Semnificaţiile simbolice ale cocoşului trimit în general spre ideea de spiritualitate, care, de cele mai multe ori, temperează

prezenţa agresivă a materialităţii, pentru a asigura în ultimă instanţă un necesar echilibru al lumii şi al creaţiei. În Dicţionarul de simboluri al lui Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant, cocoşul e considerat un simbol solar, „acela care vesteşte răsăritul soarelui (...) Poziţia cocoşu-lui în vârful lăcaşurilor de cult poate evoca supremaţia spiritului în viaţa omenească, originea divină a iluminării izbăvitoare, veghea sufletului doritor să perceapă în tenebrele nopţii pe sfârşite primele licăriri ale spiritului care se trezeşte.” În egală măsură, el este şi „un simbol al vigilenţei şi al reînvierii şi deci al nemuririi” (Paul Clebert, Dicţionar de simboluri animaliere, Bucureşti, Editura Artemis) Povestea lui Ion Creangă Punguţa cu doi bani, (titlu ce atrage atenţia asupra nucleului în jurul căruia se conturează semnificaţiile naraţiunii, banii pe care-I conţine contând nu atât prin inconsistenţa bogăţiei materiale pe care o conţine punguţa, ci ca sugestiva expresie a materialităţii lumii înseşi) impune cocoşul în primul rând prin lipsa lui de utilitate şi de importanţă. Situaţia din amintita poveste, cel puţin din unghiul relaţiei dintre personaj şi animalul din curtea sa, e vizibil diferită de aceea din Dănilă Prepeleac. Dacă pentru Dănilă Prepeleac boii constituiau o autentică emblemă a superiorităţii şi a singularităţii sale, semnul gratuităţii în lume şi al lipsei de implicare în realitatea imediată (să ne amintim că lui Dănilă îi lipseau tocmai uneltele care i-ar fi asigurat condiţia de autentic gospodar),în Punguţa cu doi bani cocoşul ca simbol al spiritualului e greu de suportat în curtea sa de către un individ cât se poate mai bine ancorat în realitate, mânat de pofte şi, în general, rob al instinctelor, al trupului (să ne amintim că îi cere babei, care se bucură de serviciile unei anoste găini, nişte ouă,” ca să-mi prind pofta măcar”). Nu-i de mirare, atunci, că moşneagul se bucură din plin de ironia femeii (textul nu ne spune dacă aceasta e şi consoarta moşneagului, lăsând cititorului posibilitatea să aibă în vedere în primul rând doar prezenţa masculinului şi a femininului în naraţiune). ”Dacă ai poftă de ouă - îi spune aşadar baba - bate şi tu cucoşul tău, să facă ouă, şi-i mânca; că eu aşa am bătut găina şi iacătă-o cum se ouă”. Înşiruirea trăsăturilor negative ale moşneagului poate continua fără îndoială: el e (şi) ”hapsân”, lipsit de personalitate („se ia după gura babei”) şi violent („prinde iute cucoşil şi-i dă o bătaie bună”). Toate aceste însuşiri ale moşneagului sunt consecinţa frustrării, a absenţei materialităţii din spaţiul său,din ”casa mea”, casă ce coincide cu un univers închis, în care spiritualul şi gratuitatea reprezentate de cocoş domină vizibil partea materială. În acest univers s-a produs un vizibil dezechilibru. Fiindcă

având şi el o explicabilă buimăceală. adică într-un spaţiu „profanat” de prezenţa grea a materialitaţii. cocoşul intră în lume. Moşnegul îl alungă aşadar pe cocoş din acest spaţiu în care prezenţa lui devenise nu doar stânjenitoare. pentru a intra în necunoscut. din moment ce „umbla pe drumuri bezmetic”. precum pentru tristul norod al poemului barbian. ci de-a dreptul primejdioasă pentru echilibrul micului univers. ci şi să-i asigure. Ieşind din casa moşneagului (care este până la un punct propria-i casă. în universul domestic. Expunându-se materialităţii lumii „de afară”. pentru ca. spaţiu care-l copleşeşte vizibil. ci tocmai ruperea echilibrului. supremaţia spiritualului. cocoşul este total lipsit de o strategie şi de un plan (ce ţine până la urmă de raţional) care să-i confirme minime aptitudini . ce nu poate fi deocamdată temperată prin materialitatea care să-i dea replica întru deplina armonie a creaţiei. În planul semnificaţiilor simbolice ale textului. nu sărăcia determină reactiile violente ale moşneagului (nu avem motive să credem că baba ar fi într-adevăr bogată). în absenţa gratuităţii pe care o reprezintă şi care produce amintitul dezechilibru. cocoşul trebuie sa se retragă. caracteristic în primul rând omului comun. ci modesta hrană înainte de toate.” El nu-i cere aşadar cocoşului să-şi schimbe doar condiţia. situaţia cocoşului trimiţând cu gândul la Ivan Turbincă. nu este simbolul în toată măreţia lui. Iată ce-i pune în vedere moşneagul înainte de a-l izgoni: ”Ori te ouă. Ca să nu mai strici mâncarea degeaba.universul moşneagului este saturat de spiritual. care pentru moşneag. oul. Dacă nu e în stare să asigure această materialitate. moşneagul să-şi poată trăi viaţa într-un echilibru cuminte. ori du-te de la casa mea. propriul univers). în detrimentul materialităţii. acela care părăsise universul riguros al armatei.

a ideii de materialitate. cocoşul. Şi cum o găseşte. nelipsită. după 16 cum ne va convinge de altfel textul. Total inapt pentru perceperea dimensiunilor lumii materiale. asa cum este acceptată aceasta într-o lume a utilului: ”Cucoşul. nu ca valoare în sine. pe care intenţionează să i-o ducă moşneagului. pe care încearcă s-o recupereze printr-o versificaţie având valoarea unui descântec ce ar putea. ci ca un semn al valorii. aşadar „punguţa cu doi bani”. Şi cum mergea el pe-un drum numai iată găseşte o punguţă cu doi bani./Daţi punguţa cu doi bani!” Totul lasă în fond să se înţeleagă că prin acest distihdescântec cocoşul nu urmăreşte numai recuperarea punguţei în sine. boieri mari. cocoşul stabileşte mai întâi o relaţie sugestivă cu elementarul. al deşertăciunii acesteia. cum scăpă din mâinile moşneagului. să influenteze realitatea: ”Cucurigu. de întâmplare. cocoşul este deposedat de pungă. prin accentele sale magice. o şi ia în clonţ şi se întoarce cu dânsa înapoi spre casa moşneagului. care se cuvine căutată în special la „boieri mari”.practice (pe care. cere insistent punguţa. El găseşte. fugi de-acasă şi umbla pe drumuri bezmetec. ”figura” sugestivă a bogăţiei şi a materialităţii lumii. Ca şi în situaţia lui Dănilă Prepeleac. ci a bogăţiei.” După cum bine se ştie. oricum. ca şi în Povestea . Cocoşul este ajutat în mod semnificativ mai ales de hazard. punga (aici punga este nu întâmplător „punguţa”) devine echivalentul simbolic al materialităţii lumii. cu menţiunea că de data aceasta „punguţa” nu mai este goală pentru a determina conştientizarea unui gol al lumii înseşi. ci conţine doar atâţia bani cât aceştia să conteze ca simbol în primul rând. Pe parcursul experienţei sale esenţiale. în ipostaza ei concretă de fântână. cu apa. cocoşul nu le poate avea).

până ce-nghite toată apa din fântână.” Şi de data aceasta. cuptorul este aici o imagine particulară a mormântului): oricum ieşirea din acest cuptor-mormânt are accente ce amintesc binecunoscute detalii ale unui profund scenariu mitic: „Apoi dă o bleandă lespezei de la gura cuptiorului.. văzând această mare primejdie.lui Harap-Alb. printr-un zbor cu valoare simbolică: ”Apoi zboară de-acolo afară şi iarăşi se ia în urma trăsurii”. ieşirea din cuptor este transcrisă ca un triumf asupra morţii (asemenea fântânii. şi toarnă el toată apa cea din fântână pe jăratec până ce stinge focul de tot şi se răcoreşte cuptiorul. de „golul” gratuităţii sale: „Cucoşul. pe care apa nu trebuie să-l anihileze . iesă afară teafăr şi de-acolo./Daţi punguţa cu doi bani!” Experienţa apei este este urmată de aceea a focului. cum vede şi astă mare nedreptate. Secvenţa se cuvine notată pentru felul în care detaliul „realist” maschează cu destulă abilitate semnificaţiile majore ale textului: ”Cucoşul. să-i anuleze manifestarea şi să-l aducă în stare latentă. ce să facă? Începe-a înghiţi la apă. şi-nghite şinghite. începe-a vărsa la apă.. cu agresivitatea animalicului: ”Ia-l .ci să-l tempereze.nici nu o poate face de altfel la nivelul elementar -. solicitând cu insistenţă nimic altceva decât simbolul condiţiei materiale a lumii: ”Cucurigu! boieri mari. Apa este absorbită tocmai de spiritualul pe care-l reprezintă cocoşul. spre a dovedi superioritatea condiţiei gratuităţii sale în lume urmează fascinanta aventură a contactului cu ipostaza cea mai violentă a lumii. de sugestii thanatice.” Biruinţa cocoşului este transcrisă ca biruinţă a spiri-tului care se eliberează printr-o mişcare ascendentă. ba încă face şi-o apăraie prin casă de s-au îndrăcit de ciudă hârca de la bucătărie.” După confruntarea cu manifestarea elementarului autentică probă din care cocoşul iese triumfător.

bucuria cucoşului! Să-l fi văzut cum inghiţea la buhai.” Normal ar fi fost ca aici cocoşul să se oprească. descântecul: ”Cucurigu!boieri mari Daţi punguţa cu doi bani”? Gestul cocoşului se înscrie. după cum bine se ştie. poate vreun buhai înfuriat i-a veni de hac: l-a lua în coarne ş-om scăpa de supărare. mai ales.de pe capul meu şi-l zvârle în cireada boilor ş-a vacilor. de ce se duce din nou la fereastra boierului şi-şi spune netulburat. ca o confruntrare directă cu semnul conventional al bogăţiei: ”Atunci cucoşul înghite cu lăcomie toţi banii şi lasă toate lăzile pustii. dacă îmi este permis. cum ar fi dorit moşneagul. la vaci şi la viţei. Apoi el iese şi de-acolo. Doar avea toata bogăţia boierului/boierilor mari. Şi totuşi.” Consecinţa nu poate fi decât asumarea. a dimensiunilor materialităţii. toţi banii. în inima . „punguţa cu simbol”. După această exemplară aventură în exterior. Ş-apoi vine la fereastră.” În sfârşit. în aruncarea acestuia în haznaua cu bani. de-ntunecă de tot casa boierului. desigur. mare cât un munte.. ci semnul acestei bogaţii. la boi.. el ştie cum şi pe unde. vremelnică. păsările şi. în mod concret redimensionarea cocoşului şi proiectarea acestuia pe un fundal cât se poate de generos: ”Ş-a făcut un pântec mare. credem. legitimând o lectură ce se ambiţionează să configureze semnificaţii de profunzime ale textului. porunceşte boierul. vitele. pe deplin motivat în logica poveştii lui Creangă.” Nu numai că supravieţuieşte şi de data aceasta. Căci cocoşul lui Creangă în condiţia pe care iam conturat-o nu bogăţia concretă a lumii o are în vedere. dar cocoşul absoarbe realitatea şi se împovărează de această materialitate. se impregnează până la urmă de lumea ce dorea să-l anuleze: ”Atunci. întinde aripile în dreptul soarelui. ultima încercare la care este supus cocoşul constă.

cred. mai cucuiete şi mai boghete. însă total metamorfozat şi „împovărat” de real. care de care mai frumoase.) i-a deschis poarta. Întors la casa moşneagului. a spiritualului de materialitatea cu care s-a impregnat.n. Moşneagul. nu ştia ce să facă de bucurie.) şi livada moşneagului.) Cu subtilitatea sa de necontestat şi cu plăcerea vorbei alunecoase. Îmbogăţit. Moşneagului însuşi.n.”(s. şi de cirezi de vite.) Finalul naraţiunii aduce cu sine eliberarea gratuităţii.lumii fenomenale. care strălucea la soare de-ţi lua ochii. mare şi greoi. Creangă întăreşte ideea că povestea cocoşului e. în evidenta sa limitare.văzând pe cucoşul său aşa de mare şi de greoi (. textul însuşi pendulând între cele . cocoşul i se impune prin două însuşiri. pe lângă paseri..n. grav. iară nu un cucoş de făcut cu borş. moşneagul găseşte. expresia potrivită pentru a-şi manifesta recunoştinţa faţă de cocoş: ”Pe cocoş îl purta în toate părţile după dânsul. cocoşul „se aşază pe ţol. până la un punct. cu salbă de aur la gât şi încălţat cu ciuboţele galbene şi cu pinteni la călcâie. cocoşul se întoarce la casa moşneagului.. s. sărutând mereu cocoşul şi dezmierdându-l.” Este normal ca în final să se modifice şi atitudinea moşneagului faţă de cocoşul său: ”Moşneagul. transcrierea sugestiilor unui scenariu de profunzime. atribute care nu trebuie deloc trecute cu vederea: „Cucoşul său era ceva de spăriet! elefantul ţi se părea purice pe lângă acest cucoş. iară pe ţol toarnă o movilă de galbeni. ş-apoi în urma lui veneau cârduri nenumărate de paseri. scutură puternic din aripi şi îndată se umple ograda (se umple golul. de ţi se părea căi un irod de cei frumoşi.”(s. imaterialul.” Acest final trebuie citit de altfel cu toată atenţia. având de-acum „case mari şi grădini frumoase” (posibilă sugestie a unei existenţe paradisiace). văzând aceste mari bobăţii.

După cum sa văzut. în care cocoşul este bun doar „de făcut cu borş”. cea de „irod” (reprezentând ceva mult mai grav) şi cea prozaică. a poveştii simpliste. MIRCEA MOŢ. Lectura admirabilei poveşti a lui Creangă nu poate ocoli însă o întrebare cât se poate de firească. moşneagul nu ar fi putut pricepe oricum semnificaţiile simbolului. cocoşul fiind conştient că în condiţia sa limitată. cocoşul i-a dat moşneagului absolut toate bogăţiile materiale pe care le-a adunat în timpul expediţiei sale. însă cu siguranţă că nu i-a dat-o. pe lângă toate bogăţiile.doua ipostaze ale cocoşului. . Nu este cazul să le mai amintim. şi modesta punguţă? Naratorul/ textul nu o spune. Dar punguţa? I-o fi dat oare cocoşul stăpânului său.

Master your semester with Scribd & The New York Times

Special offer for students: Only $4.99/month.

Master your semester with Scribd & The New York Times

Cancel anytime.