DICȚIONARUL

PLANTELR DE LEAC

Plantele medicinale au secrete şi compuşi pe care poate, noi, oamenii, nu le vom dezvălui niciodată în toată complexitatea lor. Medicamentele sunt făcute de mâna omului, în timp ce plantele au harul divin. O diferenţă care spune totul şi încă ceva în plus: că nu existăm şi că nu vom exista decât prin natură.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Dicţionarul plantelor de leac. - Ed. a 2-a, rev. – București: Editura Călin, 2008 Bibliogr. ISBN 978-973-7661-08-1 81'374.2:633.81+633.88=135.1

© Editura Călin Editura Călin este marcă înregistrată

Dicţionar realizat de Eugen Mihăescu și colaboratorii Concepţie grafică – Mihnea Truşcă Tehnoredactare – Călin Mihăescu Editor – S.C. 5 M Exim SRL – Editura Călin București, sector 6, Drumul Taberei nr. 120 www.edituracalin.ro | e-mail: edituracalin@gmail.com

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC plante medicinale de uz curent plante medicinale renumite plante medicinale rare plante medicinale exotice alimente medicinale Editura Călin .

Cucuta de apă....... 20 D ..... Coriandrul..... Dumbravnicul................ Feriguţa......... Hrișcă... Mate. Angelica de pădure...... Călinul... Căldărușa.. Ciumăreaua.. Liliacul.......... Levănţica... Mandarinul... Mesteacănul. Iarba grasă............... Albăstrelele... 61 J ............................ Lăsniciorul... Dalacul... Ienupărul.. Limba mielului..... Lemnul Domnului............ Bozul.... Izma bună (Menta)..... 67 Jneapănul................ Chinina/Arborele de chinină.. Crușânul................ Lichenul de stejar....... Iarba lui Cristofor........ Ghimpele...... Dediţelul........ Ceapa.................... Gălbinelele..... Ipcărigea........ Fluierătoarea........ Degeţelul lânos..................... Curmalul........ Feniculul.... Cornaciul.......... Iarba șarpelui............................. Ghiocelul... Coacăzul negru...... Colăceii babei........ Cânepa..... Cimbrișorul. Cicoarea...... Grâul... Genţianele (Ghinţura galbenă........ Fumăriţa............ Lingureaua.... Merișorul.... Broccoli................. Măcrișul............................................... Izma broaștei........... Bamele........... Cucuta.................. Bananierul. Calomfirul................ Arahidele............. Frasinul.. Ciumăfaia................... Cornul secarei. Lintea......... Curpenul de pădure................. Mărul........ Fucusul/Alga fucus. Feriga..... Cireșul și Vișinul.... Fragul.................. Mătrăguna.. Buretele de stejar.. Măselariţa........... Ceaiul... Dentiţa.. Lemnul dulce... Brusturele.... Lăcrimioara......... Linariţa..Afinul. Iarba de șoaldină.... 5 Cuprins B .... Cuvânt înainte ....... 12 C . Drobiţa........................ 4 A ................. Drojdia de bere...................... Cătușnica..... Bobul............ Dracila. Iarba mare... Gutuiul..... Fagul.. Cătina albă...... Măceșul..... 59 Hameiul........... Coada calului...... Gălbăjoara........ Degetarul galben.............................................. Meiul...... Ghimberul........ Ardeiul iute. I ................................. Foaia grasă.. Hreanul....... Lemnul câinesc......... Ghizdeiul... Buruiana de trânji......... Ghinţura violetă).. Agrișul........................... Măcrișul iepurelui........... Camforul/ Arborele de camfor.. Mătăciunea.... Coada racului...... Arnica.......... Ghinţura albastră. Ananasul....... Mazărea... Drobușorul...... Anasonul........ Hibiscus......... Inul.......... Coada zmeului. Limba broaștei.......... Feciorica. 67 M ..... Cerenţelul.. Asmăţuiul........ F. Leușteanul............ Ginko biloba.......... Dafinul.... Macul de grădină.......... Ghinţura pătată............. Mărarul...... Floareasoarelui....... Cuișoarele/Arborele de cuișoare...... Alunul.... 53 H ..... Iarba neagră........... Cornul. Limba boului............. Lichenul câinilor................ Anghinarea....... Iedera. Castravetele..... Angelica..... Arinul negru. Măslinul.. Aloea.. Mărul lupului. Grape-fruitul/Grepfrutul............................... Coca........... Brâncuţa. Bătrânișul............................ Coada șoricelului...... Ciuboţica cucului................. Dovleacul..... Brădișorul..... Cola........... Chili/Arborele de chili............ L .................................... Cartoful... 41 E .. Creţișorul......... Mango........ Cafeaua/Arborele de cafea................... Bănuţii...... Armurariul.......... Ginsengul........ Laptele câinelui..... Chimenul..... Dudul....... Bujorul de munte........... 74 ... Brândușa de toamnă..... Busuiocul.... Iarba roșie. Lumânărica........ Cacao/Arborele de cacao.... Cocotierul.......... Drobul..... Bradul.. Creţușca... Lămâiul... Fasolea........ Gălbenelele................. Mărgelușele........ Mangoldul................................. Maghiranul............................ Caisul.......................... Iarba broaștelor...... Isopul..... Coroniștea... Brebenelul............ Degetărelele.. Leurda...... Cimișirul.... Curcuma/Curry. Floarea paștelui.. Amăreala. Castanul..... Captalanul.. 48 G . Brânca............. Bobornicul............ Crinul de pădure........................ Cimbrul de cultură.. Macul de câmp... 48 Eucaliptul..................... Izmușoara de câmp....

................ Troscotul de baltă........... Toporașii.......................... Saschiul...... Salcâmul japonez.... Mirtul. Strugurii ursului.................. Urzica... Pirul...................... Ștevia. N .. Morcovul sălbatic. Tătăneasa.............................. Sulfina.......... Viţa de vie.......... Schinduful.......... Vanilia.......... 145 V .......... Păpălăul. Roiba......................... Năpraznicul. Sovârvul............ 155 Z .... Năutul......... Salvia.. Murul. 149 Y ........... Sparanghelul. Prunul................ Troscotul........... Napul............................. Muștarul negru.......... Viţelarul.......... Spânzul.. Sunătoarea. Explicarea unor termeni mai puţin cunoscuţi ...... Omagul.... Turiţa mare. Piperul de baltă........ Sânzienele................... Ţintaura.............. 158 ............... Scorușul de munte.... Scorţișoara/Arborele de scorţișoară/Scorţișorul.... Stirigoaia.... Plopul negru............................... Trandafirul....... Păstârnacul.. Muștarul alb.......... Pătlăgica roșie................. Vătămătoarea.... Prazul... Traista ciobanului........... Untul vacii.................... Osul iepurelui........ Schinelul.................. Vineriţa... Piciorul lupului...... Mutulica....... Rogozul.. T ............... 112 S .... Ungurașul.... Smochinul...... Ridichea.... Scaiul ghimpos... Nalba mare........ Virnanţul.... Părul..... Sănișoara... Vindeceaua......... Pătlagina. Soia........................... Orezul..... Spanacul................. Socul......................... Pecetea lui Solomon................. Morcovul de grădină. Popâlnicul iepuresc................................ Rodul pământului. Yucca U ............. Piersicul.... Ochiul lupului. Scaiul dracului........... Rostopasca.. Sclipeţii........ Salcâmul..... Varza creaţă................... Ruscuţa de primăvară... Teiul.. Plesnitoarea........ Silurul... Slăbănogul..... Pepenele galben.... Scaiul vânăt.. 90 O ..... Scaiul măgăresc..... Portocalul............ Săpunariţa......... Turta... Roua cerului.................... Urechelniţa.............. Urzica moartă..... Zmeurul........................ Pelinul.... Nemţișorul de câmp............. Mierea ursului.... 157 Bibliografie selectivă ..... Scara Domnului....... Vinariţa.. Năsturelul... Volbura............ Ricinul.. Untișorul....... Trifoiștea de baltă.............................. Susanul..... Rodiul/Rodia... Mutătoarea.. Trifoiul roșu.................. Pătlăgica vânăta............. Pufuliţa....................... Secara.......... Păpădia. Odoleanul/Valeriana........... Stuful....................... Verigariul..................................................... Piperul negru.. Mușchiul de munte........ Talpa mâţei......... Tarhonul. Rozmarinul... Salba moale..... Splinuţa......... Nucul......... 155 Zămoșiţa..... Sorbestreaua................ Pătrunjelul.... Talpa gâștei..... Usturoiul............ Ventrilica.... Stejarul.................. Păștiţa............... Nalba neagră.......... Sporiciul..... Mojdreanul...... Pinul..... Roiniţa............ Tulichina................ Răchitanul................. Tămâiţa.. Scumpia. Sfecla roșie.... 144 Ţelina...... Ulmul.......... Scânteiuţa.... Piretrul.................Mielăreaua....... Vulturica............. Obligeana..... 95 P .............. Patisonul................................ 118 Ş . Podbalul....... Reventul........ Porumbarul...... Nufărul galben..... Papaia........................ Zorelele... 135 Șofranul.. Pochivnicul.... Nufărul alb............. Migdalul............... Trei fraţi pătaţi..... 137 Ţ ..... Vâscul.... Nu-mă-uita..... Păducelul.. Moșmonul.. 99 R .. Ovăzul. Pepenele verde.... Orzul... Siminocul.... Negrilica.................. Răchita roșie. Mușeţelul roman........ Salata verde...................... Oreșniţa.............. Tuia/Arborele-vieţii.. Mușeţelul........ Răculeţul......... Porumbul........

parcă. Vorbim aici despre lumea vegetală . lumea faunei. în pace și în armonie. întru binele și echilibrul nostru. moft sau tradiţionalism cu orice preţ. spre practicile și terapiile naturiste nu e. răsfăţ. nicidecum. între adânc de mare și vârf de munte. există o lume pe care trebuie. Între hotarele mierii și ale laptelui. și anume că aceștia au străbătut-o bizuindu-se și pe puterea mică-mare a plantelor tămăduitoare. Se spune. Care temei nu poate fi altul decât sănătatea. noi.să-i zicem. că medicamentul tratează repede și eficient și că planta medicinală nu poate fi decât un adjuvant sau o terapie de întreţinere. desigur. beneficiile vor fi nepreţuite. deși istoria oamenilor ne arată. vital . să ne-o apropiem.pe care este atât de necesar s-o înţelegem și pe care trebuie s-o cercetăm. altceva. cu natura. neobosiţi și adesea pasionaţi. Medicamentele sunt făcute de mâna omului. pe leacurile izvorâte generos din încă prea puţin pătrunsele lor taine. nu le vom dezvălui niciodată în toată complexitatea lor. Reîntoarcerea oamenilor spre tratamentele medicinale. Cu încredere și la modul practic. modă. deschizându-ne o ușă spre miracolele de lângă noi. O diferenţă care spune totul și încă ceva în plus: că nu existăm și că nu vom exista decât prin natură. ci o necesitate și un incontestabil temei. Desigur. desigur. Plantele medicinale au secrete și compuși pe care poate. iar prezentul dicţionar încearcă să ne ajute în acest demers. deplină și strălucitoare. lumea animală. oamenii.Cuvânt înainte Plantele medicinale sunt monumente și minuni ale naturii. în timp ce plantele au harul divin. așa cum deja încercăm să regăsim. .

Apare și sub formă cultivată. dar mai ales în frunzele de afin: tanin. totodată. Agrișul crește în zona montană și subalpină. Agrișul Denumire știinţifică: Ribes uva-crispa sau Ribes grossularia. tulburări ale circulaţiei sângelui. Ramurile sale sunt spinoase. până spre golurile alpine. Frunzele sunt oval-alungite. De asemenea. folosit – la nevoie – și în combinaţie cu alte plante medicinale. dar și pentru consum în gospodărie. Aparţine familiei saxifragaceelor. S-au observat efecte pozitive și în utilizarea afinului sub formă de unguent. De asemenea. Culoarea lor poate fi verzuie. Preparatele din această plantă au efecte pozitive și în enterocolite. au fost identificate cel puţin 10 reţete alimentare pe bază de fructe de afin. iar din fructe se prepară decoct sau se macerează. afinele sunt plăcute la gust. stomatite. diuretic. Prezentare. coacăze. În tratamente naturiste. Frunzele de afin se remarcă printr-o importantă acţiune bacteriostatică și sunt considerate a fi principalul agent terapeutic din structura acestei plante. Mai nou. Specialiștii afirmă că tratamentul cu ceaiuri de afin contribuie la creșterea acuităţii vizuale. afine. păroase. de mici dimensiuni. în micoze. zaharuri. Întrebuinţări. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și fructele. De altfel. sau ceva mai deschis – spre grena. Se prezintă ca un arbust scund. Denumiri populare: pomușoare. Afinul este un arbust bogat ramificat. În ceea ce privește utilizarea fructului de afin în bucătărie. din care se prepară un decoct. Atât frunzele. provitamina A. Prezentare. Alt preparat obţinut din afin este tinctura. diabetul. Din frunze se face infuzie. apar la baza frunzelor în lunile aprilie și mai. inclusiv miere. gustul fiind dulce-acrișor. și un activ agent antidiareic. la maturitate. de la circa 800 de metri în sus. mirtilină. afine de munte. gută. neomirtilină. valoare medicinală au și rădăcinile de afin. faringite. agrișele . afecţiuni reumatice. Afinul crește pe munte. mai ales pe timp de noapte. valoarea economică a afinelor crește. prin tufărișuri și păduri. se prepară o băutură alcoolică de casă – afinata. sechele de infarct. Fructele sunt de culoare neagră. înălţimea sa fiind de numai 50 cm. Din fructele de afin. fiind considerate un aliment ecologic. ceaiul de frunze. ci și în fructe. alcool și alţi ingredienţi. iar florile au culoarea roz-palid. sunt comestibile. cuprinsă între 60 și 150 cm. Florile. Fructele conţin pectine. desigur. Produsul principal pentru tratament este ceaiul. și pot fi consumate ca orice fruct. tot pe bază de alcool și afine se prepară lichiorul de afine. cât și fructele de afin au acţiune astringentă și contribuie la reducerea zahărului din sânge (diabet). au formă lobată. antihemoragic. ramurile sale având. Reduse ca dimensiune. Fructele. cu zahăr. dar nu sunt de neglijat nici fructele. gălbuie sau chiar roșiatică. iar frunzele.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC A 5 Afinul Denumirea știinţifică: Vaccinium myrtillus. de culoare verzuie sau roșcată. Afinul este. agrișele au formă ovoidală sau chiar sferică. Taninul se găsește nu numai în frunze. Substanţe active importante care se găsesc în fructele. Denumire populară: pomușoare. Face parte din familia ericaceelor. Datorită mirtilinei și neomirtilinei. trebuie reţinută și influenţa afinului în sporirea acuităţii vizuale. vitamina C. În condiţiile vieţii moderne. Acrișoare. coronarită. Recoltarea agrișelor se face pe tot parcursul verii. dezinfectant intern. Afecţiunea în care afinul are o mare importantă medicinală este. Agrișul este un arbust cu o înălţime. cu o nuanţă de albăstrui-metalizat. acizi. dezvoltându-se în mai-iunie. afinul poate fi considerat o sursă excepţională de insulina – insulina vegetală. culoarea verde. Pentru tratamente se utilizează mai ales frunzele. cunoscute sub numele de agrișe. Cei inventivi prepară chiar și vin de afine. mai ales când lumina este redusă sau chiar noaptea. în permanenţă. afinul este cunoscut ca un însoţitor benefic în tratamentele privind diabetul.

sodiu. din care se extrage sucul de aloe. Substanţe active importante: doi compuși specifici – barbaioină și emodină. iarba frigurilor. adică în conjunctivite. Preferă locurile uscate și însorite. stomahice. Totodată. vermifuge. prin efectele sale tonifiante. Agrișele sunt fructe mult căutat de naturiști. aloea nu se va utiliza decât sub îndrumarea specialistului. în inflamaţii ale pleoapelor. pectine. granule. însă. Prezentare. dar poate fi utilizată și planta întreagă. ajungându-se să se consume. potasiu. în principal. floarea grâului. în gută. de 50 – 60 cm. a reumatismului. O aplicaţie cu albăstrele poate readuce și pofta de mâncare. diuretic. În mod obișnuit. Pentru aplicaţii medicinale se prepară: pulbere. și în curele de slăbire. în curele de dezintoxicare. agrișele sunt utilizate datorită calităţilor lor laxative și depurative. Prezentare. albăstrelele sunt utilizate în tratamentele legate de inflamaţiile ochilor. Este utilizată și în afecţiuni precum congestiile cerebrale sau migrenele. sau se potenţează. fosfor. vineţea. Albăstrelele Denumirea știinţifică: Centaurea cyanus. produsul terapeutic pe bază de albăstrele acţionează pe trei direcţii: calmant. Preparatele din albăstrele se folosesc și ca diuretic. în tratamente privind iritaţiile oculare. dar și un bun digestiv). sunt un bun regulator al activităţii digestive și hepatice. totodată. cu bune rezultate. fiind socotite „fructul vacanţelor de vară” petrecute la munte (agrișele sunt un excelent tonic-aperitiv. tătăișă vânătă. cărnoase. Agrișele au și o mare valoare medicinală. pilule laxative. a afecţiunilor renale sau ale vezicii urinare. foarte bogat în vitamine și săruri minerale. În practica medicinală curentă. ce se pot închide seara și deschide dimineaţa. și în stare proaspătă. având acţiune pozitivă în caz de insuficienţă menstruală. tanin. cu succes. consistente. dar în cantităţi mai mici. în afecţiunile cardiace. taluzurile drumurilor. Întrebuinţări. cu încredere. Celelalte efecte în plan terapeutic se obţin. lanurile de grâu și secară. Sucul se poate utiliza. precum și un diuretic natural și eficient. acizi – mai ales acidul citric. floarea paiului. pelargonină. În vârful tulpinii se dezvoltă capitule cu flori în nuanţe de albastru-violet. Datorită conţinutului lor. Aloea provine din zona mediteraneană. Agrișele sunt recomandate. se face cură de agrișe. Au efecte. Aloea prezintă interes pentru femei. de la albăstrele se recoltează inflorescenţa (sau chiar numai petalele). Substanţe active importante: centaurina. Acest suc se găsește și în alte părţi ale plantei. B1. lemnificată. C și P. În practica naturistă. purpurii. în industria alimentară. La maturitate. Întrebuinţări. sunt recomandate în alimentaţia copiilor. Aloea este o plantă exotică decorativă ce aparţine familiei liliaceelor. Acţionează. Întrebuinţări. Albăstrelele sunt plante erbacee din familia compozitelor. roze și chiar albe – mai exact spus niște măciulii care sunt asemenea unei explozii de petale. Datorită condiţiilor climatice. În mod obișnuit. păroasă. astringent. în combinaţie cu alte plante medicinale. și în suferinţele reumatice. Are frunze foarte groase. și nu numai. Ca plantă medicinală. ramificată. și împotriva diareii. aloea se remarcă. Importanţă pentru practica medicinală au frunzele. în mod obișnuit. fiind bogate în săruri minerale și vitamine. înalte de până la un metru – înălţimea lor fiind. Aloea Denumire știinţifică: Aloe vulgaris. de asemenea. Înfloresc din iunie și până în septembrie.6 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC fiind prelucrate. dispuse în formă de spic. Potrivit specialiștilor. în România se găsește numai cultivată. Albăstrelele smălţuiesc fâneţele. Substanţe active importante: vitaminele A. calciu. cianină. Datorită toxicităţii sale mari (poate fi mortală!). Denumiri populare: măturică. Albăstrelele se folosesc. până la 1 kg de agrișe pe zi. Florile. . dar și acidul malic sau tartric. tulpina albăstrelelor este păioasă. B2. dar mai ales ca un bun purgativ. sunt galbene sau roșii. chiar și atunci când condiţiile de viaţă sunt dificile.

alunul se remarcă și prin puterea sa depurativă (de curăţire a organismului). gustul ei fiind. în martie. de ulm. Denumire populară: șopârliţă. Substanţe active importante: azotaţi. în timp ce extractul de frunze și coji sau de ramuri tinere este considerat eficient în periflebite. Are frunze lungi și o tulpină scurtă ce poartă. Este o plantă perenă. Ananasul este o plantă tropicală originară din America. după cum îi spune și numele. o inflorescenţă sub formă de spic. Substanţe active importante: poligalina – aceasta fiind substanţa care dă gustul amar apoi saponine. precum și ca fortifiant. În mod obișnuit. Alunul înflorește devreme. florile de alun (mâţișorii) pot fi utilizate în prepararea ceaiurilor sudorifice. așa cum îl știm noi de la piaţă este. aparţinând familiei bromeliaceelor. albastre. de stejar. Fructele. tusea convulsivă. deoarece poate irita tractul digestiv. Uneori se folosesc doar florile. totodată. decoct și suc. Amăreala Denumirea știinţifică: Polygala amara. Preparatele de amăreală au o puternică acţiune tonifiantă. în vârf. Ca plantă medicinală. materii grase. Modesta plantă cunoscută sub numele de amăreală aparţine de familia poligalaceelor. glicozide. vitaminele A și B. adică alunele. a sistemului nervos. ananasul este o erbacee. aproape ovale. valoare medicinală are toată planta. sistemul respirator. Florile sunt sub formă de mâţișori. fluidifiantă și expectorantă. fier. Principalul domeniu de aplicaţie rămâne. pe marginea drumurilor. provocând o secreţie bronșică masivă care e. Alunul este un arbust din familia betulaceelor. probabil datorită concentraţiei mai mari de substanţe active. de fapt. fiind foarte hrănitoare. violete. de obicei. pe terenuri înţelenite. coaja sau ramurile arbuștilor tineri. Prezentare. mai nou. mai nou și sub formă de extract. Pentru practica gastronomică naturistă au fost puse la punct peste 20 de reţete pe bază de alune. amăreala făcând parte din terapiile privind pneumonia. datorită acestei compoziţii de excepţie. și un bandaj gastric. Alunele sunt considerate un leac foarte bun împotriva anemiei hemolitice. potasiu.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 7 Alunul Denumirea știinţifică: Corylus avellana. cupru. puternic amar. ci și frunzele și. Consumul alunelor este foarte important nu numai în terapii. iar frunzele. puternic nutritive și cu valoare energetică mare. Marele navigator Cristofor Columb a văzut ananași în Guadelupa. frecvent în zona dealurilor. însă. Prezentare. au un peţiol de unu-doi centimetri. cel mai adesea albastre. bronșita. determinând o mai bună funcţionare a aparatului respirator. Importanţi în terapie sunt și mâţișorii de alun. În tratamentele cu amăreală se recomandă a se folosi. Întrebuinţări. Cu proprietăţi astringente. seamănă întrucâtva cu ghinda sau chiar cu jirul și se grupează câte două – patru la un loc. preparatele de amăreală provoacă purgaţie și contribuie la buna desfășurare a menstruaţiei. Înflorește la sfârșitul primăverii și aproape toată vara. în 1493. Surprinzător pentru cei din regiunile mai reci ale planetei. În practica medicinală se utilizează. Crește prin pădurile de fag. calciu. Rizomul este scurt. Întrebuinţări. Poate crește până la cinci metri înălţime. Valoare terapeutică au nu numai alunele. Amăreala crește prin fâneţe. Din părţile cu valoare medicinală ale alunului se prepară infuzie. în amestec cu arborii de bază sau la margine. Ananasul Denumire știinţifică: Ananas sativus. În cazul amărelii. Fructul este o capsulă. Polygala vulgaris. magneziu. Poate fi întâlnit și pe pajiști. sub formă de decoct. ci și în menţinerea unei stări generale bune. Aria de răspândire – de la câmpie până la munte. iar partea aeriană a acestei plante se prezintă sub formă de tufă. Amăreala este o erbacee de mici dimensiuni – maximum 20 cm – cu flori ce pot fi albe. Fructul de ananas. alunele sunt asimilate repede și aproape în totalitate de organism. Alunele de pădure sunt. o combinaţie (o aglutinare) de fructe produse de mai multe flori alăturate. . întotdeauna. Prezentare. tuberculoza pulmonară. Amăreala este recunoscută ca un agent activ în afecţiunile pulmonare. fosfor. alcoolul specific numit poligalită. sub formă de tufișuri. a stomacului. În cantităţi mari.

bulbul și rădăcinile. Întrebuinţări. anasonul poate fi folosit sub formă de infuzie în combaterea colicilor la sugari (circa 30 de boabe la jumătate de litru de apă). Anasonul este o plantă anuală aromatică. În compoziţia ananasului nu se întâlnesc grăsimi. Potrivit specialiștilor. sucul de ananas își dovedește eficienţa în tratarea unor răni sau arsuri. Substanţe active importante: fructele de ananas conţin bromelină. Preparatul principal pentru terapii medicinale este infuzia. sucul de ananas este și un bun pansament gastric. iar în ceea ce privește mineralele și vitaminele. Specialiștii naturiști apreciază că în cazul anasonului sunt utile nu numai seminţele. Anasonul este folosit. anasonul este un bun stabilizator și regulator al pancreasului. Utilizat în terapia unor boli importante. Denumiri populare: chimen dulce. Din acest motiv. stimulează lactaţia la femeile care alăptează. gastritelor. Mulţi specialiști includ curele de ananas în programele de slăbit. acestea sunt în cantităţi foarte reduse. Datorită bromelinei. buciniș. din seminţele de anason se obţin următoarele produse semnificative: uleiuri eterice – în proporţie de 2-3%. Specialiștii recomandă utilizarea ananasului în terapiile pentru combaterea celulitei. Frunzele sunt puţine și rare. Are înălţimea de 40 – 70 cm.8 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Anansul este inclus în rândul plantelor medicinale datorită calităţilor fructului său. Ca plantă medicinală. ananasul este recomandat la desert. La maturitate poate avea înălţimi cuprinse între 50 cm și 1. dar în concentraţii mai reduse. au formă de umbelă. Totodată. din care se extrage un suc foarte plăcut. precum și în calciu și fosfor.5 metri. bădean. iar florile alb-verzui. deci este de dimensiuni reduse. și substanţe grase – în proporţie de 18-20%. Prezentare. substanţe grase. Angelica Denumire știinţifică: Angelica archangelica. pectine. praf de rădăcină. ci și frunzele. Dacă este bine preparat și păstrat. Substanţe active importante: ulei volatil. ulcerului duodenal. chimion dulce. Specialiștii fac o precizare privind utilizarea aceste infuzii: se folosește doar câteva ore deoarece devine toxică. Cercetările știinţifice au pus în evidenţă faptul că sucul proaspăt de ananas are și efecte antiinflamatoare. sucul de ananas putând chiar înlocui sucul gastric. precum și în bucătărie. vin tonic. dar mai ales anticancerigene. Întrebuinţări. Prezentare. Din aceste părţi se prepară infuzie. nici anasonul și nici extractele din această plantă nu se vor utiliza în cazul ulcerelor gastrice. . Din punct de vedere medicinal. Face parte din familia umbeliferelor. reglează activitatea intestinală. adică imediat ce a fost stors din fruct. fructul de ananas este foarte util în asigurarea unei bune funcţionări a tractului gastro-intestinal. anison. Florile. anasonul stimulează pofta de mâncare. iarba îngerilor. În terapii externe. și în industria băuturilor. pentru aroma sa plăcută și pentru corectarea gustului. conţinând o enzimă ce blochează creșterea nivelului de insulină din sânge și transformarea zaharidelor în glucide. s-a descoperit că și tulpina de ananas are virtuţi medicinale. calmează bronșitele și poate fi utilizat chiar și în combaterea viermilor intestinali. enterocolitelor. La recoltare se culeg seminţele (fructele). polizaharide. aparţinând familiei umbeliferelor. La nivelul tractului digestiv. Denumire populară: angelină. destul de mult. anasonul se remarcă în primul rând prin faptul că revigorează activitatea pancreasului. Angelica este o plantă erbacee aromatică. Mai nou. De asemenea. aniș. Seminţele de anason sunt bogate în vitamine. tot complexul de vitamine B. Este o plantă cultivată de om. dar rădăcina și seminţele au cea mai mare valoare medicinală. acid cinamic. reglează secreţiile pancreatice și intestinale. penate. precum și în cele de combatere a celulitei. mici și albe. tinctură. având și proprietăţi antispastice și carminative. Frunzele acestei plante sunt mari. bromelina este cel mai preţios compus. Prin prelucrare. Acești compuși se găsesc și în alte părţi ale plantei. dar și în vitamina A. Pentru eficienţă terapeutică se recomandă consumarea sucului de ananas în stare proaspătă. sucul de ananas revigorează activitatea digestivă și face poftă de mâncare. Folositoare în aplicaţii medicinale este planta în întregul ei. Anasonul Denumirea știinţifică: Pimpinella anisum. vitamina C.

Preparatele obţinute din angelică de pădure sunt indicate. lipsă de poftă de mâncare. oxidaze. de asemenea. Două domenii sunt de mare importanţă în ceea ce privește utilizarea medicinală a acestei plante: apără de boli contagioase și este un antidot străvechi împotriva otrăvirilor cu beladonă (mătrăgună). adică infuzie. ostol. tulburări menstruale. cremă. Receptaculii florali și solzii cărnoși ai inflorescenţei sunt folosiţi în bucătărie. Întrebuinţări. În general. fier. Preparatele care se obţin sunt aceleași ca și la Angelica archangelica. Cu preparate de angelică se combat starea de sfârșeală. angelica de pădure este considerată un revitalizant puternic. imperatorină. de asemenea. în partea a doua a verii. Cândva. zarzavaturi. anghelică – aceleași ca și pentru Angelica archangelica. cu precădere. starea de oboseală generală. multe ramificaţii. Aparţine familiei umbeliferelor. în terapii. florile fiind roze sau roșiatice. au formă penat-sectată. Frunzele. Angelica de pădure este o plantă care înflorește târziu. în preajma apelor curgătoare. Naturiștii recomandă ca anghinarea să fie consumată crudă. Datorită calităţilor sale. Întrebuinţări. ca remediu în bolile de rinichi. Întrebuinţări. Angelica de pădure Denumire știinţifică: Angelica sylvestris. iarba îngerilor. Preparatul principal care se obţine din anghinare este infuzia. rășini. colorate în roșu-violaceu. expectorant. fiind ușor digerabilă și având reale proprietăţi dietetice (este antitoxică. medicinale și nu numai. B. se spunea cândva. Eficientă în tratamente este și tinctura de anghinare. tratamentele cu extractele din această plantă trezind organismul la o nouă viaţă. Angelica (Angelica archangelica) este o plantă ocrotită de lege. Angelica de pădure este recomandată. rădăcina ei fiind numită Rădăcina Sfântului Spirit. lipide. Anghinarea este o plantă perenă. flavone. lipsa de poftă de viaţă. Mediul de viaţă al acestei plante se află în zone ceva mai umede. Se poate utiliza și planta întreagă. carminativ. Pentru terapii se recoltează în primul rând florile. C. Angelica de pădure se întrebuinţează. încă din vechime. Poate atinge doi metri înălţime și are. afecţiuni respiratorii. brândușă de toamnă. Substanţe active importante: cinarină. Anghinarea se folosește în gastronomie. rahitism. Rizomii și rădăcinile de angelică de pădure au o acţiune stomahică notabilă. zaharuri. grupate câte două sau trei. Pentru terapii medicinale se folosesc. rizomii (împreună cu rădăcinile). Anghinarea provine din zona Mării Mediterane. Anghinarea ajută la buna funcţionare a bilei și a ficatului. cu frunze mari. Anghinarea Denumirea știinţifică: Cynara scolymus. mai ales atunci când aceasta apare în contextul unor afecţiuni pe fond nervos. diuretic. Afecţiuni în care se pot utiliza preparatele de angelică: tuberculoză. polifenoli. prin iulie și august. Denumiri populare: angelină. slăbiciunea fizică și chiar scorbutul. dar și limbul frunzelor. Prezentare. angelica era socotită plantă-minune. Preparatul de angelică este un bun tonic digestiv. elimină surplusul de colesterol). Substanţe active importante: ulei esenţial. vitaminele A. tinctură. fiind cunoscut. fosfor. pe fâneţe. angelicină.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 9 cremă. în păduri. revigorând această activitate. pulbere de rădăcină. vin tonic. Rizomul este puternic. la gătit. ca antispasmodic. de obicei. Florile sunt mari. dar și seminţele. fiind consideraţi legume. mangan. această specie de anghinare este cultivată. gros. spinoase-sticloasealbicioase. . Angelica de pădure este o erbacee de mari dimensiuni – poate atinge doi metri. dar poate fi întâlnită și ca plantă ornamentală. reumatism. Aparţine familiei compozitelor. Substanţe active importante: terpene. sudorific. În acest caz. în lunci. îi reîntoarce pe om din drumul său spre moarte și-l readuce pe calea cea luminoasă a vieţii. specialiștii recomandă utilizarea unui preparat de angelică de pădure sub formă de infuzie. cumarine. și în medicina veterinară. Prezentare. prin tradiţie. reglând activitatea tractului gastro-intestinal. cucută. asemănătoare cu niște capitule. Există fel de fel de legende și chiar adevăruri despre această plantă care. în anorexie (lipsă de poftă de mâncare).

Naturiștii recomandă consumarea arahidelor în stare crudă. Folosit drept condiment. numeroase săruri minerale. B1. fiind și un bun detoxifiant. Se spune că gargara cu decoct de ardei iute ajută la întărirea. hemoroizii. uneori. Uleiul de arahide este remarcat ca un agent activ de reducere a colesterolului. Acţionând asupra organelor care se ocupă de chimia organismului. originară din America de Sud. binecunoscute tuturor din bucătărie și din farfuria cu mâncare. Ardeiul iute este o plantă anuală din familia solanaceelor. Arahidele sunt deosebit de hrănitoare. deși se formează în partea aeriană a plantei. Pentru uz medicinal. are acţiune antimicrobiană. Au și efecte diuretice. energetice și medicinale rămânând intacte. celor mai mulţi dintre noi. Dacă e folosit în cantităţi moderate. Dă rezultate bune în tratamente privind nefritele. anghinarea este o materie primă importantă pentru industria farmaceutică. deoarece numai sub această formă calităţile lor nutritive. mici și numeroase. surmenajul. În mod obișnuit. Arahidele Denumire știinţifică: Arachis hypogaea. contribuţia compușilor din arahide la combaterea îmbătrânirii ţesuturilor. Este considerată ca fiind plantă leguminoasă. Denumire populară: alune americane. Substanţe active importante: vitamina C în cantitate foarte mare. anghina pectorală. Florile sunt recomandate în tratamentul insuficienţei hepatice. enteritele. alune de pământ. reglează activitatea rinichilor. în culturile mari. De pildă. Utilizat în alimentaţia curentă. Forma pentru tratament – ceaiul. se coc în pământ. hepatitele cronice. are tulpină ramificată. sunt grupate și au culoarea albă. precum și vitaminele A. Înflorește din iunie până în septembrie. . în facilitarea tranzitului intestinal. ardeiul iute regularizează digestia. de asemenea. Fructele. F.10 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC reduce glicemia. consumul de arahide impulsionează activitatea ficatului și a bilei. care se ia în loc de alcool). Întrebuinţări. Substanţe active importante: grăsimi (în cantitate mare. aproape 50% din conţinutul alunei). infecţiile intestinale. deci. mărește pofta de mâncare. Pe lângă valoarea sa alimentară indiscutabilă. Anghinarea din flora spontană (Scolymus hispanicus) ajunge până la un metru înălţime. de-a lungul timpului. ardeiul poate fi folosit chiar și ca plantă de ornament. În anumite condiţii. Consumat în cantităţi mai mari. Conţine o substanţă care-i dă iuţeala. frunze spinoase. dar efectele purgative sunt însemnate. galbene sau roșii. protide (de asemenea în cantitate mare – până la 30%). Ardeiul iute Denumire știinţifică: Capsicum annuum. dar merită luate în seamă. ateroscleroza. Are o talie redusă și o serie de particularităţi care. B2. la tonifierea. rădăcină cărnoasă și aromată. B2. Prezentare. Întrebuinţări. cirozele hepatice. în afecţiuni musculare – revigorând mușchii supuși efortului. mai puţin cunoscut ca plantă medicinală. Înălţimea acestei plante nu trece de 35 cm. de exemplu. flori galbene. Remarcabilă e tinctura de ardei iute deoarece poate vindeca de etilism cronic (câte 10 – 30 de picături de tinctură puse într-un ceai amar. ardeiul iute a ajuns să fie preţuit. vitaminele A. ardeiul iute este. De altfel. Prezentare. tinctură și chiar decoct. Aparţine familiei papilionaceelor. anghinarea este o plantă medicinală des utilizată. ardeiul înflorește din iunie și până în septembrie. B1. dar care încă ascunde destul de multe secrete. Proprietăţile lor medicinale nu sunt foarte importante. la revigorarea corzilor vocale. contribuind astfel la profilaxia unor maladii cardiovasculare. ardeiul iute creează disconfort. A fost evidenţiată. uimesc. fructul ardeiului iute are și o valoare medicinală semnificativă. Florile au culoarea galbenă. roșie. în oboseală fizică accentuată. și ca plantă medicinală. Fructele. tanin. Ardeiul iute poate fi folositor și în dureri reumatice. numită capsicaină. enzime. O plantă familiară. precum și în tratamentul eczemelor cronice. sunt verzi. Arahida este o erbacee anuală. Florile ardeiului iute. Sunt cunoscute și ca un factor de calmare și reechilibrare a activităţii rinichiului. galbenă sau violetă. din fructul de ardei se prepară pulbere. compușii de anghinare fiind incluși în structura multor medicamente. Arahidele sunt un aliment utilizat frecvent și cu bune rezultate în situaţii de surmenaj intelectual.

Această rozetă poate ajunge chiar și până la un metru în diametru. în general. Substanţă activă importantă: taninul.5 metri și care poartă pe ea floarea. la nivelul solului. în intoxicaţii cu metale grele sau cu alte substanţe dăunătoare organismului. . în intoxicaţiile cu medicamente. revigorând sistemul circulator. Armurariul este preţuit datorită efectelor sale în tratarea bolilor de ficat. fiind asemănătoare cu florile nucului sau ale mesteacănului. ca mijloc de apărare. se găsește o substanţă specifică. și nu numai. extracte. lată ce scrie. Duchamel (lucrarea „Cartea verde a femeii”. Se mai folosesc și frunzele. Este o plantă iubitoare de mult soare. Arinul negru crește pe terenuri umede. Arinul negru Denumirea știinţifică: Alnus glutinosa. varicelor. antiinflamator și antiseptic și se folosește și în bolile de plămâni. Cercetările au dovedit că seminţele de armurariu combat și efectele radiaţiilor. Potrivit unor observaţii și studii recente. sistem circulator). De reţinut: ardeiul iute poate vindeca de etilism și tot ardeiul iute e cel care poate da o nouă viaţă coardelor vocale. remarcânduse efectele de echilibrare a organismului pornind de la organele vitale (inimă. infuzia de frunze de arin negru poate fi utilizată cu bune rezultate împotriva febrei și a inflamaţiilor gâtului. armurariul face parte din familia asteraceelor. frunzele se dispun sub forma unei rozete. Originar din zona mediteraneană. Preparatele din frunze sunt recomandate în suferinţe de tipul hemoroizilor. Întrebuinţări. în păduri cu arboret amestecat. scoarţa acestui copac este cenușie. Armurariul Denumire știinţifică: Silybum marianum sau Carduus marianus. Substanţe active importante: în frunze. în zăvoaie. în primul rând. fiind folosit în caz de toxiinfecţii alimentare. Întrebuinţări. Este bine cunoscut faptul că extractele de armurariu combat urmările alcoolismului. de virtuţile sale medicinale. preparatele pe bază de armurariu sunt indicate și în hipotensiune. Preparatele din frunzele acestui arbore pot impulsiona activitatea glandelor mamare. În tinereţe. Frunzele. Arinul negru este un arbore puternic. aproape rotunde. Prezentare. „seminţele (de armurariu) protejează celulele hepatice împotriva acţiunii diverselor substanţe chimice nocive și pot ajuta la regenerarea celulelor hepatice afectate”. dar împodobită și cu spini. afirmă că extractele de seminţe de armurariu acţionează benefic asupra rinichiului. din care se prepară pulbere. silimarinul. deși în timpurile de demult se folosea în hrana cotidiană a oamenilor. ca expectorant. preferând zonele aproape aride. specialista C. Florile au forma unor mâţișori. frumos colorată în purpuriu. De asemenea. scai argintat. de asemenea. În primul an de viaţă al plantei. devenind cu timpul brună-negricioasă și crăpată. Compresele cu frunze de arin negru sunt indicate și în tratarea abceselor. Pentru nevoi medicinale se culeg seminţele. ficat. tincturi. în intoxicaţii chimice. armurariul are frunzele mari. sunt lipicioase. De asemenea. Denumire populară: anin. silimarinul fiind capabil să regleze. Ed. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele verzi și scoarţa. să echilibreze activitatea ficatului. Poate ajunge până la 28 de metri înălţime. decoct și cataplasme. suprarenalelor și a circulaţiei periferice. în acest sens.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 11 Ardeiul iute este. Din frunze se prepară o tinctură. inclusiv alcoolul. însă. greţurilor. seminţele de armurariu sunt un bun tonic cardiac. iar din seminţe se fac făinuri. Denumiri populare: arginţică. cu ţepi. Cu seminţele de armurariu se pot face cure de ceaiuri sau de tincturi. rinichi. paraliziilor. Valnet. Interesul pentru această plantă este determinat. numită silimarin. Prezentare. Din mijlocul acestei rozete se ridică o tijă ce poate atinge o înălţime de 1. Armurariul este o plantă bienală întâlnită. Unii specialiști (J. Z 2000). aparţinând familiei betulaceelor. Altă substanţă activă medicinal este cnicina. Ca multe alte plante din zona mediteraneană. În acest context. sub formă cultivată. reumatismelor. de pildă). silimarinul are proprietăţi antitoxice. Agentul medicinal cu proprietăţi remarcabile este.

Tulpina este ramificată. ci numai extern. asmăţuiul este considerat în primul rând o „verdeaţă” condimentară. Înflorește în partea a doua a verii. hidropizie. În mod frecvent. Compusul specific este arnicina. hașmaciucă. În flora spontană. înălţime 15-70 cm. hematoame. asmaţuchi. Denumiri populare: carul pădurarilor. Florile de arnică au în conţinutul lor alcooli triterpenici. Poate fi socotită și ca un sedativ natural. PP. colină și coloranţi carotinoizi. Plantă perenă. Din acest motiv. carul zânelor. Pentru uz medicinal se recoltează. Fructele au culoare neagră. Întrebuinţări. B2. dar este utilă chiar și planta în întregul ei. Din arnică se prepară infuzie. contuzii. luxaţii și chiar rupturi musculare. iar frunzele au formă triunghiulară și sunt de mari dimensiuni. de arnică. locuri virane. Întrebuinţări. Bama este o plantă anuală. pe marginea râurilor sau în pajiștile cu umezeală. mai ales în cele privind îngrijirea feţii. Florile sunt albe.12 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Arnica Denumirea știinţifică: Arnica montana. Prezentare. uneori gălbui. fiind folosit în bucătărie. chiar asistenţă din partea medicului. asmăţuiul produce o relaxare generală a organismului. în mod curent arnica nu se utilizează intern. tinctură și unguent. Ca plantă medicinală este cunoscută din timpuri străvechi. săruri minerale. Substanţe active importante. Este cultivat pentru mirosul său. dar poate fi depistată ușor dacă se ia o petală și se strivește puţin – mirosul specific. de culoare galben-portocalie. De altfel. cum ar fi dermatozele. iulie și august. Acţionează și ca un bun antiseptic respirator. Denumiri populare: hasmaţuchi. Cercetări recente indică faptul că asmăţuiul are și calităţi ce-l fac util în prevenirea cancerului. podbal de munte. Prezentare. decoct. Arnica seamănă cu alte plante de pe pajiște. contuzii). scorbut. Crește în zona montană și subalpină. cu efecte importante asupra centrilor nervoși. pajiști. Ca plantă medicinală. Prezentare. pășuni. asmăţuiul este folosit pentru stimularea digestiei. Asmăţuiul Denumire știinţifică: Anthriscus cerefolium. ulei eteric. fiind utilizat și în proceduri cosmetice. Florile. B Bamele Denumire știinţifică: Hibiscus esculentus. reumatism. Este o plantă medicinală cu virtuţi antiseptice. Arnica este o erbacee și aparţine familiei compozitelor. prin luminișuri. la detoxifierea acestuia. deoarece poate fi toxică dacă nu e folosită în cunoștinţă de cauză. laringită. În varianta din flora spontană (Anthriscus silvestris) are o înălţime cuprinsă între 30 și 210 cm. litiază renală (pietre la rinichi). Datorită calităţilor sale medicinale. Substanţe active importante: vitaminele C. În practica terapeutică se folosesc florile (petalele). Specialiști recunoscuţi în tratamente cu plante medicinale susţin că putem găsi principii medicinale nu numai la flori. de obicei. contribuind. frunzele și lăstarii. originară din India. B1. Din asmăţui se prepară diferite ceaiuri. formează capitule. va fi puternic. asmăţuiul crește în pădurile umbroase și umede. Asmăţuiul este o erbacee din familia umbeliferelor. Asmăţuiul are efecte pozitive și în gută. ci echimoze. ci și la frunze și rădăcini. Specialiștii naturiști recomandă precauţie în utilizarea acestei plante. Aparţine familiei . arnica este „doctorul” oricărui traumatism – echimoze. Înflorește în lunile iunie. precum și în tratarea laringitei acute. Infuzia din flori de arnică este folosită pentru oblojirea rănilor (dar nu răni deschise. substanţe azotoase. Cu extracte de asmăţui se tratează și unele afecţiuni ale pielii. cicatrizante și decongestive recunoscute.

După ce a rodit. Face parte din familia musaceelor. decocturi. B. planta moare. cât și în tratarea unor maladii ale sistemului nervos (isteria. în general. epilepsia).DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 13 malvaceelor. fiind utilă în procesul de creștere. tincturi. C și E. bineînţeles. Bananele au calităţi importante. lipide și nu mai puţin de 67 de glucide. se prepară extracte. Se prepară infuzie. păroase. Se știe doar că are în compoziţia sa o esenţă. până la un metru lungime. această plantă este cultivată și pentru decor. Face parte din familia compozitelor. adunate în capitule. remarcându-se prin colorit. mucilagii. Ovidiu Bojor. O inflorescenţă de bananier ajunge. Aceste fructe tropicale conţin și săruri minerale. totuși. Atât păstăile. având o greutate de 30 – 40 kg. laxative. În practica medicinală se fac și comprese cu tinctură sau cu decoct de frunze și flori. săruri minerale. și mai ales în întărirea sistemului osos. bananele fiind produse de florile femele. infuzii. de altfel. Bananele sunt grupate sub forma unui ciorchine cu circa 200 de fructe. fructele atât de cunoscute și de apreciate de toată lumea. Substanţe active importante: bananele conţin protide. Întrebuinţări. rădăcinile. înmulţirea fiind făcută prin lăstarii de la rădăcină. Această plantă erbacee. Cu excepţia celor bolnavi de diabet (care. antiscorbutice. Extractele de plantă se folosesc în afecţiuni cum ar fi diareea și dizenteria. fiind considerate foarte nutritive. Seminţele sunt apreciate pentru conţinutul deosebit de bogat în proteine și grăsimi. Pentru nevoi medicinale se poate utiliza planta în întregime. bananele au o mulţime de aplicaţii medicinale. Preparatele din rădăcinile bananierului au acţiune tonică și antiscorbutică. Substanţe active importante. laolaltă cu alte ierburi și buruieni. cu toate acestea. ce are și ea valenţe medicinale. În păstăile de bamă se găsesc proteine. În scopuri medicinale se folosesc florile și frunzele. Datorită florilor sale. Frunzele din vârful tulpinii sunt cu adevărat uriașe – pot avea și trei metri lungime. fiind albe sau roșiatice. Sucul de flori de bananier îmbunătăţește situaţia persoanelor suferinde de dismenoree sau menoragii. fiind afrodiziace. ierboasă. Se cultivă pentru păstăile sale tinere. banana poate fi consumată de oricine și mai ales de către cei care depun efort fizic și intelectual susţinut. înfiinţându-se astfel noi culturi de bananieri. care. vitaminele A. Prezentare: Bananierul este o plantă anuală ce crește în zonele tropicale. Prezentare. consumate „cu discernământ”. hidraţi de carbon. sunt mici și rotunde. fiind prezentă. ca și din celelalte părţi. Florile. vitaminele A. potrivit dr. În mod curent se folosesc lăstarii. mai ales pe fâneţe – de la câmpie și până la munte. Consumul de bame face bine suferinzilor de traheite. totuși. Tot cu cenușă de bananier se tratează și crizele de ulcer. Ovidiu Bojor afirmă că bananele trebuie. dr. cât și seminţele sunt folosite în alimentaţia oamenilor. se pare. Cu toate acestea. se obţine suc. C și PP. Tulpina. se extrage un ulei. Bananierul Denumirea știinţifică: Musa paradisiaca. Cu toate că sunt atât de hrănitoare și de accesibile. diuretice. B. Întrebuinţări. la rându-i. Substanţe active importante – compușii acestei plante sunt puţin cercetaţi. dar și pentru seminţe. Cu sucul de rădăcină se tratează blocajele urinare. banana nu este un aliment complet deoarece conţine puţine substanţe grase și azotate. bronșite. Musa sapietus. Bănuţii Denumire știinţifică: Bellis perennis. Banana este recomandată copiilor. părăluţe. pot consuma flori fierte de bananier). poate ajunge până la opt metri înălţime. reglând activitatea din tractul gastro-intestinal. florile și. Bamele sunt consumate datorită conţinutului lor bogat în substanţe întotdeauna necesare organismului. Bananierul are flori femele și flori masculine. Prin arderea întregii plante se obţine o cenușă. ajunge până la maximum 15 cm în perioada de maturitate. precum și bolnavilor cu deranjamente și infecţii gastro-intestinale. beta-caroten. dar și pentru unele efecte medicinale demne de luat în seamă. cunoscută sub numele de bănuţi sau părăluţe. este agentul medicinal . Frunzele sunt dispuse într-o frumoasă rozetă. enzime. Și. Din planta de bază. Denumiri populare: bănuţei. Se spune despre banană că este tot atât de hrănitoare cât și carnea. Acești lăstari sunt luaţi și plantaţi. Cenușa obţinută prin arderea plantei este folosită pentru calmarea durerilor de burtă. laringite.

reumatism. Un fapt deosebit de interesant – extrasul din bobornic. bobornicul e folosit în bolile de astm. Utilizare – atât extern. flori) pot fi folosite. Întrebuinţări. Apare și în variantă cultivată. sub formă de comprese și cataplasme. Totodată. proprietăţi expectorante și febrifuge (reduc frisoanele. cât și intern. Potrivit medicinii populare. dr. mai ales ca plantă ornamentală. tonifiante. Iubește umezeala și de aceea va fi găsit în preajma lacurilor. Este indicat. pentru uz intern preparatele din bănuţi se folosesc în cazul migrenelor. Pentru aplicaţii medicinale se culeg florile. târâtor. insuficienţă hepatică și renală. Tot compresele și cataplasmele cu bobornic se utilizează și împotriva hemoroizilor. Din buruiana numită bătrâniș se prepară infuzie și extract fluid. contribuind. frunze. . Potrivit specialiștilor. Potrivit prof. dar și pe terenuri părăginite. Uleiul volatil de bobornic are efecte calmante și expectorante. în tratamentul pistruilor. Cercetări recente asupra virtuţilor acestei plante arată că este antiscorbutică și că poate fi utilizată cu bune rezultate în durerile de mijloc și de spate. Ion Gherman. bobornicul este mai puţin cunoscut. furunculoze. Înflorește în lunile iulie. drept leacul natural de purificare a sângelui și chiar a ficatului. rășini. ceaiul preparat din „bănuţi este recomandat copiilor slabi sau care nu se dezvoltă”. astm. Bobornicul este o erbacee perenă. ca orice buruiană nedorită. sucul din bobornic având. Se spune că extractul de frunze proaspete este un vechi remediu pentru curăţirea sângelui. pârloage. liliachiu. de la câmpie până sub munte. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă. ulceraţiilor scorbutice. bătrânișul combate paraziţii intestinali și reduce inflamaţiile care apar în sistemul urinar. precum și tocătura. tulpinile. cum ar fi alb-gălbui. aparţinând familiei scrofulariaceelor. de altfel. Bătrânișul Denumire știinţifică: Erigeron canadensis. pentru purificarea sanguină. de asemenea. a apelor curgătoare. laringită. Notabilă rămâne contribuţia sa în procesul de dezvoltare și întărire a leucocitelor. Bobornicul Denumirea știinţifică: Veronica beccabunga. de asemenea. Întrebuinţări. Preparatele obţinute din bătrâniș au. florile fiind albastre. precum și în scrofuloză. Originară din America. Sunt. în culturi. semănând. totodată. amestecul din această plantă (tulpini. pe marginile drumurilor. la refacerea tractului gastro-intestinal. un revitalizant important. o importanţă deosebită având florile. lista afecţiunilor în care această plantă are efecte benefice este mult mai lungă: dermatoze. iar tulpina ramificată. întrucâtva. Prezentare. în reumatisme și gută. în liziere. tanin. Totuși.14 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC principal. Babornicul este socotit. Fructul de bobornic este o capsulă. în primul rând. în caz de hemoragii. Bobornicul dezvoltă un rizom lung. deși se găsește lesne în flora României. Prezentare. Potrivit marelui specialist Jean Valnet. contribuind la eliminarea acidului uric. tulpinile aeriene având între 10 și 60 cm. Preparatele de bănuţi sunt un tonic pentru întregul organism. Substanţe active importante: o grupă de uleiuri esenţiale cu miros de chimen. cu cele de urzică moartă. fructele. febra). erbacee. Întrebuinţări. determinând dezvoltarea globulelor albe. Înflorește în mai și iunie. Bătrânișul este o plantă anuală. uleiurile esenţiale obţinute din această plantă au un rol deosebit în afecţiuni ale sângelui. Frunzele bătrânișului sunt lanceolate. Face parte din marea familie a compozitelor. gută. Au. florile având culori diverse. tuberculoză și boli ale ficatului. Sunt cunoscute și efectele diuretice ale acestei plante. Crește. acum este prezentă în toată Europa. Invazia acestei plante în Europa a început încă din secolul al XVII-lea. Ceaiurile de bătrâniș sunt adevărate pansamente intestinale. fiind și un diuretic rapid. traumatisme. efecte diuretice. iar pentru uz extern în cicatrizarea rănilor. încă din vechime. albastru-deschis. însemnate proprietăţi depurative. dar se administrează și sub formă de suc proaspăt. pecingenilor. albastru. expus și nu prea consistent. Ca plantă medicinală. pe lângă izvoare. august și septembrie. Substanţe active importante: un ulei volatil și glucozide.

În mod discret. potasiu). zaharuri. pe terenuri virane. Bobul înflorește în lunile iunie și iulie. această plantă se va utiliza numai sub îndrumarea unui specialist. originară din Asia. care își îndemna elevii să consume. fier.20 metri. Întrebuinţări. drept jertfă. bradul poate ajunge până la o înălţime de 50 metri. Mii de ani a fost un element deosebit de important în hrana oamenilor. Florile sunt albe. bobul este recomandat și în afecţiuni reumatismale. bineînţeles. se pare. Această plantă. Seminţele au de două sau trei ori dimensiunea unui bob de fasole. fiind muchiată. florile. La maturitate poate ajunge până la doi metri înălţime. vitamine. substanţe amare. Fructele se prezintă sub forma unor bobiţe de culoare neagră. Din flori se prepară infuzie. poate fi întâlnită numai în culturi. B. cu miros neplăcut. Bradul face parte din familia pinaceelor. sedativ. Ca efecte medicinale ale bobului putem menţiona: diuretic. protide. cu toată încrederea. frunzele și coaja cu care se tratează cistitele. edemele. calităţi de agent revulsiv.5%). constipaţia. tonic. Este un arbore foarte cunoscut și de aceea nu are nevoie de o prezentare extinsă. Florile de boz se folosesc în terapii împotriva bolilor infecţioase și a bolilor căilor respiratorii. Substanţe active importante: săruri minerale (pe bază de calciu. natriu. formând adevărate păduri în locuri umede. adesea. fructul fiind sub formă unor păstăi mari. cu coajă groasă. Denumire populară: bozie. Mult mai multe utilizări au fructele. fiind un membru important al familiei leguminoaselor. Crește. Pentru tratamente medicinale se folosește uleiul volatil de brad. glucide. de altfel din ce în ce mai rare chiar și în gospodăriile ţărănești de tradiţie. cât și în bolile de prostată. Bobul este o erbacee anuală. acid tartric. Principalul preparat medicinal este infuzia. iar din fructe și coajă se poate obţine un decoct. după cum se știe. magneziu. bradul înflorește în lunile maiiunie. grupate în inflorescenţe. esenţe parfumate. fructele. Bozul are neașteptat de multe calităţi din punct de vedere medicinal: calmează tușea. vitaminele A. Frunzele au formă de ace și. Substanţe active importante: taninuri. . Denumire populară: fasole mare. boabele verzi. chiar violete. Se folosește cu precădere în afecţiuni precum colici renale. Pentru a ne da seama de importanţa alimentară. hidraţi de carbon (50% – din care zahărul 10%. depurativ. păstăile tinere. Întrebuinţări. În bob se găsesc proteine (în proporţie de 25%). cojile păstăilor și. Arbore de mari dimensiuni. bozul este recomandat pentru tratamente în caz de contuzii. substanţe grase (1. sunt ovale și ușor turtite și sunt excelente ca preparate alimentare. În mod surprinzător. acid malic. nefritele. Are frunze mari. Tulpina poate ajunge la o înălţime de 1. Bozul este o erbacee din familia caprifoliaceelor. frunzele. boabele coapte. vase mari cu bob gătit în diverse moduri. goală pe dinăuntru și foarte suculentă în perioada de maximă vegetaţie. Frunzele bobului sunt penat-compuse și arată foarte frumos. prin pârloage. celuloza 7. Bozul înflorește în lunile de vară. roz. în locuri părăsite. fiind înrudită cu socul. având. favorizează transpiraţia. Prezentare. Bradul Denumirea știinţifică: Abies alba. la marginea pădurilor. Prezentare. Bozul Denumire știinţifică: Sambucus ebulus. dar se utilizează și coaja și rășina. cât mai mult bob. Bobul este un aliment foarte hrănitor. C. coaja rădăcinilor. purgativ. nu cad în anotimpul rece. dar și medicinală a bobului. este diuretic. Deoarece preparatele de boz pot fi toxice (mai ales cele obţinute din fructe). De asemenea. În acea zi se ofereau zeilor.5%). Pentru uz medicinal se culeg florile. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele. Florile bobului sunt albe. Putem da aici exemplul lui Pitagora. în colonii. Prezentare. cistite. pe pășuni.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 15 Bobul Denumire știinţifică: Vicia faba. trebuie să amintim faptul că în Antichitate grecii aveau o sărbătoare dedicată acestei plante-minune. hidropizia.

Brădișorul Denumire știinţifică: Licopodium clavatum. Brâncuţa Denumirea știinţifică: Sisymbrium officinale. Pulberea astfel obţinută se folosește în tratarea eritemului sugarilor. dând rezultate în procedeele terapeutice asupra astmului bronșic și a tusei. moșii și strămoșii noștri trebuiau să se trateze cumva. altfel spus un lob cu un relief pronunţat. Substanţe active importante: substanţe specifice (clavatină. Activitatea de producere a sporilor începe în iulie și se termină în septembrie. în primul rând. Are tulpină păroasă și flori galbene. Prezentare. în intertrigo. anotină). Întrebuinţări. Cel mai cunoscut preparat din brâncuţă este sub formă de infuzie. În uz intern. vârfurile cu tot florile de pe ele. cumva. Acest lichen se prezintă ca un lob vălurit. culoarea fiind verzuie. precum și în arsuri. uneori cu accente spre brun sau chiar verde. Plantă perenă. Confruntându-se cu răcelile. Pentru terapii medicinale se culeg sporii. Prezentare. Brânca poate atinge o lungime de 40 cm. Utilă în practica medicinală este și tinctura de brâncuţă. Substanţa sau substanţele active pe care le conţine brânca produc efecte pozitive și în cazul bolilor de plămâni. în afecţiunile articulaţiilor (reumatism). deocamdată mai puţin cunoscută și utilizată. Brâncuţa este o plantă medicinală tradiţională. cu o tulpină lungă de până la un metru. Unii specialiști în medicină naturistă opinează că se poate folosi chiar și planta în întregime. în nevralgii. Brădișorul sau pedicuţa este o ferigă. Uleiul volatil extras din brad are efecte pozitive asupra sistemului nervos. Întrebuinţări. culcată pe pământ. fiind un antiinflamator eficient. Pentru medicaţie se culeg frunzele. Unul dintre aceste remedii a fost brâncuţa și. Întrebuinţări. această ferigă face parte din familia licopodinaceelor. pentru afecţiuni cum ar fi litiazele. dermatite. Înălţimea sa poate ajunge până la 70 cm. hepatitele. cunoscută și sub numele de sulf vegetal. din timpuri străvechi. rășina și uleiul volatil recoltate de la molid sau de la bradul roșu (Picea abies). . din care se prepară o pulbere. se utilizează un preparat obţinut din întreaga plantă. precum și laringitele și faringitele. barba ursului. Copacii-gazdă sunt îndeosebi fagul și arţarul. Prezentare. pietrele. pălămidă. Unii specialiști în medicină naturistă sunt de părere că preparatele de brădișor (pedicuţă) sunt benefice și în tratamente împotriva tabagismului și alcoolismului. Brânca este un lichen care poate fi întâlnit cu ușurinţă și în ţara noastră. firește. fiind bune și siropul sau mierea. Cu brâncuţa se tratează coardele vocale bolnave sau obosite. Brânca Denumirea știinţifică: Lobularia pulmonaria. din care se ridică frunzele. Uleiul de brad poate fi utilizat și ca expectorant. această plantă modestă în rândul celor cu efecte curative. flavone. Pentru ca sucul de brâncuţă să aibă un gust cât de cât acceptabil se va dizolva în el lapte. de la deal până la munte. Crește în pădurile din regiunile montane și submontane. Prin urmare. practica de sute sau poate mii de ani a dovedit că preparatele din lichenul de brâncă combat bolile respiratorii. Din sporii de brădișor se face un preparat necesar. Brâncuţa este o plantă erbacee aparţinătoare familiei crucifereior. Întrebuinţări. Denumire populară: pedicuţa. cu condiţia ca acesta să fie proaspăt. Sporii au culoarea galben-deschis. dacă. răni deschise – mai ales la copii. poate fi și acuma. dar se poate folosi și sucul de brâncuţă. nu ne convin medicamentele moderne.16 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: uleiurile volatile. lemnele căzute. un ciudat amestec de culori ce dă mister acestei ciudate plante. cu margini ușor galben-albăstrii sau albe. părţile tinere ale plantei. săruri minerale. Substanţă activă importantă: esenţa alilică. în tratarea unor afecţiuni dermatologice. Astfel. Notă: efecte terapeutice identice se obţin și cu scoarţa. Medicina populară a introdus. rareori molidul.

galbenă sau violetă. Brândușa de toamnă crește în zonele de deal. în culori albe. Substanţe active importante: trei compuși specifici – coridalină. mai ales pentru reducerea tensiunii arteriale. cu paste. în tratarea unor afecţiuni ale sângelui. este otrăvitor. Brebenelul Denumire știinţifică: Corydalis cava. Broccoli se deosebește de conopidă prin partea comestibilă care nu este atât de aglomerată. cu ouă. Brebenelul este o plantă care înflorește primăvara. brebenelul este încă puţin cunoscut în ţara noastră. gălbui. cu înălţime până la 13 cm. Aceste preparate au influenţă pozitivă și asupra funcţionării tractului gastrointestinal. brândușa de toamnă fiind considerată o plantă toxică. În acest sens. multicolor și frumos mirositor. De asemenea. deci o plantă periculoasă. Întrebuinţări. am putea spune că broccoli este o conopidă cu inflorescenţa mai rară. Preparatele de brebenel au acţiune asupra sistemului nervos. Pentru trebuinţe medicinale se recoltează rizomii. recunoscute din ce în ce mai mult. Ea a preparat o poţiune malefică și a lăsat să cadă o picătură pe pământ. gol pe dinăuntru. roz. . ci mai rară. democolcina – mai puţin toxic decât colchicina – întrebuinţat cu succes. Denumiri populare: brebenea. bine puse la punct). Brebenelul face parte din familia papaveraceelor. Pentru uz medicinal se recoltează seminţele și bulbul. Bulbocapnina este o substanţă toxică. Acest preparat va fi folosit cu maximă precauţie și nu va fi lăsat sub nici o formă la îndemâna copiilor. acoperind solul pădurilor de la deal și câmpie cu un strat vegetal viu. o renumită vrăjitoare. sunt melifere. Are o dezvoltare deosebită și îndelungată. cu brânză. cum ar fi cancerul. brândușa de toamnă aparţine familiei iridaceelor. neexistând deosebiri în ceea ce privește conţinutul și consistenţa. purpurii. de cele mai multe ori. Sub numele de brebenel sunt cunoscute mai multe specii de plante cu trăsături comune. Există și o legendă în legătură cu numele acestei plante periculoase. Acest alcaloid se găsește mai ales în fructul brândușei de toamnă și are virtuţi medicinale de excepţie. deși compușii săi activi arată că merită toată atenţia. breabăn. Substanţa activă importantă este colchicina. au structură asemănătoare și relativ aceiași compuși chimici activi. există riscul unor grave intoxicaţii. adică sunt erbacee perene. făcând unele reglaje în buna funcţionare a acestuia. Preparatele din brândușă de toamnă sunt cunoscute și ca un bun antinevralgic. în locuri umede.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 17 Brândușa de toamnă Denumire știinţifică: Colchicum autumnale. De precizat că orice tratament cu brândușă de toamnă se face numai și numai sub control medical. dar și gătită cu carne. Are și calităţi medicinale. Se spune că în Colchida. Cercetări mai noi asupra brândușei de toamnă au dus la sinteza unui alt compus. Ca plantă medicinală. Din acea picătură a răsărit brândușa de toamnă! Să notăm și faptul că în Evul Mediu brândușa de toamnă se folosea ca insecticid. Broccoli Denumire știinţifică: Brassica oleracea. botrytis. Prezentare. cu sfârșit letal. dar și ca un diuretic eficient. trăia Medeea. Se consumă în salate (există foarte multe reţete. Fructul. Broccoli este o legumă foarte fragedă și hrănitoare. coricavină și bulbocapnină. Această inflorescenţă poate fi verde. de mărimea unei nuci. Denumire populară: conopida broccoli. Erbacee micuţă cu flori liliachii. din care se obţin preparate cu aplicaţii deosebite. cel mai important și mai cunoscut fiind tinctura. în prezent se fac cercetări privind efectele colchicinei în boli grele. Tulpina este suculentă și rareori trece de 20 cm înălţime. ajungând la înflorire abia toamna târziu. Rizomul este dezvoltat și. preparatele de brebenel sunt folosite în afecţiuni cardiace. precum un chiorchine. Altfel. Prin urmare. Din tulpini și flori se poate obţine un suc. violete. Întrebuinţări. Prezentare. Prezentare. Colchicina acţionează deosebit de eficient în gută. fiind considerat remediul clasic în stoparea rapidă a atacurilor acestei afecţiuni. se pare. o regiune din zona estică a Mării Negre. Florile. var.

Fructul este o capsulă. intern sau extern.18 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC cu orez. de asemenea. Preparatele din brusture sunt recunoscute și ca un bun tonic pentru păr. glucide. cât și prin înălţime – până la 1. Florile. Frunzele. celuloză. este un subarbust a cărui înălţime abia ajunge la 50 cm. Virtuţi medicinale au rădăcinile plantei aflată în al doilea an de vegetaţie. rareori roz sau albă. și astenia de primăvară. Bujorul de munte înflorește pe toată durata verii. care se recoltează primăvara devreme sau toamna târziu. De fapt nu este vorba despre o singură plantă.3 metri. Dicţionarele spun despre cuvântul brusture că este autohton. brusturele poate fi utilizat cu succes ca decoct. late. lipan. brusturele combătând. Recent s-au descoperit doi compuși – sulforafan și indol-carbinol – care atestă broccoli ca o legumă utilă în profilaxia cancerului de stomac și de sân. anemii. groase. . săruri minerale. preparatele pe bază de bujor de munte pot fi toxice. de asemenea. de culoare roșie. ramurile tinere cu tot cu flori. pentru o igienizare cu totul originală și mai ales sănătoasă. fiind o plantă cu o tulpină mult ramificată. săruri de potasiu. consistente. cunoscut faptul că au efecte pozitive în boli de ficat. de asemenea. numit uneori și smârdar. cu succes. cu un ciclu de viaţă de doi ani. în suferinţe ale splinei și ale ficatului. Brusturele este eficient și în tratarea acneei. își pierd o parte din proprietăţi. Brusturele se remarcă prin frunzele mari. Denumiri populare: ciulin. Face parte din familia ericaceelor. plăcut și eficient depurativ gastro-intestinal. Din brusture. Alte substanţe: vitamine din clasa B. un bun depurativ. În cantităţi mari. lucioase. florile. deranjamente digestive. Brusturele este o plantă maiestuoasă. Substanţe active importante: ulei eteric. Florile sunt aproape roșii sau violete și sunt dispuse în inflorescenţe sferice înconjurate de ţepi. eczemelor și furunculozei. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. Întrebuinţări. Prin urmare. Se prepară infuzie. Rădăcina de brusture este un medicament natural cu efecte benefice în cazul bolilor de splină și ficat. Este. Cercetări mai noi au dus la obţinerea uleiului din seminţe de brusture. prin uscare. consistente și de mici dimensiuni. în amestec cu alte plante. O astfel de igienizare este binevenită primăvara. totodată. precum și în afecţiuni respiratorii. betacaroten. decoct. Acest ulei poate fi utilizat în proceduri cosmetice. de la câmpie până la munte. Rădăcina este. precum și un compus antibiotic despre care se spune că este tot atât de eficient cât și penicilina. Substanţe active importante. Se spune despre preparatele medicinale de bujor de munte că au proprietăţi afrodiziace. Întrebuinţări. de un verde adesea întunecat. Preparatele din broccoli sunt recomandate în avitaminoze. deci. captalan. ulei volatil. Bujorul de munte. cum ar fi tratamentul furunculozei. Cea mai importantă substanţă specifică din rădăcina brusturelui este lactona. în combaterea hemoragiilor. Întrebuinţări. în osteoporoză. Reduce glicemia și se manifestă ca un veritabil agent antimicrobian. Este. Când se usucă. Substanţe active importante: conţinut mare de vitamina C. ci despre un grup de plante din același gen – Lappa. sunt dispuse altern. putând fi folosite. Leguma numită broccoli este cunoscută și ca un ușor. inulină (în cantitate mare). care se numesc brusturi și fac parte din familia compozitelor. extract. Brusturele Denumirea știinţifică: Arctium lappa. tanin. Bujorul de munte Denumire știinţifică: Rhododendron kotsschyi. Tot la capitolul cosmetică menţionăm: cu preparatele de brusture se tratează tenurile grase. inflorescenţa devine scaiete. taninuri. Poate fi întâlnit pretutindeni în arealul românesc. au un miros plăcut. și ca un excelent agent de curăţire a tenului. se poate prepara un ceai cu acţiune de curăţire internă și intensă a organismului. Prezentare. puternică. Este de dorit ca aceste rădăcini să se folosească proaspete deoarece. Brusturele este cunoscut și pentru utilizarea sa. Prezentare. dar și în tratamente dermatologice importante. în prevenirea cancerului pe tractul gastro-intestinal. stimulând creșterea părului. foarte dezvoltată. vitamina K.

Prezentare. în lipsă de altceva. Este posibil să aibă și proprietăţi antimicrobiene. Florile au culoare închisă. fiind. aduce liniște în gospodărie. Înflorește în iulie-august. În medicina populară.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 19 Buretele de stejar Denumirea știinţifică: Boletus igniarius. Fiind o plantă saprofită. vomă. Există credinţa potrivit căreia. Prezentare. Valoare medicinală are partea aeriană a busuiocului și se recoltează când apar florile. pe vremuri. Face parte din familia orhideelor. Fructul este o capsulă. buruiana de trânji crește pe solul bogat în putregaiuri al pădurilor. bazilic. Interesantă este și utilizarea infuziei de busuioc în afecţiuni pe fond nervos. Întrebuinţări. bronșite. Chiar migrenele. De asemenea. florile fiind albe sau roz. Se zice că la nașterea Domnului. persistent. antispastic. În natură. saprofită (adică se hrănește cu resturi de plante aflate în descompunere). de fapt. colici și balonări intestinale. În medicina populară românească. dezvoltate. sub formă de pulbere sau frunze proaspete. pus la icoană sau în grinda casei. busuiocul se cultivă. carminativ. răceală. iunie și iulie. Plantă foarte cunoscută. aparţinătoare de familia labiatelor. bosioc. Este vorba. Planta înflorește în lunile mai. Trăind pe copaci. Alte preparate semnificative: siropul și esenţa. Există și busuioc sălbatic (Prunella vulgaris). În acest caz se face gargară cu decoct concentrat de busuioc. în reglarea lactaţiei la femeile care alăptează. Buruiana de trânji nu are clorofilă. Busuiocul este un bun stimulent general. Datorită modului său de hrănire. și în industria cosmetică. de fapt. despre două genuri de ciuperci – Fomes și Phellinus – care cresc în pădure. buretele de stejar a fost folosit. buruiana de trânji este cunoscută ca un important remediu în tratarea hemoroizilor. tot cu busuioc se tratează și. Denumire populară: iască. Se usucă foarte bine și miroase plăcut. fiind considerat plantă sfântă. în timp. pe tulpinile copacilor bătrâni. Prezentare. busuiocul este utilizat. busuiocul se folosește pentru calmarea durerilor în urma înţepăturilor de viespi și albine. Busuiocul Denumire știinţifică: Ocimum basilicum. fiind antibacterian. se utilizează ca pansament. Datorită aromei sale plăcute și persistente. putregaiul alb al lemnului. mai ales al pădurilor de foioase. brună și miros a miere de pădure. Substanţe active importante: oestragol și linalol. Busuiocul de grădină ajunge până la 50 – 60 cm înălţime. Buruiana de trânji Denumire știinţifică: Neottia nidus-avis. încâlcite. floarea bisericii. . mai ales pe stejari și fagi. Mai există încă o afecţiune care se tratează cu busuioc – neplăcutele afte. Buruiana de trânji este o plantă perenă. în juru-i a răsărit busuioc și de aceea preoţii își fac agheasma cu busuioc și stropesc cu agheasmă folosind un pămătuf de busuioc. borjolică. în casele de la ţară. punându-se două linguri de decoct la 100 ml apă. Denumire populară: trânji. fiind cunoscut ca busuioc de grădină. Un loc aparte are busuiocul în credinţele și tradiţiile poporului român. rădăcinile sunt cărnoase. Preparatul principal pentru uz medicinal este infuzia. în inflamaţii ale căilor respiratorii și ca diuretic. Denumiri populare: vasilisc. busuiocul are locul său. din ce în ce mai mult. fiind folosit. Aceste ciuperci sunt folosite ca materie primă pentru prepararea a ceea ce noi numim iască. Buretele de stejar crește sub forma unei copite de cal sau a unei etajere. în grindă trona busuiocul pe toată durata iernii. multă vreme. pace între cei aflaţi sub același acoperiș. nevralgii. lipsa poftei de mâncare. nu întâmplător. Naturiștii îl recomandă în tulburări gastrointestinale. dar acesta nu are prea mare importanţă ca plantă medicinală. la prepararea diferitelor mâncăruri. mătăcină. stomahic. În bucătărie. antifungic. pentru oprirea sângerărilor și tratarea rănilor. Întrebuinţări. deci. altfel greu de vindecat. o orhidee de pădure. planta lui Hristos. buretele de stejar produce. buruiana dragostei. Dar iată lista afecţiunilor tratate cu busuioc: gripă. fiind un hemostatic destul de puternic. Întrebuinţări.

datorită numărului mare de compuși pe care îl conţin seminţele acestui arbore. de fapt arborele de cafea provine din Abisinia. care au o compoziţie chimică complexă și sunt foarte hrănitoare. Coffea robusta. Pentru noroc. conţin săruri minerale. sau chiar frunzele. apoi cafeina și teina. mult mai complexe și mai diverse. cu nervuri puternice. cu poftă. arborele de cacao și. În schimb. neapărat. Întrebuinţări. Potrivit unor cercetări de dată recentă. Desigur. Prezentare. contribuind. adică untul de cacao. valoare medicinală au boabele. Aceștia preparau din boabele de cacao un aliment al zeilor. Florile și fructele îl împodobesc începând de la baza tulpinii și până pe ramurile îndepărtate ale bogatei sale coroane. Asemenea cafelei. în Arabia i s-au descoperit calităţile. De altfel. în mod obișnuit ajungând la circa 10 metri. care în mod obișnuit se macină. boabele de cacao. dar se cultivă în prezent în toate zonele tropicale. obţinându-se pudra de cacao. Deși se consideră că peninsula Arabiei este patria sa de origine. impulsionând activităţile fizice și intelectuale. euforizante și chiar afrodiziace. adică arborele de cafea. seminţele unui arbust ce se va dovedi a fi celebrul „producător” al cafelei. efectele medicinale ale preparatelor de cacao sunt. Aparţine familiei malvaceelor și își are originea în America Centrală (Mexic). cunoscută fiind povestea cu acel păstor care observase un comportament ciudat la caprele sale după ce acestea mâncau. enzime.20 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Busuiocul este prezent în multe alte împrejurări ale vieţii românilor. în special. deoarece în cantităţi mari pot provoca ameţeli sau chiar dureri de cap. Prezentare. în care s-au aflat boabele. În cazul arborelui de cacao. fiind socotit o plantă miraculoasă. băutura de cacao creează o stare de confort fizic și psihic. arborele de cacao figura la loc de cinste în practicile medicinale ale aztecilor. Pot avea efecte medicinale și preparatele din tecile cărnoase. preparatele de cacao au rol detoxifiant și depurativ. de exemplu. mireasa care se duce la cununie trebuie să ia. În realitate. la eliminarea clorurilor. Arborele de cacao are o înălţime maximă de 15 metri. La fel ca băutura de cafea. busuiocul este considerat nu numai un leac pentru trup. a lichidului seros din spaţiul intracelular și din cavitatea abdominală. preparatul de cacao acţionează asupra sistemului nervos central și mai ales asupra scoarţei cerebrale. totuși. adică boabele de cacao. deopotrivă. zilnic. ci și. Substanţe active importante: în primul rând teobromina și teofilina – care sunt substanţe specifice arborelui de cacao. însă. Se recomandă. Pe lângă aceste substanţe. În vechiul sat românesc. Cafeaua / Arborele de cafea Denumire știinţifică: Coffea arabica. pentru spor și bine în viaţă. acţionând nu numai asupra sistemului nervos. Frunzele arborelui de cafea sunt alungite. un fir de busuioc din grinda casei. inclusiv sub formă de alimente. aminoacizi. frecarea mâinilor și a tâmplelor cu busuioc era o procedură curentă. Arborele de cafea este un arbust cu o înălţime maximă de 12 metri. Coffea excelsa. Face parte din familia rubiaceelor. Fructele sunt niște bace de mari dimensiuni (15-20 cm lungime). De pildă. pentru suflet. Arborele de cacao este unul dintre cei mai frumoși și mai pitorești copaci. cu virtuţi tonifiante. consumarea cu moderaţie a preparatelor de cacao. ci și asupra sistemelor cardiovascular. fiind o primă formă de tratament în aproape orice afecţiune. respirator și digestiv. Nu trebuie uitat renumitul ulei gras. Utilizarea arborelui de cacao ca plantă medicinală este foarte veche. C Cacao / Arborele de cacao Denumire știinţifică: Theobroma cacao. Florile apar la subsuoara frunzelor și . fiind cărnoase și consistente. ce conţin până la 30 de seminţe. cu suprafaţă aproape lucioasă. pentru copii frumoși și sănătoși.

fier. Efectele în plan medicinal nu sunt foarte importante. Cafeaua. Cafeaua este și un bun diuretic. ci și mireasma florilor sale. Fructele. prin efectele sale psihoenergizante. Cât despre efectele cancerigene ale cafelei. Interesant e fructul. boabele. vitamina A. care are forma unei cireșe. Florile caisului sunt mult căutate de albine – iată. Prunus armeniaca. deci. și în Europa de sud-est. puse sub semnul întrebării dacă acest consum este repetat și în cantitate mare. fosfor. roșie și. se pare că au virtuţi medicinale și frunzele. mai ales. Prezentare. violetă. potasiu. Modul de preparare al boabelor de cafea este cel bine știut de sute de ani – decoct și infuzie. Combate astenia și are o anume influenţă benefică chiar și în cazul bolilor infecţioase. fiind aclimatizat. C și. în primul rând al scoarţei cerebrale. a lucrat foarte mult și cu succes. nimic nu e dovedit. fluor. brom. fiind hrănitoare și lesne digerabilă. în fiecare dimineaţă și ori de câte ori este nevoie. că fluidizează mucoasele de pe căile respiratorii și că echilibrează compoziţia sucului gastric. Astfel. cei care suferă de insomnie sau de hipertensiune arterială vor trebui să-și limiteze drastic consumul de cafea. valoare medicinală au. provocându-le insomnii și agitaţie. cunoscute fiind măștile și loţiunile de ten pe bază de caise. totodată. cu marginile fin crestate. Întrebuinţări. bolnav de hidropizie). fiind. astringente și diuretice. mai exact spus extractul apos al seminţelor arborelui de cafea. Este un arbore de înălţime mai degrabă redusă – circa 10 metri. În cazul arborelui de cafea. Caisele tonifică întregul organism și mai ales activitatea gastro-intestinală. Din acest motiv. miraculoase. dar a murit relativ tânăr. acest fruct parcurge trei stadii de culoare – verde. în timp ce alţii beau cafea și dorm foarte bine. Caisa are o valoare energetică semnificativă. cu încredere și speranţă. este un tonic puternic al sistemului nervos central. Caisul Denumire știinţifică: Armeniaca vulgaris. Se spune că nu numai simpla vedere a acestui arbore înflorit are efecte benefice asupra sufletului omului. Efectele cafelei depind și de fiecare individ în parte (Balzac bea circa 50 de cafele pe zi. de strai de sărbătoare. Din boabe se extrage cafeina. insomniilor și chiar în stări depresive. asteniilor. încă un motiv pentru a avea încredere în valenţele medicinale ale viitoarelor fructe. Substanţe active importante: foarte cunoscutul alcaloid numit cafeină. Se pare că acţionează și în sensul creșterii imunităţii organismului. întârzierilor de creștere. în schimb e foarte posibil ca acest aliment-medicament să elimine pericolul îmbolnăvirilor de cancer de intestin gros. Specialiștii sunt de părere că există o anumită sensibilitate la cafea și în funcţie de vârstă. Se consumă și sub formă de suc. tanin. Caisul este. un adevărat accelerator al inimii. însă. în cantităţi însemnate. în primul rând. în fiecare asemenea „cireașă” „fsdfsd” a arborelui de cafea se găsesc două boabe tainice. Substanţe active importante: săruri minerale și oligoelemente (calciu. În dezvoltarea sa. S-a constat și faptul că îmbunătăţește circulaţia sângelui. de foarte multă vreme. de exemplu. Rezultatele bune obţinute prin consumul cafelei pot fi. Efectul tonic al caiselor se manifestă și asupra epidermei. Originar din China. care este un adevărat medicament. Întrebuinţări. vitamine – B1. Cafeaua este. . Componentă a vieţii moderne. chiar mai bine decât dacă nu ar bea. Caisul înflorește primăvara. Caisele se consumă crude și sunt utilizate în curele de fructe. Un consum mare de cafea – mai mult de trei cești pe zi – poate crea dependenţă sau chiar probleme de sănătate. rahitismului.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 21 au culoarea albă. Pom fructifer. caisul s-a răspândit în toată lumea. la buna condiţie fizică și psihică a tuturor celor care apelează la ea. și chiar coaja. copiii fiind. foarte sensibili. levuloză și glucoză și. cafeaua contribuie în mod cert. dar s-a observat că un consum zilnic de caise are efecte în cazul anemiilor. copiilor le este interzis consumul cafelei. Asupra unora cafeaua are efecte majore. că dilată căile respiratorii. magneziu). cobalt. apoi cafeonă. în cele din urmă. totodată. un arbore comun în spaţiul românesc. Totuși. aspectul său fiind foarte frumos. face parte din familia rozaceelor. de multă vreme. Frunzele sunt de formă ovală. compot sau fructe uscate. B2. sunt deja bune pentru consum în iunie-iulie. aromate și apetisante.

5 metri înălţime. Substanţe active importante. tincturi. Rizomul. liniștește activitatea din stomac și din intestinul subţire. tanozoide. prin tradiţie. flavone. Substanţe active importante: două substanţe specifice – tanacetonă și tanacetină. Pentru terapii se utilizează tulpina și frunzele. mai nou. Se prepară infuzie. Arborele de camfor este un copac din pădurea ecuatorială. borneol. este puternic. de asemenea. Are un rizom puternic. Unii specialiști recomandă preparatele de calomfir în afecţiuni renale și digestive. Cu decoct preparat din arbore de camfor se tratează gingivitele. calmante. contorsionat. Calomfirul este o plantă ce va fi utilizată cu precauţie. substanţe amare. Este interzisă utilizarea calomfirului în timpul sarcinii. în stimularea digestiei și în reechilibrarea ficatului. al râurilor. în relaxarea și regularizarea activităţii căilor respiratorii. Rizomii se culeg toamna. Întrebuinţări. reumatisme și gută. de isterie. de culoarea galbenă. Sub formă de infuzie. Prezentare. prin martie-aprilie. Crysanthemum balsamita. fiind iubitor de apă. spasmele stomacale. fiind acoperită cu perișori foarte fini. gripa. Cu o înălţime la maturitate de până la 40 cm. în captalan au fost evidenţiate două substanţe. Florile. Denumire populară: vetriceaua. gros. mixturi. oboseală accentuată. trebuie menţionat și faptul că preparatele din calomfir pot provoca avortul. Substanţe active importante: camfor. captalanul are frunze mari. antiseptice. Prezentare. Crysanthemum vulgare. și alte proprietăţi. extractele de camfor repun întreg organismul în mișcare prin faptul că activează fluidele și stimulează centrii nervoși vasomotori și respiratori. Tanacetum parthenium. Prezentare.22 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Calomfirul Denumire știinţifică: Tanacetum vulgare. Captalanul poate fi găsit pe malul lacurilor. adesea. prin lunile august și septembrie. calmează reumatismele și alte dureri din organism. că preparatele de calomfir contribuie activ la asigurarea echilibrului psihic și nervos al femeilor aflate în suferinţe specifice. preparatele de captalan au efecte antispastice. consistente. însă. Tulpina aeriană este dreaptă și poate ajunge până la 1. vasodilatatoare. deoarece prin supradozare poate avea efecte toxice. de tensiune nervoasă. Această influenţă revitalizantă provoacă poftă de mâncare. Potrivit unor observaţii mai vechi. la sfârșitul perioadei de vegetaţie. tonice. analgezice. extracte. Ele au. Pentru nevoi medicinale se recoltează partea aeriană și seminţele. prin zone mlăștinoase. Preparatele pe bază de calomfir sunt cunoscute ca vermifuge. pulbere. frunzele și florile. Înflorește înainte de înfrunzire. aparţinătoare de familia compozitelor. ușor cărnoase. Totodată. Extractul care se obţine – aflat în folosinţă sub numele de ulei camforat – este un produs vestit. Pentru aplicaţii în medicina naturistă se recoltează rizomii. Ceaiul de captalan se folosește în calmarea crampelor neuro-musculare. Practic. Legat de această ultimă recomandare. aceste preparate au efecte și în dureri de stomac. Până în prezent. late. Camforul are efect relaxant pentru căile respiratorii și pentru sistemul nervos. ulei eteric. cu dezvoltare perenă. Întrebuinţări. se încearcă . Preparatele de calomfir sunt eficiente. Frunzele au formă ovală și sunt ușor crestate. expectorante. combătând stările de spirit confuze. adică tulpina subpământeană. în bolile de inimă – fiind un bun vasodilatator – și. migrenele. Calomfirul este o plantă erbacee. se dezvoltă târziu. Captalanul Denumire știinţifică: Petasites hybridus. se știe. Camforul / Arborele de camfor Denumire știinţifică: Cinnamorium camphora. fiind antispasmodice. pentru decor. asemănător rizomilor care trăiesc în locuri umede. Întrebuinţări. cu totul deosebite ca efect terapeutic: petazina și inulina (un polizaharid). menstruaţie insuficientă (reglează hemoragia menstruală). oboseala complexă. Captalanul este o erbacee perenă din familia compozitelor. Această plantă se cultivă. cataplasme.

În pământ. artrite. disfuncţii intestinale. oferind. Cel mai important preparat de castan este decoctul. după ce tuberculul de cartof a stat timp îndelungat la soare. . adică ceea ce în mod obișnuit numim castane. fier. diverse preparate cu semnificativă valoare medicinală. a medicului. Decoctul de cartofi fierţi în coajă are proprietăţi alcalinizante și remineralizante. Toate acestea arată importanţa de excepţie a cartofului pentru alimentaţie. o hrănire completă. terci de cartofi cruzi. Cartoful Denumire știinţifică: Solanum tuberosum. Castanul Denumire știinţifică: Aesculus hippocastanum. Naturiștii recomandă consumul de cartofi celor care suferă de diabet. Denumire populară: castan porcesc. verde. castanele. cartoful este foarte ușor digerabil. se utilizează tuberculul. Substanţe active importante: în scoarţă – esculină. Cartoful – o plantă erbacee anuală din familia solanaceelor – provine din America. Își are originea în peninsula Balcanică. Florile cartofului sunt albe sau violete. cartofi în coajă fierţi pe jumătate. potasiu). dischinezii biliare. În alimentaţie. Castanul înflorește în mai și iunie. precum și iritaţiile interne și ulcerele gastrice și duodenale. o vreme. Mai mult decât atât. Tulpina aeriană este muchiată și suculentă. Înalt până la 30 de metri. Atenţie – captalanul se va administra numai sub îndrumarea specialistului. castan sălbatic. de obicei. Cert este faptul că virtuţile medicinale ale cartofului sunt atestate de multă vreme. dar și pentru terapii. Cândva. Pentru uz medicinal se prepară suc. magneziu. vitaminele A și C. Castanul face parte din familia hipocastanaceelor. mult mai mare decât o nucă. decoct. protide. obezitate (cartofii nu îngrașă!). cupru. cu ghimpi. Din toate acestea se obţin. Preparatele din cartofi combat aciditatea gastrică. lipide. esculozidă. Cartofii dulci. practic. iniţiaţii considerau cartoful ca un leac pentru creșterea longevităţii. cartoful a fost folosit. Castanul este un arbore puternic și maiestuos. precum și topinamburul sau napul porcesc (Helianthus tuberosus) au proprietăţi asemănătoare cu ale cartofului. Adus și aclimatizat în Europa. acid folic. Denumiri populare: baraboi. litiaze biliare. cartoful a devenit foarte repede hrană de bază pentru popoare întregi. deoarece petazina poate avea efecte nedorite asupra sistemului nervos. cea mai mare fiind foliola mijlocie. mangan. barabulă. pe vremea când se cultiva mai mult ca plantă decorativă. frunzele și florile. Datorită calităţilor sale nutritive. săruri minerale diverse (pe bază de calciu. acid malic. pentru uz medicinal se recoltează scoarţa de pe ramurile ceva mai tinere (de circa trei-cinci ani). culoare ce apare. cunoscuţi și sub numele de batate (Ipomoea batatas). coaja verde cu ghimpi plesnește și apar seminţele. cartoful are o tulpină care se îngroașă sub formă de tuberculi și rădăcini. farmacistul francez Parmentier introduce cartoful în alimentaţia oamenilor. Batata și napul porcesc sunt recomandate cu insistenţă în hrana celor care suferă de afecţiuni cardiovasculare. Fructul castanului este o capsulă cărnoasă. B2. fosfor. cataplasme. În afară de tuberculi. castanul se remarcă și prin valoarea sa ornamentală. Substanţe active importante: amidon. Prezentare. Cel mai sănătos mod de preparare a cartofului este coacerea sau fierberea în coajă. acid citric. Napul porcesc este denumit de naturiști cartoful diabeticilor. ca hrană pentru animale. făină de cartofi. florile – ca și frunzele – contribuind la frumuseţea acestui arbore. vitaminele din grupul B (B1. În secolul al XVIII-lea.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 23 utilizarea sa în tratamentul bolilor canceroase (s-au făcut deja cercetări ale căror rezultate s-au dovedit încurajatoare). hepatite. prin procedee specifice. cartofi copţi sau fierţi în coajă. Și chiar și tuberculii sunt toxici dacă au culoarea verde. fraxină. Aceste foliole sunt dispuse după mărime. precum și extracte necesare în industria farmaceutică. B6). Întrebuinţări. În cazul castanului. În momentul coacerii. celelalte părţi ale cartofului sunt toxice. Prezentare. fiecare grupare de frunze având mai multe foliole. Frunzele castanului au un peţiol lung de 10 – 20 cm.

Este un arbore ce crește numai în anumite zone din ţara noastră – în Maramureș și în nordul Olteniei. castan întâlnit în culturi. de pildă în cazul tenurilor afectate de alte preparate cosmetice sau de poluare și stres. Interesante pentru viaţa modernă sunt preparatele din scoarţă. Este bine de știut și faptul că această plantă legumicolă. proprietăţi medicinale. Seminţele. roz. ca agent de curăţire. Forma cea mai indicată pentru aplicaţii medicinale este sucul de castravete. prin fluidizarea fluxului sanguin. flavonoide. celor slăbiţi. Castravetele are proprietăţi depurative recunoscute. siliciu. precum și o compoziţie chimică foarte bogată – vitamine. În vârful tulpinii și al ramurilor se găsesc florile mari. contribuie chiar și la stabilizarea funcţionării inimii și a aparatului circulator. Ca depurativ. Castravetele și preparatele pe bază de castravete au importante utilizări în cosmetică. Castanul dulce (Castanea sativa) face parte din familia fagaceelor. Este o erbacee anuală ce se dezvoltă sub forma unei tulpini târâtoare-agăţătoare. influenţând. Florile sunt galbene și se aseamănă. totodată. întrucâtva. glucide. potasiu. sub formă de clopot. sunt indicate și în hrana copiilor. convalescenţilor. în combaterea ridurilor. dar cu vârful ascuţit. castanele dulci sunt recomandate anemicilor. ale cărui fructe sunt comestibile. Este deja arhicunoscut faptul că preparatele din castravete sunt utilizate în remedierea unor afecţiuni dermatologice. Frunzele sunt mari. Denumire populară: clopoţei mari. umflarea ficatului. mai ales în combaterea formării calculilor. un tonic și un reechilibrant digestiv. Fructele castanului dulce. în pecingini. fosfor. un foarte bun desert consumat nu numai pentru savoarea sa. vrejurile și cârceii de castravete au. castraveţii bandajează și vindecă iritaţiile intestinale și spasmele abdominale. circulaţia sângelui. în castane – saponine (în primul rând escină). lipide. fiind energizante și remineralizante. are și o serie de proprietăţi medicinale. În asemenea tratamente este recomandat – ca adjuvant însă și castanul dulce. Întrebuinţări.000 de ani și chiar mai mult. cu o stea. că preparatele de castan sunt și un bun tonic venos. înălţimea maximă a acesteia fiind de 80 cm. Fructul acestei plante. Fierţi. castanul porcesc (sau sălbatic) este important mai ales pentru terapiile medicinale privind afecţiunile vasculare – de la varice până la hemoroizi și ulcere varicoase. având valoare calorică mare (100 g castane dulci au 220 calorii). fier. Tulpina este ramificată. fiind. acestea având efecte pozitive în cazul afecţiunilor dermatologice. flebitele. azotaţi. Castanul dulce este un simbol al longevităţii – poate trăi până la 1. Castanele dulci constituie un aliment recomandat celor bolnavi de inimă și de rinichi. Prezentare. de detoxifiere. hemoroizii. vasoconstrictoare. Căldărușa este o erbacee perenă. ușor cordiforme. colorate în albastru. totodată. ci și pentru a îmbunătăţi digestia.24 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC cumarină. Întrebuinţări. Datorită calităţilor lor. De asemenea. . antiinflamatoare. quercitină. atât de obișnuită. de asemenea. rareori simplă. S-a constatat. sunt comestibile. în frunze – astragalină. Din castanele dulci se face vestitul pireu de castane. Preparatele de castan au acţiune astringentă. pentru terapii preparându-se un decoct. util în bucătărie. Prezentare. B și C. Substanţe active importante: vitaminele A. castravetele. în mod pozitiv. Căldărușa Denumirea știinţifică: Aquilegia vulgaris. tulburările de menopauză. cât și extern. sulf. mucilagii. varicocelul. caroten. de altfel. fiind utilizat atât intern. în inflamaţii diverse ale pielii. Castravetele acţionează și ca diuretic – în afecţiuni renale. alb sau violet. este indicat în gută. ulcerele varicoase. Printre afecţiunile care se tratează cu extracte de castan se numără varicele. Prin urmare. acoperită cu peri aspri. Rămânând în acest registru cosmetic. Castravetele Denumire știinţifică: Cucumis sativus. Castravetele aparţine familiei cucurbitaceelor. săruri minerale. este bine de știut și faptul că preparatele și extractele de castravete contribuie la fortificarea părului și a unghiilor. filochinonă. săruri de calciu.

Se cunosc două varietăţi – cătina albă și cătina roșie. Cătina albă Denumirea știinţifică: Hippophae rhamnoides. C. mate pe spate. urticarie și deranjamente intestinale. cătină cenușie. având culoarea albă. remarcându-se vitaminele B1. în bucătărie. utilizarea sa frecventă fiind ca plantă ornamentală. Face parte din familia caprifoliaceelor. iar fructul are o pronunţată tentă de portocaliu. tanin. preparatele din cătină sunt mai excitante decât cafeaua naturală și de aceea cătina albă poate fi folosită în locul cafelei. această plantă este puţin folosită în terapii medicinale. B2. Întrebuinţări. este prezent sub forma unor tufișuri ornamentale. uleiuri. Întrebuinţări. reumatism. tufărișuri. dar poate fi și cultivat. Substanţe active importante. Frunzele au mai mulţi lobi. PP. Atenţie. dar despre care se știe că este toxic. Fructele. nefiind comestibile. extractele de călin calmează crampele musculare și contribuie la destinderea întregului organism în condiţii de emoţie puternică sau stres. astringente și mai ales sedative. acizi. Călinul are o înălţime medie de doi – trei metri. rareori ajungând până la cinci metri. inozitol. Cătina albă crește în flora spontană. Florile sunt mici și galbene. Fructul de cătină este socotit o polivitamină naturală. Devine și mai puternic vitaminizant atunci când se combină cu măceșele și se face un ceai care se poate bea zilnic. îndeosebi în zonele de sub munte și chiar la munte. liziere. Alte substanţe: acid folic. Specialiștii recomandă aceste preparate pentru tratarea menstruaţiilor dureroase. Călinul Denumire știinţifică: Viburnum opulus. în Tratat de hrană vie). Fructele fermentate pot fi și distilate. spune despre cătină că nu doar tratează. se poate prepara un vin de cătină. Fructul de cătină albă este folosit pentru tratament în avitaminoză. erau folosite cândva ca protectoare împotriva deochiului. Denumiri populare: cătină. extract fluid. cât și în diverse boli de piele. Prezentare. cenușii-argintii – strălucitoare pe faţă. fiind o frumoasă plantă ornamentală. Denumire populară: bulgăre de zăpadă. . Naturiștii îl consideră un tonifiant general. Arbustul de cătină albă are frunze alungite. Acest ceai poate fi considerat aliment. decoct. Uneori. Întrebuinţări. obţinându-se o băutură ale cărei efecte sunt încă puţin studiate. maximum cinci. Călinul crește prin păduri. Având proprietăţi sedative. poieni. De altfel. precum și lichior. Preparatele obţinute din coaja călinului sunt diuretice. În general. prin fâneţe. Se prepară sub formă de tinctură. disfuncţii ce apar în timpul sarcinii și alăptării. Elena Niţă Ibrian. Fructul de cătină este considerat un adevărat flacon cu vitamine. căldărușa este o plantă otrăvitoare. Călinul este un arbust ce crește în flora spontană. Înflorește la sfârșitul primăverii și la începutul verii. De asemenea. Se poate prepara o dulceaţă foarte fină. utilizarea ei făcându-se cu precauţie. Se poate. cătina albă se folosește. Pentru uz medicinal se recoltează coaja. ci și hrănește. acid nicotinic. dispuse în ciorchini. Potrivit acestora (de ex. Pentru uz medicinal se recoltează cozile frunzelor și seminţele. cătină de râu. cât și a disfuncţiilor pe fond nervos. se spune. înflorește în martie-aprilie. tufișul de nisip. Preparatele de căldărușă au efecte în afecţiuni precum icterul. aria de răspândire fiind întreaga suprafaţă a ţării. aparţinător familiei eleagnaceelor. Substanţe active importante: o substanţă specifică importantă – viburnina. tufărișuri. mai nou. Flori care. salicilină. Poate fi întâlnită în flora spontană. Cătina este un arbust spinos. datorită florilor sale cu o conformaţie curioasă. cunoscute sub numele de bulgăre de zăpadă (boule de neige). Florile sunt grupate. În parcuri. precum și în descântece. căldărușa este și cultivată. deci. Aparţine familiei ranunculaceelor. în zone mai pietroase și apropiate de ape. Substanţe active importante: un alcaloid încă puţin cercetat. rășini. liziere. ca plantă ornamentală.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 25 Căldărușa înflorește în prima parte a verii. au culoarea roșie și sunt pline de suc. Prezentare. Important pentru farmacia naturistă este fructul cătinii albe.

ceaiul se prepară – potrivit naturiștilor – într-un ceainic de pământ. pentru tratamente prezintă interes partea aeriană a plantei. în aproape toate zonele tropicale și subtropicale. de asemenea. tetrahidrocanabinol. fiind folosită în vechime pentru revigorarea vieţii de cuplu. canabidiol. Cătușnica este. Florile ceaiului.26 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Cătușnica Denumirea știinţifică: Nepeta cataria. Cânepa înflorește în lunile iulie și august. Pentru medicaţie. Cânepa cultivată este o plantă anuală. Preparatele din cânepă au. preparatele din cânepă pot crea dependenţă și pot avea urmări grave asupra sănătăţii. Valoare alimentară. Infuzia de ceai are proprietăţi tonice. influenţă relaxantă asupra organelor interne și a mușchilor în general. uneori chiar mai mult. cătușnica are darul de a calma chiar și chinuitoarele dureri de dinţi sau de măsele. excitante. originară din India. Datorită acestor proprietăţi. Întrebuinţări. Se folosește și pentru combaterea tusei. în afecţiuni ale căilor respiratorii – astm. Ceaiul este un arbust de maximum doi metri înălţime. vasodilatatoare. plăcut. sunt mari și au culoarea albă. Prezentare. înaltă de aproape un metru. săruri minerale. în ulcere gastrice. Ceaiul Denumire știinţifică: Thea sinensis (chinensis). totodată. tanin. cătușnica este prelucrată sub formă de infuzie. Cânepa Denumire știinţifică: Cannabis sativa. deosebit de expresive. reprezentativ fiind ceaiul chinezesc. Potrivit cercetărilor. diuretice. Fructul este o nuculă brun-cenușie. Cercetările au dovedit că preparatele pe bază de cânepă au și efecte anticonvulsive și chiar bactericide – pot acţiona ca un antibiotic. Întrebuinţări. Cătușnica este o plantă erbacee meliferă din familia labiatelor. au formă ovală și sunt ușor crestate. Preparatele medicinale din cânepă au efecte sedative și de aceea sunt utilizate în terapii din domeniile neurologic și psihiatric. Poate atinge înălţimea de un metru. sirop și vin medicinal. Cânepa aparţine familiei canabinaceelor. În mod ciudat. fiind o plantă aromatică. originar din China. excitante – o adevărată contradicţie rezolvată. emfizem. de o banală plantă medicinală. Ceaiul este și un bun antioxidant. de culoare galben-verzuie. Deși cunoscută ca un excitant. sunt grupate în inflorescenţe asemănătoare cu un spic. Întrebuinţări. cătușnica are proprietăţi calmante. La maturitate. Frunzele ceaiului chinezesc sunt consistente. cu frunzele de stejar sau de urzică. ca formă și desen al nervurilor. acţiune medicinală semnificativă are tetrahidrocanabinolul. sunt împărţite în foliole lanceolate. dense. mai ales a tusei convulsive și a tusei tabagice. Se pare că unul dintre . existând plante de cânepă femele și plante de cânepă masculine. mai ales flavonele și catehinele. frunzele de cătușnică vor fi mestecate precum guma. În prezent. oarecum asemănătoare. P și B2. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile înflorite ale plantelor femele. poate fi întâlnit în mari culturi. mari. dar și tonice. Substanţe active importante: teofilină. dar și medicinală. asemănătoare cu o mică rolă de rulment. au frunzele ceaiului. iată. Rolul de excitant al aceste plante este cunoscut de multă vreme în medicina populară. Cercetări recente arată că unii dintre compușii cei mai importanţi ai ceaiului sunt polifenolii. preparatele din cânepă sunt folosite în afecţiuni gastrice grave (cancere). Denumire populară: ceai chinezesc. Florile. Utilizate în exces. Desigur. Substanţe active importante: canabinol. Se remarcă prin tulpina sa dreaptă. iar florile sunt albe sau în nuanţe spre roșu. vitaminele C. netedă. Din seminţele de cânepă se extrage un ulei. întrebuinţările medicinale ale cânepii nu se opresc aici. Ceaiul face parte din familia theaceelor. tulpina de cânepă este total lemnificată. cu marginea crestată. Răspândește un miros specific. Se obţin extracte și se prepară tincturi. În acest caz. bronșită cronică. Pentru terapii. revitalizante. Frunzele. precum și acţiune analgezică. Preparatul care se obţine este o infuzie – binecunoscutul ceai. Prezentare. un antispastic și un regulator al activităţii gastro-intestinale. smălţuit. în nevralgii și în boli psihice. Prezentare. Pentru a nu-i fi afectate calităţile. cafeină.

Consumarea ceaiului chinezesc (sau rusesc). De asemenea. amigdalite. dar mai ales rădăcina. acţiunea bactericidă fiind puternică. vitaminele A. și riscul de boli cardiovasculare. Este o plantă bienală. scutind organismul de o serie întreagă de eforturi și disfuncţionalităţi. Cerenţelul este o plantă zveltă. Cerenţelul poate fi întâlnit la marginea pădurilor. grăsimi. Întrebuinţări. în toată lumea. nu se va lua niciodată o doză prea mare. pe taluzuri. Fructul este o capsulă. plasate în partea de sus a plantei. cu o tulpină dreaptă și un bulb. hemostatice. abcese dentare. polifenolii din ceai distrug radicalii liberi din organism. grăsimile rele. zaharuri. Se spune despre ceapă că este o garanţie a longevităţii. al scoarţei cerebrale. Cerenţelul Denumire știinţifică: Geum urbanum. cu proprietăţi antiinfecţioase. Ceapa Denumire știinţifică: Allium cepa.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 27 cele mai interesante efecte ale ceaiului ţine de capacitatea sa de a reduce colesterolul și. cu miros specific. un ceai verde ai cărui compuși sunt total diferiţi de ai ceaiului „clasic”. precum și în structurile musculare ale organismului. plăgi. reducând riscul de cancer. binecunoscutul bulb pe care-l folosim în bucătărie. Decoctul de cerenţel se ia cu precauţie. gingivite sângerânde. în mod decisiv. Ceapa – una dintre cele mai cunoscute plante din casa și de pe lângă casa omului. precum și disulfură de alil și propil. Fructele sunt niște achene. ulei volatil. Proprietăţile sale diuretice accentuate îl fac foarte util și în curele de slăbire. B2 și C. De asemenea. printre altele. Se prepară sub formă de decoct. el putând produce iritaţii gastro-intestinale. Pentru uz medicinal se recoltează tulpina aflată în plin proces de vegetaţie. efectele de dependenţă ce pot apărea în condiţiile unui consum mare și îndelungat de ceai chinezesc sau rusesc. Decoctul de tulpină. Are și efecte analgezice. macerat. Ceaiul de Java sau ortosifonul este utilizat. aparţinând familiei rozaceelor. pe maidanele unde cresc bălării. antiseptice. albe-gălbui. Prezentare. Originară din Asia. în care se găsesc seminţele de culoare neagră. tinctură. determină o mai bună activitate la nivelul sistemului nervos central. zaharuri. la eliminarea apei din ţesuturi. De remarcat faptul că și acest ceai reduce colesterolul. Rădăcina de cerenţel conţine o substanţă numită eugenol. menstre cu dureri. Întrebuinţări. Ceapa are efecte benefice și în ciroza hepatică. Astfel. Prezentare. floarea mândrei. semnificativă. Uleiul de cerenţel degajă un plăcut parfum de garoafă. Florile de ceapă sunt mici. celulita. Este cunoscută ca fiind un foarte bun tonic. în boli ale rinichilor. obezitate. deci. colesterolul. Ceapa conţine enzime. pulbere. litiaze renale. în tratarea leziunilor bucale. Ceapa înflorește în lunile iulie și august. dispuse grupat. dar mai ales cel de rădăcină de cerenţel are proprietăţi excitante și astringente. la gătit. cuișoriţă. minerale esenţiale. amidon. cerenţelul este folosit pentru tratamente în enterite infecţioase. Substanţe active importante. ale vezicii și căilor urinare. Vestit pentru calităţile sale medicinale este și ceaiul de Java sau ortosifonul (Orthosiphon stamineus). Numeroși specialiști echivalează efectele ceaiului cu cele ale cafelei. epuizare fizică și nervoasă). prin tradiţie. apăsător. insuficienţă hepatică. pe marginea drumurilor. puternică. gumirezină. ceapa se cultivă. Datorită teofilinei. ceapa este recomandată în boli pulmonare și în prevenirea accidentelor vasculare (este un anticoagulant activ). Denumiri populare: ridichioară. la fel de diferite fiind și afecţiunile în care este benefic (acesta fiind recomandat în reumatism. face parte din familia liliaceelor. Substanţe active importante. Nu trebuie uitat nici faptul că preparatul de ceai contribuie și la o digestie ușoară. infuzie. B1. în acest caz fiind respins de . contribuind. astfel. motivând. radicalii liberi acţionează ca agenţi cancerigeni. o enzimă. prezentându-se ca niște mici capitule. Are flori galbene. ceaiul este indicat și în bolile respiratorii sau în suferinţe ale rinichiului. Se spune că un consum zilnic de ceapă (nici o masă fără ceapă!) preîntâmpină apariţia cancerului. în pleurezii. Ca plantă medicinală. tanin. După cum se știe. în prezent. călţunul doamnei. oboseală. Diuretic puternic – calitate importantă și de luat în seamă de către cei care n-au voie să consume sare – prin consum de ceapă se elimină sarea din organism. Este un bun dezinfectant și un calmant intestinal activ.

tanin. sunt dispuse sub formă de umbelă. extractul de cerenţel sau. în fâneţele de sub munte și în cele montane. rachiului de fructe sau în producerea apei de gură. Arborele de Chili este o plantă exotică. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. infuzie. Chimenul este considerat a fi „direct răspunzător” de liniștea. Chinina / Arborele de chinină Denumire știinţifică: Cinchona officinalis. Se prepară pulbere. Chimenul Denumirea știinţifică: Carum carvi. tincturi. Înălţimea acestei plante – până la un metru. fiind întâlnit în marile masive vegetale din America de Sud. Chinina a fost și este un leac deosebit de important. chinidină. revigorante. chinconină. bactericide. extracte fluide. detoxifiante. cum ar fi ciclurile întârziate sau amenoreea. aparţinând de familia monimiaceelor. Denumiri populare: secărică. Prezentare. Prezentare. De asemenea. macerat. chincomidină. fiind utilizată în combaterea unei afecţiuni grave – frigurile (paludismul. Valoarea terapeutică este dată de seminţele chimenului. Întrebuinţări. de culoare albă. cașete.28 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC organism. cataplasme. Este o erbacee și face parte din familia umbeliferelor. Tot cu ceaiurile de chimen se stimulează și lactaţia la femeile care alăptează. Arborele de chinină crește în pădurea ecuatorială. săruri minerale. Florile. Chimenul este utilizat în trei domenii: bucătărie – în calitate de condiment. pilule. În prezent. Cândva. în industria băuturilor – datorită aromelor și compușilor săi. enterocolitele. bronșitele. extract. Preparatele din frunzele arborelui de Chili au proprietăţi depurative. Substanţe active importante: doi compuși specifici – boldină și boldoglucină. Substanţe active importante. chimenul contribuie și la ușurarea unor suferinţe și dificultăţi ginecologice. fiind totodată și un agent cu acţiune carminativă (calmant al durerilor abdominale și reducerea deranjamentelor și a presiunii din abdomen). Chimenul este indicat și în demersurile pentru creșterea poftei de mâncare. pur și simplu. Substanţe active importante: chinină. dar are și efecte majore în ceea ce privește menţinerea igienei bucale. Partea care conţine chinină este scoarţa. obţinerea ei fiind relativ simplă: arborii sunt doborâţi și apoi se cojesc. de obicei. Aparţine familiei rubiaceelor. sedative. în medicina naturistă – ca stimulent al secreţiilor gastrice. Preparatele de cerenţel au contraindicaţii în cazul afecţiunilor cronice și renale. produs care nu numai că îndepărtează mirosurile neplăcute. malaria). Întrebuinţări. Utilizarea chininei . tinctură. Seminţele de chimen sunt foarte bogate în ulei eteric (circa 3%). din care se prepară infuzie. chimenul poate fi întâlnit. infuzie. Chimenul are și o intensă acţiune diuretică. decoct. aria sa de cultură fiind extinsă și în alte zone cu climat ecuatorial. pulbere. Din aceste seminţe se prepară decoct. În flora spontană. Chili / Arborele de Chili Denumire știinţifică: Prunus boldus. Întrebuinţări. chimion. dar se găsește și în flora spontană. de tihna abdomenului omenesc. Preparatele de Chili dau rezultate pozitive și în tratarea infecţiilor urinare. blocajele secreţiilor bronhice. având rol de reechilibrare în ceea ce privește funcţionarea acestor organe. tulpina sau rădăcina de cerenţel erau folosite pentru a da aromă vinului. berii. mixturi. a cistitelor. Chimenul este o plantă cultivată. Prezentare. Sunt recomandate în boli de ficat și bilă. pipărus. Cu preparatele din seminţe de chimen se tratează colicii gastrici. Din seminţele de chimen se poate prepara și o apă de gură. Arborele de Chili este bogat în ulei esenţial. arborele de chinină se găsește și în plantaţii.

digestie leneșă. inulină (un polizaharid). Cimbrișorul înflorește din iunie și până în septembrie. Cimbrișorul este întrebuinţat și de apicultori. mireasma sa persistentă fiind un calmant. Pe lângă acești compuși. cicoarea se folosește în tratamente privind hepatita cronică. dar și în partea aeriană. sub soarele verii. rădăcina este folosită pentru producerea surogatului de cafea numit cicoare. litiaze. Se folosește și în bucătărie. diabetul. cimbrul sălbatic. În flora spontană. andiva – considerată un produs alimentar de înaltă clasă – nu are calităţile terapeutice ale suratei sale sălbatice. De notat. Poate atinge o înălţime de 1. Cicoarea se întâlnește atât în cultură. andivă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 29 în terapii este. produce diureză. purifică sângele). cimbrișorul însoţea busuiocul în grinda casei. la reducerea febrei. septembrie. Ca plantă medicinală.20 metri. Cimbrișorul Denumirea știinţifică: Thymus vulgaris. Din păcate. Folosit la mâncăruri. Ramurile au flori în partea superioară. dar și ca infuzie. Crește în flora spontană – pe pajiști. Frunzele cimbrișorului au miros plăcut. Denumire populară: cimbrișorul de câmp. dar și compuși amari. având o acţiune antiinflamatoare intensă. Înflorește în lunile iulie. Deci. se recoltează partea aeriană a plantei și se usucă. sub formă de tufe. efectele nu sunt de neglijat. Alte varietăţi ale arborelui de chinină: Cinchona calisaya și Cinchona succirubra. cicoarea se întâlnește în fâneţe. pentru aromatizarea unor mâncăruri. dischinezia biliară. o aromă unică și agreabilă. Cercetări mai noi menţionează descoperirea de insulină în rădăcina de cicoare. Este o plantă perenă. pietre la rinichi și la vezică. la combaterea infecţiilor și a paraziţilor. însă. înlesnește respiraţia și are acţiune tonică asupra întregului organism. Cândva. Cicoarea Denumirea știinţifică: Cichorium intybus. în acest caz. atunci când planta ajunge la sfârșitul perioadei de vegetaţie. Prezentare: Cimbrișorul este o plantă perenă. Planta are un pronunţat rizom târâtor. în aplicaţii dermatologice (furunculoze. pe pășuni. Combate oboseala și mărește capacitatea de muncă. infecţiile grave. Cicoarea conţine un ulei volatil. Întrebuinţări. constipaţia cronică. obţinându-se andivele. Părţile aeriene din plantă se recoltează în mai-iunie. decoctul de cicoare revigorează activitatea ficatului și a rinichiului. Întrebuinţări. august. fiind un bun vitaminizant și remineralizant. acestea fiind încă un argument în ceea ce privește succesul gastronomic al andivei. chinina contribuind la intensificarea activităţii digestive. se găsește fosfor. afecţiuni cardiace. regularizează digestia. andivele nu sunt altceva decât muguri și frunze ce provin de la cicoarea de grădină. adevărate colonii ce răspândesc. Substanţe active importante. în anemii. o contribuţie importantă având-o fosforul. inclusiv rădăcina. tanin. în alte locuri necultivate și în care cresc fel de fel de ierburi. în rădăcina de cicoare. frunzele de la baza tulpinii se îngroașă și-și pierd clorofila. pe marginea drumurilor. cimbrișorul de pajiște. fapt ce dă o nouă dimensiune utilizării acestei plante în medicina naturistă și. în afecţiuni precum tuberculoza. Denumiri populare: floricică. speranţe diabeticilor. Pentru utilizări în scopuri medicinale. Altfel spus. Prin mușuroire. cu tulpină ramificată și rădăcină groasă. Cicoarea de grădină (Cichorium endivia) este o plantă bienală de la care se consumă frunzele. Totuși. Este recomandată și în anemii. aromat. membră a familiei labiatelor. acnee). iar rădăcinile toamna. mult mai largă. cimbrișorul de fâneaţă. Din cimbrișor se prepară o infuzie. astenii. colină. Tonic general bun. și faptul că andivele sunt indicate de naturiști în alimentaţia copiilor. În mod curent. desigur. pentru a asigura împreună o primenire a aerului în timpul iernii. în activitatea lor de îngrijire . contribuie la fluidizarea circuitului gastric. Printre cele mai importante preparate medicinale obţinute din cicoare se numără decoctul. Chinina are efecte benefice. convalescenţe. de pe care se ridică ramuri. cunoscute de foarte multă vreme. Cimbrișorul este un antiseptic redutabil. Florile sunt de culoare albastră. andivie. fiind o reprezentantă a familiei compozitelor. infecţii urinare. cât și în flora spontană. Prezentare. Pentru aplicaţii în medicina naturistă se folosește toată planta. este un bun agent laxativ și depurativ (curăţă organismul de toxine. înălţimea acestor ramuri fiind de circa șapte centimetri.

Nu prea înalt (maximum șapte metri). Substanţe active importante: vitamine (vitamina C. Are efecte în astmul bronșic. inflorescenţa fiind oarecum asemănătoare cu un spic. Chiar și frunzele acestui venerabil sunt deosebite. tanin și mai ales o substanţă rară – buxenina. timol. dischinezii biliare. medicul. în prealabil. mai ales în cele aflate în zone calcaroase. reumatismul. precum și în menţinerea igienei bucale. Deci. În scopul obţinerii de preparate foarte puternice se culege. Cireșul și Vișinul Denumiri știinţifice: Cerasus avium (Cireșul). iarba cucului. Mai este folosit. cimișirul este un arbust întâlnit în păduri. excepţional rol am putea spune. compuși amari. fără a se depăși doza – tratamentul putând deveni toxic. Prunus cerasus (Vișinul). cineol. Tot dr. Prezentare. roșie sau portocalie. în nuanţe roz sau violet. crește bine în locurile cu lumină puternică. Dacă apar semne de toxicitate chiar și cazul în care se beau doar trei cești de ceai de cimișir. fiind reluat peste un anumit timp cu doze mai mici. Substanţe active importante: derivaţi flavonici. decoct sau tinctură. Crește în tufe. tuse. Cimbrul de cultură este o erbacee anuală. care se adaugă la un litru de apă. tratamentul se va întrerupe. Prezentare. doar partea superioară a plantei. cu succes. se pun 80 g). Cireșul poate ajunge până la 12 metri înălţime. Prezentare. DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Cimbrul de cultură Denumirea știinţifică: Satureja hortensis. Poate trăi până la 600 de ani. carvacrol. Substanţe active importante: ulei eteric. uneori. uneori. Valenţe terapeutice au rădăcinile. Se utilizează cu succes și în tonifierea părului. dacă veţi întâlni în pădure un asemenea arbust. Este folositor și în terapii privind ficatul. cât și vișinul – pomi fructiferi binecunoscuţi – fac parte din aceeași familie de plante – rozaceele. Întrebuinţări. Asemenea cimbrișorului. în timp ce vișinul rar trece de 10 metri. adică nu sunt întotdeauna verzi. a anorexiei. în afecţiuni cum ar fi: sciatica. Decoctul de codiţe de vișin sau de cireș (sau în amestec) este . Prin tradiţie. Contribuie la revigorarea coardelor vocale. cimișirul este folosit ca remediu în afecţiunile bilei. Din acestea se prepară infuzie. Alexander Reinhardt. în primul rând). Întrebuinţări. Datorită buxeninei. la administrarea unui asemenea tratament se va consulta. Cimișirul face parte din familia celastraceelor. rășină. coaja și frunzele. Întrebuinţări. Potrivit dr. dezvoltarea celulelor canceroase poate fi oprită. Se beau trei cești de ceai în fiecare zi. lămâiţă. tanin și mai ales săruri de potasiu. trebuie să știţi că el nu vestește toamna. este în blocarea cancerului.30 a albinelor. Denumiri populare: lămâioară. mai fragedă și cu flori. Cimbrul de cultură este un agent antiseptic și antispastic (cu efecte notabile în reglarea activităţii stomacale și intestinale). Combate febra și acţionează și ca sedativ. Cimișirul Denumire știinţifică: Buxus sempervirens. însă. Florile sale sunt foarte mici. dar și în tratamentul împotriva viermilor intestinali. În orice caz. care este un alcaloid. și ca arbust decorativ. din care se prepară un decoct. Cimișirul este folosit. Este una dintre cele mai longevive plante. Pentru terapii obișnuite se recoltează toată planta. Ceaiul pe bază de cimișir este recomandat pentru combaterea asteniei de primăvară. Pentru uz medicinal se recoltează codiţele de vișine și de cireșe. enterocolite. culoarea lor fiind. precum și un expectorant deosebit de activ. ci că așa îi este felul. Rolul cel mai important al acestei plante medicinale. faptul acesta a fost dovedit în laborator. înaltă de 10 – 15 cm. Reinhardt propune și o reţetă: decoctul necesar tratamentului cu cimișir se face din 30 de g rădăcină sau 50 g frunze uscate (dacă frunzele sunt verzi. Atât cireșul. în combaterea anemiilor de primăvară.

la marginea platformelor de gunoi. Denumiri populare: ţâţa vacii. Prezentare. cu ţepi moi. nu numai pentru a ameliora o afecţiune sau alta. de fapt. este indicat și în afecţiuni cum ar fi diareea. cu bune efecte în sistemul digestiv. Ceaiul de codiţe de vișin și de cireș poate fi consumat. calciu. pielita. pielonefrita. totodată. Înrudit cu vișinul comun. Florile sunt galbene. Ciuboţica cucului crește în zonele de stepă. ciumăfaia poate fi întâlnită și în cultură separată. Atenţie! Folosit în cantităţi mari.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 31 bun pentru tratamente în bolile de rinichi. cu o înălţime la maturitate de până la doi metri. fluidizând mucoasele de pe căile respiratorii. Este vorba. efecte asupra nervilor. Cu ciuboţica cucului se combate și tusea uscată. ci și frunzele. Ciumăfaia crește în flora spontană. inclusiv prin relaxarea și fluidizarea compușilor din aparatul respirator. asemănătoare cu fructul castanului sălbatic. Frunzele sunt de mari dimensiuni. reduce febra și ajută la eliminarea toxinelor. Rădăcina giumăfaiei este foarte dezvoltată (între 30 și 50 centimetri lungime și între doi și cinci centimetri grosime). Acest ceai este recomandat pentru reglarea activităţii intestinale. Ciuboţica cucului înflorește în aprilie și mai. mai ales prin locurile părăsite. pentru a favoriza un somn profund și odihnitor. Cu pulberea de ciumăfaie se pot face și inhalaţii. Ciuboţica cucului Denumire știinţifică: Primula veris (= officinalis). Cele mai cunoscute și mai utilizate preparate din ciuboţica cucului sunt infuzia și decoctul. vitamina C. se fac comprese și poţiuni expectorante. deosebită). cistita. care sunt moi. albe. Ciumăfaia înflorește în partea a doua a verii. Aparţine familiei solanaceelor. Părţile cu importanţă medicinală sunt frunzele. varianta cultivată fiind ceva mai dezvoltată decât cea din flora spontană. care sunt folosite drept condiment (au o aromă puternică. întreaga plantă de ciumăfaie are un miros specific. Ciumăfaia Denumire știinţifică: Datura stramonium. cu un rizom viguros. Prezentare. în zonele unde au fost construcţii. De asemenea. comprese. siropuri. dar plăcut. dispuse sub formă de umbelă și au un miros abia perceptibil. Ciuboţica cucului este întrebuinţată și în alimentaţia naturistă. Valoare are nu numai lemnul său. tincturi. însă. Primăvara. Datorită importanţei sale medicinale. Pentru terapii se recoltează florile și rizomii. ţâţa oii. Fructul este o capsulă ovoidală. vișinul turcesc sau mahalebul face și el parte din familia rozaceelor. ceaiul de ciuboţica cucului poate produce iritaţii ale tubului digestiv și chiar vomă. Denumire populară: laur. desigur nu de amploarea celor pe care le au codiţele. ci și pentru menţinerea unei stări generale bune. florile și seminţele. anglicea. Preparatele din ciuboţica cucului sunt utilizate și în afecţiuni ale rinichiului și ale stomacului (mai ales în cazul contracţiilor acestuia pe fond nervos). un diuretic activ. Ambele fac parte din familia primulaceelor. au formă de pâlnie. este un bun expectorant. îngroșate și bogate în vitamina C. Primula elatior. Întrebuinţări. tulpină cu o înălţime de maximum 20 cm. preparatul din ciuboţica cucului este eficient în tratarea afecţiunilor pulmonare. potasiu. Substanţe active importante: saponozidele. au și fructele ca atare. peste care se toarnă miere sau un sirop. în luminișuri. florile de ciuboţica cucului se pun în camera de dormit. cu tot cu rădăcini. infuzie. de asemenea. cel mai cunoscut și tentant produs fiind salata de flori de ciuboţica cucului. tonic. Totodată. pe maidane. ţigări antiastmatice. în jur de 25 – 30 cm lungime și 20 – 25 cm lăţime. despre două plante perene. fiind. Efecte medicinale. prin iulie-august. Ciumăfaia este o plantă foarte toxică și de aceea se impune mare atenţie în . pe fâneţe. rădăcini albe. Au valoare medicinală și frunzele. Ciuboţica cucului are. enzime. iar florile. neplăcut. din care se prepară prafuri. bolăndariţă. precum și sâmburii de vișine și cireșe. diferite extracte. Din părţile medicinale ale acestei plante se prepară decoct. iar în vârful fiecărei ramuri apare o floare. Tulpina se ramifică. Ciumăfaia este o erbacee anuală. Sub formă de decoct. la deal și munte. pe pajiști.

tinctură. are o înălţime de până la doi metri. Acţionează cu succes și în calmarea spasmelor. fapt ce face ca această plantă atât de toxică. Florile. Preparatele pe bază de ciumăfaie pot fi utilizate ca agenţi sedativi pentru sistemul nervos central. o mare valoare alimentară și terapeutică. Ciumăreaua Denumire știinţifică: Galega officinalis. de epuizare nervoasă. Denumire populară: pomușor. Alte afecţiuni în care este indicată ciumăreaua: epilepsie. atropina.32 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC utilizarea ei. De asemenea. Printre afecţiunile tratate cu preparate de ciumăfaie se numără boala Parkinson. Întrebuinţări. Pentru uz medicinal se recoltează planta în întregul ei. poate fi folosită și în zootehnie. Denumire populară: scrântitoare. Ciumăreaua este o plantă medicinală importantă. Se prepară infuzie. sunt indicate în inflamaţii digestive și urinare. Pentru alimentaţia curentă sau pentru bucătărie se recoltează fructele. Arbustul de coacăz negru. Inflorescenţa grupează între cinci și 10 flori verzi-gălbui la exterior și roșiatice în profunzime. Substanţe active importante: vitamina C – în cantitate foarte mare. ci și frunzele. în șanţuri și în vegetaţia de pe marginea apelor. ciumăreaua crește sub forma unor tufe cu înălţimea de circa un metru. Tulpinile îi sunt ramificate. extracte care se administrează sub formă de picături. au culoare liliachie. guta. magneziu. iar la maturitate se lemnifică. nu prea pretenţios din punct de vedere al climei. dispuse în raceme. Prezentare. totodată. Întrebuinţări. fiind. Fructele acestui arbust sunt gălbui și au. Compusul cu rol hipoglicemiant este galegina. Substanţe active importante: alcaloidul specific numit galegină. dar și decoct. În flora spontană. în părţile joase ale terenurilor virane. extrasele de ciumăfaie sunt folosite și în chirurgie și oftalmologie. Compusul numit scopolamină este eficient în combaterea răului de mare. Datorită efectelor galactagoge (de sporire de cantităţii de lapte). ciumăreaua are două calităţi deosebite: este galactagogă (stimulează secreţia laptelui la femeile care alăptează) și are. Ciumăreaua poate fi folosită și ca plantă furajeră. Coacăzul auriu. iar fructele – niște boabe negre cu puncte galbene – se culeg în a doua parte a verii. Dintre fructele de pădure. Pentru uz medicinal se culeg nu numai fructele. luteolina. emulsină. artrita. importante efecte hipoglicemiante (antidiabetică). cât și în zonele mai joase. fiind mai apropiat ca valoare terapeutică de coacăzele . stările de agitaţie. care se găsește în seminţele de ciumărea. chiar și în frunze. pășunilor. Întrebuinţări. tufărișuri. Coacăzul negru Denumirea știinţifică: Ribes nigrum. Hiosciamina. Coacăzul negru este folosit în tratarea unor boli cronice. la rându-le. pectină. coacăzele negre sunt printre cele mai apreciate. nevralgiile. Printre altele. livezilor. Prezentare. apoi guanidina. din care se prepară infuzie. în constipaţie. Fructul de coacăz roșu are aproape aceleași proprietăţi ca și coacăzele aurii sau negre. și atât de neplăcut mirositoare. Coacăzul roșu. acidul pipecolinic. scopolamina. cât și sub formă de culturi. În mod obișnuit. solului și precipitaţiilor. Coacăzul negru înflorește în aprilie-mai. Din punct de vedere medicinal. totuși. afecţiunile ficatului. apoi potasiu. poţiuni. astmul pe fond nervos. Substanţe active importante: hiosciamina. în caz de lipsă de minerale sau lipsă de poftă de mâncare. Fructul acestei plante este o păstaie. Aparţine familiei leguminoaselor. extract fluid. cum ar fi reumatismul. toxică pentru oi. Tulpina este dreaptă și puternic ramificată. calciu. Acest arbust. aparţinând familiei saxifragaceelor. Ciumăreaua înflorește pe toată perioada verii. dar și în tratamente menite să revigoreze întregul organism în caz de oboseală mare. viermi intestinali. atropina și scopolamina sunt substanţe foarte importante pentru industria farmaceutică. Ciumăreaua este o erbacee perenă. crește atât la munte. ciumăreaua poate fi întâlnită mai ales în zone cu umezeală. întâlnită atât în flora spontană. să fie foarte căutată. care sunt dispuse în ciorchini. în liziere.

substanţe amare. ea putând fi confundată cu alte trei specii. bioxid de siliciu. cozile frunzelor și rădăcinile. de pe marginea drumurilor. florile fiind. reumatism. roz sau chiar roșiatic. care apare în lunile aprilie și mai și care produce sporii – și alta sterilă. în formă de ace. Coada calului crește mai ales în zona de deal. Sub acest nume sunt cuprinse mai multe specii de erbacee perene medicinale. Întrebuinţări. deocamdată necunoscuţi. galbene. Sunt recunoscute. de asemenea. Au valoare medicinală. Înălţimea – până la 70 cm. pe fâneţe umede. Preparatele din coada calului au efecte antiseptice și contribuie la reducerea acidităţii gastrice. Coada șoricelului înflorește în lunile iunie-iulie. pulberi medicinale. la marginea pădurilor. ulceraţii cutanate – fiind astringent. Prezentare. dintre care menţionăm: brădișor. Substanţe active importante: săruri de potasiu. putându-se utiliza și în cazul unor afecţiuni cardiace. leucoree. este feriga ale cărei ramificaţii sunt pline la interior. Această plantă are nu mai puţin de șapte denumiri populare. Cunoscătorii recomandă atenţie în recoltarea acestei plante. care asimilează și are culoarea verde. flavone. Denumiri populare: iarba oilor. Marele specialist Jean Valnet susţine că pentru terapiile cu preparate din această plantă sunt mai indicate frunzele și florile. dar mai ales cozile frunzelor. Primăvara. terenuri virane.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC aurii. precum și pentru întărirea unghiilor. hemostatic. antiseptic. deci cea care ne interesează. bronșite. Substanţe active importante: ulei eteric. putând fi culeasă de pe fâneţe. ulcer gastric. tanin. barba ursului. abia mai târziu apar frunzele verzi. Prezentare. analgezic. trebuie reţinut faptul că specia medicinală. totodată. coada mânzului. Planta aceasta prezintă o alcătuire deosebită: are două tipuri de tulpini. Prezentare. bronhodilatatoare. Plantă erbacee – din familia rozaceelor – cu flori mari. pe marginea drumurilor. antisudorifice și hemostatice. de culoare albă. Decoctul de coada racului are efecte pozitive într-o gamă foarte largă de afecţiuni – artrite. proprietăţile lor diuretice și remineralizante. Uneori. Din coada calului se prepară decocturi. 33 Coada calului Denumirea știinţifică: Equisetum arvense. spasmolitic. antispastic. care sunt toxice. Coada racului Denumirea știinţifică: Potentilla anserina. Unii specialiști recomandă utilizarea preparatelor din feriga numită coada calului chiar și în prevenirea cariilor. brădăţel. Valoroase pentru aplicaţii medicinale sunt tulpinile verzi (sterile). hipermenoree. Preparatele medicinale din coada calului sunt. diaree. ulei eteric. speciile de coada șoricelului au frunze păroase. gută. florile fiind dispuse într-o inflorescenţă micuţă. potrivit tradiţiei românești. pe marginea apelor. una fertilă. anemie. Întrebuinţări. antiinflamator. dismenoree. Coada calului este o ferigă ce aparţine familiei equisetaceelor. tincturi. Decoctul preparat din coada racului nu se ia pe nemâncate și nu este indicat pentru cei suferinzi de afecţiuni cronice renale și hepatice. . Mulţimea denumirilor demonstrează că este foarte cunoscută și că oamenii o caută și o utilizează. tulpinile acestei plante au culoarea roșu spre brun și seamănă cu o coadă de cal. Denumiri populare: iarba gâștii. un agent important în tratarea afecţiunilor renale și a infecţiilor urinare. florile de coada șoricelului pot fi colorate și în gălbui. zolotnic. enterocolite. Coada șoricelului este foarte frecventă în flora spontană din România. părul porcului. în mod obișnuit. argintică. sorocină. Decoctul (ceaiul) de coada calului se bea în caz de anemii. pajiști. Făcând parte din familia compozitelor. Extractul de coada racului conţine și alţi compuși. Denumiri populare. Coada șoricelului Denumire știinţifică: Achillea millefolium. inflamaţii gingivale. În orice caz.

Din coada șoricelului se prepară o întreagă gamă de produse medicinale: infuzie. în calmarea cefaleelor. antispasmodică. Chiar și o simplă citire a listei compușilor acestei plante ne dă o idee despre importanţa ei în terapii. Prezentare. al altor deranjamente stomacale și intestinale. Întrebuinţări. De remarcat faptul că preparatele din coada șoricelului sunt un antiseptic tot atât de bun cât și mușeţelul. Creează dependenţă. Substanţe active importante: cocaină. peţiolate. reumatism. Coada zmeului se remarcă prin rizomul foarte dezvoltat. atunci când acestea sunt complet înflorite. puternice. În prezent. alcool etilic. Cocaina este un produs nociv. iritaţiilor pielii. Înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii.34 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru aplicaţii medicinale pe bază de coada șoricelului se recoltează inflorescenţele. În aplicaţii medicale externe. coada șoricelului se utilizează sub formă de infuzie. achileină. mai ales în plan nervos. fiind un agent distructiv pentru organele vitale. Coada zmeului este o plantă puţin studiată. desigur în cantităţi adecvate. convulvină. în cazul mușcăturilor de șarpe. Întrebuinţări. antiinflamatoare. gută. mușcăturilor de viespi sau albine. Tulpina este târâtoare. în echilibrarea stării generale. fructele fiind niște bobiţe roșii. Cândva. consumatorii de cocaină se ruinează fizic și psihic. a plăgilor supurânde. alcool metilic și chiar substanţe cu efect antibiotic. acid acetic. Aceste frunze au valoare economică și medicinală. principalul extract din frunzele de coca. dar și prin frunzele mari. cocaina este considerată un drog periculos. a hemoroizilor. Preparatele din coada șoricelului conţin foarte multe substanţe active. Coada zmeului este o plantă iubitoare de mare umezeală și de aceea poate fi întâlnită în mlaștini și în ape stătătoare sau lin curgătoare. Coada zmeului poate fi folosită pentru combaterea urzicăturilor. Coada șoricelului este stomahică. Preparatele din coada șoricelului contribuie semnificativ la reactivarea funcţiei hepatice. Coca este un arbust exotic de mici dimensiuni – maximum trei metri înălţime. unguente. Coada șoricelului conţine mai multe uleiuri volatile. Coada zmeului Denumire știinţifică: Calla palustris. ecgonină. rareori trecând de 35 cm. Substanţe active importante. au formă ovală. Fără drept de apel. enterocolitelor. acid valerianic. precum și senzaţia de foame. Ca plantă medicinală nu are o importanţă deosebită. cu aplicaţii interne și externe. . lucioase. preparatele din coada șoricelului contribuie la tratarea abceselor dentare. Este folosită. coada șoricelului fiind. una dintre cele mai complexe plante în ceea ce privește compoziţia (cel puţin 12 constituenţi descoperiţi până în prezent). acid formic. această plantă era folosită ca antivenin. în dureri de cap. bronhodilatatoare. dar se bănuiește că ar conţine alcaloizi. Specialiștii recomandă tratamentul cu coada șoricelului îndeosebi în cazul gastritelor. hemostatică. antiseptică. Cocaina. Dimensiunile acestei plante sunt reduse. Frunzele. poate. sirop. Întrebuinţări. Cercetări mai noi arată că această plantă este utilă și în reglarea tensiunii arteriale. Coada zmeului face parte din familia araceelor. tinctură. Tulpina – dezvoltată și foarte ramificată. Coca Denumire știinţifică: Erythroxylon coca. azulenă. Prezentare. utilizarea ei intrând sub incidenţa legii. vezicaţiilor. cicatrizantă. suc. consistente. decoct. a ulcerului varicos și a arsurilor. înlătură senzaţia de oboseală. supozitoare. Substanţe active importante. care are gust acru și este toxic. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. fiind ascuţite la vârf. De obicei. Preparatele din coada șoricelului au efecte pozitive însemnate și în cazul în care se combină cu preparate din alte plante medicinale.

Prezentare. Prezentare. are un smoc de frunze uriașe în vârf. Întrebuinţări. ceai antigripal și antitusiv. consumate dintotdeauna de către băștinași pentru efectul lor stimulant. teobromină și teofilină apar și în cafea sau ceai. Cocotierul este. extract fluid. maximum șapte. chiar prin pășuni sau în culturile de cartofi și de sfeclă mai puţin îngrijite. Importante sunt însă și efectele pur medicinale ale preparatelor de cola. Substanţe active importante: glucoză. Planta numită colăceii babei este bienală sau perenă și face parte din familia malvaceelor. pulbere. Nuca de cocos nu are numai valoare alimentară obișnuită. cunoscute sub numele de nuci de cola. asigurând organismului echilibru digestiv. Poate crește până la 1. Australia. Rădăcina acestei plante este puternică. De unde și convingerea potrivit căreia nucile. vârfurile cu flori și frunzele. În flora spontană poate fi găsită în locuri bătătorite. pe zonele drumurilor. destul de comună în flora din România. fiind una dintre multele specii de nalbă. seminţele. cărnoasă. în mod curent. Cea mai importantă calitate a preparatelor pe bază de cola – acestea sunt un tonic al sistemului nervos central și creează. glicerină. Poate fi și cultivată. în mod obișnuit. ce poate fi consumat fără pericol chiar și în caz de hipercolesterolemie (nivelul crescut al colesterolului în sânge). au și proprietăţi diuretice. Asia. Cola nitida. și proprietăţi laxative și depurative. precum și substanţa specifică numită colatină. umblate. Malva rotundifolia. în boli de inimă. tanin. tinctură. Cola este un arbore exotic ce poate ajunge până la 15 metri înălţime. fructoză. Preparatele de cola sunt un bun tonic nervos. Laptele de cocos și untul de cocos sunt produse foarte nutritive. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. mai ales în timpul maximei înfloriri. Prezentare. teofilină. garduri. Întrebuinţări. Substanţe active importante: cafeină. Cola face poftă de mâncare și ușurează suferinţele în gripă. un compus sub formă solidă în partea dinspre coajă și sub formă lichidă în interior. acizi (lauric. Astfel. Crește în zonele tropicale și aparţine familiei sterculiaceelor. precum și o bună funcţionare la nivel de asimilaţie și eliminare. Denumiri populare: nalbă sălbatică. frunzele și preparatele de cola constituie un element important în sporirea apetitului sexual. Florile sunt mari și au o culoare plăcută. proteină. Ca semn distinctiv. înflorește toată vara și o bună bucată de toamnă. teobromină. colină. Fructul său este nuca de cocos. din seminţele din nucile de cola se prepară. Această nalbă se . Cola Denumire știinţifică: Cola acuminata. așa cum fac indigenii. butiric. iar nucile sau frunzele se pot mesteca. fosfor. care conţine laptele de cocos. de trei – cinci metri lungime fiecare. pe lângă drumuri. tulpinile fiind păroase. ca orice fruct. Uneori se recoltează și planta întreagă. fără îndoială. Pentru combaterea unor anumite afecţiuni se prepară cataplasme sau un extract fluid. asemenea cafelei. în căderi fizice și mai ales psihice. America. cardiac și muscular. Seminţele mai pot fi sfărâmate și apoi consumate.25 metri înălţime. oleic. decoct. Cocotierul este un arbore a cărui înălţime poate ajunge până la 25 de metri. are culoare albă și este consistentă. cola ar fi și un afrodiziac garantat. Nutriţioniștii scot în evidenţă caracterul foarte asimilabil al untului de cocos. Au. sunt astăzi baza unei mari industrii – industria răcoritoarelor. ci și valoare medicinală. o stare generală de bine. totodată. uleiuri. De menţionat faptul că substanţele precum cafeina. Frunzele au formă de rinichi și cuprind mai mulţi lobi. Colăceii babei Denumire știinţifică: Malva silvestris. care prin rafinare și dezodorizare devine unt de cocoș. în afecţiuni pulmonare. caproic). infuzie. Aceste nuci. Cola verticillata. Din colăceii babei se prepară. palmitic. roșu spre violaceu. nalbă de pădure. Potrivit tradiţiei. Multe dintre aceste substanţe se găsesc în uleiul de nucă de cocos.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 35 Cocotierul Denumire știinţifică: Cocos nucifera. Fructele acestui arbore sunt niște nuci de culoare albă sau roșie. Preparatele de cola sunt recomandate în astenii. Planta. Asemenea cafelei. din iunie și până în octombrie. Din nucile de cola se prepară chiar și un vin. un arbore simbol pentru zonele tropicale din Africa.

se folosește în combaterea viermilor intestinali. Se cultivă pentru seminţe. O bună parte din frunze. Are o tulpină puternică. tanin. Substanţe active importante: substanţele specifice numite malvină și malvidină. de la nivelul apei și de deasupra apei. pucioasă.36 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC folosește și în salate (frunzele proaspete). precum și pentru faptul că la venirea primăverii este printre cei dintâi arbori care înflorește. fructele de cornaci pot acţiona ca un adevărat antivenin. care pot fi utilizate în terapii sau în bucătărie și industrie. sunt dispuse în formă de rozetă. 15% proteine. colorate în alb sau roz. dispepsii digestive. Frunzele sunt ovale. amidon. uneori. iazuri. colite. dermatoze. fiind aplicat în tratarea lipsei de poftă de mâncare. asemănătoare cu cea a unui adevărat arbore. taninuri. stomatite. afte. dar și câteva preparate expectorante. Denumiri populare: piper alb. niște coarne. Cornul crește în păduri. un amestec de glucoză și levuloză. fiind mici. Prezentare. Virtuţi medicinale are și sucul proaspăt. statura sa fiind. Utilizate în terapii de urgenţă. Substanţe active importante: uleiuri eterice. obţinându-se o făină din care se face pâine. se află sub apă.5% grăsimi. multe și de un galben foarte plăcut. cât și extern. rareori în aprilie. De asemenea. Coriandrul Denumire știinţifică: Coriandrum sativum. tumori. fierte și chiar se macină. gripă. aspre. enterocolite. bronșită. O analiză asupra conţinutul seminţelor de cornaci a dat următoarele rezultate: 52% amidon. Face parte din familia cornaceelor și este cunoscut pentru lemnul său foarte tare. Întrebuinţări. afecţiuni urinare. aproape lemnoasă și flori sub formă de umbelă. roșii. . Florile de corn apar în martie. de formă romboidală. fiind foarte hrănitoare. Substanţe active importante: vitamina C. Poate ajunge până la înălţimea de un metru. fiind folosite în cazul mușcăturilor de șerpi sau păianjeni. calmante. Aplicaţiile medicinale sunt atât de uz intern. Cornaciul înflorește în lunile iulie și august. Prezentare. Pentru nevoi medicinale se prepară o infuzie. ce pot ajunge până la patru metri. eczeme. Denumire populară: castanul de apă. conţinând o încăpere plină cu aer. care sunt tari și au niște prelungiri. Cornaciul este o plantă de apă. precum și mucilagii. Coriandrul este un foarte bun stimulator al activităţii stomacului și intestinelor (carminativ). Cornul Denumire știinţifică: Cornus mas. 7. cu tulpini foarte lungi. ca arbust de ornament. Prezentare. Se consumă crude. diuretice. vaginite. Lista de afecţiuni în care această plantă medicinală are efecte pozitive este destul de cuprinzătoare: faringită. pentru fructele gustoase. Cornaciul Denumire știinţifică: Trapa natans. locuri mlăștinoase cu lumină multă. astm. laxative. Poate fi întâlnit în bălţi. Florile au o conformaţie specifică. pectine. mai ales în tratarea înţepăturilor de albină sau viespe. Substanţe active importante. Întrebuinţări. Întrebuinţări. acid citric și malic. plantă de cultură. cu întrebuinţări în vopsitoria textilă. plus un complex de vitamine. expectorante. Cornul este un arbust cu o înălţime cuprinsă între patru și opt metri. cornaciul a devenit. Preparatele din colăceii babei au proprietăţi emoliente. în unele ţări. Valoare medicinală au frunzele. pot fi folosite în tratamente antirabice (împotriva turbării) și antidiareice. dar și în calmarea durerilor intestinale. coaja și fructele (coarnele). Având acţiune vermifugă. 3% zaharuri. Seminţele de cornaci sunt comestibile. Coriandrul este cunoscut și ca un bun tonic al sistemului nervos. Sunt cunoscute ceaiurile pectorale. Celelalte frunze. balonări abdominale. Coriandrul este o plantă anuală care se cultivă. Deoarece seminţele sunt bogate în elemente nutritive. în tufărișuri și chiar și în parcuri. Coriandrul face parte din familia umbeliferelor. substanţe minerale. Pentru preparate medicinale se recoltează fructele.

băuturi răcoritoare sau alcoolice. frigiditate. contribuie la ameliorarea suferinţelor cardiace. Substanţe active importante: o glucozidă numită coronilină – specifică acestei plante. Substanţe active importante: ergotoxină. Și. uterului. Intoxicaţiile cu cornul secarei duc la o afecţiune gravă care se numește ergotism. Cornul secarei apare în culturi aflate în preajma pădurilor. fiind utilizat în numeroase terapii medicinale. în tufe. Preparatele din corn de secară acţionează asupra organelor și ţesuturilor interne. ulei gras. aglomerate. sub formă de infuzie. În condiţii prielnice ajunge la o înălţime de 1. stomacului. având și proprietăţi depurative. fiind iubitoare de soluri și locuri calcaroase. Cornul secarei este o bogată surse de alcaloizi și. iar tulpinile. preparându-se sub formă de pulbere și extracte. Pentru uz medicinal se pot recolta florile. preparatele din corn și fructele de corn sunt utilizate în combaterea febrei. Cofedoi. tahicardii. precum și în zone cu umiditate peste medie. Proprietăţile medicinale ale acestei plante sunt încă puţin studiate. se formează culturi de secară infestate intenţionat cu această ciupercă. Se știe doar că decoctul făcut din tulpinile coroniștei poate fi extrem de toxic. histamină. de culoare brun-negricioasă sau violaceu-negricioasă. Din fructele de corn se fac. Roiul principal al acestor preparate este acela de vasoconstrictor. acetilcolină. având acţiune antidiareică. așa cum s-a spus. tanin. dar și în industria farmaceutică. sunt drepte. Infuzia de frunze și coajă de corn reglează tractul gastro-intestinal și revigorează activitatea acestuia. cornul secarei se utilizează în totalitate. preparatele pe bază de coroniște. care sunt folosite în alimentaţie. Frunzele sunt compuse. cu succes. compuși azotaţi. amine. dovedindu-se și un bun sedativ. Coroniștea Denumire știinţifică: Coronilla varia. Prezentare. Face parte din familia leguminoaselor. Distonocalm și altele). În prezent. Denumire populară: pintenul secarei. marmelade. pe spicele (florile) de secară. hipertensiune arterială. Florile au culoarea roz sau roz-alburiu. Preparatele de cornul secarei au utilizări importante în ginecologie și obstetrică. Efecte asemănătoare au și fructele. întotdeauna. manevrarea acestei plante se va face. De aceea. poieni. Efecte pozitive ale cornului secarei s-au înregistrat și în unele afecţiuni canceroase. niște săculeţi alungiţi numiţi scleroţi. jeleuri. Crește în flora spontană de la munte.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 37 Întrebuinţări. Întrebuinţări. bronhiilor. În terapii. acţionând ca o otravă mortală. distonii neuro-vegetative. Prezentare. Se folosesc. migrene. pe spic apar niște diformităţi tari. prin fâneţe. Totodată. ergotamină. mai ales. din acest motiv. Coroniștea este și un bun laxativ. și în hipertiroidii. Întrebuinţări. ergometrină. siropuri. mai ales cele obţinute din frunze. ca orice plantă cu o asemenea structură chimică. dar și planta întreagă. datorită nevoilor farmaceutice mari. în lunile iulie și august.30 metri. după cum îi spune și numele. . alcamine. Această dezvoltare a ciupercii provoacă o boală a spicului. Coroniștea înflorește în a doua parte a verii. margini de păduri. mai exact spus asupra arterelor. Coroniștea este o erbacee perenă ce crește sub formă de tufă. cu o nuanţă de violet. colină. Cornul secarei Denumire știinţifică: Claviceps purpurea. tulburări circulatorii. extractele de cornul secarei intră în compoziţia multor medicamente (DH-Ergotoxin. cu mare atenţie. tufărișuri. Cornul secarei este o ciupercă ce se dezvoltă în ovarul diferitelor graminee și. Coroniștea este considerată o plantă toxică. Prin urmare. impotenţă sexuală. Cornul secarei este toxic. în mod tradiţional. Au fost inventariate nu mai puţin de 22 de afecţiuni în care preparatele de cornul secarei au influenţe benefice.

creţișoara Denumire știinţifică: Alchemilla vulgaris. precum și durerile generate de calculii renali și biliari. fiind utilizate în producerea unor medicamente sau de compuși ai unor medicamente. Infuzia de flori de creţușcă reduce febra. roșii sau violete și sunt pătate cu un roșu aprins. Creţișoara crește în zonele montane și în regiunile de sub munte. Planta preferă sol calcaros. Florile și rizomii se pot utiliza și în stare proaspătă. adică rizomul. pentru vindecarea înţepăturilor de insecte și a abceselor. tulpinile aeriene fiind răsfirate. în pădurile de foioase. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile și bulbul. cu o tulpină erectă și o înălţime de până la 1. rizomii. Creţușca Denumire știinţifică: Filipendula ulmaria. sunt dispuse grupat. Se remarcă prin rizomi puternici și frunze palmat-lobate.38 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Creţișorul. Crinul de pădure are proprietăţi diuretice. În unele ţări. cremă sedativă. Crinul de pădure este o plantă perenă din familia liliaceelor. sau se prelucrează pentru a se obţine decoct. Face parte din familia rozaceelor și crește până la 40 cm înălţime. glucozide. diuretică și antihidropică. emoliente. Se dezvoltă destul de mult. de aceea. pe pajiști. florile fiind mici. florile fiind. Prezentare. Creţișoara este o plantă bogată în taninuri și substanţe amare. ajungând până la 1. extract fluid. Întrebuinţări. indispensabile – ziceau ei – pentru fabricarea pietrei filosofale. aparţinând familiei rozaceelor. heliotropină. din care se fac cataplasme sau infuzie. Frunzele. Importanţă medicinală au florile și rizomii. Creţușca este o plantă meliferă bine cunoscută de apicultori. La bază. Crinul de pădure înflorește în lunile mai și iunie. mulţi dintre compușii ei fiind încă necunoscuţi în momentul de faţă. tonică. revulsive. a calculilor renali. Infuzia de creţușcă este astringentă. această plantă se bucura de mare atenţie din partea alchimiștilor. albe. Prezentare. aplicându-se direct pe zona afectată. . vanilină.20 metri înălţime. frunzele. din care se prepară infuzie. dându-le acestor băuturi un parfum special. tinctură. Preparatele din creţușcă au efecte pozitive și în tratamentul scrofulozei. Preparatele pe bază de flori contribuie la calmarea durerilor provocate de reumatismul articular. spre mijlocul tulpinii. Mierea obţinută de la florile acestei plante are calităţi terapeutice de excepţie. crescând în zonele umede. deoarece dimineaţa avea. Creţușca este o erbacee perenă. câte cinci – șase. Este întrebuinţat și în tratamente privind reglarea ciclului menstrual și a întregii activităţi a sistemului genital feminin. Cozile acestor frunze constituie materie primă și pentru industria farmaceutică. a sângerărilor. este aproape pietroasă. uneori având nuanţe spre galben. al gutei și al mușcăturilor de șarpe. de culoare galben-verzui. Întrebuinţări. lacuri. pe frunze. planta are un bulb ovoidal. mlaștini. înguste. Pentru practici medicinale se recoltează florile. în fâneţe. Crinul de pădure este o plantă rară și preţioasă și. fier. Este răspândită mai ales în zona montană și submontană. Tulpina subpământeană. Înflorește din primăvară și până în toamnă. Florile sunt roz. Planta (florile și rizomii) se utilizează de mult timp în medicina populară pentru tratarea diareilor. Substanţe active importante: taninuri.50 metri. în terenuri puternic frământate. niște picături roz pe care aceștia le numeau Apa Cerească. acid salicilic. Fructul acestei plante este o capsulă ovoidală. Importante din punct de vedere terapeutic sunt și cozile frunzelor de creţișoară. Creţușca înflorește în lunile iulie și august. dar și cozile frunzelor. Cel mai întrebuinţat preparat este infuzia. iazuri. Prezentare. Crinul de pădure crește în locuri umbroase și relativ umede. alungite. de obicei. sulf. În Evul Mediu. pe grohotișuri. din familia rozaceelor. Crinul de pădure Denumire știinţifică: Lilium margaton. Întrebuinţări. calciu. Substanţe active importante. infuzia de creţușcă este utilizată în producerea de bere și vin. Creţișoara este o plantă erbacee perenă. utilizarea sa în tratamente naturiste nu este nicidecum indicată.

flori sau frunze de cucută verde. Tot cu decoctul de crușân se pot combate viermii intestinali. în diverse spasme (tuse convulsivă. Frunzele sunt mari. folosite în tratamente sub formă de pulbere de seminţe. dar în timp se înnegresc. Preparatul medicina! care se obţine este un decoct. Dacă are condiţii cât de cât favorabile. dar nu proaspătă. Florile acestui arbust sunt alb-verzui. Denumiri populare: lemn câinesc. poate ajunge la înălţimea de trei metri. a trebuit să bea cupa amară cu zeamă de cucută. Cucuta de apă este o plantă extrem de toxică. Cucuta Denumire știinţifică: Conium maculatum. Denumire populară: dudău. Studii făcute la nivel european susţin că această cucută este planta cea mai toxică dintre toate . adunate în inflorescenţe. analgezice. Frunzele sunt mari. pasachină. spinul cerbului. salbă moale. timp în care pierde din toxicitate. planta fiind foarte toxică. Întrebuinţări. extract. în liziere – în locuri umede și cu sol bogat. Tratamentele de cucută sunt indicate în catatonii (în cazuri de înţepenire. preparatul stimulează secreţia biliară a ficatului și contribuie la fortificarea fibrelor colagene din piele și a ţesuturilor din arterele bolnave. Tulpina acestei plante este puternică și groasă. uterine). crestate. Prezentare. mici. unguent. anafrodiziace (diminuează impulsurile sexuale). antispamodice. Crușânul este un arbust din familia ramnaceelor. cataplasme. iar rizomul său poate fi confundat cu napul sau păstârnacul. Este un melifer recunoscut. intestinale. Cei care umblă printre plantele de cucută. iar florile sunt albe-gălbui. ci după un an. Cucuta de apă Denumire știinţifică: Cicuta virosa. spasme esofagiene.5 metri. tinctură din frunze sau din seminţe. pe marginea drumurilor și a pădurilor. Cucuta înflorește în a doua jumătate a verii. Tratamentele cu preparate de cucută se fac numai sub supravegherea specialistului. atunci când a fost condamnat la moarte. Poate ajunge până la înălţimea de 2. trebuie să se aștepte la dureri de cap. este iubitoare de apă și de aceea crește în preajma apelor și mlaștinilor. precum și în unele forme de cancer (în combinaţie cu alte plante medicinale). de blocare a mușchilor). Din lemnul de crușân se poate produce un cărbune considerat foarte bun pentru fabricarea prafului de pușcă. Substanţe active importante: compușii antrachinonici. singura diferenţă fiind că este goală pe dinăuntru. de unde și denumirea populară de dudău. ameţeli. biliare. cucuta poate – în doze mariparaliza mușchii și poate opri respiraţia. tufa prafului de pușcă. întreaga plantă răspândește un miros neplăcut. Crește în locuri părăsite. Prezentare. Aparţine familiei umbeliferelor. în gunoiști. aproape cât cea o porumbului. Prezentare. De asemenea. Cucuta este una dintre cele mai vestite plante otrăvitoare. în tensiuni musculare. Cucuta de apă este o erbacee perenă înaltă (ajunge până la doi metri). astm.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 39 Crușânul Denumire știinţifică: Rhamnus frangula. Planta de cucută se dezvoltă foarte mult. Întrebuinţări. După cum îi spune și numele. și chiar în interiorul acestor habitate. cu atât mai periculoasă cu cât frunzele și ramurile tinere au miros de ţelină și pătrunjel și se pot confunda cu aceste zarzavaturi. Pentru terapii se folosește coaja. Cucuta este o plantă cu o serie de întrebuinţări și în industria medicamentelor. sau pun mâna pe lujeri. Cucuta de apă înflorește în lunile iulie și august. Decoctul de coajă de crușân are proprietăţi laxative (sau purgative) evidente. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și seminţele de cucută. Cucuta aparţine familiei umbeliferelor. penat-sectate. Preparatele de cucută au efecte sedative. florile fiind albe. Fructele au culoarea roșie. Datorită substanţelor pe care le conţine. Substanţe active importante: ulei esenţial și doi alcaloizi specifici – cicutina și conhidrina. paţachină. Însuși filosoful Socrate.

având înfăţișarea unui arbust. arsurilor. depurative. În prezent. Cicutoxina este un stimulent atât de puternic încât produce un adevărat cutremur în tot sistemul nervos. Specialiștii sunt de părere că aceste preparate au efecte anticancerigene. . Pentru nevoi medicinale se întrebuinţează rizomul. în tratarea rănilor. Condimentul este folosit ca atare sau în diverse preparate alimentare. care se usucă și. În practica obișnuită. Întrebuinţări. Uleiul de cuișoare este folosit. cuișoarele au o aromă cu totul deosebită. în reglarea activităţii tractului gastro-intestinal. potolește insistenţa și persistenţa reumatismelor. după caz. care este un ulei volatil. pentru combaterea durerilor de cap. realizându-se astfel un tonic general de excepţie în sezonul rece. Ceaiul de cuișoare este eficient în tratarea guturaiului și a gripei. iar în uz extern contra durerilor reumatismale sub formă de cataplasme”. al sistemului nervos. în gingivite și stomatite. ulei esenţial. Cuișoarele au din ce în ce mai mare importanţă și în aromoterapie. Marele herbolog Jean Valnet spune că această plantă atât de otrăvitoare se va folosi „în general în homeopatie. fiind recomandate în profilaxia tumorilor. de altfel greu de introdus în terapii și de controlat. dar efecte medicinale se pot obţine și prin condimentarea diverselor alimente. vanilină. în anumite sindroame vasculare cerebrale. cuișoarele se asortează nu numai cu alimentele. rezine. Substanţe active importante: două substanţe specifice – curcumina și ciclocurcumina. Pentru tratamente se prepară un extract apos. De asemenea. Pot fi utilizate pentru provocarea poftei de mâncare. bactericide. Denumire populară: caraboi. în combaterea durerilor și inflamaţiilor reumatice. Pentru a potenţa efectele acestui ceai. al sângelui. Prezentare. Curcuma / Curry Denumire știinţifică: Curcuma xantorrhiza. Substanţe active importante: cicutoxina (aflată mai ales în rizom). Prezentare. curcuma asigură o bună funcţionare a tractului digestiv. Substanţe active importante: eugenol. cicutina. Curry este un condiment în care compusul cel mai activ este extractul din planta numită curcumă. Consumate în cantitate mare. pulbere. tonice. fiind și lesne de confundat. ca tonic în caz de oboseală. plăgilor. Cuișoarele / Arborele de cuișoare Denumire știinţifică: Syzygium aromaticum. mai nou. varietăţi de curcumă se cultivă și în zona mediteraneană. combate infecţiile urinare. Întrebuinţări. dându-le un gust bun. epilepsie. Curry conţine circa 15% extract de curcumă. preparatele pe bază de cuișoare pot provoca neplăceri la nivelul plămânilor. Deshidrataţi. Administrarea unor preparate pe bază de cucută de apă se va face numai sub îndrumarea medicului. muștarul. camfor. extract. se prelucrează. contribuie la dizolvarea pietrelor de la bilă.40 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC umbeliferele. farnesol. acetat de eugenol. de pildă. Cunoașterea acestei plante se impune nu numai datorită efectelor medicinale. Forma cea mai frecventă sub care se întâlnește curcuma la noi este condimentul numit curry. ci și cu vinul fiert. sudorifice. Important este compusul numit eugenol. folosindu-se cuișoarele ca atare. precum și ulei aromatic. Întrebuinţări. cum ar fi. impulsionează activitatea bilei. Preparatele pe bază de curcumă au proprietăţi tonice. de la nivel central și până la ultima celulă nervoasă. Arborele de cuișoare este o plantă ce crește în zonele calde. Cuișoarele au proprietăţi antiseptice. După cum se știe. Această plantă este originară din insulele Indoneziei și din India. Pentru utilizare în bucătărie. din care se prepară infuzie. dar și pentru întrebuinţări medicinale se recoltează mugurii florali. stomahice. ci mai ales datorită faptului că trebuie luate măsuri pentru a ne feri de ea. acești muguri au forma unor cuișoare. se combină cu alte plante aromatice.

Întreaga plantă. Florile dafinului sunt mici. Din curmale se prepară și o infuzie. având efecte în bolile de piept. fiind considerat o plantă nobilă. Curpenul de pădure este o liană lemnoasă. șiau pus la treabă fantezia și în acest caz. dafinul a făcut istorie în Antichitate. sportivilor. margini ondulate. Pe faţă. a învingătorilor. Fructul este o boabă alungită. Este un arbore de mică înălţime – maximum 10 metri – ce-și are originile în zona Mediteranei. cu alte băuturi. Poate atinge înălţimea de 25 de metri. fiind reprezentativ pentru această grupare de plante. Curmalele au proprietăţi relaxante. de culoare alb-gălbuie. Se evidenţiază printr-un rizom puternic. crește și mai ales rodește în zonele calde. zaharuri (în cantitate mare). simbol al iubirii. Este o plantă perenă și face parte din familia ranunculaceelor. Curmalele sunt produse de palmierii femele. fiind originar din oazele Egiptului și ale Peninsulei Arabice. dar mai ales frunzele. Curmalele sunt recomandate copiilor. Curmalul este un palmier. Prezentare. unde are un mănunchi de frunze de doi-trei metri lungime fiecare. Folosită cu șampon. Florile sunt albe. junghiuri sau chiar în dureri din zona capului. Preparatele din curpen de pădure sunt eficiente și în tratarea tusei. rezultând o făină din care se face pâine. creează o stare de confort general – fizic și psihic. Palmierul care face curmale este socotit un arbore legendar. infuzia de curpen se folosește în tratamentul paraliziilor. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele și florile. această infuzie contribuie la întărirea părului. a g lorioșilor. Curmalele se consumă în primul rând ca atare. Sucul din frunzele verzi ale curpenului de pădure este recomandat în bolile reumatismale și în sciatică. Uscate și prelucrate. Întrebuinţări. protide. Prezentare. sunt consistente și lucioase. Curpenul de pădure Denumire știinţifică: Clematis vitalba. Evident. după ce sunt consumate. cerată. D și cele din complexul B. în flora din lunci. D Dafinul Denumire știinţifică: Laurus nobilis. Aceste fructe exotice reglează funcţionarea sistemului respirator și au acţiune antiinfecţioasă. antianemică. Este golaș până în vârf. apoi în combinaţie cu lapte. Sunt cunoscute și ca favorizante ale expectoraţiei. tufărișuri. Denumire populară: laur. revitalizantă. De aici și importanţa curmalelor în menţinerea sănătăţii oamenilor. ceai. realizând chiar și un vin de curmale. Dafinul este planta gloriei. Curpenul de pădure înflorește din iunie până în septembrie. frunzele au o culoare verde închis. iar fructul este o achenă. Tulpina are scoarţa arămie. Motiv . stimulându-i creșterea. cumarină. Crește în zona de deal și de câmpie. Cunoscut și sub numele de laur. făcând parte dintre alimentele care. o plantă magică. convalescenţilor. al speranţei. gravidelor. adică în păduri. care se usucă. neobosiţi. în dureri intercostale. Ceva mai puternică. în care se înmoaie și devin delicioase. dar și în reglarea sistemului respirator. vitaminele A. Substanţe active importante: săruri minerale (mai ales fier și magneziu). pentru a fi preparate sub formă de infuzie. Din frunzele verzi se poate prepara un suc. care. de la cele subtropicale și până la cele ecuatoriale. al supravieţuirii. cu lungimi între șase și 10 metri. Aparţine familiei lauraceelor. emană un miros specific. Face parte din familia aracaceelor. Frunzele dafinului au formă ovală. Prezentare. curmalele sunt măcinate. fiind niște fructe foarte hrănitoare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 41 Curmalul Denumire știinţifică: Phoenix dactylifera. plăcut. prin vegetaţia mare. Întrebuinţări. cu multe crăpături.

precum și frunzele. Frunzele de la bază sunt palmate. Prezentare. Dediţelul Denumire știinţifică: Pulsatilla pratensis. un condiment recunoscut de bucătăria universală (obișnuitele frunze de dafin). Poate fi utilizată și în nevralgii. de la câmpie și până la munte. Denumiri populare: floarea vântului. dată fiind cantitatea mică de frunze. precum și în alte afecţiuni genitale. ale tuturor. Dincolo de această calitate. numai că amploarea e mai redusă. adormiţele. revigorează activitatea stomacală și intestinală. o bacă neagră-albăstruie de mărimea unui bob de mazăre. mai ales în cazul durerilor uterine. Pentru utilizare medicinală se recoltează planta întreagă. insomniilor. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și fructele. dar puţin consistentă. eczeme uscate. cercetătorii. sinuzitelor. dafinul are. Din dediţel. de culoare violetă. precum și saponine. folosit pentru băi. nu numai pe capul celor atinși de aripa gloriei. Uleiul de dafin este întrebuinţat și în industria farmaceutică. decoct. Dalacul înflorește în lunile mai și iunie. foarte frumoasă. în prezent. că preparatele din dalac sunt eficiente împotriva bolilor infecţioase. fiind folosit și în combaterea bronșitele cronice. se obţine un ulei – uleiul de dafin – numit și unt de dafin. dreaptă. numită dalac (antrax). în medicina tradiţională se prepara un decoct. Tulpina subterană – rizomul – este masivă. ce apare prin lunile martie și aprilie. pe o arie largă. Întrebuinţări. Dalacul este o plantă toxică. din care se prepară infuzie. Are un rizom târâtor. din tradiţia populară. de multă vreme. micoze cutanate. saponine. pârloage. în calmarea spasmelor gastrointestinale. Dediţelul este o plantă toxică. puse în mâncare în primul rând pentru aromele lor și nu cu scopuri medicinale. precum și în sistemele respirator. taninuri. Dalacul crește prin pădurile cu umiditate. în general în locuri însorite și puţin umblate. Substanţe active importante: uleiul eteric și derivatele acestuia.42 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC pentru care frunzele de dafin poposesc. tulpina aeriană fiindu-i. Atenţie. mult căutat de reumatici deoarece are proprietatea de a le alina durerile. durerilor de piept. Dalacul Denumire știinţifică: Paris quadrifolia. și în cazul dediţelului se va apela la sfatul medicului. planta aceasta poate fi utilizată în combaterea unei boli cumplite. Prezentare. însă. pecingeni și chiar tuse spasmodică. unguent. cum ar fi calmarea locală a durerilor sau tratarea abceselor. Întrebuinţări. Dediţelul crește prin fâneţe. Desigur. printre care și menstruaţiile dureroase. dafinul are asemenea efecte și atunci când este folosit drept condiment. Substanţe active importante: substanţele specifice numite paristifină și paridină. Întrebuinţări. însă. sisinei. ale noastre. cât și din fructe. Dafinul este. Așa cum îi spune și numele. . muscular și chiar nervos. enzime. Datorită faptului că este atât de toxică. acid citric. asparagină. contribuind chiar și la declanșarea ciclului menstrual. Dediţelul are o singură floare. vânturele. Ca și în cazul altor plante otrăvitoare. în schimb. terenuri virane. dalacul este o plantă pe care o pot utiliza doar specialiștii. Pentru nevoi medicinale se recoltează fructul dalacului. Este o plantă erbacee. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită ranunculozidă (protoanemononină). Mai mult decât atât. Floarea de dalac are o culoare galben-verzuie. dafinul este și un diuretic activ. a gripei. sub formă de infuzie sau decoct. Dediţelul este o plantă erbacee din familia ranunculaceelor. ci și în oalele de gătit. Atât din frunzele de dafin. și în afecţiuni ceva mai banale. Dafinul face bine pe întreg traiectul gastro-intestinal. iarba vântului. Tinctura de dediţel este indicată în calmarea durerilor spastice. Se mai pot utiliza. inclusiv rizomul. Se știe. Tulpina aeriană este de mici dimensiuni – până la 20 cm înălţime. Dafinul. Principalul preparat care se obţine este tinctura. aparţinând de familia liliaceelor. infecţiilor buco-faringiene. există reţineri mari în utilizarea acestei plante. asigurând echilibru la acest nivel. oiţe albe. Pentru tratamente în cazul infecţiilor cu dalac se folosesc preparate din frunze. și o serie de proprietăţi medicinale semnificative. având câte o singură floare pe fiecare plantă.

prin uscare planta își pierde cea mai mare parte din otravă. La maturitate. În medicina tradiţională. dar în anumite condiţii poate fi perenă. în mod obișnuit. dar importanţa ei pentru revigorarea inimii și a sângelui este notabilă. digitalină. digitofilină au efecte asupra funcţionării inimii și modifică circulaţia sângelui. Degeţelul lânos este o plantă erbacee. la marginea pădurilor. degetarul galben are un rizom nu prea dezvoltat. Prezentare. acest preparat este folosit în primul rând ca purgativ. Face parte din familia scrofulariaceelor și este o plantă toxică. foarte bine tractul digestiv. Degetarul galben Denumire știinţifică: Digitalis grandiflora. în general în zonele cu vegetaţie aglomerată și sol hrănitor. conţin un glicozid toxic. administrarea ei în terapii se va face numai sub supravegherea medicului. macerat. Face parte din familia scrofulariaceelor.20 metri înălţime. a specialistului care cunoaște dozajul necesar. Prezentare. Întrebuinţări. în general descoperite. la ora actuală. digitonina. Substanţe active importante: lanatozidă. recoltate atunci când planta este în perioada maximă a dezvoltării sale. degeţelul de câmp. de unde și numele de degeţel lânos. Degetarul galben este o plantă riscantă. Pentru uz medicinal se folosesc. Degetărelele Denumire știinţifică: Soldanella montana. Plantele din această familie. dar. Denumire populară: degetăriţă. din păcate. Datorită solicitărilor industriei farmaceutice. digitofilină. Din degeţel lânos se pot obţine următoarele preparate: infuzie. se fabrică și câteva tipuri de pilule. Fructul este o capsulă ovoidă. tulpina degeţelului poate ajunge până la 1. digoxină – preparat care se obţine numai . degeţelul lânos apare și ca plantă cultivată. în utilizarea lor. în luminișuri. păroasă. florile având formă de clopot. Degetarul galben este o erbacee a cărei înălţime ajunge la un metru. Fructul este o capsulă. la marginea pădurii. degetarul galben conţine o serie întreagă de glicozide – digiţonină. digoxină. Întrebuinţări. Dat fiind caracterul otrăvitor al acestei plante. totodată. frunzele. otrăvitoare. curăţând. Preparatul pe bază de degetărele este utilizat pentru restabilirea echilibrului stomacal și intestinal. Degeţelul lânos Denumire știinţifică: Digitalis lanata. Plantă perenă. Degetărelele sunt o erbacee perenă din familia primulaceelor. sunt utilizate pentru producerea de medicamente necesare în bolile cardiace. de atâtea măsuri de precauţie. în lunile iulie și august. îndeobște bienală.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 43 orice utilizare din proprie iniţiativă fiind foarte periculoasă. se găsește în Carpaţii Orientali. Cel mai important preparat este. Degeţelul lânos înflorește pe tot timpul verii. Înflorește vara. pulbere. Frunzele sunt lungi (pot avea până la 20 cm lungime). Partea superioară a plantei este. Planta cu acest nume are o înălţime de până la 25 cm. adică la înflorire. în pietrișuri și grohotișuri. Înflorește în lunile mai și iunie. luminișuri de pădure. neodigoxină. de obicei. Degeţelul lânos este o plantă toxică. Florile au o culoare galbenpal sau un roșu-pal. Atunci când nu există recomandarea medicului se vor folosi plante medicinale alternative. gălbuiînchis. a scrofulariaceelor. Denumire populară: potirașe. Degetarul galben crește în păduri. tinctură. ramificându-se mult spre vârf. Prezentare. puternică. uneori roșu-închis. în schimb. În România. Mai nou. diginatină. Digitalina. soluţie de digitalină. Planta aceasta frumoasă crește în zonele muntoase. florile se constituie într-un spic alungit. Degeţelul lânos crește prin tufărișuri. Potrivit cunoscătorilor în domeniu. Substanţe active importante. Degetarul galben este o plantă cu acţiune cardiotonică. Din aceste motive. în luminișuri. și din virtuţile medicinale. care nu au contraindicaţii sau nu este nevoie. De fapt. cu marginile puţin crestate. tulpina aeriană fiindu-i. Dispuse în vârful ramurilor.

cu un diametru de circa 15 cm la maturitate. seminţele au nu numai o mare valoare nutritivă. Ovidiu Bojor sublinia. În general. spre deosebire de dovleacul comun care are coaja galbenă atunci când este copt. ușor reniforme. Preparatele din dentiţă sunt un sedativ recunoscut. . care se poate găti pur și simplu sau din care se poate obţine un suc. Deritiţa este o plantă anuală.5 metri înălţime. aparţinând familiei cucurbitaceelor. Aflate în interiorul dovleacului. având coaja gri. Marele farmacist dr. forma principală pentru terapie fiind infuzia. pești. Seminţele au calităţi vermifuge. fitosterine. zdrobite. mai ales cea a dovleacului turcesc – intrat de mult timp în alimentaţia oamenilor – are certe proprietăţi diuretice. laxative și chiar sedative. Dentiţa se va utiliza sub îndrumarea specialistului. sudorifice. la prepararea unor produse de patiserie sau de alte mâncăruri delicioase. rezultate pozitive dând și în terapii privind cazuri de hidropizie și edeme. laxative. cu frunze din trei foliole. sub formă de vrej. Prezentare. antiinfecţioase. protide. Dovleacul turcesc se recunoaște ușor. întreaga plantă este dotată cu peri ceva mai tari. aproape întotdeauna. Dentiţa poate fi utilizată în afecţiuni interne. neexistând încă soluţii pentru prepararea pe cale sintetică. pentru decocturi se folosesc seminţele de dovleac turcesc. Dentiţa înflorește din iunie și până în septembrie. Florile sunt. Pulpa de dovleac conţine săruri minerale. florile și fructele. Dentiţa este recomandată și în scrofuloză și urticarii. Prezentare. Întrebuinţări. că fără plante ca degeţelul roșu și degeţelul lânos. sedative. galbene și încărcate de polen. a medicului. este de mari dimensiuni – uneori trece de 30 cm lungime – având formă sferică sau ovală. Aceste preparate acţionează puternic asupra organismului și de aceea vor fi utilizate. cu precauţie și numai sub îndrumarea medicului. Crește în locuri umede sau care au posibilitatea de a deveni umede: pe marginea bălţilor. Datorită compușilor săi. în terapii medicinale. Întrebuinţări. Dovleacul este folosit în hrana animalelor. Dovleacul este o plantă anuală erbacee. „probabil că milioane de vieţi s-ar pierde anual”. păroase. diuretice. calmând durerile și cicatrizând. Aparţine familiei compozitelor și poate ajunge până la 1. Dentiţa Denumire știinţifică: Bidens tripartita. hidraţi de carbon. pentru a prepara un decoct. Cercetările au dovedit că preparatele și extractele din degeţel au efecte benefice nu numai în caz de insuficienţă cardiacă (insuficienţă cardiacă cronică). degeţelul lânos este o plantă realmente vitală pentru cardiaci. Fructele sale au conformaţia de achenă și pot fi periculoase pentru. Dovleacul Denumire știinţifică: Cucurbita pepo. putând să le provoace chiar și moartea. Fructul. Degeţelul roșu (Digitalis purpurea) are proprietăţi terapeutice asemănătoare cu ale degeţelului lânos. având și calităţi diuretice. În tratamentele de uz intern are influenţă pozitivă în cazul multor afecţiuni. laxative. dar și externe. un fel de ţepi care pot produce chiar mici iritaţii persoanelor sensibile. numit bostan. lecitină.44 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC din degeţel lânos. tulpină ramificată. Tot pentru terapii medicinale se folosește și pulpa dovleacului turcesc (Cucurbita maxima). seminţele de dovleac se consumă ca atare sau se folosesc. fiind ceea ce se numește o buruiană rea. Are o tulpină lungă de cinci-șase metri. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează frunzele. enzime. a râurilor și lacurilor. compușii chimici utili fiind aproximativ aceiași. dar au și virtuţi medicinale. Dentiţa poate vieţui și ca parazit în câmpurile de cartofi și porumb. putând fi utilizată și ca agent în tratarea rănilor. în una dintre scrierile sale de specialitate. enzime. oamenii consumând de la el doar seminţele. Florile sunt sub formă de capitule și au culoare galbenă. Frunzele sunt mari. vitamina A.. cele mai însemnate dintre acestea fiind cele ce ţin de circulaţia arterială și de funcţionarea (contracţia) inimii. Pulpa de dovleac. cultivat special pentru a fi folosit în hrana oamenilor. Substanţe active importante. Întrebuinţări. fiind utilizate mai ales în insuficienţă cardiacă. Denumire populară: bostan. Seminţele sunt bogate în uleiuri (circa 33%). rădăcini dezvoltate.. Preparatele din frunze de degeţel lânos au o foarte importantă acţiune cardiotonică. Pentru nevoi medicinale.

5-2 kg) se fierbe cu lapte. Dracila este un agent de regularizare a activităţii gastrointestinale. Face parte din familia berberidaceelor. extracte. Dovlecelul se consumă atunci când încă nu a ajuns la maturitate și. Alte utilizări în terapii medicinale: în cazuri de hepatită. Aceste rădăcină o ajută să se regenereze. Fructul său este o bobiţă alungită. Este cultivată și ca arbust ornamental sau în loc de gard. parazitozele intestinale. enterita. Întrebuinţări. se amestecă și se face un terci gros. Preparatele din frunze de dracilă măresc contracţiile uterine. Dracila este prezentă mai ales în zonele deluroase. Dracila este un arbust foarte spinos. și în care seminţele de dovleac și-au dovedit realmente eficienţa. infecţiile urinare. iar florile galben-aurii. var. jeleuri) ar acţiona în mod preventiv împotriva unor cancere. este tot mai acreditată ideea potrivit căreia un consum moderat și cvasi-permanent de preparate de dracilă (dulceţuri. comestibilă. diabetul. mare specialist naturist. fiind indicate și în tratamentul colicilor biliare. gută. Din ramurile tinere se poate obţine. prezente în scoarţă și rădăcini. Bolile în care dovleacul se dovedește benefic sunt: insuficienţa renală. icter. datorită spinilor neiertători. Prezentare. Florile și crenguţele cu flori de drobiţă au valoare medicinală. hemoroizi. tincturi. drăgină. coaja lui este încă verde și fragedă. Dracila înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. un colorant galben. sporind și calitatea produselor biliare. Majoritatea specialiștilor sunt de acord asupra faptului că preparatele pe bază de dracilă acţionează benefic în cazul afecţiunilor hepato-biliare. dintre care cea mai importantă. fiind un agent activ în eliminarea toxinelor din organism. Preferă locurile însorite. precum și hipotiroidia. Denumire populară: dracină. cu gust acru. Este un arbust de dimensiuni foarte reduse: 30 – 60 cm. retenţiile hidrice. Infuzia de flori de drobiţă contribuie la normalizarea activităţii stomacului și a intestinelor. Dracila Denumire știinţifică: Berberis vulgaris. despre cure de dovleac. oblonga). lemn galben. cu o înălţime de până la trei metri. Extractele de dracilă sporesc de două-trei ori secreţia bilei. Drobiţa Denumire știinţifică: Genista tinctoria. Drobiţa are capacităţi depurative. frunzele. astringent. pulpa de dovleac turcesc (1. coaja. Fructele sunt folosite și în alimentaţie. fructul fiind o păstaie. Drobul Denumire știinţifică: Sarothamnus scoparius. Întrebuinţări. Florile. gard viu. deci. Pavei Chirilă. este adenomul de prostată (prostatita cronică). de a alina și de a ameliora o serie de suferinţe. Dovleacul are rolul de a ușura. prin tufărișuri. insomniile. Substanţe active importante: două substanţe specifice numite barberina și oxiacantina. Un colectiv condus de dr. Tulpina este rămuroasă și bine înarmată cu spini cafenii sau galbeni. la marginea pădurilor. Acest terci este foarte util pentru cei care suferă de retenţii hidrice. Denumire populară: gălbenuţa. chiar unele afecţiuni cardiace. Înflorește în lunile iunie și iulie. Frunzele sunt alterne. utilizat la vopsitul textilelor. reumatism. Proprietăţi asemănătoare are și dovlecelul (Cucurbita pepo. fiind bune pentru dulceaţă și pentru preparate de patiserie. rădăcinile și florile din care se prepară infuzie. stimulînd secreţiile gastrice. Dracila dezvoltă niște rădăcini foarte puternice. prin fierbere. . grupate în niște ciorchini de circa șase centimetri lungime. au culoarea galbenă. fiind un bun laxativ și un diuretic eficient. varice. fără să se adauge sare. Frunzele sunt lanceolate. De asemenea. chiar dacă este distrusă. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. care se poate îndulci și aromatiza. Astfel. Prezentare. În prezent. de un galben intens la interior și galben-maro la nivelul coajei. cu preparate de drobiţă se tratează afecţiuni ale ficatului și splinei. scorbut.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 45 Cea mai importantă afecţiune în care se aplică terapii medicinale cu seminţe de dovleac este adenomul de prostată. Face parte din familia leguminoaselor. acid malic și vitamina C în fructe. pe câmp în zonele accidentate. sirop. fructul acestuia având o formă alungită. relatează despre necesitatea unor adevărate „zile de dovleac”.

pe stâncării. Aparţine familiei saccharomitaceelor. Drobul este folosit. diuretic. Drojdia de bere Denumire știinţifică: Saccharomyces cerevisiae. Această proprietate este dată de principalul produs conţinut de planta de drob – sparteina. resuscitând structura nervoasă a inimii.46 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Denumire populară: măturice. Datorită unor substanţe din compoziţia sa (sparteina. cunoscută și sub numele de adrenalină vegetală (folosită în cazuri de hipotensiune). Florile au culoarea galbenă. Alte afecţiuni în care se utilizează în mod frecvent preparatele sau extractele de drob: pleurezia. contribuind la reechilibrarea și revigorarea organismului. iar cele superioare devin sesile (adică fără peţiol). bun pentru vopsitorie textilă. Drojdia de bere este o ciupercă microscopică unicelulară. reumatismul. extracte. protide cu aminoacizi. pneumonia. însă. Substanţe active importante: zaharuri. Drobușorul este un bun remediu împotriva icterului. H și E). de fapt. un arbust. Alte proprietăţi ale drobului – antitoxic. Înălţimea acestui copăcel nu trece. și mai ales vârfurile cu boboci pe ele. Substanţe active importante: sparteina – care este alcaloidul principal. bronhopneumonia. mai mult sau mai puţin dezvoltate. infuzie. în mod obișnuit. Pentru uz medicinal se culeg florile și ramurile tinere. facilitând procesul de cicatrizare. Această plantă. Astfel. magneziu. drobul are o rădăcină foarte ramificată. Preparatele obţinute din drob sunt considerate a fi un foarte activ tonic cardiac. Pentru practici medicinale se recoltează și se usucă florile. vasoconstrictor. este o plantă foarte frumoasă și de aceea este mult cultivată în scop decorativ. scoparină (aceasta se găsește în flori). de asemenea. Din acestei părţi valoroase ale drobului se prepară tincturi. pe pajiști. și ea foarte ramificată. cresc la subsuoara frunzelor și au o culoare galben-aurie. laolaltă cu alte plante sălbatice. Culoarea frunzelor este albastru-brumat. fosfor. Cele mai bune rezultate în aplicaţii terapeutice se obţin. Drobușorul Denumirea știinţifică: Isatis tinctoria. Întrebuinţări. guta. rămâne verde tot timpul anului. Prezentare. Drobușorul înflorește din mai și până la sfârșitul verii. deosebit de bine conturate. prin fermentare. Întrebuinţări. Tulpina. cunoscut și sub numele de măturice. Se înmulţește prin înmugurire. conţin elemente nutritive de excepţie. mătură verde. frunzele de la bază sunt peţiolate. Preparatele de drob sunt eficiente. gluten. antiveninos. având acţiune tonică asupra uterului. peptide (aminoacizi). și în industria farmaceutică. Aparţine familiei leguminoaselor și este. însă. de culoare neagră. un frumos pigment albastru. cu drojdia folosită la fabricarea berii. drobușorul crește. Frunzele sunt trifoliate și au dimensiuni reduse. pe marginea drumurilor sau a căilor ferate. dar și D. carotinoide. putând apărea reacţii adverse. infuzie. Drobul. pe larg. Florile. Drobul sau mătura verde este considerată planta cu adrenalină. tirarnina. săruri minerale. oxitiramina – substanţă foarte importantă. ce face parte din familia cruciferelor. perenă sau anuală. Ca orice leguminoasă. poate ajunge ușor până la înălţimea de un metru. săruri minerale. în funcţie de poziţia lor pe tulpină. epinina. Aceste levuri. precum și aritmiile cardiace. Infuzia de drobușor are efecte pozitive și asupra rănilor. Prezentare. reviogorând. Drojdia de bere este foarte bogată în vitaminele din grupa . saprofită. potasiu. decocturi. Cu sparteină se tratează și tahicardiile. chiar dacă sunt mai vechi. Drojdia este de două feluri: cea folosită la panificaţie – care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active mai ales între 15 și 20 grade Celsius – și drojdia folosită la fabricarea berii. din ele obţinându-se. deosebit de expresive. iar pe aceste ramificaţii se găsesc nodozităţi. în ușurarea și grăbirea nașterilor. Reduce scorbutul. de doi metri. vitamine (mai ales vitaminele din grupa B. anemia. care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active îndeosebi la 5 – 6 grade Celsius. hemoragiile uterine. din care se face. Preparatele din drob sau pe bază de drob nu vor fi utilizate de diabetici. de pildă). drobul este o plantă otrăvitoare. Are frunze de dimensiuni și forme diferite. Fiind o plantă sălbatică. Prezentare. Fructul este o păstaie turtită.

și chiar și frunzele – mult mai puţin însă. precum și pentru refacerea florei intestinale. Uscată. Ca multe alte plante de pădure. Foarte mulţi specialiști atrag atenţia asupra rolului drojdiei de bere în combaterea unor agenţi patogeni intestinali și. Dumbravnicul înflorește primăvara. fiind utilizate în hrănirea viermilor de mătase. are și calităţi aromatizante și de pigmentare. Lemnul – bun pentru construcţie – este căutat și de producătorii de băuturi alcoolice deoarece. . dumbravnicul are un rizom care. tanin. Drojdia de bere contribuie la reechilibrarea activităţii acestor glande și. de asemenea. remarcându-se și efecte sale antiseptice. Se cunosc două specii de dud: cel ale cărui fructe sunt albe (Morus alba) și cel ale cărui fructe sunt negre la exterior și roșietice la interior (Morus nigra). Prezentare. lobate. cu o înălţime de până la 15 metri. Este recomandat. este scurt. aceasta este folosită în afecţiuni intestinale rebele. adenină. dar pot fi și roz sau albe. Din acest motiv. Dudul face parte din familia moraceelor. la armonizarea tuturor sistemelor din organismul uman. Prezentare. Deși drojdia de bere e considerată o adevărată minune pentru sănătate. în aprilie și mai. diabet. remineralizante. ficat grav bolnav. Atât tulpina. Dumbravnicul este o plantă de pădure ce poate ajunge până la 80 cm înălţime. Are frunze mari. existând indicii potrivit cărora ar provoca sterilitate. infuzia de frunze de dud se folosește și în afecţiuni pulmonare sau astenii. Datorită acestor proprietăţi. din acest motiv. Mai nou. frăgar. Drojdia de bere are proprietăţi antianemice. Infuzia de frunze de dud este astringentă și alcalinizantă. Denumiri populare: agud. Se folosește în tratamentul diabetului zaharat (ca adjuvant). depurative. Dudul Denumire știinţifică: Morus alba / Morus nigra. antidiabetice. dar și în calmarea durerilor de amigdalite. valoroase cu adevărat sunt florile. Unul dintre cele mai importante domenii în care drojdia de bere are efecte pozitive este cel al glandelor endocrine. sub formă de picături. fiind antiscorbutică și tonifiantă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 47 B. Din frunzele dudului se mai poate obţine încă un produs medicinal – extractul fluid. Florile au culoare purpurie. valoare medicinală au frunzele (nu contează dacă sunt de la dudul alb sau dudul negru). Se folosește și ca diuretic. adică de fân proaspăt. antimicrobiene. în agitaţie și iritabilitate. pe lângă faptul că se lucrează bine. Dudul este un arbore puternic. de cumarină. în consecinţă. Dumbravnicul are efecte asupra nervilor. carbonat de calciu. planta de dumbravnic are un miros foarte plăcut. în tratarea herniei. beta-caroten. În cazul dudului. cât și frunzele sunt păroase (frunzele sunt păroase pe faţa inferioară). Dumbravnicul Denumire știinţifică: Mellitis melissophyllum. drojdia de bere este indicată în oboseală fizică și psihică. fiind indicat în reducerea suferinţelor provocate de cefalee și chiar de paralizie. calmante. Substanţe active importante: glucozide. Drojdia de bere este și un bun fortifiant al nervilor. Întrebuinţări. fiind una dintre plantele importante de la care albinele culeg excelenta miere de pădure – un adevărat medicament. reconstitutive. în acest caz. dumbravnicul poate înmiresma camera de dormit. din care se prepară o infuzie. dar și pentru rezolvarea deranjamentelor stomacale și intestinale – este antidiareică și este recomandată și în ulcer gastric și duodenal. Întrebuinţări. Naturiștii o recomandă și pentru tratarea aftelor și a stomatitelor. Întrebuinţări. dar ramificat. utilizat în aplicaţii curente. dar și în intoxicaţii alimentare. Pentru terapii. specialiștii consideră că în consumul și aplicaţiile terapeutice cu aceasta e nevoie să se facă și pauze. Dumbravnicul este o plantă meliferă. dar și datorită efectelor sale medicinale.

de pildă. Infuzia de coajă de fag este folosită în combaterea febrei. în speciai cele de pe ramurile care vor purta flori. un adevărat monument al naturii. Și nici atunci nu se opresc definitiv din creștere. Tot pentru uz medicinal se recoltează și se prelucrează și scoarţa de eucalipt. Toate speciile de eucalipt cresc foarte repede. Cel mai important compus este. desigur. atingând 150 de metri și peste 150 de metri. pudră. iar florile sunt mici și au culoare galben-verzuie. lesne de remarcat în pădure. nu numai de ameliorare. care poate fi prelucrat. ci chiar de vindecare. Întrebuinţări. Prezentare. uleiul de eucalipt. Eucaliptul acţionează cu bune rezultate și în diabet. terpene. cu succes. ci și un adevărat medicament. F Fagul Fasolea Denumire știinţifică: Phaseolus vulgaris. glucoză (5 – 7%). fiind antipiretică și antitermică. Eucaliptul face parte din familia mirtaceelor. Florile sunt albe. efectul său fiind. cărnoase. cataplasme. Are o scoarţă netedă. . Având proprietăţi antiinfecţioase. Fructul său este o achenă și este cunoscut sub numele de jir. Tot din frunze. Fructul de fasole se prezintă sub forma unei păstăi care conţine seminţele – atât de familiarele boabe de fasole. În cantităţi mari. cu încredere. astmului și sinuzitei. Frunzele sale sunt consistente. Preparatele din eucalipt sunt recomandate ca adjuvante în tratamentele împotriva tusei convulsive și a tusei iritante. Gudronul de fag dă rezultate în tratarea dermatitelor. distilat. cumarină. tanin. Prezentare. Foarte cunoscută și foarte răspândită. dar și din scoarţă. adesea. piperitonă. a răcelii. Fagul înflorește în luna mai. fiind adevăratul copac zgârie-nori. Denumire știinţifică: Fagus sylvatica. sunt cei mai înalţi arbori din lume. oprindu-se din creștere abia pe la 80 de ani. preparatele de eucalipt pot fi toxice. preparatele de eucalipt sunt utilizate. și mai ales în cazul eczemelor vechi. Sunt recomandate.E 48 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Eucaliptul Denumire știinţifică: Eucalyptus globulus. Întrebuinţări. Coaja și gudronul de fag au valoare terapeutică. precum și în boli ale căilor respiratorii. zaharoză (circa 4%). După cum se știe. cenușiu-albicioasă. Eucaliptul este un arbore gigant care crește în regiunile tropicale și subtropicale. Eucalyptus amygdalina. roșii sau roz. se prepară infuzie. tinctură. decoct. Substanţe active importante: ulei de eucalipt. Fasolea este o plantă anuală din familia leguminoaselor. Bobul de fasole conţine substanţe proteice (până la 25%). Eucaliptul australian și cel californian. și în afecţiunile reumatismale. precum și în boli ale căilor urinare. Din frunzele eucaliptului se extrage ulei. fagul este un arbore foarte înalt (până la 35 de metri) și foarte puternic. în tratamentele aplicate diverselor plăgi. verzui. fasolea se dovedește a fi nu numai un aliment important. Prezentare. Face parte din familia fagaceelor. în jur de patru metri pe an. antiseptice. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele eucaliptului. continuând să crească în grosime. Ajunge la înălţimi uriașe. în fluidizarea și eliminarea secreţiilor bronșice.

cu o lungime maximă de circa 30 cm. la eliminarea clorului și a ureei din organism. amigdalite. Seminţele de fenicul au nu numai valoare alimentară sau industrială. dar și substanţe amare. Aparţine familiei cariofilaceelor. Substanţe active importante: ulei eteric. Decoctul de teci de fasole este un bun diuretic și are eficienţă în diabetul zaharat (reduce cantitatea de zahăr din sânge). Tecile conţin aminoacizi. Substanţe active importante. din care se prepară infuzie. diuretice. cumarină. Este o plantă de cultură. se înmulţește prin spori). parte a familiei polipodiaceelor. peţiolul având 20 – 30 cm lungime. preferând solul umed și nisipos. infecţii urinare. Preparatele din seminţe de fenicul au efecte antiseptice. lipide. Întrebuinţări. Din aceste teci se prepară un decoct nu prea plăcut la gust. Feriga Denumire știinţifică: Dryopteris filix-mas sau Polypodiumfilix-mas sau Aspidium filix-mas. ci și medicinală. Florile sunt mici. Frunzele de feciorică au formă eliptică sau chiar lanceolată. din teci rezultă un ceai folosit în mod eficient împotriva reumatismului (se toarnă în cada de baie). astm bronșic. Pentru aplicaţii terapeutice. anason nemţesc. Substanţe active importante: saponine. Întrebuinţări. ale tractului digestiv. dar ies și mugurii din care cresc frunzele tipice de ferigă. erupţiilor cutanate. Prezentare. Cunoscătorii recomandă decoctul sau ceaiul de teci de fasole și în aplicaţii împotriva eczemelor. vitamina C. sedative. triptofan. tuse seacă. Preparatele realizate pe baza acestei plante se folosesc pentru tratarea afecţiunilor urologice. substanţe minerale. Se utilizează atât intern. prin presare. contribuind. Se folosește chiar și în tratarea infecţiilor oculare. tirozidă. rareori se folosesc ca atare. antispastice. expectorante. Tulpina este târâtoare și lipsită de peri (există și o altă specie. Această ferigă comună este o plantă criptogamă (plantă lipsită de flori. dereglări ale stomacului. Frunzele sunt penate. Frunzele au o lungime medie de un metru. Întrebuinţări. printre altele. se obţine un suc. Feniculul Denumire știinţifică: Foeniculum vulgare. cât și extern. din seminţele de fenicul se face infuzie. Herniaria hirsuta. Prezentare. Această plantă se găsește în flora spontană din apropierea apelor curgătoare. Pentru nevoi medicinale se recoltează vârfurile înflorite. zaharuri. uneori chiar perenă. cistite. Se utilizează și planta proaspătă din care. . Florile au o culoare galben-verzuie și apar în partea a doua verii și în septembrie. Aparţine familiei umbeliferelor și poate atinge înălţimea de doi metri. colici urinare. carminative. Preparatul principal folosit în aplicaţii medicinale este infuzia. în special tecile de la soiurile care au păstaia albă. faringite. cu aproximativ aceleași proprietăţi medicinale). Rizomul are poziţie orizontală și este de mari dimensiuni. perenă. păroasă. precum și o substanţă specifică numită herniarină. Din rizom cresc rădăcinile. cu segmente înguste. ulei esenţial. Decoctul de teci de fasole are efecte pozitive verificate în tratarea afecţiunilor rinichilor și a căilor urinare. Feciorica Denumire știinţifică: Herniaria glabra. Denumire populară: săpunaș. Curăţă organismul de toxine și mai ales igienizează rinichii. fiind solzos și acoperit de resturi mai vechi ale plantei. iarba șarpelui. În combinaţie cu alte plante. acneei și chiar a TBC-ului pulmonar. Infuzia de fenicul este indicată în laringite. Denumiri populare: ferega. Feciorica este o plantă medicinală erbacee. importantă pentru seminţele sale care sunt bogate în ulei eteric (între 3 și 7%). Afecţiunile care se tratează cu feciorică sunt legate de rinichi și de aparatul urinar – nefrite. galbene. Specialiștii susţin că se pot obţine rezultate notabile și în aplicaţiile terapeutice împotriva hidropiziei. Prezentare. Denumiri populare: chimen dulce.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 49 Pentru tratamente se folosesc tecile de la păstăi. anuală sau bienală. anason dulce.

Sporii de formează în lunile august și septembrie. relaxantă. zaharuri. Mai pot fi eficiente și în combaterea bolilor căilor urinare. Înflorește în toate cele trei luni de primăvară. în locuri umbroase și umede.50 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC În perioada iulie – septembrie se formează sporangii. reumatismului și gutei. Între timp a devenit una dintre cele mai cunoscute plante oleaginoase. Feriguţa crește din abundenţă în zonele montane și submontane. Are un rizom târâtor. În compoziţia sa se găsește un alcaloid toxic numit anemonină. Atenţie. amidon. fiind introdusă în Europa în secolul al XVI-lea. planta este încă puţin cercetată. Prezentare. Denumire populară: iarba dulce. Frunzele au forma binecunoscută a frunzelor de ferigă. a s pecialistului. dar. Specialiștii recomandă ca. Prezentare. precum și pentru calmarea durerilor locale. anuală. Important din punct de vedere terapeutic este rizomul. adică penat-sectată. Întrebuinţări. Floarea-soarelui este o plantă erbacee. filicina. Este originară din America de Nord. Împotriva reumatismului se fac aplicaţii externe și băi. cu tot cu vegetalele mai vechi de pe ei. pe locurile cu dureri reumatismale să se aplice frunze proaspete de ferigă. rizomul trebuind să fie întotdeauna proaspăt recoltat. Pentru nevoi medicinale se recoltează rizomii. Florile sunt albe sau roz-violete. zaharuri. dar se pare că este una dintre cele 30 de plante al căror conţinut poate cauza moartea unui om. Alte preparate: decoctul și pulberea de ferigă. în luminișuri. Substanţe active importante: tanin. blocajele intestinale. Feriguţa este folosită în tratamente naturiste privind icterul cataral. dischineziile biliare. flori albe sau roz-liliachiu pal. aparţinând familiei compozitelor. Prezentare. planta este toxică. Floarea-soarelui Denumire știinţifică: Helianthus annus. dar poate să apară și în pădurile din regiunile mai joase. în anumite cazuri. În legătură cu tratamentele împotriva gutei – se pare că efectele preparatelor din această ferigă sunt salutare – se poate ajunge chiar la vindecare. Substanţe active importante: aspidinol. Floarea paștelui Denumire știinţifică: Anemone nemorosa. guta. Denumire populară: păștișor. Feriga este răspândită mai ales în pădurile din zonele montane și submontane. păroasă. Denumiri populare: răsărită. saponină. dar cu precădere rizomul și florile. frunze bracteriforme. putând ajunge la înălţimea de 25 cm. ori de câte ori există ocazia. o substanţă amară încă puţin cercetată. intrând în compoziţia multor medicamente. se utilizează și frunzele. pe partea inferioară a frunzelor. umplută cu o măduvă . Feriguţa Denumire știinţifică: Polypodium vulgare. Preparatele de ferigă sunt utile în combaterea viermilor intestinali. curăţindu-se doar părţile putrezite. tanin. Extrasul de feriguţa este folosit în mod curent în industria farmaceutică. feriguţa se folosea pentru tratarea bolnavilor de apoplexie. Întrebuinţări. în vegetaţii sălbatice amestecate. tufărișuri. mai ales în combaterea teniei. sora soarelui. fiind prinse direct de rizom. Rizomul este dezvoltat – cât un creion – și are gust dulce. albaspidina. Crește prin păduri. adânc sectate. manitol. acid flavoaspidic. ușor muchiată. Tulpina de floarea-soarelui este cilindrică. a arsurilor. Orice tratament cu această plantă toxică se face sub supravegherea medicului. preparatele obţinute din această ferigă sunt toxice. În stare proaspătă. În medicina populară. Pentru terapii se folosește toată planta. Feriguţa este o plantă perenă cu o lungime de maximum 30 cm. Are acţiune sedativă. De altfel. Planta este utilizată în medicaţiile naturiste împotriva paraliziei. Se prepară extracte. în combaterea gutei. Întrebuinţări. Floarea paștelui este o plantă perenă modestă ca dimensiuni.

În ceea ce privește uleiul de floarea-soarelui. însă. fitosteroli. la îndoială. mai ales în privinţa proprietăţilor medicinale. având o înălţime maximă de 15 cm. galbene. Este o erbacee pitică. adică în vindecarea contuziilor și a echimozelor. enzime. fiind foarte hrănitoare. mai ales la femei. Foaia grasă înflorește de la sfârșitul primăverii și până în iulie. numai că efectele acestora au fost puse. Pentru preparate medicinale se culeg lăstarii tineri și rădăcinile. Împreună cu alte extracte. carotenoide. Această plantă ciudată crește în zonele montane și submontane. Foaia grasă se aseamănă mult cu roua cerului. Foaia grasă Denumire știinţifică: Pinguicula vulgari. lată și o medicaţie. ușor încălzit. în liziere. cu totul tradiţională – uleiul de floarea-soarelui. Întrebuinţări. rădăcină consistentă. uleiul de floarea-soarelui contribuie la buna funcţionare a tractului gastro-intestinal. Extractele de floarea-soarelui se folosesc și în industria farmaceutică. nu de puţine ori. necesari consumării materiilor organice. cvercetină. Cercetări mai noi arată că aceste flori au efecte în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii. Întrebuinţări. Efecte medicinale asemănătoare au. preparatele de fluierătoare erau folosite în tratamentul reumatismului și al gutei. acizi. Inflorescenţa este un capitul cu un diametru de circa 25 cm. grase. eficientă în multe și grele afecţiuni. în turbării și mlaștini. Este vorba despre frunzele și tulpinile fragede. a frigurilor și a bolilor de splină. Uleiul de floarea-soarelui se folosește și extern. În România. acizi. rădăcinile și lăstarii sunt părţile comestibile ale acestei plante. fiind un bandaj și un stimulator. cu o înălţime de până la patru metri. frunze alterne. Substanţe active importante: petalele de flori conţin glucozidă. cărnoase. a arsurilor. Specialiștii naturiști sunt de părere că nu numai uleiul de seminţe de floarea-soarelui ar avea proprietăţi tămăduitoare. în stări febrile. dar se pare că au efecte și în cazul bărbaţilor. dar și în acela al rănilor de sub piele. eczemelor. flori galben-verzui și fructe de culoare roșie este o plantă perenă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 51 buretoasă. în afecţiuni pulmonare. Desigur. iar fructul său este bacă (o boabă). extras din seminţele care conţin între 28 și 48% substanţe grase. Din această rozetă se înalţă florile. extractul de foaie grasă intră și în compoziţia unei importante mixturi. Aparţine familiei lentibuiariaceelor. Substanţe active importante: taninuri. glucide. oval-cordate. în locuri umede. Prezentare. o alcătuire vegetală impunătoare. fiind încă puţin cercetat din acest punct de vedere. Fluierătoarea Denumire știinţifică: Tamus communis. seminţele de floarea-soarelui au în compoziţia lor lecitină. la margini de pădure. în poieni. gliceride. alterne. păroase. florile fiind galbene. mai ales pe pajiști. este un produs cu valoare medicinală neîndoielnică. trebuie să menţionăm aici și curele de ulei. Înflorește în mai-iunie. în tufărișuri și în vegetaţie amestecată. rășină. Au și o funcţie digestivă – secretă o substanţă digestivă și alţi compuși mucilaginoși și dizolvanţi. precum și despre petalele mari. ci și alte părţi ale acestei plante. De altfel. dermitelor. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. De asemenea. Frunzele sunt mari. betaină. Uleiul de floarea-soarelui. pe cale de a înflori. sunt cunoscute de multă vreme efectele benefice ale acestuia în arterioscleroze. în tratarea locală a reumatismelor. adică a insectelor. de pe marginea capitulului. . Fluierătoarea. albastră-violacee. În medicina tradiţională. mucilagii. în hipertensiune. Fluierătoarea este și un bun revigorant. cel mai căutat compus fiind lecitina. Planta numită foaie grasă se deosebește mult de alte plante. vitamina E. floarea-soarelui se cultivă pe suprafeţe mari. Petalele de floarea-soarelui sunt preparate sub formă de tinctură. utilizată în combaterea febrei. și preparatele din frunze și tulpini tinere. Seminţele de floarea-soarelui sunt recomandate și pentru combaterea sterilităţii. Prezentare. care au un peduncul lung. iar frunzele formează o rozetă. se toarnă în ureche pentru calmarea durerilor acute ale acesteia. Frunzele sunt mari. consistente. Fluierătoarea crește la marginea pădurilor. în tratarea vezicii biliare leneșe. Florile au o culoare puternică. protide. făcând parte din grupa plantelor carnivore. practic la nivelul solului. din care se prepară un extract fluid. Tulpinile îi sunt foarte scurte.

52 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. Preparatele de foaie grasă au proprietăţi antibiotice, antitusive, sedative, antipiretice. Administrarea acestor preparate echilibrează funcţionarea organismului și crează o stare de confort, relaxând mușchii, sistemul nervos, reducând stările de stres. Extractele de foaie grasă sunt folosite și pentru calmarea crampelor. Acţionează, de asemenea, asupra căilor respiratorii, mărindu-le funcţionalitatea. În medicina populară se știe, de foarte multă vreme, că foaia grasă este eficientă și în cazurile de tuse convulsivă, precum și în astm.

Fragul
Denumire știinţifică: Fragaria vesca. Denumiri populare: fragi de pădure, frăguţă. Prezentare. Fragul de pădure este o plantă perenă ce aparţine de familia rozaceelor. Prezintă un rizom și stoloni. Înălţimea fragului este redusă, maximum 20 cm. Frunzele îi sunt, întotdeauna, trifoliate. Fragul înflorește în lunile mai și iunie. Florile sunt mici, albe, plăcut mirositoare. Fructele, comestibile, sunt conice, și au, de obicei, culoarea roșie. Fragul crește prin fâneţe, pe pajiști, prin poieni, la marginea pădurilor, în tufărișuri, fiind răspândit din zonele joase și până în zonele montane. Proprietăţi medicinale au frunzele și rădăcinile. Preparatele care se obţin din frunzele și rădăcinile fragului sunt: decoctul – cel mai des folosit, infuzia și cataplasmele. Substanţe active importante: vitamina C, fenol, tanin, precum și o substanţă specifică – fragarina (o esenţă parfumată, cu miros de lămâie). Întrebuinţări. Cu preparatele de frag de pădure se tratează următoarele suferinţe: enterita acută, diareea, diabetul zaharat, guta. Contribuie, totodată, la eliminarea acidului uric. Preparatele de frunze de frag sunt astringente și dezinfectante – fiind utilizate în tratarea a diferite inflamaţii. Preparatele de frunze și rădăcini de frag pot provoca urticarie persoanelor alergice și de aceea se cere precauţie în utilizarea lor.

Frasinul
Denumire știinţifică: Fraxinus excelsior. Prezentare. Arbore impresionant, frasinul poate crește până la 40 de metri. Face parte din familia oleaceelor. Are coroana rară, cu frunze penat-compuse și cu ramuri noduroase. Coaja este gri-argintie. Înflorește în aprilie sau chiar la începutul lunii mai, cu puţin înainte de a înfrunzi. Florile sunt lipsite de corolă. Fructul este alungit și are o aripă, acest gen de fruct numindu-se samară. Frunzele reprezintă partea valoroasă din punct de vedere medicinal. Pe lângă frunze, se mai folosesc în scopuri medicinale seminţele și scoarţa frasinului. Preparatele care se obţin sunt infuzia – cel mai des folosită, extractul apos, siropul, compresele. Substanţe active importante: frunzele conţin zaharuri, manitol, esenţe aromatice, acid malic. Întrebuinţări. Preparatele din frunze de frasin au efecte laxative și diuretice, fiind, totodată, cicatrizante (în cazul rănilor și abceselor), precum și bune antiinflamatoare la nivel intestinal. Infuzia de frunze de frasin se folosește mult și în tratarea deranjamentelor stomacale și intestinale, a ulcerului gastric și duodenal, a plăgilor greu vindecabile, a hemoroizilor, arsurilor, eczemelor, dar și în tratarea unor afecţiuni ginecologice. Cunoscătorii afirmă că efectele febrifuge (de reducere a febrei) de către infuzia din coajă de frasin sunt comparabile cu cele ale chininei.

Fucusul / Alga fucus
Denumire știinţifică: Fucus vesiculosus sau Ascophyllum nodosum. Denumiri populare: alge brune, iarbă de mare, varech. Prezentare. Devenite de ceva vreme o adevărată modă în alimentaţia oamenilor, algele sunt într-adevăr folositoare organismului uman. Alga fucus este recoltată din mare și de pe plaje, după reflux. Talul acestei alge poate ajunge până la 0,5 metri lungime, fiind prevăzut cu niște vezicule datorită cărora alga poate pluti pe apă. Alga fucus se dezvoltă în mările din nordul Europei, în zona de nord a Oceanului Atlantic, în regiunea Canalului Mânecii.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 53 Pentru uz medicinal se prelucrează talul. Substanţe active importante: un compus specific numit fucoidină. Alga fucus se remarcă prin cantitatea însemnată de oligoelemente (iod, cupru, seleniu, fier, mangan, crom și chiar aur), vitamine (vitamina C și vitaminele din grupul B) și acid folie. Proteinele din fucus, aflate în cantitate mare, sunt asimilabile în totalitate. Cercetătorii atrag atenţia asupra faptului că lipidele lipsesc, în general, din această algă. Întrebuinţări. Terapiile cu alga fucus au succes în curele de slăbire, asigurând o reducere a obezităţii fără ca organismul să se dezechilibreze funcţional sau să se epuizeze fizic și psihic. Studiile specialiștilor au dovedit că această algă poate stimula funcţionarea glandei tiroide. Datorită proprietăţilor dietetice și abundenţei de compuși, această algă este folosită și în alimentaţia curentă.

Fumăriţa
Denumire știinţifică: Fumaria officinalis. Prezentare. Fumăriţa este o mică plantă erbacee, din familia papaveraceelor. Frunzele sunt bipenate, iar florile, de dimensiuni reduse, au culoarea roșie sau albă. Fructele sunt globuloase. Atât planta, cât și fructele, au un gust pronunţat amar. Pentru aplicaţii medicinale se folosește întreaga plantă, recomandată fiind, însă, partea aeriană. Întrebuinţări. Infuzia de fumăriţă – care este amară – se comportă ca un adevărat factor de echilibru în funcţionarea bilei, menţinând în permanenţă funcţionarea acesteia la parametri corecţi. Fumăriţa mai este recomandată și în boli ale ficatului, ale rinichiului și ale aparatului urinar, în hipertensiune, arteroscleroză. Tonică și depurativă, infuzia de fumăriţă este indicată pentru aplicaţii și la finele iernii, când organismul are nevoie de revigorare și de curăţire a toxinelor. Poate fi utilizată, de asemenea, și în curele de slăbire sau de eliminare a compușilor grași din sânge. Se spune despre fumăriţă că are capacitatea de a încetini procesele de uzură, de îmbătrânire a organismului omenesc. Utilizarea preparatelor din această plantă se va face sub îndrumarea specialistului, a medicului, printre altele și datorită faptului că tratamentul trebuie să fie supravegheat (pot apărea afecte nedorite) și nu trebuie să depășească două săptămâni.

G

Gălbăjoara

Denumire știinţifică: Lysimachia nummularis. Denumire populară: dreţe. Prezentare. Este o plantă perenă, cu o tulpină subţire, aproape târâtoare, având o lungime maximă de 60 cm. Frunzele sunt aproximativ rotunde, ușor lucioase, cărnoase. Înflorește în mai, iunie și iulie. Florile sunt galbene, iar fructul este o capsulă. Gălbăjoara crește în zonele de deal și câmpie, în locuri umede. Pentru utilizări medicinale se culeg florile și se face infuzie. Întrebuinţări. Tratamentele cu gălbăjoară se dovedesc eficiente în durerile agresive, cum ar fi cele de dinţi, precum și în tratarea erizipelului. Gălbăjoara este recomandată și în aplicaţiile medicinale privind creșterea părului și întărirea rădăcinii părului.

Gălbenelele
Denumire știinţifică: Calendula officinalis. Denumiri populare: rujuliţă, călinică, filimică, ochi galben. Prezentare. Gălbenelele sunt plante anuale ce pot fi cultivate pretutindeni în România, fără să apară probleme de climă sau de sol. Aceste plante sunt, totuși, iubitoare de lumină. Fac parte din familia compozitelor. Tulpina este puternic ramificată,

54 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC iar frunzele sunt alterne, ușor alungite. În capătul ramurilor se află inflorescenţele sub formă de capitule, cu flori galbene sau chiar portocalii. Inflorescenţele, și mai ales petalele, au importanţă medicinală, fiind foarte căutate și de industria cosmetică. Pentru uz medicinal se prepară infuzie, decoct, tinctură, extract moale, comprese, unguent. De asemenea, se aplică, mai ales pe negi și bătături, planta proaspătă, ușor zdrobită. Substanţe active importante: ulei eteric, caroten, gume, rezine, substanţe amare, acid malic, vitamina C, saponine, precum și un compus specific – calendulina. Întrebuinţări. În terapii medicinale, gălbenelele se utilizează sub formă de infuzie, pentru uz intern în primul rând – ţinta fiind ulcerul și gastritele. Efectele infuziei de gălbenele asupra organismului sunt numeroase: sedativ, sudorific, antiinflamator gastro-intestinal, cicatrizant, factor de influenţă în buna circulaţie a sângelui – mai ales la nivel periferic. Infuzia de gălbenele stimulează secreţia gastrică. Această infuzie de gălbenele este și un bun agent de provocare a menstrelor. Gălbenelele sunt eficiente și în tratamente asupra gastritei hiperacide, ulcerului gastroduodenal, dischineziilor biliare. Pentru uz extern, gălbenelele sunt recomandate, sub formă de băi și cataplasme, în tricomonoză vaginală, eczeme, răni, chiar și în degerături sau arsuri.

Gălbinelele
Denumire știinţifică: Lysimachia vulgaris. Denumire populară: iarba ciorilor. Prezentare. Este o plantă perenă, cu o tulpină puternică și ramificată ce poate atinge o înălţime de până la 1,50 metri. Frunzele, grupate câte trei-patru, sunt lanceolate, cu margini netede și peţiol scurt. La rândul lor, și florile sunt grupate, fiind plasate în vârful ramurilor. Sunt colorate în galben și roșu, chiar roșu închis la interior. Florile apar în lunile iulie și august. Fructul este o capsulă. Gălbineaua crește în flora spontană, în mari colonii, în locuri umede, mai ales în zonele joase, pe marginea lacurilor, bălţilor, mlaștinilor, stufărișurilor. Întrebuinţări. Infuzia de gălbinele are efecte hemostatice, antidiareice, antidiuretice. Fiind antitermică, antipiretică, infuzia de gălbinele contribuie la reducerea febrei. Este folosită și în tratarea abceselor. Gălbinelele se folosesc, de asemenea, în tratamente împotriva febrei tifoide și a malariei. Din tulpină se poate obţine o tinctură galbenă, iar din rădăcină o tinctură maro. Puse pe cărbuni încinși sau pe o suprafaţă încinsă, aceste tincturi degajă un fum ce va alunga și chiar va distruge muștele.

GENŢIANELE
Ghinţura galbenă Ghinţura pătată
Denumire știinţifică: Gentiana lutea; Gentiana punctata. Denumiri populare: fierea pământului, inţură, ghimbere de munte, ţintură. Aceste denumiri sunt atribuite ghinţurei galbene. Ghinţura galbenă și ghinţura pătată, precum și ghinţura albastră și cea violetă, sunt plante cunoscute și sub numele de genţiane. Prezentare. Ghinţura galbenă (Gentiana lutea) este o plantă perenă, cu o înălţime maximă de până la un metru. Rizomul este consistent, fiind continuat de o tulpină aeriană fistuloasă. Florile au un caliciu albicios, corola lor fiind galbenă. Sunt plasate la subsuoara frunzelor, înflorirea având loc pe tot parcursul verii. Ghinţura galbenă face parte din familia genţianaceelor și crește în regiunile alpine. Are calităţi medicinale însemnate, dar nu poate fi recoltată, culesul și distrugerea ghinţurei galbene fiind interzise. Ghinţura galbenă este o plantă ocrotită prin lege. Ghinţura pătată (Gentiana punctata) este o plantă micuţă, de maximum 60 de centimetri înălţime, cu o durată de viaţă perenă. Rizomul este scurt, tulpina aeriană fiind, însă, ceva mai dezvoltată. Florile, de culoare galbenă, au răspândite pe ele numeroase puncte roșii, grena sau maro. Ghinţura pătată înflorește din iunie și până în septembrie. Fructul său este o capsulă. Această plantă crește în zonele muntoase. În practica medicinală se folosește sub formă de infuzie. Infuzia de ghinţură pătată este un tonic activ și persistent, revigorând și remineralizând organismul. Din acest motiv se folosește cu bune rezultate în timpul convalescenţelor, în perioade de

Această plantă are un rizom puternic. deranjamentelor stomacale sau intestinale. Întrebuinţări. Florile. chiar bătătorit. Este răspândită în zonele de câmpie și deal. Denumire populară: ghimbir. albastru-verzuie spre violaceu. în anorexie. în primul rând. în locuri umblate. Este mai scundă decât lumânărica pământului (Gentiana asclepiadea). Substanţe active importante: compuși specifici numiţi gingeroli. Nepal. Ghinţura albastră (Gentiana asclepiadea) se mai numește și Lumânărica pământului. Substanţe active importante: genţiopicrina. la rându-i. precum și în zona subalpină. Prezentare. de culoare albastră spre violet sau spre bleu-ciel. Aceste preparate sunt recomandate. Întrebuinţări. gentianina. preferând pământul tare. amarogentina. în tufărișuri. în august și septembrie. tanin. Preparatele de genţiană albastră acţionează asupra secreţiilor salivare și gastrice. mai importante fiind rădăcinile. precum și împotriva alergiilor. Se spune despre ghimber că are și proprietăţi afrodiziace. ajungând doar până la 60 cm înălţime. de asemenea. pe fâneţe. Întrebuinţări. pentru revenirea poftei de mâncare și. În practica medicinală se folosește întreaga parte aeriană a plantei. de circa doi-trei centimetri lungime. antitusiv. Ghinţura violetă (Gentiana cruciata) se mai numește și Ochinaceea. cu o tulpină groasă și cu un rizom de asemenea puternic. Preparatele de ghinţură violetă sunt un remediu recunoscut pentru tratarea rănilor. puternică. În terapii se utilizează rădăcinile și rizomii. Are frunze multe. Alte proprietăţi ale ghimberului: antitoxic. cu bleu spre interior. Ghimberul este o erbacee tropicală. în poieni. hipotensiv. Ghimberul acţionează și împotriva stărilor de vomă. gentisima. Florile au formă de clopot. prezentă în Orient. ca antidot în caz de rău de mare. compuși uleioși. în tratarea gastritelor hipoacide. Ghimpele este o plantă ce poate atinge înălţimea de un metru. au formă de clopot și sunt plasate în partea superioară a plantei.. Ghinţura albastră este cunoscută ca fiind remediul natural al gastritei acide. Chiar și tulpina împrumută ceva din culoarea florilor și este. Ghimberul este folosit. pe tuluzul căilor ferate. de la câmpie până în zona alpină. de mișcare de rotaţie. la subsuoara frunzelor. acţionând – prin grupul de compuși numiţi gingeroli – asupra sistemului nervos. de mașină. de-a lungul drumurilor. solitare sau grupate câte două sau trei. Este o plantă înaltă de circa un metru.. adesea. de viaţă. este ramificată. Prezentare. ascuţite. Tulpina. tonifiante. împotriva transpiraţiei. în India. Ghinţura albastră poate fi găsită pe o arie foarte largă. maluri de ape). contribuind la reglarea activităţii stomacale și intestinale. Pentru terapii se folosesc. acid genţiotanic. Ghimberul Denumire știinţifică: Zingiber officinale.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 55 epuizare. greţuriior. reduc febra. potenţează activitatea ficatului și a bilei. Este întrebuinţat. combat viermii intestinali. Această plantă crește pe locuri virane. provoacă diureză și contribuie la detoxifierea sistemului circulator. Ghinţura violetă înflorește din iunie până în septembrie. gingiber. fiind de culoare albastru-verzuie. Ghinţura albastră Ghinţura violetă Prezentare. de asemenea. Fiecare frunză are la subsuoara sa câte un ghimpe galben. Poate fi găsită pe pajiști. Bangladesh. Înflorește târziu. în locuri umede (păduri. Consumat zilnic. fenoli. din care se extrag uleiuri aromate. înflorescenţele și tulpina – în general partea aeriană a plantei. Se utilizează și în bolile de stomac. Malaezia. Tot cu infuzia de ghinţură pătată se poate interveni pentru buna funcţionare a bilei. pentru combaterea răului de altitudine. stimulative. Ghimberul este recomandat pentru provocarea poftei de mâncare. ulei volatij. precum și pentru combaterea viermilor intestinali. Ghimpele Denumire știinţifică: Xanthium spinosum. în general în tulburări digestive și în reglarea activităţii stomacului. cu precădere .

învelit într-o materie vegetală cărnoasă. alcaloizi. vestitorul primăverii. sedative. Ghizdeiul Denumire știinţifică: Lotus corniculatus. este nu numai o plantă de pus în cea mai mică și mai delicată vază din casă. Înflorește în mustul zăpezii. cu efecte notabile. reduse și care este ocrotit de lege. sirop. groase și cărnoase. Altă specie de ghimpe este cel pădureţ (Ruscus aculeatus). Fructele sunt niște păstăi. mereu verde. Efectele și întrebuinţările ghizdeiului – una dintre plantele care formează fânul – sunt asemănătoare cu ale plantei cunoscute sub numele de floarea patimilor sau ceasornicul (Passiflora incarnata). pășuni. ghimpele pădureţ crește în locuri puţin umblate. deci de peste 200 milioane de ani. ci și un remediu medicinal. Ginkgo biloba sau caisa argintie este un arbore originar din estul Chinei. fiind considerat copac sacru. Ghizdeiul crește prin fâneţe. sau în reducerea sechelelor rămase în urma poliomielitei. dezinfectante. Cu decoctul de ghimpe se fac cure de tratament foarte lungi. arborele templier japonez. în cistopielită. preparatele din ghimpe erau folosite în tratamentul bolilor de prostată. Prezentare. Denumiri populare: patru-bani. . Frunzele sunt bilobate. Pentru uz medicinal se recoltează florile. de asemenea. Întrebuinţări. Spre deosebire de ghimpele comun. recoltarea lui fiind interzisă. excitaţiei cerebrale. în februarie și martie. isteriilor. Are efecte antiinflamatoare. parcuri. precum și în unele afecţiuni cardiovasculare sau în afecţiuni pe fond nervos ale sistemului digestiv. și apar din mai și până la începutul toamnei. Specialiștii recomandă ca în timpul curelor cu ghimpe să nu se consume alimente iritante (alcool. fiind dispuse în formă de evantai.56 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC frunzele. pe pajiști. Preparatele pe bază de ghiocel acţionează benefic în afecţiuni grele. din familia leguminoaselor. condimente) și nici lactate fermentate. două frunze lineare și o floare albă. insomniilor. pajiști. Au valoare terapeutică atât bulbul. contribuţii pozitive în combaterea angoaselor. pe terenuri virane. fructe acre. ale cărui virtuţi medicinale sunt. În mod tradiţional. sedative. prin păduri. Aparţine familiei gincoaceelor. Întrebuinţări. în litiaze renale (cură ce durează toată viaţa). cum ar fi cardiopatiile. prea puţin erectă – mai degrabă târâtoare pe sol. agitaţiei nervoase. Ghimpele face parte din categoria plantelor medicinale importante. Au. în păduri. în formă de stea. Preparatele din ghizdei au efecte antispastice. păstrându-și neschimbate caracteristicile încă din timpurile preistorice ale erei terţiare. Substanţe active importante: pectină. cicatrizante. Pentru a nu se face confuzii. luminișuri. din care se prepară infuzie. stărilor depresive. stărilor de stres. și fructe bace. Tulpina este subţire. Întrebuinţări. uneori galbene cu dungi roșietice. Ghiocelul Denumire știinţifică: Galanthus nivalis. Poate fi întâlnit de la câmpie și până în zona alpină. totuși. în afecţiuni de prostată (inflamaţii și adenom). imunostimulatoare și chiar hipnotice. pe taluzurile drumurilor. în vârf. Prezentare. florile și părţile tinere. Aparţine familiei amarilidaceelor. Sunt recomandate și în tratarea miasteniei (oboseala mușchilor). Ginkgo biloba este un arbore puternic și înalt – poate atinge înălţimea de 40 de metri. Ramurile au. Florile de ghizdei sunt galbene. Cercetătorii au descoperit faptul că acest arbore este o fosilă vie. Ghiocelul este o plantă perenă formată dintr-un bulb. Ghizdeiul este o erbacee perenă. Face parte din familia liliaceelor. Puţini știu că ghiocelul. cumarină. acid cianhidric. Are flori verzui. niște bobiţe roșii. cât și florile și frunzele. extracte. caisa argintie. în zone unde omul ajunge mai rar. menţionăm că ghimpele pădureţ este un subarbust. Ginkgo biloba Denumire știinţifică: Ginkgo biloba. de mici dimensiuni. Sămânţa de ginkgo biloba este un fel de sâmbure pietros. Frunzele sunt trifoliate. uneori mai devreme. Prezentare. suculentă. un spin.

opinie care încă mai stăruie și în zilele noastre. de un interval de timp atât de mare. ginsengul sălbatic fiind. sedativ. proprietăţile medicinale ale ginsengului sunt excepţionale. saponine. lată și un fapt surprinzător – rădăcina de ginseng are un contur asemănător cu cel al fiinţei omenești. arbore-minune ginkgo biloba are o serie întreagă de calităţi medicinale: este expectorant. Pentru aplicaţii și tratamente se recoltează rădăcina. În general. înveliș care nu miroase prea plăcut. Specific Peninsulei Coreene. În practica medicinală se folosește îndeosebi rădăcina de ginseng cultivat. glucozaţi. spasmele musculare. ginsengul are. fiind indicate în afecţiuni de mare dificultate. planta are o dezvoltare specifică. Substanţe specifice acestui arbore – acid ginkgolic. Frunzele ginsengului sunt lung-peţiolate. de asemenea. Specialiștii subliniază faptul că aceste preparate sunt recomandate mai ales în profilaxia accidentelor vasculare. Chiar cuvântul „ginseng” înseamnă. trombozele. totuși. mai ales în fructe și frunze. antiinflamator. Întrebuinţări. iar rădăcina este bună de recoltat tot după cel puţin patru ani. o rădăcină de ginseng sălbatic. Plantă miraculoasă în sensul cel mai credibil al cuvântului. Oricum. Canada. cât și sub formă cultivată. uscată și curăţată. cât și o infuzie. Rusia. fiind identificaţi circa 30 de derivaţi. Substanţe active importante: ginsenozide. Substanţe active importante: flavonoli. comprimate. La modul general. ginsengul . cum ar fi accidentele vasculare cerebrale. Fiind foarte căutat. vasodilatator. terpene. esenţă. Vietnam. celebre pe plan mondial. vermifug. Inflamaţiile. fiind necesară doar o perioadă de dezvoltare cuprinsă între patru și șase ani. la ora actuală. Prezentare. bilobol. ginsengul ajunge la înflorire după câţiva ani – cel puţin patru -. antispasmodic. acid ginkgolinic. tiamină. Denumiri populare: ginseng asiatic. Concluzionând: ginkgo biloba este considerat un leac redutabil în afecţiunile microcirculaţiei arteriale și capilare. pinitol. „esenţă umană”. Ginsenozidele – substanţe specifice ginsengului. Deși trezește un interes atât de mare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 57 Ginkgo biloba crește în flora spontană din China și Japonia. În secolul ai XVIII-lea. o arie de vegetaţie ceva mai întinsă. Ginkgo biloba este o plantă de referinţă în medicina tradiţională chineză și japoneză. Preparatele obţinute din frunzele și fructul arborelui ginkgo biloba intră în compoziţia a cel puţin 25 de produse medicamentoase. în special. De pildă. varicele. antifungic. potrivit unor cunoscători. Din rădăcina de ginseng se prepară o tinctură și se produc. Cu ginkgo biloba se acţionează. acizi organici. precum și frunzele. combătute cu extract din frunze de ginkgo biloba. o plantă ocrotită de lege. Se folosește și rădăcina de ginseng ca atare. În general. dar și o adevărată armă împotriva uzurii cerebrale și a îmbătrânirii în general. ginseng coreean. vitamine. potenţialul său terapeutic fiind greu de egalat de oricare altă plantă medicinală. Din părţile cu valoare medicinală ale arborelui ginkgo biloba se prepară mai multe extracte. Ginsengul este o plantă perenă. Există informaţii potrivit cărora cu extractele de ginkgo biloba se poate stăpâni evoluţia celulei canceroase. contracţiile și tensiunea din organism pot fi. SUA. ginsengul este cultivat intens nu numai în China și Coreea. înscriindu-se printre plantele originare din Orientul îndepărtat ale căror evoluţii sunt mai puţin obișnuite. Rădăcina de ginseng poate ajunge la un metru lungime și o grosime cuprinsă între cinci și 10 cm. importante efecte în ceea ce privește circulaţia periferică și micro circulaţia sângelui. ginkgol. ginsengul a fost considerat un remediu eficient în tratarea tuturor bolilor. riboflavină. de un înalt nivel calitativ. arborele ginkgo biloba este încă puţin studiat în ceea ce privește substanţele active și benefice pe care le conţine. arborele de ginkgo biloba a fost adus în Europa. se găsesc în cantitate însemnată și mai ales într-o mare varietate. Pentru aplicaţii medicinale se utilizează învelișul sâmburelui. Multă vreme. antibiotic. Întrebuinţări. precum și un compus asemănător hormonilor sexuali. cu bune rezultate. pe cale industrială. Aparţine familiei araliaceelor. cuprinzând nordul Chinei și chiar zone din Siberia. unde se cultivă ca plantă de ornament. și în diabet. ci și în Japonia. Ginsengul Denumire știinţifică: Panax ginseng. Se găsește în flora spontană. Preparatele din frunzele de ginkgo biloba au. însă. trebuie să provină de la o plantă cu o vârstă de cel puţin 10 ani. Pentru ginsengul cultivat nu e nevoie.

în schimb are o cantitate mare de vitamina C și de săruri minerale (mai ales de potasiu). goală pe dinăuntru. acizi organici. rădăcina de grâu coboară foarte adânc în pământ. Dincolo de acestea. Un alt aspect care a determinat creșterea interesului oamenilor pentru această plantă ţine de aserţiunea potrivit căreia ginsengul ar combate fenomenele de îmbătrânire. Și mai este ceva foarte important – pulpa de grepfrut conţine foarte puţine calorii. Tot în scopuri medicinale se prepară și siropul de grâu verde. Sub denumirea de ginseng este cunoscută și planta numită Eleutherococcus senticosus. Prezentare și Întrebuinţări. chiar și până la un metru. în timp. tărâţele și germenii sunt . Grepfrutul este. folosit îndeobște ca detoxifiant. Datorită acestor calităţi. atonie gastrică. Această plantă crește în flora spontană din Siberia. fiind ceva mai înalt decât lămâiul. În mod obișnuit. reducând glicemia. dar și în dislipidemii. Pe lista de virtuţilor medicinale ale ginsengului se află și cele privind calităţile sale de afrodiziac (acţionează asupra glandelor corticosuprarenale). fiind în prezent cultivat și în zona Mediteranei. afecţiuni pulmonare. a fost dovedit faptul că ginsengul poate fi un remediu util în cazurile de diabet. Desigur. insuficienţă biliară. dozele prea mari pot crea unele neajunsuri și. Unii cercetători afirmă că ginsengul ar fi și un bun agent împotriva cancerului. ginsengul a generat de-a lungul istoriei sale. decoctul. stimulând activitatea factorilor de imunitate. Pentru alimentaţie. probând și calităţi anticancerigene. celulele nervoase. la sporirea imunităţii organismului. Se spune despre ginsengul siberian că reduce efectele iradierilor și ale citostaticelor și că frânează evoluţia SIDA. Acest fruct este recomandat. cercetătorii susţin că ginsengul. Grâul Denumire știinţifică: Triticum aestivum (vulgare. Valoare medicinală are nu numai pulpa de grepfrut. Provine din Asia. în limbajul botaniștilor denumit cariopsă. întărește memoria. numeroase legende. de peste 1500 de ani. protide. totuși. ginsengul este considerat și un eficient antireumatic. de aceea. Erbacee anuală. o plantă exotică. nervozitate. Grape-fruitul / Grepfrutul Denumire știinţifică: Citrus grandis. Cât despre contraindicaţii. are o semnificaţie mai mult decât importantă pentru cei aflaţi în suferinţă. tărâţele. dar și pentru uz medicinal se folosesc boabele de grâu. că nu se recomandă celor suferinzi de hipertensiune arterială. grâul face parte din familia gramineelor. Ca preparate medicinale menţionăm: pâinea neagră. Citrus paradisii. facilitează circulaţia sângelui și însănătoșește sângele. trebuie menţionat. Prezentare. Ginsengul este un medicament natural aproape complet. nu are contraindicaţii importante sau numeroase și nu-și cumulează. Mai nou. Este un arbore de dimensiuni aproape similare cu acelea ale unui arbust. mai ales. într-o manieră semnificativă. pentru locuitorii zonelor temperate. putând provoca hipoglicemie. fiind identificată sub numele curent de ginseng siberian sau shigako. aparţinând aceleiași famiiii din care fac parte lămâiul și portocalul – familia rutaceelor. cu noduri la anumite distanţe. Tulpina este dreaptă. terciul de uruială.58 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC contribuie la sporirea randamentului fizic și mental. iritabilitate. sativum). acţionează pentru întărirea și însănătoșirea aparatului cardiovascular. fortifică sistemul nervos central și periferic și. Frunzele sunt lanceolate. grâul încolţit. Totuși. dezvoltă imunitatea organismului. iar fructul este bobul de grâu. copiilor care au lipsă de poftă de mâncare. efectele posibil negative. în primul rând. Cercetările efectuate pe baze știinţifice au demonstrat că extractele obţinute din această plantă contribuie. cu o singură deosebire – grapefrutul fiind și un excelent tonic amar. cu atât mai mult cu cât nu creează dependenţă. Potrivit unei străvechi tradiţii. ulei esenţial. astenii. pentru industrie. precum și de tonic al organelor interne. Valoarea alimentară și medicinală a acestui fruct este la nivelul lămâilor. grâul fiert. hidraţi de carbon. deși nu este un panaceu. se impune atenţie în utilizarea lui. Grâul este una dintre cele mai vechi plante cultivate de om. ci și pericarpul. Inflorescenţa grâului este binecunoscutul spic.

în bronșite. datorită grâului. vitaminele A. în amigdalite. De exemplu. pulpa fructului. Din seminţe și frunze se prepară infuzie. Prezentare. de asimilaţie. B. Pentru utilizarea pe scară largă în industria berii. Hameiul este o plantă perenă. în crize de creștere. căţărătoare. cu viţa de vie. endocrine. Denumiri populare: măiugă. Germenii de grâu au efecte pozitive în oboseală fizică și nervoasă. Frunzele gutuiului sunt groase și au o c uloare verdeînchis. adică binecunoscutele gutui. Lista afecţiunilor în care grâul are efecte benefice este deosebit de lungă. În general. Prezentare. dizenteria. uneori până la 15%. C și PP. Practic. fiind întâlnit în lunci. Fructele se consumă ca atare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 59 printre cele mai eficiente preparate din grâu. glucide. gutuiul este un arbore de mici dimensiuni. H Hameiul Denumire știinţifică: Humulus lupulus. Florile au o frumoasă și ciudată culoare galbenverzuie. naturiștii consideră grâul ca fiind un element vital. Este unul dintre cei mai vechi pomi fructiferi. Substanţe active importante: săruri minerale. în faringite. în păduri tinere. Acești germeni conţin săruri minerale. sleirea acestuia. frunzele. marile tulburări de sănătate din organism sunt mai ușor de suportat. preparate sub formă de infuzie. Florile gutuiului sunt roz-albicioase și apar prin luna mai. stările febrile. enzime. microelemente. B1. Ca dezvoltare în spaţiu. de mari dimensiuni. au culoare galbenă și sunt acoperite cu puf. stomatite. în revigorarea corzilor vocale. Grâul este recomandat celor aflaţi în convalescenţă. reumatism. aparţinătoare familiei moraceelor. Gutuiul Denumire știinţifică: Cydonia oblonga. frunze. în căderi fiziologice. ulei. hameiul este cultivat pe mari . mămlugă. dar se prepară și sub forma unui decoct. pectine. amigdalină. consumate în mod curent. grâul este recomandat în toate afecţiunile care au ca urmări slăbirea severă a organismului. fiind utilizată inclusiv în tratarea hemoragiilor uterine. seminţe) sunt utile în neașteptat de multe aplicaţii medicinale. Fructele. epuizarea. scoarţa ei având culoarea gri-închis. substanţe mucilaginoase. fructele și seminţele gutuiului. PP. Prezentare. un foarte mare număr de microelemente și vitamine. Tulpina se ramifică în partea superioară. cardiace. întrucâtva. De altfel. Pentru terapii medicinale se utilizează florile. pulpa fructului are proprietăţi antidiareice și antihemoragice. printre acestea numărându-se hipovitaminozele. Substanţe active importante: amidon. Pom fructifer. Seminţele de gutui acţionează în calmarea tusei. germenii de grâu sunt un adevărat miracol nutritiv și medicinal. De asemenea. în tufărișuri. Preparatele de gutui (din flori. producându-se chiar și unele ameliorări. Hameiul crește în flora spontană. consumul de grâu asigurând organismului unui om tot ce-i trebuie pentru o fiinţă. tofolean. Întrebuinţări. gutuile contribuie în mod decisiv la îmbunătăţirea activităţii din tractul gastro-intestinal și mai ales la relansarea activităţii ficatului. în hidratarea și curăţirea pielii. circulatorii. hameiul seamănă. guturai. În acest context. B2. sunt sâmburoase. fiind prezent și în mitologia greacă. gluten. tanin. fermenţi. tulburări vegetative. notabile fiind efectele benefice în caz de insuficienţă hepatică. acestora adăugându-li-se fulgii de grâu. protide. diareea. Frunzele de gutui. afecţiuni ale pielii. acizi organici. E. Gutuiul face parte din familia rozaceelor și este originar din Asia și insula Creta. Vitaminele A și B se găsesc în cantităţi semnificative. gută. uneori prezentându-se ca un arbust. vitaminele A. grâul este considerat a fi un adevărat remediu universal. protide. himel. au rol însemnat în reglarea și reechilibrarea activităţii intestinale. Din punct de vedere al efectelor sale medicinale. ierboasă. Chiar și protidele se găsesc în grâu într-o proporţie însemnată.

Hibiscusul este o plantă medicinală din ce în ce mai prezentă pe piaţa produselor naturiste din România. alături de măceșe și alte fructe. săruri minerale. bacteriostatic. hibiscitrină. ci și medicinal. speciei Hibiscus sabdariffa. nu numai din punct de vedere gastronomic. hibiscusul utilizat în mod curent. Rizomul de hrean este cilindric. în deranjamente digestive. utilizate de naturiști mai ales în meniurile lor cu hrană vie. ascorbic. provenită din zona Orientului și a Asiei. Amestecate cu măceșele bogate în vitamina C. Din florile acestui hibiscus se obţin infuzii și decocturi cu proprietăţi răcoritoare și reconfortante. antituberculos și antispastic. Hreanul se folosește sub formă rasă. Ceaiurile din flori de hibiscus sunt diuretice. În preparate și combinaţii medicinale. dar și în cazuri de acnee și ten gras. Acest rizom este partea valoroasă a plantei. anorexie. Acţionează și în crizele de gută și reumatism. dar apare și sub formă cultivată. ceaiurile fortifiante. Prezentare. un ulei. precum și mai mulţi acizi (citric. cataplasme. hibiscusul este menţionat primul. reconfortante. tartric. ceai cu care se ameliorează sau chiar se înlătură o serie de tulburări psihice. Hreanul Denumire știinţifică: Cochlearia armoracia sau Armoracia rusticana. Se prepară infuzie (în mod frecvent). Importanţă medicinală au și frunzele. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – acidul hibiscic. tanin. alb pe dinăuntru. parte a familiei malvaceelor. plantă din flora spontană de la noi. Pot ţine locul cafelei de dimineaţă. Substanţe active importante: peroxidaza. utilizată în procesul de fabricare a berii. sporește pofta de mâncare. tinctură. trichomonoză. fiind cultivate mai ales ca plante ornamentale. Prezentare. în mod obișnuit. speciile de hibiscus sunt cunoscute și la noi. Există și alte specii de hibiscus. având. realizându-se o serie întreagă de băuturi. cum ar fi cele generate de stres. De ce atâta importanţă acordată acestei plante? Ce este hibiscusul? Hibiscusul este un arbore tropical. precum și cu alte fructe de pădure. substanţe estrogene. Aceste ceaiuri sunt indicate. sub formă de flori. având în compoziţia lor. Plantă perenă. Întrebuinţări. rareori și părţile tinere ale plantei. De altfel. ceaiurile din flori de hibiscus constituie nu numai un produs medicinal benefic pentru întreg organismul. de suprasolicitare. ulei esenţial. Substanţe active importante: lupulină. Se spune că efectele stimulatoare ale acestei specii de hibiscus sunt tot atât de mari cât și cele ale cafelei. diminuează excitabilitatea sistemului nervos. insomnie. Cu infuzie de hamei se fac aplicaţii în nevroze. Hibiscus Denumire știinţifică: Hibiscus sabdariffa. gros. dar și un aliment cât se poate hrănitor. hreanul poate fi întâlnit frecvent în flora spontană.60 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC suprafeţe și îngrijit după metode știinţifice. aparţine. vitalizante. substanţe minerale. dar și sub formă de suc sau chiar salate. acizi. plăcute. extract. Se recoltează în lunile septembrie-octombrie. hibiscină. fluidizează circulaţia sângelui. humolină. Valoroase din punct de vedere economic și medicinal sunt inflorescenţele femele. și hibiscusul. și o benefică acţiune de combatere a hipertensiunii arteriale și a stresului. . Una dintre acestea este Hibiscus trionum. cât și externe. foarte lung. precum și în stări de oboseală fizică și psihică prelungită. Hameiul reglează secreţia gastripă și activitatea intestinală în general. cunoscută sub numele popular de zămoșiţă. În general. proprietăţile lor fiind însă diferite de ale florilor de Hibiscus sabdariffa. oxalic). vitamina C. fiind un produs medicinal antiseptic. Hameiul este recunoscut și ca un remediu pentru reducerea excitabilităţii sexuale (anafrodiziac). preparatele de hamei sau pe bază de hamei sunt recunoscute ca niște sedative ușoare. atunci când este prezentată compoziţia ceaiului. de circa 50 – 60 cm. totodată. Hreanul este o plantă legumicolă din familia cruciferelor. laxative. de asemenea. De obicei. eficiente. tonice. Infuzia de hamei se folosește atât în tratamente interne. malic. Inflorescenţele (conurile). reduce durerile menstruale. Din combinaţia hameiului cu alte plante medicinale rezultă un foarte bun ceai sedativ. Întrebuinţări. sunt utilizate și în aplicaţiile medicinale. dar și primăvara. care conţin o substanţă aromatică numită lupulină. dar și decoct.

Prezentare. reumatismul. decorticate. Fagopyrum esculentum. fiind indicate în suferinţe legate de proasta circulaţie a sângelui. I Iarba broaștelor Denumirea știinţifică: Hydrocharis morsus ranae. Prezentare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 61 uleiuri volatile. Un mare specialist. Se evidenţiază ca un preparat medicinal benefic și în afecţiuni cardiace. contribuind la revigorarea organismului. Seminţele de hrișcă au o culoare negricioasă. . Iarba broaștelor crește în ape stătătoare. cistină. Pentru a înflori. Hrișca înflorește o perioadă foarte lungă de timp. cei despre care se spune că ar provoca tumorile canceroase. administrat celor care au lipsă de calciu în organism. la maturitate. plutitoare. pe bază de hrișcă se prepară laptele de hrișcă. Hrișca este o erbacee anuală. Întrebuinţări. fiind muchiată. cu succes. întâlnită mai ales sub formă cultivată. Înmulţirea se face prin mugurii bogaţi în amidon. au. Hrișca Denumire știinţifică: Fagopyrum sagittatum. guta. Specialiștii recomandă hreanul și în bronșite. asemănătoare cu cea a orezului. cum ar fi cele pulmonare. cu stoloni dezvoltaţi. hrișca rezistând unor condiţii climatice mai dificile. Hreanul este un excelent condiment. care cad pe fundul apei și din care primăvara răsar noi plante. acţiunea sa de tonifiere fiind de lungă durată. Pentru necesităţi medicinale se culege partea cu flori a plantei. Iarba broaștelor este o plantă de apă. Alexander Reinhard. lizină. Întrebuinţări. litiaza urinară. Face parte din familia poligonaceelor și este originară din Asia. Este indicat mai ales în perioada rece a anului. în aplicaţii interne pentru reducerea varicelor și a hemoroizilor. deoarece conţine peroxidază – un agent foarte activ în distrugerea radicalilor liberi din organism. Iarba broaștelor înflorește toată vara. în tratamente externe aplicate varicelor și hemoroizilor. roșii sau albe. precum și în alte afecţiuni ale sistemului respirator. în mlaștini. fiind foarte bogate în amidon. săruri minerale. ci și în calciu. Bobul de hrișcă este bogat nu numai în amidon. Are dimensiuni reduse. compus care are rolul de a fortifica sistemul vascular și care este folosit și în industria farmaceutică. Se spune că boabele de hrișcă. leucoreea. Florile sunt roz. recomandă hreanul ca un mijloc de prevenire a cancerului. dr. Substanţe active importante: din punct de vedere farmaceutic. Cantitatea de calciu este mai mare decât cea din bobul de grâu. Frunzele sunt triunghiulare sau sagitat-cordate. în hemoragii interne (inclusiv cele de la nivel renal). Făina de hrișcă este considerată un aliment foarte consistent. antiseptice. De exemplu. Alţi compuși identificaţi în hrișcă sunt: histidină. Denumire populară: grâu negru. Preparatele de hrișcă au calităţi vasodilatatoare. Hreanul are influenţe binefăcătoare în afecţiuni precum astmul. din iulie și până la sfârșitul lui august sau chiar începutul lui septembrie. seminţele de hrișcă. cât și economic. Bineînţeles. Hreanul este diuretic și expectorant. cel puţin 50 de zile. de mobilizare a organismului. cel mai important compus este rutina (rutozida). Hrișca este și o plantă meliferă de mare valoare. până la înălţimea de 60 cm. Frunzele sunt aproape rotunde și au peţiolul lung. Preparatele utilizate în aceste afecţiuni au la bază rutozida. Se cultivă. dar și în ape care curg foarte încet. fiind un factor de antrenare. precum și în menţinerea unei bune funcţionări a tractului gastro-intestinal. utilitate deosebită. Tulpina de hrișcă poate ajunge. florile fiind dispuse sub formă de umbelă. chiar revulsive. planta are nevoie de mult soare. în zonele nordice. arginină. mai ales la nivel periferic. atât în plan medicinal. Făina de hrișcă are și o mare valoare energetică. au o valoare nutritivă însemnată. fagopirină. în primul rând.

Preparatele principale care se obţin sunt infuzia și decoctul. alcaloizi. Iarba lui Cristofor este folosită și de femeile aflate la menopauză. și virtuţi medicinale. mucilagii. Au efecte de echilibrare în ceea ce privește funcţionarea sistemelor circulator și respirator. la ușurarea nașterilor. Această plantă aparţine familiei portulacaceelor și este considerată o buruiană oarecare ce crește prin culturi. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. Întrebuinţări. Iarba mare Denumire știinţifică: Inula helenium. astm. Florile sunt sub formă de capitule și au . bronșite. Importantă în tratamentele asupra bolilor femeiești este în primul rând rădăcina acestei plante – Radix Christiphoriana. tanin. agent relaxant pentru piele și ţesuturi. iarba lui Cristofor este cultivată și ca plantă decorativă. Se prepară infuzie sau decoct. Iarba lui Cristofor Denumire știinţifică: Cimicifuga racemosa. precum și un principiu asemănător hormonilor estrogeni. cefalee. vitamina C și vitaminele din grupa B. spasme pe tractul gastro-intestinal. Preparatele realizate din iarba lui Cristofor au proprietăţi tranchilizante. din iunie și până în octombrie. De culoare galbenă.50 metri. Iarba lui Cristofor este și un agent de fortificare a organelor de reproducere femeiești. capabil să înmoaie. cărnoase. pline de suc. smântânică. spasme musculare. ca vegetaţie în acvarii. Întrebuinţări. flavone. Este o plantă perenă din familia compozitelor. Denumiri populare: omag. laxative. Frunzele. Are. în mod obișnuit. dar mai ales datorită florilor. narcotice. având o înălţime de până la 1. Este folosită și în combaterea inflamaţiilor apărute la nivelul căilor urinare. fiind administrată ca tonic.62 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. florile de iarbă grasă sunt active timp de circa cinci luni pe an. Pentru preparate medicinale se recoltează rizomii. cu această plantă se atenuează durerile ovariene și spasmele uterului în perioada premergătoare menstruaţiei și în timpul menstruaţiei. în locuri părăsite. Prezentare. Acţionează benefic asupra aparatului respirator. Substanţe active importante: cimicifugină. Dincolo de aceste întrebuinţări medicinale obișnuite. Prezentare. Iarba lui Cristofor este o plantă toxică. contribuie la declanșarea menstrelor întârziate. Totodată. nu numai în perioada fertilă a vieţii lor. Frunzele și tulpina sunt consistente. Cu preparatele de iarbă grasă se obţin rezultate pozitive și în tratarea gingivitelor. tuse cronică. Actaea spicata. iarba lui Cristofor este o plantă utilizată de multă vreme de femei. mai ales cele de pe ramurile tinere. mai indicate fiind extractele. precum și seminţele. Denumire populară: cohoșul negru. primăvara sau toamna. fiind folosită ca materie primă la producerea unui emolient cu calităţi foarte bune. însă. Se știe că preparatele din iarba lui Cristofor contribuie la rezolvarea unor probleme dificile legate de menstruaţie. pe marginea drumurilor. Tulpina este ramificată încă de la nivelul solului. de mici dimensiuni. deoarece pot crea neplăceri (tulburări în sistemul nervos. Denumiri populare: troscot gras. Iarba grasă Denumire știinţifică: Portulaca oieracea. să flexibilizeze și să recondiţioneze și cele mai aspre ţesuturi. ochiul boului. despre care se afirmă că ar conţine hormoni estrogeni. însă. deci când planta nu e în perioada de vegetaţie. Substanţe active importante: săruri minerale. probleme cardiace). datorită aspectului său general. De pildă. floare de piatră. la restabilirea femeii în perioada lăuziei. Iarba lui Cristofor este indicată în nevralgii. Prezentare. antiinflamatoare. dar și asupra tractului digestiv. Actaea racemosa. Iarba grasă are importante proprietăţi medicinale: diuretică. Iarba lui Cristofor este o plantă perenă. Crește în păduri sau la marginea pădurilor și aparţine familiei ranunculaceelor. hipertensiune. Tulpina este păroasă. vermifugă. preparatele din această plantă pot provoca avortul. ci și după aceea. Poate atinge înălţimea de un metru și. folosite cu mare atenţie. cicatrizantă. sunt plasate mai ales spre vârful ramurilor. Iarba broaștelor se folosește. În cantităţi mari.

Pot influenţa desfășurarea ciclului menstrual și pot opri hemoragiile. Datorită acestei înălţimi reduse. Frunzele îi sunt lanceolate. cu tot cu frunze și flori. poligonon. Întrebuinţări. Face parte din familia boraginaceelor. Iarba roșie este o plantă iubitoare de umezeală. tinctură. în nevralgii și inflamaţii ale vezicii urinare. Preparatele de iarbă mare se folosesc atât în aplicaţii interne. noduroasă. bronșitele. bronșice și expectorante. depurative. din care se face o infuzie. Se mai prepară cataplasme. Iarba neagră Denumire știinţifică: Erica cinerea. antihelmintice (acţionează împotriva viermilor intestinali). blocaje și atonii musculare. de la terenurile părăsite din sate și până în pârloage sau pe marginea drumurilor. amestec de tinctură și apă pentru inhalaţii. inulină. iarba neagră face parte din categoria arbuștilor foarte scunzi. paralizii. heienină. dificile. cât și externe. Întrebuinţări. alantol. iarba neagră nu este nicidecum o iarbă. ci un arbust ce aparţine familiei ericaceelor. pecingine. magneziu. Prezentare. Se prepară următoarele produse medicinale: decoct. Preparatele de iarbă roșie au acţiune cicatrizantă și antiinflamatoare. Prezentare. Are tulpină simplă sau ramificată. reumatisme. Crește în locuri umede. unguent. Potenţează activitatea vezicii biliare și favorizează menstruaţia. Iarba șarpelui este o erbacee deosebită.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 63 culoarea galbenă. Crește pe soluri părăsite. Dimensiunile acestei plante sunt demne de luat în seamă – poate atinge 1. pielonefrite. iar florile au culoare albastră. antispastice. Practic. Substanţe active importante: uleiuri volatile. ericolină. ulei esenţial. putând ajunge până la o înălţime de un metru. roșie sau albă. preparatele de iarbă neagră curăţă rinichiul și căile urinare. persoanele cărora le transpiră abundent picioarele. Pentru terapii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. precum și arbutosidă – un compus specific. Întrebuinţări. guta. Iarba șarpelui Denumire știinţifică: Echium vulgare. Preparatele de iarbă mare sunt diuretice. Substanţe active importante: acid galic. Iarba neagră este o plantă importantă și în tratamentele privind afecţiunile rinichilor și ale căilor urinare. calciu. mixtură. . Surprinzător. Este o plantă cu tulpini lemnoase. iarbă amară. Iarba roșie Denumire știinţifică: Polygonum persicaria. pe terenuri considerate grele și pe care nu multe alte plante vegetează. astringente. care astfel au șansa unei recondiţionări pe cale naturală. extract fiuid. Frunzele sunt lanceolate. ramnazină. Cu infuzia preparată din această plantă se pot trata. Crește pretutindeni unde e loc pentru vegetaţie sălbatică. extract fluid. în primul rând prin culoarea ei care este gri-deschis. nu depășește. înălţimea de un metru. Tulpina. Stimulează apetitul și digestia. Din punct de vedere terapeutic prezintă interes rizomul și rădăcinile. acid fumărie. oxiuraza. Iarba șarpelui înflorește timp de aproape patru luni pe an. Iarba roșie înflorește din iunie și până în septembrie. Iarba mare este considerată o componentă esenţială a ceaiului antibronșic. Caluna vulgaris. De asemenea. săruri de potasiu. în mod obișnuit. prin șanţuri. Preparatele de iarbă neagră sunt indicate în gută. Este vorba despre terenuri silicoase și acide. ericinol. Are un ciclu de viaţă anual și face parte din familia poligonaceelor. fiind antiseptice. în manieră naturistă.20 metri înălţime. Principalul preparat care se obţine este decoctul. Substanţe active importante: hiperină. camfor. principii amare. în zone mlăștinoase. acid cafeic. aceste preparate sunt recomandate în cazul ulceraţiilor cronice. iar florile au forma unor spice cilindrice. Prezentare. Din rizom se face un decoct cu care se tratează dischineziiie biliare cu hipotonie. Pentru folosinţă în terapii medicinale se recoltează vârfurile tinere. fiind o iarbă meliferă. persicarină. ulei. Denumiri populare: ardeiaș. din iunie și până în septembrie.

groase. antisudorifice. infuzia de iarbă de șoaldină este indicată în tratamentul sclerozei și al hipertensiunii. brădișor. Substanţe active importante: flavone. Iedera Denumire știinţifică: Hedera helix. Preparatele de iederă au eficienţă în tratamente privind afecţiuni ale căilor respiratorii. Întrebuinţări. au o culoare galben-verzuie. Specifice acestei plante sunt sematina (care este un alcaloid) și rutina (o glicozidă). jireapăn. în păduri. din care se prepară cataplasme. Potrivit unor cercetări ceva mai noi. alcaloizi. de fapt. Fructul de ienupăr conţine multe alte substanţe. Poate fi întâlnit. frunzele fiind ascuţite. Substanţe active importante: săruri minerale (mai ales săruri de potasiu și calciu). Preparatele de iederă sunt utilizate și în tratarea plăgilor. fiind bune pentru tratamentul bătăturilor. verzișoară. bătăturilor. a unor boli de piele (de exemplu. Această plantă poate contribui. în zone de tufărișuri. Prezentare. Întrebuinţări. antiscorbutice. Micuţa plantă numită iarbă de șoaldină este. și chiar a bătăturilor. Iarba de șoaldină înflorește în prima jumătate a verii. Iedera este un arbust agăţător. rezine. fructul fiind o pseudo-bacă (un con sferic) brumat-albăstruie. Poate fi utilă în cancerul de piele și în remisiunea unei boli grave – epilepsia. Denumiri populare: cetenă. precum și în hipertensiune. Tulpinile îi sunt lipsite de perișori și se ramifică spre vârf. antidiareice. de mici dimensiuni. pistruii. decoct. prin efectele sale medicinale. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. abcesele). a stărilor febrile. infuzii. dar și micozele. preparatele de iarbă de șoaldină pot fi toxice. cu tulpină foarte lungă. consistente și au gust acru. tusea convulsivă. ienuperină. zaharuri. rotunde. Valoare medicinală au frunzele. guta. unguente și cataplasme. lucioase. iar florile. iedera este recomandată în tratarea unor afecţiuni care preocupă omul modern – printre acestea aflându-se și celulita. Este o plantă iubitoare de soare. fiind antiepileptice. stomahice. De asemenea. mucilagii. iarba tutunului. turtei. prin locuri uscate și mai puţin frecventate de animale sau de oameni. Prezentare.64 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile tinere. Substanţe active importante: iederina. Este un arbust ramificat. Frunzele sunt aproape ovale. Planta sau bucăţi de plantă se aplică în terapii externe și sub formă proaspătă. săruri de potasiu și calciu. Acest fruct prezintă importanţă din punct de vedere medicinal. grupat sau izolat. A fost observat și faptul că preparatele de iederă au influenţă benefică și în circulaţia sângelui. . a ulceraţiilor gurii. de lumină. Se prepară o infuzie. cu tot cu flori și frunze. Preparatele pe bază de iarba șarpelui sunt depurative. litiaza biliară. jneap. zaharuri. Substanţe active importante: ulei volatil (0. taninuri. direct pe zona afectată. reumatismul. peţiolate. asemănătoare cu acele bradului. din care se prepară infuzie. Ienupărul este un arbust care crește în flora spontană de deal și munte. ulcerele cutanate. Face parte din familia crasulaceelor. În cantitate mare. Au efecte și sunt uneori utilizate în reglarea activităţii de la nivelul de stomacului și al intestinului subţire. în preajma pădurilor. la combaterea scorbutului. Iedera este cultivată ca plantă decorativă. Înflorește în aprilie-mai. tinctură. Întrebuinţări. Face parte din familia cupresaceelor. arsurilor. În medicina tradiţională se foloseau împotriva epilepsiei și a mușcăturilor de șarpe. Preparatele din iarbă de șoaldină au importante virtuţi medicinale. Iarba de șoaldină Denumire știinţifică: Sedum acre. în turbării. „Arta medicinală” a ajuns atât de departe încât frunzele de iederă se și murează. antiulceroase și chiar anticanceroase. o tufănică întâlnită prin fâneţe. a rănilor greu vindecabile.2 – 2%). decoct. Ienupărul Denumire știinţifică: Juniperus communis. Denumiri populare: iarba ciutei. Face parte din familia araliaceelor. acizi organici. Frunzele sunt verzi. Prezentare.

seminţele macerate și decoctul. Prezentare. săruri minerale. uneori alături de multele ierburi medicinale întâlnite pe marginea drumurilor. Isopul este un mic arbust. albastre. gastro-duodenitele. iar frunzele sunt mici. ipcărigea are și proprietăţi depurative. Substanţe active importante: saponine. cultivată. heterozide. protide. Ipcărigea Denumire știinţifică: Gypsophila paniculata. iritând. caz în care se ajunge la hematurie. unele boli ale pielii – cum ar fi ulceraţiile și eczemele provocate de microbi. în fabricarea unor produse cosmetice. a bronșitelor acute și cronice. Ipcărigea este întrebuinţată și în industria alimentară.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 65 unele încă neidentificate. laxativ. Se prepară infuzie și decoct. ipcărigea apare și în forme cultivate. infecţiile căilor respiratorii. Aparţine familiei cariofilaceelor. Întrebuinţări. Dezvoltă un rizom foarte puternic. Fructul este o capsulă ce conţine seminţe brun-negricioase. Fructul este o capsulă ce conţine de la una până la 10 seminţe mici. de exemplu. este indicat în anorexie. Frunzele sunt lanceolate. Rareori. Inul este folosit în cazul constipaţiilor. Întrebuinţări. abceselor și furunculelor. a cistitelor. Printre afecţiunile sensibile la tratamentele cu ipcărigea sunt anemiile. Ipcărigea crește în flora spontană. În primul rând seminţele. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcinile și mai ales rizomii. Seminţele de in sunt valoroase nu numai pentru industrie. Frunzele de isop sunt alungite și aromate. Ipcărigea sau gipsăriţă este o erbacee perenă. De asemenea. Seminţele de in au calităţi de agent purgativ. lucioase. Isopul Denumirea știinţifică: Hyssopus officinalis. rareori albe. însă. Supradozarea poate duce la situaţii neplăcute. la prepararea halvalei. Florile au culoare albastră. a gutei. gipsogenina. De asemenea. în timp ce pentru a trata inflamaţiile intestinale se vor lua seminţe macerate. Denumiri populare: gipsăriţă. Prezentare. conţin o ciano-glucozidă. precum și în alte industrii – la fabricarea detergenţilor. Întrebuinţări. dar și restul plantei. căile renale. ci și pentru practicile medicinal-naturiste. Aparţine familiei linaceelor Poate atinge o înălţime de circa un metru. mai ales . pot fi roșii sau chiar albe. emolient. planta formând tufe mari cu înălţimea de circa un metru. sedativ. contribuind la recâștigarea poftei de mâncare. În combinaţie cu alte plante medicinale. analgezice și bronho-dilatatoare. uleiul în cantitate foarte mare (până la 40%). Preparatele de ipcărigea sunt folosite. la prelucrarea pieilor. acid galacturonic. dese. Această multitudine de compuși îl fac foarte util pentru terapiile medicinale. În terapia medicinală se folosesc seminţele ca atare. precum și pentru a trata inflamaţiile tubului digestiv. cu obârșii exotice. ipcărigea înflorind din iunie și până în septembrie. carminative. ca expectorant. antiseptic. mai ales. ciuin alb. Tulpinile inului sunt drepte. Ca plantă medicinală are calităţi diuretice. Preparatele medicinale de ienupăr se vor lua numai după recomandările specialistului. alungite. Este o plantă anuală. glicozide. de obicei. Aparţine de familia labiatelor. florile fiind. Tulpinile sunt mult ramificate. adesea. cum ar fi edemele (umflăturile) renale și cirotice. ulei volatil. Este eficient în tratarea unor afecţiuni mai grele. Ienupărul este utilizat în tratarea deranjamentelor stomacale și intestinale. Ienupărul conţine un ulei utilizat în industria farmaceutică. seminţele de in pot fi utilizate și sub formă de cataplasme. coroana miresei. Isopul este folosit și ca plantă ornamentală. reumatismului. de culoare maro. grosimea acestuia ajungând chiar și la opt centimetri. turtite. cilindrice. Pentru a beneficia de cunoscutele efecte laxative ale inului se vor îngurgita seminţe întregi. Inul Denumire știinţifică: Linum usitatissimum. mucilagii și. uneori. Prezentare. Inul înflorește în iulie-august. Substanţe active importante: grăsimi. Florile au culoarea albă sau roșietică.

Sub formă de infuzie (ceai). Preparatele de izmă pot fi utilizate și extern. ci și în industria farmaceutică. Întrebuinţări. compuși triterpenici. Izma broaștei este o plantă de mari dimensiuni. mentonă. Acestea conţin valorosul ulei eteric numit mentol. de regularizare a activităţii bilei și de combaterea a colicilor hepatici. compuși antibiotici. Denumire populară: izma de baltă. expectorantă. chiar mlăștinoase. acetat și valeriană de metil. antidiareice. astmul. hipericină. alungând urmările stresului de peste zi sau de peste săptămână. izma contribuie și la revigorarea sistemului nervos. este verde. în cea alimentară. fiind o plantă meliferă. lacuri de pădure. precum și în reglarea funcţionării sistemului gastrointestinal. fiind un bun vasodilatator. are aceleași utilizări ca și izma bună. ajungând până la 30 – 40 cm înălţime. însă. inclusiv la nivelul capilarelor. au o puternică acţiune antiseptică (mai ales asupra sistemului gastro-intestinal) și analgezică. malurile râurilor. Frunzele au peţiol și sunt sub formă de elipsă. infuzia de isop determină o mai bună circulaţie a sângelui. Întrebuinţări. hipotensiv. heterozidă. Izma bună este o plantă cu importanţă economică și. Izmușoara de câmp Denumirea știinţifică: Acinus arvensis. Izma bună (Menta) Denumirea știinţifică: Metha piperita. Pentru aplicaţii medicinale se folosește toată planta. substanţe minerale. mintă. are stoloni și rizom. antispasmodic. Întrebuinţări. au culoare roz. Este perenă și se remarcă printr-o tulpină în patru muchii. Florile. Totodată. Izma broaștei înflorește din iulie și până în octombrie. Prezentare. Prezentare. precum și alţi compuși specifici. totodată. Din punct de vedere medicinal. fiind și un bun regulator al digestiei. Izma bună înflorește din iunie și până în septembrie. Preparatele pe bază de isop sunt recomandate și în tratamente privind traheita. Unii compuși ai izmei sunt astringenţi. Este utilizată și ca aromatic. sudorific.20 metri înălţime. alungite și au un miros specific. Frunzele sunt opuse. antiemetice. compuși sterolici. ficatul (contribuie la menţinerea ficatului în stare de bună funcţionare). dispuse în spic în vârful ramurilor. uneori. și asupra reumatismului și a urticariei. Substanţe active importante: ulei eteric.66 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC că răspândește și un miros plăcut. Izma broaștei Denumirea știinţifică: Mentha aquatica. diuretice. mentă. în combaterea colicilor abdominali. Isopul se manifestă ca un agent sedativ. Această specie de izmă. Este o izmă de talie mai mică. a cosmeticelor. sângele în mișcare. Izma creaţă are o mare căutare nu numai ca plantă medicinală. are o culoare roșietic-violetă. totodată. bălţi. Izma este considerată a fi unul dintre cele mai eficiente (și la îndemâna tuturor) remedii pentru durerile gastro-intestinale și indigestii. aducându-l la normal. Notabile sunt și efectele carminative. Poate ajunge până la 1. . hipertensiunea arterială. Prezentare. din acest motiv. florile fiind roșii-violete. sudorifice. Substanţe active importante: mentol liber. foarte plăcut. mintă de grădină. Mentolul și mentona. Este o plantă erbacee perenă. de relaxare. Izma broaștei poate fi întâlnită în locuri umede. Practic. punând. deseori ramificată. Uleiul volatil are acţiune bacteriostatică. în patru muchii. colină. Aceste băi contribuie foarte mult la crearea unei stări de calm. aparţinătoare familiei labiatelor. Valoare medicinală au frunzele (uneori și florile). Băile cu infuzie de izmă acţionează. bronșita. O altă specie de izmă cultivată este izma creaţă (Mentha crispa). recomandate fiind băile cu infuzie. izma reface climatul gastro-intestinal. Tulpina. fiind un carminativ eficient. cea mai mare valoare o au frunzele de izmă. Denumiri populare: izmă de leac. Infuzia realizată din această izmă este recomandată în tahicardie. cu frunzele dinţate și creţe. se cultivă. expectorant. antispastice. Izma este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale.

În formă de ace. înflorește intens. laptele secretat de plantă. Uleiul de jneapăn este utilizat în industriile farmaceutică și cosmetică. aflate la subsuoara frunzelor. ulei volatil. cum ar fi nervul sciatic. cu o înălţime maximă de 4o cm. alior. pecinginea. Face parte din familia pinaceelor. tulpina secretă un suc lăptos. vârfurile acestora fiind. Izmușoara de câmp este o plantă anuală. Prezentare. Datorită toxicităţii sale. În practica medicinală s-a constatat că acţionează și ca tonifiant. ascendente. conurile tinere. Preparată sub formă de decoct. două câte două. mai rar. Extern. precum și ca diuretic. această plantă este neramificată. însă. fiind un agent de igienizare a căilor respiratorii și a rinichiului. Laptele câinelui este o plantă de fâneaţă și pășune. Întrebuinţări. local. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă. În general. Întrebuinţări. în mod direct. cu miros specific.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 67 Crește în tufe și face ramificaţii chiar de !a nivelul solului. Florile. Are acţiune calmantă și antireumatică. . Substanţe active importante: ulei eteric. Prezentare. În general. Fiind conifer. Se prepară decoct. J Jneapănul Denumire știinţifică: Pinus mugo. iar din rășină se produce terebentină. Laptele câinelui este o plantă toxică. frunzele sunt dese și lungi de trei-șase centimetri. Are un rizom puternic. dispuse solitar sau grupat. din mai și până în august. tulpina fiind rotundă și subţire. această plantă dă rezultate pozitive în tratarea fenomenelor de calviţie (oprește căderea părului și fortifică rădăcina părului). Întrebuinţări. pistruii. dar și proteine. se folosește și pentru tratarea unor dureri cauzate de suferinţele unor nervi. Jneapănul are acţiune antiinflamatoare. Prin tradiţie. Înălţimea maximă – trei metri. Frunzele îi sunt în formă de romb sau de elipsă. aflându-se plasate în teci micuţe. Jneapănul înflorește în mai-iunie. Laptele câinelui înflorește din aprilie și până în iulie. tulpinile jneapănului sunt târâtoare. Euphorbia helioscopica. Pentru aplicaţiile externe. Denumiri populare: laptele cucului. a terenurilor virane. Substanţe active importante: două substanţe specifice – acid euforbic și euforbină. această plantă nu se administrează în terapii privind afecţiunile interne. lipide. Face parte din familia euforbiaceelor. rășină. locale. Jneapănul este un arbust conifer ce poate fi întâlnit în zona subalpină. laptele câinelui este folosit pentru tratarea unor afecţiuni ale pielii. Izmușoara de câmp face parte din colorata floră spontană a fâneţelor. latex. revigorând întreaga activitate din cavitatea toracică și din abdomen. dar mai ales în regiunile alpine. petele de pe piele (mai ales cele de pe faţă). Euphorbia stepposa. cum ar fi negii. se folosește. Denumire populară: jep. Pentru uz medicinal se pot folosi mugurii și. atunci când este înflorită. roz sau chiar albă. L Laptele câinelui Denumire știinţifică: Euphorbia cyparissias. La rupere. fiind iubitoare de soare și preferând solul uscat. au culori de la albastru-liliachiu până la roz-violet. Acest suc pătează pielea. Euphorbia seguieriana. și seminţele. acest arbust are conuri. a marginilor de cale ferată și de șosea.

rinitelor. litiaze. Consumul de lămâie înseamnă și o pavăză împotriva oricărei infecţii și. Frunzele. convalozidă. Rizomul. Face parte din familia rutaceelor. Florile sunt albe. Lămâia este simbolul reușitei în combaterea scorbutului. Totodată. Prezentare. pe pajiști. din care se prepară decoct. pulbere. în tufărișuri. palpitaţii). sinuzitelor. săruri minerale. flebite. Întrebuinţări. Acidul citric. limonină. în prezent cultivându-se în aproape toate zonele calde ale planetei. angină pectorală. sucuri. poate ceva mai mic – cu frunze oval-alungite. Rizomul de lăcrimioară este alungit. perenă. câte două-trei la fiecare plantă. adesea având o culoare verde-închis. cicatrizantă. Nici bolile care apar la nivel celular nu scapă de efectele preparatelor din lămâie. lăcrimioara se utilizează de foarte multă vreme în tratarea unor afecţiuni ale inimii (insuficienţă cardiacă. binecunoscuta lămâie. Lămâia este cunoscută și ca remineralizantă. sub formă de clopoţei. lămâia este antiseptică. esenţe parfumate și carbonat de calciu. adesea. tinctură. Naturiștii consideră lămâia ca fiind importantă. otitelor. tulpina și florile sunt folosite în aplicaţii medicinale și în industria farmaceutică. Lăsniciorul Denumire știinţifică: Solanum dulcamara. Pentru aplicaţii medicinale se culeg fructele. de asemenea. alcooli. însă. în zonele de deal și câmpie. majalină. Pentru terapii medicinale se prepară extract. având o mireasmă inegalabilă. Lămâile au un rol benefic și în bolile cardiovasculare. uneori roze sau gălbui. Înălţimea maximă la care poate ajunge este 20 cm. o boală gravă care făcea ravagii în trecut. Și tot lămâia este. Lăcrimioara crește în flora spontană. Lămâiul se prezintă ca un arbore de mici dimensiuni – cât prunul. ulei volatil. în varice. împotriva bolilor infecţioase. Cu lămâie se tratează. dar apare și în culturi. Fructul este o bacă. pectine. acizi diverși. în funcţionarea aparatului circulator. hemoragiilor nazale. Lăcrimioara este un cardiotonic cunoscut. important în structura pulpei de lămâie. în păduri. vitamină pe care unii o socotesc un medicament bun pentru toate afecţiunile. asistolie. Denumire populară: mărgăritar. precum și în cea a parfumurilor. glucide. flavonoide (în coaja de lămâie). B2. India. lipide. Cu lămâie se pot vindeca și infecţiile digestive și respiratorii. florile de lăcrimioare uscate sunt folosite pentru parfumarea tutunului de prizat. în apoplexie și chiar epilepsie. protide. Lămâiul este cunoscut ca un arbore mediteranean. În tutungerie. Lăsniciorul este un semiarbust ce poate avea o înălţime de până la trei metri. citrol. aritmie. Întrebuinţări. PP și mai ales C. afecţiunile hepatice și cele biliare. Ca plantă medicinală. Prezentare. Are și proprietăţi diuretice și antiseptice. . Patria lui de origine este. Florile sunt albe. lămâia are un șir întreg de utilizări. infuzie. infuzie. convalotoxol. chiar decisivă. Rizomul său este foarte puternic. reumatismelor. mai puţin în iulie. Citrus medica. Substanţe active importante: ulei volatil. mai ales. vitaminele B1. în curele de slăbit. identificată cu vitamina C. sucul de lămâie este recomandat și pentru tratarea amigdalitelor. lămâia fiind un adevărat bactericid. Din punct de vedere medicinal. groase și lucioase. aftelor. astringentă. diabet. Lămâiul Denumire știinţifică: Citrus limonum. În stare proaspătă. reglează și impulsionează metabolismul celular. acizi (în miezul de lămâie).68 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Lăcrimioara Denumire știinţifică: Convallaria majalis. gutei. fiind plantată pentru decor și utilizări în terapii medicinale. florile și frunzele. fiind toxice dacă sunt utilizate în cantitate mare. Această frumoasă plantă înflorește în lunile mai și iunie. saponină. extracte. Face parte din familia solanaceelor. sunt peţiolate și au formă de elipsă mult alungită. Substanţele active obţinute din lăcrimioară au o acţiune asemănătoare cu aceea a digitalinei. Lăcrimioara este o plantă erbacee. antimigrenoasă. Denumiri populare: alămâi. Prezentare. Substanţe active importante: glucozide toxice – convalotoxină. Face parte din familia liliaceelor. antitermică.

Lemnul câinesc poate fi întâlnit și sub formă cultivată. Lăsniciorul înflorește în lunile de vară. Cea mai mare valoare medicinală o au frunzele. în digestie leneșă. de asemenea. vitamina C și o substanţă specifică. se prepară decoct. Întrebuinţări. lemnul câinesc este folosit drept colorant. acizi. lemnul lui Dumnezeu. Planta se mai numește și „dulce-amar” deoarece. de a reduce durerile și crizele de reumatism. peţiolate. de o mare varietate. de culoare violetă. Acest arbust face parte din familia compozitelor. antialgică. de exemplu). iar frunzele. frunzele. Fructele. în cicatrizarea rănilor. aflată în fructe. Pentru aplicaţii pe piele se folosesc și frunzele verzi. solanidină. Lemnul Domnului are efecte pozitive și în alte afecţiuni. Preparatele din Lemnul Domnului combat viermii intestinali. chiar celulita și bolile reumatismale. Substanţe active importante: uleiuri aromatice. flavone. în lunile iunie și iulie. Frunzele. Fructele de lemn câinesc au o culoare neagră-albăstruie. acid dulcamaric. eucaliptol. digestive. iar tulpina. Florile de Lemnul Domnului sunt galbene. cumarină. De precizat faptul că tratamentul cu lăsnicior se face numai sub îndrumarea specialistului. Prezentare. cununiţă. mai ales în zonele cu tufărișuri. agăţătoare. stomatitele. De asemenea. dar și hemoroizii. Aceleași rezultate se obţin și prin administrarea preparatelor de flori. aftele. Din acestea. este considerat ca fiind subarbust).DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 69 lemnos. Preparatele din tulpinile de lăsnicior au capacitatea de a curăţa sângele. numită ligulină. Sunt indicate. Florile. și un bun antiscorbutic. fructele. dar și în unele afecţiuni cutanate (eczemele). mălin negru. Lemnul Domnului este cunoscut mai ales pentru influenţele sale benefice în bolile . Substanţe active importante: siringină. principii amare. scoarţa. Preparatele de lemn câinesc sunt utile. din fructele sale fabricându-se chiar și cerneală. Lăsniciorul crește în locurile umede. în vindecarea rănilor vechi. cireș de pădure. Lemnul Domnului are miros de lămâie și de aceea se mai numește și lămâiţă. uneori. Lemnul câinesc este un arbust ce poate ajunge până la înălţimea de cinci metri. de la agitaţie nervoasă și dureri de cap. florile fiind de culoare albă. în ulceraţii ale pielii. glucozide. frunzele. În activităţile casnice sau industriale. la rându-i. Preparatele obţinute din lemn câinesc au acţiune cicatrizantă. Din acestea se prepară infuzie. fiind de găsit în flora spontană. importante virtuţi medicinale. pentru ca – sub influenţa salivei – să devină dulce. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și ramurile tinere. lăsniciorul este recomandat în tratarea gutei. Prezentare. tanin. în calmarea durerilor în cazul menstruaţiilor dureroase. cataplasme. decoct și tinctură. până la intoxicaţii cu mercur. din care se prepară infuzie. Denumiri populare: lemn câinesc. pentru uz medicinal. În practica medicinală se folosesc tulpinile. fiind o plantă otrăvitoare. Lemnul Domnului Denumire știinţifică: Artemisia abrotanum. poate deveni târâtoare. zdrobite. de a igieniza sistemul circulator. fiind benefică în afecţiuni ale gurii (paradontopatiile. Coaja acestei plante este. Este o plantă lemnoasă. Întrebuinţări. pelin domnesc. Substanţe active importante: solanină. zaharuri. Pentru scopuri medicinale se recoltează florile. și în combaterea bolilor de piept. Lemnul câinesc Denumire știinţifică: Ligustrum vulgare. Mirosul acestor flori este respingător. tuse și chiar unele tumori. Scoarţa de lemn câinesc are. dar și în păduri sau pe locurile unde a fost pădure. Cu decoctul de frunze de lemn câinesc se tratează blocajele gastro-intestinale. are un gust amărui. tusea pe fond nervos și astmul. precum și o substanţă specifică numită abrotină. niște bobiţe roșii (bace). cicatrizante. sunt crestate. extract apos. cu o ramificaţie foarte puternică. Face parte din familia oleaceelor. dar și o loţiune cu un puternic efect dezinfectant. mici. de la câmpie până la munte. a epilepsiei. totodată. Este un arbust de dimensiuni reduse – ajunge la maximum un metru înălţime (de fapt. Lemnul Domnului are proprietăţi tonice. antiinflamatoare. sunt otrăvitoare. de a combate bronșitele. astringentă. sunt grupate în inflorescenţe. la început. când este gustată. Înflorește la începutul verii. Denumiri populare: lemnuș. tulichioară. au formă de elipsă. Întrebuinţări.

Substanţe active importante: zaharuri. importante fiind. Este foarte apreciat în bucătărie. preparatele de lemn dulce acţionează în afecţiuni precum ulcerul gastric. bilei și căilor urinare. lemnul dulce face parte din familia leguminoaselor.50 metri. manitol. Preparatele de lemn dulce au efecte estrogene – stimulând funcţiile organelor sexuale. Efecte benefice ale preparatelor de lemn dulce s-au înregistrat și în cazul inflamaţiilor gastrice (combat gastrita hiperacidă). tonificatoare. dismenoreea. firuţă. ulei rășinos (15%). Din punct de vedere medicinal. Virtuţi medicinale are întreaga plantă. decoct. vitamine din grupa B. Leurda are virtuţi antiscorbutice. Pentru uz medicinal se culeg și se utilizează rădăcinile secundare și rizomii laterali. o poţiune. expectorante. În mod obișnuit.50 metri.70 stomacului. leurda are un bulb ovoidal. fiind un bun bandaj pentru întreg traiectul gastro-intestinal. Întrebuinţări. asemănători căţeilor de usturoi. uneori chiar mai mult. și asupra inflamaţiilor articulaţiilor. de culoare albastru-violet. diuretice. traheita. Prezentare. Face parte din familia liliaceelor. glicirizină. Întrebuinţări. Fructele au o conformaţie de spin și au pe ele perișori. ale ficatului. În aplicaţii medicinale. Frunzele sunt dispuse perechi în jurul tulpinii. Denumire populară: usturoiţă. depurative. iar florile. calculii renali și biliari. sedative. recoltarea părţilor medicinale ale plantei se face în al treilea an de dezvoltare. iarbă tare. Leurda Denumirea știinţifică: Allium ursinum. Concluzionând. Tulpina este însoţită de două frunze. Prezentare. ce cuprinde între cinci și 20 de flori de un alb strălucitor. Înălţimea maximă pe care o poate atinge – 1. frunzele și . rizomul. de asemenea. Crește în toate zonele României. lemnul dulce se folosește mai ales sub formă infuzie. Lemnul dulce este o plantă cultivată de om. Subarbust. Acţionează. importante sunt frunzele – din care se prepară o infuzie. specific. Denumire populară: iarbă dulce. uneori au formă rombică. format din solzi groși. Leușteanul Denumire știinţifică: Levisticum officinale. Sunt prinse de plantă prin peţiol și au un miros foarte puternic. Fructul este o capsulă. fiind crestate și consistente. considerată a fi forma cea mai eficientă. fluidifiante (în cazul secreţiilor bronșice). dar care în anumite condiţii se poate sălbătici. Leușteanul înflorește pe tot parcursul verii și poate crește până la un metru. mixtură sau pulbere. Este și un agent eficient de curăţire a organismului. în reglarea activităţii rinichiului. Leurda poate înlocui usturoiul și poate fi conservată. Tratamentele cu lemn dulce nu sunt recomandate hipertensivilor. acid glabric. în gastrite. fiind o plantă perenă. folosirea în exces a preparatelor de lemn dulce nu se recomandă nimănui – pot provoca hipertensiune. a tractului gastro-intestinal și nu numai. rădăcină dulce. Leușteanul este o plantă perenă cultivată. după încheierea perioadei de vegetaţie. acid glicirhizinic. Leurda este o plantă erbacee cu miros și gust de usturoi. Frunzele au formă de elipsă. DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Lemnul dulce Denumire știinţifică: Glycyrrhiza glabra. Pentru asemenea suferinţe a fost pus la punct un preparat special de lemn dulce. Este recomandată în avitaminoze. faringita. însă. Aparţine familiei umbeliferelor. Lemnul dulce crește sub forma unei tufe. precum și în activarea și reactivarea activităţii intestinale. putem spune că lemnul dulce este un remediu însemnat în suferinţele de ulcer gastric. Prezentare. În pământ. în locuri adăpostite și pustii. Florile se adună într-o inflorescenţă sub formă de umbelă. rareori și în iunie. au dimensiuni reduse. dar și sub formă de macerat. Atenţie. dar crește și în flora spontană. artrita. antiinflamatoare. Preparatele de lemn dulce sunt laxative. cu o înălţime de până la 1. diuretice. bronșita. Leușteanul are un rizom gros și o tulpină aeriană dreaptă și ramificată. În general. amidon dulce (circa 30%). Leurda înflorește în aprilie și mai.

leușteanul se poate utiliza sub formă proaspătă. sau sub formă de tincturi sau pulbere. cunoscut și sub numele de lichenul câinilor. dar și uscat. Contrar celor știute din medicina tradiţională. sedativ. în cefalee și migrene. cicatrizante. Întrebuinţări. numită de specialiști nervaţiune. în insomnii. Infuzia de flori de levănţică este diuretică și dezinfectantă. geraniol. Pentru uz medicinal se culege talul. Lichenul câinilor Denumire știinţifică: Peltigera canina. în timp ce pe partea inferioară poate fi observată o reţea. Acest lichen este folosit în tratarea afecţiunilor ficatului. vitamine. dezvoltă numeroși lobi. care au o culoare foarte bine conturată în peisaj – albastru-violet. Acest lichen poate fi întâlnit nu numai pe scoarţa stejarului. carminativ. printre altele. depinde de anotimp. Din lichenul de stejar se extrage un ulei volatil. acetat de linaloj. sulf. în domeniul aplicaţiilor terapeutice utilizându-se mai ales florile. Din florile de levănţică se face infuzie. antispasmodice. Substanţe active importante: uleiuri eterice. edemele cardiace. poate inhiba. Mai mult decât atât. Talul acestui lichen. . constipaţiile. Substanţă activă importantă: metionina – un aminoacid cu funcţie determinantă în desfășurarea proceselor vitale din organismul omenesc. Levănţica Denumire știinţifică: Lavandula angustifolia. Leușteanul este recomandat de specialiști ca diuretic. Dă rezultate bune în boli de inimă pe fond nervos. Levănţica are tulpinile ramificate. utilizat în industria cosmetică. pe marginea pădurilor și a luminișurilor. spichinel. levănţica este și o binecunoscută plantă medicinală. în tulburări stomacale și abdominale. durerile menstruale. Frunzele sunt mărunte și înguste. precum și în reumatism și stări de agitaţie. Lichenul de stejar Denumire știinţifică: Everina prunasteri. În scopuri medicinale. care au o nuanţă verde-cenușie-albăstruie. dar și cu calităţi antimicrobiene. Are culoare cenușie sau cenușie-verzuie. ci și pe cea a fagului. precum și pe stânci sau pietre. linalol. Substanţe active importante: ulei volatil. Interesant de observat – infuzia de levănţică stimulează secreţia celulei hepatice. carminative. Aparţine familiei labiatelor. Levănţica este utilizată intens în industria cosmetică. de hiperexcitabilitate. Denumiri populare: levand. acest lichen nu are virtuţi în neutralizarea virusului turbării. este flexibil și are o lungime maximă de 10 cm. teiului și chiar pe scoarţa pomilor fructiferi. Lichenul are culoarea verde-gri pe timp umed și brună pe vreme uscată. Întrebuinţări. Seamănă cu o tufă mai mică. Întrebuinţare. cumarină. Tratamentul cu talul acestui lichen are o mare valoare antibiotică. Lichenul de stejar are proprietăţi medicinale de excepţie – poate bloca. expectorant. Prezentare. o băutură eficientă în relaxarea sistemului nervos. Levănţică este o plantă cultivată. cu o lungime de circa 20 cm la maturitate. devenind tradiţională pentru această industrie. Peltigera canina este un lichen. două boli grave: difteria și tuberculoza. pentru infuzii. Se folosește în tratarea unor afecţiuni curente. pe căzături forestiere. plăcut mirositoare. edemele renale. mesteacănului. Faţa superioară a lichenului este acoperită cu o pâslă fină. levănţică de grădină. bronșitele. traheitele. înălţimea acestei plante ajungând până la 70 cm. aninului. terpinol (compusul cel mai important). de neliniște. regulator al tractului intestinal. săruri minerale. metionina fiind un agent cu acţiune directă asupra funcţiei hepatice. cum ar fi colicile abdominale la copii. prezentându-se sub formă de tufe. Întrebuinţări. Lichenul câinilor crește în preajma drumurilor forestiere. Prezentare. În vârful ramurilor se află florile. Lobii sunt ca niște benzi înguste. în afecţiuni renale. Metionina conţine. Lichenul de stejar este un tal care se prinde de arborele gazdă cu un disc adeziv. pe lemne. putregaiuri. Prezentare. acizi organici.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 71 seminţele.

Liliacul face parte din familia oleaceelor. Dezvoltă un rizom gros. în tulburări ale funcţionării inimii. Florile sunt plasate în vârful ramurilor. Se prepară: infuzie (mai ales din flori). Pentru practici medicinale se recoltează planta în întregul ei. rareori fiind de culoare roz. contribuind la detoxifierea organismului. Pentru uz medicinal se recoltează. ceva între măcriș și ștevie. cu o înălţime de până la 70 cm. Limba broaștei Denumire știinţifică: Alisma plantago aquatica. Limba broaștei este o plantă de apă. alantoină. antiseptice. Limba mielului Denumire știinţifică: Borrago officinalis. Frunzele. Florile sunt grupate în panicule și au culori diferite. și pot fi folosite la salată. Liliacul înflorește în luna mai. cu preparatele din rădăcini de limba broaștei se tratau cazurile de turbare. iar florile au culoarea albastră. decoct (din frunze). calciu. liliacul este util și în cazuri de febră mare. au importanţă rizomii și rădăcinile. Limba boului înflorește în lunile mai și iunie. din care se prepară infuzie sau comprese. Substanţe active importante: compuși specifici identificaţi sub numele de consolidină. când apa devine stătătoare. Reduce febra și contribuie la curăţarea organismului. se ramifică în partea superioară. Prezentare. Substanţe active importante: săruri minerale pe bază de magneziu. este suculentă. Prezentare. Este eficientă în afecţiuni precum hidropizia și nefritele. precum și extracte apoase sau fluide. Această plantă banală crește în locuri umede sau cu apă stătută. cu o formă de elipsă. Limba mielului este o e rbacee din familia boraginaceelor. combinaţii de ceaiuri. Denumire populară: limbariţa. extracte. cât și pentru restabilirea bunei funcţionări ficatului. dezvoltată. Face parte din familia boraginaceelor. iar tulpina exterioară este ramificată. Florile. se recoltează frunzele. chiar și în meandrele râurilor. în ameţeli și dureri de cap. Denumire populară: miruţă. atunci când se înţărcau copiii. mucilagii. Preparatele din limba boului au și importante proprietăţi depurative. decoct (din frunze). Limba boului Denumire știinţifică: Anchusa officinalis. dar mai ales cultivat ca arbust ornamental. Limba broaștei înflorește din mai până în septembrie. De asemenea. Întrebuinţări. precum și frunzele. au un gust deosebit. au un peţiolul lung. au culoare albă sau roz. înălţimea sa maximă fiind de 80 cm. calmante. Liliacul are și proprietăţi medicinale. această plantă iese în evidenţă prin culoarea ei ciudată. În peisaj. acizi. . Frunzele sunt păroase. Are o tulpină ramificată care. în cazuri de febră. Tulpina. În medicina tradiţională era folosită pentru blocarea secreţiei laptelui matern. dar mai ales ramurile tinere cu flori. în luna mai. Prezentare. Infuzia de liliac poate fi inclusă în tratamentul împotriva colicilor hepatici. Crește în tufișuri. în prima perioadă de vegetaţie a plantei. Întrebuinţare. de la liliachiu la alb. cenușie. Preparatele din limba boului acţionează asupra stării generale a organismului. Frunzele sunt ovale și au peţiol. Din punct de vedere medicinal. în retenţii urinare. Limba broaștei este o plantă medicinală cu efecte antiinflamatoare. ușor îngroșate. utilizându-se atât pentru calmarea durerilor hepatice. de formă eliptică. Frunzele. în afecţiuni pulmonare. Tot în medicina tradiţională. Prezentare. erbacee. perenă. mai ales prin urină. de mici dimensiuni. în reumatisme și răceli mari. Este un arbust a cărui înălţime poate ajunge până la șapte metri. în sălbăticie. substanţe minerale. întreaga plantă. Preparatele de limba broaștei sunt folosite și în homeopatie. la eliminarea multor substanţe toxice. fiind recomandată în cazuri de oboseală fizică și nervoasă. Întrebuinţări.72 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Liliacul Denumire știinţifică: Syringa vulgaris. peţiolate. Din aceste părţi ale plantei se prepară infuzie (mai ales din flori). În acest scop. Limba boului este o erbacee din flora spontană comună.

De altfel. Întrebuinţări. remarcată atât datorită florilor sale galbene. Potrivit unor observaţii mai noi ale specialiștilor. Cu infuzia de lingurea se tratează inflamaţiile bronșice și edemul pulmonar. remineralizante. hemoroizilor. fiind foarte hrănitoare. cu adevărat. sirop. Face parte din familia cruciferelor. alcaloizi. se poate utiliza întreaga parte aeriană. Valoare medicinală au frunzele – care se culeg în luna mai. Aparţine familiei scrofulariaceelor. remineralizant. Întrebuinţări. Preparatele de linariţă au proprietăţi antiinflamatoare. Linariţa este o erbacee din flora spontană. sub formă zdrobită și macerată. iod. bolile de plămâni sau ale căilor respiratorii. Se prepară suc.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 73 potasiu. la îmbunătăţirea vinului. Linariţa Denumire știinţifică: Linaria vulgaris. infuzie. apoi flavonoide. căilor ferate. pot fi utilizate în aplicaţii medicinale și preparatele pe bază de flori. Preparatele pe bază de linariţă sunt eficiente și în tratamentele de echilibrare a activităţii gastro-intestinale. iar florile. lintea este una dintre cele mai vechi plante cultivate. decoct. laxative. ale naturiștilor. Substanţe active importante: o substanţă specifică – linarita. extract. fiind recomandă și în afecţiuni cum ar fi scorbutul. se recomandă utilizarea plantei. rinichilor. De-a lungul timpului s-a constatat că aceste preparate au un rol deosebit în fortificarea pereţilor arterelor. Lingureaua este un antiscorbutic foarte puternic. în locuri părăsite. precum și la stimularea activităţii plămânilor. Denumiri populare: bumbac de câmp. ficatului. ci și medicinală. sunt grupate sub formă de ciorchini. Linariţa înflorește începând din partea a doua a verii și până toamna târziu. este fragedă. afecţiunilor cutanate (acnee. Pentru terapii medicinale se folosește partea aeriană a plantei. Limba mielului este un puternic revitalizant. De asemenea. Substanţe active importante: calciu. Frunzele pot fi consumate și sub formă de salată sau de suc (situaţie în care se pot folosi toate părţile fragede ale plantei). Într-o oarecare măsură. Contribuie și la curăţirea generală a organismului. Tratamentul cu această plantă se aplică în avitaminoze. precum și în afecţiuni hepato-biliare și ale căilor urinare. Linariţa este recomandată în tratarea pietrelor vezicale. inișor. stare generală proastă. antiinflamator – fiind recomandată în tratarea bolilor de plămâni. anemii. la marginea pășunilor și a pădurilor. Întrebuinţări. sub formă de salată sau inclusă în salate. dar mai ales vârfurile cu flori. potasiu. Lintea este o plantă aflată la loc de cinste în preocupările și practicilor naturiștilor. Prezentare. Preparatele din lingurea stimulează activitatea rinichiului. din care se prepară infuzie. bumbăcăriţă. fosfor. sodiu. furuncule). Dacă planta e în prima perioadă de vegetaţie și. Poate ajunge la o înălţime de maximum 50 cm. Limba mielului se utilizează în medicina tradiţională sub formă de infuzie. Lingureaua Denumire știinţifică: Cochlearia officinalis. ale amatorilor de hrană naturală și sănătoasă. Este o erbacee și face parte din familia leguminoaselor. vitamina C. Are frunzele crestate. acizi organici. a ficatului. Prezentare. rășini. Are frunze compuse și flori albe-albăstrui. deci. un medicament și un aliment. Se consumă . săruri minerale. Lintea Denumire știinţifică: Lens culinaris. de culoare albă. limba mielului făcând din vin. prin terenuri înţelenite. Boabele de linte au nu numai valoare alimentară. Infuzia de lingurea servește și la tratamente în boli cronice de ficat sau de rinichi. Lingureaua este o plantă medicinală de mici dimensiuni. limba mielului are efecte medicinale semnificative dacă este consumată crudă. Fructul este o păstaie cu boabe galben-maro. Prezentare. fosfor în cantitate mare. cochlearină. fortifiant. Crește de-a lungul drumurilor. cât și numărului foarte mare de frunze în formă lanceolată.

săruri minerale. pârloagele. vitaminele A. Extern. lanceolate. florile fiind mari. de culoare galbenă.74 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC fierte sau se macină. Substanţe active importante: alcaloizi. Fructele sunt niște capsule. Macul de câmp este o plantă anuală ce crește în flora spontană. uneori și frunzele (pentru cataplasme). Înălţimea macului de câmp poate ajunge până la un metru. decorând pajiștile. Substanţe active importante: saponină. mucilagii. Denumiri populare: coada boului. Preparatele pe bază de lumânărică se utilizează în aplicaţii medicinale interne și externe. În scopuri medicinale se recoltează florile și porţiunile tinere cu flori și boboci. B2 și C. de la macul de câmp se recoltează (în iunie-iulie) petalele de flori. Macul de câmp aparţine familiei papaveraceelor. roz. Din lumânărică se prepară infuzie. ulei volatil. În ceea. Prezentare. bază a multor reţete foarte nutritive. lintea este recomandată celor care se refac după boală. lipean. cataplasme. Pentru uz medicinal. culturile de cereale. Aparţine familiei scrofulariaceelor. Florile au petalele foarte mari. folosite. Seminţele de lumânărică sunt toxice și trebuie manevrate cu grijă. pline cu seminţe de culoare neagră. Aceste flori de lumânărică durează foarte puţin. diminuează crampele și au efecte antiinflamatoare. fâneţele. taluzurile șoselelor și ale căilor ferate. Intern. proteine în proporţie de 24%. Lumânărica Denumirea știinţifică: Verbascum phlomoides. celuloză. Ovidiu Bojor. mangan. decoct. În terapiile naturiste se utilizează. cu succes. coada lupului. lintea are mai multe proteine chiar și decât carnea. pigmenţi și două substanţe specifice – rhoeadină și reagenină. Frunzele sale sunt mari. Lumânărica înflorește din iunie și până în septembrie. . sodiu (în cantitate însemnată). Potrivit farm. mucilagii. Fiind un aliment energetic. ce pot ajunge chiar și până la 10 cm în diametru. Lumânărica este un bun remediu și pentru laringite și bronșite acute. de altfel. macul cucului. consumul de linte sporește laptele la femeile care alăptează. Lintea este un aliment aproape ieșit din obișnuinţele bucătăriei moderne. Cataplasmele preparate din făină de linte grăbesc vindecarea rănilor și a abceselor. în care se găsesc seminţele. astenicilor. uneori chiar o singură zi. Întrebuinţări. Aceste preparate facilitează expectoraţia. dar sunt reînnoite mereu. alterne. terenurile abandonate. mai ales intelectual. Substanţe active importante: hidraţi de carbon. Lumânărica este o plantă erbacee a cărei înălţime poate ajunge la doi metri. Culoarea florii de mac de câmp poate fi roșie. violetă. Verbascurn thapsiforme. dr. Prezentare. ce privește frunzele de lumânărică. celor care depun un efort mare. preparatele de lumânărică sunt folosite în calmarea tusei iritante. Denumiri populare: mac iepuresc. tanin. lintea germinată. amidon. deși este un adevărat izvor de energie (394 kcal la 100 g linte). Macul de câmp înflorește din primăvară și până în toamnă. iar frunzele – groase și cărnoase – au formă ovalalungită. M Macul de câmp Denumirea știinţifică: Papaver rhoeas. Întrebuinţări. B1. albă. și în industria farmaceutică. Tulpinile sunt păroase. a tusei convulsive. Fructul este o capsulă ovoidă. lumânărica se folosește pentru tratarea abceselor și a hemoroizilor. din acestea se prepară cataplasme emoliente. cele de la nivelul solului fiind dispuse în formă de rozetă. utilizate în aplicaţii terapeutice de lungă durată. Potrivit unei vechi practici de medicină populară. zaharuri (în cantitate semnificativă). loţiuni. ușor albicioase.

laudanină. utilizarea preparatelor pe bază de mac urmând a se face cu precauţie. pudră de opium. deși iniţial produc o stare de agitaţie. stomacaie. roz.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 75 Întrebuinţări. De fapt. senzaţia de durere din sistemul nervos central. Acest latex conţine opiul – substanţă folosită intens în medicină. Prezentare. așa cum s-a spus. la combaterea ipohondriei. Ceaiul de petale de mac de câmp este un bun agent antibronșic și antitusiv. Macul de grădină este o plantă anuală ce face parte. Macul de grădină este cultivat pentru utilizare în alimentaţie. utilizat în bolile de piept. tebaină. uretrale. Florile macului de grădină sunt colorate în alb. precum și ale vezicii. Preparatele medicinale obţinute din mac reglementează volumul secreţiilor din organism. tinctură de opium. Infuzia de petale de mac este revigorantă și acţionează eficient împotriva contracţiilor. un latex. preparatele pe bază de mac – opiul și morfina – creează dependenţă. Are o rădăcină puternică și lungă de circa 25 cm și groasă de un centimetru. mai ales. considerat a avea calităţi de excepţie. un produs obţinut din pereţii capsulei înainte de uscarea acesteia. heroină. acidul acetic. în limite normale. de asemenea. Mandarinul Denumire știinţifică: Citrus nobilis. Valoare medicinală au seminţele de mac. Din opiu. la reducerea stărilor de anxietate. mai ales sub formă de decoct. Seminţele de mac de grădină conţin un ulei. Folosite fără măsură. siropuri. acţionând asupra centrului nervos care dirijează respiraţia. practic. de pildă. precum și ca plantă ornamentală. morfină. Frunzele sunt groase și au forme neregulate. Macul de grădină se deosebește de macul de câmp prin faptul este mult mai robust. Datorită numărului mare de substanţe toxice. urmările pentru sănătate fiind foarte grave. Morfina este. Din macul de grădină se obţin următoarele preparate medicinale: decoct din coji de capsule. opiul e un amestec de circa 25 de alcaloizi. principala componentă a opiului. narcotină. Tulpina este consistentă și poate ajunge până la 1. morfină. la ameliorarea unor afecţiuni pulmonare. La rândul său. Cu preparat de mac se tratează și inflamaţiile pleoapelor. macul de grădină este considerat o plantă periculoasă. Din acest motiv. totodată. dar și din cojile uscate de mac de grădină. se utilizează și în spălări vaginale și în gargare. papaverina reduce spasmele musculare și de aceea este folosită în combaterea colicilor intestinale. procesul digestiv. se întrebuinţează împotriva tusei. Compușii obţinuţi din mac sunt indicaţi în calmarea oricărei dureri din organismul omenesc.5 metri înălţime. readucând. se obţine o altă substanţă – poate tot atât de importantă cât și opiul – morfina. Specialiștii recomandă multă precauţie în administrarea infuziei de flori de mac și a macului în general. Denumiri populare: macul alb. Întrebuinţări. violet. Macul contribuie. în farmacie. Preparatele de mac de grădină. Macul de grădină Denumire știinţifică: Papaverum somniferum. dizenteria și chiar holera. deoarece pot apărea complicaţii grave. mai puţin cunoscute. Codeina. e important să nu se utilizeze în terapii alte specii de mac. laringită acută. roșu. mac. dintre care cel mai important este morfina. angine pectorale și în gripă. din familiei papaveraceelor. administrarea infuziei și a altor tratamente se va face numai sub controlul specialistului. Tot cu mac se tratează diareile puternice. a spasmelor. Morfina anulează. frunzele și. colecistului și uterului. De asemenea. latexul. . Substanţe active importante: papaverină. nechibzuit. uneori fiind ramificată în partea superioară. Petalele de mac fac parte din reţeta celebrului ceai din patru flori. În mac se mai găsesc acidul lactic. a stărilor de melancolie. de două sau trei ori mai mare decât o nucă. Întreaga plantă conţine un suc lăptos. Fructul este o capsulă. codeină. Ceaiul din petale de mac de câmp este indicat în bronșită acută. Acești compuși se găsesc în latex (opiu). ca și macul de câmp. zaharuri. având rol de calmare a durerilor.

zaharuri. care sunt consistente. pericarpul și pulpa fructului. arbustul de mate nu trece de trei metri înălţime. inclusiv budinci și plăcinte. Prezentare.76 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. Substanţe active importante: acizi organici. iar seminţele decorticate acţionează ca antimicrobian. fosfor. cultivată pentru frunze și pentru peţiolul acestora. taninuri. săruri minerale. fructele crude. cărnoase. seminţele. e posibil ca preparatele de mangold să aibă și efecte antitumorale. Mangoldul – această varietate de sfeclă – facilitează digestia. Mai nou. Florile sale sunt albicioase. Mate Denumire știinţifică: Ilex paraguaiensis. de la mandarin se recoltează frunzele. În fapt. consistente. Face parte din familia rutaceelor și este rudă apropiată cu portocalul. în multe privinţe. suculent. calciu. Peţiolul se fierbe și are cam aceleași întrebuinţări. laxative. frunzele se remarcă prin conţinutul în vitamina C. Fructele de mango au o mare valoare alimentară. lipide. hemoragii. Pentru uz medicinal. Denumiri populare: ceai de Paraguay. Dacă peţiolul este bogat în potasiu. mangoldul este o varietate de sfeclă. de asemenea. diuretice. mâncăruri naturiste. Valoare medicinală au și frunzele. fiind. frunzele de mangold pot înlocui spanacul. Denumiri populare: sfecla pentru frunze. A fost adaptat cu succes în zona mediteraneană. Spre deosebire de portocal. Afecţiuni în care preparatele pe bază de mango au efecte pozitive: stomatită. Malaiezia. sodiu. hemoroizi. Mango este un arbore care se cultivă în subcontinentul indian. foarte multe săruri minerale (potasiu. Laos. obţinută din frunze și scoarţă. vitamina C. având proprietăţi alimentare și medicinale asemănătoare. utilizarea sa depinzând și de fantezia culinară a consumatorului. protide. antiseptice. inflamaţii uterine și gastro-intestinale. ceaiul iezuiţilor. mandarinul are și proprietăţi sedative. Fructele crude sunt antiscorbutice. Aparţine familiei chenopodiaceelor. prin urmare. proprietăţi antiinfecţioase și contribuie la mai buna circulaţie a sângelui. În fruct se găsesc foarte multe săruri minerale. Peţiolul este recomandat celor care au nevoie de sodiu și potasiu. Mango Denumire știinţifică: Mangifera indica. Frunzele de mangold sunt un aliment excelent pentru cei care au lipsă de potasiu. În alimentaţie. Prezentare. Importanţă medicinală au frunzele de mate. Mangoldul este o plantă legumicolă bienală. cu peţiol puternic. Este plăcut la gust. aproape cărnoase. Substanţe active importante: vitamina C. calciu. dizenterie. datorită bromului. substanţe proteice. cu sparanghelul și conopida. iar fructele au forma unor bobiţe roșii. cu frunze ovale. supe. fraged. Mandarinul este un arbust cu flori albe. fosfor. Frunzele mangoldului sunt folosite la salate. culoarea fiind gălbuie. Mate este un arbust din familia ilicaceelor. acizi și mai ales brom. dar și în Vietnam. cicla. originar din America de Sud. consistent. roză sau albă. Preparatul principal este un . glicozide. ceai brazilian. decoct și suc. Din acestea se prepară infuzie. Principalul preparat este infuzia. Mangoldul Denumire știinţifică: Beta vulgaris. Frunzele și scoarţa de mango au proprietăţi astringente. cărnos. vitamine. Prezentare. glucide. ondulate. Întrebuinţări. originar din China. Substanţe active importante: ulei volatil. celuloză. Poate atinge înălţimea de șase metri. Aceleași cu ale portocalului. dar și medicinală. acid galic. acesta semănând. Întrebuinţări. Întrebuinţări. Frunzele acestei plante sunt dezvoltate. boli ale pielii . Face parte din familia anacardiaceelor. florile. paradontoză. hemostatice. scoarţa. În mod obișnuit. un anafrodiziac ușor. calciu – în cantităţi cu adevărat semnificative). cu tot cu frunze. var. înalt de trei-patru metri. Peţiolul poate ajunge și la 30 cm lungime și cinci – opt centimetri lăţime. yerba mate. fosfor. Are. precum și vârfurile tinere. potasiu.

Stimulează activitatea ficatului și a b ilei. când are condiţii. ce conţine seminţele. totodată. fiind cunoscut și pentru influenţa sa pozitivă asupra activităţii stomacale și intestinale. Fructul este o păstaie plină cu boabe rotunde. Cele mai frecvente preparate medicinale de măceș sunt infuzia și decoctul. ci și un agent de maximă importanţă în reactivarea măduvei spinării. în revigorarea circulaţiei periferice a sângelui. Frunzele măceșului sunt aproape rotunde. Substanţe active importante: vitamine (B1. este cultivată foarte mult. Nu trebuie uitat faptul că mate este un puternic stimulent nervos. Crește intens. edemele. vasodilatatoare. Denumiri populare: trandafir sălbatic. agitaţie. Între timp. Mate sau ceaiul de Paraguay are influenţă benefică asupra stării generale de spirit. antihelmintică. Mazărea este. Face parte din familia leguminoaselor. având. Măceșul Denumire știinţifică: Rosa canina. acizi. în primul rând. rug sălbatic. mazărea a fost considerată o plantă cu calităţi medicinale neînsemnate. Florile sunt alb-albastre sau alb-roșcate. Este un preparat tonic și revitalizant pentru convalescenţi. lemnoase și pline de ghimpi. Diferenţa constă în faptul că floarea de măceș are doar un singur rând de petale. în dureri de cap. dar și în oboseală fizică și nervoasă. vanilină. Multă vreme. Este un arbust puternic împământat. Fructul măceșului este un receptacul de culoare roșie.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 77 produs cunoscut sub numele de Ceaiul de Paraguay. vitamine. Poate fi eficient în curele de slăbire. cafeină (2 – 4%). Mazărea Denumire știinţifică: Pisum sativum. lipide. Mazărea galbenă este considerată un aliment care dă forţă și energie. Pentru uz medicinal se recoltează fructele și petalele de flori. Această proprietate este dată de un principiu numit hemaglutină. Acest produs are acţiune tonică. în dilatarea arterelor. Floarea de măceș se aseamănă foarte mult cu cea a trandafirului. zimţate. specialiștii nu confirmă întrutotul această calitate. microelemente. de doi-trei metri. precum și împotriva viermilor intestinali. Forma principală sub care se utilizează fructele de măceș în terapiile medicinale este decoctul. diuretică. ca și în vechime. dar foarte rezistent. de obicei galbene la maturitate. teobromină. mazărea putând fi considerată și ca o plantă de leac. Substanţe active importante: proteine (în cantitate foarte mare – 22%). palpitaţii. hidraţi de carbon. lucrurile s-au schimbat. fier. ulei gras volatil. Deși nu are efectele nocive ale cafelei sau ale ceaiului chinezesc. un aliment foarte hrănitor. originară din Asia Centrală. combătând celulita. enterocolitelor. Întrebuinţări. lactonă. în locuri expuse soarelui. Ca vitalitate. Mazărea are o mare valoare energetică – 354 kcal la 100 g de boabe. e adevărat foarte nutritiv. Măceșul crește de la câmpie până la munte. B2. obezitatea. fiind folosită nu numai în hrana oamenilor. Este utilizat. Au o valoare medicinală foarte mare și se consumă ca atare sau sub forma unor preparate. rareori roșii sau albe. și mai ales C). ci și în furajarea animalelor. Întrebuinţări. . și poate ajunge până la doi metri lungime. potasiu. fiind ușor de recunoscut. Măceșul înflorește în lunile mai și iunie. Întrebuinţări. Acum. cacadâr. însă. Prezentare. acid malic. pectine. dar poate provoca și insomnie. Mazărea este o erbacee anuală. mate devine toxic în doze mari. o înălţime nu prea mare. Are cârcei cu care se prinde de suporţi. măceșul este are o rezistenţă de excepţie faţă de agresiunea agenţilor externi. Prezentare. mai ales pentru ficat. fosfor. lecitină. Cercetările au dovedit că mazărea nu este un simplu aliment. Florile au culori diferite fiind. Tradiţia spune că frunzele de mate pot fi utilizate și ca afrodiziac. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită mateină. în cazuri de anemii. acid citric. a calculozei renale. În ceea ce privește caracterul său energizant. Fructele de măceș se culeg în perioada în care devin portocalii. cu peţiol subţire. răsură. care se găsește în special în mazărea verde. Contribuie la tratarea avitaminozelor. P. Măceșul face parte din familia rozaceelor. de obicei. antiinflamatoare. energetic și ușor digerabil. Se prezintă sub formă unor tufe ale căror ramuri sunt groase. roz. zaharuri. taninuri.

Frunzele. Este o plantă perenă ce crește în flora spontană. au culoare albă sau roșie. deal și zona subalpină. importantă este partea aeriană a măghiranului. Aceste preparate sunt depurative și ușor laxative. depurativă. Florile. diminuează colicile stomacale. în deranjamente intestinale. uneori roșii. De asemenea. Crud sau sub formă de infuzie. având culoarea verde. Fiecare boabă de măceș este un adevărat depozit de vitamine și. De origine mediteraneană. Are frunzele mici. Se prezintă ca o tufă de mici dimensiuni. se recomandă a fi utilizată. Reglează activitatea din tractul gastro-intestinal. cu o dungă roșie. Măcrișul iepurelui Denumire știinţifică: Oxalis acetosella. Tratamentul cu acest ceai are efecte diuretice. Măghiranul reglează activitatea gastrointestinală. Măcrișul Denumire știinţifică: Rumex acetosella. De altfel. Substanţe active importante: cantităţi mari din vitaminele A și C. de formă ovală. Florile sunt mici și albe. Măcrișul caprei este o plantă cu un anume grad de toxicitate și. preparând din el salate și suc. Preparatele obţinute din măcrișul iepurelui se folosesc drept antidot în intoxicaţiile cu arseniu și mercur. foarte mici și ele. Aparţinând familiei oxalidaceelor. La maturitate. cu precauţie. sunt asemănătoare celor de trifoi și au gust acrișor. înaltă de maximum 60 cm. totuși. din care se fac salate sau cataplasme cu frunze opărite Substanţe active importante: oxalat de potasiu.78 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pus la rece. Măcrișul caprei este recomandat și în bolile de ficat (potenţează activitatea ficatului). Denumire populară: măcrișul mărunt. măcrișul caprei este o plantă perenă de mici dimensiuni (până la 15 cm înălţime). Denumiri populare: mărgăran. Denumiri populare: măcrișul caprei. Măcrișul caprei înflorește în lunile mai și iunie. în gută. având. Plantă de cultură. se amestecă cu miere. Întrebuinţări. dar și plăcut la consum atunci când fructele. mageran. Din măghiran se face infuzie. decoctul poate fi utilizat și ca băutură răcoritoare. Are un rizom dezvoltat și ramificat. în reumatismul cronic degenerativ. ulei volatil. calmează spasmele . măcrișul este folosit și în bucătărie. Frunzele. dimensiuni mai reduse. în avitaminoze. Întrebuinţări. cu un gust acru pronunţat. măceșul se dovedește nu numai eficient. sedative. antiscorbutică. maghiranul face parte din familia labiatelor. liliachii sau albastre. Prezentare. fructele de măceș sunt folosite la prepararea prăjiturilor. Prezentare. Tulpina de măcriș este dreaptă. au culoarea verde închis și sunt în mare parte lanceolate. carminative. acoperite cu perișori. Substanţe active importante: o mare cantitate de oxalat de calciu (toată planta este atât de acră la gust încât cu ea se poate înăcri ciorba). Este utilizat și în hipocalcemie. Există și o specie cultivată (Rumex acetosa). curăţate de seminţe și peri. Pentru aplicaţii medicinale se culeg frunzele fragede. Măcrișul crește prin fâneţele. din acest motiv. laxativă. Din punct de vedere medicinal. Naturiștii apreciază foarte mult măcrișul. Întrebuinţări. sporește aciditatea. însă. antiseptice. Maghiranul Denumire știinţifică: Majorana hortensis. această tulpină se lemnifică. Florile sunt mici și verzui. Ca vermifug (antihelmintic). deci și în ţara noastră. măcrișul are acţiune diuretică. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. pajiștile și poienile din zonele de câmpie. Poate ajunge până la un metru înălţime. precum și în curele de primăvară pentru fortificarea organismului. din acest. maioran. Din fructele de măceș se prepară și un vin medicinal. Măcrișul înflorește în lunile mai și iunie. mai ales atunci când este vorba despre cantităţi mari de preparat. măceșul este planta medicinală cea mai potrivită în avitaminoze. Prezentare. motiv. mădiran. Această plantă crește în pădurile din toată emisfera nordică. măghiranul a fost aclimatizat și în ţara noastră. Mirosul de maghiran este foarte plăcut.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 79 intestinale, reduce stările de încordare și stres, alungă insomniile și stările de anxietate. Se utilizează și pentru a mări pofta de mâncare sau în caz de afecţiuni renale. Măghiranul are și utilizări medicinale externe, în tratarea reumatismului și a sciaticii. Foiţa medicinală a măghiranului este dovedită, cu prisosinţă, în tratarea dispepsiilor (deranjamentelor) stomacale.

Mărarul
Denumire știinţifică: Anethum graveolens Prezentare. Mărarul, plantă cultivată, dar întâlnită și în flora spontană, face parte din familia umbeliferelor. Este o plantă anuală. Tulpina poate avea o înălţime de până la 1,20 metri. Este ramificată, iar florile, aflate în vârful ramurilor, sunt adunate sub formă de umbelă. Au culoare galbenă. Mărarul înflorește în iulie și august. Frunzele – partea principală cu efecte medicinale – sunt mici, ramificate, ascuţite. Mirosul acestor frunze este caracteristic și deosebit de puternic. Din punct de vedere medicinal sunt utile nu numai frunzele, ci și seminţele. Din frunze sau din seminţe se prepară infuzie și apă distilată de mărar. Substanţe active importante: esenţă, carvonă. Întrebuinţări. Mărarul are calităţi ce revitalizează întregul organism, de la respiraţie și funcţionarea sistemului digestiv, până la circulaţia sângelui. Efectul său în organism este asemănător cu acela al aerisirii generale făcute într-o locuinţă. Pe acest fond, mărarul determină și o relaxare a organismului, fiind cunoscut și ca somnifer. Mărarul face parte din alimentaţia sănătoasă, naturistă, fiind un participant la salate și la alte mâncăruri bazate pe crudităţi.

Mărgelușele
Denumire știinţifică: Lithospermum officinale. Denumire populară: mei păsăresc. Prezentare. Planta aceasta, cunoscută sub numele de mărgelușe, este o erbacee perenă. Aparţine familiei boraginaceelor. Are o rădăcină puternică și groasă. Tulpina – care poate ajunge până la maximum un metru înălţime – este ramificată și acoperită de peri. Frunzele sunt lanceolate. Mărgelușa înflorește în mai și iunie, florile fiind albgălbui. Poate fi întâlnită în flora spontană, în cele mai diverse locuri, în general mai puţin umblate, prin tufărișuri, în liziere, pe marginea apelor, a drumurilor. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă și seminţele. Se prepară infuzie, iar pentru aplicaţii contraceptive se pregătește un macerat. Substanţe active importante: acid litospermic, conină. Întrebuinţări. Preparatele din mărgelușe acţionează împotriva febrei, a deranjamentelor stomacale, în litiaze, reumatism, gută. Au și proprietăţi diuretice. Importanţa lor constă, însă, în faptul că inhibă activitatea hormonilor hipofizei, provocând, la femei, sterilitate temporară.

Mărul
Denumire știinţifică: Malus domestica. Prezentare. Binecunoscutul măr face parte din marea familie a rozaceelor. Arborele ajunge până la 10 metri înălţime și este cultivat intens și într-o mare varietate de soiuri – peste 10.000. Fructul, mărul – are proprietăţi nutritive și medicinale deosebite, fiind deosebit de agreat de europeni și nu numai. Datorită efectelor sale, mărul a devenit simbolul sănătăţii, spunându-se, și nu fără temei, că în casa în care se mănâncă mere zilnic, doctorul nu intră niciodată. Mărul acţionează ca un medicament cu proprietăţi complexe, fiind – datorită enzimelor, vitaminelor și sărurilor minerale pe care le conţine – depurativ, laxativ, antireumatismal, reglator al activităţii gastro-intestinale, mineralizant, tonic pentru mușchi și nervi, antiseptic intern, relaxant hepatic. De obicei, mărul se consumă ca atare, precum și în diverse mâncăruri, mai ales în produse de patiserie. Foarte cunoscute, eficiente și plăcute sunt curele de mere proaspete. Din merele uscate se prepară decoct, iar din merele proaspete siropuri, sucuri. Celebru este oţetul de mere și miere. Substanţe active importante: vitaminele A, B, C, PP și, desigur, vitamina C, acizi organici, zaharuri, protide, taninuri, lignine, pectină. Cea mai mare cantitate de

80 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC vitamina C se găsește în coaja mărului. Merele au o mare valoare calorică – 128 calorii la 100 g mere. Întrebuinţări. Sunt peste 20 de afecţiuni în tratarea cărora mărul este un adjuvant preţios. Cea mai importantă contribuţie a mărului – tonifică din punct de vedere muscular și nervos. Mărul este utilizat cu succes în căderile organismului ca urmare a unor afecţiuni sau, pur și simplu, în caz de oboseală fizică și intelectuală, anemie, demineralizare. La fel de important este mărul și în cazul în care organismul este supus la eforturi semnificative, cum ar fi sarcina, performanţa sportivă, maratonul intelectual. Mărul este un bun bandaj pentru tractul gastro-intestinal. Utilizat și în obezitate, mărul este eficient sub formă de cure de mere verzi. Mărul are efecte dintre cele mai importante în afecţiunile cardiovasculare, fiind un agent de reducere a colesterolului, influenţând, de asemenea, în bine, tensiunea, evoluţia edemelor cardio-renale, a arterosclerozei. În acest sens, dr. farm. Ovidiu Bojor amintește de cura lui Kempner, prin care se reduce sever colesterolul din sânge, mai ales în faza de atac ce poate dura de la o lună la trei luni, fază în care se consumă doar 200 – 300 g orez fiert pe zi și mere la discreţie. În această cură, alimentele celelalte – legumele, carnea, peștele, cartofii și pâinea în cantitate puţină – se introduc treptat, după cel puţin o lună în care s-a consumat doar orez fiert și mere. Mărul este folosit și în cosmetică, mai ales sub formă de suc, dar efectele sunt însemnate și dacă este consumat ca atare, fiind hrănitor pentru piele și apărând-o de agresivitatea mediului. Mărul sălbatic sau mărul pădureţ (Malus sylvestris) este mai înalt decât mărul cultivat, fructele sale fiind mici și astringente. Valoarea medicinală a acestor fructe este semnificativă, dar în mod obișnuit nu sunt utilizate, preferându-se folosirea mărului pădureţ doar ca portaltoi pentru mărul cultivat.

Mărul lupului
Denumire știinţifică: Aristolochia clematitis. Denumire populară: cucurbeţică. Prezentare. Mărul lupului este o erbacee perenă. Nu prea înaltă (maximum 70 cm), planta numită mărul lupului are frunze aproape ovale, flori galbene și fructe sub formă de pară. Înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. Crește prin locuri părăsite, prin pârloage, pe marginea drumurilor. Mărul lupului aparţine familiei aristolochiaceelor. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană, mai exact spus frunzele și vârfurile tinere. Uneori se întrebuinţează și rădăcina, sau chiar seminţele. Se prepară infuzie, decoct, tinctură, unguent. Mărul lupului este o plantă toxică. Substanţe active importante: substanţe specifice cum ar fi acizii aristolochici, aristolactama, aristolochina, apoi tanin, ulei volatil, alantoină, principii amare, flavone, acid citric. Întrebuinţări. Preparatele din mărul lupului sunt antireumatice, antigutoase, calmante, diuretice, antiinflamatoare, cicatrizante. Aceste preparate au o acţiune foarte puternică asupra organismului, acidul aristolochic provocând, potrivit prof. univ. dr. Gabriel Racz, intoxicaţie la nivelul capilarelor. Datorită toxicităţii sale, mărul lupului se folosește în mod deosebit în tratamente externe, pentru vindecarea rănilor vechi, răni infectate, ulcere ale pielii. Războinicii de altădată aveau mereu grijă să poarte cu ei preparate de mărul lupului, cel mai adesea sub formă de unguent. Se pare că mărul lupului are în compoziţia sa și un principiu antibiotic. Folosirea preparatelor de mărul lupului în afecţiuni interne se va face cu mare atenţie, deoarece există pericolul intoxicării grave. Potrivit unor cercetări mai noi, preparatele de mărul lupului acţionează și asupra dezvoltării și evoluţiei celulelor, fiind utilizate în tratamentele cu citostatice și cu hidrocortizon. Se susţine chiar că băile cu preparate apoase din mărul lupului au efecte asupra cancerului din zona rectului. Mărul lupului este o plantă medicinală foarte veche. Datorită multitudinii compușilor săi, unii foarte activi, mărul lupului trezește interesul multor herbaliști și specialiști în tratamente naturiste.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC

81

Măselariţa
Denumire știinţifică: Hyoscyamus niger. Denumire populară: nebunariţă, măselar. Prezentare. Măselariţa face parte din familia solanaceelor și este o plantă otrăvitoare. La maturitate, măselariţa măsoară între 20 cm și un metru înălţime. Tulpina este dreaptă și puternică, iar frunzele sunt alterne. Florile au culoarea galbenă, fiind străbătute de niște nervuri violete. Măselariţa înflorește toată vară și chiar o bună parte din toamnă – până prin octombrie. Din punct de vedere medicinal, valoroase sunt frunzele, ramurile tinere și seminţele, din care se prepară infuzie, tinctură, extract hidroalcoolic, sirop, pilule. Florile conţin atropină – un alcaloid utilizat ca antispastic, dar și în oftalmologie pentru mărirea diametrului pupilei. Substanţe active importante: hiosciamina, uleiuri, colină, atropină. Întrebuinţări. Preparatele de măselariţă au puternice efecte sedative, hipnotice, antinevralgice, antispasmodice. Se utilizează în stări de agitaţie – în cazul bolilor de nervi, în spasme (gastrice, esofagiene, veziculare, intestinale), în anxietate, gută, reumatism, nevralgii faciale, ulcere stomacale, tremuratul mâinilor, dureri de urechi. Măselariţa este o plantă de mare utilitate și pentru industria farmaceutică. Atenţie, tratamentele cu extracte de măselariţă se fac numai sub îndrumarea specialistului, măselariţa fiind foarte toxică.

Măslinul
Denumire știinţifică: Olea europea. Prezentare. Măslinul este un arbore puternic și longeviv. Poate trăi peste 1.000 de ani. Plantaţii de acum 500 de ani sunt pe rod, astăzi, în tot bazinul mediteranean. Măslinul aparţine familiei oleaceelor. Patria măslinului este, potrivit unor cercetători, Asia Mică (Turcia de azi). Măslinul poate atinge 20 de metri înălţime, având un trunchi gros, puternic, maroniu-alburiu. Frunzele sunt lanceolate, fiind de un verde lucios pe faţă și verde argintiu pe partea inferioară. Măslinul nu-și pierde frunzele la venirea sezonului rece. Florile lui sunt mici și albe. Măslina cea neagră, așa cum o știm noi, are această culoare și consistenţă după o perioadă de maturare în saramură, în perioada de vegetaţie având o culoare apropiată de cea a frunzelor. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele și scoarţa de măslin, dar valoare medicinală incontestabilă are măslina. Din frunze și scoarţă se prepară o tinctură și mai multe extracte. Cel mai important extract este însă uleiul, obţinut din măsline. Substanţe active importante. Frunzele conţin: săruri minerale, tanin, acizi organici, acizi grași, alcooli, ulei esenţial, saponine. Măslinele au în conţinutul lor protide, săruri minerale, vitaminele A, B1, B2, C și E, celuloză și, mai ales, ulei. Măslinele au o valoare calorică mare – 224 kcal la 100 g măsline și 900 kcal la 100 g ulei. Întrebuinţări. Frunzele măslinului produc dilatarea reţelei circulatorii periferice, provoacă diureză, reduc febra, reglează activitatea ficatului, au efecte pozitive în reducerea glicemiei și a colesterolului, în curele de slăbire. Preparatele din frunze sunt indicate și în hipertensiune, arterioscleroză, litiază urinară, angină pectorală, diabet, abcese cutanate. Indicaţii și efecte asemănătoare au și măslinele. Uleiul de măsline este indicat în bolile ficatului, inclusiv pentru eliminarea calculilor biliari. Se folosește și ca pansament gastric și intestinal, fiind și ușor laxativ. Este celebră practica prin care, în fiecare dimineaţă, se bea câte o lingură de ulei de măsline. Uleiul de măsline este folosit și pentru tratarea arsurilor, amestecat cu albuș de ou. Se utilizează cu bune rezultate și în combaterea ulcerelor gastroduodenale, a blocajelor bilei, a intoxicaţiilor cu diverse otrăvuri, în paradontoze, în calmarea durerilor. Dincolo de toate aceste utilizări, uleiul de măsline – la fel ca și măslina din care provine – este deosebit de nutritiv și de gustos.

Mătăciunea
Denumire știinţifică: Dracocephalum moldavica. Denumire populară: mătăcină. Prezentare. Mătăciunea este o erbacee aromatică, originară din Siberia. Are frunze lanceolate, florile fiind albastre sau albe. Aceste flori sunt bogate în nectar și, de aceea, mătăciunea este o foarte bună plantă meliferă. Aparţine familiei labiatelor. În mod obișnuit, mătăciunea este cultivată ca plantă ornamentală.

Letaria italica. Rădăcinile sunt ramificate și bine ancorate în sol. astmul bronșic. late. de asemenea. De aceea. tanin. Preparatele de mătăciune se manifestă și ca agent antiseptic. Substanţe active importante: ulei volatil. doamnă mare. beladonă. roșcate. Meiul Denumire știinţifică: Millium effusum. foarte otrăvitori. vitamjna A. substanţe amare. Panicum miliaceum. sub formă de bacă de culoare roșie. Pentru nevoi medicinale se folosesc frunzele. Este un bun agent de susţinere și refacere în caz de oboseală intelectuală. perenă. Aparţine familiei solanaceelor. smârdar. fiind verzi în permanenţă. Este utilizată și în tratarea bolilor cardio-vasculare. precum și celor suferinzi de inimă. Fructele. la buna funcţionare a bilei și echilibrează activitatea ficatului. acid salicilic. acid cafeic. iar în interior sunt gălbui. meiul a făcut parte din hrana oamenilor. înaltă de 1. Merișorul este un arbust de mici dimensiuni (până ia 30 cm înălţime). Întrebuinţări. Ajunge până la 1. Mătrăguna înflorește în lunile iulie și august. rareori ovală și sunt mici. Merișorul înflorește în mai și iunie. Mătrăguna este o erbacee puternică. negre. Cu preparatele de mătăciune s-au obţinut rezultate pozitive și în tratarea spasmelor mușchilor netezi și chiar ale organelor interne. . această plantă conţine. meiul este recomandat astenicilor și celor aflaţi în convalescenţă. mătrăguna nu se va utiliza decât așa cum se prescrie și se administrează orice medicament periculos. Merișorul crește în zona montană și este melifer. Mătrăguna crește în flora spontană de pe tot cuprinsul ţării – la marginea pădurilor. Utilizarea mătrăgunei. scopolamină. vasodilatantă. Prezentare. Întrebuinţări. Întrebuinţări. preparatele și extractele din această plantă fiind întrebuinţate nu numai în terapii tradiţionale sau în medicină. lipide. Florile sunt brune.5 metri. potolind durerile abdominale. Boabele au formă rotundă. a extractelor sau a oricărui preparat pe bază de mătrăgună poate fi mortală fără îndrumarea medicului. violete. care sunt puternic toxici. Prezentare. Denumiri populare: afin roșu. uneori roz-roșietică. Preparatul principal este infuzia. adică în condiţii de maximă securitate. Fructele sunt modeste. în totalitatea ei. în luminișuri. Preparatele de mătăciune acţionează. Denumiri populare: cireașa lupului. Mătrăguna este o plantă medicinală importantă. din care se fac mai multe preparate. Mătrăguna Denumire știinţifică: Atropa belladona. ulcerul gastric și duodenal. în principal.5 metri înălţime. Toate extractele din această plantă acţionează în mod radical asupra sistemului nervos. antiasmatică. în cantitate mare. mai ales vârfurile tinere. Se folosește în tratamente privind buna funcţionare a căilor biliare și urinare. precum și în oftalmologie. pentru reglarea activităţii în tractul gastro-intestinal. beladonină – care sunt niște alcaloizi. Contribuie. Substanţe active importante: cantităţi semnificative de fosfor și magneziu. aspre pe partea inferioară. Aparţinând familiei gramineelor meiul este o plantă erbacee cultivată. Are frunze liniare. Partea aeriană a mătrăgunei este o tufă impresionantă. Merișorul Denumire știinţifică: Vacciniurn vitis-idaea. niște bobiţe sferice. astăzi fiind cultivat mai mult pentru furaj. protide. în zone cu arbuști. mucilagii. în tufărișuri. Datorită valorii sale nutritive. Frunzele lui nu depind de schimbarea anotimpurilor. având acţiune antispastică.82 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru nevoi medicinale se recoltează părţile aeriene ale plantei. Mult timp. Face parte din familia rozaceelor. Mătrăguna poate fi întâlnită și sub formă cultivată. Florile sale au culoare albă. Boabele de mei au și valoare medicinală. alcaloizi. Alimentele pe bază de mei sunt recomandate și femeilor gravide. Din frunze se prepară apa de melisă. doamna codrului. Prezentare. aminoacizi. boala lui Parkinson. ci și în industria farmaceutică. sunt comestibile. înflorite. Substanţe active importante: atropină. De fapt.

precum și în industria cosmetică. obţinut prin distilarea scoarţei de mesteacăn și a lemnului de mesteacăn. Una dintre cele mai eficiente utilizări ale infuziei de frunze de mesteacăn este în tratarea hipercolesterolemiei. vitamina C. Mielăreaua Denumire știinţifică: Vitex agnus-castus. din care se prepară infuzie. cum ar fi guta și reumatismul. În afecţiunile renale. Totodată. ceaiul de merișor este important deoarece poate sfărâma (dizolva) calculii renali. curăţind mai ales sistemul circulator și chiar sângele. În România. în tratarea hipertensiunii arteriale. săruri minerale. vitamina C. Mesteacănul este un arbore înalt (poate atinge și 30 de metri). este un remediu în bolile de piele. a edemelor cardiace sau renale. extract fluid. sirop diuretic. acid citric. sunt romboidale sau triunghiulare. seva. decoct. frunzele tinere. Importanţă medicinală au. ornamentală și medicinală. mastacin. tanin. mai ales al rinichiului și al căilor urinare. numai de către specialiști. a n efritei cronice și a gutei. Mugurii de mesteacăn – care se culeg în februarie – sunt recomandaţi. Pentru nevoi terapeutice se recoltează fructele. preparatele de mesteacăn sunt folosite și în aplicaţii cosmetice. tinctură. substanţe antibiotice și săruri minerale (cele mai bogate în aceste substanţe sunt frunzele). și flori mici. Prezentare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 83 cel mai important fiind infuzia. sub formă de decoct. vin tonic și febrifug. ducând la înnoirea organismului. folosită ca decoct) ajută ca depurativ. flavone. cu miros plăcut. violete. pornind de la câmpie și ajungând până în zona subalpină. Denumiri populare: scai de tufă mare. Are frunze digitate. cunoscătorii susţin că tratamentul cu mesteacăn (în acest caz e vorba despre coaja de mesteacăn. taninuri. betulalbina. adică un astfel de preparat elimină colesterolul. Mesteacănul înflorește în lunile aprilie și mai. Substanţe active importante: hidrochinonă. De remarcat și acţiunea benefică a infuziei de mesteacăn în bolile de inimă. Coaja sa este albă. acest arbore crește pe o arie cuprinzătoare. mesteacănul formează păduri uriașe. cu infuzia de frunze de mesteacăn se intervine și în rezolvarea uneia dintre problemele oamenilor din timpurile moderne – tratamentul și îngrijirea părului. Mesteacănul intră și în compoziţia unor ceaiuri medicinale complexe. mixtură și un extract. Totodată. infuzia de frunze de mesteacăn se folosește în tratarea reumatismului articular. însă. Substanţe active importante: doi compuși specifici – vitexina și vitexinina. în dizolvarea calculilor renali. Gudronul. lucioase și subţiri. foliolele fiind lanceolate. Prezentare. Belarus și Finlanda. Are și acţiune antiinflamatoare și antidiareică. Se prepară infuzie. Poate ajunge până la înălţimea de patru metri. esenţe parfumate. Ceva mai nou. acidul betulalbinic. lemnul lui Avram. Întrebuinţări. De asemenea. netedă și se poate desprinde sub formă de fâșii circulare. De altfel. De asemenea. Aria de utilizări medicinale a mesteacănului este foarte largă. cu valoare forestieră. fiind un diuretic puternic. Frunzele. se manifestă și ca un bun dezinfectant. ulei esenţial. . în România fiind cultivat doar ca plantă decorativă. Merișorul este unul dintre „doctorii” rinichilor și ai căilor urinare. mugurii. în eliminarea pietrelor de la rinichi. Denumiri populare: măstacăn. Preparatele de mielărea cu virtuţi deosebite pot fi obţinute. coaja și. Substanţe active importante: saponine. Mesteacănul Denumirea știinţifică: Betula verrucosa. utilă în aplicaţii medicinale este seva de mesteacăn. Compușii specifici sunt betulina. care se recoltează primăvara. Decoctul de muguri se folosește și în tratamentul reumatismului și al gutei. Familia de care aparţine – betulacee. Mielăreaua este un arbust originar din Asia. a acidului uric și ureei. Florile de mesteacăn au formă de amenţi (mâţișori asemănători cu cei de nuc). Ceaiul de merișor este recunoscut pentru acţiunea sa diuretică. în cazul mesteacănului. malic și benzoic. Cu ceaiul de merișor se poate interveni și în alte afecţiuni. Seva de mesteacăn este indicată în tratamentul artrozelor. mai ales. Întrebuinţări. loţiuni și comprese. În Rusia.

Pentru terapii medicinale se folosesc nu numai sâmburii de migdal. cu succes. calciu. vermifuge. ulcer gastric și duodenal. Acest preparat are efect depurativ. Amygdalus communis. dereglarea hormonală poate duce la un șir întreg de disfuncţii. plantei de mierea ursului i se mai spune și plămânărică. plămânărică. Acesta este indicat și în anemii. acizi organici. simptoame. Întrebuinţări. ca pe un dar al lui Dumnezeu. din familia boranginaceelor. afecţiuni. de aceea. analgetic. normalizând și stimulând și activitatea glandei pituitare. Mierea ursului este o erbacee perenă. practic aduce la normal tabloul femeii aflate în suferinţă. chiar tuse convulsivă. În general. Fructe foarte nutritive. amigdalină. . flori sau coji de migdal se folosesc în insuficienţe hepatice și în caz de tuse. precum și cele obţinute din sâmburii de migdal. și nu neapărat cu scop de sporire a apetitului sexual).84 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. au proprietăţi diuretice. fiind folosit cu succes în tratamentele de detoxificare. Aceasta se culege în momentul când planta este înflorită în totalitate sau aproape în totalitate. vitamina C. însă. iar în ultima fază de dezvoltare. florile. Planta crește în flora spontană – la marginea pădurilor. ci și frunzele. emulșină. devin albastre. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. în cazul în care apar stări proaste și suferinţe înaintea menstruaţiei sau în timpul menopauzei. în cosmetică și în farmacie. emoliente. saponine. care nu pot fi consumate de oameni. Mielăreaua reglează ciclurile menstruale. Aparţine familiei rozaceelor. Cele mai active din punct de vedere medicinal sunt frunzele și. Frunzele au diferite dimensiuni și au pe ele perișori și picăţele albe. Substanţe active importante aflate în seminţele de migdal: protide. este recomandată folosirea plantei sub formă de decoct. în mod obișnuit se renunţă la celelalte părţi ale plantei și se păstrează doar frunzele. Nu prea înalt – maximum opt metri – migdalul are frunze lanceolate și flori roz sau albe. Migdalul este un arbore mediteranean. Prezentare. vitamine (mai ales A și B). în culturi din Dobrogea. migdalele dulci. Din acest motiv. migdalele calmează deranjamentele stomacale și readuc digestia la parametri normali. Acești sâmburi sunt utilizaţi în cofetărie și patiserie. Prezentare. fermenţi. de asemenea. pe fâneţe și pajiști. a bronșitelor. Oltenia. febrifuge. mielăreaua a fost și este utilizată de femei. Cea mai semnificativă valoare terapeutică o au migdalele amare. Tulpina este dreaptă și suculentă. dar poate fi întâlnit și la noi. calmante. cât și în afecţiuni renale. Altfel. pe marginea drumurilor. antidiareic. Pentru aplicaţii cu mierea ursului se folosește infuzia. săruri minerale. fructele de mielărea au efecte afrodiziace pentru femei și anafrodiziace pentru bărbaţi. alantoină. Banat. preparatele din această plantă contribuind la buna condiţie fizică și psihică a femeii (nu neapărat din punct de vedere sexual. magneziu. De exemplu. Preparatele din frunze. Mielăreaua are efecte medicinale surprinzătoare. cojile. mielăreaua se folosește. fiind utilizat în tratarea astmului. laringitelor și chiar a unor boli de plămâni. Migdalele și seminţele lor sunt atât de folositoare pentru om. Din acest motiv. Aceste preparate. Acţionează și asupra căilor respiratorii. încât vechii evrei considerau acest arbore. Fructul este o drupă. reumatism. Florile sunt roșii. Uneori. din care se prepară infuzie și decoct. potasiu. Mielăreaua are capacitatea de a regla nivelul hormonilor feminini din sânge. cicatrizant. în care se găsește sâmburele de migdal. Denumire populară: cuscrișor. mielăreaua a fost utilizată multă vreme ca mirodenie în mănăstiri. Mierea ursului Denumire știinţifică: Pulmonaria officinalis. hidraţi de carbon. redându-i. reface echilibrele hormonale. Migdalul Denumire știinţifică: Prunus amygdalus. Întrebuinţări. fiind revigorant și remineralizant. cu tot cu fructele sale. după polenizare. așa cum precizează Catherine Duchamel în lucrarea sa „Cartea intimă a femeii”. Bune pentru consum uman sunt. în luminișuri. inclusiv în plan psihic. bucuria de a trăi. Este. Substanţe active importante: acid salicic. Potrivit specialiștilor. pentru liniștirea călugărilor. acid oleic.

cineol. Frunzele sunt penat-sectate. ca plantă ornamentală. au devenit deja obișnuinţă. de asemenea. polizaharide. întâlnită adesea ca plantă ornamentală. nici florile. revitalizantă. sâmburii de migdale ar avea și efecte anticancerigene. Pastele de dinţi cu ierburi și plante medicinale și aromatice. loţiuni și comprese. extracte. Prezentare. Pentru a fi conservat. rășină. Întrebuinţări. în migrene. formează niște panicule. fiind folosiţi cu bune rezultate și în bolile de piept. ale căilor urinare și renale. frunzele uscate și rădăcina. reumatism. astringente. Frunzele mojdreanului sunt compuse. Morcovul de grădină Denumire știinţifică: Daucus carota sativa. soluţii pe bază de alcool. Valoare medicinală are sucul. La începuturi. dar și ca laxativ. Mojdreanul este un arbore din familia oleaceelor. Florile sunt mici și au culoare albă. Substanţe active importante: mirtol. soluţii uleioase. Face parte din familia umbeliferelor. morcovul a fost utilizat ca plantă medicinală. după întâlnirea sa cu europenii. Sucul de mojdrean este folosit pentru combaterea constipaţiilor. fiind cultivat de foarte multă vreme. Mojdreanul Denumire știinţifică: Fraxinus ornus. Importanţă în terapii are și uleiul de mirt. în inflamaţii interne. groase. utilizat. dovedindu-se un purgativ ușor de administrat și de suportat. tinctură. fiind folosit cu bune rezultate în afecţiuni ale căilor respiratorii. eucaliptol. albe și mirositoare. Mirtul are frunze alungite.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 85 Sâmburii de migdal acţionează și împotriva arsurilor gastrice. Crește în sudul României. Denumiri populare: frasin de munte. Din . Foarte hrănitoare. proprietăţi antiseptice. parazitoze intestinale. sunt grupate. se usucă în condiţii naturale. frumos mirositoare. o glicozidă cu proprietăţi diuretice ce stimulează eliminarea acidului uric. prezentă zilnic în viaţa fiecăruia dintre noi. Substanţe active importante: manită. remineralizantă. frasin negru. acid cafeic. tanin. Mirtul are. având dimensiuni relativ reduse – poate ajunge la 10 metri înălţime. se pot utiliza toate părţile acestei plante. pentru terapii medicinale nu se recoltează nici frunzele. cărnoase. iar florile. Mirtul este o plantă aromatică. așa cum și roșia a fost folosită. Morcovul de grădină este o plantă legumicolă foarte cunoscută. Remarcabile sunt calităţile tonice și balsamice ale mirtului. Se prezintă sub forma unui arbust a cărui înălţime maximă este de cinci metri. și nici coaja. în bolile căilor respiratorii. Valoroase din punct de vedere medicinal sunt frunzele mirtului. Surprinzător. cu o rădăcină foarte puternică. iar florile. hemoroizi. Fructul de mirt este o nucă. Unii specialiști sunt de părere că și scoarţa acestui copac ar avea valori medicinale datorită fraxinei. Mojdreanul înflorește în lunile aprilie și mai. pentru terapii medicinale. printre care și mirtul. și chiar în unele afecţiuni cardiovasculare. afecţiuni dermatologice. de culoare albă. Potrivit unor cercetări de ultimă oră. utilizate în gută. rezină. Unii herbaliști consideră însă că. Pentru uz medicinal se folosesc seminţele. hemostatice. Morcovul de grădină este o plantă bienală. Se atribuie calităţi medicinale și frunzelor de mojdrean. dar și în hemoragii interne. prin tradiţie. saponozide. Sucul astfel obţinut are valoare de medicament. fiind o specie caracteristică pentru sudul Europei. Prezentare. Întrebuinţări. Se prepară – infuzie. migdala este tonică. fiind cunoscut sub numele de mannă. chiar și la copii. Își are originile în zona mediteraneană și face parte din familia mirtaceelor. cumarină. Mirtul Denumire știinţifică: Myrtus communis. încă din Antichitate. care se obţine conform aceluiași procedeu prin care se recoltează latexul din arborii de cauciuc – se crestează scoarţa copacilor tineri. Prezentare. în agitaţie nervoasă și musculară sau ca adjuvant în tuberculoză și în diabet. Mirtul este din ce în ce mai des întâlnit în preparatele cosmetice și în cele de întreţinere a gurii.

Au fost puse în evidenţă și capacităţile de vasodilatator ale morcovului. Inflorescenţa este sub formă de umbelă. Prezentare. Are acţiune și în reducerea glicemiei. Sub formă de cataplasme se folosește în vindecarea arsurilor și în combaterea unor boli de piele. Dar aceste proprietăţi nu sunt nicidecum singurele. este un aliment de referinţă în alimentaţia naturistă. frunzele se mărunţesc sau chiar se macină. Cât despre utilizările sale externe. combătând gastritele. Infuzia de seminţe de morcov sălbatic este utilă în tratarea afecţiunilor căilor urinare și. pentru însănătoșirea ochiului. preparatele din morcov fiind și bactericide. pectine. Moșmonul Denumire știinţifică: Mespilus germanica. levuloză. stimulatoare hepatice și renale. Morcovul ajută și la dezvoltarea globulelor roșii. depurativ și laxativ. Întrebuinţări. B și C. suculentă. De mult timp este cunoscută și capacitatea morcovului de a limita efectele icterului. vermifuge. aici cunoscută sub numele de caroten). Moșmonul este un arbust originar din Persia. Uneori. Morcovul sălbatic este o plantă cu dezvoltare anuală. morcovul acţionează pentru vindecarea rănilor. fortificând organismul în lupta cu infecţiile. Influenţe cu adevărat majore are morcovul asupra aparatului digestiv. arsurilor. morcovul ras poate fi tot atât de bun și de eficient ca și sucul. în general. a petelor de pe piele. vitamina C. Pectinele din morcov sălbatic contribuie la reglarea digestiei. Substanţe active importante: vitamina A și provitamina A (în cantitate foarte mare. suc sau infuzie este utilizat în afecţiuni precum reumatismul. Mai rar folosite. remarcânduse prin rădăcina sa pivotantă. în mod semnificativ. Cu preparatele pe bază de morcov s-au obţinut rezultate bune și în tratarea cancerului de sân. Morcovul sălbatic este un important revitalizant în caz de oboseală. rușinea fetei. lesne și plăcut de consumat. având efecte de reechilibrare a sistemului digestiv. eczemelor. ușor de preparat. Are. efecte vitaminizate și remineralizante. Frunzele au un contur triunghiular sau ovoid. diuretic. analgezice. prevenind chiar și îmbătrânirea prematură. totodată. Bronșitele cronice și astmul pot fi combătute și prin consumul susţinut de morcov. hemostatice. Tulpina – cu o înălţime de până la 80 cm – este rezistentă. Pentru terapii cu morcov. ajuns în Europa în mod . litiaza renală. săruri minerale. de convalescenţă. vitamine din grupul B. Întrebuinţări. hemoragiile gastro-intestinale. de orice fel. Acest morcov crește în toate zonele ţării noastre. în hepatite. Morcovul poate contribui. dextroză. iar uleiurile volatile combat viermii intestinali. degerăturilor. Morcovul sălbatic înflorește din iunie și până în septembrie. Este cunoscută importanţa morcovului pentru întărirea vederii. uleiuri volatile. hidraţi de carbon. se manifestă ca un factor de stimulare a digestiei. Morcovul este și un detoxifiant activ. pectine. Substanţe active importante: vitaminele A. a hemoglobinei. a ulceraţiilor. bactericide. morcovul. Decoctul din rădăcina acestui morcov este recomandat în tratamentul infecţiilor intestinale. Denumire populară: moșmoană. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina și seminţele. Morcovul sălbatic sub formă crudă. cât și formarea ridurilor. de asemenea. ramificată și acoperită de perișori.86 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC rădăcină se extrage suc. precum și efectele pozitive în diabet. Face parte din familia umbeliferelor. pentru mărirea acuităţii vizuale și. seminţele de morcov conţin ulei volatil. Ramificaţiile apar în partea superioară a tulpinii. Are cinci calităţi care-l fac de-a dreptul preţios: cicatrizant gastric. uneori florile și frunzele. antianemic. ulcerele. Prezentare. iar din seminţe se prepară infuzie sau decoct. De altfel. de subalimentaţie. această specie de morcov are o dezvoltare perenă. de culoare galbenă. în icter. Morcovul sălbatic Denumirea știinţifică: Daucus carota. mai ales dacă este consumat crud. artrita. Denumiri populare: morcovul câmpului. la apărarea organismului în faţa agenţilor externi. Principalul produs obţinut din morcovul de grădină este sucul de morcov.

Prezentare. În zona de prindere. cu preparatele de moșmon se pot trata chiar și diareile și enteritele rebele. zaharuri. Denumiri populare: rug de mure. Importante la acest arbore (sau arbust) sunt fructele.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 87 treptat. subţire și spinoasă. În mod curent. succinic. Întrebuinţări. celuloză. tanin. Murul Denumire știinţifică: Rubus fructicosus. acizi. Preparatul din acest mușchi are proprietăţi tonice. Întrebuinţări. emoliente și calmante (pentru aparatul respirator și cel digestiv). din care se face infuzie. Faţa superioară a talului este lucioasă și are culori diferite. acid cetraric. Înălţimea maximă pe care o poate atinge moșmonul este de cinci metri. ci și utile în tratarea bolilor de piept. Din mure se fac și siropuri. Din acest mușchi se obţine chiar și zahăr. colită. fiind în același timp diuretice și revitalizante. mure. prin rariști și luminișuri de pădure. agăţătoare. Murul înflorește toată vara. Faţa inferioară este mai deschisă la culoare. Proprietăţi medicinale însemnate au și fructele (murele). Fructele se consumă ca atare. care sunt nu numai hrănitoare. Din acest motiv. dar se și cultivă pentru fructele sale comestibile. proteine. mușchi creţ. făcânduse gargară. pulberi. în boli articulare (reumatisme). Astfel. ulei volatil. pectine. Mușchiul de munte este un lichen al cărui tal seamănă cu o tufă de mici dimensiuni. antibiotice. Este un arbust cu tulpină lungă. Uneori se prepară și infuzie. Aparţine familiei rozaceelor. substanţa specifică – lichenina – fiind un polizaharid. leucoree. mușchiul poate fi brun. Acest mușchi crește în zonele subalpine și alpine. deranjamentele stomacale și intestinale majore. Florile au o frumoasă culoare albă. mucoasa intestinală. mur sălbatic. uneori cu pete albicioase. Substanţe active importante: vitaminele B și C. Mușchiul de munte este considerat un aliment. dar și mugurii. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. verdecenușiu sau chiar brun spre negru. Aceste boli de piept se combat și cu infuzia din frunze de mur. Mușchiul de munte Denumire știinţifică: Cetraria islandica. dar pentru terapii se prepară și macerate. legate de perioada din an în care se află. Preparat medicinal: se recoltează toată planta și se mărunţește. tanin. frunzele și seminţele. de formă aproape sferică. Întrebuinţări. Aceste fructe sunt comestibile. în anorexie (lipsă de poftă de mâncare). Murul aparţine familiei rozaceelor. verde-brun. Datorită fructelor sale. oxalic). infuzii. de culoare brun-roșcată. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. mușchiul are o culoare roșietică. de culoare neagră. pe stânci. dinspre zona mediteraneană. Preparatele de moșmon au acţiune astringentă pronunţată. Se întâlnește în flora spontană. în afecţiuni ale rinichilor (litiaze). gastro-enterită). Infuzia de mușchi de munte este indicată în afecţiuni ale pancreasului. de remarcat sunt și cele antidiareice și bactericide. afecţiuni pulmonare. Preparatele de mur și murele au efecte astringente remarcabile. fiind utilizat în zonele nordice ale planetei ca hrană pentru oameni și animale. analeptice (acţionează asupra centrilor nervoși respiratorii și circulatori). moșmonul se și cultivă. Se spune că ar avea valoare medicinală și rădăcinile. săruri minerale. Pe lângă aceste efecte. Substanţe active importante: lichenina. precum și de locul în care se dezvoltă planta. Denumiri populare: mușchiul de piatră. dar și valorii medicinale. salicilat de metil. Se prepară decoct și extract fluid. cenușiu-brun. Murul și murele au efecte în deranjamentele gastro-intestinale (diaree. . refăcându-se. în același timp. Prezentare. Florile sunt albe sau roz. Substanţe active importante: vitamina C. Lobii sunt mari și au cili. în gingivite. zaharuri – mai ales în fructe și în frunze. Moșmonul crește în flora spontană. dar de cele mai multe ori târâtoare. preparatele de moșmon sunt folosite în facilitarea digestiei. Frunzele sunt palmat-compuse. acizi (malic. Frunzele acestui arbust sunt mari și au formă eliptică. în boli de piept.

Florile sale sunt mult mai mari decât cele ale mușeţelului obișnuit.88 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Mușeţelul Denumire știinţifică: Matricaria chamommilla. Datorită calităţilor sale medicinale a devenit plantă de cultură. Totuși. răni vechi. laringitelor. Chamaemelum nobile. cataplasme. preparatele pe bază de mușeţel au și calităţi de tonic capilar. regenerând-o și tonifiind-o. Nu trebuie uitate băile cu mușeţel. apar în lunile iunie și iulie. ci „Bună ziua. stres și urmările acestuia în plan nervos și vegetativ. antiparazitare. Mușeţelul se remarcă și prin faptul că detoxifică ficatul și stimulează activitatea acestuia. azulene. în gingivite și alte afecţiuni buco-dentare. flavone. romaniţă mare. cu petale albe. precum și ale ficatului. bolilor de ficat. pentru uz intern. ajungând până la 50 cm înălţime. astmului bronșic la copii. Ca plantă medicinală. Uleiul esenţial are o mare importanţă – nu numai medicinală. Crește. Întrebuinţări. Sunt utilizate în tratamente gastrice și intestinale (spasme. de rinichi. deci în afecţiuni ale stomacului sau intestinelor. în mod obișnuit. afte. rezine și multe alte substanţe cu efecte dintre cele mai benefice asupra organismului omenesc. Se prepară infuzie. pruritului vulvar. Din flori uscate se face renumita infuzie de mușeţel. fiind. Infuzia de mușeţel este utilizată în multe afecţiuni. dar se folosește și extern (aplicaţii locale) în stomatite. Mușeţelul aparţine familiei compozitelor. Face parte din familia compozitelor. stomatitelor. Este antispastic. camazulenă. mușeţel prost. emoliente. care este atât de eficientă încât există părerea potrivit căreia acestei plante ar trebui să i se spună nu mușeţel. cicatrizante. a varicelor și hemoroizilor. dermatozelor inflamatorii. Pentru terapii medicinale se recoltează inflorescenţele și seminţele. farmaceutică. colite. mușeţelul rezolvă în mod decisiv crampele stomacale. morună. enterocolite. Substanţe active importante: ulei esenţial. specific. inflamaţiilor hemoroidale. eczeme. dezinfectant și anestezic. de asemenea. matricină. Mușeţelul roman este o erbacee originară din zona mediteraneană. analgezice. cumarină. Aceste flori. răcelilor. care asigură sănătate și curăţenie pielii. Mușeţelul înflorește pe toată durata verii. stărilor gripale. dată fiind importanţa sa pentru industria alimentară și farmaceutică. extracte. conjunctivitei. romaniţă nobilă. Totodată. în flora spontană de pe tot cuprinsul României. cele mai la îndemână dintre acestea fiind băile în infuzie de mușeţel. amigdalitelor. sudorifice. Denumiri populare: romaniţoi. carminative. infuzia de mușeţel dă rezultate bune în tratamentul diareei. dar cu precădere în gastrite. Fructul este o achenă. enterite. fiind numit. Prezentare. doctore!” Substanţe active importante: ulei volatil. ulceraţii. antiseptic. Denumiri populare: romaniţă. azulenă. asemănătoare cu acelea ale mușeţelului comun. Mușeţelul roman are efecte și în combaterea viermilor intestinali. Deși este realmente valoros. în gripă. Mușeţelul roman crește sub formă de tufe. balonărilor. Pentru terapii medicinale se recoltează florile. Întreaga plantă prezintă un miros plăcut. acizi (printre care și acidul clorogenic). mușeţelul a devenit plantă de cultură. antimicrobiene. arsuri. uneori. sedative. Poate crește până la înălţimea de 40 cm. Mușeţelul se folosește mai ales sub formă de infuzie. Foarte numeroase sunt aplicaţiile mușeţelului în tratamente cosmetice. În mod curent. antiinflamator. dar sub formă cultivată ajunge și până la 80 cm. Întrebuinţări. inflamaţiilor vaginale. Mușeţelul roman Denumire știinţifică: Anthemis nobilis. Preparatele de mușeţel roman au proprietăţi antiinfecţioase. substanţe amare. dismenoreei. bacteriostatic. colină. rinichiului și bilei. decoct. mușeţelul are șase calităţi principale. În combinaţie cu menta. ci și în cosmetică. acestui mușeţel i se acordă o importanţă redusă în practicile naturiste de la noi. în amigdalite. afecţiuni cutanate. enterocolite). Tot pentru uz extern se mai folosesc tinctura și uleiul de mușeţel. abceselor dentare. capitulele având până la trei centimetri în diametru. . cu o tulpină ramificată și flori galben-aurii. Mușeţelul este o plantă anuală. antispastice. hemoroizi. colicilor. Prezentare. care se usucă.

la locul afectat. printre altele. determinând aducerea. cu succes. Tulpina muștarului negru este cilindrică și are perișori. Astfel. Se începe cu o linguriţă de seminţe și. În aplicaţii medicinale. Rădăcina este pivotantă. aplicaţia este întreruptă printr-o pauză de o săptămână. Muștarul alb este un laxativ bine cunoscut. mirozinatul de potasiu. bronșitele. agăţătoare. foarte vitală. Bryonia dioica. Mutătoarea Denumire știinţifică: Bryonia alba. Muștarul alb are tulpinile ramificate. Mutătoarea înflorește din iunie și până în august. Muștarul negru Denumire știinţifică: Brassica nigra. Reglează activitatea stomacală și intestinală și potolește arsurile din tractul gastro-intestinal. mascule și femele. în funcţie de necesităţi. Băile generale sunt deosebite – produc o răvășire benefică a întregului organism. rapiţă de grădină. blocate sau cu funcţionare lentă. muștar de câmp. Seminţele de muștar alb sunt folosite. Muștarul alb conţine. Aplicată pe piele. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează rădăcinile. mutătoarea cu poame roșii se mai numește și cireașa câinelui. mirozinat de potasiu. Pentru a putea fi înghiţite. gripele. Denumiri populare: hardal. Muștarul alb este o erbacee anuală ce aparţine de familia cruciferelor. se agaţă cu ajutorul cârceilor. Substanţe active importante: sinigrină. Muștarul negru este o plantă anuală. făina de muștar potenţează activitatea dintr-un organ intern sau dintr-o zonă a corpului. Denumiri populare: mutătoare cu poame roșii. Prezentare. se ameliorează sau se tratează răcelile. se fac tratamente reușite în dureri reumatice sau în cazul unor organe interne afectate de suferinţă. pe o durată de 7 – 8 zile. Alt mod de utilizare a m uștarului negru în scopuri medicinale – băile cu făină. rotunde. Cu muștar negru se realizează decongestii pulmonare.5 metri. muștar sălbatic. de asemenea. Muștarul negru este recunoscut ca un adevărat medicament în tratarea inflamaţiilor articulare. sunt dispuse în formă de ciorchine. numai în caz de nevoie. cel mult două. mirozina. se ajunge până la o lingură pe seară. Apoi. a reumatismului. Prezentare. Frunzele sunt palmat-lobate. seminţele de muștar se iau cu puţină apă sau cu puţin lapte. mutătoare cu poame negre. unde poate ajunge la înălţimea de un metru. Mirozinatul de potasiu este compasul care dă muștarului calitatea de a fi revulsiv. inflamaţiile articulare. culoarea lor fiind albă sau galben-verzuie. Muștarul negru are o calitate rară – este revulsiv. Tulpinile. în lungime de trei-patru metri. înainte de culcare. rapiţă albă. Preparatul sub care se utilizează este cataplasma. Întrebuinţări. Florile de mutătoare. care pot fi băi locale sau generale. Pentru uz medicinal se recoltează seminţele și păstăile. prin alte vegetaţii sau amenajări lemnoase de mică înălţime. Se întâlnește în culturi. Înălţimea la maturitate a acestei plante este de maxim 1. Acţionează. din familia cruciferelor. Se cultivă. mai poate fi întâlnită și sub numele de împărăteasă. Denumiri populare: muștar de grădină. a unui aflux de sânge. Întrebuinţări. mirozină. utilizat de către cei care suferă de constipaţie și de tulburări digestive. ulei gras (seminţele de muștar negru conţin circa 30% ulei gras). Are și calităţi calmante. înainte sau după perioada . Seminţele sunt alb-gălbui și au întrebuinţări în industria alimentară (condiment). iar seminţele.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 89 Muștarul alb Denumire știinţifică: Sinapis alba. Prezentare. Poate fi întâlnită în flora spontană – prin tufișuri. sunt brun-roșietice sau cafenii. în afecţiuni ale pancreasului și face poftă de mâncare. și în aplicaţii medicinale. antimicrobiene. Substanţe active importante. cicatrizante. seminţele de muștar negru se folosesc sub formă de făină. după care. Florile sunt galbene. câteva substanţe specifice: sinalbina. Mutătoarea este o plantă perenă. se înghit seminţe întregi. florile sale fiind galbene. cura se reia. În legătură cu principala utilizare medicinală – combaterea constipaţiei – reţeta e simplă: seara. Face parte din familia cucurbitaceelor. muștarul fiind un remediu din medicina tradiţională.

în lunile aprilie și mai. tincturi. dizenterie. mutătoarea acţionează împotriva micozelor cutanate. producând disfuncţii. scopolamină. în ulcere ale pielii. Mutătoarea are proprietăţi purgative puternice. Pentru uz intern. Mutulica este o erbacee de talie medie. N Nalba mare Denumirea știinţifică: Althaea officinalis. unde este prelucrată pentru a se extrage atropina și scopolamina. apoi o enzimă. produse farmaceutice. Denumire populară: mătrăgună mică. fiind mult prea toxică. bogat în alcaloizi. sub supravegherea specialistului. Aparţine familiei solanaceelor. Substanţe active importante: atropină. Mai nou. Rădăcina este rotundă și cenușie. Prezentare. gutei. Unii specialiști consideră că mutulica nici nu ar trebui să fie utilizată în terapii medicinale. cunoscută și sub numele de untul pământului. cefaleelor. Prezentare. mai ales. ulcerelor cutanate. Aceste preparate au și calităţi emetice (provoacă greţuri. În orice caz. parazitoze intestinale. Extractele obţinute din mutulică au aceleași utilizări cu ale celor obţinute din mătrăgună (Atropa belladona). Uleiurile volatile și alcaloizii dau acestei plante o valoare medicinală semnificativă. Mutătoarea este o plantă toxică. gros și consistent și. Frunzele au formă oval-alungită. iar florile sunt de culoare galben-verzuie. Nalba mare este o plantă perenă. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. Se găsește în flora spontană. Din acest motiv. Nalba mare înflorește . Preparatele din mutulică au efecte pozitive în tratarea astmului pulmonar. Întrebuinţări. ramificându-se în partea superioară. Efecte notabile are și în bolile reumatismale. un produs obţinut prin păstrarea rădăcinii acestei plante în alcool. mai ales la nivelul rinichiului și al ficatului. cataplasme. congestii. rezine. dacă în medicina tradiţională e. Mutulica este o plantă toxică. tanin. cum ar fi brionina. se afirmă că preparatele de mutătoare ar avea și efecte imunostimulante. Folosirea preparatelor pe bază de mutulică se va face cu mare atenţie. Aceste flori apar primăvara. Planta se remarcă prin rizomul său orizontal. în terapiile interne.5 metri. Tulpina de mutulică este dreaptă. rădăcinile și chiar frunzele. în păduri. dar se și cultivă ca plantă decorativă și pentru nevoi medicinale. extracte. în varice ulcerate. pneumonie. preparatele pe bază de mutătoare se vor utiliza cu maximă grijă și numai sub supravegherea specialistului. fiind un posibil remediu în bolile canceroase. Face parte din familia malvaceelor. Întrebuinţări. cum ar fi paraliziile. pulbere. putându-se ajunge la stări grave. brionidina. pe locurile unde au fost păduri. Un tratament asemănător se poate face și cu maceratul de mutătoare. iar tulpina ajunge până la o înălţime de 1. În aplicaţii externe se folosește rădăcina dată prin răzătoare. Substanţe active importante: substanţe specifice. Mutătoarea este întrebuinţată. violacee sau roșcată. Planta crește în flora spontană. vărsături). Și tulpina și frunzele sunt păroase. în general în locuri umbroase și umede. uneori și fructele (care sunt partea cea mai otrăvitoare a acestei plante). contuziilor. În aplicaţii externe. coma și chiar moartea. prea periculos pentru a folosi această plantă. Mutulica Denumire știinţifică: Scopolia carniolica. nalbă bună. în tufărișuri. mixturi. răceli. uneori. importanţa ei pentru industria farmaceutică este însemnată. în tratamente homeopatice. preparatele din această plantă sunt indicate în hipertensiune. tuse convulsivă. compuși minerali. în general. Denumiri populare: rujă. înălţimea ei ajungând până la 60 – 80 cm. din care se prepară decoct. rășini.90 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC de vegetaţie. acţionând în manieră radicală. erbacee. dispepsii. reumatismelor.

Nalba mare conţine numeroase substanţe și. recondiţionarea tenului uscat). precum și în atenuarea sau chiar rezolvarea unor suferinţe digestive. Pentru uz medicinal se recoltează petalele florilor și chiar inflorescenţa cu totul. Prezentare. până la înălţimea de trei metri. pectine. se folosesc și cataplasme de frunze și flori de nalbă. totodată. glucide. Este un aliment dietetic recunoscut. mai ales. de asemenea. Napul este o plantă erbacee bienală. inflorescenţa având un diametru cuprins între șase și 10 cm. nigra. păroasă. Întrebuinţări. a durerilor de piept. Decoctul din frunze și flori de nalbă mare este recomandat. Preparatele din nalbă neagră au proprietăţi descongestionante. de obicei. Nalba neagră Denumire știinţifică: Althaea rosea. zaharuri. Nalba neagră este o plantă ornamentală. Din rădăcina de nap se extrage un suc. B2. mucilagii. Florile sunt. dar și pentru gargară (în afecţiuni ale taringelui) sau pentru spălaturi vaginale. Pentru nevoi medicinale se folosește nu numai rădăcina. iar florile au culoare galbenă. sau al unor infecţii la nivelul pielii. la maturitate. au influenţă antiinflamatoare asupra aparatului respirator. Culoarea acestor flori se întinde pe un spectru larg. betaină. coloranţii săi neavând efecte toxice. Poate ajunge până la înălţimea de un metru. Are efecte medicinale asupra aparatului respirator. fiind una dintre cele mai mari specii de nalbă. favorizând. nalba neagră este folosită și în industria alimentară. Denumire populară: nalba de grădină. alb-roză. un preparat special cu virtuţi medicinale certe. Extern se folosește ca emolient (refacerea. digestia celorlalte alimente. Napul este digerat foarte bine. Un produs important obţinut din nalbă neagră este și oţetul aromatic. var. printre altele: asparagină. de formă aproape sferică. neramificată. Denumire populară: curechi chinezesc. Prezentare. acizi uronici. pe marginea apelor curgătoare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 91 în perioada iulie-septembrie. decoct. săruri minerale. în tratamentele pentru combaterea tenului uscat și a ridurilor. tocmai din acest motiv. efecte dintre cele mai favorabile în tratarea bronșitelor. napobrassica. Din rădăcină se fac infuzii. din iunie și până în octombrie. flavonoide. în primul rând. în afecţiuni ale rinichilor. Cea mai importantă parte de plantei este rădăcina. Întrebuinţări. Brassica campestris. Uneori este utilizată și sămânţa de nalbă neagră. taninuri. de mari dimensiuni. de la roșu purpuriu la negru-violet. antiinflamatoare. mucilagii. lanceolate. Cea mai bogată în substanţe active este rădăcina. cinci luni pe an. În utilizări interne se tratează infecţiile căilor respiratorii (bronșite și laringite acute). asupra rinichilor și a tractului gastro-intestinal. PP. valoroase fiind. Naiba neagră înflorește o lungă perioadă de timp. Întrebuinţări. Seminţele conţin un ulei comestibil. Frunzele sunt ascuţite. Frunzele și florile conţin taninuri. Preparatele pe bază de nalbă mare impulsionează activitatea plămânilor. dar și florile și frunzele. dar se și macerează. determină expectoraţia. Sucul de nap și cataplasmele de nap se folosesc . aparţinând de familia cruciferelor. laxative. În cazul unor afecţiuni dermatologice. Substanţe active importante. de asemenea. netedă. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. fiind dreaptă. pigmenţi antocianici. Tulpina ajunge. Florile apar la subsuoara frunzelor din partea de sus a plantei și au culoarea. lipide. uneori albă. celuloză. iar din flori și frunze se fac cataplasme. Infuzia de rădăcină se utilizează intern și extern. Din acest motiv. Nalba mare crește pe terenuri nisipoase. iar din frunze se prepară infuzie sau decoct. frunzele și seminţele. Cel mai adesea se prepară o infuzie sau un decoct. întâlnită în mod obișnuit prin grădini. proteine. Au. reglând activitatea rinichiului și pe cea din tractului gastro-intestinal. precum și infecţiile renale – în general infecţiile. Aparţine familiei malvaceelor. dar se prepară și cataplasme. este atât de valoroasă din punct de vedere medicinal. infuzie. de asemenea. Sunt demne de luat în seamă și efectele detoxifiante ale nalbei negre. Substanţe active importante: vitaminele C. diuretice. sărăturoase. Ea conţine. Substanţe active importante: mirtilină. Napul Denumire știinţifică: Brassica napus var. B1.

Năutul face parte din familia leguminoaselor.92 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC în afecţiuni ale pielii (furunculoze. s-a trecut și la cultivarea acestei plante. În mod curent. iar florile mici și adunate într-o inflorescenţă de culoare albă. Năsturelul Denumire știinţifică: Nasturtium officinale. Prezentare. oxid de fier. Substanţe active importante: vitamina C. de aceea. năutul este utilizat ca înlocuitor al cafelei. fiind utilizat în prevenirea cancerului uterin și. precum și în cazul răcelilor. . Un pahar de suc de năsturel. vitaminele B și C. din care se face ceai. amestecat cu miere. Tulpina năutului poate ajunge. Unii compuși nu sunt încă determinaţi. iar frunzele sunt palmate și au peţiolul lung. ci și medicinală. PP). Medicina tradiţională folosește partea aeriană a acestei plante. amidon. din care se prepară un suc sau se face salată. un bun antiseptic al căilor urinare. Întrebuinţări. Crește în flora spontană și face parte din familia geraniaceelor. lipide. Originară din Asia. Datorită calităţilor sale regeneratoare. Prezentare. Întrebuinţări. acestea conţinând una sau două seminţe. Năsturelul poate fi utilizat în fortificarea organismului aflat în momente dificile – datorită unor afecţiuni – sau în cazuri de anemie. Planta are un miros specific. ramificată. Are asupra organismului acţiune tonică. totodată. Denumire populară: cardamă. curăţându-l de toxine și. Năpraznicul Denumire știinţifică: Geranium robertianum. Întrebuinţări. depurativă. Năpraznicul contribuie la tratarea diabetului. boabele de năut provoacă diureză. Frunzele sunt alterne. săruri minerale. este indicat în astenii. Năutul Denumire știinţifică: Cicer arietinum. poate fi considerat un adevărat flacon cu vitamine și săruri esenţiale. în nevralgii. Potrivit unor specialiști. Florile năutului au culoare liliachie. vermifuge. anemii. În mod obișnuit. când planta este fragedă în întregul ei. rareori albă. în perioada de maximă vegetaţie. Năsturelul este un diuretic foarte activ. Datorită acestor calităţi. zaharuri. antitoxic. Seminţele de năut au nu numai importanţă alimentară. B2. se pare. Consumate. remineralizant. printre care cea de iod. stomahice. Năsturelul este o erbacee din familia cruciferelor. în afecţiuni ale căilor respiratorii și pulmonare. Pentru terapii se folosește întreaga plantă. până la 60 cm înălţime. Tulpina este dreaptă și păroasă. cât și în tratarea unor afecţiuni ale gingiilor sau ale rădăcinii dinţilor. Năsturelul crește în apele curgătoare. Florile sunt de culoare roz-roșietică. în astenii. și a altor tipuri de cancer. napul este recomandat în alimentaţia convalescenţilor și a anemicilor. dar și în tratamente împotriva tusei convulsive. fiind. Substanţe active importante: săruri minerale. în cure de primăvară. are și proprietăţi anticancerigene. arsenic. Are virtuţi energizante. Năsturelul se consumă mai ales în luna mai. Prezentare. Năpraznicul este o erbacee de mici dimensiuni (poate ajunge până la 40 cm înălţime). dar uneori pot fi și roz sau chiar roșii. Contribuie la reechilibrarea organismului. Năpraznicul este revitalizant. remarcându-se prin tulpina sa târâtoare. Frunzele sunt formate din mai multe perechi de foliole – maximum șase. crudă. fortifiantă. tanin (în cantitate mare). această erbacee este cunoscută mai ales datorită boabelor sale. seminţele de năut sunt folosite în tratarea afecţiunilor renale și hepatice. Datorită importanţei sale. de epuizare. arsuri. plus una terminală. C. năsturelul este un regularizator al proceselor metabolice. Substanţe active importante: un complex de vitamine (A. mai ales în combinaţie cu alte plante medicinale. Napul era și este încă folosit în tratarea durerilor de dinţi. Fructele au formă de păstăi. săruri minerale. degerături). antiinflamator.

în terapii medicinale. cunoscută ca plantă decorativă. Florile acestei plante sunt albe. Fructul este o capsulă. apar pe tot parcursul verii. cu o plăcută culoare cenușiu-argintie. Denumiri populare: cernușcă. delzonină. dar poate fi întâlnit și în amestec. Alcaloizii din nemţișorul de câmp au capacitatea de a diminua tensiunea arterială. tanin. Nucul este un arbore impunător. bine conturate. Totuși. și frunzele fragede sau cojile de nucă. Perioada de înflorire durează din mai până în august. Negrușca (Nigella arvensis) este folosită în tratarea tusei. Aceste seminţe sunt folosite drept condiment. Din părţile medicinale ale nucului se prepară infuzie. uneori verzi spre albăstrui. vitamina C. se știe că seminţele acestei plante au o acţiune diuretică intensă. uneori se recoltează și părţile aeriene. Unii specialiști consideră că negrilica nu este o plantă medicinală. Nucul înflorește în luna mai. licoctonină). Observaţii recente au relevat și faptul că preparatele din seminţe de negrilică (uleiurile îndeosebi) sunt eficiente și în afecţiuni pulmonare. substanţe amare. prin urmare. Nemţișorul de câmp crește în flora spontană. Frunzele nucului. Înălţimea ei la maturitate este de circa 40 cm. mult mai dezvoltate. de dimensiuni mici spre medii. Nucul Denumire știinţifică: Juglans reggia. Pentru nevoi medicinale se culeg seminţele. preparatele din florile acestei plante ar avea și proprietăţi de combatere a sterilităţii. vârfurile tinere cu tot cu flori. Preparatele din frunze sau coji de nuc au efecte dezinfectante. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită nigelonă. Prezentare. prin semănături. Aceste flori. Prezentare. fiind ramificată. Denumire populară: iarbă de făcut copii. îndeosebi la prepararea brânzeturilor. Întrebuinţări. în pădurile de foioase. substanţe minerale și o substanţă specifică – hidrojuglona. Frunzele sunt penat-compuse. Alte specii de negrilică: Chica voinicului (Nigella damascena). vin tonic. fiind aromate și având și un gust iute. fiind folosită doar în alimentaţie. prin urmare. coji și mâţișori: taninuri. decoct. Nucul este un arbore cultivat. Naturiștii consideră că și nuca are valoare medicinală. Substanţe active importante conţinute de frunze. . mai ales în cele cu caracter spasmodic. delfinină. saponozidă. Seminţele de negrilică au în conţinutul lor circa 1% ulei. Substanţe active importante: alcaloizi (decozină. Totuși. care este. roz sau albă. Întrebuinţări. Nemţișorul de câmp este o erbacee anuală. Potrivit tradiţiei. Aparţine familiei ranunculaceelor. Aparţine de familia ranunculaceelor. ulei volatil. învelișul verde al nucilor și amenţii (mâţișorii) au valoare medicinală și. Negrilica este și un bun regulator al activităţii gastro-intestinale. Negrilica crește atât în flora spontană. Se utilizează. însă. de fapt. înălţimea sa ajungând frecvent până la 30 de metri. cataplasme. de culoare violet-albăstruie. un ulei eteric. care se prelucrează. acizi. chimen negru. Întrebuinţări. flavone. iar florile se prezintă sub formă de amenţi (mâţișori). reducând. Tulpina este acoperită cu perișori. Scoarţa nucului este netedă. melantină. tanin. cât și în culturi. fiind o plantă întâlnită adesea ca buruiană. și ritmul inimii. iar frunzele. Fructele sunt o drupă sferică (binecunoscutele nuci). poţiune. plină cu seminţe negre. negrilica fiind cunoscută și ca plantă meliferă. Nemţișorul de câmp Denumire știinţifică: Delphinium consolida sau Consolida regalis. Aparţine familiei juglandaceelor. Negrilica este o erbacee anuală. conţine damasceină – o substanţă cu efecte în hipertensiune. Frunzele sunt și ele dispuse într-un fel de ramificaţie și se asemănă cu niște ace de pin. Florile. Prezentare. se recoltează.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 93 Negrilica Denumire știinţifică: Nigella sativa. cele mai importante din punct de vedere medicinal sunt frunzele. proaspete. au valoare medicinală. Tulpina poate ajunge până la maximum 50 cm înălţime. Tot în scopuri medicinale. care au un pinten (de unde și denumirea latinească Delphinium). mai ales în locuri însorite. au formă penat-crestată.

prin macerare și în amestec cu vin roșu. Nufărul alb Denumire știinţifică: Nymphaea alba. la tratarea unor boli de piele. în lacuri de pădure sau în canale cu apă stătătoare. care se pune la uscat și din care. se face o infuzie. această plantă fiind folosită. Rizomul de nufăr alb este foarte bogat în amidon – circa 40 la sută din greutatea sa. rahitism. Prezentare. acizi. în lacurile și ochiurile de apă din parcuri și grădini. Substanţe active importante. Nufărul galben Denumire știinţifică: Nuphar lutea. Utilizări medicinale au rizomii. folosită de sute de ani în tratarea isteriilor și a cazurilor de nimfomanie. Nufărul alb este o plantă acvatică. Întrebuinţări. tanin. folosiţi sub formă de cataplasme. Din frunze de nuc se poate prepara și o alifie. Nufărul alb înflorește toată vara și la începutul toamnei. cercetările au dovedit că acestea sunt. perenă. anxietate. transpiraţia nocturnă a bolnavilor de TBC. în vechime. la curăţirea sângelui și la îmbunătăţirea circulaţiei sanguine și reduc. Din acest motiv. dar și în alte ape stătătoare. Florile sunt mari. povești. enterite acute. Încă un fapt interesant: din florile de nufăr galben se pot face dulceţuri și șerbeturi . De pildă. galbene și apar în perioada verii. Are un rizom gros. de asemenea. Nufărul alb are importanţă economică. dar și medicinală. Substanţe active importante: amidon. adesea fiind vândut. antimicrobiene și cicatrizante. din cozile de frunze de nufăr alb se face o infuzie. Aceste preparate sunt. eczeme. pilule anafrodiziace (potolesc pulsiunile sexuale). se face un vin medicinal cu proprietăţi tonice generale de excepţie. Se remarcă prin efectele sale astringente. Infuzia de nufăr galben acţionează eficient în reglarea activităţii intestinale. hiperexcitabilitate sexuală (anafrodiziac utilizat împotriva priapismului și nimfomaniei). De asemenea. Frunzele pornesc din acest rizom și ajung la suprafaţa apei printr-un peţiol lung. având utilizări în industria pielăriei. Contribuie. preparatele de frunze și coji de nuc îmbunătăţesc funcţionarea tractului gastrointestinal. leucoree. Preparatele care se obţin sunt: infuzie. plasat în mâlul de pe fundul apei. Prezentare. diaree. antiinflamatoare. Prin urmare. nufarină. sub formă de cataplasme. Nufărul galben crește în apele lin curgătoare și în apele stătătoare mai puţin frecventate de oameni și animale mari. unde plutesc. Florile au între 10 și 14 petale și sunt albe. de către comercianţii necinstiţi. precum și efecte ușor hipotensive și antialergice. Tradiţia spune că nufărul alb are și capacitatea de a alunga spiritele rele. Preparatele de nuc au efecte benefice și în funcţionarea ficatului. un agent antidiareic și se utilizează și ca antiseptic intestinal. Aparţine familiei nimfaceelor. ce poate fi întâlnită în Delta Dunării și în apele conexe. din iunie și până în august. Când timpul este frumos. rizomul de nufăr galben se poate confunda cu rădăcina de ginseng. hipoglicemiante (micșorează cantitatea de glucoza din sânge). dar și florile – din care se face infuzie. pentru întreţinerea tenului (tenuri grase) și pentru revigorarea părului. Afecţiunile în care se utilizează produsele medicinale pe bază de nuc: a) aplicaţii interne – infecţii sau edeme renale. Nufărul alb poate fi și cultivat. De altfel. ca talisman în călătoriile lungi. fiind antidiareic. În legătură cu unele proprietăţi medicinale misterioase ale rizomului de nufăr galben. Frunzele au un peţiol de asemenea lung – până la suprafaţa apei. Infuzia de nufăr alb are proprietăţi sedative deosebite. la nevoie. extract apos. scrofuloză. extract fluid. fiind utilizată în insomnii. Produsele pe bază de nuc se folosesc și în cosmetică. drept rădăcină a acestei plante. pur și simplu. Întrebuinţări. ulceraţii. de asemenea. rizomul se usucă și se macină. săruri minerale. tenuri grase.94 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC astringente. eficientă în vindecarea rănilor. Calităţi medicinale au rizomii și frunzele. ca plantă decorativă. sau chiar elimină. din frunze de nuc. având un rizom foarte gros (circa 10 cm grosime) și foarte lung (circa trei metri lungime). florile de nufăr se deschid dimineaţa și se închid după-amiaza. De la frunza de nufăr alb se folosește mai ales coada. afecţiuni oculare. diabet zaharat. Compusul specific este nufarina. Nufărul galben este o plantă bine reprezentată. Făina de rizom este folosită. b) aplicaţii externe – furunculoză. Aparţine familiei nimfaceelor.

ape curgătoare. Denumire populară: miozotis. lipsă de poftă de mâncare. Tulpina poate ajunge până la 1. Substanţe active importante: potasiu (în cantitate mare). datorită proprietăţilor ei antiseptice. precum și în Grecia și Roma antică. Obligeana este o plantă iubitoare de umezeală. calamină. Înflorește din mai și până în iulie. Cea mai valoroasă parte a acestei plante sunt rizomii. Din acest motiv. dar și în cea alimentară. scrofuloza infantilă. Afecţiuni în care este recomandată obligeana: colici abdominale. rizomii sunt folosiţi în terapii medicinale. provine din India. glucozidă amară. Frunzele sunt foarte alungite. Planta de nu-mă-uita crește în flora spontană – în zonele umede. Prezentare. . Întrebuinţări. stomahic. prin mlaștini. acorelină. obligeana protejând împotriva bolilor infecţioase. Se întâlnește și sub formă cultivată. a apei de gură. analgezic. decoct. Se remarcă prin marea sa putere aromatică. pulbere. având și proprietăţi calmante și relaxante. se fac spălături contra inflamaţiei urechii sau se folosește ca loţiune pentru ochi.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC care. rizomul de obligeană este folosit și în fabricarea pastei de dinţi. Principala formă sub care se utilizează obligeana în practicile medicinale este infuzia de rizom. fiind un preparat antispastic. calmuz. perenă. tulburări neuro-vegetative cu anxietate. pe lângă faptul că sunt foarte bune. iar florile au o culoare galben-verzuie. au și proprietăţi medicinale. O Obligeana Denumirea știinţifică: Acorus calamus. după îmbăiere. Substanţe active importante: ulei volatil. fiind adusă în Europa în 1574. Despre binefacerile medicinale ale rizomului de obligeana se știe încă din Antichitate. de culoare albă sau roz în interior. De asemenea. uneori roz sau albe. dar și în Arabia. Înălţimea obișnuită a acestei plante este în jur de 30 cm. 95 Nu-mă-uita Denumirea știinţifică: Myosotis scorpioides. femeile romane puneau decoctul de obligeana în apa băii. Infuzia de obligeană are un rol important și în fortificarea nervilor. Această plantă erbacee. călin. folosiţi ca aromatic în industria cosmeticelor. ipostază în care este cunoscută mai ales sub numele de miozotis. în locuri joase care pot aduna și păstra umezeala. Această infuzie stimulează secreţiile gastro-intestinale. Mestecarea rizomului proaspăt de obligeană este o practică indicată. pentru a căpăta. Din rizomi se obţin următoarele preparate medicinale: infuzie. Dezvoltă un rizom spongios și. Obligeana este o plantă de cultură. carminativ. consistent. tinctură. dextrină. Planta de nu-mă-uita este o erbacee perenă și face parte din familia boraginaceelor. De exemplu. de altfel. Infuzia de nu-mă-uita este puternic antiinflamatoare și se folosește la tratamente în zone sensibile. Planta de nu-mă-uita are certe virtuţi medicinale. amidon în cantitate mare. un plus de frumuseţe și de prospeţime. vitamina C. florile fiind mai ales albastre. Are frunze păroase. lichior medicinal. tonifiind și revigorând. chiar liniare. totuși. De exemplu. Pentru terapii se recoltează partea aeriană a plantei.5 metri înălţime. Ochiul lupului Denumire știinţifică: Plantago psyllium. spetează tărcată. ochii păsăruicii. balonări abdominale. Denumiri populare: spetează pestriţă. în forme eliptice sau lanceolate. în mlaștini. pe lângă lacuri. dar și în alimentaţie. fiind utilizat nu numai în India. Întrebuinţări. cu un miros specific foarte puternic. întreg organismul. Prezentare. în diverse afecţiuni epidemice. la parfumuri. dar poate fi întâlnită și în sălbăticie. ca plantă ornamentală.

Infuzia de obligeană reglează totodată mecanismele secreţiilor gastrice. Tulpina este scurtă și se ramifică la nivelul inflorescenţei. Ceaiul de obligeană se folosește. eficient și repede. efectele lor în probleme de menţinere a sănătăţii fiind cunoscute de foarte multă vreme. Importante sunt și efectele descongestionante. culoarea acestora fiind roz sau albă. dar este și cultivată. Folosirea în scopuri medicinale a acestei plante se va face sub îndrumarea medicului. Rădăcina este fusiformă. formiat de bornil. dar și de umezeală. Prezentare. și în special rizomii de odolean. laringitele. Acizii valerianici sunt elementul esenţial în acţiunea. florile fiind albastre. pot înlocui tratamentele cu in. preparatele de odolean pot crea dependenţă. Omagul este o plantă foarte toxică. Substanţe active importante: valerianat de bornil. Substanţe active importante: alcaloizi din gama aconitinei. în calmarea spasmelor și a stărilor de vomă. Omagul este o plantă decorativă de mare efect. Crește și în flora spontană. Întrebuinţări. Ochiul lupului este o erbacee micuţă. cu acţiune medicinală mult mai puternică decât cea a infuziei. bronhice. în insomnii. Din odolean (valeriană) se prepară infuzie. Omagul înflorește în partea a doua a verii și în septembrie. iar un istoric antic numea această plantă arsenic . din acest motiv. analgezice. Frunzele au între cinci și șapte limburi. Denumiri populare: valeriană. Odoleanul (Valeriana) Denumire știinţifică: Valeriana officinalis. în stări de agitaţie. Face parte din familia plantaginaceelor. în mod obișnuit. determinând secreţii mărite de salivă. Aparţine familiei ranunculaceelor. Sub formă de cataplasme. omagul fiind cunoscut ca plantă medicinală încă din Antichitate. Partea medicinală cea mai importantă a plantei de ochiul lupului o constituie seminţele. cu o înălţime maximă de 30 cm. Este o plantă cu un rizom mare. Întrebuinţări. de bilă. Tratamentele făcute cu ochiul lupului la nivelul pielii sunt ușor de suportat și au efecte pozitive în termen relativ scurt. arabinoză. al inimii. pulbere de rădăcină. Întrebuinţări. Seminţele de ochiul lupului sunt cunoscute pentru puternicul lor efect laxativ și. Printre afecţiunile în care omagul dă rezultate se numără: tusea convulsivă. valerianat de metil. macerat. Frunzele sunt liniare. fiind iubitoare de munte. Are flori mici. preparându-se tinctură. În scopuri medicinale. au valoare medicinală însemnată. dar. Pentru preparate medicinale se poate utiliza și planta întreagă. În condiţii de utilizare nesupravegheată. afecţiunile ochilor cauzate de frig. Omagul Denumire știinţifică: Aconitum napellus. extract și un sirop contra tusei. inflamaţiile congestive acute. bogat în substanţe nutritive. Atât de toxică încât vechii luptători își muiau vârfurile săgeţilor în extract de omag. Rădăcinile. extract moale. acid galacturonic. tulpina ramificată. Preparatele de omag au calităţi medicinale însemnate. renale. Din rizomii și rădăcinile de odolean se prepară și o tinctură. din omag se utilizează rizomii și frunzele. precum și dereglări fiziologice și de comportament. iarba pisicii. acest ceai este important în combaterea nevrozei cardiace și a palpitaţiilor.96 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. sedative ale omagului. rizom înlocuit în fiecare an cu unul sau doi rizomi noi. în efectele acestei plante asupra organismului – ca sedativ al sistemului nervos central și al celui local. glucozide. prin tradiţie. Își are originea în perimetrul Mediteranei. pilule. iar florile formează un spic de culoare maro-închis. fiind crestate și ascuţite. nevralgiile. sciatica. galactoză. grupate în inflorescenţe. Odoleanul este o plantă erbacee din familia valerianaceelor. Planta se poate găsi în flora spontană. reumatismul. precum și transpiraţii intense. intestinale. galbene sau violacee. Ochiul lupului înflorește în lunile mai și iunie. întregul organism. În zona României apare doar sub formă cultivată. seminţele de ochiul lupului sunt indicate în tratarea arsurilor și a rănilor ulcerate. diminuând aceste secreţii. Preparatele pe bază de omag sunt atât de active încât au puterea să pună în funcţiune. anginele. acizi izovalerianici. Prezentare. Substanţe active importante: xiloză. ulei volatil. doi alcaloizi (colina și valeriana). dar și ca antispasmodic. gușa porumbelului. guta.

Înălţimea maximă a orezului din cultură este de 1. este agăţătoare și are o lungime de maximum un metru. Tulpina plantei de orez este dreaptă. orz de toamnă. fiind recomandate copiilor și convalescenţilor. sunt plăcut mirositoare și se dezvoltă pe toată perioada verii. Denumiri populare: orz de primăvară. decoct cu tot cu orez. Este originară din Orient. Orzul Denumire știinţifică: Hordeum sativum. rădăcină și bulbi de oreșniţă se extrage un ulei care este comestibil. fără perișori. orezul are și o serie de proprietăţi medicinale. PP). Unele dintre aceste îngroșări sunt mari cât alunele. orez fiert. Prezentare. a surogatului de cafea. Prezentare. la rându-i.30 metri. sporind și îmbunătăţind calitativ întreaga activitatea de la nivelul rinichilor și a căilor renale. În mod obișnuit. orzul este folosit la fabricarea berii. Aparţine de familia gramineelor. mare iubitoare de umezeală. orezul și preparatele medicinale din orez favorizează procesele de creștere și de fortificare a organismului. Fructul de orez este o cariopsă. aparţinătoare de familia leguminoaselor. Omagul atacă sistemul nervos central. orzul este cultivat ca plantă furajeră și industrială. Preparatele de oreșniţă au efecte însemnate asupra funcţionării sistemului digestiv. Tot din orz se prepară și malţul. Anumite calităţi ale sale îl fac să fie. În vârful frunzelor se găsesc cârceii. iar rizomul este dezvoltat și prezintă. combat asteniile. erbacee. Întrebuinţări. cilindrică. Fructul de oreșniţă este o păstaie. Ajunge la aceleași dimensiuni ca și grâul. această tulpină se ramifică. în prezent crescând în flora spontană. Orzul înflorește în lunile iunieiulie. prin tradiţie. fiind în formă de ciorchine. adică maximum 1. Rădăcina oreșniţei este îngroșată. noduroasă – mai ales spre bază. cu peri pe ele. în tratarea deranjamentelor gastro-intestinale. au fost utilizate multă vreme împotriva dizenteriei și a deranjamentelor intestinale grave. orezul este considerat a fi un veritabil agent anticanceros. Oreșniţa este o plantă perenă. Deshidrataţi. Pentru aplicaţii medicinale se prepară apă de orez. După cum se știe. ceva mai mic însă decât spicul grâului. precum și în unele afecţiuni dermatologice. Din punct de vedere medicinal. Din acest motiv. În medicina chinezească. Întrebuinţări.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 97 vegetal. liniare. De asemenea. La o anumită înălţime de la sol. consumat și de oameni. cu muchii. numărul de internoduri fiind între cinci și șapte. fiind melifere. Substanţe active importante: vitamine (B1. orezul potenţează activitatea rinichiului. Fiind un aliment foarte hrănitor. Are frunze aspre. caroten. Astfel. de extracte sau preparate de omag. tuberculii și chiar rădăcinile. Orezul este o graminee anuală. Valoare medicinală și alimentară au rizomii. însă. 12 săruri minerale. favorizează creșterea. a alcoolului.5 metri înălţime. glucide. B6. Frunzele orezului sunt lungi. Orzul este o plantă anuală. se va face numai sub îndrumarea medicului. protide. mucilagii de orez. Prin compoziţia deosebit de complexă și de echilibrată. obţinându-se un interesant înlocuitor de cafea cu proprietăţi medicinale. Florile apar în iulie și august. Inflorescenţa este foarte dezvoltată – poate ajunge chiar și la 30 cm lungime. de la câmpie și până la munte. Tulpina. Orezul Denumire știinţifică: Oryza sativa. lipide. Substanţe active importante: mucilagii. orice manipulare sau utilizare de omag. redându-i echilibrul. Din rizom. B2. tanin. . Din aceste motiv. îngroșări tuberculiforme. A. Cercetări mai noi arată că orezul și preparatele medicinale din orez reduc hipertensiunea. Inflorescenţa care se dezvoltă are formă de spic. Prezentare. Arpacașul este un produs obţinut și din orz. putând duce foarte repede la moarte. Florile au o culoare roșu intens. Oreșniţa Denumire știinţifică: Lathyrus tuberosus. orezul este un aliment de bază pentru aproape jumătate din populaţia lumii. orezul este eficient. rizomii și bulbii de oreșniţă se pot măcina.

Denumiri populare: cașul iepurelui. cât și extern. Principalele preparate medicinale care se pot obţine sunt infuzia și decoctul. glucozide. de la această plantă se recoltează rădăcinile. Osul-iepurelui are un miros greu. În mod obișnuit. Preparatele din orz sunt laxative. ulei gras. vasoconstrictoare și. în reumatism. înaltă uneori peste 1. de culoare trandafirie. administrându-se atât intern. Ovăzul este o plantă erbacee anuală. digestive. Tulpina este dreaptă. orzul nu poate fi decât favorabil unei evoluţii sănătoase și. Adesea înfrăţește sau se ramifică începând chiar de la bază. florile și codiţele frunzelor. Medicina populară utiliza orzul și în tratarea tusei. Substanţe active importante: un alcaloid specific numit dordeină. Ovăzul Denumire știinţifică: Avena sativa. Potrivit medicinii populare. omonina.98 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Valoare medicinală au boabele de orz. Denumiri populare: ovăz alb. Din orz se fac și fulgi. Inflorescenţa ovăzului este un ciorchine format din mai multe spiculeţe cu flori. boabele de ovăz. Se prepară decoct. în cistite și calculoză renală. aftelor bucale. Substanţe active mai importante: onopsina – o substanţă specifică. la prepararea unor medicamente. precum și în tratarea abceselor. o băutură diuretică și sedativă. Și nu degeaba. Prezentare. Acest decoct dă rezultate și în detoxifierea organismului. utilizarea sa fiind lesnicioasă și fără efecte toxice. amigdalitelor. Osul iepurelui Denumire știinţifică: Ononis spinosa. în special pentru restabilirea climatului optim de funcţionare a stomacului și intestinelor. Acest ceai este și un bun expectorant. Intern se folosește îndeosebi pentru tratarea unor afecţiuni gastro-intestinale. cardiac). o poţiune diuretică. persoanelor cuprinse de o oboseală generală sau chiar aflate în stare de epuizare. stări febrile. ce poate ajunge la 50 cm înălţime. totodată. Partea aeriană a acestei plante – mai ales ramurile – are spini. tanin. chiar diabet. sălăștioară. Aparţine familiei papilionaceelor. celuloză. săruri minerale. și nu întâmplător. în mod frecvent. cu efect în tratamentul calculilor biliari. onocerina. pe terenuri accidentate și uscate. Florile. pornind chiar și de la aspectul său deosebit de plăcut. terciuri. prin locuri virane. tonice (hepatic. Frunzele sunt trifoliene. valoare medicinală au și pleava și tulpinile. Din rădăcinile. foarte nutritive. Malţul conţine enzime și vitamine. ovăzul a intrat în ultimele decenii și în alimentaţia oamenilor. Datorită acestor calităţi. gută. florile și codiţele frunzelor de osul iepurelui se face un ceai diuretic. vitaminele A. Cu extractele de rădăcină de osul iepurelui se pot trata și afecţiuni precum congestia ficatului. dar mai ales rădăcinile. Perioada de înflorire a ovăzului este iunie – august. icterul. Se mai folosește și partea aeriană a ovăzului. cașete. Întrebuinţări. Din tulpini verzi și frunze verzi de ovăz se prepară decoct și supă de ovăz. lipide. nervos. făină. de ţap. a inflamaţiilor gâtului. este recomandat copiilor. preparatele din orz sunt indicate în bolile respiratorii. zob. din .50 metri. bătrânilor. răcoritoare. apar în vârful ramurilor. iar extern pentru tratarea unor infecţii subcutanate și cutanate. B și C. protide. Cunoscut de multă vrerne ca un energizant de excepţie pentru cai. reumatismul. care se recoltează atunci când planta este verde și mustoasă. Din punct de vedere medicinal. în afecţiuni ale splinei. totodată. Se mai pot prepara: un extract apos. Rădăcinile de osul iepurelui sunt folosite în industria farmaceutică. și ca un antiseptic al căilor urinare. lingoare. Pentru preparate medicinale se folosesc. ramificată. care au un aspect păios. diarei. malţ. amidon. Decoctul din această plantă este un bun diuretic. în edeme renale. Ovăzul este una dintre cele mai interesante graminee. acid citric. Pentru uz medicinal. în enterite. orzul este important în tratarea unei serii întregi de afecţiuni. astenii nervoase. Înflorirea are loc din iunie și până în septembrie. netedă. de aceea. Crește pe taluzul drumurilor. scorbut. remineralizante. Osul iepurelui este un subarbust cu tulpină puternică. Prezentare. Întrebuinţări. acţionând. maitină. Dacă este folosit în alimentaţia curentă.

fructele. fulgii de ovăz. lecitină. tinctură și. punând convalescenţii pe picioare. firește. efectele preparatelor de ovăz se simt imediat în funcţionarea întregului sistem endocrin. Întrebuinţări. Ovăzul este considerat un bun depurativ pentru piele. pernele cu pleavă și paie de ovăz. Practica a demonstrat că o saltea. Decoctul de ovăz are proprietăţi revitalizante pronunţate. Fibrele vegetale conţinute de ovăz contribuie la reducerea colesterolului și la reglarea activităţii inimii. hidraţi de carbon și chiar un principiu hormonal de tipul foliculinei. fulgii de ovăz pot face parte din alimentaţia tuturor. pancreasului. Lesne de consumat. ovăzul hrănește. De menţionat un fapt semnificativ: toată gama de preparate obţinute din ovăz au o calitate de excepţie – aduc liniște și echilibru celui care le consumă. Papaina este cunoscută pentru eficienţa ei în tratarea bolilor digestive. săruri de calciu. . lipsă de poftă de mâncare. întreţine și tonifică pielea.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 99 ovăz se prepară decoct. totodată. protide. cunoscut sub numele de papaină. rădăcina. chinuitoare. Este și cazul mâncării numite porridge. cum ar fi. Datorită compoziţiei sale excepţionale. digestive. Pentru a se obţine efecte maxime asupra organismului. B2. Pornind de aici s-a ajuns la concluzia că papaina poate fi un medicament excepţional. Pentru nevoi medicinale se recoltează latexul acestei plante. cresc în partea superioară a tulpinii. Se mai numește și arborele de pepene. se pot produce ameliorări în cazul multor afecţiuni. obţinută în același mod în care se recoltează latexul de la arborele de cauciuc. Există reţete celebre pe bază de ovăz. vitaminele B1. frunzele. astenii. carotan. coaja. amidon. consumaţi îndeosebi la micul dejun. în gastrite și gastroenterite. Cu tinctură de ovăz se combat insomniile. fiind. Alte forme comestibile sub care se prezintă ovăzul sunt făina. D. Substanţă activă importantă: o enzimă numită papaină. cum ar fi cele renale. Din acest motiv. hepatice. un bun pansament pentru stomac. Cu acești fulgi. Infuzia din boabe de ovăz este utilizată. specialiștii recomandă consumarea ovăzului doar în perioada de iarnă. stimulându-l și aducându-l la parametri normali. ușor digerabili. grișul și arpacașul. Preparatele de ovăz sunt cunoscute și ca un agent natural și eficace în buna funcţionare a tiroidei. Valoare medicinală au și seminţele. Aparţine familiei caricaceelor. chiar în boli grele. Crește în America Centrală și în insulele din mările sudului. fiind utilizat sub formă de lapte de ovăz. hernia de disc. ovăzul este folosit și în practicile medicinale privind sterilitatea și impotenţa. Întrebuinţări. glucide. are darul să alunge insomnia. umplută cu paie și pleavă de ovăz. fără nici o restricţie. fosfor. în anemii. de pildă. în zona în care arborele începe să se ramifice. PP. Papaia este o plantă din pădurea ecuatorială. enzime. macerat. ulei. împletiturile din paie de ovăz. Prezentare. cu bune rezultate. A. Fulgii sunt forma principală sub care oamenii consumă ovăzul. Același efect îl au și saltelele umplute cu paie de ovăz. însă. Deocamdată. se știe că papaina are efecte pozitive în terapii asupra tractului gastro-intestinal. respiratorii (bronșite. preparat des întâlnit în Insulele Britanice și în Scandinavia. Fulgii de ovăz sunt indicaţi și pentru cei care suferă de diabet zaharat sau de hiperlipidemie. de mari dimensiuni. Fructele. saponine. hipertensiune. un grup de șapte substanţe minerale. P Papaia Denumire știinţifică: Carica papaya. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită avenină. De altfel. Specialiștii sunt de părere că se pot obţine rezultate importante și în alte afecţiuni. făină. astm).

în aprilie-mai. Din păducel se fac infuzie și tinctură. mărăcine. rezultând un ceai medicinal valoros. leonurină. săruri minerale și celuloză. acizi (clorogenic. mai ales datorită faptului că este deosebit de util în multe reţete dietetice. Denumiri populare: gherghinar. Prezentare. mai ales pentru ornament. Enzimele pe care le conţine patisonul optimizează activitatea gastro-intestinală. ciorbe. Cel mai cunoscut păducel este cel denumit știinţific Craetegus monogyna. Întrebuinţări. atât în plan central. Unele specii. la tratarea bolilor de inimă pe fond nervos. Păpădia înflorește din aprilie și până în octombrie. Sub denumirea de păducel sunt identificate câteva specii de arbuști foarte asemănători. celuloză. Florile de păducel pot fi combinate cu alte plante medicinale. cafeic). ulei volatil. glucidele fiind. vin medicinal. de culoare albă sau gălbuie. potasiu. Face parte din familia compozitelor și poate atinge înălţimea de 15 – 20 cm. toate fiind bine suportate de organism. patisonul face parte din familia cucurbitaceelor. cu înălţimea de până la opt metri. Păpădia Denumire știinţifică: Taraxacum officinale. Rizomul păpădiei este vertical. Florile. tulburărilor neuro-vegetative și insomniilor. Crataegus laevigata. deocamdată. Păducelul este un arbust rămuros. steroli. Acidul triterpenic din păducel este benefic. Se spune despre patison că are. Fructul de patison conţine oligoelemente. sunt un fel de mini-discuri. în primul rând. aproximativ același. Substanţe active importante: proteine. extract fluid. aparţinând familiei rozaceelor. amidon. Întreaga plantă conţine un suc lăptos. în schimb. vârfurile cu frunze și flori. păducelul regularizează circulaţia sângelui. printre care se numără cele de salate. au un parfum dulce. dimensiunile variind între trei și 12 cm. dar și mixturi. însă. Totodată. supe. Înflorește primăvara. Valoare medicinală are fructul. Culegătorii de plante medicinale recoltează de la arbustul de păducel florile. în perdele vegetale de protecţie. păducelul poate ajunge la trei-patru metri înălţime. Păducelul crește în zone ceva mai deschise și libere. Păpădia este o erbacee perenă. cât și la nivel periferic. Crataegus oxyacantha. cu frunze mici și flori albe. mărăcine alb. ghimpos. Păducelul Denumire știinţifică: Crataegus monogyna. vitamina C. în suferinţele cardiovasculare. acid triterpenic. De asemenea. Tulpina.100 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Patisonul Denumire știinţifică: Cucurbita pepo. În literatura de specialitate există peste 30 de reţete pe bază de patison. fiind asemănător cu dovlecelul. gușa găinii. adică pe la marginea pădurilor. însă. Acidul triterpenic are o mare importanţă medicinală. var. în aplicaţii medicinale este utilizată infuzia. Întrebuinţări. Pulpa fructului de patison este mai puţin cărnoasă decât cea a dovlecelului. Legumă mai puţin cunoscută. uneori. Denumiri populare: lăptucă. păpălungă. calciu. zinc. pe terenuri frământate. pe câmpuri. Prezentare. Prezentare. În mod obișnuit. floarea turcului. formează la bază o rozetă de frunze. Fructele de patison. mălai moale. ci și de seminţe. fructele și. de exemplu cu odolean și talpa gâștei. combate obezitatea. colină. gustul fiind. a hipertensiunii și hipotensiunii arteriale. patissoniana. așa cum se întâmplă în cazul castravetelui și al dovlecelului. Este foarte posibil ca proprietăţile medicinale ale patisonului să fie probate nu numai de fruct. glucozide. tahicardiei. magneziu. o valoare alimentară mult mai mare decât dovlecelul. acest compus contribuind la întărirea inimii și lărgirea căilor coronariene. pe dealuri. coaja ramurilor tinere. În mod frecvent. trimetilamină. reduce tulburările de pubertate sau de menopauză. singuratic sau în grupuri mari ce pot forma spinării. care este foarte scurtă. Varietăţile cu flori roz pot fi întâlnite și sub formă cultivată. Cercetările sunt. chifteluţe. grupate într-o inflorescenţă colorată în galben auriu. păducelul previne producerea accidentelor cerebrale. în cantitate redusă. au chiar înfăţișare de arbori. . la începuturi. Substanţe active importante: derivaţi flavonici. Fructele au culoarea roșie.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 101 Păpădia crește pretutindeni în România – pe pajiști, pe fâneţe, pe terenurile necultivate, pe maidane, pe marginea drumurilor, fiind o plantă meliferă. Valoare medicinală au rădăcinile și frunzele de păpădie, din care se prepară, în primul rând, infuzie și decoct. În practica medicinală curentă, păpădia se utilizează și sub alte forme. Substanţe active importante: taraxacină și taraxosterină – compuși specifici, pectină, glucide, vitaminele A, B, C și D, inulină, rezine, fitosteroil, acizi. Rădăcina este foarte bogată în latex, substanţă care conţine, desigur, cauciuc. Întrebuinţări. Păpădia este una dintre cele mai la îndemână și mai cunoscute plante medicinale. Bogăţia de compuși activi – inclusiv agenţi bactericizi – din frunze, și mai ales din rădăcină, face din ea un leac pentru multe afecţiuni. Infuzia și decoctul de păpădie reduc aciditatea din stomac, sporesc diureza, tonifiază și detoxifică întreg organismul, potenţează activitatea ficatului și a vezicii biliare (stimulând secreţiile acestor două organe, precum și secreţiile intestinale, stomacale, salivare), contribuie la refacerea și menţinerea echilibrului endocrin. Preparatele de păpădie ajută la eliminarea colesterolului din organism, dar se utilizează chiar și în constipaţii, afecţiuni renale, eczeme, gută, diabet, lipsă de poftă de mâncare, ateroscleroză, varice, reumatism. Interesantă este folosirea păpădiei în tratamente împotriva obezităţii, mai ales în combinaţie cu alte plante medicinale. Păpădia se utilizează și ca aliment – din frunzele acestei micuţe plante se face salată. A început chiar să se și cultive din acest motiv. Florile și capitulele pot fi, la rându-le, prelucrate, pentru a se produce un vin medicinal. Din rădăcinile de păpădie se poate obţine și un înlocuitor de cafea. Păpădia se folosește și ca materie primă în industria farmaceutică. Naturiștii recomandă cura de păpădie, în fiecare primăvară – când planta e fragedă – pe durata a cinci – șase săptămâni.

Păpălăul
Denumire știinţifică: Physalis alkenkengil Prezentare. Păpălăul – o plantă mai puţin cunoscută, este o erbacee perenă ce face parte din familia solanaceelor. Tulpina subpământeană este un rizom, iar tulpina aeriană este uneori simplă, alteori ramificată. La maturitate, această tulpină are între 25 și 60 cm înălţime. Frunzele, de formă ovală, sunt păroase ca și tulpina. Florile sunt alb-gălbui, iar fructul este o bacă roșie-portocalie, de dimensiunile unei cireșe. Florile apar pe tot parcursul verii. Fructele sunt singura parte netoxică a păpălăului. Întâlnită cu ușurinţă în flora spontană din ţara noastră, păpălăul crește pe terenuri în paragină, în lizierele pădurilor, pe lângă tufișuri, în terenuri accidentate. Fructele de păpălău au valoare medicinală certă. De asemenea, frunzele și tulpinile au o oarecare semnificaţie în practica medicinală. Principalul preparat medicinal obţinut din păpălău este decoctul, dar se fac și poţiuni, siropuri, extracte și chiar un vin medicinal. Păpălăul este o plantă toxică, otrăvitoare. Substanţe active importante: vitamina C (păpălăul este o plantă foarte bogată în vitamina C), tanin, ulei, fizalină. Întrebuinţări. Preparatele din fructe de păpălău diminuează durerile de rinichi și vezică, acţionând atât ca antiinflamatoare și bactericide, cât și ca sedative. Aceste preparate determină eliminarea nisipului din zona rinichilor și a vezicii urinare, fiind un diuretic activ. Păpălăul are efect benefic și asupra activităţii ficatului, revigorând activitatea acestuia. Administrarea preparatelor de păpălău se va face sub îndrumarea specialistului.

Părul
Denumire știinţifică: Pyrus communis; Pyrus domestica. Prezentare. Părul cultivat își are originea în Asia, fiind obţinut prin îmbunătăţirea soiurilor de păr sălbatic. Face parte din familia rozaceelor. Înălţimea părului nu trece decât rareori de 10 metri. Coroana este, de obicei, în formă piramidală. Frunzele sunt ovale, iar florile, grupate, au culoare albă, foarte rar roz. Fructele, atât de familiarele pere, de mare efect vizual, au calităţi medicinale relativ modeste în raport cu merele. Părul este o plantă iubitoare de lumină. Sub formă sălbatică se găsește în păduri, mai ales în zone însorite. Cultivat, părul se dezvoltă într-o mare varietate de soiuri, câteva fiind celebre (Bergamote, de pildă).

102 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Valoare medicinală au nu numai perele, ci și coaja arborelui, frunzele foarte tinere și florile. Se prepară infuzie și decoct (din frunze, flori sau coajă), perele fiind consumate ca atare sau prelucrate. Substanţe active importante: o substanţă specifică – arbutina, hidraţi de carbon, protide, celuloză, pectine, săruri minerale, vitamine. Întrebuinţări. Preparatele din frunze, flori și coajă de păr determină eliminarea acidului uric, fiind și un depurativ general. Au, de asemenea, efecte pozitive în afecţiunile urinare, în prostate, în tratarea unor afecţiuni și ulcere ale pielii. Preparatele din frunze, flori și coajă de păr au și proprietăţi diuretice, antiseptice, cicatrizante, sedative, fiind recomandate și în bolile de rinichi, ale căilor urinare, în general ale aparatului urogenital, precum și în gută și reumatism. Perele sunt importante prin conţinutul lor complex, fiind recomandat a se consuma în perioada de iarnă. Sunt hrănitoare și au acţiune diuretică, laxativă, răcoritoare, iar la nivelul tractului gastro-intestinal acţionează ca un depurativ.

Păstârnacul
Denumire știinţifică: Pastinaca sativa hortensis. Prezentare. Păstârnacul este o erbacee cu dezvoltare bienală. Originar din Orient, păstârnacul aparţine familiei umbeliferelor. Cu o tulpină puternică, ramificată, păstârnacul este una dintre cele mai puternice și mai înalte plante din grădina de legume – poate atinge și 1,50 metri înălţime. Frunzele sunt mari și bine conturate. Inflorescenţa este bogată și are culoare galbenă. Păstârnacul înflorește în a doua parte de verii, în lunile iulie și august. Crește în flora spontană, dar se și cultivă, fiind foarte răspândit. Întreaga plantă are un miros specific. Importanţă medicinală au rădăcinile păstârnacului, dar și frunzele. Se prepară un decoct. Păstârnacul își păstrează proprietăţile terapeutice chiar și atunci când este prezent în diverse mâncăruri. Substanţe active importante: săruri minerale (în special potasiu), ulei volatil, vitaminele A, B1, B2, C. Păstârnacul este considerat o plantă foarte nutritivă, importantă și datorită efectelor sale medicinale. Întrebuinţări. Preparatele pe bază de păstârnac au proprietăţi diuretice, tonifiante, depurative, antireumatismale. Majoritatea specialiștilor consemnează importanţa păstârnacului în reechilibrarea activităţii menstruale, agenţi determinanţi, în acest caz, fiind mai ales componentele din uleiul volatil. Păstârnacul combate lenea vezicii biliare, febra, infecţiile, inapetenţa. Are rol profilactic în bolile vasculare, fiind și un stimulator al activităţii glandelor endocrine.

Păștiţa
Denumire știinţifică: Anemone ranunculoides. Denumire populară: păscuţă. Prezentare. Păștiţa este o plantă erbacee perenă, de mici dimensiuni, cu o înălţime maximă de 25 cm. Face parte din familia ranunculaceelor. Are un rizom pronunţat, de culoare brună. Frunzele de păștiţa au forme diferite. Florile apar pe tot parcursul primăverii, din martie și până în mai. În număr de una sau două la fiecare plantă, florile au culoare galben-aurie și sunt elementul care deosebește păștiţa de floarea paștilor (Anemone nemorosa). Păștiţa crește în toate regiunile României – prin păduri, liziere, tufărișuri, pe marginea drumurilor – preferând locuri umbroase. Întrebuinţări. Infuzia de păștiţă are efecte sedative și chiar soporifice (somnifer, provoacă somnul). Din aceste motive, administrarea ei se va face cu mare precauţie și numai sub îndrumarea specialistului.

Pătlagina
Denumire știinţifică: Plantago lanceolata. Denumiri populare: limba oii, limba broaștei. Prezentare. Pătlagina face parte din categoria plantelor medicinale renumite. Crescând de la câmpie și până în zona de munte, pătlagina este accesibilă tuturor și de folos tuturor. Aparţine familiei plantaginaceelor. Pătlagina poate fi întâlnită chiar și pe terenuri bătătorite, uscate, tari, fiind o plantă foarte rezistentă. Altfel, este o erbacee de dimensiuni reduse, frunzele sale ajungând până la 20 cm lungime. Aceste frunze formează, imediat deasupra solului, o rozetă. Din mijlocul acestei rozete cresc tulpini

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 103 fragile, suculente, care au în vârf floarea în formă de spic. Pătlagina înflorește din mai și până în septembrie. Datorită utilizărilor sale, poate fi întâlnită uneori și ca plantă de cultură. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele, din care se prepară infuzie, dar și macerat, poţiuni, extracte moi sau fluide, pansamente, unguente. Virtuţi medicinale au și rădăcinile, seminţele și, de asemenea, restul plantei. Substanţe active importante: pectine, carotene, pentazone, săruri alcaline, tanin, planteoză. Unele substanţe aflate în compoziţia pătlaginei sunt bactericide și antiinflamatoare. Întrebuinţări. În practica medicinală, pătlagina se folosește în tratarea unor afecţiuni interne, dar se aplică și extern. Prin tradiţie, pătlagina a fost și este folosită ca expectorant (cunoscutul sirop de pătlagină), precum și pentru cicatrizarea rănilor, deoarece are proprietăţi emoliente și bactericide. Alte calităţi ale pătlaginei – hemostatică, antidiareică, hipotensivă. De asemenea, pătlagina contribuie la scăderea colesterolului din sânge. Afecţiuni în care se fac tratamente cu pătlagină: bronșite cronice, astm bronșic, diaree, ulcer gastroduodenal, laringite, traheite, conjunctivite, ulcer varicos, ulceraţii cutanate, tuse. Preparatele de pătlagină se dovedesc utile și în hipertensiunea arterială. În aplicaţiile externe se fac nu numai băi și spălături cu patlagină, ci se aplică și cataplasme. Sucul de pătlagină este folosit la producerea bomboanelor contra tusei. Alte specii de pătlagină: Plantago major și Plantago media. Efectele lor medicinale sunt asemănătoare cu ale speciei descrise mai sus, Plantago lanceolata. Pătlagina este nu numai un renumit expectorant, ci și un depurativ cu o arie de acţiune foarte mare – purifică organe vitale precum plămânii și stomacul, dar – ce e și mai important – purifică și sângele.

Pătlăgica roșie
Denumire știinţifică: Lycopersicum esculentum. Denumiri populare: roșie, tomată. Prezentare. Pătlăgica roșie face parte din familia solanaceelor, fiind originară din America de Sud. Este o plantă puternică, înaltă uneori de peste un metru, cu frunze penate, asimetrice și flori galbene. Fructul este binecunoscuta roșie. Aceasta are o valoare medicinală dovedită, incașii – primii cultivatori de roșii – folosind-o în terapiile lor secrete. În diete și terapii, pătlăgica roșie este ușor și eficient de utilizat, mai ales sub formă de suc. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită licopină, sodiu, potasiu, calciu, fosfor, fier, magneziu, zinc, cupru, iod, vitaminele A, C, E și K, hidraţi de carbon, protide, acizi organici – citric, malic, pectic. Întrebuinţări. Studiile făcute de specialiști au dovedit că pătlăgica roșie are un rol important în profilaxia bolilor cardiovasculare și chiar în ameliorarea acestora. Pătlăgelele roșii sunt utilizate și în curele de slăbire, în diete împotriva dislipidemiilor, în inapetenţă, avitaminoze, stări congestive, hipervâscozitate sanguină, gută, reumatism, afecţiuni ale tractului gastro-intestinal. Mai nou, s-a descoperit că licopina are și acţiune anticancerigenă, fiind un puternic antioxidant și inhibitor al radicalilor liberi, cei care provoacă boala canceroasă. Roșia este reconfortantă și remineralizantă. Fiind un aliment ușor, nu solicită intens sistemul digestiv și nici celelalte sisteme ale organismului. Totuși, specialiștii recomandă ca terapiile cu pătlăgele roșii să nu depășească o lună. Preparatele din pătlăgele roșii sunt folosite și în tratamente dermatologice și aplicaţii cosmetice. De exemplu, acneea se poate combate și prin aplicarea de felii de pătlăgele roșii pe faţă.

Pătlăgica vânătă
Denumire știinţifică: Solanum meiongena. Denumire populară: vânătă. Prezentare. Pătlăgica vânătă, pe scurt vânăta, este originară din subcontinentul indian și aparţine de familia solanaceelor. Vânăta are o înfăţișare viguroasă, caracteristică plantelor din zonele calde. Dezvoltarea acestei plante este anuală.

aparţine familiei umbeliferelor. Se folosește. mai ales că este vorba despre un aliment accesibil și plăcut la consum. calciu. Pecetea lui Solomon crește în locuri adăpostite. reumatism.104 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Tulpina ei crește până la 1. Fructele se gătesc. dar un lucru este cât se poate de cert – sunt toxici. glucide. Inflorescenţa este o umbelă. colesterolul. uneori îngroșată. . cărnoase și onctuoase. Dacă nu este îndeajuns de coaptă. Pătrunjelul are efecte hipotensive. Are o rădăcina pivotantă. o plantă bienală aromatică. cu muchii. în tufărișuri. sodiu. cupru. lungă până la 30 cm. inclusiv cea digestivă. protide. precum și în germenii de cartofi. antibacterian. în locuri cu vegetaţie bogată. Pelinul Denumire știinţifică: Artemisia absinthium. peliniţă. Substanţe active importante: glucozide. Înălţimea maximă la care poate ajunge – 50 cm. pătrunjelul. în păduri. A. Efecte notabile are pătrunjelul și asupra purităţii sângelui. iar florile au culoare violet. reduse. vânăta conţine o substanţă toxică numită solanină. ulei esenţial. ca și pentru alimentaţie. în disfuncţii ale rinichilor și ale ficatului. Valoare medicinală au fructul și frunzele. având influenţă benefică și în funcţionarea tractului gastro-intestinal și a căilor respiratorii. Extrasul obţinut din această plantă este sedativ. Vânăta înflorește pe toată perioada verii. săruri minerale. Prezentare. B1. fosfor. Plantă cultivată. cunoscută sub numele de vânătă. C (pătrunjelul este foarte bogat în vitamina C). Reglează activitatea ficatului. ulei volatil. Pecetea lui Solomon este o plantă perenă ce crește în flora spontană. Frunzele sunt penat-sectate. iod. Este indicat în astenie. peţiolate. Denumiri populare: pelinaș. Fructul este o bobiţă de culoare neagră. fibroasă. se poate sălbătici. Substanţe active importante: vitaminele A. în boli ale articulaţiilor. asemenea mărarului. Pecetea lui Solomon Denumire știinţifică: Polygonatum odoratum. fiind un stimulent al multor funcţii importante. acizi. Vânăta revigorează organismul. infecţii. B. Înflorește în lunile mai și iunie. Potrivit herbalistei Elenei Niţă Ibrian. dar uneori este cultivată. Compușii acestei plante au fost puţin studiaţi. Pecetea lui Solomon este o plantă cu un rizom dezvoltat și o tulpină aeriană puternică. vitaminele C. fiind. pătlăgica vânătă are o importanţă deosebită în tratamente privind obezitatea. Această importantă proprietate este potenţată și de faptul că vânăta îmbunătăţește activitatea ficatului și mărește secreţia bilei. în terapii împotriva furunculozei. putând fi apoi îndepărtate fără durere. prin urmare. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. Frunzele sunt mari și cărnoase. diabetul.20 metri înălţime. un depurativ eficient și la îndemână. mai ales pentru florile ei. Întrebuinţări. de asemenea. e adevărat. iar din frunze se prepară cataplasme. Pentru uz medicinal. Polygonatum multiflorum. brumată. utilizate în tratarea unor afecţiuni dermatologice. Întrebuinţări. excitante. gută. Întrebuinţări. Pecetea lui Solomon poate fi utilizată și în tratamentul împotriva unei boli grave – antraxul. Pătrunjelul înflorește pe întreg parcursul verii celui de-al doilea an de vegetaţie. sulf. fier. Pătrunjelul Denumire știinţifică: Petroselinum hortense. celulita. B2. poate fi folosit în tratarea reumatismului și a unor afecţiuni interne. Fiind revulsiv. iarba fecioarelor. Substanţe active importante: potasiu (în cantitate mare). se recoltează frunzele și rădăcina. Consumul de vinete poate duce la o ameliorare în suferinţe precum bolile cardiovasculare. Se folosesc și seminţele. fiind un detoxifiant activ. anxietate. purgativ. antiinflamator. lipide. substanţă care se găsește și în cartofii lăsaţi la lumină (aceștia capătă culoarea verde). Prezentare. Fructul este acea bacă foarte mare și consistentă. mangan. a panariţiului. Florile au aspect de tub. Vinetele sunt un agent de ardere a grăsimilor. tulburări de nutriţie. Cu bucăţi de rizom se pot înmuia bătăturile de la picioare. dar nu de neglijat. culoarea lor fiind alb-verzuie. Pătrunjelul. recomandate în dislipidemii. consistentă. Pătlăgica vânătă are o serie de proprietăţi medicinale. umede. preparatele aplicându-se peste zona cu probleme. revigorante.

lipide. arsuri. Întreaga plantă are un miros puternic. tinctură. B. ulei de pelin. gastric și intestinal. Denumire populară: zemos. Întrebuinţări. Miezul de pepene verde are influenţă benefică în funcţionarea . rășini. se freacă între palme – pentru a se crea o senzaţie reconfortantă. specific. răni ulcerând. reumatism. deoarece pot apărea efecte nedorite în plan digestiv și nervos. iar florile sunt mici și au culoarea galbenă. Pelinul – utilizat de foarte multă vreme ca un tonic amar. răni cu dificultăţi de vindecare. Făcând parte din familia cucurbitaceelor. cu origine exotică. este un bun agent revitalizant. cantalup. dar au și întrebuinţări externe – pentru tamponări. oligoelemente. vitaminele A. În cazul pepenelui galben. celuloză. Acţiunea sa pe căile gastro-intestinale este complexă. acoperită cu peri. gastrite hipoacide. B2 și C. se spune despre pelin că ar avea efecte anticancerigene. în nici o împrejurare. anemie. În privinţa utilizării curelor de pelin. spălături. Pepenele galben și preparatele de pepene galben combat infecţiile intestinale. cu adevărat. flavone. deși valoarea sa nutritivă nu este mare. săruri minerale. proaspete fiind. Își are originea în Africa de Sud. adesea. preparate pe bază de pelin. Substanţe active importante: în pulpă – protide. Pelinul este un stimulent digestiv garantat. palmate. este cunoscut ca diuretic. C. B1. cașete. Pepenele galben este o plantă erbacee anuală. zaharuri. lichior de pelin. dar mai ales părţile tinere. în seminţe – saponine. valoare medicinală au fructul și seminţele. fiind cunoscut și prin efectele sale medicinale. proprietăţi medicinale. cu flori pe ele. Cei cu infecţii acute intestinale și gravidele nu au voie să folosească.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 105 Prezentare. Pentru ceaiuri se folosesc. Substanţe active importante: absintonă. infuzia de pelin făcând curăţenie generală – distruge inclusiv viermii intestinali. Frunzele au formă palmată. pulbere. bostan galben. Poate ajunge la peste un metru înălţime. săruri minerale. Valoare medicinală au fructele și seminţele. Pepenele galben Denumire știinţifică: Cucumis melo. harbuz. pecingini. Tulpina sa este târâtoare și poate ajunge la șase-șapte metri lungime. oxiurază. cenuși. Florile sunt gălbui și apar în partea superioară a tulpinii sau a ramurilor. băi în cazul unor plăgi. hemoroizi. Întrebuinţări. Este laxativ și diuretic și reglează foarte bine activitatea tractului gastro-intestinal. Pepenele galben este indicat în curele de fructe de sezon. este deosebit de plăcut la consum. Frunzele sunt de un cenușiu-mătuit. Prezentare. Prezentare. vin. Din pelin se obţin foarte multe preparate cu efecte medicinale: infuzie. Frunzele. Nu trebuie uitat nici rolul pelinului în tratarea diabetului. Substanţe active importante: vitaminele A. În mod curent. sirop. specialiștii avizează: acestea nu vor dura mai mult de șapte-opt zile. cum ar fi cele de gută. această plantă având și calităţi depurative. oarecum asemănător cu al dovleacului. fiind o erbacee anuală. protide. Pulpa fructului. Pelinul este o plantă perenă ce crește în flora spontană. De asemenea. Din punct de vedere medicinal este utilă toată planta. ceai. constipaţii. pelinul este întrebuinţat în afecţiuni precum edeme renale. a căilor renale și urinare. laxativ și tonic al sistemului nervos. acizi organici. ulei volatil. Fructul. răni rebele). sunt puternic crestate. pepenele galben are o tulpină târâtoare. frunzele. Pepenele verde face parte din familia cucurbitaceelor. a rinichiului și ficatului. Denumiri populare: lubeniţă. bilă leneșă. Preparatele de pelin sunt. de uz intern. anorexie. pepenele galben este recomandat și diabeticilor. Pepenele galben este un nutrient de sezon. în general. contribuind la mărirea secreţiilor gastrice și la reluarea activităţii gastro-intestinale. și au peri mici. tanin. Consumul de pepene galben duce la ameliorări și în alte afecţiuni. de exemplu – dar și pentru tratarea unor afecţiuni ale pielii (inflamaţii. dar și extractele de seminţe. în starea generală a organismului. Mai nou. Întrebuinţări. Datorită compoziţiei sale ușoare. se folosesc și în aplicaţii externe – în cosmetică. Unii specialiști consideră că doar seminţele au. Provine din zonele tropicale ale Asiei. Un miros și mai puternic au frunzele care. Pepenele verde Denumire știinţifică: Citrullus lanatum. uneori albicios. Infuzia de pelin este indicată și în tratamentul ficatului și al bilei.

Conurile. o curăţire a organismului. dar au. Pinul este un conifer de mari dimensiuni. Prin diureza foarte puternică pe care o provoacă. decoct. un compus care are proprietăţi bactericide și tuberculostatice. Pinul înflorește în lunile mai și iunie. la o activitate normală. rămân încă puţin cercetaţi. cât și pentru cei pletorici sau obezi. în mlaștini. Piciorul lupului mai este cunoscut și ca plantă medicinală utilizată împotriva hipertiroidiei. enzime. Piciorul lupului înflorește în lunile iulie și august. diuretice. în blocaje stomacale și intestinale. Infuzia din muguri de pin este indicată în tratarea bronșitelor și a reumatismului. asigurând. al anemicilor. Preparatele obţinute din planta numită piciorul lupului pot contribui la buna activitate a t ractului gastro-intestinal. sirop. dilatând și tonifiind aceste traiecte. Pentru uz medicinal se recoltează mugurii de pin. florile fiind albe cu puncte roșii. totodată. Prezentare. Piciorul lupului este o plantă perenă.106 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC ficatului și a rinichiului. au culoare cafenie. cataplasme. Înălţimea sa maximă este de 50 metri (Pinus sylvestris). fapt ce contribuie la o mai bună funcţionare a căilor urinare. frunze și sâmburi – ulei volatil. pe marginea apelor. efecte având și în caz de tuse. Frunzele piersicului au formă eliptică. fiind printre puţinele fructe care asigură un confort gastric perfect. Piciorul lupului Denumire știinţifică: Lycopus europaeus. printr-o cură susţinută. firește. Coaja este roșie-alburie-cărămizie și se exfoliază. florile și frunzele. Prezentare. totuși. cu sâmburii de migdale. Substanţă activă importantă: uleiul volatil. fiind reprezentativ pentru această familie. din care se prepară infuzie. În general. laxative. dar și fructul și sâmburii. Valoare medicinală au. Frunzele au un peţiol micuţ și sunt ascuţite. Au efecte pozitive în afecţiunile rinichiului. Numele îi vine însă de la Persia. în afecţiuni ale articulaţiilor. Aceste preparate se folosesc și în tratamente privind afecţiuni ale căilor respiratorii. Pinus sylvestris. de circa șapte centimetri lungime. Întrebuinţări. ulei volatil. această infuzie calmează inflamaţiile pulmonare și ale . Prezentare. Florile. Substanţe active importante: în fructe – săruri minerale. preparatele din frunze de piersic sunt utilizate și în tratamentul unor cancere ale pielii. Piersicul este originar din China. Aparţine. Preparatele din frunze și flori de piersic au acţiune sedativă și antispastică. unele asemănări. în primul rând. bine dezvoltată. Este un arbore de mici dimensiuni. Are un riz om scurt. ocrotiţi de un înveliș lemnos foarte dur. Sâmburii de piersică. tulpina fiindu-i muchiată și bogat ramificată. familiei pinaceelor (abietaceelor). cel mai utilizat preparat este infuzia. Piersicile sunt recomandate în consumul copiilor. Întrebuinţări. acizi organici. Prunus persica. Decoctul de frunze este purgativ. pepenele verde ameliorează suferinţele de gută și reumatism. Pinul crește în zonele alpine și sub alpine. decoct. vitamine. al contuziilor și arsurilor. depurative.20 metri. dar ceva mai mari. ajungând numai până la maximum șapte-opt metri înălţime. pepenele verde este o binefacere pentru suferinzii de rinichi. extract. Aparţine familiei rozaceelor. Totodată. Mugurii sunt bogaţi și în vitamina C. din punct de vedere terapeutic. Sunt hrănitoare. Sub formă de cataplasme. a vezicii urinare. Pinul Denumire știinţifică: Pinus montana. Întrebuinţări. în flori. Este un diuretic rapid. micuţe. fiind utilizate cu bune rezultate și în combaterea viermilor intestinali (oxiurii). Piciorul lupului crește în locuri joase și umede. în tufărișuri și păduri tinere. hidraţi de carbon. Frunzele au formă de ace. au o culoare roșu-carmin. amigdalină. ce poate atinge 1. decât cele de prun. Are o frumoasă coroană piramidală. se pare. Se prepară infuzie. ţara unde romanii l-au întâlnit și de unde l-au și adus în Europa. În aplicaţii medicinale. curăţindu-l și aducându-l. Acele de pin conţin pinosolvină. Fructele piersicului (piersicile) sunt foarte bine suportate de stomac. și prin provocarea și mărirea secreţiilor gastrice. al convalescenţilor. Piersicul Denumire știinţifică: Piersica vulgaris.

Preparatele obţinute din piper de baltă au acţiune hemostatică și emenagogă (influenţează desfășurarea ciclului menstrual). Piperul de baltă este o erbacee anuală.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 107 căilor respiratorii. La rândul său. piperamide. Întrebuinţări. ca stimulator al imunităţii. Infuzia de muguri de pin are și acţiune antispastică. Piperul negru este obţinut din fructele ajunse la maturitate. Pentru uz medicinal se recoltează florile și vârfurile tinere cu flori și frunze. având calităţi antiinflamatoare și descongestionând aria pulmonară. și în Orientul Mijlociu. Piretrul Denumire știinţifică: Chrysanthemum cinerariaefolium. persicarină. relaxant. ulei esenţial. uleiul gras. Este. hipertensiune arterială. piperul intră în compoziţia preparatelor afrodiziace. Este folosit. în tratamentele afecţiunilor reumatismale. În reţetele și aplicaţiile din medicina chineză. Tulpina. Uleiul esenţial conţine poligonon. în culturi. având efecte medicinale indiscutabile. Face parte din familia poligonaceelor și poate ajunge până la înălţimea de un metru. Substanţe active importante: hiperină. Mugurii de pin se folosesc și la producerea de bomboane medicinale. fiind un bun dezinfectant pentru tractul respirator. cu succes. originară din Croaţia. Tulpina piperului este lungă și subţire. Este o specie iubitoare de umezeală. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – piperină. Se întrebuinţează. care se obţine din fructe coapte. Atunci când este în plină vegetaţie. planta are un gust piperat. stimulative mai ales pentru bărbaţi. Aparţine familiei piperaceelor și crește în zonele tropicale. Pentru întrebuinţări medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. dar și în tuse. ramnazină. printre care se află oleorezina. iar fructele au forma unor boabe. fiind întâlnit. Piretrul înflorește mai ales la sfârșitul primăverii și începutul verii. piperul este. Din loc în loc. fiind indicate în hemoragii (inclusiv hemoragii digestive). circulaţie periferică redusă. Prezentare. Pyrethrum cinerariaefolium. fiind ramificată. are o înălţime medie pentru o erbacee – circa 40 cm. septembrie. dispuse în ciorchine. febră. tulpina de piper de baltă prezintă noduri. se întinde pe pământ. Dacă nu are de ce să se prindă. Florile se prezintă sub forma unor capitule. . Piperul negru contribuie și la îmbunătăţirea circulaţiei periferice. de unde și numele de piper. infuzia de pin are influenţă favorabilă în funcţionarea rinichiului. asemenea rugilor de mure. Este o plantă iubitoare de uscăciune și lumină. hemoroizi. fiind albe la exterior și galbene la interior. după ce acestora li s-a îndepărtat coaja (pericarpul). Piperul conţine multe alte substanţe cu impact puternic asupra organismului. infuzia de ace de pin acţionează în tuberculoză. Ceva mai greu de produs este piperul alb. Condiment aproape indispensabil. dar poate avea flori și mai târziu. Piperul negru Denumire știinţifică: Piper nigrum. cavicină. Se și cultivă. iar florile se grupează sub formă de spic. de culoare argintie spre verzui. este o plantă perenă din familia compozitelor. de asemenea. foarte cunoscut datorită flacoanelor cu spray pentru combaterea insectelor. În pământ. august. piretrul are un rizom scurt și gros. ulei volatil. Piperul de haltă Denumire știinţifică: Polygonum hydropiper. Prezentare. Florile sunt mici și albe. Crește în flora spontană. Spre toamnă. ca plantă medicinală. fiind utilizată în producerea insecticidelor. Întrebuinţări. Frunzele sunt ascuţite. o liană perenă. culoarea ei devine roșie. Denumire populară: dintele dracului. Piperul de baltă înflorește în lunile iulie. în locuri umede. piperul este încă puţin utilizat. Deși medicina chineză tradiţională îl folosește de mii de ani. Diuretică. depurativ. ca plantă. de asemenea. de culoare neagră la maturitate. antiseptic. dar necoapte și uscate. proteinele. ușor cărnoase. gripă. Piretrul. Piperul este tonic. Prezentare. Piperul este o plantă puternic aromată. în Europa. un bun dezinfectant al căilor urinare.

ceaiuri și chiar infuzie. Pirul acţionează într-o serie întreagă de afecţiuni: reumatism. fiind de găsit doar în sudul Dobrogei. pe litoralul Mării Negre. infuzia a fost cel mai utilizat preparat. Frunzele au formă triunghiulară și sunt dinţate. Întrebuinţări. Denumire populară: castravete sălbatic. Preparatele din rizomii de pir au acţiune diuretică. bere. aspre. amidon. Face parte din familia cucurbitaceelor. Această boală se manifestă prin acumulare nefirească de lichid (apă) în cavităţile naturale ale organismului sau în unele organe. în stomacul animalelor. păroase și. din rizomi de pir se fac siropuri. vitaminele A și B. Rizomii de pir sunt recoltaţi și pentru utilizări în industria farmaceutică sau în cea alimentară. boli de rinichi. Substanţe active importante: elaterina (substanţa care face fructul să explodeze și să arunce seminţele. la fel ca tulpina. evoluţii remineralizante. Plesnitoarea este o erbacee anuală. cinerine. mai nou punându-se accentul pe decoct. săruri de potasiu. va da noi tulpini sau chiar plante separate. dacă este tăiat. de la specia de plop negru se recoltează . Plesnitoarea Denumire știinţifică: Ecballium elaterium. un înlocuitor de cafea. Întrebuinţări. febrifugă.108 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: piretrine. cărnoase. acesta din urmă având și calităţi medicinale. din care se extrage sucul. până la un metru. În urma tratamentului cu pir se remarcă. păroase. bronșite. antimicrobiană. saponine. Florile sunt galben-verzui. o buruiană foarte dăunătoare pentru culturi. esteri. Foarte rezistent este și rizomul care. grâul mâţii. Pirul. consistente. ce se formează în perioada rece. aceste fructe plesnesc. datorită rădăcinilor sale. Multă vreme. Substanţe active importante: ulei volatil. de asemenea. Coaja este cenușie-argintie. plesnitoarea înflorind toată vara. dar rămâne culcată pe sol în toată perioada de vegetaţie. aparţinător familiei gramineelor. la rându-le. Cu extractele din această plantă se tratează o boală grea. În combinaţie cu alte plante medicinale. din rădăcinile sale va răsări. răceli. fiind recomandate diabeticilor. detoxifiantă. Denumiri populare: chir. în industria alimentară. Ori de câte ori partea aeriană a pirului este distrusă. Florile au formă de amenţi (mâţișori). gume. acid salicilic. de un verde închis. naturiștii prepară decoct. De pildă. Fructele acestei plante au formă de elipsă și sunt. Prezentare. Poate ajunge până la 1. Plopul aparţine familiei salicaceelor și este unul dintre cei mai înalţi arbori din România. Pirul. numită hidropizie. plopul tremurător (Populus tremula) și plopul negru (Populus nigra). iar ramurile sunt apropiate de tulpină. Prezentare. Pentru farmacia verde se recoltează rizomii. zaharuri. aruncând seminţele la distanţă relativ mare. pirul contribuie la realizarea unor importante ceaiuri medicinale. sunt ovale și ușor lanceolate. răgălie. Florile sunt galben-verzui. foarte mici. Pirul este căutat și în medicina tradiţională veterinară – elimină calculii. Prin urmare. Pentru terapii se utilizează fructele verzi. Atunci când ajung la maturitate. Denumire populară: plop plutaș. În flora din România se întâlnesc trei feluri de plopi: plopul alb (Populus alba).50 metri și poate fi socotită nemuritoare. gută. Tulpina sa este dreaptă și puternică. o nouă plantă. implacabil. Ceaiurile de pir sunt laxative. Pirul Denumire știinţifică: Agropyron repens. Frunzele pirului sunt liniare. de asemenea. iar frunzele. grupate în spice. în schimb. cu peţiol lung. Plesnitoarea este o plantă mai puţin prezentă în flora spontană din ţara noastră. precum și a râiei și păduchilor laţi. o valoroasă plantă medicinală. cuvântul vine de la grecestul elater = care împinge) Întrebuinţări. Plopul negru Denumire știinţifică: Populus nigra. Prezentare. Din acești rizomi. mai ales la nivelul sistemului osos. este o plantă foarte puternică. Preparatele pe bază de piretru sunt folosite în combaterea viermilor intestinali. este. extract. Plopul înflorește în lunile martie și aprilie. Tulpina este consistentă.

În vârful tulpinii se află floarea. inflamaţii ale căilor respiratorii. Preparatele de plop negru sunt cicatrizante. macerat. Se remarcă prin rizomul puternic și foarte lung – circa un metru. totodată. Prezentare. un bun antireumatic și un dezinfectant al căilor urinare. numeroase săruri minerale. steroli. pulbere de rizomi. Frunzele sunt mari. necesară preparării unei infuzii. flebita. deci. unguent. Se folosește și în caz de sciatică. Podbalul înflorește toată primăvara. Denumiri populare: brusturel. de culoare grena. faptul că podbalul este eficient. nevralgii. purgativ și expectorant. cenușoară. Mugurii de plop revitalizează organismul și contribuie la buna desfășurare a p roceselor digestive. dar și la o anume reglare a tonusului nervos. Cu preparatele de plop negru se obţin rezultate în tratarea bronșitelor acute. iar tulpina aeriană – dreaptă și scurtă. din familia aristolochiaceelor. Plopul este. de aceea. Din aceste părţi ale plantei de podbal se obţin următoarele preparate: infuzie. suc de plantă. acute sau cronice. Podbalul este o plantă micuţă (o erbacee din familia compozitelor). în șanţuri. . Amestecate cu tutun. a hemoroizilor. dischinezia biliară. diuretice. extract moale. macerat. Podbalul este utilizat în terapii deoarece este emolient și fluidizant. relaxând și igienizând zona pulmonară. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. în număr de două. Alte preparate obţinute din pochivnic: praf de strănutat (în combinaţie cu pulberi de la alte plante medicinale). pe soluri bogate în calcar. Întrebuinţări. sub formă de băi și împachetări. În anumite condiţii. salicina. în tuse convulsivă. contribuind astfel la curăţarea și aerisirea căilor respiratorii. frunzele uscate de podbal servesc la fabricarea ţigărilor antiastmatice. decoct. Se mai tratează cu podbal și răgușeala. Asarona este o substanţă toxică și. Pochivnicul este vomitiv. compusul specific fiind tusilagina. mult înaintea frunzelor. din care se prepară o infuzie. expectorante. planta fiind unul dintre vestitorii primăverii. antiseptice. și au formă de rinichi. limba vecinului. traheita. florile având culoarea galbenă. antiseptic și antispastic. Întrebuinţări. asarita. tanin. crisina. a astmului. expectorant (puternic). De asemenea. tulburările digestive ușoare. de mici dimensiuni. De reţinut. Se obţin și alte preparate: tinctură. urmând a fi folosite numai sub îndrumarea specialiștilor. dextrină. în special pentru curăţirea și întreţinerea tenurilor grase. frunzele și rizomul. Podbulul Denumire știinţifică: Tussilago farfara. Substanţe active importante: inulină. Substanţe active importante: uleiul eteric. sirop. Are acţiune antiseptică asupra aparatului respirator și reduce spasmele în bronșită. adică mugurii. Denumiri populare: popâlnic. Cu pochivnic se intervine și în alte afecţiuni pulmonare. Întrebuinţări. Pochivnicul Denumire știinţifică: Asarum europaeum. Produce strănut. înălţimea ei la maturitate fiind între cinci și 15 cm. a bolilor de rinichi și arsurilor. Pochivnicul este o erbacee perenă. Rizomul acestei plante este târâtor. asarona. substanţe albuminoide și bactericide. pe malul râurilor. tusea și chiar emfizemul pulmonar fac parte dintre afecţiunile care se tratează și cu podbal. Rizomul și frunzele sunt partea din planta de pochivnic care prezintă interes din punct de vedere medicinal. Primele flori de podbal apar foarte devreme. taninuri. sirop expectorant. Pochivnicul crește în locuri umede. Podbalul se folosește și în tratamente cosmetice. în bolile respiratorii. silicoza. rizomul se macină și se obţine o pulbere. Efectul terapeutic al pochivnicului este puternic. Prezentare. ulei volatil. piperul lupului. Substanţe active importante: glucozizi. se obţin sirop. antiinflamatoare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 109 partea care are valoare medicinală. Se folosește în tratarea bronșitelor cronice. în primul rând. Această plantă iubește umezeala și de aceea va putea fi găsită în adâncituri de teren. preparatele obţinute din pochivnic vor fi manevrate cu atenţie. suc sau ceai realizate în combinaţie cu alte plante medicinale. în surpături. erupţiile cutanate. Laringita.

cu petale mari. flori și coajă de portocală sunt indicate. Portocalul este o plantă de climă blândă. Florile au culoare albă și miros foarte plăcut. se folosește pentru extragerea sucului sau chiar se gătește. în culoare albastru-brumat. Fructele de porumbar au întrebuinţare și în bucătărie – se folosesc pentru . Aparţine familiei rozaceelor. în mod obișnuit. popâlnicul iepuresc este puţin studiat. popâlnicul iepuresc este cunoscut ca având efecte pozitive în bolile de ficat. Face parte din familia ranunculaceelor. de unde și numele de hepatica. spasme. taninuri. Preparatele pe bază de portocal dau rezultate pozitive în afecţiuni cardiace. această plantă poate fi toxică. în afecţiuni ale vezicii urinare. Florile sunt albe și seamănă cu cele de prun. Pulpa de portocală are și proprietăţi antihemoragice. Întrebuinţări. acizi organici. febră. Frunzele. Datorită compușilor săi. în formă de elipsă. corcodel. camferină. boli de rinichi. Fructele sunt un bun tonifiant pentru stomac și au influenţe benefice în dischinezii biliare. soluţii apoase. zaharuri. flori și coaja fructului se prepară infuzie. în jur de patru-șase metri. fiind folosite. în flori și coaja portocalelor – uleiuri volatile. Portocalul face parte din familia rutaceelor. Întrebuinţări. în frunze – hesperidă. Prezentare. Frunzele sale.110 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Popâlnicul iepuresc Denumire știinţifică: Hepatica nobilis. stomatite. deranjamente stomacale. preferând terenurile calcaroase. în tufărișuri. Porumbarul Denumire știinţifică: Prunus spinosa. Este un arbore cu înălţime redusă. Din coajă și frunze se obţine un decoct. rămân verzi și în anotimpul rece. Substanţe active importante: în flori – glucozidă diuretică. săruri minerale. pulpa fructului și coaja acestuia. încă înainte de a înfrunzi. Crește în flora spontană din zonele mai înalte. Popâlnicul iepuresc este o plantă micuţă. artrita. depurative. scorombar. poţiuni. Consumul de portocale sporește rezistenţa faţă de bolile infecţioase. laxative. pe terenuri accidentate. Florile. Porumbarul crește la marginea pădurilor. Întrebuinţări. Denumiri populare: spin. Prezentare. Fructele. stări de agitaţie ușoară. reprezentativ pentru zona mediteraneană. pe fâneţe. frunzele și coaja de porumbar au valoare medicinală. uneori mai mult. florile fiind albastre. săruri minerale. Din frunze. vitamine (mai ales vitamina C). întărește capilarele și ușurează circulaţia periferică. au marginea ușor crestată. vitamina C (în cantitate mare). împărţite în trei lobi. iar pulpa fructului se consumă ca atare. Substanţe active importante: anemonină. proteine. având. chiar montane. prin poiene. fructele. Este un arbore originar din Orientul îndepărtat. Preparatele pe bază de frunze. rotunde. acoperită de perișori. care înflorește primăvara de timpuriu. Tulpina este foarte ramificată. cărnoase. Denumire populară: trei răi. Preparatele medicinale obţinute din porumbar sunt depurative. În tradiţia populară. acizi organici. Popâlnicul iepuresc înflorește în martie și aprilie. cât și din fructe se prepară infuzie și decoct. ușor cerate. Din punct de vedere al virtuţilor medicinale. fiind ceva mai mici. sedative. florile. la prepararea unui ceai cu totul deosebit. fiind. Substanţe active importante: în portocale – hidraţi de carbon. în fructe – zaharuri. în afecţiuni pe fond nervos. Porumbarul este un arbust de doi-trei metri înălţime. alături de lămâi. guta. obezitate. cu precădere. cu succes. A fost aclimatizat în Europa în primele secole de după anul 1000. Prezentare. Frunzele portocalului sunt mici. sunt bune de cules toamna. Atât din flori. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. diuretice și antidiareice. Preparatele pe bază de flori acţionează în tusea convulsivă și în hipertensiunea arterială. gingivite. mici. având efecte calmante și relaxante recunoscute de multă vreme. Este o plantă cu aspect foarte plăcut. Fructele sunt cunoscute și ca detoxifiant în boli ca uremia. săruri minerale. Portocalul Denumire știinţifică: Citrus aurantium.

calmant. Substanţe active importante. B2. Prazului i s-au descoperit și proprietăţi antihemoragice. substanţe grase. suculentă. Denumiri populare: cucuruz. dar și a acelora care suferă de anemie sau de funcţionare defectuoasă a sistemului digestiv. vitaminele C. manită. Face parte din familia rozaceelor. pulmonare. tulburări de menstruaţie. o băutură alcoolică. Mai mult decât atât. un adevărat fruct minune. faringită. cu marginile fin crestate. caroten. Porumbul Denumire știinţifică: Zea mays. Poate atinge o înălţime de 2. Prezentare. aceste flori lungi nu sunt altceva decât mătasea de porumb. oligoelemente. dischinezie biliară. Întrebuinţări. Florile sunt unisexuate și au formă de inflorescenţe. Florile. mai harnică. Pentru terapii. expectorant. sudorifică. Frunzele sunt lungilanceolate. săruri de potasiu și calciu. Pentru uz medicinal se prepară sirop. metroragii. fiind căutate de albine. Aplicaţii medicinale cu praz se fac și în caz de hemoroizi. De asemenea. din mătasea de porumb se prepară o infuzie. Mâncarea de praz este recomandată în dieta obezilor. Substanţe active importante: proteine. tuse. remarcându-se prin tulpina sa groasă. Influenţează în bine activitatea rinichiului și a căilor urinare. Prezentare. Înflorește în lunile iunie. Aparent atât de neînsemnată. cât și pentru uz medicinal se folosește toată planta. Prazul Denumire știinţifică: Allium porrum. mucilagii. diuretic. PP. care are niște terminaţii lungi. decoct. Pentru consum alimentar. prazul are și virtuţi cosmetice. fragedă. Prunul este un arbore foarte cunoscut și foarte preţuit. având și . Întrebuinţări. abcese. metrite. Din punct de vedere medicinal. prazul are un bulb. zaharuri. E și K. vitamina C. hemostatică. Preparatele medicinale pe bază de praz sunt utile în combaterea afecţiunilor respiratorii. Floarea din vârful porumbului. Afecţiunile în care se poate utiliza infuzia de mătase de porumb: boli hepatice. În gospodăria ţărănească tradiţională se prepara din fructele de porumbar un fel vin și chiar se obţinea. acizi. apar în aprilie. înălţimea sa fiind de maximum 10 metri. Prunul își are originile în Caucaz și în Persia. Aceste terminaţii lungi. Valoare sa medicinală este pusă în evidenţă chiar și atunci când este folosit. cardiace. de asemenea. Denumire populară: perj. și ca un bun pansament digestiv. reumatism. saponine. Porumbul este una dintre cele mai cunoscute plante. Prazul este laxativ. sedativă. acţionând și în afecţiunile reumatice. Tradiţia culinară bazată și pe consumul de praz este foarte veche în zona Mării Mediterane și în regiunile din apropierea acesteia. decongestiv. pur și simplu. formată din frunze răsucite. mătasea de porumb conţine surprinzător de multe substanţe: ulei volatil. ulei volatil. prin fermentare și distilare. mătasea de porumb are și un puternic efect colagog. asemenea mărului. bioxid de siliciu.50 metri. albe sau alb-verzui. fiind folosit pentru curăţirea și îngrijirea tenului. antiseptic. tulburări digestive și chiar insuficienţă cardiacă. înaltă până la 40 – 50 cm. pruna fiind. săruri minerale. calculoză renală. Mierea de prun este un adevărat medicament. gută. cistită. Principalul domeniu de tratament cu mătasea de porumb – afecţiunile renale și cele ale aparatului urinar. este floarea masculină. ca aliment. ramificată. iulie sau chiar august. adică face bila mai activă. Prunul Denumire știinţifică: Prunus domestica. păpușoi. vitaminele B1.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 111 prepararea de compoturi și dulceaţă. macerat. Prazul este o plantă bienală. Prazul este o plantă legumicolă ce aparţine de familia liliaceelor. Mătasea este partea medicinală cea mai valoroasă a porumbului. celuloză. Originea prazului este în zona Mediteranei. bătături. Floarea femelă este știuletele. mătasea de porumb are o serie întreagă de calităţi – este diuretică. În pământ. Infuzia din mătase de porumb este un stimulent și pentru activitatea ficatului. Prezentare. Frunzele sunt eliptice. Preparatele pe bază de praz pot fi folosite.

cât și pentru rinichi. vitamine. aurii. sunt. mai ales în zonele de deal și submontane. Substanţe active importante: flavone. Din frunze și coajă se prepară decoct. macerate. prin pădurile de deal și câmpie. a rinichiului. pectine. Preparatele medicinale. petalele având circa doi cm lungime. pentru utilităţi meșteșugărești (împletituri). Substanţe active importante: ulei volatil. Pentru uz medicinal se recoltează coaja. preparatele din pufuliţă au puteri medicinale de excepţie. Răchita roșie crește în locuri umede. tanin. obezitatea. unde există mari livezi. specialiștii recomandă cure de prune. iar din celelalte se poate obţine infuzie. reconfortante pentru întregul organism. pe malul apelor curgătoare. astenicilor. dar și uscate. Efecte medicinale asemănătoare au și preparatele realizate din planta numită zburătoare (Epilobium angustifolium). Este ușor de identificat după culoarea galben spre roșu sau chiar roșie a ramurilor tinere. Denumire populară: răchită. Prunele au capacitatea de a reechilibra activitatea digestivă. extracte. Răchita roșie se găsește în flora spontană. petalele florilor. acid salicilic (salicilină). macerat. S-au obţinut rezultate favorabile și în afecţiunile prostatei. sau chiar o tufă mai dezvoltată. laxative. Această plantă este iubitoare de umezeală și de aceea va fi întâlnită pe marginea apelor. acizi organici. glucozide. Florile. . în preajma apelor. precum și florile (mâţișorii). adică banalele prune. care se recoltează tot în perioada de maximă vegetaţie. Substanţe active importante: hidraţi de carbon. Sunt recomandate a fi consumate proaspete. Prezentare. miezul sâmburelui. remarcându-se printr-o dezvoltare impresionantă – poate ajunge până la doi metri înălţime. anemicilor. Uscate. Florile au forma unor amenţi (mâţișori) mici. Pentru afecţiuni cum ar fi hipertensiunea. microelemente (potasiul în cantitate însemnată). infuzie. zaharuri și hidraţi de carbon. Frunzele sunt lanceolate. Prunele sunt tonice pentru sistemul nervos. a cărui înălţime poate ajunge până la patru metri. Pufuliţa păroasă înflorește în lunile iunie și iulie. suc. macerat. care se dezvoltă în perioada martie-aprilie. Se prepară decoct. Valoare medicinală au și frunzele. uneori. precum și în gastrite. Denumire populară: pufuliţa păroasă. Pufuliţa este o erbacee din familia onagraceelor. dar se și poate cultiva. fiind recomandate în boli grele. celuloză. Frunzele acestei plante sunt mari. decoct. prunele conţin. dar și mâncărurile pe bază de prune contribuie și la buna funcţionare a ficatului. mucilagii. Potrivit unor specialiști. de asemenea. Fructele. Prunul este un arbore foarte răspândit în România. deci când planta este plină de sevă. mucilagii. Pentru nevoi medicinale se recoltează și se prelucrează partea aeriană a plantei. reumatismul. Răchita roșie este un arbore pitic. Valoare medicinală au fructele (pulpa de prună). Întrebuinţări. roșioară. mari. numai frunzele. decongestive. fructul fiind o capsulă. însă. în lunci și zăvoaie. totodată. au culori diverse. în perioada de la mijlocul primăverii. de culoare roșie. au formă eliptică și o lungime de circa 10-12 cm.112 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC un gust cu totul deosebit. convalescenţilor. celor care au imunitatea slăbită. având efecte depurative atât pentru ficat. cu mici crestături pe margine. Întrebuinţări. R Răchita roșie Denumire știinţifică: Salix purpurea. cum ar fi ciroza și hepatita cronică. Face parte din familia salicaceelor. facilitând procesele digestive și acţiunea enzimelor. dar și pe locuri pietroase. și proprietăţi diuretice. pulbere din scoarţă. ateroscleroza. frunzele. Pufuliţa Denumire știinţifică: Epilobium hirsutum. în cantitate mare. având. Prezentare. coaja. caroten. a splinei. Crește și în flora spontană. mai ales de pe ramurile tinere.

într-o inflorescenţă sub formă de spic. vârfurile tinere. amidon și foarte mult tanin. pe marginea apelor. cicatrizantă. un vin medicinal. perenă. Datorită compușilor din coaja ei. Întrebuinţări. muchiată. Aparţine familiei poligonaceelor. o formă de terapie plăcută și eficientă fiind. virozele. Aparţinând familiei litraceelor. reventul apare numai sub formă cultivată. Este o erbacee perenă ce aparţine de familia poligonaceelor. prin urmare. făină. în locurile unde crește și răchita roșie. De asemenea. uneori fiind aproape albe. analgezică. Cât despre calităţile antitermice ale acestei plante. este impresionantă – peste 2.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 113 Întrebuinţări. ca depurativ general. în schimb. sunt utile și în ameliorarea unor boli de plămâni. Efecte medicinale asemănătoare cu ale răchitei roșii au încă două specii de salcie: salcia sau răchita albă (Salix alba) și salcia fragedă (Salix fragilis). decoct. stările depresive. Reventul este o legumă mai puţin cunoscută.50 metri. Întrebuinţări. precum și în septembrie. un glicozid cu acţiune antireumatică și antifebrilă. necesar inclusiv în reglarea activităţii gastro-intestinale. să menţionăm faptul că multă vreme a fost utilizată ca principal mijloc de reducere a temperaturii și a tulburărilor generate de febră. Planta este mult căutată de albine. Prezentare. hemostatice. Trăiește circa 10 ani și este . de obicei. Răculeţul este o erbacee târâtoare. Florile sunt albroșietice și sunt dispuse în partea terminală a plantei. ulceraţiile pielii. antifermentative și pot fi considerate un adevărat antibiotic. ca erbacee. iar tulpina poate ajunge până la un metru lungime. și se află la subsuoara frunzelor. în asemenea caz. Are un rizom lemnificat. În anumite zone ale României. rabarbură. colină. inclusiv rizomul. Răchita roșie este hemostatică. băile cu decoct de coajă de răchită roșie. febra. întâlnită în flora spontană din zonele subalpine și alpine. pentru proprietăţile sale medicinale. asigurând o primenire a organismului. extract. antidiareică. hemoragii gastro-intestinale. Florile au culori roșu-violet sau roz. tulpină puternică. Crește în locuri umede. derivaţi flavonici. Răculeţul se folosește. Acest tratament va fi cu mult mai eficient dacă răchita roșie se va combina cu alte plante medicinale antireumatice. Acest fapt a fost și este posibil datorită salicilinei din coaja de răchită roșie. gripele. hemoragiile hemoroidale. glucozide. În general. insomniile. În România. în mlaștini. Răchitanul Denumire știinţifică: Lythrum salicarial Denumiri populare: floarea zânei. Reventul Denumire știinţifică: Rheum officinale. răchitanul este o specie de erbacee perenă. Prezentare. de cele mai multe ori grupate. revitalizându-l și echilibrându-l. care se recoltează în luna mai. Pentru nevoi medicinale se folosește toată planta. frunzele tinere și rizomii de răchitan se utilizează ca zarzavaturi. în terenuri accidentate cu umezeală multă. rănile greu vindecabile. efectele medicinale ale plantei ţin de sectorul curăţenie internă și detoxificare a organismului. cicatrizante. lemnușcă. fiind întâlnit în flora spontană din nordul Chinei. Își are originea în Asia. Înălţimea sa. Rizomul este gros și bine dezvoltat. Preparatele din răculeţ au calităţi diuretice deosebite. din care se prepară infuzie. fiind o meliferă cunoscută. celebră fiind. Aceste două specii se găsesc. astringentă. Din acest rizom și din rădăcini se prepară decoct. Răchitanul înflorește pe toată perioada verii. ulcere. nevralgiile. frunze opuse – în cea mai mare parte lanceolate. Denumire populară: rubarbă. Aceste preparate sunt eficiente și în caz de dizenterie. Partea medicinală a plantei este rizomul. un extract. deja adoptate și de naturiști. fiind socotită ca un fel de chinină. pentru salate. Preparatele medicinale de răchită roșie se folosesc în afecţiuni precum reumatismul. Substanţe active importante: acizi. guta. Răculeţul Denumire știinţifică: Polygonum bistorta. răchita roșie este un antireumatic foarte eficient. Substanţe active importante: ulei volatil. Rheum palmatum. Preparatele din răchitan au calităţi antiseptice. Prezentare.

Ridichea este o erbacee bienală. Face parte din familia euforbiaceelor. cum ar fi impotenţa. Prezentare. Întrebuinţări. Prezentare. fiind un adevărat agent revulsiv. ulei volatil. peţiolul fiind lung și puternic. puternică. microelemente. stomacul leneș. iar florile. paraziţii intestinali. acizi organici. lipsa poftei de mâncare. Frunzele de revent au dimensiuni impunătoare. Tulpina este cilindrică. frunzele – când sunt tinere și mici. sucurile de ridiche pot fi ușor de consumat. formează un panicul și au culoarea purpurie. iar florile apar grupate. Substanţe active importante: cantităţi semnificative de zahăr. lactic. Întrebuinţări. De altfel. ulei volatil. Rădăcinile și rizomii reventului au un gust foarte amar. în luna iunie. Tradiţia medicinii populare situează rizomii de revent printre cele mai importante remedii utilizate în bolile de rinichi și de stomac. Seminţele de ricin conţin și ricină – o toxină vegetală foarte periculoasă. despre ridichea neagră. Originar din Af rica. bilei. Frunzele sunt palmatlobate. microelemente. vitamine. valoare ornamentală și medicinală. tusea. violete. oxalic. Denumire populară: căpușă. rafanol. colecist. dezvoltate. În rădăcină se găsesc compuși antrachinonici (acid crizofanic. Fructul. din care se prepară suc. rizomii vor fi curăţaţi de coajă. Unii specialiști nu recomandă frunzele de revent pentru consum alimentar. care apar la începutul verii. lipsa de poftă de viaţă. aceștia fiind principalul agent laxativ. B2 și C. B2. în mod curent. Pentru consum alimentar se utilizează peţiolul frunzelor și. Frunzele de ridiche sunt fragede și crestate. valoarea sa ca plantă oleaginoasă face ca ricinul să fie plantă cultivată. roșii. Rizomii și rădăcinile se recoltează îndeosebi de la plantele care au trecut de șase ani. cu peţiolul lung. pentru a fi consumată imediat sau pentru a se prepara un bandaj. alungită sau sferică. foarte rar.50 metri înălţime. sub formă de capsulă cu ghimpi. conţine seminţe bogate în ulei. indigestia. Ridichea este una dintre cele mai vechi plante cultivate. goală pe dinăuntru. fiind recomandate suferinzilor de litiază biliară sau renală. dar și un remediu în multe afecţiuni. acid malic. anuală. dar care se dă și prin răzătoare. gută. Raphanus niger (ridichea neagră). Reventul are un rizom bogat. cu o înălţime de până la doi metri. vitaminele A. mai ales. Aparţine de familia cruciferelor și este caracterizată printr-o rădăcină îngroșată. Reventul este folosit și în alte afecţiuni. precum și o substanţă specifică numită reină. dar și cu multă precauţie. reumatisme. B1. Ridichea acţionează asupra organelor interne și din exterior. emodină. tanin. Pentru a se obţine preparate medicinale de bună calitate. tocoferol. Procentul de ulei din seminţele de ricin este foarte mare – până la 50 – 53 la sută. Fructul de revent este o nuculă. și în alimentaţia din zilele noastre. citric. Întreaga plantă este uriașă – ajunge la 2. Ridichea Denumire știinţifică: Raphanus sativus (ridichea roșie). Substanţe active importante. precum și o ramificaţie de rădăcini consistente. . ridichea revine în atenţie și ca plantă medicinală. reocrisină). Ricinul are. Substanţe active importante: foarte mult potasiu. sirop. Uleiul (untul) de ricin este un purgativ foarte eficient. Pentru utilizări medicinale se recoltează rădăcinile și rizomii. ricinul a fost aclimatizat și se cultivă și în România. Florile de ricin sunt de diferite culori – verzi. roșie sau albă. Întrebuinţări. Combinate cu miere. putând fi recoltată din primăvară și până în toamnă. fiscion. la buna funcţionare a ficatului. Are o rădăcină pivotantă. de asemenea. dizenteria. Preparatele de ridiche contribuie. proteine. neagră. dischinezie. care aglutinează globulele din sânge. Pentru nevoi medicinale se folosește uleiul (sau untul) de ricin. vitamina C. astm bronșic. Specialiștii consideră ca fiind foarte importantă prezenţa acidului lactic. utilizat în aplicaţii locale. cele bazale având chiar și un metru lungime. printre care hidropizia. rinichilor. în Antichitate fiind considerată o adevărată delicatesă la masă. tuse. hidraţi de carbon. din care se prepară o pulbere. crizofaneină. Ricinul Denumire știinţifică: Ricinus communis. Este vorba. Ricinul este o plantă erbacee. Rădăcina de revent este cunoscută ca un bun agent laxativ și purgativ. în mod obișnuit. proteine.114 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC avantajoasă pentru utilizare în bucătărie. Folosită. Reventul conţine vitaminele B1.

în număr mare. Fructele de rodul pământului sunt niște boabe roșii. Rodiul / Rodia Denumire știinţifică: Punica granatum. . Carex arenaria. fiind indicate în astenii. Contribuie la revigorarea organismului. principalele lor zone de influenţă benefică fiind. cum ar fi ulcerele cutanate. Arum orientale. De altfel. Ușor de găsit în zona mediteraneană. Menţiune aparte pentru ridichea sălbatică (Raphanus raphanistrum). lipsa de poftă de viaţă. Frunzele sunt mari. Rogozul Denumire știinţifică: Carex riparia. substanţe grase. amidon. Consumate ca aliment. cu peţiolul lung. groase. Ridichile roșii și albe au aceleași proprietăţi medicinale cu ale ridichii negre. adesea. decoct. în dreptul ficatului. ridichile îmbunătăţesc și activitatea din stomac și din tractul digestiv. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită aroină. însă. Bine mărunţiţi sau maceraţi. Denumire populară: calendarul codrului. Ridichea sălbatică este o buruiană care crește. mai și iunie. acid citric. precum și într-o serie întreagă de afecţiuni dermatologice. rodul pământului este o plantă otrăvitoare. Se prepară pulbere. muciiagii. bune diuretice și au proprietăţi antialergice. pectine. Decoctul de coajă de rădăcină va fi folosit cu precauţie – poate produce intoxicaţii. Rodiul este spinos și are frunze lucioase. Rodul pământului este o erbacee perenă. de asemenea. s-a dovedit că rodiile sunt și un agreabil tonic cardiac. biliară și renală. conicină. înălţimea sa obișnuită fiind de trei-cinci metri. seminţele. Sunt. Rodul pământului crește prin păduri. rareori de formă ovoidală. fiind deosebit de frumoase. folosită ca revulsiv în reumatisme – se spune că scoate cu succes durerea din oase și încheieturi. tăiate felii sau rase. Preparatele pe bază de rodul pământului sunt utilizate în tratarea hemoroizilor. la oprirea hemoragiilor. rodiul este o plantă ornamentală foarte apreciată. Florile. Fructul său este original ca structură. fiind un reechilibrant stomacal și intestinal și o sursă bună de vitamina C. unele greu de remediat. bobocii florali au efecte pozitive și în tricomonază. celor bolnavi de pneumonie li se recomandă să pună bandaje de ridichi în dreptul plămânilor. cele hepatică. diaree. Rodul pământului Denumire știinţifică: Arum maculatum. pentru preparate medicinale. lucioase. rodiul este un arbust din familia punicaceelor. de formă cilindrică. tanin. Paraziţii intestinali pot fi neutralizaţi și cu bobocii florali ai rodiului. Datorită conţinutului de aroină și conicină. epuizare. infuzie. prin culturile de grâu. Această plantă are în sol un tubercul bine dezvoltat. Inflorescenţa este un spic alb-gălbui care se dezvoltă în lunile aprilie. Își are originea în Persia și Mesopotamia. Din acest motiv. Preparatele din coaja de pe rădăcini pot contribui și la reducerea febrei. se numește rodie și mai este cunoscut și sub numele de granată. în fructe – vitamina C (în cantitate mare). acizi. bobocii florali. Proprietăţi medicinale au scoarţa de pe rădăcini. și fructul bine maturizat.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 115 Astfel. Întrebuinţări. glucozide. tanin. care se recoltează primăvara foarte devreme. lanceolate. fructele. au culoarea roșie. Aceste aplicaţii simple pot duce la descongestionarea organelor interne și la îmbunătăţirea funcţionării lor. în unele boli respiratorii (astmul pulmonar). a blocajelor intestinale. Rodiile sunt recomandate pentru consumul curent. Prezentare. Întrebuinţări. la cicatrizarea rănilor. Pentru nevoi medicinale se folosește rădăcina (tuberculul). iar celor care au dureri de ficat să aplice ridichi. puternic clorofilate. celuloză. minerale. Seminţele se pisează. Unii specialiști recomandă. cu acţiune directă asupra dureroaselor pietre din ficat și din rinichi. iar fructele se consumă ca atare. Substanţe active importante: în rădăcină – peletierină. în zone umbroase și umede. dar mai puţin pronunţate. Prezentare. dizenterie. Scoarţa de pe rădăcini – principala parte cu valoare medicinală – este preparată și administrată pentru combaterea teniazei și a dizenteriei.

în luminișuri.116 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. antidiareică. pe marginea drumurilor. În general. Uleiul volatil extras din frunzele de roiniţă se folosește în industria medicamentelor. în boli ale articulaţiilor. Rogozul este o plantă înaltă – peste un metru – cu florile grupate în spic terminal. rogozul are proprietăţi depurative. care poate ajunge la maximum un metru înălţime. aparţinând familiei labiatelor. roiște. ca de altfel întreaga parte superioară a tulpinii. Crește pretutindeni în flora spontană din România. Roiniţa înflorește toată vara. Mai mult decât atât. Rizomul său este mediu dezvoltat. uneori neagră. reumatisme. antiseptică și cicatrizantă. lipsă de poftă de mâncare. în zonele de câmpie și deal. Intern. fiind util. mărunte. iar tulpina. anemie. Denumiri populare: iarba roiului. au fost identificate chiar și proprietăţi anticancerigene ale preparatelor obţinute din această plantă. preparatele de roibă se vor administra numai sub supravegherea specialistului. rahitism. pe marginea terenurilor cultivate. Totuși. Frunzele sunt lanceolat-eliptice. în pământuri înţelenite. preferând locurile uscate și adăpostite. Fructul de roibă este o bacă brun-roșcată. preparatele din această plantă sunt un depurativ destul de puternic. valoroase sunt frunzele. ajungând până la 80 cm înălţime. poate duce la grave probleme de sănătate. Aparţine familiei rubiaceelor. spasme și colici pe traiectul gastro- . Potrivit lui Valnet. Pentru nevoi medicinale se recoltează rădăcina. Substanţe active importante: ulei volatil. Jean Valnet amintește de un tratament în cazul unui cancer de limbă. fiind cunoscută ca o plantă meliferă. Întrebuinţări. Roiniţa este o plantă erbacee perenă. Mulţi naturiști consideră rogozul o plantă fără prea mare importanţă medicinală. Datorită compușilor săi foarte activi. purpurină. Frunzele au formă ovală și sunt păroase. pe pajiști. vârfurile tinere cu frunze și flori. Roiba Denumire știinţifică: Rubia tinctorum. Roiba este cunoscută ca un agent pentru dizolvarea anumitor categorii de calculi renali. Caracteristic pentru toate aceste plante este faptul că au tulpina muchiată. citroneol. și mai ales fără supraveghere. culoarea lor schimbându-se pe măsură ce floarea evoluează – la început este gălbuie. o plantă din familia ciperaceelor. Tulpina are muchii și se ramifică. a medicului. Din acestea se prepară infuzie. suc. Rizomul. ci și în sensul reechilibrării și bunei funcţionări a întregului rinichi. tanin. este o erbacee iubitoare de umezeală. roiba intensifică activitatea bilei. Această plantă crește pe pârloage. a organelor și căilor aferente rinichiului și ficatului. și rizomul. Totodată. Din această plantă se obţine o pregnantă culoare roșie cu care. garanţa. este lemnificat. carminativă. Preparatele pe bază de roibă acţionează nu numai asupra calculilor renali. Se administrează intern. pe taluzurile drumurilor. lucidină. Roiba este o plantă erbacee întâlnită în flora spontană. Substanţe active importante: câteva glucozide – galiozină. stomahică. Prezentare. de culoare brun-gălbuie. Din punct de vedere medicinal. citrol. sedativă. boli ale pielii. Preparatele de roibă sunt folosite și în bolile articulaţiilor. au culoarea galben-palid și apar în lunile iunie și iulie. alizarină. Utilizarea lor timp îndelungat. Rogozul. care are culoare roșie. Denumiri populare: iarba de vopsea. Întrebuinţări. tinctură. camfor. În acest sens. mai ales a lucidinei. pulbere. Roiniţa Denumire știinţifică: Melissa officinalis. diuretice și sudorifice. roiniţa are nu mai puţin de 10 proprietăţi. are patru muchii. antiemetică. se vopseau textilele. sub formă de fiertură (decoct). Mireasma acestei plante este foarte plăcută – roiniţa răspândește o aromă de lămâie. extracte. Este bacteriostatică. antispastică. ce duce la curăţirea și dezintoxicarea rinichiului. Florile formează o inflorescenţă. pentru ca mai apoi să devină albă sau ușor liliachie. coleretică. tanin. include rogozul în categoria plantelor medicinale. uneori numai florile. altădată. Din punct de vedere medicinal. decoct. busuiocul stupului. Cărţile de herbalistică descriu nu mai puţin de opt specii de rogoz. Prezentare. marele specialist francez Jean Valnet. Florile. preparatele din frunze de roiniţă sunt indicate în colite cronice. pe fâneţe și poieni. principii amare. din care se prepară infuzie. dar și extern (uz extern – sub formă de cataplasme și băi).

Substanţe active importante: chinonă. Darwin. taninuri. Poate fi întâlnită în flora spontană – pe marginea drumurilor. printre care și chelidonina. compuși săi fiind toxici. Sunt rotunde. carnea crudă și friptă. de exemplu. Rostopasca preferă locurile umbroase și umede. s-a constatat că plantei îi plac albușurile de ou. prin grădini mai puţin îngrijite. acru și otrăvitor – crește sub forma unei tufe bogate. Aparţine familiei droseraceelor. Pentru uz medicinal se recoltează toată planta. Unii dintre ei. rostopasca se folosește în afecţiuni cardiace (insuficienţă cardiacă. Intern. Roiniţa este o plantă foarte căutată de albine. combate guturaiul și provoacă o bună diureză. Tulpinile. și asupra sistemului nervos. latex. precum și în afecţiuni ale bilei și ficatului. Preparatele cele mai cunoscute. pierderile scurte de conștiinţă. preparatul de rostopască fiind hrănitor și antiseptic. efecte antitumorale. Administrarea preparatelor de rostopască se face intern și extern. amplifică secreţia biliară. redusă ca dimensiuni (circa 20 cm înălţime). o infuzie. Rostopasca se folosește și în unele cazuri de cancer. dar refuză zahărul. mai ales pentru prepararea medicamentelor necesare în tratamentul tusei convulsive. Planta aceasta – ușor de identificat deoarece atunci când este ruptă elimină un lichid galben. Florile. Roua cerului Denumire știinţifică: Drosera rotundifolia. împiedică dezvoltarea bacteriilor. proptopină. Roua cerului este una dintre cele mai interesante plante din România. Rostopasca Denumire știinţifică: Chelidonium majus. dischinezii biliare. Întrebuinţări. cu ajutorul cărora vânează și consumă prada. Prezentare. au culoare roșietică și peri glandulari. între două și opt pe fiecare plantă. diaree. Substanţele pe care le conţine au efecte antispastice. Extractul de roua cerului calmează și destinde mușchii. obţinute din roua cerului: infuzia și tinctura. brânza. tulburări neurovegetative. au peri lungi. acizi. și despre câţiva alcaloizi de mare importanţă în terapiile medicinale. reduce glicemia. De asemenea. sparteină. amidonul și grăsimile vegetale. sunt toxici. în păduri. mierea obţinută fiind un adevărat medicament natural. printre altele. de exemplu. laptele. anghină pectorală). din familia papaveraceelor. Substanţe active importante: chelidonina. antibiotice. de asemenea. Această plantă este folosită și în industria farmaceutică. Frunzele apar la nivelul solului și au un peţiol lung. Rostopasca este o erbacee perenă. Această plantă este consumatoare de insecte. sunt adunate într-o inflorescenţă sub formă de umbelă. extracte. . Chinona. palmate. pe care le prinde cu ajutorul perilor de pe frunze și le digeră cu ajutorul fermenţilor produși de acești peri. migrenele. îmbunătăţesc activitatea stomacului. diminuează stările de agitaţie și neliniște. lipsă de poftă de mâncare. având. Citind această listă. se spune. în tratarea tusei spastice. au o culoare ciudată – verde bătând spre albăstrui. Roua cerului este o plantă erbacee perenă. valoroasă este întreaga plantă. Are influenţă. blocajele digestive. Roua cerului este cunoscută și ca planta oratorilor. Specialiștii recomandă utilizarea acestei plante cu atenţie. Din punct de vedere medicinal. mai ales prin faptul că este carnivoră. Preparatul principal este un ceai. hemochelidonină. culoarea lor fiind galben-aurie. putem constata că este vorba. combat ameţelile. suc. având capacitatea de a combate răgușeala și de a reface coardele vocale. Preparatele de roiniţă stimulează secreţia celulei hepatice. iar frunzele. Comportamentul carnivor al acestei plante a fost studiat cândva chiar și de Ch. Roua cerului este utilizată ca plantă medicinală de multă vreme. Întrebuinţări. enzime. se folosesc în combaterea unei afecţiuni teribile – tuberculoza pielii. facilitează digestia. Denumire populară: negelariţă. mixturi. Tot din rostopască se mai prepară tincturi. Roua cerului înflorește toată vara. antitusive. albe. mezelurile. Prezentare. Locul unde se dezvoltă această plantă este ciudat – zonele cu turbării. având niște flori mici. Extern. cheleritrină. în liziere.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 117 intestinal. vomă. Astfel. puternice.

Acţionează. sedative. în mod benefic. ciroză hepatică). pieloase. dureri de inimă. terenuri frământate. Potasiul. toate având proprietăţi medicinale asemănătoare. S Salata verde Denumire știinţifică: Lactuca sativa. Prezentare. foarte cunoscută pentru frunzele sale utilizate în diverse salate. C și E. Uleiul de rozmarin are și proprietăţi antiseptice. lăptucă. Substanţe active importante: ulei esenţial (în frunze. lactucină. Întrebuinţări. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – lactuarină. fier. lucioase. în tulburările neuro-vegetative. Rozmarinul înflorește în lunile aprilie. Înălţimea acestei frumoase plante poate atinge. Prezentare. Florile sunt solitare. Ruscuţa de primăvară este o plantă otrăvitoare și de aceea trebuie manevrată și utilizată cu atenţie. calciu. fosfor. locuri lăsate în paragină. Și tot de atunci este cunoscută și ca plantă medicinală. impotenţă. rareori albă. Rozmarinul este un subarbust din familia labiatelor. Ruscuţa de primăvară Denumire știinţifică: Adonis vernalis. laxative. Salata verde este o erbacee legumicolă. astm. acestea din urmă cu tot cu frunze și flori. de formă aciculară. Frunzele se consumă ca atare sau se prepară sub formă de suc. Planta poate fi culeasă de pe pășuni. galben-aurii. Pentru aplicaţii medicinale se folosesc frunzele și seminţele de salată verde. în nevralgii sau în hemiplegii. Ruscuţa înflorește în lunile aprilie și mai. doi metri. hidraţi de carbon. în tahicardie și extrasistole pe fond nervos. Frunzele rozmarinului. Ruscuţa de primăvară este o mică plantă perenă.118 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Rozmarinul Denumire știinţifică: Rosmarinus officinalis. Din seminţe se prepară infuzie și decoct. întâlnit în flora spontană din zona mediteraneană. Florile au culoarea albastră. Uleiul de rozmarin este un calmant recomandat în durerile reumatismale. decoct. hipotensiune. Preparatele și extractele de rozmarin sunt utilizate și în industria parfumurilor. loţiuni. acid rozmarinic. hipotensive. Cu decoct din frunze de rozmarin se poate combate mătreaţa. ale articulaţiilor. caroten. Face parte din familia compozitelor și este cultivată încă din Antichitate. calciul. Preparatele de ruscuţă de primăvară sunt folosite atât de cei suferinzi de insuficienţă cardiacă. fâneţe. penat-sectate. Întrebuinţări. ruscuţa de primăvară este folosită împotriva bolilor de ficat și de plămân. depurative. boli ale ficatului (hepatită acută. rozmarinul este cultivat ca arbust ornamental sau ca plantă medicinală. dischinezie biliară. vitaminele A. în proporţie de 12%). tanin. tulburări de funcţionare a creierului. acid lactucic. rozmarinul fiind o plantă aromatică. B1. iar frunzele sunt sesile. camfor. Preparatele pe bază de rozmarin sunt indicate și în amnezie. Prezentare. În România. glucozide. cu o înălţime de maximum 40 cm. Este tonifiant și revitalizant. boli cardiovasculare. violacee sau chiar roșie. fosforul și vitaminele A și C se găsesc în cantităţi . din care se prepară infuzie și tinctură. Valoare medicinală au florile. cataplasme. frigiditate. Denumiri populare: marole. oboseală îndelungată. astenie. Face parte din familia ranunculaceelor. mai și iunie. cel mult. rămân mereu verzi. cetone. Substanţe active importante: adonidina – un compus specific. De asemenea. apoi potasiu. Preparatele medicinale obţinute din ruscuţă sunt diuretice. Există mai multe specii de salată verde. cineol. Rădăcinile au o conformaţie fibroasă. fiind folosit în anemii. cât și de cei suferinzi de insuficienţă renală. B2. Pentru întrebuinţări medicinale se recoltează frunzele și tulpinile tinere de rozmarin.

Are efecte benefice și în afecţiuni precum guta. Florile au miros frumos. deci. preparatele de salbă moale fiind un tonic al inimii și al sistemului circulator. uneori și la munte. salata verde este recomandată celor care suferă de oboseală nervoasă. . preparatele de salbă moale au proprietăţi dezinfectante și cicatrizante. sunt plăcute la gust și au o mare valoare meliferă. Substanţe active importante: doi compuși specifici – robinina și acaciina.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 119 semnificative. florile. durerile reumatismale. afecţiuni ale tractului respirator. Denumiri populare: brebene. de insomnie. Florile au o culoare amestecată. Întrebuinţări. infuzie și decoct. este un arbore exotic. Infuzia de salcâm este recomandată în gastrite hiperacide. Salcâmul Denumire știinţifică: Robinia pseudacacia. Scoarţa salcâmului este puternic crestată. Se folosește și în tratarea vezicii biliare. având și rolul de a reduce inflamaţiile din aceste importante organe. Părinţii medicinii și farmaciei îi cunoșteau. preparatele din salată verde acţionează în vindecarea unor infecţii majore ale pielii. de bronșită și astm. în păduri de salcâm sau ca arbori singuratici. Crește. proprietăţile calmante și antispastice. florile fiind alb-verzui sau roz deschis. Fructul este o capsulă. În mod curent. mai puţin la munte. Întrebuinţări. arsuri gastrice. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. ulcer gastroduodenal. în zonele de câmpie și deal. locuri în care a fost pădure. Salba moale înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. Scoarţa este folosită în prepararea unei infuzii necesare în diminuarea hiperacidităţii gastrointestinale și a u lcerului. pământuri părăsite. intensificându-i activitatea. tufărișuri. Denumire populară: lemnul câinelui. Preparatele de salbă moale mai sunt cunoscute și pentru proprietăţile lor purgative și vomitive. Salcâmul. plus o grupare de heterozoide. Din flori și scoarţă de salcâm se prepară. acacie. în principal. vonicer. Salba moale este un arbust destul de înalt (ajunge până la șase metri înălţime). Întrebuinţări. De asemenea. Este cultivat sau poate fi întâlnit în flora spontană – în păduri amestecate. insomnii. Substanţe active importante: două substanţe specifice – evatrozida și evatromonozida. Salata este unul dintre cele mai vechi sedative cunoscute. Preparatele de flori de salcâm sunt un antitusiv eficient. Salba moale Denumire știinţifică: Evonymus europeea. Face parte din familia leguminoaselor și poate atinge înălţimea de 30 de metri. originar din America. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. dar pentru unele tratamente se recoltează și scoarţa. Prezentare. Ramurile tinere ale arbustului de salbă moale sunt muchiate. Specialiștii recomandă salata verde și în diabet. Arbustul de salbă moale are întrebuinţări și în domeniul artistic – din lemnul său se prepară un foarte bun cărbune pentru desen. Prezentare. în mod obișnuit. anafrodiziacă. salcâm alb. mici și au formă de elipsă. La rândul său. Fructele sunt niște păstăi de maximum 10 cm lungime. salba moale este o plantă care poate să facă bine inimii și sistemului vascular. scoarţa. Este indicată și în insuficienţă cardiacă. iar frunzele – lanceolate sau eliptice. Face parte din familia celastraceelor. salata verde reduce hiperexcitabilitatea sexuală. Evonymus latifolius. decoctul de seminţe de salată s-a dovedit a fi deosebit de eficient în aplicaţiile privind astmul și bronșitele. răspândit în spaţiul românesc prin păduri. sub formă de cataplasme de frunze. Datorită compușilor săi deosebit de activi. ciclurile menstruale dezordonate. Frunzele sunt ușor cărnoase. Salcâmul înflorește în lunile mai și iunie. lemn alb. un galben-pal spre verzui. ci și diuretică. mai ales în hipertensiune. fiind. Salata verde este nu numai calmantă. Salata verde contribuie la măcinarea calculilor renali și hepatici. Partea cu cele mai puternice efecte medicinale este scoarţa. grupate sub forma unui ciorchine. Salcâmul crește în zonele de câmpie și deal. consumul acestei plante reducând glicemia. În uz extern. de verde cu galben. În aplicaţii de uz extern. uneori și mai mult. acum mai bine de 2000 de ani. apoi uleiul volatil și glucozidele flavonice. atât de cunoscut la noi. migrene.

alcaloizi. Salvia se folosește și în aplicaţii medicinale externe. în cazul salcâmului japonez. abcesele dentare. brebenoc. Saschiul Denumire știinţifică: Vinca minor. sunt grupate. valoare medicinală având. Preparatele din florile și bobocii de salcâm japonez sunt remedii pentru o serie întreagă de afecţiuni cardiovasculare. în perioada de maximă vegetaţie. Salcâmul japonez. Frunzele au formă ovală. rutozide. glaucomul. hipoglicemiantă. galben sau violet. în funcţie de necesităţi. Bobocii florali ai acestui salcâm conţin circa 20% rutozide – un compus deosebit de important în tratarea afecţiunilor circulatorii. Se bea ceaiul. printre altele. febrifugă. antiinflamatoare. cea numită Salvia officinalis. tonic venos. Denumiri populare: salbie. gingivitele. Arbustul de Salvia officinalis are tulpina semilemnoasă și o înălţime cuprinsă între 30 și 100 cm. comprese. Saschiul este o plantă erbacee perenă. aftele. terpene. diabetul. Preparatele din frunze de salvie au nu mai puţin de 13 efecte în plan medicinal. tulburările de ciclu menstrual. jaleș bun. salcâmul japonez este utilizat și pentru combaterea cancerului. Pentru gargară se prepară o infuzie concentrată. mai deschise la culoare pe această parte. iar florile sunt de culori diferite – albastru. Este un copac puternic. expectorantă. Întrebuinţări. dar nu numai) au și florile consumate proaspete. Valoarea terapeutică a salviei este dată și de numeroșii săi compuși: ulei volatil. totodată. borneol. Prezentare. Denumiri populare: salcâm boieresc. sunt ceva mai mari decât ale salcâmului obișnuit. compuși estrogeni. făcându-se spălături locale sau aplicându-se comprese și loţiuni. hipertensiunea arterială. Fructul salcâmului japonez este o păstaie mare. mai multe varietăţi. cineol. fiind o plantă ce răspândește un miros plăcut. au florile. transpiraţiile exagerate. carminativă. Salvia este cultivată nu numai ca plantă medicinală. Pavel Chirilă recomandă salvia în tratamente privind menopauza. Sub numele de salvie se întâlnesc mai multe specii. Se mai prepară. un arbore din f amilia papilionaceelor. Întrebuinţări. are o talie mică și cunoaște.120 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Efecte medicinale (de exemplu. este cultivat ca arbore ornamental – puţină lume cunoscându-i proprietăţile sale medicinale. Pentru terapii medicinale se recoltează frunzele. tulburările de circulaţie la nivelul articulaţiilor. alb. aparţinând familiei . mai ales în salate sau în amestec cu miere de albine. Chirilă: infuzie timp de 10 minute. Tratamentele externe cu preparate medicinale din salvie vizează răni vechi. loţiuni. Prezentare. iritaţii. rosături ale pielii. fiind păroase pe partea inferioară și. un foarte preţuit arbust din familia labiatelor. Denumire populară: merișor. în dezvoltarea sa. Prezentare. Valoare medicinală. adică se pun 15 g de plantă la o cană de apă. salvia fiind. șerlai. Modul de administrare propus de dr. ulei eteric. mucilagii. pectine. penat-compuse. în tratarea insomniilor. culese cu puţin timp înainte de a înflori. ceai medicinal – acesta în asociere cu alte plante medicinale. soforă. de culoare albă cu reflexe verzui. Salvia. Bogăţia de compuși face din salcâmul japonez un leac deosebit de util pentru tratamente privind îmbunătăţirea circulaţiei periferice. Florile. unele afecţiuni ale ficatului. ce poate ajunge la 30 de metri înălţime. însă. Potrivit unor cunoscători ai medicinii tradiţionale din Orientul îndepărtat. antibacteriană. Salcâmul japonez Denumire știinţifică: Sophora japonica. camfor. dischinezia biliară. decoct. hemoroizii. Frunzele sale. Salvia Denumire știinţifică: Salvia officinalis. atonia stomacului. Substanţe active importante: glicozide flavonice. sedativă. după mese. Dr. gastritele hipoacide. infuzie pentru băi. Preparatul principal care se obţine din salvie este infuzia. stomatitele. Substanţe active importante. după ce s-au pus 1 – 2 linguriţe de plantă la o cană de apă. de două-trei ori pe zi. ci și ca arbust ornamental.

pe care se dezvoltă florile. precum și rădăcinile. cu precădere. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. iar partea fragedă a plantei (vârful cu frunze și flori) se strivește și se aplică sub formă de cataplasme pe unele afecţiuni dermatologice. tonic al circulaţiei coronariene și periferice. Prezentare. mici. săpunel. Tulpina principală a saschiului se dezvoltă pe sol și poate ajunge la un metru lungime. În timpurile vechi. glucide. Frunzele. în special partea dinspre vârf. vasodilatator. iunie și iulie. cicatrizantă. Sănișoara Denumire știinţifică: Sanicula europaea. Preparatele din sănișoară au proprietăţi antialgice. lucioase. precum și în cele legate de circulaţia sângelui. expectorantă. lipide. viermi intestinali. extract fluid. Datorită. glucide. Florile sunt colorate în albastru. Substanţe active importante: saponine (în cantitate mare). Se prepară infuzie. se macerează sau se folosește la decoct. bronșite. care se mărunţește. Substanţe active importante: florile. săruri minerale. impetigo. vasoregulator. Aparţine familiei umbeliferelor. Și tot din acele timpuri. în afecţiuni cardiace. această plantă era considerată ca având proprietăţi magice. diaree. reduce tonusul arterial. Este recomandată în afecţiuni ale căilor respiratorii (bronșite). în primul rând. dureri de gât. saponine. Săpunariţa se folosește și împotriva tusei. pectină. frunzele în formă de elipsă și florile de culoare roz. violet sau roșu spre roz. întâlnită prin pădurile de la munte. rășini. printre care săruri minerale. Frunzele. afecţiunile dermatologice. depurativ. Saschiul are și importanţă medicinală – mai ales frunzele. flavone. substanţe albuminoide. . sau chiar vârful. se grupează într-un fel de capitul. cu preparatele de săpunariţă se tratează rănile. favorizează oxigenarea creierului. pe liziere. Extern. saschiul este folosit și în industria farmaceutică. Marii specialiști în plante medicinale (Jean Valnet. Rădăcina de săpunariţă are acţiune diuretică. oxiuriaza. uneori sunt albe. antiinflamatoare. calmante. Saschiul înflorește în lunile martie și aprilie. odogaci. vincosidă. Substanţe active importante: o substanţă specifică – vincamina. dizenterie. Valoare medicinală au și seminţele de sănișoara. Seminţele conţin ulei și acizi organici. la marginea pădurilor. în tufărișuri. din care se pot prepara următoarele: decoct. Din ea se desprind tulpinile secundare. dar și restul plantei. acizi. Apar în mai. berbecei. comprese. Saschiul crește în flora spontană – în păduri. în astm. inflamaţii ale gingiilor. acizi organici. compusului numit vincamină. Săpunariţa – o erbacee perenă din familia cariofilaceelor – are o înălţime de până la 70 cm. sudorifică. extracte. rareori albă. Săpunariţa Denumire știinţifică: Saponaria officinalis. tulpinile și frunzele conţin foarte multe substanţe active.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 121 apocinaceelor. cicatrizante. decoct. edemele. Preparatele de saschiu se utilizează. în boli de ficat. Întrebuinţări. Întrebuinţări. în Occident. herpesul. Sănișoara se remarcă printr-o tulpina aeriană dreaptă și destul de rezistentă. un vin medicinal și. contribuind la descongestionarea ţesuturilor. Întrebuinţări. de pildă). cu tot cu frunze tinere și flori. alte deranjamente stomacale și intestinale. rareori. dotate cu un peţiol lung. Din aceasta se poate prepara un suc medicinal. săruri minerale. sunt dispuse în rozetă. hidraţi de carbon. Sănișoara este o e rbacee de numai 30 – 40 cm. recomandă utilizarea întregii plante. iubitoare de umezeală și umbră. Denumiri populare: văcăriţă. Este relaxant. vermifugă. Prezentare. Planta este deosebit de frumoasă și se cultivă pentru decor. Saschiul are proprietăţi sedative și antispastice. cum ar fi eczemele. pecinginii. de culoare alb-roșietică. dischinezii biliare. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. saschiul este cunoscut ca un remediu de nădejde în caz de cefaleele sau de ameţeli. ulei volatil. Florile. au formă de elipsă. enterite. infuzie. fiind folosit în tratamente împotriva arterosclerozei și hipertensiunii – este vasodilatator. Sunt recomandate în dischinezii biliare. Pentru tratarea oxiuriazei se fac băi și clisme.

mai rar. Are dezvoltare bienală sau perenă. Denumire populară: drăgaică. Este. glucide. unul dintre marii specialiști ai tratamentelor naturiste. Sânzienele sunt plante erbacee. Acest scai. Sânzienele cresc pe marginea drumurilor. fiind folosite la salate. că sânziana galbenă (Galium verum) este un agent activ de curăţare a rinichilor. fiind prezent și pe nisipul Mării Negre. saponină. Prezentare. infuzia de sânziană albă n-ar trebui să lipsească în nici o zi din dieta persoanelor nervoase. Recomandările privind utilizarea medicinală a acestei plante vizează afecţiuni ale inimii și ale reţelei aferente acesteia. a căilor urinare și a ficatului. Scaiul dracului este o plantă frumoasă. Florile. aparent la întâmplare. în panicule. extract fluid. Și sânziana albă este folosită în epilepsie. Procesul de înflorire. importante calităţi medicinale. tanin. Scaiul dracului Denumire știinţifică: Eryngium maritimum. Întrebuinţări. de exemplu. scaiete. fiind toxică. Pentru uz medicinal se recoltează florile și. în partea superioară se ramifică. un calmant asemănător cu teiul. între 30 și 100 cm. Specialiștii recomandă precauţie în utilizarea acestei plante. Se știe. sunt micuţe. Preparatul principal este infuzia. Această specie de scaiul dracului are proprietăţi medicinale relativ asemănătoare cu cele ale rostogolului (Eryngium campestre). În asociere cu alte plante medicinale. Se prezintă ca o tufă sferică. plantă mult mai lesne de găsit în flora din ţara noastră. sunt dispuse grupat. pe terenuri părăsite. de mai mică amploare însă. cu inflorescenţe bogate. Preparatul de rădăcină de scaiul dracului este diuretic și depurativ. sânziene. Prezentare. întâlnit mai rar. în funcţie de climă. și cu miros foarte plăcut. Au frunze lungi și înguste. frunzele. De asemenea. în prezent fiind pe cale de dispariţie. Întrebuinţări. În unele ţări. a cărei înălţime nu trece de 30 – 40 cm. este o plantă ce crește la malul mărilor. de mici dimensiuni. înălţimea plantei fiind cuprinsă. Sânzienele înfloresc la solstiţiul de vară și au un rol aparte în tradiţiile și spiritualitatea poporului român. în primul rând. Calităţile medicinale ale sânzienelor sunt încă puţin puse în evidenţă. Potrivit francezului Jean Valnet. cumarină. având un aspect impresionant. Substanţe active importante: ulei esenţial. precum și în diabet. dese. Frunzele sunt spinoase și . Sânziana albă (Galium album) are.122 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Rădăcina de săpunariţă are importante utilizări industriale: la fabricarea săpunurilor sau pentru spălarea stofelor și a mătăsurilor – din săpunariţă obţinându-se o leșie foarte eficientă. săruri minerale. în fâneţe și poieni. precum și la sporirea laptelui în cazul femeilor care alăptează. la înflorire. Sânzienele Denumire știinţifică: Galium verum. continuă până în septembrie. remarcate prin florile lor galben-aurii. Substanţe active importante: ulei volatil. Scaiul ghimpos Denumire știinţifică: Centaurea calcitrapa. iar la maturitate se lemnifică. de asemenea. Prezentare. Sânzienele fac parte din familia rubiaceelor. Rădăcina are miros de morcov. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. bienală. Tulpina are patru muchii și este subţire. Florile de scaiul dracului apar în lunile iulie și august. rădăcina și frunzele tinere intră în hrana naturiștilor. Crește sub forma unor tufe cu peri aspri. Aparţine familiei umbeliferelor. sânzienele contribuie la diminuarea spasmelor. au culoare albăstruie și formează o inflorescenţă asemănătoare cu un capitul. din care se prepară decoct. Scaiul ghimpos face parte din familia compozitelor și este o plantă puternică. ghimpe. Din acest motiv a și fost distrusă de turiștii aflaţi la mare. se obţine o mixtură. Frunzele au forme diferite și sunt crestate. precum și afecţiuni pulmonare. sirop diuretic. cu tulpină dreaptă. înălţimea tufei de scai ghimpos poate ajunge până la 60 cm. Denumire populară: mături. Unii specialiști în domeniu afirmă că sânzienele pot fi utilizate în tratarea celor bolnavi de epilepsie sau de gută.

lungi. Denumiri populare: spinul vântului. este recomandat în bronșite și în tuse convulsivă. Frunzele sunt mici și dinţate. cel mai frecvent preparat fiind infuzia. spre sfârșitul verii. dispuse în capitule. tanin. Tulpina este dreaptă. Scaiul vânăt este folosit și în realizarea unor ceaiuri compuse din mai multe plante. aceștia fiind ascuţiţi. Tulpina este groasă și foarte rezistentă la rupere. Prezentare. Face parte din familia umbeliferelor. decoct. sunt utilizate în vindecarea unor răni dificile. pe marginea drumurilor. Denumire populară: ghimpe mare. Se folosesc și în acţiunea de dizolvare a pietrelor de la rinichi sau în calmarea acceselor de tuse convulsivă. Scaiul măgăresc Denumire știinţifică: Onopordon acanthium. Poate fi întâlnit în aceleași locuri în care crește și scaiul ghimpos. frunzele și florile. din acest motiv. înaltă. Întrebuinţări. Întrebuinţări. Sunt folosite în răceli. de jur. uneori albă. mai ales în locuri bătătorite.împrejur. Pentru preparate medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Scaiul măgăresc înflorește târziu. Scara Domnului Denumire știinţifică: Polemonium caeruleum.50 metri. de aceea. precum și în ulcere gastroduodenale. Culoarea florilor de scara Domnului este albastră. Culoarea tulpinii și a frunzelor este albicioasă. Întrebuinţări medicinale asemănătoare are și scaiul galben (Centaurea solstitialis). În practica medicinală se prelucrează toată planta. Scaiul vânăt are acţiune benefică în cazul afecţiunilor căilor respiratorii. în locuri sălbatice. marginile drumurilor. au culoare violacee. tractul gastro-intestinal. fiind identificată printr-un rizom gros. Florile apar pe tot parcursul verii. lanceolate. Preparatele din scai măgăresc au proprietatea de a favoriza refacerea ţesuturilor și. Curăţă organismul și. Pentru uz medicinal se folosește toată planta. ceaiuri ale căror efecte medicinale sunt. împodobite cu spini. Din scai ghimpos se prepară infuzie. Scaiul ghimpos crește pe pășuni. decoct. diuretice. tulpină înaltă până la 1. Planta înflorește pe tot parcursul verii și la începutul toamnei. Fructele scaiului ghimpos au formă de achenă. maidanele. Decoctul de scai vânăt fluidizează secreţia bronșică și. suc și vin medicinal. Scaiul vânăt poate ajunge până la înălţimea de 60 cm. în locuri uscate sau aflate în paragină. Preparatele de scai măgăresc se vor utiliza cu atenţie. mai ales sub formă de decoct. iar florile. Preparatele din scai ghimpos sunt tonice. frunze alterne. Scaiul vânăt este o plantă erbacee. Tufa de scai ghimpos înflorește toată vara și chiar și în septembrie. Substanţe active importante: flavone. se găsesc spini. Scara Domnului este o erbacee perenă. cu frunze mari. infuzie. cu precădere frunzele și florile. Denumire populară: scăricica. pe pajiști. florile având culoarea roșie-roză. pe marginea drumurilor. flori sub formă de panicul. iar în partea superioară se ramifică sub formă sferică. scai albastru. Scaiul galben înflorește din iunie și până în octombrie. des întâlnită în flora spontană. Crește în locuri . înconjurate de spini.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 123 adânc crestate. Întreaga plantă este împodobită cu spini galbeni și lungi. Întrebuinţări. perenă. Scaiul vânăt Denumire știinţifică: Eryngium planum. revitalizante. De altfel. Acest scai este și mai bine dotat cu spini. Florile sunt roșii sau violet-roșietice. în primul rând pentru reducerea febrei. Substanţe active importante: saponinele. umblate – cum ar fi izlazurile. Aparţine familiei compozitelor. Scaiul măgăresc este o erbacee puternică. ulei eteric. Se prepară un extract. fiind un expectorant puternic și un calmant local. de culoare galbenă. împărţite în lobi. cumarină. remarcabile. Prezentare. Pe marginea florii. pe terenuri necultivate. Prezentare. alcaloizi. mai ales. adesea. recomandate fiind. Scara Domnului este o plantă iubitoare de umezeală. însă. toate ramificaţiile tulpinii scaiului galben sunt pline de spini. fiind ușor de recunoscut după florile galbene. Această plantă poate fi întâlnită în locuri uscate și însorite.

Este recomandat anemicilor. prin semănături. săruri minerale. fiind utilizat. pulbere. hemoroizi. Schinduful are un miros specific. trifoliate. eczeme). infecţii ale căilor urinare.124 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC umbroase. Pentru uz medicinal se recoltează și se prelucrează vârfurile tinere. Extractele de scara Domnului sunt expectorante puternice. tincturi. și un sedativ eficient și suportabil. Întrebuinţări. Schinduful Denumire știinţifică: Trigonella foenum graecum. flavone. rănile ulcerate. Scânteiuţa este o plantă ușor de recunoscut și prin faptul că tulpina și ramurile sale sunt la nivelul solului. epilepsie. Substanţe active importante: saponine. astenii nervoase. Poate fi întâlnit. preparatele pe bază de scânteiuţă se vor folosi cu precauţie. enzime. cum ar fi plăgile. Denumire populară: sfindoc. Sunt recomandate în afecţiuni ale căilor respiratorii. Schinduful este o plantă erbacee anuală. Scânteiuţa se utilizează și în vindecarea unor afecţiuni dermatologice (răni care nu se închid. Face parte din familia primulaceelor. Se prepară decoct. Substanţe active importante: saponine. Aparţine familiei polemoniaceelor. cataplasme. Fructul de schinduf este o păstaie cu boabe brun-gălbui. ca buruiană. furunculozele. În orice caz. adică puţin înainte de înflorire. Schinelul. Denumiri populare: șofran sălbatic. este puţin cunoscut omului obișnuit. dar și expectorante și sedative. Scânteiuţa Denumire știinţifică: Anagallis arvensis. diabeticilor. ci și veterinare. puternic. schinduful se utilizează în tratarea unor afecţiuni dermatologice. Frunzele sunt alterne. Pentru obţinerea de preparate medicinale se prelucrează seminţele. Tulpina – ramificată. Preparatele pe bază de schinduf dau rezultate și în tratarea impotenţei și a frigidităţii. astenicilor. Întrebuinţări. glucide. Florile de scânteiuţă sunt roșii sau albastre. Face parte din familia leguminoaselor. extracte. trigonelină. Scânteiuţa este mai degrabă o buruiană decât o plantă de fâneaţă. Schinelul Denumire știinţifică: Cnicus benedictus. Pentru nevoi medicinale se recoltează toată planta. Florile au culoare ușor gălbuie sau liliachie și apar în lunile iunie și iulie. Substanţe active importante: saponine. mai ales în vegetaţia mică montană. poate ajunge la maximum 75 cm înălţime. fiind un agent de resuscitare a celor mai importante funcţii ale acestuia. celor care n-au poftă de mâncare. Preparatele obţinute din scânteiuţă sunt puternic depurative. Prezentare. în caz de suferinţe biliare (litiază). cataplasme. pulbere. Întrebuinţări. în perioada ei de maximă vegetaţie. unele alergii. cilindrică. Prezentare. pecingine. iarbă amară. seamănă întrucâtva cu șofranul de cultură. colină. cu tot cu flori. o plantă din familia compozitelor. numai rareori fiind erecte. atunci când acestea au îngălbenit. Sub formă de cataplasme sau de bandaje. precum și în afecţiuni oftalmologice (de pildă. depresii. sunt bogate în ulei gras și lecitină. tanin. totodată. Seminţele de schinduf sunt foarte bogate în proteine. având o concentraţie de nu mai puţin de 25% din acest compus De asemenea. . Datorită compușilor săi deosebit de toxici. originară din zona Mării Mediterane. dezvoltându-se pe tot parcursul verii și la începutul toamnei – planta aceasta având o lungă perioadă de înflorire. dar se și cultivă pentru nutreţ sau chiar pentru întrebuinţări în bucătărie. Prezentare. poţiuni. Schinduful revitalizează întregul organism. Pentru prelucrare în scopuri medicinale se recoltează rizomii și rădăcinile. Unii specialiști sunt de părere că au efecte notabile și în ateroscleroză și chiar în candidoze. Schinduful este una dintre cele mai vechi plante medicinale. rahiticilor. fiind. macerate. de multă vreme. Aceste preparate dau rezultate bune în bronșite cronice. care se recoltează cu tot cu păstăi. celor care scad în greutate. răni ulcerate. nu numai în tratamente umane. tonoide. Prin prelucrare se obţin extracte. în cazul senzaţiei de corp străin în ochi).

se face infuzie. pectine. antimicrobiene. precum și în hemoragii (afecţiuni ginecologice). tonice. Frunzele au formă lanceolată. Aceste preparate sunt recomandate și în stomatite. fiind indicată celor suferinzi cu pancreasul. Scorţișorul este un arbust exotic. este scorţișoara. arsurilor. precum și în Carpaţii Meridionali. gingivite. Scorţișoara face bine și pancreasului. foarte persistent. Această plantă înflorește din mai și până la sfârșitul verii. Rizomul este cilindric. precum și pofta de mâncare. Schinelul este recomandat și în reumatism. în regiunile subalpine. extract. rezine. tinctură. enterocolită. pentru calmarea spasmelor stomacale și intestinale. taninuri. cicatrizante. tormentol. glucide. pilule. rezine. în mod obișnuit. Din acest motiv. care se recoltează primăvara devreme sau toamna. Este folosită pentru ameliorarea unor afecţiuni ale aparatului genital feminin. au acţiune astringentă și tonică. vin tonic. guturai rebel. care se obţine de la acest arbust. răceală. Valoare medicinală au rizomii de sclipeţi. edeme. siropuri. potrivit unor practici medicinale străvechi. reduc febra. fiind utilizat în tratarea stărilor febrile însoţite de erupţii cutanate. grupate. Întrebuinţări. Face parte din familia lauraceelor. Întrebuinţări. hidropizie. Pentru nevoi medicinale se prepară infuzie sau decoct. puternice. Denumire popuiară: scrântitoare. ulceraţiilor. Preparatele medicinale obţinute din schinel sunt tonice și recondiţionează ţesuturile pe care sunt aplicate. astm. Scorţișoara are efecte relaxante. Această coajă are. Sclipeţii sunt o erbacee perenă. ulei volatil. Produsul de interes economic. În uz intern. nefrite. după ce planta își încetează perioada de vegetaţie. Fiind o plantă care aparţine familiei rozaceelor. Din acest rizom bogat cresc tulpinile aeriene. sucuri sau vin. consistent. întâlnit în flora din Indochina și Australia. Preparatele din sclipeţi sunt lesne de utilizat. Substanţe active importante: taninuri în proporţie de 15 – 20%. dar și medicinal. Frunzele scorţișorului au formă ovală și sunt consistente. mai ales în deranjamente intestinale (dizenterie. tanin. această coajă devine ceea ce cunoaștem noi sub numele de scorţișoară. gros de circa doi centimetri. Crește în flora spontană – pe dealuri. Sclipeţii Denumire știinţifică: Potentilla erecta. și un bun afrodiziac. Alte preparate medicinale realizate pe bază de schinel: decoct. de culoare galbenă. Prezentare. Uleiul esenţial de scorţișoară se folosește pentru a face poftă de mâncare. Preparatele obţinute din sclipeţi au proprietăţi cicatrizante și hemostatice. aperitive. antiparazitare. Din acești rizomi de culoare brun-închis se prepară decocturi. fiind considerată. fiind dinţate. un gust acru-dulceag. incontinenţă urinară. pulbere. Bihorului. diaree). bactericide și ușor sedative. preparatele din schinel (infuzia) reglează activitatea gastro-intestinală. Cinnamomum cassia. sclipeţii au o floare foarte frumoasă. stimulând secreţiile gastrice (inclusiv aciditatea gastrică). Scorţișoara / Arborele de scorţișoară / Scorţișorul Denumire știinţifică: Cinnamomum ceylanicum. schinelul are și calităţi de agent febrifug. Substanţe active importante: benedictina și cnicina – substanţe specifice. mai ales decoct – simplu sau în combinaţie cu alte ceaiuri. Întrebuinţări. mucilagii. Acţiunea sa asupra acestor afecţiuni este potenţată și de faptul că preparatele pe bază de schinel au și calităţi antiinflamatoare. Aceasta nu este altceva decât coaja care se recoltează de pe ramurile tinere ale arborelui de scorţișoară. Totodată. atunci când este recoltată. Florile de scorţișor au un miros plăcut. schinelul este recomandat în tratamentul degerăturilor. arsuri. dar și prin Munţii Maramureșului.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 125 din care. Prezentare. pentru . Substanţe active importante: ulei eteric. uniform cerate. Sebeșului. Prin uscare intensă. Cinnamomum zeylanicum. extracte. săruri minerale. mirosul fiind înţepător și aromat. cu o înălţime redusă (maximum 50 cm).

În ceea ce privește folosirea secarei în industria alimentară. Denumire populară: oţetar. au peţiolul lung și sunt de formă ovală. Tulpina și ramurile au o interesantă. Secara activează circulaţia sângelui. și foarte hrănitoare. boabele sunt utilizate în consumul oamenilor și în industrie. infecţii ale căilor urinare. acid specific. Scorușul de munte este un arbore ce aparţine familiei rozaceelor. sorbină. contribuind la aducerea organismului în parametrii lui funcţionali. este lăsată să ajungă la maturitate. un decoct. iar fructele. celuloză. Inflorescenţa este sub formă de spic. cu o înălţime destul de redusă. cu frunze imparipenate. înălţimea sa fiind de maximum 10 metri. surprinzătoare. glucide. Din boabele de secară se face făină și. taninuri. Scumpia înflorește în luna mai. Substanţe active importante – vitamina C în cantitate mare. Întrebuinţări. gingivite. Fructul de scoruș are un rol important în dinamizarea și regularizarea activităţii gastro-intestinale. Sub formă de ceai (decoct). Hidraţii de carbon se găsesc în cantitate foarte mare în boabele de secară. Pentru nevoi medicinale se recomandă boabele. Rhus cotinus. Consumul de pâine de secară poate preveni afecţiuni grele. sorbit. în asociere cu alte produse. care sunt. Florile sunt mici și au culoare gălbuie sau verzuie. fiind și un bun depurativ – dacă este consumată mai mult timp. Scumpia este un arbust din familia anacardiaceelor. Pâinea de secară este principala formă sub care oamenii consumă această cereală. Secara Denumire știinţifică: Secale cereale. Preparatele pe bază de scumpie au proprietăţi antiseptice și astringente. Întrebuinţări. proteinele ocupă un loc important în compoziţia bobului de secară. Scorușul de munte Denumire știinţifică: Sorbus aucuparia. circa 69%. prin iulie-august. cu frunze linear-lanceolate. cultivată în regiunile cu climă mai aspră și terenuri sărace. precum și în combaterea hemoroizilor și a varicelor. de mărimea unui bob de mazăre. Scumpia crește în zonele de deal și la munte. Aceste aplicaţii terapeutice demonstrează că scorţișoara este și un calmant întotdeauna binefăcător. frunzele și lăstarii tineri. Această graminee. ceva mai rotunjite la vârf. în boli reumatice. Scorușul este o plantă meliferă. cunoscute sub numele de scorușe. dar nu în zonele de mare înălţime. Scumpia Denumire știinţifică: Cotinus coggygria. amidon. Unii specialiști recomandă utilizarea scumpiei și în afecţiuni digestive (la nivelul stomacului și al intestinelor). arterioscleroza. Se folosește și ca agent pentru poftă de mâncare. din mai multe spiculeţe comprimate. Coroana este bogată. Secara înflorește târziu. fiind dreaptă. Secara este o erbacee anuală și face parte din familia gramineelor. reechilibrant. alte boli de inimă cu evoluţie dificilă și imprevizibilă. cunoscătorii . reprezentând până la 13%. Denumire populară: scoruș păsăresc. uneori. în anemii. lipide. proteine. Se spune că secara are avea. hipertensiunea. Prezentare. Prezentare. sunt acrișoare și au culoare roșie. la rându-i. Prezentare.126 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC ușurarea digestiei. un rol benefic în combaterea unei boli foarte grave – scleroza în plăci. este folosită adesea ca furaj verde pentru hrănirea animalelor. incontinenţă urinară. Florile au culoare albă. însă. Frunzele – plasate altern. formând adevărate tufărișuri. fructul de scoruș este indicat ca adjuvant în tratamentele diabeticilor. Pentru nevoi medicinale se recoltează coaja. în jur de cinci metri. totodată. de morcov. Naturiștii consideră secara un aliment energetic. miricetină. remineralizant. Consumul de pâine de secară este recomandat și celor care fac munci de birou sau alte munci sedentare. Sucul din frunze și lăstari are un miros specific. fiind indicate în stomatite. cum ar fi cele de ficat. Valoare medicinală au fructele. format. Substanţe active importante: săruri minerale. Întrebuinţări. Tulpina secarei poate ajunge chiar și la doi metri înălţime. Substanţe active importante: gumirezină. culoare galbenă. Crește în flora spontană – prin pădurile de munte. Atunci când. Alături de hidraţi.

Infuzia. Cercetări mai noi au evidenţiat faptul că sucul de sfeclă roșie are proprietăţi antigripale și antiinfecţioase. Afecţiuni în care preparatele de silur pot avea influenţe pozitive: laringite. tare. 127 Sfecla roșie Denumire știinţifică: Beta rubra. afte. asparagină. planta își păstrează forma și . sfecla roșie este benefică pentru activitatea din tractul gastro-intestinal. De altfel. Foarte folosit în terapii. Are și proprietăţi diuretice. Siminocul Denumire știinţifică: Helichrysum arenarium. liliachii. faringite. Pe această tulpină apar florile. reconfortant. B2. facilitând digestia și toate celelalte procese legate de aceasta. pentru întărire și revitalizare. potasiu. timp de o lună. sfecla roșie își pierde din calităţi. stomatite. Aceste cure. dar și în afecţiuni ginecologice. culoarea ei fiind verde-cenușie. acesta păstrând intacte toate calităţile plantei. Pentru uz medicinal se recoltează planta în întregimea ei. de culori diferite – violacee. Sfecla roșie este recunoscută și ca un depurativ activ. cesiu). tanin. Siminocul înflorește din iunie și până în septembrie. Pentru uz medicinal se prepară și se consumă rădăcina. aparţinând familiei scrofulariaceelor. Dezvoltă o rădăcina puternică. Prezentare. sfecla dezvoltă o tulpină puternică. uneori mai mult. sfecla roșie este indicată în consumul celor care au probleme cu tensiunea arterială (hipertensiune). Decoctul de frunze sau din rădăcină și frunze de sfeclă roșie are aplicaţii terapeutice externe – în afecţiuni dermatologice. iar florile. acid glutamic. chiar lemnoasă. Substanţe active importante: aneubină – un compus specific. bine cunoscută în orice bucătărie. prezentându-se sub forma unor mici capitule. colină. Planta este acoperită de perișori. În al doilea an. de culoare alb-verzuie. sfecla roșie este un aliment nutritiv și energizant. Silurul Denumire știinţifică: Euphrasia officinalis. partea aeriană a sfeclei roșii se prezintă sub formă de frunze lung peţiolate. antiinflamatoare. Întrebuinţări. sodiu. În cantităţi însemnate se găsește potasiul. florile sale. Tăiată. decoctul sau tinctura de silur au proprietăţi astringente. înseamnă consumarea unui pahar de suc de circa 100 ml. Deosebit de apreciate sunt curele cu suc de sfeclă roșie. Silurul este o micuţă erbacee. fier. C și PP. cu o înălţime maximă de 30 cm. care au și scop profilactic. Datorită conţinutului său complex. dar și în alimentaţia curentă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC menţionează faptul că din secară se face și whisky. hidraţi de carbon. vitaminele A. anemicilor. Prezentare. siminic. Siminocul face parte din familia compozitelor. situate în vârful plantei. B1. albe – se grupează în niște inflorescenţe sub formă de spic. dar și celor care au probleme circulatorii. Sucul de sfeclă se poate combina și cu alte sucuri. Aparţine de familia chenopodiaceelor și se remarcă printr-o rădăcină foarte dezvoltată. totodată. afecţiuni oftalmologice (blefarite. ramificată în partea superioară. decoct și cataplasme. fiind preparată în cele mai diverse moduri. Pusă la foc. Unii specialiști în probleme naturiste consideră sfecla roșie ca fiind un agent demn de luat în seamă în profilaxia și combaterea tumorilor. și asupra calculilor renali. antimicrobiene. conjunctivite). rășină aromatică. este sucul de sfeclă roșie. Toţi specialiștii naturiști sunt de acord că diabeticii trebuie să evite consumul de sfeclă roșie. aproape lemnoasă. remineralizant. În primul an de vegetaţie. pentru uz medicinal. microelemente rare (rubidiu. Denumire populară: floare de paie. Sfecla roșie se folosește în bucătărie. Substanţe active importante: săruri minerale (calciu. Frunzele silurului sunt mărunte și dinţate. protide. sedative. convalescenţilor. precum și în salate. fosfor). Prezentare. în fiecare dimineaţă. Sfecla roșie este o plantă bienală. Întrebuinţări. Din rădăcina și frunzele de sfeclă roșie se mai prepară. cum ar fi cele de morcovi sau de castraveţi. acţionând. Determinând formarea de enzime. de culoare galbenă. betacianină. revigorant. whisky-ul adevărat. fiind recomandată celor care se simt slăbiţi fizic și psihic. Este o plantă perenă.

reumatismul. preparatele din planta numită slăbănog sunt folosite și în ameliorarea unor afecţiuni ginecologice. în afecţiuni ale tractului digestiv. Frunzele au formă ovală. cum ar fi cele de pe căile urinare. Face parte din familia moraceelor. indicate în optimizarea traficului digestiv. Substanţe active importante: săruri minerale. taninuri. Smochinul este un arbust mediteranean foarte apreciat pentru fructele sale. Se pot folosi și pentru combaterea viermilor intestinali. fiind eficiente în combaterea calculilor biliari și renali. Întrebuinţări. deosebit de puternice. copiilor. Prezentare. guta. flavone. decoct. sunt mari. Întrebuinţări. Printre cei mai importanţi compuși din smochină – o enzimă asemănătoare cu sucul pancreatic. glucide (între 15 și 18%). Întrebuinţări. celor cu un consum mare de energie. proteine. Preparatele pe bază de siminoc (infuzie. Mai nou. ale articulaţiilor și ale proceselor metabolice. pentru aplicaţii medicinale se folosesc smochinele bine coapte. din care se face infuzie. Deoarece au și proprietăţi cicatrizante și dezinfectante. Slăbănogul înflorește în lunile iulie și august. Prezentare. Există și aplicaţii medicinale în care nu se folosesc fructele. pentru hrănire curentă. amigdalitelor. în flora spontană – în zonele de câmpie și deal. cu precădere. fiind indicată celor care fac efort fizic și psihic. mineralizantă. totodată. Este o plantă înaltă – ajunge la maturitate până la 1. Tot pentru reglarea circulaţiei sângelui se folosesc și frunzele de smochin. vitaminele A. culoarea ei fiind un albastru spre violet. puternică. Siminocul crește în locuri uscate și luminoase. Pentru cure. reconfortantă. laringite. consistentă. Pentru terapii se recoltează părţile aeriene. traheite). Siminocul este folosit în proceduri medicinale diverse. Înălţimea maximă a smochinului oscilează în jurul a cinci metri. Smochina are o valoare calorică ridicată – 250 calorii la 100 g fructe uscate. Există chiar și o smochină medicinală. decoct) au o evidentă acţiune depurativă și diuretică. iar florile au culoarea galben-aurie. reducând chiar și unele inflamaţii interne. Slăbănogul este o erbacee anuală. Prin tradiţie.20 metri înălţime. Substanţe active importante: rezine. fiind și un bun pansament pentru pereţii stomacali și intestinali. Acest receptacul se va transforma în smochină. însă. preferând umbra și umezeala. ele au și alte efecte terapeutice. anemicilor. arsurile și negii – a gingivitelor. bolile vezicii biliare. Tulpina este dreaptă. convalescenţilor. macerat. un pinten – ceea ce face ca planta să fie ușor de recunoscut atunci când este înflorită. mai ales atunci când aceste părţi tinere au flori pe ele. Se știe că smochinele pot fi utilizate și pentru combaterea unor afecţiuni dermatologice – de pildă. Pentru uz medicinal se folosesc florile și părţile tinere ale plantei. Totuși. Florile au și un element de originalitate. Smochina este tonică. aparţinând de familia balsaminaceelor. B1. fiind punctate cu roșu.128 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC culoarea timp îndelungat – de aici și denumirea de flori de paie. B2. Crește în flora spontană de la munte și din zona subalpină. cu o formă palmat-lobată. Slăbănogul Denumire știinţifică: Impatiens noli-tangere. reconstitutivă. stomatitelor. și ca antibactericid și antiinflamator. îndeosebi în zonele cu influenţă mediteraneană. Sunt. C și PP. de asemenea. în afecţiuni ale rinichiului și ale aparatului urinar. fiori ce formează o inflorescenţă adăpostită într-un receptacul floral. care se consumă ca atare sau sub formă de sirop. smochinele sunt consumate și cu scopul de a asigura o mai bună circulaţiei a sângelui. Apare și în flora din România. în reumatism. Smochinul are florile femele și flori mascule grupate. Smochinul Denumire știinţifică: Ficus carica. prevenindu-se astfel un accident vascular. ci frunzele și latexul de smochin. Cu preparatele de siminoc se tratează colecistitele cronice. preparatele din această plantă sunt utilizate ca laxativ și diuretic. Smochinele sunt cunoscute. Smochinele au proprietatea de a relaxa și de a deschide căile respiratorii (sunt utile în bronșite. ale ficatului și ale bilei. . Frunzele smochinului. cărnoase și cu un miros specific. plăcut.

Soia își are originile în China și Japonia. în tratamentele de combatere a obezităţii. în luminișuri și poieni. Întrebuinţări. Asemenea altor alimente cu o compoziţie deosebită. mucilagii. unul sau mai multe principii de hrănire. săruri minerale – calciu. ceai diuretic. zaharuri. Fiind un aliment complet. amine. numite izoflavone. accidentată. Planta se remarcă prin măduva albă. fructele. procentul de proteine din soia fiind. cu mult mai mare decât în cazul cărnii (soia – maximum 39%. în soia s-au descoperit niște substanţe asemănătoare hormonilor feminini. dispuse în inflorescenţe. cu frunze imparipenat-compuse și flori alb-gălbui sau chiar albe. iar în uz extern pentru combaterea unor afecţiuni precum abcesele și furunculele. scoarţa și rădăcinile.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 129 Socul Denumire știinţifică: Sambucus nigra. de un verde intens pe faţa expusă la soare. soia are un important rol profilactic în multe afecţiuni sau grupe de afecţiuni. acid oleic. Recent. Înflorește în lunile iunie și iulie. Celor suferinzi cu ficatul. folosite în alimentaţia curentă. fructe. sub formă de tufă. fiind – alături de orez – una dintre cele mai hrănitoare plante. iboz. D și E. vinul de soc. totodată. însă. scoarţă și rădăcini de soc se fac și băi locale sau se pun cataplasme. soc negru. Substanţe active importante: în boabe – protide (34 – 39%). au și proprietăţi medicinale. lecitină. nici soia și nici preparatele de soia nu acţionează ca un medicament în sensul adevărat al cuvântului. sucul de boabe. Aparţinând familiei caprifoliaceelor. B2. fier. gripei. Infuzia de soc (flori. acizi grași saturaţi. decoctul de scoarţă. socul face parte din genul Sambucus. natriu. un bun agent de curăţire a tractului gastrointestinal și a celui urinar. Aceste boabe. Soia acţionează ca un mineralizant foarte important și frânează sau chiar împiedică. de pildă. Pentru uz medicinal se prepară lapte de soia. li se recomandă să consume în mod permanent produse pe bază de soia. Din soc se prepară foarte multe produse medicinale. bronșitei și provoacă sudoraţia. carnea – maximum 20%). efectele pot fi asemănătoare cu acelea ale medicamentelor atunci când se stabilește și se respectă un program alimentar riguros. Au valoare medicinală florile. ușurând procesele . fosfor. Socul este un arbust înalt de patru-cinci metri. în ulei – acizi grași nesaturaţi. acid linoleic. scoarţa și rădăcinile de soc provoacă diureză și o stare de relaxare generală. de asemenea. diuretică. enzime. Florile de soc (sub formă de infuzie) acţionează împotriva reumatismului. în detrimentul părţii lemnoase. într-o anumită măsură. Substanţe active importante: sambunigrină – substanţă specifică. moi. printre care: infuzia de flori. acid linolenic. procesele de îmbătrânire. Fructul este o păstaie. răcelilor. ulei volatil. Cu infuzia din fructe. Socul crește în păduri. sau care au afecţiuni vasculare. Infuzia de flori de soc se utilizează. lipide (12 – 25%). Soia are frunzele paripenat-compuse. Soia Denumire știinţifică: Glycine hispida. bolilor de rinichi. Infuzia din fructele. galactogogă (determină secreţia laptelui la femeile care alăptează). antiinflamatoare. Toţi acești compuși demonstrează că soia este. potasiu. Soja hispida. Soia are efecte benefice și în ceea ce privește funcţionarea tractului digestiv. o minune a naturii. Denumiri populare: coramnic. reumatismul. Florile sunt mici și au culoare albă sau violetă. Combate scleroza și colesterolul. Întrebuinţări. gen care cuprinde o serie întreagă de arbori și arbuști. Și. magneziu. care conţine boabe. o dietă. dar și în industrie. fiind o erbacee anuală. scoarţă. Socul are o importanţă medicinală deosebită. Socul face parte din reţetele de ceaiuri necesare tratamentului adjuvant în pneumonie. antiseptică. Acest aliment este indicat și celor care au probleme cu guta. tanin. totuși. aflată în cantitate mare în interiorul tulpinilor. Scoarţa socului este crăpată. B1. cu oboseala profundă pe fond nervos. în tufărișuri. Aparţine familiei leguminoaselor. într-adevăr. aminoacizi esenţiali. rutozide. fiind. cu precădere. glucide (10 – 15%). Fructele au culoarea neagră sau roșie. Prezentare. vitaminele A. făină de soia. a constipaţiei. C. rădăcini) este sudorifică. în zone cu vegetaţie amestecată. germeni de soia. rezine. în afecţiunile cardiovasculare. asigurând o funcţionare normală sistemelor esenţiale ale organismului. Prezentare.

dizenteriile. adică ar conferi. bufeuri. La baza tulpinii. pe pajiști. Sorbestreaua Denumire știinţifică: Sanguisorba officinalis. digestive. frunzele formează o rozetă. saponină și. Izoflavonele. timol. o substanţă specifică numită sanguisorbină. este un bun expectorant. Plantă de fâneaţă. cerbăreaua. se valorifică planta în întregul ei. Infuzia de sovârv se administrează atât intern. dureri de articulaţii. cu o înălţime cuprinsă între 20 și 60 cm. antiinflamatoare. Tulpina sovârvului este dreaptă și păroasă. precum și la combaterea efectelor menopauzei – osteoporoză. Sovârvul este o erbacee perenă a cărei înălţime. tanin. extracte. oprește sângerările bucale. cu niște ramificaţii în partea superioară ce poartă pe ele florile. Acestea au culoare rozalie spre roșu. Sovârvul Denumire știinţifică: Origanum vulgare. nu trece de 60 cm. precum și infecţiile urinare. Consumarea produselor pe bază de soia duce și la un mai bun reglaj în ceea ce privește ciclurile menstruale. iar în zona externă regenerează podoaba capilară. nevralgii. la maturitate. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile tinere cu tot cu flori. cât și extern.130 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC digestive și de asimilare. diuretice. Culoarea florilor este mov spre roșu purpuriu. precum și prin tufărișuri. trifoiște. Sorbestreaua se utilizează în terapii privind enteritele. adică acei compuși asemănători hormonilor feminini. Planta aceasta și-a câștigat de multă vreme locul ei în bucătărie și are și o valoare medicinală deja recunoscută. Sorbestreaua este o erbacee perenă. Întrebuinţări. astmul bronșic. eczeme. Înflorirea se desfășoară pe tot parcursul verii. De obicei. mai ales în locuri umede. Sovârvul. tinctură. Gargara cu infuzie de sorbestrea combate inflamaţiile dentare. infuzie. bună dispoziţie. Acest preparat are rol sedativ. Din punct de vedere medicinal. așa cum sunt așezate frunzele de salcâm. pusă în vin (frunzele și tulpinile). La maturitate poate ajunge până la înălţimea de un metru. Fructul ei este o nuculă. îi conferă acestuia „calităţi de stimulare. pudră. Substanţe active importante: ulei volatil. Aceștia o întrebuinţează în salatele de crudităţi. tusea convulsivă. având . mai ales. răcoritoare”. Cu această infuzie se pot trata bronșitele. bună dispoziţie. crește în flora spontană de la marginea pădurilor. Denumire populară: cerbărea. În vârfurile ramurilor apar florile. Substanţe active importante: ulei esenţial. Prezentare. printre care și marele herbarist Jean Valnet. aparţinând familiei rozaceelor. carvacrol. Are un rizom gros. uneori fiind și de culoare albă. făcându-se băi locale sau aplicându-se cataplasme – în caz de răni. circulaţie proastă. în timp ce pe restul plantei acestea sunt dispuse pe un peţiol lung. gastritele hipoacide. digestia defectuoasă. diareile copiilor. contribuie la echilibrarea organismului femeilor aflate la menopauză. fiind frecventă în fâneţele de pe munte și de sub munte. Sorbestreaua înflorește pe tot parcursul verii. Prezentare. dau încă o notă bună acestei plante deoarece. stări psihice contradictorii. poftă de viaţă. pe fâneţe. cicatrizante. Face parte din familia labiatelor. colitele. gingivitele. sorbestreaua este căutată de naturiști. Cunoscătorii. această plantă are – după părerea unor specialiști – și proprietăţi relaxante. Pudra de sorbestrea este eficace în sângerările nazale. plantă aromatică și meliferă. Unele cercetări mai noi făcute asupra preparatelor de soia au evidenţiat faptul că acestea ar avea efecte în prevenirea și combaterea cancerului mamar. Crește mai ales în zonele montane. în tratamente externe se folosește infuzie concentrată. bronhodilatator și antispatic. celui care o consumă. taninuri. Întrebuinţări. cataplasme. dar contribuie și la combaterea cârceilor musculari. Denumiri populare: busuioc de pădure. Sovârvariţa este o erbacee bienală. Infuzia de sovârv dezinfectează și curăţă căile respiratorii și căile digestive. Destul de puţin cercetată. sub formă de capitule. pe marginea drumurilor și a căilor ferate. Tulpina aeriană este dreaptă și se ramifică în partea superioară. Preparatele din sorbestrea au proprietăţi sudorifice. Prin urmare. Tot ca plantă medicinală poate fi considerată și sovârvariţa (Inula britannica). Se prepară: decoct.

Pentru nevoi medicinale se folosesc atât lăstarii. spanacul provine din Orient și face parte din familia chenopodiaceelor. spanacul este. de agent anticancerigen. toate proprietăţile lui păstrându-se numai în stare crudă. precum și în stări de oboseală și epuizare. Pentru preparate medicinale se recoltează nu numai frunzele. consistente. Substanţe active importante: vitaminele A. spanacul contribuie la fortificarea vaselor de sânge. Întâlnit sub formă cultivată. asigurând o detoxifiere continuă a organismului. iar din seminţe se obţine o infuzie sau un decoct. a i nimii și a ochilor. dar și în flora spontană – prin luminișuri de păduri. avitaminoza. potasiu). potasiu. precum și în afecţiuni respiratorii. Frunzele se consumă sub formă de preparate alimentare. 131 Spanacul Denumire știinţifică: Spinacea oleracea. întâlnit în culturi. fâneţe – sparanghelul face parte din familia liliaceelor. dar necesar. pe care apar mugurii din care cresc lăstari. mangan. Prezentare. Datorită faptului că este depurativ (curăţă organismul de toxine). B9. acid folie. care nu prea trece de 30 cm înălţime. Este recomandat și în gută. Spanacul este considerat un bun remediu în stări anemice. Studii recente arată că spanacul este recomandat gravidelor. Frunzele spanacului – partea comestibilă. mucilagii. dar și sub formă de salate și preparate alimentare dietetice. Sparanghelul este o plantă legumicolă perenă. au funcţie de asimilare. Prezentare. începând cu anul trei de vegetaţie. Pentru preparate alimentare din sparanghel se culeg lăstarii. . C. Substanţe active importante: microelemente (fier. Întrebuinţări. B1. luteină. celor cu afecţiuni cardiovasculare pe fond nervos. Este. protide. rahitismul. Potrivit acelorași studii. este o plantă anuală. sunt cărnoase și au culoarea verde închis. glucide. care sunt dezvoltate. sulf. totodată. filiforme. preparându-se decoct. Ramurile sparanghelului. celuloză. mai ales cei obţinuţi prin creștere la întuneric. Are o rădăcină fusiformă și o tulpina dreaptă. un diuretic moderat. Frunzele au forma unor solzi lucioși. dar și medicinală – au peţiolul lung. suc. mai mult decât atât. Seminţele de spanac sunt utile în combaterea constipaţiei. de salate sau de suc. Preparatele din frunze de spanac acţionează realmente ca un produs medicinal. Are și efecte calmante și hipoglicemiante. celor care suferă de astenie fizică și intelectuală. Sparanghelul are un rizom puternic. Recoltarea acestor lăstari se face în fiecare primăvară. Preparatele de spanac sunt recomandate celor care se refac după o boală grea. hidraţi de carbon. vitaminele B1. caroten. având un puternic rol profilactic împotriva multor afecţiuni. B6. fosfor. calciu. în afecţiuni ale articulaţiilor. Erbacee legumicolă. Naturiștii nu recomandă fierberea frunzelor de spanac. contribuind la buna dezvoltare a fătului. I se atribuie spanacului și rolul de activator al secreţiilor pancreatice și. Sparanghelul Denumire știinţifică: Asparagus officinalis. Datorită enzimelor pe care le conţine. Sparanghelul are compuși numeroși. fier. Spanacul este una dintre plantele cele mai bogate în săruri minerale. calciu. Frunzele de spanac se folosesc în bucătărie. B2. magneziu. fosfor. care se pot transforma în enzime binefăcătoare. cărnoase. de asemenea. anemia. B2 și C. Trăiește între 10 și 20 de ani. sparanghelul face reglaje importante în cadrul proceselor metabolice. pentru consum curent. de culoare verde.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC florile sub forma unor capitule florale de culoare galben aurie. contribuind la profilaxia sau ameliorarea unor afecţiuni. laxativ și depurativ. Sparanghelul se consumă ca atare. hrănitoare. cât și rădăcinile și rizomii. Din acest rizom cresc și rădăcinile. tusea. precum și o substanţă specifică numită spinacină. Datorită caracterului său depurativ și diuretic. formă de săgeată și ovat-alungită. Printre acestea se numără: hipertensiunea arterială. uneori bienală. În mod obișnuit. sparanghelul are efecte pozitive în funcţionarea rinichiului și a căilor urinare. PP. ci și seminţele. acneea. protide. Sparanghelul are proprietăţi depurative. convalescenţilor. tufărișuri. lipide. sirop și tinctură. Spanacul. fiind recomandat diabeticilor. în reumatisme. sodiu. scorbutul. Întrebuinţări. spanacul se folosește intens în curele de primăvară. E și K.

Crește în zonele de deal și munte. eczeme. Prezentare. Substanţe active importante: acid salicilic. Este o plantă medicinală comună. Se poate recolta și planta întreagă. Tulpina. Splinuţa este o erbacee perenă. cu forme diferite. Întrebuinţări. din care se prepară infuzie. pe marginea drumurilor de ţară. în funcţie de poziţia lor pe tulpina plantei. diaree. Substanţe active importante: alcaloizi. nefrită. antiseptice. de mici dimensiuni. pe terenuri înţelenite. Tulpina este dreaptă și păroasă. pe pârloage. Frunzele sunt palmate. enterocolite. Spânzul face parte din familia ranunculaceelor. hidropizie. grupate în spic. pilule. sunt galbene. În aplicaţii medicinale. iar frunzele au forme diferite. uneori albă. Face parte din familia compozitelor și poate ajunge până la un metru înălţime. Sporiciul înflorește cinci luni pe an. Spânzul și preparatul de spânz se vor folosi cu atenţie. . Au și influenţă calmantă. nevralgiilor. răspândită în zone părăsite. având o înălţime de circa un metru. Splinuţa Denumire știinţifică: Solidago virga aurea. fiind utilizate în terapii împotriva insomniilor. Decoctul și alte preparate medicinale pe bază de splinuţă sunt antitoxice. cistită. puternic. Aparţine familiei verbenaceelor. Florile. spânzul se folosește ca un tonic ai inimii și al sistemului circulator. Se spune că sporiciul ar avea acţiune benefică și în ceea ce privește întărirea rădăcinii firului de păr. hepatita cronică. făină. Întrebuinţări. saponine. apoi taninuri. tanin. astmă). la marginea poienelor și a pădurilor. hepatice și renale (colici). ulei eteric. Întrebuinţări. Preparate medicinale din spânz: extracte. cu tulpina dreaptă. Prezentare. Preparatele de splinuţă se folosesc în afecţiuni precum infecţiile căilor urinare. perenă. substanţe amare. Prezentare. Frunzele sunt peţiolate.132 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Spânzul Denumire știinţifică: Helleborus purpurascens. invertină. modelată de patru muchii. Din acest motiv. reumatismelor. de industria farmaceutică – alcaloizii pe care acesta îi conţine fiind folosiţi în producerea unor medicamente pentru bolile de inimă. ramificat. în flora spontană – în zonele mai libere din păduri. gută. necultivate. astringente. Substanţe active importante: două substanţe specifice – verbalina și verbenozida. iar florile au culoare roșietică. de tip florifer. Sporiciul este o erbacee mare. în tufărișuri. Preparatele din sporici sunt recomandate în afecţiuni digestive (dispepsii). tinctură. Rizomul este gros. sporiciul se va folosi numai sub asistenţă de specialitate. au culoare roșie sau violetă. Splinuţa este o plantă meliferă. este dreaptă și apare înainte de ivirea frunzelor. toxică. De altfel. resuscitând întregul organism. Sporiciul Denumire știinţifică: Verbena officinalis. sporiciul este un puternic stimulator general. uneori verzuie. fiind o plantă erbacee. decoct. sub îndrumarea specialistului. cele mai multe fiind ovale. splinuţa se mai numește și varga de aur. din iunie și până în octombrie. iar pentru întrebuinţări veterinare se recoltează rădăcina. Pentru uz medicinal uman se folosește rizomul. Datorită acestor compuși foarte activi. litiază. Florile. depurative. în primul rând. În cazul splinuţei. respiratorii (bronșită. Preparatele de splinuţă sunt eficiente și în colibaciloză. tincturi. chiar sedativă. asteniei. valoare medicinală au vârfurile înflorite. revulsină. Rizomul de spânz este căutat. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană a plantei. Denumire populară: spânţ. opuse. extras. dispuse în ciorchine. Spânzul înflorește în martie și aprilie.

Alte preparate medicinale realizate pe bază de stejar: infuzie. puternice. diaree. antibacteriene. Din acest motiv. Stirigoaia Denumire știinţifică: Veratrum album. Prezentare. deranjamente stomacale și intestinale). În practica medicinală se întrebuinţează uneori și ghinda. germerină. din care se face decoct. din marea familie vegetală a liliaceelor. fiind întâlnită în zonele de munte și de deal – prin pajiști umbrite și alte locuri umede. Importantă din punct de vedere medicinal este coaja stejarului. sub formă prăjită și măcinată. comestibilă. Florile sunt sub forma unor amenţi (mâţișori). acizi. Se prepară: tincturi. Nu cad iarna. lobate. antitoxice. Această plantă are efecte și în afecţiuni cardiace (hipertensiune. Stejarul înflorește în luna mai. sedative. În pământ are un rizom. Stejarul este un arbore înalt – poate ajunge la 50 de metri înălţime – și foarte puternic.5 metri. Strugurii ursului Denumire știinţifică: Arctostaphylos uva-ursi. tanin. Impresionantul arbore are o coroană largă. Stirigoaia nu se va folosi fără îndrumarea specialiștilor. Prezentare. Fructul este o bobiţă roșie. dezvoltate. dar și extern – sub formă de gargară. sunt grupate în formă de ciorchine și sunt plasate în vârful ramurilor. articulare. arsuri. pentru prepararea unei „cafele”. fiind dispuse în racem. Frunzele de la nivelul solului sunt dispuse în rozetă. enterocolite. Substanţe active importante: diverși acizi. antidiareice. distrugerea lui fiind interzisă. bogată. având rolul de a neutraliza sau măcar de a reduce durerile. hemoroizi. pulbere. taninuri. un arbore ceva mai scund decât stejarul (maximum 40 de metri înălţime). Prezentare. pulbere. extract. rubijervină.5 metri. prin lunile iulie și august. dar și în deranjamente intestinale. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele și ramurile tinere. Acest surogat de cafea are un rol important în reechilibrarea sistemului digestiv. cum ar fi guta și zona Zoster. sinaină. tinctură. cvercitaninul. verină. gingivite. Preparatele din stirigoaie se folosesc în boli grave. cu rădăcini puternice. Florile au culoare alb-verzuie (Veratrum album) sau roșu-închis (Veratrum nigrum). unguent. cicatrizante. Arbustus uva-ursi. spasme.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 133 Stejarul Denumire știinţifică: Quercus robur. Efecte medicinale asemănătoare are și coaja de gorun (Quercus petraea). infuzie. Veratrum nigrum. Aceste flori apar în partea a doua a verii. Substanţe active importante: protoveratrină. Preparatele de strugurii ursului sunt antiseptice. adică în ciorchine. consistente. Stirigoaia este o erbacee perenă. Florile au culoare roz sau albă. Tulpina aeriană a plantei de stirigoaie este cilindrică și acoperită cu perișori scurţi. astringente. Arbustul de strugurii ursului este declarat monument al naturii. Sunt recomandate în multe afecţiuni ale căilor urinare. Decoctul de stejar se utilizează în regim intern (în enterite. Fructul este binecunoscuta ghindă. precum și o substanţă specifică numită arbutină. deranjamente stomacale. Efectul hipotensiv al unora dintre acești compuși este deosebit de puternic. cerat-pieloase. cu o tulpină ramificată a cărei lungime poate ajunge până la 2. palpitaţii). fiind o otravă deosebit de puternică. băi. arbustul rămânând verde tot timpul anului. hemostatice. Întrebuinţări. decoct. în funcţie de vârsta arborelui – de la gri până la brun spre negru. degerături. Denumire populară: tufan. antihemoragice. Planta numită strugurii ursului este un arbust târâtor. Substanţe active importante: flavone. Face parte din familia fagaceelor. toţi specialiștii naturiști recomandă folosirea merișorului . de circa opt centimetri. rubiverină. pseudojervină. Pentru aplicaţii medicinale se utilizează rizomii și rădăcinile. vitamine. Frunzele sunt cărnoase. răni greu vindecabile). Are o înălţime ce trece de 1. Scoarţa este colorată diferit. suferinţe renale. extracte. cu vegetaţie de pământ înţelenit. oxalatul de calciu. Denumire populară: caminei. Întrebuinţări. cu frunze alterne. Stirigoaia este o plantă foarte toxică. spălături locale (în faringite. Decoctul și celelalte preparate obţinute din coajă de stejar sunt astringente. Întrebuinţări. Se prepară pulbere.

astmul bronșic. se administrează și în hepatita cronică. Naturiștii folosesc părţile tinere ale plantei pentru salate. Aceste preparate sunt recomandate și în tratarea reumatismelor. surcină. Este folositoare și în afecţiunile renale. cel mai cunoscut loc cu stufărișuri este Delta Dunării. plăgi. Cumarina.5 metri înălţime. a febrei. afecţiunile oculare. fiind un hipotensiv binecunoscut. glucoză. Crește în locuri însorite și uscate – în fâneţe. pe marginea drumurilor. Contribuie la regenerarea celulei hepatice și la optimizarea importantelor procese chimice care au loc în ficat. Este o plantă dezvoltată. Denumiri populare: sulcină. un buchet de sulfină uscată poate acţiona ca un eficient dezodorizant pentru o întreagă încăpere. Sulfina este recomandată pentru tulburări de circulaţie a sângelui. prin tufărișuri. sulfina se folosește și în cazuri de gingivită. ca diuretic și dezinfectant. Fiind un bun dezinfectant. tanin. Un alt domeniu important în care acţionează. Stuful Denumire știinţifică: Phragmites communis. sulfina poate fi un aditiv aromatic pentru brânzeturi și cașcaval. din care se prepară decoct și extract. Pentru terapii se recoltează rădăcina. care miroase deosebit – a fân proaspăt. colici intestinali. în lacuri și în preajma lacurilor. Însăși denumirea ei – sanatoria . de culoare galbenă. aparţinătoare de familia leguminoaselor. abcese dentare. Substanţe active importante: zaharuri. În România. Sunătoarea Denumire știinţifică: Hypericum perforatum. care se găsește în cantitate mare în codiţele frunzelor de sulfină. sub formă de infuzie. cu efecte benefice. De exemplu. cataplasme. gargară. Sulfina Denumire știinţifică: Melilotus officinalis. Prezentare. fibroase. Sulfina are și alte utilizări interesante. Datorită acestui fapt. preparatul de sulfină este cel al bolilor cardio-vasculare. au un miros plăcut. cu tot cu flori. Prezentare. Au efecte pozitive și în unele afecţiuni dermatologice. Stuful crește în spaţii inundate. deseori. Sulfina este o plantă erbacee bienală. cu margini tăioase. lanceolate. De asemenea. mai ales atunci când aceste afecţiuni au cauze interne. insomnii. ulei volatil. cicatrizant și antiinflamator. fiind dezinfectante și antiinflamatoare. Infuzia de sulfină este folosită. Preparatul de sulfină este recomandat și în hiperexcitabilitate masculină. Poate ajunge la 1. Sulfina este o plantă meliferă. a gutei. spălături bucale. aspre. Întrebuinţări. este recomandată.134 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC (Vaccinium vitis-idaea). antiseptice și antiinflamatoare. expectorante. Întrebuinţări. Substanţe active importante: melilotizida – un compus specific. este o graminee cu o înălţime impresionantă. în bălţi. cunoscut și sub numele de trestie de baltă. Denumire populară: pojarniţă. Frunzele sunt trifoliate. pentru decontractarea mușchilor. care are efecte medicinale asemănătoare. Vorbe din vechime spun despre sunătoare că nu este numai o simplă plantă medicinală. Preparatul principal obţinut din sulfină – infuzia. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile – când sunt înflorite. uneori și mai mult. pe pajiști. având tulpina dreaptă. Preparatele de stuf curăţă căile urinare și vezica urinară. având o tulpină puternică și ramificaţii largi. cumarină. Compusul de excepţie este cumarina. hidrolat. Preparatul de sulfină are proprietăţi sedative. Stuful. terminată cu o inflorescenţă sub formă de panicul. în primul rând în hipertensiune arterială. în tratamente privind bronșitele. pe terenuri accidentate. Prezentare. Se mai prepară tinctură. colirinfuzie. iar florile. hipotensive. Florile au culoare violetă sau gălbuie. azotaţi. ci și o plantă cu proprietăţi magice. pe marginea râurilor. Sulfina se poate folosi și sub formă de băi medicinale. Frunzele sunt lungi.

deranjamentele stomacale și intestinale. numeroase. Prezentare. în hepatite cronice. fitosterine. în ulei – două substanţe specifice (sezamol și sezamolin). Sunătoarea are efecte pozitive în bolile de ficat. rănile. Aceste uleiuri de sunătoare sunt considerate foarte eficiente în terapiile medicinale. pe terenuri cu tufărișuri. Cu preparat de sunătoare se tratează și podoaba capilară. Intern – sunătoarea este un bandaj bun. în afecţiuni intestinale ca diareea și dizenteria. coleretic. colina. Întrebuinţări. înseamnă vindecătoarea. În medicina populară se știe că sunătoarea (pojarniţa) este bună în tratamente privind astmul. ușor lemnificată și se ramifică în partea superioară. pe terenuri virane.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 135 – care vine din latină. Tulpina șofranului este consistentă. Alte preparate medicinale: ceaiul pentru bronșite și uleiurile de sunătoare. Pentru alimentaţie și pentru terapii se recoltează seminţele. uleiul volatil. violet-deschis. fiind un regenerator și un fortifiant al acestuia. niște linii roșietice. Sunătoarea face parte din familia hipericaceelor. având rol în stimularea celulei hepatice. Întrebuinţări. Susanul are flori galbene. Frunzele. cu virtuţi medicinale. Tulpina este lemnificată sau se lemnifică destul de repede în procesul de vegetaţie. printre care acidul valerianic. pe marginea apelor și a drumurilor. Seminţele de susan alină în suferinţe precum hemoroizii. galactoza. până la 65%. cum ar fi neuroparaliziile. constipaţiile. Sunătoarea crește în flora spontană – în locuri uscate. D. rutina. în infecţii urinare. Frunzele sunt lungi.5 metri înălţime. pentru întărirea firului de păr și a rădăcinii de păr. și asimilaţia. Pentru terapii se folosesc și frunzele de susan. dezvoltându-se ca o plantă perenă ce poate ajunge chiar și la un metru înălţime. Crește și în zona mediteraneană. în ulcere. Au fost identificaţi peste 15 compuși. însă. cicatrizant. substanţe grase. Calităţile medicinale ale susanului sunt cunoscute încă din Antichitate. tensiunea. au forme diferite. antidiareic. Prezentare. esteri. Din seminţele de susan se obţine un ulei foarte bun. . fiind foarte hrănitoare. iar florile. care acoperă planta de sus și până jos. cele mai multe fiind ovale. sunătoarea se folosește și în tratamente asupra tenului. florile. prezintă niște striaţii. vitaminele B. Infuzia de pojarniţă acţionează ca antiseptic. în dischinezii biliare și colecistite. ulei în cantitate mare. Mai nou. hipericina. Contribuind la o bună digestie. Este o erbacee perenă de mici dimensiuni. Extern. Frunzele. Ș Șofranul Denumire știinţifică: Crocus sativus. Sunătoarea înflorește din iunie și până în septembrie. hiperina. micuţe. din care se face infuzie. Șofranul face parte din familia iridaceelor și provine din Asia. de 20 – 30 cm. Se afirmă despre seminţele de susan că ar avea efecte și în boli grele. Susanul Denumire știinţifică: Sesamum indicum. în deranjamente ale ciclului menstrual. antiinflamator hepatic și intestinal. Acestea se folosesc în diverse preparate alimentare. inflamaţii bucale. Sunătoarea este o adevărată farmacie. F. revigorant și remineralizant. saponinele. viermii intestinali. E. alcooli. cu sunătoare se fac aplicaţii terapeutice în cazuri de arsuri. totodată. sedativ. Tulpina de susan poate ajunge la 1. pe pârloage. gastrite. acesta fiind benefic în bolile respiratorii. sciatica. indigestiile. liniare. din care se prepară un decoct. răni. Substanţe active importante: în seminţe – proteine. dimensiunea ei obișnuită fiind. Substanţe active importante. precum și în hepatitele evolutive. Pentru terapii medicinale se recoltează toată planta. enterite. Face parte din familia pedaliaceelor. dar și un reechilibrant. fiind galbene cu puncte negre. sunt dantelate. fiind păroasă. Susanul este o erbacee anuală care-și are originea în regiunile tropicale. antibiotic. seminţele de susan facilitează.

macriș de grădină. Se spune despre șofran că acţionează și împotriva anumitor cancere. chiar al bunei dispoziţii. Valoare medicinală au. De pildă. Preparatele obţinute din șofran se utilizează atât pentru afecţiuni interne. atunci când se dezvoltă doar frunzele bazale. Preparatele din rădăcină – aceasta fiind partea cu adevărat medicinală a șteviei – au eficienţă în tratarea unor boli de piele (cum ar fi pecinginea. Femeile cu experienţă consideră șofranul drept un remediu de încredere într-o afecţiune chinuitoare. tonice și sedative. primăvara. fiind un colorant natural foarte sănătos. de asemenea. flori care dezvoltă. rădăcinile. în salate. Prin influenţa sa asupra organismului. o erbacee din familia compozitelor. Astfel. Ștevia se consumă ca atare. dar și în programele de alimentaţie sănătoasă. în astm și spasme bronhice. Preparatele din seminţe. Consumul de ștevie este indicat. fiind alcalinizantă. în forma lor naturală. ușurând digestia. acid oxalic (oxalaţi). potrivit gustului și imaginaţiei fiecăruia. pentru detoxifierea organismului. Pentru aplicaţii strict medicinale se prepară infuzie. De altfel. Tulpina este dreaptă. precum și seminţele. precum și pentru a colora unele produse alimentare. Întrebuinţări. șofranul „topește” mâncărurile grele din stomac. cu precădere. de aceea. Printre altele. cataplasme. Calităţi medicinale are și șofrănașul (Carthamus tinctorius). de exemplu). tonice. Are acţiune și asupra spasmelor. Este indicat și în tuse violentă prelungită. au proprietăţi depurative. bubele dulci). Șofranul are aplicaţii și în stomatologie. o plantă ce aparţine de familia poligonaceelor. sunt folosite ca laxativ. gută. de reechilibrare a organismului. în același timp. Întrebuinţări. Prezentare. precum și în calmarea unor dureri și corectarea unor anomalii din cavitatea bucală. este o erbacee perenă foarte frecventă în flora spontană din România. mai exact spus stilele și stigmatele florilor de șofran (stilele și stigmatele sunt părţi ale pistilului). Florile sunt grupate. puternică. dispuse în capitule. Capacitatea șteviei de a combate scorbutul trebuie luată în seamă și în ziua de azi. folosite în industrie. este folosită cu succes în curele de primăvară. purtând pe ele un cerc roșu-palid sau roșu-vișiniu. diuretice. Denumiri populare: dragomir. Substanţe active importante: în cantitate semnificativă vitamina C. el poate însoţi pasta de dinţi în întreţinerea și tratarea gingiilor și a rădăcinilor dinţilor. tipic feminină – menstrele dureroase.136 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Șofranul este o plantă de cultură. cândva fiind considerată și un antiscorbutic important. înaltă până la doi metri. infecţii ale pielii. Tinctura de șofran este un produs vestit. purtând pe ea frunze mari. ștevia curăţă organismul de toxinele adunate în decursul iernii și. care se recoltează toamna. cât și pentru sistemul nervos central. icter. acid tartric. Pentru nevoi alimentare se culeg frunzele tinere. Substanţe active importante: două substanţe specifice – picrocrocina și crocina. naturistă. ca . puteri medicinale (în întărirea imunităţii organismului. decoct. săruri minerale. nefiartă. tulpina de ștevie este ramificată. cu atât mai mult cu cât are virtuţi medicinale de excepţie. Această plantă are florile roșii. reumatism. Seminţele șofrănelului sunt însă mult mai importante prin faptul că au în conţinutul lor circa 35 – 40% substanţe uleioase. Ștevia Denumire știinţifică: Rumex patientia. Preparatele din ștevie. Șofranul este un tonic recomandat atât pentru tractul gastrointestinal. pulbere și tinctură. sub formă de decoct. Ideea este preluată din străvechea și experimentata medicină populară din Extremul Orient. șofranul este considerat un agent al stării de bine. De asemenea. se recomandă șofranul în frecţiile gingivale. preparatele pe bază de șofran au rol însemnat în reglarea menstruaţiei. Valoare medicinală au florile. pentru revigorarea gingiilor. însoţite de dureri lombare. ștevia contribuie și la accelerarea proceselor de mineralizare. dar și sub forma unor preparate culinare. insuficienţă hepatică. Ștevia. cu peţiolul consistent. În partea superioară. Prin proprietăţile sale depurative. în lunile de primăvară. mai ales. Ștevia este recomandată și în restabilirea echilibrelor gastrice. cât și externe. din care se extrage o substanţă galbenă ce conţine uleiuri eterice cu miros specific. Din florile șofranului se prepară infuzie. verzui. De remarcat faptul că preparatele de șofran sunt. prin tradiţie. calităţi ce echilibrează funcţiile și activitatea întregului organism. Șofranul se folosește și pentru condimentarea mâncărurilor. atunci când perioada de vegetaţie a încetat. epuizare fizică și nervoasă.

vitamine (A. somnișor. pe maidane înţelenite. celor cu stomac sensibil. crestate. Prezentare. Influenţează. la începutul primăverii. din care se prepară infuzie. Ștevia stânelor are o tulpină subpământeană de forma unui rizom. un bun factor stabilizator al activităţii stomacale și intestinale. pentru nevoi medicinale prelucrându-se acest rizom și rădăcinile sale. înaltă de circa un metru. prin tufărișuri și foste exploatări forestiere. Substanţe active importante: ulei volatil. În aceste cazuri. în tulburări neuro-vegetative. parpian. Prin compușii ei diverși și deosebit de activi. Denumiri populare: sunătoare de munte. Tot ca purgativ este folosită și ștevia stânelor sau măcrișul cailor (Rumex alpinus). tinctură și pulbere de frunze și flori. siminic. cu efecte importante în combaterea toxinelor și resuscitarea organismului după perioada iernii. nu fac decât să amplifice plăcerea de a consuma. mai puternice sau mai puţin puternice. Se spune despre talpa gâștei că poate avea efecte de trei ori mai puternice decât ale valerianei. Potrivit unor medici specializaţi în probleme naturiste. Această ștevie a stânelor are și un rol notabil în declanșarea peristaltismului intestinal. infuzia de talpa gâștei se utilizează la comprese. Talpa mâţei Denumire știinţifică: Antennaria dioica. puternică. celor cu pietre la ficat sau la rinichi. Pentru utilizări medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Florile. tanin. ajungând până la maximum 30 cm înălţime. fiind cicatrizante și antiinflamatoare. Crește în flora spontană de la câmpie și deal. Potrivit medicinii tradiţionale. E). Prezentare. Talpa gâștei este. fiind de culoare albicioasă. mai ales în cazul preparatelor obţinute din rădăcini și seminţe.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 137 purgativ. laba lupului. talpa lupului. Preparatele din această plantă se folosesc și în aplicaţii externe. o specie de ștevie care crește mai ales în zonele montane. T Talpa gâștei Denumire știinţifică: Leonurus cardiaca. glucozide (cu efect cardiotonic). Florile. de asemenea. Talpa gâștei este o plantă meliferă. prin liziere. Frunzele sunt lungi. preparatele pe bază de ștevie pot crea mari probleme dacă sunt luate în cantitate mare. Întrebuinţări. Aparţine familiei compozitelor și dezvoltă un rizom și stoloni. reechilibrându-l. care apar din mai și . Ștevia rămâne cunoscută și preţuită pentru faptul că este o mâncare de primăvară. Tulpina este puţin ramificată. reumaticilor și bolnavilor cu suferinţe articulare. Talpa gâștei este o erbacee perenă. Efectele sale medicinale. temperându-i funcţionarea oscilatorie. în hipertensiune. C. pe locurile unde au poposit turmele de oi sau pe locul stânelor. această mâncare nouă. alcaloizi. Denumiri populare: cătușniţă. dispuse la subsuoara frunzelor. peţiolate. dar și pentru băi și spălături locale. de excitaţie nervoasă. floarea patului. Ștevia și rădăcina de ștevie sunt contraindicate celor suferinzi de afecţiuni pulmonare și ale căilor respiratorii. pe marginea drumurilor. reducându-i starea de încordare. și activitatea inimii. fluctuantă. talpa gâștei este indicată în stări depresive. talpa gâștei este una dintre plantele medicinale de cea mai mare importanţă în tratamentul unor afecţiuni greu de stăpânit – bolile de inimă pe fond nervos. în tulburări de menopauză. au culoare roz sau roșie violacee. Preparatele din talpa gâștei au influenţă directă asupra sistemului nervos central. leonurina – un compus specific. Talpa mâţei este o erbacee cu dimensiuni reduse. cu tot cu ramuri și flori. Talpa gâștei este un sedativ ce acţionează și asupra fiecărui organ în parte. în reglarea presiunii sângelui. cu precădere vârfurile înflorite. totodată.

Principala întrebuinţare a uleiului de chenopodiu – combaterea viermilor intestinali (ascaridioză). Tămâiţa Denumire știinţifică: Chenopodium ambrosioides. de exemplu. reumatismale. hepatice. precum și seminţele. Uleiul eteric conţine estragol. substanţe azotoase. ci și în rădăcini. denumirea ei iniţială fiind ceai de Mexic. vitaminele B1 și C. Aparţine familiei chenopodiaceelor. Tarhonul are efecte benefice în cazul afecţiunilor pulmonare. perenă. celuloză. Tămâiţa înflorește timp de cinci luni pe an. Rădăcinile de tămâiţă sunt dezvoltate. Denumiri populare: tătăneaţă. Substanţe active importante: săruri minerale. Prezentare. iarbă întăritoare. barba tatei. la marginea pădurilor. Întrebuinţări. ramificată. ulei eteric. Este originar din Asia. gastro-intestinale. De fapt. Talpa mâţei este o plantă prezentă în pășuni și fâneţe. Frunzele și tulpinile de tarhon sunt folosite în bucătărie. frunze și flori.5 metri. fiind un stimulent activ în funcţionarea acestor organe și sisteme fiziologice. Preparatele din talpa mâţei au efecte în afecţiuni pulmonare și respiratorii. totodată.138 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC până în iulie. Frunzele sunt mari și alungite. ascuţite la vârf. practic întreaga plantă fiind uleioasă și aromată. cimol. Substanţe active importante: flavone. Florile. afecţiunile articulare. galbenă sau brună. Tarhonul este o plantă aromatică. Denumire populară: lămâiţa. Substanţe active importante: taninuri. remarcânduse prin mirosul ei specific. cumarină. dispuse în capitule. înaltă până la 80 cm în perioada de maximă vegetaţie. Tătăneasa crește în locuri mai izolate. Tulpina este rămuroasă și acoperită cu peri. biliare. Preparatele de tarhon combat infecţiile. plăcut. din iunie și până în octombrie. ulei volatil. Tătăneasa Denumire știinţifică: Symphytum officinalis. Acest ulei este toxic. Pentru uz medicinal se culeg vârfurile plantei. erbacee. sunt diuretice. aciditatea gastrică redusă. pe terenuri argiloase. tarhonul având perioada de înflorirea din iulie și până spre sfârșitul toamnei. Întrebuinţări. Prezentare. pectină. Florile au culoarea roșie spre violaceu. Tarhonul Denumire știinţifică: Artemisia dracunculus. sunt expectorante. precum și în cele ale ficatului și bilei. numit și ulei de chenopodiu. Tămâiţa este o erbacee anuală. de culoare verzuie. în terapii împotriva ulceraţiilor pielii. flavone. acetaldehidă. rezine. planta fiind iubitoare de apă și. stimulează digestia. din familia compozitelor. Are o tulpină lemnoasă. Tătăneasa este o plantă erbacee dezvoltată. Frunzele de tâmâiţă sunt verzi-gălbui. rezultate pozitive dând. renale. Valoarea medicinală a acestei plante este dată de rădăcinile sale. Acest ulei se află nu numai în tulpini. în pădurile rare sau în rariști de pădure. Frunzele sunt înguste și lungi (până la 10 cm lungime). Preparatele de tâmâiţă sunt recomandate și în aplicaţii terapeutice privind hemoroizii. Prezentare. adaptată condiţiilor grele de vegetaţie. fac poftă de mâncare. au peţiolul scurt și sunt dinţate. crescând mai ales în zonele muntoase. Pentru utilizări în terapii se recoltează vârfurile cu flori. fibroase. aparţinând familiei boraginaceelor. substanţe amare. este puternic ramificată. Tâmâiţa se cultivă ca plantă ornamentală. din care se fac ceaiuri și decocturi. suprafaţa lor fiind aspră. limonen. Pentru uz medicinal se recoltează florile și vârfurile tinere cu flori. au culoarea alb-verzuie. Florile. întreaga plantă este apărată de o reţea puternică de peri. Cel mai important compus este ascaridolul. ulei volatil (ascaridol). iar tulpina. Preparatele din talpa mâţei se folosesc și în tratarea unor afecţiuni dermatologice. izolimonen. au culoare roz sau albă. Întrebuinţări. fiind considerat un aromatizant. originară din America Centrală. fiind un condiment mult apreciat. din care se . apar la subsuoara frunzelor. înaltă până la 1. Cel mai cunoscut preparat este ceaiul pectoral.

tincturi. rezine. siropuri. Preparatul din flori de tei este hipnotic. reducerea toxicităţii din organism. infuzia de tei este necesară în cazuri de gripă. Uleiul esenţial se găsește nu numai în rizom și rădăcini. cancer gastric. hemostatice. Pentru uz extern. ulei volatil. Întrebuinţări. arsuri. macerat. ceea ce are ca efect și curăţirea sângelui și. oxidază. arterioscleroză. Denumiri populare: tămâioară. unguente cicatrizante. pajiști. cataplasme. tuse. sirop. alantoină. Substanţe active importante: ulei esenţial. enterite. un compus specific numit tilirozidă. ci și în fiori și chiar în frunze. Lemnul său are culoare alb-roșietică. Întrebuinţări. Teiul alb este un arbore înalt – poate atinge și înălţimea de 30 de metri. calmant general. Pentru uz medicinal se recoltează florile. tuberculoză. decoct. Toporașii Denumire știinţifică: Viola odorata. Se folosește atât intern. în grădini. Întrebuinţări. zaharuri. extract fluid. rareori albă. și frunzele și florile. ulceraţii ale pielii. Infuzia de tei are și proprietatea de a fluidiza sângele. sirop. Pentru nevoi medicinale se recoltează rizomii. din care face infuzie. Alte preparate din tătăneasă: tinctură. astringente. saponine. tufărișuri. atât de cunoscut tuturor acelora care beau ceai de tei. antiinflamatoare. mierea de tei fiind un aliment excepţional. Prezentare. amidon. blocaje stomacale și intestinale. pretutindeni în zonele de câmpie și de deal. stări de nervozitate. stări de ipohondrie. precum și în luxaţii sau chiar fracturi. Florile de toporași apar în lunile martie și aprilie. tulburări digestive pe fond nervos. reumatisme. dizenterie. din care vor rezulta ceaiuri.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 139 prepară un decoct. dar și pentru tratarea amigdalitelor și a afecţiunilor bucale (se face gargară). inflamaţii ale articulaţiilor. zambilă de grădină. viorea. Substanţe active importante: glucide. prin urmare. macerate. antispasmodic. diaree. ca arbore de ornament pe aliniamentul străzilor și șoselelor. unguent. Se prepară infuzie. tuse convulsivă. fiind ușor și omogen. alte afecţiuni respiratorii. hemoragii interne. acetilcolină. gută. Florile. Teiul Denumire știinţifică: Tilia tomentosa. Sunt utilizate și în caz de constipaţie. vitamina C. Bolile de stomac constituie domeniul în care tătăneasa se utilizează în mod curent și cu bune rezultate. Sub denumire de toporași identificăm o mică și sensibilă plantă de primăvară ce aparţine familiei violaceelor. acizi. Extern. cicatrizante. culoare violetă. diuretic. Alte preparate din flori de tei – mixtură. însă. cataplasme. cataplasme. antitermic. stoloni și frunze reniforme cu peţiolul lung. Toporașii cresc prin rariștile și poienile pădurilor de foioase. colină. suc. Teiul crește în păduri. Valoare medicinală au. ulei esenţial. inflamaţii ale tractului intestinal și ale căilor . poţiuni. Tătăneasa se folosește și în combinaţie cu alte plante medicinale. cu efecte în combaterea tusei și a bronșitelor. antiinflamator. teiul este folosit pentru refacerea întregului organism (băi în infuzie de tei). de a pune sângele în mișcare. Florile au o codiţă lungă. Aparţine familiei tiliaceelor. Frunzele au conturul inimii și sunt peţiolate. extract. cât și extern. oboseală accentuată a creierului. Prezentare. precum și minunata infuzie mixtă din flori de tei și flori de portocal. împreună cu rădăcinile. Extractele de toporași sunt cunoscute ca un bun expectorant. Această plantă are un rizom scurt și destui de subţire. sunt melifere și plăcut mirositoare. hidrolat. Coroana teiului este bogată și plină de ramuri. steroli. teiul văratic. Pentru aplicaţii terapeutice interne. roză sau albastră. alb-gălbui. zahăr. bronșite. expectorante. bronșite. Denumiri populare: teiul argintiu. Tot din flori de tei se prepară și decoctul. din care se dezvoltă rădăcini. emolient. insomnii. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită violină. și miros foarte plăcut. taninuri. Decoctul de tătăneasă are proprietăţi emoliente. fâneţe. răceală. sudorific. teiul alb. tanin. decoctul de tătăneasă este utilizat în tratamente privind plăgi. dureri de rinichi. pulbere. acesta fiind principala formă sub care planta se folosește în terapii. dureri musculare. Tătăneasa este indicată în ulcer gastric. în parcuri.

140 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC urinare, gripe. Preparatele din toporași sunt și bune cicatrizante și antiinflamatoare și, de asemenea, vomitive, purgative, sudorifice.

Traista ciobanului
Denumire știinţifică: Capsella bursa pastoris. Denumiri populare: buruiană de friguri, coada pisicii. Prezentare. Traista ciobanului este o plantă erbacee din familia cruciferelor. Este anuală sau bienală, cu tulpină dezvoltată și rădăcini puternice. Frunzele au forme diferite, cele de la nivelul solului fiind dispuse în rozetă. Înălţimea plantei trece de 60 cm, uneori ajungând chiar și la un metru. Florile sunt adunate într-o inflorescenţă. Traista ciobanului are o foarte lungă perioadă de înflorire – din martie și până în noiembrie. Florile au culoare albă și sunt de mici dimensiuni. Traista ciobanului crește pretutindeni în România, de la câmpie și până sub munte, alături de alte plate medicinale și ierburi, pe pajiști, fâneţe, pârloage, terenuri părăsite, pe marginea drumurilor. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei, din care se prepară infuzie, decoct, tinctură, macerat. Substanţe active importante: săruri de potasiu, acid malic, citric, acetic, glucozide, amine, bursină (un alcaloid). Întrebuinţări. Preparatul de traista ciobanului are proprietăţi hemostatice, hipotensive, analgezice, astringente. Are capacitatea de a sfărâma calculii urinari și de a echilibra ciclul menstrual. Cu traista ciobanului se tratează (sau se ameliorează, după caz) hipertensiunea arterială, hemoragiile uterine, anghina pectorală, sângerările nazale, arterioscleroza, unele dereglări ale activităţii gastro-intestinale. Preparatele de traista ciobanului sunt recunoscute mai ales pentru proprietăţile lor uterotonice și hemostatice.

Trandafirul
Denumire știinţifică: Rosa centifolia. Denumiri populare: trandafir de grădină, roză. Numele curent al acestui trandafir este trandafirul de dulceaţă. Prezentare. Trandafirul este o plantă perenă și se prezintă sub formă de arbust. Face parte din familia rozaceelor, fiind una dintre cele mai răspândite și mai cunoscute plante. În prezent, în lume se cultivă peste 20.000 de soiuri de trandafir. Partea medicinală a trandafirului sunt petalele, din care se prepară infuzie și sirop. Substanţe active importante: ulei volatil, tanin, derivaţi flavonici, nerol, citronelol, zaharuri, ceară, acid galic. Întrebuinţări. Preparatul din petale de trandafir are efecte antiinflamatoare și antiseptice, astringente, antipiretice, laxative. Specialiștii recomandă infuzia de trandafir pentru tratamente privind diareea cronică, iritaţiile oculare, revigorarea și întreţinerea pielii. Petalele de trandafir sunt folosite și în combinaţie cu alte plante medicinale sau alimente, rezultând leacuri cu efecte importante. Unui dintre acestea este mierea de trandafir. O altă specie de trandafir cu virtuţi medicinale este trandafirul de lună (Rosa damascena). Efectele sale în plan medicinal sunt asemănătoare cu acelea ale trandafirului de dulceaţă.

Trei fraţi pătaţi
Denumire știinţifică: Viola tricolor; Viola arvensis. Denumiri populare: panseluţă sălbatică, tâmâioară, cârligei. Prezentare. Trei fraţi pătaţi este numele obișnuit al panseluţei sălbatice. Această plantă, aparţinând de familia violaceelor, poate fi anuală sau perenă. Înălţimea sa poate ajunge, la maturitate, la maximum 25 cm. Frunzele au formă de elipsă. Petalele florilor de trei fraţi pătaţi sunt de mari dimensiuni, rotunjite și frumos colorate, putând fi monocrome (galbene, albe sau violete) sau într-un amestec de trei culori, de unde și numele de trei fraţi pătaţi. Planta de trei fraţi pătaţi înflorește pe parcursul întregii perioade de vegetaţie. Crește în flora spontană – pe marginea drumurilor, pe pante însorite, pe pârloage, pe terenuri înţelenite, pe pajiști. Datorită virtuţilor sale medicinale, trei fraţi pătaţi a devenit plantă cultivată încă din secolul al XVI-lea. Pentru uz medicinal se culeg părţile aeriene ale plantei, din care

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 141 se prepară o infuzie. Împreună cu alte plante medicinale, panseluţa sălbatică intră în reţeta unui ceai celebru în practica medicinală – ceaiul celor cinci flori. Substanţe active importante: saponine, ulei volatil, vitamine (A și C), tanin, flavone. Potrivit unor cercetări de dată recentă, acest substanţe se găsesc mai ales în codiţele frunzelor. Întrebuinţări. Preparatul de trei fraţi pătaţi este diuretic, depurativ, fluidizant, emolient, tonic, descongestionant, antialergic. Afecţiunile în care se utilizează infuzia de trei fraţi pătaţi sunt: tusea convulsivă, unele boli ale plămânilor și ale căilor respiratorii, reumatismul, unele boli de rinichi, urticariile, constipaţia, dermatozele, flebitele, hemoroizii, spasmele pe fond nervos. Planta de trei fraţi pătaţi se folosește și în cura de primăvară, pentru detoxificarea și revigorarea organismului. Sucul ei este recomandat în bolile vezicii urinare. Printre specialiști există părerea că tinctura de trei fraţi pătaţi este mult mai eficientă decât infuzia și sucul. În cantităţi mari, preparatele de trei fraţi pătaţi pot crea o stare de vomă.

Trifoiștea de baltă
Denumire știinţifică: Menyanthes trifoliata. Denumire populară: trifoiște. Prezentare. Trifoiștea de baltă este o erbacee perenă din familia genţianaceelor. Iubește umezeala și de aceea poate fi întâlnită mai ales în mlaștini, în turbării, în locuri semiinundate. Rizomul acestei plante este dezvoltat, fiind gros, lung și ramificat. Planta este însă de mici dimensiuni, rareori trecând de 30 cm. Frunzele sunt alcătuite din trei foliole și au peţiolul lung. Florile au culoare roz și apar în lunile aprilie, mai și iunie. În unele ţări, această plantă este ocrotită. Pentru uz medicinal se folosește planta întreagă, din care se poate face infuzie. De asemenea, din trifoiște de baltă se pot prepara și tincturi, pulbere și mixturi. Substanţe active importante: trei substanţe specifice – meniantină, meniantol, meliatină, apoi iod, săruri de magneziu și fier. Întrebuinţări. Utilizarea medicinală a acestei plante este foarte veche. Trifoiștea de baltă este cunoscută pentru efectele sale în două domenii – hepatic și gastrointestinal. Infuzia de trifoiște de baltă revigorează activitatea ficatului și a bilei și reechilibrează activitatea gastro-intestinală. Alte proprietăţi, nu lipsite de importanţă – preparatul de trifoiște de baltă este febrifug, antiscorbutic, tonic și depurativ. Afecţiuni în care se poate folosi, în mod obișnuit, trifoiștea de baltă: migrene, anemie, lipsă de poftă de mâncare, rahitism, scorbut, reumatism, pecingine, menstre dereglate, febră. Infuzia amară făcută din frunze uscate de trifoiște de baltă are capacitatea de a remineraliza și revitaliza organismul, de a stimula procesele benefice din sânge, de a curăţa sistemul circulator.

Trifoiul roșu
Denumire știinţifică: Trifolium pratense. Prezentare. Trifoiul roșu este o erbacee perenă, cu o tulpină ce poate atinge până la un metru înălţime, fiind muchiată și doar puţin ramificată. Crește sub formă de tufe. Trifoiul roșu face parte din familia leguminoaselor. Este o plantă furajeră suculentă și hrănitoare pentru animale și, din acest motiv, se cultivă. Firește, frunzele acestei plante au forma binecunoscută a frunzei de trifoi, adică sunt trifoliate. Florile au culoarea roșie, violacee sau albăstruie, fiind grupate în capitule ovale. Trifoiul înflorește timp îndelungat, din mai și până în octombrie. Crește nu numai în culturi, ci și în stare sălbatică – prin pajiști, fâneţe, poieni de pădure. Pentru uz medicinal se recoltează capitulele florale, fără codiţă. Se prepară infuzie, tinctură, decoct. Substanţe active importante: mucilagii, saponozide, ulei esenţial, flavone. Întrebuinţări. Preparatele din flori de trifoi roșu sunt recomandate în deranjamente stomacale și intestinale, fiind sedative și laxative și, totodată, un regulator al traficului gastro-intestinal. Aceste preparate mai sunt indicate în afecţiuni ale prostatei, afecţiuni ale căilor respiratorii, osteoporoză, boli de rinichi, spondiloză. Descoperiri recente arată că preparatele de trifoi roșu sunt și un agent de stimulare a imunităţii organismului. Trifoiul roșu are, deci, proprietăţi sedative, antiseptice, antiinflamatoare, diuretice, mineralizante. Trifoiul alb (Trifolium repens) este, de asemenea, o leguminoasă perenă, cu

142 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC lăstarii mai puţin puternici și ceva mai mici decât cei ai trifoiului roșu, cu flori albe, având aceleași utilizări – deci ca plantă furajeră și ca plantă medicinală. Alte specii de trifoi: trifoiul de munte (Trifolium montanum), trifoiașul (Trifolium campestre). Și aceste specii au proprietăţi medicinale asemănătoare cu ale trifoiului roșu, precum și cu ale trifoiului alb.

Troscotul
Denumire știinţifică. Poligonum aviculare. Denumiri populare: iarba găinilor, moţul curcanului. Prezentare. Troscotul este o erbacee de mici dimensiuni (15-20 cm), anuală, cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ. Aparţine familiei poligonaceelor. Este o plantă rezistentă, mult căutată de păsările de curte, atât atunci când este tânără – pentru suculenţă și ca supliment digestiv – cât și atunci când ajunge la maturitate – pentru seminţe. Frunzele de troscot sunt mici, cărnoase și fragede. Florile, verzi-gălbui, au marginea petalelor tivită cu alb sau cu roșu. Troscotul crește pe terenuri bătătorite, în locuri domestice, pe marginea drumurilor, pe terenuri virane, în pârloage, la marginea pajiștilor. De la troscot se recoltează, pentru uz medicinal, părţile aeriene, din care se prepară infuzie, tinctură, extracte, poţiuni. Alţi specialiști în tratamente naturiste recomandă, în primul rând, rădăcina troscotului, care este puternică și ramificată. Substanţe active importante: ulei esenţial (mai ales în rădăcină), tanin, siliciu, rezine, o substanţă specifică – avicularozida. Întrebuinţări. Preparatele din troscot sunt folosite adesea de către cei suferinzi, fiind hipotensive, astringente, hemostatice, antidiabetice. De asemenea, aceste preparate reglează activitatea intestinală și funcţionarea rinichiului și a vezicii urinare. Infuzia de troscot (cel mai cunoscut și cel mai la îndemână preparat din troscot) este folosită ca adjuvant în tratamentul tuberculozei pulmonare, în oprirea sângerărilor, fiind nu numai astringentă, ci și cicatrizantă, precum și în hipertensiune, reumatism, gută, afecţiuni renale. Infuzia de troscot este administrată și ca tonic general. Pentru uz extern se fac băi sau se folosesc cataplasme, tinctură sau mixturi.

Troscotul de baltă
Denumire știinţifică: Polygonum amphibium. Denumire populară: pomul broaștelor. Prezentare. Troscotul de baltă este o plantă perenă destul de impunătoare – poate ajunge până la un metru înălţime – cu tulpină roșietică, noduroasă, oarecum asemănătoare cu tulpina porumbului. Are și un rizom puternic. Rădăcina de troscot de baltă se fixează puternic pe fundul apei. Frunzele sunt peţiolate, alungite, netede, cărnoase, culoarea lor fiind de un verde închis. Aceste frunze pot forma un adevărat covor la suprafaţa apei. Pe faţa fiecăreia dintre ele se află o pată, care seamănă cu un V. Troscotul de baltă înflorește din iunie și până în august. Florile, de culoare roz, sunt adunate într-o inflorescenţă bogată. Troscotul de baltă crește în ape stătătoare, în iazuri, în mlaștini cu ochiuri de apă, în ape lin curgătoare. Este întâlnit și în locuri uscate, lacuri secate, bălţi sezoniere. Poate cunoaște o dezvoltare rapidă, planta înmulţindu-se, în mod surprinzător, nu numai prin seminţe sau rizomi, ci și prin fragmente de tulpină. Rizomul este partea din plantă cu cea mai mare valoare medicinală. Se prepară sub formă de decoct sau infuzie. Substanţe active importante: taninuri, vitamina C, substanţe diuretice. Întrebuinţări. Troscotul de baltă se folosește în tratamentul avitaminozelor, anemiilor, lipsei de poftă de mâncare. Este diuretic, hemostatic, cicatrizant, antiinflamator și poate contribui la reechilibrarea activităţii gastrice și intestinale. Troscotul de baltă este indicat și în uz extern, de exemplu pentru tratarea plăgilor ulcerate sau în afecţiunile hemoroidale.

Tuia / Arborele-vieţii
Denumire știinţifică: Thuja orientalis; Thuja occidentalis. Prezentare. Tuia este un arbore înalt – poate ajunge chiar și la 40 de metri – fiind cultivat și în România, ca plantă ornamentală. Frunzele și tulpinile sale răspândesc o aromă deosebită, plăcută, tonică. Frunzele, mici și solzoase, cu o gropiţă îngustă și alungită pe partea inferioară, rămân în permanenţă verzi, remarcându-se nu numai

în combaterea parazitozelor intestinale. Substanţe active importante: ulei volatil. Preparatele de turiţă mare se folosesc și în terapii externe (sub formă de gargară. mult ramificată. decoct. De pildă. Extractele de tulichină sunt folosite la fabricarea unor medicamente. Prezentare. Rezultate pozitive se obţin. stimulează contracţiile vezicii biliare. fiind deosebit de expresive. Pentru nevoi medicinale se recoltează coaja și fructele. Turiţa mare înflorește o perioadă foarte lungă. flavone. La maturitate această plantă poate avea o înălţime cuprinsă între 30 cm și un metru. Rizomul este de mici dimensiuni. tanin. Tulichina Denumire știinţifică: Daphne mezereum. în tufărișuri și chiar în păduri. Prezentare. Marele specialist. Ovidiu Bojor. taninuri. a sciaticii. Întrebuinţări. Întrebuinţări. Alte preparate medicinale obţinute din turiţa mare: decoct. Denumire populară: piperul lupului.5 metri înălţime. siliciu. afte. buruiană de friguri. Florile au culoare trandafirie sau albă. Frunzele sunt mari și dinţate. Denumiri populare: cornăţel. Se remarcă prin faptul că este foarte păroasă. în tulburări de ciclu menstrual. Preparatul cel mai des folosit în terapii cu tulichină este tinctura. tinctură. în luminișuri de pădure. Medicina tradiţională utiliza preparatele de turiţă mare și în afecţiuni oftalmologice (cum ar fi albeaţa) sau împotriva mușcăturilor de șerpi. cataplasme). Tulichina este un subarbust din familia thimeleaceelor. a durerilor pricinuite de curenţii de aer reci. Tradiţia chineză consideră tuia ca având proprietăţi antitumorale. cumarină. Coaja va fi culeasă atunci când planta se află în plinătatea dezvoltării ei. Acest subarbust. rășini. Preparatele din tuia sunt recomandate în tratarea negilor. de asemenea. adică cu puţin timp înainte de a înflori. Fiind foarte toxice. iar tulpina are formă de nuia. Totodată. care au formă lanceolată. Întrebuinţări. tinctură. recomandă tuia – sub formă de decoct – în dismenorei (fenomene foarte neplăcute care preced sau însoţesc menstruaţia) și metroragii (hemoragii uterine în afara ciclului). toxice. ci și prin forma și culoarea lor. Puternica otravă numită mezerină se găsește în coajă. Tulpina. Preparatele de tulichină sunt indicate și în tratamente împotriva nevralgiilor. Această plantă crește laolaltă cu multe alte plante din flora spontană – pe marginea drumurilor. dezvoltată. răni felurite. Infuzia de turiţă mare se folosește și în tulburări gastro-intestinale (mai ales în caz de diaree). Fructele sunt niște bobiţe roșii. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită tuionă. Florile. acizi. stomatite. vitamina K. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. bine cunoscut ca plantă otrăvitoare. farm. preparatele de tulichină nu se administrează decât extern. Substanţe active importante: o substanţă foarte otrăvitoare numită mezerină. semn că . fitosterină. de culoare galben-aurie. se adună într-o inflorescenţă. de asemenea. spălături. cu preparatele de tulichină se frânează procesul de îmbătrânire a pielii și se tratează diferite afecţiuni dermatologice. ulei eteric. dr. din care se prepară infuzie. în lipsă de poftă de mâncare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 143 prin aromă. Pentru preparate medicinale se recoltează toată planta (cu precădere frunzele și florile). reglând activitatea gastro-intestinală și reechilibrând sucurile gastrice. poate ajunge la 1. este întâlnit în pădurile din zonele montane și submontane. din mai și până în septembrie sau chiar octombrie. Un lucru foarte important e bine de știut despre această plantă medicinală – dezintegrează calculii biliari. în terapii împotriva suferinţelor reumatismale. Cărţile moderne de plante și tratamente medicinale nu mai fac referiri la asemenea aplicaţii și afecţiuni. Turiţa mare Denumire știinţifică: Agrimonia eupatoria. efectele fiind dintre cele mai interesante. Are o rădăcină puternică. gumă. care se prepară în mod obișnuit sub formă de infuzie. vizând afecţiuni precum angine. contuzii. vin medicinal. dafnină. pe pajiști. În vârful lăstarilor se află frunzele. Este indicată. Este o erbacee perenă și face parte din familia rozaceelor.

astm. colici abdominale. antibacteriene. Întrebuinţări. săruri minerale. boli ale ficatului și. laxative. rizomul fiind folosit și în alimentaţie. febră. tuse. dezvoltânduse în perioada iulie-septembrie. Frunzele. Substanţe active importante: ulei volatil. Denumiri populare: puterea bărbatului. anhidridă sedanomică și sedanolidă (compuși specifici ţelinei). Este recomandată în tratamente externe. Prin urmare. de obicei la munte. Plantele medicinală renumită. blocaje musculare. Ţelina are un rizom gros. totodată. ţelina de baltă. Se caracterizează printr-un rizom bine dezvoltat. ţelina poate fi utilizată ca adjuvant. în disfuncţionalităţi ale bilei. sirop. Perioada optimă de recoltare este primăvara sau toamna. ţelina intră în combinaţie cu alte plante medicinale. decoct. boli renale și ale căilor urinare.144 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC rezultatele n-au fost întotdeauna mulţumitoare. Prezentare. diuretic. rezine. Întrebuinţări. săruri minerale. ţelina este utilizată și ca un aliment antistres. expectorant. Denumire populară: ciurul zânelor. Pentru uz medicinal. ţelina este. în litiază renală. tincturi. Binecunoscuta ţelină este o plantă erbacee bienală. colină. în prezent. acid glutamic. o plantă cultivată. din ţelină se prepară infuzie. tanin. răni și ale afecţiuni ale pielii datorate agresiunii factorilor externi. Datorită calităţilor sale. având acţiune relaxantă asupra . Specialiștii atrag atenţia asupra faptului că tratamentul cu preparate medicinale obţinute din turiţă mare se va face numai cu doza prescrisă. O mărire a dozei va crea probleme în funcţionarea bilei și a rinichilor. consistent. substanţe amare. fiind colorate într-un verde-închis. Turta Denumire știinţifică: Carlina acaulis. au formă ovală. dar și interne. sudorifice. Turta este o plantă erbacee perenă. Preparatele din turtă sunt ușor de utilizat. decoct și cataplasme. Ţelina are virtuţi medicinale indiscutabile. Rădăcinile și rizomul acestei plante sunt consistent aromatizate. când planta nu se află în perioada de vegetaţie. antiinflamatoare. febre. utile sunt toate părţile ţelinei (inclusiv seminţele). mai ales. în procesul de preparare a unor ceaiuri cu efect medicinal sporit. carminativ. nervozitate. Ţ Ţelina Denumire știinţifică: Apium graveolens. aproape rotund. Florile au culoarea albă și formează un capitul. Turta crește în pășunile din zonele înalte. fiind eficiente în afecţiuni gastro-intestinale. specific. Florile de ţelină sunt albe. uneori denivelat. parazitoze intestinale. bronșite cronice. edeme. „dotate” cu spini. penate. aparţinând de familia umbeliferelor. Înălţimea maximă la care poate ajunge ţelina se situează în jurul a 80 cm. din familia compozitelor. Se prepară infuzie. sau ca mijloc direct de tratament. de a stimula sucurile gastrice. de doi-trei centimetri grosime. degerături. Ţelina este interesantă și pentru diabetici deoarece conţine o substanţă asemănătoare insulinei. antiasmatic. De asemenea. În unele ţări se găsește și în culturi. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul și rădăcinile. Din punct de vedere medicinal. Prezentare. fiind crestate puternic și. Mai nou. o plantă miraculoasă. salate. Întreaga plantă are un miros puternic. demineralizare. sănătos. carlinina. extracte. Au și proprietatea de a face poftă de mâncare. inulină. de culoare argintie. Substanţe active importante: vitaminele A. intrând în compoziţia unor medicamente. suc de frunze. cu coadă foarte lungă. turta este considerată. hidropizie. Extractele din turtă au întrebuinţări și în industria farmaceutică. albuminurie. inclusiv dureri mari. și o tulpină foarte scurtă. lista afecţiunilor în care ţelina este utilă fiind foarte lungă. tirazină. Preparatele obţinute din rizomul și rădăcinile de turtă au proprietăţi diuretice. Frunzele sunt mari. B și C. Ţelina acţionează în organism ca un bun agent digestiv. cel puţin în Occident. ulceraţii ale pielii.

în mod continuu. Din acest motiv. Planta are un gust amar accentuat. în cartea sa „Plantele – aliment și medicament”. depurativă. De remarcat faptul că preparatul din coajă de ulm are o proprietate ceva mai rară – este revulsiv. Ţintaura sau centaura este o micuţă plantă erbacee. au formă de elipsă. fiind recomandată în tratarea dischineziilor biliare cu hipotonie. Substanţe active importante: se știe puţin despre compoziţia cojii de ulm. precizează: „Ţelina este cel mai eficient tratament al vigorii sexuale. Pentru uz medicinal. având darul de a reînnoi organismul omenesc. Frunzele. fapt ce permite tratarea unor afecţiuni la care se ajunge mai greu. centaură. Aici. ce crește alături de alte plante în flora spontană. Întrebuinţări. Înflorește îndelung. Ţelina este și un tonic de excepţie. acid oleanolic. apoi săruri minerale. În ceea ce privește rolul ţelinei în înlăturarea impotenţei. Florile au o nuanţă verde-roșietică și se dezvoltă în mănunchiuri. infuzia de ţintaură hărnicește bila. . pot fi prescrise și urmate adevărate cure de tratament cu ţintaură. ţintaura este utilizată primăvara. Substanţe active importante: în primul rând substanţele specifice – critaurina. Este foarte indicată și în reumatism. când organismul are nevoie de detoxifiere și de revigorare. Prezentare. din iunie și până în septembrie. fiecare ramificaţie având în vârf inflorescenţa cu flori roșii (uneori albe). Preparatul principal care se obţine este infuzia. critricina. cum ar fi reumatismul sau sciatica. Desigur. Ţintaura Denumire știinţifică: Centaurium umbellatum. cu zeama din coajă de ulm se intervine într-o altă boală grea – hidropizia (umplerea cu lichid. În acest scop. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. Ulmul crește în pădurile de deal și de câmpie. U Ulmul Denumire știinţifică: Ulmus minor. ţintaura este un bun antitermic și are efecte și în procesul de reglare a stomacului și a digestiei în general. tonică. critrosterina. consumată după reţetele de hrană vie”. Fructul este o capsulă plină cu seminţe. Ulmul este un arbore ce poate ajunge la 30 de metri înălţime. Dacă în Europa se consideră că partea rădăcinoasă a ţelinei are efecte afrodiziace. floare de friguri. Denumiri populare: fierea pământului. iar fructele sunt aripate. caz în care se fac adevărate cure de ţelină (cu frunze de ţelină și cozile acestor frunze). în ceea ce privește mobilizarea bărbatului la o viaţă sexuală activă. de unde și numele de fierea pământului. la acest capitol al bunei și dreptei utilizări a ţelinei în gospodărie există chiar și o divergenţă de convingeri. De asemenea. din care se face un decoct. în Orientul îndepărtat opiniile se schimbă. dar și în parcuri sau chiar singuratic. un fortifiant general. fără îndoială. Aparţine familiei amentaceelor. Elena Niţă Ibrian. Ţintaura este. dar. Ulmul înflorește primăvara. Face parte din familia genţianaceelor și are o înălţime maximă de 50 cm. de la ulm se recoltează scoarţa. Se știe despre ţintaură că este un depurativ major. Prezentare. pe câmp deschis. așa cum se întâmplă cu mulţi alţi arbori din pădure. Ulmus campestris. diuretică. rezistent la schimbări de temperatură și la secetă. Întrebuinţări. cu tulpina acoperită de o coajă închisă la culoare. se cunoaște că infuzia de coajă de ulm este astringentă. un autor foarte cunoscut. Este puternic. De asemenea. Ca un adevărat detoxifiant.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 145 sistemului nervos. anuală. ramificat în partea superioară. din practică. la loc de cinste sunt seminţele de ţelină. sudorifică. un agent medicinal care face curăţenie generală în organism. Tulpina este dreaptă și se ramifică în partea superioară. aspre și cu multe nervuri. ţintaura fiind una dintre cele mai vechi și mai cunoscute plante medicinale. critocentaurina. înainte de a înfrunzi.

dar și pentru uz intern. Ungurașul are și proprietatea de a readuce pofta de mâncare. în flora spontană – pe marginea șoselelor și a căilor ferate. liliachiu sau alb. mai ales în caz de scorbut. Valoare medicinală are. ungurașul făcând bila mai activă. Ungurașul Denumire populară: Marrubium vulgare. miros neplăcut și gustul amar-taninos. Se pot obţine următoarele preparate: unguent antihemoroidal. sciatică. păroase și grupate. apar primăvara. infuzie. Florile. în avitaminoze. a potecilor și a cărărilor. Extractul din această plantă este valoros pentru terapii medicinale externe – afecţiuni ale pielii. extracte. Frunzele. dar și o infuzie pentru băi. Untișorul Denumire știinţifică: Ranunculus ficaria. ulceraţii. hemoroizi. aparţinând de familia labiatelor. Domenii principale de terapie: afecţiuni biliare. pe lângă rădăcini. galbene și strălucitoare. astringente. descongestionante. în primul rând. grâușor. La maturitate poate avea o înălţime cuprinsă între 30 și 80 cm. rezine. la marginea pădurilor. revitalizante. iar florile. pe marginea izlazurilor. ungurașul este indicat pentru spălarea și bandajarea rănilor și ulceraţiilor pielii. Florile sunt albe. . La subsuoara acestor frunze se găsesc niște bulbi care seamănă cu boabele de grâu. Face parte din familia orhideelor. Untul vacii este o erbacee perenă a cărei înălţime nu trece decât arareori de 40 cm. Întrebuinţări. afecţiuni ale căilor respiratorii. gutuiţă. groase și lucioase. au culori diferite – purpuriu întunecat. stomahice. Preparatele de unguraș sunt emoliente. tanin. cu adevărat. colină. Fructele au formă de nuculă. doi tuberculi. Denumire populară: sălăţică. cicatrizant și astringent și. Ungurașul înflorește începând din iunie și până în septembrie. Denumire populară: bălţătură. Untișorul este o mică erbacee perenă. este indicat în bolile de piele. din care se face. grupate sub formă de ciorchine la vârful tulpinii. iarbă flocoasă. Prezentare. În uz extern. Partea aeriană a plantei are valoare medicinală relativă. Prezentare. mai ales pe tulpină și pe frunze. supozitoare antihemoroidale. își merită pe deplin numele. Este o plantă meliferă. și în corectarea ritmului cardiac. cu o înălţime maximă de 30 cm.146 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC a cavităţilor interne ale organismului). Contribuie la reducerea febrei. Ungurașul crește pe o arie largă. Prezentare. antiseptic. Potrivit specialiștilor. Substanţe active importante: ulei esenţial. preparatul din coajă de ulm este și un bun dezinfectant. pentru uz extern. Face parte din familia ranunculaceelor. în liziere. Untul vacii Denumire știinţifică: Orchis morio. de aceea. rădăcina acestei plante. de asemenea. Frunzele acestei plante sunt lanceolate. Totodată. Pentru uz intern se recomandă în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii. Substanţe active importante: doi compuși specifici – acid ficaric și ficarină. Untișorul are virtuţi analgezice. au peţiolul lung și multe nervuri. aritmii cardiace. Tot din această plantă se prepară o tinctură și chiar și un vin medicinal. o tinctură. saponină. de a r evitaliza organismul. diuretic. Ungurașul este o erbacee perenă. o plantă cunoscută și sub numele de iarbă flocoasă. acid galic precum și o substanţă specifică – marubia. expectorante. fiind indicat. hidropizie. au formă de inimă și se consumă ca salată. Întrebuinţări. Ungurașul. Valoare medicinală are toată planta. de la câmpie până la munte. Domenii principale de terapie – reumatism. de asemenea. răni. Untișorul poate fi găsit în tufărișuri. Denumire populară: poroinic. În sol formează. precum și ale bilei. de a interveni în anemii. pe soluri înţelenite – de la câmpie și până la munte. Este acoperită cu peri foarte mulţi și foarte dezvoltaţi. antispastice. fiind antitoxic. Se folosește. în lunile aprilie și mai. Frunzele sunt aproape rotunde. această plantă medicinală dă rezultate bune în tratamentul hemoroizilor. roz. pe marginea drumurilor de ţară.

Urzica Denumire știinţifică: Urtica dioica. și se fac și cataplasme. caldium. însă. împotriva durerilor de dinţi. acid malic. uneori este și cultivată. Prezentare. tulpina de urzică este fibroasă. în medicina populară. Substanţe active importante: amidon. de culoare roșie sau roz. a arsurilor. aplicată pe o bătătură. La maturitate. în combaterea inflamaţiilor urechii. Tulpina și frunzele sunt acoperite cu perișori urticanţi. prin gardurile dintre gospodării. fiind. Denumire populară: ţâţa mielului. Aparţine familiei crasulaceelor. diuretic. Carol cel Mare a dat chiar și un decret pentru cultivarea acestei plante. uneori adăugându-se miere. zaharuri. urzica are valoare alimentară. în locuri părăsite joase și umede. Urzica poate fi întâlnită pe terenuri virane mai puţin expuse la soare. un produs care se administrează copiilor cu probleme de dezvoltare și convalescenţilor. la marginea pădurilor. prin ruine. Poate ajunge și până la un metru înălţime. Denumiri populare: urzică de pădure. Urechelniţa din flora spontană este o plantă mai greu de găsit – crește în locuri speciale. Întrebuinţări. antiseptic. făina rezultată fiind fiartă cu lapte sau apă. Se spune că o frunză de urechelniţă. dar mai ales având efecte decisive în eliminarea bătăturilor. Urechelniţa Denumire știinţifică: Sempervivum tectorum. meliferă. urechelniţa era considerată. Urechelniţa poate fi întâlnită în flora spontană dar. în locuri părăsite. suc proaspăt. Salepul este obţinut prin măcinarea tuberculilor de untul vacii deshidrataţi. de asemenea. o înmoaie și. un medicament cu utilizări generale și influenţe benefice în orice afecţiune. Este un depurativ și un adevărat catalizator al proceselor metabolice. datorită valorii sale. pe stâncării. Din aceste frunze se face infuzie. Urechelniţa este o plantă erbacee perenă. astfel. de fâneaţă. valoarea medicinală. pentru combaterea diareii și a altor deranjamente stomacale și intestinale grave. Urzica este o erbacee perenă din familia urticaceelor. Se spune despre această plantă că ar avea și calităţi magice. în lunile aprilie și mai. Din tuberculii de untul vacii se prepară salepul.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 147 Plantă de pajiște. În general. sirop. verzișoară. . untul vacii înflorește primăvara. protide. frunzele acestei plante au formă ovală și vârful ascuţit. Frunzele de la nivelul solului – mari. cândva. cărnoase – sunt dispuse ca într-o rozetă. mai ales în ţări unde cultura cartofului nu este posibilă. Urechelniţa este utilizată. atunci când este în prima ei perioadă de vegetaţie. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și rădăcinile. Preparatul de urechelniţă este antifebril. dar se mai prepară și suc. Pentru uz medicinal se recoltează tuberculii. pentru fortificare. dă invulnerabilitate. Întrebuinţări. De altfel. mucilagii. a căror atingere provoacă bășicarea pielii și mâncărimi. se afirmă că. bătătura poate fi îndepărtată. glucoză. cu anghinarea. pe locuri de case dezafectate și stâni dezafectate. Din aceste părţi ale urzicii se prepară infuzie. Compoziţia acestei plante este încă puţin cunoscută. Partea medicinală cea mai importantă din această plantă o reprezintă frunzele. Mai importantă decât valoare alimentară a urzicii (deloc de neglijat) este. revigorând părţi ale organismului sau membre care au suferit lovituri dure sau alte acţiuni violente (se pun cataplasme cu urechelniţă pe locul afectat). tuberculii de untul vacii sunt folosiţi și în alimentaţie. urzică creaţă. amestecată cu alte ingrediente. Se spune despre planta de urechelniţă că seamănă. bune uneori și pentru salată. Atunci când este foarte tânără și plină de sucuri. piure de urzici. pistruilor și bătăturilor. pentru întărire. În vârful plantei se află florile. loţiune tonică. De exemplu. dar și decoct. Amidonul și celelalte substanţe active din tuberculi favorizează și echilibrează digestia și întreaga activitate din tractul gastro-intestinal. vermifugă și febrifugă. Se spune că ar avea și proprietăţi revulsive. Din acest motiv. de teren înţelenit și de luminiș de pădure. este indicat și untul vacii. Substanţe active importante: săruri astringente. ar rezulta o mixtură miraculoasă și secretă care. Urechelniţa este o plantă recomandată pentru îmbunătăţirea stării generale a organismului. aplicată pe mâini. Prezentare. În medicina populară din Occident.

Usturoiul Denumire știinţifică: Allium sativum. înălţimea ei ajungând până la 70 cm. siliciu. Are proprietăţi diuretice. Adus din Asia Centrală. Se spune că urzicăturile ar fi provocate de amestecul de acetilcolină și histamină. afecţiunile hepatice și biliare. din familia labiatelor. cât și în industria farmaceutică – pentru producerea de medicamente. precum și pe cea din tractul gastro-intestinal. detoxifiante. varice. urzica impulsionează activitatea ficatului. mai și iunie. atât bulbul. seboree. Usturoiul este o plantă bienală din familia liliaceelor. abcese. de forma unei sfere turtite. se vor consuma . astringente. format. reumatism. în bronșite. sugel alb. depurative. Alte afecţiuni în care urzica are un rol benefic notabil: diabetul. mucilagii. cicatrizante. eczeme rebele. Tulpina și frunzele sunt păroase. Frunzele de usturoi sunt mult alungite și turtite. una dintre cele mai complete plante medicinale. litiază renală. cât și frunzele. usturoiul este o plantă cultivată. în tufărișuri. desfăcându-se. K). Întrebuinţări. Întrebuinţări. dar și hrănitoare. hemostatice. În pământ se dezvoltă un bulb complex (căpăţână). obezitate. Urzica moartă înflorește în lunile aprilie. Denumire populară: urzică albă. psoriazis. răni greu vindecabile. Prezentare. cât și pentru uz alimentar. hipoglicemiante. pe taluzuri. antitusive. tonice. declorurante. provitamina A. supuraţii. în revigorarea podoabei capilare. Prezentare. frunzele sunt adunate întrun mănunchi învelit în teci. mătreaţă. ușor sedativ. emolient. ulcere. diuretic. se utilizează bulbul (căpăţâna) și frunzele tinere. Urzica moartă Denumire știinţifică: Lamium album. Pentru uz medicinal. florile fiind albe sau ușor gălbui. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. inflamarea căilor respiratorii. gută. Denumire populară: ai. acid galic. pe lângă ziduri și garduri vechi. ulei esenţial. precum și în cura depurativă și revitalizantă de primăvară. Preparatele de urzică se aplică în dizenterie. revitalizante. ulei volatil. Cu suc de frunze proaspete de urzică se poate face o detoxifiere majoră a organismului. Substanţe active importante: săruri de potasiu. într-un fel de mini-coroană. dar și o substanţă ce determină contracţia mușchilor netezi. O descoperire importantă este cea privind rolul urzicii în stimularea creșterii părului. Urzica este. Urzica este considerată o plantă medicinală excepţională. practic. antiinflamator. Astfel. mai apoi. în curele împotriva insomniei. vitaminizante. antiseptice. Urzica moartă crește în flora spontană și este ușor de identificat. Urzica moartă este o erbacee perenă. Poate fi întâlnită în locuri umbroase sau relativ umbroase – pe marginea drumurilor. expectorante. saponine. fapt rar întâlnit printre plantele medicinale. până pe la jumătatea plantei. avitaminoze. hemoragii interne. În scopuri medicinale. hemoroizi. bronșite. În tabloul afecţiunilor în care urzica are aplicaţii terapeutice sunt cuprinse nu mai puţin de 20 de denumiri. poate ajunge până la un metru. plăgi supurante. la margine pădurilor. Perișorii urzicanţi conţin histamină. De asemenea. deranjamentele stomacale și intestinale. B2. Preparatul de urzică moartă este astringent. din bulbi mai mici (căţei). Urzica este un element hrănitor de un mare ajutor în refacerea organismului. Înălţimea acestei plante. E. ulei gras. acid galic și acid formic. hemoragii uterine. acetilcolină. diabet zaharat. având o dispunere interesantă.148 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: un grup de vitamine (B12. Se folosește în curele de tratament împotriva hipertrofierii prostatei. tulburări digestive. expectorant. ulcer varicos. emoliente. urzica rămâne încă un teren necunoscut – multe alte substanţe din compoziţia acesteia nu au fost încă identificate și studiate. lecitină. antidiareice. Din punct de vedere al compoziţiei chimice. cistită. vasoconstrictor. Are un rizom și chiar stoloni subpământeni. depurativ. din care se prepară infuzie și decoct. Urzica moartă este utilizată atât în tratamente medicinale. la rându-i. C. tanin glucozide. menstruaţii dureroase (spălături vaginale). în etapa de maximă dezvoltare.

Se spune despre usturoi că este o farmacie în miniatură. care se fixează de arborii din pădurea tropicală. fiind. la mirosul și calităţile pe care le cunosc consumatorii. Vanilia este cunoscută și ca depurativ pentru căile respiratorii. acţionează împotriva paraziţilor intestinali. Întrebuinţări. B. Contribuind la scăderea tensiunii arteriale. anticoagulant. . Denumire populară: varza nemţească. echilibrează activitatea bilei. previne unele forme de cancer (cancerul de stomac. stimulează circulaţia sanguină. V Vanilia Denumire știinţifică: Vanilia planifolia. Vanilia are efecte tonice. Prezentare. Cercetătorii susţin că usturoiul este eficace atât în combaterea bolilor infecţioase. culoarea acestor frunze fiind galben-verzuie sau chiar albăstruie. Are tulpini lungi până la 100 de metri. sub forma unei păstăi. Varza creaţă Denumire știinţifică: Brassica oleracea. Se prezintă ca un arbust agăţător. Fructul este o capsulă alungită. de căpăţână. piperonal. stimulând-o. Florile vaniliei au culoare albă. combate hipertensiunea. lemnoase. Varza creaţă face parte din familia cruciferelor. și varza creaţă există următoarele deosebiri: varza creaţă are frunzele mult încreţite. în care se află vanilina. planta ajungând. până la două-trei căpăţâni pe zi. dimensiunile verzii creţe sunt cu mult mai reduse decât ale verzii de căpăţână. dar care pot îmbunătăţi alimentaţia și sănătatea. tocmai pentru a fi în ordine cu sănătatea și a avea un tonus bun.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 149 întotdeauna în stare crudă. inulină. cu efecte antibiotice – alicina și garlicina. Usturoiul este considerat foarte eficient în prevenirea și combaterea infecţiilor pulmonare. Pentru preparate medicinale se folosesc fructele. fiind una dintre speciile de varză mai puţin cunoscute. PP. rădăcina „vrejului” de vanilie se atrofiază. îmbunătăţind funcţionarea acestora. zilnic. Despre usturoi se spune că are și virtuţi magice. Substanţe active importante: săruri minerale. Și mai este ceva foarte important: virtuţile medicinale ale verzii creţe. numai dacă fructul este supus fermentaţiei. totodată. Întrebuinţări. fiind o liană din familia orhideelor. Din acest motiv. două substanţe specifice. Trebuie reţinut și faptul că usturoiul intervine și în regularizarea activităţii gastro-intestinale. numită și varză nemţească. sabauda. stimulative și afrodiziace. fortifiant. cicatrizant gastro-intestinal. De asemenea. Această vanilină va ajunge. întotdeauna crud. intensifică activitatea bilei. un complex de vitamine (A. sunt mult mai evidente decât în cazul verzii de căpăţână. Numărul afecţiunilor în care usturoiul previne sau tratează este de-a dreptul impresionant. Între varza albă. originară din America Centrală. având capacitatea de a alunga duhurile rele. specialiștii recomandă consumarea usturoiului. microelemente. usturoiul este și un agent foarte activ împotriva arteriosclerozei. Prezentare. impulsionează activitatea rinichilor și a căilor urinare. de colon. Tonifică activitatea gastro-intestinală. Calităţile medicinale ale usturoiului: bactericid. și un dezinfectant activ. însă. cât și în tratamentele făcute de diabetici. În aceste condiţii. să se hrănească în mod parazit. Vanilia este o plantă tropicală. în cele din urmă. căpăţânile de varză creaţă sunt mai afânate. puternic șifonate. C). Doza poate fi de la doi-trei căţei de usturoi pe zi. Aproape că nu există afecţiune a corpului omenesc în care usturoiul să nu aibă un cât de mic rol benefic. Vanilia pompona. descongestionează ficatul și îi potenţează activitatea. iar gustul frunzelor de varză creaţă este ceva mai dulce. Substanţe active importante: vanilozidă. antidiabetic. var. de piele).

cu unele accente sau calităţi specifice. înainte de a mânca. În unele ţări europene se consideră că vătămătoarea apără de deochi. a eczemelor. penat-sectate. Sunt utilizate. astringente. tanin. Nelipsit din decorul sărbătorilor de iarnă. a umflăturilor. Ca laxativ. Preparatele de vătămătoare au proprietăţi antiseptice. calciu. Vătămătoarea este indicată și pentru poftă de mâncare. și ele. Foarte utile sunt curele cu suc de varză creaţă. pentru vindecarea rănilor. calciul. aceiași specialiști recomandă un preparat. din care se prepară infuzie și decoct. indiferent de specie. uneori ramificată. În general. Prezentare. De pildă. Cât despre varza de Bruxelles. K. gastrită. consistente. sau în combinaţie cu alte plante și legume care au. B2. zone necultivate – de la câmpie și până la munte. câte un pahar. Specialiștii au identificat. varza. preparatele din acest tip de varză sunt un hipoglicemiant mult mai puternic decât preparatele din celelalte varietăţi de varză. calităţi medicinale. Întrebuinţări. amidon. Vâscul Denumire știinţifică: Viscum album. potasiu. eliptice. amestecat. Prezentare. rezine. În cazul afecţiunilor stomacale și intestinale (colită.150 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Varza creaţă se folosește mult în salate. furnizează și în ziua de azi noi surprize în privinţa capacităţii sale de a contribui la sănătatea oamenilor. arterioscleroza. calităţi antianemice. ci varza. Pentru aplicaţii medicinale se prepară sucul de varză creaţă. ulcer). băut de două-trei ori sau chiar de patru ori pe zi. Există și o informaţie istorică ce încă își așteaptă confirmarea: se spune că puternicele și victorioasele legiuni romane aveau ca hrană de bază nu carnea. alb-gălbuie sau roșcat-gălbuie – sunt grupate într-o inflorescenţă în formă de capitul. vătămătoarea combate constipaţia. în părţi egale. benefice în afecţiuni precum gastrita. precum și pentru combaterea stărilor de greaţă și a indigestiilor. Substanţe active importante: saponine. PP. specialiștii recomandă sucul de varză creaţă. Vătămătoarea înflorește în lunile mai. cu zeamă de varză de căpăţână murată. Frunzele sunt mari. iar florile – de culoare galbenă. cicatrizante. vitaminele A. Tulpina este dreaptă. Frunzele sunt mici. prin tradiţie. Face parte din familia lorantaceelor. efecte depurative și dezinfectante pe tractul gastro-intestinal. Varza roșie are. Varza de Bruxelles este un produs recomandat în alimentaţia diabeticilor. Pentru constipaţii și sângerări intestinale. Întrebuinţări. Substanţe active importante: proteine. iar modul de vieţuire semiparazit. antialgice. Dezvoltarea sa este perenă. Deși recunoscută din vechime și pentru proprietăţile sale terapeutice. colita. dar și în preparate culinare. Pentru uz medicinal se recoltează florile. afecţiuni ale căilor respiratorii. florile fiind unisexuate – mascule și femele. foarte răspândită. fiind și laxativă. la toate speciile de varză. Vătămătoarea este o erbacee perenă de mici dimensiuni. reglând tranzitul în intestinul gros. Potasiul. Pentru răceli și afecţiuni ale căilor respiratorii este eficient și sucul de varză de căpăţână (varză albă). folosit în formă necombinată. înainte de mese. de trei ori pe zi. varza de căpăţână sau varza albă are acţiune antidiareică și antiparazitară. lesne de găsit prin pășuni. sucul de varză creaţă este utilizat nu numai în afecţiuni stomacale și intestinale. ulcerul gastric. fâneţe. C. sedative. Celelalte varietăţi de varză au aproximativ aceleași proprietăţi medicinale ca și varza creaţă. Observaţii făcute asupra celor care consumă varză arată că acești oameni au o viaţă mai lungă. laxative. ci și în diabet. B1. rămânând verzi tot timpul anului. fierul și vitamina C se găsesc în cantităţi însemnate. iar la noi că lecuiește de frică. Tulpina vâscului este ramificată puternic. la rându-i. de unde și numele de vătămătoare. mucilagii. fier. Vâscul înflorește în martie-aprilie. a echimozelor. vâscul este o plantă medicinală recunoscută de multă vreme. sedative. Vătămătoarea Denumire știinţifică: Anthyllis vulneraria. Fructul său este o păstaie. glucide. realizat din suc proaspăt de varză creaţă. răcelile. F. sodiu. . Face parte din familia leguminoaselor. iunie și iulie.

menopauză și simptomele acesteia. precum și în afecţiuni dermatologice. verigariul sau spinul cerbului crește sub formă de arbust în pădurile de fag. Verigariul Denumire știinţifică: Rhamnus cathartica. Florile de ventrilică apar în lunile iunie și iulie. precum și vâscotoxina. acetilcolină. Întrebuinţări. acidul viscic și viscina – care sunt compuși specifici. saponozide. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează rădăcinile. trandafir. Se prepară infuzie. în timp ce vâscul de stejar și le pierde în anotimpul rece. grupate sub formă de ciorchine. Substanţe active importante: taninuri. dar poate ajunge și până la o înălţime de șase metri. antispasmotic. Frunzele au formă de elipsă. acţionând benefic și în cazul bolilor de plămâni. dar și în tahicardie. Crengile care cresc pe parcursul unei perioade de vegetaţie sunt terminate. Vâscul cu proprietăţi medicinale (a se deosebi de vâscul de stejar (Loranthus europaeus) care nu are asemenea calităţi) crește pe frasin. Cea mai mare cantitate de vâscotoxină este în fructe. verigariul are circa trei metri înălţime. Se consideră că vâscul cel mai bun este cel recoltat de pe măr și păr. dar și al reglării proceselor intime din organism. Pentru a nu se face confuzii. macerat. astm. dar se aplică – cu atenţie maximă – și sub formă de infuzie.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 151 Fructul este o bobiţă de culoare albă sau gălbuie. decoct. Întrebuinţări. fructul fiind o bobiţă neagră. Florile de verigariu sunt mici și au culoarea galben-verzuie. poţiuni. Cu vâsc se tratează și sughiţurile. o erbacee cu tulpină păroasă. în spasme abdominale și deranjamente stomacale și intestinale. Acești compuși specifici au acţiune anticancerigenă. Ventrilica. De asemenea. Ventrilica Denumire știinţifică: Veronica officinalis. întotdeauna. cu niște dungi de nuanţă închisă. brad. Vâscul este căutat de către cei cu suferinţe cardiace. flavone. Substanţe active importante: saponine. prun. . dar și în zonele alpine – prin păduri. ulei volatil. pulbere. în afecţiuni ale ficatului și ale bilei. cu un spin. Pentru uz medicinal se utilizează frunzele și ramurile tinere. În mod obișnuit. Se prepară sirop. Denumire populară: spinul cerbului. albă sau albtrandafirie. epilepsie. care sunt foarte toxice și nu se utilizează în nici un preparat medicinal. Ventrilica poate fi întâlnită în zona dealurilor. extract. cireș. sirop sau decoct. Culoarea acestor flori este albastră. chiar și a celor canceroase. hipotensiv. vâscul medicinal fiind mai ușor de identificat deoarece își păstrează frunzele iarna. Vâscul se remarcă prin faptul că produce dilataţie la nivel coronarian. Aparţinând familiei ramnaceelor. în boli ale articulaţiilor și în dureri de oase (reumatisme). tuse convulsivă. prostată. Prezentare. rizomul și vârfurile cu flori. aminoacizi liberi. face parte din familia scrofulariaceelor. măr. extract. hipertensiune arterială. dar și periferică. fiind vasodilatator. isterie. convulsii. Preparatul principal sub care se utilizează vâscul este maceratul. inozitol. decoct. la marginea pădurilor și în tufărișuri. zaharuri. Preparatele pe bază de ventrilică sunt recomandate în combaterea pietrelor la rinichi sau la bilă. planta fiind toxică. acid aleanolic. păr. vâscul contribuie la înviorarea circulaţiei sângelui în artere. Vâscul este un medicament al inimii și al sistemului acesteia. Fructul acestei plante este o capsulă. al cancerelor) sau endocrine (cazul menopauzei și efectelor acesteia). suc. Tratamentul cu vâsc se va face numai sub supravegherea specialistului. mesteacăn. glicozide. substanţe minerale. culcată. substanţe amare. în afecţiuni ale căilor respiratorii (astm. Prezentare. dar și în alte păduri de foioase. Este indicat în arterioscleroză. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. precum și prin tufărișuri. Ramurile verticale poartă pe ele florile. bronșită). afecţiuni renale determinate de hipertensiune. în alte suferinţe cardiace. O menţiune aparte se poate face cu privire la rolul vâscului în combaterea și frânarea dezvoltării tumorilor. dar cu lăstari verticali. cum ar fi cele celulare (cazul tumorilor. Denumire populară: stratorică. vâscul se recoltează în perioada de iarnă.

diuretice. Prezentare. Preparatele pe bază de vinariţă au. Vindeceaua este o plantă meliferă. pe locul fostelor exploatări forestiere și mai ales acolo unde este sau a fost și fagul. în formă de spic. forma lor fiind eliptică sau lanceolată. acţiunea lor este intensă. apar din mai și până în august și sunt dispuse grupat. Forma principală sub care se prezintă preparatul de vinariţă este infuzia. îmbunătăţind starea de spirit. din loc în loc. Substanţe active importante: cumarina. în industria vinurilor și a lichiorurilor. deranjamentele stomacale sau intestinale (inclusiv diareea). afectând mai ales ficatul. preparatele din vindecea contribuie la combaterea unor afecţiuni precum astmul bronșic. Frunzele. Plăcut este și mirosul florilor. în tufărișuri. sunt indicate în constipaţie. a fost multă vreme utilizată pentru a aduce liniștea și odihna copiilor și a bătrânilor. Vineriţa este o plantă de munte. Alte preparate: vin medicinal. fiind un agent de curăţire și revigorare a sistemului gastro-intestinal. din care se prepară infuzie și decoct. Acţionează și asupra sistemului nervos. Denumire populară: vineţică. Întrebuinţări. în icter. Cercetări mai noi au evidenţiat la produsele pe bază de verigariu și proprietăţi anticancerigene și imunostimulatoare. Substanţe active importante: betaină. pe . Apar în lunile mai și iunie. Ca purgativ. Frunzele au formă oval-lanceolată și sunt grupate pe tulpină. vinariţa a fost folosită. Vinariţa Denumire știinţifică: Asperula odorata. cu umezeală puţină – pe pajiști. un rol însemnat în terapiile privind restabilirea ritmului cardiac. ușor muchiată. vermifuge. plantă al cărei nume înseamnă „a vindeca”. Preparatele de verigariu au proprietăţi laxative și purgative. datorită aromelor sale. vinariţa iese în evidenţă prin calităţile sale de somnifer. multă vreme. vinariţa este utilizată și în stări de neurastenie. litiazele renale. Stachys germanica. litiază urinară. Recoltarea se face în luna iunie. din acest motiv. Întrebuinţări. între șase și nouă bucăţi. Vinariţa crește la umbra pădurilor. Mirosul acestei plante este foarte plăcut. au culoarea albă și cresc în partea superioară a plantei. de asemenea. cu flori pe ele. hidrolat. aparţinând de familia rubiaceelor. Datorită calităţilor sale tranchilizante. isterie. Vindeceaua Denumire știinţifică: Stachys officinalis. preparatele de vindecea pot fi toxice. Crește în locuri cu mult soare. faringitele. Vinariţa este cunoscută ca un eficient somnifer și. sedative. substanţe amare. Vindeceaua. compuși amari. ulei volatil. Vindeceaua este o erbacee din familia labiatelor. Florile. tonice. Din acest motiv. Tulpina este dreaptă. mucilagii. depurative. rujeolă. cu multă lumină. Întrebuinţări. cât și prin efectele sale în privinţa calculilor renali. În mod curent. Ca plantă medicinală. Vinariţa mai este folosită. degajă un miros de cumarină (o substanţă cristalină cu miros de fân cosit). melancolie. scarlatină. Florile sunt mici. precum și în hidropizie. taninuri. Prezentare. de culoare purpurie. Pentru uz medicinal se folosește planta în întregul ei. Are un rizom scurt și rădăcini numeroase. pentru alungarea insectelor și parfumarea lenjeriei. mucilagii. Frunzele au un peţiol pronunţat. fiind eficiente și în dizolvarea și sfărâmarea calculilor renali. Vinariţa se administrează și în indigestii. perenă. Prezentare. În cantităţi mari. dar mai ales vârfurile tinere. Datorită acestui fapt. fiind ușor de întâlnit în fâneţe. glucozide. În perioada de maximă vegetaţie.152 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: rezine. în gospodăria tradiţională. glicozide. Adevărata măsură a acestor mirosuri plăcute iese în evidenţă atunci când planta este uscată. Vinariţa este o erbacee de mici dimensiuni (circa 30 cm înălţime). uleiuri. are proprietăţi aromatice. pe dealuri. Vineriţa Denumire știinţifică: Ajuga reptans. tulpina – uneori ramificată în partea superioară – ajunge până la un metru înălţime și este acoperită cu peri. de exemplu. Pentru nevoi medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. flavone. taninuri.

se remarcă prin consistenţă. lemnificate și flexibile. Virnanţul Denumire știinţifică: Ruta graveolens. Este o erbacee cu un rizom scurt. ca plantă ornamentală. a înţepăturilor de insecte sau a mușcăturilor de animale veninoase. inositol.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 153 pajiști sau la marginea pădurilor. sunt grupate în vârful ramurilor. Preparatele de virnanţ sunt recomandate și în reumatisme. antialgice. Valoare medicinală au frunzele viţei de vie. ginecologice. bufeurile. aliment și medicament. În mod obișnuit. Tulpina. totuși. a sângerărilor și rănilor gingivale. fiind cultivat. cataplasme. glucozide. care apar în lunile mai și iunie. Virnanţul este o erbacee cu dezvoltare medie. Frunzele. Viţa de vie Denumire știinţifică: Vitis vinifera. extract. Substanţe active importante: zaharoză. de obicei. uneori roșie sau albă. se pare. Virnanţul este cunoscut și ca plantă aromatică. Se prepară infuzie. Preparatele din frunzele viţei de vie sunt un agent de regularizare și reechilibrare a circulaţiei sanguine – atât la nivel central. tinctură. de multă vreme. Viţa de vie este unul dintre cei cunoscuţi arbuști. Una dintre cele mai active substanţe este uleiul de virnanţ. antimicrobiene. Prezentare. frunzele și vârfurile tinere. cât și periferic. Reglează ciclurile menstruale. Virnanţul se întâlnește mai rar în flora spontană. ramurile cu flori. Mirosul său – specific. virnanţul va fi utilizat numai sub îndrumarea specialistului. Partea strict medicinală a viţei de vie nu sunt. fiind o plantă periculoasă. vertijul. ponderează variaţiile de rit m cardiac. rădăcini numeroase și stoloni dezvoltaţi. Flebita este o afecţiune în care preparatele din frunze de viţă de vie sunt . din care se prepară mai multe feluri de infuzie. Florile au. grosime și multe noduri. Fructul este o capsulă. inflorescenţele fiind sub formă de racem. printre cele mai vechi plante cultivate de om. ulceraţii stomacale și intestinale. deranjamente intestinale. hemoroizi. deși și aceștia au. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. vermifuge. Florile. târâtoare. Întrebuinţări. antispasmodice. ceaiuri medicinale în amestec cu alte plante. de formă ovală. Preparatele de vineriţăsunt cicatrizante. Deoarece are o serie întreagă de contraindicaţii. Vineriţa este recomandată pentru terapii în cazul unor afecţiuni precum cele pulmonare. de asemenea. Virnanţul are proprietăţi sudorifice. Aceste ramuri se mai numesc și lujeri. aceste preparate au proprietăţi astringente și diuretice. Substanţe active importante: ulei volatil. antiinflamatoare. Au. Întrebuinţări. Totodată. proprietăţi medicinale excepţionale – vinul însuși fiind considerat. agăţătoare. până la 20 de metri. prin grădini. Frunzele viţei de vie au formă de inimă. epilepsia. Face parte din familia vitaceelor și se remarcă prin lungimea impresionantă a ramurilor sale. Substanţe active importante: o substanţă specifică – rutină. decoct. dextroză. cele de la bază fiind dispuse în rozetă. Tulpina este lemnificată și are numeroase ramificaţii. rareori fiind lobate. Face parte din familia labiatelor. rezine. avortive. hemoragii uterine. alcaloizi. ulei esenţial. au culoare albastră. dispuse în struguri. planta are o înălţime de 50 cm. ulceraţii și răni ale pielii. aparţinând familiei rutaceelor. decoct. pulbere. astringente. palpitaţiile. fiind. Întrebuinţări. Se știe despre preparatele obţinute pe bază de vineriţă că au efecte pozitive în astm. Viţa de vie are o rădăcină foarte puternică. tanin. persistent – nu este prea plăcut. adică butucul viţei de vie. săruri minerale. Înălţimea vineriţei este redusă – maximum 40 cm. Florile. tuberculoză. strugurii. cu tot cu flori. o culoare galben-verzuie. de culoare galben-verzuie. pielea omului se poate irita. cumarină. vitamina C. decoct. Prezentare. Chiar și la o simplă atingere a plantei. Pentru utilizări medicinale se culeg florile. sunt crestate. dar poate fi utilizată și planta în întregul ei. sedative. heterozide. Virnanţul este o plantă otrăvitoare. efecte pozitive și în tratamentele împotriva viermilor intestinali. combate isteria. dar poate ajunge și până la un metru. potrivit ultimelor descoperiri. Denumire populară: rută. melancolia. Fructele nu sunt altceva decât binecunoscutele bobiţe (bace). dermatologice. Se prepară infuzie. Ramurile sunt relativ subţiri. Viţa de vie înflorește primăvara.

perenă. Volbura Denumire știinţifică: Convolvulus arvensis. la mai buna oxigenare și hrănire a sângelui. Este o plantă erbacee. Preparatele pe bază de volbură au o mare putere de purgaţie. pe dealuri și munţi. Prin distilare. în general. Infuzia și decoctul de viţelar au efecte calmante asupra organismului. a zonei abdominale. Volbura înflorește toată vara și aproape toată toamna. adormiţea. în poieni și luminișuri de pădure. este păroasă și poate ajunge la 30 cm înălţime. Volbura este o plantă târâtoare-agăţătoare. Din rădăcina și tulpina de volbură se fac ceaiuri laxative. iarba fânului. poţiune. Substanţe active importante: cumarină. cu flori în formă de spiculeţe. preparatele din frunze de viţă de vie se folosesc și în tratamentele împotriva hemoroizilor și a varicelor. cu o tulpină lungă de un metru și chiar mai mult. ulei volatil. Folosite adesea în alimentaţia curentă. Preparatele de vulturică au proprietăţi diuretice. des întâlnită în zona de câmpie și deal – pe terenuri agricole. Face parte din familia convolvulaceelor. Prezentare. au culoare galben-aurie și apar în perioada mai – august. Substanţe active importante: doi compuși specifici – convolvulina și jalapina. lipsită de frunze sau cu frunze mici. sau sub formă de tinctură.154 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC recomandate de multă vreme. acizi. Întrebuinţări. în activitatea sa de secreţie și eliminare. Întrebuinţări. din flori de viţelar se obţine un parfum de mare efect. substanţe amare. Prezentare. recomandânduse a fi utilizată în stare proaspătă. Substanţe active importante: glucozide. Vulturica este răspândită în zonele mai înalte. cicatrizante. Vulturica – o erbacee perenă – este o specie din familia compozitelor. frunzele de viţă de vie sunt. tinctură. Viţelarul este o plantă aromatică – miroase plăcut și persistent a cumarină. extract. combinate cu alte flori. pe marginea drumurilor. Acţiunea de curăţire a tractului gastro-intestinal și. cât și în tulburări de menopauză. Denumiri populare: rochiţa rândunelei. poala Maicii Domnului. Dezvoltă un rizom. din care se prepară infuzie și decoct. Substanţele volatile și amare din preparatele de viţelar au efecte benefice în ceea ce privește circulaţia sângelui și funcţionarea inimii. este însemnată și. Crește sub forma unei tufe gălbui (circa 50 cm înălţime). Întrebuinţări. De asemenea. se fac ceaiuri medicinale care creează un veritabil confort psihic. Jalapina – un glucozid – se manifestă ca agent laxativ. poala rândunicii. vitamina C. precum și taninuri. Din florile de viţelar. prin pârloage. florile de viţelar sunt un remediu pentru bolile de ficat și de splină. Băile cu infuzie sau decoct de viţelar aduc pacea fizică și psihică celor profund obosiţi sau care au trecut prin momente grele. de aceea. grupate. pe terenuri înţelenite. Viţelarul – plantă mai puţin cunoscută chiar și în cercurile naturiștilor – este o erbacee perenă din familia gramineelor. umbeliferonă. Florile apar în lunile mai și iunie. . Florile. deci. din care pornesc rădăcinile și stolonii. prin urmare. Viţelarul Denumire știinţifică: Anthoxanthum odoratum. Hieracium transsilvanicum. Interes medicinal prezintă toată planta. preparatul de volbură este recomandat în constipaţii și dischinezii biliare. adică a fân. care se administrează mărunţită. în amestec cu miere. Vulturica Denumire știinţifică: Hieracium pilosella. Se prepară infuzie. Crește pe pajiști. Parfumul de cumarină contribuie și la intensificarea și reglarea respiraţiei și. accentul fiind pus mai ales pe tratarea urmărilor acestei boli. și agenţi cu efecte medicinale dintre cele mai favorabile. Pentru aplicaţii terapeutice se recoltează florile. antrenând benefic chiar și bila. în locuri cu lumină multă. Prezentare. Tulpina aeriană. Florile sunt albe sau roz și au formă de pâlnie (o pâlnie de gramofon în miniatură). În medicina populară. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. săruri minerale. Denumire populară: părangină.

Preparatele de yucca sunt detoxifiante. Tulpina. enterocolite. sporește pofta de mâncare. Tulpinile au înălţime redusă. sub formă de buchet. antiinflamatoare. Inflorescenţa de yucca are forma unui racem foarte dezvoltat. Florile. pietrelor). săruri minerale. dar și în pârloage sau pe terenuri înţelenite. decoct. reumatisme. ramnoză. Zmeurul Denumire știinţifică: Rubus idaeus. apare îndeosebi în culturile legumicole. Cercetări mai noi au evidenţiat faptul că yucca reduce colesterolul. deosebit de important. arabinoză. așezate ca un pendul. Pentru uz medicinal se recoltează părţile aeriene ale plantei. Această plantă care este. Frunzele. laxative. Se prepară infuzie. Fructul este o capsulă. imunostimulatoare. o buruiană. de fapt. Yucca este o plantă verde în permanenţă. au culoarea galben-deschis și mijlocul purpuriu. aminoacizi. vitamine. boală infecţioasă gravă. Cel mai cunoscut preparat – ceaiul de zămoșiţă – este recomandat în boli ale rinichiului și ale căilor urinare (mai ales pentru combaterea depunerilor. Potrivit aceluiași specialist. Zămoșiţa este o erbacee din familia maivaceelor. edeme. au formă lobată sau penată. dezinfectante. afecţiuni ale ficatului și rinichilor. Z Zămoșiţa Denumire știinţifică: Hibiscus trionum. Denumire populară: macul ciorii. abcese. extract. fiind acoperită cu perișori tari. Sunt indicate în ulcere. Prezentare. Hibiscus ternatus. febră. diuretice. Preparatele pe bază de zămoșiţă au proprietăţi depurative. principiile antibiotice din vulturică sunt un remediu în boala numită bruceloză. ajunge până la 80 cm înălţime. frunzele fiind situate în vârful ramurilor. păroase și peţiolate. înlesnește asimilaţia. Y Yucca Denumire știinţifică: Yucca schidigera. Întrebuinţări. Substanţe active importante: flavone. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană a plantei. Sunt recomandate în deranjamente stomacale și intestinale. caracterizată prin febră intensă și deformarea splinei. cicatrizante. care se dezvoltă din iunie și până în septembrie. . săruri minerale.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 155 depurative. Prezentare. cistite. Observaţii mai noi arată că preparatele de vulturică au influenţe benefice și asupra unor afecţiuni cardiace. potrivit căruia vulturica ar conţine principii antibiotice și ar contribui la scăderea colesterolului. în afecţiuni reumatice. Yucca – un arbust din familia liliaceelor (agavaceele) – crește în America Centrală. Herbalistul Jean Valnet menţionează faptul. Întrebuinţări. scăderea capacităţii de apărare a organismului. ramificată de la bază. epuizare fizică și psihică. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită yuccagenol. Numele îi vine de la poziţia florilor. Unii specialiști recomandă zămoșiţa și în tratarea ulcerelor și a iritaţiilor stomacale și intestinale. antiinfecţioase și antiinflamatoare.

Prezentare. Zorelele sunt specii de plante ornamentale agăţătoare. făcându-și loc. de obicei. ale tractului digestiv. diareea. depurative. Denumire populară: bună dimineaţa. Frunzele au formă de inimă și sunt de un verde închis. o dezvoltare anuală. Zorelele Denumire știinţifică: Ipomaea purpurea. Florile au culoare albă și se adună în inflorescenţe bogate. Preparatul de zorele este descongestionant. însă. fiind gustoase și aromate. nu se va folosi preparat de zorele în cazul unor inflamaţii intestinale și nici în caz de sarcină sau alăptare. în formă de pâlnie. frunzele. Potrivit specialiștilor. Prezentare. În ceea ce privește calitatea fructelor. Compușii zorelelor sunt încă puţin cercetaţi. tinctură și o rășină. protecţie în faţa substanţelor foarte active. acizi. subţire. din punct de vedere medicinal. faringita. Datorită acestor proprietăţi. au culori diferite. reechilibrând activitatea intestinală și asigurându-i. Aceste plante își au obârșia în zona Americii Centrale. printre marii arbori. desigur. Face parte din familia rozaceelor. vitamina C. Întrebuinţări. Substanţe active importante: tanin. laxativ și chiar purgativ. fructele zmeurului. dar. în unele blocaje ale sângelui în organism (inclusiv menstre blocate). Ipomaea purga. Ceaiul de zmeur este și un bun dezinfectant. Potrivit unor observaţii mai noi. Preparatele obţinute din zmeur au efecte diuretice. este dată de rădăcină – din care se prepară pulbere. preparatul din frunze de zmeur are efecte pozitive și în tratamentul prostatei. . Tulpina. zmeurul este recomandat în tratamente ale căilor respiratorii. dată fiind. Fructele au culoare roșie. în primul rând. săruri minerale. pe o arie geografică întinsă – de la câmpie și până în zona subalpină. Zmeurul este un arbust de pădure. Fac parte din familia convolvulaceelor și au. din care se prepară infuzie sau decoct. importanţa sa economică. rinichilor. Ramurile zmeurului sunt subţiri și pline de ghim pi. Florile. astringente. totodată. precum și în combaterea menstruaţiilor dureroase. în congestii cerebrale. Importanţa lor. mai ales albastru și mov-roșcat. uneori. Acest arbust poate fi întâlnit. Se folosește în terapii ce vizează anumite afecţiuni din categoria hidropiziilor. laxative. se pare că fructele zmeurului din flora spontană au calităţi mai pronunţate și sunt cu mult mai aromate. flavone. mai ales.156 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Denumire populară: mălină. chiar și de doi metri. și în formă cultivată. poate avea o lungime de trei metri. convolvulină. în deranjamente intestinale. Zmeurul înflorește din luna mai și până în luna august. fragarină. Valoare medicinală au. Substanţe active importante: rășină. vermifug. Printre afecţiunile în care preparatele din zmeur dau rezultate se numără gastrita hiperacidă. Frunzele sunt aproape albe (argint ii) pe faţa inferioară și verde-deschis pe faţa superioară. Zmeurul este un arbust ghimpos ce crește sub forma unui tufan a cărui înălţime poate trece. Întrebuinţări.

substanţă care face gura pungă.stimulează secreţia biliară a ficatului. Bactericid . Anafrodiziac (anafrodisiac) .favorizează secreţiile gastrice. În limbaj Avitaminoză . Melene .inflamare acută sau cronică a întregului tract intestinal.oprește dezvoltarea microbilor. Antiseptic . Antihelmintic . Soporific . Revulsiv . peste normal. Congestie . Carminativ .provoacă transpiraţie. Astringent . Aromatic . reglează bătăile inimii. Citostatic . Anorexie . substanţe care ajung Uterotonic .care stimulează activitatea bilei și a căilor biliare și provoacă eliminarea Colecistită .boală în care albumina (o proteină) ajunge în urină. Antihistamic . Hemostatic .acţionează împotriva greţurilor sau stărilor de vomă.inflamarea vezicii biliare. determinată de o congestie ușoară.afecţiune caracterizată prin lipsa poftei de mâncare.dureri menstruale.împiedică formarea de secreţii. toxice din organism. Stomahic . Secretolitic .tulburări de digestie. Galactogog . Sudorific . Diaforetic .stopează sau combate hemoragiile. Antihemoragic . întărește mușchiul inimii și Cardiotoxic . Coleretic . Antimitotic . Albuminurie .reglează menstruaţia. Emenagog .aduce un aflux de sânge în locul sau în organul pe care este aplicat.care răspândește o aromă.substanţă sau preparat care diminuează funcţiile sexuale. Dispepsie .împotriva tumorilor.retenţie de apă în ţesuturi.fortifică uterul. Hematurie . Estrogeni .substanţă sau preparat care stimulează inima.inflamare acută sau cronică a intestinului subţire.acţionează împotriva viermilor intestinali. Cardiotonic . Enterită . conţinutului acestora. Eritem .sânge în urină.provoacă transpiraţia.somnifer.oprește hemoragia.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 157 Explicarea unor termeni mai puţin cunoscuţi Afrodiziac (afrodisiac) .comprimă ţesuturile. Edem . echilibrează secreţiile.hemoragii digestive.fără vitamine.tulbură activitatea inimii. al altor boli asemănătoare). Antispastic .substanţă sau preparat care stimulează funcţiile sexuale.elimină substanţele dăunătoare. blochează dezvoltarea tumorilor. Depurativ (sau detoxifiant) .acţionează împotriva spasmelor mușchilor striaţi sau netezi.situaţie în care rinichii nu pot elimina ureea și alte toxine.aflux anormal de sânge într-o zonă a corpului sau într-un organ. Angiocolită .fortifică venele. Uremie . Enterocolită .inflamaţie a căilor biliare. apărută ca urmare a unor boli. Antiemetic .inflamaţie a vezicii urinare.cu acţiune împotriva microbilor. Venotonic .hormoni feminizanţi. în sânge și produc o intoxicare a organismului. .favorizează secreţia laptelui la femeile care alăptează.roșeaţă a pielii.oprește sau împiedică înmulţirea celulelor (de obicei în cazul cancerului sau Colagog . popular .calmează durerile abdominale și facilitează eliminarea gazelor.ucide microbii. Dismenoree .acţionează împotriva unor forme de alergie. Bacteriostatic . Cistită . ajută la cicatrizare. combate dezvoltarea microbilor patogeni. accelerând astfel digestia.

București. București. București 9. o speranţă pentru fiecare.. Editura Ceres. București. Geddes & Grosset. lași. București. Pârvu Constantin.158 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. 16. 1968. aliment și medicament. 1999. 1999. Librairie Grund. Editura Polirom. Gherman Ion – Medicină alternativă tradiţională. Pamfilie Tudor – Boli și leacuri la oameni. 18. partea a treia. Chirilă Pavel și colectiv – Medicină naturistă – Mic tratat terapeutic. Godeanu Stoica. București. București. București. Ciofit Ruxandra.A. Editura Saeculum I. Editura Didactică și pedagogică. 14. Coiciu Evdochia. x x x Faune et flore d' Europe. 2000 6. Toma Ion – Atlas botanic. 15. 1978 2. 19. Editura Academiei. Gunter Ernest – Hrana vie. 1985. Valnet Jean – Fitoterapia. Editura Fiat Lux. Editura știinţifică și enciclopedică. Saragea M. Editura Didactică și Pedagogică. Bereșiu Ileana. București. Moruzi Constanţa. Editura Polirom. UK. București. 1998.. Paris x x x Mic dicţionar enciclopedic. 1988. 2003. București. 1962. 1975 x x x Dicţionarul explicativ al limbii române. Stroe Laurenţiu – Călăuză în lumea plantelor și animalelor. 21. 2000 5. Editura Ceres. Editura Venus. lași. București. Kirkpatrick Betty – Home remedies. Editura Z 2000. București. Maica Sofronia – Tainele leacurilor mănăstirești. București. 1987. București. București. 2003 4. Editura Miracol. ediţia a lll-a. 1985 8. după datinile și credinţele poporului român. R. Editura Vestala. 1993. Popescu Octavian – Fitoterapie tradiţională și modernă. Editura Fiat Lux. Bojor Ovidiu. Duchamel Catherine – Cartea verde a femeii. Axei Springer. 2000 7. ghid practic. 17. Alexandriu-Peiulcscu Maria și Popescu Horia – Plantele medicinale în terapia modernă. 1974. Editura Academiei. 2000 13. 2002 3. București. 10. Editura Academiei. Frumușelu Laurenţiu – Preparate culinare din legume mai puţin folosite. 20. Niţă Ibrian Elena – Plantele. – Mic atlas de plante. București. Plinius – Naturalis Historia – Enciclopedia cunoștinţelor din Antichitate. 12. ediţia a lll-a. Vasilca-Mozăceni Adrian – Ghidul plantelor medicinale. 1986 x x x Dicţionarul explicativ al limbii române. Editura Ceres. Editura Miracol. Editura Academiei. tratamentul bolilor cu plante. Editura Medicală. vite și păsări. Niţă Ibrian Elena – Tratat de hrană vie. București. 11. Popovici Lucia. ed. Editura Garamond. a ll-a. . supliment (DEX – S). București. 1985. și colectiv – Tratat de fiziopatologie. Todor I. 2001. Bojor Ovidiu & colaborator – Pledoarie pentru viată lungă. Racz Gabriel – Plantele medicinale și aromatice.O. 2003.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful