P. 1
Fizica Cristalelor

Fizica Cristalelor

|Views: 13|Likes:
Published by Cristina Cirstea

More info:

Published by: Cristina Cirstea on Nov 03, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/22/2014

pdf

text

original

Proprietățile fizice ale cristalelor şi mineralelor sunt la fel de relevante ca
și compoziţia lor chimică. Proprietățile fizice, din cauza complexității lor, spre
deosebire de compoziția chimică, nu pot fi descrise prin simple numere.
Proprietățile fizice sunt strâns legate de structura și simetria cristalelor. Multe
proprietăți sunt anizotrope, adică ele sunt diferite când cristalul este rotit (în
Greacă anisos înseamnă nu același, iar trepein înseamnă a roti) și ca
urmare aceste proprietăți sunt direcționale.
Fizica cristalelor reprezintă azi un domeniu de interes crescând atât
teoretic cât şi aplicativ. Probleme ca dilatarea termică și proprietățile elastice
sunt esențiale în înțelegerea ecuațiilor de stare și a stabilității cristalelor şi
mineralelor la temperaturi și presiuni ridicate. Proprietăți anizotrope cum sunt
caracteristicile elastice și magnetice sunt de mare importanță în seismologie
pentru investigarea interiorului pământului și pentru reconstituirea
paleomagnetică a mișcării continentelor. Dar ele nu sunt numai de interes
academic: prospectarea pentru resurse minerale solide precum şi pentru
petrol și gaze se bazează din ce în ce mai mult pe metode fizice decât pe
metode chimice.

Elasticitatea și magnetismul sunt proprietăţiile care necesita un grad de
teoretizare foarte ridicat. Relațiile matematice devin mai transparente dacă se
aplică unele noțiuni de algebră liniară și din acest motiv vom introduce câteva
concepte privitoare la tensori.
O proprietate fizică a unui material poate fi determinată prin măsurători
potrivite care dau o relație între două cantități fizice. De exemplu densitatea
leagă un element de volum de masa corespunzătoare. O proprietate mai
complicată este conductivitatea termică, care leagă un gradient de tempeaură
impus de un flux de căldură rezultant. Gradientul de temperatură poate fi
privit caun stimul care acționează asupra materialului în timp ce fluxul de
căldură trebue privit ca răspunsul rezultând din interacțiunea dintre material și
stimul. Pentru unii stimuli S este posibil ca răspunsul R să fie unic și atunci
se poate scrie o relație liniară cum ar fi:

R=PS

(1)
unde proprietatea P joacă un rol funcțional. In cazul densității ρ putem
scrie o relație corespunzătoare între două cantități:

FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu

2

m= ρV

(2)
unde m este masa și V volumul. Trebue precizat că rolul de stimul,
respectiv de răspuns poate fi inversat, ca de exemplu cazul tensiune și
deformație.

Multe proprietăți fizice ale cristalelor şi mineralelor cum sunt densitatea,
conductivitatea termică, conductivitatea electrică, dilatarea termică și
elasiticitatea pot fi descrise prin astfel de relații matematice directe. Alte
proprietăți însă nu leagă între ele în mod univoc cantități fizice. Spre exemplu
proprietățile plastice ale cristalelor nu pot fi definite la fel de simplu ca
proprietățile elastice în termenii unei relații univoce între tensiune și
deformație, ci depind de istoria unui anumit cristal. In prima parte a cursului
vom investiga unele proprietăți fizice ale cristalelor cu o relație univocă stimul-
răspuns.

Aceste proprietăți fizice pot fi împărțite în două clase. In prima clasă
propritățile cum ar fi densitatea sau căldura specifică nu sunt legate în nici un
mod de direcție. Asemenea cantități sunt numite scalare sau izotrope și
sunt complet specificate printr-un singur număr (vezi ec.2) fără sa depindă
de direcţia în care acţionează stimulul asupra cristalului. Majoritatea
proprietăților aparțin însă celei de a doua clase (proprietăţi vectoriale sau
anizotrope) și ele pot fi definite numai cu referință la direcții. De exemplu
gradientul de temperatură care acționează într-un punct într-un cristal trebue
specificat atât ca mărime cât și ca direcție. O asemenea descriere este
specificată ca un vector cu semnul va de exemplu T pentru vectorul
gradient de temperatură (în sens strict matematic gradienții nu sunt vectori
pentru că au o comportare diferită la transformare). Totuşi pentru univocitate
vom folosi o descriere vectorială a proprietăţilor anizotrope ale cristalelor.
Conductivitatea termică este un bun exemplu pentru a introduce
anizotropia proprietăților fizice. Să tăiem o bară dintr-un cristal de cuarț, cu
simetrie trigonală, paralel cu axa Z și să acoperim suprafața cu un strat
subțire de ceară. Apoi să aplicăm căldură într-un punct folosind un vârf
metalic fierbinte. Căldura se va propaga topind ceara și va crea o creastă
elipsoidală descriind o izotermă (Fig.1a). Raportul axelor elipsei este circa
1:2, ceea ce arată că valoarea conductivităţii termice pe direcţie paralelă cu
axa Z este de două ori mai mare decât valoarea în direcție perpendiculară.
Conductivitatea termică kij leagă gradientul termic aplicat (un vector) de
fluxul de căldură (de asemenea un vector). Dacă efectuăm același experiment
pe o bară tăiată perpendicular pe axa c observăm o izotermă circulară
(Fig.1b) pentru că în această secțiune conductivitatea termică este aceeași în

FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu

3

toate direcțiile. Așa cum vom vedea mai târziu, într-un cristal din sistemul
cubic conductivitatea termică este aceași în toate direcțiile.

Fig.1 Experiment pentru a pune în evidență anizotropia conductivității termice
într-un cristal
și relația sa cu simetria cristalului: Suprafața lustruită a unei bare
de cuar
ț este acoperită cu un strat subțire de ceară și o sursă de căldură
punctiformă este aplicată pentru a topi ceara.
(a) într-o sec
țiune paralelă cu axa c observăm o elipsă reprezentând o
izoterm
ă;
(b) într-o sec
țiune paralelă cu axa c observăm un cerc.

Ca alternativă la modul de a specifica un vector ν prin mărimea și
direcția sa (adică printr-o săgeată) un vector poate fi de asemenea descris
specificând componentele sale într-un sistem ortogonal de coordonate adică
x1 , x2 , x3 (Fig.2).

Fig.2 Un vector ν (săgeta) poate fi reprezentat prin componentele T1 , T2 , T3
care sunt proiec
țiile vectorului pe cele trei axe de coordonate ale unui sistem
Cartesian.

FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu

4

Componentele sunt pur și simplu proiecțiile vectorului pe cele trei axe.
Dacă componentele lui T sunt T1 , T2 , T3 , putem scrie:

T = [T1 , T2 , T3]

(3)
unde Ti=dT/dxi iar cele trei componente specifică complet vectorul.
Dacă mediul este izotrop și toate direcțiile sunt echivalente, ca de exemplu
într-un lichid sau într-o sticlă (substanțe amorfe) vecorii stimul și răspuns sunt
paraleli și mărimea vectorului flux termic q este proporțională cu gradientul
de temperatură T (Fig.3a)

q=-k T

(4)
ceea ce ia în considerare natura direcțională a fluxului termic. Semnul
minus este utilizat pentru a indica că energia termică curge în sens opus
gradientului de temperatură. Constanta k este o proprietate de material
numită conductivitate termică. Folosind nomenclatura componentelor
obținem:

q1 =-kT1 q2=-kT2

q3=-kT3

(5)
unde fiecare component al lui q este proporțional cu componentul

corespunzător al lui T.

Fig.3 (a) într-un mediu izotrop vectorul stimul (în acest caz gradientul de
temperatur
ă T) și vectorul răspuns (în acest caz fluxul termic q) sunt
paraleli;
(b) într-un mediu anizotrop sunt în general ne-paraleli (cei doi vectori
au semn opus deoarece c
ăldura curge împotriva unui gradient de
temperatur
ă pozitiv).

Pentru cristale care prezintă o structură a rețelei si direcționalitate
situația nu este simplă și vectorii q și T pot să nu fie paraleli din cauza
interacțiunii fluxului de căldură cu structura rețelei cristalului (Fig.3b). In
acest caz relația (5) trebue să fie înlocuită prin:

FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu

5

q1 =-k11T1-k12T2-k13T3
q2 =-k21T1-k22T2-k23T3
q3 =-k31T1-k32T2-k33T3

(6)
unde k11 , k12 etc (sau kij ) sunt din nou niște constante. Fiecare
componentă a lui k este acum legată liniar cu cu toate trei componentele lui
T. In acest mod pentru a specifica conductivitatea termică a unui cristal
anizotrop trebue să specificăm 9 constante kij (numite și coeficienți) care pot
fi aranjate într-o rețea matricială între paranteze patrate ca în expresia (7)



33

32

31

23

22

21

13

12

11

ij

k

k

k

k

k

k

k

k

k

k

(7)

Această expresie este numită un tensor de rangul 2 întrucât leagă
două cantități vectoriale (Fig.3b). Așa cum vom vedea mai târziu există și
tensori de rang superior dar toți sunt funcții liniare de coordonate. Pentru un
tensor de rangul 2 kij , primul sufix i indică șirul iar al doilea sufix j indică
coloana coeficientului. Suma din ecuația (6) este adesea prescurtată și
ecuațiile sunt scrise în forma:

qi=-kijTj (i,j=1,2,3)

(8)

Tensorul conductivității termice kij este o mărime fizică care pentru un
set arbitrar de axe este reprezentat prin 9 numere. In general dacă o
proprietate p leagă doi vectori și anume răspunsul r=(r1 , r2 , r3) și stimulul
s=(s1 , s2 , s3) putem scrie:

ri=pijsj (i,j=1,2,3)

(9)

unde ri și sj sunt componentele vectorilor pe cele trei axe.

FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu

6

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->