IV.

NOŢIUNI DE PETROLOGIE
rocilor: Petrologia este o ramură a geologiei care se ocupă cu studiul petrogenetic şi petrografic al

- petrogeneza reprezintă un domeniu al petrologiei care abordează problemele complexe ale genezei rocilor magmatice, metamorfice şi sedimentare şi succesiunea proceselor genetice care au condus la fomarea lor; - petrografia este o disciplină a petrologiei care are drept obiectiv inventarierea, clasificarea şi descrierea rocilor din punct de vedere al constituţiei mineralogice, al structurii şi texturii lor. Petrologia, la rândul ei, este divizată în funcţie de domeniul scoarţei terestre pe care-l studiază în: petrologia endogenă (cuprinde studiul rocilor magmatice şi metamorfice), petrologia sedimentară (studiul rocilor formate în bazinele de sedimentare de la suprafaţa terestră) şi petrologia rocilor din zonele profunde ale scoarţei. Prin rocă se înţelege un agregat mineral eterogen, de regulă polimineral, format prin procese naturale în interiorul scoarţei terestre sau la suprafaţa acesteia, caracterizat prin compoziţie mineralogică, structură şi textură bine definite. Criteriile utilizate în clasificările generale ale rocilor se referă la domeniul de formare raportat la suprafaţa topografică, procesele genetice care controlează formarea acestora și compoziția chimico-mineralogică.

Fig. 4.1. Clasificarea generală a rocilor în funcție de localizarea proceselor și poziția domeniul de consolidare raportate la suprafața topografică

83

sunt agregate de regulă poliminerale. În funcţie de domeniul de formare raportat la suprafaţa topografică se deosebesc roci endogene şi roci exogene: . etc. Faza solidă este reprezentată prin cristale ale unor minerale care apar în cazul când magmele se găsesc la temperaturile limită de cristalizare sau datorită căderii unor fragmente solide din pereţii rezervoarelor magmatice (= xenolite). bioacumulare. . În mod similar magmelor. amplasare şi solidificare a magmelor în interiorul scoarţei terestre. formate prin consolidarea magmelor în interiorul scoarţei (roci intruzive) sau la suprafaţa acesteia (roci efuzive).rocile endogene se formează sub controlul proceselor endogene (magmatice şi metamorfice) ce au loc în interiorul litosferei sau în legătură cu acestea. 1. care se separă atunci când are loc scăderea temperaturii şi a presiunii. etc. În magmele bazice sunt dizolvate o cantitate sporită de substanţe volatile. termici (predominant temperatura) sau dinamotermici (presiune şi temperatură). Lavele bazice sunt mai fierbinţi şi mai fluide. situate 84 . o fază gazoasă (constituită din elementele volatile) şi o fază solidă. în urma cărora se formează rocile magmatice. Aceste procese sunt cunoscute sub denumirea generică de procese magmatice (plutonice) şi se clasifică în funcţie de adâncimea la care se desfăşoară în: abisale (procese desfăşurate în rezervoarele magmatice.).sunt agregate poliminerale sau monominerale formate prin recristalizarea în stare solidă (= blasteză) a rocilor preexistente. Na.2. neutre. Faza lichidă este constituită dintr-o topitura de silicaţi de Al. .roci magmatice . dar în natură se pot găsi în proporţii reduse şi magme carbonatice. acestea pot fi acide. H2S. HF. Magmele silicatice se clasifică în funcţie de conţinutul în silice: magme acide cu conţinuturi mai mari de 63% SiO2 (procente de greutate). K. etc. în funcţie de tipurile principale de procese care duc la formarea agregatelor minerale.). PROCESE ŞI ROCI MAGMATICE 1. Faza gazoasă este alcătuită din substanţe volatile (H2O CO2. subacvatice sau subaeriene.1. sulfurice şi oxidice. Lava reprezintă o magmă care ajunge la suprafaţă şi se revarsă fisural sau punctiform. cu participări procentuale variabile. 2. acumulare. Componentul principal este silicea (SiO2). sub acţiunea factorilor dinamici (predominant presiunea). format dintr-o fază lichidă (asimilată cu compoziţia unei topituri de silicaţi). Noţiunile de magmă şi lavă Rocile magmatice. HCI. alterare. unde pierde o parte din substanțele volatile. bazice şi ultrabazice. etc.1. SO3). Ca. 1. cu 52% şi 63% SiO2 şi magme bazice sub 52% SiO2. Din lave iau naştere rocile vulcanice (efuzive). ceea ce conferă magmelor caractere chimice diferite: acide.roci sedimentare . magme neutre. Din punct de vedere genetic. Procese magmatice (plutonice) Prin magmatism se înţelege ansamblul proceselor de generare. chimice (precipitare chimică.sunt agregate care se formează în bazinele de sedimentare de la suprafaţa terestră.rocile exogene se formează în bazinele de sedimentare de la suprafaţa terestră sub controlul proceselor exogene. Cele mai frecvente magme sunt cele silicatice (cu SiO2 peste 30%). SO2. Fe. . Magma este un sistem natural multicomponent.roci metamorfice . neutre sau bazice.. stabil la temperaturi de peste 6500C. se deosebesc: . ceea ce le conferă o fluiditate mai mare faţă de cele acide. sub acţiunea proceselor exogene: fizice (dezagregare. iar cele acide mai reci şi mai vâscoase. etc. silicatice. Mg. transport. cuprind atât rocile care se formează prin consolidarea magmelor în adâncime cât şi a lavelor la suprafaţă.) şi biotice (biochimice. în sens larg.

etc. Tillery şi Yodder (1950) consideră că rocile magmatice ar proveni dintr-o magmă primară puternic aluminoasă. pe canalele de ascensiune a magmelor spre suprafaţă). magma nu poate alcătui o pătură continuă. Acestea se transformă în topitură silicatică (magmă) datorită scăderii presiunii pe canalele de ascensiune spre suprafaţă. Formarea tipurilor de magmă este condiţionată de procesele de dinamică litosferică (Kuno. În acest sens.1): a. ulterior diferenţiată în funcţie de temperatură: dacă diferenţierea are loc în partea superioară a mantalei sau în straturile inferioare ale scoarţei vor rezulta roci alcaline. Urmărind istoria ipotezelor care au stat la baza explicării formării diferitelor tipuri de magme. . . . iar dacă diferenţierea are loc în apropiere de suprafaţă vor rezulta roci tholeiitice. unde condiţiile de temperatură şi presiune o permit.. din care se diferenţiază un mare număr de roci înrudite geochimic.la adâncime mare) şi hipoabisale (la adâncimi mai reduse. d. A. Un astfel de proces se produce la adâncimi cuprinse între 130 şi 400 km. iar mezosfera are comportament de solid.2. Magma ar reprezenta un rest incandescent al materiei solare iniţiale – cea mai veche ipoteză (R. pe planele de subducţie.litosfera superioară şi inferioară se găseşte în stare solidă.2.subducţia lilosferei la adâncimi cu temperaturi ridicate produce topirea acesteia împreună cu o parte a sedimentelor acumulate peste crusta oceanică. Astfel. Datorită faptului că elementele radioactive au afinitate pentru crustele sialice (continentatle). Modificarea temperaturii poate fi determinată de: .litosfera şi mezosfera sunt separate de astenosferă. . cu o rigiditate scăzută (solidus). formându-se numai în anumite spaţii din litosferă. localizată în mantaua superioară. 1. faliile crustale. În prezent se admite că magmele localizate în litosferă se formează prin topirea parţială sau totală a unor mase de roci preexistente. localizată la baza crustei şi o magmă subalcalină (= tholeiitică). care aduc spre suprafaţă volume de roci cu temperaturi ridicate. . Kennedy (1933) separă: o magmă alcalină (= bazalt-olivinică).1.transformarea energiei tectonice (de frecare) în energie termică.magmele tholeiitice sunt caracteristice domeniului continental. procesul fiind capabil să conducă la topirea rocilor preexistente din scoarţă. 1950). 1935).magmele alcalibazice provin din domeniul oceanic. Daly. 4. se pot enumera următoarele (Fig. fracţiuni cu o compoziţie chimică diferită faţă de cea originară.ascensiunea materialului din manta datorată curenţilor de convecţie. pe această cale pot lua naştere magmele acide din care se formează rocile granitoide (granite şi granodiorite). solidlichid. Existenţa unei singure magme primare. Procesul de topire se numeşte anatexie şi se poate produce ca urmare a modificării cuplului temperatură-presiune. b. c. Procese de diferenţiere magmatică Prin diferenţiere magmatică se înţelege procesul prin care dintr-o magmă parentală (primară) iau naştere în timpul solidificării (consolidării).2. Formarea magmelor Interpretările privind modul de propagare a undelor seismice în interiorul globului şi a variaţiei vitezei acestora au condus la stabilirea faptului că: . În funcţie de datele furnizate de vulcanismul cuaternar din insulele japoneze.dezintegrarea substanţelor radioactive. eventual astenosferă. 1. determinând formarea magmelor intermediare. Compoziţia magmei depinde de adâncimea la care se află rezervorul. aflată într-o stare intermediară. În urma unui astfel de proces se produc magme bazice din care iau naştere rocile scoarţei oceanice. În aceste condiţii. localizată în partea superioară a crustei. a rezultat că: . de tip andezitic. Fracţiunile coexistă un anumit timp şi se succed într-o ordine condiţionată de 85 .

olivina din magmele bazaltice). componenţii volatili ies din soluţie antrenând o serie de molecule de silicaţi.2). Solidificarea (= consolidarea) magmelor Solidificarea (consolidarea) magmei (topiturii de silicaţi) reprezintă procesul în urma căruia aceasta trece în faza solidă ca urmare a scăderii temperaturii. Fig. modificându-se pe această cale compoziţia magmei.modificarea cuplului temperatură-presiune. în 86 . Diferenţierea prin licuaţie . e.datorită diferenţelor de temperatură se produce o difuzie selectivă care modifică omogenitatea corpului de magmă. 1. pneumatolitică şi hidrotermală) (Fig. 4. Principalele căi de diferenţiere magmatică sunt următoarele: a. Diferenţierea magmatică conduce la formarea unei mari varietăţi de roci magmatice din aceeaşi magmă parentală.2. sau la contactul magmei cu pereţii camerei magmatice. În funcţie de punctele de temperatură şi presiune de la care acţiunea fluidelor şi gazelor are un control major în formarea agregatelor minerale. în zonele marginale se concentrează Ca. topitura reziduală are o compoziţie mai acidă.se formează fracţiuni lichide imiscibile. o serie de roci pot fi topite şi asimilate în magmă.2. c. în evoluția proceselor magmatogenetice se separă: faza ortomagmatică (lichid-magmatică) şi fazele postmagmatice (pegmatitică. Diferenţierea prin difuzie şi convecţie termică . dunitul). b. Diferenţierea prin separare gravitaţională . d. acumulări de sulfuri (pirotina) alătuiri de asociaţii de silicaţi. 4. Mg. Diferenţierea prin transport de gaze (pneumatolitică) – în timpul răcirii magmei. rezultând o magmă cu parametrii influenţaţi de chimismul rocilor asimilate. Separarea fazelor ortomagmatică fazelor postmagmatice în procesul de consolidare a magmelor bazice Temperaturile de solidificare a magmelor determinate prin măsurătorile directe asupra lavelor vulcanice sau prin determinarea punctelor de topire a rocilor magmatice au condus la valori diferite. rezultând roci femice (de ex. astfel. Asimilarea (amestecul) – în cursul ascensiunii. Prin consolidare se pot forma două tipuri de faze: faze cristaline (minerale cristaline) şi faze amorfe (sticle vulcanice). din care cristalizează asociaţii mineralogice distincte: de ex. conduce la acumularea gravitaţională (pe fundul camerei magmatice) a mineralelor mafice.3. formându-se corpuri de roci bazice.separarea iniţială a unor minerale cu greutate specifică mare (de ex. Fe.

etc. 87 . . Faza pneumatolitică (t = 550–3720C. Se formează filoane alcătuite din roci denumite pegmatite. 2.. Ordinea de cristalizare fracţionată a mineralelor într-o magmă bazaltică este următoarea (Fig. presiune scăzută) – această fază s-a separat în raport cu punctul critic al apei. 90% din rocile magmatice sunt formate. falii. Fig. . Faza hidrotermală (t = 372–500C. rezultând în cazul maselor calcaroase rocile denumite skarne şi o serie de minereuri de alcătuite din sulfuri metalice. 1. t = 1200–7500C. oligoclazul. 5. etc.din acest moment magma este granitică (riolitică): se separă hornblenda. Sn. biotitul. ortoza. se atinge presiunea maximă) – rezultă o topitură cu o mare fluiditate datorită îmbogăţirii în elemente volatile. turmalină. rezultă roci acide. etc. în sensul: gabroică (bazaltică) – dioritică (andezitică) – granodioritică (dacitică) – granitică (riolitică). 4. presiune în scădere) – soluţiile reziduale (rămase după cristalizarea fazelor anterioare) sunt în stare de vapori. Ag. etc. hornblendă. bytownit.din acest moment magma este granodioritică (dacitică): se separă hornblenda. când rămân soluţii apoase diluate. Faza magmei supraîncălzite (t = mai mare de 12000C) – întreg bazinul magmatic conţine magmă lichidă. până când cristalizează cca. . presiune în creştere) – se produce cristalizarea fracţionată. care este injectată pe fisurile. soluţiile foarte mobile pătrund în rocile din pereţii camerelor magmatice şi produc fenomene de metasomatoză. cuarţ. andezin. Faza ortomagmatică (lichid-magmatică. 90-95% din topitura iniţială. magmele transformîndu-se în funcţie de temperatură şi presiune. mice. 50% din topitură. feldspaţi potasici.. până când cristalizează cca.. 4.iniţial magma este gabroică (bazaltică): se separă olivină. rezultă roci intermediare.funcţie de cantitatea de silice conţinută: de 700-8000C pentru magmele acide şi de 900-12000C pentru cele bazice. Ordinea de cristalizare fracţionată în cazul unei magme primare bazaltice 3. albitul. oxizi. rezultă roci bazice. Zn. cuarţ (vezi şi structura pegmatitică). labrador. piroxeni. Cu. Faza pegmatitică (t = 750–5500C. cu o concentraţie slabă de silicaţi. se formează roci acide.3. cu temperatura de fuziune de 12000C. Sb. falii şi se depun așa-zisele mineralele hidrotermale: sulfuri de Pb. Mai jos sunt exemplificate fazele consolidării magmatice în cazul unei magme bazicultrabazică. 4. etc. etc. contactele dintre masele de roci.3): . anortit. contactele dintre roci. până la cca. cuarţul. cu o compoziţie chimică complexă.din acest moment magma este dioritică (andezitică): se separă piroxeni. 75% din topitura iniţială. Au. cu minerale foarte larg dezvoltate: feldspaţi potasici (ortoză). soluţiile circulă pe fisuri. la sfârşitul acestei faze cca.

org/) 88 . devenite mai uşoare.4): Fig. . iar cele acide mai reci şi mai vâscoase. unde pierde violent sau liniştit o parte din elementele volatile. se pot enumera câteva cauze care conduc frecvent la creşterea energiei şi implicit a temperaturii şi presiunii în rezervoarele magmatice. sau prin topirea succesivă a rocilor cu care magmele ajung în contact datorită temperaturilor înalte. Astfel se poate exemplifica: .presiunea statică de zăcământ. se datorează destinderii gazelor prin scăderea presiunii odată cu urcarea lavei către suprafaţă. a. etc. în esenţă fiind legate de un transfer de energie calorică şi substanţă din interior la suprafaţa Pământului. Această diferenţă duce în general la erupţii neexplozive.energia de expansiune a gazelor din lavă. Acest fenomen este însoţit de tendinţa de coborâre a acoperişului bazinului magmatic. care împinge topitura pe o linie de minimă rezistență (fractură).presiunea transmisă fluidelor intracrustale de mişcările tectonice verticale sau orizontale. Elementele unui aparat vulcanic central (Sursa: http://ro. Aşa cum s-a amintit mai sus. acestea pot fi acide.diferenţa de densitate dintre magma topită şi rocile înconjurătoare. Lavele bazice sunt mai fierbinţi şi mai fluide. lava reprezintă o magmă care ajunge la suprafaţă şi se revarsă fisural sau punctiform. fracturare a scoarţei. neutre sau bazice.1.. . . ascensiunea spre suprafaţă a magmelor este înlesnită de zonele de minimă rezistenţă din zonele de distensiune. de unde şi tendinţa magmelor. în general de natură hidrostatică. În mod similar magmelor. 4. creând astfel canale de ascensiune spre suprafaţă.2. De asemenea. În acest caz pot rezulta la erupţii însoţite de explozii. Elementele unui aparat vulcanic (Fig. Ascensiunea lavelor la suprafaţă şi tipurile de erupţii Ca „motor” al ascensiunii magmelor spre suprafaţă este considerat procesul care rezultă din diferenţa de densitate dintre topitura magmatică şi rocile înconjurătoare.4. luând naştere prin răcire rocile vulcanice (efuzive). să se ridice spre suprafaţă. Procese și fenomenele vulcanice Procesele și fenomenele vulcanice reprezintă suma manifestărilor legate de erupţia lavelor şi a gazelor asociate.4. ceea ce determină ascensiunea şi erupţia lavelor. 4. În principal. b.wikipedia. Astfel. în urma topirii unei mase de roci are loc o dilatare însoţită de scăderea densităţii acesteia.

menţionăm înălţimea Ship Rock (engl. trecând de la presiuni mari spre zone dinspre suprafață cu presiune scăzută unde trec în stare de topitură. legat de suprafață sau conul vulcanic prin coş. Fig. Cuptorul vulcanic (vatră vulcanică. 4.. de aproximativ 3000 m înălţime. într-o poziție relativ centrală (comunică cu coşul vulcanic).sunt corpuri formate pe serie de fracturi care pornesc radiar de la conul vulcanic. Secțiune prin aparatul vulcanic (cu crater în stânga și calderă în dreapta) 89 . rămâne în relief ca un stâlp ce poartă denumirea de neck.pe pantele conului principal sunt săpate şanţuri de torenţii sau avalanşele uscate de cenuşă care poartă denumirea de barrancos. Barrancos . lavele pot lua naştere prin lichefierea treptată a unor materiale plastice foarte vâscoase şi fierbinţi ce se ridică treptat pe fracturi. coşul vulcanic este umplut cu lavă topită sau consolidată. vulcanic pipe) reprezintă calea de acces a lavelor din bazinul (cuptorul) magmatic.de exemplu 50 km în regiunea Vulcanului Kliucevskaia din Kamciatka. bazin magmatic. umplute cu lavă consolidată. Nu întotdeauna este posibilă existenţa unui cuptor vulcanic. localizată la partea superioară a conului. stâncă de forma unui vas) din New Mexico. După eroziunea rocilor care alcătuiesc conul. alteori cu brecii vulcanice („diatreme"). Frecvent. către suprafaţă. Adâncimea acestor cuptoare este variabilă . Coşul vulcanic (engl.5. Provine de la termenul spaniol "caldera" (termen popular folosit în sens geomorfologic în Azore) (Fig. Ca exemplu. care are numeroase conuri adventive pe pantele conului principal. lapili). Craterul este o depresiune aproximativ circulară. denumite dyke-uri. având înclinări divergente mici (5-10° ) la lavele bazice şi mai mari (25-45° ) în cazul lavelor acide. În cazul lavelor bazice diametrul craterului este mult mai mare față cel format în lave acide. corpurile amintite care sunt rezistente la eroziune rămân în relief sub forma unor creste longitudinale.5). de forma unei pâlnii cu vârful în jos.Conul vulcanic este format din curgeri de lavă în alternanță cu piroclastite cineritice și piroclastite grosiere (aglomerate de bombe. la care s-au conservat părţile marginale având aspectul unor depresiuni cu diametre foarte mari. umplutura de lavă consolidată. Prin eroziunea coşului. Un exemplu este vulcanul Etna. La unii vulcani apar şi conuri adventive localizate pe versanți (secundare sau parazite). mai dură. 4. etc. cu aspect de ziduri. 5 km în zona Vulcanului Vezuviu din Italia. Calderele sunt resturi ale unor aparate vulcanice centrale. cuptor magmatic) este spațiul subteran umplut cu magmă. Dyke-uri vulcanice . unde ies în relief atât neck-ul cât şi o serie de dyke-uri radiare.

de formă circulară. . a. În mijlocul depresiunii formate. Menţionăm în acest sens caldera dintre vârfurile Pietrosu şi Izvora. piatra ponce (spumă de mare. care a fost erodată de torenţii de la izvoarele pârâului Neagra Şarului. corde = frânghie. engl. Aici cantitatea de lavă eruptă este mare.2. Astfel de caldere se întâlnesc la vulcanii de tip scut. pot apărea ulterior alte cratere (cum este cazul la Vezuviu cu Monte di Soma şi Monte Nuovo). sticloase. Lavele acide sunt vâscoase. lave scoriacee (scorii) sunt caracterizate de goluri. ropy lava).Caldere de prăbuşire sunt rezultatul prăbuşirii în trepte ale unor porţiuni din aparatul vulcanic.wikipedia.5. au aspectul unor frânghii răsucite. Alte lave sunt lucioase. rolul factorilor externi de eroziune fiind deosebit de activ. tinzând astfel ca acoperişul să se prăbuşească după falii gravitaţionale. formate în urma unei erupţii foarte violente ce au aruncat în aer aparatul vulcanic (de exemplu de tip Bandai San).6). formate prin expulzarea gazelor.6. Produse vulcanice (Sursa: http://ro. 4. creându-se sub crusta oceanică subţire un spaţiu mare. Calderele de eroziune sunt mai numeroase. . 90 .Caldere de explozie. De exemplu. De exemplu. engl. 4. Produse lichide Sunt reprezentate prin lavele vâscoase sau fluide. îmbrăcând diferite morfologii: lavele cordate (franc. pierre ponce. Exemple de asemenea caldere sunt în munţii vulcanici Harghita . fr. Produse vulcanice Fig.Sunt separate 3 tipuri de caldere: . iar când răcirea se face relativ rapid rezultă roci vitroase cu aspect de smoală. gol ce trebuie închis.Gurghiu Călimani. ce rezultă din erupţiile bazice din Insulele Hawaii.Caldere de eroziune apar în cazul când lărgirea craterului vulcanic se face prin eroziunea reţelei hidrografice. pumice) are aspect vacuolar şi pluteşte la suprafaţa apei. proprietate determinată de gradul de aciditate (Fig. 1.org/).

hidrogen (H). Acestea conţin: azot (N). bioxid de carbon (CO2). Se pot prezenta şi sub formă de lave cordate. caracteristice lavelor bazice (Fig. eflorescente de sare gemă (NaCl). hidrat de amoniu (NH4OH). Aceste fumarole acide dau eflorescențe de cloruri de fier (FeCl. având o compoziţie chimică complexă. temperatura gazelor scade şi compoziţia chimică se simplifică. rezultând proeminenţe de vulcanite. Lapis. Astăzi se cunoaşte o activitate fumaroliană legată de vulcanii Demavent şi Taftan din Iran. Aceste emanaţii dau concentraţii de marcasită şi pirită. cu material piroclastic şi epiclastic formează formaţiunile vulcanogensedimentare.) sau toponimice (tuful de Hădăreni. Fumarolele uscate (lat.). Lavele bazice sunt fluide. 91 . vii (verde. formează tufurile vulcanice. cu luciu sticlos.8). numite stapi. având proprietatea de a se degazeifica uşor. din India). temperatura lor depăşind 374° C (temperatura critică a apei). Sunt cazuri când curgerile de tip pillow-lava au loc sub cuvertura de gheaţă. 4. bioxid de sulf (SO2). tuful de Dej. Termenul utilizat pentru astfel de structuri este de trappe (termen bur-afrikaans). piatră) . vapori de apă şi bioxid de carbon. sau eflorescențe de fier oligist (Fe2O3). cu diametre de 2-64 mm. verticale. compoziţia gazelor este alcătuită aproape exclusiv din CO2 (Fig. Lapilii (lat. rezultând curgeri areale. albastru. Detunatele din Munţii Apuseni). amoniac (NH3). Laperrine. Lavele bazice pot da separaţiuni de coloane hexagonale. Pe măsura depăşirii fazei de paroxism a erupţiei vulcanice. la marginea cărora pot apărea trepte. FeCl3). tufuri dacitice. Fumarolele acide sunt emanaţii de gaze ce cuprind hidrogen sulfurat (H2S).obsidianul (de culoare neagră). sunt sticle vulcanice. Fumarole submarine s-au semnalat în prezent în Golful Levante. metan (CH4). vapori de apă. prin consolidare. Produse gazoase Gazele eliminate de vulcani în timpul erupţiei ating temperaturi de până la 1360° C. Nisipul vulcanic şi cenuşa vulcanică reprezintă o aglomerare de granule vulcanice cu dimensiuni sub 2 mm. de culori deschise. pe marginea craterului sau la suprafaţa bombelor aruncate. după tipul rocii din care provin (tufuri riolitice. Clorură de amoniu apare sub forma pulberilor sublimate. Au diametre ce depăşesc 6. Curgerile de lave bazice formează adesea platouri (Podişul Dekkan. 4. ce poate pluti în aer timp mai îndelungat şi este eliminată de obicei în primele stadii ale erupţiilor explozive. Produse solide Blocuri vulcanice sunt fragmente de roci vulcanice rupte din conul vulcanic în timpul erupțiilor explozive. tufuri andezitice etc. vapori de clorură de sodiu (NaCl) şi clorură de potasiu (KCl). prin îngrămădire pot da blocuri de lave (engl. unde se află Insula Vulcano. Cenuşile. Temperatura acestor fumarole este de 400-100° C. cu suprafața netedă înainte de degazeificare (lava pahoehoe. denumire hawaiiană. Multe din lavele bazice au aspect de scorii.sunt fragmente de roci vulcanice rezultate în timpul erupțiilor explozive. eventual cu participarea lapililor. fummus = fum) sunt lipsite de apă. silvină (KCl) şi tenorit (CuO). Vf. Lavele scoriacee. uşoare.4 cm. Fumarolele alcaline conţin clorură de amoniu (NH4Cl).6). Fumarole formează prin sublimare. În cazul curgerilor submarine iau naștere structuri pillow-lava. În final. 4. cu aspect de tuburi de orgă (de exemplu. oxid de carbon (CO). roşcat). Amestecul de material vulcanic. Ele poartă denumiri diferite. de cupru. din masivul Hoggar. etc). Acumularea acestor produse vulcanice solide în apă sau subaerian formează depozite denumite tephra sau ejecta când nu sunt consolidate. Temperatura acestor fumarole este apropiată de temperatura critică a apei. c. b. oxid de cupru (CuO). activitate începută încă din Eocenul superior. Formaţiunile ce iau naştere printr-un amestec de produse vulcanice de mărimi diferite poartă în general numele de aglomerate vulcanice. block lava).6). Bombele sunt fragmente de lave acide aruncate în aer. cum sunt cele din Islanda. pechsteinul (verzui-roşcat). produse în condiţii subacvatice (prin încălzire expandează. care în cădere capătă un aspect fusiform (Fig. sau piroclastite atunci când sunt litificate. mărindu-şi volumul).

precum şi în zonele de subţiere a crustei. dând apele carbogazoase. în „T" sau în „V". cu produse solide în cantități mari. După A.2. formând uneori cascade ce se revarsă în ocean.Erupţie lineară. shield vulcano). cu un conţinut mare de SiO2 şi tectosilicaţi (gupări de SiO44-..7).Călimani . platoul bazaltic din Islanda). produsă pe traseul faliilor. cu revărsări şi curgeri de lave în cantitate mare. La noi în ţară. lavele ies la suprafaţă în zonele de minimă rezistenţă a crustei. dau curgeri întinse şi se degazeifică uşor. Un exemplu este linia de erupţii Laki din Islanda. având aspectul unui scut rotund.Ţibleş . produsă în zona de intersecţii de falii. cu extindere mare în suprafaţă. Malnaş. de lângă Pozzuolli din Italia). platoul Dekan . .6. La noi în ţară.Solfatarele (după lacul de sulf numit la Solfatara. etc. Tipurile de erupţii vulcanice Tipurile de erupții și manifestări vulcanice sunt condiţionate de compoziţia chimică a lavelor (acide sau bazice). Lavele bazice sunt mai bogate în nezosilicaţi (tetraedrii izolaţi de SiO4) şi mai sărace în SiO2. acolo unde sunt fracturi adânci. liniştit. sunt fluide. cu importante curgeri de lave. În general. În urma erupţiilor vulcanice şi în funcţie caracterului acestora (exploziv. Se caracterizează printr-un aparat vulcanic cu un coş de alimentare. Lavele acide sunt mai vâscoase. 4.Călimani . Biborțeni etc). sau prin perforarea formaţiunilor geologice. Sunt emanaţii în special de bioxid de sulf (SO2). într-o zonă vulcanică importantă erupţiile au la început un caracter liniar. Vulcanul Mauna Loa) (Fig. Rittman (1934). urme ale activităţii solfatariene s-au manifestat la Gura Haitii (concentraţii de sulf). Sunt cunoscute trei tipuri principale de erupţii vulcanice. 1. cu înălţime mare a conului vulcanic (10000 m. Tipul hawaiian este de tip oceanic cu lave bazice fluide. volumul şi tipul gazelor asociate şi parametrii fizico-mecanici ai rocilor înconjurătoare. Aceste erupţii sunt legate de scufundările unor blocuri ale crustei.Ţibleş şi se extind mult şi în afara lanţului vulcanic. Atanasiu (1946) pentru explicarea erupţiilor din lanţul vulcanic Harghita . În opoziţie cu erupţiile liniştite ale lavelor bazice. mixt) iau naştere la suprafaţă aparate vulcanice. sulfatice. Asemenea vulcani poartă denumirea de vulcani scut (engl. cu o morfologie condiţionată de domeniile subaerian sau submarin în care au loc manifestările. Destul de frecvent se amestecă cu apa subterană. Conul vulcanic are pante line (5-10° ). acid sulfuros sub formă de vapori (H2SO3) şi acid sulfuric (H2SO4).2.7. Siriu (valea Buzăului manifestări sulfuroase).Oaş. Emanaţiile mofetice de la noi din ţară se datorează lanţului vulcanic Harghita . între fracturi. Structurile vulcanice care iau naştere sunt alungite. apoi devin punctuale după cicatrizarea unor fracturi. înainte de a ajunge la suprafaţă. în zona Tuşnad sunt astfel de emanaţii în peşteri mici (Puturosul). care nu mai are aspectul unui crater. de realgar (As2S3) şi auripigment. curgeri de lave. Pentru ţara noastră această idee a fost dezvoltată şi aplicată de I. pe sisteme de falii ce delimitează blocuri.Erupţie centrală. ultimul mai stabil. Punctul de topire/solidificare este mai ridicat.Erupţia areală este caracteristică unor revărsări de lave pe zone largi. 1. depuneri piroclastice şi cruste carbonatice. ce continuă şi după încetarea propriu-zisă a activităţii vulcanice. pe liniile de intersecție ale acestora (vezi Vulcanul Kliucevscaia).Gurghiu . Tipuri de manifestări vulcanice subaeriene a. . de o parte şi de alta a faliei. curgerile de lave generând platourile de bazalte (de exemplu. Mofetele sunt emanaţii de bioxid de carbon (CO2 cu temperatura sub 40° C). depozitele miocene ale Subcarpaţilor (concentraţii de sferosiderite şi celestină). care cuprinde şi cel mai important vulcan din această insulă. În centru se află o depresiune largă. .India. cu mare răspândire în România (Borsec. terminat frecvent cu un con vulcanic la suprafaţă (Vulcanul Kliucevskaia din Kamciatka). erupţiile lavelor acide sunt explozive. Se adaugă vapori de apă şi concentraţii de sulf (La Soufiere în Guadelupa şi Coppiapo la graniţa dintre Chile şi Bolivia). Hekla. ci de 92 . asociate în rețele tridimensionale) cu temperatură mai scăzută de fuziune.

Craterul este de dimensiuni reduse. zeul focului). denumite hornitos. dar şi bombe şi lapili. La această înălţime. scoate permanent o coloană continuă de gaze incolore. iar coloana de gaze. Tipuri de aparate vulcanice (în secţiune verticală) generate de manifestări explozive. produc jerbe de topituri incandescente fără piroclastite solide (bombe. cu o lărgime de 30-40 km. Lavele. Erupţiile dau curgeri. Denumirea tipului de vulcanism vine de la Vulcano din Insulele Lipari (la romani. picături fine de lavă sunt aruncate în aer. de culoare cenuşie datorată cantităţii mari de cenuşă. se ridică până la 3000-4000 m înălţime. luând aspectul unor „coşuri de fum". La sfârşitul fiecărei erupţii. cu producție mare de cenuşă vulcanică. În Kilauea. dând un zgomot tipic. lava fiind vâscoasă formează un dop pe coşul vulcanic.7). Pantele sunt mari (30-40° ). Insula Mauna Kea reprezintă un uriaş vulcan de acest tip. lapilii). 4. De asemenea. care. Erupţiile sunt violente. se degazeifică uşor.calderă de prăbuşire. cu erupţii foarte regulate (o dată la două ore). vulcanul Hale’Mau’Mau are o calderă foarte largă ce are în mijloc un lac de lavă. situat la nord de Sicilia. stins. provocând cutremure. iar crustele de lavă se sparg. Exemple tipice sunt Vulcanii Mauna Loa şi Kilauea din Arhipelagul Hawaii. Denumirea acestui tip de vulcanism s-a dat după vulcanul din Insula Stromboli din Aripelagul Insulelor Lipari sau Eoliene. fiind aruncate la înălţimi mari. liniștite sau mixte (erupții de tip central sau liniar) b. 93 . se rup şi alunecă pe pantă. 4. Tipul strombolian conţine lave bazice. În timpul degazeificării lavei se produc pe suprafaţa acesteia umflături care se sparg în partea superioară. fiind fluide. erupţiile fiind explozive. Fig. capătă un aspect fusiform în timpul căderii pe pământ (bombe) (Fig. formând fire subţiri. numite „părul lui Pele" (Aa) sau având forme alungite. cu lavă ce provine dintr-o zonă adâncă de crustă continentală. fiind asemănat cu un far al Mediteranei. asemănător puhoaielor de apă cu gheaţă. ce este aruncat în aer la erupţia următoare. Tipul vulcanian are lavă acidă sau intermediară.7. aruncând ritmic în aer bucăţi de lavă incandescentă. c. numite „lacrimile lui Pele" (zeitate zeietate hawaiiană a focului). care formează pe pantele conului o alternanță de curgeri cu produse piroclastice.

Valul produs. o extruziune solidă. în care sunt localizate diamante. Temperatura medie a planetei a scăzut simţitor în acel an. iar curenţii atmosferici au transportat cenuşa până deasupra Parisului şi Stokholmului.7). ca mărturie a catastrofei produsă de Vezuviu. iar repetarea fenomenului face ca în partea superioară stratele de cenuşă să prezinte o îndoitură spre centrul craterului. Erupţia a fost auzită la 800 km distanţă și a provocat un val mare ce a străbătut Oceanul Indian şi Oceanul Pacific. formându-se şanţuri de tip barrancos. ce a distrus portul St. cu un diametru de aproximativ 10 km. Erupţia s-a produs probabil noaptea. vapori de apă supraîncălziţi şi cenuşă. Tipul Bandai San (vulcan japonez ce a erupt în 1888. numite yellow ground şi în adâncime nealterate. etc. Erupţia puternică a acestui vulcan din anul 79 e. căci multe din trupurile pietrificate la Pompei şi Herculanum erau în poziţie culcată sau şezând. în acest "ac vulcanic" au apărut crăpături prin care au expulzate gaze. De asemenea. La finele erupţiei a avut loc o revărsare de lavă. S-a ridicat apoi din crater un „ac vulcanic" sub formă de stâlp. Kamciatka (Bezumianîi. fierbinte. Acest tip de vulcanism explică formarea domurilor vulcanice (puy-urile) din Masivul Central Francez. Astăzi. din arhipelagul cu acelaşi nume. se numeşte tzunamis. care aruncă în aer nu numai dopul coşului vulcanic. Este o alternanţă de erupţii de tip vulcanian şi strombolian. d. care au explicat formarea ignimbritelor (tufuri silicifiate cu textură şistoasă) descrise în Noua Zeelandă şi în alte zone g. După 44 de ani de la erupţie a apărut în mijlocul Arhipelagului Krakatoa o insulă vulcanică. Vulcanul a mai erupt şi în alte perioade. Vulcanul Vezuviu are o calderă largă.7). producând ploi de cenuşă şi descărcări electrice. cordate). în centrul căreia este vulcanul propriu-zis. până la înălţimea de 476 m deasupra craterului. Aici au luat naştere cinerite speciale cu aspect de tufuri sudate. la suprafaţă dezvoltându-se o depresiune circulară umplută cu un lac numit maar (regiunea Eifel din Germania). Anak Rakata (fiul lui Rakata). denumirea fiind dată după descrierea catastrofală a Vezuviului făcută de Pliniu cel Tânăr din anul 79 e. dar după explozia bogată de cenuşă urmează numeroase curgeri de lavă. care a aruncat în aer jumătatea nordică a Insulei Rakata. care formează nori arzători. Ulterior. de origine seismică. Atrio del Cavallo este umplut cu lavă cordată şi scoriacee şi cu o cantitate mare de cenuşă. Erupţia importantă a fost în 1902. 94 . numită Monte Somma. Exploatările miniere sunt foarte adânci (peste 3000 m) şi au arătat că secţiunea transversală a neckurilor diamantifere trece gradat de la una circulară la suprafaţă. 4. apărut în anul 1588. de exemplu în 1932-1936. Amintim aici erupţia din 1883 a Vulcanului Krakatoa. Aceasta este cea mai puternică erupţie cunoscută. a provocat ploi puternice care au dat torenţi de noroi ce au acoperit oraşele Pompei şi Herculanum. 1912). T ipul plinian este asemănător tipului Bandai San. alcătuite dintr-o succesiune alternantă de piroclastite solide (bombe. nuees ardentes). după un mileniu de linişte) este puternic exploziv. aceste două localităţi sunt muzee arheologice. Asemenea vulcani se găsesc şi în nordul Angliei (zona Golfului Firth of Forth) şi în Africa de Sud (regiunea Kimberley). Tipul peleean (Montagne Pele din Insula Martinica . gălbui. a aruncat în aer o cantitate mare de cenuşă. fiind o particularitate a acestui tip vulcanian (Fig. Erupţii asemănătoare s-au produs şi în Alaska (Katmai. cu pante abrupte pe care se produc avalanşe uscate. Pantele conului sunt abrupte. Conul aparatului vulcanic este alcătuit din strate de cenuşă ce se transformă în tufuri. către care trecerea se face printr-o şa numită Attrio del Cavallo. 1956). f. iar astăzi emite vapori de apă şi gaze toxice (Fig. dar şi partea superioară a conului. Monte Nuovo. reprezentând un con vulcanic secundar format în mijlocul calderei. Tipul maar este caracterizat prin erupţii de gaze cu sfărâmături de roci. lapilii) şi curgeri de lave (lave scoriacee.n. numite blue ground.n. cu un lac de lavă incandescentă în mijloc. Pierre şi populaţia lui (nori arzători = franc. Aceste gaze au format pe versanții conului vulcanic un nor gros şi dens. Asemenea avalanşe se produc şi în interiorul craterului. În regiunea Kimberley apar neck-uri umplute spre suprafață cu brecii vulcanice bazice alterate. iar cenuşa a ajuns în stratosfera. se pot produce erupţii de gaze dense. 4. cu lavă acidă.coloana de cenuşă se lăţeşte. Exemplul tipic este Vezuviul. Structura unui astfel de tip se reduce la un coş umplut cu brecii vulcanice. e .Antilele Mici). la forme eliptice în adâncime. Regiunea Auvergne (Puy de Dome). Aici erupţia a început prin revărsarea lacului din vechiul crater sub forma unui şuvoi de noroi şi apă.

8. asemenea curgeri submarine. semnalate în regiunea Toscana din Italia. R. ce dau curgeri care se degazeifică repede pe suprafeţe echipotenţiale. Explicaţia este dată de faptul că se produce o evaporare bruscă a apei marine.1. se constată o activitate postvulcanică în camerele magmatice.9. 1963. Manifestări postvulcanice După "stingerea" vulcanilor. lavele răcite de pe fundurile adânci sunt acoperite cu argilă roşie abisală și se formează diatomite marine şi radiolarite. în jurul localităţilor Sarderella şi Voltera. reprezentând nişte lentile rotunjite de forma unor perne. Curgerile submarine intră repede în alterare chimică datorită agresivităţii apei marine. Tipuri de manifestări submarine Manifestările vulcanice submarine sunt mai frecvente decât în domeniul continental. ce împiedică fragmentarea lavelor și formarea cenușelor vulcanice. 2004). Au temperatură în jur de 200° C şi sunt expulzaţi pe fracturi.în Oceanul Pacific de Vest) şi în mările închise şi caracter bazic şi ultrabazic în zonele de larg şi în dorsale. La aceste adâncimi erupţiile submarine se transformă în revărsări de lavă. unde roci bazice (melafire şi diabaze) de vârstă triasică sunt dispuse alternant cu calcare marine (la fel în cariera Revărsarea-Isaccea). denumit palagonit. Uneori conurile submarine ale vulcanilor înalţi sunt retezate prin eroziunea foarte activă a curenţilor formând vulcani de tip guyot. 1963) (de exemplu erupţia Vulcanului Capelhincos din Arhipelagul Azore. se întâlnesc în masivul Niculiţel (Mănăstirea Cocoşu). formând insule vulcanice (Insulele Hawaii. cu aglomerări de pillow-lava. Vulcanismul submarin se caracterizează printr-o mare bogăţie în cenuşă.2. pe baza dezvoltării explozive a florei şi faunei microscopice cu pseudoschlet mineral silicios.8). dispuse dezordonat (engl. vulcanii submarini depăşesc suprafaţa apei. Sunt utilizaţi la termocentrale pentru încălzire şi pentru energie electrică. pilow = pernă) (Fig. Uneori. vaporii se amestecă intim cu lava ce se fragmentează fin. de 900-1700 m. în secţiune (curgere submarină) (după Ch. iau naștere noduli de oxizi de mangan. Soffionii. de forma unor calote de sferă. 4. La fel. Suprafaţa acestor curgeri submarine are aspect de „pillow-lava".denumire veche . care îmbracă diferite forme: Mofetele sunt emisiuni gazoase de CO2. La partea superioară a acestora se dezvoltă construcții recifale (atolii). 1. Olaru et al.. La noi. dar sunt mai puţin cunoscute. 4. din 1957. Pillow-lava.8. dar şi datorită chimismului activ al lavelor în curs de consolidare. Fig. generând cantităţi imense de cenuşă vulcanică (A.2. Soffionii sunt ejectări de vapori de apă supraîncălziţi. Vulcanismul submarin are un caracter intermediar în apropierea continentului (linia andezitului . La adâncimi mai mari. Flint. Azore etc). în funcţie de temperatura lavelor se realizează o egalizare a presiunii acestora şi a presiunii critice a vaporilor de apă. Astfel. Mc Birney. Longwell & R. De asemenea. sticlele vulcanice bazice se transformă într-un tuf vitro-clastic. produsă în special în erupţiile de până la 500 m adâncime. cu sâmbure de sticlă bazaltică. după ce se 95 .

ca de exemplu în zona calderei vulcanice Kilauea. hipocristaline şi vitroase . se acumulează în depresiuni denumite lagoni unde precipită sassolinul (H3BO3 .A. reprezentate prin ridicări lente urmate de coborâri rapide.). producând erupţia. când raportul (S2-/Cl-) creşte de la mai puţin de 1 la 7-8 C) la cea fumaroliană se anunţă un paroxism. Asemenea mişcări orizontale sunt mai vizibile în zona gja-urilor (crăpături lungi) din Islanda. reprezintă un element important de control vulcanologic. în condiţiile variaţiei lente a temperaturii și presiunii. . urmărirea activităţii seismice locale pe fondul unei vibraţii vulcanice.11. toate aceste schimbări se percep foarte greu. Geyserele funcţionează pe principiul sifonului termic.structurile faneritice şi holocristaline .U. carbonați. 1.10 H2O). Old Faithful. Noua Zeelandă. Încercările de prevedere a erupţiilor vulcanice presupune activitate cu un înalt grad de interdisciplinaritate. În jurul geyserelor se depune geyseritul (format din opal . scăderea rezistivităţii electrice în substratul unei regiuni. Kamciatka. geofizice și modificărilor geodetice. De aceea prognoza unei erupţii este greu de stabilit. Se urmăresc în general patru direcţii: zonarea vulcanică. . schimbări în câmpul geomagnetic sau gravitaţional local. Deplasările orizontale sunt mai greu de urmărit. etc. etc. 1.SiO2 amorf şi hidratat.10. cum ar fi Oscillatoria (algă albastră). S. Sunt frecvente la noi în ţară.Procesele geochimice se referă la modificarea în timp a compoziţiei gazelor şi a apei din interiorul craterului şi în afara lui. prin variaţia rapidă a temperaturii şi presiunii. Pe lângă structurile enumerate se mai pot forma şi alte tipuri de structuri definite în funcţie de raporturile dintre masa cristalizată şi cea necristalizată din rocă şi de modul de dezvoltare a 96 .Fenomene geofizice se referă la creşterea temperaturilor şi a fluxului termic.Modificările geodetice (topografice). Apa dizolvă în drumul ei săruri. Predicţia erupţiilor vulcanice Asemenea încercări sunt foarte numeroase.). unde pe fracturi se infiltrează apele meteorice care vin în adâncime în contact cu materialele supraîncăzite. dar rezultatele sunt încă departe de prognoze mulțumitoare. în Islanda. producându-se o supraîncălzire bruscă cu vaporizarea instantanee a apei meteorice. etc.Zonarea vulcanică presupune stabilirea arealelor periculoase în cazul fiecărui vulcan. (Yellowstone Park. Izvoarele termale se găsesc în zonele vulcanice. anunţă o erupţie iminentă.rezultă la adâncime. . ce poate fi continuă (armonică) sau episodică (spasmodică). pentru curgerile de lavă sau direcţia vântului dominant. după cum aceste rupturi se deschid sau se închid. la fel ca şi trecerea de la activitatea mofetică (40° (374° C).structurile afanitice. C. De asemenea. În funcţie de felul în care s-a produs scăderea temperaturii (lent sau rapid). cu geysere ca Mammouth. corelat cu adâncimea la care a avut loc procesul de solidificare rezultă diferite tipuri de structuri: . mineralizându-se. Presiunea realizată în această situație învinge greutatea coloanei de apă rece colectată în canalul de alimentare. . Geyserele funcţionează cu intermitenţă. fiind necesară o aparatură complexă. De exemplu. Se întâlnesc în Islanda.2. Aceste observaţii se fac pe aparatul vulcanic. Toate aceste modificări preparoxismale se observă mai uşor la manifestările vulcanice puţin adânci.lichefiază şi cad pe pământ. pentru erupţiile de gaze. Structura şi textura rocilor magmatice Domeniul în care s-au consolidat magmele (subteran sau suprateran) și evoluția parametrilor fizico-chimici sunt reflectați în structura rocilor plutonice şi vulcanice. după numele lor islandez) sunt izvoare termale cu temperatură de 100° Aceste izvoare apar în zone vulcanice.iau naştere în general la suprafaţă sau la adâncimi reduse.acidul boric) şi boraxul (Na2B4C7. În aceste izvoare se dezvoltă o serie de organisme algale.2. observaţii îndelungate computerizate şi un personal numeros şi înalt calificat. În cazul vetrelor adânci şi la vulcanii continentali. evoluția proceselor geochimice. etc. Geyserele (Geyser. .

1. Clasificarea rocilor magmatice în funcție compoziția chimico-mineralogică și structură (Sursa: Enciclopedia Britanică. faza gazoasă ajunge la o presiune suficient de mare încât să determine fluidele fierbinţi să părăsescă rezervorul magmatic şi să circule prin sistemele de crăpături (fisuri şi falii) din rocile care alcătuiesc pereţii rezervorului.mineralelor cristalizate.. În acest mod se depun o serie de minerale denumite generic. Clasificarea rocilor plutonice şi vulcanice În urma consolidării magmelor şi lavelor se formează roci plutonice şi vulcanice alcătuite din faze minerale solide cristalizate sau amorfe (vitroase-sticloase). turmalină şi cuarţ. 4. în schimb crește procentul de silicați fero-magnezieni (de ex. . 97 . amfibolii.compoziţia mineralogică.2. granitele şi riolitele. De ex.12. rocile magmatice se clasifică în (Fig.structura rocilor. . 4.9.modul de formare Fig. . în care cuarţul este asociat cu minerale cum sunt feldspaţii.neutre cu conţinuturi de SiO2 cuprins între 52 % şi 63 % în care cuarţul liber lipseşte sau se gasește în cantități reduse. 7500-7000C.10): . Din punct de vedere al compoziţiei chimice. 4. . 2006) a.domeniul de consolidare în raport cu suprafaţa topografică terestră. micele. andezitele). de ex. depuneri pegmatit-pneumatolitice. În aceste condiţii se formează structura pegmatitică cu megacristale de mică.9. etc. după conţinutul în SiO2. la cca. Clasificarea rocilor magmatice şi vulcanice se face în funcţie de mai multe criterii.acide cu conţinuturi de SiO2 de peste 63 %.compoziţia chimică. . Cele mai uzuale se referă: . feldspat.

4. 4. Ţinând seama de structură rocile magmatice se clasifică astfel: b. . le sunt caracteristice structurile hialine şi afanitice. Rocilor plutonice le sunt caracteristice structurile faneritice și holocristaline. ceea ce a permis cristalizarea completă. aşa cum sunt rocile plutonice (granite. Diagrama clasificării mineralogice a rocilor magmatice (după Winter.52 %.9. Se cunosc în domeniul continental numai în zonele profunde al scoarţei.roci afanitice cu cristale invizibile cu ochiul liber. . unde variația temperaturii și presiunii a fost lentă. cum sunt sticlele vulcanice. lipsite de cuarţ. controlate de o răcire rapidă. bazaltele. rocilor vulcanice formate la /sau aproape de suprafaţă. obsidiana şi piatra ponce.2. riolite etc.ultrabazice caracterizate prin conţinuturi în SiO2 cuprinse între 30 % şi 45 % şi prevalenţa olivinei. Seriile rocilor plutonice/efuzive și caracteristicele mineralogice. în special proporţia de sticlă: . b.1. cât şi din sticlă.roci hipocristaline alcătuite atât din cristale. ca în cazul unor rocii efuzive (andezite. După gradul de cristalinitate.bazice în care conţinutul în SiO2 este de 45 % .roci hialine (vitroase = sticloase) care au întreaga masă sticloasă. În schimb.roci faneritice cu cristale vizibile cu ochiul liber. 4. chimice și structural-texturale sunt prezentate în fig.10): . . dar bogate în silicaţi feromagnezieni.2 mm. aşa cum se întâmplă la peridotite.10. . mai mici de 0. b.. După dimensiunea absolută a cristalelor (Fig. lipsită de cristale. mai mari de 0. datorită faptului că s-au consolidat la adâncimi mari. de ex. 2003) 98 .2 mm.).roci holocristaline au toată masa complet cristalizată. 4.9 Fig. la contactul crustei cu astenosfera şi în domeniul rifturilor oceanice. gabbrouri etc).

Conform datelor prezentate de autor. magmatismul asociat panașelor de manta. 4. Tipurile de roci magmatice care se formează în legătură cu aliniamentele tectono-structurale majore (magmatismul rifturilor. Cum puteți folosi structura și culoarea în determinarea rocilor magmatice? 9. Care sunt seriile de roci magmatice intruzive și extruzive? 8.11. magmatismul asociat zonelor de subducție.mineral din grupa SiO2. tipurile tectono-genetice de roci magmatice sunt sintetizate pe schița de mai jos. Care sunt diferențele dintre magmă și lavă? 3. şi că grupele Q şi F sunt incompatibile genetic. pornind de la ipoteza că acestea se formează dintr-o magmă parentală bazică? 4. Ce se înțelege prin roci exogene și endogene? Dar prin roci magmatice. Care sunt tipurile de erupții si principalele tipuri de manifestări subaeriene și submarine? 6. Care sunt criteriile de clasificare a rocilor magmatice? 7.silicaţi mafici fero-magnezieni (olivine. etc). 2003). 4. Cum puteți explica diversitatea de roci magmatice terestre. P . amfiboli şi biotit). Aliniamentele tectono-structurale majore de pe Glob ăi tipurile de roci magmatice care iau naștere (după Winter.10). Cum puteți explica asccensiunea magmelor spre suprafață? 5.c. Clasificarea mineralogică . F . Fig. Dar mineralogia? 99 . rezultă că în clasificarea rocilor magmatice este suficient să fie luate în calcul patru grupe de minerale (Fig. 2003) AUTOVERIFICAREA SE FACE ÎNTREBÂNDU-VĂ: 1. zone au fost prezentate de Winter (2001. A feldspaţi alcalini.feldspatoizi şi M . piroxeni.având în vedere că la alcătuirea mineralogică a celor mai multe dintre rocile magmatice participă următoarele grupe de minerale: Q . 2001. sedimentare și metamorfice? 2.feldspaţi plagioclazi.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful