PAVEL TRIPA

R E Z I S T E N Ţ A MATERIALELOR
SOLICITĂRI SIMPLE ŞI TEORIA ELASTICITĂŢII

MONOGRAFII REZMAT

R M
z

E

Z T

22
A

σy

x

σx

σx

y σy

Editura MIRTON Timişoara 1999

Referenţi ştiinţifici: Prof. Dr. Ing. Eur. Ing. Tiberiu BABEU Membru al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România Prof. Dr. Ing. Nicolae FAUR

Tehnoredactare computerizată: Conf. dr. ing. Pavel TRIPA TRIPA, PAVEL Rezistenţa materialelor / Pavel Tripa. – Timişoara: Editura Mirton, 1999 258 p,; 24 cm Bibliogr. ISBN 973-578-915-9 539.4

C U P R I N S Prefaţă ................................................................................................................. 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE ………………………………………………. 1.1 1.2 1.3 1.4 1.5 1.6 1.7 1.8 1.9 2. 2.1 2.2 2.3 2.4 Solid rigid: solid deformabil .............................................................................. Obiectul şi problemele Rezistenţei Materialelor ................................................ Clasificarea corpurilor în Rezistenţa Materialelor ............................................. Forţe exterioare .................................................................................................. Reazeme şi reacţiuni (forţe de legătură) ............................................................ Noţiuni fundamentale în Rezistenţa Materialelor: tensiuni, deplasări, deformaţii, deformaţii specifice ......................................................................... Contracţia transversală ....................................................................................... Ipoteze de bază în Rezistenţa Materialelor ........................................................ Coeficienţi de siguranţă. Tensiuni admisibile .................................................... FORŢE INTERIOARE (EFORTURI). DIAGRAME DE EFORTURI ..... Definirea eforturilor în secţiunea transversală a unei bare drepte ..................... Relaţii diferenţiale între eforturi şi tensiuni ....................................................... Relaţii diferenţiale între eforturi şi sarcini ......................................................... Trasarea diagramelor de eforturi ........................................................................ 2.4.1 Diagrame de eforturi la bare drepte ................................................... 2.4.2 Diagrame de eforturi la bare cotite în plan (cadre plane) ................... 2.4.3 Diagrame de eforturi la bare curbe plane ........................................... 2.4.4 Diagrame de eforturi la bare cotite în spaţiu (cadre spaţiale) ............ 2.4.5 Bare solicitate prin forţe concentrate mobile. Moment maxim maximorum ........................................................................................................ CARACTERISTICI GEOMETRICE ALE SUPRAFEŢELOR PLANE Aria suprafeţei plane .......................................................................................... Momentul static ................................................................................................. Momente de inerţie ............................................................................................. Raza de inerţie (giraţie) ...................................................................................... Modulul de rezistenţă ......................................................................................... Momente de inerţie şi module de rezistenţă pentru câteva suprafeţe simple ..... Variaţia momentelor de inerţie faţă de axe paralele ........................................... Variaţia momentelor de inerţie faţă de axe rotite. Direcţii şi momente de inerţie principale ................................................................................................. Aplicaţii .............................................................................................................. CARACTERISTICI MECANICE ALE METALELOR . ÎNCERCAREA LA TRACŢIUNE ŞI COMPRESIUNE A OŢELULUI ............................... 4 6 6 6 8 9 11 14 17 19 21 23 23 26 27 30 31 44 51 54 57 62 63 63 64 66 66 67 70 71 76 80

3. 3.1 3.2 3.3 3.4 3.5 3.6 3.7 3.8 3.9 4.

1

4.1 4.2 4.3 4.4 5. 5.1 5.2 5.3 5.4 5.5 5.6 5.7

Încercarea la tracţiune a oţelului de uz general .................................................. Încercarea la compresiune a oţelului .................................................................. Încercarea la tracţiune a oţelului aliat ................................................................ Clasificarea materialelor în funcţie de caracteristicile mecanice ....................... TRACŢIUNEA ŞI COMPRESIUNEA BARELOR DREPTE . APLICAŢII ....................................................................................................... Tensiuni şi deformaţii la solicitarea axială ......................................................... Concentrarea tensiunilor .................................................................................... Bara de secţiune constantă solicitată axial când se ţine seama şi de greutatea proprie ................................................................................................................ Bara de egală rezistenţă ...................................................................................... Tensiuni pe o secţiune înclinată la bara solicitată la tracţiune ........................... Energia de deformaţie la solicitarea axială ........................................................ Sisteme static nedeterminate la solicitarea axială .............................................. 5.7.1 Sisteme de bare articulate concurente static nedeterminate ............... 5.7.2 Sisteme de bare articulate neconcurente static nedeterminate ........... 5.7.3 Sisteme cu inexactităţi de execuţie ...................................................... 5.7.4 Bare cu secţiune neomogenă solicitate axial ...................................... 5.7.5 Bare supuse variaţiilor de temperatură ................................................ FORFECAREA PIESELOR DE GROSIME MICĂ .................................... Tensiuni şi deformaţii la forfecare ..................................................................... Calculul îmbinărilor de piese ............................................................................. 6.2.1 Calculul îmbinărilor nituite ................................................................ 6.2.2 Calculul îmbinărilor sudate ................................................................ Calculul îmbinărilor de piese din lemn .............................................................. Aplicaţii la calculul îmbinărilor de piese ........................................................... ÎNCOVOIEREA BARELOR PLANE ........................................................... Tensiuni în bare drepte solicitate la încovoiere pură .......................................... Forme raţionale de secţiune pentru solicitarea de încovoiere ............................ Încovoierea cu forţă tăietoare ............................................................................. 7.3.1 Tensiuni tangenţiale la încovoierea cu forţă tăietoare ........................ 7.3.2 Variaţia tensiunii tangenţiale la suprafeţe simple .............................. Neglijarea tensiunii tangenţiale la unele calcule la încovoiere simplă ............... Energia de deformaţie la încovoiere pură .......................................................... Grinzi de egală rezistenţă ................................................................................... Încovoierea oblică a barelor drepte .................................................................... Tensiuni în bare curbe plane solicitate la încovoiere pură ................................ Aplicaţii la solicitarea de încovoiere pură ......................................................... TORSIUNEA BARELOR DREPTE .............................................................. Momentul de torsiune (răsucire) ........................................................................ Torsiunea barelor de secţiune circulară ............................................................. Torsiunea barelor de secţiune dreptunghiulară ..................................................

80 84 85 87 90 90 96 98 101 104 106 108 108 110 112 116 119 126 126 128 129 136 140 143 148 148 154 155 155 159 165 166 168 175 178 186 194 194 195 199

6. 6.1 6.2 6.3 6.4 7. 7.1 7.2 7.3 7.4 7.5 7.6 7.7 7.8 7.9 8. 8.1 8.2 8.3

2

8.4 8.5 8.6 8.7 8.8 9. 9.1 9.2

Torsiunea barelor tubulare cu pereţi subţiri ........................................................ Energia de deformaţie la răsucire ....................................................................... Dualitatea tensiunilor tangenţiale. Starea de forfecare pură .............................. Calculul arcurilor elicoidale cu pas mic ............................................................. Aplicaţii la solicitarea de torsiune ...................................................................... NOŢIUNI DE TEORIA ELESTICITĂŢII. STAREA DE TENSIUNE ŞI DEFORMAŢIE ........................................................................................... Tensorul tensiune ................................................................................................ Starea plană de tensiune ...................................................................................... 9.2.1 Tensiuni pe secţiuni înclinate. Direcţii principale şi tensiuni principale ............................................................................................................. 9.2.2 Cercul lui Mohr pentru starea plană de tensiune ................................. 9.2.3 Cazuri particulare ale stării plane de tensiune ..................................... Starea plană de deformaţie .................................................................................. Starea spaţială de tensiune ................................................................................... 9.4.1 Tensiuni pe secţiuni înclinate .............................................................. 9.4.2 Tensiuni principale .............................................................................. 9.4.3 Tensiuni octaedrice ............................................................................. 9.4.4 Elipsoidul tensiunilor .......................................................................... 9.4.5 Cercul lui Mohr pentru starea spaţială de tensiune ............................. Starea spaţială de deformaţie ............................................................................... Legea lui Hooke generalizată .............................................................................. Relaţia dintre constantele elastice E, G, ν ........................................................... Energia de deformaţie ......................................................................................... BIBLIOGRAFIE ..............................................................................................

203 208 208 211 215

227 227 228 228 232 234 235 237 237 238 242 242 243 244 245 249 251 256

9.3 9.4

9.5 9.6 9.7 9.8 10.

3

constituie o cerinţă care stă permanent în faţa proiectanţilor de maşini şi utilaje. 4 . unde autorul predă de câţiva ani cursul de Rezistenţa Materialelor. Orice construcţie. Rezistenţa Materialelor. În această lucrare se prezintă numai acea parte a materiei care se predă pe parcursul unui singur semestru. Prezenta lucrare de Rezistenţa Materialelor. lucrarea urmăreşte programa analitică prevăzută pentru profilul Inginerie Managerială şi Tehnologică. să fie realizată cu consum minim de material şi manoperă. indiferent de tipul său. Rezistenţa Materialelor. este prima chemată să pună la dispoziţia inginerilor. atât din punct de vedere al economiei de material cât şi al bunei funcţionări. trebuie să reziste cât mai bine la sarcinile la care este supusă şi în acelaşi timp. nu poate fi făcută fără acumularea unor cunoştinţe teoretice temeinice. Rezultă de aici importanţa pe care o are disciplina de Rezistenţa Materialelor în pregătirea inginerului. Reducerea consumurilor specifice. Realizarea unor astfel de construcţii necesită o proiectare raţională a tuturor elementelor componente şi asigurarea unei siguranţe ridicate în funcţionare. Rezolvarea problemelor de rezistenţa materialelor. Mecanica Plasticităţii şi a Ruperii. cu asigurarea siguranţei în funcţionare a acestora. cunoştinţele necesare stabilirii formei şi dimensiunilor optime ale pieselor. în vederea optimizării acestora. mai ales al celui din domeniul mecanic. care face parte din disciplinele care studiază mecanica corpului solid.Prefaţă Rezistenţa Materialelor a apărut ca urmare a cerinţelor practice legate de realizarea de construcţii durabile şi economice. ca şi alte discipline de cultură tehnică generală. De altfel. se adresează în primul rând studenţilor de la învăţământul tehnic şi în special celor din domeniul mecanic. îmbină cunoştinţele teoretice cu rezolvarea unui număr cât mai mare de probleme pe cât posibil reale şi cu lucrările de laborator.

care pe parcursul anilor din diferite motive. Toate relaţiile de calcul sunt deduse pe baza unor demonstraţii simple şi în logica lor firească. pe baza noţiunilor tratate. Pentru o eficienţă superioară. autorul mulţumeşte tuturor acelora care vor veni cu propuneri concrete pentru îmbunătăţirea acesteia. S-a căutat ca noţiunile teoretice să fie prezentate cât mai simplu. într-o ediţie viitoare.Lucrarea poate fi consultată cu rezultate bune şi de către inginerii din producţie şi mai ales cei din proiectare şi cercetare. legătura lor cu calculele de rezistenţă a fost mai slabă. în lucrare se prezintă rezolvarea unor probleme concrete. Conştient fiind de faptul că lucrarea poate fi îmbunătăţită atât în conţinut cât mai ales în prezentarea grafică. avându-se în acelaşi timp în vedere şi capacitatea de asimilare de către studenţi a acestor cunoştinţe. Autorul 5 . legilor şi noţiunilor fundamentale ale mecanicii corpului solid deformabil. insistându-se mai mult asupra fenomenelor.

respectiv Rezistenţa Materialelor are în vedere deformabilitatea corpurilor. el este un solid deformabil.2-1 F F F F F a) b) F c) Fig. Dacă sub acţiunea sistemului de forţe solidul îşi modifică forma şi dimensiunile. însă cu unele particularităţi. modelul solidului deformabil. fiind în acelaşi timp o continuare a Mecanicii Teoretice. corpurile solide sunt considerate rigide.PAVEL TRIPA . Se consideră un corp solid asupra căruia acţionează două forţe F. Rezistenţa Materialelor introduce un model nou.1 SOLID RIGID.2 OBIECTUL ŞI PROBLEMELE REZISTENŢEI MATERIALELOR Practica dovedeşte că sub acţiunea forţelor exterioare. indiferent de mărimea forţelor exterioare care solicită corpul. care face legătura între disciplinele fizico-matematice şi cele de specialitate. egale. În Mecanica Teoretică. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 1. se spune că este realizat dintr-un material elastic sau că are o comportare elastică. Dacă după îndepărtarea forţelor exterioare corpul revine la forma şi dimensiunile iniţiale. Dacă deformaţiile corpului sunt proporţionale cu forţele aplicate.1. atunci el este un solid rigid. ceea ce-i permite să rezolve o serie de probleme imposibil de rezolvat în Mecanica Rigidului. Rezistenţa Materialelor este o disciplină de cultură tehnică generală. colineare şi de sens contrar ca în Fig. orice corp solid se deformează. adică fără deformaţii. Mecanica Corpurilor Deformabile.REZISTENŢA MATERIALELOR – 1. materialul este liniar elastic.1.2-1 Variante de solicitare a unui corp solid 6 . SOLID DEFORMABIL Dacă un corp solid nu îşi modifică forma şi dimensiunile sub acţiunea unui sistem de forţe. 1.

În cazul problemelor de dimensionare se cunosc forţele aplicate. cum ar fi: Mecanica Teoretică. este important să se cunoască poziţia punctului de aplicaţie al forţelor. 7 . modul de rezemare al piesei. Teoria Oscilaţiilor Mecanice. În acest caz. adică sub acţiunea solicitărilor să nu sufere deformaţii care pun în pericol buna funcţionare a piesei. scopul Rezistenţei Materialelor este acela de a stabili dimensiunile unei piese. piesa realizată trebuie să-şi îndeplinească rolul funcţional pentru care a fost realizată. În ambele cazuri. se întâlnesc trei tipuri de probleme: probleme de dimensionare probleme de verificare probleme de încărcare capabilă (sau efort capabil). Mecanica Ruperii Materialelor etc. În unele situaţii este cunoscută forma şi dimensiunile piesei. Din punct de vedere al Rezistenţei Materialelor. se cunoaşte materialul din care este realizată piesa şi se determină anumite caracteristici geometrice ale secţiunii transversale ale acesteia. adică piesa să reziste solicitărilor la care este supusă de rigiditate (deformabilitate). un timp cât mai îndelungat. astfel ca acesta să reziste în condiţii bune forţelor exterioare aplicate. Această operaţie de calcul este o operaţie de dimensionare. piesa să-şi păstreze tot timpul starea de echilibru stabil. Rezistenţa Materialelor este o disciplină care se înrudeşte cu o serie de alte discipline. are în vedere următoarele criterii: criteriul economic. cele trei variante sunt identice: corpul este în echilibru şi nu suferă deformaţii. O bună funcţionare a piesei. adică în timpul funcţionării. cele trei cazuri prezentate sunt diferite şi anume: Cazul a) – corpul este supus unei solicitări de tracţiune şi el se lungeşte.PAVEL TRIPA . Cazul b) – corpul este comprimat şi se scurtează. Rezultă de aici că în cazul Rezistenţei Materialelor. corpul sub acţiunea celor două forţe este în echilibru. Astfel în Rezistenţa Materialelor. Rezistenţa Materialelor. de stabilitate. realizată dintr-un material cunoscut. Încercări de Materiale. se face un calcul de verificare pentru a se stabili dacă piesa este sigură în funcţionare. În principal. Dacă piesa este dată (ca formă şi dimensiuni) iar forţele sunt cunoscute.REZISTENŢA MATERIALELOR – Din punct de vedere al Mecanicii Teoretice. Teoria Plasticităţii. se face un calcul al încărcării capabile. Cazul c) – corpul nu este solicitat şi nu suferă deformaţii. criteriul bunei funcţionări. Teoria Elasticităţii. În rezolvarea celor trei tipuri de probleme. orice piesă trebuie realizată cu soluţia cea mai economică din punct de vedere al consumului de material şi manoperă. condiţiile pe care aceasta trebuie să le satisfacă şi este necesar să se determine mărimea forţelor care pot acţiona asupra acesteia. impune respectarea următoarelor condiţii: de rezistenţă. Teoria Stabilităţii Elastice.

b) Corpurile care au două dimensiuni mult mai mari decât cea de-a treia (grosimea) se numesc plăci (Fig. Ele se caracterizează prin mărimea grosimii şi prin forma şi dimensiunile suprafeţei mediane. După forma axei longitudinale. se numesc fire. barele pot fi: drepte.3 CLASIFICAREA CORPURILOR ÎN REZISTENŢA MATERIALELOR Clasificarea corpurilor din punct de vedere al Rezistenţei Materialelor. bare pot fi: cu secţiune constantă (Fig. b) axa longitudinală secţiunea transversală a) c) Fig. care împarte grosimea în orice loc în două părţi egale. lăţime. Aceste corpuri se numesc corpuri cu fibră medie sau bare. grosime) ale acestora. se bazează în principal pe raportul care există între cele trei dimensiuni (lungime.1.3-1b.REZISTENŢA MATERIALELOR – 1. Secţiunea transversală este secţiunea normală la axa longitudinală iar axa longitudinală reprezintă locul geometric al centrelor de greutate a secţiunilor transversale.1.PAVEL TRIPA .c).1.3-2). Din acest punct de vedere.3-1 Tipuri de bare drepte După destinaţie şi modul de solicitate. curbe în spaţiu (strâmbe). se disting trei mari categorii de corpuri: a) corpuri care au o dimensiune (de obicei lungimea) mult mai mare decât celelalte două. curbe în plan. iar după modul în care variază secţiunea în lungul axei longitudinale. barele au diferite denumiri: cele solicitate la întindere se numesc tiranţi cele solicitate la compresiune se numesc stâlpi cele solicitate la încovoiere se numesc grinzi cele solicitate la torsiune se numesc arbori.1. 8 . Barele care pot fi solicitate numai la întindere şi care practic nu opun nici o rezistenţă solicitărilor transversale sau celor de compresiune.3-1a). Caracteristic pentru aceste corpuri este secţiunea transversală şi axa longitudinală (Fig.3-1a) sau cu secţiune variabilă (Fig.1.

se numesc membrane.PAVEL TRIPA . uniform sau cu intensitate variabilă în lungul elementului sau pe o suprafaţă (Fig. ele fiind mai simple în cazul barelor drepte.1. grosimea suprafaţa mediană Fig. Corpurile cu care se operează în Rezistenţa Materialelor poartă şi denumirea de elemente de rezistenţă. sarcinile pot fi: concentrate (Fig.1. Sarcinile se pot clasifica după mai multe criterii: Astfel: a) după mărimea suprafeţei pe care ele acţionează. cupole. mai complicate la barele curbe şi mai dificile la plăci şi blocuri. Forţele sau momentele direct aplicate asupra unui element de rezistenţă se numesc sarcini.4 FORŢE EXTERIOARE Corpurile sau elementele de rezistenţă. În categoria acestor corpuri intră: fundaţiile. După forma suprafeţei mediane. Calculele de rezistenţă diferă de la o grupă la alta de corpuri. plăcile pot fi plane sau curbe (capace.).4-1a) repartizate sau distribuite. planşee.1.REZISTENŢA MATERIALELOR – Plăcile care au grosime foarte mică şi nu pot prelua sarcini transversale sau de compresiune.4-1 Sarcini concentrate şi distribuite 9 . bilele sau rolele de rulmenţi etc. se numesc masive sau blocuri.3-2 Elementele unei plăci c) Corpurile care au dimensiunile de acelaşi ordin de mărime. etc.1.4-1b) a) b) Fig. sunt supuse acţiunii unor forţe sau cupluri de forţe (momente). 1.

PAVEL TRIPA . care provin din masa corpului. în reazemele elementelor de rezistenţă apar forţe de legătură.). care acţionează intermitent şi neregulat (acţiunea vântului. alternativ simetrică.) sarcinile accidentale. sarcinile pot fi: de suprafaţă sau de contur. corpul este în echilibru şi în el ia naştere o anumită stare de solicitare. Aceste sarcini acţionează întâmplător. cele care sunt aplicate din exteriorul corpului masice.1.REZISTENŢA MATERIALELOR – b) după modul de acţiune în timp. forţele termice etc. sarcinile se clasifică astfel: sarcini fundamentale.) sarcini extraordinare. t t pmin pmax t a) b) Fig.1. p p p p = const.4-2c). forţele de frecare. inundaţiile etc. 10 .4-2b).1. Sarcinile dinamice la rândul lor pot fi: sarcini aplicate în mod brusc.1. Atât sarcinile cât şi reacţiunile. care se aplică cu viteză relativ mare (Fig. greutatea zăpezii. forţa de frânare a autovehiculului etc. Sarcinile împreună cu reacţiunile formează forţele exterioare. şocuri sau sarcini variabile periodice între o valoare minimă pmin şi una maximă pmax (Fig. care se aplică lent şi rămân constante (Fig.1. cum sunt greutatea şi forţele de inerţie d) În construcţii. după provenienţă. adică forţele exterioare. se consideră forţe aplicate corpului şi sub acţiunea acestor forţe. numite reacţiuni.4-2 Sarcini variabile în timp c) c) după locul de aplicare. cutremurele. se disting (Fig. atunci sarcina se numeşte pulsatoare. Dacă pmin = 0. Sub acţiunea sarcinilor.4-2): sarcini statice. dar pot avea efecte dezastruoase (exploziile. din rândul cărora fac parte: sarcinile permanente de intensitate constantă (greutatea proprie) sarcinile utile reprezintă scopul pentru care s-a realizat construcţia (greutatea autovehiculelor pe un pod) şi care pot fi fixe sau mobile sarcinile accesorii (forţele de inerţie.4-2a) sarcini dinamice. iar dacă pmax = -pmin.

Pe direcţia verticală (direcţie perpendiculară pe cea pe care este permisă deplasarea liberă).1. reacţiunea R care apare este o forţă (Fig. cele mai întâlnite reazeme sunt: reazemul articulat mobil (articulaţia mobilă sau reazemul mobil) reazemul articulat fix (articulaţia fixă) încastrarea (înţepenirea). este permisă deplasarea liberă pe direcţie orizontală. Pentru articulaţia mobilă. În cazul prezentat în figură. este firesc ca în reazeme să apară forţe de legătură numite reacţiuni.1. După cum este bine cunoscut. se înlocuieşte reacţiunea R prin două componente ale sale: H orientată în 11 . dar nu permite deplasarea acestuia pe nici o direcţie. deplasarea este împiedicată.5 REAZEME ŞI REACŢIUNI (FORŢE DE LEGĂTURĂ). Acest tip de reazem se poate obţine dintr-o articulaţie fixă. la care se blochează rotirile.PAVEL TRIPA . a) b) c) Fig.5-1 Reprezentarea celor mai uzuale reazeme Deoarece elementele de rezistenţă sunt supuse acţiunii diferitelor sarcini. ECUAŢII DE ECHILIBRU Între elementele de rezistenţă ale unei structuri. În cazul articulaţiei fixe.5-2a) care trece prin centrul articulaţiei mobile şi este dirijată perpendicular pe direcţia deplasării libere a reazemului (în mod obişnuit pe axa grinzii).REZISTENŢA MATERIALELOR – 1.5-1b) permite rotirea elementului. În calculele obişnuite de rezistenţă.1. permite celor două elemente de rezistenţă să se rotească unul faţă de celălalt şi de asemenea o deplasare liberă pe o anumită direcţie. fiind împiedicată deplasarea pe o singură direcţie. a cărei reprezentare este prezentată în Fig. reacţiunea care ia naştere în reazem este o forţă R a cărei direcţie nu este cunoscută. există o serie de legături numite reazeme. iar direcţia acestora este legată de tipul rezemului. 1. Articulaţia mobilă. reacţiunile se opun acţiunii (sarcinilor) şi ca urmare ele apar pe acele direcţii pe care mişcările (deplasările şi rotirile) elementului de rezistenţă sunt împiedicate. Încastrarea (Fig.1. Articulaţia fixă (Fig. Pentru a putea calcula reacţiunea din articulaţia fixă. Mărimea şi orientarea reacţiunilor este dată de mărimea şi orientarea sarcinilor care solicită elementul. Se cunoaşte numai punctul de aplicaţie al acesteia.5-1c) împiedică orice fel de deplasare a elementului de rezistenţă precum şi rotirile acestuia. care este articulaţia.5-1a.

Este cunoscut faptul că un sistem plan este în echilibru dacă: nu se deplasează pe o direcţie (fie x această direcţie) nu se deplasează pe o direcţie perpendiculară pe prima (fie y această direcţie) nu se roteşte faţă de un punct al planului (fie K acest punct). Aceste condiţii pot fi scrise sub forma unor relaţii de tipul: (∑ F) = 0 (∑ F) = 0 (∑ M ) = 0 x y 1. Aşadar. În cazul abordat. la o încastrare. y şi z). este nulă. Cele trei condiţii enunţate mai înainte sunt satisfăcute dacă suma proiecţiilor tuturor forţelor pe direcţia x. într-o înţepenire apar trei componente de forţe şi trei cupluri (după cele trei direcţii x.REZISTENŢA MATERIALELOR – lungul axei longitudinale a elementului şi V dirijată perpendicular pe axa elementului (Fig.5-2c). pentru a putea fi rezolvat. Încastrarea fiind o articulaţie fixă la care s-au blocat toate rotirile. poate conţine maxim trei necunoscute.1.5-2b). Dacă sunt mai mult de trei necunoscute (reacţiuni) sistemul nu poate fi rezolvat şi în acest 12 . cele trei necunoscute sunt reacţiunile. articulaţia fixă prezintă două componente pentru reacţiuni: H şi V. apar trei componente de reacţiuni: H paralelă cu axa elementului. Din acest motiv. H V H M V R R a) b) c) Fig.PAVEL TRIPA .1. înseamnă că faţă de articulaţia fixă la acest tip de reazem apare în plus un moment (cuplu) M (Fig. V perpendiculară pe axa elementului de rezistenţă şi cuplul M. În cazul unui sistem spaţial.1.5-2 Reacţiuni în principalele tipuri de reazem Sub acţiunea forţelor exterioare.5-1 K Sistemul de mai sus. Valoarea reacţinilor se determină din condiţia de echilibru a sistemului solicitat. un sistem este în echilibru. respectiv y este nulă şi suma tuturor cuplurilor faţă de un punct al planului.

5-3 reacţiunile sunt greşit calculate. Felul forţelor Coliniare Concurente în plan Concurente în spaţiu Paralele în plan Paralele în spaţiu Tabelul 1. Pentru a avea posibilitatea verificării corectitudinii calculului reacţiunilor şi pentru a obţine ecuaţii uşor de rezolvat.5-1 Numărul ecuaţiilor de echilibru De proiecţii De momente 1 2 3 1 1 1 2 13 .5-2 K2 Valorile reacţiunilor determinate cu relaţiile 1. Pentru rezolvarea sistemelor static nedeterminate.5-3.5-2 se introduc în relaţia 5.5-1. calculul reacţiunilor pentru un sistem plan se face cu ajutorul relaţiilor 1. se reface calculul.REZISTENŢA MATERIALELOR – caz el este un sistem static nedeterminat. y În acest ultim caz.PAVEL TRIPA . cu relaţiile 1. iar verificarea corectitudinii calculului (etapă obligatorie). sunt necesare ecuaţii suplimentare. (∑ F ) Dacă se obţine: y (∑ F) (∑ F) y =0 ≠0 reacţiunile sunt corect calculate 1. În Tabelul 1. În concluzie. se prezintă numărul ecuaţiilor de echilibru care se pot scrie pentru diferite tipuri de forţe. relaţiile pentru calculul reacţiunilor se vor scrie sub forma: (∑ F) x =0 (∑M) (∑ M) K1 =0 =0 1.5-2. Determinând reacţiunile unui element de rezistenţă cu relaţiile prezentate.2-1. nu există o posibilitate simplă pentru verificarea corectitudinii calculului efectuat.

iar mărimea ei este determinată atât de mărimea forţei dF cât şi de orientarea suprafeţei dA faţă de direcţia forţei. DEFORMAŢII SPECIFICE Tensiuni Se consideră un element de arie dA din aria A a secţiunii transversale a unui element de rezistenţă şi pe care acţionează forţa dF.6-1 Tensiuni în secţiunea unei bare Tensiunea p având o direcţie oarecare.6-1a). forţa poate fi considerată uniform distribuită pe suprafaţa acestuia. iar rezultanta dF poate fi aplicată în centrul de greutate al elementului. poate fi descompusă într-o componentă pe direcţia normală la secţiune. aplicat pe unitatea de suprafaţă din aria secţiunii. DEPLASĂRI ŞI DEFORMAŢII. Mărimea efortului distribuit.PAVEL TRIPA .6 MĂRIMI FUNDAMENTALE ÎN REZISTENŢA MATERIALELOR: TENSIUNI. având o direcţie oarecare (Fig.6-1 se numeşte tensiune.1. p= dF dA 1.1. Tensiunea p are aceeaşi direcţie cu forţa elementară dF. Dacă elementul de arie dA este suficient de mic.REZISTENŢA MATERIALELOR – Oarecare în plan Oarecare în spaţiu 2 3 1 3 1. tensiune tangenţială notată cu τ (Fig. 14 .6-1a). dF τ p σ dA z τxy τxz σ A A y x n a) b) Fig. tensiune normală notată cu σ şi o componentă în planul secţiunii.1.

După deformarea corpului. iar tronsonul BC nu se deformează (nu este solicitat).6-3). În literatura de specialitate. decât numai după ce acestea au fost înmulţite cu ariile respective. pentru noţiunea de tensiune se mai întâlneşte şi denumirea de efort specific. axa cu care aceasta este paralelă. tensiunea tangenţială τ are un efect de tăiere. Primul indice indică axa pe care tensiunea este normală.1. aceasta se descompune pe cele două axe de coordonate y şi z ale secţiunii.1. 15 .1. rezultând componentele: τxy pe direcţia y.6-2 Deoarece tensiunea tangenţială τ are o direcţie oarecare pe secţiune. tensiunea normală σ are un efect de tracţiune sau de compresiune. Deformaţii şi deplasări Se consideră acum un cadru solicitat de o forţă F (Fig. rezultă următoarea relaţie între cele trei tensiuni: p 2 = σ2 + τ2 1. F B B’ C’ A C Fig. toate secţiunile cadrului (cu excepţia secţiunii A) s-au deplasat în plan.PAVEL TRIPA . nu s-a modificat.1. Se constată că unghiul format de B’C’ cu tangenta în B’ la fibra deformată AB’. iar cel de-al doilea. exercitat de către partea de corp înlăturată asupra părţii rămase. În schimb. Operaţiile vectoriale nu pot fi aplicate tensiunilor. respectiv τxz pe direcţia z (Fig. adică au fost transformate în forţe. Din Fig. Sub acţiunea forţei F. Vectorul MM’ poartă numele de vectorul deplasării totale. mai ales în manualele mai vechi. forfecare sau alunecare.6-1a.6-1b).REZISTENŢA MATERIALELOR – După sensul pe care îl are. În acest exemplu au apărut două noţiuni: deformaţie şi deplasare. tronsonul AB se deformează.6-2). La fel.6-2 Deplasări şi deformaţii Se consideră acum un corp solid raportat la un sistem de axe ortogonal xyz (Fig. a rămas tot de 900.1. un punct oarecare M al acestuia se deplasează în poziţia M’.

respectiv xOz.1.REZISTENŢA MATERIALELOR – y M’ y M w x u z Fig. Pe direcţiile y respectiv z. respectiv Δdz.64a). y dy dx O z y dy x O dx Δdx y dy x γyx dz γ’xy dx x O a) b) Fig. Proiecţia acestui element în planul xOy este prezentată în Fig. Deplasările pe cele trei direcţii ortogonale se notează astfel: pe direcţia x cu u pe direcţia y cu v pe direcţia z cu w Deformaţii specifice Dacă se decupează din jurul punctului M un element de volum Fig.6-4 Deformaţii specifice c) Este greu de închipuit dar mai ales de reprezentat. 16 .PAVEL TRIPA .1.1.6-3 Deplasările punctelor unui corp solid Deplasarea totală rezultă ca o sumă a deplasărilor pe trei direcţii ortogonale. în funcţie de solicitare. Din acest motiv.6-4b. după care este uşor să se imagineze deformaţiile şi în celelalte plane: zOy. laturile acestuia se vor lungi sau scurta. Dimensiunea dx a elementului s-a modificat pe direcţia x cu Δdx.1. deformaţiile sunt Δdy. cum arată un astfel de element după deformare. se prezintă deformaţiile sale numai în planul xOy.

corpurile suferă două feluri de deformaţii specifice: liniare. raportul: εx = Δdx dx εy = εz = Δdy dy Δdz dz 1.6-3 De cele mai multe ori.PAVEL TRIPA . apare o micşorare a mărimii secţiunii transversale.1.6-4c). Lungirea specifică poartă şi denumirea de alungire. respectiv unghiulare.7 CONTRACŢIA TRANSVERSALĂ Practica arată că odată cu lungirea unei bare. Se numeşte deformaţie specifică unghiulară sau lunecare.1.REZISTENŢA MATERIALELOR – Se numeşte deformaţie specifică (lungire specifică sau scurtare specifică) pe direcţia x. mărimea cu care se modifică unghiul drept dintre plane: γ xy = γ 'xy + γ yx γ yz = γ 'yz + γ zy γ zx = γ 'zx + γ xz 1. y sau z.1. De asemenea şi unghiurile drepte dintre plane se modifică (Fig. mărime numită contracţie transversală (Fig.7-1) F F Fig. deformaţia specifică se exprimă în procente.7-1 Contracţia transversală 17 .6-4 În concluzie. 1.

după solicitare el devine: V + ΔV = A(1 − νε ) ⋅ l(1 + ε ) = 2 = A ⋅ l(1 + ε − 2νε − 2νε 2 + ν 2 ε 2 + ν 2 ε 3 ) 1.33. Dacă volumul barei înainte de solicitare a fost A⋅l. solicitată la întindere axială. deci ΔV > 0.7-1 Semnul ( .REZISTENŢA MATERIALELOR – Contracţia transversală este proporţională cu lungirea specifică.7-3 Practica arătă. lungimea barei este l⋅(1+ε). de unde rezultă că: 1 − 2ν > 0 de unde 1. coeficientul de proporţionalitate se notează cu ν şi se numeşte coeficient de contracţie transversală sau coeficientul lui Poisson. obţinându-se: V + ΔV = A ⋅ l + A ⋅ l ⋅ ε(1 − 2ν ) sau ΔV = ε(1 − 2ν ) ⋅ A ⋅ l 1. ultimii trei termeni din paranteză se pot neglija. iar aria secţiunii transversale A⋅(1-νε)2.7-5 Pentru cele mai multe materiale. La o lungire specifică ε a barei.PAVEL TRIPA .) arată că cele două mărimi sunt contrare. ν = 0. îşi măreşte volumul. Se consideră acum o bară cilindrică de lungime l şi aria secţiunii transversale A. cealaltă scade şi invers. iar pentru materialele care-şi păstrează volumul constant.5. 18 . că o astfel de bară solicitată la întindere.5 1.7-4 ν < 0. ν = 0.7-2 Deoarece lungirile sunt foarte mici. dacă una creşte. La un moment dat. contracţia transversală este: ε tr = ε y = −ν ⋅ ε x 1. diametrul d⋅(1-νε).

numit modul de elasticitate longitudinal al materialului. Această ipoteză presupune că atâta timp cât solicitările nu depăşesc anumite limite. Calculul de ordinul II admite ipoteza micilor deplasări. corpurile solide sub acţiunea sarcinilor îşi modifică foarte puţin forma iniţială. adică satisfac legea lui Hooke ( σ = E ε ). 19 . prezintă relaţii liniare de proporţionalitate între tensiuni şi deformaţii specifice. De asemenea. adică îşi recapătă forma şi dimensiunile iniţiale odată cu înlăturarea sarcinilor. Rezistenţa Materialelor consideră materialele izotrope. Această ipoteză este cunoscută şi sub denumirea de ipoteza menţinerii dimensiunilor iniţiale. În caz contra. poartă numele de calcul de ordinul I. d) Ipoteza micilor deplasări. el referindu-se la cazul deformaţiilor mari. Materialele solicitate în domeniul comportării elastice. care ocupă întregul spaţiu reprezentat de volumul lor. Calculul efectuat pe schema nedeformată.REZISTENŢA MATERIALELOR – 1.8 IPOTEZE DE BAZĂ ÎN REZISTENŢA MATERIALELOR Rezistenţa Materialelor acceptă o serie de ipoteze asupra structurii materialelor şi asupra comportării lor sub acţiunea forţelor exterioare.PAVEL TRIPA . Ea este mai apropiată de realitate la corpurile amorfe şi mai depărtată la cele cristaline. iar alteori ele reprezintă simplificări ale fenomenelor reale. Pentru cele mai multe corpuri. când nu se iau în considerare deplasările punctelor de aplicaţie ale forţelor care se produc ca urmare a deformării acestuia. Ca urmare. În realitate. Rezistenţa Materialelor consideră materialele ca un mediu continuu. dar ecuaţiile de echilibru se scriu însă pentru starea deformată a elementului de rezistenţă. când ecuaţiile de echilibru trebuie scrise pentru starea deformată. care trebuie să conducă însă la rezultate verificate în practică. deformaţiile elastice sunt de mărimi mici. materialul are o comportare elastică. Calculul de ordinul III nu mai acceptă ipoteza micilor deplasări. materialele nu prezintă o elasticitate perfectă. Dă însă rezultate bune în calculele de rezistenţă. materialele sunt anizotrope. omogen şi izotrop. Aceste ipoteze trebuie să fie în deplină concordanţă cu realitatea. omogen. adică ele prezintă în toate direcţiile aceleaşi proprietăţi. ele având deformaţii remanente mici. unde E este un factor de proporţionalitate. b) Ipoteza elasticităţii perfecte. sunt: a) Ipoteza mediului continuu. care însă pot fi neglijate în calculele de rezistenţă. c) Ipoteza proporţionalităţii dintre tensiuni şi deformaţii specifice. Ipoteza micilor deplasări nu poate fi acceptată pentru studiul problemelor de stabilitate sau la problemele la care nu pot fi îndeplinite condiţiile de echilibru în starea nedeformată. Ea permite scrierea ecuaţiilor de echilibru ale staticii pe starea nedeformată a elementului. Cele mai utilizate ipoteze de către Rezistenţa Materialelor. Această ipoteză nu corespunde însă realităţii.

noua distribuţie a forţelor produce la locul de aplicare diferenţe semnificative faţă de prima. Acest principiu destul de folosit în Rezistenţa Materialelor.8-1) F a F a a) b) Fig. f) Ipoteza lui Bernoulli. la o distanţă mare de punctul de aplicaţie. e) Principiul lui Saint-Venant. Însă. La locul de aplicare a sarcinii F. ambele bare sunt solicitate la fel.1.1. dar rămâne fără efect sau cu efect neglijabil. iar în a doua (Fig. iar pentru calculul de ordinul III. în urma calculelor de ordinul II se obţin de obicei relaţii neliniare între sarcini şi deplasări. spre exemplu în secţiunea situată la distanţa a de capătul barei sau chiar în încastrare.Venant În prima variantă (Fig.PAVEL TRIPA . precizează că: dacă se înlocuiesc forţele care acţionează asupra unui corp elastic cu un alt sistem de forţe echivalent din punct de vedere static cu primul. efectul asupra barei este cu totul diferit de la o variantă la cealaltă. la distanţe mari de locul de aplicare al forţelor (Fig. rezultă ecuaţii diferenţiale neliniare.8-2 Principiul lui Bernoulli 20 .1. Ipoteza lui Bernoulli sau ipoteza secţiunilor plane. rămâne plană şi normală pe axă şi după deformare (Fig.REZISTENŢA MATERIALELOR – Chiar dacă materialul satisface legea lui Hooke.1.1. precizează că: o secţiune plană şi normală pe axa barei înainte de deformare.8-1 Principiul lui Saint .8-1b) pe o lungime mică de bară.8-1a) forţa F se aplică întru-un punct (forţă concentrată).1.8-2) F Fig.

Perfecţionarea mijloacelor de calcul şi de investigare. tensiunea efectivă maximă din elementul de rezistenţă trebuie să fie mai mică sau cel mult egală cu cea admisibilă: σ ef max ≤ σ a 1. pentru tensiunea maximă care poate apare într-o piesă.PAVEL TRIPA . TENSIUNI ADMISIBILE O piesă corespunde. Tensiunea limită utilizată în calculele de rezistenţă este cunoscută sub denumirea de tensiune admisibilă sau rezistenţă admisibilă. De aici rezultă caracterul de continuă perfecţionare a metodelor Rezistenţei Materialelor. τa) poate fi definită faţă de o stare limită periculoasă. sau ipoteza absenţei tensiunilor. ele fiind influenţate de mulţi factori schema aleasă pentru calcul (aplicarea sarcinilor. în condiţii date de material şi solicitare. Alegerea unor valori inferioare pentru rezistenţa admisibilă faţă de tensiunea corespunzătoare stării limită periculoase este necesară deoarece: cunoaşterea sarcinilor este de cele mai multe ori aproximativă şi o depăşire a acestora este foarte posibilă caracteristicile mecanice ale materialelor variază în limite destul de mari. Rezistenţa admisibilă (σa. starea de tensiune şi deformaţie este nulă. mai aproape de stările reale.coeficient de siguranţă faţă de starea limită periculoasă considerată. conform căreia. pentru un corp nesolicitat. ipotezele de calcul. stabilite convenţional.9-1 σlim – tensiunea corespunzătoare stării limită periculoase c . Pentru calculele de verificare. dacă tensiunile care iau naştere în ea datorită sarcinilor aplicate.REZISTENŢA MATERIALELOR – g) Ipoteza stării naturale a corpului.9-2 21 . pe baza practicii. stare care trebuie evitată: σa = unde: σlim c 1.9 COEFICIENŢI DE SIGURANŢĂ.) depărtează modelul faţă de cel real. etc. 1. nu depăşesc anumite valori limită. Rezistenţa admisibilă reprezintă valoarea convenţională aleasă în calcul. schematizarea structurii. pot conduce la renunţarea la unele ipoteze sau la introducerea altora noi. Aceste valori limită ale tensiunii sunt corelate cu caracteristicile mecanice ale materialelor.

tratamentele termice aplicate piesei. compresiune sau încovoiere: σa = 150 MPa pentru lemn de brad ♦ solicitare de compresiune în lungul fibrelor şi încovoiere: σa = 10 MPa ♦ tracţiune în lungul fibrelor: σa = 7 MPa ♦ compresiune perpendicular pe fibre: σa = 1.. valoarea coeficientului de siguranţă se alege în principal ţinând seama de aceiaşi factori care influenţează şi rezistenţa admisibilă. gradul de periculozitate în cazul cedării piesei etc.25 MPa.PAVEL TRIPA . felul solicitării. Rezistenţele admisibile pentru câteva materiale sunt următoarele: pentru OL37.. 22 .2 . De asemenea.REZISTENŢA MATERIALELOR – Valoarea rezistenţei admisibile este influenţată de foarte mulţi factori: natura materialului. solicitare de întindere. temperatura. 0.5 MPa terenuri de fundaţie din pământ uscat sau umed: σa = 0.5 MPa ♦ forfecare în lungul fibrelor: τa = 2 MPa ♦ forfecare perpendicular pe fibre: σa = 4. modul de acţionare în timp a sarcinilor. durata de funcţionare a piesei.

. FORŢE INTERIOARE ( EFORTURI ). F5 care acţionează pe partea din dreapta PD 23 . Considerând partea din dreapta (PD).c). Sub acţiunea forţelor..2.2. M ce acţionează pe faţa din stânga FS (Fig. cele două porţiuni nu mai sunt în echilibru.1 DEFINIREA EFORTURILOR ÎN SECŢIUNEA TRANSVERSALĂ A UNEI BARE DREPTE Se consideră cazul general al unei bare încărcată cu un sistem oarecare de forţe exterioare F1 . care sunt în echilibru (Fig.2. F5.1-1 Evidenţierea eforturilor într-o bară Mărimile R şi M din secţiunea transversală a barei poartă numele de forţe interioare sau forţe în secţiune sau eforturi.1-1a). care să formeze un sistem echivalent cu forţele F1 .1-1b.. ca în Fig.. Secţionând bara cu un plan perpendicular pe axa longitudinală. o forţă rezultantă R şi un moment (cuplu) rezultant M.1-1b) este echivalent cu forţele exterioare F4. La fel sistemul R. F1 F2 F4 a) F3 F1 F2 FS M R FD F5 F4 PD F3 PS R M F5 b) c) Fig.2. F3 care acţionează pe partea din stânga (PS) şi care au fost înlăturate. DIAGRAME DE EFORTURI 2. Calculul sistemului R. aceasta se separă în două părţi (PS-partea din stânga şi PD-partea din dreapta). pentru restabilirea echilibrului este necesar să se introducă în planul secţiunii (FD-faţa din dreapta). M este echivalent cu forţele exterioare aplicate părţii din corp care a fost înlăturată._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - 2.

În cazul cel mai general. Rezultă atunci că R şi M se pot calcula şi din condiţiile de echilibru ale părţii de corp asupra căreia ele acţionează. Dacă se consideră PD (Fig. Mi. Sistemul R. luat separat. orientat după normala la secţiune şi în momentul încovoietor Mi conţinut în planul secţiunii (Fig.1-1c) asupra ei acţionează R. Mt se numesc de asemenea eforturi. produce în bară o anumită solicitare: 24 . în cazul nostru PD. ceea ce asigură echilibru întregului corp. Componentele R şi M se consideră aplicate în centrul de greutate al secţiunii barei.2. respectiv o componentă T conţinută în planul secţiunii şi numită forţă tăietoare (Fig.1-2) x Mt Miz z N Ty Miy Tz y Fig. M acţionează în centrul de greutate al secţiunii şi sunt analoage oricăror forţe exterioare aplicate barei. eforturile R şi M au direcţii oarecare faţă de secţiune. T. a tuturor forţelor exterioare aplicate părţii de corp care a fost înlăturată sau un sistem egal şi direct opus cu torsorul forţelor exterioare aplicate părţii de corp care se cercetează.1-2 Eforturile din secţiunea unei bare Mărimile N. care îşi fac echilibru. M. se poate preciza: eforturile R. F4 şi F5. Fiecare astfel de efort.1-2) b) momentul (cuplul) M se descompune în momentul de torsiune Mt sau moment de răsucire. Ele se descompun în componente pe normala la planul secţiunii (pe axa barei) şi în planul secţiunii. rezultând: a) rezultanta R are o componentă orientată pe normala la secţiune. numită forţă normală sau forţă axială şi notată cu N. M de pe cele două feţe sunt egale şi de sens contrar. În concluzie.2.2. Acestora li se pot aplica ecuaţiile de echivalenţă şi de echilibru cunoscute din mecanica teoretică._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - care a fost înlăturată. eforturile R şi M formează un sistem echivalent cu torsorul de reducere în centrul de greutate al secţiunii.2.

Dacă în secţiunea transversală a barei se întâlnesc simultan mai multe solicitări simple.1-2 produce o solicitare de tracţiune sau întindere.1-3. Aşadar. ci sunt distribuite pe întreaga suprafaţă a acesteia. Cu cine este egală atunci valoarea unui efort dintr-o secţiune transversală a unui element de rezistenţă ? Forţa axială în secţiunea unei bare este egală cu suma algebrică a proiecţiilor pe axa barei a tuturor forţelor exterioare (inclusiv reacţiunile) care acţionează asupra părţii considerate îndepărtată sau de pe aceeaşi parte dar. Pentru cazul unui sistem plan. cu semn schimbat. Forţa tăietoare T având o orientare oarecare şi fiind conţinută în planul secţiunii. dar cu semn schimbat. se descompune pe direcţiile y respectiv z. sau pe aceeaşi parte. Miz (moment încovoietor). respectiv Miz. iar dacă are sens contrar. obţinându-se componentele Ty şi Tz. sau de pe aceeaşi parte dar.1-2). acestor eforturi trebuie să li se asocieze o convenţie de semn. În Rezistenţa Materialelor este de mare importanţă determinarea legii de distribuţie a eforturilor în lungul elementului şi valoarea acestora. 25 . În realitate eforturile nu sunt concentrate în centrul de greutate al secţiunii. La fel şi pentru momentul încovoietor Mi se obţin componentele Miy. plus cuplurile încovoietoare exterioare (inclusiv ale reacţiunilor) care acţionează pe partea considerată îndepărtată. o solicitare de compresiune forţa tăietoare T produce o solicitare de tăiere sau de forfecare momentul de torsiune Mt produce solicitarea de torsiune sau de răsucire momentul încovoietor Mi produce solicitarea de încovoiere. Miy. Pentru a se face suma algebrică. sau pe aceeaşi parte dar. Momentul încovoietor într-o secţiune este egal cu suma algebrică a momentelor încovoietoare ale tuturor forţelor exterioare. convenţia de semn pozitiv pentru eforturi este prezentată în Fig. Ty. plus cuplurile de torsiune exterioare (inclusiv ale reacţiunilor) care acţionează pe partea considerată îndepărtată. Tz (efort tăietor)._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - forţa axială N când este orientată faţă de secţiune ca în Fig. în secţiunea transversală a unui element de rezistenţă există următoarele componente de eforturi: N (efort axial). atunci în acea secţiune există o solicitare compusă. Forţa tăietoare într-o secţiune este egală cu suma algebrică a proiecţiilor pe normala la axa barei a tuturor forţelor exterioare care acţionează asupra părţii considerate îndepărtată. (Fig.2. cu semn schimbat. Momentul de torsiune (răsucire) într-o secţiune este egal cu suma algebrică a momentelor de torsiune ale tuturor forţelor exterioare.2. eforturile reprezentând rezultantele lor. Mt (moment de torsiune sau răsucire).2. cu semn schimbat. Eforturile în general diferă de la o secţiune la alta.

2.2 RELAŢII DIFERENŢIALE ÎNTRE EFORTURI ŞI TENSIUNI Eforturile dezvoltă într-o secţiune a unui element de rezistenţă tensiuni normale σ şi tangenţiale τ .2.1-2).6-1b).2-1b sunt reprezentate eforturile din secţiunea barei (vezi şi Fig. x x Mt Miz z N A y Ty Miy Tz z y τxy z A τxz dA y σ z a) b) Fig. a căror reprezentare este prezentată în Fig.2-1 Echivalenţa între tensiuni şi eforturi Componentele eforturilor se pot exprima în funcţie de tensiunile de pe suprafaţa secţiunii transversale.2.2. În Fig.1-3 Convenţia de semne pozitive ale eforturilor la o bară dreaptă 2._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - Mi Mi N x T T faţa din stânga N x faţa din dreapta Fig.2.1.-1a (vezi şi Fig.2. rezultând un sistem de ecuaţii de echivalenţă între eforturi şi tensiuni. sau relaţiile diferenţiale între eforturi şi tensiuni: 26 .

se poate considera că sarcina p este uniform distribuită (Fig. 2. pe secţiunea din stânga acţionează eforturile T şi Mi. M+dMi dx T+dT a) b) Fig. iar pe cea din dreapta T+dT şi M+dMi.31b). considerate pozitive (Fig.2. Cum aceste eforturi variază în lungul barei. Pe un element de lungime infinit mică dx.2-1 reprezintă cele şase relaţii de echivalenţă între eforturi şi tensiuni.2._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - N = ∫ σ ⋅ dA A Ty = ∫ τ xy ⋅ dA A Tz = ∫ τ xz ⋅ dA A 2.2.3-1a).2-1 M iz = ∫ σ ⋅ y ⋅ dA A M iy = − ∫ σ ⋅ z ⋅ dA A M t = (τ xy ⋅ z − τ xz ⋅ y ) ⋅ dA Relaţiile 2.3-1a). p(x) x dx Mi T p=const.2. sau relaţiile diferenţiale între eforturi şi tensiuni. Se detaşează elementul de lungime dx şi pe feţele sale se aplică eforturile.3 RELAŢII DIFERENŢIALE ÎNTRE EFORTURI ŞI SARCINI Fie o bară dreaptă încărcată cu o sarcină distribuită după o lege oarecare (Fig.3-1 Echivalenţa între eforturi şi sarcini 27 .

3-3 Relaţiile diferenţiale stabilite între eforturi şi sarcini permit obţinerea unor informaţii deosebit de importante cu privire la traseul diagramelor de eforturi. Dacă relaţia 2. Suma de momente faţă de centrul de greutate al secţiunii din dreapta.3-2 arată că derivata funcţiei momentului încovoietor în raport cu abscisa secţiunii. 28 . este egală cu sarcina distribuită normală la axa barei din acea secţiune. este egală cu forţa tăietoare din acea secţiune._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - Ecuaţiile de echilibru scrise pentru elementul din Fig. se obţine: dM i =T dx 2.3-1 arată că derivata funcţiei forţei tăietoare în raport cu abscisa secţiunii.3-2 se mai derivează încă o dată în raport cu dx. luată cu semn schimbat.3-2 Relaţia 2. conduc la stabilirea unor relaţii foarte importante: (∑ F) de unde rezultă: T − p ⋅ dx − (T + dT ) = 0 x =0 dT = −p dx 2. Asemănător se deduce că derivata funcţiei forţei axiale în raport cu abscisa secţiunii este egală cu sarcina distribuită axială din acea secţiune.3-1b.3-1 Relaţia 2. conduce la: M i − (M i + dM i 2 ( dx ) ) + T ⋅ dx − p 2 =0 de unde după neglijarea infinitului mic de ordinul doi (dx)2/2. luată cu semn schimbat. se obţine următoarea relaţie diferenţială între eforturi şi sarcini: d 2 M i dT = = −p dx dx 2 2.2.

Dacă sarcina distribuită este nulă (p = 0) pe un interval (interval neîncărcat). diagrama Mi este o parabolă. Pe intervale încărcate cu sarcini distribuite liniar. (Fig. pe acel interval efortul tăietor T este constant (T = const. Convexitatea efortului tăietor T.2. Dacă în secţiunea de la capătul consolei nu este 29 . În secţiunile din dreptul forţelor transversale concentrate. se stabileşte uşor pe baza celor cunoscute din Analiza Matematică. momentul încovoietor Mi este egal cu zero dacă pe acest reazem nu se găseşte un cuplu (moment) concentrat. numai dacă T nu este nul. momentul încovoietor Mi are un minim efortul tăietor T este nul (T = 0). momentul încovoietor Mi este crescător efortul tăietor T < 0 (negativ). tangenta la diagrama Mi în secţiunea respectivă. momentul încovoietor Mi este descrescător efortul tăietor T trece prin valoaarea zero schimbând semnul din + (plus) în – (minus). iar diagrama Mi prezintă o discontinuitate de tangentă (o frângere. Dacă sarcina distribuită este orientată în jos (p < 0). Dacă p < 0.3-3a).2. Dacă pe o porţiune (interval) oarecare: efortul tăietor T > 0 (pozitiv). iar când semnul se schimbă din – în +._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - Se prezintă în continuare câteva astfel de informaţii rezultate din relaţiile diferenţiale dintre eforturi şi sarcini şi de care trebuie ţinut seama pentru obţinerea unor diagrame de eforturi corecte: Valoarea efortului tăietor într-o secţiune reprezintă tangenta trigonometrică a unghiului pe care îl face cu axa barei. schimbare de pantă) a porţiunilor vecine ale diagramei. Pe acest interval.3-3).2. atunci în acea secţiune. egală cu valoarea acelei forţe şi produsă în sensul acesteia. diagrama Mi pe acea porţiune are convexitatea în sus (Fig. momentul încovoietor Mi este constant. Pe intervale încărcate cu sarcină uniform distribuită (p = const.). iat diagrama T o dreaptă înclinată. momentul încovoietor Mi are un maxim. iar momentul încovoietor Mi după o curbă de gradul trei. În cazul unei distribuţii neuniforme a sarcinii distribuite p. scade. ambele diagrame (T şi Mi) sunt curbe a căror formă depinde de tipul sarcinii. diagrama T prezintă o discontinuitate de valoare (salt). diagrama momentul încovoietor Mi este reprezentată prin drepte oblice. Convexitatea diagramei Mi se stabileşte la fel ca în cazul p = const.3-3b). efortul tăietor T. iar dacă sarcina distribuită este orientată în sus (p > 0).). diagrama Mi este o curbă a cărei convexitate este orientată în jos (Fig. Pe reazemul articulat de la capătul grinzii. efortul tăietor T variază după o curbă de gradul doi.

efortul tăietor T pe consolă este egal cu zero. nu are nici o influenţă. acest cuplu exterior concentrat.5)._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - aplicată o forţă concentrată. Scrierea funcţiilor eforturilor se face pe câte un interval caracteristic. diagrama Mi prezintă o discontinuitate în valoare (salt) egală cu valoarea acelui cuplu exterior concentrat şi produsă în sensul de acţiune al cuplului. trebuie calculate şi verificate reacţiunile (vezi calculul şi verificarea reacţiunilor. Înainte de scrierea funcţiilor de eforturi şi reprezentarea lor grafică. în jos în sus a) b) Fig. respectiv momentul din încastrare. paragraful 1. care este acea porţiune a elementului pe care funcţiile de eforturi prezintă o funcţie unică. La scrierea funcţiilor eforturilor pe fiecare interval caracteristic. 2.2. mai întâi trebuie scrise funcţiile eforturilor în lungul elementului. eforturile T şi Mi sunt egale cu reacţiunea.4 TRASAREA DIAGRAMELOR DE EFORTURI Diagramele de eforturi nu sunt altceva decât reprezentarea grafică a funcţiilor eforturilor în lungul unui element de rezistenţă. pentru a putea obţine diagramele de eforturi pentru un element de rezistenţă. Fig. se ţine seama de convenţia de semne pozitive ale acestora (vezi convenţia.3-3 Convexitatea diagramei momentului încovoietor La capătul încastrat al barei. Asupra diagramei T. Ca urmare. În secţiunile în care se aplică un cuplu concentrat (moment concentrat exterior).1-3) 30 .2.

_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR -

2.4.1 Diagrame de eforturi la bare drepte Pentru barele drepte din exemplele următoare, să se traseze diagramele de eforturi. Exemplul nr.1 Bara simplu rezemată încărcată cu o forţă concentrată
(Fig.2.4.1-1)

Bara A-B este solicitată de o forţă concentrată F înclinată cu unghiul α faţă de axa longitudinală a barei
F HA A x VA α F

1 b
l

B x VB

a)

a

N F cosα

b)

(F b sinα)/ l T (F a sinα)/ l Mi d)

c)

(F a b sinα) / l Fig.2.4.1-1

Calculul reacţiunilor. Reacţiunile sunt poziţionate în reazeme şi prezentate în Fig.2.4.1-1a.

(∑ F)
de unde rezultă:

x

=0

H A − F cos α = 0

31

_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR -

HA = F cosα Pentru calculul reacţiunilor VA şi VB se scriu ecuaţiile de momente faţă de reazemele A, respectiv B.
B

(∑ M )
de unde se obţine

B

= VA ⋅ l − F ⋅ sin α ⋅ b = 0

VA = (F b sinα) / l

(∑ M )
de unde se obţine

A

= VB ⋅ l − F ⋅ sin α ⋅ a = 0

VB = (F a sinα) / l
B

Se trece acum la verificarea reacţiunilor:

(∑ F)
=

y

= VA − F ⋅ sin α + VB =

F⋅a F⋅b F sin α − F ⋅ sin α + sin α = (a + b )sin α − F ⋅ sin α = 0 l l l

Se poate constata că reacţiunile verifică ecuaţia de echilibru corespunzătoare, putându-se trece acum la trasarea diagramelor de eforturi. Funcţiile de eforturi şi trasarea acestora. Funcţiile de eforturi se vor scrie pe fiecare interval caracteristic şi apoi se reprezintă grafic. Pe intervalul A-1. În Fig.2.4.1-1a se prezintă secţiunea realizată în acest interval şi poziţionată prin coordonata x. Se ţine seama de convenţia de semn a eforturilor şi în acest caz funcţiile eforturilor se scriu pe faţa din dreapta a barei. Efortul axial în secţiunea x, este: N = HA = F cosα rezultă un efort axial constant, nu depinde de poziţia secţiunii x şi pozitiv. Valorile pozitive pentru efortul axial se reprezintă deasupra axei de valoare zero (deasupra axei longitudinale a barei). Reprezentarea grafică a efortului axial N este prezentată în Fig.2.4.1-1b. Efortul tăietor T în secţiunea x, este:
32

_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR -

T = VA = (F b sinα) / l de asemenea constant, pozitiv, iar reprezentarea grafică este arătată în Fig.2.4.11c. Valorile pozitive ale efortului tăietor T se reprezintă deasupra axei de valoare zero (deasupra axei longitudinale a barei). Momentul încovoietor Mi din secţiunea x, este: Mi = VA x = [(F b sinα) / l ] x = (F x b sinα) / l şi prezintă o variaţie liniară (depinde liniar de poziţia secţiunii x). Se calculează acum valorile momentului la capetele intervalului A-1, adică în secţiunile A, respectiv 1. Se obţin valorile: pentru x = 0 , MiA = 0 pentru x = a, Mi1 = (F a b sinα) / l Diagrama rezultată este prezentată în Fig.2.4.1-1d. La momentul încovoietor Mi, valorile pozitive se reprezintă sub axa de valoare zero (sub axa longitudinală a barei), tocmai pentru ca diagrama Mi să apară totdeauna de partea fibrei întinse a barei. Această observaţie trebuie reţinută, ea fiind de un real folos la reprezentarea diagramelor de eforturi pentru sistemele spaţiale. Se scriu acum funcţiile de eforturi pe intervalul B-1. Se parcurge intervalul de la B spre 1 (de la dreapta spre stânga), iar funcţiile eforturilor se scriu pe faţa din stânga (atenţie la convenţia de semne pozitive ale eforturilor pentru această faţă). Se obţin funcţiile: pentru efortul axial N=0 Nu există efort axial pe acest interval. pentru efortul tăietor: T = - VB = - (F a sinα) / l
B

efort constant, negativ. Valorile negative la efortul tăietor se reprezintă sub axa de valoare zero (sub axa barei). Variaţia efortului tăietor T pe acest interval este prezentată în Fig.2.4.1-1c. pentru momentul încovoietor:

33

_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR -

Mi = VB x = [(F a sinα) / l ] x = (F a x sinα) / l
B

variaţie liniară, valori pozitive. La capetele intervalului, valorile momentului încovoietor, sunt: pentru x = 0, MiB = 0 pentru x = b, Mi1 = (F a b sinα) / l Cu aceasta s-a încheiat trasarea diagramelor de eforturi pentru exemplul prezentat. Se poate constata că informaţiile date de relaţiile diferenţiale dintre eforturi şi sarcini (legi de variaţie, salturi, maxime etc) sunt satisfăcute. Rezultă de aici că diagramele de eforturi prezentate în Fig.2.4.1-1 sunt corecte. Exemplul nr.2. Bara simplu rezemată încărcată cu sarcină uniform distribuită (Fig.2.4.1-2a)
p A B

x
VA

a)

l pl / 2

VB

T

b) l/2 pl / 2

Mi

c) pl2 / 8
Fig.2.4.1-2

34

_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR -

Calculul reacţiunilor. Se poate constata uşor că cele două reacţiuni sunt egale şi au valorile: VA = VB = p l / 2
B

Nu există reacţiune pe orizontală, deoarece pe această direcţie nu există nici acţiune (componente orientate după direcţia axei longitudinale a barei). Funcţiile şi diagramele de eforturi. Pentru acest exemplu, nu există efort axial. Bara prezintă un singur interval caracteristic, intervalul A-B. Efortul tăietor T în secţiunea x, se scrie pentru faţa din dreapta (partea parcursă de la A la x se consideră înlăturată) şi are expresia: T = VA – p x = p l / 2 – p x variaţie liniară, semn pozitiv. La capetele de interval, valorile efortului tăietor T sunt: pentru x = o, TA = VA = p l / 2 pentru x = l, TB = VA – p l = p l / 2 – p l = - p l / 2
B

Diagrama de variaţie a efortului tăietor T este prezentată în Fig.2.4.1-2b. Se observă că efortul tăietor se anulează (este zero), iar în această secţiune momentul încovoietor prezintă extrem. Poziţia secţiunii în care T = 0, trebuie determinată. Ea rezultă din condiţia: T=pl/2–px=0 de unde rezultă poziţia secţiunii în care efortul tăietor T este nul: x= l/2 Această poziţie este prezentată în Fig.2.4.1-2b. În aceeaşi secţiune x, se scrie funcţia momentului încovoietor Mi: Mi = VA x – p x x / 2 = (p l / 2) x – p x2 / 2 Rezultă o ecuaţie de gradul doi, care prezintă un extrem la x = l / 2. Valorile momentului încovoietor la capetele intervalului şi valoarea extremă, sunt:
35

= Mi max = p l2 / 8 pentru x = l._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - pentru x = 0.1-3 Mi 36 .1-2c.4.2. Mi extr. MiA = 0 pentru x = l / 2.4.4.2. Şi pentru acest exemplu se verifică toate condiţiile rezultate din relaţiile diferenţiale dintre eforturi şi sarcini. Exemplul nr.2. Bara simplu rezemată încărcată cu sarcină triunghiulară (Fig. MiB = 0 Diagrama momentului încovoietor Mi pentru acest exemplu este prezentată în Fig.1-3a) 2l/3 px p B a) A VA pl/6 T x F l VB b) 31/2 l / 3 pl/3 c) 31/2 pl2 / 27 Fig.3.

Funcţia efortului tăietor este: T = VA − px ⋅ x p ⋅ l x x p ⋅ l p = − p⋅ = − ⋅ x2 2 6 l 2 6 2⋅l Rezultă o variaţie parabolică. sarcina distribuită are intensitatea (din asemănare): px = x p l Funcţiile şi diagramele de eforturi. Cu această încărcare se calculează reacţiunile cu metodologia cunoscută._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - Încărcarea totală a barei este F = p l / 2. poziţia acestei secţiuni rezultând din relaţia: T= p⋅l p − ⋅ x2 = 0 6 2⋅l de unde se obţine pentru x valoarea: 37 . TB = . iar după efectuarea calculelor se obţin valorile: VA = 1 F= 3 2 VB = F = 3 p⋅l 6 p⋅l 3 Într-o secţiune oarecare x (Fig. care are punctul de aplicaţie la 2l/3 de reazemul A.p l / 3 B Se constată că efortul tăietor se anulează. Efort axial nu există. TA = p l / 6 pentru x = l.2.1-3a). La capetele intervalului A-B. valorile efortului tăietor T sunt: pentru x = 0.4.

1-4a) M x A VA a l 1 b x B VB a) T -M / l Mi b) -M a / l Mb/l Fig. MiA = 0 pentru x = l / 31/2 = 0.1-3b._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - x= l 3 = ⋅l 3 3 Diagrama efortului tăietor T este prezentată în Fig.1-3c. MiB = 0. Exemplul nr. 4.1-4 c) 38 .2. Mi max = 31/2 p l2 / 27 pentru x = l.4.2.577 l. momentul încovoietor Mi are valorile: pentru x = 0. Bara simplu rezemată încărcată cu un moment (cuplu) concentrat (Fig.4.2.2. Funcţia momentului încovoietor Mi este: M i = VA ⋅ x − p px ⋅ x x p ⋅ l ⋅ = ⋅x − ⋅ x3 6⋅l 2 3 6 La capetele intervalului şi în secţiunea unde efortul tăietor se anulează. Diagrama momentului încovoietor Mi este prezentată în Fig.4.4.

valorile momentului încovoietor.2.1-4a). variaţie liniară şi negativ.2.4. Pentru această bară există două intervale caracteristice: A-1 şi 1-B.1-4b.2. La capetele intervalului. MiA = 0 pentru x = a. eforturile se scriu pentru faţa din stânga (Fig. Efortul tăietor T.2. Mi1 = -M a / l Diagrama momentului încovoietor pe acest interval este prezentată în Fig.4. are expresia: T = -VB = -M / l B Este constant şi negativ. Diagrama este prezentată în Fig. Momentul încovoietor are expresia: Mi = VB x = (M / l) x B Variaţia este liniară. Diagrama T este prezentată în Fig. iar la capetele intervalului are valorile: 39 .4._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - Valorile reacţiunilor sunt: VA = -VB = M / l B Reacţiunile sunt egale dar de semn contrar. deci funcţiile de eforturi se scriu pe faţa din dreapta.14c. Momentul încovoietor are expresia: Mi = -VA x = (-M / l) x.1-4b. Efortul tăietor T are expresia: T = -VA = -M / l Este constant. negativ şi nu depinde de poziţia secţiunii x. Intervalul A-1 Se parcurge bara de la stânga la dreapta. Funcţiile şi diagramele de eforturi. Intervalul B-1 Acest interval se rezolvă de la dreapta la stânga. sunt: pentru x = 0.4.

1-4c. cu condiţia ca intervalul să fie parcurs de la stânga la dreapta (Fig. Mi1 = M b / l. Pentru scrierea funcţiilor de eforturi nu este necesar să se calculeze reacţiunile.4.2. Diagrama este prezentată în Fig. Diagrama momentului încovoietor pentru acest interval este prezentată în Fig.1-5 Pentru această bară există un singur interval caracteristic.4. 5.4.4. (Fig.1-5b._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - pentru x = 0. Efortul tăietor T.1-5a) Bara încastrată încărcată cu o sarcină concentrată F x A l T -F -F -F l B a) b) c) Mi Fig. în secţiunea x.2.2. MiB = 0 pentru x = b. are expresia: 40 . are expresia: T=-F Este constant şi negativ.2. Momentul încovoietor din secţiunea x. adică scrierea funcţiilor de eforturi să se facă pe faţa din dreapta. Se verifică toate condiţiile rezultate din relaţiile diferenţiale care există între eforturi şi sarcini. Exemplul nr.2.1-5a).4.

Exemplul nr.1-5c.F l. valorile momentului încovoietor sunt: pentru x = 0. MiA = 0 pentru x = l. La capetele intervalului A-B. Diagrama momentului încovoietor Mi este prezentată în Fig. MiB = .1-6a) 2pa2 20pa p A x VA 10pa T -10pa -2pa2 Mi 18pa2 Fig.2.1-6 -2pa2 2a 1 x 2a B x 2a VB 2pa 2 a) b) c) Scriind sumă de momente faţă de reazemele A şi B.4. 6.F x Momentul încovoietor este negativ şi are variaţie liniară.2.4. Bara simplu rezemată multiplu încărcată (Fig._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - Mi = .4. rezultă următoarele valori pentru reacţiuni: VA = 10 p a 41 .2.

1-6b. este: Mi = VA x – 2 p a2 = 10 p a x – 2 p a2 şi prezintă o variaţie liniară.2. Diagrama lui T este prezentată în Fig. valorile sunt: pentru x = 0.2. Momentul încovoietor este: Mi = VA (2a + x) – 2pa2 – 20pa x = 18 pa2 – 10 pa x şi prezintă o variaţie liniară. Se începe spre exemplu cu intervalul A-1.4. La capetele intervalului 1-B. Efortul moment încovoietor Mi. Şi acest interval se parcurge tot de la stânga spre dreapta. care se rezolvă parcurgând bara de la stânga la dreapta._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - VB = 12 p a B Funcţiile şi diagramele de eforturi. sunt: pentru x = 0 Mi1 = 18 pa2 pentru x = 2a. Mi1 = 18 p a2 Diagrama momentului încovoietor Mi este prezentată în Fig.4.4. Diagrama este prezentată în Fig. Efortul tăietor are următoarea funcţie: T = VA = 10 p a şi este constant şi pozitiv.2 p a2 pentru x = 2a.1-6b. Pe intervalul 1-B. MiA = . Eforturile se scriu în acest caz pa faţa din dreapta.2. La capetele intervalului A-1. Efortul tăietor prezintă următoarea lege de variaţie: T = VA – 20 p a = 10 pa – 20 p a = .1-6c. valorile momentului încovoietor.10 p a Efortul tăietor este constant şi negativ. 42 .

1-6c. este: Mi = . deci scriind funcţiile de eforturi pe faţa din stânga. T2 = 0 pentru x = 2a. sunt: pentru x = 0. are expresia: T=px şi prezintă o variaţie liniară._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - MiB = .4.p x2 / 2 şi prezintă o variaţie parabolică.4. La capetele intervalului 2-B.2 p a2 Diagrama momentului încovoietor pe intervalul 2-B este prezentată în Fig. Momentul încovoietor Mi. valorile efortului tăietor T.2 pa2 Diagrama momentului încovoietor pe acest interval este prezentată în Fig. TB = 2 p a B Diagrama efortului tăietor T este prezentată în Fig. valorile momentului încovoietor. Mi2 = 0 pentru x = 2a MiB = .1-6c. Intervalul 2-B.2. La capetele intervalului 2-B.1-6b. 43 . sunt: pentru x = 0.(p x) x/2 = .4. Efortul tăietor T. Acest interval se rezolvă parcurgând bara de la dreapta la stânga (este mai uşor deoarece această parte este mai puţin încărcată).2.2.

2p A x VA 2a 2pa T a -2pa 1 x a pa 2 x 3a B a) b) -3pa -3pa -11pa2 -2pa2 Mi pa2 / 2 Fig. ceea ce ne permite să mai scriem o ecuaţie suplimentară (pe lângă cele cunoscute din statică)._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - Exemplul nr. existând 4 reacţiuni (3 în încastrare şi una în reazemul mobil). acest sistem este static determinat.2. bare de tip Gerber. 7.4.1-7 c) La început bara pare a fi static nedeterminată.1-7a) Barele de tip Gerber sau barele cu articulaţii.4. sunt acele bare care sunt legate între ele prin articulaţii. Rezultă de aici că pentru fiecare astfel de articulaţie se poate scrie câte o ecuaţie suplimentară. Cum aici există o bară de tip Gerber. Forţa axială şi tăietoare se transmite printr-o astfel de articulaţie de la o bară la alta. Din ecuaţia de momente din articulaţia 1. punând condiţia ca în articulaţie momentul să fie nul. O astfel de articulaţie are proprietatea că nu transmite momentul (cuplul) de la bară la cealaltă. Diagrame de eforturi la bare cu articulaţii sau tip Gerber (Fig.2. se obţine reacţiunea din reazemul A: M1 = VA 2a – 2p 2a a = 0 44 . Se spune că o astfel de articulaţie micşorează gradul de nedeterminare cu o unitate. în articulaţia 1 momentul este nul. Ca urmare. Se prezintă în continuare modul de trasare al diagramelor de eforturi pentru barele cu articulaţii.

Efort axial nu există pe nici un interval. TA = 2 pa pentru x = 2a.2. Se constată că efortul tăietor T se anulează pe acest interval. care ne-a ajutat la determinarea reacţiunii din reazemul mobil. funcţiile de eforturi se vor scrie pe faţa din dreapta a fiecărei secţiuni x (Fig. se va face ca şi când articulaţia nu ar exista (se neglijează pur şi simplu). este: Mi = VA x – 2p x x/2 = 2 pa x – p x2 / 2 La capetele intervalului A-1. Intervalul A-1. valorile lui Mi. Astfel.2 pa. MiA = 0 45 . Articulaţia a servit numai pentru scrierea ecuaţiei suplimentare.4. Scrierea funcţiilor de eforturi. La capetele intervalului A-1. T1 = . x=a Momentul încovoietor Mi. sunt: pentru x = 0.1-7a). are valorile: pentru x = 0. cu condiţia ca cele trei intervale caracteristice să fie rezolvate parcurgându-le de la stânga la dreapta. Diagrama T pe acest interval este prezentată în Fig.1-7b. mai departe. Efortul tăietor are expresia: T = VA – 2p x = 2 pa – 2p x şi o variaţie liniară._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - de unde: VA = 2 pa Diagramele de eforturi pot fi scrise şi fără a se mai calcula reacţiunile din încastrare.4.2. poziţia secţiunii respectivă rezultând din condiţia: T = 2 pa – 2p x = 0 de unde.

2. 46 . Intervalul 2-B Efortul tăietor T. are valorile. prezintă următoarea funcţie: Mi = VA (2a + x) – 2p 2a (a + x) = . Mi1 = 0 pentru x = a. Intervalul 1-2.1-7c.2 pa2 – 3 pa x La capetele intervalului 2-B momentul încovoietor. Diagrama lui Mi este prezentată în Fig. Momentul încovoietor Mi pe intervalul 2-B are expresia: Mi = VA (3a + x) – 2p 2a (2a + x) – pa x = ._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - pentru x = a. are următoarea expresie: T = VA – 2p 2a = 2 pa – 4 pa = . Mi2 = . este prezentată în Fig.4. este: T = VA – 2p 2a – pa = 2 pa –5 pa = . Mimax = pa2 / 2 pentru x = 2a. Diagrama Mi pentru acest interval este prezentată în Fig. Efortul tăietor T. momentul încovoietor este nul.1-7c.2 pa x Momentul încovoietor este liniar. Se poate observa că în articulaţia 1.1-7b.2 pa şi este constant şi negativ. Diagrama corespunzătoare este prezentată în Fig.1-7b. La capetele intervalului 1-2.2.4.3 pa Efortul tăietor este constant şi negativ.4.4. Diagrama de variaţie a efortului tăietor pe intervalul 2-B.2. Momentul încovoietor. pentru x = 0.2.2 pa2. Mi1 = 0. are valorile: pentru x = o.

2-1.2. Este necesar să se mai precizeze. Se precizează că pentru fiecare interval caracteristic se poate alege un anumit sens de parcurgere. Pentru intervalele cadrelor care sunt pe verticală. este suficient să se rotească schema cu convenţia de semne de la bara dreaptă. Un cadru este rigid dacă nu permite deplasări de tipul celor care se produc în mecanisme.2. este indicat să se aleagă un sens de parcurs al cadrului (vezi Fig.4.4.4. Procedând astfel. că atunci când se face suma sarcinilor sau cuplurilor exterioare. urmăresc conturul cadrului şi se aşează separat.2-1). sens de parcurs Fig. ci numai deformaţii şi deplasări elastice. liniile de valoare zero ale eforturilor.2-1 sens de parcurs Pentru scrierea funcţiilor de eforturi la bare cotite şi cadre. În acest caz. iar nodurile realizează legături rigide sau articulate. MiB = .2.1-7c. nu mai pot fi puse sub elementul de rezistenţă ca la barele drepte orizontale. Liniile de valoare zero ale eforturilor.2 Diagrame de eforturi la bare cotite în plan (cadre plane) Cadrele sunt sisteme de bare a căror axă formează o linie frântă sau ramificată. 2.11 pa2 Diagrama momentului încovoietor rezultată este prezentată în Fig.4.4. până când aceasta se orientează pe verticala (Fig.2. aceasta se face pentru toată porţiunea de cadru situată într-o parte sau cealaltă faţă de secţiunea considerată.2 pa2 pentru x = 3a. Convenţiile de semne pozitive sunt cele cunoscute de la bara dreaptă._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - Mi2 = . secţiune în care se scriu funcţiile de eforturi.4. se prezintă câteva forme de cadre rigide.2-2).2. 47 . În Fig. nu sunt dificultăţi în scrierea funcţiilor şi trasarea diagramelor de eforturi.

2-2 La cadre.2-3 se prezintă sensurile în care se parcurg intervalele caracteristice.2-3).2.4.2-3.4. Pentru cadrele cu contururi închise. precum şi poziţia observatorului faţă de aceste intervale. pentru barele verticale.2.4. rezultă că poziţia observatorului trebuie să fie în interiorul cadrului.4.2.2-3 2 a F = 4pa 8 pa2 VA În Fig._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - Observator Observator Fig. Convenţia de semne pentru eforturi este uşor de aplicat (vezi Fig. Exemplul nr.2. clarifică suficient de bine procedura de scriere a eforturilor şi trasarea diagramelor de eforturi la cadrele plane. Exemplul care urmează. Calculul reacţiunilor a condus la următoarele valori ale acestora: 48 . Să se traseze diagramele de eforturi pentru cadrul din Fig. poziţia observatorului (cel care rezolvă problema) este astfel încât trecerea la porţiunea orizontală să fie făcută fără a trece de cealaltă parte a barei. 1.2.4. p 1 x a HA A x x 2a x 3 a B VB Fig.

valorile lui T sunt: pentru x = 0. 49 .4 pa2 Intervalul 1-2 Efortul axial este: N = ._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - HA = 4 pa VA = 5 pa VB = 3 pa B Intervalul A-1 Efortul axial are expresia: N = . Mi1 = .HA = .4pa constant şi negativ.4 pa constant şi negativ.HA = . T1 = 5 pa pentru x = 2a.HA x = . valorile momentului încovoietor sunt: pentru x = 0. Momentul încovoietor este: Mi = . MiA = 0 pentru x = a. Efortul tăietor este: T = .VA = .4 pa x La capetele intervalului A-1.5 pa şi este constant şi negativ. Efortul tăietor are expresia: T = VA – p x = 5 pa – p x La capetele intervalului 1-2.

Mi3 = . Efortul tăietor T şi momentul încovoietor Mi pe acest interval sunt nule.4. are valorile: pentru x = 0. valorile momentului încovoietor sunt: pentru x = 0.F x = . Intervalul 3-2 Efortul axial N este: N = 3 pa constant şi pozitiv. Mi1 = .4 pa x iar la capetele intervalului.2-4. Momentul încovoietor este: Mi = . Efortul tăietor T are expresia: T = F = 4 pa constant şi pozitiv.4 pa2 Diagramele de eforturi pentru acest cadru sunt prezentate în Fig._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - T2 = 3 pa Momentul încovoietor este: Mi = VA x – HA a – p x x/2 = 5 pa x – 4 pa2 – p x2/2 La capetele intervalului 1-2. 50 . Mi3 = 0 pentru x = a.4 pa2 Intervalul B-3 Efortul axial pe acest interval este: N = 3 pa constant şi pozitiv.2.

2.4.3-1.2.2.2. efortul axial N este situat pe direcţie perpendiculară (normală) la secţiune.3-1 După cum se cunoaşte de la barele drepte.4. variabila care poziţionează secţiunea în care se scriu funcţiile de eforturi este un unghi.4.3-1. Efortul tăietor T este un efort conţinut în planul secţiunii. această direcţie este direcţia radială. notată cu (t) în Fig.3 Diagrame de eforturi la bare curbe plane În secţiunile transversale ale barelor curbe plane solicitate de forţe exterioare situate în planul barei. la barele curbe. Pentru porţiunile curbe.2-4 Diagramele de eforturi pentru cadrul din Fig. tăietoare şi momente încovoietoare.4.4. Prin urmare._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - 5pa 3pa -4pa 3pa -4pa2 -4pa2 4pa2 -4pa2 -5pa -4pa 4pa N 3pa T Mi Fig.2-3 2. (t) (r) F ϕ R CC (centrul de curbură) Fig.4. fie el notat cu ϕ (Fig. notată cu (r) în Fig. o astfel de direcţie este tangenta la curbă. apar eforturi axiale. Pentru barele curbe.3-1). direcţie care trece prin secţiune şi prin centrul de curbură CC al barei curbe.4. La porţiunile curbe. Pentru porţiunile curbe plane.2. efortul axial N într-o secţiune oarecare este egal cu suma algebrică a proiecţiilor pe tangenta la axa barei în secţiunea 51 . Acestea se definesc la fel ca în cazul barelor drepte.2. variabila liniară x de la barele drepte nu mai poate fi utilizată.

rămâne cea stabilită la barele drepte. în secţiunea ϕ are expresia: N = . 1-A. ϕ (r) F ϕ R F 1 (t) A Fig. eforturile N. 1. variază după legea de variaţia a lui sinϕ sau cosϕ. s-a mutat forţa F (reprezentată cu linie întrerupă) în secţiunea în care se scriu eforturile. Convenţia de semn pozitiv a eforturilor.4. a tuturor forţelor exterioare (inclusiv a cuplurilor) de pe o parte sau de pe cealaltă. de pe o parte sau de pe cealaltă parte cu semn schimbat. Dacă o proiectare directă a forţelor exterioare care acţionează pe partea considerată este dificilă.4. atunci se recomandă reducerea tuturor forţelor exterioare în acea secţiune (Fig. pentru cazul barelor curbe plane. valorile efortului axial sunt: pentru ϕ = 0. cu semn schimbat.4.2. Efortul axial N. de pe o parte sau de pe cealaltă parte cu semn schimbat.3-2)._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - considerată. 52 . De-a lungul unui arc de cerc. Exemplul nr. a tuturor forţelor exterioare.3-2 Funcţiile de eforturi. Să se traseze diagramele de eforturi pentru bara curbă din Fig.F sin ϕ La capetele intervalului. Efortul tăietor T este numeric egal cu suma algebrică a proiecţiilor pe direcţie radială (normala exterioară) la axa barei în secţiunea considerată a tuturor forţelor exterioare. T şi Mi.2. Momentul încovoietor Mi este numeric egal cu suma algebrică a momentelor faţă de secţiune.2. Pentru această bară există un singur interval caracteristic.3-2. Pentru a putea proiecta mai uşor forţa F pe tangentă şi pe normala exterioară la axa barei în secţiunea ϕ.

are expresia: T = F cos ϕ La capetele intervalului. TA = 0. prezintă expresia: Mi = .F R. valorile lui T sunt: pentru ϕ = 0.F. Efortul tăietor T. Diagramele rezultate pentru această bară. T1 = F pentru ϕ = π / 2. are următoarele valori: pentru ϕ = 0._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - N1 = 0 pentru ϕ = π / 2. NA = .F R cosϕ La capetele intervalului 1-A. MiA = .2.4. sunt prezentate în Fig. Mi1 = 0 pentru ϕ = π / 2. Momentul încovoietor pe intervalul 1-A. momentul încovoietor Mi.3-3. 53 .

2. să se ţină seama de următoarele recomandări: • Diagrama efortului axial N.2.3-2 2. se poate reprezenta în orice plan al sistemului.y. se poate reprezenta în orice plan. se face printr-o spirală. pentru trasarea diagramelor de eforturi. • Momentul de torsiune Mt.4. paralelă cu suportul forţei.4. Ele pot fi formate din bare drepte. nu constituie braţ al forţei şi ca urmare produsul dintre forţă şi această dimensiune. iar în diagramă nu se mai pune semn.4-1) 54 . se reprezintă în planul în care acţionează forţele exterioare normale la axa barei (cele care produc efortul tăietor) şi de aceeaşi parte a barei cu forţele exterioare respective. • Diagrama efortului tăietor T. mai ales în cazul începătorilor şi pentru sisteme relativ simple. se poate reprezenta pe fiecare interval şi sistemul de axe x. o dimensiune a elementului de rezistenţă.z (vezi şi Fig. Trebuie reamintit faptul că. La aceste sisteme este recomandat. În diagrama T.2. se reprezintă pe partea fibrei întinse a barei. “Haşura “ diagramei Mt. nu este nevoie să se pună semn. Cele mai întâlnite sisteme spaţiale sunt cele alcătuite din bare drepte. • Diagrama momentului încovoietor Mi._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - F N -F T -FR Mi Fig.3-3 Diagramele de eforturi pentru bara din Fig.4. curbe sau o combinaţie a acestora. nu produce niciodată un cuplu (moment). iar în diagramă nu se mai pune semn. tocmai pentru a se deosebi de momentul încovoietor Mi.4. În această diagramă se pune semn: plus (+) dacă efortul axial este de întindere şi minus (-) dacă este de compresiune. La sistemele spaţiale nu mai pot fi utilizate toate convenţiile de semn care s-au folosit la barele drepte plane.4 Diagrame de eforturi la bare drepte cotite în spaţiu (cadre spaţiale) Sistemele spaţiale sunt printre cele mai răspândite într-o construcţie sau structură de rezistenţă. De multe ori.

_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - Exemplul nr. Pentru cadrul din Fig. Miy2 = F a Intervalul 2-3 N=0 Ty = 0 Tz = . Miy are valorile: pentru x = 0 Miy1 = F ⋅ 0 = 0 pentru x = a. 1.F Mx = Mt = F a 55 . Intervalul 1-2 N=0 Ty = 0 Tz = .2. să se traseze diagramele de eforturi.4-1 x y x 2 x y b a Funcţiile şi trasarea diagramelor de eforturi se face separat pentru fiecare din cele trei intervale caracteristice. iar la capetele intervalului.F Mx = Mt = 0 Miz = 0 Miy = F x.4-1.2.4.4. A y c z x 3 x z z F 1 x Fig.

4-2 Diagramele de eforturi pentru bara din Fig.2.2. Miy3 = F b Intervalul 3-A N=-F Ty = 0 Tz = 0 Mx = Mt = 0 Miz = F a Miy = F b.4. F F N Fb Fa F F T F Fb Fb Mi Fa Fa Mt Fa Fig.4-2.4-1 56 ._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - Miz = 0 Miy = F x.2. Diagramele rezultate sunt prezentate în Fig. iar la capetele intervalului 2-3. Miy are valorile: pentru x = 0 Miy2 = F ⋅ 0 = 0 pentru x = b.4.4.

se numeşte convoi de forţe mobile... Fn este dată de relaţia : R = ∑ Fi i =1 n 2. se numeşte moment maxim maximorum..5-1 a1 aR VB F2 F3 Fn-1 R Fn B Rezultanta R a forţelor concentrate F1 ..4... F1 A a2 VA x l Fig. .4.5-1.5-1 57 . paralele şi de acelaşi sens F1. În timpul mişcării forţelor pe grindă. Fn. faţă de o forţă oarecare Fi. . Studiul unui astfel de caz._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - 2. respectiv a rezultantei acestora R. Ca în toate problemele de rezistenţa materialelor. . ai. ci ele se deplasează în lungul elementului sau construcţiei. Se consideră că pe grindă se deplasează un convoi format din n forţe concentrate. roţile căruciorului unui pod rulat.2. se pot aminti roţile unui vehicul pe un pod. roţile locomotivei şi a vagoanelor pe un pod de cale ferată etc. Se notează cu a1. impune determinarea modului de variaţie al eforturilor într-un număr cât mai mare de secţiuni. Fi.2.. Calculul momentului maxim maximorum se explică pe exemplul din Fig. .. a căror mărime rămâne constantă şi care se deplasează pe o grindă menţinând aceeaşi distanţă între ele. variază atât valoarea reacţiunilor cât şi cea a eforturilor produse în secţiunile grinzii. an şi aR distanţele forţelor.. de mare interes este determinarea valorii maxime ale eforturilor. F2.. O succesiune de forţe concentrate sau distribuite. Valoarea cea mai mare a momentului încovoietor pentru o astfel de solicitare.5 Bare solicitate prin forţe concentrate mobile. În acest sens. Moment maxim maximorum În practică sunt numeroase cazurile când elementele de rezistenţă sunt solicitate prin forţe concentrate care nu au poziţii fixe.4. a2.4. în funcţie de poziţiile succesive ale convoiului de forţe mobile.

se derivează în raport cu x relaţia 2. rezultă că cea mai mare valoare a efortului tăietor T este egală cu reacţiunea cea mai mare (maximă): Tmax max = Vmax O astfel de situaţie are loc atunci când convoiul ocupă o poziţie apropiată de reazemul în care apare această reacţiune. se determină poziţia rezultantei faţă de această forţă. În cazul prezentat al grinzii rezemate la capete. fie cu cea din reazemul B. Cum variaţia momentului încovoietor este liniară (linii frânte). momentul încovoietor maxim maximorum are loc pentru o anumită poziţie a convoiului.5-2 i Pentru fiecare poziţie a convoiului. momentul încovoietor maxim se produce în dreptul unei forţe concentrate. Poziţia rezultantei R (vezi Fig. egal fie cu reacţiunea din reazemul A. pentru o poziţie oarecare a convoiului.5-3 iar momentul încovoietor din dreptul unei forţe concentrate oarecare Fi. este dată de relaţia: aR = ∑ Fi ⋅ a i i =1 n ∑F i =1 n = ∑F ⋅a i =1 i n i R 2.4.5-4 şi se egalează cu zero: 58 . este: Mi = n R (l − a R − x ) ⋅ x − ∑ Fi ⋅ a i l i =1 2. de obicei în dreptul forţei concentrate cea mai apropiată de rezultanta R._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - Scriind o ecuaţie de momente faţă de punctul de aplicaţie al forţei Fi a tuturor forţelor concentrate aplicate (fără reacţiuni) şi a rezultantei R.2. funcţie de rezultanta R. reacţiunea din reazemul A.4.4.5-1). este: VA = R (l − a R − x ) l 2. în dreptul unei forţe concentrate.4. Pentru o poziţie oarecare a convoiului. Considerând toate poziţiile posibile ale convoiului. se produce un efort tăietor maxim.5-4 Pentru a determina valoarea maximă a momentului încovoietor.4.

2. se înlocuieşte în relaţia 2. Pentru a obţine momentul încovoietor maxim maximorum.5-2 Rezultanta celor două sarcini mobile este: 59 .5-7 Cazuri particulare: Exemplul nr. pentru care în dreptul ei se produce momentul încovoietor maxim: x= l − aR 2 2. valoarea lui x dată de relaţia 2.4. După înlocuire şi efectuarea calculelor. F1 A x VA l/2 l/2 VB aR R a2 F2 B Mi max max Fig. Pentru grinda din Fig.5-5 Din relaţia 2. 1.5-2. să se determine momentul încovoietor maxim maximorum. se obţine distanţa x care defineşte poziţia forţei Fi.5-6 Din relaţia 2. rezultă că momentul încovoietor atinge valoarea cea mai mare atunci când forţa Fi şi rezultanta R a convoiului de forţe de pe grindă se află la aceeaşi distanţă de mijlocul grinzii.4._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - dM i R = (l − a R − 2 x ) = 0 dx l 2.4.5-6.4. formează un convoi de forţe mobile.2. se obţine: M i max max n R ⎛ l − aR ⎞ = ⎜ ⎟ − ∑ Fi ⋅ a i l⎝ 2 ⎠ i =1 2 2. dacă forţele F1 şi F2.5-6.4.5-4.4.4.4.4.5-5.

acesta capătă următoarea formă: M i max = l − 2x ⎡l F ⎤ ⋅ R ⋅ ⎢ − 2 ⋅ a 2 + x⎥ 2l ⎣2 R ⎦ În expresia lui Mi max singura variabilă este x. Se notează cu x distanţa dintre rezultanta R şi mijlocul grinzii. 60 . este atunci: ⎡l ⎤ M i max = VA ⋅ ⎢ − (a R − x )⎥ ⎣2 ⎦ unde reacţiunea VA se calculează scriind o ecuaţie de momente faţă de reazemul B şi are valoarea: VA = l − 2x ⋅R 2l Înlocuind pe VA în expresia lui Mi max._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR - R = F1 + F 2 Scriind sumă de momente faţă de punctul de aplicaţie al forţei F1. se obţine pentru x: x= F2 a 2 F2 a ⋅ = ⋅ 2 R 2 F1 + F2 2 sau în funcţie de distanţa aR. momentul maxim are loc în dreptul forţei F1. Momentul încovoietor maxim maximorum se calculează anulând derivata de ordinul întâi în raport cu x a expresiei lui Mi max: dM i max R ⎡ l F2 ⎤ l − 2x − ⋅ ⎢ − ⋅ a 2 + x⎥ + ⋅R = 0 dx 2l ⎣ 2 R 2l ⎦ Rezolvând ecuaţia de mai sus. se determină poziţia rezultantei R faţă de F1: aR = F2 F2 ⋅a2 = ⋅a2 R F1 + F2 Dacă F1 > F2. Momentul încovoietor maxim.

_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

PAVEL TRIPA – REZISTENŢA MATERIALELOR -

x=

aR 2

S-a obţinut acelaşi rezultat, ca în cazul precedent şi anume: momentul maxim maximorum se produce pentru poziţia convoiului în care mijlocul grinzii împarte în părţi egale distanţa dintre rezultanta sarcinilor concentrate ale convoiului şi forţa concentrată în dreptul căreia are loc momentul maximmorum. Dacă se înlocuieşte valoarea găsită pentru x în expresia lui Mi max, se obţine valoarea momentului încovoietor maxim maximorum:

Mi max max

R (l − a R ) = ⋅ l 4

2

Exemplul nr. 2. Să se calculeze momentul încovoietor maxim maximorum pentru un convoi format din două sarcini egale şi depărtate una de cealaltă cu distanţa a (Fig.2.4.5-3).
F a a/2 F l/2 a/2 l/2 F R F

Fig.2.4.5-3

În acest caz, momentul încovoietor maxim maximorum poate avea loc dreptul oricărei forţe. Rezultă că distanţa aR dintre rezultanta R şi cele două forţe concentrate este aceeaşi şi anume: a aR = 2 Momentul încovoietor maxim maximorum are valoarea:

M i max max

⎛ a⎞ ⎜l − ⎟ 2 ( 2 ⋅ l − a) 2F ⎝ 2 ⎠ = ⋅ ⋅F = 4 8⋅l l

2

61

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR -

3. CARACTERISTICI GEOMETRICE ALE SUPRAFEŢELOR PLANE

În relaţiile de calcul ale tensiunilor şi deformaţiilor elementelor de rezistenţă, de secţiunea transversală a acestora se ţine seama prin nişte mărimi, numite caracteristici geometrice. Fie, spre exemplu, aceeaşi bară solicitată de acelaşi sistem de forţe exterioare, dar aşezată faţă de sistemul forţelor în două variante (Fig.3-1). Cu toate că barele sunt identice, se constată că cea din stânga prezintă o rezistenţă la încovoiere mai mare. În acelaşi timp, nici deplasările barei în cele două variante nu sunt aceleaşi. Comportarea diferită se explică prin aceea că modificarea poziţiei secţiunii transversale faţă de planul forţelor, modifică caracteristicile geometrice ale secţiunii transversale ale barei.

F F h b Fig.3-1

b h

Pentru efectuarea calculelor de rezistenţă şi rigiditate, cunoaşterea caracteristicilor geometrice ale suprafeţei secţiunii transversale a elementelor de rezistenţă este absolut necesară. Caracteristicile geometrice ale suprafeţei secţiunii transversale a elementelor de rezistenţă care intervin în calcule, sunt: aria suprafeţei momentul static momentul de inerţie axial
62

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR -

centrifugal polar raza de inerţie (giraţie) modulul de rezistenţă Fie o suprafaţă plană de arie A, pe care se ia un element infinit mic de arie dA şi un sistem de axe rectangulare zOy, (Fig.3-2). Cu G s-a notat centrul de greutate al suprafeţei, iar poziţia lui faţă de sistemul zOy este dată de yG, respectiv zG. Poziţia suprafeţei elementare dA faţă de acelaşi sistem de coordonate este dată de coordonatele y, respectiv z.
y z zG r A O y G yG z dA

Fig.3-2

3.1.1 Aria suprafeţei A (Fig.3-2), se defineşte ca fiind:

A = ∫ dA
Aria suprafeţei se măsoară în [mm2].
A

3.1-1

3.2 Momentul static. Prin definiţie, momentele statice ale suprafeţei de arie A în raport cu axele Oz, respectiv Oy (Fig.3-2) sunt date de relaţiile:

Sz = ∫ y ⋅ dA
A

Sy = ∫ z ⋅ dA
A

3.2-1

Momentul static poate fi pozitiv, negativ sau nul. El se măsoară în [mm3].

63

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR -

Dacă suprafaţa se poate descompune în suprafeţe simple la care se cunosc poziţiile centrelor de greutate faţă de sistemul de referinţă, expresiile momentelor statice, capătă următoarea formă:

Sz = ∑ y i ⋅ A i = y G ⋅ A
i =1 n

n

Sy = ∑ z i ⋅ A i = z G ⋅ A
i =1

3.2-2

Din relaţiile 3.2-2, rezultă că poziţia centrului de greutate G a unei suprafeţe compuse, poate fi determinată cu relaţiile:

yG =

∑y ⋅A
i =1 i

n

i

A

zG =

∑ zi ⋅ Ai
i =1

n

3.2-3

A

Se constată (relaţia 3.2-2) că dacă axele sistemului de referinţă trec prin centrul de greutate (yG = zG = 0), momentele statice sunt nule. Axele în raport cu care momentele statice sunt nule şi care trec prin centrul de greutate al suprafeţei, se numesc axe centrale.
3.3 Momente de inerţie Se numesc momente de inerţie axiale, faţă de axele z, respectiv y, (Fig.32), mărimile date de expresiile:

I z = ∫ y 2 ⋅ dA
A

I y = ∫ z ⋅ dA
2 A

3.3-1

Momentele de inerţie axiale se exprimă în [mm4] şi sunt totdeauna pozitive. Momentul de inerţie centrifugal, calculat faţă de sistemul de referinţă zOy, este dat de expresia:

64

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR -

I zy = ∫ z ⋅ y ⋅ dA
A

3.3-2

Momentul de inerţie centrifugal se exprimă în [mm4] şi poate fi pozitiv, negativ sau nul. Se consideră o suprafaţă dreptunghiulară pe care, faţă de axa de simetrie Oy, se iau două suprafeţe elementare de arie dA, simetrice faţă de Oy (Fig.3.31).
-z dA y y z dA y z

b/2

b/2

Fig.3.3-1

Făcând suma momentelor de inerţie centrifugale pentru cele două suprafeţe elementare dA (din stânga şi din dreapta faţă de Oy), se obţine:
Izy =

Adr

∫ z ⋅ y ⋅ dA + ∫ ( −z) ⋅ y ⋅ dA = ∫ z ⋅ y ⋅ dA − ∫ z ⋅ y ⋅ dA = 0
Ast Adr Ast

3.3-3

Acelaşi raţionament se poate face pentru întreaga suprafaţă, de unde rezultă că Izy = 0. Rezultă că, pentru o suprafaţă plană care are cel puţin o axă de simetrie, momentul de inerţie centrifugal faţă de sistemul care conţine acea axă de simetrie, este nul. Momentul de inerţie polar al suprafeţei în raport cu un punct (pol) O, este definit prin relaţia:

I O = I p = ∫ r 2 ⋅ dA
A

3.3-4

unde r, este distanţa de la polul O la elementul de arie dA. Momentul de inerţie polar se exprimă în [mm4] şi este totdeauna pozitiv.
65

respectiv cele mai apropiate ale suprafeţei.5 Modulul de rezistenţă se determină pe baza momentelor de inerţie axiale. zmax. de această axă.REZISTENŢA MATERIALELOR - Dacă se are în vedere că. Din acest motiv. se iau în valoare absolută. momentul de inerţie polar este egal cu suma momentelor de inerţie faţă de două axe perpendiculare oarecare şi care trec prin polul considerat.3-5 adică.4 Raza de giraţie sau raza de inerţie este o mărime întâlnită în calculele de rezistenţă.max = Iz y min Iy z min 3. Modulele de rezistenţă se exprimă în [mm3] şi au sens numai pentru valorile pozitive. de această axă. zmin). capătă forma: Ip = A ∫ (y 2 + z 2 ⋅ dA = ∫ y 2 ⋅ dA + ∫ z 2 ⋅ dA = I z + I y A A ) 3.3-4. ymin.-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- PAVEL TRIPA . prin relaţiile: Wz . zmin reprezintă distanţa de la axa y la punctele extreme cele mai depărtate.min = Wy .4-1 Se exprimă în [mm] şi este pozitivă.max = ymax. Wz . fiind definită de relaţiile: iz = Iz A . r 2 = y2 + z 2 relaţia 3. 3. respectiv cele mat apropiate (ymax. respectiv cele mai apropiate ale suprafeţei. 3. y max Iy z max . în relaţiile 3.min = unde: Iz . 66 . zmax. iy = Iy A 3.5-1. distanţele de la axe la punctele secţiunii cele mai depărtate.5-1 Wy . ymin reprezintă distanţa de la axa z la punctele extreme cele mai depărtate.

se obţine momentul de inerţie faţă de axa centrală Gy. Iy = Iz = 12 12 3.6. respectiv b. y h G y dy b Fig. fâşia de arie dA = b dy.3. se obţine: b ⋅ y3 2 2 Iz = ∫ y ⋅ dA = ∫ y ⋅ b ⋅ dy = 3 − h /2 A h /2 h /2 − h /2 b ⋅ h3 = 12 3. modulul de rezistenţă nu se obţine prin însumarea algebrică a modulelor de rezistenţă ale suprafeţelor simple componente. pe baza relaţiilor 3.1-1 pe care se ia ca suprafaţă elementară. Momentele de inerţie axiale ale dreptunghiului de dimensiuni h.6.3-1 pentru calculul momentelor de inerţie.6.6.REZISTENŢA MATERIALELOR - În cazul suprafeţelor compuse.3.1-2 Pentru un pătrat la care laturile sunt egale.-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- PAVEL TRIPA .1-1 z dA = b·dy Aplicând relaţiile 3.1-2 şi au expresia: 67 . (h = b = a) momentele de inerţie faţă de axele centrale rezultă din relaţiile 3. 3.1 Suprafaţă dreptunghiulară Fie suprafaţa dreptunghiulară din Fig.6 Momente de inerţie şi module de rezistenţă pentru câteva suprafeţe simple 3.5-1. ci numai prin intermediul momentului de inerţie axial.6.1-1 Luând o fâşie paralelă cu axa Gy de arie dA = b dz.6. sunt date de relaţiile: b3 ⋅ h b ⋅ h3 .

6.3.3-5.-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- PAVEL TRIPA .2-1): π ⋅ R 4 π ⋅ d4 I p = ∫ r ⋅ dA = ∫ r ⋅ 2 π r ⋅ dr = = 2 32 0 0 2 2 R R 3.6.REZISTENŢA MATERIALELOR - a4 Iz = Iy = 12 3. sunt aceleaşi.2 Suprafaţă circulară Din motive de simetrie.2-2. de arie dA =2 π r dr (Fig.6.min b ⋅ h3 Iz b ⋅ h2 12 = Wmax = = = h y max.1-4 3.2-3 Ţinând seama de relaţia 3.min 6 2 b3 ⋅ h Iy b2 ⋅ h 12 = Wy .6.2-4 68 .max = = = b zmax. devine: 3.min Wy . pentru suprafeţele circulare momentele de inerţie faţă de orice diametru (care reprezintă şi axe centrale). luând ca suprafaţă elementară o coroană de rază r şi grosime dr.min 6 2 3. Se poate scrie atunci: Iz = Iy iar relaţia 3.2-1 Ip = Iz + Iy = 2 Iz 3.6-1-3 Modulele de rezistenţă faţă de axele centrale sunt date de relaţiile: Wz.6.6.2-2 Mai întâi se calculează momentul de inerţie polar.6.6. se obţine relaţia pentru momentele de inerţie axiale: π ⋅ d4 Ip π ⋅ d4 32 Iz = I y = = = 2 2 64 3.

2-6 R d Fig.6. Iz = Iy = 1− k4 32 64 ( ) ( ) 3. min = Wy .3-1 69 .2-1 3.3.6.2-5 iar modulul de rezistenţă polar este: Ip π ⋅ d3 Wp = = d 16 2 y dr r R z 3. Se obţin.6. max Iz π ⋅ d3 = = d 32 2 3.6. relaţiile: π ⋅ D4 π ⋅ D4 4 Ip = 1 − k . Calculul momentelor de inerţie axiale pentru o secţiune circulară cu diametrul interior d şi diametrul exterior D. max = Wy .6. se face ca pentru suprafaţa circulară cu observaţia că integrala pentru Ip se face între limitele d/2 şi D/2 (sau altfel între Ri şi Re). min = Wz .3 Secţiune inelară.-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- PAVEL TRIPA .REZISTENŢA MATERIALELOR - Şi modulele de rezistenţă faţă de orice diametru sunt egale şi se calculează cu relaţiile: Wz .

Se caută să se determine momentele de inerţie Iz1.1-1 = I z + 2c ⋅ S z + c 2 ⋅ A = I z + c 2 ⋅ A 2 I y1 = ∫ z1 ⋅ dA = A A ∫ (z + d ) 2 2 ⋅ dA = ∫ d 2 ⋅ dA + 2d ⋅ ∫ z ⋅ dA + d 2 ⋅ ∫ dA = A A A 2 3. faţă de sistemul de axe paralel cu cel central z1Oy1. 3. pentru momentele de inerţie faţă de axele Oz1.-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- PAVEL TRIPA .7.3. y1 z1 d y G A O y1 c z1 z y z dA Fig. respectiv d de acesta.7. Iy1.3-2 unde k = d / D.7-1).6.7.7-1 3. Wz = Wy = 1 − k4 16 32 ( ) ( ) 3. Iz1y1. Izy şi un sistem de axe z1Oy1 paralele cu cel central (Fig.1-2 = I y + 2d ⋅ Sy + d ⋅ A = I y + d ⋅ A 70 .REZISTENŢA MATERIALELOR - π ⋅ D3 π ⋅ D3 4 Wp = 1 − k .1 Momente de inerţie axiale Pe baza relaţiilor de definire şi a notaţiilor din Fig. Iy. pe care se ia un element de arie dA.7 VARIAŢIA MOMENTELOR DE INERŢIE FAŢĂ DE AXE PARALELE Se consideră o suprafaţă oarecare de arie A.3. Oy1 se poate scrie: 2 I z1 = ∫ y1 ⋅ dA = ∫ (y + c ) ⋅ dA = ∫ y 2 ⋅ dA + 2c ⋅ ∫ y ⋅ dA + c 2 ⋅ ∫ dA = 2 A A A A A 3.3. Fie de asemenea sistemul de axe central zGy faţă de care se cunosc momentele de inerţie Iz. la distanţele c.7-1.

3.1-1.1-1.7. pentru momentul de inerţie centrifugal faţă de sistemul de axe z1Oz1 se poate scrie: I z1 y1 = ∫ y1 ⋅ z1 ⋅ dA = A A ∫ (y + c) ⋅ (z + d ) ⋅ dA = A A A = ∫ y ⋅ z ⋅ dA + c ⋅ ∫ z ⋅ dA + d ⋅ ∫ y ⋅ dA + c ⋅ d ⋅ ∫ dA = A 3.7. Iy.1-1 şi 3. relaţiile 3. are coordonatele: y1 = PR = PQ − RQ = y ⋅ cos α − z ⋅ sin α z1 = NM = NP + PM = OR + PM = z ⋅ cos α + y ⋅ sin α 3. Din relaţiile 3.2-1 = I zy + c ⋅ Sy + d ⋅ Sz + c ⋅ d ⋅ A = I zy + c ⋅ d ⋅ A Relaţia 3.2-1 arată de asemenea că momentul de inerţie centrifugal faţă de un sistem de axe oarecare este egal cu momentul de inerţie centrifugal faţă de un sistem paralele cu el. În literatura de specialitate.REZISTENŢA MATERIALELOR - Relaţiile 3. 3.7. DIRECŢII ŞI MOMENTE DE INERŢIE PRINCIPALE Fie suprafaţa plană din Fig. este cel mai mic din infinitatea de momente de inerţie faţă de axe paralele cu ea.7. trecând prin centrul de greutate.7.8-1 71 . 3. Pentru sistemul de axe zOy se cunosc momentele de inerţie Iz.7. trecând prin centrul de greutate al suprafeţei la care se adaugă produsul dintre aria suprafeţei şi distanţele dintre axele sistemelor respective. 3.7.1-2 şi 3. Iz1y1 = ?).7-1.7.1-2. Iy1. 3. Faţă de sistemul de axe z1Oy1.1-2 rezultă de asemenea că momentul de inerţie faţă de o axă centrală (care trece prin centrul de greutate). elementul de arie dA.7. arată că: momentul de inerţie faţă de o axă oarecare este egal cu momentul de inerţie faţă de o axă paralelă cu ea.7.2-1 sunt cunoscute sub numele de relaţiile lui Steiner.8-1 de arie A şi pe care se ia o suprafaţă elementară de arie dA.3. Izy şi se caută relaţii pentru momentele de inerţie pentru un sistem de axe z1Oy1 rotit cu un unghi α faţă de cel central (Iz1.2 Momente centrifugale Pe baza relaţiei de definire şi a notaţiilor din Fig. la care se adaugă produsul dintre aria suprafeţei şi pătratul distanţei dintre cele două axe.-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- PAVEL TRIPA .8 VARIAŢIA MOMENTRLOR DE INERŢIE FAŢĂ DE AXE ROTITE.

sunt: 2 I z1 = ∫ y1 ⋅ dA = ∫ (y ⋅ cos α − z ⋅ sin α ) ⋅ dA 2 A A = cos 2 α ⋅ ∫ y 2 ⋅ dA − 2 ⋅ sin α ⋅ cos α ∫ y ⋅ z ⋅ dA + sin 2 α ⋅ ∫ z 2 ⋅ dA = A A A 3. momentele de inerţie faţă de sistemul rotit z1Oy1.8-1 şi ale relaţiilor 3.-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- PAVEL TRIPA . 3.8-3 = I y ⋅ cos2 α + Izy ⋅ sin 2α + I z ⋅ sin2 α = = I z ⋅ sin2 α + I y ⋅ cos2 α + Izy ⋅ sin 2α 72 .8-2 = I z ⋅ cos 2 α − I zy ⋅ sin 2α + I y ⋅ sin 2 α = = I z ⋅ cos 2 α + I y ⋅ sin 2 α − I zy ⋅ sin 2α I y = ∫ z12 ⋅ dA = 1 A ∫ ( z ⋅ cos α + y ⋅ sin α ) A 2 ⋅ dA = = cos2 α ⋅ ∫ z 2 ⋅ dA + 2 ⋅ sin α ⋅ cos α ∫ y ⋅ z ⋅ dA + sin2 ⋅ ∫ y 2 ⋅ dA = A A A 3.3.REZISTENŢA MATERIALELOR - y1 y α z1 P M α N R O z Q y α z dA y1 z1 A Fig.8-1.8-1 Pe baza relaţiilor de definire ale momentelor de inerţie. ale notaţiilor din Fig.

2 cos 2 α = 1 + cos 2α 2 şi se efectuează calculele. respectiv minim.REZISTENŢA MATERIALELOR - Momentul de inerţie centrifugal faţă de sistemul rotit.. există următoarea relaţie: I z1 + I y1 = I z + I y = I p 3.8-5 Din relaţia 3. există atunci o poziţie a sistemului de axe.8-4 se înlocuiesc sin2α şi cos2α prin expresiile: sin 2 α = 1 − cos 2α . 73 . Prin rotirea sistemului de axe.8-1 . suma momentelor de inerţie axiale în raport cu orice pereche de axe ortogonale care trec printr-un pol dat. este o constantă şi egală cu momentul de inerţie polar. 3.. însă suma lor rămâne constantă. pentru care momentele de inerţie au valori extreme: maxim. are expresia: I z1 y1 = ∫ y1 ⋅ z1 ⋅ dA = A A ∫ (y ⋅ cos α − z ⋅ sin α ) ⋅ (z ⋅ cos α + y ⋅ sin α ) ⋅ dA = 3. se observă că între momentele de inerţie axiale şi cel polar. din relaţiile 3.8-5.8-4 rezultă că momentele de inerţie variază. capătă următoarea formă: I z1 = I y1 = I z1 y1 Iz + I y 2 Iz + I y + Iz − I y 2 Iz − I y ⋅ cos 2α − I zy ⋅ sin 2α − ⋅ cos 2α + I zy ⋅ sin 2α 2 2 Iz − I y = ⋅ sin 2α + I zy ⋅ cos 2α 2 3. relaţiile pentru momentele de inerţie faţă de sistemul rotit.-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- PAVEL TRIPA . Deci.8-6 adică.8-4 = cos 2 ∫ yz ⋅ dA + sin α ⋅ cos α ∫ y 2dA − sin α ⋅ cos α ∫ z 2dA − sin 2 ∫ zy ⋅ dA = = (I z − I y ) ⋅ sin α ⋅ cos α + I zy ⋅ cos 2 α − sin 2 α A ( A ) A A Dacă în relaţiile 3.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- PAVEL TRIPA . Din relaţia 3. Aceste direcţii se numesc direcţii principale.8-8 şi este: α1 = ⎛ 2 ⋅ I zy ⎞ 1 ⎟ ⋅ arctg⎜ − ⎟ ⎜ 2 ⎝ Iz − I y ⎠ 3. iar dacă semnul este (-).8-5) în raport cu unghiul 2α: d (2α ) dI z 1 = − Iz − Iy ⋅ sin 2 α − I zy ⋅ cos 2 α 2 1 1 ⎛ I − Iy ⎞ = −⎜ z ⋅ sin 2 α + I zy ⋅ cos 2 α ⎟ = − I z y = 0 ⎝ 2 ⎠ de unde rezultă 3.8-8 se constată că faţă de aceste direcţii rotite pentru care momentele de inerţie axiale prezintă valori extreme. pentru care momentele de inerţie prezintă valori extreme. aşa numitele direcţii principale centrale şi evident momentele de inerţie principale centrale. momentul de inerţie centrifugal Iz1y1 este nul. se determină anulând derivatele funcţiilor (relaţiile 3. iar momentele de inerţie faţă de aceste direcţii poartă numele de momente de inerţie principale.8-8 Unghiul de rotire al sistemului faţă de cel de referinţă. respectiv 2. În calculele de rezistenţă. Axa principală 1 corespunde direcţiei faţă de care momentul de inerţie principal are valoarea maximă. Direcţiile principale de inerţie se notează cu 1. Dacă semnul este (+). interesează în mod special poziţia direcţiilor principale care trec prin centrul de greutate al suprafeţei.8-9 Poziţia celeilalte direcţii este perpendiculară pe cea dată de unghiul α1.8-7 tg 2α = − 2 ⋅ I zy Iz − Iy 3. Atunci se poate afirma că momentele de inerţie axiale au valori extreme în raport cu direcţiile faţă de care momentul de inerţie centrifugal este nul.REZISTENŢA MATERIALELOR - Direcţii principale de inerţie Valoarea unghiului α pentru care momentele de inerţie axiale au valori extreme. rotirea se face de la axa z spre y pe drumul cel mai scurt. Poziţionarea direcţiilor principale pe secţiune se face după semnul unghiului α1. rezultă din relaţia 3. iar axa principală 2 pentru direcţia faţă de care momentul de inerţie principal are valoarea minimă. 74 . rotirea se face de la axa z spre axa y pe drumul cel mai lung (invers decât în cazul precedent).

după cum valoarea acestuia este maximă sau minimă. Iy sunt momente de inerţie principale.8-5.8-12 Dacă momentul de inerţie centrifugal este negativ (Izy < 0). 2 = Iz + I y 2 1 ± ⋅ 2 (I z − I y ) + 4 ⋅ I2 zy 2 3.8-11) pentru momentele de inerţie principale. Există atunci moment de inerţie principal 1 (notat I1). respectiv moment de inerţie principal 2 (notat I2).8-11 Relaţiile de calcul (3. Pentru obţinerea unor expresii mai simple se ţine seama de relaţiile: sin 2α = tg 2α 1 + tg 2 2α .8-10 După înlocuiri şi efectuarea calculelor se obţin expresiile pentru momentele de inerţie principale: I max = I1 = I min 1 ⋅ 2 2 Iz + Iy 1 = I2 = − ⋅ 2 2 + Iz + Iy (I (I z − Iy ) + 4 ⋅ I2 zy 2 z − Iy ) + 4 ⋅ I2 zy 2 3. cos 2α = 1 1 + tg 2 2α 3. De asemenea şi momentele de inerţie axiale Iz.REZISTENŢA MATERIALELOR - Momente de inerţie principale Momentele de inerţie principale se notează cu litera I la care se pune indicele 1 sau 2. Gy sunt şi principale de inerţie. pot fi grupate într-o singură expresie de forma: I1. 75 . Pentru determinarea momentelor de inerţie principale se înlocuiesc unghiurile α1 şi α2 = α1 + π / 2 date de relaţia 3. Pentru suprafeţele cu cel puţin o axă de simetrie.8-9 în primele două relaţii ale sistemului 3. direcţiile centrale Gz.-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- PAVEL TRIPA . direcţia principală care trece prin primul cadran (definit de sistemul zGy) este direcţia principală 1.

57 a – 5 a) = .1 a = 0.3.9 a c2 = .3. Momentele de inerţie axiale faţă de axele centrale se calculează cu relaţiile 3. 3.9-1 Suprafaţa din Fig.9-1 s-a împărţit în două suprafeţe simple (notate cu 1 şi 2) la care s-au fixat centrele de greutate G1 şi G2 şi sistemul de axe central pentru fiecare suprafaţă simplă (z1G1y1 şi z2G2y2).3. Poziţia centrului de greutate G al suprafeţei se calculează faţă de sistemul de referinţă z0Oy0 cu relaţiile 3.(zG – 5a) = .7.9 APLICAŢII Exemplul nr. y0 zG 2a G1 7a 6a G 2 y1 d1 y 1 y2 d2 1 c1 z1 z 2a G2 a yG z0 c2 z2 2 O Fig.93 a 76 .REZISTENŢA MATERIALELOR - 3.(yG – 3a) = .(5.57 a) = 1.07 a ≈ 6. momentele de inerţie principale şi modulele de rezistenţă faţă de direcţiile centrale.1 a – 3 a) = .1-1.3.1 a d1 = .1a 10 a ⋅ 2a + a ⋅ 6 a 10 a ⋅ 2a ⋅ 5 a + a ⋅ 6 a ⋅ 7.57 a 10 a ⋅ 2a + a ⋅ 6 a yG = Prin centrul de greutate s-au dus direcţiile centrale Gz şi Gy.1-2 ţinând seama şi de relaţiile 3.0.5 a zG = = 5. Pentru suprafaţa plană din Fig.9-1 să se calculeze direcţiile principale.5 a – 5. 1.2-3: 10 a ⋅ 2a ⋅ 7 a + a ⋅ 6 a ⋅ 3 a = 6.1-2. unde: c1 = 7a – yG = 7 a – 6.7.6.5a .-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- PAVEL TRIPA .(6.zG = 7.57 a d2 = 7.

2 = 1 2 ⋅ (I z − I y ) + 4 ⋅ I 2 zy = 2 2 2 98.-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- PAVEL TRIPA .3.4 a4 şi I2 = 80.03a 4 1 98.15 a 4 Poziţia uneia dintre direcţiile principale de inerţie se determină cu relaţia 3.57a ) ⋅ 20a + + (1.03a ⎦ Pentru a se ajunge la direcţiile principale de inerţie.15a 4 ) ⎤ = ⋅ arctg ⎢ − = −21.03a 4 + 4 ⋅ − 46.1a ) ⋅ (1.93a ) ⋅ 6a 2 = −46.15a 4 = ± 2 2 ± Iz + I y ⎛ 2 ⋅ I zy 1 ⋅ arctg ⎜ − ⎜ I −I 2 ⎝ z y ⎞ ⎟= ⎟ ⎠ ( ) ( ) 2 de unde se obţin valorile pentru momentele de inerţie principale: I1 = 214.9-1. direcţia care trece prin primul cadran (cel format de Gz şi Gy).9a ) ⋅ 20a 2 + + (− 3.2-1: I zy = I z1 y1 + c1 ⋅ d1 ⋅ A1 + I z 2 y 2 + c 2 ⋅ d 2 ⋅ A 2 = = 0 + (0.7.1a ) ⋅ 6a 2 = 98. Momentele de inerţie principale se calculează cu relaţia 3. În Fig.9a ) ⋅ (− 0.03 a 4 12 12 Momentul de inerţie centrifugal faţă de direcţiile centrale. Direcţia principală de inerţie 2.8-9: α1 = ⎡ 1 2 ⋅ (− 46. este direcţia principală de inerţie 1.57a ) ⋅ 20a 2 + 0 + (− 3. direcţiile centrale Gz şi Gy trebuie rotite în sens orar (de la z spre y pe drumul cel mai lung).7 0 4 4⎥ 2 ⎣ 98.93a ) ⋅ 6a 2 = 196.49a − 196.115 a4 77 .49a 4 12 12 3 3 2 I y = I y1 + d1 ⋅ A1 + I y 2 + d 2 2 ⋅ A2 = 3 3 ( ( 10a ) ⋅ 2a a ) ⋅ 6a 2 2 2 = + (− 0. Deoarece Izy < 0. sunt poziţionate direcţiile principale 1 şi 2. este perpendiculară pe prima.49a 4 − 190.8-12: I1.49a 4 + 196.REZISTENŢA MATERIALELOR - 2 I z = I z1 + c1 ⋅ A1 + I z 2 + c 2 2 ⋅ A2 = 10a ⋅ (2a ) a ⋅ (6a ) 2 2 = + (0. se calculează cu relaţia 3.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- PAVEL TRIPA .25 a 3 10a − 5.1a Iy z max Iy z min 196.9-2 10a z1 Suprafaţa s-a descompus în două suprafeţe: una plină de dimensiuni 12a · 6a şi una gol de dimensiuni 10a · 4a.1a Iz Iz 98. max = Wy . să se calculeze momentele de inerţie principale şi modulul de rezistenţă minim faţă de direcţia centrală Gz.REZISTENŢA MATERIALELOR - Modulele de rezistenţă faţă de axele centrale Gz şi Gy se calculează cu relaţiile 3.49a 4 = = = = 16. Deoarece suprafaţa prezintă o axă de simetrie. y0 2a G G1 G2 2 (2) y = y1 = y2 1 c1 z (1) z2 yG c2 z0 4a 6a Fig.9-2. În Fig.3.57a = Iy 10a − z G = 196. min = Wy .03a 4 = 44. max = Exemplul nr.57a Iy Wz .03a 4 = = = 35.49a 4 = = = 51.3. este suficientă o singură coordonată a poziţiei centrului de greutate G: 78 . G2 ale suprafeţelor componente şi s-au reprezentat şi sistemele de axe centrale corespunzătoare. Pentru suprafaţa plană din Fig.19 a 3 zG 5.14 a 3 y max y G 6.83 a 3 y min 8a − y G 8a − 6. min Iz Iz 98.5-1: Wz .9-2 s-au poziţionat centrele de greutate G1. z1G1y1 şi z2G2y2.3.2.

25a ) × ( -40a ) = 440. Deoarece Iz > Iy.25a 12a ⋅ 6a − 10a ⋅ 4a Distanţele dintre axe sunt: c1 = . Modulul de rezistenţă minim faţă de axa centrală Gz este: W z . deoarece suprafaţa are o axă de simetrie.1.3.(yG – 5a) = . Ca urmare.25a d 1 = d2 = 0 Momentele de inerţie axiale faţă de axele centrale sunt: 2 2 Iz = Iz + c1 ×A1 . min = Iz y max = Iz 440 .9-2).(7.66 a 4 12 12 Momentul de inerţie centrifugal Izy este nul. Şi prin calcul se ajunge la acelaşi rezultat. 25 a 79 .25a – 5a) = .(yG – 6a) = .66⋅ a 4 = = 60 . iar momentele de inerţie centrale Iz şi Iy sunt şi momente de inerţie principale. axele centrale Gz şi Gy sunt şi axe de inerţie principale. iar direcţia principală 2 este axa centrală Gy (Fig.78 a 3 yG 7 .66 a4 12 12 3 3 2 I y = I y1 + d1 ⋅ A1 − I y 2 + d 2 2 ⋅ (− A 2 ) = 3 3 ( ( 6a ) ⋅ 12a 4a ) ⋅ 10a = +0− + 0 = 162. rezultă că direcţia principală 1 este axa centrală Gz.25a c2 = .25a ) ×72a2 + ( 2.25a – 6a) = .2.REZISTENŢA MATERIALELOR - yG = 12a ⋅ 6a ⋅ 6a − 10a ⋅ 4a ⋅ 5a = 7.(7.-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- PAVEL TRIPA .Iz + c2 × ( -A2 ) = 1 2 6a × (12a ) 4a× (10a ) 2 2 2 = + ( -1.

1-1.1 ÎNCERCAREA LA TRACŢIUNE A OŢELULUI DE UZ GENERAL Încercarea la tracţiune a oţelului. La încercarea la tracţiune a oţelului de uz general. Epruveta. CARACTERISTICI MECANICE ALE METALELOR. epruvetele utilizate pentru încercări sunt: epruvete normale (scurte) când L0 / d0 = 5 epruvete lungi când L0 / d0 = 10. numită baza de măsurare. 4. de diametru iniţial d0. ÎNCERCAREA LA TRACŢIUNE ŞI COMPRESIUNE A OŢELULUI Alegerea materialului pentru confecţionarea unei anumite piese se face şi pe baza aşa numitelor caracteristici mecanice pe care le prezintă materialul._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . se va prezenta numai acea parte care interesează strict caracteristicile mecanice ale oţelului. În timpul încercării la diferite valori ale forţei F se măsoară lungirea bazei de măsurare: unde ΔL = δ = L – L0 L – dimensiunea bazei de măsurare la un moment dat. este standardizată. care să scoată în evidenţă comportarea materialului în condiţii de solicitare. 4.4. pe care se măsoară lungirea acesteia sub acţiunea solicitării.δ ) înregistrată în urma încercării. Cunoaşterea acestor caracteristici mecanice are loc numai pe baza unor încercări mecanice. În funcţie de raportul dintre baza de măsurare L0 şi diametrul iniţial d0. pentru încercarea la tracţiune are o porţiune de lungime L0. diagrama caracteristică care se obţine are forma din Fig. este încercarea la tracţiune. ca şi de altfel toate încercările de materiale. În cele ce urmează.REZISTENŢA MATERIALELOR - 4. Cea mai utilizată încercare în urma căreia se pun în evidenţă caracteristicile mecanice ale unui material. Curba forţă-lungire ( F . reprezintă curba caracteristică la tracţiune.1-1 80 .

σ M C D σr σc σ e σp N O εp εe ε A B F F1 E εt εr Fig. este valabilă legea lui Hooke.1-1) se pot stabili o serie de puncte. În acest domeniu. σp (σl).4._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . Porţiunea OA este zona de proporţionalitate a curbei caracteristice.1-2 A0 – aria iniţială a secţiunii transversale a epruvetei (înainte de solicitare) în zona bazei de măsurare. până unde curba caracteristică convenţională este linie dreaptă. definite astfel: σ= unde δ F .1-1 Diagrama caracteristică convenţională la tracţiune a oţelului de uz general Pe curba caracteristică convenţională la tracţiune (Fig. curba caracteristică se reprezintă în coordonate σ şi ε.REZISTENŢA MATERIALELOR - Curba caracteristică la tracţiune depinde de lungimea bazei de măsurare. ε= A0 L0 4. care exprimă o proporţionalitate între tensiune şi deformaţie specifică: σ = E⋅ε 4.4. se numeşte limită de proporţionalitate a materialului. A0 = π (d0)2 / 4. Deoarece mărimile în care se reprezintă curba caracteristică la tracţiune sunt raportate la aria iniţială a secţiunii transversale (mărimi specifice). cărora le corespund mai multe mărimi importante: Ordonata punctului A. curba poartă numele de curbă caracteristică convenţională la tracţiune.1-3 81 . Pentru înlăturarea acestui neajuns.

Deformaţia totală (εt) are două componente: una elastică (εe) şi una plastică (εp). plastice). forţa nu mai creşte. Dacă după ruperea epruvetei. Porţiunea DE este numită zonă de întărire (ecruisare). Caracteristica de material E se numeşte modul de elasticitate longitudinal. continuând până se produce ruperea (punctul F). curba caracteristică are un traseu ascendent până în punctul E. până unde materialul se comportă perfect elastic. Ordonata punctului E. Tensiunea corespunzătoare palierului de curgere se numeşte limită de curgere aparentă σc (Rp). se numeşte limită de elasticitate. având mici oscilaţii în jurul unei valori. reprezintă rezistenţa de rupere σr (Rm) a materialului.1-4 Fc – reprezintă valoarea forţei înregistrată în momentul curgerii materialului După punctul D. sub acţiunea solicitărilor el capătă deformaţii permanente (remanente. iar intervalul BCD este un palier de curgere. legea lui Hooke nu se mai respectă. care se poate calcula cu relaţia: σr = R m = unde Fmax A0 4. După punctul B urmează o porţiune BCD în care cu toate că încărcarea continuă. σe (Rp).REZISTENŢA MATERIALELOR - unde E=σ/ε şi reprezintă panta porţiunii liniare a curbei caracteristice. paralelă cu porţiunea liniară a curbei caracteristice (dreapta MN). într-un anumit loc al epruvetei secţiunea începe să se micşoreze (se produce gâtuirea). Limita de curgere aparentă se calculează cu relaţia: σc = unde Fc A0 4. şi se măsoară dimensiunea bazei de măsurare Lu (lungimea ultimă). În zona de ecruisare unde se produc deformaţii plastice semnificative. cele două părţi rezultate se aşează cap la cap._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . Ordonata punctului B. La atingerea valorii Fmax (punctul E). În realitate nici un material nu are comportare perfect elastică. adică după descărcare îşi recapătă dimensiunea iniţială L0. La descărcare. se determină alungirea la rupere sau lungirea specifică la rupere εr: 82 . Se spune că în această porţiune materialul curge. relaţia dintre tensiunea σ şi deformaţia specifică ε este liniară.1-5 Fmax – valoarea maximă a forţei înregistrată în timpul încercării.

Pe baza acestor caracteristici de material se alege valoarea tensiunii admisibile σa (vezi paragraful 1. s-ar obţine aşa numita curbă caracteristică reală a materialului (traseul OABCDF1 din Fig.1-8 Mărimile determinate: limita de proporţionalitate. limita de elasticitate.1-1).9) pentru calculele de rezistenţă. Caracteristicile mecanice determinate pe baza curbei caracteristice convenţionale sunt şi ele caracteristici mecanice convenţionale. La curba caracteristică reală. sunt cunoscute ca fiind caracteristici mecanice ale materialului. la o încărcare mai mare decât cea corespunzătoare punctului E. Caracteristicile mecanice convenţionale: limita de proporţionalitate convenţională σp. n = 10): An = L u − L0 ⋅ 100 L0 [%] 4.1-6 De obicei alungirea se exprimă în procente şi se notează cu An unde n reprezintă numărul dat de raportul L0 / d0 (la epruvete normale n = 5 iar la cele lungi. face în practică utilizarea pe scară mare a diagramei caracteristice convenţionale._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . Din curba caracteristică convenţională rezultă că ruperea (punctul F din Fig.4. Cea mai 83 .REZISTENŢA MATERIALELOR - εr = L u − L 0 ΔL δ = = L0 L0 L0 4. Înseamnă că rezistenţa reală la rupere este mai mare decât rezistenţa la rupere dată de punctul E din diagrama caracteristică convenţională. limita de curgere convenţională σc şi rezistenţa de rupere σr.1-7 Altă mărime care se determină la încercarea la tracţiune este gâtuirea la rupere (exprimată de obicei în procente) şi definită de relaţia: Z= A0 − Au ⋅ 100 A0 [%] 4.1-1) se produce la o tensiune mai mică decât cea corespunzătoare punctului E. modulul de elasticitate longitudinal. limita de curgere aparentă. limita de elasticitate convenţională σe. ruperea se produce în punctul F1. constituie tensiuni limită pentru un material. alungirea la rupere şi gâtuirea la rupere. rezistenţa de rupere. Dificultatea obţinerii diagramei caracteristice reale faţă de cea a diagramei caracteristice convenţionale şi considerarea unei rezistenţe la rupere mai mică decât a celei reale.4. Dacă însă forţa din timpul încercării s-ar raporta la aria secţiunii din momentul înregistrării forţei (care este mai mică decât cea iniţială A0).

având diametrul egal cu lungimea (înălţimea): d = h = L0 =10 .2 ÎNCERCAREA LA COMPRESIUNE A OŢELULUI Încercarea la compresiune a oţelului decurge asemănător cu încercarea la tracţiune._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . 84 . viteza de solicitare. Pentru încercarea la compresiune a oţelului se utilizează epruvete de obicei cilindrice.2-1 De asemenea.4. ruperea la solicitarea de compresiune nu se produce.2-2 Încercarea la compresiune arată că oţelul prezintă aceleaşi valori pentru σp.1-9 Caracteristicile mecanice ale materialului sunt influenţate de o serie de factori: temperatura. ele se turtesc mereu. 4. La oţelurile care au valori scăzute pentru caracteristicile mecanice. factorii tehnologici.. Încercarea la compresiune a oţelului este de asemenea standardizată. σc şi E ca la cea de tracţiune. etc. cu deosebirea că pe abscisă nu mai este alungirea ε ci scurtarea specifică Ac: Ac = L0 − L u L0 4.. solicitarea de tracţiune fiind înlocuită cu una de compresiune. σe. epruveta nu mai suferă o gâtuire. se prevede limita până la care se continuă încercarea. La aceste oţeluri. Diagrama caracteristică convenţională la compresiune este la fel ca pentru solicitarea de tracţiune (Fig.2-1). 30 mm.REZISTENŢA MATERIALELOR - utilizată stare limită pentru stabilirea tensiunii admisibile σa este limita de curgere convenţională σc: σa = σ lim σ c = c c sau σa = σr c 4. ci o umflare la rupere: Zc = Au − A0 A0 4.

REZISTENŢA MATERIALELOR - Tracţiune Compresiune Fig.3-1).01) este tensiunea corespunzătoare punctului de pe diagrama caracteristică la tracţiune pentru care la descărcare se obţine o deformaţie specifică remanentă (plastică) de o anumită valoare._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .2-1 4.4. Pentru oţeluri această abatere este de 10 %. Limita de elasticitate convenţională σ0. Pentru aceste oţeluri.3 ÎNCERCAREA LA TRACŢIUNE A OŢELULUI ALIAT La oţelurile aliate pe diagrama caracteristică. este foarte greu de stabilit. poziţionarea punctelor care definesc limita de proporţionalitate şi cea de elasticitate.4. momentul curgerii materialului nu se mai evidenţiază.2 ( sau Rp0. este tensiunea corespunzătoare punctului de pe diagrama caracteristică pentru care modulul de elasticitate longitudinal tangent curent Eσ (în punctul respectiv) are o abatere faţă de modulul de elasticitate iniţial E0 (determinat pe porţiunea liniară a curbei caracteristice). Limita de curgere convenţională σ0. se definesc convenţional.01 %. Din acest motiv. Pentru oţeluri această valoare este de 0. caracteristicile mecanice la materialele cu o astfel de diagramă caracteristică la tracţiune (Fig. este tensiunea corespunzătoare punctului de pe diagrama caracteristică la tracţiune. pentru 85 .2 ).01 (sau σp0. Limita de proporţionalitate convenţională σp (sau σl10).

E σ = tg α1 4.3-1 Diagrama caracteristică a oţelului aliat La materialele care prezintă o astfel de diagramă caracteristică la tracţiune. Pentru oţeluri această valoare este de 0. definit pe porţiunea neliniară a curbei şi care este tangenta unghiului α1 făcut de abscisa ε cu tangenta la curbă în punctul considerat. este prezentată în Fig. σ Rp0.2 σp0.2%. 86 ._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .REZISTENŢA MATERIALELOR - care la descărcare se obţine o deformaţie specifică remanentă de o anumită valoare. Determinarea caracteristicilor mecanice convenţionale pentru oţelul aliat din diagrama caracteristică la tracţiune.01 0. se modifică de la un punct la altul al porţiunii neliniare a curbei caracteristice.3-1 şi unul tangent curent Eσ.01 σl10 α1 α 0.4. se definesc două module de elasticitate: unul iniţial sau în origine E0.4.3-1.2 ε[%] Fig.3-2 Modulul de elasticitate tangent curent. definit pe porţiunea liniară a curbei caracteristice: E 0 = tg α = σ ε 4.

_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR -

4.4 CLASIFICAREA MATERIALELOR ÎN FUNCŢIE DE CARACTERISTICILE MECANICE

La alegerea unui material pentru realizarea pieselor stă aşa numita tenacitate a materialului. Tenacitatea trebuie să fie atunci o însuşire mai complexă a unui material, care să ţină seama de mai multe caracteristici mecanice ale acestuia. În literatura de specialitate, de multe ori se face confuzie între tenacitatea materialului şi altă caracteristică, spre exemplu ductibilitatea materialului. Pe baza deformaţiilor pe care le suferă un material până la rupere, materialele pot fi: Dacă deformaţia plastică Δp până la rupere este mult mai mare decât zero (Δp >> 0), atunci materialul este deformabil sau ductil. Aceste materiale prezintă diagrame caracteristice ca cele din Fig.4.4-1a,b. Dacă deformaţia plastică până la rupere este zero sau apropiată de zero (Δp = 0), materialul este fragil sau casant. Aceste materiale prezintă o curbă caracteristică ca cea din Fig.4.4-1c. Materialele deformabile sau ductile pot fi la rândul lor: tenace cu diagrama caracteristică la tracţiune ca cea din Fig.4.4-1a, sau maleabile, care au o diagramă caracteristică la tracţiune ca cea din Fig.4.4-1b.

a)

b)

c)

Fig.4.4-1 Forme ale diagramelor caracteristice la tracţiune

Materialele maleabile sunt materialele care până la rupere au deformaţii plastice mari, dar nivelul tensiunii este scăzut. Aceste materiale, în timpul deformării plastice, nu prezintă fenomenul de ecruisare. Materialele tenace suferă până la rupere deformaţii plastice mari, dar şi nivelul tensiunii este ridicat. La aceste materiale este prezent fenomenul de ecruisare. În Fig.4.4-2, se prezintă schematic o clasificare a materialelor, după mărimea deformaţiei plastice suferită până la rupere.
87

_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR -

Materiale

Deformabile sau ductile Δp >> 0

Casante sau fragile Δp = 0

Tenace

Maleabile

Fig.4.4-2 Clasificarea materialelor după deformaţia plastică suferită până la rupere

Pe baza celor afirmate până acum, se poate configura următoarea definire a tenacităţii unui material: tenacitatea este însuşirea unui material de a suferi până la rupere, sub acţiunea unui nivel de solicitare ridicat, deformaţii plastice mari. În funcţie de prezenţa sau absenţa deformaţiilor plastice până la rupere, ruperea materialelor poate fi: ductilă sau fragilă. Cele două moduri de rupere, dau suprafeţelor de separaţie (rupere), aspecte diferite. Ruperea ductilă conferă un aspect mat, “fibros”, iar ruperea fragilă (separare sau clivaj), conferă suprafeţei de rupere un aspect lucios, “cristalin”. Ruperea ductilă, fiind precedată de deformaţii plastice mari, are o energie de rupere apreciabilă, pe când la ruperea fragilă, această energie este mică. La ruperea ductilă, ruperea se localizează într-o anumită zonă, unde se produce o gâtuire. În această zonă, separarea se face pe feţe înclinate la 450 faţă de direcţia de solicitare. Separarea pe feţele înclinate are loc în urma unui proces de deformare plastică. Microfractografic, ruperea ductilă se recunoaşte prin prezenţa pe suprafaţa de rupere a unor cavităţi semisferice, numite “cupe”, care sunt micropori formaţi în procesul ruperii ductile. În cazul iniţierii microfisurilor, la ruperea ductilă un rol important îl au incluziunile. În mod obişnuit, ruperea ductilă se produce transgranular. În cazul ruperilor fragile, suprafaţa de separaţie este perpendiculară pe direcţia de solicitare. Ruperea fragilă se dezvoltă intergranular, sau chiar în interiorulu unui grăunte, pe mai multe nivele care dau naştere unei imagini de “râuri”. Într-un grăunte, râurile converg spre punctul de iniţiere al ruperii.

88

_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR -

Oţelul de uz general, prezintă o rupere mixtă. Mai întâi se localizează o rupere ductilă care se continuă cu una de clivaj. Materialele se mai pot clasifica şi după alte criterii. Spre exemplu, după valoarea constantelor elastice (E, G, ν) determinate pe diferite direcţii, materialele pot fi: izotrope, atunci când valorile constantelor elastice rămân constante în toate direcţiile, anizotrope, când valorile constantelor elastice au valori diferite după direcţii diferite. Aceste materiale, sunt materiale care prezintă stratificaţii, fibre, etc. Dacă materialul are totuşi trei plane de simetrie cu privire la caracteristicile sale elastice, atunci el este ortotrop. Lemnul este un material anizotrop. Modulul de elasticitate longitudinal pentru lemn la tracţiune în lungul fibrelor este mult mai mare decât cel perpendicular pe fibre. În ultimele decenii, pe plan mondial, au început să se efectueze cercetări asupra elementelor de rezistenţă care prezintă diferite defecte, în special fisuri. În aceste condiţii, în literatura de specialitate, a apărut o nouă noţiune: tenacitatea la rupere. Tenacitatea la rupere, este acea proprietate a unui material de a se opune iniţierii sau propagării (dezvoltării) fisurilor. Trebuie făcută o netă diferenţiere între tenacitatea unui material şi tenacitatea la rupere a acestuia. Tenacitatea la rupere se exprimă prin una din caracteristicile de tenacitate definite de o nouă disciplină, Mecanica Ruperii, caracteristici care se determină pe cale experimentală, după tehnici bine precizate, standardizate. Cele două noţiuni, aparent asemănătoare, au totuşi domenii de aplicabilitate complet diferite şi ele nu trebuie confundate.

89

_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR -

5. TRACŢIUNEA ŞI COMPRESIUNEA BARELOR DREPTE.

APLICAŢII

Dacă în secţiunea transversală a unui element de rezistenţă există un singur efort şi acesta este efortul axial N, se spune că în secţiunea respectivă se realizează o solicitare axială. Dacă efortul axial este pozitiv, solicitarea axială este de tracţiune (întindere), iar dacă efortul axial este negativ, solicitarea este de compresiune.
5.1 TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII LA SOLICITAREA AXIALĂ

Se consideră o bară dreaptă, de secţiune dreptunghiulară, solicitată de două forţe egale şi de sens contrar, forţe ce acţionează în centrul de greutate al secţiunii transversale al barei (Fig.5.1-1a). Într-o secţiune oarecare x, singurul efort este efortul axial N (Fig.5.1-1b):

(∑ F)

x

=0

N=F
F F N

5.1-1

b)
F B x F F x C l Δx Δl

a)

c)
Fig.5.1-1

Bara are secţiune constantă, de arie A.

90

_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR -

Prin aplicarea unei forţe axiale F, bara se deformează. O secţiune oarecare BC (Fig.5.1-1c) se deplasează, dar rămâne plană şi perpendiculară pe axa longitudinală şi după deformarea barei. Înseamnă că la solicitarea axială, ipoteza lui Bernoulli este satisfăcută. Ca urmare, toate punctele secţiunii transversale se deplasează în lungul axei barei, cu aceeaşi cantitate Δx, iar alungirea ε are aceeaşi valoare pentru fiecare punct al secţiunii (ε = const.). Alungirii constante ε, în domeniul valabilităţii legii lui Hooke, îi corespund tensiuni normale constante (Fig.5.1-2):

σ = E ⋅ ε = const .
B F x Fig.5.1-2 C σ

5.1-2

Dintre cele şase ecuaţii de echivalenţă dintre eforturi şi tensiuni (vezi paragraful 2.2), pentru secţiunea BC (Fig.5.1-2) se poate scrie una singură:

N = ∫ σ ⋅ dA = σ ⋅ ∫ dA = σ ⋅ A
A A

5.1-3

de unde, se determină valoarea tensiunii dintr-o secţiune transversală solicitată de efortul axial N:

σ=

N A

5.1-4

În domeniul valabilităţii legii lui Hooke, alungirea ε are expresia:

ε=

σ N = E A⋅E

5.1-5

de unde apoi se determină lungirea totală a barei de lungime l:
91

când se calculează aria secţiunii şi de aici mai departe în funcţie de forma acesteia. este mai mic. Pentru cele trei tipuri de problemă specifice Rezistenţei Materialelor. Produsul EA se numeşte modul de rigiditate la întindere sau compresiune al secţiunii.1-7 condiţia de rigiditate ε max = N ≤ εa E⋅A 5. sau simplu. Pentru solicitarea axială de tracţiune deformaţia totală se numeşte lungire. sunt: Probleme de verificare.1-6. rezultă că lungirea totală a barei este cu atât mai mare cu cât produsul dintre aria secţiunii A şi modulul de elasticitate longitudinal E.1-6 Din relaţia 5. iar pentru cea de compresiune._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .REZISTENŢA MATERIALELOR - Δl = ε ⋅ l = N⋅l E⋅A 5.1-9 condiţia de rigiditate A nec = N E ⋅ εa 5.1-10 92 .1-8 Probleme de dimensionare. rigiditatea barei la solicitarea axială. se poate calcula din condiţia de rezistenţă (se impune σa) sau din condiţia de rigiditate (când se impune εa sau Δla). relaţiile de calcul pentru condiţia de rezistenţă şi rigiditate. scurtare. Un element de rezistenţă solicitat axial. când se calculează valorile maxime ale tensiunii normale sau ale alungirii condiţia de rezistenţă σ max = N ≤ σa A 5. dimensiunea secţiunii transversale condiţia de rezistenţă A nec = N σa 5.

dacă se cunosc: σa = 120 MPa.8 mm ≈ 18mm π ⋅120 Pentru condiţia de rigiditate._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .REZISTENŢA MATERIALELOR - Probleme de efort capabil (încărcare capabilă). Această secţiune poartă numele de secţiune periculoasă. Dimensionarea trebuie făcută atât din condiţia de rezistenţă cât şi din cea de rigiditate. este egal cu sarcina care trebuie ridicată. se obţine A nec π ⋅ d2 N 2 = = E ⋅ εa 4 de unde rezultă diametrul necesar 93 . forţele exterioare care solicită elementul de rezistenţă condiţia de rezistenţă N cap = A ⋅ σa condiţia de rigiditate 5. este absolut necesară în calcul de rezistenţă. Cunoaşterea secţiunii periculoase sau a unor secţiuni posibil a fi periculoase.05 %. 1.1-12 Calculele de rezistenţă se fac pentru secţiunea în care tensiunile sau deformaţiile specifice ating valorile cele mai mari. Efortul axial din cablu care este de secţiune circulară cu diametrul d. Aplicaţii Exemplul nr. εa = 0. Să se dimensioneze cablul unui troliu. N = F.1-11 N cap = E ⋅ A ⋅ ε a 5. Pentru condiţia de rezistenţă. E = 2 ·105 MPa. când se calculează mărimea maximă admisă a efortului axial din secţiune şi de aici mai departe. se obţine: A nec 2 /1 N π⋅d = = σa 4 de unde rezultă diametrul necesar: d1 = 4⋅ N = π⋅ σa 4 ⋅ 30 ⋅10 3 = 17. care trebuie să ridice o sarcină de 30 KN.

2. α α N1 α α N2 F F a) Fig.54 mm ≈ 20 mm π ⋅ 2 ⋅105 ⋅ 0. Eforturile axiale din tije sunt evidenţiate în Fig. α = 450 ? Să se calculeze şi deplasarea pe verticală a articulaţiei comune (E = 2· 105 MPa). Mai întâi.5.1-3b. Pentru ca ambele condiţii să fie îndeplinite în acelaşi timp. se obţine: (∑ F) x = 0 ⇒ N 1 ⋅ sin α − N 2 ⋅ sin α = 0 ⇒ N1 = N 2 (∑ F) y =0 ⇒ ⇒ N 1 ⋅ cos α + N 2 ⋅ cos α − F = 0 2 ⋅ N 1 ⋅ cos α = F 94 . Exemplul nr. Ce greutate poate fi susţinută de tijele se secţiune circulară cu diametrul d = 20 mm şi lungime l = 3 m (Fig._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .5. d). Punând condiţiile de echilibru ca proiecţii de forţe pe orizontală şi verticală pentru schema din Fig.05 ⋅10− 2 Au rezultat două valori. pentru aceeaşi mărime (diametrul cablului.1-3. dacă σa = 150 MPa.REZISTENŢA MATERIALELOR - d2 = 4⋅ N = π ⋅ E ⋅ εa 4 ⋅ 30 ⋅103 = 19.1-3a).5. trebuie determinate eforturile axiale din cele două tije.1-3 b) Calculul efortului capabil se face numai din condiţia de rezistenţă.5. din condiţii diferite. se va lua dimensiunea cea mai mare obţinută: dfinal = dmax = d2 = 20 mm.

rezultă că deplasarea pe verticală a articulaţiei comune. F π ⋅ d2 = A ⋅ σa = ⋅ σa = 4 2 F= 2 ⋅ π ⋅ σa ⋅ d 2 = 4 2 ⋅ π ⋅ 150 ⋅ 202 = 66643._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .1-4.REZISTENŢA MATERIALELOR - Din cele două relaţii de echilibru.64 ⋅ 103 ⋅ 3 ⋅ 103 δ= = ⋅ = ⋅ = 4.1-4.5.64 KN 4 Calculul deplasării pe verticală a articulaţiei comune se face pe baza schemei din Fig. rezultă valoarea eforturilor: F F F N1 = N 2 = = = 2 ⋅ cos α 2 2 2⋅ 2 Eforturile axiale din tije sunt egale. Calculul de rezistenţă se va face atunci numai pentru o singură tijă. este: Δl 2 1 N2 ⋅ l 2 66. se poate trece la calculul efortului capabil şi apoi la determinarea forţei maxime care poate solicita cele două tije: N cap de unde.2 N ≈ 66. Cunoscând valoarea eforturilor din tije.5 mm cos α cos α E ⋅ A 2 ⋅ 105 ⋅ 100 ⋅ π 2 95 .1-4 Din Fig. Egale sunt şi ariile secţiunii transversale a tijelor.5. α α δ Δl2 Fig. Cum tijele au secţiune constantă şi eforturile sunt de asemenea constante.5. rezultă că toate secţiunile sunt la fel de periculoase.

2-1 F a) c) În secţiunea slăbită (secţiunea 1-1) şi dacă bara are o lăţime mare în comparaţie cu diametrul găurii.2-1c).5. filete. distribuţia tensiunii pe secţiune este uniformă (Fig. Aceste discontinuităţi din elementele de rezistenţă se numesc concentratori de tensiune. zgârieturi. Astfel de creşteri ale tensiunii normale se produc în cazul tuturor crestăturilor.5. în secţiunea slăbită la o distanţă suficient de mare de această gaură (secţiunea 2-2). nici o slăbire a secţiunii. tensiunea normală rămâne aproximativ egală cu σn.REZISTENŢA MATERIALELOR - 5. se numeşte coeficient de concentrare al tensiunii (αk): αk = σM σn 5. se poate calcula valoarea maximă a tensiunii din imediata vecinătate a concentratorului: 96 . ca şi cum nu ar exista nici o gaură. găuri pentru bolţuri.5. canale de pană. distribuţia tensiunii normale este ca cea prezentată în Fig. adică în imediata vecinătate a găurii. aceste tensiuni sunt produse de o modificare bruscă a dimensiunilor sau a formei secţiunilor de-a lungul elementului. În general. Tensiunile locale sunt acele tensiuni care se extind pe o porţiune relativ redusă a secţiunii transversale a elementului de rezistenţă.2-1a). tensiunea normală este mult mai mare decât cea calculată cu relaţia cunoscută (σn = N / A. renuri. Pe restul secţiunii. tensiune normală nominală). F 2 1 2 F 1 2 F σn 2 σn 1 σM σn 1 b) Fig.2-1b)._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .2-1 Cunoscând pentru un concentrator de tensiune valoarea coeficientului de concentrare al tensiunii.2 CONCENTRAREA TENSIUNILOR Materialele ductile se deosebesc de cele fragile şi prin comportarea lor diferită la tensiuni locale. etc. Raportul dintre tensiunea locală maximă (σM) şi tensiunea normală nominală (σn). Această creştere bruscă a tensiunii normale se extinde numai asupra unei porţiuni foarte reduse a secţiunii din imediata vecinătate a găurii.5. Dacă se supune la întindere o bară slăbită cu o gaură (Fig.

3-1 σx = Nx F = + γ ⋅g⋅x A A 5.2-2 Dacă secţiunea periculoasă pentru un element de rezistenţă solicitat axial este într-o porţiune cu concentrator de tensiune.3-1a).5. supusă acţiunii unei forţe exterioare axiale F (Fig. CÂND SE ŢINE SEAMA ŞI DE GREUTATEA PROPRIE În cele prezentate în paragraful 5. greutatea specifică a materialului γ. La materialele tenace.3-2c). deoarece (în regim elastic) el produce numai anumite vârfuri de tensiune. nu este necesar să se ia în calculele de rezistenţă efectul de concentrare. nu s-a ţinut seama de greutatea proprie a acesteia. Nu cumva prin această simplificare a calcului se introduc erori semnificative ? Se vor determina eforturile şi deformaţiile barelor drepte întinse sau comprimate ţinând seama de influenţa greutăţii proprii a acestora. el manifestându-se până la producerea ruperii.3 BARA DE SECŢIUNE CONSTANTĂ SOLICITATĂ AXIAL. are loc o uniformizare a tensiunii în secţiunea cu concentrator. la materialele tenace. în forţele exterioare care solicită bara axial. măsurată de la capătul liber (Fig. Într-o secţiune oarecare x.5. calculate cu relaţia 5. efortul axial este: Nx = F + Gx = F + A ⋅ x ⋅ γ ⋅ g iar tensiunea normală din aceeaşi secţiune (Fig. La materialele fragile. cum este şi oţelul. având aria secţiunii transversale A. fără însă a cauza ruperea. modulul de elasticitate longitudinal al materialului E. atunci calculul de rezistenţă trebuie făcut pe baza tensiunii normale maxime. arată că αk depinde numai de elementele geometrice ale concentratorului şi este independent de material. este: 5.1. pentru solicitări în regim static.3-1a).3-2 97 . fenomenul de concentrare al tensiunii nu mai poate fi neglijat. Fenomenul de concentrare al tensiunii. 5._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . Se consideră o bară dreaptă de lungime l. Din acest motiv. este specific solicitării în domeniul elastic. după ce se atinge limita de curgere.REZISTENŢA MATERIALELOR - σ max = σ M = α k ⋅ σ n = α k ⋅ N A 5.5. Cercetările experimentale care stau de altfel şi la baza determinării coeficientului de concentrare al tensiunii αk.2-2.

5.3-4. între limitele: F σ min = σ x . x = 0 = A 5. rezultă că tensiunea normală variază liniar în lungul barei. Lungirea totală a barei. Pentru această situaţie deformaţia specifică nu este constantă în lungul barei.3-5 Sub acţiunea forţei exterioare F şi a greutăţii proprii. se calculează cu relaţia: Δl = ∫ ε x ⋅ dx = 0 l σx 1 1 ⎛F 1 ⎛F ⎞ ⎞ ⋅ = ⋅ + γ ⋅ ⋅ ⋅ = ⋅ ⋅ + ⋅ γ ⋅ g ⋅ l2 ⎟ = l g x dx dx ⎜ ⎟ ⎜ ∫ ∫ 2 E ⎝A E 0⎝A ⎠ ⎠ 0 E l l 98 ._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . din relaţia 5. se obţine: A nec = F σa − γ ⋅ g ⋅ l 5. unde pentru verificarea condiţiei de rezistenţă este necesar ca: σ max = F + γ ⋅ g ⋅ l ≤ σa A 5. x =l = + γ ⋅ g ⋅ l A F+G σmax l x Gx F N F Nx σx σmin σ c) a) b) Fig.3-3 F σ max = σ x .3-4 Pentru dimensionare. bara se lungeşte.REZISTENŢA MATERIALELOR - Din relaţia 5.3-2.3-1 Se constată că secţiunea periculoasă este în încastrare.

aria secţiunii tinde spre infinit.REZISTENŢA MATERIALELOR - = l ⎛ F 1 A⋅γ ⋅g⋅l⎞ l ⎛ A⋅γ⋅g⋅l⎞ l ⎛ G⎞ ⎟= ⎜F + ⎟ ⎜F + ⎟= ⎜ + ⋅ E⎝A 2 A 2 2⎠ ⎠ E⋅A⎝ ⎠ E⋅A⎝ S-a obţinut astfel. se constată că la o anumită lungime a barei.3-5. are o deplasare δx egală cu lungirea părţii de bară de deasupra ei.3-6 Relaţia 5. Aceasta se poate determina scriind lungirea unui interval elementar dx şi integrând de la x la x = l: 1 ⎛F 1 ⎡F γ ⎞ ⎤ δ x = ∫ ε x ⋅ dx = ⋅ ∫ ⎜ + γ ⋅ x ⎟ ⋅ dx = ⋅ ⎢ ⋅ (l − x ) + ⋅ l2 − x 2 ⎥ E x⎝A E ⎣A 2 ⎠ ⎦ x l l ( ) 5. Dacă bara nu este supusă forţelor exterioare. adică indiferent de mărimea secţiunii. lungirea ei este: Δl = G ⋅l 2⋅E⋅A 5. următoarea relaţie pentru calculul lungirii barei când se ţine seama şi de greutatea proprie a acesteia: G⎞ ⎛ ⎜F + ⎟⋅l 2⎠ Δl = ⎝ E⋅A 5.3-8.3-7 Dacă se doreşte. Analizând relaţia 5. Secţiunea situată la distanţa x de capătul liber (Fig._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .3-9 99 .5. în bară se depăşeşte tensiunea admisibilă numai datorită greutăţii proprii (în absenţa forţelor exterioare).3-6.3-5: σ a − γ ⋅ g ⋅ la = 0 ⇒ la = σa γ ⋅g 5. rezultă că deplasarea axială a secţiunilor variază după o lege parabolică. Lungimea barei (lungimea admisibilă). la efortul dat de forţele exterioare se adaugă jumătate din greutatea proprie. când numitorul devine egal cu zero. atunci numai sub greutatea sa proprie. se poate face şi un calcul al deplasării fiecărei secţiuni.3-8 Din relaţia 5. când numai sub greutatea proprie în bară se atinge tensiunea admisibilă.3-1a). este asemănătoare cu cea obţinută când se neglijează greutatea proprie şi ea arată că în cazul în care greutatea proprie nu se neglijează. rezultă din relaţia 5.

Anticipând puţin. σr = 370 MPa. γ = 7.8 daN/dm3 şi g = 10 m/s2. Bara care prezintă în orice secţiune aceeaşi tensiune şi egală cu tensiunea admisibilă σa.4-1a.3-10 Dacă se are în vedere că pentru oţelul obişnuit. 5. s-a văzut că există o singură secţiune (cea din încastrare) în care tensiunea normală este maximă şi egală cu cea admisibilă (pentru cazul când se face calculul de rezistenţă).REZISTENŢA MATERIALELOR - Pe baza relaţiei 5. În realitate nu există astfel de situaţii. Se urmăreşte acum să se stabilească forma unei astfel de bare. care să se rupă numai sub greutatea proprie.3-9. adică lungimea barei care se rupe numai sub greutate proprie: lr = σr γ⋅g 5.4 BARA DE EGALĂ REZISTENŢĂ La barele de secţiune constantă. se numeşte bară de egală rezistenţă. când se ţine seama şi de greutatea proprie. are forma din Fig.58 m.5. se obţine pentru lungimea de rupere a oţelului aproximativ valoarea lr = 4743. Această situaţie arată că o astfel de bară este utilizată neeconomic. încât în fiecare secţiune tensiunea să fie aceeaşi şi egală cu tensiunea admisibilă σa. adică bare.5. Ax+dAx Ax+dAx Ax l dx x F dGx σa σa dGx Ax σa σa dx a) b) Fig.4-1 c) 100 . de aşa lungime._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . se consideră că bara de egală rezistenţă. se poate determina lungimea de rupere.

REZISTENŢA MATERIALELOR - La distanţa x de capătul liber.4-3 Constanta de integrare C.4-5 A0 .4-4. relaţia 5.4-2._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .este aria secţiunii din capătul liber (acolo unde greutatea proprie nu are nici un efect) şi a cărei valoare este: 101 .4-1c).4-1 σa ⋅ dA x − A x γ ⋅ g ⋅ dx = 0 ⇒ dA x γ ⋅ g = ⋅ dx σa Ax 5.4-4 Cu 5. se determină punând condiţiile la limită: Pentru x = 0 Ax = A0 ⇒ ln A 0 = C 5.5.4-3. se decupează un element de lungime dx. se obţine: (∑ F) unde ⇒ y = σa ⋅ (A x + dA x ) − σa ⋅ A x − dG x = o dG x = A x ⋅ dx ⋅ γ ⋅ g 5. capătă forma: ln A x = γ ⋅g ⋅ x + ln A 0 σa A γ ⋅g γ ⋅g ⋅ x ⇒ ln x = ⋅x σa A0 σa ⇒ ln A x − ln A 0 = γ ⋅g ⋅x Ax σa ⇒ =e A0 γ ⋅g ⇒ A x = A0 ⋅ e σa unde: ⋅x 5.4-2 Integrând ecuaţia diferenţială 5. pe care s-au reprezentat tensiunile şi forţele (Fig. Din condiţia de echilibru pentru acest element. se obţine: ln A x = γ⋅g ⋅x +C σa 5. ca o proiecţie de forţe pe verticală.

acţionează numai greutatea tronsoanelor situate sub cel care se calculează. barele de egală rezistenţă. Din acest motiv. se calculează uşor. se realizează cu secţiune variabilă în trepte.4-5 arată că pentru o bară de egală rezistenţă. Mărirea numărului de tronsoane conduce la o apropiere de profilul real. În Fig. iar în Fig. căutând un profil cât mai apropiat de cel real.4-2a. aria secţiunii transversale în lungul barei. ştiind că la o astfel de bară. implică dificultăţi tehnologice deosebite. se prezintă o bară de egală rezistenţă cu secţiune variabilă în trepte._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .5.4-2b. ţinând seamă de faptul că pe un tronson.4-7 Realizarea practică a profilului barei de egală rezistenţă. dar în acelaşi timp. aria secţiunii transversale este: 102 . creşte consumul de manoperă. tensiunea normală numai în anumite secţiuni este egală cu cea admisibilă. Astfel.5. pe lângă forţa exterioară.4-6 Relaţia 5. variaţia tensiunii normale. variază după o funcţie exponenţială.REZISTENŢA MATERIALELOR - A0 = F σa 5. deformaţia specifică ε este constantă: Δl = ε ⋅ l = σa ⋅l E 5.4-2 a) Aria secţiunii transversale pentru fiecare tronson de arie constantă. La o astfel de bară. pentru cele n tronsoane. ln l3 l2 l1 F A3 A2 A1 An σa σa σ b) Fig.5. Lungirea barei de egală rezistenţă se calculează relativ uşor.

A n nec = unde: F + ∑Gi i =1 n −1 σa − γ ⋅ g ⋅ ln Gi – greutatea tronsonului de ordinul i.5-1 103 . prezintă interes şi secţiunile înclinate (BD din Fig._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .5.4-8 A 2 nec = . . la bara dreaptă solicitată axial.5 TENSIUNI PE O SECŢIUNE ÎNCLINATĂ LA BARA SOLICITATĂ LA TRACŢIUNE Până acum. 5. B a) N y B σx A σx C σα α D p p y B σx C A sinα A σα α α D τα N A cosα C D τα x A cosα x A sinα b) c) Fig.51a) faţă de secţiunea transversală BC a barei. s-a studiat numai tensiunea care apare pe o suprafaţă normală la axa longitudinală a barei.REZISTENŢA MATERIALELOR - A 1 nec = F σ a − γ ⋅ g ⋅ l1 F + G1 σa − γ ⋅ g ⋅ l2 5. Pentru bara dreaptă solicitată axial.5. . Bara de egală rezistenţă solicitată la compresiune se tratează în mod asemănător.

5.5-1 Rezolvând sistemul 5. Tensiunea p de pe faţa înclinată cu unghiul α. se obţine valoarea maximă a acesteia: 104 .5-2).5-1c.5-3 Deci.5-2 rezultă că pentru α = 0. tensiunea normală σα este maximă şi egală cu σx. respectiv pe direcţia conţinută în planul suprafeţei înclinate: Se obţin astfel ecuaţiile: σα ⋅ A − σ x ⋅ A cos α ⋅ cos α = 0 τα ⋅ A − σ x ⋅ A cos α ⋅ sin α = 0 5. Pentru scrierea condiţiilor de echilibru se utilizează schema simplificată din Fig. se obţin expresiile pentru tensiunile de pe o suprafaţă înclinată: σα = σ x ⋅ cos 2 α = σ τα = x ⋅ sin 2α 2 σx ⋅ (1 + cos 2α ) 2 5. Ecuaţiile de echilibru se scriu ca sumă de proiecţii de forţe pe direcţia normală la suprafaţa înclinată.5-1. se anulează derivata sa de ordinul întâi în raport cu unghiul 2α: σ π dτ α = x ⋅ cos 2α = 0 ⇒ cos 2α = 0 ⇒ 2α = d (2α ) 2 2 π ⇒ α= 4 5.5-2 Din relaţia 5.REZISTENŢA MATERIALELOR - Pe suprafaţa normală la axa barei tensiunea normală σx se calculează cu relaţia cunoscută de la solicitarea axială. Introducând valoarea α = 450 în expresia tensiunii tangenţiale (relaţia 5.b). pentru ca acesta să fie în echilibru trebuie ca şi pe faţa înclinată BD de arie A să acţioneze o tensiune p pe aceeaşi direcţie cu σx. tensiunile tangenţiale sunt maxime pe suprafeţe înclinate cu 450 faţă de direcţia axei longitudinale a barei.5. iar pentru α = π / 2 (suprafaţă paralelă cu axa barei).5-1b. se descompune în două componente (Fig.5-1a. Tensiunile sunt însă uniform repartizate pe cele două suprafeţe.5. dar forţele produse de acestea pot fi considerate concentrate în centrul de greutate al suprafeţei respective. σα = 0. Dacă din bară se izolează un element de volum de grosime unitară (Fig. Pentru a determina extremele tensiunii tangenţiale τα de pe suprafaţa înclinată._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .c): una normală la secţiunea înclinată (σα) şi cealaltă în planul secţiunii (τα) care este o tensiune tangenţială.

5. Când ruperea are loc după o suprafaţă înclinată cu 450 faţă de direcţia tensiunii normale σx. ε)._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . Un exemplu elocvent de o astfel de rupere la 450 faţă de direcţia de solicitare este ruperea fontei la solicitarea de compresiune. când ruperea acestuia s-a produs după o suprafaţă normală la axa longitudinală a barei (secţiune transversală). efortul axial trebuie să fie: N=σ ⋅A 5. Forţele exterioare care solicită elementul (epruveta) efectuează lucru mecanic care se acumulează ca energie de deformaţie în element.5.5-4 Pe secţiuni înclinate cu 450 rezultă tensiuni tangenţiale maxime a căror valoare este jumătate din valoarea tensiunii normale ce acţionează pe suprafaţa transversală a barei.6-1) pe care în porţiunea liniară se fixează două puncte B şi C. Pentru un element de rezistenţă.REZISTENŢA MATERIALELOR - τα max = τα = π / 2 = σx π σ ⋅ sin 2 = x 2 4 2 5. infinit apropiate. iar punctului B.6-1 Punctului C îi corespund coordonatele (σ . ε+dε). Dacă elementul are secţiune constantă de arie A.5. coordonatele (σ+dσ . ruperea este cauzată de tensiunea tangenţială maximă (τmax = σx / 2).6-1 105 . σ dσ σ O ε B C ε dε Fig.6 ENERGIA DE DEFORMAŢIE LA SOLICITAREA AXIALĂ Se consideră curba caracteristică a unui oţel (Fig. aceasta s-a datorat valorii mari a tensiunii normale (σx = σmax) din această secţiune.

se transformă integral în energie de deformaţie: dL = dU = N ⋅ d(Δl) = A ⋅ σ ⋅ dε ⋅ l = A ⋅ l ⋅ σ ⋅ dε 5. fiind valabilă legea lui Hooke.REZISTENŢA MATERIALELOR - Prin trecerea de la punctul C la B când se poate considera că efortul axial N este constant (punctele sunt infinit apropiate). se poate scrie: σ = E ⋅ ε ⇒ dε = dσ E 5. elementul se lungeşte cu d(Δl) = dε ⋅ l 5.6-7 Se poate determina şi energia de deformaţie acumulată în unitatea de volum dU: 106 .6-3 În domeniul în care sunt plasate punctele C şi B.6-6 unde: V – volumul barei (s-a considerat aria secţiunii transversale. conform principiului lui Clapeyron._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .6-5 se integrează între limitele 0 şi σ. constantă). se obţine expresia lucrului mecanic al forţelor exterioare şi implicit a energiei totale de deformaţie înmagazinată în bară: σ σ2 σ2 L = U = ∫ dL = ∫ A ⋅ l ⋅ ⋅ dσ = A ⋅ l ⋅ = V⋅ E 2 ⋅ E 2⋅E 0 0 σ σ 5.6-4 Ţinând seama de relaţia 5.6-2 Lucrul mecanic produs de forţa exterioară egală cu efortul axial N.6-5 Dacă relaţia 5. Energia de deformaţie specifică (a unităţii de volum) se deduce din relaţia 5.6-4.6-6 şi este: σ2 U U1 = = V 2⋅E 5. în domeniul comportării elastice a materialului.6-3 devine dL = A ⋅ l ⋅ σ ⋅ dσ E 5. relaţia 5.

bara are efortul axial N şi rigiditatea EA constante.6-12 Relaţia 5. 107 . când 5.6-10): N2 ⋅ l U= 2⋅E⋅A 5. energia totală de deformaţie se calculează cu relaţia: σ2 U = ∫ dU = ∫ ⋅ dV V V 2⋅E sau în funcţie de efortul axial N.6-10 Dacă pe intervalul de lungime l. energia totală de deformaţie este (rezultă din relaţia 5. atunci pe acel interval.6-7 se înlocuieşte tensiunea normală funcţie de deformaţia specifică σ = ε⋅E relaţia pentru energia de deformaţie specifică capătă forma: U1 = σ⋅ε 2 5. Convenţional însă._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .REZISTENŢA MATERIALELOR - σ2 dU = U1 ⋅ dV = ⋅ dV 2⋅E 5. această constatare poate fi extinsă până la rupere.6-11 Dacă în relaţia 5.6-9 σ= N A l şi dV = A ⋅ dx N2 U=∫ ⋅ dx 2 ⋅ E ⋅ A 0 5. arată că energia de deformaţie specifică este egală cu aria suprafeţei de sub curba caracteristică la tracţiune.6-12.6-8 Pentru un element la care aria secţiunii nu este constantă.

_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR -

5.7 SISTEME STATIC NEDETERMINATE LA SOLICITAREA AXIALĂ

Dacă la un sistem, necunoscutele (reacţiuni sau eforturi) nu pot fi determinate cu ajutorul ecuaţiilor de echilibru, atunci sistemul este static nedeterminat. Gradul de nedeterminare al sistemului, este dat de diferenţa dintre numărul necunoscutelor şi numărul ecuaţiilor de echilibru scrise. Pentru rezolvarea sistemelor static nedeterminate (în prima etapă aflarea necunoscutelor), este nevoie de ecuaţii suplimentare, atâtea cât este şi gradul de nedeterminare. Ecuaţiile suplimentare rezultă din explicitarea relaţiilor care se scriu între deformaţiile sau deplasările diferitelor elemente componente ale sistemului sau ale secţiunilor acestora. După găsirea acestor ecuaţii suplimentare (numărul lor este egal cu gradul de nedeterminare) şi determinarea necunoscutelor, problema devine una obişnuită, uşor de rezolvat. Studiul sistemelor static nedeterminate solicitate axial se face pe cazuri de probleme concrete, ceea ce va uşura mult înţelegerea modului de rezolvare al acestor probleme. 5.7.1 Sisteme de bare articulate concurente, static nedeterminate Fie sistemul de trei bare solicitat de o forţă F ca în Fig.5.7.1-1a. Cunoscându-se: A1 = A2 = 1 cm2, A3 = 2 A2 = 2 cm2, E1= E2 =E3 = 2,1⋅105 MPa, α = 300, F = 50 KN şi a =0,5 m,σa = 160 MPa, se cere: a) tensiunile maxime din cele trei bare b) deplasarea pe verticală a articulaţiei comune (a articulaţiei C).

3 C 1 2 F α α

a

N3

N1 a

α α F

N2

a)

b)
Fig.5.7.1-1

Fiind bare articulate şi neîncărcate pe lungimea lor, nu preiau decât eforturi axiale. Eforturile axiale din cele trei bare sunt evidenţiate în Fig.5.7.1-1b.
108

_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR -

Determinarea eforturilor se face punând condiţiile de echilibru pentru sistemul din Fig.5.7.1-1b. Pentru acest sistem nu se poate scrie ecuaţia de momente, deoarece barele sunt concurente în articulaţia C. Deja se evidenţiază faptul că există trei necunoscute (eforturile axiale N1, N2, N3) şi se pot scrie numai două ecuaţii de echilibru (proiecţii de forţe):

(∑ F)

x

= 0 ⇒ N1 ⋅ sin α − N 2 ⋅ sin α = 0 ⇒ N1 = N 2

5.7.1-1 5.7.1-2

(∑ F)

y

= 0 ⇒ 2 ⋅ N1 ⋅ cos α + N 3 = F

Numai din relaţiile 5.7.1-1 şi 5.7.1-2 nu se pot determina cele trei eforturi. Rezultă că sistemul este static nedeterminat o dată (3 necunoscute şi 2 ecuaţii de echilibru, 3-2=1). Relaţia suplimentară se găseşte din analiza modului de deformare al celor trei bare (Fig.5.7.1-2). În Fig.5.7.1-2, prin linie întreruptă este prezentată poziţia celor trei bare înainte de solicitare (în stare nedeformată).

Δl3

Δl2

Fig.5.7.1-2

Între deformaţiile celor trei bare, din Fig.5.7.1-2, rezultă următoarea relaţie:

Δl1 = Δl 2 = Δl 3 ⋅ cos α
care explicitată în funcţie de mărimile care intervin, capătă forma:

N2 ⋅

a cos α = N3 ⋅ a E ⋅ A2 E ⋅ A3

5.7.1-3

şi reprezintă cea de-a treia ecuaţie necesară determinării eforturilor axiale din bare.

109

_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR -

După rezolvarea sistemului format din ecuaţiile 5.7.1-1, 5.7.1-2 şi 5.7.1-3, rezultă pentru eforturile axiale, valorile: N1 = N2 = 0,227 F = 11,37 KN N3 = 0,606 F = 30,31 KN. a) Cu aceste valori pentru eforturi, se obţin tensiunile normale din cele trei bare ale sistemului din Fig.5.7.1-1a:
σ1 = σ 2 = N 1 11,37 ⋅ 10 3 = = 113,7 MPa A1 100

N 3 30,31 ⋅ 10 3 σ3 = = = 151,5 MPa A3 200

Valorile tensiunii normale rezultate sunt mai mici decât cele admisibile. c) Deplasarea articulaţiei comune C (Fig.5.7.1-2b), este uşor de calculat:

N 3 ⋅ a 30,31 ⋅ 10 3 ⋅ 500 = 0,361 mm δ C = Δl 3 = = E ⋅ A3 2,1 ⋅ 10 5 ⋅ 200
5.7.2 Sisteme de bare articulate neconcurente, static nedeterminate Fie sistemul de bare articulate neconcurente din Fig.5.7.2-1a. Cunoscând l1 = l2 = 0,5 m, d1 = d2 = 20 mm, E = 2 ·105 MPa, σa = 150 MPa, se cere: a) valoarea maximă admisă pentru forţa F b) deplasarea pe verticală a punctului de aplicaţie al forţei F. Grinda BC este rigidă (nedeformabilă).

l1 B a

1

a a 2

F B C a

N1 a a N2

F

l2

a)
Fig.5.7.2-1

b)

110

_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR -

a) Eforturile din cele două bare sunt evidenţiate în Fig.5.7.2-1b. Pentru acest sistem se scrie o ecuaţie de echilibru, ca o sumă de momente faţă de articulaţia B. Nu se mai scriu ecuaţii de proiecţii de forţe, deoarece aceste ecuaţii ar introduce şi reacţiunile din articulaţia B şi astfel nu se obţine nimic în plus.

(∑ M )

B

= 0 ⇒ N1 ⋅ a + N 2 ⋅ 2a = F ⋅ 3a ⇒ N1 + 2 ⋅ N 2 = 3 ⋅ F

5.7.2-1

S-a obţinut o relaţie şi sunt două necunoscute: N1 şi N2. Rezultă că acest sistem este un sistem static nedeterminat o singură dată. Relaţia suplimentară se obţine din Fig.5.7.2-2, unde starea nedeformată a sistemului este prezentată prin linie întreruptă.

a Δl1

a

a Δl2 δC

Fig.5.7.2-2

Din Fig.5.7.2-2 se obţine relaţia între deformaţiile celor două bare (din asemănarea triunghiurilor):
Δl 2 = 2 ⋅ Δl1 ⇒ N 2 ⋅ l2 N ⋅l = 2⋅ 1 1 E ⋅ A2 E ⋅ A1

de unde rezultă ecuaţia suplimentară căutată:

N2 = 2 ⋅ N1

5.7.2-2

Rezolvarea sistemului format de ecuaţiile 5.7.2-1 şi 5.7.2-2 conduce la următoarele valori ale eforturilor axiale:
3 ⋅ F = 0 ,6 ⋅ F 5 6 N 2 = ⋅ F = 1, 2 ⋅ F 5 N1 =

5.7.2-3

111

_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR -

Cum cele două bare au aceeaşi arie a secţiunii transversale, rezultă că mai periculoasă este bara 2, deoarece efortul axial din aceasta este mai mare decât cel din bara 1. Sarcina capabilă se va determina atunci din condiţia de rezistenţă a barei 2:
N 2 = 1,2 ⋅ F = A 1 ⋅ σ a ⇒ F= A 1 ⋅ σ a π ⋅ d 2 σ a π ⋅ 400 150 = ⋅ = ⋅ = 1,2 4 1,2 4 1,2 = 39267 N ≈ 39,27 KN

c) Deplasarea punctului de aplicaţie a forţei F, se determină tot din Fig.5.7.2-2, rezultând:

N 1 ⋅ l1 0,6 ⋅ 39,27 ⋅ 103 ⋅ 500 δ C = 3 ⋅ Δl1 = 3 ⋅ = 3⋅ ≈ 0,56 mm E ⋅ A1 2 ⋅ 105 ⋅ 100 ⋅ π

5.7.3 Sisteme cu inexactităţi de execuţie

La executarea unei structuri de rezistenţă, nu se poate realiza o dimensiune exactă a diferitelor elemente. Totdeauna, trebuie avut în vedere posibilitatea existenţei unei mici inexactităţi de execuţie. În cazul sistemelor static determinate, inexactităţile de execuţie nu provoacă nici un fel de tensiuni suplimentare. În cazul sistemelor static nedeterminate, datorită montării forţate ca urmare a existenţei unor inexactităţi de execuţie, în elementele de rezistenţă se creează tensiuni suplimentare. De multe ori, aceste tensiuni sunt mari, iar suprapuse peste cele create de forţele exterioare, pot compromite capacitatea de rezistenţă a elementelor. Se vor prezenta două cazuri în care se întâlnesc inexactităţi de execuţie, iar montarea sistemului se realizează forţat.
a) Bare articulate static nedeterminate, cu inexactităţi de execuţie Pentru sistemul din Fig.5.7.3-1a la care dintr-o greşeală de execuţie bara din mijloc s-a realizat mai scurtă cu δ = 2 mm, se cere să se calculeze tensiunile care apar în bare dacă montarea sistemului se face forţat. Se cunosc: h = 4 m, a= 1 m, E = 2⋅105 MPa, iar barele sunt circulare cu diametrul d = 20 mm.

112

5.3-3 N1 ⋅ h N 2 ⋅ h + =δ E ⋅ A1 E ⋅ A 2 5.3-1 b) Montajul forţat se poate realiza prin lungirea barei 2 şi scurtarea barelor 1 şi 3.7.7.REZISTENŢA MATERIALELOR - h 1 2 δ a a 3 N1 a N2 a B N3 a) Fig.3-4 de unde având în vedere că A1 = A2 = A. rezultă: Δl1 + Δl 2 = δ care explicitată.5.7.7. ca o sumă de forţe pe verticală şi o sumă de momente faţă de punctul de aplicaţie al efortului axial din bara 2 (punctul B): (∑ F) y = 0 ⇒ N1 + N 3 = N 2 = 0 ⇒ N1 ⋅ a − N 3 ⋅ a = 0 ⇒ N1 = N 3 5.5.7.7. capătă forma: 5.7. Pentru acest sistem se pun şi condiţiile de echilibru.7.5. deoarece sunt trei necunoscute (eforturile axiale) şi se pot scrie numai două ecuaţii de echilibru. se obţine: 113 .31b. Ecuaţia suplimentară necesară.3-2 Şi în acest caz. Sensul real al eforturilor axiale din cele trei bare este prezentat în Fig. sistemul este static nedeterminat. rezultă din analiza modului de deformare a barelor la montarea forţată a sistemului.3-2. Din Fig.3-2. Deformaţiile barelor la montarea lor forţată este prezentată în Fig.3-1 (∑ M ) B 5._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .

92 KN N1 = N 3 = Tensiunile create în bare după montarea lor forţată sunt: N1 10. a = 0.5 m.3-5 Δl2 Δl1 δ Δl3 Fig.46 KN 3⋅ h N 2 = 2 ⋅ N 1 = 20.3-1. care prezintă un rost (spaţiu) la un capăt Se consideră bara dreaptă din Fig. existenţa unor astfel de tensiuni datorate montării forţate a unor elemente nu poate fi neglijată.7.7. se creează suplimentar tensiuni destul de mari. Se cunosc: δ = 0.29 MPa σ1 = σ 3 = =− A1 100 ⋅ π N 2 20. tensiunile sunt de compresiune.3-6 5.5.7. care dintr-o greşeală s-a executat mai scurtă cu δ.58 MPa σ2 = = A2 100 ⋅ π 5.46 ⋅ 10 3 = −33.5.3-2 şi 5. A2 = 2 A1 = 1000 mm2._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .3-2 Rezolvând sistemul format de ecuaţiile 5. În practică.92 ⋅ 10 3 = 66.7. Se poate constata că la montarea forţată a elementelor de rezistenţă. b) Bare drepte solicitate axial.REZISTENŢA MATERIALELOR - N1 + N 2 = E⋅A ⋅δ h 5. 114 .3-5.3-7 În bara 1 şi 3.1 mm. F = 24 KN.7. E1 =E2 = 2⋅105 MPa. valorile: E⋅A ⋅ δ = 10. de întindere. 5.7. se obţin pentru cele trei eforturi. iar în bara 1. Să se calculeze tensiunea maximă care apare în bară după aplicarea sistemului de forţe.3-3a.7.7.

_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .6 N [KN] -1.3-9 ⇒ N1 = E ⋅ A1 ⋅ δ 5 ⋅F+ ≈ 46.5.3-8 Bara din Fig. de arie A1 şi pe care acţionează efortul axial de compresiune N2 = . de unde rezultă că intervalul periculos este cel din dreapta.7. Acţiunea forţelor exterioare este prezentată în Fig.7.7. Relaţia suplimentară rezultă din condiţia că lungirea totală a barei (între cele două reazeme) este egală cu δ: Δl tot = δ ⇒ N 1 ⋅ 2a ( N 1 − 2 F ) ⋅ a ( N 1 − 2 F − F ) ⋅ a =δ + + E ⋅ A2 E ⋅ A1 E ⋅ A1 N 1 ⋅ 2a (N 1 − 2F) ⋅ a (N 1 − 3F) ⋅ a ⇒ + + =δ E ⋅ 2A 1 E ⋅ A1 E ⋅ A1 5.25. Se poate pune o singură condiţie de echilibru şi anume o sumă de forţe pe orizontală: (∑ F) x = 0 ⇒ N 1 − 2F − F + N 2 = 0 ⇒ N 1 + N 2 = 3F 5.3-10 Diagrama de efort axial este prezentată în Fig.6 KN 3 3⋅ a 5.5.4 Fig.REZISTENŢA MATERIALELOR - A2 2F A1 F a) 2a N1 a 2F F a δ N2 b) 46.4 KN.7. 115 . deoarece există două necunoscute (reacţiunile din înţepeniri) şi se poate scrie o singură ecuaţie de echilibru.7.7.3-3c.5.7.5.3-3b.3-3 c) -25.4 După aplicarea forţelor.3-3 este static nedeterminată. bara se deformează ajungând cu capătul din dreapta în reazem.

.7. cabluri de aluminiu sau cupru cu inimă de oţel..7.7. Δltotal = 0. Punând condiţia de echilibru ca o sumă de forţe pe axa longitudinală a barei._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .. Ni.4-1a) F F N1 F x l F F F Ni Nn b) a) Fig. prezintă proprietăţi diferite. pentru acest element. Asemenea elemente de rezistenţă se întâlnesc frecvent în practică: stâlpii de beton armat. + N n = F 5.7. rezultată după aplicarea forţelor F. La aceste elemente se studiază modul de repartizare al efortului axial pe fiecare material.7. este: σ max N2 25. .5. 5. calculul se face similar numai că în relaţia 5.4-1b sunt prezentate eforturile axiale N1. se obţine: (∑ F) x = 0 ⇒ N1 + N 2 + N 3 + .7.5. dar care nu prezintă rostul δ (bara este fixată la ambele capete)..4-1 În Fig.5. solicitate axial Secţiunile neomogene sunt acele secţiuni care în puncte diferite.4 ⋅ 103 = =− = −50.4-1 116 . etc.Nn din secţiune pentru cele n materiale diferite.8 MPa A1 500 Observaţie: În cazul barelor asemănătoare... dacă se cunoaşte forţa exterioară aplicată elementului ca un tot unitar (Fig.REZISTENŢA MATERIALELOR - Tensiunea maximă în bara studiată.4 Bare cu secţiune neomogenă.39..

= Δl n ⇒ N3 ⋅l N1 ⋅ l N2 ⋅l Nn ⋅l = = = . . E2 ⋅ A2 ∑E i =1 n i ⋅ Ai ⋅ F ⇒ σ2 = N2 = A2 E2 ∑E i =1 ⋅F i ⋅ Ai 5.7..7.4-2 poate fi scrisă (după simplificare cu lungimea l) sub forma: N1 N2 N3 Nn = = = .4-2 Ţinând seamă de relaţia 5.7.7... Rezultă că sistemul este de (n . dacă în fiecare material tensiunea maximă este egală cu tensiunea admisibilă a fiecăruia..4-4 Nn = En ⋅ An ∑E i =1 n i ⋅ Ai ⋅ F ⇒ σn = Nn = An En ∑E i =1 n ⋅F i ⋅ Ai Un astfel de element de rezistenţă ar lucra în condiţii economice. Relaţiile suplimentare. rezultă din condiţia că toate materialele componente suferă aceeaşi deformaţie: Δl 1 = Δl 2 = Δl 3 = .4-3 rezultă eforturile axiale şi tensiunile normale din fiecare material: N1 = E1 ⋅ A1 ⋅ F ⇒ σ1 = N1 = A1 E1 ⋅F ∑E i =1 n i ⋅ Ai ∑E i =1 n n i ⋅ Ai N2 = ... .7.4-3 Din relaţia 5. = E1 ⋅ A1 E 2 ⋅ A 2 E 3 ⋅ A 3 En ⋅ An 5. respectiv dacă condiţia de deformaţii ar fi de forma: 117 .4-1.1) ori static nedeterminat. = = E1 ⋅ A1 E 2 ⋅ A 2 E 3 ⋅ A 3 En ⋅ An ∑N i =1 n i ∑E i =1 n = F i ⋅ Ai ∑E i =1 n i ⋅ Ai 5.REZISTENŢA MATERIALELOR - Se poate scrie o singură ecuaţie şi sunt n necunoscute. relaţia 5.7._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .

d = 20 mm. l = 1 m. EOL = E0 = 2⋅105 MPa. se va impune atingerea tensiunii admisibile numai în unul dintre materiale (cel mai periculos). Condiţia de echilibru pusă ca o sumă de forţe pe verticală conduce la relaţia: (∑ F) y = 0 ⇒ N0 + Nc = F 5.5. = an E1 E2 En În general.5. d1 = 35 mm. o astfel de relaţie nu poate fi satisfăcută. celelalte rămânând solicitate sub tensiunea admisibilă. Aplicaţie. se opun acţiunii forţei F (Fig..4-2a. care iau naştere. scurtarea barei din cupru sub acţiunea forţei F este mai mare decât rostul δ. ECu = Ec = 105 MPa. F δ l Oţel Cupru F δ Δl0 d d1 d2 N0 Nc Δlc b) a) Fig. σaCu = σac = 50 MPa.REZISTENŢA MATERIALELOR - σ σ a1 σ a 2 = = . la dimensionarea unui element de rezistenţă cu secţiune neomogenă..4-5 Şi acest sistem este static nedeterminat.5. Eforturile axiale din cele două bare (NOL = N0.7.4-2 c) Ambele elemente sunt solicitate la compresiune dacă cea din cupru se scurtează sub acţiunea forţei exterioare F cu mai mult de δ. 118 ._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . Pentru acest exemplu. Din acest motiv.7.7. pentru care se cunosc: F = 100 KN. δ = 0.1 mm. Să se verifice elementele de rezistenţă ale sistemului din Fig. σaOL = σa0 = 150 MPa. deoarece nu se mai pot scrie ecuaţii de echilibru şi există două necunoscute: eforturile axiale din cele două materiale.7. NCu = Nc). d2 = 50 mm.4-2b).

în absenţa forţelor exterioare. 119 .51 KN.4-7 După rezolvarea sistemului format de ecuaţiile 5. se obţin pentru eforturile axiale din cele două materiale.5.7. s-a văzut că la montarea forţată chiar în lipsa unor forţe exterioare. Tensiunile care iau naştere în cele două materiale. pot apărea şi datorită variaţiilor de temperatură la care sunt supuse elementele de rezistenţă.49 KN N0 = NOL = 25. funcţie de sensul variaţiei temperaturii (compresiune la creşterea temperaturii şi întindere la scăderea acesteia). în şine apar tensiuni normale de întindere sau compresiune. valorile Nc = NCu = 74.7. Relaţia de deformaţii care se obţine este: Δl c − Δl 0 = δ care explicitată conduce la relaţia: 5.58 MPa < σ aCu π 2 A Cu 2 ⋅ d 2 − d1 4 σ Cu = ( ) 5.REZISTENŢA MATERIALELOR - Ecuaţia suplimentară rezultă din analiza modului de deformare al celor două bare sub acţiunea forţei exterioare F (Fig.5 Bare supuse variaţiilor de temperatură La calculul barelor care prezentau inexactităţi de execuţie.7. sunt: σOL = N OL N = OL2 = −81. se produc în şinele de cale ferată vara când temperatura creşte mult sau iarna când aceasta scade semnificativ sub 00 C.4-2c).7.7. apar tensiuni uneori destul de mari. Tensiuni de acest fel. În urma variaţiei temperaturii şinelor în raport cu temperatura la care acestea s-au montat._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .4-5 şi 5.24 MPa < σa OL A OL π ⋅ d 4 N Cu N Cu = = −50.4-7. în mod voit sau accidental. spre exemplu.4-6 Nc ⋅ l N ⋅l − 0 =δ Ec ⋅ Ac E0 ⋅ A0 5. Tensiuni.7.

5-1b).5.5-3 Din relaţia 5.7. În sisteme static nedeterminate când deformaţiile produse de variaţia de temperatură sunt împiedicate (Fig.5.5.5-1b.5-1c).5.7._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . Înseamnă că întreaga deformaţie datorată variaţiei de temperatură.5-1c) se obţine: Δl t = Δl N ⇒ α ⋅ l ⋅ Δt = N⋅l E⋅A 5.7. variaţia de temperatură produce tensiuni.5. dilatarea sa nu este permisă datorită acţiunii reazemelor (reacţiunilor.7.7. Dacă bara suferă o modificare de temperatură Δt. Din condiţia de echilibru scrisă pentru reprezentarea din Fig.5-1a). Fig.7.7.7.5.REZISTENŢA MATERIALELOR - Fie o bară de lungime l şi secţiune constantă de arie A.5-4 120 .5-1 Pentru bara din Fig. A.5-1a. α l Δlt = ΔlN N2 a) N1 c) b) Fig.5-3 se determină mărimea efortului axial din bară. confecţionată dintr-un material cu coeficient de dilatare termică liniară α.5-1 Această deformaţie dacă se produce liber (la sisteme static determinate) nu produce tensiuni. este preluată de efortul axial de compresiune din bară (Fig. datorat variaţiei de temperatură: N = E ⋅ A ⋅ α ⋅ Δt 5.7. E.7. rezultă relaţia: (∑ F) x = 0 ⇒ N1 − N 2 = 0 ⇒ N1 = N 2 = N 5. ea se deformează cu cantitatea: Δl = α ⋅ l ⋅ Δt 5.7.5-2 iar din condiţia de deformaţii (Fig.7.5.

5-2b. α E2.5-6 de unde se determină apoi efortul axial N._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . efortul axial N este acelaşi pentru toate barele.5-2 Din Fig.7.5-5 Relaţia 5.52a.7. nu depinde de mărimea secţiunii. Dacă efortul axial N rezultă negativ. E1. înseamnă că dilatarea datorată variaţiei temperaturii nu este suficient de mare pentru a umple rostul şi ca urmare bara nu este solicitată (nu apar reacţiunile din reazeme care să solicite bara). A1. pentru a nu se depăşi tensiunea admisibilă σa. Efectul defavorabil datorat dilatării împiedicate.5-5 arată că tensiunea normală la o bară cu secţiune constantă. Aplicaţie.7.5. Pentru elementul de rezistenţă supus variaţiei de temperatură format din mai multe bare puse cap la cap.REZISTENŢA MATERIALELOR - iar tensiunea normală din bară este: σ= N E ⋅ A ⋅ α ⋅ Δt = = E ⋅ α ⋅ Δt A A 5. prin aşezarea elementelor pe reazeme cu role.5-7 121 . relaţia de deformaţii este de forma: Δl t − Δl N = δ 5. rezultă relaţia: (∑ F)x = 0 ⇒ N1 − N 2 = 0 ⇒ N1 = N2 = N 5. α δ a) l1 l N1 N2 l2 δ ΔlN c) Δlt b) Fig. la un capăt există un rost (spaţiu) δ. Dacă la o bară. La ce diferenţă de temperatură Δt poate fi supusă bara din Fig. prin curbarea elementului (în cazul conductelor). sau dintr-o singură bară cu secţiune variabilă. A2. etc.7.7. se înlătură pe cât posibil prin lăsarea unor rosturi de dilatare. ci numai de material (prin E şi α) şi de variaţia de temperatură la care este supusă.5. punând condiţia de echilibru.7.5.7.

7.5-2c): Δl t − Δl N = δ ⇒ ⎛ N ⋅ l2 N ⋅ l1 ⎞ ⎟ α ⋅ l1 ⋅ Δt + α ⋅ l 2 ⋅ Δt − ⎜ + ⎟=δ ⎜E⋅A E A ⋅ 2 1⎠ ⎝ 5.5-10 Rezolvând relaţia 5. 122 .7.7.REZISTENŢA MATERIALELOR - Relaţia suplimentară de deformaţii.7.7.5-10 în raport cu Δt.5. se întâlnesc sisteme care sunt supuse simultan acţiunii mai multor factori: forţe exterioare. este: N= A1 ⋅ A 2 ⋅ (α ⋅ Δt ⋅ l ) ⋅ E = A1 ⋅ σa1 l1 ⋅ A 2 + l 2 ⋅ A1 5.5-9 Secţiunea periculoasă este situată pe tronsonul cu aria mai mică (se presupune că acest material are şi tensiunea admisibilă cea mai mică).5-8 După efectuarea calculelor.7. etc. inexactităţi de execuţie. Rezolvarea unor astfel de sisteme poate fi făcută în două variante: a) considerarea simultană a tuturor factorilor b) evaluarea separată a eforturilor şi tensiunilor produse de fiecare factor de influenţă.7.5-11 5. se obţine diferenţa maximă de temperatură la care poate fi supus sistemul pentru a nu se depăşi tensiunea admisibilă: Δt = A1 ⋅ σa1 l1 ⋅ A 2 + l 2 ⋅ A1 δ ⋅ + E⋅α A1 ⋅ A 2 α 5._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . se ajunge la următoarea expresie pentru efortul axial din bară: N = N1 = N 2 = A1 ⋅ A 2 E ⋅ (α ⋅ Δt ⋅ l − δ ) = ⋅ (α ⋅ Δt ⋅ l − δ ) ⋅ E l1 ⋅ A 2 + l 2 ⋅ A1 l1 ⋅ A 2 + l2 ⋅ A1 A1 ⋅ A 2 5. rezultă din analiza modului de deformare a barei sub acţiunea temperaturii şi a reazemelor (Fig. Condiţia de rezistenţă care se impune şi de unde se scoate apoi Δt.6 Bare supuse acţiunii mai multor factori De foarte multe ori. variaţii de temperatură.

5.7. Eforturile din bare sunt evidenţiate în Fig. c = 0. creşterea temperaturii. Pentru obţinerea rezultatului final (rezultant) trebuie făcută însumarea algebrică a rezultatelor obţinute pentru fiecare factor. mai este cunoscută şi sub denumirea de metoda suprapunerii efectelor. Se aplică varianta când se ţine seamă de influenţa tuturor acţiunilor: forţa F. αCu = αc = 17⋅10-6 grad-1. Fie trei bare verticale de lungime l = 2 m şi care susţin o platformă rigidă orizontală BC pe care se aplică o forţă F = 40 KN (Fig. rezultatul care se obţine este unul singur şi anume cel total (cel rezultant). b = 1 m.5. Bara 1 este din cupru. necesită un volum mare de muncă. N1 1 l δ B a D c b δ Δl1 Δl2 Δl3 2 F M C 3 B N2 F DM C N3 b) a) c) Fig.7. inexactitatea de execuţie.25 m. EOL = E0 = 2⋅105 MPa. Dacă temperatura sistemului creşte cu Δt = 200 C. după montarea forţată şi creşterea temperaturii cu Δt. În acest fel.5 m. Bara din mijloc este mai scurtă cu δ = 0. problema se rezolvă separat pentru fiecare factor de influenţă. αOl = α0 = 13⋅10-6 grad-1. Metoda aceasta.6-1b.7. Se mai cunosc: a = 1. Această metodă.5.6-1 Presupunem că s-a realizat montarea forţată şi că eforturile axiale care apar în bare sunt toate de întindere. A3 = 3A2 = 300 mm2.REZISTENŢA MATERIALELOR - În prima variantă. ECu = Ec = 105 MPa. Aplicaţie. Tot pentru acest sistem simplificat se pun şi condiţiile de echilibru: 123 . se face pe un caz concret. de cele mai multe ori este mai simplă şi mai comodă. dar în acelaşi timp. ecuaţia care rezultă din condiţia de deformare conţine termeni care exprimă influenţa fiecărui factor.6-1a). iar barele 2 şi 3 din oţel._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . se cere să se determine tensiunile din cele trei bare. În varianta a doua. A1 = 2A2 = 200 mm2.2 mm. Studiul influenţei mai multor factori asupra elementelor de rezistenţă.

. Schema simplificată cu deformarea sistemului este prezentată în Fig.7. rezultă tensiunile din bare: pentru bara 1: N1 7.92⋅103 σ1 = = = 39.6-4a.7.6-4c După înlocuirea relaţiilor 5.5. valorile: N1 = 7.6 MPa < σaCu A1 200 pentru bara 2: 124 .7.7.20 KN N3 = 21.6-3 şi rezolvarea sistemului format din ecuaţiile 5.REZISTENŢA MATERIALELOR - (∑ F) y = 0 ⇒ N1 + N 2 + N 3 = F D 5.6-2 şi 5.7.7.6-4b Δl3 = 5. se obţin pentru cele trei eforturi.7.92 KN N2 = 10.6-3 Δl1 = N1 ⋅ l E c ⋅ A1 + α c ⋅ l ⋅ Δt 5. 5.7.7. Cu valorile eforturilor calculate._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .88 KN.6-2 (∑ M ) =0 ⇒ N 1 ⋅ a − N 3 ⋅ b = −F ⋅ c Deoarece nu se mai pot scrie alte ecuaţii de echilibru independente.6-4a Δl2 = N2 ⋅ l + α0 ⋅ l ⋅ Δt E0 ⋅ A2 N3 ⋅ l + α 0 ⋅ l ⋅ Δt E 0 ⋅ A3 5. După scrierea relaţiei dintre deformaţiile barelor şi efectuarea calculelor necesare.c în relaţia 5.6-1c..7.6-3 explicitată.6-1. se ajunge la următoarea relaţie: Δl 3 − Δl 1 a+b = Δl 2 − Δl 1 − δ a unde: 5.7. se caută relaţii de deformaţii.7.6-1 5.

REZISTENŢA MATERIALELOR - N2 10._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . 125 .88⋅103 σ3 = = = 72.2 MPa < σaOL A2 100 pentru bara 3: N3 21. Toate barele satisfac condiţia de rezistenţă. tensiunile rezultate sunt mai mici decât valoarea tensiunilor admise pentru fiecare material.93 MPa < σaOL A3 300 Se constată că în toate cele trei bare.2 ⋅103 σ2 = = = 10.

efectul încovoierii se neglijează._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . O astfel de solicitare se întâlneşte destul de rar în practică. solicitată de două forţe exterioare egale. F F F F F a) Ty = F e F τ A b) Fig.REZISTENŢA MATERIALELOR - 6.1-1 F c) 126 .1 TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII LA FORFECARE Dacă singurul efort din secţiunea transversală a unui element de rezistenţă este efortul tăietor T.6. de secţiune dreptunghiulară şi având grosimea mică. se spune că în acea secţiune se realizează o solicitare de forfecare pură. paralele şi de sens opus F. Forfecarea este însoţită în general de încovoiere şi strivire. FORFECAREA PIESELOR DE GROSIME MICĂ 6.6. Se consideră o bară dreaptă. Chiar şi în laborator. forfecarea pură se realizează numai cu dispozitive speciale. În studiul care se va efectua în continuare. Forţele F sunt perpendiculare pe axa barei şi sunt situate la o distanţă mică una de cealaltă (Fig.1-1a).

Calculul la forfecare al pieselor de grosime mică admite că pe secţiunea forfecată. tensiunea tangenţială τ este uniform (Fig.REZISTENŢA MATERIALELOR - După ce cuţitele au pătruns în material.1-1c). între cele două forţe de tăiere sau de forfecare. relaţiile de calcul la forfecare sunt: probleme de verificare τ max = T ≤ τa Af 6. iar în secţiunea transversală se dezvoltă tensiuni tangenţiale τ._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . la piese de grosime mică. şi de aici un moment încovoietor: Mi = F ⋅ e 6. nu există o forfecare pură. Din cele şase relaţii de echivalenţă dintre eforturi şi tensiuni. este o problemă foarte dificilă.1-3 Tensiunea tangenţială τ este în general neuniformă pe secţiune şi determinarea exactă a acestei distribuţii.6.1-4 probleme de dimensionare 127 . Însă. elementul se deformează.1-2 de unde se poate determina valoarea tensiunii tangenţiale τ: τ= T A 6. Pentru cele trei tipuri de problemă. pene. Sub acţiunea forţelor exterioare. Calculul la forfecare. producându-se lunecări γ. şuruburi. nu există decât efort tăietor. se poate considera o distribuţie uniformă a tensiunii tangenţiale τ. Convenţional.1-1b). în cazul forfecării. se consideră că într-o astfel de secţiune. apare o excentricitate e (Fig. Relaţia 6. buloane. se face exclusiv din condiţia de rezistenţă. suduri.1-3 de calcul a tensiunii tangenţiale este o relaţie aproximativă care însă dă rezultate bune la calculul la forfecare al pieselor care apar la îmbinări cu nituri.6.1-1 Aşadar. există una singură: T = ∫ τ ⋅ dA = τ ⋅ ∫ dA = τ ⋅ A A A 6. etc. prin producerea unei compresiuni foarte mari care distruge materialul. ea fiind însoţită de încovoiere şi strivire. construcţii din lemn.

1-7 se numeşte modul de rigiditate la forfecare sau rigiditatea secţiunii la forfecare. buloane. mărimea Af se citeşte aria de forfecare sau aria forfecată._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . 128 . Materialele anizotrope au pe direcţii diferite. ca cele realizate prin nituire.1-4 şi 6. 6. iar τa – tensiune tangenţială admisibilă: τa = (0. sunt solicitate în general la forfecare.8) σa Deformaţiile produse la forfecare sunt nesemnificative şi fără importanţă practică. întindere. Elementele componente ale unei structuri. sudare.REZISTENŢA MATERIALELOR - A nec = T τa 6. numită modul de elasticitate transversal τ – tensiune tangenţială la forfecare: Produsul GA de la numitorul relaţiei 6. cuie. chertări.. etc. etc nedemontabile. deplasarea v se poate calcula cu relaţia: ν = γ⋅l = τ T ⋅l ⋅l = G G⋅A 6.1-5 probleme de efort capabil Tcap = A f ⋅ τa 6. Deformaţia la forfecare constă dintr-o deplasare relativă v a unei secţiuni faţă de alta situată la distanţa l. module de elasticitate transversale diferite.1-7 unde G – o constantă de material.. încleiere. din care fac parte îmbinările cu şuruburi.1-6. Dacă solicitarea de forfecare are loc în domeniul valabilităţii legii lui Hooke.6 . compresiune sau uneori la strivire (care este tot o compresiune locală).2 CALCULUL ÎMBINĂRILOR DE PIESE Îmbinările dintre diferitele elemente ale unei structuri de rezistenţă. 0. pot fi: demontabile.1-6 În relaţiile 6.

REZISTENŢA MATERIALELOR - 6.2.1-1a.1-1 unde. numită forţa pe nit (Fig. niturile se încarcă în mod diferit._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . celălalt se realizează prin baterea extremităţii tijei cu ajutorul unui ciocan special sau cu ajutorul unei prese special realizată în acest scop.2. se transmit prin platbande. Forţa pe nit F1 tinde să foarfece nitul după planul m-m de separaţie al celor două platbande. prealabil încălzită până la roşu.2. altele mai puţin. La fiecare nit. Nitul are un singur cap. Fie două platbande îmbinate prin intermediul a două nituri ca în Fig. Forţa pe nit se transmite la nit datorită presiunii exercitate de platbandă pe suprafaţa laterală semicilindrică a tijei nitului. asupra unui singur nit.6. 129 . eforturile care se transmit la nituri se uniformizează. se execută în cele două platbande găuri prin care se introduce tija nitului.1-1b): F1 = F n 6.6. În cazul mai multor nituri. se poate considera că toate niturile se comportă la fel. iar niturile împiedică această lunecare şi preiau acţiunea forţelor F.6.2. Cercetările experimentale au scos în evidenţă faptul că fie şi în acelaşi rând.1 Calculul îmbinărilor nituite Pentru realizarea unei îmbinări nituite între două platbande. Până în momentul ruperii. unele mai mult. platbandele tind să lunece una faţă de alta. n reprezintă numărul de nituri care preiau forţa F.1-1 Sub acţiunea forţelor F. acţionează câte două forţe egale şi de sens contrar. câte două forţe egale şi de semn contrar. d F F F1 m F1 t1 F t2 F F1 m b) a) c) F1 Fig.2. Din acest motiv. datorită deformaţiilor plastice.

2.2.2. se alege în funcţie de grosimea t a pieselor care se îmbină (în mod obişnuit d = 2t).1-2 rezultă expresia pentru diametrul necesar al unui nit.1-5 La calculele prezentate până acum s-a neglijat faptul că forţele de forfecare F1 nu sunt dirijate pe aceeaşi dreaptă._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .1-1b). Din relaţia 6.1-4 Forţa capabilă a unei îmbinări nituite se determină cu relaţia: Fcap π ⋅ d2 = n⋅ ⋅ τa 4 6.1-2 care reprezintă şi relaţia de verificare a condiţiei de rezistenţă. se calculează atunci numărul de nituri necesar îmbinării pentru transmiterea forţelor exterioare: F π ⋅d2 ⋅τ a 4 n ≥ 6. se consideră că tensiunea tangenţială τ este uniform distribuită pe secţiune. adică acţionează paralel cu aceasta în planul secţiunii şi prin însumare dau o rezultantă egală cu F1. Tensiunea tangenţială τ din secţiunea transversală a unui nit dintr-o îmbinare cu n nituri. echilibrează forţa F1.6.2. atunci când se cunoaşte numărul de nituri din îmbinare: d = 4⋅F n ⋅ π ⋅ τa 6. ci ele formează un cuplu. La nituri care fac parte din categoria pieselor de grosime mică. În aceste situaţii. diametrul tijei niturilor. Dimensionarea unei îmbinări nituite.2. se calculează cu relaţia: τ = F1 π ⋅d 4 2 = F π ⋅d n ⋅ 4 2 ≤ τa 6. Acest 130 . Tensiunile care apar în această secţiune şi care acţionează tangent la planul secţiunii. sunt tensiuni tangenţiale τ.REZISTENŢA MATERIALELOR - Pentru determinarea tensiunilor din tija nitului.1-3 În general.2. Eforturile care se transmit prin secţiunea tijei nitului de la partea inferioară la cea superioară. se secţionează tija acestuia la nivelul planului m-m şi se elimină partea inferioară (Fig. necesită determinarea diametrului nitului.

admiţându-se că presiunea neuniformă care se transmite la suprafaţa tijei nitului de la platbandă. calculul la strivire este un calcul convenţional. F1 d F1 m m t σs σg a) Fig. este necesar a se cunoaşte dacă nu se produce o strivire a tijei sau a pereţilor găurii platbandei. Pentru a calcula această tensiune de strivire convenţională σs.6.2.6. este necesar ca forţa ce revine nitului F1.1-2b). Modul de transmitere a presiunii (tensiunii) pe tija nitului este arătată în Fig. Tensiunile normale din tija nitului nu pot provoca inconveniente deosebite şi ca urmare. conduce la apariţia tensiunilor normale mari în tija nitului._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . care are ca laturi diametrul nitului d şi grosimea platbandei t.1-2b). care transmite presiunea pe tija nitului. În tija nitului mai apar tensiuni normale şi datorită faptului că prin răcire.1-2a. strângerea platbandelor cu ajutorul niturilor şi apariţia între ele a unor forţe de frecare.1-1c) şi conduce la apariţia unor tensiuni normale. acestea se neglijează în calcule. Deoarece transmiterea forţelor la nit se realizează prin presarea dintre pereţii găurii şi tija nitului. ea depinzând de neregularităţile formei găurii şi ale tijei nitului. tija nitului tinde să se scurteze fiind împiedicată de capetele nitului. funcţie de modul de execuţie a acestora.6.2. iar pe de altă parte. 131 . Legea de distribuţie a presiunii pe suprafaţa semicilindrică a tijei nitului.6. nu este cunoscută.2. care acţionează în secţiunea m-m. Acest fenomen asigură pe de-o parte. este uniform repartizată pe planul diametral al secţiunii tijei nitului (Fig. Această suprafaţă diametrală este un dreptunghi. Din acest motiv. să se împartă la aria secţiunii diametrale (Fig. care sunt presate pe platbande.2. Această verificare este o verificare la strivire sau la presiunea pe gaură.6.REZISTENŢA MATERIALELOR - cuplu este însă echilibrat de celălalt cuplu care este format de reacţiunile exercitate de platbande asupra capului nitului (Fig.2.1-2 b) Tensiunea σs pe acest plan diametral este aproximativ egală cu tensiunea maximă la presiunea pe gaură σg.

F/2n t1 t t1 F/2n F/n Eclisă Fig.1-6 unde.6. reiese faptul că nitul trebuie calculat atât la solicitarea de forfecare cât şi la cea de strivire.1-7 Din cele prezentate până acum cu privire la calculul niturilor. două secţiuni de 132 .1-3). σas – tensiunea admisibilă la strivire σas = (2 .1-3 F/2n Eclisă F/2n Platbandă F/n Dacă se notează cu n numărul niturilor care transmit forţa F de la platbandă la eclise şi de la eclise mai departe la cealaltă platbandă. Tija nitului prezintă la o astfel de îmbinare. se va lua valoarea cea mai mare rezultată. nitul preia sarcina F/2n.2.s = σ s = F1 F = ≤ σ as d⋅t n ⋅d⋅t 6. Acest lucru se întâmplă la aşa numitele nituri cu o singură secţiune de forfecare. 2. În general.6.2. la care fiecare nit este forfecat într-o singură secţiune.2..5) σa Pe baza relaţiei 6. relaţia de verificare la strivire. Pentru problemele de dimensionare sau de calcul al numărului de nituri necesar. În cazul îmbinărilor nituite între două platbande prin intermediul ecliselor.2.. se calculează numărul de nituri necesar pentru satisfacerea condiţiei de rezistenţă la strivire: n≥ F d ⋅ t ⋅ σas 6. rezistenţa niturilor este mai mică la solicitarea de forfecare. În acelaşi timp.2. forţa F se transmite de la o platbandă prin cele două eclise la cealaltă platbandă (Fig. În această situaţie.REZISTENŢA MATERIALELOR - Pentru o îmbinare cu n nituri._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . rezultă două valori pentru aceeaşi mărime. rezultă că fiecărui nit îi revine să preia de la platbandă sarcina F/n.1-6. are forma: σ max. prin eclise.

2. Tensiunea tangenţială la forfecarea tijei nitului. În cazul prezentat în Fig. Pe cele două suprafeţe de forfecare. atunci eclisele sunt cele mai periculoase. Deoarece grosimea platbandei nu depăşeşte suma grosimilor celor două eclise. este: τ= F1 F F = = 2 2 π⋅d π⋅d π ⋅ d2 2⋅ n ⋅2⋅ n⋅ 4 4 2 6.1-3. în acest caz.2. Grosimea ecliselor trebuie să fie de cel puţin 0.1-9 iar numărul de nituri necesare.6. Mai periculoasă este acea porţiune care are suprafaţa de strivire mai mică. deoarece preia fiecare jumătate din forţa preluată de o platbandă. Rezultă că relaţia de verificare la strivire.nit 133 . 0. în cazul niturilor cu două suprafeţe de forfecare.6.2. lunecarea platbandei are loc spre dreapta.2.1-10 Se poate constata că.2. numărul acestora este redus la jumătate. se calculează cu relaţia: n≥ F π ⋅ d2 ⋅ τa 2 6. Dacă suma grosimilor celor două eclise este mai mică decât grosimea platbandei.2. rezultă că mai periculoasă este platbanda.5 t < t1 ≤ t 6. este: τ= F π ⋅d2 n⋅ 2 ≤ τa 6.5t._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .1-8 Condiţia de verificare la forfecare pentru nitul cu două secţiuni de forfecare. adică cea cu grosimea mai mică. este de forma: pentru platbandă . se presupune că efortul tăietor F/n se repartizează în mod egal. Grosimea platbandelor este t. iar a ecliselor t1 (Fig.REZISTENŢA MATERIALELOR - forfecare. deoarece platbanda tinde să lunece faţă de ambele eclise.1-11 Forţa F/n striveşte atât porţiunea de mijloc a nitului cât şi porţiunea de sus şi de jos a acestuia.1-3). faţă de cazul niturilor cu o singură suprafaţă de forfecare. Din acest motiv.

La strivire însă. pentru calculul tensiunii tangenţiale.REZISTENŢA MATERIALELOR - F F ≤ σas . unde lăţimea efectivă este mai mică. cu toate că sunt slăbite de acelaşi număr de găuri.2.1-14 şi ea se transmite prin nit de la o platbandă la alta. Platbandele şi eclisele sunt solicitate la întindere sau compresiune. 134 . Secţiunea periculoasă a fiecăreia.6. Efortul axial N mai mare şi egal cu forţa de solicitare F. În concluzie. unde este reprezentată variaţia efortului axial în lungul platbandei. este pentru fiecare platbandă în porţiunea cuprinsă între secţiunea de aplicare a forţei F şi secţiunea cu primul rând de nituri.2. forţa care revine unui nit.2.2. În practică se spune că această secţiune este slăbită de gaura de nit. ceea ce face ca tensiunile din vecinătatea găurii să fie considerabil mai mari decât cea determinată prin calcul.2. ceea ce face ca la secţiunile următoare. platbandele şi eclisele nu sunt realizate din acelaşi material.1-4a.2. Fie îmbinarea nituită din Fig. este cauzată de faptul că prin fiecare nit se transmite forţa F1. câte două pe un rând transversal. Tensiunea maximă la strivire rezultă prin împărţirea acestei forţe la aria secţiunii diametrale a porţiunii celei mai solicitate a nitului. adică preia forţa cea mai mare pe o suprafaţă minimă. Acest fenomen este explicitat mai bine în Fig. trebuie stabilită acea parte a nitului care se află în condiţiile cele mai periculoase. forţa care rămâne să fie din ce în ce mai mică.6.1-12 pentru eclisă – nit F F ≤ σas . trebuie împărţită la aria totală de forfecare care preia această forţă. Nu toate secţiunile transversale ale platbandelor. atunci în relaţiile 6. sunt la fel de periculoase. n ≥ 2 ⋅ n ⋅ d ⋅ t1 2 ⋅ d ⋅ t1 ⋅ σas 6. n ≥ n ⋅d⋅t d ⋅ t ⋅ σas 6.1-13 se ia tensiunea admisibilă la strivire cea mai mică (a materialului cu rezistenţa la strivire cea mai mică).1-12 şi 6. Trebuie avut în vedere şi faptul că aceste găuri de nit constituie concentratori de tensiune. Sunt 6 nituri. Aceasta din cauză că efortul axial din platbandă nu este acelaşi pe toată lungimea ei. este secţiunea care trece prin găurile de nit.1-13 Dacă nitul. Forţa ce revine unui singur nit este: F1 = F 6 6. la care platbandele au lăţimea totală b.1-4b. Diferenţa de efort axial de la o secţiune la alta.2._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .

m – numărul de nituri pe un rând transversal. se 135 .1-16 unde.1-4 Pentru exemplul prezentat. deoarece platbanda este mai solicitată la primul rând de nituri.REZISTENŢA MATERIALELOR - 2 t2 F d 1 t1 F F b F a) F-2F1 F-4F1 Platbanda 1 N=F F-2F1 F-4F1 N=F Platbanda 2 b) Fig. Dacă nu se întâmplă aşa. în această secţiune se aşează mai puţine nituri pe un rând. atunci funcţie de numărul niturilor pe un rând şi a valorii efortului axial.2._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .2. În general.6.1-15 sau pentru cazul general: σ= F (b − m ⋅ d ) ⋅ t 6.2. rezultă că tensiunea maximă din platbandă este: σ max = F (b − 2d ) ⋅ t 6.

Cea mai simplă şi sigură în acelaşi timp. Acest tip de îmbinare constă în umplerea cu metal topit a spaţiului (rostului) dintre extremităţile elementelor care se îmbină (Fig. Îmbinarea prin sudare prezintă o serie de avantaje faţă de îmbinarea nituită: manoperă scăzută. F b t Sudură F F F Fig. 136 . elementele nu sunt slăbite prin efectuarea găurilor de nit. considerându-se că tensiunile sunt distribuite uniform în secţiunile respective.2-1 Grosimea cordonului de sudură depinde de grosimea elementelor care se îmbină.REZISTENŢA MATERIALELOR - stabileşte secţiunea periculoasă pentru platbandă şi calculul se efectuează în această secţiune. Se cunosc mai multe procedee de realizare a cordonului de sudură.2. Calculul îmbinărilor sudate ca şi al celor nituite de altfel. se face convenţional. la nivelul primului rând de nituri prin care se transmite forţa de la eclisă la platbandă._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .2. Elementele constitutive şi cele de calcul ale unui cordon de sudură sunt prezentate în Fig. trebuie văzut care sunt elementele constitutive ale unui cordon de sudură. preţ de cost redus. este îmbinarea cap la cap.2. 6. trebuie avut în vedere faptul că în eclisă efortul axial are valoarea cea mai mare şi egală cu F1/2.2 Calculul îmbinărilor sudate La îmbinarea diferitelor elemente ale structurilor de rezistenţă se utilizează pe scară mare sudura. Deoarece calculul îmbinărilor sudate este un calcul convenţional.6.2-1). La calculul la întindere sau compresiune al unei eclise.2-2.6. care nu fac obiectul de studiu al Rezistenţei Materialelor. consum redus de metal etc.6.2.

6.2-1).6. care de multe ori din cauza superficialităţii sudorului. Condiţia de rezistenţă pe care trebuie să o satisfacă cordonul de sudură este: σs = F F F = = ≤ σ aS A c (b − 2a ) ⋅ t (b − 2 t ) ⋅ t 6.7t şi reprezintă înălţimea cordonului de sudură.6.2-2a. unde: t – este lăţimea cordonului de sudură lef – lungimea efectivă a cordonului de sudură.2. Ca urmare.2.2. σaS – tensiunea admisibilă la tracţiune a materialului cordonului de sudură.2-1 Revenind la sudura cap la cap (Fig. se consideră că în secţiune transversală cordonul de sudură are forma unui triunghi isoscel (Fig.2.2.2-2a.2-2b) unde a = 0. rezultând aşa numita lungime de calcul lc (Fig. la capete nu se ia în considerare o lungime egală cu înălţimea cordonului.6.2. După cum rezultă din Fig.2.REZISTENŢA MATERIALELOR - a t t t lef t a lc lef a a) b) Fig. Se mai ştie că la capetele unui cordon de sudură datorită curgerii metalului de adaos sau datorită amorsării greoaie uneori a procesului de sudare.2-2 unde: Ac este aria de calcul. 137 . acesta lipseşte.2-1b): lc = lef – 2a 6. aceasta este solicitată la întindere. nu se asigură pentru cordon înălţimea necesară.6._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .2-2 Un cordon de sudură trebuie să arate ca în Fig.2. în secţiune transversală cordonul are un bombeu.6. la fiecare cordon de sudură. Din acest motiv.

6. În acest caz. s-a scăzut dimensiunea 2a.2-3a. se poate descompune în două componente: o tensiune normală şi alta tangenţială în lungul cordonului de sudură. tensiunea care ia naştere. rezistenţa la lunecare este mai mică decât cea la întindere şi cordonul frontal se calculează tot la forfecare ca şi cel lateral. din lungimea efectivă a cordonului de sudură care este egală cu lăţimea plăcilor (lef = b).2-3 Elementele unui cordon de colţ au fost prezentate în Fig.2-3a). care pot fi: frontale sau transversale când sunt perpendiculare pe direcţia de acţiune a forţei (Fig.6.2. De multe ori în practică. F F l t t a) t F F F b F b) Fig. La cordoanele frontale.2.REZISTENŢA MATERIALELOR - La acest tip de îmbinare (cap la cap) înălţimea cordonului de sudură este egală cu grosimea plăcilor care se îmbină (a = t).2._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . elementele nu se mai află în acelaşi plan. ceea ce conduce la realizarea unor cordoane de colţ.2-2.6. Pentru îmbinarea cu cordoane laterale din Fig. Ruperea cordoanelor de colţ are loc într-un plan la 450 faţă de lăţimea cordonului sau altfel.2. în planul care conţine înălţimea triunghiului isoscel al secţiunii transversale a cordonului. Deoarece la materialul de adaos.2. sau cap la cap. tensiunea tangenţială la forfecare este: 138 . îmbinarea elementelor se face prin suprapunere. Pentru determinarea ariei de calcul.6. deoarece se consideră că la margini cordonul de sudură nu mai are înălţimea corespunzătoare. dar cu ajutorul ecliselor.2-3b) şi laterale când sunt paralele cu direcţia forţei (Fig.6.

Pentru aceasta.6. se caută mărirea lungimii cordonului de sudură.6.2.2-4a).2-4. Într-un cordon oblic._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .7 ⋅ t ) ⋅ 0.7 ⋅ t 6.2.2.2-4 Cercetările experimentale au relevat faptul că rezistenţa unor astfel de îmbinări este egală cu cea a materialului de bază. F b α σα pα τα τα F σα α Fig. iar la numitor apare factorul 2.2-3 şi 6.2.7 ⋅ t ) ⋅ 0. Deoarece tensiunea admisibilă la întindere pentru materialul cordonului de sudură este mai mică decât a materialului pieselor care se îmbină cap la cap.2.3-3b.7 ⋅ t 6.REZISTENŢA MATERIALELOR - τ= F F = ≤ τ aS 2 ⋅ (l − 2a ) ⋅ a 2 ⋅ (l − 2 ⋅ 0.2. este: τ= F F = ≤ τ aS 2 ⋅ (b − 2a ) ⋅ a 2 ⋅ (b − 2 ⋅ 0. deoarece în ambele cazuri există două cordoane de sudură. τaS este tensiunea admisibilă la forfecare a materialului cordonului de sudură.2. iau naştere atât tensiuni normale cât şi tangenţiale.2-5 unde 139 . a căror expresie este: σ α = p α ⋅ sin α = τ α = p α ⋅ cos α = F F ⋅ sin α = ⋅ sin α t ⋅ lc Aα F F ⋅ cos α = ⋅ cos α Aα t ⋅lc 6. se utilizează îmbinarea cap la cap cu cordon oblic (Fig.6.2-3 iar pentru îmbinarea frontală din Fig.2-4 În relaţiile 6.

Există situaţii destul de întâlnite în care direcţia forţei de solicitare nu este axă de simetrie pentru elementele care se îmbină sau pentru aşezarea cordoanelor de sudură. rezistenţele admisibile pentru aceleaşi sortimente. se disting rezistenţe diferite când solicitarea este paralelă cu fibrele şi când aceasta are loc perpendicular pe direcţia fibrelor. iar în Tabelul 6. 6.3-1 Rezistenţa de rupere la forfecare [MPa] Direcţia de solicitare faţă de a fibrelor Paralelă cu fibrele Perpendiculară pe fibre Pin Stejar 6 9 3 - Cele mai întâlnite îmbinări în lemn. (Fig. În aceste situaţii problema mai dificilă este aceea de a determina efortul din fiecare cordon.2-6 Mărimea cea mai raţională pentru unghiul de înclinare α al cordonului de sudură faţă de direcţia de solicitare este de 450 . Specia Tabelul 6. În Tabelul 6. eclise.3-2.3-1c) îmbinări prin încleiere. sunt: îmbinări prin chertare cu prag sau cu mai multe praguri (Fig.3-1a) îmbinări cu pene (Fig.2. Din punct de vedere al forfecării şi strivirii.6. 140 .3 CALCULUL ÎMBINĂRILOR DE PIESE DIN LEMN Tensiunile de întindere-compresiune.. tije. buloane. scoabe._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .3-1b) îmbinări cu elemente de legătură din oţel: cuie. funcţie de direcţia solicitării cu direcţia fibrelor.3-1 se prezintă rezistenţa de rupere la forfecare pentru două sortimente de lemn. Problema determinării eforturilor din cordoanele de sudură se rezolvă însă cu metodele cunoscute din statică. etc. forfecare şi strivire se întâlnesc şi în cazul îmbinărilor de piese din lemn.6.6. Îmbinarea cu cordon de sudură înclinat are dezavantajul că centrarea elementelor care trebuie îmbinate este destul de dificil de realizat..REZISTENŢA MATERIALELOR - lc – este lungimea de calcul a cordonului de sudură şi are convenţional expresia: lc = b − 10 sin α 6. 500. Lemnul este un material neomogen şi ca urmare prezintă rezistenţe diferite funcţie de direcţia pe care o au fibrele faţă de cea de solicitare.

3-1 Abaterile tensiunii admisibile faţă de valorile prezentate în Tabelul 6. 141 .8 ..5 . 1. În cazul solicitării sub un unghi α faţă de direcţia fibrelor (ca în cazul îmbinării prin chertare)._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . tensiunea admisibilă se calculează cu ajutorul aceleiaşi relaţii (relaţia 6.4 τa 0 Forfecare în îmbinări normal pe fibre 0.6 0.3-2 Tensiuni admisibile pentru pin şi stejar [MPa] Felul solicitării Notaţia Pin Stejar Întindere 10 13 σa Compresiune paralel cu fibrele şi strivirea 12 15 σac capetelor Strivire în îmbinări paralel cu fibrele 8 11 σa str 0 Strivire normală pe fibre (pe o lungime >10 cm) 2.8 τa 90 Încovoiere 12 15 σi Forfecare din încovoiere 2 2.3-1) în care σa str se înlocuieşte cu τa. tensiunea admisibilă are o valoare intermediară între σa str şi σa str 900 (sau τa şi τa 900) şi se calculează cu relaţia convenţională: σα = σ a str ⎡ σ a str ⎤ 1+ ⎢ − 1⎥ ⋅ sin 2 α σ ⎢ ⎥ ⎣ a str 90 0 ⎦ 6.30 % şi ele depind de calitatea lemnului.8 τi b) c) a) Fig.6. gradul de umiditate.8 σa str 90 Forfecare în paralel cu fibrele 0.4 4. 1 0..3-2 pot fi în limitele a 25..3-1 Când forţele de forfecare acţionează într-un plan tangenţial înclinat sub un unghi α faţă de direcţia fibrelor...REZISTENŢA MATERIALELOR - Tabelul 6. condiţiile de solicitare etc..

3-5 142 . etc.3-2. perpendicular pe fibre: σs = P ⋅ sin α b⋅c 6.6.3-2 Secţiunea I este solicitată la forfecare în lungul fibrelor: τ = P ⋅ cos α F = a ⋅b a ⋅b 6. transmit sarcinile de la o piesă la alta în mod direct.3-3 Secţiunea III este solicitată la strivire. prin intermediul unui prag. Pentru îmbinarea prin chertare din Fig.3-4 Secţiunea IV este solicitată la întindere σ≈ F (h − h1 ) ⋅ b 6. nu constituie elemente de rezistenţă şi ele nu preiau forţe din îmbinare. Eventualele legături suplimentare. tensiunile din secţiunile periculoase sunt: P a c α h1 P b F I IV V II III h Fig. cum sunt buloanele._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .REZISTENŢA MATERIALELOR - Îmbinările prin chertare.6. scoabele.. fără alte corpuri intermediare.3-2 Secţiunea II este solicitată la strivire σs = P ⋅ cos α F = b ⋅ h1 b ⋅ h1 6.

3-3 F F tensiuni de forfecare τ= F m⋅b⋅a 6.3-3).6.3-7. tensiunile care apar într-o singură pană.3-6 tensiuni de strivire σs = F m ⋅ b ⋅ h1 6.6. 143 . În cazul unei îmbinări prin pene (Fig.3-6 şi 6._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . sunt: h b h1 a Fig.3-7 În relaţiile 6.REZISTENŢA MATERIALELOR - Aici s-a neglijat faptul că direcţia forţei F nu coincide (datorită chertării h1) cu cea corespunzătoare centrului de greutate a secţiunii slăbite IV. existând o mică excentricitate. multiplicatorul m reprezintă numărul penelor care preiau forţa F.

4.6. există 4 elemente (notate în Fig. pe rând pentru fiecare element component. tija (3) şi sudura (4). de către ureche 2⋅ F π ⋅ d2 = 4 τa ⇒d= 2⋅F = 31 mm π ⋅ τa solicitat la strivire.4 APLICAŢII LA CALCULUL ÎMBINĂRILOR DE PIESE 6. h = 5b.6.11. Se va pune condiţia de rezistenţă. pentru care se cunosc: F = 150 KN. σa = 150 MPa. urechea (2). la suprafaţa de contact cu urechea 2⋅d⋅t = F σ as ⇒ t= F = 9 mm 2 ⋅ d ⋅ σ as Urechea (elementul 2): 144 .1-1) care trebuie dimensionate: bolţul (1).6.4._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . σas = 300 MPa. Bolţul (elementul 1): solicitat la forfecare în două secţiuni.1 Să se dimensioneze elementele din oţel ale ansamblului din Fig. d a F e t F t c h F 2 4 b 3 F 1 Fig. τa =τaS = 100 MPa.4.REZISTENŢA MATERIALELOR - 6.4.1-1 În acest ansamblu.

nu mai este nevoie de calculul la strivire al urechii solicitată la forfecare de către bolţ 4⋅e⋅t = F F ⇒ e= = 42 mm τa 4 ⋅ t ⋅ τa Tija (elementul 3): solicitată la întindere b⋅h = F F ⇒ b ⋅ 5b = ⇒ b= σa σa F = 15 mm 5 ⋅ σa ⇒ b = 15 mm. Cum sudura este realizată pe întreg conturul. nu există capete imperfect realizate (2 ⋅ b + 2 ⋅ h ) ⋅ a = F F ⇒ 12 b ⋅ a = τa τa ⇒ a= F = 9 mm 12 ⋅ b ⋅ τ a 145 . h = 75 mm Sudura (elementul 4) este solicitată la forfecare._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . cu secţiunea periculoasă în zona slăbită de gaura pentru bolţ F F 2 ⋅ (c − d ) = ⇒ c= + d = 93 mm σa 2 ⋅ σa solicitată la strivire.REZISTENŢA MATERIALELOR - solicitată la întindere. pe suprafaţa de contact cu bolţul. Fiind din acelaşi material cu bolţul şi aceeaşi suprafaţă de contact.

Nitul (elementul 1): este solicitat la forfecare.4. d = 10 mm.4._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . σa = 160 MPa. este mai puţin periculos decât elementul 2 şi ca urmare nu i se mai face calculul de verificare. îmbinarea realizându-se cu 4 nituri: Fnit = F1 = F F = = 10 KN n 4 Tensiunea maximă de forfecare în tija nitului este: τ= F1 4 ⋅ F1 = = 127 MPa < τ a 2 2 π⋅d π⋅d 4 este solicitat la strivire.2-1 realizate din acelaşi material. t = 10 mm. Se vor verifica numai cele două elemente: nitul (1) şi placa (2).2 Să se verifice elementele îmbinării din Fig. pe suprafaţa de contact dintre tija nitului şi placă 146 .6.REZISTENŢA MATERIALELOR - 6.2-1 Elementul 3 având aceeaşi grosime t ca şi elementul 2.4. Mai întâi se calculează forţa pe un nit. 1II 1I I b F d 1 3 2 t F t Fig. pentru care se cunosc: F = 40 KN.6. dar o lăţime mai mare. b = 40 mm. τa = 130 MPa. σas = 240 MPa. având o singură suprafaţă de forfecare.

este: NIII = F – 3Fnit = F – 3F1 = 10 KN iar tensiunea normală. În secţiunea I. În secţiunea I. Tensiunea maximă la întindere este: σ= NI F F = = = 133._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . Se face atunci verificarea în ambele secţiuni. să calculăm tensiunea normală şi în această secţiune.3 MPa < σa A III (b − d ) ⋅ h În urma calculelor efectuate.3 MPa < σ a A I A I (b − d ) ⋅ t În secţiunea II. nu mai prezintă importanţă.REZISTENŢA MATERIALELOR - σs = F1 = 100 MPa < σas d⋅t Placa (elementul 2) este solicitată la întindere. 147 . Ca urmare. Efortul axial din secţiunea III. Cu toate astea. σ= N III N III = = 33. efortul axial este: NII = F – Fnit = F – F1 = 30 KN iar tensiunea normală din această secţiune. deoarece este mai puţin periculoasă decât celelalte două. efortul axial este mai mare (cel mai mare) decât în secţiunea II. efortul axial este NI = F. dar şi aria secţiunii I este mai mare decât aria secţiunii II (aici sunt două găuri de nit pe un rând). rezultă că toate elementele îmbinării satisfac condiţia de rezistenţă. stabilirea tensiunii maxime (a secţiunii periculoase) se poate face numai prin calcul. σ= N II N II = = 150 MPa < σ a A II (b − 2d ) ⋅ t Secţiunea III.

care este şi planul forţelor exterioare. În funcţie de natura eforturilor din secţiunea transversală a barei. dacă în secţiunea transversală acţionează numai momente încovoietoare simplă (sau cu forţă tăietoare). dacă toate forţele exterioare sunt într-un singur plan._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . cea mai întâlnită este încovoierea simplă. Direcţia centrală a secţiunii transversale care este axa de simetrie. 7. se spune că în acea secţiune se realizează o solicitare de încovoiere pură. ÎNCOVOIEREA BARELOR PLANE Dacă în secţiunea transversală a unui element de rezistenţă există un singur efort şi acesta este momentul încovoietor Mi. solicitarea de încovoiere poate fi: pură.1 TENSIUNI ÎN BARE DREPTE SOLICITATE LA ÎNCOVOIERE PURĂ Studiul încovoierii pure se face acceptând următoarele ipoteze: Direcţia forţelor exterioare trece prin centrul de greutate al secţiunii transversale Bara prezintă un plan de simetrie. este şi direcţie centrală principală de inerţie Axa longitudinală a barei este o linie dreaptă Înălţimea secţiunii transversale a barei este mică în raport cu lungimea acesteia Materialul se supune legii lui Hooke 148 . care nu conţine axele principale centrale de inerţie ale tuturor secţiunilor transversale ale barei strâmbă. dacă forţele exterioare sunt conţinute în plane longitudinale diferite. dacă toate forţele exterioare sunt situate într-un singur plan longitudinal şi conţine una din axele principale centrale de inerţie ale tuturor secţiunilor transversale ale barei oblică. În funcţie de poziţia în spaţiu a forţelor exterioare. dacă în secţiunea transversală a barei pe lângă moment încovoietor există şi efort tăietor.REZISTENŢA MATERIALELOR - 7. În practică. solicitarea de încovoiere este: plană. încovoierea pură întâlnindu-se destul de rar.

1-1 Fa -F a F a F F a) b) c) Analizând diagramele de eforturi (Fig. În Fig. Există însă şi fibre care nu şi-au modificat dimensiunea. se numeşte rotire specifică: θ= dϕ dx 7. Raportul dintre rotirea elementară şi lungimea elementului dx. raportat la sistemul de axe centrale xOy. Se consideră o bară dreaptă de secţiune constantă solicitată ca în Fig. O fibră situată la distanţa y de axa Oz se lungeşte cu cantitatea Δdx (Fig.7. se numeşte rotire elementară. F dx F F T -F Mi Fa Fig.1-2 149 .7. iar altele se scurtează (Fig.7. lungirea fibrei se poate exprima cu relaţia: Δdx = y · dϕ 7.1-2b).7. elementul împreună cu grinda se deformează. secţiunile transversale rotindu-se. Fiind valabilă ipoteza secţiunilor plane a lui Bernoulli. Unele se lungesc.1-2a se prezintă acest element înainte de solicitare. Prin solicitarea de încovoiere.7.1-1b). Aceste fibre se numesc fibre medii deformate.7.c) se constată că intervalul din mijloc este solicitat la încovoiere pură. adică secţiunile transversale rămân plane şi normale la axa deformată a elementului.REZISTENŢA MATERIALELOR - Este valabilă ipoteza secţiunilor plane a lui Bernoulli.1-1b. Din intervalul solicitat la încovoiere pură se detaşează un element dx._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . Unghiul dϕ cu care se rotesc două secţiuni transversale situate la distanţa dx una de cealaltă. fibrele sale îşi modifică dimensiunea. iar cele laterale la încovoiere simplă.1-1 Prin deformarea elementului.1-1a.

1-3 ε= Δdx y ⋅ dϕ y = = ρ ⋅ dϕ ρ dx 7. 150 . crescând odată cu depărtarea faţă de fibra medie.1-4 Dacă solicitarea este în domeniul valabilităţii legii lui Hooke.REZISTENŢA MATERIALELOR - Fibra medie ρ O dx y y x Mi σ y Δdx dx Mi σ dϕ z Planul forţelor Miz y Axa neutră a) b) Fig.1-5 E . y ρ 7.reprezintă modulul de elasticitate longitudinal al materialului barei. lungirii specifice îi corespunde o tensiune normală σ: σ = E⋅ε = E⋅ unde.7. Relaţia 7.1-2 c) Dacă ρ reprezintă raza de curbură a fibrei care nu şi-a modificat lungimea. arată că tensiunea normală la încovoierea pură variază liniar pe secţiune (este funcţie de y). formează planul neutru. Axa Oz prin care planul neutru intersectează secţiunea transversală a grinzii. atunci se poate scrie: dx = ρ ⋅ dϕ iar lungirea specifică este: 7.1-5. se numeşte axă neutră. Fibrele pentru care y = 0 şi tensiunea normală este nulă. Tensiunea este nulă la nivelul fibrei medii şi maximă în fibrele cele mai depărtate de fibra medie._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .

relaţiile 7. iar cele din planul neutru nu sunt solicitate. pentru solicitarea de încovoiere pură se pot scrie numai trei.1-7a. cele deasupra planului neutru sunt comprimate.c capătă formele: N= E ⋅ ∫ y ⋅ dA = 0 ⇒ ρ A A ∫ y ⋅ dA = 0 ∫ z ⋅ y ⋅ dA = 0 7.b. au aceeaşi tensiune normală.1-7b M iz = ∫ σ ⋅ y ⋅ dA ≠ 0 A 7. Punctele situate la aceeaşi distanţă de axa neutră (y = const. Ţinând seama de relaţia 7.1-8a reprezintă momentul static al suprafeţei secţiunii transversale faţă de axa Oz şi arată că axa neutră trece prin centrul de greutate al 151 .1-7c În cazul nostru nu există efort axial (este încovoiere pură).1-5.). cele în care intervine tensiunea normală σ: N = ∫ σ ⋅ dA = 0 A 7. iar singurul moment încovoietor care există este orientat după direcţia Oz şi este Miz.1-8b A M iz = 7. cele care au ymax: σ max = E ⋅ y max ρ 7. fibrele situate sub planul neutru sunt întinse. Tensiunea normală maximă are loc în fibrele cele mai depărtate de axa neutră.1-8a M iy = E ⋅ ∫ z ⋅ y ⋅ dA = 0 ⇒ ρ A E ⋅ ∫ y 2 ⋅ dA ρ A 7._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .REZISTENŢA MATERIALELOR - Pentru exemplul prezentat.1-8c Relaţia 7.1-6 Din cele 6 relaţii de echivalenţă dintre eforturi şi tensiuni.1-7a M iy = ∫ σ ⋅ z ⋅ dA = 0 A 7.

Ţinând seama de expresia momentului de inerţie axial I z = ∫ y 2 ⋅ dA A 7.1-11 M iz ⋅y Iz Relaţia 7.1-3 152 . H. M.REZISTENŢA MATERIALELOR - secţiunii transversale.1-10.1-10 şi permite determinarea razei de curbură a fibrei medii deformate la solicitarea de încovoiere pură a unei bare. Relaţia 7.1-8b reprezintă momentul de inerţie centrifugal.7.1-11. cunoscută şi sub numele de relaţia lui L. ⇒σ= Miz σ Miz Miz σ Fig.1-8c capătă forma: M iz = E 1 M iz E ⋅ Iz ⋅ Iz ⇒ = ⇒ ρ= ρ ρ E ⋅ Iz M iz 7. ţinând seama de relaţia 7.1-3). Înseamnă că originea O a sistemului de coordonate ales._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . coincide cu centrul de greutate al secţiunii transversale (O ≡ G). De aici rezultă că momentul încovoietor trebuie să fie orientat după o direcţie principală de inerţie. Se ştie că momentul de inerţie centrifugal al unei secţiuni este nul numai pentru sistemul de axe principale de inerţie. Şi relaţia 7. Relaţia 7.1-11 arată că tensiunea normală la încovoiere este o funcţie liniară de distanţa punctului la axa neutră (Fig. devine: σ= 1 M iz ⋅E⋅y = ⋅E⋅y ρ E ⋅ Iz 7. Navier.7. permite calculul tensiunii normale într-un punct situat la distanţa y de axa neutră dintr-o secţiune solicitată la încovoiere pură.1-9 relaţia 7. deoarece numai faţă de o axă centrală momentul static al unei suprafeţe este nul.1-5 care exprimă tensiunea normală la încovoiere pură.

min y max 7. În acest caz.1-14 Probleme de efort capabil M iz .1-15 Calculul de rezistenţă al barelor drepte solicitate la încovoiere se face în secţiunea periculoasă a barei. dă numai valoarea tensiunii nominale σn. În secţiunile transversale ale barelor solicitate la încovoiere pot exista concentratori de tensiune.1-16 Valorile lui αk. cap = Wz . min. 153 . la solicitarea de încovoiere pură pentru cele trei tipuri de problemă. valoarea tensiunii normale maxime calculându-se cu ajutorul coeficientului de concentrare αk: σ max = α k ⋅ σ n = α k ⋅ M iz Wz . min 7.1-11) se poate scrie sub forma: σ max = M iz M iz M iz ⋅ y max = = Iz Iz Wz . interesează mai mult valoarea maximă a tensiunii normale.1-12 În calculele de rezistenţă. care modifică distribuţia tensiunii.REZISTENŢA MATERIALELOR - În calculele practice._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . nec = M iz σa 7. relaţiile de calcul sunt: Probleme de verificare σ max = M iz ≤ σa Wz . şi aceasta se produce în fibrele extreme. min ⋅ σa 7. adică în secţiunea în care tensiunea normală are valoarea cea mai mare. se determină pe cale experimentală şi ele se găsesc în literatura de specialitate sub formă tabelară sau de diagrame. min 7. tensiunea determinată cu formula lui Navier.1-13 Probleme de dimensionare Wz . mai ales în imediata vecinătate a acestora. Formula lui Navier (relaţia 7.

La secţiunea circulară şi pătrată. intră secţiunile în formă de T . I cu tălpi neegale sau secţiunile trapezoidale etc. grinda se aşează astfel încât tensiunile cele mai mari să fie de compresiune.25 h 0. În cazul unui 154 . De asemenea o mare importanţă o are şi modul de aşezare al secţiunii faţă de planul forţelor exterioare. La aceste elemente.REZISTENŢA MATERIALELOR - 7.min / A 0. cu cât raportul Wz. Ca urmare. mai raţionale sunt secţiunile la care axa neutră nu este axă de simetrie.125 d 0. La materialele care prezintă rezistenţă diferită la întindere faţă de compresiune. În această categorie. ceea ce face ca rezistenţa grinzii la încovoiere faţă de axa Gy să fie mică. Secţiunea circulară. reiese că o bară solicitată la încovoiere. deoarece aici şi tensiunile normale la încovoiere sunt mici. La materialele cu rezistenţă la compresiune mai mare decât la întindere. cum este spre exemplu fonta. Faţă de direcţia Gy.167 h 0. Pentru solicitarea de încovoiere. profilele laminate U şi I trebuie astfel aşezate încât axa Gy să coincidă cu planul forţelor şi atunci se obţine rezistenţa la încovoiere cea mai mare. cu un consum de material cât mai mic. secţiunea este îngustată în apropierea axei neutre Gz. deoarece cel mai mult material se află în apropierea axei neutre. Această însuşire este utilizată în cazul arborilor.min/A._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .3 h La profilele laminate. de mare importanţă este modul de aşezare al grinzii faţă de sensul forţelor. modulul de rezistenţă are o valoare mică. În practică se urmăreşte obţinerea unei rezistenţe cât mai mari a barei.2 FORME RAŢIONALE DE SECŢIUNE PENTRU SOLICITAREA DE ÎNCOVOIERE Din relaţia de calcul a tensiunii normale maxime. este mai mare. prezintă avantajul că are aceeaşi rezistenţă la încovoiere faţă de orice axă centrală. secţiunea inelară este de preferat celei circulare. modulul de rezistenţă este relativ mic. prezintă o rezistenţă mai mare cu cât modulul de rezistenţă minim are o valoare mai mare. în schimb. acolo unde tensiunile normale sunt mici.2-1 z Forma secţiunii d h b h h z Wz. O secţiune transversală este cu atât mai economică. Tabelul 7. Modulul de rezistenţă depinde de mărimea secţiunii dar şi de forma acesteia.2-1 se prezintă valoarea acestui raport pentru câteva forme de secţiune des întâlnite la elementele solicitate la încovoiere. În Tabelul 7.

Deplanarea este mai mare în apropierea axei neutre şi mai mică în apropierea fibrelor extreme. y y2 Miz y1 σt max Fig.3 ÎNCOVOIEREA CU FORŢĂ TĂIETOARE 7. Ca 155 . şi o solicitare de încovoiere care întinde fibrele de jos. talpa profilului T trebuie să fie în partea de jos (distanţa de la axa neutră la fibra cea mai depărtată a tălpii este mai mică decât până la celelalte fibre extreme).REZISTENŢA MATERIALELOR - profil T (Fig. iar faţa abef într-un plan orizontal. ci ele se deplanează.5 y1 σ t max 7.2-1).3.1 Tensiuni tangenţiale la încovoierea cu forţă tăietoare La încovoierea simplă sau încovoierea cu forţă tăietoare. paralel cu planul xGz.7.2-1 z σc max La o grindă din fontă având secţiunea sub formă de T la care raportul dintre tensiunea admisibilă la compresiune şi cea la întindere este 2. Sub acţiunea tensiunilor tangenţiale paralelipipedul se deformează.7. există atât tensiune normală σ produsă de momentul încovoietor Mi.3. iar secţiunile plane şi normale la axa barei înainte de deformare nu mai rămân plane. Pe feţele lui._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . într-un punct din secţiunea transversală a unei grinzi.2-1 7.7.5. acţionează tensiunile tangenţiale τxy = τyx. conform principiului dualităţii tensiunilor tangenţiale (care se va prezenta în paragraful 8. Fie un element de volum paralelipipedic decupat dintr-o grindă (Fig. cât şi tensiune tangenţială τ produsă de efortul tăietor T.5).1-1) care are faţa abcd situată în planul secţiunii transversale. profilul trebuie astfel aşezat încât să se verifice relaţia: y 2 σ c max = = 2.

ipoteza lui Bernoulii nu mai este îndeplinită.1-1 G e b d f τzx z Din relaţiile 7.3.1-2 c T Mi + dMi x y1 G y B D b y T τxy z C y1 dA a) b) 156 .1-1b y x τyx a c τxy τxz Fig.REZISTENŢA MATERIALELOR - urmare.7.7.1-1a Tz = ∫ τ xz ⋅ dA = 0 A 7. iar formula lui Naviere pentru calculul tensiunii normale la încovoiere nu mai este exactă.3. Se consideră acum un element de lungime dx (Fig.3. iar τzx sunt nule sau de semne contrare.3.1-2a) decupat dintro bară solicitată la încovoiere simplă.7.b rezultă că tensiunea tangenţială τxy trebuie să existe. a Mi y1 ymax σ b y e dx T τyx f d σ+dσ Fig. Tensiunile tangenţiale τxy şi τzx trebuie să satisfacă relaţiile de echivalenţă dintre eforturi şi tensiuni: Ty = T = ∫ τ xy ⋅ dA ≠ 0 A 7._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .3.1-1a.3.

REZISTENŢA MATERIALELOR - Pe cele două feţe acţionează momentele încovoietoare: Mi şi Mi + dMi şi forţa tăietoare T ≡ Ty considerată constantă.1-6 de unde rezultă: N + dN = M i + dM i M i + dM i ⋅ y ⋅ dA = ⋅ Sz 1 ∫ Iz Iz BCD 7. acţionează tensiunile tangenţiale τyx = τxy. respectiv tensiunea tangenţială τxy. este: σ= 7.7.3.1-2a).1-5 Asemănător. Se notează cu y distanţa de la linia BC la axa neutră şi cu y1 distanţa unui element oarecare al suprafeţei BCD la axa neutră. produce un efort axial: N= BCD ∫ σ ⋅ dA = M M Mi ⋅ y1 ⋅ dA = i ⋅ ∫ y1 ⋅ dA = i ⋅ Sz Iz I z BCD I BCD z ∫ 7. Pe faţa din stânga aeb (Fig. Aceste eforturi. Dacă se face o secţiune orizontală prin bară cu ajutorul unui plan paralel cu planul xGz se obţine elementul de volum haşurat. pe linia BC paralelă cu axa neutră (Fig.7.1-2b). În planul orizontal. Conform ipotezei lui Juravski.1-7 157 .3.3.3.7. produc pe cele două feţe tensiunile normale σ şi σ + dσ.1-3 Mi ⋅ y1 Iy Tensiunea normală de pe faţa eb.1-4 unde Sz . se poate scrie pentru faţa fd (Fig. tensiunea normală σ într-un punct situat la distanţa y1 de axa neutră._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .este momentul static faţă de axa Gz a porţiunii de secţiune BCD situată sub linia BC (sub planul de lunecare BC): Sz = BCD ∫ y 1 ⋅ dA = y max ∫y y 1 ⋅ dA 7. tensiunile τxy sunt constante.1-2a) la aceeaşi distanţă y1 de axa neutră: σ + dσ = M i + dM i ⋅ y1 Iz 7.3.3.3.3.

faţă de axa neutră b .3. se obţine: N + τ yx ⋅ b ⋅ dx − (N + dN ) = 0 7. rezultă că variaţia tensiunii tangenţiale pe secţiune este impusă de variaţia raportului Sz / b.3._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . este următoarea: T – efortul tăietor din secţiune Iz – momentul de inerţie al întregii secţiuni. La nivelul la care secţiunea prezintă o modificare bruscă de lăţime. efortul tăietor T şi momentul de inerţie Iz sunt constante. ea depinde de la caz la caz. Fiind valabil principiul dualităţii tensiunilor tangenţiale (τyx = τxy).3.3.3. aceasta devine: Mi M dM i ⋅ Sz + τ yx ⋅ b ⋅ dx − i ⋅ Sz − ⋅ Sz = 0 Iz Iz Iz de unde. din relaţia 7. N+dN şi cea dată de tensiunea tangenţială de pe faţa ef (τyx b⋅dx).3. Semnificaţia mărimilor din relaţia lui Juravski. diagrama de variaţie a tensiunii tangenţiale prezintă o discontinuitate (salt). în care intră N. Cum într-o secţiune.3.1-8 Înlocuind relaţiile 7.1-10 În relaţia 7.3.1-8.1-9 τyx = dMi ⋅ Sz dMi Sz S T ⋅ Sz = ⋅ = T⋅ z = dx ⋅ b ⋅ Iz dx b ⋅ Iz b ⋅ Iz b ⋅ Iz 7.3. Variaţia acestui raport.1-11 Relaţia 7.1-10. secţiune în care acţionează efortul tăietor T ≡ Ty: τ xy = τ = T ⋅ Sz b ⋅ Iz 7. nu este una liniară. 158 . după cum se poate constata. s-a ţinut seama de relaţia diferenţială care există între efortul tăietor şi momentul încovoietor (T = dMi /dx).REZISTENŢA MATERIALELOR - Scriind o ecuaţie de proiecţii a tuturor forţelor aplicate pe direcţia x.3.lăţimea secţiunii la nivelul la care se calculează tensiunea tangenţială Sz – momentul static al suprafeţei cuprinse între nivelul la care se calculează tensiunea şi fibrele extreme. după reduceri se obţine: 7. calculat faţă de axa neutră.1-10.1-11 este cunoscută sub denumirea de relaţia lui Jurawski.1-4 şi 7. se deduce relaţia de calcul a tensiunii tangenţiale din secţiunea transversală a unui element de rezistenţă.1-7 în relaţia 7.

⎛ h2 ⎛ h2 y2 2⎞ b 2⎞ 2 ⎛ T ⋅⎜ ⎜ 4 −y ⎟ ⎟⋅ 2 6⋅T ⋅⎜ ⎜ 4 −y ⎟ ⎟ T ⋅h ⋅⎜ ⎜1.3. este.7.2-1) faţă de axa neutră: h y ⎞ ⎛ h2 ⎛h ⎞ ⎛ 2⎞ b ⎟ Sz = b ⋅ ⎜ − y ⎟ ⋅ ⎜ y + − ⎟ = ⎜ y − ⎜ 4 ⎟⋅ 2 2 4 2 ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ 7.3.3.5 − 6 ⋅ h 2 ⎟ ⎟ ⎛ 2 T ⎠ = ⎜1.2-1 b) Se calculează mai întâi momentul static al suprafeţei cuprinse între nivelul punctului la care se calculează tensiunea (nivelul BC) şi fibrele extreme (suprafaţa umbrită din Fig.7.REZISTENŢA MATERIALELOR - 7.2-2 159 .5 − 6 ⋅ y ⎞ ⎟⋅ = ⎝ 2 ⎟ ⎜ b⋅h h ⎠ A ⎝ ⎞ ⎟ ⎟ ⎠= 7._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .2 Variaţia tensiunii tangenţiale la suprafeţe simple a) Suprafaţă dreptunghiulară Se consideră o secţiune dreptunghiulară la care se scrie expresia tensiunii tangenţiale în punctele situate la distanţa y de axa neutră (Fig.3.2-1 Tensiunea tangenţială la nivelul y de axa neutră.3.7.5 − 6 ⋅ h 2 ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ τ= = = 3 3 b⋅h b⋅h b ⋅ h3 b⋅ 12 ⎛ y2 ⎞ T ⋅⎜ ⎜1. y h B h/2-y G C z y y +(h/2-y)/2 τmax τ b a) Fig.2-1a).3.

maximul fiecărei tensiuni (normală şi tangenţială). motiv pentru care de cele mai multe ori.5 − 6 ⋅ 2 ⎟ ⋅ = (1.5 − 6 ⋅ 2 ⎟ ⋅ = 1. pentru y = 0 (la nivelul axei neutre) 0 ⎞ T T ⎛ τ = ⎜1.2-1b. Variaţia tensiunii tangenţiale pe o secţiune dreptunghiulară. tensiunea tangenţială are valori relativ mici. După cum s-a constatat. utilizată la forfecarea pieselor de grosime mică (τ = T / A). tensiunea tangenţială este nulă.3. tensiunea tangenţială este maximă. acolo unde tensiunea normală este maximă.2-4 La nivelul axei neutre. acestea se neglijează în calculele de rezistenţă.2-2a).5 − 1.3. De altfel. este prezentată în Fig. se poate scrie: BC = b = 2 ⋅ R 2 − y 2 Momentul static al suprafeţei de sub planul de lunecare.2-5 160 .REZISTENŢA MATERIALELOR - Cum variabila este y. Pentru secţiunea circulară (Fig.3. conduce la un spor de 50 % faţă de calculul acesteia cu relaţia aproximativă. rezultă că pentru secţiuni dreptunghiulare. se produce individual.5 ⋅ h ⎠ A A ⎝ 7._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . pentru secţiuni dreptunghiulare.2-3 În fibrele extreme. Astfel: pentru y = h / 2 (în fibrele extreme) ⎛ h2 ⎞ ⎜ ⎟ T T 4 ⎜ τ = 1. la piesele de grosime mare. b) Suprafaţă circulară. este: 7. acolo unde tensiunea normală este nulă.3. tensiunea tangenţială variază pe secţiune după o parabolă.7.3. Valorile extreme ale tensiunii tangenţiale se obţin pentru y = 0 şi y = h / 2. Calculul tensiunii tangenţiale maxime cu relaţia lui Jurawski.5) ⋅ = 0 ⎜ h ⎟ A A ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ 7.7. de unde în fibrele extreme nu trebuie să se ţină seama de tensiunile tangenţiale.

tensiunea tangenţială variază tot parabolic pe secţiune.3.3. relaţia lui Jurawski devine: 3 2 T ⋅ ⋅ (R2 − y 2 )2 T ⋅ Sz 4 T 3 = ⋅ ⋅ R2 − y 2 ) = τ= 4 = 1 4 ( R ⋅ π b ⋅ Iz 3 π ⋅R 2 ⋅ (R2 − y 2 )2 ⋅ 4 2 y ⎞ 4 T y2 ⎞ 4 T ⎛ y2 ⎞ 4 T ⎛ 2 ⎛ = ⋅ ⋅ R ⋅ ⎜1 − 2 ⎟ = ⋅ ⋅ 1 − 2 ⎟ = ⋅ ⋅ ⎜1 − 2 ⎟ 2 ⎜ 3 π ⋅ R4 ⎝ R ⎠ 3 π ⋅R ⎝ R ⎠ 3 A ⎝ R ⎠ 7.2-7. pentru y = 0 161 .7.3.2-2 b) Cu aceste mărimi. arată că şi pentru secţiuni circulare.2-7 Relaţia 7.REZISTENŢA MATERIALELOR - 2 S z = ∫ y1 ⋅ dA = ∫ y1 ⋅ 2 ⋅ R 2 − y1 ⋅ dy1 y y R R Sz = 2 ⋅ ∫ R − y ⋅ y1 ⋅ dy1 = −∫ R − y 2 2 1 2 y y R R ( 1 2 2 1 ) ( 2 ⋅ d R − y = ⋅ R2 − y2 3 2 2 1 ) ( ) 3 2 7.2-8 Tensiunea tangenţială în fibrele cele mai depărtate de axa neutră este nulă. Valorile extreme ale tensiunii tangenţiale pentru secţiunea circulară sunt: pentru y = R 4 T ⎛ R2 τ = ⋅ ⋅⎜ 1− 2 3 A ⎜ ⎝ R ⎞ ⎟ ⎟=0 ⎠ 7.2-6 y R y1 dy1 y B C b z τmax a) Fig._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .3.3.

_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . tensiunea tangenţială are valoare maximă tot în dreptul axei neutre (Fig.7.3.23).REZISTENŢA MATERIALELOR - τ = τ max = 4 T ⋅ 3 A 7.3. y t 2R yG z τmax Fig.3.2-9 Tensiunea tangenţială are valoare maximă la nivelul axei neutre şi este cu 33. poate fi exprimat funcţie de aria secţiunii A şi de raza medie R a secţiunii: Iz = 1 1 ⋅ Ip = ⋅ A ⋅ R 2 2 2 7.2-2b.3. este: 162 . momentul de inerţie axial al secţiunii.3.7.3 % mai mare decât cea calculată cu relaţia aproximativă de la forfecarea pieselor de grosime mică. momentul static faţă de axa neutră a jumătăţii de secţiune.7. Şi în cazul secţiunilor inelare.2-10 La rândul său. la secţiunea inelară cu perete subţire. este S z .2-11 Având în vedere că b = 2t.2-3 Dacă secţiunea este cu perete subţire.3. c) Suprafaţă inelară cu perete subţire.max = 1 1 2⋅R A⋅R A ⋅ yG = ⋅ A ⋅ = π π 2 2 7. expresia tensiunii tangenţiale maxime. Variaţia tensiunii tangenţiale este prezentată în Fig.

7. este: 163 .2-13b Ţinând seama de relaţiile 7.max b) τxz. La o astfel se secţiune compusă. b T1 τxy I T t T G B δ a T1τxz C z h τxz z τxy τxy.max τxz a) Fig.3.max t ⋅ h2 h ≅ + b⋅δ⋅ 8 2 7. expresia tensiunii tangenţiale maxime τxymax = τmax. se constată că valoarea tensiunii maxime este dublă faţă de cea calculată cu relaţia aproximativă de la forfecarea pieselor de grosime mică.3.7.2-4). τ max = = = T ⋅ S z . obţinându-se: t ⋅ h3 h2 Iz ≅ + 2⋅b⋅δ⋅ 12 4 7. cu perete subţire (Fig.3.3.2-12 1 π⋅R ⋅t 1 b ⋅ Iz A 2 ⋅2⋅π⋅R 2t ⋅ ⋅ A ⋅ R 2 2 În acest caz.3.max T⋅ A⋅R π d) Suprafaţă în formă de U. lăţimea profilului scade brusc şi ca urmare.2-13a S z . Pe înălţimea acestora.REZISTENŢA MATERIALELOR - T T T = = 2⋅ 7._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .2-4 O dată cu trecerea de la talpă la inimă. se poate considera că secţiunea este formată din trei suprafeţe dreptunghiulare. valoarea tensiunii tangenţiale τxy creşte şi ea brusc.b.7.3.2-13a.3. tensiunea tangenţială τxy variază parabolic Fig.2-4b).

3.2-4a). sub acţiunea forţelor tăietoare chiar dacă ele acţionează pe direcţia centrului de greutate al secţiunii.3. creează un cuplu Mt = T1⋅h. faţă de care momentul tuturor tensiunilor tangenţiale τxy şi τxz este nul.2-4a) şi numit centru de încovoiere.7. din condiţia: 164 .3. Dacă planul forţelor este un plan de simetrie al secţiunii transversale. Poziţia centrului de încovoiere situat la distanţa a de mijlocul inimii (Fig. centrul de încovoiere ca şi centrul de greutate al secţiunii transversale este situat pe axa de simetrie.7.3. Aceste tensiuni se determină tot cu relaţia lui Juravski.7.7. expresia tensiunii tangenţiale τxz.3.2-4a).3. Dacă planul forţelor exterioare ar trece prin centrul de încovoiere al secţiunii transversale. La o distanţă z de capătul tălpii (Fig. secţiunea nu ar mai fi solicitată suplimentar la torsiune. considerând însă linia BC perpendiculară pe axa tălpii.2-15 Aceste tensiuni variază liniar pe lungimea tălpii (în relaţia 7. Pe axa neutră există atunci un punct I (Fig. are expresia: τ xz = T ⋅ Sz T ⋅ h ⋅ z = δ ⋅ Iz 2 ⋅ Iz 7.2-16 cu: Tensiunile tangenţiale care acţionează pe talpă dau o rezultantă T1.3. atunci când axa principală centrală de inerţie situată în planul forţelor nu este şi axă de simetrie pentru secţiunea transversală a grinzii.2-15 variabila este z) şi are valoarea maximă pentru z = b (Fig.REZISTENŢA MATERIALELOR - τ xy max = τ max = 3 T t ⋅h + 4⋅b⋅δ ⋅ ⋅ 2 t ⋅h t ⋅h + 6⋅b⋅δ 7. se determină uşor. Aşadar.2-14 Efortul tăietor T care acţionează în centrul de greutate G al secţiunii. care solicită secţiunea la torsiune. creează în tălpi şi tensiuni tangenţiale τxz.3.2-4a): τ xz max = T⋅h⋅b 6⋅T⋅b = 2 ⋅ Iz h (t ⋅ h + 6 ⋅ b ⋅ δ ) 7.3. Apariţia solicitării suplimentare de torsiune are loc în cazul barelor solicitate la încovoiere simplă. egală 1 3 ⋅ T ⋅ b2 ⋅ δ T1 = ⋅ b ⋅ δ ⋅ τ xz max = 2 h ⋅ (t ⋅ h + 6 ⋅ b ⋅ δ ) 7. se produce o solicitare suplimentară de torsiune la solicitarea de încovoiere simplă. forţele T1 din tălpi.2-17 Mai departe._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .

Diagramele de eforturi pentru această grindă.4-1b.7.4 NEGLIJAREA TENSIUNII TANGENŢIALE ÎN UNELE CALCULE LA ÎNCOVOIERE SIMPLĂ S-a mai precizat că în cazul solicitării de încovoiere simplă a pieselor de grosime mare.4-1a.3. sunt prezentate în Fig. găsirea condiţiei care permite neglijarea tensiunii tangenţiale în calculele de rezistenţă la încovoiere simplă. M iz = F⋅l 4 7.F/2 l/2 F/2 h b b) F/2 T c) Mi Fl / 4 Fig.4-1 165 .2-19 La calculul poziţiei centrului de încovoiere s-a presupus că rezultanta tuturor tensiunilor τxz trece prin inima secţiunii.7.REZISTENŢA MATERIALELOR - M I = T ⋅ a − T1 ⋅ h = 0 de unde se obţine: 7. 7._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .7.2-18 T1 b2 ⋅ h 2 ⋅ δ 3 ⋅ b2 ⋅ δ = a = ⋅h = T 4 ⋅ Iz t ⋅h + 6⋅b⋅δ 7.3.F/2 . Nu este lipsit de interes.4-1 Eforturile din secţiunile periculoase (la forfecare şi la încovoiere) sunt: T= F 2 . Se consideră grinda de secţiune dreptunghiulară din Fig. tensiunile tangenţiale au valori relativ mici şi în unele situaţii se pot neglija. F a) F/2 l/2 F/2 .c.

min b ⋅ h 2 b ⋅ h2 6 Dacă se împarte relaţia 7. Înlocuind expresia tensiunii normale la încovoiere determinată cu relaţia lui Navier σ= M iz ⋅y Iz 7. 7. La grinzile cu deschidere mică.4-2 la relaţia 7.5-1 Dacă se neglijează tensiunile tangenţiale.REZISTENŢA MATERIALELOR - iar tensiunile maxime corespunzătoare. Raportul h / l este mic la grinzile la care deschiderea acesteia l (distanţa dintre reazeme) este mare faţă de înălţimea secţiunii transversale h a grinzii.5-2 166 . nu pot fi neglijate.4-4 se constată că pentru grinzi la care raportul h / l este mic şi raportul τmax / σmax este mic.5-1 este valabilă şi pentru solicitarea de încovoiere pură.4-3 τ max 3 F 2 b ⋅ h 2 h = ⋅ ⋅ ⋅ = σ max 4 b ⋅ h 3 F ⋅ l 2⋅l 7. se obţine: 7.5 ENERGIA DE DEFORMAŢIE LA ÎNCOVOIERE PURĂ La solicitarea axială s-a determinat expresia energiei de deformaţie: σ2 U=∫ ⋅ dV 2 ⋅ E V 7. de unde rezultă că tensiunile tangenţiale sunt mici în raport cu tensiunea normală şi ca urmare tensiunea tangenţială se poate neglija._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .4-2 F⋅l M iz 3 F⋅l σ max = = 42 = ⋅ Wz . sunt: F 3 F 3 T 3 = ⋅ = ⋅ 2 = ⋅ 2 A 2 b⋅h 4 b⋅h τ max 7.4-3. tensiunile tangenţiale produse de efortul tăietor. relaţia 7.4-4 Din relaţia 7.

REZISTENŢA MATERIALELOR - în relaţia energiei de deformaţie (relaţia 7. se obţine: 2 1 y 2 ⋅ dA 1 y 2 ⋅ M iz 2 ⋅ ⋅ dA ⋅ dx = ∫ ⋅ ⋅ ∫ M iz ⋅ dx U=∫ 2 2 ⋅ 2 ⋅ E 2 E I I z z A l A 7.5-1). expresia energiei de deformaţie este: 2 M iz U=∫ ⋅ dx 2 ⋅ E ⋅ I z l 7.5-3 se mai poate scrie sub forma: U= 1 1 1 2 2 2 2 y dA M dx I M dx ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ = ⋅ ⋅ ⋅ = ⋅ ∫ Miz ⋅ dx z ∫ iz iz 2 ∫ 2 ∫ 2 ⋅ E ⋅ Iz A 2 E I ⋅ ⋅ 2 ⋅ E ⋅ I z z l l l sau în cazul general al barei cu secţiune şi moment încovoietor variabil.5-3 Relaţia 7._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .5-4 167 .

care depinde însă de modul de încărcare şi rezemare. Înseamnă că astfel de elemente de rezistenţă sunt calculate neeconomic. Relaţia 7. grinda de egală rezistenţă are secţiune constantă (Miz(x) este constant). deoarece ea este dedusă pentru grinda de secţiune constantă.6-1 rezultă că pentru grinzile de egală rezistenţă. realizarea unor grinzi rezistente şi elastice.6-1: Wz (x ) = M iz (x ) σa 7. la care tensiunea normală din fiecare secţiune transversală este egală cu cea admisibilă. dar diferenţele sunt neglijabile. relaţia 7. În secţiunile în care momentul încovoietor este nul. Cu toate aceste avantaje. precum şi de forma secţiunii transversale. Condiţia de rezistenţă pentru grinzile de egală rezistenţă. efort tăietor există şi se realizează o solicitare de forfecare. Din relaţia 7._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . Se pot proiecta grinzi cu secţiune variabilă la care tensiunea normală maximă din fiecare secţiune transversală să fie egală cu tensiunea normală admisibilă.6-2 În relaţiile 7. iar pentru o solicitare de încovoiere simplă. În cazul unei solicitări de încovoiere pură. atunci. fiind funcţie de abscisa x a secţiunii.6 GRINZI DE EGALĂ REZISTENŢĂ La studiul încovoierii simple s-a constatat că tensiunile maxime se produc într-o secţiune sau într-un număr mic de secţiuni. 168 . care permite dimensionarea acestor secţiuni transversale.62 este aproximativă. Grinda de egală rezistenţă are o serie de avantaje faţă de grinda cu secţiune constantă: economie de material. variază în lungul grinzii. La o variaţie continuă a secţiunii.6-2 rezultă că în dreptul secţiunilor în care momentul încovoietor este nul şi modulul de rezistenţă trebuie să fie nul. atât momentul încovoietor cât şi modulul de rezistenţă al secţiunii transversale a grinzii. o repartiţie uniformă a tensiunii în lungul grinzii etc.REZISTENŢA MATERIALELOR - 7. grinda de egală rezistenţă este o grindă cu secţiune variabilă. aşa cum variază Wz(x) din relaţia 7. nu se mai realizează rezistenţa de ansamblu a grinzii. este: σ max = M iz (x ) = σ a = const. se numeşte grindă de egală rezistenţă.6-2.6-1 Din relaţia 7. Wz (x ) 7.6-1 şi 7.6-2 permite determinarea variaţiei secţiunii grinzii de egală rezistenţă. Acest lucru în realitate nu este posibil deoarece. secţiunea transversală trebuie să varieze în lungul grinzii. grinzile de egală rezistenţă nu se utilizează în practică pe scară largă. O astfel de grindă.

x = F⋅ x F⋅ x = 6 ⋅ = σa b⋅h2 b⋅h2 x x 6 7. profilul grinzii de egală rezistenţă pentru acest caz.6-1.7.6-1) b C h hx y x F B h0 x0 l Fig.6-3 de unde rezultă expresia înălţimii secţiunii transversale: hx = 6⋅F⋅ x b ⋅ σa 7. Atunci când profilul grinzii de egală rezistenţă rezultat din relaţia 7. şi trasat înainte de stabilirea relaţiei de variaţie. aplicată la capătul liber (Fig.7.7.6-2 este dificil de realizat.6-4 Relaţia 7. încărcată cu o forţă concentrată. de posibilitatea schimbării condiţiilor de exploatare etc.6-4 arată că variaţia înălţimii secţiunii în lungul grinzii este parabolică. se recurge la profile compuse cu variaţie discontinuă a secţiunii. care respectă pe cât posibil relaţia 7.6-2. Se prezintă în continuare.REZISTENŢA MATERIALELOR - Aceasta se datorează în primul rând dificultăţii tehnologice de realizare a unor profile de egală rezistenţă. este. σ max = M iz ._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . de montarea lor în ansamblul din care fac parte. Înălţimea maximă se obţine pentru x = l: 169 . a) Grinda încastrată de secţiune dreptunghiulară cu lăţime constantă. Tensiunea normală în secţiunea x de la capătul liber al grinzii de egală rezistenţă. este anticipat. x Wz .6-1 În Fig. câteva cazuri de grinzi de egală rezistenţă.

REZISTENŢA MATERIALELOR - y max = h = 6⋅F⋅l b ⋅ σa 7. În capătul liber._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . se obţine înălţimea minimă h0 a secţiunii transversale: τ max = de unde se obţine: 3 T 3 F ⋅ = ⋅ = τa 2 A 2 b ⋅ h0 7. Punând condiţia de rezistenţă la forfecare în capătul liber.6-5 h0 = 3 F ⋅ 2 b ⋅ τa 7.6-7 Lungimea x0 pe care se menţine această înălţime minimă se determină din condiţia de rezistenţă la încovoiere: σ m ax = F ⋅ x0 F ⋅ x0 M iz = = σa 2 = 6 ⋅ b ⋅ h0 F2 9 Wz b⋅ ⋅ 2 2 4 b ⋅ τa 6 x0 = 3 F ⋅ σa ⋅ 2 8 b ⋅ τa 7. are expresia: p ⋅ x2 = 2 7. însă există efort tăietor care supune grinda la forfecare.7. momentul încovoietor este: M iz .6-8 ⇒ b) Grinda încastrată de secţiune dreptunghiulară cu lăţime constantă. încărcată cu sarcină uniform distribuită pe toată lungimea (Fig.6-2) În secţiunea situată la distanţa x de capătul liber al grinzii. rezultă că înălţimea secţiunii este zero.6-9 170 . x iar condiţia de rezistenţă.6-5 În capătul liber al grinzii unde momentul încovoietor este nul.

rezultă o variaţie liniară pentru înălţimea secţiunii în lungul grinzii (Fig.x p⋅x2 p⋅x2 2 = σa = 3⋅ = 2 b⋅h2 b h ⋅ x x 6 7. x = F ⋅ x 7. Din relaţia 7.6-11.6-2 Din relaţia 7.6-2).7. x W z. Cum în capătul liber al grinzii efortul tăietor este nul._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . încărcată cu o forţă concentrată în capătul liber (Fig. se obţine relaţia pentru variaţia înălţimii secţiunii transversale a grinzii: hx = x ⋅ 3⋅ p b ⋅ σa p x 7.6-11 b hx h l Fig. în această secţiune nu se mai pune condiţia de rezistenţă la forfecare. Înălţimea maximă a secţiunii transversale este cea din încastrare când x = l: h max = h = l ⋅ 3⋅ p b ⋅ σa 7.REZISTENŢA MATERIALELOR - σ max = M iz .7.6-12 171 .6-3a) În secţiunea situată la distanţa x de capătul liber al grinzii.7.6-10.6-11 c) Grinda încastrată de secţiune dreptunghiulară cu înălţime constantă.6-10. momentul încovoietor are expresia: M iz .

x Wz .7. se obţine lăţimea minimă b0: 172 . rezultă: M iz .6-13 se obţine relaţia pentru variaţia lăţimii grinzii: bx = 6⋅F ⋅x h ⋅ σa 7.REZISTENŢA MATERIALELOR - iar condiţia de rezistenţă.6-3 Punând condiţia de rezistenţă la forfecare în capătul liber al grinzii. x = 6⋅F⋅ x F⋅ x = = σa bx ⋅ h 2 bx ⋅ h 6 7. F x h l a) x h 1 2 3 4 bx b b) b0 x0 5 F c) 1 2 3 4 5 Fig.6-14 şi este o variaţie liniară (Fig.7.6-3b)._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .6-13 Din relaţia 7.

c). are forma: Wz .6-18 Din relaţia 7.6-17 Condiţia de rezistenţă în secţiunea x. x p ⋅ x2 = VA ⋅ x − 2 7.7.REZISTENŢA MATERIALELOR - τ max = 3 T 3 F 3⋅ F ⋅ = ⋅ = τa ⇒ b 0 = 2 A 2 b0 ⋅ h 2 ⋅ h ⋅ τa 7. x = M iz . rezultă legea de variaţie a diametrului în lungul grinzii: 173 .6-18. x σa p⋅x2 VA ⋅ x − π⋅d3 x 2 = = σa 32 7.7.6-4a) Reacţiunile sunt egale şi au valorile: VA = VB = F p⋅l + 2 2 7. Grinda se taie în lung în fâşii. momentul încovoietor este: M iz . d) Grinda de secţiune circulară simplu rezemată. după care foile se suprapun (Fig.6-16 iar în secţiunea x. atât de utilizat la autocamioane.6-3b. încărcată cu sarcină distribuită şi o forţă concentrată la mijlocul deschiderii (Fig._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .6-15 Această grindă de egală rezistenţă.6-14 Această lăţime minimă se păstrează pe lungimea x0. este utilizată pentru realizarea arcului de foi. care se determină din condiţia de egală rezistenţă la încovoiere: F ⋅ x0 6 ⋅ F ⋅ x0 4 ⋅ x 0 ⋅ τa = = 3⋅ F b0 ⋅ h 2 h ⋅ h2 2 ⋅ h ⋅ τa 6 σ h ⇒ x0 = a ⋅ τa 4 σa = 7.

6-19.6-20 Diametrul maxim se obţine din relaţia 7.7.6-4b).7.REZISTENŢA MATERIALELOR - dx = 3 ⎛ p ⋅ x2 ⎞ ⎟ 32 ⋅ ⎜ V ⋅ x − ⎜ A ⎟ 2 ⎝ ⎠ π ⋅ σa 7. F p B l/2 VB a) A VA x0 x l/2 x b) d0 dx c) d0 Fig._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .6-4 Din condiţia de rezistenţă la forfecare în reazeme.7.6-4b.6-21 174 .6-19 Diametrul grinzii variază în lungul acesteia (dar numai până la mijlocul deschiderii. datorită simetriei) după o parabolă cubică (Fig. pentru x = l/2: d max = d l x= 2 =3 4 ⋅ l ⋅ (4 ⋅ VA − p ⋅ l ) π ⋅ σa 7.c): τ max = VA 4 T 4 VA ⋅ = ⋅ = τ ⇒ d = 4 ⋅ a 0 2 3 A 3 π ⋅ d0 3 ⋅ π ⋅ τa 4 7. se determină diametrul minim d0 (Fig.

7.. Din exemplu prezentat. rezultă din relaţia 7. care să se apropie cât mai mult de profilul real. ceea ce conduce la un consum ridicat de manoperă.7-1b).7.6-19. astfel de grinzi de egală rezistenţă se realizează cu secţiune variabilă în trepte (Fig. 7.6-4c).7. se obţine grinda încărcată cu p = const. 175 .REZISTENŢA MATERIALELOR - Lungimea x0 pe care se adoptă diametrul minim d0.7 ÎNCOVOIEREA OBLICĂ A BARELOR DREPTE Dacă forţele exterioare nu sunt situate toate într-un plan principal de inerţie al secţiunii transversale.7._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .7-2). La aceste bare. Fie o secţiune de formă dreptunghiulară (Fig. la care direcţiile principale de inerţie coincid cu direcţiile centrale Gz şi Gy (Fig. Direcţia momentului încovoietor Mi din secţiunea transversală a grinzii nu coincide cu nici una din direcţiile principale de inerţie. Din acest motiv. este o solicitare de încovoiere oblică. Apropierea de profilul real implică un număr mare de tronsoane. 7. atunci vectorul momentului încovoietor nu se află pe una din direcţiile centrale principale de inerţie. se obţine grinda încărcată cu o forţă F concentrată..7-1a). La încovoierea oblică. Încovoierea oblică se întâlneşte în multe situaţii: în cazul unei bare solicitate de forţe exterioare atât în plan orizontal cât şi în plan vertical (Fig. Solicitarea de încovoiere la care vectorul moment încovoietor nu este situat pe o direcţie principală de inerţie. legile de variaţie ale diametrului grinzii în lungul acesteia. vectorul moment încovoietor face cu axele centrale principale de inerţie un unghi α. se determină din condiţia de egală rezistenţă la încovoiere: 2 p ⋅ x0 VA ⋅ x 0 − π ⋅ d3 0 2 = 32 σa ⇒ x 0 = .6-22 Realizarea unui profil care rezultă din relaţia 7. diagrama de momente încovoietoare are componente în plan orizontal Miy şi în plan vertical Miz la profilele la care direcţiile principale de inerţie nu coincid cu planul forţelor (Fig. În ambele cazuri. particularizată pentru cele două situaţii. practic este deosebit de greu de realizat.7.6-19.7-1a). pot rezulta două cazuri particulare: când F = 0. când p = 0.

M iy = M i ⋅ sin α 7.7-1 Momentul încovoietor Mi se descompune în două componente orientate pe direcţiile principale de inerţie: M iz = M i ⋅ cos α ._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .7-1 Axa neutră σC y σT T Miz Miy C α β z Fig.REZISTENŢA MATERIALELOR - y 2 F1 z F2 l Miz = F1· l Miy = F2 · l G 1 b) a) Fig. produc într-un punct al secţiunii. tensiunile: 176 .7-2 Cele două momente încovoietoare.7.7.

cele două momente încovoietoare pot produce tensiuni normale de întindere sau de compresiune.7-4 z0. deoarece într-un punct oarecare al secţiunii. Aceste tensiuni. Din relaţia 7.7._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .7-5 α . y0 – reprezintă coordonatele unui punct situat pe axa neutră.unghiul format de axa neutră cu axa principală Gz. rezultă din relaţia 7.unghiul format de momentul încovoietor Mi cu axa principală Gz β . dau o tensiune normală rezultantă: ⎛ cos α ⋅ y sin α ⋅ z ⎞ M ⎟ = ± M iz ⋅ y ± iy ⋅ z σ rez = σ'+σ' ' = M i ⋅ ⎜ ± ± ⎜ Iz Iy ⎟ Iz Iy ⎝ ⎠ 7. Axa neutră la încovoierea oblică este o dreaptă care trece prin centrul de greutate al secţiunii. punând condiţia ca σrez = 0: M iy M iz ⋅ y0 + ⋅ z0 = 0 Iy Iz unde: 7. Scriind sub altă formă relaţia 7. în relaţia 7.7-2 s-a pus semnul ±.7-3. Ecuaţia axei neutre. iar punctul C. se obţine: M iy M iy Iy y Iy M iz ⋅ y0 = − ⋅ z0 ⇒ = − ⋅ 0 ⇒ tgα = − ⋅ tgβ Iz Iy M iz Iz z0 Iz unde: 7.7-5. rezultă că tensiunea normală rezultantă la încovoierea oblică variază liniar pe secţiune. Analizând diagramele de momente (care sunt reprezentate pe fibra întinsă) rezultă că punctul T este cel mai întins. cel mai comprimat (Fig.7-2 În relaţia 7. fiind normale la secţiunea barei şi având aceeaşi direcţie.7-3 se pune semnul + sau – în funcţie de ce efect are în acel punct momentul încovoietor respectiv.REZISTENŢA MATERIALELOR - σ' = ± Miz M ⋅ cos α ⋅y ⋅y = ± i Iz Iz M iy Iy ⋅z = ± M iy ⋅ sin α Iy ⋅z σ' ' = ± 7. se deduce expresia care dă valoarea unghiului β: 177 . Pentru calculul tensiunii normale rezultante într-un punct.7-3.7-2).7-4.7-3 Din relaţia 7.

7-6 Dacă Iz = Iy. de la barele drepte. permite o determinare simplă a tensiunii normale maxime pentru secţiuni circulare. Calculul tensiunii normale produse de momentul încovoietor în barele curbe plane. T.7-7 Pentru secţiunile la care Iz > Iy.REZISTENŢA MATERIALELOR - tgβ = − ⎛ I ⎞ ⎛ I M iy ⎞ Iz ⎟ ⋅ tgα ⇒ β = arctg⎜ − z ⋅ tgα ⎟ = arctg ⎜ − z ⋅ ⎜ I ⎟ ⎜ I M ⎟ Iy iz ⎠ ⎝ y ⎠ ⎝ y 7. cu axa Gy axă de simetrie a secţiunii barei momentul încovoietor Mi este orientat după direcţia principală Gz. se obţine ⏐β⏐>α.7. . este prezentată în Fig.. Această constatare. având raportul dintre raza de curbură R şi înălţimea secţiunii h (măsurată pe direcţie radială) mai mare decât 5 .7. tensiunile normale σ produse de momentul încovoietor Mi. Mi. 6. se face acceptând următoarele ipoteze: axa barei este o curbă plană.. adică axa neutră se suprapune peste direcţia momentului încovoietor Mi.8 TENSIUNI ÎN BARE CURBE PLANE SOLICITATE LA ÎNCOVOIERE PURĂ În secţiunea transversală a unei bare curbe plane. se întâlnesc în general toate cele trei eforturi: N. Pentru bara cu curbură mică (rază de curbură mare).7-1a. rezultă α =⏐β⏐.7-2. Tensiunea normală produsă de efortul axial N este uniformă pe secţiune şi se poate calcula cu relaţia cunoscută de la barele drepte (σ = N / A). se pot calcula cu relaţia lui Navier. dar şi cele mai depărtate de direcţia momentului încovoietor Mi: σ max M = i = Wz 2 2 M iz + M iy Wz 7. 178 . unde tensiunea maximă se obţine în punctele cele mai depărtate de axa neutră. se poate neglija sau se poate calcula cu relaţia lui Juravski utilizată în cazul barelor drepte cu grosime mare. iar cea tangenţială produsă de efortul tăietor T. iar bara este solicitată prin forţe conţinute în planul său este valabilă legea lui Hooke planul forţelor este un plan de simetrie al barei. 7. Variaţia tensiunii normale din secţiunea dreptunghiulară a barei din Fig._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .

7.8-1a) delimitat de două secţiuni plane ab şi cd. cu cât curbura barei este mai mare (rază de curbură mică). fiind nevoie de o altă relaţie pentru calculul tensiunii normale la încovoiere pură.. R2 – razele extreme (interioară. se ia un element de bară cu unghiul la centru dϕ (Fig. solicitate la încovoiere pură: relaţia lui Winkler relaţia lui Toll. solicitat la încovoiere pură de către momentul încovoietor Mi ≡ Miz.7. Pentru deducerea relaţiei lui Winkler.8-1 Notaţiile din Fig. Dacă raportul R / h < 5 . relaţia lui Navier nu este satisfăcătoare.. respectiv exterioară) ale barei curbe ♦ R – raza de curbură a axei geometrice pe care este situat şi centrul de greutate G al secţiunii transversale ♦ r – raza de curbură a axei neutre 179 . În literatura de specialitate se utilizează în general două relaţii pentru calculul tensiunii normale în bare curbe plane cu curbură mare._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .7. 6.8-1 au următoarea semnificaţie: ♦ R1.REZISTENŢA MATERIALELOR - Relaţia lui Navier conduce la erori cu atât mai mari. Axa geometrică Axa neutră a Mi e R2 R r r-y y R1 y σdA G O B b σmin c’ c D D’ d dϕ d’ σdA Mi σmax b) Δdϕ C a) dϕ-Δdϕ Fig.

Poziţia axei neutre faţă de care s-a poziţionat fibra la care se calculează tensiunea normală. El se consideră pozitiv. Δdϕ şi dϕ sunt constante._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . Distanţa y este pozitivă pentru punctele situate faţă de axa neutră spre interiorul barei curbe (spre centul de curbură C) ♦ e – (excentricitatea) distanţa dintre axa geometrică şi cea neutră ♦ Mi – momentul încovoietor din secţiunea transversală. se determină din relaţia de echivalenţă care există între efortul axial şi care în acest caz este nul şi tensiunea normală: N = ∫ σ ⋅ dA = A E ⋅ Δdϕ y E ⋅ Δd ϕ y ⋅ ⋅ dA = ⋅∫ ⋅ dA = 0 d ϕ r − y d ϕ r − y A A ∫ 7. Datorită solicitării la încovoiere pură de către momentul încovoietor Mi. se scurtează (sunt comprimate).REZISTENŢA MATERIALELOR - ♦ BD – o fibră oarecare situată la distanţa y de axa neutră. rezultă că tensiunea normală variază pe secţiune după o lege hiperbolică (Fig. ajungând în poziţia c’d’. iar cele dinspre exterior. Este maximă spre interior unde y are valoarea cea mai mare. în urma solicitării. fibra BD se lungeşte ajungând în D’.8-1 Δds = D D' = y ⋅ Δdϕ Lungirea specifică (alungirea) fibrei este: 7.7.8-2 ε= Δdϕ y Δdϕ = ⋅ ds r − y dϕ 7. mărimile E. Atunci. secţiunea cd se roteşte în raport cu ab cu unghiul Δdϕ. fibra BD a avut lungimea: ds = arc BD = (r − y ) ⋅ dϕ iar lungirea ei este: 7. expresia tensiunii normale este: σ = E⋅ε = y E ⋅ Δdϕ ⋅ r−y dϕ 7. Înainte de deformare. zero în axa neutră şi minimă spre exterior.8-1b). în care se calculează tensiunea normală σ. dacă întinde fibrele din interiorul barei curbe. Presupunând secţiunea ab fixă. elementul izolat se deformează.8-3 Fiind valabilă legea lui Hooke.8-5 180 . fibrele dinspre centrul de curbură (din interior) se lungesc (solicitate la întindere).8-4 Deoarece în relaţia 7.8-4.

devine: σ= Mi y ⋅ A⋅e r − y 7. relaţia 7.8-9 y2 ⋅ dA = − y G ⋅ A = A ⋅ e ∫ r − y A Înlocuind relaţia 7.8-6.8-7 Integrala din relaţia 7.REZISTENŢA MATERIALELOR - de unde rezultă: A ∫ r − y ⋅ dA = 0 y 7. este: E ⋅ Δd ϕ y2 M i = ∫ y ⋅ σ ⋅ dA = ⋅∫ ⋅ dA d ϕ r − y A A 7.8-7.8-11.8-10 7._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .8-8.8-12 181 .8-6 Rezolvând relaţia 7.8-11 Ţinând seama de relaţia 7. rezultă: Mi = E ⋅ Δdϕ E ⋅ Δdϕ Mi ⋅A⋅e ⇒ = dϕ dϕ A⋅e 7. devine: y2 ⋅ dA = − ∫ y ⋅ dA = − y G ⋅ A ∫ r − y A A Cum yG = -e.8-4.8-6 se obţine raza de curbură r a axei neutre. după rezolvare devine de forma: ⎛ y2 r⋅y ⎞ y ⎜ ⎟ = − − y ⋅ dA = − y ⋅ dA + r ⋅ ∫r−y A ∫⎜ ∫ ∫ r − y ⋅ dA r − y⎟ ⎝ ⎠ A A A 7.8-9 are forma: 7.8-8 Ţinând seama de relaţia 7.8-10 în relaţia 7. Relaţia de echivalenţă dintre momentul încovoietor Mi şi tensiunea normală σ. relaţia 7.8-7. relaţia 7.

d2 reprezintă distanţa în valoare absolută dintre axa neutră şi fibrele extreme interioare.8-16 Dacă se ţine seama şi de efortul axial.8-15 unde. În fibrele extreme. În relaţia 7. Atunci. este: σmax = σint = Mi d1 ⋅ A ⋅ e R1 7._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . care se obţine din relaţia: e=R–r este: 7. respectiv extreme exterioare.8-17 σ max = ± σ min N M i d1 ± ⋅ A A ⋅ e R1 N Mi d 2 =± ± ⋅ A A ⋅ e R2 7.8-12 sau 7.8-18 182 .8-14 σmin = σext = − Mi d 2 ⋅ A ⋅ e R2 7.REZISTENŢA MATERIALELOR - şi reprezintă relaţia lui Winkler pentru calculul tensiunii normale la o bară curbă plană solicitată la încovoiere pură.8-13. În relaţia 7.8-13 Convenţia de semne pozitive pentru aceste mărimi. d1. a fost prezentată ceva mai devreme. relaţia lui Winkler sub o formă mai generală se poate scrie sub forma: σ= ± Mi ±y ⋅ A ⋅ e r − (± y ) 7. atunci tensiunea normală rezultantă σ=± iar în fibrele extreme ±y N ± Mi + ⋅ A A ⋅ e r − (± y ) 7.8-13 nu este cunoscută poziţia axei neutre (mărimea r) şi de aici nici excentricitatea e. calculată pe baza relaţiei 7.8-12 atât momentul încovoietor Mi cât şi coordonata y intră cu semn. tensiunea normală.

Poziţia axei neutre se determină pe baza relaţiei 7. devine: y r−v r ⋅ dA = ⋅ dA = ⋅ dA − ∫ dA = 0 ∫ ∫ ∫ r − y v v A A A A 183 .REZISTENŢA MATERIALELOR - În mod asemănător se poate determina tensiunea normală în orice punct k din secţiune: σk = ± unde N Mi yk ± ⋅ A A ⋅ e rk 7. Pentru secţiunea dreptunghiulară (Fig. înlocuind pe y cu v: v=r–y ⇒ y=r-v Cu aceste notaţii.8-2).8-6.8-2 dA = b dy Se face o schimbare de variabilă. integrala din relaţia 8.7.8-19 se ia semnul + dacă eforturile produc tensiuni de întindere în punctul k._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . pentru fiecare secţiune în parte. dacă produc tensiuni de compresiune.7. respectiv semnul −. Toate celelalte mărimi se iau în valoare absolută.7-6.8-19 rk – este distanţa de la centrul de curbură la punctul k (raza de curbură a fibrei care conţine punctul k). În relaţia 7. se poate scrie: b h e y dy G O R2 y v r R1 R z C Fig.

REZISTENŢA MATERIALELOR - Rezultă mai departe: r r dA ⋅ dA − ∫ dA = ∫ ⋅ dA − A = 0 ⇒ A = r ∫ ∫ v v v A A A A ⇒ r= A dA ∫v A = b⋅h R2 R1 ∫ b ⋅ dv v = h R2 dv ∫ v R1 = h R ln 2 R1 S-a obţinut pentru poziţia axei neutre la secţiuni dreptunghiulare.8-20 iar pentru excentricitate e= R−r = R− h R ln 2 R1 Dacă numitorul relaţiei 7.. relaţia: r= h R ln 2 R1 7..⎥ h h R1 R ⎢ ⎥ ⎣ 3 ⎝ 2⋅R ⎠ 5 ⎝ 2⋅R ⎠ ⎦ R− 1− 2⋅R 2 R+ şi se iau numai primii doi termeni. se obţine pentru poziţia axei neutre: r≈ h h ⎡ 1 ⎛ h ⎞ ⋅ ⎢1 + ⋅ ⎜ ⎟ R ⎢ 3 2 ⋅ R ⎝ ⎠ ⎣ 2 ⎤ ⎥ ⎥ ⎦ = R 1 ⎛ h ⎞ 1+ ⋅⎜ ⎟ 3 ⎝ 2⋅R ⎠ 2 7.8-21 şi a excentricităţii e: h2 Iz e = R−r = R− ≈ = 2 12 ⋅ R A ⋅ R 1 ⎛ h ⎞ 1+ ⋅⎜ ⎟ 3 ⎝ 2⋅R ⎠ R 7.8-20 se dezvoltă în serie h h 2 4 1+ ⎤ R2 h ⎡ 1 ⎛ h ⎞ 1 ⎛ h ⎞ 2 2 ⋅ R = ⋅ ⎢1 + ⋅ ⎜ ln = ln = ln ⎟ + ⋅⎜ ⎟ + .8-22 184 ._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .

8-22. relaţia exactă pentru poziţia axei neutre. Pentru o secţiune compusă formată din mai multe secţiuni dreptunghiulare (Fig.7.8-23 Valorile pentru r şi e. trebuie calculate cu precizie de până la trei zecimale. se determină poziţia axei neutre: r=R–e 7. În literatura de specialitate se recomandă în general relaţiile exacte pentru poziţia axei neutre._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . altfel se pot obţine rezultate mult neconforme cu realitatea. este: b3 h3 h2 h1 b1 y R1 R2 r R b2 e R3 R4 z C Fig. Pe baza relaţiei 7. mai ales atunci când pentru suprafaţa respectivă nu se dispune de relaţia exactă pentru determinarea poziţiei axei neutre.8-3).7. se poate utiliza cu rezultate destul de bune.8-3 r= b1 ⋅ h 1 + b 2 ⋅ h 2 + b 3 ⋅ h 3 R R R b1 ⋅ ln 2 + b 2 ⋅ ln 3 + b 3 ⋅ ln 4 R1 R2 R3 185 .REZISTENŢA MATERIALELOR - Relaţia 7.8-22 de calcul aproximativ a excentricităţii e.

secţiunea periculoasă este la distanţa de 1. secţiunea periculoasă este pe reazemul A. Acestea sunt prezentate în Fig. Pentru grinda din Fig.9-1b.5 m -10 -10 -10 Mi [KNm] 10 20 22.5 Fig. VB = 20 KN. Pentru a putea face calculul de rezistenţă.9-1 F= 10 KN t z 2m VA = 30 KN 30 T [KN] 3t yG 3t a) b) c) a) Calculul reacţiunilor a condus la următoarele valori : VA = 30 KN.9 APLICAŢII LA SOLICITAREA DE ÎNCOVOIERE Aplicaţia nr. M=10 KNm p=20 KN/m A B 2m 1m VB = 20 KN t 10 1. Calculul caracteristicilor geometrice ale secţiunii transversale.c.REZISTENŢA MATERIALELOR - 7.1. se cere: a) valoarea dimensiunii t.7.5 m de reazemul din stânga (reazemul A). astfel încât tensiunea normală maximă să nu depăşească σa = 150 MPa b) calculul şi reprezentarea variaţiei tensiunii normale σ şi a celei tangenţiale τ în secţiunea din dreptul reazemului B. se trasează diagramele de eforturi.7.7. La încovoiere.5t şi la: Iz = 8.9-1a._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . iar la forfecare.5 t4 B 186 . conduc la poziţia centrului de greutate al secţiunii yG = 2.

tensiunile normale extreme. 2 3 4 1 4 1 2 3 43. sunt: σ m ax M iz .5 ⋅ 10 6 ≅ 36 mm 3. Condiţia de rezistenţă la încovoiere pentru probleme de dimensionare este: Wz .4 ⋅ σ a = 3 22. pentru forfecare nici nu s-a specificat tensiunea admisibilă. De altfel.67 cm4.9-2a. max 3. max σa = 3. 5 ⋅ 3 6 = 4 3.9 2.4 -63 σ [MPa] τ [MPa] a) Fig. rezultă Iz ≅ 1427. t= 3 M iz .9-2 b) 187 .4 ⋅ 150 b) Cu t = 36 mm.REZISTENŢA MATERIALELOR - Wz. τa. 6 7 ⋅ 1 0 4 σ m in = − Diagrama de variaţie a tensiunii normale în secţiunea B. 5 ⋅ 3 6 ≅ − 6 3 M P a Iz 1 2 4 7. Pentru secţiunea de pe reazemul B.4 t3.7.B 10 ⋅106 = ⋅ y m ax = − ⋅ 2. 6 7 ⋅ 1 0 4 M iz . este prezentată în Fig. Dimensionarea secţiunii transversale a grinzii se face numai din condiţia de rezistenţă la încovoiere.min = 3.4 t 3 M iz .28 z 0.7. 2 8 M P a Iz 1 2 4 7._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .B 10 ⋅106 ⋅ y m in = ⋅ 1. min = de unde se obţine.7 3.

este: Wz ._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .2.9-3a. a) Poziţia centrului de greutate al secţiunii este cunoscută şi nu mai trebuie calculată.9 = 2. Aplicaţia nr.5 ⋅ 36 ⋅ 36 ⋅ 36 3 ⋅ 36 2 = 3. min Iz 870. este prezentată în Fig.9-2b.4 MPa Diagrama de variaţie a tensiunii tangenţiale din secţiunea B.7. se cere: a) sarcina capabilă p pentru σa = 150 MPa b) diagrama de variaţie şi tensiunea tangenţială maximă.7 MPa Tensiunea tangenţială are valoare maximă la nivelul axei neutre (nivelul punctelor 4-4).67 ⋅ 10 4 3 τ max = τ 4 − 4 = 2. Pentru punctele 3-3 care aparţin tălpii. 10 ⋅ 10 ⋅ 1427. tensiunea tangenţială este: τ 3−3 min = Tb ⋅ S z . deoarece se modifică lăţimea b a secţiunii.9 MPa 3 ⋅ 36 1427. Pentru grinda înţepenită din Fig.7.3−3 I z ⋅ b 3− 3 10 ⋅10 3 3 ⋅ 36 ⋅ 36 ⋅ 36 = ⋅ = 0.75 ⋅ 10 4 = = = 116. Momentul de inerţie faţă de axa de încovoiere se calculează relativ uşor: ⎛ 60 ⋅ 603 150⋅1503 2⎞ ⎟ 60 60 45 Iz = = 870.75 ⋅104 mm4 − 4⋅⎜ + ⋅ ⋅ ⎟ ⎜ 12 ⎠ ⎝ 12 iar modulul de rezistenţă minim.REZISTENŢA MATERIALELOR - La nivelul punctelor extreme 1-1 şi 2-2 tensiunea tangenţială este nulă: τ1-1 = τ2-2 = 0 La nivelul 3-3 există un salt.67 ⋅10 4 iar pentru cele care aparţin inimii (lăţimea b scade de trei ori): τ 3−3 max = 3 ⋅ τ 3−3 min = 3 ⋅ 0.1 ⋅ 103 mm3 y max 75 188 .

1−1 30 ⋅ 60 ⋅ 45 ⋅ = ⋅ = 12.9-3b.9-3 Diagramele de eforturi sunt prezentate în Fig. Pentru problema de efort capabil. condiţia de rezistenţă la încovoiere este: M i .5pa2 2pa2 c) Mi 2pa2 Fig. secţiunea periculoasă este cea din înţepenire. max = 3⋅p ⋅a T S z .7. La nivelul punctelor 1-1 secţiunea are două lăţimi şi ca urmare există două valori pentru tensiunea tangenţială: τ1−1.5pa 2 de unde se obţine pentru sarcina capabilă: p cap = p = σ a ⋅ Wz .7. precum şi la nivelul axei neutre (nivelul punctelor 2-2).REZISTENŢA MATERIALELOR - 4pa2 p p 60 a 3pa a 2pa 2 a= 1 m 30 60 60 30 y a) z b) T 60 2.5 ⋅ a 2 150 ⋅ 116.9-4). Atât pentru încovoiere cât şi pentru forfecare.5 ⋅ 500 2 b) Tensiunea tangenţială trebuie calculată la nivelul modificării lăţimii (nivelul punctelor 1-1.c.96 MPa I z b 1−1 . Efortul capabil se determină din condiţia de rezistenţă la încovoiere.7.1 ⋅ 10 3 = = 27.75 ⋅ 10 4 30 189 .min 2.min = 2._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . min 870.cap = σ a ⋅ Wz . Fig.86 KN / m 2.

min = T Sz . y 1 2 1 1 2 1 z 12.5 ⋅ = ⋅ = 2.59 τ [MPa] Fig.59 MPa 4 I z b1−1.7. valoarea maximă a tensiunii tangenţiale nu este la nivelul axei neutre. s-a calculat datorită simetriei secţiunii._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .7.1−1 3⋅ p ⋅ a 30 ⋅ 60 ⋅ 45 ⋅ = ⋅ = 2. max 870. tensiunea tangenţială prezintă doar un extrem. La nivelul axei neutre.75 ⋅ 10 150 Tensiunea tangenţială de la nivelul axei neutre.8 MPa Iz b2−2 870.75⋅104 150 Diagrama de variaţie a tensiunii tangenţiale este prezentată în Fig. Tensiunea tangenţială pentru secţiunea prezentată. numai pentru o jumătate de secţiune.9-4 La această secţiune. este: τmax = τ2−2 = T Sz. 190 .8 2.2−2 3 ⋅ p ⋅ a 30⋅ 60⋅ 45 + 150⋅15⋅ 7.96 2.9-4.REZISTENŢA MATERIALELOR - τ1−1. cealaltă fiind identică.

să se calculeze şi să se reprezinte tensiunile σ şi τ din secţiunea n-n. p=15 KN/m F2=35 KN n 1m y a z 6a VB=15KN a a 2m 20 2m 20 3a a) n VA=10KN F1=40KN 2m b) 10 T[KN] 0.81 a3 Pentru încovoiere secţiunea periculoasă este secţiunea în care acţionează F2._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . intervalul dintre forţele F1 şi F2. iar pentru forfecare.33 30 Fig. pentru σa = 150 MPa b) cu valoarea lui a astfel determinată.7. pentru probleme de dimensionare.66 m -20 -10 -15 -15 c) Mi[KNm] 3.7.3. Condiţia de rezistenţă la încovoiere.9-5 -15 a) Pentru secţiunea grinzii.min = 13.REZISTENŢA MATERIALELOR - Aplicaţia nr. rezultă următoarele caracteristici geometrice: Iz = 55. este: 191 . se cere: a) valoarea dimensiunii a. Pentru grinda din Fig.25 a4 Wz.9-5a.

2 ⋅10 4 3a Tn −n Sz.n −n. 192 .min = 215.5a = τmax = ⋅ = ⋅ = 5. unde datorită modificării lăţimii secţiunii.5 MPa Iz bn −n. max = M iz .min = de unde se obţine: M iz .9-6b.81 ⋅ 150 M iz .9-6a.81 ⋅ σa 13.5 MPa 215. este prezentată în Fig.n −n Tn − n 15 ⋅10 3 3a ⋅ a ⋅ 3. max Wz . max 3 Cu această valoare pentru dimensiunea a.5 MPa I z b n − n .REZISTENŢA MATERIALELOR - Wz . fiind dublu simetrică.max = ⋅ = ⋅ = 3 ⋅ τ1−1. este: σ n − n .1−1._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .min = 4. prezintă două valori (minim şi maxim): τ 1−1. Tensiunea normală maximă din secţiunea n-n.n −n. min = 15 ⋅ 106 ≅ 69.5a τ1−1. Tensiunea tangenţială trebuie calculată la nivelul punctelor 1-1.min 2158 .78 ⋅ 104 Diagrama de variaţie a tensiunii normale în secţiunea n-n.2 ⋅104 a Tn −n Sz.85 MPa Iz bn −n.81 a 3 30 ⋅ 106 ≅ 25 mm a=3 = 13.7. b) Pentru această secţiune.5a = ⋅ = ⋅ = 1.2 ⋅104 a τ2−2 Diagrama de variaţie a tensiunii tangenţiale din secţiunea n-n. este prezentată în Fig.2−2 2158 .5a + a ⋅ 3a ⋅1. n − n . n − n .1−1 15⋅103 3a ⋅ a ⋅ 3.7.78⋅104 mm3. min S z.1−1 max 2158.2−2 15⋅103 3a ⋅ a ⋅ 3. tensiunile se vor calcula numai pentru o jumătate de secţiune.max σa = 13. celelalte caracteristici geometrice sunt: Iy = 2158⋅104 mm4 Wz.

5 4.REZISTENŢA MATERIALELOR - y -69.9-6 b) 193 .5 4.5 1 2 1 2 1 69.5 σ [MPa] τ [MPa] 1 z 1.7.85 1._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .5 a) Fig.5 5.

se spune că în acea secţiune se realizează o solicitare de torsiune (răsucire.55 ω[rad / s ] π ⋅ n[rot / min ] π n[rot / min ] n[rot / min ] 30 8._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . Din acest motiv.1-1 P – puterea transmisă ω .1-2. devine: M t [KNm] = 9. relaţia 8.REZISTENŢA MATERIALELOR - 8.1-3 194 . TORSIUNEA BARELOR DREPTE Dacă în secţiunea transversală a unui element de rezistenţă există un singur efort şi acesta este momentul de torsiune (răsucire) Mt.1 MOMENTUL DE TORSIUNE ( RĂSUCIRE ) Momentul de torsiune într-o secţiune transversală a unei bare este egal cu suma algebrică a momentelor tuturor forţelor exterioare şi a cuplurilor situate la stânga sau la dreapta secţiunii. este necesar a se cunoaşte care este relaţia dintre momentul de torsiune şi puterea transmisă prin arbore. în raport cu axa longitudinală a barei. funcţie de putere: M t [Nm] = P[W ] P[W ] 30 P[W ] P[W ] = = ⋅ = 9.1-2 unde: n – turaţia arborelui.viteza unghiulară a arborelui Din relaţia 8. Dacă puterea P se exprimă în KW şi momentul de torsiune Mt în KNm. 8. Momentul de torsiune este un efort care apare cu prioritate în cazul arborilor care transmit puteri la diferite maşini.1-1 se obţine expresia momentului de torsiune Mt. Din fizică este cunoscută relaţia: P = Mx ⋅ ω = Mt ⋅ ω unde: 8.55 ⋅ P[KW ] n[rot / min ] 8.

solicitată de momentul de torsiune Mt (Fig. relaţia dintre momentul de torsiune Mt şi puterea P.2-1a).2-1b) şi apoi bara se solicită la torsiune.8. cercurile caroiajului rămân plane şi perpendiculare pe axa barei. ceea ce confirmă valabilitatea ipotezei lui Bernoulli. ceea ce indică prezenţa unor tensiuni tangenţiale τ.8.8. care sunt tangente la conturul secţiunii (Fig. în planul secţiunii transversale.2 TORSIUNEA BARELOR DE SECŢIUNE CIRCULARĂ Se consideră o bară dreaptă de secţiune circulară constantă. Aşadar. au devenit paralelograme. este: M t [KNm ] = 7. Din cele 6 relaţii diferenţiale dintre eforturi şi tensiuni.2-1c). Se acceptă următoarele ipoteze: materialul este omogen şi izotrop materialul este solicitat în domeniul valabilităţii legii lui Hooke.REZISTENŢA MATERIALELOR - În situaţia în care puterea se exprimă în CP (cai putere). iar generatoarele s-au transformat în arce de elice.2-1 Pe bară se trasează un caroiaj (Fig.8. apar tensiuni tangenţiale τ.8. Mt Mt τ Mt dx τ’ a) dA Mt r τ b) Mt c) d) Fig. respectiv τ’._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . pentru acest caz.1-4 8. ţinând seama de relaţia care există între KW şi CP (1 CP = 736 W). Se mai poate constata că. perpendiculare pe rază la elementul de arie dA considerat (Fig.02 ⋅ P[CP ] n[rot / min ] 8. se poate scrie una singură: 195 . Dreptunghiurile iniţiale ale caroiajului.2-1d).

2-2b. nu este însă cunoscută.2-2a 8. din bara solicitată la torsiune._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .8. se izolează un element de lungime dx (Fig.2-2a la 8.2-1 Legea de distribuţie a tensiunii tangenţiale pe secţiune. C γmax B B1 D Mt γ τmax τmax Mt r R D1 Mt dx dϕ b) a) Fig. se poate scrie: 8.2-3 τ = γ ⋅ G = γ max ⋅ r r ⋅ G = τ max ⋅ R R 8.2-4 196 . se obţine: γ max ⋅ dx R ⋅ dϕ γ R r ⇒ γ = ⋅ γ max ⇒ max = = r ⋅ dϕ γ r R γ ⋅ dx Deoarece este valabilă legea lui Hooke.2-2 Din Fig.8. Pentru studiul tensiunii tangenţiale τ.2-2b DD 1 = r ⋅ dϕ ≅ γ ⋅ dx Împărţind relaţia 8.2-2a.8. se poate scrie: BB1 = R ⋅ dϕ ≅ γ max ⋅ dx 8.REZISTENŢA MATERIALELOR - M t = ∫ (τ ⋅ dA ) ⋅ r = ∫ τ ⋅ r ⋅ dA A A 8.2-2a).

2-8 reprezintă răsucirea relativă dintre două secţiuni aflate la distanţa l. Scriind relaţia de echivalenţă dintre momentul de torsiune Mt şi tensiunea τ (relaţia 8.REZISTENŢA MATERIALELOR - Relaţia 8. La torsiune de obicei. G – modul de elasticitate transversal al materialului barei Răsucirea specifică la torsiune.2-8 8. iar rigiditatea la torsiune a barei este GIp.2-7 Deformarea barei solicitate la torsiune este o răsucire şi se exprimă prin unghiul de răsucire Δϕ : τ 1 1 Mt M M ⋅l Δϕ = ∫ dϕ = ∫ ⋅ ⋅ dx = ∫ ⋅ ⋅ r ⋅ dx = t ⋅ ∫ dx = t G r G ⋅ r Ip G ⋅ Ip 0 G ⋅ Ip 0 0 0 Expresia GIp constituie rigiditatea la torsiune a secţiunii barei.2-4. poziţie determinată de raza r (Fig.2-1).2-8 nu sunt constante. mărimile din relaţia 8. se obţine expresia tensiunii tangenţiale într-un punct al secţiunii transversale: τ = τ max ⋅ r Mt r M = ⋅R ⋅ = t ⋅r R Ip R Ip 8.2-5 de unde: τmax = Mt M ⋅R = t Ip Wp 8. răsucirea relativă se calculează prin însumarea deformaţiei de pe fiecare interval pe care aceste mărimi sunt constante. Pentru cele trei tipuri de problemă şi condiţiile 197 .2-4 arată că tensiunea tangenţială la torsiune are o variaţie liniară.2-6 în relaţia 8. este: θ= Δϕ Mt = l G ⋅ Ip l l l l 8. porţiune pe care acţionează momentul de torsiune Mt. Dacă pe lungimea l. rezultă: Mt = ∫ τ ⋅ r ⋅ dA = ∫ τmax ⋅ A A r τ τ ⋅ r ⋅ dA = max ⋅ ∫ r 2 ⋅ dA = max ⋅ Ip R R A R 8.2-2b).8. calculul se efectuează atât din condiţia de rezistenţă cât şi din cea de rigiditate._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .2-6 Înlocuind relaţia 8. funcţie de poziţia punctului.2-9 Relaţia 8.

2-12b 198 . nec = Mt τa 8. cap = G ⋅ I p ⋅ θa 8.2-10b probleme de dimensionare condiţia de rezistenţă Wp . sunt: probleme de verificare condiţia de rezistenţă τ max = Mt ≤ τa Wp 8. nec = Mt G ⋅ θa 8. relaţiile de calcul la torsiune al barelor drepte de secţiune circulară.2-10a condiţia de rigiditate θmax = Mt ≤ θa G ⋅ Ip 8.2-12a M t . cap = τa ⋅ Wp condiţia de rigiditate 8.2-11b probleme de efort capabil condiţia de rezistenţă M t .2-11a condiţia de rigiditate I p .REZISTENŢA MATERIALELOR - impuse._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .

tensiunile tangenţiale au o distribuţie parabolică.8.8. depind de ambele coordonate ale punctului. În Fig. impune utilizarea mai multor diagrame. pentru că valorile tensiunilor în fiecare punct al secţiunii. Diagrama de variaţie a tensiunii tangenţiale la torsiune pentru o secţiune dreptunghiulară este prezentată în Fig.3-1b). În cele ce urmează se vor prezenta numai câteva rezultate obţinute pentru secţiuni dreptunghiulare. suprafeţele dreptunghiulare ale caroiajului s-au deplanat (nu au mai rămas plane).8._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . La barele de secţiune necirculară.3-1a) şi după solicitare (Fig.3-1 se prezintă o bară dreaptă de secţiune dreptunghiulară în două situaţii: înainte de solicitare (Fig. În schimb. Pe axele de simetrie ale secţiunii. tensiunea tangenţială este nulă. h b Mt τ1 Mt a) Fig.3 TORSIUNEA BARELOR DREPTE DE SECŢIUNE DREPTUNGHIULARĂ Torsiunea barelor drepte de secţiune transversală oarecare a fost studiată mai profund de către Barre de Saint Venant (1855). pe suprafaţa exterioară a barei s-a trasat un caroiaj care formează nişte dreptunghiuri.3-1 b) Pătrăţelele situate la mijlocul laturii mai mari se deformează cel mai mult. tensiunile sunt repartizate aproape liniar. Pe laturile conturului însă.8. Rezultă atunci că în dreptul acestora. În starea nesolicitată. pătrăţelele situate în vecinătatea colţurilor secţiunii (muchiilor) îşi păstrează forma. Reprezentarea tensiunii tangenţiale pentru o astfel de secţiune. prezentând valorile cele mai mari în punctele de pe conturul exterior. După solicitare.8. ceea ce însemnă că aici tensiunile tangenţiale au valorile cele mai mari. 199 .3-2. ipoteza lui Bernouli nu se mai verifică.REZISTENŢA MATERIALELOR - 8.

poate fi calculată şi cu relaţia aproximativă: b⎞ M ⎛ τ max ≅ ⎜ 3 + 1.3-1 b h τ1 τ1 τ2 τ1 τ2 Fig. Valori ale acestor coeficienţi se prezintă în Tabelul 8. γ.REZISTENŢA MATERIALELOR - Valoarea maximă a tensiunii tangenţiale se atinge la mijlocul laturii mari a dreptunghiului secţiunii şi are valoarea: τmax = τ1 = Mt α ⋅ b2 ⋅ h 8. este: τ2 = Mt = k ⋅ τ1 γ ⋅ b2 ⋅ h 8.8. Dacă raportul laturilor h/b este foarte mare.3-4 În relaţia de calcul a tensiunii şi a răsucirii specifice._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . β. atunci se poate considera: 200 .3-3 Valoarea maximă a tensiunii tangenţiale.8 ⋅ ⎟ ⋅ 2 t h ⎠ b ⋅h ⎝ 8. mărimea b este totdeauna latura cea mai mică a dreptunghiului. iar coeficienţii α.3-2 Unghiul de torsiune (răsucire) specific se determină cu relaţia: θ= Mt Mt = 3 β ⋅ G ⋅ b ⋅ h G ⋅ It 8.3-2 Tensiunea tangenţială la mijlocul laturii mici. k depind de raportul h/b.3-1.

REZISTENŢA MATERIALELOR - α =β = 1 / 3 iar: 8.2 1.75 0.74 Momentul de torsiune pentru tensiunea admisibilă.231 0. M t = θa ⋅ G ⋅ 3 3 8.141 0.214 0.3-3): bi3 ⋅ hi Mt = θ ⋅ G ⋅ ∑ 3 i =1 n 8.3-7 Relaţia 8.281 β 0.258 0.79 0.3-6 h/b 1 1.86 0.5 3 4 α 0.8.239 0.196 0.281 k 1 0.75 2 2.219 0.3-7 poate fi extinsă pentru profilele deschise formate din suprafeţe dreptunghiulare de grosime mică (Fig.249 0._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . respectiv răsucirea specifică se poate determina cu relaţiile: b2 ⋅ h b3 ⋅ h M t = τa ⋅ .166 0.3-1 8.246 0.77 0.263 0.5 1.82 0.3-5 Mt b2 ⋅ h Mt θ = 3⋅ G ⋅ b3 ⋅ h τmax = 3 ⋅ Tabelul 8.3-8 de unde rezultă răsucirea specifică: θ= 3 ⋅ Mt n bi3 ⋅ hi G⋅∑ 3 i =1 8.208 0.3-9 Tensiunea tangenţială maximă la aceste profile se produce la mijlocul laturii mari a dreptunghiului de lăţime maximă: 201 .263 0.229 0.93 0.

3-12 şi reprezintă momentul de inerţie la torsiune al secţiunii barei.3-13 202 . tensiunea tangenţială maximă poate fi calculată şi cu relaţia: τ max = unde Mt ⋅ b max It 8. η = 1.3-11 1 n I t = ⋅ ∑ h i ⋅ b3 i 3 i =1 8.REZISTENŢA MATERIALELOR - τmax = θ ⋅ G ⋅ bmax = 8. η = 1.3-10 3 ⋅ Mt ∑b i =1 n 3 i ⋅ hi ⋅ bmax h3 b3 h2 b1 h1 Fig._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . 8.8.8. Pentru profilele standardizate. η = 1.12 profilul L.3-3).3-3 b2 Pentru profilele deschise a căror secţiune transversală este alcătuită din suprafeţe dreptunghiulare cu grosime mică (Fig. It se corectează cu un coeficient η (coeficient de profil) datorită racordărilor profilului: ⎛1 n ⎞ I t = ⎜ ⋅ ∑ h i ⋅ b3 i ⎟⋅η ⎝ 3 i =1 ⎠ Pentru: profilul I.31 profilul U.

4-2 dSu c) 203 . b1 τ2 b2 τ1 Mt Fig.REZISTENŢA MATERIALELOR - profilul T. η = 1. Datorită grosimii mici a peretelui. având perete cu grosime mică. Sub acţiunea momentului de torsiune.4-1). τ2 = const. în secţiunea transversală a tubului apar tensiuni tangenţiale paralele cu linia medie a profilului.8.4-1 Din tub se izolează un element de lungime dx (Fig.2 8. Secţiunea transversală a tubului are formă oarecare însă ea este constantă în lungul tubului._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . ele au valori diferite τ1 ≠ τ2 (Fig..4-2a). b1 dx x b2 ds τ r Mt dA=b ds τ1 τ2 b ds b) Su a) Fig.8. tensiunile tangenţiale care sunt tangente la contur. În diferite puncte ale conturului. pot fi considerate constante pe grosimea peretelui τ1 =const.8.4 TORSIUNEA BARELOR TUBULARE CU PEREŢI SUBŢIRI Se consideră un tub de secţiune transversală oarecare.8.

4-5 unde Su reprezintă aria suprafeţei închise de conturul mediu al suprafeţei secţiunii transversale (Fig. se poate scrie sub forma: M t = ∫ r ⋅ τ ⋅ dA = ∫ r ⋅ τ ⋅ b ⋅ ds A A 8.4-4. tensiunea tangenţială este mică şi invers. Relaţia de echivalenţă dintre momentul de torsiune şi tensiunea tangenţială. Se poate constata că acolo unde grosimea peretelui este mare.REZISTENŢA MATERIALELOR - Se pune condiţia de echilibru pentru acest element. dar fluxul tensiunii tangenţiale are o valoare constantă.c).4-2c). pentru acest caz. Ţinând seama de relaţiile 8. relaţia 8.4-4 şi formează aria elementară corespunzătoare lungimii de arc ds din suprafaţa delimitată de linia mijlocie a profilului (Fig.4-2 Produsul dintre tensiunea tangenţială şi grosimea peretelui.4-2b. ca o sumă de forţe pe direcţia axei longitudinale a tubului: (∑ F) x = 0 ⇒ τ1 ⋅ (b1 ⋅ dx ) − τ2 ⋅ (b 2 ⋅ dx ) = 0 8.4-3 Se poate observa că dSu = 1 ⋅ r ⋅ ds 2 8.4-6 204 .4-3 se poate scrie sub forma: M t = τ ⋅ b ⋅ ∫ r ⋅ ds = 2 ⋅ τ ⋅ b ⋅ S u A 8.4-2 şi 8. Din relaţia 8. rezultă expresia tensiunii tangenţiale: τ= Mt 2 ⋅ b ⋅ Su 8. 8.8.4-5.4-1 de unde se obţine τ1 ⋅ b 1 = τ 2 ⋅ b 2 = τ ⋅ b = const .8. se numeşte fluxul tensiunii tangenţiale._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .

4-6.4-9.4-11: θ= dϕ Mt ds = ⋅ ∫b l 4 ⋅ G ⋅ S2 u sau θ = 1 ⋅ τ ⋅ ds 2 ⋅ G ⋅ Su ∫ 8. unghiul de răsucire specific are expresia: 205 .4-8 capătă forma: 8. Bredt.4-7 şi se atinge acolo unde peretele prezintă cea mai mică grosime. 8.4-11 şi 8.4-9 1 M2 M2 ds t t ⋅l M t ⋅ dϕ = ⋅ ∫ dx ⋅ ∫ ⋅ b ⋅ ds = 2 2 2 ∫ G l 4 ⋅ b ⋅ Su 4 ⋅ G ⋅ Su b de unde se obţine expresia unghiului de răsucire: 8.4-12 Integrala de suprafaţă din relaţiile prezentate. se efectuează pe toată lungimea s a liniei medii a grosimii suprafeţei secţiunii transversale. 8. a egalităţii dintre lucrul mecanic al forţelor exterioare şi energia de deformaţie înmagazinată în tub: 1 1 ⋅ M t ⋅ dϕ = ⋅ ∫ τ2 ⋅ dV 2 2⋅G V unde volumul elementar dV este: dV = b⋅ds⋅dx Ţinând seama de relaţiile 8. Dacă în lungul liniei medii grosimea peretelui este constantă.REZISTENŢA MATERIALELOR - Pe baza relaţiei 8.4-7.4-8 8._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .4-10 dϕ = Mt ⋅ l ds ⋅ ∫b 4 ⋅ G ⋅ S2 u 8.4-6 şi 8. Relaţiile 8. rezultă expresia tensiunii tangenţiale maxime: τmax = Mt 2 ⋅ b min ⋅ Su 8.4-11 Unghiul de răsucire specific se determină pe baza relaţiei 8.4-6. Unghiul de răsucire se determină pe baza teoremei lui Clapeyron.4-12 sunt cunoscute sub numele de relaţiile lui R. relaţia 8.

rezultă: M t = 2 ⋅ τ1 ⋅ b1 ⋅ S1 + 2 ⋅ τ 2 ⋅ b 2 ⋅ S2 8.4-3._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . secţiuni întâlnite la batiurile de maşini. etc.8.4-15b Scriind relaţia de echivalenţă în raport cu un punct situat pe peretele intermediar. care prezintă mai multe contururi închise.4-3 S2 Mt τ2b2 s2 b2 Fluxul tensiunilor tangenţiale este constant pe fiecare porţiune de contur.REZISTENŢA MATERIALELOR - θ= Mt ⋅ s 4 ⋅ G ⋅ b ⋅ S2 u 8. având grosimile de pereţi constante b1. aripi de avion.4-15a 8. b2 şi b3 pe lungimile de contur s1.4-14 2 ⋅ G ⋅ θ ⋅ S1 = τ1 ⋅ s1 + τ 3 ⋅ s 3 2 ⋅ G ⋅ θ ⋅ S2 = τ 2 ⋅ s 2 − τ3 ⋅ s 3 8. secţiune formată din două contururi ce închid ariile S1 şi S2. pot fi extinse şi la secţiuni complexe. τ1b1 b1 τ3b3 b3 S1 s1 s3 Fig.4-16 206 .8.4-12 se poate scrie şi sub forma: 2 ⋅ G ⋅ θ ⋅ S u = ∫ τ ⋅ ds iar pentru cele două contururi: 8. Se consideră secţiunea complexă din Fig. s2 şi s3.4-13 Cele prezentate în acest paragraf. Relaţia 8.

τ2. conduce la relaţia: τ1 ⋅ b1 = τ 2 ⋅ b 2 + τ3 ⋅ b 3 de unde se obţine: 8._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .4-18 având ca şi necunoscute tensiunile tangenţiale τ1. 8.b.4-19a 8.4-16 şi 8.4-17 τ3 = 1 ⋅ (τ1 ⋅ b1 − τ2 ⋅ b 2 ) b3 8.4-19d 2 f (S) = S1 ⋅ b1 ⋅ b3 ⋅ s 2 + S2 2 ⋅ b 2 ⋅ b 3 ⋅ s1 + (S1 + S2 ) ⋅ b1 ⋅ b 2 ⋅ s 3 2 8.4-18 Rezolvând sistemul format de ecuaţiile 8.4-19c θ= unde: Mt ⋅ [b1 ⋅ s 2 ⋅ s 3 + b 2 ⋅ s1 ⋅ s 3 + b 3 ⋅ s1 ⋅ s 2 ] 4 ⋅ G ⋅ f (S) 8.REZISTENŢA MATERIALELOR - Condiţia de echilibru a tensiunilor tangenţiale în nodul de întâlnire a celor trei pereţi. rezultă: τ1 = τ2 = τ3 = Mt ⋅ [S1 ⋅ (b 2 ⋅ s3 + b3 ⋅ s 2 ) + S2 ⋅ b 2 ⋅ s3 ] 2 ⋅ f (S) Mt ⋅ [S1 ⋅ b1 ⋅ s 3 + S2 ⋅ (b1 ⋅ s 3 + b 3 ⋅ s1 )] 2 ⋅ f (S) Mt ⋅ [S1 ⋅ b1 ⋅ s 2 − S2 ⋅ b 2 ⋅ s1 ] 2 ⋅ f (S) 8. τ3 şi unghiul de răsucire specific θ.4-19b 8.4-19e 207 .4-15a.

devine: U = ∫ l M2 t ⋅ dx 2 ⋅ G ⋅ Ip 8. însă particularizată pentru torsiune: τ2 1 1 M2 ⋅ dV = ⋅ ∫ 2t ⋅ r 2 ⋅ dA ⋅ dx = ⋅ r 2 ⋅ dA ⋅ ∫ M 2 U=∫ t ⋅ dx 2 ∫ ⋅ ⋅ 2 ⋅ G ⋅ I 2 G I 2 G p p A V V l Dar.8.5 ENERGIA DE DEFORMAŢIE LA TORSIUNE Pentru stabilirea relaţiei energiei de deformaţie la torsiune. dy şi grosime unitară. 208 . Starea de tensiune la care tensorul tensiune are numai componente paralele cu două din axe (sunt într-un plan).5-1 Pentru o bară de secţiune circulară constantă şi lungime l. A ∫r 2 ⋅ dA = I p şi expresia energiei de deformaţie. respectiv y: τyx şi τxy (Fig. pe feţele căruia acţionează tensiunile normale σx.REZISTENŢA MATERIALELOR - 8.5-2 8. constituie o stare plană de tensiune.6-1b._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .8. energia de deformaţie are expresia: U= M2 t ⋅l 2 ⋅ G ⋅ Ip 8. solicitată la torsiune. STAREA DE FORFECARE PURĂ Fie un element de volum de laturi dx.6 DUALITATEA TENSIUNILOR TANGENŢIALE. O stare plană de tensiune se poate reprezenta ca în Fig. σy precum şi tensiunile tangenţiale paralele cu axele x. se porneşte de la relaţia energiei de deformaţie stabilită la solicitarea axială.6-1a).

ca o sumă de momente faţă de punctul O1. se caută relaţii pentru tensiunile de pe o faţă înclinată cu unghiul α faţă de axa Oy. conform principiului dualităţii tensiunilor tangenţiale (Fig. Fie acum un element de volum la care pe feţele sale acţionează numai tensiuni tangenţiale.6-2b.8. Acesta îşi modifică unghiurile dar nu şi lungimile laturilor. atunci pe un plan perpendicular pe el. Se spune că un astfel de element de volum se află în stare de forfecare pură._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . există aceeaşi tensiune tangenţială.6-1.8.6-1 τ xy = τ yx dx σy 1 O x σx τxy σy y τyx dx y σy dy σx τxy O τyx σx dy τyx τxy 8.6-2 z τxy σx τyx σy x O1 a) Fig. toate egale. Aceste tensiuni se determină din condiţia de echilibru a elementului de volum reprezentat în Fig. 209 .REZISTENŢA MATERIALELOR - Punând condiţia de echilibru. În cele ce urmează.6-2a).6-1 b) Relaţia 8.8. ambele fiind simetric orientate faţă de muchia comună a planelor şi perpendiculare pe ea. exprimă principiul dualităţii tensiunilor tangenţiale care se exprimă astfel: dacă pe un plan din interiorul unui corp există o tensiune tangenţială. se obţine ecuaţia: 2 ⋅ τ xy ⋅ dy ⋅ 1 ⋅ de unde rezultă: dx dy − 2 ⋅ τ yx ⋅ dx ⋅ 1 ⋅ =0 2 2 8.

6-2 b) Condiţiile de echilibru.b se obţine expresia tensiunilor pe faţa înclinată în cazul stării plane de forfecare: σ = τ xy ⋅ sin 2α τ = − τ xy ⋅ cos 2α Se poate observa că pentru α = 450. se obţine: σ α =1350 = − τ xy şi τ α =1350 = 0 8. se obţine: 8.6-3a.6-3b Deoarece τxy = τyx .8. din relaţiile 8.b.6-6 Starea de forfecare pură se întâlneşte la un tub subţire (grosimea peretelui δ şi raza medie R) solicitat la torsiune. pe o secţiune perpendiculară pe aceasta când α = 1350.6-4b σ α = 450 = τ xy şi τ α = 450 = 0 8. 210 . se scriu ca sumă de forţe pe direcţia tensiunilor σ şi τ care acţionează pe faţa de arie A: σ ⋅ A − τ xy ⋅ A cos α ⋅ sin α − τ yx ⋅ A sin α ⋅ cos α = 0 τ ⋅ A + τ xy ⋅ A cos α ⋅ cos α − τ yx ⋅ A sin α ⋅ sin α = 0 8. din relaţiile 8.6-3a 8.6-5 De asemenea.REZISTENŢA MATERIALELOR - z τxy τyx 1 O x τxy dy τyx dx y τxy Acosα y O α τyx Asinα x τ σ A a) Fig.6-4a 8.6-4a._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .

7-1a. ceea ce conduce la următoarea relaţie: M t = τ ⋅ δ ⋅ 2 πR ⋅ R de unde se obţine tensiunea tangenţială din peretele tubului subţire: 8. F F α d α T=F Mt = F· R b) F R a) Fig. la supape. tensiunea poate fi considerată uniform distribuită.8.7-1 211 . n – numărul de spire.7 CALCULUL ARCURILOR ELICOIDALE CU PAS MIC Arcurile elicoidale cu pas mic sunt elemente des întâlnite în practică: la vagoanele de cale ferată. Ele sunt supuse acţiunii unor forţe exterioare care întind sau comprimă arcul. la care: F – sarcina aplicată arcului. R – raza de înfăşurare. la unele mecanisme etc. Fie arcul elicoidal cu pas mic din Fig.6-7 τ= Mt 2 ⋅ π ⋅ R2 ⋅ δ 8.REZISTENŢA MATERIALELOR - În acest caz.6-8 8.8. d – diametrul sârmei arcului._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .

Distribuţia tensiunilor tangenţiale în punctele reprezentative ale secţiunii.max = τ f = T F 4⋅F = = A π ⋅ d2 π ⋅ d2 4 8. moment încovoietor şi moment de torsiune. produse de cele două eforturi sunt prezentate în Fig.REZISTENŢA MATERIALELOR - Dacă unghiul de înclinare al spirei α este mare. τt B τt C E τt R τf T D Fig. Tensiunea tangenţială maximă produsă de efortul tăietor este cea din punctele C şi E (în punctele B şi D. tăietor.max = τ t = Mt F ⋅ R 16 ⋅ F ⋅ R = = Wp π ⋅ d 3 π ⋅ d3 16 8.8._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .7-2). în secţiunea transversală a spirei iau naştere eforturile: axial.7-2 τf τt Mt Tensiunea maximă se produce în puntul E situat la interiorul spirei. La arcul cu unghiul α mic. la arcurile elicoidale cu pas mic.7-2.7-1b): efortul tăietor T = F momentul de torsiune Mt = F R. tensiunea tangenţială maximă este: 212 . Deci.7-1 Tensiunea tangenţială maximă produsă de momentul de torsiune se produce în toate punctele situate pe conturul secţiunii şi are valoarea: τ t . efortul axial şi momentul încovoietor sunt foarte mici şi se pot neglija. tensiunea tangenţială produsă de efortul tăietor este nulă) şi are valoarea: τ f . sunt Fig. singurele eforturi care apar în secţiunea spirei arcului. acolo unde tensiunile produse de cele două eforturi sunt maxime şi de acelaşi sens.8.7-2 În punctul cel mai solicitat (punctul E din Fig.8.8.

se neglijează tensiunea tangenţială produsă de efortul tăietor. Valoarea coeficientului k este cu atât mai mare cu cât raportul R/r (r – raza sârmei.7-3 De cele mai multe ori. în relaţia 8.14 Săgeata arcului f. deformaţiile longitudinale etc.18 9 1. se determină din egalitatea lucrului mecanic al forţei F cu energia de deformaţie a arcului. adică lungirea sau scurtarea lui pe direcţia forţei de solicitare.25 Tabelul 8.7-6 Valorile coeficientului k sunt prezentate în Tabelul 8._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . la astfel de elemente.).7-4 de unde rezultă diametru sârmei pentru realizarea arcului: d=3 16 ⋅ F ⋅ R π ⋅ τa 8. la calculul arcurilor.40 5 1.58 4 1. R/r k 3 1. Lucrul mecanic al forţei F de solicitare.7-5 În practică.31 6 1.REZISTENŢA MATERIALELOR - τ max = τ f + τ t = 4 ⋅ F 16 ⋅ F ⋅ R 4⋅F = + π ⋅ d2 π ⋅ d3 π ⋅ d2 ⎛ 4⋅R ⎞ ⋅ ⎜1 + ⎟ d ⎠ ⎝ 8. r = d/2) este mai mic.7-4 corectată are forma: τmax = k ⋅ Mt 16 ⋅ F ⋅ R = k⋅ Wp π ⋅ d3 8.7-1 7 8 1.7-1. calculul făcându-se numai din condiţia de rezistenţă la torsiune: τmax = M t 16 ⋅ F ⋅ R = = τa Wp π ⋅ d3 8.21 1.7-4 se introduce un coeficient de corecţie k. este: L= 1 ⋅F⋅f 2 8. prin care se ţine seama atât de influenţa forfecării cât şi de o serie de alţi factori neluaţi în considerare (încovoierea. adică cu cât arcul este mai rigid din punct de vedere geometric.7-7 213 .16 10 1. Relaţia 8.

7-10 În practică. uneori se calculează variaţia săgeţii Δf datorată unei variaţii a forţei ΔF: 64 ⋅ ΔF ⋅ R 3 ⋅ n Δf = G ⋅ d4 8. este: M2 F2 R 2 ⋅ 2πRn 32 ⋅ F2 R 3 ⋅ n t ⋅l = U= = πd 4 2GI p G ⋅ d4 2G 32 8.REZISTENŢA MATERIALELOR - iar energia de deformaţie a arcului. că între săgeată şi forţa care solicită arcul.7-8.7-8 Egalând relaţiile 8.7-7 şi 8.7-11 Se poate constata din relaţia 8.7-10. 214 . se obţine: 1 32 ⋅ F2 ⋅ R 3 ⋅ n ⋅F⋅f = 2 g ⋅ d4 de unde rezultă relaţia pentru săgeata arcului: 8.7-9 64 ⋅ F ⋅ R 3 ⋅ n f = G ⋅ d4 8._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . există o relaţie liniară.

θa = 0. Se cunosc: diametrul arborelui d = 100 mm.8. Varianta I: Se calculează momentele de torsiune în funcţie de puterea transmisă: Mt = 9.91 KNm b) c) Fig. 1 d 2 P1 3 P2 a) P Mt1 Mt2 Mt 3. iar diagramele lor în Fig.1-1a.438 KNm n 500 Mt1 = 9._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .55 ⋅ P2 100 = 9.55⋅ P 180 = 9.55 ⋅ = 1.8.8.3 0/m. τa = 80 MPa.8.55⋅ = 1.1-1 Problema poate fi rezolvată în două variante.8.1-1c.55⋅ P1 80 = 9. P2 = 100 KW.528 KNm n 500 M t 2 = 9.438 KNm Mt 1.55⋅ = 3.8. la două maşini consumatoare de puteri: P1 = 80 KW. Să se verifice arborele din Fig.8 APLICAŢII LA SOLICITAREA DE TORSIUNE Aplicaţia nr.1-1b.8. Din diagramele de eforturi.1. ştiind că transmite prin roata 1 o putere P = 180 KW sub o turaţie n = 500 rot/min.8.REZISTENŢA MATERIALELOR - 8. G = 8.91 KNm n 500 Cele trei momente de torsiune sunt reprezentate în Fig. rezultă că secţiunea 215 .5⋅104 MPa.

cel corespunzător puterii P. semnificativ mai puţin decât în varianta prezentată.12 ⋅ 10 − 6 rad / mm = 4. s-ar transmite cel mult puterea P3 = 100 KW.12 ⋅10−6 rad / mm 4 4 4 4 π⋅d G ⋅ Ip G ⋅ π⋅d 8. Verificarea condiţiei de rezistenţă se face cu relaţia: τ max = M t . La astfel de transmisii. Mai departe calculul este cel prezentat la Varianta I. dacă se observă că prin porţiunea dintre roata 1 şi 2 se transmite cea mai mare putere (puterea P = 180 KW) şi ca urmare aici şi momentul de torsiune este cel mai mare. O descărcare a arborelui are loc dacă roata 1 de acţionare este aşezată între cele două roţi cu puteri consumatoare. max Wp = Mt 16 ⋅ 3. max θ max = 4.12 ⋅ 10 − 6 ⋅ 180 ⋅ 103 0 / m = 0. Observaţie: La acest arbore roţile prin care se primeşte şi se transmit mai departe puterile.5 ⋅10 ⋅ π ⋅100 G⋅ 32 Mt . este foarte importantă aşezarea roţii motoare. unde momentul de torsiune are valoare maximă.438 ⋅ 10 6 = = 17. deoarece la această aşezare porţiunea dintre roata 1 şi 2 este foarte solicitată. într-o porţiune dintre două roţi. Varianta a II-a: În această variantă nu este nevoie de trasarea diagramelor de momente.438⋅106 θmax = = = = = 4._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .REZISTENŢA MATERIALELOR - periculoasă se află între roate 1 şi roata 2. nu sunt aşezate economic.51 MPa < τa π ⋅ d3 π ⋅ 100 3 16 Verificarea condiţiei de rigiditate se face cu relaţia: Mt 32 ⋅ Mt 32 ⋅ 3.236 0 / m < θa π Ambele condiţii sunt verificate pentru acest arbore. 216 . În acest caz.

8.775 KNm n 400 P4 250 = 7.51 KNm n 400 M t .2-1a).39 Fig. P2 = 300 CP.8. Un arbore de transmisie din oţel. se cere diametrul arborelui şi răsucirea relativă între roţile 3 şi 4.39 KNm n 400 Secţiunea periculoasă este situată între roata 2 şi 3.2. deoarece pe aici se transmite cea mai mare putere. Acest lucru se putea observa de la început.2-1c.02 ⋅ = 3._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . sunt prezentate în Fig.8. 1 2 3 4 a) P1 P2 Mt2 Mt3 Mt4 P3 P4 Mt1 b) 8.8. G = 8.8.2-1b. 217 . 4 − 3 = 7.1− 2 = 7. Distanţa dintre roţi este aceeaşi.8.1⋅104 MPa. primeşte prin roate 3 o putere P3 = 750 CP şi acţionează sub o turaţie n = 400 rot/min prin roţile 1.02 ⋅ = 4. 2 − 3 = 7.02 ⋅ = 8.02 ⋅ P1 200 = 7. 2 şi 4.REZISTENŢA MATERIALELOR - Aplicaţia nr.2-1 c) Momentele de torsiune care se produc pe cele 4 roţi.8.775 3.51 Mt [KNm] 4. iar diagramele pe fiecare porţiune a arborelui în Fig.25 0/m. θa = 0. l = 1 m. rezultate din următoarele calcule: M t .02 ⋅ M t .02 ⋅ P1 + P2 500 = 7. Cunoscând τa = 38 MPa. P4 = 250 CP (Fig. trei maşini care consumă puterile P1 = 200 CP.8.

_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . se obţine: I p . nec π ⋅ d4 2 = = = G ⋅ θa G ⋅ θa 32 M t . max M t .775 ⋅ 106 ≅ 125 mm π 4 −3 ⋅ 10 π ⋅ 8.1⋅104 ⋅ 32 218 . 2 − 3 π ⋅ τa =3 16 ⋅ 8.1290 4 π ⋅125 8. nec = ⇒ M t .3−4 ⋅ l3−4 G ⋅ Ip = 4. d 2) = d 2 = 125 mm. se face cu relaţia: Wp . Răsucirea relativă între roţile 3 şi 4. max τa d1 = 3 = M t .1⋅ 10 ⋅ 0.2−3 32 ⋅ Mt .2 −3 τa = 3 π ⋅ d1 16 16 ⋅ M t .26 ⋅10−3 rad = 0.775 ⋅ 106 ≅ 110 mm π ⋅ 38 Din condiţia de rigiditate.2−3 d2 = 4 = π ⋅ G ⋅ θa 32 ⋅ 8. se calculează cu relaţia: Δϕ3−4 = Mt .REZISTENŢA MATERIALELOR - Dimensionarea din condiţia de rezistenţă.39 ⋅106 ⋅103 = 2.25 ⋅ 180 ⇒ 4 Dimensiunea finală pentru diametrul arborelui se ia aceea care să satisfacă ambele condiţii: d = max (d 1 .

modulul de rezistenţă polar este de 8 ori mai mic. M0 M0 2d 3 1 2M0 Mt M0 2 1= 0. 2 −3 π ⋅ 100 8.38 ⋅ 10 − 4 rad 4 G ⋅ I p .REZISTENŢA MATERIALELOR - Aplicaţia nr.3-1 Diagrama momentului de torsiune este prezentată în Fig.8. O bară cu secţiune variabilă.8. este: ϕ 2 = Δϕ 2−3 M 2−3 ⋅ l 2 ⋅ 0.cap = τ a ⋅ Wp .5 ⋅ 10 4 ⋅ 32 219 . Se cere să se determine valoarea capabilă a cuplului M0 dacă τa = 50 MPa şi apoi deformaţia totală a secţiunii 2. Secţiunea periculoasă este pe intervalul 1-2.8. unde cu toate că momentul de torsiune este jumătate din cel de pe intervalul 2-3.3-1b.8.3-1. este solicitat de cuplurile M0.8.124 ⋅ 10 6 ⋅ 800 = = = 2.3. Efortul capabil se determină cu relaţia: M t .5⋅104 MPa.8 m d 1 a) b) Fig. Se cunosc: d = 50 mm. G = 8.8 Nmm ≅ 0.8. cu forma şi dimensiunile din Fig.min = M 0 ⇒ M 0 = τ a ⋅ Wp ._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .124 KNm 16 Unghiul de răsucire al secţiunii 2.1− 2 π ⋅ 50 3 = 50 ⋅ = 124339.

4-1a. l = 0. Relaţia suplimentară care se poate scrie este (de fapt sunt două astfel de relaţii): ϕA = 0 sau ϕB = 0 Se va explicita numai prima condiţie: 220 . care apoi se explicitează şi se ataşează ecuaţiei de echilibru deja scrise.8.8.4. se cere: a) tensiunea maximă b) răsucirea relativă între secţiunile 1 şi 2.8.25M0 Mt 0.4-1 Există două necunoscute şi s-a putut scrie o singură relaţie.8.8.REZISTENŢA MATERIALELOR - Aplicaţia nr. Rezultă că acest sistem.4-1a se pune condiţia de echilibru (singura care se poate pune): ∑M =0 ⇒ ⇒ M A − M 0 − 2M 0 + M B = 0 M A + M B = 3M 0 8. În acest scop.75M0 Fig. pentru sistemul din Fig. Pentru bara de secţiune circulară din Fig.8._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . Se cunosc: M0 = 4 KNm.8. trebuie determinate mai întâi reacţiunile (sau măcar una dintre ele). G = 8 ⋅104 MPa. MA M0 d A l 1 2l 2 2M0 MB a) B l 1.4-1 Pentru obţinerea diagramei momentului de torsiune. este un sistem static nedeterminat la torsiune.25M0 b) 1. cu diametrul d = 80 mm.5 m. Ca şi pentru celelalte solicitări şi aici se caută o relaţie de deformaţie.

8. interval pe care momentul de torsiune are valoare maximă. se obţine: 4M A = 5M 0 ⇒ MA = 5 M 0 = 1. rezultă că secţiunea periculoasă a barei este pe interval 2-B. este: Δϕ1− 2 = M t .8. 75 M 0 16 ⋅ 1.8. a) Tensiunea tangenţială maximă se calculează cu relaţia: τ max = M t .REZISTENŢA MATERIALELOR - ϕ A = Δϕ A − B = M A ⋅ l (M A − M 0 ) ⋅ 2l (M A − M 0 − 2M 0 ) ⋅ l + + =0 GI p GI p GI p sau M A + 2 M A − 2 M 0 + M A − 3M 0 = 0 iar după reducerile necesare. 63 MPa π ⋅ d3 π ⋅ 80 3 16 b) Răsucirea relativă între secţiunile 1şi 2.43 0 π 221 .4-1 se obţine reacţiunea din reazemul B: M B = 3 M 0 − M A = 3 M 0 − 1. este prezentată în Fig.1− 2 ⋅ 2l G ⋅Ip = 0.49 ⋅10 − 2 rad 4 4 8 ⋅10 ⋅ π ⋅ 80 Δϕ 1− 2 = 2.4-2 Având determinată reacţiunea din reazemul A.49 ⋅10 − 2 rad = 2. Din analiza diagramei momentului de torsiune şi a variaţiei secţiunii transversale în lungul barei. max Wp = 1.25 ⋅ 4 ⋅10 6 ⋅ 2 ⋅ 500 = 2. 25 ⋅ M 0 = 1. din relaţia 8. bara fiind cu secţiune constantă.4-1b.49 ⋅10 − 2 ⋅ 180 = 1. 75 ⋅ 4 ⋅ 10 6 = = 69 ._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .8.25M 0 ⋅ 2l G⋅ π⋅d4 32 = 32 ⋅ 0.25 M 0 4 8.75 ⋅ M 0 Diagrama momentului de torsiune pentru această bară.

8.REZISTENŢA MATERIALELOR - Aplicaţia nr.5-1. dacă τa = 80 MPa.8.8. să se calculeze momentul de torsiune capabil.5-1 Condiţia de rezistenţă este τ max = de unde rezultă: M 1t = τa 2 ⋅ S u ⋅ t min M 1 t .5.cap = θa ⋅ G ⋅ I t unde: It = h 2 b 2 t1t 2 145 2 ⋅ 90 2 ⋅ 10 ⋅ 5 = = 5.44 ⋅ 10 6 Nmm = 10.cap = 2 ⋅ S u ⋅ t min ⋅ τ a = 2 ⋅ b ⋅ h ⋅ t min ⋅ τ a = = 2 ⋅ 90 ⋅ 145 ⋅ 5 ⋅ 80 = 10. B b t1 H h t2 B = 100 mm H = 150 mm t1 = 10 mm t2 = 5 mm Fig.8._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .25 0/m şi G = 8⋅104 MPa.24 ⋅ 10 6 mm 4 2 2 2 2 Ht 2 + Bt 1 − t 1 − t 2 150 ⋅ 5 + 100 ⋅ 10 − 10 − 5 222 . θa = 0. Pentru o bară de secţiune constantă tip cheson din Fig.44 KNm Condiţia de rigiditate este M 2t .

83 ⋅ 106 Nmm = 1 .cap = min (M1t. care poate ajunge la limita de curgere.REZISTENŢA MATERIALELOR - Cu valoarea obţinută pentru momentul de inerţie la torsiune.24 ⋅ 106 = 1 . modulul de rezistenţă la torsiune. se produce o puternică concentrare a tensiunii tangenţiale.8.cap.6-1 b) Pentru secţiunea din Fig.25 ⋅ π ⋅ 10−3 ⋅ 8 ⋅ 104 ⋅ 5. se cere să se studieze cum se modifică rezistenţa şi rigiditatea barei la torsiune.cap = 1.8.8.8. coeficientul de concentrare al tensiunii tangenţiale se poate calcula cu relaţia: α τ = 1. t a a a) Fig.cap = 0.6.8.8.8. Observaţie: La colţurile interioare ale secţiunii. rezultă momentul de torsiune: M2t . Pentru o bară de secţiune pătrată tip cheson cu dimensiunea a = 4t (Fig.61b.83 kNm. este: 223 .6-1a.cap) = M2t. M2t.6-1a). În cazul unor racordări ale colţurilor interioare cu raza r.8.83 kNm 180 Momentul de torsiune capabil pentru bară. este: Mt._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . prin tăierea acesteia ca în Fig.74 ⋅ 3 t max r Aplicaţia nr.

rigiditatea la torsiune s-a micşorat de 12 ori._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .8. 2 224 . prezintă o rezistenţă şi rigiditate la torsiune mult mai mari decât cele cu contur deschis. rezultă: Wt1 G ⋅ a3 ⋅ t 3 a 2 3 (4 t ) = = ⋅ 2 = ⋅ 2 = 12 4 Wt 4 t 4 t 3 G ⋅ ⋅a ⋅t 3 Pentru secţiunea tăiată. este 4 ⋅ a4 4 ⋅ S2 4 ⋅ a2 u G ⋅ I t1 = G ⋅ = G⋅ = G⋅ = G ⋅ a3 ⋅ t ds 1 1 ⋅ ∫ ds ⋅ 4a ∫t t t ( ) 2 iar pentru secţiunea tăiată: G ⋅ I t2 = G ⋅ 1 1 4 3 3 3 3 h i b3 ⋅a ⋅ t3 ∑ i = G ⋅ ⋅ (at + at + at + at ) = G ⋅ 3 3 3 Făcând raportul rigidităţilor.6-1b 1 1 hi b3 ⋅ a ⋅ t3 + a ⋅ t3 + a ⋅ t3 + a ⋅ t3 ∑ i It 4 16 Wt 2 = =3 =3 = ⋅ a ⋅ t 2 = ⋅ t3 t max t max t 3 3 ( ) Făcând raportul modulelor de rezistenţă pentru cele două variante. Rigiditatea la torsiune pentru secţiunea netăiată. capacitatea ei de rezistenţă la torsiune se micşorează de 6 ori. Din acest exemplu.REZISTENŢA MATERIALELOR - W t1 = 2 ⋅ t ⋅ S u = 2 ⋅ t ⋅ (a ) = 2 t ⋅ (4 t ) = 32 t 3 2 2 iar pentru secţiunea din Fig. se obţine: Wt1 32 ⋅ t 3 = =6 Wt 2 16 3 ⋅t 3 Rezultă că prin tăierea secţiunii barei care devine profil deschis.8. reiese că profilele cu contur închis.

13 MPa 2 ⋅ f (S) 10 τ2 = Mt Mt ⋅ [S1 t 1s 3 + S 2 ⋅ (t 1s 3 + t 3 s1 )] = 3.b. unde: t1 = t2 = t3 = 10 mm.7-1.REZISTENŢA MATERIALELOR - Aplicaţia nr. Mt = 15 KNm.7.8.8.142 ⋅ 6 = 47.142 ⋅ 6 = 47.7. Să se calculeze tensiunile tangenţiale şi răsucirea specifică pentru secţiunea dublu conexă din Fig.4-19e): 2 9 f (S) = S1 t 1 t 3s 2 + S 2 mm 7 2 t 2 t 3 s 1 + (S1 + S 2 ) t 1 t 2 s 3 = 4392 ⋅ 10 2 unde: S1 = S2 = 120 ⋅ 50 = 6⋅103 mm2 s1 = s2 = 50 +120 +50 = 220 mm s3 = 120 mm Tensiunile tangenţiale din laturile secţiunii se determină cu relaţiile 8.c: τ1 = Mt Mt = [S1 (t 2 s 3 + t 3 s 2 ) + S 2 t 2 s 3 ] = 3.7-1 50 La început se calculează funcţia (relaţia 8. G = 8⋅104 MPa. τ1 τ2 t1 120 t3 s3 S1 s1 τ3 S2 t2 s2 50 Fig.419a.8.13 MPa 2 ⋅ f (S) 10 225 ._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .

4-19d: θ= Mt = [t1s 2s3 + t 2s1s3 + t 3s1s 2 ] = 21._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . Răsucirea specifică se calculează cu relaţia 8.23 0 / m 4G ⋅ f (S) 226 .REZISTENŢA MATERIALELOR - τ3 = Mt Mt ⋅ [S1t1s 2 − S2 t 2s1 ] = ⋅ [0] = 0 2 ⋅ f (S) 2 ⋅ f (S) Se constată că porţiunea centrală este nesolicitată.6 ⋅ 10− 3 rad / m = 1.

1 TENSORUL TENSIUNE Fie un punct de coordonate x._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . y. Dacă asupra punctului acţionează tensiuni.9. Forţa aplicată asupra acestui punct. Noţiunile care se vor prezenta.1-1c): ⎧σx ⎪ Tσ = ⎨τyx ⎪ ⎩τzx τxy σy τzy τxz ⎫ ⎪ τyz ⎬ ⎪ σz ⎭ 9. 9. Pe fiecare suprafaţă a paralelipipedului tensiunea poate avea orice orientare şi poate fi descompusă pe o direcţie normală dând componenta σ şi pe direcţii paralele cu axele.. Starea de tensiune în jurul punctului se cunoaşte când sunt cunoscute tensiunile pe fiecare din cele trei plane. zOx şi alte trei paralele cu acestea.1-1 În baza dualităţii tensiunilor tangenţiale. sunt necesare studierii teoriilor de rezistenţă.REZISTENŢA MATERIALELOR - 9. dând componentele τ. Astfel. insistându-se mai mult pe starea de tensiune şi deformaţie din vecinătatea unui punct. există de fapt numai şase componente distincte. starea de tensiune este cunoscută numai dacă se cunosc pe lângă componentele tensiunii pe cele trei direcţii şi orientarea suprafeţei pe care acestea se produc. rezultă câteva cazuri particulare: 227 . care să formeze un paralelipiped de dimensiuni infinit mici (care la limită se poate reduce la un punct). Din această stare. care vor fi tratate în alte capitole. yOz. Prin punct se pot duce trei plane ortogonale xOy. NOŢIUNI DE TEORIA ELASTICITĂŢII. a tuburilor cu pereţi groşi etc. este cunoscută dacă se cunosc componentele acesteia pe cele trei direcţii. pe cele şase feţe ale paralelipipedului există nouă componente ale tensorului tensiune (Fig. STAREA DE TENSIUNE ŞI DEFORMAŢIE În acest capitol se vor prezenta unele aspecte ale Teoriei Elasticităţii. a plăcilor plane. z din interiorul unui corp prin care trec trei axe ortogonale xyz.

2 STAREA PLANĂ DE TENSIUNE Starea plană de tensiune se întâlneşte la plăcile subţiri solicitate prin forţe în planul ei.2. z z σy z σy x σx σz O τyz σy y τxz x σx O σx x O σx τxy y σy y a) b) Fig.9. la tuburile cu pereţi groşi de lungime infinită.9. 9. la vasele cilindrice cu pereţi subţiri etc. când există o singură componentă (de exemplu σx.9.1-1b.2.1-1 228 . Pentru această stare. când toate componentele tensorului sunt paralele numai cu două dintre axele de coordonate (Fig.1-1a) starea plană de tensiune. Fig. proiectat în planul xOy. tensorul tensiune are numai componente paralele cu axele Ox şi Oy: ⎧ ⎪σ x Tσ = ⎨ ⎪ ⎩τ yx τ xy ⎫ ⎪ ⎬ σy ⎪ ⎭ 9.1-1b) starea spaţială de tensiune (Fig.2.9.1-1 c) 9.1 Tensiuni pe secţiuni înclinate.9.1-1 este reprezentată starea de tensiune plană pentru elementul paralelipipedic de grosime unitară din Fig.9._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . Direcţii principale şi tensiuni principale În Fig.1-1c).REZISTENŢA MATERIALELOR - starea liniară de tensiune.

_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .9.2.2.REZISTENŢA MATERIALELOR - Dacă aceste tensiuni provin dintr-o solicitare de încovoiere simplă.1-1 τyx x σx Se caută acum relaţii pentru tensiunile de pe o suprafaţă rotită cu un unghi α faţă de axa Oy (Fig. σy = 0 9. 229 .9.1-2).1-2 σy O σx τxy τxy τyx y σy Fig.2. τ xy = τ yx = T ⋅ Sz Iz ⋅ b .1-2 Pentru starea din Fig.9. ele se calculează cu relaţiile cunoscute: σx = M iz ⋅y Iz .1-2 se cunosc tensiunile σx. τyx O τxy σx α A⋅cosα C y σy A⋅sinα D A τα σα x Fig. σy.2. τxy = τyx şi se caută tensiunile σα şi τα pe faţa înclinată CD de arie A.2.9.

REZISTENŢA MATERIALELOR - Se pun condiţiile de echilibru pentru elementul din Fig.2.2.1-5b Relaţiile 9.2.1-5a) în raport cu unghiul 2α: σx − σy dσ α =− ⋅ sin 2α + τ xy ⋅ cos 2α = 0 = − τ α d (2α ) 2 9.2. Pentru determinarea direcţiilor principale şi a tensiunilor normale principale. normală şi tangenţială.1-5a τα = σx − σy 2 ⋅ sin 2α − τ xy ⋅ cos 2α 9.2._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .1-3a ταA − σxAsinα ⋅ cosα + σyAsinα ⋅ cosα + τxyA cos2 α − τxyAsin2 α = 0 9. 230 . Există două direcţii.1-4 Dacă se ţine seama că: cos 2 α = 1 + cos 2α 1 − cos 2α . tensiunea tangenţială este nulă. sin 2 α = .1-4. 2 ⋅ sin α ⋅ cos α = sin 2α 2 2 relaţiile 9.1-2.2.1-3b de unde se obţin relaţiile: σ α = σ x cos 2 α + σ y sin 2 α + 2 ⋅ τ xy ⋅ sin α ⋅ cos α τα = (σ x − σ y ) ⋅ sin α ⋅ cos α + τ xy ⋅ sin 2 α − cos 2 α ( ) 9.2.2.2.1-6 arată că derivata calculată este tocmai -τα. se anulează derivata de ordinul întâi al tensiunii σα (relaţia 9. pentru care tensiunea normală are valori extreme.1-6 Relaţia 9. ceea ce înseamnă că pe direcţiile principale ale tensiunii normale. numite tensiuni normale principale.2.b permit calculul tensiunilor.9. numite direcţii principale.2.1-5a. capătă forma: σα = σx + σy 2 + σx − σy 2 ⋅ cos 2α + τ xy ⋅ sin 2α 9. ca o sumă de forţe pe direcţia tensiunilor σα şi τα: σ α A − σ x A cos 2 α − σ y A sin 2 α − 2τ xy A sin α ⋅ cos α = 0 9. pe o suprafaţă de orice direcţie α.

se obţin expresiile pentru tensiunile normale principale: σ 1.1-9 Când se ia semnul + se obţine valoarea maximă pentru tensiune.1-5a.2. Ca şi tensiunea normală şi tensiunea tangenţială are valori extreme. 2 = σx + σy 2 ± 1 ⋅ 2 (σ x − σy ) + 4 ⋅ τ2 xy 2 9.REZISTENŢA MATERIALELOR - Din relaţia 9.1-8 Se poate demonstra uşor că cele două direcţii principale sunt perpendiculare. rezultă: tg 2α = 2 ⋅ τ xy σx − σy 9. cos2α = ± (σ x − σy ) + 4 ⋅ τ2 xy 2 σx − σy şi înlocuind în relaţia 9.1-11 231 .2.1-10. În vederea determinării direcţiilor principale şi a tensiunilor tangenţiale principale.1-5b): σx − σy dτα = ⋅ cos 2 α + τ xy ⋅ sin 2 α = 0 d (2 α ) 2 9. Deci şi pentru tensiunea tangenţială există direcţii principale.2. Ţinând seama de relaţiile dintre sin2α._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .2. iar când se ia semnul − se obţine valoarea minimă. cos2α şi tg2α (vezi momentele de inerţie principale): sin2α = ± (σ x − σy ) + 4 ⋅ τ2 xy 2 2 ⋅ τxy .2. se anulează derivata de ordinul întâi în raport cu unghiul 2α al tensiunii tangenţiale (relaţia 9.1-7 de unde poziţia uneia dintre direcţiile principale este dată de relaţia: α1 = 2 ⋅ τ xy 1 arctg 2 σx − σy 9.2.2. se obţine: tg 2α' = − σx − σy 2 ⋅ τ xy =− 1 tg 2α 9.2.1-10 Din relaţia 9.2.1-6.

2.2.2-1a. principiul dualităţii tensiunilor tangenţiale.2.2. iar tensiunile σx şi σy sunt tensiuni principale._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .1-13 Se constată că cele două tensiuni tangenţiale principale sunt egale şi de semn contrar. ceea ce înseamnă că direcţiile principale ale tensiunii normale şi ale tensiunii tangenţiale fac între ele un unghi de 450.1-11 se observă că direcţiile 2α şi 2α’ sunt perpendiculare. Rezultă atunci că.1 s-a stabilit că pe direcţiile principale ale tensiunii normale.2.2.2.2 Cercul lui Mohr pentru starea plană de tensiune La paragraful 9. Pentru reprezentarea din Fig.1-5b. rezultă că direcţiile axelor sunt direcţii principale. se obţine expresia tensiunilor tangenţiale principale: τ1 = τ2 = ± σ1 − σ 2 2 9. tensiunile tangenţiale sunt maxime la un unghi de 450 faţă de direcţia principală a tensiunii normale.9.9. tensiunile tangenţiale sunt nule.1-12 Din relaţia 9. Înlocuind relaţia 9. σy=σ2 O O D σ2 D α C τ σ σx=σ1 C α σx=σ1 σ2 a) Fig. confirmând şi pentru acest caz.1-12 în relaţia 9.2-1 b) 232 .2.REZISTENŢA MATERIALELOR - de unde pentru una din direcţiile principale ale tensiunii tangenţiale se obţine expresia: α' = ⎛ σx − σy ⎞ 1 ⎟ ⋅ arctg⎜ − ⎜ ⎟ 2 ⎝ 2 ⋅ τ xy ⎠ 9.2. 9.

2.1-5a.2. tensiunile pe o secţiune înclinată cu unghiul α faţă de axa Oy se determină ducând raza DB care face unghiul 2α cu axa Oσ şi măsurând coordonatele punctului B OC = σ = σx .9.b.σ2)/2. CB = τ = τxy 233 .2-1b) rezultate din relaţiile 9. se poate scrie: σ + σ2 ⎞ ⎛ ⎛ σ − σ2 ⎞ 2 ⎜σ − 1 ⎟ +τ =⎜ 1 ⎟ 2 ⎠ ⎝ ⎝ 2 ⎠ 2 2 9.2. sunt: σ= σ1 + σ 2 σ1 − σ 2 + ⋅ cos 2α 2 2 σ − σ2 τ= 1 ⋅ sin 2α 2 9. cercul lui Mohr pentru starea plană de tensiune.2.2.2-1 Eliminând unghiul 2α între cele două relaţii.2. τ E B O σ2 σy A1 C1 D 2α C B1 A τxy τmax σ (σ1+σ2)/2 σx σ1 Fig._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . expresiile tensiunilor de pe faţa înclinată cu unghiul α (Fig.REZISTENŢA MATERIALELOR - Pentru acest caz. Acest cerc are centrul pe axa Oσ situat la distanţa OD=(σ1+σ2)/2 şi raza R = (σ1 .2.2-2. Cercul lui Mohr pentru starea plană de tensiune este reprezentat în Fig.2-2 Ecuaţia 9.2-2 Pe baza cercului lui Mohr.9.9.2-2 reprezintă ecuaţia unui cerc.

1-13 se obţin cazuri particulare ale stării plane de tensiune.1-13: 1 1 τ max = ± ⋅ (σ1 − σ 2 ) = ± ⋅ σ x 2 2 Starea de forfecare pură se realizează când σx = σy = 0. 9. din relaţia 9. Pentru aceasta se construieşte cercul lui Mohr. care reprezintă diametrul cercului.REZISTENŢA MATERIALELOR - O secţiune perpendiculară pe cea poziţionată de punctul B se obţine ducând diametrul BDB1. Starea liniară de tensiune (întindere sau compresiune). 2 = σx 1 2 ± ⋅ σ2 x + 4 ⋅ τ xy 2 2 2 ⋅ τ xy tg 2α = σx 234 . σy. se obţine starea plană de tensiune: σ1. α2 = 4 4 Tensiuni principale la încovoiere simplă. se obţine: σ1.2. Cu ajutorul cercului lui Mohr. 2 = ± τ xy ⇒ σ1 = τ xy . rezultând punctul B1. σ2 precum şi unghiul 2α.1-9 şi 9. de unde rezultă apoi unghiul α care este unghiul unei direcţii principale cu axa Oy. -τxy) şi ducând dreapta BB1.2. τxy = 0 ceea ce corespunde unei solicitări axiale._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . σ2 = 0 2 2 iar.19 se particularizează σy = 0.2. se pot măsura tensiunile principale σ1. În acest caz. τxy se pot obţine direcţiile principale şi tensiunile normale principale.τxy) şi B1(σy. fixând punctele B(σx. tensiunea normală σy = 0. Făcând înlocuirile corespunzătoare. Cercul fiind construit. 2 = σx σx ± ⇒ σ1 = σ x .2. se obţine: σ1. σ 2 = − τ xy tg 2α = ∞ ⇒ α1 = 3π π . La solicitarea de încovoiere simplă.2. Dacă în relaţia 9.3 Cazuri particulare ale stării plane de tensiune Particularizând relaţiile 9. cunoscând tensiunile σx.

În acest caz. respectiv tangenţială dintr-un punct al secţiunii produse de momentul încovoietor.3 STAREA PLANĂ DE DEFORMAŢIE Un element se află într-o stare plană de deformaţie dacă el suferă numai deformaţii specifice situate într-un plan: εx . se caută relaţii între deformaţii specifice şi deplasări pentru starea plană de deformaţie. tensorul deformaţiilor are forma: 1 ⎫ ⎧ ε γ xy ⎪ ⎪ ⎪ ⎪x 2 Tε = ⎨ ⎬ ⎪1 γ εy ⎪ yx ⎪ ⎪ ⎭ ⎩2 9.3-1 Şi aici este valabilă legea dualităţii lunecărilor specifice γxy = γyx. se consideră un element de volum paralelipipedic de laturi dx. element care suferă deformaţii numai în planul xOy (Fig. dx O u+(∂u/∂x)dx A dϕ1 O1 dϕ2 v+(∂v/∂y)dx B B1 u+(∂u/∂y)dy C A1 v+(∂v/∂x)dx u v dy x C1 y Fig. respectiv forţa tăietoare. dz. punctul O suferă o deplasare (în cazul stării plane de deformaţie) de componente u pe direcţia axei Ox şi v pe direcţia Oy (Fig.9.REZISTENŢA MATERIALELOR - În aceste relaţii. 235 . 9.3-1 În urma deformării. În cele ce urmează. Pentru aceasta.9. dy.3-1). γxy.3-1).9._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .εy. σx şi τxy sunt tensiunile normală.

3-6 236 .3-4 În acelaşi timp. care are expresia: B tg dϕ1 ≈ dϕ1 = v+ ∂v dx − v ∂v ∂x = dx ∂x 9. iar latura OA se înclină cu unghiul dϕ1. Lungirea elementului pe direcţia Ox este: ∂u ∂u Δ dx = u + dx − u = dx 9.3-1).3-5 La fel şi latura OB se roteşte cu unghiul dϕ2: u+ tg dϕ2 ≈ dϕ2 = ∂u dy − u ∂u ∂y = dy ∂y 9. egală cu: v+ ∂v dx ∂x iar punctul B o deplasare pe direcţia Ox egală cu: u+ ∂u dy ∂y Datorită acestor deplasări.9.3-2 ∂x ∂x iar lungirea specifică (alungirea) este: εx = ∂u Δ dx = dx ∂x 9.REZISTENŢA MATERIALELOR - Punctul A situat pe axa Ox la distanţa dx suferă o deplasare pe axa Ox. u+(∂u/∂x)dx. patrulaterul OABC se transformă în patrulaterul O1A1B1C1 (Fig.3-3 În mod analog se determină alungirea şi pe direcţia Oy: εy = ∂v ∂y 9._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . punctul A suferă o deplasare şi pe direcţia axei Oy.

9. 9.3-2.REZISTENŢA MATERIALELOR - După cum se cunoaşte.3-7. a cărei normală are cosinusurile directoare l. se spune că se realizează o stare spaţială de tensiune.4. Pentru a studia variaţia tensiunii pe secţiuni înclinate cu orice unghi. σy. 9.1 Tensiuni pe secţiuni înclinate Un element aflat într-o stare spaţială de tensiune a fost reprezentat în Fig. în cazul stării plane de deformaţie.1-1b). Se caută expresia tensiunii pe un plan înclinat BCD. n.1-1a) care are cele trei feţe situate în planele axelor de coordonate.9.3-3.4. prezintă legătura între deformaţiile specifice şi deplasări.1-1c. τzx = τxz. lunecarea specifică în planul xOy este dată de suma celor două unghiuri: γ xy = d ϕ 1 + d ϕ 2 = ∂u ∂v + ∂y ∂x 9. Relaţiile 9. 9.9. 237 . (Fig. τxy = τyx.3-7 În mod asemănător se pot determina lunecările specifice şi în celelalte plane. se consideră un tetraedru OBCD (Fig.4.9.4 STAREA SPAŢIALĂ DE TENSIUNE Dacă asupra unui element acţionează tensiuni în toate planele. τyz = τzy._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . σz. Pe feţele tetraedrului acţionează tensiunile σx. m.

Notând cu A aria suprafeţei triunghiulare BCD. ca ecuaţii de proiecţii ale forţelor pe direcţiile celor trei axe şi simplificând cu A. Oz: ⎯px. triunghiurile situate în planele axelor au atunci suprafeţele: ΔOCD → A⋅l .9.1-1 b) Pe planul înclinat BCD acţionează tensiunea ⎯p. se obţin relaţiile: px = l⋅σx + m⋅τyx + n⋅τzx py = l⋅τzy + m⋅σy + n⋅τzy pz = l⋅τxz + m⋅τyz + n⋅σz 9.1-2 Tensorul tensiune ⎯p se descompune în două componente: una normală σ pe direcţia normalei ⎯n la suprafaţă şi una tangenţială τ conţinută în planul secţiunii (Fig._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . ⎯py. de direcţie necunoscută şi care poate fi descompusă în trei componente paralele cu axele Ox.4.4. se poate determina tensiunea p de pe suprafaţa înclinată: 2 2 p = p2 x + p y + pz 9.1-1 Cunoscând aceste componente. ⎯py. Componenta normală σ se determină proiectând pe ⎯px. ⎯pz.4. ΔOBD → A⋅m .n) ⎯p B ⎯px ⎯py τ v+(∂ τxz τzx σz C y C y a) Fig. ⎯pz pe direcţia normalei ⎯n: 238 .9. Ox.1-1b).REZISTENŢA MATERIALELOR - z D τxy σx τyx O σy ⎯p τyz τzy B z D σ x ⎯pz O ⎯n(l.4.m. ΔOBC → A⋅n Punând condiţiile de echilibru.

2-1 de unde: k2 σ=± 2 v 9. expresia: σ = l 2 ⋅ σ x + m 2 ⋅ σ y + n 2 ⋅ σ z + 2 l m ⋅ τ xy + 2 m n ⋅ τ yz + 2 n l ⋅ τ zx 9.1-2 în relaţia 9.4. n= v v v 9. care are aceiaşi cosinusuri directoare ca şi normala ⎯n.4.1-1b): v= k σ 9. tensiunea tangenţială τ se obţine uşor.1-5 9.REZISTENŢA MATERIALELOR - σ = l ⋅ px + m ⋅ p y + n ⋅ pz 9. m= .9.2-2 Extremitatea acestui vector. z = n⋅v de unde se obţine: l= z y x .4.4.4. are următoarele coordonate: x = l⋅v .1-3 Înlocuind relaţiile 9.4. se obţine pentru tensiunea normală σ. y = m⋅v .4.4.1-3. cu relaţia: τ = p 2 − σ2 9._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .4.1-4 Dacă se cunoaşte tensiunea p şi tensiunea normală σ.4.2-3 239 .2 Tensiuni principale Se consideră un vector al cărui modul este invers proporţional cu rădăcina pătrată a tensiunii σ şi care are direcţia normalei ⎯n (Fig.

4. rezultă: σ x x 2 + σ y y 2 + σ z z 2 + 2 τ xy x y + 2 τ yz y z + 2 τ zx z x = ± k 2 9.2-5 240 .2-4 Ecuaţia 9. adică cei care conţin tensiunea tangenţială τ. se elimină l. adică normala⎯n este una din direcţiile principale. py = m⋅σ . se presupune că planul BCD este chiar un plan principal. În această situaţie.2-5 în relaţia 9. iar tensiunea tangenţială τ este nulă. Pentru determinarea lor. înlocuind relaţiile 9.σ) + m⋅τxy + n⋅τxz = 0 l⋅τyx+ m⋅(σy .1-4.2-2 şi 9. Rezultă că este posibil să se găsească într-un punct al unui corp elastic trei plane perpendiculare între ele pe care tensiunile tangenţiale τ să fie nule. dacă se cunosc cele trei direcţii principale şi mărimea celor trei tensiuni normale principale.4.2-6 9. iar direcţiile respective sunt direcţii principale.σ) = 0 Între cosinusurile directoare există următoarea relaţie: 9. tensiunea⎯p este orientată chiar pe normala⎯n şi devine tensiunea normală σ.4.1-1. pz = n⋅σ Înlocuind relaţia 9. raportând suprafaţa la propriile sale axe.4. Rezultă că cele trei componente ale tensiunii normale σ pe axe. Tensorul tensiunilor dintr-un punct este complet determinat.REZISTENŢA MATERIALELOR - Odată cu schimbarea poziţiei suprafeţei BCD se modifică şi poziţia vectorului⎯v. dispar termenii care conţin produse duble.4.2-4 este o suprafaţă de gradul II (doi). Aceasta este complet determinată de starea de tensiune din punctul O. m.σ) + n⋅τyz = 0 l⋅τzx + m⋅τzy + n⋅(σz . se obţine: l⋅(σx .2-3 în relaţia 9.4.4.4. sunt: px = l⋅σ . obţinându-se: k2 x2 y2 z2 xy yz zx ± 2 = 2 ⋅ σx + 2 ⋅ σy + 2 ⋅ σz + 2 2 ⋅ τxy + 2 2 ⋅ τyz + 2 2 ⋅ τzx v v v v v v v iar după simplificări. Dacă se face o schimbare convenabilă de axe. Pentru determinarea locului geometric al extremităţii vectorului ⎯v._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . n. Pe aceste direcţii se obţin atunci tensiunile normale principale.4.

2-9 I1 = σ x + σ y + σz 2 2 I 2 = σ x σ y + σ y σz + σz σ x − τ2 xy − τ yz − τzx 9.4.1-1 capătă forma: 241 .2-8 Dezvoltând determinantul.REZISTENŢA MATERIALELOR - l2 + m2 + n2 = 1 9. τ2 = ± 3 .2-10 σx I3 = τ yx τ zx τ xy σy τ zy τ xz τ yz σz Ecuaţia 9..2-6 şi 9. se obţine o ecuaţie de gradul trei. de forma: σ3 + I1 ⋅ σ 2 + I 2 ⋅ σ − I3 = 0 unde I1.4.4.2-11 Dacă se iau ca axe direcţiile principale. Valoarea tensiunilor tangenţiale principale este dată de relaţiile: τ1 = ± σ 2 − σ3 σ − σ1 σ − σ2 .4. care sunt tocmai cele trei tensiuni normale principale: σ1 > σ2 > σ3.4.2-6 să aibă soluţii diferite de zero. τ3 = ± 1 2 2 2 9. Poziţia direcţiilor principale se obţine prin rezolvarea ecuaţiilor din relaţiile 9._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .4. care au expresia: 9. tensiunile tangenţiale au valori extreme (sunt principale).2-7.4. I3 sunt invarianţi.2-7 Pentru ca sistemul de ecuaţii 9. relaţiile 9.4. trebuie ca determinantul său să fie nul: σx − σ τ yx τ zx τ xy σy − σ τ zy τ xz τ yz σz − σ =0 9. Şi la starea spaţială de tensiune se poate demonstra că în plane situate la 0 45 faţă de direcţiile principale ale tensiunii normale. .4.2-9 are trei soluţii reale.4..

4. 9. modificând forma dar nu şi volumul corpului. În caz general.4.3 Tensiuni octaedrice Ducând diagonalele pătratelor unui cub se pot construi 8 plane octaedrice (Fig. z O x y Fig. tensorul tensiune modifică atât forma cât şi volumul corpului.REZISTENŢA MATERIALELOR - p x = l ⋅ σ1 .9.3-1 Pe un astfel de plan iau naştere tensiunile octaedrice a căror mărime este dată de relaţiile: σ + σ 2 + σ3 σ oct = 1 9.4. tensorul tensiune Tσ este: 9.4.3-1a 3 242 .4. devine: 9.3-1).4.2-13 ⎧σ1 ⎪ Tσ = ⎨0 ⎪0 ⎩ 0 σ2 0 0⎫ ⎪ 0⎬ σ3 ⎪ ⎭ 9. tensorul tensiune se numeşte tensor sferic şi are ca efect numai variaţia volumului fără însă a modifica forma._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . p z = n ⋅ σ3 iar relaţia 9. p y = m ⋅ σ 2 .2-14 Dacă σ1 = σ2 = σ3.9.1-3.2-12 σ = l 2 ⋅ σ1 + m 2 ⋅ σ 2 + n 2 ⋅ σ 3 Pentru tensiunile normale principale. Când σ1 + σ2 + σ3 =0 tensorul se numeşte deviator.4.4.

caz în care σ3 = 0.5 Cercul lui Mohr pentru starea spaţială de tensiune Dacă se consideră plane paralele cu direcţiile principale. ecuaţia 9.4.4 Elipsoidul tensiunilor Se urmăreşte determinarea locului geometric al extremităţii vectorului tensiune p .2-13 ale coordonatelor extremităţii lui ⎯ p şi relaţia 9. 9. şi n.4-1 particularizată pentru acest caz.REZISTENŢA MATERIALELOR - τ oct = 1 2 2 2 ⋅ (σ1 − σ 2 ) + (σ 2 − σ 3 ) + (σ 3 − σ1 ) = 3 2 2 2 = ⋅ τ1 + τ2 2 + τ3 3 9.4. care se numeşte elipsoidul tensiunilor sau elipsoidul lui Lamé. se obţine relaţia: p2 p2 p2 y x + 2 + z =1 9. m.4-1.3-1b 9.4.9. devine ecuaţia unei drepte. ecuaţia 9. Tensiunile principale din punctul respectiv sunt tocmai semiaxele elipsoidului. între expresiile 9. ca şi la starea plană de tensiune şi la starea spaţială se pot construi cercuri (Fig. se elimină parametrii l.4.5-1). atunci când înclinarea planului BCD variază.4.4. reprezintă elipsa tensiunilor.4._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . La starea liniară de tensiune când σ2 = σ3 = 0.4-1 reprezintă un elipsoid.4. După aceste eliminări.4-1 2 2 σ1 σ 2 σ 3 Ecuaţia 9. La o stare plană de tensiune.2-7.4.4. Pentru aceasta. 243 .

Pentru starea cea mai generală.σ3. când tensiunile de pe această suprafaţă sunt date de coordonatele unui punct M situat în zona haşurată. 9. tensorul deformaţiilor rezultă uşor prin analogia cu starea plană de deformaţie şi are forma: 244 .5-1a) tensiunile sunt date de un cerc de diametru σ2 . rezultă situaţia din Fig.4._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . rezultă cercurile lui Mohr şi pentru celelalte situaţii.REZISTENŢA MATERIALELOR - z σ2 x z σ2 O z x σ1 σ3 σ2 z x σ1 σ3 σ2 O σ1 O σ1 O x σ3 σ3 y y y y a) b) c) d) τ τ τ τ M O σ3 σ2 σ O σ2 σ1 σO σ3 σ1 σ O σ3 σ2 σ1 σ Fig.9. Analog.5-1d.9.5 STAREA SPAŢIALĂ DE DEFORMAŢIE În cazul stării spaţiale de deformaţie.4.9.4.5-1 Pe un plan paralel cu direcţia lui σ1 (Fig.

tensorul deformaţiilor are şase componente distincte: εx.5-3a γ xy = ∂w ∂v ∂u ∂w ∂v ∂u .5-3b Fie un element de volum paralelipipedic pe feţele căruia acţionează tensiunile normale principale σ1. rezultă următoarele relaţii: εx = ∂v ∂u ∂w . există trei direcţii principale de deformaţie. direcţii pe care se produc lungirile specifice (alungirile) principale: ε1. În orice punct al unui corp. ε3. γxy = γyx. Procedând analog ca la starea plană de deformaţie. γzx = γxz.REZISTENŢA MATERIALELOR - ⎧ ⎪ε x ⎪ ⎪1 Tε = ⎨ γ yz ⎪2 ⎪1 ⎪ 2 γ zx ⎩ 1 γ xy 2 εy 1 γ zy 2 1 ⎫ γ xz ⎪ 2 ⎪ 1 ⎪ γ yz ⎬ 2 ⎪ ⎪ εz ⎪ ⎭ 9. în cazul stării spaţiale de deformaţie. deplasări notate cu u. εz = ∂x ∂y ∂z 9. ε2.5-2 La starea spaţială de deformaţie. atunci tensorul deformaţiilor este de forma: ⎧ε1 ⎪ Tε = ⎨ 0 ⎪0 ⎩ 0 ε2 0 0 ⎫ ⎪ 0 ⎬ ε3⎪ ⎭ 9. Pe direcţiile principale de deformaţie.6 LEGEA LUI HOOKE GENERALIZATĂ 9. Dacă se consideră aceste direcţii principale ca axe. lunecările specifice sunt nule. εy = . v. w. în cazul stării spaţiale de deformaţie. εz.9. între deformaţiile specifice şi deplasări. γ yz = ._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .6-1). εy. σ3 (Fig. γyz = γzy. un punct suferă deplasări pe toate cele trei axe. γ zx = + + + ∂y ∂z ∂z ∂x ∂x ∂y 9. σ2. 245 .5-1 După cum se poate uşor constata.

6-4 c) σ3 ≠ 0.6-3 b) σ2 ≠ 0. relaţiile dintre deformaţiile specifice şi tensiunile normale sunt: ε ′′ = −ν ⋅ 1 σ2 E . tensiunea normală principală σ1.6-1 ε tr = −ν ⋅ ε 9. între tensiune şi deformaţia specifică există relaţia (relaţia lui Hooke): σ = E⋅ε iar deformaţia transversală. ε ′′ = −ν ⋅ 3 σ2 E 9.9. σ1 = σ2 = 0.REZISTENŢA MATERIALELOR - z σ2 σ3 O σ3 σ2 y Fig. produce o lungire specifică ε′1 pe direcţia sa şi două contracţii ε′2 şi ε′3 pe celelalte două direcţii. σ2 = σ3 = 0. ε ′2 = −ν ⋅ σ1 E ._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .6-2 Elementului de volum i se aplică trei stări de solicitare succesive: a) σ1 ≠ 0.6-1 x σ1 σ1 Pentru starea liniară de tensiune. ε′ 3 = −ν ⋅ σ1 E 9. Relaţiile dintre deformaţiile specifice şi tensiuni sunt: 246 . σ1 = σ3 = 0 În acest caz. este: 9.: ′= ε1 σ1 E . ε ′′ = 2 σ2 E . În acest caz.

_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .6-7 şi 9.6-5 Dacă asupra elementului acţionează în acelaşi timp toate cele trei tensiuni normale principale.6-7a 1 ⋅ σ y − ν ⋅ (σ x + σ z ) E [ 9. = ε ′′′ 3 σ3 E 9.6-6b ′′ ′′′ ε3 = ε′ 3 + ε3 + ε3 = 1 ⋅ [σ3 − (σ1 + σ 2 )] E 9.6-6a ′ + ε′2 ′′ = ε 2 = ε′2 + ε′2 9.REZISTENŢA MATERIALELOR - = −ν ⋅ ε ′′′ 1 σ3 E .6-6a.6-7c Dacă axele x.6-1 se determină pornind de la volumul său înainte de deformare: DV = dx ⋅ dy ⋅ dz 247 .6-6c Dacă în locul tensiunilor normale principale se scriu tensiunile normale orientate după axele de coordonate. γ yz = τ yz G .b. Deformaţia volumică a elementului reprezentat în Fig. γ zx = τ zx G 9. = −ν ⋅ ε ′′′ 2 σ3 E . deformaţia totală pe fiecare direcţie se obţine prin însumarea deformaţiilor produse de fiecare tensiune pe direcţia respectivă: ′ + ε1 ′′ + ε1 ′′′ = ε1 = ε1 1 ⋅ [σ1 − ν ⋅ (σ 2 + σ3 )] E 1 ⋅ [σ 2 − ν ⋅ (σ 2 + σ1 )] E 9.6-6.6-7b εz = 1 ⋅ σz − ν ⋅ (σ x + σ y ) E [ ] 9. relaţiile 9. y.6-9 reprezintă legea lui Hooke generalizată.c sunt de forma: εx = εy = 1 ⋅ σ x − ν ⋅ (σ y + σz ) E [ ] ] 9.6-8 Relaţiile 9. 9. z nu sunt direcţii principale.9. există şi tensiuni tangenţiale care produc lunecările specifice: γ xy = τ xy G .

6-7) în relaţia 9. expresia volumului devine: dV + ΔdV = dx ⋅ dy ⋅ dz ⋅ (1 + ε x + ε y + ε z ) iar numai creşterea volumului este: 9.6-11 Deformaţia volumică specifică se obţine prin împărţirea creşterii volumului la volumul iniţial: e= ΔdV dx ⋅ dy ⋅ dz ⋅ (ε x + ε y + ε z ) = εx + ε y + εz = dV dx ⋅ dy ⋅ dz 9.6-9 După desfacerea parantezelor şi neglijând infiniţii mici de ordin superior. Se mai poate defini în acest caz un modul de elasticitate cubică a cărui expresie este: 248 .6-14 numită tensiune medie.6-12.6-15 este cunoscută sub denumirea de ecuaţia lui Poisson.6-15 Relaţia 9._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . pentru deformaţia specifică volumică se obţine următoarea expresie: e= Notând cu 1− 2 ⋅ν ⋅ (σ x + σ y + σ z ) E 9.6-12 Dacă se înlocuiesc deformaţiile specifice (relaţiile 9.6-13 p= σx + σ y + σz 3 9. expresia deformaţie specifice de volum devine de forma: e = 3⋅ 1− 2 ⋅ ν ⋅p E 9. volumul elementului este: dV + ΔdV = dx ⋅ (1 + ε x ) ⋅ dy ⋅ (1 + ε y ) ⋅ dz ⋅ (1 + ε z ) 9.6-10 ΔdV = (dV + ΔdV ) − dV = dx ⋅ dy ⋅ dz ⋅ (ε x + ε y + ε z ) 9.REZISTENŢA MATERIALELOR - În urma deformării.

6-16 e= p K 9. rezultă: σx = E ⋅ (ε x + ν ⋅ ε y ) 2 1− ν E ⋅ (ε y + ν ⋅ ε x ) 1 − ν2 9.6-20a σy = 9._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . din relaţiile 9.6-19.6-17 Ecuaţia lui Poisson sub forma 9.6-20b 249 . Dacă se doreşte exprimarea tensiunilor normale funcţie de deformaţiile specifice.6-18 Pentru starea plană de tensiune când σz = τyz = τzx = 0 relaţiile dintre deformaţiile specifice şi tensiuni sunt de forma: 1 ⋅ (σ x − ν ⋅ σ y ) E 1 ε y = ⋅ (σ y − ν ⋅ σ x ) E ν ε z = − ⋅ (σ x + σ y ) E τ xy γ xy = G εx = 9. este asemănătoare cu relaţia lui lui Hooke: ε= σ E 9.REZISTENŢA MATERIALELOR - p E =K = e 3 ⋅ (1 − 2 ⋅ ν ) care conduce la ecuaţia lui Poisson de forma: 9.6-17.6-19 Se constată că unei stări plane de tensiune îi corespunde o stare spaţială de deformaţie (εz ≠ 0).

devenind egal cu: B π γ − 4 2 Se reaminteşte că lunecarea specifică γ este dată de măsura cu care se modifică unghiul de π/2 făcut de laturile elementului ABCD.σx Fig. Ţinând seama că tg(γ/2) ≈ γ / 2.σx M A D1 A1 D O B1 B C1 9. G.7 RELAŢIA DINTRE CONSTANTELE ELASTICE E.7-1) supus pe feţele sale acţiunii tensiunilor principale σx. se poate scrie: 250 . feţe înclinate cu 450 faţă de ale primului element apare o stare de forfecare pură: τ = σx = − σy σy = . deci unghiul de 450 scade cu γ / 2.9.7-1 N π/4 − γ/2 σx C σx P σy = .9._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . Dintr-un capitol anterior. se cunoaşte că pe feţele elementului ABCD. laturile elementului ABCD lunecă ocupând poziţia A1B1C1D1 iar unghiul iniţial de 450 se va micşora.REZISTENŢA MATERIALELOR - 9. σy egale şi de sens contrar. ν Se consideră un element de volum MNPR (Fig.7-1 R Sub acţiunea solicitărilor.

7-2 De asemenea._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . relaţia 9.7-3 unde OC1 = OC ⋅ (1 + ε x ) OA1 = OA ⋅ (1 + ε y ) 9.REZISTENŢA MATERIALELOR - γ γ π − tg 1− ⎛π γ⎞ 2 4 2 = tg (≺ OC1A1 ) = tg⎜ − ⎟ = π γ γ ⎝ 4 2 ⎠ 1 + tg ⋅ tg 1+ 2 4 2 tg 9.7-7. rezultă: τ ⎡ ⎤ OA ⋅ ⎢1 − ⋅ (1 + ν ) ⎥ 1 − τ ⋅ (1 + ν ) OA1 ⎣ E ⎦ = E = tg OC1A1 = τ τ OC1 ⎡ ⎤ OC ⋅ ⎢1 + ⋅ (1 + ν ) ⎥ 1 + ⋅ (1 + ν ) E ⎣ E ⎦ ( ) 9.7-4 Conform legii lui Hooke generalizate εx = εy = σ 1 1 ⋅ (σ x − ν ⋅ σ y ) = ⋅ [σ x − ν ⋅ (− σ x )] = x ⋅ (1 + ν ) E E E σ 1 1 ⋅ (σ y − ν ⋅ σ x ) = ⋅ (− σ x − ν ⋅ σ y ) = − x ⋅ (1 + ν ) = −ε x E E E 9. acelaşi unghi se poate exprima şi prin raportul : tg O C 1 A1 = ( ) O A1 O C1 9.7-2 şi 9. capătă forma: 251 .7-6.7-7 Dacă se are în vedere legea lui Hooke (τ = G ⋅ γ). rezultă: γ τ = ⋅ (1 + ν ) 2 E 9.7-5a 9.7-5b Ţinând seama că OC = OA şi înlocuind σx cu τ.7-6 Din egalitatea relaţiilor 9.

la care E = 2.1 ⋅105 MPa şi ν = 0.3) În general._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .8 ENERGIA DE DEFORMAŢIE Pentru un element de volum de laturi dx. 9. dz asupra căruia acţionează progresiv tensiunile normale σx.1 ⋅ 105 G= = 8. forţa efectuează un lucru mecanic elementar: dL = 1 ⋅ σ x ⋅ dx ⋅ dy ⋅ dz ⋅ ε x = dU 2 9. pentru oţel se ia pentru modulul de elasticitate transversal.7-9 Pentru oţel. valoarea G = 8.9. forţa care acţionează pe o direcţie este dată de produsul dintre tensiune şi aria suprafeţei respective. Dacă deformaţia specifică εx are o valoare finită. Factorul ½ din relaţia 9.REZISTENŢA MATERIALELOR - γ G ⋅ γ ⋅ (1 + ν ) = 2 E de unde rezultă relaţia dintre cele trei constante elastice de material: 9.8-2 252 .1⋅104 MPa. Deplasându-se pe direcţia ei cu cantitatea δ = εx⋅dx. energia ce corespunde elementului de volum dV = dx⋅dy⋅dz se poate exprima prin aria de sub diagrama caracteristică la tracţiune pe porţiunea liniară (Fig. forţa este σx⋅dy⋅dz. σy. Astfel pe direcţia x.8-1) dU = 1 ⋅ σ x ⋅ ε x ⋅ dV 2 9. în calculele de rezistenţă.7-8 G= E 2 ⋅ (1 + ν ) 9. dy.8-1 apare deoarece forţa ia valori între zero şi valoarea sa finală.07692 ⋅ 10 4 MPa 2 ⋅ (1 + 0. σz.3 modulul de elasticitate transversal G este: 2.8-1 şi conform principiului lui Clapeyron este egal cu energia de deformaţie înmagazinată în material.

9.8-6 Relaţia 9. obţinându-se în final: U1 = 1 ν 2 2 ⋅ (σ 2 ⋅ (σ x σ y + σ y σ z + σ z σ x ) + x + σy + σz )− 2E E 1 2 2 + ⋅ (τ 2 xy + τ zy + τ zx ) 2G 9.8-6 permite calculul energiei specifice de deformaţie pentru cazurile particulare de solicitare. se exprimă deformaţiile ε şi γ prin expresiile date de relaţiile 9.8-1 având însă ca axe pe τ şi γ.8-4 În situaţia în care există şi tensiuni tangenţiale.8-1 ε Având în vedere şi tensiunile de pe celelalte două direcţii.6-7 şi 9._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .6-8.9.8-3 O A εx Fig. obţinându-se relaţia generală: U1 = 1 ⋅ (σ x ε x + σ y ε y + σ z ε z + τ xy γ xy + τ yz γ yz + τ zx γ zx ) 2 9. prin însumare se obţine: U1 = 1 ⋅ (σ x ⋅ ε x + σ y ⋅ ε y + σ z ⋅ ε z ) 2 9.8-5 Energia specifică de deformaţie poate fi exprimată şi funcţie numai de tensiuni. energia specifică de deformaţie se determină printr-o arie asemănătoare cu cea din Fig. 253 .REZISTENŢA MATERIALELOR - iar energia pe unitatea de volum (energia specifică) este: U1 = 1 ⋅ σx ⋅ εx 2 σ σx B 9. Pentru aceasta.

REZISTENŢA MATERIALELOR - Pentru starea plană de tensiune. se obţine: U1 = ν 1 1 2 ⋅ σ2 ⋅ σxσ y + ⋅ τ2 x + σy − xy 2E E 2G ( ) 9.8-9 Energia de deformaţie acumulată într-un corp. Dacă elementul este solicitat pe toate feţele de tensiuni egale.8-8 U1 = τ2 xy 2G 9. iar energia de variaţie a volumului este: p⋅e p 3 ⋅ (1 − 2ν ) 2 1 − 2ν ⋅p = = ⋅3⋅ ⋅p = E 2E 2 2 2 U 1v = 3 ⋅ (1 − 2 ν ) (σ 1 + σ 2 + σ 3 ) = ⋅ 2E 9 9.8-10 iar după simplificări: U1v = 1− 2ν 2 ⋅ (σ1 + σ 2 + σ3 ) 6E 9. se obţine numai o modificare de volum._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .8-7 Pentru starea de întindere simplă: σ2 U1 = x 2E Pentru starea de forfecare pură: 9.8-11 254 . are în general două efecte: variaţia volumului şi variaţia formei. Dacă asupra tuturor feţelor acţionează tensiunea medie p: p= 1 ⋅ (σ1 + σ 2 + σ3 ) 3 aceasta produce deformaţia volumică e.

care produce modificarea formei: Tσ = TS + Td sau sub formă explicită: ⎧σ1 ⎪ ⎨0 ⎪0 ⎩ 0 σ2 0 0 ⎫ ⎧p ⎪ ⎪ 0 ⎬ = ⎨0 ⎪ σ3 ⎪ ⎭ ⎩0 0 p 0 0⎫ ⎧σ1 − p ⎪ ⎪ 0⎬ + ⎨0 ⎪ p⎪ ⎭ ⎩0 0 σ2 − p 0 ⎫ ⎪ 0 ⎬ 9.8-12 σ1 + σ 2 2 + σ3 ) − 2E E 6E După unele transformări.8-12 poate fi scrisă şi sub forma: U1f = 1+ ν (σ1 − σ2 )2 + (σ2 − σ3 )2 + (σ3 − σ1 )2 6E [ ] 9. într-un tensor sferic TS de componente egale cu p care produce modificarea volumului şi un tensor deviator Td.8-13 Împărţirea energiei de deformaţie în două componente derivă din împărţirea tensorului tensiunilor.9.8-2.REZISTENŢA MATERIALELOR - Energia de modificare a formei se obţine scăzând din energia totală.8-14) este prezentată în Fig._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA . energia de modificare a volumului: U1f = U1 − U1v = = 1 2 ν 2 ( (σ1σ 2 + σ 2 σ 3 + σ 3σ1 ) − 1 − 2ν (σ1 + σ 2 + σ 3 )2 9. relaţia 9. 255 .8-14 σ3 − p⎪ ⎭ 0 Suma tensorială (relaţia 9.

p + p y y σ3 ._____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PAVEL TRIPA .p z x O σ1 .p y O Fig.8-2 256 .9.REZISTENŢA MATERIALELOR - σ2 z σ1 O p = (σ1 + σ2 + σ3) / 3 x = σ3 z p x O σ2 .

S. Bucureşti. VOINEA R. Ed.P. TRIPA P: Etape şi modele de rezolvare a problemelor de rezistenţa materialelor.B I B L I O G R A F I E 1. HAJDU I: Rezistenţa Materialelor.P.P.”. V. “T. 1986 5. Ed. 1980 2.” Timişoara.. 1980 10.V.” Timişoara.V. BIA C. BABEU T: Rezistenţa Materilelor.. DEUTSCH I: Rezistenţa Materialelor. Tehnică. BUZDUGAN G: Rezistenţa Materialelor. I-II. SIMION F. Lito I. DEUTSCH I. SOARE M. Bucureşti. Timişoara. MIRTON. Lito. Ed. 1983 4. Ed. MOCANU D. Bucureşti. 1984 8. Academiei R.S. “T.R. 1979 6. NEGUŢ N: Curs de Rezistenţa Materialelor. Ed. DUMITRU I. BELEAEV N. ILLE V. VOICULESCU D. Lito I.R. 1956 3. Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Ed. 1983 9. M: Rezistenţa Materialelor Vol.R: Rezistenţa Materialelor. Ed. Timişoara.P: Introducere în mecanica solidului cu aplicaţii în inginerie. Ed. I. Didactică şi Pedagogică. GOIA I. “T. Didactică şi Pedagogică. SPERCHEZ F: Probleme de Rezistenţa Materialelor. NEAMŢU T. Bucureşti. Bucureşti. CURTU I.V: Rezistenţa Materialelor şi Teoria Elasticităţii. 1983 7. Academiei R. 1989 257 . 1999 11. Tehnică. Bucureşti.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful