FRIEDRICH NIETZSCHE “AMURGUL IDOLILOR”

“PROBLEMA LUI SOCRATE”

scriitor. Scris la 1889. lumini calăuzitoare pe care filozofii le-au urmat orbește. una dintre personalităţile ilustre ale gândirii moderne din secolul al XIX-lea. filolog. . “Amurgul idolilor” se constituie ca o replică biciuitoare la adresa tuturor marilor idei.1900) este cel mai important filozof al culturii.Friedrich Wilhelm Nietzsche (1844 .

” . trebuie să se poruncească. “ Nietzsche se consideră pe sine a fi cel dintâi gânditor care a ridicat “problema moralei. Valoarea vieţii nu poate fi estimată. Nu trebuie să se motiveze.“Amurgul idolilor” constituie epitaful înscris de Nietzsche pe mormântul moralei: “Judecăţile de valoare asupra vieţii nu pot să fie niciodată adevărate: ele au valoare doar ca simptome.

dimpotrivă. aşa cum cred raţionaliştii. Raţiunea este chemată să triumfe asupra instinctelor care subzistă în „partea de jos” a fiinţei omeneşti. cunoaştem în măsura în care ne sprijinim pe mărturiile oferite de simţuri. Împotriva curentului iniţiat de „raţionalistul” Socrate. raţiunea naşte concepte „mumificate”. . Nietzsche se declară un apărător al simţurilor. Simţurile nu sunt. imorale. În filosofie. rupte de realitate.În eseul intitulat ”Problema lui Socrate”. încredinţându-i rolul de control şi subjugare a dorinţelor obscure care zac în inconştientul omului. Nietzsche ajunge la concluzia că Socrate a făcut din raţiune un tiran.

. afirmă Nietzsche.. setea de câştig şi setea de răzbunare. se păstrează tânăr cu condiţia ca sufletul să nu i se lenevească. Asumarea valorilor creştine echivalează cu o „moarte în alb”: „omul e fecund numai cu preţul de a fi bogat în contrarii. cum îi numeşte filosoful – au îmbrăţişat. Numai oamenii cu voinţă slabă – „sclavii”. adică exact acele rotiţe care pun lumea în mişcare: „a ataca pasiunile la rădăcină înseamnă a ataca viaţa la rădăcină: practica bisericii este ostilă vieţii”. valorile morale promovate de creştinism. setea de putere. dezideratul creştin. Nietzsche condamnă Biserica pentru faptul de a fi pus la stâlpul infamiei atribute umane precum: senzualitatea.] ai renunţat la marea viaţă dacă renunţi la război”. dezideratul creştin al „păcii sufletului” reprezintă un atac la adresa vieţii. să nu tânjească după pace. [. mândria. Nimic nu nea devenit mai străin decât dezideratul de odinioară cu privire la «pacea sufletului». Mai mult decât atât. de-a lungul timpului. . o condamnare a instinctelor care fac posibilă subzistenţa pe pământ.Filosof anti-creştin.

În acest sens. Dimpotrivă. Nu negăm cu uşurinţă. morala promovată de Nietzsche este una a „aprobării de tot felul.Morala sănătoasă se află sub guvernarea unui instinct al vieţii. Nietzsche este unul dintre filosofii care asumă existenţa de pe pământ întocmai cum este ea. fără cosmetizările pe care morala creştină le aduce existenţei reale. ne facem un titlu de onoare din a fi afirmativi”. În vreme ce morala creştină „condamnă” viaţa aceasta. existenţa firească a omului pe pământ sfârşeşte acolo unde începe „împărăţia Domnului”. .

voiau să-şi creeze un drept de a da pedepse – ori să-i creeze lui Dumnezeu dreptul să o facă.Şi pentru că a venit vorba de creştinism – marele duşman ideologic al lui Nietzsche – filosoful german este de părere că liberul arbitru constituie „tertipul teologic cel mai dubios din câte există. n. . trebuia ca orice faptă să fie considerată ca voită. prin urmare. preoţii aflaţi în fruntea vechilor comunităţi. instinctul dorinţei de a pedepsi şi judeca e cel ce obişnuieşte să caute [.n.]. în scopul de a face ca omenirea să devină „responsabilă”. psihologia voinţei îşi are premisa în faptul că iniţiatorii ei... adică a dorinţei de a învinovăţi. Toată vechea psihologie...]. originea oricărei fapte ca aflându-se în conştiinţă”. adică de a o face dependentă de sine [de teologi.] [. Pretutindeni unde se caută responsabilităţi.. Oamenii erau concepuţi ca fiind „liberi” pentru a putea fi judecaţi şi pedepsiţi – pentru a putea să se facă vinovaţi. teoria voinţei a fost născocită în mod esenţial în scopul pedepsei..

Judecata morală. adevăratul filosof este chemat să se situeze dincolo de bine şi de rău. societatea. . În acest context al imposibilităţii de a ne ameliora destinul. aşadar să renunţe la a judeca existenţa şi lumea din perspectiva valorilor morale: „Judecata morală are în comun cu cea religioasă credinţa în realităţi ce nu există. ţine de o treaptă a ignoranţei de unde mai lipseşte încă şi noţiunea de real. că i-ar fi format caracterul (Dumnezeu. nimeni nu este răspunzăror pentru ceea ce a fost. aşadar să îţi accepţi destinul dat. distincţia între real şi imaginar”. mai precis o răstălmăcire. ca şi cea religioasă. este şi devine individul: „fatalitatea existenţei sale nu poate fi desprinsă de fatalitatea a tot ce a fost şi va fi”. părinţii. strămoşii sau el însuşi). îndeobşte.Friedrich Nietzsche este iubitor al grecescului amor fati: nici omul şi nici cei care se presupune. Morala nu-i decât o tălmăcire a anumitor fenomene. chiar dacă nu ai nicio contribuţie şi nicio putere asupra lui. Trebuie să îţi iubeşti soarta.

domină alte instincte. meterezele şi armele proprii. [. virtuţile. a greutăţilor vieţii. . de pildă pe cele ale „fericirii”.. a asprimilor şi privaţiunilor de tot felul: „libertatea înseamnă că instinctele masculine.În ceea ce priveşte valoarea libertăţii – corelată eticii – adevărata libertate este însoţită de asumarea responsabilităţii personale. spiritul propriu – pericolul care ne sileşte să fim puternici”.] pericolul.. cele de plăcere ale războiului şi biruinţei. abia el ne învaţă să ne cunoaştem resursele.

severitate şi duritate faţă de sine. Nietzsche este de părere că „inimile în stare să ofere o nobilă ospitalitate le recunoşti după numeroasele ferestre cu perdelele şi obloanele trase: cele mai bune încăperi le păstrează neocupate. (. Morala stăpânului este formată din următorul corp de valori: glorificarea sinelui.) El preţuieşte tot ceea ce îi este propriu: o astfel de morală constă în glorificarea sinelui”.. Aristocratul. Spiritele cu adevărat superioare alcătuiesc casta „stăpânilor” în morală.Cu privire la relaţiile interumane. De ce oare? Pentru că aşteaptă oaspeţi cu care nu te mulţumeşti”. „stăpânul” omul puternic. . respect acordat bătrâneţii şi tradiţiei.. „simte că el este acela care determină valorile. sentimentul belşugului şi al puterii.

hărnicia. modestia. sunt „aproape singurele mijloace de a îndura povara existenţei” . răbdarea. consideră filosoful german. amabilitatea.morala „sclavilor”. mâna serviabilă şi săritoare. Morala sclavilor este caracterizată de către Nietzsche drept o „morală a utilităţii”: omul cu voinţă slabă preţuieşte acele calităţi care sunt destinate să „aline existenţa suferinzilor”: compătimirea.se fundamentează pe o atitudine pesimistă cu privire la condiţia umană. Sclavul este omul care invidiază valorile stăpânilor şi se îndoieşte de faptul că aceste valori pot să asigure fericirea. morala oamenilor cu voinţă slabă .Pe de altă parte. cum o numeşte filosoful german . Aceste valori. inima caldă. la „destinul” omului pe acest pământ.

VĂ MULŢUMIM PENTRU ATENŢIE! PROIECT REALIZAT DE: Boboc Mădălina Dăscăliţa Oana Ivaşcu Dana .