Clasa a XI-a B Profesor: D-na Andraşciuc Dana

FIŞA STUDIULUI DE CAZ Titlu: Între istorie şi mit Tema: Romanitate ş dacitate Componenţa grupei de elevi: 1. Alexandru Emil Eduard 2. Ardelean Vlăduţ 3. Bucur Diana Corina 4. Bufte Lia Maria 5. Coman Andreea Diana 6. Pop Adelina Calendarul cazului: Pregătire: Susţinere:

2

Cuprins

I. ...3 II. a) b) c) d) e) f) g) h) i) j) III. IV. V.

Introducere........................................................................................

Argumente susţinând originea latină sau dacică a poporului român Mitul fondator: Baba Dacia – Baba Dochia.........................................4 Dochia şi Traian....................................................................................5 Date istorice ~ romanizarea Daciei.......................................................6 Romanitatea românilor........................................................................10 Formarea limbii române......................................................................12 Elogiu adus latinităţii în creaţia lui Alecsandri……………………...16 Caracteristici ale dacilor......................................................................18 Continuitatea dacilor după cucerirea romană......................................23 Sinteza spirituală: creştinismul la daco-romani...................................25 Vestigii arhitecturale dacice şi romanice pe teritoriul României........27 Concluzie............................................................................................42 Bibliografie ........................................................................................43 Anexe Anexa 1: Imparatul roman Traian............................................................44 Anexa 2: Imparatul dac Decebal..............................................................45 Anexa 3: Trophaeum Traiani....................................................................46 Anexa 4: Columna lui Traian...................................................................47 Anexa 5: Ruinele Sarmizegetusei.............................................................48

3

Introducere
Una dintre cele mai dezbătute probleme din istoriografia românească, problemă care de fapt indică însuşi drumul parcurs de aceasta, este problema originilor. Situaţia ne apare firească pentru un popor cu o veche, dar, în acelaşi timp, enigmatică atestare, cu o limbă care se revendică de la Roma, dar cu relativ târzii organizări statale. Cronicarii moldoveni Grigore Ureche şi Miron Costin vorbesc despre originile noastre romane, negând existenţa elementului dac. De altfel, Miron Costin redactează prima istorie care arată originile pur romane ale poporului său, „De neamul moldovenilor”, linie continuată de Dimitrie Cantemir, apoi de Şcoala Ardeleană, cel mai de seamă reprezentant al ei în acest domeniu fiind Petru Maior. De altfel, o sumară anchetă asupra mărturiilor europene din sec. XV-XVIII relative la originea românilor, relevă ideea descendenţei românilor din coloniile romane aduse de Traian în Dacia. Teoriile savanţilor români ai Şcolii Ardelene (Samuil Micu-Klein, Petru Maior, Gheorghe Şincai) care pledau pentru originea pur romană a românilor, au fost preluate de partizanii teoriei imigraţioniste (Fr. J. Sulzer, J. Chr. von Engel, R. Roessler), ce acceptau ad litteram mãrturiile lui Julian Apostatul (Caesares 327) şi Eutropius (Breviarium, VIII, 6, 2) dupã care Traian ar fi nimicit poporul geţilor, respectiv Dacia ar fi rămas lipsită de bărbaţi ca urmare a îndelungatelor războaie contra lui Traian, apreciate ulterior ca fiind doar formule retorice, neconfirmate de inscripţiile care folosesc termeni normali pentru definirea unei victorii, respectiv înfrângeri militare - vicit, triumphavit, superavit. Odată cu evoluţia societăţii româneşti, în a doua jumătate a secolului XIX, ideea persistenţei elementului dacic, ca o componentă fondatoare a poporului român, capătă o nouă dimensiune. Tonul este dat chiar de un om politic, Ion C. Brătianu, şi este continuat cu mare avânt de către Haşdeu, care devine susţinătorul cel mai fervent al continuităţii dace, cu argumente lingvistice, într-un moment în care curentul latinist era primordial, şi de Cezar Bolliac în sensul căutării de vestigii materiale dacice. În intervalul 1870-1880, se produce o reevaluare a problemei originilor poporului român, care din romane pure, ulterior romane amestecate, devin acum daco-romane. Dacă Grigore Tocilescu şi Dimitrie Onciul pledează pentru o pondere limitată a elementului dacic în această sinteză, A. D. Xenopol aduce argumente de ordin toponimic şi antroponimic în favoarea prezenţei elementului autohton. În concluzie: Suntem daci? Suntem romani? Vom afla acest lucru analizând argumentele lingvistice, etimologice ş istorice, dar şi literatura română care conţine diferite referiri la originea poporului.

4

Baba Novac) şi Baba Dochia. înregistrează între oraşele din Dacia. În Basarabia se întâlneşte „Baba Marta" în care s-a recunoscut numirea lunii martie. pe cînd în Moldova şi Basarabia sunt douăsprezece babe. în limba rustică. masculin şi feminin: Baba Novac (Ion Georgescu. Traian. „Traian şi Dochia”. Acolo s-a rugat la Zamolxe „să nu o lase să fie pângărită de împărat”. Dochidava. aşa cum Troian este forma antroponimului Traian. simbolizând „constituirea însăşi a poporului român" este mitul „Traian şi Dochia” . Sunt patru mituri. spre răsărit. cetatea Dochiei (nu a Dachiei!). În legatura cu mitul Dochia. a înaintat în fruntea unei oştiri spre Sarmisegetuza. iar Dochia 5 . nutrite din ce în ce mai mult de mediile literare. în ajutorul tatălui ei asediat în cetate. întâiul mit. de care am amintit mai sus. Însă. În indice se specifica „Decidava. În Muntenia. Aceasta susţine că Dochia. pe la mijlocul secolului II. localitate în Dacia de miazănoapte”. Chiar dacă o fiică a lui Decebal ar fi purtat numele de Dochia. cu câteva oi lânga ea”. tinzând a deveni pilonii unei tradiţii autohtone. în lucrarea sa „Îndreptar geografic”. Unul din aceste mituri este si cel al „Meşterului Manole”.. povestea zidarului de mănăstire care îşi zideşte soţia ca să oprească surparea clădirii. simbolizează constituirea însăşi a poporului român. trecând pe lânga ea a întrebat-o daca a vazut prinţesa dacă. fiica regelui Decebal. Şi atunci Dochia a fost prefacută într-o bătrână ciobăniţă. Dochia este o pronunţie traco-dacică a numelui Dacia. Zilele se numesc „zilele babelor" G. devenit Dochia. Oltenia si Ardeal sunt 9 babe (1-9 martie). Arhaicele rituri de construcţie. indicând concepţia noastră despre creaţie. De pildă în descântece.Mituri fondatoare Urme ale moştenirii dacice se pot bănui şi în diverse producţii de literatură populară. definită ca mitul estetic. Mitul ancestral al întemeierii statului dac ne duce în perioada matriarhală şi este legat de un personaj feminin. au trebuit să străbată veacurile de cultură spirituală dacică pentru ca să ajungă la noi sub forma legendei „Meşterului Manole”.H. Ptolomeu. cimilituri sau unele colinde. cuvântul baba este străvechi traco-dac. Ea a fost „înfrîntă de armata lui Traian”. Are ambele genuri. Numele acestui personaj a fost Dacia. cercetatorul Romulus Vulcanescu a studiat prima legendă. Calinescu considera că „întâiul mit". d. Baba Dochia (Dacia) a fost o realitate umană în perioada matriarhatului. Etimologic. care e rod al suferinţei. documentate în neoliticul de pe teritoriul României. a fugit cu resturile oastei în munti. mitul Baba Dochia este mult mai vechi şi poate fi pus în legatură cu numele matriarhal al Dacilor.

Zece oi. în Moldova I Între Piatra Detunată Ş-al Sahastrului Picior. IV Traian vine-n astă ţară. o. a ei popor. Acea doamnă tinerică Turma paşte peste plai. zeu. Prin a codrului potică Ea ascunde al ei trai. Din a ei plâns naşte ploaie. De-a iubi a giuruit. Ea domnează-n vizunie Preste turme şi păstori. Tronu-i iarba înverzită. Împaratul a luat-o în goană într-acolo şi Baba Dochia a rămas stăpână pe ţinutul acela şi de atunci poate mai trăieşte încă în munţi”. "Zamolxis. Se subgiugă de amor. ea era. Traian vede astă zână. Astăzi rog nu mă lăsa!' Când întinde a sa mână Ca s-o strângă-n braţ. Şi de-a birui deprins Spre Dochia cea fugară Acum mâna a întins. . Vezi o stâncă ce-au fost fată De un mare domnitor. Ea se-ndeamnă a fugi. Văzând patria ferecată. cu grai fierbinte. Tunet din al ei suspin. De Deceval. DOCHIA ŞI TRAIAN de Ghorghe Asachi Sub muntele Pion. striga. Vrednică de-a ei părinte. Acolo de rea furtună E lacaşul cel cumplit. Unde vulturul răsună Al său cântec amorţit. Dar când Dacia-au împilat-o Fiul Romei cel mărit. Frumuseţei ei se-nchină. Atunci ea. O ursită-o priveghează. III Împăratu-n van cată Pe Dochia a-mblânzi. Pre ea pune-a sa coroană. Pre cel care-ar fi scapat-o. Acea doamnă e Dochie. Acea piatră chiar vioaie De-aburi copere-a ei sin. Traian. Deşi e învingător. De-al ei zeu scutita zână Se preface-n bolovan. V El pietroasa ei icoană Nu-ncetează a iubi.i-a arătat spre miazăzi. Schiptru-i este un toiag. Şi Dochia deseori 6 II La frumseţe şi la minte Nici o giună-i samana. A ei haină aurită O preface în şăiag. Te giur pe al meu părinte. Nici se poate despărţi.

stă la baza constituirii şi apariţiei poporului pe arena istoriei. în măsura în care aceştia au adoptat limba latină. ancestral din care insisi romanii sunt descendenti. în care se remarcă totodată şi particularităţile sale. timpul şi baza etnică pe carea ea s-a altoit. cum poate foarte bine sa vina de la ROHMANI. Este îndeobşte cunoscut că cea mai mare parte a Daciei lui Decebal. este mai mult decât probabil ca geneza poporului român are un caracter de altoire etnica a doua popoare congenere. Pentru Dacia. Giurescu afirma: "Suntem singurii dintre popoarele romanice . schimbându-şi astfel mentalitatea şi însăşi fiinţa lor etnică. b) asimilarea băştinaşilor daco-geţi. latinofonă. În conceptul de romanizare includem cele două laturi fundamentale ale aceluiaşi proces unitar şi anume: a) colonizarea teritoriului daco-getic cu populaţie romanizată. au preluat obiceiurile şi civilizaţia romană. cucerită cu mari eforturi militare şi transformată lui domnia lui Traian în provincie romană (anul 106) a fost desprinsă din lumea popoarelor aşa-zise „barbare” de la nordul Dunării şi încadrată în comunitatea Imperiului Roman. când aparatul de stat roman a fost 7 . precum foarte posibil erau si romanii.care pastram numele stapânitorilor".Preste nouri luminează Ca o stea pentru păstori. Astfel. o mutaţie social-politică şi organizatorică structurală. legate de locul. adică romanizarea prin colonizare. Insusi numele românilor vine de la romani. pentru că acest proces desfăşurat în ţinuturile carpato-danubienepontice. Romanizarea reprezintă în ansamblu un proces istoric de mari proporţii şi cu uriaşe consecinţe. Procesul de sinteza si conlocuire a fost atât de intens deoarece dacii insisi erau urmasi ai tracilor. Marele istoric român Constantin C. poporul stravechi. venită din toate părţile Imperiului Roman.De aici înainte până la Aurelian. pornim de la premisa că romanizarea sub ambele laturi menţionate mai sus a fost deplin posibilă şi a devenit o realitate ce se poate demonstra documentar. Date istorice ~ romanizarea Daciei Pentru români. singurul popor neolatin din sud-estul europei.abstractie facând fragmentul etnic neinsemnat al romansilor . rezultatul ei fiind cel mai latin dintre popoarele urmase ale latinilor si cea mai latina dintre limbile romanice. şi-au însuşit felul de viaţă roman provincial. romanizarea poporului şi a populaţiei daco-getice din antichitate prezită o importanţă deosebită.

dat fiind ca imparatul roman isi luase si titlul sacru. Legiunea V Macedonica la Potaissa) şi trupe auxiliare. unele luând fiinţă încă din timpul lui Traian. foarte impunator Prezenţa romanilor s-a făcut simţită şi prin modernizarea statului. se întâlneau două sisteme sociale şi economice diferite. Resedinta lui Legatus Augusti era in fosta capitala a Daciei. in jurul carora s-au construit ziduri de aparare. Numărul oraşelor s-a ridicat la 11. care erau în fapt asociaţii de tipul breslelor sau asociaţii etnice şi religioase. ridicarea unor aşezări rurale la nivel de oraş şi chiar întemeierea unei capitale pe locul celei vechi. Tot la Sarmizegetusa se afla si "preotul incoronat al celor trei Dacii si care slujea la altarul imparatului Sacerdos arae Augusti Coronatus Daciarum III". moravurile şi tradiţiile poporului autohton dacic. sculptura. formele proprii de organizare politică. In Dacia 8 . înfiinţarea unor aşezări civile. Dar în toate acestea intervin vechile forme de organizare. Deci. un fel de mic parlament. castre si castele. dar local exista un Concilium Provinciarum Daciarum trium. două civilizaţii cu un nivel inegal de dezvoltare. in Sarmizegetusa. Bogăţiile Daciei atrăgeau ca un miraj mulţimi de colonişti. Aedes Augustalium.retras la sud de Dunăre. s-a mutat la Apulum. S-au intarit si orasele. iar dupa anul 118 d. Organul superior era Legatus Augusti. în provincie au fost aduşi funcţionari ai aparatului administrativ. meşteşugari. După ce Traian a învins Dacia. limba latină. la fel ca în alte provincii de frontieră. Totodată s-au dezvoltat şi artele: arhitectura. pictura. militară şi administrativă. sclavi. Imediat după cucerire. întreg sistemul de organizare şi felul de viaţă roman provincial. Nenumarate descoperiri arheologice atesta prezenta acestui tip de fortificatii romane pe teritoriul României de azi (Dacia de atunci). oameni de afaceri. Apararea provinciei Dacia era asigurata prin fortificatii de tipul: valuri. Aceştia au determinat progresul vieţii economice în Dacia. a adus aici din tot imperiul roman mari mulţimi de oameni. Sarmizegetusa devenind Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. aici a început o colonizare masivă. pe teritoriul nord-dunărean au staţionat numeroase trupe romane: două legiuni (Legiunea XII Gemina la Apulum. civilizaţia. Pe lângă aceştia. după ce a cucerit Dacia. comercianţi. construcţia unei vaste reţele de drumuri. Au fost înfiinţate colegii. slujitori ai religiei. Eutropius spunea că: „Traian. cultura şi civilizaţia lor. divin. în scopul de ajutor reciproc sau de practicare a cultului. ca să cultive ogoarele şi să populeze oraşele”. Preotii care oficiau cultul imparatului aveau la Sarmizegetusa un templu. istoria Daciei ocupată de romani este istoria unei provincii a Imperiului.C. Romanii au introdus în Dacia relaţiile sociale.

Drobeta (Turnu-Severin). Aceste localitati si-au reluat in prima jumatate a sec. Aquae (Calan). Romula (Rosca). Aparatorii se numeau patroni sau defensori. la fixarea impozitelor sau a unor prestatii extraordinare. fie patru (in municipii) cu atributii similare primarilor si ajutorilor de primari de astazi. In afara de cei mentionati anterior. municipii si sate. folosit la zidurile cetatii Sarmizegetusa. dupa cum era cazul. existând insa posibilitatea evolutiei. Giurescu afirma ca mai exista alte 91 de localitati. Intre municipii. legate intre ele cu un ciment a carui exceptionala formula s-a pierdut in negura timpului. numit ardo decurionum. nepermitând patrunderea nici macar a unei lame subtiri intre blocurile de piatra si a carui formula s-a pierdut de asemenea. care era in latina "strada pavata". fiind numiti quattorviri jure dicundo. (Sa ne reamintim ca si cimentul dacic. Dintre acestia se alegeau fie doi (in colonii). romanii puneau peste cele doua straturi placi de piatra foarte bine cimentate intre ele.) Pentru sosele. unele aveau mai multe drepturi iar altele mai putine. Apulum (Alba-Iulia). Quattorvirii erau alesi pe o perioada de un an iar dumvirii pe o perioada de 5 ani. Potovisa sau Potaissa (Turda). care se ocupau de estetica urbana si pe questori. Municipiile erau orase cu mai putine drepturi decât coloniile. administratia oraselor colonii sau municipii . Ei aveau si atributii judecatoresti. Dierna (lânga Orsova). Drumurile au fost pentru romani unul dintre cele mai importante mijloace de mentinere a dominatiei asupra teritoriilor cucerite. iar unele sate (vici sau pagi) puteau fi facute municipii. Municipiile cele mai cunoscute au fost: Porolissum (Moigrad). alcatuite din 20 de consilieri sau decurioni. Coloniile erau urmatoarele asezari: Sarmizegetusa (sau Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa). care puteau deci alege la Roma pe inaltii demnitari si puteau fi alesi la rândul lor. Dinu C.mai cuprindeau si pe edili. asezari de trei tipuri: colonii. numit primus. in Mtii Apuseni). lânga Caransebes) si Ampelum (Zlatna. Coloniile si municipiile erau conduse de un consiliu. in timp ce cuvântul latin "terra" (care este cel din care deriva in 9 . datând din epoca Daciei Traiane al caror statut administrativ este insuficient cunoscut astazi. Soselele romane erau lucrate dintr-un strat gros de bolovani si unul din prundis. care putea sa le sprijine sau sa le apere. era extraordinar. Este poate locul sa comentam aici un paradox lingvistic.XX si numele roman. care corespundeau casierilor. Romanii pastrau astfel o puternica emulatie intre colectivitati. Orasele mai aveau de asemenea câte o persoana importanta. Tibiscum (Jipa. in sensul ca unele municipii puteau fi ridicate la rangul de colonii.romana au existat ca si in restul Imperiului Roman. deoarece in limba româna cuvântul pamânt vine de la pavimentum. de exemplu. care erau alcatuite din cetateni romani cu drepturi depline. condusi de unul dintre ei. astfel incât drumurile rezultate erau extraordinar de durabile. Napoca (Cluj).

celelalte limbi romanice "pamânt") a dat in limba româna cuvântul tara. În concluzie. colaterale. dovedeste ca drumul a existat inainte ca romanii insisi sa il paveze. cum afirmă Maria Comşa. asezata intre Potaissa si Napoca in anul 108. După retragerea Aureliană procesul de romanizare nu s-a încheiat. Pârvan. destul de scurta de altfel. timp în care populaţia autohtonă şi-a creat o limbă şi o civilizaţie proprie. la scurt timp dupa cucerirea Daciei. la posesiunea teritoriala. Iorga etc. avea loc romanizarea Dacilor liberi. a carpilor şi costobocilor. p. creându-se o populaţie daco-romană. Sinteza daco-romană a dus la apariţia antroponimelor romane în Dacia. Drumurile romane cele mai importante erau numite imperiale si se ramificau in drumuri mai mici. care a constituit nucleul singurului popor romanic în estul romanităţii. ceea ce este foarte elocvent pentru un popor care este poporul român care a locuit pe aceleasi pamânturi. 263). din preistorie si pâna astazi. Dacia a fost romanizată efectiv. Pe lângă continuarea procesului de romanizare în cuprinsul Daciei Traiane.). acesta s-a continuat o vreme de câteva secole. al cailor de acces existente anterior cuceririi romane. Coexistenta daco-romana. Daicoviciu. N. cuvânt care trimite la pamânt. care preferau să-şi schimbe numele vechi cu nume romane.). Dacia a ramas sub stapânirea romana mai putin de 170 de ani (106-275 d. Aceasta ar fi o explicatie ce ar tine cont de preistorie. ele fiind purtate şi de proviniali romanizaţi sau în curs de romanizare. adevăr susţinut de numeroşi învăţaţi români (V. Un "miliarium". 10 . Fără îndoială că antroponimele de factură romană nu aparţineau exclusiv romanilor sau italicilor. de mai mica importanta. adica o piatra indicând distantele. Caracterul romanic al provinciei Dacia nu se explica prin durata. Romanizarea. ci mai ales prin conjugarea foarte eficienta a doua popoare ce aveau stramosi comuni si a doua limbi inrudite. dacic. Trebuie neapărat să amintim faptul că „romanizarea efectivă a dacilor supuşi se exercită asupra unei populaţii la care civilizaţia romană începuse să pătrundă cu cel puţin o sută de ani mai devreme” (C. Multe dintre soselele construite de romani urmau traseul vechi.H.

în primul rând. Ii numeşte români pe aceşti coloni de origine romană totodată afirmând că ei ar fi urmaşi ai unor locuitori colonizaţi de către împaraţii romani „ei se numesc români şi acest nume l-au păstrat până astăzi”. Petru Maior şi Budai – Deleanu. Demetri (despre controversata chestiune română în scrieri istorice. ca oameni. ca un mijloc de luminare şi de progres. Opera 11 . românii s-au menţinut si afirmat acolo unde au rezistat elementului migrator.Aflăm deci că aceşti urmaşi ai colonizării romane işi zic romani şi că li se mai zicea români in vremea lui Constantin al VII-lea. continuitatea românilor in Dacia) dovada persistenţei elementului roman la nord şi sud de Dunăre la sfârşitul sec. Şcoala Ardeleană avea drept scop afirmarea drepturilor politice ale poporului român din Transilvania. Gheorghe Şincai.Romanitatea românilor Cucerirea lui Traian impuse populaţiei geto-dace o noua direcţie de dezvoltare. Constantin al VII-lea Porfirogenetul pe la mijlocul veacului al X-lea.H. anume in spaţiul nord-dunărean. inainte de toate slavilor. la descoperirea valorilor umane. priveau instrucţia . si acolo unde Bizanţul in ciuda unor eforturi aproape permanente n-a reuşit sa obţina decât rezultate efemere aparţiale. Prima afirmaţie cu privire la sfârşitul procesului de formare etnică şi lingvistică a poporului român se bazează pe Strategikonul lui Maurikios care menţionează existenta elementului roman la nord de Dunăre la începutul veacului al VIII-lea şi în Acta s. prin şcoală sau prin intermediul cărţii. La începutul altor mărturii ce afirmă răspicat originea romană a poporului şi limbii române se afla un alt împărat bizantin. Apărută în sec al XVIII –lea. al VIII-lea şi în a doua jumatate a celui următor. împaratul deci nu face altceva decât sa reproducă cele spuse de ei sau despre ei. modul prin care se ajungea la conştiinţa de sine. de la care simbioza geto-daco-romană nu va putea fi abatută nici de evenimentele care păreau menite sa condamne la dispariţie romanitatea norddunăreana: retragerea armatei şi administraţiei ocrotitoare si odată cu ele a instrumentului de apărare a acestui crâmpei al României orientale de primejdia năvălirii popoarelor migratoare. deci a drepturilor lor. reprezentanţi acesteia. Pătrunşi de ideile iluministe. Samuil Micu. numele sub care întâlnim poporul roman în hrisovul imperial este cel de vlahi. Scrisoarea împăratului bizantin Vasile al II-lea Macedoneanul este printre primele documnte care atestă naşterea poporului român din anul 980 D. In veacurile care s-au succedat după dispariţia puterii Romei in partea de răsărit a imperiului.

adecă romani de sînge.s-au prăsit apoi toţi românii cîţi sînt de-a stînga Dunărei. unitatea românească şi originea pur romană a poporului român. a patra din nume.”. iară mai pre urmă ţinţari.. frătuţi.. moldoveni. s-au prăsit românii cei ce sînt de-a dreapta Dunărei. Machidonia şi Thessalia. tot de o viţă şi porodiţă sînt.)”. iară din partea coloniei carea s-au trecut Dunărea şi s-au aşezat în Dachia cea Noao. apoi abotriţi. după aceaia comani şi paţinachite. 12 . El este acela care acordă cel mai mult spaţiu discutării purităţii neamului nostru şi face cea mai lungă demonstraţie a acestei probleme în opera cu caracter polemic „Istoria pentru începutul românilor în Dachia”.. încercând să dovedească provenienţa latină a românilor. în opera „Hronica românilor şi a mai multor neamuri. precum firea şi vîrtutea îi mărturiseaşte (. cum cură în Marea Neagră. încearcă să dovedească sorgintea romană a poporului român : „Din partea coloniei. întîiu români. Dintre istoricii Şcolii Ardelene. a doua din obiceiuri. sau cuzo-vlahi. a treia din limbă. prin tematica ei. tocma cum s-au numit şi ceii ce au remas de-a stînga Dunărei. aşişderea şi din romanii pre carii i-au adus Marele Constantin din Trachia. conchide că acest lucru reiese din patru elemente : „întâiu din scriitori. carea au remas în Dachia Veche. şi Gheorghe Şincai. Samuil Micu este cel care. ci ori cum s-au numit.. Petru Maior este teoreticianul intransigent al rădăcinii pur romane a poporului nostru.de cultură a reprezentanţilor Şcolii Ardelene prefigurează. mocani. amu cotzo. carii s-au numit după aceaia.. mai pre urmă munteni. mărgineni. sau se numesc şi acum.. amu vlahi.” Asemenea lui.

cu cele trei declinări. caballus > caballu > calu > cal sebum > sebu > seu tibi > ţie Morfologia limbii române moşteneşte. lat. spaniola. avarii. au influenţat limba. slavii. pronunţat aspru. s şi t din forma de bază dispar din rostire atunci când se găsesc la sfârşitul unui cuvânt. nu devine “ r “ ex. fără a modifica fondul principal de cuvinte şi structura gramaticală de origine latină. n. palus > păr. occitana sau provensala. lat. devine “ r “ ex: lat. 13 . Acest aspect al latinei stă şi la baza celorlalte limbi romanice: italiana. filum > fir. lat. articolul. romansa sau retoromana şi franceza. callis > cale. Folosind această metodă s-au stabilit reguli fonetice. Iată câteva din regulile de evoluţie a limbii: I) un “ l ” simplu. vulagaris=popular). sau al uneia din formele lui gramaticale: ex. catalana. Procesul de formare al limbii române se încheie în secolul al VII-lea. Majoritatea părţilor de vorbire. olla > oală orice m. filum > film > fira > fir II) III) “ b “ între două vocale cade: ex. flexibile şi inflexibile. sunt moştenite din limba latină: substantivul. Totuşi “ l “ dublu. Invaziile popoarelor migratoare: goţii. dalmata. a zecea. nepronunţat aspru. portugheza.Formarea limbii române Limba română provine din latina populară vorbită sau latina vulgară (lat. etc. în bună măsură. lat. A mai existat una. iar metoda cu ajutorul căreia lucrăm se numeşte metoda istorico-comparativă. dar în secolul al XIX-lea ea a încetat să mai fie folosită. Istoria cuvintelor şi a formelor se numeşte etimologie. gepizii. între două vocale. realitatea limbii latine populare. lat. hunii. gula > gură. asemănări şi deosebiri între limba română şi latină sau între română şi celelalte limbi romanice.

dar are ca bază aceeaşi latină populară. Limba literară se deosebeşte de vorbire prin faptul că nu îngăduie folosirea unor forme sau rostiri locale ( pă în loc de pe. boală. din slavă avem: (aproximativ 20-22% din fondul principal de cuvinte) cleşte. preferă raportul de coordonare faţă de cel de subordonare. iar după 1600 se scriu direct în limba română şi cronici despre istoria românilor. cu predicatul la sfârşitul propoziţiei. Criş. Prut. Primele au fost traduse în Maramureş. geniu. al structurii gramaticale. un vestit tipograf. De aici au ajuns la diaconul Coresi. se copiau de mână şi circulau în mai multe cópii. din punct de vedere fonetic. cocoş. oraş. se numeşte limba literară. cele mai multe la Braşov. Sintaxa limbii române simplifică timpurile şi modurile verbale. şi cărţi tipărite. Motru. Olt. Acestora li se adaugă aproximativ 100 de cuvinte izolate (abur. Toate celelalte popoare ce au trecut pe aici au lăsat influenţe şi în fondul principal de cuvinte. După această dată. deal. Tisa) de cuvinte moştenite de la daco-geţi. din maghiară: chip. avem multe scrisori. întrebuinţarea unor cuvinte cu răspândire regională 14 . gând. unde li s-au gasit manuscrisele. din neogreacă: cărămidă.. iar după 1540. Astfel. cişmea. Fondul principal de cuvinte al limbii române este în proporţie de 60-66% de origine latină. milă.Şcoala Ardeleană). vorbă. numeralul. muncă. a pedepsi. guşă) şi 2200 de nume proprii (Arges. Aspectul cel mai îngrijit. Ele sunt traduceri religioase din slavonă. a defini. al limbii comune. care le-a tipărit în decurs de mai mulţi ani. acte de vânzare şi cumpărare. noroc. Timiş. pronumele. moştenit. La Orăştie s-a tipărit în 1581-1582 prima parte din Vechiul Testament. dă în loc de de. Mureş. Dunăre. brusture. galbează. prosop. Cu toate că erau şi cărţi de legende şi chiar romane populare traduse. ghine sau bini în loc de bine). ele nu se tipăreau. etc. iar din franceză: bancnotă. Cărţi religioase s-au publicat mereu după secolul al XVI-lea. însemnări. Primul document cunoscut scris în româneşte este o scurtă scrisoare din anul 1521 "Scrisoarea lui Neacşu de la Câmpulung". cu ajutorul căreia se exprimă ideile culturii şi ale ştiinţei. ciulama. barză. a iubi. verbul cu cele patru conjugări. Someş. lexical. modifică topica. din turcă: alai. fel.adjectivul cu gradele de comparaţie. foi de zestre. brad. cătun. stil etc (germana şi latina . ciubuc. etc.

În cadrul dacoromânei se pot identifica unele deosebiri. maramureşean. iar în anul 1860. Câţiva din traducătorii acelei perioade sunt : Simion Ştefan ( „Noul Testament de la Băldrad”) . crişan. se face trecerea de la alfabetul chirilic la alfabetul latin. Varlaam ( „Cazania” ) . învăţământul şi teatrul au o mare contribuţie în dezvoltarea limbii. mişto). Antim Ivireanu („Didahiile”). bănăţean. În anul 1780. alcătuiesc prima gramatică a limbii române. Dosoftei („Psaltirea” – în versuri) . gagiu. ei zic panis. meglenoromâna (vorbită în Meglenia). Primul care demonstrează latinitatea limbii române este Grigore Ureche. el dă o probă de etimologii latine : „. reducând numărul de litere chirilice de la 43 la 27. Ion Heliade Rădulescu pune ordine în alfabet.. disparută astăzi). baza este limba literară. Însă în 1860 se instituie întrebuinţarea alfabetului latin. limba literaturii artistice utilizează toate posibilităţile limbii cu scopul de a ilustra intenţia scriitorului. limba română fiind scrisă cu caractere chirilice. Literatura artistică nu se înscrie în graiurile locale. 15 . În secolul XIX. dar se vorbeşte şi despre graiuri: vrâncean. prin decret. În literatura artistică. şi cu ale lor cuvinte ni-i amestecat graiul”. de asemenea. limba literaturii artistice poate să întrebuinţeze orice forme. presa. Tot în acest secol. unde există literatura populară sau folclorică. Samuil Micu şi Gheorghe Şincai. În secolul al XII-lea şi al XIII-lea a fost introdus alfabetul slav în cancelaria domnească. fără însă a modifica unitatea (gramaticală) a limbii: muntean. atât din limba populară. pâine. Dialecte ale limbii române sunt: dacoromâna (vorbită la nordul Dunării). etc.(oghial -plapumă. istroromâna (vorbită în peninsula Istria. pentru care conchide cu mândrie că „ de la Rîm (Roma) ne tragem. ca limbă a culturii. de scrieri originale.de la rîmleni. oltean. Prin urmare. limba română mai este şi limbă a literaturii artistice. ceea ce face să se vorbească de subdialecte. Secolul XVIII este marcat. cât şi din graiuri. dar care se transmite oral.. Grigore Ureche fiind creatorul limbii literare a românilor. într-un capitol din lucrarea sa „Letopiseţul Ţării Moldovei”. Spre deosebire de limba literară. cuvinte sau expresii. iacana. batâr -măceş) sau a unor expresii familiare sau de mahala ( a feştelit. aromâna (vorbită în Macedonia). consacrat special acestei probleme.Pentru a-şi convinge cititorii de acest adevăr. Pe lânga forma literară şi forma populară. intitulat „Pentru limba noastră moldovenească”. regională. ce le zicem latini. moldovean.

În „ Istorie în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească”. că de n-am socoti pre amănuntul.. În sfârşit. luându-se cele sfinte de la sârbi.. turcii – otomani. La baza ei stau cercetarea şi valorificarea vocabularului. a fiecărui termen ştiinţific sau tehnic nou. frons – frunte. Unele cuvinte au rămas chiar întregi : barba – barba. În plus s-au mai adăugat mai târziu şi puţine cuvinte ungureşti.. Moldovei şi Ţării Munteneşti şi românii din ţările ungureşti.. aşa şi românii poartă numele romanilor. toate le-am înţelege.] şi altele multe din limba latină. din ce ţară au ieşit strămoşii lor”. ungurii – huni. Iar în opera „De neamul moldovenilor. a fiecărui cuvânt. realizează o sinteză a schemei structurii limbii române : „Unde trebuia să fie Deus. al mieu în loc de meus. homo – omul. s-au adăugat şi puţine cuvinte slavoneşti. cronicarul îşi propune să scoată „lumii la vedere felul neamului.” Dezvoltarea literaturii ca artă.găină..” Lui Grigore Ureche îi urmează alţi scriitori şi lingvişti care susţin în lucrările lor sorgintea latină a limbii române. strădania celui care scrie sau exprimă idei prin viu grai de a pătrunde înţelesul adânc al cuvintelor.ei zic galina. dezvoltarea ştiinţelor prin ce au adus ele mai bun în formularea ideilor şi sentimentelor noastre o putem numi cultivarea limbii naţionale. din ce izvor şi seminţe sîntu lăcuitorii ţărei noastre.mulier [. avem cierul.”.” El dovedeşte că precum şi alte neamuri: „ franţozii – galii. iar altele foarte mici deosebiri. avem Dumnezeu sau Dumnedzeu. aşa s-a stricat limba. unde era coelum. aşa cum indică şi titlul. 16 . cronicarul Miron Costin. muierea. angelus – indzierul. aşa şi luna..

Elogiu adus latinităţii în creaţia lui Alecsandri În ciclul “Mărgăritărele” a lui Vasile Alecsandri poeziile latinităţii nu sunt atât de importante pentru valoarea lor literară cât pentru cea ideologică. Alecsandri inaugurează tendinţa de consacrare literară a originilor şi existenţei unice ale neamului precum şi intenţia de a populariza în Europa latinitatea poporului român. remarcabile prin dinamismul ritmului şi energia enumerărilor verbale: “Vin şi hunii.” În Margăritărele . în afara acestor fapte extra-literare. rumpe şi zdrobeşte Codrii vechi din a sa cale Până-n fund. snopuri îi coseşte Şi-i înfrânge. vin şi goţii Vin potop. Legăturile sale europene. se rostogoleşte Cade. Parcursul poetic rezumând luptele cu năvălitorii conţine fragmente exemplare de poezie imitativă. şi-i respinge Şi-I alungă. frecvenţa în opera propriu-zisă a trimiterilor la vechimea ş nobleţea originii românilor 17 . grefată pe rezistenţa în faţa popoarelor migratoare. în fund devale. potop cu toţii Pe cai iuţi ca rândunele Cai sirepi ce fug ca gândul De cutremură pământul … Vie! Ca o stâncă-naltă Ce din vârf de munte saltă Tună. prietenia cu mari personalităţi literare ale vremii şi . şi-i învinge. Astfel crunt ostaşul meu Îşi zdrobeşte calul său El îi spare şi-i răzbeşte Snopuri. “Santinela romană” este o sinteză a genezei poporului roman în registru eroic şi vitejesc.

vizând afirmarea dreptului de naţiune suverană a României.” Alecsandri era preocupat de versificarea unor detalii revelatoare istoricoliterare care să popularizeze legăturile de tradiţie dintre români şi celelalte popoare din aria romanică. Versurile dedicate Italiei din Mărgăritărele (“Pe albumul domnişoarei Ida Vegezzi Ruscalla”. Desigur. au în subtext idea refacerii unei solidarităţi romanice în Europa. Drama “Ovidiu”.mărturisesc o întreagă strategie. “Pilotul”. 18 . a continuităţii acesteia în spaţiul carpatodanubiano-pontic: “Dumnezeiri! Nu! Ginta latină în veci nu moare. Getta din “Fântâna Blanduziei” de care se îndrăgosteşte marele Horaţiu este de origine geto-dacă. de care era atât de mândru şi care era întâiul premiu internaţional de poezie al românilor. ceea ce dovedeşte că “ Fântâna Blanduziei” este o descriere metaforică a sincretismului dintre daci şi romani. fără a fi nemijlocit propagandistice. cea mai important poezie rămâne “Cântecul gintei latine” care i-a adus lui Alecsandri trofeul feliorilor de la Montpellier. prin însăşi opţiunea lui Alecsandri pentru acest subiect. în acest context ideologic. Pierre de Ronsard.a. era o formă de a vorbii lumii despre români printr-o asociere ilustră cu biografia poetului roman exilat la Tomis. “La Magenta”.). cel mai bun exemplu in acest sens fiind poemul epic “Banul Mărăcină” în care dezvoltă o “raritate” istorico-literară ce se referă la descendenţa valahă a celui mai important poet al Pleiadei. Ovidiu moar în piesa lui Alecsandri cu viziunea profetică a unui popor ce se va naşte prin sinteza daco-romană şi cu afirmarea oraculară a nemuririi latinităţii. ş. “La Palestra”. desfăşurată pe toată durata vieţii.

Caracteristici ale dacilor Cine sunt daco-geţii ? Pentru a afla cine sunt daco-geţii trebuie să mai aşteptăm câţiva ani. iar arheologia îi intăreşte în mod indirect spusele prin dovedirea unitaţi depline a culturii materiale create de dânşii. ci de mai multa vreme. arheologii au izbutit să demonstreze existenţa . până ce vestitul Herodot îşi va scrie Istorisirile sale . informaţiile lui Herodot se potrivesc de minune cu cele ale lui Hecateu Milesianul . în veacul al VI-lea . geţii erau încă din secolul al IV-lea prezenţi în ţinuturile noastre. Aşadar. a unei culturi materiale de tip hallastattian care se preyintă unitar pe tot cuprinsul ţării noastre îşi are rădăcinile într-un trecut îndepărtat ce merge până la începuturile epocii bronzlui. Concluzia pe care specialişti au tras-o a fost că geţii nu locuiau numai în Dobrogea . El va fi primul care . năzuind să dea o veritabilă istorie universală pentru vremea lui. Herodot se referă la evenimente de la sfârşitul secolului precedent. ne spune răspicat că dacii şi geţii vorbeau aceaşi limbă. e o ştiinţă grea. care a trăit la cumpăna dintre era veche şi era noastă . Geograficul antic Strabo. La rândul lor. Limba daco-geţiilor Pentru a cunoşte ştiinţific o limbă nu e destul s-o poţi vorbi . Cercetările istorico-lingvistice au dovedit că daco-geţii sînt unul şi acelaşi popor . geţi. daco-geţi şi geto-daci ca însemnând unul şi acelaşi lucru.n.e. Reconstituirea unei limbi este dificilă şi migăloasă . Deşi scrie în a doua jumătate a veacului al V-lea î. Herodot spune că geţii sunt „cei mai viteji dintre şi mai drepţi dintre traci” rezolvând astfel pentru noi problema aparenţei etnice a dacogeţilor. unde-i plasează Herodot. Ştiinţa limbii. ramură distinctă . va închina şi geţilor mai mult de câteva cuvinte. chiar a unei limbi bine cunoscute . intrucat numele lor generic e diferit şi obiceiurile se deosebesc in multe privinţe. 19 . Astfel vom urma exemplul lui Strabo şi vom folosi fără discernământ denumirile de daci. vorbită în zilele noastre. vii. ci şi în restul României de astăzi şi că ei nu se găseau aici numai din veacul al VI-lea. „ Părintele istoriei” îi cunoaşte pe geţi ca pe o ramură nordică a marelui neam tracic .

Ele constituie un material important. Materialul de care dispun e atât de puţin şi atât de inegal încât. luminos . Principala problema în care învăţaţii sunt divizaţi o constituie raporturile limbi vorbite de daco-geţi cu limba vorbită de tracii de la sud de Balcani . Lingvşti sunt nevoiţi să opereze cu un material extrem de redus şi unilateral . al celor două limbi. Lipsesc aproape cu desăvârşire textele. în special cele ale lui I. Cercetările moderne . păstrate la autorii antici . că elementul final dava are înţelesul de aşezare. aşezări omeneşti . iar multe nume dacice în –dava . S-a putut stabili că numele tribului dacic al costobocilor înseamnă străluciţii. că elementul bostes din cuvântul tarabostes înseamană strălucit. limba strămoşilor noştri geto-daci. Russu. I. La Grădiştea Muncelului s-a găsit un vas de lut ars cu o inscripşie în limba dacică stampilată pe pereţii lui . ci şi pe un pasaj strabonian care afirmă că dacii şi tracii vorbesc aceeaşi limbă. în limba traco-dacică. deşi valoarea le este mult redusăde faptul că pentru multe dintre ele nu se pot da etimologii sigure. ape şi munţi . dar diferite totuşi? Pentru prima soluţie înclina cercetătorul român I. I. La lexicografi şi alţi autori antici s-au păstrat câtev a glose traco-dacice . ori cat de scurte şi de modeste . Partea cea mai bogată a resturilor limbi traco-dacice o constituie numele propri de persoane . inscripţia constă însă numai din trei cuvinte dintre care două sunt nume proprii. în inscripţii greceşti şi latine sau pe monede. întemeindu-se nu numai pe materialul lingvistic propriu zis cu care operează. recent exprimată şi într-o publicaţie română de studii clasice. nu se poate şti exact din ce rădăcini sau cuvinte mai vechi indo-europene derivă. traca şi daco-geta sunt limbi diferite. după el diferit. ei nici nu-şi propun măcar ţelul ambiţios de a reconstitui . E o singură limbă cu două dialecte? Sau sunt două limbi înrudite de aproape .acelaşi lucru încercând să facă şi cercetătorii dispărutei limbi a dacilor. de exemplu : Bendipara. Din străvechea limbă a tracilor şi a dacilor s-au păstrat doar neînsemnate fragmente . de exemplu : Sucidava) şi de consideraţii făcute de învăţatul bulgar asupra sistemului fonetic . Russu. triburi. divinitpţi.târg. în sensul propriu al cuvântului . În 20 .sat. cuvinte izolate cărora li se dă echivalentul grecesc. această opinie e susţinută de deosebirile reale între regiune tracică şi cea daco-getică în cea ce priveste structura numelor de localităţi ( multele din numele tracice de aşezări se termină în –para . au demonstrat că limba geto-dacilor nu a dispărut fără a lăsa urme în limbile vorbite azi. După părerea lingvistului bulgar Gheorghiev.

peste care puneau alta tunică mai scurtă. se pare. În picioare purtau opinci. Puţinele elmente de limbă tracico-dacică au îngăduit. prunc. Pe deasupra purtau o mantie închisă cu o fibulă pe umarul drept.română există cuvinte care nu pot fi explicate nici prin influenţă străină. S-a putut stabili că limba traco-dacică face parte din grupul de limbi satem . nici prin moştenirea latină şi care repreyintă vestigii ale graiului traco-dacic : baci. bijuterii din metale nobile). Nobilii purtau pe cap o bonetă moale. cu siguranţă însă la stările bogate. barză. dupa franjurii mari ce o mărginesc. strungă. fibule. sanscrita. asemanătoare celei frigiene. Femeile purtau o tunică lungă până la pământ. totuşi . care. vatră. germana veche etc. Bărbaţii purtau pantaloni lungi şi largi. Dincolo de aceste aspecte generale. se purtau tot felul de podoabe (brăţări spiralate. centura-lanţ. Înfăţişarea poporului geto-dac Îmbrăcămintea geto-dacilor. se poate deduce totusi caracterul sumar si sărăcăcios al îmbrăcămintei celor cu stare sociala scăzută. grumaz. dificultatea producerii si asigurării îmbrăcămintei pentru toata familia in mod continuu. la fel ca şi cea bărbătească. colier-lanţ. greaca. fiind înrudită cu sanscrita. destul de simplă. strugure. Aceste limbi se împart în două grupuri numite convenţional kentum şi satem. una mai scurtă cu manecă lungă. Cu anumite ocazii sau la anumite tipuri de îmbrăcăminte. urdă. închisă. Nu purtau nimic pe cap. pe langă obraji si adunat întrun coc amplu pe ceafa. cu greu poate fi surprinsă în toate detaliile şi ipostazele sale. pieptanat cu cărare. Din grupul kentum făceu parte limbile ca: latina . Multe din elementele de îmbrăcăminte 21 . încinsă pe talie şi degajând gâtul. strânşi pe gleznă. Purtau si ele mantie. mânz. balaur. iar din grupul satem . putea fi dintr-o tesătură mitoasă. Columna lui Traian. două tunici. scita. Herăstrau) ne permit să desprindem doar câteva aspecte din ceea ce se poate numi portul (costumul) geto-dacilor. despicată în parţile laterale şi încheiată pe piept. celta. limbile iranice şimai ales cu illira vorbită în partea de apus a Peninsulei Balcanice şi în ţinuturile Calabriei şi Apuliei din Italia sud-estică . se băga în pantaloni. care. care însă se drapa liber. alta mai lungă. gard. monumentul de la Adamclisi şi câteva piese de argintărie (Surcea. mistreţ. specialiştilor să-i detrmine caracterul şi să-i precizeze locul în marea familie a limbilor indo-europene.. încinsă pe talie cu o curea subţire şi cu poalele căzând până aproape de genunchi. oamenii de rând umblau descoperiţi. persana. zgardă. idiomurile balto-slave şi altele. în onduleuri mari. probabil. Părul il aveau lung. dar se pare că mantiile erau prevăzute cu glugă.

pentru timpul rece. el nu se coboară decât iarna. cu tot felul de blănuri si piei. fiind om ca toţi oamenii. ca a tuturor popoarelor din antichitate. Înfăţişarea fizică şi morală a dacilor ne este prezentată şi de Vasile Pârvan în „Ţara de Apus” : „ Acolo sus. ca cimbrul. el nu-l dă pe cel mai mănos ogar de la şeş. cât mai ales prin aura creată în jurul lui de către o literatură de tot felul. 22 . şi-au făcut ţările lor de sine stătătoare şi de acolo. Dar nu au răbdat mult. iar ierburile sunt pline de arome. mai mult sau mai puţin prelucrate. locul unde s-a trezit pe lume. (dar nu numai) a reuşit achiziţii notabile. Şi trupul şi sufletul lui e altfel. slavii de toate nţtiile de celelalte trei păţti. Acolo . miasmele şi grăsimile sunt arse si oamenii sunt uscaţi ca şi sfinţii de pe icoanele vechi. şi getodacii aveau o religie politeistă. Zeul cel mai frecvent menţionat la autorii vechi este Zalmoxis. ea este totuşi destul de departe de a avea şi a ne oferi o imagine a religiei geto-dacice cât mai completă şi general acceptată. Stăpân s-a desprins să nu aibă. Se coboară cu oile. Aşa au făcut sute de ani dacii. Şi chiar de-o fi piatra plesuvă . de sus. au stăpânit şi câmpiile. iute la înteles lucruri grele şi gata la hotărâri viteze. ar fi trăit în robie la Samos ca sclav al lui Pytharoras. atât prin fascinaţia subiectului în sine. În munţii patriei mele creşte un neam de oameni deosebit de toate celelalte care umplu şeşurile din prejur: maghiari înspre apus. constituie unul dintre subiectele cele mai pasionante. Buruienilor de mlaştină şi oamenilor greoi nu le prieşte în munte.textile erau înlocuite sau suplimentate. Căci cumîii este trupul de vânjos şi usor aşa îi e şi mintea. “zeul carpatic al nemuririi”. Unii susţin că este o divinitate chtoniană. ca să facă nutreţ viitelor şi pradă pentru cei de acasă. alţii că este uraniana.’’ Religia geto-dacilor Religia geto-dacilor. Aerul tare e bun deopotrivă pentru florile rare şi femeile zvelte. Apoi i-au supus romanii şi i-au silit să locuiască şi câmpiile . Deşi istoriografia noastră. când viscolul curăţă aerul şi-l face aspru ca în munte. Căci fiecare e impărat în vălceau lui dintre două dealuri. Potrivit scrierii lui Herodot “acest Zalmoxis. în câmpia fără margini. ori să coboară cu oştile. S-au întors iar sus. pe piatră. cresc brazii drepţi şi apoi şi oameniîinaţti şi uscăţivi . Ca în pustiul uscat al Arabiei.Ca orice neam indo-european.

s-a întors bogat printre ai lui. Zarathustra şi Moise. într-o locuinţă subterană sau într-o grotă. Pentru această religie. semnificative pentru concepţia religioasă şi practicile cultice daco-getice. un taumaturg şi un reformator care. trăind de-a pururea. ar fi dobândit avuţie multă şi. erau şi banchetele rituale ale asociaţiilor religioase secrete pe care le formau iniţiaţii. vor avea parte de toate bunătăţile. 23 . Diodor din Sicilia îl situează alături de ceilalţi doi mari întemeietori de religii ai omenirii. ca unul ce trăise printre eleni. De asemenea. Aceste practici de cult sunt atestate în lumea tracilor din sudul şi nordul Dunării.” Descoperirile arheologice şi studiile recente au adus textului lui Herodot completări şi rectificări. ulterior a fost divinizat. Că ar fi fost sclav al lui Pitagora este însă o legendă naivă. şi anume. În al patrulea an se ivi însă iarăşi în faţa tracilor. Când locuinţa îi fu gata. pusese să i se facă o locuinţă sub pământ. un personaj istoric real. se făcu nevăzut din mijlocul tracilor. caracteristic era actul iniţiatic al retragerii temporare în ceea ce semnifică “cealaltă lume”. care era convins că “acest Zamolxis a trăit cu mai multă vreme înaintea lui Pythagoras. respinsă chiar de Herodot. este o ipoteză acceptabilă. nici oaspeţii lui. dobândind avere.Apoi. câştigându-şi libertatea. şi nici urmaşii lor în veac nu vor muri. în timpul ospeţelor. îi învăţa că nici el.” Privită sub raportul practicilor de cult. şi mai ales alături de omul cel mai înţelept al Elladei. Că Zamolxis ar fi fost la origine întemeietorul unui cult iniţiatic şi mistic. unde-i găzduia şi-i ospăta pe cetaţenii de frunte. coborând în adâncul încăperilor subterane. a pus să i se clădească o sală de primire. şi aşa îi făcu Zamolxis să creadă în toate spusele lui. Zalmoxis acesta care cunoscuse felul de viaţă ionian şi moravuri mai alese decât cele din Tracia. ci se vor muta numai într-un loc unde. Tracii fură cuprinşi de părere de rău după el şi-l jeliră ca pe un mort. şi din nou confirmate de Herodot. În timpul cât îşi ospăta oaspeţii şi le cuvânta astfel. Cum tracii duceau o viaţă de sărăcie cruntă şi erau lipsiţi de învăţătură. religia daco-geţilor era o religie iniţiatică şi mistică. lângă Pythagoras. unde stătu ascuns vreme de trei ani.

susţinând că aceştia sunt 24 . În ceea ce priveşte aceste texte s-a arătat în repetate rânduri că aici avem de a face cu o exagrare retorică. . „nimiciri”.. Nicăieri nu se văd scene de cruzime sau masacre ale populaţiei dacice. care nu trebuie luat stricto sensu... Alte surse antice vorbesc sistematic numai de învingerea şi subjugarea dacilor. Iată cum se exprimă alţi scriitori antici: Dio Cassius: „Traian . au constituit dovezi evidente că românii sunt urmaş evidenţi ai coloniştilor romani. Celălalt text are un scurt pasaj din Eutropius. această afirmaţie are un evident caracter anecdotic şi trebuie înţeleasă numai în sensul înfrângerii..am nimicit neamul geţilor”. Şi pe columna lui Traian numeroase scene redau supunerea populaţiei dacice (bărbaţi. în opera sa „Istoria ţării româneşti” vorbeşte. Procentul mai mic al bărbaţilor autohtoni şi predominarea numerică a femeilor dace după războaiele de cucerire. despre originea românilor. după lungi şi grele strădanii..”.. între localnice şi noii veniţi. Una este cunoscuta scriere a lui Iulian Filozoful. Faţă de mulţimea care se supune.Continuitatea dacilor după cucerirea romană Adepţii tezei despre nimicirea dacilor în teritoriile cucerite şi stăpânite de romani la nord de Dunăre îşi sprijineau cu multă nădejde susţinerile lor şi pe două texte antice păstrate la doi autori târzii. a supus Dacia.. după ce a învins pe Decebal. În ceea ce priveşte textul lui Eutropius.”. femei. copii sau nobili şi oameni de rând) în faţa împăratului şi a oştilor romane. ca şi numeroasele inscripţii şi monumente romane existente încă în Transilvania. de asemenea.. trebuie să spunem că el redă de fapt o stare de lucruri reală şi firească: pierderile mari de bărbaţi suferite de daci în războaiele cu romanii. cu un decalc literar. atribuită împăratului Traian: „. a distrugerii lor militare şi nicidecum că dacii au fost desfiinţaţi ca popor.. Ca în cazul altor scriitori antici care vorbesc despre „exterminări”. Eutropius: „Traian . ca şi colonizarea romană în ansamblul său au creat în mod necesar condiţii favorabile încheierii de căsătorii mixte. Stolnicul Constantin Cantacuzino. unde se spune că „ . Dacia a fost golită de bărbaţi”. Asemănarea portului popular românesc cu cel al dacilor de pe Columna lui v Traian... în îndelungatul război al lui Decebal. . supunerii dacilor. cuceritorii manifestă clemenţă şi înţelegere. a biruit pe daci.

poporul dac nu a fost nimicit. şi apoi alt şi alalt tot şireagul împăraţilor aşa i-au ţinut şi i-au lăsat aşezaţi aici şi dintr-acelora rămăşiţă să trag pănă astăzi rumânii aceştea. cum s-au zis mai sus. Însă rumânii înţeleg nu numai ceştea de aici. den carii Ulpie Traian i-au aşezat aici în urma lui Decheval.” Aşadar. iară noi. iară tot unii sînt. 25 . ce şi den Ardeal. adeverindu-ne den mai aleşii şi mai adeveriţii bătrâni istorici şi de alţii mai încoace. după trecerea stăpânirii romane din Dacia. sîntem adevăraţi romani în credinţă şi în bărbăţie. tot romani îi ţinem. ţinem şi credem. cum zic. el a continuat sa existe şi să se afirme în secolele următoare. şi moldovenii. că valahii. carii încă şi mai neaoşi sînt. afirmând astfel continuitatea dacoromană la nordul Dunării : „Iară noi înt-alt chip de ai noştri şi de toţi câţi sunt rumâni. cum le zic ei. şi toţi cîţi şi într-altă parte să află şi au această limbă. măcară fie şi cevaşi mai osebită în nişte cuvinte den amestecarea altor limbi. Ce dară pe aceştea. că toţi aceştea dintr-o fântână au izvoît şi cură.descendenţii romanilor rămaşi în Dacia. dupre ce tot l-au supus şi l-au pierdut . rumânii.

Din păcate. apar pe un coronament de altar funerar de la Potaissa şi pe alte monumente asemănătoare semnalate la Apulum şi Micia. care îl simbolizează pe Iisus. O perioadă favorabilă propagării monoteismului creştin în provinciile romane din spaţiul carpato-danubian coincide cu domnia împăratului Severus Alexander (222-235). Astfel. a delfinului. atât în Dacia. aşa cum dovedeşte. Vreme îndelungată. Unii creştini îşi fac publică apartenenţa la noua religie. în nordul Daciei romane apar obiecte paleocreştine cu imagini ş texte tot mai sugestive. viţa de vie. Cât priveşte rolul coloniştilor şi al negustorilor din oraşele pontice în prozelitismul creştin. Concomitent. creştinsmul. aceste vestijii ilustrează contribuţia soldaţilor la răspândirea creştinismului în Dacia romană. Încă numeroase sunt monumentele păgâne. opaiţe. Între acestea. care străpunge delfinul şi. delfinul. o gemă de la Potaissa prezintă scena cu Bunul Păstor. acesta este confirmat de alte obiecte specifice. printre altele. obiectele paleocreştine din secolele II-III d. Descoperite în preajma castrelor. care prin incrucişarea vrejurilor indică o cruce florală. Acelaşi obiect este prevăzut cu acrostihul „IXOYC” însemnând în limba greasă peşte. o inscripţie funerară provenită tot de la Tomis. tridentul. sunt rare. iar alţii devin creştini. Potrivit acestei inscripţii. Astfel. este „instrumentul mântuirii credinicoşilor”. mai ales existente la Tomis. ei apelează la simboluri din mitologia greco-romană. datate în veacul al IIIlea al erei creştine. ca de altfel în majoritatea provinciilor romane. care atestă înlocuirea. Explicaţia este simplă: pentru a evita persecuţiile puse la cale de autorităţile imperiale. Cel ce „duce spre limanul mântuirii corabia Sa” (Biserica Creştină). Asemenea simboluri. asemenea crucii mai târziu. pentru începutul acestei treceri. cât şi în Moesia. în simbolistica creştină. care pentru primii creştini devine simbolul învierii trupurilor. care „transportă morţii în insulele fericite” şi „preînchipuie pe Iisus Hristos”. păunul. izvoarele istorice sunt mai puţin concludente. 26 .m în cadrul diferitelor familii unii membri rămân păgâni.Sinteza spirituală: creştinismul la daco-romani Încă din primele ei etape. sinteza românească cuprinde un aspect spiritual semnificativ: trecerea de la credinţa în vechile divinităţi la o nouă religie. un spirit sincretist şi tolerant. creştinii din perioada respectivă îşi manifestă credinţa cu precauţie.Hr.

pe valea Buzăului. Tot în secolul al IV-lea este atestată basilica de la Slăveni (jud. Iniţiată de împăratul Decius. deci localnic. Cel mai cunoscut este Teotim I de origine „scit”.Urmează o lungă perioadă de reprimare a creştinilor. din Scythia Minor. Olt). poartă un nume provenit dintr-un termen latinesc. scriptură (scriptura) ş. Scriitor de limbă greacă. Episcopii de la Tomis se remarcă pe plan local şi universal. cu capitala la Tomis. Aceeaşi sorginte o au şi alţi termeni de bază ai noii religii: altar (altarium). crucem) . Câteva decenii mai târziu. înger (angelus). cruce (crux. „abil dialectician şi prieten devotat al lui Ioan Gură de Aur”. Noua organizare bisericească se extinde în secolele al V-lea şi al VI-lea. În anul 313 împăraţii Constantin cel Mare şi Licinus acordă libertate de cult creştinismului. biserica. prin edictele din anii 303-304. Scythia Minor. propagă creştinismul printre goţi şi huni. Naviodumum (Isaccea) ş din alte locuri. Halmyris (Murighiol). împăratul condamnă la munca silnică sau la moarte mai mulţi misionari. arhiepiscop apoteozat la Constantinopol. la Dunărea de Jos. După ce acesta organizează în anul 284 o nouă provinice. în vremea împăratului Theodosius (379-395). Astfel se explică de ce în continuare sunt martirizaţi alţi patru misionari amintiţi în inscripţia de pe monumentul funerar descoperit la Niculiţel (jud. la Sucidava.a. Tulcea). la Drobeta-Theodora şi în alte centre nord-dunărene. Paşti (Paschae). Se păstreză inscripţii cu martiri de la Axiopolis (Cernavodă). ultimii supranumindu-l Zeul Romanilor. Teotim I apără opera lui Origene. a boteza ( baptizare). creştinii din zona pontică sunt din nou persecutaţi. este martirizat Sava Gotul. duminică (Dies/Dominica). specific creştinismului. Interzicerea cultelor păgâne. dar acceptă. 27 . este urmată de organizarea Bisericii Creştine. practicile păgâne. Mai mult. ea atinge punctul colminant în timpul domniei lui Diocleţianus. Noul loc de cult. pe mai departe.

).).Vestigii arhitecturale dacice şi romanice pe teritoriul României Băniţa Băniţa. la "Piatra Cetăţii" de la limita de V a bazinului văii Jiului (cca. unde. Săpăturile efectuate aici în anii 1960-1961 au scos la iveală zidul de apărare al cetăţii construit din blocuri de piatră fasonată în tehnica dacică binecunoscută şi trei terase amenajate special şi întărite cu ziduri de piatră. în jud. a fost descoperită o cetate dacică fortificată (sec. temelii sau conturul unor construcţii de lemn.sec. 1 p. Hunedoara. un turn de veghe construit din chirpici şi lemn. com. 1000 m alt. 1 a. În interiorul cetăţii au fost descoperite urmele unui sanctuar dacic cu romburi de piatră de genul celor cunoscuţi la Sarmizegetusa. . Chr. la 4 km E de sat. o platformă de luptă etc 28 . Chr.

brăţară de argint. pietre de râşniţă. greutăţi pentru războiul de ţesut. tipare de lut pentru turnat obiecte de metal. fibule de metal. prâsnele de lut. Cetatea este înconjurată de ziduri de piatră doar pe laturile de N şi S. cele de E şi V fiind apărate de pantele abrupte ale terenului. creuzet etc 29 . unelte de fier. Printre descoperirile făcute la Băniţa se numără: ceramica dacică de diferite tipuri. vârfuri de săgeţi. precum şi felul ingenios de a îmbina tehnica de construcţie cu particularităţile reliefului stâncos.Printre particularităţile cetăţii de la Băniţa se numără lăţimea mai mică a zidurilor de apărare care nu depăşeşte 2 m.

platoul şi terasele. In partea de S-V. la alt. sat în com. 6 . 30 . lat la bază de cca. prevăzut cu turnuri. Lăţimea lui era de 3 m. care proteja partea superioară a dealului. se află una dintre cele mai însemnate cetăţi dacice din ultimele două sec. un al 3-lea turn cu aceleaşi funcţii fiind găsit pe latura de E. legate între ele prin intermediul unor bârne de lemn. de 561 m. Orăştioara de Sus (jud. pe dealul numit "Cetăţuia". lucrat din blocuri de piatră fasonată pe feţele exterioare (paramente). Hunedoara). tip de zid de apărare dacic numit murus Dacicus.2. Acestor întărituri li se mai adaugă şi o dublă palisadă care înconjura platoul şi două turnuri de pază situate pe coasta de N. fortificaţia era dublată de un zid masiv.Cetăţuie Costeşti.8 m şi cu o înălţime de 2 . Fortificaţia acesteia constă dintr-un val de pământ cu palisadă. interiorul fiind umplut cu pietre şi pământ (emplecton).Cetatea dacică Costeşti . unde. dinainte de cucerirea romană.50 m.

cu cetatea de pe culmea sa formează un punct de pază deosebit. construite. acolo unde Apa Grădiştei se îngustează deodată. Pe terasele din jurul platoului au fost ridicate sanctuarele cetăţii. O scară monumentală. în 102 p. ale căror resturi constau din şiruri (aliniamente) de discuri de piatră de calcar. Dealul "Cetăţuia". lată de 3 m. din piatră fasonată. ducea la unul dintre aceste turnuri. la care se adaugă şi câteva gropi săpate în stâncă pentru strângerea apei de ploaie. Cetatea de la Costeşti a fort reşedinţa unora dintre regii geto-daci. Pe laturile de E şi de V ale cetăţii s-au găsit două cisterne de apă. cetatea este grabnic refăcută şi apoi definitiv distrusă şi abandonată în anul 106 p. Situată la intrarea în valea apei Grădiştea.Sarmizegetusa Regia. odată cu cucerirea Daciei de către romani. la bază. Distrusă în timpul primului război daco-roman. centrul de la Costeşti a constituit principalul avantpost al capitalei dacice de la Grădiştea Muncelului. Pe laturi era prevăzută cu jgheaburi pentru scurgerea apei. iar în faţă cu o poartă de lemn. similare celor de la Grădiştea Muncelului . Chr. 31 .. Chr.. plasat la intrarea în masivul stâncos al Munţilor Şureanu. cu temelii de piatră şi în partea superioară din cărămizi (chirpici).Pe platou se află urmele a două turnuri-locuinţă. cu vedere la mare distanţă. Ruinele ei au servit drept carieră de piatră pentru construirea castrelor.

Chr. plasat la intrarea în masivul stâncos al Munţilor Şureanu.). Distrusă în urma celui de-al doilea război dacoroman (105 . Pe terase au fost identificate lăcaşuri de cult (sanctuare).106 p. Sistemul de apărare al cetăţii se baza pe succesiunea a trei tipuri de fortificaţii: valuri de pământ. Cetatea. 32 . Platoul cel mai înalt este ocupat de două turnuri-locuinţă. flancat de trei bastioane şi o dublă palisadă ce înconjoară partea de sud a înălţimii. cu cetatea de pe culmea sa formează un punct de pază deosebit. centrul de la Costeşti a constituit principalul avantpost al capitalei dacice de la Grădiştea Muncelului. Chr.Cetatea de la Costeşti a fost reşedinţa unora dintre regii geto-daci.. I p. . cetatea este grabnic refăcută şi apoi definitiv distrusă şi abandonată în anul 106 p. la care se ajungea urcând pe o scară monumentală. Tot aici se găsesc urmele barăcilor soldaţilor din garnizoană şi un turn de observaţie. un zid de piatră gros de cca. a fost construită în perioada dintre domnia lui Burebista şi cea a lui Decebal (sec.. odată cu cucerirea Daciei de către romani. Chr. în 102 p. Chr. acolo unde Apa Grădiştei se îngustează deodată. Situată la intrarea în valea apei Grădiştea. cisterne de apă. I a. cetatea nu a mai fost refăcută. asemeni celorlalte din sistemul de fortificaţii dacice din munţii Orăştiei. Distrusă în timpul primului război daco-roman. construite din blocuri de piatră şi cărămizi. Ruinele ei au servit drept carieră de piatră pentru construirea castrelor. Dealul "Cetăţuia". 3 m. Chr.). etc. cu vedere la mare distanţă.sec.

33 . realizată printr-un proces istoric de mari proporţii şi cu uriaşe consecinţe. se întâlneau două sisteme sociale şi economice diferite. am încercat să dovedim că poporul nostru nu este pe deplin latin sau dacic. schimbându-şi astfel mentalitatea şi însăşi fiinţa lor etnică. Cu argumente convingătoare. ci este o sinteză între cele două. în care se remarcă totodată şi particularităţile sale. cultura şi civilizaţia lor. asimilează băştinaşii daco-geţi. întreg sistemul de organizare şi felul de viaţă roman provincial. Deci. o mutaţie social-politică şi organizatorică structurală. Datorită acestei discrepanţe. ca popor civilizat. moravurile şi tradiţiile poporului autohton dacic. Dar în toate acestea intervin vechile forme de organizare. formele proprii de organizare politică. timpul şi baza etnică pe carea ea s-a altoit. preiau obiceiurile şi civilizaţia romană. îşi însuşesc felul de viaţă roman provincial. limba latină. formând un nou popor – românii. Romanii au introdus în Dacia relaţiile sociale.Concluzii Scopul acestui studiu de caz este determinarea originii poporului român. două civilizaţii cu un nivel inegal de dezvoltare. civilizaţia. în măsura în care aceştia adoptă limba latină. militară şi administrativă. poporul latin. legate de locul.

1985 Sur la romanisation des territoires nord-danubiens aux III-e-VI-e siecles. Bucuresti. pag. în Studii noi de istorie. Ed. C.I. Ed. vol I. p 779 Dacii.D. 14-20 VIII. Editura Maridian. 1968 Continuitatea românilor.I. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Editura Al.Alexandru Enciclopedia arheologiei si a istoriei vechi a Romaniei. pag. Ştiinţifică şi Enciclopedică.Bibliografie Armbuster. 1972. Bucureşti. Socialiste Romane. Idem Daicoviciu. Bucuresti. 23-40 Romanizarea. 1960 Columna lui Traian. Ştiinţifică.Vasile Protase. 1957 Autohtonii în Dacia. Bucureşti . Bucureşti.Maria Daicoviciu. 1994. vol I. Hadrian Idem Eutropius Micu. 11-28 O enigmă şi un miracol istoric: Poporul român. Editura Academiei Rep. Stoicescu. în Studii şi cercetări de istorie veche. Bucureşti. „Civilizaţiile străvechi din regiunile carpatodanubiene” . pg 13-31 Auxilia Provinciae Daciae. Ed. 2-6 Scurtă cunoştinţă a istorii romînilor . 1981) Brătianu. III. Istoria unei idei. Bucureşti. 24-29 34 .Adolf Romanitatea românilor. Dacia Romană. istoricul problemei. Ed. Bucureşti. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti. 1966. 1980 Culegere de „Scrieri” ale lui Vasile Pârvan („Scrieri”. Samuil Pârvan. Editura p 263 Istoria Romaniei. Editura Enciclopedica. I. 1980. Zub. Nicolae Zub. p. G. Editura pentru Literatură. vol I. Russu. 1963 Dacia. Comşa. Bucureşti. dovezile continuităţii. Bucureşti. pag. editată de Cornel Câmpeanu.

Bucuresti. 2002 35 .Istoria Romanilor. Humanitas Educational. Manual pentru clasa a XII-a. Ed.

Anexa 1: Împăratul roman Traian 36 .

Anexa 2: Împăratul dac Decebal 37 .

Anexa 3: Trophaeum Traiani 38 .

Anexa 4: Columna lui Traian 39 .

Anexa 5: Ruinele Sarmizegetusei 40 .

41 .

42 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful