CRITERIUL ECONOMIC DE LA COPENHAGA: CAZUL MOLDOVEI Dr.

Iurie GOTIŞAN Stimată audienţă, Vă rog să-mi permiteţi ca, în cele ce urmează să va reţin atenţia referindu-mă numai la unele aspecte pe care le consider mai importante ale prezentării mele având un subiect destul de complex, ţinând cont şi de timpul atât de preţios oferit de organizatori. Punctul de pornire este că nu se poate intra în UE fără a adopta acquis-ul comunitar. Legislaţia comunitară nu se negociază. Din punct de vedere economic, capacitatea de membru a UE solicită ca candidatul:  să aibă o economie de piaţă funcţionala;  să dispună de capacitatea de concura competitiv pe piaţa UE. Deşi este extrem de important, îndeplinirea un criteriului economic nu rezultă în acceptarea automată a candidatului. Astfel, din punct de vedere economic Croaţia este o ţară mai bine pregătită de aderare decât România şi perspectivele sale economice pe termen scurt sunt mult mai promiţătoare. Pe de altă parte, situaţia economică a Slovaciei nu este radical mai bună decât cea a Bulgariei care, ca şi România, a fost amânată pentru 2007. Iar Lituania, care este acceptată pentru aderarea la UE, după unii indicatori macroeconomici este depăşita de Republica Moldova. Deciziile de acceptare a ţării în baza criteriului economic pot fi luate nu doar ca urmare a rapoartelor de ţară întocmite de Comisia Europeană, dar şi ca urmare a avizelor făcute de organizaţiile internaţionale. Menţionam în acest sens că întârzierea cu care s-a produs intrarea în vigoare a acordului interimar de colaborare intre Moldova şi UE (APC de bază a fost semnat în noiembrie 1995, dar a fost aprobat de UE în mai 1996) se datorează faptului ca UE a aşteptat din partea FMI o confirmare că reformele financiare şi economice care au început în Moldova sunt satisfăcătoare. Avizele pozitive din partea FMI şi Banca Mondială vor fi şi pe viitor cruciale pentru relaţiile dintre Moldova şi UE. Republica Moldova este foarte înapoiată pe planul reformelor faţă de statele est-europene care au încheiat negocierile de aderare. Indecizia, politica externă duplicitară, luptele politice, lipsa de consecvenţă pe cale reformelor au dus la o diferenţă de ritm vizibilă. Să luăm numai cazul Poloniei, spre exemplu. Din clipa în care guvernul de la Varşovia a luat decizia de a deschide negocierile de aderare, drumul Poloniei a fost clar. Au dus şi ei bătălii politice, au schimbat guverne, dar niciodată nu şi-au schimbat direcţia. Actuala extindere nu este mai dificilă decât cea anterioară, este doar diferită. Mai multe ţări, probleme deosebite, pentru că nu trebuie să uităm, că cu 10 ani în urmă economiile lor funcţionau pe principii pe care economia spaniolă sau portugheză nu a funcţionat niciodată. Să nu uităm nici diferenţele importante în cea ce priveşte veniturile pe locuitor. Din aceste considerente este şi firesc că ţări ca Austria sau Suedia nu au negociat prea mult aderarea. Aşa cum UE a fost predecesoarea CEE şi iniţial a fost constituită ca o structură economică şi apoi politică, integrarea europeană presupune în primul rând realizarea unui set de obiective a politicii economice şi monetare stabilite în Tratatul de la Maastricht şi aquis-ului comunitar care prevede un ansamblu de măsuri convenite între UE şi ţările care doresc aderarea. Aceste obiective generale sunt detaliate prin cinci criterii de convergenţă a politicilor economice la care trebuie să ralieze ţărilor candidate cu politicile ţărilor membre ale Uniunii. Conform accepţiunii existente în UE (criteriile de la Maastricht), convergenţa nominală impune câteva condiţii: 1. Rata inflaţiei să nu depăşească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale rata medie a inflaţiei în cele mai bine situate trei ţări la acest indicator (pentru anul 2002 Germania, Franţa şi Olanda au cumulat o rată medie a inflaţiei de 3%, iar în RM a fost înregistrat în 2002 un nivel al inflaţiei de 4,4% (!), deci cu 1,4% peste media celor trei clasate); 2. Deficitul bugetar public să fie mai mic de 3% din PIB; 3. Ratele dobânzilor pe termen lung să nu depăşească cu mai mult de 2% media în cele trei ţări menţionate (rata medie la creditele acordate pe termen lung în Germania, Franţa şi Olanda luate împreună este de 3,75%); 4. Datoria publică (internă şi externă) să nu depăşească 60% din PIB;

4% şi s-a observat o înviorare a activităţii economice în toate sectoarele economiei reale. De aici au rezultat mari dispute legate de privatizare.6%. nivelul acesteia pentru finele anului 2001 fiind de 6. Actualul Guvern beneficiază de marele avantaj de a se afla pe valul relansării economice.1%. în 1996. Iar convergenţa reală se referă la reducerea decalajului dintre veniturile pe locuitor. În cadrul de ansamblu al diferitelor politici economice practicate pe parcursul ultimilor ani. Moldova nu a reuşit să depăşească situaţia creată în sectorul extern prin aplicarea unor ajustări (fiscale şi de balanţă de plăţi echilibrate) similare ca amploare efortului făcut de unele state din Europa Centrală (Ungaria. rata inflaţiei a înregistrat un nivel de 18. ceea ce a făcut pe mulţi analişti să considere că ţara nu poate evita încetarea de plăţi (incapacitate de plată). Inflaţia şi-a continuat evoluţia de scădere. primele semne ale stopării declinului economic au apărut în ultimul trimestru al anului 1999). Moody’s ) de la (BB-). dispute politice care s -au perindat în timp şi au afectat coerenţa şi consecvenţa politicii de reformă. Investiţiile străine directe plasate în Moldova sunt printre cele mai mici din Europa Centrală şi de Est şi acest fapt diminuează sensibil capacitatea de competiţie a ţării pe pieţele externe. politica monetară – a fost în opinia noastră – cea care a trasat liniile directoare pentru celelalte tipuri de . Mai putem menţiona aici chestiunea primenirii elitelor birocratice şi politice. când plăţi externe mari au venit la scadenţă. s au acumulat tensiuni reflectate în creşterea rapidă a datoriei externe şi dificultăţi mari în finanţarea deficitelor externe (Republica Moldova are un deficit structural comercial impunător şi un deficit de cont curent de mare). care la rândului lui este condiţionat de câştiguri importante de productivitate şi de convergenţa preţurilor relative. economia ţării a cunoscut o recesiune de amploare (aşa cum a existat în toate ţările în tranziţie). cu rate ale inflaţiei de patru cifre (în 1993 aceasta a fost de 2000%). (Tabel Slide Power Point) Evaluarea nivelului inflaţiei din Republica Moldova sub aspectul criteriilor de convergenţă de la Maastricht. datoriile reciproce între agenţii economici şi între agenţii economicii şi stat. Astfel. Între 1993-1996 s-a înregistrat o dinamică pozitivă a producţiei şi o scădere a inflaţiei. Între 1990-1992. atitudinea faţă de capitalul străin. Atunci s-a produs o scădere a rating-ului ţării. iar în 2002 aceasta a realizat un nivel mai mic de 5%. dar concomitent. Lipsa reformelor structurale a diminuat posibilităţile pentru o realocare sănătoasă a resurselor în economie către cele mai productive ramuri. Insecuritatea sporită a mediului de afaceri şi instabilitatea cadrului care reglementează activitatea economică sunt printre principalii factori care au creat o imagine nefavorabilă a Moldovei în ochii investitorilor străini. Cehia). iar în 2002 cu 7. care fusese acordat în a doua jumătate a anului 1997 la (DD) în 2002. ritmul reformelor economice. supra-birocratizarea şi complexitatea procesului de înregistrare a afacerilor. PIB a crescut cu 1. S-au reuşit şi câteva privatizări „spectaculoase” din industria vinicolă şi prelucrătoare. Republica Moldova a pornit în tranziţie cu un handicap major care a avut şi mai are dificultăţi mari în a se desprinde de trecutul ei politic şi economic. Republica Moldova a cunoscut o evoluţie economică sinuoasă de genul avânt şi prăbuşire. Pentru a trece nemijlocit la analiza a acestor criterii prin prisma particularităţilor economiei moldoveneşti. Ratele de schimb ale monedei naţionale să rămână inferioare marjelor de fluctuaţie autorizate de Banca Central Europeană timp de doi ani înainte de aderare. Ultimele cifre atestă o accelerare a relansării economice: PIB a fost estimat a creşte în 2001 cu 6. Astfel. voi recurge iniţial la o evaluare retrospectivă a economiei autohtone în perioada de tranziţie.2% (!) fiind condus în principal de producţia industrială şi sectorul de servicii.5. Restructurarea economiei a fost compromisă de aşa factori ca indisciplina fiscală. Anul 2000 a evidenţiat semne de relansare uşoară a economiei pe fondul scăderii inflaţiei (de fapt. a riscului de ţară (sovereign risk) de către mai multe agenţii de evaluare financiară internaţională (Fitch IBCA.3%. Republica Moldova a trecut printr-un moment foarte dificil în 1999 şi 2002. voi consemna numai ceea ce cred că poate ajuta prezentarea unor aspecte a subiectului nostru. Nu doresc să intru într-o istorie a disputelor politice pe planul politicii economice din aceşti ani de tranziţie. acordarea arbitrara a facilităţilor fiscale şi interesele corporative corupte.

4%. de pildă Rusiei pentru livrarea de gaze naturale). ci mai mult prin creşterea nivelului de taxare şi impozitare a agenţilor economici.). a atins un nivel de peste 30% din salariu.1% sub această valoare). nu se poate evita următoarea întrebare: cum a fost totuşi posibil ca inflaţia să scadă la un nivel de o singură cifră pe parcursul ultimilor ani în care nu se observă o restructurare de adâncime în economie? Un prim răspuns ar fi legat de durabilitatea nivelului scăzut al inflaţiei. care a fost evacuată înainte de război în Marea Britanie şi Suedia. uneori chiar galopante precum ne-a demonstrat practica anilor 1998-1999. deci este un nivel ce nu depăşeşte limita criteriului impus de UE. Nu este surprinzător faptul că Estonia a ales anume ancora valutară a stabilizării preţurilor. Spre exemplu. care este îndoielnică în multe situaţii. urmărirea cu orice preţ a unui buget echilibrat poate implica riscul ascuns al şomajului excesiv . până la 1. care au afectat economiile populaţiei. dat fiind ca aproximativ 70% din comerţul exterior al ţării îi revenea partenerilor săi estici. ne sugerează o restructurare sălbatică. inflaţia scăzută s-a obţinut după mari crize financiare. comercială. Încă de la începutul fiecărui proces de reformă din Europa Centrală şi de est. generând în acelaşi timp datorii publice enorme (caz relevant şi pentru Republica Moldova). Ar trebui sa remarcam ca aceasta diminuare a inflaţiei a fost precedată de anumite fluctuaţii dure. Anume aceasta a determinat la sistarea unor plăţi esenţiale ca salariile pe parcursul anilor 1996-1998 şi rambursarea datoriilor unor furnizori indispensabili (care nu acceptă amânări. Nivelul ratei inflaţiei obţinut pentru anul ce s-a scurs (4. În ecuaţia politicilor economice ale autorităţilor moldoveneşti impozitele prea mari nu figurează ca un impediment în calea dezvoltării normal e a acestui stat. a fost singura ţară post-sovietică care a folosit cu predilecţie instrumentele valutare. plătită de angajator şi angajat.8% din PIB.3%. influenţând. În Bulgaria şi în Albania.4% pentru 2002.3% şi respectiv 43. În al doilea rând explicaţia e dată de efectul inflaţiei asupra stocului de plăţi restante (datorii) în termeni reali.în RM acesta a . în mod decisiv întreg procesul tranziţiei. iar obiectivul maximizării veniturilor fiscale poate veni în conflict cu majoritatea cercurilor de afaceri. ca şi deficitul balanţei comerciale au arătat clar că economia Moldovei suferă de „boli ascunse”. Nivelul deficitului bugetar în RM s-a diminuat de la 10% în 1996. lucru demonstrat şi de sutele de mii de cetăţeni care lucrează la negru în afara ţării) care. Autoritatea monetara întotdeauna şi-a formulat cu fermitate scopul său foarte elocvent reducerea cu orice preţ a inflaţiei. Guvernul a scos „castanele din foc” cu mâna acesteia (obligând să acopere găurile financiare ale statului din contul rezervelor sale valutare sau de finanţare a deficitului bugetar). în care rata inflaţiei a variat intre 18. a veniturilor etc.4% in 2002. bugetară. de altfel. în timp ce oamenii de afaceri consideră că tocmai datorită poverii fiscale enorme ei sunt nevoiţi să desfăşoare o parte a activităţii în economia tenebră. Întărirea artificială a monedei naţionale şi blocarea tendinţelor de liberalizare a cursului de schimb au adus deficienţe importante economiei prin ieftinirea importurilor şi scumpirea exporturilor care au avut ca efect grave distorsiuni pe planul sectorului extern (aici mă refer la deficitul impunător al balanţei comerciale şi la datoria publică externă). Însă aplicarea unor mecanisme de reducere a inflaţiei prin practicarea unor regimuri de curs de schimb fix a avut efecte scontate spre exemplu.politici (fiscală. deşi acesta. a constituit o tendinţa pozitivă în direcţia stabilizării leului moldovenesc. ca o condiţie necesară pentru stabilitatea preţurilor şi o politică monetară credibilă. contribuţia la asigurările sociale. Reducerea nivelului inflaţiei de la 2000% in 1993 pană la 4. în statele baltice. în al doilea rând ea a fost în stare să-şi reîntoarcă trezoreria de aur. Au fost multe cazuri când încălcând independenţa Băncii Centrale. Estonia. şi de ce nu revenirea la inflaţii mai mari. afectându -i astfel credibilitatea. În al treilea rând sunt de menţionat circumstanţele precum barterizarea extinsă a comerţului intern şi şomajul foarte ridicat (aproximativ 20%. instituţiile financiare au exercitat presiuni asupra reducerii deficitului bugetar şi a celui public. fiind cu 0. singularizează Republica Moldova in peisajul tarilor din Europa Centrală şi de Răsărit. deoarece a avut nişte condiţii iniţiale deosebite care i-au permis acceptarea acestei paradigme: în primul rând a beneficiat de excedente bugetare în 1991 şi 1992. Republica Moldova fiind captiva acestei distorsiuni financiare de proporţii. însă nu prin reducerea cheltuielilor administrative şi redimensionarea acestora spre obiective prioritare de dezvoltare economică. În acest context. aceasta decădere a survenit drept urmare a crizei financiare din Rusia. La prima vedere s-ar putea spune că acest obiectiv în RM a fost atins (statele candidate nu trebuie să aibă un deficit bugetar public peste 3% din PIB). dar şi posibilitatea unor explozii sociale. Iar excedentul balanţei comerciale a acesteia a fost principala sursă de creştere monetară. iar pentru anul în curs a fost estimat un deficit de 0. Un alt exemplu în acest sens îl constituie menţinerea cvasi-permanentă şi artificială a raportului leu/dolar la un nivel scăzut. Deficit bugetar public sub incidenţa aquis-lui comunitar.

ca creditele neperformante să scadă printr-o ameliorare a mediului de afaceri. dar care măreşte costurile băncilor comerciale afectând astfel creditarea sectorului real din partea acestora. Oricum. constituind aproximativ 40 % din PIB pentru 2002). la începutul anului 2001. În aceste condiţii agenţii economici au evitat în bună măsură să apeleze la credite bancare. ca disciplina financiară să se amelioreze (rău-platnicii să suporte rigorile economiei de piaţă). potrivit datelor Băncii Mondiale. este extrem de periculoasă pierderea de către autorităţi a sprijinului producătorilor naţionali. volumul exagerat de mare a creditelor neperformante (fără acoperire materială sau financiară) acordat de instituţiile financiare. Anii 1992-1996 au fost marcaţi de nivelul ridicat al dobânzilor bancare. prezenţa statului (bugetului public) ca mare solicitator de credite. şi 72% în Cehia (această proporţie era de peste 60% în Zona Euro). plăţile restante ale acestora către băncile comerciale se estimează la o valoare de peste 7 miliarde de lei. 48% în Polonia. unde ponderea masei monetare (M2) şi.5% în 2000. care. pe fondul diminuării inflaţiei. Aceasta explică. potrivit datelor Băncii Naţionale. care generează noi „găuri” financiare în economie. ci mai degrabă o chemare mai atentă de evaluare a alegerilor de politică economică şi a modalităţilor de control al deficitului bugetar (implicit printr-o mai bună repartizare a cheltuielilor). În 2000. la în jur de 26% la începutul lui 2002. adică a celor care în eventualitatea absenţei pe un termen mai lung a asistenţei financiare externe. în PIB este scăzută. care măresc costurile.2 miliarde dolari SUA (inclusiv datoriile de plată pentru gazele naturale furnizate de către . Ratele dobânzilor practicate în Republica Moldova. În plus costul creditului în monedă naţională devine mai scump în condiţiile unei supraevaluări a monedei naţionale neglijând valoarea reală a acesteia. în cele din urmă. linii speciale de credit pentru întreprinderile mici şi mijlocii (sunt de salutat facilităţile existente la o serie de bănci) etc. Datoria publică (internă şi externă). creditul ca raport din PIB a reprezentat în Republica Moldova numai 13%. se cuvin a fi făcute unele precizări referitoare la particularităţile economiei monetare din Republica Moldova. chiar şi în urma acestor diminuări dobânzile reale au rămas totuşi ridicate. Desigur. ponderea masei monetare în sens larg în PIB era de 20. În situaţia în care relaţiile Moldovei cu finanţatorii externi sunt încă deficitare. comparativ cu 42% în Ungaria. mult inferioară nivelului din ţările din Europa Centrală. se estimează la peste 200 milioane dolari. care le împinge pe acestea din urmă să crească dobânzile ca mijloc de recapitalizare (în acest context menţionăm că chiar dacă s-a înregistrat o creştere a producţiei industriale pe parcursul ultimilor doi ani datoriile generate între agenţii economici şi.atins cote de-a dreptul catastrofale – care ar dăuna capitalului uman. şi asupra lor Guvernul se cuvine să mediteze împreună cu autoritatea monetară (BNM). de altfel. De reliefat că dobânzile au scăzut în 2001. nivelul rezervelor obligatorii. La noi. ar putea fi capabili să asigure o activitate investiţională cât de cât suficientă pentru păstrarea sistemului economic. Între aceste cauze sunt de menţionat: o insuficientă competiţie în sistemul bancar şi ineficienţa unor componente ale acestuia. fapt ce a amplificat în mod deosebit blocajul financiar (plăţile restante între agenţii economici ajunseseră la finele anului 1996 la o valoare peste 400 milioane lei). a creditului. Ce ar trebui să facă statul pentru reducerea dobânzilor? În primul rând este necesar ca acesta să colecteze impozitele mai eficace şi. Republica Moldova a acumulat pe parcursul unui singur deceniu o uriaşă datorie externă. care este un instrument folosit de BNM pentru a controla lichiditatea monetară. media dobânzilor active practicate de băncile comerciale. inclusiv faţă de bănci. nivelul foarte mare plăţilor restante (blocajul financiar) între agenţii economici. de ce creditul neguvernamental în valută a realizat o creştere vădită. relativ. În acest context. a scăzut de la 30%. instituţie ce şi-a atras astfel numeroase critici şi proteste din toate părţile. integrarea isesizabilă a pieţei financiare interne (practic inexistentă) cu cea externă. comparativ cu 24% în Ungaria. 27% în Polonia şi 60% în Republica Cehă. respectiv. utilizând soluţia mult mai facilă dar în acelaşi timp şi mai dăunătoare a neachitării obligaţiilor către furnizori şi buget. de operare şi deci înclinaţia de a spori dobânzile active. această stare îşi are mai multe cauze. care să fie compatibile cu o politică fiscală optimă. Conform ultimilor indicatori economici pentru 2002 datoria externă totală de 2. aceasta nu constituie o argumentare în favoarea deficitelor bugetare mari. cunoaşterea mai bună de către bănci a clientelei proprii şi diferenţierea dobânzilor. de 50-60% şi chiar mai mult în termeni nominali. să existe mai multă concurenţă între băncile comerciale şi acestea să-şi reducă costurile de operare. să-şi reducă apelul la creditul intern. ca instrument principal al politicii monetare restrictive conduse de Banca Naţională.

aprecierea duce şi la o înrăutăţire destabilizatoare a balanţei comerciale (conform datelor BNM pentru anul 2002. Dacă e să credem statisticii oficiale. adică de vreo şase ori mai mică decât potenţialele încasări de la export. Nu s-a format nici acea „clasă mijlocie” care ar fi susţinătorul şi beneficiarul principal al reformelor economice. estimându-se că mai bine de 75% din populaţie trăieşte cu mai puţin de doi dolari pe zi şi peste 50% . renunţarea la proiecte politice şi sociale lipsite de acoperire financiară. Dacă s-ar fi evitat intervenţia BNM în menţinerea inutilă a cursului subestimat al dolarului american. deficitul comercial a înregistrat cel mai înalt nivel din toţi aceşti ani de tranziţie de 413 milioane de dolari SUA). dolarul trebuia să crească lent la un nivel mai mare decât cel care era promovat în virtutea unor interese de scurtă durată. ca în 1994-1998 cursurile valutare să fie puţin mai libere. materiile prime folosite sunt de import. Dar problema constă nu în caracterul evolutiv al cursurilor. iar dacă şi se mai produce câte ceva. Intervenţiile masive făcute de Banca Naţională la Bursa Valutară Interbancară nu au fost justificate din punct de vedere a intereselor Moldovei pe termen lung. am obţinut o valoare totală a exporturilor pierdute egală cu 9460. Pentru o eventuală comparaţie venitul mediu al elveţienilor a căror ţară se află în fruntea topului elaborat de Bloomberg este de 25 600 Euro. care sunt în primul rând promovarea exporturilor pentru îmbunătăţirea balanţei de plăţi şi rambursarea creditelor externe. şi anume de Albania şi Ucraina.cu mai puţin de un dolar. la datoria totală ar mai trebui însă de adăugat şi câteva sute de milioane de dolari alocate Republicii Moldova în formă de granturi. de aceea marja de profit scontată de exportator de obicei nu este prea mare. în favoarea iniţiativelor locale. Dacă BNM lăsa. Pentru aceasta. deoarece acum economia este sufocată de o uriaşă datorie externă (peste 2 miliarde de dolari). atragerea investiţiilor străine în întreprinderile existente şi facilitarea procesului de consolidare a unor întreprinderi noi. ci în nivelul lor. Fireşte. Alte elemente ale unei strategii de consolidare macroeconomică sunt: continuarea politicilor fiscale austere şi menţinerea unor surplusuri fiscale la nivelul celora din ultimii doi ani. nivel care este mult mai înalt decât media pe categoria ţărilor subdezvoltate. Singurul contra-argument pe care mi-l aduc chiar eu este că de fapt nu prea avem ce exporta. USD.615 mil. adică de cei care suferă de pe urma tranziţiei. Sărăcia a atins proporţii îngrozitoare. să aibă relaţii excelente cu FMI şi să obţină o restructurare a perioadelor de maturitate a creditelor sale externe sau chiar o anulare parţială.Rusia) este echivalentă cu 164% din PIB. crearea unui cadru transparent şi îmbunătăţirea managementului finanţelor publice. Bineînţeles aceasta este o viziune mecanicistă asupra dinamicii cursurilor valutare doar pentru a ne imagina amploarea generală a pierderilor pe care s-au făcut pe parcursul mai multor ani. Pentru a obţine o imagine completă a asistenţei financiare externe. . Din păcate. concomitent cu promovarea unei politici valutare catalizatoare a exporturilor. Făcând apel la unele sisteme statistice şi matematice de calcul am înlocuit valorile respective ale cursului real şi oficial (perioada anilor 1994-1998). renunţarea la atragerea noilor credite externe în condiţii neconcesionale. Potrivit unui alt clasament elaborat de Agenţia americană Bloomberg Republica Moldova se situează pe ultimul loc printre ţările europene cu un venit mediu anul de 232 Euro pe cap de locuitor. Dacă mediul extern va fi favorabil. Ajustarea rapidă a cursurilor ar putea avea implicaţii deosebit de serioase asupra ei. indicatorii poziţiei financiare externe se pot îmbunătăţi. Convergenţa reală (venitul pe locuitor). Moldova trebuie să asigure un mediu de afaceri adecvat pentru o creştere economică susţinută. stabilitatea relativă aproape a oricărei variabile macroeconomice este favorabilă desfăşurării activităţii economice. Evenimentele financiare din ultima perioadă confirmă ipoteza de subestimare a cursurilor. Ţara noastră este precedată de alte două ţări corigente la acest capitol din Estul European. Chiar şi acolo unde inflaţia este adusă la o valoare rezonabilă de o singură cifră. foarte probabil că exporturile ar fi fost suplimentar stimulate de un curs favorabil şi ar fi fost inhibate importurile neproductive. în lipsa unor creşteri de productivitate importante. în anul 2002 s -a accentuat tendinţa de stabilizare şi chiar s-a conturat una de amplificare a creşterii economice. continuarea procesului de privatizare pentru obţinerea unor noi venituri bugetare. urmată de Marea Britanie şi Islanda. se pare că a fost ratat momentul optimal pentru ajustarea lor la puterea de cumpărare a leului. ajutoare umanitare sau alte transferuri necondiţionate. Problema principală a rămas însă nesoluţionată – stabilizarea şi creşterea economică nu a fost resimţită de oamenii de rând. O cauză importantă care a condus la acumularea unei asemenea datorii exorbitante a constituit-o şi politica monetar-restrictivă a băncii centrale care a permis o supraapreciere a monedei naţionale. Dar sunt sigur că pot fi elaborate mecanisme reale de evitare a acestui pericol. timp de cinci ani! Datoria externă a Moldovei în acea perioadă era de peste 1300 mil. USD.

prin urmare este mai independentă în domeniul elaborării unor politici economice funcţionale. federaţiei patronatului şi presei independente. Republica Moldova nu este integrată în economia europeană şi. Ceea ce trebuie să preocupe cel mai mult oamenii politici din Republica Moldova sunt trăsăturile structurale ale statului. presupune o construcţie a politicilor economice (publice) conştiente. că intrarea în UE nu reclamă atinger ea nivelului mediu al venitului pe locuitor în Club. visul poate deveni o realitate. un substitut pentru valorificarea resurselor interne necesare în acest scop. ea are mai multe instrumente accesibile pentru a acţiona în domeniul politicilor sectoriale (industrie şi agricultură). ar putea fi extrem de benefică şi pentru Republica Moldova care are avantaje determinate specific de dimensiunile ei politice şi economice mici. cât şi principalii săi interlocutori – Parlament. respectiv a unui proces de „ajungere din urmă”. tot astfel merită să enunţam excepţionalitatea integrării europene. Dar. stare ilustrată de numărul mare al cetăţenilor care trăiesc sub pragul sărăciei. care într-un viitor mai îndepărtat va face posibilă ajungerea din urmă a ţărilor europene prospere. aş saluta o dezbatere publică mai amplă a problemelor cu care se confruntă economia moldovenească. a sindicatelor. Preluarea acestor experienţe pozitive. în timp. Ba mai mult. Pe de altă parte. cu perseverenţă şi multă muncă. ar fi posibilă nu înainte de aproximativ 60 de ani. Aşa cum menţionam despre singularitatea ţarilor asiatice şi a celor din Europa Occidentală. în condiţiile în care în Uniunea Europeană rata medie de creştere ar fi de 2%. într-o anumită măsură. care nu permit o apropiere rapidă de Clubul European. În altă ordine de idei. eforturile guvernamentale în domeniul politicii economice deocamdată nu-şi găsesc o contra-pondere în activitatea firmelor mari. iar ajungerea din urmă a acestuia suprapus la paritatea puterii de cumpărare. mai ales că are de a face cu o populaţie neîncrezătoare în aptitudinile actualei clase politice. Coreea de sud. Irlanda. Republica Moldova pentru a -şi reduce considerabilul handicap. ministere şi departamente şi nu în cele din urmă şi societatea civilă. Iar aici un rol esenţial îl joacă Guvernul. deci resurse intelectuale. aşa cum demonstrează experienţa unor ţări ca Portugalia sau Grecia. Totodată. ar fi necesari cca 30 de ani pentru a ajunge la jumătate din nivelul venitului pe locuitor din în UE. cât şi decalajele economice faţă de ţările economice avansate. o strategie de dezvoltare şi creştere economică ghidată de acţiuni ferme de integrare în Uniunea Europeană. În primul rând. capacitatea locală de a formula şi executa corect politica economică.Republica Moldova are un venit pe locuitor ce reprezintă cca 10-11% din media Uniunii Europene. Discrepanţele mari în veniturile pe locuitor. . Acesta este un învăţământ major al experienţei ţărilor care au înregistrat progrese economice impresionante în secolul trecut – fie că ne referim la Japonia. dezamăgită de rezultate şi căreia i s-a promis mult în campania electorală. respectiv înrăutăţirea unor indicatori sociali şi economici pe fundalul unei administraţii publice slabe ar trebui să pună sub acţiune capacitatea Guvernul ui de a realiza o convergenţă de adâncime. în sfârşit declaraţiile să capete conţinut real. diverse calcule arată ca în ipoteza înregistrării de către Moldova a unei rate medii de creştere de pe termen lung de 5%. mai recent. Singapore sau. Fireşte. dar asemenea cifre scot în evidenţă dimensiunea decalajelor şi provocarea istorică pentru Republica Moldova. cu ajustarea lor la realităţile perioadei de tranziţie. cu inteligenţă politică şi economică. Este posibil ca aranjamentele Republicii Moldova cu Uniunea Europeană să reprezinte. al cărui discurs de politică economică lasă de dorit. Banca Naţională. Eforturile Republicii Moldova cu UE de a începe negocierile de aderare reprezintă o şansă extraordinară de a face ca. Grecia ş i Portugalia. Pe de o parte.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful