MISTRETUL CU COLTI DE ARGINT

de STEFAN AUGUSTIN DOINAS MISTRETUL CU COLTI DE ARGINT a fost scrisa in 1945 si revazuta in 1950, poezia facand parte parte dintr-un ciclu de nouasprezece balade publicate in volumul Omul cu compasul (1966) si se afla in stransa legatura cu activitatea Cercului Literar de la Sibiu.Cercul Literar a luat fiinta in 1943, la Sibiu (unde Universitatea din Cluj se afla in refugiu, dupa Dictatul de la Viena), reunindu-i pe cativa dintre studentii lui Lucian Blaga: Radu Stanca, Ioanichie Olteanu, Ion Negoitescu, St. Aug. Doinas, Cornel Regman, I. D. Sarbu etc. Acestia au publicat un Manifest al gruparii in ziarul Viata, sub forma unei scrisori deschise, adresate criticului Eugen Lovinescu.In acest articol programatic, cerchistii afirma - in plin razboi si sub o dictatura militara - primatul esteticului, al culturii in fata ideologiilor, al europenismului in fata autohtonismului, impotrivindu-se, astfel, orientarilor nationaliste si traditionaliste din literatura si din viata culturala a epocii. In plan estetic, membrii Cercului Literar propun, ca solutie de depasire a modernismului interbelic, cultivarea programatica a baladei, specie literara apartinand genului epic traditional, dar in care Goethe vedea “suprema forma a poeziei lirice”. In articolul intitulat Resurectia baladei, poetul si dramaturgul Radu Stanca afirma ca lirismul trebuie sa recupereze epicul si dramaticul, sub semnul unitatii originare a literaturii. Pana la urma, solutia baladesca propusa de cerchisti va ramane fara urmasi literari si, din diferite morive, va fi abandonata chiar de initiatori, dupa ce unii dintre acestia o vor ilustra cu cateva texte antologice. TEMA POEZIEI Balada lui St. Aug. Doinas are ca tema cautarea absolutului. Conceput ca o structura dramatico-epicolirica, textul este, in fond, o parabola, povestea alegoric-simbolica a unei existente superior-tragice. Sursele poeziei: Sursele literare care au inspirat acest poem sunt mentionate chiar de catre autor: “Un deziderat urma ca o prelungire a interesului pe care l-am manifestat, inca din copilarie, fata de poeziile lirico-narative ale lui Bolintineanu, Eminescu, Cosbuc. Al doilea deziderat, mai ambitios, se hranea din lecturile mele franceze, care pe vremea aceea erau Baudelaire, Nerval, Verhaeren, Mallarmé, Valéry”. Balada cerea mai multă intelectualitate, o construcţie elaborată, iar pentru lărgirea spectrului emoţional esteticul era însoţit de valori etice, politice, magice etc. STRUCTURA POEZIEI Mistreţul cu colţi de argint este o fantastică poveste de vânătoare a unui „prinţ din Levant", dar încă de la început se simte preocuparea autorului de a transmite semnificaţii dincolo de linia narativă a poezie i, care trebuie citită ca o alegorie. Intr-adevăr, prinţul este un vânător ciudat care-şi îndeamnă servitorii să intre în păduri nepătrunse după mistreţul cu colţi de argint, din poveste. Nu-1 ispiteşte vânatul cu coarne, iar vulpile roşii şi iepurii mici, căprioara cuminte ori linxul cu ochi sclipitori îl lasă indiferent. El îşi zăreşte fantasma în hăţişurile pădurii, peste plaiuri sau dincolo de brazi, spre crestele munţilor. Mistreţul îl cheamă, îi face semn, pufneşte şi scurmă stingher în aşteptare, apa, iarba şi luna clipesc pe rând „ca un colţ de mistreţ" şi prinţul aleargă după vânatul cel mare într o goană imposibilă, care sfârşeşte - paradoxal - prin răpunerea vânătorului: Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii cum stă în amurg, la izvor aplecat, veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii îl trase sălbatic prin colbul roşcat. - Ce fiară ciudată mă umple de sânge, oprind vânătoarea mistreţului meu? Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge? Ce veştedă frunză mă bate mereu?... - Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul, chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci. Ascultă cum latră copoii gonindu-l... Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci. Mai bine ia cornul şi sună întruna. Să suni până mor, către cerul senin...

gest care semnifica neintelegerea fata de nobilul vis al omului de exceptie. moartea inseamna un triumf. este visătorul care aspiră spre tărâmuri necunoscute. şi sacrificiul. între prinţ şi „servitorii cu goarne".Atunci asfinţi după creste luna şi cornul sună. insa valul de melancolie care se asterne peste ultimul act al acestei drame este unul firav. ceea ce dă acestei fabuloase vânători un caracter de atemporalitate. Pentru print. totuşi nelimitarea în timp este posibilă şi chiar impusă de realitatea poemului. . Tot servitorul i -1 face cunoscut. se ridică spre cerul senin într -o duioasă şi scurtă melancolie. prinţul e un nebun incapabil să se încadreze în dimensiunile realităţii. intelegandu-l pe print. săgeata de foc. dedus din ceremonialul cinegetic la care participă eroul. Vânătoarea înseamnă căutare. semn de izbândă. caci durerea nu e traita decat de cei care. absorbit parcă de forţa propriului vis. întretăiat de scurte pasaje narative. reuseste sa intalneasca mistretul fabulos. servitorul suna din corn. Prinţul strigă hăitaşilor să urmărească mistreţul cu colţi de argint. participa la destinul sau. săgeata de fier. şi uitarea de sine. Când îşi îndeamnă servitorii să ucidă mistreţul cu colţi de argint. dar inca de la inceput se simte preocuparea autorului de a transmite semnificatii dincolo de linia narativa a textului. modalitate prin care Doinaş pune în antiteză două atitudini. Omul de rand vede in acest sacrificiu o moarte lipsita de glorie. Prinţul e un însetat după absolut. întrucât viziunea poetului asupra creatorului şi creaţiei conţine aceleaşi sugestii etice care au plecat din legenda Meşterului Manole şi au devenit ulterior fondul de aur al gândirii literare româneşti Mistretul cu colti de argint este o fantastica poveste de vanatoare a unui print din Levant. Poezia e construită ca un dialog. EF„a văzut idei" şi e atât de fascinat. determinate la rândul lor de două feluri de a vedea lucrurile. eternul căutător al idealului. însă foarte puţin. a cărei creştere e marcată de comportarea din ce în ce mai îndrăzneaţă a slujitorului. servitorul răspunde cu îngăduinţa bunului simţ care acceptă uneori jocul fanteziei. moare împăcat. Prinţul este artistul devorat de propriul său ideal. deşi nu e un vânător de himere. ca şi emirul lui Macedonski. In ciuda ultimei dorinte a stapanului. Pentru el. dar perseverenţa fanatică în eroare (apropierea de Don Quijote nu-i deloc forţată) provoacă între cele două părţi o stare de tensiune dramatică. pentru că nici în ceasul ultim nu pare a înţelege adevărul. prin idei hotărât naţională. Cadrul naraţiunii. care nu iese din limitele concretului. dar prinţul îl refuză. Finalul baladei este trist pentru cei ce asista la agonia vanatorului. medieval. Mistreţul cu colţi de argint este o baladă cu conţinut simbolic. cand se asteapta mai putin. “insa foarte putin”. intrucat abia in acest moment. iar la urmă dispreţuieşte. fiindcă adevărul lui e altul şi de aceea. Nici un reproş nu se îndreaptă spre fiara care 1 -a ucis şi nici un regret nu-1 însoţeşte. încât uesiiijcl lui urmează calea unui singur impuls. La fiecare chemare -a prinţului. e vag. doar sunetul de corn. pentru care suportă şi zâmbetul sceptic ai mediocrităţii. aceştia simt că stăpânul aleargă după himere şi vor să-1 aducă la realitate explicându-i iluziile. prinţul le cere să folosească pe rând săgeata de lemn. astfel apare el în ochii omului comun. Balada lui Doinaş apare astfel ca o „ars poetica". integrând-o într-un spaţiu etern. dar prinţul lui Doinaş. chiar daca-i cade victima. într -o sublunară agonie. care -şi merită soarta. din poveste. apoi râde.