ASPECTE ETICE IN PRACTICA MEDICALA Etica este o disciplina derivata din filosofie si teologie, studiind aspectele ideale de comportament

uman si întelegerea moralitatii raportata direct la valori pozitive si negative. Etica are trei subdiviziuni principale: descriptiva, normativa (generala si aplicata) si metaetica. " Etica descriptiva se ocupa de studii comparative si interculturale. " Etica normativa generala studiaza modelele de comportament si raportarea valorica. " Etica normativa aplicata are drept preocupare centrala problemele de moralitate, iar " metaetica studiaza semnificatiile si ratiunea eticii si moralitatii.

Partea aplicata a eticii normative, de care apartine si etica medicala, e diferit teoretizata. Teoria deontologica afirma o etica a obligatiei în sensul prestabilirii unor norme de conduita care sa produca un rezultat pozitiv. Teoria teleologica sustine o etica a finalitatii în care un rezultat bun echivaleaza cu o conduita buna. Primând rezultatul, dar existând o dualitate de perspectiva, se contureaza din start doua maniere de conduita: egoismul sau maniera personala de a lua o decizie, si utilitarianismul sau maniera practica, dincolo de subiectivitate. Exista si teorii terte, mixte, care îmbina aspecte din primele doua, adica: Etica aplicata opereaza cu multiple concepte, parte din ele folosite în enuntarile precedente. Valoarea este o notiune complexa la care se face raportare, deci o masura a rezultatului si o apreciere directa a conduitei. Valorile pot fi personale, de grup sau sociale; aceasta stratificare nu are întotdeauna corespondent real, valorile atribuabile fiind de multe ori un compromis între cele trei categorii enuntate. Exista apoi raportarea la moralitate. Practic, moralitatea e un cod al conduitei care poate avea drept surs? un contract social, legi naturale, precepte divine sau standarde individuale. Doua concepte particulare trebuie exact în?elese, fiind general valabile: oricine are, în orice situatie, obligatii si drepturi. Importanta lor este egala în mod

normal, iar încalcarea uneia o exclude pe cealalta. Dihotomia antinomica de la baza eticii (relatia bunrau, sau pozitiv-negativ) se regaseste invariabil în modul nostru de gândire: definim, de exemplu, virtuti (întelegerea, integritatea) mult mai usor prin aspectul contraponderal al viciilor (lacomia, înselaciunea), si invers. Moralitatea nu este, prin urmare, o problema de optiune, ci mai degraba o raportare bisensuala, cu atât mai mult cu cât "pozitiv" sau "negativ" sunt situational relative.

Etica medicala
Asa cum am mentionat anterior, etica medicala este o ramura a eticii normative aplicate. Aplicabilitatea ei trebuie înteleasa concordant cu aparitia de tehnologii noi si cu cerintele publice privind practica medicala. Aspecele morale pot fi raportate la doua grupuri valorice principale: valorile medicului si valorile pacientului. Exista reglementari specifice privind cele doua grupuri valorice si relatia dintre ele. Aceste coduri de conduita profesionala includ: juramântul lui Hippocrate, principiile etice ale AMA privind drepturile medicului si drepturile pacientului, si Legea privind drepturile pacientului.

Conform acestor prevederi, pacientii au dreptul legal de a participa la deciziile privind îngrijirea medicala ce le va fi acordata, dreptul de a primi raspunsuri rezonabile la cererea de îngrijire, si dreptul de a li se asigura o explicare a costurilor, indiferent de sursa de plata. Decizia etica nu este întotdeauna atât de facila cât lasa de înteles profilul teoretic. Exista un model general de urmat în astfel de decizii. Premiza initiala în fata unui anume caz clinic stabileste ce ar trebui sau n-ar trebui facut în cazul respectiv. Trebuie cunoscute si definite exact motivatiile (medicale, sociale, legale, personale) de sustinere a premizei initiale, furnizând totodata si justificarea acestor motivatii - într-un cuvânt, argumentul etic al premizei. Pentru fiecare premiza trebuie definite una sau mai multe contrapremize, sustinute si ele de motivatii si justificari. Evaluarea consta în cântarirea diverselor motivatii stabilite, si alegerea celei mai justificate. Când persista îndoiala, se poate apela la ajutor exterior (colegi, specialisti, pacient si familie, comitete etice, alte forme de consiliere) pentru a clarifica aspectele generale ale cazului (consistenta si coerenta argumentului), si pentru a stabili alternativa de urmat (acceptarea premizei initiale, acceptarea contrapremizei, sau formularea unei noi premize ca

rezultat al modificarii premizi initiale sau a contrapremizei). Actiunea medicului e dictata de decizia etica luata, si vizeaza ce este sau nu de facut.

Principii de etica medicala
Si în privinta principiilor generale de etica medicala exista o diicultate de aplicare practica. Cel mai important lucru ar fi, logic, ca interventia medicului sa nu faca rau. De multe ori alte principii primeaza, astfel ca stabilirea prioritatilor revine strict medicului, functie de caz. Fidelitatea este obligatia de a urma juramintele asumate prin profesie, însemnând a spune pacientului adevarul despre situatia lui si mentinerea confidentialitatii privind cazul respectiv. Autonomia, mult încurajata etic, presupune accesul liber al pacientului la informatii privind situatia sa, participarea lui la formularea deciziilor, si ajutorul dat pacientilor deficienti pentru a-si putea exercita autonomia. Beneficienta presupune obligatia medicului de a face bine, de a ridica gradul de sanatate al comunitatii respective. Nonmaleficienta este obligatia de a nu face rau. Singurele acte de agresiune intentionata acceptate în medicina sunt cele menite sa faca bine pacientului (ex. interventii chirurgicale, încalcarea

confidentialitatii la cererea autoritatilor în cazul în care un pacient se constituie în pericol pentru o alta persoana). În anumite situatii medicul poate încalca anumite reguli perfect constient de posibilele efecte nedorite (ex. citostatice cu toxicitate crescuta peste dozele maxime) pe baza unui risc calculat. Justitia este chemata sa intervina în multe aspecte de natura etica. În probleme procedurale (ex. primul venit, primul tratat), probleme de distributie a tratamentelor (mai ales când exista resurse de tratament limitate), probleme de compensatie, si cele care interpun medicul între pacient si societate (discriminarea persoanelor cu diverse handicapuri).

Probleme morale
Importanta lor nu e deloc neglijabila, cu atât mai mult cu cât motivatiile nu sunt usor acceptabile. Limitarea tehnologiei este folosita având în vedere costurile ridicate ale tratamentelor. Decizia de începere sau nu a sustinerii functiilor vitale, întreruperea acestei terapii, eutanasierea ridica probleme morale dosebite, ca si controlul/autonomia privind tehnologia folosita. Limitarea resurselor include doua aspecte: macroalocarea si microalocarea. Primul are în vedere fondurile alocate sanatatii, direct corelat cu raportul dintre medicina si alte necesitati sociale (aparare, cultura, educatie). Al doilea vizeaza

alocarea fondurilor pentru fiecare pacient în parte, necesitând stabilirea unei prioritati privind dreptul la tratament - decizia apartinând în esenta medicului. Limitarea cercetarii a fost iterata având în vedere unele antecedente istorice (experimentele naziste practicate pe oameni). Trebuie sa existe si în acest caz un consimtamânt în cunostinta de cauza al pacientului sau al reprezentantilor sai legali. În cazul copiilor nu este admisa nici cercetarea nonterapeutica, chiar daca riscurile sunt mici. Limitarea îmbolnavirii priveste mai ales raspândirea bolilor infecto-contagioase. Un exemplu particular îl reprezinta SIDA. Problemele de sanatate publica gen fumatul, consumul de droguri si alcool ridica semne de întrebare privind controlul lor: cine si cum ar trebui limitat.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful