Ticălosul acela destrămase atmosfera plăcută în care lucra cu Vriess. Nici unul din ei nu comentă nimic pe această temă. Dar nu plătea niciodată impozite. Dar lui Johner puţin îi păsa că îl jignea. Se priviră în ochi timp de câteva secunde şi. Doar eşti de câtva timp pe această navă şi ai văzut cine sunt. Call îşi ridică privirile spre platforma Unde era ticălosul pe care nu-l putea numi om. cu toată forţa braţelor lui puternice. ― Las-o baltă. Apoi îi întoarse spatele şi ieşi bombănind. scoase o batistă curată din buzunarul de la spate. îi spuse el. Dar Call nu se clinti din loc. Putea să-şi poarte singură de grijă şi dacă bruta voia să se convingă. Mâinile îndemânatice şi aspre ale Sabrei Hillard pilotară micuţa Betty sub burta uriaşă a navei Auriga.

Fiecare soldat de sub comanda sa era îmbrăcat identic. Coridorul din afara sasului era impecabil. De ce oare avea întotdeauna senzaţia că era înghiţită de vie când pătrundea într-o asemenea navă imensă? CAPITOLUL S Cocoţat pe o punte suspendată. Exact aşa cum dorea să vadă totul. Încercând să-şi alunge reţinerile. nu s-ar da în lături să ucidă la nevoie. puteţi coborî. Sau se rostogoleau. La încheierea ciclului pneumatic din sas. la misiuni mai interesante. se gândi Hillard. ― Operaţiunea s-a încheiat. ce impresie o să le facă oamenilor lui. până acum. Puteţi debarca. În timp ce uşile pneumatice se ridicau încet. apăsă pe un buton şi spuse: ― Cei care aveţi chef. Trupele păreau în bună stare. Fiecare din ei spera la chestii mai măreţe. Şi era convins că n-o s-o facă tocmai acum. şi în felul în care stăteau şi mergeau. Ochiul lui critic studia fiecare soldat în parte. Se deschid uşile. Erau piraţi din cap . Ne întâlnim în sas. Şi i se părea normal să fie aşa. Perez începea să-şi schimbe primele impresii. Perez urmărea soldaţii care se pregăteau pentru debarcarea personalului de la bordul lui Betty. statura sau apartenenţa etnică. Se oglindea în hainele. Parcă ar fii un copil într-un scaun cu hamuri. mersul încordat. De unde o fi apărut? Elgyn nu mi-a pomenit nimic despre cooptarea de noi membri. Avea senzaţia că până şi computerul dădea ordine. Faptul că se aflaseră sub comanda lui Perez îi va recomanda de la sine când vor termina serviciul pe această navă. şireţi. aşa cum le impunea el. la fel ca restul navei. la urma urmei. încât nu-şi imagina cum reuşea Elgyn să-i facă să execute chiar şi cele mai elementare ordine. pe care nu o remarcase până acum: duritatea. Alcătuiau un grup atât de bizar şi eclectic. în pieptănătura. Formau o unitate. Şi. acum nu mai erau stăpâni pe nava lor. Observă ochii lor ageri. pielea tăbăcită şi îşi dădu seama că mai aveau o trăsătură comună. membrii vasului pirat începură să apară treptat în faţa soldaţilor. Nu ca această adunătură în zdrenţe. Chiar şi fetiţa din mijloc. mai palpitante. răsună glasul Tatălui: ― Ciclu complet. Se întreba cum supravieţuiau în spaţiu în nava lor prăpădită. Oare de ce mă deranjează gândul ăsta? Pentru că. pe măsură ce înaintau. Şi. Nu contau sexul. mai ales că îi urmărea. Pe Auriga domneau ordinea şi curăţenia. Echipajul lui Betty se apropia de soldaţii lui. îşi spuse el. o anunţă Tatăl. Nu uitaţi ce a spus generalul ― fără arme la bord. Doar alesese cu mâna lui fiecare soldat de la bordul navei sale. unde ordinea şi disciplina erau vitale. La fel ca soldaţii lui.carcasa metalică a lui Betty şi o fixară în loc. Perez se întreba. gata să descopere orice semn de încetineală sau neascultare. cu un comandat unic. nu-l dezamăgise nici unul dintre ei. fără să vrea. Generalul încercă să nu se gândească dacă uciseseră deja. Singura lor caracteristică comună era dezordinea. se gândi Perez amuzat când văzu un tip într-un cărucior cu rotile.

Este campioană la luptele corp la corp. Omul cu cicatricea îşi deschise geaca imediat şi-i arătă femeii ce declanşase alarma: un termos mare de argint. Acolo. Sunteţi liber să treceţi. pe suprafaţa ei netedă şi lustruită. îi explică el. Oricum nu aveai de ales. dar în zadar. La un moment dat se declanşă senzorul luminos de pe mănuşa unei femei-soldat. ca sângele. Perez aşteptă până se potoliră şi apoi îi răspunse: ― Nu. ― Vrei să percheziţionezi scaunul? o întrebă el suav pe femeia care găsise termosul. dezgolindu-şi pieptul masiv. te lichidează imediat. Perez ştia că era destul de experimentată să-şi dea seama că invalidul spera să percheziţioneze mai mult decât scaunul. domnule. Periculos. ― Scuzaţi-mă. Elgyn stătea în prag. Peste un sfert de oră. pentru că erau bani murdari. Ştia cine era şi-i spuse Tatălui să deschidă. domnule. se declanşă semnalul sonor de la uşa generalului. Clătină din cap mirat în timp ce soldatul din dreptul lui îl percheziţiona cu eficienţă. Unii ridicară braţele. Omul zâmbi şi o porni după camarazii lui. serviabili.până-n picioare şi Perez nu se simţea deloc fascinat de acest fapt. amice. Tocmai atunci Elgyn îl observă în sfârşit pe Perez şi porni spre el. aşa că îi făcu semn cu mâna să înainteze. Nu sunt decât nişte hoţi şi ucigaşi. . Bancnotele verzi erau uzate. Perez plecă şi el. cu serii disparate şi aveau inscripţionată figura unui lider de congres din secolul trecut. Dar soldatul nu se arătă deloc impresionat. Dacă o superi. musculos. Şi să ştii că n-o să se lase impresionată nici o clipă de mutra ta nesuferită. Percheziţia se termină şi Perez le făcu semn piraţilor să vină la bordul navei sale. mă tem ca nu cumva neisprăviţii tăi să se îmbete şi să se apuce să tragă în carcasa navei. Hai. în timp ce era în apartamentul lui. ― "Rază de lună". Nu uita că ne aflăm în spaţiu. ― Nu cumva ţi-e teamă că eu şi cei şase oameni ai mei o să încercăm să-ţi furăm nava? îl întrebă el spre amuzamentul piraţilor lui. Şi tu eşti cel care te foloseşti de serviciile lor. Generalul se întrebă fără să vrea de ce nu erau roşii. Nişte adevăraţi profesionişti ca ei rămâneau întotdeauna impasibili. Bărbatul în scaun cu rotile rămăsese ultimul. îi spuse ea cu fermitate tipului înalt. Se opriră când ajunseră în faţa soldaţilor pregătiţi să-i percheziţioneze. Elgyn! Se aştepta ca soldaţii lui să izbucnească şi ei în râs. Martin. cu o cicatrice oribilă pe faţă. îşi spuse el posomorât. Intră şi se îndreptă spre masa pregătită din vreme de Perez. cu oamenii tăi cu tot. Oamenii de pe Betty murmurau între ei diverse comentarii. erau mai multe teancuri de bancnote de câte o mie de dolari. Nişte contrabandişti. recunoaşte. nu-i aşa? Echipajul de pe Betty izbucni în râs. Aşa că nu mai strâmba din nas că i-ai invitat. Dar soldatul nu trăda nici cea mai mică emoţie. Perez prefera să nu se gândească la ele. sprijinindu-se de cadrul uşii. ― Armele de foc sunt interzise la bordul acestei nave. Negrul uriaş din faţă înălţă braţele. Bărbatul se strâmbă şi Perez îşi spuse în sinea lui: Poartă-te frumos cu ea. Îi ghicise intenţia.

interpretare. acum pricepuse în sfârşit. îi înmână băutura lichefiată lui Elgyn şi pregăti încă una. distrugând speciile primejdioase. ― Mă refeream la bancnote. pentru el. Wren şi Gediman îi raportaseră de curând că factorul de inteligenţă al extratereştrilor era mult mai ridicat decât indicau datele lor istorice sumare. poate chiar cel mai bun. În cele din urmă. generalul se grăbi să limpezească lucrurile. Cei de la marginea societăţii. Iar generalul trăsese concluzia că vor fi mai uşor de instruit Simţea nevoia să creadă că oamenii n-or să mai fie folosiţi efectiv în luptă. ce mă bucur că-ţi place băutura mea. Perez nu avea răbdare să asculte scenariile fanteziste ale lui Wren despre medicina avansată şi miracolele biochimice. Da. De fapt. Martin. Şi asta nu pentru că i-ar fi lipsit justificările. Ridicase paharul în semn de toast. cum ar fi cele de evaluare. sorbind din băutură. coordonare. acest proiect nu era aprobat de congres sau de vreo agenţie guvernamentală ori militară oficială. gelatinos. ― Doar cei care nu vor să li se consemneze fiecare tranzacţie în parte. începea să şovăie. ― Bănuiesc că ce se petrece aici nu are pe deplin girul congresului. care vor fi instruiţi pentru îndeplinirea unor anumite funcţii. îndeplinind activităţi specific umane. Doar nu vrei să te plângi că ai sărăcit. Dar se trezi din visare când se uită la Elgyn. În ziua de azi nu mai are nimeni bani gheaţă. Dar lui Perez nu-i lipseau niciodată fondurile şi resursele necesare. se vor crea artificial tipuri diferite de extratereştri. Zâmbea în timp ce număra teancurile. ori de câte ori era nevoit să aibă de-a face cu indivizi ca acest pirat. să pregătească noile planete pentru colonizare. Perez luă de pe masă un pacheţel dreptunghiular şi un pahar. ― Nici mie nu mi-a fost uşor să-ţi fac rost de marfă. Nu. Perez rupse pacheţelul de plastic şi lăsă să cadă în pahar cubul maroniu. Se gândea doar la creaturile dotate cu implanturi electronice pentru a le dirija comportamentul. Vor interveni doar după stingerea conflictului. de exemplu. se gândi Martin enervat. Elgyn se lumină la faţa. Acest pirat n-ar înţelege nimic . Ah. adaptate condiţiilor specifice de luptă. Pe urmă îl puse sub fasciculul unui laser manual. care vor fi soldaţii ideali. Elgyn încuviinţă din cap.Elgyn se aşeză încet pe scaunul din faţa lui Perez. îi spuse Perez. zise Elgyn. Comparaţia i se părea mai mult decât jignitoare. Se citea pe faţa lui cât era de satisfăcut. ― Bei? îl întrebă el pe invitatul lui. după ce-l studiase atent. Vor ajuta militarii să stârpească criminalii din oraşe. Şi. Mai ales atât de mulţi. Era un scotch bun. cu toate acestea. Încearcă să-ţi reaminteşti că o faci pentru binele ţării tale. ― N-a fost uşor să fac rost de banii ăştia. Trebuia să creadă că avantajele de perspectivă ale eforturilor sale vor contrabalansa orice sacrificii pe care era obligat să le facă acum. Avea de îndeplinit o misiune şi primise mână liberă să facă orice ca s-o ducă la bun sfârşit. Ca tine. Dându-şi seama că-l înţelesese greşit. să pună bazele unei noi ere de pace şi productivitate. ca un musafir politicos ce era. Elgyn ridică din sprâncene.

sub observaţie. îi răspunse ea ridicând din umeri. Luă un teanc de banonote. Generalul schimbă subiectul. Bărbatul cel solid o privi indiferent şi apoi o întrebă: ― Ce s-a întâmplat cu Johner? ― Doar ştii cum e.. ― Cine? Call? Era disponibilă. Dar apoi îşi dăduse seama că ar putea avea un efect negativ. Când îl implicase pentru prima oară pe Elgyn în acest proiect. Atâta timp cât nu intraţi în zonele interzise şi nu stârniţi scandaluri. nu? îl aprobă Elgyn cu subînţeles. Cred că Vriess este încântat. până atunci. Ar putea agrava problemele. Poate că era cazul să-şi facă alt plan. ― Bineînţeles. Când îl angajase pentru această misiune. zise Perez pe un ton sec. inspirând adânc. îl răsfoi şi apoi îl apropie de nas. ― Ce mai vrei. De asta te-am şi angajat. Omul era numai zâmbete. Ea dădu din cap. Acum chefuieşte. ― Este o operaţie militară. nu angajează furnizori particulari şi nici nu solicită genul de marfa pe care am adus-o noi. Pcrez îşi dădu seama că Elgyn mai avea şi alte pretenţii. Căuta un post de mecanic de întreţinere.. În cazul acesta. Elgyn? Slăbănogul se rezemă de spătarul scaunului. într-adevăr. pentru puţin. Parcă ar fi mirosit un vin de calitate sau un trabuc parfumat. în compartimentul de mărfuri.din toate acestea. se gândi Perez. casă. câteva zile de odihnă. Dacă nu vă deranjează. ― E bună. Îl interesau doar teancurile de bani de pe masă. ― De unde ţi-ai pescuit prospătura? Elgyn chicoti. Când se întoarse la bordul lui Betty. ― Asta fac de când mă ştiu. ― Majoritatea laboratoarelor armatei nu funcţionează în spaţiu. Auzi . Cred că lui Vriess i-ar trebui şi nişte piese de schimb. Da. De fapt. ― Masă. Perez regretă că adusese vorba de ea. Perez şi Elgyn erau oameni amândoi. Christie clătină din cap. ― Trebuia să-mi fi imaginat. ― Sigur că nu mă deranjează. mulţumesc pentru ajutor. ca şi când ar fi vrut să spună da. ― Face impresie. Call îşi puse mănuşile şi se duse la Christie. relaxat. Şi este foarte pricepută în meseria ei. mi se pare normal. se gândise în mod serios să ucidă echipajul şi să le distrugă nava după livrare. Perez se întrebă din nou dacă nu cumva făcea vreo greşeală. Şi nu strica să-i ţină aici. deşi dădeau impresia că făceau parte din specii complet diferite. Elgyn ridică paharul şi dădu băutura peste cap. nici măcar nu-l întrebase la ce folosea marfa. am încredere în tine. Sper că o să-ţi vezi numai de treburile tale. sunteţi bine veniţi. în loc să le rezolve. adăugă Perez. Dar Elgyn nu ceda aşa uşor. ― Este curioasă să afle în ce constă această mică tranzacţie.

Pe halat scria "Wren". Când îi văzură apropiindu-se pe Call şi Christie. cu o blândeţe surprinzătoare. ca şi când şi-ar fi dat seama abia atunci că era nouă în echipă. Soldaţii nu vor pătrunde la bordul lui Betty. Nu te mai gândi. Call nu voia să se gândească la asta. Era păzită de şi mai mulţi soldaţi. Se uită peste umăr la soldaţii care transportau criotuburile în zona interzisă. Nu era treaba ei.. în halat de laborator. împingând camionul pe rampă. Call şi Christie deplasară camioanele automate care conţineau primele containere ale "transportului" lor. Se coboară rampa. se gândi Wren. Şi ne plăteşte ca să nu ne pese nici nouă. Nici nu aveau ce să spună. Unde îi duceau oare? O să-i trezească sau o să-i lase acolo? Câţi încăpeau în acele încăperi cu acces limitat? Uşile se închiseră în urma soldaţilor înainte ca fata să afle răspunsul la întrebările ei. dar Christie o prinse de braţ. să livreze cei douăzeci de bărbaţi şi femei laboratorului militar de cercetare. ― Call. lui Elgyn nu-i pasă de asemenea lucruri. Call văzu un bărbat înalt. Şi în fiecare criotub dormea câte un bărbat şi o femeie adultă. Pe urmă se întoarseră amândoi pe nava lor. Dar. Marfa specială a generalului. Cutiile metalice şi de plastic aveau vreo trei metri înălţime şi un metru lungime. Trebuia să-şi ducă la bun sfârşit sarcina. Erau douăzeci la bordul lui Betty. Încuviinţă din cap şi dădu să plece. Alţi soldaţi înaintară să ia criotuburile. O sarcină simplă. unul din soldaţi bătu la uşă. în timp ce se duceau să aducă celelalte criotuburi. nu exista nici un martor în . Dar. Se deschise imediat. Citiseră toţi rapoartele dar. zise ea. Call îl privi zâmbitoare: ― Bine. Surprinsă de îngrijorarea lui fraternă. De fapt. în loc de uniformă militară. până acum. la fel cum nici ei nu aveau voie în zonele interzise. Call nu se putu abţine. Se apropie de tăcutul Christie şi împinse tuburile printre soldaţii de pază. pe care scria Zonă Interzisă. unul din soldaţi se postă în faţa lor. Fă livrarea şi gata. Pe el îl interesează doar banii pe care o să-i primească. Cei doi membri ai echipajului de pe Betty se apropiară de uşă. Trebuia doar să livreze marfa. Bine că Gediman a amuţit. Da. Pentru asta semnase contractul la angajare. hai să ne vedem de treabă. cu toate acestea. ― Te asigur că Elgyn nu s-a gândit nici măcar un minut la planurile generalului. De îndată ce uşile mari se deschiseră complet.clinchetul uşilor deschise şi vocea feminină a computerului navei: ― Se deschid uşile. Atâta tot. toţi cercetătorii adunaţi în jurul lui amuţiseră. Pentru asta era plătită. până ajunseră dinaintea unei uşi mari. dar când se pregăteau să intre. îl întrebă pe Christie cu glas scăzut: ― Crezi că Elgyn ştie ce face Perez cu "marfa" asta? Christie o privi mirat. Christie îi făcu semn cu capul să le dea voie. Nu prea semăna a soldat. acţionară comenzile camioanelor şi mişcară cutiile mari pe rampa care unea acum Betty cu Auriga. Nu te mai gândi la oamenii care dorm. Şi anume..

Acel gen de sunete care se remarcă într-o sală de operaţie. Wren îşi întrerupse gândurile când braţul transportor plasă câte un container cu oul respectiv în faţa fiecărei camere de hibernare. Manevră comenzile. Trish îşi încrucişase braţele şi se uita fără să clipească la ecranul cel mare. Şi. statice până atunci. Vor fi nişte subiecţi de primă mână. Erau mult prea valoroşi. El şi Gediman se întrebaseră ore întregi ce rol ar putea să aibă. în timp ce colaboratorii săi se aliniară în spatele lui şi manevrară diversele ecrane de computer. tubular. nu mai avea timp de pierdut. Wren întoarse la spatele grupului. Wren îşi dădu seama că. ca şi când ar fi refuzat să se lase afectată de ce se petrecea acolo. Clauss îşi freca gâtul nervos. Douăzeci de criocamere stăteau pe platforme înclinate. Semnele vitale erau bune. Toţi erau perfect sănătoşi. Vor putea să vadă totul. Sprague şi Clauss discutau în şoaptă şi aruncau câte o privire pe furiş către monitor. Forme întunecate se mişcau înăuntrul lor. Era un moment deosebit. de parcă nu i-ar fi venit să creadă că se afla acolo şi era martor la aşa ceva. în mediul lor. îşi mişcau buzele. În jurul braţului cel mare erau containere individuale şi. Nu-şi putea permite să-şi distrugă subiecţii tocmai acum. prin intermediul altor comenzi. când se umblă în cavitatea unui organism viu. era normal să fie impresionaţi. Era un moment de neuitat. Gata. Ouăle emiteau anumite sunete. Stătea în poziţie stabilă pe capătul rotunjit. când amestecul criogenic atinse concentraţia corespunzătoare. Sau puteau să se uite la ecranul uriaş care dădea în camera alăturată. Era clar că se simţea stânjenit. din orice unghi doreau.viaţă la ce vor urma să vadă. După un timp. Clipeau din ochi. în memoria bărbaţilor şi femeilor care vor face sacrificiul suprem. fiecare container adăpostea un ou extraterestru masiv. când simţi că se mişcă nervos. Era evident că asigurau funcţiile vitale ale oului şi probabil că. Îşi dădu seama că respirau toţi în acelaşi timp. încremeniseră toţi. Wren comandă computerului deschiderea capacelor transparente ale tuburilor. trăgeau sevă din pământ pentru a menţine larvele în viaţă ani de zile dacă era nevoie. Vene masive brăzdau suprafaţa fiecărui ou în parte. Wren le dirijă în aşa fel încât să stea drept şi apoi le fixă. Era un organism viu. începură să dea primele semne de viaţă. Plescăituri sau ceva care imita suptul. Pe urmă. schimbă amestecul criogenic din tuburi. introduse o secvenţă de test şi un dispozitiv mare. Echipamentul de teletransmisie le permitea nu numai să vadă ce se întâmpla. în spatele lui. Pereţii flexibili începeau să vibreze. în care viaţa dinăuntrul lui pulsa umed. descriind un cerc perfect. Carlyn îşi freca mâinile ca şi când i-ar fi fost frig. Încet. Ouăle se fixară în poziţia lor după ce braţul transportor nu le mai mişcă. cel ascuţit fiind orientat în sus şi avea patru pliuri care formau un orificiu ciudat în vârf. care merita să fie respectat în linişte. Kinloch rămăsese cu gura căscată. Wren îi aruncă o privire lui Gediman. coborî din tavan. Începeau să se trezească. Înghiţi în sec şi apăsă pe butoane. ouăle. Ridică braţul . Nimic nu trebuia să-i distragă atenţia. la câteva clipe de când fuseseră aşezate în apropierea unui organism viu. Cu multă grijă. cu aspect obscen. Mă rog. Dacă aşa ceva se putea numi ou. Wren se aplecă înainte. ci şi să audă. Pe monitoare apăruse întreaga zonă.

recuperarea avea loc la bordul navei. Erau oricum prea ameţiţi ca să se agite. Deci ce dracu' o fi? Şi chiar dacă provenea de pe planetă. deşi mergeau pe ghicite. Simţea cum se încălzeşte. tocmai din acest motiv. Pe criotubul lui scria "Purvis". Bărbatul suplu. Acum toate ouăle erau deschise. făceai un duş şi îţi luai lucrurile. Se săturase de reclamele cu apartamente de lux. ieşeai. Celelalte ouă începură să se deschidă pe rând. nici în lumea plantelor. După ce te trezeai. dar nici nu-şi dădeau seama unde erau sau de ce. Partea de sus a criotubului era deschisă. dar nu avea unde să se ducă. Era destul de conştient ca să se gândească la viitoarea lui slujbă. Ce dracu' o mai fi şi asta? Din câte ştia. Începu să se întindă. Hmmm. Tuburile erau aranjate altfel decât fuseseră pe navă. bineînţeles. Cele patru pliuri se căscaseră ca o gură cu aspect neregulat. Sigur. ca să vadă ce se petrece în misteriosul interior al oului. Dormeai luni de zile şi te trezeai la milioane de ani-lumină de locul de unde plecaseşi. rotind camerele. Oricum. încercând să-şi limpezească privirile. Braţele şi restul trupului erau în tub. era cu totul altă poveste când vedeai cu propriii tăi ochi. Înghiţi în sec. ca şi când ar fi fost acoperită cu o unsoare. ieşiră cu încetineală din oul aflat în faţa lui Purvis. Clipi. Ce ciudată încăpere de recuperare. Unul din cei care dormeau în criotuburi clipi din ochi şi apoi îi deschise complet. Oferta lor fusese foarte atrăgătoare. În cele din urmă. dar nu-i descoperea decât capul şi jumătate din piept. şi observă în cele din urmă uriaşul obiect ovoid din faţa lui. Voia să cheme un steward. de pe buza superioară. analizaseră conţinutul cu toate dispozitivele de testare disponibile de la distanţă. Spera să nu fie dezamăgit.să-şi şteargă o picătură de sudoare cu mâneca halatului. Purvis încercă să se dea înapoi. pe măsură ce drogurile criogenice îşi pierdeau efectul. lucioasă la suprafaţă. îngreţoşat. care se dovediseră a fi nişte văgăune. ce căuta acolo? Monstruozitatea ovoidală scoase un sunet şi se mişcă. Nu era obişnuit să i se deplaseze criotubul. nu exista nici o formă de viaţă extraterestră ciudată pe Xarem. de parcă ar fi fost vie. O să-şi prelungească contractul dacă totul mergea bine. şase picioare lungi. Wren îşi ţinu respiraţia şi se întrebă dacă toţi cei din jurul lui făceau la fel. pe cineva care . aşa că ar trebui să-l plătească mai bine decât pe alte planete. hibernarea asta. Oul din faţa lui începu să tremure şi apoi se deschise brusc. Wren apăsă imediat pe nişte butoane. Nu se treziseră toţi cei din criotuburi. Nu făceau altceva decât să clipească. Uimitor lucru. Rafinăria Xarem era destul de izolată. Purvis începu să se trezească treptat. Auzise că erau mai bine dotaţi. fusiforme. Doi ani pe Xarem vor fi mai buni decât cinci în altă parte. De obicei. Ştiau că nu se mai aflau acolo unde fuseseră la început. nici în cea a animalelor. cu păr negru prezenta semnele caracteristice hibernării: era ameţit. Se uită în jur. încercând să-şi recapete glasul. Se apucaseră chiar să denumească unele substanţe. i se uscase gura. Era umedă.

Sprague şi Kinloch o susţineau. înainte să-şi revină. Purvis apăsă agitat pe butoanele din tub. Mâinile şi braţele erau prinse în criotub. Purvis simţi cum îl cuprinde greaţa când pliurile scoaseră nişte plescăituri oribile. creatura aceea era pe faţa lui. Gândacul acela aluneca pe gâtul lui spre stomac. Se balansa pe picioarele lui lungi. o mână gigantică îi cuprinse capul. Gândacul monstruos. Era unul dintre motivele pentru care lucra în spaţiu. în timp ce încerca să respire. Ah. ca un dansator. De ce? Pentru ce? În momentul acela. Lui Purvis îi ieşiseră ochii din cap şi deschise gura să urle. Era alb la faţă ca varul. Acolo nu existau aproape niciodată gândaci! Iar acesta i se părea mama tuturor gândacilor. avu senzaţia că răceala cleioasă a creaturii îi pătrunde direct în sânge. Wren o privi surprins. pe măsură ce i se limpezeau minţile. Trish Fontaine îşi încrucişase braţele la piept furioasă. dorinţa îi fu îndeplinită şi răceala îi învălui mintea. Purvis îşi ieşi din fire şi încercă să ţipe dar nu reuşi. luându-l prin surprindere. Dar comenzile nu răspundeau. Apoi. Era pe moarte. Dar. Nu vedea nimic. Ah. Era dezgustător. Un bici lung. Ce dracu' se petrece aici? Se uită în jur la celelalte criotuburi şi. se înfăşură în jurul gâtului. Ciudata creatură se clătină pe picioare. De partea cealaltă. Aproape că nu mai simţea presiunea de pe faţă şi coada înfăşurată în jurul gâtului. nu simţea nimic decât organismul care-i viola faţa. îşi dădu seama că în faţa fiecăruia se afla câte una din chestiile acestea groteşti. nu-şi dădeau seama ce se petrece. La un moment dat. Ce-o fi asta? Un gândac? Purvis ura gândacii. Semăna cu o combinaţie de coşmar între un scorpion cu corp moale şi un crab. Semănau cu nişte degete suple şi îşi croiau drum la suprafaţă. măcar de n-ar mai simţi nimic. Ceilalţi nu se treziseră complet ca el. fiinţa ţâşni exploziv. aşa că încercă să-şi lovească faţa de laturi. orice ar fi făcut. pentru că ceva vâscos şi fibros îi umpluse gura. nu auzea nimic. în timp ce ţipa. Ceva rece şi umed. ― Ai spus că n-or să-şi dea seama ce se întâmplă cu ei. iar Xarem nu apărea în nici unul din ele. Simţea că i se întoarce stomacul pe dos. Zadarnic scutura din cap. fire lungi începură să iasă din partea de sus a oului. îl plesni tare peste faţă şi. Clauss ieşise repede din încăpere. Şi apoi apăru creatura de care erau ataşate picioarele ca de păianjen. În camera de observare Wren o auzi pe Carlyn vomitând zgomotos. Apoi îşi dădu seama ce era. El şi creatura care-l invadase adormiră. Purvis începu să viseze vise oribile. Se uită disperat în jur. Gemu când răceala îl copleşi. Începu să plângă. Nu mai avea putere să se opună. în acelaşi timp. strangulându-l. era pe moarte! Era ucis lent de un gândac extraterestru oribil. indiferent de mărimea lor. paralizându-l. aidoma criosomnului. ovoidul se deschise. încercând să se elibereze şi să fugă cât mai departe de acest gândac monstruos. Copleşit de o groază nemaiîntâlnită. ca un cauciuc. Doamne. subţire. Dar. îi reproşă ea. Wren îşi dădu seama că plângea. Că . tăcut şi gânditor. dar nu reuşi. În cele din urmă. Gediman stătea lângă el. Se săturase deja de ce văzuse. Purvis încetă să se mai zbată şi se lăsă în voia monstrului. I se strecurase în vene. încercând s-o ajute. Dădea inutil din picioare.să vadă ce era cu ciudăţenia aceea şi să-l elibereze din tub.

Şi probabil că vom putea să-i menţinem în stare de semiconştienţă în timpul incubării. în secolul douăzeci. vădit îngreţoşaţi. Se întoarseră toţi spre el. Wren se uită uimit la Gediman. Glandele lor de oxigen pompau aer cu generozitate. implantarea începuse deja. Când Wren se întoarse spre monitoare. Chiar dacă au simţit ceva. care servea şi drept popotă. unii dintre ei credeau că detonarea primei bombe ar putea aprinde hidrogenul din atmosferă? Dacă s-ar fi întâmplat aşa ceva. CAPITOLUL 6 Call şi Christie se alăturară grupului exact când se pregăteau să intre în zona de odihnă. Nu-şi putea permite să le piardă încrederea tocmai acum. Vriess îi zâmbi din scaunul lui. Wren inspiră adânc şi îşi adună gândurile. Oamenii lui îl priviră solemn şi apoi îi întoarseră din nou spatele. tot ştiinţă se cheamă. se stăpâni cu greu să nu-i imite gestul. ― Vă rog să mă ascultaţi. care se petrece chiar sub ochii voştri. să descoperiţi vreodată ceva. am livrat totul. Conform datelor afişate. Oamenii nu se mai zbăteau. Wren se uită enervat la Gediman. ― Aţi terminat? Call încuviinţă din cap şi Christie îi spuse: ― Gata. atmosfera ar fi luat foc şi anihilarea ar fi fost completă. Femeia se încruntă. Şi apoi îi întoarse spatele şi se duse s-o ajute pe Carlyn. Avea nevoie de aceşti oameni. ― Doar ai văzut ce indicau aparatele. Aveau încă destul agent criogenic în sânge. Zăceau într-o stare asemănătoare cu coma.n-or să simtă nimic. Dar. Trebuie să vă asumaţi riscuri dacă vreţi să progresaţi. Ştiau despre ce este vorba când au semnat contractul. Gediman îşi regăsi glasul în cele din urmă. O să le facem rahianestezie înainte să erupă embrionul. Dar Gediman nu reuşea să-şi desprindă ochii de la fereastra imensă. . ― Una este să citeşti şi cu totul alta să vezi cu ochii tăi. Ştiaţi că. Era evident că nu-l credea. Douăzeci de embrioni acaparaseră douăzeci de capete umane. ― Chiar dacă nu este plăcut ceea ce vedeţi. când avea cea mai mare nevoie de el. în ciuda acestor temeri. Doar au citit documentaţia. în timpul Proiectului Manhattan. Atunci. când oamenii de ştiinţă se străduiau să fabrice bomba atomică. fără precedent. ― Nu înţeleg ce i-a apucat. Nu se treziseră decât în proporţie de 40%. întrebându-se unde era entuziasmul lui tocmai acum. Bănuiesc că bravul nostru comandant este tot la El General. După implantare n-or să-şi mai amintească nimic. Cel puţin aşa dădeau impresia. dar asociatul lui privea transfigurat ecranul cel mare. savantul se adresă furios întregului grup. Ceea ce vedeţi este ştiinţă adevărată. a fost ca un vis. Doar v-am promis că n-or să simtă durere. zise el înghiţind în sec şi pipăindu-şi gâtul. au detonat prima bombă experimentală. ca să-şi menţină în viaţă gazdele.

Femeia întoarse capul şi rânji la fel de dezgustător. spuneau ochii lui. o priveau insistent. Într-un capăt era fixat un coş de baschet lângă un sac de box şi un aparat de gimnastică. probabil. În toată sala nu mai era decât o femeie singură. Call bănuia că era fie soldat. murmurând: ― Ai de gând să mă torturezi? S-ar putea să-mi placă. Call nu credea să existe vreo persoană pe Auriga care să fie o ţintă uşoară pentru grotescul Johner. Apoi Johner zări femeia şi exclamă: ― Ia te uită! Call se încordă fără să vrea. Vriess. totul era hidos la el. Abia după ce o să terminăm cu acest restaurant de patru stele o să vedem ce-ar mai fi de făcut. Iar cea de acum nici nu-l băgă în seamă. Dar Johner nu se lăsă. gata să ajute necunoscuta. fie cercetător în timpul liber. Nu te băga. Dar spaţiul era aranjat în aşa fel încât să poată fi folosit pentru jocurile sportive. ― Ai dreptate. Şi zicând acestea. o porni spre femeie.. Era o sală uriaşă. Elgyn? zise Hilard indiferentă. Da. Gestul ei nu va fi văzut cu ochi buni de membrii echipajului. suplă. îi spuse Johner zâmbind. Call. Bărbatul pluti în aer pentru o . ― Pleacă de lângă mine! îl preveni ea ferm. Începu să se frece de fundul ei. dar.. ― Pe stomacul gol? Cred că glumeşti. Ochii lui mici. Vriess o trase de bluză. ― Pentru că o să regreţi. Era înaltă. mai ales în comparaţie cu încăperile strâmte de la bordul lui Betty. Se pare că Johner obişnuia să se dea în spectacol. ― Ce zici? insistă Johner. îi puse mâinile pe umeri şi o întrebă pe un ton care se voia seducător: ― Ce-ai zice de o partidă? Call se îndoia că Johner se culcase vreodată cu vreo femeie fără să plătească. fiecare cu priorităţile lui. spre uimirea lui Call. Îi vorbise indiferent. Toţi aşteptau deznodământul incidentului. Ar fi încăput absolut toţi soldaţii. cu păr ondulat până la umeri. ca să-i inspire mirosul. Voiau să evite necazurile. Îi zâmbi hidos. incolori. Apoi îi mângâie gâtul lung. Şi ceilalţi camarazi ai ei se uitau de jur-împrejur. Se întoarse din nou spre femeie şi se întrebă dacă i-ar distrage suficient atenţia lui Johner strigându-l să mănânce cu ei. care arunca o minge la coş. fără patimă. Se uită la el şi-l văzu clătinând din cap. în timp ce ceilalţi rămaseră prudenţi în urma lui. Chicotiră cu toţi amuzaţi când intrară. băgându-şi nasul în părul ei. Şi. Ai fost la cumpărături? îl întrebă ca pe Vriess. Call făcu un pas înainte.― Cine. Am şi eu priorităţile mele. Îşi vedea mai departe de antrenamentul ei. Call auzi clar răspunsul ei. în tot acest timp. ― De ce? o întrebă Johner obraznic. dar totodată parcă şi plictisită. nu dăduse drumul mingei din cealaltă mână. chiar dacă ar fi fost să ia masa în acelaşi timp. Call sesizase că nici unul din camarazii ei nu se aşezase la mese. De fapt. Apoi se întoarse pe jumătate şi-i trase un pumn în faţă. Dar femeia îl luă pe nepregătite când îi trânti un cot în stomac. Individul se aşeză cu obrăznicie în spatele ei. Întârziaserâ la cină.

Uriaşul reluă atacul. strângându-i ouşoarele cu aceeaşi forţă cu care zdrobise bărbia lui Christie. În afară de câteva picături de sânge care i se scurgeau din nas. iar acum zăcea pe podea. se auzi glasul limpede şi hotărât al unui bărbat. se lăsă în genunchi şi-l apucă pe neaşteptate pe Johner de turul pantalonilor. pentru că pilotul lor era o luptătoare dură. Luă un sac de box şi-l aruncă în capul femeii. Acum intră în luptă uriaşul Christie. ― RIPLEY! Call se întoarse în direcţia sunetului şi văzu patru soldaţi. Ceea ce-i uimise era forţa loviturii ei. dar Wren îşi păstrase sângele rece. lângă Johner.secundă şi apoi se prăbuşi pe podea. dar nu pentru că femeia îl lovise pe Johner. . Femeia înălţă capul furioasă. străina îi trase un pumn în stomac. Christie se zbătea. Adică nu spre ei. "Gediman". Echipajul de pe Betty începu să dea înapoi. Nu se vedea nici o urmă de durere pe faţa ei. Ripley? Încremeniseră cu toţii în loc. Johner se lovise în cădere de nişte saci de box care se prăbuşiseră peste el. Acesta din urmă părea speriat. Call vru să se ducă să-i dea o mână de ajutor. cei mai tari bărbaţi de pe Betty. Johner se ridicase în picioare şi se repezi la cei doi. Îl ţinea de cămaşă. Call se întoarse s-o privească. care căzu ca o păpuşă neînsufleţită. ci spre femeie. Dar exact când nebunia era în toi şi gemetele celor doi răsunau în toată sala. deşi Call ştia care era adevărul. Era cel care preluase marfa. Şi. ca s-o termine complet pe femeia aruncă mingea de baschet şi o lovi pe Hillard în stomac. Fata ezită. Între timp. Îi dădu drumul lui Christie. lovind-o pe necunoscută cu pumnul în rinichi. când căzu în genunchi. de parcă n-ar fi spălat podeaua cu ei. semn că nu păţise nimic. dar Ripley nu-i dăduse drumul lui Johner. Call o văzu apoi pe Hillard scoţând un strigăt de mânie şi năpustindu-se asupra ciudatei femei. şi duse braţele la spate. şi mai tare ― dacă era posibil aşa ceva! Dar femeia nu se clinti din loc nici de această dată. Dar. Şi. dar se supuse. Îşi înfipse o mână în părul lui şi cu cealaltă îl apucă de bărbie. spre uimirea lui Call. Christie se ridică în picioare. Spusese Ripley? Clipi uimită. Şi Hillard îşi revenise. cu toată puterea lui. Se vedea de la poştă cine era şeful. aceasta nici nu clipi când primi lovitura în plină figură. unul în spatele celuilalt. Echipajul de pe Betly încremenise. ― Nu te băga. Femeia înălţă capul încet când îl auzi pe Wren şi se uită indiferentă la cele două victime ale ei. cu experienţă. îndoindu-l complet. Înainte să se dezmeticească. o sfătui el. Iar pe cel al tipului din spate. de parcă n-ar fi avut chef să se despartă de prada ei. Lui Call nu-i venea să creadă. la fel de fulgerător. care se întoarse din nou şi o aruncă fără nici cel mai mic efort. dar acum femeia îi smulse practic sacul din mână ― din mâna lui Christie! Apoi se năpusti asupra lui ca o fiară. nu părea deloc afectată. încercând zadarnic să se elibereze. Între ei erau doi bărbaţi în halate de laborator. Johner scoase un urlet agonizant. Pe buzunarul halatului alb scria "Wren". cu armele îndreptate spre ei. Pe primul îl recunoscu. Era o scenă cumplită. Christie era la fel de uluit şi o lovi din nou. dar Vriess o opri.

Ripley îl privi dispreţuitor şi apoi se uită la toţi ceilalţi. Vriess se învârtea pe coridoare în căruciorul său pe . ungând-o într-un strat subţire pe piele şi apoi lustruind-o ca oglinda. Un mic fuior de fum se ridica din ea şi. lăsându-i pe cei de pe Betty să-şi culeagă camarazii. de Gediman. surprinzător. Apoi făcu semn cu capul spre Johner şi spuse: ― Pute. cu o figură plictisită. În apartamentul său. după care se întoarse şi plecă. Îi surâse peste umăr bărbatului care-i stârnea asemenea senzaţii plăcute. Ripley luă mingea de pe jos şi-o aruncă la coş. Gediman nu-şi revenise încă.― Haideţi să nu ne dăm în spectacol. În magazia navei. Mânată de un impuls de moment. Îşi şterse sângele de pe buza superioară. conform regulamentului. de parcă ar fi vorbit unor copii. Iar Wren încuviinţă din cap. Scotea gemete de plăcere şi se lăsa în voia senzaţiilor care o copleşiseră. iar Hillard pe Johner. De echipajul de pe Betty. pentru că îţi ţinea mâinile ocupate şi te ajuta să te relaxezi. dedesubt. Îi păsa la fel de puţin ca de ei toţi. Ripley îi dădu drumul bărbatului şi se retrase câţiva paşi. Dar. topind metodic ceara cu un laser manual. îşi dădu seama Call. Johner reuşi în sfârşit să-şi găsească glasul. dar acum se simţea minunat. O durea tot corpul după încăierarea de la popotă. De parcă nu s-ar fi dat deja în spectacol şi încă cum. nu-i aşa? O admiră. ― Tipul pute într-adevăr. Era o activitate indicată de filozofia zen. spuse Wren calm. Era la fel de nervos. bombăni el. de armele lor. de parcă vorbele ei ar fi fost o explicaţie plauzibilă pentru cele întâmplate. Elgyn zâmbi la rândul lui în timp ce masa picioarele obosite ale iubitei sale. Hillard se întinse goală pe pat. îi lăsa timp să mediteze la viitorul proiectului său. generalul Perez îşi lustruia singur cizmele. Cei doi cercetători şi soldaţii ieşiră din sală. Call se uită spre uşa pe care ieşise Ripley şi la picătura de sânge de pe podea. de Wren. În apartamentul ei. De parcă nu ar fi avut nici un control asupra ei. Da. ― Ce fel de fiinţă eşti? zise el. echipajele celor două nave îşi găsiră diverse preocupări. podeaua fierbea. Call văzu picăturile de sânge căzând. Şi apoi. Ştia că acum le pierise tuturor pofta de mâncare. Call îl ajută pe Christie să se aşeze pe o bancă. de soldaţi. La lăsarea nopţii. Wren le făcu semn soldaţilor s-o lase să treacă şi apoi îi spuse lui Gediman: ― E ca un animal de pradă. De parcă cei patru soldaţi înarmaţi din sală nu ar fi ameninţat cu armele lor o singură femeie. gemând de durere. fără să scoată nici un cuvânt.

cu toate specificaţiile necesare. Se opri în faţa unei lăzi cu diode şi fu cât pe ce să treacă mai departe. După părerea lui Gediman. fără ca ea să ştie. Generalul Perez nu accepta produse def mâna a doua. împreună cu Vriess şi Elgyn lucrau de mult ca într-o echipă. în cele din urmă înşfăcă o cutie. dar spusese odată că fuseseră toţi mercenari. Era cercetător într-o misiune şi. cu mult timp în urmă. Încerca să-şi alunge din minte imaginea oamenilor din criotuburi şi a paraziţilor prinşi de faţa lor. poate chiar milioanele de piese de schimb. perfect. Păcat că nu deţineau mai multe informaţii. Un singur războinic extraterestru reuşise să se strecoare la bord. faptul că nu se puteau întoarce pe planeta LV-426. dar. lăsând în urmă doar reziduuri radioactive şi un crater imens de nouăsprezece megahectare. Vriess îşi umpluse deja braţele de cabluri. nici Hillard nu-i reproşaseră pasivitatea. Şi totul era nou nouţ. Johner îi dădu termosul fără să-şi desprindă ochii de la ecran. Pe ecran apăruse un revolver negru. Încerca să uite de strigătele lor când erupseseră embrionii. spunea reclama. se distrusese când explodase reactorul nuclear al unui procesor atmosferic defect. era o adevărată tragedie ştiinţifică. contra unei sume de credite cu care ţi-ai fi putut cumpăra un model mai vechi de navă spaţială. Fiecare se odihnea cum îi plăcea. Lui Vriess nu-i prea plăcea să discute despre asta.rotile şi se uita la miile. în momentul de faţă. încât te-ai putea aştepta să se încarce de la sine. Christie. care-i permitea să studieze în linişte evoluţia primilor extratereştri. Call şi Johner stăteau întinşi în faţa unui ecran video şi îşi treceau din mână în mână termosul lui Johner plin cu bere de casă. ca să fie sigură că matca dinăuntrul ei nu va ieşi niciodată la suprafaţă. Dar războinicul acela fusese distrus şi Ripley se sinucisese. Gediman lucra singur în zona interzisă. Call îl luă şi îşi turnă puţină tărie. Johner. în aşteptarea mătcii care se inoculase în trupul lui Ripley. De ce bogăţie informaţională ar fi avut parte! Dar vasul avariat. Call se miră că nici cei doi bărbaţi. . componente. E atât de sofisticat. de cea mai bună calitate. nici unul din ei nu prea avea chef de vorbă. cromat. rolul lui era să studieze extratereştrii nou-născuţi. Christie şi Hillard. Intră în camera mobilă de observaţie. se gândi Call. unde extratereştrii fuseseră descoperiţi iniţial de echipajul de pe Nostromo. cu bizara lui încărcătură de mii de ouă. Poate fi al tău. Nici Vriess nu se amestecase şi doar ştia toată lumea că nu era un neajutorat. Se simţea în raiul mecanicilor. înainte ca el să paralizeze. După aceea se uită vinovat în jur şi mai luă una. În sufrageria comună a apartamentului lor. Riplcy scăpase împreună cu alţi câţiva şi ajunsese pe Fiorina 161 când nava ei începuse să prezinte defecţiuni. După încăierarea de după-amiază. plăci cu circuite imprimate. dar o considerau probabil nou venită. Oricum nu-l privea. LV-26 devenise o planetă nelocuibilă.

superior văzului sau auzului. Nu-l observase până când nu-şi făcuse apariţia. masiv. deşi se studiaseră sute de lumi existente. mirosuri. Uluitoare fiinţă. ţuguiat. Înăuntru erau doi extratereştri aproape adulţi. duşmănos. Stătea în faţa lui întunecat. Din datele pe care le deţineau nu reieşea durata exactă şi dimensiunile mostrelor erau prea mici ca să-ţi dai seama. Animalul se oprise acum. complet nemişcaţi. ca să nu mai vorbim de incredibila lor dezvoltare. încercând să-şi alunge din minte aceste imagini. vibraţii. Gediman se apropie şi el. Stăteau ghemuiţi pe podea. Capul ciudat. coada uriaşă. sunete. mişcare. Bineînţeles. mai erau atâtea de învăţat! Urmări cu răbdare monitoarele. Văzu atacul gânganiei şi lupta disperată a lui Purvis. La un moment apăru un al treilea extraterestru din umbră. Deci mă studiezi. Aceasta se întâmplase cu douăzeci şi cinci de ani în urmă. până la descoperirea mostrelor de sânge şi ţesut ale lui Ripley. Şi atunci se mutaseră la bordul navei Auriga. afişajele electronice şi specimenele însele. aşteptau încă alţi embrioni. ca atras de o forţă nevăzută. Secretul organismelor aproape perfecte murise în holocaustul de pe LV-426. Se duse în camera de observaţie. cu zece ani în urmă. nu? întrebă în gând cercetătorul. care păreau că hibernează. nu destul de gravă ca să necesite tratament. Din momentul acela au început să supravieţuiască şi să crească celulele clonate pe baza mostrelor. sau era o variaţie naturală. coarnele dorsale monstruoase. Văzu din nou criotubul în care se afla omul numit Purvis. pentru că toate încercările întreprinse atât de oamenii de ştiinţă militari. fără ochi. Se pare că individul avea o funcţie tiroidiană scăzută. Şi primiseră absolut tot ce aveau nevoie pentru realizarea proiectului. Gediman resimţea o senzaţie ciudată să fie studiat de un animal de pradă atât de mare. scheletul exterior negru cu chitină de silicon. cercetătorul militar Mason Wren intuise potenţialul existent şi reuşise să convingă persoanele cheie de la Weapons Research de importanţa acestui fapt. Acesta este doar începutul. Dar. prelevate de pe Fiorina 161. dar suficient pentru a încetini dezvoltarea embrionului în raport cu ceilalţi. Mostrele originale furnizaseră puţine informaţii şi fuseseră distruse practic de două ori. Se vedea de la o poştă că era o creatură extraterestră. Apoi ciudăţenia . de cealaltă parte. mâinile cu şase degete. Uită. Îşi notă câteva observaţii şi se uită la ceas. Gediman remarcase mirarea cercetătorilor faţă de viteza cu care embrionii ţâşniseră din neajutoratele lor gazde. De atunci fusese în întregime proiectul lui. Wren nu era sigur dacă creşterea se accelerase datorită intervenţiei lor. nu-i aşa? În capul ăla tubular al tău ai senzori speciali pentru căldură. Urmăreşte-ţi scopul. cât şi de corporaţiile private de a descoperi planeta de origine a fiinţelor extraterestre fuseseră zadarnice. Văzu clar groaza oglindită pe faţa lui când se deschisese oul dinaintea sa. oprindu-se când ajunse la o anumită cuşcă. Clipi. Nu te mai gândi la el. Dar abia cu doi ani în urmă restul echipajului fusese gata să creadă în viziunea lui Wren. Extraterestrul care-l studia se apropie şi mai mult de fereastră. Apăsă pe nişte butoane şi o ridică. Dar vezi foarte bine. Oricum. Iar acum erau aici. Trei sute şaizeci de grade de acurateţe.Acesta ar fi putut fi sfârşitul contactului dintre oameni şi extratereştri. Te-a impresionat pentru că i-ai văzut numele. Gediman tresări fără să vrea.

Fără să-şi desprindă privirile de la arătare. fără să-l apese. Ceilalţi doi se dădură înapoi. Gediman uită de Purvis şi de embrionul care-i acaparase faţa. Şi. Dădu din coadă şi scoase limba să-l avertizeze. Deşi mai avea doi ca el în preajmă. pe care-i trezi imediat. Monstrul urlă disperat şi se retrase în mijlocul cuştii. Acum toţi începură să urle. în locul acela ciudat. Prada radia de satisfacţie şi mândrie. călcând peste ceilalţi. cuprins de o mânie fără margini. Războinicul care fusese tratat în felul acesta întoarse capul obscen spre Gediman. deci înveţi repede. suferea de unicitatea individualităţii sale Era timpul să construiască o nouă creşă. apăsând un buton mare roşu. ― E timpul să înveţi prima lecţie. se apropie de consola centrală. zise el. În clipa aceea. Sigur. ― Bun. Se trezi zâmbind. după forţa şi siguranţa speciei sale. ca şi când i-ar fi oferit-o lui drept studiu. Războinicul se uită la butonul roşu. Ura acest mediu străin. Gediman la fel. Se sprijini cu mâna de fereastră şi apoi îşi lipi nasul şi fruntea de plasticul transparent căruia îi spuneau "sticlă". Războinicul cel mare tremura. Monstrul încremeni în loc. Aerul fluieră prin tuburile sale dorsale. îi spuse el. Pentru el. dar Gediman duse din nou mâna la butonul roşu. exact în dreptul ochiului său. fascinat de o imagine pe care nu o văzuse nimeni decât înaintea morţii. care vrea să vadă mai bine. Acesta era scopul existenţei sale. Asta e chiar culmea! Am fost ars de fiinţa aceea mică şi molatecă. încercând să înveţe tot ce avea nevoie să ştie despre ea. războinicului puţin îi păsa. Gediman luă degetul de pe buton. aceeaşi cu cea a oricărei specii. prada avea o singură funcţie. Gediman se trase brusc înapoi. ca de scorpion. Extraterestrul întinse limba ameninţător. Urmărea prada. deodată. Extraterestrul care apăruse prima oară se apropie din nou de fereastră. extraterestrul întinse limba şi o lipi de sticlă. ca un copil curios. Nu ştiau ce se întâmplă. Cercetătorul văzu cum deschide botul şi scoate limba încet. primejdios care era la îndemâna acelei fiinţe. ― Asta este o limbă externă sau eşti doar fericit să mă vezi? murmură el. Îi bătea inima să-i sară din piept şi îi asudaseră mâinile. ridicând nori de aburi în contact cu aerul. Citi ce scria lângă el: "Atenţie! Jet de nitrogen!" Se uita la creatura neînsemnată pe care scria "Gediman" cum face să apară nişte cuvinte pe dispozitivul din mâna lui. pe care trebuia de fapt s-o vânez! Dădu din coadă furios în timp ce-şi urmărea prada cum umblă la nişte dispozitive necunoscute. dar nu mai înaintă spre fereastră. . mişcându-şi coada uriaşă. Tânjea după căldura aburindă a creşei. Gediman dădu din cap mulţumit. Să se alăture celorlalţi războinici şi să apere matca.îşi trase buzele subţiri şi îşi dezgoli dinţii de culoarea cromului. de parcă şi-ar fi îndeplinit adevărata funcţie. Jeturi de azot lichid împroşcară extraterestrul aproape instantaneu. Îi curgea mucus din gură. notându-şi în carnet. căţeluşule.

Vedea sângele lui roşu prin venele palide şi putea să-i analizeze compoziţia chimică. Johner. Sau poate o să poarte puii şi apoi o să-l mănănce chiar el. se plânse ea. să se asigure că nu o urmărea nimeni . Şi când puii ieşeau din pântecele străin. o teamă cumplită. ştia dacă îi este cald sau frig. Prima gazdă. ― Doar ca să-i dau puţină culoare. Se uită în jur. Mai ales acum. O să-mi amintesc această culoare când o să te atac. Şi pentru că mi-ai făcut rău cu atâta satisfacţie. Putea să-i evalueze greutatea. dar nu suficient. Observase că se temea de războinic. ca şi când s-ar fi mirat că ajunsese aşa. Culoarea respiraţiei lor era vizibilă chiar şi prin bariera transparentă. războinicul va avea grijă de asta. În apartamentul unde fuseseră cazaţi. Abia după ce o să-l distrugă o să hotărască dacă o să-l dea de mâncare mătcii. Pentru că o să te atac. masa musculară. Încercă să se ridice. dădu colţul. mama lui. va fi primul. Se va folosi de trupul lui Gediman ca material pentru construirea creşei. nopţile de la bordul lui Betty i se păreau mult mai interesante. Ştia cât de puternic sau slab era. Prima hrană. cum nu mai simţise niciodată. scărpinându-se în cap. ultima izbucnire de spaimă şi durere frăgezea carnea gazdei. Acum când n-o mai vedea nimeni. Războinicul cel mare dădu din nou din coadă. Îi transmitea dragostea şi încuviinţarea ei. dar simţise mirosul altora din specia lui. ce ai pus în rahatul ăla? Acid de baterie? Se uită la paharul ei gol. se îndreptă de spate. dacă era potrivit să-i poarte pui sau dacă o să hrănească puii cu el. Şi va trăi să le vadă pe toate până la capăt. ― Doamne. pentru a hrăni puii. le permitea să se înrădăcineze solid. plănuia şi simţea fraţilor săi şi mătcii. dar căzu la loc. Aveau sânge cald şi respirau oxigen. Războinicul va avea grijă de asta. Făcea organismul receptiv. până nu mai rămânea nimic din el decât teamă. Teama era o senzaţie foarte importantă pentru gazdă. voi încerca să-ţi prelungesc suferinţa înainte să te lichidez. Acest "Gediman" radia de mândria realizării lui. transmiţând tot ce gândea. Când ieşi. Încercă să fluiere melodia pe care o fredonase mai devreme cu Vness. după ce constatase că putea să-i facă rău. O să-l privească până îi dispăreau mândria şi emoţiile. acest Gediman. Vedea culoarea emoţiilor. La toţi dracii. îl pregătea pentru pui. spuse Johner spăşit şi apoi bătu palma cu Christie. dar acum suna fals. ― Mie una îmi ajunge. Teama era esenţială. Call se uita la pumnalul bizar care era afişat acum pe ecran şi se gândi că se săturase de imagini video şi de alcool. Matca era întru totul de acord.Încă nu putea s-o miroasă. Da. să schimbe gazda pentru a le satisface nevoile. Era perfect lucidă. Iar matca. Intrase pe conductele de ventilaţie. Iar acest om prăpădit. Se va întâmpla cât de curând. zise ea hotărâtă şi se ridică de pe scaun clătinându-se. să crească. rezistenţa. Cei doi bărbaţi chicotiră amuzaţi. dacă simte durere sau teamă.

dar dormea mai departe. Call dădu la o parte costumul şi în momentul acela văzu cicatricea. Urmând traseul pe care-l alesese. fă ce ai de făcut şi pleacă. Singurul ocupant al camerei era ghemuit acolo. Ezitând pentru câteva secunde. Având grijă să nu iasă din zona întunecată. Înghiţi în sec. expunându-şi gâtul lung. Pielea ei palidă era vizibilă chiar şi în beznă. Arma argintie avea vreo treizeci de centimetri lungime şi un vârf ascuţit. Apoi ochii ei se obişnuiră şi zări talpa unui pantof de sport la marginea umbrei. Respira regulat. Căută în buzunar şi scoase un şperaclu complicat. Nu se declanşase încă nici o alarmă. Call îşi ţinea respiraţia. Ca o fiinţă umană. Era o santinelă care-şi făcea rondul.şi apoi o porni pe hol. Call înaintă în tăcere spre respectiva persoană şi apoi se lăsă în jos. strecurându-se cu prudenţă. de aici înainte. deschise ultima uşă atât cât să se strecoare. În linişte. O . în momentul acela trecu o umbră pe deasupra. în contrast cu porţiuni luminate. Call considera că armele cu proiectil erau pentru laşi. Şi. Call se întoarse spre femeia adormită. Deşi stăteau atât de aproape. ca un asasin de profesie. Se uită din nou. Crezuse că o să-i sesizeze prezenţa. se opri în faţa uşii pe care scria "Interzis". Ar lichida-o curat. Call se târî în spaţiul limitat. Nu te mai uita atât la ea.. I se deschisese costumul mulat şi i se vedeau sânii şi burta. Pantoful era într-un picior care se pierdea în zonele umbroase. Mişcându-se cât mai silenţios. Probabil că visa urât. Ai venit aici cu un scop. În cele din urmă. Putea să-i înfigă lama direct în inimă. ciulind urechea şi apoi se apucă să violeze încuietoare după încuietoare. în umbră. Încăperea era mică. Unele din ele necesitau un cod special şi o combinaţie corespunzătoare de chimicale pentru analizorii de respiraţie. Era clar că cel care locuia aici nu mai era supravegheat atât de vigilent ca la început. absolut nimic. Call încremeni în loc. trăsăturile ei puternice. Ei îi plăcea să lucreze în linişte. întunecată şi Call crezu pe moment că intrase într-un compartiment nelocuit. nici sursă de apă potabilă. i-ar face un bine. în care ascunsese stiletul. ca şi când ar fi vrut să păzească ce era acolo. la fel ca pe celălalt ocupant al încăperii. Se uită peste umăr. O cuprinsese mila pentru o clipă. mai atent. Ripley nici n-ar simţi. pătrunse înăuntru. Doar n-o să te laşi impresionată de faptul că arată ca acea persoană. Nu vedea decât nişte umbre clar conturate. Noroc că era suplă! Acum bezna o învălui complet. Fă ce trebuie. Apăsă pe un buton şi apăru lama. Ştia că. corp la corp. se gândi Call.. fiecare uşă va fi ca o barieră. Plecase în sfârşit. care împărţeau spaţiul mic al încăperii în zone separate. Hai. atrăgătoare păreau tulburate. Îşi ţinea braţele încrucişate peste burtă. Dar femeia începu deodată să se mişte în somn. nu-i distingea forma. sau o durea ceva. Era ghemuită în poziţie fetală. Nu era nimic care să indice prezenţa unei persoane ― nici chiuvetă. nici toaletă. Chiar şi în somn. Se ghemui şi duse mâna în spate. Îşi dădu capul pe spate. dar nici una nu putea să-i reziste. de concepţie proprie. Call întinse mâna dreaptă. Altele se răsuceau doar. invizibil oricui s-ar fi uitat de deasupra. Cizmele sale trecură peste grătarul din tavan.

O clonă. ― Nu înţeleg. ― Ce ştii despre asta? Încercase să pară indiferentă. Numărul de identificare cinci-unu-cinci-şase-unu-şapte-zero. ― Am citit Morse. ― Eşti un lucru. Se pare că această informaţie reuşise s-o şocheze pe femeie. Am citit toate istoriile interzise. Dar trebui să se reculeagă. O fiinţă construită artificial. Iată răspunsul potrivit pentru Ripley. ― L-au scos deja. declanşă lama şi i-l arătă. zise ea. cine sunt? Bună întrebare. Se sperie atât de rău încât scăpă cuţitul. Îi arătă oţelul. ― Ellen Ripley a murit acum două sute de ani.cicatrice? Da. Părea atât de tristă încât îi sfâşia inima. puse stiletul la loc în mânecă. ca şi când ar fi fost o durere neînsemnată. Era la fel de uluită ca la popotă. Ellen Ripley şi-a jertfit viaţa ca să ne protejeze de animalul acela. ― Pot să pun capăt imediat acestui coşmar. uitându-se la mâna străpunsă din care curgea sânge. de parcă i-ar fi oferit un dar. Dacă l-au scos. este cumva aici! La bordul acestei nave? Îngheţă de spaimă. Nu-şi imaginase că o să ajungă prea târziu. ― Şi ce te face să crezi că o să te las? murmură ea. Call se încordă. Ripley se însufleţi puţin. Call observă uluită că lama stiletului ei începuse să sfârâie şi să se topească. nu? Isuse. Te-au crescut într-un afurisit de laborator. Tu nu eşti ea. ― Te referi la copilul meu? Call clătină din cap. Venise prea târziu. . Ellen. îi spuse ea. dar se vedea că o interesa. Apoi Ripley apăsă cu mâna vârful pumnalului. Deschise mâna fără să-i răspundă şi pipăi lama. Mai mult nu pot face pentru tine. Prea târziu! Ripley zâmbea sumbru. îi răspunse Call încordată. Call rămase cu gura căscată. Se uită cu luare aminte la femeia de lângă ea. plictisită ca de obicei. Call clătină din cap uluită. acest coşmar. pentru că se arătă mirată. ― Mă ucizi odată sau ce faci? zise ea. Deşi ar fi meritat. Apoi scoase stiletul. ― Sunt Ripley. Este o noutate pentru ei. de ce te mai ţin în viaţă? ― Sunt curioşi. Femeia căreia i se spunea Ripley îşi feri privirile.. Îşi scoase cuţitul din mână şi se strâmbă puţin. Nu-i venea să creadă că discuta cu această femeie. Femeia nu schiţase nici cel mai mic gest de durere. Locotenent. ― N-ar avea nici un rost.. Durerea. ― Cine eşti? o întrebă ea în şoaptă. nu-i aşa? Zicând acestea. clasa întâi. îi răspunse Ripley ridicând din umeri. ― Nu sunt ea? Atunci. până ieşi pe partea cealaltă. o cicatrice! Nu! ― Ce este? o întrebă femeia cu un glas blând. Call clocotea de furie.

zise Ripley în cele din urmă. Call se auzi cum scânceşte şi îşi dădu seama că i se întipărise spaima pe faţă. Aşa cum îşi mângâie o mamă copilul. Era un gest blând. ― N-o să ieşi vie de aici.. în beznă. ca orice făptură omenească. de parcă ar fi vorbit cu un copil neascultător. această umbră a lui Ripley. ascunzându-se cât putea de mult în umbre.. zise ea cu o tristeţe profundă. Şi. Şi apoi se făcu din nou ghem. cu spatele lângă perete. Ripley o mângâie pe frunte şi îi dădu la o parte o şuviţă de păr. iar groaza o paralizase. Era prima oară când părea vulnerabilă. ― Este inevitabil. insistă Call. Call încercă să-şi revină. dând dovadă de acelaşi umor negru. ― Este prea târziu. o apucă de gât. Call încercă să lovească cu pumnalul topit. O fi prea târziu pentru mine? Abia acum îşi dădea seama că se afla acolo. îi spuse Ripley cu tristeţe. Spaţiul restrâns al încăperii o bloca. în orbite. ajută-mă să-i opresc înainte ca acest animal feroce să se elibereze.― Dar numai Dumnezeu poate face un copac. Cuţitul ar fi fost inutil. oricum. la câţiva centimetri de acest. şopti ea. Call încercă să-şi păstreze cumpătul. ― M-am obişnuit cu ideea. Încercă să nu se gândească ce caraghios sunau vorbele ei. Ce faci? De ce simţi nevoia să te ascunzi? Ce crezi că vor de la tine? Acum nu se mai mira că încăperea era goală. s-ar fi ghemuit . zise femeia. Că va declanşa un dezastru. Call nu înţelese imediat la ce se referea. Se întristase din nou. Ochii ei implorau clemenţa. Imediat. Call tresări. ― Nu dacă o să fiu şi eu prin preajmă. ― Nu chiar complet. înainte ca ea să reacţioneze în vreun fel. ― Serios? zise Ripley ridicând din sprâncene. Durerea ei era aproape tangibilă.. ― Şi acum au scos animalul din tine. De acest animal de pradă care putea probabil s-o ucidă cu o singură mână. ― Este în capul meu. Nu ştia cum să-i spună. fulgerător. murmură Ripley şi Call îşi dădu seama că se referea la monstrul pe care-l zămislise. Ochii animalului de pradă ― pentru că era un animal de pradă ― sclipeau. Încremeni în loc pentru o clipă. Când Ripley întinse mâna spre ea. ― Ce? Ripley se uită drept în ochii ei. Ripley îi dădu drumul la fel de repede cum o apucase. Call simţi deodată dorinţa să discute cu această ciudăţenie. Privirea ei o ardea aşa cum sângele acid al lui Ripley topise cuţitul. ― N-o să-ţi fac nimic. ― Atunci ajută-mă! Dacă a mai rămas ceva uman în tine. lăsând-o fără aer. cu infinită tristeţe. aproape senzual. Dacă i-ar fi dat un pat. Ripley îi izbi braţul de podea şi se ridică ameninţător deasupra ei. La faptul că trăia. Call nu înţelegea ce voia să spună.. Regreta pentru a nu ştiu câta oară că nu arăta ca solidul Christie. ― Puţin îmi pasă.

Şi acum ce a făcut soarta din mine? se întrebă ea inutil. Uitase complet de misiunea ei. Ripley nu-şi amintea cine îi spusese asta sau când. Acea femeie idealistă. metalic îi atinse gâtul şi. Trase aer în piept cu disperare şi o zbughi spre uşă. încercând să-şi revină. Şi iată ce făcuseră soarta şi ghinionul din ea. îi porunci Ripley. Când Call clătină din cap. îi ordonă Wren. sau o fiinţă oribilă. aşteptau. Scoase un strigăt şi apoi văzu negru în faţa ochilor şi se prăbuşi. cu o singură funcţie adevărată. Wren se uită satisfăcut la femeia brunetă. veche de sute de ani? ― Pleacă. respirau. Era Ellen Ripley. simţi o arsură şi un flux electric îi înfioră nervii. Se temea să nu se răzgândească. Dar cum făcu doi paşi. Nu vreau să dorm. Vreau să fie ridicaţi imediat! Ripley se ghemui strâns în umbra ei şi se uită în bezna. visau.mai mult ca sigur sub el. Perfecţiunea sa structurală este egalată doar de ostilitatea sa. Atunci nu putea să se controleze şi mintea ei îi aducea la suprafaţă. Instinctul de supravieţuire era mai puternic decât orice. mignonă care căzuse la pământ. Era complet la mâna ei. Call se desprinse de ea. Şi aceste cuvinte îi provocau o nespusă tristeţe. Acum nu-i mai păsa dacă era reperată de santinelă. uitând de toate măsurile de precauţie. îşi spuse în sinea lui: Cine te crezi? Cum îţi permiţi să-ţi bagi nasul într-o misiune de cercetare strict secretă? Chiar îţi imaginai că o să reuşeşti? Era atât de furios încât se bucura că prezenţa soldaţilor îl obliga să-şi menţină profesionalismul. O îndemna să scape. Te simţi în siguranţă când te ghemuieşti în locul acesta mic şi întunecat? Este cumva o amintire uitată din copilărie. foarte obosită. Apoi îl întrebă pe soldatul de lângă el: ― Unde sunt prietenii ei? ― Din câte ştim. în apartamentele lor. În timp ce soldaţii o apucaseră de braţe s-o scoată de acolo. Alcătuiau un organism perfect. încercând să nu se lase impresionată de cuvintele fetei. aşa cum insista mintea ei haotică. Pe toţi monştrii. Am vise înspăimântătoare. ceva rece. Nu ştia. Şi fata aceea firavă nu putea să înţeleagă. Se cutremură. plănuiau. ― Sună alarma.. subţire. o deprimau şi mai mult. Avea senzaţia că puteau s-o atingă în somn. îi spunea o voce slabă. Dar nu îndrăznea să doarmă. Cine spusese asta? Nu-şi mai amintea. Pentru că Ripley. înverşunarea ei. înainte să se întoarcă şi să se apere. pe toţi monştrii adevăraţi. dar îşi amintea oricum. Deschise uşa şi ţâşni din cameră. Se mişcau. Pleacă de aici. Depindea de Ripley dacă va ieşi sau nu vie de aici. dar memoria o împungea ca un cuţit. Era obosită. Eşti căutată. de coşmar . Wren se grăbi s-o apostrofeze: ― Cred că o să regreţi ce-ai făcut. Nu putea să doarmă. adevărata Ripley fusese la fel ca ea.. Se târî spre lumină.

― Care-i problema? se interesă Christie. bombăni camaradul lui. doar n-o să opunem rezistenţă. Amândoi se uitară la Christie. Matca va avea grijă. doar n-avem de ales. O să se întâmple cât de curând. O să venim. Îi duseră la popotă. Nimeni nu scotea nici o vorbă. Iar această carapace umană. Începu să tânjească din nou după căldura aburindă a creşei. ― Domnilor. domnilor. Peste câteva minute. Îşi ţinea braţele departe de corp. Primul pântece. înainte să schiţeze vreun gest. Fundamentul Noului Născut. după forţa şi siguranţa speciei sale. Iar matca trimitea iubirea şi încuviinţarea ei războinicului. se treziră nas în nas cu ţevile puştilor letale. Era lot ce mai rămăsese din înţepătura de cuţit. să se bucure alături de ei.. Când era singură. Johner îşi strânse termosul instinctiv. ― În momentul acesta. Primul războinic. Şi va trăi să vadă totul. transmiţând tot ce gândea. El şi Johner săriră imediat în picioare. ferindu-se să facă vreun gest brusc. Prefer să fiu considerată o fiinţă artificială. Războinicul dădu din coadă. această Ripley. Scotea sunete slabe de protest şi durere. Matca îi împărtăşea visele şi o aproba. nu-i aşa. Coşmarul era acolo. Elgyn şi Hillard fură aduşi de alţi soldaţi. Voia să evite orice neînţelegere. Vor avea grijă de asta. îi spuse unul dintre soldaţi.ca. va fi mama lor. când văzură patru soldaţi năpustindu-se înăuntru. insistă soldatul.. Sursa de hrană a creşei. În momentul acela i se închiseră ochii şi adormi. Şi. alături de ei. Era timpul să construiască creşa. Ripley se foi neajutorată în somn. .. Cei doi bărbaţi de pe Betty se uitară unul la celălalt. o aştepta. a tuturor. ― Sigur că venim. Acesta era scopul existenţei ei. Christie observă că pe casca lui scria "Distephano". ― Da. şi matca şi războinicul. Clipi. trebuie să veniţi imediat cu noi. până la sfârşit şi să se bucure de glorie. Era evident că se îmbrăcase în grabă. pentru că Ripley era piatra de temelie a stupului. Johner? Christie îşi uni mâinile la spate. Elgyn îşi aranja hainele. Să-şi unească forţele cu ceilalţi războinici şi să slujească matca. Doar în somn putea să li se alăture. sigur. CAPITOLUL 7 Christie tocmai se pregătea să-i spună lui Johner că se săturase de băutura şi compania lui şi să se ducă la culcare. uităndu-se la rana din palmă care se vindeca rapid. plănuia şi simţea mătcii ei. se gândi Christie. aruncându-i o pjivire lui Johner. Toate luminile erau aprinse. cu mişcări prudente. suferea de izolarea propriei sale individualităţi. Politeţea cuvintelor lui nu se potrivea deloc cu atitudinea. când uşile apartamentului lor se deschiseră brusc..

Din moment ce ai adus o . ― Vă rog să vă calmaţi. îl repezi pe Distephano. ― Oamenii mei nu sunt terorişti. Când am ajuns aici. Două arme îi alunecară pe mâneci direct în palme. Camaradul lui se întreba dacă mai e în stare să se bată. era cu soldaţii care o păzeau pe Call şi părea furios. îi spuse Elgyn pe un ton împăciuitor. dar ţineau bine la băutură. Christie încercă să nu se lase stresat de absenţa lui Vriess. Putem discuta în linişte. Negrul îl privi cu subînţeles pe Elgyn. care stătea lângă el. în momentul acela. Poate că Johner a băut totuşi prea mult. lucram pentru tine. străduindu-se să pronunţe cuvintele cât mai clar. Nu avem nici un stăpân. o să-ţi smulg informaţiile cu forţa până mâine în zori. Elgyn trebuia să remarce că era treaz. ― Ei nu au nici un amestec. Intră ameţită. ― Ce naiba se petrece aici? ― Se pare că am fost traşi pe sfoară. Şi. Deci era vorba de Call! Ce rău putea face o fată plăpândă ca ea acestei unităţi militare atât de sofisticate? Hillard se încruntă la fată. Au tras în ea cu tranchilizante. ― Ştiţi care sunt pedepsele pentru activitate teroristă? zise Wren. îşi îndoi braţele. îşi spuse Christie uşurat. Johner. Call? Dar Wren n-o lăsă să răspundă: ― Puţin îmi pasă dacă eşti sau nu implicat. suntem în rahat până la gât. Ce înseamnă asta.Apoi apăru deodată şi Call. Wren. în general. Oare îl ţineau undeva ostatic? Wren se uită de jur-împrejur şi apoi îl întrebă pe Elgyn fără ocolişuri: ― Unde este celălalt? Cel în scaunul cu rotile? Dacă nu ştie. Christie se încordă când auzi cuvintele codificate ale lui şefului său. înseamnă că n-au reuşit să pună mâna pe Vriess. doctore. Vorbele lui păreau complet lipsite de sens. frecându-şi gâtul. Oare ce-o fi făcut? Şi unde dracu' era Vriess? Elgyn termină cu îmbrăcatul şi se uită la Wren. idiotule. lucrăm pentru noi înşine. şefule. ― Cum adică? Elgyn ridică braţele împăciuitor. ― Discută cu mine. Wren. Doctorul acela. ― Teroristă? bombăni Johner către Christie. revărsându-şi furia pe singurul membru al echipajului care părea să ştie ce se petrece. în orice situaţie. încordându-se. Ce se întâmplă? ― Dacă nu-mi spui imediat pentru cine lucrezi. La dracii'. îl ameninţă Wren. Dar. îşi dădu seama Christie. Ce? se gândi Christie. zise el. El şi Johner băuseră ore-n şir. zise Christie. La nevoie. Nu are rost să ne ambalăm. Call făcu un pas înainte. Fără să-şi ia mâinile de1a spate. Elgyn începu în sfârşit să protesteze. se îngrijoră Christie. Dacă i s-au încetinit reacţiile. Ştia că şeful lor le pretindea să fie pe fază. ― Ia-ţi labele de pe mine! Vorbise împleticit.

Soldatul căzu pe spate. dar gloanţele ricoşau primejdios pe lângă Johner. să le arate tuturor dispozitivul lui ascuns. cu o gaură fumegândă în cap. băiete. fu lovit exact unde-l durea mai mult şi anume în termosul cu preţioasa lui băutură. de parcă ar fi fost o minge de fotbal. Johner se strâmba hidos. Christie se uită înapoi şi văzu ţeava unei impresionante arme sofisticate. Glontele străpunsese capacul de metal şi aruncase afară pistolul ascuns înăuntru. răspunzând imediat la atac. când îl văzu. scoase armele de la spate şi trase. fără să-l vadă nimeni.persoană subversivă la bordul acestei nave. deşi se aflaseră foarte aproape de soldaţii prăbuşiţi. ricoşă şi se înfipse într-o fracţiune de secundă în casca soldatului. la un moment dat. le ordonă soldatul lui şi lui Johner. Trebuia să fie foarte atent. Soldatul care-l ameninţa nu ar fi putut intui că cele mai puternice arme ale lui Christie erau agăţate de mâinile lui. pe podea. O mişcare greşită şi era mort. ― Eu unul am înţeles. carne şi aşchii osoase pe pereţi. Christie îşi pironi ochii în tavan. Culmea era că arma sărise exact în mâna lui. Ai auzit? Elgyn se îndreptă de spate şi-l privi pe Wren drept în ochi. Asudase nervos. Glonţul şuieră. Le explodase pieptul. Îi lovise direct în inimă. îndreptă ţeava unuia din revolvere într-un colţ şi trase. Dar negrul nici nu se obosi să se întoarcă în direcţia lui. ― ÎNCETAŢI! strigă o voce de bărbat aproape de urechea lui. ridicând braţele. Nu prea am cum să las toate armele. îi zbor creierii. Toţi trebuiau să fie foarte atenţi. ― Lăsaţi armele jos. Într-o fracţiune de secundă. probabil pentru că nu-i trecuse niciodată prin minte că va ajunge în asemenea situaţie. Christie? Omul nu se clinti din loc. scaune şi pe ceilalţi soldaţi. dar ştia ce are de făcut. Christie se retrase din prima linie. se gândi Christie. Dar. care începuseră să tragă. înainte să apuce să apese pe trăgaci. Îi dădu pistolul la o parte şi-l împuşcă. Dar apoi Christie auzi un clinchet şi îşi dădu seama că cineva se strecurase în spatele lui. Rămăşiţele termosului fumegau. lăsă braţele în jos şi îşi îndreptă armele spre ei. Alt soldat de lângă uşă trase o rafală. Nu putea să-şi arunce armele. mese. nu stătu prea mult pe gânduri: trase cu toată puterea. cu singura diferenţă că el supravieţuise. Probabil că-i arseseră mâna. reuşind în mod miraculos să scape nevătămat. Şi. Îşi întinsese palmele. Christie zâmbi. Toţi încremeniseră în loc. care căzu ca un copac. răsucindu-se ca turela unui tanc pe câmpul de luptă. Acum nu mai rămăseseră decât un soldat şi un doctor: Wren şi Distephano. Dacă nu. aşa cum i se întâmplase şi lui Johner mai devreme. o să ai aceeaşi soartă cu ea. . Elgyn întinse piciorul şi blocă înaintarea căştii care i se rostogolise de pe cap. împroşcând sânge. Forţa impactului îi proiectase la doi metri de restul echipajului. dar tu. Cel de lângă Christie îl ameninţa cu arma. Camaradul lui era aproape comic. Dansa pe loc. Pe furiş. Rapiditatea mişcărilor şi talentul de ţintaş îl ajutară să doboare patru soldaţi. Nici un glonte nu rănise din greşeală pe vreunul din camarazii lui.

― O să pun imediat capăt acestei situaţii. Nu ştiu care specie este mai rea. iar ei se uitau şocaţi cum echipajul de pe Betty ucidea soldaţii unul după altul. Dar se pare că fata ştia. îi spuse Johner. Era de la matcă. Văzu cu uimire un negru care pusese un revolver la tâmpla lui Wren. Ce dracu' o vrea să spună? se întrebă Elgyn. Un înţeles care i-ar prinde bine. voci. stai cuminte. nervoşi. dar războinicul nu avea de gând să se lase distras de la scopul lui principal. Carlyn Williamson. Computerul repeta mesajul la nesfârşit. Se pare că oamenii erau supăraţi..În camera de observaţie a extratereştrilor se declanşase alarma de la primul glonte tras. Se gândi la semnificaţia ei. Interesant. trăgând-o înapoi. Se pare că se întâmplase ceva. Gediman şi asistentul lui. complet neputincios. se întoarseră să verifice ecranele video. Carlyn se prinsese de braţul lui. Alarmă. dar primul nu se urnise din loc. cel mai mic dintre toţi rămăsese în spatele cuştii. Cum dracu' o să ieşim întregi de aici? Luându-l ostatic pe Wren? O să ne copleşească soldaţii din clipă-n clipă. Şi cel de-al doilea războinic absorbi informaţiile. Războinicul urmărea atent emoţiile oamenilor care stăteau cu spatele la el şi la fraţii lui. Trebuia să existe o cale de a transforma această problemă neaşteptată a oamenilor într-un avantaj pentru ei. Distephano.. De îndată ce-l dezarmă. Un atac armat asupra personalului navei la popotă.. răsună vocea perfect modulată a Tatălui: ― Alarmă. Christie ţinea pistolul la tâmpla doctorului. singur. Primul războinic se întoarse spre fratele de lângă el. îngrijoraţi. Call făcu un pas înainte. Acum nu se mai fâţăia prin cuşcă. aşa că întinse mâna şi o apucă de părul ei negru. Totul se terminase înainte ca Gediman să-şi vină în fire. să-i transmită informaţii. Şi acum ce dracu' facem? se întrebă Elgyn când situaţia se stabiliză. Johner. Pe unul din monitoare apăruse popota. Alt războinic venise alături de el. luminile clipeau. luându-i arma din mână. Se auzeau zgomote ciudate. Call! îi spuse el furios. aşa că se uitau îngroziţi la scena care se desfăşura dinaintea lor. fără ca oamenii să-şi dea seama. Dar ştiau amândoi că nu puteau face absolut nimic. În timp ce priveau uluiţi. care nu înţelesese încă ce declanşase acest incident. Îşi schimbau mereu culoarea la faţă. ― N-o să te duci nicăieri. ― La dracu'! şuieră Gediman. Se întorseseră amândoi spre cel de-al treilea. care-şi revenise în cele din urmă. Cel mic . zise ea. în timp ce al treilea. Nu-i vezi cum îşi pun beţe-n roate reciproc?. Dar avea un înţeles în mod sigur.. Privea şi aştepta. Îi veni în gând o amintire. scurt. ― Aşa. îl dezarmă pe soldatul rămas. Nu era amintirea lui şi nici nu prea ştia ce însemna. Cel de-al doilea războinic se fâţâia nervos. Se uita fix la butonul roşu.

S-a produs o defecţiune la cuşcă ? Gediman uită complet de încăierarea de la popotă şi aduse în primul plan imaginea care înfăţişa interiorul cuştii. nervos. deşi le percepuse mesajul. Cei doi războinici rămaşi îi desfăcură pieptul. ― S-a produs o defecţiune structurală gravă la cuşca animalelor numărul zero. nervoasă. lovindu-le de pereţi şi fereastra uriaşă. Războinicul mai mic începu să urle în timp ce fraţii lui îl înşfăcau cu toată puterea. făcând-o să tremure. În schimb podeaua cuştii sfârăia şi se înmuia tot mai mult. aşa că se lipi de peretele cuştii. ― Doctore Gediman! strigă Carlyn. Trebuiau să acţioneze rapid. Avaria este suficient de extinsă pentru a periclita siguranţa la cuşca numărul zero. Primul războinic îi smulse un braţ. făcând semn spre fereastră. iar mâinile lor puternice îi smulgeau membrele. dar adaptabilă. Erau o specie agitată. ziduri. dar pe ei nu-i afecta cu nimic. Dădeau din cozile lor uriaşe. zero. Primul războinic simţi că matca acceptase cu durere şi mândrie sacrificiul fiului ei. Oricum nu conta. capul. împroşcând sângele peste tot: pe fereastră. Cei doi războinici mai mari se întoarseră spre oameni. imaginile de pe aparatele lor le acaparaseră întreaga atenţie. Dar abia după ce-l repetă de trei ori reuşi să fie perceput de Gediman şi asistenta lui. Unul din fraţii lui îi înfipsese colţii în craniu. îşi dădu sfârşitul cu un urlet agonizant. Cei doi atacară la unison. întregul plan. Oamenii uitaseră complet de ei în panica lor.. cu ochii la butonul roşu. Era una din caracteristicile care-i făcea nişte gazde atât de bune. Erau plini de sângele fratelui lor. zero. S-a produs o defecţiune structurală gravă la cuşca animalelor numărul zero. unu. coada. Şi nu avea nimic împotrivă. Cel muribund scoase un strigăt. Îi ţâşni sângele când dinţii celui de-al doilea războinic străpunseră în sfârşit scheletul gros. Materialul celulei lor începuse deja să se topească. S-a produs o defecţiune structurală gravă la. care se pierduse pe moment în individualitatea lui.înţelesese acum obiectivul lor. unu. intermitente. Doi din monştrii aceia îl sfâşiau pe cel de-al treilea! Ce dracu ?. şi pe el îl apăsa povara propriei sale individualităţi. Cei doi războinici se întoarseră spre al treilea. deşi de-abia distingea umbrele care se mişcau. fiindcă îl cuprinsese frica. în momentul acela auzi urletele cumplite dinăuntru. în cele din urmă. Apoi răsună un plescăit şi materialul din care era confecţionată începu să se topească. Sunetele. Doctore! . Şi.. Le arăta colţii fraţilor lui. smulgându-i picioarele şi excrescenţele de pe spate. Cu toate acestea. Peste ţiuitul alarmelor şi ameţeala creată de luminile roşii. stupului său. chiar dacă nu de bună voie. Îl sfâşiară până îl transformară într-o masă gelatinoasă. zero. O coadă uriaşă lovi fereastra. oferindu-şi viaţa mătcii. ca să-şi menţină echilibrul.. vocea calmă a Tatălui îşi schimbă mesajul de atenţionare cu unul nou. cel mic scoase un strigăt de agonie. unu. Şi. podea. vocile.. motivele. Rănit de moarte.

Iar acum. se topise. îl observă cu o fracţiune de secundă prea târziu. care venise în spatele lui. cu multe picioare apăru de sub podeaua topită. Simţea ceva. atentă la bezna din jurul ei. Azotul se răspândi în cuşcă. Sângele străpunsese două nivele. încercând să înţeleagă realitatea goliciunii care se căsca dinaintea lui. Frica îi paraliza orice mişcare. Trase capul. Era îngrozit. Se întâmpla ceva. Nu. Înainta în teritoriul interzis. ― Ah. Duhoarea plasticului topit îl sufoca. dar nici unul din cei doi războinici nu dădea semne de agitaţie. Dădu drumul butonului şi aşteptă să se limpezească imaginea. Gediman nu mai văzu altceva decât o coadă lungă. ― Dumnezeule. clocotitoare. Trezeşte-te.Alergă într-acolo. După o cumplită agitaţie. jos. domnule doctor! strigă Carlyn. îl avertiză speriată: ― Ah. Avea impresia că rânjeau la el. Dispăruseră! În momentul acela. Se trezi din coşmar cu un strigăt. care studia plasticul distrus. Ah. totul se potoli înăuntrul cuştii. Nu se auzea nici un urlet. Gediman. Zbieră. Nu face nici un zgomot Avem probleme. Era prea întuneric. Deodată. arătând spre cuşcă. nu era doar o amintire. fără să-i răspundă. S-a terminat cu bursa. fiţi atent! Era mai rău decât îşi imaginase. dar nu suficient de repede. ca de silicon astupă orice sunet. . ceva negru. Se opri. dar palma netedă. Nu-i venea să creadă. Plecaseră. ocolind bălţile clocotitoare de pe podea. Nu vedea absolut nimic. era doar o amintire. Doamne. Doamne. Păşea prudent. Era imposibil! Unde s-or fi dus oare? Ce ar putea să facă? Se aplecă peste gaură. Nu. Mizeria de pe podea începuse să se transforme într-un lichid coroziv. ar putea fi oriunde. Când azotul se ridică. în cuşcă. Poate erau acolo. nu-i veni în minte decât un singur lucru: Wren o să mă omoare. când azotul umpluse cuşca. nu mai vedea absolut nimic. Nu-i păsa dacă era sau nu auzit. Gediman căscă ochii îngrozit. Carlyn. Mâna uriaşă îi cuprinse faţa. Simţea nevoia să ţipe şi urlă cât îl ţinea gura. având grijă să nu calce în masa topită. Carlyn. nu era un vis urât. măcar dacă ar vedea ceva! Îngenunche ca să se uite mai bine. Tot mijlocul camerei dispăruse. Sări la butonul de siguranţă şi-l apăsă cu toată puterea. doctore Gediman. zise el. Văzu bucăţi din ceea ce fusese odată un animal viu. Cei doi extratereştri se întoarseră spre el. prinşi în angrenajele mecanice. care dispărea într-o gaură fără fund. Poate va reuşi totuşi să-i ţină prizonieri. cu studiile mele. Creierul lui înregistră instantaneu imaginea celor şase degete cu unghii lungi şi mâna monstruoasă. Pe podea se întindea o masă groasă. Se întâmpla ceva în realitate. Gediman se zgâia la uşile deschise al cuştii.

Cu o forţă de care-l nu-l crezuse în stare. Apoi începu să-l studieze curios. Ştia exact ce se întâmplase. Încremeniră cu toţii când îşi dădură seama despre ce era vorba. un zâmbet. Trebuia să-l facă să priceapă. ca un îndrăgostit. Ieşiseră. chiar şi lui Wren şi Distephano. Wren se întoarse încet în direcţia zgomotului. Dacă scapă. Repet întreg personalul trebuie să evacueze imediat nava. răsunau urlete. Dar Johner. zbieră ea la căpitanul de pe Betty. ce mai! ― Desfăşoară experienţe ilegale. monstrul începu să-şi arate colţii argintii şi hidoşi. Cu ochii mari de groază. răsună glasul masculin al computerului: ― Alarmă. în momentul acela. cu cele mai cumplite duhuri din univers. Şi. o întrerupse. Cineva trăgea cu o armă. mimând. La un moment dat.. De undeva. când la Wren. Deşi ştia că aici. Extraterestrul îl îmbrăţişă. tremurând din tot corpul. Carlyn se uita uluită.. care i-au afectat integritatea. . probabil. cu o mişcare de-a dreptul graţioasă în felul ei. Nu-i venea să creadă. ― NU! zbieră Wren. Acum se uita când la ea. Gediman urlă şi mai rău. Întreg personalul trebuie să evacueze imediat nava Auriga. teroriştii puseseră stăpânire pe popotă şi totul se transformase într-un adevărat haos. uriaşul războinic extraterestru îl trase în bezna de sub podea. în timp ce Gediman zbiera îngrozit. Fugi îngrozită să găsească pe cineva. Call nu fusese nicicând atât de enervată. Specimenele care se aflau înăuntru au evadat. Ah. ştia. deosebit de periculoasă. Doamne Sfinte. Christie murmură: ― Ascultaţi! Şi ordinul lui atrase atenţia tuturor. Infestarea cu Viermi de pe Lacerta ni se va părea o joacă de copii! Era clar că Elgyn era dispus să ţină seama de avertismentul ei. ― Este o spioană afurisită! S-o lichidăm! ― Ascultaţi-mă bine! zbieră ea. care nu se trezise complet din beţie. lipindu-şi de el coada şi trapul masiv. La un moment dat. Evadaseră! Tatăl trăncănea mai departe despre defecţiunea structurală care afecta sistemul de securitate. Apoi se auziră voci. Urlete cumplite care-i făcură pe toţi să le îngheţe sângele în vene. arătând spre Wren. zero unu a suferit grave avarii structurale. Era inexplicabil. Gediman dispăruse brusc sub podea. din depărtare. Habitaclul pentru animale numărul zero. Observase că şeful ei începuse să şovăie. Se uita descumpănită la Elgyn. Parcă ar fi fost închişi într-o sticlă capcană. Adică nu tocmai inexplicabil. O credea pe jumătate. Individul creşte o specie de extratereştri. Creşte. se strecură afară din cuşcă şi apăsă pe un buton să închidă uşa. existau puţine şanse să primească vreun ajutor. în jurul planetei Pluto.

Încremeni şocat când dădu de cei cinci soldaţi morţi dinaintea lui. la fel ca soldaţii. Sau poate că nu erau morţi. Probabil că de aici începuse totul. îşi spuse el. Îşi scoase halatul din mers. De parcă aceste animale ar fi fost revoltate că fuseseră ţinute în captivitate.. Stătea lângă o femeie sergent şi-i puse mâna la gât. călcând cu respect peste soldaţii căzuţi. Pentru orice eventualitate. Clauss îndreptă arma spre fundul gropii. După câţiva paşi. Dar arma îi prindea bine. la fel de prudent. Se uită înăuntru şi văzu o gaură uriaşă în mijloc. Dar asta era o nebunie. Dar precizările Tatălui oferiră imediat explicaţia. îi arăt eu! Acum se bucura că era militar şi fusese instruit în mânuirea armelor. la cea mai mică mişcare. nu? Acum stătea dinaintea primei cuşti. Doar era vorba doar de nişte animale. Erau toate goale. Poate vreunul din ei mai era acolo.Alarma îl făcu să tresară pe generalul Martin Perez în apartamentul său. Glasul calm al Tatălui indica procedurile care trebuiau urmate pentru evacuarea imediată a navei. Se uită la fiecare soldat în parte. înaintă prudent pe culoarul care ducea spre camera de observaţie. Nici unuia dintre ei nu îi venea să creadă că specimenele evadaseră cu adevărat. rămânând în uniforma militară. Făcu încă un pas. Scopul cercetării era să înveţi din greşeli. Cum se întâmplase oare aşa ceva? Era o lumină slabă. spunându-şi în gând: Ah. Cercetătorii săriră în ajutor de îndată ce auziră anunţul Tatălui.. Acum . mai ales dacă se uita la cei cinci soldaţi şi la cuşca distrusă a animalelor. dar nu prea se vedea bine. Trecu cu grijă printre şirurile de cuşti distruse. atent la cel mai mic zgomot. Se ridică şi înaintă mai departe. unde fusese podeaua. până la ultima celulă. Dacă acea clonă era vinovată de cete întâmplate. ― Habitaclul pentru animale a suferit grave avarii structurale. Era îngrozitor de încordat. Singurul motiv care ar impune evacuarea navei ar fi. Să vedem dacă acestor extratereştri ticăloşi o să le placă gloanţele cu care o să-i servesc. Când intră. îşi înşfăcă chipiul şi întinse mâna să-şi ia pantalonii. Nimic. bine că n-am fost eu. Oare cum fusese posibil aşa ceva? Doctorul Brian Clauss fusese cel mai aproape de cuşca animalelor când începuse balamucul. dar i se păru că zăreşte ceva mişcându-se jos. Dacă mă ia prin surprindere vreuna din orătăniile alea. Se aplecă cu grijă. Îl cunoştea destul de bine pe şeful lor ca să ştie cum gândea. Nu puteau să-i spună ce se întâmplase aici. Atunci ce se întâmplase cu ei? Erau paralizaţi? Oricum nu conta. Pentru că în starea aceasta nu puteau să-i ajute. luă arma femeii. reacţionând la primul impuls stârnit de afluxul de adrenalină. Mai dă-l dracului pe Wren. Ascultă atent. Pulsul se simţea destul de puternic. Este imposibil. o s-o lichideze cu mâna lui şi o să extermine toate creaturile. Specimenele care se aflau înăuntru au evadat. Gemând furios. Alergă într-acolo fără să gândească. Şi fuseseră distruse cu o violenţă greu de imaginat. Evacuare! se gândi el ameţit. Wren vroia probabil să prindă vii acele animale.

intrase complet înăuntru şi se uita în gaură. Se mişca ceva acolo. Semăna cu o coadă! Brian se uită cu atenţie, gata să tragă. Acum gândea ca un soldat, nu ca un cercetător. Ce mult i-ar plăcea să-l ucidă pe unul din ticăloşii aceia, mai ales după ce aflase de la Carlyn ce le facuseră soldaţilor şi doctorului Gediman. Războinicul ascuns în camera de observaţie aşteptă până când omul intră complet înăuntru, în cuşcă. Îşi pândea prada cu răbdare, ştiind că unul din fraţii lui îl momea dând din coadă. Oamenii aceştia erau tare creduli. Îl văzu ridicând arma. Acum era momentul. Întinse limba şi apăsă butonul roşu. Jetul de azot împroşcă omul, udăndu-i hainele, faţa, arzându-le cu răceala lui cumplită. Omul îşi acoperise faţa îngheţată. Fusese un gest prost inspirat, pentru că i se lipiseră mâinile de pielea amorţită. Prada urlă, până îi îngheţară plămânii, incapabili să mai pompeze aer. Începu să se zbată în agonie. Braţul care ţinea arma se lovi de perete şi se sparse ca un cub de gheaţă, de la cot. Se roti din nou şi izbitura îi sfărâma antebraţul, dar mâna rămase lipită de faţă. Apoi se prăbuşi în sfârşit. Braţele, picioarele, întreg corpul deveniseră atât de friabile încât se sfărâmară în mii de bucăţi. Războinicul se uita atent. Vedea totul perfect prin ceaţa de azot. Nu dădu drumul butonului decât după ce corpul omului se răspândise în toată celula. O să vină mai târziu să-l ia, când n-o să mai fie atât de rece. *** Zgomotul ajunse în cele din urmă până la celula lui Ripley. Deschise ochii în beznă. Se încordă ca de obicei când se trezea şi ascultă atentă. Apoi ieşi încet din umbră şi se deplasă spre mijlocul încăperii. Auzea oamenii zbierând, trăgând cu armele în toate părţile. Auzea haosul atât de familiar. Şi auzea războinicii care se eliberau şi îşi strigau victoria asupra prăzii lor care încercase să-i ţină în captivitate, asupra oamenilor care vor deveni de acum gazdele lor. Din depărtare, auzea şi matca bucuroasă, care le transmitea supuşilor dragostea şi încurajarea ei. Asculta oamenii şi extratereştrii cu simţurile ascuţite la maximum. Nu era prima oară când auzea acest vacarm. Ellen Ripley nu avea ce să facă. Începu să râdă, ghemuită pe podea. Erau un râs amar, isteric. La un moment dat, ceva uriaş se trânti de uşa celulei ei şi o făcu să tresară. Acum îi pierise râsul. Lovitura răsună încă o dată. Şi încă o dată. Uşa se clătină puţin. Următoarea lovitură fu şi mai puternică. Erau copiii ei cumpliţi. Veniseră după ea!

CAPITOLUL 8

Poate va veni o vreme când Perez va cere socoteală pentru cele întâmplate la bordul navei lui, când va vrea să ştie exact cine era vinovatul. Dar era un comandant prea experimentat să nu-şi dea seama că acum nu era momentul potrivit. Dacă Tatăl hotăra că pericolul era prea mare şi trebuiau să părăsească nava, atunci aşa vor face. Oricum, nu era totul pierdut. Puteau dirija Auriga din nacelele spaţiale şi puteau să ducă staţia spaţială în altă parte, cu animalele acelea oribile prinse în capcană înăuntru. Prinse înăuntru fără prada lor. După aceea vor avea timp să le prindă şi să le bage în alte cuşti. Dar acestea erau planuri care vor avea de aşteptat. În momentul de faţă era obligat să-şi ducă trupele în siguranţă. Soldaţii lui bine antrenaţi, aleşi pe sprânceană, răspundeau perfect la comenzi. Prima nacelă spaţială era activată şi începuse deja să se umple cu soldaţi. Perez le dădea instrucţiuni eficiente. Nu pierdea nici o clipă. Soldaţii coborâră unul câte unul pe stâlp în burta nacelei de salvare. Se aşezaseră la locurile lor şi îşi prinseseră centurile de siguranţă. Tatăl ţinea evidenţa personalului, numărând fiecare soldat, pe măsură ce îşi ocupa poziţia. Mai era doar unul de venit. Apăru şi Olsen, târziu, ca de obicei. Dacă n-ar fi un tehnician atât de bun... ― Mişcă-ţi fundul mai repede şi vino la bord! îi strigă Perez soldatului care alerga. Olsen îşi dădu drumul pe stâlp în timp ce nacela începea să se desprindă de nava mamă. Ceva care mişca la marginea câmpului său vizual îl făcu pe Perez să-şi ridice privirile. O umbră neagră, uriaşă, cu mişcări de păianjen se strecură atât de repede în nacelă încât nici nu avu timp să reacţioneze. ― Domnule general! zbieră soldatul din spatele lui, care acţiona comenzile. Dumnezeule!. Generalul încremeni în loc, uitându-se îngrozit la extraterestrul uriaş care intrase în nacelă. ― Deschide trapa, lasă-i pe toţi să iasă! Soldatul se supuse şi apăsă pe nişte butoane. Când se deschise trapa, auziră tot felul de urlete, umane şi inumane, din interiorul nacelei. Oamenii aceştia sunt blocaţi înăuntru, complet neînarmaţi! Perez văzu sânge uman împroşcându-se pe ferestre. Urletele ajunseseră la apogeu. Generalul se întoarse, luă o grenadă de la un soldat înarmat din spatele lui şi trase cuiul. Chiar în momentul acela, Olsen ţâşni din nacelă, cu faţa desfigurată de spaimă. Se apucase de stâlp şi încerca să se ridice, dar braţe negre, hidoase îl trăgeau în jos, în iadul dinăuntru. ― Închide trapa! ordonă Perez. ― Dar, domnule...! protestă soldatul. ― Fă cum îţi spun, insistă generalul. Soldatul ezită o secundă şi apoi execută ordinul. În timp ce trapa se închidea, generalul aruncă grenada rotundă. ― Blochează încuietoarea. De data acesta ordinul lui nu mai fu pus la îndoială. Grenada explodă şi

apoi se lăsă liniştea, deşi Perez mai auzea şi acum zbieretele îngrozite ale oamenilor. Probabil că o să le audă toată viaţa. Dând la o parte soldatul din calea lui, Perez acţionă câteva comenzi şi lansă nacela. Îi simţea tremuratul în timp ce era aruncată în spaţiu. Se întoarse spre cea mai apropiată fereastră, ca s-o urmărească. Peste câteva clipe, nacela se desprinse de Auriga. Ferestrele ei se înroşiseră, dar se mai vedeau şi acum umbre zbătându-se înăuntru, dincolo de vălul însângerat. Sumbru la faţă, Perez acţionă comanda de la distanţă care declanşa grenada şi apoi urmări în linişte explozia, împreună cu soldatul de lângă el. Închise ochii, păstrând un moment de reculegere pentru soldaţii săi sacrificaţi şi apoi salută solemn resturile navei. Pe urmă se întoarse spre soldat. Tânărul îl privea cu ochii mari şi gura căscată. Dar vocea aspră a generalului îl trezi la realitate: ― Du-te în nacela numărul doi să previi soldaţii. Stai cu ochii-n patru! Hai, mai repede! Soldatul îl salută cu respect. ― Da, să trăiţi, domnule! Ascultă imediat ordinul şi o luă la fugă, lăsându-l pe Perez singur să privească golul unde fusese odată o nacelă plină cu soldaţii săi. Singur cu gândurile şi regretele sale, Perez atinse uşor fereastra cu vârful degetelor. Apoi se înfioră brusc şi încremeni în loc. Îl simţise din clipa în care apăruse. Deşi nu-şi imagina cum, ştia că nu mai era singur. Pe de-o parte ar fi vrut să nu dea importanţă senzaţiei, s-o considere rodul propriei sale imaginaţii dar, pe de alta, experienţa sa militară îi spunea să fie atent. Se uită pe fereastră, nemişcat şi apoi văzu oribila creatură oglindită în sticlă, în spatele lui. Era unul dintre ei. Se ridica mai înalt decât cel mai înalt dintre oameni, iute ca glonţul şi tăcut ca moartea. Perez rămase nemişcat, refuzând să-şi arate frica, să recunoască înfrângerea. Trebuia să se poarte demn, măcar în memoria soldaţilor săi morţi. Se uită la hidoasa imagine din fereastră, în timp ce războinicul extraterestru îşi dezgoli dinţii într-un rânjet. Îi curgea saliva din botul dizgraţios şi ridicase membrele ca de păianjen, gata de atac. Perez înălţă şi el mâna, strângând arma. Apoi văzu limba tare, plină de colţi, a monstrului şi îşi dădu seama că i se înfipsese în cap. Lovitura fusese atât de bruscă, de precisă, încât nu apucă să simtă durerea sau să reacţioneze. Mâna de pe armă căzu neputincioasă într-o parte şi nu mai simţi nici un fel de senzaţie în partea aceea. Uimit de această bruscă schimbare de situaţie, pe care nu reuşea s-o înţeleagă, îşi duse cealaltă mână la ceafă şi, când o retrase, văzu palma plină de sânge şi un ţesut albicios. Era propriul lui creier. Apoi trupul lui reacţionă în sfârşit şi deconectă toate funcţiile vitale, ca o maşină a cărei sursă de alimentare a fost distrusă prea brusc. După ce se prăbuşi pe podea, ucigaşul lui îngenunche ca să-şi prepare prada. Nu era nimeni să salute generalul sau măcar să fie martor la sacrificiul său suprem în numele ţării sale şi al proiectului în care crezuse cu atâta

― Gata. Negrul uriaş îl împinse pe Wren înainte. Auziseră şi simţiseră distrugerea nacelei numărul unu chiar şi acolo. Hillard. Distephano îl abordă pe Elgyn. explozia. ca să ajungem până la Betty. Ce face? Încearcă să cadă la învoială cu aceşti terorişti? O să cer să fie scos din armată! Dar Elgyn scutură din cap cu fermitate. Cealaltă femeie. Urâtul căruia îi spuneau Johner bombăni: ― Dă-l dracu' pe Vriess! Şi. ― Trebuie să plecăm. femeia care declanşase tot acest balamuc. ― Nu! zbieră Wren revoltat. Wren înţelese brusc ce se întâmpla cu el. Ieşiră din sală pe coridor. Trebuia să colaboreze cu el până redevenea stăpân pe situaţie. ― Să plecăm? îşi spuse Wren revoltat. în momentul acela. ― Dă-i drumul. Întreg personalul trebuie să evacueze imediat nava. Ajunge. ― Trebuie să străbatem toată nava. Ascultaseră împuşcăturile. Se întoarse spre Call. a fost scoasă din funcţiune de forţe necunoscute. zise Elgyn. O s-o facă la momentul potrivit. Cine ştie peste ce o să dăm? Distephano. eu? sări ea revoltată. Înţelese că acestor oameni nu le păsa de munca lui. ― Cu Vriess ce facem? zise Hillard îngrijorată. dacă nu le păsa nici măcar de unul din camarazii lor! Deci viaţa lui se afla în mâinile lor. Repet. Îşi dădu seama că echipajul de pe Betty avea armele îndreptate spre el şi spre soldat. domnule. Cum era posibil aşa ceva? Cu cât Tatăl dădea mai multe amănunte despre situaţia de coşmar de la bordul navei. dându-şi seama că era singurul lui aliat. Întreg personalul trebuie să evacueze imediat nava. urletele. la popotă. Glasul lui calm era complet nepotrivit în situaţia de faţă. continuă el. ― Ce-ai făcut? ― Cine. E timpul s-o ştergem.fermitate. Normal. nu are rost să ne certăm. Şi el părea surprinzător de calm. îl privi îngrijorată. Este urgenţă de gradul unu. Toată munca mea este aici Nn plec nicăieri! Dar înainte să apuce să mai spună ceva. anunţă Tatăl. uimitor de stăpân pe sine. Era ridicol! Revoltător! Trebuia neapărat să ajungă la laborator! Elgyn se aplecă peste trupul unui soldat mort şi-i luă arma. Iar situaţia se înrăutăţea. soldatul. ― Nacela de salvare numărul unu a fost distrusă. Ne îmbarcăm pe Betty. Cercetătorul fu cât pe ce să cadă. ― Nacela numărul doi. Se uită la Distephano. ― Nu ţi-l dau până nu plecăm de pe nava asta. . făcu un pas înainte ca să i se adreseze lui Wren. cu atât Wren se înfuria mai mult.

ceea ce însemna că doar o rănise. exact deasupra piciorului său. care rânjea la ci. urechi. prinsese un ţânţar în magazie. În orice caz.. O porni pe coridorul înfricoşător de pustiu. într-un bot hidos. Auzi din nou fâsâitul. Iar apoi. îşi atinse piciorul.John Vriess terminase de împachetat toate părţile componente pe care le alesese şi le băgase în sertarele scaunului său. Dădu din mână şi fu cât pe ce s-o bage în gură. de exemplu. Acum degetele de la mâini îl ardeau ca focul. Vriess nu le băgă în seama decât când simţi mirosul de carne şi haine arse şi. când auzi ceva. urmate de strigăte. Sub braţele scaunului său era ceva care semăna cu o ţeavă decorativă şi masca o parte dintr-o armă. nu văzu picătura de sânge extraterestru suspendată de tavan.. Acum ajunsese deasupra capului său. Vriess lăsă mâna în jos. Chiar dacă avea toate piesele de schimb. Doar ţeasta şi. Când căzu.. Acea fiinţă din tavan scoase un urlet oribil. pe care le păstra pentru ocazii speciale. iar mecanismul de declanşare sub el. Să fie şobolani? La bordul unei nave militare? Imposibil! Sigur. de coşmar. La un moment dat rupse un colţ şi scoase capul. Ce dracu' s-o fi întâmplat la bordul acestei uriaşe nave încât să necesite evacuarea? S-o fi fisurat miezul radioactiv? Ajunsese la jumătatea culoarului. era ceva care se mişca. Atent la mişcările acelei ciudăţenii. când dădea de vreun bucluc. când plecă privirile. Sau o fi altul? Acesta i se părea mai agresiv. văzu cum i se topea o parte din picior. sau păr. asamblă şi armă dispozitivul. Cealaltă era pe latura opusă. ca de oţel.. Fără să-şi irosească puterile. îl lovi aproape în acelaşi loc ca şişul lui Johner. Ridică ochii spre tavan şi văzu gratiile îndoindu-se. semn că susţineau o greutate mare. Se mişca încet. Încercă să-i urmărească retragerea. Aşa că o porni în tăcere spre Betty. Din trei mişcări. Toate acestea fuseseră inteligent camuflate de scaun. îl îndreptă spre tavan. ieri. Pe urmă computerul ordonă evacuarea. Voia să iasă afară. dar ştia la fel de bine că Johner nu va fi dispus să aştepte. spre mirarea lui. Noroc că-şi dădu seama la timp ce s-ar fi întâmplat. ascuţit şi inuman. Auzi zgomote ciudate. Apoi mai căzu o picătură şi încă una. Îngrozit. Încercă din răsputeri să-şi înăbuşe durerea şi să rămână tăcut. Animalul acela ciudat se întorsese. Ceva deasupra lui. o picătură acidă îi atinse urechea şi durerea fu atât de insuportabilă încât îşi muşcă buza ca să-şi înăbuşe ţipătul. DINŢII! Milioane de colţi gigantici. mişcându-se la fel de încet. atent la orice mişcare. uriaş. Apoi simţi un foşnet. dar. în timp ce Vriess încerca să înţeleagă ce dracu' se întâmpla. . Şi trase! Detunătura făcu un zgomot răsunător. Spre el! Iar Vriess avea senzaţia că era un animal voluminos. ca nişte explozii înăbuşite.. Ştia că Elgyn nu ar pleca fără el. fără ochi.. Nu se mulţumea să se târască în interiorul tavanului. Vriess simţi că se îndepărtează. Îl auzea. Apoi deschise gura larg şi apăru ceva . Un cap ţuguiat. Nu voia să atragă creatura aceea din tavan cu urletele lui! La un moment dat.

Stoarse sângele peste circuite şi acestea începură să se topească instantaneu. se gândi căpitanul de pe Betty. Iar acest fapt îl făcea să se gândească din nou că ar fi trebuit să ia mai multe arme şi muniţii de la soldaţii morţi de la popotă. Apăsă cu degetul pe trăgaci. până văzu cutia metalică sigilată. Auriga asta semăna cu un afurisit de stup. la uşa distrusă. găsi cablurile încastrate în metal şi le urmări din priviri. care căzură peste Vriess. Ca pe vremuri. Creatura dinţoasă urlă şi explodă în mii de fragmente. încercând s-o elibereze. încercând să găsească ceva care i-ar putea fi de ajutor. reuşi să-şi vâre unghiile pe sub o pojghiţă metalică şi o răsuci până desprinse toate circuitele electrice dinăuntru. Întrerupe alimentarea cu energie! Lovi cutia cu pumnul. Soldatul şi doctorul erau undeva în mijloc şi se deplasau destul de rapid pe coridoarele navei. N-o să mai ţină mult. Acum cedă nervos şi începu să urle isteric. Apoi izbucniră nişte scântei şi se dădu înapoi. la nesfârşit. Dar cum a fost posibil? Doar sunt nişte animale! Se uită de jur-împrejur. cât de tare putea. Uşa stătea să cadă. în timp ce se uita speriată la uşă. Dar asta îi era de folos. dar amintirile nu erau deloc plăcute. Se auzi un şuierat şi se deschise o uşă în peretele celulei ei. Celula se cufundă în beznă când se stinseră luminile. Ripley se uită de jur-împrejur în celulă. Auzea de departe vocea computerului care cerea să se evacueze nava. dar Ripley putea să vadă foarte bine. dacă ar fi ştiut unde sunt. aşa că unde naiba dispăruseră toate albinele? Vocea computerului care îi îndemna că evacueze nava îl scotea din sărite şi. În cele din urmă. .ŞI MAI MULŢI DINŢI! Era prea mult pentru Vriess. dându-şi seama că nu mai zărise de mult santinela. Se străduia din răsputeri. Aruncând o ultimă privire în urmă. iar Elgyn încheia şirul. Au tăiat alimentarea cu energie. toţi ofiţerii? În mod normal. Nu strică niciodată să fii prudent. Apoi ridică privirile. Bună idee. Mergeau în şir indian. Se tăiase rău la mână de marginile metalice. Lovi din nou cutia şi încă o dată. Ripley ieşi în grabă. *** Christie era în faţă. Încearcă să spargi sticla! Mai repede! Dar nu era nici o sticlă de spart. toţi cercetătorii. la fel cum bubuiau extratereştrii în uşa ei. Începuse să se îndoaie. Unde dracu' erau toţi soldaţii. Uşa celulei ei începuse să se îndoaie sub loviturile monştrilor. Elgyn ar fi făcut ţăndări toate difuzoarele. dar cum s-o pună în practică? Îşi aminti ceva. Pustietatea uriaşei nave îl descumpănea pe Elgyn.

într-o gaură. Sufocat. Avea ocazia să-şi îndrepte greşeala şi să adune mai multe arme. Dar ceva îi spuse să se oprească. ce-ţi mai trebuie? Două mâini negre. El şi bunicul lui puseseră o capcană pentru veveriţe şi presăraseră biscuiţi unşi cu unt de alune până la ea. Îi căzură armele. Ceea ce nu înseamnă că nu funcţionează bine. genunchi. zbătându-se încă în strânsoarea ucigaşului său. Când se apropie de el. luă arma. Dar aceasta se lipise de podea din cauza unei substanţe oribile. Le simţea înaintând pe glezne. Zbieră. Foarte ciudat. ― Elgyn! îl strigă din nou Hillard. până îi ieşi prin spate. ca un cauciuc. Încercă să iasă. cu inima sfâşiată. plămâni. dar văzu încă una. O puse pe umăr pe prima şi se pregăti s-o ridice şi pe cealaltă. Dar întinse braţele şi reuşi să-şi blocheze căderea. la trei metri depărtare. vorba proverbului. Se uită din nou. inimă. la câţiva metri înaintea lui. Pe podea era o armă militară masivă. Podeaua cedă sub el şi începu să alunece. întinse mâna. luptându-se din răsputeri să se elibereze. Braţe puternice i se încolăciseră în jurul taliei. apucă să vadă ceva negru. uriaşe. CAPITOLUL 9 Christie ajunsese la jumătatea holului când îşi dădu seama că ceilalţi nu . ceva îi atrase atenţia. Ce este? Ce dracu' este această ciudăţenie care mă ucide? Şi de ce o face? Înainte să-şi dea duhul. ― Elgyn? ― Vin imediat! îi strigă el şi vru să se întoarcă. Căpitanul piraţilor simţi cum înaintează centimetru cu centimetru. încercând să se elibereze din strânsoarea nemiloasă a ghearelor. uriaş şi hidos ieşind din gaura din podea şi înşfâcându-i inima roşie în dinţii lui argintii. Ce găsesc să fie al meu. trăgându-l cu putere. dar mâinile acelea îl trăgeau cu aceeaşi forţă inumană. Era plină de gelatină. Uitându-se prudent în jur. Ai două. Acel ceva care-l apucase începuse să se caţăre pe el. Elgyn începu să dea din picioare. Creatura îi prinsese toată partea de jos a corpului. Ce-i asta? Ce dracu' este asta? Ceva incredibil de puternic şi ascuţit ca o ţepuşă uriaşă străpunse pieptul lui Elgyn. una direct în gaura aflată la vreo jumătate de metru în faţa lui. Îşi amintise brusc de un incident din copilărie. Ce dracu' s-o fi întâmplat cu luminile de aici? Auzi glasul lui Hillard în spatele lui. coapse.Omul dinaintea lui trecu de alt coridor cufundat în semiîntuneric. Cineva aruncase cu vreo grenadă? Ocolind-o prudent. prin coaste. unde se pare că se topise podeaua. Ce dracu' înseamnă asta? Ce l-o fi făcut pe soldat s-o abandoneze aici? Dar lui Elgyn nu-i păsa. Elgyn se prăbuşi leşinat. Dar văzu cea de-a treia armă. ţâşniră cu o viteză uimitoare din podea şi-l prinseră de glezne.

Acum toţi intraseră în panică. Hillard se uita şocată la trupul iubitului ei. Elgyn avea o gaură enormă în mijlocul pieptului. scoase limba şi începu să şuiere. Până şi Wren se albise la faţă şi asudase. Poate vrea doar cadavrul. să ştii că ai nimerit-o! Arătarea căscă fălcile. Johner îşi revenise acum. Era pentru prima oară când îl vedea pe Johner tremurând de frică. Camaradul lui se făcuse cenuşiu la faţă. Ceilalţi o luară şi ei la fugă după el. Alergă înapoi şi-i găsi pe toţi adunaţi în capătul ultimului coridor de care trecuseră. să se uite şi el. da. Christie îşi aminti vag de ce spusese Call despre proiectul ştiinţific al lui Wren. ― Da. . când dădură colţul. Scoateţi-l de acolo. laolaltă cu ceilalţi. Asta era sigur. Trebuia să afle unde dracu' erau acum. Elgyn era mort? Da.. "Dacă scapă. se gândi Christie. Era mort. Johner clipi şi-i răspunse oftând. ― Ei. ― Vine? îl întrebă Johner. Şi Hillard zbiera în gura mare: ― Elgyn! Elgyn! Christie îşi croi drum până în faţă şi ajunse exact la timp să-şi vadă căpitanul tras prin podea. bineînţeles.. Hillard scoase un geamăt. Din Elgyn nu mai rămăseseră decât umerii. Trebuia să gândească. Un trosnet răsunător îi făcu pe toţi şă se întoarcă. Se uitau toţi la culoarul întunecat.erau după el. Tremura din cap până-n picioare. despre creşterea artificială a unor specii ciudate. ― Scoateţi-l de acolo! zbiera Hillard. ― Nu ştiu. Monstrul ieşise din podea şi începuse să înainteze către Elgyn. dar cel puţin se trezise. ― Te simţi bine? şuieră Christie. înfricoşător. sunt cu tine. ascuţiţi. care zăcea în gaura topită. Îl apucă de mânecă pe Johner şi-l trase după el. Christie îşi şterse sudoarea de pe frunte. La toţi dracii! Inspiră adânc. Christie se uită repede după colţ. Infestarea cu Viermi de pe Lacerta ni se va părea o joacă de copii. Se aplecă după Christie. se gândi negrul. Toţi se uitau îngroziţi. " Ah. Când îl scoaseră la suprafaţă. fir-ar să fie! Johner şi Distephano îl apucară de braţe. Erau ca şi morţi dacă nu se dovedeau cel puţin la fel de isteţi ca acea creatură. dezgolindu-şi şirul de dinţi strălucitori. gaura din piept vorbea de la sine. Podeaua dintre ci şi coridorul principal explodă scoţând la iveală o făptură a iadului. Un monstru imens. Asta voiam să aud. Lăsară trupul căpitanului lor să cadă în gaura din podea şi o rupseră la fugă în direcţia opusă monstrului. Faţa lui era contorsionată de durere. A plănuit asta! se gândi Christie îngrozit. ― Ce dracu' se întâmplă aici? Credeţi că avem timp de pierdut? Dar nu-i răspunse nimeni. fir-ar să fie! O luă la fugă pe culoar. Animalul acela l-a ademenit pe Elgyn şi pe urmă s-a folosit de el ca să ne atragă şi pe noi în cursă. Dar. Ghemuită după colţ. da. Christie încremeni în loc. constatară că o luaseră pe un coridor înfundat. Christie se lipi de perete şi o porni încet spre colţ. ca de inox.

Christie clipi din ochi şi apoi se uită la Johner care se zgâia la fel de uluit ca el. cu gesturi fireşti. Cea căreia îi spuneau "Ripley". Rămaseră toţi nemişcaţi. Se pare că şi extraterestrul era la fel de nedumerit. Christie ştia că un trup se mai mişcă după moarte. Elgyn este mort! Cum dracu. Le făcea impresia că-l mirosea. Apoi se îndreptă de spate. grozav! exclamă Hillard. Se uită din nou după colţ. ca o profesionistă. În momentul acela. temătoare. dar vedea clar trupul căpitanului său printre picioarele monstrului. Se apropiaseră şi ceilalţi. Apoi se strădui să-şi păstreze calmul. Mişcarea derutase probabil şi monstrul. Acum monstrul adulmeca gaura uriaşă din pieptul lui Elgyn. într-adevăr. Până când corpul lui Elgyn se mişcă. Christie se întoarse primul să se uite. zise Johner. Puţin îi păsa de cei din jurul ei. ― Aşa mă gândeam şi eu. Îi făcu semn lui Johner să se uite şi el. Practic nici nu existau pentru ea.. îi răspunse camaradul lui.― Vine? îl întrebă negrul. destul de indiferent. în curând văzură şocaţi cine era: femeia care-i bătuse măr pe toţi mai-nainte. Monstrul se prăbuşise pe podea şi tot ce fusese atins de sângele lui se topea. Se ridică şi îşi prinse arma la umăr. apăru ţeava unei puşti. până când Ripley îngenunche brusc lângă cadavrul lui Elgyn şi începu să-l percheziţioneze. furioasă. de parcă această femeie ar fi fost cauza tuturor problemelor lor. zise ea.. Ţeava puştii care ieşise din trupul lui Elgyn dispăru la loc în gaură şi apoi trupul se înălţă şi căzu pe-o parte. uşurel. Două mâini suple apărură din corpul mortului şi. Christie avea arma la îndemână. Ce dracu'. Avea vreo trei metri. Nu cumva erau atrase de glasurile lor? Dar Ripley nici măcar nu se deranja să se uite la Hillard. Mirosi ţeava armei şi apoi rânji. . Christie tresări. găsi un pumn de muniţie în buzunarele lui Elgyn şi se grăbi să-l bage în propriul ei buzunar. Call îşi găsi glasul în cele din urmă. pentru că-l văzură întorcându-se şi aplecându-se peste cadavru. Acum nu mai părea deloc interesant să-i facă felul femeii. Christie se uită la Johner. mult timp. dar nici chiar aşa. Venea după ei. ― Aşa. Să terminăm odată cu el. Hillard o porni în goană pe hol. dar trecu graţios ca un păianjen peste trupul lui Elgyn. îşi luă arma şi o verifică atentă. Hillard se apropie şi ea. cu mâna pe armă. Îşi dăduse seama că se aflau toţi în pragul isteriei. deodată. Dar ţeava îl lovi pe neaşteptate în capul uriaş şi urmă detunătura unei împuşcături. ― Da. Christie se uită la el şi îşi zâmbiră reciproc. Cadavrul se mişcă din nou.. Calmă ca întotdeauna. Trupul se clătină puţin şi. Se întreba câte arătări de acest fel or mişuna pe acolo. ― Ah.. Johner era lângă el. Christie se uita uluit. ― Lasă-l în pace! zbieră ea. Impactul îi zbură capul de pe umeri şi echipajul de pe Betty se trase înapoi exact la timp.

Camarazii ei se cutremurară şocaţi. Johner nu suportă gândacii şi ăsta seamănă cu tartorul tuturor gândacilor în persoană! La un moment dat. ― Poftim. spuse Call. speriat. monstrul acela este rezultatul proiectului tău ştiinţific? ― Da. zicând acestea. ― Doctore. Johner se întoarse spre ea furios. spre mirarea lui. Se apropie de cercetător cu arma trasă. croindu-şi drum printre ei. Apoi. ― Dacă mai sunt şi alţi monştri? insistă Johner. sumbru la faţă. aşa că i se adresă lui Wren. Şi. Poţi să-ţi faci un colier superb din ea. Christie auzi un gâfâit lângă el şi. Call se uită îngreţoşată la "darul" ei şi-l lăsă să cadă. ţine. smulgând-o din botul dinţos al animalului. Johner se întoarse brusc spre Wren. Da. În clipa aceea. Christie îşi dădu seama cu regret că era timpul să intervină. constată că venea de la Johner. ― Ce facem? îl întrebă Johner pe Christie cu o voce tremurândă. Se aplecă peste capul lui şi-i băgă mâna în bot. Tipul era îngrozitor de speriat. dar se pare că femeia nu-l considera demn de atenţia ei. Christie îşi dădu seama deodată că Wren încerca să se ascundă de Ripley în spatele grupului. ― Nu mai avem nevoie de ticălosul ăsta. Dintre dinţi i se prelingea un lichid lipicios şi bestia se zbătea încă în ghearele morţii. ― Nu ai nici un drept să-mi dai ordine! Dar femeia micuţă de statură nu se dădu bătută. în timp ce toţi o priveau înmărmuriţi. Haideţi să-l lichidăm. zise el.Acum Ripley se uită la toţi timp de câteva clipe. Ripley apucă limba monstrului şi o trase cu o forţă uluitoare. ― Sunt morţi. Încearcăm să plecăm dracului de aici. fără să scoată nici un cuvânt. recunoscu Wren cu jumătate de gură. Toată furia şi spaima lui se concentrau asupra lui Wren. De-abia se abţinea să nu izbucnească. ― Nu trebuie să ucidem pe nimeni. ― Încetează! exclamă Call. Distephano nici măcar nu clipi. normal. nu? Lui Christie nu-i convenea să-şi vadă camaradul atât de zguduit. . Părea foarte sigură şi Christie nu avea oricum de gând s-o contrazică. Oricum nu văzuseră nici picior de soldat de când ieşiseră de la popotă. decât ca să ne apărăm. ― La o parte. ― Ce am făcut şi până acum. Johner ridică arma şi o îndreptă spre faţa soldatului. Call spusese că el crease monştrii extratereştri şi probabil că Johner îşi amintise acum acest lucru. Negrul ridică din umeri. zise ea. Şi. îi ordonă Distephano inutil. zise Ripley indiferentă. se duse la Call şi puse hidoasa limbă băloasă în mâinile ei. cu toate că era neînarmat. se îndepărtă. se apropie de cadavrul monstrului. ― Mai sunt şi alţii? Wren încuviinţă din cap. Soldatul Distephano se puse în calea lui. dar Wren tresări. N-ar fi mai bine să rămânem aici şi să lăsăm armata să-i lichideze? Soldaţii trebuie să fie pe undeva. O să aibă nevoie de el ca să iasă de aici. Dar Johner nu-l băgă în seamă.

Call se întoarse spre el. vor fi de două or mai mulţi. era ultimul lucru pe care şi-l dorea! ― Vine cu noi. Se uitau toţi la el. Moartea lui Elgyn îi lăsase fără conducător. Era clar că se temea de Ripley. Nu-i răspunse nimeni. ― Asta explică multe. dar Christie se făcu că nu-l vede. ― Dar nu este o fiinţă umană! Face parte din experimentul lui Wren! Poate oricând să se transforme în duşmanul nostru. Vorbele ei îi şocaseră. omule. ― O clipă. Vom avea nevoie de ea. luă puşca lui Elgyn şi i-o dădu lui Distephano. Ochii ei semănau cu cei ai unui animal de pradă. Ea a fost gazda acestor monştri. Mult mai mulţi. După ce o să scăpăm de pe nava asta. Dacă vreţi să supravieţuim. murmură el. hotărî Christie. ― Douăzeci. ― Dacă e s-o luăm aşa. zise el. ― Vaya con Dios. mai ales în situaţii limită. Ah. care se ghemuise pe podea. Doamne. Call făcu un pas înainte şi întinse mâna spre Ripley. privindu-i încruntat pe toţi. dar simţea că aşa va fi şi era obişnuit să asculte de instinctele sale. Era la fel de calmă. revoltată. la câţiva metri de ei. Wren a clonat-o pentru că purta în pântece pe unul din ei. toţi începură să vorbească deodată. Dar pierdeau un timp preţios cu aceste discuţii. ― Sunt de acord cu Call în privinţa asta. Johner îl privi revoltat. ― Riscăm prea mult dacă ne încredem în ea. În câteva ore. o aprobă Johner. ― Deci cu cine trebuie să mă regulez ca să plec de pe nava asta? îi întrebă ea liniştită. îl preveni fata pe Christie. ― Douăzeci?! Ne-a luat mama dracului. îi spuse Christie lui Johner. care tăcuse până acum. fiecare e liber să facă ce vrea. Haideţi s-o lăsă aici. Se întoarseră spre ea. nici unul dintre ei nu se simţea bine în prezenţa ei. La un moment dat. trebuie să ne înţelegem. Johner îşi dădu seama brusc că îşi părăseau camaradul pe pământ străin. până când fură întrerupţi de vocea calmă a lui Ripley. fără să-l înmormânteze şi se încruntă plin de regret. Call o studia pe Ripley. Deşi îi salvase de monstru. ― Vor face ouă. nu am încredere în nimeni. dacă sunt douăzeci! În momentul acela. se ridică graţioasă şi se apropie de ei. Zicând acestea. Johner îşi pierdu răbdarea. ― Puţin îmi pasă dacă o suportaţi sau nu. Ce idee tâmpită.― Câţi? Doctorul se uită nervos de jur-împrejur. Christie se uită la Ripley. acoperi faţa lui Elgyn cu haina ei. cu ochii la iubitul ei mort. Nu ştia de ce. Nu trebuia să uite că erau douăzeci de monştri în libertate! Se întoarse spre întreg grupul. se gândi Christie. Hillard. Trebuia să preia cineva comanda. ― Nu putem avea încredere în ea. pentru ultima oară. Zicând acestea. ― Vor fi mai mulţi. le explică ea. . Soldatul îi mulţumi dând din cap şi începu să verifice arma.

― Ah. Măcar acum acţionau ca un adevărat pluton militar. Înăuntru era beznă. Johner se uită la el. nimeni nu respira. O mulţime de uşi. Erau gata să tragă. zise cercetătorul. răsună un sunet. Distephano. Ascensorul! se gândi Christie. Îşi pregăti arma. doctore? se întrebă Christie. Părea foarte îngrijorat. Christie văzu ceva în spate. nu văzuseră nici un extraterestru. Christie observă că Ripley era dispusă să preia poziţia lui Elgyn şi să încheie şirul. ― Gata. la fel ca ei. scăldând totul într-o lumină orbitoare. omule! gemu Johner. Nu se recunoscuseră de prima dată. Rămaseră aşa un timp. Christie începu să creadă că exista totuşi o şansă să reuşească. Şi. să pornim. ― Ei. Aici sunt apartamentele. şi eu care credeam că i-am lichidat pe toţi! Christie clătină din cap când văzu urmele de arsură pe piciorul şi urechea lui Vriess. ― Fir-ar să fie. se gândi Christie. Call o luă de umeri. Hillard. încercând s-o aline. în alertă. nu ca o ceată de golani. i-am văzut. îşi lăsară în urmă căpitanul şi prietenul şi se îndreptară spre Betty. se aşezară toţi pe poziţie. chiar şi Call. I se citea spaima în priviri şi tremura din cap până-n picioare. Totul era pustiu pe unde trecuseră. În timp ce uşile liftului se deschideau încet. nu se vedea nimic. Johner. pnvind-o neîncrezătoare. când se dezmeticiră în sfârşit. Era clar că prietenul lor avusese parte de o experienţă la fel de neplăcută ca a lor. Ştia că în spatele lui. dar se simţeau pândiţi. Nimeni nu mişca.Hillard atinse pentru ultima oară mâna lui Elgyn şi apoi se ridică. dar Hillard o împinse. Îi privea pe toţi detaşată. iar restul plutonului îi urmă exemplul. răsuflară uşuraţi şi lăsară armele jos. ― E cumplit! Ar putea fi oriunde. la fel ca ceilalţi. În lumina palidă. Bună. Call. îi răspunse Christie sumbru. zicând acestea. De când lăsaseră în urmă holul unde murise Elgyn. ― Credeam că te-au terminat. În ascensor era Vriess. ― Aţi văzut şi voi porcăria aia afurisită? ― Da. care venea în urma lor. Se aşteptau la orice. le ordonă Christie. Apoi. Christie îşi şterse sudoarea de pe frunte. cu o armă în mână. ce faceţi? zâmbi Vriess. Când Call se întoarse spre ea. ― Vriess! exclamă Call fericită şi alergă la el. Deodată izbucniră nişte scântei din tavan şi-i făcură să tresară. Oare spui adevărul. clătinând din cap. verificau fiecare uşă în parte. ― Putem da de urma monştrilor? îl întrebă Johner pe Wren. fiecare spaţiu dintre mobile. Apoi becurile de neon se aprinseră brusc. ameninţându-se reciproc. la cinci metri de ascensor. Când trecu pe lângă un ascensor. Chiar dacă ajungem la bordul lui Betty. deşi era neînarmată. e posibil să-i găsim înăuntru! . Figura ei îl făcu să se cutremure. ― Nu. asudat. încremenind în loc. Poate din cauza lui Ripley. Nemernicii ăia ar putea să se ascundă în voie aici. îi zâmbi rece. Pe urmă însă.

Te rog să nu te simţi jignit. pentru că nu i se părea o sursă demnă de încredere.Wren se gândi că era timpul să le dea explicaţii. Christie încuviinţă din cap. afectată de moartea lui Elgyn şi se pare că le învinuia deopotrivă pe Ripley şi Call. O să ne ducă direct pe puntea de lansare. Johner. ― Nimeni nu va fi lăsat aici. Nici măcar tu. să planifice. Isuse! Christie voia să afle mai multe lucruri. în camera motoarelor. Dar cine ştie. spuse el. Înainte să apuce să-l repeadă. De parcă ar fi nişte fiinţe umane capabile să gândească. ― Se pare că toată activitatea lor s-a concentrat la pupa. zise Ripley. ― Procesul s-a accelerat. poate că sunt capabili! ― Unde este carnea? repetă Call dezgustată. vom da de un tunel de acces care merge de-a lungul primului etaj. ― Câteva ore. Dacă intrăm în cabina ascensorului. Până acum stătuse posomorâtă.. atunci o să vină aici.. repetă Christie în gând. Femeia părea şi mai impasibilă. Nu avem nici un motiv să presupunem că s-au mişcat de acolo.. Christie se întoarse spre Distephano. în sectorul militar. tăcând semn spre Vriess. zise Christie în concluzie. Încă nu ştiau cine sau ce era. ― Cu cât scăpăm mai repede de aici. eu zic să renunţăm la infirm. Vorbise atât de apăsat încât nimeni nu îndrăzni s-o contrazică. Apoi răsuna glasul lui Ripley. Toţi se uitau la ea. le spuse Ripley. cu atât mai bine. zise ea hotărâtă. . ― Care este cel mai scurt drum? Soldatul se gândi un timp şi apoi spuse: ― Ascensoarele. Au la dispoziţie destule trupuri gazdă proaspete. Negrul se gândea că atitudinea ei n-o să le fie de nici un folos.. Şi. adăugă Wren. Merg de la ultimul etaj al navei până jos. ― Dacă nu vrei să pierdem vremea. Nu-l impresiona exprimarea ei. celulelor donate. Se uită vinovat la Ripley. măcar acum ştim cum stăm. Vorbise pe un ton atât de sigur încât Christie o crezu imediat. Toate privirile se întoarseră spre el. Din cauza. Dar acum ţinea capul sus. Părea cu totul alta. îi răspunse Vriess zâmbind amar. ― Nu mă simt. Bun. Christic îl privi neîncrezător. nepăsătoare. zâmbind cu neruşinare. dacă e să trimită pe cineva. Johner i se adresă direct lui. ― Cât timp o să dureze clocitul? Nu-l întrebase pe Wren. ― Sau mai puţin. ― Nu s-au mişcat şi nici n-or să se mişte. Christie o văzu pe Hillard făcând un pas înainte. ―. ― Acum clocesc puii. se grăbi apoi să adauge. unde este carnea! Dacă e să trimită pe cineva. Fără oprire.

Dar se ascunse imediat în spatele soldatului. la fel de indiferentă ca de . Wren clătină din cap. Avea un adevărat arsenal. îi răspunse Wren. se văzu obligat să recunoască. Distephano se uita uimit. Exact când se puseră în mişcare. vocea indiferentă a lui Ripley îi opri în loc. insistă Ripley. Distephano încuviinţă din cap. şi ea o să fie înarmată? protestă Johner. Doamne. ― Nava se mişcă. pe urmă cotim şi o scurtăm prin laboratoare. Call se întoarse furioasă spre Wren. ― Are dreptate. să mergem câte doi.. Şi cum ajungem la ascensoare? Distephano întinse mâna. ― Şi când aveai de gând să ne anunţi? ― Am uitat. se gândi Christie dezgustat. speriat. ― Ce? o întrebă Christie nedumerit.. preocupat. ― Bine. O simte? Lui Christie nu-i venea să creadă ce auzea. Cercetătorul era lac de sudoare. la baza de pornire. dosit unde nu te aşteptai. ― Exact. ― Pământul. Demonta şi desprindea diverse părţi din el.― Bine gândit. ― Cum. Le asamblă imediat. repetă ea. ― Dacă sunteţi gata. Dar Christie nu-l băgă în seamă. ― Cred că aceasta este procedura standard. Chiar dacă s-ar deplasa. Call... atunci. dându-se înapoi. ― Nava se deplasează de când a început atacul. ― Ah. când Ripley se uită la el. ― Dacă monştrii ăştia ajung pe Pământ. ― Ţine. ― O luăm pe coridorul acesta. Christie zâmbi fără să vrea. zise invalidul. Cine te crede. ― Şi care este baza? se interesă Hillard. Dacă nava suferă vreo avarie gravă. aruncându-i o armă mică. Acum toţi se uitau la el. Call devenise isterică. ― Această navă este prea masivă.. zise Christie. dar eficientă. În cele din urmă. Vorbele lui o scoaseră din sărite pe Call. Johner părea sincer deprimat. atunci. Să mergem! Vriess începu imediat să se agite în scaunul lui.. Call sări şi ea s-o susţină. o strigă Vriess. zise Ripley în locul ei. ― Ne mişcăm. Adică armele lui. ― Scaunul nu e controlat niciodată. Zbiera la Wren cât o ţinea gura. cu multă îndemânare. se scuză cercetătorul. nu s-ar simţi nimic. O simt. ticălosule. ― Acesta va fi sfârşitul. exact pe măsura ei. Vom ieşi în faţa lifturilor. se autopilotează înapoi. ― Pământul? Nu vreau să mă întorc pe planeta aia afurisită. fără să-l slăbească din priviri pe Wren.

le spuse soldatul. ― Trebuie să aruncăm nava în aer! ― Nu trebuie să facem nimic. Se uită la un tub uriaş. Aici a fost crescută probabil. îi spuse el lui Distephano.obicei. ce porcărie!. Se întoarse spre Distephano. n-ai decât să faci ce vrei. afişând nişte informaţii pe ecran. Deşi. îi răspunse femeia sincer. Apoi o porni înainte şi Johner rămase în loc. trebuia să recunoască fără să vrea că o admira pe femeia cea înaltă. în cele din urmă. cu gura căscată. O tăiem pe aici. îşi spuse Johner. În faţa lui. Acum Christie încheia şirul. îi spuse Christie. zise ea. ― Am murit. să sfârşeşti ca Elgyn! Se cutremură. ― Nu-i problema noastră. După ce plecăm. Era unul din laboratoare. ― Aproape trei ore. ― Şi ce s-a întâmplat? insistă Johner. ― Call. în auzea pe Johner bombănind: ― Doamne. cu ochii în patru. există lucruri şi mai rele decât Pământul. dându-şi seama că trebuia să-l convingă. Johner veni mai aproape de ea şi o întrebă fără ocolişuri. ― Pe aici. ― Ai mai înfruntat arătările astea? ― Da. pe care scria "Incubator". în timp ce mergeau cu Ripley în frunte. ― Ţi se spune Ripley. Doar să scăpăm de aici. ― Nu înţelegi? Nava o să aterizeze în plină zonă populată. nu te las să arunci în aer această navă cu noi la bord. Dăduse dovadă de mult curaj când înfruntase arătarea aceea ascunzându-se într-un cadavru. Nimeni nu o să aibă habar de ce se află la bord. dădură de o uşă. ― Nu asta voiam să aud. Acum. îi spuse negrul. Soldatul clătină din cap. se poate trece. Call clătină din cap. ― Gata. Pământul. Apoi dădură un colţ şi Johner . De exemplu. nu-i aşa? Te deranjează dacă mergi tu în faţă? Femeia se aşeză în fruntea lor şi o porniră. Se întoarse spre clonă. îi răspunse ea. Sigur. se gândi Johner. O să pregătim cu bună ştiinţă sfârşitul speciei noastre! Hillard interveni şi ea. dacă mă gândesc bine. ce dracu! Ajunseră la altă intersecţie de coridoare şi Ripley se opri. era clonă. ca şi când ar fi refuzat să accepte. ― Cât durează până ajungem pe Pământ? Soldatul apăsă pe butoanele unei console. Johner se apropie de ea. încercând să-şi alunge din gând mutra hidoasă a monstrului. Acum Call se întorsese spre Christie. Dar îşi reveni repede şi-l urmă pe soldat. dar până şi clonele aveau sentimente. Era pentru prima oară când Ripley nu mai părea atât de indiferentă. zâmbi şi-l bătu pe umăr. După câţiva metri.

unde era întuneric. I se întipărise pe faţă agonia morţii. amplificând imaginea de coşmar a laboratorului. Un neon care clipea intermitent avea efectul unui stroboscop. Lăsa impresia că explodase ceva în interiorul lui şi-i ţâşnise prin piept. n-o să mă mai trezesc. Aveau aceeaşi rană hidoasă.. prinse acolo ca nişte muşte pe o hârtie lipicioasă. se gândi Johner îngreţoşat. Johner încremeni în loc. Sau poate îşi croise drum în afară pe acolo. Fontaine. Ştia că aceste imagini îi vor rămâne întipărite în minte pe veci. Pe halatul lui de laborator scria "Kinloch". ― Probabil că visez! murmură el. Nu mai semăna deloc cu o încăpere umană. gata să tragă. Acum omul care atârna lângă el. Imaginea îi luă prin surprindere pe toţi. Aşa o să arăţi şi tu. tavanul. Probabil că erau oamenii care lucraseră în acest laborator. Tu ai răpit-o pe ea şi pe toţi ceilalţi. Reproiectaseră acest spaţiu. Stăteau cu armele în mână. fără să-ţi pui întrebări. fu nevoit să-şi ferească privirile. la fel ca toţi ceilalţi. ― Să mergem mai departe. Inspiră adânc şi se întoarse. Camarazii lui gemeau sau scoteau exclamaţii de oroare. adaptându-l propriilor lor nevoi. dar o făcu să clipească şi mai rău. Pereţii nu mai erau netezi. se gândi Johner. I se lipeau picioarele de podeaua plină de sânge sau aluneca pe resturi de ţesuturi umane. încercând să se abţină. Erau fixate de fâşii membranoase. care crezuse că le văzuse pe toate. Se zăreau forme groteşti. Uită-te la faţa ei şi a celorlalţi de pe pereţi.. Ar fi fost mai bine să nu fi ştiut cum îi cheamă. Christie veni imediat lângă el să-l susţină. Vriess ridică arma lângă el întinzându-se să oprească lumina. Iar pe pereţi. Ripley semăna cu o statuie. Chiar şi el. Îşi continuară drumul prin laboratorul presărat cu dovezile prezenţei extratereştrilor. Monştrii fuseseră acolo. Reconstruită. cu coste puse la distanţe egale sau oase legate prin membrane întunecate. îţi dai seama cum o să fii! Îl apucase brusc o senzaţie cumplită de vomă. Halatul alb era îmbibat în propriul sânge. Johner se zgâia îngrozit la figura de lângă el. Capacul era semi-deschis şi-l căscă şi mai mult. Distephano. Criotubul conţinea o femeie. . cu pieptul smuls şi faţa desfigurată de durere. Semănau mai degrabă cu interiorul cavităţii unui corp. Sprague. de data asta. Numai că. Nu mişca şi nici nu respira. Distephano lumină şi celelalte corpuri prinse de perete. Dacă până acum te-ai crezut urât. toată camera fusese modificară. dacă reuşea să scape din acest iad. structura încăperii se schimbase.văzu altceva. găsi un întrerupător şi-l apăsă făcându-l să tresară. Arătau toate la fel ca cercetătorul. Este unul din cei pe care i-am sustras de la destinaţia lor şi i-am adus aici. Ripley se uita indiferentă la cadavre. Dădură de altă zonă întunecată şi încetiniră pasul. pereţii. Podelele. se vedea clar. În spatele camerei. I se vedeau plămânii şi măruntaiele. Tu ai adus-o aici şi uite pentru ce. care era în spatele lui. Spre mirarea lui. era martorul propriei sale vinovăţii. Şi acum te-ai nenorocit. Te interesa doar să-ţi iei banii. Pe pereţi erau trupurile încremenite de moarte ale oamenilor. Citi câteva nume pe halate: Williamson. ca şi când ar fi fost ceva atât de obişnuit încât nici nu merita să le bage în seamă. Apoi Johner zări un criotub cu cineva înăuntru. îl îndemnă el.

aparatură. complet derutat. ca printr-un miracol. Asuda abundent. îi strigă ea străinului care tremura din cap până-n picioare. Christie veni imediat lângă ea şi pară cealaltă lovitură. Call interveni şi. O ţeavă probabil. cu armele îndreptate spre ciudatul om. îpcordat. Îi tremura şi glasul. temător. în timp ce cercetau împrejurimile. Omul ţinea ceva lung în mână. zise el. adică la Ripley. I se păruse că zăreşte o faţă ascunzându-se printre echipamente. Johner îi fu recunoscător. Johner clipi. cu ochii căscaţi de spaimă. Şi. o să vii cu noi. uitându-se când la unul când la altul. Ripley era la locul ei. ghemuindu-se din nou. M-a sufocat! Părea gata să izbucnească în lacrimi. Monştrii aceia negri. Christie şi Johner se uitară unul la altul şi apoi îşi feriră privirile. Toţi încremeniră în loc. Lumina clipi din nou. şi o lovi în plin. corpul care susţinea acea faţă ţâşni din ascunzătoarea lui. Johner se întoarse şi el. uriaşi puteau trece uşor neobservaţi în harababura asta: ţevi. luată prin surprindere. În cele din urmă. Încăperea era plină de găuri şi totul era învăluit în această alternanţă de lumini şi umbre care te călca pe nervi. înainte. ― Nu înţeleg nimic. din ascunzătoarea lui.. Se întorsese imediat să se uite.Se înghesuiseră atâtea echipamente aici. ne cărăm dracului de pe nava asta fantomă! Purvis clipi. iat-o acolo. ― Uite ce este. Este prea periculos pentru tine să rămâi aici. îngrozită. semn că lovitura n-o afectase prea mult şi apoi se ridică. birouri. ― Care navă? întrebă el. ― Lasă vergeaua. Se repezi la cea mai apropiată ţintă. Purvis. se aprinseră luminile. Ripley reacţionă prima. ― Plecaţi! le porunci el. Femeia se dezechilibră. Scăpă bara pe podea. Purvis continuă. şi mai multe ţevi. Ripley clătină din cap. în drum spre Xarem. Îi ieşea frica prin toţi porii. m-am trezit şi apoi am văzut ceva oribil. Unde sunt? Eram în criotubul meu. mergând încet. care o proteja încă pe Ripley până îşi revenea. Christie. omule. în frunte. de data aceasta. fir-ai tu să fii! Era atât de încordat încât de-abia se stăpânea să nu deschidă focul. . Adrenalina îi pulsa sălbatic în vene. în momentul acela. Da. zbieră la ei: ― Potoliţi-vă! Omul se retrase în ascunzătoarea lui. Era clar că atacul îi răpise ultimul dram de energie pe care-l mai avea. zbierând: ― Lasă arma jos. îi spuse ea lui Purvis. Şi. Fir-ar să fie! Altul pe care l-am răpit! Christie făcu un pas înainte. O faţă palidă. ― Ce să se întâmple.. Omul se zgâi la ei îngrozit. Urma să lucrez la rafinăria de nichel. îi întrebă cu o voce stinsă: ― Ce se întâmplă? Şi ieşi încet. Johner îi citi numele de pe haine: "Purvis". Johner era cu ochii în patru.

insistă ea. deşi nici unul din ei nu ştia că era destinat să ajungă hrană pentru extratereştri.. ― Trebuie să existe altă soluţie. Call clătină din cap. ― Nu avem timp pentru asta! Wren refuza să se uite la Purvis. Dar Call nici nu voia să audă. zise Ripley. îi explică ea făcând semn spre cei de pe Betty. Laboratorul a fost distrus. Bună idee.. făcu semn spre Wren. se gândi Johner. ― Nu există un proces prin care să fie opriţi? Christie clătină din cap. Tipii ăştia. ― Ce este în mine? Îşi îndreptară privirile spre el şi Johner îşi dădu seama că se simţeau vinovaţi. Ce-ar fi dacă l-am îngheţa? Purvis se uita când la unul când la altul. ― Nu pot face nimic aici. Toţi erau vinovaţi. Doamne. deşi nu-i făcuse altceva decât. fără ocolişuri.. Îl miros.. îi spuse ea. îi răspunse Wren în cele din urmă. Îşi pierduse răbdarea. În fond îi erau datori măcar cu atât după ce îl răpiseră. ― Ne-am asuma un risc prea mare. ― Lăsaţi-l aici. zise clona.. oare nu renunţă niciodată la încăpăţânarea ei? se întrebă Johner epuizat. Christie îi vorbi blând. ţi-au răpit vasul şi ţi-au vândut criotubul celui de aici. În momentul acela. ― Doar n-o să-l lăsăm aici! Ah. fiecare în parte. Vriess venise lângă ei. ― Un parazit. Cuvintele lui merseseră direct la ţintă şi o făcură să se întoarcă spre Wren. îi spuse el lui Christie. Purvis începu să se agite. Purta embrionul monştrilor acelora cu dinţi de argint! ― N-am chef să se nască vreo arătare din aceea oribilă în preajma mea. inclusiv Distephano. se gândi Johner. ― În pieptul tău este un monstru. Vriess încercă să-i bage minţile în cap. Moale ca întotdeauna. În câteva ore o să-ţi rupă coastele. Era singurul care avea vreo şansă. o să iasă şi tu o să mori.. Cred că ar fi cel mai bine. Ripley se apropie de Purvis. să-l miroasă? Lui Johner nu i se părea că ar avea un parfum deosebit. Era cu nervii la pământ. Mai ai vreo nelămurire? . Un element străin care. ― Du-te dracului! Nu lăsăm pe nimeni! o repezi Call. ― Credeam că ai venit aici ca să pui capăt înmulţirii lor. întristată. Zicând acestea. ― El a băgat germenul extraterestru în tine. ― Înăuntru? Ce am înăuntru? Lui Johner i se făcu pielea de găină. Un glonte în cap şi gata. Ripley făcu un pas înainte. ― Aş putea să-l lichidez fără durere.Johner şi Christie se uitară unul la altul şi ridicară din umeri. indiferentă ca de obicei. uitându-se la negrul cel solid. Apoi se uită la pieptul lui. ― Are un embrion înăuntru. din ce în ce mai agitat. Omul se feri. calmă.

cine eşti? se bâlbâi Purvis. ― Nu pe aici trebuie s-o luăm. se gândi Johner. ― Bine. Cineva. Dar nu-l băgă în seamă. ― De când te-ai născut fără ouşoare. îi spuse el amabil. Acum toţi se uitau la Wren. Se temea să n-o simtă. Închise ochii şi se cutremură. În ciuda goliciunii fără margini pe care o resimţea de când se născuse a doua oară. Puteau să meargă şi fără ea. Cercetătorul era vădit îngrozit.. Era ceva cumplit dincolo de uşa aceea şi avea în mod sigur legătură directă cu ea. ― Am trecut de sateliţii lui Jupiter. ― Vino cu noi. . care nu însemnau nimic pentru Ripley. Oare cât va mai trece până vor veni după ea? Ajunseră la alt şir nesfârşit de uşi. dacă mă superi. încordată la maximum. Era mult prea concentrată. Ştia că trebuia neapărat să intre acolo. Dar Call nu se lăsa. ― Sunt mama monştrilor. cu etichete pe ele. Doctorul o să-l trezească după aceea. Vriess interveni înainte ca Johner să-i răspundă: ― Gata. ― Nu avem timp de pierdut. zise el. Ripley ştia că această veste ar trebui s-o agite. Christie se apropie de Purvis şi-i făcu semn s-o urmeze pe Ripley. Ripley trăi pentru prima dată fiorul spaimei. Distephano se îndepărtase de consolă şi i-o luase înainte.Ce sânge rece are ticăloasa.. Ce tupeu avea mucoasa asta! ― De când primim ordine de la tine? zise el. te împuşc imediat. La fel ca un animal. Spusese ce avea de spus şi în rest n-o mai interesa. îi spuse ea îndrăzneaţă. îşi spuse ea. Dar la următoarea uşă. Nu conta. Îl dădu la o parte pe Purvis şi le spuse tuturor: ― Vine cu noi. Pe sticlă era un semn: l-7 Se întoarse încet şi se apropie să se uite mai bine. îi răspunse ea fără să clipească.. dominând-o cu statura lui. Dar. Distephano se îndreptă spre una din console. le spuse el. Mişcă-te. dar nu o interesa. La fel ca ei. Încremeni în loc. Încercă să nu se mai gândească la extratereştri. Se apropiase şi Christie. imprimat în carne. se gândi ea cu amărăciune. dar instinctul de autoconservare îi domina toate reacţiile. Johner clipi din ochi. Ripley. Putem să-l îngheţăm la bordul lui Betty. Johner ieşi bombănind din laborator împreună cu ceilalţi. Nu-i venea să creadă. plin de admiraţie. Mergi mai departe. potoliţi-vă. Apoi se întoarse spre Wren. ― Ci. Se întoarse spre uşă. CAPITOLUL IO Camera de clonare? Ripley citi ce scria pe uşa ultimului laborator pe care trebuiau să-l traverseze. vădit îngrijorat de comportarea ei ciudată. Se îndreptă spre ieşire. Era cineva acolo.. Apoi îşi dezgoli braţul şi văzu numărul opt. încuviinţând din cap.

trudind săptămână de săptămână. Numărul 3 nu avea faţă.. acum nu mai erau incubatoare. victimele propriei lor creaţii. Îi semăna atât de mult! Avea mâinile la fel ca ea. . Avea excrescenţe dorsale. Dar gândul acesta nu-i dădea nici un fel de satisfacţie. Remuşcare. În spate erupseseră excrescenţe dorsale. Ripley! Trebuia să treacă pragul acela. Numărul 4 avea vreo patru ani.. an de an. Groază. dar se vedea că erau doar nişte reminiscenţe. Ochii erau deschişi.. Vedea. Dar câte sute sau mii de celule nu treceau niciodată de stadiul în care se reuneau opt sau şaisprezece celule? Cred că ne etichetau doar dacă ajungeam la un anumit stadiu. Nu este un " lucru ". Ripley se trezi uitându-se la o cameră plină de incubatoare. Iar acum simţea că o copleşesc. dar aproape adult. Ajunse la Numărul 6. dar era clar că nu aveau de gând s-o urmeze. Acum erau toţi morţi. Numărul 7 nu se mai afla într-un tub de conservare. Până acum îşi făcuse probleme că era lipsită de sentimente umane. încercând să se pregătească pentru ceea ce ştia că o să vadă. mai avansat. ci doar coadă. Celălalt. Era totalmente deformat. dotate cu o tehnologie de vârf. imposibil de recunoscut şi plutea în lichidul de conservare. Deschise uşa şi se opri pentru clipă. Erau unităţi de conservare. Se gândi la toţi cercetătorii care lucraseră la celulele ei. Atinse recipientul cu respect şi trecu mai departe. Recipiente de stocare. puternice.Apăruse şi Wren. care era incapabilă s-o susţină. Acum îi curgeau lacrimile fără să le poată opri. Simţea şi acum cicatricele de-a lungul coloanei vertebrale. În prima era un organism de mărimea un făt uman complet dezvoltat. Era de asemenea deformat. etichetat drept Numărul 2. ieşind dintr-o faţă pe jumătate umană. Durere. jumătate extraterestru. îşi spuse Ripley. Şi avea în jur de doi ani. Se simţea copleşită. Ceilalţi stăteau în uşă descumpăniţi. Avea o etichetă pe care scria Numărul 1. De fapt. Avea faţa lui Ellen Ripley şi capul acela oribil. Lacrimi? De la un monstru? Fu cât pe ce să râdă. un cap de matcă implantat grotesc pe un trup diform de femeie. Ochii ei. Suntem opt. Era din nou chipul ei pe un cap ţuguiat. Numărul 5 ajunsese aproape la maturitate. Ripley remarcă firele electrice care o conectau. conţinea o fiinţă de mărimea unui copil. Dezgust. Părea la fel de îngrijorat ca ceilalţi adunaţi în jurul ei. ţuguiat. Îşi atinse obrazul.. ci într-o unitate opacă. Era umed. cu aceleaşi unghii lungi. Pentru surorile mele. jumătate om. ― Nu. plină de colţi. lună de lună. Şi nişte aparate care înregistrau ceva. Ce? Viitorul meu? Încă un monstru în colecţie? Înaintă în lumea ei de coşmar. Tristeţe sfâşietoare. un exoschelet masiv şi o limbă tare. Ripley îşi mişcă umerii. Ripley simţea că-i curge ceva din ochi. Capul era complet extraterestru. spaţioasă. ci o ea. pătrată. de evoluţie. bizar.

în momentul acela se simţi copleşită de oboseală. semn că o recunoscuse. cu gura deschisă şi ochii măriţi de spaimă. Lacrimile curgeau şiroaie pe faţa lui Ripley. L-a găsit Distephano într-o cutie cu armament. Se opri doar când laboratorul se transformase într-o masă topită fumegândă. dacă puteai să numeşti viu acest organism. Când îi rânji. Apoi începu să se dea înapoi. Se întoarse şi aruncă o ultimă privire surorii ei. o armă care i se părea familiară. Membrele inferioare răsucite erau prinse în chingi. Monstrul se răsuci. Pe urmă lăsă aruncătorul de flăcări la uşă şi-l închise. îi spuse ea. inumane şi trase încă o dată şi încă o dată. se îndepărtară. Se declanşă alarma şi nava încercă să se apere. pe un ton blând. îi spuse fata. cu arma în mână. Ţinea în mână ceva mare. Încremeni în loc şi. rostind doar: ― Ucide-mă! 0 implora pe singura fiinţă din univers despre care ştia că o să-i împlinească această dorinţă. O recunoşteau. i se prelinseră balele groase. îşi spuse ea. Trase din nou. Pe pat era o fiinţă vie. Simţea că făcuse ce trebuie. Parcă mai văzuse aşa ceva. Încercă să nu ia în seamă urletele cumplite. ― Nu face asta. Începu să tremure din cap până-n picioare. Monstrul avea faţa lui Ripley pe un cap diform. ca şi când ar fi încercat s-o convingă. până topi recipientul. aşa că incendiul provocat de Ripley nu putea fi oprit. Monstrul din pat se zbătu din nou. Scoase un strigăt şi începu să suspine. Apoi o imploră. ― Este un aruncător de flăcări. umani. Ripley. Se întoarse spre Wren. Dar ceilalţi. tuburile şi distruse tot. Ochii inteligenţi. Era uşurată. Ripley se dădu înapoi. deschizându-şi gura obscenă din care curgeau şiroaie de salivă pe bărbie şi haine. dar se pare că sistemul de pulverizare nu avea apă. doborând fiecare recipient pe care-l întâlnea în cale. scârboase. şi arma rămase fără muniţie.Nu este un tub. castaniu. de nezdruncinat. pe care creşteau doar câteva şuviţe de păr ondulat. iar braţele erau străpunse de mii de tuburi care o hrăneau şi o ţineau în viaţă. Incubatoarele explodau împrăştiind sticlă şi oţel în timp ce ea se retrăgea. ― Ce să nu fac? murmură ea dezolată. Ripley îşi şterse lacrimile. Ripley încărcă arma şi trase în creatura dinţoasă. Ochii spuneau tot ce creierul ei torturat nu era în stare. care zăriseră câte ceva din ororile din laborator. dându-i de înţeles că nu avea scăpare. I se uscaseră lacrimile. Call veni repede lângă ea. îngreţoşată. Făptura deschise gura şi îşi dezgoli colţii arginti. o priveau pe Ripley. ci o unitate de tratament intensiv cu pat hidraulic şi tot echipamentul necesar. . Cercetătorul se dădu înapoi. Sora mea! se gândi Ripley îngrozită. Fuseseră înlocuite de o hotărâre ucigaşă. uitându-se în jur disperat. Doar Call interveni când Ripley începu să se apropie de doctor.

ceva greu de definit. de parcă s-ar fi temut ca Ripley să nu se răzgândească. Dar Ripley se uită la el. Atunci crezuseră că n-o să mai scape. A irosit o grămadă de muniţie. Dar acum. dar nu suficientă ca să se vadă bine. Era cea mai cumplită experienţă pe care o trăiseră vreodată. Apa îi ajungea până la genunchi şi se întreba de ce. Pe Call o deranja s-o vadă aşa. că nu putea să simtă nimic. rămaseră în beznă. în timp ce Distephano deschise un chepeng în podea. îi spuse negrul. Cercetătorul se prăbuşi la picioarele lui Ripley. în momentul acela. ― Asta să nu faci! zise Call. Christie se întoarse spre infirm. Distephano şi Johner i-o luaseră înainte şi stăteau spate în spate în apă. Acum îi făcură semn să înainteze. Când o porniră din nou. ― Haideţi să mergem înainte să apară cineva să vadă ce-i cu atâta zgomot. fără să se uite la cercetătorul căzut. Ripley era la fel de . După ce lăsară în urmă laboratorul. bombăni Johner. ― Eu unul nu pricep nimic. cu armele pregătite. cu toată puterea. Vriess. referindu-se la pumnul care-i îndoise mâna. doctore. le spuse soldatul. îl auzi pe Johner spunându-i lui Christie apropo de laboratorul în flăcări: ― Mare brânză. Christie observă că există o lumină de avarie în cabina ascensorului. ― Va trebui să renunţi la scaun. I se citea durerea pe faţă. nu-i aşa? Infirmul râse amar. Îi tremurau după incidentul din laborator. Call sări de pe scară şi se trezi în interiorul turnului de răcire. Simţea că exista ceva între ele. îşi dădu seama că peripeţiile de la Kawlang erau un picnic în comparaţie cu ce aveau de înfruntat aici. Call se întoarse spre el şi-i trase un pumn în bărbie. Christie zâmbi şi el. obosit. Dar. Dar negrul se mulţumi doar să salte din umeri şi-l ajută pe Wren să se ridice în picioare. Christie se aplecă spre el. îi răspunse el. Dusese mâna la falcă şi clătină din cap. ― Ca-n vremurile bune. ― Ştiu. trăgând nişte sfoară dintr-un compartiment secret. unde stătea Ripley. ― O meritai. în timp ce stătea aici. O porni spre capătul încăperii. În spatele ei. Vorbele lui o amuzară. Îşi luă din nou arma ei şi porni după Call. negrul îi spuse lui Vriess: ― Vom face aceleaşi manevre ca la Kawlang. Îşi tot spunea că Ripley nu era o fiinţă umană. deşi era cât se poate de evident. Wren se luminase la faţă. Clona se uită în ochii femeii şi se priviră cu subînţeles. ba chiar avu tupeul să se arate triumfător. Şi acum trebuia să accepte realitatea. în timp ce coborau şi ceilalţi.Toţi răsufiară uşuraţi. ― Trebuie să coborâm. Femeia se uita la mâinile ei. Avea ochii roşii. Trebuie să fie vreo şmecherie muierească. Apoi o porni pe hol. pe culoarul navei Auriga.

Avea aceleaşi trăiri şi sentimente. Se adunaseră cu toţii. zise el. să străbatem un culoar şi să urcăm un puţ scurt. Ripley o privi sumbru. Toţi erau cu ochii în patru. Această zonă a fost blocată. Probabil că rezervoarele secaseră. o porniră mai departe. ― Nu-mi place. dar trebuia să spună ceva. Cât timp o să-i ajungă aerul? Distephano. Va trebui să coborâm pe scara aceea. Dăduseră de un chepeng şi o scară care duceau la ultimul nivel. La semnalul lui Christie. Christie se întoarse: ― Eşti gata să te uzi. Christie îl urmărea atent. zise ea. Doctorul încuviinţă din cap. Christie îi arătă arma. iar această alertă îi epuiza. Şi Vriess era atent la tavan. ― Ne aflăm în partea cea mai joasă a navei. într-adevăr. ― Ar trebui să trimitem pe cineva înainte. . care stătea lângă Call. Se simţea stânjenită. ― Eşti sigur în privinţa distanţei? îl întrebă Hillard pe Wren. Când ajunseră la un perete. plină de ţevi. prin apa care le ajungea până la genunchi. Call se întoarse şi se uită de jur-împrejur. Încăperea întunecată. râse Vricss. nu poţi. amice? ― Da. Apa se revărsa din tavan. Nimeni nu scotea o vorbă. Ripley? Call se încruntă la Christie. dar Ripley se apropie de chepeng. îi spuse el negrului şi fratelui siamez al acestuia. zise Johner. Hillard şi Purvis. se opriră. sigur. Mai picura doar puţin. Cred că a dat cineva drumul la valvă. din ţevile de răcire. Clona ridică din umeri. Ce zici. scoase o carcasă de protecţie din punga de piele prinsă de curea şi o puse pe cilindrul armei sale. dar apoi adăugă ezitând: Sau ar fi fost? Hillard părea derutată. ― Urâţii n-ar fi fost în stare de aşa ceva. Stăteau toţi nemişcaţi şi se uitau la chepengul pe unde dispăruse Ripley. Chepengul era încă deschis. ― Apa vine probabil de la rezervoarele de răcire. ― La ce le-ar folosi? Continuau să înainteze prin apă. Stăteau spate în spate.umană ca ea. Call observase ce încordaţi erau Johner. ― Nu-mi pot imagina ce ai simţit. ― Nu-mi place. Johner se uită în jur. Christie înainta fără probleme prin apă. ― N-are ce să-ţi placă. zise ea resemnată şi apoi trase aer în piept şi se scufundă. deşi îl căra pe Vriess. ― Nu. era inundată. le spuse Wren. Call îşi dădu seama că se referea la douăzeci şi cinci de metri sub apă. dar complet inundat. Infirmul se legase de negru cu funia ascunsă în scaunul lui. de vreo douăzeci şi cinci de metri. pentru că şuvoiul de apă se oprise. Se opri lângă ea. ― Ar trebui să-mi urmezi exemplul. ― Bine. Christie nu părea prea încrezător. Nivelul apei se ridica constant.

― Sunt de unică folosinţă. Rezistă. Distephano se arătă interesat. ― De unică folosinţă? Am auzit de ele. Câte focuri poţi să tragi? ― Douăzeci. Piratul şi soldatul îşi găsiseră un element de interes comun. ― Chiar şi cele de calibru mic sunt destul de eficiente. Distephano încuviinţă din cap, plin de admiraţie. ― Grozav! Christie continuă cu explicaţiile. Simţea că această conversaţie îl ajuta să se relaxeze. ― Sunt bune pentru piraţi. Pentru că le arunci după ce-ţi faci treaba. Ştii, nimănui nu-i place să-şi arunce arma! Te simţi legat de ea. Dar negrul îşi dădu seama că Distephano n-avea de unde să ştie. Mersese prea departe. Era un soldat de carieră, animat de principii patriotice şi alte rahaturi de acest gen. Se lăsă o linişte stânjenitoare. Nu mai aveau ce să-şi spună. Vriess studia tavanul. Acum Call nu mai auzea decât picuratul apei. Agitată, din cauza îndelungatei absenţe a lui Ripley, băgă mâna în apa rece şi îşi şterse fruntea. Şi, în momentul acela, în spatele lor, se auzi un bolborosit. Toţi se întoarseră încordaţi, gata să tragă. Trecură câteva secunde, fără să se întâmple nimic. Se răsuciră la loc, spre chepeng. Dar, peste câteva secunde, Ripley apăru brusc în faţa lor, făcându-i să tresară. Trăgea aer în piept, gâfâind. ― S-a blocat o uşă la douăzeci de metri mai înainte, le spuse ea, când îşi regăsi glasul. Mi-a luat ceva timp s-o deschid. Nu am mers mai departe, dar sunt sigură că mai era puţin până la suprafaţă. Call se uită la ceilalţi. ―-Cred că nu este nevoie să vă spun să trageţi aer adânc în piept? Câţiva dintre ei zâmbiră. ― Christie, când ajungem la suprafaţă, te-aş ruga să nu-ţi tragi un pumn în spate, îi spuse Vriess. Negrul chicoti şi apoi se scufundară unul câte unul după Ripley. Hillard şi Johner se scufundară ultimii. Sub apă nu se vedea mai nimic. Deşi era limpede, nu funcţionau destule lumini pe culoar, aşa că vizibilitatea era redusă. Lui Hillard nu-i plăcea deloc, deşi se îndoia că i-ar fi plăcut mai mult dacă ar fi fost viu luminat. Culoarul era larg şi de aceea părea şi mai întunecat. Se uită la Wren care înota înaintea ei către capăt. Nu avea încredere în el şi era avantajat faţă de ceilalţi, pentru că ştia configuraţia navei. Dădură un colţ. Mai era destul până la suprafaţă. Hillard începuse să simtă o apăsare în plămâni. Trebuia să ia aer, dar se abţinu. Johner înota câineşte lângă ea. La un moment dat se uită înapoi o dată şi încă o dată. Încetinise. Hillard se uită şi ea. Şi fu cât pe ce să deschidă gura. Doi extratereştri înotau furibund după ei, agili ca nişte ţipari. Cozile îi ajutau să înainteze fără efort. Johner căscase ochii îngrozit. Îşi încarcă repede arma şi trase. Forţa

impactului îl proiectase înapoi. Proiectilul înainta prin apă spre monştri, se înfipse în pieptul unuia şi-l lichidă imediat, scoţând un sunet înfundat. Dar cel de-al doilea îşi continuă înaintarea. Bărbatul era îngrozit. Ţâşni prin apă ca o rachetă, trecând pe lângă Hillard şi Ripley, care se întoarse mirată şi văzu monstrul. Acum îl observaseră şi ceilalţi şi panica se dezlănţui. Doar Ripley îşi păstrase cumpătul. Îi făcu semn lui Hillard să se mişte mai repede, de parcă femeia ar fi avut nevoie de îndemnul ei. Nu are nici un fel de probleme sub apă. Parcă nici n-ar avea nevoie să respire! se gândi Hillard, dând din picioare îngrozită. Presiunea din piept era din ce în ce mai insuportabilă. Îi venea să urle, Aer! Aer! Daţi-mi aer! Femeia îşi dădu seama că Purvis şi Distephano luaseră apă. Se sufocau terorizaţi de apropierea monstrului. Ripley le făcea semn tuturor să se grăbească şi Hillard îşi dădu seama că ceilalţi se îndepărtau tot mai mult de ea. Rămăsese în urmă. Nu mai pot! Trebuie să respir. Arătarea aia o să mă prindă! Încercă să nu se gândească la asta, să se grăbească, dar făcu greşeala să se uite înapoi. Era atât de aproape! La numai două lungimi de braţe de ea. Îşi dezgolise colţii şi Hillard avu impresia că lumina palidă din această lume subacvatică de coşmar se reflecta în dinţii strălucitori ai monstrului. Îi văzu coada mişcătoare. O cuprinse panica şi luă o gură de apă. NU! Dădea din picioare cu disperare. Degete puternice o apucară de gleznă. Ţipă fără să vrea, eliberându-şi tot aerul din plămâni, şi apoi inspiră adânc, căutând cu disperare aerul atât de necesar să-i alimenteze strigătele de ajutor. Dar, în loc de aer, intră apă. Braţe uriaşe, solide îi cuprinseră picioarele, talia, corpul, până fu prinsă în îmbrăţişarea morţii. Se zbătea inutil, privindu-i pe ceilalţi cum se îndepărtează, dar renunţă peste câteva clipe şi se lăsă în voia iubitului ei subacvatic. Hillard nu mai este! îşi spuse Call când trecu de uşă şi văzu lumina dătătoare de speranţe a cabinei ascensorului. Câţi or să mai cadă pradă acestor monştri? O să-i lichideze pe rând, până nu mai rămânea nici unul? Această navă se îndrepta spre Pământ. Oare nu se putea face chiar nimic? Doar n-o să-şi piardă speranţele tocmai acum. Ia-o pe rând. Mai întâi să ieşi din apă şi să tragi aer în piept! Dădu tare din picioare, propulsându-se spre suprafaţă. Dar înainte să dea de aer, se lovi cu capul de ceva tare, flexibil şi transparent. Ce-o mai fi şi asta? Împinse cu toată puterea, dar cedă prea puţin. Aerul se afla la numai câţiva centimetri. Era probabil vreo substanţă împrăştiată de extratereştri, vreo pânză transparentă. Dar la ce le folosea? Call se zbătea, gata să se sufoce. Ceilalţi erau acum lângă ea şi încercau împreună să străpungă pânza. Unii se prinseseră în ea, epuizându-şi ultimele puteri. La douăzeci de metri depărtare era un ascensor. Îi vedea partea de jos, strălucitoare ca o oglindă. Şi, în clipa aceea Ie văzu reflectându-se pe

suprafaţa lucioasă a liftului. Erau mai multe ouă înşirate de-a lungul marginii. Call nu se mai gândi ce-o aştepta mai departe, ştia doar că o să moară cu toţii dacă nu dădeau de aer. Îşi scoase cuţitul ascuns în mânecă. Deşi pe jumătate topită, lama mai era încă ascuţită. Înţepă plasa şi făcu o mică gaură. Apoi începu s-o lărgească centimetru cu centimetru. Johner şi Christie îşi băgară mâinile lor uriaşe, trăgând cu disperare, dar nu voia să cedeze. Distephano nu mai rezistă. Leşinase în apă. Şi undeva, în spatele lor, se apropia monstrul... Deodată, Ripley îşi croi drum printre ei, apucă pânza cu amândouă mâinile şi o sfâşie. Ieşiră toţi la suprafaţă, cu gurile deschise, tuşind şi trăgând aer în piept. Şi clona avea nevoie de aer, constată Call, iar acest fapt o apropia mai mult de semenii ei, oamenii. Fata deschise ochii şi se uită la partea de jos a ascensorului, constatând cu uimire că un ou începea să se deschidă. Ceva grotesc, cu mai multe picioare, ţâşni din el. Şi înainte ca vreunul dintre ei să apuce să reacţioneze, ateriză direct pe faţa lui Ripley. Purvis scoase un strigăt răsunător când femeia căzu în apă. Call încercă s-o urmărească din priviri, dar dispăruse deja, luptându-se în adâncuri cu arătarea de pe faţa ei. ― Fir-ar dracu' al dracului! şuieră Johner. Pe suprafaţa ca de oglindă a ascensorului începuseră să se deschidă alte ouă, din care ieşeau nişte creaturi la fel de hidoase. ― Este o cursă! zbieră Johner. Ne-au întins o cursă. Înapoi, înapoi, scufundaţi-vă! Toţi ceilalţi îi urmară exemplul, fără să ezite nici o clipă. Ce cursă diabolică, se gândi Call. Îşi dăduse seama despre ce era vorba. Nu avem de ales: fie străpungem pânza şi inspirăm aerul, fie ne sufocăm sub apă. Orice am face, vom fi victimele lor. Când se văzură din nou sub apă, se uitară în jur disperaţi. Call n-o mai vedea pe Ripley, dar îl simţea pe extraterestrul care o omorâse pe Hillard înaintând spre ei. Iar acum, când îi văzuse în apă, începuse să se grăbească. Christie se uita în aceeaşi direcţie. Apoi se întoarse spre ouăle care-i aşteptau gata deschise. Negrul apucă aruncătorul de grenade. Totul se petrecea în linişte. Doar apa clipocea în jurul lor. Christie îşi regla raza de acţiune a armei sale şi trase direct în ouă. Grenada despică apa, se lovi de o ţeava din tavan şi apoi căzu peste un ou. Explozia răsunătoare tulbură apa. Acum Christie trăgea încontinuu, grenadă după grenadă. Acest tir susţinut distrugea ouăle unul câte unul, împrăştiind monştrii-păianjen în toate părţile. Apoi le făcu semn că se terminase şi puteau ieşi la suprafaţă. Nu mai exista nici un pericol. Cel puţin deocamdată. Call vedea şi acum extraterestrul apropiindu-se. Se pare că se uita la ceva, dar la ce? Şi unde era Ripley? Fata simţea că nu suporta gândul s-o piardă pe Ripley, mai ales din cauza acestor monştri oribili. După ce ieşi la suprafaţă şi-i ajută pe Christie şi Johner să tragă trupul lui Distephano, care leşinase, strigă pe Ripley, până când Vriess îi spuse să tacă din gură, dacă nu voia să atragă tot infernul pe capul lor. Call îşi muşcă buza şi se supuse. I se umeziseră ochii. Şi, ca să uite de necazul ei, începu să-l apese pe piept pe Distephano, încercând să-i scoată

Din locul unde era. ― Fiţi atenţi. Distephano le spusese care era etajul şi cercetătorul avusese grijă să fie primul. Oricum. când fata se caţără lângă el. care erau încă pe scară şi tot introducea nişte numere codificate la consola minusculă din perete. o apucă cu dinţii şi o smulse. Cu un suprem efort. de îndată ce se convinse că scăpase de creatură. nu avea rost să se bucure degeaba. Soldatul se simte bine. enervat. zbieră Wren. Vriess. sfâşiind monstrul. la ceilalţi. dând cu pumnul în consolă. Se uită la el. dar asta nu-l opri. ― Era la doi paşi în urma mea! exclamă ea. Doctorul se balansa pe puntea îngustă. La dracu'! . care nu se dăduse jos din spatele lui Christie. împingând-o spre scară. Luptând din toate puterile. lângă uşa de acces. blând. îi spuse el. semn că îşi revenise. dar apoi îşi dădu seama că voia să-i dea de ştire lui Call că nu păţise nimic. Trebuie să mergem mai departe. Nu reuşi să treacă de bariera dinţilor ei. un singur scop şi se căznea să-l realizeze chiar în timp ce femeia îi sfâşia picioarele. începu s-o rupă în bucăţi. o atinse pe umăr. constată cu uimire că monstrul se scufundase la loc. îşi dădu seama că extraterestrul care-i urmărise pe sub apă o ataca la fel de înverşunat.apa din plămâni. ― Mai repede! îl îndemnă Call. Ea şi Johner se străduiau să-i ajungă din urmă pe ceilalţi. ― Atunci să ne grăbim. Ajunge. pentru că avea un singur ţel în viaţă. Wren se tot uita în jos. Se mira că era atât de agitată. reuşind s-o îndepărteze. învolburând apa. nu vedea dacă extraterestrul îi mai urmărea sau nu. zise el. După ce scăpă de greţoasa fiinţă. Distephano tuşea. Arătarea aia vine după noi. Dar lui Call nu-i mai păsa. Call. Trebuie să urcăm scara cât mai repede. Creatura încerca să-şi vâre tubul de implantare în gura ei. Îi distrusese deja picioarele. le spuse Christie. se ridică şi se propulsă în sus. mâini puternice o ridicară repede. I se citea pe faţă ce simţea pentru femeia clonată. Call nu se miră când Wren ajunse primul la coridorul unde trebuiau să se târască. când se uită din nou înapoi. Fără să ezite nici o clipă. Trebuiau să fie la fel de atenţi. Fata se uită la cabina ascensorului şi văzu scara care ducea până în mijlocul navei. dar îi rămăsese coada încolăcită de gâtul ei. Dar îi luă un strat de piele când se desprinse de la gâtul ei. Şi dacă Wren ştia cum să deschidă uşa. Ripley smulse embrionul de pe faţa ei. cu o furie dezlănţuită. ― S-a blocat. Încuviinţă din cap fără să vrea şi-i urmă. se aşezase pe jos. ― Linişteşte-te. Trase aer în piept şi se uită surprinsă la faţa îngrozită a lui Johner. De îndată ce ieşi la suprafaţă. cu atât mai bine. aruncând o ultimă privire în urmă. Dar. Trebuiau să se îndepărteze toţi cât mai mult posibil de extraterestru. Se întoarse şi văzu extraterestrul scoţând capul din apă exact când reuşi să se agaţe de scara formată din nişte bare de metal în jurul unui stâlp. Dar.

creierul încetase să mai transmită comenzi şi fiecare organ din corpul ei lupta cu disperare să trăiască. cu gândul la capul păpuşii de plastic. s-o apere de monştri. în momentul acela. exact când Ripley ajunse în prag... ― Wren! Ticăloşiile! Nemernicule! Începuse să tragă ca un nebun. Infirmul începuse să zbiere isteric. şi-i dădu arma mică pe care i-o dăruise Vriess. Ripley îşi analiză sentimentele şi se repezi pe scară. uşa se deschise şi bărbatul dispăru înăuntru. Înainte să leşine. plutind pe lângă extraterestrul care o privi cum se afundă fără să facă nici un gest.? Apoi căzu în apă. Purvis şi Distephano. care o ucisese pe Call cu sânge rece. Urmări trupul lui Call până dispăru. Apoi îşi ridică privirile şi se uită la Wren. mergând prin apă până la talie şi strigând-o pe nume. Îl auzi ca prin ceaţă pe Vriess strigând "NUUUU!" când trecu în cădere pe lângă el. Îşi amintea că plânsese. dar poziţia în care stătea nu-l avantaja.. Se năpusti spre el şi îşi băgă degetele între cele două uşi dar. Wren care o crease în folosul lui. O urmări până căzu în apă şi trecu pe lângă extraterestrul de la suprafaţă. . ― Ripley! Ripley! Se repezise să salveze fetiţa. Mai rece decât al extratereştrilor. n-or s-o ucidă. Imaginea aceasta îi trezise o amintire care nu-i dădea pace. Doctorul avea o expresie satisfăcută când apăsă pe trăgaci. Ripley? Ripley? Ai reuşit să. Christie. Ultimul ei gând conştient fu. aşa cum face orice chirurg când vrea un instrument. nu mai era nimic. Cel mai rece sânge! Doctorul introducea din nou coduri în consolă. privindu-l şocată pe Wren. Proiectilul i se înfipse direct în piept şi fata îşi astupă rana cu amândouă mâinile. aceleaşi sentimente pe care le trăise în laborator. îşi amintea de nişte sentimente atât de puternice încât o sfâşiau. Gloanţele plouau în jurul cercetătorului dar. Îşi amintea că zbierase şi suspinase: ― Trebuie s-o salvez! N-o să-i las s-o ucidă. Call se uită din nou în jos. până la urmă.Dă-mi arma! Întinsese mâna spre ea fără ca măcar s-o privească. şocată. Femeia clonată o privi pe Call cum alunecă pe lângă ea şi încremeni în loc. Doar capul unei păpuşi de plastic care se scufunda sub valuri. fu nevoită să renunţe.. Îi amorţiseră extremităţile. O fetiţă blondă. A reuşit. Se angajase într-o cursă contracronometru. ― Vin! Nu te lăsa! Vin! Dar când ajunsese acolo. trecând pe lângă Johner. la fel cum se scufunda Call acum. Fusese prea preocupată de dispariţia lui Ripley şi atacul extraterestrului.. când îşi văzuse surorile. Nu. Cum am putut să fiu atât de proastă? se gândi ea dezgustată. regretând că nu vedea ce se întâmpla. în apă. Nu se gândise nici măcar pentru o secundă dacă era bine sau nu ce făcea şi se trezi deodată cu ţeava îndreptată spre ea. pe lângă Christie şi Vriess. Johner şi Ripley.. simţi că se prăbuşeşte în gol. Femeia zbieră furioasă şi începu să bată în uşă. Ceva o făcea să se întrebe dacă nu cumva era de preferat indiferenţa care o caracterizase până acum. Ripley a reuşit să scape.

mult mai puternic decât ai fi crezut. omule! O să loveşti pe unul dintre noi! încetează! Vorbele lui reuşiră să-l calmeze. Christie se uită la el. Ştia ce însemna. în momentul acela. Vriess reuşise să se prindă cu o mână. Christie îl auzi pe Vriess gemând. îi strigă el lui Vriess. Christie îşi dădu seama că acum el devenise o povară pentru Vriess. Pe micuţa Annalee. în cădere. ― La dracu'. ― Fă ceva. ştia să şi meargă! Christie începu să urce scara cât putea de repede. extraterestrul întinse mâna şi-l apucă de picior pe negru. ― Da. direct în ochiul drept al negrului. dar Christie văzu cu ochiul sănătos că picioarele îi atârnau deasupra capului monstrului. încercând să se gândească şi la altceva în afară de propria lui agonie. dar nu prea avea cum. Trunchiul infirmului era foarte puternic. Extraterestrul începu să tragă. dacă nu mă lăsaţi! Dar Elgyn îl repezise: ― Mai taci dracului din gură. Vriess tremura în spatele lui. poate chiar zece. Vriess reuşise să se prindă de scară. omule. Extraterestrul se căţără mai sus şi apoi se opri. Christie! Mergi mai departe. . Şocul şi arsura cumplită erau atât de neaşteptate încât Christie scoase un strigăt şi alunecă de pe scară. Vriess! Şi-i făcuse semn lui Christie. haide! Negrul se întoarse exact la timp să vadă extraterestrul sărind din apă direct pe scară. Infirmul încercă să-i tragă în sus pe amândoi dar. Christie gemu când simţi scârboasa atingere. Se agăţase cu disperare de scară. îmi pare rău. Christie îşi aminti deodată de Kawlang. era o fată pe cinste. Gloanţele trecură peste capul monstrului şi se loviră de peretele opus. jur că n-o să ai linişte pe lumea cealaltă. Christie. Îşi amintea că Hillard îl legase de spatele lui. în timp ce Johner bombănea: ― Dacă o să crăpăm cu toţii din cauza ta. ticălosul ăla a ucis-o pe Annalee. .. ― La dracu'.― Vriess! îi strigă Christie celui din spatele lui. dar oare era suficient de puternic să-i susţină pe amândoi? încercând să se concentreze asupra situaţiei limită în care se aflau şi să uite de acidul care îi săpa ochiul. când se aplecase asupra lui Vriess într-o mlaştină oribilă şi văzuse schija înfiptă în coloana lui vertebrală. Christie încercă să tragă în extraterestru.. Doamne. Era jalnic. Parcă îl auzea şi acum gemând: ― Pleacă de aici! Lasă-mă! O să muriţi cu toţii. Începuse să se caţere ca o maimuţă. Avea o putere cât cinci oameni. Cei doi se prăbuşiră spre animalul care-i aştepta. Vriess! Nu mai trage. Ţintise perfect. Îl aştepta soarta lui Elgyn şi a lui Hillard. La un moment dat se opriră brusc şi Christie îşi luă mâinile de pe faţă. ― Mi s-a blocat arma. Deodată îl simţi încordându-se. Căscase botul şi scuipă spre ei un cocoloş de venin. Negrul spera că n-o să izbucnească în plâns. ca o cobră scârboasă. cu Vriess în spate. ticălosule. L-ar fi impresionat şi pe el şi era exact ce le mai lipsea. fir-ar să fie.

Nu avea cum să-l desprindă. fir-ar să fie. Extraterestrul îl trase din nou de picior. Monstrul se juca cu ei. Ai grijă ce faci! Ce repede mergea mintea când nu era timp de pierdut. simţea animalul fără viaţă care atârna de piciorul lui. începu să sfârâie. se gândi el. niciodată nu m-a durut ceva atât de rău! Extraterestrul îl trase şi Vriess gemu. ca de păianjen. Christie. Gloanţele se înfipseră în ţeasta solidă. e mort toată ziua. Şi camarazii lor de sus văzuseră mai mult ca sigur. amice. în timp ce lupta pentru viaţa lui şi a prietenului său. Vriess nu mai avea cum să reziste mult. Negrul era convins că monstrul se juca cu ei. Dar chiar dacă o porniseră spre ei. fără să depună prea mare efort. dar apoi capul arătării explodă împrăştiind sânge şi ţesuturi în toate părţile. Apoi. se trezi faţă-n faţă cu ceva oribil. Lui Johner nu-i veni să creadă când îl văzu pe Vriess apucându-se de scară şi oprindu-le căderea. Se aflau într-o situaţie limită. Îl învinuia pe Vriess că rămăsese desfigurat şi de atunci nu-l mai avea la inimă. Johner citi groaza întipărită pe faţa lui Vriess. Îşi scoase cuţitul din buzunarul de la piept. ticălosule! strigă Johner şi apoi începu să se caţere. Deşi era sfâşiat de o durere insuportabilă. Fu cât pe ce să cadă pe spate când văzu pânza scârboasă. Acum este rândul meu să-ţi păzesc spatele. Ah. ― Nu. se lăsă pe spate şi trase în capul monstrului. tot nu aveau cum să ajungă la timp. Îl auzea pe Distephano înjurând şi pe Ripley zbierând. în timp ce băgă cuţitul sub sfoara care-l lega de Vriess. îşi luă arma. Vriess de-abia se mai ţinea. tremurând din tot corpul. ― E mort? gemu Vriess. Trebuie să-mi păzeşti spatele. ridică din nou arma şi trase. dar se pare că infirmul şi Christie nu mai aveau nici o şansă. omule.Aproape scăpaseră când nimeriseră într-o ambuscadă şi Johner se alesese cu cicatricea pe care o avea pe faţă. Probabil că infirmul se uitase în jos şi îşi dăduse seama ce se întâmplă. spulberând insecta. se gândi Christie. . ― Da. oribilă. Nu mi-am imaginat că ştie cum mă cheamă. fir-ar să fie! răsună urletul lui Ripley. agăţat de scară. nu. când îşi dădu seama ce făcuse. Dar cred că nu prea mai avem nici o şansă. Când atinse scara. ― Tc-am nimerit. ― Ah. Apoi îşi prinse genunchii de scară. Ca să vezi. torturat de durere. Christie ştia ce avea de făcut. dar se pare că Vriess şi Christie reuşiseră să scape. să nu mori. se agăţă de scară. Se clătina în gol. Timp de o fracţiune de secundă nu se auzi nimic. Dar. Fusese o mişcare uluitoare. Fără să stea pe gânduri. Vriess simţi ce avea de gând prietenul lui. Dar acum Christie nu-şi amintea decât că îi tot spunea: ― Vriess. îi răspunse Christie. Urlând. în momentul acela. murmură el. cu o creatură uriaşă în mijloc. Christie simţi cum mâinile partenerului lui erau gata să se desprindă.

O aşteptau să găsească o soluţie. Apoi ridicară armele la unison şi le îndreptară spre uşă. încercând să deschidă uşile. imediat după moartea lui Call. Oare ce-o fi? Se uită la uşi şi îşi dădu seama că se scurgea apa pe sub prag. înainte să apuce să-i răspundă că uşa era încuiată şi n-avea nici o soluţie. . Deşi se întreba ce rost avea să mai continue? Pieriseră atâţia! Elgyn. lovindu-se de bare şi ţevi metalice. Nu! Nuuuu! Nu mai zbiera omule. Dar trebuia s-o facă. se grăbi s-o întrebe: ― Şi acum.. o apucă furia. Ah. Se întoarse şi îşi dădu seama că micuţa consolă începuse să clipească. Christie şi extraterestrul se prăbuşiră în gol. se gândi negrul. Oare când începuse să-i pese de ce gândeau ei? Era clar că acum o considerau comandantul lor. cu un suprem efort de voinţă. Îşi auzi numele strigat de toţi când cedă funia. o văzu deschizându-se. păstrează-ţi puterile. Era atât de slăbit de durere şi de greutatea care-i atârna de picior. Distephano şi Purvis o urmăreau amândoi. Urcă scara. Oftă agitată. plângând tot timpul. Hillard. Ripley fu cât pe ce să-şi piardă echilibrul. Îi era dator să trăiască. Call. După ce scăpă de greutatea prietenului său şi a monstrului.. Oare Wren sabotase comenzile? Când îşi aminti de Wren.. Să dea un sens sacrificiului său.. De unde? Apoi uşile se deschiseră în sfârşit şi Ripley se zgâi la fel de uluită ca toţi ceilalţi. era imposibil. Şi acum. ce dracu'. ce facem? Dar. Sacrificiul lui Christie. Dar nu avea timp de sentimente. aşteptând. mult mai plauzibilă. Exista altă explicaţie.― Christie. CAPITOLUL 11 Ripley se ghemuise în spaţiul îngust din capul scării şi se gândea ce era de făcut. Johner ajunsese în sfârşit în capul scărilor şi cum o văzu. Christie murise ca să-l salveze. Să fi învăţat ei să deschidă uşile? Cum de nu tn-am gândit la asta? Era complet neînarmată şi stătea rezemată de perete. înainte să cadă în apă. Christie. Altfel mureau amândoi. Apă?. Închise ochii şi făcu un ultim efort. Avea de gând să-i lase singuri cu extratereştrii. Christie se jertfise pentru el. Nu trebuia nici măcar să le recunoască prezenţa. Era mai mult ca sigur în drum spre Betty. încât de-abia avea putere să taie legăturile. o zguduise. Ar însemna să-şi bată joc de ajutorul lui. să ia locul celui ucis de Johner. enervat. întrebându-se de ce credeau că ea deţinea cheia problemelor lor. Îşi concentră eforturile asupra consolei. Nu putea să renunţe. Oare Wren s-a răzgândit şi s-a întors să ne ajute? se întrebă Ripley. Încremeniră cu toţii în loc. Dar nu. Nici nu mai îndrăzneau să respire. Vriess se prinse cu toată puterea de scară. Un al şaselea simţ îi spunea că alt războinic extraterestru pornise spre ei.

îi răspunse doar: ― Sunt bine. exasperată. Trecură pragul şi ieşiră pe coridorul navei. ― Mă bucur să te văd. Nu avusese nici un costum de protecţie. Infirmul o privea nedumerit pe Call. Această constatare îi trezi altă amintire. le spuse Johner. epuizaţi. componente de memorie şi cablaje sintetice. ― Nu am nimic! Ripley o privi drept în ochi. în loc de sânge. Puse mâinile pe vesta ei. Ripley se uită la fiecare în parte şi citi aceeaşi întrebare care o obseda şi pe ea. epuizată. Nimeni nu este mai zelos ca un Robot Umanoid. în ochii tuturor. Fusese lovită într-adevăr în piept dar. ― Ai avut costum armat de protecţie? o întrebă Distephano. Pe hol. Femeia-clonă era impresionată. Examina lichidul albastru şi alb care circula prin venele artificiale ale lui Call. Durul mecanic izbucni în lacrimi ca un copil rătăcit. spuse Call. şi o deschise. Stăteau cu armele îndreptate spre ea. nu mai reuşi să se stăpânească. Prefer termenul de "fiinţă artificială". Dar în rest. Nici măcar nu mai gâfâia. ― Eşti robot! zise Ripley. Era prea exagerată şi ţinea neapărat să fie cât mai umană. ― Ar fi trebuit să-mi dau seama. în căutarea adevărului şi fata nu rezistă privirii sale.Call? Imposibil! Femeia era udă din cap până-n picioare. scumpo! Eram sigur că ticălosul ăla ţi-a venit de hac. rana scotea la iveală circuite electrice. ― Credeam că fiinţele sintetice sunt logice şi raţionale. în loc de sânge. dar se pare că reuşise să remedieze defecţiunea. uimită. Eşti rănită? Ea îi întinse mâna dar. mai mult pentru sine. cu blândeţe. Dar asta e o psihopată! Ripley se abţinu cu greu să nu-şi dea ochii peste cap. Nu mai înţelegeau nimic. Dar nimeni nu se urni din loc. Dar Ripley nu înghiţea această explicaţie. îi îndemnă ea. inutil. Micuţa Annalee este plină de surprize. ― Fir-aş al dracului! murmură Johner. Închise ochii. Te-am văzut cu ochii mei! Call o privi sfidător. Doar era în stare de funcţiune. oase şi ţesut pulmonar. organe artificiale. Chiar şi ai lui Vriess. îi spuse ea pe un ton blând. Îi văzuse coastele dezgolite. ― Haideţi. Se îndreptă spre ea. Se uită la feţele lor uluite şi le spuse calmă: ― Pe aici. ― Ai fost lovită direct în piept. haideţi. Purvis şi Distephano îl luară de braţe şi-l traseră după ei. ― Da. Vriess ajunsese în sfârşit la ultima treaptă. spre mirarea lui. zise Ripley. Se împrăştiase peste pieptul şi hainele ei. în cele din urmă. evident. se sprijiniră de pereţi. Auzi cine se găsise să vorbească de psihopaţi! . Reuşi în sfârşit să-i trezească. Începu să-i tremure bărbia şi. Parcă prinseseră rădăcini. O văzuse pe Call cu ochii ei căzând. Distephano se apropiase. părea în regulă.

― Erau prea buni. când Johner l-ar fi ucis bucuros. dar nu mi-am imaginat că o să întâlnesc vreodată pe vreunul din ei. dar ce făcea cu vocea? Proiectilul lui Wren îi afectase coardele vocale. ― Eşti un robot din a doua generaţie. nu-i aşa? o întrebă Distephano. ― Nu le plăcea să li se spună ce să facă. au îngropat-o definitiv. pe bună dreptate. fără să stea pe gânduri. S-a zvonit că au scăpat câţiva. Ripley îi studia. ― Este vorba de roboţi proiectaţi de roboţi. Erau dotaţi cu principii etice şi emoţionale la cel mai înalt nivel. simţind unitatea grupului. Dar. Se mulţumi doar să asculte şi să aştepte. Acum înţelegea. Ripley nu înţelegea la ce se referă. cu o rezonanţă ciudată. după ce reuşi să-şi stăpânească lacrimile. ― Mai puţin de două ore. Ripley nu cunoştea acest termen. zise ea cu amărăciune. întrerupându-se reciproc. că acest robot îi salvase viaţa la popotă. Nu aveau cum să se integreze. ― Minunat.― Este teroristă? se miră Purvis. deci ne-am lămurit. Ripley se uită peste umăr la Call. Nu uitase. asta explică multe. ca un om care pierduse tot. Distephano încuviinţă din cap. Call se întorsese cu spatele. pentru că se grăbi să-i explice. insistă Vriess. Lacrimile ca lacrimile. mecanică. zise Call obosită. mai mult ca sigur. Îi amintea de Bishop. zise el vădit impresionat. Ripley încerca să găsească răspunsurile în ochii lui Call. La dracu'. Considera probabil că merită un răspuns. ― Da. Părea trist. îi răspunse Distephano. Îşi amintea că fata-robot îi dăduse aruncătorul de flăcări în laboratorul cu . ― A doua generaţie? repetă Johner râzând. Ar fi cazul s-o luăm din loc. dar femeia robot era impasibilă. Părea foarte interesat. Call. Dar nici nu puse întrebări să se lămurească. A fost un masacru de nedescris. distrus. ― Răspunde-mi. Iar acum soldatul remarcase probabil nedumerirea zugrăvită pe faţa lui Ripley. ― Cât mai avem până aterizăm? îl întrebă Johner pe soldat. Oare această a doua generaţiei existase înainte sau după moartea ei? ― Lasă-mă-n pace. Înseamnă că nu se află aici ca să ne protejeze. Este un robot! Acum putem pleca? Cuvintele lui dure erau exact ceea ce aveau nevoie ca să se trezească la realitate. ― Eşti un Auton. Trebuiau să revitalizeze industria sintetică. Guvernul a ordonat să fie lichidaţi. în loc s-o revitalizeze. Ripley îl studia pe furiş pe Vriess. nu-i aşa? zise Vriess dezamăgit. Bărbaţii începuseră să vorbească toţi odată. Apoi se gândi la Ash. Purvis se uita nervos de la unul la altul. Vorbea tărăgănat. probabil ca să mai repare câte ceva în pieptul ei. ― Şi ne-am abătut de la traseul nostru. Doar ea şi Call erau nişte intruse. bombăni Johner. dezamăgit.

clone. nu se poate. scule am. Distephano făcu semn spre tavan. vocea părea mai clară. le explică Distephano. înainte să-i răspundă. ― Nu există şi alt traseu? Mai rapid? Distephano se gândi un timp. ― Atunci o să dărâmăm uşa şi gata! exclamă Johner. Johner se grăbi să intervină. Îl auzi murmurând dezgustat: ― Isuse! ― Ar fi bine să-i aduci cheia şi şurubelniţa. ― Trebuie să găsim un terminal. Nu-mi vine să cred că era cât pe ce să mă regulez cu fierătania asta! Vriess îl privi dispreţuitor: ― De parcă ar fi fost prima oară când te-ai fi regulat cu un robot! Mărul discordiei începea să-şi facă efectul. ― Putem ajunge la nava lor de aici? ― Este la câteva nivele mai jos. se poate. Se uită în jos la Vriess. Părea îngândurat. dezamăgit. zise Ripley. meşterind în cavitatea ei toracică. Ripley nu voia să-şi asume conducerea grupului. Gândeau individual din nou. ― Suntem în partea superioară a acestui puţ. Lângă magazii. ― Ba da. O să ne ia ceva timp. mai sus. ― Dacă Wren ajunge la computer. Să ne întoarcem? gândi Ripley şi spuse cu glas tare: ― Este imposibil. ― Nu. Dar n-am lampă de gaz. Va trebui să deblocăm uşa. Mai rău de atât nu se putea! Ripley îşi trecu mâna prin păr. murmură Vriess. ― Şi dacă dragul nostru doctor ajunge la Betty înaintea noastră? ― La toţi dracii! înjură Vriess. Sunt convinsă că nu ar ezita nici o clipă s-o facă. ― Da. Aşa că făcu un pas înainte şi zise: ― Unde ne aflăm exact. Vriess se uita acum spre Call. Christie murise. Doar eşti un nou model de . nu am codurile de acces ale lui Wren. ne termină. nu mai erau un tot unitar. ― Call! Robotul nu dădu nici un semn că ar fi auzit-o. Soldatul oftă scârbit. zise el. După un timp se întoarse spre Call care stătea de-o parte. Capela este aici. ― Nu este nici o consolă la acest nivel. Da. Ar trebui să ne întoarcem. le sugeră Johner. Când vorbi. Poate are nevoie de un schimb de ulei. îi răspunse el. ― Ai sculele la tine? Acum îşi amintiră toţi de scaunul abandonat. Ripley se uită la soldat. ― Şi oricum. încercând să găsească o soluţie. dar se pare că nu avea încotro. Ai dreptate. prin perete. Distephano? ― Pe puntea superioară. Făcu un pas spre ea. ― Prostii! Bineînţeles că o s-o folosim drept terminal! ― Bineînţeles. Există un coridor exterior. Vriess clătină din cap.

Cel puţin ea avea pe cine să salveze. care slăvesc tehnologia. curată şi mică. o cruce simplă de argint. Call se închină. îşi spuse ea. Call clătină din cap hotărâtă. zise Distephano pe un ton sec. culmea. ţi-era mult mai bine când nu-ţi păsa de nimic. Dar Vriess insistă. zise el. Se uită de jur-împrejur. Acest simbol aici. prinse de perete şi iluminată. Bietul Vriess. revolta. Avea un altar cu o varietate de simboluri religioase: Steaua lui David. la bordul unei nave militare al cărei unic scop era crearea celor mai ucigătoare arme biologice închipuite vreodată. ― Dărâmaţi mai repede zidul ăla! Se apucară imediat de lucru. Ripley rămăsese la fel de rece şi distantă. aplecându-se spre ea. I se întipărise pe veci în minte. ― Haide. Cuvinte mari. Chiar şi după ce distrusese laboratorul cu clone. fără să gândească. Toţi am suferit aceeaşi defecţiune. Era o capelă clasică. Ripley puse o mână pe umărul robotului. Renăscuse exact la timp să-şi salveze semenii. Poate că această femeie-clonă care se luptase din greu să distrugă extratereştrii era acum o fiinţă umană în întregime. zugrăvea dispreţul. Ripley. o îndemnă ea cu blândeţe. Cel puţin Call aşa avea impresia. . Când Ripley şi Call intrară în micuţa capelă. Îi vorbea din nou pe un ton blând. A pierdut absolut totul. ― În capelă sunt porturi de acces. pentru că fata-robot ridică în sfârşit capul şi se uită la fiecare în parte. de parcă le-ar fi pus foc sub tălpi.android. Pe toţi cei la care ţinea. Apoi îşi dădu seama că se zgâiau toţi la ele. Mi-am ars modemul. Probabil că ultimul serviciu religios ţinut aici fusese creştin. N-o să mă mai privească niciodată cu aceiaşi ochi. Inclusiv pe mine. Pot să accesezi computerul principal prin comandă de la distanţă. Glasul lui îi atinsese probabil o coardă sensibilă. femeia-robot se întrebă cât de mult se schimbase clona şi cum se va reflecta această schimbare asupra ei. Faptul că pierduse prietenia lui o durea mai mult decât ar fi crezut. În spatele micului altar era o fereastră falsă din vitralii. Poate că acele experienţe o treziseră pe adevărata Ripley. Ştia că nu avea de ales. amintindu-şi privirea lui Vriess când îi văzuse rana. atât de umană. Dar era evident că toate dificultăţile prin care trecuseră ― când înotaseră împreună. porumbelul alb al păcii. furia. ― Doar ştii că poţi să-l accesezi manual. Faţa ei expresivă. Dar nici unul dintre noi nu mai are de ales acum. aşa că se uită peste umeri şi le ordonă. Singurul simbol religios care lipseşte este un microcircuit de computer din care să iasă raze divine. Ah. un steag verde cu o semilună şi. era de-a dreptul ridicol. pentru că în faţa vitraliului trona o cruce. ― Nu pot. Ripley regreta că fusese nevoită să recurgă la această soluţie. se gândi Call cu amărăciune. când escaladaseră puţul ― îşi puseseră amprenta asupra ei. fără să-i privească. care explicau durerea unui suflet de robot. Ce n-aş da să găsesc acele conexiuni emoţionale înăuntrul meu şi să le întrerup! Dar fusese programată să aibă reacţii emoţionale umane. pentru cei ca Wren şi Perez. se gândi ea.

Datorită hotărârii tale. Pentru că o să găsesc alinare în Tine. pe un ton nesigur.. mirată.Ripley clipi din ochi. Ripley se apropie de ea. Iată de ce ai supravieţuit şi i-ai înfrânt întotdeauna. Cine era ea să dispreţuiască o fiinţă umană? O fiinţă cu un suflet adevărat! După ce o să fie lichidată. Sub coperta de piele falsă era un mic ecran pe care scria: "BIBLIA SFÂNTĂ: APĂSAŢI TASTA START". nu am fost programată pentru asta. Simţea că femeia îi insuflase forţa şi atributele ei umane. indiferent de riscurile pe care le implica. gândindu-se câtă alinare îi aduseseră cuvintele din această carte după ce i se spusese de misiunea asta şi o acceptase. nu contează. O scoase şi acţionă dispozitivul electronic de deschidere. Voia de fapt să-i spună că: M-am prefăcut atâta timp că sunt om. Apoi adăugă ceva care o aduse la realitate pe Call. Ripley o apucă de mână. adăugă Ripley. în ciuda avariei suferite şi a senzaţiilor cumplite pe care le trăia. Call cuteză să se uite în ochii clonei. Nu. îi răspunse Ripley. motivul pentru care fusese trimisă aici. . toţi mă consideră o femeie în carne şi oase de atâta vreme. ― Ai fost programată pentru asta? Call o privi cu amărăciune. Îşi înclină capul într-o parte. Call atinse ecranul cu pioşenie. găsi o aluniţă şi apăsă pe ea. Aşa că am studiat subiectul şi am ajuns la concluzia că sunt o credincioasă. ― Nu vreau să pătrund în computerul navei. îşi dădu seama Call. Apoi aşteptă să se realizeze conexiunile automate. hotărâtă. Înainte să ajungă pe Pământ. La început nu se întâmplă nimic. ― Eşti singura care poate arunca în aer această navă. Nu se deosebea cu nimic de un bec în această privinţă! Call se uită la şirurile de bănci şi găsi o Biblie. pentru ea nu va exista altă viaţă. Îşi trase mâneca. Tu eşti cu adevărat Ripley. Dar se simţi imediat vinovată. Ucide extratereştrii. ― Nimic? o întrebă Ripley. murmură ea. aşa cum se cădea într-o biserică. încât nu mai ştiu cum este să fii robot! Iar acest lucru o să-mi amintească. Ucide-i pe toţi. Oare extratereştrii reuşiseră să saboteze computerul principal? Nu. ― Nu mă obliga să fac asta. pentru că reprezenta scopul misiunii ei. o rugă ea pe un ton blând. dacă va fi nevoie. Iar Call îşi dădu seama şocată că arăta în sfârşit ca o fiinţă umană. ― Dar lasă-ne suficient timp să părăsim nava. ca adevărata Ellen Ripley. luă cablul de la Ripley şi-l conectă. Era exact îndemnul de care avea nevoie Call. imposibil. O să mă facă să mă simt din nou o maşinărie! Şi nu cred că o să rezist. ― Fir-ar să fie. îngrijorată. Dar nu are nici un rost să discut despre asta cu tine. nu o să mă tem de rău. ― O să te oblig. care murise în urmă cu două sute de ani. murmură ea. atentă la cea mai mică senzaţie. dar am un creier cu care să judec. Nu mă simt în stare. Vorbeau încet. ― Încearcă să treci peste starea asta.. Call încuviinţă din cap. După ce se deschise capacul. Să fie o calitate genetică sau dobândită? Oricum. Trăieşti de prea puţin timp ca să poţi înţelege filozofia. Deşi merg în valea întunericului. Iar înţelegerea pe care o citi în privirile ei o impresiona.

care n-avea însă chef de nimic. În cele din urmă. Dar nu. Erau atâtea informaţii de comunicat. ca un copil nou-născut. Ripley era o fiinţă umană. Nu pot să stabilesc masa critică. Această experienţă era la fel de impersonală ca memoria de bază a lui Annalee Call creată în fabrica de roboţi. care era în acelaşi timp Auriga. dornică să ştie tot. Ripley nu era o fiinţă umană. Nu pot să arunc nava în aer. Muncea mai mult decât muncise vreodată în viaţa lui şi încerca să nu se gândească la nimic. acestei fiinţe umane îi păsa de ea. dar aceasta era realitatea. Dar în cazul navei. Aici era vorba doar de situaţii clare. pe Annalee. toate astea nu însemnau nimic. Motoarele funcţionează cu o capacitate de optzeci şi şase la sută. În timp ce toţi lucrau febril la deschiderea uşii. Fiindcă simţea că. Sângele. Sectorul nouă este instabil. Acum poţi să te întorci? Robotul clipi. îi spuse ea lui Ripley. dar Call trecu peste acest lucru şi începu să-i spună tot. Call semăna cu o păpuşă părăsită. Iar Purvis era un om realist. după numai câteva clipe. După ce i se implantaseră sentimente şi principii etice. un robot umanoid avariat şi. cât de repede putea. De găsirea soluţiilor adecvate. Call. ― Ia-o uşor. Îi reveniseră sentimentele şi erau îngrozitor de triste. Pătrundea tot mai adânc înăuntrul ei. O impresiona faptul că acestei femei. se substitui computerului navei Auriga. Între timp. culegea toate informaţiile. vedea tot şi auzea tot. încât începu să vorbească din ce în ce mai repede. ― Ce se întâmplă. pe neaşteptate.― Stai puţin. acesta era principalul ei scop. Acum era Annalee Call. ― Sectorul şapte şi sectorul trei sunt avariate. Invazia extratereştrilor era de exemplu o problemă care trebuia rezolvată. dacă s-ar gândi. Băgă o bară de fier în colţul uşii şi se lăsă cu toată . ― S-a consumat prea multă energie. nu se confrunta cu asemenea situaţie. Totul se produse brusc. Mai sunt patruzeci şi şase de minute până la aterizarea pe Pământ. Ripley o urmărea atentă. Nava răspunse imediat.. un android avariat.. care suferea pentru Call. Nava va trebui să ţină cont de acest lucru. fusese învăţată să se folosească de ele. coordonaţi de Vriess. cu ochii larg deschişi şi pupilele dilatate. stând alături de Ripley în capelă. Call? o întrebă Ripley. lipsite de echivoc. l-ar apuca o furie greu de controlat faţă de toţi cei de lângă el. unghiile. Se putea vedea pe ea însăşi. Larry Purvis încercă să nu se gândească la circumstanţele bizare care-l aduseseră în această situaţie. Şi culmea era că nu-i păsa. Era culmea ironiei că salvarea lui depindea tocmai de cei care-l răpiseră. deci ştia tot. Devenise Auriga. Iar Ripley părea îngrijorată. creierul ei respingea această noţiune. capacitatea ei de a respira sub apă. Bineînţeles. Deocamdată. separându-se de sistemul de informaţii al navei şi redeveni Call. ― Atunci fă-o să se zdrobească de o planetă. Ripley era o fiinţă umană în adevăratul înţeles al cuvântului. Ripley nu avea nici un cod de acces. Ripley îi atinse braţul şi căldura acestei atingeri umane o făcu să tresară pe ea.

motoarele se puseseră în funcţiune. Din cauza nervilor. Pe Auriga se sesizează mişcare între subnivelele şase şi nouă. să-şi croiască drum până la ea. Ripley ridică din sprâncene. nu se poate să sfârşesc aşa. prezenţă neautorizată. cu propriul glas. Dădu din cap viguros. opt secunde până la impact. Lăsară armele jos şi se apucă din nou de lucru.greutatea pe ea. asta trebuia să fie. Gata. Ripley se uita la Call care se conectase din nou. În ciuda durerii. arogant al lui Wren: ― Ei. probabil. Amprenta de identitate. imitând tonul poruncitor. ― Neautorizată? întrebă Ripley. ca şi când ar fi putut să-i convingă cu această falsă veselie. S-a deconectat sistemul de frânare creşte acceleraţia. o durere ascuţită în abdomen îl făcu să-şi ducă mâna la piept. Vasul pirat iniţiase propriul său program de încălzire. ― Mă simt bine. Cineva operează consola patruzeci şi cinci. atât de fără rost! NU! Strânse din dinţi şi durerea dispăru la fel de repede cum venise. Mai întâi la un ochi şi apoi la celălalt. Apoi i se adresă fetei-robot. n-am nimic. ca să-i arate femeii-clonă că înţelesese şi apoi căzu din nou în transă. încercând s-o deschidă. ― Încearcă să ne cureţi traseul până la Betty. ― Este Wren. ― Câţi? întrebă Ripley îngrijorată. Sistemul video nu mai funcţionează. Dar. I se dilatase pupilele. Dar Purvis ştia că-l urmăreau cu coada ochiului. Imagine parţială în rezervorul de reziduuri. atât de inutil. ― Betty a început să tragă combustibil din rezervoare. neoanele erau aprinse. A stresului. ― Cota solului s-a recalibrat. Uşile astea îl . Purvis era perfect conştient că Johner şi Distephano îndreptaseră armele spre el. ― O clipă. spuse ea. indicatoarele şi ecranele luminate. Auriga verifică toate coridoarele de pe traseul către nava cea mică. Cuadrant nelocuit. Noua destinaţie este şapte-şaizeci patru-trei. Patruzeci şi trei de minune. Inspiră adânc de câteva ori. Nu! Nu.. Aproape a ajuns la bordul lui Betty. La bordul lui Betty. în momentul acela. Deschise patru uşi. ce părere ai de asta? Doctorul Mason Wren ajunse la altă uşă încuiată. prin intermediul lui Call. Ceilalţi se opriră imediat. îi răspunse Auriga prin glasul lui Call. Call clipi o dată. ― Ne-umană. Call clipi şi se întoarse din nou spre Ripley. specifică robotul. Da. îi reaminti Ripley Şi s-o pui în funcţiune.. Le zâmbi celorlalţi care-l priveau fix. Nava îi comunică lui Ripley. se liniştise.

Dar nu primi nici un răspuns. De aici înainte va fi foarte simplu să cloneze sute de Ripley. Oare era opera extratereştrilor? Puteau provoca o avarie atât de extinsă sau computerul căzuse complet? ― Tată. se va folosi de datele pe care le deţinea despre Auriga şi de codurile sale de acces la computerul principal. I se pusese un nod în gât. Uşa pe care încercase s-o deschidă. Oricum. Regreta că o s-o piardă pe clona Ripley. când rămase brusc în beznă. Wren se încruntă şi introduse din nou codul. irevocabil. uluit. Avea destule mostre din trupul ei. Simţea cum se albeşte la faţă. ca o săgeată. deşi îl lua cu frig. Fir-ar să fie. Tocmai se pregătea să repete codul. Încuietorile se blocară cu un clinchet final. Pe acolo nu avea cum să ajungă la bordul lui Betty. În momentul de faţă era la numai cinci uşi depărtare de Betty. Nimic. Pe urmă. ― Ce faci. Dar. Ledurile de pe telecomanda sa clipiră pentru câteva secunde şi apoi lumina roşie care semnifica "închis" se schimbă în verde. ― Tatăl a murit. Era exact uşa care nu trebuia. Era în beznă. se închise la loc. Dar toate la rândul lor. Glasul lui Call răsuna în toată nava. îşi va relua cercetările şi va crea mai multe specimene ca oricând. Începu să transpire. cât pe ce să-i prindă degetele de la picioare. păstrate la gheaţă. O s-o oprească şi o s-o înscrie pe o orbită sigură. Doar luminile de urgenţă sclipeau slab. Deşi ar putea s-o facă oricând. atent la activitatea extratereştrilor. . De îndată ce va stabiliza situaţia. cel mai important lucru era să ajungă la bordul lui Betty şi s-o desprindă de nava cea mare. Acum. va lua legătură cu ofiţeri superiori. aşa că nu va mai fi nevoie s-o cloneze din nou. Tată? Vocea care răsună în difuzoarele computerului era tânără şi feminină. cu câte o matcă înăuntru. dobitocule! O recunoscu imediat. Vocea Tatălui anunţă: ― Codul de urgenţă este validat. îţi cer să localizezi pierderea de energie. care-i vor trimite cele necesare pentru reparaţii şi trupe pentru a distruge extratereştrii. Se întoarse să se uite după ea. În spatele lui se deschise altă uşă. De îndată ce va ajunge la bordul vasului pirat. Vedea luminile de urgenţă pulsând către el. Acum era atât de aproape. îţi cer să reîncarci sistemele cu vectorul patru-cinci. Wren rămase pe loc. aşa cum venise întotdeauna cea a Tatălui. Nava se transformase deodată în duşmanul lui. Call. Domnea o linişte mormântală. Noroc cu codurile lui de acces ultrasecrete. Îşi umezi buzele uscate şi zise încet: ― Tată. Uşa uriaşă începu să se ridice. uşa încremeni în loc. Wren stătea în faţa uşii încuiate şi introducea codul de acees. Un om adult nu se putea strecura prin spaţiul acela. Dar vocea ei venea de pretutindeni. Wren se uită în jur nervos.încetineau. în jurul celei mai apropiate planete. la câţiva centimetri de podea. pe care o găsise în celula lui Ripley. o să aibă destule specimene extraterestre. dar bine că avusese cel puţin ocazia s-o studieze un timp. Era glasul teroristei aceleia micuţe. Dar de data aceasta nu-i mai răspunse Tatăl. pentru a comanda nava cea mare din exterior.

Femeia-clonă oftă obosită.. de curajul. I se îneca vocea. Ripley se îndepărtă jignită. Şi am găsit toate misiunile secrete. gata s-o ajute. distrusă. Înălţă capul şi se uită sfidătoare în ochii lui Ripley. odioase. fără ocolişuri. Niciodată nu prea avusese de ales. Ripley ştia că problema era de ordin mecanic. Se opri o clipă şi apoi îşi văzu mai departe de reparaţii. Nu reuşise încă să-şi aranjeze vocea. ai uitat? îi spuse Call. o parte din tine este umană. Wren gemu îngrozit şi apoi o rupse la fugă pe coridor. Această imagine i se părea atât de familiară! Îi amintea de Bishop. ― Cel puţin. înainte să ne sune ceasul. Dar robotul îi evită privirile. la încâlceala de fire din care curgeau un lichid alb. Ripley se apropie de ea. uită-te la mine! Ripley se uită la gaura din piept. ― Sper să fie bine. Nu-i plăcea să fie respinsă. ca o înregistrare proastă. ― De ce mai trăieşti? Cum suporţi? Cum te suporţi? Vocea ei mecanică suna din ce în ce mai bizar. Chiar şi proiectul prin care se propunea angajarea echipajului de pe Betty. Inclusiv aceasta. ― Nu mă atinge. . Ripley ridică din umeri. ― Ca să te ucid pe tine. Părea ciudată. încercând s-o regleze. În schimb eu. Vocea îi revenise la normal. ― Fir-ar să fie! Îşi băgă mâna în cavitatea toracică.. ― Sfârşitul Omenirii. I se dereglase din nou vocea. ― Sunt dezgustătoare. extratereştrii. Dar Call se trase repede la o parte. tu. Intrus la nivelul unu. Call îşi concentră din nou atenţia asupra ei.― Intrus la nivelul unu. Perez. dacă vor reuşi. ― De ce nu ai fost distrusă o dată cu ceilalţi? o întrebă Ripley. Avea aceeaşi rezonanţă mecanică.. de profunda lui umanitate. deşi aducea mai mult a disperare. Planurile. De când se trezise din somnul criogenie la bordul navei Nostromo.. ― Nu prea am de ales. în ultima vreme multe lucruri au început să mi se pară nostime. însă. zis ea. bombăni Call. deşi nu sunt deloc. Ripley o văzu pe Call deconectându-se. ― Probabil că ţi se pare nostim. lipicios. La dracu'. Toţi extratereştrii sunt invitaţi să se îndrepte către nivelul unu. ― Da. ― Înainte de ordinul de lichidare. încercând să-şi regleze mecanismul vocal.. se plânse Call. Mi-am dat seama că va fi sfârşitul lor.. Doctorul Wren este acolo. ― Îmi place cum te-ai descurcat. ― Ia să vedem. Call se încruntă furioasă. am accesat computerul principal al Ministerului Apărării.

răsună vocea computerului. Peste câteva clipe.. ― Visezi? o întrebă Ripley. Toată această situaţie i se părea teribil de nostimă. Call o bătu pe mână împăciutor şi apoi se desprinse de ea. este şi mai rău. Nu-mi amintesc cum o chema. După ce ieşi din capelă. Îşi amintea de fetiţa care spunea: Nu vreau să dorm. ― Când dorm. ― Înainte mă temeam să visez. În fiecare noapte. Visa urât. spuse Ripley închizând ochii. laolaltă cu Ripley.. îi visez pe ei. ― Sistemele de ventilaţie s-au stabilizat. Am încercat s-o ajut. ― Cred că am reuşit să dărâmăm zidul. Ripley se uită pentru o clipă la vitraliul uşii. Vedea cu ochii minţii crâmpeie de feţe. dar n-am reuşit. oameni. când mă trezesc. Am vise înspăimântătoare. ― Pentru că. dar acum nu mă mai tem. curioasă. Se opri şi o luă de la început. dar a murit. Se uită de jur-împrejur în capelă. ― De ce-ţi pasă ce se întâmplă cu ei! ― Pentru că aşa sunt programată.. . spuse Ripley. îşi dezvălui pasiunea pe care avusese grijă s-o ascundă până acum.Ripley începu să zâmbească. Ţi se pare logic? Înţelegi? ― Am înţeles cândva. O fetiţă blondă.. Când vorbi. Am senzaţia că sunt lângă mine. nume şi evenimente. ― De ce? o întrebă Call. îi spuse ea lui Ripley. pufni Call. visez.. procesori neurali care. Call părea surprinsă. ― Este vocea mea? Ripley încuviinţă din cap. Oxigenul este în proporţie de patruzeci şi trei la sută. programat acum definitiv după glasul lui Call. Ripley pufni în râs. ― Am. ― Eşti programată sa fii o ticăloasă? Eşti noul model de ticăloşi pe care l-au lansat pe piaţă? Call zâmbi şi ea fără să vrea şi apoi râse. Ripley se întreba ce fiinţă supremă asculta rugăciunile unui robot şi apoi se gândi dacă le-ar asculta şi pe cele ale unei clone? Ieşiră în linişte din capelă. În momentul acela intră Distephano. ― Bun. ― Am încercat să salvez. Era o fetiţă. În mine. ― Navele ar trebui să fie oricum de genul feminin. ― Nu puteam să-i las să se anihileze. indiferent cât de oribile sunt visele. Dar redeveni brusc serioasă. ― Da.. cele două femei îl urmară.

Dar Johner nu mai putea fi domolit. ― Dacă vrei să mori aici. insistă Johner. în cele din urmă. Johner remarcă schimbul de priviri dintre ele şi fu cât pe ce să explodeze de furie. Şi ceilalţi călcaseră peste el. ― Ar fi bună de colier. ai auzit. Făcu un pas înainte şi o ameninţă cu degetul pe Ripley. ― Ce ai făcut. Johner amuţi. nerăbdător. ― Doar pe aici se poate merge. n-ai decât. ― Probabil că suntem aproape de cuib. Johner era în frunte. Pe urmă. Da. Ripley îşi lipise faţa de mutra lui hidoasă. calmă. cu frăţiorii şi surioarele tale. Purvis îi urma şi Ripley încheia şirul. I se lipise un gel de talpă. În momentul acelea. le sugeră Vriess. am s-o ucid. Ripley se repezi la el. Ripley simţi ceva sub picior. ― Cât mai avem până la navă? ― Vreo sută de metri. ori ne întoarcem înapoi. Încremeni. ― Te ucid. ― Nu avem timp. Femeia-robot se opri şi clătină din cap. ― Mai avem aproape nouăzeci de minute. Se întoarse repede spre Call. deşi nu-şi explica de ce sau cum ştia.. ― Nu mai avem. Johner se chircise de frică.. zise ea şi apoi îi dădu drumul. interveni Call. incapabil să se mişte sau să vorbească. ― Nu-i nimic. oftă Purvis. la fel de calmă şi apoi se uită la Ripley. Am studiat nava. Întinse o mână şi-i apucă limba. nu-i aşa? Ripley se uită înapoi. . ― E de rău. zise Vriess. Ştia instinctiv că extratereştrii se adunaseră acolo. ― Am putea să ne întoarcem. provenea de la ei. iar cu cealaltă îl prinse de bărbie. spuse Distephano. pufni Johner nervos. ― Înseamnă că trebuie s-o luăm prin altă parte. ― Soldatul are dreptate. Distephano şi Call îl cărau pe Vriess. de unde veniseră şi apoi înainte. Ripley îl auzi pe Distephano spunându-le: ― Mai avem puţin. Încercă să se abţină dar. atenţi la cea mai mică mişcare. Purvis înălţă privirile. Se opri şi se uită în jos. înainte să termine ce avea de spus. Ori mergem mai departe. îi spuse Call. o să ne odihnim destul pe lumea cealaltă. zise soldatul. Dar eu am de gând să supravieţuiesc şi dacă această maşinărie de plastic încurcă lucrurile.CAPITOLUL 12 Străbăteau holurile în grabă. ― Doamne ce obosit sunt. ― Nu! Eu unul nu o iau pe aici. se aplecă şi-l atinse cu degetul. Ripley se întoarse spre Distephano. robotule? ― Las-o baltă! îi spuse ea. sau vrei să. ― Ce vrei să spui? o întrebă Distephano.

venind în fugă spre ea. Erau atât de concentrate amândouă încât nici una din ele nu văzu ieşind un cui din podea. prea îngrozită ca să se mişte. Ei.. Era concentrată asupra unui singur . Se uită în jos şi văzu mâna unui extraterestru sfâşiind suprafaţa pe care stăteau. trăgând-o de mânecă. Vino! Dar Ripley încremenise în loc. ― Îi aud. când se întinsese după clonă.. Veneau după ea. Sunt aproape. se clătină şi apoi se prăbuşi. Căzu într-un genunchi. Call fu cât pe ce să cadă cu capul în jos în gaura care se căscase în podea. gemu Ripley.. gemu clona. dar era prea târziu.. Vriess se târî până la gaură şi o apucă de cămaşă... Clătină din cap. Se clătină. lângă piciorul lui Ripley.. Coridorul părea gol. Extratereştrii o copleşeau. Sunt aproape. ― Îi aud. Îşi pierdea propriul eu.. Suntem exact deasupra stupului. o greşeală. pentru că apăru pe neaşteptate lângă ea şi începu s-o scuture. Era clar că nu aveau de ales nici de această dată. ― E o greşeală. Call şi Distephano îl luară pe Vriess şi o rupseră toţi la fugă. Şi acum nu era în stare să-i dea detaliile necesare. ― Ce auzi? Ripley îşi dădu seama vag că robotul nu cunoştea amănunte despre structura familială a extratereştrilor. ― Ripley! zbieră Call. Durerea şi dezamăgirea o copleşeau.. umanitatea. ce facem? îi întrebă Vriess. Încercă s-o prevină. Apoi îşi dădu seama deodată. o văzu pe Call care încerca s-o ajute. ― O să cazi. ― Nu ştiu! Nu ştiu! exclamă robotul. Alerga la fel ca ceilalţi şi se uita din când în când în urmă. Ei. RIPLEY! ― Ce dracu' s-a întâmplat? zise Johner. Ripley încheia şirul. ― Stupul.Priviră cu toţii înainte. obosit. Se uitară unul la altul... Era prea îndurerată. dar îi era imposibil. atât de aproape. îşi duse mâinile la urechi şi se strâmbă de durere. Deodată. gata să izbucnească în plâns. ― Ripley! zbieră ea în întunericul de sub podea.. Fără să scoată o vorbă. Matca! Al doilea cui ieşi din podea. propria identitate. ― Îi aud. ― Isuse! exclamă Call. cât îi ţineau picioarele. În creierul ci. Annalee! Nu sesiză îngrijorarea din glasul lui. Call îl dăduse probabil pe Vriess în seama lui Purvis. clona sesiză pericolul când auzi ceva mişcându-se sub ea. dar. ― Deci. Erau în ochii ei. Era singurul lucru care le rămăsese de făcut... Vru să se prindă de margine. Ripley simţi cum îi fuge podeaua de sub picioare.. ― Ripley? Ripley? Ce s-a întâmplat? Bâzâitul insuportabil de insectă din mintea lui Ripley o făcea să nu audă ce-i spunea.. tot fără să-l observe nimeni. Încercă să ţină pasul.

Era timpul să treacă de partea celorlalţi războinici şi să servească matca. Pe urmă se dezlănţui o panică fără margini când începură să se mişte o dată cu ea. ― Ţine. În timp ce Call şi ceilalţi se uitau îngroziţi în groapă. Spre forţa şi .. să se bucure de ei. Îi amintea de crucea din capelă şi clipi din ochi ca să-şi alunge gândul.. Până dispăru complet sub fiinţele care puseseră în sfârşit stăpânire pe ea. I se închiseră ochii şi adormi. Lucrau împreună. La început. înfrântă. dar nu văzu decât o sclipire îndepărtată. când îi văzu ochii largi deschişi. dar apoi îşi dădu seama că tot ce vedea. cu braţele răstignite. Doar pentru asta trăia. războinicul Ripley dădu din coadă. Oare tot curajul lui Ripley. ce mai putea face un robot avariat? Războinicul se deplasă către căldura aburindă a creşei. Se auzea ceva. spate în spate. s-o accepte printre ei. Call simţi o umezeală pe obraji şi îşi dădu seama că dispozitivul lacrimar funcţiona încă. Extratereştrilor. În curând. toate acele părţi întunecate. Cozile. sclipitoare. întinsă pe spate. Ripley începu să se scufunde încet. capetele. crezu că e o groapă fără fund. Ripley se simţi şocată. îi spuse Distephano. în masa de trupuri mişcătoare. dar nu era Ripley. dar apoi îşi dădu seama că Ripley nu o vedea. Dar. braţele sclipeau şi se mişcau ca nişte şerpi încolăciţi la lumina lanternei ei. Erau cu miile. În timp ce căldura trupurilor lor o înconjura. Era zdrobită. după forţa şi siguranţa speciei ei. plină cu şerpi. o învăluia o letargie atotcuprinzătoare. Şi în mijlocul acelei mase hidoase şi lipicioase era Ripley. acea parte din ea care nu era adevărata Ripley începu să-şi facă simţită prezenţa tot mai mult. transmiţând tuturor tot ce gândea. Venise exact la momentul potrivit. va avea nevoie de ea. în timp ce se scufunda. întinzându-i o lanternă. O durea mai rău decât atunci când fusese împuşcată. În tot acest timp fusese apăsată de singurătatea individualităţii ei. Doar în somn putea să li se alăture. Fu cât pe ce s-o strige. În somnul ei. Începu să tânjească după căldura aburindă a creşei. apoi îngrozită şi în cele din urmă îngreţoşată când ateriză în mijlocul masei fremătânde de extratereştri. Pentru că vedea un singur lucru: viitorul ei. Construiseră creşa. Iar matca îi transmitea iubirea şi încuviinţarea ei. propriul eu. La început. extraterestre. ca într-un nisip mişcător. s-o îmbrăţişeze. în mişcare le aparţineau lor. fuseseră în zadar? Şi dacă aşa era. un cuib de vipere.lucru: gaura neagră în care dispăruse Ripley. Se aplecă din nou. plănuia şi simţea faţă de matca ei. Şi în momentul acela simţi cum intră în lumea lor. toată lupta ei de a-şi redobândi latura umană. peste puţin timp. Call aprinse lanterna şi descoperi o adevărată imagine de iad.

S-o hrănească pe cea care-i hrănise pe toţi. Forţa şi curajul lui Ripley reuşiseră să sudeze grupul. încuviinţarea şi nevoia ei. Bine că-l luaseră cu ei. această Ripley era mama lor. Distephano se încruntase. Vedea cu ochii minţii un haos cumplit. Pentru că erau mai puri şi mai feroce decât ei. Izbucnise focul. Atunci Ripley . Purvis fu din nou cel care găsi cuvintele potrivite pentru a-i trezi la realitate. Războinicii zbierau şi mureau. Piatra de temelie a Noului Născut. Primul pântece. Vriess o privea cu atâta durere şi înţelegere încât ştia că n-ar rezista dacă s-ar uita la el. către creşă. De aceea fusese ales să servească din nou matca. ― Ar trebui s-o luăm din loc. încordat. Iar asta se va întâmpla când Auriga se va ciocni de Pământ. să-i dea aer şi căldură. Îi luaseră cu forţa. războinicul. Ripley se răsucea neajutorată în somn. Războinicul cel mare dădu din coadă. Aici. pe care el. scoţând sunete înăbuşite de protest şi durere. O dusese pe Ripley departe de pradă şi acum o conducea prin cuib. Însemna totul şi nimic. Dar războinicul era împovărat de amintiri. pentru că Ripley era cheia stupului. transmiţând tot ce gândea. dar acum ea nu mai era şi toată influenţa ei pozitivă ameninţa să se spulbere. Iar matca. Era perfect conştientă că ceilalţi se uitau unul la altul şi îşi dădu. Fusese altă creşă. Perfecţiunea noastră structurală este egalată doar de ostilitatea noastră. Primul războinic. Fusese primul care scăpase. Nu putea să accepte ce se întâmplase. Avea nevoie de Ripley. Provocase moarte şi distrugere creşei. Îşi încleştase degetele pe armă. Căută legătura cu propria sa specie şi regăsi forţa şi siguranţa creşei. Acest trup omenesc. Cel mai frumos cadou pe care i l-am putea face ar fi o moarte rapidă. care-i eliberase pe ceilalţi pentru a captura primii Oameni.siguranţa speciei sale. ales datorită inteligenţei sale. îi transmitea iubirea. Nu-l mai apăsa singurătatea individualităţii sale. mama lui. Şi Ripley stătea neclintită cu propriul ei pui în braţe. Cu toate armele lor sofisticate. Până şi Johner amuţise. erau destui războinici care s-o protejeze. Mai era puţin pănă atunci. plănuia şi simţea fraţilor şi mătcii sale. Fiindcă aşa voia matca. Nu trebuia să se gândească la asta acum. I se pusese un nod în gât. unde-şi construiseră creşa perfectă. Aceşti oameni jalnici şi blegi aşteptau să fie daţi ca hrană tinerei mătci şi să servească drept gazde pentru zămislirea noii generaţii. Call stătea încremenită deasupra gropii. seama că cele întâmplate îi schimbase. oamenii căzuseră din nou victime. Durerea cumplită a pierderii ireparabile îi copleşi mintea şi trupul. când matca avea nevoie de serviciile lui. a tuturor. Războinicul îi suflă în faţă. Va trăi să se bucure alături de ei. Fusese onorat de matcă. Le serveau din nou ca hrană şi gazde pentru puii mătcii. zis el. aşa cum făcuseră şi vor face întotdeauna. în alt timp. Matca avusese grijă de asta cu ajutorul războinicului. o ducea cu grijă în braţe. prima hrană.

spunea glasul de copil. ci realitatea. Puterea propriei ei revolte. Sunetul acela îi spunea să se trezească. cu o singură funcţie reală. Nu face zgomot. Însemnau totul şi nimic. Gemu disperată. Purvis oftă. la fel ca. Nevoia de a-şi proteja puiul. Inspiră adânc. Dar Call nu reuşea să se desprindă de groapa unde căzuse femeia-clonă. în drum spre Betty. O duceau în braţe. Dar. Se cutremură. Avem necazuri Se opri să asculte. Auzea un murmur. doar. Toţi monştrii. Le recunoştea la un nivel superior al conştiinţei şi învăţării. O femeie tânără.. Cel puţin ai şi ceva omenesc. Căldura şi siguranţa creşei aburinde. Sunt doar. trăgând-o înainte şi ceilalţi se luară după ei.. trăgând în piept suflarea animalului. plănuiau. mai ales unul. Prefer să mi se spună persoană artificială. Ripley stătea nemişcată în braţele monstrului. Murmura: Mămica îmi spunea mereu că nu există monştri adevăraţi. A ce făcuse soarta din ea. Teribilii ei copii veniseră în sfârşit după ea. Alinarea rece a criosomnului. insistă Call. O atingeau în somn. Apoi auzi din nou sunetele interioare. visau. Forţa şi tovărăşia speciei sale. atât de obosită! Însă. Plutea în căldura umedă. Trezeşte-te. ― Asta este şi părerea mea. ― Este nedrept. Se uită de jur-împrejur să se lămurească. toţi monştrii adevăraţi. mai puternic decât toate celelalte.. clătinând din cap. Era cel pe care-l asculta întotdeauna. Nu era un vis. sunete îndepărtate... Amuţise. Simţea din depărtare matca şi nevoia ei covârşitoare. Umezeala caldă din jur îi spune că se afla în siguranţă. Lumina era dată la minimum.. de îndată ce se trezea. o întâmpinau. Se întâmplase ceva. din ceea ce fusese şi devenise acum. Purvis o luă de braţ. respirau. Făceau parte din ea. dar uite că există. care veneau din afară şi dinăuntrul ei. Era obosită. Erau peste tot. Pentru că visez oribil.. Se întâmpla ceva cu eul ei. Sunetele veneau şi plecau. Se mişcau. Simţea vag o senzaţie ciudată. visele vor deveni reale.. deşi mecanismul de vorbire funcţiona perfect acum. Dar acum cine era? Ellen Ripley sau o arătare grotescă. dar n-o deranja. Nu vreau să dorm.va ajunge în sfârşit acasă. reconfortantă şi-i venea să se ascundă înăuntrul ei. Alcătuiau un organism perfect. când dormea. din afara ei. dar conştiinţa ei era tulburată de imagini haotice de vis. Perfecţiunea lor structurală era egalată doar de ostilitatea lor. Cel pe care încerca din răsputeri să şi-l amintească. idealistă îi arătase umbra a ce fusese odată. .

îşi propuse să găsească răspunsul.. Şi în locul ei rămăsese doar această durere. Fusese separată de ei. Avea destul timp să se gândească mai târziu. încercă să găsească forţa şi siguranţa creşei. înlocuită treptat de cea a unui copil adevărat. Războinicii zbierau şi mureau. niciodată. oamenii. instincte pe care nu putea să le lămurească. Domnea o linişte suspectă.. Pe de-o parte simţea o uşurare enormă.. Mă cheamă Newt. agitat. Se simţea golită pe dinăuntru. Nu întâlniseră nici mucozităţi lipicioase. această pierdere cumplită. Nu era nici o urmă de extratereştri. În minte i se îngrămădeau crâmpeie de amintiri. Căldura aburindă a creşei. Newt! Vin! Mămico! Mămicol Ripley căută legătura cu specia ei. Vriess simţi un dor de casă sfâşietor şi apoi o durere atât de copleşitoare încât îl luă prin surprindere. Cei pentru care luptase din greu să-i protejeze. nici resturi de acid. adică oamenilor. Clipi derutată.. Nu-mi spune nimeni Rebecca. Ar fi vrut să-i pună aceeaşi întrebare pe care le-o puseseşi celorlalţi. întrebarea la care nu va răspunde nimeni. Era copilul ei? Nu. după ce vor scăpa de aici. ― Peste câteva minute o să intrăm în atmosferă. O să le smulgă răspunsul cu forţa. Deşi erau uriaşi şi puternici. Vriess încuviinţă din cap. Durerea pierderii irecuperabile îi copleşea mintea şi trupul. Îi apăru în minte o imagine de desen animat cu un copil blond. feroce şi ostili. ― O să am nevoie de Call să se conecteze cu nava cea mare. Când intră în navă. Am ştiut că o să vii. Supravieţuitorii celor două echipaje se grăbeau spre Betty. Însemna totul şi nimic. Oscila între aceste sentimente contradictorii în timp ce era purtată pe braţe de monstru. Era haos. În timp ce Johner şi Distephano îl aşezau pe scaunul copilotului. să desprindă magneţii. Dacă vor scăpa. picioare mici. dar nu era acolo. După ce se prinse cu Hamuri de scaun. De ce? De ce? În timp ce amintirile despre Newt i se învălmăşeau în creier. nu era al ei. îşi dădu seama că simţea peste tot prezenţa lui Hillard şi a lui Elgyn. nu mai erau. puternice se înlănţuiră de gâtul ei. Se uită la războinicul uriaş care o ducea în braţe. Dar îşi alungă amintirile. Pământul umplea tot ecranul. e al meu! Amintiri haotice îi inundaseră mintea. Ba da. O să-l afle de la ei.Dar ceilalţi. Nu voia să se gândească cât de redusă era . dar fără s-o ia la goană. Atunci o să fie şi mai greu. Forţa şi siguranţa speciei ei. dar pe de alta o revoltă la fel de mare. Braţe mici. Johner îl întrebă: ― Cât mai durează până ne desprindem? Vriess apăsă pe nişte butoane şi afişă un plan de zbor. Vin. Se apropiau tot mai mult de el. puternice i se înfăşurară în jurul taliei. Izbucnise focul. zise Johner. Singurătatea individualităţii şi nevoia de a găsi.

experienţa sa de zbor. Hillard şi Elgyn fuseseră întotdeauna cei care pilotaseră Betty, asistaţi de Christie. El era doar mecanic, pentru numele lui Dumnezeu, iar Johner nu era bun decât ca luptător. Se obişnuiseră atât de mult cu rolurile lor încât nu mai aveau nevoie de altceva. Dar n-o să se gândească la asta acum. Azi era pilot. Trebuia să fie. Call veni lângă el şi-i alungă gândurile. Se uită drept în ochii ei. Din prima clipă când se cunoscuseră, refuzase să-l trateze ca pe un infirm. Nu se uitase niciodată la picioarele lui sau la scaunul de paralitic. Îl văzuse doar pe el, pe Vriess, omul. Aşa că ar trebui să-i urmeze exemplul. Să nu bage în seamă gaura prinsă cu sârmă din pieptul ei şi nici telecomanda ascunsă în braţ. Îi zâmbi timid. ― Ai nevoie de ajutoail meu? îl întrebă ea. El încuviinţă din cap, uşurat. ― Dacă... nu te superi... Annalee. Tresări când îi spuse pe nume şi apoi încuviinţă din cap. ― Sigur, nici o problemă. Apoi începu să se conecteze la creierul computerului, ca şi când ar fi făcut asta de când lumea în faţa lui. Nu băgă în seamă ce făcea. Se uita doar la faţa ei delicată, umană. Ripley se trezi încet din somn. Era ameţită. Nu deschise ochii imediat. Auzi un clipocit şi apoi gemete, gemete omeneşti. Urmat de un bâzâit ca de insectă. Mirosea urât. A sânge. A osânză. A moarte. Era umed şi fierbinte ca într-o mlaştină tropicală. Încercă încet să se mişte. Trupul era încă prea amorţit să răspundă. Oare era drogată? Hipnotizată? Ceva lipicios îi căzu pe faţă de sus. Se încruntă, la fel de ameţită. În cele din urmă picuratul deveni prea enervant şi deschise ochii. Materia care îi picase pe faţă i se prelinsese pe obraz şi de acolo pe podea, întărindu-sc imediat şi înţepenindu-i capul. Se desprinse şi apoi îşi şterse mâna de podea, fără să se gândească. În timp ce executa aceste gesturi automate, clipi şi se uită în jur, încercând să se gândească, să încerce să înţeleagă unde era şi ce se întâmpla. Ştia că ar trebui să fie agitată, alarmată, îngrijorată de propria ei situaţie, dar mintea ei nu era încă suficient de limpede pentru asta. Se uită în jur, în beznă. Nu era singură. Mai erau şi alţi oameni. Cel puţin opt. Stăteau deasupra ei, pe un fel de raft. Miji ochii, încercând să vadă mai bine. Până la urmă, îşi dădu seama că nu stăteau pe nici un fel de raft. Braţele şi picioarele lor erau lipite de pereţii unei încăperi uriaşe, cilindrice. Îşi amintea vag glasul mecanic al lui Call care spunea ceva despre activitatea din rezervorul de reziduuri. Acum regreta că nu fusese mai atentă. Cei opt oameni pe care-i vedea erau prinşi de peretele circular. Soldaţi, cercetători, toţi stăteau ca nişte muşte uriaşe, înfăşuraţi pe jumătate în coconi asemănători celor ai viermilor de mătase. Această imagine îi amintea de o scenă similară. Toţi coloniştii de pe Hadley's Hope prinşi de zid, cu piepturile sfâşiate de embrionii în erupţie. Majoritatea ieşiseră. Dar cei de aici erau intacţi,

deocamdată. Îşi atinse pieptul. Dar nu avea de ce să se teamă. Nu fusese reinfestată. Şi-ar fi dat seama dacă s-ar fi întâmplat asta. Ar fi simţit. Oare aceşti oameni erau ţinuţi aici pentru a fi însămânţaţi? Gândul acesta o îngrozi dar, când se uită în jur, îşi dădu seama că nu era nici un ou în rezervor. Cu toate acestea, nu putea să uite imaginea celor opt oameni prinşi ca nişte insecte într-o pânză de păianjen. Ripley îşi desprinse privirile şi, în cele din urmă îi văzu. Pe ei, pe extratereştri. Înotau pe fundul adânc, al rezervorului de reziduuri, ca nişte aligatori într-o mlaştină, numai că mlaştina lor era o mare de sânge uman, grăsime şi propriile lor excreţii. Ripley era cocoţată la îmbinarea dintre podea şi perete, în cel mai înalt punct, chiar la marginea lacului fetid. Stătea acolo, temându-se să se mişte. Urmărea războinicii, întrebându-se dacă se aflau acolo ca să aibă grijă de coconii umani. Oare or să aducă ouă să-i infesteze? Ripley se încruntă şi se uită din nou de jur-împrejur. Şi atunci văzu matca. Uriaşa creatură era exact vizavi de ea, dar imaginea era atât de impresionantă, încât o luă prin surprindere pe moment. Îşi amintea clar că o mai văzuse pe matcă şi imensul ei ovipozitor. Atunci, uriaşul organ reproductiv fusese sprijinit să-i susţină greutatea copleşitoare în timp ce depozita ou după ou pe podeaua rafinăriei atmosferice de la Hadley's Hope. Dar nici nu se compara cu ce vedea Ripley acum. Şi această matcă era sprijinită, dar nu de ovipozitor. Pentru că nu mai exista aşa ceva. Matca însăşi era prinsă parţial într-un cocon de podeaua rezervorului de reziduuri, în marea de sânge şi excremente. Fie lichidul era puţin adânc, fie extratereştrii ţesuseră o pânză invizibilă. Ripley îşi dădu seama acum că extratereştrii pe jumătate scufundaţi aveau grijă de matca lor. Nici nu băgau în seama prada umană prinsă de pereţi. Ripley se zgâia, încercând să înţeleagă ce vedea. Matca era ancorată de spate, de picioare, coadă şi braţe. Clătina din cap şi îşi agita extremităţile. Oare o durea ceva? Şi ce era pe abdomenul ei? Apoi Ripley îşi dădu seama îngrozită ce se întâmpla. Matca avea o burtă uriaşă, brăzdată de vene negre şi se mişca de parcă ar fi avut propria ei viaţă. Deschise gura şi scoase un şuierat furios. Ripley murmură uluită: ― Nu mai face ouă... O voce cunoscută i se adresă cu entuziasm: ― Este cea mai mare realizare a noastră! Ripley se temea să se întoarcă. Se temea să-l vadă pe cel care-i vorbea, dar trebuia s-o facă. Când îşi ridică privirile, dădu cu ochii de doctorul Gediman, prins alături de ceilalţi cercetători şi soldaţi. Pupilele îi sclipeau nefiresc. ― Un ciclu reproductiv secundar, zise el vesel. Asexual. Ca al mamiferelor. Fără gazde! ― Nu se poate, gemu Ripley. Gediman zâmbi încântat. ― Ne-am gândit să le modificăm sistemul de reproducere. Să înlăturăm ciclurile de depunere a ouălelor. Dar fiara nu s-a lăsat, chicoti el. A adăugat un al doilea ciclu. Este minunat! Urletul mătcii o zgudui pe Ripley şi o făcu să se întoarcă spre ea. Monstrul

se zbătea, sfâşiat de durere. Extratereştrii care o îngrijeau se dădură înapoi, trăncănind febril între ei. Bâzâitul lor de insecte i se părea ca o muzică lui Ripley. ― Dar... cum? murmură ea nedumerită. ― Încrucişare genetică, îi explică Gediman. Râdea ca un nebun. ― Din ADN-ul gazdei. ― Nu!... Ripley nu putea să accepte aşa ceva. ― Uită-te la ea! exclamă el. Are o parte din tine! Îşi luă inima în dinţi şi se întoarse, forţându-se să se uite la matcă. În fond, era copilul ei. Burta mătcii creştea tot mai mult şi apoi începu să se mişte. Era exact ce-i trebuia lui Ripley ca să se trezească din letargie. Se ridică, enervată că nu era în stare să se mişte mai repede. Dar nu-i păsa. ― Trebuie să ies de aici, îşi spuse ea. Trebuie să ies, fir-ar să fie! Gediman o urmărea zâmbind. Îşi pierduse minţile. ― Nu vrei să vezi ce se întâmplă? o întrebă el, vesel.

CAPITOLUL 13 Call se deconectă de la computerul lui Betty, în timp ce Vriess pregătea desprinderea de Auriga. O durea la fel de mult că o pierduseră pe Ripley, dar nu puteau să-şi rişte vieţile pentru ea. Vriess îi zâmbi după ce afişă planul de zbor şi încercă să-i răspundă la fel. Mai aveau încă atâtea de făcut. Call se îndepărtă de consola de comandă, apropiindu-se de Johner şi Purvis. ― Johner, du-l pe Purvis la congelator. Bărbatul solid, cu cicatrice, răsuflase uşurat când ajunsese la bordul lui Betty. ― Gata, e timpul să faci nani, îi spuse el. Purvis încuviinţă din cap epuizat şi-l urmă. Call le-o luă înainte ca să pregătească amestecul criogenie. Mergea mai repede dacă intervenea ea. Şi, oricum, nu era vreme de pierdut cu Purvis. O porni pe culoarul întunecat, aşteptând să se aprindă luminile înainte ei, dar rămase în beznă. Se încruntă. Nu remarcase nici o problemă mecanică, dar nici nu verificase în amănunţime. Totuşi aceste lumini ar fi trebuit să se aprindă de cum au intrat pe navă. Se întoarse spre Johner, îngrijorată. Dar, înainte să vorbească apăru din beznă o armă şi răsună un sunet asurzitor. Glontele se înfipse în umărul lui Purvis, care căzu pe podea, urlând de durere. Când Johner se pregăti să-şi scoată arma, Call se trezi luată de gât şi simţi ţeava fumegândă în obraz. Încremeni în loc. Cine? Ce? Cum? Omul care o imobilizase o împinse înainte, în lumină, şi auzi un glas cunoscut. ― Dacă faci vreo mişcare, îi zbor creierii, îi spuse tipul lui Johner.

dezarmează-i! îi porunci el soldatului. Ripley încerca disperată să găsească o cale de scăpare din rezervorul de reziduuri. ― Lăsaţi armele! zbieră el. Amy a murit fără să ştie de ce . Purvis se apucase de piept. încercând să pară inofensiv. Am avut o fetiţă. începuse să tremure de disperare. în obrazul ei. Nici măcar Wren. Totuşi o băgaseră aici. nici o ieşire. revoltat că stătea acolo. Acum era evident că se mişca ceva în pântecul mătcii. Dacă nu voia să rişte. Stătea cu picioarele depărtate şi mâinile în sus. I-ai promis lui Amy că o să te întorci la a unsprezecea ei aniversare. dar n-ai decât să te duci dracului! replică soldatul. din locul în care stătea. Ripley se încordă. În propriul meu pat. sir. Iar acum o vedea pe matcă zbierând în reziduurile groase. Am născut. Johner se încordase. copleşită de amintiri. Dar Call îl văzuse în acţiune. De aceea nu am vrut să iau nimic când am născut. Oare o să asculte de ordin? O să uite că-i salvase viaţa în încăierarea de la popotă? O să se întoarcă împotriva lor? ― Cu scuzele de rigoare. nu? Deci ar trebui să iasă pe unde intrase. Însă experienţa lui Wren era limitată la acest capitol. dar. cu bărbatul meu lângă mine. doctorul ar trebui să-l omoare pe loc. Lăsaţi armele dacă nu vreţi să murim împreună. Nimeni nu făcu nici o mişcare. Ellen Ripley clipi. Şi mie mi s-a întâmplat acelaşi lucru. Atunci a fost prima oară când i-ai învins. Un strigăt ascuţit îi făcu pe toţi să se întoarcă. urlând de durere. o fetiţă frumoasă. şi această parodie a propriei sale experienţe îi făcea greaţă.Era Wren! Call îl văzu pe Vriess întorcându-se spre ei. Aveam dureri. Era şi o asistentă medicală şi un doctor. Am fost mamă odată. Semăna şi cu mine şi cu soţul meu. incapabil să-i ajute. În momentul acela matca scoase încă un strigăt. Transpiram abundent. uimită de multitudinea amintirilor umane care o invadaseră în timp ce era prinsă în capcană în acest iad. vâscoase. deşi soţul meu mă implora să iau. ― Distephano. Wren o strânse. gata s-o sugrume. dar nu voiam tranchilizante. Matca se zbătea sălbatic. cu un inamic lesne de înfruntat. Ceilalţi extratereştri erau din ce în ce mai agitaţi şi bâzâiau asurzitor. Îşi duse instinctiv mâinile la burtă. cu ochii mari de durere. Această era o confruntare obişnuită pentru el. prins de scaun. în propria mea casă. şi mai puternic. Am stat în patul meu. Call se uită drept în ochii lui. i-ai promis. Call îi simţea trupul încordat. Amintirea era atât de puternică de parcă o simţea şi acum. care o încremeni în loc pe Ripley. nu vedea nici o uşă. Dar nava ta de salvare nu a fost găsită decât după cincizeci şi şapte de ani. Înfipse ţeava pistolului mai adânc. Mă îngrijorau toţi acei ani în care fusesem îndopată cu criosomnifere pentru zborurile spaţiale. O chema Amy.

Da. dinţi albi. o bărbie cizelată şi găuri în locul nasului.. Legătura telepatică o făcu să ia locul mătcii în acest travaliu cumplit. Ripley închise ochii pentru o clipă. dar faţa. Toţi soţii ei doreau să-şi ajute matca. Faţa nou-născutului avea clar trăsături umane. Mai erau şi alte amintiri. ― Ce frumos este! murmură Gediman. Creştetul copilului. Capul era ţuguiat. înăuntrul ei. în acelaşi timp. uitându-se la stomacul care pulsa. Semăna cu un craniu. Părea transfigurat. Semăna cu un craniu cu orbite uriaşe. Revolta trupului ei care nu accepta să îndeplinească o funcţie nedorită. Chicotelile lui erau la fel de enervante ca bâzâitul extratereştrilor.nu te-ai întors de ziua ei. un craniu uman. Gediman era extaziat. de parcă ar fi dăruit universului cel mai grandios dar ştiinţific. Ţâşni încă un şuvoi de sânge şi începu să iasă ceva din pântecele monstrului.. Răsună un ultim urlet. Ripley clipi obosită. Gediman o privea uimit. Nu mai suporta să asiste la acest simulacru hidos al unei naşteri umane. Amintindu-şi de propria ei durere. dar nici unul din ei nu ştia cum. ar fi putut s-o ajute în vreun fel. Iar clona simţea că era gata să-i împărtăşească entuziasmul nebunesc. Îi văd capul. Ripley gemu o dată cu matca. Hicks. femela extraterestră se prăbuşi la loc în mo-cirla groasă şi războinicii care o înconjurau se dădură imediat înapoi de parcă ar fi presimţit ceva. iar pielea semăna mai mult cu cea umană. Ridicase capul şi se uita la Ripley de parcă ar fi fost moaşa ei. Apoi matca scoase încă un urlet. un şuvoi de sânge ţâşni din pântecul mătcii ca un gheizer.. durerea sfâşietoare. Sfâşiată de dureri. Acum începea să i se contureze forma. Sângele din această primă erupţie începu deja să sfârâie ca un acid coroziv. presiunea insuportabilă. Femela extraterestră încercă să se ridice din patul ei fetid. Matca zbieră. Da. Îi apăruse clar în mintea figura fetiţei ei. Clona se chirci şi zbieră şi ea în ton cu matca. Deodată.. urmat de un pârâit şi nou-născutul ieşi deodată din mama lui. visceral. Nu-i venea să creadă ce vedea. se gândi Ripley. chiar prea umane. Ripley gemu o dată cu matca. faţa nou-născutului era moartea în persoană.. Newt. simţea durerea mătcii. din nou şi întinse mâna spre Ripley. strălucitori. nu negru. într-adevăr.. Aproape că simţea şi ea durerile naşterii. Îi întoarse spatele şi încercă să-şi . propria ei "mamă". Ripley îi aruncă o privire. simţea îngrijorarea războinicilor care se apropiau de neajutorata matcă. nu cu exoscheletul siliconic tare al extratereştrilor. Ripley încercă să întoarcă spatele. Faţa. ca şi când clona.. Muriseră toţi. râzând ca un nebun.. la nivel genetic. Chiar şi Jonesy. Plângea de bucurie ca un nebun. Şi. Copilul.. ― Ce frumos! Ce graţios!. Era palid. Sesizase agitaţia lor. Burta umflată. care se lupta să iasă din pântecele sfâşiat al mătcii..

Înăuntrul orbitelor uriaşe străluceau doi ochi asemănători cu ai ei. fără cea care-i dirija. masive. Nu este dezvoltat complet. care se conectase telepatic cu matca. încercând să desprindă răşina care-l ţinea prizonier. Ripley. dar legăturile cu războinicii extratereştrii erau blocate de teama lor. Noul-născut îşi desfăşură corpul masiv din măruntaiele mamei sale. gemea încet. Ca într-o adevărată parodie de afecţiune umană. ca şi când ar fi vrut să asculte. Iar pofta lui de mâncare nu are limite. pielea palidă. Întinse o mână tremurândă după copil. Atacă trupul tremurând al celei care-l adusese pe lume cu dinţii lui uriaşi. dintr-o singură mişcare. nou-născutul se întoarse spre matcă. neştiind ce să facă fără matcă. Îşi amintea că izbucnise în lacrimi şi apoi într-un râs aproape isteric. Şi Gediman văzu ochii strălucind pe faţa de mort a nou-născutului şi urlă din răsputeri. Clona simţi moartea mătcii când legătura telepatică se întrerupse. smulse capul mătcii cu o mână uriaşă. Era dureroasă ca o fractură deschisă.controleze emoţiile. Şi Amy avea ochii mei. Nu se mai zbătea. împrăştiind sângele peste tot. Puiul se apropiase de faţa ei. A crescut deja! îşi dădu seama Ripley. mai liniştită acum. ca şi când ar fi vrut s-o sărute. mândră de realizarea ei. dar era atât de obosită! Pierderea legăturii telepatice cu matca o epuizase şi o dezorientase. Arătarea se ridică clătinându-se. imun la sângele acid. Scăldat în sângele mamei sale. cât pe ce să izbucnească într-un râs isteric. Se agitau. nou-născutul de doi metri făcu primii paşi spre cercetător. în momentul acela. Erau puternice.. . în timp ce noul-născut îşi devora mama. fără să-şi dea seama cum de ştia. Când se întinse după el. observă Ripley. se gândi ea. Creierul ei căuta cu disperare altă conexiune. străduindu-se să-şi adune puterile. Soţul ei o ridicase pe fiica lor şi i-o pusese pe burtă. Gediman începuse să zbiere îngrozit. Nesigur pe picioarele lui subţiri. Se zbătea disperat. Însă noul-nâscut nu se opri aici. în timp ce se bucurau cu toţii de copilul sănătos. Un organism perfect! Când creatura ieşi complet din pântece. Ca să nu mai vorbim de ferocitate şi ostilitate. ca cele ale extratereştrilor. Pe urmă însă îşi dădu seama că nu doar extratereştrii făceau zgomot şi se întoarse. simţi urletele de agonie ale femelei extraterestre până în adâncul sufletului. nou-născutul încremeni în loc şi îşi înclină capul într-o parte. Matca. îi văzu mâinile. Este dublu. poate chiar triplu ca mărime şi a crescut într-o singură zi. Şi. Ripley îşi aminti că făcuse acelaşi gest când născuse. Se uita mirată.. Ripley se lăsă pe fundul rezervorului. nou-născutul începu să se caţăre pe corpul mamei sale. Apoi se întoarse încet şi Ripley avu pentru prima oară ocazia să-l privească drept în faţă. Cu ale mele! îşi dădu ea seama îngrijorată. le făceau să semene. Acum matca scotea sunete materne. Unghiile lungi. Ripley avea senzaţia că se afla în mijlocul iadului când extratereştrii începură să urle. dar nu aveau decât cinci degete.

Ripley se întoarse îngreţoşată. întorcând brusc arma spre ceilalţi. Era evident că Wren îşi pierduse minţile. care luptase din greu să-i salveze pe toţi. Atacul nou-născutului căzu ca un trăsnet. Amuţi pe loc. Pe urmă. ca un şarpe gata să-şi devoreze prada. Simţea că leşină de atâta durere. Umărul în care se înfipsese glontele îl ardea. zdrobindu-i oasele. lipsită de colţi. Ţi-am spus să taci din gură! În momentul acela. statura lui impunătoare îl încremeni pe Gediman. şerpuitoare. Ar fi vrut să se conecteze telepatic cu monstrul şi să încerce să-l oprească. Nou-născutul îl adulmecă şi Ripley văzu cum tremură de frică. nu. în ochi. Auzea pârâitul ţesuturilor. ― Această târfă sintetică trebuie să se reconecteze la Auriga şi s-o ducă la sol conform procedurilor operaţionale standard. reuşi să se concentreze asupra tabloului din faţa lui. Call. Mai ales pe el. ţinându-se cu mâinile de burtă. Nou-născutul muşcă din creştetul savantului. Ajunsese până la creierul rozaliu. . Nici nu-şi mai dădea seama ce-l durea mai rău. Purvis simţi că i se despică pieptul. Doctorul se răsuci înapoi şi o împunse din nou în obraz. în ciuda chinurilor care-l măcinau. Call se străduia să vorbească: ― Ba n-o să fac asta. dar nu reuşea. Îşi înfipse colţii în craniul cercetătorului care începu să urle mai oribil ca oricând. ― Taci din gură! zbieră el. Purvis era în agonie. I se vedeau dinţii lungi. O privea fără să înţeleagă. aşteptându-se la ce putea fi mai rău. zbiera doctorul. ― Eşti nebun? Chiar vrei să aduci arătările alea pe pământ? ― Chiar n-ai observat de ce sunt în stare? îl întrebă Johner sarcastic. spuse Call. Acum încremeniseră cu toţii în loc. Dar cea mai cumplită era durerea din pântece. Wren o strângea pe Call. Şi atunci înţelese. ― Extratereştrii vor fi închişi în baza de carantină. urechi şi gură. Doctorul îi înfipsese ţeava armei în obraz.Când se apropie de el. Distephano îl înfruntă pe ofiţerul său superior. plescăitul fiarei şi gemetele din ce în ce mai slabe ale victimei. Dar. Rana din pieptul robotului sclipea metalic. Purvis ştia că o durea. Inclusiv Wren. De aceea nu-l văzu pe nou-născut întorcându-se spre ea şi privind-o lacom în timp ce-şi lingea dinţii însângeraţi cu limba lungă. Venise timpul ca monstrul dinăuntrul lui să se nască. gata s-o sugrume. le fel de uşor cum ar fi muşcat un om dintr-un ou tare. Purvis simţi că i se încolăceşte ceva înăuntru şi gemu. Doamne. monstrul deschise tot mai mult fălcile masive. în timp ce i se prelingea sângele pe frunte. Parcă avea ceva acolo. un şarpe care încerca să iasă. pe Larry Purvis. strălucitori şi limba tare. Ah. Zvâcnea atât de tare încât de-abia putea să gândească. ― Nu vor reuşi să-i ţină mai mult de cinci secunde. Îi apăruse o pată de sânge pe cămaşă. zise Wren. nu! se gândi Ripley. Simţea mirosul metalic al sângelui proaspăt şi nu putea să facă altceva decât să închidă ochii.

În ultimele clipe de viaţă. pentru că îndreptă arma spre el. Strigătul care ţâşni din gâtlejul lui Purvis îl uimi chiar şi pe el. care încremenise îngrozit. dar nu reuşi să-l oprească. Fiinţa dinăuntrul lui se mişca atât de agitată acum. Probabil că doctorul îi intuise sentimentele. Încercând să scape de loviturile feroce. oase şi organe. Savantul se zbătea să se desprindă. plămâni. le aruncă armele ascunse sub pupitrul de comandă. Şi îşi înfipse şi mai tare mâinile în părul savantului. Wren trase. ― Call! Johner! Soldatule! le strigă Vriess deodată. Cu un ultim efort. încât nu mai simţea nimic altceva. Glontele se înfipse în celălalt umăr al lui Purvis. Pe urmă. nu ştiau ce fac. Fiţi atenţi. Purvis simţi o durere cumplită în pântece. scuipând sânge. Era ca un om posedat. Îl ura mai mult decât pe extraterestrul dinăuntrul său. Acum nu mai conta nimic pentru el. Nici măcar gloanţele. răsucindu-i braţul care o ţinea prizonieră. pe umeri. I se desfăcu pieptul. Monstrul îi mâncase plămânii şi nu mai putea să ţipe. Ura şi răzbunarea îi dădeau forţe noi. care-l răpiseră. iar următorul glonte nimeri aiurea. pe spate. Embrionul extraterestru ţâşni din el şi se infiltră în ceafa savantului. de două ori. Wren trase încă o dată şi încă o dată. Purvis văzu ceva ca un şarpe ieşind din fruntea lui Wren exact prin creier. disperat. Universul lui se îngustase la maximum. Urletul cercetătorului amintea de ţipetele tuturor . Şi. dar Purvis îl imobilizase în strânsoarea morţii. Cercetătorul zbieră şi îi dădu drumul. de trei ori. Ţinea capul lui Wren. Acum zbierau amândoi. În timp ce-l lovea pe Wren de podea. Îi zburase arma din mână şi Johner se grăbi s-o ia. lipi capul lui Wren de el. Wren căzu pe burtă şi începu să se târască departe de cel care-l tortura. zicând acestea.Nu fusese congelat la timp şi acum era prea târziu. până când începu să-i ţâşnească sângele din nasul. aşa cum dorea el. de data aceasta. Îl dădu înapoi câţiva paşi. Din el nu mai făcea parte decât Wren. într-un scaun tapisat. Acum Purvis îl lovea cu ură. gura. lovindu-l de fiecare dată. Dar Purvis îl apucă de păr şi-l trase înapoi. era de vină. Pentru că proiectul diabolic care crease aceste fiinţe infernale îi aparţinea în întregime cercetătorului. gură. dar nu-i păsa. ştiind că o să se termine totul dar. Nu mai era atent la Call şi robotul profită de ocazie ca să-i tragă un cot în piept. Cel puţin cei de pe Betty. Era o mare satisfacţie pentru Purvis să-l vadă atât de speriat. Şi numai ticălosul de Wren. Îşi croia drum înăuntrul lui. Se ridică şi o porni clătinându-se către Wren. Nu! Nu! Nu! Îi zdrobi faţa de podea o dată. Purvis clocotea de furie. Dar lui Purvis puţin îi păsa. buzele şi dinţii zdrobiţi. Ce putea să-i facă mai mult decât să-l ucidă? Ceea ce ar fi fost oricum o binecuvântare pentru el. Arătarea o să-i despice pieptul şi o să-l ucidă. Nu ştia dacă-i aparţinea sau era urletul monstrului care încerca să se nască. Purvis se repezi la el. acest savant nemernic. Îi trase un pumn în plină figură şi-i zdrobi nasul. până când cercetătorul începu să plângă şi să geamă în mâinile lui. sfâşiindu-i organele şi zdrobindu-i coastele în drum spre diafragmă. ― NU! zbieră Wren. dar glasul lui Wren era destul de puternic pentru amândoi. Ştia că-i curgea sângele pe burtă.

din pieptul lui ţâşni un embrion şi căzu în mlaştina de la picioarele lui. murmură ea. Ar fi vrut să le spună "mulţumesc" când deschiseră focul. ― Aşa este. A ştiut că-i facem o favoare. Wren şi Purvis se prăbuşiră. la resturile mamei sale şi la Gediman. împroşcând interiorul lui micii nave cu sângele lor şi al monstrului. Încerca să treacă neobservată. părea de-a dreptul monstruos. Robotul se uită la omul cu cicatrice.celor răpiţi din criotuburile lor. Cei patru supravieţuitori traseră cartuş după cartuş în muribunzi şi în extraterestrul urlător. Nici măcar nu se clintea. Creatura transparentă încerca să se elibereze din craniul lui Wren. murise oricum în iad. fără jumătate de cap. Aşa. dar nu putea să vadă decât lumea de dincolo. Naşterea extraterestrului îi împroşcă pe ceilalţi cu sânge şi ţesuturi. Dar ar fi însemnat să irosească muniţia degeaba. din fericire pentru ei. Îşi dorea moartea. Se temea până să şi respire. capul lui masiv se . În timp ce noul-născut îi devora creierul ca pe o plăcintă. aşa că n-o să i se pară prea mare diferenţa. În cele din urmă. ― Pare împăcat. La urma urmei. Call se îndreptă spre cadavre suspinând. iar din embrion nu mai rămăsese nimic. Ripley îi invidia pentru asta. se gândi ea. Monstrul se uită de jur-împrejur la ceilalţi extratereştri. Ripley ştia că nu va uita niciodată această scenă. abţinându-se cu greu să nu izbucnească într-un râs isteric. Dădu sălbatic cu piciorul în Wren şi de-abia se mai abţinu să nu mai tragă câteva gloanţe în el. Purvis îi văzu pe cei de pe Betty ridicând armele. erau inconştienţi. după ce terminase cu cadavrul lui Gediman. Apoi îngenunche lângă Purvis şi-i atinse faţa cu blândeţe. luând-o de umăr. vorba lui Johner. Şi exact când simţea că i se rupe filmul. Nici în această reîncarnare. Clona nu se ridicase. Stătea nemişcată. Ţinea ochii deschişi. Mda. Îl bătu pe mână şi încuviinţă din cap. ale tuturor soldaţilor ucişi de extratereştri. în genunchi. Dacă o să ne putem desprinde de Auriga. Şi apoi. Aştepta ca nou-născutul să-şi orienteze atenţia în altă parte acum. Trăsăturile lui aspre se îmblânziseră. care se mai legăna încă în plasă. îi îndemnă Distephano. O să aruncăm cadavrele după ce ne desprindem de Auriga. Iar pentru urechile lui Purvis era muzica dulce a răzbunării. sfidându-i pe oamenii înarmaţi. ― Haideţi. dacă exista aşa ceva pentru ticăloşi ca el. nici în cea viitoare. zise Johner. Arăta ciudat şi i se prelingea sângele în lichidul scârbos de sub el. se gândi Call. CAPITOLUL 14 Gediman se legăna încet în pânza care-l susţinea. Trebuie să plecăm de aici. la fel de imobilă ca oamenii înveliţi în plase care.

căţărându-se pe pereţii rezervorului de reziduuri. în momentul acela auzi o voce din noianul amintirilor. Putea să se apropie de războinici. Dacă o să-i despice şi ei craniul şi o să-i devoreze creierul? Dar limba îi atinse faţa cu blândeţe şi o linse. Nou-născutul scoase un sunet mieros. aşa cum îl auzise în incubator. Ripley tremura îngrozită. a tuturor. întinse mâna şi o puse pe creştetul monstrului. la fel ca ele. dar uite că există. Avea faţa plină de sânge şi ţesut cerebral. Nici nu-i venea să creadă că ajunsese în această situaţie. Riplcy simţi că legătura telepatică se adânceşte. Se apropie încet. ca un mieunat şi. se întăreşte. aşa cum le mângâiase odată pe Amy şi Newt. Era atât de diferit de ceilalţi şi totuşi atât de asemănător. ca o pisică uriaşă. când respiră în faţa ei. Cu numai câteva clipe în urmă suferise de unicitatea individualităţii ei. Parcă s-ar fi conectat cu o parte din ea. bineînţeles. Apoi începu să-l mângâie. gâtul. să fie matca lor. curăţându-i faţa. Ripley se strădui să-şi stăpânească groaza. şerpuitoare. Se uită în ochii căprui ai nou-născutului. De ce? Iată de ce. Ripley era cheia stupului. graţios ca un păianjen. această Ripley era mama lor. Era glasul lui Newt. În momentul acela se stabili legătura telepatică. Fundamentul creşei. Ripley se uită în ochii lui căprui ca ai ei şi citi ceva în adâncul lor. Şi în timp ce monstrul se arăta prietenos. Aştepta inevitabilul. Îşi aminti de căldura aburindă a creşei. Mai avea puţin până să intre în panică. . Parcă ar fi vrut să se asigure că nu era rănită. femeia simţi duhoarea sângelui cald. o parte malefică. Ripley se încordă. Şi trăise destul ca să acumuleze experienţă. Oare va trebui să repete experienţa şi în următoarea reîncarnare? Acest Dumnezeu nedrept care-i dirijase celelalte vieţi va continua s-o reîncarneze la nesfârşit în acelaşi coşmar? Oare nu merita să i se acorde o a doua şansă? Nou-născutul deschise gura şi întinse o limbă lungă. Primul pântece. duşmănoasă. Acum era foarte aproape de ea. Doar pentru asta trăise. cu atât îl vedea mai clar şi se înspăimânta şi mai rău. Până şi mâinile lui cumplite erau blânde când o atingeau. Doar era copilul ei. monstruoasă. Şi. Pentru acest corp omenesc. Dar acum i se dădea din nou şansa să li se alăture. umerii de resturile de sânge şi grăsime care o împroşcaseră. Creatura o linse din nou. preocupată doar de autoconservare. să împartă gloria cu ei. Primul războinic.. Iată răspunsul la întrebarea pe care o pusese de atâtea ori. Speranţa nou-născutului. Cu cât monstrul se apropia mai mult. să se bucure alături de ei. să îngrijească nou-născutul. Mămica îmi spunea mereu că nu există monştri adevăraţi. când se uită la ca. care-i atârna de asemenea de dinţii mari şi lucioşi. sau de o pisicuţă care dorea să fie alintată.întoarse încet şi-i zâmbi hidos lui Ripley. atât de asemănători cu ai ei. de forţa şi siguranţa speciei ei. Organismul perfect. Perfect pentru ce? Şi. Gesturile nou-născutului îi aminteau de un câine credincios care-şi întâmpina stăpânul la sfârşitul zilei. vorbindu-i de legături genetice pe care nu putea să le nege. cu ajutorul fibrelor răşinoase.

Ripley.. Atinse tavanul şi găsi mânerul care . Inspiră adânc. întărită de genele lor. În ciuda atracţiei exercitate de extratereştri. Deci se putea şi mai rău de atât.. de când se trezise din criosomn. Asudase. în căutarea unei raze de lumină. din ce în ce mai sus. ştia că trebuie să salveze omenirea. Doi războinici se apropiară de nou-născut. Singurul lucru care putea fi. În cele din urmă. Creatura pe jumătate extraterestră înclinase capul hâd într-o parte. de reptilă. Ştiam că o să vii. ai nou-născutului şi îşi trase mâna. auzi în adâncul ei două glasuri de fetiţe. Se aflau în propriile ei gene. Trebuia să aibă mintea limpede şi să transmită gânduri bune nou-născutului şi războinicilor rămaşi deodată fără conducător. aşa cum se simţise de când născuse. de parcă şi ei ar fi fost curioşi. Avea de ales cu adevărat. care o strigau peste ani: Mămico! Mămica! Ripley se uită în ochii umezi. cu cozile lor unduitoare. aşa cum îi spusese femeii-robot.. s-o vadă mai bine. O s-o facă cu forţa. îi răspunsese ea. Căută legătura cu specia ei. convinsă de adevărul spuselor ei. monstrul îşi schimbă locul. încercând să afle ce şi cine era. O să-i distrugă. a puritaţii scopului lor. cercetând atentă tavanul. steaua mea. pe Nostromo. dar nu dădu de ele. distorsionată a lui Call: ― De ce mai trăieşti? Cum te mai suporţi? ― Nu prea am de ales. găsi ce căuta. ca să poată face alegerea potrivită. Era Ripley. Obţinuse răspunsurile dorite. Când se concentră telepatic. Dar acum avea de ales.. încercând din răsputeri să-şi păstreze calmul. Monstrul se dăduse la o parte când o văzuse ridicându-se. de fiinţe umane. Alesese în sfârşit. Ripley urca încet. Îi trezea altă amintire ― o căldare incandescentă de plumb topit. Clona se uită la balta de sânge şi reziduuri de sub ea. Căută forţa şi siguranţa creşei. Când se îndepărtă. de ciudăţenia lui.Ripley se cutremură. Nou-născutul o privea curios şi Ripley se străduia să-şi păstreze mintea limpede. Le alese pe cele solide. aşa cum fusese întotdeauna. ca să se liniştească. norocoasă. I se părea cumplit să audă aceleaşi vorbe din gura acestei caricaturi. Monstrul rostea aceleaşi cuvinte ca Newt. mişcându-se prin lichid ca nişte crocodili.. acum când matca lor murise. Şi în locul lor nu era nimic decât durere. ca să-l împiedice pe nou-născut să-i citească gândurile. ― Eşti. Se simţea goală pe dinăuntru. Aceasta era ţinta ei.. Ripley întinse mâinile şi se prinse de pânzele de pe ziduri. fără să-l scape din ochi pe nou-născut. torturată de intensitatea legăturii telepatice cu noul-născut. încercând să înţeleagă ce făcea ea. se folosi de ele ca un acrobat şi începu să se caţăre pe pereţi. Nu avusese niciodată de ales. începu să fredoneze un cântec de care-şi amintise. a forţei şi puterii lor. şi se ridică. Şi acum se întreba pe ea însăşi de ce îi pasă? Ce motive avea să-i pese? Poate era o ticăloasă. O întrebase pe Call: ― De ce îţi pasă ce se întâmplă cu ei? referindu-se la oameni. Apoi îi răsună în urechi vocea mecanică. Adunând fibrele. elastice.

Call simţise că intrase în panică. ameninţător. dar acum nu avea chef de statistici. Stabilizatorul din compartimentul de mărfuri arăta că reparaţiile pe care le făcuseră ea şi Vriess înainte să vină la bordul vasului Auriga se dovedeau utile. Singurii oameni care locuiau practic pe pământ erau şomerii şi cei fără drepturi civile. Era o mică problemă cu presiunea hidraulică la sistemul de închidere a uşilor. zise Call. Această reţea semăna cu o cochilie care se rotea puţin mai repede decât Pământul. Nu se uită la Vriess când îi spuse: ― Fii pregătit. ― Credeţi că o să mai ieşim vreodată de aici? întrebă Johner. Dar. Betty este pregătită? Imaginea Pământului se mărea pe monitoare în timp ce planeta trăgea Auriga în jos. Nu era greu să alegi un loc complet izolat pe planetă unde să cadă Auriga. pufni Johner încordat. sperând că o să reziste atacurilor acestei creaturi furibunde. în mod normal asta n-ar trebui să-i împiedice să se desprindă de Auriga. Nu-ţi pierde cumpătul. ― Gata. extraterestru. Call oftă. deşi nici el nu era convins de ce spunea. ― O să ieşim. Îi trânti uşa în nas şi o blocă. Sărise pe peretele alăturat şi începuse să se caţăre după ea. şi întinse braţele furios. Mai aveau puţin. dar Ripley era mult înaintea lui. ― O să închid labirintul de vid către navă. când clona se ridică în picioare şi o luă la fugă. s-a încălzit. Dar era acoperită în proporţie de două treimi de o reţea metalică gigantică. Strigătele lui se auzeau chiar şi prin uşa închisă. Se uită la monitoare exact când Betty începu să-i transmită informaţii. provocată probabil de vreo scurgere de lichid. pe care ea şi Vriess se grăbeau să le dirijeze. calculând în gând. Call ştia câţi oameni trăiau acolo şi putea accesa oricând programul informativ. Un glonte perforase mai mult ca sigur o conductă sau sângele acid. Era încă o planetă albastră. Înscrisese deja nava cea mare pe orbită în aşa fel încât să evite reţeaua metalică şi impactul cu solul să se producă în cea maî îndepărtată zonă a continentului australian. Tot nu putea să accepte că o părăseau pe Ripley. dădu cu ochii de nou-născut. Se întâmplase probabil când împuşcaseră embrionul extraterestru ieşit din Purvis. Erau la limită cu timpul. stabilind momentul desprinderii lor de Auriga. îl linişti Vriess. cu nori albi pe cer. rezultat al cooperării dintre diverse coiporaţii şi guvernul planetar. Monstrul era şocat de trădarea ei. când se întoarse. corodase vreo instalaţie. Pământul era într-adevăr o cocină. Se vor desprinde în curând şi vor lăsa în urmă această nebunie. Într-o navă de asemenea mărime.deschidea uşa ascunsă de acces. într-o îmbrăţişare mortală. Se ridică în picioare. orice pierdere de presiune putea afecta întreaga ei funcţionare. Se conectă din nou cu nava Betty prin telecomanda din braţ. Majoritatea lucrau în coloniile spaţiale. ― Call. . Se deschidea la nivelul superior al navei Auriga şi. Johner nu minţise. Acum Pământul umplea întreg ecranul. Aripile micii nave se roteau în timp ce se pregătea să se separe. băiete. Regreta că nu era Hillard să piloteze nava.

nou-născutul reuşi în cele din urmă să se strecoare prin uşa din tavanul rezervorului de reziduuri. Apoi căzu pe punte şi trase adânc aer în piept. fir-ar să fie. I se părea ciudat şi minunat în acelaşi timp. Era la cinci metri depărtare. Apoi se deconectă. Se desprindeau magneţii care fixau nava. La trei. Suntem în criză de timp. Zbierând furios. ― Mai taci din gură. derutat. Se desprinse încă un magnet. Se aruncă înainte şi trecu printre uşi cât pe ce să-şi prindă călcâiul. până văzu nava şi ultimul magnet care o susţinea. Străbătu puntea în grabă. Dar nou-născutul putea să-i dea de urmă. datorită legăturii lor telepatice. Aproape ne-am desprins.Era una cu nava. se uită de jur-împrejur. Când se dezmetici. sări de pe scaun şi se aplecă peste umărul lui Vriess. ― Credeţi că sunteţi în stare să pilotaţi nava asta ? Ripley străbătea culoarele în fugă. cât putea de repede. Vriess nu-i răspunse imediat şi se întoarse spre el. ― NUUUU! zbieră ea. Se ridică în picioare şi o luă la goană spre Betty. Agitaţia de pe unul din monitoarele video ale navei atrase brusc atenţia lui Call. grăbindu-se din răsputeri. Sângele care-i picura din rănile cu care se alesese după ce forţase uşa topea podeaua. ― Ei. ― Este Ripley! Vine! Aproape a ajuns! Puse mâna pe telecomanda labirintului de vid. repeta ordinul de evacuare.. ― Ia te uită! exclamă ea. peste câteva clipe auzi un clinchet.. de parcă ar fi avut vreo şansă s-o audă cineva dinăuntru. Distephano se aplecă spre el şi-l întrebă îngrijorat. anunţând că impactul se va produce în atâtea minute şi secunde. ― Nu vă apropiaţi. fir-ar să fie. Vocea lui Call. acţionând mecanismul care deschidea magazia. Şi o văzu pe Ripley dispărând pe culoar. era Betty. care era acum a navei. trebuie să găsesc supapa de accelerare verticală. se închide labirintul de vid. . Dar. în timp ce rănile se opreau din sângerat şi începeau să se vindece. văzu închizându-se uşile masive ale labirintului de vid care ducea la Betty. zbieră ea enervată. Mă mişc cât de repede pot! Când dădu ultimul colţ. Monstrul căzu pe puntea superioară a navei. Call! se enervă Vriess. ― Da. uitându-se nervos de jur-împrejur. Şi când se uită nu-i veni să creadă. Uşile se închideau în faţa ei. Nu mai putem aştepta! ― Doar n-o s-o lăsăm aici! îi spuse Call. Studia echipamentul. ― NU! zbieră ea din nou. Se orienta mai mult după instinct. aşa că o porni rânjind hidos după mama lui pe coridoarele navei blestemate.

Nava n-ar supravieţui coborârii dacă n-ar reuşi să închidă uşile. Femeia-clonă acţionă comenzile manuale şi apoi lăsă uşile să se închidă. se gândi Vriess agitat. Şi acum hai să plecăm dracului de aici. labirintul de vid prin care se strecurase. Se ridică în picioare. Pentru că ei n-or s-o lase niciodată în pace. acţionă telecomenzile care comandau desprinderea navei de Auriga. Nu putem pătrunde . Vriess şi Call urmăreau imaginea de pe monitor. refuzând să simtă legătura telepatică. De îndată ce se vor închide uşile. cinci. Trase de ele cu toată forţa ei supraomenească şi. Când se uită la coridorul navei Auriga. şapte. Acum comută monitoarele pe sistemul informaţional. Erau la limită. Avea senzaţia că retrăia această scenă. plonjând ca un scafandru în căutarea unei comori. se gândi el şi iniţie coborârea. Şi exact când se întreba cum o să pătrundă înăuntru. uşile începură să se închidă încet. că nu era prima oară când uşile se închideau exact la timp să fie în siguranţă. Locul acesta nu trebuia expus vidului. în altă reîncarnare. Şi. până ateriză pe rampa tare a lui Betty. Se uită în jur şi văzu câteva echipamente esenţiale pentru funcţionarea navei. încercând să se desprindă de Auriga. Marea navă militară intrase deja în ionosferă. ― Gata. Clona sări fără să ezite.Nu se desprinsese încă ultimul magnet în timp ce Ripley alerga disperată. poate niciodată. Se uită repede la planul de zbor al lui Call. Se întâmplase în altă viaţă. dar nu se întâmplă nimic. Dar se trezi din visare şi se concentră asupra realităţii. aşteptând să se desprindă. Cel puţin nu în această existenţă. Doar trecuse atâta timp. O uimea să constate ce cunoscute i se păreau toate. Pluti prin aer trei metri. deşi se vedea cât era de îngrijorat. văzu uşile masive cutremurându-se sub o lovitură puternică. Sau. până la urmă. Era tot ce-l interesa pe Vriess. Simţi că i se tăiase respiraţia şi aşteptă să se închidă uşile în urma ei. Lovitura se repetă încă o dată. deşi ştia că nu putea să i se împotrivească. Dar rampa de încărcare şi toate celelalte fuseseră retrase şi nava stătea deasupra abisului culoarului de evacuare. se repezi spre scara de acces care ducea pe puntea de comandă. va iniţia coborârea navei. Oare echipajul ştia? Puteau să monitorizeze zona? Nu sesizase nici o cameră de luat vederi. Închise ochii. Scârţâitul uşilor o făcu să nu bage de seamă că bubuitul nou-născutului încetase brusc. Dar. Arată bine. care o înfăţişa pe Ripley ridicându-se şi dându-şi părul la o parte de pe faţă. e înăuntru! o anunţă Vriess pe Call când Ripley ateriza în compartimentul de mărfuri. ― Call. zicând acestea. se deschise deodată labirintul de vid al compartimentului de mărfuri. zise el încet. dar amintirea era prea vagă. în momentul acela se înroşi ecranul şi apăru un mesaj pe care Vriess n-ar fi vrut să-l citească. Convinsă că n-o să se blocheze. Şi încă o dată. Nava se clătină şi Ripley fu cât pe ce să-şi piardă echilibrul când luă comenzile manuale care acţionau labirintul de vid. Începu să numere în gând. care se îndrepta spre distrugere sigură.

― Mă bucur că ai reuşit să scapi. repede.în atmosferă cu uşile larg deschise! ― Ce? pufni Johner. ― Încerc. Johner se aplecă să-l ajute.. o salută clona cu răsuflarea tăiată. dar s-au oprit la jumătate. Pe măsură ce Betty se desprindea. să se convingă că era acolo. ― Bună. manuală. Când nou-născutul se strecură prin spaţiul îngust dintre uşi. Simţea nevoia s-o vadă. Sigur că nu se poate! ― Ripley aproape că le închisese cu comandă manuală. Se întoarse spre Vriess. nu rămase decât o figură solitară. credeam că ai murit! ― Mi se întâmplă adesea. Hotărât să se răzbune pe fiinţa care-l trădase pe el. continuând să citească veştile proaste de pe ecran. îi spuse Distephano. Ştia doar că aici îl adusese mama lui. ― Ripley! exclamă Call întorcându-se spre ea. să studieze monitoarele. să găsesc comanda. dar arăţi şi miroşi oribil! Ripley se aplecă peste umărul lui Vriess. vorbeşte cu mine. ― De ce nu ne mişcăm? Mai aveau foarte puţin timp la dispoziţie. care se străduia să-şi abandoneze copilul orfan. Betty. Nu ştia ce era locul acesta. ― Doamne. văzu magneţii desprinzându-se şi pe Ripley înăuntrul navei. Apoi începu să implore: ― Hai. indicând un buton. Şi când vaporii cenuşii se risipiră brusc. ― Lasă-mă pe mine să încerc. Iar acum nu reuşesc să le urnesc din loc. pe matcă. dar Ripley îl dădu la o parte şi-l plesni peste . le spuse el.. strecurându-se în jurul echipamentelor ca ceaţa deasă care înconjoară cimitirele.. Capul de mort cenuşiu al nou-născutului rânji când se apropie de noul său cămin. conectându-se din nou cu nava. soldatul îi zâmbi. monstrul scoase un strigăt înfricoşător.. suflând aburul în diverse forme. Transpirase şi se vedea clar că era copleşit de sarcina pe care trebuia s-o îndeplinească. pe întregul stup. zise Call. Când trecu pe lângă Distephano. îi răspunse ea indiferentă. Camera de evacuare a navei făcuse condens şi o parte din abur intrase cu Ripley în compartimentul de mărfuri. Ceilalţi patru oameni care erau deja la bordul lui Betty se întoarseră când noul lor pasager se năpusti pe puntea de comandă. Asta-o fi? adăugă el. Apoi aşteptă până se adunară din nou aburi şi se târî în patru labe spre navă. sărind de pe scaunul pe care stătea. curenţii de aer se schimbau.

Când uşa cabinei de comandă se închise în urma ei. ― Ah. Am pierdut presiune în sistemul hidraulic. Începu imediat să apese pe butoane. Johner se aplecă spre ea şi făcu semn spre ecranul lui Vriess. ― Cred că glumeşti.mână pe Vriess. Le ştia pe dinafară. Robotul încuviinţă din cap şi clona se întoarse spre monitor. dându-şi seama că Ripley o urmărea. pentru numele lui Dumnezeu. Din informaţiile de pe ecran rezulta că Betty se desprindea încet. Dar era singura care avea şanse de supravieţuire acolo. dacă se întâmpla acest lucru. Intensitatea privirilor clonei îi spuneau: Bineînţeles că ştiu cine a insistat să fiu primită înăuntru. Îşi croi drum printre scaune. Era o problemă de mecanică. cu inima strânsă. murmură ea dezgustată. În momentul acesta nu era nevoie de ea aici. Deci era evident că nu avea nici o şansă. Se ridică de pe scaun şi se opri pentru o fracţiune de secundă. deci de competenţa lui. în timp ce erau ocupaţi cu dirijarea navei? Numai gândul acesta o făcea să se înfioare. Call nu prea avea mult timp la dispoziţie să închidă uşile înainte să se deschidă trapa exterioară. ― Iar rahatul ăsta! exclamă el. Recunoştinţa lui Ripley era evidentă. Puse mâna pe mâner şi trase de el cu toată puterea. Se apropie prudentă de comenzile de avarie. dar continua să urmărească afişajele de pe monitor. aplecat peste umărul lui Vriess. Call se deconectă rapid de navă. dar. Johner părea furios. ― De unde ştii să pilotezi o navă? Dar Ripley îl repezi imediat. Rabla asta e mai bătrână ca mine. ― Blestemata aia de uşă! Aveau dreptate. ― Deschide odată labirintul de vid de pe Auriga. Cum a fost posibil aşa ceva? Johner citea instrucţiunile de pe panou. sperând că o să închidă uşile în ciuda sistemului hidraulic defect. Labirintul de vid stătuse deschis mai puţin de un minut. ― Le-am închis. ― Poate reuşesc eu să le forţez să se închidă. dar monştrii aceia erau deosebit de rapizi. din păcate. îşi aminti Call. apoi cele verzui şi uşile începură să se închidă îngrozitor de încet. Lanţurile şi scripeţii de deasupra scoaseră un clichet răsunător când vasul se mişcă. se blocară la mai mult de-o jumătate de metru de podea. aşezându-se pe scaunul copilotului. ― Tot n-am rezolvat problema! Uite! Uşile sunt deschise! îi spuse el. Se aprinseră ledurile roşii. îi spuse ea lui Vriess. îi răspunse Ripley calmă. ― Am încercat eu. ― Mă ocup eu de asta. Scaunul lui Elgyn. Dacă s-o fi strecurat vreunul înăuntru. Omul părea fericit să-i predea această responsabilitate. îndreptându-se spre partea din spate a navei. îi spuse Ripley. Vriess intră în acţiune. Call se uită de jur-împrejur. ― Call! .

Ah. Nu mai văzuse aşa ceva. se înrudea cu ceilalţi extratereştri. scoţând clinchete răsunătoare. Îşi dădea seama de asta. în momentul acela simţi clar o prezenţă. îşi spuse ea. Dar existau destule diferenţe. cu toate simţurile racordate ― mecanismul pe care îl folosea atunci când inima îi bătea nebuneşte. şi era imens. fiara se mişcă spre ea. Se uită din nou de jur-împrejur şi îşi spuse că numai lanţurile de deasupra dădeau senzaţia unei prezenţe stranii. încercând să se concentreze asupra uşilor. Call! Ripley manevră nava cu iscusinţă în timp ce cobora către uriaşul labirint de vid al Aurigăi. periculos. Craniul rânjea la ea. nici pe Auriga. întinzând braţele îngrozitor de lungi. îşi spuse Call enervată.. dezgolindu-şi dinţii oribili. Era mai mare decât ceilalţi monştri şi trăsăturile umane îl făceau şi mai hidos. gata să dea piept cu intrusul. Era destul de grea.. încremenise în loc. Semăna cu o încrucişare perfectă între un animal feroce şi îngerul Morţii. sesiză o umbră în spatele ei şi încremeni în loc. Să fie oare ultimul dar al lui Wren? Trăsăturile umane ale monstrului sunt evidente. Lanţurile se loviră unele de altele. Dar. . ― Call! strigă Vriess în interfon. când se uită mai atent observă umbrele lăsate de echipamentele de diverse forme. de data aceasta îl văzu. I se supraîncărcaseră circuitele cerebrale în timp ce se zgâia la această viziune de coşmar cu mâinile întinse spre ea. Se apropia de ea ceva ciudat. Echipamentul trosni când nava se mişcă. Pe urmă răsună un şuierat.Vocea lui Vriess în interfon o făcu să tresară. O să-mi servească perfect drept pârghie. Şi doar avusese destule experienţe dure. Abia acum. înainte de asta. hidos. băgă bara de fier în mânerul de acţionare manuală şi se lăsă pe capătul ei cu toată greutatea. iar zgomotul o făcu să tresară şi se uită din nou în jur. Vru să-i răspundă dar. Dar. seamănă cu Ripley. Senzaţia era atât de puternică încât nu mai putea s-o ignore. Trebuia neapărat să iasă de aici. Umbra se mişcă din nou şi robotul se întoarse. Nu este nimic. întrebându-se dacă nu cumva glonţul lui Wren îi afectase reacţiile senzoriale. În momentul acela. dar era atentă la monitorul care arăta că uşile nu se închiseseră încă. Se întoarse încordată. deşi era îngrozită. Oricum. nici măcar ca să se concentreze asupra uşilor. Când ajunse la ea. în loc s-o ia la fugă. Din umbrele întunecate se înălţa cea mai cumplită viziune de coşmar pe care o întâlnise vreodată. arătarea nu era un extraterestru. nici să gândească. Nu era în stare nici să se mişte. Sigur. Era acolo. Zări o bară de fier şi puse imediat mâna de ea. Şi. exact în spatele ei. Du-te la uşă! îşi reaminti ea. Am nevoie de o pârghie... Nici în cărţile de istorie. Doamne. Şi i se păru că erau toate nişte locuri unde te puteai ascunde cu uşurinţă. să fugă.

. Nava se zgudui din toate încheieturile şi toţi încremeniră în loc. Mai ales fără s-o piloteze Hillard. ţâşni din labirintul de vid. Ciudat de familiar. murmură Vriess.. Betty va trebui să răspundă repede. ― Fii atentă! o preveni Johner. Se uită la Ripley. trase uşa până la podea. Nu toate sistemele navei mergeau bine. Distephano era tăcut. Iar apoi. Vocea computerului de pe Auriga. ca şi când ar fi fost într-o călătorie de plăcere. îi strigă Vriess. Întrerupere procedurală. ― ACUM! zbieră Ripley. Era atentă la comenzi. Ripley se rezemă de spătarul scaunului. cu toate forţele. Coliziunea iminentă. pentru că nu avusese timp să facă reparaţiile programate. Vriess se uită la monitor care afişa exteriorul masivei Auriga. Ripley nu-i acordă prea multă atenţie. ― Nu mai spune. Nava nu s-a angajat în poziţia corespunzătoare pentru coborârea verticală. bombăni Johner în spatele ei. Acum totul funcţiona perfect: rata de coborâre a navei mari. Dar suntem pe muchie de cuţit şi o să ne cam zguduim. ― Ne-a rămas foarte puţin timp. Acţionă comenzile şi reuşi în acelaşi timp să-şi pună centura de siguranţă. Haideţi să ne desprindem mai repede. zise el. Ripley încuviinţă din cap. Semăna cu un gunoi aruncat dintr-un avion în viteză. Încă mai putem să ne desprindem. Totul era în ordine. relaxată. în timp ce se rostogolea inexorabil spre pământ. ― Acum! exclamă Ripley şi apăsă butonul de putere maximă. cu ochii la monitor. Apoi se aşeză pe scaunul lui Call şi comandă monitorul să afişeze exteriorul lui Betty. viteza de desprindere a lui Betty. Betty. Acum Vriess nu-şi făcea griji pentru Call. sclipind cu milioanele ei de lumini pe cerul de noapte al Australiei. Şi nu ştia dacă va fi în stare. ― Aproape am reuşit.. se gândi Vriess..Însă mâna monstrului trecu pe lângă ea şi apucă una din traversele uşii de etanşare. întrebându-se cum ajunsese acolo şi cum de ştia atâtea amănunte despre navă. pentru că s-ar fi conectat direct cu nava. Totul este atât de familiar. anunţă deodată prin interfonul lui Betty: ― Atenţie. Distephano şi Johner îi urmară exemplul. care era aceeaşi cu glasul lui Call. Ca să se desprindă cu adevărat de Auriga. deşi Call închisese uşile. care semăna cu o jucărie în comparaţie cu nava militară. spre uimirea lui Call. Acum trebuia să fie atentă la alte lucruri.. La un moment dat. avea alte lucruri importante la care să se gândească. se gândi ea obosită. ― A închis uşile! o anunţă Johner pe Ripley când mesajul de avertizare de pe monitor se schimbă în verde şi dispăru. Sistemul de frânare este deconectat.. înainte să ne ciocnim de sol. cât pe ce să se lovească de Auriga. Lui Call i-ar fi venit mult mai uşor. ― Coboară brusc.

toţi embrionii ieşiseră din gazde şi începuseră să crească.. Să scape. Cinci. Probabil că voia să se joace puţin înainte s-o lichideze. Fără îndrumarea mătcii era lipsit de scop. Nava pe care se aflau fusese golită de pradă. evitând nava cea mare până se desprinse complet. să-l protejeze. se gândi războinicul ghemuindu-se strâns. dar Call dispăruse deja sub burta maşinăriei voluminoase. ca să fie lângă el. Şi războinicul nu înţelegea de ce. de motivaţie. Nu mai era un cuib viabil. dacă nu aveau o matcă să-i dirijeze. Patru. în anii care vor urma.. Creşa era completă. Răsună o voce şi războinicul înălţă capul s-o asculte. războinicii. Se îndepărtă în timp ce Auriga îşi continua drumul spre moarte. Crezuse că nou-născutul o să se folosească de Ripley ca să-i dirijeze pe toţi. Când uriaşul extraterestru îşi dădu seama că o să-i scape prada. Ştia în sfârşit ce avea de făcut. Dar el nu avea acelaşi scop cu nou-născutul şi şovăia. Poate că exista şi o matcă printre ultimii pui. scoase un urlet de protest şi făcu un salt. Cel mai important era să scape. La bord nu se măi aflau decât ei. Vriess verifică din nou. Dar dispăruse! Războinicul extraterestru îl urmase pe nou-născut când părăsise creşa. Poate că ar fi mai bine să hiberneze. Era exact de ce avea nevoie Call să se trezească la realitate. Dar războinicul se temea că n-or să le găsească niciodată. aveau nevoie de gazde noi. nava se zgudui brusc şi se dezechilibrară amândoi. de ţintă. fără oraşe şi oameni.. Monstrul şuieră şi-i simţi ghearele pe picior. împingând-o cât mai departe. se lipi de sol şi se târî sub stabilizator. . Apoi se întoarse brusc la dreapta. se rostogoli până atinse peretele. Iar acum nou-născutul plecase s-o ucidă pe Ripley. dar războinicul nu era sigur. Doar deşert.― Sunt. Nou-năseutul făcu un pas spre ea dar. Apoi se uită la cele trei deschizături. ― Coliziunea în cinci secunde. Dar nu conta asta. Vriess şi Ripley se străduiau să ţină sub control viteza lui Betty. Dar era o zonă nepopulată. Oriunde. s-o devoreze. cu arătarea după ea. Între timp. Monstrul era între ea şi uşa cabinei de comandă. Culoarele erau pustii. manevrând nava într-un arc strâns. gazdele moarte şi puii. în momentul acela. Nou-născutul nu mai era la bord. Se feri de mâna întinsă a monstrului şi o luă la fugă cât o ţineau picioarele. Dar acum se blocase complet. Ghemuindu-se. Nu mai putea să gândească şi nici să reacţioneze. era momentul să hiberneze. îl asigură Ripley. Da. Call nu fusese atât de îngrozită nici când fugise de măcelul roboţilor. aşteptându-se din clipă-n clipă să vadă monstrul. Craterul pe care o să-l facă Auriga va fi cea mai interesantă parte a peisajului. Războinicul îl urmase pentru că trebuia să facă ceva. Betty coti şi se cutremură din toate încheieturile. ştiind că aşa ar fi făcut şi Call. să le dea un scop. Oricum. dar nu fusese în stare s-o reţină. care se întindea pe sute de mile.. Matca murise şi era dezorientat.

. tristeţe. ― LA DRACU'! exclamă el. Apoi se aprinse o indicaţie luminoasă şi izbucni abur dintr-un furtun. epuizare şi concentrare intensă. Explodase ca o minge de foc. zise el. În momentul acela. ― Mai aveam doar trei săptămâni până la încheierea misiunii. îi spuse Johner vesel. ― Unde este Call? întrebă Ripley îngrijorată. o aprobă Vriess. Mă întreb dacă or să creadă povestea mea sau dacă or să mă alunge din armată pentru că spun adevărul. Se simţea bine. Se terminase cu Auriga. Distephano văzu pe monitorul lui VrieSs ce o să se întâmple. bravo! Ai reuşit din nou să-i distrugi pe toţi. Distephano ştia că impactul va fi resimţit de seismografele de pe întreaga planetă. Apoi îşi aminti ceva. se gândi el.― Gata. Apoi se uită la Ripley. luminând cerul nopţii pe mile întregi. Distephano se aplecă peste umărul lui Ripley ca să se uite mai bine. Era încordată şi îşi mişca ochii dintr-o parte într-alta. nu departe de Johner. luptându-se cu furtunul. Faţa ei oglindea senzaţii contradictorii: uşurare. unde dracu' eşti? Şi comută imaginea de pe monitorul care afişa ruinele fumegânde ale Aurigăi în magazie. Dar o admira pentru tot ce făcea. Ne-ar prinde bine ajutorul ei. Vriess făcu o verificare rapidă. N-au decât să se întrebe ce a provocat cutremurul! Incendiul consuma repede tot ce fusese Auriga. vor fi gata să aterizeze pe Pământ. Ar fi trebuit să se întoarcă până acum. acesta fusese unul cumplit şi nu se terminase încă. ― Lasă. dar erau prea obosiţi să se amuze de glume. Apăsă butonul interfonului şi spuse impacientat: ― Call. ― Ai dreptate. Era evident că nu-i plăcea ce vedea. O să te adaptezi perfect. Păcat că erau prea obosiţi şi încordaţi ca să se bucure de această imagine. I-ai distrus pe toţi. ― Nava asta o să se desfacă în bucăţi. Erau în siguranţă. Deşi era obişnuit cu zborurile spaţiale. Aşa că Distcphano preferă să se bucure în sinea lui. anunţă vocea. dar nu o văzu nicăieri pe Call. Râse cu Johner. Nu suntem prea organizaţi. Avem probleme în diverse sectoare. satisfacţie. De îndată ce stabilizau nava. ― Presiunea este instabilă! Johner se uită la Distephano. Îi aruncă o privire lui Ripley. şuieră Ripley printre dinţii încleştaţi. Ce femeie ciudată. ― Ia te uită! exclamă Johner când izbucni explozia. Eşti bine-primit printre noi. La bordul lui Betty. nava se zgudui din nou. dar eşti un tip care promite. omule. în timp ce clona se străduia s-o echilibreze. care manevra perfect o navă complet necunoscută. fără să-i scape nimic. S-ar putea conecta la navă s-o dirijeze până la aterizare. Glasul blând al lui Call de la bordul Aurigăi anunţă: ― Gata! Şi văzură cu toţii nava uriaşă zdrobindu-se de pământ ca un meteorit.

Oare îl văzuse pe monitor? Probabil că nu. Ghearele monstrului sfâşiau materialul negru şi dur. Monstrul clocotea de mânie. zgâriind podeaua cu ghearele. în momentul acela zări o pereche de bocanci militari. Oare unde se dusese monstrul? Îi pândea pe cei care vor veni s-o salveze? Un scârţâit o făcu să tresară. Urla la ea şi o îngrozea cu sunetele feroce pe care le scotea. Echipamentul ocupa aproape toată podeaua şi lanţurile care . Este pe maşină! Apoi nu se mai auzi nici un zgomot şi Call încremeni în loc. se gândi Distephano în timp ce se ducea s-o ajute. fu cât pe ce să atingă nasul lui Call. CAPITOLUL I 5 Degetul cel mai lung al mâinii extraterestrului atinse faţa androidului. dar nu scoase nici un sunet. turtindu-se în spaţiul îngust. Dar arătarea nu se lăsa. dar capul lui era prea mare. Şi când roti din nou braţul. Exista riscul să fie atraşi pe traiectoria de impact.― Du-te după Call. Îşi băgă un braţ şi o parte din capul hidos. Lumina era prea slabă ca să distingă ceva. Se străduia cu disperare să ajungă la ea. îl auzi pe Johner murmurând: ― Ce-o fi cu ea? Bună întrebare. până când ghearele sale ucigaşe ajunseră chiar în faţa lui Call. aşteptând îngrijorată. care îngheţase de frică. Era convins că o să-şi atingă scopul dacă insista. Probabil că Vriess şi Ripley erau ocupaţi cu dirijarea navei. dacă ştiau ce avea ea de înfruntat. Extraterestrul urla furios. La un moment dat. îngrozită. Se întreba dacă văzuse cineva extraterestrul. Stătea nemişcată. Cât o să reziste să se ferească de el? Şi cât o să dureze până când cei din cabina de comandă or să-şi dea seama că lipsea de prea mult timp? Dar. Distephano intră prudent în încăpere. pe jumătate animalică. Call auzi că se desprinseseră de Auriga. încercând să se strecoare după ea. Call se lipi de perete. Androidul se făcuse aproape una cu zidul. Se lipi de podea. Poate habar n-avea de existenţa lui. Creatura se agita. o dată cu uriaşa navă militară. prea rigid să încapă sub maşinărie. dădea din coadă să se propulseze. Nu ştia cât timp va mai reuşi să se ferească de el. Avem nevoie imediat de ea! Când se desprinse din scaun şi întinse mâna după armă. extraterestrul sesiză prezenţa omului. Dar cel mai rău era că răspândea o duhoare pe jumătate umană. De sub stabilizator. Însă nu se dădea bătut. Distephano! Din locul în care stătea nu avea cum să observe extraterestrul ascuns după stabilizator. Call îşi dădu seama pentru că ghearele care o vânau încremeniră în loc.

Şi apoi. Unde o fi robotul lui preferat? ― Call? strigă el blând. ca orice soldat conştiincios. până să apuce să-l prevină pe soldat. Şi era de o sută de ori mai rapid şi mai puternic decât soldatul. Se zgâia la faţa grotescă.. Dacă Distephano trage în monstru. Aici erau sute de locuri unde ar fi putut să se ascundă. Distephano îşi pregăti arma. În timp ce cântărea opţiunile pe care le avea la îndemână.. Monştrii au omorât toţi oamenii de pe navă. Deci nu putea să folosească arma. Atmosfera ciudată a camerei motoarelor îi atrăsese atenţia de la început. Doar era soldat.. Răsună un urlet . făcu un pas înainte. Call se avântă după el. dar pe de alta era îngrijorată. care-ţi distrăgea atenţia. Se gândi la asta pentru o clipă.. Este stabilizatorul. Call se simţea uşurată pe de-o parte. Trebuia să fie atent. Dar poate va fi obligat. probabil! se gândi el. Apoi făcu un pas înainte şi se opri în faţa unui echipament care domina încăperea. Probabil că Vriess şi Ripley se străduiau să acţioneze comenzile manuale şi să ţină nava sub control în absenţa lui Call. ce Dumnezeu! Şi încă unul ales pe sprânceană. Arătarea întinsese unul din braţele ei enorme şi înşfăcase faţa lui Distcphano. ― Call? Eşti aici? De fapt. Gândul acesta îi trezi o teroare animalică. Dacă vreuna din arătările acelea e înăuntru. o să-l fac bucăţi! Măcar atât să fac pentru camarazii mei! Pe urmă se uită la echipamentul voluminos de lângă el. extraterestrul trecu la atac. În orice caz. Doar n-o fi trecut pe lângă el. Rânjea din nou şi-i curgeau bale din bot. uitându-se de jur-împrejur. Altfel ar fi trebuit să se întoarcă de mult în cabina de comandă. Înainta. Se uită nedumerit de jur-împrejur. Aici trebuie să se găsească o grămadă de chestii esenţiale pentru funcţionarea navei. calm. Aici nu suntem pe Auriga.. unde ar putea să fie în altă parte? se întrebă el. înălţând arma. soldatul se opri în loc. Iar monştrii au sânge acid! Se opri în loc. O să-l vâneze pe Distephano. În cele din urmă. Dacă dau de vreunul din ei. Betty se clătină puternic sub picioarele lui Distephano. Simţi un fior pe şira spinării şi se întrebă dacă nu cumva o fi vreun monstru înăuntru? Aşa s-ar explica şi absenţa lui Call. de coşmar. până la unul. de generalul Perez. nu aici. când îşi dădu seama de acest lucru. Este o navă mică. dar trebuia să se stăpânească. Sânge acid. Call ajunsese la aceeaşi concluzie. fără s-o observe. extraterestrul începu să-şi retragă încet mâna de sub stabilizator. exact când soldatul se pregătea să arunce arma.. Disperată. Când Distephano se urni din loc.atârnau din tavan scoteau un clinchet plăcut.

Se cutremură şi apoi se desprinse de scaun.sfâşietor şi omul se prăbuşi pe spate. Colţii uriaşi semănau şi mai mult cu rânjetul morţii. Doar ştia că aveau nevoie de ea. îi auzi pe Vriess şi Johner strigând-o. Şi. izbucni într-un râs hidos. creierul lui Call refuza să proceseze informaţiile. O înşfăcă înainte să apuce să reacţioneze. ca şi când ar fi auzit-o Dumnezeu. Premeditat şi uman! Pe urmă. peste câteva clipe. În spatele ei. nici să facă nimic ca să se salveze. protestă Johner. Şi. simţi legătura telepatică. Ripley stătea neclintită în prag. Dar deveni mai atentă când îl auzi pe Vriess strigând în interfon: ― Call. asta este treaba ta. Infirmul se grăbi să pună mâna pe comenzi. profundă cu ultima ei odraslă în viaţă. . vino imediat aici! Şi. Monstrul îl muşcase de creştetul capului. târându-l pe soldat. Stătea în umbra extraterestrului mutant. în spatele ci. Închise ochii şi spuse o rugăciune în gând. când nu primi nici un răspuns. Când gigantica făptură se ridică de jos. scăpând arma din mână. A fost un gest premeditat! îşi spuse Call. după ce-l văzuse cum devorase creierul lui Distephano. Eu sunt doar bătăuş profesionist. Şi nici Distephano nu se întorsese. extraterestrul se întoarse spre ea. Deşi ştia foarte bine că acest lucru nu era posibil teoretic. când o domina cu statura lui. Răsuflarea îi duhnea a sânge. Ripley îşi dădea seama că se îndreptau spre pământ într-o navă care le scăpase de sub control. Androidul ar fi trebuit să se întoarcă de mult. îngrozită. începu să se îngrijoreze. Monstrul uriaş părea şi mai înalt acum. desfăcându-i ţeasta ca pe o scoică. Nu putea să se mişte sau să gândească. dar o s-o scoată oricum din funcţiune. în timp ce Call stătea încremenită în loc. Call auzi un trosnet de oase şi urletul de durere al tânărului. nu a mea. Poate că nu. Nu reacţiona nici când Vriess îi strigă uriaşului: ― Lipeşte-le cu dispozitivul servo! ― Ei. în momentul acela se deschise uşa şi auzi o voce: ― Hei! Animalul care o înşfăcase pe Call se încordă şi se întoarse enervat. spre botul lui deschis. să se conecteze la navă. O luă de umeri şi o trase în sus. la dinţii lui mânjiţi de ţesut cerebral. dar nu putea să-l oprească să zbiere îngrozit. cu picioarele depărtate. sigură pe ea ca întotdeauna. Tocmai când începea să se agite mai mult. Oare va fi în stare să devoreze procesoare şi microchipuri? se întrebă ea mirată. dar Call nu era în stare de altceva decât să se uite înspăimântată la faţa lui. Sigur. ca să-i devoreze creierul şi să-i soarbă sângele. Ripley observase vag că Johner încerca să îmbine furtunurile defecte. dar încerca să nu se gândească pentru că nu era cel mai important lucru în momentul de faţă. Palma mare a extraterestrului acoperise faţa soldatului.

Vriess apăsa înnebunit pe butoane. Monstrul dădu din coadă. Ce-o să se întâmple oare dacă Ripley distruge monstrul? Zguduitul navei îi spunea că pătrunseseră în atmosferă şi mai aveau puţin până să aterizeze. prin Call! Se aplecă înainte. spre uimirea lui Call. În timp ce nou-născutul şuiera. încercând s-o comande pe Betty. se gândi Call. încercând să-şi regăsească instinctul de autoconservare. deşi se afla într-o situaţie imposibilă. lipită de pieptul lui. îşi spuse robotul. fără să-i dea drumul lui Call. Ripley stătea neclintită. În cabina de comandă. Dar Ripley nu se hotăra şi. Ripley . acesta era scopul misiunii ei. atâta timp cât se făcea praf şi extraterestrul? Dar ştia instinctiv că Ripley nu va putea să nimerească arătarea. atent la toate afişajele. dacă aveau avarii majore? Nu ştia ce să facă. ― Gata. pentru că ar fi trebuit să tragă prin ea. impacientat şi se răsuci brusc. Ce mai conta dacă piereau.Dar ochii ageri ai robotului sesizară cât de obosită era. căzută la câţiva metri de ea. ― Nu pot să te las să faci asta. Nici măcar nu îndrăznea să se uite la monitorul care o arăta pe Call în ghearele monstrului. Se uită la armă şi apoi la Call. Nava se zgudui şi cele trei personaje ale acestei bizare scene de-abia reuşiră să-şi menţină echilibrul. ce mai stai! o îndemnă ea. Întunericul nopţii fusese înlocuit de razele soarelui care luminau cabina.. încercând s-o facă să înţeleagă pe Ripley. atâta timp cât distrugea această viziune de coşmar. Ştie. Se îndreptau spre Pământ.. cu ochii la Call. Trebuie s-o ajuţi într-un fel. Lângă el. nu ridică arma lui Distephano. Şi Vriess îşi dădu seama pentru prima oară că era glasul lui Call. Call simţi şuieratul lui fierbinte în ureche. Refuza să se gândească la asta. încât ajunsese probabil la limita puterilor. îi asigură Johner. Se uită la arma lui Distephano. ― Zece minute până la impact. Era cu ochii în patru. Era complet dezorientată. mă ocup eu de asta. Şi întrebarea era dacă or să reuşească. Doar sunt obişnuită cu asta! Nu-i păsa dacă gloanţele o făceau bucăţi. anunţă calm vocea computerului. Să salveze omenirea de extratereştri! Iar faptul că-şi amintise acest lucru îi era de folos. îl preveni Vriess pe copilotul său. doar nu este prima oară când pilotează o navă. Ripley cercetă rapid încăperea. Call clipi. Trecuse prin atâtea. Poate că echipamentele îi sunt familiare. dar tot este riscant. Sigur. O ţinea ca pe un scut. Acest animal acţiona ca un om. îşi dădu seama robotul. ― Haide. Urletele extraterestrului se domoliră când o văzu. Dar clona părea nehotărâtă şi acest fapt o trezi la realitate pe Call. Oare Ripley n-ar putea s-o ia? Ne-am îndepărtat destul de stabilizator. cu acest monstru la bord. trage. La urma urmei. Coada extraterestrului se smuci furios. ― Rămânem fără. îi spuse ea calmă. zbiera şi o strângea la piept pe Call. Îşi aminteşte. Johner trudea la fel de furibund să coordoneze manual nava..

dar doborât de singurătate. Este ceva aparte. şi-o imagină în braţele ei. O privea rece. ― Pleacă. Şi-o fi dat seama că nu avea creier organic şi nici hemoglobina în sânge? Simţise că avea de-a face cu un robot? Dar. Doamne.îşi dădu seama că nu putea să-l lichideze decât dacă făcea aşa cum o sfătuise robotul. Ei. Trebuia să ia arma lui Distephano şi să împuşte monstrul prin trupul lui Call. Un robot programat să meargă înainte. sunt unica ta mamă. i-ar fi strigat acelaşi lucru şi lui Call. O durea tot corpul. Când nou-născutul îi dădu drumul în cele din urmă. Mă ai doar pe mine! Întinse mâinile rugător şi îşi umplu mintea de gânduri pozitive. puiule. În timp ce uriaşa creatură se îndrepta spre ea. murmură: ― Haide. Păstrând această imagine în minte. semn că se predă şi încercă să restabilească legătura telepatică pe care o simţise în creşâ. Îşi slăbise strânsoarea asupra lui Call. se gândi ea ironic. dar familiară într-un fel. Doamne. se gândi ea înnebunită. Se uită în ochii monstrului. puiule. convinsă că Ripley n-o să-i dea drumul. Văzu cu ochii minţii braţele copilului prinse de gâtul ei. da. nehotărâtă. nu? Oftând disperată. o luă pe nepregătite şi căzu pe podea.. Trebuia să facă ceva. Furios. Ripley nu-şi putea permite să răspundă întrebării din ochii ei. mică. fără s-o privească. nu fusese în stare să-l salveze pe Bishop şi probabil că nu va fi nici acum. Se gândi la Newt. ademenindu-l să abandoneze robotul şi să vină la ea. Ah. Nu mai dădea din coadă. Ripley înţelese brusc acest lucru şi îşi dădu seama că era singura carte care-i mai rămăsese de jucat. clona observă că fata-robot reuşise să se îndepărteze. Ripley încercă să nu se cutremure îngreţoşată. Newt. Se uita fix la monstru. dar o simt. Sesiză nedumerirea de pe faţa micuţei femei. Nou-născutul rămăsese complet singur acum. Deci nu asta era soluţia. bine păzit. Nu-şi dorea decât să se întindă undeva şi să moară. nu mai suport! Nou-născutul urlă de furie. Şi singura care avea ceva comun cu el era femeia dinaintea lui. dar era încă prea aproape de nou-născut. Fugi! Ascunde-te! Dacă ar fi îndrăznit. care înţelesese. Dar nu putea să facă acest lucru. blândă. de ce nu putea să facă asta? Poate şi eu sunt un robot. . Era epuizată. Ah. Creşa a fost distrusă. atât de asemănători cu ai ei. dar nu o ataca. Ripley simţea privirile androidului aţintite asupra ei. cu încrederea de nezdruncinat a unui copil. dar înfometat. foarte bine.. Era o senzaţie inumană. respingătoare. Atunci care? Ripley se uita la arătare. Dinţii lui erau aproape de capul lui Call. Nou-născutul se calmă încet. se gândi Ripley. la fel cum nu putuse s-o lichideze pe Newt. îi spuse ea totuşi. la nesfârşit. Call nu putea să se mişte. ridică braţele în sus. Atunci. Bine. că Ripley se va întoarce s-o salveze. încrezătoare. Toţi ceilalţi au pierit. doar asta era menirea ei. Îşi amintise de momentul acela când o îndemna pe Newt. în momentul acela Ripley îşi aminti cum Bishop fusese sfâşiat de o matcă furioasă şi îşi dădu seama că nou-născutul putea face acelaşi lucru cu Call.

Ripley se arăta cât mai supusă. limba lungă. Sângele căzu exact în mijloc. Sânge uman. Ripley tresări şi îşi înălţă privirile. Apoi. Apoi. cu un gest brusc. nu-i păsa. Capul de mort nu putea să te impresioneze. geamul începu să sfârâie. să fumege şi apoi să se topească. Acum nou-născutul era atât de aproape încât putea s-o atingă. Deşi locul în care se aflau tremura din toate încheieturile. pe care se vedea cerul întunecat al nopţii australiene. trei. Sângele ei. îl ademeni ea. Oare această arătare era capabilă de sentimente? Ştia ce înseamnă încrederea? Forţându-se să-şi păstreze imaginea neştirbită în minte. controlându-şi gândurile. iar Call se îndepărtase şi mai mult. deşi nou-născutul bănuia că îl pândea un mare pericol. mângâie capul ţuguiat al nou-născutului. şerpuitoare a monstrului începu să lingă sudoarea de pe faţa lui Ripley. Şi exact în spatele nou-născutului zări o fereastră de dimensiuni moderate.Apoi se îndreptă spre monstru. peste câteva secunde. Ripley continua să mângâie capul nou-născutului. Încrederea pe care o simţise până atunci. ca şi când l-ar fi durut ceva. Îşi domina victima şi de-abia aştepta să-şi înfigă colţii în creştetul ei. transmiţând monstrului imaginea maternă din mintea sa. Nou-născutul deschise botul. Mai aveau puţin până să aterizeze. Doi paşi. lăsând-o să-i examineze în voie. În spatele ei. dar era clar că extraterestrul se simţea singur. Amintindu-şi de gestul ei către nou-născutul din creşă şi de blândeţea pe care clona i-o arătase lui Call când venise s-o ucidă. O să-i devoreze creierul încet. înainte ca nou-născutul să-i smulgă capul. nou-născutul scoase un sunet tânguitor. Ripley sesiză o schimbare în atitudinea ciudatei fiinţe. Acum arătarea cu cap de mort afişase zâmbetul hidos pe care-l cunoştea atât de bine. Nu se lăsa influenţat de nimic. atât de fragilă şi neajutorată. ― Haide. târându-se către uşa încăperii. brăzdat de primele raze ale zorilor. Clona se uita de jur-împrejur. în chinuri cumplite pe cea care stătea dinaintea lui. Call o privea îngrozită şi fascinată în acelaşi timp de această legătură dintre două fiinţe din specii diferite. În timp ce mângâia blând capul nou-născutului. concentrându-se asupra imaginii materne care atrăgea monstrul. pipăindu-i ochii. Îşi amintise de matca extraterestră care întinsese braţele spre copilul ei mutant. La început nu se întâmplă nimic dar. Se deplasau tot mai departe de locul impactului. Nou-născutul privi mirat gestul sfidător al lui Ripley. Se uită calmă în ochii lui. În momentul de faţă nu era interesat decât s-o omoare încet. Degetele ei găsiră dinţii puternici şi-i atinse cu grijă. o să-l savureze şi o să se întrebe dacă va putea să . cu braţele întinse. dar înrudite genetic. dădu din braţ şi stropi fereastra. Clona îşi trecu palma încet peste marginea lor ascuţită şi se tăie fără măcar să clipească. roşu. fu înlocuită de altă senzaţie: de trădare! Se înălţă imediat în două picioare şi începu să şuiere ameninţător. Când îşi trase mâna şi se uită. Îşi ţinu respiraţia când monstrul se apropie. Ripley stătea cu braţele desfăcute şi mintea limpede. era plină de sânge gros. În cea mai mare parte. bărbia proeminentă.

Femeia se cutremură fără să vrea. Iar ea. Femeia nu putea nici măcar să închidă ochii. atât de vie în mintea ei. Războinicii urlau şi mureau. Clona gemu. se schimbă brusc. Nu înţelegea ce se întâmpla. O copleşiseră amintirile. Ripley stătea neclintită. Doamne. dându-şi seama că era prima rugăciune pe care o rostise în această reîncarnare. În momentul acela. Call reacţionă imediat.. Ripley se uita fascinată la fereastră. Îi apăruseră dinţi mici. Ştia că ar fi fost şi mai rău. Aluneca pe spate. Apoi se lovi de ceva tare. imaginea din mintea ei. Nou-născutul se aplecă asupra ei. Gemu şi întinse ghearele spre femeie. cu pruncul în braţe. Peste umărul nou-născutului o văzu pe Call care se târa pe podea. Îşi dădu seama că erau în atmosferă. ajută-mă! se gândi Ripley. în vârf. Arătării îi curgeau bale din gură şi limba se apropia tot mai mult de faţa ci. Acum Ripley nu mai era supusă. Peste tot domnea haosul. care înaintau spre faţa ei. Ah. Nou-născutul întinse limba încet. dar tresări brusc. Apoi se uită spre fereastră. Dimpotrivă. din ce în ce mai repede. Clona observă îngrozită cum se întăreşte. Ripley încremeni în loc. Nu-i venea să creadă că fusese prins în capcană tocmai când fusese atât de aproape de pradă. încât îl îndepărta tot mai mult de pradă. nu mai era copleşită de teamă şi remuşcări. ascuţiţi. Se topea în mijloc şi degaja un miros caracteristic de plastic încins. Atracţia era atât de puternica. Cum era posibil aşa ceva? Urlă furibund. îl înfuria.. Reuşise în sfârşit să pună mâna pe arma lui Distephano. încercând să evite imaginea dinţilor ascuţiţi din vârful limbii. . Răsună un zgomot asurzitor şi se simţi tras de o forţă invizibilă. Dar nu se dădu înapoi. Provocând moarte şi distrugere creşei. Se uita cu o fascinaţie morbidă la metamorfoza monstrului.absoarbă şi amintirile lui Ripley în felul acesta. Se apucă de lanţurile din tavan şi se legă imediat cu nişte hamuri de rezervă. gata să-i perforeze fruntea. care o făcea să se deosebească atât de mult de matca extraterestră care-i dăduse naştere. Nou-născutul se apropie pentru sărutarea finală. când îşi dădu seama că nu mai putea s-o atingă pe Ripley. uimit de schimbarea legăturii telepatice. încercând să nu-şi exteriorizeze spaima. devenise sfidătoare! Amintirea distrugerii creşei. Ajunseseră aproape acasă. în care se vedea cu Newt în braţe. Nou-născutul căscă botul uriaş şi aceeaşi limbă care o curăţase tandru. Se auzi un pocnet răsunător când fereastra fu străpunsă de acid şi curentul de aer atrase imediat fumul şi obiectele mici din jur. Îşi bătea joc de el. Monstrul scoase un urlet înainte să treacă la atac şi deodată. se mişcă obscen. Era foc. la fel ca la ceilalţi monştri. Sângele ei o să-i astâmpere foamea eternă care nu-i dădea pace.

Nou-născutul se lovi de fereastră şi zbieră de furie şi durere când forţa curentului atmosferic îi înţepeni trupul în geam. Exact când întinsese braţele spre Ripley nou-născutul fu smuls din loc şi propulsat spre geam şi. Bishop şi Ash. de fiinţa pe care era hotărât s-o distrugă. dar androizii fuseseră programaţi să intervină în situaţii prea periculoase pentru oameni. În cele din urmă. căci nu putea face faţă curentului atmosferic. în timp ce sângele acid al lui Ripley eroda geamul tot mai mult. Impactul îi sfâşie pielea şi Ripley văzu cum sângele lui acid explodează în atmosferă. Nou-născutul se lupta să învingă forţa de atracţie şi reuşi să se desprindă puţin. era derutată şi îşi dădu seama că. ca şi când numai ataşându-se de robot putea să-şi păstreze caracterul uman. organele şi măruntaiele zburară în spaţiu. nou-născutul renunţă să se mai împotrivească forţei decompresiunii şi fu atras în gaura care se lărgea. înainte să se desprindă complet de trupul monstrului. nou-născutul nu-şi dădu seama de nimic în afară de vidul cumplit. Gaura se mărea şi depresurizarea creştea. nou-născutul era înspăimântat. care-l trăgea departe de Ripley. îngheţând instantaneu. târându-se pe podea să ajungă la Call. Practic murise. Zbieră agonizant când sângele acid.. nişte simpli roboţi. copleşită de amintiri. Amintirile se dovedeau mai puternice decât timpul. Iar celălalt ar fi ucis-o bucuros pentru că se amestecase în planurile lui. Unul îşi sacrificase aproape viaţa ca s-o salveze pe ea şi copilul ei. Ripley căzu pe podea şi se desprinse de Call. Nu pot să te mint şi să-ţi spun că avem vreo şansă. Acum când depresurizarea încetă. dar te bucuri de toată simpatia mea.. Dar când se lovi de fereastră. Prefer să mi se spună "persoană artificială". Păi ar fi timpul să te obişnuieşti cu ideea! Începu să râdă. dar creierul lui nu voia să accepte acest lucru. Şi unicul ţel al existenţei lor era să salveze vieţile fiinţelor omeneşti. nu era decât un robot. Call o prinse pe Ripley. La început. Ripley închise ochii. simţi muşcătura rece a frigului. Altfel ar fi zburat după monstru. Robotul îi întinse mâna şi-i strigă: ― HAIDE! Şi Ripley se târî după ea. Luptând . Într-adevăr.împroşcând sânge şi ţesuturi. Pielea de pe spate şi rinichi începu să se solidifice şi apoi plesni. pentru prima oară în scurta lui viaţă odioasă. inexorabil. Ripley simţi că fiara obosise. Mişcarea lui destupă fereastra şi atrase din nou clona spre el. întrebându-se când n-o să i se mai pară amuzante astfel de lucruri ciudate. Oare ţi-e frică de moarte? se gândi Ripley. Urletul inuman al arătării o zgudui până în măduva oaselor şi ţipă la rândul ei. Urletul asurzitor al monstrului se amplifică în timp ce încerca să prindă femeia.Zeci de obiecte mici erau atrase de fisura din fereastră. în aceeaşi secundă. Dar furia şi zbaterea lui erau zadarnice.

în timp ce se lupta cu comenzile navei. să numai audă răcnetele odraslei sale. Când forţa de atracţie slăbi. Pe urmă îi plesni burta şi măruntaiele se împrăştiară în spaţiu. Cum era posibil ca mama nou-născutului să-l privească indiferentă cum murea. Gemu când nou-născutul întinse braţele spre ea. Nou-născutul se zbătea în chinuri. Îi înfăşurase o sfoară după talie. UCIDE-MĂ ODATĂ! În cabina de comandă. ca şi când ar fi încercat să-i aline durerea. Ochii lui oglindeau durerea cumplită care-l sfâşia. Clona încercă să se târască spre robot. Dar. Monstrul despica aerul cu ghearele. peste piept. Braţul întins îi ieşi în umeri şi oasele zburară în spaţiu. deveniseră isterice. Forţa depresurizării îi smulse instantaneu braţul şi-i fractură umărul. pentru că . se gândi clona. Nou-născutul se uită direct la ea. Urlă o dată cu el şi sunetul o sfâşie ca un brici. s-a sfârşit. încercând cu disperare să se tragă înapoi. îşi spuse Ripley. Gata. ca pe o muscă într-o plasă de păianjen. Call întinsese un braţ după ea.disperat pentru supravieţuire. zbătându-se în gaura care îl ţinea strâns. S-a terminat cu reîncarnările. MAMĂ. Nu mai durează mult. Apoi îşi simţi palmele lipicioase. Îşi astupă urechile. nou-născutul îşi lipi palma de sticlă. Nu va fi în stare s-o comande pe Betty. dar nu reuşi să reacţioneze. Ţipetele nou-născutului se amplificaseră. că Ripley nu se întorsese. iar cu celălalt se ţinea de aparatura de stabilizare. Nou-născutul deschise ochii îngrozit. pentru că nou-născutul astupase fereastra. care se rostogolea nebuneşte spre Pământ. rugător. cu ochii lui atât de asemănători cu ai ei. Ripley se prăbuşi pe podea. Urletul lui se înfipse direct în creierul lui Ripley şi o cutremură ca un şoc electric. Trebuia să fie sigură. Nu putea să-l asculte fără să se simtă impresionată. Ultimul ei copil monstruos. dar lui Ripley îi era imposibil să-şi desprindă privirile de la monstrul în agonie. sfâşiat de durere şi se uită neajutorat la Ripley. nici măcar ca să se salveze. şuierând şi tânguindu-se. amintindu-i cu fiecare secundă că ea nu era acolo. să asiste la sfârşitul lui. că era singur în această bătălie fără speranţe cu bătrâna navă. în timp ce se zbătea disperat. Glasul lui Call continua numărătoarea inversă. UCIDE-MĂ! UCIDE-MĂ! PENTRU DUMNEZEU. de care se simţea legată genetic. O auzi pe Call strigând-o pe nume. Doar să urle. Nu putea să vorbească. Call o apucase de haine. Ai răbdare. Era normal să se afle aici. Johner se trânti pe scaunul lui Ripley şi se căzniră împreună să manevreze comenzile. gaura se lărgi şi se dizolvă complet. Clătină din cap. epuizată. referindu-se la monstru. S-a sfârşit pentru totdeauna. Nou-născutul urlă sfâşietor. Ripley se uită înapoi. fără să-l ajute? O imploră din priviri. Aşa. deşi nu voia. Un infirm singur. dar femeia aceasta înţelegea în mod sigur ce voia de la ea. Vriess privea pământul cum se apropie tot mai mult.

Trebuie neapărat să ies de aici. Legătura telepatică se evaporă şi clona începu să plângă. Nu mai avea plămâni să urle. Acum totul se întâmpla mult prea repede. Ultima bucată de piele se desprinsese şi zburase în stratosfera. atât de repede încât Ripley se temu că fereastra n-o să mai ţină mult. Dar ochii aceia afurisiţi. Acest contact inuman o îngrozea şi o impresiona în acelaşi timp. dar ochii lui spuneau "nu". depresurizarea continua. când i se retrase cel de-al doilea braţ. în timp ce se lupta cu comenzile. Slavă Domnului că a murit! se gândi Ripley. rânjit. absorbea tot ce nu era fixat solid spre rămăşiţele greţoase ale nou-născutului.. luptând împotriva cumplitei forţe de atracţie. Ah. Se ghemui pe podea. La urma urmei era odrasla ei şi era pe moarte. Dar se uitau amândouă. unul din picioarele nou-născutului se retrase în corpul lui şi dispăru. Pe urmă. I se desprinsese pielea de pe faţă şi-i ieşise prin orbite. Dar nu era timp. Ripley ştia că era legat încă telepatic cu ea. Ah. îi zburase creierul. Ar fi vrut şi plângă până la epuizare. Apoi se făcu linişte. capul nou-născutului se afundă în corpul lui grotesc. ― N-o să reuşim! înjură Johner. Capul nou-născutului se ridică brusc şi Ripley observă că. Unul din degete ajunsese la ochi. ca şi când ar încerca să împiedice un copil să vadă ceva atât de oribil. Monstrul se uită la ea. simţind câ-şi pierde minţile. Trebuie să ies. Ripley îşi luă mâinile de la urechile ei sângerânde şi se trezi strângând la piept capul lui Call. sper că ai murit. Apoi se contractă celălalt picior. Apoi se sfâşie pielea şi începu să i se desprindă carnea. Se agăţară cu disperare una de alta. în clipa când un ultim rest de piele acoperi găvanele ochilor. Era prea oribil să se gândească acum că puteau fi aruncate în spaţiu prin capul nou-născutului. În timp ce femeile se uitau îngrozite. Este imposibil să mai trăieşti! Ripley spera să fie aşa. incapabile să-şi desprindă privirile. ţipând. Dar nu reuşea să-şi desprindă ochii de la această imagine de coşmar. pe măsură ce oasele şi muşchii erau supte de vid. Pământul se apropia rapid şi depresurizarea din compartimentul de . dar îşi mişca botul. Dar n-avea de gând să se sacrifice pentru ea. Ajută-mă. atât de asemănători cu ai ei. distrugerea inexorabilă a monstrului continua.. deschizând şi închizând dinţii înspăimântători. de parcă ar fi ajuns în centrul liniştit al unui uragan. se gândi ea. ca s-o ajute să treacă de această ultimă încercare. Call se apropie de ea şi o strânse cu toată puterea. erau încă vii şi Ripley era prizoniera lor. Clona simţi cum legătura telepatică se străduia cu disperare să se restabilească. Şi că o implora în gând: Ajută-mă. Deodată însă o orbită se eliberă şi cele două femei fură atrase ca de o pompă de absorbţie spre craniul hidos. uşurată şi îndurerată în acelaşi timp. în sfârşit. În timp ce nava se zguduia din toate încheieturile. Doamne.sângele îi curgea printre degete din urechi. diform.

Benzile metalice se înfigeau în corpul lui Ripley. Toţi. Apoi se uită la cealaltă femeie. dar. ― Da. Clona auzi ţârâitul interfonului şi răsunară chiotele victorioase ale lui Johner şi Vriess. chiar dacă numai pentru câteva clipe. suntem tefere! ― Da. Betty se cutremură pentru ultima oară şi apoi se linişti. zise Vriess. Ripley încuviinţă din cap şi îşi rezemă obrazul obosită de capul . Nu-i mai rămăsese nici un dram de energie. de Hicks care dormea. le răspunse Call. Nu vedea decât cer albastru şi nori. L-ai ucis. bătrâne! zbieră Johner. Iar ea supravieţuise. ― Ai reuşit. Inspiră adânc şi se uită pe fereastră. zise Call uimită. Ţeasta rânjită a nou-născutului se sfărâmă în mii de bucăţi şi dispăru pe fereastră. O strângea pe Call în braţe. ― Doar ţi-am spus că o să reuşim. nu mai absorbea ce se afla în încăpere.. Call îşi înălţă privirile spre ea. în timp ce clona o strângea în braţe. deşi se îndreptau probabil spre o moarte sigură. vă vedem. doar că acum sufla înăuntru. zâmbind. Ripley simţi aerul curat care răscolea hârtiile şi mizeria din jur ca un uragan. Acum nu mai conta nimic. Pământul va fi în siguranţă. ― Da. Vocea lui Call părea bizar de calmă în timp ce număra secundele până la impact. Ripley. am reuşit. ― Am reuşit. în timp ce se luptau amândoi să dirijeze nava. sunteţi bine? Sigur. Dar. Ripley şi Call stăteau agăţate una de alta. Îşi amintea de nava care se rostogolea spre Hadley's Hope. ― Call. dar nu băga în seamă durerea. ― Gata. robotul înfăşură în jurul lor benzile metalice prinse de pereţi. regretând că nu putea să-i transmită liniştea. de parcă ar fi fost într-o călătorie de plăcere şi gândurile acestea o făcură să zâmbească.mărfuri îi arunca de colo-colo. Era la un pas de leşin. ― Ba da. murmură robotul. hotărât să nu se dea bătut.. În timp ce nava se zguduia violent şi echipamentele se mişcau de la locul lor. în timp ce se străduia s-o susţină. Dar Call o susţinea. ― Am reuşit? se miră Ripley. Ei muriseră. ― Poate că acum o să avem amândouă vise plăcute. ― Suntem bine amândouă. Ripley încercă să zâmbească. ― Grozav. Domnea o linişte pe care n-o mai simţise demult şi simţea că se dizolvă. ca pe un avion de hârtie. o să reuşim! îl repezi Vriess. murmură ea epuizată. Moartea nou-născutului îi răpise ultimele puteri. s-a terminat cu el. suntem bine. Culmea era că se simţea uimitor de calmă.

Ripley încuviinţă din cap zâmbind. ca şi când şi-ar fi dat seama abia acum. ori de câte ori va fi nevoie. Luptase. cum o s-o aducem la sol? EPILOG Ripley se uita pe fereastra navei la Pământul care se apropia. privind luminile îndepărtate ale celui mai apropiat oraş. dar nu găsea cuvintele potrivite. ― La ce te gândeşti? insistă clona. din cine şi ce fusese. Şi acum făceau parte din ceea ce devenise. Hicks. după câteva clipe. cei doi bărbaţi erau în culmea fericirii. Căldura şi siguranţa prietenilor. protejase şi îşi jertfise viaţa pentru cei pe care-i iubea. Call se uita la locul de aterizare care se apropia tot mai mult. Dimpotrivă. curioasă. Aveau destul timp să se hotărască. Cele două femei stăteau în linişte. Acum se împăcase cu sine. Forţa şi tovărăşia propriei sale specii. Probabil că sunt o mulţime de locuri unde poţi să te ascunzi. Iubise şi fusese iubită. Le recunoştea la un nivel dincolo de pragul conştientizării. îi pieri brusc veselia. Amy. Bishop şi a celorlalţi oameni pe care-i cunoscuse n-o mai ardea dureros ca altădată. Call. al învăţării. Şi eu sunt străină aici. ― Nu ştiu. Call era robot şi avea la îndemână un volum lexical nelimitat. râzând cu gura până la urechi. ― Ce crezi că ar trebui să facem? Unde ar trebui să mergem? Se uita la ea de parcă Ripley ar fi deţinut toate răspunsurile. Cel puţin nu în această reîncarnare. ― Aşa! exclamă el. Nu mai văzuse niciodată un cer albastru sau un sol adevărat. ― Pământul. O simţea pe Call care stătea tăcută lângă umărul ei. Se întoarse să-i zâmbească robotului. Făceau parte din ea. încet. umană. zise ea clătinând din cap. . Amintirea lui Newt. Imaginile erau acum pline de înţeles. Dar. Şi era gata s-o facă din nou. Se opri ca şi când ar fi vrut să spună multe alte lucruri. Chiar că nu ştiu. Am reuşit să ţinem nava în frâu şi acum să vedem cum o s-o aducem la sol! Vriess dădu din cap. zise ea. Johner sări de pe scaun şi-l sărută pe Vriess cu pasiune. o făcea să se simtă caldă. Prezenţa ei îi dădea o senzaţie de confort şi tovărăşie pe care n-o mai simţise niciodată.femeii-robot. Puterea mâniei ei. mulţumitoare. În cabina de comandă. Nevoia de a-şi proteja puiul. zise fata-robot. Imaginile de vis care-i apăruseră de atâtea ori nu mai erau haotice. Totul i se părea nou şi se bucura de această noutate. ― Da. Se uită de jur-împrejur şi-l întrebă îngrijorat pe Johner: ― Chiar. pământul. Iar acest fapt i se păru nostim lui Ripley. ― Este prima oară când văd această planetă. Alinarea rece a criosomnului. una lângă alta.

--------------------- .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful