1 Respiratia este un proces ritmic automat care poate fi controlat pe timp limitat in mod voluntar si al carui scop este

mentinerea la valori normale si constante a presiunii gazelor respiratorii in sangele arterial. Cele 2 gaze respiratorii sunt O2, a carei presiune partiala in artere este de 100 mm Hg si CO2 care are o presiune de 40 mm Hg in sangele arterial. Respiratia = schimb de gaze intre atmosfera si celule. Respiratia externa: - ventilatia, deplasarea volumelor de gaze intre atmosfera si plamani; - difuziunea alveolo-capilara; - transportul gazelor prin sange; - difuziunea la nivel tisular a gazelor; Respiratia interna: utilizarea oxigenului la nivel tisular. Ventilatia este un proces complex care implica pompa toraco-pulmonara si care este principalul factor de control al gazelor respiratorii. Eupneea ventilatia normala care mentine presiunile gazoase normale. Tahipneea este o ventilatie cu frecventa crescuta care depaseste 15 miscari/minut. Bradipneea este o respiratie cu frecventa scazuta, sub 12 miscari ventilatorii/minut si cu amplitudine mare. Hiperventilatia este o ventilatie in exces fata de consumul metabolic de oxigen. Gazul cel mai afectat in cazul hiperventilatiei este CO2, presiunea sa partiala scade, se instaleaza hipocapnie. Hipoventilatia este o ventilatie sub necesarul metabolic de oxigen. In hipoventilatie se instaleaza in primul rand hipoxemie urmata de hipoxie si in final, in cazul hipoventilatiei severe sau de lunga durata poate sa apara si hipercapnia. Respiratie apneustica frecventa scazuta cu amplitudine mare a inspirului, intrerupt periodic de expiruri scurte Apneuzis = oprirea respiratiei in inspir. Apneea = oprirea respiratiei. Respiratia Küssmaul: respiratia acidotica, intalnita in come diabetice: respiratii ample si frecvente. Respiratia periodica: demonstreaza o scadere a sensibilitatii chemoreceptorilor la CO2. CAILE RESPIRATORII Suprafata de sectiune a cailor respiratorii creste de la punctul de pornire spre portiunea terminala. Ele incep la nivelul nasofaringelui si a cavitatii bucale. Din punctul de vedere al numarului de diviziuni al cailor respiratorii, traheea este considerata generatia 0. Cele 2 bronhii principale, din trahee = generatia 1. La nivelul cailor respiratorii mari se face conditionarea aerului inspirat. Prin conditionare se intelege pe de o parte saturatia in vapori de apa, iar pe de alta parte incalzirea aerului respirat la 37C, la temperatura corpului. Cu cat pasajul aerului prin caile respiratorii este mai scurt, cu atat incalzirea se face mai prost, iar aerul rece poate sa produca bronhospasm. Caile respiratorii superioare joaca rol de filtru.Sunt dotate cu un covor dens de cili care au miscare in sens cranial, si glande submucoase care secreta mucus. Se remarca de asemenea si prezenta structurilor cartilaginoase care formeaza un inel aproape complet. Aceasta structura cartilaginoasa determina o rezistenta foarte mare la deformare. Sunt cai extraparenchimatoase, nu

2 le este influentat calibrul de volumul de aer din plamani.cutia toracica propriu-zisa . respectiv capacitatea de bronhoconstrictie sau bronhodilatatie. Caile respiratorii mici: sunt intraparenchimatoase. VT – volum tidal – 500 ml): cantitatea de aer vehiculata la gura intr-o respiratie normala (normal este deseori folosit ca repaus. .Se datoreaza elasticitatii plamanilor si cutiei toracice. Pompa toracopulmonara este formata din: . Suprafata de sectiune creste.expirul este un act pasiv. Volumele: Volum respirator curent (VRC. se desfasoara de la diviziunea 1 la diviziunea 11 a arborelui traheobronsic. In repaus: 500 de ml. si este rezerva functionala care permite adaptarea la efort fizic sau altitudine. Volumul inspirator de rezerva (VIR – 3000 ml): cantitatea de aer care poate intra in plaman intr-un inspir maximal care urmeaza unui inspir de repaus. Legea generala a gazelor. VIR: 3000 ml. deplasarea aerului are loc prin convectie. care se face cu ajutorul muschilor inspiratori principali: diafragm si intercostali externi. adica o zona care prin structura sa anatomo-histologica nu permite difuziunea gazelor. . La nivel bronsiolar dispar inelele cartilaginoase care sunt inlocuite cu tesut muscular neted. Tot ceea ce exista deasupra unitatii respiratorii face parte din spatiul mort anatomic.diafragmulm si structurile subdiafragmatice. a lui Boille (PV = constant =>daca presiunae sau volumul scade celalalt parametru creste). Incepand de la diviziunea 23. intram in domeniul unitatii respiratorii. saci alveolari. poate sa fie si act activ. Au o suprafata totala: 70-75 m2 (1 m2/kg corp). Contractia muschilor intercostali este necesara pentru depasirea rezistentei la deformare a sistemului si depasirea rezistentei la fluxul de aer. Prezenta musculaturii netede bronsiolare permite bronhomotricitatea. Inspirul . in expirul fortat. In inspirul fortat. Caile superioare care de la trahee in jos se numesc bronsii. Dispar cilii. canale alveolare. In cursul ventilatiei se deplaseaza cantitati de aer care au fost clasificate in volume si capacitati respiratorii. se afla in interiorul parenchimului pulmonar – calibrul bronsiolar depinde si de volumul de aer din plaman.cele 2 foite pleurale . - . apelam la muschii sternocleidomastoidieni. lucru incorect intrucat nu corespunde cu VRC in efort fizic).plamani. care la randul lor contin alveolele. Începe sa scada cu varsta pe seama cresterii volumului rezidual – capacitatea de adaptare la efort scade. La nivelul unitatilor respiratorii se produc schimburile gazoase: are loc hematoza. Ventilatia are 2 etape: . se modifica si tipul de epiteliu care devine cuboid. O unitate respiratorie este formata din bronsiola respiratorie. micul si marele dintat.inspirul este un act activ. scade mult numarul glandelor submucoase si ca atare si secretia de mucus.deplasarea diafragmului dinspre torace spre cavitatea abdominala Intre atmosfera si plamani. in efortul fizic poate sa creasca cu pana la 50% din capacitatea vitala. de revenire a structurilor toraco-pulmonare la dimensiunea intiala. De la diviziunea 12 la diviziunea 23 cai respiratorii mici numite si bronsiole.

volum inspirator de rezerva si volum expirator de rezerva . din acest motiv este nevoie de aproximativ 2 minute intr-o atmosfera de oxigen 100% pentru a curata plamanul complet. . in fiecare respiratie nici macar 350 ml de aer proaspat nu intra in plaman. exprimarea rezultatului este in deviatie procentuala fata de standardul normal al persoanei respective.3 Volum expirator de rezerva (VER -1200 ml): cantitatea de aer care iese din plamani intr-un expir fortat care urmeaza dupa un expir de repaus. Pompa toraco-pulmonara pompa care este inzestrata cu proprietati de elasticitate. Capacitatea vitala este formata din volum respirator curent. Plamanii dezvolta forta de recul inspre hil. Sistemul toraco-pulmonar are in repaus respirator o cantitate de 2300 ml (39%). s-ar retracta la un volum cam de 10% din capacitatea pulmonara totala. In realitate. . doar a 8 a parte din aerul rezidual este curatata aparent. Volum rezidual la tineri: 1100 ml sau 19% din capacitatea pulmonara totala. Cutia toracica dezvolta o forta de recul sau de retractie elastica inspre exterior. Cand capacitatea reziduala functionala e normala (39%). structura nu se afla sub stres mecanic (fibrele elastice sunt relaxate). Plamanii daca ar fi scosi din cutia toracica. Aceasta forta de recul se reflecta si pe foita viscerala a pleurei. se descriu la nivelul aparatului respirator. Valorile (deviatia admisa) este de +/8%. In momentul in care se face determinarea capacitatii vitale. Creste cu varsta. In ceea ce priveste structurile elastice. foite pleurale si cutia toracica. Cantitatea totala de aer care poate fi inspirata. Acest volum de aproximativ 500 ml este volumul de repaus elastic pulmonar. Capactitatea reziduala functionala: 2300 ml: Ventilatia alveolara/Capacitatea reziduala functionala = 350/2300 = 1/8. Plamanii si cutia toracica nu se pot deplasa de cat sinergic (limitate de cele 2 foite pleurale). este formata din volum expirator de rezerva si volum rezidual =>2300 de ml = 39% din capacitatea pulmonara totala si creste cu varsta ajungand pana la 59%. . Valoarea aproximativa: 1200 ml sau 20% din capacitatea pulmonara totala. Aceasta forta de recul se manifesta pe foita parietala a pleurei. Capacitatile sunt in numar de 4 si sunt sume ale volumelor pulmonare: .Capacitate pulmonara totala (CPT): 5000-6000 ml = suma tuturor volumelor pulmonare: VRC+VIR+VER+VR. Pompa este alcatuita din 3 elemente esentiale: plaman.Capacitatea inspiratorie (CI): 3500-4000 ml. cele 2 forte de recul sunt egale si de sens contrar => sistemul se afla in echilibru elastic. Cutia toracica are un volum de repaus de 4000 de ml. la fiecare miscare ventilatorie.Capacitatea reziduala functionala: 2300 ml =cantitatea de aer care ramane in plaman dupa un expir de repaus. 2 tipuri de echilibre: Repausul elastic al structurii: in pozitia de repaus elastic. O alta consecinta a acestor forte de . Iese doar in pneumotorax sau daca scoatem plamanii din cavitatea toracica. - - VRC: 500 ml distribuit 150 ml in spatiul mort anatomic si 350 ml ajung in unitatile respiratorii unde fac respiratia alveolara.Capacitatea vitala (CV): cantitatea de aer vehiculat la gura intr-o respiratie maximala: inspir maxim urmat de expir complet. Semnificatie: posibilitatea adaptarii la necesar mai mare de oxigen. putand ajunge pana la 39% din capacitatea pulmonara totala. Volumul rezidual (VR – 1100 ml): cantitatea de aer care ramane in plamani chiar dupa un expir fortat.

Complianta ilustreaza capacitatea de distensibilitate a unei structuri fiind o marime care matematic se exprima prin: . In expir. Presiunea transrespiratorie = presiune alveolara (interior) – presiune barometrica (echilibru). In ceea ce priveste presiunea din interiorul cailor respiratorii si cea intraalveolara: oride cate ori nu exista flux de aer pe calea respiratorie. la mijlocul plamanilor: -2cm H2O si la baze presiunea intrapleurala = cea atmosferica = 0 cm H2O. La varf -5 . o La varf: in alveole avem 0 cm H2O. alveolele de la varf sunt deschise. Acceleratia gravitationala are efecte diferite asupra varfului si asupra bazei: la varful plamanilor in repaus respirator. Inegalitatea vidului pleural determina fenomenul denumit inegalitate regionala de ventilatie. Constanta de timp a plamanilor = produsul dintre complianta si rezistenta. Pentru sistemul respirator se descriu 3 tipuri de presiuni transmurale: Presiunea transpulmonara = diferenta dintre presiunea alveolara si presiunea pleurala. in sistem presiunea este 0 (atmosferica). alveolele de la baza sunt inchise. o La baza: presiunea in alveole 0 cm H2O.(-5) = +5 cm H2O. Presiunea transmurala: diferenta dintre presiunea din exterior si cea din exterior = P1-P2 = 5-(-5)=+10 cm H2O. Presiunea transtoracica = diferenta de presiune dintre cele 2 parti ale toracelui = presiunea pleurala – presiunea barometrica (atmosferica). presiunea este de -5 cm H2O. in pleura avem -5 cm H2O => 0 . In aceasta situatie. Presiunea transmurala se manifesta si se poate calcula pe orice organ deformabil aflat intr-o incinta cu presiune variabila (in cazul nostru plamanii in cavitatea toracica). la debutul inspirului. atunci cand = 1 cm H2O. - - Inegalitatea locala este determinata si descrisa de constanta de timp a plamanilor. O presiune transmurala pozitiva este presiune de distensie (apasare din interiorul tubului si aspirare din exterior) => ca urmare diametrul tubului creste si rezistenta la flux scade.4 tractiune intre cele 2 foite pleurale: in spatiul interpleural se formeaza o presiune cu valoarea subatmosferica numita vid pleural. Dintre cele 2 zone. Descrie timpul necesar pentru fiecare unitate respiratorie pentru a se umple cu aer. Inegalitatea regionala a ventilatiei: baza plamanilor ventileaza mai bine decat varful. alveolele de la varf vor fi primele care vor primi aerul. primele alveole golite vor fi cele de la baza. Daca acelasi tub in care presiunea fluidului este pozitiva (+5 cm H2O) este introdus intr-o incinta cu presiune pozitiva de +7 cm H2O -> presiunea transmurala = 5-7 = -2 cm H2O rezultanta negativa. Se considera presiune de compresie care face ca lumenul tubului sa se ingusteze si rezistenta la flux sa creasca. -5 cu +5 -> sistem in echilibru. cea mai eficienta in schimbul de aer este baza. Complianta este diferentiata in . presiunea pleurala 0 cm H2O -> in apnee de repaus.0 = -5. Vidul pleural este inegal pe suprafata plamanilor si inegalitatea variaza cu gradul de elasticitate pulmonara si pozitia corpului (datorita acceleratiei gravitationale).

curba compliantei incepe sa semene cu complianta statica. In cursul manevrei respiratorii se masoara variatia de presiune din sistem. Valoarea compliantei dinamice este 0. O stare care imita restrictia din punct de vedere al compliantei este obezitatea . adica o valoare mai mica decat a compliantei statice. In complianta dinamica avem aceeasi axa de ordonate. reculului elastic pulmonar din expir si nu in ultimul rand modificarii tensiunii superficiale intraalveolare cu fazele respiratiei. dar inspirul nu este continuu si se face pe trepte mici de cate 100 de ml de aer. insa aceasta este mai turtita (o parte din lucrul mecanic utilizat in inspir nu se regaseste in expiratie – sistemul revine mai repede la pozitia de repaus). Plamanul drept are 3 lobi. complianta sa scada brusc catre 0. restrictie = fibroza pulmonara (tesut elastic -> tesut fibros). complianta este scazuta. planta compliantei se verticalizeaza . adica. ulterior. relatia presiune volum reperzinta tot o curba. curba compliantei devine abrupta.complianta este mai mica decat normal (panta insa ramane normala. iar cel stang are 2 lobi.1 cm H2O (0. Se pleaca de la valoarea volumului rezidual si se ajunge la capacitatea pulmonara totala. Complianta specifica plamanul drept: are o complianta de 0.13 l/cm H2O. Se constata ca intre variatia de volum si variatia de presiune nu exista relatie liniara. la capacitate reziduala functionala. Restrictia: incapacitatea de a ajunge la performanta maxima – in cazul plamanului. la inceput. variatia cu 1 cm de H2O a presiunii nu determina intotdeauna aceeasi variatie de volum. Determinarea compliantei = diferenta intre disfunctiile de tip obstructiv si disfunctiile de tip restrictiv.5 complianta pulmonara si de cutie toracica.2 complianta statica in total). datorat urmatorilor factori: rezistenta vasco-elastica la deformare a pompei toraco-pulmonare. in plaman intra 200 de ml. . Exista 3 tipuri de complianta toraco-pulmonara: statica. Pentru plamanul drept. fiecare lob are o complianta de 0. Complianta dinamica: respiratia continua defineste complianta dinamica. sistemul functioneaza ca un tot unitar si ca atare avem de a face cu complianta toraco-pulmonara. Pentru complianta statica: subiectul este instruit sa inceapa manevra respiratorie de la capacitatea reziduala functionala. la nivelul capacitatii reziduale functionale. adica pentru fiecare variatie cu 1 cm a presiunii.05.1 cm H2O si cel stang tot de 0. In expir. Aceasta poate caracteriza diverse tipuri de disfunctii. El va face inspir corespunzator volumului respirator curent (500 ml). dupa care complianta creste brusc). cand ne apropiem de capacitatea pulmonara totala. pentru ca. ca expresie a faptului ca tesutul pulmonar nu este afectat). Panta compliantei este unghiul format intre orizontala si oblica care uneste cele 2 extreme ale curbelor. Valoarea compliantei statice este de 0. valoarea compliantei este mica si panta compliantei este inclinata. ci la inceputul inspirului. dar in final. se obtine o complianta mare. In cazul bolilor restrictive. la volume foarte mici pulmonare complianta este scazuta.2l/ cm H2O. curba compliantei este turtita. Diferenta dintre curba inspiratorie si cea expiratorie a compliantei se numeste histerezis.03 si plamanul stang are pentru fiecare lob o complianta de 0. Obstructia: astmul bronsic. Pentru complianta dinamica. pe ordonata: variatia de volum si pe abscisa variatia de presiune. emfizemul pulmonar. Daca se masoara complianta in emfizemul pulmonar. specifica si complianta dinamica.

În sistemul respirator nu pot fi presiuni diferite de la o zona la alta. Caile respiratorii inferioare au calibrul dependent de volumul de aer pulmonar (diametru mai mare in inspir si mai mic in expir). Astfel se obtine intr-un sistem cu raza variabila si presiuni egale. Surfactantul este o substanta complexa care contine dipalmitolfosfatidilcolina. densitatea mare a moleculelor de surfactant determinand o scadere mai importanta a tensiunii superficiale. Alveolele cu raza mare au densitate mica de molecule de surfactant. Daca avem o alveola cu raza mica. turbulente care favorizeaza eliminarea corpilor straini inhalati. aceasta tensiune superficiala se manifesta pe cele 2 raze principale ale hemisferei. tensiune superficiala egala pentru toate alveolele. In mod normal rezistenta la fluxul de aer este mica. Fiind vorba de o suprafata hemisferica.d – 2 hidrofile si 2 hidrofobe). nervosi sau chimici. Rezistenta la fluxul de aer: rezistenta la fluxul unui fluid se calculeaza ca raportul dintre variatia de presiune si debit. Numarul de molecule al surfactantului este relativ egal in fiecare alveola. folosim legea Laplace. conform careia. cu cat raza este mai mica si tensiunea superficiala mai mare. favorizeaza expirul (histerezis). Molecula de surfactant se aseaza cu fata hidrofila spre lichid. Secretia de surfactant este inhibata de fumat si de terapia agresiva si excesiva cu oxigen hiperbar. Rezistenta scazuta la acest nivel se datoreaza marimii suprafetei de sectiune si scaderii debitului pe fiecare unitate si asigura curgerea laminara a aerului. Roluri surfactant: scade travaliul musculaturii respiratorii.c. tensiunea superficiala fiind mai putin scazuta. Cu cat o alveola are raza mai mica. acesti nou nascuti pot sa moara in apnee respiratorie in timpul somnului. cu atat am nevoie de presiune mai mare pentru deschiderea alveolei. Daca nu sunt corect supravegheati. scade reculul elastic pulmonar la volume mici si se opune formării edemului pulmonar. daca vrem sa masuram presiunea necesara pentru a mentine alveola deschisa. au musculatura neteda. distributia la interfata aer-lichid se face cu molecule mai dens asezate. Restul de 20% din rezistenta se masoara in caile respiratorii inferioare: bronsiole – unitati respiratorii.6 tensiunea superficiala (forta de coeziune a moleculelor de la suprafata unui lichid la interfata acestuia). Rezistenta este direct proportionala cu inversul razei la a 4 a de sectiune a tubului. ioni de Ca si 4 tipuri de apoproteine (a. aflate in peretele pulmonar. stabilizeaza alveolele cu raza mica (mentine echilibrul alveolar). In . consuma mai putin de 10% din travaliul muschilor respiratori si este distribuita inegal: 80% din rezistenta se dezvolta in caile respiratorii mari si cu deosebire la nivelul foselor nazale. Simpaticul nu influenteaza bronhomotricitatea pentru ca nu exista terminatii simpatice pe bronsiole. Exista insa receptori adrenergici de tip β2.b. Aceasta rezistenta mare determina curgerea turbulenta a aerului in zona. Celule speciale. Epiteliul alveolar are la suprafata un strat subtire de lichid care dezvolta tensiune superficiala. Musculatura neteda bronsiolara are receptori de tip muscarinic si reactioneaza la acetilcolina prin bronhoconstrictie. numite pneumocite de tip II secreta o substanta de tip tensioactiv numita surfactant. face detresa respiratorie a noului-nascut (boala membranelor hialine). cea hidrofoba catre aer si scade tensiunea superficiala. Secretia de surfactant incepe in luna a 7 a de viata intrauterina si pneumocitele de tip II sunt complet mature din punct de vedere secretor abia la nou nascutul la termen. Daca copilul se naste prematur. ceea ce inseamna ca pot fi influentate de factori fizici. Bronhomotricitatea este un fenomen reglabil si reglarea nervoasa se face aproape exclusiv prin intermediul parasimpaticului. cu atat are tensiunea superficiala mai mare – alveola are nevoie de o presiune mai mare pentru a se mentine deschisa. astfel incat.

produsi ai acidului arahidonic (tromboxanul A2 si prostaglandinele mai ales de tip D si F).7 consecinta. O serie de factori umorali eliberati locali sunt bronhoconstrictori. fie adrenalina venita din circulatia sistemica. fie simpatomimetice (medicatie) β 2 adrenergice pot determina bronhodilatatie. Bronhodilatatoare: adrenalina. . se pare ca si bradikinina are rol bronhoconstrictor. precum si neurokininele. printre acestia: histamina eliberata de bazofile si mastocite. medicamentele β 2 simpatomimetice si prostaciclina. leucotrienele care au capacitate bronhoconstrictoare de 2000 de ori mai mare decat histamina. Ritmul circadian: Calitatea aerului inspirat afecteaza bronhomotricitatea .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful