lect. univ. dr.

Cosmin Marinescu MONEDA ŞI SISTEMUL MONETAR
Planul temei: 1. Moneda – instituţia fundamentală a acţiunii umane calculate 2. Cererea de bani şi preţul banilor
Figura 1: Preţul banilor şi dinamica acestuia Figura 2: Efectul anticipării preţului banilor

3. Oferta de bani şi procesul creaţiei monetare
Tabelul 1: Masa monetară în România: structuri şi dinamici Figura 3: Procesul creării monedei scripturale

4. Teoria cantitativă a banilor: care este masa monetară optimă? 5. Teoria preferinţei pentru lichiditate şi politica monetară
Figura 4: Transmisia efectelor politicii monetare Caseta 1: Potenţa politicii monetare: keynesism vs. monetarism Caseta 2: Orientări şi obiective ale politicii Băncii Naţionale a României

Obiectivele temei • • • • • • • Înţelegerea rolului indispensabil al monedei – calculul economic Clarificarea condiţiilor în care moneda poate lua naştere – regresia monetară Aplicarea teoriei generale a cererii şi ofertei în domeniul monedei Prezentarea explicaţiilor cantitative asupra banilor Înţelegerea implicaţiilor redistributive ale modificării masei monetare Explicarea mecanismelor şi instrumentelor politicii monetare Evidenţierea aspectelor temporale ale analizei politicii monetare

Dintotdeauna, rolul monedei în economie a fost amplu dezbătut în teoria economică. Filozoful şi economistul clasic David Hume remarca: „Banii nu sunt roţile comerţului; ei sunt uleiul care face mişcarea roţilor lină şi uşoară”. Dintre toate problemele şi domeniile ştiinţei economice, puţine sunt mai lipsite de confuzie şi consens decât aspectele monetare. La tot pasul întâlnim polemici acerbe: în ce măsură şi când sunt mai buni „banii ieftini” sau „banii scumpi”? care sunt funcţiile adecvate pe care trebuie să le îndeplinească banca centrală şi de ce? care este masa monetară optimă de care are nevoie sistemul economic? care trebuie să fie rolul guvernelor în problemele de natură

1

monetară? cât de solide sunt fundamentele sistemului monetar actual? întoarcerea la etalonul aur constituie soluţia necesară eliminării „haosului” monetar? Asemenea probleme şi multitudinea de opinii asupra aspectelor monetare definesc toate explicaţiile teoretice şi dezbaterile publice cu privire la monedă. Unii economişti consideră că fenomene precum inflaţia şi ciclul economic au surse monetare, ceea ce înseamnă că stabilizarea masei monetare sau a ritmului de creştere a acesteia reprezintă cea mai importantă atribuţie a guvernului şi a autorităţilor monetare. Alţi economişti consideră că banii au un rol mai puţin important, fără însă a nega semnificaţiile monedei şi impactul sistemului monetar asupra funcţionării economiei şi asupra performanţelor acestuia.

1. Moneda: instituţia fundamentală a acţiunii umane calculate

Apariţia monedei a constituit probabil una dintre cele mai mari binefaceri ale umanităţii. Acest eveniment istoric a deschis calea afirmării depline a sistemului instituţional al diviziunii muncii prin faptul că a dat naştere posibilităţii calculului economic (monetar). Avantajele utilizării banilor (ale schimbului indirect) în comparaţie cu trocul (schimbul direct) sunt enorme. Derularea procesului de schimb prin intermediul banilor atrage dispariţia obstacolelor reprezentate de dubla coincidenţă a nevoilor şi de indivizibilitate, situaţii definitorii pentru orice schimb direct. Spre exemplu, în sistemul schimbului direct, un profesor de economie care îşi doreşte anumite cărţi trebuie să găsească un editor de carte care, la rândul său, să îşi dorească lecţii de economie în schimbul cărţilor respective. Schimbul indirect (monetar) înseamnă efectuarea schimburilor prin intermediul banilor, toate raporturile de schimb sunt exprimate în bani şi oamenii pot astfel să compare valoarea de piaţă a fiecărui bun cu aceea a oricărui alt bun. Aceste raporturi de schimb se numesc preţuri iar moneda serveşte ca numitor comun pentru toate aceste preţuri (monetare), a căror formare creează posibilitatea acţiunii umane calculate. Primul sistem cuprinzător de teorie economică – realizarea economiştilor clasici – constituia, în esenţă, o teorie a acţiunii calculate. Calculul monetar este busola generală a tuturor persoanelor care acţionează prin alocarea de resurse rare în vederea obţinerii unor efecte; calculul monetar face posibilă distingerea domeniilor de producţie pe care consumatorii le apreciază de cele pe care aceştia le dezaprobă şi reprezintă singurul instrument de verificare a viabilităţii alocării resurselor. În absenţa monedei, civilizaţia umană ar fi lipsită metodele calculului economic, ca instrument intelectual indispensabil alocării raţionale a resurselor. Moneda este indispensabilă pentru dezvoltarea unei structuri de producţie complexe şi pentru îmbunătăţirea eficienţei alocării resurselor în cadrul acesteia. Banii constituie unitatea de măsură cardinală specifică tuturor schimburilor, necesară efectuării evaluărilor relative a factorilor de producţie şi bunurilor economice. Preţurile monetare, formate în cadrul procesului de schimb voluntar al drepturilor de proprietate privată, indică gradul de raritate a resurselor şi bunurilor. Aceste preţuri monetare (formate liber) reprezintă instrumentul indispensabil de calcul pentru coordonarea raţională a alocării resurselor rare; ele permit

2

Potrivit lui Carl Menger. C. Formarea preţului unui bun (A) depinde. Atunci când o persoană acţionează în vederea obţinerii bunurilor preferate. Libertarian Press. Însă cum pot fi utilizate scările de valori şi utilităţile anticipate ale bunurilor pentru explicarea formării preţurilor monetare. de vreme ce calculul monetar este baza intelectuală a economiei de piaţă. Cererea pentru un instrument de schimb este compusă din două cereri parţiale: cea derivată din dorinţa de utilizare directă şi cea derivată din dorinţa de utilizare a bunului respectiv ca mijloc de schimb. Banii nu sunt o invenţie a statului şi nici un produs al actelor legislative.. D etc. care sunt utilizate direct. moneda ca instrument de schimb respectă legea utilităţii marginale: fiecare persoană va decide alocarea primei unităţi monetare din cele de care dispune pentru achiziţionarea bunului poziţionat pe cel mai înalt rang în scara individuală de valori. adică de cantităţile din alte bunuri (B. În cadrul unui asemenea proces au apărut banii. Un asemenea comportament în procesul schimbului permite individului sǎ obţină bunurile preferate într-un mod mai rapid şi mai puţin costisitor. de utilizările alternative ca mijloc de schimb ale acesteia. „cu cât cultura economică avansează. dimensionarea cererii pentru bunul A trebuie.) pe care unitatea monetară le poate „cumpăra”. Pentru un bun mai uşor vandabil decât altul va exista o cerere mai mare deoarece acesta poate fi utilizat ca mijloc de schimb. moneda are nevoie de preţuri preexistente pe care să se întemeieze cererea (de bani). de poziţionarea bunului şi a mijlocului de schimb în cadrul scărilor de valori ale persoanelor care doresc să efectueze asemenea schimburi.oamenilor de afaceri să calculeze economic. Aşadar. Evaluarea monedei depinde. însă.1 Pentru a explica rolul monedei şi procesul apariţiei acestei instituţii fundamentale a schimbului (calculat) e necesară întoarcerea în timp. The Theory of Money and Credit) din care se desprinde adevărul esenţial că banii sunt o marfă iar Sistemul calculului economic în termeni monetari este condiţionat de existenţa anumitor instituţii sociale: el nu se poate efectua decât în cadrul instituţional al diviziunii muncii şi proprietăţii private a mijloacelor de producţie. Pe măsură ce selecţia bunurilor superior vandabile avansează are loc dezvoltarea cumulativă dintr-o marfă a unui mijloc de schimb pe piaţa liberă (moneda marfă) – singura modalitate prin care o monedă poate lua naştere. ca mijloc de schimb. Detaşarea din rândul mărfurilor schimbate în mod direct a unora cu o capacitate superioară de vandabilitate a deschis posibilitatea afirmării schimburilor indirecte. cadru în care bunurile şi serviciile de orice ordin sunt cumpărate şi vândute contra unui mijloc intermediar de schimb denumit monedă. 1 3 . p. 2 Carl Menger. aceasta învaţă să substituie. precum şi înţelegerea motivaţiilor pentru care oamenii se angajează în schimburi. Însă singura posibilitate ca acest lucru să se producă este luarea în considerare a unui bun economic schimbat în sistem de barter şi apoi suprapunerea cererii pentru acest bun (ca mijloc de schimb) peste cererea anterioară (ca bun cu valoare intrinsecă. în mod necesar. Principles of Economics. unul sau mai multe obiecte părăsesc sfera bunurilor rămase (ca mijloc de schimb) şi devin monedă. în ultimă instanţă. 1994. Inc. D etc. direct utilizabil). bunurile mai greu vandabile cu bunuri mai uşor vandabile. Nici sancţiunile autorităţilor politice nu sunt necesare pentru existenţa banilor…Nimeni nu i-a inventat“2. de vreme ce aceste scări de valori şi utilităţi depind ele însele de existenţa unor preţuri monetare anterioare? Spre deosebire de bunurile de consum şi de producţie. Similar tuturor celorlalte bunuri economice. Acest raţionament constituie conţinutul teoremei regresiei monetare (Ludwig von Mises. 262. C. să se bazeze pe existenţa preţurilor monetare ale altor bunuri. B.

Conceptul de etalon-aur desemnează utilizarea ca mijloc de schimb a aurului sau a biletelor de bancă convertibile la cerere. datorită facilităţilor de măsurare. în mod necesar. verificare şi transport3. Dacă participanţii la procesul de piaţă pierd complet memoria preţurilor trecute. Aurul are o valoare intrinsecă deoarece prezintă utilizări industriale şi estetice. moneda şi calculul economic. al căror statut (de monedă legală) este stabilit prin decizia autorităţii statului. aceasta determină reluarea de la zero a dezvoltării schimbului indirect şi a selecţiei instrumentelor monetare necesare acestuia. „dolarul” era numele dat prin definiţie unei cantităţi de douăzecimi dintr-o uncie de aur. În general. populaţia va utiliza întotdeauna ca mijloc de schimb moneda decretată guvernamental. se spunea că preţul aurului era fixat. în mod necesar. la douăzeci de dolari pe uncia de aur. de exemplu. Faptul că moneda a luat naştere sub forma unui instrument de schimb cu valoare intrinsecă (ceea ce înseamnă că moneda avea valoare şi în condiţiile în care nu ar fi fost utilizată ca mijloc de schimb) justifică utilizarea termenului de monedă marfă. în special) a fost cel mai practic şi general mijloc de schimb. 3 4 . numele dat unui sfert dintr-o uncie de aur. deoarece cererea de monedă încorporează. În realitate. în mod necesar. Această abordare a monedei marfă demonstrează că banii nu au luat naştere ca simplu simbol fără nici o valoare. Deşi este adevărat că autorităţile guvernamentale şi acordurile dintre membri societăţii au impulsionat instaurarea schimbului indirect şi a monedei. cu cinci dolari deoarece dolarul reprezenta prin definiţie 1/20 dintr-o uncie de aur iar lira sterlină era. funcţia de unitate de calcul sau de „măsură a valorii”. Faptul că guvernul nu abandonează niciodată moneda naţională nu înseamnă că. Aurul şi celelalte metale preţioase constituie un exemplu elocvent în acest sens. Situaţia în care moneda nu mai are valoare intrinsecă desemnează banii-hârtie neconvertibili. istoria monetară arată că metalul preţios (aurul. Lira sterlină se schimba. precum şi funcţia Înainte de 1933. nici sub forma unei „creanţe asupra societăţii” şi nici drept garanţie pentru un nivel stabil al preţurilor. Nu există posibilitatea formării unor judecăţi de valoare asupra puterii de cumpărare viitoare în absenţa luării în considerare a modului în care se prezintă valoarea banilor în trecutul imediat. În aceste condiţii era eronat. Sunt binecunoscute cazurile în care populaţiile ţărilor suferinde de haos monetar au avut mai mare încredere în monedele altor ţări sau chiar în anumite bunuri care au fost temporar utilizate pentru mijlocirea schimburilor. Nu se poate închipui apariţia monedei prin emiterea de către guvern a unui decret prin care anumite bucăţi de hârtie să fie numite „bani”. Deşi în prezent aurul nu mai este utilizat ca mijloc de schimb. în acel timp. să se vorbească despre ratele de schimb ale monedei unei ţări în raport cu alta. nu neapărat de voinţa guvernului.preţurile monetare încorporează. în realitate. În ciuda acestui fapt. aceasta nu subminează faptul că numai comportamentul economic al oamenilor în cadrul procesului de schimb a creat schimbul indirect. în regimul etalonului aur. în legătură cu banii sunt luate în considerare mai multe funcţii ale acestora: funcţia de mijloc de schimb. preţurile exprimate în monedă din trecutul imediat. o componentă temporală de vreme ce utilitatea marginală a banilor (ca mijloc de schimb) decurge din preţurile monetare anterioare ale diferitelor bunuri. acceptarea ca mijloc general de schimb a monedei contemporane depinde de cristalizarea unor convenţii sociale şi de încrederea publicului. de fapt. Această constituie elementul care deosebeşte radical preţul banilor (raportul de schimb între bani şi mărfuri) de preţurile relative (raporturile de schimb între diferite bunuri economice). bun doar pentru schimburi.

Cererea de bani şi preţul banilor Spre deosebire de alte bunuri. Banii constituie instrumente de schimb care au o anumită valoare (de schimb): oamenii fac sacrificii pentru ai dobândi. Această disociere constituie punctul de plecare pentru separarea analizei monedei şi a pieţei monetare de piaţa creditului. Determinarea puterii de cumpărare a banilor se face conform relaţiei: PCB = 1/P. ceea ce înseamnă că banii au o valoare mai scăzută şi invers. Preţul banilor depinde într-o relaţie invers proporţională de preţurile bunurilor: dacă preţurile bunurilor sunt mai mari. care reprezintă preţul capitalului (împrumutat). Este important să ne dăm seama că banii nu pot fi o unitate de măsură abstractă sau o creanţă asupra societăţii decât în măsura în care servesc ca mijloc de schimb. un bun oarecare. Această primă este dobânda. se caracterizează printrun stoc existent. ca toate bunurile economice. Preţul banilor poate fi exprimat numai în termenii celorlalte mărfuri. „preţul” sau „valoarea de schimb obiectivă” a banilor constă în „puterea de cumpărare” a unităţii monetare. Cum fenomenul universal al preferinţei de timp face întotdeauna un bun prezent mai valoros decât acelaşi bun disponibil la un anumit moment în viitor. Banii sunt ceruţi în general în calitatea lor de mijloc de schimb care. fenomene ce reflectă schimbul de valori prezente contra unor valori viitoare. stocul monetar existent într-o economie (masa monetară) nu poate fi echivalent ofertei de credit (de economii). unde PCB este puterea de cumpărare a banilor iar P este nivelul preţurilor bunurilor (tranzacţionate). creditorul va trebui să perceapă iar debitorul să fie dispus să plătească o primă pentru bunul prezent. adică prin bunurile şi serviciile care pot fi obţinute pe piaţă în schimbul unei unităţi monetare. pe de o parte. pe când debitorul oferă o perspectivă. cererea de bani nu trebuie şi nu poate fi analizată drept cerere de credit (de investiţii) şi. Necesitatea acestei delimitări provine din faptul că. adică preţul schimbului 5 . Ca la orice marfă. participanţii schimbă bunuri diferite: creditorul îi oferă debitorului un bun prezent. adică bani pentru care creditorul va trebui să aştepte perioada convenită pentru a-i putea utiliza. 2. se confruntă cu cereri din partea oamenilor de a-i cumpăra. ei plătesc „preţuri” pentru a intra în posesia banilor. „preţul” banilor – exprimat în celelalte bunuri – este determinat prin interacţiunea stocului de bani (ofertei totale) cu cererea totală (dorinţa de a deţine bani) a oamenilor. atunci fiecare unitate monetară „cumpără” o cantitate mai mică din aceste bunuri. pe de altă parte. Pe piaţa creditului. de a-i deţine etc. de formă de conservare a valorii. Subliniem importanţa disocierii preţului banilor (PCB) de rata dobânzii. Aceasta din urmă are ca obiect de analiză creditul şi preţul acestuia (rata dobânzii). un bun viitor. utilitatea banilor se manifestă atunci când aceştia pot fi utilizaţi oricând de către deţinătorul lor pentru a-i schimba cu ceva.de „rezervă a valorii”. În consecinţă. Este însă destul de clar că toate aceste funcţii sunt simple corolare ale funcţiei principale: aceea de mijloc general de schimb.

Ce anume determină valoarea banilor. Cererea monetară de schimb este o cerere anterioară venitului. Ca etapă ulterioară formării venitului monetar. pe când mărimea venitului ca flux se măsoară în cadrul unei perioade de timp. adică de gradul în care oamenii preferă prezentul viitorului. cererea de bani poate fi analizată la nivelul următoarelor dimensiuni: 1) ca cerere monetară de schimb. de fapt. Cantitatea de bani pe care oamenii aleg să o deţină 6 . fiecare persoană oferă asemenea bunuri economice şi solicită în schimb bani. proces care înseamnă de fapt formarea venitului monetar. Fiecare persoană decide alocarea venitului său monetar în următoarele trei direcţii: pentru cheltuieli de consum. în comparaţie cu nivelul consumului prezent. deţinerea de bani valorează în termeni reali mai puţin decât în perioada anterioară. Suplimentarea/reducerea stocului de bani cash (cantităţii cerute de bani) este determinată de scăderea/creşterea puterii de cumpărare a banilor. atunci va exista tendinţa de a consuma mai puţin în prezent şi de a economisi şi investi mai mult. în timp. Nivelul ratei dobânzii depinde astfel de ansamblul ratelor preferinţelor de timp ale agenţilor de pe piaţă. cererea şi oferta de bani determină valoarea banilor. cu atât va fi mai scăzută cantitatea de bani cerută. cealaltă faţetă a dorinţei de a „cumpăra” bani. Pe piaţa monetară. În calitatea sa de proprietar de factori de producţie şi de bunuri de consum. măsurarea deţinerilor de bani ca stoc se face în orice moment. fiecare persoană decide alocarea venitului său între următoarele trei direcţii: cheltuieli de consum. În sens general. cheltuieli de investiţii şi suplimentarea/reducerea deţinerii de bani cash. De aceea. adică puterea lor de cumpărare? Precum în cazul tuturor bunurilor. Această ultimă direcţie constituie cererea monetară de rezervă. Preferinţa de timp a oamenilor justifică măsura în care ei vor economisi şi investi. pentru cheltuieli de investiţii şi pentru constituirea (suplimentarea/reducerea) rezervei monetare de bani cash pe care alege să o deţină. ceea ce indică necesitatea suplimentării deţinerii nominale de bani în vederea conservării valorii reale a acesteia. reflectată în cantitatea de bani care se doreşte a fi „cumpărată” prin intermediul bunurilor şi serviciilor pe care oamenii doresc să le vândă. Înţelegerea conceptului esenţial al cererii de bani presupune luarea în considerare a faptului că venitul bănesc este un flux iar cantitatea de bani deţinută este un stoc. 2) ca cerere monetară de rezervă. cererea de bani reprezintă relaţia dintre preţul banilor şi cantitatea de bani pe care populaţia alege să o deţină sub formă de rezerve monetare de bani cash. adică acea cantitatea de bani pe care oamenii doresc să o deţină ca rezervă monetară (deţinere de bani cash). Totalitatea deţinerilor de bani aferente celei de-a treia direcţii constituie cantitatea cerută de bani. adică cea care se doreşte a fi „cumpărată”. Cu cât va fi mai mare preţul banilor (valoarea de schimb a banilor. la o PCB mai scăzută. răspunsul constă în cererea şi oferta de bani. În analiza pieţei monetare. Cererea monetară de schimb se întemeiază pe recunoaşterea faptului că a câştiga bani este.de bunuri prezente cu bunuri viitoare. Spre exemplu. Cererea monetară de rezervă este o cerere posterioară venitului. ca putere de cumpărare). din acest motiv. În acelaşi fel în care cererea şi oferta de tutun determină preţul tutunului. Dacă preferinţa de timp a oamenilor ar scădea. rata dobânzii va scădea. Între cererea monetară de schimb şi preţul banilor se stabileşte o relaţie inversă. Utilitatea marginală a banilor ce formează rezerva monetară reprezintă factorul în funcţie de care fiecare persoană decide proporţia deţinerii sale de bani în totalul venitului monetar. obiectul de analiză îl constituie banii.

preocuparea permanentă a oamenilor asupra cererii reale de bani. astfel încât cererea reală de bani să rămână neschimbată. cantitatea de bere consumată anual este un flux iar berea din frigider este un stoc. Sumele de bani deţinute în acest scop sunt numite sume motivate speculativ. Ca precauţie împotriva apariţiei unei “crize de bani gheaţă” – plăţi crescute anormal corelate cu încasările – populaţia şi firmele decid să păstreze anumite sume de bani în rezervă. Elementul fundamental al cererii de bani constă în aceea că toate persoanele sunt interesate de puterea de cumpărare a banilor pe care îi deţin. trei sunt serviciile importante asigurate de (prin) deţinerea banilor. Mobilul tranzacţional. un tratament medical accidental). De exemplu. Salariaţii încasează drepturile lor o dată sau de două ori pe lună. Aceste servicii potenţiale ilustrează trei mobiluri ale cererii de bani – tranzacţional. banii lichizi constituie un activ superior faţă de activele financiare. Dar care sunt motivaţiile în virtutea cărora oamenii doresc să deţină anumite cantităţi de bani la dispoziţia lor? Pentru a răspunde la această întrebare este necesar să se înţeleagă faptul că banii asigură un serviciu nu doar atunci când sunt cheltuiţi. Dorinţa de a deţine mai multă bere în frigider nu înseamnă. Numeroase cheltuieli apar în mod neaşteptat (o deplasare neprogramată. Dacă se doreşte menţinerea cererii reale de bani şi dacă modificarea preţului banilor (PCB) determină modificarea invers proporţională a cererii nominale de bani. În anumite condiţii. Mobilul speculativ. Cererea de bani motivată tranzacţional se află în relaţie directă cu volumul total al schimburilor dintr-o economie. în mod necesar. Asemenea rezerve monetare oferă protecţie împotriva nesiguranţei legate de momentul în care este nevoie să se apeleze la fluxuri de bani lichizi. Mobilul prudenţei sau al precauţiei derivă din faptul că incertitudinea este caracteristica fundamentală a tuturor acţiunilor umane. Consumatorii plătesc bunurile oferite de vânzători în bani iar întreprinzătorii plătesc salariile angajaţilor lor în bani. Creşterea venitului naţional (a produsului intern brut) determină creşterea valorii totale a tuturor tranzacţiilor şi deci creşterea cererii de bani. motivul precauţiei face ca cererea de bani să se modifice în acelaşi sens cu mărimea venitului. Firmele şi indivizii pot deţine sume de bani ca un fel de scut protector împotriva incertitudinii inerente legate de fluctuaţiile preţurilor sau de fluctuaţiile cursurilor activelor financiare. În fond. cu atât mai mare este protecţia asigurată împotriva fluxului de bani din cauza fluctuaţiilor temporare ale fluxului de bani lichizi. Banii mijlocesc marea majoritate a tranzacţiilor din economie. atunci spunem că deciziile individuale nu suferă de iluzie monetară. în mod necesar. nu neapărat asupra cantităţii nominale de bancnote şi monedă metalică deţinute (cererea nominală de bani).(ca stoc) este strâns corelată cu mărimea veniturilor lor (ca flux). Este posibil însă ca una dintre mărimi să crească iar cealaltă să se diminueze. precauţional şi speculativ – cu precizarea că cererea de monedă este condiţionată de toate motivele arătate împreună luate. În general. Operaţiunile de plăţi şi încasări din orice economie nu sunt sincronizate. există o relaţie stabilă şi pozitivă între tranzacţii şi venit. Ca şi motivul tranzacţional. Cu cât mai mari sunt astfel de sume. 7 . Banii pot fi deţinuţi şi pentru serviciile lor potenţiale în calitate de active. Mobilul tranzacţional al deţinerii banilor se manifestă ca urmare a nesincronizării plăţilor şi încasărilor participanţilor la tranzacţii. dar cheltuiesc zilnic din banii încasaţi. Aceasta dezvăluie. dorinţa de a consuma mai multă bere anual.

fie la nivelul stocului monetar utilizat în tranzacţii. modificarea cantităţii de bani din economie nu se produce simultan şi cu aceeaşi intensitate în toate domeniile şi pentru toate persoanele. În practică. care este reprezentat pe ordonata graficului. Modificările la nivelul cererii de bani pot produce. dacă valoarea banilor este superioară PBCe0. în sistemul monedei fiduciare. În economiile contemporane. însă numai pe termen lung. Stocul monetar şi cererea de bani determină nivelul de echilibru al preţului PCBe1 banilor (PCBe). După cum arată graficul. de la M0 la M1. creşterea M0 M1 cantitatea de bani preţurilor bunurilor şi scăderea valorii banilor. de aceea influenţele semnificative asupra preţurilor aparţin modificărilor apărute în stocul de bani. Abscisa indică stocul monetar existent în economie. peste noapte. situaţie reprezentată prin deplasarea curbei ofertei de bani la dreapta. Aceasta însemnă că. În graficul alăturat am reprezentat dinamica Masa monetară PCB (valoarea banilor) echilibrului pieţei monetare. prin procesul de creaţie monetară. Aceasta înseamnă că utilizarea deţinerilor de bani în procesul de schimb nu trebuie. dorinţa oamenilor de a deţine bani decurge din disponibilitatea banilor de a fi utilizaţi în orice moment pentru efectuarea schimburilor. să fie imediată. desigur. Preţul banilor şi dinamica acestuia loc refacerea echilibrului monetar. De exemplu. Restabilirea echilibrului monetar prin egalizarea cererii de bani cu noul nivel al În realitate. Preţul banilor (PCB) este determinat de raportul între cererea de bani (totalitatea deţinerilor de bani) şi stocul instrumentelor monetare care există într-o economie. Să luăm în considerare situaţia simplificată în care creşterea masei monetare se produce simultan şi uniform în întreaga economie. oamenii îşi Cb vor diminua deţinerile de bani. Modificarea preţurilor monetare (implicit a valorii banilor) poate fi rezultatul modificărilor survenite fie la nivelul cererii. caeteris paribus. atunci preţul monedei decurge din stocul de metal preţios pe care proprietarii acestuia decid să îl utilizeze în procesul de schimb. că în mod magic deţinerile lor de bani sau dublat4. în mod necesar. ţine de orizontul temporal scurt. precum în faimosul exemplu al lui David Hume în care toţi oamenii descoperă. ceea ce va intensifica „vânzarea” banilor. aşa cum vom arăta în secţiunea următoare. Evoluţia se manifestă până când are Figura 19. aproape toate schimbările valorii banilor sunt datorate modificărilor survenite la nivelul masei monetare. fapt ce infirmă ipoteza de „neutralitate” a monedei. adică restabilirea valorii de echilibru a banilor. Dacă aurul este mijlocul general de schimb într-o economie. Însă posibilitatea modificării masei monetare. să ne imaginăm că banca centrală decide dublarea masei monetare din economie. 4 8 . stocul de monedă este determinat de banca centrală şi de către sistemul bancar. Motivul esenţial pentru care există cerere de bani constă în disponibilitatea acestor bani de a fi utilizaţi pentru schimburi viitoare.În ultimă instanţă. modificările apărute în cantitatea de bani nu pot afecta niciodată preţurile tuturor mărfurilor în acelaşi timp şi cu aceeaşi intensitate.1. Curba cererii de bani (Cb) este descrescătoare în raport de preţul banilor (PCB). M fiind masa bănească ce poate fi utilizată pentru derularea PCBe0 tranzacţiilor. schimbări semnificative ale preţurilor.

anterioară formării venitului unei persoane. ceea ce înseamnă creşterea preţurilor bunurilor. făcea parte din rezerva monetară a unei alte persoane. publicul deţinea exact cantitatea de bani pe care. o dorea. Oamenii vor căuta să se debaraseze de deţinerile excedentare de bani în următoarele modalităţi: prin creşterea nivelului consumului şi/sau prin creşterea volumului economiilor/investiţiilor. În nici o economie nu există ceva misterios de tipul unei arene în care banii „circulă”. Pe această bază. potrivit căruia analiza monetară este circumscrisă banilor aflaţi „în circulaţie” în opoziţie cu banii „scoşi din circulaţie”. Creşterea cantităţii de bani din economie face ca deţinerile de bani ale oamenilor să devină excedentare în raport de cele pe care aceştia şi le doreau. atunci preţurile bunurilor s-au dublat iar valoarea banilor s-a înjumătăţit. La o valoare mai scăzută a banilor oamenii vor dori să deţină cantităţi mai mari de bani. Faptul că rezerva monetară a unei persoane nu este utilizată în derularea tranzacţiilor la fel de intens ca cea a altor persoane nu elimină disponibilitatea acelor bani de a fi utilizaţi ca mijloc de schimb. respectiv creşterea preţurilor bunurilor (a nivelului preţurilor). 9 . în orice fracţiune temporală din desfăşurarea vieţii economice banii se găsesc în posesia cuiva. mai exact întregul stoc monetar este repartizat în deţinerile de bani ale persoanelor ce susţin schimburile monetare pe piaţă.masei monetare trebuie să se realizeze prin diminuarea valorii banilor (PCB). Potrivit acesteia. Această creaţie monetară desemnează creşterea cererii de bunuri economice. putem scrie că: M = ∑ m. proces de ajustare ce se finalizează cu restabilirea echilibrului între cererea de bani şi noul nivel al stocului monetar (M1). la nivelul PCB0. în orice fracţiune temporală a desfăşurării procesului de schimb. La nivelul PCB0 stocul monetar din economie (M1) depăşeşte cantitatea de monedă cerută. nefolosiţi”. În termeni matematici. subliniem inconsistenţa punctului de vedere adoptat în general de către economiştii aflaţi sub influenţa abordării monetare a lui Irving Fisher. Indiferent de natura instrumentelor monetare utilizare (monedă marfă sau monedă fiduciară). în orice moment din viitor. Acest tip de explicaţie a formării nivelului şi a evoluţiei preţurilor constituie conţinutul a ceea ce se cheamă teoria cantitativă a banilor. cantitatea de monedă disponibilă în economie determină valoarea banilor: cauza este modificarea lui M iar efectul este modificarea preţurilor şi a valorii banilor (PCB). stocul monetar se va afla în posesia cuiva. De fapt. respectiv scăderea PCB. în cadrul desfăşurării unui schimb aceştia trec spontan din proprietatea cumpărătorului bunurilor în cea a vânzătorului acestora. Cum banii desemnează o fracţiune a proprietăţii oricărei persoane. Cum producţia de bunuri economice a rămas neschimbată. unde M este masa monetară din economie iar m este deţinerea individuală de bani. anume în posesia persoanelor care se angajează sau care doresc să se angajeze în efectuarea de schimburi prin intermediul banilor. într-o economie monetară formată din acţiunile de producţie şi schimb a 100 de persoane. Aceasta înseamnă că întreaga masa monetară se găseşte în deţinerile tuturor celor care au decis să constituie o rezervă monetară (cerere de bani). adică dihotomiei „bani în circulaţie” – „bani inactivi. În condiţiile echilibrului iniţial. suma deţinerilor individuale de bani este egală cu stocul monetar existent şi utilizat ca mijloc de schimb. de consum şi/sau de producţie. Cum se produce ajustarea echilibrului monetar? Efectul imediat al creşterii masei monetare constă în apariţia unei oferte excedentare de bani. Orice cerere monetară de schimb. Astfel.

creşterea cererii de bani şi a PCB. Anticiparea creşterii PCB determină. căreia îi corespunde echilibrul monetar E. stabilitatea cererii de bani este influenţată lent de anumiţi factori care acţionează în sensuri şi cu intensităţi diferite. Aceste raţionamente arată că efectul (speculativ) al anticipării preţului M cantitatea de bani banilor se manifestă în aceeaşi manieră ca şi în cazul anticipării preţului oricărui alt bun. Pe termen lung. anticiparea unei creşteri a PCBs A PCB în viitorul apropiat va produce tendinţa B de creştere a cererii de bani devreme ce oamenii decid să suplimenteze rezervele lor E Cs monetare. Invers. economiile aflate în progres se caracterizează întotdeauna prin noi oportunităţi de schimb. În acest fel are loc creşterea preţurilor bunurilor (reducerea PCB) şi restabilirea valorii banilor. constă în puternica dezvoltare instituţională a diferitelor practici financiare (utilizarea formelor electronice de plată). şi invers. ceea ce va determina o reducere în cererea de bani devreme ce oamenii tind să cheltuiască mai mulţi bani în prezent decât la o data ulterioară. Precum în cazul oricărui alt bun. Factorul major care contracarează pe termen lung această tendinţă. precum şi a diferitelor sisteme de compensare (clearing). Astfel. Curba Cb desemnează adevărata cerere de bani. Modul în care se modifică cererea de bani depinde de numărul de persoane care efectuează asemenea anticipări şi de intensitatea acestora. 10 . Însă la valoarea speculativă a banilor (PCBs) se manifestă un exces al stocului monetar (AB) în comparaţie cu adevărata cerere de bani. Anticiparea scăderii valorii banilor semnifică PCB (valoarea banilor) faptul că unitatea monetară valorează mai mult în prezent decât în viitor. factorul cu cele mai evidente influenţe asupra cererii de bani şi echilibrului monetar constă în anticiparea unor schimbări în valoarea de schimb a banilor. anticiparea scăderii PCB va tinde să determine scăderea PCB în prezent. pe măsură ce are loc creşterea producţiei de bunuri economice.Pe termen scurt. iar curba Cs desemnează cererea de bani care încorporează anticipările privind creşterea preţului banilor.2. ceea ce permite speculatorilor (a căror cerere de bani nu s-a majorat) să obţină câştiguri din valorificarea banilor lor deveniţi acum mai valoroşi. caeteris paribus. ceea ce determină reducerea deţinerilor de bani şi creşterea achiziţiilor de bunuri. Spre exemplu. Creşterea oportunităţilor de schimb tinde să determine creşterea dimensiunii cererii de bani. Să presupunem. a numărului de stagii ale acesteia şi diversificarea structurii de producţie. erorile manifestate în anticiparea preţului banilor tind să fie auto-corectoare. de exemplu. prin aceea că acţionează în vederea scăderii cererii de bani. că se anticipează scăderea rapidă a PCB a banilor la un anumit moment în viitor. Valoarea banilor creşte corespunzător segmentului EA. Dezvoltarea unui asemenea mecanism de compensare înseamnă „economisirea” banilor prin faptul că permite acestora îndeplinirea funcţiei de mijloc de schimb în absenţa prezenţei lor fizice. Efectul anticipării preţului banilor În graficul de mai sus am reprezentat situaţia anticipării unei creşteri a PCB. Rezultatul va consta în creşterea în Cb prezent a PCB. Figura 19. adică anticiparea unei scăderi a preţurilor.

Cu cât mai multe activităţi sunt angajate în operaţiunile de clearing cu atât banii vor fi mai bine „economisiţi”. adică diferenţa dintre cantităţile de bani luate în considerarea pentru evaluarea şi mijlocirea schimburilor. Teorema regresiei monetare contribuie la înţelegerea faptului că stabilitatea sistemelor monetare de astăzi decurge din credinţa oamenilor că în spatele cecurilor. automobilul personal nu este un activ monetar. Prin compensare este transferată numai suma netă. Implicaţia este aceea că numeroasele inovaţii financiare nu creează. ceea ce face posibil schimbul mărfurilor dorite. bani noi. cu adevărat. însă între aceste două extreme sunt poziţionate o multitudine de alte 11 . la cerere. bani. în comparaţie cu celălalt activ. de fapt. de garanţie. de diferite dimensiuni şi culori. bani sau bunuri în schimbul său. În locul vehiculării a 8 milioane de lei. Ionescu cumpără hârtie de la Georgescu de 5 milioane de lei iar Georgescu doreşte creioane produse de Ionescu de 3 milioane de lei. În prezent însă. În aceste condiţii. cardurilor şi altor diferite forme de bani stă „ceva”. ele nu modifică esenţa banilor. cel mai cuprinzător mijloc de plată nu este numerarul. 3. ci mai degrabă noi moduri de utilizare în tranzacţii a unor bani deja existenţi. deţinerile de bani ale părţilor schimbului tind să se reducă.Cel mai simplificat exemplu de clearing este cel care are loc între două persoane. ceea ce înseamnă că banii numerar ar putea dispărea fără vreo diminuare în utilizarea monedei ca mijloc de schimb. Unii autori chiar descriu situaţii în care depozitele la cerere constituie singurul mijloc de schimb. Oferta de bani şi procesul creaţiei monetare Majoritatea oamenilor care se gândesc la bani fac referire la bucăţile de hârtie şi monedele. existenţa şi utilizarea acestor instrumente sunt posibile atâta vreme cât oamenii consideră că pot obţine. cei doi convin să opereze un clearing: Ionescu îi plăteşte lui Georgescu 2 milioane de lei. bani cash prin intermediul lor. „produse” şi scoase pe piaţă de către Banca Centrală a fiecărei ţări. deşi pretutindeni cecurile dobândesc un rol tot mai important în efectuarea plăţilor. Monedele metalice şi bancnotele sunt active cu lichiditate perfectă. în calitate de suport. Un activ este mai lichid decât un altul dacă oferă posesorului posibilitatea de a obţine cu mai multă uşurinţă. Această diferenţiere este realizată în funcţie de gradul de lichiditate ce caracterizează diferitele active. numite depozite la cerere. conturi operabile prin cecuri. Liberalizarea pieţelor bancare şi inovaţiile financiare au dat naştere diferitelor forme de bani electronici (e-money sau moneda digitală). Însă asemenea instrumente financiare nu au „propria lor viaţă”. Introducerea relativ recentă a banilor electronici şi a cărţilor de credit a contribuit la diversificarea instrumentelor financiar-monetare şi la amplificarea dezbaterilor cu privire la ceea ce trebuie să fie considerat ca monedă. ci banii aflaţi în conturi la băncile comerciale. prin compensarea periodică a datoriilor reciproce. bani necesari efectuării celor două schimburi. Într-o economie complexă devine dificilă trasarea unei frontiere între aşa-numitele active monetare (ca elemente componente ale masei monetare) şi alte active. Lichiditatea unui activ este apreciată în funcţie de costurile preschimbării acestuia în monedă sau cu alte active. Adesea oamenii au dificultăţi în a înţelege că depozitele la cerere constituie.

(2) disponibilităţi semi-monetare (quasi bani). el cuprinzând. Acest agregat răspunde pe deplin conţinutului monedei şi facilităţilor sale. Analiza masei monetare şi a componentelor ei este realizată cu ajutorul conceptului de agregat monetar. prin fluxurile economice reale pe care le mijlocesc. economiştii monetarişti consideră că stabilizarea ritmului de creştere a masei monetare constituie cel mai important remediu pentru inflaţie şi pentru recesiune. Termen asimilat de Sistemul Contabilităţii Naţionale. conturile bancare operabile prin cecuri aparţinând rezidenţilor nonfinanciari. incluse în masa monetară. de riscul mai mare sau mai mic de a pierde o anumită valoare a acelor active (criteriul lichidităţii). 5 De exemplu. adică instrumente monetare care pot fi transformate cu uşurinţă în bani lichizi sau pot îndeplini funcţiile acestora. Bucăţile de hârtie ţinute cu grijă în portofelele noastre reprezintă bani ce pot fi utilizaţi pentru plata bunurilor dorite şi pentru achitarea datoriilor. fiind format din numerarul (bani de hârtie şi monedă divizionară) aflat în afara sistemului bancar. Aceasta înseamnă că definirea masei monetare are un caracter oarecum arbitrar: nu există consens asupra unui criteriu ultim pentru a decide ce trebuie inclus în masa monetară şi ce trebuie exclus din definiţia banilor5. de vreme ce asemenea instrumente sunt acceptate pentru mijlocirea în mod curent a unei proporţii foarte importantă a tranzacţiilor. prin instituţiile bancar-financiare care le gestionează. Cât de lichid trebuie să fie un activ pentru a putea fi considerat monedă? Această întrebare suscită numeroase controverse în rândul diferitelor curente de gândire economică asupra problemelor monetare. în funcţie de încetineala sau rapiditatea cu care se face aceasta. în plus faţă de M1. diferenţiate în funcţie de gradul lor de lichiditate. În general. Cererea de bani (deţinerile de monedă) reprezintă un activ lichid prin excelenţă. Agregatul monetar desemnat prin M2 desemnează masa monetară în sens larg. Banii reprezintă totalitatea instrumentelor monetare imediat disponibile pentru efectuarea plăţilor. Aceste controverse decurg din caracterul de relativitate a calităţii de bani a unor active. Componentele lui sunt în măsură să mijlocească direct o tranzacţie şi să stingă imediat o datorie fără ca deţinătorul lor să depună eforturi. depozitele pe termen aflate în gestiunea băncilor şi depozitele în valută ale rezidenţilor. 12 . parte autonomizată prin funcţiile ei specifice. Aprobarea sau dezaprobarea acestei recomandări este însă dificilă tocmai datorită controverselor asupra instrumentelor care trebuie considerate monedă şi. Compoziţia portofoliului de active a oricărei persoane poate fi analizată în funcţie de lichiditatea fiecărui activ. De asemenea. în consecinţă. sunt conturate două componente ale masei monetare. conturile bancare operabile prin cecuri (depozitele la cerere) se consideră a fi bani.active. Includerea instrumentelor de schimb în agregatele monetare se face după uşurinţa sau dificultatea transformării lor în bani lichizi. depunerile la casele de economii. care se deosebesc calitativ între ele: (1) bani propriu-zişi (bani cash). cecurile la purtător (de călătorie). adică instrumentele monetare caracterizare prin lichiditate perfectă. prin agenţii specializaţi care emit instrumentele de schimb şi de plată. agregatul monetar desemnează o parte constitutivă a masei monetare şi semimonetare. Agregatul monetar desemnat prin M1 reprezintă masa monetară în sens restrâns. următoarele: depozitele la vedere aflate în conturile bancare neoperabile prin cecuri.

9 În general.9 11.1 646 299 1. această situaţie corespunde cu începutul dezvoltării sistemelor monetare.033 100.110 67.333 6. în condiţiile în care acestea sunt organisme bancare de depozit (cu funcţia primordială de păstrare a securităţii valorilor monetare sau non-monetare).1 3.335 66.083 1996 11.4 55.790 19. contra monedă propriu-zisă. De altfel.231 1994 4. masa monetară nu este o variabilă exogenă dată. la sfârşitul perioadei – Din care: Cvasi bani Din care: M2 Numerar Dispo. toate schimburile se desfăşoară prin moneda marfă lichidă selectată pe piaţa liberă.195 61.585 70.9 42. adică banca păstrează în totalitate valorile depozitate ca 13 .b.531 43.568 17.323 11.927 4.534 1995 7. ale la termen în valută s. Persoana care constituie un depozit la o asemenea bancă va primi un certificat de monedă (bilet de bancă) care atestă dreptul de proprietate permanent asupra cantităţii de monedă aur depozitate în bancă.6 1. în condiţiile sistemelor monetare contemporane.200 9.6 409 87 332 1.967 9.9 411 617 827 44.1. fără costuri.760 3. deci dimensiunea masei monetare.Absolut % în Economii Depozite Depozite Absolut %∆ în afara nibil la M.241 50. ca şi schimbările intervenite în structura acesteia sunt redate în tabelul următor: Tabelul 19. 177 520 336 32. fiind încredinţaţi de posibilitatea de a le schimba oricând.0 2.1 23.2 5. ale rezid.728 1. De fapt.M.278 71.173 1997 18.731 1998 22.183 2.649 138.în miliarde lei.383 5. bilete de bancă) care au ca obiect cantitatea de monedă ce va fi restituită la cerere se numesc substitute monetare. Dacă rezerva monetară conservată de debitor (banca) este inferioară în raport de substitutele monetare (pasivul băncii).086 30. care dispune de diferite pârghii de politică monetară prin care poate antrena modificări ale masei monetare. O bancă ce nu emite monedă fiduciară nu poate utiliza pentru operaţiunile de creditare decât capitalul propriu. atunci excedentul acestora reprezintă instrumente monetare fiduciare.0 9.049 1.801 3.136 1. masa monetară de fapt se formează în cadrul unui proces de creaţie monetară la care sistemul bancar participă în mod decisiv.296 4.530 48. responsabilitatea cu privire la existenţa în economie a unui anumit nivel al masei monetare este ataşată băncii centrale.686 62. Aceste substitute monetare trebuie să fie incluse în oferta de bani deoarece sunt acceptate ca mijloace de plată (ele reprezintă creanţe asupra unor bunuri prezente): oamenii se comportă cu substitutele monetare ca şi cum ar fi bani.414 69.În România modificările absolute şi relative ale masei monetare.6 38.115 57. Apariţia băncilor nu modifică semnificativ datele problemei.162 63. Această viziune este una incompletă deoarece neglijează rolul băncilor şi altor organisme financiare în sistemul monetar.150 104.358 10.165 5.201 2.1 30.4 49.M. Creanţele asupra băncii (atestate prin certificate de depozit. Cazul acoperirii integrale (rata rezervei de 100%).267 7. 1991 697 1992 1028 1993 2.2 8.525 10. moneda lichidă (numerarul) fiind în aceste condiţii singurul mijloc de schimb.9 20. trebuie subliniată ideea că. vedere populaţiei şi condiţ.201 92.8 36.6 5. Masa monetară în România: structuri şi dinamici . Examinarea rolului băncilor în ceea ce priveşte modificarea masei monetare este subordonată aranjamentului instituţional în cadrul căruia se manifestă activitatea bancară.029 2.8 30. Comportamentele băncilor influenţează semnificativ dimensiunea monedei scripturale din economie.132 18.856 79. În aceste condiţii.9 M1 Absolut % în Anul M.6 262 34 41 1.4 2.472 141.252 30.420 76. Ne putem imagina o economie în care nu există bănci.

000 $ în monedă scripturală: aceeaşi sumă este înregistrată şi ca pasiv (datorie a băncii către deponent) şi ca activ (resurse pe care banca le păstrează ca rezerve). În cazul exemplului nostru.000 $. Depozitul iniţial de 1. Creaţia monetară în condiţiile ratei rezervei fracţionare.900 $.000 $ Rezerve Depozite Pasive 1. Să ne imaginăm că Banca Naţională de Depozit decide să conserve sub formă de rezerve doar 10% din volumul depozitelor.000 $ al depozitelor se adaugă 900 $ lichidităţi împrumutate.rezerve (spunem că sistemul bancar funcţionează cu o rată a rezervelor de 100% sau în condiţii de acoperire integrală). Păstrarea unui anumit procent de rezerve din totalul depozitelor devine însă obligatorie. Procesul creaţiei monetare are loc atunci când bancherii doresc să nu lase neutilizate rezervele constituite. Însă orice operaţiune de creditare (monetizarea unei creanţe bancare) desemnează o ofertă nouă de monedă. Înainte ca banca să consimtă acordarea creditelor. ceea ce înseamnă transformarea băncii în bancă de credit. aranjamentul instituţional al rezervei fracţionare dă naştere procesului de creaţie monetară prin multiplicarea banilor de cont (a monedei scripturale). De exemplu. orice depozit determină reducerea stocului de bani lichizi (numerar) şi creşterea stocului de bani de cont (monedă scripturală). nu şi a dimensiunii acesteia. în cadrul unui asemenea aranjament instituţional. Băncile vor emite instrumente monetare fiduciare corespunzător unei anumite fracţiuni din rezervele constituite. În condiţiile unei rate a rezervelor de 10%. Aşadar. în scopul posibilităţii de a susţine cererile de retragere care pot să vină oricând din partea deponenţilor. În condiţiile unei rate a rezervelor de 100%. la nivelul de 1. crearea unui depozit de 1. atunci când băncile transferă depozitele integral în rezerve are loc doar modificarea structurii masei monetare. lichidarea unui depozit are ca rezultat scăderea monedei scripturale şi creşterea numerarului cu aceeaşi sumă. sumă care a fost depusă la bancă. oferta de bani este de 1. De asemenea. Astfel. ceea ce reflectă posibilitatea posibilitatea băncilor de a extinde „artificial” volumul creditului peste capitalul propriu. În consecinţă.000 $ aur face ca situaţia financiară a unei bănci nou înfiinţate să fie următoarea: Banca Naţională de Depozit Active 1. restul de 90% să fie folosit pentru acordarea de credite. oferta de bani devine 1.000 $ În aceste condiţii banca are două tipuri de active: rezerve (100 $) şi credite (900$). De asemenea. situaţia financiară a băncii va deveni: Banca Naţională de Credit Active 100 $ 900 $ Rezerve Credite Depozite Pasive 1.000 $ Această operaţiune bancară a avut ca efect transformarea numerarului de 1. procesul invers de rambursare a unui credit în favoarea unei bănci echivalează cu o reducere a masei monetare. cu rezultatul menţinerii stocului monetar la acelaşi nivel.000 $ contribuie la creşterea volumului monedei scripturale cu fiecare act de creditare a disponibilului rămas în urma constituirii rezervei de 10% din depozitele succesive. Titularul creditului de 900 $ de la Banca Naţională de Credit utilizează aceşti bani 14 .

000 $ Împrumuturi ……… rezerve 100 900 $ Împrumuturi ……… rezerve 90 810 $ Împrumuturi ……… rezerve 81 729 $ Figura 19. (4). Acest proces de creare de monedă de cont poate fi descris prin intermediul schemei următoare: “injecţia” iniţială de numerar A B C 1. Prin rezolvarea acestei ecuaţii în raport cu variabila D. baza monetară a sistemului (BM) este formată din rezerve plus numerarul din economie: R + N = BM Notăm acum cu r cota dorită de rezerve (R) a băncilor în totalul depozitelor (D): R = r⋅ D iar cu n ponderea pe care o deţine populaţia din depozitele sale bancare în numerar: N = n⋅D. Procesul creării monedei scripturale Procesul de creaţie monetară este opera sistemului bancar în cadrul regulilor privind rezerva minimă obligatorie stabilite de Banca Centrală. (3). Notăm cu R numerarul deţinut în rezervele bancare şi cu N numerarul deţinut de populaţia non-bancară. Prin înlocuirea ecuaţiilor (2) şi (3) în prima ecuaţie. vom obţine: D = BM /(r + n). diferenţa de 90% din valoarea oricărui depozit nou creat îşi va găsi drumul către alte bănci. Care este oferta de bani care poate fi creată prin intermediul unui asemenea proces? Determinarea ofertei totale de bani decurge din luarea în considerare a ratei rezervei fracţionare (raportul dintre rezervele bancare şi totalul depozitelor) şi a proporţiei de numerar pe care publicul alege să o deţină în totalul depozitelor. Situaţia financiară proprie acestei operaţiuni este: Banca Regională de Credit Active 90 $ 810 $ Rezerve Depozite Credite Pasive 900 $ Cum fiecare bancă reţine ca rezervă doar 10% din volumul depozitelor. de exemplu. pe măsură ce titularii creditelor utilizează banii împrumutaţi pentru efectuarea diferitelor schimburi. în virtutea deţinerii monopolului legal al baterii/emisiunii de monedă în numerar. vom obţine: r⋅D + n⋅D = BM.pentru achitarea obligaţiilor faţă de un partener comercial care îşi are un cont deschis la Banca Regională de Credit.3. aşa cum am arătat mai sus. Aceasta se mai numeşte Bancă de Emisiune. Băncile comerciale care formează sistemul bancar oferă/creează monedă scripturală prin acordarea de credite. Astfel. (2). (1) 15 .

Aceasta se produce în cazul în care are loc o scurgere de numerar din sistemul bancar. Deci oferta de bani. (2) nivelul falimentele pe care istoria bancară le-a consemnat au indus necesitatea unor reforme instituţionale privitoare la asigurarea depozitelor bancare. multiplicatorul banilor este în relaţie inversă şi cu procentul de numerar pe care doreşte să-l deţină populaţia. aşa cum demonstrează natura relaţiilor luate în considerare. multiplicatorul banilor de cont într-o economie în care n = 0 este inversul ratei rezervei fracţionare: 1/r. Lichidarea unui depozit şi transformarea banilor de cont în numerar antrenează reducerea monedei scripturale de 1/r ori faţă de volumul numerarului. din dorinţa asigurării unei lichidităţi sporite. retragerea acestei sume din contul său curent determină diminuarea rezervelor băncii cu 100 $. deoarece depozitul care a creat rezervele bancare iniţiale este deja inclus prin depozitele D şi se urmăreşte evitarea dublei înregistrări. De exemplu.Ecuaţia (4) arată că.000 $. ci prin decizia băncii de a nu mai reînnoi acele împrumuturi ajunse la scadenţă care corespund bazei monetare formate din depozitul în numerar retras.000 $ deoarece multiplicatorul banilor de cont este 10. Oferta totală de bani este reprezentată de suma celor două componente. Acelaşi proces de reducere a masei monetare scripturale are loc în condiţiile în care bancherii. Restabilirea echilibrului necesită diminuarea depozitelor la vedere cu 1. dacă rata rezervei bancare este 10%. decid să păstreze rezerve excedentare (rezerve superioare ratei rezervei obligatorii)6. D (depozitele) şi N (numerarul). Astfel. De asemenea. de vreme ce creşte valoarea numitorului în relaţia (4). în condiţiile unei rezerve fracţionare de 10%. reprezentat de dobânda care ar putea fi obţinută prin utilizarea resurselor respective pentru acordarea de credite sau efectuarea unor plasamente. M. Oferta de bani nu include R (rezervele). În cazul exemplului nostru. Acest rezultat nu se produce însă imediat şi în mod automat. este dată de relaţia: M=N+D (5) Procesul de creaţie monetară este ilustrat prin intermediul multiplicatorului monetar care face legătura între BM şi M şi care arată de câte ori este mai mare oferta de bani decât baza monetară a sistemului: m = M / BM = (N + D) / (N + R) = (n + 1) / (n + r) (6) Amplitudinea multiplicatorului banilor este cu atât mai mare cu cât cota obligatorie de rezerve a băncilor este mai mică (este vorba despre corelaţia multiplicatorului cu variabila r. adică cu variabila n. dacă proporţia de numerar a populaţiei în totalul depozitelor este zero (ceea ce înseamnă efectuarea tuturor tranzacţiilor prin intermediul banilor de cont). atunci depozitele ar fi de zece ori cât baza monetară din economie. În prezent. 6 16 . Un n pozitiv arată reducerea intensităţii procesului de multiplicare a depozitelor. atunci dimensiunea monedei scripturale decurge din multiplicarea bazei monetare cu un număr aflat într-o relaţie invers proporţională cu rata rezervei. Procesul analizat până acum funcţionează şi în sens invers.000 $ creat la Banca Naţională de Credit dă naştere unei oferte totale de bani de 10. constituirea de rezerve excedentare nu este o practică bancară semnificativă din mai multe motive: (1) băncile se confruntă cu un cost (de oportunitate) al deţinerii de rezerve. în conformitate cu relaţiile de mai sus). În cazul în care un client al băncii decide să păstreze sub formă de numerar un plus de 100 $. depozitul iniţial de 1. (3) dezvoltarea pieţelor financiare şi a comunicaţiilor au facilitat administrarea mai eficace a rezervei minime.

Aşadar. Imposibilitatea controlului acestor comportamente şi a anticipării lor cu acurateţe explică de ce controlul asupra ofertei de bani exercitat de către Banca Centrală nu poate să fie unul perfect. valoarea de schimb a banilor (PCB) să se modifice în relaţie inversă până când are loc restabilirea echilibrului monetar. orice analiză de natură monetară trebuie să încorporeze. Creşterea stocului de bunuri de capital determină. să rămână constantă şi de ce? Analiza comparată dintre sfera monedei şi cea a bunurilor economice conduce la evidenţierea unei legi economice fundamentale. să crească. Este evidenţiată astfel relaţia de cauzalitate ce se stabileşte între cantitatea de bani existentă în economie şi variabilele economice care se găsesc sub incidenţa acesteia. în sine. în sine. aşa cum vom arăta în secţiunea destinată politicii monetare. Spunem într-o anumită măsură deoarece Banca Centrală dispune de posibilitatea de a utiliza diferite instrumente prin care determină modificări ale masei monetare. 17 . munca şi capitalul sunt factori încorporaţi întotdeauna în anumite bunuri. În cazul banilor lucrurile stau cu totul altfel. în mod necesar. Bunurile se caracterizează prin raritate şi orice creştere a stocului de bunuri constituie indicatorul obţinerii unui beneficiu social. În cazul banilor. Creşterea producţiilor anumitor bunuri de consum (fără a avea loc scăderea producţiilor altor bunuri) constituie un beneficiu social. Pământul. Teoria cantitativă a banilor constituie. problema relevanţei optimului în ceea ce priveşte masa monetară. caeteris paribus. banii. Teoria cantitativă a banilor: care este masa monetară optimă? În esenţă. aplicarea teoriei generale a cererii şi ofertei în cazul monedei. de fapt. teoria cantitativă a banilor se întemeiază pe înţelegerea faptului că raporturile de schimb între monedă şi bunurile economice sunt determinate în aceeaşi manieră ca şi raporturile de schimb între bunuri (în absenţa monedei). de dimensionare precisă a mărimii ei. Spre deosebire. creşterea ofertei de bunuri de consum. Banii. această situaţie semnifică sporirea venitului real al unor categorii de persoane. caracterul endogen al procesului de formare a masei monetare. Ea ilustrează implicaţiile „cantitative” ale monedei (ale masei monetare) asupra variabilelor nominale şi reale dintr-o economie. nu pot fi consumaţi şi nu pot fi utilizaţi direct ca input în procesul productiv. Care trebuie să fie cantitatea optimă de monedă şi cum poate fi aceasta determinată? Masa monetară ar trebui să scadă. 4. banii rămân întotdeauna în rezervele monetare ale tuturor celor care îi utilizează în procesul de schimb. În ipoteza banilor „neutri”. De asemenea. ci în calitatea lor de mijloc general de schimb. în instrumente productive specifice. precum preţurile şi producţia. Banii nu sunt niciodată consumaţi în ciuda faptului că sunt indispensabili alocării raţionale a resurselor. modificarea uniformă a stocului monetar într-o societate face ca. utilitatea acestora nu este una de natură directă. oferta de bani se găseşte atât sub incidenţa deciziilor adoptate în sistemul bancar dar şi a comportamentelor publicului cu privire la proporţia dorită între numerar şi depozite. sunt neproductivi. caeteris paribus. Aceasta indică. fără a avea loc scăderea acestuia pentru nimeni altcineva. într-o anumită măsură.

S. în legătură cu banii nu există ceva de tipul „prea mult” sau „prea puţin” (adică masă monetară în exces sau deficitară). teoria cantitativă a banilor reformulată. Wicksell. Considerând viteza de circulaţie a banilor ca fiind constantă. modificarea masei monetare nu exercită nici un efect asupra producţiei reale. Pentru clasici. nu una de natură productivă. Teoria cantitativă clasică se bazează pe un model simplu ce conţine următoarele elemente: M – reprezintă masa monetară în circulaţie la nivelul unei economii. prin intermediul a 1. David Ricardo. Modelul arată că economiştii clasici au privit cererea de bani în termenii ecuaţiei schimbului: M⋅ν = P⋅Y Relaţia cauzală fundamentală subliniată de teoria cantitativă a banilor în cadrul ecuaţiei schimbului este cea dintre M şi P: modificarea masei monetare determină modificarea în relaţie directă a nivelului general al preţurilor. În condiţiile contemporane. Y – reprezintă producţia totală sau produsul naţional brut real. readuc în actualitate teoria cantitativă clasică prin adaptarea acesteia la condiţiile economiei de la sfârşitul secolului XX. Teoria monetară clasică susţine că modificarea cantităţii de bani determină modificarea preţului bunurilor/banilor într-o relaţie direct/invers proporţională. un grup de economişti cunoscuţi ca reprezentanţi ai “Şcolii de la Chicago”. beneficiile monedei ca mijloc de schimb înseamnă întotdeauna utilizarea integrală a cantităţii de bani existente pentru tranzacţionarea bunurilor existente. K.Din moment ce banii îndeplinesc doar funcţia de mijloc de schimb. yeni sau 700 mld. orice cantitate de bani este la fel de bună ca oricare alta.000 mil. astfel. Adam Smith. euro. teoria cantitativă este. Nu există nici un criteriu ştiinţific potrivit căruia să se poată argumenta dacă intermedierea schimburilor cu bunurile economice existente într-o economie se desfăşoară mai bine atunci când stocul monetar este ipotetic de 600 mld. Pigou). Nu are nici o importanţă cât de mare sau de mică este cantitatea de bani în raport de cantitatea de bunuri tranzacţionată prin intermediul acesteia. 18 . Mashall. în esenţă. în frunte cu Milton Friedman. de exemplu. formulată în două variante: varianta “tranzacţională” (Irving Fischer) şi varianta “venit” (L. J. în funcţie ipotezele utilizate şi de orizontul temporal luat în considerare. Potrivit lui Irving Fisher. Mill). După 1950. Odată cu dezvoltarea teoriei economice clasice (David Hume. A. Atunci când cantitatea de bani existentă în economie nu este constantă are loc modificarea de la o perioada la alta a preţurilor şi a producţiei de bunuri. Walras. A. o asemenea comparaţie este imposibilă: este ca şi cum s-ar compara timpul cu spaţiul. fiind cunoscută în literatura de specialitate ca ”noua teorie cantitativă a banilor”. Impactul monedei asupra producţiei este diferit. comparativ cu situaţiile în care aceleaşi bunuri ar fi tranzacţionate. cu condiţia să fie constantă. lei. ν . schimbarea cantităţii de bani reprezintă factorul explicativ decisiv al modificării nivelului preţurilor. În limbajul comun. Oricare ar fi stocul monetar. cu fiecare modificare ce apare în dimensiunea masei monetare. Apare.200 mld.reprezintă viteza de circulaţie a banilor. J. s-a generalizat însă conceptul de “teorie cantitativă clasică”. Economiştii neoclasici aduc noi perspective în analiza fenomenelor monetare. $. teoria cantitativă clasică mai este denumită “teoria cantitativă a banilor în variantă statică”. De altfel. 2. aspectele monetare au fost abordate în termeni de „neutralitate” a banilor. un model explicativ al inflaţiei. În consecinţă. P – reprezintă nivelul general al preţurilor. Th. Malthus. B. Say. pe termen lung.

Ecuaţia Cambridge se deduce din împărţirea ambilor termeni prin viteza de circulaţie a banilor. formată din 10 persoane. tranzacţii financiare etc. rezultă forma matematică a Ecuaţiei Cambridge: M =k⋅P⋅Y Raportul 1/ν (notat prin constanta k) arată proporţia din venitul nominal (PIB nominal) pe care indivizii o ţin în formă monetară. adică a zecea parte din PIB-ul nominal. Ea reprezintă practic a doua fază a teoriei cantitative clasice şi apare după primul război mondial. aşa cum am arătat într-o secţiune anterioară. C.000 $ iar distribuţia producţiei este perfect egală. o sumă egală cu 10% din venitul lor. 19 . În formă matematică. dacă k = 1/10. banii fiind priviţi doar ca instrument de plată şi. Pigou de la Universitatea Cambridge. aceasta înseamnă că oamenii păstrează sub formă de bani. ecuaţia Fischer apare astfel: M⋅ν’ = P⋅T Ecuaţia Fischer este construită pe baza următoarelor elemente: viteza de tranzacţie (ν’) – ce arată de câte ori o unitate monetară este cheltuită în cadrul unei perioade. • modificarea masei monetare face ca. să se modifice nivelul general al preţurilor (P) în relaţie direct proporţională. Există două variante secvenţiale ale teoriei cantitative a banilor în varianta statică: (a) varianta tranzacţională şi (b) varianta venitului. În consecinţă. se obţine: M = (1/ν)⋅P⋅Y Folosind simbolul k pentru 1/ν. ci şi produse intermediare. De exemplu. Să mai presupunem că suntem în cazul unei economii simple.(1) Teoria cantitativă a banilor în variantă statică are următoarele coordonate: • viteza de circulaţie a banilor este invariabilă. după numele susţinătorului ei. prin urmare. cererea reală de bani se exprimă prin volumul tranzacţiilor băneşti. masa monetară (M). masa monetară este de 100 $. (b) Varianta venit a teoriei cantitative a banilor sau “Ecuaţia Cambridge” a fost elaborată de Alfred Marshall şi A. indiferent de termen. Acest lucru înseamnă că venitul anual al fiecărei persoane este de 100 $ iar deţinerea individuală de bani (rezerva monetară) este de 10 $. Astfel. “Viteza de tranzacţie” se foloseşte însă mai puţin decât “viteza veniturilor”. volumul tranzacţiilor băneşti cuprinde nu doar elementele incluse în PIB. volumul tranzacţiilor băneşti efectuate la preţurile existente (T) şi nivelul general al preţurilor (P). • producţia totală nu este modificată ca urmare a modificării masei monetare. ceea ce indică suma deţinerilor individuale de bani. (a) Varianta tranzacţională a teoriei cantitative este cunoscută şi sub numele de “ecuaţia Fischer”. adică fiecare unitate monetară ajunge la diferiţi subiecţi sub formă de venit de 10 ori pe an. comercializarea de mărfuri vechi. În această variantă. care nu oferă date despre condiţiile concrete în care se desfăşoară schimbul monetar. deoarece datele despre tranzacţiile totale sunt mai puţin sigure. varianta tranzacţională a teoriei cantitative a banilor reprezintă un model teoretic general. în medie. al cărei PIB nominal este 1. Viteza veniturilor poate fi calculată relativ mai uşor prin utilizarea raportului dintre PIB nominal (P⋅Y) şi masa monetară (M): ν = P⋅Y / M Din punct de vedere funcţional. Acest lucru reflectă faptul că viteza de circulaţie a banilor este 10.

Deoarece banii în sine nu sunt consumaţi. ci doar transferaţi de la o persoană la alta. Spre exemplu. dar ea nu variază în relaţie inversă cu M. atât a preţurilor cât şi a producţiei totale. • producţia totală se poate modifica în urma variaţiei masei monetare numai pe termen scurt. factorii determinanţi ai cererii de bani fiind mult diferenţiaţi faţă de prima variantă. care ignoră fundamentele microeconomice ale abordării macroeconomice. globalistă. are ca principal element analiza cererii de bani (abordată în legătură cu evoluţia economiei reale). disponibilităţi în cont). Consecinţa dramatică a explicaţiilor sale de natură „macro” ar consta în trecerea cu vederea a unor implicaţii microeconomice esenţiale pentru procesul de alocare a resurselor în cadrul structurii de producţie. teoria economică în general şi teoria monetară.pe termen scurt. scade M. înseamnă că modificarea (artificială) a stocului monetar alterează alocarea resurselor şi realizează redistribuirea (arbitrară) a avuţiei în societate. asupra unora dintre cele mai importante variabile economice. furnizează înţelegerea faptului că modificarea masei monetare exercită influenţe semnificative. scade şi ν. în funcţie de orizontul temporal luat în considerare. în relaţie direct proporţională. pe termen scurt monetariştii acordă o mare atenţie impactului modificării masei monetare asupra economiei reale. .Înlocuirea lui ν prin k va determina o reorientare majoră în teoria economică: banii încetează să mai fie consideraţi o formă sterilă de păstrare a avuţiei. numai a preţurilor. care se schimbă în funcţie de evoluţia unor determinanţi extramonetari. Deosebirea fundamentală între teoria cantitativă clasică şi teoria cantitativă reformulată este aceea că şcoala monetaristă analizează diferit echilibrul monetar. deoarece banii injectaţi/retraşi în/din sistemul economic nu afectează toate domeniile (persoanele) în acelaşi sens şi cu aceeaşi intensitate. Această variantă a teoriei cantitative defineşte banii atât ca instrument de plată (tranzacţii). Teoria cantitativă a banilor reformulată se bazează pe următoarele coordonate: • viteza de circulaţie a banilor este variabilă. ci mai degrabă în relaţie directă: creşte M.pe termen lung. Analiza monetaristă realizează o disjuncţie între cererea de bani a întreprinderilor (ca formă a capitalului) şi cererea de bani a populaţiei (ca formă a averii). Aceasta 20 . (2) Noua teorie cantitativă a banilor care formează nucleul modelului monetarist. Nucleul tare al întregului lor program de cercetare este acela că “money only matters”. creşte şi ν. Recunoaşterea faptului că pe termen scurt modificarea cantităţii de bani afectează preţurile şi producţia reală nu elucidează însă pe deplin implicaţiile esenţiale ale creşterii sau ale scăderii masei monetare. Ecuaţia cantitativă a schimbului monetar este considerată un model explicativ al cărui păcat constă tocmai într-o interpretare generală. Deşi teoria monetaristă sprijină afirmaţia clasicilor că modificările masei monetare acţionează pe termen lung numai asupra preţurilor. în relaţie directă. în special. dar şi ca instrument de avere (numerar de rezervă. denumită şi “teoria cantitativă a banilor în variantă dinamică”. expansiunea monetară nu generează beneficii generale (sociale). ci realizează în diferite grade realocarea (redistribuirea) resurselor. chiar determinante. Teoria presupune că viteza de circulaţie se modifică sub influenţa cererii de bani. Prin analiza cantitativă a banilor. • modificarea masei monetare determină schimbarea: .

Aceasta înseamnă că puterea de cumpărare de care au beneficiat unii echivalează cu reducerea veniturilor şi a avuţiilor reale în cazul altora. De exemplu. 5. Pe termen scurt. Aşadar. cantitatea de bani existentă în economie nu poate fi diminuată sau extinsă altfel decât prin diminuarea sau creşterea deţinerilor de bani ale unor persoane. expansiunea monetară determină creşterea preţurilor şi a producţiei. Acest proces. Apariţia unei mase monetare suplimentare în economie nu afectează în mod simultan şi cu aceeaşi intensitate toate domeniile. ceea ce înseamnă avantaje pentru unii şi dezavantaje pentru alţii. de modificarea structurii preţurilor. Preţurile bunurilor cumpărate de aceste persoane încep să crească. masa monetară suplimentară se propagă gradual în întreaga economie de la un grup de persoane la altul. adică a preţurilor relative. preţurile relative (raporturile de schimb între bunuri) sunt variabile reale. La fel de treptat şi preţurile bunurilor vor continua să crească. natura şi formarea ratei dobânzii. cunoscut sub denumirea de „efectul Cantillon” după numele economistului francez. independent de faptul că toate preţurile au crescut sau scăzut7. Este vorba. Astfel. de fapt. De asemenea. explicarea influenţelor care se manifestă în nivelul ratei dobânzii favorizează înţelegerea impactului relaţiilor monetare (cerere de bani – ofertă de bani) şi a politicii monetare asupra performanţelor economice reale. după ce a avut loc scăderea valorii banilor.înseamnă avantaje pentru unii (cei care au acces la banii noi la începutul procesului de expansiune monetară) în detrimentul celor care ajung ulterior în posesia monedei suplimentare. Dezbaterile dacă rata dobânzii constituie un fenomen real sau unul de natură monetară caracterizează aproape orice abordare a ratei dobânzii. înainte ca banii cei noi să le parvină şi lor. orice proces de injectare/retragere a unei cantităţi de bani în/din economie afectează procesul productiv şi situaţia materială a oamenilor în sensuri şi cu intensităţi diferite. expansiunea monetară face ca persoanele care ajung primele în posesia cantităţii suplimentare de monedă să beneficieze de o putere de cumpărare suplimentară. Producţia din domeniile în care puterea de cumpărare suplimentară este alocată se va extinde. exercită influenţe determinante asupra alocării resurselor în cadrul structurii de producţie sub influenţa preţurilor relative artificiale rezultate din manipularea masei monetare. Teoria preferinţei pentru lichiditate şi politica monetară Teoria economică a fost întotdeauna marcată de puternice controverse cu privire la originea. 7 21 . de la un domeniu la altul. reflectată în bunurile suplimentare ce pot fi achiziţionate. Dezavantajele se manifestă în afacerile şi pentru persoanele care se văd silite să plătească preţuri mai mari pentru anumite bunuri. Dacă preţurile exprimate în unităţi monetare sunt variabile nominale. aşa cum s-ar putea deduce din utilizarea conceptului de „nivel general al preţurilor”. În orice moment. Însă creşterea preţurilor nu este uniformă şi nici simultană. Este binecunoscut faptul că cei mai dezavantajaţi de pe urma procesului inflaţionist sunt cei ale căror venituri nominale cresc mai târziu şi/sau mai încet decât creşterea preţurilor. pe măsură ce ajung şi alţii în posesia banilor cei noi.

a dobânzii şi a banilor. În teoria keynesiană. creşterea ratei dobânzii înseamnă creşterea costului de oportunitate a deţinerii de bani lichizi. În această perspectivă. titluri de valoare. caeteris paribus. ceea ce ar atrage scăderea cantităţii cerute de bani în favoarea creşterii activelor aducătoare de dobândă.) pe care fiecare persoană o consideră optimă. conturi de economii. modificarea proporţiei consum/investiţii. modificarea în relaţie inversă a deţinerilor monetare. Această abordarea face ca teoria preferinţei pentru lichiditate să fie cunoscută şi sub denumirea de teoria echilibrului portofoliului. ci mai degrabă variabila independentă. Când cineva îşi majorează cererea de bani înseamnă că decide să aloce o proporţie suplimentară din venitul său pentru susţinerea creşterii rezervei monetare de bani cash. M. nu reflectarea exclusivă a relaţiilor de natură monetară şi a variabilelor nominale.Orice persoană îşi alocă venitul în direcţia consumului. rata dobânzii apare ca fiind (1) determinată de cererea de bani motivată speculativ (rezerva monetară de bani cash. Această evoluţie decurge din luarea în considerare a ratei dobânzii drept cost de oportunitate al deţinerii banilor. Aceasta înseamnă că modificarea cererii de bani determină modificarea ratei dobânzii numai în condiţiile modificării proporţiei consum/investiţii. Potrivit teoriei preferinţei pentru lichiditate. adică a egalităţii dintre oferta şi cererea de bani. Creşterea deţinerilor de bani nu atrage. Portofoliul echilibrat reflectă acea structură a activelor (cerere de bani. Un 22 . Deoarece factorul preferinţei de timp este cel care determină rata dobânzii (ca discount între valoarea bunurilor prezente şi valoarea bunurilor viitoare). de exemplu. investiţiilor şi pentru suplimentarea sau reducerea rezervei sale monetare (deţinerea de bani lichizi). Această abordare îşi propune să demonstreze că rata dobânzii este un fenomen real. Preferinţa sa de timp este cea care determină proporţia în care individul decide să aleagă între bunurile prezente (consum) şi bunurile viitoare (investiţii). De asemenea. Se produce scăderea preţului obligaţiunilor astfel încât creşterea randamentului acestora să egaleze nivelul superior al ratei dobânzii. ci mai degrabă cererea de bani este determinată de aceasta. De exemplu. tendinţa oamenilor de a renunţa la o anumită parte din deţinerile lor de obligaţiuni (titluri de valoare cu venit fix) şi de a extinde depozitele de economii în compoziţia portofoliului. rata dobânzii asigură realizarea echilibrului pieţei monetare. Costul de oportunitate al deţinerii unei cantităţi de bani este dat de dobânda care ar fi fost încasată dacă banii respectivi erau utilizaţi pentru achiziţionarea unor active financiare (aducătoare de dobândă). Keynes în lucrarea Teoria generală a folosirii mânii de lucru. creşterea ratei dobânzii determină. caeteris paribus. nici scăderea ratei reale a dobânzii a cărei formare este subordonată preferinţelor de timp şi variabilelor reale. va avea loc scăderea proporţională a PCB. în aceste condiţii oamenii utilizează o cantitate mai mare de bani pentru a tranzacţiona la preţuri proporţional mai mari aceeaşi cantitate de bunuri economice. rata dobânzii nu este variabila dependentă de cererea de bani. abordarea se concretizează în faptul că cererea de bani nu constituie elementul determinant al ratei dobânzii. Potrivit acestei teorii. În ipoteza creşterii spontane şi uniforme a masei monetare. În realitate. active non-financiare etc. prin evaluarea avantajelor conferite de raportul între lichiditatea şi randamentul acestor active. modificarea ratei dobânzii determină. Aceasta nu înseamnă însă modificarea raporturilor dorite între consum şi investiţii care derivă din modificarea preferinţelor de timp. ca preferinţă pentru lichiditate) şi (2) factorul determinant al volumului investiţiilor. aceasta dobândeşte natură reală. Teoria preferinţei pentru lichiditate constituie explicarea ratei dobânzii furnizată de J.

Aşadar.asemenea proces de modificare a structurii portofoliului de active are loc până când avantajele relative anticipate ale diferitelor active se vor echilibra. Procesul în care modificarea ofertei de bani afectează cererea agregată se numeşte transmisia efectelor politicii monetare. Rate ale dobânzii mai scăzute înseamnă reducerea costului creditului şi. În sens general. Trebuie remarcat faptul că intensitatea procesului de creştere a preţurilor se manifestă diferenţiat pentru bunurile de capital în raport cu bunurile de consum. Rata dobânzii este elementul de transmisie în cadrul acestui proces. Ea permite înţelegerea modului în care politica monetară exercită influenţe asupra performanţelor economiei prin intermediul cererii agregate. modificarea ofertei de bani determină modificarea nivelului ratei dobânzii şi. ceea ce induce scăderea ratei dobânzii. creşterea ofertei de bani face ca deţinerile de bani din portofoliile celor care au intrat în posesia monedei suplimentare să fie mai mari decât cantităţile de bani pe care aceşti oameni doresc să le deţină. creşterea masei monetare se produce prin expansiunea volumului creditului. nivelul preţurilor nu răspunde acestei modificări. în consecinţă. mai apoi. Creşterea cheltuielilor de investiţii echivalează cu sporirea cererii agregate care stimulează extinderea producţiei dar şi creşterea preţurilor8. de exemplu. În mod indirect. firmele sunt tentate să-şi extindă programele de investiţii. ceea ce indică modificarea preţurilor relative şi distorsionarea alocării resurselor. variaţia cererii agregate. Trezoreria) asupra ofertei de bani în vederea orientării economiei pe termen scurt sau mediu. Are loc astfel creşterea preţului obligaţiunilor şi reducerea randamentelor acestora. adică modalităţile tehnice prin intermediul cărora Banca Centrală se implică în funcţionarea economiei. în consecinţă scăderea ratei dobânzii. efect inevitabil al oricărei modificări a masei monetare. Echilibrarea portofoliului necesită modificarea structurii portofoliilor de active în sensul reducerii deţinerilor de bani lichizi în favoarea creşterii stocului de obligaţiuni. aşa cum arată „efectul Cantillon” prezentat în secţiunea anterioară. modificarea ofertei de bani determină în mod direct dezechilibrul portofoliilor: de exemplu. politica monetară poate fi definită ca ansamblul de acţiuni exercitate de autorităţile monetare (Banca Naţională. în consecinţă. vom evidenţia obiectivele şi instrumentele de politică monetară. A doua etapă a transmisiei efectelor politicii monetare este cea în care modificarea ratei dobânzii afectează nivelul cererii agregate. 8 23 . Să presupunem că Banca Naţională modifică oferta de bani şi. creşterea ofertei de bani determină reducerea temporară a ratei dobânzii. Vom prezenta în continuare acest proces. Teoria preferinţei pentru lichiditate este o teorie a ratei dobânzii pe termen scurt. ceea ce înseamnă creşterea PIB-ul nominal. mai întâi prin explicarea grafică a modului său de manifestare. În acest caz. În prima etapă. pe termen scurt. compus din două etape esenţiale.

Evoluţia crescătoare a cererii de bani. solicitarea unui ritm mai 24 . limitează însă evoluţia descrescătoare a ratei dobânzii.d’ (rata dobânzii) Masa monetară d’ (rata dobânzii) Masa monetară d’e0 d’e1 Cb (la P*) M0 M1 cantitatea de bani d’e0 d’e1 Investiţii I0 I1 Investiţii planificate Figura 4: Transmisia efectelor politicii monetare P (nivelul preţurilor) De exemplu. Amplitudinea efectelor politicii monetare depinde de acurateţea evoluţiilor înregistrate în cele două etape de ajustări: dacă dezechilibrul portofoliului nu conduce la modificări substanţiale ale ratei dobânzii sau dacă cererea agregată nu reacţionează semnificativ la modificările ratei dobânzii. Reducerea ratei P* dobânzii înseamnă reducerea costului creditului şi a remunerării economiilor populaţiei. Analizele pozitive au dezvăluit însă implicaţiile puternice ale politicii monetare asupra producţiei reale. În aceste condiţii. expansiunea monetară reprezentată prin deplasarea curbei ofertei de bani la dreapta. induce scăderea ratei dobânzii de la d’e0 la d’e1. Efectul net asupra ratei dobânzii după o perioadă mai lungă de timp nu poate fi prevăzut cu uşurinţă. reprezentată prin deplasarea curbei cererii de bani spre dreapta. În consecinţă. În CA1 consecinţă. firmele vor investi mai mult iar populaţia va economisi mai puţin şi va cheltui CA0 mai mult. atunci între monedă şi producţia reală se stabileşte o legătură slabă. de la CA0 (corespunzătoare masei monetare M0 şi ratei dobânzii de echilibru d’0) la CA1 (pentru masa monetară M1 şi rata dobânzii de echilibru d’1). De asemenea. deoarece politica monetară influenţează în aceeaşi direcţie atât oferta cât şi cererea de credit. aşa cum arată graficul din stânga sus. de la M0 la M1. în vederea menţinerii echilibrului pieţei monetare. va avea loc creşterea ratei nominale a dobânzii pentru a compensa scăderea puterii de cumpărare a banilor. este posibil ca reducerea „artificială” a ratei dobânzii să determine creşterea cererii agregate într-un ritm care alimentează anticipări inflaţioniste (anticiparea creşterii preţurilor şi a scăderii valorii banilor). În graficul din dreapta sus am Y0 Y1 Venitul/Producţia reală reprezentat creşterea nivelului investiţiilor planificate ca răspuns la scăderea ratei dobânzii. Graficul din dreapta jos evidenţiază creşterea cererii agregate prin deplasarea la dreapta a curbei cererii agregate. Creşterea producţiei şi a veniturilor determină creşterea cererii de bani.

rata dobânzii constituie reflectarea intensităţii preferinţelor de timp. Pe termen scurt. Dacă Banca Naţională îşi propune să stabilească un anumit nivel al ratei dobânzii. Adepţii teoriei keynesiste iau în considerare implicaţiile reduse – sau chiar inexistente. aşa cum susţine Friedman. de unde şi aprecierea că politica monetară este o politică conjuncturală. politica monetară este neutrală în ceea ce priveşte producţia reală (modificarea masei monetare determină modificarea direct proporţională numai a preţurilor). Înţelegerea implicaţiilor politicii monetare atrage necesitatea diferenţierii temporale a efectelor acestei politici. Caseta 1: Potenţa politicii monetare: keynesism vs. politica monetară este un instrument ineficient de stabilizare datorită caracterului imprevizibil al cererii de bani. Caracterul incert privind efectele politicii monetare asupra ratei dobânzii a convins mulţi economişti. În general. situaţie care conduce la inflaţie. că Banca Centrală ar trebui să ignore nivelurile ratei dobânzii – ca obiectiv operaţional de politică monetară – şi să se concentreze asupra ratelor de creştere a agregatelor monetare (M1 şi. Însă nici această politică nu exclude manifestarea unor efecte redistributive arbitrare rezultate din creşterea masei monetare. Faptul că nici o bancă centrală nu duce o politică complet izolată de politica promovată la un moment dat de guvern atrage posibilitatea utilizării politicii monetare pentru satisfacerea unor interese politice. se impune necesitatea limitării puterii discreţionare a autorităţilor asupra masei monetare prin instituirea unei reguli de creştere a masei monetare de 3-5% anual („regula de aur”). aşa cum se pretinde în cazul „capcanei lichidităţii” – ale politicii monetare asupra ratei dobânzii şi economiei reale. în special. Invers. Corespunzător teoriei cantitative a banilor reformulată. atunci va trebui să permită variaţia ratei dobânzii necesară realizării echilibrului pieţei monetare. teoria monetaristă – al cărei principal exponent este Milton Friedman – arată că politica monetară este un instrument puternic de influenţare a economiei pe termen scurt.înalt de creştere a masei monetare pentru diminuarea ratelor dobânzii nu va conduce. manevrarea masei monetare este o practică periculoasă care generează mai degrabă destabilizare economică decât stabilitate monetară. în comparaţie cu cele ale politicii fiscale. atunci va trebui să modifice oferta de bani în aşa manieră încât nivelul de echilibru rezultat al ratei dobânzii să coincidă cu cel dorit. M2). Între cele două obiective operaţionale ale politicii monetare. pentru monetarişti. Este mai bine ca intervenţia Băncii Naţionale să vizeze rata dobânzii sau masa monetară? Nu există un criteriu ştiinţific care să ofere un răspuns ultim acestei probleme. în mod necesar. De aceea. monetarism Amplitudinea diferită a impactului politicii monetare constituie elementul distinctiv între teoria keynesistă şi teoria monetaristă. Aceasta înseamnă că. În perspectiva keynesistă. Însă Banca Naţională nu poate să stabilească simultan atât masa monetară cât şi rata dobânzii la nivelurile dorite. Totuşi. dacă Banca Naţională îşi propune să stabilească un anumit nivel al masei monetare. în frunte cu monetariştii. 25 . manevrarea masei monetare devine un instrument de politică economică deosebit de potent. la acest rezultat. pe termen scurt. Pe termen lung. prin măsurile de politică monetară adoptate. nivelul ratei dobânzii este determinat de relaţiile de natură monetară iar producţia reală răspunde la variaţiile cererii agregate induse de variaţiile ratei dobânzii. Spre deosebire. fiind determinată de raportul dintre oferta de economii şi cererea de investiţii. pe termen lung. Băncile Centrale acordă atenţie ratelor dobânzii pe termen scurt şi ratei de creştere a masei monetare pe termen lung. controlul masei monetare se pare că deţine o sustenabilitate sporită. Obiectivele politicii monetare (ţintele operaţionale) constau în controlul masei monetare şi al nivelului ratei dobânzii. prin evaluarea (empirică) a stabilităţii cererii de bani. Ei susţin că încercarea de a stabiliza un anumit nivel al ratei dobânzii face ca Banca Naţională să piardă controlul asupra ritmului de creştere al masei monetare.

De asemenea. trate.Eficacitatea utilizării politicii monetare ca instrument de management al cererii agregate este îndoielnică datorită fenomenului decalajului monetar. departe de a fi ştiinţă exactă. Paradoxul ştiinţei economice (a acţiunii umane) constă tocmai în faptul că previziunea viitorului modifică viitorul. Ratele dobânzilor încasate (active) şi plătite (pasive) de băncile comerciale urmează în general dinamica ratei rescontului. în special în economiile cu sisteme monetare şi pieţe financiare dezvoltate. adică inversarea procesului de creaţie monetară şi diminuarea masei monetare. Politica de „open market” este o politică de natură contractuală. Acest fenomen evidenţiază faptul că măsurile de politică monetară îşi fac resimţite efectele (asupra variabilelor economice) după o perioadă de timp aproape imposibil de prevăzut cu acurateţe. nu reglementară. 1) Banca Centrală joacă un rol important în crearea de monedă (bază monetară) prin tehnica indirectă a rescontării titlurilor de credit. De exemplu. a efectelor de comerţ deja scontate de acestea din urmă. caracterul instabil al decalajelor temporale face ca previziunea economică. Invers în situaţia în care rata rescontului creşte. scăderea ratei rescontului are ca rezultat expansiunea creditului şi scăderea ratei dobânzii pe piaţă. operaţiunile cu titluri pe piaţa deschisă (politica de „open market”) şi rata rezervei obligatorii. 2) Operaţiunile cu titluri pe piaţa deschisă constau în intervenţii ale băncii centrale în calitate de cumpărător sau de vânzător de obligaţiuni de stat (certificate de trezorerie). băncile comerciale se împrumută (se refinanţează) la banca centrală în situaţia în care rezervele lor (lichidităţile) devin insuficiente pentru a face faţă retragerilor deponenţilor. de fapt. Prin achiziţionarea de către banca centrală de efecte publice (creanţe asupra trezoreriei) are loc creşterea bazei monetare din economie. care permite manevrarea operativă a volumului de lichidităţi de pe piaţă. Asemenea argumente au făcut ca operaţiunile cu titluri pe piaţa deschisă să constituie instrumentul primordial de politică monetară. la vedere şi înainte de scadenţă. Prin vânzarea de obligaţiuni de către banca centrală are loc manifestarea unui efect invers. din care se scade dobânda aferentă pentru durata de timp cuprinsă între momentul achiziţionării creanţei şi scadenţa ei (scont). o dimensiune standard. 26 . să se găsească în situaţia de a încerca să măsoare ceva care nu are. Vânzarea de obligaţiuni către sistemul bancar înseamnă scăderea volumului rezervelor. Rata rescontului este rata dobânzii pe care o calculează banca centrală în momentul rescontării titlurilor de credit de către băncile comerciale. Modificarea ratei rescontului determină modificarea disponibilităţilor pe care băncile comerciale le pot utiliza pentru creditare. creanţe pe termen scurt (cambii. În general. deoarece oamenii ale căror acţiuni creează viitorul „citesc” prognozele. Rescontarea este operaţiunea de achiziţionare de către banca centrală. adică rata dobânzii la care banca centrală acordă împrumuturi băncilor comerciale. bilete la ordin). Dacă banca centrală cumpără obligaţiuni din sistemul bancar. ceea ce dovedeşte că politica băncii centrale influenţează costul creditului în ansamblul lui. Instrumentele de politică monetară sunt următoarele: rata rescontului. de la băncile comerciale. oferindu-le acestora suma de pe înscrisul în cauză. ceea ce înseamnă modificarea volumului creditului şi a costului acestuia (rata dobânzii). Această situaţia ridică problema necesităţii deciziei de politică monetară la timpul oportun. atunci creşterea rezervelor băncilor comerciale creează posibilitatea multiplicării acestor rezerve prin expansiunea masei monetare scripturale. Scontarea este actul prin care o bancă achiziţionează de la clienţii săi.

Amploarea şi durata aplicării unor asemenea măsuri determină gradul în care banii vor deveni mai „ieftini”. de reducere a ratei rezervei obligatorii şi de intensificare a operaţiunilor de cumpărare de obligaţiuni pe piaţa deschisă. În general. respectiv temperării cererii agregate. respectiv creşterea preţului (valorii) banilor. 27 . politica banilor scumpi înseamnă adoptarea de măsuri de politică monetară restrictivă concretizate în utilizarea în sens invers a instrumentelor de politică monetară. se consideră că pârghia ratei rezervei obligatorii este mult mai adecvată pentru stimularea ieşirii din recesiune. în condiţiile în care banca centrală decide creşterea ratei rezervei obligatorii. Însă tocmai această potenţă deosebită a modificării ratei rezervei obligatorii asupra ofertei de bani reclamă prudenţă în manevrarea acestui instrument de politică monetară. respectiv mai „scumpi”. când guvernul se împrumută. Atunci când nu se doreşte ca expansiunea deficitului bugetar să fie în detrimentul cheltuielilor sectorului privat. fie una deflaţionistă. aşa cum se va vedea în capitolul corespunzător acesteia. De exemplu. în absenţa oricăror corelaţii cu măsurile şi natura politicilor economice promovate de către guvern.3) Rata rezervei obligatorii constă în obligaţia (legală) pe care banca centrală o impune băncilor comerciale de a deţine o fracţiune din activele lor sub formă de rezerve. respectiv scăderea masei monetare din economie cu scopul stimulării. De exemplu. în anumite combinaţii şi succesiuni. Între acestea. măsuri de politică monetară expansionistă concretizate în reducerea ratei rescontului. în timp ce politica de „open market” ar constitui un instrument mai potrivit pentru temperarea expansiunii economice. cheia soluţiei tuturor problemelor monetare nu se găseşte exclusiv în mâna guvernatorului băncii centrale. Aceste situaţii sunt cunoscute sub denumirea de politica banilor ieftini şi politica banilor scumpi. sensul şi intensitatea utilizării instrumentelor prezentate mai sus dau politicii monetare fie o înclinaţie inflaţionistă. Creşterea ratei rezervei obligatorii produce scăderea mărimii multiplicatorului şi încetineşte creaţia monetară şi invers. ceea ce înseamnă scăderea. Evident. banca centrală pune la dispoziţia sistemului bancar rezerve mai mari care provoacă expansiunea masei monetare şi inflaţie. eficacitatea politicii monetare şi rezolvarea potenţialului conflict de obiective politice şi monetare poartă amprenta aranjamentelor instituţionale care definesc gradul de independenţă politică a băncii centrale. politica fiscală este elementul determinant. În această perspectivă. Modificarea ratei rezervei obligatorii afectează direct şi puternic procesul creaţiei monetare prin intermediul modificării multiplicatorului monetar. Instrumentele de politică monetară pot fi utilizate pentru creşterea. În cel de-al doilea caz. cheltuielile guvernamentale alimentate prin deficit constituie cauză determinantă a creşterii masei monetare. Politica rezervelor obligatorii exercită un puternic efect cantitativ asupra lichidităţii tuturor băncilor şi produce modificări de mare amploare ale masei monetare. viabilitatea politicii băncii centrale nu poate fi analizată adecvat în sine. În funcţie de condiţiile şi obiectivele macroeconomice urmărite prin politica economică. Pentru aceasta banca centrală va adopta. Deşi banca centrală este şi trebuie să fie autoritatea responsabilă de starea monedei naţionale. băncile sunt obligate să restricţioneze volumul creditului şi să sporească lichiditatea activelor lor conform proporţiei stabilite de banca centrală. În primul caz. politica banilor ieftini constă în setul de măsuri menite să determine creşterea ofertei de bani şi ieftinirea creditului prin intermediul creaţiei monetare.

” Cuvinte cheie: • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • schimb indirect dubla coincidenţă a nevoilor mijloc de schimb calcul monetar teorema regresiei monetare monedă marfă monedă fiduciară puterea de cumpărare a banilor bunuri prezente/bunuri viitoare preferinţă de timp cerere de bani cerere monetară de schimb cerere monetară de rezervă rezervă monetară (deţinere de bani) mobiluri ale cererii de bani masă monetară sistem de compensare (clearing) inovaţie financiară/bani electronici lichiditate substitute monetare agregat monetar (M1. autorizarea şi supravegherea prudenţială bancară. pentru a contribui la stabilitatea preţurilor. B. în cadrul politicii generale a statului.Caseta 2: Orientări şi obiective ale politicii Băncii Naţionale a României Conform Art. de credit.R.N.R. 2 din Legea privind statutul Băncii Naţionale a României: „(1) Obiectivul fundamental al B. urmărind funcţionarea normală a sistemului bancar şi participarea la promovarea unui sistem financiar specific economiei de piaţă. M2) • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • monedă scripturală creaţie monetară acoperire integrală rezervă fracţionară multiplicator monetar rata rezervei obligatorii teoria cantitativă a banilor viteză de circulaţie a banilor neutralitate monetară non-neutralitate monetară teoria preferinţei pentru lichiditate cost oportun al deţinerii de bani teoria echilibrului portofoliului politică monetară transmisia efectelor politicii monetare decalaj monetar scontare/rescontare politica de „open market” rata rezervei obligatorii politica banilor ieftini politica banilor scumpi 28 .N. aplică şi răspunde de politica monetară. de plăţi. (2) Pentru atingerea obiectivului său fundamental. este asigurarea stabilităţii monedei naţionale. elaborează. valutară.

Cerna. Editura Economică. 15. 2004. A quide to his economic thought. a dobânzii şi a banilor. 1994. Editura Economică. 1970. 29 . Editura Enciclopedică. Universe Books. Didactică şi Pedagogică.Bibliografie Butler. 3 Keynes. Ludwig von The Theory of Money and Credit [1912]. Cosmin Instituţii şi prosperitate. Editura Enciclopedică. Eamonn Milton Friedman. Mankiw. cap. De la etică la eficienţă. Lipsey. 1996. Heyne. Libertarian Press. Bucureşti. 1985. Economica. Maynard Teoria generală a folosirii mâinii de lucru. Milton Capitalism şi libertate. Marinescu. Bucureşti.. 1998. Paris. Bucureşti. Liberty Found. Editura Ştiinţifică. 1970. 1991. Silviu Sistemul monetar şi politica monetară. Friedman. cap. Bucureşti. J. Ed. Economy and State. Richard Chrystal. Inc. Gregory Principes de l’Economie. Menger. Bucureşti. Los Angeles. Rothbard. Alec Economia pozitivă. Murray Man. Bucureşti. 1999. Indianapolis. Paul Modul economic de gândire. 1995. New York. Carl Principles of Economics [1871]. Nash Publishing. 1981. Mises.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful