ANALELE Ş TIIN Ţ IFICE

ALE UNIVERSIT ĂŢ II „AL.I.CUZA” DIN IAŞI (SERIE NOU Ă )

TEOLOGIE ORTODOXĂ

TOM XII

2007

Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

COMITET DIRECTOR: Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, locţiitor de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei şi Membru de onoare al Academiei Române Academician Prof.dr. Emilian Popescu Prof.dr.pr. Viorel Sava – decan Prof.dr.pr. Gheorghe Popa Prof.dr.pr. Nicolae Achimescu Prof.dr.pr. Petre Semen Prof.dr.pr. Ioan C. Teşu Prof.dr. Ion Sandu Prof. Joseph Famerée – Université Catholique de Louvain, Louvain - la - Neuve, Belgia Prof. François Bousquet, Faculté de Théologie et de Sciences Religieuses de l’Institut Catholique de Paris, Franţa J.A. McGuckin, Universitatea Columbia, New York, USA Matija Strlic pHD – University College London Centre for Sustainable Heritage CONSILIU DE REDACŢIE: Conf.dr.pr. Ion Vicovan Conf.dr. Nicoleta Melniciuc-Puică Conf.dr. Vasile Cristescu Conf.dr. Carmen-Maria Bolocan Conf.dr. Carmen-Gabriela Lăzăreanu Lect.dr.pr. Alexandrel Barnea Lect.dr.pr. Ilie Melniciuc-Puică Lect.dr.pr. Dan Sandu Lect.dr.pr. Adrian-Lucian Dinu Lect.dr.pr. Daniel Niţă-Danielescu Lect.dr. Merişor Dominte Lect.drd. Stelian Onica REDACTOR RESPONSABIL: Prof.dr.pr. Gheorghe Petraru TEHNOREDACTOR: Valentin Grosu Adresa: Str. Cloşca, nr. 9 Iaşi, 700 066 România Tel: Fax: 0040 232 201 328 0040 232 201 329 0040 232 258 430

SUMAR
I. BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ ÎNTRE CONTINUITATE ŞI DINAMICĂ ÎN CONTEXTUL ALEGERII UNUI NOU ÎNTÂISTĂTĂTOR Lect.dr.Arhim. Varlaam Merticariu Un nou început, temeinic şi luminos. Prea Fericitul Părinte Daniel – al şaselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române....................7 Conf.dr.pr. Ion Vicovan Vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist – preocupări istorice.........31 II. 2007 – ANUL PIOASEI RECUNOŞTINŢE ŞI AL INSPIRAŢIEI TEOLOGICE PRIN RECURS LA OPERA SFÂNTULUI IOAN HRISOSTOM Prof.dr.pr. Petre Semen Concepţia Sfântului Ioan Gură de Aur despre post şi înfrânare..........61 Prof.dr.pr. Viorel SAVA Familia creştină astăzi: provocări, şanse, perspective – răspunsuri gândite de Sfântul Ioan Gură de Aur în vremea lui pentru timpul nostru...................................................................73 Prof.dr.pr. Ioan C. Teşu Necazurile şi încercările, căi spre mântuire. Accente hrisostomice ....93 Lect.dr.pr. Ilie Melniciuc-Puică Rolul femeii păcătoase în abordarea biblică şi liturgică a Sfântului Ioan Hrisostom ........................................................................111 Arhim.Asist.Drd. Emilian Nica Monahismul în viaţa şi opera Sfântului Ioan Gură de Aur .................125 III. SFÂNTA SCRIPTURĂ – TEMEIUL TEOLOGIEI ŞI VIEŢII CREŞTINE Archimandrite Prof. Dr. Job Getcha Reading the Bible with Saint Andrew of Crete ..................................139 Stefan Munteanu La traduction œcuménique de la Bible. Un modèle de collaboration autour du texte biblique ...........................................................153 Lect.dr.pr. Ilie Melniciuc-Puică Mărturii despre teofanie în Evanghelia după Ioan.............................179

Prep.drd.pr. Cezar-Paul Hârlăoanu Personalitatea patriarhului Avraam în tradiţia Sinagogii şi a Bisericii .................................................................................193 Conf.dr. Carmen-Maria Bolocan Sfântul Apostol Pavel – Apostol al neamurilor şi iniţiator al pedagogiei creştine .................................................................211 IV. DOGMĂ ŞI SPIRITUALITATE – ORIZONTUL COMUNIUNII CU HRISTOS ŞI SFINŢII SĂI Lect.dr.pr. Adrian Dinu La Vierge Marie: le point de vue d’un théologien européen du XXIe siècle ...............................................................................225 Conf.dr. Carmen-Maria Bolocan Ierarhia bisericească după Scrierile Părinţilor Apostolici...................245 Prep.drd. Emilian-Iustinian Roman Aspetti specifici sull’istituto e natura del matrimonio nella Chiesa Ortodossa Romena .................................................................261 Lect.dr.pr. Adrian Dinu Moartea omului: experienţă temporală şi dimensiune a veşniciei.....275 V. UNITATEA CREŞTINILOR – SPERANŢĂ ÎNTRE REALIZĂRI ŞI DIFICULTĂŢI Prof.dr.pr. Gheorghe Petraru Les theologiens orthodoxes roumains sur le dialogue de la comission mixte avec Rome...........................................299 Lect.dr.pr. Dan Sandu Dialogul credinţei sau despre dificulatea de a fi ecumenic într-o lume tradiţionalistă ori tradiţionalist într-o lume ecumenică ....311 VI. OMUL, FIINŢĂ RELIGIOASĂ ŞI CONTEXTUL SECULARIST Pr. François Bousquet Ressources de la foi en un temps de mutations culturelles ..............333 Pr.prof.dr. Nicolae Achimescu Omul religios în viziunea lui Mircea Eliade ........................................345 Prep.drd. Iulian Damian Tradiţie şi emancipare în familia hindusă ..........................................363

VII. TEOLOGIA ÎN CETATE. BISERICA, ŞCOALA ŞI INSTITUŢIILE SOCIALE Lect.dr.pr. Alexandrel Barnea Muzica bisericească în învăţământul teologic – trecut, actualitate şi perspective .........................................................385 Lect.dr. Carmen-Gabriela Lăzăreanu Bătrânii şi stadiul terminal..................................................................401 Pr.drd. Marcel C. Cojocaru Sbornicul de la Slatina şi autorii lui....................................................427 VIII. ARTA SACRĂ – CERUL PE PĂMÂNT Lect.dr. Merişor G.Dominte, Lect.drd. Stelian Onica,Asist. Bogdan Cojocea Aspecte plastice ale Naşterii şi Botezului Mântuitorului în iconografia creştină (I). (Derivarea formei în configuraţii simbolice)............................447 Lect.drd. Stelian Onica, Lect.dr. Merişor G. Dominte Cadre din repertoriul iconografic creştin al temei sacrificiului ...........477 Lect.drd. Elena Ardelean Aspecte ale utilizării unor noi agenţi de consolidare în tratamentele de restaurare ale suporturilor papetare..............507 Lect.drd. Moşneagu Mina Relaţii interspecifice ale dăunătorilor din familia Anobiidae (O. Coleoptera) în cadrul biocenozei ......................................523 IX. RECENZII Jean-Claude Larchet, L’inconscient spirituel, Les Editions du Cerf, Paris, 2005, 274 p. - Prof.dr.pr. Gheorghe Petraru ................................535 Marcel Neusch, Les traces de Dieu. Elements de Theologie fondamentale, Les Editions du Cerf, Paris, 2005, 256p. - Prof.dr.pr. Gheorghe Petraru................................................................541 God, Humanity and the Cosmos. Second Edition Revised and Expanded as a A Companion to the Science-Religion Debate, Christopher Southgate..., T/T Clark International, A Continuum imprint, London, New-York, 2005, 446 p. - Prof.dr.pr. Gheorghe Petraru.........................546

X. CONSEMNĂRI Colocviul spiritual-academic: „Sfântul Ierarh Varlaam, Mitopolitul Moldovei – slujitor al credinţei şi culturii creştine” - Asist.drd.Arhim.Emilian Nica ....549 „Membri ai Bisericii – cetăţeni ai lumii”. A II-a Conferinţă a Tinerilor Ortodocşi. Istanbul, 11-16 iulie 2007 - Prep.drd. Iulian Damian.............551 A III-a Adunare Ecumenică Europeană, Sibiu, 4-9 septembrie 2007 - Prof.dr.pr. Viorel Sava ........................................557 Sesiunea anuală a Comisiei de Istorie Bisericească a Bisericii Ortodoxe Române - Asist.drd.Arhim. Emilian Nica ................................................563 Simpozionul Ştiinţific Internaţional „Sf. Ioan Hrisostom Arhiepiscop al Constantinopolului, aniversarea a 1600 de ani de la moartea sa (407-2007)”, Istanbul, 13-18 septembrie 2007 - Prof.dr.pr. Viorel Sava .....................565 Simpozionul naţional: „Rezistenţa prin religie în timpul regimurilor totalitare” - Asist.drd.Arhim. Emilian Nica .............................569 Conferinţa Europeană: „The Paths of Santiago de Compostela and the Meetings of the «Hôtel-Dieu»”, Le Puy en Velay, Franţa, 27-30 septembrie 2007 - Prof.dr.pr. Viorel Sava ....................................571 Cuvânt festiv rostit cu prilejul binecuvântării anului universitar 2007-2008 la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, 15 octombrie 2007 - Prof.dr.pr. Viorel Sava ......................................573 Participări la manifestări internaţionale .............................................................580 Personalităţi care au vizitat Facultatea de Teologie .........................................582 XI. DIN VIAŢA FACULTĂŢII I. Corpul profesoral al facultaţii în anul 2007....................................................583 II. Activitatea ştiinţifcă în anul 2007..................................................................585 III. Doctoranzi ai facultăţii noastre în 2007.......................................................585 IV. Licenţiaţi 2007.............................................................................................586

I
BISERICA ORTODOXĂ ROMÂN Ă ÎNTRE CONTINUITATE Ş I DINAMIC Ă ÎN CONTEXTUL ALEGERII UNUI NOU ÎNTÂISTĂ TĂ TOR

Un nou început, temeinic şi luminos. Prea Fericitul Părinte Daniel – al şaselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
Lect.dr.Arhim. Varlaam Merticariu După mai bine de 20 de ani de patriarhat şi după cea mai îndelungată arhierie din întreaga istorie a Bisericii noastre, slujite cu demnitate şi dăruire de vrednciul de pomenire Patriarhul Teoctist, cârma Bisericii noastre a fost încredinţată în urma votului exprimat cu multă responsabilitate şi în urma unor intense dezbateri de către membrii Colegiului Electoral Bisericesc, Înalt Prea Sfinţitului Părinte Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, părintele nostru duhovnicesc, care a devenit astfel, în ziua de 12 septembrie 2007, la pomenirea Sfântului Grigorie Luminătorul, cel de-al şaselea Patriarh al României. Tinereţea viguroasă şi robustă a noului Întâistătător al Ortodoxiei româneşti, pregătirea sa teologică ireproşabilă, abnegaţia şi devotamentul fără limite în slujirea Bisericii lui Hristos, dragostea sa neţărmurită pentru poporul credincios, proiectele sale generoase pentru viitorul Bisericii

8

Lect.dr.Arhim. Varlaam Meticariu

noastre, ataşamentul său neţărmurit faţă de valorice veşnice ale Ortodoxiei universale şi faţă de darurile speciale ale Ortodoxiei româneşti, deschiderea responsabilă şi evanghelică faţă de confesiunile creştine tradiţionale, zelul pastoral şi râvna misionară ancorate în realităţile societăţii moderne tot mai secularizate, disponibilitatea la provocările contemporaneităţii, dar mai ales marile şi însemnatele realizări înfăptuite în cei peste 17 ani de arhipăstorire în fruntea Bisericii din Moldova, reprezintă premisele nedesminţite ale unui Patriarhat îndelungat, strălucit şi glorios. Alegerea sa în fruntea Bisericii noastre în ziua de 12 septembrie 2007 şi întronizarea în scaunul vrednicilor săi înaintaşi, în ziua de 30 septembrie, reprezintă momente fericite şi emoţionante pentru toţi profesorii Facultăţii de Teologie din Iaşi, ca şi pentru cei ai Seminariilor din Moldova, pentru colaboratorii din administraţia eparhială, pentru preoţii de la parohii şi cinul monahal, pentru ostenitorii aşezămintelor culturale, filantropice, medicale şi sociale, de ocrotire şi restaurare a patrimoniului artistic bisericesc, pentru toţi credincioşii care i-au fost alături, contribuind la bunul mers al vieţii bisericeşti de pe cuprinsul Moldovei. Pentru a privi cu şi mai multă certitudine viitorul, să privim cu luare aminte trecutul apropiat, cei şaptesprezece ani de arhipăstorire a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, pentru a rememora, chiar şi numai în treacăt, cele mai însemnate realizări, garanţii ale unui temeinic şi luminos început, ale unei rodnice şi binecuvântate lucrări viitoare. La 1 iulie 1990, în ziua întronizării sale în venerabilul scaun al istoricei Mitropolii a Moldovei, Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Daniel – astăzi noul Patriarh al României – care la acea dată încă nu împlinise vârsta de 39 de ani, mărturisea: «cu uimire şi teamă sfântă înţeleg că Dumnezeu a binevoit să-mi încredinţeze spre pază şi păstorire comoara sau odorul sfânt al lui Hristos din Moldova şi Bucovina, adică Biserica Sa de pe aceste meleaguri sfinţite cu jertfe şi nevoinţe binecuvântate, cu frumuseţe şi hărnicie»1.

Redacţia, Întronizarea Înalt Prea Sfinţitului Daniel, ca Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, anul LXVI, 1990, n. 4 (iulie-septembrie), p. 32.

1

P.F. P Ă RINTE DANIEL - AL Ş ASELEA PATRIARH AL B.O.R.

9

În programul pastoral şi misionar anunţat cu acel binecuvântat şi providenţial prilej, Prea Fericirea Sa sublinia ca prioritare: apărarea şi promovarea dreptei credinţe, cultivarea unităţii bisericeşti şi naţionale a românilor despărţiţi de vitregia timpurilor moderne, intensificarea legăturii fecunde dintre credinţă şi cultură, proclamarea adevărului mântuitor în şcoli şi în sanctuarele de cultură ale ţării, organizarea unei Facultăţi de Teologie în cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi şi redescoperirea bucuriei dialogului dintre teologie şi ştiinţă, dinamizarea învăţământului seminarial, promovarea unei bune înţelegeri şi colaborări cu alte Biserici pe plan local. Înainte de toate, Prea Fericitul Părinte Daniel, ca Mitropolit al Moldovei, s-a preocupat de păstrarea şi îmbogăţirea celui mai mare şi preţios tezaur pe care l-a găsit în Eparhia pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o spre păstorire începând cu 1 iulie 1990, şi anume evlavia şi credinţa fiilor săi duhovniceşti. În acest sens, chiar în ziua întronizării, spunea: «Comoara de mare preţ sau Biserica lui Hristos din Moldova şi Bucovina a fost păstrată şi transmisă din generaţie în generaţie, prin râvna, priceperea şi osteneala atâtor vrednici înaintaşi, mari păstori de suflete şi oameni de cultură… care au îndrumat pe calea mântuirii şi a sfinţeniei sufletul profund religios al poporului nostru de pe aceste meleaguri. Urmând pilda lor, ne revine astăzi, în primul rând, datoria sfântă şi mare de a apăra şi promova dreapta credinţă a moşilor şi strămoşilor noştri. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât dreapta credinţă este legătura cea mai sfântă a poporului român cu Hristos iubitorul de oameni şi de neamuri credincioase…»2. Pentru o mai eficientă şi intensă lucrare pastorală şi misionară a Bisericii, Prea Fericitul Daniel s-a străduit pentru reînfiinţarea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor (12 februarie 1990)3 şi reactivarea Episcopiei Huşilor (24 octombrie 1995)4, chemând la lucru în ogorul
Ibidem, p. 31-32. Lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (3-4 aprilie 1990), în „Biserica Ortodoxă Română”, anul CVIII, 1990, nr. 3-4, nr. 16-18. 4 Sfântul Sinod a luat în discuţie Adresa nr. 2882/1995 a Episcopiei Romanului şi Huşilor privind reactivarea Episcopiei Huşilor, în Lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sumarul şdinţei de lucru din 24-25 octombrie 1995, în „Biserica Ortodoxă Română”, anul CXIII, 1995, nr. 7-12, p. 49-50.
3 2

10

Lect.dr.Arhim. Varlaam Meticariu

Domnului noi ierarhi, tineri, destoinici şi bine pregătiţi la înalte şcoli teologice din ţară şi străinătate5. În cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, în vederea dinamizării vieţii bisericeşti s-au înfiinţat cinci noi protopopiate6, numărul acestora ajungând la douăsprezece7 iar numărul parohiilor a crescut cu aproape şase sute de noi unităţi prin reactivarea celor desfiinţate de regimul comunist, prin divizarea parohiilor cu un număr mare de enoriaşi şi prin înfiinţarea altora noi, în filiale8. Urmare acestor schimbări în plan administrativ, a început o amplă activitate de consolidare, restaurare, pictare sau înnoire a bisericilor şi mai ales una de ridicare de noi locaşuri sfinte în parohiile nou înfiinţate şi şi în cele care nu au avut niciodată biserică. Amploarea acestui program este ilustrată de cele peste 1700 de şantiere din Arhiepiscopia Iaşilor9, de faptul că în aceşti unsprezece ani au fost sfinţite peste 160 de altare noi şi au fost hirotoniţi peste 900 de tineri teologi.

†Ioachim, Episcopul Huşilor, Hirotonia în arhiereu a Prea Cuviosului Părinte Arhimandrit Corneliu Onilă, în lucrarea sa: Conştiinţă şi slujire preoţească, vol. II, Editura Episcopiei Huşilor, Huşi, 2002, p. 204-213; Constantin Gherasim, (a consemnat), P.S. Ioachim Băcăoanul noul arhiereu vicar al Romanului, în „Teologie şi Viaţă”, serie nouă, anul X (LXXVI), 2000, nr. 1-6, p. 25-31. 6 Iaşi II (înfiinţat la 1 mai 1991), Darabani (înfiinţat prin hotărârea Adunării Eparhiale din 1995), Săveni (înfiinţat la 1 mai 1993), Roznov (înfiinţat la 1 martie 1995) şi Ceahlău (înfiinţat la 11 iulie 1991). În perioada 1991-1999 a funcţionat şi Protopopiatul Truşeşti. 7 La cele menţionate la nota precedentă adăugăm protopopiatele tradiţionale: Iaşi I, Hârlău, Paşcani, Botoşani, Dorohoi, Piatra Neamţ şi Târgu Neamţ. 8 La sfârşitul anului 2004 existau 1165 de parohii (în 1990, numărul lor era de aproximativ 585). 9 În perioada 1990-2007 în Arhiepiscopia Iaşilor s-au deschis peste 1700 de şantiere: 340 de şantiere în vederea construirii de noi biserici din care peste 140 au fost definitivate; 263 de şantiere de pictură din care peste 180 au fost finalizate; 320 de şantiere de reparare, consolidare şi restaurare a lăcaşurilor de cult (56 din ele, monumente istorice), din care sau finalizat un număr de peste 170; 70 de şantiere de construire de clopotniţe din care s-au încheiat 40; 96 de şantiere în vederea construirii sau consolidării unor corpuri de chilii în mânăstiri şi schituri din care s-au finalizat 37; 24 de şantiere de construcţie a unor case mortuare din care 11 au fost încheiate; 287 de şantiere de construcţii case parohiale din care 230 au fost finalizate; 261 de şantiere de ridicare a unor case sociale (de prăznuire), zeci de şantiere gospodării anexe etc.

5

P.F. P Ă RINTE DANIEL - AL Ş ASELEA PATRIARH AL B.O.R.

11

În vederea pregătirii cât mai temeinice a tinerei generaţii de preoţi pentru parohii şi mânăstiri, precum şi a altor tineri dornici să contribuie la susţinerea activităţilor Bisericii, Prea Fericitul Daniel a reînfiinţat în 1990 Facultatea de Teologie10, integrată la scurtă vreme Universităţii «Al. I. Cuza» din Iaşi şi a înfiinţat, pe lângă Seminarul Teologic Liceal «Veniamin Costachi» de la Mânăstirea Neamţ, singura şcoală teologică din Moldova până în 1990, noi seminarii: Seminarul «Cuvioasa Parascheva» de la Mânăstirea Agapia pentru călugăriţe şi tinere fete, Seminarul «Sfântul Gheorghe» din Botoşani (începând cu anul şcolar 1993-1994)11, Seminarul «Sfântul Ioan Iacob» din Dorohoi (începând cu anul şcolar 1993-1994), Seminarul «Sfântul Vasile cel Mare» din Iaşi (începând cu anul şcolar 1995-1996)12, Seminarul «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena» din Piatra Neamţ (începând cu anul şcolar 19961997)13. Pentru pregătirea cântăreţilor bisericeşti s-au înfiinţat două şcoli profesionale pe lângă Seminariile Teologice de la Mânăstirea Neamţ şi Botoşani. O atenţie deosebită a acordat Chiriarhul nostru cultivării credinţei celor mici. Este cunoscută de către toţi insistenţa cu care a susţinut introducerea Religiei ca disciplină în şcolile laice, preocuparea constantă pentru alcătuirea unor manuale şcolare moderne şi eficiente, precum şi pentru pregătirea profesorilor de religie. În acest sens, începând cu anul universitar 1991-1992, în cadrul Facultăţii de Teologie s-a înfiinţat secţia de Teologie Ortodoxă-Litere, cu specializarea: Teologie Ortodoxă-Litere limbă română, completată începând cu anul universitar 1993-1994 cu o
Pr. Asist. Gh. Popa, O clipă îndelung aşteptată: Deschiderea cursurilor la Institutul Teologic Universitar din Iaşi, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, anul LXVI, 1990, nr. 5-6, p. 117-126. Vasile Iancu, Reîntemeierea unui binecunoscut lăcaş: Institutul Teologic Universitar din Iaşi, în „România literară”, 19 octombrie 1990. 11 Pr. Sebastian Eugen Teacu, Seminarul Teologic liceal ortodox „Sfântul Gheorghe” - Botoşani, în „Candela Moldovei”, anul X, 2001, nr. 7-8, p. 20-21 + 1 foto. 12 Prof. Drd. Daniel Danielescu, Seminarul ieşean, în Muguri de lumină, anul V, nr. 1 (17), supliment la „Candela Moldovei”, anul VI, 1997, nr. 1-2. 13 Lucrările Sf. Sinod al BOR. Sumarul şedinţei de lucru din 13-14 februrie 1996. Temei nr. 899/1996 - Adresa Arhiepiscopiei Iaşilor nr. 822/1996, cu propunerea de înfiinţare a Seminarului teologic liceal în Municipiul Piatra Neamţ, începând cu anul de învăţământ 1996-1997, în „Biserica Ortodoxă Română”, anul CXIV, 1996, nr. 1-6, p. 346.
10

să consolideze (Facultatea de Teologie. sau să obţină spaţii pentru procesul de învăţământ. Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel s-a străduit să construiască (Seminarul de la Agapia şi Seminarul din Iaşi)15. credinţă şi ştiinţă. franceză) în cadrul Facultăţii de psihologie-ştiinţele educaţiei din cadrul Universităţii „Al. Cuza” din Iaşi. nr. Prof.Limbi străine (engleză. etică şi interculturală. Sumarul şedinţei de lucru din 13-14 februarie 1997. îngrijindu-se în mod special de amenajarea capelelor şi a bibliotecilor atât de necesare formării intelectuale şi duhovniceşti ale studenţilor teologi şi elevilor seminarişti. Dumitru Stăniloae». cu tehnică de calcul. a dialogului dintre teologie şi cultură. Deoarece numărul absolvenţilor acestor secţii nu acoperea nevoia de cadre didactice pentru această disciplină. rugăciune şi artă. în „Candela Moldovei”. a programelor de educaţie religioasă. Pentru toate aceste instituţii. anul CXV. Varlaam Meticariu nouă secţie: Teologie Ortodoxă-Litere limbă străină (engleză. 991/1997 – Adresa Arhiepiscopiei Iaşilor nr. Dragoş Bahrim. Biblioteca Istorică. Prea Fericirea Sa s-a străduit să ridice prestigiul vechii Biblioteci a Mitropoliei Moldovei. Sfinţirea noii clădiri a Seminarului Teologic „Sf. cu durata de trei ani. 15 Pr. în cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din Iaşi14. 27-28 + 2 foto.dr. 1-6. p.Arhim. 2003. II. Biblioteca Ecumenică «Pr. Prof. Pentru a-i creşte eficienţa.000. prin strădaniile Prea Fericitului Părinte Patriarh s-a înfiinţat Colegiul de Institutori Religie. anul XII. Temei nr. p. a relaţiilor religioase între membri şi grupuri de membri aparţinând Bisericii Ortodoxe dar şi altor confesiuni creştine. 468/1997 cu solicitareea de a se aproba înfiinţarea unui Colegiu de institutori cu dublă specializare Teologică .una la alegere). Seminarul de la Mânăstirea Neamţ). rusă . Tot în vederea promovării credinţei şi spiritualităţii creştine. Pentru a asigura acestora noi posibilităţi de formare şi pentru a oferi publicului larg accesul la bogata literatură creştină. nr. punând la dispoziţia acesteia noi spaţii. Biblioteca Studium. 14 . 1997. 10.12 Lect.000 de volume la peste 100. franceză. menită să conserve şi să protejeze fondul de patrimoniu. angajând personal specializatşi mai ales sporindu-i fondurile de la 41. 326-327. cazare şi masă. de asistenţă socială în cooperare Lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Vasile cel Mare” din Iaşi. înzestrând-o cu mobilier nou şi modern. germană. Biblioteca a fost reorganizată şi structurată în trei secţii: I. în „Biserica Ortodoxă Română”. amenajată în Facultatea de teologie şi pusă la dispoziţia studenţilor şi III. I.

sfinţii şi pelerinii. Hristos. Prea Fericitul Părinte Daniel i-a dat acestuia o amploare deosebită prin conferinţe. anul IX. împărţirea iconiţelor. în cadrul sărbătorilor jubiliare prilejuite de împlinirea a două milenii de la Naşterea Mântuitorului. Patriarhul României. P Ă RINTE DANIEL . Socotind pelerinajul un prilej de sporire şi întărire a credinţei16. 2000. prin organizarea de pelerinaje la locurile sfinte din ţara noastră. fiind vizitat. în Ţara Sfântă. 4.P. Părintele nostru duhovnicesc «a propovăduit cuvântul. mai ales cu prilejul hramului Cuvioasei Parascheva de numeroşi pelerini din întreaga lume.AL Ş ASELEA PATRIARH AL B. Tot la insistenţele Ierarhului nostru.O. Daniel. nr. Cu eforturi mari s-au obţinut vilele din incinta Mânăstirii Durău şi Casa «Pelerinul» din staţiunea cu acelaşi nume. discuţiile cu credincioşii. 2). Iaşul a fost trecut pe lista celor cinci oraşe europene de pelerinaj internaţional. 13 cu instituţii din ţară şi străinătate. Tot la îndemnul Patriarhului Daniel. p. tocmai pentru sprijinirea acestor activităţi. Agapele făţeşti. precum şi a angajării mirenilor în lucrările culturale. pelerinajul din Sâmbăta lui Lazăr. mângâierea. aflarea unor soluţii la diverse probleme sociale sau pastorale. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. toate acestea au devenit momente obişnuite şi familiare. pastorale şi misionare ale Bisericii. de la Biserica Bărboi la catedrala Mitropolitană. 2. prin organizarea unui Centru de Pelerinaj în Iaşi. Prezent peste tot în Eparhie. care până nu demult se organiza doar la Iaşi. a stăruit cu timp şi fără timp… a îndemnat cu toată îndelunga răbdare şi învăţătura» (II Tim. Centrul cultural-pastoral «Sfântul Daniil Sihastrul» de la Durău. foarte apreciat mai ales de către tineri. Sfinţirile de biserici şi hramurile au devenit deasemenea momente însemnate în cultivarea şi sporirea credinţei. iar în ianuarie 1997 a înfiinţat Institutul Ecumenic «Sfântul Nicolae» din Iaşi. 16 . Semnificaţia hramului şi pelerinajului. a inaugurat în prezenţa Sanctităţii Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I şi a Prea Fericitului Teoctist.F. o fost extins în toate localităţile importante din Arhiepiscopia noastră.R. încurajarea acestora. în Grecia sau în alte centre de pelerinaj din Europa. în „Candela Moldovei”. prin dinamizarea activităţii protopopiatelor şi parohiilor de organizare a unor astfel de acţiuni. 11-12. în anul 2000. consolarea. Prea Fericirea Sa a înfiinţat în anul 1994 Academia Ortodoxă «Sfântul Ioan de la Neamţ – centru de spiritualitate şi cultură ortodoxă».

punând sub ocrotirea lor multe din bisericile nou construite după această dată. trecut în rândurile sfinţilor de Biserica Ortodoxă Ucraineană încă din 1996. în Catedrala mitropolitană din Iaşi s-a oficiat proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Petru Movilă. În vechea catedrală mitropolitan a zugrăvit chipurile cuvioşilor şi ierarhilor moldoveni propuşi Sfântului Sinod pentru canonizare. Iosif de la Bisericani. Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi. aduse din Grecia. Chiriac de la Tazlău.Arhim. Cine nu cunoaşte deasemenea străduinţa Mitropolitului nostru de a aduce în ţară moaştele Sfântului Ioan Ioacob din Ţara Sfântă şi pe cele ale Cuvioasei Teodora de la Sihla din Ucraina? În cinstea lor. Epifanie de la Voroneţ. la Botoşani. două măreţe catedrale: cea de la Mânăstirea Sihăstria şi cea de la Seminarul de la Neamţ. În 2005 au fost alcătuite slujbele şi acatistele Mitropolitului Dosoftei al Moldovei şi a Cuviosului Onufrie de la Vorona şi s-au întocmit dosarele documentare în vederea canonizării lor.dr. oraş pus sub ocrotirea acestui sfânt. Cuviosul Daniil Sihastrul. În anul 2002. ca urmare a străduinţelor Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Daniel. Varlaam Meticariu Tot în toamna aceluiaşi an s-a organizat un pelerinaj cu moaştele Sântului Mucenic Gheorghe. îşi ridică turlele către cer.14 Lect. Partenie de la Agapia. în binecuvântata zonă a Neamţului. şi în vederea adăpostirii sfintelor lor moaşte.17 Ierarhul nostru s-a îngrijit de alcătuirea slujbelor şi pictarea chipurilor acestor sfinţi. Organizând ample sărbători cu prilejul proclamării solemne a canonizării sfinţilor români din Moldova în anul 1992. Cuviosul Ioan Hozevitul de la Neamţ. 17 . „arhiepiscopul cel Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. Cuviosul Paisie de la Neamţ (canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă în 1988 cu prilejul sărbătoririi Mileniului încreştinării Rusiei). Cuvioasa Teodora de la Sihla. Chiriac de la Bisericani. împreună cu rugăciunile sfinţilor patroni. Cultivarea cinstirii sfinţilor locali este urmărită deasemenea îndeaproape de către Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel. Doi ani mai târziu a fost trecut îb rândul sfinţilor marele Mitropolit Varlaam şi şi s-a defininivat activitatea de documentare şi de alcătuire a slujbelor sfinţilor de care face menţiune Sfântul Mitropolit Dosoftei în Viaţa şi petrecerea sfinţilor: Cuvioşii Rafail de la Agapia. eveniment care a avut loc în acelaşi an.

15 sfânt şi minunat” Ioan de la Râşca. a brâului Maicii Domnului din octombrie 2001. 18 . Înseşi hramurile Cuvioasei Maicii Noastre Parascheva au devenit. La stăruinţa Mitropolitului Moldovei. Bucureşti.F. Ierarh Nectarie din Eghina. în octombrie 2002. Primatul Austriei. Viaţa şi Petrecerea Sfinţilor. 1987. anul pomenirii sale la 16 veacuri de la trecerea la viaţa veşnică. f. Şi bogăţia duhovnicească a Catedralei care păstrează moaştele întregi ale Sfintei Cuvioase Parascheva a sporit: Mitropolitul Nicodimos din Patras. cu prilejul vizitei la Iaşi a oferit un fragment din Moaştele Sfântului Andrei iar Mitropolitul Ieronim de Livadia a dăruit evlaviei româneşti un mic fragment din moaştele sfântului Mucenic Gheorghe.AL Ş ASELEA PATRIARH AL B. a unui fragment din Sfânta şi de viaţă făcătoare Cruce în octombrie 2004. a moaştelor Sf. Apostol Pavel de la Veria în octombrie 2005. în octombrie 1996. cel care a adus moaştele Ucenicului celui întâi chemat la Iaşi. a Cuviosului Irinarh de la Horaiţa. Studiu introductiv. împreună cu camilafca. Inochentie de la Probota18. în octombrie 2000.P. 11. în octombrie 2007. evenimente naţionale şi chiar panortodoxe. a moaştelor Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe Purtătorul de biruinţă de la Livadia–Grecia. la volumul: Sfinţi români şi apărători al Legii strămoşeşti. 1682-1686. Cu siguranţă însă. 151v.O. a moaştelor Sfântului Ioan Cassian de la Marsilia – Franţa. Iaşi. metaniile şi Ceaslovul acestuia. Mitropolitul Dosoftei. evenimentele care au contribuit cel mai mult la întărirea credinţei şi a evalviei au fost aducerea la Iaşi a moaştelor Sfântului Apostol Andrei de la Patras – Grecia. a moaştelor Sfântului Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de mir în octombrie 2003. Ioan Gură de Aur. p. momente care au adunat în jurul Catedralei Mitropolitane milioane de credincioşi din toată ţara. Cardinalul Christoph von Schönborn. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. prin prezenţa unor ilustre personalităţi ale lumii creştine şi prin numărul impresionant de pelerini din ţară şi străinătate. în octombrie 2006 şi moaştele Sf. a moaştelor Sf. a Cuvioasei Mamvra de la Durău. apud †Nestor Vornicescu.R. P Ă RINTE DANIEL . a oferit un fragment din Crucea pe care Apostolul românilor a primit cununa martiriului. Biserica Ierusalimului a oferit Mitropoliei noastre o parte din moaştele Sfântului Ioan Iacob Hozevitul care se păstrează în biserica închinată acestuia de la Seminarul Teologic de la Mânăstirea Neamţ.

S-au imprimat milioane de icoane care au ajuns gratuit în mâinile credincioşilor cu prilejul hramurilor. veşminte care au acoperit pentru o vreme. de istorie bisericească. «Teologie şi viaţă». pentru imprimarea ziarelor. În urma demersurilor insistente ale Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel. manuale pentru studenţi şi elevi. patru organizaţii umanitare: Hilfswerk für Evangelischen Kirchen im Schweis (HEKS-Elveţia). Activitatea editorială s-a diversificat. apărut la Iaşi începând cu data de 7 februarie 2005. moaştele Ocrotitoarei Moldovei.Arhim. etc. ale căror biserici poartă hramul Cuvioasei Parascheva. pliante şi ilustrate. de teologie şi spiritualitate. lucrări academice. dar mai ales prin înfiinţarea unei noi tipografii la Iaşi. . «Lumina». din iniţiativa şi cu sprijinul Prea Fericitului Daniel – o altă importantă realizare din timpul arhipăstoririi sale în Moldova – a fost deasemenea achiziţionată o rotativă suedeză de mare viteză. Ulterior tipografia a fost dotată şi modernizată cu noi instalaţii: ghilotină. monografii. Diakonisches Werk (Germania). daruri apreciate şi mult preţuite de către credincioşi. de evlavie şi zidire sufletească (în special seria «Acatiste şi Vieţi de sfinţi»). Activitatea tipografică a sporit prin modernizarea Tipografiei de la Mânăstirea Neamţ. calendare de perete. de învăţătură creştină ortodoxă. orientându-se spre câteva direcţii principale: «Teologie şi spiritualitate». daruri care au sporit credinţa şi evlavia acestora. Şi activitatea culturală a Arhiepiscopiei Iaşilor a avut ca obiectiv principal cultivarea credinţei şi a dialogului între credinţă şi cultură. «Ortodoxia ecumenică».000 USD a fost înstalată la mânăstirea Golia în noiembrie 1992. de ultimă generaţie. etc. maşină pentru broşat carte. Varlaam Meticariu La cererea insistentă a unor parohii din ţară şi din diaspora. În 2007 a fost achiziţionată o eficientă maşină de tipar offset Heidelberg speedmaster în cinci grupuri de culori. periodice. o modernă tipografie în valoare de 500. inaugurări de şcoli sau alte instituţii publice.dr. Pentru tipărirea optimă a primului cotidian creştin din România.16 Lect. Lutherhjälpen (Suedia) şi Diakonie (Olanda). Au fost publicate numeroase cărţi de cult. de literatură religioasă pentru copii şi tineret. «Colloquia TRINITAS». albume de artă. «Biserică şi societate». «Credinţă şi cultură». birou şi buzunar. vizite pastorale. Prea Fericitul Daniel a oferit în dar. sfinţirilor de biserici.

Botoşani. a fost instalat la Bucureşti. Întru lumina lui Veniamin Costachi.O. la sensibilizarea ascultătorilor. editată de parohia „Naşterea Maicii Domnului – Sfântul Ilie” din Iaşi. în Vinerea Mare a anului 1998 (17 aprilie). Din anul 2001. Haris. Lumina credinţei. Piatra-Neamţ. Harghita-Gheorghieni. culturale şi muzicale. Radio TRINITAS este membru al Conferinţei Europene a Radiourilor Creştine (CERC). Gura Humorului. editată de Seminarul „Sf. dar primul studiou de televiziune. Oneşti. Şi emisiunile postului de radio por fi ascultate deasemenea pe Internet. protopopiatul Hârlău. acest post de radio prin sfintele slujbe transmise de la Catedrala Mitropolitană.F. vizitat de oameni de pretutindeni. 19 . Moldova Nouă. Haţeg. şi mai nou.AL Ş ASELEA PATRIARH AL B. se adresează tuturor categoriilor de credincioşi. Organizat tot în incinta mânăstirii Golia. Bacău. Gheorghe” din Botoşani. 17 Un eveniment deosebit de important a fost începerea activităţii primului post de radio ortodox din România «TRINITAS». Galaţi. Rădăuţi. Baia Mare-Mogoşa. editată de Mânăstirea Bistriţa. Moineşti.R. Lumină lină. contribuind mult la cultivarea şi întărirea credinţei. Bârlad. în Eparhia nostră mai apar câteva publicaţii periodice sau suplimente editate de unele protopopiate. editată de Seminarul „Sfinţii Împăraţi Constatin şi Elena” din Piatra Neamţ. Cuvântul care tămăduieşte. Sibiu. Iaşi. Credinţa Neamului. editată de Protopopiatul Hârlău. Făclia credinţei. Darabani. foaie editată de Capela de la Spitalul militar din Iaşi. Bicaz-Toaca. prin emisiunile de zidire duhovnicească. Hârlău. parohii sau organizaţii crestine20. prin programele teologice. publicată de Protopopiatul Botoşani. Pe lângă revistele cunoscute Teologie şi Viaţă şi Candela Moldovei. Durău. la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov. etc. la nici o lună de la întronizării noului Patriarh. Suceava. postul a fost înzestrat cu tehnologie modernă. editată de Seminarul „Sf. Târgu Neamţ. începându-şi emisia la 27 octombrie 2007. Vaslui. În 2007 s-au încheiat toate diligenţele pentru înfiinţarea unui post de teliviziune TRINITAS. Credinţa ziditoare. Putna. 20 Gazeta creştină. Emiţând de la inaugurarea sa 24 de ore din 24. cu birouri redacţionale şi studiouri pe măsură.P. Împreună: tipografia. editată de parohia Focuri. Centrul eparhial. P Ă RINTE DANIEL . editura şi radioul alcătuiesc Institutul cultural-misionar Trinitas. Apariţia Bucureşti-Muntenia. iar astăzi fiind receptat prin cele 26 de staţii de emisie19 pe mai bine de două treimi din teritoriul ţării noastre. Zalău. şi-a creat un website. editată de Seminarul de la Mânăstirea Neamţ. ocrotitorul Capitalei. Biruitorii. Ioan Iacob” din Dorohoi. şi unele mânăstiri sau şcoli teologice. Topliţa.

dr. protosinghelui Ambrozie Dogaru din aceeaşi obşte. Deşi prestigios prin generaţia atât de cunoscută a bătrânilor duhovnici21 şi a venerabelelor stareţe22. altele aflate în paragină. se găsea la sfârşitul anului 1989. cu metania din Sihăstria. stavrofora Adriana Cojocaru din aceeaşi mânăstire. protosinghelul Valerie de la Secu. nepăsării sau răutăţii omeneşti. 21 . stareţul Putnei. 22 Stavrofora Eustochia de la Agapia. în mare suferinţă. părintele Ioanichie Bălan. părintele Iustin Pârvu de la aceeaşi mânăstire. multe din mânăstiri – mai ales schiturile – au fost desfiinţate. în „Magazin Istoric”. monahia Pelaghia Amilcar. Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel a acordat în cei 17 ani de arhipăstorire în Moldova. o grijă constantă vieţii monahale din Arhiepiscopia Iaşilor. din pricina vremurilor. În jumătate de secol de stăpânire ateistă. unele. ca din toată ţara dealtfel. unele transformate în biserici de parohie. părintele Cleopa de la mânăstirea Sihăstria. anul XXX. nr. arhimandritul Dosoftei Moraru. prieten apropiat în tinereţe al Sfântului Ioan Iacob. cele care au reuşit să supravieţuiască. dispărute. călugării şi călugăriţele. părintele Calinic de la Văratec. concentraţi în doar câteva mânăstiri. primul cotidian creştin din România. nr. iar prin decretul din 1960. 3-4. Contra „armatei negre a călugărilor şi călugăriţelor”. monahismul în Moldova. duhovnicii din preajma Iaşului: Ieronim Gagea de la Bucium şi Teofan de la Cetăţuia. au fost în mod dramatic depopulate. Fiu duhovnicesc al mânăstirii Sihăstria şi ucenic al Părintelui Cleopa. arhimandritul Iachint Unciuleac. atunci la mânăstirea Bistriţa. gospodarul protosinghel Ghervasie de la schitul Procov. arhimandrita Magdalena de la Moldoviţa. smeritul ieromonah Mina de la mânăstirea Vorona. protosinghelul Marchidan Ciubotaru.Arhim. din mânăstirea Neamţ. tăcutul arhimandrit Claudiu Derevleanu. Cuprinzând într-o singură privire de Părintele Paisie Olaru de la schitul Sihla. 23 Constantin Aioanei. protosinghelii Ghenadie Crudu şi Nifon Corduneanu de la aceeaşi mânăstire. Varlaam Meticariu la Iaşi a Luminii.18 Lect. părintele Veniamin. a avut deasemenea un impact şi un ecou neaşteptat în rândul credincioşilor. stavrofora Teofana Sânteie de la Vorona. Odată recâştigată libertatea. Cristian Troncotă. pentru a putea fi mai bine supravegheaţi de către regimul care vedea în monahism o inexpugnabilă fortăreaţă a credinţei creştine şi a tradiţiilor româneşti. ianuarie 1996. duhovnicul Agapiei. fostă stareţă a aceleaşi mânăstiri. veterani ai rezistenţei permanentului asediu venit din partea unui regim vrăjmaş23. stavrofora Xantipia de la Suceviţa. duhovnic la mânăstirea Slatina. tot din Bistriţa. 1 (346). au început să revină la fostele lor mânăstiri şi schituri de metanie. arhimandritul Zenovie Ghidescu de la Horaiţa.

Frumoasa – Iaşi.Botoşani. 27 Biserica mânăstirii Agapia. Sângeap Basaraba – Hârlău. biserica mânăstirii Almaş. o împlinire a rugăciunilor neostoite şi a speranţelor neclintite a sutelor de monahi şi monahii. biserica schitului Băiceni – Secu. 24 . descătuşaţi de constrângerile unui regim care şi-i dorea atei. Iaşi. şi acolo unde raţiuni misionare şi duhovniceşti au impus acest lucru. Sfântul Nicolae – Popăuţi – Botoşani.R. 19 ansamblu scurta perioadă a celor 15 ani. au fost înfiinţate mânăstirile: Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. biserica mânăstirii Dumbrăvele. etc. pictat29.Iaşi etc. obligaţi să-şi poarte făgăduinţele călugăreşti prin temniţele comuniste. Tazlău – Neamţ. biserica mânăstirii Sf.P. Sfinţii Trei Ierarhi – Iaşi. Într-un timp relativ scurt. 26 De exemplu. Cozancea – Botoşani. biserica schitului Agapia Veche. Sfânta Treime de la Ştiubieni .Iaşi. Dagâţa – Iaşi. 25 De exemplu au fost reînfiinţate mânăstirile: Golia – Iaşi. biserica schitului Daniil Sihastrul – Sihăstria Neamţului. biserica schitului Icoana Nouă. biserica schitului Băiceni – Neamţ. pictura lui Nicolae Grigorescu din biserica mânăstirii Agapia. de cele mai multe ori ostilă sau batjocoritoare.O. Miclăuşeni. Sfântul Ilie – Nechit – Neamţ. biserica schitului Icoana Veche. etc. în anul 2005 el a ajuns la 2050. biserica mânăstirii Horaiţa. biserica schitului Icoana Nouă. restaurat28. Petru-Vodă . Şoldana – Iaşi. biserica mânăstirii Horaiţa. în exil. biserica schitului Teodora de la Sihla – Codrii Paşcanilor. S-au refăcut. Mulţi tineri şi tinere. biserica Sfântul Ioan Bogoslov din cimitirul mânăstirii Neamţ. 29 Biserica mânăstirii Sf. biserica mânăstirii Zosin. Galata – Iaşi. turnul clopotniţă al mânăstirii Neamţ.Hârlău. şi-au dedicat viaţa lui Dumnezeu luând drumul mânăstirilor24. 28 Pictura mânăstirii Neamţ din vremea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare.AL Ş ASELEA PATRIARH AL B. etc. biserica schitului Oneaga. P Ă RINTE DANIEL . Zosin – Botoşani. Balş . Sfinţii Atanasie şi Chiril – Podgoria Copou – Iaşi. Teodora – Catedrala veche. biserica mânăstirii Petru Vodă. biserica schitului Poiana lui Ion al aceleiaşi mânăstiri. Alba Hudeşti – Botoşani. Lacuri – Iaşi. Piatra Sfântă . au fost întemeiate noi vetre monahale26. prin domicilii forţate. Coşula – Botoşani. biserica schitului Horăicioara. Agafton – Botoşani.Neamţ. biserica mânăstirii Peştera – Gârcina Neamţ. putem socoti renaşterea neaşteptată a monahismului o adevărată minune. paraclisul mânăstirii Sfânta Treime Ştiubieni – Botoşani. zeci de mânăstiri şi schituri au fost reînfiinţate25. 30 Biserica mânăstirii Balş . sciturile: Sfântul Mina – Târgu Neamţ. Războieni – Neamţ. Sfânta Teodora de la Sihla – Codri Paşcanilor. Brădiceşti – Iaşi. consolidat27.F. înfrumuseţat sau zidit din nou30 foarte Dacă la sfârşitul anului 1989 numărul vieţuitorilor din mânăstiri era de 1600. înstrăinaţi într-o lume. în apropierea Seminarului teologic de la Neamţ. Ioan Iacob de la Seminarul Teologic Neamţ. biserica mânăstirii Sfântul Nicolae Popăuţi – Botoşani. etc.

dr.20 Lect. Sihăstria. aşezământ cu valoare de simbol pentru spiritualitatea acestor ţinuturi. mânăstirea Sfântul Ioan Iacob Hozevitul – Neamţ. numărul mânăstirilor şi schiturilor a crescut de la apriximativ 40 la peste 110. mânăstirea Sfântul Ioan Iacob Hozevitul – Neamţ. clădiri administrative şi gospodăreşti. Nechit etc. schitul Cerebuc. Varlaam Meticariu multe biserici mânăstireşti. 36 La mânăstirile Sihăstria. Secu. sau realizat aducţiuni de apă potabilă33. S-au construit drumuri de acces pentru schiturile izolate32. Războieni. biserica schitului Cerebuc. S-au refăcut. mânăstirea Neamţ. Neamţ (în curs de amenajare). paraclisul schitului Blaga etc. Hadâmbu. sub privirile lui Dumnezeu. 37 La mânăstirile Sihăstria. schitul Ceahlău. schitul Agapia. la Neamţ. schitul Cerebuc. schitul Sihla. 31 La mânăstirile Neamţ. şi atât de necesare spiritualităţi moldoveneşti – monahismul.Arhim. ci restaurarea unei profunde. Văratec. tradiţionale. schitul Icoana. Miclăuşeni. biserica schitului Oneaga. biserica schitului Branişte. mânăstirea Cetăţuia – Iaşi. Prin toate aceste realizări nu s-a urmărit creerea de condiţii moderne pentru călugări sau sporirea patrimoniului Bisericii. în faţa sfintelor icoane. schitul Sihla şi altele. Bucuria Bisericii nu o reprezintă – acum la ceas aniversar – calitatea şi numărul mare al construcţiilor mânăstireşti. trapeze. la Petru Vodă. la Hadâmbu. ci zecile de mii de creştini pelerini care îşi găsesc liniştea. În urma unor eforturi enorme. schitul Agapia Veche. la Sihăstria. Almaş. Cu eforturi deosebite. biserica schitului Agapia Veche. Pe lângă aceste daruri duhovniceşti. 32 Drumul de la mânăstirea la schitul Sihla. sub omoforul Maicii Domnului şi în vecinătatea sfinţilor. . pacea şi resorturile sufleteşti pentru a duce lupta vieţii mai departe. 33 Mânăstirea Cetăţuia – Iaşi. modernizat sau construit din nou numeroase corpuri de chilii. Agapia. sub epitrahilul duhovnicului şi în ambianţa unei naturi transfigurate de rugăciune şi osteneală omenească. racorduri la energia electrică34 sau gaz metan35. drumul din loc. În mânăstirile cele mai populate şi cele mai frecventate de pelerini s-au organizat cabinete de medicină generală36 şi cabinete stomatologice37. drumul de la mânăstirea Agapia la schitul Agapia veche. arhondarice pentru pelerini31. la biserica schitului Cărbuna. 35 Mânăstirea Neamţ. schitul Procov. 34 Mânăstirea Balş – Hârlău. a fost ridicată Mânăstirea «Schimbarea la faţă şi Binecredinciosul Ştefan cel Mare şi Sfânt» de pe Muntele Ceahlău. Pârcovaci la mânăstirea Balş – Hârlău şi altele.

S-au reînfiinţat clasele pentru monahi de la Seminarul teologic de la Mânăstirea Neamţ şi s-au înfiinţat noi clase pentru monahii din partea estică a Eparhiei la Seminarul din Botoşani. timpurilor în care trăim.P. 21 Miclăuşeni şi în alte multe aşezăminte mânăstireşti sute de pelerini găsesc un adăpost şi o masă caldă. P Ă RINTE DANIEL . bibliotecile şi arhivele mânăstireşti s-au bucurat deasemenea de o grijă ocrotitoare din partea Întâistătătorului Moldovei. adaptându-l. Colecţile muzeale. s-au luat măsuri de îmbogăţire a bibliotecilor existente şi de înfiinţare a altora în mânăstirile redeschise. Demersurile insistente pentru recuperarea unor obiecte de patrimoniu. culturale. organizarea unui Muzeu al Catedralei. după finalizarea Catedralei Mitropolitane din Iaşi. Iar Facultatea de teologie din Iaşi. Muzeul memorial „Mitropolitul Visarion Puiu şi Mihail Sadoveanu” organizat la schitul Vovidenia. A înnoit şi actualizat regulamentul vieţii monahale. S-au reinventariat obiectele de patrimoniu. Putem aminti aici şi amenajarea pentru pelerinaj a chiliei Părintelui Cleopa de la mânăstirea Sihăstria. cu care se confruntă monahismul în această perioadă de criză socială. 38 . O deosebită preocupare a fost buna pregătire duhovnicească şi teologică a vieţuitorilor din mânăstiri. Muzeul memorial „Sfântul Paisie Velicicovschi” organizat în chiliile de la mânăstirea Neamţ. fără concesii. istorice. deasemenea Î. încât pelerinii să poată primi îndrumări complete.F. egumeni şi egumene – în măsura posibilităţilor – capabili să facă faţă procesului de recuperare a cinzeci de ani de privaţiuni şi constrângeri. în care s-au discutat problemele duhovniceşti. A numit în noile comunităţi stareţi şi stareţe. Pea Fericitul Daniel. duhovniceşti. reamenajarea şi îmbogăţirea patrimoniului muzeului mânăstirii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi. s-a îngrijit şi de zidirile interioare. A convocat periodic sinaxe ale tuturor întâistătătorilor mânăstirilor şi schiturilor din Eparhie. economice etc. Dar în toată această perioadă.O.S. sunt doar câteva din realizările de până acum38.P. Pentru ghizii din mânăstiri s-au organizat deasemenea în mai multe rânduri cursuri de specialitate.AL Ş ASELEA PATRIARH AL B. Daniel are ca proiect imediat.R.. pregăteşte anual un număr apreciabil de monahi şi monahii. morală şi identitară la care s-a adăugat o bine simţită de către toţi criză economică. disciplinare. s-a cerut cu insistenţă ordonarea şi conservarea arhivei. confiscate de vechiul regim sau „împrumutate” şi niciodată restituite de diverse muzee din ţară au reprezentat o altă preocupare de zi cu zi a Patriarhului Daniel.

39 . cel dintâi dintre călugării Moldovei. sculptură. 43 La mânăstirile: Durău. a insistat permanent ca mânăstirile să publice monografii academice. Vorona. Galata. la mânăstirea Sihăstria. Cu prilejul marilor jubilee ale unor mânăstiri. Văratec.Arhim. Sihăstria. rămân momente de neuitat din istoria spiritualităţii monahale româneşti. Galata. 44 La mânăstirile: Agapia. Sfinţii Atanasie şi Chiril – Iaşi. misionară40 şi socială41 a Eparhiei. Miclăuşeni. mai ales a celor de alte confesiuni. documentate cu bogate informaţii istorice. prin disponibilitatea de a îndruma pe cei care cer sfat. Chiriarhul s-a străduit să organizaze festivităţi de amploare. Mai ales prin reorganizarea unor mânăstiri în mediul urban42. zilnic servesc prânzul între patru şi cinci sute de persoane). anul împlinirii a cinci sute de ani de la „mutarea la veşnicele lăcaşuri” ale marelui „ctitor de locaşuri sfinte”. din îndemnul Chiriarhului nostru s-au înfiinţat ateliere de pictură43. Sfinţii Trei Ierarhi. Agapia. 41 Prin primirea străinilor. sărbătorite în 2004. Împlinirea a şase sute de ani de la sfinţirea catedralei ctitorite de Alexandru cel Bun la mânăstirea Bistriţa. Galata. în care Foarte mulţi creştini preferă să se spovedească la preoţii din mânăstiri. să participe la Sfânta Liturghie sau la Sfântul Maslu 40 Prin primirea turiştilor. broşuri şi pliante de popularizare pentru pelerini şi turişti. culturale şi artistice. Varlaam Meticariu În acelaşi timp. hrănirea şi ajutorarea săracilor (de exemplu. broderie44. prin găzduirea pelerinilor. monahismul s-a impus în peisajul spiritual al Moldovei. cărţi poştale. sărbătorită în prezenţa Sanctităţii Sale Patriarhului Ecumenic Bartolomei I al Constantinopolului şi a Preşedintelui Românei. având un impact pastoral şi misionar cu totul aparte asupra credincioşilor. Prea Fericitul Daniel.dr. contribuind esenţial la păstrarea şi sporirea credinţei şi a evlaviei.22 Lect. Galata. 42 Mânăstirile Golia. cum ar fi UNESCO. Frumoasa şi Sfinţii Atanasie şi Chiril din Iaşi şi mânăstirea Sfântului Nicolae Popăuţi din Botoşani. etc. sau hramurile bisericilor şi mânăstirilor înălţate de Sfântul Ştefan cel Mare. Deşi par legate de trecut prin tradiţie şi prin istoria lor bogată şi fascinantă. aniversarea a jumătate de secol de la sfinţirea catedralei ştefaniene din mânăstirea Neamţ. cu concursul Guvernului Ţării şi cu sprijinul unor mari organizaţii internaţionale. Podgoria – Copou. În foarte multe mânăstiri. 45 La mânăstirile: Agapia. Varatec. mânăstirile sunt ancorate în viaţa pastorală39. croitorie45.

a făcut toate demersurile posibile. toate cu scopul de a pregătii viitorii restauratori. Gheorghe din Iaşi. să se întoarcă acolo unde au fost afierosite. de voievozi. Arhangheli Mihail şi Gavriil» din interior. mânăstirea Neamţ şi Botoşani. pictură ecesială bizantină. pictarea vechii catedrale mitroplitane Sf. Prin aceasta nu s-a urmărit doar restabilirea dreptăţii şi a adevărului – ele însele valori evanghelice fundamentale – ci şi vindecarea duhovnicească a păcatului sacrilegiului. Parastasele. Amintim deasemenea amplele lucrări de restaurare de la Mânăstirea Agapia. prin sectorul de specialitate. consolidarea Palatului mitropolitan. în mod discret dar eficient.F. Palatul Sturdza (Clădirea Facultăţii de Teologie) şi capela «Sf.R. Castelul Miclăuşeni etc.O. P Ă RINTE DANIEL . Silită în perioada întunecată a regimului totalitar să se limiteze doar la viaţa liturgică.R. boieri.A. restaurare carte. conservatori şi artişti plastici.O. săvârşit prin răpirea unor daruri închinate Bisericii lui Hristos. au fost înfiinţate clase cu specializare Patrimoniu cultural.Patrimoniu cultural cu trei direcţii de specializare: restaurare icoană.P. a fost organizată în cadrul Facultăţii de Teologie din Iaşi începând cu anul universitar 1993-1994 o secţie de Teologie Ortodoxă .AL Ş ASELEA PATRIARH AL B. ca darurile şi bunurile câştigate cu osteneală şi trudă multă şi oferite sfintelor altare cu credinţă mare şi cu nădejdea dobândirii mântuirii sufletelor. 23 monahii pot îmbina în modul cel mai fericit dezideratul sufletesc care i-a adus la mânăstire: ora et labora. Credincios dorinţelor testamentare ale ctitorilor. binefăcătorilor şi ajutătorilor Sfintelor mânăstiri şi biserici. Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Daniel. înnoirea întregului ansamblu de la Mânăstirea Neamţ şi restaurarea picturii bisericii lui Ştefan cel Mare cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la sfinţire. să ajute nenumăraţi oameni aflaţi în nevoi. mesele comune din duminici şi sărbători. Biserica a trebuit să întrerupă îndelungata şi bogata activitate filantropică şi socială organizată. căpitani de oşti şi generaţii întregi de creştini. O grijă permanentă poartă Arhipăstorul nostru tezaurului istoric şi artistic aflat în patrimoniul Eparhiei noastre. Tot pentru acest scop a fost inaugurat Centrul de conservare şi Restaurare «Resurrectio» şi a fost înfiinţat Centrul de Cercetări T. Au continuat şi s-au deschi noi şantiere de restaurare şi consolidare a unor monumente. continuând însă. pictarea paraclisului din Reşedinţa mitropolitană. agapele prilejuite de . iar la Seminariile teologice de la Iaşi.B.

Biserica a început o reorganizare sistematică a misiunii sale sociale. a organizat (începând cu anul şcolar 1993-1994) două şcoli postliceale teologico-sanitare (Şcoala postliceală teologicosanitară „Cuvioasa Parascheva” din Iaşi47 şi Şcoala postliceală „Sfânta Teodora de la Sihla” din Piatra Neamţ) iar în cadrul Facultăţii de Teologie din Iaşi (începând cu anul universitar 1991-1992) o secţie de TeologieAsistenţă socială. ajutoarele primite de orfanii şi văduvele de război. Paşcani. din casele de bătrâni. dar mai mult şi mai puternic decât toate dragostea faţă de semeni46. ale bolnavilor neajutoraţi. Realităţile dramatice din orfelinate. 47 46 . Mai întâi de toate. din închisori. Botoşani. Deşi confruntată cu aceeaşi sărăcie cu care a trebuit să se lupte întreaga societate românească. P. Târgu Neamţ şi Piatra Neamţ. LXIII. sunt mărturii evidente în acest sens. ale celor scăpătaţi din pricina slăbiciunilor omeneşti. Varlaam Meticariu hramurile de la parohii şi de la mânăstiri. de către credincioşii a căror sesnibilitate a fost cultivată permanent de Biserică. Punând la inimă cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur care spune că multe sunt cele ce caracterizează creştinismul. Arhiepiscopia Iaşilor a reuşit în cei 17 ani de vrednică arhipăstorire a Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Daniel să realizeze şi în acest domeniu lucruri remarcabile.Adresa Arhiepiscopiei Iaşilor nr. Temei nr. 634.. instituţii de învăţământ care au scos deja mai multe promoţii de asistenţi medicali şi asistenţi sociali care lucrează în slujba celor care au nevoie de ajutor. bine ascunse de „orânduirea cea mai înaintată din lume” a mobilizat Biserica la redescoperirea slujirii filantropice. După 1989. Hârlău. Omilia 33 la Epistola către Evrei. Mitropolitul Daniel a acordat o atenţie prioritară dezvoltării şi difersificării activităţilor filantropice şi sociale ale Eparhiei. susţinerea familiilor celor întemniţaţi în „deceniile maşinilor negre”.dr. de către monahi sau preoţi. 257-258.G. cu 5 clase de profil. din cartierele mizere de la periferie. 1-6. 229/1994 . în municipiul Iaşi şi a unor grădiniţe cu orar prelungit. 1992. din satele abandonate în întuneric. sub patronajul spiritual al Arhiepiscopiei Iaşilor în oraşele: Iaşi. anul CXII. nr. găzduirea sau sprijinirea cu bani şi alimente ale partizanilor retraşi pentru rezistenţă în munţi. p. în „Biserica Ortodoxă Română”. Lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sumarul şedinţei de lucru din 12-14 ianuarie 1994. 5321/1993 cu propunerea de înfiinţarea a Şcolii postliceale teologice-sanitare.Arhim.24 Lect.

culturii. În acelaşi an s-a înfiinţat o nouă asociaţie. căminelor de bătrâni. 25 S-au înfiinţat pe lângă Centrul Eparhial şi Protopopiate Birourile de Asistenţă Socială. Având în funcţiune Cantina socială „Sfântul Sava” şi Centrul de consiliere şi reabilitare a persoanelor dependente de alcool şi droguri „Sfântul Nicolae” şi în pregătire Centrul de zi „Sfânta Marina” şi Grădiniţa „Buna Vestire”. Italia. centru sprijinit prin implicarea directă a Ierarhului de parteneri din mai multe ţări europene: Germania.AL Ş ASELEA PATRIARH AL B. sub patronajul şi cu ajutorul Bisericii. a luat naştere Asociaţia «Familia Nostra» sub preşedenţia de onoare a Mitropolitului Moldovei. Norvegia.O. 14 cabinete pentru asistenţă religioasă şi alte spaţii improvizate). În 1999. Subliniind în mai multe rânduri că «bolnavul prin care Hristos se ascunde în semenul nostru este pentru noi o şansă. centrelor pentru minori. bolnave de tuberculoză. Franţa. 19 capele. tineri şi bătrâni. să contribuie la alinarea suferinţelor şi la atenuarea unor grave probleme sociale.P. ÎPrea Fericitul Părinte Patriarh Daniel a folosit această şansă. penitenciarelor. Tot la iniţiativa şi cu binecuvântarea Chiriarhului nostru. nu numai o dificultate». Această lucrare a . au fost înfiinţate unele asociaţii creştine care. în sprijinul acestora amenajându-se Căminul «Sfântul Nicolae» din Golăeşti. În august 2002 s-a înfiinţat Fundaţia Solidaritate şi Speranţă. centrelor de plasament. «Samarineanul milostiv». cu scopul de a desfăşura activităţi în domeniul asistenţei sociale. care a realizat ca prim proiect. având ca asociat unic Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. care îşi propune să ofere cazare şi hrană persoanelor fără adăpost. organizând o admirabilă operă medical-filantropică. filantropiei. fundaţia a desfăşurat deja un număr important de proiecte de care au beneficiat sute de persoane. P Ă RINTE DANIEL . şcolilor speciale.F. În aproape toate aceste centre au fost organizate spaţii de cult dotate cu toate cele necesare desfăşurării unei activităţi liturgice fireşti (14 biserici din care 6 în construcţie. organizând în acest sens un Centru de zi pentru copiii cu Sindrom Down din oraşul şi judeţul Iaşi. Arhiepiscopia noastră are cel mai mare număr de preoţi de caritate. cu scopul de a veni în ajutorul copiilor cu necesităţi speciale precum şi a familiilor acestora. Anglia. angajaţi în activitatea spitalelor. Centrul pentru primirea copiilor Străzii «Sfântul Andrei» din Iaşi. În 1996. Iaşi. tot sub patronajul Mitropoliei a fost înfiinţată Asociaţia «Renaşterea Speranţei». unităţilor militare.R.

Din decembrie 1999. Gheorghe» din Botoşani a fost organizat un cabinet stomatologic nou. paturi. Gheorghe din acelaşi oraş. «Sfânta Teodora de la Sihla» din Mânăstirea Sihăstria. sfinţit la 14 februarie 1999. Ilie” 48 . în colaborare cu asociaţia franceză «Pain et De exemplu. În 1993. diferite ustensile medicale şi materiale consumabile. în faza ultimă a finisajelor. Prin această asociaţie Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a oferit unor instituţii medicale din Iaşi. cantina de la parohia Sf. constituită la iniţiativa Patriarhului Daniel în Săptămâna Patimilor a anului 1994. medicamente în valoare de miliarde de lei.26 Lect. Mare Mc.dr. s-a înfiinţat o modernă secţie de fizioterapie în cadrul Spitalului de copii. cantina „Sf.Arhim. sfinţit la 15 octombrie 1993. după eforturi uriaşe. O contribuţie importantă aduce în domeniul filantropiei medicale Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Ortodocşi din România (AMFOR). Opera medicală a Bisericii s-a îmbogăţit şi diversificat prin inaugurarea la 13 octombrie 1998 a Dispensarului policlinic «Sfinţii Apostol Petru şi Pavel» de la Centrul Eparhial. cu sprijinul Societăţii mixte de binefacere «Munţii Metaliferi (Germania) – Cuvioasa Parascheva (Botoşani)». inaugurat la 4 decembrie 1999 şi cabinetul de la mânăstirea Războieni. Teodora de la Sihla” din Humuleşti – Neamţ. Gheorghe» din Botoşani. debut urmat de înfiinţarea altor trei cabinete: «Sfântul Pantelimon» din Dorohoi. cantina „Sf. aflat acum. precum şi aparate medicale şi obiecte utile. la mânăstirea Sihăstria funcţionează Cabinetul de medicină Generală «Sf. caselor de copii sau direct pacienţilor. Teodora de la Sihla». A fost modernizat cabinetul stomatologic existent deja la Seminarul Teologic de la Mânăstirea Neamţ. o constituie organizarea . Dar cea mai mare realizarea în acest domeniu. ce cuprinde toate specialităţile medicale. cel de la mânăstirea Agapia şi un att cabinet la Seminarul «Sf. ASCOR a înfiinţat şi un cabinet de Reumatologie în Policlinica Balneară Nicolina. iar la Seminarul Teologic «Sf. cantina „Sf. Sava” a Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă” din Iaşi.începând cu primăvara anului 1999 – a Centrului de Diagnostic şi Tratament «Providenţa». în care lucrează medici cu experienţă şi prestigiu. Varlaam Meticariu debutat prin organizarea la Centrul Eparhial a Cabinetului Stomatologic «Sfântul Pantelimon». Tot la Botoşani. cantina de la parohia Sfântul Ilie din Botoşani. de la automobil (Leagănul de copii Iaşi) până la aparate de radiologie. Au fost organizate la unele protopopiate şi parohii cantine sociale pentru sărmani48.

Ana” de la Protopopiatul I Iaşi. parohii. ca răspuns la ajutorul şi iubirea negrăită a lui Dumnezeu pentru lume. 27 Partage» din Marsilia şi asociaţia naţională franceză «Equilibre» sau înfiinţat mai multe brutării49 care au oferit pâine unui număr mare de nevoiaşi şi unor instituţii de ocrotire socială. 49 Brutăria „Sf. a ajutorării frăţeşti. Prin pastoralele trimise la marile sărbători. s-a aflat întotdeauna organizarea programelor filantropice şi sociale dinaintea Sfintelor Paşti şi a Crăciunului. a chemat în fruntea Bisericii Sale din Moldova.). este o etapă fără precedend.O. Mirele şi Capul Bisericii. să cultive virtutea iubirii de oameni. preoţii şi mulţimile de Patriarhul Mitropolitul Daniel.F. în ciuda greutăţilor financiare. cantina socială „Sf. este o perioadă scurtă! Dar din perspectiva împlinirilor. deoarece Mântuitorul nostru Iisus Hristos. la nivelul diferitelor unităţi ale Arhiepiscopiei (protopopiate. . mânăstiri). Dumitru” din Paşcani. organizate la începutul Postului Mare sau a celui al Naşterii Domnului. brutăria „Sfânta Teodora de la Sihla” de la Humuleşti . Lucia” din Dorohoi. brutăria „Sf. Rapoartele sintetice prezentate de Protopopiate. De fiecare dată.R. familii lovite de diferite năprasne (incendii.P. de la an la an mai bogată. în negrăita-i purtare de grijă. pierderea animalelor pentru hrană sau a celor pentru muncă. Nicolae” din Roznov. Arhiereul cel veşnic. printre problemele cele mai stringente abordate. a arătat o activitate susţinută. Ioan Cassian” din Protopopiatul Dorohoi . Au fost sprijinite. Trei Ierarhi” din Piatra Neamţ. brutăria „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” de la Darabani. decese neaşteptate. cantina socială „Sf. cantina de la parohia „Sf. brutăria „Sf. prin cuvântările de la marile hramuri mânăstireşti sau cele rostite la diferite sfinţiri de biserici. a şanselor din Târgu Neamţ. cantina „Sf. a timpului răpit. un ierarh împodobit cu toate darurile necesare recuperării într-o perioadă scurtă. măsuri nemiloase ale creditorilor. etc. P Ă RINTE DANIEL . Haralambie” din Iaşi.Târgu Neamţ. * 1 iulie 1990-4 mai 2008. Aproape 18 ani! Din perspectiva celor şaptesprezece secole de creştinism între Carpaţi şi Prut şi a celor şase veacuri de existenţă roditoare şi neîntreruptă a Mitropoliiei Moldovei.AL Ş ASELEA PATRIARH AL B. cantina de la parohia „Sf. Gheorghe” din Hârlău. pe agenda de lucru al şedinţelor permanenţei eparhiale cu participarea protopopilor.

55 Maria Ana Vârtel. nr. în „Candela Moldovei”. anul XI. 2001. al premiul ecumenic al Institutului Ecumenic „Sfântul Nicolae” din Bari-Italia54. laureat al premiului „Emmanuel Heufelder”53. (serie nouă)”. Daniel. Conecticut – SUA. 7-8. 52 14 ianuarie 2007. p.P. la Institutul de Teologie Ecumenică Patristică şi Greco-Bizantină din Bari). 51 Pr. VIII. 451-453 (6 octombrie 2003 – decernarea titlului de Doctor Honoris Causa de către Universitatea Sacred Heart. Dr. Eveniment academic la Iaşi: I.dr. O încurajare pentru apropierea dintre Biserici. anul XII. nr. în „Candela Moldovei”. Fairfield. doctor honoris causa al Universităţii Sacred Heart. Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Daniel a primit Premiul Ecumenic al Institutului „Sfântul Nicolae” din Bari. 292-293. în „Vestitorul Ortodoxiei”. Consemnări. Î. 13 (La 11 mai. Lect. nr. Statele Unite ale Americii. p. în „Candela Moldovei”.28 Lect. Teologie. 50 . 4 (Sâmbătă. 6. Cătălin Ursărescu. 18 (1 septembrie 2000). Varlaam Meticariu furate şi a viselor risipite de coşmarul lungei nopţi a ateismului comunist. în prezenţa preşedintelui Germaniei Johannes Rau). Idem. Mitropolotului Daniel Ciobotea). a contribuţiei la promovarea internaţională a Ortodoxiei şi spiritualităţii naţionale. necesită timp şi pricepere şi cu siguranţă se vor găsi minţi capabile să o facă în viitor. nr. 6-7. 2 (26 ianuarie 2002. 15 iunie 2002. p. 10. p. Ele au fost în parte recunoscute şi apreciate de instituţii prestigioase din ţară şi din lume. p. la palatul prezidenţial Bellevue din Berlin. tom. şi al premiului Pro Humanitate decernat de Fundaţia Europeană pentru Cultură „Pro Europa”55. 54 Participant. Statul român i-a Diac.Arhim. Fairfield. 1-2 (ianuarie-februarie). Daniel.P. p. nr. 53 Participant. Conecticut-SUA51 şi al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi52. în basilica mănăstirii benedictine din Niederaltaich – Germania. anul XIV. anul VII. a fost acordat premiul „Emmanuel Heufelder” Mitropolitului Daniel al Moldovei şi Bucovinei şi Episcopului romano-catolic Petru Gherghel de Iaşi).P. Prea Fericitul Părinte Daniil fiind ales membru titular al Academiei de ştiinţe religioase din Bruxelles50. Dan Sandu. I. 30 mai 1998. 1998. în „Analele Ştiinţifice ale Universităţii «Al. Italia. la întărirea şi sporirea credinţei şi a evlaviei. Cuza» din Iaşi. în „Candela Moldovei”. I. ierarh pe umerii căruia tot El a aşezat de curând povara răspunderii de întreaga Biserică a României. 2003.S. anul X. premiat de către Fundaţia „Pro Europa”. Daniel – membru titular al Academiei Internaţionale de Ştiinţe Religioase (AISR) – Bruxelles. Doctor Honoris Causa al Universităţii „Sacred Heart”.S.S. la unitatea şi afirmarea diasporei româneşti. Analiza operei teologice. 2002. 2003.

Rândurile de mai sus amintesc doar o parte din realizările acestor ani. a profesorilor de la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iaşi – ctitoria de suflet a Prea Fericirii Sale.R. P Ă RINTE DANIEL . că patriarhatul Prea Fericitului Părinte Daniel va fi unul de excepţie. Palatul Cotroceni. realizări care pot fi întâlnite la tot pasul în întreaga Eparhie. şi care dovedesc o statornică urmărire a programului de zidire duhovnicească şi de propăşire patrimonială pe care şi l-a propus Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel la începutul ostenelilor sale chiriarhale.P.F. 30 septembrie 2007. a făcut din ea „o stupină a Sfântului Duh”. încununat de ajutorul nemăsurat şi binecuvântarea deplină a Prea Sfintei Treimi. 29 acordat Ordinul Serviciul Credincios în rang de Mare Cruce56 şi ordinul Naţional Steaua României în Grad de Mare Cruce57. .AL Ş ASELEA PATRIARH AL B. preluând destinele Eparhiei noastre acum aproape 18 ani. Rememorarea aceasta se doreşte a fi pe de o parte. iar pe de altă parte.O. 2000. 56 57 Acordat de Preşedintele Emil Constantinescu. care. Palatul Cotroceni. Acordat de Preşedintele Traian Băsescu. expresia convingerii noastre. un semn de preţuire a Întâistătătorului Bisericii noastre.

.

a avut cea mai lungă slujire arhierească. S-a vorbit şi s-a scris mult şi frumos pentru că viaţa sa a fost lungă şi bogată. vrednicul de pomenire părintele Teoctist Arăpaşu. patriarhul Teoctist. aproape 80 de ani. Folosind sintagma „o grea pierdere”. cum a fost şi vrednicul de pomenire. a fost ales cel de-al şaselea patriarh al României. părintele patriarh Daniel Ciobotea. care nici tangenţial nu a fost atins de tot scrisul ce i-a fost dedicat. iar pe de alta. Nicodim Munteanu-84 de ani. pentru că din perspectivă teologică pierderea unei persoane pentru viaţa pământească reprezintă un câştig pentru viaţa cerească. exarh al mănăstirilor şi vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor). Iar modalităţile prin care el a făcut istorie sunt multiple: a fost cel mai longeviv patriarh pe care l-a avut Biserica Ortodoxă Română (aproape 93 de ani.dr. în cazul patriarhului Teoctist. Justinian-76 de ani şi Justin-de 76). Obiectiv vorbind. Pe de o parte. a avut cea mai mare durată de viaţă monahală. Ele abordează un aspect nou. a suferit o grea pierdere prin mutarea la viaţa veşnică a celui de-al cincilea patriarh. Mult şi frumos. spre deosebire de patriarhii precedenţi: Miron Cristea71 de ani. omenească.pr. cel care a păstorit Biserica lui Hristos din România vreme de două decenii neîmplinite. avem în vedere o formă de exprimare curentă. respectiv 57 de ani. De asemenea. Şi rândurile ce urmează se doresc a fi un semn de omagiu faţă de cel care slujit Biserica. Ion Vicovan În anului mânturii 2007 Biserica Ortodoxă Română a trăit evenimente istorice majore. Şi aceasta cu atât mai mult. patriarhul Teoctist a făcut istorie în sensul propriu al cuvântului. .Vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist – preocupări istorice Conf. peste cincizecişicinci de ani ca arhiereu şi aproape optzeci de ani în diferite alte slujiri (simplu frate de mănăstire. cu cât respectiva persoană a avut o aleasă viaţă creştină. ierodiacon. dacă avem în vedere vârsta fragedă la care a intrat în mânăstire. ieromonah. Despre viaţa şi slujirea părintelui patriarh Teoctist s-a vorbit şi s-a scris mult. aproape treisprezece ani. în diferite ascultări. anume preocupările sale istorice.

înfiinţarea posturilor de preoţi misionari în spitale. a dat binecuvântare şi. care au avut accente de natură istorică. Evident. Centrului mitropolitan Iaşi. cuvânt înainte la monografia „Vechea Catedrală mitropolitană din Suceava-Biserica Sf. inaugurarea. de cele mai multe ori. albume etc. La acestea se adaugă reînfiinţarea/înfiinţarea de aşezăminte monahale şi „norul” de bineplăcuţi ai Bisericii noastre trecuţi în ceata sfinţilor şi multe altele. Ed. apoi toată perioada comunistă şi o bună parte din cea postdecembristă. ridicarea a numeroase aşezăminte cu scop filantropic ş. Însă vrednicul de pomenire patriarhul Teoctist a făcut şi un alt fel de istorie. una subiectivă. Este vorba despre următoarele prefeţe: Perle de artă bisericească în Ţara de Susu. Catedrala mitropolitană din Suceava. 355-361. cultural (reînfiinţarea/ înfiinţarea şcolilor de teologie-seminare şi facultăţi. Ion Vicovan patriarhul Teoctist. Biserica noastră a atins înalte culmi în toate laturile ei de activitate: pastoral-misionar (înfiinţarea multor parohii. 1 . înfiinţarea de noi edituri şi tipografii unde au fost date la lumină o multitudine de cărţi cu conţinut teologic. a alcătuit şi prefeţele multor opere cu un astfel de conţinut. după cum a iniţiat. în întreprinderea de faţă nu includem şi cuvântările de alegere sau instalare în eparhiile pe care le-a păstorit. cuvânt înainte la monografia „Monumente istorice din judeţul Suceava”. reviste. cele din urmă cu mai multe specializări.32 Conf. a mai multor posturi de radio bisericeşti.).). reintroducerea Religiei ca obiect de studiu în şcolile de stat.pr.d. în premieră.m.a.). începând cu perioada anterioară instalării comunismului. apariţia multor ziare. după cum nici toate prefeţele la lucrările cu tematică istorică1. social-caritative (crearea de sectoare sociale noi la nivel de eparhii şi protopopiate. În timpul arhipăstoriei sale.dr. din care vom extrage apoi ideile mai importante. crearea de noi protopopiate şi noi eparhii – în ţară şi în afara graniţelor ei –.integrate în sistemul naţional de educaţie-. armată şi penitenciare ş. ale parohiilor.a. în studiul de faţă vom enumera lucrările şi cuvântările cu tematică istorică pe care le-a semnat sau rostit patriarhul Teoctist de-a lungul slujirii sale arhiereşti. prin aceea că a vorbit şi a scris despre teme cu caracter istoric. protopopiatelor şi eparhiilor etc. graţie vârstei „patriarhale” a trăit şi a cunoscut mai multe regimuri politice. buletine oficiale. Cum afirmam mai sus. 1988. p. şi nu numai.

VREDNICUL DE POMENIRE PATRIARHUL TEOCTIST 33 Înainte de toate amintim de lucrarea sa istorică. vlădica Teoctist îi mai dedică şi un scurt şi concentrat studiu. Bucureşti. În slujba ortodoxiei româneşti. p. cuvânt înainte la „Monografia Mănăstirii Văratec”. VI. a năzuinţelor de unitate naţională şi de afirmare a culturii române: Mitropolitul Iacob Putneanul2. de referinţă din istoria Bisericii din Moldova. precum şi unele îndemnuri sau cuvântări ale marelui ierarh moldovean) şi un rezumat în limbile franceză. p. Sălaş de virtute şi artă. p. M. în care subliniază ideea centrală că secolul al XVIII-lea „cu toate realizările lui în cultură nu se pot compara cu strălucitele înfăptuiri ale celui care l-a precedat şi ale celui pe care l-a urmat.. M. Neamţ”. Celor din urmă se adaugă un număr de 11 anexe (ele conţin hotărârea sinodului ţinut la Iaşi în 1752 „contra numirii străinilor în Ierarhia Bisericii din Moldova”. cu o măiastră Ioan cel Nou”.S. Vatră de evlavie şi simţire românească. nu ne mai apare ca epocă de cumplită decadenţă aşa cum l-au considerat istoricii trecutului. Comori inestimabile ale patrimoniului nostrum naţional.S.M.M. 1989. Pe plaiuri înmiresmate de istorie ale ţinutului Neamţ. 1978. p. cuvânt înainte la vol. autorul. citându-l pe acelaşi mare istoric.M. p. Ed. Iaşi. Ed. p. Minerva. M. luminatului şi iubitor de Biserică şi da Ţară mitropolit Iacob Putneanul. precizând că „niciodată nu s-a scris cu nuanţe mai multe şi mai fine. 2 Aceluiaşi mitropolit. p. 1978. are un număr de 10 capitole. „Mitropolitul Iacob Putneanul”. 1988. în frunte cu Nicolae Iorga”3. După obişnuita introducere. Ed. a năzuinţelor de unitate naţională şi de afirmare a culturii române: Mitropolitul Iacob Putneanul. . 3 Ovidiu Papadima.. 383386. cuvânt înainte la monografia „Biserici şi mănăstiri din jud. p. 372-377. Ed. lucrarea.S. 1992. cuvânt înainte la monografia „Mănăstirea Agapia”. în vol.. 3. M. M. dedicată marelui. M-rea Neamţ. Bucureşti.. Mitropolitul Moldovei şi Sucevei. Ed. 114-121. 364-367. M-rea Neamţ. 1987. Pe firul istoriei noastre. cuvânt înainte la „Monografia Mănăstirii Secu”. intitulată în loc de introducere.M. 367-372. Ed. engleză şi germană.M. Ipostaze ale iluminismului românesc.M.S. Intitulată În slujba ortodoxiei româneşti. 361-364. 1988. cu un număr de 124 pagini. M..S. prefeţele unor cărţi apărute în timpul păstoririi sale. p. din Pe treptele slujirii creştine. 377-383. 1975. face anumite nuanţări mai ales cu privire la operele literare ale acestui secol. 1986. 1980. 63 la Teoctist.S. Ed. „Monumente istorice din judeţul Iaşi”.

Nicolae Iorga. Penticostarul. Mitropolitul Iacob Putneanul. continua consolidarea introducerii limbii române în cult. 4-5. tratează lucrarea complexă a mitropolitului Iacob: tipografică („dând la iveală” numeroase cărţi de slujbă: Liturghierul. Conştiinţa vie a slujirii unităţii de credinţă şi de neam prin tipărirea cărţilor şi prin avântul gândirii.. blagocestiv şi cinstit şi cu svinţire încuviinţat”7. cel mai mare. el arată. Capitolul al treilea. Pe treptele vredniciilor ierarhice. 11-13. ca episcop de Rădăuţi”6. 4. în secolul al XVIII-lea”4. părinţii. Varlaam. Molitfelnicul. „prin aceasta.pr. toate însoţite de „lămuritoare şi frumoase predoslovii”. afirmă autorul. p. greceşti şi româneşti la sediul episcopal. legăturile cu românii din Maramureş şi Transilvania (sfinţirea de Antimise şi de biserici. În cel de-al doilea capitol. p. 5 Ibidem. 1969. că mergând pe urmele înaintaşilor săi Anastasie Crimca. 411 la Teoctist. chiar din primii săi ani de arhipăstorie la Iaşi”: „Sinopsis. La vatra de închinare strămoşească.34 Conf. precum şi „chemarea sa în cel de al patrulea scaun vlădicesc al Ţării Moldovei. aşezarea în demnitatea de egumen al Putnei la o „vârstă destul de tânără”. 7-10.a. 6 Ibidem. cum dealtfel se proceda şi în celelalte centre bisericeşti de cultură românească”). sunt menţionate realizările sale ca episcop: activitatea tipografică (tipărirea Liturghierului). fiind un înflăcărat promotor al ridicării oamenilor prin învăţătură”5. începând cu data şi locul naşterii. 4 .dr. Antologhionul etc. cu o mai meşteşugită mlădiere a frazei decât atunci. Ion Vicovan alegere a cuvintelor. p.. 7 Ibidem. „supraveghind în acelaşi timp şi şcoala de la Mănăstirea Putna”. op. atât cât se cunosc ele. p. Tot aici aminteşte şi de alegerea sa în scaunul de mitropolit la Iaşi. Dosoftei şi a altora. dar şi „alte preţioase cărţi de teologie sau morală creştină. afirmat şi sprijinit ideile şi năzuinţele epocii în care a trăit”. întrucât a fost găsit „vrednic şi iscusit ca om cucernic. „intrarea în mănăstire”. autorul prezintă reperele biografice ale luminatului ierarh moldovean. Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea (1688-1821). hirotonia sa întru ieromonah. În primul capitol. II. „are meritul de a fi înţeles. p. organizarea unei şcoli slavoneşti. vol. adică adunarea celor şapte laude şi canoane trebuincioase în taina duhovniciei” ş. cit. Psaltirea..

armă de cultură pentru închegarea comunităţii poporului român şi înălţarea lui prin lumina cărţii spre libertate şi independenţă. Liturghie10. de gând şi de slujire a neamului.VREDNICUL DE POMENIRE PATRIARHUL TEOCTIST 35 hirotonirea episcopilor pentru Maramureş şi „sporirea” de preoţi ortodocşi. p. carii cu alegerea Sfântului Duh vor fi în urma noastră”. Mitropolitul Iacob Putneanul”12. p. depăşind sfera serviciului 8 9 Ibidem. Mitropolitul Iacob fundamentează această tradiţie prin invocarea temeiurilor biblice ale pomenirii la Sf. că mitropolitul Iacob face parte din galeria personalităţilor care au avut o importanţă aparte în istoria culturii româneşti: „istoria mai largă a culturii noastre nu poate face abstracţie de câteva figuri al căror şir îl începe la mijlocul secolului al XVIII-lea. În al şaselea capitol. abordează legătura strânsă cu înaintaşii săi alcătuind astfel „Primul Pomelnic al fericiţilor şi pururea pomeniţilor ctitori ai Sfintei Mitropolii a Ţării Moldovei şi pentru Prea Sfinţii răposaţi mitropoliţi care au păstorit această de Dumnezeu păzită Ţară creştinească”. Autorul subliniază. Ibidem. 12 Ibidem. îndemnând pe urmaşii săi „să nu uite nici să greşească vreuna din cele ce am aşezat mai sus după porunca canoanelor bine am rânduit”. p. subliniază ideea că toate cărţile de slujbă din acest secol „sunt hărăzite şi unui scop didactic. 11 Ibidem. în aceeaşi idee. Mai departe. 39. Limba română. Capitolul al patrulea. 30-32. 10 Ibidem. folosindu-se în şcolile de pregătire a viitorilor preoţi şi chiar în celelalte şcoli”9. 33-40. citându-l pe marele filolog Alexandru Piru. Râvnă pentru răspândirea şi binefacerea cărţii pe înţelesul poporului. 14-29.) şi sădirea în inimile păstoriţilor săi a dragostei faţă de carte8. de asemenea. Legătura de inimă. autorul subliniază „strădaniile” depuse de marele mitropolit al Moldovei atât „pentru continuarea avântului tipăriturilor din centrele tipografice cunoscute dinainte. mitropolitul Iacob alcătuieşte „Cuvânt către Preasfinţiţii Mitropoliţi. în special la Putna etc. . cât şi pe tărâmul culturii în general prin numeroase opere date la lumină”11. Al cincilea capitol. mitropolitul Teoctist adaugă: „prin traducerea unor cărţi de natură religioasă. p. În aceeaşi idee. formarea de monahi la mănăstirile din Moldova.

autorul subliniază.36 Conf. autorul aminteşte şi de reorganizarea învăţământului care a avut loc sub păstoria mitropolitului Iacob. 50. 521. Tot în acest capitol. 15 Ibidem. acţiunile sale de a „stăvili influenţa grecizantă a domnilor fanarioţi. care. 17 Ibidem. ci oricând va avea trebuinţă ţara de păstori la vreo eparhie să urmeze obiceiul ţării. 46. care căutau să o exercite asupra vieţii şi culturii în Moldova”. p. Al optulea capitol este intitulat Sprijinitor neînfricat al luptei ţărănimii pentru libertate. în 1757. mai întâi. altădată să nu se mai calce. dreptate şi o viaţă mai bună. concretizate prin convocarea şi prezidarea soborului bisericesc de la 1 ianuarie 175215. p. ceea ce i-a produs nu numai mare tristeţe. precum şi de tipărirea Bucvarului. cât şi în cele viitoare a urmaşilor noştri. Apărător al „Pravilei Sfinte” şi al „Obiceiului Ţării”. op. alături de ceilalţi episcopi ai ţării. nicăieri supusă”17. 43. „de hrană”. şi din pământeni să se aleagă mitropolit sau episcopi”16. Literatura română veche. În acest capitol autorul menţionează acţiunile întreprinse de arhiereul Iacob în apărarea ţăranilor: participarea la 1 iunie 1759. Cea din urmă a fost dată la iveală. Bucureşti. Mitropolitul Moldovei şi Sucevei. cap tuturor mănăstirilor pământului Moldovei. singură de sine stăpânitoare.pr. cât şi la perfecţionarea mijloacelor de exprimare a gândurilor în limba naţională. ca şi prin transpunerea în româneşte a unor scrieri laice de mare circulaţie. ce din început s-a cinstit a se numi. p. cruce. la Teoctist. 14 Ibidem. urmare a constatării lipsei acute de carte. ca nicidecum obiceiul ţării şi a sfintelor scaune a eparhiilor ţării. 16 Ibidem.dr. p. cea mai întâi. 13 . îi „dă dreptul să poarte bederniţă. În al şaptelea capitol. Ion Vicovan liturgic. netezând drumul creatorilor de mai târziu”13. În acelaşi capitol. mai cu seamă după retragerea sa din scaunul mitropolitan. p. 1961. mitră şi cârjă precum se cuvine celui ce stă în fruntea unei astfel de mănăstiri. Editura pentru literatură. a stabilit: „hotărâm şi legăm ca fieşte când atât în vremile cele ce vom trăi noi. la Alexandru Piru. când a deschis Academia duhovnicească. 47. nici să se strămute. autorul mai aminteşte de hotărârea pe care a luat-o mitropolitul Iacob cu privire la egumenul Mănăstirii Putna căruia. cit. între altele. ci şi „boală inimii”14. clericii au contribuit atât la satisfacerea nevoilor spirituale minime ale cititorilor.

fiind un competent îndrumător al Academiei. căreia i-a purtat o grijă cu totul aparte21. . inclusiv luarea marii schime (cu numele de Eftimie)22. pastorale şi documente. desfiinţarea văcăritului. Ibidem. precum şi dorinţa lui de ridicare a maselor prin „lumina cărţii”23. p. de neam şi de credinţă a tuturor românilor. autorul scoate în evidenţă precupările mitropolitului Iacob pentru dovedirea unităţii de limbă. la 1 martie 1757. autorul mai aminteşte de dania mitropolitului Iacob. 22 Ibidem. cu osteneală şi strădanie încă din copilărie”. Vartolomeu Măzăreanu. şi apropiat colaborator al ucenicului său. Epistola împăratului bizantin Romanos pentru lemnul crucii. În capitolul de faţă. În acest capitol sunt date ca exemple următoarele lucrări ale mitropolitului Iacob: Bucvarul. p. predoslovii. adunare de învăţături. 54. 20 Ibidem. făcută Mănăstirii Putna. Adunare de mulţumiri.a. diaconul ardelean Ioan Simeonovici. în februarie 1759. scrisori şi „stihuri politiceşti” îl recomandă ca un om de înaltă cultură. Viaţa şi slujba Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. punerea sa „în fruntea a câteva mii de ţărani şi orăşeni” şi „îndreptarea lor spre curtea domnească pentru a cere înlăturarea jafurilor”20.VREDNICUL DE POMENIRE PATRIARHUL TEOCTIST 37 adunarea de la Trei Ierarhi. În slujba năzuinţelor de unitate naţională şi de afirmare a culturii româneşti pentru lărgirea cadrului unităţii spirituale a poporului nostru. p. mitropolitul a angajat pe lângă „teologi liturgişti” şi „canonişti de renume” şi o mulţime de copişti şi de cunoscători ai tiparului. 53. dar şi ca un mare patriot. Irimii de la Rădăuţi. p. braşoveanul Grigore Stan şi fiul lui Stan. „cerând în acelaşi glas desfiinţarea veciniei”18. 21 Ibidem. 23 Ibidem. monahul Iosif de la Neamţ. În penultimul capitol. zeţarul Nicula. Întreaga sa activitate. al nouălea. În ampla sa lucrare. cea mai amplă dintre întreprinderile sale19. Alfavita sufletească ş. precum şi de ultimii 18 ani de viaţă ai marelui mitropolit petrecuţi la Putna. 18 19 Ibidem. iar în final. Cerească Floare. Antologhionul. 52. „dreapta lui agonisită. având relaţii de colaborare cu Duca Sotiriovici (din Tasos). 56.

Apostolatul social). 19 iunie 1977) În această cuvântare arhiereul Teoctist subliniază vechimea creştinismului românesc. patriarhul Iustin şi realizările sale26. care datează „din primele secole de închegare şi de răspândire a creştinismului”. cum şi ideile lor centrale. Vieţile sfinţilor (păstrate la M-rea Putna) şi Proloagele. Ioan Botezătorul (care a pus accent deosebit pe rugăciune) şi Sf. ca în final să se refere la noul ales. a făcut o prezentare a monahismului românesc: începuturile sale. a fost organizat după modelul Sf. 71 26 Teoctist. purtător al mesajului de libertate. pomenind nume de ierarhi începând cu episcopul Evangelicus. continuând cu Bretanion şi Teotim. al zecelea. după care de patriarhii Miron Cristea. În ultimul capitol. 15).15). vetre de muncă şi desăvârşire duhovnicească” (cuvânt rostit la Mănăstirea Agapia. de dreptate şi demnitate naţională”25. 3. pe atunci vicar patriarhal. 21 octombrie 1956) Cuvântarea de faţă a fost rostită cu prilejul însoţirii delegaţiei Bisericii Luterane din Danemarca la Mănăstrea Agapia. triumfător în cult. „cu cheltuiala Mitropolitului Iacob”. Evloghie24 (traducător. Cuvântare rostită cu prilejul alegerii şi întronizării Prea Fericitului Patriarh Iustin.pr. întâiul între patriarhi. Vă voi da păstori după inima Mea (Ier. Sacerdot al Altarului strămoşesc şi al graiului străbun. „Mănăstirile ortodoxe române. Pavel Evloghie şi fiul său Gheorghe au tradus în româneşte. 1980. p. apoi amintind de Iachint. în 1760. Ion Vicovan Grigore Stanovici. vol. profesor la Şcoala domnească din Iaşi) cu fiul său Gheorghe. mitropolit de Vicina. şi mulţi alţii.dr. episcopi de Tomis. gândirea şi scrisul său fiind „îmbibate de duh filocalic”. 25 Ibidem. Ap. Gheorghe. în colecţia Pe treptele slujirii creştine. 24 . 19 iunie 1977. M-rea Neamţ. I. Teoctist. p. Mitropolit al Moldovei şi Sucevei. (cuvântare rostită cu prilejul alegerii şi întronizării Prea Fericitului Patriarh Iustin. „purtător de veste bună”. rostite sau scrise de vrednicul de pomenire patriarhul Teoctist sunt: „Vă voi da păstori după inima Mea” (Ier. Sandu. şi Justinian Marina (cu opera sa. Cuvântările cu caracter istoric. 3. 134-137.38 Conf. autorul îl prezintă pe mitropolitul Iacob ca „făclier al culturii noastre naţionale.

în contextul aniversărilor UNESCO. II. după care două din reperele activităţii sale: ctitorirea celor două mănăstiri (Vodiţa şi Tismana) şi călătoria făcută la Constantinopol pentru a împăca Biserica Sârbă cu cea a Constantinopolului30. „La popasul jubiliar al Patriarhiei Române” (cuvântare rostită la aniversarea unei jumătăţi de veac de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la treapta de Patriarhie. cit. Dosoftei şi Veniamin Costachi)27. II. 2 noiembrie 1975) În cuvântarea cu titlul de mai sus. Mănăstirile ortodoxe române.. epitrahil. „Un făclier al monahismului românesc”28 Cuprinde. 31 Idem. 29 Idem. 21 octombrie 1956. 4-7. cit. 49. Cuvânt rostit la Mănăstirea Agapia. de Daniil Sihastrul şi de Sfinţii Mărturisitori transilvăneni (Sofronie şi Visarion). Mesajul mitropolitului Dosoftei. Ştefan. Arhimandrit Nicodim cel Sfinţit”: „înveşmântat în felon. cit. precum şi de luminoase chipuri de ierarhi (Teofil. Evangheliarul ferecat în argint. Antim Ivireanul. vol. la coapsa dreaptă. p. 1980. col. lângă inimă. 66. vol. cel care „a organizat instituţia monastică în Răsărit”. 28 Acelaşi articol a mai fost publicat sub acelaşi nume şi în vol. VI. Psaltirea în versuri şi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. lucrat cu mare artă. 30 Ibidem. Prin opera sa. în col. vetre de muncă şi desăvârşire duhovnicească. iar cu dreapta binecuvântează”29. p. p. în mâna stângă. „Mesajul mitropolitului Dosoftei” A fost rostit cu prilejul sărbătoririi marelui mitropolit în 1974. cit. 27 . 1992. vol. 109113. mai întâi. 49 şi 51. darul său cel mai de preţ. autorul face o prezentare istorică succintă a Bisericii noastre: organizată administrativ.VREDNICUL DE POMENIRE PATRIARHUL TEOCTIST 39 (care a vorbit despre muncă) şi după regulile Sf. Nicodim de la Tismana. Un făclier al monahismului românesc. p. aminteşte apoi de activitatea Sf. Vasile cel Mare.. p. în col. (dar şi altele) a avut o importantă contribuţie la cultura universală31. istoria Bisericii Idem.. nebederniţa alesei învredniciri acordată de patriarhul Filotei al Constantinopolului. crucea masivă.. o descriere a frescei de la vechea Mănăstire Tismana care îl înfăţişează pe „Sf.

1885 – dobândirea autocefaliei şi 1925 – ridicarea la rangul de patriarhie32. arhim. în mitropolii şi episcopii”. în Catedrala mitropolitană din Craiova) În cuvântarea de faţă.33. chiriarhul subliniază cinstirea pe care Biserica noastră o aduce eroilor ţării. Buţureanu. Unirea Principatelor (1859). Dionisie de la Neamţ. arhim. cit.a. Varlaam al Moldovei. Neofit Scriban. Continuă apoi cu menţiunea de participare la primul sinod ecumenic a unui vlădică de Tomis (fără a i se cunoaşte numele). După aceste repere.. în col. „În pridvorul Marii noastre Uniri naţionale” Autorul aminteşte de clericii care au avut o importantă contribuţie la înfăptuirea Unirii de la 1859: arhim.pr. cit. p. 97. vol. mitropolitul Moldovei Sofronie Miclescu. 33 Idem. rectorul Seminarului de la Socola (autorul lucrării Unirea şi neunirea Principatelor Române). 2 noiembrie 1975. „120 de ani de la Unirea Principatelor Române”. Melchisedec Ştefănescu de la Huşi (autorul cuvântării..cit. La popasul jubiliar al Patriarhiei Române. ulterior publicată.. vol. Aceluiaşi eveniment îi dedică şi cuvântarea din 24 ianuarie 1979. în col. cit. VI. cit. 393397. Ion Vicovan noastre începe cu anul 298 când „vestita cetate a Tomisului era reşedinţă episcopală”. mitropolitul Nifon al Ungrovlahiei ş. vol. 106-108.. vol. 130-138. În continuare. III.). p. Idem. În pridvorul Marii noastre Uniri naţionale. C. „Biserica şi Unirea Principatelor Române”.. Matei Basarab.R. „Chemările Centenarului Independenţei” (cuvântare rostită Duminică. acestora adăugându-li-se mulţimea de martiri (din Dobrogea şi nu numai). Ic. 1995. aici păstorind sfinţitul ierarh Evangelicus”. p. vlădica se opreşte la nume sonore şi evenimente de seamă din istoria noastră ca Mihai Viteazul. cit. p. „celor care au biruit acum o sută de ani. cit... în col.40 Conf.. p. în col. arhim. Jertfă pentru Unirea Principatelor). pr. în col. 78-84. Cuvântare rostită la aniversarea unei jumătăţi de veac de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la treapta de Patriarhie. 8 Mai 1977. 32 . cit. vol. autorul aminteşte de întemeierea voievodatelor româneşti „care au deschis calea organizării şi a vieţii bisericeşti.O. Victor Lemeni.dr. domnia lui Cuza (care proclama neatârnarea B.

şi la 1 Decembrie 1990. în Catedrala mitropolitană din Craiova. abordează mai multe aspecte ale vieţii şi operei marelui ierarh al Moldovei. 97-100. cel mai important: „Ctitor al limbajului liturgic românesc” şi ultimul: „Purtând peste vremi mesajul slujirii şi talentului său”. Măreaţă zi. vol. 478-481. Crişana şi Transilvania.. precum odinioară pe Câmpia Libertăţii: „Vrem să ne unim cu Ţara”. cu titlul Darul libertăţii ne cheamă la unitate. precum şi la 1 Decembrie 1991. intitulat 1 Decembrie –Ziua unităţii româneşti. cit. „Măreaţă zi. ctitor al limbajului liturgic românesc” (studiu introductiv la „Dosoftei.. VII. pentru împlinirea ţelului nostru scump de totdeauna”34.. 34 .. cit.35. 35 Idem. Chemările Centenarului Independenţei. 8 Mai 1977. în col. înălţătoare zi” (cuvântare rostită cu prilejul împlinirii. Menumorut ş. „Mitropolitul Dosoftei. „Întru cinstirea jilţului arhieresc”. 1980) Studiul de faţă. cit. soseau la Alba Iulia pentru a striga cu o voce. „Bogata şi nemuritoarea agonisită a dobândit el aici la Probota”. p. în col.a. leagănul naşterii duhovniceşti a lui Dosoftei”. cu acelaşi prilej. începând cu episodul Lisimah şi Dromihete.. a 60 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia. canonizat de Biserica noastră în anul 2003: „Năzuinţa vie a unirii frăţeşti. realitate românească”. înfruntând gerul iernii.. vol. la 1 Decembrie 1978. mitropolitul Teoctist face o incursiune în istoria poporului nostru. Cuvântare rostită cu prilejul împlinirii. Cuvântare rostită Duminică. în col. p. 468-471. vol. p.. p.VREDNICUL DE POMENIRE PATRIARHUL TEOCTIST 41 precum şi a tuturor acelora care au luptat mai înaintea lor. continuând cu Decebal. 75. la 1 Decembrie 1978. foarte amplu. cit. Idem. „Mănăstirea Probota. „Setea de grai şi de scris românesc”. Dumnezeiasca Liturghie”. După ce subliniază că în urmă cu 60 de ani „românii din Banat. vol. cit. Un cuvânt solemn a fost rostit. de 44 pagini. Iaşi. cit. în col. înălţătoare zi. a 60 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia).. cit.

16 august 1994. p. Buc. în col. Matei. autor al mai multor broşuri de îndrumare pentru credincioşi. în col. Evocare făcută Episcopuluimartir Grigorie Leu. cit.. autorul aminteşte de relatarea secretarului lui Brâncoveanu. p. 506-507.. In memoriam: Episcopul Grigorie Leu. cu duh de comuniune. 402-416. cit. cit. un mare patriot şi un hotărât opozant al comunismului ateu37. vol. 16 august 1994)” Referindu-se la martiriul Brâncovenilor. pentru că este şi varianta cu anul 1820). „In memoriam: Episcopul Grigorie Leu” (evocare făcută Episcopului-martir Grigorie Leu. 28 iulie 1993) După ce prezintă reperele vieţii episcopului martir. posturile pe care le-a deţinut. cultural şi social38. VI. „Comemorare pioasă: mitropolitul Iosif Naniescu-80 de ani de la mutarea sa către Domnul”. în col. p. vol. cit... cit. Comemorare pioasă: mitropolitul Iosif Naniescu-80 de ani de la mutarea sa către Domnul. În această scurtă. până la Muntele Sinai. Cununa muceniciei. cu prilejul comemorării a 50 de ani de la alegerea sa la Huşi. Cuvânt de învăţătură rostit la Liturghia din Biserica Domniţa Bălaşa din Bucureşti cu ocazia prăznuirii Sfinţilor Brâncoveni. cu referire la martiriul fiului mai mic. 36 . dar sensibilă evocare. apoi de sfârşitul lui Constantin Brâncoveanu şi de itinerariul osemintelor sale36. urmaşul în scaunul lui Iosif Naniescu îi prezintă reperele biografice..dr. Litrughii. treptele ierarhice pe care le-a urcat şi câteva dintre cele mai de seamă realizări în plan administrativ-ctitoricesc.. VI. 37 Idem. p. 38 Idem. Ion Vicovan „Cununa muceniciei” (cuvânt de învăţătură rostit la Liturghia din Biserica Domniţa Bălaşa din Bucureşti cu ocazia prăznuirii Sfinţilor Brâncoveni. cu prilejul comemorării a 50 de ani de la alegerea sa la Huşi. 122-125.. cit.. la trei veacuri de la urcarea sa pe tronul Ţării Româneşti”. vol. În continuare. fin exeget al Sfintei Scripturi.. în col. Muntele Athos. 28 iulie 1993. patriarhul Teoctist evidenţiază însuşirile sale: apropiat de semeni. începând cu locul şi data naşterii (preferând să menţioneze ca dată de naştere 15 iulie 1818. 1992. 590-592.42 Conf. un bun şi râvnitor slujitor al Sf. Del’Chiaro. afirmă că faptele lor de credinţă au ajuns departe în Orient. vol. Domnului martir Constantin Brâncoveanu îi închină şi cuvântarea „Întru cinstirea Domnitorului Constantin Brâncoveanu. şcolile pe care le-a urmat. Idem.pr.

p. Mitropolitul Pimen Georgescu. cit. şi Jubileului Patriarhiei Române. domnitori. alături de credincioşi. 39 . dedicată Autocefaliei B. Mărăşeşti şi Oituz” sau la întâmpinarea voluntarilor transilvăneni şi bucovineni. smerite şi anonime a generaţiilor de slujitori ai altarului şi credincioşilor care ne-au precedat”. în col. p. din rândul cărora făceau parte peste 150 de preoţi. mărturisitori... Acest lucru s-a datorat. De asemenea. în col... autorul. vlădica Teoctist scoate în evidenţă contribuţia acestuia la ridicarea moralului păstoriţilor. „purtării de grijă a lui Dumnezeu. În evocarea de faţă. mai întâi. vol. 1995) În cuvântarea cu titlul de mai sus. 96. mai cu seamă în vremurile de cumpănă. înalţă rugăciune şi cuvânt de mulţumire lui Dumnezeu pentru această dublă aniversare. de asemenea. stâlp şi temelie a adevărului” (cuvântare rostită la deschiderea Adunării Solemne din Rotonda Camerei Deputaţilor. Andrei cel întâi chemat. sprijinitor al luptei pentru întregirea neamului” Reprezintă. Ca Biserică a neamului.VIII. „care veniseră la Iaşi ca să pornească lupta pentru dezrobirea pământului străbun”39. „Biserica. Cuvântare rostită la deschiderea Adunării Solemne din Rotonda Camerei Deputaţilor. ale căror vrednicii au constituit pilde şi izvoare de sfinţenie”.O. sprijinitor al luptei pentru întregirea neamului. între altele amintind de cuvântările pe care ierarhul Moldovei le-a ţinut ostaşilor înaintea „istoricelor bătălii de la Mărăşti. aduce cuvânt de mulţumire lui Dumnezeu „pentru binefacerile revărsate cu îmbelşugare asupra Bisericii Sale din România. 28 oct. 40 Idem. cit. deopotrivă iubitori de Hristos şi de ţară. prin propovăduirea Sf. având de suferit.R. prin cuvântările şi pastoralele sale. dedicată Autocefaliei BOR şi Jubileului Patriarhiei Române-28 oct. „Biserica Idem. de asemenea. urmările Primului Război Mondial. Ap. o scurtă evocare a celui care a păstorit Moldova între anii 1909-1934. 1995.”. ierarhi. cit. după care enumeră patriarhii predecesori. de-a lungul celor aproape două milenii de existenţă a ei”40.. Păstrarea „cu credincioşie” a acestui izvor apostolic pe pământul strămoşesc se datorează „lucrării neîntrerupte. cuvioşi. Care a ridicat.VREDNICUL DE POMENIRE PATRIARHUL TEOCTIST 43 „Mitropolitul Pimen Gerogescu. vol. 128. oameni cu suflet ales şi tărie neînfricată.

28 oct. prin atâtea lăcaşuri sfinte. dialogurile teologice. 43 Idem. Cea dintâi că participând la aceste manifestări s-a realizat în chip văzut. şi i-a dat valoare prin cultură. „Cu mulţumire adâncă” (cuvânt rostit la închiderea Adunării Solemne. prin Sf. Mai ales.R. monumente istorice”. Aici. vol. adresat oaspeţilor şi participanţilor. unitatea Ortodoxiei. p. Mai mult. patriarhul şi-a exprimat speranţa în împlinirea unei năzuinţe mai vechi a „înaintaşilor şi un adevărat testament al 41 42 Ibidem. dar care a reuşit „prin râvna preoţilor şi a credincioşilor să reintre în viaţa ţării şi să pună un început de trăire morală”. suntem departe de a ne îndeplini misiunea în societatea românească de astăzi..a. . În acelaşi timp însă. 1995. ea neputând fi indiferentă la „ceea se plănuieşte şi la ce se înfăptuieşte pentru binele obştesc”44. p.. Ion Vicovan noastră a însoţit îndatorirea pentru păstrarea unităţii sufleteşti a păstoriţilor ei şi cu grija păstrării unităţii cu toate celelalte Biserici Ortodoxe”41. B. în col. 106.O. Cu mulţumire adâncă. cit . VIII. conferinţele Bisericilor Europene ş. ci şi de toţi fiii neamului românesc. la sate şi în oraşe”. 102. patriarhul Teoctist a subliniat câteva realităţi.pr. „însă în fidelitate totală faţă de învăţătura Bisericii nedespărţite”. ea participă la toate încercările de apropiere intercreştină42. 98. prin artă. 28 oct. „pentru că Biserica a întruchipat în istorie neamul. Biserica trebuie să fie ajutată nu numai de clerul şi credincioşii ei. despre care s-a vorbit atât de frumos aici şi cu referire la marele nostru istoric Nicolae Iorga. Consiliul Mondial al Bisericilor. întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a mărturisit că Biserica noastră se află după „un drum lung de umilire şi de marginalizare”. Cuvânt rostit la închiderea Adunării Solemne. adresat oaspeţilor şi participanţilor. pentru că avem încă nevoie de unele împliniri. 1995) Sub genericul de mai sus.dr. „nu numai tainic. În al doilea rând. şi Marelui Sinod Ortodox. se confruntă cu multe lipsuri încă. p. Liturghie43. 44 Ibidem.44 Conf. Sunt amintite participările la: pregătirea Sf. Bucureşti. Preoţimea. şi ea nu-şi poate realiza aşa cum trebuie misiunea călăuzitoare de suflete. În lucrarea sa. patriarhul Teoctist recunoaşte că „în ceea ce ne priveşte pe noi.

vol. Orhei şi Soroca. Idem. 137. 28 iunie 1995. din Tighina. Ştefan cel Mare. ultimul dintre ei. 47 Ibidem. care au trăit în dreapta credinţă şi au slujit cu sfinţenie Biserica: „ne bucurăm să primim în comuniune cu ei. „Episcopia aceasta a ocrotit duhovniceşte românii de pe ambele maluri ale Prutului.. 107. Ne bucurăm de această întânire în lumina veşnică a candelelor”47. Ne bucurăm să dobândim pildă de vieţuire şi de credinţă de la Sfinţii neamului nostru. de dreaptă mărturisire. 46 45 .. sfinţenie din sfinţenia Bisericii noastre. în col. 137-138. dr.VREDNICUL DE POMENIRE PATRIARHUL TEOCTIST 45 primului nostru patriarh. cit. cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la zidirea Sfântului lăcaş) În cuvântarea de faţă. de la pururea fericiţii ctitori de sfinte lăcaşuri de închinare. din ţinuturile Fălciului. Episcopia... de la mărturisitorii. „La împlinirea a cinci secole” (cuvântare rostită la slujba Vecerniei. Apostoli Petru şi Pavel din Huşi. Prea Sfinţitul Episcop Grigore Leu. Miron Cristea de a construi o Catedrală în Bucureşti. Catedrala Sf. aşa cum au mărturisit istoricii şi cronicarii întregii Europe”46. ca şi pe cei din stânga Prutului. bogată în spiritualitate şi trăire – a fost vrednicul de pomenire. pustnicii şi de la toţi cei îmbunătăţiţi în viaţa duhovnicească. satele şi căminele de aici şi de dincolo de Prut au constituit de-a lungul secolelor leagăne de viaţă. să primim binecuvântare din binecuvântarea Bisericii noastre. Apostoli Petru şi Pavel din Huşi. Totodată. dar cel care parcă a pătimit într-o măsură mai mare decât toţi înaintaşii săi. izvoare de sfinţenie. de familii creştine. să primim călăuză întru dreptate şi adevăr din comorile de trăire şi viaţă ale Bisericii strămoşeşti şi ale înaintaşilor noştri. Catedrala Sf. modele de adevărată vieţuire creştină.şi care a trăit durerea sfârşitului existenţei acestei Episcopii istorice – frumoasă. bisericile şi mănăstirile ei. Ibidem.cit. subliniază bucuria trăirii în comuniune cu strămoşii şi înaintaşii. de la ierarhii acestor locuri şi ai acestei episcopii ce au slujit aici vreme de 500 de ani. închinată Mântuirii Neamului”45. ca Sf. Cuvântare rostită la slujba Vecerniei. patriarhul Teoctist arată că de la înfiinţarea ei în 1598. p. pe cei din dreapta. La împlinirea a cinci secole. p... de evlavie. cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la zidirea Sfântului lăcaş. p. Lăpuşna.

să nu ne pierdem credinţa căreia Ştefan cel Mare şi ca el ceilalţi domnitori i-au dat valoare prin întreaga lor viaţă şi au înveşnicit-o în asemenea ctitorii. totuşi pe cei doi domnitori români – Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul – i-a învrednicit cu titlul de atleţi ai lui Hristos. Pe locul acesta. în col. VIII. o mănăstire şi o biserică de vechimea celei de la Râmeţ. scump în aprecieri. Liturghie. sau cea de la Curtea de Argeş a Basarabilor”48. Avem atâtea motive să nu cumva să cădem în deznădejde.pr.46 Conf. relatare interesantă întrucât ea provine de la o persoană care a parcurs toată această perioadă. p. dar şi prin faptul că prin ea vrednicul de pomenire patriarhul Teoctist dă răspuns şi acuzaţiilor aduse unor slujitori ai Bisericii. 2 iulie 1995) Vorbind de sfinţenia lui Ştefan cel Mare. săvârşită cu prilejul pomenirii Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Este o adevărată operă de artă! Este cea mai mare ctitorie. Interesantă ni se pare şi prezentarea pe care patriarhul o face cu privire la situaţia Bisericii noastre din perioada comunistă. făcând aici. Mănăstirea Neamţ. ca cele din Transilvania.. cum că au fost servili şi obedienţi regimului ateu: „nici un preot sau arhiereu nu a vorbit în cei 45 de ani în favoarea comunismului.. Mănăstirea Neamţ. cit.dr. unde s-a construit biserica Înălţarea Domnului . 174. cea mai mare operă arhitectonică ştefaniană din ţara noastră! Nu are Europa un Voroneţ şi mănăstiri ca cele din Bucovina. Ion Vicovan „La pomenirea sfântului domnitor Ştefan cel Mare” (cuvânt de învăţătură rostit la Sf. Mare Mucenic Gheorghe. aşa Idem.a fost iniţial o biserică închinată Sf. vol. Însuşi papa de la Roma. săvârşită cu prilejul pomenirii Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. o adevărată pavăză a Europei. 2 iulie 1995. la gurile Dunării. cel care s-a remarcat prin ctitorirea unui „mare număr de biserici şi mănăstiri zidite lui Dumnezeu” şi prin rolul său de apărător al creştinătăţii”. cu toate greutăţile pe care le întâmpinăm. Nu are Europa ctitorii ca ale lui Matei Basarab şi Brâncoveanu. patriarhul a vorbit despre însemnătatea lui Ştefan pentru Moldova şi pentru creştinătatea pentru care a luptat toată viaţa: „de la el ne-a rămas cuvânt şi pildă de a cinsti vrednicia neamului nostru românesc. de la 1372. de a nu îngenunchea în faţa cotropitorilor. 48 . La pomenirea sfântului domnitor Ştefan cel Mare (cuvânt de învăţătură rostit la Sf. mănăstiri şi biserici ca cea pe care o avem în faţa noastră. ca şi ceilalţi domnitori români de dinainte şi de după el. Liturghie..

vol.. 28 septembrie 1996) Referindu-se la această perioadă din istoria Ţării şi a Bisericii noastre. 174-175. prin menţinerea şcolilor de învăţământ teologic. Mesaj adresat locuitorilor municipiului Piatra-Neamţ cu ocazia sărbătoririi a 600 de ani de la prima atestare documentară a acestei localităţi.. al sutelor de preoţi şi de călugări. prin asigurarea de slujitori la parohii şi mănăstiri. Ioan Botezătorul ce reprezintă atât hramul bisericii catedrale cât şi pe ocrotitorul oraşului. 50 49 . cuminţeniei şi credinţei străbune păstrate cu străşnicie de locuitorii acestor meleaguri. dintre care mulţi nu şi-au mai revăzut familiile. mănăstirile şi parohiile? Acestora li se adaugă episcopi şi arhierei îndepărtaţi din demnităţile lor şi rânduiţi în alte rosturi bisericeşti ca profesori de seminarii sau stareţi de mănăstiri. Prin menţinerea acestor sfinte ctitorii. „La altarul slujirii Sf. cu episcopi şi preoţi. cu prilejul vizitei delegaţiei Bisericii Georgiei. Ibidem. patriarhul Teoctist face următoarea afirmaţie: „vremea Sf. p.cit. cu biserici. Cum s-ar putea explica atunci curajul. Mărturiile arheologice. întărind inimele credincoşilor”49. Ierarh Antim Ivireanul” (cuvânt rostit în Catedrala episcopală din Rîmnicu-Vâlcea.cit. 14 iunie 1995 În mesajul adresat locuitorilor din Piatra Neamţ. Emblema oraşului. 14 iunie 1995. a tradiţiilor ortodoxe. ne vorbesc despre existenţa unei organizări sociale şi despre o viaţă religioasă dezvoltată. Popas aniversar. Liturghie-izvorul nostru de viaţă duhovnicească. Mesaj adresat locuitorilor municipiului Piatra-Neamţ cu ocazia sărbătoririi a 600 de ani de la prima atestare documentară a acestei localităţi. plin de smerenie. prin restaurarea lor. 445. Idem. patriarhul României afirmă că istoria acestor locuri „ne copleşeşte cu dovezi ale vredniciilor. foarte numeroase. dar şi de zel. pe al cărei scut se află Sf.VREDNICUL DE POMENIRE PATRIARHUL TEOCTIST 47 cum au încercat mulţi să atace şi să ponegrească slujitorii Bisericii Ortodoxe Române de delăsare sau de neglijenţă. deci cu câteva secole mai înainte de atestare documentară a cetăţii. al profesorilor de teologie şi seminarii întemniţaţi. p. în col. Biserica noastră strămoşească a înfruntat comunismul şi a găsit forţă şi mângâiere prin Sf. confirmă şi completează aceste adevăruri”50. purtători de cruci şi engolpioane încă din secolele XII-XIII.

Pasicrate şi Valentinian. 52 Idem.. cea a sfinţeniei”51. Pe urmele sfinţilor ierarhi tomitani. În vremurile de demult ale secolelor II. Ierarh Antim Ivireanul. la Catedrala arhiepiscopală din Constanţa. dar şi de mari viteji.. atât Mitropolitul. de strălucire creştină. „Pe urmele sfinţilor ierarhi tomitani” (cuvânt rostit în ziua de 25 septembrie 1997. cât şi domnitorul Constantin Brâncoveanu.dr. Sf. Ei poartă pe fruntea lor şi pe fruntea Bisericilor noastre strămoşeşti câte o cunună neveştejită.48 Conf. Ion Vicovan Constantin Brâncoveanu şi a Sf. cit. Ap. Sf. 1997) Referindu-se la Peştera Sf. la 1716. au dat jertfa supremă. Andrei”. poposind pe urmele Sf. Nicandru şi Marcian. „La candela Sf. Andrei. cu prilejul vizitei Sanctităţii Sale Bartolomeu I.. dar şi a existenţei ierarhiei tomitane şi a unui număr impresionant de martiri: „..pr. 10 aug. la 1714. Cuvânt rostit în Catedrala episcopală din Rîmnicu-Vâlcea. vol. p. Mc. „Prezenţa Sf.aici pe ţărmul Pontului Euxin. cu prilejul vizitei delegaţiei Bisericii Georgiei. cit. autorul evidenţiază ideea apostolatului românesc. 32. Sf. Apostol Andrei” (cuvânt rostit în Paraclisul Mănăstirii „Peştera Sf. Mc. 51 . prin Sf. IV. ale norului de martiri din vremurile de început ale vieţii creştine pe aceste ţinuturi”52. Apostol Andrei. cit.. vol. la Catedrala arhiepiscopală din Constanţa... ale sfinţilor episcopi tomitani. învăţătură păstrată cu credincioşie şi jertfe de secole. IX. Cuvânt rostit în ziua de 25 septembrie 1997.. Andrei. Peşteri aici este o mărturie istorică. în col. Dasie şi Isichie. patriarhul Bisericii noastre o numeşte „primul lăcaş natural de rugăciune creştin de pe cuprinsul Patriei noastre”.. Ap. Idem. Sf. flacăra credinţei a rodit în jertfele sfinţilor mucenici pe întregul pământ dobrogean. p. La altarul slujirii Sf. Dacă în viaţă au izbutit să biruie potrivniciile şi să împlinească opere de mare valoare. în col. 353. Sf. III. sfârşitul vieţii lor a fost încununat cu mucenicia. Ierarh Antim Ivireanul a fost o vreme de strălucire a Ortodoxiei. este dovada Apostoliei învăţăturii Bisericii noastre. cu prilejul vizitei Sanctităţii Sale Bartolomeu I) În cuvântul cu titlul amintit. Amândoi. Emilian din Durostorum. 28 septembrie 1996.

p. referindu-se la cel care a păstorit Biserica aproape trei decenii. oficiată în Catedrala Episcopală din Curtea de Argeş. Între altele. Cuvânt rostit în Paraclisul Mănăstirii „Peştera Sf. „640 de ani de la întemeierea Mitropoliei Ţării Româneşti” (cuvânt rostit după slujba Te-Deum-ului.VREDNICUL DE POMENIRE PATRIARHUL TEOCTIST 49 Mc. V.. cuvântare cu prilejul oficierii parastasului de 15 ani pentru patriarhul Justinian Marina. 503-510 şi cuvântarea rostită cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la întronizarea Prea Fericitului Patriarh Justinian. Aula Palatului Patriarhal. ucenicul acestuia. la biserica. p. IX. 10 aug. IX. am dăruit din ofranda fiilor 53 Idem. Cuvânt rostit cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la întronizare. 29 mai 1999) Ideea centrală a acestei cuvântări este că de-a lungul celor aproape două mii de ani de existenţă ca popor creştin. p. întâistătătorul Bisericii Române a subliniat că Justinian a călăuzit Biserica noastră în vremuri nespus de grele. p. 329-335. vol. autorul aminteşte de salvarea Mănăstirii Radu Vodă. Epictet şi Astion de la Halmiris (Dunavăţul de astăzi) şi mulţi alţii”53. patriarhul Teoctist. vol.. 1999. Cuvânt rostit după slujba parastasului de 20 de ani de la trecerea la cele veşnice a Patriarhului Justinian Marina (1948-1977). I. 6 iunie 1973. 6 iunie 1998.. cit. 474. vol. 359. ca un adevărat păstor după pilda Mântuitorului. Mc. Apărătorul pilduitor al Bisericii. Chipul slavei Tale sunt. vol. 22 martie 1997 Oficiind parastasul de pomenire pentru patriarhul Justinian. vol. „Aduceţi-vă aminte de înaintaşii voştri”. cel din urmă lucru fiind recunoscut de mari teologi ca Dumitru Stăniloae şi Paul Evdochimov54. IX. . Radu Vodă-Bucureşti. La candela Sf. 1997. Cuvânt rostit cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la întronizare. 54 Idem. Apostol Andrei. Spre exemplificare. vol. Tot patriarhului Justinian i-a mai închinat: Comoară de daruri sufleteşti. 563-564. Cuvânt rostit după slujba parastasului de 20 de ani de la trecerea la cele veşnice a Patriarhului Justinian Marina (1948-1977).. Filip. 25 martie 1992. 22 martie 1997. Andrei”. în biserica Radu Vodă-Bucureşti. la biserica Radu Vodă-Bucureşti. a fost un om al împlinirii şi al realităţii. cu toate clădirile din jur. Kamasis şi Atal de la Niculiţel.. Ap. Sf. în col. cit. p. cu o statură spirituală de slujitor al Altarului şi ca păstrător al Pravilei de excepţie şi ca un neîntrecut iubitor al monahismului. Zotic. a ţinut un cuvânt comemorativ sub genericul „Aduceţi-vă aminte de înaintaşii voştri”.

57 Idem. văzându-şi ţara consolidată. oficiată în Catedrala Episcopală din Curtea de Argeş. binecredinciosul voievod Nicolae Alexandru Basarab. „Curtea de Argeş. Cuvânt rostit la prezentarea concursului de urbanism şi arhitectură „Piaţa Unirii din Bucureşti şi noua Catedrală patriarhală”. 29 mai 1999. Idem. 170.dr. care. p.A fost reluată. X. loc unde s-a afirmat credinţa ortodoxă şi vitejia Basarabilor. Cuvânt rostit după slujba Te-Deum-ului. p. „Catedrala Mântuirii Neamului. izvor nesecat de viaţă duhovnicească” (cuvânt rostit la Slujba Sf. a aşezat o cruce şi a sfinţit locul tot în perimetrul Pieţii Unirii. artei şi culturii europene şi universale55. p. Liturghii săvârşită în Catedrala Episcopală de la Curtea de Argeş-30 mai 1999. simbol al spiritualităţii noastre ortodoxe” (cuvânt rostit la prezentarea concursului de urbanism şi arhitectură „Piaţa Unirii din Bucureşti şi noua Catedrală patriarhală. apoi.. simbol al spiritualităţii noastre ortodoxe”. a împodobit-o şi cu Mitropolie56. izvor nesecat de viaţă duhovnicească”. în 1929. nu departe de Curtea de Argeş. Ion Vicovan neamului românesc valori nepreţuite istoriei. Cuvânt rostit la Slujba Sf. „Catedrala Mântuirii Neamului. „Curtea de Argeş. patriarhul subliniază că ideea unei catedrale a „Mântuirii Neamului” a răsărit în urma proclamării independenţei de stat a României în 1877. 27 septembrie 1999. 123. vol. 129. care au înfruntat o putere europeană. patriarhul Teoctist afirmă că după bătălia din 1330 de la Posada. de patriarhul Miron Cristea. drept recunoştinţă lui Dumnezeu pentru primirea şi sfinţirea jertfelor poporului nostru în războaiele care au precedat acest act de dreptate istorică. X.50 Conf. vol. 27 septembrie 1999) În intervenţia amintită. „640 de ani de la întemeierea Mitropoliei Ţării Româneşti”. 55 . vol. Liturghii săvârşită în Catedrala Episcopală de la Curtea de Argeş-30 mai 1999) În cuvântul său.. 56 Idem. numită atunci Bibescu Vodă57. X.pr.

1998. exprimându-şi admiraţia şi bucuria pentru strădaniile Academiei Române. la plămădirea unităţii de conştiinţă şi de neam”. Scrieri. Istoria bisericească tripartită. istoria bisericească tripartită. X. între altele afirma Idem. Scrieri. 525. episcopi şi mitropoliţi. Cuvânt rostit la Academia Română cu prilejul vizitei în România a Sanctităţii Sale Bartolomeu I.VREDNICUL DE POMENIRE PATRIARHUL TEOCTIST 51 „Biserica Ortodoxă şi Academia Română” (cuvânt rostit la Academia Română cu prilejul vizitei în România a Sanctităţii Sale Bartolomeu I. Bucureşti.. subliniază că din Academie „au făcut parte şi înaintaşi de-ai noştri. trad. Bucureşti. unii ca membri fondatori. Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului. alături de Biserică.580). 75 din colecţia PSB. Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului. 1998 Între altele. patriarhul Teoctist. atunci când românii erau despărţiţi în provincii diferite. 11 ianuarie 2000) Cu prilejul pelerinajului efectuat în Ţara Sfântă. vol. va fi utilizată de-a lungul Evului Mediu ca manual de istorie ecleziastică în şcolile apusene59. 318. 2001. p. patriarhul afirmă că istoriile bisericeşti redactate de Socrate. concepută în spiritul practic pe care îl impuneau timpuri tulburi. vol. în prefaţa la lucrarea cu titlul de mai sus. 59 Idem. EIBMBOR. de Liana şi Anca Manolache. a cărui întreagă operă a îndatorat atât de adânc cultura şi civilizaţia creştinătăţii apusene. vol. trad. Sozomen şi Teodoret al Cirului au fost în veacul al VI-lea compilate într-o lucrare realizată de eruditul aristocrat roman creştin Flavius Magnus Aurelius Cassiodorus (c. „care. Cuvânt înainte la volumul: Cassiodor. „Istoria bisericească tripartită”. „Pe Muntele Taborului. de Liana şi Anca Manolache. dăruindu-i bunurile şi bibliotecile lor”58. 75 din colecţia PSB. poposind şi la biserica de pe Muntele Taborului. EIBMBOR. 28 octombrie 1999. a contribuit la unirea lor sufletească. X. 28 octombrie 1999) Patriarhul. în locaşul rectitorit de părintele nostru Irinarh de la Mănăstirea Horaiţa-Moldovei” (cuvânt rostit în biserica cu hramul „Schimbarea la Faţă” de pe Muntele Tabor. „Biserica Ortodoxă şi Academia Română”. de neprevăzute schimbări şi de crescută nesiguranţă. 485-c. 58 . Cuvânt înainte la volumul: Cassiodor. vol. p.

646. 2004. Pe Muntele Taborului. Ierarh Martir Antim Ivireanul.. chiar în ziua când doamna sa Maria îşi sărbătorea onomastica. la Adormirea Maicii Domnului. Mitropolit Antim Ivireanul La 150 de ani de la naşterea Sf. să le spunem că aici a vieţuit şi s-a ostenit. din stare de preot de mir. de la mănăstirea Horaiţa Moldovei60.Cuvânt rostit în biserica cu hramul „Schimbarea la Faţă” de pe Muntele Tabor. 2001. Întreaga sa strădanie.pr. în refacerea bisericii şi şi-a arătat vrednicia monahul român Irinarh.dr. de cultură şi de istorie. Amândoi au luat cununa răsplătirii dumnezeieşti. Ion Vicovan că în cuvinte de adâncă preţuire şi cu mult folos duhovnicesc pentru monahii din România. patriarhul Teoctist. ucenicul său. atât ca episcop-vicar la Idem. vol. „La centenarul naşterii Patriarhului Justinian” (cuvânt rostit la slujba de pomenire a Patriarhului Justinian Marina. cu cei patru fii ai săi. Cuvânt rostit la slujba de pomenire a Sf. M-rea Antim. Mănăstire Radu Vodă. 473). „La 150 de ani de la naşterea Sf. doi sprijinitori ai Ortodoxiei. mitropolitul Ţării Româneşti. cum au fost domnitorul Constantin Brâncoveanu şi mitropolitul său Antim Ivireanul. în 27 septembrie 171661. Mitropolit Antim Ivireanul” (cuvânt rostit la slujba de pomenire a Sf. la 15 aug. p. Mitropolit Antim Ivireanul. totuşi din clipa îmbrăcării cinului monahal. p.s-a dăruit în întregime Bisericii lui Hristos. dându-şi viaţa pentru păstrarea credinţei: Domnitorul Constantin Brâncoveanu. La 150 de ani de la naşterea Sf. vol. 60 . văduv prin decesul soţiei şi cu un fiu şi o fiică. 61 Idem. ierarhul şi domnul: rar vom găsi în istoria Bisericii ca. 11 ianuarie 2000. subliniază că deşi a fost ales din rândul preoţimii binecuvântătoare. doi mari ctitori de biserici şi mănăstiri. Ierarh Martir Antim Ivireanul. Despre Sf. XI.52 Conf. şi învingând aceeaşi primejdie a puterii otomane. să se înalţe pe culmea martirajului şi a sfinţeniei la o mică diferenţă de timp.. 27 septembrie 2000) Frumoasă şi reală este remarca fostului întâistătător al Bisericii noastre cu privire la cei doi martiri. Ierah Antim Ivireanul a vorbit şi în ziua de 26 septembrie 2003 (vezi vol XIV. 22 februarie 2001) În cuvântul ţinut cu această ocazie. în locaşul rectitorit de părintele nostru Irinarh de la Mănăstirea Horaiţa-Moldovei. iar Antim Ivireanul. M-rea Antim. 256. în acelaşi timp. p. 27 septembrie 2000. 1714. X.

Tinerii seminarişti şi studenţii teologi au fost ajutaţi. Vicar Patriarhal. din pricini necunoscute”. 82-89. vrednicul de pomenire Radu cel Mare n-a „izbutit să zugrăvească această prea frumoasă biserică. M-rea Neamţ. Cel care a desăvârşit această lucrare a fost succesorul său. cu ocazia punerii pietrei de temelie pentru clădirile din jurul bisericii mănăstirii Dealu. Munte moaştele patriarhului Nifon. Din păcate. iar cupolele toate acoperite cu mozaic pe dinafară”. La centenarul naşterii Patriarhului Justinian. cât şi ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A avut o contribuţie deosebită în ocrotirea orfanilor de război. 65 Ibidem. XII. 11 iulie 1955. Cuvânt rostit de PS Episcop Teoctist Botoşăneanul. p. cuvânt rostit la slujba de pomenire a Patriarhului Justinian Marina. fiind numit „părintele orfanilor”63. cu ocazia punerii pietrei de temelie pentru clădirile din jurul bisericii mănăstirii Dealu. 8. 2002. fiind lucrată în chip măiestrit „tot din piatră cioplită. în vol. 524. însoţită de slujbe. Rectirorirea mănăstirii Dealu-Târgovişte.VREDNICUL DE POMENIRE PATRIARHUL TEOCTIST 53 Mitropolia Moldovei şi ca mitropolit al Moldovei. 525. domnul fiind socotit cel de-al doilea ctitor al mănăstirii66. Idem. înzestrată cu sate. Această cuvântare a mai fost publicată. p. 64 Ibidem. 11 iulie 1955) În cuvântarea rostită în anii de tinereţe. vol. nu numai prin crearea unor condiţii de învăţământ excepţionale. Mănăstire Radu Vodă. 526. 2001. „Rectirorirea mănăstirii Dealu-Târgovişte” (cuvânt rostit de PS Episcop Teoctist Botoşăneanul. 66 Idem. p. episcopul Teoctist a scost în evidenţă că această biserică. şi stâlpii uşilor şi ferestrelor tot din marmură. a depus-o total în slujirea credincioşilor. p. Vicar Patriarhal. moşii şi vii. care a adus de la Sf. dar şi printr-o pregătire deosebită teologică şi practică. p. Neagoe Basarab. predici şi cateheze64. 62 . I. Aminteşte de codul legislativ care a ”alcătuit baza administrativă şi canonică pe care Patriarhul Justinian a construit edificiul văzut şi pe cel spiritual al Bisericii noastre”65. sub titlul „Cu sporită râvnă pe urmele strămoşilor”. XI. 22 februarie 2001. 63 Ibidem. vol. cu clădiri şi spaţii pentru biblioteci. ctitoria lui Radu cel Mare a ridicat această mănăstire între anii 1499-1502. a clerului şi a neamului nostru românesc62. 1980.

Biserica Mihai Vodă. viitorul mitropolit al Ţării Româneşti. XII. Iaşi. cu prilejul comemorării a 400 de ani de la sfârşitul său martiric.. refacerea ei de către domnul Gheorghe Bibescu.dr.. p. începând cu 1842. în 1691. în 1795. Iaşi. la care este chemată Biserica şi care ne face contemporani cu chemarea Bisericii noastre. Evanghelia Învăţătoare-1644. aşezări valoroase. zugrăvirea bisericii a doua oară. până în 1857. adăpostirea tipografiei. p. cutremurul din 1940 şi refacerea ei de către patriarhul Justinian. 175. prin ierarhii ei. „Pios omagiu primului întregitor al românilor. cutremurele din anii 1829 şi 1838. de către Constantin Brncoveanu. a cărui jertfă a stat la temelia primei uniri de la 1601 şi a fost premiza unirii de la 24 ianuarie Ibidem. vol. 9 august 2001. Bucureşti) În acest cuvânt îl prezintă pe Mihai Viteazul ca „neînfricat şi respectat.. „La 600 de ani de la recunoaşterea Mitropoliei Moldovei” (mesaj transmis prin postul de radio Trinitas. 68 67 . distrugerea chiliilor în 1912. 26 iulie 2001. Mesaj transmis prin postul de radio Trinitas. unde a apărut una dintre primele cărţi româneşti.54 Conf. de dialog şi ecumenism. prin preoţii ei. Dacă atunci ei întemeiau mănăstiri. egumenatul lui Dionisie Lupu. Ion Vicovan După ce aminteşte de lespezile de mormânt aflate în această veche ctitorie (ale ctitorilor şi a lui Mihai Viteazul). 26 iulie 2001) În mesajul transmis. La 600 de ani de la recunoaşterea Mitropoliei Moldovei. fostul mitropolit al Moldovei a subliniat că strămoşii noştri au întemeiat această Mitropolie care a dus mărturia ei în istoria noastră şi în cea universală. părăsirea ei în a doua jumătate a veacului al XIX-lea. de deschidere. cu atât mai mult trebuie continuată astăzi această lucrare de cultură. autorul relatează principalele repere din istoria acestui important edificiu: incursiunea principelui Gabriel Bathory-1611. tipografii ca cea de la Neamţ şi de la Suceava.pr. până la finalizarea lor în 195567.68. Idem. prin monahii ei. 2002. 9-15. apărător al Ortodoxiei şi al fiinţei neamului. începând cu anul 1953. ocrotitor al Ortodoxiei” (cuvânt rostit la slujba de pomenire a voievodului Mihai Viteazul..

VREDNICUL DE POMENIRE PATRIARHUL TEOCTIST 55 1859. precum şi implicarea sa în mişcarea ecumenică în perioada anilor 1960198672. 2002. Bucureşti. cu prilejul comemorării a 400 de ani de la sfârşitul său martiric. Aminteşte apoi de „martiriul” său la 1601. 11 august 2001. pentru a nu cădea pradă unor eventuale profanări. cu studii în Grecia şi în Occident. vol. p. de asemenea. 11 august 2001) În această cuvântare patriarhul succesor relatează câteva din datele biografice ale înaintaşului său (elev-orfan de război. la Mănăstirea Dealu. Aminteşte de refacerea catedralei patriarhale. XII. Oltenia. XII. „Popas de rugăciune pentru cel de-al IV-lea patriarh al României” (cuvânt rostit la slujba de pomenire a Patriarhului Iustin Moisescu. adus apoi la Iaşi. Popas de rugăciune pentru cel de-al IV-lea patriarh al României. 72 Ibidem. 185. 179. cadru didactic renumit. 177. ocrotitor al Ortodoxiei. seminarist eminent. Ardeal. Pios omagiu primului întregitor al românilor. dar şi de alte multe mănăstiri şi biserici din Muntenia. lângă Marea de Azov. inclusiv „evidenţierea picturii”. Subliniază. vol. XIV. Idem. 70 Ibidem. Biserica Mihai Vodă. după război)70. Cuvânt rostit la slujba de pomenire a Patriarhului Iustin Moisescu. Un cuvânt asemănător a fost rostit de patriarhul Teoctist în 2 august 2003. 69 . iniţierea valoroasei colecţii „Părinţi şi Scriitori bisericeşti”. cu prilejul oficierii slujbei de pomenire a patriarhului Justin (vezi vol. p. 9 august 2001. precum şi a Marii Uniri de la 1 decembrie 1918”69. el fiind şi „un stâlp temeinic al Bisericii”71. cercetător al Sfintei Scripturi). după care la Cherson. prin care „s-a apropiat de lumina Prea Sfintei Treimi. apoi din nou la Iaşi şi. la împlinirea a 15 ani de la trecerea sa la cele veşnice. în final. p. Moldova. p. Cuvânt rostit la slujba de pomenire a voievodului Mihai Viteazul. 188-189. 409). la împlinirea a 15 ani de la trecerea sa la cele veşnice. 2002. Banat sau Dobrogea care au fost refăcute sau înfrumuseţate de el sau în arhipăstoriei sale. p. asemenea lui Constantin Brâncoveanu şi altor dreptcredincioşi domnitori români” şi de istoricul complicat al capului său (în timpul Primului Război Mondial a fost dus dincolo de Prut. 2004. cu o pregătire deosebită. 71 Idem.

p. 11 aprilie 2002) Sub titlul de mai sus. p. Concret. cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la trecerea sa la cele veşnice. 73 . 481. 74 Ibidem.pr. organizând un adevărat cod de legi. cu pilda şi cu nevoinţele sale”. cuvânt rostit la slujba parastasului pentru Patriarhul Justinian în Biserica Mănăstirii Radu Vodă. pe care „a rectitorit-o şi a întărit-o cu învăţătura sa. 2002. 483. de organizarea celor două Institute Teologice.. vol. a condus M-rea Cernica între 1818-1850. „La moaştele Sf. precum şi de seminarele monahale. a păstorit la Râmnic vreme de aproape 18 ani (1850-1868). „diortosind personal şi punând la îndemnâna lor Cazania”. 26 martie 2002. patriarhul Bisericii noastre prezintă reperele vieţii marelui ierarh muntean: a activat în veacul al XIX-lea. de sfinţitor de suflete şi de chivernisitor al bunurilor parohiale. patriarhul Teoctist accentuează în mod deosebit faptul că patriarhul îndrumător. elaborat pe temeiul Sfintelor canoane şi tradiţiei noastre româneşti. Păstorul cel bun al Bisericii Ortodoxe Române (cuvânt rostit la slujba parastasului pentru Patriarhul Justinian în Biserica Mănăstirii Radu Vodă. clipă de clipă şi zi de zi a împodobit Biserica cu devotamentul său de păstor duhovnicesc. aminteşte de crearea celor şase seminare pentru viitorii preoţi de parohie. Ion Vicovan „In memoriam”. în toată lumea creştină. cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la trecerea sa la cele veşnice. Ierarh Calinic” (cuvânt rostit la slujba Sf. de grija faţă de activitatea predicatorială din Biserica noastră.În continuarea cuvântului său evocator precizează că nici un domeniu de activitate bisericească nu a scăpat atenţiei sale. precum şi împodobirea cu pictură şi catapetesme a bisericilor româneşti din diaspora etc74. Justinian. având Idem. mănăstirii şi eparhiei73. până la treapta de Patriarh al Bisericii noastre. înviorând activitatea liturgică şi gospodărească a parohiei. XII.. cu pravila sa. In „memoriam”. liturghisitor în toate treptele bisericeşti.56 Conf. Păstorul cel bun al Bisericii Ortodoxe Române.dr. de consolidarea şi înzestrarea bisericii Radu Vodă. unde a lăsat ctitorii. Gheorghe din Mănăstirea Cernica. 26 martie 2002) De această dată. făcându-se cunoscut şi având prieteni şi admiratori. Liturghii săvârşită în biserica Sf.

Buc. La moaştele Sf. a scris despre ierarhii tomitani şi „călugării sciţi” din Dobrogea. XIV. Despre Sf. a argumentat ştiinţific vechimea creştinismului la români. Coman” (cuvânt rostit la şedinţa de deschidere a Congresului de Patrologie „Ioan G. 21 mai 2002. afirmă că: a „desţelenit şi a făcut să rodească terenuri noi în câmpul teologiei patristice”. predicatorul a început prin a spune că au trăit în veacul al IV-lea. Sf. 2002. 2002. la Milan. p. Liturghii săvârşită în biserica Sf. Coman”. De numele mamei sale se leagă descoperirea lemnului Sf. p. precum şi ridicarea multor ctitorii.. Ierarh Calinic a vorbit şi în Cuvântul din 26 septembrie 2003 (vezi vol. XII. 75 . de numele lui legându-se convocarea şi desfăşurarea primului Sinod Ecumenic. 2004. de unele biserici româneşti care le poartă numele sau de domni români care i-au luat ca ocrotitori (Constantin Şerban Cantacuzino. dar şi prin „cuvântările sale Idem. a cercetat şi a pus în valoarea operele Sf. „pe care le-a cercetat cu răbdare şi migală”. 21 mai 2002) Despre cei doi sfinţi. Constantin a dat edictul de libertate religioasă în 313. Împăraţi Constantin şi Elena. a fost un „cunoscător neîntrecut al filosofiei clasice”. studii. Părinţi. „Omagiu preotului şi profesorului Ioan G. 11 aprilie 2002. inclusiv despre martirii din aceste părţi. p. XII. articole. Aminteşte.VREDNICUL DE POMENIRE PATRIARHUL TEOCTIST 57 multe daruri. Gheorghe din Mănăstirea Cernica. vechimea şi continuitatea poporului român. ctitorul catedralei patriarhale. 10 noiembrie 2002) Omagiindu-l pe cel mai mare patrolog român. Cruci. tratate. Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi. a fost canonizat de Biserica noastră în 1955. îndeosebi darul cunoaşterii lui Dumnezeu”. şi Sf. Pentru toate acestea şi multe altele. Cuvânt rostit la slujba Sf. 76 Idem. Cuvânt rostit la sărbătoarea Sf. a „împărtăşit cu dărnicie din aceste comori prin opera sa: cărţi. Ierarh Calinic. 491-492. conferinţe şi recenzii. „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi” (cuvânt rostit la sărbătoarea Sf. fiind cunoscut prin milostenia sa şi prin minunile pe care le-a săvârşit75. Împăraţi Constantin şi Elena. 473). Constantin Brâncoveanu „care prin opera sa a devenit un adevărat Constantin cel Mare pentru Ţara Românească”76. de asemenea. 547-549.

monahul Paladie şi ieromonahul Filip de la Putna. 79 Idem. anul LV (1979). vol. La 475 de ani de la trecerea din viaţă a voievodului Ştefan cel Mare (2 iulie 1979). scrupulozitatea ştiinţifică faţă de teologii celorlalte Biserici. orfevrăria. anul LV (1979). „sfetnic apropiat”. Ştefan cel Mare a ţinut şi cu alte ocazii: la festivităţile prilejuite de proclamarea canonizării Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. nr.. 7-8.dr. nr. p. Cuvântări dedicate Sf. Buc. Studiu publicat în Revista „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”. p. contribuţia sa la reorganizarea învăţământului teologic.a. 10 noiembrie 2002. Autorul mai subliniază sufletul mare al profesorului Coman. la deschiderea şi închiderea Sesiunii Solemne a Sf. mitropolitul Moldovei. la mişcarea ecumenică. pictura. Vatoped. Nicodim ş. p. miniaturistica şi viaţa bisericească. Pavel. Costamonitu)80. şi Gheorghe cel Bătrân (14771509). La 475 de ani de la trecerea din viaţă a voievodului Ştefan cel Mare (2 iulie 1979) (studiu publicat în Revista „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”. 492-499. exigenţa faţă de proprii studenţi. Cuvânt rostit la şedinţa de deschidere a Congresului de Patrologie „Ioan G. precum şi ajutorul „susţinut şi substanţial acordat mănăstirilor din Muntele Athos (în mod special Mănăstirii Zografu.58 Conf.). Teoctist. 2005. monahismul veacului al XV-lea. Omagiu preotului şi profesorului Ioan G. XIII. care a „cunoscut o înflorire fără precedent” (cu mari artişti miniaturişti: Gavril Uric de la Neamţ. Sinod şi Adunării Naţionale Bisericeşti. 492-499. 407-408. broderia. afirmând că întreaga creaţie artistică a epocii sale se detaşează prin originalitate79. Autorul abordează şi aspecte privitoare la viaţa bisericească din vremea sa: ierarhii Ţării Moldovei: Vasile al Romanului (1484-1499) „bun cunoscător al teologiei ortodoxe. 15-18. 407. 2003. care s-a ocupat „de înzestrarea Episcopiei Rădăuţilor”. remarcându-se mai ales prin cunoştinţele sale liturgice”. 12 şi 14. XV. Coman”. dar şi altor mănăstiri: Sf. 7-8. Grigoriu. XV. p. precum şi la dialogul teologic în general78. p. consacrată comemorării a 500 de ani de la trecerea la 77 . Ion Vicovan înaripate”77. p.pr. 2005) În studiul închinat lui Ştefan cel Mare – încă necanonizat la acea da0074ă – se referă la câteva domenii care înscriu mari realizări în epoca sa: arhitectura. Coman. vol. 80 Ibidem. 78 Ibidem. vol. Idem.

una care nu oboseşte.VREDNICUL DE POMENIRE PATRIARHUL TEOCTIST 59 Sfinţii în Biserica Ortodoxă (studiu publicat în revista BOR. vol. la Sesiunea solemnă „500 de ani-Ştefan cel Mare şi Sfânt” la Academia Română. Ele vădesc o exprimare naturală şi plăcută. făcând o foarte uşoară trecere de la timpurile de demult la cele ale timpului când au fost relatate. nr. 102112. scrisul şi graiul său au un farmec aparte. lucru ce reiese. cu atât mai mult pentru un arhipăstor al Bisericii şi. 7-10/ 1992) În aceast ultim studiu. Sfinţii în Biserica Ortodoxă. anul CX. . studiu publicat în revista «BOR». cu evidenţă. cărora le-a urmat în scaun sau celor care l-au format. nr. Liturghie de la M-rea Putna. la Sf. continuând cu prefeţele la lucrările cu conţinut omonim şi sfârşind cu mulţimea cuvântărilor pe aceeaşi temă. a exprimat o permanentă şi aleasă recunoştinţă înaintaşilor care ne-au lăsat o bogată şi nepreţuită zestre. 81 Idem. Voievod Ştefan cel Mare. XV. numeroase şi vii legături nevăzute cu istoria locurilor pe unde l-au purtat paşii „treptelor slujirii creştine”. patriarhul Teoctist a avut o permanentă preocupare pentru istoria Bisericii şi a Ţării noastre. Dacă o anumită preocupare istorică este firească şi necesară pentru orice creştin şi slujitor al Bisericii şi al Neamului. p. p. În concluzie putem afirma că: vrednicul de pomenire. 7-10/ 1992. 2005. anul CX. în mod particular. vol. cu prilejul comemorării Sf. 127-145. 2 iulie 2004. din mulţimea lucrărilor cu caracter istoric. Voievod Ştefan cel Mare la Huşi (mesaj). pentru patriarhul Teoctist care s-a simţit mereu legat prin tari. precum şi la canonizările de sfinţi din Biserica noastră (1950/1955 şi 1992)81. începând cu monografia dedicată mitropolitului Iacob Putneanul. patriarhul Teoctist se referă la modul cum s-au păstrat listele de sfinţi. ci încântă. XV. cele veşnice a Sf. 28-34. au parfumul şi mireasma „vechilor cazanii”. cum s-au alcătuit martirologiile.

which he wrote or delivered over more than 57 years of episcopal service. the fifth patriarch of the Romanian Orthodox Church. prefaces and messages focused on history. for the life of the worthy Patriarch Teoctist was both long and rich. no reference has been made to his interest in history. As a tribute to the memory of the fifth patriarch of the Romanian Orthodox Church. the second Moldavian bishop elected to this position. His Beatitude Teoctist Arapasul. Although his life and service have have received wide and warm coverage. .pr.60 Conf. our study will highlight this component of the work of Patriarch Teoctist and present the articles and addresses. passed into eternal life.dr. Ion Vicovan The worthy Patriarch Teoctist: an overview of his historical research Abstract: In the year of our Lord 2007.

cel supradenumit de către contemporani „Cel cu gura de aur”. ci pur şi simplu avem de a face aici cu înclinarea înăscută . Petre Semen O mare parte a lumii creştine ştie că anul acesta se împlinesc 1600 de ani de la moartea acelui iararh care şi-a pus insistent amprenta pe gândirea teologică a primelor patru veacuri pe care se pare că le-a dominat cu personalitatea sa.dr.II 2007 – ANUL PIOASEI RECUNOŞTINŢE ŞI AL INSPIRAŢIEI TEOLOGICE PRIN RECURS LA OPERA SFÂNTULUI IOAN HRISOSTOM Concepţia Sfântului Ioan Gură de Aur despre post şi înfrânare Prof. Din numeroasele sale scrieri se pot discerne totuşi destule neajunsuri atât în societatea păgână a timpului cât şi în cea creştină încât rămânem la ideea că nu se justifică în nici un fel epitetul de „veacul de aur” al creştinismului. Mai curând i s-ar fi potrivit epitetul de cel „cu cuvintele de aur” fiindcă aşa cum acest metal preţios nu-şi pierde niciodată valoarea şi nici strălucirea la fel şi omiliile neîntrecutului ierarh rămân mereu preţioase şi mobilizatoare pentru cei care vor într-adevăr să ia în serios preceptele Evanghelii şi implicit ale creştinismului.pr.

trecutul şi de a supradimensiona realitatea. Petre Semen a omului de a idealiza.pr. în imensa sa lucrare omiletică n-a urmărit alt scop decât doar remodelarea caracterelor umane după tiparul autentic creştin. ci mai curând extraordinarele lor caractere creştine secondate de fervoarea propoveduirii Evangheliei în duhul smereniei desăvârşite şi al dragostei faţă de Evanghelia lui Hristos. Ca în multe alte domenii şi în cel teologic s-a scris enorm în ultimul timp. cu . Ba mai mult. Dacă este să comparăm demersul nostru omiletico-catehetic. şi nu numai. În nici un caz. nu ne propunem să facem o analiză critică şi nici o descriere exhaustivă a epocii sfântului întrucât nici marele orator. foarte puţin calitativ încât. de cele mai multe ori fără temei. Părinţi pur şi simplu ca pe un inventar de cameră ori ca pe nişte slogane. şi care nu considera neapărat că credinţa creştină ar şi trebui să devină un modus vivendi. se impune a ne raporta adesea tot la lucrările patristice. Sf. dar din păcate. Ioan îşi focalizează demersul teologic pe instruirea moral-teologică a publicului auditor din arealul Bisericii. constatăm că ne lipseşte mult fundamentarea lui pe Cuvântul lui Dumnezeu. de cele mai multe ori total necorespunzătoare şi mai ales neconvingătoare fiindcă lipseşte cu totul duhul acelor Părinţi. volens nolens.62 Prof. propus de Evanghelie şi impus de trăitorii primelor veacuri ai Bisericii. cu cât nu mai poate fi verificată.dr. Mai mult ca oricare ierarh al vremii. Interesant de subliniat că neîntrecutul ierarh îşi focalizează tot demersul oratoric pe remodelarea personalităţii creştine oferind preţioase modele din istoria biblică ori din viaţa monahală a timpului şocând uneori urechile prea sensibile ale unui auditoriu care abia trecuse pragul templelor păgâne în cel al bisericii. dar din care trebuie să discernem. cu atât mai mult. adică pe Biblie. ca de altfel şi cel teologic în general cu cel al Sfinţilor Părinţi în general. Sfântul ar trebui să constituie un nepreţuit reper şi pentru misionarul modern în abordarea misiunii. Un alt motiv ar fi distanţa enormă dintre ceea ce încercăm să explicăm şi ceea ce lucrăm de fapt ca şi creştini sau teologi. asistăm adesea la unele încercări stângace de a utiliza operele Sf. nu neapărat calităţile oratorice ale acelora. Nu am găsit la nici un sfânt părinte al Bisericii preocuparea exacerbată de spori averea Bisericii şi nici de a intra în competiţie cu lumea pentru sporirea celor materiale.

. Ioan apare de departe ca fiind mult mai pragmatic. câteva din învăţăturile ierarhului despre post şi înfrânare. Ca şi alţi Părinţi ai Bisericii. măcar în aceaşi măsură în care a luat el în serios arhieria neurmărind alt scop decât convingerea auditoriului că nu există ceva mai preţios pentru credinciosul creştin decât calitatea de mărturisitor. doar atât cât ne permite spaţiul. pe când cel al celorlalţi doi. Ioan rămânem la convingerea că efectul cuvântului său se făcea simţit imediat şi probabil ca şi după predica Sf. noi ce trebuie să facem ? hic et nunc. În cele ce urmează ne propunem să punctăm. Grigorie de Nazians şi Sf. iar nu doar la teoretizarea acelora.. Majoritatea religiilor lumii au recomandat postul cu scopul mărturisit ori nu. Cei care s-au preocupat mai serios de cultivarea spiritului au realizat că se impune imperios ca măcar periodic omul să-şi mai strunească trupul prin înfrânare în vederea concentrării atenţiei spre cele ce ţin de modelarea spiritului printr-o intensificare a experienţei . vom constata că discursul Sf. de a mai stopa din zburdălniciile trupului şi de a-i da posibilitatea spiritului să se manifeste nestingherit. Sf. Vasile predispunea mai mult spre meditaţie decât spre lucrarea efectivă a Evangheliei. Din demersul său omiletic desprindem şi ideea sfântă că lucrarea pastoralmisionară a unui arhiereu era percepută de el ca un act de caritate când afirma că se poate face milostenie şi cu cuvântul fiindcă de fapt „mai bun este cuvântul decât datul” (Iisus Sirah 18. 16. credincioşii se întrebau îndată. respectiv al Sf. Lecturându-l pe Sf.CONCEPŢIA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR DESPRE POST. a lui Hristos-Capul şi unicul Stăpân de drept al Bisericii. mai pe înţelesul ascultătorilor. Calitatea de excepţie a lucrării exegetice a incomparabilului orator creştin este tenta de o determinare imediată în aplicarea preceptelor creştine la viaţa de zi cu zi. Dacă vom compara opera celor trei mari ierarhi contemporani. Ioan a realizat că pentru orice progres spiritual se impune o înfrânare a trupului. şi implicit cu un impact imediat şi cu rezonanaţă în sufletele unui număr mult mai mare de credincioşi. Petru. Omilia LI la Matei). cf. prin cuvânt şi faptă. 63 scopul mărturisit de a-l determina să ia cât mai în serios posibil credinţa mărturisită.

Jr.. Nashville. Ţicu Goldstein. O altă motivaţie a postului este dorinţa perenă a omului de a a-şi ispăşi păcatele şi de a restabili legătura cu divinitatea. Litman. vol. Hasefer. trad. I Regi 19. Dominique Camus. Le Chamanisme et les Tehniques archaiques de l’extase. Nu de puţine ori Biblia ne spune că unii dintre drepţii şi profeţii Primului Testament au recurs la post ca să dispună de o pregătire minimală în vederea consultării voii divine3 (Ezra 10. 3 Guthrie H. 2001. chiar şi cu cea demonică. 269. Bucureşti. Viviane Prager. după cum spuneam.pr. 1991. Despre profeţii Moise şi Ilie se spune că au postit câte 40 de zile tot în vederea de a fi mai predispuşi de a comunica cu divinitatea (Ieşirea 34. 1 . 28. ci a fost înlocuit cu votul oamenilor. Estera 4. suntem asaltaţi brutal Dicţionar Enciclopedic de Iudaism. Dintotdeauna s-a considerat că orice contact cu lumea spirituală. Daniel 10. în The Interpretr’s Dictionary of the Bible. 2003. Aşa cum spuneam s-a întâlnit la mai toate popoarele. 3). şi de fapt nu numai el. Este bine ştiut că întocmai ca şi monahismul. să intre în legătură cu spiritul arhiereului Samuel (I Samuel 28.64 Prof. Astăzi nu se mai practică postul în acest scop. chiar şi înainte de a proceda la alegea liderilor spirituali ai Bisericii (cf. Pe de altă parte.dr. ed. 242. Un exemplu concludent îl reprezintă cazul regelui Saul care a postit mai înainte de a solicita. C. cu precădere şamanii. Puteri şi practici vrăjitoreşti. Paris. Iip.. p. Mircea Eliade. Payot. posteau îndelung şi se supuneau la o seamă de exerciţii pentru a fi mai predispuşi spre cele spirituale2. aceea de a posti mai înainte de a se lua o decizie mai importantă în cele ce ţin de misiunea Bisericii. ne informează că şi cei care se pregăteau să intre în legătură cu lumea demonică. în parte s-a pierdut. 2 Eliade M. Abingdon press. Trăind într-o lume a consumismului astăzi se vorbeşte din ce în ce mai puţin despre post şi se practică şi mai puţin deoarece am devenit de-a dreptul surzi la chemările spiritului. etc. postul nu este o inovaţie a creştinismului. Fasting.H.. Muguraş Constantinescu. 183. 2). 240. Sfântul Ioan Gură de Aur acordă un mare spaţiu învăţăturii despre post şi înfrânare ca unul care era profund marcat de practica şi experienţa primelor veacuri. p. Petre Semen religioase1. 89). trad. An Illustrated Encyclopedia. Ed. Fast. prin intermediul necromantei din Endor. impune o prealabilă pregătire. 1968. Fapte 13. Iaşi. 16. Ed. Polirom. 20). şi cu atât mai mult cu lumea celestă. 6. care din păcate.

evident exclusiv în avantajul comercianţilor. dar aceştia sunt consideraţi prea fundamentalişti şi evident anormali. 2. fie ei şi ortodocşi postesc postul cel adevărat de păcate pe care îl vrea şi-l cere Dumnezeu de la toţi oamenii. 1. Acest lucru l-a observat şi combătut la vremea sa profetul Isaia . 16. Profetul Ioel (sec. Desigur se impune aici a preciza că există mai multe categorii de oameni cu felurite atitudini şi concepţii despre post. ci pur şi simplu pentru că aşa ar fi moda supleţii trupului impusă de aşazisele staruri ale modei şi ale deşertăciunii.H. treptat însă se pare că poruncile divine de a respecta un minimum de dreptate în relaţiile interumane au fost înlocuite cu anumite rânduieli omeneşti.14.CONCEPŢIA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR DESPRE POST. spre exemplu. stoparea unor calamităţi naturale (Ioel 2. 15). Biblia ne spune că cei din vechime recurgeau adesea la post ca la un fel de leac universal prin care se nădăjduia în obţinerea iertării păcatelor (I Regi 21. 65 de tot felul de oferte care mai de care mai pretins atrăgătoare ce ne propun satisfacerea imediată a tuturor poftelor şi capriciilor chiar şi cu ajutorul aşanumitelor oferte de post ce au devenit la fel de rafinate şi atrăgătoare ca şi cele de frupt. propune un post penitenţial în vederea stârnirii compasiunii divine ca să înceteze o secetă cumplită (cap. Doar un segment extrem de nesemnificativ de credincioşi. iar poruncile divine au trecut. Trecând în revistă textele biblice referitoare la post. Unii. În orice caz.. Unii au copiat practica altor popoare de a utiliza în post preparate din fructe de mare cu mult mai scumpe şi evident mai uşoare şi sănătoase decât carnea amăgindu-se însă că postesc. doar prin abţinerea de la hrană de origine animală. Alţii postesc. ca unii care ies din tiparele obişnuitului. în baza unei tradiţii strămoşeşti. Alţii postesc până la epuizare. spre exemplu. se poate constata că la începutul omenirii se postea puţin sau aproape de loc de hrană şi de apă întrucât oamenii se concentrau pe abţinerea de la păcate. 22). din păcate pe plan secund. vindecarea unor boli (II Samuel 12.). VIII î. 12-17) etc. dar nici pe departe din raţiuni exclusiv spirituale.şi la sugestia ba chiar cu binecuvântarea „stăpânitorului acestei lumi”. nici nu vor să maiştie de post pentru a se bucura din plin de oportunităţile atât de generoase ale societăţii de superproducţie şi consum moderne motivând că postul ar fi chiar nociv pentru om.. 12. 17). Pe de altă parte să nu se uite că există diferite atitudini faţă de post. Treptat.

dacă îi pui frâu şi o înveţi să meargă frumos. la rândul Său. 37). Chiar dacă veţi înmulţi rugăciunea voastră. că în puterea limbii este viaţa şi moartea (Pilde 18. cel ce vorbeşte prea mult şi mai ales se erijează în a fi atoateştiutor şi gata oricând să dea un sfat chiar dacă nu i l-a solicitat nimeni. Domnul Hristos. o foarte mare atenţie se punea în vechime pe postul de vorbă multă. tot nu vă voi asculta (cap. sfâşiaţi-vă inimile iar nu hainele (cap.şi nu de puţine ori chiar fără nici o noimă.dr. Limba este cal împărătesc. 15). Sfântul îi îndemna pe creştini la post continuu şi de vorbe dar mai ales de păcate iar nu numai de alimente. 13). împăratul se va odihni pe ea. Se vede de departe că a fost influenţat de Isaia care zicea şi el cam acelaşi lucru. Îl da exemplu pe Sfântul Petru care nu trebuia să se aştepte la cununi pentru faptul că L-a mărturisit pe Hristos ca 4 5 Omilia LI la Matei. Ibidem. Petre Semen (cap. 2. dar dacă o laşi să umble fără frâu şi să zburde ajunge căruţa diavolului şi a demonilor5. dă dovadă de infatuare. Sf. 1. p. dar cu alte cuvinte. Prin urmare.66 Prof.pr. ci pur şi simplu o dietă alimentară motivată de respectarea unei datine a bătrânilor sau datina voastră cum zicea Domnul Hristos despre farisei. Abţinerea doar de la anumite alimente nu este de fapt post cu adevărat. 595. Ioan îl compara pe cel care îndrăzneşte să se apropie de Dumnezeu cu mintea şi inima necurată cu cel care ar încerca să-ţi îmbrăţişeze genunchii cu mâinile pline de noroi şi murdărie4. . 58) secondat de Ieremia (cap. 7). n-a fost deloc împotriva postului în sine când l-a criticat numai că l-a combătut pe cel ţinut cu ostentaţie spre etalarea credinţei înaintea oamenilor. 21) şi din cuvintele tale te vei îndrepta şi tot din cuvintele tale te vei osândi (Matei 12. Şi acesta este potrivit celui care vrea să-l urmeze pe Hristos ca să se mântuiască. ca să nu mai vorbim de Ioel care nemaisuportând fariseismul penitenţial al unor confraţi ce eludau sistematic legile divine zicea. De aceea zice sfântul. Într-adevăr. Ca să determine la o neîntârziatăşi permanentă supraveghere a minţii şi a inimii ce constituie adevăratul post care apropie de Dumnezeu. păziţi-vă limba mai mult decât lumina ochilor.

11-12). 25). Desigur postul are multe trepte şi de aceea el consideră că tot un fel de post este şi a te ridica de la masă fără să te saturi. a ajuns atât de răspândită în lumea noastră. sfântul asociază lăcomiei şi beţia. iar profetul Moise tot la cumpătare făcea aluzie când zicea: Când mănânci. în îmbuibare cu pâine şi în desfătări (Iezechiel 16. fiindcăşi atunci când mâncăm putem s-o facem cu cumpătare întrucât masa şi mâncarea multă lenevesc şi îngreuiază atât trupul cât şi spiritul. Că la o astfel de masă pune la cale împreunări neîngăduite şi iubiri nelegiuite. când bei şi te saturi adu-ţi aminte de Domnul Dumnezeul tău (Deuteronom 6. 4-8). dar caută să nu jertfeşti sufletul tău mâniei. să nu jertfeşti mântuirea ta desfrânării şi nici celorlalte patimi.. Unul ca acesta nu se . 1-6) şi tot cu ele a aprins în sodomeni pofte nelegiuite (Facerea 19. nu este atât de plăcut diavolului ca desfătarea şi beţia ca unele ce sunt izvorul şi mama tuturor păcatelor. datorită diversificării băuturilor. şi care îi pierde pe foarte mulţi. Porcul se tăvăleşte în noroi şi se hrăneşte cu murdărie. neîntrecutul orator recomanda o formă mai uşoară de post ce consta în multa înfrânare (cumpătare) la mâncare deoarece el credea că nici acest lucru nu-i puţin şi nici prea departe de post. 67 Fiu al lui Dumnezeu şi nici că i-ar fi fost de ajuns pentru mântuire (Omilia XV la Matei. asemenea marelui Pavel. că ce rău.. În continuare. Foarte îngăduitor cu cei mai slabi şi neobişnuiţi cu înfrânările excesive.CONCEPŢIA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR DESPRE POST. Caută. 634). Că nimic. adaugă el. să nu păţeşti şi tu la fel. Şi Shakespeare scria că adesea carnea creşte-n detrimentul minţii (Falstaff). p. nu săvârsesc beţia şi desfătarea? Face din oameni porci şi chiar mai rău decât porcii. care din nefericire. Sfântul Ioan îl dă ca exemplu negativ pe poporul Israel despre care se scrie: a mâncat şi s-a îngrăşat şi a azvârlit din picioare cel iubit (Deuteronom 32. şi lipsei de înfrânare. zice el. după cum spune şi profetul. Nu jertfeşti acum oi şi viţei idolilor de piatră şi de aur. dar suficient ca să pună capăt furiei diavolului. zice sfântul. 49). Cu beţia şi îmbuibarea i-a determinat odinioară diavolul pe strămoşii iudeilor să se închine la idoli (Ieşirea 32. Aceasta este fărădelegea sodomenilor că se răsfăţau întru mândrie. atât pentru viaţa aceasta cât şi pentru cea viitoare. dar omul care bea şi se îmbuibează mănâncă la o masă mai dezgustătoare decât masa porcului.

Se ştie că în antichitate nu existau centre pentru recuperarea celui dedat alcoolului şi de aceea se şi considera irrecuperabil pentru familie şi societate şi i se aplica uneori pedeapsa cea mai aspră (Dt. îi întoarcem spatele6. el alunecă uşor. Cărţile sapienţiale nu ezită să condamne vinul comparându-l cu un şarpe otrăvitor care se întoarce împotriva celui care-l consumă. păcatul în sine rămâne. dar urmările nefaste nimeni nu le poate trece cu vederea. ca un om culcat pe vârful unui catarg. Ale cui zice sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt neînţelegerile? Ale cui sunt plângerile? Ale cui sunt rănirile fără pricină? Ai cui sunt ochii roşii? Ale celor ce întârzie la vin şi se duc să golească paharul cu vin amestecat cu mirodenii. sau de alte droguri. 29-32). Nu te uita la vin cum curge roşu şi face mărgăritare în pahar. 32-38). Incestul lui Lot cu fiicele sale. şi îşi pierde cu totul simţirea. pe acesta îl urâm. 21. De cel demonizat ne este milă. ca şi de întregul cortegiu de suferinţe ce se întâlnesc în casa celui beţiv. Petre Semen deosebeşte de un demonizat. p. cauzat de consumul exagerat de vin (Facerea 19.68 Prof. şi la păcatele care pot decurge din acestea. fără a se referi şi la consecinţele extremei decăderi a celui dependent de alcool. 667-668. Ochii celui turmentat de alcool se uită cu neruşinare după femei străine şi va vorbi prostii. respectiv asupra soţiei şi copiilor degenerând adesea chiar în crime. 20-21). Dacă totuşi în cazul altor păcate sfântul insistă mai mult. sfântul Părinte îi acordă circumstanţe atenuante motivând că beţia sa a fost aleatorie ca unul care nu ar fi cunoscut efectul vinului. pudoarea şi bunul simţ. se reiterează. aici nu se limitează decât la a descrie decadenţa celui în cauză fără a se referi şi la abuzurile de tot felul ale acestuia asupra familiei. în multe familii în care unul dintre părinţi cade pradă acestui flagel. este tot atât de neruşinat. tot atât de furios. Chiar dacă în cazul lui Noe. dar pe urmă ca un şarpe muşcă şi înţeapă ca un basilisc (Pilde 23. din nefericire. De aceea când este lovit 6 Ibidem.pr. Se ştie dintotdeauna că cel dedat băuturii îşi pierde cu totul uzul raţiunii. Acesta se va afla ca un om culcat în mijlocul mării. De aceea se şi zicea.dr. Se poate observa că sfântul se limitează doar la a descrie ceea ce se observă de către toată lumea la beţiv. .

atât de frecventă astăzi. Iată ce relatează un copil abuzat de tatăl său alcoolic. munci grele şi apoi ne batea şi ne lua banii. „Buna Vestire”. pe când beţivul cu necumpătarea sa trece peste nevoia cea firească7. p. dacă dragostea este sfâşiată? 7 Idem. El îl compară chiar cu un demonizat apreciind că este mai de dispreţuit decât un dobitoc fără de minte fiindcă un dobitoc bea doar atât cât are sete. 174.CONCEPŢIA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR DESPRE POST. cuvintele oratorului creştin sunt minunate dar nu duc analiza până la capăt. Această patimă. din păcate. dacă va conduce în stare de ebrietate. dar nu simt nimic! Când mă voi trezi? Mai vreau vin!” (vers. Predici la duminici şi sărbători. Ne punea să muncim şi pe la oamenii prin sat. Tata era un om rău şi bea mult. Sunt foarte dese cazurile de cădere în alcoolism secondată şi desigur motivată de dezbinările familiilor care îşi caută existenţa în altă parte decât ţara mamă.. nu numai la noi. şi ca predicator asiduu recomanda ca în cazul înfrânării conjugale.”M-a lovit… dar nu mă doare! M-a bătut. ci şi familiei şi mai cu seamă repercursiunile asupra semenilor săi. 69 zice. Sfântul era foarte îngăduitor cu mirenii realizând că de fapt viaţa lor este cea normalănşi obişnuită întrucât Domnul Hristos nu a venit în lume să răstoarne rânduielile normale ale firii. Cu toate că a dus o viaţă celibatară.. poate pune în primejdie şi viaţa semenilor săi. Altfel. care ar mai fi rostul postului şi al înfrânării. Bacău. Considerăm că mult mai convingător ar fi fost oratorul dacă nu s-ar fi limitat doar la a prezenta neajunsurile pe care şi le poate provoca lacomul beţiv sieşi însuşi. Se ştie spre exemplu cât de nefastă poate fi băutura pentru un conducător auto care odată cu periclitarea propriei vieţi. este prea puţin combătută. După cum subliniam.. De asemenea dacă beţivul a devenit cap de familie îşi poate abuza chiar proprii copii pe care nu-i mai hrăneşte la timp şi nici îmbracă aşa cum trebuie. . ci se mulţumeşte mai mult să-i facă portretul negativ şi să-l demonizeze pe cel atins de această cruntă cădere. 33-35). întreabă el retoric. Ed. ci doar să surpe împărăţia iadului. Eram pus mereu la munci grele şi luam adesea bătaie fiindcă nu puteam munci destul. postul să se realizeze cu acordul comun al celor doi parteneri de viaţă pentru a nu periclita în nici un fel dragostea care stă la baza familiei. 1997.

p.pr. Pentru aceea zice apostolul. Se ştie că creştinismul nu este o simplă ideologie care să treacă peste rânduiala firii.70 Prof. Omilia XIX . pentru un timp. decât în mod obişnuit. ca să nu vă ispitească satana. dar numai de comun acord pentru ca cei doi să se poată dedica mai insistent. . rugăciunii şi postului. ne arată lămurit plăcerea sa. Dacă îmi veţi spune de plăcerea cea din împreunare. fiindcă acesta. cu cugetul împăcat şi cu cele mai strălucitoare trofee. de smintire. Cumpătarea şi înfrânarea erau recomandate foarte insistent de către neobositul orator comoparându-l pe cel abstinent cu un luptător viteaz care în schimbul plăcerii se va împodobi cu biruinţa. Petre Semen Nici unul8.. eu vă voi dovedi că plăcerea ce o simte cel înfrânat este mai lămurită. Să nu vă lipsiţi unul de altul. Arătaţi-ne plăcerea ce o aveţi din poftele voastre. din pricina neînfrânării voastre (I Corinteni. fiindcă dacă ar 8 Tâlcuire la Epistola întâi către Corinteni. pe când acela o are de la conştiinţa sa. Nici împreunarea cu femeie nu poate să ţină sufletul netulburat şi să-l întraripeze cu filosofia celui înfrânat. Căci care timp voieşti a-ţi fi de mulţumire şi plăcere? Cel dinainte de împreunare? Dar acel timp este mai mult de nebunie. şi iarăşi să fiţi împreună.dr. mai îndelungată. şi de aş voi să-ţi văd plăcerea. Pe cel neînfrânat îl chestionează ca la un veritabil interogatoriu când zice. mai îndelungată. Din contextul epistolei se deduce că apostolul se adresa unor oameni de curând convertiţi la creştinism şi care nu cunoşteau înde-ajuns doctrina creştină şi ca urmare. În cadrul unei căsnicii trebuie să existe o dependenţă a soţiei de soţul ei şi invers. apostolul considera că se impunea o explicaţie şi în privinţa raporturilor dintre soţii creştini. ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea. mai dulce. iar tu de nicăieri. cel cumpătat o are de la lupta şi biruinţa sa. 7. căci a scrâşni din dinţi şi a-ţi pierde dreapta judecată nu vine de la plăcere. după cum am zis. 189. A doua condiţie prevede ca o astfel de abstinenţă să se realizeze pe o perioadă limitată de timp pentru a nu cădea în ispita celui rău. pe când la tine văd numai dezgustul ce-l ai în urma învingerii ce ai suferit. şi mai mare.Tu ai o plăcere câştigată în urma unei mulţumiri scurte şi care aproape nici nu s-a arătat. nu aş găsi-o nicăieri. 5). decât cu bună învoială pentru un timp. Se recomandă desigur o abstinenţă.

mai mult tulburare. 21). Nu aşa este şi cu timpul celui înfrânat. Postul sădeşte în sufletul omului filosofie. Omilia LVII la Matei. face din om înger. totuşi nu am putut. dar nu postul singur. 71 fi fost din plăcere. acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post (Matei 17. ca astfel să ne învrednicim şi bunătăţilor viitoare. însă este cu totul imposibil ca un om care trăieşte în desfătări să izbăvească pe cineva care suferă de o astfel de boală10. omul nu se poate în nici un chip debarasa de păcate dacă trăieşte în beţii şi în desfrânări. sau cel mult este mijlocirea acestor două. sau mai bine zis. Comentând textul ce relatează despre neputinţa ucenicilor de a-l vindeca pe un posedat şi cărora Iisus le zice. . postul ne dă mai multă putere. Deşi ne-am silit mult ca să găsim acel timp şi să punem stăpânire pe el. apoi să fugim de desferânare şi să iubim cumpătarea.. marele orator atenţionează că numai în cazuri izolate şi cu totul excepţionale demonii au fost scoşi şi fără post. Deci fiindcă mai ales acesta este în plăcere. Căci şi cei ce se luptă cu pumnul în stadion. Pentru că împreună cu credinţa. nu ţi-ar fi pricinuit de acelea pe care le suferă cei ce au dureri. Aceasta deci nu este plăcere. întreaga lui viaţă este în plăcere.. ci mai mult un fel de ieşire din sine. În opinia Sfântului Ioan. sau deşi este. Astfel că aceasta nu este o plăcere. subliniind că numai prin beţie şi îmbuibare i a făcut odinioară 9 10 Idem. ci mai degrabă boală şi moleşire. valurile fiindu-i alinate şi de nicăiri neavând nici o tulburare. 401-402. căci acesta este întins şi tuturor învederat. apoi este atât de scurt încât mai că nici nu este. Dar poate timpul de după împreunare? Nici acesta nu este de plăcere fiindcă nici de femeia ce a născut nu zicem că este în plăcere. ci că s-a izbăvit de dureri. pe când iubitorul de plăcere este veşnic în tulburare şi tristeţe. 666. dar de fapt nu numai a lui. cărora fie ca toţi să ne învrednicim9. Deci care este timpul plăcerii? Nu este niciunul. doboară puterile cele netrupeşti. o smintire. Dar dacă ai credinţă pentru ce trebuie să mai şi posteşti? M-ar putea întreba cineva. p. şi cei loviţi scrâşnesc din dinţi. p. conştiinţa lui fiind liniştită. şi femeile care sunt în facere sfârşindu-se de dureri acelaşi lucru îl fac. ci e nevoie şi de rugăciune.CONCEPŢIA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR DESPRE POST.

The aim of the fast is to make oneself more willing to serve his God. In John’s opinion the faith should not be theoretical but it has to became a kind of modus vivendi. 1-6) şi tot aşa a aprins în locuitorii cetăţilor Sodoma şi Gomora pofte nelegiuite. The fast and abstination in John’s Chrysostome opinion Abstract: In this study the overall research is focused on the spiritual value of the fast in Saint John Chrysostom’s conception.is present in all major religions from the antiquity to the present. şi de a face din religia creştină un modus vivendi. Petre Semen diavolul pe oameni să se închine la idoli (Ieşirea 32. To much eating and drinking is dangerous for the soul as the prophet says: This was the guilt of your sister Sodom: she and her daughters had pride. a avut ca preocupare esenţială a demersului său omiletico-exegetic dorinţa de a-şi ajuta semenii în a-şi depăşi propriile scăderi. . excess of food and prosperous ease. 49).dr. ca nimeni altul. This is why the saint seldom underlines that God’s new people must learn from the experience of the people of Israel who forgot their God when they commenced to drink and eat too much. but did not aid the poor and needy (Ezechiel 16. acolo unde se întâlneau.72 Prof. Ca o concluzie la cele de mai sus se cuvine să reţinem că Sfântul Ioan.as one of religion’s mean to realise a link to the spiritual world . The author underlines that the fast . iar nu o teorie sterilă sau o înrobire fariseică la o tradiţie a strămoşilor.pr.

dimpotrivă. . par ceva mai complicate. În cele din urmă. în spaţiul românesc.dr. pe lângă cele ştiute. sau de insistenţa cu care îşi strigă fiecare urgenţa rezolvării. situaţii şi probleme care în realitate nu există cu scopul de a spori ostilitatea şi de a diminua credibilitatea faţă de cea mai respectată instituţie din România la ora actuală. instituţie) consideră că problema sa este cea mai importantă motiv pentru care necesită rezolvare urgentă şi cu prioritate faţă de toate celelalte probleme. În lupta pentru supravieţuire. Criteriul care operează invariabil în astfel de situaţii este stabilit de persoana. Familia creştină trece. din cauza copleşitoarei necesităţi de a recupera ceea ce nu s-a făcut vreme de jumătate de secol. printr-un proces de desacralizare şi descompunere. Când vine vorba de Biserică lucrurile nu stau diferit. Mai întâi. Viorel SAVA a) Argument Multe sunt problemele care confruntă societatea în care trăim la începutul mileniului al treilea. ci. Şi mai anevoios lucru este încercarea de a le ordona ţinând cont de importanţa lor sau de gravitatea lor. perspective – răspunsuri gândite de Sfântul Ioan Gură de Aur în vremea lui pentru timpul nostru Prof. până acum. pune pe seama ei. una dintre problemele majore care reclamă o atenţie sporită din partea păstorilor de suflete. o anumită parte a societăţii. şanse. a Bisericii. A face doar o simplă inventariere a lor este un lucru anevoios. Am ales în acest studiu să subliniem câteva aspecte legate de pastoraţia familiei. Între acestea cele economice ocupă un loc important. grup de persoane. sau pentru un trai mai bun. ostilă Bisericii. în prezent. Prin raportare la problemele altora fiecare (persoană.pr. de grupul de persoane sau de instituţia în cauză. din cauza unei stângăcii în depistarea problemelor majore şi a lipsei de fermitate în gestionarea lor. făcându-ne că nu le ştim de teamă să nu fim nevoiţi să recunoaştem existenţa lor. Motivele sunt multe.Familia creştină astăzi: provocări. Apoi. Se adaugă lipsa de voinţă de a recunoaşte existenţa unor probleme reale. situaţie mai puţin prezentă.

În teologia Sfântului Ioan Gură de Aur familia a ocupat un spaţiu important. Viorel Sava părinţii au plecat la muncă în străinătate lăsându-şi copiii în ţară. cea din urmă. îndepărtate şi uitate cătune. realizate în timpul arhipăstoririi în scaunul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au protejat. ei înşişi fiind nevoiţi să trăiască separat lucrând în locuri diferite. să le răspundă prompt.dr. Mulţimea şi complexitatea problemelor care confruntă astăzi familia creştină nu constituie o noutate. . Acestora toate. situaţiile de criză ale familiei. Cea dintâi nefăcând vreun efort pentru a stopa avalanşa de divorţuri. la distanţe mari unul de altul. ci şi faptul că în vremea lui familia era confruntată cu aceleaşi probleme cărora Biserica. banalizarea valorilor morale ale familiei şi încurajarea ideii de eliberare de canoanele impuse de statutul de familist. Un alt motiv important îl constituie contactul cu familia secularizată. „planul cincinal” la acest capitol fiind realizat şi depăşit. Tratarea familiei la diverse de către instituţii cu impact mare în rândul maselor largi. trebuia să le răspundă pastoral. vindecat şi consolidat familia pe temeliile ei tradiţionale printr-o lucrare pastoral-misionară care a cuprins cele mai mari oraşe şi cele mai mici. opere inspirate ale Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. afară de câteva excepţii. şi altora asemănătoare. metode şi mijloace pastorale adecvate. cultivarea sistematică. din spaţiul european. cu instrumente.pr. Biserica nu a fost suficient de pregătită. Postul de Radio „Trinitas”. toate au condus la situaţia de criză accentuată în care se află familia contemporană. Faptul că Sfântul Părinte abordează aspecte ce confruntă familia din zilele noastre scoate în evidenţă nu doar capacitatea lui de a anticipa. a ideii că familia este ceva învechit. prin slujitorii ei. în rândul generaţiei tinere. cu veacuri înainte. de către aceste instituţii.74 Prof. în goana disperată după audienţă şi clientelă. cotidianul „Lumina” şi „Trinitas TV”. al cărui fel de a vieţui a fost luat drept model. programată. făcându-şi din contestarea valorilor morale tradiţionale program pe termen lung. Între instituţiile care au avut un rol demolator se află justiţia şi mass-media.

26-27.”. note şi un cuvânt înainte de Pr. afară de situaţiile de excepţie. s-a minunat şi a strigat cu glas mare uitându-se la cei de faţă: „Ah. Fecioru. de a suplini deplin lipsa soţului ei în familie şi de a se impune prin credinţă. Către o femeie rămasă singură. Tratatul despre preoţie. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. fie creştini fie necreştini. nota 7. O bătrâneţe fericită. 48. „Mi-amintesc că odinioară. existând fizic doar pe jumătate dar spiritual întrecând cu mult întregul. traducătorul Tratatului opinează că ea „întrecea în virtute şi în ostenelile cele pentru virtute” pe Emilia.G. 75 b) Dragostea.FAMILIA CREŞTINĂ ASTĂZI. 601 la Idem. Unul i-a spus că sunt fiul unei văduve.. Bucureşti. 2 Idem. cit. Sfântul Ioan Gură de Aur. p. care s-au dăltuit adânc şi pentru totdeauna în conştiinţa copilului Ioan. ce femei au creştinii!”1. mama Fericitului Augustin.. Comentând această imagine pe care Antusa. mama Sfinţilor Vasile cel Mare şi Grigore al Nisei. mama Sfântului Ioan. 1987. Tratatul despre preoţie. p. în „M. – mărturiseşte Sfântul Ioan – pe când eram tânăr. ci virtutea ei ca văduvă”2. nici virtutea ei ca creştină. pe Nona. traducere. Despre preoţie. Capacitatea extraordinară de a lupta cu ispitele vârstei (rămâne văduvă la vârsta de douăzeci de ani).. cine sunt. Sfântul Grigore din Nazianz şi Sfântul Efrem Sirul. copilăria Sfântului Ioan a fost marcată de evlavia profundă şi de personalitatea puternică a mamei sale Antusa. A întrebat apoi ce vârstă are mama şi de când e văduvă. mama Sfântului Grigorie din Nazianz şi pe Monica. în vol. nota 7. trad. 27. este rodul unei copilării sănătoase într-o familie bine închegată şi bine organizată. evlavie şi râvnă duhovnicească până acolo încât a stârnit admiraţia păgânilor sunt calităţile unei familii creştine. nici virtutea ei ca mamă. Rămas orfan de tată la scurt timp după naştere. o avea între contemporani. Când i-am spus că e de patruzeci de ani şi că sunt douăzeci de ani de când a pierdut pe tatăl meu. 1 . Ceea ce a uimit pe toţi a fost „nici virtutea ei ca femeie. Sfântul Ioan Gură de Aur. dascălul meu de retorică – şi era un păgân convins până în măduva oaselor – a lăudat în faţa multora pe mama. a întrebat pe cei de lângă el. introducere. După cum îi era obiceiul. ataşamentul şi respectul faţă de familie – ecouri din copilărie S-a demonstrat că ceea ce se zideşte în sufletul copilului în primii ani de viaţă contează până la sfârşitul vieţii. D.

A început să verse râuri de lacrimi şi să adauge cuvinte mai jalnice ca lacrimile”3. I. în ciuda greutăţilor văduviei. străbate orice 3 4 Ibidem. iar locul ales. de a se dedica vieţii monahale. neprecupeţind nimic pentru a-i da copilului o creştere aleasă şi a-i face un nume. În acest război greu purtat de un soldat neiscusit Antusa a fost ajutată de „mila cea de sus” şi mângâiată de chipul copilului care „păstra icoana neînsufleţită a răposatului său tată. neiscusită în treburile gospodăriei şi aruncată dintr-o dată într-o durere atât de mare şi silită să facă faţă unor griji mai presus de vârsta şi de firea ei”4. S-a aşezat alături de mine. pleacă în călătorii cât mai îndepărtate. lacrimile şi cuvintele jalnice ale mamei sale au pătruns adânc în inima tânărului. ataşamentul şi respectul faţă de mama sa. cu care semăna atât de mult”5. 2. şi mai cu seamă de puterea acestor argumentări.76 Prof. în care l-a copleşit cu mângâierile materne pline de dragoste. p. m-a luat de mână şi m-a dus în camera ei. că şi-a asumat văduvia ca pe vrere a lui Dumnezeu: „Graiul nu-i în stare să zugrăvească furtuna şi viforul suferit de o fată tânără ca mine. s-au manifestat atunci când tânărul Ioan a trebuit să ia hotărârea. influenţat de argumentele Antusei. tânărul Ioan a trebuit să cumpănească o vreme până să ia o hotărâre. . pe patul în care m-a născut.dr. patul în care îl născuse. Viorel Sava Dragostea. pentru toată dragostea sa faţă de fiu îi cere acestuia în schimb doar un singur „har”: „Nu mă lăsa văduvă a doua oară.pr. p. nici nu-mi aprinde din nou în suflet stinsa mea durere. Deşi mai târziu va îmbrăţişa viaţa monahală. Apoi mama Sfântului Ioan adaugă că. 5 Ibidem. cuvintele jalnice spuse printre lacrimi? Mai întâi îi aminteşte fiului ei de anii grei ai văduviei la vârsta tinereţii. în care i-a vegheat somnul. Ibidem. Pentru toate jertfele sale. 28. dobândite încă din copilărie. Dar care sunt argumentele. Fără îndoială. descoperă multa pricepere a mamei sale de a trezi în conştiinţa tânărului aflat la răscruci legătura profundă pe care o are cu familia şi cu sălaşul copilăriei. „Când mama a simţit ce am de gând să fac. fără întoarcere. a păstrat neştirbită întreaga avere moştenită de la răposatul ei soţ. 27. Aşteaptă sfârşitul meu… Când mă vei da pământului şi vei pune oasele mele alături de oasele tatălui tău. abia ieşită din casa părintească.

Din Comentariu la Efeseni. că nici unul nu-ţi va oferi bucuria unei libertăţi atât de mari cum ţi-o ofer eu. Din aceeaşi relatare aflăm că în familie a săvârşit Mântuitorul prima sa minune şi tot în familie Şi-a arătat slava Sa (Ioan II. care cu nimic nu ţi-am greşit”6. Această prezenţă a lui Hristos şi a sfinţilor Săi în familie este chemare şi impuls spre sfinţenie pentru toţi cei ce compun familia. de bunul tău nume”7. Această relaţie specială cu Antusa. Hristos este prezent în familie. Antologie şi studii introductive. vor fi reflectate generos în teologia Sfântului Ioan Gură de Aur despre familie. 1-2.. II al Evangheliei după Sfântul Ioan. 2007. Ibidem. mama sa. Catehezele maritale. c) Sfinţenia familiei În repetate rânduri Sfântul Ioan Gură de Aur accentuează necesitatea păstrării şi cultivării sfinteniei în viaţa de familie. pentru că nici unul nu poartă grijă. 7 6 . trad. împreună cu Mama Sa şi cu toţi sfinţii şi lucrează în chip minunat descoperindu-Şi slava Sa. ci adaugă argumentul imbatabil al prieteniei materne care nu trădează şi care oferă copilului bucuria libertăţii depline: „De-ai spune că ai nenumăraţi prieteni. despre Căsătorie. care te iubesc. 102 – În elaborarea studiului nostru vom folosi lucrarea Lumina Sfintelor Scripturi (Antologie tematică din opera Sfântului Ioan Gură de Aur). atmosfera de sfinţenie şi de evlavie. 11). În Comentariul la Epistola către Efeseni. 77 mare vrei… Să nu superi pe Dumnezeu în zadar şi fără folos aducând atât de mari necazuri peste capul meu. la fel ca mine. Ca şi în biserică. 8 Sfântul Ioan Gură de Aur. de unde înţelegem că sfinţenia familiei trebuie să fie o prelungire şi o reflectare a sfinţeniei Bisericii. un alt loc preferat de El. Omilia despre căsătorie. Adică alaiul tot din Biserică se mută la nuntă şi în familie. de Pr. de profund respect şi de prietenie. Iaşi. Editura Oastea Domnului. află dragul meu. din cap.. Chemarea familiei la sfinţenie este evidenţiată în relatarea evenimentului de la Cana Galileii. 2004. cap. alcătuită de Drd. că Hristos pe amândouă le-a binecuvântat mai înainte. În canonul Sfântului Andrei Criteanul citim următoarele: „Nunta cinstită este şi patul neîntinat.FAMILIA CREŞTINĂ ASTĂZI. Sfântul Ioan spune că „familia este o mică Biserică”8. p. Liviu Petcu. Şi nu se opreşte aici. Marcel Hanches. De aici aflăm că la nuntă a fost chemat Iisus împreună cu Maica Sa şi cu Sfinţii Săi Ucenici. apărută la Editura Trinitas. ospătându-Se Ibidem. în vol. Sibiu.

n). Comentariile sau explicarea Epistolei către Coloseni. încât să nu se mai uite la altă femeie”11. 2001. Bucureşti.dr. Apologia vieţii monahale. aduce binecuvântare aupra tinerilor. Despre creşterea copiilor. Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă căsătoria la o vârstă tânără. atunci şi copii ce se vor naşte vor fi plini de binecuvântarea lui Dumnezeu. 80. Canonul cel Mare. Mai mult decât atât. 425. Alcătuire a Sfântului Părintelui nostru Andrei Criteanul. Dumitru Fecioru. din limba elină. o suflete” (cântarea a IX-a)9.) cu o fată cuminte şi înţeleaptă. prin căsătorie fiecare devine păzitorul celuilalt: „…înainte de a cunoaşte tânărul desfrâul să-l căsătorească (părinţii – n. când vor trăi aşa cum El a poruncit. 1905. trad. p. Pentru ca tinerii să-şi păstreze castitatea în vederea căsătoriei şi să ajungă curaţi în faţa Sfântului Altar.78 Prof. Începutul sfinţeniei vieţii de familie este făcut de tineri înainte de căsătorie prin păstrarea castităţii care este lucru plăcut lui Dumnezeu. Dumnezeu va face ca bărbatul să aibă necontenit în inima sa dragoste de soţia lui şi să fie atât de stăpânit de această dragoste. p. p. Iaşi. Viorel Sava trupeşte şi în Cana Galileii la nuntă apa în vin prefăcând. iar în alt loc zice: „Crezi că e de puţin folos căsătoriei ca să se însoare neprihănit cu o fecioară? Este de mare folos nu numai pentru castitatea tânărului. Despre feciorie.n. ca tu să te prefaci (să te preschimbi n. şi asupra copiilor cărora le vor da naştere şi face ca dragostea lor în familie să fie curată: „Dacă mireasa este curată. dar şi pentru castitatea soţiei. I şi II Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel. atunci şi mirele şi mireasa vor urma unul pe altul şi unul altuia se vor supune”10. 10 Sfântul Ioan Gură de Aur. de Arhim. traducere şi note de Pr. arătând întâia minune. Nu va fi oare atunci mai ales dragostea lor mai curată? Dar ceea ce este mai mult este faptul că Dumnezeu va fi cu mai multă îndurare faţă de această căsătorie şi o va umple de nenumărate binecuvântări. Theodosie Athanasiu. Bucureşti. Nu au altă pricină desfrânările şi adulterele decât aceea că tinerii sunt lăsaţi de capul lor. căci primeşte trupuri curate. 9 .pr. 216. după ediţia de Oxonia. 11 Idem. 1855. Editura Trinitas. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. ea va scoate pe bărbatul ei de pe căile pline de păcate şi va fi pentru el ceea ce e frâul pentru mânz. În felul acesta tinerii nu vor ajunge să cunoască păcatele trupului şi îşi vor putea păstra curăţia. 1999. după ce se căsătoresc. spune Sfântul Ioan. … atunci nunta este cinstită cu adevărat.

Bucureşti. la fel va face şi în căsnicie. va deznădăjdui şi va aluneca în desfrâu”13. 23. atunci bucuria va fi împreunată cu binecuvântarea şi cu frica de Dumnezeu. de vreme ce va uni suflete curate şi nepângărite. Dar grabnic se va întoarce la Idem. cu orice mijloc posibil. în familie. înţelepciune. Aurul Îl dă la o parte pe Hristos… Să vă îngrijiţi. 79 Dacă tânărul are însă o soţie pricepută. Problemele vieţii. 13 Idem. 38. izvor de binecuvântare: „Of. Însă dacă vede că voi faceţi nunta să întârzie. Editura Egumeniţa. Şi atunci când vor creşte. iar când vine vremea căsătoriei tot ei sunt aceia care trebuie să-şi îndemne copiii să facă pasul acesta în viaţă: „Cu toţii ştim că la tineri pofta trupească este mai puternică şi stăruitoare. Nu lăsaţi anii să treacă. mai întâi. bunătate. trad. înainte de vremea căsătoriei să-i înfrânaţi pe copiii voştri cu poveţe.. de Cristian Spătărelu şi Daniela Filioreanu. vol. flacăra trupului se va potoli. se va îngriji şi de casă şi de slava sa şi de bunul său nume”12.. În alte locuri Sfântul Ioan insistă asupra rolului pe care părinţii îl au în viaţa copiilor lor înainte de căsătorie. Atunci soţii vor avea în viaţa lor de obşte armonie. rogu-vă. atunci căsătotia va fi întradevăr vrednică de cinste. de sufletele copiilor voştri. Amânarea căsătoriei din motive materiale este dăunătoare sufletului. Însă dacă tânărul înainte de căsătoria lui a obişnuit să trăiască în necurăţie şi desfrâu. Omilii la Matei. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.FAMILIA CREŞTINĂ ASTĂZI. Aşadar dacă sunteţi părinţi. trad. Dacă fiul vostru se apropie neprihănit de mireasă. cumpătare. cu frică. 12 . în „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”.. pace şi înţelegere. indici şi note de Pr. Dumitru Fecioru. îngrijiţi-vă să se însoare. introducere. Sfântul Părinte arată că neprihănirea celor ce vin la Taina Cununiei este adevărata bogăţie pentru că ea se face. Căci atunci când ştie că nu va întârzia să se afle împreună cu mireasa lui. 694. p. virtute. cu făgăduieli. banii ăşti! Pe nimeni nu interesează cum va dobândi copilul cuminţenie. Toţi aleargă cu furie după bogăţii şi averi. aşteptând să strângă bani. p. Chiar şi înainte ca fiul vostru să meargă în armată. să nu amânaţi căsătoria lor. Ei au datoria să vegheze şi să găsească sfaturile potrivite pentru ai proteja de păcatele tinereţii. 1994. Pentru o perioadă scurtă de timp va fi mulţumit de soţia lui. chiar şi înainte de a se împlini profesional.

incomodează. de transformarea trupului în marfă de tarabă. de afişajul dezlănţuit al poftelor. Acum. 249-250. de legalizarea comerţului sexual. la fapte de desfrâu. dar nu numai. logodna se oficiază în pridvorul bisericii. Nici un dar nu este mai frumos în ziua nunţii decât curăţia trupească păstrată până atunci de fiecare dintre miri şi oferită celuilalt.dr. Viorel Sava lucrurile de dinainte. Dacă în vremea Sfântului Ioan Gură de Aur lucrurile stăteau în felul acesta. ca fiind depăşită. atunci ca şi acum. mai cu seamă tinerii. ruşinează chiar. cea din urmă îţi oferă privilegiul acceptării de către cei mulţi.pr. ce vom zice de vremurile noastre? Tentaţia trupului nu mai este mişcată doar de vârstă ci este alimentată consistent de parada trupurilor dezgolite.80 Prof. un rost în viaţă şi să-şi asigure o bază materială necesară vieţii de familie. Cât priveşte celălalt aspect. Iar goana după cele materiale face ca tânărul să uite de frumuseţea vieţii de familie. iar când ele se bazează pe iubirea dintre tineri îmbracă haina virtuţii. La 14 Ibidem. de tentaţia vedetismului dragostei cu public. chiar şi atunci când este urmată imediat de Taina Cununiei. cea dintâi te condamnă la izolare. este zbucium trupesc. . pe care nu-mi este îngăduit să le descriu”14. părinţii trebuie să-şi ducă până la capăt răspunderile pe care şi le-au asumat faţă de copii şi să-i pregătească din timp pentru viaţa de familie ajutându-i să se păstreze curaţi pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu prin Taina Cununiei. p. experimentează dictatura economicului care conduce mintea şi inima. de podoaba virtuţilor care-l fac plăcut lui Dumnezeu. Potrivit însemnărilor tipiconale. În aceste situaţii castitatea este acuzată. jenează. societatea în care trăim a acreditat ideea că relaţiile trupeşti înainte de căsătorie sunt fireşti şi necesare. „Dacă noi ne iubim. mai întâi. apărându-se în faţa valorilor morale şi spirituale. …la glume viclene. în timp ce desfrânarea este o virtute necesară. cea dintâi e sclava. Acestor conştiinţe pervertite trebuie să răspundem că iubirea nebinecuvântată de Dumnezeu prin Taina Cununiei este păcat. ca şi în vremea Sfântului Ioan Gură de Aur. este neînfrânare. În citatele de mai sus Sfântul Ioan Gură de Aur atinge două aspecte majore ale vremii sale care afectau moralitatea familiei: poftele trupeşti specifice tinereţii şi amânarea căsătoriei cu scopul ca tinerii să-şi facă. cealaltă este regina. În plus. nu este păcat” afirmă tinerii.

scapă atenţiei noastre. 16 Pr. Bucureşti. şi la Hirotonie.FAMILIA CREŞTINĂ ASTĂZI. Liturgica specială. 103.) şi îi conduce în interiorul bisericii. Această mişcare din pridvor spre naos. 15 . în timp ce iubirea fără Hristos este relaţie pur naturală. sau din naos spre altar. de introducere în taina vieţii celei noi. Ene Branişte. şi prin binecuvântarea Lui. New York.prof. Prin El căsătoria dobândeşte o semnificaţie veşnică. după rânduiala catehumenatului oficiată în pridvor. iar eu zic în Hristos şi în Biserică” – spune Sfântul Pavel referindu-se la căsătorie – Efeseni 5. Orthodox Church in America. Este o mişcare de iniţiere. şi nu altcineva.n. iar candidatul la arhierie. carnală şi păcătoasă. Această procesiune. o nouă dimensiune. 32). în cazul Botezului. Această înclinaţie spre imitare nu dispare odată cu Alexander Schmemann. acolo unde se va oficia Taina Cununiei. se împlineşte aceeaşi iniţiere tainică în rândul şi slujirea cetei în care este introdus16. Care devine Centrul familiei.. Aceeaşi situaţie se întâmplă la Botez. când candidatul la diaconie este purtat de doi diaconi din naos în Sfântul Altar. Liturgy and Life: Christian Development through Liturgical Experience. această intrare în biserică. de doi preoţi. p. El devine centrul acelei relaţii. în cazul Cununiei. într-o căsătorie în Hristos. pentru că ea în mod clar revelează transformarea căsătoriei din ceva existând doar în mod natural. până în naos. d) „Antecamera căsătoriei” sau pregătirea pentru căsătorie În scrierile sale Sfântul Ioan Gură de Aur acordă o atenţie sporită pregătirii pentru căsătorie. de doi episcopi. 1985. 421. când candidatul la preoţie. chiar dacă în prezent. Asemenea la Hirotonie. încheindu-se logodna. 81 sfârşitul slujbei de logodnă preotul.. Se ştie că în familie copilul învaţă mai întâi imitând pe părinţi. Iubirea transfigurată de prezenţa lui Hristos. este iubire nepătimaşă şi cale spre împărăţia lui Dumnezeu. îi conduce pe tineri în interiorul bisericii. preotul îi ia pe cei doi (pe miri – n. este o mişcare rituală. devine o cale spre împlinirea creştinului în împărăţia lui Dumnezeu”15. p. Această nouă „dimensiune” este Hristos. cel puţin în cazul Botezului şi Cununiei.dr. Department of Religious Education. Acest aspect îl surprinde unul dintre teologii secolului trecut: „Astfel. este extrem de importantă din punct de vedere liturgic. Căsătoria dobândeşte aici o nouă semnificaţie. 1983. şi în taina vieţii de familie („taina aceasta mare este. de această dată candidatul fiind preluat din naos şi introdus în altar.

. vol. câtă grijă aveau cei vechi! Când îşi însurau copiii nu umblau după bani. şi pe voi. 18 Idem. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Viorel Sava vârsta copilăriei. Frumuseţea trupească. să n-o admiri. Nu doar bogăţia tentează pe tineri în pragul căsătoriei. în volumul şi colecţia citate. indici şi note de Pr. ce însuşiri sufleteşti… vă rog. Dumitru Fecioru. Ascultă ce zice Scriptura: „Albina e mică printre zburătoare. Să cauţi frumuseţea sufletului şi să-L imiţi pe Mirele Bisericii. «Părinţi şi Scriitori Bisericeşti». p. atunci când îşi căsătoreau copiii.. ce apucături. 835.pr. Omilii la Matei. Cel ce a zidit şi pe cea frumoasă şi pe cea mai puţin înzestrată fizic. 157. după atâtea hectare de pământ. după bunătatea inimii. Cel ce caută femeie frumoasă este robit de plăceri şi nesocoteşte pe Dumnezeu. XLVIII (II). O altă componentă a pregătirii tinerilor pentru căsătorie urmează calea inversă.82 Prof. ci frumuseţea sufletului şi purtări frumoase”17. Sfântul Părinte arată că aceasta trece mai repede decât credem noi. 1989. copilul devenind soţ sau soţie. ci şi frumuseţea trupului.dr. 22. căutau frumuseţea sufletească a viitorului ginere sau a viitoarei nurori şi nu bogăţia materială: „Gândeşte-te. spune el. Omilii la Facere. Admiraţia pentru una şi nesocotirea celeilalte arată că omul acela e desfrânat. iar a celei mai puţin frumoasă este smerenia. dar rodul muncii ei întrece orice dulceaţă” (Înţelepciunea lui Sirah 11. „Să nu simţi respingere faţă de femeie pentru că s-a nimerit să nu fie frumoasă. „Aflaţi cum se căsătoreau cei vechi – spune într-alt loc – şi faceţi ca ei!… Se interesau ce purtări are fata. după multă bogăţie. 3). după robi. trad. Mai târziu. nu căutau frumuseţea din afară. în col. dincolo de faptul că este plină de Sfântul Ioan Gură de Aur. Contemporanilor săi Sfântul Ioan Gură de Aur le dă exemplul celor vechi care. fată cuminte! Aceste însuşiri sunt mai bune decât nenumărate comori. nici de acestea n-ai parte”18. ci pe ziditorul ei. De cauţi pe cele ale lui Dumnezeu vei avea şi pe cele din lumea aceasta. LXXIII. Podoaba celei frumoase este mândria. Ce are ea. manifestată în grija părinţilor de a-şi educa proprii copii în vederea întemeierii unei familii creştine sănătoase. dar dacă le nesocoteşti pe acelea şi umbli după acestea. Caută fată evlavioasă. a ei? Nu i le-a dat pe toate Domnul? Dar nici pe femeia frumoasă să n-o lauzi. p. IV. introd. ci după purtări. Bucureşti. nu umblaţi după bani şi după avere. frumuseţea chipului fetelor. dar. Făptură a lui Dumnezeu este şi femeia. 17 . va imita în propria-i familie ceea ce a văzut şi a deprins în casa părintească. Prin respingerea ta n-o jigneşti pe ea.

Nu te ruşina ca El să-ţi fie alegător al miresei”20. Familii cu adevărat creştine. Că mulţimea lor îmbucurată de milosteniile voastre să facă mirilor un cortegiu a cărui pompă n-o va egala nici o strălucire. deseori. Este permis de a se veseli la nuntă prin Idem. 156. Când îşi caută soţia tânărul trebuie să-şi ia în ajutor pe Dumnezeu şi să-L lase pe El să aleagă mireasa potrivită: „…aleargă la Dumnezeu. Cu el vine Hristos. Problemele vieţii. Sfântul Ioan Gură de Aur condamnă jocurile şi cântecele de ruşine de la nunţi spunând că nunta „nu este teatru ci taină”22.. şi plăcere? Pentru puţin. Idem. introduceţi acest obicei de a face din săraci oaspeţii bucuriilor voastre din căsătorii…”21. însă are frumuseţe lăuntrică.. trad. p. trad. pe cei săraci. datorită obişnuinţei. 21 Idem. Aşa ceva nu se întâmplă în cazul unei femei care nu are frumuseţe exterioară. 22 Ibidem. cu haine frumoase şi cu altele de acest fel. dar nu este împotriva bucuriei manifestată cu decenţă şi demnitate: „Este permis de a înveseli nunta cu altfel de lucruri. Cu alte cuvinte Sfântul Ioan îndeamnă pe tânăr ca primul pas în căutarea partenerului de viaţă să-l facă în genunchi. însă.. la fel precum cu oaspeţii voştri necuraţi merge diavolul. p..FAMILIA CREŞTINĂ ASTĂZI. cit. I şi II Tesaloniceni…. chiar bănuieli neîntemeiate. Comentariile sau Explicarea Epistolei către Coloseni. pentru o lună sau două. 83 mândrie. Nu dăruieşte. însă. şi. deşi Rebecăi îi era de ajuns numai o haină subţire. omilia XII. „fraţii lui Hristos” La nuntă Sfântul Ioan îndeamnă pe tineri să-i cheme. întrucât provin din frumuseţea sufletului. sau cel mult pentru un an. mai ales. 107. p. mai târziu.. nu te mai preocupă frumuseţea. nu a trupului”19. p. Acolo este normal că plăcerea şi iubirea soţului să rămână de la început şi până la sfârşit nemicşorate. provoacă gelozie. cit. 151. Pentru că. cit. nu. care. Vedeţi că eu nu împiedic asemenea lucruri. Cateheze maritale. în rugăciune şi cu nădejde la Dumnezeu. e) Nunta – ospăţul bucuriei cu săracii. 20 19 . da. întreţine mândria femeii. de exemplu cu mese încărcate cu mâncări. trad. Cu alte cuvinte nunta este prilej de bună făptuire: „Vreţi voi nunţi binecuvântate de Dumnezeu? Faceţi să ia parte la ele săracii. însă. ca să nu par a fi prea sălbatic. 59.

dr. Bucureşti. dimpreună cu Mama şi cu fraţii Lui”26. 154-155. şi toate celelalte lucruri necuviincioase şi îi aduci pe sfinţii robi ai lui Hristos. cetele de tineri desfrânaţi.. prin prezenţa bărbaţilor şi a femeilor venerate”23. la care bărbatul îşi păzeşte soţia. şi râsul. Alteori atitudinea Sfântului Părinte capătă accepte mult mai categorice: „Toate cântecele de ruşine şi drăceşti. 8. cit. icoana raiului Fiind binecuvântată de Dumnezeu şi loc al prezenţei lui Hristos.pr. „urâcioase” şi „dezgustătoare”24. Viorel Sava frumuseţea hainelor. iar soţia pe bărbat. şi vorbele de ruşine. locul în care se cultivă virtuţile. de o va călca. lăcomia şi toată nebunia şi la care acestea au fost înlocuite cu întrecerea în păzirea legii lui Dumnezeu. în care soţia este sprijin duhovnicesc soţului. prin ei. lepădă-le de la nuntă şi vei putea să-ţi ţii mireasa întru întreaga înţelepciune”25. p. 149-150. Ibidem. pe cele lumeşti considerându-le „sataniceşti”. pedeapsă cumplită îl aşteaptă? Stăpânul nu se ruşinează când e mustrat de robi. Prezenţa acestor manifestări Îl izgonesc pe Hristos de la nuntă. el insistă ca tinerii să se bucure la nuntă de cântări duhovniceşti şi de dansuri îngereşti. şi jucatul fără rânduială. 26 Ibidem. Cateheze maritale. Este vădit că acolo unde domneşte atâta Ibidem. 27 Rugăciunea care precede ectenia cererilor.84 Prof. soţul sprijin duhovnicesc soţiei şi împreună sprijin duhovnicesc şi pildă copiilor: „Poate fi o masă mai sfântă ca aceea de la care sunt izgonite beţia. şi alaiul diavolesc. îndepărtarea lor Îi fac loc lui Hristos şi sfinţilor Săi: „Dacă laşi deoparte pe diavol. familia trebuie să fie. 24 23 . Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Mai mult. trad. însă. căci. p. cântecele desfrânate şi mişcările mlădioase. împreună cu Maica Sa şi cu sfinţii. 25 Idem. nici casnicii răi când sunt îndreptaţi pe calea cea bună! N-ai greşi dacă ai numi o casă ca aceasta Biserică a lui Dumnezeu. ca să nu cadă niciodată în adâncul călcării poruncii. şi zarva. p. p. cu adevărat va fi de faţă. cu inimă curată împlinind poruncile Tale”27 – familia. 1998. toate cântările necuviincioase. 79. p. 110. vezi Molitfelnic. după Sfântul Ioan Gură de Aur. f) „Învredniceşte-i pe dânşii să ajungă bătrâneţi fericite. atunci şi Hristos.

pe de o parte.prof. când este vreo boală. „Omilii la săracul Lazăr. unde toţi cei de faţă luptă şi se întrec unii cu alţii pentru atingerea acestui scop.. Cuvânt la pilda celui ce datora zece mii de talanţi.) respectul ierarhiei.. fiind de faţă Hristos. acolo orice demon. p. şi note de Pr. La temelia tuturor împlinirilor în familie.n. Bucureşti.. Despre soartă şi Providenţă. Dar şi dacă ai zice că ea boleşte fără nădejde de vindecare şi Sfântul Ioan Gură de Aur.”29. Fiindcă şi picioare strâmbe având adesea mulţi. orice putere vicleană este alungată. dar voia liberă dacă este strâmbă se poate reface. Oradea. ce iubire gingaşă îi unea pe Avraam şi pe Sara. Dumitru Fecioru. trad. În familie soţii sunt datori să se îngăduie unul pe altul aşa cum în trpul uman mădularul bolnav este suportat de celelalte mădulare care sunt sănătoase: „Şi după cum în trupurile noastre. Dacă e în ea oarecare răutate. de asemenea. şi pulpe oloage. nu tăiem mădularul. Dar chiar dacă ştim că vătămarea lui este de netămăduit. consideraţi înainte de toate iubirea cu totul divină care uneşte pe Hristos cu Biserica Sa. Despre rugăciune. Editura Pelerinul Român. puterea şi rodirea în fapte. dar adesea un mădular vătămat nu mai este cu putinţă să-l vindecăm.. 224. nici aşa nu-l tăiem. Trebuie (menţinut – n.FAMILIA CREŞTINĂ ASTĂZI. acest respect.. bărbatul este conducătorul. 2002. de Diacon Gheorghe Băbuţ. 85 înţelepciune. Sfântul Ioan Gură de Aur aşează iubirea curată dintre soţi: „Acolo unde stăpâneşte iubirea dintre soţ şi soţie totul va fi progresist în acest interior fericit. Despre vieţuirea după Dumnezeu”. Ce putere! Ce pace! Ce fapte! Însă. nici ochiul nu-l scot. femeia îi datorează respect şi ascultare. şi mână uscată şi moartă. pe de alta? Luaţi aminte la aceste familii patriarhale. nici mâna nu o taie. încât. Bogăţiile oratorice ale Sfântului Ioan Gură de Aur.. nu lepăda femeia. armonia. Căci femeia se poate îndrepta. vol. oamenii se îngrijesc de păzirea legilor dumnezeieşti. ci împingem afară boala. iubirea va face să stăpânească în această împărăţie familială ordinea. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Care se bucură de această frumoasă întrecere a robilor Săi şi le dă din belşug toată binecuvântarea Lui”28. Căci iubirea reciprocă va asigura buna educaţie a copilului. chiar în timp de desfătare. în vol. 29 Jean Doublet. şi ochiul chiorâş. p. aşa facem şi cu femeia. ci scoate afară răul. I şi II. 249. Căci cele care sunt handicapate prin fire nu e cu putinţă să fie iarăşi dobândite. trad. 28 . 2005. Însă cine mai bine decât iubirea va şti menţine această superioritate.

cit. dar aduce în viaţa noastră şi multă uşurare. Acestea confirmă viziunea asupra familiei văzută ca prelungire a 30 31 Sfântul Ioan Gură de Aur. prin acest trai liniştit dobândim multă linişte şi o păstrăm. p. cit.. trad. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că acesta este întreit: „înmulţirea neamului omenesc..pr. din care desprindem mulţime de pilde de vieţuire sfântă plăcută lui Dumnezeu. Căsătoria pune traiul legiuit între un bărbat şi o femeie ca un zid de apărare de care se sfărâmă toate valurile poftei. nu se taie. p. Pentru asta a dăruit Dumnezeu neamului omenesc căsătoria”32. ce nu se mai poate vindeca. . Despre feciorie.”31.dr.. o fac pentru a se întări reciproc în drumul lor spre destinul nemuritor.. 33 Jean Doublet. 251. Căsătoria nu numai că nu ne împiedică cu nimic în trăirea filosofiei celei după Dumnezeu. Idem. ci ne ajută să ducem totdeauna corabia în port. vol. 45-46. 16-17. căci „dacă două fiinţe muritoare se unesc pentru moment pe pământ. creaturii sale”.. 32 Idem. Viorel Sava că are trebuinţă de multă purtare. Că sfinţenia vieţii este posibilă în familie şi că familia este mediul prielnic cultivării virtuţilor creştine o dovedesc vieţile sfinţilor care au fost căsătoriţi. Cateheze maritale. aceea este minunata putere dată de Dumnezeu omului. p. În viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur. op.. Căci nici mădularul bolnav.86 Prof. Omilii la Facere. Căci zice Scriptura: «Vor fi cei doi un singur trup»”30. XXI. 242 şi 245. Căsătoria potoleşte furiile firii noastre. nici aşa nu poate fi lepădată. Creatorul universului n-ar fi adus pe lume căsătoria. cit. de grijă pentru felul ei de a fi. Căsătoria este ajutor pentru cel ce voieşte să se angajeze pe calea virtuţii: „Dacă ar fi fost căsătoria şi creşterea de copii o piedică în calea virtuţii. IV. trad. p. şi ajutorul reciproc pentru că femeia „completează pentru binele familiei ceea ce bărbatul va fi neputincios să dea”33.. Căsătoria nu dă voie firii omeneşti să se sălbăticească. nu lasă ca oceanul să se frământe. dacă voim să fim cu mintea trează.. 21.. sfinţirea vieţii. căsătoria este mediul în care se învaţă înfrânarea şi se disciplinează pornirile trupeşti: „Căsătoria este un post al castităţii pentru cei care se folosesc de căsătorie cum trebuie.. trad. Referindu-se la scopul căsătoriei. în col. cit. cit. Iar ea este mădularul tău.

970-971. este divorţul. cit. rom.. semnalată deja în studiul de faţă. dreaptă şi cinstită. 34 . 305-314. prin punerea mâinilor pe Sfânta Evanghelie şi pe Sfânta Cruce. trad.. este înfierată de Sfântul Părinte şi considerată falsă evlavie şi falsă înfrânare: „Ascultă şi fereşte-te de gândurile lui (ale diavolului)! A poruncit Hristos prin Pavel ca femeia să nu se despartă de bărbat şi să nu se lipsească unul de altul decât prin bună înţelegere (I Cor. ale creşterii şi formării într-o familie decapitată. cu gândul că fac faptă de evlavie. p. Vieţile Sfinţilor căsătoriţi. Bucureşti. cale spre sfinţenie. 67. Căsătoria. trad. 2004. 5).cit. 2001. au împins pe bărbaţii lor la desfrânare. Editura Sophia. Gândeşte-te cât de mare e răul acesta!”35.. Cununia. fără acordul comun. 87 Bisericii. IV. vezi: Molitfelnic. temeinicia şi statornicia familiei tradiţionale pierzând teren în faţa David şi Mary Ford. Cel ce primeşte jurământul fiind Însuşi Hristos prezent în chip simbolic prin Evanghelia şi Crucea pe care tinerii îşi aşează mâinile. viaţă întru împărăţie. curată. Pr. în faţa preotului slujitor şi a întregii comunităţi prezente la eveniment. Fundaţia „Tradiţia Românească”. cu toate acestea şi altele asemenea. Dar unele femei. din o aşa zisă dragoste de evlavie şi înfrânare. 7. în ciuda faptului că tânăra familie a dat deja naştere la copii pe care traumele divorţului. nici altul. divorţul a intrat în firescul vieţii noastre.dr. LXXXVI. Separarea soţilor (căsătoria albă). urmând ce este plăcut lui Dumnezeu şi oamenilor” – Molitfelnic. Omilii la Matei. Bucureşti.. 36 Rugăciunea de la sfârşitul Logodnei. p. fiilor duhovniceşti. p. şi că nu vă veţi abate de la datoriile voastre nici unul.FAMILIA CREŞTINĂ ASTĂZI. 35 Sfântul Ioan Gură de Aur. Despărţirea tinerilor la foarte scurt timp după căsătorie. . p. iar preotul citeşte rugăciunea: „Iată. în ciuda faptului că fiecare dintre tinerii care divorţează va purta cu el stigmatul divorţului şi va fi suspectat de incapacitate de a purta sarcinile familiei. g) „Uneşte-i pe ei cu sfânta unire cea de la Tine”36 Una dintre problemele majore ale familiei contemporane. în ciuda faptului că s-au făcut angajamente în faţa Sfântului Altar. în col. îndepărtându-se de bărbaţii lor. 37 Unirea celor doi prin Taina Cununiei este pecetluită în final printr-un jurământ pe care tinerii îl fac în faţa Sfântului Altar. neîntreruptă. cu mâna pe Sfânta Cruce şi pe Sfânta Evanghelie37. de Constantin Făgeţean. 81-82. Vasile Gavrilă. aţi săvârşit jurământ înaintea Sfântului Altar că veţi păzi legătura dragostei şi a unirii între voi până la mormânt. ca o Biserică în miniatură şi ca o icoană a împărăţiei lui Dumnezeu34.

şi stăruind (rămânând neînduplecat). circulă întrebarea: „Tu de câte ori ai divorţat?” Motivele sunt multiple. prevederile canonice respective se aplică familiei în general38. nobil în felul lui. o astfel de evalviei fiind considerată falsă: „Episcopul sau preotul sau diaconul să nu-şi alunge soţia sa pe motiv (pretext) de evlavie. Note şi comentarii. omul nu are voie să o despartă. Alte motive sunt aspru condamnate de disciplina canonică. Cei ce şi-au unit viaţa prin Taina Cununiei au făcut aceasta ca să dea naştere de prunci. să se caterisească”39.pr. cu roaba Ta (N). Floca. s-a adăugat ca motiv de divorţ „moda”. p. de seriozitate şi maturitate. 8 Neocezareea. să se afurisească. Pentru că unirea este de la Dumnezeu. 1991. Chiar şi un astfel de motiv. Iar dacă ar alunga-o. în vechime.dr. Vezi can. 5 apostolic – Ibidem. prin analogie. p. să o desfacă. Ioan N. Uneori fenomenul divorţului este atât de prezent încât. Canoanele Bisericii Ortodoxe. fapt precizat şi în Sfinta Evanghelie (Matei 19. Bucureşti.dr. pentru că de către Tine se însoţeşte bărbatul cu femeia…”40.88 Prof. afară de desfrânare. Mai nou. 10. p.: 15 şi 26 ale sinodului Trulan. spun unii.. 40 Epicleza Tainei Cununiei – Molitfelnic. unele fiind foarte serioase şi foarte grave precum infidelitatea conjugală. Această precizare apare cu referire la viaţa de familie a slujitorilor Sfântului Altar. era considerată o piedică. infidelitatea conjugală. „Pentru că aşa e la modă”. Pentru că. Unirea bărbatului cu femeia prin Taina Cununiei este lucrare divină. unii clerici. dar. 41 A doua rugăciune din Rânduiala Tainei Cununiei – Molitfelnic. 39 Can. violenţa domestică etc. Când fac referire la divorţ canoanele menţionează ca unic motiv desfrânarea unuia dintre soţi. viaţa de familie. ca să lupte mai eficient împotriva poftelor trupeşti. 74. altele fiind cu totul lipsite de consistenţă. 6) şi preluat apoi sub formă de rugăciune în Taina Cununiei41. a fost condamnat de Biserică. 21 şi 62 ale Sfântului Ioan Postitorul – la Arhidiacon Prof. nici într-o altă situaţie nu era îngăduit divorţul. au invocat evlavia. 76. Viorel Sava „virtuţilor modernităţii”. dorinţa de desăvârşire pentru care căsătoria. 38 . având în vedere moralitatea şi sfinţenia care trebuie să caracterizeze familia preotului. în anumite societăţi. Când în rugăciunile ei Biserica se roagă pentru tineri ca Dumnezeu să-i unească cu „sfânta unire cea de la El” exprimă faptul că Dumnezeu este Cel ce lucrează: „Întinde măna Ta din sfânt lăcaşul Tău şi uneşte pe robul Tău (N).

În afară de aceasta. Dumnezeu dintru început i-a făcut pe ei bărbat şi femeie (Facere 1. Unii dobândesc împărăţia lui Dumnezeu urmând calea aspră a monahismului. însă. 54.. şi nici nu legiueşte ca bărbatul să vină la femeia sa. Ţinta este aceeaşi realizată. o persoană care stârneşte respect şi admiraţie prin bunătate şi viaţă spirituală pilduitoare. 91. Este interesant faptul că. vol. eliberarea de grijile pământeşti şi înfrânare este într-un fel monah pentru că duce viaţa aceluia care prin voturi sfinte s-a hotărât să facă acestea. ci-i porunceşte să lase pe tatăl şi pe mama ei. Deci cel ce se lipeşte statornic de Dumnezeu prin rugăciune curată. 27). Bucureşti. îmi spui de Moise. la bătrâneţe devin bunici. iar în familie. trad.Prof. în „Filocalia”. că spune: „Vor fi Sfântul Maxim Mărturisitorul. un om îmbunătăţit. omul devine ceea ce monahul este încă din momentul alegerii căii monahismului. p. Capete despre dragoste. 1993. ci este un om bun (bun-icul). şi legea aceasta. ci cere ca unirea lor să fie şi mai strânsă. 89 ca să se ajute reciproc şi.. Editura Harisma. Mă spijin şi pe timpul când s-a legiuit căsătoria. Privind prin prisma celor de mai sus. Dumitru Stăniloae. că n-o aduce numai pe femeie alături de bărbat. Alţii dobândesc împărăţia lui Dumnezeu urmând calea la fel de aspră a vieţuirii în familie. este mai veche decât legea lui Moise şi-i foarte chibzuită. şi note de Pr. iar prin acest cuvânt arată că unirea este de nedesfăcut. chiar dacă pare dată acum de Mine.FAMILIA CREŞTINĂ ASTĂZI. 2. 42 . îmbunătăţit. Eu îţi spun de stăpânul lui Moise. divorţul este un abandon. „monah este cel care şi-a desfăcut mintea de lucrurile pământeşti şi prin înfrânare. În limba greacă călugăr inseamnă bătrân bun. ediţia a II-a. introd. Acest apelativ are mai mult conotaţie duhovnicească chiar dacă în mod obişnuit este folosit pentru a exprima o relaţie de rudenie de familie pe linie consangvină. A doua sută. pe căi diferite. ci să se lipească de ea. Am putea spune că bunicul este călugărul din familie. le zice Hristos. prin cântare de psalmi şi prin rugăciune se lipeşte statornic de Dumnezeu”42. iar călugărul este şi el „un bunic” în mănăstire. După Sfântul Maxim Mărturisitorul. Dacă tu. împreună să dobândească împărăţia lui Dumnezeu. iar în limba română bunicul sau bunica nu este doar o rudă în familie. mai ales la bătrâneţe. prin dragoste. cei ce se căsătoresc şi nasc copii. Apoi nici nu se mărgineşte numai la atâta. omul să nu despartă. Dar ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur cu referire la toate acestea? Iată ce spune: „Ceea ce a unit Dumnezeu..dr. este abandonare a căii ce duce spre desăvârşire.

Viorel Sava cei doi un trup. p. păzindu-i curaţi. împotriva firii.90 Prof. criza familiei îşi află vindecarea prin cuvântul sfânt şi ziditor al celor vechi. Naşterea Domnului – Binecuvântarea familiei. pentru că se taie trupul. Sfântul Ioan Gură de Aur fiind şi dascălul celor care au ales să-şi dobândească mântuirea în sânul familiei. după ce a citat legea aceasta veche. şomaj. Primeşte cununile lor în împărăţia Ta. Pastorală de Crăciun.. ci a adăugat şi pe Dumnezeu. p. Pentru că este veche. După cum este o crimă să tai trupul omenesc. fără prihană şi neasupriţi în vecii vecilor”44 În concluzie vom spune că familia contemporană traversează o perioadă de criză profundă care îmbracă forme variate. h) „Binecuvintează intrările şi ieşirile lor. 44 43 . 82. Veche prin conţinutul ei şi nouă datorită contextului în care îşi face simţită prezenţa. în vol.pr. 45 +Daniel. zicând: Deci nu mai sunt doi. Înmulţeşte cu bunătăţi viaţa lor.cit. criza morală (avortul. libertinajul ş. 1994.) şi criza spirituală (sectarismul. Iaşi. LXII. abandonarea copiilor. nesiguranţa zilei de mâine). Aşa cum sublinia Preafericitul Părinte Patriarh Daniel într-una din cuvântările pastorale adresate clerului şi credincioşilor din Arhiepiscopia Iaşilor în timpul păstoririi în scaunul Mitropolitan al Moldovei şi Bucovinei. cu autoritate. această Sfântul Ioan Gură de Aur. divorţul. în col. ci un trup. omul să nu despartă. Omilii la Matei. Hristos. Daruri de Crăciun – înţelesuri ale sărbătorii Naşterii Domnului. zicând: Ceea ce a unit Dumnezeu.cit. Rugăciunea de binecuvântare a mirilor din finalul Tainei Cununiei – Molitfelnic. Şi Hristos nu s-a oprit la atâta. 51-52. p. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. fanatismul şi prozelitismul religios)”45. pentru că cei ce vor să divorţeze fac lucrul acesta împotriva lui Dumnezeu Care i-a unit şi a poruncit să nu se despartă”43. Apoi.. trad. 717. o tălmăceşte şi El şi legiuieşte. Pentru că este nouă. împotriva legii.a. criza care confruntă familia astăzi se manifestă sub trei aspecte: „criza economică (sărăcie. … după ce a arătat că este vrednică de credinţă pentru că Dumnezeu a dat-o. Această criză este veche şi nouă în acelaşi timp. Hristos arată deci că divorţul este şi împotriva firii şi împotriva legii. I.dr. tot aşa este o nelegiuire să desparţi femeia de bărbat. Editura Trinitas. 2005.

Pentru aceasta.. la Cununie. Aşa se explică de ce Dumnezeu-Cuvântul „alege ca loc al venirii Sale ca Om printre oameni o familie”47. Ea nu face parte din preocupările sociale ale Bisericii. în Biserica Ortodoxă. Restaurarea familiei astăzi trebuie să înceapă cu restaurarea gândirii şi înţelegerii noastre despre familie. p. începe cu schimbarea. să intensifice cateheza în rândul tinerilor şi să se preocupe atent de pregătirea acestora pentru viaţa de familie. 1-11)”49. cu prefacerea duhovnicească a potenţialului familist. Biserica. de protejare şi ajutorare a familiilor aflate în ciză economică. la nunta din Cana Galileii la care a fost invitat El. de ce „Noul Adam începe ridicarea neamului omenesc din păcat alegând tocmai familia”48 şi de ce „prima minune pe care o va săvârşi Mântuitorul în activitatea Sa publică se petrece la întemeierea unei noi familii. Facerea 1. trebuie să-şi intensifice activităţile pastorale care să aibă în centrul preocupărilor familia. 91 criză se vindecă printr-o nouă interpretare a gândirii şi experienţei Sfinţilor Părinţi adaptată contextului concret în care ea se manifestă. 47. Fecioara Maria (cf.FAMILIA CREŞTINĂ ASTĂZI. Ibidem. Prefacerea sufletelor în familie. care au primit binecuvântarea de a creşte. sau mai ales spre. prin slujitorii ei. 48. precum s-a făcut schimbarea apei în vin la nunta din Cana Galileii. morală sau spirituală.. ci şi spre. cu redescoperirea planului lui Dumnezeu cu privire la familie şi a vocaţiei pe care familia o are în planul lui Dumnezeu. Altfel spus. De aceea. a se înmulţi şi a stăpâni pământul (cf. grija Bisericii nu trebuie să fie orientată doar spre vindecarea a ceea ce este bolnav şi atacă familia astăzi. de promovare a valorilor morale în familie. p. şi mama Sa. . 27-28). ci. 48 Ibidem. Familia este cununa creaţiei. Aceasta înseamnă că grija pastorală faţă de familie se întemeiază pe însuşi actul creaţiei. să alcătuiască programe pe termen mediu şi lung de ocrotire a familiei. se pun mirilor coroane pe cap”46. Iisus. se manifestă grija lui Dumnezeu Însuşi faţă de familie. a tânărului încă necăsătorit. 46. prin Biserică. 49 Ibidem. coroana creaţiei Sale a fost familia: bărbat şi femeie. Ioan 2. spune Preafericitul Părinte Patriarh Daniel: „Când Dumnezeu a făcut lumea. preîntâmpinarea îmbolnăvirii punând în valoare priceperea pastorală a 46 47 Ibidem. p.

Elaborated Answers By Saint John Chrysostom in His Time for Our Time is a radiography of the problems which confront contemporary Christian family.dr.92 Prof. negative influence of mass-media. acum când comemorăm împlinirea a 1600 de ani de la mutarea sa în veşnicie. Viorel Sava slujitorilor ei şi folosind instrumentele. Among major causes which provoke family crisis someone could mention: emigration phenomenon. misunderstood freedom. în special.pr. which affects family today provokes to this a quick process of disintegration. metodele şi mijloacele puse la îndemână de Sfinţii Părinţi şi. moral and spiritual. "western model" of family life. Chances and Perspectives . de Sfântul Ioan Gură de Aur. which in Romania disunites children from their parents. şi în felul acesta. omagiindu-l. Deep crisis. Christian Family Today: Provocations. Chances and Perspectives . their newness depends on the context they manifest in. with it's three components: economical. . Even if the provocations of the family are old. Today the church has to cure family illnesses using theology of the Holy Fathers in a pastoral interpretation adapted to the context. lack of interest from civil authorities and justice representatives concerning families on the way of divorce and insufficient pastoral activity of the Church. sexuality.Elaborated Answers By Saint John Chrysostom in His Time for Our Time Abstract: The study entitled: Christian Family Today: Provocations.

Cele două exiluri. Ic jr. în „Ortodoxia”. îndepărtarea sa din Constantinopolul al cărui nivel moral lupta să îl edifice. umilinţele şi suferinţele la care a fost supus. Sfântul Ioan Hrisostom s-a remarcat prin atitudinea lui eroică în încercări dureroase şi mai ales prin destinul lui măreţ şi tragic3. ori pentru caracterul practic al creştinismului pe care l-a practicat. Teşu „Dumnezeu a dat omului suferinţa din pricina păcatului. 2003. nu doar la credincioşii obişnuiţi. ci şi prin destinul său tragic şi prin „tragedia vieţii sale”2. 228. Sfântul Mucenic Vasilisc. dar prin suferinţă pune capăt păcatului” (Sfântul Ioan Gură de Aur) Sfântul Ioan Gură de Aur. Epoca Sfântului Ioan Gură de Aur. 17 scrisori către Olimpiada. 4. Editura Moldova.dr. volumul al II-lea. 3 Prof. p. în vis. nu înainte însă de a i se descoperi cu o noapte înaintea morţii sale. 1 . Scrisoarea a XVII-a. Popescu. căi spre mântuire. A murit în drum spre locul stabilit pentru a-i fi al doilea exil. episcop al locurilor aspre pe unde trecea şi spunându-i: Curaj. Criticând scăderile morale ale vremurilor sale. ci începând cu familia imperială. aceasta e cheltuiala păcatelor mele: să călătoresc necontenit prin asemenea încercări şi ele să-mi vină de la cei de la care mă aşteptam mai puţin”4. 2 Ibidem. Ioan C. Preot Cicerone Iordăchescu. condamnările. Editura Deisis. nu doar prin scrierile sale teologice sau pentru calităţile sale oratorice. p. anul X (1957). 1996. până la urmă. p.pr. 531. Accente hrisostomice Prof. pentru profunzimea învăţăturilor sale. după 77 de zile de mers pe jos. Istoria literaturii creştine. nr. l-au determinat să-i scrie ucenicei sale Olimpiada: „… aceasta e bogăţia mea. Ioan I. a rămas un model pentru credinţa creştină. lucru ce i-a atras adversitatea şi. Teodor M. 118. „cea mai strălucită figură a Bisericii creştine din epoca patristică”1. traducere de diac.. de umilinţă şi suferinţă. 4 Sfântul Ioan Gură de Aur. 135. Scrisori din exil. Sibiu. p.Necazurile şi încercările.

94 Prof. aşa cum le desprindem din operele sale. Încercăm. Humanitas. traducere de Pr. o luptă continuă pentru dobândirea mântuirii Sfântul Ioan Gură de Aur preia şi adânceşte exprimări noutestamentare. Teşu frate Ioane. 166. Dumitru Fecioru. Despre necazuri şi biruirea tristeţii (I). Viaţa este socotită de Sfântul Părinte o arenă. pentru cei virtuoşi. Hans von Campenhausen. Edit. p. o întrecere. 2002. Ioan Gură de Aur. de Ioan I Ică jr. p. adeseori. Către cei ce se scandalizează de fărădelegile şi persecuţiile comise şi despre Pronia lui Dumnezeu. p. 5 . Prof. Bucureşti. este „timpul luptelor şi al sudorilor”7.pr. 8 Ibidem. referitoare la permanenta luptă a creştinului de a se asemăna Părintelui său Ceresc. Sibiu. căci mâine vom fi împreună!”. dar omul are totdeauna deschisă uşa mântuirii.dr. şi al osândei veşnice. în care fiecare avem chemarea de a ne osteni trupeşte şi duhovniceşte spre dobândirea cununilor desăvârşirii. Deisis. 2005. al suferinţelor şi durerilor trupeşti şi sufleteşti. trad. şi nu înainte de a se împărtăşi şi a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru întreaga-i viaţă. în paginile ce urmează să prezentăm aspectele centrale ale învăţăturii Sfântului Părinte despre valoarea mântuitoare a încercărilor în viaţa creştină. XXI. pentru cei păcătoşi.. Viaţa prezentă nu este pentru Sfântul Părinte. a cărei cheie de acces este pocăinţa. ezitări şi căderi. o luptă. dacă avem dorinţă de mântuire şi dor de desăvârşire. întărite de însăşi viaţa sa sfântă. Scrisori din exil. Părinţii greci ai Bisericii. 323 7 Idem. viaţa virtuoasă reprezintă cărarea „strâmtă şi aspră”. La rândul ei. ci de încercări şi. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (EIBMBOR). o sumă de „relaxări”. al încercărilor şi ispitirilor. traducere din germană de Maria-Magdalena Anghelescu. 6 Sf. socoteşte Sfântul Ioan. pe care trebuie să o parcurgem până la capăt. Ioan C. „un teren de antrenament. o topitorie şi o vopsitorie a virtuţii”6. 229. Viaţa prezentă. Timpul vieţii prezente. spre deosebire de viaţa viitoare. de poticniri. prin ultimele sale cuvinte: Slavă lui Dumnezeu pentru toate!5. 2003. socotită „timpul răsplătirilor şi al cununilor”8.

chiar dacă noi nu înţelegem totdeauna acest lucru. îndemnul Sfântului Părinte este acela de a nu încerca să iscodim resorturile duhovniceşti ale lor. pentru că am cădea îndată în nebuneasca mândrie”9. adică aşezându-ne sub ocrotirea şi ajutorul lui Dumnezeu. . pentru că suntem muritori. timpul. anume că toate pe care Dumnezeu le aduce peste noi sunt spre folosul nostru. mai degrabă. ca prilejuri de adâncă meditaţie asupra vieţii noastre şi de îndreptare morală. de a cunoaşte şi simţi bunătatea şi grija Părintelui Ceresc faţă de ea. având totodată pentru noi folos duhovnicesc negrăit: „De un singur lucru trebuie să fim convinşi. contribuind la împlinirea voinţei divine. felul. un mod mai dramatic şi palpitant pentru fiinţa umană. De aceea. Să nu căutăm să aflăm cauza lor şi nici să nu ne supărăm sau să ne întristăm dacă n-o cunoaştem. sunt taine ale vieţii. în consecinţă. CĂI SPRE MÂNTUIRE 95 Încercările . dovezi ale atotştiinţei şi atotînţeleciunii lui Dumnezeu. A nu cunoaşte bine cauza tuturor celor ce ni se întâmplă este o dovadă a înţelepciunii suprafireşti a lui Dumnezeu. de a nu căuta să pătrundem logica acestora. Multe din cele ce ne sunt necunoscute sau ne par neînţelese pentru mintea noastră pot avea valoare iconomică specială. mai aspru. a neamului omenesc şi a noastră personal şi. 145-146.NECAZURILE ŞI ÎNCERCĂRILE. pe de o parte. atitudinea pe care trebuie să o avem faţă de aceste taine ale credinţei şi ale vieţii lăuntrice este una de discreţie şi speranţă că împlinindu-le. nici folositor s-o ştim. Încercările reprezintă un alt fel al lui Dumnezeu de a ne grăi. p. de mântuire a lumii.„taine” ale iubirii. Nu ne este nici cu putinţă. pentru că ele sunt nedeplin înţelese de raţiunea omenească. vom ajunge mai târziu să descifrăm multe din dumnezeieştile voiri în legătură cu noi. Necazurile 9 Ibidem. iar pe de altă parte. ci să le vedem. mărturii concrete ale iubirii şi milostivirii Sale. iar aceasta face parte din planul mântuirii noastre. atotştiinţei şi atotînţelepciunii dumnezeieşti Sfântul Ioan Gură de Aur consideră cauzele ultime. intensitatea şi efectele încercărilor a fi „taine dumnezeieşti”.

o constituie păcatul originar. boala şi moartea sunt urmări ale păcatului strămoşesc. indici şi note de Pr. 313. Fecioru. 23. 1994. vol. EIBMBROR. sub forma păcatelor personale. p. Omilia XLIII. 12 Ibidem. precum şi a tuturor relelor care afectează natura umană. traducere. apoi. dar suferinţa şterge păcatul”11 şi că „Dumnezeu a dat omului suferinţa din pricina păcatului. După cum în viaţa lumii există noapte. cu o deosebită profunzime. Bucureşti. Înainte de acesta. Omilia XLIV. Bucureşti. p.96 Prof. p. suferinţa şi moartea. Potrivit învăţăturii ortodoxe. dar prin suferinţă pune capăt păcatului”12. Omilii la Matei. sunt legate de viaţa lumii şi de condiţia umană. omul nu cunoştea aceste slăbiciuni.dr. în colecţia „Părinţi şi scriitori bisericeşti”. 142. Creştinul în faţa bolii. Ioan Gură de Aur. a degradării şi morţii. Sfântul Ioan Gură de Aur arată. în colecţia „Părinţi şi scriitori bisericeşti”. traducere. iarnă. care are nevoie de ambele leacuri: de asprime şi de bunătate15. care au intrat în firea omenească prin păcat14. D. dar şi vară. 47. a neputinţelor şi suferinţelor. 10 Idem. p. Teşu şi încercările constituie „cea mai mare dovadă că Iubitorul de oameni Dumnezeu ne poartă de grijă”10. în volumul Scrieri. alteori sănătate. traducere din limba fraceză de Marinela Bojin. D. 1987. 2004. p. doar din planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii. Sfântul Ioan. Partea a treia. în acord cu întreaga Spiritualitate Ortodoxă. Editura Sophia. le cere şi dobânda”13. le iartă şi capitalul. iar toate acestea „se întâmplă în chip firesc şi obişnuit”16. Omilii la Facere. uneori boală. Păcatele sunt socotite „datorie” ce trebuie plătită şi de aceea. 15 Sf. însă căderea lui în păcat a atras pedepsa. drepţilor. dar şi zi. în volumul Scrieri. originea bolilor. 16 Ibidem. Ioan C. însă. că „păcatul a dat naştere suferinţei. „păcătoşilor care se pocăiesc. ci din însăşi firea umană sau din lucrarea sufletului omenesc. alteori bucurie. potrivit Părintelui antiohian. Omul nu a fost creat spre pedeapsă şi osândă. ci spre fericire veşnică. Bucureşti. introducere. III. la fel. 616. Rostită în a şasea săptămână a Sfântului Post de patruzeci de zile. 22. indici şi note de Pr. Omilii la Matei. Omilii la Facere. în viaţa omenească este uneori durere. 13 Ibidem. vol. Pronia şi Judecata nu fac parte. Fecioru. introducere. suferinţei şi morţii. Partea întâi. consideră că suferinţa. 11 Idem.pr. 14 Jean-Claude Larchet. perpetuat şi amplificat. Omilia a şasea. 143. EIBMBOR. . 127. VII.

pe alţii cu sărăcie lucie. pe altul. p. p. Cele diavoleşti se pot vedea atât în viaţa celor păcătoşi. să fie aruncat de acolo-acolo de toţi şi să nu i se dea nici o importanţă. ci spre exersare spirituală. din acest motiv şi Dumnezeu „încearcă şi mustră în felurite chipuri pe oameni: pe unii îi încearcă cu boală îndelungată. Distingând încercări trupeşti şi încercări sufleteşti. arată Sfântul Ioan. Sfântul Ioan Gură de Aur distinge două cauze generale ultime. . dacă păcătoşii sunt încercaţi în timpul vieţii lor cu felurite nenorociri „din pricina propriilor răutăţi”18. pildă de meditaţie şi îndreptare. legate de starea duhovnicească a creştinului. Ibidem. tot astfel rămân felurile lor. CĂI SPRE MÂNTUIRE 97 Precum cauzele lor ontologice nu sunt deplin pătrunse de raţiunea omenească. Rostul lor iconomic Tratând despre originea necazurilor în viaţa umană. 142. atât spre folos personal. şi cele trimise iconomic de către Dumnezeu. căci. în care Dumnezeu încearcă şi mustră pe oameni”17. sub forma robiei lor faţă de păcate şi de patimi. diavolul „îşi ridică şi aduce maşinile 17 18 Idem. Despre necazuri şi biruirea triseţii (I). la fel. să fie hulit pentru fapte de care nu are ştiinţă şi să fie împovărat cu o faimă rea. Astfel. să fie silit şi nedreptăţit de alţi oameni. 150. Motivele sau cauzele generale ale încercărilor şi suferinţelor. cât şi a celor îmbunătăţiţi spiritual. Dumnezeu încearcă pe fiecare în alt chip. să vadă morţile neîncetate şi repetate ale copiilor şi ale celor apropiaţi lui. cât şi pentru a constitui şi pentru ceilalţi oameni. spune autorul creştin. Sfântul Părinte face distincţia între încercările venite de la diavol. ci multe şi variate. ca o „năvală”. cei sporiţi duhovniceşti sunt mult mai încercaţi. ci acolo unde sunt aur şi mărgăritare. şi astfel. precum tâlharii nu atacă acolo unde sunt paie. pe unul. Şi. Sfântul Ioan Gură de Aur învaţă că dobândirea virtuţilor nu are o singură cale. pe unul. căci este cu neputinţă să enumăr acum cu de-amănuntul toate chipurile. cum pentru întoarcerea unora de pe căile păcatelor la vieţuirea virtuoasă sunt indispensabile pedepsele.NECAZURILE ŞI ÎNCERCĂRILE. iarbă şi nisip. nu atât pentru trecute păcate personale sau pentru nedeplinătatea pocăinţei. pe altul.

21 Ibidem. 24 Idem. La modul general. p. Omilia XXVI. ca mulţimea încercărilor. prin pedepse „ne taie avântul spre păcat”25. mult mai palpitantă şi mai dramatică decât calea pozitivă de descoperire a iubirii lui Dumnezeu calea darurilor sau a binecuvântărilor. 17 scrisori către Olimpiada. p. cit. 25 Idem.. ostenelile şi deprimările şi faptul de a suporta cu blândeţe toate uneltirile venite necontenit de la cei de la care n-ar fi trebuit nicidecum23. Dacă suportarea durerilor trupeşti are plată de la Dumnezeu. Atât atunci când ne răsplăteşte. XXII. cit. Omilia XVIII. cit. primejdiile. Scrisoarea VIII. 22 Ibidem. 17.. Ioan C. cât şi atunci când ne pedepseşte. Fie că ne binecuvintează viaţa cu numeroase daruri. 327. orice fel de încercare constituie o cale de întoarcere la viaţa creştină autentică şi spre Dumnezeu. Dumnezeu ne arată marea iubire faţă de noi. Scrisori din exil. cit.98 Prof. 17 scrisori către Olimpiada. fie că ne mustră şi ne pedepseşte. în vol. pe măsura răbdării sale. Sfântul Ioan împarte încercările în unele trupeşti şi altele sufleteşti şi învaţă că răbdarea acestora cu nobleţe sufletească aduce „multe răsplătiri”20 şi „cununi negrăite”21.. Omilii la Facere. cit.172. ca răsplată pentru frumoasa noastră vieţuire. Totodată. prin judecată şi pedeapsă. p. 318. în vol. 20 Idem. p. pe care Părintele Ceresc ni le oferă. Încercările se constituie într-o adevărată cale de cunoaştere a lui Dumnezeu.dr. Către cei ce se scandalizează de fărădelegile şi persecuţiile comise şi despre Pronia lui Dumnezeu. în vol. Creştinul care şi-a pus nădejdea în Dumnezeu descoperă.. Scrisoarea X.. purtarea cu mulţumire a suferinţelor sufleteşti are şi mai multă răsplată. p. Omilii la Facere. Idem. a şansă de exersare morală. în vol. 23 Idem. Scrisori din exil. „marele câştig care vine din durere”22 şi conştientizează faptul că aceste pătimiri îi şterg mulţime de păcate şi sunt un fericit prilej de biruinţă şi mângâiere duhovnicească. Scrisori din exil. 197. „şi una şi alta cu aceeaşi bunătate”24. 211. Dacă prin darurile oferite ne face să înaintăm pe scara virtuţilor. Sfântul Ioan spune că „nimic nu ne face atât de străluciţi şi invidiaţi şi nu ne umple de zeci de mii de lucruri bune.pr. Teşu de război acolo unde vede bogăţie adunată în suflet şi belşug de evlavie în el”19. în vol. 19 .

Prin încercările trupeşti şi sufleteşti. ne-am lepădat de el. Iar când ne întoarcem la El. 5. depărtându-ne definitiv de el. pe care am primit-o prin această Sfântă Taină. în care avem prilejul să descoperim limitele firii noastre. sufletul îşi exersează puterile sale. 129. dar şi puterea şi ajutorul lui Dumnezeu. atât unora. ci ca să ne atragă la El. trimite de multe ori asupra noastră ameninţări. în vol. pe omul nepăsător şi leneş îl doboară. Pentru a 26 27 Idem. cit. . Spre exersare trupească şi duhovnicească. Omilia X. o imagine a judecăţii viitoare. atunci când pedepseşte pe cei răi şi răsplăteşte pe cei buni. Ioan Gură de Aur. îi sperie şi îi ameninţă prin alţii. 29 Idem.. prin Botez. Sf. Ele sunt. Prin ele. pentru slăbiciunea voinţei sale28. aici pe pământ. Pedepsirea şi răsplătirea deplină au loc la judecata viitoare”26. pentru a alerga din nou la părinţii lor. puterea de a lupta împotriva răului. un examen moral. Încercările ce vin asupra noastră sunt semne concrete ale grijii părinteşti. pentru ca prin încercări să ajungem „mai tari chiar decât fierul”29. p. în vol. tratând despre ispitirea Mântuitorului în pustie şi înfăţişându-ni-L pe Domnul Hristos ca pe exemplul sublim de rezistenţă şi răbdare în ispite şi necazuri. cit. Omilii la Facere. sporindu-i capacitatea de a le purta cu nădejde în ajutorul dumnezeiesc. Omilii la Matei. Asemenea lui Dumnezeu procedează şi părinţii trupeşti care îşi iubesc copiii: atunci când îi văd pe aceştia că se îndepărtează. nu ca să aducă ameninţarea. 634. pe care Dumnezeu ne-o arată. Omilia LV. Dumnezeu stinge îndată ameninţarea. p. Spre a cunoaşte roadele Botezului. p. în timp ce pe omul veghetor ispitele îl întăresc. 2. 28 Idem. 3. Omilia II. Pentru a-i demostra vicleanului diavol că. ci a vieţui în smerită cugetare.. în vol. 45. Însă. Despre necazuri şi biruirea triseţii (I). prilejuri de exersare şi edificare sufletească. Dumnezeu ne arată „în mic. Sfântul Ioan Gură de Aur ne prezintă cinci cauze pentru care suntem ispitiţi după Botez: 1. cit. „Tot aşa şi Dumnezeu. Pentru a nu ne mândri cu darurile Botezului. În Omilia a XIII-a la Matei. Omilii la Matei. 148.. 4. adevărate probe morale. Că de ne-am purta la fel şi în încercări şi în zile de linişte n-am mai avea nevoie de încercări”27. CĂI SPRE MÂNTUIRE 99 Necazurile sunt considerate o imagine în miniatură a pedepselor veşnice. p. cât şi celorlalţi.NECAZURILE ŞI ÎNCERCĂRILE.

Ioan C. arată atâta mulţumire. în care vor fi răsplătiţi pentru ostenelile lor cele de aici. Şi dacă nu voieşte să-i lipsească de răsplătirea ostenelilor lor. căci nu slujesc lui Dumnezeu pentru plată. nu-i lasă să plece fără răsplătire. şi nevrând. sau: urmează lui Petru. A şasea este ca toţi cei ce cad în nevoi să aibă îndeajuns mângâiere. pe cei ce se ostenesc pentru ei. Căci când vei vedea un bărbat drept şi plin de multe fapte bune că a pătimit nenumărate necazuri şi nevoi. A patra este ca mai arătată să fie răbdarea acelora. atunci când vă îndemn la fapta cea bună a acelora. Aşteptarea este ca. A doua este ca să nu creadă cineva despre ei că sunt mai presus decât firea omenească. socotindu-i dumnezei. privind la aceia şi cugetând la relele ce au pătimit aceia.100 Prof. vei fi silit să cugeţi despre judecata cea de acolo. căci prin cei slabi şi neputincioşi stăpâneşte şi biruieşte şi propovăduirea o creşte. prin răbdarea necazului. Dumnezeu îl lasă să se chinuiască.dr. că s-au împărtăşit de altă fire şi astfel să pregetaţi în a le urma. Lărgind această listă. Că de avem ceva întinăciuni. Omilie care s-a rostit în Antiohia.pr. după sfârşitul de aici. Şi dacă va trebui să zicem şi a noua pricină. Şi putem zice şi a zecea pricină (…). zicând fiecăruia din voi: urmează lui Pavel. Teşu dobândi o dovadă evidentă a darurilor primite şi a punerii lor în lucrare30. iar nu oameni. la cuvântul Apostolului: „Foloseşte puţin vin pentru stomacul tău şi pentru desele tale 31 30 . să învăţăm pe care trebuie să-i socotim fericiţi şi pe care ticăloşi şi mişei (…). ci şi după atâtea rele ce pătimesc. Ibidem. Căci dacă oamenii. A treia este ca să se arate puterea lui Dumnezeu prin ei. Ioan Gură de Aur. Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte despre zece cauze binecuvântate ale ispitirii creştinilor: „… cea dintâi este ca să nu se înalţe degrabă cu mândria din pricina mărimii isprăvilor şi a minunilor. într-o omilie la I Timotei. să nu socotiţi. încât îşi arată dragostea nesmintită şi completă faţă de El. din pricina mărimii isprăvilor lor. cu atât mai mult Dumnezeu. aici le lăsăm”31. Sf. că necazul mai curaţi şi mai nelămuriţi face pe cei ce se împărtăşesc de el (…). pe cei ce de mult s-au ostenit pentru El. A cincea este ca să filozofăm pentru înviere. în Biserica cea veche. A opta este că de va trebui să fericim sau să ticăloşim. şi aşa s-a dus de aici. nu-i va lăsa neîncununaţi. de nevoie este să credem că va fi o vreme.

din încercările sfinţilor să fim folosiţi moral toţi. CĂI SPRE MÂNTUIRE 101 Pe lângă aceste cauze generale. p. Astfel. Omilia întâia. 6. 25-26. 3. Pentru ca. iar cele fără importanţă. prin răbdarea lor. ci zei. grija exagerată pentru acesta. p. Pentru a fi încredinţaţi asupra faptului că aceste culmi ale virtuţilor pot fi atinse de noi toţi. Atunci slăbiciuni” (I Tim. Pentru ca. dar când ni-i bolnav sufletul. în Omilia întâia despre statui. facem totul şi ne zbatem ca să scăpăm de suferinţe. 8. Lăsăm izvorul păcatelor şi curăţim râurile34. care sunt mult mai grele. Omilii la statui. de o valoare deosebită. având permanent în faţa ochilor sufleteşti exemplul lor.. iar idealul sfinţeniei ne este accesibil tuturor. 5. 34 Idem. 7. înviere şi judecata viitoare. Omilii la Matei. în volumul Puţul care s-a tălmăcit din limba elinească de arhiepiscopul şi mitropolitul a toată Ungrovlahia Kir Grigorie Dascălul pentru folosul neamului nostru. lăsând posterităţii consideraţii duhovniceşti practice în legătură cu acestea. p. Pentru a străluci prin ei şi mai mult puterea lui Dumnezeu. enumeră opt motive ale suferinţelor celor înaintaţi duhovniceşte: 1.23). care i-a ajutat. sfinţii să fie o mărturie vie a iubirii lor faţă de Dumnezeu. Pentru a nu-şi atrage admiraţie exagerată din partea oamenilor. cit. 4. odată ce însăşi moartea. Omilia XIV. „Când ni-i bolnav trupul. Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte despre cauzele încercărilor sau suferinţelor sfinţilor. răul sau pedeapsa cea mai gravă îşi are rădăcina şi temeiul în păcat33. izvorul păcatelor şi vom opri toate pâraiele bolilor trupeşti”35. 33 Idem. dacă vrem să uşurăm suferinţele şi bolile trupeşti. în vol. Recomandarea duhovnicească a Sfântului Părinte este ca. 5. Tot în categoria încercărilor. 141-150. pentru că nu sunt fără importanţă cele necesare. Sfântului Ioan Gură de Aur socoteşte suferinţele sau durerile trupeşti şi bolile. Omilii la Matei. 2001. 2. dar. ca şi cum nu ar fi şi ei simpli muritori.NECAZURILE ŞI ÎNCERCĂRILE. 32 Idem. 345. 169-170. Omilia XXVII. . necesare. „să secăm.. amânăm şi nu ne sinchisim. Anastasia. p. 35 Ibidem. Sfântul Părinte condamnă preocuparea exclusivă a unora pentru trup. în vol. în defavoarea sănătăţii sufleteşti. p. 170. Arătând că majoritatea bolilor au drept cauză păcatul. Pentru a putea distinge între adevăratele bucurii şi necazuri şi a înţelege în ce constă cu adevărat fericirea şi nefericirea32. De aceea nu scăpăm nici de bolile trupeşti. cit. Pentru a fi prilej de meditaţie la moarte. Pentru a fi feriţi de patima slavei deşarte sau a mândriei.

).pr. Dificultatea condiţiilor de viaţă fizică şi duhovnicească penru vârsta lor fragedă. p. Indiferent de cei ce le suportă: sfinţi. 142. p. Desfrânarea părinţilor. către Olimpiada. Teşu când şi-a redobândit sănătatea şi curăţia sufletească. ca şi cum i-ar lega cu nişte lanţuri”38. p. marele predicator creştin consideră că. 2. „Necazurile. mai târziu. În acest fel. Nepăsarea celor însărcinaţi să vegheze la creşterea şi educaţia lor. a fraţilor şi a rudelor de pe cărările pierzării39. cit. Ioan C. cit. îi împiedică. 17 către Olimpiada. cel mai adesea. „semne negrăite ale marii purtări de grijă a marelui ajutor al lui Dumnezeu”40. omul are şanse mult mai mari şi de tămăduire trupească. Modul de suportare a bolilor trupeşti îl constituie nobleţea şi mulţumirea36. Ele sunt mijloace iconomice şi pedagogice de mare importanţă şi intensitate. 3. p. 150.. Scrisori din exil. Dacă nu ne-ar ameninţa cu iadul. un alt scop îl constituie întoarcerea părinţilor. ele reprezentând pentru toţi motive de adâncă meditaţie şi pocăinţă. învaţă Sfântul Părinte.102 Prof.. Scrisori din exil. 40 Idem. ne arată tot atât de mult purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Întrebându-se de ce unii sunt pedepsiţi înainte de a ajunge la vârsta discernerii între bine şi rău şi căutând să identifice cauzele suferinţelor copiilor. 39 Ibidem. „Dumnezeu ştie că mulţi din ei vor ajunge mai răi. ca şi făgăduinţa împărăţiei cerurilor. „pentru cei drepţi e o cunună strălucitoare şi care străluceşte în chip covârşitor mai presus. Împiedicarea săvârşirii de către ei. iar pentru păcătoşi e o curăţire foarte mare”37. ca şi binefacerile Sale (.. Despre necazuri şi biruirea tristeţii (I). 38 Idem. de aceea Dumnezeu. Dacă frica de pedepse n-ar împinge 36 37 Idem. aceste încercări au un folos duhovnicesc general. a unor păcate. în vol. Chiar ameninţarea cu focul gheenei ne înfăţişează tot atât de bine iubirea Lui de oameni.dr. în vol. 222. . pe lângă folosul duhovnicesc al pruncilor.. Scrisoarea XIV. Scrisoarea I. ispitele şi nenorocirile care vin peste noi. n-am dobândi atât de iute bunătăţile cereşti. 4. 230. Tot în legătură cu suferinţele copiilor. copii nevinovaţi sau oameni păcătoşi. prin pedepsele trimise peste ei. Ibidem. cit. în vol.. căci. sunt încercaţi pentru unul din patru motive: 1. Sfântul Părinte arată că aceştia.

Pedepsele pe care le primim în viaţa prezentă. nu să trândăveşti. în vol. cit. p. cit. . În mod similar. 44 Idem.. în vol. în exprimarea scriitorului creştin. Omilia XXV. ci prezent şi interuman. în vol. Omilia LV. făgăduinţa bunătăţilor ar fi neîndestulătoare spre a îndemna la virtute”41. Atotînţelepciunea şi îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu Vorbind despre limitele încercărilor şi a suferinţelor venite asupra noastră. învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur. ştiind că tot ce i se întâmplă e firesc să i se întâmple. nu-i nimeni atât de ticălos şi atât de rău. Despre necazuri şi biruirea tristeţii (I).. Încercările şi durerile celorlalţi ne solicită să ne aplecăm cu o sporită sensibilitate şi disponibilitate asupra „tainei fratelui” sau a aproapelui. încât să mai păstreze ură când vede pe duşmanul său căzut în nenorocire”43. 121. cultivând faţă de el faptele milei trupeşti şi sufleteşti. Idem. p. Limitele încercărilor. cit. a primit să fie dus în pustie şi să se lupte cu diavolul. ci să îndure totul cu curaj.. Omilii la Facere. 43 Idem. Suferinţele prezente. 115. şi le şterge deplin pe cele ale creştinilor care s-au pocăit pentru căderile lor42. în cazul celor păcătoşi. Iov şi 41 42 Idem. ci să lupţi!”44. ca fiecare om botezat să nu se tulbure dacă după botez suferă încercări şi ispite mai mari la care nu se aştepta. p. căci suferinţele noastre sau ale semenilor probează dragostea faţă de aproapele şi dispoziţia spre comuniune şi ajutor sau. le micşorează şi le uşurează pe cele viitoare şi veşnice. „Hristos a făcut şi a suferit totul pentru învăţarea noastră. magistral elogiate şi practicate de Sfântul Ioan Gură de Aur în scrierile şi viaţa sa. Sfântul Ioan Gură de Aur ne oferă mai întâi modele sau exemple de răbdare şi nădejde în încercări şi acestea sunt Mântuitorul Iisus Hristos şi sfinţii. CĂI SPRE MÂNTUIRE 103 pe cei mai trândavi. Într-adevăr. nu au un efect strict personal sau eshatologic. „nenorocirile întăresc prieteniile şi îndepărtează cu uşurinţă ura. însă. 634. Despre necazuri şi biruirea tristeţii (I).. Sfântul Părinte ne îndeamnă să medităm asupra exemplelor de răbdare pe care ni le oferă Sfânta Scriptură: Avraam. cit. p. Omilii la Matei. De aceea ai luat arme. în vol.NECAZURILE ŞI ÎNCERCĂRILE. 305.

de atotştiinţa şi atotînţeleciunea lui Dumnezeu. cu atât mai mult trebuie să se ostenească cel ce vrea să câştige cerul. de „aşezarea” noastră duhovnicească. 103. p. Intensitatea acestor încercări fără de voie este condiţionată. dacă ascultările fireşti şi obişnuite ale omului implică nevoinţă. Omilia VIII. „Dacă sunt cu putinţă de suferit şi uşoare valurile şi mările pentru marinari. Teşu drepţii Vechiului Testament. cit. pe de o parte. de felul nostru virtuos sau păcătos de a vieţui. care „au trăit toată viaţa lor în chinuri. în vol. bătuţi. loviţi cu pietre. Pe cei păcătoşi. lipsiţi. ucişi cu sabia. cit. La toate acestea se mai adaugă o supărare şi mai mare: vedeau că oamenii. tăiaţi cu fierăstrăul. bunătăţile cele nespuse şi răsplăţile cele veşnice nu va simţi nici unul din necazurile şi din oboselile de aici”46. Omiliila Matei. în vol. Ioan C. sfinţii Legii celei Noi şi ai Bisericii. p.. îndurând rele. că n-au săvârşit acele fapte de virtute prin puterea lor. în vol. . din pricina nădejdii unor răsplăţi trecătoare şi pieritoare. Omilii la Matei. să-şi ia răsplată înmulţită.. 48 Idem. întemniţaţi. ajung din ce în ce mai păcătoşi. în vol. Sfântul Părinte ne spune că pătimirile noastre sunt proporţionale cu păcatele sau cu virtuţile pe care le cultivăm şi că acestea sunt mult mai numeroase şi mai grele pe măsură ce sporim duhovniceşte şi de aceea ne recomandă să ne pregătim pentru primirea lor.dr. p.. strâmtoraţi. 227. Despre necazuri şi biruirea tristeţii (I). în piei de capră. odată ce „urmarea firească a îndeletnicirilor duhovniceşti este a întâlni la tot pasul numai încercări”47.pr. prin propria lor experienţă. luptele şi rănile pentru ostaşi. cu mult mai mult cel ce nădăjduieşte cerul. aceasta îi întrista mai mult decât propriile lor suferinţe”45. cit. loviturile cele dureroase pentru cei ce se luptă cu pumnii. 301. Dumnezeu îi lasă să fie încercaţi pentru a-şi vedea propria lor păcătoşenie. Sfântul Ioan Gură de Aur face o comparaţie plastică şi arată că. care se purtau aşa de rău cu ei. Omilia XXIII. 47 Idem. iar pe de altă parte.104 Prof. Idem. ci prin harul lui Dumnezeu”48 şi. arată el. furtunile şi gerurile pentru plugari. cit. în timp ce asupra celor drepţi îngăduie astfel de necazuri pentru ca aceştia „să cunoască. Aceştia au deprins un meşteşug duhovnicesc în virtutea căruia consideră 45 46 Idem. Despre necazuri şi biruirea tristeţii (III).. 153. p. pribegind în piei de oaie. astfel gândind şi răbdând.

Atât purtarea de grijă. ci se gândesc la rostul lor suferă totul cu uşurinţă”49. dar nici nu îi pedepseşte în viaţa aceasta deplin pe toţi păcătoşii. Aşa se explică faptul. 52 Idem.. în vol. în vol. către Olimpiada. „Amândouă. Sfântul Ioan arată că Dumnezeu amână sau micşorează răsplata sau pedeapsa în viaţa pământească pentru că „Dumnezeu nici nu pedepseşte 49 50 Idem. ridicându-l mai presus decât suferinţa. 51 Idem. cât şi pedeapsa sunt provizorii. iar prin nerăsplătirea pe pământ. astfel încât. în vol. cit. Scrisori din exil.. Într-o altă exprimare. p. Ele vor fi definitive doar în viaţa viitoare. Omilia XXV. Prin pedepsirea celor răi. Sfântul Părinte preîntâmpină şi o obiecţie la adresa Providenţei divine. 221. Cauza acestei îndelung-răbdări a lui Dumnezeu o constituie faptul că „încă n-a venit timpul Judecăţii”53. 53 Ibidem. atunci când loveşte un suflet nobil. spre mântuirea sufletului său. Prin faptul că nu îi răsplăteşte pe toţi drepţii pe pământ. în vol. îl face mai curat şi mai lămurit50. drepţii sunt siliţi să înţeleagă că răsplata lor întreagă le este rezervată într-un alt timp”52. 225. „Dumnezeu face să fie crezută învăţătura despre judecata viitoare. un suflet de aur. p. Scrisoarea XIV. cât şi faptul că te scapă foarte repede de ele ca să nu te tortureze iarăşi prin persistenţa relelor venite asupra ta”51. ţin de negrăită iubire de oameni a lui Dumnezeu: atât faptul că îngăduie să vină peste tine atâtea încercări unele după altele ca să-ţi fie mai strălucitoare cununile. mulţi îşi vin în fire de frică să nu fie pedepsiţi şi ei. Omilii la Facere. p.. Ei suferă pentru Dumnezeu şi de aceea „nu iau aminte la chipul celor ce se întâmplă. iar prin faptul că pedepseşte înainte de judecata obştească numai pe unii păcătoşi. Scrisori din exil. Sfânul Ioan Gură Aur consideră că stă în firea necazului să amplifice lucrările sufletului. atât răplata. ci să încerce să descifreze în toate încercările sale voia lui Dumnezeu. contradictoriu pentru cei neduhovniceşti. după merit.NECAZURILE ŞI ÎNCERCĂRILE. a tuturor celor virtuoşi. spune Sfântul Ioan. CĂI SPRE MÂNTUIRE 105 încercările inevitabile şi indispensabile. Scrisoarea XVI. îi trezeşte pe păcătoşii care dorm somn adânc. Despre necazuri şi biruirea tristeţii (I). 149.. . cit. că Dumnezeu nu răsplăteşte aici pe toţi drepţii. cit. către Olimpiada. omul nu trebuie să se revolte. spunând că în lumea aceasta. cât şi pedeapsa din partea lui Dumnezeu ţin de atotştiinţa şi iubirea Sa şi din această cauză. cit. Idem. p. 312.

56 Idem. în vol. p. arată că dincolo va pedepsi pe cei nepedepsiţi aici. Din acest punct de vedere.106 Prof. Dacă cei ce fac fapte de virtute trebuie să sufere necazuri. El amână atât răsplata. cit. Prin cei pe care-i pedepseşte. p. Răbdarea lui Dumnezeu şi amânarea pedepsirii păcătoşilor au un îndoit scop: pe de o parte. încercările sau suferinţele nu trebuie căutate sau Idem. cit.. prin acesta Dumnezeu aşteaptă pe cel păcătos să se întoarcă şi să se pocăiască. iar. în vol. dar când rabdă îndelung pentru fiecare păcat ce săvârşim.. De multe ori. aşadar. Ibidem. nici nu-i lasă pe toţi păcătoşii să plece nepedepsiţi aici. ducând o viaţă plină de păcate. 164. ni se strânge mai mare osândă. 55 54 . apoi cu mult mai mult cei păcătoşi”55. ci „să ne întristăm să ne întristăm când ne merg toate din plin. ci pedepseşte şi nu pedepseşte.161. ca efect sporirea pedepsei sau a răsplatei. Dacă Dumnezeu ne-ar pedepsi pentru fiecare păcat în parte.pr. iar prin cei pe Care nu-i pedepseşte. pedeapsa ne-ar fi uşoară. dar mai cu seamă atunci când nu avem necazuri. cât şi pedeapsa deplină pentru viaţa viitoare. Îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu are. Rostită în a şasea săptămână a Sfântului Post de patruzeci de zile. nici atunci când cunoaştem o persoană cu o viaţă duhovnicească înaltă încercată. Omilii la Matei Omilia XIII. pregăteşte binefaceri urmaşilor păcătoşilor. Totdeauna trebuie să ne temem când păcătuim. ca să nu pierzi credinţa în înviere şi în judecata viitoare. Teşu pe toţi păcătoşii. p. întemeiat pe faptul că toţi dau socoteală aici pe pământ de faptele lor. chiar dacă persoana încercată nu conştientizează real starea sa.dr. Ioan C. ca să nu socoteşti iarăşi că Dumnezeu nu poartă de grijă lumii. Conduita în necazuri: purtarea lor cu nobleţe sufletească Deşi fac parte din condiţia umană în general şi din viaţa duhovnicească în special. pe de altă parte. acelor urmaşi care au să trăiască virtuoşi56. te pregăteşte să crezi că este un scaun înfricoşător de judecată după plecarea de aici”54. alţii o intuiesc mai bine şi încearcă să desprindă poveţe din aceasta. Omilia a şasea. 121-122. Sfântul Părinte ne îndeamnă să nu ne revoltăm atunci când vedem un om păcătos căruia aparent toate îi sunt în favoarea sa. în speranţa că păcătoşii se vor întoarce măcar în ultimele clipe ale vieţii lor la virtute şi pentru a face răsplata celor virtuoşi şi mai mare. de stăruim în astfel de păcate.

Omilii la Matei. Omilii la Matei. ne fac mai credincioşi”60. p. 143. CĂI SPRE MÂNTUIRE 107 provocate deliberat. Sfântul Ioan ne arată însă că nu orice defăimare este răsplătită. în vol. fără să ne întrebăm de ce şi fără să cercetăm pricinile necazurilor noastre. cu atât sunt mai mari şi răsplăţile. în Ceruri. în vol. ci să fugim de ele şi să le evităm”58. Cuvintele Sfântului Părinte sunt categorice în acest sens „să nu ne băgăm singuri în încercări. al nostru este de a le îndura cu mulţumită şi recunoştinţă. să primim tot ce vine peste noi. Mai mult chiar. să fie cauzată de 57 58 Idem. p. să fim pregătiţi ca. să nu fim curioşi şi indiscreţi. p.. Celui ce ne iubeşte mai mult decât părinţii noştri”59. ele sunt un sprijin puternic spre a nu cădea în căile pierzării cu. 60 Idem. Despre necazuri şi biruirea tristeţii (I). în vol. iar dincolo. 165. „Să nu ne revoltăm dacă alţii sunt mustraţi mai puţin decât noi. Omilia X. Îndemnul Sfântului Părinte este următorul: „să îndurăm toate cu curaj. îndepărtează trândăvia. ca să fim aici pe pământ mai buni. p. De vom face aşa. sunt infinit mai puţin încercaţi decât ar merita sau au un trai fericit.NECAZURILE ŞI ÎNCERCĂRILE. Dar ca să vină acestea. cit. . mai străluciţi. dar nici faţă de semenii care. în primul rând. Omilia XIV. încercând să iscodim atotînţelepciunea lui Dumnezeu. ci al lui Dumnezeu. apoi toate bunătăţile se vor revărsa asupra noastră. ni se recomandă să nu ne revoltăm nici la adresa lui Dumnezeu. să se adauge şi ocara sau defăimarea noastră. care avem impresia că a adus asupra noastră suferinţe mai grele decât putem noi purta şi al căror sens nu-l descifrăm. în momentele de grea încercare. ci să aşteptăm să vedem sfârşitul sau efectele perioadelor de încercare din viaţa noastră şi doar atunci vom putea înţelege scopul lor duhovnicescc mântuitor. cit. Omilia LV. credem noi. Sfântul Ioan Gură de Aur ne recomandă ca atunci când suntem încercaţi. Idem.129. 154. în vol. de care n-ar fi demni. cit. Omilii la Matei.. din partea semenilor. cit. ci să le înfruntăm cu curaj atunci când suntem târâţi în ele”57. voia sau fără voia noastră: micşorează mândria. De asemenea. Cu cât sunt mai mari şi mai puternice chinurile şi încercările. la încercări mai grele. ci doar cea care îndeplineşte trei condiţii: să fie suportată pe nedrept.. Nu-i al nostru a şti când necazurile vor lua sfârşit. mulţumind pentru toate Celui ce ştie mai bine decât noi folosul. 59 Idem. Care a îngăduit să vină peste noi. ne fac mai înţelepţi. adică „să nu mergem în întâmpinarea încercărilor..

este culmea şi capul lucrurilor cumplite”63.. 111. Sfântul Ioan Gură de Aur face largi consideraţii privind tristeţea sau deprimarea ce însoţeşte adesea suferinţa. fiindcă pentru cei aflaţi într-o asemenea dispoziţie soarele şi natura transparentă a aerului par a-i tulbura şi imita în miezul zilei o noapte adâncă”62. o noapte necontenită şi un întuneric neluminos. Arătând efectele nefaste ale tristeţii celei rele.dr. Idem. o durere nespusă şi o pedeapsă mai amară decât orice pedeapsă. este „cea mai cumplită dintre toate pătimirile.. tristeţea cea bună este o sursă a progresului în viaţa duhovnicească. un leac bun şi vindecător. mântuitoare. ci şi gândirea. Pentru că ea imită un vierme veninos care atacă nu numai trup. un război fără armistiţiu. Ibidem. de nu avem prea multe păcate”61. în vol. 65 Idem.pr. 190. se află în noapte şi întuneric64. ci şi însuşi sufletul. în vol. p. Despre necazuri şi biruirea tristeţii (III). p. deşi trăieşte ziua şi în lumină. iar sufletul trist. şi un călău perpetuu care nu sfâşie doar coastele. „Timpul tristeţii”66. o boală care umbreşte pentru mulţi cele văzute. cit. 238. Scrisori din exil. Sfântul Părinte distinge două forme ale acesteia: o tristeţe bună. pe care Dumnezeu a sădit-o în sufletul omului. în vol. Vorbind despre necazuri şi biruirea tristeţii. 185.108 Prof. Scrisoarea X. şi să fie primită cu răbdare şi iertare. Tristeţea. şi o tristeţe păcătoasă sau pătimaşă. 17 scrisori către Olimpiada. . Omilia IX. Prin răbdarea necazurilor cauzate de oameni pe nedrept „sau căpătăm iertare de păcatele noastre sau primim cununi mai strălucitoare. curăţitor al păcatului65. 239. Teşu credinţa noastră. ci vatămă şi puterea sufletului. p. ca un afect nevinovat. Cunoscând stările prin care trece sufletul celui încercat.. Contrar acesteia. distrugătoare şi devoratoare a sufletului. cit. p. cit. 66 Ibidem. consideră pe bună dreptate Sfântul Părinte. Ioan C. o furtună şi o vijelie. autorul antiohian o defineşte a fi „o cumplită cameră de tortură a sufletelor. p. 63 64 Ibidem. şi o molie care roade nu numai oasele. un incendiu nevăzut care arde mai năprasnic decât orice flacără. Ea poate avea două cauze: păcatul personal sau păcatul aproapelui şi este o sursă a progresului în viaţa duhovnicească. Omilii la Matei. de care 61 62 Idem.

stăruind în credinţă şi încredere în ajutorul lui Dumnezeu. Considerând că „nimic nu egalează în glorie răbdarea în suferinţe”68. Omilia X. să facă doar un semn şi toate se vor rezolva într-o clipită. Omilii la Matei.cheamă neîncetat pe Dumnezeu Căruia îi slujeşti. 17 scrisori către Olimpiada. 228. Sfatul său este acela de a-L chema cu nădejde pe Dumnezeu. 70 Ibidem. momentele în care deliberat sau inconştient săvârşim fărădelegi. „Nimic din ce se întâmplă să nu te tulbure. creştinul trebuie.NECAZURILE ŞI ÎNCERCĂRILE. să nu ne întristăm şi să nu ne tulburăm. temelia faptelor bune. atunci preface dintr-o dată toate în senin şi dulce lucrurile la stări neaşteptate. 144. Iar dacă L-ai chemat şi nu s-au rezolvat. Cel care „face şi săvârşeşte totul spre binele nostru”67.. portul cel neînviforat”70. 17 scrisori către Olimpiada. ci atunci când ele s-au ridicat şi au crescut şi celor ce se războiesc cu noi nu le-a rămas aproape nici o răutate de săvârşit. Sfântul Ioan Gură de Aur ne recomandă ca. ci. CĂI SPRE MÂNTUIRE 109 vorbeşte Sfântul Ioan nu trebuie să fie timpul încercărilor noastre. Scrisoarea XVII. Fiindcă El ne poate face nu numai câte lucruri bune aşteptăm şi nădăjduim. 71 Idem. Scrisoarea VII.căci acesta este ajutorul omenesc . în vol. p. să-L chemăm şi să-L rugăm cu şi mai multă putere să ne izbăvească din aceste stări contradictorii. Scrisori din exil... 221. în vol. Idem. e pentru că acesta e obiceiul lui Dumnezeu: nu desfiinţează de la început cele cumplite . ci încetând de a mai chema în ajutor pe cutare şi cutare. în clipele de încercare. ci al păcatelor.ca să repet cuvântul spus mai sus -. Împotriva tristeţii celei rele. 130. p. pentru a ne întâri şi a ne da puterea să depăşim momentele şi situaţiile limită ale vieţii. Sfântul Ioan Gură de Aur numeşte virtutea răbdării a fi „regina celor mai bune şi cununa cununilor”69. pe de o parte. cit. cit. şi de a mai alerga după umbre . „regina virtuţilor. p. iar pe de altă parte. p. . să îşi pună nădejdea în Dumnezeu. ne întăreşte scriitorul creştin. Scrisori din exil. sufletul luptă prin nădejde în ajutorul lui Dumnezeu şi prin rugăciune stăruitoare. ci mult mai multe şi nesfârşit de mari”71. să lupte împotriva tristeţii. cit. în vol. Pentru a putea înfrunta încercările. 69 Ibidem. 67 68 Idem.

p. Celui ce ne iubeşte mai mult decât părinţii noştri”75. Chrisostomic’s accents Abstract: The present study underlines the spiritual importance of troubles in the Christian life. Aşadar. Astfel gândind. provocate de suferinţe. întârire şi mângâiere. ways to redemption. Adânca meditaţie asupra încercărilor acestora ar trebui să devină şi pentru noi. 332. 75 Idem. cit. motiv de pocăinţă. cit. să nu ne punem nădejdea în oameni. Omilii la Matei. bune sau rele. 74 Idem.. Omilia LXVII. nu e schimbător.pr. pe patul de boală sau la cei aflaţi în temniţă. Omilia LVI.. 130. în momentele de încercare. pentru că El nu ne dezamăgeşte niciodată şi nu întârzie să ne ajute şi al Căruia ajutor este „trainic. Omilii la Facere. cale de iertare a greşelilor şi mijloc de progres în viaţa duhovnicească. ci doar în Dumnezeu72. 230. Sfântul Părinte ne îndeamnă ca în astfel de momente grele din viaţa noastră. ca nădejdea”74.. la cei săraci. neclintit.110 Prof. Mai presus însă de toate. Teşu Sfântul Ioan ne recomandă ca. să medităm la starea sufletească a celor aflaţi în spitale. Ibidem. Alături de răbdare şi rugăciune. să ne comparăm cu alte persoane mai încercate decât noi. ne încredinţează Sfântul Ioan Gură de Aur. pentru a ne întări spiritual. . să ne gândim la suferinţele pe care le-au îndurat sfinţii din vechime şi pe care adesea putem să le vedem în lumea contemporană. Omilii la Facere. etc. cit. la cei suferinzi de boli incurabile şi aflaţi în ultimele clipe ale existenţei lor. nădejdea creştină este „o ancoră tare şi sigură”. John the Chrisostom’s teaching. p. căci. precum e ajutorul omenesc”73. toate cel care vin asupra noastră. „nimic nu uşurează atâta greutăţile din viaţă. flămânzi. la mulţi dintre semenii noştri. Ioan C. Omilia X. iar încercările i se fac „temei de sărbătoare”. unii cu o vieţuire mai înaltă decât a noastră. p. Troubles and trials. în vol. „mulţumind pentru toate Celui ce ştie mai bine decât noi folosul. însetaţi şi goi. 72 73 Idem. creştinul ajunge să descopere bucuria pe care o aduce răbdarea cu nădejde a necazurilor. trebuie primite cu recunoştinţă.dr. în vol. în vol. according to St.

Aceasta nu pentru că cei doi sfinţi evanghelişti sunt consideraţi ucenici ai Apostolilor. A. Prezentul studiu urmăreşte să prezinte pericopa despre femeia păcătoasă. 2002. Bucureşti. urmând doar tematica Evangheliei după Luca. The exegesis of John Chrysostom: Homilies on the Gospels. ci putem aminti doar cuvântările despre săracul Lazăr şi bogatul nemilostiv (Lc 16). la Antiohia Siriei. omiliile la cărţile Noului Testament deţin un loc important1. trad. Ed. 3 Sf. Matei a preţuit mai mult bogăţia nepieritoare a Cuvântului vieţii şi a schimbat locul inimii de lângă comoara arginţilor. prin acelaşi Duh revelator a fost tâlcuită de Sfântul Ioan Hrisostom în 90 de omilii. Matei a scris-o. Ed. ci pentru că relatările celor două scrieri noutestamentare se regăsesc în mare parte în omiliile la Evanghelia după Matei. Anastasia. care unge şi sărută picioarele Mântuitorului cu mir în casa Iustin Moisescu. Sf. lucrarea Duhului pentru creşterea Bisericii lui Hristos. Ioan Gură de Aur.R. prilej cu care omagiem. p. 20 2 T. în Expository Times 93 (1982) 264-270. prin recitirea operei hrisostomice şi a comentariilor despre marele teolog al veacului IV.pr. 1 . McKibbens. Omilii la parabola despre săracul Lazăr şi bogatul nemilostiv. puteau înţelege misiunea Bisericii. Traducerea abordează cele 7 cuvântări ţinute în Antiohia în anul 387.dr. Sofia. Sfânta Scriptură şi interpretarea ei în opera Sfântului Ioan Hrisostom. Ilie Melniciuc-Puică În 2007 se împlinesc 1600 de ani de la mutarea Sf. Din vasta operă hrisostomică. scăpaţi din persecuţiile religioase şi din disputele pentru definirea învăţăturii despre Sfânta Treime. Pentru Evanghelia după Marcu şi Evanghelia după Luca nu mai avem comentarii închegate. Ioan Gură de Aur la veşnicie. Bucureşti. deoarece sfântul era preocupat de modul în care creştinii. în anul 3902. Evanghelia pe care Sf. 2003. Tănăsescu-Vlas.Rolul femeii păcătoase în abordarea biblică şi liturgică a Sfântului Ioan Hrisostom Lect. rostite în perioada Postului Mare3.

se va spune şi ce-a făcut ea. în casa lui Simon Leprosul. S-a apropiat de El o femeie. Ioan Gură de Aur îl atribuie acestui moment în rugăciunile pentru primirea Sfintei Euharistii. a făcut-o spre îngroparea Mea. spărgând vasul. Dar Iisus a zis: Lăsaţi-o. puteţi să le faceţi bine. Mc 14. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia. plasând evenimentul în preajma patimilor Sale (Mt 26. de mare preţ. şi şezând la masă. şi. Care text este avut în vedere? În Noul Testament evangheliile sinoptice tratează momentul ungerii Mântuitorului în casa lui Simon leprosul. având un alabastru cu mir de mare preţ. Ambrozie al Milanului. în toată lumea. în toată lumea. a vărsat mirul pe capul lui Iisus. şi l-a turnat pe capul Lui. s-au mâniat şi au zis: De ce risipa aceasta? Căci mirul acesta se putea vinde scump. Şi cârteau împotriva ei.6-13.112 Lect. a venit o femeie având un alabastru. Mt 26. apelând la comparaţia cu interpretarea Sf. turnând mirul acesta pe trupul Meu. pe când şedea la masă.36-40.pr. iar banii să se dea săracilor. în casa lui Simon Leprosul. că ea. oricând voiţi. şi să se dea săracilor. Şi văzând ucenicii. De ce îi faceţi supărare? Lucru bun a făcut ea cu Mine. Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte a uns trupul Meu. dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.3-9 Şi fiind El în Betania. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta.dr. Mc 14.50 şi In 12. Lc 7. . spre pomenirea ei. Căci pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi.1-8). Dar Iisus. Ilie Melniciuc-Puică fariseului Simon. le-a zis: Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine. Dar erau unii mâhniţi între ei. dar pe mine nu Mă aveţi totdeauna. zicând: Pentru ce s-a făcut această risipă de mir? Căci putea să se vândă acest mir cu peste trei sute de dinari.6-13 Fiind Iisus în Betania. cu mir de nard curat. spre înmormântare. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi şi. cunoscând gândul lor. precum şi rolul paradigmatic pe care Sf. spre pomenirea ei. se va spune şi ce-a făcut aceasta.3-9.

Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi. dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. Deci întreaga localitate era Betania şi casa lui Simon o parte din toată localitatea. lua din ce se punea în ea. Les Editions du Cerf. având punga. spune. luând o litră cu mir de nard curat. care-L chemase. El nu se dezvăluie leprosului. ea era în Betania. care înseamnă casă a ascultării. 1956. fariseul.. a început să ude cu lacrimi picioarele Lui. G. p. Deja se vede planul Său. a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta. Luc. că este păcătoasă. a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei. iar casa s-a umplut de mirosul mirului. de-ar fi prooroc.1-8 Deci. Iar către femeie a zis: Credinţa ta te-a mântuit. Şi intrând în casa fariseului. care avea să-L vândă. vine deci în casa lui Simon Leprosul. Sources Chrétiennes 45. Învăţătorule. Iisus a zis către el: Simone. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Ambrozie al Milanului. mergi în pace. Deci Maria. In 12. cu şase zile înainte de Paşti. A zis deci Iisus: Las-o. am să-ţi spun ceva. plângând. ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El. El nu evită elementul impur pentru a putea şterge păcatele corpului uman. în casa fariseului. şi nu vi se pare că Simon şi casa sa reprezintă pământul care face parte din lume? Şi prinţul din această lume este 4 . (liber VI.36-40. de mare preţ. a adus un alabastru cu mir. Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă şi. Nu vi se pare că Betania este lumea întreagă în care noi trebuie să oferim slujirea ascultării. aflând că şade la masă. pe care îl înviase din morţi. că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat.50 Unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. a zis în sine: Acesta. a şezut la masă. Elementele principale ale pericopei biblice amintesc despre Mântuitorul. Paris. zise el. Şi. în Traité sur l’Evangile de St. şi cu părul capului ei le ştergea.. unul dintre ucenicii Lui. În mod cu totul Sf. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă.. trad. fariseul Simon4 şi femeia păcătoasă5.ROLUL FEMEII PĂCĂTOASE ÎN ABORDAREA BIBLICĂ… 113 Lc 7.232-235 sintetizează momentele principale ale textului lucanic: „Domnul Iisus. Şi răspunzând. lângă picioarele Lui. Iar Iuda Iscarioteanul. Tissot.12-13). ci pentru că era fur şi. unde era Lazăr. Cât despre casa leprosului. nu pentru că îi era grijă de săraci. Iisus a venit în Betania. stând la spate. Şi văzând.

deoarece „în loc să se ţină strâns de capul de la care trupul tot. este . ea a intrat în casa lui Simon. care a redat învăţăminte despre starea sufletului femeii. 12). Y. Relatarea biblică este folosită pentru a clarifica că femeia a fost iertată de păcatele ei multe7. sporeşte în creşterea lui Dumnezeu” (Coloseni 2. veţi vedea că această femeie într-adevăr fericită este citată: «Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta. Ambrozie al Milanului. Cel care se apropie de cap nu va şti să se bucure ca acel care este împământenit în spiritul său trupesc şi nu se ataşează de capul său. iar Simon nu. . Problema se poate rezolva printr-o diferenţă de merit şi de timp. din cauza lipsei sale de respect arătată lui în felul său un Simon lepros. parfumul faptelor persoanelor drepte. John Chrysostom on the sinful woman in the Sa’idic dialect. profitând de direcţia luată de câteva dintre detaliile acestei naraţiuni. care a coborât pe pământ pentru a atrage popoarele în jurul ei prin bunătatea ei.19). se va spune şi ce-a făcut ea. Se poate să nu fie aceeaşi. exprimă o concluzie mai explicită. El spune că. Şi dacă ea a intrat în casa lui Simon. în Bulletin de la Société d’Archéologie Copte 15 (1958) 11-39. subliniind: „Această femeie învaţă că Hristos a sosit. în toată lumea. Ilie Melniciuc-Puică excepţional este amintită conexiunea cu Iuda Iscarioteanul.dr. A discourse by St. Celălalt caz – despre persoană sau despre progres.114 Lect. Dacă auziţi acest lucru. 7 „Dumnezeu este onorat de viaţa celor drepţi care emană un miros plăcut. spre pomenirea ei» (Matei 26. realizăm că în naraţiune este cuprinsă o învăţătură despre starea sufletească a lui Simon. ea se schimbă faţă de progres”. şi poate că de aceea el nu a vrut să o numească păcătoasă. Deci Domnul Iisus Hristos a venit din regiuni superioare în această lume şi a coborât pe pământ”. sau ca în cazul Bisericii.13) deoarece ea a vărsat pe capul lui Iisus aroma obiceiurilor bune. 233 compară textele principale de la evangheliile sinoptice.. cât mai ales de vărsarea acestuia pe picioarele Domnului.pr. Un comentator biblic. Dar cine nu se ataşează de capul Mântuitorului trebuie. îndestulându-se şi întocmindu-se. acest lucru s-a întâmplat deoarece ea are un suflet înălţat. în cuvintele adresate lui Simon.prin încheieturi şi legături. cel puţin să se ataşeze de picioarele sale. Mântuitorul scoate în evidenţă un contrast foarte mare între dragostea pe care i-o arăta femeia şi lipsa de delicateţe pe care i-o arăta fariseul6. p. căci după Luca. căci dacă Biserica sau sufletul nu îşi schimbă personalitatea. ca personaj negativ. Traité (liber VI. astfel încât ea să fie păcătoasă şi în acelaşi timp să fie perfectă. deoarece această femeie nu ar fi putut fi vindecată dacă Hristos nu ar fi venit pe pământ. Gândindu-ne la aceste detalii. păcătoasa a răspândit parfumul pe picioarele lui Hristos. Deci Matei face ca această femeie să intre şi să ungă capul lui Hristos cu parfum. astfel evangheliştii nu se contrazic. Modalitatea de a scrie naraţiunea timpurie este menită să prezinte pe Iisus în calitate de profet. 6 ‘Abd al-Masih. care comentează „risipa” provocată atât de cumpărarea nardului. 5 Sf.

Există un tablou social bine conturat de această relatare: 1. Credinţa care mântuieşte este calitatea durabilă a femeii. Un alt comentator biblic a reliefat un alt contrast care era deja cuprins în pericopă: ar putea să sublinieze ospitalitatea limitată a fariseului. dar nu în mod direct. deoarece noi încă nu am renunţat la păcatele noastre”. Prin oferirea unui strop de calm în interiorul unei furtuni de critici. Cu credinţa ne aflăm la un nivel mai profund decât planul original de mulţumire pentru iertare sau iertarea însăşi. ceea ce duce la iertare.cetate-fariseu-musafiri de la cină”. Dar El. a descătuşat curajul şi convingerea femeii cu cuvântul Sau de mângâiere. Ambrozie. Pe de altă parte avem cetatea Betania. Pe de o parte. Naraţiunea în sine arată calea spre rezolvare. 8 Seim Turid Karlsen. care o cunoaşte în sufletul ei şi de aceea o iartă. iertarea este doar un moment în acea călătorie. prin care mirul şi lacrimile cer iertarea păcatelor. . Mai întâi. 234. existentă aici.. 2. Tensiunea socială. The Double Message: Patterns of Gender in Luke-Acts.este nevoie de o linişte interioară şi încredere într-o lume a criticismului şi ostracizării. Sf. Traite . ci printr-o parabolă. & T. p. avem femeia care a fost iertată de păcate şi acum arată recunoştinţă. Edinburgh. 1994. în cele din urmă.. Apoi. În al treilea rând -şi în cele din urmă. 40-48) exprimă în mod admirabil acest contrast. 3.Dar credinţa este însoţită de lucrarea tăcută.13). referinţa la credinţă şi mântuire ne pune în legătură cu credinţa femeii în Hristos. necesita o rezolvare. 171.ROLUL FEMEII PĂCĂTOASE ÎN ABORDAREA BIBLICĂ… 115 Iisus. nu este numai informativă. pe musafirii de la cină şi cetatea în care femeia n-ar fi fost cunoscută decât cel mult ca o păcătoasă. adică toţi cei care neînduplecaţi insistă că ea este o păcătoasă. pe care ea le simte din toate părţile. Iisus a pus la locul potrivit impunătoarea triadă . fiindu-i iertate doar cele . Aşa cum am notat. Ed. Evanghelist Luca (7. Poate ca Iisus nu l-a convins pe Simon. Parabola inclusă în relatarea Sf. chiar structura naraţiunii solicită aceste cuvinte ale lui apropiat nouă. Simon leprosul şi invitaţii de la cină. iar de celalată parte este Iisus. (liber VI. contrastul ar rămâne doar implicit în relatarea biblică8. afirmatia lui Iisus că păcatele femeii au fost iertate (v. p. 48). T. care o va conduce spre pace.câteva păcate”. Fără această parabolă. Clark. ci este şi consolatoare şi încurajatoare.

chiar dacă relaţia de prietenie era cunoscută. Les Pères de l’Église et les femmes. ci mai degrabă o femeie pioasă şi austeră în comportament (a se vedea gesturile şi răspunsurile Mariei – sora lui Lazăr – la In 11). Ceea ce este curăţit prin pocăinţa ei sinceră primeşte sărutul. fără a dezvolta semnificaţii teologice profunde. 6-7 sept.116 Lect. Actes du Colloque de la Rochelle. spre îngropare. Rochefort: Association Histoire et Culture. inserând cuvintele Domnului din parabola despre cei doi datornici. Lacrimile şi părul Relatările lucanice şi ioaneice ale ungerii din Betania precizează că femeia s-a aşezat la picioarele Mântuitorului. Maria. a plâns. Întrebarea este dacă Domnul Hristos ar fi acceptat gestul de ospitalitate al Mariei.pr. Delage (ed. 150-151. În primul rând ea stă la picioarele Domnului. Ceilalţi evanghelişti sinoptici enumeră doar gesturile smerite ale femeii. ca act de afecţiune şi mulţumire specific Orientului Apropiat9. prin deplasarea episodului ungerii din Betania înainte de călătoria către Ierusalim (cap. deoarece este greu de crezut că sora lui Lazăr.). Evangheliştii Matei şi Marcu C. Era nevoie doar de un adaos -prin parabola lucanică. Este foarte puţin probabil ca autorul naraţiunii timpurii să fi înţeles mângâierea pe care femeia ar putea să o obţină din răspunsul lui Iisus către ea. întrebările exegetice devin şi mai tranşante. 10 „Acest pasaj pare să pună probleme mai multor persoane şi ridică anumite întrebări: să fie vorba de neînţelegearea asupra celor relatate în cazul a doi evanghelişti? Sau poate că ei au vrut prin diversitatea exprimării lor. 2003 (Ars.dr. 2003. 9-19) accentuează valoarea sărutului sincer. spală picioarele cu lacrimi. Broc-Schmezer. Relatarea despre femeia păcătoasă subliniază lucrarea sa izvorâtă din credinţă. în defavoarea comparaţiei mateene sau marcane despre sărutul viclean oferit de Iuda.pentru a face explicit ceea ce era deja implicit. Les femmes de la Bible. reflets de l’evolution de Jean Chrysostome. ar fi fost cunoscută în cetatea Betania drept o femeie păcătoasă. Sf. în relatarea moştenită. De altfel. Evanghelist Luca. să marcheze diferit o taină? Se 9 . în P. Textul din Evanghelia după Luca accentuază ideea iubirii şi iertării. Histoire et culture). a uns cu mir şi cu părul capului a şters picioarele Domnului10. şterge praful cu părul capului şi unge cu mir parfumat. p. Dacă privim şi textul redat în evanghelia a patra. pe Iisus Hristos. Ilie Melniciuc-Puică Mântuitorului.

Luca femeia păcătoasă s-a aşezat în spate. pentru ca faptele sale să se dezvolte în noi! Lacrimi bune în care se găsesc nu numai pocăinţa păcătoşilor dar şi hrana celor drepţi! Deoarece o persoană dreaptă spune: „Făcutu-mi-s-au lacrimile mele pâine ziua şi noaptea” (Psalm 41. Dicks. în casa lui Simon Leprosul.14 – aici cu exprimarea „sărutarea dragostei).4) Şi dacă nu puteţi să vă apropiaţi de capul lui Hristos. în Journal of Biblical Literature (1948) 365-366. 13 „Da ea să aibă păr pentru a putea acoperi picioarele lui Hristos. pe când şedea la masă. Sf. Şi poate că Iisus nu a spălat picioarele sale pentru ca noi ceilalţi să le spălăm cu lacrimile noastre.12. Din cele 7 folosiri ale Noului Testament pentru fi.” (Matei 26.lhma.krusin) peste picioarele Mântuitorului. aplecaţi-vă în faţa lui”12.cit.16. 5 se referă la „sărutare sfântă” (Rom 16.48 – precizând „semnul” de recunoaştere dat de Iuda pentru prinderea Domnului). Deci întâi lacrimi. Ambrozie. S-a apropiat de El o femeie.26. Lacrimi bune.45 – cu referire la femeia din casa fariseului Simon13. fariseul şi-a zis: „Acesta. şi Lc 22. 234. iar apoi mir.20. Părul său vindecă şi picioarele sale vindecă. având un alabastru cu mir de mare preţ. că este păcătoasă. Desfăceţi-vă părul. pentru ca în cele din . ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El. citeşte în Evanghelia lui Matei că „Fiind Iisus în Betania. atunci fie ca Hristos să vă atingă capul cu picioarele lui. aici. 1Tes 5. Bun exeget al Scripturilor. pentru a şterge cu părul său – frumuseţea şi podoaba sa – picioarele înţelepciunii. p. Sărutul Pentru actul de afecţiune umană numit „sărut” găsim în Noul Testament cuvântul fi. The Matthaean text of Chrysostom in his Homilies on Matthew.ROLUL FEMEII PĂCĂTOASE ÎN ABORDAREA BIBLICĂ… 117 precizează ungerea cu mir. 1Cor 16. el a udat picioarele mele şi cu părul său el le-a şters”.lhma care poate fi tradus ori prin „atingere cu buzele”. şi l-a turnat pe capul Lui. care este aplicată doar capului Mântuitorului11. şi a vărsat lacrimi (toi/j da. dar în acelaşi timp să ude paşii Cuvântului Dumnezeiesc. op. de-ar fi prooroc. ori cu „sărutare prelungă”. 12 Sf. Doar la Sf. 11 C. iar două la o sărutare pasională (Lc 7.D.6-7) Şi apoi. 2Cor 13.” În timp ce parfumul îi face pe ucenici să protesteze”. 1Pt 5. Ambrozie al Milanului explică: „Mărturisiţi-vă păcatele prin lacrimile voastre ca şi dreptatea cerească să spună despre voi de asemenea: „Cu lacrimile sale. capabile nu numai să spele greşeala noastră.

Aceasta pentru trădare. Astfel. prin semnul păcii îmi dăruieşti moartea. sărutul este proba castităţii”. păstrând relaţia Stăpân-slujitor la adevărata valoare. neştiind să iubească decât dreptatea. Ucenicul trădător acceptă ca printr-un gest familiar. prin senzualitatea sărutului păstrează smerenia cu care se prezintă în faţa Cuvântului întrupat. ci speranţa sinceră a răspunsului la problema ei existenţială. p. Ea nu are un merit vulgar: „De când am intrat. până în secolul IV. urmă doar ea să fie atinsă de ultima rouă a virtuţii divine. cu o sărutare vinzi tu pe Fiul Omului?” Altfel spus : prin dovada dragostei îmi provoci tu rană. p. 235. Nu acelaşi lucru putem spune despre sărutul oferit de Iuda Iscarioteanul în grădina Ghetsimani.dr. . Femeia păcătoasă. despre cel paşnic ce spune El? “Să mă sărute cu sărutările gurii sale” (Cântarea Cântărilor I. Deoarece sărutul este simbol al iubirii tainice. Prin sărut anticipează cuvintele pline de consideraţie ale Mântuitorului. iar acestea să fie combinate şi cu pudoarea monahală. ea nu a încetat să-mi sărute picioarele”. pe baza sentimentului de împreună-lucrare. de comuniune – adică tot prin sărut prelungit – să răspundă iubirii oferite prin cuvinte şi gesturi de Mântuitorul Hristos într-o făţărnicie autocrată. Pentru membrii comunităţii este folosit sărutul ritual. Ibidem. negăsind gust bun decât în castitate. prin pecetea afecţiunii îmi verşi sângele.118 Lect. alesule pe Creatorul tău? Aici se potriveşte spusa: “Rănile pricinuite de un prieten sunt cu mult mai bune decât sărutările viclene ale unui duşman” (Pildele lui Solomon XXVII. literatura creştină mai aminteşte de sărut. 234 rosteşte: „El reluă despre trădare: “Iuda. ucenice pe Maestrul tău. Se poate ca interpretările patristice privind semnele de afecţiune să fi fost inflenţate de oferirea sărutului cu smerenie sau cu mândrie. Ambrozie în Traité (liber VI.1). Ea să sărute picioarele dreptăţii.6).13). neştiind să îmbrăţişeze decât puritatea. sărutul era una din cele mai comune caracteristici ale creştinătăţii timpurii. atât de către aşa-numiţii creştini ortodocşi. neştiind să vorbească decât despre înţelepciune. Era practicat pe toată suprafaţa lumii creştine. 14 Sf. sărutul este un mod de mulţumire şi afecţiune liber oferită. tu sluga îţi vinzi Stăpânul tău.pr. dar depăşind distanţa între cei doi. În spatele sărutului femeii nu stă gândul pătimaş al unei iubiri mărginite de pasiune umană. iar pentru membrii unei familii sărutul obişnuit15. pe când Iuda mimează gestul curatei afecţiuni. Ilie Melniciuc-Puică Din punct de vedere biblic. 15 După cum este atestat de către cele mai vechi scrieri creştine. înălţându-se la mândria asemănării cu Învăţătorul14. atât între membrii aceleiaşi familii cât şi între membrii unei comunităţi creştine închegate spiritual. cât şi de către eretici.

1982. impune de asemenea anumiţi parametrii în privinţa iubirii. voturile monahale. se sublinia tăria şi unitatea grupului.ROLUL FEMEII PĂCĂTOASE ÎN ABORDAREA BIBLICĂ… 119 Surse creştine niciodată nu plasează vreo restricţie asupra schimbării sărutului ritual cu un sclav creştin16. botezului şi ungerii cu Sf. p. traducere. rudelor nu doar li se permitea să se sărute între ele. Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Ioan Hrisostom mai leagă măreţia de rezultatul său. 16 Prin aplicarea termenilor de rudenie nu către rudele biologice dar către cei legaţi prin credinţă. Comparând comunitatea creştină străveche cu familia. creştinii se sărutau ca parte a rugăciunii. Bober. . Cu alte cuvinte. creştinii vechi încercau să redefinească familia. în Vox Patrum 5 (1985) 193-194. 11. Legând sărutul ritual de sărutul familial. vol. 18 A. Necomparând sărutul ritual cu un şi a devenit parte a aproape oricărui eveniment mare creştin. familia creştină depăşea până şi legăturile biologice16. «PSB». 17 Martiriul Sfintelor Perpetua si Felicitas 6. euharistiei. Aşa cum exemplifica Matei 12. ei chiar trebuiau să facă asta. note si comentarii de Pr. martiraje şi practicile de penitenţă. Familiam christianam ecclesiam esse domesticam e dictis S.46-50. sărutul creştin crează o legătură la fel de puternică ca între cei mai apropiaţi membri ai familiei. 94. În primele cinci secole ale erei noastre. col. Mir şi în legătură cu înmormântările. un schimb care ar fi inclus-o pe sclava Felicitas17. şi în executare şi în descriere. Studiu introductiv. de către el. Datorită legăturii culturale prin sărut cu rudele familiei. dar şi prescriu. Bucuresti. Prezentarea acestei analogii. Actele martirice. acelea care sugerează că salutul familial se efectua cel mai adesea pe buze. Pentru Biserica veche asemenea analogii nu doar descriu. Deşi sursele rămase rareori vorbesc în privinţa cărei părţi a corpului era sărutată. iar Martiriul lui Perpetua arată că înainte de execuţie martirii din Cartagina s-au sărutat între ei. cel puţin când schimbau sărutul ritual chiar şi sclavii deveneau membri deplini ai familiei creştine. Alegerea de către Sfântul Ioan Hrisostom a analogiilor nu este întâmplătoare. sărutul ritual ştergea temporar distincţia de statut pe care de altfel creştinii o menţineau în aranjamentul casnic. o asemenea etichetare putea deveni auto-împlinită. Ioan Ramureanu. Ioannis Chrysostomi explicatur.4.Conform literaturii clasice. auditorul lui Hrisostom n-ar fi fost suprins de termenii de rudenie pentru a descrie sărutul18. Scriitorii latini se referă adesea la aceasta ca fiind IUS OSCULI. Prof.

Tikhon’s Seminary Press. 23. aşa cum sugerează analogia sa. Apoi este analizată psihologia apostolilor şi în principal a lui Iuda. Ioan Hrisostom priveşte episodul în ansamblul relatărilor evanghelice. 329. 22 Sf. 1996. Hrisostom ameninţă să facă sărutul posibil dincolo de graniţele de grup. vol. p. Bucureşti. Marcel Hancheş. Omilii la Matei. Pennsylvania: St.pr. Omilii la căsătorie. el notează că dispoziţia creată prin sărutul familial este de aşteptat. Sf. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. trad. «PSB». pr. D. în St. ca prototip al smereniei curate ce precede dragostea faţă de Sf. 20 V. Ioan Gură de Aur. Hrisostom diferenţiază sărutul creştin de acelaşi sărut familiar cu care mai înainte îl identificase20. care spre îngroparea Domnului a făcut acest gest. Fecioru. Vladimir’s Theological Quarterly 35 (1991). sărutului creştin este atât de asemănător cu un sărut între membrii familiei. Scrieri Partea a treia. care a făcut supărare femeii prin dorinţa convertirii mirului în bani. 2004. Ford. Guroian. Ioan Gură de Aur. ceea ce înseamnă că iubirea creştină este o calitate mult mai remarcabilă – o legătură între suflete21. deşi punctul de pornire îl reprezintă textul Evangheliei după Matei. Sibiu. Apoi. Pr. Oastea Domnului. 114. Hrisostom mai întâi schimbă cele spuse prin faptul că sărutul ritual produce o dragoste la fel de puternică ca între membrii familiei – într-adevăr ea crează o dragoste chiar mai puternică decât cea trăită într-o familie biologică. Legând sărutului ritual creştin de practicile sărutului de fiecare zi. Harul produce între creştini înrudiţi nebiologic. 163. cele spuse de Sf. Deşi ungerea din Betania este comentată de părintele antiohian doar în Omiliile la Evanghelia după Matei22. Dacă. col. Ioan Gură de Aur un prototip al smereniei umane şi al dragostei părinteşti manifestată de Dumnezeu asupra celor ce-L iubesc. Ioan Gură de Aur evită conotaţii posibil erotice19. de ce ar trebui să legăm comunitatea creştină pentru a trăi acest lucru? Pentru a evita această problemă. 905-909. Ed. 1994. natura face iubirea între rude. South Canaan. Cateheze maritale.C.120 Lect. John Chrysostom. trad. Accentul pus de părintele antiohian cade pe fapta femeii. 21 D. p. Subliniera gestului femeii păcătoase a produs în Omiliile Sf. Women and Men in the Early Church: The Full Views of St. p.dr. Family and Christian virtue in a post-Christendom world: Reflections on the ecclesial vision of John Chrysostom. episodul rămâne înrădăcinat în conştiinţa liturgică. 19 . astfel încât emoţia nu este extraordinară. p. Ilie Melniciuc-Puică sărut între soţi sau între fraţi şi surori.

. Sf. p. Hubbell. L’Évangile de Luc. păcătosul. pe când pentru rugător gura este privită ca receptacol al Sfintei Euharistii. în ritualul liturgic găsim Rugăciunile înainte de Dumnezeiasca Împărtăşanie. Astfel. autorul Rugăciunii a şaptea din Rânduiala Sfintei Împărtăşanii insistă pe larg asupra acestui 23 . Revue d’histoire et Semiotique 1. care a venit la tine cu lacrimi”. Bucureşti.faptul că „nu te-ai scârbit de întinata şi necurata ei gură” îndeamnă pe cititorul rugăciunii să afirme: „aşa nu te scârbi nici de întinata şi mai necurata mea gură.. Meynet. . 26 A. accentul fiind pus pe lacrimile cu care au fost spălate picioarele Domnului în casa fariseului Simon27. 321-322. de: .H.„desfrânata cea păcătoasă. 25 Această a treia spirală aminteşte. pe tâlharul şi pe desfrânata”. şi de limba mea cea cu totul necurată”25. în Parole et Pain 52. 24 M. care a venit şi s-a atins de tine” care se identifică sufleteşte cu „mine. Simeon Metafrastul în Rugăciunea a patra aminteşte de marea milostivire a Domnului care este rugat: „primeşte-mă cum ai primit pe fiul cel pierdut. nici de buzele mele cele necurate şi pângărite. Liturghier. de gură ca element ce oferă din interior spre exterior mulţumirea. Se aminteşte în această rugăciune. 27 Privind dezvoltarea progresivă a mistagogiei unirii cu Hristos cel prezent în Sfânta Euharistie. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.. trebuie să precizăm că Sf. în Classical Philology 19 (1924) 261276 apud R.. p. Faptul că preocuparea Sfântului Ioan Gură de Aur pentru curăţia sufletească a celui ce se împărtăşeşte cu elementele euharistice prefăcute în Trupul şi Sângele Domnului este constantă.„casa lui Simon cel lepros” care seamănă cu „casa . Se vorbeşte despre felul în care „Doamne. Ioan Hrisostom. .ROLUL FEMEII PĂCĂTOASE ÎN ABORDAREA BIBLICĂ… 121 Dumnezeu. 2000.. Paris 2005. leprosului şi păcătosului meu suflet”. Simeon Noul Teolog. M Malingrey. Chrysostom and rhetoric. care vin şi mă ating de tine”. (1972). iar din cele patru rugăciuni atribuite Sf. p. L’eucharistie dans l’oeuvre de saint Jean Chrysostome.. la femeia păcătoasă. Lethielleux. printr-o structură dublu spiralată24. ne arată aluzia din Rugăciunea a noua înainte de Dumnezeiasca Împărtăşire (a treia pusă sub numele părintelui antiohian)26. prima oferă analogia între cina la care suntem invitaţi să participăm prin Euharistie şi cina din casa fariseului Simon23. 113-115. n-ai îndepărtat pe desfrânata. 338-340. prin buzele care primesc mulţumirea şi limba care conduce Trupul şi Sângele Domnului către suflet.

Ilie Melniciuc-Puică Deşi Sf... cu „inimă înfrântă şi smerită” (Ps 50.dr. p. 335. ale Stăpânului meu Hristos şi Dumnezeului meu. că. n-ai lepădato. rugăciunile dinainte de Dumnezeiasca Împărtăşanie amintesc de acest fapt. pentru a preveni disimularea sentimentelor şi a sublinia pocăinţa ca poartă a comuniunii cu Hristos cel răstignit şi înviat: „Cinei Tale celei de taină Fiul lui Dumnezeu astăzi părtaş mă primeşte.122 Lect.pr. sărutul şi făptuirea sinceră confirmă statornicia femeilor creştine de a primi şi atinge trupul mistic al Domnului din Sfânta Euharistie. prin trecerea de la idealurile femeii romane la idealul creştin pentru femei. ci ca tâlharul mărturisindu-mă strig Ţie. Şi mai apoi: „Precum pe fiul cel pierdut şi pe desfrânata care au venit la Tine. Cuvinte. aşa mă primeşte şi pe mine. Cum pe aceea. ci dă-mi să ţin şi să sărut picioarele Tale şi cu izvor de lacrimi. Ioan Hrisostom nu aminteşte de sărutul trădătorului Iuda. care cu suflet umilit vin la Tine”. nici de mine nu Te scârbi. episod din viaţa Mântuitorului: „Greşit-am mai mult decât desfrânata. Lacrima. cumpărând mir.18). cu îndrăzneală a venit să ungă picioarele Tale. cu îndrăzneală să le ung”. nici sărutare ca Iuda îţi voi da. ultima fiind aplicarea la viaţa de zi cu zi a elementelor de morală creştină. . pomeneşte-mă Doamne întru Împărăţia Ta”28. 28 Liturghier. apropiindu-se din inimă. i-ai primit. desfrânatul şi întinatul. care aflând unde sălăşuieşti. ca şi cu nişte mir de mare preţ. Probabil că modelul femeii păcătoase a constituit paradigma pentru modelarea vieţii femeilor contemporane cu Sfântul Ioan Gură de Aur. Milostive. Corespondenţa între teologia biblică şi cea patristică devine evidentă.

Ioan Gură de Aur a redimensionat valoare morală a unor întâmplări premergătoare patimilor Mântuitorului – în studiul de faţă pericopa despre ungerea din Betania – prin actualizare la realitatea veacului al IV-lea d. unde Îl chemăm pe Hristos. Deşi avem patru pericope biblice notestamentare diferite. El este vărsat. sărutul. Elementele primare. Un gest specific membrilor dintr-o familie devine semnul de recunoaştere a celor ce aplică agape-ul creştin în comunitatea eclesială sau la ritualul liturgic. dar exprimă mutual starea sufletească de bucurie că poate cere iertare Domnului. Pornind la la textul Noului Testament. folosind întâlnirea din casa fariseului Simon ca paradigmă pentru întâlnirea tainică a oricărui creştin cu Hristos înviat sau Hristos euharistic. Depăşind sensul senzual al gestului – pe care femeia păcătoasă nu l-a exprimat – cititorul textului biblic este invitat la forma de adorare prin faptă a Mântuitorului. Sf. redactat de sfinţii evanghelişti.ROLUL FEMEII PĂCĂTOASE ÎN ABORDAREA BIBLICĂ… 123 Concluzii Creştinismul a cunoscut în perioada scursă de la întemeierea sa texte inspirate. Pentru autorul antiohian ordinea strictă a interpretării istoricogramaticale este respectată. iar nu în simboluri. sunt lacrimile. Teologia pe care o dezvoltă în secţiunea morală a predicilor şi omiliilor sale foloseşte conexiuni cu viaţa cotidiană. mirul şi cina. simbolizând risipa covârşitoare a ofertantei cât şi . cu valoare axiomatică pentru epoci şi mentalităţi diferite. Sărutul este forma rafinată a exprimării dragostei faţă de persoana iubită. depaşind istoria prin actualizarea mesajului biblic în existenţa credincioşilor. Femeia nu se exprimă prin cuvinte. dar nu se varsă pe picioarele Mântuitorului ci rămân ca „suspine” sufleteşti ce purifică locul surpat din casa sufletului. Ele sunt cerute şi creştinului ce se pregăteşte pentru primirea Sfintei Împărtăşanii. Sfântul Ioan Gură de Aur a dorit să descopere ideea sau sensul în însăşi însemnarea cuvântului. Mirul este simbolul plinirii prin faptă conştientă a frumoaselor trăiri interioare.H. Lacrimile sunt vărsate ca formă de recunoaştere a stării sufleteşti decăzute. pe baza cărora dezvoltă o teologie a pocăinţei şi a iertării divine. părintele veacului de aur al creştinismului urmăreşte concluziv mesajul.

using the homily of John Chrysostom from Matthew Gospel and 2nd prayer before Preparation from Communion with Christ.124 Lect. 47). starting from tears.pr. Biblical exegesis and moral theology are used in Chrysostom writings. Ilie Melniciuc-Puică a Primitorului. Pe lângă cină şi nuntă. iertându-i-se mult „pentru că mult a iubit” (Lc 7. la Cina Domnului. Dacă la cina din Betania femeia participă prin ascultare şi gesturi de supunere. Astfel femeia participă prefigurativ. I compare. also the exegetical commentary of Chrysostom with Ambrose of Mediolanum homilies. eshatologică şi sacramentală. The sinful women role in biblical and liturgical wievs of John Chrysostom Abstract: This paper examine the link between the supper in Simon house of Bethany and Eucharistic meeting of Christians. fiind îndemnat la statornicie în iubire. iată că şi sărutul devine formă de comuniune creştină. creştinul care participă la împărtăşirea cu Trupul şi Sângele euharistic primeşte aceeaşi eliberare şi iertare tainică. prin cina din casa lui Simon. feet. kiss and perfume.dr. .

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi locţiitor de Mitropolit al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. pentru că zilnic se săvârşeşte Liturghia alcătuită de acest sfânt părinte. care se săvârşeşte din viaţă atunci când el trecuse de douăzeci de ani. Drumul Sf. În mod deosebit. Această hotărâre o ia numai după ce cu credincioşie poartă de grijă mamei sale. 1. Asigurându-i o bogată educaţie la şcolile renumite din acea vreme.drd. caracteristici ce doresc să le evidenţiez în rândurile de faţă. Şi spune Sf. Emilian Nica Anul acesta 2007. S-a aşezat alături de mine. să cinstească moaştele Sf. Ioan a fost şi un doritor. Ioan Gură de Aur aduse de la Mănăstirea Sfântul Varlaam (Meteora) din Grecia.Monahismul în viaţa şi opera Sfântului Ioan Gură de Aur Asist. Sf. Biserica Ortodoxă din întreaga lume a organizat evenimente în care a evocat viaţa şi opera celui mai mare predicator creştin. ci l-a sfătuit ca să urmeze această cale la momentul potrivit. au avut bucuria. Sf. ca la hramul Catedralei mitropolitane din Iaşi „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din 14 octombrie. mama sa Antuza a înţeles dorinţa fiului său de a deveni călugăr şi nu s-a împotrivit. Tâlcuitor neobosit al Sfintelor Scripturi. mi-a grăit . Sf. Plângând. pelerinii din România prin străduinţa Prea Fericitului Părinte Daniel. Ioan renunţă încă de tânăr la lucrurile lumeşti (casă. pe patul în care m-a născut. Ioan Gură de Aur: „Când mama a simţit ce am de gând să fac. Ioan Gură de Aur supranumit Hrisostom. avere). A început să varse râuri de lacrimi şi să adauge cuvinte mai jalnice ca lacrimile. slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu. când se împlinesc 1600 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sfântului Ioan Gură de Aur. Ioan Gură de Aur către monahism Ascultător fiind faţă de mama sa Antuza (tatăl său Secundus trecuse la cele veşnice la puţin timp după naşterea sa). trăitor şi apărător al vieţuirii monahale. m-a luat de mână şi m-a dus în camera ei.Arhim. este după Maica Domnului cel mai des sfânt pomenit la slujbele Bisericii noastre. dar mai ales de glasul lăuntric prin care Domnul îl chema la o viaţă de înaltă slujire duhovnicească.

S. nu ţine seamă de creşterea ce ţi-am dat. că nici unul nu-ţi va oferi bucuria unei libertăţi atât de mari cum ţi-o ofer eu. iar pe mine văduvă înainte de vreme. Prima dată când Sfântul Ioan s-a gândit să meargă la mănăstire. nu aşteptăm altceva decât moartea. Dacă ai. indici şi note de Pr. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (EIBMBOR). 1987. 21.9. dar noi. Voi tinerii aveţi nădejde să ajungeţi la adânci bătrâneţi. studiind Sfintele Scripturi şi ducând o viaţă de ascet. pe care vrei să apuci. La rugămintea şi stăruinţa mamei sale. cei bătrâni. te rog. află. aducând necazuri atât de mari peste capul meu. care te iubesc. la fel ca mine.10. Numai cele ce suferă văduvia pot cunoaşte bine greutăţile văduviei. Scrieri. Fecioru. 1 . acest lanţ să te ţină alături de mine. Aşteaptă sfârşitul meu. n-am avut norocul să mă bucur multă vreme de frumoasele însuşri ale tatălui tău. Bucureşti. apud MG. însă. Moartea lui a urmat naşterii tale şi te-a lăsat pe tine orfan. acest lanţ. 627. îngăduie să locuieşti alături de mine. cum fugi de vicleni şi de duşmani! Dar dacă fac totul ca să-ţi dau cât mai mult răgaz pe calea vieţii..Arhim. Dar atâta vreme cât mai am în mine suflare.. copilul meu. tocmai de aceea Dumnezeu nu a îngăduit să-şi urmeze dorinţa fiindcă nu era îndeajuns de pregătit pentru o asemenea lucrare: Sfântul Ioan Gură de Aur. se spune că trăind alturi de mamă. Când mă vei da pământului şi vei pune oasele mele alături de oasele tatălui tău. însă. a transformat casa în mănăstire. Aşa a vrut Dumnezeu.(.126 Asist. un har pentru toate câte pentru tine am făcut: nu mă lăsa văduvă a doua oară. De ai spune că ai nenumăraţi prieteni. însă. D. de n-ar fi altă pricină. 8. da. 48. Să nu superi pe Dumnezeu în zadar şi fără de folos. dragul meu. Atunci nimeni nu-ţi va pune piedici. Emilian Nica aşa: Eu. vreo pricină să mă învinuieşti că te silesc să-ţi administrezi singur averile. introducere. traducere. străbate orice mări vrei. de bunul tău nume”1. nu ţine seamă de dragostea ce-ţi port! Nu ţine seamă de nimic! Fugi de mine. p. partea întîi (Omilii la Facere I). privea viaţa monahală din altă perspectivă.». Poate peste puţin voi pleca şi eu.B. nici nu-mi aprinde din nou în suflet stinsa mea durere.) Îţi cer. în «P. Ioan nu a plecat la mănăstire aşa cum îl sfătuia şi îndemna prietenul său Vasile. pentru că nici unul nu poartă grijă.drd. care cu nimic nu ţi-am greşit. pleacă în călătorii cât mai îndepărtate. nu te uita că-ţi sunt mamă.

Despre necazuri şi biruirea tristeţii (cap. şi cerurile şi bunurile cereşti. Bucureşti. noi umblăm după odihnă. adică de a se face monah.] Noi. Fecioru. Despre mărginita putere a diavolului. numai după ce a primit Taina Sfântului Botez (în acea perioadă botezul era preponderent administrat la vârsta adultă. beneficiind de lucrarea harului Sfăntului Duh atât în viaţa sa de familie (când începuse a studia Sfintele Scripturi şi a citi scrierile creştine). nici dobândire de pământuri. 10.MONAHISMUL ÎN VIAŢA ŞI OPERA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR 127 „Odinioară. 245. să ducă o viaţă şi mai desăvârşită. trad. nici urechea nu le-a auzit. monahii. de pildă să mi se poruncească să sap pământul. Desigur. p. S-a retras în munţii învecinaţi cu Antiohia şi s-a pus sub ascultarea unui bătrân ascet sirian. supunându-şi trupul la nevoinţe mai presus de fire”3. cercetam şi mă interesam mult de următorul lucru: de unde-mi voi procura cele trebuincioase traiului? voi putea mânca pâine proaspătă făcută în aceeaşi zi? nu cumva voi fi silit să întrebuinţez acelaşi untdelemn şi pentru candelă. În sihăstria acestuia a stat patru ani. după pildele sfinţilor sihaştri. 2. 9). însă. tânărul monah (cu sănătatea afectată din cauza postului exagerat şi a multelor nevoinţe). din pricina aceasta suntem cu atât mai de plâns şi mai lipsiţi de voinţă decât aceia (e vorba de demnitarii din administraţie la care face referire Sfântul Ioan Gură de Aur)”2. care se nevoiau în munţii Antiohiei. D. 3 Ibidem. tânărul Ioan a putut să-şi împlinească dorul său făurit cu prietenul său Vasile. Despre căinţă. prin 374 sau 375. pe care ochiul nu le-a văzut. cât şi după ce a devenit monah şi cleric. viaţa monahală a fost îmbrăţişată de tânărul Ioan. când mă hotărâsem să părăsesc oraşul şi să îmbrăţişez viaţa monahală.Prof. 2002. EIBMBOR. după ce mama sa a părăsit lumea aceasta. cărora nu ne stă în faţă nici câştigare de averi.. s-a adăncit în pustietea muntelui şi a trăit vreme de doi ani de unul singur într-o peşteră. După ce a petrecut şase ani în asceză şi sihăstrie. Comparaţie dintre împărat şi monah). să fiu silit la munci grele. p. să aduc apă şi să slugăresc la toate celelalte munci tot atât de grele ca şi aceasta? Pe vremea aceea nu mă interesam de altceva decât dacă voi găsi odihnă la mănăstire. de a îmbrăţişa adevărata filosofie. de Pr. nici la inima omului nu s-au suit (I Cor. însă. şi pentru hrană? nu cumva voi fi împins să mănânc mâncare proastă de legume. Dorind. [. „Nu mult după aceea. să car lemne.. după o perioadă de catehumenat). 2 . a Idem.

33). Pahomie cel Mare (292-347. cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos care a spus: „Dacă vrea cineva să vină după Mine. Sf. fiind hirotonit la 17 decembrie 397 şi întronizat la 28 februarie anul 3986. 6 Ibidem. Sf. 12. Ioan Gură de Aur zicea: „De aceea. locuiau în oraşe. a cuvântului Sfintei Scripturi. 10. Vasile cel Mare (328-379.390.drd. Vorbind despre aceste cuvinte ale Mântuitorului Hristos credincioşilor. Antonie) şi cu Sf.Arhim. întemeietorul vieţii de obşte). vă rog să căutăm bunătăţile cele veşnice şi nemuritoare. 10-11. Macarie cel Mare (aproximativ 300. poţi locui în casă şi în lume şi să te rogi. Ioan Gură de Aur a urmat asemenea lor. p. Contemporan cu marii părinţi ai monahismului răsăritean: Sf. 24) şi „Căutaţi împărăţia cerurilor. Emilian Nica făcut ascultare de Sfântul Meletie. să povesteşti. „a doua metropolă a imperiului bizantin”5. să fii cu inima zdrobită. Poţi trăi şi în oraş şi să duci viaţa pe care o duc monahii în pustie. Calităţile sale de distins teolog şi vieţuire duhovnicească l-au recomandat în alegerea de Arhiepiscop al Constantinopolei (după trecerea la Domnul a arhiepiscopului Nectarie în 397). .128 Asist. Sf. Ioan Gură de Aur în toată lumea creştină. Este hirotonit diacon în anul 381 şi se ocupa cu catehizarea celor ce urmau să primească botezul (adică a catehumenilor). Primeşte apoi şi Taina preoţiei în anul 386 de la episcopul Flavian. între care neegalatul său tratat despre preoţie”4. să căutăm viaţa care nu îmbătrâneşte niciodată. Antonie cel Mare (251-256. p. partea întâi (Omilii la Facere I). alţii au avut ateliere. Cei de la început. toţi profeţii au avut femei şi 4 5 Idem. ca Priscila şi Acvila. a slujirii Bisericii lui Hristos şi a oamenilor l-a făcut cunoscut pe Sf. Activitatea sa bogată în propovăduirea Sfintei Treimi. Sf. cu „scrierea lucrărilor sale din tinereţe. şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6. să se lepede de sine. zis Egipteanul). să pui în practică filozofia lor. autorul Regulilor monahale mari şi mici). p. poţi avea şi soţie. întemeietorul vieţii isihaste). Scrieri. biograful Sf. dar aveau aceeaşi evlavie ca şi cei care locuiesc pustia. episcop al Antiohiei şi a revenit în lumea din care plecase. să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Matei 16. Sf. care au fost învăţaţi de apostoli învăţătura creştină. Ibidem. Atanasie cel Mare (298-373. slujind şi predicând doisprezece ani la catedrala episcopală din Antiohia.

adică cele trei voturi pe care. partea a treia (Omilii la Matei). ca Moise.. cel care trăieşte singur).. alegeri sunt bineplăcute înaintea lui Dumnezeu. fiind capabil să îndrume pe cei începători în viaţa monahală. Are grijă ca mintea să-i fie totdeauna mai presus de cele trecătoare. 7 . cel ce doreşte să urmeze viaţa monahală le face înaintea lui Dumnezeu. contemplaţiei şi ascezei. Cine este monahul? Ce este monahismul? Viaţa monahală în tradiţia ortodoxă. mult mai semnificativ pentru cei ce se retrag din lume este cuvântul călugăr. Însă. 73-74. să aducem în oraşe filozofia pustiei.S. ca Iezechiel.. p. Bucureşti. p. punând împotriva patimilor frica de Dumnezeu”8. care derivă de la grecescul monahos – monastikos (solitar. să mulţumim necontenit lui Dumnezeu. omul care şi-a ales viaţa singuratică. ca Isaia. Fecioru. 1994. Ca şi alţi Părinţi ai Bisericii. D. în prezenţa obştei monahale şi a credincioşilor din biserică. şi acestea cu nimic nu le-a vătămat virtutea. să trăim în curăţie sufletească şi trupească şi să ne îngrijim şi de celelalte virtuţi. în «P. 643-644. introducere. dar să nu te alipeşti de ea. Ioan Gură de Aur a arătat înţelesul profund al cuvintelor Domnului: poţi trăi în lume. să nu-i fie robită mintea de amara tiranie a poftelor. Cuvântul monahism. Idem.. EIBMBOR. pe invidie. sărăcie şi feciorie. vedem că şi Sf. Despre mărginita putere. indici şi note de Pr. indică un mod de viaţă evanghelică consacrată rugăciunii. este stăpân pe mânie. Cuvântul provine din grecescul kalogheros şi înseamnă bătrân bun sau om cu viaţă îmbunătăţită (kalos gheron: bătrân frumos).. pe iubirea de arginţi. 8 Idem.B. să-I înălţăm necontenit cîntări. Se gândeşte şi se grijeşte necontenit să nu-şi lase sufletul stăpânit de patimi ruşinoase. ca să fim bineplăcuţi înaintea lui Dumnezeu şi preţuiţi de oameni şi să avem parte şi de bunătăţile cele viitoare. După Sf. Să imităm şi noi pe aceştia.)”7. este conscrată unei experienţe personale a lucrării Duhului Sfânt prin ascultare. 2.».MONAHISMUL ÎN VIAŢA ŞI OPERA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR 129 case. cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos (. şi dacă voieşti poţi să alegi calea monahismului. 23. în totală retragere de lume. a stareţului. Ambele drumuri. Ioan Gură de Aur „Monahul este omul afeorisit lui Dumnezeu. pe plăcere şi pe toate celelalte păcate. traducere. Scrieri.

.. Retrăgându-se din lume. adică de ceea ce este lumesc. Ioan I. călugărul sau monahul rămâne în comuniune spirituală cu lumea pentru care el se roagă neîncetat. cum scriam. Ioan Casian care a primit de la el hirotonia în diacon (anul 404). greutatea acestor lupte şi sudoarea lor. Căci mare e povara acestui lucru. dar n-a stabilit drept lege să trăim în feciorie. Scrisori din exil. Acest mod de viaţă este înţeles de Sfântul Ioan şi în acelaşi timp ne explică cât de greu este împlinirea lui: „Fiindcă fecioria e un lucru atât de mare şi are nevoie de atâta osteneală. Amintim aici. Idem. volum îngrijit de Diac. faţă de oameni ce poartă în ei chipul lui Dumnezeu. ci a lăsat acest lucru la alegerea celor ce-L ascultă spunând: «cine poate să înţeleagă. nici să o urce la rang de lege. Ioan Gură de Aur în opera misionară şi Sf. cu marii cuvioşi ai monahismului. Editura Deisis.. p.130 Asist. 2003. Episcopul Tomisului care a colaborat cu Sf.]9. Emilian Nica Vocaţia monahilor îşi are fundamentul pe învăţătura Mântuitorului Hristos şi pe modul de viaţă a primilor creştini. până la jertfă. să înţeleagă» (Matei 19. El este şcoala lepădării de sine şi a dăruirii totale în slujba lui Dumnezeu. ci a stabilit drept lege să murim – şi ce lucru mai greu decât acesta ar putea fi? –. iar locul acestei virtuţi e foarte prăpăstios” [. 161. suferinţă şi Providenţă. Către Olimpiada şi cei rămaşi credincioşi. modelul desăvârşit de iubire şi viaţă în comuniune. aşa a înţeles Sf. păcătos.Arhim. încăt Hristos. Ioan sensul retragerii din lume a celor ce doreau să devină îngeri în trup. Sibiu. n-a îndrăznit nici atunci să poruncească aceasta. Care S-a coborât din cer să-i facă pe oameni îngeri şi să sădească aici vieţuirea de sus. că opera şi activitatea sa a fost cunoscută şi de monahii din ţinuturile româneşti străvechi anume: Sf. Contemporan. Despre deprimare. 9 .drd. să ne răstignim necontenit (Matei 10. 44). Aşa a trăit marele Părinte al Bisericii atât timp cât a vieţuit în pustie. Retragerea totală din lume este înţeleasă şi trăită ca o fugă de modernitate. Ică jr. rău şi nicidecum ca un dispreţ faţă de lume. Teotim. cât şi atunci când Hristos-Domnul l-a chemat să slujească Biserica în mijlocul lumii. 38) şi să facem bine duşmanilor (Matei 5. Monahismul creştin reprezintă aspiraţia şi dorinţa monahului şi a comunităţii monahale de a se apropia de Dumnezeu. 12). stricăcios.

vedem cum Sf. D. p. 2002. . smerenie şi feciorie. În cartea Sfântului Ioan Gură de Aur. Despre creşterea copiilor. MG. 423-494.Către călugării care locuiesc la un loc cu călugăriţele. p. ediţia EIBMBOR. 47. . MG. 47.Către Stagirie ascetul. I-III. 387-392. I-III.Către cei care atacă viaţa monahală11. 11 10 . frica de Dumnezeu. MG. în ascultare faţă de Hristos şi ierarhie. 47. 12 Sfântul Ioan Gură de Aur. blândeţea şi ascultarea. 47. Intrând în miezul acestor cărţi. Despre căinţă. Fecioru. Apologia vieţii monahale. amândouă căi de mântuire. 20. a vorbit şi a scris despre ambele forme de vieţuire (în familie şi în mănăstire).Despre feciorie. în rugăciune. Ioan Gură de Aur a trăit-o ca un adevărat călugăr ce era. Despre feciorie. gândul la judecată. pocăinţa.MONAHISMUL ÎN VIAŢA ŞI OPERA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR 131 devenind îndrumătorul vieţii monahale în Apus şi apărătorul celui ce a fost prigonit pe nedrept. Ioan Gură de Aur a apreciat. trad. Ioan Gură de Aur evocă lucrarea monahilor. 319-386. înfrânarea. Bucureşti. sărăcie. Despre necazuri şi biruirea tristeţii (cap. 47. 48. lepădarea de sine. 2001. În toată opera şi activitatea Sf. cum apără şi sfătuieşte pe cei ce au ales a trăi Ibidem. traducere şi note de Preotul profesor Dumitru Fecioru. p. 3. dar cu diferenţe în lucrările exterioare. răbdarea necazurilor. nădejdea. MG. MG. de Pr. 183. care au acelaşi punct de plecare: dragostea.Călugăriţele nu trebuie să locuiască la un loc cu călugării. Toată viaţa lui de slujitor al Bisericii (diacon. când după săvârşirea sfintei liturghii a rostit ultimile cuvinte: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”10. Ioan Gură de Aur despre monahism A iubit vieţuirea monahală şi a scris despre ea mai multe tratate: . aflându-şi sfârşitul zilelor în exil (în apropiere de Comana. Comparaţie dintre împărat şi monah). Cele interioare sunt comune: credinţa. MG. 48. . în ziua de 14 septembrie din anul 407. 533-596”12. Bucureşti. Scrierile Sf. Sf. EIBMBOR. Despre mărginita putere a diavolului.Prof. preot şi arhiereu). 277-316. . acest tratat mai poartă numele de Apologia vieţii monahale sau după traducerea literală: Către cei care atacă pe cei care îndeamnă la viaţa monahală. I-II. 18-19. 513-532. MG.Comparaţie între împărat şi monah. Armenia).„Către Teodor cel căzut. 495-514. . .

p. Într-o altă scrisoare adresată tot lui Teodor. o dată ajuns soldat. dar au părăsit din pricina trândăviei propria lor ceată. ci pustiirea unui suflet sfânt. Chiar de n-ai arăta deplină pocăinţă. (. dar.drd. 15 Ibidem. că ai călcat în picioare legământul făcut cu Hristos. Ioan cu durere şi lacrimi acestui Teodor: „Nu plâng pieirea unui oraş. Tot Sf. Nu-i cumplit lucru să fii rănit în război. şi-i dă sfaturi de îndreptare: „Nu vărs lacrimi de bucurie că te îngrijeşti de rânduielile părinţilor. să se pocăiască şi să nădăjduiască în dragostea şi iertarea lui Dumnezeu: „Atât este de mare dragostea de oameni a lui Dumnezeu. 322-388. şi face totul ca să te aducă la starea cea dintâi. Despre creşterea copiilor. ci-i dă şi ei plată”15. totuşi Hristos nu respinge nici o pocăinţă scurtă şi puţină. 14 Ibidem. pentru asta sufăr. în Cuvânt de sfătuire către Teodor cel căzut. te trage lângă El. Despre feciorie. ci lacrimi de durere că te-ai şters din catalogul fraţilor. Gal. Cea din urmă atitudine o are faţă de un anume Teodor. nici luarea în robie a unor călcători de lege. Ioan îşi manifestă din nou suferinţa faţă de încălcarea voturilor monahale ale acestuia. să cazi atunci când lupţi. Apologia vieţii monahale. 13 . 2001. dragă Teodore. Niciodată Dumnezeu nu-şi întoarce faţa de la o pocăinţă făcută din inimă curată. p.Arhim. 322. Dar iubirea de oameni a lui Dumnezeu e încă şi mai mare. ci-i cumplit Sfântul Ioan Gură de Aur. dărmarea şi pieirea unui templu purtător de Hristos” (cf. Emilian Nica în mănăstiri şi sihăstrie. dar şi cum mustră şi călăuzeşte cu dragoste pe cei care sunt împotriva monahismului sau după ce au ales această cale. Ioan îl încurajează să revină la starea de monah.132 Asist.20)14. EIBMBOR. Nu-i cumplit lucru. Sf.. pentru asta mă tem şi tremur. Chiar de-ai ajunge un mare păcătos. traducere şi note de Preotul profesor Dumitru Fecioru. care după ce a devenit monah a plecat din mănăstire şi s-a lepădat de cele făgăduite înaintea lui Hristos şi a Sfântului Altar13. dar ai vrea să te întorci iar pe cale virtuţii. Şi spune Sf. 2. părăsesc voturile monahale. 332-333. Bucureşti.) Nimeni nu acuză de dezertare pe un om care nu-i înrolat în armată. Aceasta mă cutremură. p. ci-i cumplit lucru să nu te mai scoli din cădere.. Hristos te primeşte. atârnă asupra lui primejdia osândei la moarte dacă este prins că dezertează. când ştiu că lepădarea de acest legământ va aduce osândă mare peste cei înscrişi în oastea cea bună a lui Hristos.

Mai mult. Tatăl acestuia nu putea accepta modul de viaţă ales de fiul său. Discutând despre ce înseamnă adevărata bogăţie Sf.) Aşa şi tu. în care acesta nu crede. în Către acelaşi Teodor. pentru că era contrar celui obişnuit în famiile de vază din societate. Nu bogăţia şi slava 16 Ibidem..MONAHISMUL ÎN VIAŢA ŞI OPERA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR 133 lucru să-ţi pierzi nădejdea vindecării. Ioan se străduieşte să arate întâietatea valorilor spirituale asupra celor materiale. De alfel. Ioan consideră pe călugăr „un suveran al pământului şi mărilor”. cu ce să-şi astâmpere foamea şi setea. Ioan Gură de Aur nu întâmplător ne prezintă căderea unui monah. şi să nu-ţi mai îngrijeşti rana. (. care era nedumerit de scopul modului de viaţă monahală. îndurerat şi îngrijorat de convertirea la creştinism şi intrarea în monahism a fiului său.. . ci porneşte de la avantajele pământeşti pe care le oferă un mod de viaţă ascetic. Asta s-a întâmplat şi cu tine acum. vei zdrobi cu ajutorul lui Dumnezeu şi capul vicleanului”16.. fapt de natură să sensibilizeze pe orice păgân cultivat şi iubitor de înţelepciune. stai cu mult curaj! Întoarce-te iute acolo de unde ai fugit! Să nu socoteşti ruşine rana pe care ai primit-o! Nimeni nu batjocoreşte soldatul care se întoarce cu răni din război. p. Ioan nu încearcă în mod explicit să demonstreze că viaţa monahală aduce darurile divinităţii. În cartea Apologia vieţii monahale. Sf. În această primă carte referitoare la monahism. Sf.. (. Sf. iubite Teodore! Să nu te arunci cu bună ştiinţă în prăpastie numai pentru că duşmanul ţi-a zdruncinat puţin sufletul! Dimpotrivă. dar cel care se năpusteşte cu mult curaj asupra duşmanului poate fi lovit uneori şi poate să şi cadă. Sf. 376-377. care se simte pretutindeni ca acasă şi care ştie că va găsi mereu prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Dar ai curaj! Ai multă grijă de tine şi ai să vezi că nu va mai rămâne nici urmă din rana primită! Mai multă încă. Ioan Gură de Aur încearcă să înlăture obiecţiile unui nobil păgân. safturile pline de pilde sunt valabile şi pentru cei de astăzi care au ales vieţuirea monahală. Către tatăl necredincios.) Cel care nu luptă nu este rănit. Ai fost muşcat de şarpe pentru că ai încercat să-l omori dintr-o dată. Ioan poartă un dialog cu acesta. În vederea lămuriri tatălui potrivnic. după ce ai fost rănit. ci o face tocmai pentru a atenţiona pe cel în cauză la ce s-a expus şi pe cei care fac asemenea lui. aruncând abia la sfârşitul discursului o punte spre viaţa de dincolo. ruşine-i să arunci armele şi să fugi din faţa duşmanilor. Sf.

care trăieşte necontenit cu ei”22.. „unui tată creştin. p. Ioan Gură de Aur nu se opreşte aici. „nu se află inegalitate. ci ordine. 5. 24 Ibidem. 7-10. rânduială. Tot în acest context Sf. Cei care îl vor cerceta pe monah în pustie vor găsi „liniştea şi filosofia”. iar tatăl trebuie să fie mândru de fiul său care a ales trăirea creştină. Ioan arată că monahii sunt factori importanţi pentru educaţie. extras din „Biserica Ortodoxă Română”. Ioan şi tatăl necredincios este de actualitate şi prin schimbul de idei. 19 Ibidem. Ioan zice că acolo. ei fiind cei mai indicaţi atunci când lipseşte educaţia în familie. Ibidem. că nu trebuie să atace pe oamenii care îndeamnă pe fiul lui să îmbrăţişeze viaţa monahală spre a bineplăcea lui Dumnezeu”19. „Dacă noi am primit poruncă să veghem asupra sufletului copiilor pentru că vom da socoteală. Autorul îşi argumentează atitudinea pe cuvintele Sfântului Apostol Pavel care „ne-a poruncit să judecăm nu numai pe cei ce sunt creştini. Bucureşti. Însă. nr. 22 Ibidem. 18 17 . p. ci eliberarea de grijile materiale şi comuniunea cu Dumnezeu. şi adresează un cuvânt şi tatălui credincios18. cu mult mai mult a primit această poruncă tatăl care i-a născut. Ioan Gură de Aur. când societatea îl influenţează negativ şi când profesorii şi colegii din şcolile publice duc lipsă de moralitate23. p. Despre mănăstiri Sf. fără intoleranţă şi resentimente. 20 Ibidem. p. an. 30.134 Asist. p. p. Şi tot el întreabă: „Nu-i o ruşine pentru un creştin să aibă nevoie să fie sfătuit asupra unor lucruri ce nu pot fi tăgăduite nici de un păgân?”21. 13. Ioan Gură de Aur. sfătuieşte pe Ibidem. 206-241.drd. cu cele netrecătoare. Sf. LV. Dialogul dintre Sf. buna organizare a vieţii monahale inflenţând foarte mult pe copii şi tineri. 1937. iul. în Către tatăl credincios. Ideile pedagogice ale Sf. Emilian Nica aduc fericirea adevărată. mănăstirile erau cele mai indicate şcoli de educaţie.-oct.Arhim.12)20. care îmbină în fiinţa ei lucrurile aparent opuse. multă înţelegere şi continuu prilej de bucurie24. Se conoaşte faptul că în vremea Sf. În acest sens. în Către tatăl necredincios. 241-321. 21 Ibidem. dar ne-a lăsat liberi în ce priveşte lupta cu necreştinii” (I Cor. 23 Pr. 241. 16. veşnice17. p. 254-255. armonie. Fecioru. care i-a crescut . D.

trad. ieşit din maluri. este călugărul. În fine împărţind ziua în patru părţi. Oradea. nimeni nu flencăneşte. Fiecare. cei din lume ospătează. p. ţărmurile rele. 25 . are acolo o linişte veşnică. joacă. Apoi săvârşesc rugăciunile din ceasul al treilea. p. Cu adevărat că sunt fii ai luminii!”27. este lumina noastră. iar aceştia stăruie în cântări şi imnuri închinate lui Dumnezeu. şi nici de bucate multe. această personificare luminoasă a lucrurilor cereşti. apoi. Dumnezeu ni-l dă ca un far protector care este aşezat peste râul inundat. Monahii sunt văzuţi ca nişte faruri călăuzitoare spre viaţa veşnică: „Călugărul. Bogăţiile oratorice ale Sfântului Ioan Gură de Aur. Fără o revelaţie vie noi ne-am rătăci. fără a se da somnului. din ceasul al şaselea. spune Sf.MONAHISMUL ÎN VIAŢA ŞI OPERA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR 135 părinţii creştini. 27 Idem. nimeni nu spune nimic de prisos. din franceză de diacon Gheorghe Băbuţ. sa-şi de-a copii spre educaţie în mănăstiri. fiecare parte este plină de psalmodii (cântări ale psalmilor). şi cu imnuri laudă pe Dumnezeu. Ioan Gură de Aur. Către tatăl credincios. Despre lucrarea monahilor zice: „S-au despărţit de toate averile. Sfântul Ioan Gură de Aur descoperă ascultătorilor şi cititorilor săi frumuseţea şi trăsăturile vieţii monahale înfăţişate de însăşi viaţa şi faptele monahilor26 şi zice despre ei: „Aceia iarăşi. Sunt unii apoi care au învăţat a scrie şi cărţi. p. Bucureşti. adevărurile mântuirii ne apar într-o brumă de nepătruns. Această revelaţie. Niciodată nu au timp de masă lungă. Vederea cerului ne scapă. pe când aceia şi noaptea priveghează. noaptea de nepătruns. iată călugărul”25. râd.. Edit. se apucă de citit Sfintele Scripturi. Apologia vieţii monahale. I. 236. (. Tâlcuiri la Epistola întâi către Timotei a Sfântului Apostol Pavel. Pelerinul Român. ne trebuie un azil: iată chilia. 309. Despre feciorie. s-au răstignit cu totul pentru lume şi merg încă şi mai departe că îşi Jean Doublet. sau li se sparge pântecele din cauza îmbuibărilor. precum şi rugăciunile de seară.) Ne trebuie un ghid. În timpul acesta. cursele sunt nenumărate. şi din ceasul al nouălea.. Editura Nemira. vol. sfârşindu-şi rugăciunile dimineţii şi imnurile. marile învăţături ne rămân ascunse. După masă iarăşi se îndeletnicesc de aceleaşi. luând câte o locuinţă anume rânduită. 157. Noi călătorim în marea periculoasă a lumii. Cei din lume dorm şi ziua. 2005. 26 Sfântului Ioan Gură de Aur... după cum reiese din lucrarea sa. 1994..

este tăcerea. Scrieri. şi dacă nici nopţile nu da odihnă mâinilor sale. Lipsa acestora nu împiedică monahismul de la Athos sau din ţara noastră să-şi împlinească menirea. este pacea. să stea degeaba toată ziua. partea a treia (Omilii la Matei). Ioan. Nu se însoară.Arhim. cu lucrul mâinilor lor. totul pentru cucerirea cerului: călugărul este în mănăstirea sa 28 29 Idem. nu se îmbuibează. 107. locurile pustii de lângă Antihohia etc. 809. puţin le mai lipseşte ca să fie fără trup. nu dorm mult. hrana cea de trebuinţă. iar zilele şi le cheltuiesc împletind rugăciunea cu lucrarea mâinilor. hrana.136 Asist. Abia am străbătut acest loc că zgomotele lumii nu mai vin nici la urechile noastre nici la sufletele noastre. care n-avem nimic comun cu zgomotul oraşului.. aşa sunt strălucitoare de o lumină divină locuinţele călugărilor. să întrebuinţăm răgazul liniştii în lucrarea cea duhovnicească!”28. Nu pretind. . Şi calmul chiliei nu face decât să-ţi închipui calmul sufletelor. pustietăţi care îşi găseau mărginirea în mare. lucra în atelier şi avea o meserie ca să hrănească pe cei lipsiţi. pretenţiile vieţii. acolo este un port liniştit şi sigur unde cei ce se refugiază aici scapă de furtuni şi de înnecuri.. Precum spune acelaşi sfânt: „Ceea ce ne izbeşte mai întâi este calmul. Scăpaţi de ambiţiile veacului. Că îşi spun ei: Dacă Pavel. îmbrăcămintea monahilor.drd. Neliniştile din înălţimea mării se sfârşesc în aceste locuri fericite. spre care sunt aţintiţi ochii întregii lumi. de arbori. ci nopţile şi le petrec în sfinte cântări şi privegheri. îndatoririle. urmând râvna apostolului Pavel. Nimeni nu poate învinge aşa de uşor pe duşmanii săi ca monahul”29.) cugetă şi trăiesc chiar pe pământ viaţa îngerilor. atmosfera din mănăstire sau din chilie sunt aceleaşi sau trebuiesc să fie asemănătoare. Cum se văd din loc în loc pe malurile oceanului farurile ce se aprind şi luminează şirul de stânci de pe faţa oceanului. cum era pustia Egiptului. p. Sf. De exemplu. pentru că postesc şi priveghează. conform celor descrise de Sf. p.. lupta. aşa ne luminează ele asupra pericolelor lumii şi ele indică drumul care duce sigur la ceruri. Ibidem. Emilian Nica agonisesc. Ioan Gură de Aur arată în ce mai mare parte aspectele monahismului retras total din lume. lipsite de verdeaţă. purtarea. care am îmbrăţişat pustia. „Monahii (. cu mult mai mult este drept ca noi. atracţiile moleşitoare ale bunăstării.

p. el îşi urmează alergarea lui războinică şi nu cunoaşte decât câmpurile de luptă. Au şi început să năvălească în ceata acestor sfinte mii şi mii de femei. el călătoreşte. D. op. Din pricina asta au nevoie de o foarte mare pază şi de mai mult ajutor”31.. Despre fecioare. se pregăteşte pentru lucruri mai mari. Efrem Sirul. 4. note şi cuvânt înainte de Pr..cit. a elogiat starea lor de sfinţenie. a criticat pe cei ce nu au făcut cinste vieţii monahale şi a recomadat mănăstirea acelor care doreau desăvârşirea. El nu se fixează într-o reşedinţă definitivă. Vrem noi alte imagini? Chilia îi este călugărului ceea ce-i era raiul pământesc omului în starea sa de nevinovăţie”30. îşi pune în gând ca în acest trup să săvârşească faptele puterilor celor fără de trupuri. Într-un alt loc. Despre preoţie. pentru a explica un aspect sau Jean Doublet. Ca şi părinţii deşertului. p. ca împreună cu Hristos să biruiască pe cel viclean. ci pentru toată viaţa. Concluzii Din scrierile sale dedicate monahismului. el zice: „În ce priveşte purtarea de grijă a fecioarelor (a călugăriţelor). Sfaturile pe care Sf. Sf. de aceea aici e şi mai mare jalea. râvneşte să trăiască cea mai înaltă filosofie. 230-231. introducere. trad.. cu fraze care servesc la susţinerea fundamentelor vieţii spirituale. Sf. EIBMBOR. nu li se cade să cunoască ocara şi linguşeala nici măcar din nume. cap. Sf. 13.. Ioan Gură de Aur le dă monahilor sunt valabile şi pentru monahii sau călugăriţe. 31 30 . făgăduieşte să arate pe pământ vieţuirea îngerilor. Ioan Gură de Aur îşi argumentează majoritatea cazurilor pe Sfânta Scriptură. Ioan Gură de Aur. Fecioru. a apărat şi a sfătuit pe cei care au ales această cale. el nu cunoaşte locuinţă stabilă. Grigore de Nazianz şi Sf.MONAHISMUL ÎN VIAŢA ŞI OPERA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR 137 ceea ce este soldatul sub cortul său. Referindu-se în mod deosebit la acestea. 83. nu le este îngăduit să rostească vorbe deşarte şi fără rost. (. Ioan Gură de Aur a trăit ca un monah. reiese faptul că Sf. Fecioarele nu trebuie să călătorească mult şi de prisos.) Fecioara. însă. teama este cu atât mai mare cu cât şi bunul acesta este mai de preţ. pline de nenumărate păcate. Sf. Bucureşti. iar ceata fecioarelor este mai împărătească decât celelalte. Ioan atenţionează pe monahi că lupta lor nu este pentru o zi sau două. 1987.

criticized all those who didn’t proved worthy of this way and recommended to all who wanted the fulfillment in Christ to choose the monastery. Monastic life in the life and work of Saint John Chrysostom Abstract: In this research.Arhim. the author presents the wish and the choice of Saint John Chrysostom to become monk. viaţa monahală este un mod aparte de a căuta desăvârşirea creştină prin mărturisirea deplină a dorinţei de a urma lui Hristos în lucrarea Bisericii. oameni ai rugăciunii. Aici au trăi şi trăiesc numeroşi asceţi. în libertatea oferită de această stare. praised the holiness of this kind of life. Mănăstirile au fost şi rămân adevărate turnuri al ortodoxiei. care se roagă pentru lume în urcuşul duhovnicesc spre Împărăţia lui Dumnezeu. Scripturi se pot realiza în viaţă. In these works about monastic life. pentru apărarea dreptei credinţe. Aceia care au ales pentru a lucra cu Hristos în comunităţile monahale şi-au asumat responsabilitatea de a deveni purtători de Hristos. we can notice that Saint John lived as a monk. The writings of Saint John on monastic life are presented. locurile unde s-au păstrat şi din care s-au transmis operele Sfinţilor Părinţi.drd. defended and advised those who have chosen this way.138 Asist. Emilian Nica altul şi a demonstra că aceste cuvinte ale Sf. Cu alte cuvinte. .

Saint Andrew of Crete became a monk at the Anastasis of Jerusalem. this canon does not only summarize the whole of biblical history. Born in Damascus around the year 660. As a matter of fact. At the end of his life. where he was ordained a deacon. Written toward the end of the seventh or beginning of the eighth century. 1 . He then went to Constantinople. but it gives at the same time an interpretation of the Holy Scripture. this masterpiece of Byzantine hymnography sung every year during Great Lent. he Professeur de Théologie Liturgique à l’Institut de Théologie Orthodoxe SaintSerge de Paris. Job Getcha1 About Saint Andrew of Crete and the Great Canon While speaking of the Holy Scripture in the Orthodox Church. one cannot ignore the Great Canon of Saint Andrew of Crete. worship in the Orthodox Church has always been a privileged interpreter of the Bible. Dr.III SFÂNTA SCRIPTUR Ă – TEMEIUL TEOLOGIEI Ş I VIEŢ II CREŞ TINE Reading the Bible with Saint Andrew of Crete Archimandrite Prof.

140 Archimandrite Prof. Irenaeus stressed the unity between the Old and the New Testament. the Old Testament is a figure of the New Testament. he does not read the biblical text as a historical document. He reads it first of all as the history of salvation. This method was already used in the second century by Saint Irenaeus of Lyons. one can see in it not only the Son of God acting at every age. but also one’s own personal history. All of these troparia recall stories from the Old and the New Testament. Andrew of Crete is familiar with the patristic method of exegesis. and therefore. which consists of reading the Old Testament in the light of the New Testament. and therefore. Dr. and finally how he adopts the Bible as his personal history. but one and unique history. as he insisted. The great canon is sung in its entirety at Matins on the Thursday of the fifth week of Great Lent. He died in 740. two different stories. When Saint Andrew of Crete reads the Bible. Let us therefore consider the Great Canon of Saint Andrew of Crete more closely. While fighting the Gnostic heresy. salvation history is a recapitulation of all human history. There are not two different gods acting. Furthermore. Since Saint Andrew reads the Bible essentially as a history of salvation. Reading the Old Testament in the light of the New First of all. These are not. It is also sung in four parts the first four days of the first week of Great Lent. The overview of the Old Testament ends at the close of the eighth canticle as most of the examples taken from the New Testament are found in the ninth canticle – the only canticle that is itself taken from the New Testament. we can say that while reading the Bible. somewhere at the beginning of the eighth century. as for all the Church Fathers. Job Getcha became archbishop of Crete. he underscores the relationship that exists between the Old and the New Testament: for him. The great canon is composed of 250 troparia or strophes which ought to accompany each one of the verses of the nine biblical canticles. but one who is at the same time the Creator and the . most of his biblical references are taken from the historical books of the Old Testament and from the four Gospels. and see how our author reads the Old Testament in the light of the New. how he sees the image of Christ in every parable of the Gospel.

4 Great Canon. 1978. according to Paul. 7 Octoechos. Saint Andrew of Crete follows in the steps of Saint Paul by using the same kind of exegesis when he calls the rock Jesus: “O my soul. 6 Octoechos. Num. 398]. the fountain of wisdom from which flow the rivers of divine knowledge”3. Tone 8. 1 Cor. BARROIS. 14:16. Christ was. p. first aposticha of Wednesday matins.: Exod. from which we all draw the water of life”4. Cf. NY. 395].KALLISTOS WARE. but was already used by Saint Paul himself. 10:4. Tone 8.READING THE BIBLE WITH SAINT ANDREW OF CRETE 141 Saviour of humanity. p. O Saviour. 19:34. 398]. 20:8. 1 Cor. The active presence of Christ in the Old Testament is once more affirmed by our author when he interprets the rod of Moses as the sign of the Cross: “Picture to thyself. he prefigured Thy life-giving side. canticle 5:11[MOTHER MARY . Although seen in shadow. separating the deep. canticle 6:8. Jesus. The Lenten Triodion. 1974. 17:6. already present and active. thou hast valued the wells of Canaanite thoughts more than the veined Rock. A hymn from the Octoechos similarly affirms that: “The rod of Moses prefigured Thy venerable Cross. 10:4. my soul. 3 Great Canon. The Face of Christ in the Old Testament. Cf. Cf. Crestwood. the rod of Moses striking the sea and making hard the deep by the sign of the Holy Cross”5.: Exod. one can see the “face of Christ in the Old Testament”2. Paul states that “that rock was Christ”. 17:6. The Lenten Triodion. as Georges Barrois once titled one of his books. The Lenten Triodion. 20:8. O our Lord”6 and that: “Through the rod of Moses the Cross was figured. It is important to recall that this method was not a creation of the Church Fathers.: Exod. canticle 6:9 [MOTHER MARY . [MOTHER MARY . The hymnographer is even more explicit. 5 Great Canon. London.KALLISTOS WARE. second hymn at the Beatitudes on Wednesday morning.KALLISTOS WARE. See his book: G. This kind of interpretation is in fact common in Byzantine hymnography. making an analogy between the rock that provided water to God’s thirsty people in the desert and the pierced side of the Saviour from which flowed water and blood: “When Thy servant Moses struck the rock with his rod. Thus. When speaking of the rock from which Moses obtained in a miraculous way water for the people of Israel in the desert. 2 . Num. 10:4. p. who gives us a good example of a typological reading of the Old Testament in the light of Christ in 1 Cor. leading the people of Israel”7. Jn.

Canon of the Cross 3:2 on Friday morning. delights in finding the face of Christ in the Old Testament. p. The Lenten Triodion. The Festal Menaion. 37:27. 48:14)9. O my soul.142 Archimandrite Prof. 17:10-14)8 or Isaac laying his hands crosswise to bless his two sons (Gen.: Gen. Job Getcha Many other hymns from the Octoechos likewise see the figure of the Cross in such events of the Old Testament as Moses stretching his hands on high (Exod.KALLISTOS WARE. he sees in Melchizedek a figure of Christ: “Follow the example of Melchizedek. canticle 5:4 [MOTHER MARY . the King set apart. Cf. 12 Great Canon.KALLISTOS WARE. The Festal Menaion. but he suffered all these things with patience.KALLISTOS WARE.: Gen. 9 Third sticheron at the Lity. I have cried. Cf. 507]. p. canticle 5:5 [MOTHER MARY . as a true figure of Christ”13. In some passages of the Great Canon. p. And he adds that Joseph was more specifically a figure of the death and resurrection of the Lord: “Once Joseph was cast into a pit. Our hymnographer also sees the figure of Christ in the person of Joseph the Patriarch: “As a figure of the Lord. 7:1-3. 1969. The Lenten Triodion. for the great vespers of the Exaltation of the Cross [MOTHER MARY . canticle 3:22 [MOTHER MARY . p. where he says: “Joseph is an image of the Master: he was thrown into a pit and sold by his brethren. O Lord and Master. [MOTHER MARY . The Lenten Triodion. Cf. p. second sticheron at Lord. Tone 8.KALLISTOS WARE.KALLISTOS WARE. who was an image of the life of Christ among men in the world”10. 11 Great Canon. 394]. London. as a figure of Thy Burial and Resurrection”12. he prefers to give a quite different interpretation of some Old Testament figures than the more frequent one. this christocentric reading is not systematic. 10 Great Canon. Saint Andrew of Crete once again uses typological exegesis to interpret the New Testament when.: Gen. 387]. 8 . the righteous and gentle Joseph was sold into bondage by his brethren…”11. 37:27. Although Andrew. The Lenten Triodion. Octoechos. p. for the great vespers of the Exaltation of the Cross [MOTHER MARY . the priest of God. with all the Church Fathers. 133]. Dr.KALLISTOS WARE. 137]. We find the same interpretation in another canon of Saint Andrew for Holy Monday. following the Epistles to the Hebrews. 14:18 and Heb. 395]. 13 Canon 8 :3.

O my soul. at least in the Great Canon. of approach through action and of ascent in knowledge…”14. The Lenten Triodion. The Lenten Triodion. 28:12. went to dwell in the desert. ***. canticle 4:6 [MOTHER MARY . but Andrew of Crete in the Great Canon. Cf. this interpretation is not original. The Lenten Triodion. the ladder of Jacob is not seen as a figure of the incarnation of Christ. and in his old age he inherited the reward of the promise”16. 14 .READING THE BIBLE WITH SAINT ANDREW OF CRETE 143 For instance. In the Great Canon. seek to follow his way of life.: Exod. who saw in Jacob’s ladder the degrees of spiritual life15. But his exegesis at this point is literal rather than typological. p.: Gen. linking heaven and earth. canticle 3:17 [MOTHER MARY . 386]. 395]. although it admits as well of a spiritual or moral interpretation. Nevertheless.KALLISTOS WARE. our hymnographer does not go into mariological considerations. p. canticle 5:10 [MOTHER MARY . p. One could note of course that Andrew of Crete is using the Septuagint and not the Masoretic text. considers him rather to be a model of virtue: “Thou hast heard. In the same way. O my soul. it goes back to Origen in the third century. this passage established the basis for the classical iconographic depiction of the “hospitality of Abraham”. As we know. Another figure of Christ is Job. which has inspired Roublev’s “Trinity”. my soul. the patriarch Abraham is praised for his hospitality.KALLISTOS WARE.KALLISTOS WARE.: Gen 18:1-15. since he is speaking of three angels and not of three men. 391]. 17 Great Canon. Cf. but reflects only on the theme of the vision of God: “Moses the great. but thou hast not imitated his Great Canon. a manifestation of the Holy Trinity in the three visitors received by Abraham. but without any mention of the Trinity: “At the oak of Mamre the Patriarch gave hospitality to the angels. Come. 16 Great Canon. 3:1-6. in fact. 15 Origen. Cf. The same can be said of the burning bush which is traditionally interpreted by the Fathers as a type of the virgin motherhood. Here. of Job justified on a dung-hill. but rather as the ascent of the soul towards God by means of virtue and knowledge: “The ladder which the great patriarch Jacob saw of old is an example. that in contemplation thou mayest attain the vision of God in the bush”17. our hymnographer does not see.

425-681 . John Cassian. foreseeing the conversion of the men of Nineveh.: Job 2:8-10. the second being the allegorical or typological meaning where one sees a figure of things to come. I. 8 (SC 54. HENRI DE LUBAC. Paris. canticle 4:13 [MOTHER MARY . the fourth being the anagogical meaning where one sees a symbol of the divine mystery20. finally. 407]. Saint Andrew of Crete. II. ID. canticle 8:10 [MOTHER MARY . 155. 1959. Discovering Christ in the Parables Another interesting aspect of the Great Canon is the reading Saint Andrew of Crete makes of the New Testament. L’intelligence de l’Ecriture d’après Origène. Once again. The Lenten Triodion. 1950. All four meanings of Scripture were accepted and used by Saint Andrew of Crete. always adopted a pluralistic or multi-faceted reading of Holy Scripture. p. 20 For example. 139-144. 19 Great Canon. In all the examples we have taken from the Great Canon. Cf. and. one can find examples of all those meanings: a historical interpretation of Jonah. p. Cf. like most of the Church Fathers. Job Getcha fortitude…”18.KALLISTOS WARE. p. p. With regard to Jonah. p. Cf. This was elaborated during the Middle Ages in the so called doctrine of the four meanings of Scripture: the first being the literal meaning in its historical context. As we Great Canon. and an anagogical interpretation of Melchizedeck. our hymnographer prefers a moralistic interpretation rather than a typological one. Dr. a typological interpretation of the rod of Moses. Exégèse médiévale. 18 . 3.KALLISTOS WARE. Histoire et Esprit. the third being the tropological or moral meaning. he will consider different methods of interpretation.: Jonah 1. Saint Andrew of Crete offers here a literal interpretation.144 Archimandrite Prof. but he was jealous that his prophecy should not be proved false”19. The Lenten Triodion. Paris. and especially of the Gospel’s parables where he also finds a typological meaning. the prophet is not presented in the Great Canon as a figure of Christ’s resurrection. 189-190). Conférences XIV. and depending on what he has to say. Les quatre sens de l’Ecriture. We have mentioned all these exceptions in order to make the point that the typological interpretation is not the only Orthodox reading of the Old Testament. a moral interpretation of Job. remaining close to the text: “Jonah fled to Tarshish. 391]. for as a prophet he knew the loving-kindness of God.

sprung from Mary. the Son of God incarnate. Cf. our hymnographer gives a soteriological interpretation. I have become like the Great Canon. [MOTHER MARY . do Thou come to me and take pity on me”23. 22 21 .12. coming to save fallen humanity: “Though I have sinned. seeing in the Good Samaritan a figure of Christ coming to save and heal human nature: “The priest saw me first. but of the divine economy already realised through the Incarnation of the Son of God. where we read: “O Christ my Saviour. but despised my nakedness. 116]. canticle 1. like the Father calling back the Prodigal Son”21. yet I know that Thou art full of loving-kindness.READING THE BIBLE WITH SAINT ANDREW OF CRETE 145 know. one will find a very ancient canon for matins of the fourth Sunday of Great Lent. This of course is not a reading particular to Andrew of Crete.: Luke 10:31-33. Thou dost see me weeping and dost run to meet me. Most of them are illustrations of the Kingdom of God in familiar earthly things and incidents. the Levite looked on me in my distress.KALLISTOS WARE. since many other Byzantine liturgical texts suggest such an interpretation. 23 Great Canon. in the canon at matins of the Sunday of the Prodigal Son: “Open Thine arms. For an example. But what is particular in the interpretation given by Saint Andrew is that he sees in them an illustration not only of the Kingdom to come. but passed by on the other side. p. our Lord used parables. a form which was known not only among Jews but also among other people. he sees Christ. O Saviour. 379]. Behind the figures of the parables. canticle 1:15 [MOTHER MARY . Cf. we read in the Lenten Triodion. and in loving-kindness receive me as I return from a far country of sin and passions”22. Another striking example is the Parable of the Good Samaritan. Here.KALLISTOS WARE. O Christ. very often interpreted in a moralistic way. in the parable of the Prodigal Son. The Lenten Triodion. among various other forms of teaching. he sees in the father coming to greet the prodigal son a figure of Christ.: Luke 15:20. p. which was initially dedicated to the Good Samaritan. This kind of interpretation is once again not unusual with Byzantine hymnographers. The Lenten Triodion. We find about thirty of them in the Gospels. O Jesus. Canon 3:3. For instance. If one looks into the Lenten Triodion.

by cleaning away the sin of the world. who was wounded and left half dead”24. Job Getcha man who fell among thieves. which immediately precedes it. I Canon 5:3. Thy Forerunner. 385]. for example. Second Oration on Pascha. 28 Great Canon. who lights a lamp to search for the lost coin. He sees in the woman. But Thou in Thy compassion hast given me salvation and preserved me”25. the lamb that has strayed. Cf. which Thou hast lost of old. and because He came to seek for that which had wandered. One can. find a similar interpretation of this parable in the works of Saint Gregory the Theologian: “[Christ] humbled Himself for your sake. 357]. they could not help me. and swept the house. p. 360]. came upon the mountains and hills upon which you used to sacrifice.KALLISTOS WARE. 1:1. The Lenten Triodion. 25 p. an image of Christ who comes to save humanity: “O Saviour. and having found it. who stated: “[Christ] lit the candle. Inspired by the Fourth Gospel. [MOTHER MARY . This kind of interpretation was in fact very common for the Church Fathers. Cf. and seek and find again Thine image”28. He. “When the priest and the Levite saw me.: Jn 10:11. Dr. The Lenten Triodion. 10:11). O Word. Our hymnographer is again inspired by Saint Gregory the Theologian. where Christ Himself declares that He is the Good Shepherd (Jn. The Lenten Triodion. The parable of the lost coin is treated by Saint Andrew in conjunction with the parable of the lost sheep. Andrew is following the pattern of patristic exegesis. on which He also bore the wood [of the Cross] and having borne it. I am the coin marked with the King’s likeness. p. 5:35. Jn. who layeth down His life for the sheep. The Lenten Triodion. the Good Shepherd. 27 GREGORY THE THEOLOGIAN. His own flesh. and found the wandering one. p. 26.KALLISTOS WARE. [MOTHER MARY . 26 . 398].KALLISTOS WARE. 24 I Canon. canticle 6:15 [MOTHER MARY . Saint Andrew of Crete interprets the parable of the lost sheep in a similar soteriological way: “Thou art the Good Shepherd: seek me. Great Canon. He took it upon His shoulders. but passed by on the other side.KALLISTOS WARE. Luke 15:4-6. The interpretation given to this parable by Saint Andrew is once more typically patristic. and do not forget me”26. But. canticle 3:6 [MOTHER MARY . light Thy lamp.146 Archimandrite Prof. brought it back to the life above…”27.: Luke 15:8. Once more.

But since the Great Canon is Gregory the Theologian. canticle 4:21 [MOTHER MARY . He follows nevertheless a patristic interpretation of the parable of the ten virgins. [MOTHER MARY . The Fathers of the Church almost unanimously saw in the parable of the marriage feast a summary of salvation history and a figure of the Incarnation of the Son of God as the wedding of Christ and His Church or the union between God and human souls. of the wedding and the supper. p.1-13. following the interpretation given by the Fourth Gospel (Jn. 521]. Secondly. Canon of August 29 by Saint Andrew of Crete 9:3. 30 29 .5:35). See for example : Canon for June 24 by Saint John of Damascus 5:2 . and cast out”31. may it overflow with the oil of compassion. We can find a similar interpretation in another canon of Saint Andrew of Crete for Holy Monday at Compline: “May thy lamp shine brightly. the Angelic Powers. 32 Canon 8 :3. he sees in the light used by the woman searching for the coin a figure of Saint John the Forerunner. 392]. Cf.READING THE BIBLE WITH SAINT ANDREW OF CRETE 147 and sought for the coin. where oil is considered as the symbol of good works. just as they saw in the parable of the ten virgins awaiting the coming of the bridegroom a figure of believers awaiting the coming of Christ. Canon for August 29 by Saint John of Damascus 7 :3 .1-13) and the parable of the marriage feast (22:11-13): “I am deprived of the bridal chamber. The Lenten Triodion. 22:11-13. We should make two observations about Andrew’s interpretation of this parable. and makes them sharers of His joy. at the finding of the coin. the supper has been eaten. which bears an effigy of the emperor.KALLISTOS WARE. while I slept the door was closed. like the lamps of the five virgins. as He had before made them sharers of the secret of His incarnation”29. I am bound hand and foot. the interpretation given by Andrew is not soteriological but moral. First. as an image of human nature created in God’s image and likeness. and so thou shalt find open before thee the door of Christ’s bridal chamber”32. Saint Andrew of Crete makes an interesting combination of the parable of the ten virgins (Mt 25. and. ***. compassion or almsgiving. he takes the example of the coin. Canon for June 24 by Saint Andrew of Crete 5:4 . But this time. In the Great Canon. O my soul. the Royal image that was all covered up with passions. The Lenten Triodion. who in Byzantine hymnography is traditionally called the Lamp of the Word30. He calls together His friends. for want of oil my lamp has gone out. 31 Great Canon. p.: Mt 25.KALLISTOS WARE.

the heavenly one became victorious (Cf. it is not only Christ who recapitulates the whole of biblical history. Therefore. speaking of the condition of the sinner.: Gen 3:23. Christ is not conditioned by Adam. Our falls and our spiritual progress are somehow illustrated in every biblical story. If this is the case. The Bible is not merely a historical text which reflects events from a forgotten past. but the living Word of the living God. The Lenten Triodion. This approach to the biblical text is founded on Adam’s collective character. For Irenaeus. Christ fulfils the Adamic image of Genesis: Christ is the real prototype of man. Abraham. Peter and all the other biblical figures become our contemporaries. Job Getcha penitential. This is particularly true in the liturgical context. 15. Therefore. What then shall I suffer. but on the contrary. Reading the Bible as a personal story Saint Andrew of Crete does not only read the Bible in a typological way which unites the Old Testament to the New.45-49). Andrew identifies himself with the foolish virgins rather than with the wise. and at the same time. Christ is the true Adam. p. but is a word that addresses itself to contemporary man. if one can see the face of Christ in each passage of the Bible. Moses. Where the earthly one has failed. 378]. just as their virtues are praised as good examples to follow. Cf. Each biblical figure illustrates some aspect of our human condition. Jonah. In his epistles. one can see as well the face of each one of us recapitulated by Christ. canticle 1:6 [MOTHER MARY . it is because the biblical text is not a dead text. The originality of Andrew’s reading of the Bible is to use typology to describe the human condition.148 Archimandrite Prof. as the liturgy of the Church itself is not merely a Great Canon. Dr. 33 . Saint Paul had already put the Old and the New Testaments into dialogue when speaking of the two Adams. But for Saint Irenaeus of Lyons. where events from the past are united to our present: Adam. O Saviour.KALLISTOS WARE. but somehow. for I am always rejecting Thy words of life”33. the personal history of each one of us does so as well. 1 Cor. the story of Adam contains our own story. He also provides a spiritual exegesis of the biblical text where the sins of the biblical figures are compared to those of the believer. Therefore. our story recapitulates Adam’s story: “Adam was justly banished from Eden because he disobeyed one commandment of Thine.

and therefore.READING THE BIBLE WITH SAINT ANDREW OF CRETE 149 commemoration of an event from the past. […] This mimesis is a kind of identification. with the whole span of history”35. we fear the wind and start to sink to into the sea of life. seen in shadows in the Old Testament where it was already present. This typological link established by Saint Andrew of Crete between the major figures of the biblical history and ourselves is founded on a similarity between them and us. were read in an allegorical way. both personal and collective. To actualize a story is not something that the Church Fathers discovered: it already existed in Antiquity. As Olivier Clement once said. This is why we often refer to it as to the “penitential canon”. O compassionate Lord. it seems that it was composed by Saint Andrew of Crete as a spiritual penitential autobiography. reflecting on his personal experience of sin Great Canon. 1982. p. Le chant des larmes.KALLISTOS WARE. For instance. this kind of reading was already present in Judaism. becomes ours through our own will to follow their bad example. The major difference is that in the Church. would have become co-extensive with the human race. The Lenten Triodion. Cf. as if Adam’s choice. Adam and Eve. the mystery of Christ. The major tales and myths of Antiquity. 35 O. Paris. In fact. Some think that Andrew of Crete was actually involved in the monothelite heresy and that he wrote his great canon at the end of his life. CLÉMENT. applying the events of the past to the present. But the allegorical method of the Church Fathers is quite different from the allegorical method of Plato or Philo. the sin of our first parents. takes over the theme of ‘imitation’.: Mt 14:28-31. but an actualisation: a celebration of a present reality and the anticipation of a future fulfilment. as once Thou hast to Peter”34. “the Canon of Saint Andrew of Crete. canticle 2:4 [MOTHER MARY . Essai sur le repentir. is still present from the day of Pentecost until the second coming where it awaits its full realisation. we have to ask the help of Christ: “I am surrounded by the storm of sin. But let us not forget that the central theme of the Great Canon is repentance. with all the Greek patristics. Andrew of Crete gives us a good example of such a spiritual reading of the Bible when he says that with Peter. In fact. But stretch out Thine hand to me. p. 381]. when Philo of Alexandria used this ancient method for a spiritual reading of the events of the Old Testament. 34 . 40-41. such as Homer’s stories.

he looks into the Bible to find some figures of great sinners to which he compares his own sins and negative actions: “Like Cain. “Rise up and make war against the passions of the flesh. for I am always rejecting Thy words of life?”38. p. Triodion. “David once joined sin to sin. flee from Sodom and Gomorrah. flee from the flame of every brutish desire”40.KALLISTOS WARE. Cf. yet thou hast not repented before God”39. 378]. 11:2-4. Triodion. Sometimes.KALLISTOS WARE. Cf. and so we also are condemned”36. yet then he showed at once a twofold repentance. O Saviour. canticle 2:23 [MOTHER MARY . 379]. 37 Great Canon. which he takes as models. canticle 6:11 [MOTHER MARY .KALLISTOS WARE. 41 Great Canon. he then turns himself to the figures of the Just.: Gen. 3:6. 36 The Lenten The Lenten The Lenten The Lenten The Lenten The Lenten . But thou. Solomon. he considers himself worse than the great sinners of the Bible: “Adam was justly banished from Eden because he disobeyed one commandment of Thine. Cf. Therefore. 387]. p. canticle 7:5 [MOTHER MARY . my soul.: 2 Sam. Dr. defiled actions and a polluted sacrifice and a worthless life. David. 382]. 17:8-13.KALLISTOS WARE.: Gen 4:5. canticle 1:9 [MOTHER MARY . What then shall I suffer.150 Archimandrite Prof. we too have offered. p. the Harlot and other sinners of the Bible. 40 Great Canon. Job Getcha and repentance. as Joshua against Amalek. 38 Great Canon. 402]. to the Creator of all. Cf. Triodion. 9:3-27. p. art more gravely sick than he.KALLISTOS WARE.: 2 Sam. Great Canon. from the burning of sin. Josh. and exhorts his soul to follow their good actions: “Flee. adding murder to fornication. 11:13. O miserable soul. canticle 3:24 [MOTHER MARY . Having compare himself to Adam. canticle 1:6 [MOTHER MARY . Triodion.KALLISTOS WARE. 398]. Triodion. “Like David.: Exod. Cf. like Lot. ever gaining victory over the Gibeonites. Triodion. p.: Gen. 19:17-25. Cain. I have fallen into lust and I am covered with filth…”37. thy deceitful thoughts”41. 39 Great Canon. my soul. Cf. p.

where the Old and the New Testaments are united. but the passion of the flesh and deceitful thoughts. in the same way is composed the Holy Scripture. they also 42 ORIGEN. as well as the soul of each believer. Like most of the Church Fathers. of a body. 2. Playing with the theme of imitation. the author of the Great Canon tries. Origen once said: “As man is composed. Joshua is seen not only as a figure of Christ. usually saw three meanings in each passage of Scripture: a historical one corresponding to the body. From what we have said. as we say. but as well as a figure of our soul called to fight not Amalek and the Gibeonites. Conclusion Speaking of the Bible. . we have chosen to read the Bible with Saint Andrew of Crete through his masterpiece. 1. 4. following Origen and all the patristic tradition. we will retain three important points. towards conversion. and bring it towards repentance. But the typological links do not only unite major figures of the Old Testament with Christ in a relation of type and antitype. We have seen that our author was in fact not only a great hymnographer and preacher. let us say historical. but also a profound interpreter of the Bible. through a spiritual reading of the biblical text. 2. Saint Andrew adopted a pluralistic interpretation of the Bible. everything is recapitulated by Christ and in Christ. In his Great canon. the Great Penitential Canon. In a typological reading of the biblical text. and a spiritual one corresponding to the spirit. IV.READING THE BIBLE WITH SAINT ANDREW OF CRETE 151 One can notice in this last passage that Saint Andrew of Crete. In order to speak of Scripture in the Orthodox Church. a soul and a spirit. which is not only the theme of the Great Canon but the deep meaning of salvation history. but can be interpreted in each of these ways. Peri archôn. spiritual or moral. a moral one corresponding to the soul. Origen. therefore. Each biblical passage ought not to be interpreted not only in one particular manner. he has of course privileged the spiritual meaning of Scripture. to wake up his soul. given for the salvation of man by God’s generosity”42. gives a spiritual interpretation of the wars of the Old Testament.

The Lenten Triodion. but a living one. 43 . Lets us therefore. one can say indeed that biblical history recapitulates the history of each human being. Job Getcha unite any biblical figure – such as those of the parables – with each one of us who participates in the liturgical worship of the Church. follow Saint Andrew’s invitation to “imitate the holy acts of the righteous and flee from the sins of the wicked”43. which speaks to each one of us today. to apply the biblical figures to the believer’s soul.KALLISTOS WARE.152 Archimandrite Prof. biblical history becomes our personal history. Great Canon. salvation history becomes indeed the story of our own salvation. 3. 408]. Thereby. The hymnographer’s intention is to read the Scriptures in a spiritual way. Through this typological link. and following the path of Saint Paul and of the Church Fathers. The Bible is not a dead book. canticle 8:12 [MOTHER MARY . p. The achievements and the failures of the different biblical characters become figures of our own mistakes or our own conversion. Dr.

La révocation le 18 Octobre 1685 par Louis XIV de l’Edit de Nantes (signé le 13 Avril 1598 par Henri IV pour définir les droits des protestants en France et mettre fin aux guerres de Religion) fit échouer cette première tentative. 1 . Le pape Pie IX jeta l’anathème sur les Sociétés bibliques et leur travail. Simon (1638-1712). et de ce fait le projet français n’eut pas de suite. M. Petavel. La première moitié du XXe siècle fut marquée par le développement des études bibliques. une autre tentative fut promue par la «Société nationale pour une traduction nouvelle des livres saints en langue française» fondée à Paris par le pasteur suisse E. protestants et orthodoxes. linguistiques et exégétiques poursuivies en commun par des spécialistes de langue française.La traduction œcuménique de la Bible. Les années qui suivirent le Syllabus (8 Décembre 1864) ne furent pas très propices à la collaboration des prêtres catholiques. CASALIS – F. 2 En 1676. cf. 12-15. G. proposa aux protestants de réaliser ensemble une version française de la Bible à partir des textes originaux. la soumission du texte saint à l’analyse philologique. littéraire et historique par des exégètes catholiques et protestants et par un Professeur de théologie biblique à l’Institut de Théologie Orthodoxe Saint-Serge de Paris. vicaire à la Madeleine. La Bible chemin de l’unité?. L’entreprise ne fut cependant pas totalement nouvelle car le besoin d’une traduction commune des Saintes Ecritures se manifesta déjà en France au XVIIe et au XIXe siècles. en 1866. REFOULE. Blanc. A la recherche d’une traduction commune de la Bible en français La TOB est la première traduction interconfessionnelle jamais réalisée grâce à la coopération de plus d’une centaine de traducteurs et collaborateurs catholiques. membre de la Congrégation de l’Oratoire et ami des pasteurs de Charenton et du canton de Vaud. Deux précédents essais furent effectués: l’un en 1676 par le théologien catholique Richard Simon et l’autre en 1866 par la «Société nationale pour une traduction nouvelle des livres saints en langue française». Un modèle de collaboration autour du texte biblique Stefan Munteanu1 1. Deux siècles plus tard. Ce projet original est le fruit de plusieurs années d’études bibliques. Lévy Bing. Les conditions historiques et œcuméniques de l’époque ne permirent pas la réalisation de ces projets2. l’abbé E. et le savant hébraïsant. R.

Au développement des sciences bibliques et au partage des informations s’ajouta aussi le fait que se fit sentir le besoin d’éditions des Saintes Ecritures répondant aux exigences scientifiques modernes. publiées avec l’Imprimatur de l’Eglise catholique: La Bible en français courant (1982. catholique de la Bible de Jérusalem (1948-1954) et non confessionnelle de la Bible de la Pléiade (en trois volumes: 1956. 19972). 4 L’intérêt que suscita la réalisation de la TOB permit ensuite à l’ABU de réaliser. 2. CANNUYER. géographique ou culturelle qui pouvaient l’aider à en saisir le sens. Les versions modernes des Saintes Ecritures informaient ainsi le lecteur au travers de notes et d’introductions des problèmes posés par le texte critique et des données de nature historique. Cela fut possible grâce au climat des années 1960 plus favorable au dialogue œcuménique. 185. La Bible expliquée (2004). à faire du lecteur un peu comme le contemporain de chaque auteur biblique». Suite à ces réalisations. avec la collaboration des Sociétés bibliques francophones. Les années 1950 furent particulièrement fécondes en traductions scientifiques françaises. avec par exemple les versions: protestante de la Bible du Centenaire (1911-1947)3. 3 . Les traducteurs commencèrent à cette époque à accorder une attention particulière au public auquel les textes étaient destinés ainsi qu’à leur usage. d’autres projets de traductions interconfessionnelles de la Bible. C. à restituer leurs Sitz im Leben. «Des Sociétés Bibliques à la première moitié du XXe siècle». 1971). s’ouvrit la perspective d’une traduction commune contenant des notes et des introductions. Stefan Munteanu rapprochement entre ces derniers au niveau des méthodes de travail. 1959. cf. Ainsi fut réalisée la première version interconfessionnelle du texte saint intitulée la Traduction Œcuménique de la Bible. La Bible Parole de Vie (2000).154 Prof. Les travaux aboutirent à la publication du Nouveau Testament en 1972 et de l’Ancien Testament en 19754. Les origines et les préliminaires de l’entreprise L’occasion favorable à la mise en œuvre de la TOB surgit au moment où les pères dominicains prévoyaient de réaliser une nouvelle La nouveauté de la Bible du Centenaire (entreprise par la Sb de Paris en vue de célébrer son centenaire) fut le fait que pour la première fois la Sb française acceptait que le texte de la traduction soit accompagné de notes destinées «à remettre en situation les récits de la Bible.

professeur à la Faculté de théologie protestante de Paris et conseiller de la Société biblique française. presque toujours sans notes et sans introductions.B. REFOULE. la révision des titres des paragraphes et la multiplication des références marginales. version très appréciée pour la précision de la traduction. F. 3. Adoption de la Bible de Jérusalem par les protestants. Pour être précis. et Franck Michaëli. Après la publication en 43 fascicules (1948-1954). Edition “protestante” de la Bible de Jérusalem révisée avec l’accord de ses responsables. Les choses prirent du temps et ce n’est qu’en Avril 1963 que le pasteur Morel et le père Starcky rencontrèrent le père Thomas Georges Chifflot. Nouvelle traduction ou révision protestante profitant notamment des travaux de la Bible de Jérusalem. Pour l’un comme pour l’autre. Bible de référence dans les milieux protestants6. parfois avec des références parallèles (édition dite «à parallèles») – fut la Bible la plus utilisée jusqu’à la deuxième guerre mondiale par les protestants français. l’homogénéité du style et le vocabulaire assez recherché. Cette publication représenta un premier niveau de révision qui portait essentiellement sur la simplification des introductions. les projets de révision de ces deux Bibles pouvaient donner l’occasion d’un travail commun des exégètes protestants et catholiques. 2. de réviser la traduction de Louis Segond.)». Révision interconfessionnelle de la Bible de Jérusalem sous la double responsabilité du Comité directeur de celle-ci et de l’Alliance biblique française». elles aussi. 7 «Quatre hypothèses furent dégagées: 1. la BJ fut publiée en un seul volume en 1956. «La traduction œcuménique de la Bible (T. savant orientaliste et spécialiste des écrits de Qumran. 232-233. 4. Comme rien ne fut décidé.LA TRADUCTION ŒCUMENIQUE DE LA BIBLE 155 révision de la Bible de Jérusalem5 et où les Sociétés bibliques francophones envisageaient. L’idée fit rapidement son chemin et les promoteurs du projet pressentirent deux éditeurs pour la réalisation et la publication de la traduction: les Editions du Cerf et les Sociétés bibliques francophones. avec tout ou partie du commentaire. l’initiative d’une traduction commune survint le 19 Décembre 1961 lors d’une rencontre fraternelle entre le pasteur André Morel de Mulhouse et le père Jean Starcky. 6 La Bible de Louis Segond (1880) – publiée sous une forme révisée en 1910 sous les auspices de la SBFB et plus tard par certains éditeurs. l’uniformisation du vocabulaire des notes.O. le projet fut abandonné7. 5 . Les participants discutèrent de la nécessité et des possibilités de réaliser ensemble une traduction à partir de la Bible de Jérusalem. directeur littéraire des Editions du Cerf et l’un des artisans de la Bible de Jérusalem.

Le 16 Octobre 1964.156 Prof. «Une étape sur le chemin de l’unité. P. A part la fixation des directives essentielles. 10 Le comité était composé de quatre membres. En plus. le secrétaire général de l’Alliance Biblique Universelle8. La Bible chemin de l’unité. CASALIS – F. et plus spécialement aux professeurs Jean Bosc et Georges Casalis. Benoît et O.B. Puis. R. cf. lors d’une rencontre entre les Editions du Cerf. REFOULE. Vischer pour l’AT. REFOULE. deux catholiques et deux protestants: P. 19. Par ailleurs. G.-I. Ceux-ci rencontrèrent tout d’abord en Juin 1964 le père Chifflot des Editions du Cerf et Olivier Béguin. Chazel et H. cf.O. s’ils ne parvenaient pas à s’entendre sur la rédaction d’une note unique. Par exemple. le 22 Juillet 1964. il y avait deux réviseurs littéraires. B.-D. la décision d’une révision «œcuménique» de la Bible de Jérusalem fut prise. La traduction œcuménique de l’Epître aux 8 . 234. de Vaux et W. Cullmann pour le NT. les Sociétés O. «La traduction œcuménique de la Bible (T. Béguin apporta «avec son autorité personnelle tout l’appui et la compétence des Sociétés bibliques» et. il y avait l’éventualité de notes doubles ou même triples pour préciser les différentes options confessionnelles. il accéléra la réalisation du projet en soutenant une révision «œcuménique» de la Bible de Jérusalem plutôt que de la Bible de Segond.-M.)». Les participants confièrent alors le projet au Centre de Recherches et d’Etudes de Villemétrie. Ce comité devait intervenir en cas de fort désaccord entre les traducteurs et son rôle était de chercher une solution satisfaisante pour les deux parties. en faisant le moins possible de conjectures. si les traducteurs présentaient deux versions du même verset. signé par le père François Refoulé (pour le comité directeur de la Bible de Jérusalem) et le pasteur Georges Casalis (pour le centre de Villemétrie) fut publié le 10 Octobre 1964.. un «protocole de base» sur l’entreprise. il était alors prévu qu’une de ces versions restât dans le texte et que l’autre fut mise dans les notes. le père Roland de Vaux (professeur et directeur de l’Ecole Biblique de Jérusalem et aussi l’un des artisans de la Bible de Jérusalem) et les représentants du Centre de Villemétrie. Stefan Munteanu La proposition d’une traduction «œcuménique» fut reprise seulement en Février 1964 à l’occasion d’une réunion des Fédérations protestantes de France. 9 F. Marrou qui étaient chargés d’examiner les traductions pour en harmoniser le style. un comité de coordination et d’arbitrage fut également établi10. DUPUY. Ce protocole précisait le but du travail: (citation) «arriver à un texte unique et à une rédaction commune des notes et introductions. Afin de faciliter la coopération entre les exégètes. en plus. mais en admettant le recours à la Septante pour corriger parfois le texte massorétique»9 (fin de citation).

à titre personnel. X.B. REFOULE. 12 La première réunion de travail sur la révision de l’Epître aux Romains à partir de la BJ a lieu le 13 Novembre 1964 aux éditions du Cerf. REFOULE. cf.)». présidée par Olivier Béguin. Pierre Dornier et le professeur François Dreyfus. On se sépare donc dans une atmosphère où se mêlent l’espoir et la crainte». . Prigent. «L’avventura della Traduction Œcuménique de la Bible (TOB): 1963-1976». qui allait devenir la Traduction Œcuménique de la Bible.. 9. il revient aux protestants de proposer les changements qui leur semblent s’imposer dans la traduction et dans l’annotation. F.p. Le nouveau texte proposait une révision très radicale de la version de la BJ. A cette réunion. le 23 Janvier 1965. cf. mises officieusement au courant. «Ainsi naquit la TOB». F.B.O. 13 Voici le témoignage du professeur Pierre Prigent qui participa à ces premiers moments de travail commun: «Comme la Bible de Jérusalem est l’œuvre de biblistes catholiques. 9. C’est à ce moment que le père Refoulé proposa aux pères dominicains et aux Sociétés bibliques de mettre en chantier une nouvelle entreprise. 84. Cependant. Ainsi. Le projet fut accepté et il fut alors décidé de commencer avec le texte et les notes de l’Epître aux Romains12. de Belgique et de Suisse afin de discuter des divers projets de traduction de la Bible.)». furent également invités les professeurs Jean Bosc et Georges Casalis pour présenter le projet interconfessionnel d’une révision de la Bible de Jérusalem11. 419. les promoteurs décidèrent de reprendre le travail à la base. LEON-DUFOUR. mais chacun en mesure la fragilité: la discussion a fait apparaître que nous n’avons pas la même idée quant au nombre et à l’importance des retouche à apporter.LA TRADUCTION ŒCUMENIQUE DE LA BIBLE 157 bibliques francophones convoquèrent à Paris les biblistes de France. se tenait aux Editions du Cerf la première réunion pour examiner le texte final de ce premier essai. et du côté protestant. 234. les premiers essais en commun révélèrent rapidement que les traducteurs n’arrivaient pas à se mettre d’accord dans la révision de la Bible de Jérusalem13. favorables à une collaboration dans la production d’un texte commun aux catholiques et aux protestants. o. certains aspects pratiques devaient être mis au point: Romains». «La traduction œcuménique de la Bible (T. P.O. à partir des textes originaux14. du côté catholique: le père Refoulé. «La traduction œcuménique de la Bible (T. «Ainsi naquit la TOB». 14 Le 23 Janvier 1965. Cette fois-ci. Y participèrent. 11 Au cours de la rencontre. se soient déclarées. le point suivant fut souligné: «bien que certaines autorités protestantes. Prigent. pour assurer la réussite du projet. 234235. Georges Casalis et Pierre Prigent. ce projet conserve cependant un caractère privé». L’accord est réel. chose inacceptable pour les catholiques. Pierre Bonnard. P.

acceptèrent la coopération15. Ez. tous les textes leur seraient soumis en priorité et qu’il serait tenu compte de leurs remarques. Jg. b) La dimension «œcuménique» de l’entreprise impliqua la participation d’exégètes orthodoxes à côté des catholiques et des protestants. malgré la priorité de leurs propres projets. les Prophètes antérieurs (Jos. 5-6. Il fut décidé que. Les promoteurs du projet pensèrent qu’il serait même intéressant d’avoir également une participation des savants juifs. les promoteurs firent alors appel à l’Alliance Biblique Universelle et aux Sociétés bibliques francophones. serve de modèle à la nouvelle traduction16. puis les Prophètes suivants (Es. enfin les Écrits (dans l’ordre Ps. dans la communauté dominicaine du Saulchoir à Étiolles. l’un pour l’Ancien et l’autre pour le Nouveau Testament. R). Jb. les Cinq Rouleaux. impliquant seulement deux professeurs d’exégèse de l’Institut Saint-Serge de Paris. on saisit dans la version de l’Ancien Testament un «esprit d’ouverture à l’égard du judaïsme»17.158 Prof. Les deux éditeurs s’engagèrent à assurer la publication et la distribution de cette nouvelle traduction et parvirent même à un accord complet garantissant l’équilibre administratif et financier de l’entreprise. TOB. etc. Le 2 Avril 1965. qui avaient déjà l’expérience de la Bible de Jérusalem. La présence orthodoxe fut très réduite. La participation au projet n’empêcha pas les Editions du Cerf et les pères dominicains engagés à ce moment-là dans le processus de révision de la BJ de continuer eux-mêmes la révision de leur Bible. Comme celles-ci ne pouvaient assumer seules les investissements nettement plus importants. S. sans participer directement au travail de traduction et d’annotation. les Douze). b) l’ordre des livres «canoniques» suit la Bible hébraïque: après le Pentateuque. les représentants des Sociétés bibliques rencontrèrent les responsables des Editions du Cerf qui. Jr. 16 Cf. malgré les difficultés qu’il présente par endroits. les traducteurs ont parfois renoncé à l’usage traditionnel catholique ou protestant et les ont orthographiés de manière à suggérer la prononciation de l’hébreu 15 .). c) pour les noms propres. 17 La tradition juive fut prise en compte de plusieurs façons: a) la fidélité au texte massorétique de la Biblia Hebraica. travail qui aboutit en 1973. mais confié à une petite équipe qui continua la révision jusqu’en 1978 quand une nouvelle Bible protestante fut éditée sous le nom de Bible à la Colombe. proposèrent que celle-ci. Sans les impliquer officiellement. Les Editions du Cerf. le projet protestant de réviser la Bible de Louis Segond ne fut pas abandonné. Quant aux Sociétés bibliques. Pr. par sa présentation. Stefan Munteanu a) Le financement de l’entreprise dépassait les possibilités économiques des Editions du Cerf.

faciliter la diffusion (même dans les pays d’Afrique). d) le nom de Dieu en hébreu. En Octobre 1965. en Janvier 1967 l’Epître aux Romains… Le 24 Mai 1971. il est mentionné qu’«un certain nombre de chrétiens.-M. MARTIN.LA TRADUCTION ŒCUMENIQUE DE LA BIBLE 159 c) Le problème de la responsabilité de l’édition se posait également. 9-10. selon la traduction de la LXX de Adonaï. protestants et orthodoxes. L’«Association Œcuménique pour la Recherche Biblique (A. Refoulé soulignèrent le caractère ecclésiastique de l’entreprise. Pendant les premières années de ce travail. quelques fascicules isolés de la traduction «œcuménique» furent publiés: en Janvier 1966 le Notre Père.B. . cf.-M.B.O. ayant comme présidents le pasteur Jean Bosc. et lui donnèrent leur approbation en mentionnant que: «une traduction et une édition de la Bible accompagnées d’un appareil critique comportant introductions et notes actuel. Un Comité de patronage fut constitué à cette fin. cf.O. e) les traducteurs rappelèrent parfois dans les notes la tradition juive ou les œuvres des grands exégètes juifs du moyen âge (comme Rashi en 1 Sam 25. 18 Dans le bulletin d’inscription de l’A. également convaincus de la nécessité urgente du travail biblique commun pour mieux approfondir cette Parole et mieux la présenter au monde. ont pris l’initiative de fonder l’Association Œcuménique pour la Recherche Biblique (A.)» composée de catholiques. fut rendu par le «Seigneur». Casalis et le père F. Epître de saint Paul aux Romains. 7. orthodoxes et protestants se réunirent avec les secrétaires de la traduction et les membres du Comité de traduction pour examiner l’ensemble du travail réalisé. TOB. le pasteur M.O. au Centre Saint-Louis des Français à Rome. les membres du Comité exposèrent à Rome à un certain nombre de pères conciliaires et de théologiens le projet et les premiers résultats du travail de la TOB19.R. 19 Le 1er Octobre 1965.B). Boegner et le cardinal J. lors de la dernière session du concile Vatican II. les représentants catholiques. le tétragramme YHWH (traditionnellement traduit «l’Eternel» par les protestants et «Yahvé» par les catholiques).R.6). d) Le statut d’une «traduction œcuménique» exigeait qu’elle soit pourvue des plus hauts appuis ecclésiastiques. M. préparer une concordance et enfin assurer une seconde édition de l’œuvre18. L’Association devait assurer l’édition.R. dont le but est de promouvoir la recherche biblique sous toutes ses formes (Association déclarée)». souffrant de la division des Eglises et assurés que celle-ci ne peut être surmontée que dans l’écoute commune de la Parole de Dieu. Martin présidèrent une réunion au cours de laquelle le professeur G. BOEGNER – J. le père Ambroise-Marie Carré et l’archiprêtre Alexis Kniazeff fut alors fondée à Paris.

F. les Editions du Cerf et l’Alliance Biblique Universelle invitèrent les représentants des Eglises et des communautés chrétiennes participant au projet à célébrer dans l’Eglise StGermain-des-Prés la parution du Nouveau Testament21. qui était à la fois le secrétaire de l’Alliance biblique française (une association interconfessionnelle fondée en 1901 à Paris) et le directeur de la maison d’édition protestante Les Bergers et les Mages. Elles soutenaient que. Fueter. Stefan Munteanu n’engageaient pas les Eglises. 10. Plus tard. et le pasteur P. proposa la publication d’une édition dont l’ABU garderait le copyright de la traduction. le directeur des Éditions du Cerf. la position du pape Paul VI ne fut pas la même pour l’AT. les Sociétés bibliques ne pouvaient pas publier des Bibles comportant des notes.242-243.B. Ensuite.)». du fait de leur caractère érotique.O. F. Si la Ière édition est vouée à une finalité «commerciale». Le 22 Janvier 1973. Le 6 Novembre 1972. secrétaire de la Sb suisse. tandis que Les Bergers et les Mages auraient le copyright des notes.160 Prof. la IIe a une vocation plutôt «missionnaire» pour faciliter.Editions du Cerf) comportant un nombre réduit de notes. 240. REFOULE. il y eut une réaction négative aux Etats-Unis de la part de certaines dénominations protestantes.)».O. le texte du NT de la TOB fut officiellement remis au pape Paul VI par le père Ringenbach. les éditeurs envisagèrent la publication de deux types d’éditions: l’une dite «à notes intégrales» (coédition Editions du Cerf . cf. TOB. Devant cette situation. TOB. le pasteur P. cf. mais seulement les responsables impliqués»20. 8. 239. Le Pape prononça un discours favorable à l’entreprise: «qu’il nous suffise d’exprimer notre satisfaction pour le fait que les cent cinquante artisans de cette traduction – protestants. 22 Un an après la publication en coédition Éditions du Cerf – ABU de la traduction de l’Epître aux Romains (1967). la diffusion de la Bible dans le monde à un prix abordable. Refoulé et G. l’autre dite «à notes essentielles» (coédition ABU . du Cantique des Cantiques». 20 21 . désapprouvant la traduction «en raison de l’introduction et de la traduction inacceptable. Casalis. de par leur statut. Marcel. pendant une audience privée. orthodoxes et catholiques – aient pu se rencontrer d’une telle façon et collaborer dans une telle mesure pour présenter la Parole de Dieu». selon les principes de l’ABU.Les Bergers et les Mages) comportant des introductions et une riche annotation.B. «La traduction œcuménique de la Bible (T. Le 16 Novembre 1975. la version intégrale de la Bible fut officiellement présentée au public et en 1977 parut le texte de la même traduction dans une édition comportant un nombre réduit d’annotations22. REFOULE. «La traduction œcuménique de la Bible (T. les deux secrétaires F.

fut considéré comme un véritable test: si les traducteurs pouvaient s’entendre sur cette épître.24).24). fut publié le premier fascicule de la TOB contenant l’introduction. G. Evdokimov. Pour cette raison. thème qui fut pendant des siècles une sorte de symbole de Dans le Ier fascicule de la TOB. De surcroît. la traduction et les annotations communes. En 1967. la foi (10. au sujet de la «justification par la foi» (Rm 3-5). Le 16 Janvier 1967. CASALIS – F. le professeur P. après un peu plus d’un an de travail. ils donnèrent une place privilégiée à l’annotation25.-M. la sanctification (6.9).9). Martin. Par exemple. Bonnard. cf.-D.23). les notes occupent souvent la moitié et parfois les trois quarts de la page entière. la conversion (2. Tradition et Église. Le premier essai: l’Epître aux Romains Comme nous l’avons vu. Congar et P. le métropolite Meletios. DUPUY.1).LA TRADUCTION ŒCUMENIQUE DE LA BIBLE 161 3. La Bible chemin de l’unité ? 24 Dans sa présentation du fascicule de l’Epître aux Romains. REFOULE. les autorités (13. la TOB débuta avec la traduction de l’Epître aux Romains.1). la chair (1. abordant et expliquant les notions fondamentales de la théologie paulienne. le texte fut présenté au public au Grand Amphithéâtre de la Sorbonne par les membres du Comité de patronage et des représentants des Eglises et communautés chrétiennes impliquées dans le projet23. Dupuy remarqua que: «les traducteurs […] ont-ils dû en convenir: il est plus facile de s’entendre sur la pensée de Paul que de tirer au clair les divergences apparues entre chrétiens au cours de l’histoire à son sujet». Boegner.4). n’a pas constitué un obstacle insurmontable dans la traduction de cette épître24. l’Esprit (1. les traducteurs tinrent présent le rôle que l’épître a pu jouer dans l’histoire de l’Eglise et ils s’efforcèrent de réaliser un texte qui soit agréé par tous. Le fait que catholiques et protestants conçoivent de manière différente les rapports entre Écriture. on y trouve une série d’annotations très valables relatives aux thèmes pauliens majeurs: l’Évangile (1. la Rédemption (3. le cardinal J. Emmanuel. le père B. La traduction œcuménique de l’Epître aux Romains». 421. la Gloire (3. alors la traduction de toute la Bible ne poserait pas de problèmes majeurs. Ce premier essai était aussi le signe d’une situation nouvelle dans le dialogue œcuménique. la Justification (3. 23 .19).3). «Une étape sur le chemin de l’unité. le père Y. Commencer le travail par cette épître qui avait toujours posé aux exégètes de graves questions relatives à son interprétation. B. le professeur P. 25 Composées en petits caractères. Ainsi. les Editions du Cerf publièrent les discours qui furent prononcés par le pasteur M.

qu’il n’est plus possible d’identifier la pensée de Luther sur cette épître avec celle de Paul». KASPER. vise à retirer tout rôle aux œuvres de la justification du pécheur. Cette stratégie permit non seulement la réussite du premier essai.28: Nous estimons en effet que l’homme est justifié par la foib. car l’araméen omet le mot «seulement» là où l’usage occidental le considère comme indispensable. cette adjonction est même nécessaire. 26 . Pour Paul.M.L. 27 S. Bien qu’il s’agisse seulement d’un consensus qui n’élimine pas toute différence. Voici la façon dont les traducteurs fondent leur traduction commune sur la Justification en Rm 3. dans ce passage. de très nombreux documents préparés par des commissions mixtes ont fait progresser le rapprochement entre les catholiques et les luthériens sur la question fondamentale de la Justification. indépendamment des œuvres de la loi. cf. mais elle explique aussi le résultat imprévisible auquel les traducteurs parvinrent: «ceux-ci ne se sont jamais trouvés contraints à opposer une interprétation “protestante” à une interprétation “catholique”»27. «La Déclaration commune sur la doctrine de la justification: un motif d’espérance». 167-172. W. Depuis la traduction de la TOB. Luther a ajouté un mot: «L’homme est justifié par la foi seulement».) un accord sur la compréhension de la doctrine de la Justification intitulé: «Déclaration commune concernant la doctrine de la justification par la foi». Elle ne trahit pas cependant la pensée de Paul qui. à partir des commentaires des exégètes catholiques et protestants. Ainsi. le ton était assez nouveau. le père B. Cette adjonction a donné lieu au temps de la Réforme à une vive polémique. si l’on admet que Paul pense à la manière sémite. les traducteurs restèrent assez objectifs dans l’annotation et ils ne s’engagèrent pas à discuter tous les problèmes et les différences relatives à la Justification26. LYONNET. B. Cela ne veut pas dire A ce sujet. Du point de vue linguistique. La traduction œcuménique de l’Epître aux Romains». 425-426. [note] b) Dans sa traduction de l’épître aux Romains.162 Prof.-D. «Une étape sur le chemin de l’unité. «Traduction œcuménique de l’Epître aux Romains». DUPUY. les responsables de la traduction n’ont aucunement innové […] on reconnaît de plus en plus aujourd’hui chez les catholiques qu’il n’y a plus les mêmes raisons qu’autrefois de s’opposer à l’interprétation de Luther et chez les protestants. la foi est le seul chemin vers la miséricorde de Dieu. Dupuy mentionna: «En introduisant ces remarques dans les notes. Stefan Munteanu séparation. 447. La façon dont ils procédèrent souligne le fait qu’une telle entreprise se propose de rendre plutôt le sens du texte saint et non pas nécessairement d’insister au fond sur les divergences. le 31 Octobre 1999 fut signé à Augsbourg entre l’Eglise catholique et la Fédération luthérienne mondiale (F.

238. 5.B. La forte fidélité au texte n’empêchait pas cependant les traducteurs de proposer au lecteur un texte intelligible.B. 4.O. On sera attentif à rendre les nuances du texte original. Barthélemy. P. mais cela signifie qu’elles furent réglées à travers un débat libre28. Ainsi. La traduction devait donc se présenter d’une manière très classique.28: «Le juif n’est pas dans ce qu’on voit».20. en Suisse29. 28 .25. dans le sens que les particularités formelles du texte hébreu ou grec devaient être accentuées. professeur à la Faculté de Théologie de Fribourg et E. REFOULE. 10. Dans des cas où les protestants et les catholiques divergeaient sur l’interprétation de tel ou tel passage ou telle expression. F. en Rm 2. «La traduction œcuménique de la Bible (T. au-dessous de Martigny. écrit dans un français correct et audible (en pensant dans la mesure du possible à une lecture publique cultuelle)31. 30 «On visera à une traduction aussi exacte et claire que possible. on évitera cependant les paraphrases qui seraient trop éloignées de ce texte». «La traduction œcuménique de la Bible (T. F.)». bien que les traducteurs étaient très fiers de la traduction. 4. Cette fidélité doit être comprise au sens d’une fidélité exégétiquement fondée et non au sens littéral. Une première décision fut de demander aux traducteurs de réaliser une traduction qui soit la plus proche possible du texte original aussi bien au niveau de la forme que du sens30. les réviseurs littéraires intervenaient pour signaler que «ce n’était là que le charabia doux aux seules oreilles des spécialistes !». Les principes et la méthode de traduction Les principes et la méthode de traduction furent délimités par les promoteurs de la TOB lors d’une réunion tenue du 10 au 20 Juillet 1965 dans un chalet des Giettes. ils mentionnèrent dans des notes doubles à chaque fois que nécessaire les diverses positions doctrinales (Rm 1.)». 29 A part les promoteurs de l’entreprise et les principaux collaborateurs. cf. «Ainsi naquit la TOB». REFOULE.O.LA TRADUCTION ŒCUMENIQUE DE LA BIBLE 163 que pendant le travail toutes les discussions entre les traducteurs catholiques et protestants se soient résolues spontanément. 31 Parfois. les réviseurs littéraires remarquèrent que c’était une phrase qui à la lecture publique pouvait s’entendre: «Le juif n’est pas dans ce convoi». cf. secrétaire pour la traduction de la Sb américaine.12). par exemple. Prigent. Nida. dans l’élaboration de méthode de traduction de la TOB furent impliqués divers experts. pour donner au lecteur une idée des moyens d’expression propres à la langue du texte de base. 239. parmi lesquels D.

C’est à dire là où Matthieu et Luc avaient repris un terme de Marc. 238. BABUT. et approfondie au cours des sessions suivantes de traduction. et dans l’intention de ne pas trop disperser la traduction. et à leur signaler des sources. les Évangiles synoptiques. celui-ci était obligatoirement rendu de la même façon dans les trois évangiles». pour des ouvrages plus longs ou plus difficiles. De manière générale. appelés synoptiques.-M. J. plusieurs «Pour l’Ancien Testament par exemple. «La Traduction œcuménique de la Bible (T. Isaïe.)». pour garantir la rigueur scientifique du projet. 32 .B. 6-7. TOB. 51.O. Dans le Nouveau Testament. J. l’Épître aux Romains). les Actes des Apôtres. les trois premiers évangiles.-M. chaque livre fut traduit par une équipe formée de deux traducteurs.B. Vannuelli. «La Traduction Œcuménique de la Bible (T. Les défis d’un travail collectif interconfessionnel La méthode de travail d’une telle entreprise fut également définie au moment de la réunion aux Giettes. des traditions différentes ou des rapprochements intéressants avec d’autres passages. 33 Cf. en Suisse. il fut établi un glossaire des termes techniques et des formules stéréotypes32.B. l’un protestant et l’autre catholique. Pour assurer l’homogénéité. REFOULE. Un tel type de traduction concordante était destiné à permettre aux lecteurs de mieux repérer les différences de vocabulaire. BABUT. les équipes étaient encouragées à harmoniser leurs travaux respectifs à l’aide de la synopse de P. ont été traduits de façon cohérente par leurs équipes respectives. «La traduction œcuménique de la Bible (T.O. pour rendre de façon cohérente les passages communs aux livres des Rois et à ceux des Chroniques. le même mot original par le même mot français surtout quand dans différents passages. A l’intérieur de chaque équipe existait une correspondance régulière et les membres se réunissaient fréquemment. Les principales étapes suivies dans la réalisation de la TOB furent33: a) Avant tout. 5. Le traducteur devait rendre. les coordinateurs avaient dressé une liste d’environ 200 vocables hébreux et de leurs correspondants souhaitables en français. 52-53. dans la mesure du possible.)». lors des sessions suivantes.164 Prof. surtout celle de Founex en 1966.)». une même réalité était désignée de façon identique. De même.O. six ou même huit traducteurs (c’est le cas pour les Psaumes. par des équipes de quatre. le comité d’édition répartit la centaine de collaborateurs en équipes affectées à des livres particuliers de la Bible. Stefan Munteanu Une deuxième décision concernait l’homogénéité de la traduction. Parfois. F.

aux membres du comité de coordination. et ces derniers révisaient leur manuscrit. ainsi qu’aux responsables de l’Alliance Biblique Universelle et au Secrétariat français pour l’unité des chrétiens. annotation. Chaque équipe fut obligée de remettre aux coordinateurs le manuscrit complet de son travail (introduction. le 2 Décembre 1982 se tint à Paris une séance de travail des traducteurs durant laquelle il fut décidé de confier à un petit comité le soin d’établir des directives concernant la révision. en particulier. protestants et catholiques. c) Une fois les premières corrections faites. Après la lecture du texte. le résultat final de la première édition de la TOB ne fut pas totalement parfait. d) Enfin. de vérifier si le travail était conforme aux principes et à la méthode de traduction et aussi d’assurer la liaison entre les divers groupes de travail. La traduction demanda à être révisée. Ainsi. théologiens spécialistes ou non. Le comité désigné . les remarques étaient renvoyées aux diverses équipes de traducteurs qui se réunissaient de nouveau pour la mise au point définitive du manuscrit. Leur rôle était d’intervenir auprès des traducteurs en cas de problèmes de traduction. le texte était alors reproduit et diffusé auprès de tous les collaborateurs (environ 170 exemplaires). prophètes.LA TRADUCTION ŒCUMENIQUE DE LA BIBLE 165 équipes attachées à un même groupe de livres (Pentateuque. Après l’analyse attentive des remarques reçues. Les révisions et la Concordance Malgré les points positifs des principes et des méthodes de traduction et de travail du groupe. à l’homogénéité et à la rigueur scientifique de traduction. Habituellement. deux pour l’Ancien Testament et deux pour le Nouveau. la première traduction était aussi soumise: à deux biblistes orthodoxes de langue française. b) Les équipes bénéficièrent des services de quatre coordinateurs. spécialement en ce qui concernait l’homogénéité. puis à un certain nombre de lecteurs. épîtres pauliniennes…) se réunirent lors de sessions de plusieurs jours ayant pour objet la mise au point sur toutes les questions touchant. après un délai d’environ deux-trois mois. Tous apportaient leurs observations au texte. les remarques des coordinateurs étaient communiquées aux traducteurs. le manuscrit corrigé était encore remis aux membres des comités de coordination qui devaient décider s’il était bon ou non pour la publication. traduction). à des réviseurs littéraires et liturgistes. 6.

à vérifier et à compléter le système de ponts établis entre l’Ancien et le Nouveau Testament. à harmoniser la traduction de certains termes. la disparition d’environ une dizaine de collaborateurs impliqués dans la première édition. le Christ Jésus). Après 5 ans de travail. Paris 1978). cf. et enfin.166 Prof. la difficulté à trouver une personne qui saurait imposer une solution. le refus de certains traducteurs de se soumettre dans leur travail à des directives. Pour l’harmonisation se posait surtout une série de problèmes au niveau du vocabulaire (termes clés ou termes particuliers). 34 . «Nouvelles traductions et révisions de la Bible». Esprit/esprit. Ces recommandations se montrèrent très utiles et guidèrent les traducteurs et les collaborateurs impliqués dans la révision à reprendre tel ou tel passage de leur premier travail. Dominique Barrios (des Éditions du Cerf) et le père Claude Wièner. les pasteurs Jean-Marc Babut et Jean-Claude Margot (responsable de la traduction interconfessionnelle La Bible en français courant). et deux protestants.-C. Le groupe se réunit le 11 Janvier 1983 et établit à cette occasion un rapport en deux points: a) le premier point concernait les difficultés réelles d’envisager une révision fondamentale de la TOB. de relire systématiquement leurs textes et notes avec un regard aussi attentif que critique.. de l’uniformisation de l’orthographe des noms propres (le recours au Dictionnaire des noms propres de la Bible. l’harmonisation des expressions stéréotypes et des passages parallèles34. MARGOT. de l’emploi ou non de majuscule selon le contexte (Royaume/royaume. publiée désormais en deux éditions selon le type d’annotation: «à notes intégrales» (Editions du Cerf/Société biblique française) et «à notes essentielles» (Alliance Biblique Pour la révision on recommandait aux traducteurs: de tenir compte des remarques formulées par divers collaborateurs au sujet des textes dont ils étaient les responsables. des titres (Jésus-Christ. Loi/loi. b) le deuxième point envisageait deux principales propositions en vue de la révision de la TOB: la relecture critique du texte et de l’annotation. Jésus le Christ. le manque d’arbitre en cas de désaccord entre traducteurs. Stefan Munteanu comprenait deux catholiques. Sagesse/sagesse). de soumettre les modifications apportées aux textes aux coordinateurs des équipes de traduction. etc. 55-56. en 1988 sortit la IIe édition revue et harmonisée de la TOB. à savoir: le grand nombre de traducteurs impliqués dans l’entreprise et leur diversité. J. à contrôler la formulation des passages parallèles.

36 Les éditions précédentes de la TOB s’étaient basées pour le Pentateuque sur la «théorie documentaire» qui avait cours à l’époque et qui partageait le matériau en quatre sources (Yahviste. les Editions du Cerf et la Sb française. la recherche biblique conduisit à une révision du Pentateuque: la traduction est très peu corrigée. Deutéronomiste. 35 . J. Et comme la TOB n’est pas une traduction «figée dans le marbre une fois pour toutes». La Concordance de la TOB contient un index alphabétique des mots de la Bible indiquant pour chacun d’entre eux le correspondant hébreu. les traducteurs travaillent pour une nouvelle édition intégrale révisée de la TOB prévue pour 2009. donnant pour chaque mot des langues originales toutes les traductions françaises par lesquelles il est rendu dans la TOB.C.R. de l’évolution linguistique et des recommandations de ses lecteurs. L’utilisation combinée de la concordance proprement dite et des index permet de faire exactement le même travail qu’avec des concordances hébraïques et grecques jusqu’ici réservées aux connaisseurs de ces langues. L’intérêt que suscita le travail de révision permit à l’Association Œcuménique pour la Recherche Biblique d’encourager le projet d’une Concordance de la Traduction Œcuménique de la Bible qui fut publiée en 199335. Elohiste. le mot est cité dans son contexte. sortit une nouvelle édition. dans laquelle le Pentateuque fut entièrement révisé36.B. par les promoteurs du projet: l’A. les spécialistes sont beaucoup plus prudents sur la datation et l’ordre de rédaction des sources.O.LA TRADUCTION ŒCUMENIQUE DE LA BIBLE 167 Universelle/Editions du Cerf). celle-ci propose l’addition à la fin de l’ouvrage de trois index: hébreu. Sacerdotal) rédigées selon cette hypothèse entre le Xe et la fin du VIe siècle av. araméen ou grec et une liste des passages où il apparaît. le 23 Janvier 2004. ce qui permet de se rendre compte comment un mot est employé et donc de mieux saisir le sens. araméen et grec. mais les introductions et les notes sont entièrement reformulées et le tableau chronologique de la fin de l’édition fut refait pour tenir compte des nouvelles connaissances archéologiques. Ainsi. Actuellement. A la différence d’autres concordances. La nouvelle édition fut présentée le 23 Janvier 2004 au COE à l’occasion de la Semaine de prière pour l’unité des chrétiens. A chaque référence. A présent. elle continue à faire régulièrement l’objet de révisions qui cherchent toujours à tenir compte des dernières recherches exégétiques. La deuxième édition apparut dans son ensemble comme un texte qui ne s’écartait pas trop de l’édition originale. Ainsi.

l’évalue à un million d’exemplaire pour sa société. Ainsi. responsable du secteur biblique au Cerf. Stefan Munteanu La traduction sera en général conservée telle quelle avec quelques modifications de détail37. 38 Cela explique aussi le succès éditorial de la TOB. Le texte critique et le canon La rigueur scientifique d’une telle entreprise imposa qu’elle soit établie sur la base des meilleures éditions critiques et selon des accords interconfessionnels. le texte critique employé fut celui de la Biblia Hebraica de R. la TOB est toujours un chantier ouvert. au service d’une meilleure transmission. The Greek New Testament.168 Prof. Kittel et de la Biblia Hebraica Stuttgartensia. Lorsque les traducteurs avaient des raisons sérieuses de le faire. Novum Testamentum Graece et des Sociétés bibliques. Sabaoth. Pour le Nouveau Testament. son directeur Bernard Coyault. ils signalèrent en note d’autres variantes non retenues dans le texte critique proposé par les Sociétés bibliques. il s’en vend entre 200 et 300 exemplaires chaque année et le stock est actuellement épuisé. 37 . Dans l’AT. depuis plus de 40 ans. A la Sb française. En 2006. peu opportune. Pour les livres «deutérocanoniques». le texte de base fut celui de Nestle-Aland. auxquels s’ajoute la production en direction des pays francophones hors Europe. pour le remplacer selon le contexte par pharisiens. le Cerf a ainsi vendu 23000 exemplaires (éditions à notes essentielle et intégrales). selon les responsables de l’édition. essentiellement africains. Quant à la Concordance de la TOB. Cependant. Pour l’Ancien Testament. peuple. chefs. compréhension et proclamation commune de la Parole de Dieu38. S’il est difficile de chiffrer exactement la diffusion de la TOB depuis sa publication. Andrée Thomas. les traducteurs n’éliminèrent pas les autres témoins dignes d’attention: les textes hébraïques (Qumran) ou les versions anciennes (en particulier la Septante). en pleine amélioration et développement. dans le NT il apparut essentiel de revoir la traduction du terme «juifs» (Ioudaioi) dans l’évangile johannique. parle de 21500 exemplaires pour la même année 2006. 7. en conformité avec l’accord établi entre le Par exemple. pour le titre du Seigneur. entre 15000 et 40000 exemplaires selon les autres années. les équivalents proposés par les traducteurs sont «le Seigneur des puissances» et «(le) Dieu des puissances».

ces mêmes passages figurent séparément à la fin des livres «deutérocanoniques» sous le titre «Suppléments grecs au livre de Daniel». Traditionnellement. des cartes géographiques. 40 TOB. dans les éditions «à notes essentielles». il présente une indication des diverses options possibles dans la traduction et l’interprétation d’un texte donné40. à l’Ancien et au Nouveau Testament. permettant de situer le texte dans ses divers environnements linguistiques. Ces introductions. de découvrir la signification d’un certain nombre de termes techniques et de signaler la référence à certains thèmes d’une valeur théologique importante. conjointement avec les notes au texte et les autres aides pour le lecteur. L’objectif des traducteurs était de proposer au lecteur un vrai commentaire biblique. aux endroits où ils se trouvent normalement dans la LXX. un tableau chronologique. 39 . 8. Il faut mentionner que dans le cas des «deutérocanoniques» les éditeurs optèrent pour les suppléments grecs au livre de Daniel à un double choix d’arrangement: dans les éditions «à notes intégrales». d’exégèse et de théologie biblique. Celui-ci apporte une information sur l’état actuel du dialogue œcuménique en matière d’histoire. une table alphabétique des notes principales ou des notions bibliques sur lesquelles il existe des notes (les plus importantes d’entre elles sont signalées par un astérisque).des introductions plus fournies et un appareil de note plus développé. des tables de poids et de mesure. des renvois aux références bibliques parallèles en marge du texte. l’édition comporte aussi: des sous-titres. à chaque groupe de livres. Rahlfs39. Dans les éditions «à notes intégrales». on trouve: . auxquels s’ajoutent parfois une ou plusieurs références à des passages parallèles. Les aides pour les lecteurs La traduction propose aux lecteurs des introductions générales à la Bible. ils sont imprimés en italiques et insérés dans le texte traduit de la Bible hébraïque. la TOB offre à ses lecteurs deux types d’annotations selon les deux éditions. 8. peuvent être considérées comme un instrument utile pour une étude introductive de la Bible.LA TRADUCTION ŒCUMENIQUE DE LA BIBLE 169 Secrétariat pour l’Unité des chrétiens et l’Alliance Biblique Universelle en 1968 et 1987. le texte était celui de la Septuaginta de A. A part les introductions et les notes. et à chaque livre en particulier.

pour le Nouveau Testament.170 Prof. Les deux professeurs avaient une très bonne préparation linguistique et exégétique. le professeur Koulonzime explique les difficultés qu’il a pu éprouvé lors du travail au projet de la TOB par rapport à l’authenticité d’un certain nombre de livres du NT. les éditions «à notes essentielles» contiennent: . le même tableau chronologique et les mêmes cartes41. de géographie et de particularités culturelles. Cette édition est conforme à l’accord conclu en 1968 par l’Alliance Biblique Universelle et le Secrétariat romain pour l’unité des chrétiens. étant bien connus dans le milieu biblique français. ils acceptèrent sans réserve de participer à la traduction de la TOB. Malgré cela. 9. notes explicatives portant seulement sur des points de traduction. Dans une longue lettre de 8 pages envoyée au Mgr Georges (Tarassow). Il s’agissait du père Alexis Kniazeff pour l’Ancien Testament et du père Nicolas Koulomzine. Celle-ci propose strictement le même texte que l’édition à notes intégrales. références parallèles. Les orthodoxes et la TOB La présence orthodoxe à la réalisation de la TOB impliqua la participation de deux professeurs de l’Institut de théologie orthodoxe Saint-Serge de Paris. La disposition de ce minimum d’aides fut étudiée pour faciliter la lecture suivie et l’accès du texte à la note dans la même page. Il 41 42 . 8. les exégètes orthodoxes s’alarmèrent des options critiques proposées dans les introductions et les notes du Nouveau Testament qui mettaient en question notamment l’apostolicité des auteurs et l’authenticité des écrits.un minimum d’indications indispensables à tout lecteur de la Bible (brève introduction. pendant le travail. Stefan Munteanu Au contraire. d’histoire. L’édition est publiée en petit format et comporte d’ailleurs une liste d’abréviations (utilisées dans le texte. A cause TOB. dans les références aux passages bibliques parallèles ou dans les notes) et un glossaire consacré aux termes les plus fréquents nécessitant un complément d’information (on y renvoie par un astérisque placé avant le mot). Cela explique en partie le renoncement vers la fin du projet du père Koulomzine42. Comme ils avaient de très bons rapports avec les autres exégètes catholiques et protestants.

43 «La commission théologique orthodoxe. 1er Septembre 1971. explique à travers plusieurs exemples qu’«il s’agit d’une divergence dans le domaine de la critique biblique et non point sur des positions doctrinales dogmatiques». 4. notamment en ce qui concerne la question de l’authenticité de tel ou tel écrit du Nouveau Testament. N. y voyant un événement œcuménique marquant. La commission théologique orthodoxe souhaite que . A la suite de cette rencontre. a été amenée aux conclusions suivantes: 1. Mais il était difficile dans un travail de ce genre d’éviter certaines oppositions. le 24 Mai 1971 eut lieu pour examiner la traduction une rencontre aux Editions du Cerf entre les autorités ecclésiastiques catholiques. et éloignées de la Tradition et de l’interprétation des Pères. l’ensemble du travail fut examiné par une commission formée d’une trentaine de théologiens orthodoxes qui précisa la position orthodoxe vis-à-vis de la TOB. Si parmi celle-ci certaines ne concernent que des points de détails. cf. Lettre à Mgr Georges (Tarassow). Comme nous l’avons déjà dit. permettant de progresser vers une lecture et une écoute communes de la Bible. pour lequel les problèmes exégétiques ne semblent pas devoir soulever des difficultés analogues à celles afférant au Nouveau Testament. on peut considérer que la collaboration des orthodoxes à la traduction de la TOB fut un peu théorique pour le Nouveau Testament et plus effective en ce qui concernait l’Ancien Testament. la commission théologique orthodoxe fait sienne la visée même de la TOB. les membres du Comité de traduction et quelques autres experts. C’est très précisément parmi ces dernières options que se situent les prises de positions que la commission théologique orthodoxe n’a pas cru pouvoir accepter dans une présentation commune. élaborée par la TOB grâce à une collaboration œcuménique à un niveau scientifique élevé. orthodoxes et protestantes. Les rédacteurs de la TOB ont certes indiqué loyalement dans les introductions comme dans les notes la diversité des positions exégétiques. elle salue la signification du travail accompli. reçoit de la commission théologique orthodoxe un approbation légitime. la commission théologique orthodoxe tint néanmoins à souligner les divergences sur certaines positions jugées trop libérales ou rationalistes. La collaboration orthodoxe demeura effective en ce qui concerne l’Ancien Testament. d’autres ont une porté générale. La traduction du Nouveau Testament en tant que telle. Ce texte est publié en note dans la préface de l’édition «intégrale» de la TOB43. Enfin. et ceci parait le plus important. 2. diversité qui existe d’ailleurs parmi les exégètes de chacune des Eglises. KOULONZINE. 3. soucieuse d’être fidèle aux principes d’une lecture ecclésiale de la Bible. Tout en maintenant leur participation à celle-ci.LA TRADUCTION ŒCUMENIQUE DE LA BIBLE 171 de son départ. dans l’esprit de la Tradition apostolique.

1. Il existe aussi des exceptions: par exemple. De plus. 44 Dans le cadre de cette équipe de travail. Hb 13. un des professeurs de l’Institut Saint-Serge est co-président de l’Association Œcuménique pour la Recherche Biblique. dans l’AT. Ap 11.34: «Comment cela se fera-t-il puisque je suis vierge» (1972)/«Comment cela se fera-t-il puisque je n’ai pas de relations conjugales» (1988). un professeur de l’Institut Saint-Serge est invité à rejoindre l’équipe de traducteurs44. Ap 12. pour une vingtaine de notes du NT. Si le cet événement constitue pour les théologiens et exégètes orthodoxes. . lorsqu’il s’agit de changements importants dans le texte et dans les notes. où il est précisé en note que la traduction littérale est la suivante: «Que ton Nom soit sanctifié». note 1.20. les professeurs de Saint-Serge ont proposé des changements pour mieux exprimer le point de vue dogmatique et exégétique orthodoxe: Mt 5. note p. note e. Jc 5. 10. Rom 5.7. TOB. note b. Rom 3.28. le livre de Jérémie qui se caractérise plutôt par le type de traduction par équivalence fonctionnelle. 73. le résultat fut la réalisation d’une traduction qui renouvelle bien l’approche du texte biblique45. Jn 19. note h. où il est précisé en note que la traduction littérale est la suivante: «puisque je ne connais pas d’homme».13. Rom 10. 10. x.».28. 1 Cor 3. note j. note h.19. F. Avec peu d’exceptions. Depuis 1965. note b. note i. l’occasion de préciser leurs positions herméneutiques et exégétiques dans une recherche concertée avec leurs frères catholiques et protestants. note x.12. MARTIN.25.27. Rom 4. Pour la nouvelle édition de la TOB prévue pour 2009. note a. Rom 1. note h. 45 Le choix de réaliser une traduction par équivalence formelle ne fut pas une priorité absolue. l’équipe de traducteurs.8.32. Chaque fois que le texte de la TOB est révisé. Ap 1. cf. qui accorde une priorité absolue au texte original même quand celui-ci présente certaines difficultés au niveau du sens pour les lecteurs.17.172 Prof. note w.9: «fais-toi reconnaître comme Dieu» (1972)/«fais connaître à tous qui tu es» (1988). formée de spécialistes catholiques et protestants. note g.14. envoie une ébauche du texte aux orthodoxes qui donnent leur aval.9. Rom 1. note p. Lc 1.6. la première demande du Notre Père de Mt 6. note b. Les points forts et faibles de la traduction La TOB est une traduction effectuée selon les principes de l’équivalence formelle. le pasteur Jean-Marc Babut qui coordonne la révision maintient le contact avec les orthodoxes par rapport à l’évolution du travail. Rom 4. «L’importance du texte original dans une lecture sémiotique de la Bible». ou bien dans le NT. Hb 11.2. la participation orthodoxe à ce projet continue a être assurée par les professeurs de l’Institut Saint-Serge. Stefan Munteanu Comme lors des premières étapes de la réalisation de la TOB. note d. note c. ou pour l’annonce de la naissance du Jésus de Lc 1. ici et ailleurs.

46 . «le chemin de sabbat» (Ac 1. la solution choisie fut d’accompagner le texte par des notes qui proposent une équivalence au niveau du sens46. Ces expressions calquées sur l’hébreu ou le grec ne possèdent pas toujours de correspondants syntaxiques dans le français parlé d’aujourd’hui. Lire la Bible en traduction.-M. mais l’inconvénient de ces dernières est qu’elles coupent le texte en très petites tranches et Par exemple. Pour faciliter la compréhension. Il est vrai qu’on découvre dans les notes des informations très utiles qui fournissent parfois une ou plusieurs traductions ou interprétations possibles.20). dans le cas des expressions: «ceindre ses reins» (2R 4. 44-64. Quelques exemples devraient suffire pour faire apparaître ces inévitables problèmes: a) Dans leur effort à mieux se conformer aux principes et à la méthode de traduction. «[j’ai] la bouche grande ouverte contre mes ennemis» (1S 2.12). Rm 12.51). les notes proposent: «se mettre en état de (travailler ou se déplacer)». quelques-unes des expressions restent malheureusement des énigmes et proposer un équivalent français serait hypothétique. etc. «amasser des charbons ardents sur sa tête» (Pr 25. «un peu moins d’un kilomètre». cf. etc. «peuple à la nuque raide» (Ac 7. les traducteurs se sont limités à décalquer le texte original. les traducteurs ont conservé dans le texte certaines constructions et expressions propres aux langues bibliques: «ceindre ses reins» (2R 4. les traducteurs ont souvent fait appel aux notes portant sur des points de traduction. «avec la peau des dents» (Jb 19.21. «le chemin de sabbat» (Ac 1.22. b) Pour expliquer le sens des versets difficiles ou motiver leur choix de traduction. J. 47 C’est principalement le cas des expressions qu’il est impossible au lecteur de déchiffrer à partir des mots qui les composent: «parler sur le cœur de quelqu’un» (Jg 19.29). BABUT. «amasser des charbons ardents sur sa tête» (Pr 25. avec tous les risques de contresens que cela implique47. La critique considère qu’ils devraient résoudre ces difficultés et ne pas laisser au lecteur le soin d’en trouver lui-même la signification.29).1). «prendre à ton compte l’angoisse des malheurs qui pèsent sur lui».22..3). Pour ces expressions idiomatiques.20). Rm 12.20).21. la critique considère cependant que par certains aspects la traduction est partielle et qu’elle présente de vrais inconvénients pour les lecteurs.12).LA TRADUCTION ŒCUMENIQUE DE LA BIBLE 173 principe de réaliser une traduction «aussi exacte et claire que possible» fut en général respecté. sans proposer dans les notes d’autres options équivalentes. Cependant.

car il se rapporte non seulement à la “mer” au sens où nous entendons ce terme (“Vaste étendu d’eau salée…”. d) Parfois.229. Robert). Les trois mots possèdent bien une zone de signification commune.18) ou “mer de Tibériade” (Jn 21.3). 221.174 Prof.1-7 ou Mt 6.11 et Jos 12. mais il peut encore englober des fleuves (le Nil ( ?). MARGOT. Pour évaluer la justesse de cette remarque il suffit de voir. 6. Pour illustrer ce constat. employé dans la TOB pour traduire l’hébreu £Äy (yām) et le grec qa. c) Dans le désir de garder la cohérence du texte biblique et d’indiquer ses relations internes. Jr 51. ce qui permet parfois de traduire l’un par l’autre.lassa (thalassa). 62-64. La critique remarque que les traducteurs auraient eu intérêt à mettre leur science dans le texte plutôt que dans les notes48. Ainsi. la traduction reproduit En principe.-C. la fidélité au texte original fut comprise par une forte fidélité aux mots. Traduire sans trahir. en grec et en français. Cependant. par exemple.9-15 qui sont répartis sur 3 colonnes et 2 pages. Traduire sans trahir. J.1) alors que le lac de Gennésareth n’est pas une “mer” à notre point de vue».5. J. La critique observe qu’à force de réaliser une traduction qui soit fidèle au texte original. 48 . l’Euphrate. Nb 34. mais chacun d’entre eux possède également un champ de signification qui lui est propre. MARGOT.1. les collaborateurs de la TOB décidèrent de ne pas dépasser avec les notes un tiers de page. 49 «Le champ sémantique du mot hébreu yām n’est pas l’équivalent de celui de “mer” en français. les traducteurs ne se sont pas toujours efforcés de distinguer les termes qui n’ont pas rigoureusement la même signification en hébreu.36). pour certains passages la consigne ne fut pas complètement respectée. cf. ou la grande cuve d’airain du temple (1R 7. ce qui rend impossible une vue d’ensemble de la péricope. cf. […] Le même littéralisme ressort de la traduction “mer de Galilée” (Mt 4. ce qui est normal pour une Bible d’étude.23). La critique trouve qu’il serait alors opportun de tenir compte de cette différence de champs sémantiques dans la traduction et de la rendre par des mots correspondants dans l’autre langue49. les traducteurs ont amélioré la traduction sur le plan de l’intertextualité en négligeant le sens. un exemple peut être fait à partir du mot français «mer». Les traducteurs sont arrivés à conserver dans la langue réceptrice l’ordre des mots de la langue source et même leur nature grammaticale. Es 19. un lac (“lac de Kinnéreth” ou de “Kineroth”.-C. les textes de Rm 1. Stefan Munteanu empêchent le lecteur de faire une lecture suivie du texte même.

J. même parmi les plus réservés. des pasteurs et des théologiens. cf. Les informations proposées dans les introductions de certains livres du Nouveau Testament ne sont pas toujours du goût d’un grand nombre de lecteurs catholiques. Certes. 50 . qui ne sont pas toujours conformes au sens du texte original50. Ainsi. J. la traduction fut conduite avec le plus grand sérieux. La contribution de la TOB au travail commun autour du texte biblique La TOB ne prétend pas être la version officielle commune.2) et d’un puits auprès duquel Moïse s’assied au pays de Madian (Ex 2. BABUT. a réuni des exégètes. orthodoxes et protestants. La fidélité aux lois de la grammaire introduit dans ces cas des sous-entendus étrangers au texte biblique: l’existence au désert d’Horeb d’une boisson déjà connue et sans doute considérée comme sacrée. dans les passages qui parlent d’un buisson ardent (Ex 3. les Epître pastorales (I-II Tim et Tite). l’Evangile de Mc. Cependant.15). Traduire sans trahir. 33. Il faut également savoir qu’actuellement nombre de spécialistes. ou bien. par exemple. Son titre de traduction «œcuménique» n’implique pas qu’elle réponde à toutes les questions exégétiques ou qu’elle élimine toutes les différences interconfessionnelles. Mt et même de Jean.LA TRADUCTION ŒCUMENIQUE DE LA BIBLE 175 parfois en français des séquences hébraïques ou grecques. estiment authentiques au moins quelques passages51. 78-79. e) La position prise dans les introductions de la TOB par rapport à l’apostolicité des auteurs et à l’authenticité d’un certain nombre de livres du Nouveau Testament est aussi critiquable. que le puits soit traditionnellement connu. la critique considère que cela peut blesser la conscience chrétienne des destinataires.-M. Lire la Bible en traduction. mais elle ne tente pas de mettre un terme à la recherche d’une meilleure compréhension du texte saint dans les diverses traditions. l’article défini en hébreu biblique n’a pas les mêmes fonctions que l’article défini du français. elle a mobilisé les meilleurs spécialistes. éventuellement unique pour tous les chrétiens. Les traducteurs ont voulu. 51 L’authenticité des ouvres du NT est remise en cause pour: les Epîtres aux Ephésiens et aux Colossiens (dites de la captivité). Elle a fait l’objet des plus hauts appuis ecclésiastiques. des prêtres. Bien qu’il s’agisse de divergences dans le domaine de la critique biblique et non pas sur des positions doctrinales dogmatiques. l’Epître catholique de Jacques.-C. la TOB reproduit en français la séquence hébraïque: «du milieu du buisson» et «près du puits». 11. MARGOT. qu’un mot hébreu précédé par l’article défini soit rendu en français par un mot précédé lui aussi de l’article défini.

. F. 49-57. in M.. DEGLI INNOCENTI ed.. Connaître la Bible 11/12. Paris 1993. Lire la Bible en traduction.. BIBLIOGRAPHIE BABUT. publié avec le concours de . du Centre informatique et bible.. in Les enjeux de la traduction. Bib 48 (1967) 446-449. Cahiers de la Traduction Œcuménique de la Bible 1. J. B.. MARTIN. 7-8. publié sous la dir.. W. Epître de saint Paul aux Romains. – MARTIN. La Bibbia lacerata.-M. Concordance de la Traduction Œcumenique de la Bible. CANNUYER.B. ed. in La Bible en français. Lire la Bible 113. responsables scientifiques P. M.. G. «Catholicisme et Bible». Guide des traductions courantes. La traduction œcuménique de l’Epître aux Romains».. La TOB demeure une preuve pour les chrétiens encore divisés qu’il est possible de progresser vers une lecture. 238-244. CASALIS.. 12-35. ed. «Une étape sur le chemin de l’unité. F.-M. Montréal 1987. Milano 2002. La Bible chemin de l’unité?.. LYONNET. Paris 1967.176 Prof. «La déclaration commune sur la doctrine de la justification: un motif d’espérance». C. X. Paris 1967. Percorsi Ecumenici. «L’avventura della Traduction œcuménique de la Bible (TOB): 1963-1976». J. BOGAERT..-D. in Dictionnaire Encyclopédique de la Bible. DC 2220 (2000) 167-172. 83-95. «La Traduction œcuménique de la Bible (T. Bruxelles 2002. L’interpretazione delle Scritture cammino di unione tra i cristiani.)». «L’importance du texte original dans une lecture sémiotique de la Bible».O. – REFOULE. ______. BOEGNER. S. La vie spirituelle 537 (1967) 416-441. «Traduction œcuménique de l’Epître aux Romains». Abbaye de Maredsous. Stefan Munteanu mais elle est cependant proposée aux Eglises et aux communautés chrétiennes comme une entreprise privée. DUPUY. L’expérience des missions chrétiennes (Actes des sessions 1995 et 1996 de l’AFOM et du CREDIC). Paris 1997. une écoute et un témoignage communs des Saintes Ecritures. LEON-DUFOUR. KASPER.-M.

Collection du CREDIC 14. publié avec le concours de la Coopération Missionnaire et du Centre André Latreille (Université Lumière – Lyon 2). PRIGENT. 63-77. Traduction Œcuménique de la Bible. Le Pentateuque. in Les enjeux de la traduction. Lausanne 1979. etc. Les cinq livres de la Loi. Toronto – Montréal 1978. ______. L’étude s’appuie tout particulièrement sur le matériel mis à disposition par les maîtres d’œuvre du projet: l’Association Œcuménique pour la Recherche Biblique (AORB).B. Lyon 1997. Collection du CREDIC 14. «Nouvelles traductions et révisions de la Bible». Turnhout 1991. REFOULE. 232-244. Torino 1998. Histoire illustrée du moyen âge à nos jours. Outre une bibliographie spécifique sur la TOB. BOGAERT.. J. . Paris 2003. 51-61.O. Les Bibles en français. 19872. observations émanant des lecteurs. MARGOT. Traduction Œcuménique de la Bible.. traducteurs et responsables de l’édition: procès verbaux de réunions. La théorie de la traduction et son application aux textes bibliques.. l’auteur a fait usage d’un matériel inédit provenant des promoteurs du projet. P. «La traduction œcuménique de la Bible (T. Traduire sans trahir. TOB la Bibbia da studio.. Réforme 3207 (18-24 Janvier 2007) 9. Lyon 1997. ed. Paris 1976. Traduction Œcuménique de la Bible. commentaires élaborés en vue de la présentation des textes. in P.M. les éditions du Cerf et la Société biblique française.)». F. L’expérience des missions chrétiennes (Actes des sessions 1995 et 1996 de l’AFOM et du CREDIC). L’Age d’homme. «Ainsi naquit la TOB».LA TRADUCTION ŒCUMENIQUE DE LA BIBLE 177 la Coopération Missionnaire et du Centre André Latreille (Université Lumière – Lyon 2). notes informatives internes. 1994.-C.

Ceux qui lisent et utilisent la TOB. cherchent souvent à comprendre de plus près l’histoire de cette traduction. dans le but d’apprécier plus finement les fruits. l’évolution et le rôle de la TOB dans le contexte œcuménique. le texte-même et les notes de la TOB. exégétique. . et enfin.178 Prof. les convergences. les limites et les différences de cette traduction par rapport aux autres. Stefan Munteanu La traduction œcuménique de la Bible Un modèle de collaboration autour du texte biblique Résumé: L’originalité de la Traduction œcuménique de la Bible (TOB) parmi les autres traductions de la Bible attire souvent l’attention de ses lecteurs sur la naissance. l’apport de la traduction dans les relations entre les Eglises… Une partie de ces informations se trouve dans les introductions. les points forts et les points faibles de la traduction. ni comment cette traduction a réussi à gagner une place aussi importante dans le patrimoine biblique français et même mondial. les difficultés des traducteurs dans leur travail commun. les décisions prises par les responsables de l’édition pour assurer la diffusion. mais leur seule lecture ne suffit pas pour comprendre comment cette traduction a vu le jour. particulièrement les spécialistes de la traduction. les exégètes et les personnes directement impliquées dans le mouvement œcuménique. les joies et les obstacles de cette tâche. pastoral. la réalisation et le développement de ce projet interconfessionnel. Pour combler cette lacune. comment la traduction a été acceptée par les diverses Eglises. claire et accessible à tous. l’histoire. biblique. l’article présente de façon synthétique. missionnaire contemporain. comment elle peut être utilisée à côté des traductions propres à chaque confession. comment s’est déroulé le travail des traducteurs et des réviseurs.

pentru cunoaşterea lui Iisus care vin prin credinţă1. în Studies in the Forth Gospel. Phillips. 2 G. El începe cu ble. 71. ble. J. Phillips analizează o serie de termeni pentru diverse niveluri ale „vederii”. The Johannine Literature. Nu se pune problema că verbele privind vederea domină în cea de-a patra evanghelie.pw nu este un termen cu totul negativ. dar nu pentru a înţelege adevărul spiritual profund. Cele mai multe apariţii se găsesc în cap. Mowbray. Sheffield. Ilie Melniciuc-Puică Introducere Evangheilia după Ioan. 1993. Sheffield Academic Press. Painter. B. p. vol.pr. acela se poate înşela. fericiţi sunt cei ce n-au văzut şi au crezut”.W. preaslăvind-o pe cea din urmă şi denigrând-o pe prima pe baza textului din In 20. p.Mărturii despre teofanie în Evanghelia după Ioan Lect. abundă în mărturii despre dumnezeirea Fiului Cuvântul Întrupat.pw.L. p. Phillips a spus că viziunea şi credinţa nu se exclud una pe alta ci stau pe poziţii diferite într-un proces continuu al formelor de înţelegere2. (trans. Friedrich. Faith and Vision in Fourth Gospel. S-a spus că a vedea este metafora predominantă la Ioan.pw. G. ed. Bromiley.29: „pentru că m-ai văzut ai crezut.L Cross. The Theological Dictionary of the New Testament2. London. 2000. însă tipul de vedere trebuie să fie conform cu ceea ce se vede. vederea ochilor. 1 . Lindars. SPCK. 1957. art. 9.Verbul ble. 83. Este folositor dar nu este potrivit în sine3. London. în care Iisus îl vindecă pe orbul din naştere. Ioan foloseşte cuvântul de 15 ori. Unii au spus că Ioan pune în opoziţie credinţa şi viziunea.dr. Totuşi. Toată lumea trebuie să vadă la acest nivel tot timpul. folosind numeroase expresii care exemplifică facultatea de „a vedea”. 1975. 89. F. A. ble. Kittel. 3 G.R. John: Witness and Theologian. G. cu sensurile şi gradările spirituale necesare.L. care este cel mai obişnuit mod de a vedea. Ceea ce deschide dezbaterea este relaţia între a vedea şi a crede. (TDNT).) G. Acest pasaj nu apreciază complexitatea interpretării viziunii de către Ioan. şi dacă cineva insistă să vadă superficial cu ochii ceea ce poate fi perceput doar la un nivel mai profund. I.pw este utilizat corect pentru a prezenta realitatea de zi cu zi a vieţii.

El sugerează: „conţinutul intelectual al celor văzute a ajuns să domine actul fizic al vederii” şi este cel mai frecvent folosit de autorul celei de a patra evanghelii drept cuvânt al „vederii”5. de a „observa” ceva senzaţional. pentru că merge dincolo de ideea că ceea ce se vede şi se crede sunt tipuri contradictorii de percepţie.L.L. adesea în legătură cu cei care sunt martorii lucrurilor văzute de Iisus. 5 G.. Înrudit cu el este qea. la un nivel mai adânc.180 Lect. Actualitatea exegezei Sfinţilor Părinţi. care rezistă oricărei corespondenţe rigide. Ilie Melniciuc-Puică Următoarea treaptă conform lui Phillips este qewre. Evanghelia a patra – preocupată mai ales de divinitatea Cuvântului întrupat în Iisus Hristos – este străbătută de exprimări ale vederii şi mărturiei despre El. Categoriile de viziuni ale lui Ioan se datorează orbirii ironice a celor care îl văd pe Iisus cu proprii ochi. cit. p.pr. În Evanghelia lui Ioan există niveluri diferite de vedere. 4 . care accentuează identitatea între Iisus istoric şi Hristos Iisus. ivdo. Revista Teologică. cit.w deseori se află la poarta tipului cel mai înalt de viziune. Nu acelaşi lucru se poate spune în privinţa cheii celei de a patra evanghelii. dar fără „o foarte mare percepţie a semnificaţiei lucrului văzut”.39).w4 şi înseamnă „a privi cu atenţie”. Mihoc. Există o fluiditate pentru folosirea de către el a termenilor privind vederea. cu mult mai multe conotaţii duhovniceşti. însă care nu percep semnificaţia mai profundă a celor văzute. Este folosit de 22 de ori. V.w este un termen critic din evanghelia a patra. Ei „văd”. în diferite grade ale cunoaşterii. art.ntej) şi au crezut” şi nu face o Referitor la acest sens al vederii. p. însă punctul esenţial al acelei enumerări îl reprezintă credinţa. pisteu. dar adevărul despre El le rămâne ascuns. care reprezintă cămaşa de forţă terminologică. 6 Relaţia între „vedere” şi „încredinţare” este specifică relatărilor post-pascale.85-90. 88. Dr. O`ra. Iisus în exprimarea ioaneică explică că aceşti orbi pot fi extrem de pioşi. analiza lui Phillips se bazează pe vedere7. a se citi Pr. dar ei sunt oricum orbi. pentru că se bazează pe cuvintele Scripturii (In 5.dr. Prof. p. Este important acest lucru. (VI)1997.w care înseamnă o întâlnire de relaţie completă cu cel care este văzut6. Philips. dar incorect. În general. 7 G.omai care are semnificaţia suplimentară de a privi un spectacol. O`ra. 84.. op. deoarece refuză să vadă înţelesul adevărat al celor care speră să le vadă. Phillips. Când Iisus spune „Fericiţi sunt cei ce n-au văzut (mh.

Sheffield. Viziuni şi martori: Ioan Botezătorul. deoarece Scriptura începe cu cei care „au văzut” Logosul şi chiar fără a avea dovada a ceea ce de obicei este indirect şi ascuns. care apărea prin Hristos. Stegner).R. cum ar fi putut ei „să vadă” de vreme ce Logosul încă nu era complet vizibil. Ioan Botezătorul se plasează între Scriptura Vechiului Testament şi Întruparea Logosului.41. p.56. Urmăm linia lui Martin Hengel8 care a spus că Ioan evanghelistul îi priveşte pe cei patru ca pe nişte personalităţi paradigmatice ale Logosului în Israel. The Old Testament and the Forth Gospel. ci atrage atenţia asupra celor care trunchiază înţelegerea completă a credinţei. 8. Metoda lui Ioan de folosire a Scripturii poate fi descrisă ca tipologică. datorită viziunii profetice.A. Avraam este actorul principal în drama biblică. vom lua în considerare figurile celor amintiţi în aceste texte – Moise. Ioan îi vede pe martorii Vechiului Testament ca pe cei care au văzut Logos-ul prin credinţă. 1994. Pentru a susţine cele spuse.46. Totuşi. Sf. au pătruns într-o asemenea relaţie de comuniune profundă cu Hristos. de „a vedea” Logosul divin în diverse situaţii. Scriptura este în esenţă amintirea păstrată de către cei care au văzut Logosul şi care au relatat cele văzute. Ioan Botezătorul. Avraam şi Isaia – şi apoi să-l adăugăm pe Sf. Isaia şi Moise Să revenim la textele citate de In 5. JSNTSup 104. 8 . în sensul faptului că relaţia cu trecutul prezintă mai mult experienţe istorice tipologice asemănătoare celor din textele scrise. Ioan nu este interesat de „fapte” în sensul producerii lor istorice. în Gospels and Scripture of Israel. Avraam.29b astfel: „fericiţi sunt cei care chiar dacă nu au dovada clară a pătrunderii nivelelor de jos ale vederii. Această analiză este importantă pentru noi. încât văd adevărul în toată mărimea lui. deşi nu chiar în acelaşi sens. Sheffield Academic Press. Hengel.MĂRTURII DESPRE TEOFANIE ÎN EVANGHELIA DUPĂ IOAN 181 distincţie clară între două fenomene contradictorii reciproc. nu cu ochii ci cu credinţa”. Scriptura spune de experienţa celor ce au precedat Logosul întrupat. Toţi sunt M. aceasta se subînţelege. momente şi contexte. Moise şi Isaia sunt autori biblici. 389. Toţi patru pot fi priviţi drept „figuri ale Vechiului Testament”. că au fost binecuvântaţi cu o viziune a adevărului. Evans şi W. C. (ed. L-am putea interpreta pe In 20. Dacă n-ar fi aşa. 12. Deşi el nu o spune clar. prin cele dăruite. putem spune că Sf. ci de „faptul” recurent.

Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină” (In 1. A-i da atenţie Sfântului Ioan Botezătorul. deoarece demonstrează rolul vederii şi mărturisirii de dinaintea venirii lui Iisus. Dr. descriind coborârea Sf. Ilie Melniciuc-Puică reprezentativi pentru discuţia noastră. Mulţi au putut să vadă pe Ioan ca fiind „făclia care arde şi luminează” (In 5. Ioan Botezătorul l-a văzut în realitate pe Iisus.dr. El „a venit să mărturisească despre Lumină. ar însemna să rămânem în întuneric. vol. ca fiind cea către care se Pr. iar eu să mă micşorez”. Totuşi. Ioan Botezătorul îl identifică pe Iisus drept „Mielul lui Dumnezeu” (In 1. Situaţia specială a lui Ioan. III.pr.30: „El [Iisus] trebuie să crească. Duh asupra lui Iisus (In 1. Ioan. dar n-au putut să vadă dincolo de lumina sa reflectată. dar trebuie să facă loc pentru descopeririea infinit mai completă şi mai strălucită a Tatălui prin Hristos. chiar dacă nu se vorbeşte în mod strict despre el ca despre o figură a Vechiului Testament. dar a nu vedea că lumina sa ar fi secundară. 2001. este clarificată în Evanghelie.36). Studiindu-i pe aceşti patru martori deosebiţi putem înţelege cadrul teologic de pe care a lucrat Sf. Introducere în Studiul Noului Testament. Mărturia lor este valabilă doar la ce se referă. Stelian Tofană.34). Presa Universitară Clujeană. Spre deosebire de profeţii Vechiului Testament.7-8). precum şi asupra modului cum el a conceput Scriptura. p. 1. Ioan Botezătorul demonstrează atât importanţa cât şi limitările predecesorilor lui Hristos. Conf. Ev. ultimul dintre profeţi care însumează în sine mesajul profeţilor”9.29. el nu poate fi pus în locul celui despre care mărturiseşte (Ioan mărturiseşte [Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină]). ilustrează relaţia între „a vedea” şi „a mărturisi” în cel mai clar mod. astfel încât mărturia sa are o greutate deosebită. Ioan este atât „martorul cheie al Logosului” cât şi o figură de tranziţie între vechea şi noua epocă a istoriei mântuirii. El este „reprezentantul lui Israel care crede de-a lungul veacurilor. ca toţi să creadă prin el. Ioan Botezătorul descrie propria sa funcţie în In 3. 9 .182 Lect. 225-226. Sfântul Ioan Botezătorul – martor şi înaintemergător al Logosului Sfântul Ioan Botezătorul. totuşi.35). Făcând aceasta Sf.33) şi recunoscând prezenţa Fiului lui Dumnezeu (In 1. ca fiind cel care arată lumina. Cluj.

9-10. Ioan Botezătorul şi Isaia servesc pentru a încadra prima parte importantă a Evangheliei: „Cât aveţi Lumina. Porter. Rolul lui Ioan în relaţia cu Iisus este importantă. 2006. credeţi în Lumină. 10 . Fortress Press. 12 „A venit ceasul”10. regăsite în evangheliile sinoptice.1 şi Is 6. ca să fiţi fii ai Luminii.37-50 formează un epilog al acestei părţi. Dacă mărturia Sfântului Ioan Botezătorul din cap. Evanghelist Ioan afirmă clar rolul lui Isaia în vederea şi mărturisirea Logosului este In 12. textul din In 12. Eerdmanas. ei tot nu credeau în El. Moloney. p. în Fapte şi în epistolele F. Francis Maloney numeşte cap. Textul în care Sf. They Saw His Glory and Spoke of Him. ca să se împlinească cuvântul proorocului Isaia.MĂRTURII DESPRE TEOFANIE ÎN EVANGHELIA DUPĂ IOAN 183 arăta. Miller. S. Grand Rapids. Şi. două pasaje din kerigma apostolică ce se bazează pe Scriptura Vechiului Testament. 1996. Sf.36b-41. ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima şi ca nu cumva să se întoarcă şi Eu să-i vindec». subliniind locul deosebit din textul evangheliei după Ioan. 2. Sfântul Ioan Evanghelistul citează pe Is 53. 1-3 asigură o introducere pentru „cartea semnelor”. când a văzut slava Lui şi a grăit despre El”. în viziunile din capitolele 6 şi 53 Limbajul şi imaginile lui Isaia şi mai ales deutero-Isaia îi furnizează lui Ioan multe din temele importante. Minneapolis. în raport cu cea pe care martorii Vechiului Testament au văzut-o înaintea sa. şi care asigură o tranziţie până la capitolele 13-20. Acestea le-a vorbit Iisus şi. S-a ascuns de ei. 22. rezumând misiunea publică a lui Iisus ca fiind „o descriere a refuzului [omenesc] pentru lumina şi viaţa divină”11. Acestea a zis Isaia. cine a crezut în ceea ce a auzit de la noi? Şi braţul Domnului cui s-a descoperit?» De aceea nu puteau să creadă. deşi a făcut atâtea minuni înaintea lor. plecând. Signs and Shadows: Reading John 5-12.L. pe care l-a zis: «Doamne. în Hearing Old Testament In the New Testament (ed). că iarăşi a zis Isaia: «Au orbit ochii lor şi a împietrit inima lor. un pasaj plasat la confluenţa dintre capitolele 2-12. Profetul Isaia – martor al slavei.E. 134. 11 P. p.

The Light Has Come: An Exposition of the Fourth Gospel. To See and not Perceive: Isaiah 6:9. Shaffield.10 in Early Jewish and Christian Interpretation. p.13 Dumnezeu spune prin Isaia: „Iată.J. p. Robul Meu . 13 L. Ce are aceasta a face cu viziunea sa despre slava lui Iisus? Auzim imediat un ecou al lui Is 6.dr. 12 . 15 E. Totuşi. Ioan susţine că cuvintele lui Isaia au fost împlinite prin respingerea şi refuzarea lui Iisus de către propriul său popor.11: „Întru ale Sale a venit. M. 104.Leuven. Grand Rapids. 1982. 1996. 196. Aşteptând mântuirea.41: „Isaia a zis [că ei vor fi orbiţi de necredinţă] pentru că ei au văzut [în mod clar despre Iisus] slava Lui şi a grăit despre El”. într-un fel. Ilie Melniciuc-Puică pauline12. deoarece întreaga istorie a lui Israel este plină de mărturii privind neputinţa poporului lui Dumnezeu de a accepta cuvântul Domnului. Targumul Ionatan spune că profetul a văzut „slava” Domnului în templu14. 1999.pr. Iaşi. identificându-l pe Domnul Hristos cu Robul Domnului despre care a vorbit Isaia15. 162. doar la asta se putea aştepta. Semen. p. 1989. p. în C. 1999.. Ed. comentarii asupra lui In 1.R. p. Cele spuse de Evanghelistul Ioan până aici reprezintă. 14 Pr. Cum poate fi atins adevărul de o lume ale căror modele fundamentale de gândire sunt îndrumate prin minciună?”13 Iisus a făcut semne şi minuni precum Moise înainte de El.. Ceea ce încearcă să spună evanghelistul nu este prea limpede totuşi. Peeters. Menken. 172. Tema respingerii este explicată în comentariul de început al lui In 12. Se va ridica. Ekblad. Însă există o altă „înălţare” sau referire la Isaia. Folosirea lui Isaia de către Ioan. 129.J.184 Lect. Eerdmans. P. Old Testament Quotations in the Fourth Gospel: Studies in Textual Form. Se va sui. Newbigin. în care profetul L-a văzut „pe Domnul stând pe un scaun înalt şi măreţ şi poalele hainelor Lui umpleau templul”. Textele lui Isaia ne ajută să explicăm respingerea lui Iisus. dar ai Săi nu L-au primit”. Isaiah’s Servant Poems According to the Septuagint. Evans. Leslie Newbigin spune cu privire la acest pasaj că se referă la „paradoxurile indescriptibile ale revelaţiei. Cuvintele lor erau şi cuvinte de mustrare a celor care refuzau să audă. În 52.A. Kok Pharos Publishing House. dar ele sunt întâmpinate cu neîncredere consecventă. Trinitas. Sheffield Academic Press. Kampen. Experienţa lui Moise şi a proorocilor o preced pe cea a lui Iisus. Apostolul Ioan foloseşte aceste texte pentru a exprima nereuşita lui Iisus de a câştiga un mai mare număr de ucenici dintre iudei. Se va înălţa foarte sus”. din perspectiva Apostolului Ioan.

iar cealaltă privind supravegherea paternă asupra celor credincioşi Domnului. Cu ajutorul cuvântului cheie „înălţat” Ioan leagă viziunea din templu de Is 6. în vreme ce Ioan spune că Avraam a văzut Logosul. o tradiţie care nu este reprezentativă pentru evangheliile sinoptice18. fiecare dintre aceste obiecţii pot fi elucidate pe parcurs. altfel este dificil de a da vreun sens v. 130. 41. Ioan Botezătorul şi Isaia ilustrează modelul viziune-martor. op. observăm că Ioan este unicul dintre evanghelişti care subliniază misiunea lui Avraam. 18 În mod obişnuit. Motivul pentru care textele pot fi înţelese în acest fel îl reprezintă faptul că autorul l-a văzut pe Hristos în templu şi a vorbit despre suferinţa Sa dreaptă. Totuşi.A. el nu l-a văzut de fapt. Evans. evocă o referire „implicită şi nemincinoasă” la Is 52-53. p. Părintele Avraam a văzut ziua Domnului Întorcându-ne la tratatrea lui Avraam în Evanghelia a patra.36b-41 astfel. Isaia a văzut adevărul că Logosul îl va slăvi pe Dumnezeu şi va fi slăvit de către Dumnezeu. Ioan prezintă Scriptura ca păstrătoare a viziunii lui Isaia privind Domnul/Logos despre care a depus mărturie profetul. Aceasta se aplică la Ioan pe parcursul folosirii Scripturii. după moartea lor. după cum spune Evans16. p. Avraam şi Moise nu se încadrează în tipar atât de bine. 131. Pasajele cu Isaia nu sunt citate şi nici nu se referă în mod specific la împlinirea lor în lumina lui Hristos. Această aluzie are mult înţeles. nu aminteşte despre mărturia lui Avraam. şi formează un tip de cadru în jurul „cărţii semnelor”. Scopul lui Ioan este să folosească tradiţia despre Avraam în C. 3. deoarece. Cântările Robului sunt fundalul scripturistic cheie pentru acest pasaj. de tema Robului Domnului care suferă conform deutero-Isaia.. În In 12. În schimb. metaforele şi figurile lui Isaia sunt interpretate simbolic şi spiritual. provenind dintrun punct al trecerii către descrierea patimilor.MĂRTURII DESPRE TEOFANIE ÎN EVANGHELIA DUPĂ IOAN 185 capitolul 12. după cum spune Evans17. şi în timp ce Moise a afirmat (scris) despre Iisus. există două abordări ale personalităţii patriarhului Avraam: una referitoare la credincioşia faţă de făgăduinţa făcută de Dumnezeu privind descendenţa multor neamuri din el. cit. Ibidem. Din prima abordare amintim posibilitatea 17 16 . şi devind calea de exprimare a înţelesurilor referitoare la Iisus Hristos şi la cuvintele Sale. când era înălţat pe cruce.

care „văd” dar nu văd într-adevăr. Şi nu L-aţi cunoscut. Iudeii I-au zis: Acum am cunoscut că ai demon. Textul cheie pentru cercetarea noastră îl reprezintă In 8. 51-59: „Adevărat. H. Cambridge. slava Mea nimic nu este. 389. dar Eu Îl ştiu.Nu cumva eşti Tu mai mare decât tatăl nostru Avraam. despre Care ziceţi voi că este Dumnezeul vostru. trecând prin mijlocul lor. Avraam. Cambridge University Press. Dodd. de asemenea şi proorocii. 1963. nu va vedea moartea în veac. adevărat zic vouă: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam. The Interpretation of the Fourth Gospel. În cap. de a crea chiar şi din pietre fii ai credinţei (Mt 3. şi să arate. . relatarea parabolei cu săracul Lazăr şi bogatul nemilostiv (Lc 16). 7 Iisus spune că El este cel prin care „curg râuri de apă vie” (7. dar care sunt cu adevărat orbi. În cap. care provine din credinţă şi supunere. nu prin naştere. că Avraam a văzut mântuirea viitoare ce se va împlini prin Hristos.9). I. care trebuie să recunoască lumina. Ilie Melniciuc-Puică două moduri: să dovedească descendenţa reală din Avraam.” Acest pasaj este plasat într-o secţiune mai lungă (cap. S-a dus. La începutul sec.pr. Deci au luat pietre ca să arunce asupra Lui. 7-8) care se desfăşoară la Sărbătoarea corturilor. care a murit? Şi au murit şi proorocii. Dar Iisus S-a ferit şi a ieşit din templu şi. Sărbătoarea corturilor „s-a umplut de un puternic element de aşteptare eshatologică”19 şi Ioan foloseşte cu îndemânare descrierea pentru a spune că Iisus reprezintă împlinirea acelor aşteptări. în al doilea rând. a fost bucuros să vadă ziua Mea şi a văzut-o şi s-a bucurat. adevărat zic vouă: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu. Avraam a murit.186 Lect. Cine te faci Tu a fi? Iisus a răspuns: Dacă Mă slăvesc Eu pe Mine Însumi. Deci au zis iudeii către El: Încă nu ai cincizeci de ani şi l-ai văzut pe Avraam? Iisus le-a zis: Adevărat. 19 C. aş fi mincinos asemenea vouă. iar din a doua. Iisus se adresează căpeteniilor şi fariseilor. Tatăl Meu este Cel care Mă slăveşte. o observaţie care atrage conflictul cu „iudeii” necredincioşi. şi dacă aş zice că nu-L ştiu. nu va gusta moartea în veac. Ci Îl ştiu şi păzesc cuvântul Lui.dr.38). părintele vostru. p. 8 el se identifică cu „lumina lumii” (8. iar Ioan construieşte descrierea pe baza aluziilor la două ritualuri iudaice: aducerea apei de la scăldătoarea Siloamului şi aprinderea luminilor. conducerea religioasă a lui Israel. şi Tu zici: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu.12).

p. Disinheriting the Jews: Abraham in Early Christian Controversy. arată. El trăia aşteptând cu credinţă făgăduinţele lui Dumnezeu şi propria sa siguranţă depindea mai ales de Dumnezeu. Westminster. care a murit?”. Story of Abraham in LukeActs. 1976.MĂRTURII DESPRE TEOFANIE ÎN EVANGHELIA DUPĂ IOAN 187 Controversa este centrată pe insistenţa lor că ar fi descendenţii lui Avraam. p.A. „Avraam şi-a încheiat seria de evenimente care marchează timpul. nu va gusta moartea în veac. 1966 în Jesus in the Memory of Early Church. dincolo de orice timp. Siker. Chiar dacă ei „văd” doar la un nivel inferior. dar Iisus spune „Dacă aţi fi fiii lui Avraam. că părintele lor nu este Avraam20 – sau Dumnezeu – ci diavolul. ei sunt martori nepotriviţi în favoarea adevărului. În tradiţia iudaică lui Avraam i s-a dat viziunea împlinirii viitoare a făgăduinţelor Domnului21. pentru a spune că înaintea J. Prin credinţă. „se întinde dincolo de zilele lui Avraam. p. dar Ioan explică că ei sunt doar urmaşi (spe. Într-adevăr. nu fii (te. John Knox. 22 Ibidem. 63.rma) după carne.Lover or Beloved of God. de asemenea şi proorocii. 147. Goshen-Gottstein. Augsburg. Refuzul lor de a vedea adevărul. şi Tu zici: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu. Mântuitorul Hristos a adus adevărul la lumină. 1991.. Louisville. Minneapolis. 1987. A spune conducătorilor religioşi că ei sunt fiii diavolului este o modalitate sigură de a obţine o reacţie. spune Iisus „pentru că Avraam s-a bucurat că a văzut ziua mea. Iisus. La fel de bine pot fi urmaşii biologici ai lui Avraam. În v. În viziunea lui Ioan fundalul vieţii lui Avraam anticipa împlinirea prin Iisus. Avraam a văzut că dependenţa de Dumnezeu va fi stabilită ca adevăr fundamental al cosmosului. Avraam a murit. Creştinii timpurii credeau că Avraam era om al credinţei datorită „deschiderii sale faţă de cuvântul lui Dumnezeu”. 64. „Eu sunt mai mare decât Avraam”.52 interlocutorii lui Iisus spun: „Acum am cunoscut că ai demon. 65. El a venit şi a plecat”22. 21 Moshe H. Nu cumva eşti Tu mai mare decât tatăl nostru Avraam. N. p. Guilford. pentru că este Logosul.. 20 . Abraham . astfel.kna) după Duh.56). a văzut-o şi s-a bucurat” (In 8. Dahl. USA. aţi face faptele lui Avraam” (In 8. Four Quarters Pub Co.39). Totuşi. S. Insistenţa privind demnitatea lor provine din relaţia lor cu Avraam. Love & Death in the Ancient Near East. Avraam a prevăzut că modul de slăvire a Tatălui prin supunere totală a Domnului Hristos ar fi slăvirea supremă.

Iisus din Evanghelia după Ioan nu este „al doilea Moise” în sensul recapitulării sau construirii misiunii sale pe baza predecesorului său24..dr. iar slava şi adevărul au venit prin Iisus Hristos” (1.S. 92.P. dar ei înţeleg greşit importanţa rolului Mântuitorului. odată cu venirea lui Hristos. ExpTim. După ce Hristos hrăneşte mulţimile cu pâine şi peşte. Relaţia lui Moise cu Iisus este cea a predecesorului comparativ cu urmaşul. 1983. pentru că încearcă să-l facă împărat cu forţa. Jesus and Moses in the New Testament. încât stabileşte o nouă paradigmă a revelaţiei. „Legea s-a dat prin Moise. Ioan spune clar că Iisus îl depăşeşte şi îl înlocuieşte pe Moise în ceea ce priveşte esenţa revelării.. p.pr. 69. op. W.14). oamenii încep să spună: „cu adevărat acesta este proorocul Care va să vină în lume” (In 6. The Prophet . Ridicarea şarpelui din pustie în vremea lui Moise asigură un ecou slab al slavei şi strălucirii care au fost făcute cunoscute atunci când Hristos a fost înălţat pe cruce.1-50: Luke’s Preview of the Journey of the Prophet like Moses of Deuteronomy. Moise – martor al Logosului nevăzut Cea mai deosebită figură a Vechiului Testament din Evanghelia lui Ioan este de departe Moise. Mana pe care a dat-o Moise fiilor lui Israel în pustie a J. p. Meks. se retrage în fundal. Moesner. p. 67. Nu este nevoie să găsim referiri la Moise în orice fragment de text ioaneic. Brill. Siker. p. pentru a recunoaşte măsura în care pătrunde Moise în zugrăvirea chipului lui Iisus Hristos. Moses in Johannine Christology. Iisus reprezintă împlinirea totală a adevărului pe care cu toată măreţia sa Moise doar îl bănuia. pe un fundal religios mozaic. 24 23 . Luke 9. Ilie Melniciuc-Puică timpului lui Avraam El exista deja”23. 184. construit împotriva unui iudaism care se întorcea permanent la Tora mozaică pentru inspiraţie. D. JBL 102. Meritul lui Avraam provine din pătrunderea căilor Logosului.188 Lect. Ioan îşi extrage interpretarea în multe din titlurile şi motivele hristologice din tradiţiile despre Moise. cit. Iisus este mult mai mult decât proorocul din Vechiul Testament. 1955-1956.15-19. Moise. Ioan îl prezintă pe Iisus ca pe profetul prezis în Deut 18. E. declară prologul Evangheliei. Leiden. precum Ioan Botezătorul. Totuşi. 1967. 4. Allen. Dintre toţi evangheliştii Ioan îl interpretează în mod clar pe Iisus. 50. Succesorul este atât de mare în comparaţie cu predecesorul.King. Acesta este clar un punct de polemică.17).L.

Şi cuvântul [lo. Şi nu voiţi să veniţi la Mine. că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. London. împlinirea eshatologică a realităţii divine prefigurate în Pentateuhul lui Moise.18). Iar dacă celor scrise de el nu credeţi. Liderul religios ce i-a scos din robia egipteană. când primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi? Să nu socotiţi că Eu vă voi învinui la Tatăl. vederea lui Dumnezeu este legată de înţelegerea Logosului lui 25 T.rturia – mărturia. Tema dominantă în acest capitol este ma. Moses in the Fourth Gospel. Doar mărturia Tatălui este cea care stabileşte adevărul despre Iisus Hristos şi faptele Sale (In 5. p.32). Cum puteţi voi să credeţi. a apei vieţii. Iisus este Lumina lumii. cum veţi crede în cuvintele Mele?”. nici faţa Lui nu aţi văzut-o. Că dacă aţi fi crezut lui Moise. în care voi aţi nădăjduit. . 82.” (In 5. iar lumina lor este umbrită. Acela a mărturisit despre Mine. Unele texte ar putea demonstra acest lucru. Glasson. făcându-Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu” (In 5. Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi.39-47: „Cercetaţi Scripturile.MĂRTURII DESPRE TEOFANIE ÎN EVANGHELIA DUPĂ IOAN 189 fost doar o prefigurare săracă a Pâinii Vieţii dată de Hristos. dacă va veni altul în numele său. Acest pasaj este plasat într-o secţiune mai lungă (In 5. Apa pe care Moise a scos-o din strâncă în pustie a fost doar o zugrăvire a lui Iisus. trebuie văzut în interiorul aceloraşi vederi şi mărturisirii preliminare. pe acela îl veţi primi. Dar v-am cunoscut că n-aveţi în voi dragostea lui Dumnezeu. Trimişi precum Ioan Botezătorul („făclia care arde şi luminează”) au arătat calea spre Iisus. Cuvintele şi faptele lui Iisus sunt întărite prin mărturia însăşi a lui Dumnezeu (In 5. şi „pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său. Nici glasul Lui nu l-aţi văzut vreodată.F. căci despre Mine a scris acela. ca să aveţi viaţă! Slavă de la oameni nu primesc.1-47) în care Iisus vindecă un paralitic în zi de sâmbătă şi apoi este certat de „iudei” pentru călcarea zilei de odihnă şi blasfemie.gon] Lui nu sălăşluieşte în voi. aţi fi crezut şi Mie. SCM. deşi proeminent printre profeţii şi martorii Vechiului Testament. cel ce vă învinuieşte este Moise.37-38). pentru că voi nu credeţi în Cel pe care l-a trimis Acela. aşa cum au fost considerate celelalte personaje25.31-38). dar cel mai instructiv pentru scopul nostru este In 5. Cu alte cuvinte. Pentru „iudei” Iisus spune: „Şi Tatăl care M-a trimis. 1963. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine. însă mărturia este secundară.

27 J. p. Ilie Melniciuc-Puică Dumnezeu. Traite sur l’Evangile de St. Cuvântul lui Dumnezeu a fost văzut şi ascultat la fel de bine de Apostoli… Ei nu numai că au văzut Cuvântul. pe când Moise l-a mărturisit pe Iisus (a scris despre El) dar nu l-a văzut.” (In 5. După cum am mai spus. ei l-au slujit” (Ambroise de Milan. Moise a înţeles slava Logosului şi a mărturisit-o. nu este cel care le dă îndreptare. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine. Paris. 76 (1957). ci îi acuză. Acesta „l-a văzut pe Dumnezeu”. Du Cerf. Moise a spus şi a scris pentru că a văzut Logosul care a apărut mai apoi exprimat prin Fiul întrupat27. fiul lui Iosif din Nazaret” (In 1. adică chiar pe Cel mărturisit de Scripturi.45). antitip. Apostolul Filip spune: „Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii. şi nu reuşesc să observe sursele superioare ale adevăratei slave descrise de ele (In 5. de vreme ce. ei nu văd asta. El nu-L zugrăveşte pe Iisus ca pe „un nou Moise”.dr. 210. spune Iisus.39).J. Totuşi. Anterior. însă eforturile lor sunt în cele din urmă fără rost şi adânc ironice. dar nu i-a fost martor. p. Enz. în timp ce Scripturile confirmă pe Iisus. Iată. „Iudeii” cercetează Scripturile. Hristologia ioaneică despre Logos duce la acest fenomen exegetic deosebit. 1956. „însă este clar că glasul nu se vede ci se ascultă.pr. care S-a arătat în Domnul Hristos.18 «Şi tot poporul vedea glasul ». ci L-au şi slujit. pe baza mărturiilor scripturistice „iudeii” vor să-l ucidă pe Iisus. că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Scripturile care provin de la Moise păstrează mărturia. Îndrăzneala abordării ioaneice devine evidentă prin folosirea tradiţiei lui Moise. Journal of Biblical Literature. deoarece Moise „a scris despre Mine”. se pare că Avraam şi Moise nu se potrivesc tiparului „viziune – martor” expuse deja. Aceasta este o descriere condensată a rolului lui Moise. „Mărturia lui Moise este mărturia Scripturilor. în acelaşi fel cum face şi Matei. Înainte de execuţie trebuie să existe intenţie… Iar execuţia se face prin atingere… Pentru că au văzut (adică au aplicat cunoaşterea lui Dumnezeu). deci. mai degrabă Iisus este model pentru Moise. deoarece Ioan spune că Avraam l-a văzut pe Iisus. Ei caută slavă obţinută numai prin puteri şi lucrări omeneşti. Sources Chretiennes 45. „Cercetaţi Scripturile.. a-l crede pe Moise înseamnă să-L crezi pe Iisus”26.. Luc. Însă ce nu spune clar Ioan este Citim în Ex 20. The Book of Exodus as a Literary Type for the Gospel of John. până când ea este împlinită de Iisus Hristos. pentru care relaţia dintre Moise şi Iisus este cea de tip. pe Iisus. Ed.44). Moise nu este model pentru Iisus.190 Lect. Moise. 26 . Este raportul între intenţie şi execuţie. 48-52).

188. Moise a avut o perspectivă privilegiată privind slava divină28.. dar el intenţionează foarte clar ca acest episod să fie inclus printre semne. Eu închei legământ înaintea a tot poporul tău: Voi face lucruri slăvite.11 spune că „Domnul însă grăia cu Moise faţă către faţă. art. . În acest sens patriarhii Avraam şi Iacob devin prooroci ai Celui Preaînalt. Revelarea teofaniei şi mărturisirea ei în paginile Sfintei Scripturi sunt principalele modalităţi de confirmare a „vederii” Fiului lui Dumnezeu Cuvântul întrupat. Faptul că Moise nu a văzut faţa Domnului.10). Avraam nu reprezintă martorul auto-conştient pentru posteritate privind viziunea sa asupra Logosului.-o`ra. De exemplu. Allen. 5 este unul din semnele lui Iisus.L. dar i s-a arătat „spatele Domnului” (Ex 33. Isaia şi Sf. cum ar grăi cineva cu prietenul său”. iar 28 E.18-28).rga kuri. Moise a văzut slava Domnului în Logos şi i-a fost şi martor. şi acelaşi lucru se poate spune despre Moise. cit. Şi în timp ce Ioan nu atribuie în mod explicit o viziune a Logosului lui Moise. Concluzii Martorii teofaniei. al căror înţeles deplin a fost făcut cunoscut prin Iisus Hristos. va vedea lucrurile Domnului (ta. semnele şi minunile. la fel.MĂRTURII DESPRE TEOFANIE ÎN EVANGHELIA DUPĂ IOAN 191 adeseori subînţeles.w) vede şi mărturiseşte. Moise a fost martor la semnele şi minunile care arătau puterea lui Dumnezeu: „Domnul însă a zis către Moise: „Iată.18).ou)” (Ex 34. Ioan nu spune că vindecarea paraliticului la scăldătoarea Vitezda din cap. e. şi tot poporul în mijlocul căruia te vei afla tu. deoarece înaintea întrupării nimeni nu l-a văzut complet pe Domnul. p. cum n-au fost în tot pământul şi la toate popoarele. nu contrazice problema. Moise. În maniera parţială şi imperfectă a tuturor martorilor Vechiului Testament. Iacob (numit Is-ra-El adică bărbatul care a văzut pe Dumnezeu”). Moise a văzut prefigurarea cortului mărturiei. Ex 33. Ioan Botezătorul. prin cele făcute de Moise în viaţa sa reprezintă o mărturie. cred că aceasta era intenţia sa. Fiecare prooroc (cu acent pus pe pro. De vreme ce contrastul esenţial între Iisus şi Moise este faptul că ultimul – ca şi alţi muritori – nu „l-au văzut niciodată pe Domnul” (In 1. şi totuşi Ioan spune limpede că Isaia şi Avraam L-au văzut pe Hristos. mana şi apa. conform Evangheliei după Ioan sunt în ordine cronologică Avraam. Cererea lui Moise de a vedea slava lui Dumnezeu nu a fost răsplătită.

and with the 4th visionary who testify in John’s Gospel of New Testament.192 Lect. iar Botezătorul în Noul Testament . Isaiah and John Baptist have perceived the glory of God. and expressed here in written testimony. Three witness testimony about seeing God in Old Testament. John’s Gospel remembers these names.29-30) pentru că „am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu” (In 1. Ilie Melniciuc-Puică Înaintemergătorul Ioan atinge pe Mielul lui Dumnezeu-Omul (In 3. . Moses. Patriarhii şi proorocii mărturisesc prin Scriptura Vechiului Testament. Abraham.34).dr.prin Evanghelistul Ioan măreţia şi veşnicia lui Dumnezeu întrupat. The Witness of Theophany in John’s Gospel Abstract: This paper deals about four witness form theophany expressed in Holy Bible.pr. arguing that Jesus Christ is same glorious and eternity with God.

în multe rânduri şi în multe chipuri. Cezar-Paul Hârlăoanu Lumea creştină şi lumea iudaică reprezintă două realităţi de necontestat ale spectrului religios actual. The Analytical Concordance to the New Revised Standard Version of the New Testament. 2 Richard E. 1 . 2000. În urma legământului încheiat de Dumnezeu cu patriarhul Avraam şi cu urmaşii săi. cea a Sinagogii şi cea a Bisericii. Dimpotrivă. Whitaker. Aceasta nu înseamnă că Noul Testament ignoră personalitatea patriarhului. cu cele două Testamente. 1-2). ştiut fiind că Tora (Legea) se referă la cărţile lui Moise. al lui Isaac şi al lui Iacov”. Dacă lumii iudaice îi aparţine numai ceea ce este numit astăzi. Unitatea întregii Scripturi rezidă în aceea că ea nu-şi aparţine sieşi. Ambele tradiţii îşi găsesc originea în revelaţia dumnezeiască. este denumită în moduri diferite: Sfânta Scriptură. Tanach1. William B. se numără şi Avraam. Biblia. el apare în paginile Noului Testament de 75 de ori2. părinte al poporului evreu după trup. Grand Rapids. în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul” (Evrei 1.Personalitatea patriarhului Avraam în tradiţia Sinagogii şi a Bisericii Prep. Vechiul sau Primul Testament.pr. nici autorilor umani sub a căror nume se regăsesc diferite cărţi ale Scripturii. Eerdmans Publishing Company. Michigan. Printre aceşti prooroci cărora Dumnezeu s-a revelat mai întâi. ci în aceea că ea reprezintă cuvântul Unuia şi Aceluiaşi Dumnezeu: „după ce Dumnezeu odinioară. fiind considerate religii ale cărţii. şi părinte al neamurilor după credinţă. Prin această dublă filiaţie. 4-5. Kohlenberger. Iahve se va identifica întotdeauna înaintea poporului prin apartenenţa la acest legământ: „Dumnezeul lui Avraam.drd. Cartea aceasta care uneşte două lumi. Prezenţa numelui său în Prezentarea întregii Biblii ebraice sub numele de Tora este improprie. a vorbit părinţilor noştri prin prooroci. creştinismului îi aparţine Sfânta Scriptură în totalitatea ei. p. Avraam devine una dintre cele mai importante persoane ale Scripturii vechi şi neotestamentare. John R.

cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor” . Livre VII-X. aminteşte de patriarh ca fiind părinte al multor popoare: „Avraam a fost mare părinte al multor neamuri şi nu s-a aflat altul asemenea lui întru mărire. Noul Testament nu neglijează absolut deloc prezenţa marelui patriarh şi rolul său în viaţa poporului evreu. p. Ages Software. 607) şi E. Relaţia deosebită a patriarhului cu Dumnezeu este subliniată şi în Cântarea celor trei tineri care îl numeşte pe Avraam „cel iubit” de Dumnezeu (1. Michigan. însă este mai des întâlnită decât a lui David. Michigan. precum şi Sf. p. 20-21).X. 2000. 11). traduction par Dom Gabriel Tissot. William B. Această imagine este asociată cu cea a cinei din împărăţia cerurilor („mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam. p. Willaim B. Joel B. ca unul care a păzit legea Celui Preaînalt şi a făcut legătură cu El” (44. Easton (Eastons Bible Dictionary. Cartea lui Iisus Sirah. 1997. Heatherley (The Parables of Christ. Grand Rapids. 1997. Paris. Austin.G. Potrivit Midrashului în zilele cele de apoi Avraam va sta la intrarea în Gheenă şi nu va permite Ibidem. Eerdmans Publishing Company. Tradiţia iudaică prezintă pe patriarh ca având un rol extrem de important la intrarea şi ieşirea din Sheol. Les Éditions du Cerf. Ambrozie (Traité sur L’Evangile de S. 414-415. p.drd. Hultgren (The Parables of Jesus.pr. O relaţie care merge până într-acolo încât prezenţa în împărăţia lui Dumnezeu este identificată cu şederea în „sânul lui Avraam” (Luca 16. În mijlocul poporului evreu a existat mereu o adevărată evlavie faţă de primul patriarh al poporului. Albany. Eerdmans Publishing Company. p. Grand Rapids. provenită pe filiera Septuagintei. Texas. chiar unele cărţi ale Scripturii Vechiului Testament aduc cuvinte de laudă lui Avraam. care apare de 81 de ori3.Matei 8. 5 Asupra imaginii pe care o reprezintă „sânul lui Avraam” s-au emis până acum diferite păreri. Balcony Publishing. 113) şi M. Luc. 1958. 1996. 22-24)5. 11). Până la primele interpretări ale rabinilor şi înţelepţilor evrei. 276-268) poziţionează acest loc undeva în Sheol sau Hades. 21). p. Cezar-Paul Hârlăoanu cuvintele evangheliştilor şi a apostolilor este întrecută de Moise. Green (The Gospel of Luke. 137-138. Tome II. Dar ceea ce subliniază cel mai bine cărţile Noului Testament este relaţia dintre Avraam şi Dumnezeul său. De partea cealaltă Arland J. 4 3 . care se regăseşte de doar 60 de ori4. p. Ibidem. 106) văd „sânul lui Avraam” nu atât ca pe un loc.194 Prep. cât mai ales ca pe o stare de fericire de după moarte.

după cum îl descrie istoricul Iosif Flaviu: „bărbat fără asemănare în orice fel de virtute. London. Hasefer. Ed. p. 96. Dincolo de super-dimensionarea patriarhului în mijlocul poporului evreu el rămâne un reper nu numai pentru Israel. Ed. H. Antichităţi iudaice. Avraam urma să reaşeze dreptatea în lume10. Bucureşti. 8. XLVIII. 8 Moses Rosen.J. 9 Alexandru Şafran. De aceea a fost creat mai întâi Adam. p. Israel şi rădăcinile sale. 2002. 499 7 Flavius Josephus. vezi şi A. Talmudul. 1992. 11 Abraham. R. trad. 410. Bucureşti. 58. Ion Acsan. trad. XVII. 346. Clements11 Midrash Rabbah. tradiţia iudaică începe să atribuie diferite calităţi patriarhului. Eseuri biblice. p. şi în cazul în care acesta păcătuieşte. Cei păcătoşi nu vor scăpa totuşi de pedeapsă şi va lua prepuţul de la copiii ce au murit necircumcişi şi îl va pune celor păcătoşi şi apoi vor fi lăsaţi să coboare în Gheenă6. Translated by Rabbi Dr. 6 . C. Genesis.H. Ticu Goldstein. În primul secol al creştinismului. 1995. 1961. p. Hasefer. trad. deoarece în persoana lui Avraam se întâlnesc cele trei mari religii: creştinismul. Litman.E. Lndon. Bucureşti. Edited by R. ci şi pentru întreaga lume creştină şi musulmană. p. 1. ajungând până la a-l înconjura cu o aură de mister şi a-i conferi puteri extraordinare. Coggins&J. A New Translation with a Commentary Anthologized from Talmudic. Ed. 10 Genesis. Hasefer. Avraam era demn de a fi creat înainte de Adam. Mesorah Publications. În viziunea rabinică. Astfel. deoarece „graţie viziunii şi activităţii lui (Abraham). Cohen. patriarhul apare drept Omul8 cu un rol covârşitor în istoria umanităţii. 49. deosebit de drag lui Dumnezeu datorită firii sale din cale afară de evlavioasă”7. Midrashic and Rabbinic Sources. 1990. creaţiunea trece de la stadiul de natură creată la acela de umanitate creatoare”9. SCM Press. dar Dumnezeu s-a gândit că el poate păcătui şi atunci nu va mai fi nimeni care să îndrepte lucrurile. Hasefer. p. I. p. The Soncino Press. Freedman. 2002. translation and commentary by Rabbi Meir Zlotowitz. în A Dictionary of Biblical Interpretation. Bucureşti. New York. Ed. Houlden. Cu timpul. 1999. mozaismul şi islamul.PERSONALITATEA PATRIARHULUI AVRAAM… 195 nici unui israelit circumcis să coboare acolo. Avraam îşi păstrase aceeaşi imagine în ochii poporului evreu.

frământările sale. . Sinagoga caută o argumentare a alegerii lui Avraam de către Dumnezeu. în pământul pe care ţi-l voi arăta” (v. capitolele 12-25. excepţie făcând relatarea despre Terah şi fiii lui.Naraţiunea despre Avraam fiind restrânsă a oferit tradiţiei iudaice posibilitatea de a îmbogăţi viaţa sa cu multe detalii care au rolul de a-l înfăţişa pe Avraam ca fiind un om excepţional. Prima şi ultima idee sunt strâns legate şi din ele izvorăşte mai apoi binecuvântarea lui Dumnezeu care ia aspecte concrete prin făgăduinţele făcute patriarhului. lui i se revelează natura şi misterul lui Dumnezeu cuprinse în numele Său. Capitolul 12 al cărţii Facerea începe destul de abrupt: „Şi zis Domnul către Avram: Ieşi (du-te) pentru tine din pământul tău. În timp ce Biserica primeşte cuvintele Scripturii fără a adăuga nimic. Asupra acestui moment din viaţa lui Avraam. Apoi este vorba de promisiunea moştenirii Canaanului şi de cea a binecuvântării tuturor popoarelor prin el. Tradiţia iudaică extinde istoria lui Avraam până spre momentul naşterii lui. Întâi se vorbeşte de chemarea lui Avraam şi ieşirea din pământul său. Biserica şi Sinagoga au o imaginea diferită.pr. Chemarea lui Dumnezeu este succedată de făgăduinţele pe care Domnul i le face acestuia. Chemarea lui Avraam Episodul scripturistic despre chemarea patriarhului Avraam este unul extrem de lacunar. Relatarea biblică despre viaţa şi activitatea patriarhului Avraam nu are o întindere foarte mare. În primul rând. viaţa sa cu toate sinuozităţile ei. Toate datele despre Avraam se găsesc în cartea Facerea. apoi întâlnirea de la stejarul Mamvri şi în cele din urmă jertfa lui Isaac. Iar a patra perspectivă este legată de credinţa pe care patriarhul o arată în mijlocul contemporanilor săi. Cezar-Paul Hârlăoanu vorbeşte despre patru mari idei care au adus lui Avraam această poziţie în cele trei culturi.196 Prep.drd. 1). Aici se descoperă personalitatea complexă a patriarhului. Nu se aminteşte nici un eveniment care să fi precedat această chemare. cum este în cazul lui Moise. Sfânta Scriptură prezintă trei momente cruciale din viaţa sa. făcând din părintele lor un personaj aproape mitologic. şi din neamul tău şi din casa tatălui tău.

Se spune ca în acest mod au fost ucişi nu mai puţin 70 de mii de copii. Ieşind din peşteră pruncul vede pe rând stelele. iar acesta face să curgă lapte din degetul cel mic al mâinii drepte a copilului până când acesta a împlinit 10 zile. Regele recunoaşte că „Dumnezeul lui Avraam este un Dumnezeu mare şi puternic. Nimrod. I.. Terah. El este nematerial. The Jewish Publication Society of America. Acesta îl duce înaintea lui Nimrod şi aici Avraam proclamă cu voce puternică pe Dumnezeu: „Cel Veşnic este Dumnezeu. care citise în stele că se va naşte în zilele sale un om ce se va ridica împotriva lui şi a credinţei sale idolatre. Pe acesta îl întreabă Avraam de vârsta sa şi aflând că are 50 de ani se minunează: „Ai 50 de ani şi te închini unui obiect de o zi”13. XXXVIII. şi nu este nimeni asemenea. Singurul.. Genesis. p. Un om a venit şi a vrut să cumpere un idol. a creat lumea ca oamenii să creadă în El”. vol. şi părăsind cetatea pleacă în deşert şi naşte într-o peşteră. Louis Ginzberg. 1968. 13. Dacă cel născut era băiat. O altă tradiţie îl prezintă pe Avraam încercând să arate deşertăciunea închinării la idoli. Pe acesta începe să-l proclame Avraam. Într-o bună zi. atunci era de datoria moaşelor să-l ucidă. soţia lui Terah rămâne însărcinată. The Legends of the Jews. Întrebându-i pe cei din jurul său ce să facă. tatăl său. 186-194. Regele tuturor regilor”12. l-a lăsat pe Avraam să vândă în locul său. Mergând în cetatea Babilonului.PERSONALITATEA PATRIARHULUI AVRAAM… 197 Naşterea lui Avraam are loc în timpul regelui Nimrod. În această perioadă. Atunci când realizează că este un Dumnezeu care pune în mişcare toate. 310. primeşte sfatul de a construi o casă mare în care se vină femeile însărcinate împreună cu moaşele lor. atunci ea era ţinută în viaţă şi mama era răsplătită. 12 . 195. Philadelphia. 13 Ibidem. i se arată arhanghelul Gavriil ce se prezintă pe sine ca fiind îngerul lui Dumnezeu. iar dacă ar fi fost fată. p. Dumnezeu îl trimite pe arhanghelul Gavriil ca să îi ducă lapte pruncului Avraam. translated by Henrietta Szold. La această proclamare a lui Avraam. care era făuritor de idoli. vezi şi Midrash Rabbah. împreună cu toţi idolii au căzut cu faţa la pământ. se întâlneşte cu Terah. soarele şi luna şi crede că fiecare în parte reprezintă divinitatea. viu şi veşnic. care acum avea 20 de zile. Bible Times and Characters from the Creation to Jacob. p.

Când Nimrod zice să se închine norilor. cit. Moses Rosen îl prezintă pe Avraam ca fiind de fapt primul necredincios.pr. Şi prin aceasta îi oferă fiului său posibilitatea de a vedea deşertăciunea idolilor în comparaţie cu adevăratul Dumnezeu15. iar Avraam răspunde că a intrat la ei cu o bucate de carne delicioasă. op. să 17 . viaţă şi putere în aceşti idoli ca să facă tot ce mi-ai spus?”.drd. Nimrod îndeamnă să se închine focului. XXXVIII. p. 1989. apoi să mai salveze şi pe alţii?”14. Toate aceste legende păstrate în sânul poporului evreu scot în evidenţă locul unic pe care Avraam îl joacă în istoria monoteismului. The Encyclopedia of Judaism. Şi acesteia i se adresează zicându-i: „cum poţi să te închini unui idol care nu poate să se salveze pe sine de hoţi. 214-215. Altă dată. cit. 46.. p. Geoffrey Wigoder (Editor-in chief). a sfărâmat toţi idolii cu o secure pe care apoi a pus-o în mâna celui mai mare dintre idoli. Acestei explicaţii. căci al ei fusese furat de hoţi. Şi tot aşa până când subliniază existenţa unui singur Creator16. şi-au întins mâinile spre carne. p. în cadrul căreia regele Babilonului încercă să-l convingă pe Avraam să se închine idolilor. Căci patriarhul este văzut ca fiind părintele monoteismului. vezi şi Iosif Flaviu. p. 21. adică prima persoană care a recunoscut existenţa unui singur Dumnezeu17. şi când s-a apropiat ca ei să poată mânca. a luat securea şi i-a sfărâmat pe toţi. în timp ce patriarhul zice că mai bine s-ar închina apei care stinge focul. Şi din 14 15 Louis Ginzberg.. p. op.. cit. Macmillan Publishing Company. Avraam vorbeşte despre superioritatea vântului care împrăştie norii. Cohen. La sfatul de a venera apa. Văzând aceasta Terah a întrebat ce s-a întâmplat. Genesis. Avraam răspunde prin a arăta că mai bine este a se închina norilor din care vine apa. vezi şi A. 16 Midrash Rabbah. New York. Cel mai mare dintre idoli. supărat de comportamentul de care au dat dovadă ceilalţi. Într-un excerciţiu literar deosebit.198 Prep. 311. intrând în atelierul tatălui când acesta lipsea. 30. Căci „întâi a fost necesar să nu crezi în idoli. op. Terah îi răspunde: „este suflet. Ibidem. p. să te scuturi de aberaţii. 196. 13. În tradiţia iudaică se vorbeşte şi despre întâlnirea dintre Avraam şi Nimrod. Cezar-Paul Hârlăoanu Cu altă ocazie întâlneşte o bătrână ce venise să cumpere un idol.

Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi. vorbirea18. 8). 1957. când a fost chemat. renunţarea la simţuri şi ieşirea din casa tatălui. XXXI..PERSONALITATEA PATRIARHULUI AVRAAM… 199 credinţă. nici altceva din cele ce-l puteau opri nu l-au făcut să nu asculte. Les Éditions du Cerf. n-a iscodit. n-a cercetat. Avraam. el subliniază doar credinţa mare de care a dat dovadă patriarhul: „prin credinţă. în vol. op. D. părăseşte şi casa şi pământul său pentru a merge spre pământul pe care Dumnezeu făgăduieşte că îl va da lui. Sf. nu face nici o amintire despre anumite evenimente ce ar fi precedat chemarea lui Avraam. 19 Sfântul Ioan Gură de Aur. 401. a ascultat de a ieşit la locul pe care era să-l ia spre moştenire şi a ieşit neştiind încotro merge” (Evrei 11. o încercare a lui Dumnezeu de a purifica sufletul şi de a-l îndemna să părăsească simţurile. Moses Rosen. ca un tânăr plin de vigoare. Bucureşti. căci acesta „ca o slugă supusă. Fecioru. deşi era la o vârstă înaintată: „a fost atât de supus. ieşirea din pământul său simbolizează renunţarea la cele trupeşti. Chiril al Alexandriei observă că „el nu a socotit că este un lucru bun şi deschizi căile logicii şi abia după aceea poţi ajunge la Credinţa cea adevărată”. Omilii la Facere. nici vitregia vremurilor. trad. care provenea din sânul poporului evreu. p. 20 Ibidem. René Cadiou. VII. Preotul profesor Dumitru Fecioru. să ducă la îndeplinire porunca lui Dumnezeu”20. dimpotrivă rupând toate lanţurile. Exegeza alegorică a lui Filon din Alexandria vede în îndemnul primit de patriarh. 560 . EIBMBOR.. Sf. 1. 2002. 96. 18 Philon d’Alexandrie. Bucureşti.. trad. La Migration d’Abraham. De aceea pentru el. XXXI. Pavel. Ioan Gură de Aur de a-l lăuda pentru gestul pe care îl face. Paris. Părinţi laudă credinţa patriarhului Avraam. I. trad. EIBMBOR. Pr. 406. ieşirea din neamul său. Ascultarea şi credinţa lui Avraam constituie un bun prilej pentru Sf. alerga şi se zorea bătrânul. p. p. IV.. vezi şi Cuvânt la Fericitul Avraam. cit. a ascultat de poruncă. Ap. ci s-a supus”19. p. . 24. 1987. Dimpotrivă. p. ascultă cuvintele Dumnezeului Care l-a chemat. că nici bătrâneţea. Părinţii Bisericii vorbesc despre drumul parcurs de patriarhul Avraam de la mulţimea idolilor spre credinţa în Dumnezeul cel adevărat. Sf.

Bucureşti. Ioan Gură de Aur. 25 Idem. 21 . 108. Bucureşti. trad. Avraam la stejarul Mamvri Capitolul 18 al cărţii Facerea supune atenţiei persoana lui Avraam. ci l-a făcut şi pe Terah să-l urmeze din dragoste de fiul său25. Ioan Gură de Aur. este aruncat în foc şi scapă nevătămat etc. 399. I. Pr. VIII. Pr. 2000. care îşi exercită propria voinţă de a-L alege pe Dumnezeu. III. Avraam este dotat cu puteri supranaturale (vorbeşte la 20 de zile de la naştere. D. 13.200 Prep. meritul personal revenit acestuia se observă mai bine în lumina interpretării patristice. Omilii la Matei. p. Şi prin aceasta meritul său este mai mare. Tradiţia creştină subliniază credinţa patriarhului şi ascultarea de care el a dat dovadă. p. beneficiarul unei revelaţii deosebite. EIBMBOR. 398. 43. 23 Eusebiu de Cezareea. III. 22 Sf. V. Teofania de care are parte patriarhul subliniază calitatea sa de primitor de străini. Lucrările patristice subliniază dragostea de oameni a patriarhului aşa cum se reflectă ea din deschiderea Zece cărţi împotriva lui Iulian Apostatul. În viziunea hrisostomică credinţa lui Avraam este lăudată mai ales că descindea dintr-un părinte necredincios. Bucureşti. dar şi iubirea lui Dumnezeu faţă de Avraam. T. în timp ce în gândirea iudaică. EIBMBOR. p.drd.pr. trad. XXXI. p. unde Avraam este înfăţişat ca un om simplu.). Deşi ambele tradiţii subliniază credinţa patriarhului.. Dr. trad. op. Bodogae. 24 Sf. Prof. Diferenţa de interpretarea a celor două tradiţii asupra chemării lui Avraam este evidentă. Omilii la Facere. Ed. firea cea preaînaltă şi mai presus de toate a lui Dumnezeu”21. XXXI. 39. 1987. cit. Constantin Daniel. căci deşi a avut un tată necredincios. 4. Fecioru. 1994. p. Istoria Bisericească. Anastasia. Acest moment din viaţa patriarhului sugerează cel mai bine faptul că a preferat pe cele nevăzute în locul celor văzute22 şi că a părăsit închinarea la idolii strămoşilor săi în favoarea slujirii lui Dumnezeu23. nu i-a moştenit necredinţa24. Cezar-Paul Hârlăoanu vrednic să numească printre cele simţite cu simţurile şi cele văzute. Tradiţia rabinică şi exegeza patristică se pun de acord în elogiile aduse ospitalităţii patriarhului Avraam.

şi nu a căutat ajutorul altora în slujirea lui Dumnezeu27. 84. Sfinţii Părinţi observă că Avraam primea drumeţii în mod dezinteresat. astfel încât orice persoană ce ar căuta ajutor să poată intra indiferent din ce direcţie ar veni28. 27 26 . 72 . Dacă în ceea ce priveşte ospitalitatea patriarhului. El singur. p.. 1995. Cortul lui Avraam este înfăţişat ca fiind deschis în toate laturile sale. Idem. 151.Atunci ridicându-şi ochii săi. Scrisori. 27. Ed. 7. Ibidem.. Bucureşti. p. p. exegeza patristică se pune de acord cu cea rabinică. cit. Prof. Sibiu. 28 Louis Jacobs.Apoi a zis: „Doamne de am aflat har înaintea Ta” (18. vezi şi Idem. Marcel Hangheş. patriarhul întrerupe convorbirea cu Domnul pentru a veni în sprijinul celor trei străini. fără întârziere”29. Chiar şederea lui Avraam înaintea cortului este o mărturie a acestei ospitalităţi. Ed. p. p. a privit şi iată trei oameni stăteau înaintea lui. pornind de la alcătuirea cortului său. Nemira. David Popescu. 1994. Bucureşti. Pr. Faptul că a alergat.. Textul biblic nu lămureşte identitatea acestora: „Apoi Domnul S-a arătat iarăşi lui Avraam la stejarul Mamvri. Midrashul rabinic aminteşte despre ospitalitatea lui Avraam. Şi în acest mod a primit şi îngerii. 2004. EIBMBOR. trad. El însuşi îi aştepta pe cei care treceau pe acolo în pragul amiezii. p. pentru că „suferinţa nu are timp. Exegeza iudaică îl prezintă pe Avraam stând de vorbă cu Dumnezeu în momentul primirii celor trei călători.. Ambrozie. căci el stătea acolo pentru a chema în casa sa pe toţi drumeţii. III. şi nu lăsase grija aceasta în seama slugilor. Când îi zăreşte pe aceştia venind în căldura amiezii. de îndată. 2005. trad.PERSONALITATEA PATRIARHULUI AVRAAM… 201 pe care o manifestă faţă de străini. ea se cere alinată. p. The Jewish Religion. Omilii la Matei. Sf.. op. 105. 12. deşi avea 318 slugi. 440 . Tâlcuiri la Epistola întâi către Timotei a Sfântului Apostol Pavel. Cateheze maritale. 29 Moses Rosen. Oxford University Press. Idem. Oastea Domnului.. nu acelaşi lucru îl putem spune despre identitatea vizitatorilor lui Avraam. pleacă să taie viţelul cel tânăr. căci îi aducea sub acoperişul său fără a căuta să le afle identitatea. Iar când a văzut pe cineva a alergat în întâmpinarea călătorilor ce treceau pe acolo. XLI. I. 1-3). sugerează că trecătorii erau necunoscuţi şi că nu se îndreptau spre cortul lui Avraam26.

Targumul Onqelos păstrează o fidelitate faţă de textul biblic şi nu face nici o menţiune despre prezenţa unor îngeri la stejarul Mamvri32. Wilmigton.. Foarte puţin diferă interpretarea Targumului lui Ionatan care arată că „slava lui Dumnezeu s-a descoperit lui” Avraam şi că acesta ridicându-şi ochii a văzut trei îngeri31. 75.. Translated by Bernard Grossfeld. 31 Targum Pseudo-Jonathan: Genesis. p. însă îi prezintă tot cu trei slujiri diferite. Translated with Apparatus and Notes by Martin McNamara. cit. Translated by Michael Maher. p. Prima persoană a venit pentru a vesti Sarrei naşterea unui fiu. 626. Talmudul afirmă că Dumnezeu a ridicat soarele pentru a cauza o căldură mare. Slujirea celei de-a treia persoane este diferită de ceea ce s-a văzut până acum în exegeza iudaică: Targum Neofiti. Delaware... 30 . căci un înger nu poate îndeplini mai mult de o slujire pentru fiecare înger. interpretarea iudaică timpurie îşi definitivează deja o părere asupra celor trei. 1992.. Targumul Neofiti vorbeşte despre trei îngeri care au fost trimişi patriarhului Avraam după momentul tăierii-împrejur. Spre deosebire de celelalte. p. 1988. şi anume cei trei care îl vizitează pe Avraam sunt de fapt trei îngeri. 1992. fiecare cu slujirea amintită anterior. astfel încât patriarhul să fie scutit de vizitele călătorilor. Michael Glazier Inc. T&T Clark Ltd. 33 Genesis. 103. Edinburgh. 34 Iosif Flaviu.202 Prep. Această idee este împărtăşită şi de istoricul evreu Iosif Flaviu34. Edinburgh. Cezar-Paul Hârlăoanu Pornind de la relatarea biblică. XI. p. Genesis. 66. Al doilea trebuia să îl salveze pe Lot. Văzând însă mâhnirea lui Avraam. Un înger este trimis pentru a-l anunţa pe Avraam că Sarra va naşte un fiu. Sunt trimişi trei îngeri pentru că fiecare are misiunea lui. A New Translation. p. iar cel de-al treilea înger a fost trimis ca să distrugă Sodoma şi Gomora30.pr. Rashi (Rabbi Solomon ben Isaac) în comentariul său vorbeşte despre trei oameni..drd. I. T&T Clark Ltd.. 2. 32 The Targum Onqelos to Genesis. Interpretarea rabinică rămâne fidelă imaginii propuse de cele două Targume amintite. 37-38. op. Dumnezeu i-a trimis trei îngeri în chip de oameni33. o altă persoană pentru a distruge Sodoma şi Gomora.

Aceşti îngeri sunt identificaţi în persoana lui Mihail. Dialogul cu iudeul Trifon. al cărui scop era distrugerea Sodomei şi Rafael. 35 . Joseph. Genesis. Doi dintre ei fuseseră trimişi spre a pierde Sodoma. p. Iudeul Trifon arată că cei trei. Prof. Bucureşti. vezi şi Louis Ginzberg. Tradiţia creştină nu susţine întru-totul ideile exegezei iudaice. Silbermann in collaboration with A. Pornind de la textul masoretic vocalizat. 5733 (1929). adică lui Mihail38. Sf.M. p. 39 Genesis.. p. p. A. Căciulă. în vol. care fusese tăiat-împrejur la o vârstă înaintată35. fără să ştie. Olimp N. îngeri” (Evrei 13. 2). pe care Scriptura îi numeşte bărbaţi. 628.. 70. Rabinii au emis părerea că patriarhul se închină de fapt celui din mijloc. erau de fapt îngeri.. au primit în gazdă. Fără a intra în detalii. Dacă Avraam ar fi folosit sensul secular de Adonai – Domn. 201. atunci textul ebraic ar fi avut vocala scurtă patach: yn:da o ] (Adonai). care trebuia să vindece pe bătrânul patriarh37. care ar reprezenta şi căpetenia lor. Deşi vede trei persoane. Translated by Rev. Apologeţi de limbă greacă. 36 Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful. Gavriil. A New Translation. A New Translation. 241. 411. op. XLVIII. 628. EIBMBOR. M.PERSONALITATEA PATRIARHULUI AVRAAM… 203 ea are drept scop vindecarea lui Avraam. iar unul ca să binevestească lui Avraam şi Sarrei naşterea unui fiu36.. precum şi folosirea lui numelui divin Adonai cu sensul de mai sus sugerează că patriarhul ştia că cei din faţa sa sunt îngeri39. 10. Ap. p. Published by Silbermann Family. LVI. Este exemplul pe care îl dă atunci cânt îndeamnă la Pentateuch with Targum Onkelos.. Haphtorah and Rashi’s Commentary. Genesis. Avraam se închină şi se adresează ca şi cum ar fi una singură: „Doamne”. Pavel aminteşte de acest moment din viaţa patriarhului Avraam şi zice că „unii. p. Privind contextul general al întâlnirii dintre Avraam şi cei trei călători. vezi şi Midrash Rabbah. Rambam (Rabbi Moşe ben Maimon) face următoarea observaţie: folosirea vocalei kameţ în vocalizarea cuvântului yn"da o ] (Adonai) indică că acest cuvânt se referă la Dumnezeu. 37 Genesis. la stejarul Mamvri. Rosenbaun and Dr. 1997. cit. 630. În perioada patristică exista în sânul iudaismului această înţelegere a celor trei călători care poposesc în casa patriarhului Avraam. Pr. trad.. p. Baskhi and L. care venise să vestească naşterea Sarrei. Jerusalem. 38 Ibidem..

40 . Care rămâne de-a pururea în cer şi Care nu S-a arătat”43. ca de la prieten la prieten. op. Cezar-Paul Hârlăoanu ospitalitate. trad. Îngerii au fost trimişi spre Sodoma şi Gomora pentru a le distruge. El afirmă că la Avraam. 7. p. Iaşi. EIBMBOR. op. cit. 229-231. Anastasia. 43 Sf. trad. Mărturia Sf. Irineu de Lyon elimină orice neînţelegere posibilă cu privire la Domnul care S-a arătat lui Avraam. dar nu ca Dumnezeu. Unul din cei trei călători era Domnul. p. 63. 41 Sf. aceste cuvinte să fi stat la baza interpretărilor de mai târziu. În sânul aceleaşi gândiri se înscrie şi Origen. Iustin Martirul şi Filosoful. Academician Dumitru Stăniloae.204 Prep. 27. p. 45 Cele cinci cuvântări teologice. 42 Omilii la Facere. 1. I. Cel care rămâne să vorbească cu patriarhul. atunci când face o comparaţie între revelaţia de care are parte Avraam şi cea a lui Lot. în timp ce Lot a primit numai doi îngeri44. p.pr..drd. Grigorie de Nazianz merge mai departe zicând că „Avraam a văzut pe Dumnezeu. în timp ce Stăpânul rămâne „să-i împărtăşească dreptului. împreună cu doi îngeri. El afirmă că Scriptura vorbeşte despre îngeri. 36.. p. în discuţia sa cu Trifon: „Dumnezeu s-a arătat la Mamvri cu doi îngeri. Sf. 94. nu este decât Fiul lui Dumnezeu. Totuşi marele exeget antiohian arată că nu este vorba numai despre îngeri. XLII. 1993. Ed. fără a cunoaşte. 2005. Iustin. Pentru el. Bucureşti. Ioan Gură de Aur40 şi Sf. 5. Identitatea Domnului poate fi cel mult presupusă. Sf. primeşte în casa sa îngerii lui Dumnezeu. comentarii şi adnotări la Geneză. IV. Ambrozie41 vorbesc despre faptul că Avraam. 44 Omilii. ci L-a ospătat ca pe un om”45. Omilii la săracul Lazăr. ce avea să facă”42. II. trad. Polirom. trimişi pentru judecata Sodomei de către Altul. chiar Domnul a fost de faţă. 199. marele alexandrin. Ambrozie. Adrian Muraru. dar şi despre Stăpânul îngerilor. LVI. ca în lumea creştină. Din cele văzute până acum se poate înţelege că în viziunea patristică. II. Ed. iar ceilalţi doi îngeri. însă nu este prezentată cu exactitate. Preotul profesor Dumitru Fecioru.. p. 2006. cit. Aceeaşi părere este împărtăşită şi de către Sf. Preot Dr. Bucureşti. Este posibil.

Din perspectiva celor de mai sus este importantă dragostea pe care patriarhul o revarsă către cei oameni. Prin primirea şi ospătarea acestora. Chiril lasă să se înţeleagă că este vorba mai mult de o prefigurare a Sfintei Treimi. adică. Dar tot el recunoaşte că astfel de reprezentări sunt „întunecoase şi departe de adevăr”. şi de faptul că atunci când se vesteşte naşterea Sarrei se foloseşte singularul („Am să vin pe la tine” v. ca unul care se evidenţiază prin primirea. după cum se arată în evanghelia după Matei: „întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei. Unitatea este sugerată de închinarea lui Avraam. însă sunt folositoare pentru „introducerea la cele mai presus de minte şi de neputinţă de exprimat”. 46 . găzduirea şi ospătarea străinilor. 47 Sf. Chiril al Alexandriei. Remus Rus. 34-45). EIBMBOR. 44-45. datorită raţiunii şi pricinii deofiinţimei Lor.. 106-107. la taina Treimii47. Chiril al Alexandriei face o legătură între cei trei călători şi Sfânta Treime. de la Tatăl. Mie Mi-aţi făcut” (25. Demonstraţia propovăduirii apostolice. Bucureşti. trad. „Doamne”. p. este primit şi ospătat însuşi Fiul. fiecare stătea în „ipostaza sa. adică Hristos. Care domneşte peste toate”46. fiind concepuţi ca unul singur şi străduindu-se să grăiască şi să discute în acest fel”. aşa cum va arăta mai târziu. prea mici. Sf. Prof. 14). Sf. Părintele alexandrin arată că deşi erau trei.PERSONALITATEA PATRIARHULUI AVRAAM… 205 care „a primit puterea de a pedepsi pe sodomiţi de la Domnul din cer. p. cit. Şi prin aceasta. op. 2001. dr.

op. jertfa lui Isaac este folosită în gândirea iudaică tradiţională. Esther-Starobinski-Şafran. p. LVI. vezi şi Esther-Starobinski-Şafran. pe Isaac. iar nu altcineva. De aceea îi şi cere lui Avraam ca să îl lege bine52. Jacobs. p. cit. cit. Şafran. 19. cit. se va mişca de frică şi atunci jertfa va fi întinată. iudaismul aduce câteva precizări.. care primeşte să fie jertfit de către tatăl său. op. vezi şi The Encyclopedia of Judaism. Cezar-Paul Hârlăoanu Jertfa lui Isaac . Evenimentele descrise la capitolul 22 al Facerii au loc atunci când Isaac avea 37 de ani51. pe care-l iubeşti. cit. 18. 63. 51 L. 49 L.. Ed. în lumea iudaică el apare sub denumirea de akedah. Jacobs. Până a ajunge la jertfa propriu-zisă. pe singurul tău fiu. este aceasta a jertfei propriului său fiu48: „Ia pe fiul tău. Accentul cade pe bunăvoinţa lui Isaac. Conştient că el va fi oaia de jertfă.pr. Inspirată de prologul cărţii Iov. ca o paradigmă a martiriului iudaic49. p.. În gândirea rabinică viaţa lui Avraam stă sub semnul a zece încercări. 42. op. 50 A. Pentru evrei acest moment este unul de referinţă. 48 . adică legarea lui Isaac50. op. 2). 246. spre deosebire de lumea neevreiască unde acest episod este cunoscut sub numele de jertfa lui Isaac. Bucureşti. Vorbind despre legarea lui Isaac. Isaac îşi îndeamnă tatăl să îl lege. 68. şi cea mai grea. exegeza rabinică are multe alte lucruri de completat la relatarea biblică. 2005. Ultima. 52 Midrash Rabbah. Reflecţii la tema călătoriei în exegeza rabinică a „legării lui Isaac”. 497. De aceea. p. dar şi pe sacrificiul pe care îl face patriarhul Avraam. Se gândea că tânăr fiind.drd. apogeul credinţei patriarhului Avraam. p.Akedah Acest moment reprezintă. 8. Hasefer. şi du-te în pământul Moria şi adu-l acolo ardere de tot pe un munte. p. de persecuţiile pe care au fost nevoiţi să le îndure în numele credinţei lor. Incursiuni în iudaismul antic.. Genesis.206 Prep. în vol. potrivit Scripturii. p. pe care ţi-l voi arăta Eu” (22. Ţinând cont de istoria lor zbuciumată.

. Avraam apare ca mergând spre jertfă cu aceeaşi bucurie ca şi Isaac. Op.57 Midrashul rabinic prezintă totuşi pe Avraam ca pe un părinte Relatarea premergătoare jertfei se regăseşte în Louis Ginzberg. p. Oricum cei doi sunt prezentaţi ca lucrând împreună la ridicarea altarului de jertfă. 1ş. p. 2. 53 . Domnul îi cere să ia pe fiul său. Drumul de trei zile pe care îl parcurge patriarhul Avraam împreună cu fiul său este presărat de uneltirile diavolului care îi apare mai întâi tatălui în chipul unui bătrân care îl mustră pentru ceea ce urma să facă. însă nu reuşeşte să zdruncine nici încrederea acestuia decât foarte puţin. iar patriarhul întreabă care din ei. 277. Cohen. Dumnezeu vorbeşte de cel pe care îl iubeşte mai mult. Dumnezeu ia apărarea robului său. op. 57 Pentateuch with Targum Onkelos. 54 Origen aminteşte şi el de un ospăţ mare în ziua în care Isaac a fost înţărcat. cit. cit.. 7)56. 56 A. 55 Iosif Flaviu.. zicând că Avraam îl va jertfi pe unicul său fiu. p. p. În cele din urmă este arătat Isaac ca fiind cel prin a cărui jertfă urma să se dovedească iubirea patriarhului faţă de Dumnezeu. 42-43. deşi se afirmă în primă fază că Isaac nu ştia nimic din ceea ce se întâmpla. Pentateuch with Targum Onkelos. 271286. Acceptarea jertfei de către cei doi este o realitate a tradiţiei iudaice timpurii. cerându-i să-l jertfească pe Isaac în semn de mulţumire pentru toate binefacerile primite55. iar Avraam spune că iubeşte pe amândoi. VII. vezi şi The Encyclopedia of Judaism.u. Răspunsul este singurul născut şi Avraam arată că fiecare dintre ei este singurul născut al mamei sale. dacă El îi va cere. 42. îşi îndreaptă atenţia către Isaac. Văzând cu nu are succes în faţa tatălui. op. Ceea ce reproşează diavolul este că Avraam a făcut un ospăţ mare în cinstea fiului său54 Isaac. dar nu a adus nici măcar o singură jertfă de mulţumire Domnului.PERSONALITATEA PATRIARHULUI AVRAAM… 207 tradiţia midrashică53 relatează că Satan aduce înaintea lui Dumnezeu acuzaţii privind credinţa lui Avraam. 113. 94. 93. Atunci Dumnezeu se arată în somn lui Avraam. să îşi jertfească fiul dobândit la 100 de ani. p. p.. De aici şi cuvântul lui Isaac către Avraam: „Tată” (v. p. cit. XIII.

286. 91. 62 Jerome Gellman. Dacă patriarhul ar fi simţit milă sau iubire pentru Isaac în momentul jertfei. 1998.. 63 Pentateuch with Targum Onkelos. p. cit. în „Harvard Theological Review”. 1985-6.pr. în secolul al XVIII-lea. jertfa lui Isaac a fost un test al emoţiilor şi gândurilor intime ale lui Avraam. ce ţine de Midrash Rabbah. 98. 287. vol. p. op. patriarhul a trecut testul nu prin acceptarea de a îndeplini sacrificiul. 37 apud Jerome Gellman. Jerusalem.drd. cit. cit. Simha Bunem of Przysucha. Dumnezeu nu l-a ispitit pe Avraam pentru că nu ştia ce va face acesta.. Mosad Harim Levin. pe măsură ce pregătea jertfa fiului său. În viziunea Sf. 8. ci prin faptul că nu a avut păreri de rău în privinţa jertfirii fiului său60.208 Prep. 285. 498. p. p. op. 59 58 . Dacă patriarhului Avraam. 286. 285. 281-282. tradiţia iudaică i-a refuzat uneori dreptul la a fi profund îngrijorat de ceea ce urma să se întâmple cu fiul său.. op. atunci Avraam ar fi picat testul chiar dacă l-ar fi jertfit pe Isaac59. 60 Ibidem. Pentru ei. p. 61 R. De la această idee de căpătâi pentru hasidimi pornesc toate celelalte idei despre jertfa lui Avraam. nr. pe frământările sale interioare62. căci ridicând cuţitul. Otzar Hahasidut: Midrash Simchab. The Figure of Abraham in Hasidic Literature. Pentru Rabbi Menahem Mendel. p. p. Concepţia iudaică asupra jertfei lui Isaac cunoaşte unele modificări odată cu apariţia hasidimilor. De aici se ajunge la o serie întreagă de păreri ce subliniază lipsa de sentimente a patriarhului. deşi vorbesc despre bucuria cu care mergea Avraam spre muntele Moria. totuşi pun accent şi pe starea sufletească a patriarhului. nu acelaşi lucru se poate spune despre Sarra. păreri ce culminează prin ideea că pentru Avraam nu era nici o diferenţă dacă i s-ar fi cerut să îşi jertfească fiul sau un berbec61. 3. Diavolul îi transmite acesteia că Isaac a fost jertfit. p. LVI. Părinţi episodul acesta are o semnificaţie mult mai profundă. În sânul Bisericii lucrurile au fost văzute altfel. Cezar-Paul Hârlăoanu sfâşiat de ceea ce urma să facă. Alţi rabini. lacrimi curgeau din ochii tatălui şi au căzut în ochii lui Isaac58. Jerome Gellman. Auzind această veste ea s-a întristat atât de tare încât a murit de supărare63. Genesis. vezi şi Louis Ginzberg.

Ioan Gură de Aur. 66 Sf. VI. Şi fiecare îşi acceptă propria jertfă69. Isaac poartă în spate lemnele pentru jertfă. I. Unul urcă pe muntele Moria. EIBMBOR. trad. Nicolae Chiţescu.. p. Omilii la Facere. XLVII. 1992. 67 Glafire. David Popescu. în ambele viziuni. dr. Hristos Iisus urcă drumul Golgotei. iar în alte ocazii apare ca un om desăvârşit. Ioan Gură de Aur. p. Pr. în vol. 299. el apare cu însuşiri mitologice. Dumitru Stăniloae. Prof. Avraam este un om al credinţei. Dacă prin cele de mai sus.. Cuvântare la. Prof. El este de fapt Sf. iar Hristos duce crucea. op. dar biruia credinţa66. 561. 93. 65 64 . Tertulian neagă şi el ideea unei ispitiri şi vorbeşte despre o mărturisire simbolică de credinţă65. 1981. cit. Ioan Gură de Aur.PERSONALITATEA PATRIARHULUI AVRAAM… 209 cinstirea ce trebuie adusă lui Avraam. Apologeţi de limbă latină.. Dincolo de relatare scripturistică. Prof.. Chiril al Alexandriei recunoaşte şi el dificultatea luării unei astfel de decizii de către Avraam arătând că această poruncă era „greu de purtat pentru el ca părinte şi ca o înţepătură de ac fierbinte în iubirea lui firească”67. p. totuşi ea se dovedeşte superioară prin faptul că se trece de la tip la prototip. 188. p. vezi şi Sf. 68 Origen. 147. Deşi vorbesc despre credinţa de care a dat dovadă patriarhul Avraam în acest moment. exegeza Bisericii se aseamănă cu cea iudaică. p. EIBMBOR. Bucureşti. Chiar dacă uneori părerea Bisericii şi a Sinagogii nu au coincis asupra unor aspecte. Paul Papadopol. 564. Părinţii Bisericii nu se sfiesc să arate zbuciumul sufletesc prin care trecea părintele. dar şi Domnul Hristos este Unul-Născut. 293.. p. Sf. Şi Isaac e unul născut. Despre răbdare. Origen leagă frământarea patriarhului de calea lungă pe care a fost nevoit să o străbată alături de fiul său68. Bucureşti. p. căruia „îi ardea inima de iubire”. Adică jertfa lui Isaac este văzută ca fiind un tip al jertfei Mântuitorului Hristos. Cuvântare la. Glafire. Imaginea patriarhului Avraam se îmbogăţeşte prin prisma exegezei celor două tradiţii. Eliodor Constantinescu. Chiril al Alexandriei. trad. Isaac urma să fie jertfit fără a avea vreo vină şi la fel Mântuitorul a fost răstignit fără a avea nici un păcat. Cei de pe vremea lui şi cei de mai târziu trebuiau să cunoască dragostea pe care patriarhul o avea faţă de Dumnezeu şi ascultarea de care el a dat dovadă64. 297.. 69 Sf. 91..

Abraham’s Personality as Seen by the Tradition of the Synagogue and of the Christian Church Abstract: In Christian and Jewish tradition. The example given by his faith remains a model for all those who come to stand before God. his son. 30-31. theophany from Mamre and the sacrifice of Isaac. Edmond Nawrotzky-Török. On the other way. Iudaismul. Descoperit prin prisma textului sacru şi a celor două tradiţii. dar mai ales celor de după el până în ziua de azi nu este decât o mică dovadă a modului în care Dumnezeu lucrează prin oamenii Săi. Poate de aceea şi cele trei religii care îl revendică pe Avraam sunt cunoscute sub numele de religii ale credinţei70. Personalitatea sa. Cezar-Paul Hârlăoanu exponentul credinţei desăvârşite. Hasefer. Ed.210 Prep. dar şi ca sfântul prin care omenirea s-a ridicat spre Dumnezeu. cea a Sinagogii şi cea a Bisericii. Exemplul pe care patriarhul îl oferă tuturor contemporanilor săi. Abraham is seen as a father. The Hebrews transformed the patriarch into a mythological figure and they have lots of legends about him. 70 . trad. p. aşa cum reiese din paginile Cuvântului revelat. patriarhul Avraam poate fi descris ca omul prin care Dumnezeu a comunicat cu umanitatea. 2005. Church’s Fathers ignore many of these traditions and they speak about the Abraham’s faith. îl aşează cu adevărat în postura de părinte al neamurilor. This story is the starting point for many opinions in both traditions. Any reader of the Bible can observe three major facts in patriarch’s life: his calling from the house of his father.drd. Bucureşti. Hans Küng. The chapters 12-25 of the book of Genesis contain the story of Abraham.pr.

fără a scădea cu nimic osteneala şi meritul celorlalţi. este o deosebire mare. pe adversarul şi prigonitorul Său cel mai fanatic. l-a trezit la o viaţă nouă. cu riscuri şi cu roade. pe care nici o explicaţie naturală nu-l poate face înţeles. decât pe Saul din Tars. Acest eveniment minunat. 374. de tradiţiile şi de rânduielile iudaismului îl ridicau pe primul loc între tinerii neamului. Prof.7-8/1951. Saul întrecea cu mult pe cei de vârsta sa în spor la învăţătură şi râvnă pentru datinile părinteşti (Galateni 1. Şi ceilalţi apostoli au predicat cu entuziasm şi cu râvnă. Apostolul Neamurilor. care. Carmen-Maria Bolocan 1. Personalitatea Sfântului Apostol Pavel Sfântul Apostol Pavel se impune ca personalitate proeminentă prin relieful său unic de apostol. ridică mult peste toţi pe Apostolul Neamurilor. p. nr. organizator în duhul Evangheliei lui Hristos. a-l fi făcut însă din persecutorul fanatic. Sfântul Pavel.dr. între ogorul lor şi ogorul lui. „vasul ales” de Iisus Hristos pe drumul Damascului. între recolta lor şi recolta lui. Popescu.Sfântul Apostol Pavel – Apostol al neamurilor şi iniţiator al pedagogiei creştine Conf. păstor. 14). scriitor. A-l fi oprit doar din calea prigonirii creştinilor era un fapt minunat. Cf. apostolul incomparabil. a fost un act de graţie dumnezeiască1. Teodor M. a răsturnat şi schimbat complet omul şi planul lui de la Ierusalim. vas în care harul lui Dumnezeu se asocia pentru lucru cu geniul omului. dar între lucrul fiecăruia şi lucrul lui Pavel. Ştiinţa lui de Lege. 1 . Calităţile lui ca „vas ales” pentru această misiune au fost excepţionale. educator. Secretul puterii şi succesul lui Pavel stă în evenimentul care a însemnat naşterea lui creştină. care a fost Sfântul Pavel. Iisus Hristos n-a avut un „agent” mai bun pentru a-I „purta numele înaintea neamurilor şi a împăraţilor şi a fiilor lui Israel”. în “Studii Teologice”.

oameni simpli. în continuă semănare de cuvânt şi faptă evanghelică. morală. mândria religioasă şi naţională a neamului întreg. ca drept. o glorie şi o speranţă a lui Israel. luptă din greu şi reuşeşte: să aducă şi să prindă teren mesajul şi idealul Evangheliei de la Damasc până la Roma. Saul învăţase să cunoască elenismul ca viaţă. destinat pentru cinstita carieră de rabin şi trimis pentru aceasta la cel mai mare al vremii. al mânuirii gândului şi cuvântului2. 23 . frig. doctrină şi istorie. suferă bătăi. care reţine fidel cuprinsul cărţilor sfinte şi pe al învăţăturii orale a lui Gamaliel. celebrul Gamaliel. sete. între eleni. pericole. învăţătura şi dexteritatea unui rabin. până la areopagiţi şi proconsuli. Saul avea calităţile intelectuale ale unui geniu. el era întruparea legalismului şi idealului religios şi moral al neamului său. Saul n-a învăţat la şcolile păgâne.dr. păstrează legături cu ele prin scrisori şi. foame. pe toată teologia şi posesiunea spirituală a iudaismului. 376. religie. El înfăţişează şi organizează Biserica.27). de la sclavi. În Tarsul Ciliciei. ca Mesia şi Mântuitor al lumii. închisoare. format şi distins în tovărăşie şi concurenţă cu alţi colegi. „mărturisind” şi „adeverind” pe Hristos Cel răstignit. pe metodele şi tehnica interpretării. învăţat de mic tot ce putea să înveţe în casă şi la sinagogă un copil aşa de bine înzestrat al unor părinţi aşa zeloşi pentru credinţa lor. Saul era cel mai strălucit discipol al celui mai strălucit rabin. pătrunzătoare şi inepuizabilă. Opera misionară a Sfântului Apostol Pavel a fost o străduinţă şi o realizare de supra . pericole de moarte (II Corinteni 11. desăvârşit în exegeza întregului învăţământ iudaic.212 Conf. lipsuri. Ca evreu. cu o memorie naturală şi bine exercitată. arşiţă. . virtuos al analizei. la Ierusalim.om. Cu inteligenţa sa rară. al argumentării. o capacitate. Ibidem. naufragii. Pavel cheamă şi converteşte la creştinism pe mulţi. cultură. În continuă propovăduire de cei din neamul lui şi la cei din neamuri. de la Răsărit până la Apus. ageră. educat în râvna şi pasiunea legii strămoşeşti. Prin fire şi prin educaţie. poate până la „marginile Apusului”. Carmen-Maria Bolocan Născut şi crescut în casă de iudei înstăriţi şi foarte credincioşi. cei mai buni ai neamului şi ai credinţei lui. p. lanţuri. era stăpân pe ştiinţa Legii. dar a venit în 2 Cf. prin trimişii săi. Suferă şi se bucură.

complicatele şi neprevăzutele situaţii prin care a trecut. faţa palidă şi foarte expresivă. călătorise. 9-10/1957. o concepţie deosebită de a conaţionalilor săi din Palestina. stat. Cf. Apostol Pavel şi Sf. La ceea ce Sfântul Pavel a primit de la părinţi. ca iudeu elenist. Puţini oameni au avut ca el intuiţia situaţiilor şi simţul realităţilor. cunoştea spiritul şi geniul ei. Ibidem. nr.. morale. harul lui Dumnezeu. avea un orizont geografic şi cultural larg. „Mens Divinior” .romană. părul negru . în „Studii Teologice”. Pr. siguranţa de sine pe care o avea un „civis romanus” şi dreptul de a sta sub protecţia legilor. se adaugă ca un mare privilegiu personal o capacitate naturală. în agora şi Areopag? (Faptele Apostolilor 17. Cine dintre pescarii de pe lacul Ghenizaret se putea compara cu intelectualul şi dialecticianul fin şi viguros. spinarea uşor încovoiată.argintiu. Inteligenţa lui sclipitoare şi ingenioasă şi un simţ practic sigur i-au ajutat să se edifice. 4 3 . Familiarizarea cu ea. a putut să citească şi să audă în conferinţele publice şi în convorbiri particulare înţelepciunea elenă. Ioan Gură de Aur. acel geniu misionar cu care s-a însoţit la Damasc pentru apostolat la neamuri. Grigorie Marcu. 213 contact cu cultura elenă. a deprins meşteşugul retoricii. mediu. rară şi uimitoare. p. profesori. orienteze şi decidă în variatele. Aceasta îi dă prestigiul. 379. Pavel avea singur între apostoli pe cea de cetăţean roman.o comparaţie între Sf. încrederea. în cazuri în care alţii ar fi pierdut libertatea sau viaţa3. Pe lângă aceste calităţi de „Apostol al Neamurilor”. atât de fermecător încât toată fiinţa sa călca a demnitate şi îţi inspira respect şi simpatie4. intelectuale. să se prezinte în faţa neamurilor şi să le predea Evanghelia. înţelegerea justă a oamenilor şi a lucrurilor. Pavel era o comoară de mari însuşiri sufleteşti. puţini privirea lui pătrunzătoare şi mult cuprinzătoare. 620. a respirat în atmosfera ei. care era Pavel din Tars? Cine dintre ei putea vorbi ca el. ca filosofii atenieni. religioase. Cf.. El cunoştea monumente şi opere de cultură greco . Fizicul său: nasul acvilian. 18). îi era mai uşor decât celorlalţi apostoli. care nu cunoscuseră decât ţara lor. El trăise între eleni. avea despre lume.SFÂNTUL APOSTOL PAVEL. p.

ale cărui puteri sufleteşti au fost înzecite şi sublimate în slujba lui Hristos. variaţia şi bogăţia sa sufletească: un tezaur de mari însuşiri a fost omul căruia Iisus Hristos i-a ieşit înainte pe drumul Damascului. când melodie suavă. om de iniţiativă. ci Hristos este Cel Ce trăieşte în mine” (Galateni 2. Meritele Sfântului Pavel.. bazată pe o logică superioară şi formată la şcoala lui Gamaliel şi în contact cu elenismul cult. cald şi puternic. Teodor M. Pavel nu mai este el. acest fariseu transformat din persecutor în apostol. i-a smuls scrisorile de împuternicire de la marele preot şi pasiunea sângelui creştin şi i-a dat în schimb mandatul de Apostol al Neamurilor şi crucea patimilor misionare5. Prim teolog. Prof. op. Popescu. 20). Sfântul Pavel a dat acestei religii un cadru teologic. afectuos şi delicat. era năvalnică şi constrângătoare. mare gânditor creştin şi filosof al istoriei. ca şi chemarea şi personalitatea lui. Apostolul Neamurilor. energic. autoritar şi smerit. ironic şi duios. suverană. p. sever şi blând. în acelaşi timp chibzuit. O mare minte şi o mare inimă în acelaşi om. a înţeles şi a exprimat cel mai bine caracterul de religie nouă. în care avea să se dezvolte credinţa creştină. ca Apostol. sunt excepţionale. făcut cum s-a spus. impetuos şi sfios. spirit pozitiv şi om înflăcărat. mai mult: un om care trăieşte pe Hristos. armonios şi consecvent în complexitatea. cit. elocvent şi atrăgător. în care trăieşte anume. sub care îl ţinea curentul iudaizant. El a scos creştinismul de sub tutela şi servitutea Legii. 5 Cf. perseverent. cel tălmăcit de el în graiul credinţei celei înalte. . un om singur şi dezarmat în faţa unei lumi întregi vrăjmaşe. când glas de tunet. este un hristofor: un om care poartă în sine pe Hristos. Sentimentul lui religios era foarte adânc. Pavel punea la temelia edificiului dictatorial al creştinismului o piatră unghiulară şi aceasta era Hristos. sensibil. Simţul lui moral era dezvoltat şi infailibil. voluntar şi concesiv. 380. Uriaşă personalitate şi nesecat izvor de potenţe şi de virtuţi. un om slab şi păcătos. independentă. mântuitoare prin jertfa lui Hristos.dr.214 Conf. hotărât. din contraste. şi totuşi coordonat. ci Hristos: „Şi nu eu sunt cel ce mai trăiesc. Carmen-Maria Bolocan Puterea lui dialectică. nu el. gânditor şi mistic totodată.

SFÂNTUL APOSTOL PAVEL. mustrare. Dacă e ceva de admirat la profeţi. cu figura istorică precisă. mai bine decât Sfântul Ioan Gură de Aur în cele şapte cuvântări de laudă. care este epistola6. îndemn. . prinsă ca un bloc uriaş în edificiul Bisericii primare s-a înscris pentru totdeauna cu mâna sa şi a lui Dumnezeu. ci şi ale îngerilor. şi nu numai al oamenilor. de organizator... a fost mai tare decât oricare dintre ei. ci de misiune creştină. apostoli. moartea. Ibidem. comunităţi. mulţumire. martiri. situaţii. cu străduinţele şi cu roadele activităţii sale. 215 Apostolul Pavel a fost şi primul scriitor creştin. e grijă şi bucurie de misionar. cum vor ajunge la mărimea cuvenită laudei lui ? . Elogiul lui retoric. El a întrecut pe toţi oamenii. mai mult decât noi 6 Cf. în forma cea mai personală şi mai intimă a scrisului. În epistolele sale sunt oglindite şi luminate cu multă măiestrie. mai mult decât noi viaţa. sărăcia. mai mult decât noi viaţa. 381. Cu personalitatea şi opera sa titanică din veacul apostolic. de părinte şi de păstor al credincioşilor: e sfat. mângâiere. moartea. a fost mai tare decât aurul şi diamantul. dar psihologic şi prezenţă de spirit. pe magi şi pe filosofi.. era fapta de apostol. s-a aşezat definitiv în galeria celor mai mari oameni ai creştinătăţii. bogat în comparaţii şi figuri de stil exprimă adevărul istoric: „Ce limbă va putea reuşi să-i rostească lauda? Când tot ce e bun în oameni s-a cuprins într-un singur suflet. îmbărbătare. în analele creştinismului. a fost mai tare decât aurul şi diamantul. drepţi. chipuri creştine. Cu meritele personalităţii şi calităţile sale. recunoştinţă. Cuvântul lui scris era un mijloc de acţiune. a urmărit ruşinea şi ocara pentru propovăduire mai mult decât oricare dintre ei. şi toate cu prisosinţă.. mai mult decât oricare dintre ei. El a întrecut pe toţi oamenii. pe magi şi pe filosofi. cel mai original şi mai puternic între apostolii scriitori: scriitor nu de profesie literară. El a întrecut pe toţi oamenii. toate acestea le-a avut Pavel cu prisosinţă. patriarhi. a trăit martiriul zilnic. Sfântul Pavel a fost cel mai mare misionar creştin. pe magi şi pe filosofi. p. a urmărit ruşinea şi acasă pentru propovăduire mai mult decât noi cinstea. Nimeni nu i-a zugrăvit personalitatea Sfântului Apostol Pavel. a trăit martiriul zilnic.

.ultima călătorie la Ierusalim 58 . Manual de istorie bisericească universală. Hr. . Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă. . .şederea lui în Arabia 39 d.foamete. Ioan Gură de Aur. Prof.captivitatea uşoară la Roma.67 d. . Hr. Sf. scrise din Corint 54 . Rămureanu. .şederea în Tars 42 d. convertirea lui Saul 36 .42 d.iarna la Corint. Bucureşti.în închisoare la Cezareea Palestinei 60-61 d. Epir 67 d. călătoria la Ierusalim 45 . . I.călătoria spre Roma 61 . 58 d. .activitatea misionară în Creta. 8 Cf. moartea lui martirică8. Deoarece cronologia vieţii Sfântului Apostol Pavel variază la unii autori. Hr. Hr.5 d.fuga din Efes. Ap. Hr. Prof.prima călătorie la Ierusalim. Epistola către Romani.dr. misiune în Macedonia şi Iliria.58 d. după convertire 40 .la Atena şi Corint. 1975. Carmen-Maria Bolocan bogăţia”7.uciderea arhidiaconului Ştefan. . Hr. Hr. Epistole scrise din Roma 63 . Hr. indicăm mai jos câteva date istorice din viaţa şi activitatea Apostolului Neamurilor: 1 .Sinodul apostolic. .54 d. Hr. . . Hr.a doua călătorie misionară 52 .captivitate la Roma.58 d.39 d. Hr. Hr. Milan Şesan. . Pr. . Hr. Pr. 7 . Hr.216 Conf. apud Ibidem. Hr.prima călătorie misionară 50 d. 55. Hr. 57 . discuţia cu Petru 51 . . Hr.60 d. Prof. . .53 d.a treia călătorie misionară 56 d. p. Pr. Cuvântări de laudă despre Sf. 382-383. Epistola a II-a către Corinteni. Teodor Bodogae. Efes. p. . Hr. . Pavel.63 d. Hr.sosirea la Antiohia 44 d. în 52 cele 2 Epistole către Tesaloniceni.naşterea lui Saul 36 d. Hr..48 d. .

I-a încurajat să biruiască orice împotrivire prin puterea exemplului Său. 3). Marcu. Exigent în alegerea termenilor. Trupul lui Hristos a fost trup real. p. cât şi din punct de vedere moral. 417. S-a făcut om deplin. Omul cel nou în concepţia antropologică a Sf. 7-8/1951. dar nu putea fi calificat invulnerabil faţă de păcat. în „Studii Teologice”. 9 . 217 2. Gr.. Sfântul Apostol Pavel exprimă acest adevăr când scrie creştinilor din Roma că Dumnezeu a trimis pe Fiul Său „între asemănarea trupului păcatului” şi a „osândit păcatul în trup” (Romani 8. Ap. Prof. Teoretician neîntrecut al efortului creştinesc de statornică creştere şi expansiune duhovnicească. nr. îi aparţine în exclusivitate. pentru că Trupul Lui nu îndeplinea oficiul slugarnic de vehicul al păcatului. I-a îndrumat în acest sens prin învăţătura Sa. A vrut să deştepte în oameni gustul efortului prin care şi ei puteau repurta aceeaşi biruinţă asupra păcatului. Cf. Omenitatea Lui a fost desăvârşită atât sub raport creatural. Teologul speculativ i-a descifrat articulaţiile. T. Pr. Le-a dat putinţa să se încredinţeze de posibilitatea dobândirii acestei biruinţe prin jertfa Sa.SFÂNTUL APOSTOL PAVEL. e specialitatea paulină. Tehnica duhovnicească a transformării epavei deteriorate de păcat în capodopera omului nou. Din plinătatea trăirii în Hristos a ţâşnit cuceritoarea învăţătură despre omul cel nou. forţa geniului Sfântul Apostol Pavel se află în osârdia cu care şi-a pilduit propovăduirea prin propria sa viaţă creştinească. dar nu coincidea cu ele. Se aseamănă cu trupurile omeneşti având aceeaşi constituţie ca şi acestea. Sfântul Apostol Pavel a reluat această temă în predicile şi epistolele sale. „Omul cel nou” în concepţia antropologică a Sfântului Apostol Pavel Măreţia Fiului lui Dumnezeu întrupat constă şi în faptul că a fost primul om fără de păcat.. Bucium al dumnezeiescului glas făcându-se. Dumnezeu fiind. ca să ne arate că se poate vieţui în trup şi fără a fi rob păcatului. nu părut. dezvoltând-o cu iscusinţa de maestru şi îmbiind-o cu sensibilitatea unui suflet dogorit de văpaia simţurilor cereşti9. Pavel.

Coloseni: 3. . 13). Filipeni 3. accesibile cunoaşterii lui teoretice şi practice. iar creştinul Pavel a întruchipat-o fără scăzământ10. ca să-i îndestuleze şi pe ei.218 Conf. 20).omul nou: Efeseni 2. riguros verificate11.omul duhovnicesc: I Corinteni 2. I Corinteni 2. . Ibidem. Terminologic.dr. Galateni 6. 28. la părtăşia căreia ne cheamă cu vigoarea pe care a pus-o în eroicele asalturi misionare dintre convertire şi martirii: 1. p. 1. Apocalipsei 3. cerşind sălaş bucuros de oaspete ceresc (cf. 20. Categoriile antropologice definite prin aceste formule terminologice corespund între totul unor stări concrete. p. 15. pe plan istoric. 15. apostolul a propovăduit-o fără preget. prin Cel ce stă la uşă şi bate. 3. 2. 1. 14. 15. 12. Cf. . i le lămureşte Biserica. deprindem din visteria înţelepciunii lui dreptul îndreptar al propriei noastre vieţi către împlinirile integrale ale omului celui nou. 419. prin elemente conducătoare înzestrate cu succesiunea apostolică.II Corinteni 5. care ne solicită lăuntric pe fiecare din noi. . El este capabil să înţeleagă cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt. 6. 13. 17. Coloseni 1. Omul duhovnicesc este o realitate antropologică superioară. i le lămureşte apostolul (cf. Galateni 6. Evrei 5. 10 sau „făptură nouă” . trei expresii echivalente definesc rodul comuniunii sale cu Hristos. 4.bărbat desăvârşit: Efeseni 4. 24. 10 11 Cf. 4. 418. El examinează starea religioasă morală a omului cu reflectoarele duhovniceşti ale unei minţi în care se răsfrâng luminile cerului şi-i indică drumul desăvârşirii cu căldura cuceritoare a unui suflet care s-a răcorit el însuşi la izvorul de viaţă dătător spre care povăţuieşte paşii altora. 14 . 1. Carmen-Maria Bolocan doctrinarul de creaţie a expus-o fără greş. Ibidem. 15. 3. Această aderenţă la realitate explică netrecătoarea autoritate a spuselor sale în materie de antropologie. Sfântul Apostol Pavel priveşte realitatea în faţă şi-i spune pe nume. unor situaţii de fapt. de provenienţă şi structură specific creştină. Proslăvind după cuviinţă omul înnoit prin legătura permanentă cu Hristos. I Corinteni 2. Aceste realităţi duhovniceşti. 37. 14.

omul duhovnicesc e omul transformat de lucrarea Duhului lui Dumnezeu care S-a sălăşluit între el prin botez12. Ibidem. Omul duhovnicesc este restaurarea omului lăuntric în poziţia sa de „privat” al fiinţei noastre.omul duhovnicesc toate le judecă corect (cf. neafectat de nici un considerent de ordin etic. Omul duhovnicesc are putinţa de a judeca realităţile de zonă superioară în lumina Duhului care sălăşluieşte întru el. zace sub robia cărnii. cu toate că era inspirat. Însuşi Sfântul Apostol Pavel. în înţelesul genuin al cuvântului. care nu poate împlini voia lui Dumnezeu. Consecinţele învăţăturii pauline despre omul duhovnicesc sunt deosebit de importante. Ceea ce ne spune despre omul singuratic. o astfel de protecţie. ele trebuind să fie judecate duhovniceşte (cf. 219 Prin contrast cu „omul psihic” sau „trupesc” care nu primeşte adevărurile Duhului lui Dumnezeu. după omul său lăuntric. Spre deosebire de omul natural. la lumea de dinainte şi dinafara lui Hristos. Acest om de ordine şi de autoritate . se 12 Cf. Cel mult am putea spune că omul „de carne”. pentru ca îi lipseşte corectivul şi reazimul Duhului Sfânt.care a supus propria sa evanghelie judecăţii soborului apostolic nu putea fi iniţiatorul „concepţiei profetice” despre Biserică. Iudeul nemântuit. Întreaga omenire de la Adam şi până la Hristos. 14) . pentru sine. Din capitolul 14 al epistolei I Corinteni se observă cu câtă severitate îi trata el pe cei înzestraţi cu daruri duhovniceşti. I Corinteni 2. Cel puţin în materie de cunoştinţe religioase şi morale. Sfântul Pavel aplică la omenie ca totalitate. Omenirea de la Hristos stă sub semnul duhului. I Corinteni 2. . 420. poate să facă tovărăşie cu omul duhovnicesc pe care l-a lucrat în el Duhul lui Dumnezeu. de necreştinul lăsat de propriile sale puteri.. căci pentru el sunt „nebunie” şi nu poate să le înţeleagă. Un om nu poate fi în acelaşi timp „supus cărnii” şi duhovnicesc. la iudaism şi păgânism. n-a formulat niciodată. Omul duhovnicesc nu e infailibil. nu-şi este sieşi suprem judecător. 15). p.SFÂNTUL APOSTOL PAVEL.. el este supus totdeauna judecăţii celor deopotrivă cu sine.

iar ca atribut pe lângă „om” de 2 ori. Cuvintele Apostolului: „trupul păcatului să fie nimicit” (Romani 6. ci rămâne să se desăvârşească după aceea. 14).dr. Roman 7. Roman 7. Omul duhovnicesc este darul pe care Fiul lui Dumnezeu întrupat îl face firii noastre desfigurate de păcat. Renaşterea săvârşită la botez e numai începutul procesului de înnoire a omului. . 12) şi „duhovnicească” (cf. 6) arată că moartea definitivă a omului vechi urmează să se producă în viitor. inexistentă în iudaism şi creştinism până la Sfântul Apostol Pavel. 422. care-l situează pe cel botezat în comuniune reală cu Hristos pe cruce. Ibidem.încă nu-i ca desăvârşire mort şi nici lipsit de o anumită influenţă asupra întregii personalităţi. îl ridică pe omul trupesc la înălţimea Legii duhovniceşti a lui Dumnezeu. alături de cel nou. 14). o renaştere faptică. 2. Omul cel nou este o paralelă a omului duhovnicesc. ceea ce trebuia să moară în el ca să devină un om nou -„trupul păcatului” . îl execută obiectiv Mântuitorul Iisus Hristos prin jertfa Sa şi îl desăvârşeşte Duhul Sfânt. omul cel vechi continuă încă să subziste în fiecare creştin. îl face capabil s-o poată împlini. Actul prin care ia naştere omul nou este botezul Înnoirea pe care o săvârşeşte botezul nu se consumă la botez. Acest început îl plănuieşte Dumnezeu. Adjectivul „nou” apare în epistolele pauline de 9 ori. Omul cel vechi sfârşeşte la botez şi tot aici începe omul cel nou. p. Romani 7. vândut sub păcat” (cf. Necunoscută în limbajul grecesc profan.220 Conf. Prin aceasta însă. dar nu putea s-o împlinească deoarece el era „trupesc. recunoaşte că aceasta este „sfântă şi dreaptă şi bună” (cf. Acest aspect reiese mai ales din îndemnul pe care Sfântul Apostol Pavel îl dă creştinilor din Bisericile Asiei Minor de a-l 13 Cf. însă. prin darurile izvorâte din jertfa Sa. prin alte mijloace. Hristos. Faptic. În botez au loc o înviere la viaţa nouă. Carmen-Maria Bolocan bucură de Legea lui Dumnezeu. în conlucrare cu voia liberă a omului împreună cu Hristos în botez13. paternitatea paulină a expresiei „om nou” este indubitabilă.

Hristos a venit în lume ca să-l mântuiască pe om.. Ibidem. Ca perfecţiune morală. omul cel nou corespunde întru totul omului paradiziac. În miezul soteriologiei stă Hristos Mântuitorul. omul cel nou nu este unul şi acelaşi cu omul din rai. este omul care reintră în ascultarea lui Dumnezeu.10). 423. o unitate cu acesta. p. . 6). întreaga soteriologie creştină. Ca fiinţă morală. 24). în strădania sa de consolidare a înnoirii dobândite prin botez. ne vorbesc formulele de-o rară frumuseţe stilistică.pe care Apostolul îl recomandă cititorilor epistolei către Efeseni să-l îmbrace (4. 14 Cf. omului ieşit din mâinile lui Dumnezeu. El nu poate fi cugetat decât în funcţie de Hristos. Omul cel nou este omul restabilit prin Hristos în condiţia religioasă -morală pe care o posedă înainte de defecţiunea lui Adam. dar cu neputinţă de tăgăduit. El este o restaurare a omului în starea de desăvârşire primordială. Ca să-l mântuiască trebuia să-l schimbe. Ele alcătuiesc cadrul în care încape întreaga istorie a mântuirii neamului omenesc. este făcut ca şi acela. el este egal omului din rai.este făcut de Dumnezeu după chipul Său. „întru dreptate şi între sfinţenia adevărului” (Efeseni 4. 221 dezbrăca pe cel dintâi. Efeseni l. 24. 24) . reeditarea acestuia. este omul care consimte cu intenţia dumnezeiască din momentul creaţiei. Sub raportul timpului.. el posedă cele două însuşiri ale adevărului care constituie însăşi firea lui Dumnezeu. Coloseni 3. lepădându-l ca pe-o haină uzată şi de a se înveşmânta cu celălalt (cf. din punct de vedere istoric. omul cel nou formează un trup. când S-a întrupat. Despre starea de plâns în care l-a aflat Hristos-Dumnezeu pe om. şi din care tot El l-a ridicat la o viaţă nouă. Împreună cu Hristos într-un chip cu anevoie de definit. dreptatea şi sfinţenia. care l-a vrut să fie spre lauda măririi Sale (cf. Hristos rămâne modelul veşnic valabil al omului celui nou. dar şi dense în conţinut : „omul cel vechi” şi „omul cel nou”. ci numai reînnoirea. Efeseni 4.SFÂNTUL APOSTOL PAVEL. Omul cel nou . el e aşa cum Dumnezeu îl vrea14.

Cum a procedat cu sine însuşi. în Biserică. nu cu bucate. Primul e creştin matur în devenire. candidat la maturitatea creştină. culminaţia ei. iar „bucatele” pe cele speciale. Carmen-Maria Bolocan Formulele reprezintă esenţialul antropologicei pauline şi „omul cel nou”. iar acest ceva reprezintă suma putinţelor sale. ca desăvârşire a lui. împărtăşindu-i fiecăruia adevărurile Evangheliei mântuirii în măsura în care statura sa duhovnicească le putea purta: „Şi eu fraţilor. în aceea de „bărbat desăvârşit”. Bărbatul desăvârşit este omul înnoit prin baza naşterii celei de a doua (cf. 3.222 Conf. căci încă nu eraţi în stare. Dumnezeu dă mai mult. 5). care nu-i altceva decât viaţa cea nouă a omenirii împreunate cu Hristos. Apropierea de Dumnezeu a „pruncului” şi a „bărbatului desăvârşit” este aceeaşi. aşa se va purta şi cu convertiţii săi. Faţă în faţă cu el. 15 Cf. tot aşa face şi el tot ce-i stă în putinţă ca să-şi desăvârşească mântuirea personală. Bărbatul desăvârşit reprezintă a treia piesă terminologică existentă în repertoriul vocabularului paulin.2). creştinul matur. Ibidem. p. 424.morale câştigată prin jertfa Mântuitorului. Pentru mântuirea personală. . Dar. şi nici chiar acum nu sunteţi în stare” (I Corinteni 3. Opusul „bărbatului desăvârşit” este „pruncul”. pentru definirea stării religioase -. ca o completare. Cu lapte v-am hrănit. Aşa cum Dumnezeu face totul pentru ca să-l ajute să se mântuiască. Tâlcuirea acestei metafore nu e dificilă: „laptele” reprezintă învăţăturile elementare ale Evangheliei. Tit 3. Ele ne conduc la însăşi esenţa creştinismului. care nu precupeţeşte nici un efort pentru dezvoltarea stării de care s-a învrednicit a se împărtăşi prin botez. l .dr. „bărbatul desăvârşit” dă şi el ceva. călit în focul luptei pentru urmarea lui Hristos. n-am putut să vă vorbesc ca unor oameni duhovniceşti. ci ca unora trupeşti. ca unor prunci întru Hristos. îndemnându-i cu îndelungă răbdare şi ajutorându-i fără preget să se salte din starea de „prunci”. el face atât cât face şi Dumnezeu (fără să fie vorba de-o participare egală). stă „bărbatul desăvârşit”. maxima sa contribuţie personală în vederea perfectării mântuirii sale15. ca s-o dobândească trebuie să facă eforturi.

p. încă în trup fiind. „omul nou”.. aceasta este întâi de toate o fiinţă sustrasă înrâuririi păcatului. poate deveni „desăvârşit” încât în această viaţă pândită la tot pasul de primejdii. 425. Ea se operează în timp — şi anume nu împotriva trupului. Însăşi starea de creştin este în sine o stare de desăvârşire. dobândind o anumită maturitate. Nu-i vorba.văzut de Sfântul Apostol Pavel -esenţialul este disciplinarea fiinţei tale cu ajutorul puterilor harice. dacă sporeşte în plinirea a tot lucru bun. luptă împotriva ta însuţi şi împotriva ispitelor. efort. strădanie pozitivă de perfecţionare a activităţilor noastre spirituale. Cazna trupească este puţin folositoare.este un om desăvârşit. cu voia lui Dumnezeu”16. Severa concepţie paulină despre întocmirea vieţii cei noi în Hristos aspiră la culmile desăvârşirii creştine fără să descurajeze pe nimeni. . toate virtuţile au depăşit stadiul iniţial.SFÂNTUL APOSTOL PAVEL. dacă prin asceză înţelegem tot ceea ce în viaţa duhovnicească este deprindere.10) . deprinderea evlaviei este hotărâtoare.ca în religiile Orientului . Din numeroasele locuri ale epistolelor pauline care afirmă caracterul dinamic al vieţii celei noi (Coloseni. care nu-i rău în sine. oricum am spune ruinei pe care Hristos a ridicat capodopera personalităţii creştine. Fiecare creştin poate fi artistul desăvârşirii sale. Omul „desăvârşit” se află într-o continuă strădanie de perfecţionare religioasmorală. punerea ei în acord permanent. 223 amănuntele.acela de-a vieţui în Hristos . mărturisit şi consimţit. „bărbatul desăvârşit”. Prezenţa activă a Duhului Sfânt îi stă alături pururi. deoarece Dumnezeu l-a zidit şi pe el. În procesul de desăvârşire creştină .reiese că omul cel nou are putinţa. cu caracter static . Dacă umbra în chip vrednic de Domnul. Ibidem. moartă faţă 16 Cf. să se pătrundă de cunoaşterea vocii lui Dumnezeu. aici. 9. „Omul duhovnicesc”. ca să realizeze în sine capodopera omului celui nou. Într-un asemenea om. Fiecare creştin poate şi trebuie să fie un ascet. ci şi pentru trup. Creştinul care şi-a atins scopul moral spre care a fost menit prin botez . de grade de iniţiere.ci de creşterea normală întru Domnul..

Fapta „bărbatului desăvârşit” purcede exclusiv din considerente religioase . câte sunt curate. Saint Disciple Paul . câte sunt cu nume bun (cf. synthetically. în întruchipările lui optime. pnevmatoforul creştin se comportă mereu ca un desăvârşit ins social. în cea mai competentă interpretare a gândirii pauline. câte sunt drepte. in the paulin conception. Carmen-Maria Bolocan de păcat (cf. câte sunt iubite. În alegerea lui în această viaţă. Virtutea cumulează după spusele Sfântului Apostol Pavel . "The new man" or "learned man" is. dragostea: „Mai mare dintre acestea este dragostea” (I Corinteni 13. his qualities of "chosen jar" of Christ. God's faithfull ally and the joy of his fellow men. înseamnă „a nu mai asculta cu nimic de păcat”. „bărbatul desăvârşit” este un perpetuu combatant creştin. Filipeni 4. trinitatea: credinţa. Armura lui ocroteşte şi zideşte.Disciple of the Nations and Initiator of the Christian Pedagogics Abstract: In this study we tried to synthesize the peerless personality of the Disciple of the Nations. Romani 6. ca unul care ştie că locul dragostei de aproape este alături de iubirea faţă de Dumnezeu . este aliatul fidel al lui Dumnezeu. podoaba lumii şi bucuria semenilor săi. Iar „a muri păcatului”. 13). 8).morale. Mereu „sub arme” pentru biruinţa lor în el şi în lume. „omul cel nou”.224 Conf. câte sunt cinstite. „Omul cel nou”.toate câte sunt adevărate.„bărbatul desăvârşit”. 2-10). We also underlined. the perspective of "the new man" in the paulin conception and thus appeared the conclusion that the Saint Disciple Paul is considered to be one of the initiators of the Christian Pedagogics. nădejdea. Peste toate se arcuieşte protectoare ca Cerul milostivirilor creştineşti. Numele ei legitim este virtute. .dr.

tom IX (2004). (serie nouă)”. taina cea duhovnicească. La condition d’esclave par le péché apporté par la première Ève est dépassée et l’humanité voit le jour par la foi et la soumission de la Nouvelle Ève.IV DOGMĂ Ş I SPIRITUALITATE – ORIZONTUL COMUNIUNII CU HRISTOS Ş I SFIN Ţ II SĂ I La Vierge Marie: le point de vue d’un théologien européen du XXIe siècle Lect. 1 . Pour les chrétiens orthodoxes l’image de la Vierge Marie est liée essentiellement au fait qu’il existe une double réalité dans sa présence1. convaincante et pertinente. Cuza» din Iaşi. on a tous la possibilité de voir d’une part.pr. la Très Sainte Mère du Seigneur Jésus Christ. que grâce à elle se réalise la transfiguration de l’ancien vers le nouveau. Fecioara Maria. p. Adrian Dinu Exhortation à la beauté. qu’elle trouve naturellement sa place dans l’œuvre de récapitulation de la création entière en Christ. în „Analele Ştiinţifice ale Universităţii «Al. p. 119-135. Ce parallèle est l’une des plus belles formules trouvées par l’Église pour exprimer des vérités théologiques profondes.dr. I. 120. Teologie. A travers les écrits patristiques. La pensée de docteurs de l’Eglise nous éclaircit beaucoup sur ce point parce que Marie y est représentée d’une façon tout à fait spirituelle. et d’autre part.

parce qu’on ne peut parler d’Elle sans parler de Son Fils Eternel. Saint Justin et Saint Irénée d’avoir eu l’intuition exceptionnelle de mettre en place cette conception. C’est pour cela qu’on doit essayer de mettre la Vierge Marie dans un juste rapport entre l’ancienne et la nouvelle création. Il faut en même temps réfuter des erreurs contemporaines de perception de La Sainte Mère de Dieu en retenant simplement la Révélation exprimée dans la vie concrète (à la fois liturgique et sacramentelle) de l’Église. source d’une force extraordinaire pour la théologie qui leur est contemporaine et pour son développement ultérieur. tout en affirmant que le Seigneur est Lui le Seul qui nous donne le salut (Gal. 3. mais aussi de démontrer que cette foi est vivante. Une mauvaise connaissance de l’Écriture et de la mariologie patristique peut conduire à des exagérations doctrinaires.dr. la mère du genre humain” ou bien „Marie. en Son Incarnation et en Son œuvre rédemptrice. L’enjeu important pour l’Orthodoxie c’est de témoigner la foi juste en Dieu. Dans ce contexte nous devons essayer de répondre aux nouvelles questions concernant la mariologie et la dévotion qu’on y accorde. un renouvellement quotidien. 1). . 19 et I Jean 2. La théologie orthodoxe présente sa façon particulière d’agir à la faveur des humains. Mère de l’Église”. Il faut expliquer donc de façon adéquate des expressions tout simples comme: „Marie. En tant que représentante du genre humain. Adrian Dinu C’est le mérite de deux grands docteurs de l’église.pr. c'est-à-dire une expression de vie concrète.226 Lect. C’est pour cela qu’il est important de mettre en évidence les éléments pratiques de la foi en la Vierge Sainte en n’oubliant jamais le rôle du Seigneur. qui tient du fait qu’elle intercède entre Dieu et les hommes. Les orthodoxes et les catholiques témoignent de l’élection particulière de la Vierge et cherchent à la fois de comprendre sa relation personnelle avec Dieu et de l’envisager en tant que modèle concret dans la vie pour leur propre communication avec la divinité. Marie a mis en lumière l’universelle philanthropie de Dieu et sa participation à la restauration de l’homme par le Christ est réelle.

Éléments pour une mémoire de l’essentiel.LA VIERGE MARIE… 227 * La Vierge Marie. 1989. tome III: Les signes du salut. Éditions Albin Michel.. l’homme n’est plus capable de retrouver le vrai langage.. Le lieu du coeur. avec une contribution de l’évêque Kallistos Ware «La puissance du Nom». Certitude de la foi. II: Vers une nouvelle étape. Manque et plénitude. Conférence des évêques de France. Desclée. Documents des Églises. Genève. Paris. sous la direction de Bernard Sesboüé s. Jean-Yves. Dans l’ordre du monde elle partage le régime de l’identité dynamique propre à l’histoire dans laquelle s’insère. Elisabeth. 28e mille. quand le regard de l’histoire se confond avec le regard spirituel. traduit de l’anglais par Jacques Mignon. Proposer la foi dans la société actuelle. Paris. La Vierge Marie. t. En subissant l’invasion des discours de plus en plus radicalisés. 1994. celui qui reconstitue l’être. t. Deuxième rapport présenté par Monseigneur Claude Dagens à l’assemblée plénière de Lourdes 1995. Paris. Paris. La spiritualité mariale tire sa substance d’une vitalité profonde liée à un moment privilégié et rédempteur. 1995. 98 p. Bernard Sesboüé s. En outre dans l’ordre spirituel. Idem. Fuchs. Le lien entre l’être. 1991. n’est pas une entité distincte de ses expériences. Les Éditions du Cerf. Les Éditions du Cerf. 1973. Bourgeois. 199 p. «Théologies». Labor et Fides. 2 .j.. L’absurde et la grâce. considérée comme personnage de l’histoire.j. la figure du saint peut être perçue comme un obstacle apparent à la démarche de la foi. Leloup. Parfois. modèle théandrique La personne. Histoire et enjeux. La théologie mariale grâce à sa force vitale nourrie spirituellement dans l’histoire humaine par des saints. Henri. 1995. le saint est rattaché à la vie intérieure et il a accès ainsi à la révélation qui n’est pas soumise au temps historique et qui lui transmet une profonde vitalité. peut constituer une Voir à ce sujet: Behr-Sigel. Paris. Histoire des dogmes. Fragments d’un itinéraire. L’Église. Eric. Albin Michel. Les Éditions du Cerf. l’acte et la manifestation concrète de la vie religieuse est d’une grande complexité Beaucoup de théologiens et même d’écrivains laïques ont mis en valeur la relation qui existe entre l’ontologie et la foi2 en essayant de trouver une solution à la rupture ontologique qui signifie isolement aussi bien sur l’axe horizontal que sur celui vertical.. Paris.j. L’histoire globale influe sur l’identité du personnage particulier. Les sacrements. Antoine Bloom. 1990. L’éthique protestante. 1995. I. Paul Tihon s. Initiation à la spiritualité de l’Eglise orthodoxe.

On lit dans les Actes des Apôtres 1. Desclée de Brouwer. Cet enfantement est lié aux gestes premiers et primordiales de la Vierge. à fond. De ce point de vue l’Eglise est lieu de rencontre en Dieu. Le consentement de la très pure et le concours de sa foi ont rendu possible l’enfantement du Fils de Dieu. elle devient depuis vingt siècles et dans l’éternité un modèle toujours vivant pour les hommes. De même.pr. La femme et le salut du monde. le Seul Toutpuissant est le Père de Son Fils Unique. dans une vaste synthèse de la théologie des Pères et des Conciles. préface d’Olivier Clément. St. le premier modèle théandrique.228 Lect. le catholicisme romain et les communautés issues de la Réforme. 1978. Par la liturgie qui y est célébrée. l’Orthodoxie confesse une unité doctrinale et sacramentelle qui se manifeste dans la nature conciliaire de son organisation ecclésiale. L’Église Orthodoxe. Certains versets de l’Écriture et la Sainte Liturgie la présentent impliquée directement dans l’œuvre du salut. Théophanie.dr. Paris. Adrian Dinu réponse aux habits nouveaux des problèmes anciens de l’humanité. la continuité historique et spirituelle de l'Orthodoxie. constituent trois expressions majeures du christianisme. Dans la fidélité à la foi apostolique. Il faut souligner que Dieu. Par Marie Dieu s’humanise et remet l’homme à sa propre condition. sont unies dans la confession d'une foi commune. p. Cette unité se retrouve notamment dans la liturgie byzantine qui est devenue de facto la liturgie où s'exprime. 211. „L’anthropologie ainsi remonte à la racine mariologique”3. les noms liturgiques de la Vierge: Paul Evdokimov. Les icônes de la Pentecôte et de l’Ascension figurent admirablement sa présence. 3 . elle est aujourd’hui célébrée à travers le monde entier dans les langues les plus diverses. Les Églises locales appelées à sanctifier les diverses communautés de destin qui surgissent dans l'histoire. Jean Chrysostome parle du moment de l’Incarnation du Seigneur dans le sens de l’absolu commencement qui inaugure le nouvel Homme. au milieu de leur rassemblement. La Vierge est l’image de la responsabilité assumée spirituellement. la liturgie est un événement eucharistique qui signifie enfantement du Christ Dieu dans le cœur de l’homme. mais également la Vierge n’est pas du tout moins digne parce que le dessein était irréalisable sans sa participation. 14 que Marie est présente au collège apostolique. à l’image et à la ressemblance de Dieu et en même temps la Vierge c’est la première personne humaine déifiée.

en révélant en même temps en Lui-même l’accomplissement de toutes choses. elle devance l’humanité et tous la suivent”4. C’est le couronnement de sa consécration totale à la divinité et une image qui éclaircit les mots: „Le Tout-puissant a fait pour moi de grandes choses” (Luc 1. 74.LA VIERGE MARIE… 229 „porte du ciel”. sens de tout le créé. p. 6 Dumitru Staniloaë. elle est la première liée profondément à la nature divine et grâce à son consentement tout le genre humain reçoit l’offre de la divinité. le conduisant par l’Esprit vers ce qu’il doit devenir. Le Père Staniloaë fait observer dans son livre Le génie de l’Orthodoxie que: „Le Verbe. Avant-propos du métropolite Damaskinos. par l’Incarnation. Préface d’Olivier Clément. En elle il n’y a pas de différence entre la condition de vie et la vie elle-même. la Résurrection et la descente de l’Esprit Saint. Dans la première c’est Dieu Homme qui monte aux cieux et tous le regardent en attendant Sa miséricorde et dans la deuxième c’est Marie. p. 1985. créature divinisée. 49). „temple de la divinité”. l’Ecriture et la Tradition”6. c'est-à-dire de son Assomption. „le ciel” évoquent encore une fois son rôle et accentuent sa portée universelle. est devenu. Dès lors la sainteté est possible pour tout homme parce que c’est l’Incarnation qui a ouvert le chemin de la rencontre avec Dieu5. Introduction. L’icône de l’Ascension du Christ et celle de la Dormition de Marie. L’amour de Dieu atteint en elle la profondeur et l’intensité qui renouvelle la créature. Dieu S’est fait homme pour que l’homme devienne dieu et l’on en voit l’accomplissement merveilleux dans la Personne de la Vierge Marie. A l’hypostase divine du Christ a répondu la nature humaine de la Vierge et nous tous. En donnant sa chair au Christ. représentent des séquences indubitablement liées de l’histoire du salut. „La Vierge est la première. Desclée de Brouwer. parce que c’est Christ qui est Sa vie. Le génie de l’Orthodoxie. Traduit du roumain par Dan Ilie Ciobotea. Encore une fois l’iconographie orthodoxe illustre extraordinairement cette vérité. Paris. 213. C’est pour cela que Noël n’est pas une fête. quand la lumière croît et quand se rétablit une liaison personnelle avec le Nouvel Adam venu dans le monde par la Vierge. intérieur à tout être crée. Théophanie. qui est montée au ciel et qui est reçue par Son Fils Unique. Le Christ continue de demeurer et d’agir dans la création en se servant de trois moyens concrets et inséparables: l’Eglise. 5 4 . nous sommes inclus dans ce Sacrement et nous pouvons suivre son chemin. Ibidem. mais un temps de fête.

et l’honneur de la Mère qui tient dans ses bras le Fils Unique.230 Lect. 149-153. Marie est véritablement une prosopon (lat. l’auteur parle de deux types d’icônes de la Vierge Marie8. notre maître spirituel. Cette image montre à la fois l’Incarnation et sa réalité. Qui est près de moi est près du feu. „Sa tendresse est exprimée par la timidité de ses mains: elle tient l’Enfant (…) comme on tiendrait quelque chose de sacré présenté en offrande et toute la tendresse. persona) et topos de Dieu. 8 Antoine Bloom.pr. La Mère de Dieu passe son regard au-dessus de nous tous et ses yeux grands semblent ouverts immatériellement au-dedans d’elle-même. p. Paris. c'est-à-dire la réalisation personnelle de l’image objective grâce à la soif inextinguible. traduit de l’anglais par soeur Jean Marie O. manifeste tout l’amour et toute la tendresse d’un homme et d’un Dieu à celle qui est à la fois sa Cette Beauté est vécue par la suite en tant que participation ecclésiale et liturgique (cf André Borrely. à la densité du désir de Dieu qui signifie participation à la Beauté dont la dimension théandrique est devenue à travers les siècles un modèle pour le peuple chrétien7. L’École de la prière. * Marie.P. Celle-ci demeure la mère de Dieu. La personne de la Vierge intègre spirituellement toutes les faculté de l’être humain (la raison. 27). l’intuition etc. p. On peut observer que dans le premier cas Marie ne regarde pas son Fils et il en est de même dans d’autres icônes que l’on a dans l’Eglise. 7 .. sans la présence visible du Christ. devenu Fils de la Vierge et c’est lui qui. Desclée de Brouwer. vrai homme et vrai Dieu. Le deuxième type est „la Vierge seule”.) Dès le moment de l’Annonciation elle a reçu l’Esprit Saint qui a révélé l’homo cordis absconditus (l’homme caché du cœur – I Pierre 3. Éditions du Seuil. Préface d’Olivier Clément. la volonté. pour l’amour humain sont exprimés par l’enfant et non par sa Mère. Dans un livre d’Antoine Bloom paru en 1972. Théophanie. Le type le plus connu qu’on trouve en Orient et en Occident est celui de: „la Vierge avec l’Enfant”. 1978. 4). Née à l’image de Dieu elle a accomplit la première la ressemblance avec Lui. Adrian Dinu Il faut souligner que seule l’Eglise confesse la maternité chaste de la Vierge Marie et relève pleinement la structure de son être. elle traite l’Enfant non comme le petit Jésus mais comme le Fils de Dieu incarné. Paris. 1972.dr.

On se demande si l’histoire de l’humanité en général a une valeur qui pourrait être largement acceptée. Dans la deuxième icône on retrouve Marie. elle a été comblée par l’Esprit Saint et la compréhension de certains événements de sa vie n’est pas possible à l’aide des catégories logiques de la raison. cherche de plus en plus désespérément le sens de la vie. L’homme du monde confie très souvent les données de sa vie au calcule et à la réflexion. mais il s’agit d’un acte d’amour plénier et spirituel. 9). d’une façon particulière de percevoir le divin et de le recevoir dans le cœur humain. car je l’ai gardé dans mon cœur. Dieu est entré Luimême dans notre condition humaine. en regardant l’infini ou plutôt les profondeurs insondables de Dieu. Après l’Annonciation. et une âme sensible peut voir dans l’icône ses pensées: „Mon Fils tu es mort sur la Croix et qui va te suivre ? Ton mystère est grand et moi je suis la seule à le comprendre. La Vierge Marie est le premier témoin de la nouvelle vocation spirituelle du chrétien et avec elle on entre dans une expérience essentielle qui mène à l’accomplissement 9 10 Ibidem. La relation de la Vierge avec la divinité ne s’inscrit pas dans le domaine de la connaissance. Ces icônes sont l’expression de toute une théologie de vie. Par le biais de la Vierge. Ibidem. C’est alors que la Vierge Marie peut lui servir de Maître spirituel. La Mère est ainsi toujours en prière. A son tour elle a répondu par l’abandon personnel. l’humilité.LA VIERGE MARIE… 231 mère et sa créature”9. qui se trouve encore sous l’influence de la philosophie cartésienne. L’existence de Marie est en relation avec l’ordre de la valeur spirituelle. Le modèle spirituel de Marie signifie accepter la présence du divin en mettant entre parenthèses la raison. . p. la disponibilité et l’ouverture à tout ce que Dieu a voulu. Parfois enfoui dans la croyance l’homme angoissé fait appel à Dieu mais il semble ne savoir plus comment le faire. sa force n’est pas terrestre mais cette faiblesse laisse la place au pouvoir de Dieu qui travaille en elle et par elle: en celle-ci „ma puissance se trouve manifestée” (II Cor. c’est dans ce point que Son modèle théandrique peut servir de guide. 12. la tête un peu inclinée. Fiat: Qu’il me soit d’après Ta parole !”10. 150. L’homme contemporain. Elle paraît faible.

sainteté manifestée. Archimandrite Kallistos. qui dans la tradition orthodoxe prie éternellement pour les humains. Institut de Théologie Orthodoxe. L’élément qui exprime l’authenticité de la vie humaine n’est pas la richesse dans l’ordre matériel. P. à quoi bon nous dire chrétiens ?” affirme l’écrivain français Georges Bernanos. L’exemple de Marie nous fournit une sorte de définition vivante de la prière. Genève.232 Lect. plérôme archétypique ou doxophanie toutes ces réalités sont visibles en Marie et restent pour nous la manifestation de Dieu en elle et les prémisses d’un renouvellement pour la vie de chaque chrétien. le clerc et le laïc. beaucoup plus authentique que celle inscrite dans le champ de la connaissance. p. signe et source de vie qui rend possible la rencontre avec Dieu. 1987. Elle s’était tue au premièrement moment de l’Annonciation (Luc 1. dans «La pensée orthodoxe». La Puissance du Nom (La prière de Jésus dans la spiritualité orthodoxe). Les théologiens ont parlé beaucoup du silence de Marie dans les évangiles12. L’Âge D’Homme. Marie c’est l’image d’un Maître qui vit pleinement et charitablement le don de soi. Paris. la prière est l’état continu de son âme. 1989. Ware. 17). Paul: „Priez sans cesse” (I Thés. On peut ajouter que c’est précisément à travers sa pédagogie trempée d’amour maternel. Cet état est en relation avec une santé spirituelle. et elle devient ainsi participante à la création de cette vérité dans le monde. Pour Marie. 29) parce que pour entendre la voix de Dieu transmise par l’archange il faut savoir écouter son silence. que le vécu spirituel devient une esthétique du vivre. Cette façon d’envisager la vocation mariale a des implications très importantes dans la spiritualité chrétienne. comme l’on lit chez St. 12 Voir: Kniazeff. On peut affirmer que la réalité de Marie ouvre vers une vérité profonde. (sans année). 108-135. L’ecclésialisation de la vie. «Si nous ne rendons pas témoignage des vérités révélées. Christian Duquoc. Formation Théologique par Correspondance.Quatrième volume de la série en langue française. mais la quantité d’amour qu’elle fait sentir. 11 . Adrian Dinu de la mission11 de l’homme sur la terre. c’est dans sa personne. La Vierge Odiguitria trace notre chemin sur la terre pour transpercer le ciel.dr. La grande tâche et la grande chance du chrétien de nos jours et de la théologie même. et surtout en apprendre. Œcuménisme et ministère. Labor et Fides. 5. Lausanne. Alexis. Hagiographie.pr. c’est non seulement d’apercevoir la Vierge comme un modèle affectif. La femme. mais d’apprendre de ce modèle vivant et vivifiant.

Les âges de la vie spirituelle. s’en alla Measure for measure. 14 Ibidem. le bavardage dans la prière emplit l’esprit d’images et le dissipe. Son silence parle beaucoup plus que n’importe quel autre récit qui la présenterait. 15 On trouve ici un encouragement de celui qui va être St. Cette parole devient ainsi un vrai maître de la prière. La Bible fait référence plusieurs fois à la prière du Fils de Dieu Lui-même: „Le matin. s’étant levé longtemps avant le jour. Desclée de Brouwer. Théophanie. Préface d’Olivier Clément. 13 . 191. 1980. une seule parole a pour effet de le recueillir» (Échelle. Paris. Que de fois les bégaiements simples et monotones des enfants fléchissent leur père ! Ne vous lancez pas dans de longs discours afin de ne pas dissiper votre esprit dans la recherche des paroles… La prolixité. La hauteur spirituelle de Marie devrait nous rendre conscients qu’elle n’était pas immergée dans le chronos mais dans le kairos qui semble n’avoir pas de relation avec ce monde. souvent. apud Paul Evdokimov. Jean Climaque (IXe siècle): «Point de recherche dans les paroles de votre prière. J’ai pu observer de façon directe que beaucoup de chrétiens passent sur quelques aspects de sa vie sans en approfondir les significations spirituelles et la portée existentielle.LA VIERGE MARIE… 233 L’expérience de Marie est radicale. La voix de Marie peut-être retenue comme une conduite maîtresse parce que son attitude orante découvre plusieurs sens de la vie céleste. mais un maître dont la pédagogie est la discrétion. note Shakespeare dans un œuvre13. tout au contraire: le visage fait la parole. le regard fait la présence. Son mystère comprend l’attention faite à la révélation devenue proche. le renvoi à Israël et à Abraham exprime non simplement un monologue mais une psalmodie et une lecture en toute attention de la Bible15 et on n’a pas du tout l’impression qu’il s’agirait d’une répétition mécanique des textes appris de l’Ecriture. principalement celle de Dieu. Quand celle qui vit le silence parle. tandis que. L’homme agité fait s’esclaffer les anges. elle le fait avec une fraîcheur virginale. L’essentiel de son état de prière est justement „de se tenir là”14. Dieu est descendu en son corps et en son âme et son esprit En est uni. Des Pères du désert à nos jours. p. Le mémorial de son Magnificat (Luc 1. accessible par l’archange et également l’attention faite à sa cousine Elisabeth qui assiste à son Magnificat. sortit. d’entendre la présence d’une autre personne. degré 28). En Marie. Marie prouve un état d’esprit qui structure et modèle presque liturgiquement sa parole. Acte II. 46-55). parce que l’on pense qu’il est normal de réagir d’une certaine façon de la part de la Vierge. 192. p.

20-21: «Voici. On peut reconnaître ces trois formes dans la vie de Marie. La question de Marie: „Comment ça va s’accomplir ?” montre déjà la force de la présence divine et de sa grandeur. „Nomen est Omen. 20). Le nom remplit l’homme comme le temple est rempli par un chant. Adrian Dinu dans un lieu désert. Dieu est transcendant d’une façon absolue. une «tombée» dans l’abîme de la miséricorde divine: «Ce n’est plus moi. 9-13). car il y est présent et nous l’adorons dans son nom”17. attire le cœur et christifie Marie.pr.dr. j’envoie un ange devant toi…. 35). Une situation pareille a vécu autrefois Moise18 sur le Mont Sinaï où l’on voit que le nom est déposé dans l’ange qui devient le porteur redoutable de la présence divine. même lorsqu’Il est connu où semble se dévoiler. car le nom est une forme de Sa présence. Paul lui-même qui confesse la présence sacramentelle du Christ dans son nom. Il reste inconnaissable. il n’y a pas de doute ou de crainte en elle.tiens-toi sur tes gardes en sa présence… car mon nom est en lui». et là il priait” (Mc 1. 23. la présence divine. Macaire. 17 16 . Paul Evdokimov. même lorsqu’Il s’approche. Dans le sermon sur la Montagne. il contient en puissance chiffrée l’énergie du salut: le nom du fils de Dieu soutient le monde entier dit Hermas. 1951. Il Voir: Un moine de l’Orient. 197. Lorsque ce nom est prononcé la personne humaine entre en relation intime avec Dieu. Le nom de Dieu s’accompagne de sa manifestation immédiate. c’est le Christ qui vit en moi» (Gal. un lieu de rencontre de l’homme avec le Tout-puissant. Les âges…. mais on a aussi l’exemple du publicain évangélique et de St. L’intervention de l’ange la rend consciente qu’elle va Lui consacrer son esprit dans chaque instant de sa vie. Pour les chrétiens toute prière authentique comporte trois degrés ou formes: de demande. La réponse de Marie prouve cette vérité. On mentionne ici Moise. Nous lisons: „… et tu va l’appeler Jésus”. 31 on trouve les prémices de la prière du Nom de Jésus16. de louange et d’offrande. p. 1 et Mt 6. Chevetogne. Mais selon la Bible le nom de Dieu dénote une présence. 18 Ex. Et de plus à Luc 1. le Seigneur enseigne la prière authentique à la demande de ses disciples: „apprend-nous à prier” (Luc 11. La parole déjà est chargée d’une présence et la crainte révérencielle est liée à la transcendance de Dieu. On sait que cette prière prend sa racine historique du Mont Sinaï et du Mont Athos vers l’année mille par des grands maîtres: St. Diadoque de Photicée et Jean Climaque. 2. parce que le nom de Jésus rayonne par lui-même. De la même source nous savons encore que la Vierge Marie portait dans son cœur les mots. c’est une expérience.234 Lect. La prière de Jésus. il dépasse tout et toutes choses.

il nous dépasse de telle sorte qu’il reste au-delà de toute communication19. Marie. 193. on ne peut pas voir le visage de Dieu et rester vivant. Portant le Seigneur dans son cœur. C’est dans cette perspective que nous pouvons comprendre les paroles de saint Pierre disant que nous sommes appelés à devenir participants de la nature divine (II Pierre 1. d’un état spirituel marqué par la conscience de la grandeur sainte de Dieu. L’invocation du nom de Jésus est à la portée de toute personne humaine.) 21 Paul Evdokimov. mais une vraie formation spirituelle. Il s’agit d’une même attitude tout au long de sa vie. Les âges…. 20 19 . mais c’est la Vierge qui conclut humblement: „Voici la servante du Seigneur… Et l’ange partit d’elle” (Luc 1. Grégoire Palamas (1296-1359) «comme pour tous les maîtres hésychastes. D’après le modèle de la Vierge Marie. 4 «părtaşi dumnezeieştii firi» . il faut cesser de prier” dit saint Seraphin de Sarov21. Ce n’est pas l’ange qui finit le dialogue. tout en restant mystérieuse.LA VIERGE MARIE… 235 reste infiniment lointain. même lorsqu’Il se communique à nous. Seulement „quand Il est venu nous visiter. 38).en roum. p. mais les techniques corporelles ne sont de toute façon qu’accessoires. Toutes ces images dessinent l’attitude de Marie. Dans un tel contexte spirituel quand s’était accompli ce qu’il semble impossible à l’homme rationnel. la Vierge Marie nous offre le premier modèle de prière hésychaste en devenant ainsi un maître spirituel. Dieu transcendant s’est fait chair et a vécu au milieu des humains. car. p. 192. l’essentiel n’est pas le contrôle Paul Evdokimov. L’éducation de la Vierge n’a pas été théorique. en état de prière. tout en recevant le divin message. Les âges…. qui avait vécu au temple très longtemps. On voit ça dans ses descriptions bibliques: elle reste débout devant l’archange. bien pratique. y avait été formée spirituellement et pour elle se rapprocher de la divinité ce n’était possible qu’en restant humble. l’Inaccessible est devenu accessible. pour les chrétiens l’état de prière est en relation avec la descente de l’Esprit Saint. Kallistos Ware fait observer que pour l’un des grands Pères de l’Église. un amas de notions. la sainteté de Dieu peut devenir infiniment proche quand elle s’empare de nous20. La Vierge Marie nous montre comment. des aides qui ont apparu tard dans l’histoire.

réfléchie. c’est la Sophie de créature. des femmes et des enfants qui vivent d’une façon personnelle cette redécouverte de la divinité. 1987. 22 . En recevant l’appel de Dieu d’une manière concrète. la Sainte Vierge est entrée dans l’éternelle charité de Dieu tout en restant contemporaine de tous les hommes. car elle porte la plénitude la vie divine. p. Archimandrite Kallistos Ware. Dans ce cas. Marie est une créature et pourtant elle n’est plus cela seulement. La Puissance du Nom (La prière de Jésus dans la spiritualité orthodoxe). 1983 du même auteur. L’Age d’Homme. Résumé de sophiologie. (sans année). Essai d’une interprétation dogmatique. c’est la Sophie céleste. Elle a reçu et elle a adoré son Fils Unique et à partir de son Fiat le monde entier s’est réconcilié avec le Seigneur. Il arrive que la liaison paraisse si étroite qu’il devient difficile de se prononcer sur leur appartenance particulière.pr. Reine du ciel. L’un et l’autre aspect ont un fondement imprescriptible et parfois ils se conjuguent jusqu’à devenir indistinct. En Christ nous voyons la plénitude de la Divinité dans la chair humaine. dans l’autre. 23 Voir par exemple les affirmations du Père Serge Boulgakov. Lausanne. Lausanne. aussi les fêtes du Seigneur suggèrent-elles les fêtes mariales d’une manière évidente ou voilée. C’est ce que s’est passé à l’intérieur de la Vierge Marie. traduit du russe par Constantin Andronikof. a été établie par l’Église russe avec la commémoraison de la Vierge à la différance de l’Église byzantine qui avait fait ressortir l’aspect christologique de la sophiologie et rattaché les fêtes sophianiques à celles du Seigneur (Noël. incréée.236 Lect. qui ressort. L’incarnation est indivisible de la maternité divine. Aspects de la vénération orthodoxe de la Mère de Dieu. Paris. Le Buisson ardent. Institut de Théologie Orthodoxe. Dans la Vierge Marie nous voyons le modèle de participation à la divinité d’une chaire humaine. traduit du russe par Constantin Andronikof. Elle ne s’insinue pas dans la Trinité (comme on voit parfois au-delà des affirmations des „sophiologues”23) elle a prêché le Royaume de Dieu par sa vie. Adrian Dinu extérieur du souffle mais l’invocation intérieure et secrète du Seigneur Jésus”22. la Mère de Dieu”. au plus intime de son âme. C’est pour cela que Marie est toujours à nous et avec nous. p. l’une suppose l’autre. D’aucune façon sa sainteté n’est pas un acte individuel et on le comprend mieux en sachant que l’individu est un simple élément d’une fragmentation. comme par exemple pour Noël ou la Rencontre (Hypapante). Le livre le plus important sur ce sujet reste: La Sagesse de Dieu. L’Age d’Homme. à travers les siècles avec la solidarité d’un maître spirituel. Pâques). 122-123: „Glorifie. 21. C’est grâce à Marie que se réalise un tournant dans la vie spirituelle de l’humanité. Formation Théologique par Correspondance. active. […] Cette notion de la vénération sophianique de la Mère de Dieu qui vient sommer la théologie mariale orthodoxe.dr.

Il y a malheureusement beaucoup de gens qui ne se reconnaissent en tant que chrétiens et qui comprennent la religion et la pratique ecclésiale comme quelque chose d’anachronique. D’autres gens. De même nombreux sont ceux qui sont contents dans ce monde que leur apporte assez de bonheur. 1659. qu’à l’enseignement marial doctrinaire. de sainteté. Vous allez et venez sans la voir. de spiritualité. Je vais envisager surtout la façon d’être dans l’Église. surtout quand ils touchent leur salaire mensuel et quand ils peuvent voyager partout ou bien simplement dans les…. p. À la place de ces immenses épargnes accumulées de civilisations. vous la buvez et elle est si fine. voilà la vérité. mais ils sont enfermés dans une sorte d’orgueil qui marque leur façon d’envisager un événement apocalyptique centripète. Paris. vous la respirez. Correspondance. 1134. Relier la problématique mariale aux questions de l’expression dans le nouvel contexte de l’Europe ce n’est pas une tâche Georges Bernanos. pubs. Georges Bernanos (qui a été en même temps un croyant exemplaire ayant une grande ferveur pour la Vierge Marie) écrit dans son œuvre romanesque: „Le monde est dévoré par la ennui… C’et une espèce de poussière. la civilisation européenne s’écroule et on ne la remplacera par rien. si tenue qu’elle ne craque même pas sous la dent”24. Gallimard. Cette partie de l’étude n’offre pas un exposé exhaustif sur la place de la Vierge dans les traditions chrétiennes présentes en Europe. 1994. Et encore: «Messieurs. vous la mangez. signé d’un nom inconnu»25. Elle vise plutôt certaines situations qui me semblent importantes pour toute personne humaine qui essaye aujourd’hui de se comprendre soi-même et le contexte dans lequel se trouve engagée. Y a-t-il une place pour la Vierge aujourd’hui ? Tentons une réponse liée plutôt à la manière dont on peut parler d’elle. 25 Ibidem. on offre de déposer un chèque sans provision. d’humanité. 24 . affirment que tout va s’écrouler prochainement et qu’on arrivera à une sorte d’implosion. au contraire. Œuvres complètes I: Journal d’un curé de campagne. Un grand écrivain européen du XXe siècle. Ils sentent que la Vérité est au-delà de notre nature. p.LA VIERGE MARIE… 237 * Marie et la nouvelle Europe.

mais de présenter simplement „la certitude des choses invisibles” (Hébreux 11. Macaire d’Égypte. p. son attitude devant la Croix du Seigneur etc. toutes nos émotions. 27 Ibidem. p. 28 Ce qui arrive souvent dans la vie humaine.) parce qu’on fait confiance aux parents et au milieu dans lequel on vit. La présente réflexion. Quand on les emploie cela peut impliquer souvent une compréhension différente en fonction des données diverses qu’on ne maîtrise pas toujours au niveau de la production. Adrian Dinu facile. Il ne s’agit pas de mettre au point une confrontation avec les philosophies plus ou moins modernes. les mots impliquent une certaine attitude d’esprit. au IVe siècle affirmait: „L’expérience de Dieu. la vision du monde en Dieu. Pour les chrétiens il s’agit toujours de mener un combat spirituel avec eux-mêmes. avec les mots. La distinction entre le vrai et l’illusoire est très sensible et les erreurs peuvent s’insérer sans en prendre conscience28. sa virginité. Les Éditions du Cerf. Antoine Bloom.pr. et nous situer hors de l’expérience pour nous observer nous-mêmes et analyser ce qui se passe. 26 .238 Lect. c’est que s’ils commencent par définir une situation telle qu’elle existe. comme de tout ce qui touche à la divinité. il est impossible de l’observer”27. Au moment où l’expérience est vécue. «L’ennui. Il faut s’arrêter d’abord un peu justement sur les termes «problème» et «problématique». 1). est une chose qui ne peut se produire que dans un moment où toutes nos pensées. Cela signifie d’abord être très attentif quand on invoque des données de la foi. 44. sont suspendues au point de ne pouvoir plus à la fois nous situer à l’intérieur de l’expérience. on reçoit un certain nombre de certitudes (par exemple à l’égard de la Vierge: sa maternité. quant à la foi. 42. c’est que les gens ont quelques notions. Certitude de la foi. sur la Vierge dans la conscience des nos contemporains. vraies ou fausses. parce qu’on a reçu une certaine éducation et puis avec l’âge l’on se trouve confrontés avec d’autres situations. Paris. se propose de retrouver la place des vérités de l’Église dans la compréhension actuelle. Mais quand on change de milieu qu’est-ce que se passe ? Et puis c’est difficile de faire une bonne gestion de notre propre jeunesse. On doit avoir la conscience de l’appartenance à l’Église et agir en tant que personne humaine liée à la pratique de l’Église. Traduit de l’anglais par Jacques Mignon. ensuite ils vont cristalliser cette situation jusqu’à en faire une sorte de perspective globale”26. 1973. percevoir les choses. Quand on parle de la Vierge Marie.dr.

119 et 155. l’on trouve au moins deux attitudes dans le monde contemporain: celle du croyant et celle du scientifique.. Polycarpe de Smyrne. Entrée libre no. véritablement né d’une Vierge…»29. de telle tribu. de mythe consolateur ou bien d’une compréhension poétique. 1969.comme des hommes libres. Un tel texte peut bien paraître étrange ou étranger pour une bonne partie de nos contemporains parce que les vérités d’en haut ne se comprennent pas à travers la raison. Marie de Nazareth. qui est aussi véritablement ressuscité d’entre les morts… Véritablement de la race de David selon la chair. 4e édition revue et corrigée. de l’Eucharistie. O. Les Éditions du Cerf. Il s’agit d’une rupture avec la tradition patristique doublée de l’attitude de non combat spirituel et d’un manque de pratique ecclésiale. etc. qui a été véritablement crucifié. 29 . Il y a de nos jours des gens qui acceptent la présence de la Vierge dans leur vie. en se manifestant . Rares sont ceux qui gardent dans leur cœur une image du Seigneur et de la Mère Vierge ressemblant à celle dont parle St. qui est véritablement né.LA VIERGE MARIE… 239 À l’égard de Marie. Genève. Th. En revenant à la Vierge Marie. Camelot. 1989. traduction et notes de P. dans le langage de telle nation. SC 10. qui a mangé et qui a bu. Dans Ignace d’Antioche. la première certitude dont on a besoin aujourd’hui c’est que Marie est la Mère de Dieu. aux regards du ciel. Paris. Martyre de Polycarpe. fils de Dieu selon la volonté et la puissance de Dieu. introduction. 30 Voila un seul exemple: André et Francine Dumas. de la race de David. 3. Nous savons très bien que la vérité. est mort. fils de Marie. de la terre et des enfers. On voit partout des gens qui doutent de l’Église. le réel terrestre et historique. L’attitude authentiquement chrétienne est de plus en plus difficile à retrouver dans notre société. son expression doit être formulée en termes humains.disent-ils . Labor et Fides. texte grec. mais ne la vivent pas dans l’esprit. Ecrire des textes authentiquement théologiques c’est encore plus difficile que de les accepter. de telle époque. p. Il y a de nos jours des textes théologiques „romanesques”30. Lettres. Ignace dans ses écrits: „Soyez donc sourds quand on vous parle d’autre chose que de Jésus-Christ. Mais également il faut qu’on n’oublie pas que la vérité a une caractéristique essentielle: elle est une valeur qui dépasse le monde concret. Il y en a qui parlent en termes de légende. mais avec le cœur.P. des prêtres. à notre avis.

Cette belle affirmation de l’évêque de Rome encourage les chrétiens à témoigner de la Vierge dans le monde actuel. tout comme celle d’Ephèse de 431 – Marie-Théotokos. la coutume chrétienne est de donner au baptisé le nom d’un saint qui le protégera dorénavant comme un ange. 33 On apprend des médias que plusieurs familles d’Europe et du monde entier donnent à leurs enfants des noms étranges: chiffres. mais maintenant les gens trouvent de nouveau le bon courage de s’adresser a elle. Fayard. entre tous les autres. et de ses rapports avec la connaissance et avec l’esprit. Vittorio Messori. un exemple vers lequel tout chrétien peut et doit regarder. On ne trouve ici seulement la reconnaissance de sa place dans la Tradition. sigles (comme „@”. c'est-à-dire qu’elle n’en admet pas l’interprétation allégorique et encore bien moins on n’y voit l’influence d’un syncrétisme religieux. p. le pape Benoît XVI parle de Marie comme „un remède” pour ce siècle. le Préfet a un remède à proposer qui. Adrian Dinu l’époque actuelle il semble de plus en plus nécessaire de tenter une redéfinition des vertus de la parole. Depuis toujours l’Eglise orthodoxe enseigne Voir la bibliographie finale. c'est-à-dire „victorieuse de toutes les hérésies” sert de pédagogie pour annoncer l’Évangile à tous et partout dans le monde. Au baptême. pleine d’amour et de sérénité qui ne peut être remplacée par aucune pratique humaine33. Entretien sur la foi. etc.dr. „Google” ou „Goodyear”). 32 31 . On écrit beaucoup sur Marie aujourd’hui31. traduction sous la direction de S. président du Conseil pontifical pour la famille. Il nous dit que pendant ses études il avait du mal a comprendre le vrai sens d’une fameuse formule de l’Église: Maria nunquam satis. mais également la figure toujours actuelle de la créature. Par exemple. Après les années quatrevingt. Cardinal Joseph Ratzinger. on a assisté a un recul.240 Lect. L’Orthodoxie à son tour entend de le faire d’une façon tout à fait réaliste. de la chercher dans leurs prières et même dans leurs préoccupations quotidiennes. a prouvé concrètement son efficacité tout au long des siècles chrétiens. Leur vénération crée dans la famille une atmosphère spirituelle. à la crise de la femme. C’est le remède qu’il désigne d’un nom bref: Marie”32. 1985. à la crise de la morale. le Cardinal Édouard Gagnon.pr. pleine de courage et d’obéissance.E. Un remède dont le prestige semble aujourd’hui s’être obscurci […]. mais qui est plus que jamais actuel. 121. Cette pratique indique que le saint et l’ange gardien ont en commun leur service pour les hommes de la terre. „À la crise de l’idée même d’Église. Paris. Cette expression. quand la mariologie a été le préférée par les théologiens.

simple et Dieu. parce que par elle Dieu descend vers les hommes. . ni d’une coercition de la toute-puissance divine. l’individualisme exacerbé. d’une union avec la divinité. mais d’„une action réciproque et hypostatique”34. 1982. 128. p. Mais il semble de plus en plus difficile de trouver une place à la Mère de Dieu. Elle éclaire la sphère politique parce qu’elle n’y est pas mêlée. Ce ne sont pas simplement des mots. Dans notre Europe ou ailleurs. etc. sa beauté intérieure. l’originalité inaliénable de notre foi. La Mère et son Fils sont unis jusqu’à la mort et au-delà de la mort. Du Verbe Incarné. la „papolâtrie”. Il ne s’agit pas de quelque chose d’extérieur ou de mécanique. à sa maternité divine. On 34 Père Serge Boulgakov. On constate que dans la foi d’aujourd’hui la Vierge Marie est joyeuse sans être liée à aucune détermination. Sa sainteté. de son Ciel. la Vierge représente une chance authentique que l’homme peut saisir pour retrouver l’harmonie du vivre. dans la nouvelle naissance des humains. l’indifférentisme radicalisé. Marie est ici exemplaire. aujourd’hui comme auparavant en Marie se renouent les liens brisés avec le Créateur. les humains ! C’est pour cette simple raison que l’Europe et le monde entier a besoin de Dieu et de sa Mère. Marie est courageuse. Chacun de nos contemporains a la possibilité de retrouver en Marie un modèle de soumission à l’énergie divine qui l’aide à se purifier et à conquérir l’équilibre. L’Age d’Homme. Paris. Le monde a ressenti depuis toujours le besoin de se prosterner devant les idoles au lieu de saisir la dignité d’une communication personnelle.LA VIERGE MARIE… 241 que les saints et la Vierge sont impliqués dans le processus de renouvellement de la création. Dans le monde chrétien d’aujourd’hui on retrouve encore des nestoriens ou bien des docètes. Quel amour Jésus a dû avoir pour sa Mère ! La nouvelle Europe comme la vieille c’est toujours nous. Par le fait que Marie a donné naissance au Fils de Dieu les maternités de la terre sont associées à l’œuvre de salut. Pour un vrai chrétien défendre la réalité de la Vierge Marie signifie défendre l’Incarnation de Jésus. nous fait signe par elle. son visage plein d’une lumière ineffable et sa féminité aident maintenant et réellement l’homme à retrouver son chemin. pour dépasser les passions anarchiques. On voit ces dernières années différentes formes de cette pratique païenne: la „mariolâtrie”.

Il y a beaucoup de ténèbres dans l’Europe actuelle et ce n’est pas ici le cadre de les mentionner. Croyante et notre sœur en humanité – peut aider à vaincre le mal et le malheur qui assombrissent notre monde et notre joie. Marie à Jean. nous devons trouver les sources. Pour conclure je cite encore G. bénéficiaires. Les évangiles ne nous disent rien de ce regard. A l’heure des ténèbres nous la retrouvons auprès du Christ. le seul vrai regard d’enfant qui se soit jamais levé sur notre honte et notre malheur… un regard qui la fait plus jeune . un merveilleux chrétien. 4 et I Jean 1. Dieu la regarde de même.pr. Et là en haut. „Faites tout ce qu’il vous dira” (Jean 2. de ce côte à côte avec la Mère dans l’Eglise nous trouvons l’aide sûre et humble qui jamais ne revendique aucune place. 2). Ainsi. plaidant notre cause au jour du jugement.242 Lect. ce grand écrivain catholique. vieille et jeune. En cette heure Dieu a fait un signe. elle peut s’avérer une bonne hôtesse dans un festin de noces et un modèle de croyante surtout quand on comprend assez peu. pour nous la découverte de Dieu n’est jamais un défi mais une joie qui éclate dans l’Incarnation par qui et en qui nous avons la vie (Jean 1. le visage de la simplicité trop souvent déformé et maquillé. Au-delà de toutes ces appellations européennes. La Vierge avec ses qualités – la Mère très pure et infiniment indulgente. il a fait le geste de nous confier les uns aux autres. 5) montre l’essentiel: que la volonté de son Fils soit faite. Bernanos. en souffrant. Par elle. Voilà le témoignage plénier et unanime de Marie dont peut bénéficier cette Europe unie: ancienne et nouvelle. au pied de la Croix. Marie peut éloigner nos inquiétudes quand on est perdu dans la foule. dont l’aiguille est toujours orientée vers le Christ va nous guider jusqu’au but. elle regarde. Elle ne l’a pas un instant perdu de vue et c’est pour cela que cette boussole.dr. de confier Jean à Marie. Reine du Ciel et médiatrice de notre salut auprès de Son Fils. c’est qu’elle accepte qu’il fallait que Son Fils soit cloué au bois. mais si elle est près de Lui. Marie est une source des plus authentiques de la foi pour l’Europe d’aujourd’hui qui doit retrouver le regard pur de l’enfant sans péché. elle a aidé d’une manière semblable à celle de son Fils. Adrian Dinu croit que pendant les trente ans de la vie cachée du Christ. Debout. qui écrit: „Le regard de la Vierge Marie est le seul regard vraiment enfantin.

Le point de départ et la garantie de l’objectivité authentique dans toute reconstruction du sens.. Desclée de Brouwer. Les âges de la vie spirituelle. Desclée de Brouwer. Bibliographie Aarass.LA VIERGE MARIE… 243 que le péché. dont la mariologie fait partie. Evdokimov. Mère des grâces.P.. Théophanie. André Qui est près de moi est près du feu. Bush. Certitude de la foi. 1980. voilà pourquoi le théologien et la Théologie doivent se pencher plus sur les sources. doit être l’appel à la divinité. Il faut que nos écrits ne soient pas centrés sur la recherche de l’originalité mais sur une pratique humble de l’écrire. 1978. Littérature et sacerdoce (essai sur Journal d’un curé de campagne de Bernanos). Antoine L’École de la prière. op. p. . Œuvres complètes: Journal d’un curé de campagne. Préface d’Olivier Clément. Idem. Éditions du Seuil. Paris. Paris. cit. En guise de conclusion. Desclée de Brouwer. Paris. Paris. qui est la Valeur et la Connaissance. Dans la vision chrétienne le péché signifie vivre à la surface de soi-même. Georges. 35 Georges Bernanos. Paris. 1973. traduit de l’anglais par soeur Jean Marie O. H. Bernanos.. de la personne humaine. 1962. Les Éditions du Cerf. Idem. Paul La femme et le salut du monde. 1972. Des Pères du désert à nos jours. Paris. 1984. une redécouverte et une affirmation de la Vérité. 1194. Paris. Gallimard. Borrely. plus jeune que la race dont elle est issue et bien que Mère par la grâce. Paris. Souffrance et expiation dans la pensée de Bernanos. Bloom. la cadette du genre humain”35. 1978. William. Préface d’Olivier Clément. préface d’Olivier Clément. Théophanie. Théophanie. Traduit de l’anglais par Jacques Mignon. 1994.

(sans année). le Cardinal Édouard Gagnon.E. 1985. Théophanie.dr. Traduit du roumain par Dan Ilie Ciobotea. Archimandrite Kallistos. traduction sous la direction de S. La Puissance du Nom (La prière de Jésus dans la spiritualité orthodoxe). Ware. Paris. Paris. Paris. Avant-propos du métropolite Damaskinos. 1985. Formation Théologique par Correspondance. Dumitru. Desclée de Brouwer. Staniloaë. Cardinal Joseph et Vittorio Messori. président du Conseil pontifical pour la famille. Fayard.pr. Adrian Dinu Ratzinger. Le génie de l’Orthodoxie. Préface d’Olivier Clément.244 Lect. . Introduction. Institut de Théologie Orthodoxe. Entretien sur la foi.

De aceea. iar credincioşii formează trupul ei. Ea este „măreţia şi plinătatea lui Dumnezeu-Tatăl”. 1 . p. iar pe El cap al acestui trup2.dr. în perioada următoare Sfinţilor Apostoli. 5-6/1955. 219. şi un dublu aspect: divin şi uman. p. nr. Organizarea ei ca instituţie omenească se cristalizează în formă definitivă. 1. 2.Ierarhia bisericească după Scrierile Părinţilor Apostolici Conf. când ca o bătrână. Magistrand Ştefan C. Sfântul Ignatie. Această perioadă. în „Studii Teologice”. Întemeierea Bisericii Părinţii Apostolici învaţă că Biserica a fost întemeiată de Mântuitorul Hristos. Care este capul ei. Sf. învăţătoare şi conducătoare pe calea mântuirii a creştinului. fraţilor. Ignatie. Ideea despre crearea din veci a Bisericii de către Dumnezeu se găseşte dezvoltată mai pe larg la Herma. Vârsta Bisericii e redată în felul următor: „Pe când dormeam. Epistola către Smirneni. zicându-mi: – Cine crezi că este bătrâna de la care ai primit cartea cea Cf. în lucrarea sa Păstorul. când prin construirea unui turn. Ucenici şi cunoscători îndeaproape ai Sfinţilor Apostoli. 2 Cf. Alexe. El prezintă Biserica în chip simbolic. în care creştinii au conştiinţa că sunt fii prin har ai lui Dumnezeu1. 368. Eclesiologia Părinţilor Apostolici. episcop al Antiohiei numeşte Biserica trup al lui Hristos. l. Carmen-Maria Bolocan Biserica a fost creată de Dumnezeu având o întreită lucrare: simţitoare. un tânăr foarte frumos la chip mi-a făcut o descoperire. organizate după planul divin. de la sfârşitul secolului I până la prima jumătate a secolului al II-lea este plină de bogăţie duhovnicească şi trăire cu adevărat creştinească. care a fost „rânduită mai dinainte a fi pururea în slavă nestrămutată” (Epistola către Efeseni). în vremea Părinţilor Apostolici. Părinţii Apostolici înfăţişează în scrierile lor istoria unei vieţi noi.

2. Epistola a II-a către Corinteni. ca şi Iisusul nostru. Biserica este trupul lui Hristos. încredinţaţi fiind prin învierea Domnului Iisus Hristos şi având încredere în cuvântul lui Dumnezeu. iar Iisus Hristos a fost trimis de Dumnezeu. este mireasa lui Hristos. iar apostolii de Hristos. a răspuns acela. zidită mai înainte decât soarele şi luna. am întrebat eu. deci. p. 76. p. iar laicului îi sunt date porunci pentru laici”6. care face deosebire între Biserica cea dintâi. De asta e bătrână şi pentru Biserică a fost creată lume”3. mi-a răspuns acela. XLII. 119. spirituală. Epistola I către Corinteni. Predicând. Biserica ia fiinţă dintru început. dar. nu este ea! – Dar cine?. binevestind că are să vină împărăţia lui Dumnezeu. El arată că forma de organizare a Bisericii. Hristos. 6 Idem. 77. poruncă. au ieşit cu adeverirea Duhului lui Dumnezeu. 3 4 Păstorul lui Herma. Apostolii primind. şi Biserica văzută.dr. XL. 1-4. dar s-a arătat în zilele din urmă ca să ne mântuiască”4. Te înşeli. Carmen-Maria Bolocan mică? Eu i-am spus: – Sibila. „Ea era duhovnicească. p. Sf. XIV. Întemeierea Bisericii de către Dumnezeu prin întruparea Mântuitorului şi lucrarea Apostolilor. pe baza ierarhiei. . pentru cei ce aveau să creadă”.246 Conf. 1. Vechimea Bisericii e atestată şi de Epistola a II-a a lui Clement Romanul. au pus episcopi şi diaconi. mi-a răspuns acela. dar. Epistola I către Corinteni. – Biserica. Şi i-am spus: – Pentru ce-i bătrână? – Pentru că a fost creată înainte de toţi. fiind formată din două categorii de credincioşi bine distincte: ierarhia conducătoare şi turma condusă sau laicii. Sfântul Clement menţionează că laicii au locul lor în Biserică: „Arhiereului îi sunt date slujiri proprii. Iată ce spune Clement Romanul5: „Apostolii ne-au vestit Evanghelia primită de la Domnul Iisus Hristos. 5 Idem. 5. leviţilor le sunt puse diaconii proprii. îşi are originea în voinţa Tatălui ceresc şi se întemeiază pe învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Amândouă s-au făcut în bună rânduială din voinţa lui Dumnezeu. Vedenia II. p. 8. a fost trimis de Dumnezeu. este redată clar de Sfântul Clement Romanul în Epistola I către Corinteni. Clement Romanul. în ţări şi în cetăţi. 279. preoţilor li s-a rânduit loc propriu.

7 8 Cf. 219-220. XI. că zidirea Bisericii făcută de îngeri este alcătuită din pietre felurite: clerici şi credincioşi7. 247 De asemenea. p. în unicul trup al Bisericii Sale”. s-a făcut om ca să-l sfinţească pe om8. Alături de Biserica luptătoare se află Biserica triumfătoare. Sfântul Ignatie. VI. tocmai organizarea externă a Bisericii. 227. iar Biserica a întemeiat-o după Ipostasul Său. 10 Idem. 2. Isaac şi Iacov şi Proorocii şi Apostolii şi Biserica”. care are ca temă principală a epistolelor sale. p. alcătuită din sfinţi şi mucenici şi puterile îngereşti. dormiţi şi deşteptati-vă ca economi. ca stăpâni şi slujitori ai lui Dumnezeu. suferiţi împreună.IERARHIA BISERICEASCĂ. II. de la Care şi plata o primiţi. p. Sfântul Ignatie îndeamnă cu multă căldură pe smirneni. Căutaţi să plăceţi Celui în a Cărui oaste sunteţi. A fost şi Dumnezeu şi om. 1-2. alergaţi împreună. 1-4.. Cf. De asemenea. Epistola către Policarp. Cununa celor mai buni luptători va fi „nemurirea şi viaţa veşnică”. Herma arată într-una din vedeniile sale. Epistola către Smirneni. 1. Biserica este mireasa lui Hristos pe care Domnul o iubeşte şi pentru care a pătimit şi şi-a dat viaţa. Să nu fie găsit careva dezertor”10. 9 Cf. 7) către Tatăl. Vedenia III. luptaţi împreună. prin Biserică lucrează Dumnezeu-Tatăl şi Dumnezeu-Duhul Sfânt. 285-286. Sfântul Ignatie spune că Hristos este „uşa (Ioan X. Unirea Mântuitorului cu credincioşii este intimă. polarizată în jurul ierarhiei. Hristos lucrează în lume prin Biserică. Epistola către Smirneni.. este dragoste şi împarte dragostea fiecărui creştin în parte şi tuturor laolaltă9. Natura Bisericii Fiul lui Dumnezeu a luat chip omenesc. Dumnezeu fiind. dumnezeiesc şi omenesc. 2. Idem. Biserica este întemeiată din dragostea lui Dumnezeu. . În Biserica pământească se duce lupta pentru câştigarea împărăţiei cerurilor. îndeosebi Sfântul Ignatie Teoforul. Păstorul lui Herma. adaugă el. Părinţii Apostolici vorbesc mai mult de latura văzută a Bisericii. 13. a pătimit şi a înviat pentru mântuirea noastră. p. prin care intră Avraam. 223. când zice: „Osteniţi-vă unii împreună cu alţii.

4-6: „Este un trup şi un Duh precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre. schisme şi război? Nu avem oare un singur Dumnezeu şi un singur Hristos şi un singur Duh al harului. Biserica e sfântă întrucât posedă toate mijloacele necesare pentru sfinţirea credincioşilor ei. Epistola către Magnezieni. Carmen-Maria Bolocan 3. b) Sfinţenia Sfinţenia Bisericii e privită de Părinţii Apostolici mai mult în latura sa practico-morală. o minte. 13. Ignatie. Însuşirile Bisericii Biserica ca instituţie divino-umană posedă patru însuşiri principale: una. 11 12 Cf. revărsat peste noi. 1. Pietrele din Turnul Păstorului lui Herma se potriveau perfect în încheieturile lor. o credinţă. în bucuria cea neprihănită care este Iisus Hristos”13.dr. şi o singură chemare în Hristos?”12. sobornicească şi apostolească. Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor. . VII. Cercetarea lor ne va arăta că Biserica a avut aceste însuşiri specifice ei încă din epoca Părinţilor Apostolici. având în colţuri stâlpi puternici pe episcopii. 200. Este un Domn.248 Conf. o cerere. ascultând unii de alţii11. Sfântul Clement Romanul precizează această unitate când scrie corintenilor: „Pentru ce sunt între voi certuri. învăţătorii şi diaconii. Sf. sfântă. un botez. XLVI. care au trăit totdeauna în unitate şi pace. 80. o nădejde în dragoste. dezbinări. 5-6. La Părinţii Apostolici. După Herma. 13 Sf. Modelul desăvârşit al unirii creştinilor în Biserică. adică. fiindcă are un singur întemeietor şi cap . Vedenia III. p. este unitatea bazată pe dragoste. p. a) Unitatea Părinţii Apostolici mărturisesc că Biserica este una. 285-286. Clement Romanul. Păstorul lui Herma. Ei sunt pe linia gândirii Sfântului Apostol Pavel care spune la Efeseni IV. p. Epistola I către Corinteni. Dragostea unifică inimile tuturor. temelia vieţii creştine o formează unitatea. Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi”. formulate la Sinodul II ecumenic (381).Hristos. după cuvântul Sfântului Ignatie: „o rugăciune. a Mântuitorului cu Dumnezeu-Tatăl. mânii.

81. 16 Cf. p. 17 Cf. Cei care s-au despărţit de la adevărata credinţă şi învăţătură. 371. o dragoste”15. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. s-au despărţit de sobornicitate. Pilda IX.IERARHIA BISERICEASCĂ. o credinţă. 15 14 . ca legătură a tuturor Bisericilor. Termenul exprimă o universalitate în unitate. vol. Păstorul lui Herma. care sunt. p.. 4. I. adunări ale credincioşilor în jurul ierarhiei. În acest sens. 1987. 1907. un cuget. Ed. o minte. Dr.. Ioan Rămureanu et alli. L'Eglise chrétienne au temps de Saint Ignace d'Antioche. 90. 108. de aceea Sfinţii formează un singur buchet „un trup. Prof. Istoria Bisericească Universală. Paris. 365. „după cum Turnul s-a făcut ca şi cum ar fi fost dintr-o singură piatră. Expresia se găseşte apoi în Martiriul Sfântului Policarp (cap. de unire a tuturor. p. Pilda IX. Toate pietrele care intră în construcţia Turnului trebuie să fie îmbrăcate în aceste puteri care nu sunt altceva decât manifestări ale harului sfinţilor14. Bucureşti. adică unitatea în învăţătură şi conducere. Biserica se numeşte sobornicească. unde Policarp e numit episcopul Bisericii universale din Smirna17. c) Sobornicitatea Sfinţenia are dumnezeiescul dar de a ţine pe toţi credincioşii din toată lumea uniţi între ei şi uniţi cu Biserica. Idem. căci ea are menirea de a curaţi pe fii în aşa fel ca să formeze din ei un singur trup. p. formează un întreg prin unirea tainică a lor în credinţă şi dragoste16. Biserica este sfântă şi după scopul ei. Este o singură sfinţenie. Un alt aspect al sobornicităţii este cel care ţine de ortodoxia credinţei. 95. VIII). Bisericile locale. după ce fusese curăţit”. Sfântul Ignatie al Antiohiei foloseşte pentru prima dată în istoria creştinismului expresia de Biserică universală despre care spune că se află acolo unde este Hristos (Epistola către Smirneni. 249 Biserica este sfântă pentru că în ea se află „duhurile sfinte” care sunt „puteri ale Fiului lui Dumnezeu”. după Părinţii Apostolici. Henri de Genouillac. Cf. Pr. VIII şi XVI).

în „Studii Teologice”. deci este apostolică. 20 Sfântul Policarp al Smirnei. de Iisus Hristos. la început. d) Apostolicitatea Biserica este întemeiată pe învăţătura Mântuitorului propovăduită de Apostoli. după Sfântul Ignatie. 19 18 . Apostolicitatea Bisericii este mărturisită de Sfântul Clement Romanul când spune corintenilor că „Apostolii ne-au vestit Evanghelia primită de la Domnul Iisus Hristos”. Epistola către Filipeni. 5-6/1995. 3. Sf. 1-4. Epistola către Filadelfieni. păstrează ştirea că Sfinţii Apostoli când mergeau într-o cetate şi înfiinţau o obşte creştină.. p. 1-2. Sfântul Ignatie spune clar: „Dacă cineva umblă în învăţături străine. spune Sfântul Policarp. Ei sunt.iar cel care întoarce cuvintele Domnului spre poftele sale. 337. Sfântul Clement Romanul. Ierarhia bisericească Conducerea Bisericii în epoca primară a creştinismului stă în strânsă legătură cu începuturile ierarhiei bisericeşti. Cârmuirea Bisericii în epoca apostolică. 21 Cf. 215.250 Conf. acela nu este în acord cu patimile lui Hristos”18. p. Magistrand Sabin Verzan. care a trăit în ultima parte a primului secol creştin şi în prima jumătate a secolului al II-lea. XLII. Conducerea Bisericii a fost exercitată neîntrerupt de către slujitorii bisericeşti aşezaţi. nu plecau de acolo până nu instituiau pe preoţi şi diaconi: „Predicând Sf.dr.. Părinţii Apostolici mărturisesc apostolicitatea Bisericii când îndeamnă la unire pe credincioşi. De aceea. Ereticii se despart definitiv de Biserică. şi spune că nu-i nici înviere. Clement Romanul. nici judecată. de către Sfinţii Apostoli în cetăţile unde luaseră fiinţă comunităţile creştine21. să ne întoarcem la cuvântul care ni s-a predat dintru început”20. 77. părăsind deşertăciunea celor mulţi şi învăţăturile false. 4. care nu mai fac parte din Biserică odată ce s-au depărtat de învăţătura ei. „. 253. Epistola I către Corinteni. pe care au vestit-o în „ţări şi cetăţi” unde au aşezat episcopi şi diaconi „pentru cei ce aveau să creadă”19. III. VII. Ignatie. Carmen-Maria Bolocan De aceea în timpul Părinţilor Apostolici se numeau universale sau catolice unele Biserici. nr. p. „fiare cu chip omenesc”. p. acela este primul născut al lui satana. ca de pildă cea din Smirna.

nr. Ideea aceasta a succesiunii este exprimată de Sfântul Clement Romanul25: „Din această pricină. iar ei pe episcopi. au pus episcopi şi diaconi. iar Herma dezvoltă mai pe larg ideea despre misiunea pastorală a ierarhiei. Prof. În unele locuri din Didahie şi din scrierile Sfântului Clement Romanul se aminteşte numai de diaconi şi episcopi. pe cei care au crezut întâi. 24 Cf. 77. p. Cf.. Această treaptă. pentru cei ce aveau să creadă. dar. 49. Această ierarhie o mărturiseşte fiecare dintre Părinţii Apostolici în operele sale. Autorul Didahiei îndeamnă comunitatea căreia îi scrie să hirotonească „episcopi şi diaconi vrednici de Domnul”. ca şi celelalte două. Sfântul Clement Romanul scoate în relief instituirea ierarhiei şi necesitatea organizării ierarhice. Clement Romanul. Sf. în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”.IERARHIA BISERICEASCĂ. Epistola I către Corinteni. preoţi si diaconi24. ceea ce a făcut pe mulţi cercetători să creadă şi să afirme că în primele veacuri creştine avem de-a face numai cu două trepte ierarhice23. O asemenea ipoteză nu se mai poate susţine azi întrucât s-a dovedit pe bază de texte că existau trei trepte ierarhice în epoca apostolică. Sfântul Ignatie dezvoltă limpede şi amănunţit importanţa şi funcţia ierarhiei. 2. a) Diaconatul Cea mai mică treaptă a ierarhiei bisericeşti pe care o găsim clar definită la toţi Părinţii Apostolici şi în fiecare din scrierile lor este diaconatul. Epistola I către Corinteni. p. XLII. Ed. preoţia şi diaconia. în ţări şi cetăţi. 23 22 . deşi termenul de episcop se dădea uneori preotului şi invers. care a ales pe cei 12 apostoli. Centrului Mitropolitan al Olteniei. Ierarhia bisericească în epoca apostolică.. 1955. 25 Sf. Magistrand Izvoranu Stelian. 8-9/1957. Clement Romanul. 616-617. 4. provine de la Dumnezeu prin Mântuitorul. 78. au pus episcopi pe cei de care am vorbit mai înainte şi le-au dat lor în grijă ca. Astfel. XLIV. după ce au fost probaţi de Duhul”22. p. să le continue slujirea lor alţi bărbaţi încercaţi”. p. Ierarhia bisericească după scrierile Bărbaţilor Apostolici. La sfârşitul perioadei apostolice şi începutul celei post-apostolice. ierarhia bisericească era bine definită. luând mai dinainte desăvârşită cunoştinţă. Iustin Moisescu. specificând rolul fiecărei trepte: episcopatul. 251 (apostolii). la moartea lor.

Epistola către Filipeni. adică prin rugăciunea şi punerea mâinilor (Fapte VI. sârguincioşi umblând potrivit adevărului Domnului. ci datorită harului sfinţitor ce se dădea prin Sfânta Taină a hirotoniei. ajutorarea văduvelor. Iustin Moisescu. art. după ce aminteşte de pacea Bisericii din Antiohia Siriei. Ignatie.. cit. Epistola către Magnezieni. Sf. 617.252 Conf. neiubitori de argint. Iar Sfântul Policarp în Epistola către Filipeni27 stăruie în mod deosebit asupra calităţilor ce trebuie să împodobească sufletul unui diacon: „Diaconii să fie fără prihană înaintea dreptăţii Lui ca diaconi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos. bărbaţi blânzi. adevăraţi şi încercaţi”26. 34. cărora li s-a încredinţat slujirea lui Iisus Hristos”30. bolnavi şi pentru aceasta Sfântul Ignatie spune credincioşilor din Magnezia că „diaconii îi sunt aşa de dragi. să nu calomnieze. infirmi. Autorul Didahiei. XV. VI. 8). Magistrand Izvoranu Stelian. milostivi. a orfanilor şi 2) diaconii slujitori ai tainelor29. 1. Ei aveau slujirea pe care Mântuitorul a făcut-o în lume. Policarp al Smirnei. VI. . Diaconii slujesc şi ajută pe cei nevoiaşi: orfani. Existenţa primei categorii amintite reiese clar din Faptele Apostolilor cap. 29 Cf. Sfântul Ignatie. p. 251-252. arată câteva din calităţile ce trebuia să aibă cel hirotonit: „vrednici de Domnul. Care a fost diaconul tuturora”. p. 6)28. 1. membrii ierarhiei erau aleşi din comunitatea creştină. 200. p. după ce dă porunca să-şi aleagă episcopi şi diaconi. stăruind şi vindecând. 2. unde se vorbeşte de alegerea celor 7 diaconi.dr. văduve. Sfântul Ignatie aminteşte faptul că a fost 26 27 Învăţătură a celor 12 apostoli. Diaconatul se prezintă încă în perioada apostolică sub două aspecte sau două slujiri: 1) prima categorie o formau acei diaconi care erau însărcinaţi cu faptele de ajutorare ale comunităţii în special slujire la agape. să nu fie iubitori de argint. Carmen-Maria Bolocan Atât în epoca apostolică cât şi în cea post-apostolică. şi nu ai oamenilor. Prof. îndeamnă comunitatea să-şi aleagă un diacon zicând: „Alegeţi-vă un diacon”. Credinciosul devenea membru al ierarhiei bisericeşti nu datorită acestor însuşiri pe care le avea. 1-6. miluind. sau în primejdie. p. „să nu vorbească în două feluri” (I Timotei III. 30 Sf. V. p. 26. cit. op. 28 Cf. stând la dispoziţia tuturor celor ce se aflau în vreo nevoie. să fie înfrânaţi în toate.

223. Totdeauna s-au înţeles între ei. Epistola către Tralieni. Ei sunt consfinţitori ai creştinilor împreună cu preoţii şi episcopii. pe care o găsim exprimată de Sfântul Ignatie. 205. de aceea n-au fost aruncaţi departe de turn. cit. art. dintre diaconi se alegeau. pentru că nu s-a găsit în ei răutate. care au mers potrivit sfinţeniei lui Dumnezeu. la zidirea turnului potrivirea lor este armonioasă”33. Sunt numiţi „diaconi ai tainelor lui Hristos” şi „nu sunt puşi pentru oameni”. XII. albe şi care se potrivesc bine între ele.. adică nepătate şi potrivite la încheieturi. Vedenia a III-a. II. p. 13. Herma îi priveşte pe toţi membrii ierarhiei ca fiind pietrele cele în patru colţuri albe. iar pietrele ce au fost aruncate. . De asemenea. p. p. 34 Cf. de către episcopi. p.. când numeşte pe diaconi „împreună cu mine robi”32. 253 însoţit de doi diaconi pe drumul de la Antiohia la Roma.IERARHIA BISERICEASCĂ. 33 Păstorul lui Herma. Între membrii ierarhiei. fiindu-i de folos în cele ce va fi avut nevoie ca deţinut. unii au adormit. Ei sunt sfătuiţi de îngeri să facă bine. sunt cei care au păcătuit şi vor să se pocăiască.. 620. 285. trimişii care făceau legătura între diferitele Biserici. i se spune: „cei care s-au adus şi s-au pus la zidire sunt cei noi în credinţă şi credincioşii. pentru că vor fi 31 32 Idem. în curăţie şi bună cuviinţă pentru aleşii lui Dumnezeu. ci „pentru Dumnezeu”31. ca şi între ierarhie şi credincioşi există o legătură foarte strânsă întărită de creştinească iubire şi smerenie. dar alţii mai trăiesc încă. care şi-au îndeplinit slujba de episcopi. 3. Magistrand Izvoranu Stelian. căci Herma întrebându-l pe înger de semnificaţia celorlalte pietre ce le văzuse. episcopii. De aceea. 2. „Pietrele cele pătrate. acelea sunt apostolii. Epistola către Smirneni. Dar ierarhia care constituie în zidirea Bisericii pietrele principale care susţin şi ţin împreună părţile întregului edificiu. nu este singura care alcătuieşte turnul34. au avut pace unii cu alţii şi au ascultat unii de alţii. Acesta se alcătuieşte şi cu un alt material care preînchipuie pe credincioşi. Această concepţie despre raporturile dintre membrii ierarhiei o întâlnim şi în celebra scriere Păstorul lui Herma. dascălii şi diaconii. de dascăli şi de diaconi. Idem. Cea de a doua categorie de diaconi (diaconi cu funcţii liturgicosacramentale) este diferită de prima categorie.

. preoţi şi episcopi. Sfântul Ignatie spune despre cei ce ascultă de diaconi. Sfântul Policarp merge şi mai departe îndemnând nu numai la respect faţă de diaconi şi preoţi ci să se supună lor ca lui Dumnezeu şi lui Hristos38. VIII. p. 40 Idem. 38 Cf. Iar cei ce nu se supun lor şi se iau după alţii care seamănă altă învăţătură decât a lor. 1. 1-2. 217. Sf. Toate aceste îndemnuri date de Părinţii Apostolici cu privire la atitudinea credincioşilor faţă de diaconi. p. Epistola către Filipeni. Sfântul Ignatie îndeamnă: „Alăturaţi-vă de episcopi.) Iubiţi unirea. unitatea organică a Bisericii una. X. 222. p.. Carmen-Maria Bolocan buni la zidire dacă se vor pocăi”35. preoţilor. V. 1.dr. 1. Ignatie. 13. „Diaconii trebuie respectaţi nu numai ca prima treaptă a ierarhiei ci şi ca pe o poruncă a lui Dumnezeu”37. VIII. VI. au dat roade bune. înseamnă a-ţi tăia orice posibilitate de comunicare cu izvorul harului. Epistola către Smirneni. 227. acela nu este curat în conştiinţă şi nu merge pe calea cea bună. 222. diaconilor. 37 Idem. deci. p. de preoţi şi de diaconi! Fără episcopi să nu faceţi nimic! (. Ignatie. ca diaconi ai lui Hristos Dumnezeu pe Filon şi pe Reu Agatopod. Epistola către Filadelfieni. Să facă Dumnezeu. fugiţi de dezbinări”36. orice posibilitate de purificare şi transfigurare.254 Conf. Vedem reafirmată. Principala raţiune pentru care Sfântul Ignatie recomandă supunerea este păstrarea unităţii în aceeaşi dreaptă mărturisire în Ortodoxie. A te rupe de ierarhie ca păstrătoare a dreptei credinţe şi împărtăşitoare a harului prin care rodeşte această credinţă. că îşi pun sufletul pentru ei. 39 Sf. Vedenia a III-a. Sf. să am şi eu parte de Dumnezeu”39. „Sufletul meu îmi pun pentru cei care se supun episcopului. 3. întrucât Sfântul Ignatie nu lăsa neobservat nici acest amănunt: „Aţi făcut bine că aţi primit. care de dragul lui Dumnezeu m-au însoţit”40. adică orice posibilitate de a fi cu adevărat „în Biserică”. Policarp al Smirnei. p. p. şi prin ei faţă de întreaga ierarhie.. 252. Cu toate că diaconii sunt una cu credincioşii şi cu celelalte trepte ierarhice totuşi ei au datoria să se supună preoţilor şi episcopilor ca unora 35 36 Păstorul lui Herma. 286. ca împreună cu ei. 4-5. Epistola către Smirneni. Epistola către Policarp.

4. 622. Amintim pe Sfântul Apostol Pavel care în multe locuri din scrierile sale îi numeşte pe preoţi cu termenul de episcop42. 1. Pentru denumirea acestei trepte ierarhice bărbaţii apostolici folosesc următorii termeni: episcopi (Sfântul Clement Romanul). II. în ţări şi în cetăţi. „. Magistrand Izvoranu Stelian. Sf. de care m-aş bucura. pentru cei ce aveau să creadă”43. În toate cazurile arătate s-a observat că termenul de episcopi este întrebuinţat la plural fapt ce ne determină să afirmăm că este vorba de preoţi în frunte cu episcopul lor.. ci. 43 Sf. au pus episcopi şi diaconi. cit. presbiteri (Herma). Prof. Epistola I către Corinteni. 41 42 Idem. Preotul poate singur oficia comunităţii sfintele slujbe prin care toţi se sfinţesc.IERARHIA BISERICEASCĂ. . diaconul Zotion.. Epistola către Magnezieni. prin episcopi înţelegându-se şi preoţii. deoarece el deţine puterea sacramentală. Căci. desemnează pe preoţi tot cu acest termen când spun: „predicând. nu trebuie luat cu sensul pe care îl are astăzi. p. 44 Cf. de cea mai înaltă treaptă a ierarhiei. dar. XV. p. op. păstrează aproape intactă terminologia bisericească din primul veac creştin. cit.. ci prin el se înţeleg adesea. XLII. iar uneori (foarte rar) preoţi. De aceea uneori când întâlnim termenul de episcop. că se supune episcopului ca harului lui Dumnezeu. slujitorii din a doua treaptă a ierarhiei bisericeşti (preoţii). 255 ce se află pe o treaptă harică superioară lor. întrucât nu putea fi vorba de mai mulţi episcopi cu reşedinţa într-o singură cetate44. 77. 198. Referindu-se la acest termen. b) Preoţia A doua treaptă a ierarhiei harice pe care o găsim la fel de clar indicată în scrierile Părinţilor Apostolici este preoţia. Cf. 1). pe preoţi i-a numit aşa. p. Începând cu Învăţătura celor 12 Apostoli vedem că sunt îndemnaţi creştinii să îşi aleagă episcopi şi diaconi (cap. Iustin Moisescu. 40... Clement Romanul.. art. iar preoţimii ca legii lui Iisus Hristos”41. p. precum şi Păstorul lui Herma. şi prin cel împreună cu mine rob. Asemenea şi Sfântul Clement Romanul. Ioan Hrisostom spune: „Erau mulţi episcopi ai unei cetăţi? Nicidecum. Primul grup din scrierile bărbaţilor amintiţi.

1). 48 Idem. să se ferească de orice mânie. „frângând o pâine. III. Sf. 47 Cf. Iustin Moisescu. Ioan Hrisostom. Dacă se alegeau dintre mireni. 1. să întoarcă pe cei rătăciţi. p. şi episcopii se numeau preoţi”45. preoţii pe acestea şi încă cele specifice lor şi episcopii la fel.Aşadar. numai aceştia puteau să-şi plece capul sub mâna purtătoare de har a arhiereului. De ei şi de episcopi trebuiau să asculte creştinii cu gândul neîmpărţit. să nu dea repede crezare celui care vorbeşte împotriva cuiva. Sfântul Policarp în Epistola către Filipeni precizează calităţile ce li se cereau preoţilor: „Preoţii să fie miloşi şi milostivi cu toţi. Omilia I la Epistola către Filipeni. care este leacul nemuririi şi doctorie. regula alegerii preoţilor era aceasta: se alegeau dintre diaconi şi din aceştia numai cei care îndeplineau cu prisosinţă calităţile sau virtuţile care li se cereau. 1.dr. ci să se gândească pururea la ceea ce este bun înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Epistola către Efeseni. cit. apud Prof. 185. p. încă aveau nume comune. pentru a nu muri. Acestea se prezintă ca o completare a virtuţilor ce se cereau diaconilor. să nu fie aspru în judecată. p. ştiind că toţi suntem supuşi păcatului” (cap.. Ei sunt cei care stau în locul sfatului apostolilor şi trebuie respectaţi ca pe un sobor şi o poruncă a lui Dumnezeu47. cit. 41. 205. 45 . p.256 Conf. de judecată nedreaptă. Ignatie. 623. p. Sfârşind cu aceste scrieri şi începând cu cele din jumătatea veacului al II-lea observăm că termenii care exprimă ierarhia bisericească se precizează aşa cum au rămas până astăzi. Epistola către Tralieni. şi preoţii în vremea veche se numeau episcopi si diaconi ai lui Hristos. Epistola către Smirneni. ci a trăi veşnic în Iisus Hristos”48. să se depărteze de orice iubire de argint. trebuiau să treacă prin diaconat. Acest lucru se oglindeşte şi în scrierile Părinţilor Apostolici în care găsim pentru fiecare treaptă alte calităţi. VIII. XX. art. 205. Carmen-Maria Bolocan atunci. Orice candidat trebuie să treacă prin fiecare treaptă spre a fi verificat dacă este vrednic. Sf. 2. Magistrand Izvoranu Stelian.. o răspundere în plus faţă de primii şi o dăruire de sine mai puternică46. episcopul chemându-se şi diacon. 46 Cf. să cerceteze pe toţi bolnavii. în Migne LXII.. să nu treacă cu vederea pe văduvă sau pe orfan sau pe sărac. VI. 197. de părtinire. diaconii unele. op.

200. 1-2. 207-208. 52 Sf. 1938. nici prin El Însuşi. Forma de conducere în Biserica creştină în primele veacuri. dar mai ales preoţii să întărească pe episcop. Soare. Epistola către Tralieni. Sfântul Ignatie sfătuieşte pe Tralieni îndeosebi pe preoţi să fie pentru episcopul lor mângâiere: „Se cuvine ca fiecare din voi. Atât de mult se pune accent pe această legătură. „Că venerabila voastră preoţime. cel ce ar îndrăzni să facă ceva. Misiunea primordială. De aceea este cântat Iisus Hristos în unirea voastră şi în armonioasa noastră dragoste. 1.. spune Sfântul Ignatie. acela nu este curat în inima sa49. 2. Epistola către Efeseni. spre cinstea Tatălui. p. Bucureşti. decât Care nu este nimic mai bun”50. Epistola către Tralieni. p. ci în comun: o singură rugăciune. este aşa unită cu episcopul ca şi coardele cu chitara. 50 49 . VII. p. XII. luând în unire melodia lui Dumnezeu. VII. 206. o singură minte. o singură nădejde în dragoste. Aceasta face ca între preoţi şi episcopi să existe o apropiată legătură şi chiar unire între ei şi turmă. p. lui Iisus Hristos şi a Apostolilor”53. 257 Nimic nu le este îngăduit creştinilor sau comunităţilor să facă fără preot. vrednică de Dumnezeu. c) Episcopatul Episcopatul este treapta ierarhică cel mai clar indicată şi cel mai precis definită. Idem. Preoţii iau parte la săvârşirea Sfintei Liturghii şi a Sfintelor Taine alături de episcop şi pentru aceasta ei se bucură de o cinste deosebită51. nici prin Apostoli. tot aşa şi voi să nu faceţi nimic fără episcopi şi fără preoţi. o singură cerere. 51 Cf. Tipografia Carpaţi. esenţială a episcopului este păstrarea dreptei credinţe şi din acest punct de vedere Părinţii Apostolici cer tuturor o Cf. şi în armonia înţelegerii dintre voi. p. să cântaţi prin Iisus Hristos cu un glas Tatălui”52. I. în scrierile Părinţilor Apostolici. Idem. Diacon Gh. încât Sfântul Ignatie face următoarea comparaţie: „După cum Domnul n-a făcut nimic. în atribuţiile şi prerogativele ei. 2. cu Care era unit. în bucuria cea neprihănită care este Iisus Hristos. fără Tatăl.IERARHIA BISERICEASCĂ. 53 Idem. Fiecare din voi deci să fiţi un cor. Ignatie. IV. 190. 64.. nici să nu încercaţi să vi se pară că este binecuvântat a face ceva de unul singur. Epistola către Magnezieni.

p. Acea Euharistie să fie socotită bună care este făcută de episcop sau de cel căruia episcopul i-a îngăduit. p. nici prin oameni. Aleşi de comunitate. III. 1. care este în el. Oamenii desemnează pe acei care cred ei că ar răspunde mai bine voii lui Dumnezeu. dar adevăratul institutor este Dumnezeu Însuşi. 58 Idem. slujirea lor privitoare la comunitate „n-o au de la sine. Carmen-Maria Bolocan supunere necondiţionată54. episcopii sunt însă. Ignatie. 626. 222.spune Sfântul Ignatie . 62 Idem. Vorbind despre „buruiana străină care este erezia”55 şi despre cei ce o răspândesc în Biserică. Epistola către Tralieni. p. după cum este Iisus Hristos. VII. ca tot ce se săvârşeşte să fie sigur şi întemeiat”62. Epistola către Tralieni. ca şi celelalte trepte.dr. Idem. VI. Magistrand Izvoranu Stelian. Epistola către Filadelfieni. „Unde se vede episcopul. 2. acolo să fie şi mulţimea credincioşilor. p. 60 Idem. nici a face agapă. integrală a întregii învăţături şi vieţi creştine59. „Se cuvine ca voi să nu abuzaţi de tinereţea episcopului vostru. I. Sfântul Ignatie spune: „Feriţi-vă de unii ca aceştia! Şi veţi reuşi dacă nu vă mândriţi şi nu vă despărţiţi de Iisus Hristos Dumnezeu. Epistola către Filadelfieni. III. 205. acolo este şi Biserica universală. ci să-i daţi tot respectul potrivit puterii lui Dumnezeu. p. De aceea „el este în fruntea comunităţii şi stând în frunte stă în locul lui Dumnezeu”60 şi acolo fiind „trebuie respectat ca pe însuşi chipul Tatălui”61. 56 Idem. 59 Cf. care se face de doi sau trei episcopi (canonul I apostolic).258 Conf. 1. 61 Idem. Supunerea faţă de episcop nu este condiţionată de vârsta lui. 190. de episcop şi de poruncile Apostolilor”56. 206. Epistola către Smirneni. 2. nici prin dorinţa de slavă deşartă. 57 Idem. VII. Episcopul se bucură de o cinste deosebită în cadrul ierarhiei. 214. Fără episcop nu este îngăduit nici a boteza.prin voinţa lui Dumnezeu”57. 199. instituiţi în ierarhie printr-un act sacramental: hirotonia. ci datorită dragostei lui Dumnezeu Tatăl şi a Domnului Iisus Hristos”58. ştiu că şi sfinţii cereşti nu se 54 55 Cf. 1. ci de funcţia pe care o îndeplineşte şi ea trebuie să fie generală. Epistola către Tralieni. 206. 1. 216. El trebuie să fie icoana vie. că este bineplăcut lui Dumnezeu ceea ce aprobă episcopul. art. . p. „Ei au fost trimişi şi aşezaţi . Sf. Epistola către Magnezieni. III. p. Epistola către Efeseni. 1-2. cit. VIII. p. p.

cel care face ceva fără ştirea episcopului. 149. IX. în afara noţiunii de ierarhie. p. p. în cult toţi formau o familie ai cărei conducători spirituali erau ei. Clericii săvârşeau sfinte slujbe.. potrivit locului care îl ocupă în unitatea întregului. pe care o fericeşte Sfântul Ignatie: „. de a putea asemăna. 227. Noţiunea de Biserică. 1. 215. T. p. Popescu. cu atât mai mult rugăciunea episcopului şi a întregii Biserici68. Clericii duceau o viaţă în mijlocul poporului. în „Ortodoxia”. cum e unită Biserica cu Iisus Hristos şi cum e unit Iisus Hristos cu Tatăl. 68 Idem. Efectul şi misiunea comunităţii. „ba mai mult. Făcând aceasta atunci vor forma Biserica cea una. 1. p. 259 uită că a fost rânduit de curând episcop. p. 65 Idem. 67 Idem. V. Epistola către Smirneni. citind şi împărtăşindu-se din acelaşi potir cu clericii. Cf.IERARHIA BISERICEASCĂ. 1. p. Se cuvine să se facă aceasta întrucât creştinii. V. pentru ca toate să fie de acord în unire”65. chiar şi episcopul. Dacă în viaţa bisericească. 2. IV. Idem. apropia şi lega pe oameni peste ceea ce-i deosebeşte70 prin rolurile ce le îndeplineşte fiecare. 2. vă fericesc pe voi că sunteţi atât de uniţi cu el. 66 Idem. 70 Prof. p. dacă rugăciunea unuia sau a doi are mare putere. 64 63 . M.. ci ca nişte oameni înţelepţi în Dumnezeu se supun lui”63. Idem. „Cel care cinsteşte pe episcop este cinstit de Dumnezeu. 190. pe când episcopul este unul64. dacă se socoteşte mai mult decât episcopul este stricat”67. 222. Epistola către Magnezieni. Duhul comunitar al ortodoxiei. rugăciunea este una din cele mai mari forţe prin care comunitatea se ridică spre Dumnezeu. Epistola către Efeseni. Epistola către Filadelfieni. întru totul asemănătoare Lui. 69 Magistrand Izvoranu Stelian. 190. 1. diaconii şi preoţii sunt mai mulţi în comunitate. art. 199. Epistola către Policarp. urmaşi ai Sfinţilor Apostoli69. 628. este de neconceput pentru gândirea eclesiologică ortodoxă şi vedem că este deopotrivă şi pentru primii ei părinţi. V. 1/1956. cit.. fiind căsătoriţi ca şi ei.. Epistola către Efeseni. iar credincioşii luau parte activă la ele cântând. şi aici rolul episcopului este deosebit de mare: „căci. iar ca prim factor al existenţei pentru toţi era munca. acela slujeşte diavolului”66. p. este tocmai acesta. III. nr.

numai oamenii cunoscători ai învăţăturii creştine.260 Conf. 717. Biserica fiind zidită fiinţial şi organic în mod ierarhic. since the first centuries. în „Studii Teologice”. the Church being thus built organically and in person in an hierarchycal way. 9-10/1949. care erau verificaţi în trecerea lor prin treptele inferioare ale ierarhiei71. conception that remained valid for the the orthodox ecclesiastic thoeght. p. The Curch's Hierarchy according to the Writings of the Apostolic Fathers Abstract: This study wants to emphasize the presence of the Church's hierarchy within the Christian comunity. Cler şi popor în primele trei veacuri creştine. Tăria Bisericii primelor veacuri a stat în legătura strânsă dintre cler şi popor. dintre păstori şi păstoriţi. too. Ei au arătat clar că ierarhia bisericească are un rol important în viaţa Bisericii. Exemplul vieţii creştine de odinioară aşa cum se oglindeşte în scrierile Părinţilor Apostolici trebuie să ne stea mereu în faţă.dr. Carmen-Maria Bolocan Datoriile Bisericii de a face acte de caritate cu ajutoarele donate de credincioşi şi lupta pentru păstrarea credinţei ortodoxe împotriva ereticilor. făcea să se aleagă din cler. Idem. ca un continuu izvor de gânduri şi de îndemnuri. nr. The Fathers of the Church have shown clearly that the Church's hierarchy has an important role within the Church's life. 71 . For the Apostolic Fathers the notion of Church can't be conceived apart from that of hierarchy.

compiuta di fronte all’autorità statale. La famiglia compiuta nella comunione coniugale trova la sua origine nel matrimonio. chiamato da Paolo „gran mistero”. promettendo di vivere insieme nell’amore per tutta la vita. secondo il legame fra Cristo e la Chiesa.drd.Aspetti specifici sull’istituto e natura del matrimonio nella Chiesa Ortodossa Romena Prep. trasformandolo nell’unità. Emilian-Iustinian Roman Natura ed essenza del matrimonio nella teologia ortodossa romena Non tutti i matrimoni degli uomini e non per tutte le confessioni costituiscono sacramenti. fatto nelle condizioni della legge. sante saranno anche i rami. In altre parole. che disse: „Se la radice è santa. invece nei paesi occidentali il matrimonio religioso produce anche degli effetti civili. come un legame naturale stabilito con il . come l’ho nomina San Paolo. Sacramento del matrimonio vi è una funzione sacra con quale si compie tramite la grazia il legame fra due persone. chi si sposa religioso ha gli stessi diritti e doveri come nel matrimonio civile. vale a dire un contratto civile fondato sull’affetto reciproco. Matrimonio è il sacramento attraverso il quale si comunica la grazia che cimenta e alza il loro legame naturale. se la radice è selvaggia. basandosi sul consenso libero. Matrimonio contiene anche una parte profana. Il matrimonio è la radice dell’essere umano. dopo aver fatto il consenso libero di fronte al sacerdote celebrante. di nascere. selvaggi e cattivi saranno anche i rami”. In Romania la celebrazione sacramentale è preceduta dal matrimonio civile. crescere e educare i loro figli e di aiutarsi reciprocamente. E. Matrimonio celebrato nella chiesa simbolizza analogicamente l’unione spirituale nel cielo fra il Signore e la sua Chiesa. Matrimonio civile è il legame tra un uomo e una donna per tutta la vita. con cui si contrae il matrimonio. e „io vi dico: in Cristo e nella Chiesa”.

senza la passione corporale. 5 Gen 2. 24.. e ne approfittavano d’amicizia con Dio. Legislazione e amministrazione ecclesiale. anche la sua famiglia per creare una nuova. comandamento che sia valido permanentemente5. Matrimonio fu fondato da Dio. in un modo vergine nel paradiso.B. la benedizione religiosa del sacramento non vi può essere data.N. era come un corso d’acqua limpida sorgente da una fonte limpide”7. 1957. 7 M. ma d’origine divina istituito con le parole: „Non è bene che l’uomo sia solo. Questa parte è considerata come la base naturale del matrimonio e viene determinata delle leggi fissati dal nostro Creatore. ha dato al matrimonio uno statuto dell’istituzione naturale. nella natura dell’uomo. „Adamo ed Eva vivevano come in cielo. 3 Gen 2. gli voglio fare un aiuto che gli sia simile”3. avendo una vita come gli angeli. p.I. concepito come un’unità: „uomo e donna li creò”1. La concezione di San Giovanni Crisostomo riguarda alla famiglia. 2 1 . 18. Dio ha benedetto dicendo: „Siate fecondi e moltiplicatevi. 4 Gen 1. il Signore lo restaura e lo alza al livello del sacramento. La necessità del matrimonio appare come un comandamento divino. Questo legame. 6 Gv 2. Bucarest. Emilian-Iustinian Roman consenso delle parti. I. con la sua partecipazione alle nozze di Cana. nr. 1-11. Gen 1. e con la trasformazione dell’acqua in vino6. 27. in „Studii Teologice”. non produce effetto mistico della celebrazione2. San Giovanni Crisostomo nella sua interpretazione sull’origine del matrimonio sostiene che Adamo ed Eva hanno vissuto senza rapporti sessuali. 1-2. oppure se viene data.R. e tutte le debolezze. quando creò i progenitori e prima famiglia umana nel paradiso. riempite la terra e la dominate”4. Senza consenso.262 Prep.drd. La loro vita nel paradiso. p.M. Diritto canonico ortodosso. Dio stesso. Poi. nel momento della creazione. II.O. Branişte. ornata con la verginità. 449. l’uomo lascia tutto. E. vol. legato alla natura dell’essere umano. alterato dal peccato. Era allontanata dalle loro anime il desiderio dell’atto sessuale. quando ha creato l’essere umano. Floca.B. 28. i dolori della nascita. 67-68.

Essendo in robbia del diavolo. Sotto l’impero della Nuova Legge esso compie più fini: procreazione. castità. matrimonio è stato rimasto piacevole a Dio. istaurandosi così la vita coniugale. 449. 289. il legame fra gli sposi. San Giovanni disse „dal giorno in cui s’introduce desiderio carnale”. Dio „legò” la coppia con la catena del desiderio carnale reciproco. soltanto dopo che sono stati cacciati dal paradiso. il dolore e una vita dura e dolorosa. e al livello della seconda creazione (cristianesimo). donno dell’amore coniugale. p. ci parla dell’amore che la morte non la 8 9 Ibidem. l’autentico amore coniugale fu il sacramento perfetto. si creò l’istituzione del matrimonio per soddisfarsi solo con una donna. La felicità constò nella concupiscenza. p. Ibidem. sono stati sdraiati del vestito celeste (verginità). la bestemmia. ma la benedizione primaria da Genesi 1. Gesù Cristo. e non si può fare più la distinzione fra cosa appartiene a Dio e cosa costituisce la dotta dei coniugi. dopo la caduta dei progenitori. i progenitori dovevano morire.MATRIMONIO NELLA CHIESA ORTODOSSA ROMENA 263 Vita coniugale fu approvata da Dio come medicina contro due conseguenze provocate dal peccato primario dei nostri progenitori. In questo tempo è apparso nella vita dell’essere umano il matrimonio”8. 449. matrimonio ha delle radici conficcate nel ruolo religioso dei popoli. Anche se i nostri progenitori sono stati cacciati dal paradiso. che mantenessero nella vita della famiglia onestà. In questo senso matrimonio è paragonabile alla verginità cristiana. matrimonio è una grazia integralmente gratuita10. Nel pensiero di San Giovanni non è matrimonio quello che fu la causa della procreazione. Quindi. Poi. pudicizia. 7. rimedio alla concupiscenza. l’aiuto reciproco. Come una conseguenza della disubbidienza e desiderio carnale. Con la sua essenza. Per non odiarla. Adamo conoscesse Eva. matrimonio porta con se un donno misterioso. 10 I Cor 7. Nella legge dell’Antico testamento matrimonio aveva due ruoli: di fermare la concupiscenza e la moltiplicazione dell’umanità. Sant’Efrem Siro disse: „da Adamo fino al nostro Signore. „venendo sopra di loro la debolezza della morte. che viene dal cielo. . Al livello della prima creazione.

1960. 12 11 . Perché io detesto il ripudio. dice il Signore degli eserciti. p. Matrimonio è la porta di entrare nella famiglia. La famiglia nell’Antico Testamento. 5-6. Avendo l’amore come base della sua esistenza. gli sposi si dedicano uno all’altro. Più tardi.264 Prep. il rispetto reciproco. essendo un simbolo del legame eterno fra Cristo e la Chiesa. Custodite la vostra vita dunque e non vogliate agire con perfidia”11. essendo riconosciuto il divorzio solo per adultero. e chi copre d’iniquità la propria veste. come per esempio. dice il Signore Dio d’Israele. Papuc. del figlio e dello Spirito Santo”. 15-16. 68.drd. matrimonio trascende l’unione corporale e anche il legame contrattuale risultato secondo la legge. che ha tendenza di non morire mai”. Da un’altra parte. 14 Gh. La qualità del simbolo è data dal potere dello Spirito Santo che trasforma misticamente gli sposi con la Mt 2. si accettano con tutti difetti e diventano consapevoli dei nuovi doveri che implicherebbero il matrimonio. La parte più importante della celebrazione è l’incoronazione. Emilian-Iustinian Roman può distruggere. 9. in „Mitropolia Ardealului”. Il sacerdote prende le corone e facendo il segno della croce tre volte le imporre sulle teste degli sposi dicendo: „Il servo di Dio (N) riceve come corona la serva di Dio (N) nel nome del Padre. il Signore ha precisato le caratteristiche del matrimonio cristiano: soltanto fra un uomo e una donna con un legame indissolubile12. fu matrimonio fra Isacco e Rebecca. 11-12. In altro senso. matrimonio è un legame per realizzare due fini: uno spirituale e l’altro corporale. si mantengono l’amore puro. Questo denota che alla base del matrimonio fu un evento tipico che non finisce il senso dell’amore che esiste fra un uomo e una donna. cioè per la violazione della fedeltà coniugale13. 13 Mt 19. nr. Tramite il sacramento. Mt 19. L’unità della vita coniugale esclude qualunque violazione della santità: „Custodite dunque il vostro soffio vitale e nessuno tradisca la donna della sua giovinezza. Lo stesso fa anche per la sposa. la celebrazione diventa lei stessa l’atto creatore di un legame per la vita. tutto ciò denota che l’origine del matrimonio è santa nella sua natura”14.

Cristo è presente e lavora continuamente in Chiesa tramite lo Spirito Santo. Nello stesso tempo si accentua anche la dimensione ecclesiale. accogliendoci in Lui e sostenendoci nella nostra vita nuova. si comunica la grazia divina che trasforma analogicamente il legame degli sposi come il legame di Cristo e la Chiesa. soltanto il battesimo che si possa fare con la dispensa fuori chiesa. si mantiene le tracce della santità che danno una nuova vita. in Cristo con il Santo Spirito oppure tramite lo Spirito Santo con il Cristo e la Santa Trinità. Riguardo ai suoi aspetti biblici. La formula scolastica „ex opere operato” esprime una verità anche se non è utilizzata dalle chiese ortodosse. Cf. I sacramenti hanno una funzione unificatrice con Cristo e con il Suo corpo ecclesiale nello Spirito Santo. San Paolo disse: „perché il marito non credente viene reso santo dalla moglie credente e la moglie non credente viene resa santa dal marito credente. attraverso il rito sacro nella chiesa. cioè lo Spirito Santo mediante il prete. anche per il matrimonio è lo Spirito Santo che sigilla il legame degli sposi in Cristo. I. mentre invece sono santi”15. morali. Con un coniuge fedele si santifica non solo uno ma entrambi: uomo e donna. Nella teologia ortodossa l’accento si mette sul carattere mistico del sacramento. non la respinge. Questo non significa che un non credente unendosi con credente riceverà la salvezza. Come diceva Nicolae Cabasila nel suo libro „La vita in Cristo” che: „ogni sacramento realizza l’unione con il Signore e con il Suo corpo ecclesiale”. La Confessione di fede Ortodossa. perché i sacramenti si celebrano nella Chiesa. Come per tutti i sacramenti. ma si richiede dal sacerdote di avere l’intenzione e volontà di celebrare seriamente in conformità con il rituale prescritto dalla chiesa16. dogmatici. 15 16 1 Cor 7. perché la comunicazione della grazia non dipende della vita spirituale e morale del prete. ma soltanto nel matrimonio monogamo attraverso il mistero operato dello Spirito Santo.MATRIMONIO NELLA CHIESA ORTODOSSA ROMENA 265 grazia divina necessaria per l’economia della salvezza. ma anche uno spirituale e pneumatologico. Il sacramento del matrimonio ha un carattere cristologico ed ecclesiale. che sono indispensabili per la salvezza. canonici. altrimenti i vostri figli sarebbero impuri. il matrimonio non può essere distaccato dal mistero di Cristo. 14. 100. .

Le condizioni canoniche e la cura pastorale. Vediamo che anche la scienza della Psicologia ci aiuta a capire che il matrimonio sul lungo periodo apporta benefici reciproci. „un amore che superi gli alti e bassi economici ed emotivi. p. Berger. L’esempio per i nostri bambini e per gli altri è il nostro comportamento. 1996. come la vocazione sacerdotale o monastica. p. 2000. Naturalmente il matrimonio è un amore che si cementa con gli anni. ed. Ed. e che ogni sposo abbia un ruolo ben preciso e complementare. riconoscere lo stato di peccatore. ognuno essendo reso più forte tramite il rapporto coniugale.drd. necessarie per celebrare un matrimonio La coppia che vuole sposarsi. nella condivisione della vita sociale e degli impegni finanziari”18. Il criterio spirituale è la relazione nella quale vi sono con i miei familiari. deve fissare un appuntamento con il sacerdote della propria parrocchia e chiedergli la benedizione e alcuni consigli per preparare adeguatamente il matrimonio. Dogmatica Ortodossa. Cluj-Napoca. Per questo la domanda che si deve porre è: Come posso coltivare nella vita familiare l’amore per Dio e per i prossimi? San Siluan Atonita disse: „mio prossimo è la mia vita”.A. 298. K. Da tutti testi citati vorrei accentuare un fatto: matrimonio come camino verso la salvezza. Non c’è un altro criterio più alto. Renaşterea. e sopravviva a gravi malattie o ad altri rovesci. Lo sviluppo della persona. a III-a. Nel matrimonio diremmo che: „il mio coniuge e i miei bambini sono la mia vita”. desiderio dopo l’aiuto divino e la fede nell’efficacia del sacramento. Anche matrimonio è una vocazione (soprattutto oggi). Bologna. Emilian-Iustinian Roman Per produrre gli effetti si chiede dalla parte d’accogliente la volontà di ricevere sacramento.266 Prep. 18 . Queste condizioni sono necessarie perché la grazia non lavora contro la libertà dell’uomo17. È dovere del sacerdote essere disponibile e prendersi cura dei futuri sposi. da eventi come la nascita e l’educazione dei figli. Le condizioni che devono essere rispettate per la celebrazione del matrimonio sono le seguenti: 17 Cf. 423. La qualità della vita famigliare è il barometro spirituale che misura il progresso spirituale.

devono compiere le formalità per il passaggio alla Chiesa Ortodossa romena. A questo problema non è stata data una risposta uniforme.MATRIMONIO NELLA CHIESA ORTODOSSA ROMENA 267 1. La fede ortodossa degli sposi. 301-304. perché il loro numero è sensibilmente aumentato. 66. Marga. Zăgrean..B. Bucarest. 47 del regolamento di procedura disciplinare e giudiziaria. stabilisce: „I sacerdoti sono obbligati ad officiare i matrimoni soltanto fra gli ortodossi. 34. p. Il battesimo valido degli sposi. I.B. Quelli che sono di un'altra confessione. 21 Cf. in quanto questo Sacramento è la necessario a ricevere tutti gli altri21. nel medesimo spirito e fede. Allo stato attuale ogni chiesa si regola autonomamente.M. Per questo motivo i sacri canoni proibiscono i matrimoni misti. In questo senso. 2003. p. Dogmatica Ortodossa. 20 19 . a meno che non abbiano la dispensa del vescovo”20. assistiti da paraninfi ortodossi. saranno puniti con un ritiro nel monastero fino al trasferimento. Gli sposi devono presentare il certificato del battesimo. 2. Il can.I. I canoni numero 10 del Concilio di Laodicea e numero 72 del Concilio Trullano proibiscono i matrimoni misti. Cf.O. Nel caso in cui uno dei due coniugi non è battezzato. Questa è stata l’antica prassi della Chiesa. p. Nella Chiesa ortodossa romena i matrimoni misti sono possibili con la dispensa dell’autorità ecclesiastica. ma il contenuto del sacramento. 31 del Concilio di Laodicea prevede che un tale matrimonio sia permesso se la parte eterodossa si converte all’Ortodossia19. deve essere spirituale. Dispense 2000-2001. L’unione degli sposi. I. Almeno uno dei due coniugi deve essere membro della Chiesa Ortodossa e l’altro coniuge deve aver ricevuto un Battesimo valido.R. siamo dinanzi ad un impedimento di cui parleremo a suo tempo. Il regolamento per la procedura delle istanze disciplinari e di giudizio della Chiesa Ortodossa Romena. Oggi i matrimoni misti sono divenuti un serio problema per la Chiesa. in La legislazione della Chiesa Ortodossa Romena (Estratto). questa condizione non riguarda soltanto la forma. Si attende perciò il grande Sinodo della Chiesa Ortodossa. a seconda dei casi. vale a dire. E. I sacerdoti che non rispettano le medesime norme. Todoran–I. la chiesa ortodossa romena nell’art.

La coppia deve rendersi conto di questa realtà ecclesiale. Marga. Si tratta di un’altra condizione fondamentale. La celebrazione del sacramento si può fare anche senza paraninfi: questa però deve rimanere un’eccezione. 5. La celebrazione deve essere fata nella Chiesa. e sue membra. Pravila Mare proibisce ai monaci la celebrazione il matrimonio. Spesso accade che si scelgono più di due coppie come paraninfi. Todoran–I. 35. op. È raccomandata la confessione dei paraninfi. È illecito accettare due giovani non sposati come paraninfi. 273.drd. Zăgrean. 24 I Cor 12. I paraninfi devono essere ortodossi e sposati. tramite lo Spirito Santo”23. Emilian-Iustinian Roman 3. Non è possibile che i paraninfi siano due giovani non sposati fra loro. Tutti i sacramenti sono sacramenti celebrati da tutta la Chiesa e per tutta la Chiesa perché quest’ultima è „il mezzo d’azione della grazia divina che scende da Cristo.. 4. cit. I. Il sacerdote deve sottolineare il carattere comunitario del sacramento del matrimonio. Si devono rendere conto della loro missione. La confessione degli sposi e la comunione eucaristica. ciascuno in particolare”24. l’istituzione dei paraninfi non è forte come un tempo. sono gli stessi paraninfi del battesimo. La gioia e la sofferenza d’ogni membro. Di solito. San Paolo dice: ”Ora voi siete il corpo di Cristo.268 Prep. . e che la loro famiglia costituisce una cellula dell’intero corpo ecclesiale. Purtroppo oggi. Gli sposi si devono confessare e ricevere la comunione eucaristica prima del matrimonio. 27. 22 23 I. p. dedita alla meditazione e distaccata dal mondo. p. Il fratello o la sorella di uno dei coniugi possono fare da paraninfi. riguardano profondamente tutti gli altri. La loro missione spirituale non è più presa tanto sul serio. di carattere individuale ma riguarda intera comunità dei fedeli. Dispense 2000-2001. Fra coloro che non possono essere paraninfi vi sono i monaci. in quanto essi hanno scelto una vita solitaria. destinati ad essere i genitori spirituali degli sposi22. Non così i genitori. Il matrimonio non è una cosa privata.

una specificazione della grazia che Dio dona generosamente a tutti in ogni momento della vita. Il matrimonio deve essere celebrato secondo il rituale prescritto dalla Chiesa. in La legislazione della Chiesa Ortodossa Romena (Estratto).R. Il compimento del matrimonio fra due cristiani si realizza con la celebrazione del sacramento. i due coniugi ed il celebrante. dei paraninfi. Il sacerdote non può celebrare il matrimonio di due sposi di un’altra parrocchia. In questo modo il sacerdote celebrante sarà a conoscenza degli sposi e. Caratteristica propria dei sacramenti è la grazia specifica. Cf. E. 25 . ai quali non ha amministrato la confessione e la comunione eucaristica e non sa in quale situazione spirituale si trovino. il sacerdote deve essere certo di non benedire un matrimonio infame.. 18. art. necessaria ai fini per i quali sono stati istituiti da Cristo. eventualmente. la grazia comunica la forza necessaria al compimento dei doveri legati al matrimonio ed al raggiungimento della salvezza eterna di tutti i membri della nuova famiglia.O. in cui un sacerdote unisce in matrimonio dei coniugi che provengono da giurisdizioni diverse dalla propria. Il prete deve celebrare il matrimonio soltanto nella sua giurisdizione. Il rituale è celebrato dal sacerdote e consta di una parte visibile e di una invisibile. 61. Bucarest.I. Si tratta della grazia della salvezza e della santificazione.B. 2003. La competenza territoriale del Gerarca del luogo e del parroco del luogo.MATRIMONIO NELLA CHIESA ORTODOSSA ROMENA 269 6.M. Il regolamento per la procedura delle istanze disciplinari e di giudizio della Chiesa Ortodossa Romena. p. Nel nostro caso. La parte visibile contiene: il cerimoniale stabilito dalla Chiesa (le parole e i gesti che simboleggiano e comunicano la grazia divina). Questa è una condizione canonica. 7. Nei casi che devono rimanere eccezionali. A tal fine deve accertarsi della validità dei documenti presentati dagli sposi. La parte invisibile consta nella grazia comunicata tramite la parte visibile. cioè nella sua parrocchia25.B.

il sacerdote ha la facoltà di chiedere al soggetto in questione dei documenti che certifichino che questi è battezzato e non è già sposato. appoggiandosi su P. al tempo della riforma di Cuza. La nostra posizione s’ispira dal P. P. Dogmatique orthodoxe catholique. . 2. III.270 Prep. La celebrazione del sacramento si fa soltanto dopo il matrimonio civile. p. il sacramento del matrimonio si celebra dopo il matrimonio civile. Costituzione. 364- 365. Un vero problema sorge nel momento in cui due vedovi di età considerevole si vogliano sposare. il sacramento. tramite la benedizione del prete. Una tale celebrazione è 26 27 Cf. Col tempo. Molte volte i vedovi chiedono solo il matrimonio religioso per non perdere la pensione. La Costituzione del 2003 prevede: „il matrimonio religioso si fa soltanto dopo il matrimonio civile”26. e prendono sul serio anche il sacramento. Secondo la legislazione statale. In precedenza il matrimonio celebrato in Chiesa era riconosciuto anche dallo Stato ed era valido agli effetti civili. alza questa realtà naturale dalla ordine della creazione alla ordine sopranaturale della redenzione”27. 8. Trembelas. N. fu proibito alla chiesa di compiere degli atti giuridici aventi valore civile e questi ultimi divennero di esclusiva competenza dello Stato. In realtà. Emilian-Iustinian Roman Nel caso in cui solo uno degli sposi provenga da un’altra parrocchia. condizione sine qua non. al.N. Ci si può chiedere se questa situazione sia ancora accettabile. 48. Gli uomini che compiono il matrimonio civile prima. Questa normativa. Trembelas. Paris. nel diciannovesimo secolo. 1968. apparve per la prima volta nel Codice Civile del 1865. Moghila che „il contratto costituisce una tappa preliminare indispensabile. Art. la precedenza del matrimonio civile rispetto a quello religioso può essere una tutela alla moralità del matrimonio e al rafforzamento delle responsabilità verso il sacramento. t.drd. Verrebbe da rispondere di noi. sono più coscienti del significato del matrimonio. che rimane tuttora valida.

p. in La legislazione della Chiesa Ortodossa Romena (Estratto). L’art. gli sposi devono avere con loro il certificato di matrimonio civile e devono esibirlo al celebrante. Lo stato accetta tanti matrimoni inammissibili dal punto di vista ortodosso. Per esempio il Codice civile della famiglia del 1954 presentava un’impronta sovietica e non certo ortodossa. L’Articolo 5 del Codice della Famiglia proibisce il matrimonio di un uomo e di una donna già sposati. Il regolamento per la procedura delle istanze disciplinari e di giudizio della Chiesa Ortodossa Romena. Se la celebrazione del sacramento è preceduta del matrimonio civile. Un tale matrimonio contratto con la trasgressione del suddetto articolo fa sì che il matrimonio sia assolutamente nullo28. 9. Al momento della celebrazione del matrimonio. Anche in questo caso si deve applicare l’articolo della Costituzione. Questa condizione è necessaria per evitare la bigamia. quando il prete ha celebrato il matrimonio per negligenza o ignoranza. Il matrimonio non può essere ripetuto. perché si benedice la bigamia. La pena consiste nell’ammonizione. Cf. 46 dello stesso regolamento dice che „nessun chierico celebrerà il secondo matrimonio se non ha la prova che i coniugi hanno ottenuto lo Cf. che si possono celebrare anche prima del matrimonio civile. e nella sospensione dall’ufficio per un determinato tempo. quando vi sono le prove c’è la prova che l’ha celebrato con piena consapevolezza”29. La qualità di persona sposata costituisce un impedimento. 29 28 . Art 19 del Codice civile della Famiglia.MATRIMONIO NELLA CHIESA ORTODOSSA ROMENA 271 inaccettabile. 66. Il sacerdote deve vigilare attentamente sulla compatibilità dei legami di tipo civile con il sacramento del matrimonio. questo fatto non indica che ogni matrimonio civile è seguito da quello religioso. La legislazione attuale della Chiesa ortodossa romena all’art. Diverso è il caso degli sponsali. perché sono semplicemente una promessa. 45 del Regolamento di procedura delle istanze della disciplina giudiziaria „punisce il sacerdote che ha celebrato il sacramento del matrimonio senza aver prima osservato se quelli che si sposano abbiano rispettato le leggi civili ed ecclesiastiche.

può informare il sacerdote. Marga. Con lui il vescovo è tenuto ad osservare anche le condizioni per il sacramento dell’ordine sacerdotale. in accordo con la legislazione civile. I. Il sacerdote deve chiarire anche i seguenti altri aspetti del matrimonio: • il libero consenso al matrimonio dei futuri sposi • la validità dei documenti necessari al matrimonio • l’affissione delle pubblicazioni di matrimonio per tre domeniche consecutive. La richiesta della dispensa per gli impedimenti dispensabili. in „Ortodoxia”. Il chierico che abbia celebrato un tale matrimonio. indifferentemente dal grado che hanno”30. nr. viene punito con il trasferimento. ed il matrimonio ecclesiastico sarà dichiarato nullo. come per esempio dalle pubblicazioni. Nelle pubblicazioni si fa menzione della decisione da parte dei coniugi di sposarsi. 11. • si devono chiarire gli impedimenti del matrimonio. p. In tal modo il vescovo sarà sicuro che dal punto di vista matrimoniale. Emilian-Iustinian Roman scioglimento sia religioso che civile del primo matrimonio. 4. • se vi è stato un precedente matrimonio. la necessità di una pratica uniforme in tutta la Chiesa ortodossa. 35.272 Prep. devono essere esaminate le circostanze e presentato l’atto di divorzio ecclesiale. 587-589. non vi sono degli impedimenti per l’ordinazione sacerdotale. Se il matrimonio è stato celebrato da più di un sacerdote. tutti saranno puniti con la stessa pena. etc. Gli impedimenti al matrimonio. Soare. 31 30 . 10. I seminaristi e gli studenti teologi che vogliono diventare preti.drd. 32 Gh. sono necessari alla celebrazione del matrimonio32. 1961. nel senso che il candidato non deve aver sposato una vedova oppure una divorziata31. Dispense 2000-2001. Ibidem. 66. devono presentare al sacerdote la benedizione del matrimonio da parte del loro vescovo eparchiale. La Chiesa considera un impedimento la mancanza dei documenti che. in questo modo chiunque sia a conoscenza di un qualche impedimento. dai tempi di digiuno. p. dove c’è questa prassi. inclusa la parentela.

il digiuno della Dormizione (114 Agosto). Bucarest.M. Essi hanno un ruolo importante perché. • i quattro periodi di digiuno: il digiuno del Natale. 34 33 .Gh. Anche i genitori degli sposi sono tenuti ad adoperarsi alla preparazione del matrimonio dei loro figli. il sacerdote chiede a tutte le parti interessate se sono d’accordo per il matrimonio. Niţoiu .B. p. festa dell’Esaltazione della Santa Croce. Solo il Vescovo può concedere la dispensa dai periodi di digiuno e può farlo solo in presenza di motivi gravi34.MATRIMONIO NELLA CHIESA ORTODOSSA ROMENA 273 • la data del matrimonio deve essere fissata nei tempi consentiti. vigilia dell’Epifania. Diritto canonico Orientale. i figli chiedono la benedizione ai genitori per poter sposarsi.. il prete ha il dovere di fare un’indagine e decidendo. Il ruolo del sacerdote non termina con la preparazione e la celebrazione del sacramento. festa della Decapitazione di Giovanni il Precursore. Nel caso in cui. E. 14 settembre. al termine dell’indagine stessa.G.I. b) i giorni che precedono le grandi feste religiose (il nono comandamento della Chiesa)33: • in settimana santa • i giorni che precedono le grandi feste ed i giorni fra il Natale e l’Epifania. Neda. i Cf. Questi sono: a) i giorni di digiuno e di astinenza • il Mercoledì ed il Venerdì (salvo quelli segnati con la dispensa). Liturgica Teoretică. 29 agosto. la Grande Quaresima. Nel caso di decisione affermativa. nella tradizione romena. il digiuno dei Santi Apostoli.O. soprattutto nel caso i coniugi si trovassero in situazioni di difficoltà di ogni genere. Milaş. in cui sono proibite le celebrazioni dei matrimoni. 485-486. il 5 gennaio. Difatti il sacerdote è tenuto ad orientare per sempre la vita della coppia. Durante l’anno liturgico ci sono dei tempi liturgici (giorni oppure periodi). N. Branişte . E. 221. sono esclusi i tempi di digiuno. 2002.R. p.B. una parte non è d’accordo. Di solito. la decisione deve essere presentata ai genitori. se celebrare o no il matrimonio.

Ad ogni modo.274 Prep. l’esclusione dei genitori dal matrimonio è un caso eccezionale. In the orthodox theology the important role is the mystic aspect of the sacrament. . The specific aspects of the marriage institution and essence in the Romanian Orthodox Church Abstract: This paper emphasises the role of the marriage in the Romanian Orthodox Church. The argument of marriage as sacrament is more complex than it’s look like and more then think the others who talk and write about.drd. Emilian-Iustinian Roman quali sono tenuti ad accettare il matrimonio in base al principio per cui nessun sacramento si fa in segreto.

Prof. Ce este de făcut? Cum ar trebui să reconsiderăm viaţa noastră de aici pentru ca moartea noastră să nu acel „l’au-delà” . „viaţa de după moarte” şi altele de felul acesta. Ştefan Alexe..Moartea omului: experienţă temporală şi dimensiune a veşniciei Lect. Adrian Dinu Preliminarii Anul acesta au plecat dintre noi doi oameni de mare echilibru sufletesc. veste tulburătoare? Apoi: care sunt „etapele” premergătoare ei. vorbindu-se de: „viaţă veşnică”. Dr. Este vorba despre doi slujitori de seamă ai Bisericii noastre: Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist şi Pr. o reluare într-un ritm intens a răzbunărilor şi a denigrărilor la adresa oamenilor Bisericii. în esenţa ei.dr. Trecând însă peste aceste aspecte vom reveni la tema acestui studiu. moartea? Este mai mult decât o realitate implacabilă sau o. aşa cum sugerează termenul acesta franţuzesc. în mod paradoxal. Nu putem trece însă peste o remarcă pe care trebuie să o facem în acest context. la o reflecţie asupra vieţii şi a morţii. Se uită. Peste tot se aude. oameni de altar şi oameni de carte. Cei care iau astfel de atitudini uită. în primul rând. în mare parte au fost preoţi sau credincioşi cu adevărat ai Bisericii şi că nu s-au dezis de Adevăr cu nici un chip. adică doi „preoţi”. Adesea noi ne întrebăm: ce este. că cei pe care-i acuză astăzi unii sau alţii. Moartea lor ne obligă. nu doar în Biserici. cu alte cuvinte. adică cum trebuie trăită viaţa? Punem întrebările acestea cu atât mai mult cu cât în zilele noastre se observă grave abateri de la normele şi principiile morale creştine şi o distragere a atenţiei oamenilor spre aspecte de cu totul altă factură. În lunile care au urmat trecerii lor la Domnul se observă o recrudescenţă a răului sau. iar oamenii Bisericii au fost cu adevărat fideli învăţăturii creştine. un lucru primordial şi pe care puţini îl mai iau în considerare: Biserica a trecut prin vremuri de restrişte (care nu au fost o simplă retorică aşa cum cred unii!). de profunzime intelectuală şi curăţie morală ce vor rămâne repere sau personalităţi ale Bisericii Ortodoxe Române.. „înviere”. care şi-au închinat o mare parte a vieţii lor cunoaşterii lui Dumnezeu prin slujire şi propovăduirii Lui în lume.pr.

Poziţia Bisericii Ortodoxe este. Paris. Cardinal Joseph Ratzinger. Marie-Dominique Goutierre. 2000. dar cu totul deosebit este faptul că dincolo de orice funcţie am perceput în personalitatea lor preotul sau slujitorul la altar pur şi simplu. ca şi o cultură. aşa cum ne învaţă Mântuitorul Hristos? Acest studiu nu se vrea doar un cuviincios cuvânt de însoţire a plecării celor amintiţi aici din lumea pământească şi nici raţiuni de protocol nu ne îndeamnă să facem acest lucru.pr. Arnold van Gennep. se descoperă nu numai prin felul său propriu de a valorifica viaţa ci şi prin atitudinea sa în faţa morţii. Un individ sau mai bine spus o persoană. Ed. Editura Dacia.după modelul freudian al simbolizării . Petraş Irina. implacabilitatea şi impenetrabilitatea criptică a morţii reprezintă un coşmar ce nu poate fi depăşit decât . bine conturată. Confirmăm faptul că amintirile ne leagă de Părinţii menţionaţi. Mame. Éditions de l’Emmanuel. La vie éternelle.. pentru cei care vor să cunoască Adevărul. 1 . Nu ne vom limita la aprecieri cu caracter general sau. Parole et Silence. după opinia unora. 1995. în anii din urmă despre viaţă şi moarte1. L’homme face à sa mort: l’absurde ou le salut?. Schimbările de perspectivă apar spre sfârşitul secolului al Cardinal Christoph Schönborn. Iaşi. Într-un articol publicat cu puţin timp în urmă de către d-l profesor universitar Codrin Liviu Cuţitaru se spune că: „Pentru euro-americanii moderni. Editura Polirom. La mort et l’au-delà.276 Lect. Ed. Omul este singura fiinţă creată de Dumnezeu capabilă să depăşească sensurile imediate ale existentei sale şi să ajungă la starea de asemănare cu El. 1994.dr. Paris. Ceea ce dorim cu adevărat este sublinierea adevărurilor de credinţă fără de care nu este posibilă ieşirea noastră din marasmul vieţii cotidiene care aduce atâtea aspecte negative: raţionalism exacerbat. Jean-Miguel Garringues. Paris.prin asumare şi sublimare. 1992. ci este reflectarea poziţiei Sfinţilor Părinţi ai Bisericii asupra vieţii şi a morţii. Cluj. suspiciune. în general. ci intrarea în Împărăţie. Adrian Dinu cutremurător. Riturile de trecere. Paris. 1998. a vieţii duhovniceşti autentice aşa cum ne-au lăsat-o moştenire Sfinţii Bisericii. S-a scris foarte mult. traducere de Lucia Berdan. asupra bolii şi a consecinţelor acesteia şi mai ales asupra perceperii celorlalţi a diferitelor evenimente. cu reliefarea şi impunerea doctrinei ortodoxe „fundamentaliste”. la noi şi în străinătate. 2000. Şi totuşi. răutate… ură. Vie spirituelle. Acceillir la vie éternelle. Ştiinţa morţii.. À l’heure de notre mort. Fayard. Demersul meu se înscrie în planul spiritualităţii creştine.

În primul rând au personalizat moartea. Daca nu au putut-o anula. Iisus Hristos.S. cruciadă care continuă şi astăzi. departe de cavourile întunecate şi lugubre) fiind considerată un proces mai curând ne-natural. Editura Mitropolia Olteniei. Timpul şi valoarea lui pentru mântuire în Ortodoxie. 1983. europenii şi. ce-i drept. 3 Pe această temă teologii români au dezvoltat o adevărată literatură. Bucureşti. În Cuvânt împreună despre rostirea românească. p. Pentru cei rămaşi. Editura Harisma. malefic. Dincolo de înţelesul secular pe care îl dau unii morţii. a ignoranţei sau a răutăţii cu care este „descifrată” problema aceasta rămâne realitatea. Pr. în „Ortodoxia”. Dr. cel puţin i-au modificat spectrul agresiv şi înspăimântător. Iaşi. dar şi cu ceilalţi rămaşi pe acest pământ3. Dumitru Stăniloae. asociind-o cu fiecare individ în parte şi nu cu umanitatea în ansamblul său”2.MOARTEA OMULUI: EXPERIENŢĂ TEMPORALĂ… 277 XVIII-lea. 2/1977. Vom aminti aici doar câteva lucrări: Pr. Prof. Tanatologia si proiecţiile sale filozofico-teologice. un trist prilej pentru vizite rituale». Constantin Noica include termeni de trecere. 9. ci în cimitirele publice de la marginea oraşului. referindu-se la facerea şi prefacerea Codrin Liviu Cuţitaru. Idem. lumina lumii şi îndumnezeitorul omului. Editura Anastasia. 1987. Bucureşti. care pentru unii dintre noi este o adevărată tragedie. în „Service Orthodoxe de Presse”. odată cu dezvoltarea tehnologiei şi ameliorarea condiţiilor de trai (ce au determinat. P. nr. vie du monde. cimitirul a devenit un simbol al suferinţei. 1991. americanii (sub impactul revoluţiei industriale şi dezvoltării ştiinţelor medicale) au început o cruciadă – fără precedent în istorie – împotriva morţii. 2 . Idem. a „trecerii la cele veşnice”. Jertfă şi răscumpărare. Chipul nemuritor al lui Dumnezeu. ieşit din modelele de comprehensiune ale umanităţii. Moartea a fost astfel împinsă către periferie. dar pentru alţii chiar dimpotrivă. dură a morţii. 1998. Jésus Christ. respectiv petrecere în ciclul devenirii. 1-14. «moartea a început să fie privită ca o ruptură tragică» şi «ca un intrus de temut». Tradiţionalismul şi modernitatea morţii. intervenţia ei brutală în viaţa propriu-zisă (desfăşurată în lumina şi bucurie. Treptat. Craiova. 74. mai apoi. ianuarie. Calinic Botoşăneanul. Dan-Ilie Ciobotea. Prin urmare. Acest articol ca şi alte cărţi şi studii pe aceeaşi temă a mai multor intelectuali români m-au determinat acum să încerc o abordare a problemei sfârşitului biologic al omului şi a ceea ce urmează atât cu fiecare om în parte. Une approche théologico-spirituelle orthodoxe. «Înmormântările nu mai aveau loc în preajma bisericilor. implicit. Constantin Galeriu. 1993. creşterea mediei de viaţă în Europa). teză de doctorat. în „Ziarul de Iaşi” din 27 iulie 2005. p. nr.

care însemna la început aruncare a podului peste şi trecerea dincolo. p. de inaugurare ireversibilă a unui proces de existenţă9. 586. 1997. Dicţionarul explicativ al limbii române. Adrian Dinu lucrurilor4. Petrecerea vieţii ne trimite spre moarte dar peste . peste . alaiul ce însoţeşte pe cel săvârşit”5. Univers enciclopedic. 5 P. Experienţa morţii dintr-un punct de vedere personal nu revelează decât caracterul ei superficial: trans-istoricitate. 6 L. moartea continuă totuşi o existenţă pe care am fi putut s-o intuim încă din timpul vieţii. trasjicio. 8 Constantin Noica. 65. moartea nu poate fi privită pornind de la (simple!?) reflecţii filosofice sau de la. experienţa personală.pr.S. conducere. 7 ***. ci moartea în înţelesul ei iniţial. Acesta e paradoxul morţii: altceva decât viaţă şi totuşi ceva pe care l-am fi putut cunoaşte cu ajutorul vieţii de aici. Dicţionarul de sinonime mai aminteşte aceste sensuri de „acompaniere. Totodată. Am putea cunoaşte moartea încă din viaţă. Dicţionar de sinonime al limbii române.278 Lect. conducere.trecerea morţii ajungem la „mai multă” viaţă. nu moartea aşa cum o ştim toţi (oprirea pe loc). Petrecerea este deci. 1996. 9 Mircea Eliade. Humanitas. la eternitatea divină. p. Oceanografie. p. 4 .. Univers Enciclopedic. Iaşi. cu acel trajicio. p. 168. dar folosit numai în limbajul popular. Bucureşti. însoţire”6. ci în ceea ce începe! Deşi începe ceva complet deosebit de viaţa pământească.dr.. Editua Humanitas. în vol. 1996.trecere8. 63. Petrecere vine de la petrajicere. odată cu evoluţia limbii. de altfel. Bucureşti. Totuşi. Ediţia a II-a. autorul observă şi denaturarea sensurilor acestor două cuvinte atât la forma verbală cât şi la cea nominală. 1998. Moartea ca şi viaţa. miracolul morţii nu constă în ceea ce sfârşeşte ea. celui care o priveşte ca ins. teză de doctorat. Seche. Bucureşti. 1991. De aceea. p. p.prin . înţelesuri care nu prea mai sunt întrebuinţate astăzi. Constantin Noica. 786.prin. Cuvânt împreună despre rostirea românească. Ediţia a II-a. Calinic Botoşăneanul. iar în Dicţionarul explicativ al limbii române se întâlneşte sensul de „a conduce la groapă un mort”7 prin multitudinea de sensuri ale cuvântului. Despre un anumit sentiment al morţii. Tanatologia şi proiecţiile sale filozofico-teologice. de începere.. 67. op. îşi refuză sensul ei ultim celui care este singur. Bucureşti. se regăseşte şi sensul de „întovărăşire. cit. În bogata listă de sensuri ce o avea substantivul petrecere în limba veche. Din punct de vedere filosofic. În petrecere este şi per şi trans şi prin şi peste.

11 Claudia Dinu. 10 . p. scrierile lor. 1993. El dă drept „documente” folclorul şi cărţile morţilor (egipteană. ci numai la constatarea ei. este un lucru care se învaţă. Editura Moldova. dar mai puţin din ceea ce reprezintă cu adevărat moartea. La început nu înţelegi nimic. vocation d’écrivain. În ambele cazuri nu se ajunge la realitatea morţii. Freiburg im Breisgau. Apostol Pavel ţine un loc de cinste (Filipeni 1. Parcă un „scenariu” se desfăşoară între om şi Dumnezeu în care intervine. tibetană. Moartea. 21). care s-au întreţinut cu ea în lungile secole de aşteptare. nu ignorând-o. 2007. intuiţia care poate cuprinde câte ceva din lumea de dincolo..MOARTEA OMULUI: EXPERIENŢĂ TEMPORALĂ… 279 teoretic moartea se relevă fie drept un fenomen natural. după cum nimic nu înţelegi nici din viaţă. Înveţi despre moarte de la oamenii care au cunoscut-o fără să moară! Învăţăm despre moarte cel mai bine tocmai de la cei care s-au luptat cu ea cel mai bine. thèse de doctorat. Moartea nu poate fi înţeleasă de oameni. Vom cerceta în continuare dimensiunea biblică a vieţii şi a morţii. p. Arta de a muri.. 24-25) şi apoi toţi ucenicii. fie drept un mister. fapt ce înseamnă istoria evolutivă a vieţii cuiva de până atunci şi de apoi. apoi vom argumenta pe baza spiritualităţii ortodoxe chestiunile actuale legate de moarte şi de viaţa de dincolo. un dicţionar al ei. asemeni unei limbi străine pe care vrei să o înveţi. Aş a mărturisit-o Însuşi Domnul (Ioan 5. 232. ci tocmai asumând-o la modul deplin ca pe o realitate a întâlnirii cu Hristos. Înveţi despre moarte numai de la oamenii care au cunoscut-o. Iaşi.Iaşi. Ediţie îngrijită de Petru Ursache. Aşa au procedat Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi de aceea au rămas de la ei cele mai edificatoare modele de abordare a morţii: slujba înmormântării. un paradox. Printr-o cercetare atentă a Scripturii şi a scrierilor filocalice se poate observa că moartea poate fi „trăită” ca un eveniment sau ca pe ceea ce am putea numi „petrecere”. pentru creştini totul reprezintă Idem. Georges Bernanos: vocation sacrdotale. moartea11. spunea Mircea Eliade. nu detestând-o. între care Sf. 12. apoftegme şi chiar viaţa lor pe care şi-au încheiat-o ca o dulce continuare cu ceea ce aşteptau de mult timp: viaţa cu Dumnezeu. De fapt. Îşi are o gramatică a ei. iudaică)10. care au cultivat-o. Într-un ins poate exista o intuiţie fantastică. * O abordare din punct de vedere creştin a morţii.

înţelegând prin aceasta o încredinţare în puterea Duhului Sfânt. Contre les hérésies. „Totul este o greşeală. Totul pare fatalitate.pentru că a bineplăcut Tatălui. care depinde de competenţa sau mai degrabă de incompetenţa unor medici. vei muri negreşit” (Facerea 2. Les Éditions du Cerf. Şi tot Dumnezeu este Cel ce constată: „Iată. p. Dar atunci moartea cum vine? Ce răspuns am putea oferi celor care întreabă cu privire la moartea tragică a cuiva. 627. cunoscând binele şi răul” (Facerea 3.dr. 22) şi pentru ca să nu mănânce şi din pomul vieţii şi să înveşnicească păcatul. căderea în păcat fiind ceea ce a produs o schimbare în planul existenţial al acestuia şi chiar în întregul univers (natură. 1/3. de cei în situaţii imprevizibile? Ce am putea spune despre cei care au o suferinţă sau o boală care evoluează. iar moartea ca pierdere totală faţă de mediul în care a trăit i pare iminentă. din veşnicie El are pe Logosul şi Înţelepciunea. Fiul şi Duhul”12. a celor ucişi (din orişice motiv). 20/1. p. El l-a scos „din grădina cea din Eden” (Facerea 3. Paris. Aceste Mâini sunt cele ce dau viaţa omului13. V. iar aspectul psihologic al evoluţiei este legat şi de conştiinţa deznodământului fatal al ei. adică să privească la modul serios la ei înşişi? De aceea ei spun mereu: „Nu este cu putinţă să mi se întâmple tocmai mie treaba aceasta”. 12 . Din acest moment toată viaţa îi este întoarsă pe dos. Mâinile dumnezeirii l-au făcut pe om viu. Adrian Dinu purtarea de grijă a lui Dumnezeu – şi aici este aspectul cel mai greu de lămurit contemporanilor noştri – anume că „mâinile” lui Dumnezeu lucrează pentru/cu noi. pentru ca Adam să devină după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”. aşa cum îi plăcea Sfântului Irineu să amintească: „Ca şi cum Dumnezeu nu ar avea propriile mâini.. tânăr sau bătrân. a (non)existenţei unei aparaturi de specialitate. Într-adevăr. Irénée de Lyon. adică din grădina existenţei nemuritoare. 29: „. 13 Ibidem.280 Lect. conştiinţa omului variind între stări de bine şi de cădere? Ce anume se întâmplă cu cei ce cad pradă disperării în faţa realităţilor tragice pe care nu le-au luat niciodată în calcul. IV. cosmos. Referitor la acestea ce ne învaţă însă Biserica? Mai întâi că omul a fost creat de Dumnezeu „după chipul Său” (Facerea 1. Adam s-a făcut ca unul dintre Noi.pr. a situaţiilro aparent absurde în care se poate găsi cineva. SC 100.. trebuie să fie un vis urât”. invizibil): „…căci în ziua în care vei mânca din el. 23). vizibil. 7). St. 17). 1979.

Grigorie de Nyssa. este profund alterată şi în final este sortită morţii. în caz contrar „toate se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce” (Ps. La création de l’homme. 29)14. Descrierea Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Romani ne arată decăderea progresivă a omului despărţit de Creatorul său: „Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea şi peste toată nedreptatea oamenilor care ţin nedreptatea drept adevăr. iar existenţa umană creată pentru viaţă de către Dumnezeu. dar mai ales Noul Testament. Aceasta înseamnă că el este pe pământ reprezentantul lui Dumnezeu. 34). 38. 9: Cine poate spune: Curăţit-am inima mea. dar şi pentru a oamenii să nu mai fie robi. Când Dumnezeu pune pe omul păcătos în faţa imperativului legii Sale. adică cei care nu mai sunt hărăziţi morţii. Guillamin et A. Paris. 15 Nu putem însă ignora una din capodoperele literarturii patristice referitoare la creaţie şi la destinul omului: Sf. Collection «Pères de la foi». Cel mult el recunoaşte că nu mai este o fiinţă liberă. 27).MOARTEA OMULUI: EXPERIENŢĂ TEMPORALĂ… 281 Se observă de aici că omul nu există decât în măsura în care primeşte de la Duhul lui Dumnezeu acel duh de viaţă. Însă atunci când omul se singularizează. 14 . Prin rătăcirea lui. Hristos S-a arătat Om în lume pentru adeveri lucrarea Duhului Sfânt. Despre facerea omului. introduction par J. Întreaga Scriptură. toate manifestările. Cel Întrupat din Fecioara Maria15. sunt curat de păcat?). Din cauza păcatului. 24). În capitolele 4 şi 5 ale acestei lucrări Părintele Bisericii tratează pe larg ideile amintite aici (a se vedea: Grégoire de Nysse. Guillamin agrégé de l’Université. un rob al cărnii şi al păcatului şi în acelaşi timp vinovat şi condamnat din cauza acestui lucru (Marcu 14. Desclée de Brouwer. când vrea să fie ca Dumnezeu fără a fi împreună cu El. Hamman. 103. 1982). tentaţie sugerată de şarpele Genezei. Pentru că ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este cunoscut de către ei. 18-32). dar mai ales model de vieţuire pentru fiecare dintre noi. omul autentic în lumea naturală nu mai există. Ioan 8. ci un om divizat. că are şi o funcţie pe care trebuie s-o exercite prin stăpânirea „peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ” (Facere 1. ci fii ai lui Dumnezeu. ni-L arată pe Adevăratul Om: Dumnezeul nostru Iisus Hristos. fiindcă Dumnezeu le-a arătat lor” (1. dăruit în chip liber şi binefăcător. traduction par J.-Y.-Y. Evangheliile sinoptice L-au zugrăvit în chip deosebit: Dumnezeu şi Om. el e scos din grădina cea din Eden (Facere 3. omul se dovedeşte incapabil să împlinească prin el însuşi această lege şi să revină la viaţă (Pildele lui Solomon 20. toate realităţile umane se pervertesc. ci meniţi învierii şi împărăţiei cerurilor: „Duhul însuşi Trebuie observată aici şi marea responsabilitate pe care o are omul ca şi chip al lui Dumnezeu.-G.

Prin Hristos Domnul. Duhul fiind Acela care-i dă omului conştiinţa morală şi-l trezeşte la viaţa duhovnicească. nu doar morală de El. 23). Dacă viaţa înseamnă. „Căci pentru mine viaţă este Hristos şi moartea un câştig” (Filipeni 1. 14) şi „marele duşman” al omului: „vrăjmaşul cel din urmă. 2). 16).0.dr. 15-18). 23) etc. căcii numai în El „trăim şi ne mişcăm şi suntem” (Fapte 17. Psalmistul David arată foarte bine ce anume reprezintă Dumnezeu ca Dăruitor al Vieţii pentru tot universul: „Deschizând Tu mâna Ta toate se vor umplea de bunătate” (Psalmul 144. cântaţi de bucurie. Viaţa ca dar al lui Dumnezeu este singurul „lucru” cu sens al existenţei. din perspectivă biblico-patristică. 28). ci ne cheamă mereu la viaţă. plata păcatului (Romani 6. Acest lucru se observă chiar din Biblie unde vedem că moartea este numită: „împăratul spaimelor” (Iov 18. Hristos Singur este „Viaţa”. Aşadar. care va fi nimicit” (I Corinteni 15. pe deplin şi în adevăratul sens al cuvântului. gol. în sensul că nu ne-o doreşte niciodată. 31). voi cei ce sălăşluiţi în pulbere! Căci roua Ta este rouă de lumină şi din sânul pământului umbrele vor învia” (Isaia 26. 26). vino din cele patru vânturi şi suflă peste morţii aceştia şi ei vor învia” (Iezechiel 37. Într-un astfel de context trebuie abordat subiectul morţii. Se observă însă în Scriptură şi alt fel de descrieri ale morţii: „Scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui” (Ps.com ) cuvântul „moarte” se află în 165 de versete din 135 de capitole ale diverselor cărţi ale Scripturii. viaţă. 9). viaţa este o forţă care vine de la Dumnezeu şi care însufleţeşte lumea şi fiinţele vii.0. nu ne-o „programează”. 14). moartea însă va fugi Într-un document electronic precum Bible Explorer 1. 26). moartea se arată a fi despărţirea totală. Descrierea morţii este adesea cutremurătoare: îngerul trimis de Dumnezeu (Ieşire 12.pr. 23-31). stăpânire sau prezenţă rea (Osea 13. (copyright (c) 20042005 gmistic@yahoo. ce este cu mult mai presus de cea biologică: „Duhule. 115.282 Lect. 6). şeol (Isaia 28. 21). Adrian Dinu mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu” (Romani 8. 19).16. pierzare (Facerea 1. „Şi în zilele acelea vor căuta oamenii moartea şi nu o vor afla şi vor dori să moară. Cuvântul lui Dumnezeu dăruieşte tuturor existenţă. 16-17). Dumnezeu nu este responsabil de moartea noastră. 16 . „Morţii Tăi vor trăi şi trupurile lor vor învia! Deşteptaţi-vă. nenorocire (Iov 9. împreunăsălăşluire sau comuniune cu Dumnezeu. vrăjmaşul cel din urmă (I Corinteni 15. prin care toate se pot plini „spre slava lui Dumnezeu” (I Corinteni 10. Fără El totul este neant.

5-6) şi alţii. iar omul nu are nimic mai mult decât dobitocul. 10). Ilie (IV Regi 2. „Iar locuitorii de pe pământ se vor bucura de moartea lor şi vor fi în veselie şi îşi vor trimite daruri unul altuia. Reflecţia Scripturii merge asupra destinului omului de la un pesimism radical (Ecclesiast): „Soarta omului şi soarta dobitocului este aceeaşi: precum moare unul. pentru că aceşti doi prooroci au chinuit pe locuitorii de pe pământ” (Apoc. Cu mult înainte de epoca elenistică. Şi totul este deşertăciune!” (Eccesiastul 3. 9). 9). 1-4) sau primesc binecuvântarea înmormântării (Facerea 23. ne scoţi pe noi dintr-această viaţă. Cea mai elocventă realitate biblică legată de moarte este însă. se observă că patriarhii mor în timp ce îşi binecuvintează copiii (Facerea 27. care este moartea a doua” (Apocalipsa 21. a martirilor spre înviere: „Tu dar. Viaţa. Moartea drepţilor este deschisă spre răsplată (Pildele lui Solomon. moare şi celălalt şi toţi au un singur duh de viaţă. însă Împăratul lumii. adică Hristos: „Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1. 24. aşa cum a făcut Valaam care i-a binecuvântat pe israeliţi: „Să moară sufletul meu moartea drepţilor acestora şi să fie sfârşitul meu ca sfârşitul lor” (Numerii 23. 24). Moise (Deuteronom 34. 19). pe noi cei care murim pentru legile Lui. cu foc şi cu pucioasă. 11). va trăi” (Ioan 11. 61.. 25)..MOARTEA OMULUI: EXPERIENŢĂ TEMPORALĂ… 283 de ei” (Apocalipsa 9. până la un scepticism care este în concordanţă cu ideile fataliste despre destinul tragic al omului. 30). 3). „Eu sunt învierea şi viaţa. va tuna din cer asupra lor” (I Regi 2. până la descoperirea unei nădejdi care se ridică la înălţimea drepţilor şi a profeţilor: Enoh (Facerea 5. iarăşi ne va învia cu înviere de viaţă veşnică” (II Macabei 7. „Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde. iar sentimentul morţii . 9). cel ce crede în Mine. Alături de oamenii viteji care cad în plină glorie şi pe care poporul îi plânge (I Macabei 9. Oamenii răi mor de moarte rea (Facerea 7. 8) şi altele de felul acesta. 19) sunt eroii tragici ca Saul sau alţii a căror moarte prematură rămâne inexplicabilă (II Regi 23. 4). chiar dacă va muri. Moartea este văzută uneori ca o intrare în ocrotirea lui Dumnezeu. Tobit 14). II Regi 18. 6). ca în gândirea elină (Ps. Sunt şi exemple de necredincioşi care au parte de o moarte cumplită căci: „Domnul va zdrobi pe cei ce se împotrivesc Lui. 10) sau ca o binecuvântare. 11. Astfel. 9). cap. nelegiuitule. textele biblice stabilesc diferenţele profunde între diferitele „chipuri” ale morţii.

căci văzură ochii mei mântuirea Ta pe care ai gătit-o înaintea feţii tuturor popoarelor. * Moartea lui Hristos şi moartea întru Hristos Acest studiu se adresează domeniului formării duhovniceşti a tinerilor studenţi teologi şi de aceea ni se pare relevant de abordat mai întâi misterul morţii Mântuitorul nostru Iisus Hristos. viaţa de aici duce spre moartea trupului care se arată primire a vieţii veşnice care este adevărata „atracţie” spre care mergem. un abis populat de tenebre.dr... ca şi în faţa propriei treceri. viziunea noastră asupra acestei realităţi. Constatăm că rămânem în faţa morţii cuiva de aproape sau de departe. cu toate că ştim din Biserică că există multă lumină în ceea ce priveşte aspectul acesta. Eliberat de povara trupului şi a vremelniciei. altfel spus. Adrian Dinu este de natură revelatorie: „Acum slobozeşte pe robul Tău. probabil. accidentele. ci o poartă spre împlinirea plenară cu Dumnezeu. pentru că El este Iubire şi „guvernează” toate circumstanţele vieţii noastre prin acest „filtru”. tributară secolelor din urmă. apoi a libertăţii personale cu care suntem înzestraţi spre a înnainta spre El. pentru că moartea trupească esta în ea însăşi o anticipare.284 Lect. Întotdeauna însă rămâne libertatea iubitoare a lui Dumnezeu asupra oamenilor. Sau. Cel ce aşteaptă întorcerea noastră spre El. faptele „întâmplătoare” şi atâtea altele) noi le resimţim adesea ca pe nişte poveri ce duc la sfârşitul existenţei terestre. şi că viaţa pământească este umbră şi trecere spre cea reală. deşi acestea (mai ales bolile. un început şi o primire a veşniciei. Aşadar. fiind de acuzat. omul credincios descoperă sensul real al existenţei.pr. După cum s-a putut observa în citatele biblice anterioare există numeroase forme de „libertate” exprimate de oameni. Stăpâne. Moartea rămâne şi o taină a două libertăţi: mai întâi a lui Dumnezeu. când de fapt am pierdut sensul duhovnicesc- . după cuvântul Tău în pace. în acest sens. ca într-o enigmă. spre Hristos. nu mai putem spune că după moarte există viaţa veşnică. creştineşte vorbind.” (Luca 2. sens revelat prin poarta eliberatoare a morţii. Care sunt sensurile duhovniceşti ale morţii Lui cu Trupul? De foarte multe ori este greu de găsit un cuvânt care să fie mângăietor şi logic în faţa morţii. 29-30). Iată că moartea poate să nu mai fie o spaimă.

atunci aceasta este transfigurată într-o taină a lui Dumnezeu.”. de multe ori. Vasile cel Mare17. este trecător şi lipsit de importanţă. deznădejde.. Cel dintâi sens morţii Mântuitorului este însă acela de Pasha. credincioşii. după modelul Hristos: „Aducându-ne aminte. 17 . cu moartea pe moarte călcând. unindu-se cu Viaţa. reacţionează în faţa morţii după stereotipuri păgâne (lamentări îndelungi pentru. dar dacă vom muri împreună cu El. răceală. Moartea lui Hristos a fost un mijloc de ridicare a noastră din viaţa păcatului. lumânările. aşa cum se spune în anaforaua de la Liturghia Sf. respingător. Tot ce se întâmplă în lume.. De când El a murit pentru mântuirea lumii şi de când Viaţa şi Slava Lui S-au arătat definitiv în lume. trăit în afară de legătura cu aceasta. Feleacului şi Clujului. de această poruncă mântuitoare şi de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de cruce.. Chişinău. viaţă nedeplină şi trecătoare în care ne coborâsem odată ci greşeala protopărinţilor. La sărbătoarea Învierii spunem lucrurile acestea şi le impropriem: „Hristos a înviat din morţi. Dumnezeu îşi arată dragostea Sa faţă de om nu numai prin faptul Anaforaua Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare. Cluj-Napoca. de învierea dea de-a treia zi. prezenţa preotului etc. primele imagini sunt evidente: catafalcul decorat în negru. aşadar. 18 Liturghia Sf. p. în Liturghier.. Ioan.. Dumnezeu Însuşi a trimis pe Însuşi Fiul Său ca să biruiască în umanitatea Sa moartea. nu există eveniment mai important în lume ca această „de viaţă făcătoare moarte a Sa”. a celor ce L-au cunoscut şi care nu s-au mai putut despărţi de EL. iar prin El toţi să o poată birui la rându-le. chiar şi clericii care participă la înmormântări cad de multe ori în greşeala ancorării într-un panegiric pentru cel decedat în loc să-i conştientizeze pe creştini asupra importanţei întâlnirii cu Hristos. superstiţii). de groapă.”18. p. descoperindu-se ca poartă spre viaţă pentru toţi oamenii. 198. adică de trecere de la un mod de a fi la un alt mod de a fi. 1992. Ea a devenit mai mult chiar: putere a celor ce se află în comuniune cu El. tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Bartolomeu. groparii. Moartea şi-a schimbat în Hristos nu numai rostul în ea însăşi. Este de ajuns să pronunţăm doar câteva cuvinte: „mort-moarte” şi totul este receptat de cei din jurul nostru ca fiind lugubru. ci şi în experienţa celor ce trăiesc..MOARTEA OMULUI: EXPERIENŢĂ TEMPORALĂ… 285 hristologic asupra morţii.alţii. este acela de poartă spre plenitudinea comuniunii de iubire cu Tatăl Ceresc. 64.. ediţia a treia. Arhiepiscopul Vadului. 2003.

Adrian Dinu că l-a creat. se seamănă întru necinste. întrucât făcându-Se Om a primit-o dintr-o smerenie care preţuia pe Dumnezeu şi pe semenii săi mai mult decât viaţa Sa pământească: „Căci pentru aceasta a murit şi a înviat Hristos. Această fiinţă moare. Un suflet plin de viaţă poate primi moartea din comunicarea cu Dumnezeul Treime şi poate da materiei puterea să se opună procesului de corupere. tot aşa cu adevărat vom învia şi noi. Va fi acelaşi om. se seamănă cu grăuntele. Siguranţa acestei întălniri cu El o avem în biruinţa morţii de către El prin înviere.dr. dacă nu va fi murit” (15. identică cu grăuntele aruncat în pământ şi putrezit acolo. numai o astfel de viaţă poate da sufletului lucrător în trup. ci şi prin faptul că i-a dat atâta valoare încât atunci când a căzut sub puterea morţii prin folosirea în rău a libertăţii. Oamenii. murind. însă identică cu omul care a murit.286 Lect. ca să stăpânească şi peste morţi şi peste vii” (Rom. 19 . Dar după cum acesta. 5.pr. Grăuntele de care vorbeşte Apostolul în capitolul menţionat este omul în starea lui actuală. 9). dar nu va mai fi supus stricăciunii „se seamănă întru stricăciune. 14-15 şi 14. la plenitudinea vieţii prin întâlnirea cu El dincolo de moarte. care se deosebeşte prin anumite calităţi şi care are viaţa sa individuală. după ce am trăit în parte cu El aici. merge în pământ. înviază întru slavă. omul ar fi dispărut cu totul în neant. Moartea noastră nu este decât o trecere spre nemurire. Sfântul Apostol Pavel a tâlcuit cele despre moartea trupească a Mântuitorului ca fiind ascultarea faţă de voia Părintelui şi de aceea a urmat slava Lui. tot astfel şi omul. O comparaţie profundă despre nemurirea omului este făcută de Sfântul Apostol Pavel în Epistola I către Corinteni: „Tu ce semeni nu dă viaţă. a trimis pe Însuşi Fiul Său să se facă om şi să-l scape pe om de moarte. au primit moartea atât pe cea trupească cât şi pe cea spirituală19. fiinţă unitară. înviază întru nestricăciune. se arată într-o nouă plantă. Atunci când Adam a păcătuit a intervenit imediat moartea sa spirituală. 36). puterea să ţină materia lui ferită de acest proces. putrezind în pămât se preface într-o nouă fiinţă cu o nouă haină spirituală. la viaţa cea fără de moarte. Moartea în Hristos rămâne singurul mijloc de ridicare din viaţa nedeplină şi trecătoare. se seamănă întru slăbiciune. După cum Hristos a înviat cu adevărat. mărturie stând teama lui faţă de întâlnirea cu Tatăl Ceresc. ieşind din legătura cu Dumnezeu cel în Treime ca izvor al vieţii. Dacă nu S-ar fi făcut Fiul lui Dumnezeu om.

20 . se ajunge şi unul din aspectele concrete ale acestui studiu: sublinierea condiţiei noastre şi a consecinţelor sfânşitului pământesc. Sfintele Muceniţe Pelaghia. suferinţa trupească. neant. de moartea cu care Adam şi toţi urmaşii acestuia erau atinşi. ci „semn” şi taină a Împărăţiei. Ca stare. adică i-a dat un sens mai profund decât ar fi putut oricine altcineva. El a primit-o ca Om dar a „trăit-o” ca Dumnezeu. Sf. anume aceea că prin moartea Sa ne-a răscumpărat şi nu prin vreun alt act dumnezeiesc. De fapt. adică cei aproape 33 de ani. care era până la Hristos manifestare a păcatului din pricina neascultării. iată că se transformă în poartă a vieţii celei veşnice şi de aceea oamenii trebuie să „înveţe” să moară de această moarte şi nu de vreo alta. Aici. dacă ne este permis. de semnificaţiile privind moartea Mântuitorului. * Aducând în discuţie aspecte teologice şi duhovniceşti legate de atitudinea în faţa morţii. moartea Mântuitorului este este finalul biologic al unei istoricităţi trăite aici pe pământ. dar ca eveniment în existenţa umană a Lui este transformarea ei în veşnicie cu Tatăl Ceresc.MOARTEA OMULUI: EXPERIENŢĂ TEMPORALĂ… 287 înviază întru putere. Moartea. se poate vorbi de „originalitatea” sau mai degrabă de singularitatea Cuvântului Întrupat. Moartea nu şi-a pierdut caracterul ei terifiant nici chiar atunci când a fost vorba de moartea Domnului nostru. 42-44). se seamănă în trup firesc. Mântuitorul a cunoscut singurătatea grădinii Ghetsimani. batjocoririle. De fapt atunci când vorbim despre moartea Mântuitorului ar trebui să vorbim despre Iubirea Lui şi despre manifestările ei şi ar fi de ajuns. înviază trup duhovnicesc” (I Corinteni 15. chinurile cumplite. dar a primit prin pecetea Iubirii Lui faţă de Tatăl dimensiunea aceea care a făcut-o să nu mai fie distrugătoare.html). Se poate spune că moartea a primit în Hristos Adevărul Lui şi nu manifestarea de până la El20. Luând Trupul din Fecioara. Chinurile şi moartea lor trupească erau simţite ca „nimic” în comparaţie cu vederea lui Dumnezeu şi dorinţa comuniunii cu El (http://paginiortodoxe. umilinţa şi atâtea altele şi nici chiar nu a negat moartea. se poate spune că El a murit şi de moartea noastră. Teodora şi altele rămân mărturisitori ai depăşirii morţii prin vieţuirea cu Hristos. vorbind despre În acest sens ne putem aminti vieţile sfinţilor care au fost chinuiţi cumplit mai înainte de moartea lor.tripod.com/vieti. Arhidiacon Ştefan (Fapte 6 şi 7). adică asumându-şi condiţia noastră.

1-11. 16-17. I Corinteni 15. Numeroase referate le prelungesc pe cele ale Vechiului Testament şi prezintă afinităţi cu cele din Evanghelii. Este just că pentru fiecare om. 1981. observăm că nu este de fapt decât o „părticică” din „întregul” numit: viaţa veşnică21. p. distantă şi rece şi se cere mai mult o conştientizare a complexităţii acesteia: comunitară.30). S-a vorbit despre adevărata moarte care este cea faţă de păcat sau moartea în Hristos22. de exemplu. I Corinteni 11. şi cu atât mai mult pentru orice creştin.Ap. Teologia tradiţională a încadrat moartea oamenilor în moartea lui Hristos şi în iconomia mântuirii. Această Viaţă cum se împacă cu moartea fiecăruia dintre noi? Moartea personală nu este cumva o negare a Vieţii Lui? Cred că răspunsul la astfel de întrebări poate fi găsit în paginile anterioare. Adrian Dinu moartea lui Hristos ajungem la discuţia despre moartea în Hristos. Desclée & Cie. 7. La slujba înmormântării se aud cuvintele: „Văzându-mă zăcând fără de glas şi fără suflare. inexpérimentable en vue d’un discours logique et pourtant la seule certitude” (René Latourelle. O idee îşi face loc încă de la o primă privire: moartea fiecărui om pare sfârşitul a toate. 5. spre Viaţa cea adevărată. cum ar fi: moartea trădătorilor (F. Deci. Montréal. cu ochii credinţei şi ai speranţei îndreptaţi spre El. 2. Noi însă trăim mai departe în istorie. rudelor şi cunoscuţilor. părerea tranşantă a unui creştin care vede moartea în sensul ei inexorabil de distrugere: „La mort c’est le drame intégral et sans répétition. moartea pesecutorilor (F. plângeţi toţi pentru mine. moartea infidelilor (F. 12. după care noi vom fi reuniţi cu ei „şi aşa pururea cu Domnul vom fi” (I Tesaloniceni 4. 52). căci ieri vorbeam cu voi şi fără de veste mi-a venit 21 Nu putem accepta. ultimă şi fără de moarte. .dr. Bellarmin. 16).288 Lect. moartea va fi într-un anume fel puntea de legătură cu Hristos. Hristos este Cel ce a transformat moartea în taină a comuniunii cu El. Ap. În societatea şi în timpurile pe care le tărim este absolut necesar să redăm adevărata dimensiune a teologiei morţii. 337). Se impune o eliberare faţă de acea „antropologie” a morţii: clasică. 55-60). Tournai. desigur pentru cei ce au credinţa Lui şi gândul Lui (I Cor. Ap. 22 Moartea este prezentată cu deosebită intensitate în Scriptură: mai ales în Faptele Apostolilor şi în Epistolele pauline. 1. fraţilor şi prietenilor. deplină. Sfântul Apostol Pavel spune o certitudine: cei care „sunt morţi în Hristos” vor învia. 20-23). 3-10). teologală şi sacramentală. acum nerămânând altceva decât să accentuăm câteva aspecte particulare legate de subiectul ales. Ap. 16-19.pr. L’homme et ses problèmes dans la lumière du Christ. moartea nu este mai puţin „grozavă”. moartea martirilor (F. dar dacă percepem moartea după „chipul” Mântuitorului. Matei 27.

Moartea îşi capătă sensul deplin în viziunea creştină care vede moartea ca un moment în dialogul etern al omului cu Dumnezeu. Editura Reîntregirea. Pentru filosofiile şi religiile antice. cuprinzând slujbe. Moartea i-a venit omului ca ceva contrar firii şi el simte aceasta prin simplul fapt că nu se poate împăca cu ea. în pecete a dobândirii vieţii de apoi. pentru Domnul murim. moartea era un fenomen natural şi inevitabil. Pavel ne încredinţează de acest adevăr: „Căci nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine. Arhiepiscop al Vadului. 249. Faptul că omul nu se poate împăca cu moartea şi că îşi Slujba înmormântării. ci şi pentru că moartea este un mister al lui Hristos-Domnul. Cluj-Napoca. prin şi în Hristos ea primeşte un sens pozitiv. chiar dacă aceasta este limitată. 23 . p. dar unul care poate duce la Dumnezeu. iar sfâşitul lor arată cel mai bine ceea ce este moartea întru Hristos. şi dacă murim. Aceştia ne arată că atunci când Hristos este de faţă moartea se arată comuniune cu El şi viaţă împreună cu El. 7-9). pentru Domnul trăim. reflectată cu precădere în tragediile greceşti. dar totodată o trăiesc cu El şi pentru El. rânduieli şi rugăciuni săvârşite de preot la diferite împrejurări din viaţa creştinilor. În calendare se observă nenumăraţi mucenici care de bunăvoie şi-au dat viaţa trupească pentru viaţa cea adevărată. Mucenicii sau martirii proclamă în sfârşitul lor Viaţa. Deci şi dacă trăim. Omul trebuie să gândească la moarte nu numai pentru că viaţa lui este viaţă spre moarte. legat de esenţa lumii ca unică realitate. 2001. ediţia a II-a îmbunătăţită. în Molitfelnic. şi dacă murim. tipărit cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Părinte Bartolomeu. Căci pentru aceasta a murit şi a înviat Hristos. Numai pentru credinţa creştină moartea are un sens atât în ceea ce priveşte originea . ai Domnului suntem.MOARTEA OMULUI: EXPERIENŢĂ TEMPORALĂ… 289 înfricoşătorul ceas al morţii”23. Sf. Martiriul este condiţia în care se observă cel mai bine „căderea”24 prin moarte trupească în mâinile lui Dumnezeu. Însă pentru cel ce moarte împăcat cu Hristos această moarte personală se transformă în nădejde a învierii. Provenită prin ieşirea omului din comuniunea cu Dumnezeu. Din fire ştim că nu putem fi răpşi de o moarte totală. cât şi rostul căpătat de ea în Hristos. pentru că în noi stă mereu o sete de cunoaştere şi de comunicare. Feleacului şi Clujului. ca să stăpânească şi peste morţi şi peste vii” (Romani 14. care se manifestă în individualităţi trecătoare. Că dacă trăim. 24 Am folosit acest termen negativ pentru a sugera mai bine că moartea este totuşi un abis.plată a păcatului. Era fatalitatea oarbă. că i-a devenit o permanentă problemă.

Sf. în Hristos Iisus. coincide cu intrarea în plenitudinea vieţii: „Aşa şi voi. ca despărţire a sufletului de trup. adu-ţi aminte de deşertăciunile lumii acesteia înşelătoare. creştinul depăşeşte nu numai teama de durerile despărţirii sufletului de trup. Antonie cel Ibidem. ţine mereu ceasul din urmă al morţii dinaintea ochilor. aminteşte-ţi de muncile iadului şi de înfricoşătoarea zi a Judecăţii”26. ca urmare a slăbirii comuniunii cu Dumnezeu. de la început până la sfârşit” (Ecclesiast 3. ci de pierderea sufletului. a apărut ca o despărţire nefirească a sufletului de trup. Adrian Dinu caută mereu drumuri spre a scăpa de ea. 11).ro/pateric/pateric. dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu.pr. Dar nu de moarte trebuie să ne temem. Scrierile duhovniceşti vorbesc de menţinerea în amintire a morţii care ne aşteaptă. Cu cât îşi face omul din moarte mai mult o prezenţă valorizatoare în toată viaţa lui. iar neavând-o în minte. Mare. Spaima omului faţă de moarte arată că ea nu este un fenomen cu totul natural. 25 A se vedea: http://www. Sfântul Teodor al Edessei. Sfântul Antonie cel Mare spune: „Moartea de-o va avea omul în minte nemurire este. Sfântul Teodor al Edessei spune că viaţa pământească dobândeşte un sens şi se umple de un conţinut bogat şi curat când omul face din ea o călătorie conştientă spre moarte şi spre cele de după ea. pentru ca din acest lucru să luăm îndemn de a nu ne lipi prea mult de plăcerile trecătoare ale lumii. 26 . socotiţi-vă că sunteţi morţi păcatului. arată că este făcut pentru nemurire. cu atât o transformă mai mult în trecere spre plenitudinea vieţii şi îşi umple viaţa pământească mai mult de valoare. moarte este. ca ţintă a vieţii: „Cel ce călătoreşte fără ţintă se va osteni în deşert.dr. Însă pe măsură ce înaintează într-o viaţă curată în comuniune cu Hristos şi prin credinţă. care este necunoştinţa lui Dumnezeu”25. voinţa de veşnicie: „Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor. dar vii în Dumnezeu. încăt momentul morţii culminante. Ci ţine-te de lucrarea ta cea bună: adună-ţi mintea. spre a o învinge. În această teamă creştinul are semnul viu al originii morţii în păcatul protopărinţilor ale cărei urmări se păstrează până la sfârşitul lumii. El a pus în inima lor şi veşnicia. aşadar. În conştiinţa omului este sădită.sfaturiortodoxe. dar şi teama de ceea ce va urma. Moartea noastră în Hristos este o predare către El dar şi viaţă înduhovnicită (în-Duhul) a noastră în creştere.htm .290 Lect. ci s-a produs împotriva firii.

Dr. Sf. Omul nu poate trăi nici o clipă închis în prezent. p. de îndreptare şi într-un fel se poate spune că ne-a mântuit de moarte prin moartea Sa (aşa cum cântăm la Înviere: „. traducere de A. nu poate să creadă că moartea va încheia existenţa lui. Dumitru Stăniloae. 11). ci mai degrabă o trecere. întrucât aceasta şi-a luat ca obârşie a naşterii ei plăcerea. Maxim Mărturisitorul ilustrează foarte bine acest lucru: prin moartea acceptată şi biruită de către El avem putinţa de a ne mântui de moartea trupească şi a ne împărtăşi de viaţa Lui. traducere de Pr. El ne-a aratat că prin acceptarea morţii este Dumnezeu Atotputernic. Ed. cu necesitate. [. pentru că o şi învinge. în Hristos a fost cu dreptate ca firea să osândească păcatul prin moarte. „Chiar dacă omul nostru cel din afară se trece. p. deci să vadă în ea şi ceva pozitiv.. cel dinăuntru însă se înnoieşte din zi în zi” (II Corinteni 4.MOARTEA OMULUI: EXPERIENŢĂ TEMPORALĂ… 291 Domnul nostru” (Romani 6. El nu este mulţumit niciodată prin ceea ce îi oferă prezentul ci speră în ceva mai mult de la viitor. Aceasta îl face să vadă în moarte nu un final. ci şi cu nădejde.. Moartea şi timpul. De aceea. Hristos oferă umanităţii o unire maximă cu Absolutul. care a lepădat cu totul în Hristos naşterea din plăcere prin care întinsese peste toţi. Mănuţiu. Editura Apostrof. În acest context moartea e văzută ca răbdare a timpului27. la care a intrăm prin înviere. că va avea mai mult decât îi oferă prezentul. E. 1996.. în „Filocalia”.. că are totul şi pentru totdeauna în prezent. El aspiră spre Absolut. El se transcende mereu spre viitor. moartea în Hristos a devenit osândă a păcatului. osânda morţii ca o datorie”28. Harisma.] tot aşa.cu moartea pre moarte călcând”). Levinas. nu mai aşteaptă moartea cu frică. Cluj. Niciodată nu socoteşte că a ajuns la capătul drumului.. firea recăpătând din nou în Hristos o obârşie liberă de plăcere. 28 Sf. 1994. [. 24. 27 . pe drept cuvânt. precum în Adam păcatul din plăcere a osândit firea la stricăciune prin moarte.] pentru dreptatea dobândită de fire. Moartea lui Hristos este un mijloc de împăcare a noastră cu Dumnezeu. 342-343.. pentru ca şi viaţa Lui să se arate în trupurile noastre” (II Corinteni 4. Astfel. vol. Astfel. Răspunsuri către Talasie. „Dacă în Adam moartea a fost osânda firii. Prin moartea Sa.Prof. 16). 19). Maxim Mărturisitorul. Omul crede că va ajunge la Absolut trecând prin moarte din viaţa aceasta. Bucureşti. ce nu poate fi dat în viaţa pământească. „Noi totdeauna purtăm în trup omorârea lui Hristos. El speră că poate scăpa de greutăţile prezente în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat. III.

nerecunoscând că îşi are existenţa de la Dumnezeu. prin asemănarea morţii Lui. p. 6. Hristos prin harul lui Dumnezeu a gustat moartea pentru fiecare om. 54). În acest sens. ci doar privirea-I atentă şi chemarea spre Viaţă. constantă. cel ce „suferă” moartea îi conferă o valoare anume. a chemat fraţii. pentru ca să surpe pe cel care are stăpânire a morţii. Antonie. de la viaţă la moarte. Caracteristica definitorie a acestui sfârşit este absenţa celui mai neînsemnat sentiment de ruptură cu viaţa. Dacă martirul se defineşte în raport cu moartea.292 Lect. Pahomie sau Cuviosul Antonie cel Mare. iar ascetul o consideră drept un punct de referinţă. op. 189-190. nu poate crede nici că El Îl poate readuce din nimicul în care se prăbuşeşte prin sine. ci ea a fost înghiţită de biruinţă (I Cor. Prin moartea lui Hristos ne-am împăcat cu Dumnezeu. Căci mă văd chemat de Domnul” (Cristian Bădiliţă. Viziunea duhovnicească asupra morţii rezolvă foarte multe din angoasele omului30. Moartea unui tânăr sau a unei persoane mature P. Editura Polirom. 15. adică pe diavol (Evrei 2. 5). Calinic Botoşăneanul. şi. fără gesturi spectaculoase şi fără a-şi manifesta cumva neliniştea sau disperarea. Esenţialul fiecăror aceste ultime clipe este de-a ne orienta mereu spre El. moartea ca „început” de viaţă nouă. cei chemaţi să ia făgăduinţa moştenirii veşnice (Evrei 9. iar împăcaţi fiind ne vom mântui prin viaţa Lui (Rom. 30 29 . Ca şi pentru omul simplu. Adevărul pe care-l învăţăm dintr-o astfel de abordare a lucrurilor este acela al relţiei noastre cu Dumnezeu: imediată. Călugărul şi moartea. ia îmbrăţişat şi le-a spus cu bucurie că va pleca: „Pornesc pe drumul părinţilor. 1998. Pentru martir moartea nu poate fi decât bună. 15)29. Iaşi. cit. 9). Adrian Dinu Moartea are ultimul cuvânt numai pentru omul care. calea spre Împărăţia Cerurilor. pentru că nu este neaprat El la capătul acestor clipe. Este. 9). de exemplu.. Acesta din urmă.pr. 6. de natura prezentului continuu. călugărul face din moarte un exerciţiu spiritual pentru fiecare zi. considerat unul din întemeietorii monahismului din pustiul Egiptului. trece de la un regim ontologic la altul. p. atunci vom fi părtaşi ai învierii Lui (Rom. 5. Macarie. moartea în Hristos. Cu fiecare clipă a vieţii noastre răspundem unei chemări a lui Dumnezeu şi ne arătăm „disponibili” să intrăm în Împărăţie.S. în acelaşi timp. pot fi amintite aici cazurile multor sfinţi ai Bisericii care şi-au încheiat zilele într-un mod cu totul aparte: Sf. 38). însă pentru călugăr ea nu este nici bună nici rea în sine. cu observaţia că fiecare ultimă clipă ratifică sau nu pe cele precedente. ce prin moartea suferită spre răscumpărarea greşelilor de sub întâiul Testament. întrucât moartea nu mai are stăpânire asupra Lui (Rom. Monahul şi omul simplu. la o nouă viaţă prin puterea creatoare a lui Dumnezeu. El este Mijlocitorul unui Nou Testament.dr. simţindu-şi sfârşitul. Sf. 10) căci dacă am fost altoiţi pe El.

pastorală şi duhovnicească şi nu simpla „privire” filozofică sau intelectualistă asupra unui aspect atât de important relevă adevărata faţă a lucrurilor. adică acel „ceva” dizgraţios şi jenant. Dezvoltările urbane. intrarea în taina nădăjduită ani de-a rândul de către fiecare: că Hristos a înviat şi ne va învia şi pe noi. aşa încât dacă odinioară moartea era aproape o banalitate. Iar de vor fi în putere optzeci de ani şi ce este mai mult decât aceştia osteneală şi durere” (10. Toţi vom fi confruntaţi cu taina propriei morţi. sociale sau medicale care propun doar „un acceptable style of facing death” nu fac decât să se creadă că se evită moartea. Societatea consumistă care propune evitarea. În loc de concluzii Acest studiu se vrea înscris într-o cercetare atentă asupra realităţii morţii şi vine din experienţa de de peste zece ani de duhovnic al studenţilor teologi. Căci oare ce sunt toate încercările mecaniciste de evitare a morţii? A te ocupa de cineva care este bolnav sau muribund înseamnă pentru modernişti punerea la punct a detaliilor privitoare la prelungirea vieţii terestre sau la curmarea acesteia cât mai puţin tragic cu putinţă. de calamităţi sau de ucideri în masă? Oricare ar fi viaţa unuia sau altuia. Şi acum ca şi în anii din urmă. deoarece persoanele amintite fac parte din patrimoniul fiecărui creştin ortodox român iar moartea lor ne priveşte pe toţi. dar până atunci iată că ne confruntăm cu taina morţii apropiaţilor noştri faţă de care trebuie să ştim cum să lucrăm. durata sau valoarea. zilele anilor noştri sunt şaptezeci de ani. Mediile politice. atentă sau mai puţin atentă. Sensul vieţii este dat de pregătirea. cu condiţia de-a spori talanţii care ne sunt oferiţi de Dumnezeu spre a o face dar. nu doar în Evul mediu. Iar ceea ce se petrece la final este pregătirea pentru viaţa veşnică. aducând însă în prim plan iluzoriul. astăzi s-a ajuns parcă să fie un tabu. A fi creştin înseamnă a accepta existenţa. ea se măsoară la urma urmei în/prin dragostea care o locuieşte sau nu. pentru actul morţii noastre. Ce să mai spunem de războaie. oamenii mor tineri fiind. aşa cum este ea. Considerăm că aprofundarea teologică. tehnica au făcut să crească speranţa de viaţă. Exerciţiul memorialistic subliniat la început a fost mai mult decât pretextul elaborării acestuia.MOARTEA OMULUI: EXPERIENŢĂ TEMPORALĂ… 293 scandalizazeă mereu. Psalmul 89 a confirmat-o: „Anii noştri s-au socotit ca pânza unui păianjen. . medicina. 11).

schimburi de posturi”). dar de nu vă veţi pocăi. ci ca pe o purtare de grijă32. Sau acei optsprezece inşi. reduceri de preţuri.pr.. Marc Passera de la parohia Belfaux (Fribourg. Condiţie terestră a omului trebuie aşezată sub pronia lui Dumnnezeu şi atunci orice se petrece. oferit de obicei cu „discount”).dr. există deja o concurenţă între diferite „societăţi” care prestează tot felul de servicii (de la îmbălsămare până la masa „de după”.reîncarnarea.. curmând legătura de suflet cu cel răposat. Omul modern se joacă „de-a v-aţi ascunselea” cu moartea. toţi veţi pieri la fel. că aceşti galileieni au fost ei mai păcătoşi decât toţi galileienii. Desigur nu suntem chemaţi să credem în moarte. 1-5: „Şi erau de faţă în acel timp unii care-I vesteau despre galileienii al căror sânge Pilat l-a amestecat cu jertfele lor. oare. medical. 14) sau aşa cum spune un proverb francez: „Mort certaine. îmbogăţind arhivele primăriilor. dar trebuie să credem în implacabilul acesteia şi mai ales în necesitatea „pregătirii” ei cu şi pentru Hristos. Elveţia) am primit confirmarea acestor realităţi pe care cei de acolo le trăiesc de mai mulţi ani. gândiţi. că ei au fost mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim? Nu! zic vouă. oare. dar orice străduinţă pur omenească nu este decât „vânare de vânt” (Ecclesiast 1. inclusiv prestaţia preotului în acelaşi preţ. cimitirele au ajuns să fie doar locuri marginale pentu că moartea trebuie privită din afară. 32 A se vedea în acest sens textul clasic de la Luca 13. În curând se va ajunge şi la incinerare pe scară largă. Ceremoniile mortuare riscă să devină tot mai „sociale” şi cochete.. ca o incertitudine şi mai puţin ca o certitudine. Resorturile gândirii umane şi mai ales ale tehnicii moderne scot pe piaţă o sumedenie de practici: mumificare. 339: „Morţii declanşează mişcări sociale. chiar dacă a inventat o disciplină numită pompos „Tanatologie”. răspunzând. Moartea este redusă la un fenomen fizic. la fel ca şi naşterea. boala sau îmbătrânirea. Totul pare făcut pentru a evita „ceasul morţii”. heure incertaine”. Şi El. p. Într-o discuţie cu Rév. fiindcă au suferit aceasta? Nu! zic vouă. chiar hazardul. pentru că îl încadrează la categoria „celelalte” adică la cele de care se poate dispensa. Adrian Dinu de exemplu. peste care s-a surpat turnul în Siloam şi ia ucis. hibernarea. adică „ştiinţă a morţii„ care este mai degrabă istorie.294 Lect. fiind o realitate sigură şi globală. dar dacă nu vă veţi pocăi. nu o să mai fie receptat ca pe un potrivnicie a Lui. 31 . op. criogenizarea. fiind mult mai uşor şi mai puţin costisitor de realizat31. cit. etnologie sau sociologie. după modelul occidental. toţi veţi pieri la fel”. la unul social şi legal. a doliului face cel mai mare deserviciu omului. Se uită mereu că moartea nu face discriminare. le-a zis: Credeţi. (În acelaşi sens se poate vedea şi opinia lui René Latourelle. Şi totuşi această realitate ne găseşte mai pe toţi în stare de ne-credinţă.

cette divine passion d’amour. en effet. mais comme un acte. a vieţii. il nous pousse jusqu’à considérer comme . dar nu avem precum Hristos „experienţa” morţii şi mai ales a biruinţei asupra ei.. atunci de fapt o simţim ca pe o „prezenţă” care ne priveşte pe de-a ’ntregul. nous enseigne à mourir et à vivre. à accepter les limites de l’existence. când o privim ca pe o taină a intrării în Împărăţie. Trecerea de la noţiunea morţii la realitatea ei este probabil printre lucrurile cel mai greu de împlinit pentru că vorbim despre moarte la modul anonim şi abstract. ce n’est qu’en ayant une raison pour laquelle mourir que l’on a aussi des motivations pour vivre! Et ce n’est qu’en apprenant à perdre. qui ont au coeur de leur foi l’événement de la mort du Seigneur et de sa résurrection. prin credinţă. ni par goût de macabre. prin Biserică. Ea este un fapt care ne priveşte.MOARTEA OMULUI: EXPERIENŢĂ TEMPORALĂ… 295 Moartea este un fenomen dar este şi un eveniment. mais pour donner son poids et sa gravité à la vie.. Dumnezeu nu a făcut lumea pentru o existenţă trecătoare. Mântuitorul nostru Iisus Hristos este singurul exeget adevărat asupra morţii şi a vieţii pentru că El singur a trăit moartea. Numai atunci când impropriem sensul morţii. Et les chrétiens. Atunci nu mai vorbim despre moarte la persoana a treia. l’événement culminant de la vie. Elle n’apparaît pas. La mort du Christ. ont une responsabilité et une diaconie à assurer en maintenant vive la memoria mortis parmi les hommes. le memento mori est plus que jamais actuel. comme un sort un destin subi. Et elle apparaît vivifiée par l’amour. qui devient passion de souffrance dans la mort du Fils. En effet. ni par mépris de vie. ca despre un obiect sau o problemă oarecare. ci pentru una veşnică şi toată Teologia ortodoxă este un dialog cu EL despre moarte pentru dobândirea vieţii. en définitive. ca pe o experienţă. ci la persona întâi singular. De aici vine necesitatea unirii cu Hristos prin Sfintele Taine. a biruit-o prin Viaţa Sa şi ne-a arăta şi nouă calea depăşirii ei. Et si l’amour est ce qui donne sens à la vie. Or. l’expérience que nous faisons de la mort est liée à la mort des personnes aimées: avec leur mort meurt aussi quelque chose en nous. În aces sens cităm una din vocile pertinente ale Europei creştine de astăzi care face apel la înţelegerea corectă a sensului vieţii şi al morţii. par amour. l’amour de Dieu pour les hommes. adică tocmai la ceea ce afirmam anterior: „Oui. Noi vorbim dspre moarte ca despre „ceva”. Non par cynisme. Omul modern trebuie să o trateze mai puţin tehnologic şi mai mult personal. que l’on sait faire de la mort une amie.

296 Lect. Les mots de la vie intérieure.. a lăsat Dumnezeu moartea”. p. 33 . 156-157. L amort est ce que nous ressentons avec le plus de force comme étranger et éloignant.. relativă la o alta. Nous connaissons et nous souffrons quelque chose de la mort dans la mesure de notre amour. et c’est aussi notre propriété la plus originelle […] Le chrétien. simplă dar substanţială în acelaşi timp. Les Éditions du Cerf. 2001. en les amputant d’un moment à l’autre. sait que la mort n’est pas seulement une fin. mais la mort est aussi ce qui peut mettre fin à nos amours. Moartea nu trebuie să fie decât „clipa” în care se împlineşte întâlnirea vieţii temporale cu viaţa veşnică pentru fiecare om. mais aussi un accomplissement”33. Explicaţia asupra morţii.. 21). Pavel: „Căci pentru mine viaţă este Hristos şi moartea un câştig” (Filipeni 1. Enzo Bianchi. trebuie întregită cu adevărul rostit de Sf.dr. adevărata. Este sigur că sensul creştin al morţii derivă din sensul creştin al vieţii prezente. Paris..pentru ca să nu fie răutatea fără de margini. Épiphanie. propusă într-una din rugăciunile rostite de către preot la slujba înmormântării: „. Adrian Dinu «évident et logique» de perdre la vie par amour pour un autre.pr. veşnica. traduit de l’italien par Matthias Wirz.

EIBMBOR. Editura Pelerinul. Fayard. L’homme face à sa mort: l’absurde ou le salut?. Harisma. Ed. Bucureşti. Timpul şi valoarea lui pentru mântuire în Ortodoxie. Dumitru Stăniloae. 1997. Scrieri. Sf. Grigorie de Nyssa. Sf. Calinic. Dr. 2000. 1982 (PSB 29). 1998. Prof. Parole et Silence. Mircea. Bădiliţă. traducere de Pr. Arta de a muri. 1993. Bucureşti. Omul în faţa morţii (I. Editura Junimea. 1996. Editura Meridiane. în Filocalia. Paris. Prof. Omilii duhovniceşti. Dr. Prof. Scrieri I. traducere de Pr. Editura Harisma. Constantin Corniţescu. Istoria religiilor. Editura Polirom. II. Ed. Bucureşti. Moartea şi timpul. Sf. traducere de Andrei Niculescu. 1998. traducere Anca Mănuţiu. EIBMBOR. Prof. 2000. Editura Apostrof.. Tanatologia si proiectiile sale filozofico-teologice. Dumitru Stăniloae. 1994. Călugărul şi moartea. Jean-Miguel. La mort et l’au-delà. EIBMBOR. Bucureşti. Răspunsuri către Talasie. 1996. Philippe. Vie spirituelle. 1994. Macarie Egipteanul. Garringues. traducere de Pr. 1988 (PSB 16). Dr. II). Acceillir la vie éternelle. Dr.MOARTEA OMULUI: EXPERIENŢĂ TEMPORALĂ… 297 Bibliografie selectivă Achimescu. Cluj. nr. Iaşi. S. À l’heure de notre mort. Maxim Mărturisitorul. Cardinal Joseph. Éditions de l’Emmanuel. în „Ortodoxia”. Iaşi. Ariès. Editura Moldova. Paris. Marie-Dominique. Emmanuel. Iaşi. Sf. Bucureşti. 1998. 1991. teză de doctorat. 2/1977. ediţie îngrijită de Petru Ursache. Dan-Ilie. Galeriu. Ciobotea. vol. Nicolae. Paris. Bucureşti. III. Iaşi. vol. Botoşăneanul. Lèvinas. Arhanghelow. Atanasie cel Mare. Ratzinger. Eliade. Pr. Jertfă şi răscumpărare. Cristian. 1992 (PSB 34). Goutierre. Iaşi. Constantin. Misterele vieţii viitoare. . Dumitru Stăniloae. A. traducere de Climent Bontea. traducere de Pr.

like every culture and civilisation reveals oneself in the way one values life and the way one regards death. They told us that every single person. traducere de Alexandru Sahighian. Stăniloae. Jesus Christ. as an experience of .Dumitru. The passage from the notion of death to its reality is probably among the most difficul things to fulfill on this earth.Dumitru. life. When we look at it. Pr.. Death of a Human Being: Temporary Experience and a Measure to Eternity Abstract: Death can be defined as a fenomenon. 1987. Prof. Mame. 1992. Speyr. The Church offers the only valid response to death. He showed that to live death comes out of the relationship between this life and the other one. for it is the the answer of the Saviour. La vie éternelle. we take its sens along our way. as the mistery of entrance into the Kingdom of God. Dr. lumina lumii şi îndumnezeitorul omului. 1996. This essay is an attempt to reflect on the concrete atitude and teaching of the Church Fathers and of the Church in relation to death. Editura Anastasia. Cardinal Christoph. Misterul morţii. A modern human being and especialy a Christian should approach it less ”technological” and more in a personal manner.dr. The Fathers have lived in the Lord. Iisus Hristos. Pr. Prof.pr. Christ-Life fully. Craiova. true and eternal. Dr.. 1993. for we often speak about death anonimously and pointlesly. Bucureşti. Chipul nemuritor al lui Dumnezeu. Paris. and equaly an event. came to achieve His likeness. as an object and an ordinary problem. Adrian Dinu Schönborn. Death is a fact that regards eveyone of us. we start unfolding its ”ecuation” and start getting out of the absurd that we feel when we face it. and therefore have come to pass beyond the immediate senses of existence. Editura Anastasia. however. .298 Lect. Stăniloae. Adrienne von. Editura Mitropolia Olteniei.

Louvain-la-Neuve. particulièrement pour notre Europe en processus d’ unification politique et économique-financière. Gheorghe Petraru Le dialogue officiel entre les Eglises Orthodoxes et l’Eglise Catholique Romaine.dr.pr. 2.V UNITATEA CREŞTINILOR – SPERANŢĂ ÎNTRE REALIZĂRI ŞI DIFICULTĂŢI Les theologiens orthodoxes roumains sur le dialogue de la comission mixte avec Rome1 Prof. annoncé à Constantinople le 30 novembre 1979 et commencé par la comission mixte à Patmos. mai 2006. Après la première rencontre des membres de la comission – 30 ortodoxes et 30 romainscatholiques . la nécessité pour les membres des délégations de se connaître entre eux. de prier ensemble. în cadrul programului Erasmus-Socrates. avec le thème „Le mystère de l’Eglise et de l’Eucharistie à la lumière de la Sainte Trinité” (29 mai-4 juin 1980) représente un événement oecuménique majeur pour la chrétienté entière.le metropolit Meliton de Chalcedonie donnait un interview publié dans le journal anglais Times – 12 juin 1980 . Belgia. la manifestation de l’existence active de la comission constitué des théologiens remarquables de deux Eglises après des siècles de séparation.en montrant le buts du dialogue avec une première séance de succès: 1. 1 . Conferinţă susţinută la Facultatea de Teologie şi Drept Canonic a Universităţii Catolice din Louvain.

6)3. Stefan Alexe. Le dialogue entre l’Eglise orthodoxe et l’Eglise catholique-romaine. 4. et l’epiclèse. La délégation de l’Eglise Orthodoxe Roumaine a été constitué toute au longue de cette période du dialogue. 945. p. après 1990 la Faculté de Théologie de l’Université de Bucarest et celle de Sibiu. les théologiens roumains ont insisté sur l’importance de l’epiclèse eucharistique. la prière de tradition très ancienne d’invocation de l’Esprit Saint pendant la Liturgie pour la sanctification du pain et du vin. Gheorghe Petraru d’apprendre d’être ensemble. Dumitru Stăniloae. Întâlnirea de la Patmos apreciată pozitiv de Mitropolitul Meliton al Calcedonului. L’Esprit Saint procède seulement du Père comme unique source de la Trinité et dans l’economie de l’incarnation Il est devenu l’Esprit de notre filiation (Rom. în „Biserica Ortodoxă Română”. la délégation orthodoxe roumaine a insisté sur la position. Le mystère de l’Eucharistie s’accomplit par la prière qui unit les paroles du Christ. 3 Pr. Il avait la convinction que les Eglises Occidentales redécouvriront le trésor doctrinal de l’Orient Orthodoxe. la dimension contemplative de l’espace orthodoxe2. p. paroles d’institution du mystère. Dumitru Radu. 2 . le corps du Christ. 1992. 3/1982. par le metropolite Antoine de Transylanie et le metropolite Nicolae de Banat. le lieu du Saint Esprit dans la Trinité sans aborder explicitement la doctrine catholique Filioque. le prêtre Mircea Basarab de Munich.15) parce qu’Il est aussi l’Esprit du Fils (Gal. Ioan Ica jr. les paroles de l’Eglise agissant dans l’act de foi dans l’imploration du Père par le Fils d’envoyer le Saint Esprit au peuple de Dieu. Le Document de de la commission mixte de Munich.300 Prof. 49. Quant à l’Eucharistie. de l’Institut Théologique.prof. l’adoptation et la définition des problèmes théologiques pour la première étape du dialogue et l’indication d’une méthodologie pour conduire et engager ultérieurement les thèmes théologiques substantielles du dialogue. les professeurs Dumitru Staniloae. 8. A Munich.pr. Le Père Staniloae critique la position catholique christocentrique qui donne l’impression que les fidèles reçoivent l’Esprit Saint seulement par l’Eucharistie et il estime que cette Cezar Vasiliu. 9-10/1980. 3. „ROC News”.dr. par la connaissance des sources liturgiques et spirituelles anciennes de l’Eglise indivisée.

représente un pas en avant. par l’hérésie ou la schisme. cit. p. 6 Pr. Les délégations des Eglises de l’Orient Moyen insistaient sur le problème du prosélytisme uniatiste parmis à leurs fidèles. p. 4/1971.50. les sacrements et l’unité de l’Eglise”. voire imparfait. 7 Irimie Marga. Bucureşti. La délégation roumaine a abordé le problème de l’ecclésiologie eucharistique. traitant sur „La foi. c’est-à-dire unité dogmatique. op. cit. mais la délégation roumaine a réussi. On connait la position du père Staniloae envers l’ecclésiologie eucharistique de J. De cette façon. prof. În dragoste şi adevăr. 66. pourtant ils ont estimé la sagesse qui a contribué au depassement des blocages. Si l’évêque sort de la communion de l’Eglise. pas une voie vers l’unité sans la plenière unité dans le témoignage de la même foi6. de la Rodos la Balamand. La délégation roumaine a precisé l’aspect et le rôle de l’évêque dans l’Eglise. Irimie Marga. op..52. le peuple de Dieu préserve la foi salvifique. c’est-à-dire le pape peut décider au niveau dogmatique et moral sine consensus Ecclesiae5. Editura Paralela 45. În problema intercomuniunii. Idem. 69. le dialogue devient plus difficile. Après les premiers sessions. soit entre les orthodoxes et les Ibidem. A l’assemblé de Crete. de maintenir le dialogue à flotter. p. deja les théologiens roumains remarquaient les difficultés du dialogue. Il n’y a pas d’unité chrétienne sans unité dans la foi. l’évêque est „le garant de la Tradition” seulement par l’Eglise et dans l’Eglise.LES THEOLOGIENS ORTHODOXES ROUMANIS… 301 vision est tributaire à la doctrine Filioque4. 5 4 . Affanasiev ou J. comme écrivait le metropolit Antoine. particulièrement celles liés aux sacrements. Dialogul teologic oficial ortodoxo-catolic. Dumitru Stăniloae. p. vraiment un „succès” après presque un millenaire d’ostilité7. în „Ortodoxia”. pas de manière separée de la Tradition de l’Eglise qui est préservée et repandue par le peuple de Dieu dans les sacrements et dans la vie de foi et de témoignage chrétien. Les théologiens roumains ont reconnu que le document d’accord théologique de Munich. Zizioulas. On a insisté sur cet aspect pour éviter une attitude commme celle de Vatican I. L’Eucharistie est le couronnement de l’unité. 2000. soit entre les orthodoxes.

302 Prof. 69. considèrent les pratiques sacramentales différentes des catholiques. générés aussi par le context chrétien confus. Il y a une unité temporelle pour célébrer ces trois sacrements. în „Biserica Ortodoxă Română”. p. La déclaration de principe que ces sacrements sont communes est vraie. . comme des innovations survenues dans l’Occident chrétien au longue de l’histoire après la schisme. 5-6/1987. ils ont accusé diplomatiquement le temps très court pour discussions. 10 Irimie Marga. p. Eucharistie. Bari 1987. A Crète. puis les pratiques sacrementales parallèles si la foi n’est pas en danger11. Stadiul lui în sesiunea plenară din 1987. Confirmation. les contradictions ont étés multiples. Gheorghe Petraru catholiques8. Confirmation et Eucharistie. mais l’atmosphère a été optimiste10. dans l’esprit de la Tradition ecclésiale. în „Telegraful Român”. Il faut admettre aussi la pratique sacrementale et les solutions de l’autre. Le metropolit Antoine de Transylvanie reccomandait aux participants aux travaux d’avoir le courage d’admettre les demonstrations fondées sur l’Ecriture et la Tradition au-delà de notre logique et notre pratique dans l’histoire qui parait être contredite parfois par le sens originaire. 11 Dr. op. 83. parce que ces personnes ne sont pas plenièrement des chrétiens sans la Confirmation. soulignait le metropolite Antoine. Baptême. avec les discussions sur les sacrements d’initiation chrétienne. op. de prosélytisme. Antonie Plămădeală. Credinţa. 2. Particulièrement à Bari – 1986.pr. 25-28/1984. Tainele şi unitatea Bisericii(II). p. l’acte sacramental d’administrer les trois sacrements ensemble est normal.. Antonie Plămădeală. pas la pratique traditionelle de l’Eglise9. Les orthodoxes accusaient les catholiques d’imixtion dans leurs Eglises. Les trois sacrements ont été et sont célébrés dans une unique rituel liturgique. On est chrétien entièrement par Baptême. Un document de dialog.dr. La difficulté a paru à Crète (30 mai-8 juin 1984). 1987 – dans les débats sur la manière d’administrer les sacrements dans nos Eglises. La commission a reussi d’élaborer un document d’accord 8 Dr. mais simpliste parce que les orthodoxes. Antonie Plămădeală. cit. Pour les orthodoxes. p. 7. 9 Dr. les délégues n’ont pas reussi à définitiver un document final. cit.. Dialogul dintre Bisericile Ortodoxă şi Romano-Catolică. Ils ne comprennent pas la pratique catholique de donner l’Eucharistie aux personnes qui ne sont pas confirmés.

. J. 1988. 74. . 1987. pas à l’Eglise15.la nécessite du Baptême pour le salut. Le metropolit Antoine a souligné la justesse des thèses présentés par prof. avec le thème Le sacrement du sacerdoce dans la structure sacramentale de l’Eglise. p. une nouvelle étape dans le dialogue à cause du 12 13 Idem. la liaison entre Baptême et la mort et la Resurrection du Christ. particulièrement l’importance de la succession apostolique pour la sanctification et l’unité du peuple de Dieu.le fait règle chez catholiques d’administrer le Baptême par le diacre. p. plus exactement dans la deuxième12. Ibidem.la séparation entre Baptême et Confirmation. . Le recours au principe de l’economie invoqué par les uns est apliqué aux personnes. les différences ont devenues inacceptables et ont conduit à la schisme. 72-73. Il a demandé d’être retenues les divergences entre les deux Eglises: . Les différences après la schisme se sont agrandies et maintenant il faut les depasser et guerir les blessures de la séparation et de l’ostilité. p. le rôle du saint Esprit. 14 Ibidem. comme règle dans l’Eglise catholique. 71. de préserver la propre tradition. Tillard de Canada. représente. affirmait le metropolit Antoine. p.la pratique du Baptême par dispersion. juin. l’usage de l’eau qui indique le sens de la nouvelle naissance. les conséquences du Baptême pour la nouvelle vie en Jesus le Christ et l’incorporation dans l’Eglise. mais le metropolite Antoine a argumenté que.le fait d’être admis à l’Eucharistie avant la Confirmation14. .LES THEOLOGIENS ORTHODOXES ROUMANIS… 303 théologique. Les participants ont suggéré de tenir compte aussi des décisions prises au concile de Constantinople de 879-880 par les deux Eglises. Les théologiens orthodoxes admettent que le texte est plus près de la tradition de l’Eglise indivisée. au moment donné. 15 Ibidem. . 72. Le père Staniloae a proposé un recours aux teleogoumenes dans le sens d’élaboration théologique comme manière d’exprimation plus large des dogmes liés aux sacrements fondés dans le Credo de NicéeConstantinople13. L’assemblé de Valamo. Bari. Finland.

dr. à l’occasion de dix années de dialogue de la Commission mixte. op. saluée par le patriarche oecuménique et le pape. en dépit des querelles réelles parmi les participants. 28. în „Biserica Ortodoxă Română”. A V-a sesiune plenară a Comisiei internaţionale mixte de dialog teologic între Biserica Ortodoxă şi cea Romano-Catolică. p.304 Prof.. 18 Irimie Marga. 78/1988. juin 1990. charismes qui ont le fondement dans la Révélation et l’Eglise. Ils s’interrogent sur l’histoire. mais d’une seule Eglise et d’une seule Tradion de l’Eglise. Gheorghe Petraru problème de la jurisdiction canonique de l’autorité sacerdotale et du problème du primat papal. après la chute du communisme dans l’Europe de l’Est et la réactivation des Eglises uniates supprimées d’une manière brutale par les regimes totalitaires installés par Moscou après la deuxieme guerre mondiale dans sa sphère d’influence politique. Le Document final a mis en valeur la place de la seule succession de tous les apôtres pour tous les évêques de nos Eglises qui ont le pouvoir de transmettre la grace du sacerdoce dans l’Eglise du Christ16. nos Eglises ayant une vision commune sur ce problème et pratique des chrétiens protestants. La VI-ème session de la commission mixte de dialogue. On a proposé de ne pas parler de deux Eglises et de deux Traditions. les théologiens orthodoxes rejetant la prétention papale d’une seule autorité sur la base du canon 34 apostolique de l’ancienne et unique Eglise17. 168-169. juridique. 31. Les discussions sur le sacerdoce des femmes ont été très reduites. a redigé une „déclaration”. en fait un vrai document d’importance historique18. p. à Freising. 17 Ibidem. 16 . au dela d’une simpliste approche politique. Cette déclaration rejette l’uniatisme comme méthode de refaire l’unité des Eglises parce que cettte pratique est en contradiction avec la Tradition chrétienne commune. Munich. c’est-à-dire comment a commencé cette manière d’unité chrétienne et sur la perspective ecclésiologique de Idem. n’étant pas spécifiques seulement au protestantisme. Les orthodoxes ont proposé une analyse profonde du problème. insistant aussi sur la différence entre le sacerdoce de l’ordination et les charismes dans le mouvement charismatique. On a discuté sur l’uniatisme et l’autorité dans l’Eglise. p.pr.cit. patrimoniale.

resoudra cette situation critique. Existe-t-il une troisième ecclésiologie de l’Eglise Catholique de rit byzantin. représente-t-elle. în „Biserica Ortodoxă Română”. Est-ce qu’il y a deux ou trois Eglises en dialogue? Les catholiques ont repondu: deux Eglises. pour lequel le pape a ordonné cinq évêques. Dans tous les cas il a apporté de la souffrance dans la même mesure pour tous les chrétiens. Dumitru Radu.prof. Ibidem.. 21 Irimie Marga. ont souligné les théologiens roumains.dr. une disproportion très grande en comparaison avec le nombre des fidèles pour un évêque orthodoxe (228. Dialogul teologic între Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă. L’uniatisme. l’année 1992). 60-61. p. juin 1993. Pr. 173-174. La VII-ème session. 1993. avec la pression politique des pouvoirs des temps passés – en Transylvanie – e. Liban. en refusant un recensement. a suivi les debats de Freising. 20 19 .g. l’Eglise uniate. Balamand. Balamand. la plenière communion ecclésiale20. A Balamand. 17-24 iunie. les orthodoxes et les catholiques et il ne peut être reconnu comme une manière de refaire l’unité. dans l’opinion des théologiens roumains doit être considérée d’une manière intégrale. une identité ecclésiologique distincte ou fait-elle partie de la communion catholique ? Le document en fait repond à cette question et affirme que l’Eglise uniate appartient à la communion catholique. cit. La conclusion est alors que les uniates n’ont pas un statut ecclésiologique21. 237-238. op. La question a continué sur le nombre d’Eglises en dialogue. Les orthodoxes ont critiqué le triomphalisme des „héros” uniats qui accusaient les orthodoxes d’être traitres19. A VII-a sesiune plenară. p. et des temps plus récents. p. 177.337 uniats dans la Roumanie. très reduit. La prétention utopique uniate de restitutio in integrum était absurde parce que la majorité des fidèles était orthodoxe.LES THEOLOGIENS ORTHODOXES ROUMANIS… 305 l’uniatisme. Seulement le dialogue. à côté des ecclésiologies orthodoxe et catholique? La délégation roumaine a presenté la situation en haute tension crée par les uniats roumains de Transylvanie qui revendiquaient les eglises. le metropolite Antoine de Transylvanie a posé d’une manière ecclésiologique et rhétorique la question du statut de l’Eglise uniate. 4-6/1993. en relation avec l’histoire. qui ne consideraient la situation réelle sur leur nombre des fidèles.

p. 1988 et Freising. après la visite du pape JeanPaul II en Roumanie.dr. et en même temps il reflétait la théologie orthodoxe roumaine qui est située entre les prétentions panslavistes de Moscou et celles panélénistes de Constantinople. Une nouvelle conduite pastorale recommandée aux prêtres. 1. Ça représente la voie vers l’unité de l’unique Eglise du Christ. aux laiques dans le sens de la redécouverte de la fraternité charismatique dans l’unique Christ notre Sauveur pour depasser les tensions accumulées dans une histoire tragique parfois avec la guérison de la mémoire blessée par la prière commune. c’est-à-dire la vision théologique de l’Eglise en tant que communion d’Eglises en vérité et grâce. Le point de vue roumain a été exprimé. sociales de cet act faux d’union: en Transylvanie la pression politique autrichienne. le mois du mai 1999. aux moines. Une rédéfinition ecclésiologique commune. 1982. Bari. 263-264. mais l’anniversaire de vingt ans de dialogue a donné du courage aux délégues pour continuer le dialogue. après une longue intéromption interprétée voire comme un échec du dialogue rejeté par le Mont Athos.pr. Emmanuel Lanne et Michel van Parys. en considérant aussi les causes politiques. la destruction des 150 monastères et eglises orthodoxes par le general Bukow. l’amour chrétien22. p. Les discussions sur les Implications ecclesiologiques et canoniques de l’uniatisme ont été difficiles jusqu’à l’opposition. 3. Le rapport presenté par le père Ioan Ica a été considéré par la commission comme très ouvert. 3-4/2000. en dépassant les formules scolastiques. et l’Eglise de Grèce. 1987. 1990) a une triple importance. aussi pont entre l’Orient et l’Occident chrétien. biensûr. dans l’ouverture sincère et aimante vers l’autre. mais les autres participants orthodoxes ont dit que le point de vue exprimé ne reflète pas la pensée de l’ensemble de la délégation orthodoxe23. în „Irenikon”. après celles des Munich. 415.306 Prof. Les discussions ont continué Ibidem. La huitième réunion plenière de la commission mixte internationale a eu lieu a Baltimore-Emmitsburg. Gheorghe Petraru Les théologiens roumains considèrent que le document de Balamand (le 5-ème. 23 22 . juillet 2000. 2. Une réévaluation historique commune de l’uniatisme. Valaamo. Le dialogue catholique-orthodoxe a Baltimore-Emmitsburg.

unanimement a affirmé sur la base du Document de Moscou. le titre n’etant pas utilise aux conciles de Constantinople. Les tensions entre Constantinople et Moscou ont marqué aussi les travaux de la session. La principale responsabilité pour la foi et la vie chrétienne dans la grâce déifiante salvifique revient au synode des évêques par le don d’enseigner. d’origine greque ne a Jerusalem (642-649). Ioan I. Belgrad. 298. 868-870. On a fait un rappel aux paroles du pape Benoit XVI qui declarait il y a quelques années: „Rome ne peut demander aux Eglises Orientales de reconnaître sur la primauté plus que ce qui a été exprimé et appliqué durant le premier millénaire”24. Chronique religieuse I. 18-25 septembrie. Latran. p. regional et universel-oecumenique. p. a eu lieu à Belgrad. dr. Ică jr. 23/2006. Florence. sanctifier et conduire vers le Royaume celeste le peuple de Dieu. 1990. 2006. 3/2006. Les théologiens orthodoxes ont interprété cette attitude comme une nouvelle afirmation papale sur le primat de jurisdiction universelle du pape sur toute l’Eglise. în „Studii Teologice”. 157-158. La réunion a été marquée par les réactions provoquées vis-à-vis de la déclaration pontificale sur le titre de pape. Raport cu privire la lucrările celei de a IX-a sesiuni plenare a comisiei mixte internaţionale pentru dialog teologic între Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolocă. 1439. Chatoliques et autres chretiens. c’est-à-dire la rénonciation à la formule de patriarche de l’entier Occident. 24 . La neuvième reunion plenière de la commission mixte.. 304. que dans l’Eglise l’autorité est exercé par le synode des évêques canoniques. la synodalité inclut l’autorité et elle se manifeste comme communion responsable et participant au mystère de l’Eglise de chacun de ses membres. La délégation orthodoxe.LES THEOLOGIENS ORTHODOXES ROUMANIS… 307 dans l’espoir de dépasser „l’anomalie ecclésiologique” de la schisme et fortifier le dialogue de l’amour dans la communion des sacrements. septembre 2006 reprenant le thème abandonné après le problème de l’uniatisme. C’est un don du Saint Esprit actualisé aux trois niveaux de l’Eglise. 1215. local. Arhid. în „Irenikon”. prof. en partie une nouvelle commission. une vision innacceptable pour l’ecclésiologie orientale. Conséquences ecclésiologiques et canoniques de la nature sacramentale de l’Eglise: conciliarité et autorité dans l’Eglise. Le pape a ete le premier dans la liste de cinq patriarcats d’alors. Le titre de pape de l’Occident a ete utilise pour la premier fois par le pape Theodor I.

Cet évènement est important parce qu’il marque le changement radical et irrévocable des rapports entre les deux Eglises. dans la succession apostolique et dans la communion avec tous les évêques de l’Eglise. de l’ecclésiologie exclusiviste à l’ecclésiologie de la communion. Episcopia Romanului şi Huşilor. locaux et dans l’unité assurée par le titre honorifique de primus inter pares exercé par le patriarche de Constantinople. ethniques.308 Prof. du schisme au dialogue. p. Au niveau universel-oecumenique. 25 . L’ histoire connait l’organisation de l’Eglise de l’Orient dans des patriarcats et des Eglises nationales et dans l’Occident chrétien des conférences des évêques. Gheorghe Petraru Au niveu local. le deuxième dans la liste des patriarcats apostoliques et le premier après la schisme. L’Eglise est constitué par la communauté des baptisés ressemblés autour de l’évêque présidant l’Eucharistie. cit. évêque ordonné canoniquement. voire le terme soeur qui provoque encore des ambiguites. Un théologien roumain qui a présenté une dissertation doctorale sur ce dialogue pense qu’il „est le plus grand évènement dans l’histoire des relations orthodoxo-catholiques. Le grand théologien roumain. spirituelle.dr. 1993. Il représente la retrouvaille des deux Eglises avec des racines apostoliques. Le dialogue est difficile mais on l’espère à la réalisation de l’unité dans le sens de la reconnaissance mutuelle de nos Eglises. un pont lancé entre deux mondes. op. separés de siècles. Ne vorbeşte Părintele Stăniloae. le père Dumitru Staniloae temoignait que le dialogue pourra conduire à la retrouvaille de l’unité entre les orthodoxes et les catholiques parce que nos Eglises „ne sont pas séparées par différences essentielles”25. p. vol. L’Eglise manifeste la synodalité par les relations entre les évêques de l’environ sur la base du canon 34 apostolique. 144. Le dialogue est un des grands évènements du XX-ème siècle et une des grandes réalisations de l’oecumenisme. des Eglises schismatiques aux Eglises soeurs26.. I. 26 Irimie Marga. Ioanichie Bălan. canonique et liturgique dans une diversité donnée par les particularités culturelles. la synodalité des Eglises d’Orient se manifeste dans la communion dogmatique. l’Orient et l’Occident. Nouă convorbiri realizate de Arhim. Au niveau regional. 303.pr.

LES THEOLOGIENS ORTHODOXES ROUMANIS… 309 Le dialogue est espoir. The disscusions focused on the top theological issues separating for centuries the two Churches. . Trinity. courage. La problème est quand et comment? Esperons dans les années à venir pour la crédibilité de l’Eglise et la paix et l’amour des chrétiens d’après l’Amour Trinité Sainte. sometimes offered fruitful directions for discussions in difficult situations of this huge task of reconciliation and unity. sacraments. The tensions existed during these sessions but in the spirit of the dialog the conferences succeded. The Romanian theologians allways expressed clair and determined orthodox views. uniatism. the last meeting of the commision taking place in Belgrad. rêve. 2006.priesthood. Church. This dialog began in 1980 in Patmos and is continuing till today. The Romanian Orthodox Thelogians on the dialog of between Orthodox church and Roman-Catholic Church Abstract: The text presents some aspects on the presence and the contribution of the Romanian Orthodox theologians in the dialog between the Orthodox Church and the Roman-Catholic Church. some of them with final declarations. et nous sommes tous d’accord que nos Eglises retrouveront leur unité.

.

Astăzi dialogul ecumenic se desfăşoară într-un context politic şi social foarte complex: pe de o parte suntem martorii procesului de globalizare. unde Biserica are un rol de creator de opinie. dar nu a condus la unitate. violenţei şi conflictului. deseori motivat religios. fiindcă ea ducea.Dialogul credinţei sau despre dificulatea de a fi ecumenic într-o lume tradiţionalistă ori tradiţionalist într-o lume ecumenică Lect. pe de altă parte martori ai războiului. Biserica Rusă. canonice şi liturgice bizantine. dar de facto fiecare Biserică locală are conducere colegială. Primatul onorific al acestei Biserici îl deţine Patriarhul Ecumenic de Constantinopol (astăzi Istanbul).pr. avem un tablou trist al responsabilităţii comune neasumate la timp. trebuie să atragem atenţia că „ortodox” nu înseamnă „tradiţionalist”. cum ar fi imigraţia. Biserica Ortodoxă este Biserica Răsăriteană. Entuziast şi plin de încredere. ecumenismul secolului trecut trece acum prim criză în paralel cu mişcări de înnoire care să-l facă să poată răspunde problemelor locale şi internaţionale.dr. vocaţia ei Datorită neînţelegerii terminologiei în evoluţia ei istorică. Ea a fost exprimată felurit de-a lungul timpului. dintr-o perspectivă mai degrabă persosnală. Mă voi rezuma la a puncta câteva aspecte privind indentitatea pre-ecumenistă a Ortodoxiei1. aşa cum se foloseşte în limbile de circulaţie internaţională. ci la o nestăvilită divizare între creştini. Biserica Bulgară şi diasporele acestora din întreaga lume. respectiv credinţa căreia îi aparţin Biserici locale precum Biserica Greacă (subînţelegem şi Muntele Athos). Dacă la acestea adăugăm mutaţiile ireversibile pe care le suferă planeta din cauza schimbărilor climatice. „ultra-tradiţionalist”. Biserica Română. la compromiterea Evangheliei. când mesajul lui Hristos a fost transmis ascultătorilor de culturi diferite din lume. după opinia generală. sub preşedinţia unui patriarh sau întâistătător. drept-slăvitoare. „naţionalist” . Biserica Sârbă. fenomenele sociale de masă. în multe limbi şi dialecte. 1 . Diviziunea a stat la baza instituţionalizării dialogului ecumenic. Dan Sandu Ecumenicitatea este caracteristica Bisericii de la momentul Cincizecimii. ci se referă la modul de trăire şi exprimare a adevărurilor despre Dumnezeu în spaţiul răsăritean moştenitor al tradiţiei teologice.

marcat de dialogul ecumenic intens. Dan Sandu ecumenică în contemporaneitate şi dificultăţile care o împiedică în promovarea unui real ecumenism interconfesional. acomodabil. Pentru informaţii bibliografice. Noua realitate politică în Europa secolului XXI ne determină să reconsiderăm aceste clişee. neiertător iar Răsăritul conciliar. fundamentat pe teologia trinitară. Geneva. să atenuăm exagerările pentru că nu fac un serviciu locuitorilor bătrânului continent. prin participarea la dialog. 2005. milostiv. Unitară în adevărul de credinţă. De aici. Iaşi. mistic. în defavoarea pnevmatologiei. 189. Organizarea autocefală dă dreptul fiecărei Biserici locale să poată lua o decizie sau alta. Biserica Ortodoxă în general este implicată în dialogul ecumenic la toate nivelele. 2005. Ortodoxia totuşi nu a dovedit întotdeauna şi „unitate operaţională. 134. 2000. în volumul colectiv Un suflet pentru Europa. sub presiunea unor forţe interne. Este secolul în care a început să se lucreze la eliminarea clişeului despre un creştinism apusean şi un altul răsăritean ca două realităţi antagonice prin atitudine şi conţinut: cel occidental. aşa cum este privită orice structură interconfesională. reprezentate de ierarhia tânără a Bisericii. Editura Anastasia. Orthodoxy in Conversation. Bucureşti. o formă radicală a „hristocentrismului”. independent de celelalte. Motivele lor constau în nevoia de a afirma fidelitatea faţă de tradiţia veche şi scepticismul faţă de orice construţie umană. raţionalist. care a făcut pe unii teologi ortodocşi să acuze dezvoltări teologice apusene de „hristomonism”. călăuzit de o teologie orientată hristologic4 şi cel răsăritean.dr. p. pe care o subordonează. vizibilă la suprafaţa momentului istoric”3. prin care se afirmă că teologia a acordat prea mare însemnătate hristologiei. 4 Această tendinţă a dus la „absolutizarea neadecvată a lui Iisus Hristos” . 3 Radu Preda.pr. 2 . p. 5 Anca Manolescu. Dimensiunea religioasă a unui proiect politic. în sensul cunoaşterii mai bune a Bisericilor. WCC Publications. ştiinţific. fără ca aceasta să afecteze relaţiile inter-bisericeşti2. corect. România şi Bulgaria au şansa de O serie de Biserici Ortodoxe autocefale s-au retras din mişcarea ecumenică. 57 ş. după sute de ani de diviziune. considerând că factorii de vârf în mişcarea ecumenică au dovedit inconsecvenţă în programe şi lipsa unei viziuni în care Dumnezeu să aibă locul central. Secolul XX. a se vedea Emmanuel Clapsis.312 Lect. exprimată pnevmatologic. trăirist5. p. a cunoscut multe roade.u. spiritual. De la apologie la lobby. Intrate în Uniunea Europeană. Europa şi întâlnirea religiilor. Editura Polirom. s-a ajuns la a considera Occidentul excesiv de juridic.

Mărturia (martiria) apostolică este cea a unităţii. Conciliaritatea ortodoxă este exprimată prin întruniri sau sinaxe liturgice. I. pentru unitate s-au formulat primele hotărâri dogmatice. sponsorizat şi controlat politic în anii comunismului. p.21-28). În acest context politic european. a se vedea Huub Vogelaar. 482. iar Iisus a suprimat ferm orice tentativă de diviziune între Apostoli (Matei 20. Cuza» Iaşi (serie nouă)”. Condiţiile de libertate şi democraţie asigurate de sistemul statal actual le ajută să dezvolte un dialog liber. An Ecumenical Journey in Romania: Orthodox Protestant Relationships since 1989. Formele acestea de exprimare a unităţii. Pentru unitate s-a rugat Iisus (Ioan 17. cum a fost cazul ecumenismului iniţiat. 6 . economică şi ecumenică. ţinute înainte de 19896. ci mărturisirea Evangheliei într-un context geografic şi cultural în comuniune conciliară. tomul XI. Unitatea ca deziderat Documentul eclesiologic care se numeşte „Chemaţi să fim Biserica cea Una” a fost propus de A IX-a Adunare Generală a Consiliului Mondial al Bisericilor tuturor comnităţilor membre spre studiu. sperând să contribuie la schimbările de paradigmă politică. prin cunoscutele Conferinţe interconfesionale. în „Analele Ştiinţifice ale Universităţii «Al.21). conciliarităţii şi sfinţeniei Bisericii au constituit baza formulărilor Pentru România. 2006. în sprijinul ei s-au emis hotărâri canonice şi disciplinare în toată perioada ecumenică a sinoadelor din întreaga creştinătate. Am afirmat mai sus că Biserica Ortodoxă este organizată în Biserici locale autocefale. Bisericile din aceste ţări nu pot şi nu vor să se izoleze faţă de iniţiativele care ar putea compromite şansa unei mărturii ortodoxe în Europa lărgită. explicitată în scrierile Părinţilor Bisericii. arătând dorinţa comună de a fi „o singură Biserică” în înţeles internaţional. Nu există în Ortodoxie decât slujbe şi rugăciuni pentru unitate şi pace. fără constrângeri exterioare. Orice dezbinare nu este de la Dumnezeu.DIALOGUL CREDINŢEI… 313 a fi introdus Ortodoxia ca majoritate sociaă în Occident. când nu este stingherită de oameni. apostolicităţii. actualizată sau extinsă în lume prin ierarhia de succesiune apostolică. prin care se exprimă unitatea. „Chemaţi să fim Biserica cea Una”. Unitatea creştină este rodul lucrării lui Dumnezeu. Autocefalia lor nu înseamnă pluralitate independentă de voinţa întemeietorului Hristos. se roagă fără întrerupere Biserica Sa. Teologie Ortodoxă.

unitatea trebuie să fie principala preocupare a fiecărei Biserici. care se rosteşte la fiecare slujbă din cultul ortodox.dr. Credinciosul ortodox nu se roagă numai pentru cei de o credinţă cu el. se împărtăşesc valorile imuabile ale credinţei creştine se formează caracterul şi profilul viitorului creştin. 7. Prin extrapolare.F. pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici”9. S-a afirmat. Nu propunem o unitate similară celei dinainte de Marea Schismă. practicii liturgice. anul 155. ci vital-religioasă. Patriarhul Ecumenic7 Batolomeu I afirmă că unitatea confesională este semnul unui angajament autentic pe drumul unităţii simfonice din interiorul creştinismului: „Cine nu susţine unitatea Ortodoxiei nu e posibil să susţină că participă în mod sincer şi constructiv la dialogul ecumenic”8 căci creştinismul autentic este trăit prin ortho-doxie adică prin autentică slăvire a lui Dumnezeu. Bucureşti. p. care constituie „ecclesia domestica” (biserica de acasă): familia.314 Lect. no. organizării canonice şi misionare a primelor secole. parohia şi şcoala. Viaţa de credinţă presupune. a menţine aprinsă lumina botezului. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (EIBMBOR). Patriarhului de Contantinopol i s-a interzis folosirea apelativului de „ecumenic”. Ioan Gură de Aur şi Sf. Despre unitate. această afirmaţie este valabilă şi în Bisericile Protestante. Vasile cel Mare (secolul IV). printr-o hotărâre a unui Tribunal din Turcia. Sunt instituţiile prin care se face educaţie religioasă. Pacea şi unitatea cuprinse în Liturghiile Sf. dar cu mult mai mult din perspectiva sacramentalităţii. 9 Formulă din Ectenia Mare. ci pentru „pacea a toată lumea. Deteriorarea tot mai rapidă a statutului lor în societatea modernă nu este doar o problemă sociologică sau culturală. în „Telegraful Român”.pr. 1995. 8 Interviu cu Dr. adică ceea ce este cunoscut sub numele de Tradiţia Bisericii. Pentru referinţe folosim Liturghierul. simbolizată în cult prin Se ştie că în 2007. ea nu presupune împărtăşirea din acelaşi potir şi nu se poate vedea în „unitatea vizibilă a Bisericilor”. Dan Sandu dogmatice. p. făcut în numele Sfintei Treimi. se poate vorbi plecând de la realitatea Botezului creştin. tipărit cu binecuvântarea P. Fiind un deziderat al Mântuitorului. deci. pe bună dreptate. în sens ecumenic actual. Teoctist. că unitatea Ortodoxiei se sprijină pe trei piloni. 15-16/15 aprilie 2007. 7 . sunt forme de exprimare a idealurilor mişcării ecumenice mondiale. Ştefan Toma. 118. fapt care arată şi mai mult necesitatea unei coeziuni creştine în dialogul confesional.

în rugăciune credinciosul nu Ignatie Briancianinov. Biserica „ecumenică” a fost numită de timpuriu „Cerul pe pământ”. care este un depozitar al revelaţiei. pentru a pune la îndemâna celor ce îl caută pe Dumnezeu normele mântuitoare. Dacă scopul tuturor creştinilor este slujirea lui Dumnezeu şi mântuirea proprie. până în secolul VIII d. Prin ea. nu ceremonială. care-l ajută pe credincios în trăirea autentică a experienţei evanghelice. Hr. la Paşti. la botez şi la înmormântare. Tradiţia se exprimă prin cult. de transfigurare. În formularea unui teolog rus. folosită la momentele cele mai importante ale vieţii religioase: la rugăciune. cei care formează „comuniunea sfinţilor”. Despre Rugăciunea lui Iisus: experienţe extatice. 2004. în Biserica „ecumenică” se actualizează neîncetat lucrarea şi jertfa lui Hristos pentru lume ca realitate faptică. şi tradiţia dinamică. Adevărul de credinţă biblic a fost de la început exprimat cultic. pentru transmiterea cu acrivie a învăţăturii mântuitoare oamenilor. prin cântare şi comuniune. p. formată din cei care au trăit pe pământ. Patriarhul de Constantinopol a devenit „ecumenic” nu ca să delimiteze un areal geografic. În Ortodoxie se face diferenţă între Sfânta Tradiţie. acest lucru începe cu „euharistia” sau rugăciunea publică de mulţumire. oamenii intră în comuniune cu Biserica cerească. Preocupările Ortodoxiei: persoana şi creaţia în perspectiva sfinţeniei Tradiţia reprezintă tezaurul de învăţătură. adică în tot ceea ce pregăteşte pe om pentru a intra în lumina învierii. Bucureşti. la împărtăşire. traducere de Adrian şi Xenia Tănăsescu Vlas. prin Sinoadele ecumenice. 168. Tradiţia este prin conţinut ecumenică. iar ecumenicitatea ca deschidere este caracteristica ei principală. „calea spre Dumnezeu este rugăciunea”10. ci ca să garanteze unitatea creştinismului şi unicitatea Cuvântului evanghelic la toată lumea locuită (oikoumene). volumul I. expresia trăirii frumoase a Evangheliei. respectiv formulările şi aprofundările teologice ulterioare. alături de Sfânta Scriptură. Editura Cartea Ortodoxă.DIALOGUL CREDINŢEI… 315 lumânarea aprinsă. pentru că în cult se prefigurează împărăţia lui Dumnezeu. apoi a fost formulat dogmatic. 10 . De aceea. cult şi viaţă spirituală pe care Biserica l-a formulat. întrucât ea celebrează experienţa euharistică a unei lumi în proces de unire.

Integritatea creaţiei duce la preocuparea pentru integritatea Bisericii ca Trup tainic al lui Hristos şi instituţie de origine divină. după norme şi criterii umane.Prof. dar chiar ca Pr. Strâns legată de persoana umană este grija pentru mediul în care vieţuieşte. ţinută morală sau vârstă. în paralel. de aceea. În sfânt materialnicul a devenit spiritual. persoana umană este integrată în teologie în mod cotidian. prin virtute şi harul divin. este de a exersa voinţa. în experienţa religioasă ortodoxă nici nu există ordine monahale. Poate. În mediul tradiţional. Creştinul este conştient că a fost aşezat în creaţie. Scopul disciplinei prin practicarea postului şi milosteniei. 2002. cu binele şi răul prezent în lume. nu numai ceremonial.dr. scopul fiind de a integra mediul natural în procesul spiritual de mântuire. Preocuparea principală a teologiei ortodoxe este persoana. să vindece. practicat individual. faţă de care are obligaţii. care foloseşte forma de organizare instituţională. Dan Sandu trebuie să se simtă niciodată singur. ci monahi şi familişti. El continuă să vorbească. ci trăieşte actual darul credinţei în comuniune. participarea la cultul ortodox nu comportă condiţii speciale din partea participantului: fiecare este binevenit aşa cum este el. deodată. Nu numai anumiţi membri ai comunităţii religioase sau ai vreunui ordin au obligaţia unei discipline de viaţă. Cultul înseamnă permanentizarea prezenţei lui Hristos printre oameni. Ortodoxia s-a remarcat de la începuturi prin ascetismul riguros. „Spre plinirea Evangheliei”. p. pentru că trebuie să lase „toată grija cea lumească”11. Cel ce se roagă trăieşte adevărul existenţei veşnice în Liturghie. În tradiţia ei. Dincolo de apărarea Ortodoxiei: exegeza şi transmiterea Tradiţiei. 11 . omul nu are o viaţă personală independentă de credinţă şi. Editura Reîntregirea. de a nu abuza în alimentaţie şi viaţă trupească de lux şi de a-şi exercita grija în folosirea resursele vitale din creaţie. Alba Iulia. să ajute pentru că este Dumnezeu. Popularea pereţilor bisericilor cu sfinţi este. după modelul biblic. De aceea. preocupări pentru slujbele bisericeşti ocazionale.316 Lect. între care cea mai mare este de a o transfigura şi întoarce către Creator. Pe lângă concepţia despre Dumnezeu tripersonal. 134.pr. indiferent de clasă socială. singurul timp în care omul trebuie să se simtă ca îngerii. Aceasta arată realismul în abordarea creatului. Biserica este organizată empiric. rodul evlaviei celor care i-au zugrăvit şi îngemănarea lumii cereşti cu lumea văzută. Ion Bria.

Biserica este condusă spre mântuire de Hristos. Legătura dintre lumea lui Dumenezu şi lumea omului a fost refăcută de Hristos prin Maria. Dimensiunea con-lucrării cu Duhul Sfânt şi finalitatea eshatologică a misiunii Bisericii o arată drept dătătoare de speranţă. ci de a le da libertatea membrilor ei de a deveni fii ai lui Dumnezeu prin independenţa faţă de lucrurile create şi conştiinţa superiorităţii omului ca stăpân. ci implică participarea prin har la viaţa treimică. Omul nu este independent. nu participă la viaţa şi jertfa lui Hristos. Hristos. Datorită Mariei.38) transncendentul inexprimabil şi inefabil al Vechiului Testament se umanizează şi-l face pe Dumnezeu prezent în lume şi în om ca experienţă personală. Biserica este Una. Prin voinţa ei (Luca 1. Rolul Bisericii nu este în primul rând acela de a schimba comportamentul oamenilor.DIALOGUL CREDINŢEI… 317 instituţie umană ea reflectă principiile divine drept fundament şi scop al misiunii. ci pentru că aşa vrea Capul ei. de unde importanţa mariologiei. când „i se va da să guste din pomul vieţii” (Apocalipsa 2.6-11). Sfântă. Harul este condiţia sine qua non prin care persoana umană reintră în relaţia de comuniune deplină cu Dumnezeu. are caracter universal deplin. întrupată în Biserici locale. 7). iar „catolicitatea” ei este comprehensivă. În spaţiul Tradiţiei se încadrează venerarea persoanei sfinţilor şi a icoanei care determină o antropologie specifică: omul este chipul (eikona) lui Hristos. în drumul ei spre eshaton. faţă de Hristos. Omenitatea se sfinţeşte istoric prin şi din Biserică. cu Pruncul Iisus în medalion. Rolul Mariei este reliefat simbolic prin pictarea ei pe absida altarului. Fără Persoana Mariei. capul ei. care se împărtăşeşte Bisericii prin Sfintele Taine. Asceza este instrumentul de exercitare a . credinciosul se poate considera filosofic împlinit. Înţelegem astfel că tradiţia Bisericii nu este unilateral hristologică. prin Duhul Sfânt care este sursa harului. care este chipul lui Dumnezeu (Filipeni 2. istoric. dar nu percepe materialitatea lui Hristos făcut om. credinciosul face experienţa liturgică permanentă a învierii ca act al atotputerniciei benevole a lui Hristos. nu geografică. în strânsă legătură cu eclesiologia. prin Sfintele Taine. izvorâtă din fiinţa dumnezeiască una. Aşa se înţelege cum Biserica Ortodoxă. simbol al umanităţii purtătoare de Hristos. Ortodoxia are învăţătura despre har ca energie necreată. Catolică şi Apostolică nu pentru că aşa vrea Ortodoxia. profet şi preot al creaţiei.

13 12 . alături de cele cu privire la devierile de la morala creştină.. Prof. în egală măsură. Globalizare. cit.. Ion Bria. în volumul Simpozionul internaţional: Ortodoxia românească şi rolul ei în mişcarea ecumenică. ci au sfinţit-o şi oferit-o ca dar de Liturghie. Ca realitate mondială. De la participare la parteneriat.. p.pr. Momentul nu este unul facil. p. culturale şi religioase. 2006. faţă de comunitatea umană în general care este obiectul slujirii tuturor Bisericilor14. fenomen ireversibil. 2006. 14 Pr. Este o provocare pentru mediul politic şi social şi. Editura Vasiliana 98. nu au urât materia. Constantin Rus. Pr. în ultima jumătate a secolului XX. Vocea ortodoxă trebuie să se audă la nivelurile cele mai înalte ale forurilor europene în chestiuni care reclamă consens cu restul creştinătăţii europene. 33. Bisericile Ortodoxe în Consiliul Ecumenic al Bisericilor. Dacă cele expuse mai sus reprezintă doar câteva trăsături ale tradiţiei personaliste a Bisericii. 5. Este un prim neajuns. Dan Sandu puterii de a te detaşa de lucrurile materiale. asimilat cu uniformizarea şi asanarea identităţii etnice. Prof. pentru cel religios. Iaşi.318 Lect. op. Pastorala la Naşterea Domnului. Extinderea Uniunii face parte din procesul de globalizare. 2006. se constată că manifestă o lipsă de sensibilitate faţă de problemele umane particulare. pe lângă acestea. a fost suprimată sau fals prezentată într-o serie de lucrări. p. în care spune: „Uninea Europeană este un spaţiu al indiferenţei religioase şi secularizării. odată cu intrarea celor 25 de milioane de ortodocşi. înţeles ca viaţă fără rugăciune particulară sau comună”13. adeseori făcând referiri sarcastice şi chiar denigratoare la adresa „lumii ortodoxe” sau „spaţiului balcanic”12. uniformizare şi identitate ortodoxă Uniunea Europeană este acum mai bogată şi mai diversă din punct de vedere religios. El are multe consecinţe pozitive dar. fapt surprins de Mitropolitul Daniel al Moldovei şi Bucovinei. Numai prin asceză omul înţelege că dragostea de Dumnezeu este mai importantă decât materia. 12. Constanţa. în Pastorala de Crăciun. Editura Trinitas. nu este susprinzător că secolul XXI propune creştinismului re-descoperirea tradiţiei (şi a tradiţiilor) autentice care. sancţionat înainte chiar ca ortodocşii români şi bulgari să devină membri cu drepturi depline. Cei mai mulţi sfinţi au fost mari asceţi.dr.

eşuată din cauza înţelegerii eronate a problematicii de către teologii protestanţi. Pe acest fond. în februarie 2007. pastorul Samuel Kobia.. promovată prin media comercială” după cum afirmă Secretarul General al Consiluilui Mondial al Bisericilor. deci parţial justificată. Ortodoxia este tratată ca „Naţionalism religios.. aerului şi apei cu Sfântul Duh. înţelegem de ce Ortodoxia nu a fost întotdeauna privită cu ochi buni: personalismul ei teologic. 17 . austeritatea în cele materiale. A se vedea Fr. anti-occidentalism primitiv. Catolică şi Apostolică16. O încercare de a reevalua importanţa harului în teologie a fost făcută la Adunarea Generală a CEB de la Canberra.com A se vedea Scrisoarea athonită. globalizarea este o lucrare satanică iar ecumenismul este o erezie eclesiologică întrucât atentează la calităţile Bisericii de Una. Aceasta a condus la dezbateri serioase şi chiar aprinse”. Prin eclesiologie.] explorările cu privire la rolul Sfântului Duh au constituit ocazii de controversă şi profundă diviziune. ca o instituţie a anacronismului liturgic. globalizarea capătă aspectul unui darvinism social şi economic în care un lup mănâncă pe altul”15. în defavoarea desăvârşirii spirituale personale. O prezentare în plen despre Duhul Sfânt a prezentat ca egale duhurile oamenilor. se mai adaugă patriarhalismul în organizare şi relaţiile dintre ierarhie şi poporul laic credincios. „La Canberra. în Occident. Sfântă.credo. în 1991 [. asociată cu o cultură de consum.DIALOGUL CREDINŢEI… 319 globalizarea reprezintă o „Economie de piaţă. Într-un recent articol. grija pentru demnitatea omului de chip al lui Dumnezeu de o demnitate imposibil de înţeles în darvinism au fost interpretate drept elemente conservatoare ce se opun modernizării.kek-coe. de atitudinea anti-occidentală a unor cercuri ortodoxe conservatoare. spiritele pământului. integrism şi obscurantism”.ro. El continuă: „Transmisă şi apărată de forţele occidentale militarizate. ecumenismul afectează şi învăţături apostolice cum ar fi învăţătura despre har17. despre 15 16 Într-un discurs rostit în India. fapt ce a dus chiar la tensionarea relaţiilor între Bisericile membre şi a condus la apariţia Comisiei Speciale pentru Dialogul cu Ortodocşii. Potrivit acestora. drept obstacole faţă de emanciparea socială. Elisabeth Ber Siegl scria că. Imaginea aceasta este alimentată. consultat la data de 12 iulie 2007. la www. Pe deasupra. Prejudecăţile de acest gen merg până acolo încât au fost reacţii publice care statuau ca Uniunea Europeană să se termine acolo unde începe Ortodoxia. www. Expresia este rodul lipsei de cunoaştere a valenţelor Ortodoxiei şi subiectivismului teologiei occidentale medievale care a prezentat-o simplist.

40. Orthodox Reflections on the Way to Harare. „The Assembly in Context: The WCC and the Orthodox Churches on the Way to Harare”.320 Lect.com.ortodoxie-ecumenism. Ortodoxia are. WCC Press. . Leonid Kishkovsky. 1998. Rejoice in Hope. în schimb. adică desăvârşirea credincioşilor şi preocuparea pentru înveşnicirea materiei. ci de a încultura liturgicul. Pentru a da o idee despre limbajul acestor cercuri conservatoare este suficient să cităm o remarcă la adresa participării ortodoxe la Adunarea Ecumenică Europeană. p. în volumul Turn to God. experimentată fără încetare în Biserică. exprimată în Sf. Ceea ce vrem să subliniem este că Ortodoxia trebuie cunoscută aşa cum este ea. a transmiterii Veştii celei Bune. deschiderea către viitorul eshatologic. harul de a nu impune prin intermediul Evangheliei o cultură asupra alteia. Ortodoxia – o credinţă a dialogului? Din cele spuse mai sus. Dan Sandu posibilitatea sfinţeniei.pr. fără a-şi pierde identitatea. chiar şi în interiorul procesului de globalizare. ierarhia de drept divin şi altele. între 4-9 septembrie 2007. de la Sibiu. Geneva. Răspunsul este hotărât „Da!”. Ortodoxia militatează pentru acţiune internaţională numai în scopul evanghelizării. responsabilitatea faţă de credincioşii epocii în care se face teologie. august 2007. atât timp cât Ortodoxia urmează întreita chemare: fidelitatea faţă de Hristos. Toate experienţele propovăduirii lui Hristos după criteriile imperialiste s-au dovedit a fi lamentabile eşecuri şi triste momente din viaţa Bisericii care le-a promovat. nu prin prisma prejudecăţilor.dr. Virtutea ei nu este anacronismul. această întrebare pare ca legitimă. Scriptură şi Sf. Ea se înscrie pe linia dorinţei iniţiale a fondatorilor Uniunii Europene care spuneau în anii 70: „Noi nu aliem popoare. Uniunea nu mai poate fi numită «europeană»”. 18 A se vedea www. unde se spune: „Să ne rugăm să ne păzească Dumnezeu de înnoirea dreptei credinţe şi să sperăm că înalţii noştri ierarhi care s-au gândit să organizeze Adunarea o să fie păziţi de dracii «înnoirii» pe care îi vor aduce cu ei puhoaiele de întâistătători ale ereticilor din toată Europa”18. ci capacitatea de a conserva identitatea comunităţilor prin inculturarea Evangheliei. Edited by Thomas FitzGerald and Peter Bouteneff. noi unim oameni” sau „Când identitatea culturală şi spirituală începe să dispară. Tradiţie.

succesiunea apostolică a episcopatului şi preoţiei. episcolul rus de Viena consideră că dialogul cu Vaticanul este în impas tocmai datorită justificării pozitive pe care acesta din urmă aduce cu privire la metoda uniatismului. doctrina şi practica sacramentală.n. Obstacole foarte importante în mărturia ecumenică le-au constituit cruciadele. Evoluţia celor două Biserici a fost paralelă. existenţa unui număr de martiri comuni. ridicarea anatemei de la 1054. respectiv la istoria comună. Editura Anastasia. convergenţe eclesiologice. Hylarion Alfeiev. 189. dacă acest dialog se poartă în onestitate şi în duhul dragostei faţă de Hristos.DIALOGUL CREDINŢEI… 321 În demersul ecumenic. dialogul cu catolicii este dificil pentru că există obstacole în înţelegerea sensurilor teologice divergente „acumulate istoric şi instrumentalizate politic”20. Bogdan Tătaru Cazaban. ci raţiuni politice şi militare. Pentru un «ecumenism al contemplativilor». 2005. prin celebrele concilii de la Lyon (1274) şi FerarraFlorenţa (1438-1439) nu au dat rezultate pentru că baza dialogului nu a fost căutarea unităţii creştine. practicată de Roma. august 2007. Deşi există multe convergenţe teologice. dar ceea ce diferă este locul papei de la Roma în ierarhia creştinismului”19.ortodoxie-catolicism. Aceste puncte se referă la tradiţia patristică a celor şapte Sinoade ecumenice. p. Ortodoxia a dovedit că deţine elementele esenţiale de dialog cu celelalte Biserici istorice. Abia în secolul XX a fost ridicată reciproc anatema. înfiinţarea patriarhatelor latine în Răsărit şi metoda de unitate prin uniatism. Bucureşti. În dialogul cu Biserica Romano-Catolică se găsesc puncte de convergenţă care trimit la experienţa teologică a mileniului I. într-o continuă îndepărtare una de cealaltă. Este de remarcat afirmaţia Cardinalului Christoph Shonborn al Vienei.) este în general la fel. care a dus la frământări sociale şi religioase. Constantin Coman în www. 20 . în volumul colectiv Un suflet pentru Europa. Încercările de dialog cu Biserica Romano-Catolică din anii de după schismă (1054). care spunea „Credinţa (ortodoxă şi catolică – n. prin apariţia Bisericii Unite sau Biserici Greco-Catolice. Faţă de Bisericile Protestante. prin celebra corespondenţă a Patriarhului Ieremia al Constantinopolului cu teologii protestanţi de la Tubingen. Ortodoxia a manifestat deschidere încă din secolul XVII. Între acestea 19 A se vedea Pr. Dimensiunea religioasă a unui proiect politic.ro.

cit. în 1961. Apatia este determinată de faptul că. conceptul de „Biserică locală”. Ortodoxia în Europa. acestea sunt neîncrederea. în care majoritatea membrilor era protestantă. 23 Donato Giordano. 1995. Ea este alimentată de frica de contaminare şi susţinută de confesionalismul radical. Dan Sandu există elemente care pot fi explorate în comun. după mentalitatea economiei de piaţă. Ion Bria. Dincolo de aceste consideraţii de ordin teologic. spiritualitatea ecumenică suferă din cauza lipsei de interes pentru o teologie evanghelică. Spre plinirea Evangheliei. Între punctele de convergenţă cu protestantismul sunt de menţionat teologia Duhului Sfânt. 156. deci. Murphy O’Connor. Editura Trinitas. p. pentru a Pr.. un impuls în apropierea dintre Biserici. Neîncrederea este fructul ignoranţei. raportul dintre Evanghelie şi cultură. Dialogul cu Bisericile Reformei.322 Lect. potenţialii parteneri de dialog sunt prezentaţi în ceea ce diferă de confesiunea proprie. Ion Bria. în paralel cu creşterea interesului unilateral pentru problemele politice şi sociale. pentru inter-comuniune. în Odigos (XXVI). Le prospettive dell’ecumenismo e del dialogo in Italia. p. 22 Bogdan Tătaru Cazaban. pare a fi mai facil pentru că sunt multe aspecte care se cer redescoperite şi reîmpărtăşite22. în cadrul unui pelerinaj ecumenic ce durează de aproape un secol... Iaşi. 122. în care se refugiază adeseori dialogul ecumenic. Deşi biblică. Locul spiritualităţii române. op.pr. Prof. nr. apatia şi nerăbdarea23. Preocuparea pentru teologie. Apatia este alimentată de descurajarea provoacată de nerezolvarea unor probleme de dialog.. p. După Adunarea Generală de la Porto Alegre s-a vorbit foarte mult despre o „spiritualitate ecumenică”. Datorită acestui fapt. ocaziile de dialog sunt evitate. Aşa putem înţelege decizia Bisericilor Ortodoxe de a deveni membre ale Consiliului Mondial al Bisericilor. 189. 21 . 1/2007. individual. p. Prof. Teologul român Ion Bria consideră că un adevărat dialog între Occident şi Orient va fi posibil numai atunci când vor înceta „prezentările provocatoare şi exclusiviste”24. căutarea unităţii văzute în pluralismul teologic21.dr. există nişte obstacole vizibile în calea dialogului ecumenic productiv. În viziunea Arhiepiscopului catolic de Londra. fiecare ia din credinţă atât cât să răspundă nevoilor spirituale proprii. la A Treia Adunare Generală de la New Delhi. 20 24 Pr.

Ion Bria. .. art. De aceea. anularea datoriei ţărilor sărace.. Compromisul diplomatic şi eclesial riscă să provoace mai mult rău şi. în spaţii relativ sărace. teologii ortodocşi au precizat că credinţa personală nu trebuie înlocuită cu activismul social. op. în Simpozionul internaţional. între post. clerical. politică. de schimb între culturi. Din cauză că nu înţeleg relaţia dintre „rugăciune. comunităţi şi popoare25. el vizează acţiuni. făcând ca omul modern să privească rezervat idealul unităţii creştine. Această atitudine poate crea probleme mai mari decât rezolvă. care nu ajunge la nivelul de jos decât ca simplă informaţie mondenă. Prin instrumentele pe care le foloseşte. Constantin Rus. Prof. ecologie. unii ortodocşi nici nu au agreat ecumenismul. p. presupune aprofundare în înţelegerea tainei lui Hristos. Grija excesivă pentru economie. de întâlnire cu Dumnezeu. privit dinspre Est. celebrarea euharistiei şi abolirea pedepsei cu moartea. Provocări şi riscuri în dialogul instituţional Un fenomen al cărui victimă este viaţa spirituală este laicizarea şi desacralizarea societăţii moderne. cit. Pelerinajul ecumenic este unul lung şi anevoios.. sexualitate duce la un vid interior şi 25 26 Pr. ci să creeze mediul de dialog teologic. Prof.. documente şi relaţii oficiale cu valoare naţională sau internaţională la nivel oficial. trecând superficial peste diferenţe. dialogul ecumenic se înscrie pe aceeaşi linie. tăcerea mistică. Pentru creştinul ortodox Biserica este mediul. drepturile politice ale femeilor. liniile directoare. 32. p. În majoritatea întrunirilor. cit. Din nefericire. societatea de consum. sărăcia voluntară şi acumularea de bogăţii”26. În sfârşit. oamenii sunt foarte generoşi şi sacrificiali când este vorba de ridicarea unei biserici. locul şi starea de rugăciune. este de preferat dialogul sincer şi deschis. Pr..DIALOGUL CREDINŢEI… 323 descifra planul lui Dumnezeu cu lumea a scăzut. la care contribuie cu toată fiinţa. nerăbdarea este specifică entuziaştilor care vor să vadă unitatea realizată cât mai curând. Mişcarea ecumenică nu este chemată să contruiască o Biserică nouă sau o supra-Biserică. Principala preocupare a creştinilor trebuie să rămână misiunea ca evanghelizare sau re-evanghelizare şi nu preluarea unor activităţi specifice altor organizaţii. preocupări şi limbaj. de aceea. 128.

. potrivit teologului bulgar Emil Traycev. Nevoia de exotic. 20. ecumenismul este uşor identificabil cu un departament de diplomaţie eclezială. de la Canberra. presiuni din partea mişcărilor feministe şi exacerbarea importanţei rolului minorităţilor sexuale. unde Dumnezeu este primit şi reformatat. detronează religia. participanţii ortodocşi au fost surprinşi de confuzia pe care teologi cu nume o făceau între Persoana Duhului Sfânt şi „duhurile” de tip animist. Un aspect fundamental de îngrijorare ortodoxă cu privire la obiectul dialogului ecumenic l-a constituit tema celei de-A VII-a Adunări Generale a Consilului Mondial al Bisericilor.. adevărata ei raison d’etre. Altfel spus. Spiritualitatea. A Symphony of Hearts. Acesta destabilizează nu numai misiunea instituţiilor ecumenice. rupt de experienţa liturgică a Bisericii. Începutul ecumenismului autentic stă. Având pentru prima dată o temă pnevmatologică. în volumul Simpozionul internaţional. Un risc major îl reprezintă tendinţa de a promova un ecumenism activist. cum 27 Emil Traycev. cum ar fi înclinaţia spre sincretism.pr. La aceasta s-au adăugat alte temeri. în flagrantă contradicţie cu tradiţia milenară a Bisericii. se spune acum. dar Biserica sau orice instituţie religioasă respinse ferm. Aceasta este formulată sub diferite forme de „privatizare a vieţii religioase”. conjunctural. de nou face ca orice spiritualitate să poată fi substituită celei creştine. pornită din inima curăţită. Era pentru prima dată când ortodocşii au realizat că. E stare de smerenie şi nevoie de împărtăşire.. fără sinceră metanoia şi fără koinonia euharistică. în „acceptarea voluntară a slăbiciunii umane. limbajul inclusiv. Canberra a reprezentat începutul unui şir de decizii unilaterale din partea ortodoxă. lipsit de o spiritualitate autentică.324 Lect. Frica de această „contaminare” explică rezerva unor medii ortodoxe de a se implica în acţiuni ecumenice de anvergură. A fi ecumenic nu cere calcule. nu depinde de evoluţia socială şi politică a unui sistem sau altul.. Dan Sandu excentrism exterior. vocea lor nu fusese ascultată datorită numărului minoritar pe care îl reprezentau în forurile decizionale. ci şi pe cea a Bisericii locale.dr. în care căutarea metafizică devine o problemă individuală. ci este convingere sinceră. care conduce la nevoia de comuniune euharistică cu Hristos şi cu ceilalţi”27. o parte dintre Biserici. p. în mediile ecumenice. Laicizarea conduce şi la tendinţa de a promova o spiritualitate fără religie.

iar altele privesc cu multă circumspecţie rezultatele acestui dialog. unde unele Biserici Ortodoxe au deschidere mare spre dialog. Se pot identifica în Biserică două direcţii. Ceea ce motiva participarea Bisericilor Ortodoxe la dialogul ecumenic în regimul comunist era mai degrabă opoziţia faţă de ateismului militant. Daniel Ciobotea. p. mediul în care puteau să-şi exprime. Aceasta a fost perioada în care au fost educaţi teologi ortodocşi în spiritul înţelegerii şi dialogului. după 1990. O altă direcţie a îngrijorării ortodoxe faţă de temele ecumenice o reprezintă riscul sincretismului şi a relativizării fundamentelor doctrinare ale creştinismului apostolic. chiar şi parţial. Libertatea instaurată în Estul Europei a adus schimbări fundamentale sub raport religios şi social. un rol important l-a avut înfiinţarea de Un articol pe această temă Prof. În promovarea unei atitudini ecumenice. au fost ajutate categoriile de oameni dezavantajate iar Biserica a putut să aibă un punct de sprijin în ajutorul extern. Nu este de mirare că. una pro-ecumenistă şi una anti-ecumenistă. libertatea de expresie. de aceea nu vom insta pe această temă.DIALOGUL CREDINŢEI… 325 ar fi Bisericile Georgiană şi Bulgară părăsind definitiv structura Consiliului. în măsură mai mică. Ecumenismul era mâna întinsă de Bisericile din Occident Bisericilor Ortodoxe din spatele „cortinei de fier”. după această dată. Le témognage orthodoxe dans le Movement Oecuménique. Ortodoxia are propriul aport. dar în mare măsură are şi ceva de primit. 6/1988. dacă în multe cazuri. a avut şi efecte contrare. de la sistemul de guvernare până la libertatea de conştiinţă. iar din acest schimb beneficiază în primul rând credincioşii. no. dialog şi originalitate. mediul ortodox fiind unul dintre cele mai afectate. XIX. cea din urmă fidelă faţă de adevărul apostolic.28 Evident. gândire şi expresie. Este nevoie de Ortodoxie în ecumenism? S-au scris multe articole privind contribuţia Ortodoxiei la mişcarea ecumenică. iar Biserica Rusă reconsiderând participarea la şedinţele de vot în calitate de membru. prima avidă de nou. afirmaţia este valabilă şi la nivel inte-bisericesc. 28 . o atitudine mai rezervată cu privire la multe teme de discuţii. în Nouvelles de l’Eglise Orthodoxe Roumaine. p. ecumenismul a determinat acţiuni de unire a Bisericilor din aceaşi familie. Evident. 48-53. Ortodoxia a adoptat. 1/1989. 61-65 şi no. Dr.

ceea ce ridică întrebări pe care nu şi le-au pus niciodată în timp ce au trăit într-un mediu monocolor din punct de vedere religios.dr. Parte dintre ei sunt foşti creştini „nominali” care devin interesaţi de viaţa religioasă şi mai conştienţi de identitatea lor numai prin comparaţie. rezultatele sunt modeste. Când nevoile lor religioase sunt împlinite într-o altă Biserică. Totuşi. ajutorare şi mărturie. mai exact de pregătirea şi disponibilitatea lor pentru dialog. Mare parte dintre responsabilii cu educaţia manifestă neînţelegere faţă de orice formă de ecumenism. despre celelalte religii şi denominaţiuni. Unde este predat. cum ar fi investitorii străini şi specialiştii în mediul de afaceri Est European. Un al doilea element care favorizează şi încurajează dialogul interconfesional este migraţia populaţiei din ţările de sub regimuri fost comuniste spre Occident. cit. Viorel Ioniţă.. de schimb. ca şi mobilitatea populaţiei europene în general. Glaube in der 2. Kirchen und Ökumene im heutigen Rumänien (Churches and Ecumenism in the present Romania). care pare să o ia înaintea ecumenismului teologic instituţionalizat. Ceea ce ştim este că ecumenismul are o prioritate scăzută. pentru că nu există un program comun de formare ecumenică. reprezentată de Prof. 12-17. 29 . În practică. nu există un plan consecvent de predare a ecumenismului: ‘Nu putem să evaluăm modul în care este predat ecumenismul în aceste facultăţi de teologie şi cu atât mai puţin putem să deducem ce se spune despre imaginea celorlalţi. Director de studii în cadrul Conferinţei Bisericilor Europene. 30 Viorel Ioniţă.pr. 12-17. se face în manieră apologetică. Viorel Ioniţă29. Aceştia intră în contact cu membrii altor Biserici. Această stare de lucruri este în schimbare în condiţiile noi de libertate şi comunicare facilă. Există o autocritică la acest nivel.326 Lect. 29/7-8. se vorbeşte tot mai puţin despre Est şi Vest în Europa. p. ci de a afirma propria identitate30. se dezvoltă un sentiment de apropiere şi înţelegerea faţă de membrii acesteia. Predarea religiei a însemnat o şansă pentru ca elevii să beneficieze de o informare autentică. în spirit irenic. Predarea religiei în sistem confesional face ca rezultatul să depindă de profesor şi de preot sau pastor. Intenţia nu este de a învăţa de la alţii. în cele 14 facultăţi de teologie din România. Welt . care sublinia că. pe care îl asimilează cu „arta compromisului confesional”. (2001). lucru datorat şi contribuţiei unui ecumenism practic. art. Dan Sandu noi şcoli de teologie şi introducerea educaţiei religioase în învăţământul de stat.

Deşi critici faţă de Occident. afectează pe membrii ei în egală măsură astăzi. Apreciată ca „sfântă” şi pusă alături de Scriptură. legalismul liturgic prin care se sustrag rigorilor morale fac pe unii creştini ortodocşi să fie doar formal parte din Biserica lui Hristos. A trăi în duhul Tradiţiei presupune fidelitate. în vreme ce dogma se confundă cu opinia teologică sau părerile pioase. Incidenţa acestora este tot mai mare. Cunoaşterea propriei tradiţii religioase reduce relativismul nefast. Tradiţia este adeseori confundată cu obiceiurile superstiţioase. deschidere şi smerenia de a învăţa unii de la alţii. în interiorul ei se conturează o vizibilă discrepanţă între ceea ce înseamnă Ortodoxia ca tradiţie şi creştinul ortodox ca trăitor al acestei tradiţii. deşi nu au afectat-o în esenţa ei. Conştiinţa indentităţii participanţilor la masa discuţiilor dă o dimensiune reală şi irenică dialogului. cu atitudine critică la adresa Occidentului decăzut şi secularizat. pe măsura diferenţierii sociale şi libertăţii omului de a se exprima şi de a alege.DIALOGUL CREDINŢEI… 327 Nevoia de identitate confesională este un alt factor important în dialogul cu alte religii. Indiferentismul religios. ortodocşii . dragoste şi generozitate. după Schisma din 1054. Dezvoltat haotic din punct de vedere teologic. tendinţa spre sincretism şi spiritualitate confuză sunt acum realităţi întâlnite în medii tradiţional ortodoxe. teologia construită pe afirmaţii ale Părinţilor Bisericii (deseori citaţi aleator şi necontextual). o atitudine autocritică a misiunii ortodoxe ar putea face mai eficientă participarea ei la mişcarea ecumenică. Se ştie că anumite aspecte ale acestui relativism au fost motivele principale pentru neînţelegeri. rupturi şi schisme. desacralizând societatea. Dacă se vorbeşte despre sublima tradiţie patristică. O problemă locală cu care se confruntă Ortodoxia este că vocea ei are un ecou tot mai slab în rândul membrilor societăţii. Occidentul a creat premisele apariţiei Iluminismului şi Raţionalismului. De aceea. ea rămâne un ideal nostalgic ce nu se mai aplică în viaţa cotidiană. raţionalismul şi agnosticismul. Ortodoxia a fost prezentată uneori în termeni triumfalişti. Ortodoxia nu a fost ferită de influenţe de aceeaşi natură care. aplicate superficial. Ortodoxia în lumea modernă: o perspectivă autocritică Faţă de poziţia oficială a Ortodoxiei în raport cu denominaţiuni şi culte religioase. Atitudinea polemică faţă de denominaţiunile creştine.

A fi în Tradiţia Bisericii înseamnă cu mult mai mult: a deveni membru din „poporul lui Dumnezeu”. comportament frumos. aşa cum îl înţelege Mitropolitul Antonie de Sourozh. au aceleaşi gusturi. Iar dacă ne pasă. Preotul. episcopul sau patriarhul sunt parte din acest laos. Trebuie să dobândim o altă atitudine care este cea a părtăşiei.13). nu a puterii. nu pentru că avem puterea. Încercăm să recuperăm asest simţ spunând „trebuie să devenim o comunitate”. o curtezie sau amabilitate. în trup. înseamnă a deveni un fel de asociaţie religioasă. Nu este suficient să devenim Clubul lui Hristos! Trupul nu este o adunare de indivizi care nu au nimic în comun. A fi creştin înseamnă a fi membru. tot trupul este bolnav. A deveni o comunitate de oameni care gândesc la fel. cler şi credincioşi.dr. înseamnă că în această lume. În Biserică este ierarhie. a conciliarităţii. Trupul nu este doar atât. A fi laos-ul lui Dumnezeu. Nu este nici un simplu laos al laicilor care contrastează cu clerul. Pavel. A fi . practica şi ritualul Bisericii s-au păstrat fidel faţă de Tradiţia primară. un răufăcător. a cunoaşte dogmele pe dinafară şi a repeta formule liturgice pe care omul nu le mai înţelege. Am pierdut acest sens de a fi un trup. nu trebuie să fie o simplă grijă socială. uniţi cu toţii în mintea lui Hristos. sub călăuzirea Sfântului Duh. O ierarhie care impune supunere. Trebuie să avem puterea de a proclama Evanghelia cu toată convingerea şi autoritatea faţă de ceea ce oamenii văd în noi. în afară de faptul că au aceleaşi obiective dar nu le pasă unii de alţii. Când unul dintre noi cade. Dan Sandu trebuie să înveţe din lupta acestuia împotriva secularismului şi a relelor societăţii moderne. în calitate de trup viu şi de persoane legate unele de altele. proclamă aceleaşi valori. când un mădular suferă. după cum spune Sf. cred în acelaşi Dumnezeu. nu spunem „pe mâna mea o doare” căci tot trupul suferă. noi devenim locul sălăşluirii lui. cum ar fi mâna – a Trupului lui Hristos. În exterior. dar o ierarhie a slujirii. dar interior nu s-au făcut mari progrese în a ajunge la „măsura deplinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4. Laos-ul ca popor al lui Dumnezeu înseamnă trupul integral al lui Hristos. Dar nu trebuie să devenim comunitate. mădular – real. A fi ortodox astăzi înseamnă uneori a avea o credinţă de anticariat. unanimităţii.328 Lect. Citez in extenso: „Nu există ceea ce s-ar putea numi creştin singur sau creştin individual. ascultare şi conducere la toate nivelele este erezie împotriva Bisericii. în care Dumnezeu nu are loc. A simţi în felul acesta reprezintă lucrul cel mai important pentru că.pr. în care este considerat un străin.

Living Orthodoxy in the Modern World. mai ecumenic decât s-ar aştepta cei care mă cunosc. New York. op. aspecte pozitive şi negative. Concluzii E necesar să desprindem câteva concluzii necesare celui ce vrea să înţeleagă ce înseamnă a fi tradiţionalist într-o lume ecumenică şi ecumenic într-o lume tradiţională. trăiesc această realitate ca o neîmpărtăşită tensiune: în mediile ecumenice mă simt mai ortodox decât aş vrea să fiu.. de bon ton. 31 . p. Prof.. A fi în duhul tradiţiei înseamnă a da nume teologice noilor experienţe ecleziale. scholii dogmatice şi comentarii critice tezaurului teologic patristic. Asta înseamnă a reveni la surse sau întoarcerea religiosului33. de obicei cu un orizont cultural mai larg. participă consecvent la iniţiativele ecumenice în condiţii de libertate. ci şi iluminist-raţionaliste. 33 La Pr. St. 141. Într-o astfel de frământare dialogică există. 2000. fiind dispuşi la un ecumenism facil.DIALOGUL CREDINŢEI… 329 laos-ul lui Dumnezeu înseamnă să fii trimis în lume ca să aduci bucurie.. a adăuga interpretări. Ion Bria.cit. lumină şi înnoirea vieţii31. p. O parte restrânsă dintre credincioşi. Sub aspect general. cei mai mulţi laici din această categorie au o cunoaştere relativă şi o trăire superficială a vieţii ortodoxe. A fi în duhul tradiţiei înseamnă a redefini acele părţi din moştenirea transculturală care nu au fost exprimate din cauza restricţiilor politico-sociale. 1-3. 236-237. Personal. nu numai comuniste. speranţă. Părintele Dumitru Stăniloae arată că locul „teologului este acolo unde revelaţia divină se întâlneşte cu istoria umană şi se produce schimbarea lumii. A fi ortodox înseamnă nu numai a avea fidelitate faţă de credinţa Bisericii „primitive”32. Vladimir’s Seminary Press. climatul ecumenic în mediile ortodoxe s-a deteriorat în ultimii 17 ani datorită schimbării rapide a raporturilor sociale şi priorităţilor cărora Biserica Ortodoxă a trebuit să le răspundă prompt: de o parte societatea care aşteaptă ca Biserica să rezolve toate problemele Andrew Walker and Costa Carras (eds).. Din păcate. Crestood. ci a trăi şi medita Evanghelia în contextul Liturghiei euharistice şi post-euharistice. 32 Idem. p. iar în mediul ortodox. Spre plinirea Evangheliei. deopotrivă. Aceasta nu înseamnă că omul modern trebuie să renunţe la dinamismul care are caracter transcultural preconstantinian.

adeseori se pune un semn de egalitate între regimul trecut şi ecumenism.330 Lect. iar din interior să facă faţă subminării prozelitiste venite din partea denominaţiunilor creştine neo-liberale şi criticilor societăţii civile. Un ecumenism autentic ar putea fi promovat prin şcolile de teologie. fără coerenţă în acţiuni şi înţelegere. Este evident că dialogul interconfesional trebuie să continue. ca agenţie în 1991. relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Greco-Catolică. unde este parte din materia de studiu. Tendinţa de a umple spaţiul public. Este cazul retrocedărilor bunurilor. Activitatea acestui organism a slăbit în intensitate în ultimii ani. În general. care ar vrea să joace rolul de platformă de dialog ecumenic. indiferent de confesiune şi ţara în care se află. fiecare respectând identitatea religioasă a celuilalt. există disponibilitate spre dialog în rândul ierarhiei. După căderea comunismului a avut loc o recrudescenţă a sentimentelor naţionaliste. dar este prezentat mai degrabă dintr-o perspectiva apologetic ortodoxă: se subliniază diferenţele Bisericilor sau denominaţiunilor eterodoxe. în numele libertăţii de expresie şi al relativismului ecumenic. ceea ce se resimte într-un climat de tensiune. Biserica Romano-Catolică şi denominaţiunile neo-protestante nu fac parte din acest organism. . dar ideea a fost abandonată. Conferinţele interconfesionale care se organizau înainte de 1989 aveau tematici asemănătoare cu preocupările politice. o respingere a gândirii ecumenice pentru că amintea de mediul întâlnirilor coordonate politic. Agenţia de Ajutor Interbisericesc din Romania. Practica este valabilă pentru toate şcolile de teologie. în paralel cu prozelitismul neoprotestant. prezenţa catolică la toate nivelurile de influenţă ale societăţii post-revoluţionare. În rândul credincioşilor se practică un ecumenism practic. Dan Sandu de natură socială şi educaţională. de ajutor şi convieţuire paşnică. În orice caz. a declanşat şi o competiţie între Biserici. În România există o structură de dialog inter-bisericesc.dr. În urmă cu peste 10 ani s-a lansat ideea de a se transforma în „Consiliul Naţional al Bisericilor”. motiv de a i se reduce considerabil reprezentativitatea pe scena vieţii religioase româneşti. creat de Consiliul Mondial al Bisericilor. AIDRom. dar aceasta face parte din activitatea diplomatică. Întrucât participarea la mişcarea ecumenică a avut loc şi în timpul comunismului. când relaţiile ecumenice s-au refugiat doar la vârful ierarhiei.pr. altă dată rezervat numai autorităţilor conducătoare de tip totalitar.

Dialogul ecumenic este un schimb. în cadrul unei întâlniri ecumenice dintre ortodocşi şi catolici: „Nu există ecumenism fără convertire. În ciuda progresului înregistrat în căutarea unităţii vizibile – iar pentru aceasta aducem slavă lui Dumnezeu – noi. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.org Religious Life. are experienţa unui ecumenism mai degrabă practic. Există încă serioase probleme doctrinare asupra cărora. Încă nu putem să ne strângem în jurul Mesei Domnului celor săraci duhovniceşte şi a celor care însetează şi sunt osteniţi. nu numai de idei – după cum subliniază Papa Ioan al II-lea – ci şi de daruri spirituale. după cum s-a recunoscut clar în trecut. iertatea şi mila”35. recunoscută drept cea mai deschisă ţară ortodoxă dialogului interconfesional. . ceea ce face nerealistă credinţa într-o unitate mai profundă în viitorul apropiat. Acelaşi lucru l-a afirmat Cardinalul Walter Kasper. Teologii sunt convinşi de diferenţele care separă Bisericile. pe care să-i slujim împreună. la cea de-A 12-a Adunare Generală a Conferinţei Bisericilor Europene. Astfel. ca Biserici. dar totuşi incompletă. decât al unităţii denominaţionale. în a asista pe cei din închisori. 34 35 www. 2003. care spunea că alternativa la ecumenism nu este antiecumenismul ci un ecumenism mai bun. versiune electronică. din Norvegia: „Unitatea noastră este autentică.DIALOGUL CREDINŢEI… 331 dar nu se întrevede o finalitate. Şi unii şi alţii avem tradiţii liturgice. Încercările locale au fost sortite eşecului atunci când s-a ajuns la problemele fundamentale de teologie şi viaţă liturgică. Porunca Domnului merge un pas mai departe. ar fi nerealist şi chiar nedrept să participăm în comun la Sfânta Împărtăşanie”34. ortodocşii. Dar împreună putem să proclamăm dreptatea şi pacea. Un exepmplu îl constituie însuşi Patriarhul Ecumenic Bartolomeu care afirma. ci complementare. Comuniunea deplină pe care o întrevedem nu va fi şi nu trebuie să fie uniformitate împovărătoare. Este încurajator îndemnul Preafericitului Daniel. potrivit înţelegerii ortodoxe a Euharistiei. 533. Poate că acesta este rostul cooperării. rămânem convinşi că încă nu a venit vremea să ne împărtăşim la Cina Domnului din acelaşi Trup şi Sânge.cec-kek. ci unitate bogată şi înfloritoare în diversitate. nu am ajuns la un acord. România. Bisericile noastre sunt bogate în daruri ale Duhului Sfânt. teologice şi spiritale care nu sunt contradictorii. No.

what can prevent us from being open to dialogue. especially the Romanian Church records visible progress. A Dialogue of Faith or on the Difficulty to be Ecumenical in a Traditionalist World or Traditionalist in an Ecumenical World Abstract: The article could be an invitation to careful dialogue. where participants do not feel absorbed into somebody else’s religious identity. iar omul modern să înţeleagă şi să redevină parte din Tradiţia milenară a Bisericii. responsibility and a mission. It should be relevant. The ecumenical dialogue does constitute a challenge in an every day more complex political and social environment. de pe stradă ca acte de cunoaştere a voii lui Hristos de a-I urma exemplul.pr. honest and loud enough to be considered by the decision making actors around the globe. Dan Sandu spitale. Freedom to speak about Christian faith is a duty. The author proposes a wide approach of the reasons why the religious communities and their leaders should walk further on this track. Astfel ar putea un tradiţionalist să îşi simtă utilitatea într-o lume multiculturală. The Orthodox Church. and takes up this chance to tell why we must stay in dialogue.dr.332 Lect. orfelinate. .

François Bousquet: né en 1947. Nombreuses publications en Philosophie (Plotin. Qu’il me soit permis de dédier celle-ci aux Professeurs et étudiants de cette même Faculté. avec cette modeste contribution à la revue Teologie Ortodoxă.VI OMUL. Professeur à la Faculté de Théologie et de Sciences Religieuses de l’Institut Catholique de Paris. Docteur en Théologie (ICP). Sherbrooke (Québec). La Trinité. Parmi les livres publiés : Le Christ de Kierkegaard. Directeur de l’ISTR (Institut de Science et Théologie des Religions). Kierkegaard) et Théologie fondamentale. Avec Philippe Capelle).). Chine et Occident (éd. FIIN ŢĂ RELIGIOASĂ Ş I CONTEXTUL SECULARIST Ressources de la foi en un temps de mutations culturelles Pr. (dir. qui sont la vocation de toute Université. Les grands révolutions de la théologie moderne (dir. A étudié la Philosophie et la Théologie aux Universités de Paris-Sorbonne. Dieu et la raison. et en Histoire des Religions et Anthropologie Religieuse (Paris IV – Sorbonne).). 1 . prêtre catholique. François Bousquet1 Je voudrais commencer cet article en remerciant bien vivement les autorités de la Faculté de Théologie de Iasi de me permettre de prendre place à la table des échanges intellectuels. et Institut Catholique de Paris.

et qu’as-tu fais de ton frère ? (contre toute violence). que seule rend possible le souffle de l’Esprit. se fait l’écho d’une révélation qui se résume en la double et unique question. et dans la méditation sur l’histoire de la tradition croyante. en méditant en théologie fondamentale sur les paradoxes de la foi chrétienne. à une époque de transformations rapides des cultures dont nous sommes tous les témoins. en l’assignant à résidence. Dieu. comme dans un combat de Jacob incessamment renouvelé. l’entrée en relation avec l’ouverture à une altérité indispensable pour la transmission même de la vie. parce que sans la vérité et la confiance qu’elle permet. de la culture comme de la foi chrétienne. ou en en faisant l’emblème de réponses toutes faites. de Dieu. et d’autre part l’interdit du mensonge. Or. il apparait que la question. donner confiance dans les ressources. En réalité nous ne pouvons surtout pas partir d’un . En fait. selon la verticale d’un rapport non-idolâtrique à la divinité. intelligentes et spirituelles. en quelques pages. qui pourrait s’énoncer ainsi: qui dis-tu que Je Suis ? (contre toute idolâtrie). L’intuition de départ est celle-ci: chacun sait que parmi les fondements de la culture figurent d’une part l’interdit de l’inceste. François Bousquet Je voudrais simplement. première. Je le ferai en me situant à un niveau tout-à-fait fondamental. transmise dans l’étude de l’Ecriture. Ceci mérite explication plus ample.334 Pr. le théologien chrétien. en prenant dans le cadre de la foi une forme de croix. réfléchissant dans la culture la foi du peuple de Dieu. alors que le Mystère est ce qui nous donnera toujours plus à penser. autrui et l’avenir On ne s’étonnera pas de voir un théologien prendre comme point de départ Dieu. mais en ajoutant aussitôt qu’il n’entend pas faire passer sa propre parole pour celle de Dieu. Plus précisément. nouée en forme de croix. que donne la foi. et selon l’horizontale d’un rapport non violent au frère. au plan de la pratique quotidienne. se pose à l’être humain de manière très concrète. cette forme de croix reçoit au cœur même du Mystère une détermination positive et définitive de lier l’adoption filiale des humains par Dieu à l’exigence de fraternité. charité et vie de Dieu répandue et multipliée dans les cœurs. qui permet l’échange. qu’il refuse de saturer ce Nom dont le mystère demeure blessure active. il n’est pas de vivre-ensemble ou de vie sociale possible dans la durée.

parce que la question que Dieu lui-même pose. et si nous croyons maîtriser l’avenir. à ces deux sortes d’altérité constitutives de notre existence mais immaîtrisables. dans notre monde contemporain. à savoir de le prononcer sobrement. renvoie.RESSOURCES DE LA FOI… 335 supposé concept de Dieu. on dirait qu’un piège s’est refermé. quand on se réclame de Lui. si nous croyons maîtriser autrui. Avant de parler de Dieu. pour reprendre un titre de Lessing. si l’on se laisse saisir par l’Evangile. qui demanderait ensuite d’opérer son „remplissement”. parlons ensemble de la manière dont nous pouvons ensemble lutter contre la violence et contre l’illusion. nous sommes violents. Pour le redire. et à partir de l’événement qu’est le Christ Jésus. ma formule serait assez simple: devenir croyant. Le thème sera rapidement répandu qui oppose l’obscurantisme politique et religieux aux Lumières. Ce sans quoi il n’est effectivement pas de liberté. c’est une question pratique. En effet. c’est oser maintenir ouverte la question de Dieu comme décisive. deux siècles plus tard. En première approche. et vient en plein jour à partir des Lumières) que la problématique qui fait entrer dans un nouvel âge de la raison est la problématique de la liberté. l’usage de la raison. Alors peut-être la question de Dieu et la question de l’homme seront conjointes dans le bon site. Malheureusement. il nous faut alors poser en tout premier lieu. nous sommes dans l’illusion. il n’est pas douteux (cela ressemble à une aurore au moment de la Renaissance. elles qui permettent enfin l’éducation du genre humain. pour ainsi dire. afin de ne pas prendre ce Nom en vain. La liberté de la raison Pour ce faire. tandis que peu à peu le concept de progrès se substitue à celui de salut. la question de la raison. avec tout le jeu que cela permet. n’a pas empêché la . dans une situation culturelle où ce concept est livré à toutes les contradictions ou du moins à beaucoup d’imaginaires. des effets sont repérables. qui permettent d’envisager autrement un avenir à bâtir ensemble. voire dans leur site natif et porteur. que sont pour tous et chacun autrui et l’avenir. en désignant dans le présent où et comment. Le contraire est requis. En pratique. et non pas d’abord spéculative. parce que désigner Dieu dans le présent. se révèle apte à transformer notre existence. sauf violence et sauf illusion. dans une vraie altérité qui soit une altérité de relation.

brutalement. de la technologie. Le pire serait un retour à l’irrationnel. François Bousquet construction de monstres de rationalité. non seulement . ou pour optimiser des fonctions vitales telles que l’économie. en forme d’exigence. pour la justice.336 Pr. écart qui ne peut être comblé seulement par des moyens techniques. dans ce contexte. que ce soit pour organiser la guerre. pouvoir. absolument nécessaire pour exorciser les puissances confuses. d’un écart entre ce qui est et ce qui devrait ou pourrait être. nous laisse toujours décider. Comment donc la raison. mais la raison . qui permet d’objectiver. et de la politique. se fait vite instrumentale. génératrice d’un monde séculier. si c’est pour la vie ou pour la mort. Certes il y a des dispositions à prendre contre la faim et la guerre dans le monde. celle de l’économie.nous l’avons maintenant expérimenté . mais pas forcément moins sauvages. pour les croyants. et de manière moins voyante mais plus diffuse au jour le jour. Par ailleurs. et en général toute l’organisation de la vie courante et collective. ou glacer d’effroi. a-t-elle abouti à un monde désenchanté ? Ne faudrait-il pas plutôt se demander si la vraie liberté de la raison ne consiste pas à épouser plutôt qu’à maîtriser ? La rationalité analytique.si elle multiplie la puissance. sous toutes ses formes. ni influence. qu’il s’agisse de chaîne alimentaire ou de la pollution atmosphérique. pour retrouver les intérêts fondamentaux de nos sociétés. c’est-à-dire la prise de conscience. D’ailleurs le mythe de la rédemption du genre humain par la connaissance s’exténue à Auschwitz et Hiroshima. c’est heureux et c’est tragique. savoir. L’efficacité superbe de ces machines peut enthousiasmer. y compris de religiosité. de logiques inhumaines. Nous voilà plus conscients. risquant ainsi rapidement de transformer les sujets humains eux-mêmes en objets. parce que la meilleure connaissance des déterminismes qui nous conditionnent ne suffit pas à conjurer leur effet. ni argent devient douteuse. Il faut substituer à la trilogie: avoir. mais le voudrons-nous ? Et qu’est-ce qui peut nous inviter à le vouloir ? Et il y a aussi. Nietzsche nous avait prévenus: la volonté de savoir est toujours en même temps une volonté de pouvoir. Mais il y a l’éthique. la pertinence sociale d’une religion qui ne donnerait ni connaissances applicables. intégrés dans des systèmes performants où ils soient eux-mêmes aisément manipulables. ou ce paradoxe de rationalités qui semblent aveugles.

qui commanderont d’emprunter des itinéraires différents pour garder la même direction.RESSOURCES DE LA FOI… 337 l’éthique. dans la direction que l’on prend. La foi. mais l’écoute d’un Dieu qui se révèle comme lié à ce monde de toute sa chair. La foi ne prescrit donc pas un sens qui tomberait du ciel comme si elle nous détournait de nos responsabilités historiques. parce qu’elle veut épouser l’objet. le sens est utile pour la route. A un second niveau. ne propose pas de sens tout fait. qui voit au-delà de l’immédiat. de drames. simplement. elle relève aussi de l’ordre éthique. comme diraient les américains. La raison doit sans cesse sa renaissance à ce qu’elle s’origine et se destine à la liberté. est Quelqu’un. A un troisième niveau. cela sert-il ? Il est bon qu’il y ait un profit. sous l’horizon du bien commun. . elle atteste et proteste que le sens ne peut prendre corps et visibilité si nos rationalités opératoires tolèrent l’exclusion. et ainsi avec toute humanité. à quoi. ne fût-ce que du plus petit. et de la relation concrète entre des êtres qui ont à lutter contre la précarité de leur destin et”l’insoutenable légèreté de l’être”. et n’est pas totalisable. des jeux de pouvoir. Elle garde ouverte comme une blessure vivifiante au cours des temps cette mémoire-là. des power games. ne se sépare pas des visages. et qui est la source de nouveaux possibles réels. Elle garde la mémoire que Dieu a de ceux que l’histoire écrite par les puissants considère comme insignifiants. comme si la direction prise pouvait annuler le risque d’échecs. qui sonde un invisible qu’on ne peut voir autrement. la vérité comme tâche éthique est respect et mutuelle reconnaissance des sujets entre eux. Le sens. la Vérité ultime. pour que nous allions chez Lui. La superbe technologie actuelle donne une puissance sans précédent: mais il y a là. mais pas sans justice. Mais comme elle est puissance. celui de la foi. où l’intelligence la plus haute relève d’une espérance combattante. quand le premier il vient chez nous. s’identifiant dans la manière dont il fait corps en son Fils crucifié avec l’homme le plus perdu. qui juge toutes les autres sans en dispenser. Dieu lui-même. quant à elle. le sens s’indique en marchant. A qui. surtout. La vérité dans l’ordre de la science et de la technique est efficacité parce qu’elle se veut objective. ou tout simplement d’imprévus. et doit être alors questionnée sur son”service”.

avant même que ne soient posées les question. Des universitaires belges accueillant des étudiants du tiers-monde étaient quant à eux sensibles aux exclus de ces technologies. fait peur. sans y être un ferment critique. Les paradoxes qu’elle engendre me paraissent surtout visibles dans les effets très rapides que produisent les nouvelles technologies de communication. qui remettent en cause cette religion de réponses toutes faites. qui pourraient bien entraîner de nouveaux modes d’exploitation de ceux qui n’ont pas les moyens. il faut aussitôt se demander: au profit de quel sujet ? Qui. et donne les raisons des devoirs à accomplir. au-delà des méfaits d’une dérégulation totale. progressivement. dans l’histoire commune ? Une des méprises les plus courantes sur la foi chrétienne est d’en faire. L’universel abstrait est utile pour l’intellect. François Bousquet Un universel concret et singulier La mondialisation. surviennent alors les philosophes. Cela donne à penser pour l’époque moderne. il est mortifère s’il sert à la normalisation des existences. qui tranche dans l’histoire. On le voit: quand on se met à parler de l’universel. à Vienne. Un enseignant à Chicago faisait une lecture américaine et optimiste du nouvel ordre mondial que cela rendait possible. Cette petite différence. U n hongrois. En Grèce pourtant il n’en fut pas ainsi: survinrent les Présocratiques. sera sujet de son destin. De récents entretiens internationaux. qui questionne sans préjuger des réponses. à la fin. en lui racontant la mythologie qui pose chaque chose à sa place.338 Pr. C’est la modalité même de l’universel qui vient de changer. pour employer un terme typique des . une réponse totale ou globale. en la confondant ainsi avec une des formes du religieux. à la tragédie. a des conséquences considérables. avec une mauvaise mémoire d’un univers récemment encore soviétique. me montraient combien les approches en étaient différentes. avec sa matrice religieuse: l’ancien expose la vision du monde au gamin. Toute culture commence ainsi. et place est faite. c’est-à-dire la Philosophie. quand s’effacent les repères. inaperçue de qui est inattentif. Si le christianisme fonctionne comme religion matricielle d’une culture. s’inquiétait de ce nouvel internationalisme. S’ensuivit un siècle d’écriture de tragédies. la globalisation comme on dit en anglais. Or précisément la foi chrétienne n’est pas cela: elle oppose à un supposé savoir de la totalité la confiance en un Unique.

Voilà un groupe qui se veut kath’olon (ordonné au tout) et qui se réalise localement: l’Eglise universelle qui est ici. parce que l’Esprit qui doit animer l’Eglise. pour signifier qu’un seul visage répond à toutes les attentes du monde. qui est identiquement l’Esprit de Jésus. c’est-à-dire. à l’horizon. il vaut mieux revenir aux sources de la foi. que les promesses sont pour tous. Le prix à payer pour que cela devienne une pratique stable au lieu de rester . aux identités multiples et successives. La question identitaire travaille les hommes d’aujourd’hui. Elle devient urgente quand il n’y a plus d’instances intermédiaires crédibles entre les individus et la société globale. Une fois de plus. Il aime tel peuple. qui est là. n’impose pas une solution dans cette quadrature du cercle permanente qu’est la recherche concomitante d’une universalisation toujours plus vaste de l’humain.RESSOURCES DE LA FOI… 339 univers totalitaires. chacun est unique et tous sont solidaires. qu’ils soient autoritaires ou libéraux. Mais qu’est-ce qu’un universel concret (si c’est autre chose évidemment que le Coca Cola) ? Plutôt que d’aller le chercher chez Hegel. devant Dieu. mais cet homme. et plus encorel’unicité. chaque Eglise particulière étant elle-même pour ainsi dire”partie totale”. comme le souhaitait par exemple Teilhard de Chardin. l’homme en général. ou en général. coextensif du genre humain. Voilà un peuple qui a des critères d’appartenance et qui pourtant se pense sans frontières. avec toutes les particularités intermédiaires des cultures et communautés humaines. la singularité. Pour le croyant Dieu n’aime pas globalement. de la personne du Christ. que. dans l’Eglise latine. à charge pour celui-ci de proclamer à tous que chacun est aimé pour lui-même. et du respect croissant non seulement des différences. elle suscite des guerres tribales en Europe même. Et il ne s’est pas fait. contre de vieux démons issus du droit romain antique). en regardant”l’élection” d’un peuple. Jésus. la foi ne prescrit rien. cet universel singulier. mais de la singularité des personnes. en la personne du Fils. la conduit à s’assembler elle-même selon des caractéristiques qui en font peut-être une exception parmi les formes sociales. Voilà un groupe extrêmement diversifié accueillant en son sein mille particularités auxquels il est somme toute assez accueillant (même s’il faut lutter sans cesse. Les savoir-faire proprement chrétiens sont décisifs dans ce contexte. et réciproquement.

au sens technique et théologique du mot. et l’horizontale d’une fraternité. selon l’horizontale des bras ouverts. amour de Dieu accessible à tous. nous ne pourrons invoquer Dieu comme Père qu’en entrant dans une réelle fraternité. François Bousquet seulement un idéal est une vigilance constante. On vient d’y faire référence en disant que pour la foi ou devant Dieu chacun est unique et tous sont solidaires. et d’autre part la collégialité ou la synodalité. la croix en tant qu’elle renvoie à l’amour trinitaire dont il nous est donné de pouvoir vivre. Identité en relation Cela nous reconduit à un autre thème majeur de la réflexion qui nous occupe: celui de l’identité en relation. Ce qui me frappe. même brièvement. Je voudrais ici montrer la racine profonde de cette attestation croyante comme contribution à la culture dont on voit actuellement les mutations nombreuses et rapides. Il reste que la catholicité proclamée dans la Profession de foi chrétienne. poursuivant ainsi une pureté . parce qu’elle est fondée sur un universel singulier. Cette figure noue la verticale d’une filiation. et pour l’avenir même de l’espèce. à tous les niveaux institutionnels. C’est prendre alors les choses dans le bon sens. mais radicalement. une catholicité qui s’oppose au centralisme aussi bien qu’à Babel. En évitant tout fantasme. Je prendrai la croix en tant que figure. aller de la foi à la morale. dans le geste même où sa manière de se rapporter à la mort signe sa vie. et charité répandue dans les cœurs. d’ailleurs. est la manière dont se fécondent et se vérifient l’une par l’autre ces deux dimensions de l’amour. une figure accomplie dans l’être et l’acte du Christ. évoquer la croix trinitaire. pour que soient davantage mis en pratique le principe de subsidiarité. Ce n’est pas parce que nous ferions des performances en fait de vertus. d’une part. nouant une verticale et une horizontale. pourrait bien être une chance pour le monde de ce temps. A la croisée de cette croix trinitaire. Réciproquement. nous n’aurons pas fini d’aimer les autres tant que nous ne nous tournerons pas vers eux comme Dieu même le fait. et non l’inverse. dans le Christianisme. Il me faut pour cela. Nous saurons vraiment que c’est vers le Dieu toujours plus grand que nous nous tournons en ouvrant toujours plus largement les bras.340 Pr. selon la verticale. peut être placé l’Esprit-Saint en tant qu’il est simultanément vie échangée du Père et du Fils.

parce que voulant hypothétiquement tout maîtriser. Il y a plus. l’inspiration chrétienne donne du souffle dans le combat pour l’avenir. le masque de l’acteur qui joue un rôle. tantôt par le partage de la vie. la personne est d’abord et avant tout caractérisée par la relation. et dans l’engagement pour autrui. qu’alors nous pouvons envisager tout autre humain à son tour comme un frère. contre toute violence. qui est l’identité même en l’Esprit-Saint des deux autres gestes de générosité et d’accueil. contre l’illusion. la personne est tantôt le sujet de droit. qui l’établisse dans la relation. Car la croix du Christ est bien le lieu de la révélation trinitaire. que nous mériterions le salut. précisément. Dans le paganisme antique. mais il reste que la théologie chrétienne a eu un impact considérable pour la mise au point d’un concept de personne. et une définition du soi. parce que nous sommes aimés ainsi. soit. tantôt par l’accueil à cause de l’être-fils qui est en Dieu. la dignité absolue de chaque personne humaine. comme des fils. sous peine de devoir tomber dans des précisions techniques. Quelques siècles plus tard. . En foi chrétienne. à cause de la réflexion trinitaire. sujet solitaire et assez vite désespéré de cette solitude. tels que nous sommes. une manière d’envisager l’universel qui demeure concrète comme les personnes le sont. Il reste à souligner en deux points très courts comment. l’apport chrétien à la mutation présente de la culture n’est pas mince sur ces trois points: une approche de la raison qui invite celle-ci à conjuguer lucidité et générosité. dans le geste du Père. au long du temps qui s’écoule.RESSOURCES DE LA FOI… 341 qui risquerait de relever plus de notre imaginaire que de la volonté de Dieu. sujet sans relation. une relation tantôt définie par la générosité de source. qui a toute une histoire. Je ne développerai pas ce point. celle d’un Dieu dont la manière d’être l’unique est la joie d’une communion dans la différence maintenue. étymologiquement. En somme. c’est au contraire. la profondeur de la fraternité va jusqu’à s’enraciner dans la filiation divine. le chef de famille propriétaire (ce qui exclut beaucoup de monde). C’est en s’éloignant de cette source que l’Occident en vient à promouvoir et vivre une conception de la personne réduite à l’individu.

C’est toujours le paradoxe et la tentation pour les traditionalismes de toutes catégories de vouloir fabriquer de l’immémorial avec de l’historique.342 Pr. en même temps rien n’est joué. Tandis que tout est donné. Tombée des peurs. François Bousquet Le combat pour l’avenir. à cause de l’humanité glorifiée du Verbe incarné. d’une autre mémoire de l’avenir. à lire comme une grâce. en somme. et c’est extraordinaire. ou ce qui est donné. si on touche à l’homme. on touche à l’homme. L’Eternel n’est pas à chercher ailleurs que dans la profondeur du présent. C’est au jour le jour que prend corps la fidélité de Dieu à ses promesses. Pâques. nous tenons qu’il y a en l’Eternel lui-même. et que l’on ressent un immense besoin de lieux de mémoire et d’occasions de célébrer. Cela invite à reconnaître aussi à quelles conditions l’instant peut être le”présent”. que toute grâce est exigence et appel. que l’Eternel. Désormais. La foi porte dans la conscience collective de l’Eglise. Il y a là une énorme libération. la grâce”. Pentecôte. et que le dernier mot de la traversée n’est pas à la mort. et non pas seulement les jeunes générations. un présent éclaté. un présent qui est vraiment ouvert. D’autant que l’avenir semble souvent bouché. que toute vocation est mission. ou écrit d’avance. c’est l’horizon et le Souffle… A partir de la séquence pascale. Mais conformément à ce qu’Il est. une énorme respiration. Je veux dire que tout don de Dieu est pour nous tâche. pour l’humanité tout entière. La foi chrétienne ne vient pas ici consoler en proposant quelque éternel immobile et surplombant. Cela oblige à réviser à partir de la Crèche nos concepts liés de temps et d’éternité. conformément à ce que nous sommes. cachée mais promise à un avenir absolu. notre humanité. mais nous savons qui le porte avec nous. se fait pour nous avenir ouvert et renvoie à notre présent dans la solidité d’une mémoire du salut qui donne des ailes. contre l’illusion Il est devenu banal de dire que nous vivons tous. Il s’est lié à jamais à ce que nous devenons. dans le devenir chrétien. résurrection du présent. le Dieu vivant et trinitaire. quand il fait irruption dans le temps. si on touche à Dieu. Or le spécifique de la foi chrétienne n’est pas de porter sur l’éternel. Cela n’abolit pas le tragique. Ascension. on touche à Dieu. Ce qui change. Le combat pour l’avenir passe par dès . mais sur l’Eternel en personne dans le temps. et du présent tout autant charnel que spirituel. la mémoire du corps à corps que Dieu entretient avec la totalité de l’histoire de notre espèce et avec le moindre destin singulier.

contre toute illusion. qui livrerait son Fils pour rembourser une dette. le fanatisme est l’exact contraire de la foi. comment le Prince ne renverrait-il pas les choses de la religion au domaine privé ? Par ailleurs. son Fils. ou fanatisme. s’écria: vraiment. A cela Dieu est reconnu. Pourtant. est souvent accréditée dans l’opinion l’idée que religion et intolérance. il est toujours ainsi. alors que l’Evangile ne cesse de convertir nos représentations et nos idées préconçues sur Dieu. Il nous faut changer notre idée de la toute-puissance. Et l’on rappelle tellement souvent aux chrétiens l’Inquisition. Mc 15. En tout cas. C’est le Père que l’on voit en voyant le Fils. avec la faiblesse et la vulnérabilité d’un enfant: Dieu est tellement puissant que même notre finitude ne l’arrête pas dans son désir de nous .” Que se passe-t-il là ? Dieu n’est pas violent. il ne le retient pas. ou bien l’on se demande ce qu’il convient vraiment de célébrer en faisant mémoire de 1492. René Girard a bien eu raison d’étudier ce point. Pourtant nous en faisons l’expérience en France: la fracture entre Eglise et Etat ne tient pas d’abord à la Révolution Française. ont partie liée. et vive. mais aux Guerres de Religion. Il est ainsi. à l’engagement pour autrui. ou les imaginaires qui n’ouvrent pas de nouveaux possibles réels… L’engagement pour autrui. puisqu’il est une idée”arrêtée” sur Dieu. sa vie. plutôt que de se retourner avec violence contre celui qui le met à mort. de la crèche à la croix. ou violence. Comment remettre au centre de la perception de la foi la figure du Crucifié comme témoin de l’identité même de Dieu dans un acte de nonviolence radicale qui traduit sa manière d’être de toujours et à jamais. Et celui-ci. 39:”Le centurion. cet homme était le Fils de Dieu. Nous est montré la puissance de Dieu en cette forme-là: à la crèche. resté trop souvent aveugle pour les analystes du phénomène religieux: le lien entre la violence et le sacré.RESSOURCES DE LA FOI… 343 lors par la lutte contre l’illusion. contre toute violence. Tout ce qu’il a. tout ce qu’il est. pour que l’autre change. préfère prendre sur lui et y laisser sa peau. diverses théories ont voulu nous faire croire que les polythéismes païens étaient plus tolérants que les monothéismes. contre toute violence Encore faut-il lier ce combat pour l’avenir. voyant qu’il avait ainsi expiré. Si l’on s’entre-tue pour des raisons religieuses.

et singulièrement celui qui souffre violence ? Vraiment. François Bousquet rejoindre. car de nouveau. comme il a déjà été dit. Placeronsnous. ni le péché lui-même ne l’empêchent de nous rejoindre et de faire corps avec nous. ni la mort. la Vérité la plus haute dans ce corps à corps que Dieu lui-même entretient en la personne de son Fils avec tout homme. les ressources ne sont pas minces. et faire preuve de vitalité créatrice.344 Pr. pour envisager autrement l’avenir de nos sociétés contemporaines… . pour n’avoir pas peur des mutations culturelles en cours. en nous appuyant sur Dieu. que nous procure la foi chrétienne. et à la croix.

dimpotrivă. fără sacru. prin creaţie. orientate spre desacralizarea lumii1. Întâlnirea cu sacrul. cunoştinţele sale enciclopedice privind profilul irepetabil al omului. Eliade nu face altceva decât să redeschidă „gustul” pentru sacru. opera lui Eliade nu este altceva decât o apologie a omului religios. Eliade şi teologia creştină – câteva repere. trecătoare. El scoate în evidenţă demnitatea şi coerenţa omului religios. 30-31 martie 2007. 2001. adică a omului în deplinătatea sa existenţială. cum afirmă el. I Cuza”. pentru că analiza sa privind omul este şi ea unică. Universitatea „Al. 133. M. Ed. omul nu poate fi redus doar la statutul de fiinţă pur biologică. civilizaţională. În felul său. În general. Nicolae Achimescu În cea mai mare parte a sa. adevărata hermeneutică a lucrărilor lui Eliade se constituie într-o relaţie intimă cu cele trei elemente fundamentale ale Material susţinut în cadrul Colocviului Naţional „Mircea Eliade: Destin şi Operă”.Omul religios în viziunea lui Mircea Eliade∗ Prof. Pentru Mircea Eliade.pr. în valorile religioase. Universul şi structura sa interioară. ∗ . corelate ca într-un mănunchi cu alte dimensiuni: culturală. Velasco. practic. a omului „total”. rostul şi semnificaţiile dimensiunii religioase a fiinţei umane. Puternic marcată de desacralizarea socială şi culturală. Eliade. în situaţia de a-şi pierde încrederea în sacru. viaţa religioasă e serios ameninţată. Opera lui Eliade a adus şi aduce servicii imense conştiinţei religioase în general şi celei creştine în special. l-au ajutat să ne facă să înţelegem cu mult mai mult decât până odinioară sensul existenţei omului. 1 J. în: M. Evident. conştiinţa creştină a fost la un moment dat. socială etc. Iaşi. descalificând anumite teorii sociologice sau chiar teologice. pentru religios. p. Cluj. mai ales după ceea ce s-a numit „secolul luminilor”. Echinox. o veşnicie pe care o poartă în permanenţă în darul şi „dorul” său de a fi religios. În acest context. Eliade este unic. Discursul şi scrisul lui Eliade descifrează. omul este destinat veşniciei Creatorului său.dr.

rit şi simbol. M. Optimismul tragic al lui Eliade. 129. ibidem. Lucrări ale lui Eliade. a culturii şi a omului însuşi. iar apoi condiţia sa pur umană. convertind-o pe aceasta într-o purtătoare a unei semnificaţii transcen2 3 P. Eliade ne-a arătat că „avântul criticii” nu trebuie să ne determine. către Transcendent. Simbolismul aduce în prim plan dubla dimensiune a omului. afirmă J. de a se face prezent în realitatea profanului. spunea Eliade. Velasco3. Nicolae Achimescu gândirii tradiţionale: mit. cum ar fi cea simbolică. în mod clar.346 Prof. în mod obligatoriu. Barbăneagră. „Cel ce studiază temeinic istoria religiilor”. Aceasta înseamnă că o adevărată şi constantă apropiere de istoria fenomenului religios. de a se manifesta (hierofania). constând în deschiderea sa către Dumnezeu. Velasco. p. 1. După raţionalism şi pozitivism. Eliade gândea şi trăia realmente aceste valori în viaţa lui de fiecare zi. Împreună cu Eliade în universul simbolismului religios Eliade are meritul incontestabil de a fi relegitimat „raţiunea simbolică”. sacrul are însuşirea de a se face cunoscut. pentru că acest fapt presupune. În viziunea lui Eliade. sărăcirea raţiunii. ca şi cea a simbolului. constituie domeniul privilegiat în care se pot verifica efectele nocive produse asupra minţii omeneşti de către raţionalism şi pozitivism. totuşi.M. contribuind serios la recuperarea ei şi a prestigiului său. 93. ci şi a raţiunii în general. „nu rămâne în istorie”. vise şi mistere.. adică al omului ce conştientizează poziţia sa în univers”. ci „devine un alt om”. deşi nu ne deschide calea. cit. Tema mitului. Eliade ajunge la concluzia că simbolismul reprezintă „un dat imediat al conştiinţei totale. indubitabil. ritului. . cum ar fi Mituri. loc. dimensiuni şi niveluri ale raţiunii. spre accesul la sfinţenie. ne impune totuşi anumite întrebări fundamentale privind fiinţa şi destinul nostru2. Pătrunzând în labirintul simbolurilor. „legitimitatea” raţiunii simbolice. p. să ignorăm alte straturi.pr. J.dr. Mitul eternei reîntoarceri sau Aspecte ale mitului scot în evidenţă. Doar o lectură superficială a mitului a putut conduce la un proiect atât de şubred şi irealist precum „demitologizarea” nu numai a creştinismului.

15. p. pentru a se integra unui sistem. p. în ciuda precarităţii şi caracterului lor disparat. 29 sq. 6 Idem. Omul nu-şi „creează” simbolurile. omul religios manifestă dorinţa de a trăi conform simbolului. asimilează şi structurează totalitatea simbolurilor. încetează să mai fie doar fragmente izolate. la fel de coerent. Bucureşti. Nostalgia originilor. simbolismul integrează şi articulează într-un sistem elemente comune şi relaţii eterogene sau izolate. La toate nivelurile de cultură. adică semne ale unei realităţi transcendente.OMUL RELIGIOS ÎN VIZIUNEA LUI MIRCEA ELIADE 347 dente. este anterior fiecăruia luat separat”5. Tratat de istoria religiilor. Ed.. 1994. Devenind simboluri. chiar dacă acesta a fost uitat. În ansamblul său. În viziunea lui Eliade. Bucureşti. Imagini şi . într-un cuvânt îl preced. prin participare şi integrare într-un simbol. Bucureşti. simbolul îşi descoperă importanţa în mod spontan. componentele-obiecte anulează limitele lor concrete. p. Toate miturile şi toate ritualurile de cult sunt. motiv pentru care ar putea fi numit şi homo 4 5 M. Imagini şi simboluri. 43. 7 Idem. prin urmare. Ed. logice în sensul că formează laolaltă „un sistem simbolic care. ci acestea îi sunt „date”. revelate. Orice simbolism este independent de faptul dacă este înţeles sau nu. articulată şi organizată într-un anume sistem. Sistemul simbolic precede. Humanitas. Eliade. 1994. Ed. în vreme ce simbolul apare în ipostaza de „limbaj” al vieţii prin excelenţă. Orice simbol religios reprezintă o creaţie spirituală logică. propria lor logică. Humanitas.. îşi realizează. dovadă fiind simbolurile preistorice a căror semnificaţie a fost pierdută de multă vreme pentru a fi apoi redescoperită6. Idem. el îşi conservă conţinutul. Humanitas.. într-un anumit sens. istoricul religiilor are acum şi aici posibilitatea de interpreta un simbol fără să mai fie nevoit să întrebe câţi dintre cei dinaintea sa şi la un anume moment istoric au înţeles toate semnificaţiile şi implicaţiile acelui simbol7. Pe de altă parte. p. Aşa încât. . 1992. Aceste componente. Simbolurile sunt o prelungire a descoperirii lui Dumnezeu şi prezintă dimensiuni ale realităţii inaccesibile experienţei obişnuite4. 410. statutul şi funcţionalitatea simbolului sunt autonome.

spune M. 10 Apud Cristian Bădiliţă. aptă să primească semnificaţiile faptelor respective”10. eram puţin jenat de latura fetişistă a cutărui sau cutărui gest şi mă gândeam că adevărata religie era mai întâi de toate reflecţie şi meditaţie.dr. de pildă. De fapt. prin simboluri lumea comunică cu noi. însăşi viaţa omenească lasă să se întrevadă că ea vine „din altă parte”. 1993. de foarte departe. Pentru o „hermeneutică creatoare” sau Reîntâlnirea cu Mircea Eliade. Bucureşti. Pentru a înţelege faptele religioase trebuie să avem un fel de credinţă în puterea lor revelatoare. formulează aceeaşi problemă în termeni filosofici: „Cred că această credinţă hermeneutică. Întâlnirea cu sacrul. de la Dumnezeu. Fireşte. I. nu e vorba de un limbaj utilitar şi obiectiv. Eliade8 simte nevoia de a trăi în conformitate cu simbolul. ceva mai fundamental”9. regăseşte un mod de a fi autentic. p. „Hermeneutica creatoare” a lui Eliade defineşte procesul de cunoaştere „iubitoare” a unui hermeneut care se transpune voluntar într-o stare de aşteptare umilă.]. Natale Spineto. de exemplu [. 9 8 . 1995. Eliade. Mefistofel şi Androginul. p.348 Prof. Ed. acolo a înţeles cu adevărat gestul unui ţăran român. Bucureşti. în: M. Humanitas. Această credinţă ne pune într-o stare de spirit specială.pr. ca orice Idem. Eliade a înţeles marea bogăţie a simbolului mai ales în urma experienţei acumulate în India. care îl protejează împotriva nihilismului istoricist. Idem. este foarte apropiată de ideea unei precomprehensiuni. redobândeşte o nouă dimensiune existenţială. ci „revelează ceva mai profund. 8-9. vol. fără a-l scoate totuşi din „istorie”. În măsura în care omul modern se regăseşte pe sine în simbolismul arhaic antropocosmic. Humanitas. Nicolae Achimescu symbolicus. „Descifrată” în lumina simbolurilor religioase. foarte prezentă în opera lui Ricoeur. unul dintre iscusiţii interpreţi ai gândirii lui Eliade. susţine Eliade. deoarece simbolul nu copiază realitatea obiectivă. pe care o găsim la Eliade. Omul. Ed.. 166. cu arhetipul. Jurnal. ni se revelează. când îngenunchează şi-şi face cruce în faţa unei icoane: „Înaintea şederii mele în India. 193 sq.. p. pentru ca în cele din urmă să primească revelaţia sensului autentic. După cum el însuşi mărturiseşte.

„nu mai pot fi considerate etape depăşite în evoluţia spiritului uman”.. am înţeles cât de mult subestimasem odinioară sensul existenţial al simbolului”11. în primul rând. 13 Ibidem. În momentul în care se dobândeşte capacitatea de descifrare a valorilor religioase şi morale ale omului. Ed. un adevărat istoric al religiilor are. Mircea Eliade şi redescoperirea sacrului. Întâlnirea cu sacrul. nu se lasă impresionat. de un fel de realizare. începând cu popoarele cele mai arhaice. cu alte cuvinte afirmarea omului desăvârşit din punct de vedere spiritual. 198 sq. p.OMUL RELIGIOS ÎN VIZIUNEA LUI MIRCEA ELIADE 349 creştin care se crede evoluat. de pildă. întrucât comportamentul religios reprezintă dintotdeauna „o permanenţă a conştiinţei umane”. camuflate în obiecte comune sau 11 12 M. de „anumite sisteme filosofice sau morale”. Eliade. aproape experimentală. . „Homo religiosus” În viziunea lui Eliade. Eliade nu se lasă nici pe departe impresionat de diferitele aspecte ale „geniului uman”. Religia sau religiile. 193. 2. ci ca fiinţă umană. Polirom. Omul religios apare în toate locurile şi timpurile. a lui Dumnezeu. Un spirit care creează şi lucrează atât în lumea aborigenilor din Australia. Iaşi. elementul esenţial al condiţiei umane”12. în primul rând. Din această perspectivă. Eliade este convins de faptul că principala vocaţie a omului de a fi în lume este aceea de a fi religios. dată fiind „perenitatea sacrului . 2000. dar nu ca specie biologică. Descoperind însă importanţa extraordinară a simbolismului pentru poporul indian. E vorba. a unităţii neamului omenesc. obligaţia de a cerceta ceea ce rezultă din întâlnirea omului cu sacrul – homo religiosus. cât şi în cea a ultimilor mistici şi teologi ai Occidentului creştin. e interesat mai degrabă de decriptarea sacrului care se ascunde în ele. adică de a trăi experienţa sacrului. de multiplele „creaţii ale artei occidentale sau orientale”. 21. p.. Disciplina istoriei religiilor descoperă omul în integritatea fiinţei sale. istoria religiilor valorizează o dimensiune spirituală care se continuă de-a lungul întregii istorii. p. subliniază Eliade13.. ca spirit.

Barbăneagră afirmă că prin Eliade a reuşit să înţeleagă cu adevărat semnificaţia omului religios şi importanţa supremă a sacrului. Lecturi (in)fidele. în: S. să exploreze structurile profunde ale omului şi relaţia sa cu Dumnezeu. p. Această dublă cunoaştere este fundamentală. Tofan (coord. dar şi în faţa acelor teologi care reduc religia doar la un fel de discuţie scolastică14. dar nici nu a acceptat pe deplin metodele utilizate de ştiinţele umaniste. pentru că face din el. Nicolae Achimescu evenimente cotidiene. P. L. ci un principiu indispensabil. S. în sensul că lumea de astăzi tinde tot mai mult să redescopere adevărata identitate a omului. Nu este o simplă dorinţă. p. Istoria. ca nimeni altul. 15 14 . o dată ce le descoperim. naturale sau teologice. 77. Lupu. Deschizându-se spre universul sacrului. omul religios din fiecare dintre noi. În viziunea sa. ibidem. e pe cale să se impună ca o realitate indiscutabilă. nu doar un om obişnuit.dr. în sensul că a reuşit.pr.350 Prof. „a prezenţei lui Dumnezeu în noi toţi. iar pe verticală. Eliade a contribuit consistent la extinderea acestui domeniu: pe orizontală. Galaţi. Ed. omul religios nu poate fi redescoperit decât prin interdisciplinaritate. pentru mine P. Un astfel de studiu trebuie să completeze şi să dea substanţă ştiinţelor umane. în sensul că a inclus tot ceea ce vizează istoria şi culturile umanităţii. 57. Mircea Eliade. Eliade nu a negat. dar şi lumea din care face parte.). „Omul total”. Guénon. Într-o mărturisire fără egal. Barbăneagră. aşa cum a făcut-o şi în cazul lui R. aşa cum sugerează Eliade. Dominus. la care face mereu aluzie Eliade. Optimismul tragic al lui Eliade. şi în faţa ateilor care devin preocupaţi de sacru. ba dimpotrivă se regăseşte în el sau cel puţin în preajma lui15. ci un om desăvârşit. „Această nouă imagine. viaţa devine pentru fiecare dintre noi infinit mai bogată. folosindu-se de imaginile şi simbolurile religioase. Datorită metodei folosite. Omul religios este omul care nu se poate detaşa niciodată de universul sacrului. sub ochii noştri. omul religios ajunge să se cunoască mai bine pe sine. în societate şi în întreaga lume creată”. o dată ce ne convingem că ele există acolo. dă dreptate lui Eliade. Teoria cunoaşterii faptului religios la Mircea Eliade. În demersul său spre homo religiosus.

Mircea Eliade şi redescoperirea sacrului. Bucureşti. 1996.. adică a sacrului . 3. Eliade s-a arătat mereu încrezător în faptul că. A fost mereu de părere că omul religios va renaşte printre ruinele unei societăţi contemporane. interpretând spusele acestuia. Optimismul tragic al lui Eliade.OMUL RELIGIOS ÎN VIZIUNEA LUI MIRCEA ELIADE 351 tulburătoare. această „reînviere a adevăratului om” să nu producă un nou început... el refuză nu doar creştinismul.. Pe de altă parte. fără ţel”. m-a obligat să regândesc totul . prin instituţionalizare. este omul care a început să refuze experienţa religioasă ca „posibilitate de cunoaştere”. „trăieşte într-o natură fără model. desacralizată. Ed. un început fără precedent. Reducţionismul şi desacralizarea omului modern Omul de astăzi. în raport cu vidul spiritual din societatea de astăzi. Nietzsche nu face altceva decât să creeze premisele pentru cele mai vii controverse pe fondul desacralizării lumii moderne. p. dacă omul religios va fi redescoperit. Barbăneagră. . căzând pradă unui nihilism anunţat cu mult mai devreme de Nietzsche. de experienţa şi mărturia Bisericii primare. prin ceea ce el numea „moartea lui Dumnezeu”. p. Heidegger şi Areopagitul. ibidem. Sugerând „moartea lui Dumnezeu” în conştiinţa lumii. p. spune Eliade17. Anastasia. în viziunea teologului şi filosofului creştin Christos Yannaras18. a racordării cu o Tradiţie multimilenară care avea drept idee principală faptul că sacrul nu reprezintă o descoperire a conştiinţei umane într-o anumită epocă a evoluţiei ei. să regândesc zona culturii moderne”16. fără Creator. 18 Christos Yannaras. Omul modern.. omul care refuză categoric „structurile mentale” şi „spirituale ale religiei”. ci „orice posibilitate a unei experienţe şi a unei gândiri mitologice sau religioase”. este imposibil ca. În acest context. 196. care va marca istoria următoarelor două secole.. susţine că lumea creştină occidentală s-a detaşat mult. Privind profund spre prezent şi viitor. Un alt filosof german. ci că făptura umană însăşi este rezultatul unei valori care o precede. un echivalent în fapt al crizei omului modern. 91. 36. susţine Eliade. în mare parte. 16 17 P. Heidegger.

Opoziţia sa faţă de modernitatea secularizată nu este una antipedagogică. 82. o invitaţie la conştientizarea caracterului iraţional al existenţei. în viziunea amândurora. p. chiar dacă nu toate. Nostalgia originilor. întrucât Eliade înţelege că atitudinea modernului este în cea mai mare parte motivată: el reacţionează în acest fel în faţa unei istorii care aproape că îl „sufocă”. Ed. 1995.pr. între multe altele. omul modern ar fi eşecul propriei ignoranţe şi autosuficienţe. fără o raportare precisă la veşnicia lui Dumnezeu. De aceea. Omul modern areligios îşi asumă o nouă stare existenţială. considerând că. pentru că istoria „nu-şi dezvăluie 19 20 Mircea Eliade. Sacrul şi profanul. afirmaţiile lui Nietzsche dintr-o perspectivă cu totul aparte. fără a-i mai putea da vreun sens. după „moartea Dumnezeului iudeo-creştin. Unui asemenea profil al omului modern secularizat. în sensul că. sensul istoriei constă în dezvăluirea sau surprinderea semnificaţiilor. Opera lui Eliade are. subminare chiar a normelor uzuale ale vieţii sociale. Eliade are tot timpul în vedere profilul unui astfel de om. Eliade îi propune omului modern o filosofie a istoriei care să-l ajute să depăşească neputinţa de a da sens istoriei. omul L-a ucis pe Dumnezeu şi. Humanitas. şi un caracter „profetic”. . Mircea Eliade înţelege. Nicolae Achimescu „proclamarea morţii lui Dumnezeu”. acceptă relativitatea realităţii şi chiar se îndoieşte uneori de sensul existenţei. p.dr. Această lume desacralizată şi absolut imanentă este lumea unei istorii finite. în sensul celor spuse de Nietzsche.. recunoscându-se doar ca subiect şi agent al istoriei şi refuzând orice chemare la transcendenţă”20. spre Dumnezeu. Eliade se apropie de Heidegger. Idem. 176 sq. Eliade îi propune exact contrariul: întoarcerea spre sacru. prin înţelegerea sacralităţii universului. el este obligat să trăiască exclusiv în istorie”19. acest deicid. respectiv acela de a revela omului modern secularizat modul religios de a fi în lume. „Ca fiinţă istorică.. înseamnă negarea temeiurilor principale ale conştiinţei în sine a oricărui „european”. Privit din această perspectivă. afirmând că „omul areligios respinge transcendenţa. omul e obligat să trăiască singur într-o lume radical desacralizată”. însă. după . În viziunea lui Eliade. Bucureşti.352 Prof. Atitudinea omului modern izvorăşte dintr-o filosofie a istoriei.

. ci este permanent prezent şi activ. Cluj-Napoca. au modificat-o sau au respins-o. teatru) sau lectură. Meslin. aşa încât „noutatea lumii moderne se traduce prin revalorizarea la nivel profan a vechilor valori sacre”23. instituţiile sociale. adânc impregnat în conştiinţa omului. ne oferă mediul de a regăsi de această dată în plan psihologic. n-a dispărut. devenind ceea ce sunt acum: valori culturale profane”22. Sacrul şi profanul. vise şi mistere. are o funcţie eminamente religioasă. în: Eseuri. Din păcate. în viziunea lui Eliade. literatura. miturile supravieţuiesc în lumea modernă. este vorba de teama sa faţă de timpul istoric. Ed. sacrul. p. Mituri. Hermeneutica lui Mircea Eliade. 226 sq. 22 23 M. În analiza sa. Bucureşti. p. 56. uzat şi desacralizat24. Cu alte cuvinte. absolut indispensabil de altfel. Idem. tehnologie. p. în mod tacit. 1993. 24 Cf. Eliade ajunge la concluzia că orice mit nu dispare completamente din conştiinţa omului. întreaga istorie fiind doar o formă de desacralizare crescândă a omului25. subliniază Eliade. p. idem. Eliade. p. ar 21 A. distincţia făcută de omul arhaic odinioară între timpul sacru primordial şi timpul profan. într-o percepţie materialistă. progresul civilizaţiei umane. 1980. pentru că asemenea cinematografului şi teatrului. Eliade este de părere că apropierea de istorie. care „nu pot fi corect înţelese dacă nu li se cunoaşte matricea religioasă originară pe care ele au criticat-o.OMUL RELIGIOS ÎN VIZIUNEA LUI MIRCEA ELIADE 353 sensul ultim decât la sfârşitul său. Humanitas. dar într-o formă camuflată. de dorinţa şi încercarea sa de a anihila omogenitatea acestui timp prin spectacol (cinematograf. sensul adevărat al istoriei rămâne doar cel eshatologic”21. 67. În dialectica sa cu filosofia materialistă despre lume şi om. religiosul. 131. El este prezent inclusiv în creaţiile. În lumea de azi. Ed. Dacia. arte absolut secularizate. ci doar îşi schimbă şi îşi camuflează într-o anume formă funcţiile. Ştiinţa religiilor. Marino. a fost însoţit de regresul comportamentului religios al omului. dar într-o formă laicizată şi laicizantă. 26. Acest aspect devine şi mai evident atunci când analizăm atitudinea omului de astăzi faţă de timp. Nostalgia originilor. idei morale. 25 M.

Religiile care s-au raportat la istorie din perspectiva transistoricităţii. adică prin acea activitate a imaginarului care îl plasează în centru pe om. . crizele şi angoasele sale se ancorează deopotrivă în lipsa sa de credinţă26.dr. în măsura în care generaţiei noastre. 26 27 M. Optimismul tragic al lui Eliade. ar declanşa într-o generaţie. dar nu mai poate da seama de pierderea capacităţii omului modern de a da sens. de a investi cu o anume semnificaţie. continuă Eliade. în care încercăm să ne realizăm doar prin cultură. p. subliniază Eliade. 85. două înnebunirea oamenilor şi surparea ei. 28 Ibidem. nu-i mai este îngăduită o altă cale spre împlinire. sunt creştinismul şi iudaismul. Apud P. vise şi mistere. în sensul asimilării perspectivelor oferite de cultură şi convertirii lor într-un alt cod. Barbăneagră. Eliade. nu ne rămâne decât să apelăm la cultură şi să încercăm să obţinem cât mai mult prin ea. dar cred că se îndreaptă spre el”27. în: Eseuri. a reuşit să priceapă acolo limitele culturii şi necesitatea omului religios şi valorile sale28. Mituri. imaginarul nostru nu poate depăşi limitele culturii. ea se alienează treptat-treptat până la a se sinucide. prin raportarea ei la Dumnezeu. Este şi motivul pentru care Eliade a devenit unul dintre cei mai mari gânditori tradiţionalişti contemporani. p. În măsură ce o societate îl uită pe Dumnezeu. întrucât Eliade are convingerea că orice concepţie istoricistă trebuie depăşită prin valorizarea religioasă „transistorică a lumii”. p. a căror categorie fundamentală în comportamentul religios este credinţa. Fiind îmbibat el însuşi de cultura occidentală. În India. ci nu pe Dumnezeu. Nicolae Achimescu putea justifica ideea de progres. ajungând chiar până la deculturalizare. Trăim într-o societate. specific viziunii spiritual-religioase. Pe aceeaşi linie. Lipsit de Dumnezeu. în viziunea lui Eliade.pr. Eliade a trăit realmente deculturalizarea la cel mai înalt nivel.354 Prof. 158. Aşa cum afirmă Eliade. 84 sq. el susţine că omul modern. Dar. „dacă cineva ar realiza o asemenea societate. Cât mai mult. Noi trăim într-o societate care nu a atins încă acest punct critic. ibidem.

88. pe două proiecte majore: pe de o parte.. într-un eşec lamentabil. atunci când a intrat în conflict cu intelectualii Occidentului şi cu Biserica. prin procese pur biologice. asemenea unui adevărat „demiurg” al culturii. Ibidem. . lumea contemporană lui. occidentale. Eliade continuă să rămână optimist. Eliade a rămas pe poziţii. prin importanta descoperire a rolului inconştientului. omul poate şi trebuie să rămână pe mai departe religios. fiind opera maeştrilor reducţionismului. 86. rezultat al deculturalizării cunoscute în India. El consideră că. . ca şi toate celelalte creaţii spirituale şi culturale ale umanităţii. Eliade ne oferă şi explicaţia: orice tip de reducţionism în calea omului religios se va transforma. o lume la urma urmei reducţionistă. mai devreme sau mai târziu. în ciuda circumstanţelor actuale. Având acest crez. 31 Mircea Eliade şi redescoperirea sacrului. iar pe de altă parte.OMUL RELIGIOS ÎN VIZIUNEA LUI MIRCEA ELIADE 355 Revenind din India în România şi mai apoi în Europa. pentru a încerca să o salveze. p. p. unic. Nimeni n-a reuşit mai mult decât el să desţelenească spaţiul culturii contemporane şi să dea vigoare marilor tradiţii religioase atât de copleşite de urmările „secolului luminilor”30. în răzvrătirea sa împotriva lumii. Într-o lume desacralizată şi devalorizată religios. într-un anume fel.. în cetate. Această acţiune îl face pe Eliade să fie. care prin marile sale descoperiri. marele Nietzsche. derivă din dezastrele provocate de reducţionism”. a propus . a plecat la Cairo şi s-a convertit la islam. dar mai ales Freud. 29 30 Ibidem. p. considerându-se un neînţeles. mai precis sexuale”31. Eliade se va axa.. „Această ultimă creaţie a gândirii .. care şi el. Este vorba de „Karl Marx. va contribui la rememorizarea culturii europene din perspectiva tradiţiei. Dacă R.. rituale şi mitice29. a încercat să explice creaţiile religioase. care reduce întreaga cultură şi toate activităţile creatoare sau spirituale ale omului la nişte legi economice. adică din perspectiva gândirii simbolice. în care secularizarea e evidentă.. 196 sq. Guénon. va recurge la o rememorizare fundamentală a tradiţiei religioase indiene. «teologia morţii lui Dumnezeu».

p. ca marxismul şi interpretarea materialistă a istoriei să fi fost pentru om „cea de pe urmă încercare la care a fost supus. întrucât a „fecundat” modul de gândire al fiecăruia. Eliade afirmă că „a gândi ca un istoricist. Eu mă străduiesc să înţeleg. a deschis un orizont cu mult mai larg al preocupărilor şi a contribuit decisiv la „spargerea acoperişului” raţionalismelor înguste şi a pozitivismelor reducţioniste. Profilul creştin al lui Eliade Eliade nu a fost niciodată un simplu „savant” neutral. o încercare . Întâlnirea cu sacrul. fără să adopte vreuna. M. adică „a dispărea ca om”. spectator critic şi detaşat în lungul său periplu prin istoria religiilor. 4.dr.. dar nu ca un orientalist sau indianist”33. p. Răspunzând acestor provocări. în: M. aflat de atâtea ori în istorie atât de aproape de pierzanie”32. Eliade. Eliade răspunde că e doar o aparenţă: „ . 128. Eliade. Nicolae Achimescu Pornind de la aceste consideraţii.. p.. El nu crede că aş fi un om religios . opera lui Eliade a exercitat o influenţă deosebită asupra unui număr mare de gânditori creştini. Emil Cioran îl acuza pe Eliade că ar pune toate credinţele religioase pe acelaşi plan. tocmai pentru că eu mă interesez de toate posibilităţile experienţei religioase. Eliade şi teologia creştină. extraordinar de benefică pentru numeroşi intelectuali. ca un freudian sau ca un marxist” nu înseamnă altceva decât a renunţa la vocaţia primordială a omului. 48... 34 J. spune Eliade. A fost.. M. ... În opinia lui J.. M. în acelaşi timp. Această influenţă exercitată asupra multor gânditori a condus la crearea unui climat intelectual extrem de favorabil în vederea valorizării domeniului spiritual şi religios. la posibila renaştere a unei spiritualităţi ce constituie „aluatul” din care poate creşte mai uşor credinţa. Velasco34. E posibil.. 197. . 32 33 Ibidem. Întâlnirea cu sacrul.pr. care riscă să-l piardă pe om.. Velasco. Cred că Cioran n-a înţeles niciodată că a iubi şi a te stărui să înţelegi alte religii n-are de-a face cu propria mea experienţă. M..356 Prof.

care e de fapt un fel de „liturghie cosmică”36. Ţăranul crede că „lumea e bună”. 198. este şi „un act dacă nu religios. p. teologia creştină contaminată excesiv de raţionalismul modern. . Acest fapt a permis teologiei să-şi recupereze dimensiunea de cunoaştere religioasă. a devenit mai sensibilă la condiţia religioasă a creştinismului. o nouă perspectivă a 35 36 Ibidem. Întrând în dialectică cu teologii creştini ai ultimelor două secole. Ca şi de Chardin. Orice act ştiinţific sau tehnologic. obiceiuri. în sensul că doar creştinismul a avut capacitatea şi înţelepciunea de a asimila şi încreştina tradiţii. cunoaştere pe care. Eliade afirmă că teologul catolic a ajuns la aceste concluzii prin descoperirea cosmogenezei. pentru că nu au încercat să dea ştiinţelor sensul pe care-l au”. în vreme ce el prin „înţelegerea religiilor cosmice”. că a redevenit aşa prin întruparea. p. 37 M. 132. iată evanghelia şi misiunea mea”35. Eliade susţine că însuşi optimismul său îşi are temeiul în această atitudine care nu poate fi ignorată. în rândul cărora include şi creştinismul rural din Europa răsăriteană. cel puţin conform unui simbolism de origine creştină”37.. moartea şi învierea Mântuitorului.. Ibidem. cele mai naturaliste. Eliade vorbeşte de un „creştinism cosmic”.OMUL RELIGIOS ÎN VIZIUNEA LUI MIRCEA ELIADE 357 Pe de altă parte. Redescoperirea omului religios din fiecare dintre noi reprezintă. creştini aparţinând acelui „creştinism cosmic” de mult dispărut în Occident. Eliade redescoperă în percepţia filosofului catolic un optimism similar aceluia al ţăranilor creştini români. Într-o pagină din Jurnalul său. cele mai păgâne. dar şi „limbajul simbolic al păgânismului”. în bună parte. mai atentă la dimensiunea sacră a realităţii. în inima realităţilor care au reputaţia de a fi cele mai periculoase. în viziunea lui Eliade. o pierduse. spune el. Eliade le reproşează că nu au fost „la înălţimea misiunii lor. datorită lui Eliade şi a altora. Eliade îl citează pe teologul şi filosoful catolic Teilhard de Chardin: „Să-L aduc pe Hristos . Comparându-se cu Teilhard de Chardin. Eliade şi redescoperirea sacrului.

Există o progresie. 245.pr. vise şi mistere. Hermeneutica lui M. Mituri. El consemnează. „dacă Dumnezeu nu există. 40 Idem. Nicolae Achimescu umanităţii. De aceea. totuşi. biruind-o şi anulându-i teroarea şi blestemul”41. crede Eliade. în: Eseuri. totul este cenuşă”38. Eliade. „teofania” sau descoperirea „totală” a lui Dumnezeu39. aşa cum afirmă el. faptul că desăvârşirea spirituală a omului se poate realiza în lumea aceasta. pentru Eliade. pentru că. Eliade crede că există un început şi un sfârşit al istoriei religioase a umanităţii. p. în: Eseuri. Mituri. Eliade apreciază că religia creştină face din evenimentul istoric propriu-zis mediul care revelează maximum de transistoricitate. a hierofaniilor în istoria religioasă a omenirii. Dumnezeu nu doar intervine. 42 M. Ştiinţifică. iar istoria poate fi transfigurată42.358 Prof. p. II. Eliade. lăsându-şi amprenta propriei voinţe asupra ei. vol. vise şi mistere. Eliade completează această concepţie. respectiv ideea morţii şi învierii lui Hristos în istorie. extazul mistic al sfinţilor creştini nu este altceva decât o „reîntoarcere în Paradis”. Marino. mediul care transcende istoria în sine. existenţa istorică a lui Iisus Hristos reprezintă „hierofania supremă”. M. 329 sq. în istorie. 10. 257. Ed. p. Într-un alt loc. într-o fiinţă istorică. 39 38 . de descoperire deplină şi definitivă a lui Dumnezeu. Eliade afirmă că „Iisus a pătimit în istorie şi din cauza istoriei. p. 43 Idem. Eliade. Referindu-se la esenţa mesajului creştinismului. Interpretând semnificaţia întrupării lui Hristos. parusia. în om. dar „venirea lui Hristos marchează ultima şi cea mai înaltă manifestare a sacralităţii în lume”40. dar a înviat împotriva ei. ci coboară El însuşi în istorie. 41 Apud A. ca în iudaism. ideea aceasta clarificându-se în funcţie de conceptul de „hierofanie supremă”. prin transfigurarea şi depăşirea istoriei43.dr. Bucureşti. În această viziune. Imagini şi simboluri. adăugând evenimentul care va avea loc la sfârşitul istoriei. p. Ibidem. 175 sq. Istoria credinţelor şi ideilor religioase.

viaţa lui însuşi. mai 1998. 46 Apud Mitropolit Nicolae Corneanu. care nu poate fi redusă nicidecum doar la lucrările sale fundamentale de istoria religiilor.OMUL RELIGIOS ÎN VIZIUNEA LUI MIRCEA ELIADE 359 „Paradoxul creştinismului” este că. Iaşi. rămâne tot în istorie44. Pentru a-l înţelege pe Eliade în toată complexitatea sa. 146. Cristinel Eliade. căci el trăia în ultimii ani ca un monah oriental. a schimbat spiritual o mare parte a lumii”45. Erudiţia sa era fabuloasă. ale civilizaţiilor şi culturilor umane. memorii. Eliadiana. prin aceasta. a ţinut să sublinieze: „Cel ce a trecut prin toate doctrinele credinţelor şi religiilor. soţia sa. 1-2. Ed. aşa cum subliniază unul dintre cei foarte apropiaţi47. 9. el ne-a lăsat multe articole. 1992. trebuie să-i cercetăm întreaga operă. e dovada că Eliade a voit să se vadă clar adeziunea sa sufletească la creştinismul ancestral. enormă: ştia totul despre religii. [. filosofic şi existenţial. Pe de alt parte. Făcând referire la mult discutata „credinţă” sau „necredinţă” a lui Eliade în valorile religioase creştine despre care a scris. Întrebată în legătură cu poziţia lui Eliade faţă de creştinism. consolat de forţa creştinismului”46. în acelaşi timp. în afară de acestea.] A creat credincioşi şi. Pasiunea de cercetător. pentru că a fost silit să se autosegmenteze.b. Cr.. dacă trecutul istoric este abolit prin mântuire. întrucât. toate exprimând deopotrivă crezul său religios. La fel de importantă este. e greu de pătruns în universul interior spiritual al lui Eliade. 99. Ionesco afirmă: „Mă aflam la New York când am aflat vestea morţii lui Mircea Eliade.. Ed. devotat lucrurilor spirituale.: icoane şi cucifix). Humanitas. nuvele şi romane. aşa cum l-au cunoscut cei din jurul său. deşi transfigurat. Barbăneagră. p. încât niciodată n-am ştiut dacă era cu adevărat credincios sau nu. prezentul. Bădiliţă. Eliade credinciosul. El a murit ca un creştin adevărat. Împotriva deznădejdilor. Bucureşti. p. 47 P. în: Jurnalul literar. avea termenii necesari de comparaţie şi dacă acum găsiţi ce vedeţi pe pereţii acestei case (n. datorită împrejurărilor. 1997. Dar a adus lui Dumnezeu servicii incalculabile. celebrul dramaturg E. comentarii. Era de o asemenea discreţie. aşa cum era el viu în familia sa din Bucureşti. ibidem. Optimismul tragic al lui Eliade. între două Idem. nr. p. Polirom. 45 44 .

Barbăneagră. pentru că Dumnezeu a vrut ca el să fie istoric şi filosof al religiilor. „El personal. pornind din Bucureştiul natal şi trecând prin Calcutta. P. În loc de concluzii Biografia şi bibliografia lui Eliade sunt şi vor rămâne copleşitoare pentru posteritate. afirmă acelaşi P.360 Prof. Ibidem. prin care va rămâne pentru totdeauna în istorie: Enciclopedia religiilor. misionarism creştin-ortodox. remarca „aerul duhovnicesc al figurii lui Eliade” şi „înţelepciunea duhovnicească a cuvintelor rostite de el”. încerca să se obiectiviveze pe cât posibil. Lisabona. Nicolae Achimescu atitudini. Asta l-ar fi împiedicat să înţeleagă complexitatea faptului religios la scară planetară. ca nimeni altul.pr. Este 48 49 Ibidem. . Nu se ruga decât în spiritul religiei ortodoxe. Cu siguranţă. p. „Aproape că am simţit o asemănare între figura lui Eliade. Cristian Bădiliţă remarca faptul că modelul existenţial pentru marele istoric al religiilor era omul religios. Dar. se continuă din primăvara lui 1986 în labirintul veşniciei timpului. Barbăneagră face referire chiar la o anume „înţelepciune monahală” care îl caracteriza pe Eliade. dacă n-ar fi avut parte de experienţa şi cunoştinţele acumulate pe acest lung parcurs. considera că nu-şi putea permite să abordeze celelalte religii în funcţie de religia lui şi să facă. 88 sq. astfel. spiritual şi religios. şi figura părintelui Stăniloae”48. Londra. Într-un interviu realizat cu P. n-ar fi reuşit să realizeze niciodată acea lucrare unică şi irepetabilă. Paris şi Chicago. ale cărui semnificaţii profunde s-a străduit să le descifreze. pe marginea filmului realizat de acesta despre M. Şi tot la fel. era profund creştin-ortodox. „Îl simţeai tot timpul stăpânit de acest imens har al uitării de sine”49. Lungul său periplu fizic. de-a lungul vieţii.dr. 5. intelectual. iar atunci când se afla în compania altora „ieşea întotdeauna ultimul”. mai ales din ultimele scene. Dar Eliade era în adâncul fiinţei lui profund român şi creştin-ortodox”. Barbăneagră. Eliade. Ca profesor de istoria religiilor. Nu obişnuia să vorbească niciodată despre el însuşi.

dar şi a culturilor şi civilizaţiilor. ţara cu una dintre cele mai vechi memorii sacre din lume. La o sută de ani de la naşterea sa. în funcţie de viziunea lui Eliade. această lucrare monumentală coordonată de el ar putea deveni. scădere.OMUL RELIGIOS ÎN VIZIUNEA LUI MIRCEA ELIADE 361 vorba de 18 volume la care au participat 1400 de specialişti sub conducerea sa. Eliade va rămâne pentru multă vreme de aici înainte. La fel cum în matematică nu poţi opera fără a cunoaşte operaţiile elementare de adunare. întrebarea ce consecinţe ar fi putut avea reîntoarcea sa în propria ţară. adică dimensiunea sacrului. înmulţire şi împărţire. factorul esenţial prin care lumea s-ar reînnoda cu trecutul ei.] Ar fi existat posibilitatea unei interpretări.. După ce făcuse ocolul lumii. 50 Ibidem. Eliade va rămâne. o mare nenorocire sau catastrofă s-ar bate cândva asupra omenirii. p. între altele. este indiscutabil că „s-ar fi recunoscut în tradiţia unei ţări care era a lui şi pe care o purtase continuu în adâncul minţii şi sufletului. [. un „instrument” fără care nu se va putea opera niciodată în istoria religiilor. ne consolăm cu faptul că M. Dacă. desigur. . ne punem. mai mult decât atât. după ce a trăit cea mai mare parte a vieţii sale în exil. Eliade. din nefericire. tot la fel în lumea universului religios atât de bogat nu poţi opera fără M. Oricum. a reuşit acest lucru într-un moment în care această valenţă sacră este poate mai ameninţată ca oricând să dispară.. cu certitudine. dacă nu pentru totdeauna. 102. dacă ar fi trăit şi după 1989. a memoriei indo-europene aşa cum ea a supravieţuit miraculos în România”50. în încercarea de a rememora tot ceea ce este mai important şi mai reprezentativ în istoria şi fiinţa omenirii. una dintre soluţiile-cheie la care va trebui să se apeleze în decriptarea marii ecuaţii a fenomenului religios în ansamblul său.

. Nicolae Achimescu The Religious Human Being in Mircea Eliade’s Work Abstract: The work of Mircea Eliade represents an apology of the religious dimension of the human nature correlating it with the cultural dimension. Another important aspect underlined by Eliade is the religious behaviour as a distinct feature of the human conscience and the human’s condition of “homo religiosus”. social dimension etc. Although he studied a multitude of religions and believes Eliade remained a Christian Orthodox. He also noticed the reductionism and the desacralization of the contemporary man.362 Prof. of the human being. Eliade showed us that the symbolic aspect of the reason must not be ignored because symbolism brings forward the double dimension of the human being: his opening toward God and his human condition.pr.dr.

importanţa sa în viaţa religioasă a acestuia şi a hinduismului în ansamblul său. prin înlăturarea elementelor considerate inumane şi nedemne de una dintre cele mai mari religii ale lumii. cadrele tradiţionale. toate acestea pot fi îndeplinite numai în cadrul familiei. pe de altă parte emanciparea. umanitatea. Iulian Damian Aflată cu preponderenţă în spaţiul religiosului. vol. zeii. 18. O familie L. încercând reliefarea sacralităţii acesteia pentru credinciosul hindus. 1. care fac obiectul emancipării acestei instituţii. familia hindusă se află la o răscruce de drumuri: pe de o parte. după ce timp de veacuri a rezistat tuturor provocărilor şi a rămas neschimbată tocmai pentru că funcţionarea sa se reglementa după norme şi principii religioase imuabile. Rolul şi importanţa familiei hinduse În acest complex sistem socio-religios care este hinduismul. precum şi unele dintre aspectele cele mai controversate. care o individualizează în peisajul religios şi socio-antropologic contemporan. familia hindusă tradiţională se prezintă în primul rând ca o instituţie eminamente religioasă. 1. strămoşii. „Families in India: Beliefs and Realities”. cu o structură ce poate fi evaluată ca exotică în comparaţie cu familia occidentală şi cu roluri ale membrilor săi care unui ne-hindus îi pot părea injuste. familia este departe de a fi doar „celula de bază a societăţii”. 1995. Mullatti. vom insista asupra aspectelor definitorii şi originale ale familiei hinduse tradiţionale.drd. Venerarea strămoşilor. În cele ce urmează. reglementate de dharma familiei. naşterea unui fiu şi transferarea tradiţiilor socio-religioase generaţiei următoare. toţi aşteaptă slujire din partea familiei. nr.1 Din perspectivă hindusă. în Journal of Comparative Family Studies. înţelepţii. 1 .Tradiţie şi emancipare în familia hindusă Prep. p. În prezent. elementele cosmice. 26. al sacrului – cu menţiunea că distincţia sacru-profan poate fi operată în cazul hinduismului numai cu mari rezerve –.

Anderson (ed. familia devine o instituţie extrem de importantă în ordinea socială. dar şi pentru toate formele de viaţă: de deasupra. din jur şi de dedesubt.a. p. două din cele patru obligaţii sau scopuri supreme ale vieţii fiecărui bărbat hindus. 80-82) 3. Panjabi. cât şi āṣrama îşi datorează K. aceştia sunt legaţi unul de altul prin legături din trecut şi vor rămâne legaţi la nesfârşit. p. ca o neglijare a dharmei. aducerea de ofrande de unt topit pentru zei. f. 4 K.4 Mai mult... St. ca ofrandă pentru oameni (III. op. spiritelor şi oamenilor. strămoşilor.). Prin aceste cinci obligaţii pe care le are de îndeplinit. Astfel. Professors World Peace Academy. Strains of the Present”. ca o nesocotire a zeilor. în: G. Ganesh&Co. iar într-o viaţă viitoare va trebui să răspundă pentru toate.364 Prep. trad.drd. Manu Dharma Śāstra: A Sociological and Historical Study. oferirea de hrană animalelor. Bucureşti. căci atât varṇa (castele).5 Acest stadiu reprezintă singura oportunitate de a înapoia ceea ce credinciosul hindus a luat deja şi va lua de la societate. Editura Antet. Motwani. dorinţele şi plăcerile). 2 . de Victor Popescu. iar parcursul spre eliberare (mokṣa) prin urmarea celor patru stadii ale vieţii (āṣrama) presupune trecerea obligatorie prin stadiul de familist (grihastha). de Irineu Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. pot fi atinse numai în cadrul şi prin intermediul familiei. ospitalitatea faţă de străini şi milostenia faţă de învăţăcei (brahmacārin). 244. The Family în Global Transition. cf. 69-72. Iulian Damian care îşi cunoaşte dharma ar trebui să-şi împlinească obligaţia faţă de toţi. trad. 1958. f.L. familia este ceva mai mult decât un loc de întâlnire întâmplătoare a destinelor mai multor oameni.l. 3 Trimiterile la Manavadharma-śāstra se fac la ediţia în limba română: Manavadharma-sastra sau Cartea legii lui Manu. „The Hindu Family: Constraints of the Past. India clasică. ca ofrandă pentru spirite. Motwani. Prin intermediul familiei. Madras. 5 S. în viitor. libaţiunile pentru strămoşi. p. iar celui care le neglijează îi vor fi socotite ca datorii neplătite.2 Manu defineşte cinci datorii sacre sau sacrificii care trebuie îndeplinite în spaţiul familial: studierea Vedelor – ca obligaţie faţă de Brahma. Paul. înţelepţi şi rasa umană – . ca o periclitare a ordinii cosmice. bolnavilor. cit. În îndeplinirea acestor îndatoriri stă puterea şi solidaritatea familiei. 122. 1997. 213. nevoiaşilor. M. Editura All. p. artha (bunăstarea) şi kāma (viaţa artistică şi culturală. Angot. 2002. 122.

. Căsătoria – fundament al sacralităţii şi continuităţii familiei hinduse Sacralitatea familiei hinduse şi continuitatea acesteia de-a lungul mileniilor sunt conferite de căsătorie şi de naşterea de fii. le unifică şi face să funcţioneze acest sistem unitar care se numeşte hinduism. New York. 1999. Pe lângă aceste criterii. vârsta. marcată de varṇa. Whiting (ed. funcţionează şi o serie de restricţii sau condiţii de ordin K. p. nu trebuie aleasă o soţie din familiile care neglijează dharma şi nu au dat naştere la băieţi. Wiley. p. cf. op.1. āṣrama. Studies of Child Rearing. însă. J.7 În ceea ce priveşte alegerea soţiei. Însă aspiraţiile de acest gen sunt în funcţie de zestrea pe care familia o poate oferi şi. realizarea unei căsătorii nu îi implică doar pe miri. Pentru familia unei fete. şi mokṣa. 7 6 . dincolo de faptul că legitimează şi face unirea celor doi tineri sfântă şi de nedespărţit. Hitchcock. în: B. în principiu au rămas valabile reglementările lui Manu (III. Hinduism.). Aranjarea unui mariaj reuşit Poate pentru că tânărul sau tânăra nu au maturitatea sau experienţa necesară în îndeplinirea unei sarcini atât de importante. India”. potenţialul economic. atât în calitate de soţie. 119-120. 2. ci întreaga familie unită. „The Rājpūts of Khalapur. fiind „firul roşu” care le parcurge. Routledge. alegerea unui mire potrivit este influenţată de numeroşi factori: reputaţia acestuia. O parte din aceste criterii privesc familia viitoarei mirese. 2. London. 1963. de convingerea că fata va fi îngrijită cum se cuvine. leagă şi cele două familii – cea a mirelui şi cea a miresei – cu o legătură la fel de puternică precum cea de sânge.T. cit. C. cel mai frecvent respectarea tradiţiilor şi interesul comun fiind cele care primează. Motwani.TRADIŢIE ŞI EMANCIPARE ÎN FAMILIA HINDUSĂ 365 existenţa familiei. 263. educaţia. Shattuck. dar şi dacă va rămâne văduvă.6 Putem afirma că familia este cea care realizează legătura dintre svadharma (dharma personală). L. Six Cultures. Minturn. Astfel. de alegerea viitorului/viitoarei nurori sau ginere şi de căsătoria tinerilor se ocupă aproape întotdeauna familia. 6-13). aspectul fizic. sănătatea.B. 82. indiferent de bogăţia şi respectabilitatea acesteia. Dar căsătoria. pp. cel mai important.

Westport. 82. zvelt. regula generală fiind ca familia miresei să meargă la cea a viitorului ginere. fiind de preferat pentru un hindus dintr-o castă superioară să-şi căsătorească fiica cu un bărbat care mai are şi alte soţii. London. 1963. cf. p. apud G. în: L. dacă ambele familii consideră că sunt îndeplinite criteriile.drd. Between Sex and Power: Family in the World. „India”. unde se stabilesc mai pe larg detaliile de natură financiară. le este interzis tinerilor din aceeaşi comunitate rurală să se căsătorească. Shattuck. Women. Hindu Social Organization: A Study in Socio-Psychological and Ideological Foundations. 18 aprilie 1999. 134.78 m şi 67 kg. Bombay. a brahmanului din comunitate sau prin intermediul anunţurilor matrimoniale din presă şi a site-urilor internet specializate. Loeb Adler (ed. frumoasă şi fermecătoare pentru un tânăr informatician programator specializat în Microsoft MCA. ci de ceilalţi membri ai familiei. Prabhu. Căutăm o mireasă zveltă. atât maternă. chipeş şi atrăgător. mergând până la al şaselea grad de rudenie. 1. clanul este asociat satului. op. Work and Property in North-West India. 109. Deka.). condiţiile şi pretenţiile necomunicate de brahman sau de cel care a intermediat contactul dintre cele două familii. decât cu unul dintr-o castă inferioară.” Hindustan Times. p. 11 C. 2004. International Handbook on Gender Roles. 99% dintre aceste anunţuri erau de fapt liste cu oferte şi cereri de valori socioprofesionale. 155.10 Odată stabilite primele contacte. se întâlnesc. statut profesional sau venit. 1993. Consideraţi fraţi prin apartenenţa la acelaşi clan. Această ultimă condiţie este esenţială. cât şi paternă. p. Postarea de anunţuri la rubricile de matrimoniale din ziarele indiene sau pe internet nu se face aproape niciodată de către tinerii care doresc să se căsătorească. 1900-2000. Mireasa trebuie să fie din casta Arora sau Khatri. P. 9 U. Routledge. apud N. Sharma.11 În India rurală de astăzi.. Iulian Damian general: viitoarea soţie să fie dintr-un alt clan (gotra)8. 10 Un anunţ matrimonial sună astfel: „Arora [casta].H. New York. Tavistock. şi să fie din aceeaşi castă. majoritatea textelor fiind scrise la persoana a treia. Contact: … Tatăl deţine firma … Băiatul este director la firma tatălui său. 1980. numărul din 18 aprilie 1999.366 Prep. doar două erau scrise la persoana întâi şi tot numai două nu făceau nici o referire la familie. să nu existe legătură de sânge între cei doi. Popular Prakashan. Therborn. de 25 de ani. Göran Therborn remarca faptul că din 1600 de anunţuri matrimoniale din Hindustan Times. Greenwood Press. p. după care se pot întâlni şi tinerii. 8 .9 Găsirea unui mire sau mirese se face de obicei prin intermediul cumnaţilor sau cumnatelor din familie. cit.

cf.Dar fiicei ce i se va întâmpla? . La ce vârstă aţi căsători-o? . Harcourt Brace and Company. în prezent. New York. Nu voi săvârşi niciodată acest păcat. tradiţia hindusă statornicea căsătoria foarte timpurie a fetelor.Şi veţi putea face asta? . iar 2.000 aveau sub cinci ani.500. 1927. unde trebuie să o abandonez. Panjabi. se înregistrează o medie de 18. sub ameninţarea blestemului. Nici un bărbat din casta mea nu-mi va lua pe umeri trupul. 46.000. datorită restricţiilor legislative (Legile familiei din 1956 stabilesc vârsta minimă pentru căsătorie la 15 ani pentru fete şi 18 ani pentru băieţi).Şi dacă nu. Katherine Mayo intervieva un brahman emancipat.După legea noastră. În ceea ce priveşte vârsta miresei. pentru motivul că nu voi avea ocazia. nu-mi va mai da apă să beau şi nu mă va mai primi la ceremonii. dar cu siguranţă ar trebui să o căsătoresc înainte să împlinească nouă ani. când s-a interzis căsătoria copiilor..Să presupunem că aveţi o fiică. op. vârsta la care fetele sunt măritate a crescut vertiginos. pp.La cinci ani.Nu. p. iar dintre acestea.3 În 1926.13 Dacă în 1930. îmbrăcat în haine europene şi cu o engleză excelentă. Iar pedeapsa din viaţa viitoare va fi şi mai grea.. Nici un hindus nu-i va putea da mâncare sau o va apăra de animalele sălbatice. cit. Nimeni nu-şi va mai căsători fiica cu fiul meu. încât să fiu nevoit să-i suport consecinţele.000 de fete (jumătate din numărul total) erau căsătorite înainte de a împlini 15 ani. 8. 68-69. 13 Ibidem. la şapte ani. Vârsta şi dota miresei În privinţa realizării unei căsătorii. S. care sunt consecinţele şi cine le suportă? .” K. 12 . Mother India. încât se mergea până acolo încât aceasta este căsătorită „înainte de a realiza că este femeie”.2. . Această practică aparent inexplicabilă pentru un occidental avea însă o justificare foarte precisă: preţuirea statutului de śudha (feciorie) al unei fete era atât de mare. Mayo. două aspecte au făcut obiectul unor încercări de emancipare: vârsta miresei şi obligativitatea dotei. Astfel. .TRADIŢIE ŞI EMANCIPARE ÎN FAMILIA HINDUSĂ 367 2.000 între cinci şi zece ani. p. Nimeni din casta mea nu va mai mânca cu mine. 200. trebuie să o alung din casă şi să o trimit singură în pădure. aşa că nu voi putea avea nepoţi.Eu le suport.. 217. De fapt. Sunt repudiat de casta mea. nu voi mai exista social. pentru a-l duce la rugul funerar. sub ameninţarea suportării unor consecinţe dezastruoase pentru cine încălca aceste prescripţii12. Iată un fragment din această discuţie: „ . . pe tema vârstei la care ar trebui căsătorite fetele.

Dacă. în Journal of Comparative Family Studies. Oxford University Press. Womanhood. respectiv maşini de spălat. pp. aşteptând vreme îndelungată zestrea promisă. Oldenburg. deseori soţiile plătesc cu preţul vieţii o dotă prea mică sau promisiunile neonorate ale familiei. în: O. de asemenea. Viewing Politics: An Ethnography of Television. „The Impact of Divorce on Men and Women in India and the United States”. 2002. bijuterii. R. Dowry Murder: The Imperial Origins of a Cultural Crime. p. tradiţia suferă din contactul cu modernitatea. din acest punct de vedere o tânără fiind percepută nu ca un lucru ce poate fi cumpărat. Iulian Damian ani pentru femei şi 23. Durham. vol. pp. cf. 1933. situaţie care pune o presiune fără precedent pe umerii familiilor care au fete de căsătorit. New York. el îşi autorizează nevasta. 1999. 211. mireasa venind cu o zestre care constă în cadouri exorbitante şi bani. 25. haine etc. 14 . aparatură de bucătărie şi. Deşi odinioară era o practică a familiilor din castele superioare şi începând cu anul 1961 este interzisă prin lege. P. dotele tradiţionale constau în bani. 99-100. Chiar dacă. televizoare color. India-Burma. şi-a pierdut răbdarea. în prezent. Nu acelaşi succes l-au avut încercările de eliminare a obligativităţii dotei. totuşi s-a reuşit eliminarea parţială a unei tradiţii adeseori traumatizantă pentru tinerele fete. Harper. majoritatea cercetătorilor consideră consumerismul societăţii moderne ca răspunzător pentru mutaţiile în ceea ce priveşte apetitul familiilor mirilor pentru obiecte casnice foarte scumpe pentru mulţi dintre indieni. „Women’s Interests and Activities in India”. în general. P.16 Dincolo de această povară pe care o reprezintă pentru familia fetelor obligativitatea dotei. mai ales.T. op. Panjabi. Woodswall. unde controlul autorităţilor guvernamentale este mai slab.A. New York. cit. mai ales în mediul urban. 15 S. Petty (ed.. se mai înregistrează încă vârste extrem de mici ale mireselor. 2. pp..). Duke University Press. and Nation in Postcolonial India. nr.3 ani pentru bărbaţi14. case sau apartamente. Screening Culture. dota este din ce în ce mai răspândită în India. cf. 1994. o tendinţă de înlocuire a dotei tradiţionale cu terenuri. în timp ce în mediul urban fetele se căsătoresc în medie la 18 ani. în mediul rural. Amato.R. Datorită dotei.F. Se înregistrează. 218. căsătoria este un mijloc de prosperitate pentru familia mirelui. 223-224.15 Şi în ceea ce priveşte conţinutul dotei. p. ci care vine cu o multitudine de beneficii. Mankekar. 467-470. 16 V. Presa indiană relatează frecvent cazuri în care un socru.368 Prep.drd. în toate castele. Cuprins de furie.

). Kapani. 8536). Hinduismul. Pāni-Grahana (Ţinerea mâinii). în care cere ca M. 17 .17 Între 1979 şi 1983 au fost înregistrate 2273 de asemenea cazuri. suiciduri etc. 5199.19 Cel dintâi ritual al căsătoriei este Kanyā-Dānā (Dăruirea fetei). India: Globalization and Change. iar mirele răspunde de trei ori că nu va eşua în această misiune. Mirele îi ţine mâna şi recită un text din Vede (¦gveda. Bucureşti. în 1990 au fost declarate oficial 4836 de crime pricinuite de dota insuficientă. artha şi kāma.3. Mirele acceptă darul şi rosteşte câteva versuri din Kāma-sūtra (Imnul dragostei). doar în 12 dintre acestea ajungându-se la condamnarea în instanţă a vinovaţilor. întreaga comunitate. 18 P. cit. din lipsa unor plângeri sau martori. cu faţa îndreptată spre est. 1996. mirele stă cu faţa spre vest. în: J. Acesta constă într-o libaţie de apă. prietenii. săvârşit de tatăl sau tutorele miresei. L. esenţialul ceremonialului nunţii este acelaşi. cf. Inea şi F.TRADIŢIE ŞI EMANCIPARE ÎN FAMILIA HINDUSĂ 369 cu aprobarea eventuală a fiului. Mirele aduce diferite ofrande. Chiar dacă sunt dintre cele mai sărace familii. mirele şi mireasa sunt înveşmântaţi şi consideraţi asemenea zeilor şi regilor. Arnold. iar mireasa în faţa sa. membrii castei respective din apropiere. Editura Humanitas. În cadrul următorului ritual. multe dintre aceste crime sunt puse pe seama unor accidente. tatăl miresei îl îndeamnă pe mire să o ajute pe fată să îndeplinească dharma. 6917. Foarte scurtă introducere. de G. 2000. p. mireasa participând simbolic la aceste acte prin ţinerea mâinii mirelui. Desigur. Urmează apoi ritualul Vivāha-Homa. 91. 111. trad. în care este aşezată o piatră în partea de vest a focului şi un pocal cu apă în partea de nord-est a acestuia. „Hinduismul”. iar nefericita arde ca o torţă. cf. Hulin. Religiile lumii. Shurmer-Smith. Bucureşti. p. în 1994. Apoi. vecinii. cit.T.. Oldenburg. p. K. iar în 1998.. constând dintr-o succesiune de şapte ritualuri. X. Şlapac. V. 18. p. London. op. simbolizând dăruirea fetei mirelui. Delumeau (ed. focul fiind considerat martorul divin al căsătoriei. iar la ceremonia căsătoriei participă toate rudele. 19 Leela Mullatti. Editura Allfa. 201. p. fiind o victimă care plăteşte pentru sărăcia părinţilor ei. 387. să arunce pe nora sa un vas cu petrol atunci când aceasta se află cu treabă în bucătărie. Ritualul nunţii Deşi diferă de la o regiune la alta în unele aspecte.18 2. 2002. iar în zonele rurale. Knott. art.

83. Cel mai important ritual săvârşit lângă altarul nupţial este Saptapadī (Şapte paşi). cit. rostind mantra: „Te eliberez acum din legătura lui Varuṇa!”. mireasa urcă pe ea.. unirea lor va fi considerată de nedesfăcut. Tot acum acesta rosteşte şi celebra formulă: „Eu sunt ceea ce eşti! Tu eşti ceea ce sunt! Eu sunt Cerul. cit. să asigure continuitatea ritualurilor ancestrale şi să îşi îndeplinească datoria faţă de zei prin riturile domestice. în care mirele o conduce pe mireasă în casă. 169-171.H. În cadrul Agni-Parinayana (Înconjurarea focului nupţial sacru). p.22 Au loc apoi trei zile de petrecere şi bucurie. recitând o mantră. 22 M. iar soţul îi adresează următoarele cuvinte: „O.. asemenea pietrei.21 Mirele conduce soţia şapte paşi în direcţia nord-est recitând la fiecare pas o mantră. Soacra şi celelalte femei o primesc cu cântece. Prabhu. mirele conduce mireasa de trei ori în jurul focului şi a pocalului cu apă. op.370 Prep. mireasă. iar eu Melodia! Urmează-mă în fidelitate! Să ne căsătorim! Să zămislim urmaşi! Să avem mulţi fii Care să trăiască până la adânci bătrâneţi!” Atunci când cei doi vor fi săvârşit ritualul celor şapte paşi. în timp ce mirele îi cere să fie neclintită în faţa greutăţilor. . 164-168. Kapani. op. prin căsătorie.. după care tinerii căsătoriţi pleacă spre casa mirelui. Hulin. 395. Varuṇa.20 Ritualul Lājā-Homa este săvârşit integral de mireasă. pp. Apoi mirele îi dezleagă miresei două şuviţe de păr. următorul ritual. stăpânul casei. Ibidem. aceasta aducând ofrande de cereale prăjite zeilor Aryaman. iar tu Glia! Tu eşti Strofa. cei doi devin parteneri în realizarea dharmei familiei şi se angajează ca împreună să-şi îndeplinească obligaţiile faţă de strămoşii familiei prin naşterea de fii. Shattuck.drd. unde are loc ultimul din cele şapte ritualuri: Grihapraveśa (Intrarea în casă). cit. să trăieşti mult în casa soţului tău şi să te bucuri şi mai mult de 20 21 P. iar socrul. p. pp. L. i se adresează acesteia cu o urare de bun-venit. Iulian Damian soţia să-l ajute în îndeplinirea dharmei. De fiecare dată când trec pe lângă piatră. Acest ritual arată că. Pushan şi Agni. C. op.

B. Departe de a avea această percepţie. „East-Indian College Student’s Perception on Family Strengths”. Medora. Roluri şi relaţii în cadrul familiei Înainte de a insista asupra rolurilor şi relaţiilor din cadrul familiei hinduse. unde să-şi ateste starea civilă. pe care I. A se vedea mai pe larg: P. J. şi pentru animale. p. 23 .. L. în general. timp de trei zile cuplul trebuie să trăiască în castitate.23 Acest mariaj poate părea neoficial unui occidental. Dave. focul. Tagore.” După acest ritual. p. 1944. op. Astfel.TRADIŢIE ŞI EMANCIPARE ÎN FAMILIA HINDUSĂ 371 compania soţului tău. pp. este de preferat folosirea termenului de „unită”. Voiceless India. locuiesc sub acelaşi acoperiş. Buck. cit. G. tradus uneori cu „familia extinsă”. B. Familia hindusă. Dave foloseşte „joint” şi „extended” ca interşanjabili. să consume mâncare nesărată şi necondimentată şi să doarmă pe podea. şi apelează la un avocat pentru eliberarea unui certificat de căsătorie numai dacă sunt obligaţi să călătorească în străinătate. 24 M. alteori cu „familia unită”. cit. 169-171. 4. deţin proprietatea în comun. însă. în special în cazul castelor superioare din mediul urban. N. sunt trei sau patru generaţii de bărbaţi: bunicul (strămoşul comun) şi fraţii săi. participă la ritualurile religioase familiale împreună şi se află între ele într-un raport de rudenie. indienii căsătoriţi nu au nevoie de astfel de mărturii ale unirii lor. având în vedere că noţiunea de „familie extinsă” trimite la alte structuri ale familiei. Prabhu. 31. Karve o defineşte în următorii termeni: „Un grup de oameni care.H. fraţii P. New York.24 3. P.S. R. 25 În limba engleză este folosit termenul de „joint family”.P. tatăl şi fraţii săi. în Journal of Comparative Family Studies. Hulin. Rudenia se stabileşte pe linie patrilineară. 2000. având în vedere lipsa unui document scris care să ateste căsătoria celor doi. 395. p. nr. trebuie subliniat faptul că structura acesteia diferă mult de cea a familiei occidentale. familiile şi comunitatea fiind martori suficienţi. 407. care nu sunt specifice doar familiei indiene. op. The John Day Company. 357. P. se prezintă sub forma unei familii „unite”25. Emerson. Cu aceştia sunt asociate femeile aduse ca mirese de bărbaţi şi fetele nemăritate din familie.H. Kapani. Să fie fericire în casa noastră şi pentru oameni. mănâncă mâncarea gătită la aceeaşi vatră. Larson.. vol. respectiv din bărbaţii care au un strămoş comun.

27 S. Poate însemna o familie extinsă de treipatru generaţii. dar exploatează în comun o suprafaţă de teren primită ca moştenire. apud S. p. Karve. 26 I. însă. să meargă acolo pentru a-i venera.C. în faţa întregii familii unite. Bude. acesta este modelul „ideal” de familie unită. aceste legături se pot rupe. 28 P. p. pp. Iulian Damian şi verii. 178-179. însă.E. după ce tatăl său va îmbătrâni şi îi va transmite statutul de pater familias.27 Aceste variaţii intervin datorită unor sciziuni prin care trece familia şi asupra cărora nu vom insista aici..28 În timp şi numai în cazuri excepţionale. p.. Bude. cit. op.29 3. mai întâi în faţa soţiei. 11.”26 Desigur.372 Prep. Bude. pp.C. care aparţine. iar apoi. 180. . dar au vetre separate şi îşi administrează separat partea de proprietate care le revine.1. apud S. în practică. Women in the New Asia: The Changing Social Roles of Men and Women in South and South-East Asia. şi pentru bărbat reprezintă un eveniment esenţial. în care toţi membrii trăiesc în comun. cit. „Men’s and Women’s Roles in India: A Sociological Review”. cu anumite ocazii. Ward (ed. Aceasta adăposteşte zeii familiei şi toţi membrii familiei trebuie. strămoşilor (pitris) şi o administrează în interesul viitorilor membri ai familiei (putras). UNESCO.). în ciuda părăsirii domiciliului comun. fiii şi nepoţii şi soţiile lor. la care se adaugă fetele necăsătorite. Paris.. Cei în viaţă din familie sunt administratorii casei. 29 I.H. Poona. Kinship Organization in India. cit.drd. cit. casa strămoşească continuă să fie recunoscută ca atare şi numită „casa mare”. Poate însemna traiul în comun al mai multor familii care au aceeaşi moştenire (proprietate). Prabhu. aceasta poate lua diferite forme. Karve. transformândul pe tânăr într-o autoritate. situaţia cel mai frecvent întâlnită şi descrisă în definiţia de mai sus.C. 10-11. Bărbatul – karta şi swami în familie Deşi căsătoria aduce schimbări majore mai ales în viaţa tinerei soţii.. 1953. op. 216. iar cei din alte case îşi pot statornici proprii zei şi pune bazele altei familii unite. op. dar care a rămas în proprietate comună. Înseamnă o trecere de la statutul de ne-responsabilitate faţă de sine şi de societate. în: B. 180. p. Poate însemna o parte constituită a unei familii extinse care trăieşte la un loc şi celelalte părţi care trăiesc în gospodării autonome. de fapt. op. 1963. Poate însemna şi familii care trăiesc separat.

Bharat. căci el este răspunzător în faţa comunităţii pentru toate neorânduielile provocate de aceştia în societate.. în general celui mai mare. bărbatul trebuie să-şi întreţină familia. op. Motwani. În al doilea rând.T. îi va delega statutul şi atribuţiile de pater familias unui fiu al său. S. el este śūdra. Bude. p. p. ori pentru a accede la stadiul de vanaprastha. 32 S. cit. Hitchcock. el este vaiśya. Bharat. 35 K. L. D’Cruz. 2001. p. fiind acuzat de nesocotire a tradiţiei şi de lăcomie. unul din rolurile principale ale familiei hinduse fiind acela de a avea copii. J. op. cit.. în Journal of Comparative Family Studies. 232-233.30 În virtutea statutului de kartā sau swami (domn) 31. un bărbat care depinde de o femeie sau de copiii săi în anii tinereţii sau la maturitate este privit ca un bărbat nedeplin. nr. „Beyond Joint and Nuclear: The Indian Family Revisited”. când va fi suficient de K. S. Ambii părinţi văd o cuprindere a lor în copil.C. pp. 33 Ibidem. ca protector al ei. 108. 32.35 Cel dintâi fiu al familiei este socotit drept îndeplinirea unei obligaţii (dharma-ja). vol. 2. dar şi să-şi exercite puterea de control asupra acesteia.. 189. prin luarea tuturor deciziilor şi prin disciplinarea femeilor şi copiilor. 176. pe sine şi copilul (Manu IX. De dezaprobarea comunităţii va avea parte şi un bărbat din castele superioare care îi va permite soţiei sale să muncească. 109. 31 30 . 45) şi am putea considera că familia începe să existe cu adevărat numai în momentul în care s-a născut un copil. cit. cum i se adresează membrii familiei şi inclusiv soţia sa. cit. 192. 34 P. ca servitor al familiei. Naşterea acestuia îi îngăduie tatălui în primul rând să se achite de îndatoririle faţă de strămoşi. cit.TRADIŢIE ŞI EMANCIPARE ÎN FAMILIA HINDUSĂ 373 Bărbatul familist poate fi considerat ca jucând rolul fiecărei caste pentru familia sa: ca preot al familiei. op. p.. Motwani. ori doborât de neputinţele vârstei. el e brahman. cuprinzând în el trei persoane: soţia. p. Bărbatul devine astfel perfect. op. asigurând venerarea acestora pentru încă o generaţie.32 Din moment ce întreţinerea unei familii este sarcina exclusivă a bărbatului. D’Cruz. pe de o parte. ca susţinător (material) al familiei. cf. op.33 Bărbatul va rămâne o figură autoritară activă până în momentul când.. Minturn. este kṣatriya. P.34 Strâns legat de acest statut al bărbatului este şi modul cum e percepută naşterea de fii în familie.

. Cum nu are un destin propriu după moarte. Minturn. este o formă de ispăşire a unei pedepse. 215. printr-o ceremonie specifică (śrādh). din prima duminică de la naştere. încât este permisă şi cea de a doua căsătorie pentru acest scop. acesta va prelua conducerea familiei. şi Jāsūtan. zeiţa înţelepciunii.374 Prep.38 3. trad. noră sau soacră În contrast cu statutul bărbatului. femeia nu poate ajunge la eliberare (mokṣa). Până şi moaşa care aduce pe lume un băiat este plătită dublu decât dacă s-ar fi născut o fată.36 Consecinţa firească a acestei percepţii este că. tânăra este proprietatea S. 307-311. Panjabi. cit. o fată necăsătorită. 38 L. iar femeia căsătorită este deseori comparată sau chiar primeşte statutul de devi (zeiţă) sau Saraswatī. iar reîncarnarea ca femeie. necesar pentru apărarea de boli a copilului. Hinduismul.drd. op. este obiect de veneraţie în cadrul kumāri perjá. fiind văzută ca śhida (pură). de Ileana Busuioc. respectiv la bărbatul care îndeplineşte rolul de pater familias.T. 135. acţiune indispensabilă pentru călătoria aceluia în lumea de dincolo.l. el este cel care va aprinde şi va întreţine rugul funerar al tatălui său. dar mai ales a primului fiu. op. Mai mult. la cinci zile de la naştere. op. Hitchcock. Iulian Damian matur. 40 S... întruchiparea puterii (śakti). 217.39 Pe de altă parte. sau Lakshmī. care încheie perioada de sărbătoare pricinuită de naşterea unui fiu. pp. înainte de a ajunge la pubertate. 53.. op. Panjabi. Antropologia unei civilizaţii. Biardeau. p. p. întreaga familie se umple de bucurie.37 Urmează 10 zile de ceremonii ce constau dintr-o serie de trei ritualuri: Bahari.2. ritualul din a zecea zi după naştere. f. 39 M. când noul născut este scos din casă şi arătat musafirilor adunaţi în curte. Pe de o parte. cit. chiar şi în casta brahmanilor. N.. 1996. p. Deka. J. cf. zeiţa bunăstării. percepţia generală a societăţii hinduse privind femeia este ambivalentă.40 Femeia hindusă nu are niciodată o existenţă individuală. în cea de a opta zi a sărbătorii dedicate zeiţei Durga. Este atât de importantă naşterea unui băiat. cit. Editura Symposion. 127. sau Durga. aceasta nu are acces la cunoaşterea Revelaţiei şi nici o activitate rituală autonomă. cit. 37 36 . p. ibidem. Înainte de a se căsători. Chotilī. Femeia există numai ca fiică. fiind întotdeauna raportată la familie. la naşterea unui fiu.

. de fii. nu întotdeauna naşterea unei fiice este motiv de întristare. mamă şi soacră. naşterea unei fiice este privită cu indiferenţă şi considerată un mare nenoroc. normal.. dacă n-are fii. dar este departe să dispară din mentalitatea hinduşilor. cit. Knott. de rude. nu trebuie să facă niciodată ceva după voinţa lor proprie. care. p. Frecvent. o femeie înaintată în vârstă. p.. iar părinţii încep deja să se gândească la zestrea pe care vor fi nevoiţi să o dea pentru a-şi căsători fata şi care. Mayo. în Manavadharma-śāstra se statorniceşte: „O fată. cf. op. numeroase familii apelează la avort când constată că li se va naşte o fată. nici chiar în casa lor. după căsătorie devine proprietatea soţului. în prezent acest obicei odios a luat alte forme. Având în vedere posibilitatea stabilirii sexului copilului înainte de naştere. De aceea. Dacă naşterea unui fiu. Dacă în trecut aceasta era frecvent întâlnită43. 44 P. 43 În 1927. aşa cum am arătat mai sus. femeia trebuie să depindă de tată. bineînţeles.44 Cu toate acestea. va afecta prosperitatea familiei sau chiar o va distruge. O femeie nu trebuie să se conducă după placul său” (V. p. o femeie tânără. ca văduvă. K. Ibidem. cit. proprietatea fiului. Acest mod de a percepe femeia se reflectă şi în modul cum este evaluată naşterea unei fete. 113. cit. O femeie care nu se circumscrie în nici unul dintre acestea nu există din punct de vedere social.TRADIŢIE ŞI EMANCIPARE ÎN FAMILIA HINDUSĂ 375 tatălui. cu siguranţă. 42 41 . 69. iar dacă i-a murit bărbatul. op.” apud K.42 Strâns legată de această percepţie este practica pruncuciderii fetelor. Prima fiică a unui cuplu este întotdeauna binevenită. op. Shurmer-Smith. iar după moartea acestuia. aceasta este urmată de condoleanţele formale ale prietenilor familiei. Cine ar fi putut duce aşa o povară? Pe cei doi băieţi. 91. aproape toţi erau de sex feminin. întotdeauna existenţa şi rolurile sociale şi familiale ale femeii se vor face în funcţie de singurele trei stadii în care existenţa ei este recunoscută: fiică. chiar dacă Ibidem. este prilej de mare bucurie pentru întreaga familie. nu au supravieţuit. p. i-am păstrat. Un studiu realizat în 1986 în Bombay arăta că. 147-148). 216. un indian afirma foarte degajat: „Am avut 12 copii: 10 fete. În timpul copilăriei. din cei 8000 de fetuşi avortaţi în urma testului de stabilire a sexului copilului. în tinereţe depinde de bărbat.41 În acest sens.

129.47 Sintetizate. cu un rol secundar. Principalele sale îndatoriri sunt faţă de socri. op. considerate un adevărat blestem pentru familie.376 Prep. În acest sens.C. În acelaşi timp. până la sfârşitul vieţii. le vor avea în familie. Bude. proaspăta mireasă este mai întâi noră şi abia apoi soţie. De pildă. Fetele sunt privite precum păsările aflate în trecere. după masă. Odată realizat transferul femeii de la tată către soţ în momentul pāṇigrahaṇa (apucarea mâinii) din ceremonia căsătoriei.”46 Căsătorită. o zicală populară indiană spune: „A avea un fiu este ca şi cum ai răsădi şi uda o plantă din propria curte. zicând: „Pailagan!” („Îţi ating picioarele!”) şi apoi să-i maseze picioarele.. are acces la riturile de eliberare prescrise de dharma şi va fi un sprijin la bătrâneţe părinţilor săi. p. ca autoritate. părinţii trăiesc cu speranţa că după ea va veni un băiat. o fată va pleca în familia soţului. În centru se află bărbatul. 191. pentru că ajutorul şi afecţiunea ea le va da altora. . 45 46 N. Această stare de fapt nu mai este valabilă la naşterea celei de a doua sau a treia fiice.45 Această percepţie diferenţiată în funcţie de sexul copiilor născuţi este fundamentată pe înseşi rolurile pe care un bărbat şi o femeie. cea care naşte şi creşte fiii. p. într-un mediu cu totul nou. femeia este considerată ca ardhāngini (jumătate de trup) şi sahadharminī (cea care ajută la respectarea dharmei).. într-o familie pe care nu o cunoaşte. şi să-şi arate recunoştinţa. acestea sunt rolurile femeii ca soţie. p. Deka. cit. Ajunsă în noua familie. dar a avea o fiică este ca şi cum ai răsădi şi uda o plantă din curtea altcuiva. cit. Panjabi. iar femeia ca ajutor. op. cumnaţi şi cumnate. p. Principala sa menire este să fie jananī (progenitoarea). în viitor. cit. op. Fata căsătorită se mută la soţ.. aceasta trebuie să meargă la soacra sa. vestitoarea bunăstării şi prosperităţii pentru întreaga familie. cit. 48 N.drd. Deka. femeia se va raporta numai la soţul său. 47 S. 135. ca atunci când aceasta va creşte să-ţi dea umbră şi fructe. 214. S..48 O noră trebuie să arate mare deferenţă în special părinţilor mirelui. Aceasta este socotită ca Lakshmī. Iulian Damian nu se ţin ceremonii speciale pentru a se celebra venirea ei pe lume. direct proporţională cu casta din care aceştia fac parte. În timp ce numai un băiat poate aduce ofrande pentru sufletele strămoşilor. op.

Hindu Manners.50 În ceea ce priveşte raporturile cu soţul său. este foarte rar întâlnită în familiile hinduse. femeia stă cu chipul uşor retras. 231. cit. chiar şi atunci când discută. 358. G. În schimb. 51 J. p. depravat. beţiv […]. din profil. „marile decizii” luându-le exclusiv bărbatul. Dubois.S. o soţie tot ar trebui să-l vadă ca pe un zeu. p. Kapani. 52 M. chiar dacă este coleric. soţia îi este datoare cu o supunere vecină cu devoţiunea. o uniune reală. „cel mai bun lucru pe care aceasta trebuie să-l facă este să caute să-l mulţumească manifestând supunere totală. să nu-i ofere nici un motiv de neplăcere. Chiar dacă este diform. care o percepe ca pe o femeie norocoasă pentru că are onoarea de a împărţi cu el patul şi casa”51. ar trebui să-i acorde întreaga sa atenţie şi grijă. În general. Hulin. şi aceştia sunt obligaţi să o trateze foarte protocolar şi cu mult respect. L. 50 49 . Sunt rare până şi momentele în care cei doi soţi se privesc faţă în faţă. Prăpastia morală care există între sexe este atât de mare. După cum remarca Dubois. Soţia nu este privită ca un companion căruia soţul să-i poată împărtăşi gândurile.A. acestea sunt la fel de rigide şi protocolare. fraţi) şi nici cu altcineva în prezenţa lor... Dubois constata la începutul secolului XX că „femeia hindusă găseşte în soţul său numai un stăpân mândru şi atotputernic. practic. op. unchi. cit. nici astăzi lucrurile nu s-au schimbat prea mult. femeia este un obiect pasiv. Aceasta ar trebui să fie regula ei de viaţă. De asemenea. O soţie trebuie să mănânce numai după ce soţul s-a săturat. cei doi nu pot conversa în prezenţa membrilor mai în vârstă ai familiei şi. bazată pe afecţiune reciprocă. bătrân. Ibidem. şi nici ca un obiect al afecţiunii lui. p. Buck.52 Raportul dintre zeu şi supusă oglindeşte fidel raporturile dintre cei doi soţi: în timp ce bărbatul îi asigură soţiei sale siguranţa economică. Customs and Ceremonies. Dacă soţul P.A. 1924. Deşi J. R. 395. Tagore.49 În ceea ce priveşte relaţiile cu rudele soţului. imoral. Oxford. violent. nu se sfătuiesc decât în privinţa treburilor casei.TRADIŢIE ŞI EMANCIPARE ÎN FAMILIA HINDUSĂ 377 nădăjduind probabil că va veni şi ziua în care şi ea se va bucura de acest tratament din partea nurorilor ei. femeia nu va vorbi niciodată cu bărbaţii mai în vârstă (tată. Emerson. încât în ochii unui bărbat. care trebuie să fie supus voinţei soţului. infirm. Clarendon Press. şi rareori îşi cheamă soţul pe numele său mic. ocrotirea şi integrarea socială. op.

mai ales. trebuie să îl asculte extaziată. se modifică în momentul în care tânăra soţie naşte un fiu. 55 M.. Maternitatea îi conferă un statut şi o identitate pe care nici un alt eveniment din viaţă nu i le poate conferi. 57 Ibidem. şi-a justificat existenţa. mātā). păstrând tradiţia ancestrală şi punând pe umerii nurorilor sale toate poverile pe care le-a purtat şi ea în tinereţe. p. chei de la toate uşile din casă şi de la frigider. femeia indiană îşi află împlinirea şi prestigiul cel mai înalt în maternitate. devine din ce în ce mai preamărită. op. 56 K. cit. În prezenţa lui trebuie să fie veselă şi să nu dea semne de tristeţe sau nemulţumire.. cit. Până şi soacra este obligată să ţină seama de această schimbare de statut. îşi poate ridica privirea în faţa celorlalte femei din casă.drd.. pp. şi ea trebuie să postească. este mănunchiul de chei pe care aceasta îl poartă. iar 53 54 J. cf. Annapurna (Cea plină de hrană). ea trebuie să-l asculte cu admiraţie. cit. cea care odată fusese străină în casă devine stăpână. tânăra este acum o entitate.. continuitatea familiei este asigurată. p. Deka. Dubois. ibidem. iar relaţiile dintre cele două suferă o îmbunătăţire spectaculoasă. ea a avut succes. sufletul soţului său este protejat. L. conducând cu o mână de fier. p. permiţându-i astfel soţului să se achite de datoria faţă de strămoşi. dacă el vorbeşte despre lucrurile pe care le-a învăţat. şi ea trebuie să fie la fel. o persoană. ibidem. Simbolul puterii sale. op. Mayo. op. De fapt. . Deşi continuă să fie supusa credincioasă a soţului său. 80. 57 Dar încă un mare pas mai este rezervat pentru ea: cu naşterea fiecărui nepot. dar în special cu soacra. N. 77. Hulin. în calitate de stăpână a casei. 388. Dacă el cântă. dacă el nu se atinge de mâncare.”53 Raporturile cu familia soţului. dacă el este vesel. dacă el este îndurerat. nici ea nu are voie... Iulian Damian posteşte. este Zeiţa şi. op. cit. 344-349. trebuie să-l privească cu încântare. iar poziţia sa în familie devine „stabilă”.378 Prep. cf.54 În aceste împrejurări.56 Trecând anii şi ajungând la rândul ei soacră. ea este mamă (mā.55 Ca mamă a unui băiat. Kapani. Ea este privită drept putere divină (sákti). şi ea trebuie să fie la fel [.A. Este norocul său dacă naşte un fiu. soţia nu mai este soţie. dacă el dansează. 135. p.].

Mayo. de altfel. Divorţul şi văduvia: încălcări ale dharmei familiei În privinţa divorţului. Această stare de fapt se datorează aproape exclusiv modului în care este percepută familia şi inalienabilitatea ei în societatea hindusă.. două jumătăţi complementare sunt puse împreună pentru a realiza un întreg. modul în care este percepută familia pare să fie benefic: India înregistrează.. După cum susţine şi Manu. op. conform unor cifre statistice. 59 http://iussp2005. nu există nici o cale de a scăpa de sacralitatea ei.edu/ 60 P. p.S. 4. 61 K.. a rămas aproape neschimbată. 58 . K. 80. 138. 101). op. p. 211. Motwani.59 Deşi este posibil ca această cifră să nu fie foarte exactă din motive asupra cărora nu vom insista aici. N. După ce legătura dintre bărbat şi femeie a fost statornicită. p. o singură dată se căsătoreşte tânăra fată. căci „O singură dată se face împărţirea unei moşteniri. mariajul trebuie tratat ca sacrament. Aceasta este datoria lui. trebuie apreciat faptul că în India.4) din lume. 116. exceptând câteva circumstanţe excepţionale (Manu. Amato. rata divorţurilor în India rămâne extrem de scăzută. Acestea sunt cele trei lucruri care se îndeplinesc o dată pentru totdeauna de către oamenii de bine. cit. 77-82). În el. IX. Deka. 95).princeton. atitudine care. aceasta poate fi considerată ca cea mai înaltă lege a soţului şi soţiei (IX. op. Bărbatul îşi primeşte soţia de la zei. o singură dată zice tatăl «Ţi-o dau».58 Va începe să cedeze din autoritatea sa nurorii. Emerson. Fidelitatea reciprocă ar trebui să se păstreze până la moarte. cit.R.. una din cele mai scăzute rate (3. cit. În ciuda unei legislaţii care permite intentarea divorţului de către ambii parteneri (din 1955) şi introducerea partajului amiabil în cazul acceptării mutuale a divorţului (din 1976)60. p. (IX. op. este legat de ea din trecut şi trebuie să o onoreze şi să o protejeze.61 Deşi este invocată frecvent. cit.. cit. Tagore. imposibilitatea practică a intentării divorţului de către soţii. Buck. op. tocmai datorită implicaţiilor religioase grave pe care le are destrămarea P. nici nu diferă mult de realitate. p. mai ales de mediile feministe. R.”(IX.TRADIŢIE ŞI EMANCIPARE ÎN FAMILIA HINDUSĂ 379 ea şi-a îndeplinit stridharma. 47). 359. Această legătură nu poate fi ruptă cu uşurinţă. perpetuând aceeaşi tradiţie milenară. G.

toate acestea fac viaţa femeii văduve una foarte austeră. de la o dietă alimentară fără carne. de E. nu a putut fi dezrădăcinată total din conştiinţa hinduşilor. îşi scoate sau. O dovadă în acest sens sunt evenimentele de la Deorala. pp. În familiile mai tradiţionaliste se ajunge până la raderea părului de pe cap. L. Treizeci şi cinci de ani în Orient. op. dimpotrivă. Bătrână. M.. cu o singură masă în zi. Editura Polirom. 63 62 . în sensul tare al cuvântului. dar va trăi într-o dependenţă cvasitotală. Honigberger. p. cit. Lupu. cultural: aceea a renunţării. ea va alege adesea soluţia care i se arată în mod natural sau. culoarea doliului.M. P. femeii i se ia roşul aprins care-i împodobeşte cărarea mediană a pieptănăturii.”62 Dacă va rămâne în familie. 2004. Iulian Damian unei căsnicii. Kapani.drd. 397. C. Dacă în privinţa divorţului India trezeşte admiraţie. Dacă este întreţinută de familia ei sau a soţului. dintr-un loc sfânt într-altul. Buck. G. în ceea ce priveşte statutul socio-religios al femeii văduve. lucrurile se vor putea aranja. trad. să-şi cerşească hrana. Aceasta îi va fi pensionarea. 196-199. viaţa se transformă într-un calvar. mai degrabă. specifică Europei şi Statelor Unite.64 Deşi colonizatorii britanici au interzis această practică încă din 1829. „De îndată ce-i moare soţul. Îşi va avea refugiul într-un āshram sau va merge. 370-372. există multe şanse să se prostitueze. nu s-a instalat încă această „cultură” a divorţului. din 1987. numai din mâncare preparată de ea şi până la interdicţia de a participa la sărbătorile religioase şi la cele ale familiei.63 Privaţiunile şi suferinţele.380 Prep. mai bine spus. Văduvia reprezintă aspectul cel mai dureros şi cel mai trist din viaţa unei femei hinduse. cu părul ras. 64 Pentru modul cum se desfăşura satī a se vedea mai pe larg: J. le determinau în trecut pe tinerele văduve care nu aveau fii să recurgă la suttee sau satī. Dacă femeia este tânără şi fără posibilităţi materiale. A. pentru o femeie care nu a avut „şansa” de a muri înaintea soţului. pp. cit. i se sparg brăţările de sticlă. Hulin. În timp ce unui bărbat văduv chiar i se recomandă recăsătorirea. Ciurtin. Emerson. sau Rari Bujurg. R. Lupaşcu.S. îi sunt scoase bijuteriile şi podoabele… De acum înainte va purta numai un sari alb. Iaşi. moartea pe rugul funerar al soţului.. dar şi conştiinţa că viaţa lor va fi lipsită de orice sens şi scop. din 2006. atât timp cât statutul văduvei nu a suferit nici o îmbunătăţire. peşte sau condimente. Tagore. op. dintr-un pelerinaj într-altul.

p. Hulin. Buck. dar nici nu a fost imediat şi peste tot pusă în practică. op.. tânăra fată necăsătorită nu are decât o demnitate virtuală. op. în prezent departe de a se fi finalizat. soţul este mai mare. În primul rând. printro karma rea. Căsătoria este cea care ţine loc de iniţiere şi îi conferă o poziţie. Panjabi. care se răsfrângea în mod direct asupra familiei. 66 C. prin fapte reprobabile săvârşite într-o viaţă anterioară. fiind învăţate astfel de când sugeau lapte de la mama lor. Dacă aceasta are deja fii mari.. 397. Shattuck. de vreme ce avea datoria de a-l întreţine şi apăra. cit.66 Dacă abolirea acestor obiceiuri nu s-a lovit de o prea puternică rezistenţă din partea hinduşilor. pp. R. Kapani. în multe cazuri.. Început în secolul al XIX-lea. p. În acest sens. acest proces a constat iniţial în încercarea administraţiei britanice de a elimina acele practici considerate inumane. ea revine la starea iniţială. încetând să mai fie „cineva” în sensul socio-religios al termenului. Totuşi. cf. cit. Emerson. Pentru o fată sau soţie de brahman. L. G. ea este socotită ucigaşa soţului său. 216. mai veridic şi mai drag binefăcător decât toţi reformatorii sociali la un loc!. acestea se pot întoarce acasă sau pot rămâne în casa soţului. În al doilea rând. încercările de a proclama egalitatea dintre femei şi bărbaţi au trezit reacţii dure. fiind receptate ca atacuri la adresa familiei şi a principiilor religioase multimilenare în conformitate cu care aceasta funcţiona.. op.. S.. Ce drept aveţi să vă amestecaţi în această M.TRADIŢIE ŞI EMANCIPARE ÎN FAMILIA HINDUSĂ 381 Această condiţie deplorabilă a femeii văduve în societatea hindusă tradiţională are cauze multiple. cit. Tagore. cit. va rămâne stăpâna casei. Devenind văduvă. op. precum satī. Iar de situaţia de faţă doar ea este vinovată.65 5. Idealul de feminitate este acesta: femeile noastre îşi văd bărbaţii precum Zeul pe Pământ. P. poziţia văduvei depinde de circumstanţe. iar în cazul văduvelor tinere şi din familiile sărace. însă. Emancipare în familia hindusă Familia hindusă a trebuit să facă faţă unui proces de emancipare al statutului femeii. în ciuda prevederilor legislative. pruncuciderea fetelor sau căsătoria acestora la vârste foarte mici. aproape niciodată nu se vor putea recăsători. un brahman cerea legislatorilor britanici şi indieni: „Condiţia femeii din această ţară este neegalată de nici o altă ţară. 370-372.. în 1925.S. cf. p.. 65 . 90.

Washington. asupra căruia nu vom insista aici... în care a fost recunoscută egalitatea politică dintre femei şi bărbaţi. odată cu adoptarea Constituţiei Indiei. op. cit.a. 1960. În 1955 a fost dobândită egalitatea în drepturi civile între femei şi bărbaţi. Prin toate mijloacele.382 Prep.drd. fluide. Proiectul de lege privind căsătoria. Proiectul de lege privind dreptul la succesiune. Mayo. 2890 ş... care îşi propunea eradicarea discriminărilor tradiţionale68. mai mult rău decât cel pe care încercaţi să-l înlăturaţi. Mai mult. Primul pas cu adevărat semnificativ în acest sens a fost făcut în 1949. apud K. ci ca entităţi organice. reuşind să asimileze aceste schimbări ale statutului femeii ca ceea ce ele s-au şi dorit a fi: o emancipare care să nu afecteze sacralitatea.. 37-38. şi feministele hinduse şi-au dorit şi îşi doresc acelaşi lucru. care sunt transformate continuu şi reconstruite de existenţa şi calităţile femeilor din Legislative Assembly Debates. mişcările de emancipare venite chiar din sânul hinduismului. majoritatea încercărilor de emancipare subită a statutului femeii hinduse au eşuat. stabilitatea şi importanţa familiei hinduse. Însă mult mai mult succes au avut. Familia a rămas în cadrele tradiţionale. femeile nu au început să încalce valorile familiale în numele legii. V. 246. 67 . Partea a III-a. Vă implor.u.. să-i educaţi sufletul. Iulian Damian tradiţie veche şi nobilă a noastră. 68 R. din moment ce nu percep familiile ca structuri opresive. vol. p. Women and the New East. nu ne distrugeţi familiile!”67 Datorită acestei percepţii. dar eşuaţi să o instruiţi moral. Care este obiectul acestei legislaţii? Vreţi să le faceţi pe femeile din India puternice şi pe copiii lor viteji? Gândiţi-vă că încercând să faceţi asta. 1925. care păstrează sacralitatea căsătoriei?.. ca şi când ar fi fost privaţi de vreun drept. pp.. p. Ceea ce este interesant de remarcat este faptul că aceste reglementări nu au destrămat familii. F. apoi au urmat Proiectul special de lege privind căsătoria. s-ar putea să provocaţi mult rău. Woodswall. aveţi grijă de trup [al femeii]. ceva mai târziu. pentru a o face capabilă să-şi privească soţul ca pe un zeu. Legea adopţiei şi întreţinerii ş. bărbaţii nu s-au manifestat violent. Middle East Institute. Această recunoaştere venea în urma rolului esenţial pe care femeile l-au avut în mişcarea de eliberare a Indiei.

Astăzi. a individualismului. O astfel de familie secularizată ar înceta să mai fie o familie hindusă.K.. cei de vârstă mijlocie îşi pun întrebări privind adaptabilitatea vs. pp. N.. 80. a noului şi a consumerismului. „Does Feminism Have Universal Relevance? The Challenges Posed by Oriya Hindu Family Practices”. Woodswall.TRADIŢIE ŞI EMANCIPARE ÎN FAMILIA HINDUSĂ 383 interiorul lor. cit. 71 S. în numeroase familii. Menon. eroziunea sistemului tradiţional de valori. ci doar o familie indiană. golită de orice semnificaţie transcendentală. a violenţei domestice. i-ar confisca atributul de sacră şi ar arunca-o în spaţiul profan. apud R. stabilitatea tradiţiilor culturale. sub incidenţa altor reguli. p.. cu pioşenie. explozia mediatică. p. În cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea. în India post-colonială. anumite contexte au reuşit să creeze fisuri în fundaţia puternică a familiei hinduse. În măsura în care ar încerca să se adapteze noii generaţii. ci mai ales împotriva discriminărilor economice. în alta răsună muzica rap sau pop. vol. Viteza ameţitoare cu care tehnologia a pătruns. Chattopadlyaya. 228. nu acelaşi lucru îl putem afirma despre iminenta secularizare către care se îndreaptă aceasta în prezent. p. „Women’s Interests…”. ci o schimbare totală de busolă. familia hindusă de astăzi fiind astfel aruncată în „travaliul căutării propriei identităţi”71. cit. generaţiile tinere au o altă cultură. în Daedalus. Prinşi între cele două. Aceasta ar scoate-o din spaţiul sacru în care se situează. a modei.F. care seamănă izbitor de mult cu cea occidentală. altei identităţi. nr. Deka. altor precepte şi. în final. În timp ce într-o cameră imnele sanscrite sunt intonate în şoaptă. 209-210. toate acestea au condus la o restructurare a relaţiei dintre societatea hindusă şi familie. The Status of Women in India. trăind şi gândind după modele din trecut. op. a interdicţiilor cutumiare etc. multiculturalismul. cf. considerate a nu avea nimic în comun cu adevărata tradiţie hindusă.70 Dacă acest proces de emancipare nu a afectat în mod negativ familia hindusă. 69 . 465.69 Spre deosebire de feminismul occidental. 5. libertatea individuală clădită pe bazele umanismului. de cei bătrâni. 131. 70 S. constituită sub influenţa corporaţiilor internaţionale. 129. familia hindusă tradiţională riscă să experimenteze nu o emancipare. în timp ce cei bătrâni au o anumită cultură. Panjabi. lupta femeilor din India nu este îndreptată împotriva structurilor tradiţionale ale societăţii sau împotriva bărbaţilor. 4. p. 2000. op. U.

Iulian Damian The Hindu Family: Tradition and Emancipation Abstract: The Hindu family is mainly a religious institution which remained unchanged for thousands of years. the husband is the authoritative figure. while his wife obeys him. family and dowry. The contemporary Hindu family faces two major challenges: woman emancipation and secularization. settled by tradition. . In Hinduism. The divorce and the widowhood of the woman are regarded as violations of the family dharma. the family is the sacred space where are carried out the rituals for Gods and ancestors. This is why the marriage is an essential event for the bride and groom. Being a patriarchal family.drd.384 Prep. The family’s sacredness is obvious in the marriage ritual.

dr. actualitate şi perspective Lect. De aceea în cadrul cultului muzica vine ca un suport al cuvântului. aici intervine condiţia ca atât cuvântul cât şi melodia să . Ea l-a însoţit şi-l însoţeşte pe om pe tot parcursul vieţii lui. îl sensibilizează. Astfel. în viaţa omului. Alexandrel Barnea A. Ca dar dumnezeiesc. îl detaşează de „toată grija cea lumească” şi-l apropie mai mult de divinitate. participă în mod plenar la comuniunea cu Dumnezeu şi cu oamenii. BISERICA. indiferent de categoria imnografică în care se încadrează.pr.VII TEOLOGIA ÎN CETATE. Fireşte. angajându-se în cântare. textul pătrunde mai uşor în inima şi mintea omului. îl înalţă sufleteşte. muzica s-a numărat întotdeauna printre manifestările sufleteşti ale omului. Participarea la cultul divin îl pune pe om în legătură directă cu Dumnezeu transferând dragostea faţă de Dumnezeu şi comuniunea cu El asupra semenilor. Dintre acestea două. ca membru al Bisericii. „Aşezat” pe melodie. înseamnă dogmă. Însă domeniul în care se manifestă cel mai pregnant muzica. Orişice text din cadrul slujbelor. este cel religios. de la naştere şi până la moarte. Ş COALA Ş I INSTITU Ţ IILE SOCIALE Muzica bisericească în învăţământul teologic – trecut. credinciosul. desigur că prioritatea o are cuvântul.

dorim să spunem că prezenta comunicare vine în urma unor voci mai mult sau mai puţin autorizate prin care s-a atras şi se atrage atenţia că în unele biserici actul interpretării în cânt lasă foarte mult de dorit. liturgică. la stăruinţele Mitropolitului Varlaam. Ele pot avea ca numitor comun necunoaşterea şi ignoranţa. omiletică şi muzică. şcoli în care s-a învăţat temeinic muzica bisericească şi care au dat personalităţi marcante în domeniul respectiv. fie că e vorba de citit. 5-6.M. Preluarea tradiţiilor de către Academia Domnească din Iaşi. vezi şi Mihail I. Ibidem. Şcoala de la Iaşi din timpul lui Vasile Lupu În anul 1640. 1971. De aceea considerăm că reflexiile noastre trebuie centrate pe situaţia existentă în şcolile teologice. cât şi din partea cântăreţului de strană1. nr. 1972.”. II. 5-6. 353-367. Aşezământul şcolar de la Trei Ierarhi din Iaşi – prima instituţie cu elemente de învăţământ superior din Moldova. în lucrarea de faţă. partea a II-a. domnitorul Vaile Lupu.dr. Editura Institutului Biblic şi de misiune al Bisericii Ortodoxe Române.”.M. Vasile Lupu ceruse mitropolitului profesori pentru Avem în vedere aici cântarea psaltică. în „M. Idem. Istoria Bisericii Ortodoxe Române. partea I. p. Câtă importanţă se acorda în trecut cântării bisericeşti ne-o dovedesc şcolile care s-au perindat de-a lungul timpului.386 Lect. respectiv executată în mod corect. 2 Mircea Păcurariu. specifică Bisericii Ortodoxe. Continuitatea învăţământului inaugurat la Trei Ierarhi. O incursiune în trecutul învăţământului muzical-teologic ieşean ne va ajuta să înţelegem mai bine situaţia de faţă şi să tragem câteva concluzii. catehetică. Având în vedere cele de mai sus. p. rostit ectenii sau cântat la strană. Graba şi superficialitatea sunt cele mai mari neajunsuri în actul interpretării. Şcoala de aici s-a vrut a fi după modelul celei de la Kiev. în „M. vol. Atât din partea preotului. se învaţă în şcolile teologice în cadrul disciplinelor de specialitate: tipic. nr. „pune bazele unui aşezământ şcolar la Iaşi. 27. nr. 9-12. Alexandrel Banea fie rostit. 1 . 775-788. p. 361-374. la cântarea polifonico-armonică. De altfel. 1994. Să ne gândim că tot ce se petrece în cadrul cultului divin. în „M. XLVII. manual pentru Institutele Teologice. ediţia a II-a. Avădanii. Nu ne vom referi. unde mitropolit era Petru Movilă. ne propunem să reflectăm în cele ce urmează.pr. ce se întâmplă de fapt şi ce va urma. Câteva din acestea merită menţionate.”. p.S.M. L. 1974. De ce s-a ajuns aici. partea a III-a.S. considerat ca „prima instituţie cu elemente de învăţământ superior din Moldova”2. XLVIII.S. Bucureşti.

poezia. Xenopol. 1900. op. 4. p. ediţia a III-a. Bucureşti. Istoria Românilor din Dacia Traiană. şcoală fondată de „ctitorii ei. Sofronie Pociaţki. cit. director al tipografiei3. la cealaltă în româneşte (am văzut că D. şi că ar fi început a tipări cărţi româneşti pentru poporul ce nu ştia slavoneşte. În Seminariul din Kiev însă se învăţa între anii 1632–1640 următoarele obiecte: trei limbi. Xenopol scria: „Şcoala lui Vasile Lupu era deci în primul loc o şcoală pentru învăţătura limbei slavone. adecă slavona. cântarea bisericească pe note de muzichie. p. pe cât va fi putut după modelul şcoalei în capul căreia fusese. Fostul rector de la şcoala din Kiev. 4 3 .n. p. – adaoge apoi că domnul ar fi zidit lângă mănăstire un mare colegiu românesc..D. Istoricul Seminarului Veniamin din Monastirea Socola. Cantemir spune: în slavoneşte). Editura „Cartea Românească”. va recunoaşte „…feredeul şi cu şcoala şi cu tot venitul ce este pe uliţa Savasti”. 75. la începutul ei. primi aici multiple însărcinări: rector. aritmetica. Este de primit părerea că rectorul şcoalei din acest oraş va fi organizat şi pe acea întemeiată de Vasile Lupu. p. deoarece dascălii ei cei mai de samă fuseseră aduşi de la şcoala din Kiev. în hrisovul său din 9 februarie 1678. retorica. Călătoriile Patriarhului Macarie de Antiohia în Ţările Române – 1653-1658.) zidi lângă mănăstirea sa un colegiu român de piatră şi publică cărţi în limba română”6.V. venit cu colegii săi la Iaşi. Acest lucru nu scăpă observaţiei lui Paul de Alep care afirmă că şcoala ar fi fost românească: „Beiul (adică domnitorul. Goldner. că slujba religioasă se făcea pe jumătate în româneşte. 76. Se crede că. Socecu”. iar acesta din urmă i-a trimis oameni bine pregătiţi la şcolile din Polonia sau Kiev. vol. egumen la Mănăstirea Trei Ierarhi. Domnitorul Gheorghe Duca (1678–1683). 5 Constantin Erbiceanu. 6 Emilia Cioran. Iaşi. n. greaca şi latina. „Fundaţia universitară Carol I” şi Stabilimentul grafic „I. 1885. 27. filosofia şi teologia”4. De la Matei Basarab şi Vasile Lupu pâna la Constantin Brancoveanu (1633–1689). şcoala a funcţionat în chiliile de la Mănăstirea Trei Ierarhi. teză de licenţă. „Cât despre rostirea lui Paul de Aleppo – scrie în replică Xenopol – care după ce arată că Vasile Lupu ar fi orânduit a se cânta la o strană greceşte. catehismul. VII. A.MUZICA BISERICEASCĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL TEOLOGIC 387 şcoala sa. Bucureşti. Tipo–Litografia H. atare rostire a călătorului contimporan poate fi Mircea Păcurariu. răposatul Vasile Voevod şi fiul său Ştefan Voevod”5. profesor de retorică.

p. op. 1928. Xenopol – mărturiseşte că în domnia lui se grecizase sau se întărise cel puţin şi mai mult grecizarea şcoalei întemeiate de Vasile Lupu în Trei Ierarhi.D. Şcoala de la Iaşi din timpul lui Grigorie Alexandru Ghica Introducerea limbii române în cult. După mazilirea lui Vasile Lupu. ea ar mai fi durat puţin. 1965. în BOR LXXXVII. nr. cit. cit. Popescu. (şi un exemplu pentru zilele noastre). op. Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din RPR. domnitorul Grigorie Alexandru Ghica (1774–1777) va purta de grijă de şcoala de la Sfântul Neculai Gospod (Sf. nici un folos nu s’au făcut dupre acea şcoală. Vasile Lupu va dărui mănăstirii trei sate. greci. „Cel puţin însuşi Gheorghe Ştefan – remarca Al. 9-10. Bucureşti. p.D. 1034.388 Lect.. căci după acea dascalii slavoni s’au izgonit de la mănăstire şi s’au adus din ţara grecească”10. cit. după alţii ar fi durat chiar până la începutul secolului al XIX-lea devenind Academie12. p. p. Pentru întreţinerea profesorilor. 10 Ibidem. Vasile Lupu va cumpăra de la boierul Mihai Furtună „casa din uliţa ciobotărească. De altfel. 8 7 . op. 11 Ioan G. Xenopol. din ţinutul Romanului9. După un an. A. după unii. Xenopol. lângă eleşteul Bahluiului”8.. lucru remarcabil pentru timpurile de atunci. op. 129. Alexandrel Banea înţăleasă în sensul că se propunea şi învăţarea limbei române pentru candidaţii la preoţie”7. Tămăşenii şi Juganii. p. Mihail Posluşnicu. Învăţământul muzical în Biserica Ortodoxă Română de la începuturi până în secolul al XVIII-lea inclusiv.dr. p. 12 Mircea Păcurariu. desfiinţându-se după mazilirea domnitorului11. 223. Istoria musicei la români. Editura „Cartea Românească”. 29. va crea un impuls puternic în păstrarea şi afirmarea ei. 79. Singura informaţie pe care o mai deţinem despre şcoala de muzică bisericească din timpul lui Vasile Lupu este aceea că.. profesorii aduşi de la Kiev de către acesta au fost înlăturaţi şi înlocuiţi cu alţii. Din trecutul culturii muzicale româneşti. 78. la 2 aprilie 1656. la 15 aprilie. pe lângă cea greacă şi slavonă şi folosirea ei în scrierile bisericeşti. Cristian Ghenea. 1969. 28. p.. spunând într-un hrisov al său că nu de mult acum. Răchitenii. şcoală unde se învăţa „carte românească şi cântările A.pr. p. cit. Astfel. domnitorul Gheorghe Ştefan (1654–1658) instituie la Iaşi învăţământul grecesc. Nicolae Domnesc). 9 Mircea Păcurariu. Bucureşti. 76.

la vremea vădrăritului.. p. În hrisovul domnesc se precizează: „Domnia mea dintru a noastră inimă şi curat cuget. o şcoală de psaltichie. oferindu-le mai multe facilităţi: „…anume câte patru liuzi scutelnici şi unul vatavului. El mai spune că.. V. s-au ocupat cu mzzica de tradiţie bizantină în România. cel care e pomenit printre primii profesori de la Seminarul de la Socola. p. cit. 79. rânduind dascali atât pentru învăţătură cărţei cât şi pentru glasuri şi alte bisericeşti cântări…pe Gheorghe Evloghie biv Isbaşi. înfiinţează în 1780 „pe socoteala sa proprie”18. El menţionează că Dascălul Constantin. cit. Litografia Conservatorului. dascălul Constantin cunoscând şi vechea notaţie. acel de carte precum şi vatavului”. 14 13 . „Gheorghe biv ispravnic de aprozi. Bucureşti. op. Ionescu. vol. 80. p. cum Academia de aice. scoşi din dare la vremea disetnicii. p. cit. 15 Mihail Posluşnicu. am aşezat-o la bună cale. A.. dascal şcoalei aceştia şi pe Gheorghe biv Ispravnic de Aprozi ce s’a făcut pisalt. din cauza Eteriei. 16 Mihail Posluşnicu. 62.. Bucureşti. 18 Mihail Posluşnicu. apoi tustrei împreună să aibă. câte 300 de stupi. Învăţarea cântărilor se făcea după auz. în locuinţa sa din curtea bisericii Sfântul Nicolae domnesc din Iaşi. Posluşnicu însă merge cu înfiinţarea ei în secolul XVIII. nota 2. Printr-un hrisov din luna mai a anului 1776 el va încuraja pe profesorii de aici. 97. Lexicon al celor care. D. op. I (uz intern). Xenopol. cit. 1968. şcoala se întrerupe şi se Mihail Posluşnicu. din oraşul Iaşi. în sensul că nu toţi cercetătorii ne prezintă aceleaşi date despre ea.. câte 400 vedre de vin şi la ce a goştinei 100 oi”14. 80. 80. op.MUZICA BISERICEASCĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL TEOLOGIC 389 bisericeşti. am pus-o în stare şi orânduială aşa şi această moldovenească şcoală. Octavian Lazăr Cosma. cari împreună să fie la învăţătură cărţei şi la cântările bisericeşti spre procopseala copiilor”15. 371. dând-o şi pe aceasta sub îngrijirea epitropiei”13. Şcoala de cântăreţi de la „Sfântul Nicolae Domnesc” Asupra acestei şcoli planează unele incertitudini. op. op. cit. Despre faptul că şcoala funcţiona la biserica Sfântul Nicolae Domnesc vorbesc Mihail Posluşnicu16 şi Gheorghe Ionescu17. Curs de istoria muzicii româneşti: Principii findamentale. de-a lungul vecurilor. p. p. p. Editura Diogene. dascalul de cântări şi Evloghie biv izbaşa. 1994. 17 Gheorghe C. vol.

Ionescu. promotor al muzicii în ţara noastră. având la bază rigoarea ştiinţifică: însuşirea de către elevi cât mai bine a teoriei şi după aceea aplicarea ei în practică. 97. Ibidem. p.) şi de tălmăcirea sfintelor scripturi.pr. Veniamin Costaki Mitropolit Moldovei şi Sucevei. Gheorghe Ionescu ţine să precizeze că şcoala de cântăreţi pe care a înfiinţat-o Veniamin Costache în 1805 era la biserica Sfântul Nicolae domnesc20. Oricum. voind înalt cugetul Înălţimii tale ca să ridice şi preoţii la treapta cea adevărată pe limba noastră cea părintească. ci şi ca un părinte cu milostivire către robii şi supuşii Măriei tale. n. Tipolitografia Buciumului Român. repetăm.. La care cu toţii mărturisind facerile de bine. n. 20 Gheorghe C. Epoca. căci în luminatele zilele Înălţămii tale vedem în toate ţinuturile ţării muzele învăţăturii revărsate şi tâmpla întunericului neştiinţei de mai nainte risipindu-se. e vorba de un învăţământ instituţionalizat.) şi şcolile de paradosirea blagosloviei (teologiei. cit. învăţarea cântărilor se făcea după auz. în cazul dascălului Constantin. te-ai arătat nu numai cu dreptatea încoronat. Nu mai punem în calcul profesorii bine pregătiţi şi roadele acestei şcoli22. p. Alexandrel Banea reînfiinţează în septembire 1828 fiind pusă sub conducerea lui Grigorie Vizantie19 . cunoaştem că milostivirea Măriei tale voieşte în tot chipul cu raze luminoase a încălzi spre folos pre supuşii săi. Iaşi. Având în vedere că distanţa dintre biserica Sfântul Nicolae domnesc şi Mitropolie este foarte mică (aproximativ 200 m). avem de-a face cu un învăţământ particular în care. De când pronia cea prea înaltă a rânduit pe Măria ta oblăduitor acestei de Dumnezeu păzite ţări.n. V (LXXI). p. 1-3. 19 . 22 Desfăşurarea evenimentelor a fost următoarea: În toamna anului 1805 Mitropolitul Veniamin Costache adresa următoarea anafora domnitorului Alexandru Constantin Moruzi: „Prea Înălţate Doamne. posibil ca acele chilii să fi fost lângă biserica Sfântul Nicolae domnesc (de unde şi denumirea de Şcoala de la Sfântul Nicolae domnesc) dar pendinte de Mitropolie.n. 109).dr. au sistisit (instituit. încă şi cu mai multă râvnă Dumnezeiască fiind pornit. şi cu mai nainte purtare de grijă pentru îndreptarea lor atât cea din afară cât şi cea din lăuntrul sufletească. 1995.390 Lect. op. Muzicologul Vasile Vasile scrie că această şcoală a fost deschisă de Veniamin Costache „în chiliile din jurul mitropoliei”21. 21 Vasile Vasile. 1881. 80 şi 82. p. în „Teologie şi Viaţă” . viaţa şi operile sale (1768-1846). care-şi deschisese şcoală în casa şi „pe socoteala sa proprie”. Ori prin şcoala deschisă la 1805 de Mitropolitul Veniamin Costache. 146. Veniamin Costache (1768-1846). Andrei Vizanti ne dă anul reînfiinţării: 1827 (vezi Andrei Vizanti. nr.

plineşte Măriei tale şi doririle. ce întâmplarea l-au adus aice unde rămâind. care cerere a prea cuvioşiilor sale fiind cu care. iar pentru 100 de lei s-au chemat părinţii Arhimandriţi şi egumenii de pe la Monastirile de aice din Iaşi şi dupe marginea Iaşilor. am socotit ca să-l aşezăm aici. om desăvârşit la meşteşugul acesta.) să intre şi egumenii dupe la Monastirile de afară de prin ţinuturi. cât şi cele de pre la ţânuturile de afară plătind una sută lei leafa protopsaltului pe fiştecare lună prin mâna cuvioşiei sale Chir Dionisie Arhimandrit şi Egumenul Monastirei Gălăţii.n. n. şi să i se rânduiască şcoală spre a învăţa pre unii din psalţii. ca atât monastirile de aice. şi după râvna şi dorinţa ce avem a privi în patria aceasta cântăreţii sfintelor biserici mai desăvârşit în meşteşugul cântării. Al Măriei tale părinte sufletesc şi smerit rugător către Dumnezeu. Drept aceia se dă Domniasca noastră hotărâre. numai au făcut cerere ca la această sinisforă (contribuţie. spre mai multa podoabă Dumnezeieştilor lăcaşuri. Deci pentru a sa mulţămire s-au găsit cu cale a i se da aceşti bani. Veniamin. n. cu mila lui Dumnezeu Domn ţării Moldaviei. s-au socotit a da agiutorul cuviincios şi acelei Monastiri. cu cale am găsit Domnia me chipul cu care Preo sfinţia sa Părintele Mitropolitul au socotit a se aduna banii lefii numitului protopsalt. ce se află aici. ca să înveţe. precum de toţi este mărturisit. şi deosebit îndatorim Domnia mea şi pe numitul protopsalt . Pentru care nu lipsim printr’această smerită anafora a înştiinţa Măriei tale. nefiind desăvârşit. unde dintru început şi-au avut săvârşirea sa musichia. ne-au cerut câte 300 lei pe lună pentru osteneala şi ajutorul bătrâneţelor sale. că din întâmplare căzând aice în Patria noastră Domnia-lui Chir Petre Protopsaltul bisericei cei mari. şi intrând în tocmală cu Domnia-lui cu cât s-ar putea mulţămi. ca şi pentru aceasta să rămâie Măriei tale pomenire nemuritoare. neamestecat cu neprimite thesuri (modele. şi chiar după paradosis al bisericii Patriarşiei. Mitropolit Moldaviei”. Iar hotărârea cea desăvârşită rămâne a se face precum Duhul Sfânt va lumina pe Înălţimea ta. şi biserica se mulţumea întru puţină ştiinţă a celor ce se afla. prin ochiul cel atoate văzător. să aibă a trimite şi câte un copil aice de vor voi. şi a paradosi la vreo câţiva copii începători. că protopsaltul Petru. cincizeci de la Sfânta Mitropolie şi cinzeci de la Sfântul Spiridon.). pentru ca să paradosească muzica.MUZICA BISERICEASCĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL TEOLOGIC 391 Spre care iubitoare de pravoslavie a Măriei tale plecare.n. şi sfat făcând s-au primit a o răspunde prea cuvioşia lor. s-au mulţămit cu trei sute lei leafă pe lună. Fiindcă Preo sfinţia sa Părintele Mitropolit face prin anaforaua aceasta Domniei mele multe arătări. CCCLXXXVII. însă 100 de lei din banii şcolilor. după analogon ce va ajunge pe fiştecarele. (fiindcă folosul acesta iaste de obşte al sfintelor biserici). după catalogon ce vor face prea cuvioşia lor. şi fiind creştinească râvna Măriei tale binevoitoare spre podoaba sfintelor biserici şi slava lui Dumnezeu. Căci şi meşteşugul musichiei aice în ţara noastră până acum. încât nu ne mai rămâne îndoială că ifosul cu care sfintele slujbe cântă nu este curat. Dar lucrarea vremilor au adus ca iarăşi în prea luminate zilele Măriei tale să-şi ia săvârşirea şi acest meşteşug. Domnitorul aprobă cererea Mitropolitului şi o întăreşte cu următorul pitac: „Noi Alexandru Constantin Moruz Voievod. nu-şi putea afla îndreptarea pentru lipsa acelor desăvârşit într’acest meşterşug.

146. 227. p. Tot în acest an. 345-346. La această şcoală au fost aduşi de la Neamţ dascăli cu experienţă: Macarie Ilarion. „tot ce s-a creat de el se distrusese”25. Sigiliul domnesc 1805 Octomvrie 4. Astfel. op. De altfel şcoala va fi mereu reorganizată de către Veniamin şi va fi împrospătată cu dascăli renumiţi şi bine pregătiţi. 9-10. Vezi Constantin Erbiceanu. Kir Nichifor Kantuniari Arhidiaconul şi poroncim ca spre cunoştinţa facerii de bine cătră dânsul şi arătarea mulţămirii sale. Preocuparea permanentă a mitropolitului ca Biserica să aibă cântăreţi desăvârşiţi se reflectă în grija de perfecţionare a pregătirii lor. op.dr. 1888. zisă «normalicească». Istoria Mitropoliei Moldovei şi Sucevei şi a Catedralei Mitropolitane din Iaşi. nr.. cit. Neculai domnesc. toată sâlinţa să pue cu ucenicii săi. Gherontie şi Dimcea cel tânăr. Tipografia Cărţilor bisericeşti. Bucureşti. Prezenţa acestuia este semnalată de protopsaltul Visarion de la Neamţ în Ms. vezi la Teodor Burada. a constituit pentru şcoala ieşeană o perioadă de regres. când mitropolitul s-a retras din scaun. unde stareţul Paisie introdusese pentru cântarea slavonă şi română melodia pe notele muzicale utilizate în Galiţia şi Rusia apuseană”23. Petru Protopsaltul preda „după modelul şcolii din Mănăstirea Neamţului. 81. 20 februarie 1808–octombrie 1812. 305.. în Arhiva XXV (1914).pr. El spune că a scris manuscrisul „…amestecând puţin cevaşi din proforaua Prea cinstitului şi prea alesului între Dascăli Musichiei ceii vechi. cit. cu dascălul Constantin”. 24 Vasile Vasile. p. rom.392 Lect. p. p. 23 Andrei Vizanti. la 24 inuarie 181426 şcoala avea două clase iar cursurile de muzică se ţineau zilnic între orele 9–12. Alexandrel Banea La această şcoală. Corurile de muzică vocală armonică în Moldova. 26 Anul 1814 ne este prezentat de Teodor Burada ca anul înfiinţării şcolii „de la Sf.. Acesta din urmă fusese chemat de mitropolit în 1810 din Bucureşti unde deschisese şcoală de cântări la hanul lui Constantin Vodă. 7/126 în Precuvântarea de la f 5r–9r. nu mai puţin importantă pentru prestigiul şcolii este prezenţa arhidiaconului Patriarhiei de Antiohia. 25 Mihail Posluşnicu. Proced vel logofăt”. Deocamdată nu s-au găsit dovezi pentru pătrunderea notaţiei pe portativ la Iaşi în perioada respectivă. Nichifor Cantuniari.– gr. . Unii cercetători sunt de părere că modelul şcolii de la Neamţ se referea la reputaţia ei şi cadrul general de organizare24. cit. p. op. Intervalul de patru ani. încât să cunoască folosul ce se nădăjduieşte.

după ce vei veni în patrie. deşi nu există nici un indiciu până acum. aicea îmi pare că vor putea să paradosească şi moldoveneşte.. anume Enache. Cum am menţionat mai sus. O altă personalitate muzicală prezentă la Iaşi este spătarul Iancu Malaxa adus în 1820 de domnitorul Şuţu Vodă la curtea domnească.n. căci sunt vreo doi care ştiu moldoveneşte…”27. şi acolo sunt câţiva psalţi buni a sistemei noaî. Acesta îmi zice. 148. n. de câţiva ani. Aice sunt la Mitropolie vreo trei care au eşit deplin în sisteme noaî pe limba grecească. care fusese chemat în 1816 la Iaşi de Veniamin Costache. pe cât s’au pliroforisit din gramatică. Irmologhionul şi Anastasimatarul): „Scriitorul a vorbit pentru vânzarea cărţilor cu Cantemir. p. însă. La Chişinău am scris unuia din rudeniile mele.MUZICA BISERICEASCĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL TEOLOGIC 393 Patriarhiei Antiohiei. Am avut vorbă şi cu preasfinţitul Mitropolit ca de mai înainte să alcătuiască şcoala de a să paradosi. vor veni la Bucureşti de să vor mai lumina. După Revoluţia din 1821 Mitropolitul Veniamin îl va coopta ca protopsalt al Mitropoliei şi. Desigur că urmărirea în detaliu a afirmării şcolii de cântăreţi nu poate fi făcută în lucrarea noastră deoarece ar ocupa destul spaţiu. Ms.). în zilele Prea Înălţatului Domnului Scarlat Kalimah Voevod pe la anul 1814. Eteria şi Revoluţia lui Tudor Vladimirescu au întrerupt pentru o bună perioadă de timp procesul de învăţământ. Abia la 15 iunie 1823 Grigorie Vizantie. secretarul Agenţiei austriece. căci fără aceasta nu să va putea lumina neamul. Desigur că efectele negative n-au întârziat să apară. Ca şi Seminarul de la Socola. Unde ducându-mă şi eu acolo am ascultat când cânta Dascalul ucenicilor săi matimile”. şcoala de cântăreţi reprezintă permanenta grijă a Mitropolitului Veniamin ca viitorii slujitori ai Bisericii „să fie împodobiţi Biblioteca Academiei Române. DCCXLVII/160. la biserica Sfântului Neculai. de va fi ceva aporie (neputinţă. cit. îi scria lui Macarie Iaromonahul aflat la Viena pentru a-şi tipări cele trei cărţi (Theoreticonul. apud Vasile Vasile. 27 . greci care mi se pare că vor pute paradosi. bănuim că şi dascăl la şcoala de cântăreţi. op. că poate a cânta şi a paradosi. care au învăţat sisteme noaî. are putere şi la sistema veche. carele au paradosit cântările şi alcătuirile sale în oraşul Iaşii în Sfânta Mitropolie. Mai am un psalt muntean.

Nici o iscălitură nu e mai veche de anul 1866.394 Lect. încercarea de „paralizare” a seminarului de către Mitropolitul Meletie. din 1827 şi 1828. Manolache Paleologu. 136. Dimitrie Suceveanu. iconomul Ioniţă. op. cit. Mihail Posluşnicu trece în revistă pe cei mai străluciţi absolvenţi ai acestei şcoli: Petru Alexandrescu. 383. peste mai bine de trei secole. fond Pr. Axinte Roşculescu. p. ocupaţia rusă. Arhivele Statului. ba chir şi anul şcolar. desfiinţarea de către regimul comunist în 1948. Filip Paleologu. Nu putem înţelege de ce a făcut această afirmaţie Gheorghe Adamescu şi nici nu putem fi de acord cu el din mai multe motive: – dacă în 1558 Alexandru Lăpuşneanu le scria călugărilor din Liov că tinerii pe care îi vor trimite vor învăţa muzică grecească. într-o instituţie de învăţământ de talia Seminarului de la Socola muzica bisericească să nu fie la loc de frunte? Teodor Burada. Bucureşti. Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”. De altfel Teodor Burada remarca faptul că „cele mai vestite şcoli unde se învăţa cântările bisericeşti (psaltichia). dos.pr. nr.dr. 30 Gh. 1904. bineînţeles vârful acestei pleiade. Alexi Petrino. ar apare multe nume de elevi şi profesori29. Gheorghe Cociu şi. atunci cum. 29 28 . Preotul Ilie Gheorghiţă ne spune că pe pereţii bisericii de la Socola sunt scrise numele elevilor şi ale profesorilor. erau şcoala de cântări de la Mitropolie şi cea de la Monăstirea Neamţului…”28. p. refugiul din timpul celui de al doilea război mondial. Ilie Gheorghiţă. Nu mai puţin adevărat este faptul că documente au fost şi aşa zisele cataloage ale elevilor care nu erau altceva decât pereţii.. cu sau fără poreclă. după anul 1823. mutarea la Iaşi. toate acestea au făcut ca informaţiile cu privire la activitatea didactică de la Seminarul de la Socola să fie insuficiente. până atunci fiind facultativă30. Muzica bisericească în Seminarul Veniamin Cele două incendii devastatoare. Fostul director deduce că în anul respectiv s-a făcut o reparaţie a clădirilor şi. Ştefan Păltinescu. Istoria Seminarului Veniamin din Iaşi (1803-1903). 305. filiala Iaşi. dacă s-ar da jos tencuiala. O afirmaţie curioasă este cea a lui Gheorghe Adamescu când spune că muzica bisericească devine obligatorie începând cu anul şcolar 18761877. Alexandrel Banea şi cu ştiinţa de cântările bisericeşti”. Adamescu.

op. 53. Copistul. p. când Meletie îşi trimitea Regulamentul său înalt întărit (după care semianrul era redus la o şcoală de cateheţi). N. 153. gimnastică)35. p. tot Adamescu scrie că „regimul internatului pare a fi foarte sever. cit. 19-20. Este posibil ca această disciplină să fi fost supusă şi ea prefacerilor. pe lângă alte scopuri ale cursurilor. Ba. 35 Ibidem. De altfel. 82.. 33 Constantin Erbiceanu. elevii trebuiau „să fie împodobiţi şi cu ştiinţa cîntărilor bisericeşti”31. cit. totuşi noi suntem convinşi că acestei discipline i se acorda o atenţie deosebită. Dovadă ne stau manuscrisele muzicale pe care le vom găsi la capitolul corespunzător.MUZICA BISERICEASCĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL TEOLOGIC 395 – însuşi Adamescu se contrazice pentru că. Elevii seminarului se scoală la patru dimineaţa şi afară de orele de clasă şi de pregătire a lecţiilor se ocupă cu rugăciunile şi cântări bisericeşti”32. 34 Gheorghe Adamescu. confirmă programele şcolare din anul şcolar 1866–1867.. p. II–94 de la BCU Iaşi care are următorul titlu: „Oarecare alegire de musikii bisericeşti prescrisă în Semianria de la Socola la anul 1838 de Nicolae Nan elev” şi Ms 499 de la Mănăstirea Bistriţa cu următorul titlu: „Cîntări bisericeşti. care se făcea cu mare pompă”33. Chiar dacă uneori directorului şcolii i se părea că studiile muzicale nu se fac în mod satisfăcător34. Mironescu.100. Dar să nu uităm că acest lucru nu durează prea mult pentru că în acelaşi an moare Meletie. De reţinut faptul că la 7 februarie 1848. p. – că se făcea muzică bisericească. „tinerii elevi – scrie Constantin Erbiceanu – ce puteau cânta erau obligaţi a veni la Seminariu pentru trei zile la hramul Bisericei Seminariei. sau muzica era trecută de unii la capitolul „dexterităţi” (desen. Ibidem. mai înainte de afirmaţia făcută spune că la deschiderea seminarului. amintim aici doar Ms. C. Suntem însă pe deplin convinşi că ea a fost permanent prezentă în viaţa seminarului. mărturiseşte că „ mi-am scris materia respectivă ce se predă în Seminar. elev al Seminarului. op. mai mult. . şi 31 32 Ibidem. muzica bisericească nu apărea în programă. Seminarul „Vaniamin Costache” – Iaşi 1905”. lucru manual. p. e vorba de Regulamentul Mitropolitului Meletie. schimbărilor şi „ajustărilor” programelor şi planurilor de învăţământ.

37 Mihail Posluşnicu.Vrednici slujitori ai Bisericii strămoşeşti: profesorul Anton Toma. cit. p. a făcut ca. mici la sentimente.dr.. a lucrat din răsputeri (e vorba de Mitropolitul Veniamin. B. Neculau. p. XLVIII (1972). op. p. 112. atât în mitropolie cât şi în seminarul său din Socola. ba chiar mai în urmă întreceau românii prin pompa bisericească Constantinopolul…”37. în care au răspândit lumina neamului românesc”38. cei scurţi la vedere. După cum se ştie. nr. cit. 1-2. ori pătimaşi pot nega binefacerile ce acest institut au adus acestei ţări în curgere de 80 de ani (trebuie să ţinem cont de anul apariţiei cărţii lui Erbiceanu: 1885 – n.n. faptul că tradiţia învăţării. nesănătoase şi străine de tot ceea ce era autentic. Considerăm că cele câteva exemple de mai sus au ilustrat. măreţia şi imposanţa reclamată de simţul nostru religios şi de sublimul dumnezeirii.396 Lect.). puritatea cântării bizantine şi de tradiţie bizantină s-a diluat în cântarea împestriţată de influenţe nefaste. Această îngrijire de predilecţie a sa. Pe de altă parte. cuprins în nu mai puţin de 270 file. o bună pregătire muzicală era reclamată de exigenţele timpului: „Pentru ca slujbele dumnezeeşti să se serbeze în sfintele locaşuri în toată podoaba. în scurt timp. Judecând după numărul impresionant de cântări36 copiate. 36 .. putem desprinde concluzia generală că fiecare elev era interesat să-şi aibă propria culegere de cântări ce se cerea la clasă. în măsura spaţiului redus al lucrării de faţă. 84. mai târziu. care nu mi-am putut-o procura din lipsa de cărţi de asemenea natură”(f 3r).) de a da o desvoltare cât mai mare şcoalelor de cântări bisericeşti. n. 38 Constantin Erbiceanu. serviciul bisericesc din Moldova să ia avânt din cele mai bine făcătoare pentru desvoltarea imnologiei bisericeşti şi a cântării populare naţionale şi rivaliza. practicării şi transmiterii cântării bisericeşti s-a păstrat sănătoasă în şcolile vechi de cântăreţi bisericeşti şi cele teologice (în special seminarii).pr. Alexandrel Banea anume acea parte din materie. numind şi profesori capabili de a paradosi. catedre unde să se înveţe regulat şi sistematic psaltichia după sistema nouă. Mai mult. înfiinţând. perioada comunistă a venit ca un Vezi şi Eugen D. în MMS. 81.n. op. „Numai cei rău voitori – scria Constantin Erbiceanu –.

când subsemnatul a fost angajat la Facultatea de Teologie din Iaşi (în anul 1991) disciplinei muzicale îi erau rezervate 2 ore de curs şi una de seminar pentru fiecare an de studiu şi specializare în parte: Teologie Pastorală. În acest context s-a creat un vid în sensul că muzica era prevăzută numai în anul III. Dar dacă înainte de ’89. Teologie Asistenţă socială şi Teologie Patrimoniu cultural. se specializează în şcoli speciale şi conservatoare. Spre exemplu. că formarea unui preot din punct de vedere liturgic. pastoral şi misionar. pe diploma absolventului va fi trecut că este specialist în muzică. în urma absolvirii unui seminar teologic sau unei facultăţi de teologie. În perspectiva alinierii la standardele europene. Este greu de crezut atunci că numai cu o oră de curs şi una de seminar de muzică. numai într-un singur an de studiu. Fără însuşirea corectă şi temeinică a . Fireşte. că formarea unui profesor de religie se săvârşeşte în aceste seminarii şi facultăţi de teologie. nu există pretenţia că. un timp disciplina a fost desfiinţată desfiinţată la anul IV Pastorală. apoi numai la o singură oră de seminar la unii ani de la secţiile litere şi chiar la Secţia Pastorală (absolvenţii acestei secţii devenind slujitori ai altarelor). Astfel s-a ajuns doar la o singură oră de curs şi una de seminar. seminarii şi facultăţi. în prezent se pare că acestei discipline i se rezervă perspective sumbre. aşa cum anunţam la începutul acestei lucrări. muzicii bisericeşti i se acorda o atenţie meritorie. cu răsfrângere asupra programelor analitice.MUZICA BISERICEASCĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL TEOLOGIC 397 tăvălug şi a mutilat tot ceea ce înaintaşii au clădit cu trudă şi migală. Teologie Litere cu cele două subsecţii (Limbă română şi Limbă străină). Însă să nu uităm. În acest context s-au înfiinţat şi s-au reînfiinţat şcoli de teologie. învăţământul universitar a trecut la un ciclu de 3 ani pentru licenţă. după cum se ştie. în aceste şcoli. De curând s-a revenit la patru ani de studiu dar numai pentru secţia Pastorală. În primul rând aici trebuie să avem în vedere latura teoretică la disciplina muzică. Desigur că după evenimentele din decembrie 1989 libertatea de exprimare a oferit orizonturi noi percepute şi înţelese în diferite moduri de societatea românească. Învăţarea cântării bisericeşti a rămas în Moldova în seama singurului seminar „permis” de regimul comunist. Cu timpul acestea s-au diminuat în virtutea ajustărilor şi reajustărilor planurilor de învăţământ. Un profesor de muzică se formează. se va asigura buna pregătire în ceea ce priveşte latura liturgică sau misionară a viitorului preot sau profesor de religie. cel de la Mănăstirea Neamţ.

în viziunea acestor factori. prezenta lucrare se doreşte a fi un semnal de alarmă şi un îndemn la reflexie asupra stării şi viitorului muzicii bisericeşti din învăţământul teologic. s-ar putea pune întrebarea: ce perspective poate avea muzica bisericească în învăţământul teologic de toate gradele? În actuala conjunctură ce presupune transformări la toate nivelurile şi într-un ritm tot mai alert. în primii doi ani. fie că e vorba de ecteniile şi rugăciunile rostite/cântate de preot. Având în vedere cele prezentate mai sus. se pare că. Ori fără elementul teoretic nu se poate vorbi de calitate în actul interpretării39. Ne referim la solfegii. mai mult decât toate. De aceea. trebuie să depăşească 50% din totalul disciplinelor. în ceea ce priveşte cântarea bisericească. C. dar şi aici disciplina muzică bisericească nu se bucură de numărul de ore care se regăsea în planurile de învăţământ cu mulţi ani în urmă. Ori pentru a răspunde acestor cerinţe e nevoie de timp de studiu.dr. . 39 Acelaşi lucru se poate spune şi despre şcolile de cântăreţi. Un rol vital îl joacă factorii de decizie care pot readuce la linia de plutire starea în care se află disciplina respectivă. Când spunem factori de decizie. ne referim la sistemul educaţional naţional cu toate eşaloanele sale. lasă mult de dorit. pot fi intuite. Alexandrel Banea minimului de teorie muzicală nu se va putea trece la aplicarea acesteia în practică. atât în ceea ce priveşte orele de curs dar şi în ceea ce priveşte cel individual.pr. S-ar putea cere propuneri în acest sens. este greu de răspuns.398 Lect. Aceeaşi situaţie o putem găsi şi în seminariile teologice unde ponderea disciplinelor laice. izvorâte din conjunctura socio–politică actuală. începând de la cele superioare. Atunci s-ar putea să se mai audă încă voci care să atragă atenţia că în unele biserici actul interpretării. Dar. La aceasta se mai adaugă şi faptul că însuşirea noţiunilor elementare de teorie a muzicii (liniare sau psaltice) lasă mult de dorit. Neavând „antrenamentul” solfegistic nu se va putea asigura o calitate corespunzătoare actului interpretării în cadrul cultului divin: fie că e vorba de răspunsurile pe care le dă cântăreţul de strană sau corul bisericesc. însă nu avem convingerea că vor fi şi aplicate. priorităţile sunt altele. Abia în ultimii doi ani se trece la specializări. Propunerile sunt uşor de făcut.

MUZICA BISERICEASCĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL TEOLOGIC 399 Music in Theological Education – Past. . the psaltic group or the choir will combine fortunately the word with the melody if they take seriously into account the two main aspects of singing: the theoretical one and the interpretative one. the psalm reader. To achieve this. heart and mind. music is its support and in the same time its garment. Present and Perspectives Abstract: As an integrating part of the divine cult. It’s its support because it transmittes the message of the text easier and in a more agreeable way (the word having priority within the cult) and it is its garment because it makes cult more accesible to the soul. it depends a great deal on the attention and seriousness attached to the discipline Music in Theological Schools. The priest.

.

personalul se străduieşte să se comporte de parcă situaţia ar fi cu totul alta. Cu toate că pacientul mai are câteva zile sau câteva ore de trăit. situaţie ce se poate observa în secţiile anumitor spitale. dincolo de nivelul recunoaşterii conştiente. Carmen-Gabriela Lăzăreanu1 Adulţii ştiu foarte bine că moartea este un proces ireversibil de stopare a vieţii. perceput diferenţiat de persoanele vârstnice. Un rol important al celor ce îngrijesc persoanele aflate în stadiul terminal este în a acorda o îngrijire de calitate semenilor.Bătrânii şi stadiul terminal Lect. În colaborare cu Fundaţia “Solidaritate şi Speranţă” Iaşi – coordonator proiect Pr. când este diagnosticat incurabil sau în momentul în care boala cronică atinge stadiul final. în realizarea unei empatii cu aceştia. 1. într-o stare de confort fizic. Bogdan Butuc. Sentimentele sunt subconştiente. Îngrijirea bolnavului în faza terminal ă Contactul cu moartea ne poate face conştienţi de propria vulnerabilitate. în timp ce alţii sunt îngrijoraţi şi evită acest subiect.” Speranţa de viaţă a crescut mult în ultimul timp ceea ce face ca multe persoane să nu fi văzut un mort în familia lor. Unii indivizi privesc cu detaşare iminenţa morţii. Neliniştea morţii se constituie de fapt într-un complex de preocupări asupra acestui eveniment. 1 . cu alte cuvinte de a-i ajuta pe pacienţi să moară aşa cum se cuvine. psihic şi mental. fapt ilustrat bine prin următoarea afirmaţie a unui pacient: „Nu am ştiut ce înseamnă frica până când nu am văzut-o în ochii celor care mă îngrijeau. astfel încât împiedică perceperea nevoilor bolnavului şi înţelegerea sentimentelor acestuia. trezind instinctul de supravieţuire. care le provoacă depresie şi îi face să se gândească că viaţa este prea scurtă. Preocuparea fiecărui individ pentru propriile sentimente poate fi copleşitoare. Medicii şi personalul medical au o reacţie de recul faţă de perspectiva implicării lor în tratamentul unui bolnav.dr.

Schneidman (1973) a afirmat . iar slăbiciunile şi defectele persoanei sunt augumentate. până când persoana îşi ordonează reacţiile de apărare şi de răspuns. Ea poate fi benefică în faţa realizării morţii. care dă speranţă. dintre aceştia. cu familia. cu prietenii şi cu îngrijitorii. Depresia Muribunzii sunt apatici. lumea este fără sens. Furia poate rezulta din frustrarea legată de incapacitatea fizică sau din imposibilitatea temporizării diagnosticului. Aceasta se întâmplă când negarea nu mai este posibilă şi furia s-a epuizat. vitalităţii şi libertăţii. ceea ce echivalează cu o înşelăciune.dr. ce ştie instinctiv că timpul este scurt. Acceptarea Nu este întotdeauna fericită.402 Lec. Negarea este benefică pe termen scurt. control şi posibilitatea de a alege a unei persoane. Elisabeth Kubler-Ross (1969) a observat în faza terminală următoarele stadii: Negarea şi izolarea Vestea unei boli terminale poate fi şocantă. Îngrijirea unui muribund necesită un amestec de sensibilitate. Este o perioadă scurtă. Ea oferă o scurtă pauză înainte de confruntarea cu moartea. Ea este privită cu neîncredere. servind drept soluţie tampon. introspecţie şi cunoaştere. Negocierea Constituie încercarea muribundului de a amâna inevitabilul prin negocierea cu Dumnezeu. Unii au pus la îndoială universalitatea şi inevitabilitatea acestor etape ale morţii. nu se pot concentra şi nu discută despre viitor. dar procesul morţii se instalează doar când individul se deteriorează biologic. dar persoana atinge serenitatea în faţa morţii. Speranţa este sentimentul care persistă mai ales în primele trei stadii menţionate. În depresie. Furia Reprezintă reacţia la pierderea vieţii. Carmen-Gabriela Lăzăreanu Stadiul terminal începe cu diagnosticarea unei boli terminale. Pierderea vieţii este fundamentală.

după ce a vorbit cu membrii familiei. Atunci el se va retrage şi va muri fără alte tulburări. Cu cât se apropie mai tare de moarte. . o zi. Pacientul poate să-şi piardă toate speranţele. . dar să-şi dea seama că vor trece peste pierderea suferită. poate chiar o adevărată cruzime. pe fundalul neaşteptat al întregului. . altfel ar pune mai multe întrebări. 1973).muribunzii nu vor să ştie ce le rezervă viitorul. nu cred că acestea sunt în mod necesar «etape» ale procesului morţii. cu toate că am observat. Ceea ce văd eu. Într-adevăr. care este personalitatea individului. să provoci suferinţe inutile pacientului ori familiei sale. spuneţi cât mai puţine lucruri celor aflaţi pe moarte.numai indivizii suicidari şi psihopaţi vor să moară. al oamenilor. Unele dintre miturile legate de procesul morţii sunt: . Supravieţuitorii trebuie să accepte inutilitatea oricărui gest. evitaţi întrebările lor şi folosiţi orice mijloc pentru a nega sau a disimula confruntarea directă. poate încerca să se sinucidă.este o neglijenţă. intenţia de a negocia şi acceptare. Din acest motiv. . depresie. Pacientul este pierdut. pacientul trebuie lăsat în pace. Chiar şi atunci când moartea este inevitabilă. Apoi când nu mai par posibile alte beneficii. este un ansamblu complicat de stări intelectuale şi afective. la persoane muribunde. cu atât este mai mare frica. poate deveni foarte deprimat şi uneori poate muri mai repede. . filosofia lui/ei de viaţă” (Schneidmar. El a studiat miturile care-i împiedică. Este riscant a forţa o discuţie ori a insista asupra unor informaţii nedorite. cu excepţia ameliorării durerii. nimic nu mai poate schimba acest lucru. limitată. invidie. şi nu sunt de loc convins că sunt trăite în această ordine sau în altă ordine universală.BĂTRÂNII ŞI STADIUL TERMINAL 403 „propria mea muncă. nu m-a dus la concluzii identice cu cele ale lui Kubler-Ross. nimeni nu vrea să moară. psihiatru la Harvard. . izolare.împăcarea cu moartea şi pregătirea pentru acest evenimant sunt imposibile. Altă abordare este a lui Weisman (1972). o săptămână. în special pe doctori să realizeze interacţiuni eficiente cu cei muribunzi. unele trecătoare. doctorul ar trebui să trateze pacientul căt mai mult timp posibil. care durează pentru un moment.teama de moarte este cel mai de bază şi mai natural sentiment.

dar ajung la o vârstă înaintată (Snyder şi Schwartz. din acest punct de vedere pe cei activi social de cei inactivi. La fel de intensă este reacţia membrilor familiei faţă de rudele în vârstă. Moartea reprezintă pentru mulţi dintre ei un eşec profesional şi o înfrângere personală. în cazurile în care un individ cade în comă şi rămâne astfel o perioadă de timp îndelungată prezentând numai semnele clinice ale vieţii. 1971). ajungând uneori să trăiască ei înşişi simptomele fizice (Benoliel. comunicarea socială a încetat de mult. instrumentale. Unele persoane vor să trăiască până la adânci bătrâneţe. Familia îl priveşte pe individul în vârstă. şi sunt privite ca indivizi care au pierdut deja contactul cu realitatea. 1971). Momentul în care are loc moartea este dincolo de controlul individului. Deoarece relaţiile de rudenie. ale durerii. prinşi în angrenajul acestui proces. alţii nu se aşteaptă să trăiască prea mult. Ei se simt frustraţi şi furioşi. deja ca pe un mort. în ciuda dovezilor contrare. semnele/simptomele obişnuite ale pierderii/doliului. iar durerea pierderii acestuia poate fi la fel de reală şi de tulburătoare ca în cazul apariţiei morţii fizice. în ceea ce priveşte condiţia persoanelor aflate pe moarte. cărora li se răspunde de parcă ar fi deja morţi. Există multe relatări despre persoane aflate în stadiul terminal. să dea mai puţină atenţie ori chiar să-i ignore pe indivizii aflaţi pe moarte.aceste mituri îi ajută pe doctori să se simtă mai bine în ce priveşte propria lor retragere din faţa pacienţilor aflaţi pe moarte. a pierdut contactul subtil cu viaţa de zi cu zi. ca fapt real (Fulton şi Fulton. fragilitatea umană fiind evidentă. morţi în acest sens. persoana aflată în stadiul terminal a decedat. supravieţuitorii vor manifesta. O boală prelungită şi procesul amânat al morţii duc la fenomenul numit „moarte socială”. Un factor care complică problemele legate de momentul morţii este supravieţuirea unor indivizi pentru perioade mai lungi ori mai scurte. aspect care îi deosebeşte. care suferă de multiple handicapuri grave.dr. adeseori. sociale sunt terminate. nu se mai implică în relaţiile cu familia ori în afacerile familiei. în cazul cărora medicii au renunţat la orice speranţă şi pentru care moartea pare . de parcă. izolat şi retras. 1981). Carmen-Gabriela Lăzăreanu . pentru doctori şi pentru alţi însoţitori. O asemenea persoană în vârstă nu mai participă. Este ceva obişnuit pentru surorile medicale.404 Lec. în ciuda eforturilor lor susţinute. culturale. a semnelor evidente ori a stării lor de sănătate. De exemplu.

Amintirile vieţii trecute (revizuirea vieţii -bilanţul) se pare că are multă importanţă în acordarea sprijinului şi a mângâierii. Accesibilitatea pentru împărtăşirea celor mai intime sentimente este evident opusul tendinţelor de retragere. se ducea către el. Unii cercetători (Phillips. în prezent deşi sunt cunoscute multe aspecte ale morţii. bolnavă. numai prin puterea unei dorinţe: aceea de a mai vedea. Unele dovezi similare sugerează că indivizii aflaţi pe moarte reuşesc să supravieţuiască până la un eveniment anticipat .”. până ce un fiu iubit sau o fiică ajunge. Nu numai sensibilitatea. cercetările sunt la început. care poate menţine semnele clinice ale vieţii din punct de vedere mecanic. Pe eşantioanele studiate s-a constatat că numai 1/3 din cei întrebaţi susţin că depind de religie când se gândesc la moarte. Se poate concluziona că. … trăia.şi aproape imediat după aceea survine moartea. Tot ce vorbea. 1972) au efectuat un studiu statistic asupra modului în care reacţioneză muribunzii la un eveniment special. înainte de a muri. era pentru el. spre minunea tuturor. Toate sursele de cercetare susţin importanţa lăsării persoanei aflate în stadiul terminal să vorbească despre propria ei traiectorie spre moarte şi subliniază nevoia unei reacţii sensibile din partea sprijinitorilor (Weisman. de la întrebarea ce este procesul morţii la analiza formelor de sprijin care sunt disponibile persoanelor aflate pe moarte. săptămâni chiar. dar care reuşesc să reziste zile de-a rândul. tot ce dorea. la zilele lor de naştere.o zi de naştere. pentru a se observa dacă unii nu-şi amână moartea până după evenimantul special anticipat. Mergând mai departe. sinceritatea. surdă. Un caz similar este cel prezentat de Duiliu Zamfirescu în Viaţa la ţară (1956). pe unicul ei copil. dar şi deschiderea. iar rezultatele studiului au susţinut această ipoteză. solicitudinea pot avea un efect pozitiv. iar în acest sens unele studii oferă date specifice. există câteva exemple concrete de ajutor. o aniversare . 1972). plecat în străinătate nu se întoarce „Bătrâna.BĂTRÂNII ŞI STADIUL TERMINAL 405 iminentă. existând numeroase elemente nedescifrate. în cele din urmă. la individul aflat în comă pentru un timp nelimitat. care corespund . la patul lor de moarte. Al doilea factor care complică problemele legate de momentul morţii este cel al tehnologiei medicale moderne. în persoana coanei Diamandula care nu moare până ce fiul ei Matei.

s-o întrebe ce doreşte. pe de alta durerea de a pierde pe mamă-sa. când mi-o suna ceasul… Voiam să te rog să nu mă uiţi de tot. Toţi se sculară în picioare tăcuţi. numai pe cea lume… în voia Domnului……. bătrâna mergea din ce în ce mai rău. mamă? Ea făcu semn că da. Ea însă îl opri. pe când el sta cu toţi ai casei. Pe când el credea că doarme. Coana Diamandula numai când şi când deschidea ochii spre a se uita lung la el. mai bine decât din tot restul persoanei ei de astăzi. după cum menţionează Weisman (1972) şi sunt tipice tuturor medicilor şi sprijinitorilor. şi iar îi închidea. Carmen-Gabriela Lăzăreanu unor reacţii false. dragu mamei…Deseară. care rămăsese să-l înlocuiască veni repede şi cam speriată la el. din care Matei recunoscu pe mamă-sa de demult. dar nu se poate…De acuma. Bătrâna sta cu anevoinţă pe un cot. ea îşi rezemă capul din nou pe perne şi luă binişor mâna tânărului într-ale ei. se uită lung la el. ea spuse coanei Sofiţa că doreşte să rămână singură cu el. şi dacă el nu era acolea. parcă l-ar fi căutat. îl doborau. dânsa deschise ochii. El însuşi era într-o stare de plâns. şi-o să trăim amândoi… Ea făcu o uşoară mişcare din cap. Nici nu te-am văzut bine… Doamne. „La Ciulniţei. aşa.dr. Doreşti ceva.Mă duc. iar pe gura ei pungită reveni pentru o clipă un zâmbet fin de neîncredere. spunându-i că-l cheamă mamă-sa. Îi zise cum putu că se duce să telegrafieze la Bucureşti pentru doctori. . coana Sofiţa. fumând – mătuşe-sa. ea îl chema încet: „Matei. mâine. Când ceilalţi se retraseră. Matei!” Câteva zile după sosirea lui. copilăreşte… Aş vrea să te mai văd. ce vorbeşti! Ai să te îndreptezi. cu Saşa. că tare mi-ai fost drag…Aş fi vrut să mai trăiesc două-trei zile…Nu se poate să mai chemi vreun doctor? El era înecat în plâns. Istoveala puterilor devenea pe fiecare zi mai mare. mamă.” . să-ţi aduci aminte de mama-ta. Câteodată întindea mâna cu anevoinţă până la marginea patului. apoi în podele şi oftă adânc. Mihai şi ceilalţi. . Matei nu se dezlipea de la capul ei. După ce Matei se aşeză lângă pat.406 Lec.Îmi vine dor de viaţă. aşteptându-l. pe de o parte osteneala. Apoi cu faţa udată de lacrimi se întoarse spre el şi-i zise: Aş dori să nu mor aşa repede.

la hârtiile rămase de la „tată-său”. Ce-ai învăţat să-ţi fie de sprijin sufletesc. Apucă-te de moşie. s-o mărite pe Tincuţa şi să o înzestreze. şi-i veni să plângă cu hohot. fiindcă bătrâna. Apoi îi dete câteva sfaturi personale: „Ea îşi întoarse chipul din nou către el. parcă ar fi redobândit într-o clipă vederea tinereţei. Noaptea trecu. fratele ei. care nu mai înţelegea nimic. Despre zori. pe pământul ăsta…să nu te duci departe de mine.BĂTRÂNII ŞI STADIUL TERMINAL 407 După care coana Diamandula dă ultimile indicaţii testamentare fiului ei. cu o nespusă expresie de blândeţe şi de milă. neputând vorbi. . El. iar viaţa să ţi-o petreci pe locurile astea. mamă. . numai însoară-te. îşi răsturnă capul pe spate şi oftă adânc. cu privire la banii rămaşi. Până seara nu mai dete semne de viaţă. 1956] În acest sens. [Duiliu Zamfirescu – Viaţa la ţară.. părea că avea o vedere sufletească pentru fiul său şi îl simţea când era lângă dânsa sau când se depărta. Matei nu se putea dezlipi de lângă pat.Nu băiete. care dormea într-un colţ de canapea”.Matei se sculă de lângă pat şi deşteptă pe unchiu-său. unde ultimele săptămâni de viaţă pot fi umanizate şi . Îngroapă-mă lângă tată-tău…şi apoi însoară-te. Tare îmi pare rău că mor. ca şi cum ar fi zis că nu se gândeşte la asta. Acuma Dumnezeu să te binecuvânteze… Şi încet. Trebuie să te însori. pentru că şi el l-a ajutat trimiţându-i bani. Ea îl privea lung şi limpede. Însoară-te cu cine vrei. în unele spitale din occident s-a încercat o nouă formă de instituţionalizare. ochii i se închiseră. Un val de durere se urca din piept în gâtul lui. Aşa e şartul vieţii… Caută împrejurul tău fericirea. ……………………………………………………………………… ……………………. prelung. o mişcare neobişnuită se produse. Dânsa stărui.Doresc să rămâi aici. făcu semn cu mâna. Aş dori să mă asculţi. Păru a se întinde sub aşternut. Da. îi precizează obligaţia de a ajuta pe Conu Dinu. lungă cât un veac pentru toţi.

Efectele pierderii asupra celor rămaşi în viaţă sunt multiple. Carmen-Gabriela Lăzăreanu relativ lipsite de durere. „Merg pretutindeni şi-o caut”).încercările de a dobândi o nouă identitate (dezvoltarea unor noi expectanţe. este nevoit de multe ori să comunice familiei decesul individului în cauză. după cum susţine Parkes.furia ori vinovăţia (auto-reproşurile legate de vreo faptă ori amintire a unui lucru. care determină reacţii de alarmă foarte asemănătoare cu teama.408 Lec. printr-o serie de comportamente. Astfel. . care ar fi putut să-l ajute pe cel muribund. motiv pentru care Parkes (1972) a dezvoltat aşa numita „teorie biologică a durerii”. legate de propria viaţă şi noi roluri). . Tot personalul şi membrii de familie sunt antrenaţi pentru o nouă atitudine faţă de moarte. ritualurile de la cimitir. Analgezicele sunt date gratuit şi nu sunt folosite metode tehnologice pentru a prelungi viaţa. 1976). astfel încât persoanele aflate în stadiul terminal să fie înconjurate de sprijinitori cu atât mai mult. doctorul rămâne eroul principal.dr. hainele negre. nu al morţii. furie ori protest la durerea produsă de „dezertarea” celui decedat). încercări de a justifica pierderea ori de a o „înţelege”). panglicile aplicate pe braţ. . pot să ajute pacientul să aibă o moarte decentă. care includ: . compasiunea. dezvoltarea unei amorţeli/apatii afective. circumstanţele în care a survenit acesta şi să ofere o mîngâiere (Kalish. o bună pregătire şi contactul continuu cu familia. Deşi. refuzul de a crede că pierderea s-a întâmplat într-adevăr. Crizele de durere sunt exprimate. „Mi se pare că o aud cum merge prin cameră”). Dacă persoana a decedat într-un cămin/sanatoriu de bătrâni ori într-un spital. el acţionează ca simbol al vieţii.retragerea (evitarea prietenilor apropiaţi ori a lucrurilor familiare. Ceremonia funerară. Teoria consideră durerea un element stresant. . . priveghiul.căutarea („Nu pot înceta să-l caut oriunde”. pe timpul bolii incurabile.iluziile („Tot mi se pare că-l văd prin mulţime”. discursul elogiator. prietenii. procesiunile funerare sunt doar câteva dintre ceremoniile şi ritualurile care simbolizează trecerea morţilor „peste hotar” şi servesc pentru descărcarea durerii celor vii.

care sunt prezente în aceste situaţii. i se taie respiraţia.BĂTRÂNII ŞI STADIUL TERMINAL 409 Lindemann (1944) a studiat reacţiile la durere pe 101 persoane.90% credeau că munca joacă un rol important în situaţia dată. întrerupte. . Cercetările lor indică: .73% credeau că văduvul va căuta sfaturi sau ajutor. . care şi-au pierdut rudele apropiate într-un incendiu dintr-un club de noapte din Boston. Ideea de a împărtăşi sentimentele cu cei cu o experienţă similară a determinat reactualizarea grupurilor care au suferit pierderi. În acest sens. preoţi.sentimente de vinovăţie .în această situaţie vechile roluri sunt tulburate. care au rugat 133 de consultanţi (asistenţi sociali.) să prezinte aspectele semnificative ale durerii.85% considerau că o recăsătorie este benefică pentru viitor.99% din pe cei care au răspuns credeau că moartea unui partener va duce la depresie.sindromul depresiei fizice . . Cei care au iniţiat studiul au propus să se menţioneze şi comportamentele de adaptare. (1970).preocuparea faţă de imaginea celui decedat . insomnie şi disperare. . suspină. iritabilitate şi preocupare legată de situaţia de instabilitate existentă care. psihiatri etc. . în unele cazuri. poate duce la nebunie. . .cei rămaşi în urmă se simt responsabili de moartea celui dispărut.reacţii ostile . psihologi. . pierderea greutăţii.91% credeau că este benefic să discute cu cineva care a avut o experienţă asemănătoare. ”viaţa şi-a sărit din matcă”.90% credeau că văduvul are vise cu decedatul. el face o serie de observaţii diferite de ale lui Parkes: .supravieţuitorul trăieşte sentimentul de înăbuşire. Un al treilea studiu a fost efectuat de Schoenberg şi colab.supravieţuitorul simte furie. .pierderea structurii/modelului .74% se aşteptau ca cel rămas în viaţă să viseze sau să-şi imagineze ceva legat de prezenţa persoanei decedate (comparativ cu observaţiile lui Lindemann despre „imagini”). . . are probleme digestive şi poate să apară o stare de epuizare.supravieţuitorul este preocupat de amintirea imaginii persoanei pierdute. asistenţi medicali.

incluzând subiecte ca „sexualitatea la văduve sau mai sunteţi soţie?”. deoarece conducătorul era o persoană care facilita procesul de ajutorare. Toate grupurile erau mai puţin deprimate.U. . dar în grupul de control. unde indivizii erau grupaţi pe perechi şi participau în calitate de cupluri. În acest sens s-au efectuat măsurători asupra bunăstării. a sănătăţii şi a optimismului. Barrett a folosit tehnici de discuţii interpersonale şi activităţi de grup. Acest tip a fot cunoscut ca un grup de „văduvă-pentruvăduvă” în Anglia şi în S. În Anglia aproape orice comunitate are acum un program CRUSE în care văduvele le ajută pe văduve. Barrett (1974) a concluzionat că oricare dintre aceste grupuri avea multe de oferit pentru adaptarea şi optimismul văduvelor. Al doilea grup a fost numit „Grupul de confidenţe”. nu un profesor. El susţinea membrii grupului să se ajute reciproc. ca urmare a participării la aceste acţiuni. Aceste trei grupuri au fost corelate cu un grup de control. de către văduvele din grup.A. toate cele trei grupuri de tratament au decis să continue să se întâlnească chiar şi după terminarea experimentului. spre deosebire de grupurile de control. Persoanele care au participat la activitatea grupurilor experimentale prezentau speranţă mai mare pentru sănătatea lor pe viitor. Subiecţii din toate grupurile indicau nivele crescute de auto–respect. problemele de sănătate şi de singurătate erau mai multe decât în celelalte grupuri. Grupul de confidente a devenit mai activ în rolurile sociale şi prezenta o creştere a respectului de sine faţă de celelalte grupuri. Conducătorul încerca să faciliteze dezvoltarea unor relaţii de ajutorare pentru fiecare pereche.410 Lec. timp de opt săptămâni. Fiecare dintre grupuri se adunau câte două ore. pentru a se face previziuni asupra evoluţiei sănătăţii. În discuţiile purtate. Semnificativ este faptul că. accentul era pus pe modul în care erau percepute rolurile de sex. Au fost efectuate câteva măsurători pentru a determina dacă activitatea din aceste grupuri a avut vreun impact asupra atitudinilor şi valorilor participanţilor. Barrett (1974) a organizat trei tipuri de grupuri de văduve. Al treilea grup a fost numit „Grupul de dezvoltare a conştiinţei unei femei”. Primul grup a fost numit „Grupul de auto-ajutorare”.dr. Carmen-Gabriela Lăzăreanu Încercând să faciliteze procesul durerii.

sir William Osler (după Athanasiu. inconştientul. Prin metamorfozare. viaţa psihică. simultan. în realitate atitudinea faţă de moarte este în mare măsură culturală. În mentalitatea popoarelor primitive mortul nu este complet lipsit de „viaţă” şi ca urmare este capabil „să facă un rău celor vii”. 1983) emite ipoteza existenţei a două instincte fundamentale care dinamizează. 1983).BĂTRÂNII ŞI STADIUL TERMINAL 411 2. Un clinician celebru. Părinte eu nu pot să-ţi mulţumesc/ Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc/ Să cer a tale daruri. a prezentat o varietate de atitudini în faţa morţii. iar pe de altă parte de muribund (persoana bolnavă). acestă stare de spirit poate fi aşezată la originea unor forme de cult al morţilor. 1983). Dificultăţile sunt determinate. Eliade menţionează în studiile sale de istoria religiilor că „frica de moarte” începe prin a fi o frică de morţi. după Athanasiu. de sentimentele de milă. Freud (1924. dar şi la originea sentimentului de teamă faţă de moarte. aflat în opoziţie cu Thanatos. Rolul asistentului social în îngrijirea bolnavului terminal În interacţiunea asistentului social cu persoanele în vârstă. Autorul menţionat subliniază că există o tendinţă inerentă în orice viaţă organică de a se întoarce în starea anorganică a existenţei. după cum menţionează Athanasiu (1983). aflate în faza terminală. de suferinţă morală. acea pulsiune a vieţii şi a morţii. De-a lungul evoluţiei civilizaţiei. de repulsie. genunchi şi frunte nu plec/ Spre ură şi blăstămuri aş vre să te înduplec/ Să simt că de suflare-ţi suflarea mea se curmă/ Şi-n stingerea eternă dispar fără de urmă!). Teama de moarte poate fi un sentiment natural prezent la fiecare individ. „credinţa. nu numai la asistentul social care relaţionează cu pacientul aflat în stadiul terminal. dificilă în acest caz. Psihologii au comparat moartea cu „traumatismul naşterii”. anume-instinctul vieţii (libidoul) şi instinctul morţii (mortido). Se mai poate vorbi de Eros. un rol important îl deţine comunicarea. fiind condiţionată de semnificaţie (martirii creştini care nu se lepădau de credinţă) şi de condiţia omului în momentul morţii (vikingii considerau că ajung în Walhala dacă mor luptând cu sabia în mână). (Athanasiu. folosind un eşantion format din 500 de . pe de-o parte. de neajutorare sau teama resimţită de asistentul social (persoana sănătoasă). în viaţa de apoi” a generat sentimente de simpatie faţă de moarte (Rugăciunea unui dac de Mihai Eminescu: Astfel numai. care este înspăimântat de boală şi perspectiva sa.

1983). regreta că nu mai are forţa de a descrie „ cât de uşoară şi de plăcută” este această ultimă experienţă a vieţii. . Asta nu-i un semn rău………………………dacă presiunea serului s-ar exercita asupra unui anume organ mai mult decât asupra celorlalte. ba poate nici şase ceasuri. şi pot fi însoţite de delir. ……dacă cere de băut. în sfârşit dacă are un mic grăunte de demenţă.boli care afectează direct creierul şi care sunt însoţite de tulburări de conştiinţă. că vorbeşte mult. arătând lui Rastignac o oală mare.spuse medicinistul. (1983) îl menţionează pe Salivas din Bordeaux (1883) care care subliniază existenţa. În cazul când bătrânul va începe să vorbească. ascultă-l deci cu luare-aminte. lasă-l în pace. -şi totuşi trebuie să luptăm mai departe cu boala.dr. în ceasul morţii. Athanasiu. a trei categorii de boli: -bolile în care nu apare delirul. câte unul a prezentat exaltare spirituală sau remuşcări amare. au suferit dureri fizice. în funcţie de manifestările psihologice din apropierea morţii. a poetului Ronsard. Dacă vezi cumva că se agită. care vor fi costisitoare. pacienţii rămân lucizi cu inteligenţa intactă până în ultima clipă-moartea survenind prin cord sau plămâni. William Humber (după Athanasiu. îl chemi pe Cristophe să te ajute şi-i administrezi…. Dacă se vaită că simte fierbinţeli şi o înţepenire a pântecului. Psihologul menţionat subliniază că 90 dintre pacienţii asistaţi în stadiul terminal. 11 au arătat teamă (sau „presimţiri”). Pentru marea majoritate..-spuse internul. .412 Lec. fiind menţionată. Trebuie să-i dăm unele îngrijiri. moartea a fost asemănătoare cu somnul şi uitarea. Un exemplu în acest sens ar putea constitui fragmentul literar care prezintă stadiul terminal al lui Moş Goriot: „….altă categorie de boli afectează secundar creerul. să-i dai din asta. al scriitorului Alfieri.ştii ce. în acest sens starea de excitaţie euforică înainte de moarte a împăratului Hadrian. s-ar putea ivi fenomene cu totul deosebite. Pornind de la manifestările pacienţilor în momentul morţii. ca să-ţi poţi da seama la ce serie .Bătrânul nu mai are nici două zile de trăit. Sântem infirmieri………………………………………. Carmen-Gabriela Lăzăreanu persoane aflate în stadiul terminal. albă. numai doi groază. La aceşti pacienţi se poate remarca o stare de vioiciune premortală. pe care le-a asistat.

Aceste bariere.-se produc fenomene bizare. În maladiile acestea. de natură diferită. De asemenea e cu putinţă ca invaziunea să se producă în bloc. Serozităţile pot să şi ocolească creierul. este în general destul de lipsită de eficienţă dacă nu se au în vedere barierele care pot să apară atât din partea celui care intervine cât şi a pacientului. care nu va putea fi stabilit decât la autopsie.1996). 1983). de pătrundere. Ireland Training Exchange. arătând occipitalul bolnavului. Balzac-Moş Goriot. Bariere care crează dificultăţi în îngrijirea bolnavului în stadiul terminal În stadiile terminale. care sunt cunoscute: creierul îşi redobândeşte unele facultăţi şi moartea vine încetul cu încetul. La Incurabili este un bătrân tâmpit. de euforie premortală. determinând o stare de exaltare spirituală. 1954] Unii cercetători. dacă se întoarce la trecut. în care se află în clipa de faţă. intervenţia asistentului social. bazată pe comunicare cu persoana muribundă. de judecată. suferă cumplit dar trăieşte. 3. miza fiind binele pacientului. fiind determinată de acţiunea anestezică a dioxidului de carbon asupra sistemului nervos central de efectul substanţelor toxice. printre care menţionăm pe Marti-Ibanez. se petrec tot felul de ciudăţenii! Dacă bomba explodează prin partea aceasta. care nu are origine religioasă sau filozofică. în cazul acesta va muri în starea de imbecilitate. pe scurt caută să ne poţi face o relatare exactă.” [H. dacă face socoteli.BĂTRÂNII ŞI STADIUL TERMINAL 413 de idei se referă spusele lui: dacă sânt efecte de memorie. 1963 după Athanasiu (1983) au susţinut ipoteza că moartea nu este însoţită de durere fizică şi că este suportată cu seninătate. la care serozităţile s-au revărsat asupra coloanei vertebrale. Acest punct de vedere nu diminuiază însă importanţa atitudinii spirituale faţă de viaţă şi de moarte ca profilaxie a stărilor psihice nedorite din momentul exitus-ului (Athanasiu. dacă se ocupă de lucruri materiale sau de sentimente.-zise Bianchon. este important ca asistentul social să cunoască potenţialele obstacole în comunicarea cu pacientul şi să le înlăture (Romania/N. bariere . Pentru ca îngrijirea bolnavului terminal să-şi atingă scopul. luând un alt drum. implică pacientul şi asistentul social incluzând următoarele aspecte: bariere de comunicare.

încât aleg păstrarea distanţei faţă de bolnav. Un alt factor important în dobândirea încrederii în capacitatea de comunicare. Atingerea acestor scopuri. Carmen-Gabriela Lăzăreanu determinate de stereotipii. Bariere ridicate de ineficienţa tratamentului Scopul principal al îngrijirii unui bolnav este dobândirea vindecării. adecvate situaţiei. însănătoşirea. În această situaţie tratamentul şi îngrijirea îşi pierdu scopul. ca tehnici de lucru. Teama manifestată de asistentul social în relaţionarea cu pacientul bolnav este nefondată şi limitează comunicarea. în prezent se pune mare accent pe prevenirea şi tratarea bolilor.dr. ceea ce presupune o bună colaborare şi conlucrare cu echipa interdisciplinară. este de asemenea o metodă importantă. prevaleză teama de a spune „ceea ce nu trebuie”. cât şi modul în care pacientul percepe situaţia în care se află. Îndepărtarea acestei bariere se realizază prin redescoperirea scopului îngrijirii. în care sunt create situaţii similare. iar colegii participanţi sunt rugaţi să observe şi să critice punctele slabe şi să sublinieze punctele tari ale interpretării rolurilor. toţi cei care se ocupă de îngrijirea bolnavului au un puternic sentiment al eşecului. reducând timpul petrecut cu pacientul. Pentru evitarea unor astfel de situaţii sunt recomandate. încât toţi sunt marcaţi de teama să nu o rănească sau să o supere. cum ar fi cel de confort a pacientului şi a familiei sale. În acest sens. deci redescoperirea unor obiective noi. Atunci când acest lucru nu este posibil şi boala evoluează spre stadiul terminal. în îndepărtarea barierelor de comunicare. Persoana muribundă pare atât de vulnerabilă. Discutarea în plen. de către cei implicaţi în îngrijirea bolnavului diagnosticat . bariere determinate de ascunderea adevărului şi bariere determinate de munca în echipa interdisciplinară Bariere de comunicare În general. a sentimentelor resimţite de cei care au reprodus scena. Este necesar ca asistentul social să cunoască starea pacientului.414 Lec. atât din punct de vedere medical şi social. iar cei care îl îngrijesc pe bolnav încearcă să minimalizeze sentimentul de jenă şi neputinţă. jocurile de rol. în comunicarea cu bolnavul terminal. îl constituie accesul la informaţii.

transferând adevărate inhibiţii comportamentale celor care îi îngrijesc.BĂTRÂNII ŞI STADIUL TERMINAL 415 ca incurabil. Toţi cei care se ocupă de bolnav se simt utili dacă au sarcini precise şi se simt vinovaţi atunci când nu fac „altceva” decât să stea lîngă pacient şi să facă conversaţie cu acesta. ceea ce va îngreuia comunicarea. Bariere determinate de stereotipii Etichetarea ca ”muribund” a pacientului în stadiul terminal determină deprecierea persoanei în ochii celor care o îngrijesc. precum şi cu alte persoane care sunt sau au fost implicate în îngrijirea pacientului respectiv. O îngrijire de calitate este posibilă numai în condiţiile în care pacientul este perceput şi înţeles ca o persoană reală. a pernei. pot fi considerate prioritare. Aceste etichetări duc la o lipsă de înţelegere faţă de existenţa pacientului ca individ şi sunt decodificate adesea „drept cazuri în care nu mai este nimic de făcut”. nu vor duce la inhibiţii. Comportamentul asistentului social în acest caz este evaziv şi urmăreşte descurajerea tendinţelor pacientului de a pune întrebări la care . care trăieşte într-un anumit context social. făcând-o nenaturală. Uneori este necesară doar ascultarea pasivă a pacientului. a perfuziei sau alte activităţi destinate îngrijirii fizice. Bariere determinate de ascunderea adevărului Existenţa acestor bariere de ascundere a adevărului în legătură cu diagnosticul şi prognosticul bolii va conduce la apariţia. la senzaţii de debusolare şi de inutilitate. a unui sentiment de teamă. de ambele părţi. Bariere de comportament Activităţile de îngrijire fizică a bolnavului. Convingerea asistentului social trebuie să fie că reducerea sentimentele de teamă ale pacientului şi contribuie la diminuarea tensiunii psihologice care îl macină şi implicit la calmarea durerii. Informaţiile legate de pacient şi de mediul său de viaţă pot fi obţinute printr-o bună comunicare cu acesta şi cu familia sa. care se luptă cu teama sau neliniştea şi cu o serie de simptome de ordin fizic. cum ar fi cele de aranjare a patului.

416

Lec.dr. Carmen-Gabriela Lăzăreanu

acesta nu doreşte să răspundă. Încercarea de a răspunde adecvat unor întrebări, fără a le evita, ar avea mai puţine şanse de a transmite pacientului teama şi anxietatea resimţite de asistentul social. În cazul în care informaţiile transmise sunt adecvate, se va reduce tensiunea psihică a pacientului şi va creşte încrederea în asistentul social. Bariere determinate de munca în echipa interdisciplinară Existenţa ierarhiei din spital şi a celei din echipa interdisciplinară, poate îngreuia desfăşurarea activităţile asistentului social. Buna comunicare între medici, asistenţi sociali, psihologi, presupune respect reciproc, înţelegerea sarcinilor fiecăruia, fapt ce va spori eficenţa îngrijirilor, iar atmosfera de solidaritate profesională va fi resimţită de pacient. Pentru depăşirea barierelor psihologice care afectează activitatea asistentului social au fost formulate o serie de sugestii care pot contribui la îmbunătăţirea comunicării asistent social-pacient şi pot conştientiza aceste obstacole. Pentru a fi capabil să lucreze eficient cu pacienţii în stadiul terminal este necesar un timp îndelungat, luni sau chiar ani, după cum menţionează cei care au o experienţă îndelungată în acest domeniu. Dificultăţile pot să dispară treptat sau brusc, în funcţie de experienţele personale ale asistentului social cu pacientul; Clarificarea şi înţelegerea sentimentelor cu care se confruntă asistentul social este o etapă importantă în lucrul cu pacientu. În acest sens împărtăşirea sentimentelor între colegi sau cu supervizorul (persoană cu experienţă în acest domeniu) poate fi utilă. Înţelegerea şi acceptarea situaţiei pacienţilor cu care interacţionează presupune examinarea cu obiectivitate propriilor sentimente şi clarificarea acestora. Necesitatea de a învăţa cât mai mult despre procesele asociate morţii şi înţelegerea acestor procese constituie cea mai bună modalitate de a face faţă problemelor de natură fizică sau emoţională ale pacientului. Nu există scheme comportamentale în ce priveşte relaţia asistentului social cu pacientul, fiecare individ fiind unic. Un nou caz constituie o experienţă personală care contribuie la îmbunătăţirea modului de relaţionare cu aceşti pacienţi. Succesul unei bune comunicări contribuie la instaurarea unei atmosfere de încredere, în care se realizează planificarea

BĂTRÂNII ŞI STADIUL TERMINAL

417

etapelor şi a obiectivelor care trebuie atinse. Comunicarea cu pacientul are o natură circulară şi îl ajută pe asistentul social să-l înţeleagă. În vederea unei bune relaţionări şi în scopul asigurării unui cât mai mare confort al pcientului, se fixează o serie de obiective în îngrijire, bazate pe valorile personale ale acestuia, repartizate pe etape de intervenţie. Comunicarea nuanţată cu asistentul social contribuie la îndeplinirea nevoilor pacienţilor, începând cu nevoia de acţiune şi până la aceea de a medita în linişte. Îndeplinirea obiectivelor propuse determină reluarea activităţii sociale, în sensul primirii vizitelor, a informaţiilor, precum şi abandonarea sentimentelor de teamă şi de amărăciune, respectiv înlocuirea lor cu o încredere liniştitoare (Romania/N.Ireland Training Exchange, 1996). În afara barierelor în comunicare, determinate de sentimentele şi de modul de interacţiune cu pacientul, ale asistentului social, mai există bariere de comunicare ridicate de pacientul aflat în stadiu terminal. Factorii care intervin în pe