P. 1
Studia Universitatis - Seria Științe Economice Vol I

Studia Universitatis - Seria Științe Economice Vol I

|Views: 72|Likes:
Published by Galea Marcel
Studia Universitatis - Seria Științe Economice Vol I
Studia Universitatis - Seria Științe Economice Vol I

More info:

Categories:Types, Business/Law
Published by: Galea Marcel on Nov 17, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/08/2015

pdf

text

original

Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol.

I

1
UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIŞ” din ARAD




STUDIA UNIVERSITATIS

„VASILE GOLDIŞ”
ARAD




SERIA ŞTIINŢE ECONOMICE





18
2008


Partea I


Arad 2008







Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

2
CONSILIUL ŞTIINŢIFIC
Preşedinte:
- Prof. univ. dr. Ilie Băbăiţă – Şef catedră, Facultatea de Ştiinţe
Economice, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad
Membrii:
- Prof. doc. Ing. Maria Uramova, PhD – Decan, Facultatea de ştiinţe
Economice, Universitatea Matej Bel, Banska Bystrica, Slovacia
- Prof. dr. János Puskás – Rector, Universitatea Tessedik Sámuel,
Békéscsaba-Szarvas, Ungaria
- Prof. dr. Pere Tumbas – Decan, Facultatea de Ştiinţe Economice
Subotica, Serbia
- Prof. univ. dr. Corneliu Maior – Cancelar, Universitatea de Vest
„Vasile Goldiş” Arad
- Prof. univ. dr. Dorel Mateş – Facultatea de Ştiinţe Economice,
Universitatea de Vest Timişoara

COLEGIUL DIRECTOR
- Florin Dumescu
- Dorina Ardelean
- Cristian Haiduc
- Marin Burtică
- Ladislau Klein

COLEGIUL DE REDACŢIE
Redactor responsabil: Cristian Haiduc
Secretar de redacţie: Ladislau Klein
Membrii: Florin Dumescu
Dorina Ardelean
Daniela Popa
Horaţiu Şoim
Andrei Anghelina
Eugen Remeş

Traducerile au fost asigurate de/Translations from Romanian were revised
by: Gianina Popovivi

Revistă evaluată de CNCSIS categoria B, cod CNCSIS 792
Adresa colectivului de redacţie: 310426 Arad, Str. Cocorilor, nr. 57, Tel:
0257213066, E-mail marketing@uvvg.ro
ISSN 158-2339



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

3
CUPRINS

Radoslav Kožiak, Katarína Šofrancová, Mária Uramová, Ľubica
Švantnerová, Monika Makanová, Gabriela Elexová, Matej Bel
University, Faculty of Economics, Banská Bystrica, Slovakia -
QUANTIFICATION OF REGIONAL DISPARITIES IN SLOVAKIA
FROM ASPECT OF GDP PER CAPITA …………………………………...




1
Marian F. Ursu, Narrative and Interactive Media, Department of
Computing, Goldsmiths, University of London, London, SE14 6NW,
UK - SHAPESHIFTING TV: OPPORTUNITIES OPENED BY NEW
FORMS OF INTERACTIVE TIME-BASED VISUAL MEDIA ……….



14
Marţian Iovan Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, România -
NORMELE CONCURENŢEI ÎN FUNCŢIONAREA PIEŢEI UNICE
PRIN PRISMA TRATATELOR UNIUNII EUROPENE ……………….


26
Anita Borzán Facultatea de Ştiinţe Economice, Colegiul Universitar
Tessedik Sámuel, Békéscsaba Bajza, Ungaria - POLITICA
REGIONALĂ A UNGARIEI ŞI ROMÂNIEI …………………………..


43
Maior Corneliu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad -
ARGUMENTE ECO-ECONOMICE PENTRU FOLOSIREA
MATERIALELOR PLASTICE ÎN VEDEREA REDUCERII
“EFECTULUI DE SERĂ” ………………………………………………



53
Florin Dumescu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, Facultatea
de Ştiinţe Economice - DEZVOLTAREA DURABILA ÎN JUDEŢUL
ARAD. PROBLEMA DEŞEURILOR …………………………………..


58
Dorina Ardelean, Daniela Popa Facultatea de Ştiinţe Economice,
Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” Arad - ORIENTĂRI ACTUALE
ÎN DOMENIUL PRODUCERII ŞI COMERCIALIZĂRII
ALIMENTELOR ÎN JUDEŢUL ARAD ………………………………...



69
Ilona Máthé Tessedik Sámuel College Faculty of Economics,
Békéscsaba, Hungary - ADVANTAGES AND DISADVANTAGES OF
CROSS CULTURAL COMMUNICATION ……………………………


83
Pavel Fărcaş, Ioan Cuzman, Daniel Manaţe Societatea de Investiţii
Financiare Banat-Crişana, Arad, România - EVALUAREA RISCULUI
DE PIAŢĂ PENTRU PORTOFOLIUL DE ACTIVE FINANCIARE LA
SIF BANAT-CRIŞANA …………………………………………………



92
Daniel Manaţe SIF Banat – Crişana, Arad - PARTICULARITĂŢI ÎN
EVALUAREA PE BAZA MULTIPLILOR LA COMPANIILE
COTATE LA BVB ………………………………………………………


105
Haiduc Cristian, Anghelina Andrei Universitatea de vest „Vasile
Goldiş” Arad, Facultatea de Ştiinţe Economice Arad - SOCIETATEA
INFORMAŢIONALĂ ŞI PRODUSELE SALE REPREZENTATIVE …


111
Adrian Niţu Universitatea AurelVlaicu Arad - ESTIMAREA



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

4
COEFICIENTULUI BETA PE PIAŢA ROMÂNĂ DE CAPITAL ……. 120
Adrian Niţu Universitatea A.Vlaicu Arad - INDICATORUL OMEGA,
INSTRUMENT DE ANALIZA PE PIAŢA ROMÂNĂ DE CAPITAL
……………………………………………………………………………


137
Radu Moleriu* , Pavel Fărcaş** *Facultatea de Matematică şi
Informatică, Universitatea de Vest Timişoara, România, ** Societatea
de Investiţii Financiare Banat-Crişana Arad, România - MODELE
STOCHASTICE DE OPTIMIZARE PENTRU PORTOFOLII DE
OPŢIUNI FINANCIARE ……………………………………………….




150
Radoslav Kožiak, Katarína Šofrancová. Matej Bel University, Faculty of
Economics, Tajovského 10, 975 90 Banská Bystrica, Slovakia - THE
POSITION OF SELF-GOVERNMENT IN THE SLOVAK REPUBLIC
IN THE ENDOGENOUS REGIONAL DEVELOPMENT ……………..



160
Janka Petrovičová Department of Corporate Economics and
Management, Faculty of Economics, Matej Bel University, Tajovského
10, 975 90 Banská Bystrica, Slovakia - MEASUREMENT OF
MARKETING PERFORMANCE OF DISTRIBUTION CHANNELS –
CASE STUDY KONŠTRUKTA INDUSTRY, LTD. …………………...




171
Simon Sándor Tessedik Sámuel University, Faculty of Economics,
Békéscsaba Hungary - THE ENVIRONMENT-CONSCIOUS,
MULTIFUNCTIONAL AGRICULTURE AND THE HUNGARIAN
DEVELOPMENT POLICY ……………………...



180
Gheorghe Crişan Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică,
Biroul Regional Vest Timişoara - ROMÂNIA ŞI SPAŢIUL
ADMINISTRATIV EUROPEAN ……………………………………….


189
Gheorghe Crişan*, Lia Ioana Crişan** *Autoritatea Naţională pentru
Cercetare Ştiinţifică, Biroul Regional Vest Timişoara - CAPACITATEA
ADMINISTRATIVĂ ŞI FINANCIARĂ A COMUNITĂŢILOR
LOCALE – PREMISĂ PENTRU ACCESAREA FONDURILOR
STRUCTURALE ………………………………………………………...




199
Ioana Duca, Rodica Gherghina Universitatea Titu Maiorescu Bucureşti,
Facultatea de Ştiinţe Economice - IMPORTANŢA IMPLEMENTĂRII
UNOR STANDARDE ÎNALTE DE GUVERNANŢĂ CORPORATIVĂ
- DOVEZI EMPIRICE …………………………………………………..



208
Cornel Someşan, Alexandra Roşu „Vasile Goldis” West University
Arad, Romania - SMEs ROMANIAN DEVELOPING TRENDS IN
THE CONTEXT OF GLOBALIZATION AND EUROPEAN
INTEGRATION …………………………………………………………



219
Florina Răduţa Danciu, Dumitru Cotleţ Universitatea de Vest din
Timişoara, Bv. Vasile Pârvan, 4, Timişoara - ROLUL INFORMAŢIEI
CONTABILE ÎN EVALUAREA RISCULUI LA CREDITARE PRIN
ANALIZA INDICATORILOR DE PERFORMANŢĂ ………..…..……



227
Florina Răduţa Danciu, Dumitru Cotleţ Universitatea de Vest din



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

5
Timişoara, Bv. Vasile Pârvan, 4, Timişoara - IMPORTANŢA
INFORMAŢIEI CONTABILE ÎN EVALUAREA RISCULUI LA
CREDITARE PRIN ANALIZA LICHIDITĂŢII ŞI A STRUCTURII
CAPITALULUI ………………………………………………………….



239
Aurelia Ştefănescu, Eugeniu Ţurlea, Viorel Dumitru Academia de Studii
Economice Bucureşti - GRANIŢE CONCEPTUALE PRIVIND
AUDITUL PUBLIC INTERN …………………………………………...


251
Lazăr Paula, Vuţă Mariana Academia de Studii Economice din
Bucureşti - IMPACTUL REGLEMENTĂRILOR FISCALE ASUPRA
MEDIULUI DE AFACERI EUROPEAN ŞI MONDIAL ………………


262
Viktoria Dolinská, Veronika Balážová Ekonomická fakulta UMB,
Tajovského 10, Banská Bystrica, Slovakia - EDUCATION AS DE-
ETHNIZED AREA ………………………………………………………


271
Ionica Holban (Oncioiu) Alexandru Ioan Cuza University of Iaşi and
ASE Bucharest - THE EUROPEAN UNIQUE MARKET AND
GLOBALIZATION – A NEW PROVOCATION FOR THE
ROMANIAN ECONOMY ……………………………………………...



276
Ion Imbrescu*, Daciana Ienaga* Mirel Petru Boldici**, Ilie Băbăiţă***,
*Universitatea de Vest, Timisoara, ** I.N.A.Centrul Regional
Timisoara, ***Universitatea de Vest ,,V.Goldis” din Arad - FACTORII
CULTURALI ŞI MOBILITATEA FORŢEI DE MUNCĂ. CAZUL
UNIUNII EUROPENE …………………………………………………..




280
Ľubica Švantnerová, Monika Makanová Faculty of Economics, Matej
Bel University, Banská Bystrica, Slovakia - FACTORS DETERMINED
THE MUNICIPAL ECONOMY IN SLOVAKIA ………………………


291
Florin Boţa – Avram. Babeş-Bolyai University Cluj Napoca -
ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND SITUAŢIILE FINANCIARE
ŞI UTILITATEA ACESTORA ÎN REFLECŢIA IMAGINII FIDELE …


301
Cristina Boţa-Avram Babeş-Bolyai University - ORGANISMELE
PROFESIONALE ALE AUDITULUI INTERN ÎN ROMÂNIA ŞI
ROLUL ACESTORA ÎN PREGĂTIREA PROFESIONALĂ A
AUDITORILOR INTERNI ……………………………………………...



311
Cristina Boţa-Avram Babeş-Bolyai University - AUDITUL INTERN
AL SOCIETĂŢILOR COMERCIALE AŞEZAT ÎN RAPORT CU
AUDITUL PUBLIC INTERN …………………………………………..


320
Dorel Mateş*, Eugenia Iancu**, Ileana Cosma***, *„West University”
Timişoara, **„Stefan cel Mare” University Suceava, ***„Vasile
Goldis” University Arad - METHODS OF ANALYZING
PERFORMANCE OF COMPANIES IN ACCOUNTING AND
ARTIFICIAL INTELLIGENCE ………………………………………...




331
Imre Gurzó, István Molnár Tessedik Sámuel University College, Faculty
for Economics, Békéscsaba Bajza, Hungary - SOME ASPECTS OF
THE RURAL DEVELOPMENT IN THE SMALL REGIONS OF THE






Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

6
SOUTH-EAST PART OF THE GREAT HUNGARIAN PLAIN ……… 339
Domenico Raguseo*, Jan Sebo**, *Department of Public Economics,
Economics Faculty of Matej Bel University, Tajovskeho 10, Banska
Bystrica, Slovakia, **Department of Public Economics, Economics
Faculty of Matej Bel University, Tajovskeho 10, Banska Bystrica,
Slovakia - FISCAL POLICY COOPERATION IN EMU:
LITERATURE REVIEW ………………………………………………..





346
Vichentie Maniov* Nicolae Boe**, *Universitatea de Vest Vasile
Goldiş Arad, **NEFERPROD SRL Timişoara - STRATEGIA FIRMEI
ÎN ECONOMIA GLOBALĂ ……………………………………………


357
Stanislav Kološta, Ivan Sokáč, Filip Flaška, Mário Hošala Ekonomická
Fakulta Univerzity Mateja Bela, Tajovského 10, 975 90 Banská
Bystrica, Slovakia - ANALYSIS OF ŽP GROUP NETWORK
ACCORDING CHOSEN FIELDS OF NEW ECONOMIC
GEOGRAPHY AND THEORY OF LEARNING REGIONS ………….




366
Lajos Köteles, Katalin Rozsnyai, Tessedik Sámuel College, School of
Healthcare Studies, Gyula, Hungary - SOME CORRELATIONS
BETWEEN LOCAL COMMUNITIES AND AREA DEVELOPMENT
....................................................................................................................



377
Veronika Balážová*, Miriam Martinkovičová**, * Faculty of
Economics, Matej Bel University, Slovak Republic - EDUCATION AS
A FORM OF PROFESSIONALIZATION IN THE CONDITIONS OF
PUBLIC ADMINISTRATION ………………………………………….



383
Miroslav Škoda University of Matej Bel, Faculty of Economics,
Department of Finance and Accounting, Slovakia - CONSTRUCTION
CONTRACT REVENUE RECOGNITION ……………………………..


391
Elena Cerasela Spãtariu, Nicoleta Asaloş, Cristina Mihaela Grozea,
Ovidius University of Constanţa - CHARACTERISTICS REGARDING
PRODUCTION COSTS DIAGNOSTIC ………………………………...


405
Elena Cerasela Spãtariu, Nicoleta Asaloş, Cristina Mihaela Grozea
Faculty of Economic Science, „Ovidius”

University, Constanţa -
ASPECTS CONCERNING THE FINANCING OF ROMANIAN
ECONOMY THROUGH STRUCTURAL INSTRUMENTS …………..



415
Boros Árpád Tessedik Sámuel College, Faculty of Economics,
Békéscsaba - ORGANIZAŢII NONPROFIT ÎN UNGARIA …………...

425
Carmen Băbăiţă West University of Timişoara, Faculty for Economics
and Business Administration, Timişoara - ROLUL INOVĂRII ÎN
MODIFICAREA ARHITECTURII PRODUSELOR TURISTICE ……..


432
Imbrescu Carmen-Mihaela Universitatea de Vest Timişoara -
FUZIUNEA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE. O ABORDAREA
JURIDICĂ ŞI CONTABILĂ ……………………………………………


442
Imbrescu Carmen-Mihaela Universitatea de Vest Timişoara -
LICHIDAREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE ŞI INFLUENŢA





Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

7
ACESTEIA ASUPRA APLICĂRII PRINCIPIILOR CONTABILE …… 455
Laura Giurcă Vasilescu University of Craiova, Faculty of Economy and
Business Administration, Craiova, Romania - CORPORATE RISK
MANAGEMENT - INFLUENCE FACTORS AND TRENDS …………


469
Marin Burtică*, Gheorghe Vârlan**, Simona Sabou***, *Universitatea
Vasile Goldiş Arad, Facultatea de Ştiinţe Economice, **Universitatea
de Vest Timişoara, Facultatea de Ştiinţe Economice, ***Universitatea
de Nord Baia Mare - METODE ALE MANAGEMENTULUI
ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ŞI CARACTERISTICILE UTILIZĂRII
ACESTORA ……………………………………………………………..





477
Marin Burtica, Viorel Pop Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad,
România - CALITATE-PRODUCTIVITATE-COMPETITIVITATE
FACTORI ESENTIALI DE CRESTERE A PERFORMANTEI
ECONOMICE …………………………………………………………...



485
Rodica Teodora Biriş*, Vera Kozakova**, *Western University „Vasile
Goldiş“ Arad, Romania, **University “Tomase Bati”, Zlin, Czech
Republic - DIE BESCHWERDE - DIE REKLAMATION
INNERHALB EINES GESCHÄFTSABLAUFS ………………………..



492
Iveta Kontrikova PhD, Mária Pomffyová PhD „Matej Bel“ University
Poprad, Slovakia - DIE SPRACHE IN EINEM DEUTSCHEN
GESCHÄFTSBRIEF .................................................................................


500
Petru Aurel Darau “Vasile Goldis” Western University Arad - THE
MANAGEMENT AND FOOD SAFETY ON WORLD LEVEL ……….

505
Sabin Ilieşi, Universitatea de Vest Vasile Goldiş Arad - POLITICA
ECONOMICĂ – COMPONENTĂ DE BAZĂ A STRATEGIEI
GENERALE A ÎNTREPRINDERII ……………………………………..


509
Mircea Teodoru Universitatea de Vest ”Vasile Goldiş”, Filiala Satu
Mare - CONSIDERENTE PRIVIND FORMAREA LIBERĂ A
PREŢURILOR CU RIDICATA ŞI AMĂNUNTUL …………………….


519
Ştibli Florin - AKTUALITÄT WISSENSORIENTIERTEN
MANAGEMENTS IN ORGANIZATIONEN …………………………..

526
Felicia Sabou Universitatea de Vest Vasile Goldiş Arad - METODE
DE STABILIRE A PREŢURILOR ÎN ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI
MIJLOCII ………………………………………………………………..


532
Felicia Sabou Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad -
CONSIDERAŢII PRIVIND IMPORTANŢA COSTULUI
SUBACTIVITĂŢII ÎN CALCULAŢIA COSTURILOR ………………..


540
Dorel Ursu Universitatea de Vest Vasile Goldiş Arad - AMBIŢII ŞI
AŞTEPTĂRI PE PIAŢA FORŢEI DE MUNCĂ DIN ROMÂNIA–
PACHETELE SALARIALE …………………………………………….


545
Ivănuş Radu Cristian Universitatea din Craiova - MANAGEMENTUL
CALITĂŢII ÎN TRATAMENTE TERMICE ……………………………

551
Ivănuş Radu Cristian Universitatea din Craiova -



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

8
PARTICULARITĂŢILE PROCESULUI DE DEZVOLTARE
ORGANIZAŢIONALĂ ÎN CADRUL IMM-URILOR ............................

559
Ioan Szabo Alexandru Universitatea de Vest „ Vasile Goldiş” Arad -
EVALUAREA RISCURILOR ÎN ACTIVITATEA DE AUDIT
EFECTUATĂ DE CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI …………..


569
Ioan Szabo Alexandru Universitatea de Vest „ Vasile Goldiş” Arad -
ASPECTE PRIVIND PROCESUL BUGETAR LA NIVELUL
UNIUNII EUROPENE …………………………………………………..


576


































Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

9
Index de autori

Anghelina Andrei - 111
Ardelean Dorina - 69
Árpád Boros - 425
Asaloş Nicoleta - 415
Balážová Veronika - 383
Băbăiţă Carmen - 432
Băbăiţă Ilie - 280
Biriş Rodica Teodora - 492
Boe Nicolae - 357
Boldici Mirel Petru - 280
Borzán Anita - 43
Boţa Florin - 301
Boţa-Avram Cristina - 311, 320
Burtică Marin - 477, 485
Corneliu Maior - 53
Cosma Ileana - 331
Cotleţ Dumitru - 227, 239
Crişan Gheorghe - 189
Crişan Lia Ioana - 189
Cuzman Ioan - 92
Danciu Florina Răduţa - 227, 239
Darau Petru Aurel - 505
Duca Ioana - 209
Dumescu Florin - 58
Dumitru Viorel - 251
Elexová Gabriela - 1
Fărcaş Pavel - 92, 150
Flaška Filip - 366
Gherghina Rodica - 209
Grozea Cristina Mihaela - 415
Gurzó Imre - 339
Haiduc Cristian - 111
Holban (Oncioiu) Ionica - 276
Hošala Mário - 366
Iancu Eugenia - 331
Ienaga Daciana - 280
Ilieşi Sabin - 509



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

10
Imbrescu Carmen-Mihaela - 442, 455
Imbrescu Ion - 280
Iovan Marţian - 26
Ivănuş Radu Cristian - 551, 559
Kološta Stanislav - 366
Kontrikova Iveta - 500
Köteles Lajos - 377
Kozakova Vera - 492
Kožiak Radoslav - 160
Kožiak Radoslav - 1
Lazăr Paula 262
Makanová Monika 291
Makanová Monika - 1
Manaţe Daniel - 92, 105
Maniov Vichentie - 357
Martinkovičová Miriam - 383
Mateş Dorel - 331
Máthé Ilona - 83
Moleriu Radu - 150
Molnár István - 339
Niţu Adrian - 120, 137
Petrovičová Janka - 171
Pomffyová Mária - 500
Pop Viorel - 485
Popa Daniela - 69
Raguseo Domenico - 346
Rozsnyai Katalin - 377
Sabou Felicia - 532, 540
Sabou Simona - 477
Sándor Simon - 180
Sebo Jan - 346
Škoda Miroslav - 391
Šofrancová Katarína - 160
Šofrancová Katarína - 1
Sokáč Ivan - 366
Spãtariu Elena Cerasela - 415
Švantnerová Ľubica - 291
Švantnerová Ľubica - 1
Szabo Ioan Alexandru - 569, 576



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

11
Ştefănescu Aurelia - 251
Ştibli Florin - 526
Teodoru Mircea - 519
Ţurlea Eugeniu - 251
Uramová Mária - 1
Ursu Dorel - 545
Ursu Marian F. - 14
Vârlan Gheorghe - 477
Vasilescu Laura Giurcă - 469
Vuţă Mariana - 262




























Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

12
QUANTIFICATION OF REGIONAL DISPARITIES IN
SLOVAKIA FROM ASPECT OF GDP PER CAPITA


Radoslav Kožiak, Katarína Šofrancová, Mária Uramová, Ľubica
Švantnerová, Monika Makanová, Gabriela Elexová
Matej Bel University, Faculty of Economics, Department of regional development and
public administration, Department of Economy and Human Sciences, Centre for Research
and Development, Tajovského 10, 975 90
Banská Bystrica, Slovakia
Tel.: +421 (0)48 4462015, +421(0)48 4462017, +421(0)48 4462121, +421(0)48 4462140,
+421(0)48 4462177, +421(0)48 4152789,
radoslav.koziak@umb.sk, katarina.sofrancova@umb.sk, maria.uramova@umb.sk,
lubica.svantnerova@umb.sk, monika.makanova@umb.sk, gabriela.elexova@umb.sk

Abstract
One of the cardinal conditions of successful regional policy and its effective
implementation in particular economic environment is knowledge of objective territory, i.e.
region, its features, problems, strengths and weaknesses, opportunities and threats. Besides
it is important to set some rules according to which the regional policy will be realized.
Rules of regional policy are based on indicators, which should have the highest expressing
ability and which enable to compare the regions each other or to compare particular
territories in different time periods. Fair and undiscriminating principles of regional policy
redound not only to its effective implementation, but also to reduction of regional
disparities, what is the main aim of regional policy of the European Union, in which the
Slovak republic has been a full member since 1May 2004.
This paper analyzes regional disparities in the Slovak republic at NUTS 3 level,
i.e. at level of regions from aspect of regional gross domestic product per capita in the time
period of 1995 – 2008. Disparities within this indicator have deepening tendency and we
have not noticed the change of this tendency yet. Contrariwise we assume that the
deepening tendency of regional disparities will continue not only in development of GDP
per capita.
Key words: regional disparities, regional policy, region NUTS 3, European
Union, Slovak republic, gross domestic product per capita.

Introduction
Slovakia is characterized by significant regional disparities among
particular regions at NUTS 2, as well as at NUTS 3 level. Disparities are given
geographically, historically, culturally, by different economic development, ethnic
structure, cultural and administrative centers. This effect is influenced by external
cultural influences, by deliberate state interventions into regions (mainly before
1989), by rate of urbanization and industrialization. Significant disparities are in
demographic development of inhabitants, for example the north and the east of
Slovakia is typical with high population dynamics; on the other hand the south and



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

13
the south-west of territory have adverse dynamics. Significant disparities are in
education level, economic activity and social area, too. The instruments of
European regional policy (structural funds) are used for their elimination or
remission in the present. To the other instruments belong government grants and
support for foreign and home investors by new investments into production,
especially in regions with high level of unemployment.
The objective of EU regional policy is remission of disparities among the
levels of development of particular regions and remission of lag of less developed
regions. One of the basic principles of EU is a principle of solidarity according to
which the economically stronger regions support weaker regions. Similar situation
should be transferred from European at national as well as at Slovak level.
The last statistics confirm that phenomenon of rich or richer west and poor
east survives further in Slovakia. In the west of Slovakia it is often mentioned the
“gold” triangle Bratislava – Nitra – Trnava. For settlement structure in Slovakia is
typical high rate of settlement fragmentation (around 2 900 municipalities) of
which the small municipalities (till 1 000 inhabitants) create 67 % and in which
live 16 % of inhabitants. In rural settlements live 44 % of inhabitants. On the other
side there are the settlement centers, which play the role of developing poles. It
deals about medium-sized towns and capitals (above 50 thousand of inhabitants), in
which live almost 25 % of Slovak inhabitants. These centers support relations
between particular regions and provide the transfer of developing effects between
them.
Objective and methods
The main objective of this scientific paper is to confirm or to refuse a
statement that the regional disparities in Slovakia deepened from 1995 – 2004 from
aspect of gross domestic product per capita in current prices. For this purpose we
use the method of analysis and comparison of available statistic data and by them
adjusted indicators. The partial objective is an identification of development
tendency which fills the real statistic indicators from 1995 - 2004 and an
extrapolation of time series from 2005 – 2008.
For achievement of the main and partial objective we use the method of
analysis and synthesis, especially by statistic data processing, the method of
comparison, mainly by between-yearly comparison of development of indicators
and by identification of development tendency, mathematic and statistic methods
by numeric and graphic expression of development tendency and by prediction for
development of chosen indicators from 2005 – 2008, the method of abstraction
because it was necessary to abstract from many varied indicators which are used by
expression and measurement of regional disparities, especially in the European
Union as well as in Slovakia.
Results and Discussion
Regional disparities in the Slovak republic are characterized by
certain typical features which have persisted for a long time. Basically we
can state, that within the country exist two geographic lines which



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

14
characterize level and tendency of development. It is the line west – east
whereby we can speak about rich (developed) west and poor (backward)
east. In the line north – south we state a lag of the south part of Slovakia
after the north one, although it is possible to identify certain exceptions, i.e.
discrepancies from these global tendencies and lines.

Figure 1 NUTS 3 regions in the Slovak Republic



Source: Slovak investment and trade development agency (SARIO).

Interregional disparities in the Slovak republic are evident especially in
indicators of gross domestic product per capita, within the rate of (un)employment,
inflows of foreign direct investments as well as in the area of wage development. It
is important to say that disparities have created for a long time; they have several
economic and non-economic reasons. It will be difficult to reduce or to eliminate
created disparities and it will require a long-term conceptual approach.
Reasons of interregional disparities are various, heterogeneous, always
specific for concrete territory and their identification and follow elimination is very
difficult. For this reason one ideal and generally applicable receipt for elimination
of disparities does not exist. Contrariwise it is necessary to appreciate which
factors are determining for lag of a region, to eliminate them and consequently to
initiate the economic growth and development in the territory with the use of
suitable motivation.
In this scientific paper we analyzed state and development of gross
domestic product per capita in current prices at NUTS 3 level in the Slovak
republic from 1995 – 2004. At the same time we quantified a prediction for
development of this indicator from 2005 – 2008 with the use of relevant statistic



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

15
methods. In addition we expressed a percentage development of regional
disparities in comparison Bratislava region (economically most developed) and
Prešov region (economically least developed) as well as in comparison of Prešov
region and the Slovak average.

1. Regional gross domestic product per capita in absolute and relative
expression
The basis for an analysis of the state and development of regional
disparities in the Slovak republic at NUTS 3 level are statistic data about regional
gross domestic product per capita in current prices. These statistic data were
available during the writing of this paper only for years 1995 – 2004. Data for 2004
are preliminary, improved basically of EUROSTAT calculations. In table 1 we
present the regional gross domestic product per capita in the Slovak republic from
1995 – 2004.

Table 1 Regional GDP per capita in the Slovak republic from 1995 – 2004
(in current prices in SKK)
Region/Yea
r 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003
2004
*
Bratislava
region
230
005
257
642
290
998
319
787
344
019
383
275
429
967
476
248
516
797
573
976
Trnava
region
121
325
133
637
145
028
154
178
167
429
185
023
189
463
203
990
234
165
258
387
Trenčín
region
102
467
114
860
124
156
135
126
146
895
161
330
174
531
187
357
203
749
230
330
Nitra
region
94
182
104
862
114
325
123
741
137
734
153
298
158
827
171
629
194
454
218
232
Žilina
region
88
732
99
618
1104
20
120
470
128
415
141
609
153
812
165
759
179
534
204
952
B. Bystrica
region
90
585
101
082
112
171
1225
22
130
626
144
403
158
796
177
424
192
406
209
525
Prešov
region
70
310
77
915
85
374
91
012
96
193
105
109
113
942
126
768
135
992
152
786
Košice
region
94
509
107
788
119
308
132
781
142
473
154
936
174
534
186
908
199
614
224
265
SR together
892
115
997
404
1
101
780
1
199
617
1
293
784
1
428
983
1
553
872
1
696
083
1
856
711
2
072
453

Source: http://www.statistics.sk/webdata/ks/reghdp/rhdp_obyv.htm, self-
processing.
Note: * preliminary data, improved basically of EUROSTAT calculation.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

16

Ten year development of regional gross domestic product per capita in
current prices, which we present in the table 1, documents and proves consecutive,
continual growth of value of this indicator in all regions during the whole analyzed
period. Original situation as well as between-yearly dynamics of GDP-growth in
particular NUTS 3 regions is strongly differentiated. Uncompetitive dominancy of
Bratislava region during analyzed period is clear from graph 1, too. Disparities
between the economically strongest and weakest region doubled from 1995 to
2004. Trnava region, Trenčín region and Košice region are at approximately same
level in analyzed period, but with significant lag after Bratislava region. Prešov
region is permanently at least economically efficient region. It lags not only after
Bratislava region, but also after other Slovak regions as well as the Slovak average.
Graphic interpretation of statistic data is presented in graph 1.

Graph 1 Interpretation of development of regional GDP per capita from 1995
– 2004, prediction for 2005 and 2008 (in current prices in SKK)

y = 1693,5x
2
- 7E+06x + 7E+09
y = 508,25x
2
- 2E+06x + 2E+09
50 000
150 000
250 000
350 000
450 000
550 000
650 000
750 000
1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Year
R
e
g
i
o
n
a
l

G
D
P

p
e
r

c
a
p
i
t
a

i
n

S
K
K
Bratislava region
Trnava region
Trenčín region
Nitra region
Žilina region
B.Bystrica region
Prešov region
Košice region


Source: http://www.statistics.sk/webdata/ks/reghdp/rhdp_obyv.htm, self-
processing.
Note: * preliminary data in 2004, improved basically of EUROSTAT calculation,
prediction for 2005 and 2008 by regression analysis.

Graphical interpretation of development of regional gross domestic product
per capita proves a continual growth of this indicator, but also a continual
deepening of economic efficiency in particular NUTS 3 regions. Following the



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

17
regression analysis by equations written in the graph we identified development
tendency of indicator in 1995 – 2004 and realized extrapolation for 2005 – 2008.
General development and its prediction for four years prove a tendency to
deepening of regional disparities from aspect of regional GDP per capita expressed
in current prices.
Apart from absolute expression of indicator we calculated regional statistic
data to total gross domestic product per capita in the Slovak republic and expressed
relative share of economic efficiency in regions on total efficiency of Slovakia. As
well as by absolute expression the time period of analysis is ten years. In graph 2
are interpreted not only the real statistic indicators, but also their prediction for
2005 – 2008.

Table 2 Relative regional GDP per capita in the Slovak republic from 1995 –
2004 (in %)

Region/
Year 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004*
Bratislava
region 25,8 25,8 26,4 26,7 26,6 26,8 27,7 28,1 27,8 27,7
Trnava
region 13,6 13,4 13,2 12,9 12,9 12,9 12,2 12,0 12,6 12,5
Trenčín
region 11,5 11,5 11,3 11,3 11,4 11,3 11,2 11,0 11,0 11,1
Nitra
region 10,6 10,5 10,4 10,3 10,6 10,7 10,2 10,1 10,5 10,5
Žilina
region 9,9 10,0 10,0 10,0 9,9 9,9 9,9 9,8 9,7 9,9
B.
Bystrica
region 10,2 10,1 10,2 10,2 10,1 10,1 10,2 10,5 10,4 10,1
Prešov
region 7,9 7,8 7,7 7,6 7,4 7,4 7,3 7,5 7,3 7,4
Košice
region 10,6 10,8 10,8 11,1 11,0 10,8 11,2 11,0 10,8 10,8
SR
together 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0

Source: http://www.statistics.sk/webdata/ks/reghdp/rhdp_obyv.htm, self-
processing.
Note: * preliminary data, improved basically of EUROSTAT calculation.

The share of particular NUTS 3 regions on total gross domestic product of
the Slovak republic is strongly differentiated and the hypothesis about deepening of
regional disparities is confirmed as well as by absolute expression. While



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

18
Bratislava region as the economically most efficient territory reaches in analyzed
period permanently more than 25 % share on total GDP per capita in economy, the
economically least region (Prešov region) reaches only 7 or 8 %. Unlike the
absolute expression it is not able to state the continual growth of relative indicator,
but it is able to state the tendency to persistence or to medium deepening of
regional disparities from aspect of regional GDP per capita in current prices in
relative expression. Negative sign of development is a fact that while in Bratislava
region (with the exception of 2003 and 2004) relative share grows, in all other
NUTS 3 regions the value of relative indicator stagnates, eventually declines. This
statistic fact we consider to be especially important and negative for economy from
a long-term aspect.

Graph 2 Interpretation of development of relative regional GDP per capita
during 1995 – 2004, prediction for 2005 – 2008 (in %)

y = -0,0111x
2
+ 44,589x - 44811
y = 0,01x
2
- 40,198x + 40258
7,0
12,0
17,0
22,0
27,0
1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Year
R
e
g
i
o
n
a
l

G
D
P

p
e
r

c
a
p
i
t
a

i
n

%
Bratislava region
Trnava region
Trenčín region
Nitra region
Žilina region
B.Bystrica region
Prešov region
Košice region


Source: http://www.statistics.sk/webdata/ks/reghdp/rhdp_obyv.htm, self-
processing.
Note: preliminary data in 2004, improved basically of EUROSTAT calculation,
prediction for 2005 and 2008 by regression analysis.

Graphic interpretation of statistic indicators (graph 2), as well as table 2,
show chasm not only between the economically most development region
(Bratislava region) and the most backward region (Prešov region), but also the
significant disparity in comparison with all other regions. Following the
extrapolation by regression analysis it is able to expect continuing deepening of



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

19
disparities among analyzed territories according to actual tendency by unchanged
conditions, except of Trnava region which should to increase its share on total GDP
pre capita in the Slovak republic till 2008. In rest regions we assume medium
decreasing tendency of this indicator. Bratislava region will build up its position,
but not with so high dynamics of between-yearly change like till 2004.

2. Quantification of regional disparities and prediction of their development
till 2008
In the previous part we analyzed state and development of statistic
indicators. In the second part we aim at quantification of disparities from aspect of
regional gross domestic product per capita in current prices. Disparities we
quantified by duel approaches. At first we confronted mutual disparity between
Bratislava region, which we had chosen as the economically most developed region
and Prešov region, which is the economically least efficient and backward region.
Consequently we compared the Slovak average with Prešov region and we
calculated the level of interregional disparities in analyzed period 1995 – 2004.
Calculated values of mutual regional disparities are presented in tables 3 and 4.

Table 3 Quantification of state and development of regional disparities of
GDP per capita between Bratislava region, Prešov region and the Slovak
average from 1995 – 2004 (in current prices in SKK)

Region/
Year 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004*
Bratislava
region
230
005
257
642
290
998
319
787
344
019
383
275
429
967
476
248
516
797
573
976
Prešov
region
70
310
77
915
85
374
91
012
96
193
105
109
113
942
126
768
135
992
152
786
Slovakia
together
892
115
997
404
1
101
780
1
199
617
1
293
784
1
428
983
1
553
872
1
696
083
1
856
711
2 072
453
Difference
Bratislava-
Prešov
159
695
179
727
205
624
228
775
247
826
278
166
316
025
349
480
380
805
421
190
Difference
Slovakia-
Prešov
821
805
919
489
1
016
406
1
108
605
1
197
591
1
323
874
1
439
930
1
569
315
1
720
719
1 919
667

Source: http://www.statistics.sk/webdata/ks/reghdp/rhdp_obyv.htm, self-
processing.
Note: * preliminary data, improved basically of EUROSTAT calculation.




Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

20
Following the available statistic data and calculations presented in table 3
we can state, that the regional disparities between Bratislava region and Prešov
region in absolute expression in current prices grow continually. This fact is caused
especially by higher between-yearly dynamics of growth of GDP per capita in
Bratislava region and significantly lower value of between-yearly change of this
indicator in Prešov region. Except of this fact we noticed the continual growth of
mutual difference between the Slovak average and Prešov region, too. This fact is
in our opinion more important and it will have negative impact on development of
Slovak economy in the future.
Graphic interpretation of calculated indicators from table 3, as well as
prediction of development till 2008 is presented in graph 3.

Graph 3 Interpretation of state and development of regional disparities of
GDP per capita between Bratislava region, Prešov region and the Slovak
average from 1995 – 2004, prediction of development for 2005 – 2008 (in
current prices in SKK)

y = 5348,7x
2
- 2E+07x + 2E+10
y = 1185,2x
2
- 5E+06x + 5E+09
70 000
570 000
1 070 000
1 570 000
2 070 000
2 570 000
1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Year
R
e
g
i
o
n
a
l

d
i
s
p
a
r
i
t
i
e
s

G
D
P

p
e
r

c
a
p
i
t
a

i
n

S
K
K
Difference BA-PO
Difference SR-PO


Source: http://www.statistics.sk/webdata/ks/reghdp/rhdp_obyv.htm, self-
processing.
Note: preliminary data in 2004, improved basically of EUROSTAT calculation,
prediction for 2005 and 2008 by regression analysis.




Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

21
Graph 3 interprets a mutual difference between the economically most
developed region (Bratislava region) and the economically least developed region
(Prešov region) – curve y=1185,2x
2
-5E+06x+5E+09. Basically the regression
equation we realized extrapolation of development of disparities till 2008. We
reaffirmed the tendency to deepening of disparities by unchanged conditions. The
second curve in graph illustrates a comparison and quantification of disparities
between the Slovak average and Prešov region representing the most backward
territory. Also in this case we noticed deepening of disparities, whereby the mutual
difference will deepen till 2008 from 822 thousand SKK to 2.6 million SKK in
current prices by unchanged conditions according to regression equation illustrated
in the graph.
Disparities of regional gross domestic product per capita from 1995 – 2004
are expressed in percentage. As the basic period we chose year 1995 which
presents 100 %. This case for calculation of development of disparities has higher
expressing ability because it expresses the growth, stagnation, eventually decline of
analyzed indicator in percentage. Following the available statistic data and with the
use of mathematic and statistic calculations we determined percentage growth of
regional GDP per capita for analyzed ten years period listed in table 4.

Table 4 Relative expression of state and development of regional disparities of
GDP per capita between Bratislava region, Prešov region and the Slovak
average from 1995 – 2004 (in %)

Region/
Year 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004*
Difference
Bratislava-
Prešov 100,0 112,5 128,8 143,3 155,2 174,2 197,9 218,8 238,5 263,7
Difference
Slovakia-
Prešov 100,0 111,9 123,7 134,9 145,7 161,1 175,2 191,0 209,4 233,6

Source: http://www.statistics.sk/webdata/ks/reghdp/rhdp_obyv.htm, self-
processing.
Note: * preliminary data, improved basically of EUROSTAT calculation, year
1995 = 100 %.

From aspect of comparison of Bratislava and Prešov region it came to the
growth of regional disparity 2.6 times from 1995 – 2004; it means the level of
indicator reached 263.7 % in 2004. At the same time we calculated development of
indicator in relation to the Slovak average in percentage. In this case the regional
disparity increased “only” 2.3 times, it means the value of indicator reached 233.6



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

22
%. For higher transparency as well as for prediction of development into the future
we prepared graph 4 with the use of regression analysis.
Available statistic data we adjusted by trend line with the use of regression
equation and extrapolated the development till 2008. It is undisputed that it comes
to deepening of disparities from aspect of regional GDP per capita in time,
whereby this trend is more significant in relation of Bratislava and Prešov region.
Regardless of comparison, graph 4 proves deepening differentiation of Slovak
regions and we assume that this negative tendency will continue in the future by
unchanged conditions.

Graph 4 Interpretation of relative expression of state and development of
regional disparities of GDP per capita between Bratislava region, Prešov
region and the Slovak average from 1995 – 2004, prediction of development
for 2005 – 2008 (in %)

y = 0,7422x
2
- 2949,9x + 3E+06
y = 0,6509x
2
- 2588,5x + 3E+06
100
150
200
250
300
350
1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Year
R
e
l
a
t
i
v
e

e
x
p
r
e
s
s
i
o
n

o
f

r
e
g
i
o
n
a
l

d
i
s
p
a
r
i
t
i
e
s

d
e
v
e
l
o
p
m
e
n
t

i
n

%
Difference BA-PO
Difference SR-PO


Source: http://www.statistics.sk/webdata/ks/reghdp/rhdp_obyv.htm, self-
processing.
Note: preliminary data in 2004, improved basically of EUROSTAT calculation,
prediction for 2005 and 2008 by regression analysis.

Basic period - year 1995 presents in our analysis 100 %, i.e. basis towards
which we calculated development of indicator in next years. Regional disparity
between-yearly grows continually, whereby in 2008 we assume the achievement of
level of indicator around 375 % according to regression trend line, what means
almost four times deepening of regional disparity in relation Bratislava – Prešov
region. By comparison of the Slovak average and the economically least efficient
region (Prešov region), we assume more than triple increasing of value of indicator



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

23
till 2008. According to regression trend equation the regional disparity should
deepen in comparison with 1995 to approximately 325 %.

Conclusion
Regional disparities are actual and serious problem in many economics not
only in the European Union. In the last years more, but still insufficient attention
has been paid to this problem. The Slovak republic is an example of country where
the regional disparities formed for a long time; they have a tendency to deepening
or stagnation despite of effort of national or European regional policy.
Expression and measurement of regional disparities is able to provide with
the use of many various, not only economic regional indicators. In the analysis we
concentrated our attention on development of gross domestic product per capita, in
which particular regions of the Slovak republic are significantly differentiated.
Following the statistic data, available from 1995 – 2004, we proved to
interpret the real development of regional disparities in the Slovak republic from
aspect of gross domestic product per capita in current prices with the use of
regression analysis and trend line. Consequently we realized a prediction of
development till 2008. By all available data, analyses and calculations we proved,
that in the Slovak republic come to deepening of regional disparities from aspect of
GDP per capita in current prices, whereby we state a persistence of this tendency
into the future by unchanged conditions. At the same time we state the inefficiency
or failure of regional policy of the European Union implemented in the Slovak
republic from pre-accession funds and structural funds as well as from the
Cohesion Fund.
Territorially balanced and sustainable development is an alternative which
the Slovak republic should choose in effort to dynamically increase the living
standard of its inhabitants and to approach to the highly-developed market (mixed)
economics. Regional policy and its effective implementation in practice is a key
instrument of state, public authorities and organizations as well as of regional and
local self-government. Help and support which the European Union offers to the
Slovak republic as well as to other member states in sphere of regional policy we
should to use at the most. It is the opportunity which many other countries do not
have even though they need it.

Literature
Holešová, H., 2003, Regionálna politika a štrukturálne nástroje. Bratislava:
Úrad vlády SR a Slovenská obchodná a priemyselná komora, 2003. 48 s. ISBN 80-
969006-5-X.
Kožiak, R., 2006, Ciele a nástroje regionálnej politiky Európskej únie na
programovacie obdobie 2007 – 2013. In Acta Academica Karviniensia. Slezská
univerzita v Opavě, Obchodně podnikatelská fakulta v Karviné, 2006. Ročník
2/2006. s. 65 – 78. ISSN 1212-415X.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

24
Kožiak, R., Švantnerová, Ľ., 2007, Tendencie vývoja regionálnych disparít
v Slovenskej republike. In Zborník z medzinárodnej vedeckej konferencie
„ZVYŠOVÁNÍ KONKURENCESCHOPNOSTI aneb Nové výzvy pro rozvoj regionů,
států a mezinárodních trhů“. Ostrava : Ekonomická fakulta, Vysoká škola banská.
2007. ISBN 978-80-248-1457-5.
Rajčák, M., 1988, Región a regionalizácia ako pojem a metóda vedeckého
poznávania v geografii. Bratislava : Geografický ústav SAV, 1988. 67 s. Bez
ISBN.
Skokan, K., 2003, Evropská regionální politika v kontextu vstupu ČR do
Evropské unie. Ostrava : Repronis, 2003. 114 s. ISBN 80-7329-023-5.
Uramová M., 2005, Sociálno-ekonomické súvislosti nezamestnanosti.
Studia oeconomica 24. Banská Bystrica: Ekonomická fakulta Univerzity Mateja
Bela, 2005. ISBN 80-8083-057-6.
http://www.nbs.sk/> [15. Aug. 2007].
http://www.statistics.sk/webdata/ks/reghdp/rhdp_obyv.htm> [2. Jan. 2008].
http://www.sario.sk> [17. Okt. 2007].




























Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

25
SHAPESHIFTING TV: OPPORTUNITIES OPENED BY
NEW FORMS OF INTERACTIVE TIME-BASED VISUAL
MEDIA


Marian F. Ursu
Narrative and Interactive Media, Department of Computing
Goldsmiths, University of London, London, SE14 6NW, UK
m.ursu@gold.ac.uk +44 (0)20 7919 7073


Abstract
Analogue broadcasting used to be the main method of delivering time-based visual
media (recorded moving image). All of the EU15 countries had a more or less complete
coverage of analogue TV in 2003 – i.e. it existed in almost each household. This form of
media is immovable and therefore can only be consumed. Games, the internet and digital
TV have changed our perception of time-based visual media, and have opened new
opportunities for its exploitation, at the same time. We, the consumers, expect to be able to
interact with it. This paper presents the results of one major European initiative, the FP6
NM2 project, which developed a new form of interactive media dubbed ShapeShifting
Media. The main focus of this endeavour was television, hence the focus of this paper on
ShapeShifting TV. This new form of media is expected to generate new business models and
exploitation opportunities. The focus of the paper is on the new form of media itself, but the
expectation is that it will implicitly suggest exploitation opportunities to a business
audience.
Keywords: television, interactive television, ShapeShifting television, interactive
narratives

Introduction and context
Not long ago, analogue television had supremacy in time based media
distribution. A statistic from 2003 (see Fig.1), showed that almost each household
of the EU15 countries could receive analogue television.




Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

26
Penetration of analogue TV in EU
0,0%
20,0%
40,0%
60,0%
80,0%
100,0%
120,0%
A
u
s
t
r
ia
B
e
lg
iu
m
D
e
n
m
a
r
k
F
in
la
n
d
F
r
a
n
c
e
G
e
r
m
a
n
y
G
r
e
e
c
e
I
r
e
la
n
d
I
ta
ly
L
u
x
e
m
b
o
u
r
g
N
e
th
e
r
la
n
d
s
P
o
r
t
u
g
a
l
S
p
a
in
S
w
e
d
e
n
U
K
Terrestrial
Cable
Satellite

Average time spend on media
0
0,5
1
1,5
2
2,5
3
TV Radio Internet Newspaper Magazines
h
o
u
r
s

p
e
r

d
a
y


Fig.1 Supremacy of analogue TV in the EU15 countries; source EC 2003 and
(Brown 2003).

However, this situation is shifting. Digital television and the internet are
fundamentally changing the time-based visual media markets (Leurdijk, 2007).
There are many aspects pertaining to this change, but, importantly for the aspect
presented in this paper is the fact that consumers expect to interact with the
“presented” media. The EU FP6 project “NM2: New Millennium, New Media”
(web#1) took the challenge of developing new forms of interactive media, focusing
on interactive TV genres. This choice was motivated by the, then, increasing
penetration of both digital TV and broadband internet, the latter being able to
deliver TV content online, These trends are illustrated in Figures 2 and 3.




Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

27
Penetration of digital TV in EU
0%
10%
20%
30%
40%
50%
60%
A
u
s
t
r
ia
B
e
lg
iu
m
D
e
n
m
a
r
k
F
in
la
n
d
F
r
a
n
c
e
G
e
r
m
a
n
y
G
r
e
e
c
e
I
r
e
la
n
d
I
ta
ly
L
u
x
e
m
b
o
u
r
g
N
e
th
e
r
la
n
d
s
P
o
r
t
u
g
a
l
S
p
a
in
S
w
e
d
e
n
U
K
Terrestrial
Cable
Satellite
Forecast of DTV penetration in Europe
0%
10%
20%
30%
40%
50%
60%
70%
80%
2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009


Fig. 2. Digital TV in 2003 in EU15 and forecast until 2009; sources EC2003 and
ACTeN 2004.




Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

28
Penetration of broadband Internet in EU
0%
5%
10%
15%
20%
25%
30%
35%
A
u
s
t
r
ia
B
e
lg
iu
m
D
e
n
m
a
r
k
F
in
la
n
d
F
r
a
n
c
e
G
e
r
m
a
n
y
G
r
e
e
c
e
I
r
e
la
n
d
I
ta
ly
L
u
x
e
m
b
o
u
r
g
N
e
th
e
r
la
n
d
s
P
o
r
t
u
g
a
l
S
p
a
in
S
w
e
d
e
n
U
K
Development of online households and broadband
households in Western Europe
0%
10%
20%
30%
40%
50%
60%
2002 2003 2004 2005 2006 2007
Online
Broadband


Fig. 3. Broadband internet in 2003 in EU15 and forecast until 2007; sources
EC2003 and ACTeN 2004.

Interactive TV (iTV), too, had existed for a number of years. Jensen (2005)
presented its main trends and concluded that the current tendency is towards simple
technological solutions whose feasibility and cost effectiveness are easy to asses. In
current iTV, active viewers can be given options to choose different angles or
points of view from which to follow events, or to require supplementary
information. This is realised as a choice from a number of streams delivered in
parallel. Brute force multi-stream delivery, possibly coupled with mass-storage, is
employed to give the appearance of adaptive narratives. Viewers perceive them as
adapting, but in fact they are all pre-prepared and non-variable. Hence, from the
point if view of the narration or the storytelling, this can be called shallow or even
pseudo interactivity – the story has limited scope for response to interaction and the
pre-prepared streams are not themselves interactive. Viewers may also be able to
choose when to watch, and then pause, rewind and fast forward through the chosen
programme, in the time-shifted television paradigm, but this, too, is shallow
interactivity. In all these instances the programmes are made from a number of
linearly pre-edited streams, and the active users merely select between them or



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

29
navigate through them forwards and backwards. More details on the types of iTV
can be found in (Ursu et al, 2007a).
NM2 undertook a greater challenge regarding iTV, namely the
development of truly interactive programmes – i.e. programmes which respond in
real time to input from active viewers (and, therefore, are automatically edited in
real time) (Williams et al., 2006). This new form of media was dubbed
ShapeShifting TV. ShapeShifting TV denotes interactive screen media narratives,
made with pre-recorded material, which have the ability to unfold differently, to
adapt themselves on the fly (in real time) as response to the interaction from the
active viewers. ShapeShifting TV connects narrativity with interactivity. There is
the view (refer, for example, to Roger Ebert) that the freedom offered by
interactivity and the coherence demanded by serious narratives are inherently
opposed. Yet, taking as reference oral storytelling, in which the narrator adapts the
story in response to reactions from listeners, ShapeShifting TV promotes the idea
that narrativity and interactivity are not inherently opposed, but, on the contrary,
that, given appropriate technological support, interactivity could add strength to
storytelling (Ursu et al, 2007b).
In ShapeShifting TV interactivity happens within. ShapeShifting
programmes could lead to different experiences depending on the active viewers’
interaction. The interaction forms aimed at by the ShapeShifting paradigm could be
denoted as deep and target to enhance
• the quality and conciseness of the received information
• the programmes’ entertainment and engagement value
• the means of communicating with others
• the economy of authoring personalised programmes
The first criterion is relevant mainly to news and documentaries and
subsumes the provision of support for exploration of issues at different levels of
depth, for reiterations and explanations, for enquiring about points of view and,
more pragmatically, for the realisation of programmes of user specified durations.
It could be relevant to other genres as well, such as to serial drama for instance, in
the automatic generation of personalised extracts and catching up episodes. The
entertainment and engagement value of the programmes may be enhanced in
dramatic productions, for example by allowing engagers to direct the narration
through time and space, to follow the characters’ actions or inner thoughts, to
follow the development of certain events, and even to influence the plot.
Conversations between engagers may happen in various modes. Indirectly, through
the delivery to a community of active viewers of one narration that is based on
their aggregated input. Directly, by supporting the inclusion of user generated
content, or the annotation by the active viewers’ of the received content. The
ShapeShifting paradigm is an attractive proposition to producers as well, in aspects
such as use of footage which otherwise (in a linear production) would be lost, reuse
and repurpose of existing content, the employment of user generated content, and
the automatic extraction and employment of programme statistics. As a side effect,



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

30
there is also a potential employment of the ShapeShifting paradigm to a less
ambitious aim, namely in supporting the exploration of alternatives in the
generation of one or many linear programmes.
NM2 has created the proof of concept for ShapeShifting TV. It has
developed the prototypical technology for developing and delivering ShapeShifting
TV productions and has validated this through a number of productions in different
genres, one of which, “Accidental Lovers” (Tuomola et al, 2006/2007), was
broadcast on Channel 1 of YLE (the Finnish National Broadcasting Company) in
December 2006 and January 2007. Now, the concept is being further investigated,
among others, by BBC (UK) and SVT (Sweden). The expectation is that
ShapeShifting TV will provide new and required forms of media interaction for the
wide public and new and effective exploitation opportunities for media creators.
The remainder of the paper presents a number of ShapeShifting TV
productions and discusses the opportunities and challenges this new form of media
bred.
Shapeshifting TV
Generalities
Linear, non-interactive TV tells one story in one way; a story-world is
narrated as a linear sequence of events. The choice of the events and the order in
which they are juxtaposed is left entirely to the creators, but they are always
linearly arranged. For example for a dramatic production, the scriptwriter creates
the script with a linear narration in mind – events are recounted in a sequence, even
if they jump in time and space in the story-world. The director, subsequently,
imagines how the story could be represented visually and, even if he/she
experiments with alternatives, the thinking is focused on creating a linear sequence
of scenes. Finally, the editor, whilst ensuring that the juxtaposed clips tell the story
well, both in terms of plot and aesthetics, may also rearrange the clips, but still with
the linear story in mind. These processes – writing, directing, shooting, and editing
– raise challenges with each production, and on auspicious occasions they bring
about innovation.
In interactive TV narratives, the story-world does not have to be
linearelised. More than one facets of the same story-world could be told by the
same TV programme. Instead of being the passive recipient of an account of the
story the viewer, or, better called, the engager can explore the story-world. The
challenge for creators, in this context, is about how to craft an explorable TV
programme such that their explorations thereof results in narrative threads of the
same quality as if they were told directly by the creators themselves. Note the use
of the term ‘exploration’. Interactivity is not restricted, for example, to making a
choice between two possible outcomes (such as to fall in love or not), as initial
work in interactive narratives in the form of branching stories was (wrongly) taken
to suggest. ShapeShifting storytelling is not linear storytelling with interaction; it is
a new form of expression and consumption.
Exploring a story world may be regarded as having a one to one



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

31
conversation with the media. However, this is not the only possibility of
interaction; through ShapeShifting TV people may converse with each other. The
cardinality of the relationship is one interactive screen media object to many
engagers or consumers. We could speculate that interactions between the media
objects themselves may also be possible, but, as yet, such experiments have not
been carried out in ShapeShifting TV.
The exploration of a story-world is achieved through the interaction means
provided by the production itself. For genres such as news and documentaries,
interaction could refer to aspects such as the relevance (“am I interested in this
news item?”), accuracy and trust (“is this correct?”), and conciseness of the
information, to the discovery of new interpretations, and to the ability of
contributing with input and engaging in conversations with others. For example, a
documentary could allow the exploration of issues in different levels of depth, the
request for explanations, the reiteration of certain aspects already presented, either
for enjoyment or for clarification, and the exploration of opposing or related
viewpoints. Further, engagers may be allowed to contribute with their own
recordings and commentaries. The same may be possible in news. Also, through
carefully constructed narrative structures, current news may be hooked to archived
material, thus opening up the possibility of new interpretations through emerging
but unplanned juxtapositions. In drama, taking as reference the Aristotelian
coordinates of plot as action, place and time, the interaction could refer to
movements through place and time, following different characters and/or events.
For example, in order to understand the reactions of a character, the engager may
be asked to be taken back in time or, alternatively, to a different location, to the
events that could provide an explanation. Once there, new aspects may be unveiled
which could incite the curiosity of the engager and generate other similar
questions. However, from any point reached in the story world, the narration
should always be able to resume and conclude.
The following subsection exemplifies a number of ShapeShifting TV
productions implemented in the NM2 project.
Productions
Accidental Lovers (AL) (Tuomola et al, 2006/2007) is a musical comedy
that explores a love relationship between an old cabaret singer, Julia, and a young
rock star, Roope (Fig. 4). It was broadcast in 12 screenings on TV1 of the Finnish
Broadcasting Company YLE between 28 December 2006 and 5 January 2007, and
it reached over half a million overall viewers (Finland has approximately 5.3
million people).



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

32
AL has a
cyclic structure
similar to, for
example,
“Groundhog Day”
(Ramis, 1993) –
events are
recounted over and
over again, to
bring new
meanings to the
story. However, as
opposed to
Groundhog Day,
where the events
are hard coded in a linear structure, AL automatically constructs new narratives on
the basis of engager input.
Interaction in AL is carried out through unstructured SMS messages.
Active viewers are invited to send their thoughts regarding the developing drama
via texts. They determine the unfolding of the story though a keyword logic. AL is
thus a conversation between engagers and the dramatic production, but also, as an
inherent effect, between engagers themselves.
AL is configurable on two levels. On a micro level, there is an immediate
response to aggregated engager input which affects the nuances of the story, but
not the plot itself. For example, an issue that is captured from the engagers’ input
could be initiated for discussion between the protagonists. As a more subtle
interaction ‘outcome’, the atmosphere of the story could be affected by choosing
video clips and voiceovers of a mood corresponding to that extracted from the
engagers’ SMSs. On a macro-level, engagers can influence the plot. Cumulated
engager input determines the main events of the story. The micro level responses
are substantially more frequent than the macro level responses.
The production’s statistics showed that engagers had taken the opportunity
to get involved in the themes presented in AL and the destinies of the fictional
characters, which is a very encouraging result for ShapeShifting TV (Saarinen et al,
2007).
MyNews&SportsMyWay (MNSMW) is an interactive news service
delivered over broadband which challenges the traditional top down presentation of
news and gives viewers the power to shape their own news (refer to Fig. 5 for a
snapshot). It aims to combine seamlessly recent news with archived material. The
active viewer is not in control only over when and what material to consume, but
also over how to consume it in each particular situation. MNSMW is a research


Fig. 4. Still from Accidental Lovers (© Crucible Studio,
UIAH, Finland)



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

33
prototype carried out in collaboration with SVT, the Public Service Swedish
Television.
The interaction modes include two basic “functions”: more and related.
They appear simple, but are quite challenging to express in narrative structures
which are completely independent of the actual content. The more function allows
the exploration of the selected issue in the desired level of depth; more complex
material can constantly be extracted from the archive (obviously, providing it
exists). The related function allows the exploration of an issue in breadth, yet
again, on the basis of the archived material. It allows viewers to engage with
different aspects of the context and to get a better understanding of the
complexities of
world events. This
interaction mode
has the potential of
generating new
interpretations
through the
juxtapositions that
emerged out of the
engagers’
interactions.
MNSMW
had a successful
live trial at the
Swedish
Television
premises in
Malmö, in May 2007,
which was attended by
SVT board members,
editors, and journalists.
The conclusion was that
interactive programmes
are seen to be a very
promising way forward
for TV news and sports.
Interactive
Village (IV) is a research
demonstrator of a
reconfigurable
‘documentary’ about
village life in Czech


Fig. 6. Still from Interactive Village
(©University of Ulster, UK)



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

34
Republic (Fig. 6). IV aimed to escape the traditional models of the ‘documentary’,
‘film’, ‘portrait’, ‘programme’, etc., and devise an “interactive profile” which
could be explored on different levels including observational, didactic and ‘taking
an issue’. The observational mode is essentially ‘watch and listen’. Interaction is
limited to choices of topic (e.g. place, event, and person) and depth/length of
presentation. The didactic mode includes commentaries in the narration, as
explanations provided by the anthropologist, or extra footage that brings more
details to the topic. The ‘taking an issue’ mode is about attitudes expressed on a
number of subjects or issues. The material, representing scenes, interviews,
activities and commentaries, has been recorded in a “’forensic’ approach” – it was
gathered recognizing that its significance would be continuously redefined through
engager exploration; “story potentials” were recorded rather than definite
storylines.
The aforementioned exploration modes – observational, didactic and
‘taking an issue’ – are not explicitly presented in the interface. They emerge from
the use of the more basic interaction means, which allow engagers to increase and
decrease the level of detail of the presentation, to require more explanations on the
current topic in the form of voiceovers, and to respond to prompts presented in the
narration, such as cutaways that illustrate an interview. Such interactions happen
within a chosen topic and the narration flows seamlessly – the appearance of a
continuous programme is preserved. Continuity between topics is not ensured.
The narrative space of IV would support well user generated content and
links to archives. For example, personal video diaries and images captured on
digital cameras could be incorporated dynamically into the production (Wright and
Cleary, 2006). They would undergo the same associative mechanisms as the
material captured professionally by the researchers. However, for this, the narrative
structures would have to denote media items entirely in terms of their
characteristics/metadata. This is one of the directions towards which IV may be
further developed.
Discussions and conclusion
ShapeShifting TV is a paradigm for interactive narratives, which extends
narrativity with interactivity, but not to the detriment of the quality of the
storytelling. Because the ShapeShifting narratives can adapt themselves in real
time to interaction from active viewers, we described them as denoting true or deep
interactivity. The meaning of these terms was defined in relation to the pseudo or
shallow interactivity of the great majority of the current iTV narrations. The
distinction between them is clearer from the point of view of their implementation,
than that of their behaviour (i.e. their manifestation for the active viewer):
ShapeShifting TV programmes are automatically edited at the time of their
delivery – interaction happens within them – whereas for most of the iTV
narratives interaction happens on the side or is implemented with multicast linearly
pre-edited strands.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

35
The production examples suggest that narratives have different degrees of
complexity with regards to their ability to be interactive. Representative examples
include Accidental Lovers, broadcast by the Finish National Broadcasting
Company (YLE), and MyNews&SportMyWay, which undertook live trials at the
Swedish National Broadcasting Company (SVT). The success with which they
were received validates, it is believed, the ShapeShifting technology. NM2 is the
first to have developed a production and genre independent technology for
authoring and delivery of interactive narratives which was sufficiently powerful
and robust to be successfully employed in the production of complex interactive
TV programmes.
What does this all mean in terms of business opportunities? Content
creators have better means of expression which could generate more engaging
ways of presenting and consuming media for the active viewers. The efficiency of
these new modes of expression have not been thoroughly assessed, but what is
more or less evident is that consumers require this new form of interactive media.
ShapeShifting TV keeps the focus on professionally produced television
programmes. It maintains that good storytellers are needed to recount important
events, but the recounting should be interactive, in order to account for the varying
interests of the target audiences. Production is different for interactive programmes
and so is delivery. These offer new exploitation opportunities, but, at the same
time, new challenges. This paper presented a validated form of interactive TV
narratives as a pointer to the development of new business exploitation modes.
Acknowledgements
This work was carried out within the Integrated Project “NM2: New
Millennium, New Media” (IST-2003-004124) of the European Union’s 6
th

Framework Programme. The author would like to thank particularly to Doug
Williams (BT, UK), Andra Luerdijk (TNO, Netherlands), Mika Tuomola (UIAH,
Helsinki, Finland), Inger Lindstedt (University of Malmo, Sweden) and Terrence
Wright (University of Ulster, UK) for their significant contributions to this paper.

Bibliography
Brown M., 2003, „Media Consumption Study 2003. White Paper”,
European Interactive Advertising Association, accessible at
http://www.eiaa.net/Ftp/casestudiesppt/
Jensen J.F., 2005, „Interactive Television: New Genres, New Format, New
Content”, Proceedings of the Second Australasian Conference on Interactive
Environment, Sydney, Australia, pp. 89-96;
Leurdijk A., 2007, „Will Broadcasters Survive in the Online and Digital
Domain?”, Interactive TV: A Shared Experience; 5
th
European Conference Euro
iTV 2007, LNCS 4471, Eds Cesar, P.,Chorianopoulos, K., and Jensen, J.F.,
Springer, pp.86-9 web#1, www.ist-nm2.org.
Ramis H. (director), 1993, „Groundhog Day”, Columbia Pictures
Corporation, USA;



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

36
Saarinen L. E. , Nurminen M. J., M. L. Tuomola 2007, „D3.7: Accidental
Lovers Production Report,” deliverable (restricted access) in the EU FP6
Integrated Project IST-2003-004124 ‚NM2: New Media, New Millennium’,
permission required;
Tuomola M. L. (director), Saarinen L. E. (writer), Nurminen M. J.,
2006/2007, „Accidental Lovers (‘Sydän kierroksella’)”, Crucible Studio, Helsinki
University of Art and Design Finland, broadcast on Channel TV1 by YLE, The
Finnish Broadcasting Company;
Ursu M.F., Cook J.J., Zsombori V., Zimmer R., Kegel I., Williams D.,
Thomas M., Wyver J., Mayer H, 2007a, „Conceiving ShapeShifting TV: A
Computational Language for Truly-Interactive TV”, Interactive TV: A Shared
Experience; 5
th
European Conference Euro iTV 2007, LNCS 4471, Eds Cesar,
P.,Chorianopoulos, K., and Jensen, J.F., Springer, pp. 96 – 106;
Ursu M.F., Thomas M., Tuomola M.L., Wright T., Zsombori V., 2007b.,
„Interactivity and Narrativity in Screen Media”, Proceedings of the IEEE
Symposium on Multimedia Systems, Taichung, Taiwan, R.O.C, IEEE Computer
Society, pp. 227–232;
Williams D., Kegel I.C., Ursu M.F., Cook J.J., Engler M., Lohse L.C.,
Stevens T.S. Wyver, J. Zsombori, V. 2006, „Shape Shifted TV: A Real Opportunity
for Broadband”, International Broadcast Convention (IBC) 2006, IBC06
Conference Publication, pp. 401–409;
Wright T., Cleary A., 2006, „D3.5: Interactive Village Production Report,”
deliverable in the EU FP6 Integrated Project IST-2003-004124 “NM2: New Media,
New Millennium”, available at:
http://www.ist-nm2.org/publications/deliverables/deliverables.html



















Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

37
NORMELE CONCURENŢEI ÎN FUNCŢIONAREA
PIEŢEI UNICE PRIN PRISMA TRATATELOR UNIUNII
EUROPENE


Marţian Iovan
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, România, tel./ fax: 0257/284899,
miovan@uvvg.ro


Abstract
The author starts by presenting a brief history of the European politics in this field
of competition which is that of providing a fair, transparent and functional environment, in
view of strengthening the single market. He continues by analyzing the political principles
in the domain of competition through treaties regarding the European integration,
inclusively the Treaty of Lisabon. In a synthesis based experience of authorities
representing the Union, the author highlights the rules and content of the public policies
pursuing the agreement between enterprises and the concerned practices with monopolist
character; the abuse of the dominant position inside the common market; the antitrust
legislation; the policy regarding social welfare and the role of the state department in
economy; the importance of observing the financial laws and the view of the Member States
regarding competition.
The policy of the European authorities started decades ago by creating a
decisional network which involves not only international actors, but also Member States
public authorities - all interacting in an environment in which the principles of the
European Union Treaties will be applied taking into consideration the law of all national
systems. Such public politics is essential having a multinational character.
Key words: European integration, economy, competition, market, states.


Încă în Memorandumul Jean Monnet, apoi în Tratatul de creare a
C.E.C.O., din 1951, şi în Tratatul de la Roma, sunt stabilite direcţii şi principii de
acţiune ale politicii în domeniul concurenţei, ştiut fiind faptul că întreţinerea unui
climat concurenţial funcţional reprezintă o cerinţă fundamentală a dezvoltării
economiei de piaţă.
Întrucât Piaţa Comună a fost concepută ca o piaţă liberă, iar în tratatele cu
privire la integrarea europeană, inclusiv în controversatul proiect de Constituţie
Europeană (Proiectul „Tratatului pentru instituirea unei Constituţii Europene” (T.C.)
rămâne un document controversat care intră în arhivele U.E.), s-a stabilit că unul dintre
obiectivele Uniunii constă în aceea că Uniunea oferă cetăţenelor şi cetăţenilor săi
un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, fără frontiere interne, precum şi o piaţă
unică unde concurenţa este liberă şi nedistorsionată, asigurarea unei bune
funcţionări a mecanismelor concurenţiale a fost şi va rămâne o condiţie
indispensabilă pentru promovarea eficienţei economice, a calităţii bunurilor şi



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

38
serviciilor, a progresului tehnologic, a productivităţii în ansamblu şi a creşterii
gradului de satisfacţie a consumatorilor.
Concurenţa ar putea fi definită ca „preocuparea pentru asigurarea
funcţionării corecte a regulilor jocului comercial atât din punctul de vedere al
autorităţilor publice, al agenţilor economici, cât şi al indivizilor” (Wish R., 1989).
Astfel concepută, concurenţa desfăşurată pe o piaţă largă şi extrem de complexă,
cum este cea a Uniunii Europene, îndeplineşte rolul de cel mai important principiu
organizaţional al economiei de piaţă atrăgând numărul imens de agenţi economici
şi consumatori în acţiunea de echilibrare a cererii cu oferta. Dar proiectul pieţei
unice europene va rămâne un model teoretic, ideal – atâta vreme cât în practicile
comerciale reale se împletesc diferite tipuri de pieţe ale bunurilor, serviciilor,
capitalurilor, forţei de muncă, monetare etc. dependente de tradiţiile naţionale, de
particularităţile regionale şi locale. Pe aceste pieţe s-au manifestat diferite forme de
concurenţă imperfectă (monopoluri, carteluri, oligopol, monopson etc.) combinate
între ele în diferite moduri, în funcţie de loc şi de timp; de asemenea, în paralel, s-
au produs incorectitudini atunci când agenţii economici au practicat metode de
vânzare-cumpărare aflate în discordanţă cu normele şi reglementările legale.
Dat fiind faptul că, până în momentul creării Comunităţii Economice
Europene şi până la preaderarea la U.E., statele europene practicau în diferite
moduri politici protecţioniste, de subvenţionare a anumitor ramuri industriale, a
unor întreprinderi considerate de interes naţional, s-a impus necesitatea articulării
unei politici în domeniul concurenţei, prin care să se dezvolte un cadru
instituţional, normativ în care instituţiile europene abilitate, guvernele pot menţine
şi stimula concurenţa, pot preveni manifestările distorsionante de concurenţă sau
pot combate comportamentele neloiale şi incorecte ale participanţilor la
mecanismele pieţei (practicile anticoncurenţiale, abuzul de poziţie dominantă,
aranjamentele comerciale incorecte, ajutoarele de stat care pot altera concurenţa,
practicile concertate între agenţii economici care pot elimina sau distorsiona
fluxurile comerciale etc.).
Raţiunea principală a politicii în sfera concurenţei o constituie adoptarea
acelor practici care să consolideze şi să dezvolte mediul concurenţial astfel încât să
fie atinse gradual obiective de felul următor:
Creşterea calităţii vieţii consumatorilor datorită îmbunătăţirii performanţelor
economice, accesului la o diversitate mai mare de bunuri şi servicii, reducerea
timpului de muncă şi creşterea timpului liber etc.;
Protecţia consumatorilor prin prevenirea şi înlăturarea efectelor dăunătoare ale
practicilor anticoncurenţiale;
Promovarea măsurilor antimonopol, antitrust, ca structuri orientate spre
polarizarea bogăţiei în societate şi cu potenţial nedemocratic;
Asigurarea unei mobilităţi maximale a factorilor de producţie, astfel încât toţi
agenţii economici – producători şi consumatori – să poată găsi liber capitalul şi
forţa de muncă de care au nevoie la un moment dat;



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

39
Promovarea atomicităţii în ceea ce priveşte numărul şi puterea economică a
agenţilor de pe piaţă – fapt care se face remarcabil în protejarea întreprinderilor
mici şi mijlocii;
Maximizarea transparenţei în ceea ce priveşte oferta şi cererea, astfel încât
actorii de pe piaţă să poată obţine liber cel mai bun produs/serviciu la cel mai
bun preţ;
Corelarea şi asigurarea funcţionării coerente a diversităţii tipurilor de pieţe, de
bunuri, servicii, capital, forţă de muncă etc. din spaţiul Uniunii Europene şi în
raport cu exteriorul;
Satisfacerea unor cerinţe sociale şi de dezvoltare durabilă – scop în care politica
în domeniul concurenţei poate conţine măsuri nonconcurenţiale fiind vizate:
reducerea şomajului, eradicarea sărăciei, protecţia mediului, dezvoltarea unor
sectoare de „vârf” ale economiei europene şi a capacităţii de apărare, diminuarea
decalajelor dintre regiuni etc.
Subordonată realizării unor astfel de obiective, politica publică europeană
în domeniul concurenţei a fost concepută şi adaptată în funcţie de derularea
practicilor anticoncurenţiale existente într-o etapă sau alta, într-o zonă sau alta,
necesităţii integrării politice prin consolidarea uniunii economice. Orice acte de
împiedicare, restrângere sau distorsionare (denaturare) a concurenţei libere pot
avea ca rezultat funcţionarea necorespunzătoare a pieţei comune, crearea unor
disfuncţii, dezechilibre sau discontinuităţi în relaţiile intracomunitare (O.
Manolache, 2006).

1. Scurt istoric al politicii comunitare în sfera concurenţei
Procesul de proiectare, implementare şi consolidare a politicilor Uniunii
Europene a început odată cu înfiinţarea C.E.C.O (1951), dezvoltându-se, ulterior,
cu predilecţie în cadrul Comunităţii Economice Europene. Politica europeană în
domeniul concurenţei se bazează pe Art. 3 (f) al Tratatului de la Roma, pe Art.3 (g)
al Tratatului de la Maastricht, în care se precizează că trebuie luate măsuri
corespunzătoarea astfel încât „concurenţa la nivelul Pieţei Comune să nu fie
distorsionată”. În acest scop trebuie respectate regulile cu privire la concurenţă
(Aceste reguli sunt cuprinse în Partea a III-a, titlul 1, cap. 3, în articolele 85
(81), până la 94 (89) în Tratatul de la Maastricht.), iar Comisia urmează să
exercite controlul asupra aranjamentelor anticoncurenţiale, comportamentelor
anticoncurenţiale ale monopolurilor şi agenţilor economici publici, asupra
ajutoarelor de stat. Aceste direcţii de acţiune au constituit pilonii centrali ai politicii
comunitare în domeniul concurenţei.
Crearea şi dezvoltarea unei pieţe comune fundamentată pe principiile
liberei circulaţii a bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor, pe libera
concurenţă, în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunităţii Economice
Europene, a favorizat dezvoltarea graduală a unor politici comune în domeniul
concurenţei şi comerţului. Comisia a acţionat în sensul dezvoltării unei politici nu
numai de monitorizare şi coordonare, ci şi de coparticipare comună. Astfel, din



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

40
nevoia derulării unui proces puternic centralizat, politica în domeniul concurenţei
şi politica comercială comună au devenit treptat politici sectoriale autentic
supranaţionale, aflate în competenţa exclusivă a autorităţilor Uniunii Europene.
Totodată, s-a înregistrat un proces de apropiere, de compatibilizare a legislaţiilor
naţionale, în măsura în care trebuia asigurată funcţionarea pieţei comune.
În anul 1962, în urma negocierilor la nivelul Consiliului Ministerial, s-a
ajuns la un important acord, cunoscut sub numele de Reglementarea 17, care
conţine un set de drepturi acordate agenţilor economici aflaţi în competiţie.
Reglementarea conţine norme privind: obligativitatea firmelor de a notifica în
prealabil aranjamentele lor comerciale către Comisie (Art.4 şi 5); condiţiile în care
se pot acorda excepţii individuale (Art. 6 şi 8); mecanismul de consultare pentru
autorităţile publice naţionale (Art.10); administrarea practică a politicii de către
Comisie (Art. 14); limitele superioare ale amenzilor şi penalităţilor (Art. 15 şi 16);
drepturile statelor membre şi ale părţilor terţe în cazul declanşării investigaţiilor
(Art. 19). Punerea în aplicare a Reglementării 17 a fost urmată de creşterea
exponenţială, în anii '60, a numărului notificărilor către Directoratul General pentru
Concurenţă. De asemenea, a crescut numărul cererilor de exceptare individuală.
Volumul de muncă al Comisiei şi al Directoratului General pentru
Concurenţă a crescut de la an la an; acestea aflându-se în fiecare nouă etapă în
postura de a-şi redefini priorităţile, de a promova o atitudine ofensivă în a interveni
cu restricţii aplicate manifestărilor anticoncurenţiale de pe piaţă, de a dezvolta
reţeaua instituţională proprie şi de a forma personalul necesar. Rolul Curţii
Europene de Justiţie a fost minimal până la sfârşitul anilor '60. În această perioadă,
efectele anticoncurenţiale ale dezvoltării monopolurilor, ale concentrărilor
economice în diferite forme, ale ajutoarelor de stat au fost subestimate de Comisie;
aceasta, adesea, exprima o atitudine de toleranţă faţă de carteluri, de practicile de
monopol. Dar, pentru că în anii ' 70 s-au revigorat manifestările de monopol,
abuzurile de poziţie dominantă pe piaţă şi au proliferat subvenţiile guvernamentale,
Comisia şi alte autorităţi comunitare au promovat o nouă axă în politica lor în
domeniul concurenţei – aceea de a instituţionaliza un sistem coerent de control
preventiv prin care să fie înlăturat abuzul de poziţie dominantă, să fie monitorizate
fuziunile şi alte forme de concentrare economică, să ţină sub control acordarea de
ajutoare publice discriminatorii. În acest scop a fost necesară dezvoltarea şi
consolidarea legislaţiei în domeniu, creşterea competenţei profesionale a
personalului.
În anii '80, problematica politicii în domeniul concurenţei a fost clasată pe
o poziţie privilegiată în agenda Comisiei pornind de la o filozofie nouă – de factură
neoliberală, cu privire la valorificarea condiţiilor necesare pentru ca relaţiile de
concurenţă să joace rolul de forţă regeneratoare a industriei europene. La aceasta a
contribuit într-o oarecare măsură şi climatul economic mondial, caracterizat de
puternica dezvoltare a SUA şi a ţărilor din Asia de Sud - Est. Pe acest fond a
crescut rolul comisarilor pentru concurenţă, al Comisiei şi, mai ales, al Curţii
Europene de Justiţie, fiind vizat controlul fuziunilor, al ajutoarelor de stat, astfel



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

41
încât să fie asigurate perspectivele realizării procesului de integrare regională.
Volumul de muncă al Curţii Europene de Justiţie în domeniu a crescut ca urmare a
numărului tot mai mare de cazuri primite pentru soluţionare. În acelaşi timp,
Consiliul Ministerial a acordat o tot mai mare atenţie respectării regulilor
concurenţei în toate sectoarele economice, aderând la ideea că o puternică
competiţie internă este cheia competitivităţii pe plan extern. Autoritatea
Directoratului General pentru Concurenţă a crescut treptat, în timp ce componenta
protecţionistă a politicii în domeniul concurenţei s-a diminuat şi s-a marginalizat.
Comisia şi-a amplificat preocupările pentru antrenarea, implicarea organismelor
din ţările membre în vederea respectării principiilor şi normelor dreptului
comunitar în materie de concurenţă.
Unul dintre rezultatele proiectării şi implementării politicii în domeniul
concurenţei, până în anii lansării proiectului Tratatului de instituire a Constituţiei
Europene, a fost consolidarea unui sistem de relaţii între Comisie şi C.E.J. care
joacă un rol vital în administrarea curentă a procesului de făurire a pieţii unice
europene. Comisia este instituţia care stabileşte principalele reguli, efectuează
investigaţiile, adoptă soluţiile, decide întreruperea comportamentului
anticoncurenţial, aplică penalizări; instrumentele decizionale se află practic la
dispoziţia Comisiei. Rolul Comisiei a crescut în ultimele două decenii şi datorită
implicării active a Parlamentului şi Consiliului Ministerial, mai ales pentru a fi
asigurată o mai mare transparenţă şi deschidere în procesul de aplicare a
principiilor concurenţei. De asemenea, C.E.J. şi Curtea de Primă Instanţă au jucat
şi continuă să exercite un rol esenţial în procesul de aplicare a regulilor
concurenţei. Aceste două instituţii sunt responsabile pentru supervizarea legală a
regulilor în domeniul concurenţei. Pe fondul prevalenţei dreptului comunitar asupra
celui naţional, deciziile acestor instituţii sunt obligatorii pentru statele membre.

2. Principiile actuale ale politicii Uniunii Europene în domeniul concurenţei
Dezvoltarea pieţei publice europene, consolidarea uniunii economice şi
monetare presupun asigurarea cadrului optim derulării concurenţei între agenţii
economici, astfel încât să fie promovată eficienţa şi calitatea. Înglobând majoritatea
măsurilor din tratatele precedente – fondatoare ale Uniunii Europene – tratatele de
la Nisa şi Lisabona prezintă conţinutul şi regulile politicilor U.E. În acest sens, sunt
interzise practicile comerciale restrictive, sunt condamnate monopolurile şi poziţia
dominantă pe piaţă, sunt formulate – la modul principial, politicile cu privire la
achiziţii şi fuziuni, la ajutoarele de stat şi faţă de sectorul de stat.
A. Încă în Tratatul de la Roma, Partea a III-a, Art.85 (1) se precizează
faptul că sunt incompatibile cu piaţa internă şi interzise orice acorduri între
întreprinderi, orice decizii ale asocierilor de întreprinderi şi orice practici
concertate care pot prejudicia comerţul dintre statele membre şi care au ca obiect
sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei în cadrul pieţei
interne, în special cele care constau în:



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

42
Impunerea în mod direct sau indirect a preţurilor de cumpărare sau de vânzare
sau a altor condiţii de comercializare inechitabilă;
Împărţirea pieţelor sau surselor de aprovizionare;
Aplicarea unor condiţii inegale la prestaţii echivalente în raportul cu partenerii
comerciali, plasându-i pe aceştia în dezavantaj concurenţial;
Limitarea sau controlul producţiei, desfacerii, dezvoltării tehnice, a investiţiilor;
Condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor
prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau conform uzanţei comerciale, nu
au legătură cu obiectul acestor contracte.
Unele acorduri, decizii sau chiar categorii de decizii de asociere, unele
practici concertate pot fi exceptate de la regulile anterioare cu condiţia ca ele să
favorizeze îmbunătăţirea producţiei, a distribuţiei produselor, promovarea
progresului tehnic sau economic şi să rezerve consumatorilor o parte echitabilă din
profitul rezultat. Astfel filosofia pe care se fundamentează Tratatele Uniunii
Europene şi, în particular, legislaţia europeană în materie de concurenţă
promovează credinţa în drepturile individuale, în libertate, respingerea intervenţiei
statului în regulile pieţei, atitudinea prudentă faţă de marile companii, respectul
faţă de consumatori.
În legislaţia comunitară anterioară cu privire la concurenţă, dar şi în
Tratatul de la Lisabona, sunt prevăzute şi aplicate derogări individuale şi
derogări cadru în condiţiile precizate. Pentru a beneficia de astfel de exceptări /
derogări trebuie îndeplinite condiţii de felul următor: aranjamentul, practica
aplicată trebuie să fie favorabile realizării obiectivelor generale ale Uniunii
Europene iar avantajele să fie mai mari decât dezavantajele; să aibă efecte mici sau
limitate asupra concurenţei; restricţiile care afectează concurenţa să fie absolut
necesare pentru atingerea obiectivelor companiei; să producă efecte benefice
pentru consumatori. Comisia Europeană, Directoratul General pentru Concurenţă
(DG- IV), pe parcursul deceniilor anterioare, au fost favorabile, flexibile în
acordarea derogărilor dacă acordurile de asociere sau practicile concertate se
încadrau în condiţiile prevăzute în dreptul comunitar (au fost înregistrate zeci de
mii de cazuri de companii mixte, „carteluri de criză” constituite în industrii aflate
în declin - precum sectorul minier, siderurgic, construcţia de nave etc.). Guvernele
naţionale au adus argumente pentru acordarea derogării, dar aceasta era în
competenţa exclusivă a Comisiei.
Pentru că, de la un deceniu la altul, a crescut numărul solicitanţilor de
exceptări individuale, s-a pus problema conceperii unor excepţii-cadru, care din
raţiuni organizatorice, procedurale, de creştere a operativităţii în luarea deciziilor,
au fost aprobate de Consiliu. Reglementările cu privire la derogările – cadru au
fost revizuite şi actualizate în repetate rânduri, fiind valorificată experienţa
acumulată de autorităţile comunitare. Comisia a avut agenda încărcată cu probleme
ce vizau practicile marilor companii; la fel, problema practicilor restrictive a
solicitat o mare parte din energiile şi timpul de lucru ale D.G. –IV. În anii '80 şi '90
D.G.- IV a aplicat numeroase penalizări (în special amenzi), care în unele cazuri au



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

43
depăşit 200 milioane €. Cartelurile au fost apreciate ca o ameninţare serioasă la
adresa realizării/funcţionării pieţei unice – motiv pentru care practicile
anticoncurenţiale ale acestora (acordurile de fixare a preţurilor, de partajare a
preţurilor etc.) au fost condamnate şi intens mediatizate. Totodată, D.G.-IV a
militat împotriva aranjamentelor discriminatorii în domeniul distribuţiei şi
exporturilor, aranjamentelor de licenţiere exclusivă, abuzurilor de drepturi de
proprietate intelectuală etc. Cu toate acestea, în ciuda succeselor repurtate,
aplicarea reglementărilor cu privire la derogările cadru a rămas un proces cu multe
obstacole şi neîmpliniri – dată fiind existenţa unor diferenţe/necorelări între
reglementările comunitare şi unele norme juridice naţionale în materie de
concurenţă.
Din textul tratatelor de la Maastricht / Amsterdam / Nisa / Lisabona se
desprinde faptul că acordurile care pot avea ca efect direct sau indirect fixarea
preţurilor, stabilirea de condiţii de vânzare sau a cotelor de producţie, înţelegeri
ce duc la discriminarea partenerilor comerciali, boicoturile colective şi alte
măsuri similare sunt considerate ilegale pentru că distorsionează concurenţa şi
afectează comerţul interstatal (L. A. Ghica, 2007). Realizarea efectivă a politicii
publice în domeniul concurenţei continuă să fie un demers al autorităţilor U.E.
extrem de complex şi încărcat cu diferite dificultăţi, a căror depăşire presupune nu
numai perfecţionarea sistemului decizional european, ci şi reformarea
instituţională, accentuarea funcţiilor guvernamentale ale instituţiilor europene.
B. Încă în Tratatul de la Roma (Art. 86), era prevăzut că “este
incompatibilă cu piaţa internă şi interzisă, în măsura în care ar putea aduce atingere
comerţului dintre statele membre, folosirea în mod abuziv de una sau mai multe
întreprinderi a unei poziţii dominante deţinute pe piaţa internă sau pe o parte
semnificativă a acesteia.” În ultimele tratate este păstrat principiul de interdicţie a
abuzului de poziţie dominantă în interiorul pieţei comune întrucât acesta
afectează comerţul dintre statele membre. Practicile abuzive ar putea consta în:
Impunerea, în mod direct sau indirect, de preţuri de vânzare, de cumpărare sau
de condiţii de comercializare inechitabile;
Condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor
prestaţii suplimentare care, prin natura sau conform uzanţei comerciale, nu au
legătură cu obiectul acestor contracte;
Aplicarea unor condiţii inegale la prestaţii echivalente în raporturile cu
partenerii comerciali, plasându-i pe aceştia în dezavantaj concurenţial;
Limitarea producţiei, a desfacerii sau a dezvoltării tehnice în detrimentul
consumatorilor. De la acest principiu, Uniunea nu acordă derogări şi nu face
excepţii.
Practicile antimonopol premergătoare Tratatului de la Lisabona, mai ales
în anii '50-'60, au evidenţiat o politică publică a guvernelor în domeniul
concurenţei cu puncte slabe şi cu alunecări duale. Acestea, manifestând o teamă că
va slăbi competitivitatea în faţa provocărilor venite din partea unor firme din SUA
şi Japonia, au promovat creşterea puterii marilor companii – ca o cale de relansare



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

44
economică şi de progres tehnologic. Activitatea agenţilor economici transnaţionali
europeni a fost încurajată chiar după intrarea în vigoare a Tratatului de la Roma, în
care era stabilit că libera concurenţă este o prioritate în cadrul Comunităţii şi orice
abuz al uneia sau mai multor entităţi care au o poziţie dominantă pe o piaţă sau pe
o parte a acesteia va fi prohibit, ca incompatibil cu principiile pieţei comune dacă
afectează comerţul dintre statele membre.
Problema conceptuală şi practică ce se punea consta în stabilirea condiţiilor
necesare pentru a lua în considerare existenţa unui monopol în economie şi dacă
acesta a uzat de poziţia dominantă pe piaţă. Ori Tratatul pentru crearea
Comunităţii Economice Europene nominalizează trei note de conţinut ale noţiunii
de monopol: firma să aibă o poziţie dominantă; acţiunile acesteia să producă efecte
asupra pieţei comune sau asupra unei părţi semnificative a acesteia şi acţiunile
întreprinse să afecteze comerţul dintre statele membre. Pe când noţiunea de poziţia
dominantă a unei firme pe o piaţă semnificativă (fie piaţă a produsului, fie piaţă cu
limite geografice sau fie piaţă cu o dinamică în timp) constă în abilitatea şi
capacitatea firmei de a înlătura concurenţa de pe un segment semnificativ al pieţei.
În acest sens, pentru a stabili semnificaţia noţiunii de poziţie dominantă pe piaţă se
folosesc drept criterii: cota de piaţă a firmei şi amplitudinea efectelor
anticoncurenţiale. Se apreciază, în principiu, că o firmă are o poziţie dominantă pe
o piaţă atunci când cota sa de piaţă este mai mare de 40%. Aceasta nu exclude
excepţiile, care sunt dependente de diferite caracteristici ale pieţei. Au fost
constatate cazuri de firme cu poziţie dominantă pe piaţă în condiţiile în care cota
de piaţă a produselor acestora a fost sub 25 %. Aceste firme au reuşit să înlăture
efectiv concurenţa de pe piaţa produselor lor, s-au comportat şi au luat decizii
independent de concurenţii lor, de consumatori şi de clienţi.
Din practicile şi experienţa Directoratului General IV s-a ajuns la concluzia
că o firmă cu poziţie dominantă pe piaţă abuzează de aceasta atunci când:
- stabileşte preţuri semnificativ mai mari sau mai mici decât preţurile de
echilibru ale pieţei cu scopul de a înlătura concurenţii;
- refuză să furnizeze produse în anumite cazuri;
- impune acorduri de cumpărare pentru anumite categorii de produse;
- reduce producţia sau tratează discriminatoriu diferite segmente de piaţă;
- pune în aplicare o strategie de achiziţii şi fuziuni pentru a înlătura concurenţii.
Posibilităţile de a abuza de poziţia dominantă de către o firmă cresc dacă,
pe lângă faptul că ea deţine o cotă mare din piaţa unui produs, sporesc
oportunităţile pe planul structurii şi funcţionării pieţei respective,
comportamentului agenţilor economici concurenţi, accesului la noile tehnologii şi
la factorii de producţie, reglementărilor legale privind accesul agenţilor economici
pe piaţa respectivă.
În acord cu cele anterioare, Comisia Europeană, autorităţile specializate în
domeniu au avut de rezolvat două probleme majore în implementarea politicii în
domeniul concurenţei:
a) să demonstreze poziţia dominantă pe piaţă;



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

45
b) să desfăşoare o anchetă prin care să dovedească faptul că s-a abuzat de poziţia
dominantă de pe o piaţă.
În acelaşi timp, firmele supuse cercetărilor au trebuit să dovedească
autorităţilor europene contrariul, adică punctele a şi b nu sunt adevărate, sau mai
concret, să demonstreze faptul că nu au făcut nimic prin care să fi cauzat
deteriorarea fragilei structurii a concurenţei, că nu au împiedicat – în mod neloial,
apariţia şi dezvoltarea unor noi competitori care ar fi putut ameninţa această
dominaţie.
Ultimele tratate cu privire la instituirea şi funcţionarea Uniunii Europene
sistematizează în principii coerente de drept comunitar experienţa instituţiilor
europene în domeniu, în special a Comisiei, Curţii Europene de Justiţie şi DG IV;
totodată, stabileşte necesitatea adoptării de către Consiliul Europei, la propunerea
Comisiei, a unor regulamente europene de punere în aplicare a principiilor
concurenţei. Consiliul hotărăşte după consultarea cu Parlamentul European.
Regulamentele care vor fi adoptate vizează atingerea unor scopuri specifice,
precum: respectarea interdicţiilor aplicate în relaţiile de piaţă prin instituirea de
amenzi şi penalităţi cu titlu cominatoriu, simplificarea controlului administrativ şi
asigurarea supravegherii eficiente, să definească rolul Comisiei şi al CJE în
aplicarea dispoziţiilor, regulilor cu privire la concurenţă (Toate aceste reguli sunt
prevăzute în Secţiunea din tratate vizând regulile cu privire la concurenţă aplicabile
întreprinderilor.), să definească raporturile dintre legislaţiile naţionale şi normele
Uniunii Europene cu privire la concurenţă. Până la intrarea în vigoare a
regulamentelor europene, cele care hotărăsc cu privire la admisibilitatea
înţelegerilor, deciziilor şi practicilor concertate şi la exploatarea abuzivă a unei
poziţii dominante pe piaţa internă, în conformitate cu dreptul intern şi cu
dispoziţiile tratatelor cu privire la instituirea şi funcţionarea Uniunii Europene,sunt
autorităţile statelor membre.
Comisia veghează la aplicarea principiilor politicii în domeniul
concurenţei; la cererea unei stat membru sau din oficiu, Comisia poate investiga
presupusele cazuri notificate de încălcare a dispoziţiilor privind concurenţa, în
colaborare cu autorităţile competente din statele membre. Dacă se va constata
existenţa unei infracţiuni, Comisia propune mijloace adecvate pentru a-i pune
capăt.
C. Comunitatea a pus în aplicare, dealungul timpului, o legislaţie antitrust
menită să împiedice înfăptuirea unor concentrări susceptibile de a crea poziţii
dominante sau de a genera abuzuri pe piaţă. Dacă au fost identificate şi se dovedesc
astfel de cazuri, Curtea Europeană de Justiţie ia decizii de interzicere, de stopare a
concentrărilor şi fuziunilor care au generat distorsiuni în derularea concurenţei şi
au afectat funcţionarea relaţiilor comerciale dintre statele membre.
Monitorizarea preventivă a fuziunilor dintre întreprinderi cu dimensiuni
europene a fost cea mai controversată şi mediatizată de instituţiile de presă din
Europa, chiar dacă reglementările comunitare în domeniu au devenit clare în anii
'90 şi au servit ca principal instrument al DG IV. Întrucât în anii ' 80 s-a înregistrat



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

46
o pronunţată creştere a numărului de fuziuni, societăţi mixte şi achiziţii publice,
Comisiei Europene i s-a cerut să elaboreze un proiect de Regulament în materie de
achiziţii şi fuziuni, pentru a fi aprobat de Consiliu – fapt ce a avut loc în 1989,
punându-se astfel bazele unei politici europene coerente în domeniul fuziunilor şi
achiziţiilor. În Regulament, Art. 2(3), se stipulează că o concentrare care creează
sau consolidează o poziţie dominantă ca urmare a căreia concurenţa efectivă va fi
distorsionată pe piaţa comună, va fi declarată incompatibilă cu principiile pieţei
integrate. Instituţiile abilitate să investigheze fuziunile au avut ca obiect de
cercetare acele firme care participă la o fuziune cu o cifră de afaceri agregată de
peste 5 miliarde de ECU; acele fuziuni în cadrul cărora cel puţin 2 dintre firmele
implicate au fiecare cel puţin 250 milioane ECU – cifră de afaceri individuală.
Acele fuziuni care se încadrează în parametrii anteriori, trebuie notificate Comisiei,
care va aplica procedura în analiza fiecărui caz cu scopul de a găsi răspunsuri
concrete la întrebări privind: măsura în care fuziunea notificată intră sub incidenţa
Regulamentului; în ce măsură fuziunea este compatibilă cu principiile pieţei
comune; dacă se înregistrează o poziţie dominantă pe piaţă. Comisia urmează să
identifice şi să estimeze efectele fuziunii asupra concurenţei pe baza aplicării
procedurii de control al fuziunilor, a analizei raportului Comitetului Consultativ cu
privire la concentrări.
Aplicarea Regulamentului comunitar, a procedurii de control al fuziunilor
conduce la unul din următoarele rezultate posibile:
fuziunea este incompatibilă cu dreptul comunitar, fiind respinsă;
aprobarea fuziunii, deoarece aceasta este compatibilă cu dreptul comunitar;
aprobarea fuziunii va fi acordată dacă vor fi satisfăcute câteva condiţii şi dacă
vor fi asumate câteva obligaţii suplimentare; în principiu fuziunea ar
corespunde reglementărilor comunitare.
Diversitatea şi numărul mare de cazuri de achiziţii şi fuziuni au ridicat
uneori probleme dificile Directoratului General IV, Comisiei şi CEJ, adesea
confruntate cu divergenţe în raport cu guvernele naţionale. Prin urmare, a crescut
numărul de respingeri aplicate unor fuziuni de anvergură. În acelaşi timp, a trebuit
să se intervină pentru amendarea Regulamentului cu privire la controlul fuziunilor.
Atât reglementările comunitare, cât şi practicile sau experienţa acumulată în
implementarea politicii în domeniul concurenţei, implicit în sfera achiziţiilor şi
fuziunilor de întreprinderi, sunt încorporate sintetic în principiile / dispoziţiile
tratatelor cu privire la integrarea europeană, urmărindu-se ca fuziunile,
concentrările şi achiziţiile realizate să nu distorsioneze concurenţa şi comerţul
dintre statele membre iar dacă se constată, pe acest plan, practici şi efecte
anticoncurenţiale relevante – acestea urmează să fie înlăturate.
D. În ceea ce priveşte politica cu privire la sectorul de stat în economie,
în care, prin tradiţie, au funcţionat monopoluri de stat (în minerit, transport,
energie, telecomunicaţii, servicii poştale şi altele), textul ultimelor tratate valorifică
filosofia neoliberală cu privire la viaţa economică, experienţa acumulată de
Comisie şi CEJ în domeniul promovării unui autentic mediu concurenţial la nivel



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

47
european, urmat de rezultate benefice în planul productivităţii, eficienţei, asigurării
calităţii bunurilor şi serviciilor, al introducerii tehnologiilor de „vârf” şi satisfacerii
nevoilor cumpărătorilor. Ori, până la începutul anilor '90, pe plan practic statele şi-
au păstrat monopolul asupra utilităţilor publice, proprietatea de stat în sectoarele
care furnizează electricitate, gaze, apă, servicii de transport şi telecomunicaţii.
Statul s-a dovedit a fi un prost gospodar al proprietăţii sale; întreprinderile de stat
au funcţionat adesea în afara reglementărilor din domeniul concurenţei. Rezultatele
au fost cele specifice gospodarului perdant, precum: adesea, serviciile furnizate au
fost scumpe şi de slabă calitate; întârzierea introducerii progresului tehnic şi a
realizării de inovaţii tehnologice; risipirea fondurilor şi ineficienţă; decalaje între
preţuri existente pe teritoriile statelor membre; incompatibilităţi între reţelele
administrative naţionale.
Pe baza experienţei acumulate, Comisia a adoptat o politică de aplicare a
principiilor concurenţei corecte şi în domeniul utilităţilor publice întrucât, ca agenţi
economici – fie ei aparţinători sectorului de stat, reglementările în domeniul
concurenţei sunt perfect compatibile cu misiunea / rolul acestora în economie.
Liberalizarea aplicată sectorului de stat din economia unor ţări membre ale Uniunii
Europene a condus la rezultate benefice pentru agenţi, societate, consumatori.
Treptat, s-au creat premise pentru a fi eliminate discriminările între firmele publice
şi cele private în domeniul comercializării / achiziţiei de bunuri şi servicii. Comisia
a fost abilitată să adopte măsuri împotriva statelor membre care acordă drepturi
exclusive sau speciale unor firme. Însă, chiar dacă astfel de măsuri şi reglementări
au fost adoptate, guvernele naţionale, într-o măsură mai mică sau mai mare, au
continuat să protejeze aşa-numitele „monopoluri de interes public”. Unele firme de
stat au reuşit să reziste la presiunile Comisiei şi Directoratului General IV în
privinţa creşterii transparenţei raporturilor financiare cu statele – motiv pentru care
autorităţile europene şi-au sporit energiile în aplicarea dreptului comunitar în
domeniul concurenţei. Astfel, încă din anul 1980, Comisia a adoptat Directiva
privind transparenţa relaţiilor financiare dintre statele membre şi întreprinderile
publice. Aceste întreprinderi erau definite, în Art. 2 al Directivei ca „orice
întreprinderi asupra cărora autorităţile publice pot să exercite direct sau indirect o
influenţă dominantă în virtutea dreptului de proprietate asupra ei, participării lor
financiare în cadrul ei ori regulilor care o cârmuiesc”.
De multe ori, autorităţile publice au exercitat o influenţă dominantă asupra
deciziilor comerciale ale întreprinderilor publice, fapt ce a fost posibil atunci când:
a) o autoritate publică deţine partea cea mai mare a capitalului subscris;
b) o autoritate publică controlează majoritatea voturilor ce se atribuie acţiunilor
emise de întreprinderi;
c) când pot să desemneze mai mult de jumătate din membrii organului
administrativ de conducere sau de supraveghere.
Ori, pentru a limita influenţa dominantă a autorităţilor publice în luarea
deciziilor comerciale ale firmelor de stat, trebuie respectate normele privind
transparenţa financiară fiind vizate: compensarea pierderilor financiare; furnizarea



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

48
capitalului; subvenţiile nerambursabile; împrumuturile în condiţii privilegiate;
acordarea de avantaje financiare prin renunţarea la profituri ori la recuperarea
sumelor datorate; renunţarea la dobânda normală asupra fondurilor publice
utilizate; compensarea obligaţiilor financiare impuse de autorităţile publice. Prin
toate acestea, Comisia a urmărit ca întreprinderile publice să nu beneficieze sau să
beneficieze cât mai puţin de un tratament preferenţial în materie de concurenţă, să
limiteze riscul denaturării concurenţei. În sfera de aplicare a Directivei Comisiei
Nr. 80/723 din 1980 erau vizate nu numai întreprinderile publice ca atare, ci şi cele
cărora le erau acordate drepturi exclusive sau speciale, cele cărora li se
încredinţează efectuarea unor servicii de interes economic-general ori au caracterul
de monopol producător de venituri.
Pe acest fond, Comisia a continuat să practice intervenţii active
valorificând normele specifice statuate în Tratate, mai ales începând cu anii '90.
Astfel, respectarea de către toţi agenţii economici – privaţi şi publici, a regulilor
concurenţei a devenit o prioritate; statele membre au devenit actori principali în
valorificarea noilor instrumente, cum ar fi reglementările antitrust, cele cu privire
la ajutoarele de stat etc. şi dezvoltarea cadrului dreptului comunitar al concurenţei,
întrucât procesul de liberalizare în economie depinde de punerea în aplicare a
reglementărilor la nivel naţional.
Valorificând experienţa acumulată dealungul deceniilor în sfera politicii
din domeniul concurenţei, în ultimele tratate ale unei Uniunii Europene este stabilit
faptul că în ceea ce priveşte întreprinderile publice şi întreprinderile cărora le
acordă drepturi speciale sau exclusive, statele membre nu emit şi nu menţin nici o
măsură contrară dispoziţiilor autorităţilor Uniunii Europene. Aceloraşi reguli de
concurenţă, sunt supuse şi întreprinderile însărcinate cu gestionarea serviciilor de
interes economic general sau care prezintă caracter de monopol fiscal. Principiile
privind statutul întreprinderilor publice rămân, pentru viitor, deschise unui proces
de dezvoltare rezultată din adaptarea reglementărilor în domeniul concurenţei la
noile realităţii economice şi instituţionale survenite în Uniunea Europeană după
anii 2000 şi, mai ales, după ratificarea Tratatului de la Lisabona.
E. În atenţia autorităţilor europene a stat, încă de la înfiinţarea pieţei
comune, regimul de acordare a ajutoarelor de stat, întrucât acestea au efecte de
denaturare a concurenţei, de fragmentare a pieţelor, de afectare a cadrului
concurenţial comunitar. În ultimii 50 de ani, ajutoarele de stat către anumiţi agenţi
economici şi în detrimentul altora aflaţi în spaţiul pieţei unice s-au concretizat în
diferite forme, precum: subsidii - inclusiv la export; scutiri sau reduceri de sarcini
fiscale sau sociale; garanţii de credite; aplicarea unei rate a dobânzii mai mici la
credite acordate de stat unor agenţi economici; acordarea de credite fără dobândă;
cumpărarea de acţiuni la anumite societăţi pentru a le salva de la faliment;
micşorarea / anularea obligaţiilor financiare ale unor întreprinderi când acestea au
devenit insolvente; acordarea de stimulente financiare unor întreprinderi în
perspectiva privatizării acestora; punerea la dispoziţie a unor suprafeţe de teren la
preţuri modice sau chiar gratuit; subscrierea de capital de stat în anumite



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

49
întreprinderi, ca formă de ajutor; practicarea unor preţuri care avantajează agenţii
publici (de exemplu: un guvern achiziţionează la preţuri mai mari decât cel de
echilibru al pieţei cu scopul de a favoriza vânzătorul în competiţia pe piaţa
comună), exceptarea de la obligaţia de a plăti amenzi, penalizări şi alte asemenea
mijloace financiare prin care autorităţile publice sprijină întreprinderile.
Procedurile aplicate de stat în acordarea ajutoarelor au fost directe sau
indirecte; adesea statul a recurs la scheme netransparente, la desemnarea unor
instituţii publice ori private pentru a le investi cu misiunea de a administra ajutorul
acordat. Ori toate aceste forme de ajutor de stat imperfectează libera circulaţie a
bunurilor, denaturează concurenţa; toate sunt măsuri discriminatorii prin care vor fi
favorizate anumite activităţi naţionale, ele tinzând astfel să se substituie barierelor
vamale care au fost înlăturate, să creeze în mod artificial avantaje unor competitori
în detrimentul altora. În plus, ele sunt acordate, adesea, din raţiuni politice şi, mai
rar, economice. Dacă toate întreprinderile ar beneficia de ajutor de stat, fără nici o
discriminare, atunci concurenţa nu ar fi afectată. Dar când, prin ajutorul financiar
de orice fel, întreprinderea beneficiară îşi întăreşte poziţia în raport cu celelalte
aflate în competiţie pe piaţa intracomunitară, atunci acesta joacă un rol nociv în
derularea comerţului dintre state, fiind incompatibil cu piaţa comună.
Încă în Tratatul de la Roma, Art. 87, paragr.1, se stabilea ca incompatibil
cu piaţa comună a oricărui ajutor acordat de un stat membru sau prin intermediul
resurselor de stat, care distorsionează sau ameninţă să distorsioneze concurenţa,
favorizând unele întreprinderi ori producţia unor mărfuri, în măsura în care
afectează comerţul dintre statele membre. Fiind un fapt nociv pentru economia de
piaţă, misiunea politicii publice în domeniu este aceea de a depista ajutoarele
existente, de a preveni acordarea de noi ajutoare de tipul celor descoperite, în
general de a le interzice. Comisia este cea care urma să ţină sub control astfel de
ajutoare, să propună măsurile potrivite pentru dezvoltarea progresivă şi
funcţionarea pieţei comune; politica faţă de ajutoarele de stat fiind prin natura ei
una supranaţională.
Dar practica de edificare a pieţei unice europene a scos în evidenţă faptul
că există unele ajutoare de stat ce se integrează în cadrul comunitar, nu afectează
comerţul dintre state, libera concurenţă; ba mai mult, pot conduce la rezultate
benefice pe plan tehnologic, social, în înlăturarea unor efecte catastrofale naturale.
Astfel de ajutoare de stat au fost acceptate, dealungul deceniilor, ca excepţii, ele
obligatoriu trebuind să aibă următoarele destinaţii:
promovarea dezvoltării unor zone economice cu standarde de viaţă reduse, cu o
pondere mare a sărăciei şi şomajului;
remedierea unei grave perturbări a economiei naţionale a unui stat membru;
executarea unui important proiect de interes european comun;
facilitarea dezvoltării unor zone economice când nu sunt afectate schimburile
comerciale şi concurenţa (coeziune şi politică regională);
dezvoltarea culturii şi conservarea patrimoniului cultural până la limita la care
nu este denaturată concurenţa etc.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

50
Implementarea principiilor politicii publice privind ajutoarele de stat nu a
fost lipsită de dificultăţi. Dimpotrivă, presiunile grupurilor de interese asupra
guvernelor naţionale, reţinerea guvernelor ţărilor membre, necooperarea statelor
membre au generat abateri de la regulile concurenţei. Pe acest fond, Directoratul
Antitrust şi Directoratul pentru Ajutoare de Stat au căutat mijloace pentru a
convinge statele din alcătuirea Comunităţii să respecte regulile, să sisteze
ajutoarele şi practicile anticoncurenţiale de acest tip. În anii '70, când şomajul şi
inflaţia ajunseseră la un nivel ridicat, cererea era scăzută, competitivitatea
prăbuşită, guvernele considerau că este firesc să fie mărite cheltuielile bugetare în
vederea reducerii efectelor recesiunii economice. Subvenţiile bugetare erau în
medie de 10 % din totalul cheltuielilor bugetare iar în unele ţări depăşeau chiar 20
%. În astfel de condiţii, Directoratul pentru Ajutoare de Stat şi, mai presus de
acesta, Comisia, nu au reuşit să monitorizeze şi să articuleze o politică eficientă în
domeniul acordării ajutoarelor de stat.
Începând cu anii ' 90, Comisia şi Consiliul au reevaluat subvenţiile şi
efectele lor în spaţiul concurenţial; s-a stabilit cu mai multă precizie conţinutul
conceptului de ajutor de stat la nivel european în raport cu nivelul naţional sau
local, a fost analizată „radiografia” ajutoarelor de stat la nivelul pieţei unice. Astfel
s-au pus bazele noii politici a axei Comisie – Consiliu - Curtea Europeană de
Justiţie în domeniul ajutoarelor de stat, a cărei experienţă este sintetizată în
Tratatul de la Lisabona, fiind stabilite principiile în privinţa regimului ajutoarelor
de stat. În primul rând, este prevăzut că sunt incompatibile cu piaţa internă
ajutoarele acordate de statele membre sau prin intermediul resurselor de stat, sub
orice formă, care denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa, prin
favorizarea anumitor întreprinderi sau sectoare de producţie, în măsura în care
acestea afectează schimburile dintre statele membre. Comisia este cea care,
împreună cu statele membre monitorizează permanent regimul ajutoarelor existente
iar în cazul în care constată incompatibilitatea unui ajutor de stat cu piaţa Uniunii
sau că acel ajutor este utilizat în mod abuziv, aceasta adoptă o decizie europeană de
suspendare sau modificare a ajutorului de către statul în cauză. În rezolvarea
cazurilor sunt implicate Consiliul şi CEJ corespunzător procedurilor stabilite.
În acelaşi timp, sunt prevăzute tipurile de ajutoare compatibile sau care pot
fi considerate compatibile cu piaţa internă. În acest sens sunt următoarele:
ajutoarele cu caracter social acordate consumatorilor individuali, cu condiţia ca
acestea să fie acordate fără discriminare determinată de originea produselor;
ajutoarele destinate remedierii pagubelor provocate de calamităţi naturale;
ajutoare acordate economiei anumitor regiuni ale R. F. Germania, afectate de
divizarea Germaniei;
ajutoarele destinate să favorizeze dezvoltarea economică a regiunilor în care
nivelul de trai este anormal de scăzut;
cele destinate să promoveze cultura şi să conserve patrimoniul, dacă acestea nu
modifică condiţiile schimburilor comerciale şi ale concurenţei în Uniune, într-o
măsură care contravine interesului comun;



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

51
ajutoarele destinate să promoveze realizarea unui proiect important de interes
european comun sau să remedieze perturbări grave ale economiei unui stat
membru;
alte categorii de ajutoare stabilite prin regulamente sau decizii europene adoptate
de Consiliu, la propunerea Comisiei, după consultarea Parlamentului European.
F. Pentru realizarea obiectivelor politicii Uniunii Europene în domeniul
concurenţei prezintă o mare importanţă respectarea dispoziţiilor fiscale. În acest
sens, se aplică principiul conform căruia nici un stat membru nu aplică, direct sau
indirect, produselor altor state membre impozite interne, de orice natură, mai mari
decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naţionale similare. În plus,
nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de
natură să protejeze indirect alte produse. Totodată, existenţa unor norme unitare
care să regleze concurenţa pe piaţa unică presupune amendamente ale legislaţiei
Uniunii Europene în domeniu. Legile sau legile-cadru europene stabilesc măsurile
referitoare la apropierea dispoziţiilor legale, de reglementare şi administrative ale
statelor membre având drept scop instituirea şi funcţionarea pieţei interne.
Consiliul este cel care hotărăşte în unanimitate, după consultarea
Parlamentului European şi a Comitetului Economic şi Social, în privinţa măsurilor
de armonizare a legislaţiilor referitoare la impozitul pe cifra de afaceri, accize şi
alte impozite indirecte astfel încât să fie asigurată coerenţa pieţei unice şi cadrul
juridic menit să favorizeze concurenţa corectă / loială şi să evite manifestări
anticoncurenţiale aparţinătoare tipurilor invocate pe paginile anterioare.
Reproducerea de practici anticoncurenţiale, în ciuda eforturilor Consiliului
de a adopta măsuri menite să apropie dispoziţiile legale, administrative ale statelor
membre de implementare a politicii în domeniul concurenţei pe piaţa unică
europeană va aduce Comisia în situaţia de a se consulta cu statele membre, de a
aplica procedurile de eliminare a practicilor neconstituţionale descoperite. În acest
sens, se prevede că „în cazul în care Comisia constată că o neconcordanţă între
dispoziţiile legale, de reglementare sau administrative ale statelor membre falsifică
condiţiile de concurenţă pe piaţa internă şi provoacă o denaturare care trebuie
eliminată, aceasta se consultă cu statele membre în cauză. Dacă, după această
consultare, nu se ajunge la un acord, legile – cadru europene elimină denaturarea în
cauză.”

*
* *

Corelată cu o evidentă motivaţie a decidenţilor europeni de a promova
valorile neoliberalismului, reforma politicii concurenţei a fost supusă la testul unui
timp de o jumătate de secol. În primele decenii, Comisia s-a concentrat pe
înregistrarea practicilor (acorduri, fuziuni, acţiuni concertate, ajutoare de stat etc.)
care generau sau puteau să producă denaturări ale concurenţei dându-şi acceptul
asupra unora, interzicând altele sau acţionând în sensul eliminării de pe piaţă a



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

52
unora dintre practicile anticoncurenţiale descoperite. Ca urmare a dezvoltării
înregistrate la nivelul altor poli de putere economică la scară planetară, a
globalizării şi a extinderii geopolitice a Uniunii, a crescut numărul de semnale, de
plângeri în domeniul încălcării regulilor concurenţei. Treptat Comisia nu a mai
putut face faţă soluţionării acestora, fiind constrânsă să treacă la o aplicare
descentralizată a regulilor concurenţei, să înlocuiască sistemul notificării prealabile
a Comisiei referitor la acorduri, fuziuni, ajutoare de stat etc. cu un sistem de
verificare post factum. Comisia şi-a trecut în agendă numai cazurile grave de
încălcare a principiilor concurenţei, în timp ce abaterile curente, cu un impact mai
redus, au început să fie soluţionate de autorităţile şi jurisdicţiile naţionale interesate
sau direct afectate, conformându-se principiul subsidiarităţii.
În raport cu prevederile tratatelor de instituire şi funcţionare a Uniunii
Europene, politica în domeniul concurenţei se bazează pe un set de reglementări
supranaţionale, unitare şi coerente la nivelul pieţei unice. Reforma politicii
concurenţei va trebui să facă faţă viitoarelor provocări ce vizează legitimitatea
demersurilor Comisiei (acesta este asociată de unii autori cu un deficit democratic)
(Cei care au ridicat problema deficitului democratic doresc să semnaleze faptul că, datorită
supremaţiei legii comunitare asupra celei naţionale, guvernele statelor membre – reunite în
Consiliu, ajung să poată practica un control al propriilor Parlamente, în loc să fie ele
controlate de către Parlament. Totodată, guvernele naţionale iniţiază şi implementează
anumite politici pentru care nu au acordul alegătorilor lor.) atâta vreme cât Parlamentul
European şi Consiliul au o implicare mai redusă şi, în al doilea rând, aşteptărilor
actorilor de pe piaţa unică de a rezolva operativ şi cu o maximă eficienţă cazurile
de practici anticoncurenţiale. În acelaşi timp, după cum atrăgea atenţia prof. Miron
Dumitru, „ evoluţiile viitoare în acest domeniu depind în tot mai mare măsură şi de
factorii externi, printre care se pot menţiona: percepţiile la nivel naţional cu privire
la funcţiile unei politici comune, caracterul imprevizibil al climatului politic şi
economic internaţional, uniformizarea reglementărilor privind concurenţa în cadrul
forumurilor internaţionale” (D. Miron, 2002).În orice caz, regulile privind
concurenţa reprezintă un corolar al prevederilor comunitare relative la libera
circulaţie a mărfurilor, astfel încât să fie larg facilitat procesul de dezvoltare a
pieţei unice europene, în care comerţul dintre statele membre să nu fie stânjenit de
factori anticoncurenţiali iar interesele întreprinderilor şi ale consumatorilor să nu
fie afectate.
Privită în ansamblu, politica autorităţilor europene în domeniul concurenţei
se înscrie pe linia începută cu decenii în urmă de consolidare a unei reţele
decizionale ce implică nu numai actori supranaţionali, ci şi autorităţi publice de la
nivelul statelor membre – toţi interacţionând într-un mediu în care principiile
concurenţei, aşa cum sunt definite în Dreptul Uniunii Europene, se vor impune în
raport cu normele de drept aparţinătoare sistemelor naţionale. Pluralismul
centrelor de decizie de la nivelele suprastatal şi statal corespunde regulilor jocului
democratic doar dacă sunt asumate valori şi principii comune menite să dea
coerenţă şi consecvenţă politicii publice în domeniul concurenţei.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

53
Bibliografie
Andersen S. S.; Eliassen K. A., 2001, Making Policy in Europe, ed. a II-a,
Londra;
Bărbulescu I. Gh., 2001, Uniunea Europeană. Aprofundare şi extindere.
Cartea 1. De la Comunităţile Europene la Uniunea Europeană, Ed. Trei,
Bucureşti;
Bârzea C., 2001, Politicile şi instituţiile Uniunii Europene, Editura Corint,
Bucureşti;
Bocancea S., 2004, Instituţii şi politici publice în Uniunea Europeană, Ed.
Cantes, Iaşi;
Bondor F. (coord.), 2007, Politici publice şi administraţie publică, Ed.
Polirom, Iaşi;
Ghica L. A. (coord.), 2007, Enciclopedia Uniunii Europene, Ediţia a III-a,
Editura Meronia, Bucureşti;
George St., 1996, Politics and Policy in the European Community, Oxford
University Press;
George St., Bache, I., 2001, Politics in the European Union, Oxford
University Press, New York;
Koch R., 1994, Competition policy and law, Longman;
Kovar R., 1993, Code européen de la concurrence, Dalloz;
Lequesne Chr., Surel Y., 2004, L'intégration européenne: Entre émergence
institutionnelle et recomposition de l'État, Presses de Sciences Politiques, Paris;
Manolache O., 2006, Tratat de drept comunitar, Ediţia a V-a, Editura C.H.
Beck, Bucureşti, pp. 324-661;
Marga A., 2003, Filosofia unificării europene, Ediţia a IV- a, Editura
Fundaţiei pentru Studii europene, Cluj-Napoca;
Miroiu A., 2001, Introducere în analiza politicilor publice, Ed. Punct,
Bucureşti;
Miron D. (coord.), 2002, Economia Uniunii Europene, Ed. Luceafărul,
Bucureşti;
Moussis N., 2003, Guide to European Policies, European Study Service,
Rixensart;
Profiroiu M., 2006, Politici publice. Teorie, analiză, practică, Editura
Economică, Bucureşti;
Sută N. (coord.), 1999, Integrarea economică europeană, Editura
Economică, Bucureşti;
Ţincă O., 2005, Drept comunitar general, Editura Lumina Lex, Bucureşti;
Zürn M., Joerges Chr., 2004, Law and Governance in Postnational
Europe: Compliance Beyond the Nation-State, Cambridge University Press, New
York;
Wish R., 1993, Competition Law, 3
rd
edition, Butterwoths, London;
*** Tratatul de instituire a unei Constituţii Europene,



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

54
http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_1337/pagel%20D_5/avocatnet.
html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Roma
http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Maastricht
http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Amsterdam
http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Nisa
http://europa.eu/lisbon_treaty/index_ro.htm




































Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

55
POLITICA REGIONALĂ A UNGARIEI ŞI ROMÂNIEI


Anita Borzán
Facultatea de Ştiinţe Economice, Colegiul Universitar Tessedik Sámuel,
H-5600 Békéscsaba Bajza u. 33, Ungaria
aniko@zeus.tsf.hu


Abstract
Regional Policy of Hungary and Romania
The regional policy of Hungary and that of Romania have two common features:
on one hand both of the countries make efforts to connect their countries to the European
regional system in order to harmonise the Central-East European aims of development with
the concept of the regional policy of the EU. On the other hand it is a common aim to
develop the countries and the regions as well. The aim of my research is to study the above
mentioned common features and the cause and effect relationship of them as described
below.
Key words: density of population, urbanisation level, foreign capital, GDP/head
calculated on purchasing power parity, unemployment


Material şi metodă
Pentru analiza pe care mi-am propus-o voi utiliza mijloacele şi metodele
corespunzătoare pentru studiul diferenţierilor teritoriale în cadrul economiei
regionale. Dat fiind faptul că fenomenele economice şi cele sociale apar în mod
corelat, în analiza pe care o realizez punerea în evidenţă a relaţiilor hotărâtoare
dintre caracteristicile gradului de dezvoltare economică are un rol deosebit. În
cadrul cercetărilor teritoriale, sistematizarea datelor care privesc părţile maghiare
şi româneşti care constituie euroregiunea Dunăre-Criş-Mureş-Tisa (DKMT), deci
Regiunea Câmpiei de Sud din Ungaria şi respectiv Regiunea 5 Vest din România,
precum şi a datelor privind judeţele care alcătuiesc regiunile, s-a făcut cu ajutorul
metodei matricelor (figura 1.).













Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

56

Caracteristici
Unităţi urmărite 1 2 3 … m
1 f
11
f
12
f
13
f
14
f
1m

2 f
21
f
22
f
23
f
24
f
2m
3 f
31
f
32
f
33
f
34
f
3m
4 f
41
f
42
f
43
f
44
f
4m
.
. . . . .
.
. . . . .
.
. . . . .
n f
n1
f
n2
f
n3
f
n4
f
nm
Fig. 1. Sistematizarea matricială
Sursa: Korpás A-né – Molnár M-né – Szűts I. 1993

Cu data de 1 iunie 2007 judeţul Békés a părăsit Euroregiunea. Consiliul
Judeţean Békés a arătat, în justificarea acestui demers, că lipsa de rezultate
înregistrată sub conducerea de la Szeged a fost cauza acestui demers. În acelaşi
timp, prezenta perioadă bugetară oferă, peste fondurile structurale şi de coeziune
considerate deja clasice precum şi peste posibilităţile oferite de programele
regionale operative, resurse suplimentare de 100 miliarde de forinţi pentru
dezvoltarea relaţiilor regiunilor de graniţă (Bod T. 200). Prin părăsirea
euroregiunii, judeţul Békés pierde aceste posibilităţi, în schimb se străduieşte să
realizeze relaţii sociale şi economice mai strânse cu judeţele Arad şi Bihor. Scopul
fundamental al studiului meu este şi acela de a răspunde, pe baza unor indicatori
economici şi sociali, la întrebarea dacă ieşirea din structurile euroregiunii a fost
justificată.
În cadrul studiului fac o analiză comparativă cu privire la nivelul de
urbanizare, capitalul străin, GDP pe cap de locuitor calculat pe bază de paritate a
puterii de cumpărare şi cu privire la şomaj. Alegerea acestor indicatori este
justificată de faptul că Gorzelak (Gorzelak, 1995) a delimitat zonele periferice pe
baza acestor criterii. Pe baza analizei criteriilor enumerate fac un studiu comparativ
al caracteristicilor de dezvoltare a judeţelor maghiare şi româneşti care constituie
euroregiunea DKMT.




Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

57
0
20
40
60
80
100
120
Bács-Kiskun Békés Csongrád Arad Hunyad Krassó-Szörény Temes
Népsűrűség(fő/km2)

Fig. 2. Dersitatea populaţiei în judeţele analizate (persoane pe Kmp, 2005)
Sursa: Date ale Központi Statisztikai Hivatal şi Institutul National de Statistica, prelucrare
proprie

În ceea ce priveşte densitatea populaţiei, se observă valori mari pentru
judeţele Csongrad şi Timiş (Fig. 2). Valoarea ridiactă a acestui indicator se
datoreşte, pe de o parte, oraşelor celor mai mari din euroregiune, care sunt Szeged
şi respectiv Timişoara, iar pe de altă parte, indicatorul arată şi gradul de dezvoltare,
avînd valorile cele mai mari în judeţele cele mai dezvoltate din Sudul Marii
Câmpii şi din Regiunea 5 Vest. Densitatea de în jur de 70 locuitori/kmp din
judeţele Hunedoara şi Békés nu se explică prin gradul de dezvoltare ci prin
suprafaţa mai mică şi populaţia relativ mai mare. Judeţul Bács-Kiskun este judeţul
cel mai mare nu numai din acestă regiune dar din toată Ungaria, aşadar
concentraţia mai mică a populaţiei este urmare a extinderii mai mari. Judeţul Arad
are o populaţie mai mică raportată la suprafaţa sa, iar locul „codaş” al judeţului
Caraş-Severin se poate explica prin relieful natural muntos care împiedică
stabilirea populaţiei. Ca urmare a unei comparaţii a populaţiei judeţelor celor două
regiuni, se poate concluziona că densitatea populaţiei în judeţele Bács-Kiskun,
Békés, Hunedoara şi Arad se găseşte aproximativ în acelaşi domeniu (60-70
persoane/kmp).




Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

58
0
10
20
30
40
50
60
70
80
90
Bács-Kiskun Békés Csongrád Arad Hunyad Krassó-Szörény Temes
Városlakók aránya (%)

Fig. 3. Nivelul de urbanizare al judeţelor analizate (2005)
Sursa: Date ale Központi Statisztikai Hivatal şi Institutul National de Statistica, prelucrare
proprie

În cadrul nivelului de urbanizare, ca urmare a procedurilor uniforme de
declarare a statutului de oraş în Ungaria, proporţia de locuitori urbani din judeţele
Câmpiei de Sud este aproximativ identică, dar în judeţele din România se constată
valori extreme (fig. 3.). În urma analizei şirului de date privind populaţia apare un
rezultat contradictoriu şi anume acela că în judeţele Arad şi Timiş procentul mai
scăzut al populaţiei urbane se explică prin faptul că în cadrul lor se găsesc în jur de
zece comune cu populaţie de peste 5 mii de persoane (mai mult, există şi comune
uriaşe cu populaţie de peste 10 mii de locuitori). În acelaşi timp, celelalte două
judeţe româneşti nu au comune mari cu populaţie de peste 5 mii de locuitori,
respectiv, din cauza reliefului muntos, populaţia s-a concentrat mai mult în oraşele
care reprezintă aici concentrările de populaţie şi nu în comune.




Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

59
0
2000
4000
6000
8000
10000
12000
14000
16000
18000
Bács-Kiskun Békés Csongrád Arad Hunyad Krassó-
Szörény
Temes
PPS

Fig. 4. GDP-ul pe cap de locuitor calculat raportat la paritatea puterii de cumpărare
în judeţele analizate (2005)
Sursa: Date ale Központi Statisztikai Hivatal şi Institutul National de Statistica, prelucrare
proprie

GDP-ul calculat pe baza parităţii puterii de cumpărare scoate în evidenţă,
din nou, superioritatea economică a judeţelor Csongrad şi Timiş în raport cu
celelalte judeţe (fig. 4.). Deosebirile teritoriale din cadrul celor două regiuni le voi
dezvolta luând în considerare cele patru criterii general formulate (KSH, 2006).
1. Structura economică: în judeţele cele mai dezvoltate – Csongrad, Timiş
– o parte însemnată a forţei de muncă se găseşte în sectorul terţiar, respectiv în
industria prelucrătoare. În schimb, în judeţele din sudul Marii Câmpii şi în judeţul
Arad procentul celor care trăiesc din agricultură este de în jur de 10%, pe când
judeţele Hunedoara şi Caraş Severin, datorită condiţiilor naturale nefavorabile
agriculturii, prezintă un caracter mai mult industrial.
2. Activitatea inovatoare mai puternică se poate explica, în cazul judeţelor
Csongrad şi Timiş, în mod fără echivoc, prin potenţialul de cercetare dezvoltare al
oraşelor Szeged şi Timişoara. Capacităţi mai mici de cerectare există în judeţele
Bács-Kiskun, Békés şi Arad.
3. Pregătirea profesională: dacă dorim să nominalizăm centrele de
cunoaştere din Câmpia de Sud şi respectiv din Regiunea Vest, trebuie din nou să
arătăm că forţa de muncă cea mai calificată se găseşte, datorită instituţiilor de
învăţământ superior şi a celor de cercetare din Szeged şi din Timişoara, în judeţele
Csongrad şi Timiş. Desigur, instituţii de învăţământ superior se găsesc şi în alte
judeţe, dar acestea nu au o ofertă de pregătire atât de diversificată şi nici mărimea
şi trecutul celor din cele două oraşe mari amintite.




Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

60
4. Accesabilitatea regională: ca urmare a dezvoltării infrastructurii rutiere, în
prezent, alături de Kecskemét se poate ajunge pe autostradă şi la Szeged. Faţă de
cele două capitale de judeţ, respectiv faţă de judeţele Bács-Kiskun şi Csongrád,
judeţul Békés este singurul judeţ maghiar spre care nu duce autostradă şi nici nu
va duce în viitorul apropiat. Punctul nostru de vedere este că proiectatele dezvoltări
ale şoselelor de mare viteză Kecskemét – Békéscsaba şi Nyíregyháza-Békéscsaba
precum şi modernizarea căii ferate Budapest-Lőkösháza care face parte dintr-un
coridor de transport european vor contribui în mare măsură la îmbunătăţirea
infrastructurii de transport a judeţului. În ceea ce priveşte posibilităţile de acces la
judeţele Timiş şi Arad trebuie remarcate aeroporturile cu trafic internaţional
important al celor două oraşe.
0
2
4
6
8
10
12
Bács-Kiskun Békés Csongrád Arad Hunyad Krassó-Szörény Temes
Munkanélküliségi ráta (%)

Fig. 5. Rata şomajului în judeţele analizate (2005)
Sursa: Date ale Központi Statisztikai Hivatal şi Institutul National de Statistica, prelucrare
proprie

Cu privire la utilizarea forţei de muncă, folosind cifrele privind rata
şomajului, putem formula următoarele constatări (fig. 5). Rata şomajului din 2005
din Câmpia de Sud, care caracterizează bine starea pieţei muncii din Ungaria, ca
urmare a dispariţiei continue de locuri de muncă în industria prelucrătoare şi în
agricultură, prezintă o tendinţă de creştere continuă de la începutul acestui secol. În
Regiunea Vest, în schimb, datorită trendului de dezvoltare a economiei româneşti,
se constată o continuă tendinţă de scădere. Rata scăzută a şomajului în judeţele cele
mai dezvoltate ale regiunii, Timiş şi Arad, se explică prin lipsa forţei de muncă. Ca
urmare a fondurilor europene apărute legat de aderare precum şi accesarea
fondurilor de preaderare au început in volum mare investiţii în infrastructură. În
acelaşi timp, în speranţa unui trai mai bun, aproximativ 10% din populaţia activă a
plecat în străinătate. Rata mare a şomajului din judeţele Hunedoara şi Caraş



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

61
Severin strică imaginea generală, aceasta fiind urmare a crizei industriei grele
tradiţionale înapoiate (minerit, siderurgie, construcţia de maşini grele).

0
100
200
300
400
500
B
á
c
s
-
K
i
s
k
u
n
B
é
k
é
s
C
s
o
n
g
r
á
d
A
r
a
d
H
u
n
y
a
d
K
r
a
s
s
ó
-
S
z
ö
r
é
n
y
T
e
m
e
s
Külföldi tőke (millió USD)


Fig. 6. Capitalul străin investit în judeţele analizate (2005)
Sursa: Date ale Központi Statisztikai Hivatal şi Institutul National de Statistica, prelucrare
proprie

O analiză a investiţiilor de capital indică valoarea ridicată înregistrată în
judeţul Timiş, apoi în judeţul Csongrád (fig. 6.). Punctul nostru de vedere este că o
trăsătură caracteristică a capitalului străin este că investiţiile dirijate spre „Valea
Siliciului” româneasă, adică spre Timişoara, în industria electronică, constructoare
de maşini şi chimică, au ridicat judeţul Timiş la nivelul de judeţ cu cel mai ridicat
grad de absorţie a capialului străin din Euroregiune. Rolul conducător al judeţului
Csongrád în regiunea Câmpiei de Sud este în legătură şi cu caracteristicile specifice
ale structurii de ramură. Dacă în judeţele Bács-Kiskun şi Békés investiţiile străine
cele mai importante sunt în industria prelucrătoare, energetică, precum şi în comerţ,
transport, depozitare, activităţi poştale, telecomunicaţii, în judeţul Csongrad
investiţiile în tranzacţiile financiare le depăşesc pe cele comerciale (KSH, 2006).
Partea mai mare din capitalul străin care îi revin judeţului Bács-Kiskun şi în cadrul
acestuia în primul rând oraşului Kecskemét se explică prin apropierea de capitală
şi prin infrastructura bună de transport (autostrada M5).
Dezvoltarea economiei româneşti este demonstrată de faptul că judeţul
Arad a depăşit deja volumul capitalului străin din judeţul Békés. În acelaşi timp,
diferenţierile teritoriale prezintă şi în economia românească o problemă dificilă,
care îşi aşteaptă rezolvarea. Acest lucru este demonstrat de nivelul scăzut al



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

62
investiţiilor de capital în judeţele Hunedoara şi Caraş Severin, fenomen legat de
dezvoltare anterioară, unilaterală, bazată primordial pe industria grea.

Rezultate
Prezentarea inegalităţilor sistemului regional româno-maghiar din
euroregiunea Dunăre-Crişuri-Mureş-Tisa a necesitat analiza diferenţierilor
regionale existente în unele segmente ale vieţii sociale şi economice. Din această
analiză a reieşit în mod clar caracterul eterogen al regiunilor. Astfel judeţul
Csongrád, ca urmare a densităţii mari a populaţiei, a GDP per cap de locuitor mai
ridicat, datorită potenţialului de atragere a capitalului străin şi prin procentul mare
de populaţie urbană are caracter de „centru”. Timişul, care este tot „centru”, cu cea
mai mică rată a şomajului şi cu cea mai mare infuzie de capital străin se găseşte
strâns în urma judeţului Csongrad în privinţa densităţii populaţiei. Pot fi
considerate ca semiperiferice judeţele Bács-Kiskun, Békés şi Arad. Acest din urmă
judeţ, ca urmare a dezvoltării economice româneşti dinamice, are deja un volum de
investiţii de capital mai mare ca judeţul Békés şi se remarcă cu rata şomajului cea
mai mică după cea a Timişului. Este evident randamentul economic scăzut al
judeţelor Caraş Severin şi Hunedoara, cu excepţia indicatorului grad de urbanizare,
fapt analizat în capitolul Material şi metodă, în sensul că cele două judeţe au un
procent mare de locuitori urbani nu datorită gradului de dezvoltare ci ca urmare a
altor factori, deformatori.

Concluzii
Ponderea economică a judeţului Csongrád se explică prin faptul că, după
Budapesta, oraşul Szeged are cea mai mare capacitate de cercetare-dezvoltare din
Ungaria, precum şi prin faptul că judeţul are o structură industrială eterogenă.
Randamentul economic scăzut al judeţelor Craraş Severin şi Hunedoara, două
judeţe cu profil marcant de industrie grea îl putem explica prin profunda criza a
acestei ramuri industriale. Analizând caracteristicile socio-economice, luând în
considerare şi apropierea geografică, respectiv vecinătatea lor, se conturează un
traseu de colaborare cu perspective de dezvoltare pe relaţia judeţelor Csongrád şi
Timiş, precum şi Békés şi Arad. Judeţul Békés nu poate fi adus în relaţie cu toate
judeţele Euro-regiunii, dat fiind că influenţa motoare a judeţului Csongrád nu se
manifestă, nici nu se învecinează cu judeţele Timiş şi Bács-Kiskun, astfel că, pe
baza indicatorilor aleşi pentru a reprezenta economia şi societatea, hotărârea de a
părăsi cooperarea interregională este justificată. Apropierea faţă de judeţul Arad,
aşa cum s-a prezentat în partea introductivă, precum şi de judeţul Bihor, care este
tot judeţ de graniţă, se justifică prin vecinătatea directă. Judeţele Békés şi Arad au
relaţii tradiţional bune, iar în data de 7 septembrie 2007 la Békéscsaba s-a semnat
un acor de colaborare Békés-Bihor. Studiul fundamentării sociale şi economice a
acestei cooperări triunghiulare nu a fost obiect al prezentei contribuţii, dar poate
constitui baza unui nou şi interesant studiu.




Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

63

Bibliografie
Bod T. , 2007, Megfizetjük az eurorégiós kilépés árát. www.hir6.hu 2007.
08. 07.
Borzán A., 2004, Interregionalizmus a dél-alföldi magyar-román határ
mentén. Békéscsaba. 126 pp.
Gorzelak, G. ,1995, The Regional Dimension of Transformation in Central
Europe. Regional Policy and Development Series No.10. Regional Studies
Association. London: Jessica Kingsley Publishers. 152 pp.
Korpás A-né, Molnár M-né, Szűts I., 1993, Általános statisztika I. rész.
Budapest: Nemzeti Tankönyvkiadó, 267 p.
*** Institutul National de Statistica, 2006, Anuarul statistic al României
2006. Bucureşti. www.insse.ro
*** Központi Statisztikai Hivatal Dél-Alföldi Regionális Igazgatósága,
2006, A régió gazdasága és versenyképessége Dél-Alföld. Szeged. 105 pp.

Text tradus din limba maghiară cu acordul autorului de către L. Klein

























Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

64
ARGUMENTE ECO-ECONOMICE PENTRU FOLOSIREA
MATERIALELOR PLASTICE ÎN VEDEREA REDUCERII
“EFECTULUI DE SERĂ”


Maior Corneliu
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, Bd. Revoluţiei 94 – 96, tel. 0040.0257.280335,
fax. 0040.0257.280810, rectorat@uvvg.ro


Abstract
The world preoccupations to reduce ‘the greenhouse effect’ generated last period
a campaign for using biodegradable paper packs. The reduction of using plastic materials
is wrongly proposed. Through these eco-economic proofs, the present study is a pleading
for using plastic materials that offer multiple recycling options and they can play an
important role in reducing gaze emissions with greenhouse effect.
Key words: plastic materials, environment's protection


INTRODUCERE

Revoluţia ecologică declanşată începând cu Conferinţa ONU pentru mediu
şi dezvoltare (Rio de Janeiro, 1992) şi preocupările globale pentru reducerea
„efectului de seră” au generat în ultima perioadă o campanie pentru folosirea
ambalajelor de hârtie biodegradabile. În mod greşit se propune reducerea folosirii
materialelor plastice. Prezentul studiu, prin argumente eco-economice, este o
pledoarie pentru folosirea materialelor plastice care oferă multiple opţiuni de
reciclare şi pot juca un rol important în reducerea emisiilor de gaze cu „efect de
seră”.
Schimbările intervenite în domeniul materialelor şi al proiectării au condus
la reducerea dimensiunilor ambalajelor, care trebuie să protejeze mediul în mod
adecvat, şi la înlocuirea recipientelor rigide, din plastic cu pungi flexibile, care
necesită cu 70 % mai puţin material.
La ora actuală, ambalajele din plastic cântăresc, în medie, cu 28% mai
puţin decât în urmă cu un deceniu; cu toate acestea, ele îndeplinesc aceeaşi funcţie,
economisindu-se 1,8 tone de material. Un studiu german a evidenţiat faptul că
deşeurile provenite din ambalaje, precum şi din consumul materialelor, s-ar ridica
la 158%, dacă nu ar exista materialele plastice.
Două modalităţi importante şi independente, prin care materialele plastice
contribuie la protecţia mediului sunt: reducerea utilizării combustibililor fosili şi
cea a emisiilor de gaze cu efect de seră, în mod deosebit a dioxidului de carbon
(CO
2
).



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

65
Din întreaga cantitate de ţiţei utilizat la nivel internaţional în fiecare an,
42% este folosit în scopuri de încălzire şi de producere a electricităţii, iar 45% în
domeniul comerţului şi al transportului public. Numai 4% serveşte la producerea
materiilor prime şi a monomerilor; cu toate acestea, produsele din materiale
plastice sprijină ramuri ale industriei să îşi reducă necesităţile de energie.
Datorită spumelor polimerice, frigiderele şi congelatoarele păstrează hrana
rece, folosind mai puţină energie, economie care se reflectă în reducerea emisiilor
de hidrocarburi, comparativ cu cea consumată pentru realizarea izolării.
Un studiu european a estimat că 100 kg de materiale plastice înlocuiesc
deja 200-300 kg de materiale tradiţionale în componenţa unui vehicul tipic de
pasageri, furnizând economii de combustibil de 750 l la 150.000 km parcurşi.
Luând în considerare construcţia de vehicule din Europa, aceasta reprezintă 12
milioane t de combustibil economisit în fiecare an.
Într-un studiu referitor la ciclul de viaţă, estimarea tradiţională a unui
vehicul obişnuit, având o greutate redusă pe tot parcursul existenţei lui, a evidenţiat
economii de energie de 850 l de benzină şi 1,6 t de CO
2
.Calculele mai puţin
tradiţionale au prevăzut reduceri de aproximativ 3200 l de combustibil şi 5,8 t de
CO
2.
Când asemenea economii se aplică la sute de milioane de vehicule de pe tot
globul, cifrele devin deosebit de semnificative.
Materialele bioplastice şi biodegradabile mai noi (obţinute din substanţe
chimice provenite din plante şi într-o mai mică măsură din petrol) consumă CO
2
în
timpul creşterii „rezervei” de plante, generând o reducere netă a emisiilor de
hidrocarburi. Materialele plastice au permis dezvoltarea unor procedee alternative
de obţinere a energiei (de exemplu, baterii pentru combustibil, celule fotovoltaice,
palete ale morilor de vânt), care permit economisirea combustibilului fosil,
reducând emisiile.
După cum am arătat mai sus, materialele plastice pot îmbunătăţi
performanţa, pot reduce masa produselor, costurile, consumul de materiale şi, deci,
de deşeuri solide. Apoi, materialele plastice sunt mai puţin dense, pot fi comasate
într-o măsură mai mare decât cele tradiţionale. Sacii din plastic sunt eficienţi din
punct de vedere al energiei şi al spaţiului şi facilitează transportul. Deoarece
componentele durabile din plastic nu putrezesc şi nici nu ruginesc, ele pot fi
reutilizate mai mult timp şi necesită o întreţinere redusă, prelungind timpul de
utilizare, până la înlocuire.
Materialele plastice oferă multiple opţiuni de reciclare. Programele de
recuperare post-industrială şi post-consum a deşeurilor din materiale plastice
permit acestora materiale să poată fi folosite mai mult timp. Recuperarea lor se
extinde pe tot globul. Sticlele din material plastic sunt reciclate în mod mecanic,
pentru a fabrica cherestea din plastic, utilizată la fabricarea de podele, garduri şi
scaune, sau sunt transformate în fibre, care servesc la confecţionarea îmbrăcămintei
şi a covoarelor.





Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

66
Câteva repere privind agravarea „efectului de seră” în judeţul Arad
Poarta de intrare în ţară, în contextul depăşirii fazei de regres economic a
anilor '90, în judeţul Arad se constată creşterea emisiilor totale anuale de gaze cu
efect de seră.

Tabelul 1.
Situaţia emisiilor de gaze cu efect de seră în anul 2006
t/an
Nr.
crt.
Categoriile de surse CO
2

1. Arderi în industria energetică 715 089
2. Instalaţii de arderi neindustriale 1 197 058
3. Arderi în industria de prelucrare 30 931
4. Transport rutier 500 203
5. Alte surse mobile -
6. Tratarea şi depozitarea deşeurilor 7 393
7. Agricultura -
8. Alte surse -
Total 2 450 694

Ponderea cea mai mare în emisiile de gaze cu efect de seră o are arderea
combustibililor pentru producerea de energie în instalaţiile de ardere neindustriale
(sursele areale), arderile din industria energetică, transportul rutier dar şi tratarea şi
depozitarea deşeurilor.

Tabel 2.
Emisii totale anuale de gaze cu efect de seră
(mii tone CO
2
Eq)
ARAD 2003 2004 2005 2006
Emisii totale 3 823 4 081 3 737 3 691


Tabel 3.
Emisii totale de gaze cu efect de seră pe cap de locuitor
t/cap locuitor
ARAD 2003 2004 2005 2006
Tone echiv. CO
2
/
cap locuitor
8,28 8,86 8,12 8,02

Emisii anuale de dioxid de carbon
Emisiile de dioxid de carbon, în anul 2006, au înregistrat un volum
de 2 450,7 mii tone, mai ridicat cu 8,23% faţă de anul 2005.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

67
Tabel 4.
Evoluţia emisiilor totale de CO
2

(mii t/an)
ARAD 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
CO
2
1085,6 1194,7 1058,8 1110,4 2763,3 2884,6 2263,0 2450,7



Evoluţia emisiilor de CO2
0
500000
1000000
1500000
2000000
2500000
3000000
3500000
1
9
9
9
2
0
0
0
2
0
0
1
2
0
0
2
2
0
0
3
2
0
0
4
2
0
0
5
2
0
0
6
anul
t
/
a
n



În demersul pentru folosirea materialelor plastice care reduc consumul de
combustibili fosili şi emisiile de gaze cu efect de seră s-a înscris şi Universitatea de
Vest „Vasile Goldiş”. În parteneriat cu Camera Judeţeană de Comerţ, Agricultură
şi Industrie a judeţului Arad au fost realizate patru ediţii a Târgului de eco-mediu,
cea mai mare manifestare din ţară care promovează piaţa eco-industriilor. Firme
din Italia, Austria, Ungaria şi România au prezentat oferte pentru reciclare,
recuperarea post-industrială şi post consum a deşeurilor din materiale plastice.
Universitatea oferă consultanţă şi partenerilor antreprenoriali care doresc
să acceseze fonduri pentru reciclare asigurate prin Fondul Naţional pentru Mediu,
Agenţia Fondului pentru Mediu onorând cu prezenţa an de an Târgul de eco-mediu
de la Arad.

Bibliografie
Bran Fl., Ioan I., Trică C., 2004, Eco-economia ecosistemelor şi
biodiversitatea, Editura ASE Bucureşti;



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

68
Fisher M., 2006, Materialele plastice – ISO FOCUS, vol. 4, nr. 6, Zurich;
Maior C., 2004, Management ecologic, Ed. „Vasile Goldiş” University
Press, Arad;
Popescu I., Bondrea A., Constantinescu M., 2005, Dezvoltarea durabilă,
Editura Economică, Bucureşti;
Rojanschi V., 2003, Abordări economice în protecţia mediului, Editura
ASE Bucureşti;
*** Agenda 21 – Arad, 2006, Primăria Municipiului Arad.





























Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

69
DEZVOLTAREA DURABILA ÎN JUDEŢUL ARAD.
PROBLEMA DEŞEURILOR


Florin Dumescu
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, Facultatea de Ştiinţe Economice
310426 Arad, Str. Cocorilor nr. 57, tel 0257213066, fax 0257243777
marketing@uvvg.ro


Abstract
The EU action environmental program for sustainability underlined that local
authorities have a special role in sustainable development and in achieving subsidiary
development. According to Local Agenda 21 a local agenda for Arad City was set up with
the help of the UN Program for Development. The present paper deals mainly with the
question of waste as part of the sustainable development of the area.
Keywords: sustainable development, waste management, environmental program,
urban waste, environmental strategies


1. Introducere
În al cincilea Program de Acţiune privind Mediul al UE - pentru
Durabilitate - se recunoaşte faptul că "autorităţile locale joacă un rol special în
asigurarea dezvoltării durabile, prin ăndeplinirea funcţiilor ststutare ale autorităţilor
competente în sensul directivelor şi reglementărilor în vigoare şi în contextul
transpunerii în practică a principiului subsidiarităţii".
Indicatorul sintetizează procentul de populaţie care locuieşte în municipii
unde s-au elaborat programe pe baza Agendei Locale 21, adoptată la summitul de
la Rio de Janeiro din 1972 (tabel 1).
Tabel 1.
Agenda Locală 21, %
2003 2004 2005 2006
2007
0 100 100 100
100


Sursa: Starea factorilor de mediu la nivelul judeţului Arad pe anul 2007

Implementarea principiilor dezvoltării durabile la nivel local, înseamnă
pentru început identificarea problemelor sociale, economice şi de protecţie a
mediului şi formularea obiectivelor ce trebuie atinse. Acestea urmează a se
materializa într-o strategie, denumită Agenda 21 Locală, ce va fi aplicată prin



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

70
planuri locale de acţiune şi proiecte concrete, care să soluţioneze problemele
sociale, economice şi de protecţie a mediului existente.
Agenda 21 Locală pune accentul pe participarea comunităţii şi pe
democraţia locală lărgită, oferind o modalitate de integrare a problemelor sociale,
economice, culturale şi de protecţie a mediului. Totodată, prin Agenda 21 Locală
se realizează şi evaluarea situaţiilor actuale şi a potenţialului existent. Agenda 21
Locală accentuează, de asemenea, rolul educaţiei, considerându-se că educaţia
permanentă, care induce încredere, gândire creativă şi un scop concret în viaţă, ca
şi cunoştinţele, contribuie direct la durabilitatea locală şi la acumularea de
capacităţi. Esenţa unei abordări eficiente asupra dezvoltării durabile constă în
integrarea unei game de politici şi programe care se completează unele pe altele în
domeniile social, economic şi mediu.
Obiectivele Agendei 21 Locale sunt:
• realizarea unui progres social care să vină în întâmpinarea nevoilor fiecărui
cetăţean;
• creşterea şi stabilizarea economică;
• protecţia efectivă a mediului şi utilizarea durabilă a resurselor naturale.
Agenda 21 Locală va avea efecte economico-sociale ce vor duce la
îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale întregii populaţii. De aceea, participarea
cetăţenilor este foarte importantă, întrucât ei trebuie să fie conştienţi că este necesar
să îşi asume responsabilitatea efectelor imediate sau viitoare ale acţiunilor lor.
La nivelul municipiului Arad, s-a lucrat la Agenda Locală 21 în perioada
2003-2004, cu suport şi sprijin de specialitate din partea PNUD. Secţiunea de
mediu a documentului, ca şi grupul de lucru constituit pentru protecţia mediului, au
fost coordonate de Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad. Documentul final a
fost aprobat şi tipărit în vara anului 2004.
În ceea ce priveşte implementarea Agendei 21 locale, date fiind
modificările legislative importante din ultimii ani, precum şi întocmirea în 2005 a
Planului Local de Acţiune pentru Protecţia Mediului, s-a renunţat la acest
document.
În prezent se află în implementare prevederile Planului Local de Acţiune
pentru Protecţia Mediului, iar la nivelul Primăriei Arad s-au făcut demersuri pentru
elaborarea unei noi strategii de dezvoltare a municipiului.

2. Deşeuri
În România, ca şi în alte ţări, impactul acumulărilor de deşeuri asupra
mediului înconjurător a crescut în mod alarmant în ultimii 20 ani. Managementul
necorespunzător al deşeurilor a condus la contaminarea solului şi subsolului, a
apelor subterane, la creşterea emisiilor de metan, CO
2
şi gaze toxice, cu efecte
negative directe asupra sănătăţii umane.
În strategia naţională pentru dezvoltare Durabilă din 1999 sunt prevăzute o
parte din acţiunile şi măsurile care se impun pentru un management corespunzător:
• Reciclarea deşeurilor;



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

71
• Crearea unor reţele selective de colectare şi utilizare a deşeurilor reciclabile;
• Stimularea producţiei de bunuri şi ambalaje care generează cantităţi reduse de
deşeuri;
• Crearea unei reţele de monitorizare a deşeurilor toxice şi radioactive,
identificarea resurselor tehnice şi financiare de finanţare rambursabilă sau
nerambursabilă pentru monitorizarea şi managementul corespunzător a
deşeurilor.
Domeniu tematic: a. Deşeuri orăşeneşti
Indicatorii din acest domeniu evidenţiază cantitatea anuală de deşeuri
orăşeneşti în funcţie de populaţia totală şi progresul în atingerea obiectivelor
privind colectarea, eliminarea şi reciclarea deşeurilor.
Deşeurile urbane tipice sunt alcătuite din următoarele componente: sticlă,
hârtie, plastic, cauciuc, metale feroase, metale neferoase, cartoane multimaterial,
substanţe organice, aparatură de uz casnic, aparatură electronică şi mici deşeuri
chimice menajere.
Problema deşeurilor urbane este una din principalele probleme de mediu
din judeţul Arad şi cu precădere din municipiul Arad.
În municipiul Arad a fost pus în funcţiune un depozit ecologic executat în
conformitate cu Planul Judeţean de Gestionare a Deşeurilor adoptat de Consiliul
Judeţean Arad în anul 2002 prin HCL nr. 73 şi modificat în anul 2005 care a fost
însuşit de CJ Arad. Acest depozit a fost construit şi finanţat de către firma austriacă
SC ASA SERVICII ECOLOGICE SRL.
În anul 2007, SC ASA SERVICII ECOLOGICE SRL a obţinut autorizaţia
integrată de mediu nr. 27/16.07.2007 pentru depozitul ecologic.
Depozitul se încadrează în clasa b - depozit de deşeuri nepericuloase,
conform clasificării din HG nr. 349/2005 (art. 4). Suprafaţa terenului aferent
depozitului ecologic este de 134.457 mp, capacitatea totală a celulelor este de
1.500.000 mc, iar perioada de exploatare este de cca. 30 de ani. Depozitul a fost dat
în funcţiune din anul 2003. Depozitul dispune de celule de depozitare cu sistem de
drenare a levigatului, sistem de colectare şi pompare a biogazului, depozit colectare
levigat, staţie de pre-epurare, drumuri de acces şi platforme, cântar, hală deşeuri
reciclabile, rampă spălare, clădire administrativă. Deoarece încă nu s-a colectat
cantitatea de necesară biogaz, nu s-a achiziţionat instalaţia de biogaz.
Până în anul 1998 depozitarea deşeurilor urbane din Arad s-a făcut pe un
teren degradat situat în intravilanul oraşului (str. Poetului). După umplerea acestui
depozit nu s-au executat lucrări de acoperire cu pământ ci din contră s-a început
depozitarea deşeurilor pe un alt teren degradat din extravilanul oraşului (Câmpul
Liniştii) în apropierea Penitenciarului Arad, la fel fără nici o amenajare specială.
După deschiderea noului depozit conform, la depozitul de pe str. Câmpul Liniştii a
fost sistată depozitarea, dar fără a fi efectuate lucrări de închidere.
În anul 2007 APM Arad a emis avizele de mediu la încetarea activităţii de
depozitare a deşeurilor Nr. 47/18.10.2007 şi Nr. 52/18.11.2007 pentru cele două
depozite (Câmpul Liniştii şi Poetului).



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

72
În judeţul Arad în perioada 2002-2006 au fost emise diverse tipuri de
deşeuri care variază mult de la un an la altul – cu o scădere semnificativă în 2006,
conform tabelului 4.3.3.1 şi figurii 4.3.3.1.
În perioada 2001-2005 nu există date referitoare la cantităţile de deşeuri din
construcţii şi demolări, neexistând o preocupare în acest sens.
În prezent, deşi este o obligaţie legislativă nu se realizează colectarea
separată a deşeurilor periculoase din deşeurile municipale. Prin urmare, cantitatea
de deşeuri periculoase municipale generată an de an este necunoscută.
În ceea ce priveşte reciclarea sau reutilizarea deşeurilor, din anul 2004
Primăria Municipiului Arad, a instituit un sistem prin care potenţialilor generatori
de deşeuri din construcţii şi demolări, li se indică odată cu Autorizaţia de
Construire locul de depozitare a deşeurilor, acestea fiind utilizate fie pentru
consolidări de maluri fie pentru umpluturi, constituind practic o reutilizare a
acestor deşeuri, iar din 2007 prin Dispoziţia nr. 12246, locul de depozitare a
deşeurilor provenite din construcţii şi a materialelor rezultate din excavaţii, de pe
raza municipiului Arad, s-a stabilit ca fiind zona situată pe str. Mărului-lateral, în
denivelările şi excavaţiile existente, denumite generic „gropi de împrumut”. Totuşi
nu există o evidenţă a cantităţilor generate si ulterior reutilizate.
Cantităţile de deşeuri generate şi necolectate s-au calculat luându-se în
considerare coeficienţii de generare a deşeurilor de 0,9 kg/loc/zi în mediu urban şi
0,4 kg/loc/zi în mediu rural.
Numărul populaţiei care nu beneficiază de servicii de salubritate în mediu
urban, în anul 2007 - 14148 locuitorii.
Numărul populaţiei care nu beneficiază de servicii de salubritate în mediu
rural, în anul 2007 - 195732 locuitori.
Evoluţia indicatorului de generare deşeuri este foarte variată de la un an la
altul în funcţie de numărul populaţiei şi cantitatea de deşeuri generată, prezentate în
tabelul 2 şi figura 1. Compoziţia medie a deşeurilor menajere este dominată de
hârtie/carton, celelalte fiind în proporţii reduse conform tabelului 3
Tabelul 2
Evoluţia cantităţilor de deşeuri generate în perioada 2003 – 2007 tone
Anul Nr.
crt.
Tipuri principale
de deşeuri 2003 2004 2005 2006 2007
1.
Deşeuri
municipale şi
asimilabile din
comerţ,
industrie,
instituţii, din
care :
318104 141672 195850 171959 134669
1.1
Deşeuri
menajere
162465 61406 93500 103489 66486



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

73
colectate în
amestec de la
populaţie
1.2
Deşeuri
asimilabile
colectate în
amestec din
comerţ,
industrie,
instituţii
97267 28612 50216 30215 33669
1.3
Deşeuri
menajere
colectate separat,
din care
191 376 7520 619 1290
- hârtie şi carton 76 132 5388 230 1135
- sticlă 8 32 61 0,35 3
- plastic 66 64 503 372 75
- metal 5 13 7 15 0,1
- biodegradabile 19 100 1440 0 42
-altele 17 35 121 0,8 37
1.4
Deşeuri
voluminoase
33 47 71 0 0
1.5
Deşeuri
generate si
necolectate
58148 51231 44543 37636 33224
2.
Deşeuri din
servicii
municipale
2845 1571 1908 21557 29389
2.1
Deşeuri din
grădini şi parcuri
0 0 0 370 1005
2.2 Deşeuri din pieţe 2845 1571 1908 3189 4311
2.3 Deşeuri stradale 0 0 0 17998 24073
3.
Deşeuri din
construcţii şi
demolari
0 0 0 7665 5186
4. Alte deşeuri 0 0 0 0 0
TOTAL deşeuri generate 320949 143243 197758 201181 169224
Sursa: Starea factorilor de mediu la nivelul judeţului Arad pe anul 2007




Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

74
0%
20%
40%
60%
80%
100%
municipale şi
asimilabile
servicii
municipale
construcţii şi
demolări
tip de deşeu
p
r
o
c
e
n
t
2007
2006
2005
2004
2003

Fig. 1 Deşeuri generate în perioada 2003-2007
Sursa: Starea factorilor de mediu la nivelul judeţului Arad pe anul 2007
Tabelul 3.
Evoluţia indicatorului de generare deşeuri
Anul Populaţia
(mii)
Deşeuri generate
(tone)
Indicatorul de
generare
(tone/loc/an)
2003 462427 320949 0,69
2004 461744 143243 0,31
2005 460466 197758 0,42
2006 459286 201181 0,43
2007 458487 169224 0,36
Sursa: Starea factorilor de mediu la nivelul judeţului Arad pe anul 2007



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

75
0,69
0,31
0,42
0,43
0,36
2003
2004
2005
2006
2007
a
n
tonă/loc/an

Fig. 2. Indicatorul de generate al deşeurilor
Sursa: Starea factorilor de mediu la nivelul judeţului Arad pe anul 2007

Tabelul 4.
Compoziţia medie a deşeurilor menajere în anul 2007
Tipul

Judeţul
Hârtie,
carton
%
Sticlă

%
Metale

%
Plastice

%
Textile

%
Deşeuri
biodegra
-dabile
%
Altele

%
Total

%
ARAD 88 0,23 0 5,8 0 3,2 2,77 100
Sursa: Starea factorilor de mediu la nivelul judeţului Arad pe anul 2007

Domeniu tematic b. Deşeuri biodegradabile
Deşeurile biodegradabile municipale reprezintă fracţia biodegradabilă din
deşeurile menajere şi asimilabile colectate în amestec, precum şi fracţia
biodegradabilă din deşeurile municipale colectate separat, inclusiv deşeuri din
parcuri şi grădini, pieţe şi deşeuri stradale. În această categorie sunt cuprinse:
• deşeuri biodegradabile rezultate în gospodării şi unităţi de alimentaţie publică;
• deşeuri vegetale din parcuri, grădini;
• deşeuri biodegradabile din pieţe;
• componenta biodegradabilă din deşeurile stradale.
Cantităţile de deşeuri biodegradabile depozitate în anul 2007 sunt
prezentate în tabelul 5.







Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

76

Tabelul 5.
Cantităţile de deşeuri biodegradabile depozitate în anul 2007
Judeţul Conţinutul deşeurilor în
materiale biodegradabile (%)
Cantitatea de deşeuri biodegradabile
depozitate
(tone)
Arad 60 99425
Sursa: Starea factorilor de mediu la nivelul judeţului Arad pe anul 2007

Domeniu tematic c. deşeuri de ambalaje
În conformitate cu HG nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi
deşeurilor de ambalaje, modificată şi completată cu HG 1872/2006 şi a Ordinului
MAPPM 927/2005 privind procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje
şi deşeuri de ambalaje în anul 2007 s-a monitorizat gestionarea ambalajelor şi a
deşeurilor de ambalaje la agenţii economici de pe teritoriul judeţului Arad care
produc ambalaje, importă şi introduc pe piaţa ambalaje.
Activitatea de gestionare a ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje are la
baza următoarele principii:
prevenirea producerii de deşeuri de amblaje,
reutilizarea ambalajelor,
reciclarea deşeurilor de ambalaje,
alte forme de valorificare a deşeurilor de ambalaje care să conducă la
reducerea cantităţilor eliminate.
Ţintele regionale privind recuperarea şi reciclarea deşeurilor de ambalaje
până în anul 2013 sunt date în tabelul 6:
Tabelul 6.
Ţinte regionale raportate la anul 2013, tone
HG 1872/2006 privind gestionarea ambalajelor şi
deşeurilor de ambalaje
Anul de raportare
pentru atingerea
ţintelor Valorificare prin
reciclare
Recuperare sau
incinerare
2007 28 34
2008 33 40
2009 38 45
2010 42 48
2011 46 53
2012 50 57
2013 55 60
Sursa: Starea factorilor de mediu la nivelul judeţului Arad pe anul 2007

Teoretic, cantitatea de deşeuri de ambalaje generată într-un an este egală cu
cantitatea de ambalaje introdusă pe piaţă în anul respectiv. În realitate, deşeurile de



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

77
ambalaje se impurifică prin contact cu produsul şi cu celelalte tipuri de deşeuri,
cantitatea de deşeuri de ambalaje generată fiind mai mare.
Cantităţile de ambalaje introduse pe piaţă în anul 2007, în judeţul Arad sunt
redate în tabelul 7. unde se observă o dominaţă a ambalajelor de hârtie şi carton:
Tabelul 7.
Cantităţile de ambalaje introduse pe piaţă în anul 2007 , tone
Materialul
Ambalaje corespunzătoare
produselor ambalate
introduse pe piaţa de către
producatori şi importatori
Deşeuri de ambalaje preluate în
vederea valorificării de la
persoane fizice sau juridice de
către agenţii economici
autorizaţi
Sticlă 280,63 0
Plastic 4221,49 405,1
Hârtie şi
carton 13958,38
1713,46
Metale 797,27 25
Lemn 5962,96 0
Altele 98,08 0
Total 25318,8 2143,56
Sursa: Starea factorilor de mediu la nivelul judeţului Arad pe anul 2007

Colectarea selectivă a deşeurilor a fost implementată doar în
comunele Fântânele, Frumuşeni şi Vărădia de Mureş, localităţi deservite de
S.C. ASA Servicii Ecologic S.R.L. Deşeurile colectate separat sunt: deşeuri
de plastic (folie) şi deşeuri de hârtie şi carton (tabelul 8).
Tabelul 8.
Implementarea sistemelor de colectare selectivă a deşeurilor de ambalaje,
în anul 2007, tone
Cantităţi de deşeuri de ambalaje colectate selectiv
Localitatea
Nr.
locuitori
arondaţi
Hârtie/
carton
Plastic Sticlă Metal

Altele

Fântânele,
Frumuşeni,
Vărădia de
Mureş
7991 737 104 0 0 0
Sursa: Starea factorilor de mediu la nivelul judeţului Arad pe anul 2007

Din anul 2007, în Arad funcţionează o staţie de sortare de capacitate 9t/h.
Aceasta staţie are capacitatea de a procesa, dacă este operată în 3 schimburi, o
cantitate de deşeuri reciclabile care ar asigura atingerea ţintelor de reciclare/
recuperare pentru toate categoriile de materiale fixate pentru anul 2013.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

78
Deşeurile sortate pe categorii (cu predominarea hârtiei/cartonului) în
primele 3 luni de funcţionare, sunt prezentate în tabelul 9 şi figura 3.

Tabelul 9.
Deşeuri sortate pentru reciclare, tone
Sursa: Starea factorilor de mediu la nivelul judeţului Arad pe anul 2007
hârtie/carton
plastice
neferoase
feroase
99.34
66.66
1.98
5.88
tip de
deşeu
tonă
hârtie/carton
plastice
neferoase
feroase


SC Polaris M Holding SRL intenţionează ca în viitor, pe măsură ce se va
implementa sistemul de colectare selectivă a deşeurilor în municipiul Arad, în
staţia de sortare să se sorteze deşeurile colectate selectiv. Staţia de sortare se află în
curs de autorizare la APM Arad.

Concluzii
În municipiul Arad se colectează cantităţi impresionante de deşeuri care se
colectau în mod cu totul necorespunzător. În prezent colectarea se face în mod
controlat, dar criteriile protecţiei mediului corelate cu cele ale dezvoltării durabile
nu sunt satisfăcute. Există premizele ca acest deziderat să fie satisfăcut într-un
viitor nu foarte îndepărtat.
Materiale plastice
Anu
l
Hârtie/
carton
PET Folie HDPE
Total
plastice
Mate
rial
nefer
os
Mate
rial
feros
Total
mater
iale
recicl
abile
200
7
99,34 25,94 28,18 12,59 66,66 1,98 5,88
173,7
8



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

79
Bibliografie
Bran F., Rojanschi V., 2002, Politici şi strategii de mediu, Ed. Economică,
Bucureşti;
Dumescu F., 2006, Evaluarea imapactului asupra mediului, Ed. Risoprint,
Cluj Napoca;
Dumescu F., 2007, Managementul mediului şi dezvoltare durabilă, Ed.
Eurostampa, Timişoara;
Nicolae A., 2004, Dezvoltare durabilă prin valorificarea materialelor
secundare, Ed. Printech, Bucureşti;
*** APM Arad – Starea factorilor de mediu în judeţul Arad pe anul
2007.



























Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

80
ORIENTĂRI ACTUALE ÎN DOMENIUL PRODUCERII ŞI
COMERCIALIZĂRII ALIMENTELOR ÎN JUDEŢUL
ARAD


Dorina Ardelean, Daniela Popa
Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” Arad,
marketing@uvvg.ro


Abstract
The paper develops the theme of selling and producing food products in Arad
County. In the first part of the paper it is presented the present economic situation of Arad
County. In the second part of the paper there are presented the companies which act in the
area of food production and commercialization and the economic indicators that are used
by the CCIA Arad in establishing the top of the best firms in Arad County for the year 2006.
After these it is treated the theme of food safety reglementations in the European Union
with the last directives and guiding lines.
Key words: food products, commerce, production, small companies, medium
companies, big companies.

1. Prezentarea situaţiei economice a Judeţului Arad după aderarea la
UE
Situat în partea de vest a ţării, judeţul Arad se învecinează cu judeţele
Bihor, Alba, Hunedoara şi Timiş, şi este principala poartă de intrare în România
dinspre Europa centrală şi de apus. Cu o suprafaţă totală de 7.654 km2, judeţul
cuprinde 78 de unităţi teritoriale şi administrative din care un municipiu - Arad,
municipiul reşedinţã de judeţ, 9 oraşe (Chişineu Criş, Curtici, Ineu, Lipova,
Nãdlac, Pecica, Pâncota, Sebiş, Sântana) şi 68 de comune.
Populaţia judeţului număra la ultimul recensământ 461.791 locuitori din
care 233.992 locuitori aparţin urbanului. Din punct de vedere etnic, la
recensământul din anul 2002, populaţia judeţului prezenta următoarea structurã:
82,1% români, 10,6% maghiari, 3,8% rromi, 1,0% germani, 1,2% slovaci, 0,3%
ucrainieni, 0,2% sârbi şi 0,8% alte naţionalităţi şi populaţie nedeclarată.
În 1989, economia României era în pragul dezastrului. Regimul comunist a
lăsat în urmă un sistem super centralizat, lipsa iniţiativei private, productivitate
redusă, tehnologii învechite, energofage şi poluante, o infrastructură distrusă, o
forţă de muncă supradimensionată şi cu mentalitate de tip „dictatura
proletariatului”.
Punctul de plecare în rezolvarea acestor probleme l-a constituit dezvoltarea
economiei de piaţă. Un rol important în acest proces l-au constituit restructurarea
industrială, privatizarea societăţilor cu capital de stat şi atragerea investiţiilor
străine. Acest proces a fost dureros şi de lungă durată. Printre „victimele” tranziţiei



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

81
la economia de piaţă din Arad s-au numărat şi întreprinderi cu o bogată tradiţie
(UTA - textile, ARIS - maşini unelte). Deşi privatizate, vechile unităţi din industria
alimentară arădeană se află într-un puternic declin (prelucrarea cărnii şi a laptelui,
producerea zahărului).
În ciuda acestor eşecuri, datorită deschiderii şi implicării active a
administraţiei publice locale şi a Camerei de Comerţ în politica de dezvoltare
economică locală şi a orientării acesteia spre atragerea investiţiilor străine,
municipiul Arad, cunoaşte după 1989 o dezvoltare susţinută, mult peste cea
naţională.
Au contribuit la acest succes, pe lângă o serie de privatizări reuşite (de
exemplu Astra Vagoane, achiziţionată de Trinty Industries Inc., SUA, Arbema
achizitionată de Brau Union AG, Austria) investiţiile în noi unităţi industriale
realizate prin atragerea investitorilor străini şi români. O explicatie pentru
atractivitatea Aradului o constituie poziţia sa geografică strategică, oraşul fiind
principala poartă de intrare în România dinspre Uniunea Europeană şi cel mai
important nod al reţelelor de transport rutiere si feroviare transeuropene din vestul
României, inclus în Coridorul Paneuropean IV, care leagă Europa de Vest de ţările
Europei de Sud - Est şi Asiei Centrale. Un alt element de atractivitate l-a constituit
infrastructura extinsă, forţa de muncă calificată şi bogata tradiţie industrială. Nu în
ultimul rând trebuie menţionată implementarea cu succes a proiectului Zonei.
Structura economiei judeţului Arad

Industrie 20%
Comerţ intern 28%
Import export 17%
Servicii 28%
Construcţii 7%
Investiţii străine în Arad

Ţara Firme Investiţii
SUA 77 34.744.829 USD
Italia 775 18.261.575 USD
Germania 480 15.891.594 USD
Franţa 58 10.624.105 USD
Olanda 42 4.740.629 USD
Islanda 2 1.689.461 USD
Cipru 3 1.514.629 USD

Judeţul Arad dispune de o economie echilibrată, principalele sectoare de
activitate productivă fiind agricultura şi industria. Aradul deţine ponderi importante
în economia naţională. Menţionăm potenţialul agricol deţinut de judeţul Arad:
locul 4 în ierarhia judeţelor în ceea ce priveşte suprafaţa agricolă, locul 3 pe ţară la



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

82
parcul de tractoare agricole fizice, locul 6 la producţia de porumb boabe, etc. La
începutul anului 2006, resursele de muncă ale judeţului Arad însumau 291,7 mii
persoane (63,7% din populaţia judeţului), iar populaţia ocupată era de 202,6 mii
persoane (69,5% din resursele de muncă). Numărul salariaţilor la începutul lui
2006 a fost de 121,5 mii persoane, în creştere faţă de 2005 - când s-au înregistrat
117,3 mii. Ponderea cea mai mare în populaţia ocupată o deţine industria cu 31,6%,
urmată de agricultură cu 25,9%, comerţul cu 14,9%, transportul şi
telecomunicaţiile cu 5,5%. În anul 2005 erau înregistrate 7619 societăţi comerciale
active.
În judeţul Arad existã 18.913 firme care ar fi trebuit să depună bilanţ la
31.12.2006, dintre care 18.315 sunt considerate active întrucât au raportat activitate
economicã.
Din numărul total de firme amintit mai sus doar 13.580 de firme
depunătoare de bilanţ şi au intrat la prelucrare prin programul informatic al CCIA
Arad, au fost eliminate 12.133, trebuie sã recunoaştem cã este cu atât mai mare
meritul celor 1.447 de firme rãmase.
Principalele domenii de activitate ale acestor societăţi comerciale sunt
(procentual): producţie - 20 %, servicii - 28 %, comerţ - 28 %, export - 16 % şi
construcţii - 8 %.
Ramurile industriale reprezentate în judeţul Arad sunt: producţia de
vagoane de cale feratã şi material rulant, mobilã, componente pentru industria
autovehiculelor, textile şi pielărie, îmbrăcăminte şi tricotaje, maşini-unelte, maşini
agricole. Economia judeţului Arad deţine ponderi importante în economia naţionalã
: locul 1 în producţia de material rulant, locul 5 în producţia de textile şi confecţii,
locul 7 în pielărie şi producţia de încălţăminte, locul 13 în producţia de mobilã.
Bunurile exportate în anul 2006 din judeţul Arad au o valoare de circa
1.100 milioane euro, principalele produse fiind : produsele textile şi confecţiile,
componentele pentru industria auto, vagoanele şi materialul rulant, mobilã,
încălţăminte, echipament electric etc.
Cea mai mare pondere economicã o deţine industria prelucrătoare (peste
85%), iar în cadrul acesteia, locul întâi revine producţiei de îmbrăcăminte şi
lenjerie, al doilea materialului rulant, al treilea producţiei de componente auto,
urmate de producţia de mobilã, construcţii metalice şi pãrţi componente, pielărie şi
încălţăminte.
Faţă de anul 2005, pentru economia judeţului Arad anul 2006 reprezintă o
creştere:
- producţie industrialã: 109,2%
- cifra de afaceri realizatã în industrie: 112,3%.
Salariul mediu brut este de:
- total economie 949 lei
- agriculturã 716 lei
- industrie şi construcţii 961 lei
- servicii 956 lei.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

83
Salariul mediu net este de:
- total economie 711 lei
- agriculturã 536 lei
- industrie şi construcţii 723 lei
- servicii 714 lei.
Numărul mediu scriptic de salariaţi este de peste 7.300.

2. Situaţia societăţilor comerciale din judeţul Arad
2.1. Analiza societăţilor care desfăşoară activităţi în domeniul producerii şi
comercializării alimentelor în Judeţul Arad
În continuare prezentăm firmele care desfăşoară activităţi în domeniul
producerii şi comercializării produselor alimentare. Din 18.315 firme care au depus
bilanţ la sfârşitul anului 2006 cele care desfăşoară activităţi în domeniul:
A. Comerţ cu ridicata al produselor agricole brute, animalelor vii, produselor
alimentare, băuturilor şi tutunului – 23 firme, clasificate după cum urmează:
a). Întreprinderi mijlocii:
1. DARIMEX INTERNAŢIONAL SA - Comerţ cu ridicata nespecializat de
produse alimentare, băuturi şi tutun
2. RESCO SA - Comerţ cu ridicata nespecializat de produse alimentare,
băuturi şi tutun
3. AVA 3 COMPANY SRL - Comerţ cu ridicata specializat al altor alimente,
inclusiv peşte, crustacee şi moluşte
b). Întreprinderi mici
1. ROPINI SRL - Comerţ cu ridicata al cărnii şi produselor din carne
2. PALROM SRL - Comerţ cu ridicata al produselor lactate, ouălor, uleiurilor
şi grăsimilor comestibile
3. LAICOM SRL - Comerţ cu ridicata al cărnii şi produselor din carne
4. IMPEX BOCK SRL - Comerţ cu ridicata nespecializat de produse
alimentare, băuturi şi tutun
5. LACTO FOOD SRL - Comerţ cu ridicata nespecializat de produse
alimentare, băuturi şi tutun
6. HAŞ TRADE SRL - Comerţ cu ridicata nespecializat de produse
alimentare, băuturi şi tutun
7. CODLEA SERV SRL (LAICOM PACK SRL) - Comerţ cu ridicata al
cărnii şi produselor din carne
8. ARGENA SRL - Comerţ cu ridicata nespecializat de produse alimentare,
băuturi şi tutun
9. COMALIM SA - Comerţ cu ridicata nespecializat de produse alimentare,
băuturi şi tutun
10. BUSINESS B.V. IMPORT EXPORT SRL - Comerţ cu ridicata al
băuturilor



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

84
c). Microîntreprinderi
1. DUEX SRL - Comerţ cu ridicata specializat al altor alimente, inclusiv
peşte, crustacee şi moluşte
2. SWEETLAND SRL - Comerţ cu ridicata al zahărului, ciocolatei şi
produselor zaharoase
3. SALAUTA IMPEX SRL - Comerţ cu ridicata al cerealelor, seminţelor şi
furajelor
4. GLOBUS TOTAL DISTRIBUTION SRL - Comerţ cu ridicata
nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun
5. ADRIA FOOD SRL - Comerţ cu ridicata nespecializat de produse
alimentare, băuturi şi tutun
6. SOCIAL IMPEX SRL - Comerţ cu ridicata al băuturilor
7. BELANCO COM SRL - Comerţ cu ridicata nespecializat de produse
alimentare, băuturi şi tutun
8. AGROSAN TRADE - Comerţ cu ridicata al animalelor vii
9. CASIANI SRL - Comerţ cu ridicata al cerealelor, seminţelor şi furajelor
10. TRICORP SRL - Comerţ cu ridicata nespecializat de produse alimentare,
băuturi şi tutun
B. Comerţ cu amănuntul în magazine specializate, nespecializate, precum şi
neefectuat prin magazine – 10 firme, clasificate după cum urmează:
a). Întreprinderi mijlocii:
1. SPAR SRL - Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare
predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun
2. ASENSI SRL - Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu
vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun
b). Întreprinderi mici
1. GLOBUS INTERNAŢIONAL SRL [- Comerţ cu amănuntul în magazine
nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun
2. PADIŞ PORT ARTUR SRL - Comerţ cu amănuntul în magazine
nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun
3. LELIA COM-PRIMEX SRL - Comerţ cu amănuntul în magazine
nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun

c). Microîntreprinderi
1. INFLOMAR EXPERT SRL - Comerţ cu amănuntul în magazine
nespecializate, cu vânzare predominană de produse alimentare, băuturi şi tutun
2. WINE PRINCESS EDITION SRL - Comerţ cu amănuntul al băuturilor
3. EUROBLUE SRL - Comerţ cu amănuntul in magazine nespecializate, cu
vanzare predominanta de produse alimentare, băuturi şi tutun
4. RAN FOREST SERVICES SRL - Comerţ cu amănuntul în magazine
nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

85
5. DADIANA MIHAELA SRL - Comerţ cu amănuntul în magazine
nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun
C. Exportatori - 10 firme, clasificate după cum urmează:
a). Întreprinderi mari
1. ASTRAL IMPEX SRL - Comerţ cu ridicata nespecializat de produse
alimentare, băuturi şi tutun
b). Întreprinderi mijlocii
1. AVA 3 COMPANY SRL - Comerţ cu ridicata specializat al altor alimente,
inclusiv peşte, crustacee şi moluşte
2. DARIMEX INTERNAŢIONAL SA - Comerţ cu ridicata nespecializat de
produse alimentare, băuturi şi tutun
3. AGRIROM SRL - Intermedieri în comerţul cu produse alimentare, băuturi
şi tutun
c). Întreprinderi mici
1. SABINA IMPEX SRL - Intermedieri în comerţul cu materii prime
agricole, animale vii, materii prime textile şi cu semifabricate
2. INTERGLOBAL SRL – Creşterea animalelor, activitatea fermelor pentru
obţinerea laptelui – Creşterea bovinelor
3. IULI ANIMPEX SRL - Intermedieri în comerţul cu materii prime agricole,
animale vii, materii prime textile şi semiproduse
d). Microîntreprinderi
1. SAMOA SRL - Comerţ cu ridicata al animalelor vii
2. COVEXIM 2000 S.R.L. – Comerţ cu ridicata al animalelor vii
3. F.A.G. IMPEX SRL - Intermedieri în comerţul cu produse diverse
D. Industria alimentară, a băuturilor şi a tutunului – 25 firme, clasificate
după cum urmează:
a). Întreprinderi mijlocii
1. PANPRO SRL - Fabricarea pâinii; fabricarea produselor proaspete de
patiserie
2. FILIP D IMPEX SRL - Prepararea produselor din carne (inclusiv din carne
de pasăre)
3. MIKY SRL - Fabricarea pâinii; fabricarea produselor proaspete de
patiserie
4. DOLCE IULIUS SRL - Fabricarea pâinii; fabricarea produselor proaspete
de patiserie
5. RAŢIO-WEST SRL - Fabricarea produselor de morărit
6. AUTO SUPER SERVICE ARAD VEST SRL - Fabricarea pâinii;
fabricarea produselor proaspete de patiserie
7. NORBELA SRL - Fabricarea produselor de morărit
b). Întreprinderi mici
1. CRIMONA SRL - Producţia şi conservarea cărnii
2. WINE PRINCESS SRL - Fabricarea vinurilor
3. HELVETICA MILK SRL - Fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

86
4. DANED SWEET CONFISERI PATISERIE SRL - Fabricarea produselor
din cacao, a ciocolatei şi a produselor zaharoase
5. TOPAZ SRL - Fabricarea condimentelor
6. CRIŞAN COMIMPEX SRL - Fabricarea pâinii; fabricarea produselor
proaspete de patiserie
7. TOMATE PROD SRL - Fabricarea pâinii; fabricarea produselor proaspete
de patiserie
8. TROIE SRL - Fabricarea pâinii; fabricarea produselor proaspete de
patiserie
9. NIC KRIS SRL - Fabricarea pâinii; fabricarea produselor proaspete de
patiserie
10. SATURN PRODIMPEX SRL - Fabricarea pâinii; fabricarea produselor
proaspete de patiserie
c). Microîntreprinderi
1. IMPERIAL IMPEX SRL - Fabricarea altor produse alimentare n.c.a.
2. ORNEX SRL - Fabricarea produselor de morărit
3. MOARA CAPRICORNILOR SRL [- Fabricarea produselor de
4. FILIP GRUP SRL - Producţia şi conservarea cărnii de pasăre
5. KARAMELL SRL - Fabricarea pâinii; fabricarea produselor proaspete de
patiserie
6. FREISINGER SRL - Fabricarea pâinii; fabricarea produselor proaspete de
patiserie
7. T.G.M. SRL - Fabricarea pâinii; fabricarea produselor proaspete de
patiserie
8. DOINA SRL - Fabricarea pâinii; fabricarea produselor proaspete de
patiserie

2.2. Acordarea de premii şi distincţii de către CCIA Arad pentru rezultate
deosebite în anul 2006
Sunt admise să participe la top, firmele care îndeplinesc, cumulativ,
următoarele condiţii:
- sunt comercianţi de tip: SA (societate pe acţiuni), SRL (societate cu
răspundere limitată), SNC (societate în nume colectiv), SCS (societate în
comandită simplă), SCA (societate în comandită pe acţiuni), OC (organizaţii
cooperatiste), SC (societăţi cooperative), I.N.C.D (institute naţionale de cercetare-
dezvoltare);
- realizează o rată a profitului (profit curent/cifra de afaceri) între 1% si
100% ;
- realizează o cifră de afaceri de:
• minimum 220.000 RON pentru microîntreprinderi;
• minimum 300.000 RON la celelalte categorii de firme;
- nu au plăţi restante la bugetele publice, la 31.12. 2006;



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

87
- au un număr mediu de salariaţi, declarat în situaţiile financiare pentru
anul 2006, mai mare sau egal cu 2.
Indicatori utilizaţi pentru clasificarea firmelor:
• I1 : cifra de afaceri netă;
• I2 : profitul din exploatare;
• I3 : rata profitului = (Profit curent / Cifra afaceri) ;
• I4 : eficienţa utilizării resurselor umane = (Valoarea adăugată) / Număr
mediu de salariaţi);
• I5 : efortul de dezvoltare = (Creşteri ale activelor imobilizate în anul de
raportare – Creşteri ale rezervei din reevaluare în anul de raportare) / (Total active
imobilizate – Rezerve din reevaluare) ;
• I6 : eficienţa utilizării capitalului angajat = (Profitul curent + Cheltuieli
privind dobânzile) / Total active).
Pentru rezultate deosebite obţinute în domeniu specific Camera de Comerţ
Industrie şi Agricultură a acordat premii pentru activitatea pe anul 2006, astfel:
DISTINCŢIA DE EXCELENŢĂ – se acordă firmelor care s-au clasat pe
unul din primele trei locuri în ultimii trei ani consecutiv.
1. ASTRAL IMPEX SRL - Comerţ cu ridicata nespecializat de produse
alimentare, băuturi şi tutun
2. AVA 3 COMPANY SRL - Comerţ cu ridicata specializat al altor alimente,
inclusiv peşte, crustacee şi moluşte
3. PALROM SRL - Comerţ cu ridicata al produselor lactate, ouălor, uleiurilor
şi grăsimilor comestibile
4. PANPRO SRL - Fabricarea pâinii; fabricarea produselor proaspete de
patiserie
5. RESCO SA - Comerţ cu ridicata nespecializat de produse alimentare,
băuturi şi tutun
6. ROPINI SRL - Comerţ cu ridicata al cărnii şi produselor din carne
TROFEUL DE EXCELENŢĂ – se acordă firmelor care s-au clasat pe
unul din primele trei locuri în ultimii cinci ani consecutiv.
1. DARIMEX INTERNATIONAL SA - Comerţ cu ridicata nespecializat de
produse alimentare, băuturi şi tutun
2. DUEX SRL - Comerţ cu ridicata specializat al altor alimente, inclusiv
peşte, crustacee şi moluşte
3. FILIP D IMPEX SRL - Prepararea produselor din carne (inclusiv din carne
de pasare)
4. GLOBUS INTERNATIONAL SRL - Comerţ cu amănuntul în magazine
nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi
tutun
TROFEUL CREATIVITĂŢII
Camera de Comerţ, Industrie si Agricultura a Judeţului Arad, împreuna cu
Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi consilierul european pe proprietate



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

88
intelectuală acreditat, realizează cea de-a VIII-a ediţie a Trofeului creativităţii,
urmărind stimularea şi premierea firmelor cu preocupări în ceea ce priveşte
activitatea de brevetare a invenţiilor şi de protejare a desenelor şi modelelor
industriale, pe plan intern şi internaţional. Trofeul creativităţii se realizează
avându-se în vedere numărul actelor de proprietate intelectuală solicitate şi
dobândite în perioada 2004 – 2006.
În domeniul producerii şi comercializării alimentelor a obţinut acest
premiu societatea ASTRAL IMPEX SRL - Comerţ cu ridicata nespecializat de
produse alimentare, băuturi şi tutun

3. Iniţiative de reglementări ale UE în domeniul produselor alimentare
În data de 21 Ianuarie 2008 Comisia Europeană a făcut Parlamentului şi
Consiliului Europei o propunere de modificare a Regulamentului (CE) nr. 258/97
privind alimentele şi ingredientele alimentare noi (acţiunile 14 şi 51) şi în
conformitate cu cadrul de reglementare al Directivei 90/220/CEE cu privire la
OMG-uri. Acest lucru a fost realizat parţial prin adoptarea Regulamentului (CE) nr.
1829/2003 privind produsele alimentare şi furajele modificate genetic. Este necesar
acum să se clarifice regulamentul privind alimentele noi, având în vedere faptul că
produsele alimentare modificate genetic nu mai fac parte din domeniul său de
aplicare.
Propunerea este conformă cu politica Comisiei pentru o mai bună
reglementare, cu Strategia de la Lisabona şi cu strategia de dezvoltare durabilă a
Uniunii Europene. Aceasta pune accentul pe simplificarea procesului de
reglementare, reducând astfel obligaţiile administrative şi îmbunătăţind
competitivitatea industriei alimentare europene, menţinând în acelaşi timp un nivel
înalt de protecţie a sănătăţii publice şi luând în considerare aspectele globale.
Toate alimentele noi şi utilizarea lor în produsele alimentare vor fi evaluate
în funcţie de următoarele criterii: acestea nu trebuie să reprezinte un pericol pentru
consumator şi nici să îl inducă în eroare pe acesta, iar în cazul unei înlocuiri nu
trebuie să prezinte inconveniente nutriţionale pentru consumator.
În conformitate cu decizia de a adopta o procedură centralizată la nivelul
UE şi de a separa gestionarea riscurilor de evaluarea acestora, toate cererile de
autorizare a alimentelor noi trebuie prezentate Comisiei şi apoi transmise
Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) care va efectua evaluări
ale siguranţei. Includerea unui aliment nou pe lista comunitară a alimentelor noi va
fi analizată de Comisie pe baza avizului din partea EFSA. Comisia este sprijinită de
către Comitetul permanent pentru lanţul alimentar şi sănătatea animală (Standing
Committee on the Food Chain and Animal Health - SCFCAH).
Decizia finală de a include un aliment nou pe lista comunitară a
alimentelor noi va fi luată de Comisie prin intermediul procedurii de comitologie.
Autorizarea adresată specific solicitantului va fi înlocuită şi procedura simplificată
va fi eliminată, prin intermediul unui sistem general de decizii de autorizare
adresate Comunităţii. Protecţia datelor ar putea fi asigurată în cazuri justificate,



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

89
referitoare la dovezile ştiinţifice recente şi la date care fac obiectul unui drept de
proprietate, pentru a sprijini inovarea în industria agroalimentară.
Fără a aduce atingere Directivei 2000/13/CE privind etichetarea, decizia va
include, după caz, o etichetare specifică suplimentară pentru alimentele noi vândute
consumatorilor.
În ceea ce priveşte alimentele tradiţionale provenite din ţări terţe, va fi
introdus un sistem de evaluare şi gestionare a siguranţei bazat pe experienţa
precedentă privind utilizarea alimentară în condiţii de siguranţă în ţara de origine.
În cazul în care s-a demonstrat existenţa unei experienţe precedente privind
utilizarea alimentară în condiţii de siguranţă în ţara de origine, iar statul membru şi
EFSA nu prezintă obiecţii motivate privind siguranţa, bazate pe dovezi ştiinţifice,
alimentul ar putea fi introdus pe piaţă pe baza unei notificări a operatorului din
sectorul alimentar care intenţionează să comercializeze alimentul. Acest lucru va
permite o evaluare şi gestionare a siguranţei mai proporţionale pentru alimentele în
privinţa cărora există o experienţă precedentă privind utilizarea alimentară în
condiţii de siguranţă. În cazul în care sunt prezentate obiecţii motivate privind
securitatea, se va aplica procedura de comitologie normală.
Pentru fiecare aliment nou autorizat, pot fi stabilite o specificaţie,
modalităţile de etichetare, condiţiile de utilizare şi, după caz, o cerinţă de
monitorizare după introducerea pe piaţă.
Pentru a garanta faptul că alimentele noi, odată autorizate, fac obiectul unei
monitorizări constante şi sunt reevaluate dacă este necesar, producătorii alimentelor
noi vor fi obligaţi să informeze Comisia cu privire la orice informaţie nouă care
poate afecta evaluarea siguranţei alimentelor noi.
De asemenea, se aplică următoarele definiţii:
(a) „aliment nou” înseamnă:
(i) aliment care nu a fost utilizat pentru consumul uman la un nivel
semnificativ în cadrul Comunităţii înainte de 15 mai 1997;
Utilizarea unui aliment exclusiv ca supliment alimentar sau în cadrul unui
supliment alimentar nu este suficientă pentru a determina dacă acesta a fost utilizat
pentru consumul uman la un nivel semnificativ în cadrul Comunităţii înainte de 15
mai 1997. Cu toate acestea, în cazul în care un aliment a fost folosit exclusiv ca
supliment alimentar sau în cadrul unui supliment alimentar înainte de această dată,
acesta poate fi introdus pe piaţa comunitară după acea dată în vederea aceleiaşi
utilizări fără a fi considerat drept aliment nou. Alte criterii pentru a determina dacă
un aliment a fost utilizat pentru consumul uman la un nivel semnificativ în cadrul
Comunităţii înainte de 15 mai 1997, care au ca scop modificarea unor elemente
neesenţiale ale prezentului regulament, între altele prin completarea acestuia, pot fi
adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la
articolul 14 alineatul (3).
(ii) aliment de origine vegetală sau animală, atunci când se aplică
plantei şi animalului o tehnică netradiţională de reproducere care nu a fost folosită
înainte de 15 mai 1997; şi



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

90
(iii) aliment pentru care s-a aplicat un nou proces de producţie, care nu
a fost utilizat înainte de 15 mai 1997, în cazul în care acest proces de producţie
duce la schimbări semnificative în compoziţia sau structura alimentului care
afectează valoarea sa nutritivă, metabolismul sau nivelul de substanţe nedorite.
(b) „aliment tradiţional provenit dintr-o ţară terţă” înseamnă un
aliment nou în privinţa căruia există o experienţă precedentă privind utilizarea
alimentară într-o ţară terţă, ceea ce înseamnă că alimentul respectiv a făcut şi
continuă să facă parte din regimul alimentar normal al unei mari părţi din populaţia
ţării de cel puţin o generaţie.
(c) „experienţă precedentă privind utilizarea alimentară în condiţii de
siguranţă” înseamnă că siguranţa alimentului în cauză este confirmată de date
privind compoziţia acestuia, precum şi de experienţa folosirii sale şi de folosirea
continuă în regimul alimentar normal al unei mari părţi din populaţia unei ţări.
Un aliment nou poate fi inclus pe lista comunitară doar dacă îndeplineşte
următoarele condiţii:
(a) pe baza dovezilor ştiinţifice disponibile, nu pune nicio problemă de
siguranţă pentru sănătatea consumatorului în condiţii de consum normale;
(b) nu induce în eroare consumatorul, nici prin modul în care este
prezentat şi nici prin utilizarea prevăzută;
(c) în cazul în care este destinat să înlocuiască un alt aliment, nu diferă
de acel aliment într-o măsură în care consumul său normal ar fi dezavantajos
pentru consumator pe plan nutriţional.
Aliment tradiţional provenit dintr-o ţară terţă:
1. Un operator din sectorul alimentar care intenţionează să introducă
un aliment tradiţional provenit dintr-o ţară terţă pe piaţă în Comunitate notifică
acest lucru Comisiei, indicând numele alimentului, compoziţia şi ţara de origine ale
acestuia.
Notificarea este însoţită de date documentate care să demonstreze
experienţa precedentă privind utilizarea alimentară în condiţii de siguranţă în ţara
terţă.
2. Comisia transmite de îndată notificarea, inclusiv demonstrarea
experienţei precedente privind utilizarea alimentară în condiţii de siguranţă
menţionată la alineatul (1), statelor membre şi Autorităţii.
3. În termen de patru luni de la data la care notificarea prevăzută la
alineatul (2) este transmisă de către Comisie, un stat membru şi Autoritatea pot
informa Comisia cu privire la existenţa unor obiecţii motivate din partea acestora
privind siguranţa, bazate pe dovezi ştiinţifice, referitoare la introducerea pe piaţă a
alimentului tradiţional în cauză.
În acest caz, alimentul nu este introdus pe piaţă în Comunitate şi se aplică
articolele 5 -7. Notificarea menţionată la alineatul (1) se consideră ca fiind cererea
menţionată la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul XX/XXX [procedură
comună].



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

91
Comisia informează în consecinţă operatorul respectiv din sectorul
alimentar în termen de cinci luni de la data notificării în conformitate cu alineatul
(1).
4. În cazul în care nu a fost ridicată, pe baza dovezilor ştiinţifice,
nicio obiecţie motivată referitoare la siguranţă şi nu i-a fost transmisă nicio
informaţie referitoare la acest aspect operatorului respectiv din sectorul alimentar
în conformitate cu alineatul (3), alimentul tradiţional poate fi introdus pe piaţă în
Comunitate după cinci luni de la data notificării în conformitate cu alineatul (1).
5. Comisia publică o listă a alimentelor tradiţionale provenite din ţări
terţe care pot fi introduse pe piaţă în Comunitate în conformitate cu alineatul (4) pe
o pagină a site-ului de internet al Comisiei rezervată în acest scop.
6. Normele de punere în aplicare a prezentului articol, care au drept
scop modificarea unor elemente neesenţiale ale prezentului regulament, între altele
prin completarea acestuia, pot fi adoptate în conformitate cu procedura de
reglementare cu control prevăzută la articolul 14 alineatul (3).

Concluzii
Prezenta lucrarea şi-a propus o scurtă trecere în revistă a situaţiei
comercianţilor şi producătorilor de produse alimentare din judeţul Arad, precum şi
a ultimelor reglementări europene privind siguranţa şi securitatea produselor
alimentare.
În acest sens situaţia se prezintă în felul următor:
Analiza societăţilor care desfăşoară activităţi în domeniul producerii şi
comercializării alimentelor în Judeţul Arad
•A. Comerţ cu ridicata al produselor agricole brute, animalelor vii,
produselor alimentare, băuturilor şi tutunului – 23 firme, clasificate după cum
urmează:
•a). Întreprinderi mijlocii: 3
•b). Întreprinderi mici: 10
•c). Microîntreprinderi: 10
•B. Comerţ cu amănuntul în magazine specializate, nespecializate,
precum şi neefectuat prin magazine – 10 firme, clasificate după cum urmează:
•a). Întreprinderi mijlocii: 2
•b). Întreprinderi mici: 3
•c). Microîntreprinderi: 5
•C. Exportatori - 10 firme, clasificate după cum urmează:
•a). Întreprinderi mari: 1
•b). Întreprinderi mijlocii: 3
•c). Întreprinderi mici: 3
•d). Microîntreprinderi: 3
•D. Industria alimentară, a băuturilor şi a tutunului – 25 firme,
clasificate după cum urmează:
•a). Întreprinderi mijlocii: 7



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

92
•b). Întreprinderi mici: 10
•c). Microîntreprinderi: 8
Acordarea de premii şi distincţii de către CCIA Arad pentru rezultate
deosebite în anul 2006
Sunt admise să participe la top, firmele care îndeplinesc, cumulativ,
următoarele condiţii:
•- sunt comercianţi de tip: SA, SRL, SNC, SCS, SCA, OC, SC, I.N.C.D;
•- realizează o rată a profitului (profit curent/cifra de afaceri) între 1% si 100% ;
•- realizează o cifră de afaceri de:
•• minimum 220.000 RON pentru microîntreprinderi;
•• minimum 300.000 RON la celelalte categorii de firme;
•- nu au plăţi restante la bugetele publice, la 31.12. 2006;
•- au un număr mediu de salariaţi, declarat în situaţiile financiare pentru anul 2006,
mai mare sau egal cu 2.
Indicatori utilizaţi pentru clasificarea firmelor:
•• I1 : cifra de afaceri netă;
•• I2 : profitul din exploatare;
•• I3 : rata profitului = (Profit curent / Cifra afaceri) ;
•• I4 : eficienţa utilizării resurselor umane = (Valoarea adăugată) / Număr mediu
de salariaţi);
•• I5 : efortul de dezvoltare = (Creşteri ale activelor imobilizate în anul de raportare
– Creşteri ale rezervei din reevaluare în anul de raportare) / (Total active
imobilizate – Rezerve din reevaluare) ;
•• I6 : eficienţa utilizării capitalului angajat = (Profitul curent + Cheltuieli privind
dobânzile) / Total active).
DISTINCŢIA DE EXCELENŢĂ – se acordă firmelor care s-au clasat pe
unul din primele trei locuri în ultimii trei ani consecutiv: 6 firme.
TROFEUL DE EXCELENŢĂ – se acordă firmelor care s-au clasat pe
unul din primele trei locuri în ultimii cinci ani consecutiv: 4 firme.
TROFEUL CREATIVITĂŢII - urmărind stimularea şi premierea
firmelor cu preocupări în ceea ce priveşte activitatea de brevetare a invenţiilor şi de
protejare a desenelor şi modelelor industriale, pe plan intern şi internaţional.
Trofeul creativităţii se realizează avându-se în vedere numărul actelor de
proprietate intelectuală solicitate şi dobândite în perioada 2004 – 2006: 1 firmă.
Iniţiative de reglementări ale UE în domeniul produselor alimentare
În data de 21 Ianuarie 2008 Comisia Europeană a făcut Parlamentului şi
Consiliului Europei o propunere de modificare a Regulamentului (CE) nr. 258/97
privind alimentele şi ingredientele alimentare noi (acţiunile 14 şi 51) şi în
conformitate cu cadrul de reglementare al Directivei 90/220/CEE cu privire la
OMG-uri. Acest lucru a fost realizat parţial prin adoptarea Regulamentului (CE) nr.
1829/2003 privind produsele alimentare şi furajele modificate genetic. Este necesar
acum să se clarifice regulamentul privind alimentele noi, având în vedere faptul că



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

93
produsele alimentare modificate genetic nu mai fac parte din domeniul său de
aplicare.
„Aliment nou” înseamnă:
•(i) aliment care nu a fost utilizat pentru consumul uman la un nivel
semnificativ în cadrul Comunităţii înainte de 15 mai 1997;
•(ii) aliment de origine vegetală sau animală, atunci când se aplică plantei şi
animalului o tehnică netradiţională de reproducere care nu a fost folosită înainte de
15 mai 1997; şi
•(iii) aliment pentru care s-a aplicat un nou proces de producţie, care nu a fost
utilizat înainte de 15 mai 1997, în cazul în care acest proces de producţie duce la
schimbări semnificative în compoziţia sau structura alimentului care afectează
valoarea sa nutritivă, metabolismul sau nivelul de substanţe nedorite.
„Aliment tradiţional provenit dintr-o ţară terţă” înseamnă un aliment
nou în privinţa căruia există o experienţă precedentă privind utilizarea alimentară
într-o ţară terţă, ceea ce înseamnă că alimentul respectiv a făcut şi continuă să facă
parte din regimul alimentar normal al unei mari părţi din populaţia ţării de cel puţin
o generaţie.
„Experienţă precedentă privind utilizarea alimentară în condiţii de
siguranţă” înseamnă că siguranţa alimentului în cauză este confirmată de date
privind compoziţia acestuia, precum şi de experienţa folosirii sale şi de folosirea
continuă în regimul alimentar normal al unei mari părţi din populaţia unei ţări.
Un aliment nou poate fi inclus pe lista comunitară doar dacă îndeplineşte
următoarele condiţii:
•(a) pe baza dovezilor ştiinţifice disponibile, nu pune nici o problemă de
siguranţă pentru sănătatea consumatorului în condiţii de consum normale;
•(b) nu induce în eroare consumatorul, nici prin modul în care este prezentat şi
nici prin utilizarea prevăzută;
•(c) în cazul în care este destinat să înlocuiască un alt aliment, nu diferă de acel
aliment într-o măsură în care consumul său normal ar fi dezavantajos pentru
consumator pe plan nutriţional.

Bibliografie
Diaconescu I., Ardelean D., Diaconescu M – Merceologie alimentară.
Calitate şi siguranţă, 2007, Editura Universitară, Bucureşti;
www.cciaarad.ro
www.infoeuropa.ro
www.euro-info.ccir.ro








Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

94
ADVANTAGES AND DISADVANTAGES OF CROSS
CULTURAL COMMUNICATION


Ilona Máthé
Tessedik Sámuel College Faculty of Economics, Békéscsaba, Hungary




“The reasonable person adapts himself to the
world,
while the unreasonable one persists in trying to
adapt the world to himself.”
George Bernard Shaw

Abstract
The paper aims at presenting and defining the concept of culture with its specific domain
related to cross culture in the context of interaction between different ethnic and national background
both as co-habiting national minorities and as a result of globalisation and borderless travelling and
circulation of ideas, labour force, technology and invention. It also enhances the effects on overall
general and business human contacts generated by the different way of thinking and speaking that
characterises different people and nations, pointing out the advantages and disadvantages of being
separate entities with distinct language, cultural, educational and mentality background.
Key words: cross-cultural communication, communication models, cultural differences,
business environment, business purposes, interdependence of social sciences.

Objectives
• To describe a model for understanding cultural differences and to build
awareness of the effects that culture has on language.
• To understand some aspects of the international business environment and
the role that culture and language plays.
• To illustrate the application of various analytical perspectives and models
from linguistics and the social sciences on international business
communications and organizational theory.
• To demonstrate the interdependence of the social science disciplines –
sociology, psychology, anthropology, and linguistics – and to show their
effects on various business situations.

1. Introduction
Do You Know?
The Final Word on Nutrition and Health
It's a relief to know the truth after all the conflicting medical studies.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

95
1. a) The Japanese eat very little fat and suffer fewer heart attacks than the
British or Americans.
1. b) The French eat a lot of fat and also suffer fewer heart attacks than the
British or Americans.
2. a) The Japanese drink very little red wine and suffer fewer heart attacks
than the British or Americans.
2 b) The Italians drink excessive amounts of red wine and also suffer fewer
heart attacks than the British or Americans.
3. The Germans drink a lot of beer and eat lots of sausages and fats yet suffer
fewer heart attacks than the British or Americans.
Conclusion: Eat and drink what you like. Speaking English is apparently what
kills you.
Do You Know?
World Population Composition
If we could shrink the earth's population to a village of precisely 100 people, with
all the existing human ratios remaining the same, it would look something like the
following:

There would be:
57 Asians
21 Europeans
14 from the Western Hemisphere, both north and south
8 Africans

52 would be female 70 would be non-white
48 would be male 30 would be white

70 would be non-Christian 89 would be heterosexual
30 would be Christian 11 would be homosexual

2. Background
2.1. World Situation
• Emergence of the Digital Age (e.g., revolution of computer technology,
digitization, fiber optics, satellite communications, the Internet)
• Ease and speed of international travel
• Preponderance of English as the universal lingua franca
• Formation and expansion of regional trade alliances (e.g.,
• NAFTA (North American Free Trade Agreement)
• EU (European Union)
• GATT (General Agreement on Tariffs and Trades)
• ASEAN (Association of Southeast Asian Nations)
• Growth of international professional associations
2.2. Globalization



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

96
• The percent of the U.S. population that is foreign born has grown from
4.8% in 1970 to 6.2% in 1980 to 7.9% in 1990 and over 9% in 2000
(Ferraro, 2002).
• The U.S. has the fourth largest Spanish-speaking population in the world.
E.g., More than 60% of the people in Miami speak Spanish as their first
language (Ferraro, 2002).
• 60% of companies will increase their global presence in the coming three
years (ADP Survey, 2002).
• A large number of corporations receive more than half of their sales from
foreign market. E.g., Coca Cola sells more of its product in Japan than in
the U.S. (Ferraro, 2002).
• Senior executives say that the ability to manage the business on a global
basis is a top priority (ADP Survey, 2002).
• All of these changes are facilitating the cross border movement of people,
goods, and data, bringing more and more cultures into contact with one
another and increasing the potential for cross-cultural conflict.
• What is new about the global economy is the scale and the speed with
which innovations, borrowings (maladies!), etc. are spreading.

2.3. Business Culture
• “Domestic business organizations can be viewed as ‘mini-cultures’
(composed of different people with different roles, statuses, and value
systems) that operate within the wider national context.”
• Individuals engage in corporate rituals, perpetuate myths and stories, adhere
to norms, symbols and behavioral expectations, and use specialized
vocabularies.
• Businesses are both differentiated and socially stratified in those specific
roles and statuses can be identified.
• Failure to understand the influence that culture and language has on
business has led to misunderstandings, miscommunications, costly
marketing blunders, lawsuits, and a general undermining of corporate goals.
(Ferraro, 2002).

2.4. Language in Business
• An American airline offering service to Brazil advertised its “rendezvous
lounges” in its business class section. They failed to realize that the word
rendezvous in Portuguese refers to a room for illicit sexual encounters.
• The American Dairy Association’s successful ad “Got Milk?” was
unfortunately translated in Mexico as “Are you lactating?”
• Chevrolet was surprised when their popular compact car, the Nova, when
exported to Mexico, didn’t sell. What they failed to realize was that “No
va” when translated into Spanish means “no go” or “won’t run”.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

97
• An American ink manufacturer attempted to sell bottled ink in Mexico
through their advertisement that they could “avoid embarrassment” (from
stains) through their brand of ink. However, the Spanish word used for
“embarrassed” was “embarazar” which means to become pregnant. People
thought the company was selling a contraceptive device.
• A sign in a Romanian hotel informing the English-speaking guests that the
elevator was not working read, “The lift is being fixed. For the next few
days we regret that you will be unbearable.”
• A sign in the window of a Paris dress shop said “Come inside and have a
fit.”
• A notice in a Moscow tourist hotel stated, “If this is your first visit to the
U.S.S.R., you are welcome to it.”
• The failure rates of U.S. expatriates (individuals on foreign assignments)
are significantly higher than for other countries; 76% of U.S. companies
experience failure rates over 10%, as compared to 3% for Western
European and 14% for Japanese companies.
• One of the biggest reasons for failure is the assumption that if someone is
successful in their home environment, then they will be successful in an
international environment.
• Research has shown that failures in international business most often result
from the individual’s inability to understand and adapt to the local country’s
ways of doing things.
• Companies are beginning to realize that the single most important criterion
for success in international business is communication skills. This is
followed by personality traits, such as flexibility and accommodation,
individual motivation, and the expatriate’s family situation.
• Important for successful communication skills are: competency in the local
language, motivation to learn, and willingness to use it.
(Ferraro 2002.)

3. Culture
1.1. Definition
What is Culture?
Culture (‘kΛltŠ∂) n.
1. The total of the inherited ideas, beliefs, values, and knowledge, which
constitute the shared bases of social action.
2. The total range of activities and ideas of a group of people with shared
traditions, which are transmitted and reinforced by members of the group;
e.g., the mayan culture.
3. The artistic and social pursuits, expression, and tastes valued by a society
or class, as in the arts, manners, dress, etc.
(Collins English Dictionary, 1995)



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

98
• Permeates our conscious and unconscious thoughts, feelings, and
perceptions; unwritten codes of behavior that individuals have internalized.
• Affects the way we interpret and judge events, respond to new situations,
and make decisions (i.e., the fabric of everyday life).
• Learned and absorbed from our earliest childhood, reinforced by stories and
heroes, expressed in our values and views, passed down from generation to
generation.
• Reflected in the language we use to describe daily phenomena; found on a
variety of levels from national/country, corporate/professional, ethnic/group
membership, and personal/individual.

1.2. A Cultural Model





(Fons Trompenaars. 1998)

1.3. Dimensions of Culture

Nine Dimensions of Culture
• Relationships – importance of building relationships versus completing a
job.
• Time – importance of personal relationships versus adherence to schedules.
• Communication – ways the society communicates, including gestures.
• Hierarchy – perception of rank in relationship to others and ways of
interacting.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

99
74
46
45
43
41
40
35
33
30
29
19
18
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
Japan
UK
Mexico
Germany
France
Spain
• Status Attainment – importance of personal achievement and sense of well-
being.
• Space/Proxemics – the amount of space needed for comfort in business and
personal environments.
• Group Dependence – importance of the individual versus the group in
social and business situations.
• Diversity Receptivity – how roles, power, and authority are associated with
gender, race, religion, and country of origin.
• Change Tolerance – responses to change, the need for rules, the ability to
take risks, and the perception of control over one’s own destiny.
(Schell and Stolz-Loike, 1994.)

1.4. Corporate Cultures



(Fons Trompenaars 1998)

Feeling Upset at Work










(Fons Trompenaars, 1998)



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

100
89
69
65
63
61
53
52
50
41
40
32
30
0 20 40 60 80 100
Israel
Netherlands
UK
Italy
France
Mexico
Quality of Life


















(Fons Trompenaars, 1998)

Countries and Corporate Cultures


















* Beaman (personal experience)
(Fons Trompenaars, 1998)



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

101
Culture and the Workforce


















(Fons Trompenaars, 1998.)

Bibliography:
Asante, Molefi Kete, Miike, Yoshitaka, & Yin, Jing. (Eds.), 2008, The
Global Intercultural Communication Reader, New York: Routledge;
Bennett M. J. (Ed.)., 1998, Basic Concepts of Intercultural
Communication. Yarmouth, ME: Intercultural Press, Boston MA;
Chen Guo-Ming, Starosta W. J., 2005, Foundations of Intercultural
Communication, Lanham, MD: University Press of America;
Chen Guo-Ming, Starosta, W. J. (Eds.), 2000, Communication and Global
Society, New York, Peter Lang;
Cotton D., Falvey D. Ken S., 2005, Market Leader New Edition,
Intermediate Business English Coursebook and Workbook, Financial Times,
Person-Longman;
Emmerson P., 2007, Business English Handbook Advanced, MacMillan;
Ferraro, 2002, The Cultural Dimensions of International Business;
Hofstede G. J., Pederson P. B., Hofstede G., Exploring Culture,
Intercultural Press, Boston, MA.;
Jones L., 1997, International Business English, Cambridge University
Press;
Klopf D. W., McCroskey J. C., 2007, Intercultural Communication
Encounters, Boston, Allyn & Bacon;
Lewis, Richard D., 1996, 1999, 2006, When Cultures Collide, Intercultural
Press, Boston, MA;



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

102
Lewis, Richard D., 2003, 2007, The Cultural Imperative, Intercultural
Press, Boston, MA;
Lewis, Richard D., 2005, Finland-Cultural Lone Wolf, Intercultural Press,
Boston, MA;
Lewis, Richard D., 2005, Humor Across Frontiers, Transcreen
Publications Hampshire;
Martin J. N., Nakayama T. K., 2007, Intercultural communication in
contexts (4th ed.), New York: McGraw-Hill;
Peterson, Brooks. (2004). Cultural Intelligence. Intercultural Press,
Boston, MA;
Pilbeam, Adrian, 2003, Market Leader International Management,
Financial Times, Pearson Education Limited, Longman;
Rogers, Everett M., & Steinfatt, Thomas M. (1999). Intercultural
communication. Prospect Heights, IL: Waveland Press;
Samovar, Larry A., Porter, Richard E., & McDaniel, Edwin R. (2007).
Communication between cultures (6th ed.). Belmont, CA: Wadsworth;
Samovar, Larry A., Porter, Richard E., & McDaniel, Edwin R. (Eds.).
(2006). Intercultural communication: A reader (11th ed.). Belmont, CA:
Wadsworth;
Schell and Stolz-Loike, 1994, Journal of International Compensation and
Benefits, Jan/Feb;
Slavik Hannah (Ed.). (2004). Intercultural Communication and Diplomacy
DiploFoundation, ISBN 99932-53-08-1;
Starosta, William J., & Chen, Guo-Ming. (Eds.). (2003). Ferment in the
intercultural field: Axiology/value/praxis. Thousand Oaks, CA: Sage;
Storti, Craig. (1994). Cross-Cultural Dialogues. Intercultural Press,
Boston, MA.;
Trappe, Tonya-Tullis, Graham: Intelligent Business, Intermediate Business
English coursebook and workbook, The Economist, Perarson Education Limited,
Longman, 2005;
Trompenaars, Fons, & Hampden-Turner, Charles. (1998). Riding the
waves of culture: Understanding diversity in global business (2nd ed.). New York:
McGraw-Hill;
Trompenaars, Fons: Riding the Waves of Culture, Nicholas Brealey
Publishing, 1997;
*** Collins English Dictionary, 1995, HarperCollins Publishers.








Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

103
EVALUAREA RISCULUI DE PIAŢĂ PENTRU
PORTOFOLIUL DE ACTIVE FINANCIARE LA SIF
BANAT-CRIŞANA


Pavel Fărcaş, Ioan Cuzman, Daniel Manaţe
Societatea de Investiţii Financiare Banat-Crişana,
310 158 Arad, Calea Victoriei nr. 35A, România, tel/fax 0257 304461; 0257 230370
e-mail : sifbc@banat-crisana.com, pfarcas@banat-crisana.com,
site internet : www.banat-crisana.com


Abstract
Risk management is the process through which organizations methodically
approach the risks associated with their activities, with the purpose to reach both the
objectives and the benefits for each activity, and the benefits and aims of the portfolio of
activities.
Within risk management process at financial investment companies an essential
step is estimating the market risk. VaR – Value at Risk is the most important indicator for
estimating this type of risk, for the financial assets portfolio of SIF Banat – Crisana. Some
specific aspects, regarding the calculus algorithms and the implementation of variance-
covariance matrix at the level of SIF Banat – Crisana’s portfolio are presented in this
paper
Keywords: risk management, to estimate, Value at Risk, algorithm, variance-
covariance matrix

1. Introducere
Pentru o institutie finaciară, managementul riscului este procesul de
identificare; măsurare (cuantificare); gestionare şi control a diferitelor tipuri de
risc, care rezultă din activitatea curentă a institutiei respective, scopul acestei
activităţii fiind optimizarea raportului risc/profit, şi este un factor determinant a
stategiei de dezvoltare a societăţii. În cadrul Societăţii de Investiţii Financiare - SIF
Banat-Crişana mangementul riscului se referă la toate tipurile de risc, cu precizarea
că unele dintre tipurile de risc au un caracter special, datorită caracteristicilor
financiar-economice a societăţii.
În procesul de management al riscurilor din cadrul SIF Banat-Crişana s-a
ţinut cont de “regulile RiskMetrics”, cum ar fi : “Câştigurile sunt numai pentru cei
care-şi asumă riscuri!”, “Câştigul reprezintă numai jumătate din ecuaţie!” sau
“Riscul trebuie înţeles în întregime!” cât şi de faptul că managementul riscului nu
este o analiză ex-post, nu este o analiză a ce anume a mers prost, după ce faptul a
fost împlinit.
În acest articol ne vom referi la riscul de piaţă şi la estimarea riscului de
piaţă prin metoda de măsurare Valoare la Risc - VaR, metodă care a devenit de



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

104
referinţă după ce Departamentul de Management al Riscului de la JP Morgan a
făcut public modelul său de calcul al riscului, în anul 1994, [12].
Riscul de piaţă se măsoară ca fiind pierderea sau câstigul potenţial aferent
unei poziţii sau întregului portofoliu, pierdere asociată cu o modificare de preţ, cu o
probabilitate dată într-un anumit interval de timp. Modalitatea de calcul şi
precizarea valorii parametrilor care intervin, este o decizie importantă care este
luată, în general, de comitetetul director al unei firme.
VALUE at RISC-VaR este cea mai cunoscută metodă de măsurare a
riscului de piaţă şi este folosită de instituţiile financiare pentru a determina
pierderea maximă pe care o poate suferi un anumit portofoliu, într-o perioadă de
timp şi pentru o probabilitate dată. VaR măsoară riscul la diferite niveluri, începand
cu nivelul unei poziţii, până la nivelul unui portofoliu complex. VaR măsoară într-
un singur număr toate tipurile de risc, şi exprimă pierederea pe care un portofoliu o
poate suferi într-o anumită perioadă de timp, în condiţii normale de piaţă. VaR
măsoara riscul prin utilizarea modelelor statistice precum şi prin simulări capabile
să măsoare volatilitatea activelor portofoliului .VaR este un instrument flexibil de
măsurare a riscurilor. Poate lua în calcul diverse orizonturi de timp ( de o zi la o
lună) precum şi diferite nivele de încredere (între 90% şi 99%)

2. Managementul riscului in societăţile de investiţii financiare
Managementul riscului este procesul prin care organizaţiile abordează
metodic riscurile ataşate activităţilor pe care le desfăşoară cu scopul de a-şi atinge
atât obiectivele şi beneficiile aferente fiecărei activităţi în parte, cât şi beneficiile şi
obiectivele întregului portofoliu de activităţi.
Obiectivul principal al managementului riscului este să gestioneze
volatilităţile negative în corelaţie cu acţiunile de maximizare a valorii organizaţiei,
iar pentru aceasta trebuie să fie înţeles potenţialul de profit sau de pierdere cu care
poate fi afectată organizaţia.
Managementul riscului se focalizează pe două direcţii:
- identificarea riscurilor;
- gestionarea lor.
Managementul riscului urmăreşte următoarele trei obiective:
- să mărească probabilitatea de succes a organizaţiei;
- să reducă probabilitatea de eşec;
- să reducă incertitudinea legată de atingerea obiectivelor organizaţiei.
Managementul riscului trebuie să fie un proces continuu, parte a strategiei
organizaţiei şi trebuie să abordeze metodic toate tipurile de risc, legate de
activităţile trecute, prezente şi viitoare. Managementul riscului trebuie să fie
integrat în cultura organizaţională, printr-un program eficient, condus de top
managementul organizaţiei.
Principalele direcţii în procesul de implementare a managementului riscului
sunt:
- optimizarea strategiilor financiare şi operaţionale în termeni de risc şi profit;



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

105
- realizarea unei scale de prioritate pentru riscuri utilizând o unitate de măsură
unică;
- modelarea stocastică a riscurilor financiare;
- managementul capitalului de risc într-un cadru coerent
- modelarea numerică a impactului riscului şi a strategiilor financiare şi
operaţionale asupra rezultatelor financiare
Pentru a-şi atinge obiectivul principal (creşterea valorii companiei),
instituţiile financiare trebuie să înţeleagă şi să ia în calcul riscul complet în care
operează.
În cadrul Societăţii de Investiţii Financiare Banat - Crişana (SIF B-C) prin
integrarea procesului de management al riscului se urmăreşte soluţionarea
următoarelor probleme:
• Gestionarea volatilităţii câstigurior:
prin estimarea şi măsurarea riscului de piaţă se poate stabili cauzalitatea lui
ca factor al nerealizării ţintelor de profit ale companie şi permite adoptarea
unor decizii mai informate având la baza raportul rentabilitate/risc.
• Integrarea riscului de piaţă:
modul de măsurare a riscului depinde de tipul de risc analizat. O abordare
integrată a modului de măsurare a riscului oferă posibilitatea comparării
tipurilor diferite de risc utilizând aceeaşi platformă.
• Minimizarea posibilităţii apariţiei dificultăţilor financiare induse de piaţă:
printr-un proces eficient de management al riscului, SIF Banat - Crişana se
protejează impotriva riscurilor de piaţă care pot conduce la decapitalizare
sau reducerea fluxurilor financiare. Una dintre consecinţele negative constă
în posibila pierdere a unor oportunităţi investiţionale printr-un timing
inadecvat al fluxurilor.
• Conservarea marjelor:
o metodă de măsurare a riscului care să fie extinsa asupra întregii companii
poate să conducă la o mai bună întelegere a riscurilor şi poate fi utilizată la
cuantificarea modului în care riscurile afectează profiturile.
• Îmbunatăţirea comunicării interne şi externe:
prin promovarea unei transparenţe mai mari faţă de riscurile de piaţă, se va
îmbunătăţi comunicarea atât în interior cât şi în exterior pentru acţionarii,
analiştii, şi investitorii potenţiali.
În companiile în care riscul de piaţă poate avea un impact semnificativ
asupra rezultatelor financiare, cum este şi SIF Banat-Crişana, o competenţă
crescută de a gestiona riscurile aduce beneficii mai mari, comparativ cu celelalte
tipuri de firme.







Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

106
3. Riscul de piaţă şi raportarea riscului de piaţă
3.1.Proceduri şi practici de management a riscului investiţional
Riscul afectează activitatea instituţiei în general şi rezultatele activităţii în
special. Din moment ce rezultatele societăţii depind în mod direct de metodele de
lucru acceptate si utilizate în procesul investitional, de comunicarea şi relaţionarea
inter-departamentală, de cunoştinţele şi utilizarea eficientă a resurselor umane, de
siguranţa şi securitatea utilizării sistemelor interne, gestionarea riscului este o
componentă de o importanţă capitală în activitatea curentă a societăţii.
Gestionarea riscului investiţional se va face pe baza determinării unor
limite de risc, limite stabilite prin algoritmi matematici iar metodele de măsură, de
evaluare a mărimii riscurilor au la bază: Valoarea la Risc-VaR, Cash Flow la Risc-
CFaR si Profitul la Risc–PaR.
Gestionarea riscului operational se va face în cea mai mare măsura prin
proceduri.
În cadrul SIF Banat-Crisana, documentele de raportare a riscurilor sunt de
două tipuri :
• rapoarte de evenimente şi
• rapoarte de risc.
Rapoartele de evenimente de risc sunt realizate de diferite poziţii din
organigramă, iar rapoartele de risc vor fi redactate de membrii compartimentului de
management al riscului . Aceste rapoarte, sub format electronic sunt distribuite şi
accesabile automat prin serverul instituţiei. Responsabilul cu elaborarea raportului
de eveniment sau de risc, după caz, întocmeşte documentul în format electronic
după care îl postează la locul indicat pe serverul instituţiei.
Aplicaţiile informatice care susţin procesul de raportare au la bază
algoritmi logico-economici care sunt transpuşi în programe, prin limbajele de
programare corespunzătoare şi au scopul de a automatiza procesul de măsurare şi
raportare a riscului. Algoritmii şi programele informatice care fac parte din
sistemul de management al riscului, după implementare şi testare, vor fi integrate
în sistemul informatic al societăţii, la nivelul compartimentul IT.

3.2.Valoarea la Risc (VaR)
Cel mai important indicator de măsurare a riscului de piaţă utilizat pentru
portofoliul SIF Banat-Crişana este Valoarea la Risc - VaR.
Obiectivul măsurării valorii la risc este exprimarea printr-un număr a
riscului asociat portofoliului de active financiare ale SIF-ului.
VaR este cea mai cunoscută metoda de măsurare a riscului de piaţă, fiind
folosită de instituţiile financiare (şi nonfinanciare) pentru a determina pierderea
maximă pe care o poate suferi un anumit portofoliu, într-o perioadă de timp dată şi
pentru o probabilitate dată.
VaR măsoară riscul la diferite niveluri, începând cu nivelul unei poziţii,
până la nivelul unui portofoliu complex.VaR exprimă într-un singur număr toate
tipurile de risc, şi estimează pierderea pe care un portofoliu o poate suferi într-o



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

107
anumită perioadă de timp, în condiţii normale de piaţă: sau : VaR măsoară
senzitivitatea unui portofoliu la posibilele schimbări de pe piaţă, fiind capabilă să
echivaleze riscul diferitelor produse şi să compună riscul la nivelul portofoliilor.
VaR măsoara riscul atât prin utilizarea modelelor statistice precum şi prin
simulări numerice, care sunt capabile să estimeze volatilitatea activelor
portofoliului . De asemenea, VaR este un instrument flexibil de măsurare a
riscurilor poate lua în calcul:
• diverse orizonturi de timp ( de o zi la o lună) precum şi
• diferite nivele de încredere (între 90% şi 99%).
Cele mai cunoscute metode de calcul pentru VaR sunt:
1. Metoda VAR/COVAR – variaţie/covariaţie;
2. Simulare Monte-Carlo:;
3. Modelul EWMA – Exponential Weight Moving Average;
4. Simulare istorică;
5. Metode heteroschedastice.

3.3.Evaluarea riscului pentru portofoliul SIF Banat-Crişana, prin
estimarea VaR
În cadrul SIF Banat-Crişana, pentru evaluarea riscului de piaţă a
portofoliului de deţineri de active financiare s-a avut în vedere o abordare
diferenţiată a măsurării VaR pe clase de active, în fiecare clasă afându-se elemente
care au aceleaşi caracteristici, din punct de vedere al pieţei de capital.
Caracteristicile după care portofoliul de societăţi comerciale a fost împărţit
în clase, pentru a permite adaptarea modelelor de măsurare a riscului, sunt
următoarele :
a. lichiditate ,
b. profitabilitate,
c. capital propriu pozitiv,
d. declanşarea procedurilor de faliment sau proceduri de reorganizare
judiciară.
În urma analizei au rezultat următoarele clase de active financiare:
• un număr de clase de acţiuni,
• o clasă de obligaţiuni,
• o clasă de depozite şi certificate de depozit şi
• o clasă de titluri de stat.
Pentru fiecare clasă s-a adaptat un model de calcul pentru VaR şi s-a
proiectat un algoritm de calcul, după cum urmează:
• Pentru clasa de acţiuni tranzacţionate pe BVB, lichide, VaR se calculează
prin metoda varintă-covarianţă;
• Pentru clasa de acţiuni tranzactionate pe BVB, nelichide, VaR se
estimează prin simulare Monte-Carlo;



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

108
• Pentru clasa de acţiuni nelistate, VaR se determină prin simulare Monte-
Carlo, pornind de la capitalizarea profitului net;
• Pentru fiecare din clasele: clasa de obligaţiuni, clasa de depozite şi
certificate de depozit şi clasa de titluri de stat se estimează VaR prin
metoda de simulare Monte-Carlo, pornind de la momentele statistice ale
variaţiei valorilor, pentru perioada de timp de interes, momente care vor fi
determinate;
• Pentru întregul portofoliu SIF Banat-Crişana se va agrega o valoare
pentru VaR, prin adaptarea metodei de simulare Monte-Carlo.

4. Metoda VaR de estimare a riscurilor de piaţă
4.1.Valoarea la risc. Definirea elementelor de calcul
VaR – Value at Risk este cea mai răspândită metodă de măsurare a riscului
de piaţă, utilizată pe plan internaţional. Este folosită pentru a determina pierderea
maximă pe care o poate suferi un portofoliu, într-o perioadă de timp pentru o
probabilitate dată, în condiţii normale de piaţă. VaR măsoară riscul prin utilizarea
modelelor statistice precum si prin simulări capabile să măsoare volatilitatea
activelor prin utilizarea modelelor statistice.
Aceasta metoda de măsurare a riscului are avantajul exprimării tuturor
tipurilor de riscuri printr-o singura valoare.
Metoda VaR utilizează următoarele trei elemente :
1. Volatilitatea – măsoară fluctuaţia pretului unui activ, sau volatilitatea
preţului spot a activululi suport. Cu cât volatilitatea activului este mai
mare, cu atât potentialul de a înregistra pierderi sau câstiguri este mai
mare, VaR foloseşte volatilitatea pentru a estima pierderea maximă pe care
o poate suferi un portofoliu într-o anumită perioadă de timp.
2. Nivelul/Intervalul de încredere - reprezintă o estimare a probabilităţii că o
observaţie statistică va fi cuprinsă între nişte limite date. În general,
intervalul de încredere este situat între 90 % si 99 %.
De exemplu, RiskMetric foloseste un nivel de încredere de 95 % ( cu o
deviaţie standard de 1,65 ), iar Bank of International Settlements – BIS –
foloseşte ca nivel de încredere 99 % ( cu deviatia stadard 2,33).
3. Perioada de timp, luată în calcul la măsurarea riscului, poate varia la o zi,
la o săptămână, la o lună.

Formula generală de calcul, dată de relaţia următoare, (1), deşi este aparent
simplă este greu de aplicat, deoarece determinarea volatilităţii portofoliului este o
problema complexă. Formula de calcul, pentru VaR, este :

(1)
unde :
V
0
este valoarea portofoliului la momentul t
0
;



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

109
α - deviatia standar,
σ - volatilitatea portofoliului.

,

( 2)
Dacă notăm cu :
V - valoarea portofoliului la orizontul de timp ales;
R–variabila aleatoare care descrie randamentul valorilor portofoliului,
(3),

atunci valoarea la risc, la nivelul p, VaR
p
pentru rentabilitatea R, poate fi definită
de:

(4),

adică VaR este p-cuantila negativă a lui R, cu precizarea că, în general p=1% sau
p=5%.

4.2. Metoda varianţă-covarianţăpentru calculul valorii la risc – VaR
Pentru cuantificarea riscurilor de piaţă, la un anumit nivel de încredere, cu
un orizont de timp prestabilit, pentru portofoliile SIF, formate din active
financiare, active pentru care se cunosc valorile cotaţiilor în momente discrete de
timp, titluri financiare cotate şi tranzacţionate pe BVB, care au cotaţii zilnice, sau
aproape în fiecare zi, care satisfac criteriile impuse de lichiditate şi de
tranzacţionare, se poate folosi metoda varianţă-covarianţă de estimare a valorii la
risc, VaR.
Pentru calculul valorii VaR se aplică formula (1.) cu α=95%, orizontul de
timp de o zi, formula finală este :

(5)

Ca o măsură a riscului de piaţă se poate folosi valoarea deviaţiei standard,
calculată după formula :



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

110
(6) ,
unde :
-
2
i
σ
-este varianţa rentabilităţii activului “i”, pentru perioada de timp [ 0, T ];
-
j i
ρ
- coeficientul de corelaţie între rentabilitatea activului “i” şi “j”, pentru
perioada de timp [0,T ] , care este dată de formula :
-
, (7)

iar COV(i,j) este covariaţia între rentabilitatile titlurilor „i” si „j”, pentru
perioada de timp [0,T ],

(8),

unde
i
R
este media rentabilităţii (media temporală a rentabilităţii) titlului “i”
Pentru prezentarea algoritmului metodei varianţă-covarianţă, de estimare a
valorii la risc, VaR, se fac următoarele notaţii şi precizări.
Fie un portofoliu format din “N” active financiare.
Notăm cu:
- T – perioada istorică de timp, T este un număr natural, T ∈ N ;
- t - valori discrete de timp, t ∈ {0, 1, …, T-1, T };
- V
i,t
- valoarea activului “ i “, la momentul t , ;
- R
i,t
–randamentul activului “i“,la momentul t, raportat la momentul “t-1”;
- W
i,t
– ponderea activului “ i “, la momentul t, în valoarea portofoliului;
- V
0
- valoarea iniţială a portofoliului ;
- V - valoarea portofoliului la orizontul de timp ales ;
- R - variabila aleatoare care descrie randamentul valorilor portofoliului .
Valoarea portofoliului format din “N” titluri este dată de relaţia (4)(
(4.))
unde : V
i
este valoarea titlului „i”, iar W
i
este ponderea activului “i”.
Rentabilitatea portofolilui este dată de formula :



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

111

(9.) ,

iar randamnetul unui activ, la momentul “t”, referitor la momentul “t-1” este dat de
formula – cunoscută:
(10)

4.3.Algoritmul de calcul
Se face ipoteza, că pe parcursul intervalului de timp, cuprins între două
evaluări succesive ale lui VaR, structura potofoliului de active finaciare nu suferă
modificări.
Datele de intrare, pentru determinarea VaR, prin metoda varianţă-
covarianţă sunt:
- N – numărul de active financiare;
- mărimile V
i,t
, care reprezintă valoarea activului “ i “, la momentul t ,
, deci vor fi în total un număr de de valori, care de fapt
reprezintă valorile de închidere, în T momente pentru fiecare din cele N
active financiare, sau valoarile activelor spot, “ i “, la cele T momente;
- V
0
- valoarea iniţială a portofoliului ;
- W
i,0
– ponderea activului “ i “, în valoarea portofoliului V
0
, la momentul
iniţial, t=0;
- Valoarea (procentuală) a nivelului de încredere.
Paşii algoritmului de calcul sunt:
1. Citirea şi validarea datelor de intrare;
2. Determinarea valorilor W
i,t
, adică ponderea activului “ i “, la
momentul t, în valoarea portofoliului;
3. Determinarea valorilor R
i,t
–randamentul activului “i“,la momentul t,
raportat la momentul “t-1”;
4. Determinarea covariaţiilor, COV(i,j), covariaţiile între rentabilităţile
titlurilor „i” şi „j”, pentru perioada de timp [0,T ], conform (8);
5. Determinarea coeficienţilor de corelaţie , între rentabilitatea
activului “i” şi “j”, pentru perioada de timp [0,T ], conform (7);
6. Evaluarea volatilităţii portofoliului, determinarea valorii deviaţiei
standard - σ
P
, conform (6);
7. Determinarea valorii VaR, conform (1) ;



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

112
8. Validarea şi acceptarea în sistem a rezultatelor .

5. Implementarea metodei. Rezultate şi concluzii
5.1.Estimarea VaR pentru clasa A din portofoliul SIF Banat-Crişana
În urma realizării aplicaţiilor de calcul din cadrul sistemului de
management al riscurilor, pentru evaluarea şi gestionarea riscurilor de piaţă, încă
din faza de implementare, portofoliul de active financiare, SIF Banat-Crişana a fost
împărţit în clasele stabilite. De menţionat că procesul de gestionare a riscurilor este
un process continuu şi iterativ, clasele fiind dinamice, conţinutul lor se modifică de
la un moment la altul, în funcţie de evoluţia pieţelor din care fac parte activele.
Clasa A, conţine societăţi din portofoliul SIF Banat-Crişana, cotate, lichide
şi tranzacţionate BVB. Condiţiile de lichiditate se referă atât la volumul
tranzacţiilor cât şi la numărul de zile de tranzacţionare, număr de zile care trebuie
să fie mai mare decât un procent – prestabilit, mai mare de 66%, din numărul de
zile în care funcţionează bursa, deoarece pentru această clasă indicele VaR se va
calcula zilnic.
Conţinutul portofoliului clasei A are un caracter dinamic. Coşul de active
poate să varieze de la o zi la alta, de la o perioadă la alta, în coş pot să intre sau să
iasă titluri după cum îndeplinesc sau nu condiţiile impuse, aprioric. De asemenea,
binenţeles, vor varia şi ponderile activelor, de la un moment la altul, cauzele
variaţiei ponderilor fiind atât variaţiile preţurilor de închidere, induse de piaţă cât şi
conţinutul portofoliului clasei A.
Repartizarea în clase se face periodic/zilnic la nivelul întregului portofoliu
de active financiare SIF Banat-Crişana, conform algoritmului prezentat, prin
aplicaţiile de calcul şi programele corespunzătoare.

5.2. Implementarea metodei şi rezultate
Parametrii de calcul sunt:
a. Metoda de calcul Var: Varianţă – Covarianţă;
b. Perioada de calcul - 1 zi , calcul VaR - zilnic;
c. Nivelul de încredere 95 %
În data de 21 decembrie 2007 din CLASA A făceau parte un număr de 36
de emitenţi, la categoria I şi II la BVB şi pe piaţa RASDAQ.
Rezultatele aplicării metodei de calcul varianţă – covarianţă, pentru
estimarea valorii la risc, VaR, pentru o perioadă de timp de o lună de zile, luna
decembrie 2007, sunt prezentate tabelar şi grafic în continuare. Chiar dacă se
constată că în această perioadă, variaţia portofoliului a depăşit valoarea VaR
estimată, la nivelul de încredere de 95%, în data de 21.12. 2008, rezultatele astfel
obţinute se încadrează în nivelul de încredere cu care s-a aplicat metoda.

5.3. Concluzii
Prin procesul de administrare al riscurilor, de management al riscurilor se
realizează :



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

113
- cunoasterea tipurilor de risc la care este expusă societatea;
- stabilirea unor limite – praguri de alarmă;
- luarea deciziilor privind gestionarea variaţiilor rezultatelor economico-
finaciare şi controlul intern al riscurilor, prin:
• asumarea anumitor riscuri;
• prevenirea şi reducerea altora, prin măsuri de control;
• eliminarea celor mai expuse activităţi;
• transferul riscurilor, prin :
o extermalizare;
o încheierea de asigurări;
• diversificarea pe pieţe externe
• operaţii de Hedging.

Tabelul 5.1. Tabelul cu valorile portofoliului Clasa A şi VaR – luna Decembrie
2007
Portof A [Lei] VaR estimat
Modificare pe
piaţă
Data Valoare Abs. [lei]
Relat
(%)
Port. A
[lei]
Proc
(%)
21.12.07 1,474,931,748 40,678,177 2.758 58,956,336 3.997
20.12.07 1,415,975,412 37,907,940 2.677 6,059,142 0.428
19.12.07 1,409,916,270 37,734,388 2.676 10,619,482 0.753
18.12.07 1,399,296,788 37,843,233 2.704 25,039,857 1.789
17.12.07 1,374,256,931 37,994,701 2.765 -11,630,601 -0.846
14.12.07 1,385,887,532 38,517,213 2.779 23,716,008 1.711
13.12.07 1,362,171,524 37,930,902 2.785 -14,982,992 -1.100
12.12.07 1,377,154,516 38,409,217 2.789 -16,073,506 -1.167
11.12.07 1,393,228,022 38,808,032 2.785 12,803,096 0.919
10.12.07 1,380,424,926 38,320,742 2.776 3,646,992 0.264
07.12.07 1,376,777,934 38,478,602 2.795 6,999,418 0.508
06.12.07 1,369,778,516 38,262,836 2.793 36,917,633 2.695
05.12.07 1,332,860,883 36,385,567 2.730 33,953,992 2.547
04.12.07 1,298,906,891 35,348,336 2.721 4,041,773 0.311
03.12.07 1,294,865,118 35,213,162 2.719 7,149,482 0.552

Fig. 5.1. Graficul variaţiei relative (%) a portofoliului Clasa A şi VaR–luna Dec.
2007



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

114


Tehnicile si modelele de estimare a riscurilor de piaţă aferente portofoliului
SIF de active financiare, oferă, în afara determinării valorii la risc şi posibilităţi de
simulare a diferitelor situatii de investire/dezinvestire pe piaţă monetară şi pe piaţa
de capital.
Realizarea şi implementarea în cadrul Societăţii de Investiţii Finaciare
Banat-Crişana a unui sistem de management al riscurilor, care să consolideze într-
un mod unic toate activităţile şi procesele derulate în cadrul societăţii, prin crearea
unei entităţi de management al riscului, prin crearea procedurilor necesare
desfăsurării unei activităţi eficiente, prin identificarea şi implementarea metodelor
prin care se va inventaria-clasifica, estima-măsura şi se vor controla riscurile
aferente portofoliului de active financiare, SIF Banat-Crişana, va pune la dispozitia
investitorilor performanţe în creştere, asociate unor riscuri gestionate conform celor
mai bune practici în domeniu.
Deşi metoda varianţă-covarianţă, de estimare a Valorii la Risc – VaR,
necesită, un volum relativ mare de calcule, aceasta poate fi inplementată, fără
probleme deosebite, pentru portofoliile SIF Banat-Crişana formate din active
financiare cu o lichiditate ridicată, cotate şi tranzacţionate BVB, pentru diferite
orizonturi de timp, la diferite nivele de încredere.

Bibliografie
Cazan E., Cuzman I., Fărcaş P., 2004,“Gestiunea portofoliilor de titluri
financiare”, ISBN 973 – 8433 – 80 – 0 , Editura Universităţii de Vest, Timişoara,
pg. 235-256.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

115
Cuzman I., Fărcaş P., 2005, “Aspecte specifice riscului operaţional în
cadrul societăţilor de investiţii financiare”, Ses. Ştiinţifică, “PIEŢE de CAPITAL”,
Arad
Fărcaş P., Moleriu R., 2006, ”Elemente de probabilităţi şi teoria
proceselor stochastice cu aplicaţii în matematica financiară”, ISBN(10) 973-650–
164–7, Editura Albastră, Cluj-Napoca, pg. 165-204
Fărcaş P., Cuzman I., 2002, ”Managementul finaciar al riscului si
metodologia VaR – VALUE at RISK – de cuantificare al riscului de piaţă”, PIEŢE
de CAPITAL, Editura MIRTON, Timişoara, pg. 264-282
Fărcaş P., Cuzman I., 2003, “Numerical Methods To Quantify Market
Risk”, PAMM, Bulletins for Applied& Comp. Mathematics, BAM 1988-C/2003,
Budapest
Manaţe D., Fărcaş, P., Pescar P., 2006, ”Proiect de sistem de management
al riscurilor la SIF Banat-Crişana”, SIF Banat-Crişana, Arad
Popovici I., 2001, ”Aplicarea metodologiei Value-at-Risk pe piaţa de
capital şi piaţa valutară din România”, http //www.kmarket.ro, Bucureşti
Seco Luis , 1999, ”Valor-en-Riesgo”, RiskLab, Departament of
Mathematics, University of TORONTO, http // risklab.erin.utoronto.ca/research,
TORONTO
Tomiţă Tiberiu, 2004, ”Dicţionar de management al riscului”, BRM
Business Consulting, Bucureşti
*** ,1995, JP Morgan: „RiskMetrics Tehnnical Document”, New York,
Third Edition, http://www.jpmorgan.com
***, 2004, Joint Standards Australia / Standars New Zeeland
Committee,”RISK MANAGEMENT”, AS/NZS 4360, Sydey, Wellington



















Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

116
PARTICULARITĂŢI ÎN EVALUAREA PE BAZA
MULTIPLILOR LA COMPANIILE COTATE LA BVB


Daniel Manaţe
SIF Banat – Crişana, Arad,
Calea Victoriei, 35A, Tel. 0724 517 336, Fax 0257 250 165,
e-mail dmanate@banat-crisana.com


Abstract
The paper presents the utility of relative valuation in the case of listed securities in
relation to an appropriate benchmark derived from the market. Relative valuation ratios
are important tools for sophisticated investors in identifying the mispricing of different
capital markets, sectors or securities.
Keywords: relative valuation, price multiples, valuation ratios, benchmark
comparison, constant growth rate, bull market, bear market.


Introducere
Abordarea prin piaţă în evaluarea activelor financiare este adecvată atunci
când există o piaţă activă cu un număr suficient de tranzacţii care, în cazul unor
operaţiuni private, ar putea fi eventual confirmate din surse independente.
Aplicarea abordării diferă semnificativ dacă este vorba de o întreprindere
în ansamblul ei, de pachete minoritare, de active individuale sau de linii dintr-o
afacere. Tranzacţiile curente de pe pieţele reglementate de capital, de pe pieţele de
fuziuni & achiziţii, sau cele anterioare ale activului financiar obiect al evaluării,
analiza indicatorilor bursieri ai firmelor cotate şi analiza indicilor bursieri permit
evaluatorilor să construiască o serie de rate de evaluare extrase din piaţă. Aceste
rate sunt denumite şi multipli de preţ. Vom utiliza în continuare, interschimbabili în
material, termenii de rate de evaluare sau multipli.
Pe pieţele internaţionale de capital evaluarea pe baza multiplilor este larg
răspândită fiind o modalitate rapidă şi relativ simplă de lucru, care facilitează
comunicarea rezultatului evaluării către client, comparativ cu abordarea prin
venituri, metoda cash-flow.

Construcţia şi utilitatea multiplilor
Multiplii sunt numere rezultate din raportarea unui preţ, a unei valori de
piaţă la un parametru economic relevant:






Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

117
Numărătorul reprezintă:
- valoarea de piaţă a capitalului acţionarilor - dacă se analizează
capitalul acţionarilor;
- valoarea de piaţă a capitalului investit - dacă se analizează
capitalul investit.
Parametrul economic relevant selectat la numitor determină tipul
multiplului. De ex. un multiplu de profit va avea la numitor o mărime adecvată a
profitului iar un multiplu de valoare contabilă va avea la numitor o mărime
adecvată a capitalului propriu (activ net). După natura numitorului avem
următoarele tipuri uzuale de multipli:
- multipli de profit, unde profitul adecvat poate fi profitul net,
profitul înainte de amortizare, impozite şi cheltuieli financiare, profitul înainte de
impozite şi cheltuieli financiare, rezultatul brut, etc.;
- multipli de valoare contabilă, unde valoarea contabilă adecvată
este de regulă capitalul propriu sau activul net;
- multipli de cifră de afaceri, unde numitorul este de regulă cifra de
afaceri netă;
- multipli de cash flow, unde numitorul este tipul adecvat de cash –
flow, de exemplu cash flow-ul la dispoziţia acţionarilor, adecvat pentru evaluarea
capitalului acţionarilor, cash flow-ul la dispoziţia capitalului investit, adecvat
pentru evaluarea capitalului investit.
Analiza multiplilor unui titlu cotat pe o piaţă reglementată de capital
comparativ cu multiplul reprezentativ al unui grup relevant este utilizată în
aprecierea valorii titlului relativ la multiplul reprezentativ, constituit într-un
standard de comparaţie (benchmark).
Termenul “relativ” este deosebit de important şi trebuie să i se acorde
atenţia cuvenită. Modelul este unul de evaluare relativă fiind bazat pe
binecunoscutul principiu al substituţiei. Cu alte cuvinte, acţiuni similare, în termeni
de risc şi rentabilitate, vor fi tranzacţionate pe piaţă la preţuri similare de către
investitori raţionali.
Practic, se apreciază dacă o acţiune este “subevaluată”, “supraevaluată”
sau “corect evaluată” relativ la altă/alte acţiuni similare şi relevante. Sensul
complet al termenului “relativ” derivă din înţelegerea faptului că, dacă acţiunile
comparabile sau activul financiar selectat ca benchmark (ex. Indicele BET_C) sunt
la rândul lor “sub” sau “supra” evaluate de piaţă, atunci concluziile analizei vor fi
la rândul lor alterate.
Grupul relevant este format fie din anumite titluri cotate similare şi
relevante, fie din titlurile cotate ale industriei sau sectorului economic din care face
parte acţiunea analizată, fie din totalitatea titlurilor cotate pe piaţa de capital unde
se tranzacţionează acţiunea analizată, etc.
Concluziile analizei, formulate în termeni de titlu “subevaluat”,
“supraevaluat” sau “corect evaluat”, se concretizează în recomandări investiţionale
de tipul “cumpără”, “vinde” sau “păstrează” care deservesc investitorii şi



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

118
managerii de portofoliu în procesul investiţional precum şi în estimarea unui tip de
valoare de piaţă a titlului analizat pe baza multiplului reprezentativ al grupului
relevant selectat.
În principiu, din analiza tranzacţiilor bursiere se poate deriva o valoare de
piaţă a unui titlu/pachet minoritar de titluri. Valoarea de piaţă a unui pachet de
control implică şi analiza tranzacţiilor cu astfel de pachete sau studiul primelor de
control realizate în tranzacţiile recente de pe piaţa fuziunilor şi achiziţiilor, a
ofertelor publice de preluare, etc. Subliniem că, pentru un titlu lichid, cursul bursier
reprezintă de regulă chiar valoarea de piaţă a acţiunii.

Metodologie de lucru pentru titluri cotate, lichide
Pentru titlul analizat se selectează multiplii adecvaţi tipului acţiunii,
mărimii drepturilor de proprietate implicate şi contextului analizei (de ex. accesul
la date şi informaţii relevante). Există două metode de lucru uzuale pentru
derularea analizei [1]:
1. Compararea dintre Multiplii titlului analizat şi Multiplii activelor
financiare selectate ca şi comparabile.
În decizia investitorului, factorul “risc” este important. Principiul
substituţiei nu cere ca titlurile luate ca bază de comparaţie să fie identice, ci
similare şi relevante:
- Similare prin natura titlului;
- Relevante privind aşteptările cumpărătorului potenţial, gradul de
risc asumat de investiţie, lichiditatea investiţiei, performanţele probabile ale
titlului, etc.
Rata medie anuală de creştere/descreştere “g” este un alt factor relevant.
Gradul de comparabilitate dintre două acţiuni este cu atât mai mare cu cât ratele lor
aşteptate de creştere sunt mai apropiate ca mărime iar acţiunile de “creştere” nu
sunt comparabile cu cele de “venit”.

2. Estimarea unei valori standard sau benchmark a Multiplilor titlului
vizat pe baza unor elemente de analiză fundamentală: ex. rata medie de creştere la
perpetuitate “g”, rata de distribuţie a dividendelor şi respectiv rata de retenţie a
profitului net în firmă, rentabilitatea financiară, marja netă asupra cifrei de afaceri,
etc.
Această metodă presupune realizarea de către evaluator a unei analize
fundamentale complete, în contextul de evoluţie al pieţei de capital unde este cotat
titlul vizat şi ţinând cont şi de variabilele macroeconomice care pot afecta valoarea
titlului.
Etapele de lucru în cadrul comparaţiei:
- Selectarea unor multipli adecvaţi şi calculul lor pentru titlul
analizat, cu corecţiile necesare, dacă acestea se impun;
- Identificarea unui grup relevant pentru comparaţie:



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

119
i. un grup de titluri comparabile, listate de regulă pe aceeaşi
piaţă de capital,
ii. industria din care face parte titlul analizat,
iii. sectorul economic din care face parte industria titlului
analizat,
iv. piaţa de capital unde este listat titlul analizat, etc.;
- Construcţia multiplilor pentru grupul relevant, cu corecţiile
necesare, dacă acestea se impun;
- Alegerea unei valori reprezentative:
v. de exemplu, în cazul grupului de titluri comparabile, se
poate selecta ca multiplu reprezentativ pentru comparaţie: media,
mediana, moda, media armonică, etc.;
- Realizarea comparaţiei şi formularea concluziilor:
i. dacă multiplul titlului analizat > multiplul
reprezentativ, titlul este supraevaluat comparativ cu grupul relevant; in
ipoteza că grupul relevant este corect evaluat de piaţă se poate formula
recomandarea “vinde” ,
ii. dacă multiplul titlului analizat < multiplul
reprezentativ, titlul este subevaluat comparativ cu grupul relevant; in
ipoteza că grupul relevant este corect evaluat de piaţă se poate formula
recomandarea “cumpără”,
iii. dacă multiplul titlului analizat ≈ multiplul
reprezentativ, titlul este corect evaluat comparativ cu grupul relevant;
in funcţie de obiectivele şi orizontul investiţional se poate formula
orice recomandare, inclusiv cea de “păstrează”.
Etapele de lucru în cadrul construcţiei multiplilor pe baza analizei
fundamentale:
- Selectarea unor multipli adecvaţi pentru titlul analizat;
- Analiza relaţiei dintre multiplii şi indicatorii economico-financiari
relevanţi;
- Construcţia multiplilor pe baza indicatorilor economico-financiari
studiaţi;
- Compararea multiplilor astfel rezultaţi cu multiplii rezultaţi din
datele de piaţă;
- Formularea concluziilor şi a recomandărilor.
Concluzii
În metoda comparaţiei, justeţea concluziilor şi recomandărilor este
condiţionată de:
1. Adecvarea multiplilor la scopul şi contextul analizei, ex.:
- Pentru un titlu la care profitul pe acţiune este negativ nu este
adecvat un multiplu de profit;



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

120
- Pentru un titlu emis de o companie care controlează resurse
naturale (ex. gaz, aur, diamante, etc.), cel mai adecvat multiplu este în primul
rând cel al valorii contabile;
- Dacă nu sunt disponible informaţii credibile privind elementele
constituente ale fluxurilor de numerar, multiplul de cash-flow nu este adecvat.
2. Gradul ridicat de similaritate şi relevanţă a comparabilelor
selectate:
Ex. Dacă titlurile selectate, chiar din acelaşi domeniu de activitate au
caracteristici diferite de creştere, comparaţia va genera concluzii eronate; de ex. o
acţiune de “creştere”, care nu acordă dividende şi înregistrează rate istorice
ridicate de apreciere a cotaţiei, nu este comparabilă cu una de “venit”, care
distribuie în permanenţă dividende ridicate şi are rate modeste de apreciere a
cotaţiei.
3. Realizarea corecţiilor necesare pentru creşterea comparabilităţii:
Ex. Ca să putem aplica un multiplu de profit în cazul a două titluri unde
emitenţii nu folosesc aceleaşi metode de evaluare a stocurilor trebuie să facem
corecţiile necesare pentru a reflecta în EPS aceeaşi metodă de evaluare stocuri.
4. Înţelegerea variabilelor care influenţează valoarea grupului
relevant:
Evaluatorul trebuie să poată aprecia dacă piaţa evaluează în mod corect
grupul relevant. Eventualele “baloane de săpun” reprezentând creşteri abrupte de
cotaţii în anumite domenii fără ca firmele cotate din grup să aibă o acoperire
corespunzătoare în indicatorii economico-financiari trebuie depistate şi înţelese
de analist deoarece pot distorsiona semnificativ rezultatul metodei comparaţiei.
Este notorie creşterea anormală a cotaţiilor companiilor de INTERNET în
perioada 1998-2000 pe pieţele nord-americane, finalizată cu prăbuşirea preţurilor
acţiunilor la majoritatea acestor firme.
Similar, un sentiment negativ de piaţă manifestat într-un anumit domeniu
sau pentru o anumită piaţă, tradus în scăderi abrupte, ilogice în cotaţiile unor
companii/sectoare cu perspective pozitive, va distorsiona multiplii bazaţi pe
titluri din acest segment.
5. Sincronizarea recomandărilor cu momentele optime de
vânzare/cumpărare relevate de analiza tehnică:
O concluzie corectă, pe termen lung, privind o ipotetică subevaluare a
titlului analizat, concretizată într-o recomandare de cumpărare, poate conduce în
prima fază la deprecierea investiţiei pe o piaţă în scădere.
O astfel de situaţie ar putea fi evitată prin identificarea momentului de
schimbare a tendinţei de scădere a cotaţiei şi sincronizarea achiziţiei cu acest
moment.
În metoda construcţiei multiplilor benchmark, justeţea concluziilor şi
recomandărilor este condiţionată de următoarele elemente, vezi şi (Manate D.,
2005):



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

121
1. În perioadele de “piaţă a taurului”, aproape toate cotaţiile cresc,
antrenând şi creşterea multiplilor de preţ, fără a fi mod obligatoriu acoperite de o
creştere economică la nivelul întreprinderilor cotate.
2. În mod similar, în perioadele de “piaţă a ursului”, aproape toate
cotaţiile scad, antrenând şi scăderea multiplilor de preţ, fără a fi mod obligatoriu
acoperite de o degradare la nivelul indicatorilor economico-financiari la firmele
respective.
3. Sentimentul pozitiv al pieţei se poate manifesta şi diferenţiat,
numai pentru anumite sectoare, “la modă”, care înregistrează multipli foarte mari
(ex. PER) comparativ cu alte sectoare economice, fără a exista o acoperire în
indicatorii fundamentali.
4. În fapt, rate de evaluare “mari” sau “mici” în sine nu semnifică
mare lucru, adjectivele “mare” şi “mic” fiind termeni relativi. Mărimea
multiplului variază în timp, în funcţie de percepţiile pieţei şi perspectivele
economice la nivel de firmă, sector şi economie naţională, care trebuie astfel
investigate de analist.
5. Preţul unei acţiuni cotate depinde şi de numărul de acţiuni
ordinare, emise şi aflate în circulaţie. În mod normal, preţul unei acţiuni va
creşte dacă, prin răscumpărarea şi anularea unei părţi a acţiunilor în circulaţie de
către emitent, va scădea numărul de acţiuni rămase în circulaţie.
În mod similar, dacă va avea loc o divizare (splitare) a acţiunilor ordinare
în mai multe acţiuni de valori nominale mai mici, numărul de acţiuni în circulaţie
crescând, preţul acţiunilor va scădea. Răscumpărările şi splitările vor afecta astfel
mărimea multiplilor, fiind necesare ajustări.

Bibliografie
Manate D., 2005, Importanţa evaluării în procesul investiţional, Ed.
MIRTON, Timişoara;
Stowe J., Robinson T., Pinto J., McLeavey D., 2007, Equity Asset
Valuation, Ed. JOHN WILEY & SONS, New Jersey.















Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

122
SOCIETATEA INFORMAŢIONALĂ ŞI PRODUSELE
SALE REPREZENTATIVE


Haiduc Cristian, Anghelina Andrei
Universitatea de vest „Vasile Goldiş” Arad, Facultatea de Ştiinţe Economice
310426 Arad, Str. Cocorilor nr. 57, tel 0257213066, fax 0257243777
marketing@uvvg.ro



Abstract
In this work the authors try to report some of the major changes that happened in
the informational society within the last decades, and the impact of these changes upon the
new economy. There are some new concepts that are introduced in this report such as new
economy, informational society, knowledge society and others. We also tried to show in this
report some aspects of the influences of these new concepts in the European economy and
of course in the national economy. Although we are a step back, comparing to Europe, the
last developments are considerable and there are great expectations for the future. The
authors did not want to exhaust this vast subject but they tried to show the importance of
these changes in the economy.
Keywords: Informational society, knowledge society, new economy, network
economy, evolution, consumer behavior, products.


De peste două decenii, în limbajul cotidian şi cel ştiinţific şi-a făcut loc
conceptul de societate informaţională, căreia îi este proprie o economie mult
schimbată faţă de cea tradiţională , numită „noua economie”. Termenul de „noua
economie” a fost impus în literatura economică actuală de către reprezentanţii Noii
Şcoli de la Cambridge. Cei mai mari dintre reprezentanţii acestui nou curent de
gândire economică sunt J. Robinson, P. Sraffa, L. Pasinetti (Tănase G. P., http:
//www.recai.ro).
Pentru prima dată termenul de nouă economie (”new economy”) a apărut
în 1995 în SUA. Încă de atunci s-a încercat definirea termenului. Nici până acum
nu s-a ajuns la o părere unanimă asupra definirii noii economii. Inclusiv numărul
de termeni utilizaţi pentru a denumi noul tip de economie este impresionant. Astfel,
întâlnim denumiri precum ”economie digitală sau computerizată”, ”economie
informaţională”, ”economie electronică”, ”economie globalizată”, „economie a
reţelelor” (network economy) sau „economie a comunicaţiilor” (comunication
economy). Noua economie este adesea denumită drept economie a informaţiei
datorită rolului superior al acestei resurse în crearea bogăţiei în raport cu resursele
materiale sau de capital. După unii autori termenul ”economie a reţelelor” (sau
”economie relaţională”) este mai adecvat pentru a denumi noul tip de economie
întrucât informaţia singură nu este suficientă pentru a explica discontinuităţile din



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

123
evoluţia actuală a economiei mondiale. Lumea actuală se află deja de peste un
secol într-un stadiu de creştere a afluxului de informaţii. Multe afaceri de succes s-
au bazat pe acumularea cunoştinţelor, pe capitalul informaţional, dar doar recent
reconfigurarea totală a informaţiei însăşi a schimbat economia în întregul său (Albu
L., Chilian N., http://www.academiaromana.ro).
Dacă în ce priveşte definirea noului termen părerile sunt foarte împărţite în
ceea ce priveşte caracteristicile proprii acestui nou tip de economie părerile
converg mult mai mult.
Noua economie este asociată cu apariţia şi evoluţia a două tendinţe în
economia mondială: globalizarea şi revoluţia produsă în domeniul informaţiei şi
comunicaţiilor (TIC). Aceste tendinţe prefigurează o revoluţie virtuala care
transformă fundamental viaţa economică şi socială în actualul secol, descris
adesea drept secol al societăţii informaţionale, al societăţii bazate pe cunoaştere,
al economiei Internet. Nu este surprinzător că se asociază noua economie cu
aplicaţii ale tehnologiei informatice între care: comerţul electronic, afaceri
electronice, comerţ digital, sau piaţă virtual( Rădoi D., 2005). Pe măsură ce
fuziunea între comunicaţii şi calculatoare devine completă, se crează ciber-spaţiul
global, un spaţiu virtual în care se tele-lucrează, se tele-cumpără, tele-învaţă, iar
corespondenţa se face prin e-mail. Aceste caracteristici şi concepte se
concretizează în noi paradigme şi reguli (http://www.crie.ro/nouaeconomie). În
figura 1 prezentăm principalele diferenţe dintre noul si vechiul tip de economie
(Lucian Albu, Nora Chilian, http://www.academiaromana.ro)



VECHEA ECONOMIE NOUA ECONOMIE
Caracteristici generale ale economiei
Pieţele Stabile Dinamice
Sfera competiţiei Naţională Globală
Forma de organizare Ierarhică, Birocratică
Relaţională,
Antreprenorială
Potenţial geografic şi
Mobilitatea afacerii
Reduse Înalte
Competiţia între regiuni Scăzută Înaltă
Industria:
Organizarea
producţiei
Producţie de masă Producţie flexibilă
Factorul cheie al
producţiei
Capital/Muncă Inovaţie/Cunoştinţe
Tehnologia
conducătoare
Mecanizare Digitalizare
Sursa avantajului
competitiv
Scădere cost prin economia
de scară
Inovaţie, calitate,
reglarea la piaţă, cost



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

124
Importanţa
cercetării/inovării
Moderată Înaltă
Relaţiile cu alte
firme
Stabilite direct Alianţe şi colaborare
Forţa de muncă:
Principalul scop
al politicii
Ocupare deplină
Salarii şi
venituri mari
Calificare Calificare specifică
Calificare largă,
instruire
multiplă
Educaţie necesară O calificare
Învăţare
continuă
Relaţiile de
muncă/conducere
Adverse Colaborative
Natura ocupării Stabilă
Risc şi
oportunitate
Guvernarea:
Relaţiile afaceri-guvern Cerinţe impuse
Sprijinirea firmelor
pentru inovaţii/creştere
Reglementări, norme Comandă şi control
Instrumente de piaţă,
flexibilitate
Fig.1 – Diferenţele semnificative dintre Noua si Vechea economie

La fel ca şi economia de tip vechi si noua econoie are o piaţă specifică pe
care se desfăşoara schimburi, doar că obiectul schimbului este diferit şi diversificat.
Astfel avem de a face cu bunuri digitale (bunuri ce pot fi digitalizate şi transferate
prin reţeaua digitală: cărţi, articole, ziare, fotografii, imagini, muzică şi produse
video), procesele digitalizate (ştiri, serviciile de informare rabatizate, analize şi
informaţii din baze de date, servicii de consultanţă, brokeraj financiar şi alte
servicii ce pot fi digitalizate şi livrate automat prin computer, la care se adaugă,
învăţământul la distanţă, consultaţii medicale, consultanţă juridică, etc.), bunuri
fizice digitalizate (scrisori, instrucţiuni, informaţii diverse, comenzi de produse,
rezervări de locuri, formulare privind obligaţiile de plată publice), produsele fizice
şi serviciile inteligente (bunuri fizice şi serviciile clasice continuă să existe şi din
ce în ce mai mult au încorporate componente digitale; aşa spre exemplu, un
autoturism modern include circa 2,5 km de cablu, 400 de senzori, 150 de cipuri,
care, uneori preiau unele elemente de comandă manuală) (I. Băbăiţă, I. Imbrescu,
A. Anghelina, 2006).
Dintre toate tehnologiile moderne, tehnologia informaţiei are cel mai mare
potenţial pentru a stimula "dematerializarea" producţiei şi consumul de bunuri
"imateriale", pentru că permite creşterea valorii adăugate a produselor, cu un



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

125
consum mai mic de resurse şi reducerea poluării mediului înconjurător, ducând la
dezvoltare durabilă.
În tabelul următor am prezentat principalii indicatori ai societăţii
informaţionale la nivel european în anul 2004, conform Institutului Naţional de
Statistică.
Tabel 1




Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

126
Urmărirea comparativă pentru anii 2004/2003 a acestor indicatori
evidenţiază tendinţa de creştere a gradului de dezvoltare a societăţii informaţionale
în ţara noastră, în contextul general al evoluţiilor spre consolidarea unei structuri
economico-sociale aliniată standardelor europene. Astfel:
• numărul de abonaţi la serviciile de telefonie mobilă a crescut cu circa 45% şi a
ajuns la 471 de abonaţi la 1000 de locuitori;
• ponderea gospodăriilor care deţin PC în total gospodării a crescut de la 7,33% la
12,4%;
• numărul de utilizatori Internet a crescut de peste 2 ori fiind în 2004 de 138 la
1000 de locuitori.

Tabel 2.

Tabel 3.




Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

127
Observarea indicatorilor din sectorul economic şi financiar permite
evidenţierea unor creşteri cantitative, dar şi calitative, ilustrate prin numărul
specialiştilor TIC, care a sporit în 2004 faţă de 2003 cu circa 5%. De asemenea,
numărul de echipamente a crescut cu circa 38%, în timp ce numărul de PC
conectate la Internet a crescut cu 49%. Evoluţia cea mai importantă a fost cea a
numărului de utilizatori Internet, care în cursul anului 2004 a fost aproape dublu
faţă de anul 2003. Dinamică accelerată s-a înregistrat şi în ceea ce priveşte
utilizarea produselor TIC pentru vânzarea/cumpărarea online a produselor şi
serviciilor, astfel că ponderea întreprinderilor care vând/ cumpără via Internet în
aceeaşi perioadă de timp a crescut cu 50%. În ceea ce priveşte distribuţia cifrei de
afaceri realizată online, cea mai mare pondere se găseşte în domeniul comerţului,
circa 71% din cifra totală a vânzărilor online pe sector, urmat de servicii. Dacă
raportăm cifra de afaceri realizată online la total cifră de afaceri a întreprinderilor,
care vând online, ponderile cele mai importante le deţin activităţile “industria de
echipamente pentru radio, televiziune şi comunicaţii” (diviziunea CAEN 32) şi
“comerţ cu amănuntul” (diviziunea CAEN 52).

Tabel 4.


Tabel 5.




Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

128


Fig.2 – Structura conexiunilor Internet în anul 2006, conform Institutului
Naţional de Statistică (www.insse.ro)


Tabel 6




Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

129

Fig.3 – Evolutia numarului de PC in principalele ramuri ale economiei

După cum se poate observa din tabelele anterioare trendul produselor IT si
telecomunicatii este ascendent in Romania, ceea ce a dus la dezvoltarea economică
actuala.
Un alt serviciu important specific societatii informationale este serviciul de
telefonie cu componentele sale fixa si mobile si cu serviciile conexe, si anume
transmisiile de date si voce.
Astfel in anul 2005, Vodafone Romania S.A. a lansat serviciile 3G, iar în
2006 au fost lansate serviciile 3G şi de către Orange-Romania S.A. Tot în 2006 a
fost lansată licitaţia de atribuire a licenţelor 3G de către IGCTI, acordându-se cele
două licenţe disponibile companiilor RCS&RDS S.A. şi Telemobil S.A.Numărul
total de „utilizatori” ai serviciilor de telefonie (fixă şi mobilă) a depăşit valoarea de
21,5 milioane la data de 31 decembrie 2006. Deşi în cazul serviciilor de telefonie
mobilă numărul de utilizatori este în creştere în comparaţie cu numărul liniilor de
acces la reţelele fixe de telefonie instalate în anul 2006, nu se poate considera
deocamdată că există substituibilitate completă între cele două categorii de servicii
(din punct de vedere al serviciului de acces la o reţea de telefonie), ci o relaţie de
complementaritate, având în vedere faptul că într-o gospodărie o linie telefonică
fixă poate fi utilizată de mai mult de o persoană (în medie, de aproximativ 3
persoane), iar majoritatea celor care utilizează servicii de telefonie mobilă nu a
renunţat la abonamentul la serviciile de telefonie fixă, acestea fiind folosite în mod
alternativ. Traficul total de voce originat în reţelele publice de telefonie din
România înregistrează un trend ascendent, fiind cu aproximativ 29,5% mai mare în
anul 2006 faţă de anul 2005. Această evoluţie este determinată de o creştere cu
136% a traficului de voce realizat prin intermediul reţelelor furnizorilor alternativi



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

130
de servicii de telefonie fixă, precum şi de creşterea cu 54% a volumului de trafic
realizat prin intermediul reţelelor publice mobile de telefonie.
Numărul furnizorilor alternativi a crescut de la 60 de furnizori, în anul
2005, la 81 în 2006. Volumul anual de trafic realizat de abonaţii furnizorilor
alternativi de telefonie fixă a depăşit 1,9 miliarde de minute, înregistrând o rată de
creştere de 136% în 2006 faţă de 2005, determinată în principal de creşterea atât a
traficului naţional, cât şi a celui local în interiorul aceleaşi reţele fixe.
Numărul de cartele SIM active aferente numărului total de abonamente şi
cartele preplătite comercializate utilizatorilor finali persoane fizice şi juridice a
fost de 17,4 milioane la 31 decembrie 2006, ceea ce reprezintă o creştere cu 17,2%
faţă de 30 iunie 2006 şi cu 30,4% faţă de numărul înregistrat la sfârşitul anului
2005. Astfel, rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobilă (număr total de
cartele SIM active raportat la 100 de locuitori) a ajuns la 80,7% în 2006 faţă de
47,1% în 2004.(Raportul Guvernului Romaniei septembrie 2007)
Lucrarea nu îşi propune să epuizeze subiectul societatii informationale, al
produselor acestei societati şi a noii economii, ci doar să evidenţieze câteva
aspecte importante ale acestora în perioada contemporană cu aplicaţiile lor efective
in România.

Bibliografie
Albu L., Chilian N., 2003, Posibile ajustări conceptual-metodologice în
ştiinţa economică, în contextul extinderii societăţii informaţionale–societăţii
cunoaşterii, http://www.academiaromana.ro
Băbăiţă I., Imbrescu I, Anghelina A, 2006, Piaţa în condiţiile noii
economii, Studia Universitatis Vasile Goldiş, Seria Ştiinte Economice;
Rădoi D., 2005, Locul şi rolul comerţului electronic în noua economie,
Oeconomica, nr.2/2005, Bucureşti, http://www.crie.ro/nouaeconomie;
Tănase G. P., 2002, „Noua economie. Orizonturi şi schimbări”,
http://www.recai.ro;
M. Drăgănescu 2001, De la societatea informaţională la societatea
cunoaşterii, Ed. Tehnică, Bucureşti,
*** Raportul Guvernului Romaniei – septembrie 2007
www.insse.ro
http://www.recai.ro
http://www.academiaromana.ro










Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

131
ESTIMAREA COEFICIENTULUI BETA
PE PIAŢA ROMÂNĂ DE CAPITAL


Adrian Niţu
Universitatea AurelVlaicu Arad


Abstract
Betas can be measured as the covariance of individual stock returns against
returns on the market. Alternatively, they can be calculated via regression analysis. These
historical, unadjusted betas have been shown to suffer from several weaknesses. The first of
these is their tendency to regress towards their mean value (1.0) over time. However, this
instability is, to a limited extent, predictable. Blume and Vasicek provide two methods by
which betas can be adjusted to correct for this tendency. Comparison of the unadjusted,
Blume adjusted, and Vasicek adjusted betas have revealed that the Blume and Vasicek
approaches are clearly superior in explaining future betas.
For the Romanian securities, we select SIF1 to 5, and we applied the Blume and
Vasicek beta adjustment techniques, together with other regression techniques in order to
find out witch of them gives the more accurate results.
Key words: beta adjustment, Blume beta adjustment technique, Vasicek beta
adjustment technique, liniar regression ,singular index model.

Pentru început prezentăm câteva metode de calcul a coeficientului beta,
urmând ca apoi utilizând aceste tehnici, în condiţiile pieţei române, să determinăm
valorile beta utilizând datele istorice ale unei perioade de analiză PA cuprinsă între
3.07.2001 şi 22.06.2005, ceea ce corespunde la 980 zile de tranzacţii. Ne propunem
ca aceşti coeficienţi beta medii estimaţi să fie apoi comparaţi cu cei realizaţi pentru
perioada 23.06.2005 - 07.06.2007, pentru a decide care dintre metodele prezentate
dă rezultate mai bune pe piaţa română de capital.

Tehnica de calcul a coeficientului beta
Metoda de calcul provine de la definiţia coeficientului beta ca atare,
respectiv din modelul index singular. Modelul index singular statuează că rata de
rentabilitate estimată a unei acţiuni este într-o relaţie liniară cu rentabilitatea pieţei,
arătând că există o relaţie a tuturor rentabilităţilor acţiunilor la trendul pieţei, însă
această relaţie este mai mult sau mai puţin intensă. Expresia modelului index
singular este:
R
i
= α
i
+ β
i
R
M
+ e
i ;
_1
unde:
R
i
este rentabilitatea acţiunii “i”;
R
M
este rentabilitatea pieţei;



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

132
α
i
este coeficientul component al rentabilităţii acţiunii “i” independent de
performanţa pieţei ;
e
i
este o componentă care are valoarea medie estimată egală cu 0 (variabilă
aleatoare) (
0 e
i
=
;
i
e
este valoarea medie a coeficientului e
i
)

A. Coeficientul β al pieţei, β
M
are valoarea 1. Considerând cunoscute evoluţiile
istorice ale cursurilor acţiunii “i“, atunci la un moment dat t rata
rentabilităţii acţiunii se determină astfel:

R
it
= [ ( C
it
- C
it-1
) + D
it
] / C
it-1
; _2
unde:
R
it
este rata de rentabilitate estimată la momentul t pentru acţiunea i;
C
it
,C
it-1
reprezintă cursul acţiunii i la momentele de timp t respectiv t-1
(SIF1-5 în cadrul acestei lucrări);
D
it
este dividendul acţiunii i la momentul t ;

B. Pentru calculul ratei rentabilităţii pieţei este folosit indicele de bursă.
(BET_C în cadrul acestei lucrări);

R
Mt
= ( I
t
- I
t-1
) / I
t-1
; _3
unde :
R
Mt
- rata rentabilităţii pieţei;
I
t
,I
t-1
- valoarea indicelui bursier la momentul t respectiv t -1;

C. Rata medie a rentabilităţii acţiunii „i” se calculează cu relaţia următoare:



=
=
N
1 t
N
t
i
R
i
R
;
_4
unde :
N este numărul de zile de tranzacţii ale perioadei de analiză;

D. Covarianţa între acţiunea „i” şi piaţă, σ
iM
; se calculează conform relaţiei:



=
− − −
=
N
1 t
M
M
i
i
iM
N
) R (R ) R (R
t t
σ
;
_5

E. Varianţa pieţei sau abaterea medie pătratică a rentabilităţii pieţei σ
2
M
se
calculează conform relaţiei :



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

133


=

=
N
1 t
2
M
M
2
M
N
) R (R
t
σ
; _6

F. Coeficientul
i
β
se calculează cu formula:



=
=

− −
=
N
1 t
2
M
M
N
1 t
M
M
i
i
i
) R (R
) R )(R R (R
t
t t
β
sau
_7
2
M
iM
i
σ
σ
β =
;

În cazul determinării coeficientului β pentru acţiuni, algoritmul de calcul
începe prin formula de determinare a
t
i
R
cunoscându-se cursurile de închidere a
acţiunilor publicate în urma fiecărei tranzacţii. Apoi trebuie determinată perioada
de calcul, respectiv de la t
0
momentul primei tranzacţii luate în calcul, şi până la
tranzacţia curentă. Numărul tranzacţiilor din această perioadă, N, trebuie să fie
suficient de mare pentru ca măsura să poată avea relevanţă. β astfel determinat, se
demonstrează că diferă de la o perioadă la alta, datorită diferenţelor de risc dintre
perioade diferite, dar şi datorită apariţiei unor erori aleatoare la calculul β.
Blume (BLUME 1971) a examinat empiric stabilitatea coeficienţilor beta şi
a determinat o tendinţă de regres a acestora spre valoarea medie 1.
Pentru perioada de analiză PA am obţinut coeficienţi beta medii pentru cele
5 SIF-uri care confirmă această aserţiune şi care sunt prezentaţi în tabelul 1 şi
figura 1. Se observă că toţi coeficienţii beta au o tendinţă crescătoare spre media
care este reprezentată de coeficientul beta al pieţei şi care este egal cu 1.














Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

134
Fig. _1
Stabilitatea beta SIF1-5
0,40
0,45
0,50
0,55
0,60
0,65
0,70
0,75
0,80
0,85
2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
SIF1
SIF2
SIF3
SIF4
SIF5
Beta mediu Portofoliu


Tabel 1
Perioada
Nr. de
eşantionări
SIF1 SIF2 SIF3 SIF4 SIF5
Beta
mediu
portofol
iu

3.7.2001 – 1.7.2002 T11 245 0,64 0,74 0,49 0,47 0,540,58
2.7.2002 – 8.7.2003 T12
T1
245 0,65 0,71 0,52 0,56 0,620,61
9.7.2003 – 1.7.2004 T21 245 0,68 0,74 0,56 0,61 0,670,65
2.7.2004 -22.7.2005 T22
T2
245 0,68 0,75 0,58 0,63 0,690,67
23.6.2005- 22.6.2006 T3 T3 245 0,71 0,77 0,61 0,66 0,720,69
23 6.2006 -7.6.2007 TF 245 0,73 0,79 0,64 0,68 0,750,72

Tehnica BLUME de ajustare a coeficientului beta
Metoda BLUME (BLUME 1975) constă în calculul coeficientului β pentru o
perioadă T
1
anterioară şi egală perioadei T
2
ambele anterioare perioadei de
prognoză T
3
. Considerăm
t1
i
β
coeficientul β calculat pentru perioada T
1
şi
t2
i
β
coeficientul calculat pentru perioada T
2
. Calculăm regresia liniară în spaţiul
)
t2
i
,
t1
i
( β β
cu t de la 1 la N. Se obţine o dreaptă de ecuaţie:



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

135


1
i i
b
i
a
2
i
β β + =
; _8
unde:
1
i
i
b
2
i
i
a β β − =
; _9


=


=
− −
=
N
1 t
2
)
1
i
t1
i
(
N
1 t
)
2
i
t2
i
)(
1
i
t1
i
(
i
b
β β
β β β β
; _10

3
i
β
coeficientul beta corespunzător pentru perioada T
3
se calculează
astfel:

2
i i
b
i
a
3
i
β β + =
; -11

În urma analizei empirice, Blume a determinat a
i
ca fiind egal cu 0,343 iar
b
i
cu 0,677 aşa încât el sugerează ajustarea beta conform relaţiei liniare următoare:



0,343 + 0,677
β
_ 12
unde:


 este valoarea ajustată a lui beta;

β
este beta mediu neajustat pentru o perioadă anterioară .

Se observă că, folosind aceşti coeficienţi determinaţi de Blume, prin
ajustare se obţine o scădere a valorii coeficienţilor beta medii supraunitari,
respectiv o creştere a valorii coeficienţilor subunitari.














Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

136
Fig. _2
BETA(2003/05) = 0,0423BETA(2001/03) + 0,7124
0,60
0,65
0,70
0,75
0,80
0,85
0,00 0,20 0,40 0,60 0,80 1,00
Beta 2001-2003
B
e
t
a

2
0
0
3
-
2
0
0
5

Utilizând tehnica Blume pentru ajustarea coeficienţilor beta al celor 5 SIF-
uri, am considerat, de altfel cum se vede în Tabelul 1, cele două peri-oade
T1:2001-03 şi T2:2003-05. Am calculat beta mediu pentru cele 5 SIF-uri
corespunzător celor două perioade şi apoi am realizat regresia liniară pentru
determinarea coeficienţilor a
i
şi b
i
. Rezultatul se poate observa în figura 2.
Coeficienţii „Blume” determinaţi pentru beta celor 5 SIF-uri sunt :
a
i
=0,7124 iar b
i
=0,0423, iar coeficienţii beta ajustaţi ca urmare a acestei regresii
liniare pe piaţa celor 5 SIF-uri sunt prezentaţi în tabelul _4 în coloana notată
„Regresie portofoliu”. Am calculat şi coeficienţii beta ajustaţi, utilizînd coeficienţii
determinaţi de Blume (a
i
egal cu 0,343 iar b
i
cu 0,677 ) şi care sunt prezentaţi în
tabelul_4 în coloana notată „Blume”.
Pentru aceleaşi perioade T1 şi T2 am calculat şi regresia liniară individuală
a coeficienţilor beta ale celor 5 SIF-uri, coeficienţii a
i
şi b
i
astfel determinaţi sunt
prezentaţi în figurile 2-7 şi tabelul 3.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

137
Fig._3
BETASIF1(2003/05) = 0,0323BETASIF1(2001/03)+ 0,6974
0,65
0,67
0,69
0,71
0,73
0,75
0,77
0,79
0,81
0,00 0,50 1,00 1,50
Beta 2001-2003
B
e
t
a

2
0
0
3
-
2
0
0
5


Rezultatul ajustării beta cu aceşti coeficienţi este prezentat în coloana
„Regresie acţiune” din tabelul_4. O primă concluzie se referă la faptul că cei 5
coeficienţi b
i
au valori foarte mici, ceea ce indică un grad de incertiudine foarte
mare asupra constanţei beta.
Fig._4
BETASIF2(2003/05) = 0,0244BETASIF2(20001/03) + 0,7712
0,75
0,76
0,77
0,78
0,79
0,80
0,81
0,82
0,83
0,84
0,30 0,50 0,70 0,90 1,10 1,30 1,50 1,70
Beta 2001 2003
B
e
t
a

2
0
0
3

2
0
0
5







Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

138
Fig._5
betaSIF3(2003/05) = 0,0383beta(2001/03) + 0,6253
0,58
0,60
0,62
0,64
0,66
0,68
0,70
0,72
0,00 0,50 1,00 1,50
Beta 2001 2003
B
e
t
a

2
0
0
3

2
0
0
5

Metoda VASICEK de ajustare a coeficientului beta
O altă metodă de ajustare a lui β, foloseşte în calcul, date istorice ale unei
perioade T (în cazul nostru T=T1+T2), iar beta fiecărui titlu este ajustat ponderat
cu coeficientul beta mediu al setului de acţiuni ce compun portofoliul de analiză şi
cu coeficientul mediu istoric al titlului. VASICEK (VASICEK 1973) propune
următoarea metodă:
Considerând
T
β
coeficientul β mediu pentru un eşantion de acţiuni într-o
perioadă istorică T(T1+T2),
t
i
β
valorile istorice ale coeficientului β al acţiunii i
(pentru cele 980 de zile de tranzacţii în cazul nostru),
2
T
β
σ
varianţa distribuţiei
estimărilor istorice a lui beta al eşantionului de acţiuni (ce compun portofoliul
analizat, SIF1-5),
2
iT
β
σ
este radicalul erorii standard de estimare a beta (
i
β
)
pentru fiecare dintre titluri, măsurată în perioada de timp T.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

139
Fig._6
BetaSIF4(2003/05) = -0,01003BetaSIF4(2001/03) + 0,71079
0,62
0,64
0,66
0,68
0,70
0,72
0,74
0,76
0,78
0,00 0,20 0,40 0,60 0,80
Beta 2001 2003
B
e
t
a

2
0
0
3

2
0
0
5

Fig._7
betaSIF5(2003/05)= -0,0029beta(2001/03) + 0,7713
0,72
0,74
0,76
0,78
0,80
0,82
0,0 0,2 0,4 0,6 0,8 1,0
Beta 2001 2003
B
e
t
a

2
0
0
3

2
0
0
5

Ponderea, respectiv cei doi parametri a
i
şi b
i
utilizaţi în ajustarea ponderată
a coeficientului β recomandată de Vasicek este:

2
iT
2
T
2
T
β
σ
β
σ
β
σ
+
pentru
T
i
β
şi -12



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

140

2
iT
2
T
2
iT
β
σ
β
σ
β
σ
+
pentru
T
β
- 13
β estimat este calculat printr-o ajustare ponderată faţă de beta mediu al
portofoliului analizat şi beta fiecărui titlu utilizând ponderile calculate la -12 şi -13
:
T
i
2
iT
2
T
2
T
T
2
iT
2
T
2
iT
e
β
β
σ
β
σ
β
σ
β
β
σ
β
σ
β
σ
β
+
+
+
=
-14
unde :



=

=
=
M
1 i
N
1 t
t
i
NM
1
T
β β
-15
unde: N este numărul de eşantionări - 980 în cazul nostru;
M este numărul de titluri din portofoliul de analiză - 5 în cazul nostru.

2
N
1 t
T
M
1 t
t
i
M
1
N
1
2
T

=
|
|
¹
|

\
|
− ∑
=
= β β
β
σ
-16

=
(
(
(
(
¸
(

¸

|
|
|
|
¹
|

\
|



=
N
1 t
4
1
]
2
N
t
i
i
t
i
t
i
i
t
i
[
2
iT
β
β β
β
β β
β
σ
-17















Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

141
Tabel _2 SIF1 SIF2 SIF3 SIF4 SIF5 Porto
T=T1+T2
2
iT
β
σ

60,687% 45,628% 271,310% 35,249% 32,859%
2
T
β
σ
1,378%
2
iT
2
T
2
iT
β
σ
β
σ
β
σ
+

97,78% 97,07% 99,49% 96,24% 95,98%


2
iT
2
T
2
T
β
σ
β
σ
β
σ
+
2,22% 2,93% 0,51% 3,76% 4,02%

i
β 0,68 0,75 0,58 0,63 0,69
T
β
=0,67
T3
2
iT
β
σ
60,687% 46,224% 277,478% 36,013% 33,494%
2
T
β
σ
1,354%
2
iT
2
T
2
iT
β
σ
β
σ
β
σ
+
97,82% 97,15% 99,51% 96,38% 96,11%
2
iT
2
T
2
T
β
σ
β
σ
β
σ
+
2,18% 2,85% 0,49% 3,62% 3,89%

i
β
0,71 0,77 0,61 0,66 0,72 1
β
=0,72

Această metodă, deşi mai laborioasă are, împreună cu metoda BLUME, un
mai mare randament de apreciere a valorii coeficientului β decât metodele clasice,
aşa cum au demonstrat ELTON, GRUBER ŞI ULRICH.(ELTON, GRUBER ŞI ULRICH,
1978).
Aplicând tehnica Vasicek pentru cele 5 SIF-uri, am determinat rezultatele
din tabelul 2 şi corespunzător coeficienţii beta Vasicek din tabelul 4. Am
considerat că beta mediu obţinut după perioada T=T1+T2 este beta prognozat
pentru perioada următoare T3, iar beta mediu calculat la sfârşitul perioadei T3 este
coeficientul beta prognozat pentru perioada TF. Va-loarea calculată la sfârşitul
perioadei T3 este beta realizat pentru perioada T3, iar beta mediu calculat la
sfârşitul perioadei TF este beta realizat pentru perioada TF. Verificarea acurateţii
ajustării beta prin cele 6 tehnici de ajustare prezentate este realizată în tabelul 4.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

142
Din nou putem vedea că cei 5 coeficienţi ai au valori mai mari de 90% pe când
coeficienţii bi au valori mici. Cu cât bi au valori mai mici, cu atât incertitudinea
determinării beta de beta anterior este mai mare.

Alte metode de ajustare a coeficientului beta
În practică, valoarea beta se ajustează şi cu alte valori, deduse pe baza unor
metode similare. Ajustările sunt astfel făcute încât să aducă mărimea coeficientului
beta la o valoare cuprinsă între 1,00 şi valoarea inţial calculată pe baza datelor
istorice ale modificării preţului. Ajustările diferă de la perioadă la perioadă şi de la
titlu la titlu, dar sunt folosite de toate firmele care estimează beta.
O ajustare uzuală (SHARPE, 1995) este făcută cu ajutorul unei formule
liniare:


|
¹
|

\
|
× +
|
¹
|

\
|
× =
i
β
3
2
1,0
3
1
a
β

_18
unde:

a
β
este coeficientul beta ajustat;

i
β
este coeficientul beta calculat(estimat) pe baza datelor istorice.
Observăm că prin această ajustare este realizată o ponderare a beta estimat
faţă de beta istoric pe de-o parte(cu 66,67%) şi faţă de beta pieţei (cu 33,33%).

Rezultate obţinute
Observăm că toate metodele de calcul al coeficientului beta prezentate
realizează o ajustare a coeficientului printr-o ponderare a coeficientului estimat faţă
de beta pieţei pe de o parte, şi faţă de beta mediu determinat pe baza datelor
istorice clasică pe de altă parte şi ponderile A
i
şi B
i
:

i i M i
B A
ia
β β β ⋅ + ⋅ =
_19
unde:


ia
β
este coeficientul beta ajustat al titlului i;

i
β
este coeficientul beta calculat(estimat) pe baza datelor istorice:

M
β
este coeficientul pieţei (are valoarea 1 în cazul ajustării Blume, Sharpe
şi regresiei de portofoliu sau regresiei acţiunii, sau are valoarea
coeficientului beta mediu al portofoliului în cazul ajustării Vasicek)
• A
i
este ponderea coeficientului beta al portofoliului de piaţă;
• B
i
este ponderea coeficientului beta mediu istoric al titlului;



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

143

Cele două ponderi A
i
şi B
i
au fost determinate pentru cele 5 metode de
ajustare beta prezentate conform datelor din tabelul 3. Se poate vedea că dacă A
i

este cu pondere mare atunci beta ajustat depinde într-o pondere mai mare de
coeficientul beta al pieţei şi mai puţin de beta mediu istoric.

Tabelul _3
ai bi Ai[%] Bi[%] Tehnica de ajustare beta
0,333 0,667 33,33% 66,67% Sharpe
0,343 0,677 34,30% 67,70% Blume
0,712 0,042 94,40% 4,23% Regresie portofoliu
0,697 0,032 95,57% 4,43% Regresie actiune
0,978 0,022 97,78% 2,22% Vasicek T3
S
I
F
1

0,978 0,022 97,82% 2,18% Vasicek TF
0,771 0,024 96,93% 3,07% Regresie actiune
0,971 0,029 97,07% 2,93% Vasicek T3
S
I
F
2

0,972 0,028 97,15% 2,85% Vasicek TF
0,625 0,038 94,23% 5,77% Regresie actiune
0,995 0,005 99,49% 0,51% Vasicek T3
S
I
F
3

0,995 0,005 99,51% 0,49% Vasicek TF
0,711 -0,010 101,43% -1,43% Regresie actiune
0,962 0,000 100,00% 0,00% Vasicek T3
S
I
F
4

0,964 0,036 96,38% 3,62% Vasicek TF
0,771 -0,003 100,38% -0,38% Regresie actiune
0,960 0,040 95,98% 4,02% Vasicek T3
S
I
F
5

0,961 0,039 96,11% 3,89% Vasicek TF

Atâta vreme cât coeficientul beta al celor 5 SIF-uri este condiţionat mai
mult de 90% de piaţă, înseamnă că valoarea estimată medie a coeficientului beta
istoric este nesemnificativă în determinarea beta. Cu toate acestea vom vedea că
tocmai aceste metode de ajustare pentru care A
i
sunt mai mari ca 90%, vor da cea
mai mică eroare de prognoză a coeficientului beta. În tabelul 4 sunt prezentate
valorile ajustate ale coeficienţilor beta calculaţi conform tehnicilor prezentate
anterior.
Concluzii
În tabelul 3 observăm că pentru ajustările, Sharpe şi Vasicek coeficienţii a
i

şi b
i
sunt echivalenţi cu ponderile A
i
şi B
i
. Pentru toate metodele se poate trage o
primă concluzie legată de incertitudinea de determinare a coeficientului beta faţă
de coeficientul mediu al perioadei anterioare. Toate metodele de ajustare ne indică
în fapt că pentru cele 5 SIF-uri coeficientul beta este determinat în proporţie de
peste 90% de coeficientul pieţei sau al portofoliului. Observăm că tehnicile Blume



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

144
şi Sharpe, adică ajustarea cu coeficienţii a
i
şi b
i
prin care se aduce beta la o valoare
apropiată de 1, dau erori mai mari de 10% pentru exemplele analizate. Aceasta era
de aşteptat din moment ce am utilizat coeficienţi determinaţi de Blume şi Sharpe
pentru piaţa americană.
Folosind aceleaşi metode de regresie utilizate de Blume am văzut că pentru
cele 5 SIF-uri, am determinat coeficienţi a
i
şi b
i
în cu totul altă gamă de valori. În
schimb tehnica Vasicek este suficient de precisă pentru toate cele 5 cazuri. Alte
două metode cu rezultate bune sunt regresia pentru fiecare acţiune şi regresia
portofoliului.
În final putem spune că:
• Coeficienţii beta ai celor 5 SIF-uri nu au valoare constantă de-a lungul
timpului.
• Valorile estimate ale coeficientului beta sunt foarte sensibile la mici modificări
ale coeficienţilor şi tehnicilor de ajustare.
• Coeficienţii beta ai celor 5 SIF-uri sunt determinaţi în foarte mică măsură de
coeficientul beta istoric.
• Metodele de ajustare Vasicek, şi regresia beta istoric al acţiunii sau al
portofoliului SIF au dat rezultate suficient de bune de prognoză.
• Utilizarea unor intervale diferite de eşantionare a datelor istorice (zilnic,
săptămânal sau lunar) vor determina diferenţe semnificative în estimarea beta.
Nu sunt încă menţionate în literatura de specialitate avantaje ale unui interval
de timp asupra altuia.
• Perioada de eşantionare a beta istoric şi perspectiva de prognoză sunt de
asemenea elemente de importanţă în estimarea beta. Metodele clasice Blume şi
Vasicek utilizează perioade istorice mai lungi de timp decât cele utilizate în
această lucrare. De exemplu Blume propune factori de ponderare pentru un
istoric de minim 7 ani, iar prognoza astfel obţinută se referă la următorii 7 ani.
• Utilizarea unui alt indice de piaţă ar putea induce alte perturbaţii în estimarea
beta. Noi am ales BET_C tocmai pentru că BET_FI, indicele financiar compus
din portofoliul SIF1-5 ar fi avut o corelaţie foarte mare cu titlurile.




Tabelul_4
Clasic
Regresie
actiune
Regresie
piata Blume Sharpe Vasicek
Beta
prognozat T 0,68 0,72 0,74 0,81 0,79 0,67
Beta realizat
T 0,71 0,71 0,71 0,71 0,71 0,71
errT -3,3% 1,6% 4,7% 13,9% 11,5% -5,6%
S
I
F
1

Beta progn. 0,71 0,72 0,74 0,82 0,81 0,72



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

145
T3
Beta realizat
T3 0,73 0,73 0,73 0,73 0,73 0,73
errT3 -3,0% -1,4% 1,7% 12,7% 10,3% -1,7%
Beta
prognozat T 0,75 0,79 0,74 0,85 0,83 0,67
Beta realizat
T 0,77 0,77 0,77 0,77 0,77 0,77
errT -2,6% 2,7% -3,2% 10,6% 8,3% -12,8%
Beta progn.
T3 0,77 0,79 0,74 0,86 0,85 0,72
Beta realizat
T3 0,79 0,79 0,79 0,79 0,79 0,79
S
I
F
2

errT3 -2,9% -0,2% -5,9% 9,1% 6,8% -9,1%
Beta
prognozat T 0,58 0,65 0,74 0,74 0,72 0,67
Beta realizat
T 0,61 0,61 0,61 0,61 0,61 0,61
errT -4,4% 6,2% 20,9% 21,0% 18,4% 9,6%
Beta progn.
T3 0,61 0,65 0,74 0,76 0,74 0,72
Beta realizat
T3 0,64 0,64 0,64 0,64 0,64 0,64
S
I
F
3

errT3 -4,2% 2,0% 16,1% 18,8% 16,3% 12,9%
Beta
prognozat T 0,63 0,70 0,74 0,77 0,75 0,64
Beta realizat
T 0,66 0,66 0,66 0,66 0,66 0,66
errT -4,2% 6,9% 12,2% 16,9% 14,4% -2,4%
Beta progn.
T3 0,66 0,70 0,74 0,79 0,77 0,72
Beta realizat
T3 0,68 0,68 0,68 0,68 0,68 0,68
S
I
F
4

errT3 -3,8% 2,8% 8,1% 15,2% 12,8% 4,6%
Beta
prognozat T 0,69 0,77 0,74 0,81 0,80 0,67
Beta realizat
T 0,72 0,72 0,72 0,72 0,72 0,72
errT -3,8% 6,7% 2,9% 12,7% 10,4% -7,1%
Beta
progn.T3 0,72 0,77 0,74 0,83 0,81 0,72
S
I
F
5

Beta realizat
T3 0,75 0,75 0,75 0,75 0,75 0,75



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

146
errT3 -3,7% 2,8% -0,8% 11,0% 8,7% -4,0%
Beta prog.T 0,67 0,73 0,74 0,80 0,78 0,66
Beta real. T 0,69 0,69 0,69 0,69 0,69 0,69
errT -3,6% 4,72% 6,83% 14,73% 12,34% -4,23%
Beta
progn.T3 0,69 0,73 0,74 0,81 0,80 0,72
Beta realizat
T3 0,72 0,72 0,72 0,72 0,72 0,72
P
O
R
T
O

errT3 -3,5% 1,13% 3,26% 13,10% 10,75% -0,04%

Este necesar să fie abordate ajustări ale coeficientului beta pe termen scurt
până la 1 an aşa cum am încercat să realizez în această lucrare, pe de-o parte, iar pe
de altă parte, sunt necesare abordări pe termen lung, dar aceasta după ce piaţa de
capital română va avea suficienţi ani de funcţionare.
Această temă rămâne de actualitate atâta vreme cât Bursa de Valori
Bucureşti rămâne printre cele câteva burse europene care nu comunică un
coeficient beta oficial pentru titlurile tranzacţionate. Acest lucru este datorat însă şi
termenului prea mic, scurs de la începutul pieţei bursiere române.

Bibliografie
Blume M., 1975, Betas and Their Regression Tendencies, Journal of
Finance X nr.3;
Campbell R. Harvey, 1995, Asset Pricing and Risk Management, Duke
University;
Draper P., Paudyal K. (January 1995), Journal of Business Finance &
Accounting 22 (1), 157–177;
Draper P., Paudyal K., January 1995, Vasicek And Beyond Approaches to
Building and Applying Interest Rate Models Journal of Business Finance
Accounting Vol. 22 Issue 1 Page 157;
Elton E. J, Gruber M. J., Ulrich T.(Dec 1978) - Are Betas Best? - Journal
of Finance XIII No 5 pp. 1375-1384;
Gray Ph., -2005, Bayesian estimation of short rate models, Australian
Journal of Management;
Jarnecic E McCurrz M., Winn R., Febr. 1995, Periodic return time-series,
capitalisation adjustments and beta estimation;
Lally M., August 1998, An Examination of Blume and Vasicek Betas, The
Financial Review Vol. 33 Issue 3 Page 183;
Odabaşı A., June 2003, An Investigation of Beta Instability in the Istanbul
Stock Exchange, Faculty of Economics & Administrative Sciences Boğazici
University, Istanbul, Turkey;
Sharpe W., Gordon A., Bailey J., 1995, Investments, Prentice Hall,
Englewood Cliffs, New Jersey 07632



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

147
Vasicek O., Dec. 1973, A Note on Using Cross Sectional Information in
Baynesian Estimation of Security Betas, Journal of Finance VIII No 5.






























INDICATORUL OMEGA, INSTRUMENT DE ANALIZA
PE PIAŢA ROMÂNĂ DE CAPITAL

Adrian Niţu
Universitatea A.Vlaicu Arad


Abstract
The Post Modern Portfolio Theory is conceptually related to “downside” risk-
adjusted return measures. The Sortino Ratio and the more recently developed Omega
statistic are the most used measures in portfolio analysis for the asymmetric returns. We



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

148
show how the Omega index and Omega function are applied to measure the performances
of Romanian capital market assets in the downside risk- return environment.
Keywords: assesing performances on the capital market, post modern portfolio
theory, Omega index, asymmetric returns, Skewness, Kurtosis.

Omega este un indicator statistic dezvoltat de Con KEATING şi William F.
SHADWICK de la The Finance Development Centre din Londra (LEVITT,2002) şi
este bazat pe probabilitatea ce rezultă din informaţia conţinută de evoluţia
rentabilităţilor trecute ale titlului. Este un raport între probabilitatea cumulativă
pentru ca rentabilitatea să fie deasupra obiectivului stabilit de investitor şi
probabilitatea ca rentabilitatea să fie sub rata obiectiv. Spre deosebire de indicatorii
tradiţionali ai Teoriei Moderne de Portofoliu cum ar fi indicatorul Sharpe şi care
necesită ca ipoteză o distribuţie normală a rentabilităţilor, funcţia Omega poate fi
aplicată şi în cazul unor distribuţii asimetrice ale ratelor de rentabilitate.
Distribuţiile de rentabilitate din figura 1 au aceeaşi valoare medie şi
aceeaşi varianţă, deci performanţele lor ar fi identic reflectate de indicatori ai
Teoriei Moderne de Portofoliu, dar din reprezentarea grafică se observă că relaţia
risc rentabilitate pentru cele două cazuri nu este echivalentă.






Fig.1 Distribuţia de rentabilitate
Sursă: Keating, Sandwick, 2002




Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

149
Valorile funcţiei Omega sunt de fapt o generalizare a ratei Sharpe
1
. Omega
este un indicator pentru fiecare din ratele obiectiv ale investitorului, dar este în
acelaşi timp o funcţie pe domeniul pe care este definită plaja de rentabilitate a
distribuţiei analizate. Indicatorul Omega permite, de altfel ca şi rata Sharpe,
ierarhizarea opţiunilor investiţionale. Omega nu cuantifică măsura diferenţei de
rentabilitate sau de risc al unei investiţii faţa de alta, dar este o măsură simplă de
normalizare a asimetriei unor investiţii în comparaţie cu altele. Prin această analiză
sunt selecţionate un număr de titluri până la un prag al valorii Omega pe care-l
alege investitorul.
Din cauză că funcţia Omega este o măsură a performanţelor care include
ipoteza distribuţiilor asimetrice de rentabilitate, este utilizată mai ales pentru
evaluarea performanţelor hedge fondurilor sau ale fondurilor de hedge fonduri.

Definiţie
Dacă (a,b) este intervalul rentabilităţilor, şi F este funcţia de distribuţie
cumulativă, atunci funcţia Omega este definită conform formulei următoare:
( )
( ) ( )
( )
L
G
r
a
dx x F
b
r
dx x F 1
r Ω =



=
-1
pentru fiecare nivel de rentabilitate r ce aparţine intervalului (a, b).
Proprietăţile Omega
1. Pentru un nivel dat de rentabilitate vom prefera mai mult în comparaţie cu mai
puţin, conform regulii de utilitate. Astfel vom prefera întotdeauna un portofoliu
cu un indicator Omega mai mare în faţa unui portofoliu cu Omega mai mic.
Portofoliul cu un Omega mai mare are o probabilitate mai mare să genereze
rentabilităţi mai mari decât pragul r = M sau egale cu acesta. De aceea, în
practică, Omega oferă posibilitatea să comparăm rentabilităţile diferitelor
portofolii sau fonduri şi să le ierarhizăm.
2. Omega ne dă indicaţii în plus faţă de modelul medie-varianţă din moment ce
incorporează momentele de ordin doi şi trei(skewness, kurtosis) şi altele mai
înalte. Pe când metodele Teoriei Moderne de Portofoliu se bazează pe
aproximarea normalităţii distribuţiei, în sens mate-matic pur, Omega este
măsura unei distribuţii reale de rentabilitate şi nu o aproximare a acesteia.
Utilizarea Omega pentru a modela comportamentul distribuţiei rentabilităţii, ne
pune la dispoziţie o imagine mai bună a relaţiei risc-rentabilitate pentru
portofoliilor analizate.

1
Rata Sharpe
σ
) ) ( (
FR
s
R R E
R

=



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

150
3. Un avantaj practic al Omega este acela că nu presupune calculul momentelor
de ordin înalt al rentabilităţilor şi nu necesită un şir istoric numeros de
rentabilităţi.
4. Rata prag r = M este situată la nivelul preferinţei investitorului, oferind o
măsură subiectivă a performanţei.
Posibilitatea ierarhizării investiţiilor faţă de un nivel specific al
rentabilităţii estimate oferă un instrument managerial foarte puternic.
Rentabilitatea prag, sau rata obiectiv este denumită şi rentabilitate minimă
acceptabilă (MAR - Minimum Acceptable Return) iar aplicaţiile manageriale ale
acestei teorii de analiză de porrtofoliu (Teoria Postmodernă de Portofoliu) este
prezentată de Sortino( SORTINO 1999, 2001)

5. Dacă r este egal cu rata medie a unui şir de rentabilităţi observate:
R r =
,
atunci:

( ) L G iar ; 1 R = = Ω
-2

6. Pentru o distribuţie normală, de medie
R
şi deviaţie standard
σ
, panta funcţiei
Omega pentru
R r =
este :
σ
π ⋅

2
-3

7. Dacă r creşte, Omega scade, căci pentru orice r:

0
r
<

Ω ∂
-4



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

151
-20,0
-15,0
-10,0
-5,0
0,0
5,0
10,0
15,0
20,0
25,0
-6,0 -5,0 -4,0 -3,0 -2,0 -1,0 0,0 1,0 2,0 3,0 4,0 5,0 6,0 7,0 8,0
OMEGA A cu deviatia standard=1,5 si valoare medie = 2
OMEGA B cu deviatia standard=2,0 si valoare medie = 0
OMEGA C cu deviatia standard=2,5 si valoare medie = 0
I

Fig.2.Funcţiile OMEGA pentru distribuţii normale ale rentabilităţii

În figura 2 prezentăm funcţiile Omega pentru 3 distribuţii normale de
rentabilitate dintre care B şi C cu valoarea medie 0 şi deviaţii standard 2 şi 2,5
respectiv A, a treia, cu deviaţia standard 1,5 şi valoarea medie 2; intervalul (a,b)
este (-6 ,6).
În figura 3 sunt prezentate funcţiile Omega pentru trei distribuţii logistice
de rentabilitate A,B,C cu funcţia de distribuţie cumulativă:

s
) R (x
exp 1
1
s) , R F(x,
− −
+
=
-
5

şi cu valori ale lui x cuprinse intervalului (-6,6) cu valoarea medie comună egală cu
zero iar s ia valorile valorile 1,5; 2 şi 2,5.
Pe OY sunt reprezentate valorile logaritmului natural (ln) al lui Omega, iar
pe OX sunt reprezentate ratele de rentabilitate ale distribuţiei de rentabilitate
considerată. În cadranul din stânga graficului sunt reprezentate valorile ln(Omega)
pentru rentabilităţi sub prag (M = 0,0%) pe când în dreapta graficului sunt valorile
indicatorului pentru rentabilităţi mai mari decât rentabilitatea prag.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

152
Conform primei proprietăţi a funcţiei Omega, vom prefera pentru fiecare
nivel prag al rentabilităţii, activul ce are un Omega mai mare. În cadranul
rentabiltăţilor negative din figura 3, acesta este activul A. În cadranul cu
rentabilităţi pozitive vom prefera acelaşi activ până la o rentabilitate prag situată la
punctul I, pentru că A are o valoare Omega mai mare decât cea a activului C.
Acesta din urmă va fi preferat pentru rentabilităţi obiectiv mai mari decât I. Punctul
I situat la M = 4,8 pentru care cele două funcţii Omega sunt egale (fig.4), este un
punct de indiferenţă a investitorului între ac-tivele A şi C. Acelaşi raţionament este
valabil şi pentru funcţiile Omega ale distribuţiilor logistice de rentabilitate din
figura 3.
-10,0
-8,0
-6,0
-4,0
-2,0
0,0
2,0
4,0
6,0
8,0
-6,0 -5,0 -4,0 -3,0 -2,0 -1,0 0,0 1,0 2,0 3,0 4,0 5,0 6,0 7,0 8,0
OMEGA A cu s=0,5 si valoare medie = 0
OMEGA B cu s=0,6 si valoare medie = 0
OMEGA C cu s=1,0 si valoare medie = 0

Fig.3.Funcţiile OMEGA pentru distribuţii logistice ale rentabilităţii














-8,00
-7,00
-6,00
-5,00
-4,00
-3,00
4,0 4,5 5,0 5,5 6,0
I
A
C
Fig.4



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

153
Funcţiile Omega ale distribuţiilor care au valoarea medie egală cu zero
intersectează axa OX în 0 conform proprietăţii prin care pentru valoarea medie a
distribuţiei, funcţia Omega ia valoarea 1 (0 în cazul axei logaritmice). În figura 3
funcţia Omega a distribuţiei A intersectează axa OX în punctul (2,0) pentru că
valoarea medie a acestei distribuţii este 2. Sau altfel spus, funcţia Omega determină
rata medie de rentabilitate a unei distribuţii de rentabilitate la intersecţia ei cu axa
OX.
Panta funcţiei Omega ne indică nivelul de risc asociat activului pentru
nivelul corespunzător de prag al rentabilităţii. În Figura 3 se observă că distribuţia
C este mai riscantă decât distribuţia A, pentru că are o pantă mai lină decât A.
Acest risc se referă la probabilitatea unor câştiguri sau pierderi extreme. Cu cât
panta funcţiei Omega este mai accentuată cu atât este mai mică probabilitatea să
apară rentabilităţi extreme, deci riscul asociat este mai mic.
Metodologia de analiză de portofoliu cu ajutorul funcţiei Omega
Pentru ilustrarea analizei de portofoliu cu ajutorul indicelui Omega este
nevoie doar de rentabilităţile istorice ale fondului, titlului, indicelui sau
portofoliului vizat. Vom lua în analiză cele 5 SIF-uri precum şi portofolii BET-C şi
BET-FI considerând rentabilităţile zilnice ale acestora din 1 septembrie 2003 şi
până în 9 mai 2007, deci 905 seturi de date istorice. Pentru început vom calcula
funcţia Omega pentru cele 7 active şi vom evidenţia informaţiile furnizate de
indicator conform proprietăţilor lui.
Primul pas constă în calculul FDC (Funcţia Distribuţiei Cumulative).
Aceasta este reprezentată în figura 5 pentru distribuţia discretă SIF1 conform celor
905 seturi de date de rentabilitate. Am reprezentat de asemenea şi FDC pentru
distribuţia normală cu aceleaşi valoare medie şi deviaţie standard ca şi distribuţia
SIF1. Totodată am reprezentat şi FDC pentru o distribuţie logistică conform
formulei -5 cu valoarea medie egală cu valoarea medie a rentabilităţilor SIF1 iar
„s” este egal cu valoarea deviaţiei standard a distribuţiei SIF1. Aceste reprezentări
demonstrează diferenţele de formă ale FDC normale şi logistice faţă de FDC a
SIF1.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

154
0,00
0,10
0,20
0,30
0,40
0,50
0,60
0,70
0,80
0,90
1,00
-9,0% -7,0% -5,0% -3,0% -1,0% 1,0% 3,0% 5,0% 7,0% 9,0%
SIF1
DISTRIBUTIE NORMALA
DISTRIBUTIE LOGISTICA
L
G
M

Fig.6. Funcţia de distribuţie pentru SIF1

Al doilea pas constă în alegerea nivelului specific al rentabilităţii care va fi
pragul M. Această rată obiectiv este specifică fiecărui investitor. Unul poate fi
satisfăcut pentru orice rentabilitate pozitivă, iar altul poate fi satisfăcut numai cu
un câştig de 2% de exemplu. Aceasta înseamnă un prag de 0% pentru primul
investitor iar pentru al doilea 2%. Utilizând reprezentarea grafică a FDC o putem
împărţi în două arii G şi L faţă de rentabilitatea prag de 2%. G înseamnă zona de
câştig suplimentar obiectivului, iar L înseamnă zona de pierdere (zonă sub rata
obiectiv).
Al treilea pas constă în selecţia nivelelor de rentabilitate a, b din formula -1
care stabilesc nivelul minim şi maxim de rentabilităţi faţă de nivelul prag M.
Pentru determinarea funcţiei Omega utilizăm un program tabelar
2
(tabelul
1) în coloanele căruia calculăm elementele necesare. Tabelul utilizează formula:

( )
( ) ( )
( )
L
G
M r
a r
r F
b r
M r
r F
M Ω =

=
=

=
=

=
1
-7
Pentru determinarea funcţiei Omega utilizăm un program tabelar în
coloanele căruia calculăm elementele următoare:
1. Nivelul pragului rentabilităţilor;

2
Microsoft Excel



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

155
2. Frecvenţa;
3. Frecvenţa cumulată;
4. Probabilitatea istorică;
5. Probabilitatea cumulată sub prag;
6. Probabilitatea cumulată peste prag;
7. Total probabilitate cumulată sub prag (L);
8. Total probabilitate cumulată peste prag (G);
9. Calculul Omega

Tabel 1
r
de la------la
Frecv.
Frecv.
Cum.
Probab.
Probab.
Cumul.
sub
Probab.
Cumul.
peste
( L ) ( G ) OMEGA
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
-5,0% -4,5% 1 16 0,11% 1,77% 98,23% 0,0685 10,04 146,58065
-4,5% -4,0% 9 25 0,99% 2,76% 97,24% 0,0862 9,07 105,23077
-4,0% -3,5% 4 29 0,44% 3,20% 96,80% 0,1138 8,10 71,18447
-3,5% -3,0% 7 36 0,77% 3,98% 96,02% 0,1459 7,14 48,96212
-3,0% -2,5% 10 46 1,10% 5,08% 94,92% 0,1856 6,19 33,35714
-2,5% -2,0% 24 70 2,65% 7,73% 92,27% 0,2365 5,27 22,28505
-2,0% -1,5% 31 101 3,43% 11,16% 88,84% 0,3138 4,38 13,96127
-1,5% -1,0% 42 143 4,64% 15,80% 84,20% 0,4254 3,54 8,31948
-1,0% -0,5% 69 212 7,62% 23,43% 76,57% 0,5834 2,77 4,75379
-0,5% 0,0% 89 301 9,83% 33,26% 66,74% 0,8177 2,11 2,57568
0,0% 0,5% 200 501 22,10% 55,36% 44,64% 1,1503 1,66 1,44284
0,5% 1,0% 34 535 3,76% 59,12% 40,88% 1,7039 1,25 0,73411
1,0% 1,5% 100 635 11,05% 70,17% 29,83% 2,2950 0,95 0,41502
1,5% 2,0% 80 715 8,84% 79,01% 20,99% 2,9967 0,74 0,24779
2,0% 2,5% 42 757 4,64% 83,65% 16,35% 3,7867 0,58 0,15290
2,5% 3,0% 29 786 3,20% 86,85% 13,15% 4,6232 0,45 0,09680
3,0% 3,5% 24 810 2,65% 89,50% 10,50% 5,4917 0,34 0,06237
3,5% 4,0% 22 832 2,43% 91,93% 8,07% 6,3867 0,26 0,04100
4,0% 4,5% 16 848 1,77% 93,70% 6,30% 7,3061 0,20 0,02722
4,5% 5,0% 14 862 1,55% 95,25% 4,75% 8,2431 0,15 0,01836
5,0% 5,5% 13 875 1,44% 96,69% 3,31% 9,1956 0,12 0,01286
5,5% 6,0% 8 883 0,88% 97,57% 2,43% 10,1624 0,09 0,00924
6,0% 6,5% 4 887 0,44% 98,01% 1,99% 11,1381 0,07 0,00665
6,5% 7,0% 4 891 0,44% 98,45% 1,55% 12,1182 0,06 0,00483



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

156
7,0% 7,5% 3 894 0,33% 98,78% 1,22% 13,1028 0,05 0,00354
7,5% 8,0% 1 895 0,11% 98,90% 1,10% 14,0906 0,04 0,00251
8,0% 8,5% 3 898 0,33% 99,23% 0,77% 15,0796 0,03 0,00183

În exemplul nostru am ales:
a=–15,00%., b=+15,00%.
În tabelul 1 este prezentat calculul funcţiei OMEGA a distribuţiei
rentabilităţii SIF1 Banat Crişana pentru diferite valori ale lui r cuprinse în
intervalul (-5,0% , 8,0%).
Considerând intervalul (a,b)=(-15,0%;15,0%) şi ratele prag M
1
=0,0 % până
la M
4
= 5,0% obţinem valorile pentru OMEGA(M
i
) din tabelul 2:

Tabel 2
Rentab. prag
SIF1 SIF2 SIF3 SIF4 SIF5 BET_C BET_FI
M
1
=0% 1,4428 1,4575 1,5130 1,3577 1,4878 1,5320 1,4422
M
2
=2% 0,1529 0,1668 0,1369 0,1361 0,1586 0,0265 0,1717
M
3
=3% 0,0624 0,0683 0,0538 0,0541 0,0607 0,0064 0,0783
M
4
=5% 0,0129 0,0144 0,0122 0,0112 0,0138 0,0002 0,0248

Acest rezultat ne conduce la concluzia că investiţia într-un portofoliu
BET_C are o probabilitate mai mare de a obţine rentabilităţi zilnice mai mari ca
0,0% dar mai mici ca 2%, decât investiţia în BET_FI sau în titluri SIF individuale.















Fig. 7



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

157
-10
-8
-6
-4
-2
0
2
4
6
8
10
-7% -6% -5% -4% -3% -2% -1% 0% 1% 2% 3% 4% 5% 6%
OMEGA SIF1
OMEGA SIF2
OMEGA SIF3
OMEGA SIF4
OMEGA SIF5
OMEGA BET_C
OMEGA BET_FI

Pentru rentabilităţi obiectiv mai mari ca 2,0% este preferabil un portofoliu
BET_FI a cărui funcţie Omega este mai mare decât Omega BET_C. Pentru o
analiză mai detaliată reprezentăm grafic funcţia Omega pentru titlurile menţionate
în figura 7. Pe axa OY este reprezentat logaritmul natural al Omega, iar pe OX sunt
reprezentate ratele de rentabilitate.
Putem remarca în acest exemplu că BET_FI şi cele 5 SIF-uri au funcţii
Omega cu aceeaşi alură. Motivul este valoarea mare a coeficienţilor de corelaţie
între aceste titluri. Ele sunt mai riscante decât BET_C, în sensul că au o
probabilitate mai mare de pierderi sau de câştiguri extreme. Acest aspect este
relevat de panta funcţiei Omega.
Cu cât panta funcţiei Omega este mai lină cu atât este mai crescută
posibilitatea unor câştiguri extreme, deci un risc mai mare. Omega BET_FI are cea
mai mică pantă, corespunzător un risc ataşat mai mare. În tabelul 3 sunt calculaţi
indicatorii de rentabilitate şi risc pentru titlurile analizate. În figura 7 observăm că
pentru rentabilităţi aflate sub prag, BET_C are cea mai mare valoare a funcţiei
Omega, deci cea mai mare probabilitate normalizată de a avea randamente
negative, dar pe de altă parte funcţia Omega BET_C are cea mai mare pantă, în
consecinţă cel mai mic risc.



Tabel 3



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

158

Titlul BET_FI BET_C SIF1 SIF2 SIF3 SIF4 SIF5
Rata medie de
rentabilitate
zilnică
0,29% 0,18% 0,275% 0,313% 0,296% 0,239% 0,323%
Varianţa 0,075% 0,017%
0,056% 0,063% 0,050% 0,056% 0,063%
SKEWNESS
0,265 -0,535 0,336 0,204 0,452 0,221 -0,029
KURTOSIS
9,823 6,814 3,791 3,874 4,372 3,759 4,858

SKEWNESS este un indicator statistic care măsoară asimetria distribuţiei.
O distribuţie normală, după cum am văzut, este simetrică faţă de medie, ceea ce
înseamnă o probabilitate egală de rentabilităţi peste sau sub medie. Un indicator
SKEWNESS pozitiv indică o probabilitate superioară de a se realiza rentabilităţi
peste medie, pe când valorile lui negative indică o probabilitate mare de apariţie a
rentabilităţilor sub medie.
KURTOSIS măsoară frecvenţa de apariţie a câştigurilor sau pierderilor
extreme, de la extremele pozitive dar şi de la cele negative ale curbei de distribuţie.
Generând o valoare absolută, KURTOSIS nu distinge între câştiguri şi pierderi şi
din această cauză trebuie interpretat împreună cu SKEWNESS. Un indicator pozitiv
KURTOSIS însoţit de un indicator pozitiv SKEWNESS ar indica preponderenţa
rentabilităţilor extreme pozitive, sau că evenimentele cu deviaţie standard pozitivă
faţă de medie ar fi majoritare. Un indicator KURTOSIS pozitiv mare, conjugat cu un
SKEWNESS negativ mare, indică dimpotrivă, o probabilitate mare a evenimentelor
negative extreme.
Pe de altă parte în cadranul rentabilităţilor pozitive, BET_FI şi cele 5 SIF-
uri au funcţia Omega mai mare decât Omega BET_C, deci o probabilitate
normalizată mai mare de rentabilităţi superioare.
În figura 8 putem observa că BET_FI are o rentabilitate medie mai mare
decât BET_C. Graficul Omega BET_C intersectează axa OX la o valoare mai
mică, pe când graficul Omega BET_FI la o valoare mai mare a rentabilităţii r. (De
fapt pentru perioada analizată
C BET R _
= 0,18% sau rentabilitatea anuală medie
54,9% pe când
FI BET R _
= 0,29% sau rata anuală de 96,3% ).
Apare astfel o decizie investiţională de alegere între activul BET_C mai
sigur, dar cu potenţial redus de câştiguri importante faţă de BET_FI şi cele 5 SIF-
uri, care deşi au risc mai mare, au un potenţial de câştig suplimentar. Punctul de
indiferenţă I este situat la intersecţia funcţiilor Omega ale BET-C şi BET_FI după
cum se vede în figura 8.
De altfel, pentru perioda analizată 2003-2007, rentabilitatea BET_C a fost
375,06%, pe când rentabilitatea BET_FI a fost 936,76%, aceasta fără a lua în
calcul dividendele corespunzătoare celor două portofolii.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

159
-5,00
-4,00
-3,00
-2,00
-1,00
0,00
1,00
2,00
3,00
4,00
5,00
-2,0% -1,5% -1,0% -0,5% 0,0% 0,5% 1,0% 1,5% 2,0%
OMEGA BET_C
OMEGA BET_FI
I
0,29
0,18

Fig. 8
Concluzii
Funcţiile Omega calculate pentru diferite perioade de timp, pot fi utilizate
pentru măsurarea performanţelor managerilor de portofolii. De asemenea funcţia
Omega poate fi utilizată în selecţia de portofoliu, unde determină ponderi diferite
de cele ale portofoliilor eficiente Markowitz, selectate pe baza analizei standard
medie varianţă.
Omega este un instrument util, mai ales în evaluarea performanţelor pe
piaţa de capital, dar şi în alocarea de active.

Bibliografie
Campbell R., Harvey J., Liechty C., Liechty M. W., Muller. P., 2004,
Portfolio Selection With Higher Moments, Fuqua School of Business, Duke
University;
Cascon A., Keating C., Shadwick W.F., July 2002, The Omega Function.
The Finance Development Centre;
Cascon A., Shadwick W.F., 2004, Omega Functions and Omega Metrics,
The Finance Development Centre;
Cascon A., Shadwick W. F., 2005, New Statistical Tools From Omega
Functions;
Keating C., Shadwick W.F., 2002, A Universal Performance Measure, The
Finance Development Centre;



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

160
Keating C., Shadwick W. F., 2002, An Introduction to Omega. The
Finance Development Centre;
Levitt J. B., 2002, Skewness, Kurtosis, and Omega: Risk Mitigation
Benefits Of Ultra-Diversified Hedge Fund Portfolios;
Niţu A., 2005, Piaţa de capital, Modele, Instituţii, Mecanisme, Editura
Universităţii de Vest Timişoara,
Shadwick W. F., 2004, Duke University, The Fuqua School of Business
(PMRA), Omega Metrics, The 21st Century Standard for Performance and Risk
Management;
Sortino F., van der Meer R., Plantin A., 1999, The Dutch Triangle a
Framework to Measure Upside Potential Relative to Downside Risk, The Journal
of Portfolio Management;
Sortino F., Satchell S., 2001, Managing Downside Risk in Financial
Markets Theory, Practice and Implementation Butterworth Heinemann Finance.



























MODELE STOCHASTICE DE OPTIMIZARE



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

161
PENTRU PORTOFOLII DE OPŢIUNI FINANCIARE
(Acest articol este finanţat din grantul : CEEX ET 3 / 2007)


Radu Moleriu* , Pavel Fărcaş**
*Facultatea de Matematică şi Informatică, Universitatea de Vest Timişoara, România,
300223 Timişoara, B-ul Vasile Pârvan Nr. 4, e-mail: moleriuradu@hotmail.com
** Societatea de Investiţii Financiare Banat-Crişana Arad, România,
310158 Arad, Calea Victoriei 35A,Tel. 0257/232128, Fax: 0257/250165,
e – mail: pfarcas@banat-crisana.com


Abstract
In this paper we study the energy and the entropy associated to the Black –
Scholes solutions and the connection between them. Also we present the models of
stochastic optimizations which solve the maximum and minimum informational energy for
the Black – Scholes solutions. In the same way we solve the maximum entropy criterion.
Using these results we study the values of a financial portfolio options.
Keywords: WienerProcess, ecuaţia Black – Scholes ecuation, informational
energy, entropy, optimization


1. Introducere
Fie
( ) P , , ℑ Ω
un spaţiu de probabilitate complet,
| | 0 T , T , 0 I , I , n
*
> = ⊂ ∈
+
R N
şi
n
R I : X → Ω ×
un proces
stochastic. Pe un spaţiu liniar euclidian
n
R
considerăm produsul scalar
⋅ ⋅ ,
şi norma indusă notată prin
2 1
, ⋅ ⋅ = ⋅
.
Introducem spaţiu liniar al operatorilor simetrici şi pozitivi :


( ) ( ) {
T n n
s
Q Q L Q L = ∈ =
+
R R
,
( ) }
n
x , 0 x , x Q and R ∈ ∀ >
(1.1)

unde
T
Q
este matricea adjunctă, cu norma urma
{ } Q Tr Q
1
=
.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

162
Considerăm un proces Wiener
n
R I : W → Ω ×
, filtrarea normală
asociată, notată prin
{ }
0 t
t


,
( ) I t ,
t
∈ ∀ ℑ ⊂ ℑ
şi operatorul de
covarianţă
( ) ( ) Q t t W cov , L Q
n
s
= ∈
+
R
.
Pentru o variabilă aleatoare
n
R : X → Ω
cu funcţia de densitate
R R : f
n

se introduc următoarele noţiuni .

Definiţia 1.1.
Se numeşte energie informaţională a variabilei aleatoare X expresia:


( ) ( ) ( )

= ε = ε
n
n 2 1 n 2 1
2
dx dx dx x , , x , x f f X
R
K K
(1.2)

Definiţia 1.2.
Entropia variabilei aleatoare X este definită prin formula :


( ) ( ) ( )

⋅ =
n
R
n 2 1 n 2 1 2 n 2 1
dx dx dx x , , x , x f log x , , x , x f X H K K K
(1.3)

Pe o piaţă fără arbitraj se consideră o opţiune al cărui preţ este reprezentat
printr-un proces stochastic de forma
( ) t X
,
| | 0 T , T , 0 I t > = ∈
care
verifică o ecuaţie diferenţială stochastică:

( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( )
0
X 0 X , t W d t X t dt t X t r t X d = σ + ⋅ =
(1.4)

Atunci
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) t X , , t X , t X t X
n 2 1
K =
este un proces Îto a cărui
componente,
( ) t X
i
verifică ecuaţiile diferenţiale stochastice:


( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( )
( )
¦
¹
¦
´
¦
= =
σ + =
n , 1 i , X 0 X
t W d , t t X dt t X t r t X d
0
i
i
i i i i i
(1.5)

unde
( ) t
i
σ
- reprezinta vectorul linie de ordin ” i ” a matricei
( ) , t σ




Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

163

( ) ( ) ( ) ( )

=
σ = σ
n
1 j
j ij i
t W d t t W d , t
.
Soluţia ecuaţiei (1.5) este :
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) )
∫ ∫ ∫
= σ σ

\
|
− σ + =
t
0
*
i i
t
0
t
0
i i
0
i
i
n , 1 i , ds s Q s
2
1
s W d , s ds s r exp X t X
(1.6)

Pentru a obţine ecuaţia Black – Scholes se scrie ecuaţia Kolmogorov „înapoi”
asociată procesului
( ) t X
perturbată prin operatorul
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) x g t r x g K , C L K
2
0
⋅ = ∈
, unde
2
0
C
este spaţiul funcţiilor cu suport
compact, diferenţiabile de ordin doi cu diferenţiale continue:

( ) ( )
¦
¹
¦
´
¦
ϕ =
− =


x x , 0 V
V K V A
t
V
, (1.7)
iar
( ) R R , B
n
b
∈ ϕ
-este spaţiul funcţiilor măsurabile Borel şi mărginite.
Soluţia ecuaţiei (1.7) se obţine din formula lui Feyman – Kac:


( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( )


=
=
¦
)
¦
`
¹
¦
¹
¦
´
¦
|
|
¹
|

\
|
− ⋅ ϕ =
n
1 i
i
t
0
s r s r , ds s r exp t X E x , t V
(1.8)

2. Entropia şi energia informaţională asociată ecuaţiei Black – Scholes
În continuare, în acest paragraf vor fi prezentate câteva rezultate referitoare
la energia informaţională şi entropia asociată unei variabilei gaussiene X, şi
legătura dintre aceste mărimi şi valoarea soluţiei Black – Scholes la momentul t,
( )
0
X , t V
. În lucrarea (Fărcaş P. , Moleriu R., 2006) au fost prezentate, pe larg, şi
alte rezultate obţinute pe spaţii Hilbert (op. cit., capitolul 9, pag. 267-293, „Ecuaţii de
tip Black-Scholes pe spaţii Hilbert separabile”) separabile.
Pentru
I t ∈
, fixat se introduc notaţiile:
-
( ) { } , m , m t X E
n
R ∈ =

-
( ) { } ( )
n
1
L Q , Q t X cov R
+
∈ =
şi
-
( ) Q , m N
distribuţia asociată variabilei gaussiene X, .



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

164
Deoarece
( )
n
1
L Q R
+

resultă că există o matrice inversabilă P şi o matrice
diagonală D,
( )
n
L D , P R ∈
astfel încât :
{ } n , 1 i , 0 , , , , diag D , P Q P D
i n 2 1
1
= > λ λ λ λ = =

K
. Astfel cazul
general se reduce la cazul matricelor diagonale
D Q =
, prin schimbarea de bază a
spaţiului
n
R
asociată matricei P (baza canonică trece în baza ortonormată asociată
vectorilor proprii ai matricei de covarianţă).

Propoziţia 2.1.
Energia informaţională pentru
( ) t X
este :


( )
( ) ( ) ( ) ( )
2 1
n 2 1
n
2 1
n
2
1
Q det 2
1
X
λ ⋅ ⋅ λ ⋅ λ ⋅ π
=
⋅ π
= ε
K
(2.1)

Propoziţia 2.2.
Entropia asociată lui
( ) t X
este:


( ) ( ) ( ) Q det e 2 log
2
1
t X H
n
2
⋅ π ⋅ =
(2.2)
Proprietatea 2.1.
Dacă
( ) t X
este soluţia ecuaţiei (1.4) şi
( )
0
X , t V
este soluţia ecuaţiei Black
– Scholes, dată de relaţia (1.8), atunci are între valoarea soluţiei Black – Scholes la
momentul t şi energia informaţională asociată variabilei aleatoare X la momentul
| | T , 0 t ∈
are loc relaţia:


( ) ( )
( )
( ) ( ) ( )
2 1
2
ds s r
0
t X e x X , t V
t
0
ε ⋅

ϕ ≤

(2.3)








Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

165
Proprietatea 2.2.
Dacă
( ) t X
este soluţia ecuaţiei (1.4) şi
( )
0
X , t V
este soluţia ecuaţiei Black
– Scholes, dată de relaţia (1.8), atunci are între valoarea soluţiei Black – Scholes la
momentul t şi entropia asociată variabilei aleatoare X la momentul
| | T , 0 t ∈
are
loc relaţia:

( ) ( ) ( ) ( ) ( )
|
|
|
¹
|

\
|
⋅ − ≥

n
dx x h exp t X H exp X , t V
0
R
, (2.4)

unde:
( )
( )
( )
( )
( ) x f e
x f
x
ln x h
t
0
ds s r

|
|
|
|
¹
|

\
|


ϕ
=

.
Demonstraţia acestor rezultate se găsesc în lucrarea Moleriu R. , Fărcaş P. ,
Cuzman I., 2005.


3. MODELE STOCHASTICE DE OPTIMIZARE

Se consideră un proces real
( ) { }
I t
t X

care verifică ecuaţia diferenţială
stochastică:


( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( )
( )
¹
´
¦
≤ ≤ =
σ + =
T t 0 , x 0 X
t B d t X t dt t X t r t X d
0
, (3.1)

unde
| | B , T , 0 : , r R → σ
este un proces Wiener real cu variaţia
0 > λ
, iar
X x
0

.

Observaţia 3.1.
(a) Soluţia ecuaţiei (3.1) este de forma:


( ) ( ) ( ) ( ) ( )
|
|
¹
|

\
|
σ + σ
λ
− =
∫ ∫ ∫
T
s
T
s
T
s
2
0
t B d t dt t
2
dt t r exp x T X
(3.2)




Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

166
(b) Media-m şi covarianţa-q, a procesului
( ) T X
sunt:
m=
( ) { } ( )

=
T
s
0
dt t r exp x T X E
şi
q=
( ) { } ( ) ( ) ( )
|
|
¹
|

\
|

|
|
¹
|

\
|

σ λ
|
|
¹
|

\
|
=

1 dt t exp dt t r 2 exp x T X cov
T
s
2
T
s
2
0



Propoziţia 3.1.
Maximul entropiei asociate procesului
( ) { }
I t
t X

se obţine pentru funcţia de
control

( )
2
*
y
r y m
u
σ

=
.
Demonstraţie:
Pentru criteriul maxim de entropie vom utiliza ecuaţia Hamilton – Jacobi -
Bellman în cazul particular
( ) ( ) ( ) ( ) R ∈ σ σ = σ = , r , t u t , t u r t r
şi
| | R → T , 0 : u
funcţia de control cu proprietatea că este pătrat integrabilă.
Deoarece procesul
( ) { }
| | T , 0 t
t X

este un proces gaussian presupunem funcţia
de densitate de forma
( )
( )
|
|
¹
|

\
|


π
=
q 2
m x
exp
q 2
1
x f
2
unde m şi q sunt daţi
în observaţia 3.1.

Astfel problema de control este :


( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( )
( )
( ) ( ) { }
¦
¹
¦
´
¦

= σ + =

T X f ln E max
y s X , t B d t X t u dt t X t u r t X d
u
(3.3)

Se determină un control de tip Markov
*
u
cu proprietatea:

( ) ( ) | | { } control de functie T , 0 : u : u , y , s J sup y , s R → = Φ
,




Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

167
unde
( ) ( ) ( ) { } T X f ln E u , y , s J − =
.
Se asociază operatorul:

2
2
2 2 2
u
y
y u
2
1
y
y u r
s
f
L

Ψ ∂
σ +

Ψ ∂
+


= ϕ


şi ecuaţia Hamilton -Jacobi -Bellman

( )
( ) ( ) { } ( ) ( ) y f ln y , s , 0 y , s L sup
u
u
− = Φ = Φ

.
Prin urmare
( )
( )
q 2
m y
q 2 ln
2
1
y , s
2

+ π = Φ
şi astfel se obţine:
( )
( )
2
*
u
y
r y m
u 0 y , s L
σ

= ⇒ = Φ
,
iar ecuaţia cu derivate parţiale a funcţiei
Φ
se scrie de forma:

( ) ( ) 0
y
y m
r
2
1
y
y m
r
s
2
2
2
2
2
2
2
=

Φ ∂

σ
+

Φ ∂

σ
+

Φ ∂
.

Această ecuaţie se poate reduce la o ecuaţie de tip Euler folosind o substituţie
de forma:
( ) ( ) y e y , s
s
r
2
2
ϕ = Φ
σ
. Astfel ecuaţia diferenţială asociată funcţiei
ϕ

este:

( ) ( ) ( ) ( ) ( ) 0 y ' ' y m
2
1
y ' y m y
2
= ϕ − + ϕ − + ϕ
.
Substituţia de tip Euler asociată este
z
e m y = −
, iar ecuaţia în variabila z
devine:

( ) ( ) ( ) 0 z 2 z ' z ' ' = ϕ + ϕ + ϕ
,




Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

168
a cărui soluţie este
( ) z
2
7
sin z c z
2
7
cos z c z
2 1
+ = ϕ
, unde
2 1
c , c
sunt
constante reale.



Propoziţia 3.2.
Minimul energiei informaţionale asociat procesului
( ) { }
I t
t X

se obţine
pentru funcţia de control
( )
2
*
y
r m y
u
σ

=
.

Demonstraţie:
Din relaţia
( ) ( ) ( )
2 1
2
0
t r
X e t X E
2
1
X

)
`
¹
¹
´
¦
− ⋅
π
= ε
, rezultă că
( )
( ) X min
u
ε

este echivalent cu
( )
( ) ( )
)
`
¹
¹
´
¦


2
0
t r
u
X e t X E max

Astfel problema de control este :

( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( ) { } ¦
¹
¦
´
¦
− =
σ + =
2
s
m t X E max u , x , s J
t B d t X t u dt t X t u r t X d
.

Din criteriul lui Hamilton – Jacobi – Bellman rezultă :
( )
2
*
y
r m y
u
σ

=
.
Asemănător propoziţiei anterioare se obţine aceeaşi funcţie
( ) ⋅ ϕ
soluţie a
ecuaţiei
( ) ( ) ( ) 0 z 2 z ' z ' ' = ϕ + ϕ + ϕ
.

Observaţia 3.2.
Un exemplu de determinare a entropiei minime ar fi următoarea problemă:
Pentru a obţine un sistem mai bine organizat se determină o valoare cât mai mică a
entropiei , adică , pentru un
0 > δ
ales cât mai mic posibil, să avem egalitatea
( ) ( ) δ = T X H
, de unde rezultă următoarea relaţie



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

169
( ) ( )
∫ ∫
(
(
¸
(

¸

+
|
|
¹
|

\
|
− − δ
π λ
= σ
T
s
T
s
2
1 1 dt t r 2 2 exp
e 2
1
ln
1
dt t
.
Observaţia 3.3.
Pentru a obţine maximul energiei informaţionale se determină volatilitatea
activului astfel încât
( ) δ δ = ε , X
cât mai aproape de 1 ,
1 < δ
, de unde rezultă
următoarea relaţie
( )
( )

|
|
|
|
¹
|

\
|

δ
π
+
λ
= σ
− T
s
dt t r 2
2 2
0
2
T
s
e
X
2
1 ln
1
dt t


Propoziţia 3.3.
Se consideră funcţia energie notată prin
( ) ( ) ( ) { } x f ln x f E x e − =
, asociată
sistemului (3.1). Valoarea maximă a funcţiei
( ) x e
se obţine pentru funcţia de
control :

( )
( )
( )
( )
( )
|
|
|
|
¹
|

\
|
π

+
π
− σ
|
|
|
|
¹
|

\
|
π
− −
=
− − − −
− −
q 2
2
2
q 2 2
q 2
*
2
m y
2
m y
2
m y
e
q 2 q
m y
e
q 2
1
1 y
e
q 2
1
1 m y r
u
.

Demonstraţie:
Asemănatoare propoziţiilor 3.1 şi 3.2.


4. Concluzii
Concluzia 4.1.
Folosind proprietăţile 3.1 şi 3.2 pentru funcţia de control u
*
intervalul
valorilor soluţiei Black – Scholes atinge valoarea minimă. În acest caz se obţin
profituri mai mici, dar riscul este proporţional cu creşterea profitului şi
probabilitatea de a pierde banii este mai mică.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

170
Concluzia 4.2.
Folosind propoziţia 3.3 pentru funcţia de control
*
u
intervalul valorilor
soluţiei Black – Scholes atinge o valoare maximă. Pentru funcţia control
*
u
, din
propoziţia 3.3., se verifică rezutatul asteptat, şi anume că, valoarea maximă a
funcţiei de energie implică energie informaţională maximă şi entropie minimă. În
acest caz se obţin profituri mai mari, dar riscul este proporţional cu creşterea
profitului şi probabilitatea de a pierde banii este mai mare.

Bibliografie
Altăr M., 2002, „Inginerie financiară. Sinteză”, Academia de Studii
Economice, Bucureşti;
Cuzman I., Fărcaş P., 2002, „Determinarea compoziţiei unui portofoliu
după criteriul entropic”, Pieţe de capital, pag. 135 – 147, Ed. Mirton Timişoara;
Fărcaş P., Cuzman I., 2004,„Un model informaţional de evaluare a
activelor financiare”, Pieţe de capital. Evoluţii şi tendinţe, pag.7-17, Ed.
Universităţii de Vest, Timişoara;
Fărcaş P., Moleriu R., 2006, „Elemente de probabilităţi şi teoria
proceselor stochastice cu aplicaţii în matematica financiară”, Ed. Albastră, Cluj –
Napoca;
Hewitt E., Stromberg K., 1969, „ Real and Abstract Analysis ”, Ed.
Springer – Verlag;
Moleriu R. , Fărcaş P. , Cuzman I., 2005, „Soluţiile ecuaţiei Black –
Scholes. Entropia şi energia informaţională asociată”, Sesiunea de Comunicări
Ştiinţifice, Zilele Academice Arădene, Ediţia a XV– a, Studia Universitatis “Vasile
Goldis”, Seria „Ştiinţe Economice”, Nr. 15/2005, pag. 212-222, “Vasile Goldiş”
University Press, ISSN 158-2339, Arad;
Onicescu O., Ştefănescu V., 1979, „Elemente de statistică informaţională
cu aplicaţii”, Ed. Tehnică, Bucureşti;
Øksendal B., 1998, „Stochastic Differential Equations An Introduction
with Applications”, Fifth Edition, Springer – Verlag, Berlin;
Saunders D., 1998, „Applications of Optimization to Mathematical
Finance”, PhD Thesis, University of Toronto, Department of Mathematics;
Ştefănescu V., 1979, „Aplicaţii ale energiei şi corelaţiei
informaţionale”, Ed. Academiei, Bucureşti;
Wilmott P., 2002, „Derivative. Inginerie financiară”, ISBN 973 – 590 –
630 – 9, Ed. Economică, Bucureşti.







Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

171
THE POSITION OF SELF-GOVERNMENT IN THE
SLOVAK REPUBLIC IN THE ENDOGENOUS
REGIONAL DEVELOPMENT


Radoslav Kožiak, Katarína Šofrancová.
Matej Bel University, Faculty of Economics, Tajovského 10, 975 90 Banská Bystrica,
Slovakia, phone + 421 48 446 2015 +421 48 446 2017, fax +421 48 415 2789,
radoslav.koziak@umb.sk, katarina.sofrancova@umb.sk.

Abstract
The position of self-government in the process of regional development has been
examined by many authors. The theory of endogenous development points out, that self-
government has more detailed and more accurate information, which are necessary to
adopt decisions related to regional development than the central government. It also
accentuates the active role of self-government as the main floater and coordinator of the
regional development process. The paper is aimed to define endogenous regional
development and to specify the position of self-government in the Slovak Republic in the
process of endogenous regional development. We conclude that self-government plays an
important role in the process of regional development. Its activities can not be put in the
practice isolated, but they should respect conceptual approach. That means that measures
realized by self-government should follow aims and activities defined by the central
government and that self-government should cooperate by their implementation with
central government, state institutions and other subjects located in the region.
Key words: self-government, regional development, endogenous regional
development.


Introduction
Transformation process from the socialist system to a market economy has
been connected with deepening of existing regional inequalities and creating new
regional inequalities in the Slovak Republic and other Central and Eastern
European countries. The theory of endogenous regional development is one of
concepts currently used by abatement of regional disparities and fostering regional
development not only in backward regions but also in developed regions.
In terms of decentralization tendencies, which are aimed to bring decision
making closer to citizens either through administrative reforms or devolution to
lower levels of government, has been in many countries accentuated the role of
self-government in the process of regional development.
The first part of the contribution is aimed to define the term endogenous
regional development and the basic roles of self-government in this process. In the
second part we pay attention to the term self-government, describe the self-



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

172
government in the Slovak Republic and introduce its chosen competencies related
to endogenous regional development.
Objective and methods
The aim of the paper is to define endogenous regional development and to
specify the basic roles of self-government in the process of endogenous regional
development in the Slovak Republic.
For achieving of the mail objective we used the method of analysis and
synthesis, especially by characterizing the self-government and its competencies in
the Slovak Republic, the method of comparison, mainly by comparison of different
theoretical approaches to regional development, the method of abstraction because
we researched selected theoretical approaches to regional development and
endogenous regional development. Research methodology included also the study
of related legislation and scientific studies dealing with the problematic of regional
development.

Result and Discussion
Regional development is no longer matter only of the central government,
but following the changes in regional policy, the solving of regional disparities has
been moved from central government to lower levels (regional level and local level
of self-government) of public administration. Self-government is no longer only a
passive accepter of decision made at the central level by central government, but it
wants to act actively and to foster development of own territory. Before we define
the self-government and study its role in the process of endogenous regional
development, we will focus on definition of regional development and endogenous
regional development.

1. Endogenous regional development
When we try to define the term endogenous regional development, we
meet several difficulties. The first problem is connected with understanding the
term “development”. Different authors understand development in a different way.
As an example we present the opinion of Nohlen and Nuscheler [1], who
understand development as a process oriented on aim that depends on specific
variable ideas in place and time.
We tend to the opinion that development is a process of sequential
changes, caused by effective exploitation of resources with the aim to move along
from initial position into desirable (target) position. We regard growth, labour,
equity, participation and independence as components of development [1].
Another problem is linked with understanding the term regional
development. Regional development is based on economic development that is
understood as a long-term increase of the ability to provide various goods and
services to the citizens. This ability goes out from the development of technologies
(technological development and innovations) and from institutional and systemic
changes [2]. Afterwards we understand regional development as economic and



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

173
social processes overshooting in native-social environment of a region that is using
and respecting opportunities and specific features of a region and assures growth of
economic and social resources in the region. Regional development also means
social development such as quality of public health and wealth and welfare, quality
of environment and creativity respecting the principles of sustainable development.
When defining endogenous regional development we come out from
approach of chosen authors [1], [3], [4], [5] who speak about exogenous and
endogenous factors of regional development and distinguish exogenous and
endogenous approaches to regional development.
Exogenous oriented approaches to regional development (also called from
bellow development) emphasize external development impulses in form of
interregional mobility of productive factors or business relations.
The concept of endogenous regional development started to appear in the
70. and 80. of the 20
th
century. In consequence of raising unemployment,
decreasing social situation and poverty growth several authors criticized the limited
efficiency and short durability of meantime used regional policy tools in their
studies.
While exogenous approaches to regional development accentuate the
mobility of productive factors and mainly effects of enterprises localization in the
region, endogenous oriented approaches try to answer the questions how to use
existing endogenous resources in the best way in a region and what is the
competitive ability of enterprises located in the region. What means that regional
problems are being solved using regional resources respecting its specific features.
Table 1 contains basic differences between endogenous regional development and
exogenous oriented approach.
Table 1
Endogenous regional development versus exogenous oriented approaches
Endogenous regional development Exogenous oriented approaches
Modernization of existing enterprises
Localization support (export
activities)
Development of regional resources
(science, business activities,
qualification of labour, etc.)
Acquisition exogenous resources
(capital, technologies)
Cross sectional development strategy Concentration on industry
Involvement of energetic and ecologic
projects

Developed regional transport system Inter-regional transport system
Competitive ability through
innovations and quality of production
Competitive ability through capital-
intensive technologies and low
labour costs
Extensive participation of regional
interests groups

Source: Self-processing according to [1]



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

174
According to [1] endogenous development can be simply specified as a
development which is conditional using resources, that are found within the region,
i. e. generated by the region itself. A. Vazquez-Barquero [7] understands
endogenous regional development as a “process of economic growth and structural
changes, which is led by the local community and employs its potential for
development to improve the local population’s standard of living”. When defining
the term endogenous regional development we agree with E. J. Blakely [8]. Despite
the fact that he speaks about local economic development, we think that his
approach expresses the essence of endogenous development. Endogenous
development is a process by which all levels of public administration and/or others
community based groups (public institutions together with private sector) manage
their existing resources and enter into new partnership arrangements to create new
jobs and stimulate economic activity in a well-defined economic zone. This
orientation leads to a focus on taking local initiatives in the development process to
create new employment and stimulate increased economic activity. This process is
characterized by:
- Emphasizing the importance of local factors in creating and maintaining
sustainable development (starting point for development of a region are its
human, economic, cultural, institutional resources).
- Pursuing the satisfaction of local needs and demands through active
participation of local community in development process.
We can identify at least three dimensions in processes of endogenous
regional development. One is an economic dimension characterized by a specific
production system of a region that allows entrepreneurs to use efficiently the
productive factors and reach productivity levels which make them competitive in
the market. Another is an institutional dimension where economic and social actors
are integrated into regional institutions thus forming a complex system of relations,
which incorporated social and cultural values into the development process. The
third is a political dimension expressed in regional and local initiatives, which
leads to the creation of an environment that stimulates production and brings
sustainable development.
That means the endogenous regional development demands active
participation and cooperation of all institutions of public and private sector located
in the region led by the initiatives of local and regional self-government. Intense
interconnection of economic and social partners in the region enables to integrate
all aspect of life within a region defined by its culture, resources, landscape,
climate, etc. into development documents and strategies and helps to formulate, to
chose and to implement suitable development strategy of a region.
Endogenous regional development accentuates the principle of integration
that assumes more intensive involvement of agriculture, energetics and small
trades, what should cause a synergy effect; activation and ecological support of
utilization of endogenous resources and growing role of small and medium sized
enterprises. These should increase their innovation and competitive ability e. g.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

175
through cooperation and networking what considers being an advantage for further
development. It is no longer important to attract firms and create jobs – it also
matters whether those jobs are associated with high skills and high pay in high
performance businesses, whether those enterprises operate productively and
competitively, whether economic vitality contributes to improving of living and
quality of life and whether the region has the capacity to sustainable economic
development.

2. Self-government in the Slovak Republic
According to previous text self-government cannot alone “do” the
endogenous regional development. But the activities it takes or fail to taken have
some influence and can affect the process of development in the private sector in
the region.
Self-government is generally accepted like a right of a specific sociable
organism to attend a specific by the law defined sphere of concernments
absolutely, relatively independently of wide sociable organism, whose part it is
[10]. Striking feature of self-government is the execution of power of citizens in
the political decision process and consecutive change of position of citizens from
the object to the subject of social regulation. Self-government afterwards presents
the power of a self-governing subject (local self-government - municipality or
regional self-government - self-governing region) to decide independently and to
pursue by the law defined sphere of concernments that are directly connected with
the interests of inhabitants living in the region. In the political level it means the
execution of self-government directly by citizens or indirectly by voted
representatives. Legal aspect of self-government means activity of a public-legal
subject, which disposes of relevant (according to the law defined) scope of public
authority.
Public administration in Slovak Republic is of a dual nature and consists of
two independent parts: self-government (local and regional) and state
administration (district and regional general administration, specialized state
administration).
The position of self-government is defined in the Constitution and it is
created by local self-government (municipalities - towns and villages) and regional
self-government (self-governing regions/higher territorial units). Local self-
government and regional self-government are two independent self-governing and
administrative units and legal entities of self-government. There are not any
relations of subordination among them. Duties can be imposed on them only
through laws, they have their own elected bodies and the performance of state
duties can be transferred to them under conditions set down by the Constitution and
law
Changes have been made in the territorial division of Slovak Republic within
the processes of public administration. Also the regional level of self-government
was created (self-governing region). In the process of decentralization more than



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

176
400 competencies have been transferred to municipalities and self-governing
regions and the method of financing of self-government has changed.
Implementation of this changes created assumption for a greater participation of
citizen in public affairs, reducing the role of state administration and strengthening
the status and responsibility of self-government for delivering public services and
development of own territory.

2. 1. Local Self-government
Position of local self-government is specified in the Constitution of Slovak
Republic and in The Act No. 369/1990 Coll. on Municipalities [11]. Municipalities
are legal entities. They own property and personnel and financial independence,
can conduct business and collect local taxes and fees. They can engage in
international, cross-border and domestic cooperation. To the basic regulatory tools
used by the local self-government according to [11] belong: generally binding
regulations, decisions on economic activities on its territory and adoption of
planning documents.
Local self-government, as the lowest level of regional policy, coordinates
in own territory all-society, regional and also local interests. Basic task of a
municipality is taking care on the development of its territory and needs of its
citizens. Main powers and functions of local self-government important to
endogenous regional development include: administration of municipal property,
preparation and adoption of municipal budget and final account, local fees and
taxes administration, supervising of economic activities (including adoption of
binding decisions on investment activities and starting of entrepreneurial
activities), constructing and maintenance of local roads, public spaces, municipal
cemetery, cultural, sport and other municipal facilities, providing a wide volume of
public services connected to citizen’s every day life (waste disposal, public
lightening, water supply, public transport, etc.), own investment and
entrepreneurial activities, adoption of territorial planning documents and other
development documents concerning particular spheres of municipal life and
establishment and control of own budgetary and contributory and other legal
entities etc. [11].

2. 2. Regional Self-government
Regional self-government (self-governing regions) was created in the
process of public administration reform in the Slovak Republic on 1
st
January 2002
as the second level of self-government. Self-governing regions are legal entities.
They own property and personnel and financial independence, can conduct
business and collect local taxes and fees. They can engage in international, cross-
border and domestic cooperation
The position of self-governing regions is specified in the Act No. 302/2001
Coll. on The Self-Government of Higher Territorial Units [12]. Basic task of self-



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

177
governing region is taking care on the broad development of its territory and needs
of its citizens.
Main powers and functions of regional self-government important to
endogenous regional development include: preparation, adoption and fulfillment of
The Program of Social Development and Cultural Development of The Self-
Governing Region; territorial planning activities concerning the self-governing
regions territory; creating conditions on development of health services, social
services, training and education facilities (mostly at secondary schools and
development of life long education), cultural activities and cultural monuments and
tourism; cooperation with municipalities located on its territory by preparation of
Municipal Programs of Social and Economic Development; taking part at solving
of problems concerning more municipalities on its territory; own investment and
entrepreneurial activities; creation and protection of environment; development of
cooperation with other self-governing regions and state administration offices;
establishment and control of own budgetary and contributory and other legal
entities, etc.
Other important competences for both level of self-government are
specified in the Act No. 503/2001 Coll. on Support of Regional Development [13].
According to [13] local-self government works out, adopts and regularly evaluates
The Municipal Economic and Social Development Program. It is a mid-term
document containing specific analyses of social and economic development,
outlining needs in the area of technical, social infrastructure, human resources,
education, etc. It must also include a proposal that details financial and
administrative measures. This document should be the main development
document prepared by the local self-government. Local government also
participates on the preparation of The Program of Economic and Social
Development of Self-Governing Region of which territory it is located, it also
offers interactivity by preparing regional operating programs and other regional
development planning documents specified in this act.
According to [13] regional self-government has broader competencies in
the area of regional development than local self-government. Besides preparation,
adoption and evaluation of The Program of Economic Development and Social
Development of Self-Governing Region regional self-government also regularly
monitors and evaluates development of own territory and regularly works out
reports on economic and social development of the self-governing region, assures
resources in extend of own competencies for abolishment of unfavorable
inequalities on own territory, assures cooperation with other self-governing
regions, presents interactivity by preparing regional operating programs and other
regional development planning documents defined in this act and can establish
legal entities on support of regional development of the territory of self-governing
region (regional development agencies).



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

178
Since 2002 self-government execute in selected areas (where it is more
advantageous for the state) transferred state administration duties. To this duties
belong e. g.: registry office, the construction order, selected duties in the
educational sector etc. (local self-government); health care sector, social service
sector, road transport, education sector etc (self-governing region). Table 2
contains chosen powers of self-government in the Slovak Republic related to the
endogenous regional development.

Table 2
Chosen powers of self-government in the Slovak Republic

Local self-government
(municipality)
Regional self-government (Self-
governing region)
Preparation and adoption of
budget and final account
Preparation and adoption of budget and
final account
Construction and maintenance of
local roads
Operating of public transport
service
Transport and communication
infrastructure planning (2nd and 3rd
class roads)
Granting licenses to national regular bus
transport
Striking of contracts
Discussion of draft road regulation and
draft amendments
Local fees and tax collection and
administration
Fees administration
Own investment and
entrepreneurial activities
Public areas, green areas, nature
and environmental protection
Waste disposal, public
lightening, water supply, sewer
system
Own investment and entrepreneurial
activities
Housing
Certain social, cultural and
health care facilities
Pre-school, elementary schools
and school establishments
Certain social service facilities
(retirement home, social services for
children, crises centers, children’s
home), cultural facilities (regional
galleries, museums, theatres, certain
libraries etc.) health care facilities
(policlinics and hospitals with
policlinics of II. Category)
Secondary schools, school and sport



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

179
facilities
Licensing of pharmacies and issuing of
allowances for providing of health care
service in selected
Municipal police Participation in civil defence
Building order Licensing of pharmacies and issuing of
allowances for providing of health care
service in selected
Territorial planning Territorial planning
Local development – The
Municipal Economic and Social
Development Program
Local development – assistance for
local self-government
Regional development -
interactivity by regional
development planning
documents
Regional development – The Program
of economic development and social
Development of the territory of self-
governing region
Source: The author according to [11], [12], [13], [14].

In the process of endogenous regional development [9] can self-
government play least four important roles. It can act as strategist, leader,
ambassador and manager of key government functions.
As a strategists self-government diagnoses (together with other public
institutions and private sector) the forces that affect the regional economy,
conceive a vision of what the region can or should become, translate the vision into
practical actions, monitor and/or modify those actions to ensure the desired results
(In the Slovak Republic present this activity preparation and adoption of The
Municipal Economic and Social Development Program at local level and The
Program of Economic Development and Social Development of Self-Governing
Region).
As leader self-government concentrates on building the consensus and
support required to develop and implement strategy. Many actions and activities
are partially or totally beyond the direct control of self-government. They depend
on the effectiveness of nongovernmental institutions, enterprises, labour and other
organizations working individually and in cooperation with one another. It is
important to work these groups toward common goals.
The third economic role is the role of ambassador. Many of the most
important policies that affect regional development lie beyond the immediate
control of self-government. This includes the policies of neighboring regions,
central government and also of foreign institutions. That means that self-
government should represent interests of own territory.
Another economic role is manager of key functions or competencies with
economic impact (e. g. business activities support, technical assistance, technology



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

180
transfer, marketing information), but also other competencies that may be equally
or more important (e.g. public education and other human resources programs,
research and science development etc.).

Conclusion
The concept of endogenous regional development comes out form a basic
assumption of decentralization namely, that self-government and other institution
of public and private sector located in the region have more detailed and more
accurate information to adopt actions and decisions supporting regional
development than the central government.
We understand endogenous regional development as a process of economic
growth and structural changes, which is led by the local community and employs
its potential for development to improve the local population’s standard of living.
Successful and effective fulfillment of defined development goals depends on the
quality of relationships between self-government and others public institutions and
their interconnection with activities of private sector in the region.
Self government has at least four important roles to play in the process of
endogenous regional development. It can act as strategist, leader, ambassador and
manager of key government functions. But we cannot forget the fact that
endogenous regional development is influenced and depends besides activities of
self-government, the quality and structure of endogenous resources on national and
international factors, which has different impact on development of individual
region.

References
Maier, G., Tödtling, F., 1998, Regionálna a urbanistická ekonomika 2,
Bratislava : ELITA, 1998. 320 s . ISBN 80-8044-049-2;
Tvrdoň, J. et. al., 1995, Regionálny rozvoj. Bratislava : Ekonóm, 1995. 180 s.
ISBN 80-225-0671-1;
Skokan, K., 2004, Konkurenceschopnost, inovace a klastry v regionálním
rozvoji. Ostrava: Repronis, 2004. 160 s. ISBN 80-7329-059-6;
Stough, R. R., 2001, Endogenous Growth Theory and The Role of Institutions
in Regional Economic Development. In: Theories of Endogenous Regional Growth
Lessons for Regional Policies. Berlin : Springer Verlag, 2001, s. 111-134. ISBN 3-
540-67988-X;
Vazquez-Barquero, A., 1999, Inward investment and endogenous
devolopment. The convergence of the strategies of large firms and territories? In:
Entrepreneurschip & Regional Development, 1999, s. 79-93, bez ISSN;
Karlsson, CH., Johansson, B., Stough, R. 2001 Introduction: Endogenous
Regional Growth and Policies. In: Theories of Endogenous Regional Growth
Lessons for Regional Policies. Berlin Heidelberg New York : Springer Verlag,
2001, s. 3-13. ISBN 3-540-67988-X;



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

181
Vazquez-Barquero, A., 2002, Networking, Innovation, Institutions and Cities,
Routledge, 240 s. ISBN 0-415-28579-8;
Blakely, E. J., 1991, The Meaning of Local Economic Development. In: Local
Economic Development Strategies for a Changing Economy, Washington DC :
ICMA, 1991. 142 s. ISBN 0-87326-085-6;
Fosler, R. S. ed. 1991. Local Eonomic Development: Strategies for
a Changing Economy. Washington : ICMA 1991. 85 s. ISBN 0-87326-085-6;
Benčo, J., Berčík, P., Makara. Š. 1995. Organizácia a riadenie verejnej
správy. Banská Bystrica : Univerzita Mateja Bela, 1995. 79 s. ISBN 80-85162-92-
X;
Škoda, M. 2006. Problematika oceňovania vlastných výkonov podľa
slovenských postupov účtovania v porovnaní s IAS/IFRS, In: Vplyv
konvergenčných procesov na ekonomiku a životný štýl nových členských krajín
Európskej únie. - Univerzita Mateja Bela, Ekonomická fakulta, 2006. – 1.
elektronický optický disk (CD-ROM);
*** Zákon SNR č. 369/1990 Zb. o obecnom zriadení v znení neskorších
predpisov;
*** Zákon NR SR č. 302/2001 Z. z. o samospráve vyšších územných celkov
v znení neskorších predpisov;
*** Zákon NR SR č. 503/2001 Z. z. o podpore regionálneho rozvoja v znení
neskorších predpisov;
*** Zákon NR SR č. 416/2001 Z. z. o prechode niektorých pôsobností
z orgánov štátnej správy na obce a na vyššie územné celky v znení neskorších
predpisov.






















Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

182
MEASUREMENT OF MARKETING PERFORMANCE OF
DISTRIBUTION CHANNELS – CASE STUDY
KONŠTRUKTA INDUSTRY, LTD.


Janka Petrovičová
Department of Corporate Economics and Management, Faculty of Economics
Matej Bel University, Tajovského 10, 975 90 Banská Bystrica, Slovakia,
00421 48 446 2732
janka.petrovicova@umb.sk


Abstract
The paper is focused on analysis and measurement of direct and indirect
distribution channels performance for two most significant commodities in Konštrukta
Industry company, Ltd. and suggests recommendations for future relationships and
improvements for distribution strategies. The method of questioning with company’s
representatives was selected to choose core areas for research and to identify weights for
indicators. For effectiveness measurement combination of quantitative and qualitative
method was applied. These results and findings may serve as a base for decision-making
process to improve the performance of distribution channels and to propose the right
distribution strategy.
Keywords: distribution channels, distribution strategy, marketing performance,
measurement, pneumatic industry.

1. Introduction
Decision making process about distribution strategy and choice of
distrbution channels is one of the crucial issues in company management. Each
distribution channel produces different level of sales and costs. These decisions are
of a long-term character therefore it´s needed to choose the right strategy at the
beginning.
If we speak about distribution, we understand under this term “all activities
which enables transfer of physical and dispositional right of products form one
subject to another” (Kita, 2005, p. 265). It involves: decision about distribution
policy, logistics and distribution grade. Distribution channels are “all subjects
involved in distribution process ranked in a certain way which ensures product
disponibility on the way from the producer to consumer” (Daňo, 1994, p.6). There
exist many criteria for classifications and typology of distribution channels, for
example the presense of intermediaries within channel (direct and indirect ones),
number of intermediaries (long, short), channel complexity (simple, complex),
channel importance (basic, additional), character of relationships between channel
members (conventional, integrative) and many others (Viestová, 1993, p. 25).



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

183
For purposes of our paper it is relevant to speak about direct and indirect
(through intermediaries) channels. As an intermediary there may be brooker, sales
representative, commissioner or jobber; each of them has different duties (Urban,
2001, p. 208).
If we want to choose the right strategy which kind of mentioned channels
to use, we need to assess them from certain point of view. There exist many
methods how to do it, like evaluation of effectiveness (ROI – return on investment
indicator), which belongs to one of the marketing schools in measurement
(Eechambadi, 2005, p. 90). Another way can be through indicators of performance
from qualitative point of view, like coordination in channel, cooperation in
channel, conflicts, identification of superior objectives, available information,
adapting on new technologies, new tendencies in channel, extend of routine task
handling, optimal store stocks, relationships towards consumers…etc. (Daňo, 1994,
p. 191).
To measure performance of distribution channels we can use also methods
like analysis of distribution costs, method of direct product rentability and method
of relative evaluation of turnover. We can evaluate individual channel members in
three ways (Rosenbloom, 2003): separate performance evaluation using one or
more criteria, combination of more qualitative criteria to evaluate overall
performance and combination of various criteria to measure overall quantitative
measurement. For our purpose the last and most frequently used method will be
suitable also for us. It enables us to categorize members according to performance,
to compare results between them, to compare former data with actual ones and to
compare them with required (ideal) figures.

2. Methodology
The main aim of our research was to examine marketing performance of
distribution strategies in chosen company – Konštrukta Industry. The partial aims
we dealed with were:
- to identify distribution channels and their subjects in the company,
- to research current situation of distribution channels and distribution
strategies,
- to measure performance of distribution channels,
- to assess the performance of distribution channels.
We proposed these two hypotheses or assumptions to be examined:
- H1: more than a half of distribution channels are indirect distribution channels
through intermediaries,
- H2: the most of distribution channels in the company show satisfying
performance.
For the purpose of the research two methods of measuring the performance
of distribution channels were selected, with the adoption of subjective and
objective approach.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

184
The first method was qualitative one where principles of point assignement
evaluation were applied to measure performance of distribution channels for
technological equipments for pneumatic industry as this is a core commodity of the
company´s business (60 – 70 % of sales). This method is based on the choice of
four qualitative criteria by which distribution channels are characterized with the
assignment of a certain weight, whereby the influence of other factors is omitted.
In this case the interview with company representatives was needed. They chose
the criteria and assigned the weights (that showed the importance regarding
effectiveness). In the next step representative evaluate these criteria in the scale 1 –
10 (1 = very poor, 5, 5 = satisfying, 10 = very strong).
The second method was quantitative one and it was used for measurements
regarding technological equipment in pneumatic industry again. To measure
performance of these distribution channels, data from secondary information
(internal materials of the company) were needed. After the discussion with
managers we focused on two indicators: success on tenders and relative share from
whole volume of sales.

3. Measurement of performance of distribution channels – results
To evaluate performance of distribution chnnels for technological
equipment for pneumatic industry we chose these qualitative criteria:
- cooperation in channel – it represents level and quality of the cooperation
between particular members of the channel (the weight is 0,3),
- information disponibility – it represents level of information providing and
gaining, transparency within chosen channel (the weight is 0,4),
- routine task handling – it represents extend of routine task handling within
channel with the respect to relationships quality between channel members,
- conflicts in channel – it represents intensity and frequency of conflicts and
problems between channel members (10 means – none significant conflicts;
weight – 0,1).
The results of measurments is shown in the Table 1(The results were
gathered for the purpose and can be found in wider context in diploma work of Peter
Prekop: Marketing Performance Measuring of Distribution in a Chosen Firm, 2008) (DC =
distribution channel, I = intermediary or indirect distribution channels, D = direct
distribution channels). The maximum of points assigned could be 10. In this case
assessment was conducted with the assistance of company consultant during the
interview based on his expertise and practical experiences.
The best (highest) result shows distribution channel in Netherland –
Vredestein, which is direct one with 9, 6 points. If we interpret it very simply
(without considering other indicators) we may say that it´s the distribution channels
with best performance. The worst result shows direct distribution channel in
Ukraine – Rosava comp., but this result is still in the tolerance interval of satisfying
performance. The weakness of these channels is a lack of disponibile information,
which is in this case the most important criterion.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

185
All channels reached the result over 5, 5 which means that they exceed the border
of satisfying level. We may say that the most effective channels (over 9) are in
Netherland –Vredestain (direct channel), Russia – Jarosľav (they use direct and
also indirect channel), Slovakia – Matador (direct channel) and Czech Republic
(direct channel).
In the next step we used another method of more quantitative character – to
ensure higher objectivity. The figures were based on the information from
company´s materials 2007/2008. We focused on two quantitative indicators:
success on tenders (%) and share on the whole sales volume (%) for this
commodity. Detailed information can be seen in the Table 2.
Table 1
Measurement of distribution channels performance for technological
equipment in pneumatic industry – point assignment method
Country Customer DC
Coopera
tion
(0,3)
Informati
on
disponibil
ity
(0,4)
Routine
tasks
dealing
(0,2)
Confli
cts
(0,1)
Result
Nižnekamsk I 8 7 9 10 8,0
Russia
Jarosľavl D/I 9 9 9 10 9,1
Iran Tire I 8 8 6 10 7,8
Kavir I 8 8 6 10 7,8
Khoozestan I 8 8 6 10 7,8
Pars Tire I 8 8 6 10 7,8
Iran
Dena I 8 8 6 10 7,8
Dneprošina D 7 6 7 8 6,7
Ukraine
Rosava D 6 4 5 9 5,3
Triangle I 7 7 4 9 6,6
China
Dalian I 7 8 5 9 7,2
Conti Matador D 8 8 7 9 7,9
Slovakia
Matador D 10 9 9 10 9,4
MRF 7 8 6 9 7,4
Apollo 7 8 6 9 7,4
India
Birla
I
7 8 6 9 7,4
Netherla
nd
Vredestein D 10 9 10 10 9,6
Belorussi
a
Belšina I 7 7 6 10 7,1
USA Continental D 8 8 7 10 8,0
Czech
Republic
k
Mitas D 10 8 9 10 9,0
Source: Own research



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

186
When we multiplied these two indicators we gained overall performance
index for particular distribution channels (in the last column). Maximal value of the
index is 100 %. In this space of time we took into consideration realtionships with
Iran, Ukraine and India were inactive, that means we were not able to assess them.
From the table we can see that Konštrukta comp. has got high percentage
of success on tenders in Slovakia, USA, Czech Republic and Russia (Jarosľav). In
the first three mentioned countries, where company uses direct distribution
channels, the success is 90 %. If we consider share on the sales volume, Russia
dominates (51 %), which means that it represents more than half of the sales for
this commodity for our company. It gained also the highest overall performance
index and with the value 0, 4335, 85 % success on tenders and 51 % share it is the
most contributional channel.

Table 2
Measurement of distribution channels performance for technological
equipment in pneumatic industry – quantitative method
Country Customer DC
Success on
tenders
(%)
%
from
whole
sales
Result
Nižnekamsk I 30 9 0,0270
Russia
Jarosľavl D/I 85 51 0,4335
Iran Tire I 0 0 0
Kavir I 0 0 0
Khoozestan I 0 0 0
Pars Tire I 0 0 0
Iran
Dena I 0 0 0
Dneprošina D 60 1 0,0060
Ukraine
Rosava D 0 0 0
Triangle I 75 3 0,0225
China
Dalian I 85 1 0,0085
Conti
Matador
D 45 6 0,0270
Slovakia
Matador D 90 7 0,0630
J.K 60 5 0,0300
Apollo 65 7 0,0455
India
Birla
I
0 0 0
Netherlans Vredestein D 50 3 0,0150
Belorussia Belšina I 70 2 0,0140
USA Continental D 90 2 0,0180



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

187
Czech
Republic
Mitas D 90 3 0,0270
Source: own research
To conclude our results we can confirm that the assumption that “more
than a half of distribution channels are indirect ones” is true statement (see table 3).

Table 3
Share of direct and indirect distribution channels
Commodity Share in %
Direct distribution channels 8 38
Indirect distribution channels 13 62
Total sum 21 100 %
Source: own research

We can confirm also the asssumption that most of the distribution channels
show satisfying performance (see table 4, result 1) and interesting finding is, that
channels with the best performance are of direct character. If we took into
consideration result 2, we see that definitely the “best” channel is with Russia –
Jarosľavl where direct and also idirect channels are exploited (more detailed
analysis would be needed here) and also Slovakia – Matador (successful in tenders,
but with smaller orders) and India Apollo (same size as Matador orders, but not so
successful in orders and also weaker performance of result 1).
This information can confirm what managers may intuitively feel from
their practice but “in one table” they have summarized results which can serve as
information base for other improvements or measures in distribution strategy. They
can see exact weaknesses of particular channels and results (performance) can be
compared among them. The company should definitively focus on relationship
with distribution channel for Russian Jarosľavl and devote a special attention to
this channel.

Table 4
Overal performance of distribution channels
Country Customer DC Result 1 Result 2
Nižnekamsk I 8,0 0,0270
Russia
Jarosľavl D/I 9,1 0,4335
Iran Tire I 7,8 0
Kavir I 7,8 0
Khoozestan I 7,8 0
Pars Tire I 7,8 0
Iran
Dena I 7,8 0



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

188
Dneprošina D 6,7 0,0060
Ukraine
Rosava D 5,3 0
Triangle I 6,6 0,0225
China
Dalian I 7,2 0,0085
Conti Matador D 7,9 0,0270
Slovakia
Matador D 9,4 0,0630
MRF 7,4 0,0300
Apollo 7,4 0,0455
India
Birla
I
7,4 0
Netherlan
d
Vredestein D 9,6 0,0150
Belorussia Belšina I 7,1 0,0140
USA Continental D 8,0 0,0180
Czech
Republick
Mitas D 9,0 0,0270
Source: own research

4. Discussion
The overal and interesting finding of our research is that most of the
channels with the best performance have direct character what indicates and
emphasizes the ability of the company to distribute its products without any
intermediaries. However we are aware of the fact that this interpretation is a simple
one since also other indicators might have been taken into consideration.
We were not able to assess seven distribution channels because of the
missing information which can distort our results in a certain way. The other
weakness of these interpretations is that we undertook assessment at the basis of
one year term. To get more objective and general overview about entire
relationships all years of the relationships should be evaluated, not just one.
Moreover the other measures might have been conducted (for example measuring
of channels effectivenes through ROI indicators) to get a full picture about not only
the performance, but also effectiveness of the channels.
Still we got certain picture about distribution strategy which can indicate
following measures – if to use direct or rather indirect distribution channels and
which weaknesses of particular relationships is necessary to eliminate.

5. Conclusion
Before we started to conduct research in the company we asked company
consultants if they regularly examine and assess performance of distribution
channels. We were also interested in the reason why this company doesn´t conduct
such an important activity to reveal weaknesses in its distribution strategy and we



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

189
found out that the biggest problem is with the long-term of order acquisition (7
months – 2years), which means that it makes it very difficult to get instant result in
a certain year.
The other problems causing, that managers avoid performance measuring
were following: costs connected with assessment, a lack of information for
assessment, a low information value for decision making process and ambiguity of
criteria for measuring. Still we´ve decided to solve this problem and undertake
necessary measures which in our opinion can serve as useful information for the
managers what to do with the distribution strategy.

Bibliography
Ďaďo J., 1996, Medzinárodný marketing, ESOX Consulting, Banská
Bystrica 1996, ISBN 80-967599-0-6;
Daňo F., 1994, Distribučný manažment, Sprint, Bratislava, 1994, ISBN 80-
225-0575-7;
Daňo, F., 1994, Rozhodovanie v distribučných kanáloch, Edičné stredisko
Ekonomickej univerzity, Bratislava 1994, ISBN 80-225-0575-7;
Eechambadi N., 2005, High Performance Marketing: Bringing Method to
the Madness of Marketing, Dearborn Trade Publishing, Chicago 2005, ISBN-13:
978-1-4195-0823-3;
Kita J. a kolektív, Marketing, 2005, IURA Edition, 1. ed., Bratislava 2000,
ISBN 80-88715-70-9;
Kita J. a kolektív, Marketing, 2005, IURA EDITION, 3. ed., Bratislava
2005, ISBN 80-8078-049-8
Rosenbloom B., 2003, Marketing Channels – A Management View, South-
Western College Pub, 7. edícia, 2003, ISBN-13: 978-0324186932;
Shaw R., Merrick D., 2005, Marketing Payback: Is Your Marketing
Profitable?, Financial Times/ Prentice Hall, Londýn 2005, ISBN 0-273-68884-7;
Urban E. a kolektív, 2001, Medzinárodný marketing, Vydavateľstvo
EKONÓM, Bratislava 2001, ISBN 80-225-1469-1;
Viestová K., 1993, Distribúcia a logistika, Vydavateľstvo Alfa, Bratislava
1993, ISBN 80-05-01129-6;
Viestová K., 1995, Distribúcia-obchod-predajňa, Slovenské pedagogické
nakladateľstvo, Bratislava 1995, ISBN 80-78512-36-5;

Internet resources:
Patterson L., 2004, If You Don't Measure, You Can't Manage: The Best
Metrics for Managing Marketing Performance - http://www.marketingprofs.com
29.10.2007)
Booker E., 2007, Marketing measurement progress stalls, ANA finds -
http://www.btobonline.com/ (29.10.2007)
Maddox K., 2007, Survey finds gap between business goals, marketing
measurement - http://www.btobonline.com (29.10.2007)



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

190
Greenberg P., 2003, Marketing Metrics: Where to get them? Which ones
work? - http://www.ad-mkt-review.com (15.12.2007)
PR NEWSWIRE, 2000, CEOs believe distribution effectiveness presents
the greatest challenge to business - http://www.prnewswire.co.uk (15.12.2007)
MARKETING VOX, 2006, ANA: Progress in Marketing Measurement,
Problems with Organizational Obstacles - http://www.marketingvox.com
(29.10.2007)







































Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

191
THE ENVIRONMENT-CONSCIOUS,
MULTIFUNCTIONAL AGRICULTURE AND THE
HUNGARIAN DEVELOPMENT POLICY


Simon Sándor
Tessedik Sámuel University, Faculty of Economics,
H-5600 Békéscsaba Bajza u. 33. Hungary
Email: simons1@freemail.hu


Summary
The branch dimensions of economic growth are interesting themes in economics.
The principles of certain economic schools and theories are in contradiction. Agriculture is
such a typical branch of economy which is not highly preferred by venture capital. The
features of agriculture and rural life are the causes why economic coordination function of
free market is insufficient in agriculture. Agricaltural production was made intensive in
order to get larger yields. Chemicals, industrialised technology made such changes in
ecosystem that are irreversible. Unfortunately the mainstream way of economic thinking
and theories is based on such indicators – as GDP – which do not deal with a lot of natural
and human values. There cannot be any effective development policy without taking a
closer look at the varying economic theories, the branch-specific features, and those extern
economic influences, which e.g. are strengthening the importance of agriculture and rural
space.
Keywords: environment economy, heterodox economics, II. National Development
Plan

The changing function of agriculture
The history of agriculture can be estimated at about ten thousand years.
The process had started with settlement and domesticity of animals, and now
science and technology is the force that develops it. In order to grow agricultural
yields the products of industry were infiltrated to the agricultural production, so the
technology was intensified. The types of the former extensive technologies mainly
disappeared in the industrialised countries. The intensification meant a structural
change in the technology: more machines, chemicals, buildings, equipments, less
labour force. The world of science basically did not deal with the question, how far
we can go on intensifying the technology of agricultural production. It is quite
interesting and even disappointing that after some centuries of research and
endeavour of increase yields, now in some countries overproduction and in other
countries often poverty and famine cause problems.
The new industrial and gene technology had tragic influence on the
population of some species too, and the biological balance was upset. Organic
farming was also defined by public opinion as an extensive technology and as a



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

192
collateral way of the development of technology. After a lot of efforts the theory of
sustainability (sustainable development) became accepted. The idea of sustainable
agriculture means that there is a kind of exploitation of nature without ravaging it.
The agricultural policy of the European Union also contains some elements of this
holistic idea of nature, the role of agriculture, social utility and welfare. This policy
suggests changes for the extensification of agriculture, to exploit the bearing of
soil, plants and animals at a lower level to maintain the forces of natural and human
resources.
For the stability of life of mankind it is very important to save the natural
and human resources. The idea of quality of life takes into account not only the
material standard of living, but also other more subjective factors that contribute to
human life, such as leisure, safety, cultural resources, social life, mental health,
environmental quality issues etc. Programs and policies are created to fit the easily
available economic indicators while ignoring a lot of other measures, which are
very difficult to plan for. More complex methodes of measuring well-being and
environmental quality are needed to be evolved, and these are very often political
and controversial.
A lot of experts refer to the statement with pleasure, that the intensification
and industrialisation of agriculture grows more the value of “Gross Domestic
Product (GDP)”. This statement does not take into consideration that there are a lot
of elements of the integrated value of GDP which has no positive influence on the
wellbeing of the society and the quality of environment. For example: a pollutant
technology (either agricultural either industrial) grows the value of GDP, and the
process of repair, recovery also grows it. It is quite likely that GDP can even grow
when the average level of wellbeing is decreasing. (HUETING 1980, REPETTO 1990)
The evaluation of the economic and social influences of agriculture is a
quite complex thing. If we only evaluated its role in growing GDP, we would miss
such additive influences – which are often defined as economic externalities – as
human wellbeing, quality of nature, biological balance. Agriculture – due to its
characteristics – is the most sensitive economic branch to the insecurity of nature,
market and macroeconomics. The characteristics of agricultural production are
quite different from the other branches of economy. Due to the extremely high
level of bondage to nature and the large distances among the sites of work in
factory farms, venture capital prefers industry. Industry is concentrated in urban
areas. The quality and effectiveness of market competition is quite imperfect at
rural areas because the economic actors of rural areas have - for example - even an
enormously larger lack of possibilities for acquiring information and choosing the
proper business partner. (SZABÓ G. 2007, HUNYADI 2002, SISESTEAN 2001,
CUCERZAN V-M. 2005 )
Due to the increasing rate of using raw materials originating from industry
and the technology becoming more intensive, the dependence of agriculture upon
industry, financial sources and the economic, social and political events of urban
areas has grown. On account of these processes agriculture cannot remain an



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

193
organic part of biosphere. There are lots of destructive ideas having strong
influence on the decision making processes of numerous countries to deal with
agriculture as an only a food productive branch of economy.
Nor the agrarian and regional developmental policy of the European Union
recommends these ideas. One of the definite endeavours for stopping the
segregation processes in agriculture can be read in the cited documents below. In
1996 the Council of Europe adopted the recommendation “European Charter for
Rural Areas”. The “Article 8 Guidelines and measures for a policy for rural areas”
emphasizes the following thoughts:
Agriculture and nature maintenance work are vital functions for rural areas
in all parts of Europe. A viable agricultural sector that is structured along rural
lines (viable family farms), close to nature, sustainable and multifunctional will
contribute to maintaining these vital functions.
The role of agriculture in society has fundamentally changed in European
countries since the second world war. Changing values and circumstances (higher
incomes, surpluses, agrarian revolution, international trade, environmental
demands and so on) have influenced the population's attitude to agriculture. The
original and traditional function of agriculture as a food producer and supplier has
lost importance, particularly because of continuing overproduction, falling
agricultural prices and the international opening and liberalisation of agricultural
markets. At the same time other "non-importable" functions of agriculture have
gained importance. (ÁNGYÁN 2003, VINCZE 2000, POPA A & VASILESCU G. L. &
BANDOI A 2006, ALEXANDRI C & DAVIDOVICI I & GAVRILESCU D. 2004,
NANCU 2002)
The main tasks and functions of the multifunctional agriculture can be
summarised as follows: guaranteeing food security; the production of renewable
raw materials; preserving and tending the landscape, also as a recreation area and
the basic capital for tourism; preserving rural values, lifestyles, cultural assets and
similar social functions for the community; keeping the elements vital to our
survival healthy (soil, water, air, etc.) and seeing to it that they are used for
sustainable agriculture.
The other important document is “The Cork declaration”. The declaration
was issued at the rural development conference (“Rural Europe – Future
Perspectives”), organised in Cork from 7 to 9 November 1996 under the Irish
presidency of the Europe Union. The document provides today a basis for what
could be the integrated rural policy in the years to come, on the model of
LEADER. The main thoughts of the declaration regarding the theme of this article
are the followings:
The largest part of rural Europe is covered by agricultural land and forests,
which have a strong influence on the character of European landscapes, and that
agriculture is and must remain a major interface between people and the
environment. Sustainable rural development must be put at the top of the agenda of
the European Union, and become the fundamental principle which underpins all



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

194
rural policy in the immediate future and after enlargement. This aims at reversing
rural out-migration, combating poverty, stimulating employment and equality of
opportunity, and responding to growing requests for more quality, health, safety,
personal development and leisure, and improving rural well-being.
There must be a fairer balance of public spending, infrastructure
investments and educational, health and communications services between rural
and urban areas. Rural development must be based on an integrated approach,
encompassing within the same legal and policy framework: agricultural adjustment
and development, economic diversification - notably small and medium scale
industries and rural services – the management of natural resources, the
enhancement of environmental functions, and the promotion of culture, tourism
and recreation.
Unanswered economic questions
Economics is a social science, and its area of study is human activity
involved in meeting needs and wants. Economic logic is increasingly applied to
any problem that involves choice under scarcity or determining economic value.
The most important assumptions of the mainstream economy paradigms include
the idea that the value of most of the goods can be represented in terms of their
open-market price.
The theory of the invisible hand of market – although it is a metaphor
created by Adam Smith – states that market itself creates equilibrium is very
popular in today’s mainstream neoclassical, neoliberal economics. In economics,
economic equilibrium often refers to an equilibrium in a market that "clears": this
is the case where a market for a product has attained the price where the amount
supplied of a certain product equals the quantity demanded. However there are
certain market failures, situations in which markets do not efficiently organize
production or allocate goods and services to consumers. Many failures of free
market are situations where market forces do not serve the perceived public
interest. (TURCHANY, GY & BERANEK L. 2004)
The statements of the classical and neoclassical economics are right if we
suppose perfect competition on the market. Perfect competition requires that the
following five parameters be fulfilled: atomicity, homogeneity, perfect and
complete information, equal access and free entry. In such a market, prices would
move instantaneously to equilibrium.
Our changing production and marketing technologies, the globalisation are
shortening the product life cycles and the duration of economic decision making.
The rational decision making is often blocked by the lack of the proper
information. (WILLIAMSON, 1985) Coase states, that there are a number of
transaction costs to using the market. The cost of obtaining a good or service via
the market is actually more than just the price of the good. Other costs, including
search and information costs, bargaining costs, keeping trade secrets, and policing
and enforcement costs, can all potentially add to the cost of procuring something
with a market. (COASE, 1980)



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

195
Because of our rapidly developing civilization and economies, more and more
economic externalities appear, in which the decision-maker does not bear all of the
costs or reap all of the gains from his or her action. (ARDELEAN & MAIOR, 2000) In
the economies of rural spaces there are much more externalities than in the
economies of the urbanized space. Let’s see the most important reasons of this!
• The possibilities (institutions) of information interchange among market actors
are more limited.
• The growing competitiveness on market demands more and more developed
transport and logistic capacities.
• The energy and raw material demanding less value added giving economic
branches settle down in rural space.
• The innovative motivation is less for the market actors in rural space than in the
urban space.
• For the rural people it is more compelling to care for natural resources (e.g.:
environmental protection, catastrophe prevention)
The devaluation of the role of agriculture is revealed in that the ruling economic
theories are more and more in contradiction with the results of ecologic researches.
Ecology considers the community of soil, plants, animals and human beings as a
unity. The mainstream economy affirms the role of mankind – mainly his
economic demand for products and services – as a ruler power. Plenty of economic
schools with newer radixes using the neoclassical terminology discover new
principles and try to involve the externals in the economic actors’ coordinative
relations. Heterodox economics refers to schools of economic thought which do not
conform to the mainstream paradigms of economics.
We can come to the conclusion, that mainstream economics could not solve the
main problems of agricultural overproduction, other market failures regarding to
prices and environment pollution.
The referring Hungarian development policy
In Hungary the “New Hungary Development Plan (NHDP)” (National
Strategic Reference Framework of Hungary 2007 – 2013; (A MAGYAR
KÖZTÁRSASÁG KORMÁNYA 2007)) is the most important document with mid-term
influence which defines the aims and instruments for social and economic life. The
NHDP defines that the further development of Hungary and its increased
international competitiveness require that the resources coming from the European
Union – in line with the Lisbon objectives of the EU and the National Action
Programme aiming at implementing them - are focused on two areas, which are the
two main overall objectives of the NHDP: extending employment, and creating the
conditions for long term growth.
Hungary supports the European Commission's endeavours that, during the
period between 2007 and 2013, the Member States use the highest possible ratio of
the cohesion policy expenditure for the implementation of the Lisbon Objectives,
focusing on the economic growth and employment as outstanding priorities. The



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

196
NHDP emphasizes that according to the overall objectives it is a basic condition
for social development and improved quality of life to have a liveable environment.
Therefore a sustainable utilisation of the resources, natural and built environment
has to be ensured while enabling the long term improvement of the quality of life.
The special role of agriculture and its multifunctional features first appear
in the NHDP horizontal policies. In these it is underlined that sector and regional
programmes must be transcended by the principle of environmental, macro-
economic and societal sustainability, and the strengthening of regional and social
cohesion. Various fields of environmental sustainability also have direct linkages
to the compliance with environmental commitments in the Accession Agreement.
In the priorities of NHDP agriculture is not mentioned, only in the Priority
No. 4. – which title is Environment and Energy Development – it is written, that
there should be measures for promotion of sustainable production and consumption
habits, raising awareness of environmental and climate issues, and these
interventions can be implemented within the framework of the Environment and
Energy Operational Programme and the regional operational programmes.
In line with the Sustainable Development Strategy of the EU endorsed at
the Gothenburg Summit, programs implemented under the plan may not damage
the environment, in order to fulfil the basic principles of environmental
sustainability. Within the field of environmental protection it is a fundamental task
to minimize the negative environmental impacts of economic development and to
support the evolution of a more sustainable economy, which requires substantial
interventions in priority sectors. The NHDP states, that this aim can be ensured
most efficiently by integrating environmental considerations into policies and
measures of all sectors.
The NHDP has some suggestions on such activities and aims that could
mach the features the so called “multifunctional” agriculture: important task is the
development of environment-friendly, quality tourism based on natural and
landscape values, and attention should be paid to the protection and conservation of
our cultural heritance, revitalisation and creation of urban green areas for public
use, tree planting in settlements and inland and rainwater management.
Rehabilitation of buildings, harmonised relation of settlements and landscape is
equally important for urban and agricultural regions. This means that brown field
areas should be revitalized, historic landscapes protected; historic settlement
centres reconstructed, settlement sights and landscapes protected.
Evaluating the set of objectives and priorities of the NHDP we can say that
although there are mentioned nice aims, there is a high risk that environmental and
sustainability aspects become marginal during the implementation of measures
defined under the priorities. Under such orientation of economic growth the strict
following of horizontal policies is of special importance. The preparation of the
integration of sustainability aspects has partially been made: the NHDP describes
the principle of sustainability about horizontal policies in details but the situation
assessment highly sparing about the actual status of sustainability. In addition there



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

197
are no environmental connections and links among the individual priorities
supporting the implementation of the objectives.
Unfortunately in the NHDP there are not mentioned such indicators that
could evaluate the efficiency of the measures towards a sustainable environment
management and land use. Within the horizontal policies only some general aim-
indicators –with or without a value – is written: number of population provided
with modern waste water treatment systems, change in the quantity of communal
waste per capita, number of population provided with appropriate quality drinking
water, energy intensity of the economy,ratio of the use of renewable energy,
change in the situation of habitats and species.
The strategy included in Priority No. 4. (mainly No. 4.1. Environmental
improvement and 4.2. Environment-friendly energetic developments) even
supports the respective guideline of the Community Strategic Guidelines –
guideline 1: Europe and its regions should be made more attractive places to invest
and work – by strengthening the synergies between environmental protection and
growth and by less intensive use of traditional energy sources. (according to
guideline 1.2 and 1.3.) (COMISSION OF THE EUROPEAN COMMUNITIES 2005)
The NHDP notices that although from an environmental point of view,
serving economic growth means the promotion of preventive measures in the long
term, these measures can make a proper impact only in case if “end of pipe”
solutions are adequately widespread. We must be quite critic because this intention
could mean that we should not develop alternative solutions until the
environmental situation is not really dramatic in the public opinion.
It is interesting that the NHDP is a little bit conflictual with the Revised
National Lisbon Action Programme, because those elements (Environment
development and Energy policy) which are separated in the action programme are
united in the HNDP under the name of Environment and Energy Operational
Programme. If we take into consideration that the whole plan is mainly oriented to
the economic growth, this abridgement gives a possibility to subordinate the
natural environmental aspects to the energy demand and lobby power.
After this analysis it could be quite clear that the contemporary Hungarian
development policy is mainly concentrated to the economic growth, and there
cannot be found references to a special, alternative, environmentally sustainable
way of economic growth and development. Although there are other, distinguished
economic axioms both in science and in the European policies, only the old
mainstream economics gives a system for the ideas, aims and measures. The
missing environmental connections and links among the individual priorities are
other evidences what is really important for the creators.








Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

198
Bibliography
ARDELEAN A.& MAIOR C. 2000: Management ecologic Servo-Sat Arad
2000 p. 165
ALEXANDRI C & DAVIDOVICI I & GAVRILESCU D. 2004: Tratat de
economia agriculturii Academia Romana Bucuresti p. 721.
ÁNGYÁN J. 2003: Az európai agrárfinanszírozás új, ökoszociális útja és a
magyar vidék számára felkínált lehetőségei In: EU Working Papers 6. évf. 4. sz. /
2003 p.15.
COASE R. 1980: The Problem of Social Cost In: The Journal of law and
Economics Vol. 3.
COMISSION OF THE EUROPEAN COMMUNITIES COMMUNICATION FROM THE
COMISSION 2005: Cohesion Policy in Support of Growth and Jobs: Community
Strategic Guidelines, 2007-2013 COM(2005) 0299 Brussels, 05.07.2005 p. 15.
CUCERZAN V-M. 2005. Profesorul Mihai Serban despre “Agronomia
sociala” Agronaut Cluj- Napoca p. 48
HUETING, R.: 1980. New Scarcity and Economic Growth: More Welfare
through Less Production?; North-Holland, Amsterdam
HUNYADI A 2002: A szövetkezeti vállalkozási modell és típusok
kialakulása In: Közgazdász Fórum 2002. október, 5. sz.1-9. old.
NANCU D. V. 2002: Strategii de Dezvoltare Rurala in Subcarpatii Buzaului
In: Ameliorarea starii habitului rural – obiectiv strategic in dezvoltarea durabila –
workshop organizat in cadrul temei de colaborare bilaterala – Disparitati regionale
in dezvoltarea rurala din Romania Bucuresti 11.-13-Iulie 2002
POPA A, VASILESCU G. L., BANDOI A, 2006: The Role of the SMEs Sector
for the Sustainable Rural Development in Romania, 1st International Conference
on Agriculture and Rural Development Competitiveness, Multifunctionality &
Sustainability A New Perspective for Agriculture and Rural Areas in Central and
Eastern Europe, Topusko, Croatia, 23-25 November 2006, 7 pg. , (CD-R)
REPETTO, R. 1990: The concept and measurement of environmental
productivity: an exploratory study of the electric power industry; Towards 2000:
Environment, Technology and the New Century szimpózium háttéranyaga, World
Resources Institute és az OECD, 1990. június, Annapolis, MD
TURCHANY, GY & BERANEK L. 2004: A fenntartható fejlődés: mítosz vagy
valóság? In: Valóság 6. Budapest
SISESTEAN, G. 2001: The economic isolation of the agriculture In: Social
Romania The Romanian Sociology Association September 2001
SZABÓ G. G. 2007: „Élelmiszer-gazdasági termelői szervezetek
interdiszciplináris elemzése, különös tekintettel az emberi tényezőre“.
Agrárgazdaság, Vidékfejlesztés és Informatika Nemzetközi Konferencia (AVA)
III. Debreceni Egyetem Agrártudományi Centrum Agrárgazdasági és
Vidékfejlesztési Kar, 2007. március 20-21. CD-Rom: p-1-11.
VINCZE M. 2000: Régió- és vidékfejlesztés Elmélet és Gyakorlat Presa
Universitara Clujeana p. 18.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

199
WILLIAMSON O. E. (1985) The Economic Institutions of Capitalism. The
Free Press, New York.
*** A MAGYAR KÖZTÁRSASÁG KORMÁNYA 2007: Új Magyarország Fejlesztési
Terv Magyarország Nemzeti Stratégiai Referenciakerete 2007–2013 Budapest

































Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

200
ROMÂNIA ŞI SPAŢIUL ADMINISTRATIV
EUROPEAN


Gheorghe Crişan,
Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică,
Biroul Regional Vest Timişoara,
Str. J.H.Pestalozzi nr. 16, 300115, Timişoara,
tel. 0256-592573, fax. 0256-592594, e-mail: ghita_crisan@yahoo.com


Abstract
The diversity of administrative organization forms from EU countries makes the
application of a uniform legislation very difficult, a legislation that would be in favor of a
unitary management of the problems that the local and national communities deal with.
From this point of view, the reform of public administration in Romania would not be
possible to develop upon a success story from one of the Member States. This way, the
Romanian Government has the possibility to apply the solutions appreciated as being the
best for the present stage of organization and development and for the available resources.
Nevertheless, our country has to provide, through all its legislative and institutional steps,
a complementarity and a harmonization with the situation existing in the majority of
Member States, but also with the European legislation, in the common effort to build –
within the possible limits – a European administrative space that would be viable and
efficient. In connection with this, our paper examines the chances for a convergence
between the Romanian and the European administrative space.
Keywords: administrative space, principles, legislation, the institutions,
convergence.

Introducere
Integrarea europeană a ţării noastre a constituit ţinta majoră a eforturilor
societăţii româneşti din ultimul deceniu şi a canalizat toate preocupările şi
aspiraţiile politice şi ale societăţii civile. Fără a încerca să justificăm sau să
susţinem acest demers, trebuie să subliniem, însă, faptul că România s-a înscris
astfel în parametrii unei evoluţii istorice inevitabile, pe care a parcurs-o majoritatea
ţărilor din Europa Centrală şi de Est (ECE), după dezmembrarea zbuciumată (mai
ales pentru noi) a lagărului comunist. În consecinţă, problema majoră cu care s-au
confruntat guvernanţii români a ţinut – aşa cum observam într-o recentă apariţie
(Crişan, Gh., 2007, pp. 13) - nu de necesitatea, ci de modul în care trebuia să se
deruleze amplul proces de tranziţie spre Uniunea Europeană (UE).
Pe de altă parte, în încercarea de a atenua, cât mai repede şi cu efecte
negative minime, dezechilibrul creat între ţările avansate şi cele foste comuniste,
oficialii europeni au fost obligaţi să caute şi să definească o strategie optimă de
sprijinire a transformărilor din aceste spaţii, astfel încât să se poată atinge
parametrii - legislativi, economici, politici, sociali, culturali etc. – ai dezvoltării,



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

201
fără de care nu ar fi posibilă o convieţuire în cadrul aceluiaşi sistem, al Europe
Unite, dar care să valorifice superior condiţiile concrete din fiecare ţară.
Din acest punct de vedere, procesul aderării ţărilor candidate – eşalonat în
timp, funcţie de stadiul respectiv al dezvoltării şi de atingerea, de către fiecare
aspirant, a parametrilor acquis-ului comunitar – a cunoscut evoluţii dintre cele mai
diverse, care au determinat, implicit, şi diferenţierea tipului şi a nivelului sprijinului
acordat de UE. Acest proces a fost (şi este) influenţat esenţial nu doar de nivelul
propriu de dezvoltare şi de decalajul înregistrat - faţă de standardele europene - de
către fiecare ţară candidată, ci şi de voinţa politică de asumare a unor schimbări
majore, cu toate efectele pe care acestea le generează (în special, pe termen scurt).
Drept urmare, negocierea, asumarea, adoptarea şi implementarea - de
către fiecare ţară candidată - a capitolelor programului de aderare au cunoscut
evoluţii extrem de interesante, determinate de specificitatea condiţiilor concrete din
fiecare domeniu de activitate, de mentalitatea celor care trebuie să le realizeze
(persistând, în acest sens, o puternică rezistenţă la schimbare) şi, nu în ultimul rând,
de resursele materiale şi umane existente (sau care pot fi atrase), ce trebuiau puse
în valoare într-un timp relativ scurt.
În acest context, dezavantajul României şi Bulgariei a fost dat de faptul că
- existând deja o „matriţă a integrării”, cu repere bine stabilite (respectiv, cu un
cumul de obligaţii asumate în comun de ţările Europei dezvoltate) – au trebuit (şi
trebuie) să evolueze exclusiv doar la „exerciţii impuse” (şi numai în anumite cazuri
la „liber alese”), respectiv să-şi însuşească, fără rezerve, toate capitolele
programului de aderare. Cu atât mai mult cu cât ideea adoptării parţiale a normelor
comunitare este exclusă din start de către Consiliul Europei (CE): „O adoptare
parţială a acquis-ului, fără rezolvarea problemei de bază, a cărei soluţionare ar fi
doar amânată, ar putea crea noi dificultăţi, care ar fi chiar mai considerabile (...).
Puţin câte puţin, ar începe un proces care ar încălca principiul conform căruia
problemele integrării pot fi rezolvate treptat prin măsuri de tranziţie, ceea ce ar
dilua considerabil acquis-ul ca întreg” (Matei, 2000, pp. 23).
În aceste condiţii dificile, agravate şi de precaritatea resurselor disponibile
pentru realizarea unui demers de o asemenea amploare, esenţială şi importantă a
rămas (şi rămâne) atitudinea populaţiei (ce ar trebui transferată, implicit, şi
politicienilor !) de a-şi asuma – pe acelaşi grad de înţelegere şi de interes – atât
avantajele, cât şi costurile integrării. Ea a înţeles, de altfel, că fenomenul de
„înglobare” a României în UE nu constituie un proces de moment (şi nici o
prioritate a unui anumit context sau un moft al politicienilor), ci o realitate pe
termen extrem de lung, poate chiar o transformare ireversibilă.

Convergenţa cu spaţiul administrativ european
Ne aflăm, aşadar, în faţa unor schimbări de fond ale societăţii româneşti -
în toate segmentele sale şi la toate nivelele - care generează mutaţii profunde. Căci,
în plan individual şi colectiv, vom avea parte, în următorii ani, de legi, activităţi,
moduri de acţiune, priorităţi şi chiar de mentalităţi diferite - în varii grade de



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

202
comparaţie – faţă de cele actuale (unele din ele consolidate în decenii de existenţă
comunistă şi modificate doar parţial de trecerea la economia de piaţă şi la statul
democratic).
Sunt, însă, societatea românească şi cetăţeanul pregătiţi pentru aceste
transformări radicale (generate de integrare şi pe care, de altfel, le susţin şi le
doresc, văzând în ele soluţia tuturor problemelor cu care se confruntă) mult mai
complexe decât simplul act al deciziei politice de aderare ?
Dacă luăm „pulsul” procesului de integrare doar la nivel de „încheiere a
capitolelor de negociere”, am putea spune – în consens şi cu oficialii europeni - că
suntem pe drumul cel bun, chiar dacă mai sunt de parcurs destui paşi.
Dacă „pulsul” este luat, însă, la nivelul realităţilor României de după
primul an de la aderare, apreciem că România - deşi parte integrantă a Europei
fizice şi politice – păstrează încă, un decalaj semnificativ faţă de alte state membre.
Paradoxal, acest lucru a fost (şi este) mult mai vizibil tocmai în cadrul
domeniului în care UE nu a impus standarde ferme, respectiv în sfera organizării şi
funcţionării administraţiei publice. În acest domeniu, fiecare ţară candidată a avut
latitudinea de a-şi construi singură mecanismele adecvate, necesare pentru a putea
gestiona corespunzător transformările impuse de procesul de integrare. Latitudine
care a generat, însă, o responsabilitate foarte mare, căci - şi în acest caz - decalajul
faţă de statele europene se menţine destul de ridicat şi, în plus, este nevoie de o
compatibilitate cât mai bună între modurile în care administraţia funcţionează în
fiecare din ţările membre ale marii comunităţi europene. Cerinţă apreciată ca fiind
destul de dificilă (Cordona, 1999), căci, pentru a putea îndeplini criteriile de
aderare impuse la Copenhaga şi Madrid, statele din ECE trebuie să-şi supună
administraţiile publice unor reforme severe.
În aceste condiţii, este evident că, din perspectiva edificării UE, scopurile
şi orientările unei reforme a administraţiei publice nu au apărut destul de clare...
Cu toate că, din experienţa cotidiană, erau deja conturate câteva elemente-
cheie caracteristice unei bune guvernări - principii legale specifice (ale seriozităţii,
previzibilităţii, contabilităţii, transparenţei etc.), cât şi competenţe tehnice şi
manageriale, capacităţi organizaţionale, participarea cetăţenilor etc.
Iată de ce inexistenţa unor repere ferme (care ar fi putut fi transformate în
ţinte clare, asumate şi urmărite cu consecvenţă), dublată de lipsa de experienţă a
guvernanţilor, dar şi de nefolosirea unor modele de succes (impuse pe plan
internaţional sau viabile într-una din ţările membre) au generat dificultăţi de
abordare şi / sau de opţiune. Cel puţin teoretic, însă, a existat un punct de sprijin –
funcţionarea unei serii de principii comune ale administraţiei publice, stabilite între
statele membre ale UE (şi definite, acceptate şi legiferate de către acestea, inclusiv
la nivelul Curţii Europene de Justiţie), care pot constitui premise favorabile pentru
crearea şi funcţionarea unui „Spaţiu Administrativ European” (SAE).
Un asemenea ansamblu de standarde comune de acţiune (întărite şi de
practici şi mecanisme responsabile) - deşi nu constituie o parte integrantă a acquis-
ului comunitar – ar putea reprezenta, însă, un ghid pentru conceperea şi derularea



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

203
reformelor administraţiilor din ţărilor candidate, dar şi (Matei, 2008, pp. 43) un
instrument pentru evaluarea reformelor administraţiei publice din ţările UE.
Aparent o metaforă, SAE poate însemna, totuşi, o parte specifică a
legislaţiei UE, cu implicaţii directe pentru ţările candidate, în efortul acestora de a
obţine capacitatea administrativă, dar şi resursele necesare pentru integrarea în
marea familie europeană. Pe de altă parte, însă, chiar şi în aceste condiţii, nu putem
să asimilăm funcţionarea SAE ca pe un imperativ, ci doar ca pe un reper
fundamental, spre care pot converge majoritatea eforturilor de armonizare a
legislaţiilor administrative naţionale, cât şi a practicilor în domeniu din ţările
membre (sau candidate).
Demn de semnalat, în aceste condiţii, un aspect deloc de neglijat, mai ales
din perspectiva definirii şi acceptării la nivel european a unor standarde
administrative - procesul de armonizare tinde să devină unul de natură supra-
statală.
Pentru a se evita confruntarea cu o astfel de situaţie şi pentru a-i face faţă -
cu operativitate şi cu minimum de costuri - este de preferat ca guvernanţii români
să accepte „mâna de ajutor” pe care UE o întinde deliberat (dar şi interesat, din
perspectiva funcţionării în cadrul aceluiaşi spaţiu), în încercarea de a-şi apropia cât
mai mult efectele generate de atingerea acestor standarde (împărtăşite, în fond, de
către toate statele membre). În aceste condiţii, am putea fi tentaţi să afirmăm că
reforma administraţiei publice din România – confruntată cu o serie de condiţionări
- reprezintă, în principiu, „o reformă pentru Europa” şi mai puţin pentru cetăţenii
noştri. În realitate, transformările ce trebuie parcurse de administraţie fac parte
dintr-o „reformă exclusiv pentru noi”. Ceea ce înseamnă, în fapt, atingerea unor
performanţe care, pe de-o parte, asigură o bună guvernare şi gestionare a resurselor
şi a intereselor publice şi, pe de altă parte, garantează (după exemplul rezultatelor
obţinute deja în ţările membre) evoluţia spre o civilizaţie şi un nivel de trai
superioare.
De altfel, în acest context, şi managementul public urmăreşte realizarea
unor obiective care vizează o dezvoltare durabilă complexă, progresul economic
substanţial (ceea ce îl apropie, tot mai evident, de modul de manifestare a
managementului din sfera pieţei libere!), cât şi un sporit confort social. Demersuri
care se raportează însă, aşa cum observam, la asigurarea şi menţinerea, în
permanenţă, a unei convergenţe sporite cu SAE şi cu principiile pe care acesta – la
fel ca şi legislaţia europeană - se fundamentează.
În acest sens, trebuie, însă, precizat faptul că modul de funcţionare a
administraţiei din ţările europene este reglementat şi disparat, în cadrul diverselor
legi generale sau prin propriile legi specifice (în ambele variante definindu-se atât
instituţiile, cât şi procedurile administrative, necesare şi obligatorii, pentru buna
gestionare a treburilor publice). La rândul ei, însă, legislaţia europeană se bazează
pe o serie de principii ale administraţiei publice, din care unele au caracter de
obligativitate pentru toate statele membre (în forma dată sau în diferite forme
derivate) - principiul administraţiei prin lege, al proporţionalităţii, al certitudinii



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

204
legale, al protecţiei solicitărilor legitime, al nediscriminării, al dreptul la o
audienţă în cadrul procedurilor decizionale în administraţie, al asigurării unor
condiţii egale de acces la curţile administrative şi, nu în ultimul rând, al
responsabilităţii non-contractuale a administraţiei publice.
Pe ansamblu, însă, în opinia noastră, cele mai importante principii ale
administraţiei publice, comune ţărilor dezvoltate, pot fi concentrate în câteva grupe
distincte - încredere şi previzibilitate (certitudinea legală), deschidere şi
transparenţă, responsabilitate şi, respectiv, eficienţă şi eficacitate.
Există, însă, şi observatori care consideră total contra-productive
încercările de a defini şi a legifera tot ce ţine de administraţia publică.
În context, în opinia lor, importantă este, în schimb, respectarea principiilor
general valabile, pe al căror fundament se poate edifica un spaţiu cu grade sporite
de libertate şi mişcare.
Constatăm, de fapt, că, în esenţă, se urmăreşte eradicarea arbitrarului şi
impunerea „administraţiei prin lege”, care să fie aplicată imparţial, indiferent de
statutul persoanei care intră în contact cu autorităţile (centrale sau locale) sau de
locul în care acesta se produce. Pentru atingerea acestui deziderat, este esenţială
asigurarea competenţei legale, în baza căreia autorităţile publice au dreptul şi
capacitatea de a decide (evident, sub rezerva anulării de către instanţele
judecătoreşti instituite special în acest scop) asupra tuturor problemelor aflate în
„jurisdicţia” proprie, dar pentru care sunt obligate să-şi asume şi responsabilitatea
de rigoare.
Competenţa legală poate fi completată (sau corelată), adesea, prin
utilizarea conceptului de discreţie administrativă, ce presupune conferirea - pentru
autorităţile publice - a unei libertăţi de decizie (relativ limitată însă), prin care să se
asigure acoperirea unor situaţii neprevăzute, ce intervin în timp şi care, în caz
contrar, nu ar putea fi reglementate la timpul şi în modul oportun. Libertate care
presupune, totuşi, aşa cum observam anterior, menţinerea între anumiţi parametri şi
respectarea unor principii, printre care şi obligativitatea acţionării în bună credinţă,
urmărirea interesului public într-o manieră rezonabilă şi, evident, aplicarea unor
proceduri corecte.
În favoarea „administraţiei prin lege” mai pledează şi principiul
„corectitudinii procedurale”, ce presupune că nici un om nu va fi privat de
drepturile sale fundamentale înainte de a fi avizat şi audiat în prealabil.
În acelaşi context, importantă este şi respectarea termenului limită, astfel
încât problemele să fie rezolvate (iar procedurile administrative finalizate) într-un
interval de timp care să nu afecteze negativ interesul public (sau privat).
Aplicarea acestor principii - şi impunerea administraţiei prin lege - este
strict condiţionată, însă, printre altele, şi de profesionalismul şi integritatea
profesională (respectiv imparţialitatea şi independenţa) funcţionarilor publici, de
loialitatea lor faţă de instituţie, dar şi faţă de anumiţi factori externi (de regulă,
politici).



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

205
Fără îndoială, cea mai mare parte a acestor principii se regăsesc în
legislaţia de bază a numeroase ţări europene, evident ca o consecinţă a unui amplu
şi extrem de complex efort de adaptare şi de modernizare, rezultat în urma
numeroaselor contacte (între funcţionarii din ţările membre sau candidate şi cei ai
Comisiei Europene), în încercarea comună de a dezvolta şi implementa - la
standarde echivalente de încredere - acquis-ul comunitar în tot spaţiul european.
Apreciem că tocmai din această înţelegere a necesităţii adoptării unui
sistem unic de justiţie şi a împărtăşirii unor principii şi valori comune, poate să
rezulte „spaţiul administrativ european”, care - deşi nu este (sau nu va fi) o
construcţie unică, unanim acceptată - poate să stimuleze realizarea şi menţinerea
unei anumite convergenţe între sectoarele publice naţionale. Desigur, în analiza
acestui dificil proces de transformare, trebuie avute în vedere forţele care pot
contribui la crearea acestui spaţiu, modul lui de organizare şi funcţionare,
standardele pe care se poate baza (definite de un set de principii administrative
comune) şi, mai ales, impactul pe care îl poate genera asupra instituţiilor specifice
din ţările care-l compun.
În fapt, scopul UE nu este de a crea (şi a impune ţărilor membre) o
legislaţie unică, fiind de preferat ca principalele sale concepte legale să fie incluse
(sau induse) în legislaţiile naţionale (prin directive sau reguli direct aplicabile) şi
adaptate specificului acestora, în urma şi în baza unui amplu proces de consultări.
Altfel spus, scopul tuturor acestor demersuri rămâne „europenizarea”
legilor administraţiei publice - inclusiv ca o premisă pentru funcţionarea spaţiului
în cauză - care vizează, implicit, aranjamente instituţionale de bază, procese şi
standarde administrative comune şi, respectiv, aceleaşi valori ale serviciilor
publice. Neîndoielnic, şi europenizarea are anumite limite, datorate persistenţei
unor diferenţe calitative semnificative între ţările membre. Dar ea poate (şi trebuie)
să fie dezvoltată până la un nivel de încredere strict necesar pentru a putea vorbi de
un spaţiu administrativ european comun, respectiv care asimilează un număr
acceptabil de principii, proceduri şi aranjamente administrative structurale.
Acest proces trebuie văzut, însă, dintr-o perspectivă sistemică şi într-o
anumită evoluţie dinamică. Căci însăşi integrarea europeană este - în baza
principiului progresiei în construcţia UE - un proces evolutiv, ceea ce presupune,
implicit, modificarea continuă, odată cu trecerea anilor, a nivelului de convergenţă,
concept care, el însuşi, nu poate să garanteze, după unii specialişti (Olsen, 1997, p.
157-188), existenţa SAE.
Pe cale de consecinţă, ţările candidate trebuie să demonstreze, în timp, un
grad suficient de progres, astfel încât să se poată compara, în mod corespunzător,
cu nivelul de dezvoltare (aflat, de asemenea, în evoluţie continuă) al statelor
devenite membre cu mulţi ani înainte. Aşadar, în opinia noastră, evoluţia oricărei
ţări candidate nu trebuie comparată cu nivelul mediu al ţărilor membre, ci cu
legislaţia şi cu gradul de dezvoltare ale ţărilor cele mai avansate.
Din păcate, deşi avem un reper în acest sens (respectiv ţările avansate),
dificultatea esenţială în procesul de reformă - pentru România sau pentru alte ţări



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

206
care au aderat - a constat (şi constă) tocmai în găsirea acelui model de referinţă
care să garanteze o asemenea evoluţie dinamică (şi spre care să tindem) şi care să
fie apropiat condiţiilor concrete din ţara noastră, pentru a putea economisi astfel
timp şi resurse. În plus, în cazul nostru, în toată această ecuaţie a intervenit (şi
intervine), adesea decisiv, şi factorul politic (şi obiectivele grupului) aflat la
guvernare.
Din păcate, însă, desele schimbări ale cadrului legislativ - funcţie de
interesele acestuia - pot genera nu doar greutăţi în aplicarea lui unitară (şi cât mai
fermă), ci, mai ales, şi confuzie în rândul populaţiei (ceea ce poate determina,
implicit, scăderea interesului pentru spaţiul european), efecte nedorite în
reformarea celorlalte domenii de activitate („acoperite” sau dependente de
legislaţia în cauză), cât şi, desigur, în realizarea convergenţei cu spaţiul european.
Conform literaturii de specialitate, se consideră, însă, că un spaţiu
administrativ comun este posibil, la propriu, doar atunci când un set de principii
legale, reguli şi regulamente sunt uniform respectate într-un teritoriu acoperit de o
Constituţie naţională (ceea ce, de bună seamă, nu mai este valabil într-o astfel de
situaţie !).
Pe de altă parte, acest set nu poate fi gândit nici sub forma unei legi unice a
administraţiei publice, lucru demonstrat (cu prisosinţă) şi de numeroasele dezbateri
purtate - încă de la înfiinţarea Comunităţii Europene - în statele membre (şi
certificat, dacă mai era cazul, de eşecurile, mai ales la nivel popular, ale adoptării
Constituţiei Europei Unite, ca lege fundamentală de funcţionare a acestui spaţiu).
Există, totuşi, două puncte şi, respectiv, două texte de referinţă în această
direcţie – Tratatul de la Roma (1957) şi Tratatul Maastricht (1992) - dar ele nu
sugerează un model unic (de administraţie publică) pentru statele membre (care, de
altfel, au deplină autonomie legală în privinţa administraţiei).
De altfel, dacă analizăm cu atenţie, doar câteva din elementele de bază ale
unei astfel de posibilă lege administrativă europeană sunt „rezolvate” deja prin
diverse mijloace (tratatele de bază, legislaţia secundară a Comunităţii Europene
etc.) – dreptul la verificarea juridică a deciziilor administrative, obligaţia
motivării acestora, rolul de mijlocitor al administraţiei publice, sprijinul (autorizat
şi monitorizat de UE) acordat de către stat întreprinderilor. Cel puţin în aparenţă,
impunerea funcţionării SAE ar putea părea, aşadar, o misiune aproape imposibilă.
În realitate, chiar îndeplinirea programului de aderare al fiecărei ţări candidate
înseamnă tocmai adoptarea acquis-ului comunitar ca pe set de norme valabile în
întreg spaţiul european (respectiv un larg cadru legislativ care reglementează
funcţionarea diverselor sectoare de activitate). Astfel că putem vorbi deja, chiar şi
în aceste condiţii, de un spaţiu relativ unitar al legislaţiei, ce conturează, în mare
parte, elementele caracteristice SAE.
Să observăm, de asemenea, un aspect deloc de neglijat - în încercarea de a
defini SAE, s-a avut în vedere, ca model, spaţiile economice şi sociale europene şi
s-a ţinut cont de tradiţia funcţionării unui vast sistem de cooperare juridică. Cum,
prin crearea UE, statele membre au urmărit şi realizat, în mare măsură,



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

207
funcţionarea unei pieţe economice unice şi a unor puternice legături sociale şi
politice, acestea pot influenţa şi determina administraţia (considerată elementul-
cheie în implementarea şi garantarea oricăror drepturi) să reacţioneze şi să
evolueze pe aceleaşi coordonate şi în baza unui cadru legislativ dacă nu comun,
măcar asemănător. În consecinţă, realizarea SAE presupune, implicit, asigurarea
unui cadru legislativ şi instituţional adecvat pentru garantarea (la nivelul întregului
areal de manifestare) celor 4 libertăţi stipulate în Tratatul de la Roma, ce vizează
mişcarea liberă, în acest spaţiu, a bunurilor, serviciilor, oamenilor şi capitalului.
După părerea noastră, acquis-ul comunitar poate contribui substanţial, într-
un anumit fel, la realizarea SAE, chiar dacă el urmăreşte o armonizare sectorială,
pe diverse domenii de activitate (libera competiţie pe piaţa internă, mediul,
agricultura, politica industrială, cercetarea etc.), a legislaţiilor şi evoluţiilor
diverselor state. Mai ales că, fiind ca o formă de autonomie europeană comună
(pentru statele membre, pentru instituţiile acestora şi pentru cetăţeni în parte) -
fundamentată pe activitatea legislativă a instituţiilor europene - adoptarea şi
implementarea acquis-ului a presupus un efort major de armonizare a intereselor
specifice (dezvoltat în cadrul repetatelor contacte, la toate nivelele, între oficialii
europeni şi cei ai ţărilor membre sau candidate).
Ceea ce a generat, în timp – prin dialog, schimburi de experienţă şi o
cunoaştere reciprocă a realităţilor – asigurarea unei viziuni comune asupra modului
de implementare, la nivel naţional şi internaţional, a politicilor UE (şi, implicit,
realizarea unui benefic schimb de bune practici şi de iniţiative pozitive). În baza ei,
prin armonizare şi prin asigurarea convergenţei domeniilor de activitate ale
diverselor ţări, s-au creat condiţii ca să funcţioneze un mod comun de acţiune la
nivelul întregului ansamblu al administraţiei din Uniunea Europeană.
Desigur, atingerea acestor deziderate a fost şi este facilitată şi de
cooperarea inter-administrativă şi de relaţiile inter-guvernamentale, fiecare în parte
asigurând un dialog strict necesar în orice proces de armonizare şi de asumare
comună a unor principii şi reguli de organizare şi funcţionare.
Cel puţin la nivel principial, un rol extrem de important în realizarea, în
timp, a unui spaţiu administrativ european îl are (şi l-a avut) şi Curtea Europeană
de Justiţie, din ipostaza sa de sursă de legi non-sectoriale ale UE (care trebuie să
sintetizeze tocmai acele principii administrative generale care pot fi aplicate tuturor
statelor membre, în cadrul unui complex fenomen de întrepătrundere). Prin această
„contaminare” a legislaţiilor naţionale cu legislaţia europeană generală (Schwarze,
1996) se poate realiza, de altfel, primul pas spre funcţionarea SAE şi spre
interpretarea uniformă a cadrului normativ (mai ales că o parte din principiile
legale administrative europene se regăsesc, în proporţii diferite, în conţinutul
legislaţiilor naţionale), ceea ce ne-ar îndreptăţi să afirmăm că - şi în domeniul
administraţiei publice - funcţionează, practic, un acquis comunitar. Cu atât mai
mult cu cât chiar jurisprudenţa Curţii nu corespunde, ea însăşi, doar unui anumit tip
de sistem legislativ naţional, ci este, mai degrabă, un amestec de influenţe
provenind din diverse state membre.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

208
Concluzii
Realizarea convergenţei sistemelor administrative din ţările membre (sau
candidate) rămâne încă, pentru toţi factorii de răspundere, un obiectiv de maximă
importanţă şi actualitate. În plus, într-o Europă Unită (cel puţin din punct de vedere
al modelului economiei de piaţă) contează foarte mult nu doar modul în care au
fost asimilate principiile administrative comunitare, ci, în egală măsură, şi
aranjamentele legale formale din fiecare ţară sau comportamentul şi acţiunea
zilnice ale funcţionarilor publici (şi, implicit, ale autorităţilor).
În acest context, responsabilitatea administraţiei publice, gradul de
încredere - în autorităţi şi în funcţionarii publici – al „beneficiarilor” (interni şi
externi), eficienţa procedurilor utilizate în luarea (cât şi în corectarea) deciziilor şi,
nu în ultimă instanţă, nivelul până la care o ţară împărtăşeşte şi aplică principiile
legale generale sunt relevante şi determinante în aprecierea convergenţei acesteia la
spaţiul administrativ european (sau, cel puţin, la sistemele administrative naţionale
ce-l compun).
Nu în ultimul rând, având în vedere şi interacţiunea dintre economic şi
social (respectiv asigurarea unui anumit grad de civilizaţie şi bunăstare), o atenţie
specială trebuie acordată şi serviciilor publice, ale căror organizare şi funcţionare
sunt strict condiţionate de principiile administrative legale, valabile în fiecare ţară,
cele care influenţează (şi, sunt influenţate, la rândul lor) şi realizarea principiului
celor 3 E (economie, eficienţă şi eficacitate), ce se impune, tot mai mult, în Noul
Management Public.
În analizele viitoare, se impune a fi analizată şi influenţa pe care poate să o
exercite – din perspectiva convergenţei cu SAE – amplificarea procesului de
descentralizare, cu atât mai mult cu cât ţara noastră este deja, după părerea unor
specialişti (Andrei, 2006, pp. 55-64), „un stat descentralizat”.Ori în acest context,
apreciem că tocmai nivelul în care principiile generale administrative europene
inspiră legislaţiile naţionale – şi se regăsesc în activitatea actorilor publici - indică
capacitatea acestora de a implementa – şi la nivel local - cerinţele europene
(implicit, acquis-ului comunitar).

Bibliografie
Andrei, T.; Profiroiu, M. ş.a., 2006, Reforma administraţiei publice locale.
Cazul României, Revista Economie Teoretică şi Aplicată, nr. 2 (497), Bucureşti;
Cordona, Fr. (coord.), 1999, Principiile Europene în administraţia Publică,
lucrarea apărută sub egida Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică
- OCDE şi a UE;
Crişan, Gh., 2007, Managementul public în contextul reformei
administraţiei, Editura Orizonturi Universitare, Timişoara;
Matei, Lucica; Matei, A., 2000, Acquis comunitar şi administraţie publică,
Editura Economică, Bucureşti;



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

209
Matei, Lucica; Matei.A., 2008, Globalizare şi europenizare. O proiecţie
asupra unui model european al administraţiei publice, Revista Economie Teoretică
şi Aplicată, nr. 4 (521), Bucureşti;
Olsen, J.P., 1997. European Challenges to the Nation State, in
Steunenberg, B, Van Vught, Fr. (eds.), Political Institutions and Public Policy,
Kluwer Academic Publishers, Amsterdam;
J. Schwarze (ed), 1996, Administrative Law under European Influence: On
the Convergence of the Administrative Laws of the EU Member States, Baden-
Baden, şi Sweet şi Maxwell, Londra.





































Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

210
CAPACITATEA ADMINISTRATIVĂ ŞI FINANCIARĂ A
COMUNITĂŢILOR LOCALE – PREMISĂ PENTRU
ACCESAREA FONDURILOR STRUCTURALE

Gheorghe Crişan*, Lia Ioana Crişan**
*Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică,
Biroul Regional Vest Timişoara,
Str. J.H.Pestalozzi nr. 16, 300115, Timisoara,
tel. 0256-592573, fax. 0256-592594, e-mail: ghita_crisan@yahoo.com
**Ministerul Internelor şi Reformei Administrative,
Instituţia Prefectului judeţul Timiş
B-dul Revoluţiei din 1989, nr. 17, 300034, Timişoara,
Tel. 0256-201264, e-mail: lia_crisan@yahoo.com

Abstract
The access to the structural founds – seen as a major solution for completing of
the considerable deficit of financial resources of the Romanian economy and public
administration, it supposes among others, the availability of the decision factors, in
particular those at the level of local public administration to think the durable development
in terms like strategic planning, projects, competition, partnership and assuming of the
risks. Also, it supposes the existence and the assertion at the level of public sector of an
administrative and financial capacity, in order to allow the draft and implementation of the
public policies and a multi-annual planning. This could be achieved by using all specific
measures, in order to bring new resources to the local budget, especially for the
development sector. This paper makes an investigation of this phenomena and it draws a
necessary alarm signal.
Keywords: structural funds, administrative capacity, financial capacity, local
budget, the modernization of administration

Introducere
Dezvoltarea durabilă actuală a comunităţilor locale din ţara noastră –
obiectiv esenţial al politicii naţionale, inclusiv din perspectiva integrării rapide în
spaţiul economic şi administrativ european – se realizează în condiţiile existenţei
unor aspecte specifice sau a unor tendinţe în evoluţia societăţii româneşti, dintre
care ne oprim asupra câtorva, de interes major pentru acest studiu:
Întărirea autonomiei locale şi trecerea la descentralizarea financiară;
Afirmarea dezvoltării locale şi regionale, a principiului inter-
comunalităţi şi a celui al subsidiarităţii;
Menţinerea influenţei factorului politic asupra managementului
public local, în paralel cu atomizarea acestuia, prin trecerea la votul uninominal;
Creşterea competenţelor autorităţilor locale, fără asigurarea unor
resurse financiare pe măsură;



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

211
Multiplicarea posibilităţilor de atragere a resurselor private, în
special prin accesarea fondurilor europene şi implementarea parteneriatului cu
mediul economic şi cu societatea civilă;
Apropierea managementului public de cel din sfera economică,
transformarea investiţiilor în „afaceri publice”, cu preponderent caracter social, şi
afirmarea principiului celor 3 E (eficienţă, eficacitate şi economie);
Apariţia şi dezvoltarea concurenţei între unităţile administrativ-
teritoriale, cât şi a aspectelor specifice riscului în derularea şi co-finanţarea
afacerilor publice;
Trecerea la bugetul de dezvoltare şi la programarea multi-anuală a
resurselor;
Utilizarea accentuată a documentelor de programare (strategii,
politici publice, planuri etc.) şi acordarea finanţărilor pe bază de proiecte şi în
regim de competiţie.
În condiţiile afirmării acestor elemente, capacitatea de reacţie a
autorităţilor administraţiei publice locale la influenţele factorilor externi devine
esenţială pentru nivelul de dezvoltare a comunităţii în cauză şi, mai ales, pentru
satisfacerea, la un nivel superior, a intereselor generale.

Capacitatea de reacţie a administraţiei publice - condiţie definitorie
a accesării şi gestionării fondurilor structurale
Reforma administraţiei publice din România nu a adus, din păcate,
modificări profunde – în special, instituţionale şi legislative - altele decât cele
enumerate anterior, astfel că nu se poate aprecia că această capacitate se poate
manifesta într-un cadru nou, radical schimbat.
Mai grav decât atât, aşa cum constatam şi într-o recentă lucrare (Crişan,
Gh. 1, 2007, pp.59), reforma se confruntă cu o paradoxală problemă de mentalitate
a celor îndreptăţiţi să o înfăptuiască – în timp ce integrarea europeană este dorită de
un procent semnificativ din populaţie (implicit din administraţia publică),
schimbările pe care aceasta le induce sunt acceptate cu destulă greutate şi reticenţă,
mai ales dacă determină modificări ale activităţilor cotidiene. Ori, aşa cum se
observă, asimilarea majorităţii tendinţelor manifestate la nivelul administraţiei
româneşti – şi ca o consecinţă a europenizării ei şi a compatibilizării cu spaţiul
Uniunii Europene – depind, în măsură covârşitoare, de factorul uman şi de
intervenţia sa decisă, prin deciziile luate şi prin modul de alocare a tuturor
categoriilor de resurse.
De aceea, o primă cerinţă în creşterea capacităţii administrative şi
financiare a administraţiei publice locale (APL) o reprezintă modernizarea
resurselor umane, pornind de la restructurarea sistemului de selecţie şi formare a
acestora şi terminând cu motivarea şi gestionarea carierelor, sub semnul
performanţelor impuse de reforma, însăşi, a întregului sector public. Cerinţa este cu
atât mai pregnantă cu cât, de regulă, guvernanţii sunt preocupaţi excesiv de



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

212
modificarea cadrului legislativ şi a celui instituţional, omiţând să legile sunt
aplicate prin instituţii formate exclusiv din oameni.
Pe de altă parte, nu trebuie omis nici faptul că o parte din componenţii
sistemului administrativ – de a cărei reacţie şi capacitate depinde nivelul de
dezvoltare a comunităţii, mai ales datorită faptului că aceştia reprezintă nivelul de
decizie – provin, de regulă, din exteriorul lui, fiind „implementaţi” în urma
procesului democratic (dar integral politizat) al alegerilor locale.
În aceste condiţii, „detaşarea” cu care privesc reformarea sistemului apare
ca firească, interesul lor fiind, de regulă, menţinerea status-quo-ului şi utilizarea lui
în folosul personal (sau al grupurilor care i-au susţinut).
Este evident, aşadar, că la nivelul resurselor umane - cele reprezintă, în
fapt, forţele motrice majore şi conştiente care decid nivelul şi amploarea
schimbărilor – nu se manifestă interesul şi energia necesară pentru a declanşa
schimbările majore menite a creşte capacitatea de reacţie a administraţiei la
tendinţele majore manifestate la interferenţa cu spaţiul european. Cu atât mai mult,
stă sub semnul întrebării însăşi ideea de coeziune socială, strict necesară pentru
punerea în comun a resurselor şi concentrarea tuturor eforturilor în jurul unor
proiecte de interes comun.
Această coeziune devine necesară în condiţiile în care intervenţia statutului
în sectorul public (Lazăr, 2003, pp.17-23), în oricare din formele ei - fie că este
vorba de nivelul micro sau de cel macro – se restrânge tot mai mult, punând în
seama comunităţilor şi a autorităţilor locale gestiunea propriilor resurse. Ori, în
această situaţie, este nevoie de reunirea tuturor forţelor locale în jurul unor proiecte
majore, strict necesare pentru progresul comunităţii, liantul acţiunilor conjugate
fiind interesul comun.
Practic, statul intervine limitat în exercitarea funcţiilor sectorului public -
de alocare, de distribuţie a veniturilor şi de stabilizare – astfel încât comunităţile
locale trebuie nu doar să-şi asigure şi să-şi sporească mereu resursele, ci să le şi
gestioneze cu maximă eficienţă şi eficacitate. Acest deziderat se suprapune unei
perioade în care dezvoltarea economică nu dă semne deosebit de încurajatoare,
când obiectivele asumate – mai ales din perspectiva integrării europene – sunt
covârşitoare iar eşecurile pot genera, încă, fenomene de respingere (sau de
încetinire) a proceselor de reformă economico-socială.
În cazul nostru, trebuie ţinut cont şi de faptul că despre eficienţa unui
proiect în sectorul public se vorbeşte în alţi termeni decât în cazul în care tematica
(sau sursa de finanţare) proiectului este exclusiv privată. Idee care prezintă o
importanţă deosebită mai ales datorită faptului că proiectele – şi, în special, cele de
investiţii – pot avea o serie de discontinuităţi şi de disfuncţionalităţi, ce conduc
adesea, în final, la rezultate negative (sau măcar diferite de cele aşteptate). Ori,
pentru banul public, o astfel de situaţie este total nedorită şi, de aceea, merită
studiată cu maximă atenţie şi evitată, pe cât posibil.
Din această perspectivă, este interesantă abordarea specialiştilor (Stoian,
Ene, 2003, pp. 30-35) legată de general şi particular în evaluarea eficienţei în



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

213
sectorul public, care pledează pe ideea că o corectă gestionare a proiectelor, deşi nu
garantează integral atingerea obiectivelor urmărite, asigură, în majoritatea
cazurilor, obţinerea unor rezultate corespunzătoare dorinţelor şi scopurilor propuse.
Ceea ce, într-un management orientat spre rezultate (şi, mai ales, în condiţiile
stricte de evaluare a efectelor generate, în cazul utilizării fondurilor structurale)
este binevenit. Cu toate că, întrucât procesul de proiectare se realizează având la
bază nivelul prezent /actual de cunoaştere, în viitor pot apare o serie de elemente de
neprevăzut, care îngreunează punerea în aplicare a celor gândite, complicând astfel
execuţia şi funcţionarea sa efectivă. De aceea, un proiect poate fi calificat drept
“bine făcut” doar în situaţia în care – odată cu trecerea timpului – îşi manifestă
rentabilitatea (socială sau financiară), în ciuda gradului de incertitudine care
planează în jurul său (şi unui risc asumat destul de mare).
Situaţie de care trebuie ţinut cont din perspectiva accesării fondurilor
structurale în care există cel puţin două condiţionări în această direcţie –
sustenabilitatea proiectelor finanţate (respectiv capacitatea acestora de a „rezista”,
cel puţin la aceiaşi parametri, după terminarea rambursării fondurilor) şi, respectiv,
viabilitatea investiţiei pe un orizont de timp de minimum 5 ani de la finalizarea lor.
Mai ales că proiectele publice iau în considerare un număr mult mai mare de
aspecte - sociale, economice, politice etc. - fiind, de regulă, destul de complexe şi
înscriindu-se în categoria marilor proiecte de investiţii, incluse obligatoriu în
documentele de planificare a dezvoltării de la nivel local sau zonal.
Din acest motiv, de altfel, investiţiile publice nu pot atinge acelaşi nivel de
eficienţă ca şi cele private (care au doar un singur obiectiv fundamental), obiectivul
de eficienţă economică fiind subordonat obiectivului de eficienţă socială (respectiv
îndeplinirii, de către fiecare proiect, a unor deziderate sociale specifice). În plus,
chiar şi termenul de “obiective sociale” este, la rândul său, unul destul de complex,
şi vizează atât obligaţiile de „serviciu”, care derivă din faptul că organizaţia este
sub controlul administraţiei publice, cât şi obligaţiile / obiectivele de politică
economică, impuse de administraţie pentru intervenţiile de reglare a dezechilibrelor
macroeconomice.
Delimitarea obiectivelor de eficienţă micro-economică de cele sociale (sau
de politică economică) este necesară atât din perspectiva definirii tehnicilor
manageriale care trebuie aplicate în organizaţiile publice respective, cât şi, mai
ales, pentru fixarea lor cu claritate în cadrul diferitelor proiecte - care pot conduce
la rezolvarea problemelor cu care se confruntă comunitatea - în vederea găsirii
programelor de finanţare (din fonduri structurale) cele mai adecvate, dintre cele la
care administraţia publică este eligibilă ca beneficiar. Cu atât mai mult cu cât însăşi
administraţia încearcă o externalizare a activităţilor menite să conducă la
satisfacerea anumitor necesităţi şi interese ale comunităţi, prin înfiinţarea şi
funcţionarea serviciilor publice, gândite în accepţiunea agreată de majoritatea
specialiştilor (Alexandru, 1999, pp. 293), respectiv ca „ansambluri de persoane şi
lucruri create în vederea satisfacerii unei nevoi publice de către o colectivitate
publică, supuse autorităţii şi controlului acesteia”.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

214
Acest aspect al gradului de satisfacere (implicit de satisfacţie) este
important nu doar din punctul de vedere al eficienţei economice sau sociale a
proiectelor, ci şi din perspectiva vizată de accesarea de fonduri structurale,
respectiv de relevanţa activităţilor finanţate pentru problemele cu care se confruntă
comunitatea în cauză.
De ce insistăm asupra acestor aspecte ? Pentru simplu fapt că – în
condiţiile creşterii autonomiei decizionale şi a limitării intervenţiei statului –
responsabilitatea gestionării resurselor (relativ precare) se transferă aproape
integral către autorităţile locale (şi, în baza conceptului de democraţie participativă)
şi, implicit, spre comunitatea în sine. Astfel încât nu va mai exista un alt „ţap
ispăşitor” care să ia asupra sa toate neîmplinirile şi secătuirea averii comune. În
plus, în cazul fondurilor structurale, sumele „puse la bătaie” de către comunitate
sunt semnificative şi generatoare de probleme majore, atunci când gestionarea lor
este deficitară.
De aceea, în condiţiile descentralizării financiare - atât de dorite de
administraţiile locale – chiar şi problema externalizării serviciilor (inclusiv spre
operatori privaţi) trebuie privită cu maximă atenţie şi circumspecţie, căci ea nu
înseamnă, implicit, o degrevare de responsabilităţi. În fapt, în cazul banului public
este la fel de importantă nu doar evitarea risipei, ci, mai ales în perioada actuală şi a
precarităţii resurselor, utilizarea lui eficientă.
În context, ni s-a părut relevantă şi evidenţierea unei teoreme a
descentralizării, citată într-un interesant studiu legat de finanţarea APL (Anghel,
2000, pp. 216-229), conform căreia bunăstarea socială se maximizează dacă
serviciile publice sunt realizate la (şi de) nivelul administrativ cel mai apropiat de
cetăţean, ceea ce justifică afirmaţia anterioară şi menţine în sfera autorităţilor locale
responsabilitatea (ce putea fi considerată ca fiind delegată) legată de externalizare.
De altfel, în accepţiunea noastră (Crişan 2, 2007, pp.22), statul transferă
comunităţilor locale anumite resurse spre gestionare, în baza principiului
subsidiarităţii şi a descentralizării, cu condiţia utilizării lor nediscreţionare, lucru
valabil şi în cazul externalizărilor.
Problema citată este extrem de importantă şi ea apare pregnant mai ales în
cazul accesării fondurilor structurale de către diferiţi operatori publici şi privaţi,
întrucât acest sprijin financiar internaţional este unul de tip public (din bugetul UE
şi, în baza principiului adiţionalităţii şi al co-finanţării, din bugetul naţional), ceea
ce presupune respectarea, şi la acest nivel, a cerinţelor de eficienţă, eficacitate şi
utilizare raţională şi oportună. De altfel, acest lucru este imperios necesar şi din
perspectiva faptului că funcţiilor transferate de administraţia centrală celei locale -
care se concretizează întotdeauna în cheltuieli - trebuie să le corespundă şi un nivel
corespunzător al veniturilor (asupra cărora autoritatea locală trebuie să aibă, în
mare măsură, controlul), ceea ce schimbă radical şi preocupările autorităţilor
publice locale. Astfel, din simpli administratori ai unui buget care venea, în cea mai
mare măsură, de la Bucureşti, primarii şi preşedinţii de consilii judeţene vor trebui
să devină, în primul rând, nişte manageri eficienţi ai problemelor locale, preocupaţi



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

215
în special de impulsionarea dezvoltării durabile, ca bază a creşterii veniturilor
bugetare. Ei vor avea posibilitatea să îşi stabilească politici fiscale autonome, care
să-şi fixeze multiple obiective – de la protejarea anumitor categorii sociale
defavorizate, până la dezvoltarea serviciilor publice locale.
Una din cele mai mari provocări – pentru APL din ţara noastră – este (şi va
fi) de a face faţă marilor nevoi de investiţii în infrastructură şi în servicii comunale
(în condiţiile în care, de pildă, pentru un oraş de peste 100.000 de locuitori este
nevoie, pentru a finaliza astfel de lucrări extrem de urgente, de aproximativ 10-15
bugete).
Din păcate, la nivelul administraţiilor locale, nu există, până acum, un
program coerent de utilizare a acestui cadru instituţionalizat privind dezvoltarea,
locală şi regională, împreună cu politici bugetare şi fiscale locale adecvate, deşi se
constată unele tendinţe relativ pozitive (Crişan 2, 2007, pp.293):
a crescut semnificativ autonomia decizională şi financiară a
autorităţilor locale (în special pentru oraşele reşedinţă de judeţ);
a crescut nivelul veniturilor proprii pe locuitor (substanţial în cazul
marilor oraşe) şi a scăzut (uneori dramatic) nivelul sumelor de echilibrare;
autonomia financiară extinsă a relevat nu numai existenţa unor
disparităţi regionale sau între judeţe, ci şi în interiorul acestora, respectiv între
oraşul de reşedinţă şi celelalte localităţi din judeţ;
a început, destul de timid, să se dezvolte finanţarea unor proiecte de
investiţii prin intermediul împrumuturilor bancare clasice;
în ciuda unor intenţii pozitive, nu există condiţii propice pentru
extinderea emisiunilor de obligaţiuni municipale (din cauza lipsei pieţei secundare
de capital şi a reglementărilor privind tranzacţionarea lor, a interdicţiei de a
dispune de conturi bancare şi obligativităţii de a lucra doar cu trezoreria statului
etc.);
se manifestă o instabilitate în ceea ce priveşte funcţiile ce trebuie să
le îndeplinească administraţiile locale (implicit, şi a cheltuielilor ce trebuiesc
realizate), ce face aproape imposibilă planificarea financiară pe termen lung şi
chiar mediu;
este nevoie de un nou mod de stabilizare a cotei din impozitul pe
venitul global destinat localităţilor, care să îmbine criteriul teritorial (locul unde se
află sediul societăţilor comerciale) cu criteriul populaţiei (numărul de locuitori ai
unei localităţi);
se impune o regândire a criteriilor după care se stabilesc sumele de
echilibrare, care trebuie să fie simple, clare şi să limiteze arbitrarul şi clientelismul
politic;
se cere ca administraţia locală să-şi coreleze politicile bugetare şi
fiscale cu nevoile sale de dezvoltare economică locală şi cu politica socială pe care
doreşte să o aplice;
este necesară o dinamizare a utilizării pieţelor financiare şi a
creditului bancar în finanţarea investiţiilor administraţiei locale;



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

216
se impune ca obligatorie efectuarea auditului extern, care să evalueze
nu numai legalitatea actelor administrative, ci, în primul rând, calitatea politicilor
financiare, bugetare şi fiscale;
reţelele informatice ale administraţiei publice trebuie să cuprindă
date standardizate privind bugetele locale etc.
Toate aceste aspecte capătă o relevanţă superioară în măsura în care
autorităţile vor fi nevoite – din varii motive, inclusiv din perspectiva accesării
fondurilor structurale – să apeleze la obţinerea de credite (o politică de îndatorare
prudentă fiind, în fapt, o soluţie relativ normală pentru creşterea capacităţii de
realizare a investiţiilor).
Politica de îndatorare (şi limitarea nivelului ei) introduce în discuţie şi
ideea de credibilitate, dar şi de capacitate financiară, a administraţiei publice. Altfel
spus, furnizorii de servicii financiare trebuie să ştie, în primul rând, dacă
autorităţile publice merită să beneficieze de aceste împrumuturi şi, în egală măsură,
dacă pot să le gestioneze astfel încât să le ramburseze în termen util şi fără
dificultăţi.
Apelarea de către administraţia publică la împrumuturi – văzută şi ca
soluţia cea mai probabilă pentru avansarea sumelor care vor fi rambursate ulterior
în cadrul accesării fondurilor structurale - ridică o serie de probleme, printre care
cele mai importante sunt legate de absenţa unei legislaţii corespunzătoare şi
favorizante, de neclarificarea integrală a problemelor patrimoniale ale APL, de
persistenţa unor mentalităţi deficitare în rândul aleşilor locali şi al funcţionarilor
publici, de lipsa unor specialişti în efectuarea unor asemenea operaţiuni, de slaba
capacitate de operare a trezoreriei statului şi, evident, aşa cum remarcam, de lipsa
de credibilitate financiară a autorităţilor publice în faţa mediului bancar românesc
(la rândul lui, destul de instabil) etc.
Lipsa de credibilitate financiară a APL este legată, după cum consideră
unii analişti ai fenomenului (Bucea, 2004, pp.117-127), şi de abordarea
problemelor dezvoltării locale în termeni de „investiţii”, nu de „proiecte”.
O a doua problemă este cea a motivării populaţiei, aleşilor locali sau
funcţionarilor publici, în fond a tuturor actorilor angrenaţi în acest proces, în
vederea alegerii şi susţinerii unei asemenea alternative de finanţare. Teoretic,
contractarea pe datorie are avantajul că permite autorităţilor locale să iniţieze şi să
deruleze proiectele la momentul potrivit, atunci când este nevoie la nivelul
comunităţii, şi că asigură o mai mare echitate relativ la responsabilităţile diverselor
generaţii de membri ai comunităţii (eşalonând, în timp, costurile investiţiei). Nu în
ultimul rând, apare şi problema nivelului maxim posibil de îndatorare pe care poate
să-l gestioneze, în bune condiţii, o autoritate a APL, evitându-se, în acest sens, o
supra-îndatorare (deoarece autorităţile APL nu au încă o experienţă solidă în
domeniul datoriilor pe termen lung şi nu beneficiază de sisteme adecvate de
gestionare a datoriei).
Corelat cu gradul de îndatorare, trebuie analizate şi care sunt resursele
rămase disponibile după efectuarea cheltuielilor operaţionale, un anumit deficit



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

217
putând să conducă la neîndeplinirea obligaţiilor derivate din plata serviciului
datoriei. În acest context, devine esenţială capabilitatea / capacitatea financiară a
APL, respectiv măsura în care bugetul poate să-şi permită susţinerea şi derularea
proiectelor de dezvoltare, utilizând, în acest sens, inclusiv o posibilă piaţă a
creditului local. Cum, din păcate, pentru perioada următoare, capacitatea financiară
va fi indisolubil legată de credit, susţinem ideea utilităţii elaborării unui sistem de
indicatori care să permită analiza credibilităţii financiare a unei autorităţi, în baza
căreia să poată fi evaluate nivelul şi calitatea creditului, cât şi efectele, pe termen
scurt şi lung, ale acestor demersuri.
Nu vom insista în acest domeniu, ci vom remarca doar ideea că starea
financiară a unei administraţii locale poate fi descrisă în funcţie de diferenţa dintre
necesarul de cheltuieli şi resursele disponibile, prin utilizarea a 4 mari grupe de
indicatori (care pot da informaţii asupra credibilităţii financiare) - capacitatea de a
genera venituri, rigiditatea cheltuielilor, capacitatea de investire şi de contractare de
datorii şi capacitatea de management financiar.
Toţi aceşti indicatori – calculaţi şi în baza datelor din execuţia anuală a
bugetului – pot conduce la anumite concluzii, inclusiv, la o adică, la demonstrarea
unei stări de insolvabilitate a APL respective.
Indiferent de aceste concluzii, important este ca administraţia să fie
pregătită – după cutumele din mediul de afaceri – pentru a reacţiona la diversele
situaţii posibile, în baza unui cadru legislativ adecvat şi ferm şi a unor proceduri
clare.
De asemenea, merită analizate câteva posibile măsuri menite a întări
credibilitatea financiară a administraţiei publice locale (şi vehiculate deja în teoria
şi practica administrării bugetelor) - alegerea unor criterii clare şi stabile de
acordare a transferurilor de la bugetul de stat către consiliile judeţene şi către
celelalte nivele ale APL, precizarea impozitelor la bugetul de stat la care
administraţiile locale pot stabili cote adiţionale, includerea fondurilor speciale în
bugetele locale, înlăturarea golurilor temporare de casă, întărirea auditului intern şi
a controlului financiar, posibilitatea administraţiilor locale de a-şi deschide conturi
la băncile comerciale etc.
Este clar, însă, că autorităţile publice locale trebuie să deprindă practica
planificărilor financiare, în strânsă corelare cu strategiile şi programele de
dezvoltare, pentru a şti cu exactitate cât, când şi pentru ce să aloce banul public (al
cărui volum este, aproape întotdeauna, insuficient faţă de nevoi şi faţă de aşteptări).
De altfel, în majoritatea comunităţilor, politicile financiare (Lazăr, 2000, pp. 225-
231) sunt prevăzute în bugete sau alte documente planificative sau în practicile
administrative, evitându-se ca ele să fie contradictorii, nepotrivite sau incomplete.
Stabilirea unor politici financiare generează, însă, şi alte beneficii, printre
care creşterea credibilităţii autorităţilor locale în ochii cetăţenilor, economii de timp
şi de energie, pentru manager şi pentru consiliu, concentrarea atenţiei asupra stării
financiare, acumularea de experienţă, prevenirea unor situaţii financiare
neprevăzute, îmbunătăţirea stabilităţii fiscale a UAT şi continuitatea



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

218
managementului financiar etc. În plus, se poate apela (Lazăr, 2003-2004, pp. 469)
la utilizarea diverselor modele, ca de exemplu cel al elaborării unor politici de
îndatorare, cuprinzând un set de decizii de acţiune care ar trebui luate în acest
domeniu (limitarea împrumuturilor pe termen lung pentru investiţii, definirea unei
perioade de plată a obligaţiunilor emise, prevederea unei cote minime din veniturile
curente pentru serviciul datoriei publice, limitarea nivelului de îndatorare,
prognozarea evoluţiei îndatorării anuale şi evaluarea constantă a condiţiei
financiare a APL etc.).
Desigur, apelarea la piaţa creditului este doar o soluţie pentru susţinerea
dezvoltării locale şi a accesării fondurilor structurale. O altă soluţie, din ambele
perspective – care merită o analiză distinctă – este cea a parteneriatului de tip
public-privat, un interes deosebit prezentând asociaţiile de dezvoltare inter-
comunitară (vizate expres ca potenţiali solicitanţi de fonduri internaţionale).
Misiunea lor este şi de a creşte capacitatea administrativă a autorităţilor publice
locale (aşa cum este ea definită în Hotărârea de Guvern privind aprobarea normelor
metodologice de aplicare a Legii cadru a descentralizării nr. 195 / 2006), a cărei
evaluare se realizează pe baza unor criterii generale – capacitatea de a planifica
strategic, cea de a asigura managementul financiar, al resurselor umane şi,
respectiv al proiectelor, cât şi concordanţa actelor emise de APL cu reglementările
în vigoare.
Ca şi în alte cazuri, legiuitorul nu prevede soluţii clare în acest sens, lăsând
la latitudinea autorităţilor locale – şi a partenerilor lor sociali – găsirea căilor cele
mai adecvate condiţiilor concrete.

Concluzii
Întrucât de creşterea capacităţii administrative depinde, cel puţin teoretic,
creşterea capacităţii financiare (şi, implicit, dezvoltarea zonală durabilă şi
implementarea proiectelor de anvergură) apreciem, în mod deosebit, opţiunea
guvernanţilor de a aloca resurse europene speciale în această direcţie, prin
adoptarea Programului Operaţional „Dezvoltarea Capacităţii Administrative” (a
cărui lectură sugerează, în mare măsură, direcţiile în care ar trebui acţionat pentru
reformarea APL).
Dincolo de conţinutul acestuia, avem convingerea că, cel puţin perioada
actuală, aceasta nu se poate realiza - inclusiv în direcţia descentralizării şi a
creşterii capacităţii administrative şi financiare a autorităţilor publice - decât
bazându-se pe economia de resurse (E-conomie), un raport optim între cheltuieli şi
rezultate (E-ficienţă), luarea în calcul, pe lângă analiza cost / beneficii, a nevoilor şi
posibilităţilor sociale (E-ficacitatea), în fapt prin aplicarea neabătută a principiului
celor 3 E, fundamental pentru operaţionalizarea Noului Management Public.

Bibliografie
Alexandru, I., 1999, Administraţia publică. Teorii, realităţi, perspective,
Bucureşti, Editura Lumina Lex;



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

219
Anghel, C., ş.a., 2000, Tendinţe actuale pe plan mondial în finanţarea
autorităţilor publice locale – Situaţia României, Revista Transilvană de Ştiinţe
Administrative, nr. 2 (5);
Bucea, Ş.G., 2004, Evaluarea credibilităţii financiare a autorităţilor
administraţiei publice locale în vederea obţinerii creditului municipal, Revista
Administraţie şi Management Public, nr. 3;
Crişan, Gh., 2007, Managementul public în contextual reformei
administraţiei, Editura Orizonturi Universitare, Timişoara;
Crişan, Gh., 2007, Decalogul reformei administraţiei publice locale, Editura
Orizonturi Universitare, Timişoara;
Lazăr, D.T., 2000, Politici de finanţare locală, Revista Transilvană de Ştiinţe
Administrative, nr. 1 (4);
Lazăr, D.T., 2003, Economia publică, Programul de Masterat în
Administraţie Publică, organizat de Universitatea Babeş-Bolyai şi Institutul
Naţional de Administraţie, Cluj-Napoca;
Lazăr D.T., 2003-2004, Managementul financiar, Programul de Masterat
“Guvernare modernă şi dezvoltare locală”, organizat de Institutul Naţional de
Administraţie, în colaborare cu Universitatea “Babeş - Bolyai”, Cluj-Napoca;
Stoian, M, Nadia, Carmen, Ene, 2003, General şi particular în evaluarea
eficienţei în sectorul public, Revista Administraţie şi Management Public,
nr. 1.























Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

220

IMPORTANŢA IMPLEMENTĂRII UNOR STANDARDE
ÎNALTE DE GUVERNANŢĂ CORPORATIVĂ - DOVEZI
EMPIRICE


Ioana Duca, Rodica Gherghina
Universitatea Titu Maiorescu Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe Economice
ioana.duca@utm.ro, rodicagherghina@yahoo.com


Abstract
Corporate governance represents a widely debated concept in the entire world –
given the increasing awareness of promoting the best practices at corporate level. Many
studies have demonstrated that corporate governance is also a crucial issue to restore
confidence in capital markets and for long term economic growth. In most countries
improving corporate governance has become a mainstream concern because weaknesses in
corporate governance endangered the global financial stability.
Keywords: corporate governance standards, financial stability, financial
performance, capital markets, business integrity, business administration, corporate
governance rating

În contextul globalizării problema integrităţii afacerilor dar şi a pieţelor de
capital reprezintă o dimensiune cheie. În ultimii ani s-au înregistrat câteva fraude
majore, în special în domeniul financiar-contabil, afectând companii din Statele
Unite şi din Europa şi antrenând falimente răsunătoare. Acestea au pus sub semnul
întrebării fundamentele sistemelor de supraveghere ale pieţelor de capital şi au
declanşat totodată o criză de încredere în sistemul corporativ. Cazurile Enron
(2001), MCI Worldcom (2002), Tyco, Vivendi, Pets.com (2000), One.tel (2001),
Sunbeam (2001), Webvan (2001), Adelphia (2002) sau Parmalat (2003), au produs
material pentru nenumărate dezbateri pe tema administrării firmelor în mediile de
afaceri şi politice internaţionale, la nivelul instituţiilor de reglementare a pieţelor,
organismelor financiare supranaţionale, în presă şi desigur în comunităţile
academice. A devenit evident faptul că o bună administrare/conducere a
companiilor, adică o bună guvernanţă corporativă constituie un element cheie
pentru funcţionarea pieţelor de capital, îmbunătăţirea eficienţei economice şi
stabilirea unui climat de investiţii atractiv. Întrucât slăbiciunile în sistemele de
administrare a companiilor ameninţă stabilitatea sistemului financiar internaţional,
îmbunătăţirea practicilor de guvernanţă corporativă a devenit în majoritatea ţărilor
o prioritate şi o preocupare constantă. James D. Wolfensohn, fost preşedinte al
Băncii Mondiale afirma după criza asiatică: „guvernanţa corporativă este mai
importantă pentru creşterea economică la nivel mondial decât politicile statelor”
(Wolfensohn, J. D., 1999, p. 38).



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

221
Guvernanţa corporativă nu este o noţiune care să se preteze unei simple
definiţii. Ea acoperă o arie largă de domenii, începând de la economie şi
administrarea afacerilor, până la drept şi contabilitate. Într-o viziune largă,
conceptul de guvernanţă corporativă se referă la instituţiile, regulile şi bunele
practici care guvernează relaţiile dintre manageri pe de o parte şi acţionari pe de
altă parte.
Primele tratări ale guvernanţei corporative le putem identifica la A. Bearle
şi G. Means, care puneau pentru prima dată în mod explicit problema separării
proprietăţii de control în marile companii americane (Berle, A., Means, G., 1932).
Aceasta se referea la o anumită incertitudine faţă de modul în care acţionarii
primesc o remuneraţie corespunzătoare (dividende) investiţiei realizate, care este
administrată de către manageri. Aceştia din urmă pot fi tentaţi să-şi urmărească
propriile interese în dauna celor ale acţionarilor. După P. Charreaux şi G.
Desbrières (Desbrières, P, Charreaux, G., 1998, p. 5), ipoteza tradiţională a creării
valorii în firmă presupune că toţi deţinătorii factorilor de producţie implicaţi sunt
remuneraţi, cu excepţia acţionarilor, la costul de oportunitate (presupus egal cu
preţul stabilit pe o piaţă concurenţială). Dat fiind că acţionarii sunt singurii
creanţieri reziduali ai firmei, rolul managerilor este de a apăra cât mai bine
interesele acestora. Problema care apare este legată de modul în care acţionarii se
pot asigura că managerii administrează corect şi transparent firma, maximizându-i
valoarea. Această abordare a fost dezvoltată de M. Jensen şi W. Meckling (Jensen,
M., Meckling, W., 1976, p. 305-360) în teoria contractuală a firmei (teoria agenţiei
- agency theory sau principle-agent theory). Aceasta se referă la relaţia între
investitor/acţionar şi manager/administrator şi la problemele care apar, extinzându-
se însă apoi la toată gama de relaţii existente între cei implicaţi direct sau indirect
în activitatea unei companii, ducând conceptul din sfera îngustă a
microeconomicului în cea largă a macroeconomicului. Teoria agenţiei postulează
faptul că „o firmă este locul de desfăşurare al unui proces complex, în care
conflictele dintre indivizi (acţionari şi manageri, în principal, dar nu numai) pot fi
rezolvate prin intermediul unei reţele de relaţii contractuale de tip agenţie”. Ea
analizează astfel relaţiile contractuale între toţi „actorii” unei firme: manageri,
acţionari, creditori, salariaţi, furnizori. Aceste relaţii dau naştere la conflicte de
interese care trebuie însă armonizate pentru a atinge obiectivul principal al
gestiunii financiare: maximizarea valorii întreprinderii. Deşi asemănătoare unei
relaţii de mandat, relaţia de agenţie nu presupune efectiv semnarea vreunui
contract. Această relaţie de tip agent-principal apare atunci când o persoană sau o
firmă (principal) încredinţează altcuiva, parţial, administrarea intereselor sale
(agent). Într-o firmă situaţia este ilustrată când un acţionar (principalul) îi
încredinţează managerului (agentul) administrarea firmei pe care o deţine, într-o
anume proporţie. Teoria agenţiei are sens doar în condiţiile unei informaţii
imperfecte şi asimetrice între părţi (adică agentul are o cunoaştere superioară faţă
de principal a sarcinii pe care trebuie să o îndeplinească).



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

222
Problema agenţiei poate îmbrăca însă diverse forme, în funcţie de tipul de
structură a acţionariatului. În firmele în care există un acţionariat dispersat (de
exemplu, SUA şi Marea Britanie) (Cercetări recente referitoare la concentrarea puterii
de vot au evidenţiat că mai mult de jumătate din companiile industriale listate la NYSE şi
NASDAQ nu au un acţionar care să deţină un pachet mai mare de 5% din totalul acţiunilor,
ceea ce înseamnă risc sporit de control al managementului asupra acţionarilor. Pe de altă
parte, în Austria, Belgia, Germania şi Italia, mai mult de jumătate dintre societăţile
industriale listate au un acţionar care deţine mai mult de 50% din acţiuni, deci se poate
vorbi de control asupra firmei din partea acestuia. In Marea Britanie jumătate dintre
companiile listate au un acţionar care deţine un pachet mai mare de 9,9%, ceea ce înseamnă
risc potenţial de control prin coaliţie - European Association of Securities Dealers -
Corporate Governance Principles and Recommendations, May 2000, p. 7) intervine
problema clasică a conflictului între manageri şi toţi acţionarii, tratată iniţial de A.
Bearle şi G. Means şi apoi analizată pe larg de E. Fama&M. Jensen (Fama, E.,
Jensen, M., 1983, p. 301-325), precum şi de S. Grossman&O. Hart (Grossman, S.,
Hart, O., 1986, p. 691-719). Dacă sunt nemulţumiţi de management şi/sau de
performanţele firmei, acţionarii îşi vând participaţiile, determinând scăderea
cursului acestora şi semnalizând necesitatea schimbării strategiei şi administrării
firmei (Hirschman, A., 1970). Pe de altă parte, în ţările cu acţionariat concentrat
(ţările Europei continentale, Japonia, Canada etc), acţionarii majoritari controlează
managerii (de multe ori selectaţi pentru loialitatea lor faţă de acţionarul majoritar)
şi domină acţionarii minoritari, pentru a obţine controlul asupra beneficiilor.
Conflictul de agenţie îmbracă în acest caz forma celui între interesele deţinătorilor
de pachete majoritare şi cele ale acţionarilor minoritari, punând problema
armonizării lor (Becht, M., 1997). De asemenea pot apărea coaliţii între acţionarul
majoritar şi management, care pot dăuna intereselor acţionarilor minoritari. În acest
context, o bună guvernanţă corporativă are ca scop principal să minimizeze
problemele de agenţie, indiferent de forma lor.
Meritul de a fi elaborat primul Cod de Conducere Corporativă (1992) cu
19 recomandări, îi revine lui Sir Adrian Cadbury, preşedintele companiei Cadbury,
materialul său (Report and Code of Best Practice) stând la baza Codului Bursei
Londoneze.(Codul Cadbury a fost urmat de Raportul Greenbury (1995), raportul Hampel
(1997) şi în final de Codul Combinat “Combined Code” (1998), care reprezintă astăzi o
parte importantă a cerinţelor de listare la London Stock Exchange. În Franţa, un rol similar
îl are Raportul Viénot (emis în 1995, modificat in 1999). În Olanda, Codul de Guvernanţă
Corporativă al Amsterdam Stock Exchange are la bază Raportul Peters (1997). În prezent,
la nivel european au fost elaborate peste 40 de Coduri Naţionale de Guvernanţă
Corporativă. Majoritatea Codurilor elaborate după 2003 conţin prevederi chiar mai
riguroase decât principiile OECD.) Sir Cadbury consideră că, în sens larg „o bună
guvernanţă corporativă înseamnă un echilibru între scopurile economice ale
companiei şi cele sociale, şi pe cât posibil alinierea intereselor indivizilor,
corporaţiilor şi societăţii în ansamblu” (Cadbury, A., 2003). Codul Cadbury
stabilea pentru prima oară regulile de bază ale administrării unei companii, pentru a
se obţine creşterea eficienţei, concomitent cu un comportament nediscriminatoriu



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

223
faţă de acţionari. În timp, aproape toate companiile transnaţionale şi-au definit
propriile coduri de bune practici, devenind din ce în ce mai transparente faţă de
acţionari, în bună parte datorită creşterii activismului acestora, dar şi pentru că,
fiind listate la bursă, erau interesate să aibă o imagine bună faţă de furnizorii de
fonduri.
Aceste principii s-au rafinat în momentul în care instituţii cu vocaţie
internaţională, precum OECD şi Banca Mondială au intervenit în acest proces. În
urma crizei financiare din Asia, cele două instituţii au iniţiat un dialog comun în
domeniul administrării corporaţiilor şi au organizat la nivel regional mese rotunde,
în strâns parteneriat cu reprezentanţi ai politicii interne, organismelor de
reglementare şi participanţilor la piaţă.
În anul 1999 a fost elaborată prima ediţie a Principiilor OECD privind
administrarea corporaţiilor, care sunt astăzi recunoscute ca unul dintre cei 12
piloni de bază ai stabilităţii financiare internaţionale, aşa cum au fost definiţi de
Forumul de Stabilitate Financiară. In 2004 a apărut varianta revizuită a acestor
principii.
Ele au fost adoptate, în diferite forme, de către Organizaţia Internaţională a
Comisiilor de Valori Mobiliare (IOSCO – Internaţional Organisation of Securities
Commissions - IOSCO), de autorităţi ale pieţelor de capital, precum şi de
organisme ale sectorului privat, ca de exemplu Reţeaua Internaţională pentru
Guvernanţă Corporativă (International Corporate Governance Network - ICGN) şi
Consiliul Mondial pentru Guvernanţă Corporativă (World Council for Corporate
Governance).
Principiile OCDE au servit ca punct de referinţă şi pentru realizarea unor
coduri naţionale de guvernanţă corporativă. Ele se concentrează în primul rând
asupra societăţilor tranzacţionate public, dar abordează şi probleme specifice
societăţilor cu acţionariat mare, dar care nu sunt listate. Aceste principii se referă
la:
• drepturile acţionarilor şi protejarea acestora;
• tratamentul echitabil al tuturor acţionarilor, inclusiv al celor minoritari şi
străini;
• rolul şi drepturile stakeholders;
• transparenţa informaţiilor şi diseminarea lor promptă;
• responsabilităţile Consiliului de Administraţie şi ale conducerii executive.
Principiile au fost enunţate extrem de general, lăsându-se la latitudinea
ţărilor posibilitatea de a le aplica şi de a acorda o importanţă mai mică sau mai
mare unora dintre aspecte, în funcţie de specificul culturii corporatiste, structura
proprietăţii şi caracteristicile sistemului juridic. Cadrul de desfăşurare al
guvernanţei corporative trebuie însă să promoveze pieţe transparente şi eficiente, să
fie compatibil cu legislaţia în vigoare şi să articuleze clar diviziunea
responsabilităţilor între autorităţile de supervizare, reglementare şi execuţie
(OECD, 2004). Deşi este precizat că nu se doreşte impunerea unui model unic, însă



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

224
tendinţa pe termen lung este de avansare către standarde globale, ca punct de
referinţă universal conform cu aşteptările tipice ale investitorilor din întreaga lume.
În ultimii ani s-au dezvoltat o serie de centre de cercetare, afiliate unor
universităţi de prestigiu şi orientate preponderent pe acest subiect, între care
amintim: Yale Center for Corporate Governance and Performance, Centre for
International Corporate Governance (Nottingham Business School), Center for
Corporate and Commercial Law (Cambridge University), Centre for Corporate
Governance Research (University of Birmingham), Corporate Governance
Initiative (Harvard), Institute for Corporate Governance (Indiana University,
Kelley School of Business), Institute for Excellence in Corporate Governance
(University of Texas), Institute for International Corporate Governance and
Accountability (George Washington University Law School), Netherlands Institute
for Corporate Governance (University of Amsterdam).
De asemenea, în multe ţări dezvoltate, dar şi în Europa Centrală şi de Est,
există Institute de Guvernanţă Corporativă ce funcţionează sub patronajul
instituţiilor bursiere şi care, pe lângă numeroasele studii, statistici şi cercetări pe
care le realizează anual, desfăşoară training-uri şi cursuri de formare şi specializare
pentru manageri şi pentru toţi cei interesaţi, organizează testări şi verificări în
vederea certificării cunoştinţelor standardizate de guvernanţă corporativă, sprijină
companiile listate în elaborarea propriilor coduri de etică şi bune practici etc.
Societăţile de consultanţă, centrele de cercetare şi agenţiile de rating au
dezvoltat, începând cu anul 2001, o serie de sisteme de măsurare a nivelului de
guvernanţă corporativă la nivelul unei companii, al unei pieţe şi chiar la nivelul
unei ţări, prin acordarea unor calificative/scoruri. Cel mai cunoscut rating de acest
fel este cel calculat de agenţia Standard&Poors (care ia în considerare 12 criterii
compozite, cu o scală de la 1-10), dar putem aminti aici şi scorul GMI (Governance
Metrics International, scală de la 1-10, cu 600 de variabile, grupate în 8 categorii)
precum şi scorul CGQ (Corporate Governance Quotient), calculat de International
Shareholder Services.
Înmulţirea preocupărilor de cercetare la nivel mondial pe tema guvernanţei
corporative este perfect explicabilă, dată fiind importanţa acesteia, atât la nivel
microeconomic, cât şi macroeconomic şi nevoia de a rafina în permanenţă codurile
de bune practici şi de a găsi soluţii viabile de implementare a acestora. Printre cele
mai importante beneficii ale implementării unor standarde înalte de administrare a
companiilor se numără:
• utilizarea eficientă a resurselor, atât la nivelul companiilor cât şi la nivelul
economiilor naţionale;
• scăderea costului capitalului pentru firme;
• creşterea încrederii investitorilor datorită diminuării sensibile a atitudinii
discreţionare a managerilor
• reducerea nivelului corupţiei.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

225
La polul opus, o slabă guvernanţă corporativă distorsionează alocarea
eficientă a capitalului în economie, frânează investiţiile străine şi reduce încrederea
deţinătorilor de capitaluri.
Importanţa guvernanţei corporative pentru dezvoltarea pieţelor de capital
este incontestabilă. Majoritatea studiilor analizate demonstrează că îmbunătăţirea
guvernanţei corporative se impune mai ales în cazul pieţelor în formare, unde
trebuie încurajate investiţiile străine, dar şi cele autohtone. O bună guvernanţă
corporativă este o premisă a integrităţii şi stabilităţii sistemelor financiare, burselor
şi companiilor, reducând costul dezastrelor (European Corporate Governance
Conference Report, 2004, p. 66).
Folosind un eşantion de 859 de companii mari, provenind din 27 de ţări, A.
Durnev şi E. H. Kim, au arătat că firmele provenind din ţări cu o slabă protecţie
legislativă au standarde de guvernanţă sub-optimale (Durnev. A, Kim. E.H., 2003).
Calitatea guvernanţei este ameliorată în ţările cu o puternică protecţie legislativă a
acţionarilor. O concluzie asemănătoare găsim la R. La Porta et al (La Porta. R,
Lopez-de-Silanes. F, Shleifer. A, Vishny. R., 2002, p. 1147-1170).
Pe aceeaşi linie, un alt studiu arată că, în timpul crizei asiatice, ţările cu un
nivel scăzut de guvernanţă corporativă – în special norme legale referitoare la
protecţia acţionarilor minoritari - au înregistrat perioade mai îndelungate de declin
al pieţei şi al cursurilor de schimb (Johnson, S., Boone, P., Breach A., 2000, p.
141-186).
Companiile care au standarde înalte de administrare au performanţe
superioare faţă de celelalte. Astfel, L. D. Brown şi M. Caylor demonstrează că
societăţile cu o bună guvernanţă corporativă, măsurată prin coeficienţi de tipul
CGQ, au performanţe financiare cu 18,7% până la 23,8% mai mari decât cele cu o
slabă guvernanţă corporativă, în funcţie de tipul de piaţă pe care sunt cotate
(Brown, L. D., Caylor, M., 2004).
B. Black, la rândul său a examinat raportul între nivelul standardelor de
administrare şi valoarea de piaţă a firmei, pe un eşantion de 21 de companii ruseşti,
folosind ratinguri dezvoltate de banca Brunswick UBS Warburg. El a arătat că
practicile de guvernanţă afectează din ce în ce mai mult valoarea unei firme
(Black., B., 2001). Intr-un studiu mai recent, B. Black et al au arătat că nivelul
guvernanţei corporative reprezintă un factor important de influenţă a valorii de
piaţă a societăţilor sud-coreene cotate la bursă, eşantionul analizat numărând 526
companii. În acest scop, ei au construit un indice/scor bazat pe şase criterii
(drepturile acţionarilor, Consiliul de administraţie, procesul de audit, directorii
independenţi, transparenţa informaţiei şi structura proprietăţii), identificând o
puternică corelaţie pozitivă între valorile acestui indice şi valoarea de piaţă a
firmelor respective (Black, B., Jang, H., Kim, W., 2003).
C. E. Campos et al au evaluat 188 de companii funcţionând pe şase pieţe
emergente, pentru a testa, pe baza a 15 criterii, existenţa unei legături între
practicile de guvernanţă corporativă şi valoarea firmei (Campos. C. E., Newell. R.
E., Wilson G., 2002, p.15-18). Ei au arătat că o bună guvernanţă este recompensată



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

226
cu o capitalizare bursieră ridicată. De asemenea, studiul a evidenţiat că investitorii
sunt din ce în ce mai încrezători într-o companie care investeşte în drepturile
acţionarilor, în informarea corectă şi promptă, în independenţa Consiliului de
administraţie, în care există o delimitare între funcţia de preşedinte al Consiliului
de Administraţie şi cea de prim director executiv - CEO (chief executive officer) şi
în care politica de remunerare a directorilor executivi este transparentă.
Calculând scorul de guvernanţă corporativă pe un eşantion de firme
germane (cuprinzând variabile cum ar fi cele referitoare la drepturile acţionarilor
minoritari, funcţionarea comitetului de audit, transparenţa şi activitatea şi
compoziţia Consiliului de administraţie), W. Drobetz et al au arătat că există o
relaţie pozitivă între acest scor şi valoarea firmei (Drobetz. W., Schillhofer A.,
Zimmermann H., 2003).
M. Gruszczynski a examinat raportul între nivelul guvernanţei corporative
şi performanţa financiară a companiilor poloneze (Gruszczynski, M., 2006).
Studiul său a indicat faptul că aceasta este, într-o anumită măsură, corelată cu
performanţa lor financiară. S-a evidenţiat, de asemenea, o relaţie semnificativă
între practicile de guvernanţă corporativă, rentabilitatea exploatării şi gradul de
îndatorare, în sensul că societăţile cu rate de rentabilitate a exploatării ridicate şi
nivele inferioare de îndatorare au, de regulă, practici solide de administrare
corporativă. Pe de altă parte însă, majoritatea indicatorilor financiari nu sunt
corelaţi cu nivelul guvernanţei corporative. În consecinţă, a concluzionat M.
Gruszczynski, estimarea guvernanţei întreprinderii este o variabilă compusă, care
nu poate fi aproximată doar prin variabile financiare.
Un studiu al ABN/AMRO a arătat că firmele braziliene cu cel mai bun
rating de guvernanţă corporativă au avut în 2004 un PER cu 20% mai mare decât
cele cu cel mai slab scor de guvernanţă corporativă; firmele cu rating peste medie
au înregistrat rate de rentabilitate financiară cu 45% mai mari decât cele cu rating
sub medie (Erbiste, B., 2005). O altă cercetare, realizată de Deutsche Bank,
cuprinzând firmele ce intră în structura indicelui S&P500 a indicat că, într-un
interval de 2 ani, acele companii cu standarde de guvernanţă corporativă ridicate
sau în îmbunătăţire au obţinut rezultate mai bune cu aproximativ 19% decât cele cu
nivele slabe sau în scădere (Grandmont, R., Grant, G., Silva, F., 2004).
H. Ashbaugh et al a ajuns la concluzia că scorul de guvernanţă corporativă
este invers proporţional cu numărul acţionarilor care deţin pachete de acţiuni mai
mari de 5% în cadrul firmei respective (concentrarea acţionariatului) şi cu puterea
deţinută de CEO în cadrul Consiliului de Administraţie ; de asemenea scorul este
direct proporţional cu gradul de protecţie a acţionarilor, transparenţa financiară şi
independenţa Consiliului de Administraţie (Ashbaugh H., Collins D.W., Lafond R.,
2005).
Rezumând, este evident că firmele, mai ales cele listate, nu pot ignora
presiunea din partea acţionarilor şi a forţelor pieţei de a-şi îmbunătăţi practicile de
administrare corporativă. Din ce în ce mai mult, investitorii se îndreaptă spre
companii unde se aplică standarde înalte de guvernanţă, în scopul de a obţine cele



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

227
mai bune fructificări ale investiţiilor făcute. Aceste companii prezintă un avantaj
concurenţial, atrăgând capital şi reducând riscurile financiare pentru investitori şi,
în consecinţă, costul capitalului.
Astfel, majoritatea investitorilor sunt gata să plătească o primă pentru
companiile cu niveluri ridicate de guvernanţă. Ratingul de Guvernanţă Corporativă
al companiei respective rămâne în continuare cel mai important criteriu de decizie
al investitorilor instituţionali, în comparaţie cu performanţa financiară, politica de
dividend, potenţialul de creştere şi altele, fiind evitate efectiv companiile cu o slabă
practică a conducerii corporative. O bună guvernanţă corporativă are aşadar ca
principal obiectiv trimiterea de semnale coerente pieţelor financiare şi
investitorilor.
Un studiu realizat de către firma de consultanţă Mc Kinsey &Co, în
colaborare cu Global Corporate Governance Forum, bazat pe răspunsurile a 200
de investitori instituţionali (bănci, societăţi de asigurări, fonduri de pensii, societăţi
de investiţii financiare, fonduri mutuale, fonduri cu capital de risc) din 31 de ţări, a
arătat că majoritatea covârşitoare sunt dispuşi să plătească prime substanţiale
pentru acţiunile companiilor care au un standard înalt de guvernanţă corporativă:
12-14% în medie pentru titlurile companiilor din SUA şi Europa Occidentală, 20-
25% în cazul investiţiilor din Asia şi America Latină, peste 30% pentru Europa de
Est şi Africa (Global Investor Opinion Survey: Key Findings, 2002). Surplusul pe
care acţionarii sunt dispuşi să-l plătească este cel mai mare pentru economiile
emergente din sud-estul Europei (30%), acolo unde se consideră că, deşi s-au făcut
progrese semnificative, mai trebuie făcute eforturi, iar pieţele au potenţial. Mai
mult, aproape 90% dintre investitorii instituţionali sunt preocupaţi de onestitatea,
transparenţa şi acurateţea informaţiilor financiar-contabile, pronunţându-se pentru
standarde contabile şi de raportare financiară uniforme şi pentru ameliorarea
drepturilor acţionarilor. Ca un argument suplimentar, un alt studiu realizat în anul
2000 evidenţiază faptul că 61% dintre investitorii instituţionali americani şi peste
50% dintre cei europeni au hotărât să nu mai investească/ să reducă sensibil
investiţiile în companiile cu o slabă guvernanţă corporativă (Russel Reynolds
Associates, 2000).

Concluzii
Prin urmare, firmele, mai ales cele listate, nu pot ignora presiunea din
partea acţionarilor şi a forţelor pieţei de a-şi îmbunătăţi practicile de administrare
corporativă. Din ce în ce mai mult, investitorii solicită companii unde se aplică
standarde înalte de guvernanţă, în scopul de a obţine cele mai bune fructificări ale
investiţiilor făcute. Aceste companii prezintă un avantaj concurenţial, atrăgând
capital şi reducând riscurile financiare pentru investitori şi, în consecinţă, costul
capitalului.
Rezultatele acestor studii sunt, credem noi, un stimul esenţial pentru
promovarea intensă a aplicării principiilor de guvernanţă corporativă în România,



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

228
în condiţiile integrării ţării noastre în UE şi a obiectivului declarat pe care-l are
piaţa de capital românească consolidată de a deveni cea mai importantă din zonă.
Pentru îndeplinirea acestui obiectiv trebuie atrase fondurile marilor
investitori instituţionali, care, cu siguranţă vor ocoli companiile româneşti, dacă
acestea nu-şi îmbunătăţesc practicile de administrare. În condiţiile în care Polonia
şi Ungaria au realizat progrese semnificative în acest sens, eforturile în plan
naţional trebuie sensibil amplificate. Însă, deşi beneficiile unor standarde înalte de
guvernanţă corporativă sunt aproape unanim recunoscute şi la noi în ţară, iar
eforturile legislative şi instituţionale din ultimii ani au fost considerabile,
implementarea este încă deficitară.
Un exemplu concret privind beneficiile reformei guvernanţei corporative
într-o companie este dat de OCDE, referitor la privatizarea Băncii Comerciale
Române, a cărei valoare contabilă (book-value) a crescut de la 1 miliard de Euro la
6 miliarde de Euro, în mai puţin de 3 ani, după ce banca şi-a aliniat practicile de
administrare la nivel european, sub îndrumarea International Finance Corporation –
IFC (OECD, 2006, p. 2). BCR este considerată acum un model de guvernanţă
corporativă pentru toate instituţiile financiare din centrul şi estul Europei.

Bibliografie
Anson, M., 2003, „Corporate Governance Ratings: Come of Age”, ICGN
Conference, Amsterdam
Ashbaugh H., Collins D.W., Lafond R., 2005, “Corporate governance and
the cost of equity capital”, Working Paper, The University of Iowa
Becht, M., 1997, “Strong blockholders, weak owners and the need for
European mandatory disclosure”, European Corporate Governance Network,
Executive Report, October
Berle, A., Means, G., 1932, “The Modern Corporation and Private
Property”, MacMillan, New York
Black., B., 2001, “Does corporate governance matters? A crude test using
Russian data”, Standford Law School, Working Paper n° 2209
Black, B., Jang, H., Kim, W., 2003, “Does Corporate Governance Affect
Firms' Market Values? Evidence from Korea”, Working Paper 237, Stanford Law
School, John M. Olin Program in Law and Economics
Brown, L. D., Caylor, M., 2004, „Corporate Governance Study: The
Correlation between Corporate Governance and Company Performance”,
Institutional Shareholder Services
Cadbury, A., 2003, „Foreword to Corporate Governance and
Development, Global Corporate Governance Forum”, Focus 1
Campos. C. E., Newell. R. E., Wilson G., 2002, “Corporate governance
develops in emerging markets”, McKinsey on Finance, 2002, p.15-18
Desbrières, P, Charreaux, G., 1998, « Gouvernance des entreprises: valeur
partenariale contre valeur actionnariale », Finance Contrôle Stratégie volume n°2
Juin



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

229
Drobetz. W., Schillhofer A., Zimmermann H., 2003, “Corporate
governance and expected stock return: Evidence from Germany”, EFMA Helsinki
Meeting
Durnev. A, Kim. E.H., 2003, “To steal or not to steal: Firm
characteristics, legal environment, and valuation”, Working Paper, University of
Michigan
Erbiste, B., 2005, „Corporate Governance în Brazil: Is There a Link
Between Corporate Governance and Financial Performance în the Brazilian
Market?” ABN AMRO Asset Management, July
European Association of Securities Dealers, 2000, „Corporate
Governance Principles and Recommendations”, May,
European Corporate Governance Conference Report, 2004, The Hague,
The Netherlands
Fama, E., Jensen, M., 1983, “Separation of Ownership and Control”,
Journal of Law and Economics, vol. 26, pp. 301-325
Grandmont, R., Grant, G., Silva, F., 2004, „Beyond the Numbers—
Corporate Governance: Implications for Investors”, Deutsche Bank, April 1
Grossman, S., Hart, O., 1986, “The costs and benefits of ownership: A
theory of vertical and lateral integration, Journal of Political Economy, Vol. 94,
pp. 691-719
Gruszczynski, M., 2006, “Corporate Governance and Financial
Performance of Companies in Poland”, International Advances in Economic
Research, Vol. 12, No. 2, May
Hirschman, A., 1970, “Exit, Voice, and Loyalty: Responses to Decline in
Firms, Organizations, and States”, Harvard University Press, Cambridge, Mass
Jensen, M., Meckling, W., 1976, „Theory of the Firm: Managerial
Behaviour, Agency Costs and Ownership Structure”, Journal of Financial
Economics, October, 1976, V. 3, No. 4, pp. 305-360
Johnson, S., Boone, P., Breach A. et al., 2000, „Corporate Governance in
the Asian Financial Crisis”, Journal of Financial Economics 58, pp. 141-186
La Porta. R, Lopez-de-Silanes. F, Shleifer. A, Vishny. R, 2002, „Investor
Protection and Corporate Valuation”, Journal of Finance, vol. 57, pp. 1147-1170.
Russel Reynolds Associates, 2000, „Corporate Governance in the New Economy:
International Survey of Institutional Investors”
OECD, 2006, „Draft Action Plan by the South East Europe Corporate
Governance Roundtable to the Ministerial Meeting of the Investment Compact”,
Vienna, 26 -27 June 2006
Watts, P., 1998, „Business Integrity: a Fourth Dimension”, International
Chamber of Commerce, Business Dialogue, Geneva, September
Wolfensohn, J. D., 1999, ”A Battle for Corporate Honesty”, The
Economist: The World in 1999, pp. 38.





Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

230
SMEs ROMANIAN DEVELOPING TRENDS IN THE
CONTEXT OF GLOBALIZATION AND EUROPEAN
INTEGRATION


Cornel Someşan*, Alexandra Roşu**
„Vasile Goldis” West University Arad, Romania
* cornel_somesan@yahoo.com, ** mjj_kingdom@yahoo.com


Abstract
In this paper we present a vision which should contribute to the implementation of
a permanent cooperation in-out network, having SMEs as base pieces. The main goal of the
actual SMEs registers a deviated course from the elementary daily existence (sales
priorities), standing their major efforts in order to minimize, as much as possible,
innovating periods. At this level, the role of TIC is obvious as well as their concurrent
stake transposed in real SMEs long term competitive advantages. TIC role which can be
find at the 3C level (creativity, consolidation of innovation, competitively), in all the
economics industrial sectors but also in the immaterial domain, facilitate the creation of
new economical entities through networking in order to thrive the market. In these
conditions, the effects of globalization combined with networking profile drive us to new
SMEs organizing models as well as to the adaptation of new entrepreneurial attitude,
directly related with current SMEs specificity. Certainly, all these operational changes,
with contemporaneous tint, require an adequate and specific tools-box, our paper trying to
outline some problems more or less complex which the chosen theme brings forward.
Keywords: cooperation, competitive advantage, innovating periods, network, TIC


Introduction
Nowadays more major factors detain high importance in way to lead SMEs
through consolidation at different typologies networks level. For many times,
SMEs must stands in front of constraints as well as similar opportunities.
Practically, the network associations permit costs decreasing, better
understanding or market evolution, sharing the consultancy costs, buying
information, as well as cooperating in way to touch the richness of
contemporariness market. The increasing importance of ISO normative entrains the
information and controlling need which can be submitted to partition.
In the current globalization and opetitiveness context, some SMEs appyed
into practice real globalized strategies, sometimes by introducing into differnt
conglomerations such as networks, those one beeing, in fact, glbal SMEs. Starting
from the point of numerous specialized works in this ecnomical field, it is state that
the effects of globalization combined with those of neworking phenomenon, lend
the SMEs in the direction of applying for new oganize ways as well as the adoption



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

231
of some behaviour in order to remove, as much as it will be possible, the old
ecnomical traditional conception.
Such SMEs involve serious economical scale, with powerful elements
determined at the level of the net profit. In these conditions, the big entities
dimension appear as a natural characteristic, which is associate with the globalize
phenomenon. This perspective is confirmed through the plenty of works which are
putting into evidence the effect of organizational dimensions or the international
entity behavior. So, as the dimension is bigger, so those exports (Calof, 1993) will
be more profitable. Same aspect is placed at the imports and ISDs level. These
relations are so stronger that practically all the internationalization theories are
based on the entity dimension. On the other hand, Perrat (Perrat, 1990) state that
adapting to market globalization can’t be always compatible with the SMEs shape
or profile.
This cyclical relation between space and dimension seem to offer a
favorable orientation towards works problematic regarding SMEs globalization
process. As a result, the majority of the current studies place the local medium in
center of them analyze, as it stand even the “glocalization” (Johannisson, 1994) or
“internationalizing medium” (Rouquette, 1993) concepts. The general idea of this
research direction consist in the fact that the “SMEs performances depend on the
local resources quality and availability and it offer an active role to the proximity
factor” (Fuguet, 1992).

Material and methods
Through an empirical research based on a well documented process we
observed that more the SMEs are internationalized, more these ones have the
tendency to externalize a big share of activities, generally, at the local level. This
tendency is confirmed through Johannisson B. study, which showed that the
entities placed in the districts are more focalized through local and global strategies
than the firms with comparable stature but which aren’t localized at the level of
those districts.
In these conditions, the developing of the cooperation accords at the local
scale represent sometimes the pertinent solution for the SMEs, in front of the
economic globalization (Fernandez et Noel, 1994), as “the innovative local
networks” which permit to the SMEs to benefit from a relations package which to
facilitate the information acces and to the innovation worldwide level (Foucarde,
1993).
However, even in spite of the particular areas (industrial district, localized
industrial system, etc.), exist authors (Michun, 1994) which observe that the
exporters SMEs have a powerful local base, which can be defined under a form of
a territory-effect, so that it exist practically a territory-effect if the SMEs strategies
find and create outlets in the construction of a limited functional space from the
geographical point of view and obvious more restricted than their market space.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

232
The SMEs economical reality, plentiful in diversity, show that an important
number from those are directly engaged in the steps of an ascending
internationalization of heir activities, sometimes till the touching of the final
globalize period, the global SMEs being defined, mainly, through their functional
internationalized (Torres, 1994). If we analyze carefully the previous theoretical
aspects, then the existence of global SMEs could be paradoxical according as it
resist to the implicit concurrence between stature and space. However, this paradox
has the worth to raise numerous questions simple theoretic, respectively:
- how could the globalize phenomenon be integrated in the SMEs theory knowing
that this one are based implicitly on the local ground?
- the SMEs traditional conception is compatible with the new strategic applications
with the globalization occasion?
Whereof, the object of our analyze is to point out the consequences of the
globalize strategy at the current SMEs level regarding the administration system
specificity, the network-entities marking a net evolution at the world-wide level.
The visualized solution for this context is surprised at TIC implementation level, in
the economical mixture supported by the specifically structure of the current
SMEs.
However, considering their weak resources, isn’t at all surprising the fact
that, in the conditions of present globalization, SMEs are focused towards
cooperation strategies and especially over the insertion into a network structure,
situations in which the relational universe permit the fair SMEs appreciation.
That’s why the networking process and the globalization seem to be often
connected at the SME’s level.

Results and discussion
In our steps we found that as the entities are confronting with a
geographical dispersion, as the errors caused by some incorrect decisions become
more important. So, when a decision-maker act at the distance, his pertinent
decisions will be lower than the conditions when the decisions must be applied in
the proximity of the command center. From this level start the idea that it is
obvious the distance influence towards the decision-makers efficiency and
competence, so that the distance can decrease and even annulled the competence.
In consequence, as the physical distance are higher and the communication
more difficult, as the delegation of tasks become bigger. In these conditions, when
SMEs decide the creation of a commercial entities or one responsible for the
foreign production, the decentralization level increase and the SMEs
internationalization, even at a lower level, is capable to favorites decentralization.
Like this, the network concept seem to correspond to the last
interdependence stade, finding market easier at the level of applying and
implementation of a decisional space which is totally under partition, situation
which can be found however in opposition with the SMEs traditional conception,



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

233
defined through an unique decisional space, represented by the person which detain
the property.
In case of a network, it become more difficult to admit that the role exercit
by the leader will be always equally preponderant in the measure that the last one
aren’t than a link of a superior space under partition from the functional point of
view.
As a result, the network isn’t functional than in the measure that it exist a
convention between paticipants which should assure the coherence of the
organizational ensemble. In these conditions, the entreprenors lose a part of their
decision power in the ensemble benefit.
Generally speaking, the centralization level is affected by the entitie
internationalization degree, case in which the organization become a key element
for the international performance (Monnoyer-Longe, 1990) and the activities
internalization runs in the favour of the network emergence, situation in which the
specialization of the tasks in order to be accomplished become more powerful.
So, the increasing internationalization of the entietie activities involve a net
increasing of the tasks specialization level, at the same time, inside SMEs (through
new services creation and higher qualified personal) as well as outside them
(through externalization of a certain number of activities which will be accesible
outside the network developing). Again, this specialization level can be placed in
contradiction with the SMEs concept.
On the basis of the anterior affirmations, we can consider SMEs from the
perspective of a single whole, at the level where all the functions are integrated or
interconnected and at the level where the leader control all the aspects leading
more functions, at a part of them even through direct participation. On the whole,
all the situtions already presented can be appreciate from tha point of view of a
permanent opposed axis towards the entitie low intenationalized, whose tasks
specialization is inexistent or embryonal in the direction of the global entitie, case
in which the specialization is more and even higher developed and implement.
Without denying the ipothesis pertinence of the SMEs specifity, we can’t
realtivize by no means those role, as well at the level of others reaserch areas for
the scientific administration, it can’t exist gross specific determinations which do
not comport, under no circumstance, a scientific decoding and then a
implementation at metodological level.
In consequence, taking in consideration the assemby of the evoked
elements, in case of the globalize and networking strategies, we can observe that
these entities seem to broke the eel defind by the SMEs concept, networks as well
as globalization raising organizational needs, generating numerous structural
effects on the axis organizational effect-stature. This stands, taking to the extreme,
can provoke of some radical transformation at SMEs level, beeing in the existential
situation of some deform SMEs as well form the theoretic and practic point of
view.




Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

234




















These politics must promote, as a result, them incorporation through a
general support accorded to the industries of the entities in question, beeing a vital
ingredient for the extended tasks in order to asist SMEs to modernize themselves,
so that tsene ones can play a higher and more stable role at the current global
networks.
Globalization effects combined with the networking ones, lead SMEs at
the applying of specifical organizing ways and the adoption of some behaviors
which are considerably moving away from those traditional conception, the
concept of their deform, it happen just if SMEs approached to their networking
global form, idea which can be easier extended to other aspects of an entity
dimensions.

Conclusions
In conclusion, we stand that, logically, globalization deform the SMEs
concept because of the fact that the global SMEs aren’t the clasical SMEs, beeing a
real paradox, gradualy becoming a simply reject element of the old SMEs model-
eel. However, concerning the networking effects, in the equal measure, the
interdependence decrease the SMEs specificity.
The implementation of a SME network as well as making it functional is
many times real complicated because of the technic, financial, relational needs, all
of these based on trust and moral conduct. So, we can state that at the present many
of the SMEs don not detain the same level of interest regarding the engagement, at
an established moment or term, in a perspective relation, having thier own interest




Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

235
level or a so named biorhythm. Starting from this point, we considered this SMEs
as „flexible SMEs”. However, we note that the competitiveness pole are facilitators
factors, especially from the technologies, R&D and innovation perspective. At the
same time, if these entities are included in bigger organizational groups which are
registered substantial loss, these bigger actors can disturb smaller SMEs evolution
and even break up their equilibre, finalizating even with the disappearance for the
entire creating network. In the follow picture we reproduce this mechanism.






















Starting from the above picture, we consider important to make the follow
remarks, respectively:
- when the n value is max (maximal) or practically isn’t determined (n max → ∞),
the place/activities of a disolved SME at the network level will be take over, in
time, by the network remaining SMEs, according with the redefining and
relocation priciple, taking in consideration just their high flexibility
- when the n value is min (minimal), in this casewe could meet the disspearence of
the entrined SMEs at the network level, with two distinct consequences,
respectively:
the network is maintaining even after the SME disappereance, bit it
could appear some important/insignifiant economical increase/decrease
the network stagnate from the evolutive perspective or even disappear
as result of the SME loss, the last one beeing in fact the pulse center of
the network developping driving.




Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

236
Thinking like this, we observe that the networks are a real answer as
against FIR (flexibility-innovation-reaction) process. To these characteristics a
huge role detain, obviously, the informatical supports with those help
administrating the „in-out” networks complexity. At the same time, in the case that
every partner play a key-role at the network level, this inter-entities organization
oppen a new thinking level regarding the international competitiveness, becoming
a new current globalized pillar, respectively the sinergical coagulate essence. So,
the networking current promblems can be summarized, mostly, to the existence of
particular specificities of the economical-financiar actors cooperation, which to be
at the same time integrated in a regulated process at the appartenence group level.
In these conditions, it become relevant the fact that the location still remain
important for the success of a present business although at the globalized networks
level the location process record a decresing trend from the importance and
actuality point of view, at the present the actors could place their flag everywhere,
accentuating like this the economical accessibility and at the same time the
networking thinking.
In these conditions, the analyze of the new strategical practices (networks)
impact towards SMEs as well as the new tendencies of the current medium
(globalization), become easier to be unravel and making evident these opposed
tendencies, in a big measure, at the clasical SME conception, needing specifical
and adequate analyze instruments as well as new exceeding levers of the current
barriers raised by the actual e-economics, namely TIC.

References
Agostinelli S., 2003, Les nouveaux outils de la communication des savoirs.
Paris: l'Harmattan (Communication et Civilisation), 210 p;
Aranda J., Ernst N., Horkoff J., Easterbrook S. M., 2007, A Framework for
Empirical Evaluation of Model Comprehensibility. International Workshop on
Modeling in Software Engineering (MiSE-07). at the 29th International Conference
on Software Engineering (ICSE'07), Minneapolis, USA, 19-20 May 2007;
Calof J.L., 1993, “The Impact of Seize on Internationalization”, Journal of
Small Business Management, October 1993;
Fernandez, G. Et Noel, A., 1994, “PME, mondialisation et stratégies”,
Revue Internationale PME, vol. 6, nr. 3-4;
Fourcade C., 1993, “Petites entreprises innovantes et réseaux
transnationaux”, pag. 25-43, dans les Cahiers de l’ERFI nr. 1;
Fuguet J.L., Peguin D., 1992, “La gestion du local au service de
l’international: une nécessite pour les PME”, in “Commerce international et
économies régionales”, sous la direction de Cati M. et Djondang P., Editions
Economica;
Johannisson B., 1994, “Building a “Local” Strategy – Internationalizing
Small Firms Through Local Networking”, communication a la 39eme Conference
Mondiale de l’ICSB, Strasbourg, pag. 127-135;



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

237
Karmel S. M., Bryon J., 2002, A Comparison of Small and Medium Sized
Enterprises in Europe and in the USA, London, Routledge;
Lim D., Klobas J., 2000, Knowledge Management in Small Enterprises,
The Electronic Library, Vol. 18, No. 6, 2000, p. 420-432;
McAdam R., Reid R., 2001, SME and Large Organisation Perceptions of
Knowledge Management: Comparisons and Contrasts, Journal of Knowledge
Management, Vol. 5, No. 3, September, 2001, p. 231-241;
Michun S., 1994, “Phénomènes de proximité et petite entreprise”, actes de
la 39e Conférence Mondiale de l’ICSB, Strasbourg, pag. 227-235, 27-29 juin;
Monnoyer-Longe M.C., 1990, “L’organisation, clé de la performance”, in
“Stratégies internationales des PME” sous la direction de Léo et autres, Editions
Economica, pag. 263;
Perrat J., 1990, “Development des PME: les limites de l’approche
statistique”, communication au colloque TETRA sur le thème “La PME, objet de
recherché pertinent?”, Lyon, 30-31 mai;
Rouquette S., 1993, “Utilisation des services locaux par les PME
exportatrices: une comparaison France-Quebec”, actes du colloque “PME-PMI:
développement international”, juin, CER, Aix en Provence;
Someşan C., Schebesch B.K., 2007, The Impact of Economic
Globalization and of the European Integration on Romanian Small and Medium
Enterprises, BRNO Conference;
Sparrow J., 2000, Knowledge Management in Small Firms: Issues and
Approaches, report by KM Centre, University of Central England;.
Torres, O., 1994, “Territoire, PME globales et reseaux transnationaux”,
actes du Colloque International du Management et des Réseaux d’Entreprise
(CIMRE), Ajaccio, 23-24 mai.




















Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

238
ROLUL INFORMAŢIEI CONTABILE ÎN EVALUAREA
RISCULUI LA CREDITARE PRIN ANALIZA
INDICATORILOR DE PERFORMANŢĂ


Florina Răduţa Danciu, Dumitru Cotleţ
Universitatea de Vest din Timişoara, Bv. Vasile Pârvan, 4, Timişoara
Tel: 0256-592111, Fax: 0256-201458, http://www.uvt.ro


Abstract
The most important objective of the lending activity, in case of any bank,
represents the disbursement of credits with a minimum of risk and maximum of
profitability. In order to achieve this objective, the bank has to analyse very well the credit
applications: the risk exposure, as well as quantification the level of risk assumed. In order
to achieve this objective, the bank has to analyse very well the credit applications: the risk
exposure, as well as quantification the level of risk assumed.
In the risk evaluation of the client, the credit analyst has to take into consideration
the following elements that can put in doubt the payment capacity of the client:
-The profit (or loss) from the last years – if the business of the client has the trend
of less profit every year or more loss every year can also lead to a possible problem in the
payment capacity for the future installments;
-The growth of the exposure on one client – as a client is willing to take more
credits from a bank, his debt ratio after the disbursement of the credit will grow, and it will
also grow the risk of payment capacity problems;
-The management – a management will always look up for the problems that may
interfere in the business and comes with real solutions in order to avoid problems.
The above enumerated elements are the proof that the analyze of the loan officer
has to be done from a quantitative and qualitative point of view. The quantitative point of
view is evaluated through the accounting papers delivered by the client, from which will be
identified the economical ratios and the payment capacity of the client. The qualitative
point of view is more difficult to be evaluated. Here we have to chase the willingness of the
client to pay the future instalments, the real investment plan (the real destination of the
credit), the possible risks of the business.
The two case studies presented are distinguishing the important role of the credit
analyst in the evaluation of the risk of the client.
Keywords: accounting information, financial structure, performance indicators,
creditation risks

I. Introducere
Obiectivul principal al activităţii de creditare, în cazul oricărei bănci, îl
reprezintă acordarea de credite în condiţiile de reducere la maximum a expunerii la
riscuri şi asigurarea profitabilităţii corespunzătoare a riscului asumat. Pentru



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

239
realizarea acestui obiectiv, banca trebuie să analizeze în mod critic solicitările de
credit, expunerea la risc şi cuantificarea nivelului de risc asumat.
Riscul care apare în momentul în care un client de credit, sau o
contrapartidă, nu va putea sau nu doreşte să îşi respecte obligaţiile contractuale,
rezultând un efect advers asupra profiturilor băncii şi asupra capitalului constituie
riscul de credit client. Riscul de credit client trebuie evaluat în comparaţie cu
beneficiile pe care banca se aşteaptă să le obţină din acordarea creditelor.
Beneficiile directe reprezintă dobânzile şi comisioanele încasate la creditul acordat.
Beneficiile indirecte constau în iniţierea sau menţinerea unei relaţii cu clientul, care
poate oferi băncii depozite mai mari sau poate cere o varietate mai mare de servicii.
Analiza financiară se bazează pe informaţiile contabile şi financiare
furnizate de client – bilanţul şi raportul de gestiune, contul de profit şi pierdere,
balanţa de verificare, situaţia fluxului de numerar (cashflow). Prin această analiză
financiară, banca urmăreşte să identifice şi să cuantifice riscul performanţei
clientului, riscul de lichiditate şi riscul legat de structura capitalului şi finanţare.
Riscul performanţei clientului se referă la posibilitatea ca acesta să nu aibă
o performanţă corespunzătoare, să nu genereze profituri acceptabile, care să-i
asigure capacitatea proprie de finanţare, şi, în consecinţă, generează risc în
activitatea de creditare a clientului.

II. Consideraţii privind rolul informaţiilor contabile în activitatea de creditare
Informaţiile contabile concise, complete, clare, precise şi relevante din
cadrul rapoartelor şi situaţiilor financiare sunt de o importanţă deosebită pentru
creditori şi finanţatori, asigurând baza pentru :
• siguranţa şi fundamentarea deciziilor de creditare ;
• analiza de risc ;
• decizia asupra felului de credit care poate fi oferit întreprinderii;
• evaluarea garanţiei pentru asigurarea creditului;
• evaluarea şi decizia asupra condiţiilor pentru acordarea unui credit, incluzând
printre altele :
• perioada de creditare;
• garanţii şi formule de garantare;
• date pentru raportările periodice privind conturile şi alte date financiare;
• date pentru prezentările conducerii în Consiliul de Administraţie.
Utilizarea eficientă a informaţiilor financiar-contabile este fundamentală
pentru gestionarea cu succes a unui proces de creditare. Procesul trebuie să fie
continuu. Analiza şi evaluarea performanţei întreprinderii nu se termină odată cu
acordarea creditului. Băncile trebuie să monitorizeze în permanenţă clientul, având
în vedere natura foarte schimbătoare a mediului general al afacerilor. Există o
necesitate crescândă pentru furnizarea regulată de informaţii financiare de către
clienţii de afaceri pe toată perioada unui credit.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

240
În mod uzual, bancherii includ în termenii şi condiţiile de creditare din
acordurile de împrumut prevederi privind:
• furnizarea periodică de situaţii generale contabile;
• indici zilnici de control privind funcţionarea firmei;
• furnizarea periodică a conturilor de cheltuieli şi conducere care evidenţiază:
planificarea afacerilor, finanţarea şi realizarea planurilor şi programelor;
• garanţia pentru acoperirea creditului în caz de nerambursare a creditului.
Urmărirea şi evaluarea performanţei firmei din rapoartele şi situaţiile
financiare este de foarte mare importanţă pentru menţinerea controlului asupra
creditului. Băncile pot astfel să se asigure că:
• condiţiile de creditare sunt îndeplinite continuu;
• indicatorii principali şi verificările sunt urmărite şi aplicate;
• deteriorarea condiţiilor firmei poate fi evidenţiată, discutată cu aceasta şi
rezolvată corespunzător;
• semnalele de avertizare pot fi obţinute la timp, semnale referitoare la problemele
întreprinderii şi lichidarea potenţială.
Urmărirea permanentă şi controlul creditelor acordate trebuie să asigure o legătură
pe termen lung cu clienţii de afaceri. Banca nu trebuie să evite comentariile
continue, critice, constructive, cu privire la realizările şi situaţiile clienţilor.
Furnizarea de idei şi iniţiative pentru întărirea poziţiei clienţilor este un principal
atu în formarea unei relaţii de afaceri.
III. Analiza indicatorilor de performanţă la creditul client
Observaţie. În continuare, în acest articol, în paranteză vor fi menţionate
simbolurile conturilor contabile, conform cu Planul de conturi.
Analiza indicatorilor de performanţă porneşte de la situaţiile financiar-
contabile tradiţionale ale clientului (bilanţul şi contul de profit şi pierderi) pentru
evaluarea profitabilităţii activităţii clientului. În fiecare bancă există niveluri
orientative, considerate optime, pentru indicatorii de performanţă ai clienţilor.
Chiar dacă în urma analizei se constată că activitatea clientului se
încadrează în nivelurile stabilite de bancă, analistul nu trebuie să scape din vedere
unele elemente. În primul rând bilanţul, din care se extrag multe din datele
necesare calculării indicatorilor şi este imaginea la un moment dat a activităţii
clientului. Încheiat o săptămână mai devreme sau mai târziu, el poate reflecta o
situaţie diferită, iar indicatorii calculaţi pe baza datelor bilanţiere pot fi diferiţi. În
al doilea rând, în analiza indicatorilor de performanţă, chiar dacă aceştia se situează
în cadrul nivelurilor considerate de bancă optime, este important să se analizeze
evoluţia lor. Aceasta, pentru că dacă în ultimii ani evoluţia lor a fost descendentă,
chiar dacă în prezent sunt buni, este foarte probabil ca într-un viitor foarte apropiat,
situaţia financiară a firmei să se deterioreze urmând tendinţa evoluţiei anterioare şi
banca să aibă probleme cu un credit care la prima vedere să fi fost apreciat în mod
just ca fiind bun.
La analiza performanţei unui agent economic, analiştii şi-au pus întrebarea
ce indicator să utilizeze, indicator care să permită comparaţii între companii,



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

241
indiferent de obiectul lor de activitate. Doar profitul în sine (brut sau net) nu era
suficient pentru a putea stabili dacă performanţa unei companii sau alteia este bună
sau nu.
Problema se pune astfel. Orice firmă are iniţial la dispoziţie un capital
(sursă), pe care îl investeşte în procurarea spaţiului (212), mijloacelor fixe (213,
214), materiilor prime (301), materialelor (302), forţei de muncă (mijloacelor în
general), necesare pentru desfăşurarea obiectului de activitate propus, indiferent
care este acesta. Prin urmare, profitul obţinut de compania respectivă este relevant
dacă este comparat cu capitalul utilizat pentru obţinerea lui. De aici s-a desprins
ideea că indicatorul primar al performanţei unei companii îl reprezintă
rentabilitatea capitalului utilizat.
Rentabilitatea capitalului utilizat se calculează după formula:

(Profit/Capital utilizat) × 100 (1)

În calculul rentabilităţii, profitul care se ia în considerare este profitul din
exploatare, considerat măsura performanţei unei întreprinderi, indiferent de natura
capitalui (propriu sau împrumutat) şi de activităţile ocazionale (reflectate de
profitul/pierderea din activităţile excepţionale). În literatura de specialitate, acest
profit este cunoscut ca profit înainte de dobândă şi impozite (profit before interest
and taxation) sau excedent brut din exploatare.
Pentru determinarea capitalului utilizat de o companie pe parcursul unei
perioade de gestiune pentru obţinerea profitului, se iau în calcul capitalul social
(101), fondurile proprii (106) şi creditele pe termen mediu şi lung (162). Unii
analişti consideră că în capitalul utilizat ar trebui inclus şi soldul mediu al
creditelor pe termen scurt (519), pe principiul că acest sold mediu este la dispoziţia
clientului pe toată perioada de gestiune şi a fost utilizat pentru obţinerea profitului.
Din acest motiv, aceşti analişti consideră că în capitalul utilizat ar trebui, de fapt,
incluse orice fonduri pe care banca consideră că firma le-a avut la dispoziţie toată
perioada analizată.
Evoluţia acestui indicator trebuie să fie ascendentă, să reflecte o
îmbunătăţire a performanţelor companiei, singura premisă a unei dezvoltări solide
a acesteia.
Numai rentabilitatea capitalului utilizat nu este suficientă pentru a avea o
imagine de ansamblu asupra companiei analizate. Ce se întâmplă dacă
rentabilitatea scade de la un an la altul? Cum poate banca identifica problemele
clientului şi, astfel, riscurile la care este supusă în cazul în care acordă creditul?
Sau, chiar dacă indicatorul este în creştere faţă de perioada anterioară, nu trebuie
uitat că profitul din exploatare şi capitalul utilizat, indicatori care au fost luaţi în
calcul, sunt determinaţi la o anumită dată şi deci rentabilitatea astfel calculată este
imaginea firmei dintr-un anumit moment.
Analistul trebuie să aibă la dispoziţie o posibilitate de analizare în amănunt
a performanţei clientului.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

242
Această posibilitate a fost oferită de economistul american Du Pont, care a
elaborat o „piramidă” de analiză, pornind de la rentabilitatea capitalului analizat.
Piramida structurează indicatorii pe trei niveluri, pe nivelul doi situându-se
indicatorii secundari, care sunt descompunerea indicatorului primar, iar pe nivelul
trei se găsesc indicatorii terţiari, reprezentând descompunerea indicatorilor de pe
nivelul doi.
Marja profitului reflectă profitabilitatea vânzărilor şi se calculează după
formula:

(Profit/Cifra de afaceri) × 100 (2)

Marja profitului trebuie să aibă o evoluţie ascendentă. În caz contrar,
evoluţia indicatorului reflectă probleme în vânzarea produselor, care pot fi generate
de: costuri prea mari, venituri prea mici, cheltuieli de funcţionare prea mari, etc.
Pentru a identifica unde anume sunt problemele, marja profitului se poate
defalca în marja profitului din producţie şi marja profitului brut.
• Marja profitului din producţie ia în calcul profitul determinat prin scăderea din
volumul vânzărilor a costurilor directe, raportat la cifra de afaceri. În situaţia în
care această marjă este în scădere, înseamnă că firma a scăpat de sub control
costurile directe cu materiile prime, forţa de muncă directă etc. Scăderea marjei
profitului din producţie poate fi determinată şi de un grad avansat de uzură a
utilajelor ori de o tehnologie veche de fabricaţie care consumă resursele. Toate
aceste aspecte trebuie verificate de analistul de credit prin vizite la client şi discuţii
cu acesta.
• Marja profitului brut se calculează prin raportul procentual dintre profitul brut
din exploatare şi cifra de afaceri. Scăderea acestui indicator reflectă probleme cu
cheltuielile de funcţionare, poate salariile indirecte prea mari sau poate cheltuielile
mari cu amortizarea generate de achiziţii de mijloace fixe relativ de curând. După
cum s-a menţionat, toate aceste probleme trebuie verificate la faţa locului, şi în
discuţii cu clienţii.
Eficienţa (rotaţia) activelor reflectă capacitatea de a genera vânzări
utilizând capitalul, iar formula de calcul este:

Cifra de afaceri/Capitalul utilizat (3)

Pentru a analiza acest indicator este relevant, ca şi în cazul celorlalţi
indicatori, de observat evoluţia sa în timp. Creşterea eficienţei activelor este factor
determinant în creşterea rentabilităţii companiei. Cu cât este mai mare cifra de
afaceri generată de capitalul utilizat, cu atât creşte şi profitabilitatea companiei.
Pentru a analiza factorii care determină evoluţia acestui indicator trebuie să
ne gândim la egalitatea bilanţieră: total active = total pasive, adică:

Active fixe + Active circulante = Pasive curente + Capital utilizat



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

243
sau:
Capital utilizat = Active fixe + Active circulante – Pasive curent

Această ecuaţie oferă posibilitatea de a analiza ce anume influenţează cel
mai mult sau în sens negativ evoluţia eficienţei activelor. Astfel, indicatorul se
poate descompune pe cel de-al treielea nivel al piramidei în doi indicatori:
• Eficienţa utilizării activelor fixe, calculată ca raport între cifra de afaceri
şi total active fixe. Dacă în prima etapă a analizei financiare, cea a ciclului
capitalului circulant, s-au semnalat probleme la perioada de producţie, evoluţia
indicatorului de eficienţă a utilizării activelor fixe poate oferi un răspuns la
întrebările ridicate atunci. Dacă eficienţa activelor fixe este în scădere, înseamnă că
acestea sunt din ce în ce mai puţin productive, fapt ce ne îndreptăţeşte să
considerăm că perioada de producţie propriu-zisă creşte din cauza uzurii mari a
mijloacelor fixe.
Dacă analistul doreşte să identifice care dintre mijloacele fixe are cel mai
mic randament, poate continua analiza, raportând cifra de afaceri la fiecare grupă
de mijloace fixe şi chiar la fiecare mijloc fix în parte.
• Eficienţa utilizării activelor circulante se calculează raportând cifra de
afaceri la total active circulante. Indicatorul reflectă contribuţia vitezei de
rotaţie a activelor circulante la creşterea cifrei de afaceri. Dacă în prima
etapă de analiză financiară s-au sesizat creşteri ale perioadelor de stocare
sau ale perioadei de încasare ale clienţilor, prin defalcarea eficienţei
activelor circulante pe tipuri de active circulante, vom avea:
- eficienţa utilizării stocurilor (cifra de afaceri/stocuri), care poate
fi defalcată mai departe pe tipuri de stocuri – materii prime,
producţie neterminată şi produse finite;
- rotaţia debitorilor (cifra de afaceri/debitori) etc.
Observăm că aceşti ultimi indicatori reprezintă inversul (sau aproape
inversul) perioadelor de stocare şi a debitorilor. Astfel, se poate stabili o corelaţie,
o cheie de control în analiză. Orice creştere a unei perioade de stocare sau a
perioadei debitorilor este reflectată de o scădere a eficienţei stocurilor, respectiv
debitorilor.
• Eficienţa utilizării pasivelor curente reflectă contribuţia pasivelor curente la cifra
de afaceri. Spre deosebire de ceilalţi indicatori de eficienţă, interpretarea evoluţiei
acestuia este puţin diferită. Eficienţa pasivelor curente se traduce, practic, prin
viteza lor de rotaţie. Ţinând cont de faptul că pasivele curente sunt principala sursă
de finanţare a ciclului capitalului circulant, obiectivul este de a avea o rotaţie cât
mai mică a lor, în special a creditorilor (după cum obiectivul în prima etapă a
analizei financiare îl reprezenta creşterea perioadei creditorilor).







Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

244
IV. Studiu de caz
A. Credit acordat

INFORMATII FINACIARE
Bilantul - consolidat pe ABC SRL & DEF SRL
Moneda: EURO, cursul de schimb:1 Euro=3,5982 RON
ACTIVE
31.03.2005 28.02.2006
Bani in casa si in banca 18.847 6.248
Clienti 53.229 53.070
Furnizori in avans 551
Creante de recuperat de la stat
Alte creante
Creante 53.229 53.621
Marfa 25.365 23.562
Materii prime 53.781 77.024
Productie in curs de executie
Produse finite
Stoc 79.146 100.586
Total active curente 151.222 160.455
Cladiri 75.000 115.000
Autoturisme 86.500 73.500
Echipamente 62.200 52.870
Alte active fixe
Active fixe 223.700 241.370
TOTAL ACTIVE 374.922 401.825
DATORII SI CAPITAL PROPRIU
31.03.2005 28.02.2006
Furnizori 53.101 65.724
Furnizori nerecuperabili
Datorii la stat 12.098 5.410
Avansuri catre clienti
Credite la BANCI 18.500 31.053
Credite la alte banci
Leasinguri 25.876 13.916
Jeep Grand Cherokee
2004 - ABC SL
6.285 6.949
Citroen C3 2003 - ABC
SRL
2.548 2.998
Renault Scenic 2002 -
ABC SRL
6.244 0



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

245
Fiat Ducato 2003 - ABC
SRL
5.292 3.969
Peugeot 307 - DEF SRL 5.507
Alte datorii pe termen scurt
Datorii pe termen scurt 109.575 116.103
Total datorii pe termen
scurt
109.575 116.103
Credite la BANCI - termen lung 2.963
Credite la alte banci - termen lung
Leasinguri 23.942 11.243
Jeep Grand Cherokee
2004 - ABC SRL
17.641 11.243
Citroen C3 2003 - ABC SRL 2.773
Fiat Ducato 2003 - ABC SRL 3.528
alte datorii pe termen lung
Total datorii pe termen
lung
26.905 11.243
Total datorii 136.480 127.346
Capital propriu 238.442 274.479
TOTAL DATORII SI
CAPITAL PROPRIU
374.922 401.825

Cash flow - ul lunar
Moneda: EURO, cursul de schimb: 3,5982 RON
31.03.2005
ABC DEF Total
Incasari lunare 46.088 11.285 57.373
Costul produselor incasate 28.287 4.821 33.108
Adaosul % 50% 134% 73%
Adaosul 17.801 6.464 24.265
Salarii 3.182 2.138 5.320
Servicii efectuate de terti 961 757 1.718
Chirii 0 0
Utilitati 671 185 856
Transport 1.503 122 1.625
Taxe la stat 4.042 2.489 6.531
Alte cheltuieli 2.077 368 2.445
Total cheltuieli operationale 12.436 6.059 18.495
Profitul operational 5.365 405 5.770
Rate la leasing-uri 1.553 1.553
Rate la credite la BANCI 1.517 1.517



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

246
Rate la leasing-ul operational 524 524
Fonduri disponibile aferente
afacerii
1.771 405 2.176
Venituri din afara afacerii 0
Cheltuieli familiale 0
Fonduri disponibile 1.771 405 2.176
28.02.2006
ABC DEF Total
Incasari lunare 43.272 15.451 58.723
Costul produselor incasate 26.546 4.738 31.284
Adaosul % 63% 226% 88%
Adaosul 16.726 10.713 27.439
Salarii 3.686 3.709 7.395
Servicii efectuate de terti 1.046 601 1.647
Chirii 0
Utilitati 880 306 1.186
Transport 1.304 608 1.912
Taxe la stat 5.391 2.543 7.934
Alte cheltuieli 1.039 862 1.901
Total cheltuieli operationale 13.346 8.629 21.975
Profitul operational 3.380 2.084 5.464
Rate la leasing-uri 1.186 1.186
Rate la credite la BANCI 0
Rate la leasing-ul operational 524 524
Fonduri disponibile aferente 1.670 2.084 3.754
Venituri din afara afacerii 0
Cheltuieli familiale 0
Fonduri disponibile 1.670 2.084 3.754

Comentarii: Bilanţul şi fluxul de numerar lunar prezentate mai sus, reprezintă o
analiză consolidată a 2 societăţi comercile care sunt raportate ca şi grup. A fost
raportat ca grup de firme, deoarece au aceaşi asociaţi şi există o interdependenţă
comercială între ele, adică dacă una dintre ele va avea probleme financiare şi
cealaltă va suferi în acelaşi fel.
Conform criteriilor pentru evaluarea performanţei financiare a unei
societăţi comerciale, analiza prezentată mai sus este exigibilă pentru acordarea unui
credit. Cele 2 societăţi comerciale au capacitate de plată pentru creditul solicitat.








Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

247
B. Credit respins

INFORMATII FINACIARE
Bilantul – GHI SRL
Moneda: RON
ACTIVE
31.12.2007
Bani in casa si in banca 7.080
Clienti 2.025.407
Furnizori in avans 263.072
Creante de recuperat de la stat
Alte creante
Creante 2.288.479
Marfa 2.138.917
Materii prime
Productie in curs de executie
Produse finite
Stoc 2.138.917
Total active curente 4.434.476
Cladiri 1.700.000
Autoturisme 51.188
Echipamente
Alte active fixe
Active fixe 1.751.188
TOTAL ACTIVE 6.185.664
DATORII SI CAPITAL PROPRIU
31.12.2007
Furnizori 3.418.276
Datorii la stat 160.918
Avansuri catre clienti 77.699
Credite la BANCI
Credite la alte banci 1.247.798
Leasinguri 117.516
Alte datorii pe termen scurt
Datorii pe termen scurt 5.022.207
Total datorii pe termen scurt 5.022.207
Credite la BANCI - termen lung
Credite la alte banci - termen lung
Leasinguri
Alte datorii pe termen lung
Total datorii pe termen lung 0



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

248
Total datorii 5.022.207
Capital propriu 1.163.457
TOTAL DATORII SI CAPITAL
PROPRIU
6.185.664
Cash flow - ul lunar
Moneda: RON
31.12.2007
Servicii Comerţ Total
Incasari lunare 18.134 757.188 775.322
Costul produselor incasate 670.078 670.078
Adaosul % 13,00%
Adaosul 18.134 87.110 105.245
Salarii 14.267 14.267
Servicii efectuate de terti 6.380 6.380
Chirii 10.084 10.084
Utilitati 5.617 5.617
Transport 11.171 11.171
Taxe la stat 12.590 12.590
Alte cheltuieli 20.072 20.072
Total cheltuieli operationale 0 80.182 80.182
Profitul operational 18.134 6.928 25.062
Rate la leasing-uri 0
Rate la credite la BANCI 32.224 32.224
Rate la leasing-ul operational 0
Fonduri disponibile aferente afacerii -7.162
Venituri din afara afacerii 0
Cheltuieli familiale 0
Fonduri disponibile -7.162

Comentarii: Conform criteriilor pentru evaluarea performanţei financiare
a unei societăţi comerciale, analiza prezentată mai sus nu este exigibilă pentru
acordarea unui credit. Societatea comercială nu are capacitatea de a rambursa
creditul solicitat.
Managementul nu a ştiut să îşi gestioneze resursele, creditele în derulare au
rate mai mari decât disponibilul societăţii, acest lucru a dus şi la un grad de
îndatorare foarte mare. O altă cauză a prezentei situaţii financiare a societăţii poate
să fi fost generată şi de cheltuielile operaţionale ridicate, care cu ajutorul unui
management bun, ar fi putut fi diminuate şi maximizat profitul.
V. Concluzii
Evaluarea riscului de credit client trebuie să aibă în vedere analiza
obligatorie a următorilor factori, potenţiale cauze a nerespectării unor obligaţii
contractuale privind planul de rambursare:



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

249
1. Profiturile (pierderile) din anii precedenţi. Atunci când o firmă prezintă timp de
câţiva ani profituri în scădere rapidă sau pierderi în creştere rapidă, analistul trebuie
să identifice viitoarele probleme de sovabilitate cu care s-ar putea confrunta
clientul.
2. Metoda de finanţare a expansiunii. Cu cât un client face mai mult apel la
îndatorare ca mijloc de finanţare, cu atât mai mare este riscul apariţiei unor
dificultăţi financiare dacă activitatea de exploatare a clientului intră într-o perioadă
mai dificilă. La fel de important este şi să se determine dacă activele fixe sunt
finanţate prin îndatorare pe termen lung sau pe termen scurt.
3. Competenţa managementului. Un management competent urmăreşte în
permanenţă potenţiale dificultăţi financiare şi îşi modifică metodele de gestiune
pentru a minimiza efectele unor probleme cu impact pe termen scurt. Capacitatea
managementului trebuie apreciată ca parte a evaluării potenţialului de rambursare a
creditului.
Cele două studii de caz evidenţiază rolul analistului de credit în
identificarea şi evaluarea riscului la acordarea creditului client prin propunerea de
acordare a creditului pentru cazul A şi respingerea cererii de acordare a creditului
în cazul B.

Bibliografie
Arens A. A., Loebbecke J. K., 2003, Auditul – O abordare integrată,
Editura Arc, Bucureşti;
Berea A., Stoica E., 2003, Creditul bancar – coordonate actuale şi
perspective, Editura Expert, Bucureşti;
Bessis J., 1999, Risk management in banking, Wiley;
Dedu V., 2003, Gestiune şi audit bancar, Editura Economică, Bucureşti;
Greuning H. V., Bratanovic S. B., 2004, Analiza şi managementul riscului bancar,
Editura IRECSON, Bucureşti;
Mihai I. (coodonator) ş.a., 1999, Analiza economico-financiară, Editura
MIRTON, Timişoara;;
Niţu I., 2000, Managementul riscului bancar, Editura Expert, Bucureşti;
Roxin L., 1997, Gestiunea riscurilor bancare, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti;
Barton T. L., Shenkir W. G., Walk P. L., 2002, Making Enterprise Risk
Management Pay Off: How Leading Companies Implement Risk Management,
Financial Times Prentice Hall, February 08;
*** Audit financiar 2006 – Standarde- Codul Edic, 2007, Editura Irecson,
Bucureşti.








Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

250
IMPORTANŢA INFORMAŢIEI CONTABILE ÎN
EVALUAREA RISCULUI LA CREDITARE PRIN
ANALIZA LICHIDITĂŢII ŞI A STRUCTURII
CAPITALULUI


Florina Răduţa Danciu, Dumitru Cotleţ
Universitatea de Vest din Timişoara, Bv. Vasile Pârvan, 4, Timişoara
Tel: 0256-592111, Fax: 0256-201458, http://www.uvt.ro


Abstract
The financial analysis is based on the accounting information given by the client:
the balance-sheet (including the profit and loss account), the monthly balance, the monthly
cash-flow. Through this analysis, the bank is willing to identify and quantize the risk of the
client. In the risk evaluation of the client, in this paper, we will take into consideration the
following elements that can put in doubt the payment capacity of the client:
- The liquidity situation – if a client has a small liquidity ratio it can lead to a
possible problem in the payment capacity for the future instalments;
- The structure of assets – is the one that asures a balance between the risk of the
business and the estimated level of rentability, and can sustain the payment capacity of the
client;
- The type of activity of the client – some activities are more risky than others: for
example a high tech company that depends on one product is more risky than a company
that produces consumption goods.
The efficient usage of the financial information is essential for a successful lending
process. The process has to be continuous; in this matter we mean that the analysis and the
evaluation of the business do not finish once with the disbursement of the credit. The banks
have to monitor the clients once every 6 months the latest when the balance sheet is done
and signed by the Ministry of Finance. They also have to check the guarantees are still
valid in case the credit will be in arrears and then written off.
The two case studies presented are distinguishing the important role of the credit
analyst in the evaluation of the risk of the client.
Keywords: accounting information, liquidity, the structure of assets, creditation
risk


I. Introducere
În evaluarea situaţiei financiare şi a garanţiei clientului, banca se bazează
pe informaţii externe, în principal de la client. Banca trebuie să cerceteze ce sumă
este necesară, în ce scop, ce garanţii oferă, ce posibilităţi de rambursare are clientul
etc.
Banca poate contacta alte bănci pentru a afla ce experienţe au avut la
rândul lor cu clientul respectiv şi poate consulta baza de date cu clienţii care nu şi-



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

251
au achitat creditele. Banca poate afla dacă plăţile au fost efectuate la scadenţă, dacă
soldurile disponibilităţilor şi depozitelor au fost mari, dacă au existat întârzieri, cât
de mari au fost acestea etc.
În evaluarea cererii de credit, analistul trebuie să analizeze clientul şi în
contextul economiei locale (pentru creditele în sume mai mici) sau naţionale şi
chiar internaţionale (pentru creditele în sume mari şi foarte mari). Mulţi dintre
agenţii economici sunt vulnerabili la fluctuaţiile activităţii economice, determinate
de diverşi factori sezonieri. Spre exemplu comercianţii de autoturisme, producătorii
de maşini agricole, îngrăşăminte şi alte produse pentru agricultură, fermierii,
firmele de construcţii ş. a. au o piaţă a produselor şi serviciilor fluctuantă, piaţă pe
care cererea este foarte mare în anumite perioade ale anului şi aproape inexistentă
în altele. Această situaţie nu poate justifica o decizie a băncii de a nu credita astfel
de activităţi. Dimpotrivă, este important ca banca să cunoască vulnerabilitatea
unora dintre clienţi la asfel de modificări ciclice şi să structureze creditele acordate
acestora asfel încât aceste fluctuaţii ale condiţiilor economice să fie luate în
considerare. Analistul trebuie să evalueze prognozele de dezvoltare ale clientului,
să le compare cu perspectiva sectorului de activitate în care acesta se încadrează şi
să le accepte numai în situaţia în care diferenţele constatate sunt justificate.
II. Sursele de informaţii utilizate în derularea analizei la creditare
Dintre sursele de informaţii pe care le au băncile la dispoziţie, vom sublinia
importanţa informaţiilor contabile obţinute din:
• situaţiile financiar – contabile ale clientului (bilanţul, contul de profit şi pierdere,
situaţia fluxului de numerar);
• planurile financiare şi nefinanciare ale clientului;
• raportul auditorilor/cenzorilor.
Dintre rapoartele şi situaţiile financiare, sursă a informaţiilor contabile
utilizate în analizele financiare realizate de bănci, amintim :
• Situaţia pierderilor şi profiturilor;
• Situaţia de bilanţ;
• Situaţia resurselor şi destinaţia fondurilor şi situaţiilor fluxurilor de numerar;
• Situaţiile valorilor adaugate;
• Situaţiile de angajare a forţei de muncă.
Administrarea riscului de credit client începe de la ofiţerii de credit.
Mulţumită analizei detaliate făcute de aceştia, de nivelul adecvat de garantare şi de
practicile de creditare conservatoare, riscul de credit client se reduce chiar de la
începutul ciclului de creditare, de la primirea şi procesarea cererii de credit.
Deciziile cu privire la credite trebuie să se bazeze pe analiza documentelor aduse
de client, pe evaluarea completă şi prudenţială a situaţiei economico-financiare a
clientului, pe analiza şi evaluarea impactului provocat de utilizarea creditului
asupra activităţii debitorului, inclusiv pe evaluarea garanţiilor. Cheia nivelului
calitativ înalt al analizei financiare este formarea intensivă a ofiţerilor de credit şi
analiza riguroasă a fluxului de numerar şi a bilanţului contabil. Cerinţele cu privire
la garanţii trebuie definite ca parte integrantă a deciziei de credit şi creditul nu



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

252
poate fi acordat integral decât dacă au fost parcurşi paşii de înregistrare a garanţiei
cerute. Cerinţe suplimentare, cum ar fi componenţa comitetelor de credit, şi
aderarea la regulile cu privire la nivelurile de aprobare a creditului, creează
mecanisme eficiente pentru administrarea riscurilor de credit client pe parcursul
acordării de credite şi pentru reducerea riscului de fraudă.
III. Analiza structurii capitalului şi a gradului de îndatorare
Până în prezent, analiza financiară s-a concentrat asupra performanţei
clientului, a profitabilităţii sale, indiferent de structura sau sursa capitalului pe care
acesta îl utilizează.
Practica a dovedit că între două firme cu o rentabilitate identică, cu acelaşi profit
generat de aceeaşi sumă de capital utilizat, pot exista diferenţe. Din experienţă, s-a
ajuns la concluzia că firmele cu un capital împrumutat mai mare sunt supuse la
riscuri mai mari.
Din acest motiv, banca analizează cu atenţie gradul de îndatorare al
clienţilor, grad pe care îl calculează după formula:

Capital împrumutat/Capital propriu (1)

După părerea noastră, este de preferat ca acest indicator să fie calculat ca
multiplu, pentru a vedea câte unităţi de capital împrumutat utilizează compania la
fiecare unitate de capital propriu.
Noţiunea de capital propriu este clară oricărui analist. Ea include capitalul
social, fondurile constituite din profitul obţinut şi, în general, toate rezervele
constituite de-a lungul activităţii clientului.
Capitalul împrumutat a ridicat discuţii între specialişti. Dar, pentru
relevanţa indicatorilor pentru bancă, considerăm că există, practic, două variante de
calcul.
În prima variantă, în capitalul împrumutat se iau în considerare creditele
bancare şi toate sursele de finanţare externe. Rezultă astfel gradul de îndatorare
financiară, cu următoarea formulă de calcul:

Total datorii/Capital propriu (2)

În cea de-a doua variantă, în capitalul împrumutat se vor include numai
acele datorii financiare purtătoare de dobândă. Rezultă astfel gradul de îndatorare
financiară, cu următoarea formulă:

Datorii financiare/Capital propriu (3)

Considerăm că este mai relevant a exprima aceşti indicatori ca multiplu,
dar există şi posibiliatea de exprimare procentuală a indicatorilor.
Indiferent de varianta aleasă, banca va dori ca gradul de îndatorare să fie
cât mai redus, existând aici un conflict de interese cu clientul. Pentru bancă, cu cât



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

253
mai mare este gradul de îndatorare, cu atât mai mare este riscul ca firma să nu-şi
mai poată rambursa la un moment dat datoria. De asemenea, pentru bancă, un grad
mare de îndatorare poate însemna nu în mod necesar prea mult capital împrumutat,
ci şi prea puţin capital propriu, cu toate riscurile care decurg de aici. Banca doreşte
să vadă implicarea acţionarului în activitatea firmei sale, să se asigure că acţionarul
este la fel de interesat ca şi banca de o performanţă cât mai bună a firmei sale, fiind
şi banii săi implicaţi.
Acţionarul, şi deci firma, este interesat să obţină un capital împrumutat cât
mai mare, pentru ca efortul său investiţional să fie cât mai mic, iar în caz de
nereuşită, pierderile sale să fie cât mai mici (ţinând cont de faptul că răspunderea sa
în caz de faliment, este limitată la capitalul subscris de el). Acţionarul are, de
asemenea, părerea, de cele mai multe ori justificată, că fiecare unitate de capital
împrumutat va aduce capitalului său mai mult profit. Această părere este valabilă,
dar în anumite condiţii.
IV. Analiza lichidităţii
Lichiditatea este foarte importantă pentru client şi pentru bancă. După cum
s-a arătat în analiza capitalului circulant, dacă firma trebuie să-şi plătească
furnizorii mai repede, decât îşi încasează debitorii, vor apărea probleme de
lichiditate, probleme care pot conduce la declararea incapacităţii de plată şi
falimentarea firmei, chiar în situaţia în care aceasta este profitabilă.
Studiul lichidităţii are drept scop aprecierea capacităţii unui client de a face
faţă datoriilor sale pe termen scurt, prin transformarea continuă şi progresivă a
activelor sale circulante.
Calculul lichidităţii generale se face după formula:

Active circulante/Pasive curente (4)

Indicatorul se poate exprima fie ca multiplu, fie procentual. Pentru
acurateţea sa, este de recomandat ca din activele circulante să se deducă stocurile
nevalorificabile şi clienţii incerţi. În pasivele curente trebuie incluse toate datoriile
care au scadenţă în anul de analiză.
Indicatorul este considerat bun dacă este cel puţin unitar.
O altă măsură a lichidităţii este testul acid (lichiditatea imediată). Formula
sa de calcul este similară cu cea a lichidităţii generale, singura diferenţă fiind că din
activele circulante se vor deduce, pe lângă acele elemente care nu pot fi
transformate în lichidităţi, şi stocurile, motivul fiind că într-o situaţie limită, când
firma doreşte să mobilizeze rapid toate sursele sale de lichiditate, stocurile sunt cel
mai dificil de transformat în lichidităţi.
Aşadar, lichiditatea imediată se calculează după formula:

Active circulante – Stocuri/ Pasive curente (5)




Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

254
Indicatorii sunt foarte folositori şi analiza evoluţiei lor în timp poate oferi o
imagine destul de apropiată de realitate în ceea ce priveşte capacitatea companiei
de a-şi onora datoriile pe termen scurt. Dar nu trebuie uitat faptul că indicatorii se
calculează pe baza unor informaţii la o anumită dată din an (31 decembrie).
Banca are la dispoziţie un instrument mai puternic pentru analiza
lichidităţii. Aceasta este situaţia fluxului de numerar (cashflow).
Situaţia fluxului de numerar arată evoluţia încasărilor şi plăţilor care au ca
rezultat variaţia soldului de lichidităţi de la o perioadă la alta.
Situaţiile financiare tradiţionale evidenţiază profiturile sau pierderile
(performanţa companiei măsurată în contul de profit şi pierdere), pe lângă activele
nete şi mijloacele de finanţare a lor, dar nu arată nimic din fluxurile de intrare şi
ieşire a fondurilor, cu toate că fluxul de numerar este vital pentru supravieţuirea
companiei şi pentru prosperitatea ei.
Situaţia fluxului de numerar oferă informaţii vitale în legătură cu modul în
care se modifică în timp poziţia financiară a companiei, cu modul în care se
finanţează compania şi modul în care îşi alocă fondurile pe care le mobilizeză.
Sursele pentru elaborarea acestor situaţii sunt informaţiile contabile
obţinute din:
• bilanţul de început şi sfârşit de perioadă de analiză,
• contul de profit şi pierdere pentru perioada de analiză,
• balanţa de verificare.
Pornind de la profitul brut din activitatea curentă, se vor lua în calcul toate
modificările elementelor de bilanţ, interpretându-se variaţiile după cum urmează:
• creşterea elementelor de activ = utilizare de fonduri,
• scăderea elementelor de activ = surse de fonduri,
• creşterea elementelor de pasiv = surse de fonduri,
• scăderea elementelor de pasiv = utilizare de fonduri.
În prima etapă, în situaţia fluxului de numerar/fonduri, se vor face ajustări
la profitul brut pentru acele elemente incluse în profit care nu reprezintă mişcare de
fonduri. Aceste elemente sunt amortizarea mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar
şi profitul/pierderea din vânzarea mijloacelor fixe sau investiţiilor financiare.
Amortizarea înregistrată în anul de analiză se va adăuga la profit, deoarece nu a
fost efectiv o utilizare de fonduri. Utilizarea fondurilor a avut loc la momentul
achiziţiei mijloacelor fixe (obiectelor de inventar), iar în perioada de analiză a fost
doar recunoscută partea din valoarea lor care a contribuit la obţinerea producţiei
vândute. Profitul (pierderea) din vânzarea mijloacelor fixe sau investiţiilor
financiare se va scădea (respectiv, aduna) la profitul brut, deoarece nu acesta este
fluxul de intrare a fondurilor. Profitul (pierderea) din contul de profit şi pierderi
aferent acestor activităţi este rezultatul scăderii din venitul realizat efectiv din
această vânzare a valorii de inventar a mijloacelor fixe, respectiv a investiţiilor
financiare vândute. Aşadar, după ajustarea profitului brut cu profitul (pierderea) din
această activitate, ulterior, în cadrul altor surse de fonduri se va înregistra întreg
fluxul de fonduri intrat prin vânzarea de mijloace fixe sau investiţii financiare.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

255
În etapele următoare ale elaborării fluxului de numerar/fonduri, se vor lua
în considerare variaţiile elementelor de activ şi de pasiv grupate în funcţie de
diferitele surse şi destinaţii ale fondurilor.
În tabelul 3, prezentăm un format tipic care stă la baza analizei financiare
privind lichiditatea şi fluxurile de fonduri/numerar de la o companie.
Cashflow-ul brut din producţie şi cashflow-ul net din producţie reflectă
capacitatea internă a companiei de a susţine producţia şi reluarea ciclului
capitalului circulant. Cashflow-ul net din producţie este cu mult mai reprezentativ
pentru bancă, deoarece acesta oferă o imagine în legătură cu capacitatea internă a
companiei pentru contractarea unei noi datorii.
În concluzie, se poate spune că situaţiile fluxurilor de fonduri reflectă
măsura în care compania a avut sau va avea capacitatea internă de finanţare pentru
a-şi onora datoriile şi pentru necesarul de investiţii.
Subliniem, ca un principiu fundamental, că orice companie poate
supravieţui pe perioade semnificative cu profituri mici sau pierderi, dar nu va
supravieţui niciodată fără bani lichizi. Capacitatea de a plăti creditorii şi de a onora
obligaţiile la scadenţă are o importanţă vitală. Fără această capacitate, companiile
se îndreaptă inevitabil către starea de incapacitate de plată, executare silită şi/sau
lichidare.
V. Studiu de caz
A. Credit acordat

INFORMATII FINACIARE
Bilantul - consolidat pe ABC SRL & DEF SRL
Moneda: EURO, cursul de schimb:1 Euro=3,5982 RON
ACTIVE
31.03.2005 28.02.2006
Bani in casa si in banca 18.847 6.248
Clienti 53.229 53.070
Furnizori in avans 551
Creante de recuperat de la stat
Alte creante
Creante 53.229 53.621
Marfa 25.365 23.562
Materii prime 53.781 77.024
Productie in curs de executie
Produse finite
Stoc 79.146 100.586
Total active curente 151.222 160.455
Cladiri 75.000 115.000
Autoturisme 86.500 73.500
Echipamente 62.200 52.870



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

256
Alte active fixe
Active fixe 223.700 241.370
TOTAL ACTIVE 374.922 401.825
DATORII SI CAPITAL PROPRIU
31.03.2005 28.02.2006
Furnizori 53.101 65.724
Furnizori nerecuperabili
Datorii la stat 12.098 5.410
Avansuri catre clienti
Credite la BANCI 18.500 31.053
Credite la alte banci
Leasinguri 25.876 13.916
Jeep Grand Cherokee 2004 -
ABC SL
6.285 6.949
Citroen C3 2003 - ABC SRL 2.548 2.998
Renault Scenic 2002 - ABC
SRL
6.244 0
Fiat Ducato 2003 - ABC SRL 5.292 3.969
Peugeot 307 - DEF SRL 5.507
Alte datorii pe termen scurt
Datorii pe termen scurt 109.575 116.103
Total datorii pe termen scurt 109.575 116.103
Credite la BANCI - termen lung 2.963
Credite la alte banci - termen lung
Leasinguri 23.942 11.243
Jeep Grand Cherokee 2004 -
ABC SRL
17.641 11.243
Citroen C3 2003 - ABC SRL 2.773
Fiat Ducato 2003 - ABC SRL 3.528
Alte datorii pe termen lung
Total datorii pe termen lung 26.905 11.243
Total datorii 136.480 127.346
Capital propriu 238.442 274.479
TOTAL DATORII SI
CAPITAL PROPRIU
374.922 401.825

Indicatori
Lichiditatea curenta 1,38 1,38
Rotatia clientilor (zile) 28 27
Rotatia furnizorilor (zile) 48 63
Rotatia stocului (zile) 85 115



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

257
Gradul de indatorarea inainte de
credit
36,40% 31,69%
Gradul de indatorarea dupa
acordarea creditului
48,16% 43,62%
Credit/Inacsari lunare (luni) 1
Rata/Fonduri disponibile 0


Analiza comparativa
Cresterea capitalului propriu 36.037
Profit operational - chelt cu dobanda 53.460
Venituri din afara afacerii
Investitii in afara afacerii 17.000
Cheltuieli in afara afacerii
Total 36.460
Investitii in afara afacerii Suma
Teren 6.000 mp - Sag 6.000
Teren 1.000 mp - Ianova 11.000
Total 17.000

Situatia contului de profit si pierdere lunar
Moneda: EURO, cursul de schimb: 3,6589 RON
31.12.2005
ABC SRL DEF SRL Total
Vanzari lunare 140.490 64.506 204.996
Costul produselor vandute 80.495 13.844 94.339
Adaosul % 74,53% 365,95% 117,30%
Adaosul 59.995 50.662 110.657
Salarii 12.479 10.761 23.240
Servicii efectuate de terti 3.187 1.831 5.018
Chirii 2.346 722 3.068
Utilitati 2.713 753 3.466
Transport 4.215 1.131 5.346
Taxe la stat 7.625 4.860 12.485
Alte cheltuieli 6.921 3.034 9.955
Total cheltuieli operationale 39.486 23.092 62.578
Profit operational 20.509 27.570 48.079
Cheltuieli cu dobanda 2.188 162 2.350
Amortizarea 4.503 2.123 6.626
Provizioane 0 0 0
Profitul net 13.818 25.285 39.103



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

258
Rata profitabilitatii 10% 39% 19%

Obs.: Situaţia contului de profit şi pierdere a fost întocmită pe baza balanţei de
verificare la 31.12.2005.
Comentarii: Bilanţul şi contul de profit şi pierdere prezentate mai sus,
reprezintă o analiză consolidată a 2 societăţi comerciale care sunt raportate ca şi
grup. A fost raportat ca grup de firme, deoarece au aceaşi asociaţi şi există o
interdependenţă comercială între ele, adică dacă una dintre ele va avea probleme
financiare şi cealaltă va suferi în acelaşi fel.
Conform criteriilor pentru evaluarea performanţei financiare a unei
societăţi comerciale, analiza prezentată mai sus este exigibilă pentru acordarea unui
credit. Aşa cum reiese din calculul indicatorilor, cele 2 societăţi comerciale au o
lichiditate curentă bună – ceea ce înseamnă că managementul ştie să gestioneze
resursele pe termen scurt comparativ cu datoriile pe termen scurt; au o rotaţie a
clieţilor mai mică decât cea a furnizorilor – ceea ce înseamnă că societăţile de faţă
au termene de plată la furnizori mai mari decît la clienţi, deci lichiditatea nu poate
fi afectată negativ din acest punct de vedere; gradul de îndatorare înainte de
acordarea creditului, cât şi după acordare este foarte bun (este sub 70%) – ceea ce
înseamnă că societăţile au capitaluri proprii suficient de mari pentru desfăşurarea
activităţii; iar fondurile disponibile sunt suficient de mari pentru acoperirea ratelor
viitoare; de asemenea rata profitabilităţii este foarte bună.
B. Credit respins

INFORMATII FINACIARE
Bilantul – GHI SRL
Moneda: RON
ACTIVE
31.12.2007
Bani in casa si in banca 7.080
Clienti 2.025.407
Furnizori in avans 263.072
Creante de recuperat de la stat
Alte creante
Creante 2.288.479
Marfa 2.138.917
Materii prime
Productie in curs de executie
Produse finite
Stoc 2.138.917
Total active curente 4.434.476
Cladiri 1.700.000
Autoturisme 51.188



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

259
Echipamente
Alte active fixe
Active fixe 1.751.188
TOTAL ACTIVE 6.185.664
DATORII SI CAPITAL PROPRIU
31.12.2007
Furnizori 3.418.276
Datorii la stat 160.918
Avansuri catre clienti 77.699
Credite la BANCI
Credite la alte banci 1.247.798
Leasinguri 117.516
Alte datorii pe termen scurt
Datorii pe termen scurt 5.022.207
Total datorii pe termen scurt 5.022.207
Credite la BANCI - termen lung
Credite la alte banci - termen lung
Leasinguri
Alte datorii pe termen lung
Total datorii pe termen lung 0
Total datorii 5.022.207
Capital propriu 1.163.457
TOTAL DATORII SI CAPITAL PROPRIU 6.185.664

Indicatori
Lichiditatea curenta 0,88
Rotatia clientilor (zile) 78
Rotatia furnizorilor (zile) 153
Rotatia stocului (zile) 114
Gradul de indatorarea inainte de credit 81,19%
Gradul de indatorarea dupa acordarea creditului 83,52%
Credit/Inacsari lunare (luni)
Rata/Fonduri disponibile

Comentarii: Conform criteriilor pentru evaluarea performanţei financiare
a unei societăţi comerciale, analiza prezentată mai sus nu este exigibilă pentru
acordarea unui credit. Aşa cum reiese din calculul indicatorilor, societatea
comercială are o lichiditate curentă subunitară – ceea ce înseamnă că
managementul nu a ştiut să gestioneze resursele pe termen scurt comparativ cu
datoriile pe termen scurt; gradul de îndatorare înainte de acordarea creditului, cât şi
după acordare este foarte prost (peste 70%) – ceea ce înseamnă că societatea are



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

260
capitaluri proprii insuficiente pentru desfăşurarea activităţii, având foarte multe
datorii faţă de terţi.

VI. Concluzii
Evaluarea riscului de credit client presupune aspecte calitative şi
cantitative. Aspectul calitativ al evaluării riscului este, în general, mai greu de
estimat. Etapele în evaluarea calitativă a riscului se referă la obţinerea de informaţii
în legătură cu responsabilitatea financiară a clientului, determinarea scopului real
pentru care doreşte creditul, identificarea riscurilor cu care se confruntă activitatea
clientului, ţinând cont de tendinţele de evoluţie a condiţiilor economice în
perspectivă şi estimarea eforturilor reale pe care clientul le va face în vederea
rambursării şi se realizează prin analiza ultimilor doi factori enumeraţi.
Tot ca aspecte cu caracter calitativ, sunt anumite elemente specifice
proprietăţii clientului, dintre cele mai notabile fiind:
• resursele umane, incluzând însuşiri şi atribute pozitive, spiritul de echipă şi
calitatea conducerii;
• marketingul nematerial incluzând nume de marcă, zonă de desfacere, informaţii şi
imagine;
• cercetarea tehnico-ştiinţifică, şi produsele sale incluzând Know-How, patente şi
drepturi de autor;
• natura activităţii de exploatare a clientului. Anumite tipuri de activităţi economice
sunt prin definiţie mai riscante decât altele, în aceleaşi condiţii financiare, o firmă
de înalte tehnologii, care depinde de un singur produs, prezentând un grad de risc
mult mai mare decât o firmă producătoare a unei game diversificate de produse de
larg consum.
Aspectul cantitativ al evaluării riscului constă în analiza financiară a
datelor financiar-contabile ale clientului şi proiecţia, pe această bază, a rezultatelor
financiare viitoare, pentru a evalua capacitatea sa reală de a rambursa creditul
conform graficului de rambursare.
Următoarele informaţii contabile permit aprecieri privind capacitatea reală a unui
client de a rambursa creditul în cazul apariţiei unor fenomene economice
nefavorabile:
1. Situaţia lichidităţilor. Dacă un client este în permanenţă în insuficienţă
de mijloace băneşti şi fond de rulment, aceasta indică o viitoare
problemă în rambursarea creditului. Analistul trebuie să evalueze
probabilitatea şi semnificaţia unei situaţii a lichidităţilor în constantă
înrăutăţire.
2. Structura capitalului – este cea care asigură un echilibru între gradul de
risc al afacerii şi nivelul estimat al rentabilităţii. Analistul trebuie să evaluze
indicatorii care pot să susţină capacitatea întreprinderii de a rambursa creditul.
În concluzie, informaţiile contabile rămân principala sursă în evaluarea
riscului de credit client, celelalte aspectec calitative menţionate anterior, rămânând
ca surse de analiză complementare.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

261
Bibliografie
Arens A. A., Loebbecke J. K., 2003, Auditul – O abordare integrată,
Editura Arc, Bucureşti;
Barton Th. L., Shenkir W. G., Walk P. L., 2002, Making Enterprise Risk
Management
Berea A., Stoica E., 2003, Creditul bancar – coordonate actuale şi
perspective, Editura Expert, Bucureşti;
Bessis J., 1999, Risk management in banking, Wiley;
Dedu V., 2003, Gestiune şi audit bancar, Editura Economică, Bucureşti;
Greuning H. V., Bratanovic S. B., 2004, Analiza şi managementul riscului
bancar, Editura IRECSON, Bucureşti;
Mihai I. (coodonator), ş.a., 1999, Analiza economico-financiară, Editura
MIRTON, Timişoara;
Niţu Ion, 2000, Managementul riscului bancar, Editura Expert, Bucureşti;
Roxin L., 1997, Gestiunea riscurilor bancare, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti;
*** Pay Off: How Leading Companies Implement Risk Management,
Financial Times Prentice Hall, February 08;
*** Audit financiar 2006 – Standarde- Codul Edic, 2007, Editura Irecson.


























Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

262
GRANIŢE CONCEPTUALE PRIVIND AUDITUL PUBLIC
INTERN


Aurelia Ştefănescu, Eugeniu Ţurlea, Viorel Dumitru
Academia de Studii Economice Bucureşti
Piaţa Romană nr. 6 sector 1 Bucureşti
stefanescu.aura@gmail.com, eturlea@yahoo.com, viorel.dumitru@conadi.ro


Abstract
In the context of globalization and integration of Romania within the European
Union, many protagonists pay attention to the way in which the public resources have been
obtained and used. The public institutions have as a goal the improvement of efficiency
within a continuously changing environment. The public internal audit contributes to this
goal of the public institutions. At international level, this concept is known under different
titles. In Romania, the concept of public internal audit has created confusion, too. At
present, it is estimated that the audit is mainly oriented towards control. Due to the
diversity of opinions regarding the public internal audit integration within the equation of
risk, the undertaken constructive research identifies the conceptual boundaries of the
public internal audit as reported to the internal control, management audit, as well as the
other types of public internal audit. The steps of this study take into account a synthesis of
the materials published by national and international standards, by professional bodies,
papers on this theme proposed for debates upon this theme.
Keywords: internal audit, public internal audit audit, internal control, control
management, financial management control, system audit, performance audit.


Introducere
Auditul intern, funcţie a entităţii sectorului public, are ca misiune
asigurarea obiectivă şi consilierea, destinate să îmbunătăţească sistemele şi
activităţile entităţii publice precum şi sprijinirea îndeplinirii obiectivelor acesteia
printr-o abordare sistematică şi metodică, prin care se evaluează şi se îmbunătăţeşte
eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului şi a
proceselor administrării. În acest mod, auditul intern este apanajul indispensabil al
unui management eficient. Pe de altă parte, creditorii şi finanţatorii, Guvernul şi
administraţiile, Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Banca
Mondială, publicul, sunt interesaţi de modul în care deciziile manageriale
generează rezultate entităţilor sectorului public precum şi de obţinerea asigurărilor
privind calitatea procesului de conducere, de cheltuire a banului public.
Auditul intern contribuie la creşterea performanţei în cadrul entităţilor
sectorului public, limitarea risipei de resurse şi a posibilităţilor de fraudă şi
corupţie, detectarea la timp a anomaliilor şi deficienţelor. Consecinţele functionării
lipsite de economicitate, eficacitate şi eficienţă a entităţilor publice, ale



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

263
nerespectării conformităţii cu prevederile legale şi implicit ale unui management
defectuos se resimt la nivelul întregii societăţi şi se concretizează în: utilizarea
eronată a resurselor disponibile, cu efecte negative privind realizarea obiectivelor;
derularea fără repere şi performanţe notabile a proceselor interne care alcătuiesc
domeniul specific de activitate; amplificarea tensiunilor sociale ca urmare a
deciziilor subiective, voluntariste şi insuficient fundamentate.
Coexistenţa, alături de auditul public intern şi altor instrumente care
contribuie la asigurarea stabilităţii entităţilor sistemului public generează confuzii
şi interpretări eronate ale acestui concept.
Prin cercetarea constructivă întreprinsă identificăm graniţele conceptuale
ale auditului public intern în raport cu controlul intern, controlul de gestiune,
auditul de sistem, auditul performanţei, auditul de regularitate. Demersul
identificării interferenţelor şi limitelor auditului public intern are la băză
următoarele criterii: statut, poziţionarea funcţiei, obiective, diseminarea
rezultatelor, măsurile întreprinse.

1. Fundamente privind conceptul de audit public intern
Originile conceptului de audit le regăsim încă din Antichitate. La început,
conducerile anumitor state au fost interesate de evidenţa încasărilor, plăţilor şi a
colectării taxelor. Preocupările în această direcţie au vizat stabilirea unor modalităţi
de control, inclusiv de audit, obiectivul principal fiind reducerea erorilor sau
fraudelor comise de funcţionarii incompetenţi sau de rea-credinţă. Conceptul de
audit s-a fundamentat în perioada crizei economice din 1929 din SUA, când
entităţile cotate la bursă aveau obligativitatea certificării situaţiilor financiare de
către auditorii externi. Pentru a reduce costurile remunerării auditorilor externi,
entităţile şi-au înfiinţat departamente de audit intern care să efectueze lucrările
premergătoare auditului, auditorii exteni urmând numai să certifice situaţiile
financiare. După terminarea crizei economice, auditorii interni şi-au continuat
misiunea într-o manieră care a permis extinderea domeniului de aplicare al
auditului, fiind necesară o funcţie specifică activităţii de audit intern in fiecare
entitate.
Înfiinţarea la Florida, în anul 1941 a Institutului Auditorilor Interni (IIA) a
contribuit la dezvoltarea auditului intern. Definiţia auditului intern formulată de
IIA în anul 1999 şi care a făcut înconjurul lumii o regăsim în Standardele
Internationale de Audit Intern: auditul intern este activitatea independentă şi
obiectivă care dă unei organizaţii o asigurare în ceea ce priveşte gradul de control
deţinut asupra operaţiunilor, o indrumă pentru a-i îmbunătăţi operaţiunile şi
contribuie la adăugarea unui plus de valoare. Auditul intern ajută această
organizaţie să îşi atingă obiectivele, evaluând, printr-o abordare sistematică şi
metodică, procesele sale de management al riscurilor, de control şi de conducere a
entităţii, făcând propuneri pentru a-i consolida eficacitatea.
Funcţia de audit intern a apărut in anii 1960, în Franţa, având la bază
originea sa de control contabil. Particularităţile acestei funcţii încep să se contureze



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

264
in anii 1980. În viziunea Institutului Francez al Auditului si Controlului Intern
(IFACI), auditul intern reprezintă în cadrul entităţii, funcţia responsabilă cu
revizuirea periodică a mijloacelor de care dispune conducerea şi managerii de la
toate nivelurile, mijloacele folosite pentru a conduce şi controla entitatea.
Instituţia supremă de audit a Marii Britanii, Oficiul Naţional de Audit
(NAO) desfăşoară o activitate exclusivă de audit financiar şi al performanţei.
Activitatea de audit financiar este focalizată pe formarea şi exprimarea unei opinii
independente şi credibile asupra conturilor de execuţie a bugetelor şi asupra
situaţiilor financiare ale entităţilor auditate.
Introducerea conceptului de audit public intern în România a intervenit
într-un moment în care, controlul intern în România ajunsese să fie extrem de
slăbit, consecinţele neîntârziind să apară. Pierderile de valoare economică suportate
de majoritatea entităţilor publice româneşti au fost atât de mari încât au antrenat un
tăvălug dezastruos în plan social, creşteri alarmante de preţuri, lipsă de performanţă
economică atât pe plan intern cât şi extern, rate ale şomajului de lungă durată, toate
în contextul în care activităţile de control intern au fost menţinute la o formă
anemică şi timidă, exercitându-se asupra unor gestiuni gen casierie sau depozite.
Absenţa performanţei în entităţile sectorului public, care au suferit ca urmare a
insuficienţei controlului intern, a afectat obiectivele majore sociale ale bugetelor
publice, văduvite de importante fonduri care ar fi fost utile unor domenii sociale
sensibile cum sunt: învăţământul, cercetarea, cultura, sănătatea, asistenţa socială.
Pentru România, conceptul de audit public intern nu a fost lipsit de
confuzie. În anul 2002 s-a conturat acest concept, care se circumscrie
reglementărilor acceptate de comisia Europeană şi armonizate cu sistemele similare
din ţările membre ale Uniunii Europene. Reglementările naţionale definesc auditul
public intern ca fiind activitatea funcţional independentă şi obiectivă, care dă
asigurări şi consiliere conducerii pentru buna administrare a veniturilor şi
cheltuielilor publice, perfecţionând activităţile entităţii publice; ajută entitatea
publică să îşi îndeplinească obiectivele printr-o abordare sistematică şi metodică,
care evaluează şi îmbunatateşte eficienţa şi eficacitatea sistemului de conducere
bazat pe gestiunea riscului, a controlului şi a proceselor de administrare (legea
nr.672/2002).
Principalele obiective ale auditului public intern sunt:
asigurarea obiectivă şi consilierea, destinate să îmbunătăţească sistemele şi
activităţile entităţii publice;
sprijinirea îndeplinirii obiectivelor entităţii publice printr-o abordare sistematică
şi metodică, prin care se evaluează şi se îmbunătăţeşte eficacitatea sistemului de
conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului şi a proceselor administrării.
Prin analiza definiţiilor prezentate, considerăm că separarea conceptelor
audit intern –audit public intern nu este de ordin conceptual ci, de obiective şi sferă
de activitate. Indiferent de sectorul de activitate, modul de organizare sau alte
caracteristici ale entităţilor care îl aplică, auditul intern urmăreşte acelaşi scop: să
ajute entitatea să îşi atingă obiectivele, prin misiuni de asigurare şi consiliere care



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

265
vizează managementul riscurilor, controlul operaţiunilor şi procesele de guvernanţă
corporativă.
Finalitatea auditului intern este aşadar, de a adăuga valoare entităţii. Se
poate vorbi de valoare adăugată, respectiv de materializarea demersului, atunci
când numărul de ocazii pentru atingerea obiectivelor entităţii a sporit, pe fondul
îmbunătăţirilor la nivel operaţional identificate în cursul misiunilor şi formalizate,
impuse de management prin implementarea recomandărilor, precum şi ca urmare a
reducerii expunerilor la risc. Domeniile de responsabilitate ale auditului intern sunt
riscul, controlul intern şi administrarea entităţii. Pentru acoperirea acestora sunt
necesare misiuni de asigurare (menite să furnizeze evaluări independente şi
obiective a procselor de management al riscurilor, de control şi de guvernare a
entităţii) şi misiuni de consiliere (menite să îmbunătăţească gestionarea prin prisma
rezultatelor, a celor trei elemente).
Auditul intern este principalul aliat al managementului în atingerea
obiectivelor în condiţii de eficienţă. Atingerea obiectivelor este condiţionată de
factori endogeni şi exogeni care se manifestă cu intensităţi diferite. În aceste
condiţii, managementul trebuie să cunoască exact realităţile celor două medii,
intern şi extern, să identifice riscurile potenţiale şi pe baza evaluării, să definească
şi să implementeze proceduri, să stabilească legături optime între activităţi şi să
estimeze pertinenţa obiectivelor. Astfel, managementul resimte nevoia de a ţine sub
control domeniul condus, printr-o activitate sau funcţie -auditul intern- care să
asigure perfecţionarea modului de gestionare a valorilor şi bunurilor, a eficienţei şi
eficacităţii activităţii.
Concluzionând, auditul intern a avut ca punct de plecare cercetarea
specifică a documentelor financiar-contabile, a continuat cu aprecierea globală de
fidelitate a situaţiilor financiare ale entităţilor, cu analiza critică a structurilor
acestora şi evaluarea modului în care managementul entităţilor respectă principiile
economicităţii, eficienţei şi eficacităţii în utilizarea şi administrarea resurselor
financiare.

2. Graniţe conceptuale privind auditul public intern-controlul public intern
În viziunea Standardelor Internaţionale de Audit controlul este orice
măsură luată de conducere, de consiliu sau de alte părţi, în vederea îmbunătăţirii
gestionării riscurilor şi creşterii probabilităţii ca scopurile şi obiectivele stabilite să
fie îndeplinite. Managerilor le revine responsabilitatea planificării, organizării şi
coordonării aplicării de măsuri suficiente pentru a oferi o asigurare rezonabilă că
scopurile şi obiectivele vor fi îndeplinite.
În accepţiunea reglementărilor naţionale, controlul intern reprezintă
ansamblul formelor de control exercitate la nivelul entităţii publice, inclusiv auditul
intern, stabilite de conducere în concordanţă cu obiectivele acesteia şi cu
reglementările legale, în vederea asigurării administrării fondurilor în mod
economic, eficient şi eficace. De asemenea, include structurile organizatorice,
metodele şi procedurile.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

266
Aşadar, controlul intern, spre deosebire de auditul intern, nu este o funcţie ci un
ansamblu de procedee implementate de către managerii de la toate palierele
entităţii.
Organizat la nivelul fiecărei funcţii a managementului, controlul intern
reprezintă un mijloc eficient la dispoziţia acestuia pentru cunoaşterea realităţii,
descoperirea şi corectarea deficienţelor.
Analiza comparativă a definiţiilor conceptelor de audit public intern-
control intern, evidenţiază confuzia acestora. Dacă auditul intern este un control, de
ce sunt necesare două forme de control la nivelul managementului entităţilor
sectorului public care au ca obiectiv administrarea acestora în mod economic,
eficient şi eficace? Nu puţine au fost cazurile când, managerii entităţilor sectorului
public care au dorit o gestionare economicoasă a banului public pe care nu au vrut
să-l risipească pe două structuri distincte, de audit intern şi control intern, au
procedat fie la transformarea vechilor compartimente de control în compartimente
de audit, fie au desfiinţat compartimentele de control propriu, care s-a rezumat doar
la controlul financiar preventiv, fără a se mai asigura o verificare ex-post decât prin
compartimentele de audit şi au înfiinţat compartimentele de audit intern în directa
lor subordonare, separat de orice altă structură operativă.
Delimitarea celor două concepte este susţinută şi de Morris (citat de
Renard, 2002) care apreciază rolul vital al auditului intern şi ajutorul acordat
conducerii, “de a lua în mână hăţurile controlului intern”. Această opinie
poziţionează controlul intern ca obiect al auditului intern şi consolidează rolul
auditului intern, acela de a garanta managementului calitatea controalelor interne
existente, modul de aplicare al acestora, corectitudinea şi eficacitatea strategiei
implementate, conferindu-i curaj şi încredere.
Prin cercetarea efectuată delimităm graniţele conceptuale audit public intern-
control public intern astfel:

Tabel nr.1
Graniţe conceptuale: audit public intern - controlul public intern
Limite conceptuale Interferenţe
conceptuale Audit public intern Control public intern
Integrat entităţii
publice
Organizat la cel
mai înalt nivel
Organizat la nivelul fiecărei
funcţii a managementului
Se aplică tuturor
funcţiilor entităţii
publice
Este o funcţie în
cadrul entităţii
Este ansamblul formelor de
control exercitate la nivelul
entităţii publice
Instrument al
managementului
Evaluează
controlul intern
Obiect al auditului intern
Formă de control Adaugă
plusvaloare
entităţii
Elimină riscurile apărute în
activitatea entităţii



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

267
Stabileşte
concluzii,
constatări
Efectuează
recomandări şi
planuri de acţiune
aplicabile
Stabileşte răspunderi
Sprijină entitatea
să îşi îndeplinească
obiectivele
Monitorizează
implementarea
recomandărilor
efectuate
Monitorizează valorificarea
constatărilor
Evaluează riscurile Raportează la cel
mai înalt nivel
Raportează managementului
ierarhic

3. Graniţe conceptuale privind auditul public intern-controlul de gestiune
Abordat iniţial ca un simplu control, Antohy (citat de Caraiani et all, 2005)
defineşte controlul de gestiune astfel: procesul prin care conducătorii se asigură că
resursele sunt obţinute şi utilizate cu eficacitate (în raport cu obiectivele şi cu
eficienţa în raport cu mijloacele angajate) în scopul atingerii obiectivelor
organizaţiei.
Din perspectiva unui mecanism de control al comportamentelor, Hofstede
(citat de Caraiani et all, 2005) afirmă că, controlul de gestiune nu este singurul
mecanism, deoarece, cel puţin în forma sa moştenită de la taylorism, presupune
reunirea următoarelor patru condiţii: caracterul non-ambiguu al obiectivelor;
posibilitatea de a măsura rezultatele; posibilitatea de a prevedea efectele acţiunilor
coercitive; repetitivitatea activităţii sau, cel puţin, posibilitatea de a capitaliza o
experienţă.
În viziunea Planului Contabil General francez, controlul de gestiune
reprezintă ansamblul de dispoziţii luate pentru a furniza periodic conducătorilor şi
altor responsabili, date cifrate care să caracterizeze mersul entităţii, compararea
acestora cu datele trecute sau viitoare, poate dacă este cazul, să incite conducătorii
să declanşeze măsurile corective ncesare.
În accepţiunea lui Alazard & Separi (2001), controlul de gestiune, în afară
de cunoaşterea costurilor, ajută gestionarii să orienteze actorii pentru a organiza şi
pilota perfromanţa.
Burlaud & Simon (1997) consideră controlul de gestiune ca fiind una
dintre formele de control ale organizaţiilor, iar frontierele dintre formele de control
sunt difuze şi cuprind zone mari de suprapunere. Limitele informaţionale ale
controlului de gestiune impun completarea acestuia cu alte forme de control.
Astfel, auditul reprezintă cea mai cunoscută formă a controlului prin regulament,
specific entităţilor sectorului public.
In concluzie, accepţiunile conceptului de control de gestiune demonstrează
că acesta a evoluat de la analiza costurilor la pilotajul entităţii.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

268
Joanny (citat de Renard, 2002) apreciază că auditul intern şi controlul de
gestiune depăşesc treptat stadiul de simplă direcţie funcţională devenind ajutor în
vederea optimizării entităţii.
Reglementările naţionale abordează controlul de gestiune sub apelativul
control financiar de gestiune, reprezentând o formă a controlul financiar propriu.
Normalizatorii naţionali nu au împărtăşit conceptul de control de gestiune, nici ca
titulatură, dar nici ca definiţie. Au optat pentru o variantă originală, control
financiar de gestiune, un mix control de gestiune-control financiar-control intern,
care, în opinia noastră nu răspunde nevoilor reale ale entităţilor sectorului public.
Aceasta demonstrează că performanţa entităţilor sectorului public este un concept
încă insuficient definit.
Controlul financiar de gestiune are rolul de a verifica respectarea
dispoziţiilor legale referitoare la gestionarea şi gospodărirea mijloacelor materiale
şi băneşti, pe baza documentelor înregistrate în contabilitate şi a documentelor din
evidenţa tehnico-operativă.
Obiectivele controlul financiar de gestiune, opuse celor auditului intern,
vizează următoarele:
existenţa, integritatea, păstrarea şi paza bunurilor şi valorile de orice fel şi
deţinute cu orice titlu;
utilizarea valorilor materiale de orice fel, declasarea şi casarea de bunuri;
efectuarea, în numerar sau prin cont, a încasărilor şi plaţilor, in lei si valută, de
orice natură;
întocmirea şi circulaţia documentelor primare, documentelor tehnic-operativ şi
contabile.
Similar auditului public intern, controlul financiar de gestiune funcţionează
în subordinea directă a ordonatorului de credite. Spre deosebire de auditul public
intern, care se efectuează cel puţin o dată la trei ani, controlul de gestiune se
efectuează cel puţin o dată pe an şi nu mai târziu de doi ani.
Modalitatea de efectuare a controlului este prin sondaj sau în totalitate, în
funcţie de volumul, valoarea şi natura bunurilor, posibilităţile de sustrageri,
condiţiile de păstrare şi gestionare, precum şi de frecvenţa abaterilor constatate
anterior.
La polul opus auditului public intern, rezultatele controlului financiar de
gestiune se consemnează în acte de control bilaterale, cum sunt procese-verbale sau
note de constatare pe baza propriilor verificări, cu indicarea reglementărilor legale
încălcate şi stabilirea exactă a consecinţelor economice, financiare, patrimoniale, a
persoanelor vinovate, precum şi măsurile luate in timpul controlului şi cele stabilite
a se lua in continuare. Pe baza actelor de control întocmite, şeful compartimentului
de control financiar de gestiune prezintă managementului entităţii concluziile
controlului precum şi măsurile ce trebuie întreprinse pentru înlăturarea abaterilor şi
pedepsirea celor vinovaţi.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

269
O analiză atentă a conceptelor de audit public intern şi control de gestiune
evidenţiază că limitele conceptuale ale auditului public intern în raport cu controlul
financiar de gestiune sunt mult mai semnificative decât interferenţele, astfel:

Tabel nr.2
Graniţe conceptuale : audit public intern - controlul de gestiune
Limite conceptuale Interferenţe
conceptuale Audit public intern Control de gestiune
Integrat
entităţii publice
Organizat la cel mai
înalt nivel
Organizat la cel mai înalt
nivel
Se aplică
tuturor
funcţiilor
entităţii publice
Adaugă plusvaloare
entităţii
Verifică respectarea
reglementărilor privind
gestionarea şi gospodărirea
mijloacelor materiale şi
băneşti, pe baza
documentelor înregistrate în
contabilitate şi a
documentelor din evidenţa
tehnico-operativă.
Este o funcţie
în cadrul
entităţii
Efectuează
recomandări şi planuri
de acţiune aplicabile
Întocmeşte acte de control
bilaterale: procese-verbale
sau note de constatare
Indică reglementările
legale încălcate;
Stabileşte consecinţele şi
persoanele vinovate;
Întreprinde măsuri pe
parcursul controlului şi
ulterior pentru înlăturarea
abaterilor şi pedepsirea
vinovaţilor.
Instrument al
managementul
ui
Formă de
control
Stabileşte
concluzii,
constatări
Raportează la cel mai
înalt nivel
Raportează conducerii
entităţii






Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

270
4. Graniţe conceptuale privind tipurile auditului public intern

În entităţile sectorului public, prin prisma rolului acestora, de satisfacere a
intereselor comunităţii la nivel local sau naţional, de realizare a unor obiective de
ordin economico-social aflate în aria de responsabilitate a autorităţilor statului şi a
unităţilor teritorial-administrative care presupun formarea şi utilizarea fondurilor
publice şi/sau administrarea patrimoniului public, existenţa şi modul de funcţionare
a unei funcţii manageriale de control intern care să includă şi să fie monitorizată de
o funcţie de audit intern, sunt atribute indispensabile.
Existenţa unei funcţii eficiente de audit intern conferă garanţia sporirii
şanselor de reuşită şi, nu în ultimul rând, a unei imagini de bun responsabil
gestionar pe care publicul o percepe în legătură cu statul şi instituţiile sale.
Reglementările naţionale definesc următoarele forme ale auditului public
intern:
auditul de sistem reprezintă o evaluare de profunzime a sistemelor de conducere
şi control intern, cu scopul de a stabili dacă acestea funcţionează economic,
eficace şi eficient, pentru identificarea deficienţelor şi formularea de recomandări
pentru corectarea acestora;
auditul performanţei examinează dacă criteriile stabilite pentru implementarea
obiectivelor şi sarcinilor entităţii publice sunt corecte pentru evaluarea
rezultatelor şi apreciază dacă rezultatele sunt conforme cu obiectivele;
auditul de regularitate reprezintă examinarea acţiunilor asupra efectelor
financiare pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, sub
aspectul respectării ansamblului principiilor, regulilor procedurale şi
metodologice care le sunt aplicabile.
Deşi toate cele trei forme contribuie la atingerea obiectivelor auditului
public intern, o examinare atentă a acestora identifică următoarele graniţe
conceptuale:



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

271
Tabel nr.3
Graniţe conceptuale: audit de sistem – auditul performanţei - audit de regularitate
Audit de sistem – auditul performanţei- audit de regularitate
Limite conceptuale Interferenţe
conceptuale
Audit de sistem Auditul
performanţei
Audit de
regularitate
Formă de
control
Flexibil, deschis
raţionamentului
profesional
Flexibil, deschis
raţionamentului
profesional
Strict
reglementat
Orientat spre
viitor
Orientat spre viitor Orientat
spre trecut şi
prezent
Efectuează
recomandări
Focalizat pe
analiza riscurilor
Focalizat pe
examinarea măsurilor
luate de entitate
privind respectarea
principiilor
economicităţii,
eficienţei şi eficacităţii
Focalizat
pe
compararea
realităţii cu
sistemul de
referinţă
propus

Concluzii
În ultimele două decenii, cunoaşterea şi îmbunătăţirea performanţei de
către entităţile sectorului public a devenit o prioritate în majoritatea ţărilor, ca
urmare a recesiunilor apărute, creşterii cererilor pentru servicii publice variate
şi de calitate, precum şi a reticenţei publicului de a plăti taxe mai mari. La
solicitările publicului, guvernul trebuie să exercite un control mai mare asupra
modului de cheltuire a banilor publici şi să furnizeze servicii în condiţii de
economicitate, eficienţă şi coerciţie financiară. În acest sens, funcţia de audit
intern oferă siguranţa rezonabilă că operaţiunile desfăşurate, deciziile luate sunt
sub control, contribuind astfel la realizarea obiectivelor entităţii.
Pentru entităţile sectorului public, auditul intern are rolul de a asigura că
fondurile publice sunt constituite şi apoi utilizate în conformitate cu normele în
vigoare iar patrimoniul public este administrat cu diligenţa unui bun proprietar.
Cheltuirea fondurilor publice, a bunurilor statului a fost şi este în permanenţă în
atenţia electorilor şi a mediei. Pe de altă parte, o gestiune riguroasă a averii publice
permite statului, la nivel central şi local, să îşi îndeplineacă prerogativele stabilite
prin lege.
În procesul de realizare a obiectivelor entităţilor sectorului public sunt
implicate alături de auditul intern, mai multe instrumente. Cercetarea efectuată



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

272
demonstrează că delimitarea graniţelor conceptuale ale acestor instrumente în
raport cu auditul public intern elimină divergenţele semantice, confuziile şi
interpretările subiective.
Dincolo de interferenţele şi limitele conceptuale, auditul public intern
există şi va continua să existe în viaţa entităţilor deoarece fără un management
eficient al riscurilor şi o evaluare pertinentă şi permanentă a sistemului prin care
entitatea urmăreşte să ţină sub control toate activităţile, singura bază, speranţă,
pentru succes, rămâne hazardul.

Bibliografie
Alazard C., Separi S., 2001, Controle de gestion, Dunod, Paris;
Burlaud A., Simon C., 1997, Le controle de gestion, La Decouverte,
collection, Reperes;
Caraiani C., Dumitrana M. (coord.), 2005, Contabilitate de gestiune şi
control de gestiune, Ed. InfoMega, Bucureşti;
Dascălu D., Nicolae F., 2006, Auditul intern în instituţiile publice, Ed.
Economică, Bucureşti;
Morariu A., Suciu G., Stoian F., 2007, Audit intern şi guvernanţă
corporativă, Ed. Universitară, Bucureşti;
Renard J., 2002, Théorie et pratique de l’audit interne, Ed.
d’Organisation, Paris;
Ţurlea E., Ştefănescu A., 2007, The Internal Audit as a Part Of the Risk
Management Process in the Public Sector Entities, Conferinţa Ştiinţifică
Internaţională “Challenges of Knowledge-Based Contemporary Economy", Alba
Iulia, Annales Universitatis Apulensis, Series Oeconomica, Finanţe-Contabilitate;
Ţurlea E., 2006, Auditul performanţei, element esenţial al perfecţionării
managementului organizaţiilor sectorului public, Annales Universitatis Apulensis,
Series Oeconomica, Finanţe-Contabilitate nr.8/2006, 246-249, Alba Iulia;
Vincenti D., 2002, Dresser une cartographie des risques, Revue Audit, no.
144, Paris;
*** Legea nr. 672/19.12. 2002 privind auditul public intern, publicată în
M.O. nr. 953/24.01.2002;
*** Standarde de Audit Intern disponibile pe pagina www.cafr.ro













Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

273
IMPACTUL REGLEMENTĂRILOR FISCALE ASUPRA
MEDIULUI DE AFACERI EUROPEAN ŞI MONDIAL


Lazăr Paula, Vuţă Mariana
Academia de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi
Burse de Valori, Piaţa Romană, nr. 6, Tel. 021/3191900 – 264


Abstract
This paper is aimimg to underline the implication of the fiscal policies upon the
economic environment. The authors focused on the effects of the fiscal competiton upon the
small and medium businesses, because these are considered the engine of development in
the European Union and all over the world. In the context of globalisation the fiscal
competition has become a major problem of the economic environment. The fiscal policies
promoted by different states are competing with each other in order to draw in the mobile
factors, furthermore the fiscal policies can be focused on improving the legal background
of imposing the small and medium businesses, because these are concentrating in their
hands almost 70% of the value added creation and over 80% of the labour force. Nowadays
when the capital and labour are moving freely in the world the fiscal policies are subjet to
harsh discussions amoung the world leaders in order to establish the optimal fiscal policy
that will create the context for a sustainable economic growth.
Keywords: globalisation, fiscal policy, fiscal competition, economic integration
European businesses environment, global businesses environment.

Introducere
Noţiune polemică – dumping-ul fiscal sau concurenţa fiscală – se poate
defini ca fiind competiţia necooperantă între mai multe părţi implicate (actori
publici) ce caută să îmbunătăţească atractivitatea teritoriilor lor printr-o fiscalitate
avantajoasă, dar fără să îşi pună în pericol valoarea veniturilor publice necesare
finanţării politicilor promovate (Vuţă M., Lazăr P., 2007).
În condiţiile globalizării mobilitatea factorilor a crescut iar pe lângă aceasta
integrarea economică pune în discuţie problema arbitrajului fiscal de localizare a
întreprinderilor şi în special a capitalului şi a forţei de muncă. În aceste condiţii
concurenţa dintre statele europene se găseşte faţă în faţă cu o nouă provocare: cea
de sporire a atractivităţii teritoriilor naţionale. De cele mai multe ori capacitatea
unui stat de a atrage capitaluri străine şi de la păstra pe cele naţionale are sorginte
în politica fiscală promovată. De altfel cum să păstrezi pe plan naţional
întreprinderile, capitalurile şi forţa de muncă şi mai mult, să atragi din afară altele
noi, dacă în comparaţie cu statele vecine prezinţi diferenţe pozitive de impozitare.






Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

274
Aspecte cu privire la concurenţa fiscală
O dată cu crearea pieţei comune în 1993, rezultatul inevitabil a fost
convergenţa către diminuarea cotelor de impunere din state diferite: ratele s-au
redus datorită unei acţiuni concentrate a statelor de a creşte atractivitatea teritoriilor
naţionale sau datorită unui „joc” de reducere în spirală a cotelor de impunere
folosite, pentru a stopa „fuga” capitalului autohton către teritorii considerate mai
atractive. Acest „joc” al concurenţei concretizează „paradigma tradiţională” cu
privire la concurenţa fiscală şi a fost tratată de către Baldwin şi Krugman.
Plecând de la acest „joc” se ajunge la problema ilustrată de către Nash – o
concurenţă necooperativă între diferite state, care în lupta pentru atragerea a cât
mai multe baze de impozitare mobile, încearcă să ofere cel mai avantajos raport
impozit – bun public. Prinse însă în spirala negativă a diminuării cotelor de
impunere, statele, scapă din vedere faptul că, această politică de reducere la maxim
a presiunii fiscale atrage după sine diminuarea nivelului veniturilor publice, iar
aceasta are ca efect reducerea nivelului bunurilor şi serviciilor publice oferite şi a
calităţii acestora. Astfel politica fiscală afectează negativ politica bugetară şi
nivelul optim al raportului impozit – bun public oferit de către autoritatea publică.
Din acest motiv teoreticienii speră ca în practică să se ajungă la un consens şi
anume la convergenţă în domeniul fiscal.
La momentul actual nu putem afirma că la nivel european sau mondial
vorbim despre convergenţă, coordonare, armonizare sau chiar, concurenţă fiscală
pură. Se poate spune totuşi, că între scenariile diametral opuse convergenţă fiscală
versus concurenţă fiscală este loc de toate celelalte, coordonare şi armonizare, iar
mediul economic de astăzi se află într-un echilibru instabil cu elemente de
armonizare, dar numai la nivel global şi cu o simpla coordonare care însă tinde spre
concurenţă fiscală, după cum reiese şi din tabelul nr.1.




















Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

275
Tabel 1
Caracteristicile fazelor

Concurenţă
fiscală
Coordonare
fiscală
Armonizare
fiscală
Convergenţă
fiscală
P
o
l
i
t
i
c
i

v
i
z
a
t
e

Absenţa totală a
unor acţiuni în
domeniul fiscal.
Fiscalitatea este
stabilită numai
prin
competenţele
statelor membre
ale Uniunii
Europene.
Coordonarea
politicilor
naţionale vizând
limitarea
efectelor
concurenţei
fiscale.
Se luptă contra
practicilor de
concurenţă
neloiala.
Nu există acţiuni
comunitare
autonome.
Politici
comunitare de
apropiere a
fiscalităţii
(îndreptate mai
ales asupra
bazelor de
impozitare
mobile) precum:
stabilirea
asietelor
comune şi a
unui set de
reguli generale
cu privire la
valorile
procentelor
utilizate.

Politici
voluntare
promovate de
către Uniunea
Europeana
vizând
apropierea
bazelor de
impozitare, a
procentelor, a
regulilor
aplicate
principalelor
impozite, oricare
ar fi acestea.
E
f
e
c
t
e

o
b
s
e
r
v
a
t
e

Politicile nu sunt
coordonate în
aşa manieră
încât să fie
atractive.
Se fac presiuni
pentru
diminuarea
presiunii fiscale
asupra bazelor
de impozitare
mobile.
Politicile fiscale
devin atractive ,
dar coordonarea
este “ex post”.
Armonizarea
progresivă a
sistemelor
fiscale prin
definirea unor
procente ca
limite maxime şi
minime într-un
tunel fiscal
foarte larg.
Existenţa unor
sisteme fiscale
diferite dar
totuşi
comparabile.
Apropierea
progresivă a
sistemelor
fiscale naţionale
de un sistem
fiscal european.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

276
I
m
p
a
c
t

p
e

t
e
r
m
e
n

l
u
n
g


Presiunea fiscală
apasă în general
asupra bazelor
de impozitare
imobile, iar
politicile fiscale
nu sunt
îndreptate înspre
corectarea
concurenţei ce
apare între state.

Fiscalitatea este
foarte instabilă,
se testeaza o
multitudine de
proiecte care
sunt puse în
parctica şi
imediat înlocuite
cu altele
considerate mai
eficiente.

Efecte de
integrarea
asupra pietei
comune.
Este necesar un
consens asupra
nivelului de
fiscalitate pentru
categoriile
principale de
impozite.

Un sistem unic
de impozitare (o
taxa unică sau
variaţie între
anumite limite
prestabilite).
O fiscalitate a
priori lizibilă.

Pentru realizarea unor politicilor care să favorizeze armonizarea fiscală
este necesar să se facă uz de toate rezultatele cercetarilor efectuate şi nu în cele din
urmă să se dea conceptului de armonizare un sens perceptibil şi pozitiv care să nu
se restrângă doar la limitarea efectelor concurenţei fiscale.
Concurenţa fiscală nu este o fatalitate existând o serie de mijloace prin care
aceasta poate fi limitată cu condiţia ca acest lucru să nu se faca numai ca o reacţie
defensivă. Soluţia cea mai oportună ar fi coordonarea laborioasă între toate
administraţiile statelor membre presupunând existenţa unor politici voluntare
puternice şi o alegere comună asupra echilibrului fiscal şi a modalităţii de utilizare
al acestuia.
Sunt dificil de măsurat cu precizie amploarea şi implicaţiile economice ale
fenomenului de concurenţă fiscală, dar cu siguranţă, acesta este una dintre marile
probleme cu care se confruntă toate ţările Uniunii Europene.
Comisia Europeană a recomandat statelor membre să îşi coordoneze
politicile fiscale naţionale astfel: în 1993 s-a recomandat statelor membre să facă
distincţie, la impunerea veniturilor, între persoanele rezidente şi cele non-rezidente,
lucru care de altfel s-a şi adoptat.
La 1 decembrie 1997 Consiliul Ecofin a realizat un cod de conduită pentru
lupta împotriva concurenţei fiscale la nivelul Uniunii Europene. Acest cod urmează
unui alt act de importanţă majoră la nivelul Uniunii Europene – decembrie 1997
Raportul Comisiei Europene cu privire la concurenţa fiscală dăunătoare – „Vers
une coordination fiscale dans l’Union européenne - Un ensemble de mesures pour
lutter contre la concurrence fiscale dommageable”.
În 1998 Organizaţia Economică pentru Coordonare şi Dezvoltare publică
un raport sub acelaşi auspiciu – „Concurrence fiscale dommageable : un problème
mondial” prin care se menţiona; „ concurenţa fiscală riscă să antreneze distorsiuni
la nivelul cursului de schimb şi a investiţiilor străine, să diminueze bazele de
impozitare naţionale şi să transfere o parte a sarcinii fiscale către bazele de
impozitare mai puţin mobile, cum ar fi de exemplu consumul, în detrimentul
echităţii structurilor fiscale”.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

277
Respectând cele patru libertăţi stabilite prin Tratatul de la Roma – libera
circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalului – precum şi
dreptul de localizare a persoanelor şi a întreprinderilor, Comisia, încurajează
punerea în aplicare a unei „coordonări forţate”, prin Tratatul de la Amsterdam şi
dezvoltată prin Tratatul de la Nice. Se recomandă astfel înlăturarea oricăror piedici
de ordin fiscal pe grupuri de ţări, grupuri de câte minim 8 ţări, astfel încât să se
eficientizeze atât timpul de lucru şi de punere în practică a politicilor adoptate,
rezultând de aici efecte pozitive în termen scurt şi ecouri pe termen lung.
Dacă la nivelul coordonării politicii fiscale în domeniul impunerii directe
se poate menţiona că Uniunea Europeană face progrese reale, în ceea ce priveşte
coordonare politicii în domeniul impozitării indirecte mai trebuie încă colaborat
întrucât aceasta afectează libera circulaţie a mărfurilor şi a serviciilor. Primele
încercări în acest domeniu s-au făcut încă din 1992 şi au fost canalizate cu
precădere către armonizarea în domeniul taxei de valoare adăugată.
Intuitiv, concurenţa fiscală se manifestă atunci când apare o variaţie a
ratelor de impunere şi există două posibilităţi de reacţie din partea statelor:
1. reducerea presiunii fiscale prin diminuarea cotelor;
2. păstrarea aceluiaşi nivel al cotelor de impunere, dar folosirea resurselor astfel
acumulate pentru a spori atractivitatea teritoriilor naţionale prin oferirea unui
vast pachet de bunuri şi servicii publice.
În cel de al doilea caz concurenţa fiscală este mai ascunsă şi se poate
manifesta sub forma unor servicii sau bunuri publice oferite de către autorităţi şi au
drept efect menţinerea factorilor de producţie dar şi atragerea altor factori. De
exemplu realizarea unei infrastructuri rutiere moderne, la standarde europene sau a
unei infrastructuri hoteliere (înţelegând prin aceasta inclusiv blocuri de locuinţe,
case de vacanţă, moteluri, hostel-uri) poate spori considerabil atractivitatea
teritoriului naţional, fapt ce va atrage după sine creşterea capitalurilor străine
investite.

Concurenţa fiscală şi mediul de afaceri
Concurenţa fiscală este percepută diferit de către agentul economic
(întreprindere), respectiv de către stat. În timp ce pentru stat acest concept îi
influenţează suveranitatea, limitând-o, obligându-l să renunţe la anumite venituri
fiscale pentru ca anumite categorii de contribuabili să nu migreze şi să investească
în altă parte, întreprinderile privesc concurenţa fiscală ca pe o oportunitate.
La nivel mondial întreprinderile mici şi mijlocii sunt considerate motorul
dezvoltării economice. De aceea rapoartele întocmite în ultimii ani arată importanţa
crescândă a acestui sector. Întreprinderile mici şi mijlocii, dar în speţă cele mijlocii,
sunt considerate factori de ameliorare a competitivităţii, de dinamizare a inovaţiei
şi de diminuare a şomajului. Problemele care apar sunt legate de definirea acestora
într-un mod unic, şi mai mult, conform definiţiilor utilizate la nivel mondial, o
întreprindere mică într-un stat poate fi considerată mijlocie sau chiar mare în alt



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

278
stat (diferenţele ce apar între statele dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare), astfel
încât comparaţiile la nivel internaţional să devină cât mai elocvente.

Tabel 2.
Definirea întreprinderilor mici şi mijlocii
Tip de
întreprindere
Banca Mondială Uniunea Europeană
Micro-
întreprindere
Maxim 10 angajaţi, active care
nu depăşesc 100.000 dolari.
Maxim 10 salariaţi, cifra
de afaceri nu depăşeşte 2
milioane euro.
Întreprindere
mică
Între 10-50 salariaţi, cifra de
afaceri este cuprinsă între
100.000-3 milioane dolari.
Între 10-50 salariaţi, cifra
de afaceri anuală sau
totalul bilanţului nu
depăşeşte 10 milioane
euro.
Întreprindere
medie
Între 50-300 salariaţi, cifra de
afaceri este cuprinsă între 3-15
milioane dolari.
Între 50-250 salariaţi,
realizează o cifră de afaceri
anuală de până la 50
milioane euro sau deţin
active ce nu depăşesc 43
milioane euro.
Sursa: date prelucrate, Comisia Europeană şi Banca Mondială

Cu toate acestea nu este suficient să definim întreprinderile mici şi mijlocii
doar din punct de vedere economic. Definiţia acestora ar trebui să reflecte
caracteristicile de ordin social sau cultural al ţării de origine, aşa cum propunea şi
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică în 2004. Printre elementele
ce ar trebui utilizate se numără: numărul acestora, tipul (persoană fizică, persoană
fizică nespecializată, întreprinderi familiale etc.), structura proprietăţii, modalitatea
de gestiune a întreprinderii, normele contabile, informaţiile legate de piaţă, durata
de viaţă a unei întreprinderi.
Politica recent promovată de către guvernele statelor lumii este de a
sprijini crearea de noi întreprinderi. Procesul pare relativ similar atât în Europa cât
şi în Statele Unite ale Americii, dar totuşi se constată că întreprinderile create peste
ocean sunt de talie mai mică decât cele create în Europa şi cu toate acestea, cunosc
o dezvoltare mai accentuată decât cele europene.
Dintre statele Uniunii Europene, Franţa este considerată a fi centrul
reformei în ceea ce priveşte întreprinderile mici şi mijlocii. Cu toate acestea la
nivelul anului 2005 acest stat deţinea doar 14% din totalul întreprinderilor mijlocii
şi 3,4% din totalul celor medii, spre deosebire de Germania care deţinea 27,3% din
totalul întreprinderilor mijlocii şi 8,4% din totalul celor medii. Mai mult, se
constată că majoritatea întreprinderilor nou create au o durată de viaţă de câteva
luni şi nu reuşesc să treacă de pragul a 3 angajaţi.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

279
În lupta pentru atragerea bazelor de impozitare mobile statele lumii au pus
la punct strategii care să atragă şi să sprijine activitatea întreprinderilor mici şi
mijlocii, cum ar fi: scutiri de impozit pe o anumită perioadă de timp sau pentru
anumite cifre de afaceri realizate, subvenţii pentru cercetarea-dezvoltare, credite
fiscale, facilităţi de acordare a creditelor, reducerea birocraţiei, garantarea unei
concurenţe loiale, sprijin în ceea ce priveşte promovarea politicilor de mediu,
încurajarea internaţionalizării, susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii la nivel
regional etc.
Întreprinderile mici şi mijlocii constituie partea cea mai importantă a
activităţii economice a Uniunii Europene, reprezentând aproximativ 99% din
totalul întreprinderilor şi două treimi din forţa de muncă, de exemplu în Italia 47%,
Polonia 41%, Anglia 46%.
În prezent există peste 23 de milioane de întreprinderi mici şi mijlocii cu
peste 100 milioane de angajaţi, ceea ce echivalează cu aproximativ 75% din piaţa
forţei de muncă în domenii precum industria textilă sau industria construcţiilor.
S-a demonstrat empiric că sectoarele în care acumularea capitalul este cea
mai ridicată sunt cele în care talia întreprinderilor ce acţionează este cea mai mare
(Rossi-Hansberg şi Wright, 2007). Din acest motiv s-a ajuns la concluzia că, în
general, întreprinderile mici şi mijlocii, au probleme în ceea ce priveşte
modalităţile de finanţare – acestea fiind relativ reduse.
Pentru a susţine activitatea întreprinderilor se constată că statele lumii
practică politici din cele mai vaste. De exemplu, se poate impozita venitul obţinut
sau o parte a beneficiului impozabil cu o rată scăzută de impunere. Măsura este
destul de generalizată, excepţie făcând Australia, Austria, Noua Zeelandă.
Tabel 3
Cote reduse de impunere practicate la impozitarea întreprinderilor mici şi mijlocii
Ţara Cota de impunere practicată
Belgia
Cota normală – 33,39%
Peste un anumit prag se practică un sistem de cote
progresive: 24,98%, 31,93%, 35,53%
Japonia
Cota normală – 30%
Peste un anumit nivel al fondurilor proprii se practică un
sistem de cote progresive: 22%, 30%
Spania
Cota normală – 32,5%
În funcţie de tipul activităţii desfăşurate sau în funcţie de
entitate cota poate varia: 0%, 1%, 10%, 20%, 25%, 30%
Statele Unite
ale Americi
Impunerea se realizează progresiv până la un anumit nivel
al veniturilor proprii, după următorul sistem de cote: 15%,
25%, 34%, 39%, 34%, 35%, 38%
Dacă nivelul veniturilor proprii depăşeşte un anumit prag
impunerea se realizează după o cotă forfetară de 35%
Sursa: La fiscalité des petites et moyenne entreprises, Document de référence pour la
Conférence du Dialogue fiscal international



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

280
De cele mai multe ori atunci când se discută despre impunerea aplicată
întreprinderilor mici şi mijlocii se vorbeşte despre un „regim special” de impunere,
asta pentru a face distincţia între ceea ce aplică în cazul acestora şi ceea ce se
aplică pentru restul întreprinderilor cotate drept mari, ceea ce denumim „normal”.
Pentru a atrage localizarea întreprinderilor pe teritoriul naţional în practica
internaţională întâlnim două tipuri de regimuri speciale, şi anume: un regim de
impozite simplificate, care diferă foarte puţin de cel normal ca frecvenţă de plată,
de exemplu, şi un regim forfetar, care se doreşte a fi cât mai aproape de
impozitarea optimă.
Impunerea după un regim forfetar este destul de răspândită printre statele
lumii. Astfel state membre OCDE, precum Italia , Portugalia, Spania sau Statele
Unite ale Americii practică frecvent impunerea forfetară.
Italia practică un sistem fondat pe studii sectoriale rezultând astfel un
siitem destul de sofisticat cu coeficienţi diferiţi atât pe sectoare de activitate cât şi
pe arii geografice. Sistemul se aplică pentru întreprinderile ce declară beneficii sub
pragul de 7,5 milioane euro.
Portugalia aplică o cotă simplă, diferită pe sectoare de activitate 20%
pentru sectorul hotelier şi prestările de servicii de tip restaurant şi 65% şi 45%
pentru restul sectoarelor, inclusiv pentru impozitul pe venitul întreprinderilor. Se
impune un prag al cifrei de afaceri de 150.000 euro.
Spania aplică un sistem mult mai complex ce şine cont de variabile precum
numărul de salariaţi, potenţialul de producere al energiei, numărul de mese dintr-un
restaurant. Sistemul acoperă nouă tipuri diferite de activităţi economice (activităţi
de transport de tip taxi, activităţi temporare) şi utilizează mai mulţi coeficienţi de
ajustare. Se impune un prag al cifrei de afaceri de 450.000 euro iar activităţile
sectoriale sunt utilizate drept parametri de calificare. Elemente importante în
materie de impozitare forfetară există şi în Austria, Belgia sau Grecia.
Problema care se ridică este că, aceste regimuri forfetare trebuie să
înlocuiască, de cele mai multe ori, o serie vastă de impozite şi taxe naţionale, iar
tranziţia se face destul de greoi. Mai mult, chiar şi între statele care practică
regimuri forfetare există diferenţe majore de impunere, diferenţe ce rezultă din
însăşi modalitatea de determinare a bazelor de impunere şi anume a parametrilor
utilizaţi pentru stabilirea acesteia – cifra de afaceri, parametri obiectivi, coeficienţi
sectoriali, estimări fondate pe patrimoniul net. Italia, Japonia, Portugalia, Austria
sunt state ce aplică sistemul forfetar indiferent de natura întreprinderi – persoană
fizică autorizată, întreprindere familiară etc., dar Spania aplică sistemul numai
pentru întreprinderile organizate ca societăţi. Mai mult, unele state oferă clauze
derogatorii – Austria, Belgia, Spania, Portugalia, iar altele nu – Grecia, Italia,
Japonia.

Concluzii
Concurenţa fiscală accentuată de fenomenul de globalizare se traduce, la
nivel mondial, printr-o acţiune generală de reducere a cotelor de impunere aplicate



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

281
veniturilor obţinute de factori mobili (întreprinderile mici şi mijlocii deţinătoare de
capital şi forţă de muncă) pentru că fiecare stat doreşte să atragă cât mai multe baze
de impozitare mobile, cât mai mulţi factori de producţie, cât mai multe activităţi.
Efectul de diminuare a cotelor de impunere este parţial compensat de lărgirea
bazelor de impunere, pentru că nici un stat nu doreşte să diminueze nivelul
veniturilor fiscale colectate şi utilizate în cele din urmă pentru creşterea
atractivităţii teritoriului naţional.
În ultimii ani, majoritatea ţărilor dezvoltate ale Uniunea Europene şi-au
modificat sau îşi propun modificări pentru anii următori: Austria şi-a diminuat cota
de impunere aplicată veniturilor întreprinderilor de la 34% în anul 2004 la 25% în
anul 2005; România şi-a diminuat cota de impunere aplicată profitului de la 25% în
2004 la 16% în 2005, Germania îşi propune o reducere sistematică a cheltuielilor
fiscale suportate de firme, care să ajungă în 2010 la 29,83% (faţă de o medie de
38,6% în prezent), Cehia a redus cota de impunere pentru profit de la 24% la 21%
în 2008, urmând ca aceasta să se diminueze la 19% în 2009.
O concurenţă loială contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri, care va
antrena o dezvoltare sustenabilă a economiei mondiale şi nu în ultimul rând a
statelor lumii.

Bibliografie
Irac D., 2007, „Contribution des PME à la croissance”, Revue de la
littérature, Bulletin de la Bangue de France, no. 165, septembrie;
Vintilă G., Lazăr P., 2007, „Taxes and fiscal competition in a bordeless
world”, Sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice ”Integrarea europeană –
noi provocări pentru România”, Oradea, (ISSN-1582-5450);
Vuţă M., Lazăr P., 2007, „Considerente privind concurenţa fiscală”,
Conferinţa internaţională ”Politici financiare şi monetare în Uniunea
Europeană”, Bucureşti;
*** Raportul Comisiei Europene, 1997, „Vers une coordination fiscale
dans l’Union européenne - Un ensemble de mesures pour lutter contre la
concurrence fiscale dommageable”;
*** OCDE, 1998, „Concurrence fiscale dommageable: un probleme
mondial”, Rapport du Comité des Affaires fiscales;
*** Commission européenne, 2006, Commission européenne, Les
structures des systèmes d’imposition dans l’UE;
*** „La fiscalité des petites et moyenne entreprises”, 2007, Document de
référence pour la Conférence du Dialogue fiscal international, Buenos-Aires,
octobre.








Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

282

EDUCATION AS DE-ETHNIZED AREA


Viktoria Dolinská, Veronika Balážová
Ekonomická fakulta UMB, Tajovského 10, Banská Bystrica, Slovakia
viktoria.dolinska@umb.sk, veronika.balazova@umb.sk


„No culture can exist in insulation, it has to have a contact with other cultures as it
is an inevitable precondition for its sound growth and changes – the culture of
a certain society which lacks the exchange of symbols and ideas with other cultures
may cease to exist.“
E. Mistrík
Abstract
Europe becomes a multicultural society of values with its own identity. New
European reality is inevitably connected with the conception of European culture,
European consciousness, European citizenship, European dimension and European
identity. Globalization has not only its economic and political dimension but is also
chracterized by its philosophical, anthroplogical and environmental dimensions and has
its ethics as well. Therefore it is more than natural that it has both positive and negative
aspects which may possibly result in some socio – economic imbalances, global security
problems and international crime.
Keywords: education and social stratification, university education, global
developing education, cross, cultural differences, Slovak multiculturalism.


1. Global developing university education
In our paper we will consider the conception of global education as it is
presented by the North-South Centre Institute of the European Council which
perceives global education as a covering term which includes developing
education, cross-cultural education, education for sustainable development and
education contributing to the prevention of wars and conflicts. Thus the problem of
education in our schools which is discussed in this paper and which is aimed at
developing foreign countries will be denoted by the aforesaid term global
developing education. As for its content and methods of teaching, especially in the
conditions of secondaty schools, global education coincides with cross-cultural and
multicultural education, environmental education, human rights education,
citizenship education, media education and some other kinds of education.
Global developing education is the notion which is based on the English
expression „Development Education“ used in this context. Sometimes also the
terms developing education or global education can be used instead of the term
developing global education. As far as it may easily lead to misunderstanding



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

283
whether the term global developing education is related to domestic regions or to
developing countries and the help provided to the countries the term „global
developing education“ is considered to be more accurate and more exactly
denoting the education connected with the help provided to developing countries.
The term also includes the idea of extending the information about developing
countries.
To improve the quality of life in most of the countries becomes a priority
connected not only with material profit but with subjective aspects of lifestyles as
well. The report on human development presented in The United Nations
Development Programme (UNDP Human Development Report) also accepts
cultural impacts as measurable social indicators.
The purpose of the global developing education is to improve mutual
understanding in the areas of globalization, culture, economy, society and political
systems on local, national, regional and global levels. It is also necessary to point
out at the problems of help provided to developing countries , at the questions of
global solidarity and interdependence, the questions of global poverty, the situation
in health care (AIDS), child labour as well as at the problems of „Fair Trade“ and
step by step moderate relatively outstanding imbalance between strong public
support of global (developing) education and weak public understanding presented
by our university students (Syrovátková). Globalization has not only its economic
and political dimension but is also chracterized by its philosophical, anthroplogical
and environmental dimensions and has its ethics as well. Therefore it is more than
natural that it has both positive and negative aspects which may possibly result in
some socio – economic imbalances, global security problems and international
crime.

2. Cultivation of educational process
Nowadays it is necessary to senzibilize managers for cross-cultural aspect
of communication in order to perceive the relationships among ethnicities, nations,
racial or religious communities in a more harmonic way excluding conflicts or
even a kind of animosity. It is the animosity or even hatred not only among the
members of the above mentioned communities or in the area of international
relations and consequently international management that are ranked among the
negative contemporary phenomena .
After the Slovak entry to the European Union not only the pressure of a
stronger foreign competition but also the increased pressure on motivating people
to work more effectively could have been noticed. It will consequently lead to
higher requirements for the quality of education of future economists. It will be
necessary to join the process on time and that is why it is so necessary not only to
discuss the problems of cross-cultural aspects of the economists education but to
bring the ideas to the practice as well. All the more that the students themselves , as
it is proved by our research, realize the necessity very well.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

284
Europe becomes a multicultural society of values with its own identity.
New European reality is inevitably connected with the conception of European
culture, European consciousness, European citizenship, European dimension and
European identity. Cultural diversity of the world in which we live is characterized
by the co-existence of a number of different cultures which is the fact that to
a large extent influences the education on all the levels of our educational system
hierarchy.
As a rule, conflicts among cultures stem from different approaches,
stereotypes, prejudices – and they are the psychological categories which also
function on supraindividual level – i.e. in the relationships and behaviour of
countries, nations and ethnicities. Therefore a new subject – cross-cultural
psychology is expected to play more important role. Among the serious reasons
leading to international conflicts belong the following: animosity among ethnicities
and nations, relations among big and small nations, cross-cultural differences in
negotiation behaviour of ethnicities and nations.
The influence of cultural differences on international business negotiations
with foreign partners can be relatively strong . Nevertheless, in many cases partners
can find a common ground if they pay sufficient attention to a thorough preparation
for the negotiations. Some common basic procedure can be agreed with foreign
partners in order to reach a positive result of a negotiation – preparation for the
negotiation, preference of cooperative approach, acceptable common language,
attention paid to non-verbal communication, creation of relationships based on
honesty and trustworthiness, very careful usage of concessions , both negotiating
partners should be culturally sensitive and tollerant to differences.
Any culture has its ingrained generally accepted standards by which its
representatives are guided and which also include several layers: external
(gestures, symbols, manners, dress codes, business protocols, rituals, religious
practices, etc.) and internal or hidden (principles, rules and attitudes – they are very
often subconscious and deeply rooted) .
The monocultural education in Slovakia which has been functioning in
both families and educational institutions for years and which has brought people
even to a stage of some „cultural imperialism“ can be included among the most
serious obstacles that prevent people working in international management from
coping with cultural clashes. In practice it means that through our own culture,
which is considered a measure, the cultures of other countries are perceived as
a standard cost variance. The most favourable conditions for the development of
monocultural education (prevailing in majority of our schools as well as in further
education of employees ) were those functioning in authoritarianism where
differences in values were prohibited or even destroyed. This is the multicultural
education which is chracterized by democratic feeling and the acceptance of
different values while cultivating the personality of a member of society that
becomes a starting point today. In Slovakia can also be noticed a shift from
a monolithic culture to the plurality of values, to the search of such form of cultural



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

285
processes and hierarchies of values which could be more adequate in the current
economic and social situation . The trend should also be reflected in education.
The only condition which can add some sense to any educational effort is
the situation when those who educate succeed in orientating their learners towards
the understanding of a human being as a complex personality functioning as one
element of a world system. This is the only situation when it is possible to
contribute to the development of tolerance, empathy in contacts with other cultures
and to the formation of highly qualified economists who will realise that in the
conditions of internationalization and globalization the functioning in multicultural
environment becomes inevitable (Martinkovičová, 2006, Pomffyová – Kontríková,
2002).

3. Slovak education and multiculturalism
The process of developing the ability to cooperate with the representatives
of different cultures requires such amount of meta-knowledge which can rank us
among the global professionals who are able to function in heterogenous cultures
without losing their cultural identity as cross-cultural differences interfere with
business ethics as well. Low or even a zero level of business ethics will become
absolutely inappropriate in transcultural relations.
As numerous researches conducted in European environment show it is
necessary to pay more attention to different forms of multicultural, global and
global developing education. Curricula themselves cannot solve the questions. The
problems require changes in the approaches of the entire society. The risk that
people will react to the same situation in different ways conditioned by their
cultural and civilization backgrounds is beyond any doubt.
There even exists a possibility that in different cultures the same situation
will be evaluated in absolutely contradictory way which may result in inpredictable
consequences for the mankind. Therefore it is inevitable to know the philosophical,
but first of all ethical basis for political, legal and economic ways of thinking of
people living in different cultural surroundings (Hajko, 2005).
There legitimately appear ideas about the way how Slovak culture can cope
with multiculturalism. There are more authors who stress the shift in Slovak culture
in multicultural world and they ask the principal question whether Slovak culture is
losing in this process or whether it is just adjusting. A number of such
considerations result in an idea of closeness because plurality has its limits in the
rationality of such post-modern man who should be incorporated in a concrete
cultural tradition , is fully dependant on his / her personal identity but at the same
time he / she is able to change cultures without any serious mental impacts.
Therefore it is imposible to speak only about separate relations among cultures but,
on the contrary, about the process of changes in cultures ranging from aculturation
to transculture. According to E. Mistrik multiculturalism may only stem from
cross-cultural understanding. On the other hand, wars, dogmatism, fanatism and
endangered existence eliminate its development. (Mistrík, 2008).



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

286
Globalization and europeanization of national economies create new
priorities and hand in hand with the process there appears a need in new orientation
in values. Contemporary Slovak culture in the period of internationalization and
globalization requires a certain degree of reflection by means of multiculturalizm.
People should more and more react to current changes leading from empathy and
tolerance with different cultures to cooperation, co-existence of cultures and ability
to live together with the representatives of even very different cultures. The
humane message is aimed at the ability of mutual co-existence of different cultures.
Despite the fact strategies considering future should also take into account some
clashes or confrontations – either national or generation ones. That is why it is
necessary to know not only philosophical, but first of all ethical principles of
political, legal or economic ways of thinking of people living in contradictory
cultural surroundings as well as to minimize the animosity among ethnicities and
nations (Kika, 2006).

Bibliografie
Hajko, D. 2005. Globalizácia a kultúrna identita. Nitra: FFUK, 2005. 130
s. ISBN 80-8050-913-1;
Kika, M. 2006. Another view on Professional library&Information
services. Arad: „Vasile Goldis“ University Press, 2006. s. 38. ISSN 158-2339;
Martinkovičová, M. 2006. Education as the European Union strategic
value. Arad: „Vasile Goldis“ University Press, 2006. s. 9. ISSN 158-2339;
Mistrík, E. 2008. Multikultúrna výchova v škole. Bratislava: Nadácia
otvorenej spoločnosti, 2008. 88 s. ISBN 978-80-969271-4-2;
Pomffyová, M., Kontríková, I., 2002. Opportunities of Service Quality
Increase in the Regions of Slovakia. In: Review of International Scientific
Conference „The Role of Towns as Cultural Centers in The Active Tourism”,
University of Ostrava, 2002, s. 82 – 84. ISBN 80-7329-014-6;
Syrovátková, J. 2007. Role vzdělání ve snižování světové chudoby. In:
Sborník z prvního Otevřeného univerzitního kolokvia na téma Úloha univerzity
v dnešní společnosti, 31. května 2006. Liberec: Technická univerzita v Liberci,
2007. s. 27 – 31. ISBN 8O-7372-148-1.














Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

287
THE EUROPEAN UNIQUE MARKET AND
GLOBALIZATION – A NEW PROVOCATION FOR THE
ROMANIAN ECONOMY


Ionica Holban (Oncioiu)
Alexandru Ioan Cuza University of Iaşi and ASE Bucharest, 5A Brizei str., ph.
0744322911, nelly@cta.ro

Abstract
The European unique market is dynamic, constantly evolving and adapting itself
to the new realities. Still, it must remain dynamic and steadily adapt itself in order to
remain valid, and continuously contribute to the economic growth and social cohesion.
The unique market must take position by stimulating the development of norms and quality
standards in accordance with the international norms, in order to enable the European
citizens and enterprises to benefit from the opportunities of globalization, minimizing the
risks at the same time.
Key words: globalization, unique market, opportunities, economy


Globalization represents the process or the long term reception and
approach systems of the greatest contemporary issues determined by the interaction
of multiple processes and economic, technical, social, cultural phenomena and the
envisage of their solution in a wide perspective by the international community.
As regarding the globalization, we confront ourselves both with false
ideologies perceptions of this phenomenon and with conceptions which make the
rule of understanding, though they are inadequate, accomplished or simply
inaccurate.
As both theory and phenomenon, globalization tends to increase the
economic blockings existent at a certain moment. Therefore, in the specialist
literature, it is presented as a challenge and justification, as well as a stimulus to
widen integrity, competition and freedom of trade.
The essence of globalization is to ensure a social completeness of
economy. The economy may be globalized as an effect of commercial conventions
through its specific agents, players of the global markets. According to their
position on the international scene, this phenomenon shall be benefic for humanity.
Globalization seems to be an integration study of the worldwide economy
in which the unique market tends to be an actor of the global market as a viable
matrix of international transactions.
According to certain authors, the European Union appeared as a response
to the intensification of competition on the global market and as a consequence and
cause of changes in the economic role of the states. It became a significant actor in
the worldwide economy.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

288
The unique market is an essential component of the international economic
integration and, at the same time, the main means of achieving the common goals
of the states which are part if it. If initially, the accent was emphasized on the
elimination of the main cross-border obstacles which the enterprises were
confronting with, the European unique market should evolve as to improve the
functioning of the markets and to bring concrete benefits to the citizens,
entrepreneurs, workers and consumers in an enlarged Europe.
In order to realize these objectives, the European unique market should
face the following changes:
1. globalization, which offers numerous opportunities but which has
accumulated the competitive pressure for the European enterprises and
which makes that the razor edge between the internal and external markets
to become more and more indeterminate;
2. structural changes generated by the development of the economy based on
knowledge, the increasingly important role of services within the economy,
the increase of energy dependence, climate changes and population ageing;
3. a more extended and diversified European Union, which developed from a
community of 12 members and which has at present a number of members.

As regarding the European integration, globalization is seen as an external
threat which shall create an environment where a higher degree of integration shall
be necessary. Therefore, Europe shall aspire towards realizing a union in global
context. It will be difficult for Europe to accomplish its mission of reducing the
tensions created from an economic point of view and to contribute to the hastening
of institutionalization of international and global governing instruments.
For a better understanding of the new world formula and the way in which
it determines the transformational reactions at the level of Romanian authorities we
have to briefly consider the immediate past. The most important problem is if
Romanians will be able to greatly take advantage of the immense opportunity of
the European integration. For that the Romanian authorities must adopt a political
decisions mix able to ensure the economic effect regarding the accomplishment of
nominal and real convergence of our economy with that of other UE member
states.
The European Union states shall increasingly feel the need of security
offered as a member quality in the European economic block as the low economies
can no longer develop isolated, in a global market environment. The most
advantageous are the consumers and small Romanian enterprises due to the fact
that the unique market maintains their benefits and the profits shall integrally return
to them. They increasingly demand to stay under the “umbrella”, sheltered by the
tumultuous globalize market.
Today the environment of the Romanian enterprises became more
uncertain, more complex, and more turbulent. The competitiveness of the
enterprises on more and more globalize markets constitute a supplementary



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

289
competitive pressure for the enterprises of the countries developed. This dynamic
depends of a complex game of various factors, but the production of knowledge
and of new technologies play of it a role of first plan.
The competitiveness of the European Union, to the, global level, is
conceived like an instrument to assure an attractive space in term of activities and
of jobs, and finally to permit a supportable development.
In analyzing the benefits and the disadvantages brought by the European unique
market, at the extremes there are those who either support the European unique
market without reservation, considering it a cure-all, or reject it completely.
The disadvantages of the unique market would be as follows:
- on short term: partial loss of national economic control;
- on medium and long term: if this loss shall be prolonged, some
immature industries could disappear.
The contemporary world is one of interdependences; from the specialists’
point of view, there is no better solution at this moment than globalization and
rationalization. The integration within the European Union implies respecting the
same rules and regulations both on the national and unique markets.
Adopting and implementing the EU standards in Romania represents one
of the conditions for the access on the Unique Market, as Romania, after accession,
is not only a member with full rights of the Unique Market, but it is also a
completely integrated member within it.
Romania is challenged by the identification of key-factors to constitute an
environment in which the entrepreneurial initiative and commercial activities may
develop. Political measures shall be needed in order to stimulate the
entrepreneurship both at the level of “unique” and national markets, through an
adequate approach for raising the number of entrepreneurs and developing an
increasing number of firms.
Therefore, the globalization is an irreversible reality and any country
carefully preparing its future finds itself forced to interact with it. Failing to adjust
to the new globalization “environment” represents not only a lost chance, but also
the risk of losing position and market segments already attained.
The present evolution of the enterprises, the internationalization of the
economy and walks entailed the multiplication of operations that is often about
amounts elevated and frequently had transnational consequences.
There are voices which consider that the unique market must be rethought
as the economy of the European Union is more fragmented than that of the United
States. This European general trend regarding consume, the investments and the
labor market represents an argument for a rethought of the unique market politics.
More exactly, a redirection of it is necessary from the concentration of the goods
towards services and innovation. In addition, a message is conveyed to realize
more reforms within the production and financial and labor markets in order to
diminish the barriers that still exist against the commercial changes and
investments.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

290
Globalization and the European unique market, as all social-economical
phenomena is neither totally good, but it can neither be considered something
totally bad. We can only say that, overall, it has more positive aspects than
negative ones or, just as Joseph E. Stiglitz states “those criticizing globalization too
often ignore its benefits.”
They demand that the unique market to become a means, not an aim. A
means to allow all those who are part of the European Union to fully capitalize the
opportunities offered to them by a more open and integrated European Union. At
the same time, they contrive promoting the interests of the European citizens in an
era of globalization on a cosmopolitan stage.
Therefore, the unique market is never going to be “complete” or
“accomplished”. A stable legislative frame was formulated for most of the activity
sectors, but on the one hand there are still gaps to be filled, on the other hand the
current norms are not always fully applied.
In conclusion, the unique market is promoted by certain connected politics
applied by the European Union along the years and for Romanian economy
specialists importance is that have the task of finding viable answers to such
challenges. The purpose of these politics is to aid as many companies and
consumers to enjoy the advantages of the unique market including the Romanians.

References
Blondel J., 2004, La globalization: approche du phenomene et ses
incidences sur l’action humanitaire, IRRC, vol 86, nr. 855;
Mathieu T.,2003, Le monde des services et les leviers techonologiques
associes a son industrialization, Pea Consulting;
Mattera A., 2002, Le marche interieur de la communaute, Rapports 2000;
Moussis N.,1996, Manuel de l’Union Europeenne, Edit. EUR, Paris.



















Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

291
FACTORII CULTURALI ŞI MOBILITATEA FORŢEI DE
MUNCĂ.
CAZUL UNIUNII EUROPENE


Ion Imbrescu*, Daciana Ienaga* Mirel Petru Boldici**, Ilie Băbăiţă***
*Universitatea de Vest , Timisoara, ** I.N.A.Centrul Regional Timisoara
***Universitatea de Vest ,,V.Goldis”, 310426 Arad, Str. Cocorilor 57,
marketing@uvvg.ro


Abstract
The free movement of persons represents one of the four important freedoms for
the European Union and became an inseparable part of European citizenship. The
evolution and development of labor market were determined by a lot of factors and the last
decades were characterized by new tendencies. The mobility of labor market is influenced
by many factors and the cultural factors are present. The regression model, used to the
serial analysis offered by the Eurostat for the EU-25 countries, reveal that the cultural
factors have an impact over the mobility of labor force but it has not a major impact as the
impact of economic factors is.
Key words: European labor market, labor force migration, labor force mobility,
cultural factors.


1. Introducere
Migrarea forţei de muncă are un rol important în transformările sociale
contemporane şi este atât un rezultat al schimbărilor globale, indiferent de context,
cât şi un impuls pentru viitoarele schimbări în statele de origine, dar şi în cele
primitoare. Ea are, în primul rând, un impact direct la nivel economic, dar
afectează şi domeniul muncii şi cel social, sistemul de protecţie socială, cultura şi
politicile naţionale, relaţiile internaţionale, conducând inevitabil la o mai mare
diversitate etnoculturală în toate statele.
În cazul Uniunii Europene , mobilitatea sau libera circulaţie a lucrătorilor,
cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii, a fost unul dintre primele drepturi
recunoscute în cadrul comunitar, fapt statuat iniţial prin Regulamentul nr.
1612/1968/CEE, din 15 octombrie 1968, cu privind libera circulaţie a lucrătorilor
şi Directiva 68/360/CEE, din 15 octombrie 1968, privind dreptul de rezidenţă al
lucrătorilor şi membrilor de familie ai acestora. Respectivele reglementări se
refereau doar la cei care desfăşurau o activitate economică.
Actualmente, libera circulaţie a persoanelor constituie una dintre cele
patru libertăţi fundamentale din cadrul Pieţei Interne şi a politicilor comunitare la
nivelul Uniunii Europene, alături de libera circulaţie a mărfurilor, libera circulaţie a



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

292
serviciilor şi libera circulaţie a capitalurilor, aşa cum a fost definită de Actul Unic
European din 16 februarie1986.
Esenţa acestei libertăţi constă în eliminarea tuturor discriminărilor între
cetăţenii unui stat membru şi cetăţenii celorlalte state membre, care locuiesc sau
muncesc pe teritoriul respectivului stat. Discriminările se referă la condiţiile de
intrare, deplasare, recunoaşterea pe bază de reciprocitate a calificărilor şi a
diplomelor dobândite pe teritoriul statului de origine, precum şi condiţiile de
muncă, angajare sau remuneraţie.
Prin Tratatul de la Maastricht, parafat la 7 februarie 1992, s-a stabilit că
toţi cetăţenii Uniunii Europene au posibilitatea de a circula sau de a-şi stabili
reşedinţa în mod liber în cadrul Uniunii, acest drept devenind inseparabil de
cetăţenia europeană: „Fiecare cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi rezida
liber în cadrul teritoriului Statelor Membre, sub rezerva restricţiilor şi condiţiilor
stabilite în prezentul Tratat şi prin măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a
acestuia”.
În ceea ce priveşte forţa de muncă, Articolul 39 al Tratatului instituie
dreptul lucrătorilor de a circula liber în interiorul Comunităţii şi stipulează faptul că
nu este permisă nici o discriminare între lucrătorii statelor membre în ceea ce
priveşte condiţiile de muncă, locul de muncă sau remuneraţia.
Mai târziu, Tratatul de la Nisa, din 11 decembrie 2000, implică şi
Parlamentul European în materie de liberă circulaţie, prin atribuirea acestuia a unui
rol consultativ în procesul de adoptare a unor dispoziţii comunitare. Actele
normative comunitare prin care este reglementată libera circulaţie a persoanelor, au
în vedere: recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale, profesiile
reglementate de directivele sectoriale (avocaţi, arhitecţi, medici, medici dentişti,
farmacişti, asistenţi medicali, moaşe şi medici veterinari), drepturile cetăţenilor
(cetăţenia europeană, dreptul de vot, vizele), libera circulaţie a lucrătorilor,
coordonarea sistemelor de securitate socială şi migraţia.
O mobilitate ridicată determină creşterea oportunităţilor lucrătorilor de a
găsi un loc de muncă şi angajatorilor de a găsi persoane cu un nivel corespunzător
al aptitudinilor, impulsionându-se astfel ocuparea forţei de muncă şi creşterea
economică. În cadrul comunitar, libera circulaţie a lucrătorilor are ca scop principal
deschiderea pieţei europene a forţei de muncă tuturor lucrătorilor din UE,
contribuind astfel la obiectivul general vizând pacea şi prosperitatea şi completând
piaţa internă a mărfurilor, serviciilor şi capitalului.

2. Piaţa muncii in plan comunitar
Procesul de formare a pieţei muncii a parcurs aceleaşi etape ca şi
Uniunea Europeană în ansamblul său. În momentul constituirii CEE exista şi
funcţiona în fiecare din statele membre o piaţă a muncii, parte componentă a pieţei
naţionale a fiecărui stat dar şi a pieţei europene şi mondiale a muncii. Pe teritoriul
unor state membre ale CEE s-a format şi a funcţionat, paralel cu piaţa oficială a



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

293
muncii, o piaţă neagră neoficială, care a influenţat comportamentul, funcţionarea şi
evoluţia celei oficiale.
Pe aceste pieţe s-au manifestat diferenţe chiar semnificative în nivelul
ofertei de muncă legate de evoluţia demografică în Europa dar şi datorita
modificărilor în structura populaţiei pe vârste, a creşterii ponderii femeilor în viaţa
economică, a prelungirii duratei medii de şcolarizare, etc.
Paralel cu procesul de formare a pieţei muncii în plan comunitar s-a
intensificat rolul guvernelor în procesul de reglementare a mecanismului de
funcţionare a pieţei naţionale a muncii, prin crearea unui cadru legislativ şi
instituţional care să asigure punerea în practică a măsurilor de securitate socială, de
urmărire a gradului de ocupare a forţei de muncă , a nivelului de trai al populaţiei.
Economiile din Europa de Vest, Germania, Franţa,Marea Britanie, Italia
dar şi altele, au exercitat şi exercită o atracţie deosebită asupra forţei de muncă din
Europa Centrală şi de Est dar şi celei din fostele colonii ale Marii Britanii, Franţei,
Olandei.
Asupra evoluţiei şi dezvoltării pieţei muncii în UE au exercitat influenţe
de o serie de factori:
- evoluţia demografică din Europa de Vest în perioada postbelică. Rata medie de
creştere a populaţiei a fost diferită în ţările care compun UE. Astfel între 1965 şi
1980 a fost relativ scăzută în Marea Britanie 0,2 %, Belgia 0,3%, mai mare în
Olanda 0,9%, Spania 1,5%, Irlanda 1,2%. Incepând cu anul 1986 s-a înregistrat un
regres la nivelul întregii Uniuni. Pentru anul 2050 se prevede o scădere a populaţiei
apte de muncă, la nivelul UE cu 18% comparativ cu anul 2004, în timp ce numărul
populaţiei de peste 65 de ani va creşte cu 60%.
- densitatea populaţiei este diferită pe regiuni; are valori înalte în zonele puternic
industrializate din Germania, Belgia, Olanda, unde venitul pe locuitor înregistrează
niveluri peste valoarea medie şi scăzute în Spania, Grecia, Irlanda, unde se
înregistrează cele mai mici valori ale venitului pe locuitor.
După anul 1986 au apărut tendinţe noi în mobilitatea forţei de muncă în
interiorul UE, astfel:
- a crescut ponderea mobilităţii între ţările din Nord şi Marea Britanie şi Germania,
scăzând ponderea fluxurilor dinspre statele din Sud;
- a crescut ponderea persoanelor cu pregătire superioară şi a managerilor în totalul
forţei de muncă care se deplasează în interiorul UE;
- s-au schimbat priorităţile în privinţa alegerii noului loc de muncă; dacă la început
fluxurile se orientau spre industriile manufacturiere sau construcţii, în prezent se
îndreaptă spre sectorul bancar, al asigurărilor, în general, în sectorul serviciilor;
- se accentuează deplasarea forţei de muncă dinspre Nord spre Sud, tendinţă
determinată de dezvoltarea industriei turismului, a serviciilor în Italia, Spania,
Portugalia, Grecia.
Totodată, se conturează în prezent anumite tendinţe în migraţia forţei de
muncă din exterior spre spaţiul comunitar:



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

294
- se manifestă fluxuri de forţă de muncă din Africa şi de pe coasta Mării
Mediteraniene spre Italia, Franţa, Belgia, Olanda, Germania;
are loc o dezvoltare treptată a unor fluxuri de forţă de muncă provenind din Asia,
spre Belgia, Olanda şi Germania;
- se constată existenţa unor fluxuri de forţă de muncă provenind din estul Europei
spre Germania, Olanda, Norvegia, Marea Britanie, Irlanda;
- se conturează existenţa unor fluxuri de forţă de muncă din unele state puternic
industrializate spre cele comunitare. De exemplu, în Marea Britanie se relevă
existenţa unor fluxuri de forţă de muncă provenind din SUA şi Japonia.
Tendinţele relevate în migraţia şi mobilitatea forţei de muncă au la bază o
multitudine de factori între care nu poate lipsi politica socială a UE centrată pe
funcţionarea pieţei muncii. Principalele elemente relevante în domeniul politicilor
sociale par a fi următoarele:
- transferurile sociale care reprezintă între 15 şi 25% din PIB,iar Fondul Social
European acoperă doar 0,1% din PIB;
- reglementările care influenţează funcţionarea pieţei muncii, centrate pe sănătate şi
securitatea locului de muncă;
- relaţiile instituţionale şi de parteneriat social.
Aceste elemente caracteristice ale politicii sociale sunt generatoare de
convergenţă socială, dar o convergenţă apreciată de regulă ca fiind slabă.
Funcţionarea pieţei unice, prin mecanismele sale, poate pe termen mediu şi lung să
atenueze diferenţele existente între diferitele economii în nivelul de salarizare,
protecţie socială, condiţii de muncă şi care generează fenomenul de dumping
social. Acest fenomen, care îşi are originea in condiţiile diferite manifestate pe
piaţa europeană a muncii, poate fi atenuat şi în final evitat, prin eliminarea
factorilor care limitează convergenţa: presiuni bugetare diferite de la o ţară la alta;
funcţionarea pieţei unice în toate structurile sale, acceptarea la nivelul fiecărui stat
membru şi la nivel comunitar a politicilor privind ocuparea forţei de muncă şi a
drepturilor sociale înscrise în Charta Socială adoptată de statele comunităţii.

3. Mobilitate şi migraţiune. Factori determinanţi
Mobilitatea factorului muncă poate, pe de o parte, să fie generată sau nu,
pe fondul unei informări din partea lucrătorilor, iar pe de altă parte, să fie una
forţată sau una voluntară. Mai mult, în sens exhaustiv, PRANATI DATTA (1998),
apreciază faptul că “migraţia este atribuită caracteristicilor negative care operează
în ţara de origine, coroborate cu trăsăturile pozitive din ţara de destinaţie”. Există
în acest sens, două tipologii ale lucrătorilor emigranţi:
a. Emigrantul „nonvoluntar”, care reprezintă o persoană aptă de muncă, ce
migrează din ţara de origine forţat, uzitând de statutul de „azil politic”, datorită
unor motive de ordin politic, religios sau etnic. În acest caz, se observă că mobilul
economic este nul, în sensul în care migrarea nu s-a datorat unor elemente care
vizează creşterea nivelului de bunăstare socială pe seama maximizării venitului
personal;



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

295
b. Emigrantul „voluntar”, care reprezintă o persoană aptă de muncă, ce migrează
din ţara de origine ghidat, în special, de condiţiile de trai, cu accent asupra
componentei economice, mai precis a câştigului personal.
Se poate identifica, pe cale de consecinţă, mai multe forme ale circulaţiei
forţei de muncă la nivel internaţional:
a. Emigrarea forţei de muncă reprezintă procesul prin care o persoană aptă de
muncă părăseşte teritoriul statal pentru a deveni, permanent sau semipermanent,
rezidentul unui alt stat (procesul este privit prin prisma statului de origine);
b. Imigrarea forţei de muncă ilustrează procesul prin care o persoană aptă de
muncă îşi stabileşte, permanent sau semipermanent, rezidenţa într-un alt stat decât
cel de origine (procesul este privit prin optica statului de destinaţie);
c. Mobilitatea forţei de muncă exprimă tendinţa unei persoane de a se deplasa pe
piaţa unică a muncii,o mişcare dintr-o ţară în alta a UE, dintr-o zonă în alta , s-au o
mişcare ocupatională,fără nici o îngrădire de ordin juridic sau financiar.
Pe baza formelor internaţionale ale circulaţiei forţei de muncă se poate
determina migraţia (mobilitatea) netă a forţei de muncă, ca diferenţă între
imigrarea şi emigrarea forţei de muncă, într-un stat, pe o anumită perioadă de timp
(de regulă un an).
Migraţia şi mobilitatea internaţională a forţei de muncă sunt determinate de
o serie de factori esenţiali, dintre care cei de natură pur economică joacă un rol
important, însă nu unic. Factorii care acţionează în mod semnificativ asupra
migrării forţei de munca sunt de natura economica, demografică, socială, politică,
precum şi geografică, precum şi cei de esenţă culturală.
1. Factorii economici subsumează o serie de circumstanţe care împing indivizii să
părăsească ţările lor de rezidenţă, caracteristice fiind: instabilitatea şi recesiunea
economică, sărăcia, lipsa unor oportunităţi de muncă, lupta cu nivelul de trai,
violarea proprietăţii private, insecuritatea economică, slaba industrializare sau chiar
inexistenţa acesteia.
2. Factorii demografici rezidă, în special, pe de o parte, din mobilitatea populaţiei
datorită densităţii mari din zonele de rezidenţă (migrarea este cu atât mai puternică,
cu cât densitatea populaţiei este mai mare în ţările de origine), iar pe de altă parte,
din modificările sporului natural, în ideea în care îmbătrânirea populaţiei atenuează
efectul migrator.
3. Factorii sociali determină migrarea populaţiei datorită unor elemente care ţin de
instrucţie, pregătirea profesională, aptitudini, stare civilă, securitate socială, religie,
armonia socială, dar mai ales de ideea asigurării unităţii familiei.
4. Factorii politici au în esenţă componente care vizează instabilitatea politică,
frica pentru convulsii socio-politice, terorismul, atitudinea liderilor politici şi a
politicienilor, tirania majorităţii prin acţiuni opresive, nerespectarea drepturilor
democratice şi a opiniilor politice, intoleranţa politică etnico-religioasă, dar şi
încălcarea libertăţii presei.
5. Factorii geografici vizează faptul că fenomenul migrării este puternic corelat cu
„proximitatea geografică”, adică cu acel areal geografic favorabil situat în imediata



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

296
vecinătate a zonei de rezidenţă (de regulă, factorul geografic acţionează concertat
cu ceilalţi factori, fiind mai mult un element „stimulator” decât un factor propriu-
zis).
6. Factorii culturali sunt atribuiţi unor dimensiuni culturale menite să influenţeze
migrarea forţei de muncă. Geert Hofstede (1980), a arătat că „diferenţele culturale
au la bază patru factori cuantificatori esenţiali: a)- distanţa faţă de putere (P); b)-
individualismul (I); c)- masculinitatea (M); d)- evitarea incertitudinii (U)”.
Autorul a identificat patru dimensiuni de bază ale diferenţelor dintre
culturile naţionale, care pot fi poziţionate de la un grad ridicat până la un grad
scăzut pe fiecare din cele patru scale, obţinându-se astfel un profil cultural distinct.
Ulterior a fost identificată şi adăugată modelului construit o a cincia dimensiune,
orientare pe termen lung (LTO) - legată de perioada de timp pentru care oamenii îşi
fac planuri şi aşteaptă rezultate şi măsura în care au tendinţa de a sacrifica
gratificaţia de astăzi pentru un rezultat viitor.
a. Distanţa faţă de putere măsoară intensitatea acceptării de către membrii unei
societăţi a existenţei unei legături mai intense sau mai puţin intense cu puterea.
În cazul unor societăţi cu distanţă mare faţă de putere nu există acţiuni
participative între membrii societăţii şi puterea politică, ba mai mult, inegalitatea
dintre indivizi este evidentă, în economie primează sectorul agricol, guvernele
acţionează autocrat şi centralizat, clasa de mijloc este slab reprezentată, există
conflicte latente între clasele sociale antagonice, iar importanţa cea mai mare o au
indivizii implicaţi în activităţile administraţiei publice.
În cazul unor societăţi cu distanţă mică faţă de putere există o interdependenţă
mutuală, participativă, între indivizi şi puterea politică, egalitatea între membrii
societăţii este garantată, în economie primează sectorul industrial, guvernele
acţionează democratic şi descentralizat, clasa de mijloc este puternic reprezentată,
nu există conflicte latente între clasele sociale antagonice, iar importanţa
persoanelor implicate în activităţile administraţiei publice este minoră.
b. Individualismul măsoară intensitatea relaţiilor economico-sociale stabilite, pe de
o parte, între indivizi, iar pe de altă parte, între aceştia şi membrii altor comunităţi.
Drept urmare, un nivel redus al individualismului desemnează o societate
colectivistă, slab dezvoltată, rurală, care valorizează grupul, spaţiul comun
acestuia, creându-se o puternică percepţie a proprietăţii colective. Astfel de
societăţi sunt centraliste, paternaliste, durabile în timp, puternic sprijinite de
guvern, egalitatea socială fiind preferată echităţii.
În antiteză se situează societăţile individualiste, puternic dezvoltate, urbane, în care
primează individul, familia şi spaţiul privat, libertatea şi solidaritatea fiind
dimensiuni determinate strict de crezul personal. Echitatea socială este mult mai
importantă decât egalitatea, iar eficienţa, ambiţia şi succesul în viaţă sunt
dimensiuni de netăgăduit.
c. Masculinitatea măsoară, fără a implica o discriminare pe sexe, profilul psiho-
social al unei societăţi.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

297
Se consideră că o societate este masculină în măsura în care aceasta este
dominată de libertatea decizională şi dorinţa indivizilor de afirmare socială, statutul
social fiind elementul esenţial. În societatea masculină statutul social este esenţial,
bunăstarea individuală şi averea devansează dimensiunea spirituală, iar serviciile
publice şi cele educaţionale sunt orientate spre performanţă. Mai mult, sistemul
politic este unul de competiţie, în care politicienii aparţin preponderent sexului
masculin şi clasei medii de vârstă.
La polul opus, societăţile feminine sunt dominate de egalitate, solidaritate,
consens şi centralism, viaţa spirituală declasând situaţia materială.
d. Evitarea incertitudinii cuantifică gradul de acceptare de către membrii societăţii
a anxietăţii induse de ambiguitatea şi imprevizibilitatea situaţiilor de viitor.
Societăţile cu un nivel mare de evitare a incertitudinii sunt concentrate
asupra activităţii de planificare, bazate pe detaliere şi estimări riguroase. Astfel de
societăţi sunt democraţii tinere sau state în curs de dezvoltate, în care experienţa
ridicată a politicienilor este esenţială.
Societăţile cu un nivel redus de evitare a incertitudinii admit că riscul şi
nesiguranţa sunt elemente care nu pot fi în totalitate contracarate. Aceste societăţi
sunt democraţii vechi sau state puternic dezvoltate, în care schimbările sunt ciclice,
cu frecvenţă mare şi impact major, iar diferenţele dintre politicienii sunt
nesemnificative de la o generaţie la alta.

4. Efectele factorilor culturali asupra migrării (mobilităţii) forţei de muncă:
cazul Uniunii Europene
Pentru a pune în evidenţă, a cuantifica şi analiza impactul factorilor de
natură culturală asupra migrării forţei de muncă, în cazul Uniunii Europene 25,
premisa teoretică a cercetării se fundamentează pe ideea potrivit căreia migrarea şi
mobilitatea forţei de muncă, reprezentată prin migrarea netă (MN), este puternic
influenţată de factorii culturali care acţionează în ţara de rezidenţă, măsuraţi prin
intermediul celor patru dimensiuni identificate de Hofstede (2003) mai sus citate.
Migrarea netă a forţei de muncă în baza căreia s-a efectuat analiza este cea
comunicată în Eurostat Yearbook 2006-07 şi este reprezentată de diferenţa
rezultată între numărului imigranţilor şi cel al emigranţilor aflaţi în perioada activă,
la nivelul unui an, într-un stat.
Cercetarea implică folosirea unui model regresiv de tip „Pool Date”, în
care variabila rezultativă este reprezentată de migrarea netă a forţei de muncă, iar
variabilele factoriale sunt reprezentate de indicatorii dimensiunilor culturale citate
de Hofstede.
Perioada de studiu cuprinde intervalul 1993-2004, iar metoda de analiză
utilizată este cea de modelare econometrică, folosindu-se pachetul software
EViews 5.0. Programul informatic permite analizarea datelor în sistem „panel”,
fapt care presupune realizarea de combinaţii între serii de timp şi date
corespunzătoare unor entităţi diferite. Modelul regresiv de tip „Pool Date”
considerat are forma:



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

298

it it it it
ε xX β α Y + + =
(4.1)

i =
25 , 1
(4.2)
unde
-
it
Y
reprezintă variabila dependentă – MN , migraţia netă;
-
α
coeficientul termenului liber;
-
i
β
coeficienţii variabilelor independente;
-
it
X
variabilele independente - în cazul de faţă, P, I, M şi U;
-
it
ε
variabila aleatoare;
- i numărul de „secţiuni” după care se face regresia - 25 secţiuni (numărul statelor
membre ale uniunii);
- t perioada de timp (intervalul 1996-2004).
În urma calculelor econometrice efectuate, au rezultat următoarele valori ale
testelor statistice:
Tabelul 1.
Rezultatele testelor statistice în cazul modelării migraţiei ( mobilitatii )nete a forţei
de muncă sub impactul factorilor culturali
Variabila Dependentă: MN?
Metoda: Pooled EGLS (Cross-section weights)
Data: 01/18/08 Ora: 11:47
Eşantion: 1993 2004
Număr de observaţii: 12
Număr de secţiuni (număr de state): 25
Total observaţii pool (balansate): 300
Estimare lineară după un pas, de tip “weighting matrix”

Variabilă Coeficient
Eroarea standard
a coeficienţilor
funcţiei de
regresie
t-Statistic Probabilitate
P? 0,714073 0,183716 3,886823 0,0001
I? 0,028981 0,044496 0,651317 0,1153
M? 0,231766 0,113252 2,046455 0,0416
U? -0,282166 0,139284 -2,025829 0,0437
Coeficient de
corelaţie 0,110281 Media variabilei dependente 60,88371
Coeficient de 0,101263 Eroarea standard a variabilei 93,27627



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

299
corelaţie ajustat dependente
Eroarea standard a
regresiei 88,42752 Sum squared resid 2314550,
F-statistic 12,22971 Durbin-Watson 1,915090
Probabilitatea
(F-statistic) 0.000000

În acest caz, modelul econometric are forma:

it it it it it it it
ε xU β4 xM β3 xI β2 xP β1 α MN + + + + + =
(4.3)

Analizând datele redate în tabel, se desprind următoarele concluzii:
a)- valorile erorilor standard a coeficienţilor funcţiei de regresie sunt
inferioare, în modul, valorilor coeficienţilor, ceea ce înseamnă că aceşti coeficienţi
sunt corect estimaţi, concluzie susţinută şi de valorile minime ale probabilităţii;
b)- coeficientul de corelaţie, cu o valoare de 11,02%, arată faptul că
legătura statistică între variabila rezultativă - MN şi cele endogene - P, I, M şi U
este slabă, modificările acestora regăsindu-se într-o proporţie relativ redusă în
modificările MN.
Datorită rezultatului testului Durbin-Watson, se poate aprecia că, deşi
coeficientul de corelaţie este mic, modelul construit poate fi considerat
reprezentativ pentru a descrie legătura dintre sporul migrării forţei de muncă şi cele
patru dimensiuni culturale ale lui hofstede (distanţa faţă de putere, individualismul,
masculinitatea şi evitarea incertitudinii).
Drept urmare, prin înlocuirea coeficienţilor, modelul poate fi scris
matematic astfel:

MN = 0,714xP + 0,028xI + 0,231xM – 0,282xU , (4.4)

ceea ce pune in relaţie migraţia (mobilitatea) netă de variabilele culturale.

5. Consideraţii finale
Din model se observă faptul că la nivelul celor 25 de state membre ale
Uniunii Europene factorii culturali nu au un impact major asupra mobilităţii nete a
forţei de muncă (dintre aceştia cel mai important este masculinitatea), aşa cum se
înregistrează în cazul factorilor economico-politici. De asemenea, se constată
următoarele aspecte:
- mobilitatea şi migrarea netă a forţei de muncă în Uniunea Europeană este cu atât
mai mare cu cât distanţa faţă de putere este mai mare, adică cu cât în societate
inegalitatea dintre indivizi este mai evidentă, clasa de mijloc este slab reprezentată,
iar între clasele sociale antagonice există conflicte latente;



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

300
- mobilitatea şi migrarea netă a forţei de muncă este cu atât mai mare cu cât
individualismul este mai mare, adică cu cât societatea este mai puternic dezvoltată,
mai urbană, iar individul, libertatea, familia şi spaţiul privat sunt elemente
fundamentale;
- mobilitatea şi migrarea netă a forţei de muncă este cu atât mai mare cu cât
masculinitatea este mai mare, adică cu cât în societate libertatea decizională şi
dorinţa indivizilor de afirmare socială sunt esenţiale;
- mobilitatea şi migrarea netă a forţei de muncă este cu atât mai mare cu cât
evitarea incertitudinii este mai mică, adică cu cât societăţile sunt democraţii vechi,
în care schimbările sunt ciclice, cu frecvenţă mare şi impact major, iar diferenţele
dintre politicieni sunt nesemnificative de la o generaţie la alta;
În ansamblu, în cazul UE.25, mobilitatea forţei de muncă sub impactul
dimensiunilor culturale este de slabă intensitate, efectul major avându-l distanţa
faţă de putere, urmată de masculinitate, de individualism, respectiv evitarea
incertitudinii (în ultimul caz în sens contrar).

Bibliografie
Datta, Pranati, (2004), ,,Push-Pull Factors of Undocumented Migration
from Bangladesh to West Bengal: A Perception Study”, The Qualitative Report
Volume No.9, 2 June 2004.
Datta Pranati (2002), ,,Nepali migration to India”, Paper presented in the
Regional Population Conference, South East Asia’s Population in a changing Asian
Context, organized by International Union for The Scientific Study of Population,
Bankok, Thailand., p. 18;
Datta Pranati (1998), ,,Migration to India with special reference to Nepali
migration”, Unpublished doctoral dissertation, University of Calcutta, Kolkata,
West Bengal, India, p. 21;.
Hofstede Geert, (2003), ,,Culture's Consequences, Comparing Values,
Behaviours, Institutions, and Organizations Across Nations”, Sage Publications,
Second Edition.
Hofstede Geert. (1980), ,,Culture's consequences: International differences
in work-related values”, Newbury Park, p. 186.
Meriaux Bernard (1978), ,,Les besoins d'emploi: contenu et problemes
poses par leur satisfaction”, Revue économique, Vol. 29, No. 4 (Jul., 1978).
Münz Rainer, Fassmann Heinz, (2004), ,,Migrants in Europe and their
economic Position: Evidence from the European Labour Force Survey and from
Other Sources”, Paper Prepared for the European Commission, DG Employment
and Social Affairs.
Tudorache Carmen Mihaela (2006), ,,Efectele circulaţiei forţei de muncă
în Uniunea Europeană”, Revista Economie teoretică şi aplicată, Nr. 8 din 2006
(503).
* * * Tratatul de la Maastricht din 7 februarie 1992,art. 18, pct. 1



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

301
* * * Europe in figures.Seriile statistice sunt cele publicate oficial de
Eurostat în Eurostat yearbook 2006-07, (2006), Luxembourg: Office for Official
Publications of the European Communities.
* * * Seriile statistice reprezentând dimensiunea culturală sunt preluate
din baza de date existentă pe adresa http://www.geert-
hofstede.com/hofstede_dimensions.php.
* * * http://www.karat.org/documents/c4.pdf.







































Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

302
FACTORS DETERMINED THE MUNICIPAL ECONOMY
IN SLOVAKIA


Ľubica Švantnerová, Monika Makanová
Faculty of Economics, Matej Bel University, Tajovského 10, 975 90 Banská Bystrica,
Slovakia, phone: +421 (0)48 4462140 (2177),
e-mail: lubica.svantnerova@umb.sk, monika.makanova@umb.sk


Abstract
Municipal economy creates the inseparable part of the local economy and it is one
of the main determinants for its development. Municipal economy rose gradually and it has
been determined by many factors activated the changes in its extent and structure.
Basically of knowledge of these factors it is possible to objectively justify some changes,
which occurred in development of municipal economy in Slovakia and which influenced its
functioning, extent and structure.
In this paper we identify main factors determining the municipal economy and
examine the influence of chosen factors on extent and structure of municipal economy in
Slovakia with the use of relevant mathematic and statistic methods and with the use of
results of empirical research, which we realized on chosen sample of 98 Slovak
municipalities.
Key words: municipality, municipal economy, global factors, local factors,
influence of factors, correlation coefficient, dependency, measure of dependency

Introduction
Large attention of scientific community is paid to possibilities of
endogenous development of territories in the present. According to representatives
of endogenous development the developing impulses should rise from inside of
territory, i.e. by activating and using of inner potential of territory, to which we can
include the municipal economy as an inseparable and important part of local
economy.
In economic theory we find only a few authors who use a complex
approach to research of entity and content of municipal economy. The most of
theorists pay their attention to partial problems like financial system of
municipality, municipal assets, and forms for provision of public goods by local
self-government, etc.
The municipal economy is defined as a complex of economic activities,
which is connected with responsibility of municipality for provision of specific
social needs and these have the form of municipal production. It means that the
specific group of goods and services is provided by municipality as an economic
subject or by economic subject founded by this municipality. (Švantnerová, 1997,



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

303
s. 30). At the same time the municipal economy is as a subsystem of local economy
with basic features of public sector according to public economy criteria.
Municipal economy is a specific group of economic processes, which
happen on municipal territory, are fixed on municipal competences and are
provided by municipality or by economic subject founded by this municipality.
Because the activities expressing the entity of municipal economy are a
part of branch, sector and spatial structure of economics, we will consider the
municipal economy as a subsystem of economics in the country.
Municipal economy – its forming, development, function, extent and
structure is influenced by many factors, which is necessary to know and determine
for objective justification of changes, which occurred in development of municipal
economy in Slovakia. This problematic absents in the scientific literature.
Factors determining the municipal economy we divide to:
a) global factors with general influence on economy of all municipalities,
b) local factors, which are specific for each municipality and their influence
has a local character. (Švantnerová, Makanová, Kožiak, 2007, s. 135).
To the global factors we arrange: used model of public administration in
particular country, extent and structure of competences of local self-government,
competences of municipal authorities, legislative assessment of economic
conditions of local self-government, legislative specification of basic features of
subject creating municipal economy from legal form and economy mode.
Local factors, which are specific for each municipality, play the important
tasks from aspect of sustainable development of municipality. To these factors
belongs:
- size of municipality expressed by the amount of local inhabitants,
- structure of needs on municipal territory,
- form of realization of competences on municipal territory and creation of specific
conditions for satisfaction of wants,
- decisions of municipal authorities connected with forms for provision of local
public goods,
- decisions within the frame of foundation function of municipality about character
of subjects creating the municipal economy,
- structure of economic subjects located on municipal territory,
- municipal assets, its value and structure,
- financial system of municipality.
The influence of local factors, which are the size of municipality, structure
of needs on municipal territory, municipal assets and financial system of
municipality, has been not exactly proved. We assume that:
1. size of municipality expressed by the amount of local inhabitants,
2. demographic potential expressed by age structure of municipal inhabitants,
3. value of municipal assets,
4. value of municipal receipts,



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

304
5. value of expenditures from municipal budget,
determine the extent and structure of municipal economy in Slovakia.

Methods
The objective of this paper is to prove the influence of chosen local factors
on municipal economy in Slovakia with the use of relevant mathematic and statistic
methods and with the use of results of realized empirical research.
For this purpose we use the Spearman coefficient of sequential correlation,
hypothesis test about correlation coefficients, graphic illustration of statistic data,
method of analysis and synthesis, induction and deduction, as well as method of
scientific abstraction and comparison.
The influence of local factors we are testing separately on three selected
files, which are representative according to the size category and spatial
arrangement. The first file consisted of 70 Slovak municipalities, the second file
creates 28 Slovak towns and the third file presents the summary of selected
municipalities and towns, i.e. 98 subjects. The influence of chosen factors we
analyze in period of years 2000 – 2006.
For calculation of the Spearman coefficient it is necessary to sequence the
selected municipalities and towns upwardly according to independent variable (i.e.
amount of inhabitants, value of municipal assets, receipts and expenditures). The
amount of subjects creating municipal economy is dependent variable.
Spearman coefficient of sequential correlation is in form:
R = 1- 6∑(ix – iy)
2
. (Hindls, Hronová, Seger, 2003, s. 227).
n (n
2
– 1)
Calculated values of correlation coefficient can be from closed interval <-
1, +1>. If the coefficient of correlation is equal to -1, between variables exists the
indirect function linear dependency; if it is equal +1, between variables is the direct
function linear dependency. Correlation coefficient equal to zero means the linear
independency of variables. The more is the coefficient of correlation in absolute
expression more closely to 1, thereby is the dependency stronger and the more it is
closely to zero, the dependency between variables is freer, i.e. weaker. High value
of correlation coefficient does not have to mean a causal dependency between
variables in any case. For confirmation of dependency we use the hypothesis test
about correlation coefficients by significance level α = 0.05.

Results
Basically on realized calculations we attained to the following conclusions.
Calculated values of the Spearman coefficient of sequential correlation
indicate the existence of direct linear dependency between amount of inhabitants
and amount of subjects creating the municipal economy of selected municipalities
and towns during the whole period of years 2000 – 2006. These results have been
confirmed by hypothesis test of correlation coefficients in particular years, too. The
lowest values in whole analysed period reached the correlation coefficient in case



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

305
of municipalities, what illustrates graph 1. It deals about a medium-strong direct
dependency between the amounts of municipal inhabitants and the amount of
subjects of municipal economy, when values of correlation coefficients moved in
interval from +0.34 to +0.66. In case of towns we realised the medium-strong
direct dependency between variables in 2000 and 2001, but from 2002 we can
speak about a strong direct dependency, when values of correlation coefficient
moved in interval from +0.67 to +1. The highest measure of dependency we noted
in 2006. Strong direct dependency during the whole analysed period we proved in
case of the third selected file created by summary of municipalities and towns, too.
Changes in value of correlation coefficient in particular years, as well as
changes in intensity of influence of relevant factor are evocated by change of
influence of other factors – local or global on dependent variable, i.e. on amount of
subjects of municipal economy. It means that the amount of subjects of municipal
economy is more or less influenced not only by the chosen factor, but also by effect
of other factors with higher or lower intensity of influence.
The significant change in all three files we noted in 2002, when the
measure of dependency between amount of inhabitants and amount of subjects of
municipal economy increased rapidly. As the main reason of this fact we consider
the influence of global factor – a real decentralization connected with transfer of
new competences on municipalities, mainly in area of education and social care.
Thereby the amount of subjects of municipal economy increased considerably.
If we square the coefficient of correlation, we obtain a coefficient of
determination in percentage expression. Consequently we can state, that the
amount of subjects of municipal economy was determined by the amount of
inhabitants in 2000 at 16.7%, in 2001 at 15.9%, in 2002 at 44.4%, etc. In case of
towns the correlation coefficient had a growing tendency during the analysed
period and the coefficient of determination rose proportionally, too. While in 2000
the amount of subjects of municipal economy was explained by the amount of
inhabitants at 16.7% (by significance level 0.05), in 2006 the influence of this
factor increased at 86.8%.

0,6667 0,6294 0,6213 0,6057
0,6081
0,3988 0,4087
0,4091
0,8222
0,8733 0,8792 0,8892
0,9319
0,4457
0,6791
0,6842
0,8366
0,841 0,8315 0,8213
0,8267
0
0,2
0,4
0,6
0,8
1
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
Year
M
e
a
s
u
r
e

o
f

d
e
p
e
n
d
e
n
c
y
Municipalities
Towns
Together




Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

306
Graph 1 Measure of dependency between amount of inhabitants and amount of
subjects of municipal economy in 2000 - 2006
Source: Self research.

The second local factor we assume that it influences the municipal
economy is the value of municipal assets. For determination of measure of
dependency between the value of municipal assets and the amount of subjects
creating the municipal economy we use, as in previous case, the Spearman
coefficient of sequential correlation and for testing of dependency the hypothesis
test about correlation coefficients. In the following graph we illustrate some
calculated values of correlation coefficients in particular years.

0,7679
0,4296 0,4259
0,6333
0,5949
0,6074 0,6182 0,617
0,3481
0,3562
0,6613
0,6466
0,8161
0,7835
0,6743 0,6884
0,8074
0,8178
0,8171
0,8124 0,8131
0
0,2
0,4
0,6
0,8
1
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
Year
M
e
a
s
u
r
e

o
f

d
e
p
e
n
d
e
n
c
y
Municipalities
Towns
Together

Graph 2 Measure of dependency between value of municipal assets and amount of
subjects of municipal economy in 2000 - 2006
Source: Self research.

Calculated values indicate a direct linear dependency between the value of
municipal assets and the amount of subjects of municipal economy during the
whole analysed period of years 2000 – 2006. In case of municipalities it dealt about
the medium-strong dependency, which was noticed in 2000, 2001 and 2004 in case
of towns, too. Hypothesis tests about correlation coefficients consequently
confirmed the direct dependency between variables.
The most important changes in development of measure of dependency we
noticed in 2002 in case of all three files and in 2004 in case of towns. Development
in 2002 we can explain by real decentralization, in consequence of which the value
of municipal assets increased. Decrease of measure of dependency between the
value of assets and the amount of subjects creating the economy of towns in 2004
was caused by decrease of value of their total assets in comparison with previous
two years in accordance with increasing amount of subjects of municipal economy.
It means that the amount of economic subjects of towns was more determined by



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

307
effect of other factor or factors than by value of municipal assets in this year. The
influence of value of assets on the amount of economic subjects of municipalities
and towns together was the highest in 2003 and 2004 when it reached 67%.
The third factor, the influence of which we have tested, is the value of
receipts creating the municipal budget. Results illustrated in graph 3 indicate the
existence of direct linear dependency between variables during the whole analyzed
period. We can state that values of the Spearmen coefficient of sequential
correlation belong to the highest calculated values and they confirm a strong direct
dependency between the value of municipal receipts and the amount of subjects of
municipal economy.

0,4463
0,4713
0,7609
0,723
0,66
0,7042
0,7169
0,4045
0,4161
0,7774 0,864
0,8807
0,864 0,8496
0,685
0,7187
0,8761 0,8629
0,8123 0,8213
0,8418
0
0,2
0,4
0,6
0,8
1
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
Year
M
e
a
s
u
r
e

o
f

d
e
p
e
n
d
e
n
c
y
Municipalities
Towns
Together
Graph 3 Measure of dependency between value of municipal receipts and amount
of subjects of municipal economy in 2000 - 2006
Source: Self research.

The value of expenditures of municipal budgets is the fourth factor, which
influences the amount of subjects of municipal economy in our opinion. We
assume that the amount of subjects creating the municipal economy depends on the
value of expenditures from municipal budget. On the basis of realized calculations
illustrated in graph 4 we can confirm our assumption about the existence of direct
dependency between analysed variables.




Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

308
0,4448
0,4123
0,7023
0,6244 0,6279 0,6177
0,6741
0,3586
0,4743
0,8344
0,8773
0,7895
0,8196
0,7894 0,6761
0,7004
0,8541
0,8232
0,842
0,7727
0,8041
0
0,2
0,4
0,6
0,8
1
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
Year
M
e
a
s
u
r
e

o
f

d
e
p
e
n
d
e
n
c
y
Municipalities
Towns
Together
Graph 4 Measure of dependency between value of municipal expenditures and
amount of subjects of municipal economy in 2000 - 2006
Source: Self research.
A little bit different process we used by substantiation of influence of last
chosen local factor, which is the structure of needs on municipal territory.
According to our assumption the structure of needs depends on demographic
structure of local inhabitants, too. It means that the share of age groups of
inhabitants on the total amount of municipal inhabitants influences the specific
structure of economic activities and so the economic subjects creating the
municipal economy, too. The scale of economic activities is not adequate to the
amount of economic subjects of municipal economy yet. By verification of
mentioned assumption we had to take into consideration the following facts:
- the influence of global factors, mainly legislatively determined extent and
structure of competences of local self-government,
- the possibility of quantification of variables for using of relevant mathematic and
statistic methods for exact confirmation of influence of chosen factor on municipal
economy.
The influence of demographic structure of inhabitants on the structure of
economic subjects creating the municipal economy is possible to prove in case of
two age groups of inhabitants, which are inhabitants in pre-productive age (0 – 14
years) and inhabitants in post-productive age (60+ men/55+ women). Mentioned
variables have a character of independent variables, which is able to quantify and
to give into the correlation with dependent variable. This variable is the amount of
subjects used by inhabitants in pre-productive age – i.e. school and pre-school
institutions, centres for spending of free time and the amount of subjects used by
inhabitants in post-productive age – i.e. retirement homes and similar institutions.
At the same time it is necessary to take into consideration the important influence
of global factor, which is the real decentralization in 2002 and connected transfer
of new competences on municipalities, mainly in area of education and social care



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

309
for old inhabitants. For this reason we analyzed dependency between variables only
in period of years 2002 – 2006.
To determination of measure of dependency we used the Spearman
coefficient of sequential correlation, which we consequently tested by hypothesis
test about correlation coefficients. In the first step we searched dependency
between the amount of inhabitants in pre-productive age and the amount of school
and pre-school institutions. The result was the confirmation of strong direct
dependency between variables in case of municipalities and towns together, as well
as separately. Graph 5 illustrates the calculated values.

0,9807
0,6778
0,7027 0,6949
0,7079
0,7397
0,8901 0,896 0,8755
0,9008
0,762
0,8142
0,7863
0,7913
0,803
0
0,2
0,4
0,6
0,8
1
2002 2003 2004 2005 2006
Year
M
e
a
s
u
r
e

o
f

d
e
p
e
n
d
e
n
c
y
Municipalities
Towns
Together
G
raph 5 Measure of dependency between amount of inhabitants in pre-productive
age and amount of subjects of school and pre-school character in 2002 - 2006
Source: Self research.

In the second step we searched the measure of dependency between the
amount of inhabitants in post-productive age and the amount of retirement homes
and similar institutions. By calculation we used the same process as in the previous
step. On the basis of realized calculations we can statistically confirm the existence
of medium-strong direct dependency between variables in 2002 – 2006, what
illustrates the following graph.




Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

310
0,5 0,5
0,4501 0,4525 0,4501
0,5211
0,5766 0,5747 0,5747
0,5977
0,5351
0,5475 0,5462
0,5845
0,5564
0
0,2
0,4
0,6
0,8
1
2002 2003 2004 2005 2006
Year
M
e
a
s
u
r
e

o
f

d
e
p
e
n
d
e
n
c
y
Municipalities
Towns
Together
Graph 6 Measure of dependency between amount of inhabitants in post-productive
age and amount of retirement homes and similar institutions in 2002 - 2006
Source: Self research.

In connection with mentioned factors we consider to be important to
notice, that the measure of dependency between the chosen age groups of
inhabitants and the amount of subjects of municipal economy is significantly
determined by decisions of local self-government’s authorities in within the frame
of foundation function of municipality. Many municipalities and towns have some
school and pre-school institutions, as well as institutions bidder the social care for
old inhabitants in their foundation competence, but these do not have the own legal
personality, what directly influences the amount of subjects creating the municipal
economy and causes the lower measure of dependency between variables.

Discussion
At the end of this paper we can state, that we confirmed our
assumption about the influence of chosen local factors on extent of
municipal economy by using of relevant mathematic and statistic methods.
The size of municipality expressed by the amount of local inhabitants, the
value of municipal assets, the value of municipal receipts and expenditures
from municipal budget we can consider to be factors influenced the
municipal economy. It means the municipality has:
1. higher amount of inhabitants,
2. higher value of municipal assets,
3. higher municipal receipts,
4. higher expenditures from municipal budget,
the extent of municipal economy expressed by the amount of established subjects is
larger. Between the mentioned factors and the extent of municipal economy exists
the medium-strong and strong direct dependency, whereby we confirm the
relevance of formulated hypothesis. The local factor with the highest measure of
influence on municipal economy is the value of receipts in municipal budget.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

311
Partly we confirmed a hypothesis about the existence of direct dependency
between the age structure of local inhabitants and the amount of subjects creating
the municipal economy, too. We can state, that the extent and structure of economy
depend on the share of age groups in total amount of municipal inhabitants, too.
At the same time the research results proved the high measure of influence
of global factors on extent and structure of municipal economy. Mainly it was the
influence of real decentralization, which became evident in 2001 and 2002 and
which we confirmed indirectly by calculation of measure of dependency of chosen
local factors.

Conclusion
Municipal economy as a subsystem of economics includes subjects,
which were established by municipality, incl. municipality by itself.
Activities of these subjects are aimed at production of municipal public
goods; they express the economic entity of local self-government, as well as
its economic function.
Municipal economy is determined by a lot of factors, which activate some
changes in its extent and structure and influence its functioning, too. Regardless if
they have local or global character it is necessary to identify and determine the
measure of their influence. This problematic absents in scientific literature.
Extraordinary attention it is necessary to pay to local factors, which
influence has a local character and depends on specifics of each municipality. With
using of relevant mathematic and statistic methods we exactly confirmed the
influence of chosen local factors on extent and structure of municipal economy.
We can state, that the municipal economy in Slovakia is determined by: the amount
of municipal inhabitants, the age structure of inhabitants, the value of municipal
assets, the value of municipal receipts and by the value of expenditures from
municipal budget. Between these local factors and the extent and structure of
municipal economy exists the medium-strong and strong direct dependency.
Literature
Hindls, R., Hronová, S., Seger, J., 2003, Statistika pro ekonomy, 415
s, Professional Publishing Praha, ISBN 80-86419-34-7;
Švantnerová, Ľ., Kožiak, R., 2005, Ekonomika miestnej samosprávy.
Banská Bystrica : Ekonomická fakulta Univerzity Mateja Bela v Banskej
Bystrici, 98 s., ISBN 80-8083-117-3;
Švantnerová, L‘., Makanová, M., Kožiak, R., 2007, Faktory
ovplyvňujúce formovanie a vývoj hospodárstva obcí v Slovenskej republike.
In: Scientific Papers of the University of Pardubice. Pardubice: Fakulta
ekonomicko-správní Univerzity Pardubice, č. 11. s. 133-137. ISSN 1211-
555X.




Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

312
ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND SITUAŢIILE
FINANCIARE ŞI UTILITATEA ACESTORA ÎN
REFLECŢIA IMAGINII FIDELE


Florin Boţa – Avram.
Babeş-Bolyai University Cluj Napoca,
Faculty of Economic Sciences and Business Administration,
Teodor Mihali St., No. 58-60, 400591, România
botaavramflorin@yahoo.com

Abstract
The final objective of the financial statements is that of a true and fair reflection of
the performances and financial position of the company, also of the changes of these
financial statements. A financial statement proves their utility in the futures treasury cash
flows projected by the users of the financial statements when they analyze and decide to
manage and invest in some and other activities. Also the user of the financial statements
needs to approximate the moments of generating the cash flows resulted from the activity
reflected by the financial statement. But in the condition of the national and international
economical environment which are characterized through a dynamism more and more
important, we ask ourselves if the financial statements are really adapted to this rhythm in
that measure in which the presented information to be real useful and not too old. In this
article we will try to underline the principals conceptual approaching referring to the
realizing and presenting the financial statements, the role of these financial statements in
the reflection of true and fair view, without neglecting the importance of the qualitative
characteristics of the financial information, and also the base concepts which must be
considered in the process of preparing and presenting of the financial statements.
Keywords: financial statements, true and fair view, qualitative characteristics

1. Introducere
Fidelitatea reprezintă acea caracteristică, calitate a informaţiei contabile
prin „care se reproduce sau se urmează cu precizie, exactitate un model, o normă,
un obicei” (Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, 1998). Imaginea reprezintă
reflectarea a unui obiect în conştiinţă sub forma unei senzaţii, percepţii sau
reprezentări sau, în acelaşi timp, mai are sensul de reproducere a unui obiect cu
ajutorul unui sistem optic; reprezentare plastică obţinută prin desen, pictură,
sculptură etc.; reflectare artistică a realităţii cu ajutorul cuvintelor (Institutul de
Lingvistică „Iorgu Iordan”, 1998). Astfel, fidelitatea informaţiei contabile
constă în redarea în situaţiile financiare a realităţii economice cât mai exact,
reproducerea cât mai reală a activităţii întreprinderii în documentele de sinteză
contabilă. Altfel spus, trebuie să existe o bijectivitate bine definită (prin norme,
reguli şi principii) a activităţii de transpunere a realităţii economico-financiare a
întreprinderilor (domeniul de definire a funcţiilor contabile) în situaţiile financiare



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

313
(codomeniul de definire a funcţiilor contabile, unde îşi are reprezentarea abstractă a
„poziţiei financiare, performanţelor financiare, fluxurilor de trezorerie şi a
celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată”). „Imaginea fidelă nu
poate fi confundată cu o copie exactă a realităţii economice, ci este reprezentată
de imaginea în care se poate avea încredere, căreia i se poate acorda credit.”
(Matiş, D., 2003).
În obţinerea acestei viziuni reale, obţinute printr-o reprezentare loială a
activităţii a întreprinderii, constatăm o evoluţie în abordarea profesionistului
contabil, în sensul că din ce în ce mai mult, acesta nu mai este asociat cu un rol
static, care veghează la respectarea şi corecta aplicare a normelor legale, ci suferă o
mutaţie, în sensul că raţionamentul profesional al acestuia capătă o importanţă tot
mai mare, el trebuind să analizeze aplicarea normelor în strânsă corelaţie cu
imaginea difuzată utilizatorilor, astfel încât aceasta să exprime realitatea obiectului
reprezentat.

2. Situaţiile financiare - oglinda imaginii fidele în contabilitate
Produsul final al activităţii contabile se concretizează în situaţiile financiare. Prin
intermediul acestora, toate tranzacţiile din activitatea economico-financiară a întreprinderii
sau entităţii sunt clasificate şi sintetizate. În viziunea organismului american de
normalizare, Financial Accounting Standards Boards (FASB) (Financial Accounting
Standards Boards (1978), Statement of Financial Accounting Concepts No.1: Objectives
of Financial Reporting by Business Enterprises), situaţiile financiare sunt definite ca
reprezentând elementul central al raportării financiare, răspunzând principalului
scop, acela de comunicare a informaţiei contabile către utilizatorii acesteia, iar
raportarea financiară are în vedere trei obiective majore:
furnizarea de informaţii utile realizării afacerilor şi luării deciziilor
economice, utilizatorii informării financiare fiind interni (managementul
întreprinderii) şi externi (proprietari, bancheri, furnizori, investitori, salariaţi,
clienţi, analişti financiari, autorităţile fiscale, normalizatori, legiuitori, etc.)
furnizarea unei informări inteligibile, capabile să ajute investitorii şi creditorii
în previziunea fluxurilor de trezorerie viitoare ale întreprinderii. Astfel de
fluxuri denotă capacitatea întreprinderii de a plăti dividende şi dobânzi, care, în
schimb, influenţează valoarea de piaţă a acţiunilor şi obligaţiunilor emise.
Astfel, organismul american de normalizare recunoaşte primatul fluxurilor
monetare în faţa informaţiilor de tip rezultate care sunt consecinţele aplicării
unei contabilităţi de angajamente.
furnizarea unei informaţii relative la resursele economice ale întreprinderii,
obligaţiile faţă de creditori şi proprietari, precum şi efectele tranzacţiilor sau
evenimentelor care-şi pun amprenta asupra resurselor şi drepturilor privind
resursele.
În literatura franceză de specialitate, situaţiile financiare sunt regăsite sub
forma documentelor contabile de sinteză, fiind definite ca şi situaţii întocmite cu o



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

314
anumită periodicitate şi în cadrul cărora este prezentată situaţia şi rezultatele
întreprinderii.
International Accounting Standards Board (IASB) – organismul
internaţional de normalizare, prin intermediul IAS 1 Prezentarea situaţiilor
financiare defineşte situaţiile financiare ca o reprezentare după o anumită structură
a poziţiei financiare a unei întreprinderi şi a tranzacţiilor efectuate de aceasta ,
având drept obiectiv acela de a oferi informaţii despre poziţia financiară,
performanţa şi fluxurile de trezorerie ale unei entităţi, informaţii care au menirea de
a ajuta utilizatorii în luarea deciziilor economice. În structura acestor situaţii
financiare care trebuie întocmite de către entităţi sunt incluse: Bilanţul, Contul de
profit şi pierdere, Situaţia modificărilor capitalului propriu, Situaţia fluxurilor de
numerar/trezorerie, Notele explicative şi politicile contabile.
Indiferent de denumirea lor sau sistemul contabil în care activează, toate
întreprinderile întocmesc şi prezintă situaţii financiare care să reflecte întreaga
activitate desfăşurată, precum şi situaţia la un moment dat, toate aceste informaţii
fiind destinate unei game foarte largi de utilizatori, pe care-i putem încadra în două
categorii: interni şi externi. Utilizatorii interni se concretizează în cei care conduc
şi controlează întreaga activitate a întreprinderii. Ne referim aici la managerii
entităţilor, care sunt interesaţi în primul rând de informaţiile din rapoartele cu
caracter intern dar şi de informaţiile cuprinse în situaţiile financiare, obţinând astfel
un ansamblu de informaţii care să-i ajute în planificarea activităţilor în vederea
atingerii obiectivelor propuse, precum şi în activitatea de luare a deciziilor şi de
control. Alături de cerinţele informaţionale ale managerilor, situaţiile financiare
răspund şi cerinţelor unei game largi de utilizatori externi, care au nevoie de
informaţiile financiare pentru a-şi putea formula opiniile necesare cu privire la
activitatea desfăşurată de întreprinderea respectivă şi pentru a-şi putea fundamenta
astfel, procesul decizional economic.
Având în vedere continuitatea procesului de extindere a categoriilor de
utilizatori, precum şi diversificarea aşteptărilor acestora, se impune necesitatea ca
informaţiile prezentate prin intermediul situaţiilor financiare să fie accesibile şi
relevante în procesul de fundamentare a deciziilor. Obiectivele situaţiilor
financiare pot fi realizate în contextul asigurării echilibrului între caracteristicile
calitative ale acestora pentru a satisface pe deplin cerinţele informaţionale comune
ale utilizatorilor externi.
Situaţiile financiare, precum şi contabilitatea în ansamblul său se constituie
într-un real mijloc de comunicare în lumea economică-financiară de pretutindeni.
Aşa se explică şi faptul că, în ultima vreme, asistăm la cele mai puternice dezbateri
pe plan contabil, iar la toate acestea se adaugă scandalurile financiare care au avut
loc în ultimii ani, în cadrul unor organizaţii cu renume, ceea ce ne determină să
abordăm tot mai serios problema găsirii acelui limbaj contabil comun, care să
faciliteze comunicarea economică-financiară pe plan mondial.
Normalizarea contabilă are drept obiect şi scop aplicarea de „norme
contabile identice în acelaşi spaţiu geopolitic şi urmăreşte crearea de practici



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

315
contabile uniforme.” (Ionaşcu, I., 2003). Obiectivele procesului de normalizare
contabilă sunt:
Stabilirea unui sistem unitar de termeni, precum şi a regulilor de funcţionare
şi utilizare a acestora
Gruparea şi ordonarea conturilor pe baza unor criterii bine identificate, în
clase şi grupe de conturi şi elaborarea unui Plan de Conturi
Elaborarea unui sistem unitar de principii şi norme de registre şi documente
Definirea informaţiilor prezentate în situaţiile financiare
Stabilirea schemelor şi modelelor de prezentare a informaţiilor în cadrul
situaţiilor financiare
Stabilirea principiilor de recunoaştere în contabilitate a tranzacţiilor.

La momentul actual, procesul de normalizare se caracterizează prin
trăsături foarte diferite de la o ţară la alta sau de la o zonă regională la alta. În ciuda
faptului că au ca şi punct de plecare aceleaşi obiective şi definiţii, rezultatele
proceselor de normalizare sunt destul de diferite şi asta datorită faptului că în
acelaşi timp se încearcă şi adaptarea la caracteristicile specifice fiecărei ţări, regiuni
sau pieţe de capital.
O preocupare principală a profesiei contabile din întreaga lume o
reprezintă asigurarea comparabilităţii situaţiilor financiare întocmite şi prezentate
de diferite întreprinderi din diferite ţări sau sisteme contabile, un rol important
avându-l Consiliul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate (IASB).
Obiectivul principal al acestuia este acela de a încerca să diminueze diferenţele
existente în ceea ce priveşte modul de prezentare a informaţiilor financiar-
contabile, căutând să armonizeze reglementările, standardele şi procedurile
contabile referitoare la întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare, astfel încât
să se asigure furnizarea unor informaţii utile pentru procesul decizional economic
al utilizatorilor.
Conform IASB, normalizarea prin intermediul standardelor profesionale de
contabilitate are scopul de a asigura:
furnizarea unor reguli contabile general valabile, acceptate în toate ţările lumii,
astfel încât să determine o armonizare într-o proporţie cât mai mare a
standardelor contabile aplicate în diverse ţări, prin accentuarea importanţei
cuvenite aspectelor cu adevărat semnificative.
stabilirea unei baze unitare pentru elaborarea situaţiilor financiare, astfel încât să
se creeze premisele efectuării de analize comparative, în timp şi spaţiu, între
acestea.
adaptarea standardelor naţionale la cele internaţionale şi nu suprapunerea
acestora.
aria de aplicare a standardelor internaţionale să fie circumscrise pentru
elementele semnificative, având în vedere totodată ca aceste standarde să nu
devină coercitive.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

316
În funcţie de modul de adoptare a normelor contabile se disting două forme
ale procesului de normalizare (Ristea, M., 2002):
1. Normalizarea reglementată, care se caracterizează prin faptul că normele se
reflectă prin texte legale şi reglementate, iar adoptarea acestora de către
întreprinderi este obligatorie. Normalizarea reglementată este specifică în mod
deosebit ţărilor din Europa Continentală, care se caracterizează prin elaborarea
politicilor contabile şi încadrarea acestora într-un cadru definit de către dreptul
contabil, acea ramură a dreptului privat care guvernează contabilii şi contabilitatea.
Managerii au libertate de acţiune în ceea ce priveşte alegerea opţiunilor contabile
aferente întocmirii şi prezentării situaţiilor financiare, dar cu condiţia respectării
anumitor limite impuse de dreptul contabil. O caracteristică a cadrului contabil
reglementat este interacţiunea dintre regulile contabile şi cele fiscale aferente
întocmirii şi prezentării situaţiilor financiare. Astfel, ne referim la o influenţă a
fiscalităţii asupra standardelor contabile concretizată în diferite forme: limitarea
deductibilităţii cheltuielilor, restricţionarea metodelor de evaluare admise, sau chiar
stabilirea înregistrărilor contabile care au ca şi obiect operaţiuni cu caracter fiscal.
Un dezavantaj al acestei influenţe fiscale este descurajarea managementului în ceea
ce priveşte utilizarea unor metode de optimizare a rezultatelor contabile. Normele
europene sunt texte reglementate, cu caracter obligatoriu pentru toate statele
membre ale Uniunii Europene, ele sunt încorporate în dreptul contabil al fiecărei
ţări, şi nu prin preluarea lor directă ca şi standarde naţionale. Directivele europene
includ o serie de opţiuni alternative care pot să fie reglementate prin dreptul
contabil al fiecărei ţări, ceea ce nu elimină existenţa a încă numeroase diferenţieri
între standardele naţionale. Astfel, deşi normalizarea europeană este reglementată,
aceasta are la bază doctrine contabile diferite de care s-au ţinut cont în elaborarea
normelor europene.
2. Normalizarea profesională, în care normele au ca şi punct de plecare
necesitatea practică de elaborare a informaţiilor contabile, iar adoptarea acestora de
către întreprinderi este opţională. Punctul de plecare al acestei normalizări
profesionale este determinat de către doctrina contabilă anglo-saxonă, iar conform
acesteia normele sau standardele contabile se constituie ca şi sisteme de referinţă
pentru elaborarea informaţiilor contabile şi pentru acceptarea situaţiilor financiare
de către utilizatori. Reprezentantul acestui tip de normalizare este Consiliul pentru
Standarde Contabile Internaţionale (IASB), al cărui scop este elaborarea de norme
contabile aplicabile la un nivel global. IASB este un organism fără putere
coercitivă, iar aplicarea acestor standarde este facultativă. Acest tip de normalizare
se realizează prin intermediul Cadrului general privind întocmirea şi prezentarea
situaţiilor financiare, care cuprinde conceptele şi principiile teoretice, care
împreună formează referenţialul pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor
financiare. Datorită necesităţii obiective de a asigura comparabilitatea în timp şi
spaţiu a informaţiilor prezentate în situaţiile financiare, se impune realizarea unor
convergenţe a normelor contabile la nivel mondial, un rol deosebit de important în
acest proces avându-l organismul IASB. Această normalizare profesională este



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

317
specifică ţărilor anglo-saxone, şi are în vedere: componenţa situaţiilor financiare,
elementele descrise în situaţiile financiare, recunoaşterea şi evaluarea acestor
elemente, reglementările şi procedurile privind întocmirea şi prezentarea situaţiilor
financiare, fără a stabili cu precizie ordinea sau formatul în care informaţiile
trebuie să fie prezentate în cadrul situaţiilor financiare.
Pornind de la precizările Cadrului general privind întocmirea şi
prezentarea situaţiilor financiare, pentru a putea răspunde necesităţilor
informaţionale ale unei game cât mai largi de utilizatori, devine evidentă
necesitatea prezentării în structura situaţiilor financiare a informaţiilor despre
poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare a întreprinderii.
În ceea ce priveşte poziţia financiară, informaţiile trebuie să reflecte:
Resursele economice care se află sub controlul întreprinderii şi care sunt utile
pentru determinarea capacităţii întreprinderii de a genera fluxuri monetare în
viitor;
Structura de finanţare, care este utilă pentru a putea face o cuantificare a
nevoilor viitoare de împrumuturi, precum şi posibilitatea de a obţine aceste
împrumuturi;
Repartizarea profiturilor şi fluxurilor viitoare de trezorerie, lichiditatea şi
solvabilitatea întreprinderii şi capacitatea sa de a se adapta schimbărilor de
mediu, în care activează întreprinderea.

Informaţiile privind performanţa urmăresc:
Evaluarea modificărilor probabile ale resurselor economice pe care
întreprinderea la va putea control în viitor
Posibilitatea formulării de ipoteze despre eficienţa utilizării unor noi resurse.
Informaţiile privind modificările poziţiei financiare au în vedere analiza
activităţilor de exploatare, de finanţare şi de investiţii astfel încât să satisfacă
cerinţele informaţionale ale cât mai multor categorii de utilizatori.
Având în vedere cele prezentate în subcapitolele anterioare, putem să
afirmăm că în ceea ce priveşte întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare
cadrele referenţiale de bază rămân:
Directivele europene
Standardele internaţionale de raportare financiară (cadrul conceptual
internaţional)
Standardele contabile americane (cadrul conceptual american).
Evident că între aceste trei sisteme referenţiale de bază pentru întocmirea şi
prezentarea situaţiilor financiare, există o serie de similitudini dar şi diferenţieri,
ceea ce determină pe plan global acordarea unei atenţii sporite pentru procesul de
convergenţă ale acestora, proces care va trebui să se apropie de un final într-un
viitor nu prea îndepărtat.
Caracteristicile calitative asigură utilitatea informaţiilor prezentate în
situaţiile financiare, fiind caracteristice normalizării prin intermediul unui cadru
conceptual şi mai puţin normalizării reglementate, adică prin intermediul unui plan



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

318
contabil. De aceea, în cele ce urmează, considerăm relevant să analizăm o analiză
comparativă a caracteristicilor calitative prevăzute de cele două cadre conceptuale:
cel american (FASB) şi cel internaţional (IASB), pornind de la faptul că în cadrul
ambelor cadre conceptuale calităţile asociate informaţiilor financiare pot fi
structurate ierarhizat folosind următoarele criterii:
Utilizatorii informaţiilor financiare
Restricţie generală
Calităţi specifice utilizatorilor
Calităţi principale
Calităţi secundare
Restricţie secundară.

Tabel nr.1
Caracteristicile calitative ale informaţiilor în viziunea FASB- IASB

Nr.
Crt.
Criteriul urmărit
Cadrul conceptual american
(FASB)
Cadrul conceptual
internaţional (IASB)
1.
Utilizatorii
informaţiilor
financiare

Informaţiile prezentate în situaţiile
financiare şi necesare utilizatorilor
au ca şi obiectiv acela de a fi util
luării deciziilor economice. Astfel
informaţia trebuie să fie
semnificativă, plecând de la
premisa ca utilizatorii situaţiilor
financiare au suficiente cunoştinţe
în ceea ce priveşte domeniul
economic în general, şi financiar-
contabil în special.
În plus, cadrul
internaţional
precizează faptul că o
informaţie referitoare
la anumite
problematici mai
complexe, dar care
sunt utile procesului
decizional, nu va fi
exclusă din situaţiile
financiare pe motiv
că ar fi prea dificilă
de înţeles pentru
anumiţi utilizatori.
2. Restricţie generală
Conform restricţiei generale,
informaţiile vor fi prezentate
numai dacă beneficiile asociate
acestora sunt mai mari decât
costurile obţinerii lor.
Comentarii:
Este foarte dificil de evaluat care
vor fi beneficiile aduse de
informaţiile financiare. Mai mult,
se întâmplă ca beneficiile să fie
obţinute de cei care nu au suportat
costurile. În concluzie, nu este uşor
de aplicat acest raport cost -
beneficiu în fiecare caz particular,
Aceeaşi regulă este
valabilă şi cadrul
conceptual
internaţional, deci:
Valoarea informaţiei
> costul obţinerii



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

319
însă aceasta restricţie trebuie să
rămână în atenţia normalizatorilor
ca şi în vederea celor care
întocmesc situaţiile financiare.
3.
Calităţi specifice
utilizatorilor

Două caracteristici sunt esenţiale din punctul de vedere al
utilizatorilor, în contextul ambelor cadre conceptuale:
• Utilitatea informaţiilor pentru procesul decizional
economic;
• Inteligibilitatea acestora (în contextul în care utilizatorii
au suficiente cunoştinţe financiar - contabile)
Caracteristicile primare:
• Relevanţa: o informaţie este
relevantă dacă aceasta permite
decidentului să previzioneze
evenimente, să confirme sau să
corecteze perspectivele, prin
urmare dacă are: o valoare
predictivă şi este oportună.
• Credibilitatea: informaţiile sunt
credibile (fiabile) atunci când ele
sunt verificabile, neutre, şi când
oferă o reprezentare fidelă.
Aceleaşi caracteristici
primare sunt
delimitate şi de către
cadrul conceptual
internaţional,
existând diferenţieri
în ceea ce priveşte:
• Credibilitatea este
definită prin
neutralitate şi
prezentare fidelă,
având în plus faţă
de cadrul
american
prevalenţa
substanţei
economice asupra
formei juridice,
prudenţa şi
exhaustivitatea.
Ingrediente comune: neutralitatea şi sinceritatea
4.
Caracteristici
primare

Ingrediente proprii cadrului
american: verificabilitatea
Ingrediente proprii
cadrului
internaţional:
prevalenţa substanţei
economice asupra
formei juridice,
prudenţa şi
exhaustivitatea.
5.
Caracteristici
secundare

Sunt reţinute aceleaşi caracteristici secundare de către
ambele cadre conceptuale:
• Comparabilitatea informaţiilor: permite utilizatorilor de
informaţii contabile să evalueze aspectele comune
precum şi diferenţele dintre entităţi diferite pentru
aceeaşi perioadă de timp, sau în ceea ce priveşte aceeaşi
entitate, dar pentru perioade diferite. Altfel spus,
informaţia trebuie să ofere posibilitatea efectuării de



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

320
comparaţii în spaţiu şi timp.
• Permanenta metodelor: presupune folosirea aceloraşi
procedee şi metode contabile de la o perioadă la alta.
Aceasta cerinţă nu trebuie interpretată la modul absolut.
Daca se constată că prin folosirea altor metode contabile
se realizează o mai bună informare, atunci schimbarea
de metodă este chiar recomandată, cu menţiunea că
efectele acestei schimbări să fie precizate in notele
suplimentare.
Comentarii:
Permanenta metodelor nu asigură comparabilitatea. Dacă
evaluările făcute nu sunt prezentate cu buna credinţă,
comparabilitatea nu este asigurată.
6.
Restricţie
secundară
Aceeaşi restricţie este reţinută de către ambele cadre
conceptuale:
• Pragul de semnificaţie: care presupune că un element
trebuie publicat în situaţiile financiare dacă este
considerat semnificativ, cu alte cuvinte, dacă depăşeşte
pragul de semnificaţie şi prezentarea lui influenţează
deciziile utilizatorilor. Stabilirea faptului că un element
este semnificativ sau nu, depinde de raţionamentul
profesional, şi se stabileşte în funcţie de mărimea şi
natura elementului (Holder, W.W.et all, 2003).

Atât cadrul conceptual american, cât şi cel internaţional prevăd că situaţiile
financiare vor fi întocmite în conformitate cu o contabilitate de angajamente.
Contabilitatea de angajamente îşi propune să înregistreze efectele financiare ale
tranzacţiilor, evenimentelor şi circumstanţelor, în momentul în care acestea au avut
loc, si nu atunci când o sumă de bani este plătită sau încasată de către întreprindere.
Astfel, contabilitatea de angajamente nu se bazează doar pe tranzacţiile care
implică modificări ale numerarului, ci are în vedere şi alte tranzacţii care, deşi în
prezent nu implică transferuri de numerar, vor avea astfel de implicaţii in viitor.

Cadrul conceptual internaţional prin intermediul IAS 1 Prezentarea
situaţiilor financiare stabileşte o serie de principii generale, care stau la baza
normalizării raportării prin intermediul situaţiilor financiare. Acestea sunt:
Conformitatea sau prezentarea fidelă: întreprinderile au obligaţia de a întocmi
situaţii financiare care prezintă corect situaţia şi performanţele lor financiare,
precum şi fluxurile de numerar, subliniind că aceasta înseamnă prezentarea
fidelă a efectelor tranzacţiilor şi altor evenimente în conformitate cu definiţiile
şi criteriile de recunoaştere şi evaluare pentru active, datorii, venituri şi
cheltuieli stabilite în cadrul conceptual internaţional .
Continuitatea: presupune că întreprinderea îşi va continua activitatea şi in
viitorul previzibil fără a-şi lichida sau reduce în mod semnificativ activitatea.
In caz contrar, situaţiile financiare trebuie elaborate in funcţie de o bază de



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

321
evaluare specifică ce include valorile lichidative ale elementelor din activul şi
pasivul bilanţier.
Contabilitatea de angajamente
Permanenţa (consecvenţa): concept apărut din necesitatea realizării unei
analize în timp a poziţiei financiare şi a performanţei întreprinderii, care se
poate realiza numai pe informaţii comparabile.
Pragul de semnificaţie: noţiune dezvoltată ca şi o componentă a
caracteristicilor calitative ale situaţiilor financiare, mai precis ca o componentă
a relevanţei informaţiei. O informaţie este semnificativă dacă poate afecta în
mod rezonabil evaluările şi deciziile cu privire la întreprinderea raportoare, sau
dacă omiterea sau declararea sa eronată ar putea influenţa deciziile economice
ale utilizatorilor.
Compensarea şi non-compensarea: IAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare nu
permite compensarea activelor cu datoriile sau cheltuielilor cu veniturile. Sunt
acceptate excepţii de la această cerinţă doar dacă un standard internaţional de
contabilitate permite sau cere o astfel de compensare.

2. Concluzii
Analizând, în paralel, principalele cadre conceptuale care „dictează”
reglementarea standardelor contabile pe plan mondial, şi raportându-ne la cel
reglementat de normalizatorii români, putem desprinde o primă concluzie, aceea că
în ciuda importanţei tot mai mare acordate raţionamentului profesional al
contabilului, care caracterizează cadrele conceptuale IASB şi FASB, totuşi în
sistemul contabil românesc importanţa raţionamentului profesional al
contabililor este încă destul de moderată. Apreciem că principalele motive ţin de
raţiuni fiscale, care încă sunt destul de predominante în legislaţia românească
contabilă. Dar care este semnificaţia raţionamentului profesional? Acesta ar trebui
să conducă profesionistul contabil în alegerea acelor căi de a acţiona, încât să
degajeze un grad cât mai ridicat de fidelitate al imaginii reflectate prin situaţiile
financiare, produsul de sinteză al contabilităţii, iar astfel utilizatorii să aibă o
încredere sporită în informaţiile prezentate. Urmând însă firul logic al lucrurilor se
nasc alte întrebări:
• În ce măsură însă, putem să ne bazăm pe judecata profesională a contabililor,
astfel încât să obţinem rezultatele dorite?
• În ideea în care pornim de la premisa că ne putem baza pe judecata acestora în
alegerea acelor opţiuni care să asigure calitatea dorită a informaţiilor degajate
din situaţiile financiare, cât de mare trebuie să fie spectrul de acţiune al acestora,
încât aceştia să nu devină pasibili de anumite sancţiuni pentru încălcarea unor
norme şi reglementări contabile, dat fiind caracterul încă destul de fiscal, care ne
mai caracterizează încă reglementările contabile?
Aceste întrebări ar putea fi punctul de pornire al unor noi cercetări
ştiinţifice, pentru că eventualele răspunsuri care s-ar obţine, ar putea contribui



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

322
la un real progres în procesul atât de complex de atingere a unei imagini cât mai
fidele a întreprinderii.

Bibliografie
Holder W.W., Kenneth R.S., Whittington R., 2003, „Materiality
Considerations”- Journal of Accountancy, November;
Kollaritsch, F.P. 1960, „Can the Balance Sheet Reveal Financial
Position?”, The Accounting Review, vol.35;
Matiş, D., 2003, „Contabilitatea operaţiunilor speciale”, Editura
Intelcredo, Deva;
Ristea, M., 2002, „Normalizarea contabilităţii – bază şi alternativ”,
Editura Tribuna Economică, Bucureşti;
*** Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, 1998, „Dicţionarul
explicativ al limbii române”, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti.





























Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

323
ORGANISMELE PROFESIONALE ALE AUDITULUI
INTERN ÎN ROMÂNIA ŞI ROLUL ACESTORA ÎN
PREGĂTIREA PROFESIONALĂ A AUDITORILOR
INTERNI


Cristina Boţa-Avram
Babeş-Bolyai University
Faculty of Economic Sciences and Business Administration
St. Teodor Mihali, No. 58-60, 400591, Romania
botaavram@gmail.com


Abstract
The realization of the internal audit function is based on the internal auditors, who
are the principal actors of this complex activity. The internal audit is an important and
organized function, so this activity is not randomized and the professional organisms which
coordinate the internal audit activity have an important role in developing and the progress
of this function. Therefore we consider interesting to see the principal professional
organisms, which have an important role in coordinating the complex function of internal
audit, at the same time analyzing the role of these organisms in professional preparing of
the internal auditors. The principal ways of internal auditors’ certification in Romania,
their specific advantages and disadvantages are discussed, trying to underline some
conclusions referring to polemics determined by the proposals for certification system of
the internal auditors.
Keywords: internal audit, internal auditors, internal audit standards


1.Introducere
Principalele organisme profesionale care reglementează activitatea de audit
intern în România sunt:
a. Comitetul pentru Audit Public Intern (CAPI)
b. Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern (UCAAPI)
c. Camera Auditorilor Financiari din România
d. Asociaţia Auditorilor Interni din România.

2. Comitetul pentru Audit Public Intern (CAPI)
Prin intermediul cadrului normativ care reglementează auditul public
intern, ne referim îndeosebi la legea nr.672/19 decembrie 2002, au fost instituite
două structuri organizatorice centrale, care, în esenţă, au rolul de a coordona
activitatea de audit public intern:
• Comitetul pentru Audit Public Intern (CAPI)
• Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern (UCAAPI).



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

324
Comitetul pentru Audit Public Intern (CAPI), funcţionează pe lângă
Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern (UCAAPI) fiind un
organism cu caracter consultativ, având menirea de a acţiona în vederea definirii
strategiei şi a îmbunătăţirii activităţii de audit public intern, în sectorul public.
Principalele atribuţii pe care le are CAPI în realizarea obiectivelor sale
sunt:
dezbate planurile strategice de dezvoltare în domeniul auditului public intern şi
emite o opinie asupra direcţiilor de dezvoltare a acestuia;
dezbate şi emite o opinie asupra actului normativ elaborat de UCAAPI în
domeniul auditului public intern;
dezbate şi avizează raportul anual privind activitatea de audit public intern şi îl
prezintă Guvernului;
avizează planul misiunilor de audit public intern de interes naţional cu
implicaţii multisectoriale;
dezbate şi emite o opinie asupra rapoartelor de audit public intern de interes
naţional cu implicaţii multisectoriale;
analizează importanţa recomandărilor formulate de auditorii interni în cazul
divergenţelor de opinii dintre conducătorul entităţii publice şi auditorii interni,
emiţând o opinie asupra consecinţelor neimplementării recomandărilor
formulate de aceştia;
analizează acordurile de cooperare între auditul intern şi cel extern referitor la
definirea conceptelor şi la utilizarea standardelor în domeniu, schimbul de
rezultate din activitatea propriu-zisă de audit, precum şi pregătirea profesională
comună a auditorilor;
avizează numirea şi revocarea directorului general al UCAAPI.

3. Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern (UCAAPI)
Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern (UCAAPI)
s-a constituit în cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi este structurată pe
compartimente de specialitate, în subordinea directă a ministrului finanţelor
publice. Conducerea UCAAPI este exercitată de un director general, numit de
ministrul finanţelor publice, cu avizul CAPI. Directorul general este funcţionar
public şi trebuie să aibă o înaltă calificare profesională în domeniul financiar-
contabil şi/sau al auditului, cu o competenţă profesională corespunzătoare, şi să
îndeplinească cerinţele Codului privind conduita etică a auditorului intern.
În vederea realizării obiectivelor sale UCAAPI are următoarele atribuţii
principale:
elaborează, conduce şi aplică o strategie unitară în domeniul auditului public
intern şi monitorizează la nivel naţional această activitate;
dezvoltă cadrul normativ în domeniul auditului public intern;
dezvoltă şi implementează proceduri şi metodologii uniforme, bazate pe
standardele internaţionale, inclusiv manualele de audit intern;
dezvoltă metodologiile în domeniul riscului managerial;



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

325
elaborează Codul privind conduita etică a auditorului intern;
avizează normele metodologice specifice diferitelor sectoare de activitate în
domeniul auditului public intern;
dezvoltă sistemul de raportare a rezultatelor activităţii de audit public intern şi
elaborează raportul anual, precum şi sinteze, pe baza rapoartelor primite;
efectuează misiuni de audit public intern de interes naţional cu implicaţii
multisectoriale;
verifică respectarea normelor, instrucţiunilor, precum şi a Codului privind
conduita etică a auditorului intern de către compartimentele de audit public
intern şi poate iniţia măsurile corective necesare, în cooperare cu conducătorul
entităţii publice în cauză;
coordonează sistemul de recrutare şi de pregătire profesională în domeniul
auditului public intern;
avizează numirea/destituirea şefilor compartimentelor de audit public intern
din entităţile publice;
cooperează cu Curtea de Conturi şi cu alte instituţii şi autorităţi publice din
România;
cooperează cu autorităţile şi organizaţiile de control financiar public din alte
state, inclusiv din Comisia Europeană.

4. Camera Auditorilor Financiari din România
Înfiinţarea Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR) a fost
reglementată prin intermediul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 75/1 iunie
1999 republicată. CAFR şi-a definit ca şi misiune de bază, aceea de a construi pe o
bază solidă, identitatea şi recunoaşterea publică a profesiei de auditor financiar din
România, având ca obiectiv principal dezvoltarea susţinută a profesiei şi întărirea
acesteia cu Standardele de Audit şi Codul privind conduita etică şi profesională în
domeniul auditului financiar, prin asimilarea integrală a Standardelor Internaţionale
şi a Codului de etică al IFAC, care să permită auditorilor financiari, membri ai
CAFR să ofere servicii de audit financiar de o înaltă calitate, în interesul
publicului, în general, şi al comunităţii de afaceri, în special.
Pentru îndeplinirea misiunii sale, Camera Auditorilor Financiari din
România şi-a stabilit următoarele obiective:
• să dezvolte permanent profesia de auditor financiar din România, asumându-şi
responsabilitatea de a proteja interesul public, căutând să se asigure că auditorii
financiari, membri ai CAFR, respectă cele mai înalte standarde profesionale şi de
conduită etica dezvoltate pe plan european si internaţional;
• să reprezinte profesia de auditor financiar la nivel naţional şi internaţional şi să
promoveze interesele profesionale ale auditorilor financiari, membri ai CAFR faţă
de instituţiile statului şi faţă de organizaţii profesionale naţionale şi internaţionale
din domeniu;
• să se preocupe ca serviciile de auditare a situaţiilor financiare să crească calitativ,
prin dezvoltarea în permanenţă a sistemului de monitorizare şi competenţă



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

326
profesională, asigurându-se ca stagiarii şi membrii CAFR să participe activ la
programele de pregătire şi educaţie profesională organizate anual de Cameră;
• să păstreze permanent condiţiile adecvate pentru ca auditorii financiari, membri
ai CAFR să îşi exercite independent profesia de auditor financiar;
• să comunice în permanenţă cu auditorii financiari, membri ai CAFR, pentru
identificarea necesităţilor acestora, pentru a răspunde lor într-o manieră eficientă şi
în timp real, asigurându-se astfel că primesc sprijin care să le permită să satisfacă,
la rândul lor, cerinţele clienţilor pentru care lucrează;
• să promoveze activ şi permanent cele mai bune practici ale profesiei pentru
îmbunătăţirea serviciilor de auditare a situaţiilor financiare şi să identifice
tendinţele de pe piaţa de audit financiar românească şi internaţională, care ar putea
avea impact asupra practicii profesiei şi să sfătuiască din timp, auditorii financiari
pentru ca ei să adopte conduita optimă;
• să facă conştient rolul Camerei Auditorilor Financiari din România şi să
promoveze cooperarea cu Ministerul Finanţelor Publice şi cu alte instituţii ale
statului, organizaţii profesionale din domeniu, care au ca obiectiv dezvoltarea
profesiei contabile din ţară;
• Sa educe publicul asupra rolului şi misiunii auditorului financiar, membru al
CAFR şi sa promoveze implicarea sa in toate ramurile profesiei.
Prin intermediul art.25 din acelaşi act normativ (OUG 75/1999), se prevede
ca fiind sarcina Camerei de „elaborare a normelor de audit intern aliniate la
standardele internaţionale în domeniu”. În acest sens, CAFR a emis mai multe
acte normative prin care se încearcă această aliniere la Standardele Internaţionale
de Audit Intern. În anul 2004, CAFR a emis Hotărârea nr. 35/30 noiembrie 2004,
publicată in Monitorul Oficial din 31 decembrie 2004, privind asimilarea
Standardelor Internaţionale de Audit Intern, ediţia 2004, elaborate şi publicate de
Institutul Auditorilor Interni, inclusiv a Cadrului General al Standardelor
Internaţionale de Audit Intern, cu aplicabilitate de la 01 ianuarie 2005, menţionând
de la art.1 „se aprobă asimilarea Standardelor Internaţionale de Audit Intern,
ediţia 2004, elaborate şi publicate de Institutul Auditorilor Interni, inclusiv a
Cadrului General al Standardelor Internaţionale de Audit Intern. Standardele
Internaţionale de Audit Intern se vor aplica în România sub denumirea de
Standarde de Audit Intern, la care se adaugă Cadrul general al Standardelor de
Audit Intern”.
Ulterior, în anul 2007, CAFR a emis Hotărârea nr. 88/19 aprilie 2007,
publicată in Monitorul Oficial din 21 iunie 2007, pentru aprobarea normelor de
audit intern. În cadrul art.1 alin.(1) se prevede că „se aprobă Normele de audit
intern, aplicabile entităţilor care sunt supuse auditului financiar, în conformitate
cu legislaţia în vigoare privind Dreptul societăţilor comerciale”. La alin.(2) al
aceluiaşi art.1 se menţionează că:
„Normele de audit intern se compun din: a) Standardele de audit intern,
elaborate şi publicate de Institutul Auditorilor Interni (Institute of Internal



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

327
Auditors – IIA - autoritate internaţională de dezvoltare a celor mai bune practici în
domeniu), asimilate de Camera Auditorilor Financiari din România, ca norme
naţionale de audit intern; b) Proceduri privind Cadrul general de desfăşurare a
misiunilor de audit intern”. Art.2 al aceluiaşi act normativ prevede: „Societăţile
comerciale ale căror situaţii financiare anuale sunt supuse auditului financiar
potrivit legii sau opţiunii acţionarilor, organizează activitatea de audit intern
potrivit normelor prevăzute la Art. 1 al prezentei hotărâri”. Prin acelaşi act
normativ emis de CAFR îşi încetează aplicabilitatea Hotărârea nr. 35/30 noiembrie
2004, emisă de CAFR.
Analizând, însă, dintr-o perspectivă mai critică, obiectivele şi misiunea pe
care şi le-a propus CAFR, dar ţinând cont, în acelaşi timp, de faptul că prin lege se
instituie obligaţia CAFR de a elabora normele de audit intern, afirmăm că ne
aflăm în faţa unor neconcordanţe. Printre obiectivele propuse de către CAFR nu
regăsim nici unul dedicat promovării activităţii de audit intern. Acest organism îşi
îndreaptă atenţia cu preponderenţă spre promovarea auditului financiar şi
sprijinirea auditorilor financiari. Am putea spune, că oarecum auditul intern şi
auditorii interni sunt neglijaţi. Este adevărat că CAFR şi-a făcut datoria de a
elabora normele de audit intern prin asimilarea celor internaţionale. Ne punem
întrebarea: este oare suficient în asigurarea progresului funcţiei de audit în
România, care îşi câştigă şi ea treptat locul binemeritat în viaţa organizaţiilor
româneşti?

5. Asociaţia Auditorilor Interni din România
Asociaţia Auditorilor Interni din România (AAIR) a fost înfiinţată în anul
2004, fiind recunoscută şi sprijinită ca unic reprezentant pe plan naţional de
Institutul Internaţional al Auditorilor Interni (IIA). In prezent Asociaţia are 350 de
membri. Ca şi afiliere internaţională, Asociaţia este afiliată organizaţiei
internaţionale a auditorilor interni - The Institute of Internal Auditors (Institutul
Auditorilor Interni), Inc. cu sediul in Altamonte Springs în Florida, SUA. De
asemenea, Asociaţia mai este afiliată la Confederaţia Europeană a Institutelor de
Audit Intern ECIIA (The European Confederation of Institutes of Internal Auditing)
cu sediul la Bruxelles.
Asociaţia Auditorilor Interni din România (AAIR) s-a constituit cu scopul:
de a stabili şi a reprezenta un forum deschis în vederea promovării şi
dezvoltării practicii de audit intern;
de a reprezenta un cadru unde sunt promovate Standardele Internaţionale de
Audit Intern şi unde auditorii interni şi persoanele interesate de activitatea
specifică de audit intern, să-şi poată îmbunătăţi mijloacele şi metodele de
exprimare profesională şi să primească sprijin profesional de specialitate;
de a acţiona pentru creşterea prestigiului profesiei de audit intern;
de a reprezenta poziţia comună a membrilor săi în faţa instituţiilor publice din
România şi din străinătate.
Modalităţile prin care AAIR îşi va atinge scopurile propuse sunt:



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

328
să dezbată şi să îşi exprime în mod public şi organizat punctele de vedere în
acest domeniu, precum şi propuneri de progres profesional;
să contribuie la integrarea şi la dezvoltarea activităţilor de audit intern, prin
asigurarea unui cadru flexibil de lucru şi cooperare, atât între membrii
asociaţiei cât şi cu alte organisme profesionale similare, din ţară şi din
străinătate;
să stabilească şi să dezvolte colaborarea cu asociaţii şi alte instituţii de
specialitate şi organisme internaţionale de profil, pentru realizarea scopurilor
propuse;
să dezvolte cultura în materia auditului intern şi să popularizeze principiile
profesionale în domeniu, precum şi în legătură cu codul de etică al auditorilor
interni;
să încurajeze dezvoltarea relaţiilor dintre instituţiile de profil din România
numai pe baza independenţei şi competenţei profesionale;
să întărească şi să militeze în rândul membrilor săi concepte privind
independenţa organizatorică, asumarea răspunderii profesionale, pregătirea
profesională continuă, înţelegerea şi însuşirea noilor concepte de activitate
profesională apărute ca urmare a dezvoltării societăţii româneşti în ansamblu şi
a celei internaţionale;
să promoveze principiile, regulile şi standardele de activitate impuse de către
Institutul Auditorilor Interni.
Prin urmare, am putea spune că această organizaţie profesională este dedicată în
întregime promovării şi dezvoltării funcţiei de audit intern în România. Însă,
drumul pe care trebuie să-l parcurgă în realizarea scopurilor propuse nu este deloc
unul uşor. Aceasta şi în condiţiile în care asistăm la situaţia în care auditul intern se
încearcă a fi acaparat de către Camera Auditorilor Financiari, în ciuda faptului că
principala preocupare a CAFR este şi rămâne auditul financiar. Asociaţia
Auditorilor Interni mai are încă destul de mult de luptat pentru a-şi câştiga
prestigiul necesar şi pentru a atrage toţi sau majoritatea auditorilor interni către ea.
Dovadă stă faptul că din cei aproximativ 10.000 auditori interni din România
(Chişu, V.A., 2007), doar 350 sunt membri ai AAIR.
Considerăm că ar fi oportună stabilirea unui singur organism profesional
care să reglementeze această activitate complexă a auditului intern. Menţinerea
acestei situaţii, în care CAFR reglementează pe lângă activitatea de audit financiar,
şi pe cea de audit intern (activităţi care au caracter ridicat de complementaritate),
poate genera confuzii şi să determine astfel o scădere a încrederii acţionariatului în
cele două activităţi.
Ne punem fireasca întrebare: care este soluţia care ar trebui adoptată?
Probabil că viitorul ne va demonstra care soluţie va fi cea mai viabilă şi care
asigură realmente progresul funcţiei de audit intern în România.
Conform Standardelor Internaţionale de Audit Intern, asimilate în
contextul naţional ca şi Standarde Naţionale de Audit Intern, prevăd obligaţia
pentru auditorii interni a formării profesionale continue. Dată fiind complexitatea



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

329
activităţii de audit intern, care necesită acordarea unei atenţii speciale pregătirii
profesionale, considerăm că atestarea auditorilor interni devine absolut necesară. În
acest mod, se evită implicarea în cadrul activităţii de audit intern a „trecătorilor
pasageri” care doar îşi caută un loc de muncă, având şansa de a lucra ca şi auditor
intern, rămânând ancoraţi în profesia de audit intern doar cei cu adevărat dedicaţi
acesteia.
Asupra necesităţii de atestare a auditorilor interni sunt de acord majoritatea
specialiştilor în audit intern de pe plan naţional. Problema spinoasă intervine atunci
când se pune întrebarea: Care este forma de atestare care ar trebui adoptată şi cum
ar trebui să se realizeze? Iată o întrebare la care răspunsurile posibile au generat
adevărate polemici în literatura de specialitate, opiniile privind modul de atestare al
auditorilor interni din România împărţindu-se în doua direcţii principale:
Opinia conform căreia atestarea auditorilor interni să se realizeze printr-o
activitate gen masterat, specifică învăţământului superior din România. Aceasta ar
presupune, într-o primă etapă, stabilirea universităţilor care vor putea organiza
astfel de masterate, care au o reputaţie bună, fiind recunoscute cu o bună practică în
domeniu. Curriculele universitare vor fi realizate de către universităţi, în colaborare
cu reprezentanţii Ministerului Economiei şi Finanţelor Publice (MEFP), având
structura pe trei semestre, având avizul Ministerului Educaţiei şi Cercetării. În
susţinerea lucrărilor de dizertaţie ar participa în comisiile de examen şi specialişti
din cadrul MEFP. Printre cei care susţin acest mod de atestare al auditorilor interni
menţionăm: Ghiţă Marcel (Ghiţă M., 2006), Ghiţă E. (Ghiţă E., 2007) şi
reprezentanţi de seamă ai UCAAPI.
La polul opus, se află opinia susţinută de către reprezentanţii AAIR, care
pledează pentru atestarea CIA (Certified Internal Auditor), cu valabilitate
internaţională. În această direcţie, AAIR a început deja să acţioneze din 2006,
organizând cursuri de pregătire în vederea susţinerii examenului şi obţinerii calităţii
de Auditor Intern Certificat (Certified Internal Auditor - CIA) acordată de Institutul
Auditorilor Interni (IIA - The Institute of Internal Auditors) din Orlando, Florida -
USA. Aceasta este singura atestare a calităţii de auditor intern recunoscută pe plan
internaţional, demonstrând competenţa şi profesionalismul deţinătorului în practica
auditului intern. Cele patru teste incluse în examenul ce trebuie susţinut în vederea
obţinerii atestării CIA verifică aptitudinile şi cunoştinţele candidaţilor privind
practica profesiei de auditor intern.

6. Concluzii
Evident că fiecare reprezentant al opiniilor de mai sus încearcă să
argumenteze punctul său de vedere. Astfel, cei care promovează atestarea printr-o
activitate gen masterat, susţin că atestarea ca auditor internaţional certificat (CIA)
pe care o emite IIA este doar pentru elită (Ghiţă, M,. 2006), în timp ce „certificarea
UCAAPI” care include masteratul ar fi mai accesibila auditorilor interni din
România. Pe de altă parte, reprezentanţii AAIR consideră este o afirmaţie
nefondată, singurul impediment pe care îl implică obţinerea certificatului CIA,



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

330
certificat recunoscut internaţional, este susţinerea examenelor în limbi de circulaţie
internaţionala, lucru pe care AAIR îl are în program pentru a fi rezolvat într-un
termen scurt.
De asemenea, AAIR mai argumentează cu faptul că obţinerea acestui
masterat presupune cu siguranţă costuri mult mai mari şi o diplomă recunoscută
doar pe plan naţional, faţă de costurile mici şi o diplomă recunoscută internaţional,
apreciind că tocmai studiile aprofundate în domeniu şi masteratele se obţin de către
elite. Mai mult, reprezentanţii AAIR iniţiază ideea de colaborare comună, pentru
atragerea unor fonduri comunitare prin intermediul asociaţiei, în vederea traducerii
suportului de pregătire şi susţinere a examenelor de certificare în limba română,
eliminând astfel un posibil dezavantaj pentru cei care nu stăpânesc o limbă de
circulaţie internaţională.
Aceste divergenţe au mers mai departe, ajungând ca în luna decembrie a
anului 2007, preşedintele AAIR, printr-o scrisoare adresată Ministrului Economiei
şi Finanţelor Publice, să îşi susţină oficial punctul de vedere, aducând o serie de
argumente, propunând modificări şi completări ale legii nr.672/2002 cu privire la
atestarea auditorilor interni din sistemul public. Răspunsul primit a fost că
propunerile înaintate de AAIR au fost reţinute, urmând să fie prezentate şi discutate
cu auditorii interni din sistem, pentru a găsi o soluţie de echilibru, iar ulterior să fie
completat cadrul legislativ şi normativ. Care soluţie este de fapt cea mai bună?
Probabil că viitorul ne va aduce şi răspunsul la această dificilă întrebare.

Bibliografie
Chişu V. A., 2007, „Auditorul intern are o mie de ochi, dar îi lipseşte
inima”, Revista Capital, accesibil on-line pe site-ul www.capital.ro
Ghiţă E., 2007, „Audit public intern”, Editura Sitech, Craiova
Ghiţă M., 2004, „Auditul intern”, Editura Economică, Bucureşti
*** www.aair.ro
*** www.cafr.ro
















Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

331
AUDITUL INTERN AL SOCIETĂŢILOR
COMERCIALE AŞEZAT ÎN RAPORT CU AUDITUL
PUBLIC INTERN


Cristina Boţa-Avram
Babeş-Bolyai University
Faculty of Economic Sciences and Business Administration
St. Teodor Mihali, No. 58-60, 400591, Romania
botaavram@gmail.com


Abstract
Following the trajectory of internal audit’s development, we can easily observe
that in Romania the internal audit function has a different rate of growth inside the private
organizations comparatively with the public organizations. We consider that it would be
quite interesting to realize a succinct analyze by comparing the way of implementation and
developing of internal audit inside of organizations from those two sectors: private and
public, trying to emphasize some significant elements in the developing of internal audit
function in Romania
Keywords: public internal audit, corporate governance, internal audit standards


1. Introducere
Necesitatea funcţiei de audit intern a început să se facă tot mai acut simţită
pe măsură ce contextul economic al României a început să se caracterizeze printr-
un mediu concurenţial din ce în ce mai dinamic. Astfel, tot mai multe întreprinderi
au început să se confrunte cu o problemă generală de găsire a unor soluţii viabile
pentru îmbunătăţirea performanţelor obţinute. Managerul îşi pune în mod constant
întrebări referitor la eficienţa, eficacitatea controlului asupra modului de
funcţionare al organizaţiei, exercitat de el însuşi şi de cei cu care colaborează.
Managerul unei organizaţii, fie ea din sectorul privat sau public, are nevoie
să obţină o anumită siguranţă rezonabilă că tranzacţiile desfăşurate, deciziile
adoptate sunt sub control şi că astfel sunt îndeplinite obiectivele organizaţiei.
Putem afirma astfel că auditul intern se constituie într-un suport de nădejde al
managerului acesteia, în atingerea obiectivelor sale prin intermediul unei activităţi
sistematice şi bine organizată în vederea evaluării şi îmbunătăţirii eficacităţii şi
eficienţei proceselor de management şi control. Adoptarea funcţiei de audit intern îi
permite managementului să aibă mai mult curaj în elaborarea şi adoptarea de
strategii, şi aceasta deoarece profesioniştii auditului intern se deplasează pe teren
pentru a obţine asigurări referitor la corecta aplicare a strategiei adoptate de
conducere, precum şi în ce măsură această strategie îşi dovedeşte eficacitatea.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

332
Însemnătatea auditului intern este cu atât mai mare, cu cât acesta
acţionează într-un mod independent, obiectiv, fără acceptarea de compromisuri şi
fără a avea ca şi scop atingerea puterii. Efectuat astfel, auditul intern devine un
ajutor absolut indispensabil întreprinderilor, şi aceasta şi datorită multitudinii de
situaţii complexe care se pot ivi în urma unor fuziuni, a realizării unor proiecte în
comun de către mai multe întreprinderi.
Dacă avem în vedere momentul apariţiei în România al acestui concept al
auditului intern raportat la contextul mondial, trebuie să recunoaştem că
recunoaşterea importanţei acestui domeniu al auditului intern s-a realizat totuşi
destul de târziu, dar aceasta şi în contextul dominaţiei regimului comunist până în
anul 1989. Tranziţia spre economia de piaţă, care a caracterizat anii ’90, s-a realizat
destul de anevoios, drumul spre o oarecare stabilitate economică fiind destul de
dificil, presărat fiind cu anumite falimente ale unor organizaţii mamut. La aceste
dificultăţi a contribuit şi instabilitatea politică economică, care nu de puţine ori, a
caracterizat această perioadă de tranziţie.
Pe măsură ce economia românească se îndrepta tot mai mult spre o
tendinţă de stabilitate, managerii organizaţiilor, atât din sectorul public cât şi din
cel privat, şi-au îndreptat atenţia tot mai mult spre îmbunătăţirea performanţelor
organizaţiilor pe care le coordonează, şi astfel să găsească soluţii eficiente şi
pertinente.
Dacă facem o paralelă între apariţia şi dezvoltarea funcţiei de audit intern
în contextul economiei mondiale, pe de o parte, iar pe de altă parte, între apariţia şi
dezvoltarea auditului intern în România, observăm anumite diferenţe, care dintr-un
anumit punct de vedere sunt justificate de particularităţile mediului economic şi
culturii specifice fiecăruia.
O diferenţă semnificativă, care merită supusă atenţiei, ar fi faptul că în
economia românească traiectoria evoluţiei auditului intern a fost din acest punct
de vedere inversă celei de pe plan internaţional. Dacă pe plan internaţional funcţia
de audit intern s-a dezvoltat pornind de la marile întreprinderi precum şi a celor
multinaţionale, extinzându-se apoi la organizaţiile din sectorul public, situaţia din
România a fost însă altfel. Auditul intern a vizat în primul rând organismele şi
instituţiile din domeniul public, dovadă fiind şi legislaţia existentă până în acest
moment, care reglementează auditul intern public. Ulterior însă dezvoltarea
investiţiilor în economia românească, dezvoltarea companiilor multinaţionale şi în
cadrul economiei româneşti a determinat influenţe ale practicilor internaţionale
printre care şi recunoaşterea necesităţii şi eficienţei auditului intern. Prin urmare,
cu toate că încă se află într-un stadiu incipient de dezvoltare, auditul intern în
cadrul întreprinderilor româneşti cunoaşte treptat o dezvoltare din ce în ce mai
accentuată, evidenţiindu-se, din ce în ce mai frecvent, utilitatea funcţiei de audit
intern.
Astfel, introducerea auditului intern în România este de dată relativ
recentă, încadrându-se în efortul general de perfecţionare şi îmbunătăţire a
managementului, atât al organizaţiilor din sectorul public, cât şi din sectorul privat,



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

333
pe fondul armonizării cadrului normativ intern cu legislaţia europeană, având în
vedere şi eforturile făcute pe calea integrării în rândul ţărilor membre ale Uniunii
Europene.

2. Analiză comparativă între auditul public intern şi auditul societăţilor
comerciale
Vom sintetiza în cadrul unui tabel principalele aspecte relevante care
rezultă din analiza comparativă a funcţiei de audit intern din cele două sectoare:
public şi privat, cercetând din perspectiva unor criterii cu un anumit grad de
importanţă, pentru ca în cele din urmă să putem desprinde câteva concluzii
pertinente care să ne ajute la conturarea şi delimitarea mai clară a stadiului de
evoluţie în care se află auditul intern din România.

Tabelul nr.1
„Auditul intern al societăţilor comerciale şi auditul public intern – analiză
comparativă”
Criteriul
urmărit
Auditul intern al societăţilor
comerciale
Auditul public intern
Momentul
apariţiei
Spre deosebire de evoluţia
funcţiei de audit intern din
practica mondială, unde
aceasta a prins contur
dezvoltându-se dinspre
sectorul privat spre cel public,
în România ne-am confruntat
cu o situaţie inversă. În acest
caz, începuturile au fost
marcate de dezvoltarea
auditului entităţilor publice,
iar ulterior necesitatea
acestuia a fost conştientizată
şi de managementul
societăţilor comerciale.
Momentul concret al apariţiei
auditului intern al entităţilor
economice, şi implicit al
societăţilor comerciale, a fost
marcat prin Ordonanţa de
Urgenţă a Guvernului
nr.75/1999, republicată, şi
publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 649
din 31 august 2002. În cadrul
În România, auditul
public intern sau auditul
intern al entităţilor
publice şi-a făcut apariţia
începând cu anul 1999,
prin Ordonanţa
Guvernului
nr.119/31.08.1999 privind
auditul intern şi controlul
financiar preventiv,
publicată în Monitorul
Oficial nr.430/
31.08.1999. Chiar dacă
începutul nu fost unul
uşor, fiind marcat de
anumite confuzii care s-au
făcut, totuşi acestea au
fost eliminate treptat prin
apariţia altor acte
normative (prezentate în
subcapitolul 1.2.) care şi-
au stabilit ca şi obiectiv
stabilirea unui cadru
normativ bine delimitat în
care să se desfăşoare



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

334
acestui act normativ se
preciza la art.20 „începând cu
exerciţiul financiar al anului
2001 entităţile economice ale
căror situaţii financiare sunt
supuse auditului financiar
sunt obligate să organizeze şi
să asigure exercitarea
activităţii profesionale de
audit intern, potrivit normelor
legale în vigoare”.
auditul public intern.
Repere în
cadrul
normativ care
le coordonează
În cadrul Legii nr.31/16
noiembrie 1990 privind
societăţile comerciale
republicată în Monitorul
Oficial nr.1066/2004, se
prevede la art.160 alin.(2)
„Societăţile comerciale ale
căror situaţii financiare
anuale sunt supuse auditului
financiar, potrivit legii sau
hotărârii acţionarilor, vor
organiza auditul intern
potrivit normelor elaborate de
Camera Auditorilor
Financiari din România în
acest scop”. În acest sens, în
anul 2004, CAFR a emis
Hotărârea nr. 35/30
noiembrie 2004, publicată in
Monitorul Oficial din
31 decembrie 2004, privind
asimilarea Standardelor
Internaţionale de Audit
Intern, ediţia 2004, cu
aplicabilitate de la 01 ianuarie
2005. Ulterior, în anul 2007,
CAFR a emis Hotărârea nr.
88/19 aprilie 2007, publicată
in Monitorul Oficial din
21 iunie 2007, pentru
aprobarea normelor de audit
intern. Art.2 al acestui act
Aşa cum am prezentat şi
în cadrul subcapitolului
1.2., reglementarea
auditului intern al
entităţilor publice a fost
marcată de apariţia mai
multor acte normative,
prin intermediul cărora s-
a încercat eliminarea
treptată a anumitor
confuzii care s-au făcut în
reglementarea auditului
public intern. Nu le vom
mai enumera, ele fiind
prezentate mai sus, vom
preciza doar că
principalele puncte de
reper în organizarea
auditului public intern
sunt:
Legea 672/ 19
decembrie 2002
privind auditul public
intern publicată în
Monitorul Oficial
nr.953/ 24 decembrie
2002;
Ordinul ministrului
finanţelor nr.38/2003
pentru aprobarea
Normelor generale
privind exercitarea



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

335
normativ prevede:
„Societăţile comerciale ale
căror situaţii financiare
anuale sunt supuse auditului
financiar potrivit legii sau
opţiunii acţionarilor,
organizează activitatea de
audit intern potrivit normelor
prevăzute la art. 1 al
prezentei hotărâri”. Prin
acelaşi act normativ emis de
CAFR îşi încetează
aplicabilitatea Hotărârea nr.
35/30 noiembrie 2004, emisă
de CAFR.

activităţii de audit
public intern publicată
în Monitorul Oficial
nr. 130 bis/27
februarie 2003;
Ordonanţa Guvernului
României nr.37/2004
pentru modificarea şi
completarea
reglementărilor
privind auditul public
intern, publicată în
Monitorul Oficial
nr.91/31 ianuarie 2004
şi Legea nr.106/2004
pentru aprobarea
acesteia, publicată în
Monitorul Oficial
nr.332/16 aprilie 2004.
Aria de
aplicabilitate
Conform legii nr.31/1990
republicată societăţile
comerciale ale căror situaţii
financiare sunt supuse
auditului financiar, potrivit
legii sau hotărârii acţionarilor
vor organiza auditul intern.
Aceasta nu înseamnă însă că
celelalte societăţi comerciale
sunt excluse din sfera
auditului intern, fiind la
latitudinea managementului
acestor societăţi comerciale,
care nu se încadrează în
categoria de mai sus, de a-şi
organiza auditul intern.
Potrivit legii nr.672/2002
prin entitate publică se
înţelege „autoritatea
publică, instituţia publică,
compania/societatea
naţională, regia
autonomă, societatea
comercială la care statul
sau o unitate
administrativ-teritorială
este acţionar majoritar,
cu personalitate juridică,
care
utilizează/administrează
fonduri publice şi/sau
patrimoniu public”
Organismul
profesional de
reglementare
• Camera Auditorilor
Financiari din România are
sarcina de „elaborare a
normelor de audit intern
aliniate la standardele
internaţionale în
domeniu”, reglementare
prevăzută de art.25 din
• Comitetul pentru Audit
Public Intern (CAPI)
• Unitatea Centrală de
Armonizare pentru
Auditul Public Intern
(UCAAPI)




Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

336
Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr.75/1999,
republicată.
Standardizarea
Funcţiei de
Audit Intern
În anul 2007 CAFR a emis
Hotărârea nr. 88/19 aprilie
2007, publicată in Monitorul
Oficial din 21 iunie 2007,
pentru aprobarea normelor
de audit intern. În cadrul art.1
alin.(2) se prevede că:
„Normele de audit intern se
compun din: a) Standardele
de audit intern, elaborate şi
publicate de Institutul
Auditorilor Interni (Institute
of Internal Auditors – IIA -
autoritate internaţională de
dezvoltare a celor mai bune
practici în domeniu),
asimilate de Camera
Auditorilor Financiari din
România, ca norme naţionale
de audit intern; b) Proceduri
privind Cadrul general de
desfăşurare a misiunilor de
audit intern”.
Prin intermediul
Ordinului nr.38/15
ianuarie 2003 pentru
aprobarea Normelor
generale privind
exercitarea activităţii de
audit public intern, se
reglementează normele
generale de audit public
intern în România, la
capitolul C al Părţii I
„Aplicarea Normelor
generale de audit public
intern în România” fiind
prevăzute Normele de
calificare şi Normele de
funcţionare ale auditului
public intern. În cadrul
Părţii a III-a „Ghid
Procedural” sunt
reglementate 18 proceduri
de audit intern, iar în
cadrul Părţii a IV-a
„Carta auditului intern”
sunt prevăzute principiile
şi regulile de conduită pe
care auditorul intern
trebuie să le respecte în
realizarea muncii sale de
audit.
Guvernanţa
Corporativă






Conceptul de conducere corporativă are în vedere
transparenţa tranzacţiilor şi necesitatea monitorizării
sistemului de control intern în vederea capacităţii acestuia
de a evalua riscurile posibile care să dea un plus de
siguranţă managementului organizaţiilor pentru aplicarea
strategiilor stabilite (Ghiţă E., 2007). Conform
Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică
(OCDE) prin guvernanţa corporativă se înţelege „sistemul
de conducere şi de control folosit de entităţile economice.
Structura guvernanţei corporative cuprinde modul de



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

337
împărţire a drepturilor şi responsabilităţilor între diferiţii
membri ai entităţii, precum consiliul de administraţie,
directori, acţionari şi alte părţi implicate, şi precizează
regulile şi procedurile de luare a deciziilor privind
activitatea entităţii. Astfel, guvernanţa corporativă
furnizează şi structura prin care se stabilesc obiectivele
entităţii, precum şi mijloacele de îndeplinire a obiectivelor
şi monitorizarea performanţei.” (Tiron Tudor A., 2007).
Nevoia introducerii unui astfel de concept a fost generată
de eşecurile spectaculoase ale unor firme foarte mari din
sectorul privat cum sunt Enron, Parmalat şi WorldCom
într-o perioadă destul de scurtă de timp. Din dorinţa de a
nu pierde total încrederea investitorilor, ceea ce ar fi
determinat reducerea puternică a investiţiilor şi astfel
sfârşitul vieţii corporatiste, a devenit absolut necesară
implementarea şi dezvoltarea conceptului de guvernanţă
corporativă, care are o sferă de cuprindere foarte mare
având ca şi elemente: principiile etice, responsabilitatea
socială, bunele practici de afaceri şi activităţile de control.
În luna mai a anului 2003, a
avut loc o comunicare a
Comisiei Europene,
Modernising Company Law
and Enhancing Corporate
Governance in the European
Union - A Plan to Move
Forward (Modernizarea
legislaţiei societăţilor
comerciale şi consolidarea
guvernanţei corporative în
Uniunea Europeană – Un
plan pentru a merge mai
departe), care s-a concretizat
în stabilirea unui plan de
acţiune al Comisiei Europene
privind dezvoltarea
conceptului de guvernanţă
corporativă şi modernizarea
legislaţiei societăţilor
comerciale din ţările
europene. În cadrul acestei
comunicări s-a pledat pentru
modernizarea legislaţiei
Principiile şi bunele
practici care susţin
conceptul de guvernanţă
corporativă pot fi aplicate
în egală măsură şi
entităţilor din sectorul
public. Putem afirma, fără
teama de a exagera, că ar
putea aduce mai multă
valoare aici, în sfera
sectorului public,
deoarece aici sunt
implicate interesele
contribuabililor şi ale
publicului larg, care au
nevoie să fie asiguraţi că
entităţile publice sunt bine
conduse în activitatea lor
de furnizare a serviciilor
publice pe seama
fondurilor publice.
Introducerea principiilor
de guvernanţă corporativă
şi în cadrul entităţilor din



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

338
societăţilor comerciale şi a
guvernanţei corporative din
cadrul ţărilor europene. În
România, un pas concret în
promovarea principiilor de
guvernanţă corporativă a fost
făcut prin lansarea de către
Bursa de Valori Bucureşti
(BVB) în anul 2001 a
Codului de Conducere şi
Administrare al Bursei de
Valori Bucureşti, iar în luna
iunie 2006 a Institutului de
Guvernanţă Corporativă, care
a devenit atestat (în baza
Atestatului Comisiei
Naţionale de Valori Mobiliare
nr.58/15feb 2007) ca şi
organism de formare
profesională, propunându-şi
astfel să devină o şcoală
pentru managerii societăţilor
comerciale româneşti, atât
pentru cele listate la Bursă,
cât şi pentru cele nelistate.
Actualmente, Bursa de Valori
Bucureşti şi-a propus
armonizarea acestui Cod cu
legislaţia românească în
materie şi cu legislaţia
comunitară în domeniu, asta
şi în contextul aderării
României la Uniunea
Europeana si a poziţionării
BVB ca membră a pieţei de
capital unice europene. Acest
nou cod va purta denumirea
de Codul de Guvernanţă
Corporativă al Bursei de
Valori Bucureşti. Societăţile
comerciale tranzacţionate pe
piaţa reglementată a BVB
sunt obligate să includă în
sectorul public va asigura
o eficienţă şi o
transparenţă mai mare,
ceea ce ar putea determina
formarea unui mediu de
afaceri concurenţial
contribuind la o creştere
economică susţinută la
nivel macroeconomic.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

339
Raportul Anual aferent anului
2008, Declaraţia privind
conformarea sau
neconformarea cu prevederile
Codului de Guvernanta
Corporativa (Declaraţia
“aplici sau explici”). Codul de
Guvernanţă Corporativă se va
adresa în prima fază
societăţilor listate pe piaţa
reglementată a Bursei,
urmând ca ulterior sa fie
extins si spre celelalte
segmente de piaţă, potrivit
conducerii BVB. În acest
scop, BVB a organizat în
perioada 04.04.2008-
15.04.2008 o consultare
publică privind adoptarea
noului Cod de Guvernanţă
Corporativă al BVB lansând o
invitaţie pe site-ul
www.bvb.ro pentru
exprimarea opiniei vizavi de
noua formă a acestui Cod,
prin completarea unui
chestionar on-line. Ulterior,
Bursa de Valori Bucureşti va
analiza toate răspunsurile,
comentariile şi sugestiile
primite şi pe baza acestora va
elabora varianta finală a
Codului de Guvernanţă
Corporativă, care va fi supus
aprobărilor corespunzătoare.
Răspunderea
auditului
intern
Auditorii interni din cadrul
societăţilor comerciale au o
răspundere socială majoră în
faţa clienţilor acelei societăţi.
Auditorii interni din
sectorul public au o
răspundere covârşitoare
faţă de mass-media şi
opinia publică. Astfel
dacă organismele externe
de control ar constata
existenţa anumitor abateri



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

340
de la reglementările
legale, sau chiar anumite
fraude, opinia publică îşi
va pune întrebări asupra
existenţei şi a funcţionării
auditului intern în cadrul
acelei entităţi publice.
În cadrul societăţilor
comerciale există următoarele
opţiuni:
• Calificare ca şi auditor
financiar, prin dobândirea
calităţii de membru al
Camerei Auditorilor
Financiari din România
• Atestarea ca şi auditor
intern certificat (Certified
Internal Auditor) prin
intermediul Asociaţiei
Auditorilor Interni din
România (membră a
Institutului Auditorilor
Interni), acest certificat
având o recunoaştere pe
plan internaţional.
În sectorul public este
promovată ideea unei
atestări a auditorilor
interni la nivel naţional, la
ora actuală nefiind
stabilită cert modalitatea
exactă existând mai multe
propuneri în acest sens,
ideea principală
promovată fiind aceea ca
această atestare să se
realizeze printr-o
activitate gen masterat,
specifică învăţământului
superior din România.
Atestarea
auditorilor
interni
De asemenea, calitatea de membru al Camerei Auditorilor
Financiari este absolut necesară pentru a putea ocupa
funcţia de responsabil în organizarea activităţii de audit
intern în cadrul unei entităţi economice, conform art. 23
din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.75/1999,
republicată: „Responsabilii pentru organizarea activităţii
de audit intern, coordonarea lucrărilor/ angajamentelor şi
semnarea rapoartelor de audit intern trebuie să aibă
calitatea de auditor financiar”.

3.Concluzii
1.În cadrul societăţilor comerciale există o necesitate obiectiv-funcţională a
auditului intern, spre deosebire de entităţile din sectorul public unde nevoia a fost
impusă şi creată de legislaţia care reglementează auditul public intern.
2.În România, reglementările legale privind implementarea şi dezvoltarea auditului
intern au în vedere îndeosebi entităţile care activează în sectorul public, şi mai
puţin entităţile din sectorul privat.



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

341
3.Apreciem că la momentul actual ne aflăm într-o etapă de consolidare a funcţiei
de audit intern din România, deoarece tot mai mulţi manageri ai societăţilor
comerciale devin conştienţi de avantajele şi beneficiile implementării auditului
intern, precum şi de ajutorul valoros pe care îl oferă această funcţie în îndeplinirea
atributelor conducerii. Aceasta şi în contextul în care aplicarea principiilor de
guvernanţă corporativă dobândeşte tot mai mult teren, iar auditul intern, ca şi o
componentă a unui cadru puternic de guvernanţă corporativă, sfătuieşte şi
consiliază managementul referitor la introducerea bunelor practici şi în sprijinirea
eforturilor acesteia în introducerea politicilor, mecanismelor şi procedurilor

Bibliografie
Ghiţă E., 2007, „Audit public intern”, Editura Sitech, Craiova
Tiron Tudor A., 2007, „Evaluarea controlului financiar intern”, Editura
Accent, Cluj Napoca
*** www.bvb.ro
*** www.cafr.ro
***www.eur-lex.europa.eu
*** www.guvernantacorporativă.ro

























Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

342
METHODS OF ANALYZING PERFORMANCE OF
COMPANIES IN ACCOUNTING AND ARTIFICIAL
INTELLIGENCE


Dorel Mateş*, Eugenia Iancu**, Ileana Cosma***
*„West University” Timişoara, 16 Pestalozzi Str. Tel.0256490698,
dorel.mates@yahoo.com
**„Stefan cel Mare” University Suceava, 9 Universitatii Str., Tel. 0230520263,
eiancu@seap.usv.ro
***„Vasile Goldis” University Arad, 57 Cocorilor Str., Tel. 0257213066

Abstract
The performance of a company reflects its capacity of generating future cash-
flows, by using existent resources, and the efficiency level in using new resources. The
capacity of generating future cash-flows assumes that the company would have to book
revenues of its activity, and the use of the existent resources needs a detailed overview of
the expenses of the period. The revenues and expenses are elements strictly tied to the
evaluation process of the company’s performance. This paper seeks to emphasize the
efficiency level in using resources dependent on the profit (when the revenues are higher
than the expenses), or on the loss (when the expenses are higher than the revenues), their
first-step evaluation in the accounting process, so that the next step would evaluate them
through a professional specific processing system, in order to lay out the economic result
by efficiently binding the two methods.
The current paper will analyze only the recognition and evaluation of companies’
revenues, with the help of the two criteria, when the revenues are higher than the expenses
and therefore one will carry out an evaluation and analysis of the company’s performance
in this particular field.
Keywords: financial indicator, knowledge processing, financial investments.

The revenue accounts of the current period form a distinct group of
liability accounts, in the sub-class of the revenue accounts.
The revenues consist in increases of economic benefits, booked during the
accounting period as inputs or increases of net assets, other than those resulted
from the shareholders’ contributions.
In the profit and loss account, the revenues are booked when there had
been increases of future economic benefits, due to the increase of an asset or the
reduction of debt, and this accounting change can have a realistic evaluation. The
practice shows that the revenues can be identified only after they’ve been obtained.
In order to identify the revenue, it is necessary for its elements to be
realistically evaluated and to have a satisfactory level of accuracy.





Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

343
Accountancy of revenues according to the net turnover
The turnover is a basic financial indicator for the company’s activity, and
is calculated by summing up the revenues resulted from sales, services, production,
locations, rents, studies, research works, and other operating revenues. The
revenues that build the turnover are connected to the main profit of the company’s
activity, and it represents the main part of its total revenues.
The net turnover includes all the revenues resulted from sales of goods and
services, which are enlisted in the current activity category, after subtracting
commercial deductions, value added tax and other taxes and duties.
Accountancy of inventories
Own production goods which can be enlisted in a specific inventories
category are booked only when their documents as period’s revenues are valid.
These accounts hold evidence of the production cost of products in progress,
products, animals and birds of own production. The calculation of the overflow or
deficit of inventories between the beginning and end of the period doesn’t take the
adjustments for depreciations. The inventories variation is in fact a rectification of
the production expenses, to show that either the production has raised the
inventories level, or the additional sales have diminished the inventories level.
Accountancy of own work capitalized
The own works capitalized are formed by: capitalized costs of intangible
and tangible non-current assets, and are indicated as assets, including auxiliary
expenses with procurement and usage of the assets.
Accountancy of subsidies for operating activities
The companies can receive revenues from the government or other public
institutions, destined to the operating activities, such as: revenues for financing
research activities, revenues for supporting price differentiations of strictly
necessary products, revenues for supporting the operating activity, revenues for
covering losses.
Accountancy of revenues of other operating activities
This category includes: bad debts written off and subsequently collected,
claims and compensations, fines and penalties, incomes on asset sales, received
subsidies, subsidies for investments and other revenues from the operating
activities.
Accountancy of financial revenues
The following are included in the financial revenues category: revenues
from financial assets, short-term financial investments, long term receivables,
revenues on disposal of financial investments, foreign exchange gains, interest
receivables, discounts received and other financial revenues.
The companies can hold participations on other companies, as financial
assets or short-term financial investments.
Accountancy of extraordinary revenues
The extraordinary revenues come from events or transactions that are
clearly different from operational activities, and do not have regular or frequent



Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiinţe Economice 18/2008 Vol. I

344
character, and cannot be influenced by one’s own will. These situations are: assets
sales, natural disasters or any other similar phenomena.
Accountancy of write back of provisions and adjustments for
depreciation or impairment losses
When the provisions and adjustments, high lightened by affecting some
expenses, become pointless, they are reduced or cancelled, and the operations
affect the revenues. They are being cancelled when the building elements are being
sold or internally consumed, or the building elements disappear. The provisions
and adjustments are reduced when at the end of the period, the depreciation of the
previous financial year’s activity. The reduction of provisions and adjustments is
being carried out only with the difference, with which the provisions are being
reduced. As for the canceling, the revenues are equal with the registered
constitution expenses.
The informational technology sees the expert program as program that
allows separation of declarative knowledge, expressed in sentence calculus terms,
from procedural knowledge included in the algorithm used in processing this
knowledge.
In fact, this is the essential principle of programming based on sentence
calculus formalisms. The principle proceeds from experiments carried in the 70’s,
using the technology existent at that time, which set out to reproduce the human
rationing in the form of an algorithm of logic rules, de