Se povesteşte că în vremurile de demult trăia, pe malul unei ape mari, un pescar împreună cu soţia şi cei trei copii ai lor

. Erau oameni foarte săraci şi trăiau numai din bruma de agoniseală pe care o strângea bărbatul din vânzarea peştelui. Dar într-o iarnă friguroasă, femeia se îmbolnăvi şi se stinse din viaţă, lăsând în urma ei trei copii mici şi neajutoraţi. Mult se frământă bărbatul cum să răzbească cu cei trei copii, cum să-i îngrijească de unul singur, cum să-i hrănească şi cum să se împartă între munca de acasă şi cea de pescar. În durerea şi disperarea care îl cuprinse luă copiii, îi urcă în barcă şi-i duse în largul apei. Aici îi lăsă în voia valurilor şi el se întoarse înot la mal, rugându-se ca mnezeu să găsească o soluţie pentru durerea lui. În noaptea aceea se porni o furtună îngrozitoare. Parcă trezit de bubuitul tunetelor, tatăl îşi dădu seama ce mare greşeală a făcut. Alergă la apă, luă o altă barcă şi porni pe valurile învolburate în căutarea copiilor. În acest timp, Dumnezeu care urmărise şirul întâmplărilor trimise pe Pământ pe unul din slujitorii săi. Acesta coborî în chip de bătrân nins de ani, găsi copiii, îi duse acasă şi-i culcă în pătuţurile lor. Din desaga lui scoase bani de aur şi umplu cu ei pantofiorii copiilor, iar la plecare aşeză în fereastră o crenguţă de alun. Târziu, spre dimineaţă, tatăl copiilor se întoarse cu inima îndurerată, dar mare îi fu bucuria când îi văzu pe cei trei copii teferi. Găsi banii de aur, crenguţa din fereastră şi înţelse lecţia pe care i-o dăduse Dumnezeu. De atunci, în fiecare iarnă, în noaptea de 5 decembrie, moşul acesta bun umblă din casă în casă şi pune daruri în încălţămintea copiilor. La plecare lasă şi câte o crengută, ca să le aducă aminte să fie mai ascultători, mai harnici şi mai cuminţi.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful