POVEŞTI DESPRE

PĂCALĂ T Î N D A L Ă
şi

Copertă şi ilustraţii de DONE STAN

E D I T U R A

ION

CREANGĂ,

B U C U R E Ş T I ,

1975

FECIORUL-DE-TUFAN
Norocu-i după cum şi-1 face omul. Trece uneori pe lîngă tine. De nu-1 pofteşti în casă, pleacă mai departe...

Se povesteşte ca ar fi fost odată un bătrîn, pe nume Albu. Şi pe bătrînul acesta îl trudeau boierul şi logofătul moşiei, îl jecmănea ispravnicul, îl apăsau nevoile şi sărăcia. Bătrînul ar fi îndurat toate fără m u r m u r , de-ar fi ştiut c-o să rămînă în urma lui fecior la casă, să-i poarte numele, să ţină minte 5

suferinţa ce-o pătimise el, să cugete şi la răsplată. Atîta că nu avea fecior moş Albu şi asta îl durea nespus. „Pe unde-o fi şi s-o călători Norocul? ofta ades moşneagul. Să-l văd şi să-l întreb: de ce m-a oropsit? He, hei, să fi avut eu un fecior, cîte nu i-aş fi povestit şi cîte nu l-aş fi învăţat. Şi, poate, s-ar mai fi schimbat

. într-o zi. acu. mi-e foame! a glăsuit flăcăul. în schimb. de el. L-a netezit de coajă şi. A strîns bătrînul toiagul la piept.. deodată. D a r ce flăcău! Ce flăcău. către moş Albu. s-a aşezat oleacă la hodină. micuţ de tot. sprinten şi plin de isteţime. înainte de plecare. Aşa a rostit omuleţul şi-a pierit. de data asta măcar.. — Atunci ce vrei? a stăruit omuleţul. Fugeau răii de gura lui. Vrei aur? — N u . D a ' numai. Nu eşti din locurile acestea. în hohote. c u m încă nu-i mai fusese dat să vadă. Şi vreau să-ţi împlinesc dorinţa cea mai arzătoare. după ce-a mîncat şi-a băut apă. dragul tatei. L-a arătat şi babii. s-a întors cu spatele: — Cînd am avut. s-a răsucit. fie că-ţi voi munci. Şi. bălăbănindu-şi fălcile. — Să se-mplinească dorinţa t a ! Uite.. ceva. un om hazliu. toiagul grăise. Ciudat omuleţ şi Norocul acesta! 6 Moş Albu s-a dus în pădure. Ce-a fost am dat unui drumeţ. — T ă t u c ă şi mămucă. din nou. t ă t u c ă ! S-a uitat moşul în jur. Şi acesta s-a p r e schimbat într-un flăcău. — Ţi-o fi.. du-te-n pădure. cu ochi scăpărători. Atît că omuleţul cel de-o şchioapă era atît de ostenit. C u m să pofteşti asemeni arătare? O fi vreun vrăjitor. D a ' vină în casă şi te hodineşte. S-a întors acasă moşul. Aurul te-mpodobeste. să-mi î m p r u m u t e nişte bucate. iacătă. la primăvară.. şi-a tăiat un toiag de tufan. Şi ce-o să fie pe urmă vei vedea. a auzit un glas: — Strînge-mă la pieptul tău. pe uliţa satului. nimic. ca să poţi merge mai departe. omuleţule! U n d e te duci? Nu te cunosc. acuma n-am. prin cuhnie. Tu m-ai poftit. la bătrîneţe. ce-i atîrnau pînă aproape de pîntec. Era micuţ. s-a întors el. tătucă ? — T e iau ! S-au dus amîndoi la crîşmar şi l-a rugat moş Albu: — Nu vrei să-mi împrumuţi o d o n i c i o a r ă cu bucate? Şi fie că ţi le-oi da-napoi cînd am să pot. vreun blestem a t ! Mai bine îţi vezi de treabă. Rîdeau cu toţii. A strigat după el: — Hei. Că.. şi-a luat toiagul şi s-a gătit de d r u m . niciodată. pe ogor! Crîşmarul. Capul l-avea mai mare decît trupul. A intrat omuleţul în casă. — Vrei să stii cine sînt?. poate-i găsi vreo rămăşiţă.. Taie-ţi de-acolo un toiag de tufan." C-apoi ştia moş Albu o seamă de vorbe înţelepte şi de glume. dragii m e i ! Cu mijlocul mlădiu şi cu mustaţa subţirică. Crîşmarul.. Să-ţi dau o îmbucătură şi-un strop de apă. Fără îndoială.cîte ceva pe lume din cîte sînt c u m nu trebuie sa fie. — Stîlpii ajută uluca să nu cadă şi pruncii te sprijină la bătrîneţe. Şi cată. Mos Albu i-a ieşit iar în faţă: — Nu mi-ai dat. i-a răspuns moş Albu. vreun osîndit. Aş vrea un stîlp. te văd prea ostenit. M u l ţ i văd Norocu-n d r u m . N u m a i moş Albu s-a îndurat. mi-a venit fecior la casă. ţi-am d a t . bătîndu-se cu palma peste pîntec. i-oi munci pentru ele. c-abia se mai tîra. — Mă iei şi pe mine. Atîta că în casă nu mai avem de mîncare nimic.. D u p ă un timp s-a ridicat. zăreşte bătrînul. Mi l-a adus Norocul. spre partea cealaltă: .... Dar mă voi duce la crîşmar. Şi nimeni nu-l poftea în casă.. Eu sînt Norocul. nu-l cheamă nici în tindă măcar. că vorba lui îi şfichiuia pe mişei. însă nu te fericeşte. uite. Nu era nimeni.

— Aş şti sa fac bucate din toporişca! — Bucate din toporişca? H e ! .. copilule.— Nici resturi prin cuhnie n-am. Să le dau slugilor mîncare. mîngîindu-şi mustaţa subţirică : — N u m e l e cel mai potrivit mi se pare Păcală. L-a arătat crîşmarului. 7 1-a aşezat.. . — Ce spui? s-a înviorat crîşmarul. Ai dreptate. — Păcală.. ce încă n-ai văzut nici la curtea domnească. N u m a i că pentru asta am nevoie să-mi pui la îndemînă un purceluş grăsuţ. 1-a opărit cu grijă şi cu pricepere.. Flăcăul l-a privit în ochi: — Astfel întrec si ramurile trunchiul din care s-au născut. Şi. — Friptură de toporişca?. atuncea cînd acesta s-a dumirit despre ce se întîmplase.. Apoi.. . Crîşmarul a început să rîdă de-i săltau foalele.. De-acolo în cămară... Feciorul a tăiat cu cuţitul de la şerpar p u r celul. — M-ai întrecut. Credeam că sînt isteţ. Şi a adus toate cele cerute.. gîndindu-se că le va face de-atunci înainte şi muşteriilor lui numai friptură din aceasta.. s-a minunat bătrînul. dar tu eşti şi mai şi. Aş vrea s-o văd şi pe-asta!. cum n u ! a rîs feciorul lui moş Albu.. Şi stai să vezi. Flăcăul a zîmbit. alăturea de toporişcă. Un lucru însă mă tot frămîntă: ce n u m e ţi-aş putea da? Să-ţi fie cît mai pe măsură. crîşmarule. Ai înţeles ? N u m a i că. în ruptul capului.. au pus şi o bucată de friptură. N u m a i că ramurile îşi trag hrana tot din copacul cel care le-a dat viaţă.. s-a învîrtejit ca gîndul prin întinsul ogrăzii. Dacă-i aşa. mai rumenită. în cuptor. Au mîncat bine. zicînd: — Dacă nu tocmeam vraja. — Aşa e.. şi să-i azvîrl rîsului lumii. feciorul i-a arătat crîşmarului maldărul de oscioare de pe masă: — Aşa se face friptura de toporişcă. pe varză şi 1-a vîrît. — O poţi vedea dacă vrei. moş Albu şi feciorul său erau de mult plecaţi. Le-or fi dat. Să-mi dai vreo două verze şi-o traistă de mălai. . nu se făcea. pe urmă. slugile la păsări ori la porci. Îmi trebuie să fac cu el.. cu firea care o ai.. învaţă-mă să fac şi eu. — Friptură de toporişca! Crîşmarul era curios să vadă. s-a bucurat moş Albu. nu ştiu. de-ai să-ţi lingi degetele cînd vei gusta. s-au şters la gură.. — Păcală. frumos.. p u n î n d alături de purcel toporişca. să nu mă coste nici un ban... . la o parte. Guiţă prin ogradă destui. oricît era de gras. . s-o ducă acasă babei lui moş Albu. a scos purcelul. L-a poftit şi pe tatăl său la masă... cu toporişca şi cuţitul acesta de la şerpar o vrajă. Păcală?. Cînd s-a copt bine. o friptură atît de bună. — Te-nvăţ. că mă pricep să pregătesc asemenea friptură din toporişcă. zici?. din cuptor. — Da' toporişca ai ? s-a amestecat în vorbă feciorul. Crîşmarul şi-a încreţit fruntea: — Ce legătură are una cu alta? T o p o r şi toporişcă fireşte că a m . Şi-i lăsa gura apă. cu coaja aurită. Fiindcă aş vrea să-i păcălesc pe cei răi....

răcnind unul la altul: — Tu nu bagi de seamă că ăla-i obrazul dracului ? — D a r tu nu vezi acelaşi lucru la obrazul din partea-n care stai? Şi-atîta l-au bătut. i-a încredinţat că ei amîndoi sînt nişte schivnici care colindă drumurile cu o poruncă anume de a-i sfinţi şi a-i binecuvînta pe toţi logofeţii din lume. de l-a schimbat la chip. le-a căzut în genunchi şi a început să-i roage: — Lăsaţi-mă. aşa ceva să-i d ă m ! . — Nu te înţeleg! — Să-l binecuvîntăm şi să-l sfinţim. Şi.l mîngîia. bucuros cum nici că se mai poate. ăsta din partea mea este obrazul lui D u m nezeu. G o n i n d ei spre conac. l-au zgîriat şi l-au smuls. pînă cînd logofătul n-a mai p u t u t răbda. Privesc din locul u n d e ajunseseră şi zăresc. un bărbat gras. Şi-a pus şi lui o barbă. trăgînd de hăţuri. . dacă-mi vei da învăţătură bătrînească! 1-a încredinţat tînărul. Iar în droşcă.— Păcală! Nimerit n u m e ! Păcală am să te chem! C u m urcau ei aşa spre casă — deoarece coliba moşului era pe-o coastă — aud din depărtare o huruială. — Eşti năzdrăvan. jos. o droşcă. îi chinuieşte şi. auzind u n a ca asta. strigînd cu înverşunare: — N u . Moş Albu a început şi el să ţ i p e : — Ba nu-i adevărat. Feciorul. Cellalt obraz i-al dracului! Şi. biciuind calul. plesnind pe rînd obrajii logofătului. feciorule! a recunoscut moşul. că mi-i destul cu atîta binecuvîntare. . este logofătul moşiei. s-a întristat moş Albu văzîndu-l. i-a făcut semn logofătului să oprească. rîzînd cu atîta poftă de se ţineau cu mîinile de burtă. — Ba ăla-i al dracului! — Ba ăla! Au început amîndoi să se certe. feciorule ? — Păi ce pot spune alta decît că lauda de sine nu miroase a bine? Şi că. — Am să fiu si mai si. — Ba da. i-a poftit pe moş Albu şi pe feciorul lui să se urce în droşcă. Să-i ducă la conac. sînt logofăt. . pe capră. deodată moşul a început să mîngîie obrazul logofătului din partea u n d e se-aşezase. Nu cred că se mai află alt logofăt de moşie mai rău. Şi. s-a întors şi-a pălmuit obrazul mîngîiat de moş Albu. cu părul roşu şi cu nas borcănat. Îi bate pe ţărani. de se laudă cu-aşa ceva. harşt! o palmă şi pe obrazul din partea în care sta feciorul. — Învăţătura bătrînească are rădăcinile amare! — D a r roadele i-s dulci! 8 — Omul acesta. că ăla-i obrazul dracului. smulgîndu-i barba. . fiindcă droşca se apropiase între timp. Cînd acesta a oprit. sfinţiţi schivnici. Abia atunci a făcut semn Păcală lui tătîne-său de l-au lăsat în pace şi-au plecat mai departe. la cotitura drumului. u n u l de-a dreapta şi celălalt de-a stînga. — Nu cumva eşti şi domnia ta logofăt? 1-a întrebat Păcală pe roşcovanul din droşcă. s-a veselit acesta de norocul ce dase peste el de-a-i întîlni pe schivnici. zgîriindu-l cu unghiile. a început să rîdă iarăşi Păcală. Şi l-a învăţat degrabă pe tătîne-său ce trebuia să facă. cu toate astea. A oprit droşca. zicînd că e obrazul lui D u m n e z e u . . se laudă că nu se află om să trăiască mai cu frica lui D u m n e z e u ca el. Ce spui. şi-l binecuvîntează. I-a pus întîi deasupra bărbii lui o altă barbă de cîlţi. tăt u c ă ! .

.

Mi-a luat. De cum a ieşit el. N u m a i că ştiu o vorbă. izbind din treacăt uşa. Aşa a încheiat feciorul. a răspuns moşul.. Boierul a plecat plin de mînie. judecătorul i-a cerut feciorului să se apropie de masa judecăţii: — Haide. — Hazul îl fac eu.. dăruieşte-mi repede piatra făgăduită !. găsită în d r u m şi a întins-o judecătorului : — Pofteşte piatra preţioasă făgăduită! — Ce face? a ţipat judecătorul. . care sună: „Oşteanul să nu se laude la plecare. să-l moşteneşti!. fără a mai sta pe gînduri. C u m a venit. Că eu muncesc şi el mănîncă. Vrei să mă păcăleşti? Prin ce e preţioasă piatra asta? — Cu ea poţi să spargi capul t u t u r o r boierilor hrăpăreţi. Eu pic de oboseală şi el se hodineşte. Şi mintea împărăteşte peste toate. să-i dăruiască înţelepciunea pe care o adunase. Păcală s-a apropiat de masa judecăţii şi a şoptit: — Acela care ţine cu mine va dobîndi o piatră preţioasă! Auzind vorbele «piatră preţioasă». amarul tău de-o viaţă întreagă? — Aş zice c-am avut noroc cu carul. S-a întors cu-o piatră colţuroasă.. sînt prea puternici! — Ei au puterea. tătucă — a mai grăit Păcală — spune. împărţitorul de dreptate şi-a căscat ochii. i-a strecurat judecătorului o punguţă cu galbeni şi a început tot el să strige şi să-1 învinuiască pe flăcău. S-a apucat. N-avea încotro. Şi a pornit să-i ducă vestea lui moş Albu că are iar în stăpînire bucata de pămînt. eu am mintea. tuturor judecătorilor necinstiţi şi la toţi proştii. Şi atunci abia s-a încredinţat de-a binelea bătrînul că i-a intrat în casă norocul odată cu „Feciorul-de-tufan". s-o îndulci oare. la vremea cuvenită. Şi.S-a minunat şi mai mult moşul de isteţimea aceluia pe care i-l adusese Norocul. a hotarît că boierul trebuie să-i înapoieze pămîntul lui moş Albu. da' necazul cel mare mi-l face boierul din satul nostru. bucata de pămînt ce o aveam din moşi-strămoşi.. Cu mintea voi încerca să răzbesc. i-a sărutat mîna bătrînului şi a plecat. dacă am să-l chem eu pe boier la judecată. — Ehei. ci cînd se-ntoarce de la l u p t ă ! " Şi cu boierii află că-i greu să baţi război. A scris zapisul cuvenit şi i l-a dat feciorului. — Să-şi stăpînească moş Albu pămîntul sănătos! a spus judecătorul. Să nu ne prindă careva că ţi-am vîndut dreptatea.. după aceea.. cît de puţin. prin judecată nedreaptă. şi am să-l dovedesc. I-a spus şi vorbele cu tîlc ce le ştia. Iar tu. L-a chemat pe boier la judecată. Boierul a venit. i-a povestit şi întîmplările cu haz ce le trăise. — Tu faci numai haz de necaz. tătucă! si-a dat seama băiatul. Ştia de nedreptatea pe care o săvîrşise. să-mi dobîndesc iar palma de pămînt. Păcală a fugit afară. zicînd că l-a chemat fără pricină la judecată... jurînd să se răzbune. le văzuse şi le auzise în lunga lui viaţă.

oleacă. a luat cuvînt şi altul. care sfîrşiseră cu munca. D a r . Acesta se îndreaptă spre fîntînă — aşa cum se îndreaptă. Acolo se spală. cîţiva oameni. ca într-un bîrlog. soseşte un al doilea călător. nu-ţi fie cu bănat. orice drumeţ. Şi nu aflăm nimic din cîte se petrec pe lume. soarbe pe săturate apă şi se lungeşte. în satul Vai-de-ei (satul unde văzuse întîia oară lumina zilei Păcală). 11 . — D r u m e ţ u l e . în Vai-de-ei. noi stăm aici. Şi tare ne-ar mai place să aflăm veşti. i-a spus unul din ei. pe iarbă. nici măcar la vecini. — Aşa e. cînd ajunge într-un sat. pentru că era sub seară.BIRUL-DE-SMÎNTÎNĂ Cine s-aseamănă s-adună Mai trec cîteva zile si. s-au apropiat în preajmă. îndeobşte.

au gemut oamenii. în vreme ce copiii plîngeau şi se lihneau. pînă la ultima picătură. iar alţii tocmai sus. . cîte-un butoi plin cu smîntînă.. Hă. vistiernicul s-a apropiat şi el cu pasul apăsat. Şi-au început să strîngă din întreg satul smîntînă. Iar butoiul acela. cum au ştiut şi c u m s-au priceput. ţăranilor. Acesta s-a ridicat din iarbă. aşa cum a hotărît D o m n u l ." „Cîte-un butoi plin cu smîntînă.. U n i i la Năcăjiţi. din vorbele şi din purtarea vistiernicului. Dar noi n-avem smîntînă destulă nici pentru cei bolnavi. a aşezat asupra voastră. Ce era de făcut? Au alergat. Iar slujitorii lui zoreau. 12 . „Aţi umplut. am dreptul să vă cer vouă. butoiul poruncit. Şi. au sărit să-i ajute. Acesta-i «birul-de-smîntînă»"... din marea Domniei Sale milă faţă de dregători. poruncind oamenilor să se adune lîngă „copacul birului".. auzind de ce-i vorba. " „Vai de noi şi de noi. Altminteri. stăpînul ţării. n-au izbutit să umple butoiul decît pînă aproape de sfert. . s-a aşezat pe ghizd şi-a arătat cu mîna. tocmai sosise în Sărăcani şi un boier vistiernic. " „Cît statul unui o m ? . În ceasul cînd am ajuns acolo. boierule vistiernic.. nici pentru copilaşi. un nou şi bine chibzuit bir. pe culmea dealului. . să ştiţi! cel puţin în ce mă priveşte. smîntînă din cîteşipatru satele şi-au împlinit porunca. a primit călătorul. în satul Oropsiţi. în satele vecine. în satul Sărăcani. ascultaţi. aşa c u m sînt în viaţă! a glăsuit din nou cel ce vorbise primul.. N u m a i că. departe. Ţi-era mai mare mila să stai şi să priveşti atîta bunătate de smîntînă strînsă din p a t r u sate pentru pîntecul cel destul de umflat şi-aşa al dregătorului. Au strîns şi-aceştia. alţii la Apăsaţi. Şi oamenii de-acolo. trebuie să fie atît de-ncăpător. pînă la cea din urmă picătură. — Întîmplarea pe care vreau să v-o povestesc s-a petrecut în u r m ă cu cîteva zile. a ţăranilor. de azi-nainte. . . Cei ce erau de faţă s-au strîns în jurul lui. tocmindu-vă zadarnic. lingîndu-şi buzele. h ă ! " N u m a i că rîsul izbucnit s-a stins la fel de repede cînd boierul vistiernic a grăit mai departe: „ D i n orice sat mi-o veni poftă.. vistiernicul s-a încruntat şi le-a rostit astfel: „ M ă r i a Sa." „Cîte-un butoi plin cu smîntînă ? s-au îngrozit bieţii ţărani. storcînd-o. hă. — Atunci. " „Al unui om î n a l t ! . oricît s-au străduit. din oale şi ulcele. s-a încruntat şi mai tare vistiernicul." „ D a r birurile grămădite asupra noastră sînt prea apăsătoare şi-aşa!".— Bune sau rele? a întrebat călătorul. a repetat vistiernicul. măi. Cînd totul a fost gata.. . „«Bir-de-smîntînă»?. înţelegînd Sărăcănenii. daţi de dracu! Aşa că nu mai pierdeţi vremea. călări. b u t o i u l ? " „ P r e c u m ţi-a fost p o r u n c a ! " a răspuns un bătrîn. s-au apucat şi-au încropit. duceţi-vă la treabă şi împliniţi-mi birul. cu glasul îngroşat. încît în el să se ridice smîntîna cît statul u n u i o m . Asta e treaba voast r ă ! M i e să-mi faceţi butoiul poruncit şi să mi-l căptuşiţi cu smîntînă. de unde atîta mare de s m î n t î n ă ? " „Asta nu vreau s-o ştiu. „ T ă c e r e ! . Cînd sătenii s-au adunat. peste dealuri.. de unde am putea lua un astfel de butoi. am să vă povestesc o întîmplare şi rea şi bună. că nu puteau avea nici o nădejde să scape de beleaua care căzuse peste ei din senin. — Bune şi rele.

Şi. ce zici. boierule. Mai degrabă pierim de-atîta cît flămînzim. fie ea cum o fi?" m u r m u r a u oamenii. Iată unul dintre curmeiele acestea. sînt fiinţă omenească! „Şi pentru ce-mi hăpăi smîntîna şi mi-o spurci tot mai r ă u ? " 13 . Şi-a scos întîi surtucul. numai amintindu-şi de flăcăul acela cu chipul mucalit.. fîrtaţi din Vai-de-ei? a grăit călătorul.. „ C e faci. S-a ivit din mulţime. boierule. şi nu v-am poruncit să nu-mi vîrîţi nici un lucru în smîntînă?" „Vai de mine şi de mine.. Întîi. zevzecule. că smîntîna se află-n butoi pîn' a i c i ? " Şi şi-a arătat claia de păr. Să-mi umpleţi însă butoiul cît statul unui om.. păi îţi măsor smîntîna. „Să-ncercăm c-un curmei. Şi mai cu seamă copiii şi bătrînii. Aţi înţeles au ba? Cu nici un fel de lucru.. că vă găsiţi beleaua. . Pe beţe se-aşază păsările. Au fost spălate-n rîu. „ D e c . ce să credeţi. şi-al doilea. domnia t a ? " „ F ă r ă să mi-o masori cu nici un fel de lucru?" „ C u nici un fel de l u c r u ! " s-a hlizit mucalitul. de nu se mai oprea.Vistiernicul a dat ocol butoiului. din leneş cum părea. De vrei.. şi rîzi. cît înălţimea domniei tale. S-a ridicat în mîini pe marginea butoiului şi-a sărit în smîntînă. Că n-am da ortul popii din asta.. se strîmba mucalitul. privind ca pisica la o codiţă de şoricel. a repetat el tare. . acu. Vezi că-mi trece de umeri? Abia mă ţin în e a . umblă şi gîzele. uite. „ D e c . Ca să nu mi-o spurcaţi. odată s-a iuţit. Şi vistiernicesei mele i-e silă. „ D a ' nu-i atît de-nalt cît statul unui o m ! " „Ba e. un flăcău cu pasul legănat." „Ce-am mai mînca-o noi. cum p u t e a m ? . omul a prins să rîdă. nu-s lucru.. s m i n t i t u l e ? " a început să urle vistiernicul. . s-a supărat vistiernicul. pe urmă. să ne păstrăm aici smîntîna. i-a rostit." „ C u nici un fel de lucru să nu-mi măsuraţi smîntîna. şi măsurăm cu el smîntîna din b u t o i ! " „Să nu cumva să faceţi una cu asta. ne putem. măcar şi-aşa spurcată. dacă-i legăm la cap o piatră. şi-a azvîrlit nădragii. lesne.. a u r m a t : Flăcăul şi-a scos cuşma. să nu-mi spurcaţi smîntîna.. Şi rîzi. îţi jur şi vezi-mă. " „ D a r nu v-am spus. vicleanul. boierule. s-a zborşit iar vistiernicul. şi-o lăsăm în smîntînă. daca-ţi dovedesc eu. oare. Ori vreţi să ne c e r t ă m ? " — Şi-atuncea.. „Dacă-mi poţi dovedi. cu-o faţă mucalită şi nişte ochi lingavi!— Şi-a ieşit înaintea ispravnicului. Ce-am putea face. tăiem un băţ lung. da seama cît are înălţimea. sub ochii holbaţi ai tuturor. că eu sînt scund. boierule!. Şi. Altminteri. aşa cum v-am cerut. Cînd s-a mai potolit. u n d e zăreşti domnia ta vreun lucru. că nu sînt decît eu? Şi eu.. i-a rostit vistiernicului alt bătrîn. „ C u m poţi să-mi dovedeşti?" „Aceasta-i treaba m e a ! D a ' dacă-ţi dovedesc. iau butoiul şi p l e c ! " „ Ş i nu mai ceri nimic altceva celor din Sărăcani ? ! " „ N u le mai cer n i m i c ! " C u m a scăpat vistiernicul cuvintele acestea. .

.

şi i-a grăit vistiernicului: „Şi-abia de mă scăldasem în rîu şi-mi pusesem şi eu nişte albituri noi. . cînd a sărit flăcăul înapoi din smîntînă. văzîndu-l cum se duce. — Tîndală se numeşte. . . lipsindu-se de bir. să nu mă-nec în ea!. sfătuit de Noroc. feciorule. oameni buni de-aici din Vai-de-ei... rîdeau cu poftă sătenii. continuă călătorul. boierule? se m i n u n a băiatul. Ce ziceţi." — Hohoteau oamenii. că n-ai fost înşelat. .. b o i e r u l e ! " hohoteau oamenii.. " urla vistiernicul.. — Şi s-a dus. de se clătinau dealurile. că lumea toată este-nsetată de dreptate şi de unii ca voi are întotdeauna nevoie. ca să-ţi dovedesc. un omuleţ ciudat. " „Dar cum. l-ar fi adus moş Negru. Mi-ar place să-l cunosc! — Ehei. Păcală ! — Mi-este deci frate de N o r o c ! s-a bucurat Păcală. Şi cei din Sărăcani povestesc că Tîndală — dar nu e de crezut! — s-ar fi născut în pădure. s-a tot dus. fîrtaţilor. îl bruftuluia vistiernicul. T r e b u i a să m ă . se duce şi se duce. ca să mai scadă. — Întocmai ca moş Albu pe tine.„Înghit. nici cine-i sînt părinţii. Dar. uite-o făcui şi pe-asta. sub forma unei gogoşi amare de tufan. alb ca o arătare. n-ai teamă. îl vei cunoaşte. de-o astfel de întîmplare? — Zicem. Şi poate c-o să faceţi chiar unele isprăvi laolaltă. că încă nu ne-ai spus c u m se cheamă flăcăul. . . Cine s-aseamănă s-adună." „Flăcău bătut în c a p ! . pîn'nu s-a mai zărit. boierule. 1-a încredinţat moş Albu.n v e ţ i ! " „Nu vreau să vă mai v ă d ! ... De-acolo. Aşa mi-o m ă s u r a ş i ? . . „Nici noi....

îmi fac milă de tată-său. prietenul la nevoie. se povesteşte c-ar fi ajuns. zicea mirele. că altfel îi duceam la ocnă. — Cine călătoreşte multe-întîlneste! 1-a sfătuit bătrînul. C u m sta acolo. că s-a deprinde ea cu mine. Nuntaşii chiuiau. umblînd pe drumuri. nu cată s-o înţeleagă. iată că trecu o nuntă. nu mai vedeau lumina 16 . La puţină vreme după aceea. Şi-nţelegînd-o. Şi nu e om întreg acela care nu cunoaşte lumea. nu doreşte s-o îndrepte. lîngă izvor. numai mireasa hohotea de plîns de îi sălta cămaşa din spinare. Şi-aşa. ar fi plecat prin lume Păcală. Destul c-o iau săracă. Las-o să plîngă. şi dragoste cu sila nu se poate. de mumă-sa. se veseleau.S A T U L APLECAT Înţeleptul se cunoaşte la supărare. la îndemnul lui Moş Albu. odată. şi sorbea apă să se răcorească. Păcală la un izvor. se spune că.

h ă ! . Mi-am luat nevastă după plac. în timp ce ei fugeau. lîngă bătrîn? Şi era gata. măi coate-goale? — E u ? un băiat.. de-acasă. să se anine de o creangă. îmbracă-te cu schimburile astea ale mele. marama. a zis flăcăul. S-a dus şi s-a schimbat. . C u m să se facă un flăcău mireasă?. făcîndu-se că plînge şi suspină.. ruşinată. Şi s-a ascuns î n t r . a zis Păcală. — Fetică. . să aibă în ce p u n e galbenii. Am aflat lîngă un copac o groapă mare. hăi. Tu cine eşti. Însă bogat. — Lasă. Şi a venit bogatul cu urgia. Nu te pripi. Lasă acolo straiele. Vin de pe deal. Unii şi-au rupt. şi fugi că se-ntorc! Auzi-i că şi vin! Şi fata n-a mai stat pe gînduri.. bogat. nu alta: — Ce-am să mă fac lîngă urît. s-au repezit. Alerg să caut un sac mai larg. Moartea vine lesne. eu şi cu neamurile mele. T u ? . păcăliciul. pentru că fata era frumoasă coz. flăcăule ? plîngea mireasa. ca nişte cîini înfometaţi. la Vai-de-ei. S-a îmbrăcat cu ele. dacă te află buhosul. în sus. — Acolo e? Şi s-a făcut Păcală că porneşte cu pas întins spre Vai-de-ei.. cu galbeni lucitori. . — A m . Viaţa o capeţi mai greu. ce nevastă îmi dai m i e ! .. şi-o duc acasă să n u n t i m . . D a r c u m ? Că nu mai este cu p u t i n ţ ă ! Nu mă mai scapă decît moartea! — Stai binişor! a mîngîiat-o Păcală. lăsînd-o lîngă izvor pe mireasă. A sărit pe-o latură de d r u m . încărcată numai cu galbeni. ca trandafirul. Acuma fug. . . bătrîn — putea să-i fie tată — gros ca o bute şi urît. . te spînzură. Uite. cămăşile.zilei. Tu ce-ai să faci? — Mă fac mireasă-n locul t ă u . iar el buhos. plîngea. Tocmai soseau nuntaşii. — Să-i pricopseşti pe toţi? Hă. alţii gheroacele. a început să rîdă fata. Pe urmă.. de nu ştia la pungă socoteala. din Vai-de-ei. să-i scap pe toţi de sărăcie. — Ia staţi. Păcală. . Şi bine zicea mirele. .. D a ' unde-ai zis că e comoara ? — În vîrful dealului.... Ne-a stricat nunta. Şi-a p u s pe cap marama şi şi-a lăsat-o peste chip. a răspuns bogatul. Mă schimb numaidecît. Atîta că-i s ă r a c .. — Mireasă?. unde-i stejarul acela rotat. a rostit mirele. E rău şi n-are milă de nimeni.u n tufiş.. de cît amar avea în suflet. s-a întors iute lîngă mireasă. . n-ai grijă tu de m i n e ! D u . du-te acolo în desiş. Şi-apoi. Că prost mai eşti şi tont mai eşti.t e şi schimbă-te. Şi mirele răcnea mai tare decît ceilalţi: 17 . N u m a i că n-a mers mult. Erau toţi rupţi şi năduşiţi.. scurteicile. să mi-i adun. să zici că-şi da duhul. biata fată. Ai u n d e să te duci? Fata a lăsat ochii. noi jurasem să ne l u ă m . un flăcău. să-i duc în satul meu. din goană. care ce-avea. a oprit-o Păcală.. — Ne-a păcălit! strigau. Î n d a t ă mirele şi nuntaşii. Păcală i-a luat hainele. sărăcie. . . gata. . pe deal. văzînd-o pe biata fată cum plîngea. Mi-i drag. şi i-a şters lacrimile de pe chip. sărăcie. M-a luat din casa părintească. pe n u m e Ion. şi să-şi ia viaţa. Ce chiuiţi atît de tare? — Petrecem. Şi. flăcăule. . stai. măi oameni buni. D a r . Ei. să-şi pună un curmei de gît. un oropsit. să ia mai mulţi. Mi-erau datori vînduţi pentru mălai. leapădă-ţi straiul de mireasă. Du-te şi adă-ţi sac. ia şi trăistuţa cu bucate şi fugi unde-oi vedea cu ochii. s-a aşezat lîngă izvor. s-a întors copila spre Păcală. Şi ea plîngea. Vrei să te scap eu de buhos? — C u m să nu vreau.

mireasă? întreba buhosul... vrem să ne veselim cu toţii! a răcnit mirele. dragii mei? Pe uşă a intrat o vacă. Să-şi şteargă lacrimile de pe chip. prefăcîndu-şi vocea. îi răspundea încet Păcală. privindu-i. a sorbit el ulcele. L-a dus acasă. mireasă. zicea din nou buhosul spre mireasă. iarăşi. Au mai fugit mirese-n noaptea nunţii. vină! a urlat stăpînul. Iară celălalt cap l-a înfăşurat în jurul încheieturii mîinii. — Ce-ai spus. Cînd o face plopul pere Si răchita micşunele. E timpul să-nceapă veselia.. — Ia dă-ţi. mă-ntorc îndată. S-a săltat în picioare mirele şi-a tras. Leagă-mă de picior c-un cap al brîului şi ţine tu în mînă celălalt cap. Nu sînt 18 . a tras. Că la mă-ta eu te-oi duce. glăsuia Păcală. subţire. — Aşa a spus ? Atunci să vie şi să ne veselim! ţipau nuntaşii. atunci e mare veselia. rîdeau cu hohote. dată de-a rostogolul pe un deal: — Taci. cu glasul subţiat. Şi îl trăgea de mînă pe Păcală. hai acasă. a tot sorbit.a f a r ă s-a auzit un muget şi-un sunet de talangă. Păcală se făcea că plînge. cu-o — Dacă îl prind. — Afară.. Ce s-aude?.. mai către dimineaţă. Iară lăutarii zdrăngăneau pe dible şi mirele cînta cu glasul ca o bute veche.eu prost. hîrîia mirele trufaş. Haide. Cînd îmi faci semn. — Lasă. îi răspundea Păcală de sub maramă. Brîul tot se ţinea. — N u . să se răcorească. de sub maramă. — Am. — Nu pot. o îndemna bogatul. mireasă. şi-acolo a început nunta. mireasă. încordîndu-şi puterile. Şi mirele a prins s-aştepte. să nu-i alunece cumva.. Şi toţi nuntaşii rîdeau. bucate bune. Şi a legat-o pe mireasă de un picior... şi-a tras. cu glasul răguşit de băutură. C-ai să fugi! rînjea buhosul. Hai să ne veselim! Şi-a tras încet de brîu. Brîul şedea pe loc. mireasă. De mîine ai să-mi fii supusă. Şi. — Ia hai. îi sucesc gîtul!. — Poate încă mai plînge! au zis nuntaşii. Nu i-a venit nici un răspuns. ce să credeţi. — Mireasă.. vălul de pe faţă. — Ce este?. A tras mai tare. şoptea Păcală de sub maramă.. au sărit toţi nuntaşii de pe laviţe.. — Unde-i mireasa? se mirau nuntaşii. S-a adus vin. — Aşa?. poruncitor ca un stăpîn. a aşteptat. A spus că-i timpul să-nceapă veselia. Iară d e . Aşa mai m e r g e ! Stai să te leg. — Cine rîde la u r m ă rîde mai bine. Vreau să mă duc oleacă afară şi să mă răcoresc. Păcală a ieşit afară. A aşteptat. Şi-a tras. că prea-s înlăcrămată. nu mai plînge. — C u m am să fug? şoptea Păcală. mireasă. — Vină. Şi mirele a tras. Să-mi şterg şi lacrimile de pe chip. Lasă-mă să-mi mai treacă. să jucăm. Ai vreo dorinţă? Că numai astăzi îţi voi împlini toate voile.. spre tinda unde i se afla mireasa. Dezleagă-ţi brîul de pe mijloc.

Nu o copilă ca un trandafir. mugind către nuntaşi. Dragostea nu este de vînzare ca o vacă. au tot rîs de buhos. pe-o rînă. rîdeau sătenii. rîdeau mai acru. Şi şapte zile. D a ' se-adunase satul pe la ferestre. Află de la mine. feciorul ce mă chem Păcală. buhos afurisit.talangă de gît şi cu marama miresii peste coarne. care se tăvălea pe jos de ciudă. cum îi place lui. Atît au rîs. ba poate şi mai bine. E cumpărată. Şi pe talangă atîrna un răvaş: „Asta-i mireasa care-ţi trebuie ţie. N u n taşii. jurîndu-se c-o să-l ucidă pe Păcală. că satul s-a cutremurat şi s-a lăsat în jos. de. şapte nopţi. — Bună mireasă i-a găsit Păcală bogatului. ca rude şi ca oaspeţi. că s-auzea la şapte poştii. Şi toţi rîdeau atît de tare. Brîul era legat de gîtul vacii. . De-atunci îi zice Satul aplecat." Nu vă mai spun ce rîs a fost pe urmă.

privind cerul senin şi zborul păsărelelor. voios.LACUL P O P I I Nu e om cine-şi spune. Şi cine sapă groapa altuia cade el întîi în ea. s-au auzit nişte blesteme. . Să-mi satur mai bine ochii de lumină. . ci e om cine se poartă. dintr-o latură. şi ţipete. D a r hai să nu mă mai gîndesc astăzi la rău şi la necaz u r i ! . nu se mai ţine minte pe u n d e . şi vaete. pieptul de aerul acesta proaspăt şi sufletul de l i n i ş t e ! " Aşa gîndea flăcăul. luîndu-se la întrecere cu cintezoii şi rîndunelele ce săgetau văzduhul deasupra lui. pe-o cale. cînd. „Şi totuşi viaţa e frumoasă! îşi spunea el. De ce n-or fi toţi oamenii de treabă? De ce sînt unii hră- păreţi şi lacomi? Pămîntul ne-ndestulează şi loc pe lumea asta este destul. 20 . şi fluiera mai vesel decît oricînd. Trecea cîndva Păcală.

— Cine l-o pedepsi pe popa? Cine? Flăcăul îi privea c u m se zbăteau. fără nas. n-auzi? Flăcăul însă şi plecase.. se zbuciumau. Mergea întins. . Şi-apoi se c o b o r î în sat. păcatele. cea dreaptă (aia cu care ar trebui să dea) este uscată? — Acuma am văzut. să nu ne supărăm. şi de ce v-aţi supărat? — D a ' cum. — Voi nu ştiţi. i-am slujit trei ani. şedeau trei oameni mai mult goi decît îmbrăcaţi. măiculiţă. — Te tocmeşti t u ? Flăcăule. fiindcă stăruiam. Păcat de tinereţea ta. Şi nu ştim cine l-o pedepsi. că nimeni nu se mai tocmeşte. a glăsuit feciorul. E peste deal. — U n d e e casa popii State ? întrebă el pe o femeie. cînd i-am muncit trei ani fără hodină.Flăcăul... a rostit cel de-al treilea. Rămîi ca noi. — N e . Cu popa nu e de glumit. flăcăule.a m înţeles să ne plătească aşa c u m o vrea el. — Nici o trăistuţă de mălai. ridicîndu-şi pumnii spre cer. — Uite. măi oameni b u n i . Şi. a grăit celălalt. Oamenii erau slabi. s-a şi grăbit spre locul u n d e se auzeau acele ţipete. Ba încă am mai aflat că la nu se ştie cîţi alţii le-a retezat şi mai-nainte nasurile. în veci. Îl cheamă State. doamne. Atît că flăcăul. îndureraţi. ce ne-a fost dat să p ă t i m i m ! . care mîna nişte boboci galbeni de raţă către baltă. cu coperiş de ţiglă. o şi pornise spre deal. punîndu-şi palma la gura. ziceau tustrei. Ne-a rete- zat de nasuri. ne-a şi bătut cu reteveiul. bătuţi şi aveau nasurile tăiate chiar de la rădăcină. au luat iarăşi cuvînt tustrei. mă tocmesc eu. u n d e se vede casa aia arătoasă. lîngă un copac. a rostit unul dintre cîrni. a luat cuvînt din nou întîiul cîrn. . — Ei. hămesiţi de foame. un popă. Erau. că mîna stîngă a popii (aia cu care ia) e verde. — Ce e cu voi. Şi se jeleau sărmanii oameni. făcu femeia. n-a vrut să ne dea nici un ban. Urcă pe culme. — Însă. c u m spui. şi ce s-a-ntîmplat ? — Păi. fără destulă mîncare sau vreo haină mai călduroasă-n timpul iernii? Iar cînd s-a împlinit sorocul. Ba încă. săritor. Că n-oi vrea să te tocmeşti la el? — Ba. ei. la un asemenea stăpîn. pînă să se dezmeticească bieţii cîrni. Cine v-a oropsit atît de tare? — P o p a ! s-au văietat ei tustrei. măiculiţă. — Lăsaţi. de ne-am supăra pe el vreodată. — Ei. în starea asta? i-a întrebat flăcăul. stăi.. State ne-a pus să-i iscălim un zapis precum că. înfricoşată. c u m de n u ! Asta gîndesc. şi-n schimb. să aibă drept să ne reteze nasurile. Stăi. măi. Om rău c u m nu se mai găseşte. N e . Nici dracul nu-i hain ca el! O. blestematul. să nu faci una ca asta. p r e c u m se spune în popor. — State? Valeu. aici în sat. — Şi popa v-a scurtat de nasuri? — Întocmai. s-a plîns şi cel de-al doilea.. Bătu în poartă şi strigă: — Părinte State! Ieşi afară! 21 . dar nu aveau nici o putere. doamne. Atunci ne-am cam ieşit din fire. aşa că n-am avut încotro! a spus şi cel de-al treilea. D a ' nu te duce. Strigau.a m supărat.. Pentru că nu s-ar fi p u t u t n u m i veşminte ţoalele flenduroase ce spînzurau pe trupurile lor. cîrni. Şi om vedea care pe care. — De ce-aţi primit o astfel de-nvoială ? — Era o foamete şi-o lipsă.

părinte. cu mînecile suflecate la anteriu. Ne-am înţeles? — Ne-am înţeles. A scos si apă din fîntînă. Cît ceri simbrie? — Cît mi-oi da. Sînt vesel. — D a r trecem asta în zapis. cît oi sta să te-odihneşti. deci. n-ăi fi avînd cumva nevoie de-un argat? — Argat la mine? Intră iute. să nu pierzi timpul de pomană. — Atunci e bine. voinic. s-a făcut. măi drumeţ? — Bat. Cine se supără îşi pierde nasul. Se duce feciorul la arie. se-nălţau. u n d e se arăta că acela dintre ei care s-o supăra pe celălalt. a făcut focul. îi dă unei 22 . de ai fi zis că nu făcuse alta nimic decît şezuse întreaga ziuă. — Un băieţel. părinte. Şi. Mie nu-mi place supărarea. părinte. Şi una trebuie să ştii. Acolo. cum de n u ! Şi pînă cînd avem tocmeala? — Pîn-o cînta cucu-n ogradă. A mai făcut şi alte treburi. să nu-i faci rău nici cu o floare. află. şi munceşte. Şi nu te-ntorci acasă pînă nu termini. — Bine. State i-a înfăţişat zapisul. Trece şi ea. . ci munţi de grîne. pe poruncă. Le treieri. Mulge vaca. înalt. „Apăi. nu clăi.Fugi. — Ce baţi la poartă. Seara.. fă şi focul. auzi-l c u m fluieră. Sînt douăzeci de clăi cu grîne. Habar nu are ce-l aşteaptă. — De e aşa. taie-un pogon de varză din grădină. îşi pierde nasul. retează lemne. eu la fel. p e n t r u că gîndeam. S-a dus la staul si a muls vaca. — Tain? — La fel. merge în capul satului. nu glumă. A cules un pogon de varză. Şi demîncare nicidecum. Mîncare o să-ţi trimită preoteasa. nicidecum. că te tocmesc. Nu vreau supărare.Ieşi popa. — Pecetluit de staroste ? — De el. la treabă. C u m de s-a prins să intre argat ? — Şi. scoate şi apă din fîntînă. sărmanul. Socot că p e n t r u aceea ţi se şi zice sfinţiei tale State. A tăiat lemne. suspinau oamenii. Munceşte şi munceşte. S-apropie prînzişorul. Şi ce-o să-l mai sluţească State! — Bietul băiat. — Te duci la arie. Oamenii clătinau din cap. Îmi împlineşti poruncile fără crîcnire.. din orice pricină. bărbos şi cu privirea-ntunecată. oi vedea eu ce să-ţi mai dau. — Veşminte? — Am. — Trecem. părinte. un chipeşel. ba s-auzea şi-n sat. A doua zi de dimineaţă popa îl chemă pe flăcău. îşi spune-n sine băiatul. Şi se apucă băiatul să treiere. Şi-a început să fluiere băiatul de răsuna toată ograda. Femeia cu bobocii le spusese că are State argat nou. părinte. — Bine. — Mă duc. Şi ia doi saci cu grîne. Te-adăpostesc în şură. Avea bucate State. este întocmai cum mi-am închipuit". Eu sînt omul lui D u m n e z e u . — Ai isprăvit? — Pe dată-ncep! Şi a plecat flăcăul la pădure. Vine amiaza. Care din noi s-o supăra pe celălalt să-şi piardă nasul. băiete. că în ograda dumitale sluga nu are timp de stat nici să răsufle! — Te-ai supărat? — Ba.

de supărare. Iar ea îi pregăteşte. Ţi-a intrat bine-n cap ? — Socot că d a ! — Ori te-oi fi supărat ? Că. 23 — Te-ai supărat. Intră-n ogradă. Le umple pe unul şi pe cealaltă cu pămînt. să dea-n argat cu pumnii. lasă.. am în mînă o custură. N u . cît ai clipi. la prînz.. State. — Te-ai supărat ? — Deloc. cîteva clipe. părinţele. — Ei. începe el să tune. Şi popa State. ca să nu mai fie poveste cu coana preoteasă. Face un dop la burdusel si scoate dinăuntru brînza. să-ţi retez nasul. cînd se vede înăuntru. State îl cheamă iară: — Te duci azi la p ă d u r e ! Tai trei sute de trunchi. cum să te porţi cu m i n e ! Şi n-a dormit. părinţele. — Dacă-i cu supărare. aproape întreaga noapte. îi ieşise. părinte. iată. Te-ai supărat? Că uite. Seara face la fel. — Nu-i nimic. apare la fereastră. cînd te-ntorci acasă. la noapte. . unsă cu untişor. înapoi. părinte? — E u ? . — Ai mîncat. părinte. — Da' mi se pare că a uitat cucoana să-ţi trimită demîncare. din nou. Am luat şi eu. c-ai dat pentru găina aia. Ai înţeles? — Am înţeles. măi. — Pentru ce să mă supăr? Nu sînt bucate. mi le aduci întregi. dacă nu vine sau nu trimite cucoana preoteasă demîncare. popa. patru-cinci saci cu grîne şi i-am dat pe merinde unei femei sărmane. — Ai făcut lucrul. . părinte. pe iarbă. rumenită-n cuptor. Şi asta mai cu seamă că mi-a mai dat şi-o bărdăcuţă cu vin din ăla rubiniu. cum n u ! — Tu mănînci pîinea. — Ai făcut şi-o pomană? — Iară femeia de care-ţi spun mi-a gătit o găină. măi ? — L-am făcut. — Parcă nici pentru cină nu ţi-a trimis bucate. aşa p r e c u m se văd. Mă descurc eu mai bine singur. mai să si plesnească. — Şi cît zici. Am făcut şi-o pomană. uite cuţitul. părinţele. Să nu cumva să dai vreun trunchi pe demîncare. . D i n ăştia mi-esti? O să te-nvăţ eu minte. — Şi le-ai adus toate-napoi ? — Adus. — Din ăla rubiniu ? — E h ! Nu e rău. . lasă. părinte. Popa holbase ochii. . Altul la pîine şi-i scoate miezul. — Ţi-a gătit o găină ? — Friptură de găină. nerăbdător. îţi dau un burduşel cu brînză şi-o pîine. cu coajă aurie. cum i-era obiceiul. flăcăul la muncă. Îi venea să urle. măi? — Mîncat. cînd termină. te saturi bine şi. Şi-i dă în mînă burduşelul şi pîinea. Retează trunchii. Mergea şi fluiera. izbind-o cu putere. Porneşte. Mai treieră puţin şi pe la miezul nopţii se-ntoarce acasă cu lucrul gata isprăvit. Şi. părinte ? Porunca e poruncă şi nu-i cu supărare. — C u m să mă supăr. — Nicidecum. Le potriveşte la loc dopurile şi se întoarce acasă. nişte merinde să se ducă vestea. burduşelul. În ziua următoare. patru-cinci saci cu grîne? Văleu şi vai de m i n e ! îşi bate State gura cu palma. se hodineşte. C u m măi ? Cît zici ? Si se îneacă de necaz mai. la portiţă. Mi-a mers la inimă.femei şi-o roagă să-i gătească. nu-s. părinte. înainte. de te-ai supărat. Şi. cum îl simte. State înghiţea în sec. Aoleo! Şi închide fereastra. priveşte custura. să bată din picioare.

îi înjugase. să nu apuce să-l lovească pe cel care-l scosese din sărite şi să-şi arate astfel supărarea. — Bine. Îşi face cruce şi-i spune preotesei: — S-a zis cu fosta noastră slugă. eu nu ştiu. bătea cu codirişca să-i deschidă. în cerdac. părinte. L-am trimis în pădurea fiarelor. cumva. se saltă preoteasa din aşternut. poate-i prinsese în groapă de pămînt. cine poate şti? Poate cunoştea el vreun meşteşug de la tătîne-său. State mănîncă. D a r c u m anume.mîncaţi în astănoapte. să vă dea demîncare. părinţele. Acolo mişună lupii şi urşii. poate îi biruise singur în luptă. cu ochii arzători. tot îl răpun. Păstrez acolo-n m u n t e o cireadă de boi juncani. a doua oară. am să văd. Era voinic. Şi-atît. omul cel rău şi nemilos. sau. C u m îi prinsese. îi răspundea băiatul. C u m ţi-i voia. îi pui la jug şi mi-i aduci. să nu se mai ridice. — Am mîncat miezul. părinte. preoteasă. oamenii strigau. Erau grele. părinte? — Eu ? O! Bătute-ar cerul! Şi începe să izbească de pămînt cu ce-i ieşea în cale. Destul că îi prinsese. să aflăm alt slujitor. Rîdeau. Păcală. — S-a dus şi nu se mai întoarce. Haideţi. flămînzi si răi. — Dă acatist să nu se-ntoarcă. — Bine. L-au mîncat fiarele. Flăcăul nostru sta în faţa porţii. Îţi dau simbrie cîtă vrei. C u m să mă supăr? Ce tot spui? D a r ia-ţi de-aicea fiarele şi du-te. vicleanule! Mîine. Şi ce să vadă? Să-i vină rău. şi-ncolo le-am lăsat întregi. trece seara. Mi-ai poruncit s-aduc juncanii. Iară la car îşi înhămase doi urşi cît nişte case şi doi lupi fioroşi. nişte mormăituri de fiare. însă. Dar nu-şi sfîrşeşte preoteasa vorba şi ce să credeţi. S-aude. Ori să-. Apoi se culcă liniştit. unde-oi vedea cu ochii. juncanilor! State aprinde o făclie şi-aleargă lîngă gard. Bine-au făcut. Au să-l sfîşie fiarele. strigînd cît îl ţineau băierile: — N u . juncanilor. galben la faţă cum e ceara. D a ' nu eşti supărat? — Eu să fiu supărat? C u m ? Vai de m i n e ! Îşi muşcă State limba să nu răcnească şi se întoarce. — M-am gîndit — spune el stăpînului — ce s-aduc doi juncani? Să-ţi aduc patru. Şi trece ziua. din pădu- 24 . M-ai păcălit. la popa State. Te-ai supărat. Ori nu cumva te-ai supărat? Iar oamenii care erau de faţă rîdeau. şi un glas de flăcău care îndemna: — Haideţi. părinte. s-a terminat. să cadă. încheie el. Nu m-am supărat. o hărmălaie nemaipomenită. s-auzeau nişte răgete. bea. copiii chiţcăiau. fiindcă-l vedeau pe State. după porunca dumitale. se veseleşte. se bucură amîndoi şi încep să salte prin încăperi şi prin ogradă. Şi nu cred nici să ştie altul. repede. mai? rînjeşte el. să-şi piardă nasul. Că nu-mi mai trebuie nimic. Intră în casă şi-i povesteşte preotesei ce se întîmplase: — De astă dată. Şi-asta se poate. Cît o fi de voinic. Cîinii lătrau. popa şi preoteasa se-ascund după perdele şi privesc c u m trage Păcală carul spre m u n t e . mai tare decît orice. Să nu mă mai trimiţi şi mîine după alţii. vezi tu. — Nu pot.State le ia în mînă. — Ce-ai mîncat. — Mă şi duc la biserică să d a u ! A doua zi. De mîine. te-nhami singur la car şi te duci în „pădurea fiarelor". dragii mei? Începe parcă să ardă satul. de dimineaţă. dinspre m u n t e . Prinzi doi mai buni. Ba încă le-am u m p l u t la loc cu ce mi-a fost la îndemînă. numai şi numai să te duci unde-oi pofti.

.

— Ucigaşule! îi strigă. deşi fierbea ca într-un cazan. Pe urmă. ispravnicul să-i ceară socoteală şi să-l învinuiască. Pe calul celălalt se urcă preoteasa. Nu terminaseră ei cu făcutul sacilor şi iacătă Păcală la fereastră: — Ce? Pleci. L-ar fi făcut fărîme pe flăcău. Cu-cu!. din tîrg.. Strînge toate odoarele. Sluga va crede c-a venit sorocul. — N u . pătrunde în odaie. icneşte popa. însă se vedea bine că ştiau de frica flăcăiaşului. şi să-i închid în staul. Scoate dintr-un sac aurul. State vine-n odaie. comorile. leagă sacii la gură şi-i aburcă pe-un cal. Încalecă şi el pe cal. Să-l dea pe mîna judecăţii. L-am păcălit pînă la urmă. Mi-am zdrobit oasele. Îşi pune pe căciulă o evanghelie şi stă aşa. Şi. . De dimineaţă. . înmuindu-şi glasul. gălbenaşii şi scumpătăţile. iar de plecat nu plec decît cînd o cînta cucu-n ogradă. doar peste deal. ne-om întoarce. H î ş ! . Şi ele mormăiau. Flăcăul iese afară şi înţelege şiretlicul. şi mă laşi? — Mă duc pînă prin apropiere. — Şi ce-s cu sacii aceia. Au stat în d u d şi în ladă toată noaptea. Mie. Să spună că m-a omorît. Că am şi eu custură. ce se socoteşte State? Să cînte ca un cuc. Ţi i-am adus după poruncă şi-n staul rămîn cît ţi-oi sluji. — Nu mai e chip.. evanghelii. şi z d u p ! prin crengi. Iar popa se urcase. legate bine în ştreanguri. Rîd oamenii pe uliţe de noi. — Te-ai supărat? rîde Păcală. — Hă. de nu l-ar fi ştiut voinic. luîndu-şi îndată seama. Văzuse State cel hain că îşi aflase nasul. Şi s-apucă băiatul de desfăcu poarta. în t i m p ce preoteasa fugise în cămări şi s-ascunsese într-o ladă. Am de slujit. Rămîne prostul cu fiarele. Şi-o ia la fugă către casă. popa se clatină. psaltiri şi alte cărţi bisericeşti. fiule.. Aşază aurul într-un dulap. ca şi sfinţia ta.. Nu ştii c u m e la noi cu slujba? — Atît de multe. Bagă caru-n ogradă. aşa cum ne-am tocmit cînd am sosit. fiule. 26 Şi scoate doi saci largi. rîde popa pe cale. . părinte. de nu vrei. de n-ar fi fost şi fiarele în şură. Şi îi închide în nas fereastra lui Păcală. Şi începu sa-şi prefacă glasul: — Cu-cu!. făcîndu-şi-l dulce ca mierea. urlau şi se zbăteau. degrabă. pe-aici ţi-e drumul. Că îmi trezeşti stăpînul prea devreme! Izbit de scurtătură. Se vîră el în sac. T e r m i n ă preoteasa de u m p l u t sacii şi State îi p o r u n ceşte argatului să-i pregătească doi cai buni. Pe urmă le dau drumul. trăgînd-o afar' din lada u n d e se-ascunsese. Iar preoteasa îngrămădeşte-n ei pungi mari cu galbeni. furişîndu-se. Nu m-am supărat. hă. Leagă Păcală caii şi. taică. să nu mai vadă şi să nu mai audă. se plînge preotesei. ce era chiar în mijlocul ogrăzii.rea fiarelor. Şi-o să trimit eu. repede. scumpătăţuri. N u m a i la gura sacilor p u n e vreo două evanghelii. Şi o putea scăpa de el. părintele? — Păi am o slujbă lungă. . Aşa scăpăm de slugă. tremurînd. rosteşte popa. într-un dud. în doi saci m a r i ! Noaptea asta ne m u t ă m la oraş. Dejugă fiarele şi le închise în staul.. . slujbă lungă. părinţele? — Ei. care-am tăiat atîtea nasuri. o moliftă. lăsîndu-i să atîrne de-o parte şi de alta. aurăria. să nu se vadă că-s averi. Stai. cade la poalele copacului. tiptil. Nu mai îmi ştie nimeni de frică. Prinde în mînă o scurtătură şi o aruncă-n d u d : — H î ş ! .. cînd ne-o fi la-ndemînă. podoabe şi aurării. desfac eu poarta. să-i lege cu căpăstrul de-un stîlp.

. se prăvăleşte sacul în lac. S-a dus.a m însoţit. doamne sfinte. D a ' hai să ne culcăm. ajungeau pînă-n apă. Iară Păcală împingea în sacul plin cu aurării şi scumpătăţi. ce şi-o făcuse a n u m e în pînza sacului. Se scoală preoteasa şi-l împinge. . în loc de aur. că s-a-nnoptat. s-a dus aurul m e u . Şi. sacii. că se cam udă cărticelele! mai spune o dată Păcală. că se cam udă cărticelele! Popii i-a îngheţat în piept sufletul. — Care eşti. N-ai fost tu? N-ai murit? O. . Şi ce-i vine in cap flăcăului? Şopteşte-n sus. — Puteam eu să te las. aurul meu. părinte State. O ia apoi pe preoteasă deoparte şi-i şopteşte: Vrusesem la început numai să-i tai nasul şi ăstuia. S-a isprăvit. ca să aduni aurul ăsta? Şi să-l azvîrli.m i pasă nici de nas. sacii. Lacomul după bani moare mai bine decît să piardă un gălbenaş. împingînd sacu-n locul lui. tocmai cînd luna s-ascunsese într-un desiş de nori. Păcat de-atîta aur să-l prăpădeşti. însă e vînăt la obraz. Tu culcă-te pe ţărm. State împinge-n sac. pe înserate.. aşa. cam grei. avem un zapis şi-o vorbă.. Şi-ntr-unul dintre ei.. sacii.Să-l trimită la ocnă. părinte. Pui sacul ăsta lîngă tine. grăieşte popa. — S-a d u s ! sare în sus popa. spre popa. pe Păcală. Cîţi slujitori i-ai chinuit sfinţia ta. la ţărmul unui rîu. cam lungi. . de-atunci. se cheamă Lacul popii. . m-am supărat. spune Păcală. (Aşa crezuse el că-i sacul!. în lumina lunii. să ţi-l crestez. că nu s-a mai întors.. punînd gura în dreptul unei găurici. Şi-aşa se culcară tustrei pe ţărmul lacului. Ia vino-ncoa. Tu te-mpingi în mine. să simţi şi tu gustul cu care-ai încercat pe alţii. Nu ştim ce-o fi găsit pe-acolo.. părinte. — C u m ? strigă State. Aurul m e u . — S-a d u s ! ţipă şi preoteasa. Aşa o să se prăvălească Păcală-n lac şi-o să piară. În taină. ca slugă credincioasă ce-ţi sînt? T e . Şi buf. C u m au ajuns pe malul lacului. trecem prin vad. C u m trec cu caii prin vad. pe urma să-1 bag la ocnă. de rîndul acesta cu glas tare. pe Păcală. să fugi numai cu coana preoteasa. strigă tare spre flăcău.. . . îi mai şopteşte preotesei: Cam pe la miezul nopţii îţi fac semn. părinte? — M-am supărat. Mai mergem apoi pînă dăm de-un lac.. La miezul nopţii. Mîncare n-am să-ţi dau. State şi-a desfăcut sacii. Aurul m e u . cum ştiţi prea bine. — Nu ocolim. Singur şi-a căutat sfîrşitul. . 1-a găsit. S-a isprăvit cu el. Cine se supără îşi pierde nasul. în apă. . ţipă iar State. Aurul m e u .. Rîd cu poftă. prin fundul lacului. în sus. Acuma îl omor. L-a tot căutat. — Bine. Deoarece nu simţise cînd Păcală se strecurase binişor în locul sacului. mi-a scăpat ticălosul de argat! — Nu cumva te-oi fi supărat. State îi face 27 nevestei semn.. tot rîzînd.. zărindu-l. — Saltă. măi? răcneşte. ajung.. poate că te-ai supărat? îl întreabă Păcală pe popa. L-a tot căutat. părinte.. ca nebunul. deloc. nu alta. — Dacă-i pe-aşa. nici de crestat. — Deloc. Acolo înnoptăm. Să cadă popa jos. încuviinţează preoteasa.) Aşa că State îl împinge prin întuneric pe Păcală. eu în sac şi sacu-n argat. — Păcat. Lacul. îngaimă State. Ori. Rîde şi preoteasa. Şi. Măi. State se-azvîrle-n lac să-şi caute sacul. nu-i apa prea adîncă. . — N u . unde se vede apa mai adîncă. să aibe pe unde răsufla: — Saltă. eu mă culc lîngă sac şi preoteasa lîngă mine. se ridică şi Păcală de la locul lui. l-am înecat..

Încheie cu el zapis. tocmeşte şi o slugă. Cheamă apoi stăpînul sluga şi-i spune cu glas aspru: — Mergem deseară să căutăm o vacă. c u m s-ar spune astăzi. pe .. staroste sau.. primar. ca al beţivului la crîşmă. dar năravul ba. întreaga zi. Putea astfel să fure mai în voie. Ba. ca să-i meargă mai din plin.TÎLHARUL BOIERIT Lupul îşi schimbă părul. Zapis pe-un an. 28 Pe cine să-l tocmească? Pe Tîndală. doar la furat. care plecase şi el prin lume să-l caute pe Păcală. să-i împlinească orice poruncă fără cîrteală. c u m se obişnuia pe vremurile acelea. nu ştim unde. Că năravul din fire n-are lecuire! Un tîlhar mare făcuse ce făcuse. dar ajunsese mai mare într-un sat. Şi gîndul lui.

mai glăsuieşte încruntat stăpînul că. cu fereală. M-ai dat de gol cu neghiobia ta. că n-oi vrea să spui că ţi-a furat stăpînul nostru vaca.. L-am omorît eu azi de-amiază. Rupsese nişte miei. La noapte ne ducem la tîrlă. măi ? Tîndală. cum avea obiceiul. Pricepe omul vorba lui Tîndală. fără de nici o stea. în gîndul lui. C u m îl vede. da' la tîrlă-i un cîine r ă u ! încearcă sluga să-l sperie pe hoţul de stăpîn. Vine şi noaptea. bre stăpîne! se roagă umilit Tîndală. — Să nu faci una ca asta. dar tu să stai şi să pîndeşti. Şi hoţ şi mincinos. Cerul e tot înnourat. Ce putea să spună sluga? Că zapisul e zapis. Vine cu ea afară şi o ascunde într-un aluniş. măi stăpîne! îi răspunde Tîndală. u n d e îşi ţin sătenii oile. sărmanul. măi ţărane. la tîrg. — Stăpîne. — Mergem. prin sat. şi c-a ascuns-o în alunişul din p ă d u r e ! Dec. Intră tîlharul în staulul unui om. dintr-o pădure. de se întîmplă încă o dată. ţăranul păgubaş umbla prin sat. găseşte vaca-n aluniş şi şi-o aduce acasă. — N u . D a ' m-oi sili să mă deştept pe lîngă dumneatale. stăpîne. fuge-n pădure. Tîndală are însă nişte ochi ca de pisică. Avea nouă copii. Intrase lupul în mijlocul tîrlei. Se pregătea să-i sfîşie pe alţii. Tîrla fară cîine. Iată-i pe amîndoi în d r u m spre tîrlă. cu burniţă — pornesc amîndoi. I-am dat drăcariţă în pîine. îşi s p u n e : 29 . — Dec. Îşi smulgea părul de amar: — Vai mie şi vai m i e ! Tîndală. Şi vede lupul. A doua zi. Şi să te pregăteşti. dar nu mi-a mai dat-o-napoi. Iese afară din ograda u n d e trebăluia. Spre seară — seară înnourată de toamnă. Se căina. Şi că era fără de cîine tîrla o simţise si-un lup. Cu laptele de la vacă îi ţinea. ce-o avea nu prea departe de satul u n d e se găseau. ce să facă? Auzea omul cum se jeluia. îi şopteşte stăpînului: — Asculţi? — Ce s-ascult. Înseamnă că ne merge bine.. Şi te-arunc în fîntînă. Se-ncruntă hoţul la T î n d a l ă : — Netot ce eşti! Bătut în cap.ţ i fie teamă! îi răspunde acesta. eu te omor.care am pierdut-o mai de mult. O leagă de-un copac şi o lasă-acolo. măi ţărane! Si-i face omului un semn cu ochiul. cu gîndul că-n ziua următoare s-o taie şi s-o vîndă cu preţ b u n . Îi fură vaca. — Să ştii. Pricepe însă Tîndală la ce stăpîn e slugă. Noapte-ntunecată şi fără lună. Că te-oi sluji după poruncă! — Am să te văd. Ajung acolo. hotărăşte stăpînul. Mi-a găsit-o cutare. Era întuneric beznă. De ce nu mă înveţi cînd să grăiesc şi cînd să tac? Vorbesc şi eu precum mă taie capul. Iese afară şi face pe prostul: — Dec. — Eu am s-o iau. să nu-mi vie vreo primejdie de cine ştie unde.

. Văz un mînz colo-n fundul tîrlei. Să-l prindem.. .. Are preţ b u n .... Pe u r m ă . Şi începe să dea cu bota în trunchiuri de copaci. acesta: ţuşt. — Aşa fac. păcatului de oi. Huo!. — Să-l p r i n d e m ! se bucură tîlharul.. zău. Huo!.. Iar d u m neata să-i ieşi în cale. Şi să-l luăm.. Lupul se sperie şi-o ia la goană..„A venit vremea să-i fac de petrecanie tîlharului!" Da' cu glas tare îi rosteşte: — Stăpîne.. . Huo!.. m ă i ! Zis şi făcut. — Eu mă duc mai la deal — vorbeşte încetişor Tîndală — şi gonesc mînzul. Care pe care s-a mîncat. să ţipe: — Huo!. . lasă-le. Vă daţi şi voi cu socoteala! Atîta vă pot încredinţa că: din noaptea aceea. Îl prinde drept în braţe. Cînd se repede lupul. Se suie grabnic sluga pe-un deal. satul a scăpat de tîlhar. Stăpînul îl aşteaptă. în faţă. Cred că nu mai e nevoie să povestesc ce s-a întîmplat cu primarul şi lupul. gata să-l prinzi în braţe.

pînă la u r m ă . apoi dorinţa aprigă de . pentru că era rea. Fată de măritat. Cum o fi gluma asta? PUPĂZA ŞI C I O C Î R L A N U L Avea odată un neguţător o fată. Iară vicleanul. la rîndu-i. cînd este prins. tot pe măsura celui dintîi. D a ' n-o lua nimeni de nevastă. Întîi. după ce că era împodobită cu atîtea cusururi. mai avea şi vederea scurtă. ca şi hoţul. o viclenie fără seamăn. îşi află. pe deasupra.Viclenii şi-ntre ei se viclenesc. Şedea neguţătorul şi se gîndea: pe cine să-l 31 înşele si să i-o dea de nevastă?! Care fiu de neguţător mai prostănac o vrea s-o ia? (Numai că orice sac. se ştie. petecul. întocmai ca şi tată-său. un băiat. Acesta avea.) Mai era şi-alt neguţător. zice c-a glumit. Băiatul purta alte metehne. bătăuşă şi lacomă. hoţii şi-ntre ei se fură. Nu vedea fata ca lumea nici la un lat de palmă. Şi.

Racul o strînge. ca să fie pe de-a-ntregul precum nu trebuie. O tot căuta şi n-o găsea. " Neguţătorul. hai să vă fac eu una. Să creadă ginerică despre mireasa lui c-a fost numai o întîmplare „cu acul şi cu r a c u l " şi că. Şi p u n e în loc altul. Altminteri. de ruşine sau cinste. părinţii fetei p u n la-ndemînă. tatăl fetei. Şi. în realitate. b u n de însurat băiatul. dacă e pe-aceea. Şi îşi întinde mîna către şervet. o pisică. să-şi dea seama prea bine că scumpa lui odraslă zărea doar ca prin sită. Ajuns cu povestirea aici. Fata se duce de-a dreptul la fereastră. Căuta şi el mireasă. cum cereau alţii. Pe cînd mănîncă. Fata se îngrozeşte de un asemenea zgomot. se cuvine să spun că la neguţătorul cu fata era argat Păcală. îi dă un brînci pisicii. Păcală. găseşte în şervet racul. Caşul se prăvăleşte. de trîmbiţi şi tromboane. deodată. ştia că e pisica. se potoleşte zarva. Să se cunoască tinerii mai bine. facînd să-i izbucnească din nas un zgomot ca de tobe. un ac — ca ea să se prefacă. — Văleu! Unde-o fi acul? Că mi-am pier- dut un b u m b . pe fereastră. Păcală însă. pe cînd şedeau la masă. Şi. încît n-o cere o zestre atît de mare. Se bucură în sine fiecare. sînt fără de obraz. un nas gros ca urciorul şi lung pînă-n bărbie. Flăcăul. că-l găseşte. în care înfăşurase. Şi p u n e în locul ei un caş mare de vacă. după spusele tatii. care tocmai în acea zi fusese certat şi oropsit de fată şi de părinţii ei. cum nu vedea racul prins de nasul băiatului. I-1 prinde strîns în cleşte. Şi p u n la cale. trage uşor şervetul în care era acul. Şi zbiară măgăreşte: — Huşşş. cu cleştele tăioase. văzînd ce se petrece. şi-a s p u s : „Vreţi să vă trageţi pe sfoară unii pe ceilalţi? Ei. Iar tatăl fetei. pune. zărindu-i nasul. Să se-ndrăgească. Şi astfel să-l încredinţeze pe ginere că vede binişor. laolaltă. Şi-atunci. un rac mare. Că toate fetele fugeau. la ospeţie. cînd aduce bucatele la masă. în lume. Flăcăul dă să scape. fiindcă peţitorul este atît de pocit.a-i înşela pe alţii (la fel ca şi tătîne-său) şi. Fata. fata tot zăreşte ceva. ca să vă meargă b u h u l . S-o mulţumi cu-o casă şi-un săculeţ cu galbeni. mîţă blestemată! Aici te priponişi ? Şi dă în caş cu p u m n u l . 32 . dă speriată din mînă — şi racul cade drept pe nasul ginerelui. nu voia totuşi ca peţitorul. nu ştie ce se întîmplă şi începe să răcnească: — M ă m u c ă şi tătucă! Săriţi că arde casa! Săriţi şi mă scăpaţi! Cu mare. unde. cu grijă. în loc de ac. pregătită anume. Ca să se dreagă treaba. fata se face. măcar pînă la nuntă. într-un şervet. aşezat pe un taler. Fata s-o zărească şi s-o gonească. fata ţipa. Aha! Uite-l! Ce acuşor drăguţ! Cînd colo. rîdeau de el şi îi ziceau „ N ă s o s u l " . că şi-a pierdut un b u m b de la rochia ei scumpă. cum avea el jurămînt să-i păcălească pe toţi cei care. ca s-arate că e frumos crescut. crede că este mîţa care s-a întors în casă. Şi se întîlnesc neguţătorii. mare greutate. din stofă de mătase. cum îl vedeau. Tatăl băiatului e vesel că fata nu prea vede — şi n-o vedea nici nasul cel burduhos al lui fecioru-său. În vreme ce bătrînii s-or tocmi despre zestre. se-apleacă să-1 ridice. nu ştiu cum. dintr-o dată. suflă cumplit. o mare ospeţie.

îi trînteşte un p u m n . Şi se iau la bătaie. se-azvîrle pe fereastră. Se c u n u n a u cu pungile de galbeni. Flăcăul. că-n casele celor avuţi miile măritau momîile si sutele c u n u n a u slutele. şi ca s-o pedepsească fiindcă i-a zdrobit nasul. îşi suflă iarăşi nasul. mai să-l dea peste cap. şedea în cerdăcel: — Se bate pupăza cu ciocîrlanul! Se bate ciocîrlanul cu pupăza! zicea. De frică. pînă n-au mai p u t u t şi pînă i-au despărţit părinţii şi rudele. pînă la urmă. cînd primeşte în faţă lovitura. Se iscă un alt zgomot şi mai cumplit ca-ntîiul. ca să-i dovedească peţitorului său cît e de văzătoare. de bună seamă. Şi s-au bătut băiatul şi fata. să-i facă de ocara lumii. rîzînd în hohote de ei. Iară Păcală a pornit. . Că doară nu făceau ei n u n t ă . Nu în zadar spuneau cei vechi. Fata se îngrozeşte mai rău ca înainte. mîniat. în vremea asta. Crede că e cutremur şi se dărîmă casa. pe drumuri. S-au împăcat însă.Şi. nunta. Păcală. s-aruncă după ea. Flăcăul. mireasa şi ginerele. să nu apuce să se răzgîndească vreunul. sa afle şi alţi oameni fără obraz şi ruşine. mai departe. Şi-au pornit degrabă.

La toţi le era drag ispravnicul. pe n u m e Sufletacru. sau le cerea cîte se află-n lună şi-n stele. c u m află de venirea lui. se oprea colo. să ia şi niciodată să dea. să-şi ducă pruncii. care încotro. Şi trecea Suflet-acru pe drumuri. femeile şi b r u m a de avut prin locurile cele mai ferite. tot în acea vreme. Face 34 conac în sat. Şi tare îi mai plăcea să facă pe deşteptul. Şi se mai spune că. N u m a i că Suflet-acru le dă poruncă sluji- . nu şi să-ndulcească.RÎD-DE-PROŞTI Omul hapsîn ştie numai să amărască. Ţăranii. încep să fugă. Aşa soseşte odată şi-n satul Oropsiţi. unii către pădure şi alţii către bălţi. şi-n văzduhuri. ar fi trăit în ţară un ispravnic. ca sarea-n ochi. se oţăra la oameni ori îi bătea. Se oprea ici.

mai repede. mărite. Să-ţi dau o socoteală cumsecade. îndată. satul ăsta. precum ai poruncit. N u m a i necazul îi sare-n ochi. Ce te zoreşti? Ca s-adun stropii laolaltă. ştii ori nu stii? — Ştiu.. Şi. — Să-mi spui — dar asta fără alte socoteli — să-mi spui cîte fire de praf se află pe drumul ce vă străbate satul? Că. Aşteaptă. O vezi? — C u m să n-o văd ? Că bucuria trece pe lîngă omul sărman ca apa peste piatră. Îşi p u n e deoparte căciula. ori p u n să te lovească la spate cu gîrbaciul. boierule. te-ascult. spune-mi. Păcală — care era în trecere pe-acolo — să dea ochii cu Suflet-acru. Ca să aduc şi-acolo cuvîntul stăpînirii. va trebui să-mi daţi pînă la toamnă zece juncani. Acu. vreau să vă statornicesc birul. Rîd-de-proşti. îi răspunde Păcală. să nu te ţin ca adineauri. întîi. Şi tot aşa mereu. Voi. întreabă-mă orice. — Hai. — Ce? Ai înnebunit? răcneşte ispravnicul. ca să-nţelegi mai bine ce spun? 35 .torilor să facă tot ce-or face şi să pună mîna cel puţin pe-un ţăran. noaptea. se saltă Păcală de pe piatră. Şi cum mi-oi da răspunsul domnia ta. N u m ă r ă degetele de la o mînă. Grăieşte şi rîde păcăliciul. tuşeşte din băieri. Nu vreau să-ţi fac greşeală nici atîtica. să fie mari şi grei cît dealurile ce se văd în zare. Rîd-de-proşti. cîţiva ani şi sînt. cîte fire de praf se află numai acolea. Domnia ta eşti înţelept şi trebuie că le ştii pe toate. să lăsăm gluma. de la cealaltă. boierule! Slugile pregătesc frînghia şi-o azvîrl peste ramură. fiind siguri c-o să-l spînzure. poate. că am şi alte treburi. Vreau să plec şi-n alt sat.. S-o lăsăm dar pe asta! Să te-ntreb altceva! — Întreabă-mă. care se plictisise de-atîta aşteptare. a fagului de colo. — Măi. Şi-o ia de la-nceput. c u m te cheamă? — Rîd-de-proşti! — Aşa te cheamă? — Aşa. nu ştiu dacă l-au prins sau a venit el singur. îmi trebuie şi mie o lecuţă de timp. — Hai. Păcală se aşază pe-o piatră. să dea foc satului. domnia ta. Pe urmă. boierule. Ai auzit. de n-or izbuti. luminăţia ta. sumanul şi toiagul. măi. Pînă la sfîrşit se înfurie.. gata oi fi şi eu. Le adună pe toate. Însă. răcneşte. să-mi spui tu. şi-astfel să-i pedepsească pe toţi că n-au vrut să dea faţă cu omul stăpînirii. ascultă. Se uită chiorîş ispravnicul şi întreabă: — Măi. sub piciorul domniei tale. măi. Şi-ncepe să socotească. Nu vezi că rîul aduce întruna alţi şi alţi stropi? Vrei să nu-i p u n la socoteală? Pot eu să nu-i adaug? Mai am însă cel mult cîteva zile. rîde de Sufletacru. cîteva luni sau. după cîteva clipe. Rosteşte.. cîţi galbeni să plătiţi. D a ' ca să-mi pot face mai iute socoteala. să scape satul de năpastă. ca lupul flămînd. holbează ochii şi-i strigă lui Păcală: — Uite ce. m i e : cîţi stropi de apă se găsesc în rîul care curge pe lîngă sat? De nu ştii să-mi faci însă aşa cum se cuvine socoteala. încetează cu vorba goală şi-ncepe socotitul! — Încep. Aşteaptă ispravnicul. c u m să nu ştiu. în linişte. biet flăcău neajuns. care se-ncurcă. află că slujitorii mei au să te spînzure de ramura aceea groasă. devreme ce mă întrebi pe mine. Să văd. — Stai binişor. boierule ispravnic. după cîte fire de praf se află-aici. se învineţeşte. Îi înnoadă si-un laţ. pe degete. gata.

Să-ţi dăm şi noi juncanii pe măsură.. Iar cine seamănă scaieţi n-aştepte să mănînce mere. Acuma mi-i degrabă. măria ta. Spune-mi. — Cine mi-a sos nebunul ăsta-n cale ? Eh. cu căciula-n mînă.. boierule. — Păi. D u . cu nici o picătură. cîtă greutate au. lasă că am să-ţi dau răspunsul altădată.. Rîd-de-proşti. se schimbă socoteala. se pleacă Păcală.t e dară domnia ta şi cîntăreşte. Nu-i meşter acela ce găteşte. s-a aplecat mai adînc Păcală. Aşa mă cheamă: Rîd-deproşti. tot umilit si cu căciula-n mînă. mai înainte.— Am înţeles. dacă ţi-i degrabă. N u m a i că noi am vrea să nu-ţi dăm lipsă la greutate. c u m îl cheamă? a ţipat ascuţit. fără greş. S-a încurcat în propria lui urzeală ispravnicul: — Ce zice? Ce zice ăsta.. Rîd-de-proşti. ci acel ce pune sarea. dealurile. — Rîd. boierule. .

De la noi mai p u ţ i n şi de la D u m n e z e u mai mult. — Noi nu plătim cu bani slugile. precum ţi-o place. Cine munceşte p e n t r u mînăstire ajunge-n rai. trecîndu-şi printre degetele groase şiragul de mătănii. te-mbraci. Abia avem ce să mîncăm. săraci 37 lipiţi. din mălăieşul t ă u : mănînci. .SOCOTEALA PE RĂBOJ Cine sapă groapa altuia se prăbuşeşte el întîi în ea! Se spune că-ntr-o vreme Tîndală ar fi ajuns şi el argat la nu ştiu care mînăstire. Eu nu îţi p u n nici o oprelişte. În schimb. Sîntem săraci. iar restul poţi să ţi-l pui deoparte. i-a grăit stareţul. îţi dăm în fiecare zi un p u m n de mălăieş. te speli. Tu te gospodăreşti. Stareţul 1-a poftit la sine pe noul său argat şi i-a cerut să are c-un plug de lemn toată moşia mînăstirii.

nu de dat. Că sînt o mulţime de treburi.. cu faţa unsuroasă. taică stareţ? Ştiam eu că popa are mînă de luat. în sfîrşit. Şi-a pus tîrlicii în picioare. bucate. a zis tot el. Călugării dormeau şi sforăiau. Cît era el de lăsător. dar nici aşa. e-n familie.. Dar. lasă-mă. Şi luna. c-aşa e bine. Pe masă mai erau întinse bucatele rămase de cu seară. Şi iei p u m n u l de mălăieş. peste tot dormeau. c-are moşie mare mînăstirea. Du-te şi ară-ntîi ogorul. asfinţind şi luna. să-şi ia tainul. Pe u r m ă om mai sta de vorbă. a crăpat doar oleacă uşa. subţiri de t o t : — De dormit. Mai e şi mîine timp. Dar luna nu e sora soarelui? Ba este cum îţi spun. pe care îl păstra pe fundul unei lăzi. „Astfel ţi-e vorba. cu nişte ochi subţiri. iacă. D a r dă-mi tainul. pe ici. că nu mă laşi nici să mă rog.. o să vedem ce vom mai face. ca şi cum s-ar fi tot rugat şi pîn-atunci. Prin crăpătură a întins mîna. N o i ne rugăm şi tu munceşti. Să-i dai tainul de mălai. Şi luînd un p u m n de mălăieş mucegăit. pentru că iată asfinţitul! Soarele nu mai e pe cer. lasă că mai vorbim noi. Se duce Tîndală pe ogor. Nu prea avem timp de dormit. Munceşte pîn-o asfinţi şi sora soarelui. Bate la poarta mînăstirii şi nu răspunde nimeni. Se saltă atunci peste gard. întotdeauna. — Soarele nu mai e. e mai greu. Iară pe mine lasă-mă. Tîndală cerceta cu ochii p r i n ferestruică şi-i lăsa gura apă doar privind. I-a închis uşa-n nas şi s-a lungit pe divan. n-a asfinţit.Ce? C u m ? Care argat? Tîndală? se trezeşte stareţul. Ce-ai venit. — Dar de dormit unde-am să dorm ? Stareţul a zîmbit către Tîndală. struguri dulci. Noi îţi plătim cinstit. Ai venit. E soră bună. Ei. Tîndală a rămas afară. şi deschidea oleacă uşa. Tîndală a primit mălaiul. din somn. din nou. ca la mînăstire. pere zemoase. Scoală-te. că nu era aşa de ager. Atîta tot. Ară întreaga zi şi seara merge la stareţ. pe colo. Şi a bătut la stareţ: — A asfinţit şi luna! Deschide. din ce mîncase stareţul. numai pentru argaţi. a grăit el. Ţi-a venit argatul. — N-am gătit-o. bată-te pustia de prostovan. rotind mătăniile-ntre degete. s-a întors Tîndală în mînăstire. la rugăciune! . o cană plină cu vin negru ce-i rămăsese de la cină. taică. măi. s-a mîniat în sinea lui. ca Păcală. Flăcăul . în asfinţit. vezi bine. fiule. aşa cu graba? Ai gătit m u n c a ? 38 Aşa i-a răspuns stareţul argatului. Peste tot.— Şi cît e de muncit p e n t r u p u m n u l de mălăieş pe zi? — Din răsărit. Şi bătea tare în ferestruică. Cată-n chilii. iară pe masă se zăreau bunătăţi fel de fel: friptură de purcel. Stareţul s-a trezit. Cel mai puternic sforăia însuşi stareţul.. În zorii zilei. precum ne-am înţeles. Şi-atunci abia vino după tain. răsturnat pe un divan lat. mai presus de-orice. să doarmă mai departe. Şi. de. dar cu genunchiul a împins uşa şi a deschis-o bine. striga el. — Părinte stareţ. Stareţul a cătat spre boltă. să-mi dai tainul. plăcintă. O să-ţi fac una ca Păcală! Să mă ţii minte cîte zile-oi t r ă i ! " Şi s-a întors la munca lui.

Iar strugurii şi perele fac parte din familie. Tîndală? Mergi înapoia mea cu sacul şi strigă tare: „ G r î n e mînăstireşti am de vînzare!" Însă să strigi cu nădejde.. Ochii de prost nu pot să vadă. după el. iară Tîndală. hoţeşte: „Aha. să luăm lumînări. dintr-o dată se opreşte lîngă un fag şi glăsuieşte. p ă r i n t e . nici nu voia să meargă stareţul cu grînele la tîrg. p ă r i n t e ! C u m ţi-i voia. O fi cum spui. A mîncat bine şi s-a săturat. că eşti faţă bise­ ricească şi-i ruşine?! — N-am dat eu. Face însă pe prostul mai departe. Sfinţia ta nu-1 mai auzi? — Nu îl a u d ! se miră stareţul. ca să găsim cumpărători! — Bine. Tu-1 vezi ? — Nu-1 văd! zice Tîndală liniştit. Le-a luat pe toate şi-a plecat. Era un sac mare şi greu. 39 „ A m să te fac. leneşule! Ia sacul ăsta cu grăunţe şi hai la tîrg. D a r tu nu-i poţi vedea pe sfinţi fiindcă eşti prost şi păcătos! — Bine. ci numai să-l tru­ dească pe Tîndală. . sfinţia ta. dar sora mălăieşului este friptura şi ai uitat sfinţia ta s-o dai. făcîndu-se că îi răspunde unui cumpărător: — C u m vindem grînele? Destul de ieftin. să-l omoare. — Cu cine vorbeşti. A pus-o în traistă. s-arate grînele copacului alăturea de care se opriseră. cu-atîta duşmănie. se face Tîndală că-1 crede. măi. Eu n-am m u n ­ cit întreaga ziuă pentru soare şi toată noaptea pentru l u n ă ? . — C u m o să-1 vezi? grăieşte stareţul. strigă din răsputeri: — Grîne mînăstireşti am de vînzare! Stareţul rîde-n sine. c u m de n u ! Nu-ţi sînt slugă? D a r de ce-mi dai cu botina între coaste. să-1 pedepsească. nici s-audă. Tîndală s-a sculat din iarbă şi a luat sacul cu grăunţe. . — Atunci eşti prost şi păcătos! Pentru că . D a r tîrgul este. Arată grînele copacului: — Le cumperi? Bine. Uite colea ce forfotă şi ce vînzare! Ştii ce. pe care i-1 arăta stareţul. — Ce faci ? Mă furi ? — Deloc. S-a tolănit în iarba moale. Foarte bine. băiete. tot ca să-şi bată joc de slugă. Şi-i porunceşte lui Tîndală să lase sacul jos. Să-1 vindem. stareţul 1-a tot ocolit. Vinul i-un frate b u n plăcinţii. Sfinţii care mă ocrotesc te-au lovit. — Scoală-te. Şi o ia stareţu-nainte şi se preumblă prin poiană.şi-a luat întîi friptura. Aici e tîrgul sfinţilor. ţi-o p l ă t e s c ! " Şi. Dă-i banii stareţului. Tîndală înţelege totul. Eu i-am rugat numai să te trezească. Şi o porneşte în urma stareţului. C u m poţi sfinţia ta să rupi fraţii unul de altul? Nu se poate. Mînă măgarul într-o poiana şi-i spune lui T î n d a l ă : — Aici e tîrgul. De la o vreme. să-ţi dea pe nas bucatele ce le-ai mîncat!"' La drept vorbind. cum sînt ai mei. Ca să-şi mai bată joc de slugă. întreabă acesta. uitînd min­ ciuna spusă mai-nainte. O altă soră e plăcinta. băiete. stareţul s-a dus în locul u n d e se odihnea argatul şi 1-a lovit cu o botină între coaste. gîndea stareţul. — Îl iau. Vrei să le vezi? Stai o clipită să ţi le-arate sluga. Deodată. 1-a tot purtat pe nişte drumuri neumblate.. Tîndală. spuse Tîn­ dală. bălăbănindu-se pe şalele unui măgar. N u m a i ochii de sfînt. S-a odihnit după cuviinţă. stareţul se plictiseşte de mers pe d r u m . călare. părinte. Iar stareţul mergea-nainte. — Cumpărătorului îi răspund.

că m-a învăţat. în curtea mînăstirii. — De vreme ce grînele au ajuns ale dumitale. — Nu prea-nţeleg. c u m spui sfinţia ta. — Bine. — Cine-a dat. D a r ştiu o altă socoteală: pe răboj. am să-mpart galbenii cu tine. începe s-alerge prin poiană. îmi trebuie pentru binefaceri. Şi. face Tîndală pe nevinovatul. cînd încă mai trăia. Să nu mai spun despre colibă că se găseşte în pădurea mînăstirii. parte şi parte.. Aşa e. ar fi numai ai mei. cu botina-ntre coaste. — Eu ştiu. zice la rîndul lui T î n dală. fiindcă eşti greu de cap. şi stareţul. Şi-ncepe stareţul să facă socoteala pe o hîrtie. cum trebuia să fie împărţiţi galbenii. Şi.. C u m putea el să spună c-a minţit? Iară Tîndală se apropie cu capul lîngă fag şi scoţîndu-şi căciula. pe unde-o fi. Se face el că socoteşte. se dă în dosul lui şi-i dă un ghiont. se face ca-l ascultă pe cumpărătorul nevăzut. De drept. Tîlharii însă nu erau acasă. cu restul de comoară. Eu mă întorc la mînăstire. găseşte Tîndală un purcoi de galbeni. Apoi se duce lîngă stareţ. c u m îi vorbeşte. Haide acasă. cum să . îi rosteşte copacului. D u m n e z e u să-l ierte. sfinţia ta ? Parcă. ca să taci. după ce-l desface la gură.. pentru c-am început să-i văd şi să-i a u d ! Stareţul schimbă feţe-feţe. Deci am să iau aceşti bani. — Aşa e. rătăcesc drumul.numai proştii nu-i aud şi nu-i văd pe sfinţi. poţi să-1 zăreşti pe-acela care-ţi dă un ghiont? E tot la fel ca şi cu sfinţii care m-au izbit pe mine. împrăştiind tot grîul prin iarbă. — Mi-a poruncit cumpărătorul să-l semăn! Zice că a arat el locul acesta mai deunăzi şi-acuma vrea să semene de toamnă. — De e aşa. pînă la urmă. sfinţia ta. Puteam să nu-l ascult pe-un sfînt? Şi-aruncă tot ce mai rămăsese pe fundul sacului în iarba verde. Ajung în nişte locuri rar umblate. Se-afundă. să vină la sfinţia ta. măi. N-ai spus chiar adineauri sfinţia ta lucrul acesta? Ori ai minţit? Eu oi fi sfînt. Intră T î n dală în colibă. C u m merg ei prin pădure. am să-ţi ascult porunca. întreabă stareţul şi-aşa destul de cătrănit. cînd îşi zăreşte grîul risipit prin iarbă. că vrei să-i ajuţi pe nevoiaşi. prinzînd sacu-n braţe. Nu poţi să-i vezi. Socoteşte şi. nătărăule! Şi o pornesc spre mînăstire. într-o ladă. 40 Şi dau de o colibă unde sălăşluiau nişte tîlhari. deşi eu singur i-am găsit. nu-i vezi şi gata. de la bunicu. — Ce faci acolo. — N u . asta să n-o faci! se sperie stareţul. Şi. cum merge pe hîrtie socoteala. Stareţul se repede asupra lăzii şi o acoperă cu anteriul: — Asta-i colibă de tîlhari! Iar banii sînt furaţi. Ia-ţi galbenul şi du-te! Nu mai îmi trebuie slugă. după el. ce-i drept. înghite stareţul. îi dă argatului numai un galben şi el ia restul: — Aşa e socoteala pe hîrtie! Tu nu poţi s-o-nţelegi.. mai cu fereală. cum hotărăşti! Fie şiaşa. că sînt om prost. blestematule ? răcneşte stareţul. astăzi de dimineaţă. în lumea asta care mişună prin tîrg. P ă t r u n d e . am să vestesc chiar astăzi oamenii din sat.

.

şi-a plecat fluierînd. şi un băţ. lungă. călugăre Grigorie. Iar la sfîrşit. U n u l mai lung şi gros. ai datoria să te supui sfîntului stareţ. E-adevărat ce spui că ai găsit-o singur. îi p u n colea în traistă. Stareţul a rămas jelind. rupîndu-şi hainele. Pun galbenul alături pentru mine. — Te vei numi Grigorie. — Uite c u m este socoteala pe răboj! Iau cîte-un galben şi crestez pe răboj un semn. Ce-a legat stareţul nu poate să dezlege nimeni. sfinţia ta. D a r te călugăresc. vorba că: «Cine sapă groapa altuia se prăbuşeşte el întîi în ea!» Şi. se pare. începe el să cînte. că-i o poveste lungă. stareţul face asupră-i semnul crucii. să mai venim de hac unor înşelători. altul mai scurt. E bine? — Nu e b i n e ! Hai. Şi. gorie. plec din nou în lume. zvîrlindu-şi comănacul. fiind în monahie. sfinţiei tale. ca sfîntul ce ocroteşte mînăstirea. îmi iau şi rămas-bun de la călugărul Grigorie. Aşa. atîta îi părea de rău de galbeni. n-am vreme să v-o-nşir. Tîndală. să ţi-i gospodăresc. Şi eu îţi poruncesc să-mi dăruieşti. şi-acum. dar eu iau gălbenaşii. cum i-a împărţit la nevoiaşi. De-atunci a şi rămas. aşa pe grabă. să ia toţi galbenii acela dintre noi care o fi în stare să se mai ţină pe picioare. poţi să iei comoara. pe spinare. Am o-ntîlnire cu Păcală. rămîi cu b i n e ! Şi-a luat pe u m ă r traista. Nu vrei să ţi-o arăt? Şi ia Tîndală două beţe. călugărul G r i - . răspunde şugubăţul. am să vă spun eu altă dată. fără să aştepte răspunsul lui Tîndală. Şi ce-a făcut cu banii. la văduve şi la bătrîni. sfinţia ta. — O fi cum spui. îndată. p e n t r u că eu. Altfel te pedepseşte D u m n e z e u şi te aruncă-n iad. galbenii tăi. cu toiagul cel gros.plătesc celor ce-ar vrea să mă înşele.

Că omul sfinţeşte locul şi cine nu are măcar un prieten încercat nu merită să trăiască. în vreme ce Tîndală ieşea prin cealaltă.. din locul unde ajungea Tîndală. cînd îi sosea la ureche vestea. Şi iată că acea clipă mult aşteptată a sosit! Tîndală tocmai trecea printr-o pădure care . — Care pe care! rostise şi Tîndală. Tîndală. Păcală intra printr-o parte a satului. — Dacă-l vedeţi cumva pe Păcală. Uneori. pe Păcală... Şi eu abia aştept să dau ochii cu el şi să vedem care pe care. 43 — Astfel a spus Tîndală? se veselea Păcală.. lăsa vorbă Tîndală. N u m a i că era parcă mereu un făcut. alteori. de-asemenea. da. O să vină ea şi clipa aceea şi-o să vedem care pe care. să-i spuneţi că îl caut să rîdem laolaltă.CARE PE CARE Soarele n-are nevoie de soare. dar omul de om. Păcală îl căuta pe Tîndală. Iar. de-abia plecase Păcală. nici luna de lună.

— Eu trec din sat în sat si iau de ici o farîmă de lînă. Şi-al tău e plin cu lînă? — Întocmai. să batem palma! Şi. .a m păcălit — gîndeşte Tîndală — pe Păcală. Tîndală pe cine l-a întîlnit! cugetă şi Păcală. de te făcea să rîzi numai cît îl vedeai). Acolo îşi desfac sacii. Prea mi se socotea «dumnealui» că-i de nepăcălit. mai ţigaie. sacul destul de mare şi plin. — Să vedem noi acuma.despărţea între ele două ţinuturi. că flăcăul acela care-i ieşise în cale era însuşi Păcală.. ce potriveală. a izbucnit Tîndală. al cărui meşteşug este strîngerea lînii. ca să cunoaştem unde-i mai mătăsoasă. de colo alta. cutez să te întreb: dincotro vii şi cu ce fel de treburi? Păcală s-a oprit.. îndată. zîmbind: — Mă mir că nu mă ştii! Tîndală s-a hlizit şi. care. La fel ca şi Păcală. i-a răspuns: — Uite că nu te ştiu! — Toată lumea mă ştie. din spinare. Şi i-a grăit lui Păcală tare: Bună vremea. S-a pricopsit 44 . s-au prefăcut amîndoi că nici habar n-aveau pe cine-au întîlnit. că Tîndală 1-a cunoscut numaidecît pe Păcală. Iar eu sînt slujitorul marelui dregător care se ocupă cu strîngerea nucilor. dîndu-şi jos. — Auzi. aşa precum ghicişi. după felul c u m isteţul zîmbea (c-avea un soi de zîmbet şăgalnic şi ghiduş. I-am luat un sac cu lînă. ca să-şi dea seama stăpînul unde sînt mai de soi. şi-a dat seama că-n faţa lui se găseşte Tîndală. cum erau de şugubeţi. — Să ne vedem cu b i n e ! — Calea cu norocire! Şi pornesc fiecare pe drumul dimpotrivă. — Eu duc acasă lîna şi tu duci nucile.. — Sacul ţi-e plin cu nuci ? — Dec. prin nu ştiu ce anume. cine e mai poznaş şi cine-l păcăleşte pe celălalt mai straşnic. îşi schimbă între ei sacii. Dar. cel mai mult îmi vine să cred. Dintr-o dată a simţit. dîndu-i în schimb un sac în care nu strînsesem. Sau poate după umblet (avea un mers săltat). . L-a privit pe Tîndală. . frăţioare! — Ia să şedem colea! — Să stăm dacă mă-mbii. că eu sînt slujitorul marelui dregător al domniei. D i n fiecare livadă adun cîte una. — Însă. . cînd 1-a zărit în cale pe-un flăcău cilibiu. cale cam de o poştă. şi-a m u r m u r a t printre buze Păcală. drumeţule. a continuat Păcală. un lucru este limpede. mai bună. — Am să te-cerc îndată! şi-a şoptit şi Tîndală. " — Asta-i adevărat. să ne-nţelegem.. La drept vorbind. " „O să priceapă. pe care şi-l purta. după ce-l cunoscuse? Cine-ar putea să spună? Poate după felul în care Păcală-şi ţinea lăsată pe-o parte căciula. — Ştii ce mă socotesc? — De unde-i vrea să ştiu ? — Ce-ar fi să schimbăm sacii-ntre noi? — Şi să-i lăsăm pe stăpînii noştri mofluzi? — Prea i-am slujit destul! Flăcăii se privesc pe sub sprîncene: „ A c u m ! Care pe c a r e ? . Nici unul dintre noi nu va desface sacul pînă nu vom ajunge la o poştă de-aici! — Să fie precum spui! — Haide. doar gogoşi de t u f a n .. — Eu fac acelaşi lucru cu nucile. decît aşa ca să mă aflu-n treabă. „ L . deoarece nu avusese încă niciodată pînă atunci prilejul să-l vadă.. Oricum. după ce bat palma. De nu ţi-e cu bănat. cît ai clipi. Sau.

— Bună vorba grăişi! — Atîta că. rîzînd cu hohote. fac calea-ntoarsă.. deodată. Apoi. . — D i n aceştia-mi fuseşi ? Bată-te să te bată!. c-un sac în care n-adunasem decît muşchi de c o p a c ! . ţinîndu-se ca fraţii amîndoi de mijloc.. cînd îşi desfac sacii. Păcală şi Tîndală. U n u l pe altul se păcăliseră. — Ne silim mai departe ? — De ce nu. către alte isprăvi. glumind şi rîzînd.— Aşa mă păcălişi ? — Ne-ncercăm puterea.... .. . pe-ai noştri. nu izbutirăm nici unul dintre noi să-l dovedim pe cellalt. laolaltă.. în glumă. " Dar. întîi rămîn încremeniţi. frăţioare ? — Să mergem împreună? — Şi încotro s-o luăm? — Încotro bate vîntul! Şi.. ca să lovim mai bine în cine ni-i neprieten!. au pornit.

acolo. — Am ajuns prea tîrziu! s-a oprit locului Păcală. pe cinste. ca merele n-ar mai fi nimeni fricos. în miezul nopţii. T o t nu e nimeni. nu se găseşte-n drum. oamenii se culcaseră. Bine zici.G A L B E N U L FĂRĂ SOŢ Curajul e o piatră scumpă. au ajuns într-un sat. — Mai bine. În sat. pe una dintre rogojinile din biserică. ştii ce mă gîndesc? Sa dormim în biserică. de s-ar afla-n ţărînă sau dac-ar creşte-n pom. pe cînd erau sfîrşiţi de oboseală. într-o noapte. — Ne odihnim. Că. vorba ceea. iacătă. şi-a dat cu părerea Tîndală. — Aşa e. după ce străbătuseră un drum plin de hîrtoape. Nici o luminiţă nu mai sclipea pe la ferestre. acum. Păcală şi Tîndală au mers împreună prin lume o bună bucată de timp. . 46 — Ca să mai supărăm pe cineva la ceasul acesta ar însemna să ne facem un mare păcat. Şi.

. dar. Năstruşnici răposaţi şi plini de voie bună erau! — Ce facem cu bănetul? 1-a întrebat T î n dală pe Păcală.. ca nişte umbre. răsună o voce groasă: — Să împărţim sacul cu galbeni în zece! Vocea venea. Ajung în cimitir. să-i numărăm pe loc! Şi-au început. e drept. am fost lipsiţi de bunătăţile lumii. îşi iau de-acolo două şi se învelesc în ele. la socoteală. glăsuia iar acela care avea vocea groasă. şi să-i îngroape de vii. dacă-i aşa. pe Tîndală ce trebuie să facă. le da cîte-un picior în spate. la fel de înfundat. pornim mai departe. însă cum este îndeobşte legea la noi tîlharii. rîzînd. fiindcă. să numere galbenii din sac. mirat. cînd noi toţi sîntem nouă? — Sîntem nouă. Apoi să-l împărţim. voi. S-apropie ei. Dar cînd l-au auzit şi pe Păcală că ei. cei răposaţi. Şi paguba. — Eu cred că-ntîi se cade sa-l numărăm. Au săvîrşit un jaf şi-şi împart galbenii. sub masă. Tîlharii din biserică. zăresc mai mulţi bărbaţi.. morţii.. dorim fiecare din noi cîte-un galben. acoperiţi cu ţărînă de vii. au început să ţipe: — S-a isprăvit cu noi! Pe unde să fugim? Şi care mai de care s-au năpustit pe uşa din dosul căreia Tîndală. măi. ne-a spus un spiriduş. Şi-acu am auzit. în tindă.. Şi fiecare să-şi cheltuiască aurul asa c u m i-o fi cheful. Şi pe cei nouă hoţi am pofti să-i avem alături în mormînturi. se ştie. Tîndală. dinăuntru. se aflau nişte giulgiuri.. tu ce zici. — Dar unde-o fi biserica? — Uite-o pe culmea dealului. dar cînd să păşească în biserică. Pe urmă. îndată. Cînd au rămas numai ei singuri.. . chiar lîngă cimitir. Păcală şi Tîndală au intrat în biserică. cînd. — Să nu-i trezim pe m o r ţ i ! — Să nu-i trezim pe oameni.. că s-ar găsi în 47 biserică nişte tîlhari stăpîni pe-un sac cu galbeni jefuiţi de la oameni. amîndoi. s-a dovedit că banii nu le ieşeau cu soţ. — Rămîne unul dintre noi c-un galben mai p u ţ i n ! s-a dumirit Tîndală. n-o poţi preface-n cîştig. neîndoios. — Haide. — Zic că se petrece aici un lucru tare ciudat. Păcală. căpitanului bandei i se cuvin nu una. ca să se-nveţe minte să nu mai jefuiască pe nimeni. cu multă chibzuinţă. pe deal. cu glasul înfundat. uşor. ci două părţi din p r a d ă ! — I-o bandă de tîlhari! mai şopteşte Păcală. la ieşire. începe să rostească: — De ce ieşirăţi. Tîndală. din morminte ? — Păi cum să nu ieşim? îi răspunde Păcală. ar pofti să-i aducă pe hoţi alăturea. cînd a început să grăiască înfundat Tîndală. în morminte. de se ţineau cu mîinile de pîntece. c-o fi? şuşoteşte. — Dec.— Şi. c-or fi trudiţi de muncă. şi în lumina ferită sub obroc a unei făclii. — Să ne dăm mai aproape şi s-ascultăm temeinic. cît am trăit. împietriseră. Numai că socoteala de-acasă nu se prea potriveşte cu cea din tîrg. Şi urcă ei. prin crăpătura uşii. dis-de-dimineaţă. Şi îl învaţă. că noi. Şi. ca să-i ajute să se prăvălească pe povîrniş mai lesne. Străbat pe o potecă. printre morminte. — Şi voi ce doriţi? Cîte-un galben? — Da. Unul din ei rostea: — De ce să-mpărţim galbenii-n zece.

s-au culcat în biserică. Şi asta pentru că acela care va cîştiga galbenul fără sot.. nu s-au ajuns cu u n u l . şi să ne-ngroape de vii. ci se rostogoleşte pînă lîngă tufiş.. cînd i-au trezit cocoşii. şi-a vîrît uşor capul. în clipa aceea. să-nfrunţi primejdii de două ori mai mari. de e aşa sau altfel. cei doi fîrtaţi. Nu trebuie să rămînă însă nici unul dintre noi în pagubă.. de s-ar afla-n ţărînă sau dac-ar creşte-n pom. pîn' la biserică. Zăreşte căpăţîna tîlharului vîrîtă-n ferestruică... vorba ceea. alţii că ălălalt. În schimb. Şi-aşa. cînd foarte bine ştim că oamenii din sat dormeau cu toţii duşi? — Da? Cine să fi dat? se întrebau tîlharii. — Si cine să fi dat cu-atîta însetare în nişte bieţi tîlhari. Păcală se întoarce. Că. cu zarvă mare. cu inima îndoită. primeşte o căciulă! — Văleu. şi-au plecat mai departe.. Şi-acolo. dar greu de înfăptuit. Şi să se-ncredinteze. nu se găseşte-n drum. Aşa şi căpitanul. i-o întinde lui Tîndală si îi rosteşte aşa: — Iată. după ce şi-au umplut fiecare pînă la jumătate sacii cu galbeni. trăgîndu-şi iute capul. dar fiecare dintre noi a primit. să-şi dobîndească aur? — Este adevărat că una ca asta nu s-a mai auzit. Au dormit liniştiţi pînă spre dimineaţă. De nu ne-ar urmări. hoţii. Curajul e o piatră scumpă. A ajuns lîngă ferestruică.. buluc. Ultimul dintre galbeni fusese tras la sorţi şi. i-a căzut lui Păcală. la ieşire. şi nici nu mai aleargă. cel ce-i mai curajos. dîrdîind de frică. — Văleu şi iar văleu! s-au stîrnit la fugă tîlharii.. căpitanul se bîlbîie: — Morţii. — Ce este? Ce se întîmplă? îl împresoară tîlharii.. precum e datina. deşi şi-au împărţit toţi galbenii din sac. se ascunseseră într-un tufiş si vorbeau înde ei: — Oare să fi fost chiar adevărat ceea ce-am auzit şi păţit? — U n d e s-a pomenit s-alerge spiriduşii şi să-i vestească pe răposaţi de ce se-ntîmplă sus pe pămînt? Iar aceştia să sară.. Nici unul dintre ei nu se înghesuia să făptuiască treaba. ... Cel mai bun lucru ar fi să se întoarcă unul din noi. Văleu! geme iar el. mi-a smuls din cap căciula.. În vremea cît Păcală şi Tîndală se sfătuiau astfel. . să ne vîre-n m o r m i n t e . Şi-astfel ţi se cuvine. ai cerut două părţi. Cine să meargă. chitesc că îi va da tovarăşului de împărţeală un lucru oarecare din veşmintele lui. Nuiaua îl învaţă pe copil şi nevoia pe om. care fugiseră de-a valma. . . a glăsuit Păcală. pentru galbenul lipsă. pînă cînd s-au unit tîlharii într-un glas: — Să plece căpitanul! Cînd a fost la-mpărţeală. prin buruieni şi pe după copaci. Însă. Şi cît ai zice „ a h " .. ca nebunii.. fără a mai sta pe gînduri.. cu ochii şi urechile sale..căpitanul lor. Uşor e de dat sfatul.. cine? Unii că ăla. cînd m-a zărit în ferestruică. de-asemenea.— Cîştigul şi paguba sînt fraţi de-o mamă. atît de mulţi îs. urlă tîlharul. Păcală si Tîndală tocmai sfîrsiseră de împărţit gălbenaşii.. le-a grăit căpitanul. mergînd mai mult pe brînci. cîte-un picior în spate. furiş. către biserică. Şi. Şi . îi smuceşte căciula. ca s-o dea celui ce era păgubaş. n-ar mai fi nimeni fricos. încît. ca merele. n-a mai rămas acolo nici u m b r ă de tîlhar. cum a vrut Norocul... 48 . a fost silit căpitanul să plece. Dîrdîind ca varga.. îl boscorodeau ei. Văleu şi iar văleu!.

Atunci au hotărît să se despartă iarăşi pe-un timp..PĂCAT DE M Ă R G Ă R I T A R ! Trei lucruri pe lume vădesc adevărata fire a omului : beţia. — M-am hotărît să intru-n conacul unuia dintre marii boieri dregători ai ţării. chinuiţi şi loviţi de soartă — au săvîrşit laolaltă şi-alte isprăvi. prostia şi vremea D u p ă ce Păcală şi Tîndală au trecut pe-acasă. — Ce-ai de gînd acum? 1-a întrebat T î n dală pe fîrtatul Păcală.. 49 Tîndală a luat-o spre răsărit şi Păcală în partea dimpotrivă. a rîs . pe cînd se despărţeau. — Abia aştept sa ne-ntîlnim din nou. ca să-şi vadă părinţii şi să-i ajute — ajutîndu-i în d r u m şi pe alţi nevoiaşi. prin Vai-de-ei şi Sărăcani. amărîţi. fără a izbuti să se dovedească vreodată unul pe celălalt şi să se afle care pe care.

poate. . Se fudulesc în faţa lui Păcală cu lucrurile şi veşmintele lor. . am să-ţi povestesc. — Da. D u p ă aceea începe să arunce cu lingura mîncare şi pe haine. Şi ţara. Şi din ce ţară ai poposit la noi? — Mă cheamă prinţul Rîd-de-proşti — spu­ ne Păcală — şi vin dintr-o ţară care se află la răsărit de ţara ce se-nvecineşte-n asfin­ ţit cu ţara voastră. ha. nu dintr-ai noştri. şi să-mi povesteşti tot ce s-a petrecut. Făcuse apoi rost Păcală de veşminte alese.. Veselia prea mare aduce după sine necaz. răspunde prin­ ţul Rîd-de-proşti. De cum aude unul dintre cei mai mari bo­ ieri dregători ai ţării că a venit un asemenea prinţ. Aci-n conacele boierilor numai haina-1 face pe om. Pe mese se aflau bucate şi băuturi cît lumea. cunosc şi acea ţară! urmează. h a ! . glumeşte.. La celălalt cap u r m î n d să stea ea. Şi un boier şopteşte către altul: — Ce tot o vrea să spună prinţul Rîd-deproşti? Păcală aude şi răspunde t a r e : — S p u n că: Glumele sînt. Parc-am mai auzit eu cîndva numele acesta. aşa e! adaugă oaspeţii. podoabe lucitoare şi împrăştiase vorba c-ar fi un prinţ de prin alte meleaguri.. la drept vorbind.. — Eh. frate. pe care şi-1 alege. înălţimea ta? sare de colo gazda. poporul e nevolnic şi prost! spun oaspeţii într-un glas şi rîd mai departe. la masă. Ce n u m e ! . . rîzi şi rîzi. 50 . Se vede că-i un om ales prinţul din altă ţară. Se satură. Se veselesc. — Ce faceţi. cu-atîta cinste. nu prea ştiau de ce se vese­ lesc. — Aşa ar trebui să fie. Cel p u ţ i n astfel socoteşte poporul. — Le satur şi pe ele. glăsuieşte Păcală. Boierii se pleacă în faţa lui Păcală (erau aici. deoarece. mănîncă mai departe şi beau. — Să nu vă-nece rîsul. Mănîncă bine.. p e n t r u că pe-un cap b u n stă bine şi-o căciulă spartă. unii dintre boierii cei mai mari şi mai bogaţi din ţară). Mai ales beau. Să te aşezi la colţ de ţară (acolo sînt primejdii mai puţine) şi la mijloc de masă (unde se p u n bucatele grămadă)! Şi se aşază la mijloc de masă. Să fi venit şi-n zdrenţe şi noi te cu­ noşteam că eşti prinţ.. rîd oaspeţii şi gazda. nu m-aţi fi primit. — Ha. Doar gazda se preface că-nţelege: — Aşa?. Păcală pune mîna pe lingură.. — Ce n u m e poartă. săracele. rîd şi boierii. începe masa.. înălţimea voastră? Ce faceţi? întreabă oaspeţii şi gazda. Rîdeau să-i facă plă­ cere prinţului Rîd-de-proşti. — Bine. Tarafurile cîntau. Se ploconesc cu toţii (aşa se ploconesc boie­ rii în faţa celor care vin din ţări străine). n e a m străin. D a ' n ei se minunează. da. mocofani! grăieşte marele boier gazdă. Păcală însă nu primeşte: — Eu ştiu o vorbă de la tata. u n d e şi aşteptau mesele întinse. Iar gazda îl pofteşte să s-aşeze la unul din capetele mesei.. Boierii se uită prostiţi unul la altul. se ameţesc. Rîde gazda boierilor. — Se vede viţa.dinainte Tindală. oricum. .. De n-ar fi fost ele. Pornesc ei spre conac. Iar faptele-mi toate sînt bine măsurate! Boierii.. ca sarea-n bucate. a zis Păcală. — Se poate. trimite un curtean să-1 poftească la el în ospeţie. î ţ i clădeam.. toată cinstea. ha. înălţimea ta? îl întreabă gazda pe Păcală. T a r e frumos!.

i-arată un mărgăritar. mai rău ca rîmătorii.. în locul celor pătate cu ciorbe şi sosuri din bucate. — Nu prea pricep! mărturiseşte gazda. să-ţi arăt grădinile. am pierdut vorba asta din m i n t e : „ T a l m e ş balmeş". — Nici noi! spun oaspeţii.. — Ce vrei să spui? se cam încruntă gazda. V-am spus că vreau s-o duc cu mine. . ca amintire despre dumneavoastră. Pleacă boierii şi gazda prin grădină. Au sărit dar în gîrlă. Pînă la urmă au fost nevoiţi să iasă afară si gazda a rostit: — Am făcut.. .. — Care sînt? vor să ştie oaspeţii. după ce Păcală plecase. . noroiul talmeşbalmeş şi n-am găsit punga cu galbeni. zice Păcală... 51 .. Păcală o priveşte. — Ce-ai p i e r d u t ? . Gazda şi ceilalţi i se plîng oaspetelui că poporul e sărac. — Vreau să spun că sînt trei lucruri pe lume care vădesc adevărata fire a omului. ceva. te poftesc să mergem. C e ? . Că vorba asta pentru mine face mai mult decît o pungă cu galbeni. se încîntă şi mai tare gazda..I-aduc şi lui veşminte noi. mulţumită că i-au plăcut mîncărurile şi băuturile prinţului Rîd-de-proşti. . Păcală se opreşte pe pod şi strigă: — Văleu! — Ce este ? sar boierii. mă rog. prostia — cîtă prostie e pe lume. mai mult decît o pungă cu galbeni! — Mai mult decît o pungă cu galbeni?. . dar. Tăifăsuiesc. dintr-o dată. — Am spus că masa a fost tare b u n ă ! C u m se numesc bucatele ce le-am mîncat şi băuturile ce le-am băut? — Se cheamă talmeş-balmeş. — O să-nţelegeţi pe dată! Tocmai treceau pe-un pod. boierii din această ţară. trece pe-aicea prin grădină. să fiu eu sănătos. mai ales a bogatului. Cînd am trecut însă pe p u n t e . rîde Păcală. Doresc să-l iau cu mine. a dat răspunsul Păcală. ca să nu rămînă mai prejos. o piatră rară. — Cuvîntul ăsta n-am să-l uit. că merge greu cu dăjdiile şi de-aia nu se prea ajung boierii-n ţara asta cum trebuie.. Şi-a bătut joc poznaşul de tagma boierească. » — Acesta n-o fi fost Păcală? şi-a izbit fruntea gazda. — Beţia — am băut destul.. nici unul de m i n t e ! . şi vremea — vremea trece. Să ştiţi că el a fost!. . Să-i fi văzut pe boieri! Fiecare ar fi vrut să afle el comoara pe care-o pierduse prinţul şi s-o ascundă. . Au răscolit nămolul pe de-a rîndul. c-au fost de toate amestecate! glumeşte gazda. — Să-l iei. Iar gazda. M u r m u r ă printre dinţi: — Păcat de mărgăritar că e la gît de măgar! — Ce-ai spus? se mohorăşte gazda. înălţate prinţ. s-o folosească singur. cumpărată de la neguţătorii din partea de răsărit a lumii.. le răspunse Păcală. Si-acum vă las cu bine. S-au făcut totuna pe haine şi pe faţă. — Am p i e r d u t ! . — Mulţi se plîng de bani. s-au d u m i r i t şi oaspeţii. . — Nici nu căutam vreo pungă. Îmi pare nespus de bine c-am găsit-o. facînd pe speriatul. — Să ştiţi că el a fost!... . — Am pierdut. C e ? .. . Sub pod era o gîrlă noroioasă. Se plimbă.

Pe drum. am să-i cer să mă păcălească. care voia numai să vadă cu ochii ei cum o 52 s-o păţească Păcală. Şi pornesc tustrei: vătăjelul pe capră.MĂTRĂGUNA Fudulul e frate cu prostul şi cel care se încrede prea mult în isteţimea pe care n-o are li-i amîndurora văr. Îşi ia cu sine şi-un vătăjel de credinţă (acela de care se slujea cînd îi asuprea pe ţărani). — Voi pleca. se lăuda pretutindeni că nu s-a găsit încă omul să-l păcălească pe el. alături de cucoană. nevastă. ce n-ai văzut! D u p ă ce-am să-l găsesc pe Păcală. Mătrăgună se fudulea: — Să vezi. îl voi căuta pe Păcală. spaima ţăranilor. Se urcă în caleaşcă. iar Mătrăgună şi cucoana pe perne. îl voi găsi şi-i voi arăta eu că u n d e i-a mers cu alţii nu-i va merge cu mine. Şi. Un alt mare boier. se lăuda mai departe. . fiindcă n-o să poată. pe n u m e Mătrăgună.

dacă nu izbuteşti. şi nu ştiu cum să fac. cu trunchii ăia-n braţe? — Nu casc gura. Şi hohotind de rîs. deodată. T o t aşa si nevasta. boierule! Fără cît nu pot face nici o mişcare cît timp ţin stîlpii ăştia în braţe. după voia tătîne-meu. măi. Cad în prăpastie. Îţi dau poruncă aspră să ne păcăleşti şi pe noi. — Pai.am să-i poruncesc vătăjelului să-i tragă o bătaie. Păcală? dă un chiot cucoana. voi înfige. boierule! — De ce. să-mi ridic o căsuţă. neguţători. îi răspunde acesta. „şi vătăjelul lui". Şi prăpastia asta este a unui ispravnic. mă numesc. ci tot cîte trei stîlpi". şi s-au speriat degeaba. în copac. Păcală? se miră vătăjelul. pe buza asta de deal mi-a lăsat un bunic de-al meu moştenire un loc. — Bine. — Îţi vei găsi beleaua! răcneşte vătăjelul. boierul Mătrăgună. se dau de-a rotogolul. deodată. tu eşti. mai pe scurt. boierule! îi grăieşte flăcăul.. ce mă mai baţi la cap? Caleaşca duruia. chitesc să-mi fac o casă. în diată. cucoana şi vătăjelul rîdeau şi-şi gustau dinainte m u l ţ u mirea isprăvii. popi. mocofane? — Nu vezi prăpastia? C u m îi voi lăsa jos doi dintre ei. — Ca să-1 bîzîie musca! se bucură cucoana. Rămîn pe veci ai lui. . şi. fără cît. Păcală. crîşmari.a m spus. la piept. — Să vezi c-ai s-o păţeşti! se îngîmfă M ă - 53 . rău. — C u m . neapărat. c-o să scriu. zăresc un flăcău subţiratec. pe mulţi? întreabă Mătrăgună. neapărat. boierule. cucoana şi vătăjelul l u i . Şi. Pe urmă-l voi pune pe vătăjel să-l lege de-un copac. să baţi nu cîte unul. " — Sa scrieţi. — Nu pot. Boierul. dacă eşti n e t o t ! Lasă-i jos doi dintre stîlpi şi bate doar unul cîte unul. îi grăieşte nevestei: Ia uită-te acolo! Ce mare nătîntol! Ţ i n e trei trunchiuri. şi n-ai să izbuteşti. Si la fel vătăjelul. ca să mă ţină minte. cum stă scris în diată. Pofteşte şi-mi ajută! Simt c-o să-mi meargă rău. vătăjel! porunceşte boierul. Ca nu pot înfige. Si tu cum te numeşti? — Eu. ridicate în sus. stîlpii. cînd ţi-oi vei ridica-o. boierule! — Şi ce căşti gura la mine. în braţe.. îşi strînge flăcăul. ca Nătăfleaţă. Uitaţi-vă. care ţinea în braţe. buni- cul scrie: „ L a fiecare colţ al casei. — Eu am să-1 ung pe chip cu miere din ulcior. Ţi s-a dus vestea-n lume. — N u . — Cel care-a păcălit pe nu ştiu cîţi boieri. îţi vei găsi beleaua! — Îţi vei găsi beleaua! chicoteşte cucoana. ţine socoteală. cojite. măi. — N u m a i pe cîţiva răi.. — Aşa e! Suflet-acru nu cred să ţi-i mai dea! recunoaşte boierul. fără să-mi urezi tu. deasupra capului său. Şi pe locul acesta. se ruga vătăjelul.. la o cotitură de drum. iată. — Şi. — Ziua mi-i bună şi-aşa.. Nu-ncerca să mă minţi. — Opreşte.. Se cheamă Suflet-acru şi pas să mi-i mai dea. măi. Ai speriat oamenii. cu domnia ta. — Nu s-au speriat degeaba. ulcioru-i acilea! adaugă vătăjelul. N u m a i că. boierule. cînd eu mă lupt cu stîlpii. un răvaş „Acesta e Păcală! Nu v-atingeţi de el. mare boier M ă t r ă g u n ă ! " Auzi? — Aud. ridicate în sus.. pe buza unui deal. Mie să-mi spui: „ S ă r u ' tălpile. — Bună ziua. mai bine. ispravnici. Păcală dă din c a p : — Vai de nevoia mea! Ce să mai păcălesc? Şi pe cine-aş putea. cînd.. — Ţ i .. se necăjea boierul. . de tufan. Boierul cască ochii. — Cu-adevărat.. că nu merge-aşa! se înfurie boierul. cu-o pălărie de pai pe-o parte. trei trunchiuri. trei în pămînt. Lăsaţi-l să putrezească! Noi i-am venit de hac.

. şi vă luptaţi cu trunchii? Şi u n d e vi-i caleaşca? — S-a d u s ... N u m a i că-n vremea asta sprijiniţi bine stîlpii. măi.. să-şi aducă pacalele şi să ne păcălească. cu mine nu-ţi merge. uzi leoarcă de sudoare şi cu limbile scoase. că nu mai pot r ă b d a ! Şi-mi ţin făgăduiala.. dacă. de parcă ţinea-n braţe bolţile cerului. ia în braţe un stîlp. că nu-i vine să creadă! — Boierul Mătrăgună şi cu cucoana sa. — Aoleo!. cu mine... 54 Şi te voi pedepsi. . totuşi. Păcală. — Îţi dau. ce vrei! — Dar îţi păstrezi cuvîntul? Îmi iau eu singur din avutul domniei tale ce vreau? Mătrăgună icneşte: — Începe păcăleala.. — Rămîneţi şi-aşteptaţi! Era o zi de vară si soarele ardea. — Şi. cu-atîta deznădejde. . ba şi cu vătăjelul? D a ' ce v-a apucat... măcar oleacă. — Începe păcăleala! P r e c u m ţi-am p o r u n c i t ! răcneşte Mătrăgună. dacă-i pe-aceea. Şi să văd ce p o ţ i ! Ai să-ţi găseşti beleaua! Păcală se scutură pe haine. fără să în braţe alt stîlp. şi. cu ea. în soare. pornise cu caii în galop. că am să bag de seamă. Şi ia dai de d r a c u ' ! — Să vină şi Aceasta. eu tot oi izbuti. Se clăteşte pe chip. Cucoana. să rămîn fără ei. — Oliu. — Vai de noi şi de n o i ! . n-o . nu-i merge... să nu mi se prăvale. Şi cu ce-mi mai fac casa? — Să vii cît mai degrabă! se văietă boierul. Am să te bat cu biciul.. Ia în mînă o botă plină cu apă rece. abia că mai răsuflă. — Aoleo.. uluită se gîndească. luminăţia voastră.. ce-am ostenit! Haide.. n-ai să izbuteşti.. aşa. — Te vom unge cu miere. cum sprijineau pe umeri stîlpii aceia grei... dacă izbutesc? — Pai. Îţi vezi bine stăpînii cum se trudesc cu stîlpii şi asudă din plin.. — D a ' . iată că se iveşte pe cale un drumeţ.. . cu hăţurile în mîini şi plesnind din biciuşcă. să mi-i ia Suflet-acru. Cu mine Cu mine n-o să-ţi meargă! cucoana! de vorba lui Păcală. îţi dau. Şi se şterge la ochi. Tocmai în acest timp.. Îi vede pe tustrei. Şi sluga lui de-asemeni. . Şi. . Şi nu vii să-i ajuţi? Na tu pe-al treilea! Vătăjelul cuprinde şi el cel de-al treilea stîlp. — O h ! Ce-o să te mai b a t ! scrîsneste vătăjelui. — Ce nu s-o mai întoarce cu pacalele lui?.trăgună. Şi orele treceau... — Zici ca mi-ai dat poruncă să vă păcălesc? — Dacă te simţi în stare! mai se umflă boierul. ce mă fac! se clatină cucoana. le răspunde Păcală.. răsuflă şi cucoana. Aoleo!. cu ce mă răsplăteşti? Boierul se propteşte în stîlp. — Să putrezeşti de viu! m u r m u r ă vătăjelul. D a r n-ai să izbuteşti. Se pleacă într-un tufiş. vătăjelule! porunceşte Păcală.. Bea şi se împrospătează.. urcîndu-se în caleaşcă. Păcală însă. printr-o minune. Muştele bîzîiau şi-i ciupeau pe cei trei... suspină vătăjelul. ce mai vorbă. — Bine. în timp ce năduşeala îi curge în pîraie pe obraz şi pe trup. Eu dau numai o fugă să-mi iau pacalele de unde le-am ascuns şi să vă păcălesc. cît eşti domnia ta de isteţ şi de ager. — Dar. de staţi aşa.

.

mai întreabă drumeţul (care. Că de-aia l-am căutat. de rîsul oamenilor. Şi şi-a luat şi răsplata. înşelat de Păcală. că-i era dor de el. se îndîrjeşte boierul. — Păi.. eu v-aş destăinui că aţi fost păcăliţi. strigînd şi jelind: — Ne-a păcălit tîlharul! — Şi ne-a luat şi caleaşca! — Drumeţule. Mîţa cu clopoţei nu prinde şoareci. că Păcală-i dibaci. pe urma lui Păcală. Pe om trebuie să-l laude faptele. Şi-a făcut rîs de n o i ! D a u drumul stîlpilor. aleargă în satul de pe vale şi vesteşte-i pe oameni că boier Mătrăgună. Păcală v-a lăsat cu trunchii aceştia în spate. după atîta trudă. aşteaptă ajutor! „S-aştepte mult şi b i n e ! rîde în el Tîndală. numai în taină pot să v-o spun.. de nu-i cu supărare. nu gura.. S-o ţină minte o viaţă! — Şi dacă izbuteşte. — Să ştii c-aşa o fi! strigară într-un glas tustrei. boieri dumneavoastră. O să plecaţi pe jos.. caleaşca dumneavoastră. . Ca să-i venim de hac! — Şi ce bătaie o să-i tragem la u r m ă ! se bucură cucoana.să izbutească. era Tîndală) ce răsplată p r i meşte ? — Am spus că-i dau ce-o vrea! Ce-o pofti să-şi ia singur. Nici găina care cotcodăceşte mult nu face ouă. Şi cine-şi caută beleaua cu lumînarea sigur că şi-o găseşte!" Şi-a plecat mai departe.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful