You are on page 1of 8

Comentariu: Cumpna, simbol al centrrii de Mihai Cimpoi Eseul Cumpna, simbol al centrrii constituie un act de cunoatere prin metode

individuale a universaluluifiinei romneti. Cimpoi propune ca obiect al cunoaterii un adevr (cumpna ca fntn), grupnd diversepreri asupra subiectului fr a ncerca s l epuizeze. Eseul de bazeaz pe fantezie i spontaneitate, pe o avalande idei i reflecii argumentate, improvizate, exemplificate, documentate critic, tiinific. Cimpoi utilizeaz neseul su proverbe populare romneti, preri critice, ale altor eseiti (Noic, Purcaru), citate din Biblie, nssubstana discursului o constituie refleciile lui, asociate liber, ns clare i coerente. Stilul are caracter expresiv,miznd pe concizie, naturalee, simplitate, fapte inedite ce capteaz atenia cititorului (prin originalitatea viziuniiasupra problemei): Cumpna se mic

scrind eminescian n vnt, sufletul romnesc expus celor patru vnturi ale lumii i ale destinului, suntem ara lui Cain, n care Abel n a murit nc de tot sunt sintagme care vorbesc de libertatea de expresie i expresivitatea stilului.

Ambiguitatea limbajului nu e are rolul de a ncifra mesajul textului. Cimpoi nu caut obscuritate. Scopul lui este

de asocia liber idei, de a nchega anumite reflecii, lsndu i cititorul s i fac o privire de ansamblu. El spuneprecizeaz Noica sau sunt, aadar, este, dup Blaga.

Astfel, autorul are libertatea de ptrunde tot mai mult ntr -un domeniu al ipo tezelor, al refleciilor fr de sfrit.

Plugarul este nfipt n solul tradiiei asemenea stlpului susintor de cumpn. El este cel care sfinete

locul. Eminescu spunea: Seminia din care a rsrit acest popor e nobil i poporul nu va pieri dect atunci cndromnii vor uita nobleea seminiei lor. Static, drept, nobil, plugarul sfinete locul de milenii. Triete din ntregul unei lumi pentru acest ntreg. Ce este o cltorie n timp, o trecere prin via dac nu o ncercare de a vedea cum n alte condiii, sufletul nostru rmne acelai. Plugarul a nfipt n solul tradiiei, dup cum spuneCimpoi, e un fel de centru al universului, att spaial, ct i temporal. E suficient s ne amintim un fragment dinIon al lui Rebreanu. Momentul cnd plugarul ia n mini un pumn de rn cleioas i se simte puternic, ca un balaur din poveti, stpnitorul lumii. Prin propria sa contiin, plugarul, asemenea

stlpului susintor decumpn, este situat n centrul atemporal al lumii i se prelungete n mit. Plugarul se integreaz ntr -un destincosmic, ntrun mers de via totalitar dincolo de al crui orizont nu mai este nimic. Dect tradiia milenar i c

umpna

Problema abordat n eseu este caracterul cumpnitor al spiritului romnesc. Cumpna, ca simbol al centrrii,modeleaz fiina romneasc ntre dinamismul condiionat de pstorit i contemplativul static al plugarului.Cumpna cu fntn centreaz orizontul mioritic, fiind o adevrat

axis mundi .trstura caracteristic poporului

cumpnirea (echilibrare, dar nehotrre):

Lumea e un pu cu dou

cntri, cnd se urc cea plin, se coboar cea deart

dou principii modeleaz fiina romneasc: plugarul

static, nrobit trup i suflet pmntului, neclintit, sfinete locul, glasul pmntului;

pstorul

dinamic, glasul zrii.

Dup cum definte i George Meniuc n eseul su Marea Neagr omul creator, omul n creaie e ca o mare n furtun pe timp de noapte. La fel ca i nsi crearea omului (naterea n chinuri), crearea materialului iabstractului cere de la om suferin, sau mai bine zis suferina care ajunge uneori la cote maxime cerecreaia. n acest sens suferina poate servi un indiciu al intensitii existenei umane, deoarece se socoatec franja luminoas a existenei (maximul ei) e atins n momentele crerii. De aici i ideea c maximulexistenei umane e atins n momentul maxim de suferin.

DUBLA INTENTIE A LIMBAJULUI SI PROBLEMA STILULUI TUDOR VIANU Care este importanta si valoarea unui savant ca Tudor Vianu n istoria literaturii si culturii romnesti o spune n primul rndopera lui si ecourile acesteia n timp. Filolog, teoretician, publicist, eseist, filosof, stilistician, estetician, Tudor Vianudescinde din scoala maiorescian fiind nsa un autentic inovator si un erudit care a ncercat a crea un sistem esteic.Studiul "Dubla intentie a limbajului si problema stilului" , constituie o teoretizare expozitiva pentru volumul "Artaprozatorilor romni" (1941), "carte capitala" (Henri Zalis) ntmpinata cu unanima apreciere n epoca si ramasa un punct dereferinta al stilisticii estetice, ntre lucrari ca: "Dualismul artei" (1925), "Fragmente moderne" (1925), "Arta si frumosul,idealul clasic al omului" (1934), "Estetica" (1934) si Probleme de stil si arta literara (1955), "Problemele metaforei si altestudii de stilistica" (1957), "Studii de literatura universala si comparata" (1960), "Arta prozatorilor romni" e rezultatul unuitravaliu de douazeci de ani. Esentiala inovatie pe care o opereaza autorul n domeniul stilistic se afla la nivelul gruparilor descriitori care aici se face pe verticala, n functie de tendinte, afinitati, nrudire a evolutiilor individuale.Pornind de la o recunoscuta problema a stilisticii teoretice, aceea a dublei intentii a limbajului, studiul cu acest titlu ajunge n final la definirea stilului si la enuntarea a doua principii ce stau la baza analizei scriitorilor (60 la numar) pe care

icuprinde volumul.Explicatia e nsotita de exemple si pe ct de succint, pe att de convingator este demersul teoretic. Cele doua intentii alelimbajului, solidare, dar si diferite n acelasi timp, sunt acelea de a comunica si de a reflecta. Prin urmare, "cine vorbestecomunica si se comunica,"; sau, cu alte cuvinte, limbajul ndeplineste doua functii: cea "tranzitiva" si cea "reflexiva,", douafunctii n relatie directa cu faptul de a organiza "un raport social" sau de a elibera "o stare sufleteasca". In legatura cu celeenuntate, Vianu precizeaza: "Se reflecta n el, n limbaj, (n.n.) omul care l produce si sunt atinsi, prin el, toti oamenii care lcunosc. In manifestarile limbii radiaza un focar interior de viata si primeste caldura si lumina o comunitate omeneascaoare-care".Esteticianul discuta mai departe raportul dintre cele doua intentii. El este de inversa proportionalitate. Aceasta nseamnaca pe masura ce valoarea "tranzitiva" creste, cea "reflexiva" scade, ca o formulare cu un grad de generalitate mare asacrificat adevarul ei subiectiv. Aici autorul studiului exemplifica prin enunturi din domeniul matematicii si al fizicii care sepot "transmite oricarei inteligente omenesti", dar care nu comunica nici un "reflex", al intimitatii celui care le emite. Nu lafel se ntmpla n cazul unui fapt poetic de limba, a carui circulatie e mult mai restrnsa, pentru ca "nu toti cititorii/.../ vorputea realiza intentia lui reflexiva". Tranzitivitatea unui enunt poetic e deci mult mai scazuta n favoarea reflexivitatii lui.Un alt raport luat n discutie este acela al cooperarii celor doua intentii ale limbajului. Excluznd faptele lingvistice dindomeniile stiintifice, ca legi generale n care reflexivitatea lipseste cu desavrsire, autorul precizeaza ca pretutindenialtundeva cele doua intentii colaboreaza. Chiar daca reflexivitatea e atenuata - ceea ce se ntmpla n limba comuna,practica,- dar si n scrisorile de afaceri sau de politete. Ea exista, totusi, dincolo de conventionalismul lor.Dar esteticianul si propune sa discute si aspectul reflexivitatii absolute. Exemplul delirului unui nebun si al "automatismuluipsihic" sau al "dictarii subconstientului" n poezia suprarealista au ca efect "desocializarea expresiei". Textul obscur e acelanascut din adncimi mult prea intim subiective si de aceea comunicarea cu altii nu se mai reali zeaza.Dimpotriva, interesulscriitorilor pentru accesibilitate determina scaderea valorii reflexive si deci superficialitate si conventionalism. Acesteasunt, deci, cele doua pericole care ameninta textul literar: obscuritatea si superficialitatea.Pentru a demonstra ca "peste stirea nuda se adauga aureola unei ambiante subiective". Tudor Vianu exemplifica printr-unpasaj sadovenian n care distinge expresiile cu valoare tranzitiva mbogatite de intentia reflexiva ce se resimte la nivelulexpresiei.Aici esteticianul ajunge la definirea stilului.Mai nti stilul este, scrie esteticianul, "ansamblul notatiilor pe care el le adaugaexpresiilor sale tranzitive si prin care comunicarea sa dobndeste un fel de a fi subiectiv, mpreuna cu interesul ei propriu-zis artistic". El "este si expresia unei individualitati", dar, desi afirmatia a mai fost facuta (n alti termeni) de catre diversiteoreticieni, ea nu e suficienta, ntruct, asa cum o dovedesc stiintele sociale moderne, individualitatea este produsul "deinterferenta a mai multor feluri generale de a fi". De aici posibilitatea si necesitatea de a introduce n anumite curenteintelectuale, morale si estetice scriitori comentati. Existenta stilurilor si a curentelor e la fel de autentica precum esteexistenta individualitatii.Prin urmare, studiul aplicat operei scriitorilor n "Arta prozatorilor romni" are n vedere nu numai "particularitatea lorstilistica individuala", ci si "curentele stilistice care i cuprind".Conceput ca preambul si avertisment al volumului amintit, dar si ca studiu teoretic detasabil de acesta, "Dubla intentie alimbajului"... delimiteaza cteva idei ce se pot constitui n premise ori principii ale studiului analitic asupra textului literar.Si daca acest studiu si acest demers analitic pe care l regasim la nivelul volumului nu s-au perimat, aceasta se datoreaza,dupa cum bine observa Serban Cioculescu, culturii estetice a lui Vianu, stiintei lui superior pedagogice si, adauga HenriZalis, metodei.La nivel teoretic, Vianu mbogateste cu aceste idei principiile enuntate si discutate n capitolul Stilistica din "Estetica" si, ncursul de stilistica predat n 1942-1943, revine si nuanteaza.Dincolo de nivelul teoretic, strategiile esteticianului si stilistului, instrumentele investigarii au dus la analize deosebit devaloroase pentru cunoscatorul de literatura si pentru specialisti.

Eugen Lovinescu (31 octombrie 1881- 16 iulie 1943), istoric i critic literar, estetician i prozator, a fost iniiatorul modernismului, curent literar ce sa manifestat n jurul gruprii culturale de Ia "Sburtorul", format din revista i cenaclulliterar cu acelai nume. Revista "Sburtorul" a aprut la Bucuret i ntre 19191922 i 1926 1927, iar cenaclul literar, iniiat n 1919, a avut o activitate permanent i o organizare riguroas, continund s funcioneze nc patru ani dup moartealui Lovinescu. Criticul a debutat cu o atitudine antismntorist i antisimbolist, iar ca adept fidel al spiritului maioresciansusinea dreptul tuturor claselor sociale de a fi reflectate n literatur, avnd n vedere mai ales reprezentarea burgheziei

aflate n plin progres i afirmare cultural. Polemica lui Eugen Lovin escu, purtat cu smntoritii i poporanitii, s a axat pe faptul c acetia susineau realizarea, n continuare, a creaiilor literare cu tem rural, care s reflecte simpatia exagerat pentru rani, n timp ce criticul p ledapentru modernizarea liter aturii romne prin crearea prozei obiective i a prozei de analiz psihologic, precum iconturarea personajului intelectual, mult mai interesant prin "speculaiile intelectuale i sentimentale, jocurile complexe de sentimente". Apariia romanului "Ion" de Liviu Rebreanu a nsemnat o adevrat izbnd pentru literatura romn, Eugen Lovinescu fiind dea dreptul entuziasmat, ntruct aceast proz obiectiv, chiar dac avea tem rural i personajele erau rani, a

constituit primul roman modern nscriinduse n direciile de sincronizare a literaturii romne cu cea european.

In "Istoria literaturii romne moderne", Eugen Lovinescu acord un capitol ntreg prozatorului Liviu Rebreanu, consideratcreatorul romanului romnesc modern n literatura romn datorit apariiei primului roman Obiectiv ("Ion") i a primuluiroman de analiz psihologic ("Pdurea spnzurailor"). Sub titlul "Creaia obiectiv: 1.Rebreanu: Ion", Lovinescu face oanaliz critic primei opere obiective din literatura romn, ncepnd cu afirmaia c apariia romanului "Ion" "rezolv oproblem i curm o controvers". Se stinge astfel polemica literar purtat cu smntoritii, problema care se rezolvfiind obiectivarea prozei literar romneti.

Criticul consider c romanul "Ion" este realizat dup "formula marilor construcii epice", organizat n jurul "unei figuricentrale, al unui erou frust i voluntar, al lui Ion" i ilustreaz "viaa social a Ardealului" stratificat, de la "vagabond" pnla administraia ungar i alegerile de deputai. Lovinescu compar personajul lui Rebreanu cu ranii lui Balzac i Zola,spunnd despre Ion c este "expresia instinctului de stpnire a pmntului, n slujba cruia pune o inteligen ascuit, ocazuistic strns, o viclenie procedural i, cu deosebire, o voin imens". Comparaia critic se ndreapt n continuarectre Moliere, criticul romn gsind o asemnare ntre cei doi scriitori n ceea .ce privete dominarea personajelor de osingur mare pasiune: "n sufletul lui Ion exist o lupt ntre glasul pmntului i glasul iubirii, dar foreje sunt inegalei nu domin dect succesiv." O comparaie critic surprinztoare

este ntre eroul lui Stendhal, Julien Sorel, i Ion, n ceeace privete procedeul folosit pentru atingerea

scopului: amndoi se slujesc de femeie "ca de o treapt necesar", ea fiindnumai "un obiect de schimb n vederea stpnirii bunurilor pmnteti". Lovinescu analizeaz atent i minuios personajulprincipal, considernd c are un suflet "simplu, frust i

masiv", c iubete pmntul "cu ferocitate", ajungnd la elogiul c Ion este "poate mai mare ca natura". Eugen Lovinescu apreciaz n mod deosebit formula ciclic a romanului, stilul anticalofil "fr strlucire artistic" i prezentarea evenimentel

or, faptelor, construcia personajelor "dup legile obiectivittii".

Celelalte personaje ale romanului beneficiaz de o analiz precis, succint i pertinent din partea lui Lovinescu, prinobservaia critic a intelectualitii, a ranilor, precum i prin prezentarea lumii "de studeni naionaliti, de avocai,notari, inspectori colari evreo maghiari, oameni n exemplare felurite ce se desprind n indiferena obiectiv ascriitorului..."(s.n.). nvtorul Herdelea este "suflet bun dar slab", "se z bate n attea nevoi", nct devine "oportunist din srcie"; Titu este "poetul pierde var, sentimental i entuziast"; preotul Belciug este aprig, pendulnd ntre "iubirea debiseric i de neam", dar are i "attea sentimente rele" i "attea pasiuni lumeti"; teologul Pintea este pitoresc "nprozaica lui onestitate"; jovialul avocat Groforu este "om de inim", dei palavragiu; Vasile Baciu este aprig, iar fiica lu ieste doar "biata Ana". n concluzie, Eugen Lovinescu susine monumentalitatea romanului "Ion", accentueaz meritele literare ale lui Rebreanucare a adunat n aceast oper "materialuri pentru piramide faraonice" i evideniaz din nou importana acestei creaii, considerndo "o dat n istoria literaturii contemporane i ca prima mare creaie obiectiv".