You are on page 1of 28

Interviul clinic

Studente: Bala Raluca, Sass Daria

Psihodiagnostic și evaluare clinică
Etimoligia cuvântului: gr. Diagnostikos- capacitate de a distinge; de la dia- între și gnosis- cunoaștere) denotă o activitate de cunoaștere. Psihodiagnosticul de referă la cunoașterea factorilor psihologici ai subiectului uman, cu relevanță pentru diverse activități. Psihodiagnosticul clinic vizează cunoașterea factorilor psihologici cu relevanță pentru sănătate și boală. Cunoașterea acestor factori se realizează prin procesul de evaluare clinică în care se utilizează metode diverse: testarea psihologică, interviul clinic (liber, structurat, semistructurat) etc.

boală). există și alte modele de psihodiagnostic și evaluare clinică (de exemplu.Daniel David prezintă un model de psihodiagnostic și evaluare clinică. . în care nu se urmărește încadrarea tabloului clinic al pacientului într-o categorie nosologică. care se referă la încadrarea tabloului clinic al pacientului într-o anumită categorie de tulburare psihică. Nosos. Modelul este unul prototip în domeniul clinic.rău. care să explice tabloul clinic și problemele de viață ale pacientului). În funcție de orientarea teoretică din psihologia clinică. psihodiagnostic și evaluare clinică funcțională.(gr. cognitivicomportamentali.psihodiagnostic și evaluare clinică nosologică. ci identificarea unor factori psihologici.

 Particularizarea. Aici se detaliază diagnosticul nosologic în probleme concrete de viață pentru fiecare pacient (faza III se realizează prin interviu clinic și testate psihologică). .Secvențele procesului de psihodiagnostic și evaluare clinică nosologică:  Încadrarea tabloului clinic al pacientului într-o anumită categorie nosologică (fazele I și II se realizează prin interviu clinic și testate psihologică) . dincolo de categoria nosologică în care a fost încadrat tabloul său clinic. detalierea și sintetizarea datelor culese în fazele I și II. pentru a înțelege mai bine dinamica fiecărui individ.

Repere teoretice: • “clinic” = cuvântul grecesc “kline” (pat). lângă patul acestuia . • învăţământ clinic = se referă la procesul de dobândire de cunoştiinţe în contact direct cu bolnavul. • examenul clinic = vizează demersul de obţinere de informaţii la patul bolnavului (medicină). .

Ce este interviul clinic? .

iar pe de altă parte. direcţionându-l pe drumul vindecării.• Interviul clinic are ca scop interpretarea informaţiei referitoare la pacient. . Ea va facilita pe de o parte evaluarea şi tratamentul. îl va ajuta pe pacient să îşi înţeleagă propriul comportament patologic.

el urmăreşte obţinerea de informaţii şi înţelegerea funcţionării psihologice a unui subiect prin focalizrea asupra trăirilor acestuia şi punând accent pe relaţia stabilită în cadrul situaţiei de interviu.• Din perspectiva psihologiei. interviul clinic are sens oarecum diferit. .

• personalitatea. cercetare etc.Carl Rogers (1902-1987) Noţiuni: •acceptarea celuilalt. mediul spitalicesc sau consultaţia externă. •comprehensiune. terapie. .. vârsta subiecţilor şi aspectele particulare ale interacţiunii în cursul interviului. • momentul şi condiţiile în care se desfăşoară interviul: prin conversaţie. Factori: • obiectivele interviului: diagnostic. familiei. •centrarea pe persoană. cercetătorului. instituţiei. •empatie. •non-directivitatea. cui îi aparţine iniţiativa interviului: subiectului. context de criză sau nu. • persoana care formulează cererea. • modelele teoretice şi formarea profesională a clinicianului.

la fel cum fiecare pacient este unic.Fiecare interviu este unic. fiind influenţat de o multitudine de factori. .

• prezintă confuz problemelor lor. dar ascund unele aspecte neplăcute. • scot în evidenţă anumite probleme. . jenante. uneori cu un debit verbal greu de întrerupt. datorită mecanismelor de apărare.Pacienţii comunică problemele lor sub diverse forme: • spun tot ce au pe suflet.

Tipuri de interviu clinic: • interviul non-directiv: este centrat pe persoană. . • interviul directiv: folosit în cadrul psihologiei clinice pentru completarea informaţiilor obţinute cu ajutorul altor metode. • interviul semi-directiv: are la bază un ghid care cuprinde principalele teme ce vor fi explorate împreuna cu subiectul.

• boli anterioare. • examinarea statusului mental.Ghidul unui interviu clinic semistructurat cuprinde: • date de identificare. • anamneza. • motivul internării. • istoria bolii actuale. .

gândire abstractă.coerenţa. . memorie. conţinuturi. . comportament şi activităţi psiho-motorii. .capacitatea de autocontrol. .. stări afective şi gradul de adecvare ale acestora la situaţie.gândire-procese.dispoziţie. nivel informaţional şi inteligenţă: .procesele senzoriale şi cognitive: ritmul şi nivelul conştiinţei.vorbire. . orientarea spaţio-temporală. spirit critic.tulburări perceptive. forme. claritatea. atitudinea faţă de clinician. . concentrare. .descrierea generală: impresia generală.

Clasificarea parametrilor interviului Conceptualizarea interviului ca ”o muncă în doi” Ascultarea cu atenție și interes a pacientului Structura interviului Utilizarea unor termeni concreți Combinarea interviului Identificarea antecedentelor și consecințelor devierilor comportamentale .Tehnici pentru îmbunătățirea eficienței diagnosticului și interviului clinic          Pregătirea pentru interviul inițial Determinarea scopului interviului.

Tehnici pentru îmbunătățirea eficienței diagnosticului și interviului clinic 2 Distingere între aptitudini și motivație Stabilirea unui etalon de comportamente Evitarea unor patternuri de expentanțe Utilizarea unor strategii de infirmare a diagnosticului Evitarea erorii fundamentale de atribuire Combinarea datelor statistice de la testări cu cele de la interviu  Să nu se pună un diagnostic în timpul ședinței interviului  Alternative  Stabilirea duratei ședinței       .

Se notează și motivul trimiterii. naționalitatea și domiciliul. cu caracteristici diferite de la pacient la pacient.în cazul unor tulburări grave sau a copiilor.  Apoi. menținând un limbaj de interfață.Faza I  Indicat ca interviul să înceapă cu o discuție despre situații care îl pun pe pacient într-o poziție confortabilă de încredere și siguranță -> duce la dezanxientizarea lui și poate facilita comunicarea dintre pacient și clinician. aceasta poate contribui la dezvoltarea pozitivă mai rapidă a relației terapeutice. cetățenia. vârsta.  În această fază se inregistreză numele și prenumele pacientului. se virează spre obiectul interviului. .  Dacă terapeutul dovedește cunoștințe în domeniul de interes al pacientului. date furnizate de pacient sau aparținători. treptat.

axele de diagnostic din DSM:  Descrierea acurată a tabloului clinic (Axa 1.Faza I continuare  În continuare. informații despre familie. Axa 2. situații stresante (Axa 4.  Condițiile socio-economice. interviul trebuie să vizeze următoarele aspecte.tulburările clinice. debutul și evoluția acestuia: ”De când au început problemele? De când ai observat aceste modoficări? Înainte de Crăciun? ”  Prezența altor boli somatice sau psihice.Tulburările de personalitate).stresorii psihosociali). care aproximează de fapt. internări anterioare (Axa 3.condițiile medicale).  O perspectivă generală asupra stării pacientului (Axa 5indicele global de funcționare) .

predispozanți și de menținere a simptomatologiei. .Faza I • Această fază se încheie prin realizarea unui diagnostic nosologic ipotetic și identificarea unor factori ipotetici declanșatori. favorizanți. determinanți.

acolo unde acest lucru este posibil.Faza II  În acesată fază urmează o investigare detaliată a comportamentului și funcțiilor psihice.  Componentele psihologice investigate în cursul interviului clinic:  Factorul perceptiv  Comportament  Memorie  Dispoziție afectivă  Personalitate  Depersonalizare. derealizare  Obsesii  Compulsii  Atenție  Gândire și inteligență  Orienaterea . Investigarea prin interviu trebuie să fie dublată de o investigare obiectivă prin teste psihologice.

.Faza II • La sfârșitul acestei faze. se clasifică și se definitivează diagnosticul nozologic prezumptiv.

Analiza vizează cele patru nivele de analiză a subiectului uman: subiectiv-afectiv (emoțional). prin reliefarea modului în care categoria nosologică se particularizează în cazul pacientului în discuție. se poate trece la o investigație detaliată. în cadrul psihodiagnosticului și evaluării clinice. care vizează surprinderea structurii și dinamicii individuale a pacientului și oferă informații suplimentare (față de cele obținute în primele două faze care au contribuit la diagnosticul nosologic). . cognitiv. comportamental și biologic-fizilogic.Faza III  În faza a treia.

cât și particularizarea acesteia prin surprinderea dinamicii individuale a pacientului.Faza III • La sfârșitul fazei a treia. . avem atât o categorie de diagnostic nosologic.

DSM.faza I și II • Detalierea diagnosticului nosologic prin surprinderea dinamicii acestuia în cazul unui pacient. psihodiagnosticul și evaluarea clinică nosologică presupun următoarele componente principale: • Formularea diagnosticului nosologic. • Operaționalizarea diagnosticului nosologic în probleme de viață specifice pacientului (stabilirea listei de probleme).țintă (faza III).Rezumând. .

Reguli facilitatoare ale diagnosticării și evaluării clinice • Alternanța întrebărilor deschise (mai ales la început) cu întrebări țintite/închise (mai ales după stabilirea unei comunicări deschise și fluente). Modul în care spune un lucru arată perspectiva lui asupra lucrurilor. • Reflectări empatice frecvente. • Comunicare non-verbala adecvată. dar și la cum spune. • Atenție la ce spune pacientul. .

• Expectanțele sale față de terapeut sau terapie sunt nesatisfăcute. . • A fost adus împotriva voinței lui.Sursele rezistențelor care apar din partea pacientului pot fi: • Pacientul este prea grav afectat de boala sa pentru a susține o comunicare relevantă.

.Tehnicile pentru spargerea rezistențelor urmează trei pași principali • Reflectarea empatică a rezistenței pacientului. • Abordarea indirectă a pacientului. • Oferirea de întăriri pentru implicarea pacientului în procesul de diagnostic.